Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri

Rezumat
Scurtă prezentare

În cadrul acestei teze, care s-a vrut a reprezenta, cel puţin la nivel
empiric o cercetare pluridisciplinară a infracţiunilor de fals în înscrisuri şi a evoluţiei
practicii în materie în acest domeniu, am încercat prezentarea cadrului legislativ
intern, arătând aspectele comune ale infracţiunilor de fals, dar şi cele specifice
fiecăreia în parte, urmărind evidenţierea unor probleme de drept şi aspecte
considerate importante şi care se cer a fi corect înţelese şi aplicate în mod pertinent
în practică.
Lucrarea încearcă să sintetizeze aspecte teoretice ce privesc
infracţiunile de fals în înscrisuri tratate în decursul anilor, evidenţiind totodată
practica judiciară cristalizată de-a lungul timpului, cu expunerea unor cazuri
concrete, tinzând să devină un ghid de orientare pentru practicienii dreptului penal.
Infracţiunile de fals au fost sancţionate încă din antichitate prezentând
o serie de nuanţări determinate de evoluţia socială şi economică, având modalităţi
de sancţionare diferite în funcţie de politica penală a fiecărui stat.
Este de reţinut că de-a lungul istoriei, în forme variate, aceste
infracţiuni au fost prezente începând cu legile romane şi continuând cu pravilele
din perioada feudală ori Tripartitul lui Werboczi, ca ulterior să fie sancţionate prin
Codurile penale, începând cu cel al lui Ştirbei Vodă şi continuând cu cel din
perioada lui Alexandru Ioan Cuza, urmat de Codul lui Carol şi nu în ultimul rând
cel din zilele noastre.
Problema falsificării actelor a fost şi rămâne o problemă de actualitate
care a luat amploare în condiţiile societăţii moderne, în care noţiunea de act
reprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în
1

Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri

diverse moduri (xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare,
identitate, profesie sau o valoare (cărţile de credit, cartelele telefonice, documente
bancare, vize turistice).
Au existat numeroase preocupări şi există în continuare pentru
cercetarea fenomenului falsului, dat fiind implicaţiile sale în societate, consecinţele
şi necesitatea descoperirii celor mai eficiente măsuri de prevenire şi contracarare,
îndeosebi în plan legislativ.
La o examinare amănunţită a fenomenului infracţional privind
infracţiunile de fals reţinem că acesta se manifestă sub două aspecte, pe de o parte
îl găsim prezent în rândul organizaţiilor criminale specializate în infracţiuni grave:
înşelăciune, deturnare de fonduri, folosindu-se frecvent falsurile în înscrisuri
pentru realizarea activităţilor infracţionale menţionate anterior, pe de altă parte
regăsim infracţiunile de fals prezente în special în rândul funcţionarilor ce
săvârşesc aceste infracţiuni pentru a-şi ascunde activitatea defectuoasă ori modul în
care şi-au exercitat profesia în vederea obţinerii unor profituri nemeritate.
În prezent organele de cercetare se confruntă cu diferite forme de
manifestare a criminalităţii ce vizează în special domeniul economico-financiar,
respectiv falsuri în acte ce atestă importul, exportul, introducerea în ţară a unor
autoturisme având identitate falsificată, mărfuri contrafăcute prin falsificarea unor
documente de achiziţionare a mărfurilor, falsificare unor înscrisuri de provenienţă
a mărfii, falsificare documente de transport, înfiinţarea de firme fantomă prin
intermediul cărora se valorifică produsele falsificate.
Studiile întreprinse şi analiza practicii de expertiză au arătat
împrejurările de natură tehnică şi organizatorică ce înlesnesc săvârşirea falsului în
acte care se pot grupa după forma necorespunzătoare a actelor, modul defectuos de
întocmire a acestora, folosirea unor materiale de scriere necorespunzătoare, absenţa
mijloacelor speciale de protecţie, insuficienta instruire a funcţionarilor care
lucrează cu acte şi evidenţa şi păstrarea necorespunzătoare a actelor.
Desfăşurarea relaţiilor sociale dintre oameni au la bază prezumţia de
adevăr asupra celor afirmate, existenţa unei anume încrederi, care, atunci când este
2

în titlul VII al părţii speciale a Codului Penal fiind grupate potrivit criteriului „Obiectul juridic” infracţiunile de fals. să fie încriminate faptele prin săvârşirea cărora. în felul său. falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare – capitolul II şi falsul în înscrisuri . 3 . Orice relaţie socială priveşte şi se grefează pe o anumită realitate pe care subiecţii relaţiei o au în vedere şi a cărei existenţă implică o reciprocă bună credinţă şi încredere din partea acestor subiecţi. Faptele incriminate sub denumirea de „infracţiuni de fals” constituie o categorie bine particularizată şi extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca fiind social periculoase. cât şi modul lor de sancţionare. Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului şi încrederii care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor dintre oameni. fără îndatorirea de respect faţă de adevăr şi fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat. În acest context dreptul penal înţelege să sancţioneze faptele indivizilor care alterează adevărul şi produc prejudicii semenilor lor. ceea ce explică existenţa chiar şi în cadrul subgrupelor a unor diferenţieri privind atât conţinutul infracţiunilor. ci alte fapte legate de acestea. această omogenitate nu este deplină. De aceea. determinată de caracterul omogen al entităţilor cu privire la care se alterează adevărul. pentru ocrotirea relaţiilor sociale. timbre sau alte valori – capitolul I. Desigur. alterându-se adevărul se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relaţii sociale. legea penală a socotit că este necesar ca. pentru asigurarea normalei formări şi desfăşurări a acestor relaţii. Legiuitorul a dorit să realizeze o sistematizare a infracţiunilor de fals şi le-a împărţit după natura entităţii asupra căreia se acţionează. Fiecare din aceste grupe de infracţiuni are. moral şi economic. deoarece din fiecare subgrupă fac parte nu fapte de fals propriu-zis.capitolul III. creându-se astfel trei subgrupe: falsificarea de monedă.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri înşelată produce grave prejudicii cu consecinţe îndelungate pe plan social. relaţiile sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauţiuni şi cu inevitabile riscuri. o anumită omogenitate.

În cazul infracţiunilor de fals este de reţinut că obiectul material îl reprezintă înscrisurile asupra cărora se acţionează în vederea alterării adevărului. adică însuşi lucrului care este considerat ca fiind expresia adevărului şi deci nu ne găsim în faţa violării unei încrederi acordate unei anumite persoane. obiectul material. elementul material al infracţiunii. ci în faţa încrederii acordate lucrului căruia i se atribuie juridic însuşirea de a exprima adevărul. într-o formă sau alta. adevăr ce a fost însă alterat. dat fiind strânsa legătură dintre aceasta şi infracţiunile de fals. ce tratează în mod amplu aspecte ce ţin de conceptul şi caracterizarea infracţiunii.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Nu se contestă faptul că abordări ale unei asemenea teme. Cel de-al doilea capitol este dedicat Falsului material în înscrisuri oficiale. sancţiunile aplicabile dar şi elemente de procedură. originea cuvântului şi evoluţia în timp a noţiunii. subiecţii. latura subiectivă. consumarea. fiind prezentate categorii de înscrisuri. conţinutul constitutiv al infracţiunii. Consideraţii asupra temei supuse dezbaterii În cuprinsul primului capitol sunt tratate aspecte ce ţin de noţiunea de fals. în contextul în care dreptul penal înţelege să sancţioneze faptele indivizilor care alterează adevărul prezentând în mod fals realitatea.modalităţile. mai mult sau mai puţin elaborată au mai făcut obiectul unor cercetări. condiţiile pe care acestea trebuie să le 4 . legătura de cauzalitate.urmarea imediată. precum şi corelaţii şi conexiuni cu alte infracţiuni.formele infracţiunii. dar ceea ce îi dă noutate prezentei lucrări este tocmai abordarea pluridisciplinară a problemei sus enunţate. aducându-se atingere relaţiilor sociale protejate prin obiectul juridic al infracţiunii. Lucrarea de faţă îşi propune să trateze infracţiunile de fals în cadrul cărora încrederea este acordată in rem. Un spaţiu important este acordat noţiunii de înscris oficial.

Pe de altă parte.150 alin. încercându-se definirea noţiunii public. întrucât noţiunea public. definită în art.250 Cod penal. prin aceea de interes public ce nu se bazează pe un reper imuabil.145. Diversitatea formelor de organizare juridică.288 şi 289 Cod penal. nu creează dificultăţi.248 şi art. fără a exista criterii obiective care să marcheze începutul interesului public. cum ar fi abuzul în serviciu contra intereselor publice şi purtarea abuzivă.150 alin. Există însă multe societăţi comerciale care întrunesc toate criteriile pentru a fi considerate de interes public în special cele provenite din fostele regii autonome. însă în cazul societăţilor comerciale se prezumă utilitatea socială din însăşi momentul autorizării lor. mărimea capitalului şi obiectul de activitate diferenţiat.2. Se poate considera că legiuitorul a intenţionat ca prin expresia instituţiile sau alte persoane juridice de interes public să le nominalizeze pe cele înfiinţate de persoanele fizice sau juridice pentru satisfacerea unor interese publice. organizaţiile sindicale. prevăzută în art. care nu se pot referi la orice subiect de drept. societăţile comerciale şi alte persoane juridice care nu se includ în noţiunea public nu pot emite înscrisuri oficiale în sensul definit în art. 5 . întrucât nu se utilizează un criteriu obiectiv şi strict determinabil.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri îndeplinească în mod obligatoriu pentru a se înscrie în cuprinsul art. făcând parte dintre acestea partidele politice. Astfel se arată în cuprinsul lucrării că delimitarea sintagmelor de autorităţi publice şi instituţii publice. Sfera acestor societăţi nu poate fi extinsă prea mult.2 Cod penal. astfel că documentele care emană de la ele nu pot intra sub incidenţa infracţiunilor de fals material şi fals intelectual prevăzute în art. determină utilităţi sociale diferite. dar sunt discutabile modalităţile alese de legiuitor pentru delimitarea celorlalte entităţi. patronale sau profesionale. este utilizată şi în cuprinsul laturii obiective a altor infracţiuni. Interesul public nu este definit nici în alte ramuri de drept. dar şi o serie de speţe de natură a prezenta evoluţia în timp a practicii şi problemele de drept controversate.

permite sancţionarea alternativă cu amendă şi influenţează limitele pedepsei. a determinat adoptarea unei decizii de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem (nr. Încadrarea faptelor de acest gen în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. susţinându-se că infracţiunea se săvârşeşte numai dacă se contraface scrierea sau subscrierea. în totalitate sau în parte. În ceea ce priveşte elementul material s-a arătat faptul că neprevederea expresă în legea penală a ipotezei alcătuirii din nou a unui act. sau se alterează în orice mod un act oficial preexistent. în sensul falsificării înscrisurilor care emană de la orice persoană juridică. Aplicarea diferenţiată a prevederilor art.289 Cod penal. Pentru înlăturarea acestor inconveniente este necesară modificarea legislaţiei penale pentru redefinirea laturii obiective a infracţiunilor de fals material şi fals intelectual prevăzute în art. 288 Cod penal.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri În cazul infracţiunilor de fals material ar exista un subterfugiu prin încadrarea falsului în categoria înscrisurilor sub semnătură privată prevăzut în art. pe baza unui criteriu obiectiv cert.145 Cod penal. are consecinţe juridice nefavorabile întrucât reduce maximul pedepsei de la 5 la 2 ani. evidenţiindu-se elementele specifice fiecăruia. reduce la 3 ani termenul de prescripţie a răspunderii penale. care au omis tragerea la răspundere penală în cazurile de întocmire. prin care s6 .288 şi art. Sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii s-au evidenţiat părţile componente ale structurii şi s-au tratat separat. asigurându-se tratament juridic egal pentru toţi subiecţii de drept din această categorie. 1/1970). întrucât aplicarea strictă a prevederilor legale ar determina imposibilitatea sancţionării penale a faptelor de întocmire de documente false de către funcţionarii societăţilor comerciale şi a celorlalte entităţi neîncadrabile în noţiunea public definită în art. Includerea acestor falsuri în categoria celor sub semnătură privată reprezintă o improvizaţie a juriştilor.290 Cod penal. a dus la o practică greşită în activitatea unor instanţe de judecată. a unui act oficial. În acest mod ar putea fi delimitată sfera acestora. fiecare în parte.

288 Cod penal trebuie înţeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent. în care s-a imitat scrisul iniţial. În falsificarea unui înscris poate fi folosită numai una dintre aceste modalităţi. În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii au fost prezentate principalele procedee de realizare a falsului în înscrisuri. alcătuit fraudulos. respectiv înlăturarea sau acoperirea unui text. ocrotită de legea penală. a unor înscrisuri false. de pildă. dar pot fi întrebuinţate concomitent mai multe procedee. sentimentul încrederii nu poate fi raportat la un lucru. ci cu referire la înscrisuri ca expresie a adevărului. neadevărat. imitarea unui scris sau unei semnături. contrafăcut. în cazul distrugerii înscrisului. li se adaugă falsificarea impresiunilor de ştampile şi de sigilii. Unele legislaţii trec în rândul modalităţilor de falsificare şi suprimarea (distrugerea) înscrisului. modificarea unui semn grafic (literă sau cifră). nu poate fi calificată ca infracţiune de fals. ca valoare socială. nu putem vorbi de existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri. spre deosebire de infracţiunile materiale. înlăturarea unui text. nu ca sentiment cu privire la adevăr în general. cum ar fi. Ori. Considerăm că o asemenea activitate. 7 . deghizarea propriului scris. Acestor procedee de falsificare. deoarece încrederea publică. încrederea publică trebuie înţeleasă. cât şi înlocuirea de fotografii de pe legitimaţii ori înscrisuri.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri a precizat că noţiunea de „falsificare” folosită de art. o entitate materială. care este chemată să exprime un adevăr şi în consecinţă. adevărat. Infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale face parte din categoria infracţiunilor denumite formale sau de atitudine. plăsmuit. pentru a căror existenţă este suficient ca rezultatul să reprezinte o stare de pericol. După adoptarea acestei decizii de îndrumare. urmată de adăugarea altuia. adăugarea de text. decât prin intrarea în scenă a relaţiilor sociale. pentru a căror existenţă e necesară producerea unui rezultat material . instanţele noastre judecătoreşti s-au pronunţat constant în acest sens. nu poate fi vătămată. ci şi în sensul de înscris imitat.

capitolul prezintă şi aspecte ce ţin de procedura penală în ceea ce priveşte modul de sesizare al instanţei. Urmărind a fi o lucrare pluridisciplinară.cea a persoanei care nu este funcţionar. Cu această ocazie s-a prezentat evoluţia doctrinei şi practicii în cazul în care făptuitorul nu a fost trimis în judecată. care a rezolvat problema menţionată anterior . Capitolul III este dedicat Falsului intelectual. fiind prezentată în mod amplu formulându-se o serie de concluzii. cu referire la activitatea notarială şi a notarilor publici. Ulterior prezentării aspectelor menţionate anterior. dar care exercită o activitate de interes public.356/2006. actul nefiind anulat. concluzionându-se de către teoreticieni. în sensul introducerii unei figuri juridice noi . desfăşurarea procesului penal. raportat la art. nefiind de neglijat nici textele de lege ce vizează punerea în executare a hotărârilor în ceea ce priveşte declararea unui înscris că ar fi fals în totul sau în parte.147 Cod penal. Un spaţiu amplu este acordat în cadrul acestui capitol noţiunii de funcţionar. s-a făcut referire la modificările intervenite în cuprinsul codului de procedură penală prin Legea nt. fiind prezentate deciziile pronunţate de către Curtea Constituţională în acest sens .Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Practica judiciară prezentată este deosebit de bogată şi diversă. practica judiciară în materie evoluţia acesteia şi propunerile de lege ferenda. Dat fiind speţele diferite. în ceea ce priveşte unii subiecţi ai infracţiunii s-au prezentat propunerile de lege ferenda formulate. competenţa. prezentându-se particularităţile specifice. dispoziţiile art. în primă instanţă şi în căile de atac. urmărirea penală fiind finalizată prin rezoluţie sau ordonanţa procurorului. Una dintre excepţiile de neconstituţionalitate au privit Legea nr.289 Cod penal. 8 . fiind supuse controlului constituţionalităţii. că în ceea ce priveşte natura juridică a măsurii aceasta poate avea în unele situaţii o natură juridică specială. infracţiune tratată conform aceleiaşi structuri ca şi falsul material în înscrisuri oficiale.36/1995. urmare a speţelor prezentate.

făcându-l să exprime în conţinutul său. fost art.01. cu acest prilej. În acelaşi sens s-au exprimat şi alţi autori. o altă situaţie decât cea adevărată. a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. 9 .11 lit. în actele contabile ori în alte documente legale.c . arătând că includerea în categoria serviciilor publice a unor activităţi.241/2005. raportat la art. fost art. În ceea ce priveşte structura şi conţinutul juridic al infracţiunii acestea sunt tratate amănunţit. nu poate avea decât calitatea de funcţionar public. recursuri în interesul legii promovate şi admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „ funcţionar public” şi „funcţionar”. ar putea fi săvârşită de orice funcţionar.87/1994 . În acest sens este prezentată decizia nr.40. aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.82/1991 – Legea contabilităţii. constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală.289 Cod penal.13 din Legea nr.150 alin. ori. infracţiune care. de genul celor de mai sus. distorsionarea sensurilor noţiunilor de „înscris oficial”. are drept consecinţă.289 Cod penal. comisivă. fost art. nefiind incidente dispoziţiile art. deşi făptuitorul acţionând asupra unui înscris oficial. în partea a doua se poate observa aceeaşi infracţiune. în mod just şi redactarea greşită a art. Dacă în prima parte a textului incriminator ne aflăm în fapta unei infracţiuni care se săvârşeşte prin acţiune.b şi c din Legea nr.9 alin. însoţite de exemplificări şi decizii de speţe. după text. ori evidenţierea. care a stabilit că fapta de omisiune în tot sau în parte.2008. prevăzută de art.289 Cod penal cu art. ca aspect al elementului material al falsului intelectual. Omisiunea.1 lit. pe de altă parte. evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale. a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Este o necorelare vădită a art.4 din 21. fost art.37. este o exagerare şi. din Legea nr. căruia îi modifică conţinutul.2 Cod penal. de astă dată.43. constituie o lacună care se răsfrânge asupra actului în întregime. realizată prin omisiune.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Se arată în cuprinsul lucrării că reputatul penalist George Antoniu a semnalat.

Această cerinţă decurge. potrivit art. ci numai conţinutul înscrisului. 10 . aspectul său fizic. 290 Cod penal.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Subiectul nu alterează cu nimic forma actului. falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului operată asupra unui lucru ( entitate ) care are legal însuşiri probatorii. Înscrisul sub semnătură privată constituind o probă împotriva persoanei care a semnat acel înscris şi în avantajul persoanei care a obţinut înscrisul. din menţiunea pe care o face legea. Este de reţinut că. pentru existenţa infracţiunii este necesar îndeplinirea a două condiţii esenţiale şi anume ca atestarea ori omisiunea neîngăduită să se fi realizat cu prilejul întocmirii înscrisului de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. din cauza omisiunilor de care este afectat. care reprezintă. realitatea. În cadrul capitolului IV. dar şi folosirea acestuia de către făptuitor sau încredinţarea acestuia spre folosire altei persoane. dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire. însă. în mod indirect. Textul art.289 Cod penal nu cere în mod expres ca falsificarea să fie de natură a produce consecinţe juridice. care. cum se întâmplă în cazul falsului material în înscrisuri oficiale. nu mai exprimă în întregime sau în parte. Am arătat că la realizarea infracţiunii este necesară nu doar falsificarea înscrisului. am prezentat Falsul în înscrisuri sub semnătură privată. falsificarea unui înscris prin vreunul din modurile arătate în art. 288 cod penal. că falsificarea înscrisului oficial este realizată de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Este de observat că falsul în înscrisuri sub semnătură privată se încadrează în categoria infracţiunilor de fals propriu-zis. în vederea producerii unei consecinţe juridice. iar în cadrul sistematizării infracţiunilor de fals se situează în subgrupul infracţiunilor de falsuri în înscrisuri. în care alterarea adevărului priveşte un lucru (entitate) cu însuşiri probatorii.

în realitate. S-a susţinut că. De reţinut este şi faptul că înscrisul sub semnătură privată fals ar fi inutil şi inofensiv dacă folosirea lui nu ar crea. autorul principal va fi socotit acela care redactează înscrisul. acesta fiind denumit şi autorul material al infracţiunii. în orice mod. 11 . Mai mult precizarea legii cu privire la scopul urmărit de făptuitor şi anume producerea unei consecinţe juridice conduce la concluzia că. dovada că s-a plătit o datorie existentă sau dovada de remitere a unui lucru care. la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. reţinându-se o serie de speţe. subiect activ poate fi orice persoană. nu a avut loc). nu există o definiţie legală.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Ca şi în cazul celorlalte două infracţiuni de fals expuse anterior reţinem că obiectul juridic generic este reprezentat de relaţiile sociale ce privesc încrederea publică în înscrisuri iar obiectul juridic special se referă la ocrotirea relaţiilor sociale la formarea şi desfăşurarea cărora folosirea înscrisurilor sub semnătură privată este necesară. Fiind vorba de un fals material în înscrisuri sub semnătură privată. ci numai acela care e apt a servi ca titlu probator. în cazul acestei infracţiuni.191 Cod penal. ce au fost prezentate selectiv în cuprinsul secţiunilor capitolului. nu orice înscris sub semnătură privată poate constitui obiect material al infracţiunii de fals. Practica judiciară este deosebit de bogată în ceea ce priveşte această infracţiune. În cuprinsul capitolului s-au făcut câteva precizări legate de noţiunea de înscris sub semnătură privată în condiţiile în care codul penal nu defineşte această noţiune. legea necerând vreo calitate anume. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit. subiect activ al acestei infracţiuni putând fi şi o persoană juridică potrivit dispoziţiei din art. contrar adevărului. subiectul nefiind circumstanţiat. instrumentum. al unui raport juridic indiferent dacă înscrisul a fost întocmit sau nu în acest scop. o probă împotriva unei stări de fapt sau de drept existente (ex.

rezultă atât din modul cum autorul infracţiunii a acţionat. în cazul acestei infracţiuni. este un fals intelectual. o acţiune de falsificare şi una alternativă. infracţiunea putând parcurge fazele unei activităţi infracţionale. 290 cod penal . Din faptul că procedeele de săvârşire a falsului sunt limitate de lege la cele ale falsului material – contrafacerea scrierii şi subscrierii şi alterarea. tentativă şi consumare. Faptul că. nu cade sub incidenţa art. între acţiunea de falsificare urmată de folosirea înscrisului ori încredinţarea spre folosire şi starea de pericol există legătură de cauzalitate. cât şi cea de folosire să aibă drept element subiectiv intenţia directă. pentru existenţa infracţiunii nici nu este necesar să se stabilească dacă există un raport cauzal între aceste consecinţe şi acţiunea de falsificare. fie de încredinţare a înscrisului falsificat pentru folosire altei persoane.290 Cod penal. dat fiind modalităţile de săvârşire ale infracţiunii. fie de folosire chiar de autorul falsificării. care. practic se subsumează dispoziţiilor art. fiind necesar ca ambele acţiuni atât cea de falsificare. a materialităţii actului – rezultă că simulaţia în asemenea înscrisuri. activitatea materială se săvârşeşte în vederea producerii unei consecinţe juridice. în esenţă. în orice mod. 288 Cod penal.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri În cadrul acestui capitol se arătă că. folosirea înscrisului sub semnătură privată falsă. respectiv acte preparatorii. Dispoziţiile art. elementul material este format din două acţiuni. În ceea ce priveşte forma acestei infracţiuni se arătă că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracţiune comisivă atât în ceea ce priveşte acţiunea de falsificare. Momentul în care infracţiunea se consumă fiind anterior apariţiei consecinţelor juridice. falsul în înscrisuri sub semnătură privată se comite cu intenţie. Este necesar a se stabili că. cât şi din precizarea legii în care se arată că. Este de reţinut că falsul în înscrisuri sub semnătură privată se săvârşeşte numai cu intenţie. cât şi cea de folosire a înscrisului falsificat. 12 .

Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni examinate anterior actele preparatorii constau în procurarea de materiale. în cauză urmează a se pronunţa o soluţie de achitare sau de condamnare în cazul celei din urmă urmând a se proceda la anularea înscrisurilor declarate false. 13 . Consumarea se produce odată ce s-a creat starea de pericol prin folosirea înscrisului falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice ori a fost încredinţat unei persoane pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe juridice. Falsificarea de înscrisuri sub semnătură privată având un conţinut complex mai prezintă încă două modalităţi normative şi anume: modalitatea folosirii înscrisului fals de însuşi falsificator şi modalitatea încredinţării înscrisului unei alte persoane pentru a-l folosi. Dat fiind legătura de conexitate a acestei infracţiuni cu celelalte două examinate anterior şi cuprinsul textului incriminator. urmând ca procesul penal să se desfăşoare potrivit normelor ce reglementează desfăşurarea urmăririi penale. ca şi în cazul celorlalte infracţiuni de fals amintite anterior se află în raporturi de corelaţie. În ceea ce priveşte această infracţiune este de reţinut. trebuie reţinut că această infracţiune prezintă drept modalităţi. ultim Cod penal. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. judecata în primă instanţă şi în căile de atac. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. că acţiunea penală se exercită din oficiu. Tentativa este posibilă în cazul acestei infracţiuni şi se pedepseşte conform dispoziţiilor art. iar tentativa este sancţionată cu închisoare de la 1 lună şi 15 zile până la un an sau cu amendă.290 alin. instanţa fiind sesizată prin rechizitoriu. care nu cad însă sub incidenţa legii penale. Ulterior administrării probatorii. ustensile. sub aspectul dreptului procesual penal. contrafacerea scrierii sau a subscrierii şi alterarea în orice mod.

Folosind înscrisuri care nu exprimă adevărul şi prezentându-l ca adevărat. chiar dacă înscrisul folosit nu este produsul unei infracţiuni de fals. iar pe de altă parte sporeşte gradul de pericol social pe care îl prezintă aceste infracţiuni. pe care acesta era chemat să-l exprime. S-a precizat că înscrisul fals formează obiectul materialul uzului chiar dacă s-ar prezenta o copie legalizată sau fotografiată a originalului. cât şi cu infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului. îi imprimă. în măsura în care folosirea sa este admisă. autorul uzului de fals şi-l apropie şi. În legătură cu caracterul corelativ al infracţiunii de fals. se impune totuşi precizarea că uneori – foarte rar. este posibil să existe o faptă – de fals . respectiv falsul material în înscrisuri oficiale şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată. dar elementul subiectiv al falsului să nu fie realizat. Această infracţiune de folosire a înscrisurilor false împrumută pe de o parte caracterul de faptă ilicită de la infracţiunile prin care au fost produse înscrisurile false. constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată. ci este suficient ca cel care întrebuinţează acel înscris să cunoască viciul material al alterării adevărului.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri conexitate atât cu infracţiunile de fals. pentru existenţa uzului de fals nu este deci necesar ca înscrisul folosit să fi fost falsificat cu intenţie. 14 . Capitolul V tratează Uzul de fals. persoane fizice ori juridice. ci al unei infracţiuni de falsificare săvârşită fără vinovăţie. cunoscând că este fals. în acel moment. copia va fi socotită un mijloc desăvârşire a infracţiunii. desigur – este posibil ca infracţiunea de falsificare a unui înscris să fi fost comisă fără intenţie. prealabile. dar să nu existe o infracţiune de fals. care potrivit art. caracterul infracţional de care este lipsit până atunci. În literatura juridică se consideră că există uz de fals.prevăzută de legea penală. adică să existe fals din punct de vedere material. ca efect al folosirii cu bună ştiinţă. După cum se observă această infracţiune se află în raport de conexitate cu cele două infracţiuni examinate anterior.291 Cod penal. cu alte cuvinte. în vederea producerii unei consecinţe juridice.

fals intelectual ori fals în înscrisuri sub semnătură privată. ea constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. atunci când. tratează Falsul în declaraţii ce constă în declararea necorespunzătoare adevărului. în cazul în care înscrisul folosit a fost deteriorat. deşi existente. prevalarea de aceste înscrisuri. pentru sine sau pentru altul. lipsindu-i partea pe care se pretinde ca a existat semnătura sau sigiliul oficial. în vederea producerii unei consecinţe juridice.145. Deşi infracţiune autonomă. făptuitorul folosind un înscris. se poate observa. În ceea ce priveşte forma de vinovăţie care caracterizează această infracţiune este numai intenţia directă. fiindcă un asemenea înscris nu poate servi ca probă. O particularitate a acestei infracţiuni este aceea ca înscrisul folosit să poată servi ca probă. în fapt. mai mult cerinţa esenţială ca înscrisul să poată servi ca probă este realizată ori de câte ori. În ceea ce priveşte actele preparatorii se reţine că. că se află într-un raport de corelaţie obligatoriu cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. potrivit legii ori împrejurărilor. dintre cele la care se referă art. chiar din conţinutul textului incriminator.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Se consideră că este necesară îndeplinirea unei cerinţe a înscrisului fals şi anume ca acesta să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice. cunoscând că este fals în vederea producerii unei consecinţe juridice. făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi. căci în acest fel este vătămată încrederea publică privind veracitatea înscrisurilor. presupunând depunerea unor înscrisuri acestea nu sunt sancţionate de lege. nu este realizat elementul material al infracţiunii. posibilă. înscrisul reuşeşte să fie considerat ca apt să facă probă. respectiv depunerea de înscrisuri. Este de reţinut că în ce priveşte această infracţiune. 15 . În acest sens. însă urmarea imediată nu a fost produsă fiind împiedicată. declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe. tentativa. Capitolului VI. nu este sancţionată penal.

în care alterarea adevărului operează asupra unui lucru (entitate) care are legal însuşiri probatorii. aducând o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale întocmite pe baza declaraţiilor făcute în faţa organelor competente. aceste declaraţii fiind socotite mijloc temeinic de probă. fie în formă scrisă. În cazul unor declaraţii false făcute în scris. aşa încât orice declaraţie falsă consemnată oficial zdruncină încrederea pe care oamenii o acordă acestui mijloc de probă şi provoacă nelinişte şi nesiguranţă în sfera relaţiilor sociale Faţă de conceptul şi caracterul său infracţiunea de fals în declaraţii se încadrează. în categoria infracţiunilor propriu-zis. declaraţiile făcute în faţa organelor competente au. nu are obiect material. Dacă infracţiunea se săvârşeşte oral. înscrisul în care se consemnează declaraţia mincinoasă fiind produsul. în privinţa clasificării de grup. Falsul în declaraţii este deci o faptă ce prezintă un evident pericol social. iar nu obiectul material al infracţiunii. Sub raportul sistematizării în grupul infracţiunilor de fals. un rol hotărâtor.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Consecinţa declaraţiei va fi întotdeauna un înscris oficial fals. Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni de fals analizate în cuprinsul lucrării obiectul juridic al infracţiunii vizează ocrotirea relaţiilor sociale ce privesc încrederea publică în înscrisuri. foaia pe care este scrisă declaraţia ar putea fi socotită obiect material al infracţiunii şi mijloc de săvârşire al acesteia. fiind necesar ca declaraţiile formulate în faţa organelor sau instituţiilor de stat să se bucure de prezumţia de veridicitate. În cuprinsul capitolului sunt inserate decizii relevate din punct de vedere al practicii. În formarea şi desfăşurarea relaţiilor sociale. din ce în ce mai frecvent. 16 . Prin intermediul unui astfel de înscris este vătămată încrederea publică acordată înscrisurilor care sunt considerate ca fiind expresia adevărului. falsul în declaraţii se situează în subgrupa infracţiunilor de fals în înscrisuri. De reţinut este faptul că la stabilirea obiectului material trebuie să se ţină seama de faptul că declaraţiile pot fi făcute în două forme fie oral.

care după cum s-a arătat mai sus este un auxiliar extrapenal. pentru ca intenţia să constituie elementul subiectiv şi să întregească conţinutul laturii subiective. pentru el sau pentru altul.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri În cazul acestei infracţiuni există o anumită particularitate în ceea ce priveşte subiecţii infracţiunii. făptuitorul declarând cu bună ştiinţă necorespunzător adevărului. în sensul că pe lângă subiectul activ şi subiectul pasiv întâlnim şi un subiect denumit în literatura de specialitate. Nu este deci suficientă numai ştiinţa că declaraţia este falsă. fără a sesiza organele de urmărire penală. acele persoane vor fi subiecţi activi (complici) la fapta de fals în declaraţie. trebuie să fie îndeplinită cerinţa esenţială privitoare la scopul urmărit de făptuitor şi anume declaraţia să fie făcută în vederea producerii unei consecinţe juridice. mai trebuie ca făptuitorul să fi făcut această declaraţie anume „în vederea producerii unei consecinţe juridice”. auxiliar. în persoana funcţionarului în faţa căruia se face declaraţia necorespunzătoare adevărului. Un aspect important al acestei infracţiuni priveşte forma de vinovăţie caracteristică acestei infracţiuni care este intenţia. ea rezultând din conţinutul textului incriminator.292 Cod penal. Când declaraţia falsă a unei persoane este întărită de alte persoane (asistenţi ai declarantului) care cunosc falsitatea acesteia. cunoscând falsitatea declaraţiei. dacă.145 Cod penal. neconstituind infracţiune fapta săvârşită din culpă. pentru sine sau pentru altul. va fi socotit autorul infracţiunii prevăzute în art.292 Cod penal şi se realizează prin acţiune constând în declararea necorespunzătoare adevărului cu consecinţa producerii unor consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul. în faţa unui organ sau instituţie de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. situaţie în care culpa este exclusă. 17 . Elementul material se desprinde din conţinutul art. Există însă o cerinţă esenţială. Funcţionarul sau alt salariat care consemnează declaraţia. a primit să o consemneze pur şi simplu.

pentru sine sau pentru altul. se poate ajunge la comiterea altei infracţiuni – fiind incriminată tocmai pentru prevenirea acesteia. spre a fi folosit fără drept. infracţiunea din alineatul 2 este un act pregătitor al infracţiunii din alineatul 1.293 Cod penal. în situaţia în care se realizează şi constituie infracţiune se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni. Falsul privind identitatea constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane pentru a induce în eroare un organ sau instituţie de stat ori unei alte unităţi. atunci când. declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe.145. în esenţa sa. în vederea producerii unei consecinţe juridice. dintre cele la care se referă art. datorită săvârşirii ei. potrivit textului incriminator. adică o faptă care – prezentând pericol social prin aceea că. potrivit legii ori împrejurărilor. cu alte cuvinte. un act de complicitate la infracţiunea din alineatul 1. în cadrul capitolului VII. care – prin derogare de la principiile generale ale participaţiei penale – se pedepseşte chiar dacă nu a început executarea infracţiunii în vederea căreia complicele a prestat ajutorul său. În cuprinsul alineatului 2 este sancţionată încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare. Infracţiunea prevăzută în art. situaţie în care forma de vinovăţie are caracter calificat. 18 . săvârşit însă de altă persoană decât autorul acesteia sau. aceasta este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. fiind prevăzută de art.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Se consideră astfel că este necesar ca la momentul declarării făptuitorul să urmărească producerea unei consecinţe juridice. acest text prevăzând producerea unei consecinţe juridice care. În ceea ce priveşte pedeapsa. Falsul privind identitatea este ultima dintre infracţiunile de fals tratate în cuprinsul acestei lucrări. Considerată.293 Cod penal este o infracţiune obstacol.

293 alin. se situează în subgrupul infracţiunilor de fals în înscrisuri. S-a exemplificat prin decizii de speţă. susţinându-se chiar că prevederile art. când îşi declină o altă identitate în faţa unei persoane juridice de drept public şi să nu răspundă când îşi declină sau atribuie o identitate falsă în faţa unei persoane juridice de drept privat. Este de reţinut că elementul material al infracţiunii se realizează şi prin atribuirea unei identităţi altei persoane. În acest sens. rezultând din cuprinsul acestora că practica nu este unitară. Astfel cum rezultă şi din text. propunerea de lege ferenda fiind în sensul că: este necesar ca identitatea să fie susţinută prin înscrisuri nefiind necesară doar o prezentare fără susţinere probatorie. se consideră că este de neconceput ca o persoană fizică să răspundă penal. Prin conceptul şi caracterul său infracţiunea de fals privind identitatea se încadrează sub raportul clasificării de grup în materia infracţiunilor de fals propriu-zis. în a reţine dacă este necesar ca pe lângă prezentarea orală să se facă şi justificarea cu înscrisuri.1 din Legea fundamentală. la care alterarea adevărului operează asupra unor lucruri (entităţi) care au însuşiri probatorii.16 alin. în forma actuală este controversată în doctrină. care statuează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. 19 . soluţii pronunţate de către diferite instanţe din ţară asupra acestei infracţiuni. pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art.145 Cod penal. contravenind prevederilor art. numele fiind atributul esenţial de identificare. iar în cadrul acestor infracţiuni. atribuirea unei identităţi unei alte persoane presupune declararea în mod fals că acea persoană are o identitate alta decât cea reală.1 sunt neconstituţionale.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Prin incriminarea acestei fapte legiuitorul a înţeles să protejeze relaţiile sociale ce privesc încrederea în identitatea persoanelor. Este de reţinut că reglementarea infracţiunii de fals în declaraţii.

Totodată în conformitate cu dispoziţiile art. între care şi extrădarea cetăţenilor proprii din România. 1 din Codul penal. instituţia sau unitatea a cărui/cărei inducere în eroare se urmăreşte ar aparţine statului român. Dar. precum şi primirea de persoane extrădate în România. adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972.145. ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. autorităţilor judiciare din România. 34/2000. 20 . dacă se ţine seama de posibilităţile concrete. precum şi a celor internaţionale la care România a aderat. în vederea producerii unei consecinţe juridice. de cooperare judiciară internaţională penală.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Concluzionând. se impune ca examinarea lor sub aspectul incidenţei legii penale române să fie realizată şi în raport cu evoluţia de ansamblu a reglementărilor cu caracter penal adoptate pe plan intern. organul. este necesar pentru realizarea elementului material îndeplinirea unor cerinţe esenţiale respectiv. antrenând consecinţe deopotrivă periculoase pentru statul român căruia îi aparţin făptuitorii. de săvârşire a unor astfel de acte în afara teritoriului naţional al României. infracţiunea de fals privind identitatea nu s-ar putea realiza decât în cazul în care organul. Prin explicaţiile date în art. 145 din acelaşi cod. aprobată prin Legea nr. sub acest aspect este de observat că prin Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nr. s-au reglementat numeroase modalităţi de răspuns la noile provocări ale criminalităţii transnaţionale. 77/1999. în continuă extindere. cât şi pentru statele pe teritoriul cărora ele ar fi comise. le revin importante obligaţii pe linia asigurării tragerii la răspundere penală a persoanelor pentru fapte penale săvârşite pe teritoriul altui stat contractant. instituţia de stat sau unitatea poate constitui subiect pasiv al inducerii sau menţinerii în eroare de către cel care se prezintă sub o identitate falsă. iniţiată prin prevederile Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală. ca cele două modalităţi ale infracţiunii să se realizeze în faţa unui organ sau unei instituţii de stat sau altă unitate dintre cele la care se referă art. 293 alin. privind semnificaţia unor astfel de unităţi sau instituţii publice. În acest context. Or. în calitate de stat contractant.

Pe de altă parte. prezintă în continuare date neadevărate cu privire la identitatea sa. în cazul intrării acelei persoane pe teritoriul naţional. este vădită realizarea elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea prin această modalitate directă de pretindere în faţa autorităţii consulare române a identităţii neadevărate prezentate în faţa autorităţii statului străin. aplicabilitatea în astfel de cazuri a dispoziţiilor art. fiind ascultată de autorităţile consulare române. se impune să se considere că declararea unei identităţi false chiar şi în faţa autorităţii unui stat străin îşi produce efectele finale prin inducerea în eroare a autorităţilor statului român. realizându-se astfel scopul imediat.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri De aceea. în cazurile în care cetăţenia este prezumată pe baza declaraţiilor făcute de cei în cauză în faţa autorităţilor din acele state. dublat de un scop subsecvent şi anume producerea unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul. cu care prilej se repetă declararea identităţii false de către persoana vizată. după acceptarea readmisiei. De altfel. 1 teza I din Codul penal este impusă şi de principiul personalităţii legii 21 . detaliile uzuale din timpul examinării cererii de readmisie şi al efectuării formalităţilor necesare trimiterii în ţară a persoanei care face obiectul unei asemenea cereri presupun o succesiune de proceduri în timpul cărora persoana respectivă. Ca urmare. în faţa autorităţilor interne. în situaţiile specifice ivite în urma readmisiei cetăţenilor români aflaţi ilegal pe teritoriul unor state străine. 293 alin. Aşa fiind. ci şi autorităţile statului român. ea producându-şi efectele atât cu ocazia examinării cererii de readmisie. bazată şi pe prezumţia de cetăţenie română. cât şi ulterior. trebuie avut în vedere că identitatea necorespunzătoare realităţii este susceptibilă de a induce în eroare nu numai autoritatea statului străin în faţa căreia a fost pretinsă acea identitate. expuse să preia o persoană sub o identitate neadevărată. în condiţiile implicării nemijlocite a autorităţilor române în realizarea de acte în cadrul procedurii readmisiei. din moment ce nicio returnare în ţară a cetăţenilor români nu poate avea loc fără acceptarea cererii de readmisie.

22 .Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri penale. ea urmărind de fapt inducerea în eroare ori menţinerea în eroare. de cele mai multe ori de natură economică. ceea ce atrage de cele mai multe ori existenţa unei alte infracţiuni. o instituţie de stat sau o unitate de interes public. cât timp. În capitolul VIII. dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă. fără ca incriminarea să fie condiţionată expres de apartenenţa acestor autorităţi la statul român. se observă că este puţin probabil. din însăşi conţinutul textului incriminator. Or. 293 alin. în condiţiile prevăzute de art. iar în caz negativ şi identificarea autorului falsului. „legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării.145 Cod penal. ca această infracţiune să fie de sine stătătoare. cercetarea infracţiunilor ce privesc falsul în înscrisuri impunând cu deosebire cercetarea înscrisurilor presupus a fi falsificate. anume înşelăciunea săvârşită cu ajutorul falsului privind identitatea. a fost incriminată fapta de prezentare sub o identitate falsă. destinat să dovedească identitatea unei persoane şi îl foloseşte prezentându-se în faţa unei autorităţi din cele prevăzute în art. are domiciliul în ţară”. astfel cum este reglementat în art. în cazul în care autorul infracţiunii falsifică un înscris. În acelaşi timp. Poate să existe o asemenea situaţie. prin textul art. comisă pentru a induce sau a menţine în eroare un organ. este tratată Expertiza criminalistică. ori infracţiunea de fals material sau cea de uz de fals. fiind o infracţiune mijloc de realizare a altor fapte penale. 4 din Codul penal. potrivit acestui principiu. 1 teza I din Codul penal. De cele mai multe ori infracţiunea de fals privind identitatea se află în raport de conexiune cu celelalte infracţiuni de fals ori este alăturată infracţiunii de înşelăciune. În adevăr. neavând nicio cetăţenie. ca mijloc de probă în cazul infracţiunilor de fals. se impune ca încadrarea unei atari fapte în textul de lege menţionat să opereze şi în cazul în care cetăţeanul român săvârşeşte fapta în faţa autorităţilor unui stat străin. anume stabilirea autenticităţii actului.293 Cod penal.

căci în definitiv acestea reprezintă însăşi substanţa scrisului. configuraţie. şi. particularităţi de construcţie al semnelor grafice. Există o tendinţă la fiecare om de automatizare a deprinderilor scrisului. În efectuarea expertizei scrisului este foarte importantă cunoaşterea acestor elemente care constituie punctul de plecare în formarea opiniei expertului şi stabilirea concluziilor. ajungând de cele mai multe ori să se identifice 23 . alţi autori le împart în caracteristici generale ( limbaj. de exemplu într-o opinie clasificarea priveşte caracteristicile limbajului. referitoare la modul de construire a semnelor grafice. caractere particulare care sunt folosite de experţii criminalişti. În acest proces se nasc caracterele individuale ale scrisului. Scrisul. speciale. care privesc aspectul scrisului. poate fi definit prin două tipuri de elemente: caracteristici generale şi caracteristici speciale. În fine. Oricât de importante ar fi caracteristicile generale în identificarea persoanei după scris nu se poate face abstracţie de morfologia semnelor grafice. caracteristicile speciale sunt urmărite de falsificatori. caracteristicile de identificare se împart în două mari categorii : generale. fiind prea bine cunoscut că nu este posibil ca două persoane să aibă unul şi acelaşi scris. sesizate şi imitate. modul de amplasare a textului. Astfel cum rezultă din practică. Potrivit unei alte opinii. formă şi mişcare) şi caracteristici individuale ale literelor şi cifrelor. caracteristicile grafice propriu-zise (generale şi particulare). a sunetelor şi cuvintelor într-o limbă.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Identificarea unei persoane după scris este posibilă datorită caracterului individual pe care îl are scrisul. ca reprezentare grafică prin semne convenţionale. În practica judiciară de specialitate nu se constată o deplină unitate de vederi privitor la terminologia folosită şi la clasificarea acestor caracteristici. forma sau aspectul general al scrisului. tendinţă care îşi are explicaţia în faptul că nimeni nu se poate concentra asupra „conţinutului ” decât dacă tehnica scrisului a căpătat un anumit automatism de execuţie. Aceste caracteristici se referă la : limbajul specific scriptorului. „materia sa primă”.

Astfel grafologia urmăreşte descoperirea personalităţii după un scris cert. cunoscută şi ca fiind expertiza grafică ori grafoscopică. a personalităţii omului cu ajutorul scrisului. în tipurile de mişcări ca reflexe spontane. a grupurilor de litere şi interferenţa cu elementele specifice scrisului falsificatorului. adică al cărui autor este cunoscut. ci de o conjugare a forţelor conştiente şi inconştiente ce ar anima fiecare persoană. bine conturat. care se reflectă net în scris şi anume caracteristicele generale ale scrisului. În cazul infracţiunilor de fals un rol important îl joacă cercetarea criminalistică a înscrisurilor urmând a se stabili în urma expertizării veridicitatea acestora. reprezintă un domeniu distinct. iar expertiza grafică urmăreşte identificarea autorului unui scris a cărui paternitate este incertă ( necunoscută sau necontestată). În cuprinsul lucrării s-a arătat relaţia dintre grafologie şi expertiza grafică. Cu alte cuvinte. privite independent de formele literale pe care le îmbracă. ştiinţa scrisului. are ca obiect de examinare scrisul de mână considerat ca un complex de mişcări şi deprinderi grafo-tehnice urmărind identificarea autorului pe baza constatărilor de specialitate privind deprinderile grafice şi deprinderile de exprimare. ca disciplină independentă. modul în care se întrepătrund. necesitatea cunoaşterii ştiinţei pentru a se ajunge la expertiză şi totodată. urmărind determinarea caracterului. complicaţiile intervenind cu ocazia elementelor mai complicate. gesturi care nu depind de o intenţie sau o voinţă de moment. Distinct este tratată grafologia. Toate atitudinile fiinţei umane sunt deci gesturi încărcate de semnificaţii psihologice. în accepţiunea sa cuprinzătoare. între trăsăturile psihologice ale unei persoane şi scrisul său există un raport de cauzalitate. formate ca deprindere în timp. deosebirile fundamentale între cele două. Grafologia se bazează pe teza că o persoană poate fi uşor recunoscută prin gesturile sale.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri cu originalul. al tehnicii 24 . Expertiza scrisului. Cercetarea criminalistică a înscrisurilor.

având drept obiective principale: cercetarea tehnică a actelor scrise. cercetarea criminalistică a scrisului de mână. a gradului ei de îmbătrânire. păstrare. dimensiunea hârtiei. greutatea acesteia. inclusiv a înscrisurilor dactilografiate.dar şi modalităţi de falsificare întâlnite în practică. cecuri. îndeosebi picturi. linii directoare în formularea concluziilor. arhivarea înscrisului. adăugare de text. Sunt redate de asemenea etapele cercetării criminalistice a scrisului. respectiv înlăturarea de text.Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri criminalistice. Este de reţinut că în cadrul cercetării criminalistice a falsului. cercetarea falsului de bancnote. gradul de oxidare. sancţiunile. dar şi propuneri de modificare a legii experţilor criminalişti. filigranare. opere de artă. identitatea dintre înfăţişarea persoanei şi fotografia de pe act. destinată în special descoperirii falsului ori contrafacerii de documente. compoziţie chimică. anume: respectarea cerinţelor actului cu privire la formă şi conţinut. câtă vreme acestea prezintă extrase din codurile româneşti şi străine care prevăd în conţinutul lor componenţa infracţiunilor de fals. transparenţă. monede. prezenţa elementelor de protecţie. se procedează la stabilirea autenticităţii unui înscris ţinându-se seama de anumite elemente. De asemenea consider că anexele lucrării îşi aduc o contribuţie importantă la definitivarea cercetării de faţă. având drept scop stabilirea autenticităţii scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului. examinarea cernelurilor . 25 . capitolul finalizându-se prin prezentarea în mod amplu prin exemplificare unui caz de contrafacere. culoare. raportul dintre grosime şi greutate. inclusiv a unor falsuri de genul imitării sau deghizării. precum şi imitarea şi deghizarea scrisului. raportat şi la condiţiile de conservare. viitoare coduri penale şi procesual penale. timbre. stabilirea vechimii unui înscris prin examinarea hârtiei. respectiv securitate.

cursuri. în vederea studierii şi aplicării acestora. monografii ale unor autori români şi străini în egală măsură. 26 .Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri Bibliografia folosită pentru atingerea scopului acestei cercetări cuprinde o gamă largă de tratate. Fără a avea pretenţia că aspectele analizate au surprins întreaga problematică a infracţiunilor de fals în înscrisuri. practică judiciară făcându-se referire la informaţiile culese cu ajutorul site-urilor de internet sau specialiştilor din cadrul Ministerelor de Justiţie din România şi din alte ţări. considerăm însă că acestea ar trebui avute în vedere pentru eventuale modificări legislative în România în acest domeniu şi pot ajuta în mod considerabil specialiştii. dar şi articole de specialitate.