You are on page 1of 4

Efectul Pygmalion si cum poate

influenta capacitatea de invatare a
copilului

Efectul Pygmalion, denumit si Rosenthal, este o tehnica frecvent folosita in sistemele de educatie a
copiilor, pentru imbunatatirea rezultatelor scolare ale acestora. Bazat pe ideea ca performantele scolare ale
copilului sunt influentate de asteptarile pe care parintele sau profesorul le are de la el, fenomenul a starnit
si numeroase controverse in randul psihologilor. Acestia sustin ca efectul Pygmalion poate avea
consecinte severe in dezvoltarea emotionala a copilului, din cauza presiunii si stresului la care este supus.

Ce este efectul Pygmalion?
Efectul Pygmalion a fost descoperit in urma unui studiu intreprins de doi cercetatori americani,
Robert Rosenthal si Lenore Jacobson, in 1965, in California. Savantii au incercat sa demonstreze
ca asteptarile pe care le avem de la noi ne pot ajuta sa obtinem performante deosebite (profetii
autoimplinite).
Insa studiul lor a plecat de la analizarea unei clase de copii. Acestia au vrut sa demonstreze ca
daca profesorii au asteptari ridicate de la anumiti elevi din clasa, respectivii copii vor inregistra

li se acorda mai mult timp pentru raspunsuri si rezolvari. eforturile profesorului vor fi rasplatite din plin. la teste sau ascultari.profesorii ofera materiale mai dificile de citit si studiat copiilor cu potential. va avea tendinta de a investi mai mult timp in formarea lor si de a-i incuraja constant sa studieze materia. Tehnica a fost preluata si implementata rapid intr-o multime de scoli elementare din intreaga lume. efectul Pygmalion se bazeaza pe patru factori cheie. de asemenea. intrucat copiii se vor conforma asteptarilor lui si vor obtine performantele dorite de acestia la respectiva materie. cu performante scolare notabile. Feedback . o sabie cu doua taisuri . Potrivit celor doi cercetatori.elevii considerati eminenti primesc un feedback informativ mai bun de la profesor decat ceilalti colegi ai lor.copiii vizati sunt mai solicitati la ora decat ceilalti si primesc mai multe sanse de a raspunde la intrebari sau de a rezolva probleme decat alti colegi de clasa. 2.verbale si nonverbale . Cum functioneaza efectul Rosenthal? Iata cum functioneaza efectul: daca profesorul de la o clasa primeste informatii din exterior conform carora anumiti elevi au abilitati deosebite sau potential la materia pe care o preda. care duc la obtinerea celor mai bune rezultate. ca metoda de invatamant alternativa pentru formarea unor copii ambitiosi.profesorii care au asteptari mai mari de la elevi tind sa aiba interactiuni . destepti. Efectul Pygmalion. In plus. intr-un ambient mai relaxat decat in mod obisnuit. 4. Comportamentul profesorilor (input factor) . Acest lucru inseamna ca vor fi tratati diferit in clasa. stimulandu-i astfel sa exceleze la respectiva materie.mai calde sau prietenoase cu acestia. Climatul emotional . Oportunitatile de a raspunde in clasa . Ipoteza celor doi cercetatori a fost aceea ca asteptarile proprii sau ale celorlalti pot influenta sau modela realitatea. mentorul isi va crea asteptari mai mari de la ei decat de la ceilalti.performante mai bune la materia respectiva. se arata in materialul lui Rosenthal "Interpersonal Expectancy Effects: A 30-Year Perspective"din 1994: 1. 3. Asadar.

sa ii spui mereu ca este capabil si sa il stimulezi cand observi ca se impotmoleste. Este de datoria parintilor sa anunte profesorii despre toate particularitatile medicale ale copiilor. daca un profesor isi creeaza asteptari ridicate de la un copil care are potential. este important ca atat parintii. cat si negativ in dezvoltarea lor. O alta capcana in care mai pot cadea profesorii in aplicarea efectului Pygmalion este incapacitatea de a lua in considerare si particularitatile medicale sau abilitatile reale ale copilului. In plus. Comunicarea parintilor cu profesorii este esentiala in conmbaterea consecintelor negative pe care efectul Pygmalion le-ar putea avea in dezvoltarea pe termen lung a copiilor. dar care sufera de o dizabilitate de invatare. Desi este conceput si destinat obtinerii unor rezultate pozitive. specialistii sustin ca efectul Pygmalion poate actiona atat pozitiv. profesorul isi va adapta asteptarile la capacitatea intelectuala a copiilor. Atunci cand profesorul descurajeaza anumiti elevi sau ii catalogheaza drept incapabili de a atinge un anumit nivel de performanta cerut de ei. deschizandu-i astfel calea catre atingerea performantelor vizate prin aceasta metoda de invatare.Cand vine vorba de influenta acestei tehnici asupra capacitatilor de invatare a copiilor. Este recomandat sa iti lauzi constant copilul pentru eforturile depuse in orice activitate pe care o intreprinde. Cum previi impactul negativ al efectului Pygmalion in dezvoltarea copilului? Pentru ca efectul Rosenthal sa fie un stimulent pozitiv de invatare. Nu trebuie sa iti cataloghezi niciodata copilul ca fiind "prost" sau "incapabil". ii va accentua si mai mult conditia medicala si va da nastere unor frustrari nemeritate. . este foarte probabil ca acest lucru sa se si intample. De exemplu. In acest fel. dar si despre problemele de invatare cu care se confrunta. Ceea ce trebuia sa devina un stimulent. va folosi instrumente adecvate pentru stimularea acestora in vederea aprofundarii materiei si obtinerii performantelor vizate. In plus. va deveni o piedica in calea performantelor lor. cat si profesorii sa-si cunoasca foarte bine elevii asupra carora aplica tehnica. Pentru ca efectul Rosenthal sa aiba efectele scontate la scoala trebuie implementat in primul rand acasa. exista riscul si unor consecinte negative ale aplicarii acestei metode. il va impiedica sa primeasca ajutorul necesar in educatia timpurie si sa se dezvolte conform cu abilitatile sale de invatare.

Tu ai auzit pana acum de efectul Pygmalion? Ti se pare o tehnica eficienta de invatare sau. ca ai incredere in el si ca poate lua note bune la examene. crezi ca tinde sa creeze frustrari copilului. din cauza presiunii constante la care este supus? .Cuvintele folosite in stimularea lui trebuie alese cu grija si intotdeauna orientate intr-o directie pozitiva: spune-i ca este foarte bun la materia respectiva. olimpiade sau concursuri nationale etc. dimpotriva.