You are on page 1of 8

SUCCESIUNEA TIMPILOR CLINICI DE DETERMINARE A RELATIILOR INTERMAXILARE

Trebuie sa se respecte 6 timpi:


1.
Controlul clinic al sabloanelor de ocluzie(machetelor de ocluzie)
2.
Modelarea curburii vestibulare a bordurii sablonului maxilar
3.
Determinarea nivelului si directiei ului de ocluzie
4.
Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie(D.V.O)
5.
Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (R.C.)
6.
Indicatii in vederea alegerii si montarii dintilor artificiali
1.

CONTROLUL CLINIC AL SABLOANELOR DE OCLUZIE

Definitie:
- sablonul de ocluzie este o piesa protetica auxiliara compusadintr-o baza confectionata din material termoplastic (placa de baza)
sau acrilat care se adapteaza cu exactitate pe suprafata mucozala a modelului final si dintr-un val de ocluzie ce preureaza arcada
dentara artificiala.
Sabloanele de ocluzie trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, care pot fi puse in evidenta la controlulexobucal si
controlul endobucal.
La controlul extrabucal se va urmari daca tehnicianul dentar a respectat toate regulile de realizare a sabloanelor si anume:
- modelele functionale ghips dur moldano si prezenta zonei cofrata (modelele preliminare nu prezinta); Zona cofrata =
zona fundurilor de sac.
- baza sablonului trebuie sa fie:
- rigida si nedeformabila la temperatura cavitatii bucale. Poate fi realizata din placa baza, rasini acrilice, mase plastice
sintetice, servind numai in scopul stabilirii relatiilor intermaxilare. Dar poate fi confectionata si din baza definitiva a protezei,
avand in felul acesta caracter permanent numai in cazul protezelor prin metoda piezografica cand exista un camp protetic
nefavorabil;
- sa fie perfect adaptata pe model;
- sa nu prezinte asperitati pe fata mucozala pentru a nu jena, evitand astfel pozitiile antalgice ale mandibulei;
- marginal sa fie bine adaptata in zona fondului de sac vestib pt. a asigura succiunea sablonului in timpul determinarilor;
- sa fie usor de scos si de repus pe model.
- se verifica prin inspectie zona Ah, adaptarea, lun 747g62h gimea se face prin proba bascularii pe model, cu presiuni pe
bordurile de ocluzie.
- bordura de ocluzie este elementul ce inlocuieste arcada dentara absenta, putand fi confectionata din stents, kerr, acrilat
autopolimerizabil, dar mai ales si cel mai frecvent, din ceara roz (placi de ceara dura). Bordurile de ocluzie trebuie sa
corespunda aproximativ ca forma, marime si pozitie cu acelea ale arcadelor naturale, ceea ce presupune :
- sa fie montate strict pe mijlocul crestei, de-a lungul axului interalveolar;
- bordurile (valurile de ocluzie) sa aiba inaltimea de 10 mm in zona frontala si 6 mm in zona laterala iar latimea de 6 mm
in zona frontala si 8 mm in zona laterala. Acestea sunt dimensiuni apropiate cu cele ale dintilor din zonele respective;
- bordura nu se extinde pe tuberozitati si nici pe tuberculii piriformi;
- inaltimea bordurii mandibulare din zona laterala nu va depasi treimea mijlocie a tuberculului piriform
- limita posterioara sa nu se extinda pe tuberozitati si nici pe tuberculii piriformi; se va opri in dreptul fetei distale a M2.
suprafetele bordurii sa fie plane.
bordura de ocluzie sa fie bine solidarizata la baza sablonului.
Controlul intraoral (facut dupa o prealabila spalare cu apa) va verifica:
- stabilitatea sabloanelor. Se face prin aplicarea unor presiuni digitale alternative pe fata ocluzala a bordurilor in
dreptul premolarilor. La aceasta proba nu este permisa bascularea. Ea se poate datora fie unor borduri montate in afara crestei,
fie unei zone osoase proeminente pe care baza sablonului basculeaza (torus palatin).
- mentinerea sabloanelor. La usoara deschidere a gurii acestea trebuie sa ramana retentionate pe zona
de sprijin, fara deplasare de desprindere.Iintre baza sablonului si zona de sprijin a modelului sa existe un contact intim.
2. MODELAREA CURBURII VESTIBULARE A BORDURII SABLONULUI MAXILAR
- aceasta faza prezinta importanta estetica si fonetica deosebita.
- dupa verifi. Endobuc. a sabloanelor, se controleaza daca in regiunea frontala max. buza este sustinuta adecvat atat prin grosimea
bazei sablonului, cat si prin curbura vestib. a bordurii de ocluzie si daca, prin acestea, este redat conturul normal al buzei.
- trebuie sa avem in vedere ca tehnicianul dentar are nevoie de acest arc de cerc al curburii vestibulare frontale, atat
pentru alegerea latimii dintilor frontali cat si pentru montarea dintilor in limitele arcului de cerc descris de valul
de ocluzie (pozitionarea sagitala a incisivilor).
- modelarea in exces a bazei sablonului si a bordurii vestibulare maxilare, nu este de dorit, deoarece pe de o
parte, prezinta pericolul ca orbicularul buzei superioare sa fie jenat in timpul contractiilor, provocand dislocarea piesei, iar pe
de alta parte, prin proeminarea buzei superioare, ofera o infatisare nefireasca, nepotrivita varstei. In acest caz, modelajul consta

din reducerea grosimii bazei cu ajutorul unei freze de acrilat sau din radierea fetei vestibulare a bordurii cu o spatula de ceara, pana
in momentul in care se obtine un aspect fizionomie placut, in care plenitudinea buzei superioare este normala, fireasca, atat din fata
cat si din profil.
- in cazul in care buza ramane infundata, santurile si ridurile peribucale sunt evidente iar profilul este concav, insemneaza ca
buza superioara nu este suficient sustinuta de bordura de ocluzie. Vom adauga ceara pe toata intinderea zonei, pana la refacerea
aspectului fizionomie.
- modelajul curburii vestibulare nu are numai rol fizionomie ci si fonetic (Ene L.). Se pleaca de la observatia ca in timpul
vorbirii, majoritatea subiectilor dentati realizeaza o propulsie variabila a mandibulei ('propulsie fonetica'), dar nici odata
incisivii inferiori nu depasesc pe cei superiori (bineinteles, exceptie face ocluzia inversa frontala).
- pentru verificarea corectitudinii modelajului curburii vestibulare maxilare, trebuie facuta si proba fonetica. Dar pentru ca
proba fonetica sa aiba valabilitate, sabloanele de ocluzie, trebuie sa indeplineasca cateva conditii si anume:
(1) baza sabloanelor trebuie sa fie foarte bine adaptata, pentru a avea o buna stabilitate statica si dinamica; in caz contrar,
nici o proba si nici un test nu sunt valabile;
(2) sa se reduca din grosimea bordurilor de ceara in zona frontala, dinspre oral, pentru ca limba sa dispuna de un spatiu
asemanator prezentei dintilor frontali;
(3) bordura de ocluzie mandibulara din zona frontala trebuie sa fie corect plasata, adica pe mijlocul crestei si in contact lejer cu
buza inferioara in repaus;
(4) DVO sa fie determinata.
3. DETERMINAREA NIVELULUI SI DIRECTIEI ULUI DE OCLUZIE (P.O.)
- se va utiliza doar sablonul maxilar introdus in cavitatea bucala.
1. Definitii, principii generale
- va trebui sa cunoastem faptul ca sub aspect practic se descriu trei uri de ocluzie.
Primul este ul de ocluzie real, intalnit la dentatia naturala si la arcadele dentare artificiale. Celelalte doua
uri sunt uri conventionale, trasate in linie dreapta. Unul apartine indivizilor dentati iar celalalt cazurilor de edentatie
totala.
Definitiile de mai jos vor aduce clarificari.
Planul de ocluzie este ul ondulat la nivelul caruia se intalnesc dintii celor doua arcade. El se refera atat la dentatia naturala cat
si la arcadele dentare artificiale, fiind un de ocluzie real.
Planul de ocluzie este caracterizat prin trei sinuozitati ondulate si anume:
- una in sens sagital (curba sagitala a lui Spee), si doua in sens transversal (curba transversala a lui Wilson pentru dintii
laterali si curba incizala pentru incisivii superiori). Aceste sinuozitati sunt generate de trei factori si anume:
(1) supraocluzia dintilor frontali;
(2) imtarea dintilor laterali;
(3) cuspidarea dintilor laterali.
Planul de ocluzie conventional este un drept trasat la nivelul arcadei dentare, care trece prin marginea incizala a
celor doi incisivi centrali superiori si varful cuspidului disto-palatinal a celor doi molari superiori . Daca ul de ocluzie
conventional se refera la arcada mandibulara, acesta trece prin marginea inczala a incisivilor inferiori si prin varful cuspizilor distali
ai molarilor 2 inferiori.
Simplificarea ului de ocluzie real cu sinuozitatile sale, intr-un de ocluzie conventional, trasat in linie dreapta, prezinta dublu avantaj
sub aspect practic:
- constituie un ghid in modelarea reliefului ocluzal al arcadelor dentare artificiale;
- stabileste anumite corelatii cu alte uri osoase ale masivului cranio-facial, aspect important in ortodontie si in protetica dentara;
Planul de ocluzie protetica este al treilea de ocluzie. Prin acesta intelegem ul drept, conventional, determinat la nivelul
bordurilor sabloanelor de ocluzie.
Planul de ocluzie protetica (Gysi), mai este cunoscut si sub denumirea de de orientare protetica sau de orientare
ocluzala (Hannau). El va fi o reconstituire a ului de ocluzie conventional a individului dentat, prin intermediul sabloanelor de
ocluzie si va avea rolul de a ne orienta in montarea dintilor artificiali.
Planurile de ocluzie conventionale (cel de la dentat si ul de ocluzie protetica de la edentat), stabilesc anumite
corelatii cu urile de referinta.
- Planul de referinta este un ales pe masivul cranio - facial, fata de care vom determina ul de orientare protetica.
Unul din urile de referinta frecvent utilizat ca reper este cel propus de Camper si denumit ca atare ul Camper.
- Planul Camper este ul care uneste mijlocul tragusului cu punctul subnasion (pe teleradiografie centrul conductului auditiv extern cu spina nazala anterioara).

Planul Camper
Planul lui Camper este paralel cu planul de ocluzie conventional, in cazul unui dentat.
Determinarea pentru zona frontala.
- se va lucra numai pe zona frontala;
- vom avea nevoie de:- flacara,
- spatula de ceara, placuta de sticla, 2 rigle.
Nivelul ului de ocluzie in zona frontala va fi determinat in primul rand dupa criterii fizionomice.
- sablonul de ocluzie se va situa in general la l-2 mm sub marginea inferioara a buzei superioare, atunci cand pacientul se afla in
stare de relaxare, cu gura usor intredeschisa (om distrat cu gura usor deschisa).
- nivel = cat trebuie sa coboare bordura de ocluzie pentru buza superioara. Daca nivelul nu este vizibil se mai adauga ceara pana este
la 1-2 mm sub buza inferioara. Acest reper nu este regula generala. Exista situatii cand buza superioara este lunga coboara mult in jos
nivelul ului se poate plasa la nivelul buzei sau chiar deasupra buzei. Odata determinat nivelul, determinam directia. Trebuie sa existe
simetrie.
Directia (orientarea) ului de ocluzie in zona frontala va urmari realizarea unui paralelism intre acesta si un de referinta
situat la nivelul fetei. Vom lua ca de referinta linia bipupilara, atunci cand ochii sunt situati intr-o pozitie simetrica.
Cu ajutorul a doua rigle se va realiza paralelismul ului de ocluzie cu linia bipupilara. O rigla va fi plasata la nivelul ului
de referinta (linia bipupilara) iar cealalta pe suprafata ocluzala a valului de ocluzie (marginea inferioara a sablonului maxilar).
Vom examina din fata, cele 2 rigle trebuie sa fie paralele. Daca nu sunt vom realiza paralelismul fie prin adaos de ceara, fie
prin radiere. Radierea si adaugarea nu trebuie sa depaseasca cei 2 mm.
In cazul unui starbism se va adopta o solutie de compromis.
Determinari pentru zonele laterale
Nivelul ului de ocluzie din regiunea laterala se va continua firesc dupa cel stabilit in zona frontala. Ramane de stabilit directia
Pentru determinarea directiei (orientarii) ului de ocluzie in regiunile laterale noi utilizam ca de referinta ul Camper, fata
de care modelam marginile bordurii maxilare (stanga-dreapta) in paralel.
Se admit anumite abateri de la paralelism, in functie de profilul fetei: cele doua linii vor fi usor convergente spre distal
intr-un profil convex (compresie de maxilar) sau usor divergente spre distal in profil concav (progenie). In felul acesta reperul
posterior se va modifica, fiind situat fie lamarginea superioara a tragusului, fie la marginea sa inferioara. Instrumentele de
verificare sunt tot cele doua rigle iar instrumentele de lucru sunt spatula, flacara bunsen si o placuta de sticla.
Concluzie:
Planul lui Camper ul ce uneste punctul subnasion cu centrul tragusului (centrul conductului auditiv). Planul Camper
realizeaza un paralelism cu ul de ocluzie. Se lucreaza cu cele 2 rigle. Una se plaseaza astfel incat sa atinga nasion cu tragusul iar
cealalta in dreptul bordurii sablonului. Daca este paralel este bine. Daca nu sunt paralele (au o divergenta spre posterior) vom
radia din portiunea posterioara.
In final suprafetele bordurilor trebuie sa fie perfect netede. Se verifica cu placuta de sticla. Aceasta manopera se face
atat pe stanga cat si pe dreapta.
Stabilirea nivelului si directiei P.O. la nivelul sablonului mandibular
Odata terminat modelajul sablonului maxilar, se va trece la verificarea intrabucala a bordurii sablonului mandibular.

Vom face o verificare rapida si tot odata corectura necesara, astfel incat nivelul si directia ului de ocluzie a bordurii
sablonului mandibular sa se inscrie cu 2 mm sub marginea libera a buzei inferioare (in zona frontala) si treimea mijlocie a
tuberculului piriform (in zona laterala).
Planul de orientare protetica va fi ul real la arcada artificiala.
Nivelul si directia ului de ocluzie pot fi modificate si intr-un al treilea timp, in laborator. Astfel in timpul
montarii dintilor din zona laterala, Gysi recomanda ca acest sa fie paralel cu curbura crestei mandibulare.
4. DETERMINAREA DIMENSIUNII VERTICALE DE OCLUZIE (D.V.O.)
Definitii:
Dimensiunea verticala a etajului inferior al fetei (D.V.) este distanta dintre cele doua puncte limita ale
acestui etaj, respectiv subnasion pe maxilar si gnation pe mandibula.
Dimensiunea variaza intre inchiderea gurii in intercuspidare maxima (IM); mai precis intre IM si
deschiderea maxima a gurii (medie 4 cm).
Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand dintii se afla in
intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste si dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de
etajul inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o dimensiune constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara
cand dintii sunt in contact.
Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand mandibula se afla in
pozitie de repaus (raport relativ constant care se poate masura).
Utilizarea expresiei planului de ocluzie este impropriu, noi vorbind de ul de orientare protetica va ajuta tehnicianul la
montarea dintilor. Se vor respecta regulile de montare dupa Gyzi in care fiecare dinte are reguli speciale, dupa care va fi montat
dupa acest .
Cuspizii vor fi montati fie sub ul de orientare protetica (anumiti cuspizi vor fi pe , altii deasupra). Plasarea acestor dinti sub,
pe sau deasupra se face prin inclinarea ului in transversal.
Exemplu: M1 inferior are cuspizii egali. Directia de imtare este divergenta cuspizii V se ridica ului de ocluzie.
Metode clinice de determinare a D.V.O.
Pentru determinarea D.V.O., in literatura de specialitate s-au descris o multitudine de tehnici, de la cele mai simple, pana
la cele mai complicate.
DV a etajului inferior nu ne intereseaza.
DVO nu exista si de aceea trebuie determinata.
DVR exista si in lipsa dintilor. Aceasta nu s-a pierdut pentru ca orice individ isi pastreaza pozitia de repaus.
DVR>DVO la un dentat in IM.
Diferenta dintre DVR si DVO este reprezentata de spatiul de inocluzie fiziologica (spatiu liber interocluzal, 'clearance'
interocluzal sau 'free way space'). Marimea acestui spatiu in conditii normale este de 2- 3 mm, masurat in zona premolarilor.
Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate fi masurata:
DVR 2-3 mm = DVO
Practic, se procedeaza in felul urmator:
- pacientul cu sabloanele in cavitatea bucala;
- portiunea posterioara a bordurii mandibulare este prea inalta se stabilesc contactele numai posterior radiem din ceara
pana avem contacte pe toata intinderea.
- scoatem sabloanele (sau numai cel mandibular) si vom masura DVR.
- avem nevoie de ocluzometru.
Pregatirea pacientului in vederea determinarii DVO:
- pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie sezanda, cu spatele drept, musculatura cat mai
relaxata posibil, capul drept, pozitionat natural in raport cu centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
- privirea va fi indreptata inainte;

- pacientului trebuie sa i se creeze conditiile psihice cat mai favorabile pentru a preveni o eventuala contractie
musculara a muschilor ridicatori ai mandibulei. Efectul de calm si de liniste poate fi marita prin inchiderea ochilor, antrenand in
felul acesta relaxarea musculara.
- se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R. Sablonul maxilar va fi introdus in gura pentru a oferi partilor moi
un sprijin similar cu cel al viitoarei proteze.
- Noi recomandam relaxarea naturala.
- dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat mai sus, creindu-i cele mai bune conditii de
confort, il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o stare de relaxare completa. Va pastra un contact lejer al
buzelor, stabilizator asupra pozitiei de repaus.
- se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate trasaturile fetei, insotita de o infatisare relaxata.
- in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion - gnation cu ajutorul ocluzometrului. Din distanta gasita vom
scadea 2-3 mm pentru a ajunge in felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o determinam in continuare.
- in lipsa ocluzometrului, masurarea se poate face si cu ajutorul unui compas (distanta compasului se masoara cu rigla),
luandu-se de data aceasta doua puncte de reper mai proeminente (de exemplu: varful nasului si proeminenta barbiei). Si din
aceasta distanta vom scadea 2-3 mm.
- daca determinarea se face fara sablonul introdus in gura, va trebui sa fim atenti asupra posibilitatii unei subevaluari a
D.V.R Apropierea mandibulei fata de maxilar se poate explica prin modificarea pozitiei limbii cu ridicarea sa si aspirarea
tesuturilor moi peribucale spre interiorul cavitatii bucale.
- odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea verticala de ocluzie, vom introduce in gura ambele
sabloane, bine centrate pe zona de sprijin. La inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in contact pe toata
intinderea lor sau contactul se realizeaza numai in anumite zone. Cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga
ceara pe bordura mandibulara, pana cand dimensiunea verticala de ocluzie prestabilita de noi este asigurata iar bordurile vin in
contact pe toata intinderea.
- este o metoda functionala cu larga raspandire in practica, care ne va permite obtinerea unei dimensiuni verticale de
ocluzie situata in limite acceptabile functional.
- se impune ca intotdeauna sa se coroboreze cel putin 2-3 metode intre ele.
Verificari asupra corectitudinii determinarii D.V.O.
Dupa ce consideram terminata manopera de determinare a DVO, vom verifica in final stabilitatea sabloanelor pe
suprafata de sprijin a campului protetic, in timp ce bordurile sunt in contact. Este o proba clinica deosebit de importanta. La
inchiderea gurii, ambele borduri trebuie sa fie in contact, iar baza sabloanelor in contact intim cu zona de sprijin. Verificarea se
face prin proba spatulei sau prin exercitarea unor presiuni digitale, pe baza ambelor sabloane in vestibul. Daca la aceasta proba
apare o spatiere intre cele doua borduri fie la stanga, fie la dreapta, insemneaza ca determinarea s-a facut gresit, cu bascularea
sabloanelor pe campul protetic, respectiv prindesprinderea bazei sabloanelor sau numai al unuia dintre ele de pe
campul protetic.

Cauza este conformarea gresita a bordurii mandibulare dupa cea maxilara, cu intilnirea in contact prematur pe o
parte fata de cealalta. Corectarea se face fie prin adaus de ceara la nivelul bordurii prea reduse (in subdimensionare), fie prin
radierea unui strat de ceara din parteasupradimensionata.
Pe langa proba spatulei pozitiva, contactul prematur la nivelul unei hemiarcade se poate manifesta si prin deraparea
sabloanelor cu devierea liniei mediane.

Proba spatulei cand ceara este bine racita, introducem sabloanele si vom incerca sa introducem spatula intre bordurile
de ocluzie din dreapta. Daca nu intra, sabloanele sunt in contact. Daca intra avem proba spatulei pozitiva. Pentru a evita deformarea
cerii presiuni verticale digitale si pe stanga si pe dreapta. Este metoda funct. si de baza. Nu ne putem baza doar pe o singura metoda.
Alte metode:
- aspectul faciesului cu sabloanele in gura;
- ar trebui sa se observe o ameliorare a faciesului;
- sa existe o concordata intre cele 3 taje;
- baza superioara si inferioara sa aiba o pozitie normala;
- buzele sa aiba pozitia de relaxare;
- santurile nazo-labiale, peribucale sa fie usor ameliorate, iar cavitatea bucala sa ne relateze ca simte un confort in aceasta pozitie.
Supraevaluarea D.V.O
Este o greseala grava, cauzata de regula de neglijenta si graba practicianului.
Supradimensionarea se manifesta prin :
- aspect facial nefiresc: facies crispat, buze contractate tensionate care se apropie cu efort;
- proportia dintre etajele fetei e modificata, cu etajul inferior marit;
- disparitia spatiului de inocluzie (nu se departeaza sabloanele se reduce din sablonul mandibular);
- etajul inferior al fetei > decat celelalte 2 etaje.
Semnele unei D.V.O mai reduse decat normal sunt:
- persistenta modificarilor fizionomice caracteristice faciesului de edentat total: santuri peri si paraiabiale accentuate,
vizibilitatea redusa a rosului de buze, aspect imbatranit. Se mai verifica odata DVR.
Redimensionarea va trebui facuta cu prudenta, prin tatonare, fara a depasi 2 mm, pentru a permite tesuturilor moi sa se
acomodeze cu usurinta la noua situatie.
5. DETERMINAREA SI INREGISTRAREA RELATIEI CENTRICE (RC)
RC pozitia condililor fata de cavitatea glenoida in care acestia ocupa cea mai inalta si nefortata pozitie.
Pentru a obtine cea mai inalta si nefortata pozitie a condililor in cavitatea glenoida, corelata cu o dimensiune verticala
optima (stabilita deja), nu ne-a mai ramas decat sa pozitionam corect mandibula in sagital (cat mai posterior dar nefortat) si in
transversal (medial, de asemenea nefortat).
Determinarea relatiei centrice ridica mult mai multe dificultati decat determinarea dimensiunii verticale de repaus si
implicit a D.V.O.
DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila mandibulei, in schimb relatia centrica nu este o pozitie spre care
mandibula sa se deplaseze foarte confortabil, de la sine: pacientul singur nu va reusi sa inchida gura in cea mai retrudata pozitie;
el va trebui sa execute o serie de miscari (teste functionale) iar medicul sa-i ghideze mandibula intr-o miscare de retruzie,
pana cand condilii ajung in pozitia cea mai inalta, posterioara si nefortata.
- IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;
- moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce priveste stabilitatea protezelor.
Metode de determinare a RC si premisele teoretice care stau la baza acestor determinari.
1. Metoda unimanuala conducere unimanuala - scopul ghidarii manuale este acela de a conduce mandibula pe traseul terminal al miscarii de inchidere, respectiv cel de axa
balama terminala. Diagrama lui Posselt este edificatoare in acest sens.
Diagrama lui Posselt
a. Aria miscarilor limita a punctului interincisiv in cazul unui dentat. Miscarile verticale din schema sunt
valabile si la edentatul total
b. Miscarea functionala de inchidere-deschidere a mandibulei se face in interiorul acestei arii prin pozitia de
repaus (R). Traseul limita posterior nu poate fi parcurs de pacient (nu este functional pentru miscarea de
inchidere)
- ea reprezinta traseul pe care il parcurge in sens sagital si vertical punctul interincisiv in cazul miscarilor limita ale
mandibulei (miscari maxime). Se poate observa pe ura ca RC se plaseaza in pozitia cea mai posterioara dintre pozitiile limita
superioare. intr-o pozitie usor anterioara fata de RC se afla intercuspidarea maxima (IM). De asemenea se observa ca RC este
pozitia terminala a miscarii limita posterioara de inchidere. in interiorul miscarilor limita se gaseste un traseu ce uneste pozitiile
de IM cu deschiderea maxima (DM). Pe acest traseu se plaseaza pozitia de postura a mandibulei (pozitia de repaus).

- daca invitam pacientul sa inchida gura, el va urma traiectoria acestui traseu interior deoarece acesta este cel functional.
Dar in loc sa ajunga in RC, el va inchide in IM, deci intr-o pozitie anterioara. Pentru a ajunge in RC va trebui sa urmam calea
traseului limita posterior. Intrucat acesta nu este functional, pacientul nu-l poate urma. Din acest motiv se impune
conducereamanuala a mandibulei. Intrucat pe traseul limita posterior se afla axa balama terminala, tehnicile de determinare a
RC vor urmari dirijarea mandibulei in axa balama terminala. Vom reaminti cateva notiuni strict necesare cu privire la axa balama
terminala (ABT).
- daca urmarim pe diagrama traiectoria punctului interincisiv pornind din pozitia de RC vom constata ca miscarea de
deschidere se face in doi timpi. intr-un prim timp, la o deschidere de maximum 20 mm, punctul interincisiv descrie un prim arc de
cerc. in timpul acestei miscari, condilii fac o miscare de rotatie pura. Rotatia pura a condililor se face in jurul unei axe numita axa
balamaterminala. Rotatia pura a condililor se realizeaza numai cand acestia se afla in pozitia de relatie centrica. Pozitia de relatie
centrica se mai numeste pozitie terminala, motiv pentru care aceasta axa balama se numeste terminala.
Axa balama terminala este definita ca o axa imaginara care trece prin cei doi condili atunci cand acestia realizeaza o
miscare de rotatie pura. Ea corespunde unei amplitudini a deschiderii gurii de maximum 20 mm.(. 6.17).

ura 6.17 Miscari de coborare si ridicare a mandibulei f3ra propulsie (in jurul axei balama
terminale). Condilii ocupa pozitia de R.C.
Putem spune ca RC este determinata in momentul in care vom reusi sa conducem mandibula in axa blama terminala iar
cele doua borduri de ocluzie intra in contact.
Tehnica de conducere unimanuala
- ambele sabloane sunt in gura corect. Pacientul este in stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere mobilizarea
sabloanelor -> deschideri ale cavitatii bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de balansare).
- cu mana dreapta facem balansarile in sus si in joc vom simti balansarea musculara -> vom ridica mandibula, dar fara
bruscare pana cand simtim contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta pozitie fara a deschide gura.
- vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce trec de la bordura superioara la cea inferioara.
- scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor pentru a vedea coincidenta liniilor trasate de noi.
Metode de verificare:
- deglutitia este o alta metoda;
- relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si verificam liniile trasate.
- reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona molarilor iar pacientul este invitat sa 'muste
pe molari'. Se trezeste astfel vechiul reflex de olcuzie molara, in care contractia musculara maxima, plaseaza condilii in R.C.
Se cunoaste faptul ca triturareaalimentelor dure se face pe molari, intrucat aici forta musculara e maxima. In aceasta pozitie
condilii au nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca zdrobirea alimentelor se face pe premolari, mandibula
ocupa
o
pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului articular si nu in RC.
Explicatie profa - Pacientul inchide gura muscand pe degete, el continuand sa muste. Prin aceasta proba condilii sunt
plasati in RC pentru ca se porneste de la ideea ca atunci cand un aliment este plasat pe molar; se produce contractia maxima a
ridicatorilor (alimenul dur va fi zdrobit).
Momentul psihologic:
- cand pacientul are o tendinta de propulsie a mandibulei -> aduceti maxilarul de sus inainte -> pune mandibula in
pozitia normala.

- mult mai eficient decat oboseala musculara pterigoidienii externi trebuie obositi pentru a nu mai propulsa: - Pacientul
invitat sa propulseze iar noi ne opunem.
- Controlul final proba spatulei.
Verificarea pozitiei de R.C. Dupa ce apreciem ca s-a obtinut pozitia de R.C, se traseaza trei linii verticale pe bordurile de
ocluzie aflate in contact, una mediana si doua in regiunile laterale si se utilizeaza doua sau mai multe metode de verificare: (1) se fac
deschideri si inchideri repetate ale gurii, observandu-se frecventa concordantei intre cele trei linii; (2) se palpeaza condilii pentru
apercepe simetria asezarii lor; (3) cu sabloanele in contact, se palpeaza contractia muschiului temporal, care trebuie sa fie
simetrica; (4). Pacientul simte senzatia de confort caracteristica pozitionarii mandibulei in R.C; (5) Pentru determinarea R.C. sa folosit o singura metoda. insemneaza ca celelalte metode descrise pot fi folosite ca metode de verificare.
6 INDICATII IN VEDEREA ALEGERII SI MONTARII DINTILOR
- indicatii care se dau prin intermediul sabloanelor de ocluzie.
- inainte de solidarizarea sabloanelor in R.C., se mai determina urmatoarele repere: linia mediana, linia
surasului si linia caninilor.
Linia mediana se traseaza in acelasi vertical cu frenul buzei superioare, mijlocul filtrului buzei si in general cu linia
mediana a fetei. Este bine sa avem un ajutor plasat in fata pacientului ca sa confirme corespondenta liniei cu ul median al fetei.
Linia mediana se traseaza pe ambele borduri, cu ajutorul unei spatule de ceara, prin crearea unui sant vertical de circa 1 mm
adancime.
Linia surasului se traseaza pe sablonul maxilar, in regiunea frontala si marcheaza
Nivelul la care ajunge marginea buzei superioare cand pacientul schiteaza un suras natural.
Linia caninilor marcheaza locul in care va fi plasata fata distala a caninilor. in general ea corespunde cu comisura
bucala, atunci cand pacientul sta cu gura intredeschisa. Aceasta pozitie va fi verificata cu un alt reper, concretizat prin locul de
intersectie al ului de ocluzie cu o linie dusa de la glabela la marginea externa a aripii nasului. Din acest punct de intersectie se
ridica o verticala care va constitui linia caninului.
- in afara acestor multiple si valoroase date transmise tehnicianului prin intermediul sabloanelor de ocluzie, mai trebuie
transmise o serie de date prin intermediul fisei de laborator: forma, culoarea si gradul de cuspidare al dintilor; realizarea ocluziei in
regiunea frontala; montari atipice (inghesuire, spatiere, diastema etc).
In final medicul are obligatia de a verifica pozitia corecta a sabloanelor pe campul protetic dupa care
solidarizeaza cele doua sabloane in R.C.
Montarea modelelor functionale in ocluzor
Reguli de fixare in ocluzor:
-planul de orientare ocluzala reprezentat de intalnirea suprafetelor libere ale celor doua borduri de ocluzie ale sabloanelor sa
fie orizontal, paralel cu ul mesei;
linia mediana a modelelor, trasata pe soclul modelului superior sa corespunda ului medio-sagital al ocluzorului si sa fie
perpendicular pe axul balama;
distanta de la punctul interincisiv la intersectia liniei mediane cu ul de orientare ocluzala si axul balama al ocluzorului sa fie
10,5 cm.
Pe portiunea bazala a soclurilor, se creeaza cu ajutorul spatulei o retea de santuri in doua sensuri. Ansamblul modele
sabloane se solidarizeaza prin lipirea pe soclul modelelor a trei bete de chibrit sau freze vechi, doua in zonele laterale si unul
in zona frontala. Lipirea se face pe modelele uscate, cu ceara de lipit.
Ghipsarea modelelor in ocluzor Suprafata soclului modelelor se umezeste cu apa pentru a favoriza aderarea pastei de
ghips. Din pasta de ghips o cantitate mica se aseaza pe suprafata de lucru si se aplica ramura inferioara a ocluzorului.
Ansamblul modele functionale-sabloane se introduce intre bratele ocluzorului cu partea distala inspre balama. Pe soclul
modelului superior se aplica o cantitate de ghips si ramura superiooara a ocluzorului se infunda in ghips. Ghipsul ce
depaseste soclul modelelor se indeparteaza, iar partea superioara se rotungeste dandu-i-se o forma simetrica rotunjita.
Surubul ocluzorului se curata de ghips pentru a putea fi manevrat. In final ansamblul trebuie sa aibe un volum care sa permita
manevrarea usoara in timpul montarii dintilor.
Dupa priza ghipsului, surubul ocluzorului se avanseaza pana ia contact cu ramura superioara, se fixeaza cu ajutorul piulitei
si pentru siguranta se lipste cu ceara de lipit sau placa de baza.