DESPRE BUDISM SI MISIONARI PRINTRE BUDISTI

Budismul
Istoric Buddhismul este singura religie al cărei întemeietor nu se declară nici profetul unui Dumnezeu, nici trimisul său şi care, în plus, respinge ideea unui Dumnezeu Fiinţă Supremă. Dar cînd acest întemeietor se proclamă pe sine buddha (cel trezit) atunci el devine călăuză şi maestru spiritual. Propovăduirea lui are drept scop eliberarea oamenilor şi astfel mesajul său devine o religie, iar personajul istoric Siddhartha devine o îfiinţă divinăî. Deşi mulţi interpreţi şi călugări budişti au dorit să facă din el un simbol solar sau un personaj mitic, totuşi nu există motive pentru a ne îndoi de istoricitatea lui. Siddhartha s-a născut în aprilie- mai 558 î. H. la Kapilavastu ca fiu al regelui Suddhodana, s-a căsătorit la vîrsta de 16 ani, a părăsit palatul la 29 de ani, a avut îtrezirea desăvîrşită şi supremăî în anul 523 şi, după ce a propovăduit tot restul vieţii, moare în 478, la vîrsta de 80 de ani. Bineînţeles că biografii au adăugat la biografia lui tot felul de fapte supranaturale şi viaţa lui de după îtrezireî a fost transfigurată şi a primit dimensiunile mitologice ale unui îmîntuitorî. S-a bătut multă monedă pe marea plecare a lui Buddha. Unii cercetători susţin că după ce a meditat la bătrîneţe, boală şi moarte, tînărul şi-a pierdut bucuria de viaţă şi s-a hotărît să salveze lumea de aceste trei mari racile. După ce învaţă tot ce se putea învăţa în vremea lui (yoga, meditaţie, asceză), Buddha este încă nemulţumit şi doreşte să obţină singur trezirea, fără nici un ajutor exterior. El este ispitit de Mara, zeul morţii cu o armată de spirite şi biruieşte. Prin această biruinţă el devine pur şi-şi poate concentra toate puterile spirituale asupra problemei centrale care l-a preocupat: eliberarea de suferinţă. După trezire el este în posesia celor patru Adevăruri Nobile. El rămîne timp de şapte săptămîni în îlumea Trezirii.î El îşi începe apoi propovăduirea în Sarnath (lîngă Varanasi), expunînd cele patru Adevăruri Nobile: 1. despre suferinţă,

2. originea suferinţei, 3. încetarea suferinţei şi
4. drumul care duce la încetarea suferinţei. Astfel se pune în mişcare Roata Legii. Terapeutica elaborată de Buddha constituie al patrulea adevăr - vindecarea răului existenţei. Această metodă poartă numele de îCalea de mijlocî. Ea evită cele două extreme: căutarea fericirii prin plăceri carnale dar şi căutarea beatitudinii printr-un ascetism exagerat.

îCalea de mijlocî se mai cheamă îCalea cu opt braţeî, pentru că ea constă din:
punct de vedere sau opinie corectă, gîndire corectă, vorbire corectă, activitate corectă, mijloace de existenţă corecte, efort corect, 7. atenţie corectă, 8. concentrare corectă. Buddha revine mult asupra celor opt reguli ale îCăiiî, explicîndu-le în diverse feluri. De exemplu un text din Mjjhimanikaya, defineşte învăţătura budistă drept: 1) conduită etică (sila), 2) disciplină mentală (samadhi), 3) înţelepciune (panna). Primii cinci discipoli devin îsfinţiî. După ce comunitatea numără cam 60 de călugări, aceştia încep să propovăduiască în toată ţara. Convertiţii se înmulţesc şi printre aceştia se numără însuşi tatăl său şi serie de rude. Deşi el ar fi făcut o serie de minuni, la un moment dat le 1. 2. 3. 4. 5. 6.

interzice discipolilor să-şi etaleze puterile miraculoase şi impune concentrarea asupra înţelepciunii ca mijloc de convertire. Din punctul de vedere al hinduismului (dar mai ales al brahmanismului) atît budismul cît şi jainismul (întemeietor Mahavira) sunt nişte îereziiî antibrahmanice. Ei aparţin castei militare, neagă existenţa unui zeu suprem şi caracterul revelat al Vedelor, denunţînd inutilitatea şi cruzimea jertfelor. Totuşi, doctrinele lor sunt ireconciliabile. După moartea maestrului, budismul se răspîndeşte mai mult în China şi apoi în Asia de S-E. Astăzi în India mai sunt doar puţini practicanţi ai religiei budiste. în Nepal, care se declară regat hindus, budismul este la loc de cinste şi asistăm la o serie de elemente sincretice între aceste două religii: mînăstiri budiste în care găsim şi vaca hindusă, ca idol, în stupe vom vedea elemente mixte de asemenea. Simbolul budismului sunt cei doi ochi şi o linie curbă în jos prefigurînd nasul. Budismul este rareori ceea ce a propovăduit Buddha. Iată de pildă, în Thailanda sunt admise pornografia excesivă, vînzarea copiilor pentru prostituţie, iar în Mongolia, liderii budişti au instituit un despotism religios, distrugînd aproape ţara cu legile lor nemiloase şi absurde. Evanghelizarea budiştilor Dintre toţi credincioşii altor religii, budiştii sunt cei mai convinşi de propria religie, de practicile ei şi de aceea, cel mai dificil de evanghelizat. Călugării sunt crescuţi de mici în mînăstiri şi educaţi în spiritul acesta. Evident că evanghelizarea acestora nu se face în mod direct şi nici brusc, este un proces de lungă durată. Trebuie să încerci să te împrieteneşti cu respectivul budist, fără a-i impune imediat punctul tău de vedere. Cel mai greu lucru în practică este faptul că creştinul trebuie să fie matur, să trăiască ceea ce spune altfel se descalifică în faţa budistului, care-şi trăieşte credinţa. Răbdarea, deschiderea fără rezerve sau prejudecăţi, dragostea sunt cele mai importante ingrediente ale reuşitei unei eventuale convertiri.

Tibet

Capitala: Lhasa Populatie: 2.400.000 Limbi: tibetana (lhasa, amdo, khampa), chineza (mandarina) Religii majore: budismul lamaist Grupuri etnice majoritare: monda, lhoba, qiang Oras strategic: Lhasa Tibetul este sub administratia R. P. Chineze incepand cu anul 1959. Tibetul este o întaritura a budismului, iar locuitorii practica una din cele mai întunecate forme de religie de pe pamînt. Puterile demonice înhata inimile oamenilor din Tibet. Templele budiste sunt aglomerate de un suvoi de pelerini care aduc ofrande, lasa stegulete de rugaciune si murmura incantatii zeilor lor. Dalai Lama este cel mai însemnat lider spiritual si politic din Tibet si este adorat ca zeu considerat o reîncarnare a lui Buda însusi. El a fugit din Tibet, dupa ocupatia chineza si acum locuieste în India. El duce o cruciada internationala împotriva ocupatiei chineze a Tibetului. Cererile lui de ajutor au atras atentia opiniei publice

internationale si a devenit o cauza renumita la Hollywood. Tibetul este neatins de evanghelie. Putini tibetani si-au dedicat vietile lui Hristos, desi exista si o mica biserica subterana. Tibetanii sunt deosebit de greu de evanghelizat datorita stilului lor nomad si a limbilor greu de învatat. Datorita persecutiei chineze si a încercarii de a le distruge religia, tibetanii rezista influentelor externe si se tem de pierderea identitatii. Sa fii tibetan înseamna sa fii budist, dupa întelegerea lor. Cu toate acestea, Dumnezeu intervine în vietile tibetanilor în mod miraculos! Cu cîtiva ani în urma, un misionar s-a dus într-o scurta calatorie în Tibet cu o mica echipa, escaladînd muntii, vizitînd sate si împartasind evanghelia. într-un sat, echipa a întîlnit o fetita de opt ani care nu putea merge. Crestinii s-au rugat pentru copil si au plecat în urmatorul sat. Ei se întrebau ce i s-a întîmplat fetitei în continuare. Dupa multi ani, liderul lor a descoperit. Printr-o întîlnire divina, omul s-a întîlnit cu fata, acum la peste douazeci de ani, într-o alta parte a tarii. Ea l-a recuoscut pe misionar ca fiind unul din cei care se rugase pentru ea si i-a spus ca, datorita rugaciunilor lor, ea fusese vindecata pe deplin. Aceasta vindecare a împiedicat-o sa se dedice budismului, dupa care a mai întîlnit alti misionari care I L-au prezentat pe Domnul Isus, Cel care o vindecase. Ea a stat în picioare în fata misionarului, în calitate de sora în Hristos si împreuna L-au laudat pe Dumnezeu pentru bunatatea Lui! Rugati-va împotriva întariturilor Tibetului, cereti-I Tatalui întregii creatii sa-Si descopere întreaga putere si mila asupra acestei tari. Fie ca Isus Hristos sa fie venerat în orice vale si pe orice pisc al Tibetului! Motive de rugaciune • Rugati-va pentru pacea Tibetului. Sa ne încredem în Dumnezeu ca-i va elibera pe oameni de oprimarea politica, astfel încît evanghelia sa fie raspîndita în toata tara.

• Multumiti Domnului pentru numerosii crestini din lume care se îndreapta spre
tibetani, Multi traiesc în India si înca si mai multi pot fi întîlniti în Nepal si Butan. CeretiI Domnului Secerisului sa ridice multi lucratori care sa mearga, mai ales crestini tibetani! • Mijlociti ca posturile de radio, portiunile din Scriptura, tractatele, echipele de alpinisti crestini, personalul guvernamental si lucratorii non-guvernamentali vor fi folositi cu putere pentru a darîma zidurile ingorantei si apasarii demonice care le orbesc ochii tibetanilor fata de adevarul dragostei lui Dumnezeu. • Rugati-va mai ales pentru ca Scripturile sa fie traduse într-o limba usor de înteles, pentru ca oamenii obisnuiti sa poata citi limbajul literar folosit în Cartea sfînta. • Rugati-va ca oficialitatile guvernamentale sa fie receptive la primirea întreprinzatorilor care doresc sa deschida mici afaceri, a studentilor si a profesorilor în tara si ca crestinii sa auda despre aceste ocazii si sa mearga! • Rugati-va în special pentru ca misionarii sa aiba ocazii sa lucreze pentru triburile nomade si sa planteze biserici acolo. • Mijlociti pentru tibetanii care se confrunta cu persecutii din partea familiilor lor, pîna acolo încît pot fi otraviti sau ucisi cu pietre. Rugati-va pentru protectia lor. Mai multe informatii despre Tibet Tibetul este o continua disputa internationala. Si-a pierdut independenta termporara ca Stat Teocratic Budist in 1950, cand China l-a invadat. Comunistii au cautat sa distruga in mod sistematic identitatea culturala, religioasa si etnica a poporului Tibetan. Rezistenta fata de ocupanti a rezultat in revolte si agitaii frecvente. Peste un milion de oameni se pare ca si-au pierdut viata si alti o suta de mii au fost fortati in exil, printre acestia fiind inclusi si liderul spiritual si politic al tibetanilor, Dalai Lama. Rugati-va pentru o intelgere dreapta si pasnica a tuturor celor implicati. Budismul Tibetan are mare putere asupra oamenilor. Exista multa legatura demonica; religia pre-Budista Bon, cu linistea ei sufleteasca si ocultismul ei penetreaza societatea. Juraminte cu

sange au fost facute cu puterile intunericului in secolele anterioare - si acum ele trebuie rupte. Oficial inca sunt 1780 de manastiri si 46000 de calugari budisti. Rugati-va ca suferintele prezente sa fie modul in care Dumnezeu lucreaza pentru a aduce libertate spirituala tibetanilor. Dupa secole de incercari nereusite, si roada putina, exista acum in jur de 1000 de crestini evanghelici si 2000 de catolici intre cei 5 milioane de tibetani din lume. Rugati-va ca toate eforturile facute prin radio, filmul Isus, marturia personala in Tibet si in provinciile vecine, Gansu, Quinghai, Sinchuan si celelate sa ii atinga. In jur de 500.000 de tibetani traiesc in exil in Nepal, India si in Vest, unde sunt putin mai accesibili. Sensibilitatea politica si tensiunile din Tibet fac intrarea si calatoria dificila atat pentru chinezi cat si pentru crestinii straini care doresc sa impartasasca dragostea Domnului Isus. Rugati-va pentru usi deschise si libertate de proclamare a Evangheliei. Exista un numar crescand de Chinezi Han in Tibet. Rugati-va pentru plantarea de partasii in case intre ei - unele deja au inceput. Lhasa a devenit un oras Han Chinezesc cu numai 30% locuitori tibetani, care sunt saraci si marginalizati.

<Din nou printre budistii tibetani
Există 15 milioane de oameni, împrăştiaţi ici-colo de-a lungul vastelor spaţii de pămînt, de la ţărmul Mării Caspice, pînă la stepele îngheţate ale Siberiei, care sunt legaţi într-un mod esenţial. Deşi formează cel puţin 60 de grupuri etnice diferite, aceştia sunt toţi legaţi prin practica străvechii religii a budismului î în special a unui anume tip de budism, care s-a dezvoltat de-a lungul multor secole în Tibet (una din ramurile şcolii Mahayana). Şi, din păcate, cu cîteva excepţii pozitive, sunt prea puţini creştini printre ei, în ciuda faptului că cei din străinătate au început să trăiască şi să muncească printre budiştii tibetani de mult, în unele cazuri încă din secolul al XVII-lea. Tibetanii din SV Chinei sunt, probabil, cei mai cunoscuţi dintre aceste popoare, dar, de fapt, budiştii tibetani locuiesc în şase ţări: Rusia, Nepal, India, Bhutan, China şi Mongolia. Sunt cuprinse aici o mare diversitate de popoare, cum ar fi: populaţia relativ urbanizată a Mongoliei, tamangii şi şerpa de pe dealurile Nepalului, populaţia majoritar rurală a păşunilor tibetane şi cea a Bhutanului. Un număr destul de mare trăiesc în republicile Rusiei: Kalmykia, Tuva şi Buryatia. Există multă diversitate în ce priveşte limba şi cultura. Dar ei sunt uniţi prin firul comun al sistemului de credinţă budist tibetan, care afectează aşa de mult personalităţile lor: cine sunt, cum gîndesc şi ce fac. *** In decursul timpului am intrat in contact cu multi oameni din diferite etnii (tamang, serpa, lepcha, dolpo, drukpa, tibetanii lhasa, amdo, khampa etc.) care au in comun o forma a budismului care a ajuns sa fie numita "budism tibetan". Toti acesti oameni au nevoie de Vestea Buna a mantuirii, dar doar catre unul dintre aceste etnii am simtit ca ma cheama Dumnezeu, si curand, sper sa ma intorc printre ei sa le invat limba, sa le inteleg cultura si sa le arat dragostea Domnului Isus intr-un mod cat mai practic. Stiu ca nu va fi usor, dar rugati-L pe Tatal Ceresc sa ma calauzeasca pe parcursul intregului meu drum. Palden Sangpo

<Sadhu Sundar Sing
"Nu sunt vrednic sa calc pe urmele Domnului meu, dar ca si El, nu vreau casa nici bunuri. Ca si El voi apartine drumului, voi impartasi durerea poporului meu, voi manca cu cei care imi vor da adapost, si voi spune tuturor oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu." Sadhu Sundar Sing Viata lui Sundar Sing 1889 1903 1904 1905 1907 1908 1909 1911 1912 1918 1923 1925 1927 1929 S-a nascut in Rampur, Punjab Convertirea Alungat de acasa Botezat in Simla; incepe viata de sadhu Lucreaza in spitalul pentru leprosi in Sabathu Prima vizita in Tibet Intra la colegiul din Lahore pentru a se pregati pentru lucrare Returneaza licenta de predicator; se intoarce la viata de sadhu Calatoreste prin nordul Indiei si prin statele budiste din muntii Himalaya 1922 - Calatoreste prin lume S-a intors din Tibet 1927 - Isi petrece timpul scriind in liniste Pleaca spre Tibet dar se intoarce datorita bolii Incearca sa ajuga in Tibet si dispare

Scurta biografie Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban, nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar daca nu auzise de cuvantul "indigenizare", in prima jumatate a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt om pentru a stabili ca "Isus apartine Indiei." El a aratat ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante ale crestinismului indian. Sundar Singh s-a nascut in 1889 intr-o importanta familie sikh, ce detinea pamant, in statul Patiala, in nordul Indiei. Adeptii sikhismului, respingand politeismul hindus si intoleranta musulmana, au devenit o natiune importanta cu religie proprie. Mama lui Sundar Singh il ducea in fiecare saptamana sa stea la picioarele unui sadhu, un ascet sfant, care traia undeva in jungla la cativa kilometri departare, dar in acelasi timp il trimitea la o scoala de misiune crestina unde putea sa invete limba engleza. Moartea mamei lui la varsta de patrusprezece ani l-a aruncat intr-o stare de violenta si disperare. S-a intors impotriva crestinilor, i-a persecutat pe noii convertiti la crestinism si a ridiculizat credinta lor. Ca ultima sfidare a cumparat o Biblie si a ars-o fila cu fila la el acasa in timp ce prietenii lui stateau si il priveau. In aceeasi noapte sa dus in camera lui decis sa se sinucida pe o sina de tren. Totusi, inainte de rasarit, si-a trezit tatal spunandu-i ca L-a vazut pe Isus Hristos intr-o viziune si I-a auzit vocea. A declarat ca incepand cu acel moment il va urma pe Isus Hristos. Desi nu avea mai mult de cincisprezece ani era complet dedicat lui Hristos si in cei douazeci si cinci de ani cat a mai trait a fost un martor eroic al Domnului sau. Ucenicirea adolescentului a fost imediat testata atunci cand tatal lui i-a cerut cu insistenta sa renunte la aceasta absurda "convertire." Cand a refuzat, Sher Singh a dat un banchet de adio in onoarea lui, apoi l-a denuntat si l-a dat afara din familie. Cateva ore mai tarziu, Sundar si-a dat seama ca mancarea lui fusese otravita, iar viata lui a fost salvata doar cu ajutorul unei comunitati crestine din apropiere.

Cand a implinit saisprezece ani a fost botezat ca si crestin la biserica din Simla, un oras sus de la poalele Himalayei. Cu ceva timp inainte de botez a locuit la Caminul Crestin pentru leprosi (Christian Leprosy Home) in Sabathu, aproape de Simla, slujind pacientilor leprosi de acolo. A ramas unul din cele mai iubite locuri pentru el, locul in care s-a intors dupa botez. Apoi, in octombrie 1906, a plecat de acolo pe o noua cale. Era un adolescent inalt, puternic si frumos, imbracat in roba galbena si cu turban. Toti il priveau insistent cand trecea pe langa ei. Roba galbena era "uniforma" unui sadhu hindus. Conform traditiei un sadhu hindus era un ascet devotat zeilor si care pe drumurile pe care le facea prin sate si orase fie cersea fie statea deoparte, in liniste, de multe ori era murdar si medita in jungla sau in vreun loc pustiu. Tanarul Sundar Singh alesese si el calea sadhu-ului, dar urma sa fie un sadhu care actiona. "Nu sunt vrednic sa calc pe urmele Domnului meu", spunea el, "dar, ca si El, nu vreau casa nici bunuri. Ca si El voi apartine drumului, voi impartasi durerea poporului meu, voi manca cu cei care imi vor da adapost, si voi spune tuturor oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu." Si-a testat imediat vocatia intorcandu-se in satul sau natal, Rampur, unde a fost primit foarte calduros. Aceasta era o pregatire slaba pentru lunile care aveau sa urmeze. Foarte putin pregatit sa indure greutati fizice, sadhu-ul de saisprezece ani a mers in nord prin Punjab, a trecut dincolo de trecatoarea Bannihal in Kahsmir, si apoi inapoi prin Afganistan-ul plin de musulmani fanatici si in Frontiera Nord-Vest infestata de talhari si in Baluchistan. Roba lui galbena si subtire nu prea l-a protejat de zapezi iar picioarele lui au fost pline de rani din cauza drumurilor pietroase. Nu trecusera prea multe luni iar micile comunitati crestine din nord il numeau "apostolul cu picioarele sangerande." Acest inceput i-a aratat la ce anume sa se astepte in viitor. S-au aruncat cu pietre in el, a fost arestat, a fost vizitat de un pastor cu care a vorbit, acesta avand o foarte ciudata apropiere de Isus, si dupa aceea a disparut, si a fost lasat sa doarma intr-o coliba de la marginea drumului in neasteptata companie a unei cobre. Intalniri de natura mistica si fizica, persecutii si primiri calduroase, vor caracteriza experientele sale in urmatorii ani. Din satele de pe dealurile Simlei se vedea in departare linia lunga de zapada a muntilor Himalaya impreuna cu varful rozaliu Nanga Parbat. Peste acestia era Tibetul, un teren budist inchis unde misionarii incercasera sa patrunda cu Evanghelia dar esuasera. Inca de cand se botezase, Sundar simtea ca Tibetul il chema, iar in 1908, la varsta de nouasprezece ani i-a trecut granitele pentru prima data. Orice strain care intra in acest teritoriu inchis si fanatic, dominat de budism si inchinare celui rau, risca atat teroare cat si moarte. Singh a primit acest risc cu ochii si cu inima larg deschise. Starea poporului l-a ingrozit. Locuintele lor lipsite de aer, ca si ei de altfel, erau mizerabile. Chiar si el a fost batut cu pietre pe cand se spala in apa rece deoarece ei credeau ca "oamenii sfinti nu se spala niciodata." Hrana se putea obtine cu mare greutate, iar el a trait cu orz tare si uscat. Ostilitatea era peste tot. Si toate astea se intamplau doar in "Tibetul de jos" aproape de granita. Sundar s-a intors in Subathu hotarat sa revina in urmatorul an. A avut o dorinta mare: sa viziteze Palestina si sa retraiasca unele dintre intamplarile din viata lui Isus. In 1908 s-a dus la Bombay, sperand sa se urce pe un vapor potrivit. Dar spre marea lui dezamagire guvernul a refuzat sa ii acorde autorizatie si a fost nevoit sa se intoarca in nord. In timpul acestei calatorii si-a dat dintr-o data seama de existenta unei dileme fundamentale a misiunii crestine in India. Un brahman lesinase in caruta aglomerata si sufocanta iar la urmatoarea statie, seful de statie de origine Anglo-Indiana, a venit repede cu un pahar cu apa. Brahmanul - dintr-o casta inalta hindusa - a aruncat-o cu oroare. Avea nevoie de apa dar o putea primi doar daca era din propriul vas de baut. Cand acest vas i-a fost adus a baut si si-a revenit. Sundar Singh si-a dat seama ca in acelasi fel India nu va accepta Evanghelia lui Isus oferita intr-o infatisare (forma) occidentala. Si-a dat seama ca din cauza robei sale sadhu multi raspundeau mesajelor sale. Insa avea sa urmeze o dezamagire si mai mare. In 1909 a fost convins sa inceapa pregatirea pentru lucrarea crestina la colegiul anglican din Lahore. De la bun inceput a fost chinuit de colegii lui pentru ca era "diferit" si fara indoiala prea arogant. Aceasta perioada a incetat cand capul razvratitilor impotriva lui Sundar, l-a auzit pe acesta rugandu-se incet pentru el, cu dragoste in voce si cuvinte. Insa alte tensiuni au continuat. Multe din cursurile de la colegiu pareau irelevante in ceea ce privea nevoia Indiei de a auzi Evanghelia, si apoi, pe masura ce cursul se apropia de final, directorul i-a spus ca acum trebuia sa renunte la roba de sadhu si sa

poarte imbracamintea clericala europeana care era "respectabila"; trebuia sa foloseasca o forma de inchinare anglicana; sa cante imnuri englezesti; si sa nu predice niciodata in afara parohiei fara o permisiune speciala. "Sa nu mai vizitez niciodata Tibetul?", a intrebat. Pentru el aceasta era o respingere de neconceput a chemarii lui Dumnezeu. Cu mare tristete in inima a parasit colegiul, imbracat tot in roba lui galbena, iar in 1912 si-a inceput calatoria anuala in Tibet pe cand zapezile incepeau sa se topeasca pe cararile si trecatorile din Himalaya. Povestirile din acei ani sunt uimitoare si uneori de-a dreptul incredibile. Intr-adevar au fost oameni care au insistat ca acele intamplari au fost mai degraba mistice decat reale. In acel prim an, 1912, s-a intors cu o extraordinara relatare legata de faptul ca gasise intr-o pestera intr-un munte - Maharishi din Kailas - un pustnic crestin in varsta de 300 de ani, cu care petrecuse cateva saptamani in partasie. Alte povestiri erau mai credibile, desi mai teribile. Fusese cusut intr-o piele uda de iac si lasat sa fie omorat pe masura ce aceasta se micsora sub soarele dogorator ... fusese legat in materiale in care se aflau lipitori si scorpioni pentru a-l impunge si a-i suge sangele ... fusese legat de un pom ca momeala pentru animale salbatice. Cu ocazia acestor intamplari si a altora el fusese salvat de membri ai "Misiunii Sunnyasi" ucenici secreti ai lui Isus care purtau semnele hinduse, oameni pe care el sustinea ca ii intalnise peste tot in India. Nu se stie daca el a castigat multi ucenici ai lui Hristos cu ocazia acestor calatorii in Tibet pline de hazard. Pentru tibetani era ori budismul ori nimic. Sa-L recunoasca pe Isus Hristos insemna sa ceri moarte. Dar modul curajos de predicare al Sadhu-ului nu se poate sa fi ramas fara efecte. Pe masura ce inainta in varsta (in perioada cand avea intre 20-30 ani) lucrarea lui crescuse mult, si cu mult inainte sa implineasca treizeci de ani numele si infatisarea lui erau cunoscute in toata lumea crestina. Pentru a-si mentine smerenia, a descris in termenii unei viziuni lupta sa cu Diavolul dar de fapt a fost mereu uman, abordabil si umil, cu simtul umorului si cu mare iubire pentru natura. Aceasta, impreuna cu "ilustratiile" sale din viata de zi cu zi, a avut un mare impact asupra celor carora s-a adresat. Multi oameni au zis: "Nu doar seamana cu Isus, chiar vorbeste cum probabil Isus a vorbit." Si totusi vorbele lui si discursurile proveneau dintro meditatie profunda pe care o facea dis de dimineata asupra Evangheliei. In 1918 a pornit intr-o calatorie lunga in sudul Indiei si Ceylon, iar anul urmator a fost invitat in Burma, Malaya (Malaezia?), China si Japonia. Cateva dintre povestirile lui din aceste calatorii erau la fel de ciudate ca cele din aventurile sale tibetane. Avea putere asupra animalelor salbatice, asa cum a avut asupra leopardului care s-a furisat langa el in timp ce el se ruga si s-a ghemuit langa el in timp ce Sundar il mangaia pe cap. Avea putere asupra raului, de pilda cu vrajitorul care a incercat sa il hipnotizeze cand erau intr-un vagon si a invinuit Biblia din buzunarul sadhu-ului pentru esecul de a-l hipnotiza. Avea putere asupra bolii si neputintei, desi nu a permis niciodata ca darurile sale de vindecare sa fie cunoscute public. De mult Sundar Singh dorea sa viziteze Anglia iar oportunitatea a aparut in momentul in care Sher Singh, tatal lui, a venit la el si i-a zis ca si el devenise crestin si dorea sa ii dea bani pentru calatoria sa in Anglia. A vizitat Occidentul de doua ori, a mers in Anglia, Statele Unite si Australia in 1920 si din nou in Europa in 1922. A fost primit de crestini de orice fel iar cuvintele lui cercetau inimile oamenilor care acum aveau de-a face cu urmarile Primului Razboi Mondial iar acestia aveau o atitudine superficiala in ceea ce privea viata. Sundar a fost ingrozit de materialismul, goliciunea si lipsa religiei pe care a gasit-o peste tot, punand-o in contrast cu constientizarea lui Dumnezeu a Asiei, oricat de limitata era ea. Odata intors in India si-a continuat lucrarea, desi era evident ca era tot mai slabit din punct de vedere fizic. Darurile lui, farmecul lui personal (forta lui), relevanta lui Hristos asa cum el a prezentat-o indienilor i-ar fi putut conferi lui Sundar Singh pozitia de lider intr-o biserica indiana. Dar pana la sfarsitul vietii sale a ramas omul care nu cauta nimic spre propriul bine, ci doar oportunitatea de a-L oferi pe Hristos tuturor. Nu a apartinut nici unei denominatiuni, si nu a incercat sa inceapa una, desi a avut partasie cu crestini de tot felul. El a trait (ca sa folosesc o expresie mai recenta) pentru a face cunoscut poporului sau pe "Isus al drumului indian." In vara din 1923 a facut ultima din calatoriile sale regulate in Tibet si s-a intors epuizat. Zilele in care mergea din loc in loc sa predice erau in mod evident pe sfarsit, iar in urmatorii ani, in

propria sa casa sau in cele ale prietenilor de pe dealurile Simlei, s-a dedicat meditatiei, partasiei si a scris unele lucruri pe care avusese ocazia sa le predice. In 1929, impotriva tuturor sfaturilor prietenilor sai, Sundar s-a hotarat sa mai faca o ultima calatorie in Tibet. In aprilie a ajuns la Kalka, un mic oras mai jos de Simla, era un barbat prematur imbatranit in roba galbena printre pelerini si sfinti care isi incepeau propria lor calatorie spre unul din locurile sfinte hinduse la ceva kilometri departare. Unde a mers dupa aceea nu se stie. Fie ca a cazut in vreo prapastie, a murit de oboseala, sau a ajuns in munti, va ramane un mister. Sundar Singh fusese vazut pentru ultima oara. Dar a ramas mai mult decat amintirea sa si a ramas unul dintre persoanele cele mai pretuite si creatoare din istoria si dezvoltarea bisericii lui Hristos in India.

<

Adoniram Judson- Primul misionar în Burma

Născut în Malden, Massachusetts, 9 august, 1788. Mort pe Oceanul Indian, 12 aprilie, 1850. Cronologia evenimentelor din viaţa lui Judson 1788 - S-a născut în Malden, Massachusetts, 9 august. 1804 - A fost admis cu un an mai repede la Universitatea Brown, 17 august. 1807 - A primit diploma de absolvire, 2 septembrie. 1808 - A terminat Gramatica Engleză şi Aritmetica pentru domnişoare; Admis la Institutul de Teologie Andover, 12 octombrie. 1809 - Se altură Bisericii Congregaţionale nr. 3 din Plymouth, 28 mai. 1810 - Le-a spus celorlalţi că s-a hotărît să fie misionar, februarie. 1811 - A fost trimis la Londra pentru a colabora cu Societatea Misionară din Londra, din 11 ianuarie pînă în 7 august; A fost numit misionar în orient, 19 septembrie. 1812 - S-a căsătorit cu Ann Hasseltine, 5 februarie; Ordinat la Salem, 6 februarie; A plecat cu vaporul din Boston, 8 august; S-a alăturat bisericii baptiste din Calcutta, 6 septembrie. 1813 - A ajuns în Rangoon, 13 iulie. 1819 - A început închinarea în limba burmeză, 4 aprilie; L-a botezat pe Moung Hau, primul Burman convertit, 27 iunie. 1823 - A terminat de tradus în burmeză Noul Testament, 12 iulie. 1824 - A ajuns în Ava, 23 ianuarie; în cătuşe şi la închisoare considerat drept spion, din 8 iunie pînă în 30 decembrie, 1825. 1825 - S-a născut Mary Elizabeth, 26 ianuarie. 1826 - A ajuns în Rangoon, 21 martie; A ajuns la Amherst, 2 iulie; A auzit de moartea doamnei Judson (24 octombrie) în data de 24 noiembrie. 1827 - A auzit de moartea tatălui său (25 noiembrie 25, 1826) 11 iulie; A ajuns în Maulmain, 14 noiembrie. 1834 - S-a căsătorit cu domnişoara Sarah Boardman, 10 aprilie. 1835 - A terminat de tradus în burmeză Vechiul Testament, 29 decembrie. 1845 - Doamna Judson a murit în timp ce erau în drum spre America, 1 septembrie; A ajuns în Boston. 15 octombrie. 1846 - S-a căsătorit cu Emily Chubbuck, 2 iunie; Au plecat cu vaporul spre Maulmain, 11 iulie. 1849 - A terminat dicţionarul englez-burmez, 24 ianuarie. 1850 - A murit pe mare pe 12 aprilie. Casa lui. Printre pomii prietenoşi din Malden, o suburbie frumoasă de lîngă Boston,

Massachusetts, încă se mai află vechea casă de lemn în care Adoniram Judson, un pastor congregaţional născut la Woodbury, statul Connecticut, şi-a adus soţia, Abigail Brown, născută la Tiverton, statul Rhode Island, imediat după ce s-au căsătorit pe data de 23 noiembrie 1786. Primul lor copil, născut pe 9 august, 1788, l-au numit Adoniram. Familia a locuit aici pînă ce fiul a avut patru ani şi jumătate; apoi au locuit la Wenham pînă a avut doisprezece ani; apoi la Braintree pînă a avut şaisprezece ani, şi după aceea s-au mutat permanent în istoricul oraş Plymouth. Suces la şcoală. La trei ani tînărul Judson ştia să citească. Motivat de ambiţie băieţească aduna alţi copii în jurul lui iar el, stînd pe un scaun, îşi ţinea serviciul. Imnul lui preferat începea în felul următor, Duceţi-vă predicaţi Evanghelia, spune Domnul. La şcoala de gramatică a arătat o înclinaţie deosebită spre limbi şi a fost poreclit Virgil sau Virgil renăscut. La vîrsta de doisprezece ani căuta cărţi ca să le citească, acelea pe care adulţii i le interziceau din cauza vîrstei, deşi tatăl lui îi hrănea dorinţa pentru cunoaştere şi a ştiut mereu că fiul lui va deveni un om important. Această mîndrie părintească neascunsă a adus asupra copilului, în anii imediat următori, o mare luptă întrucît toată ambiţia lumească a trebuit sacrificată pentru un singur scop măreţ al vieţii sale. în 1804 tînărul Judson a intrat la facultatea Providence, numită mai tîrziu Universitatea Brown. Trei ani mai tîrziu, cînd avea doar nouăsprezece ani, a absolvit magna cum laudae. în acelaşi an în care a absolvit a deschis o academie privată la Plymouth, şi a predat aproape un an, timp în care a publicat două cărţi pentru şcoală Elemente ale gramaticii englezeî şi Aritmetica pentru tinere. Convertirea. în timp ce Adoniram a fost crescut într-un mediu creştin, în timpul anilor de facultate viaţa lui a fost pătată de infidelitate, iar aşa ceva era în mare vogă în acea perioadă, iar studentul precoce a devenit ateu înainte de a termina cursurile. După absolvire, avînd această mentalitate, a făcut un turneu prin statele din nord. A înnoptat la un han şi a primit camera lîngă cea a unui tînăr care a murit în acea noapte. Adoniram nu s-a simţit ofensat că a dormit lîngă tînărul care a murit, dar se întreba cine era cel care a murit şi dacă era ateu ca şi el, sau era creştin. în dimineaţa următoare a aflat mai multe despre moartea tînărului şi despre identitatea acestuia: cel care murise fusese un prieten apropiat şi coleg de facultate. Judson a fost foarte uimit. A renunţat la călătoria lui şi s-a întors acasă. A devenit un căutător avid după mîntuire, spre marea bucurie a părinţilor. Deoarece el nu era nici profesor de religie nici candidat pentru slujire în biserică, i s-a făcut o favoare astfel că pe 2 decembrie 1808 a fost admis la Seminarul Andover, fiind solemn dedicat lui Hristos. Cinci luni mai tîrziu a devenit membru al Bisericii Congregaţionale nr. 3 din Plymouth. Dedicare pentru misiune. Alegerea de a se converti şi de a se dedica misiunii a avut loc aproape în acelaşi moment. A devenit creştin pentru a deveni lucrător şi repede a adăugat ca să devină misionar. Predica doctorului Buchanan, Steaua estului, unde sunt prezentate lucrările misionare din Burma ale lui Schwarts, l-au însufleţit. Judson, împreună cu alţi patru oameni, au format o societate de misiune şi sub o căpiţă de fîn s-au dedicat misiunilor străine. Judson a întîlnit multă opoziţie. I s-a oferit un post important la Universitatea Brown. Dr. Griffith i-a oferit ocazia de a fi colegi la biserica din Plymouth. Cînd mama lui a auzit vestea asta i-a spus, Şi vei fi atît de aproape de casă. Dar el a răspuns, Nu voi locui niciodată în Boston. Trebuie să mă duc mult mai departe. Planurile tatălui său au fost astfel zădărnicite; atît mama cît şi sora lui l-au implorat să nu meargă misionar în ţări străine.

întîlnirea de misiune. Judson şi asociaţii săi le-au spus profesorilor de la Seminar visele lor
iar în 27 iunie, 1810, le-au împărtăşit Asociaţiei Generale de Congregaţionalişti din Massachusetts. Odată cu acest pas s-a format Comitetul American de Misiuni Străine, comitet care de-a lungul timpului a făcut o lucrare bună în diferite misiuni. Membrii Comitetului, simţind că erau prea la început şi neştiind cum să trateze această problemă nouă şi nemaipomenită, l-au trimis pe Judson în Anglia pentru a colabora cu Societatea de Misiune din Londra; dar acea unire de forţe părea a fi de nepracticat. La întoarcerea lui a fost numit misionar în Asia, şi a avut libertatea să se stabilească în Burma sau oriunde altundeva considera el că ar fi mai bine. Căsnicia. Sentimentele lui Judson erau legate de domnişoara Ann Hasseltine, al cărei eroism sublim a făcut din ea una dintre cele mai remarcabile femei din generaţia ei. S-a născut pe 22 decembrie, 1789; la şaisprezece ani L-a mărturisit pe Hristos; şi deşi mulţi nu au fost de acord cu ea, totuşi a decis să devină misionară străină. Pe 3 februarie, 1812, Judson a plecat de la

părinţii lui care locuiau în Plymouth; pe 5 februarie s-a căsătorit cu Ann Hasseltine; în ziua următoare a fost ordinat la Salem; iar pe 19 februarie, împreună cu soţia lui s-a îmbarcat pe bricul numit Caravana cu destinaţia Calcutta. Devine baptist. Călătoria spre India a durat patru luni. în această vreme şi-au studiat Bibliile şi au decis să accepte principiile baptiştilor, deoarece crezul lor era că credinţa trebuie să preceadă botezul iar botezul reprezenta scufundare. Pentru el aceasta a însemnat o luptă mare întrucît în luarea acestei decizii el a renunţat la instruirea de dinainte şi a renunţat la Comitetul care îl trimisese. Nu exista un Comitet baptist. Desigur pasul pe care l-a făcut a demonstrat o mare credinţă şi o convingere adîncă. în 6 septembrie, 1812, Judson şi soţia lui au fost botezaţi de pastorul Ward în Calcutta. Cînd această veste a ajuns în America, baptiştii au decis să acţioneze şi au format Uniunea Americană Baptistă de Misiune. Nu este binevenit în India. Compania Indiile de Est i-au obligat să plece întrucît ei încercau să se stabilească în diferite locuri de pe domeniile lor. Au mers încolo şi încoace; timp de patru luni au locuit pe Isle de France unde au aflat despre moartea doamnei Newell, primul martir american trimis de Misiuni Străine; au încercat să debarce la Madras, în India, şi în cele din urmă au găsit un loc stabil pe 13 iulie, 1812, la Rangoon, în Burma. Ei au preferat protecţia steagului britanic, deşi foarte neprietenos în acea vreme, decît să aibă de-a face cu cruzimea regelui din Burma. Mult de lucru. în Rangoon primii zece ani de muncă misionară au fost dedicaţi învăţării limbii burmeze, neavînd la dispoziţie nici o gramatică şi nici un profesor. După aceea după trei ani a făcut o gramatică a limbii burmeze. Pe 20 mai, 1817, a terminat traducerea Evangheliei lui Matei; a scris tractate, afirmaţii clare şi concise despre adevărul biblic, şi le-a dat tuturor, fără a face vreo discriminare şi rugîndu-se pentru fiecare om care le primea şi astfel au început primele sale cuvîntări. Logica lui ascuţită, ce a zădărnicit perspicacitatea băştinaşilor, îmbinată cu caracterul lui frumos creştin, îi aduceau deseori aplauzele ascultătorilor. După aproape şase ani în Burma, pe 4 aprilie 1819, Judson a predicat pentru prima dată în public. Pe 27 iunie l-a botezat pe Moung Hau, primul convertit. Au mai urmat alţii care au fost învăţaţi despre adevărurile biblice, iar misiunea a fost un trup de credincioşi fericiţi. Alte regiuni. Dar nu totul era favorabil. Vice-regele din Rangoon îl hărţuia pe Rangoon pînă ce acesta a hotărît să apeleze la Imperatorul din Ava. Apelul lui a fost în van iar el s-a întors acasă foarte descurajat. A decis să se mute pe domeniile engleze dar mica biserică băştinaşă l-a împiedicat să plece. în 1822 Judson a fost chemat din nou pe Imperatorul din Ava şi de data aceasta a fost primit favorabil şi a fost rugat să se mute la oraş. în acea vreme Rangoon avea ca membrii optsprezece băştinaşi, o capelă, tiparniţă şi şcoli şi două cupluri de misionari din America pentru a se îngriji de mica biserică. Răspunzînd la dorinţa inimii sale de a merge în alte regiuni, pe 23 ianuarie 1824 familia Judson a început să locuiască în Ava. În închisoare. Imperatorul i-a dat lui Judson o bucată de pămînt pentru misiune şi i-a asigurat protecţia regală. Curînd doamna Judson a avut o clasă formată din fete băştinaşe iar viitorul părea foarte promităţor. însă în India a început războiul între Burma şi Guvernul englez iar cei doi Judson au fost consideraţi spioni. Pe 8 iunie 1824, Judson a fost trimis la oribila închisoare Oung-pen-la. Aici erau treizeci pe patruzeci, închisoarea avea aproximativ şapte metri înălţime fără vreun sistem de ventilaţie printre scînduri. în această încăpere erau închise persoane de ambele sexe şi de toate naţionalităţile, aproape goi şi pe jumătate înfometaţi. închisoarea nu fusese niciodată spălată sau măcar să se fi măturat vreodată. Resturi putrezite de animale şi vegetaţie şi alte abominaţii ce nu au nume se aflau pe jos. în acest loc al torturii domnul Judson stă jos cu cinci perechi de cătuşe la picioare şi la glezne, ce cîntăreau aproape şapte kilograme, acestea lăsînd cicatrici pe care le va purta pînă la moarte. Noaptea, ca prizonierii să nu scape, un stîlp de bamboo era pus între picioarele lor şi apoi ridicat cu ajutorul frînghiilor la o anumită înălţime care să permită ca umerii lor să fie pe pămînt în timp ce picioarele lor depindeau de cătuşe. Fiind un om sensibil, crescut în medii nu foarte aspre, fiind mereu activ şi ambiţios, nimeni nu îşi poate imagina cît a trebuit să îndure timp de douăzeci şi una de luni, iar cel mai mult timp l-a petrecut în cătuşe. Soţia sa eroică. Dar Judson nu a fost singurul care a suferit. Soţia lui a rămas neocrotită. Şi totuşi ducea zilnic mîncare la închisoare şi cu mite reuşea să treacă de gărzi şi oferea alinare unora dintre prizonierii năpăstuiţi. A născut un copil, şi după douăzeci şi una de zile l-a dus la închisoare să îl vadă tatăl lui. Copilul s-a îmbolnăvit de variolă; şi după aceea s-a îmbolnăvit şi

mama lui de această boală blestemată, aceasta fiind apoi urmată de meningită, soţia lui fiind aproape la un pas de moarte. După nenumărate rugăminţi a reuşit să rezolve ca soţul ei să iasă din închisoare, iar el cu cătuşele la picioare şi cu o gardă lîngă el, umbla cu copilul care plîngea în braţe, implorînd hrană de la vreo mamă burmaneză. Eliberare. Deşi Judson a fost trimis la închisoare pentru că guvernul burmanez a crezut că era spion, acum îl eliberaseră ca să traducă şi să medieze termenii de pace cu guvernul englez. Se ţinuse în mod scrupulos departe de orice ţinea de guvern, dar a fost obligat să se implice. După şase săptămîni de tradus a fost aruncat înapoi în închisoare deoarece englezii avansau. A fost curînd eliberat de căpitanul Campbell, care i-au luat pe domnul şi doamna Judson la sediul lui şi le-a oferit îngrijirile necesare. Strălucire şi umbre. Pacea fiind declarată, familia Judson a plecat şi a ajuns în Rangoon pe 21 martie 1826. A refuzat cei 3000 de dolari pe an oferiţi de guvernul englez şi şi-a reluat misiunea plin de curaj. Dar asociaţii lui fugiseră, biserica băştinaşă fusese împrăştiată iar proprietatea misiunii fusese distrusă. Foametea, anarhia şi animalele sălbatice erau peste tot iar Judson a hotărît să ia cu el patru băştinaşi creştini şi să se mute la Amherst, un loc mult mai sigur. A fost obligat să meargă la Ava ca să negocieze un tratat comercial, şi timpul în care a fost acolo, două luni şi jumătate, soţia lui a murit. Cînd s-a întors a fost primit cu foarte multă tristeţe de către creştini; însă inima lui a fost nemîngîiată. Şi totuşi a reluat munca de misiune cu acelaşi entuziasm, şi-a reluat traducerea Bibliei, a vorbit cu cei care îl întrebau mereu şi predica în fiecare duminică. Pe 24 aprilie 1827, copilul lui, care era aşa o alinare pentru el, i-a fost luat, şi astfel fără soţie şi copil era complet singur pe lume. întrucît populaţia din Maulmain creştea foarte repede, eclipsînd Amherst, şi pentru că dorea să părăsească locurile tristeţii prin care tocmai trecuse, Judson a hotărît să se mute din nou.

în Maulmain. Mutînd biserica băştinaşă la Maulmain, atît cei care aveau nevoie de răspunsuri

la întrebările lor cît şi studenţii de nouăsprezece ani i-au urmat. Aceasta a format un nucleu minunat iar lucrarea a început în patru centre. Deşi avea atîtea îndatoriri misionare şi-a făcut timp să înceapă traducerea Vechiului Testament. Cu ajutorul unui băştinaş a reluat biserica din Rangoon, iar aceasta a crescut foarte repede. Din nou în Burma. în 1830 Judson a încercat din nou să stabilească credinţa în Burma. S-a stabilit la Prome şi predica în faţa a mii de oameni. Dar regele, auzind despre lucrarea lui, i-a ordonat să plece; cu părere de rău s-a retras la Rangoon unde a rămas aproape un an. Cam în această vreme Comisia de Misiune l-a sfătuit să îşi ia un concediu, dar deşi fusese pe teren timp de optsprezece ani fără să se odihnească măcar odată, a refuzat pe motiv că era nevoie de el acolo unde se afla. A fost foarte bucuros atunci cînd s-a întors în Maulmain şi a aflat ca mulţi dintre burmanezi, kareni şi talingi s-au unit cu biserica. Fuseseră tipărite două milioane de pagini de tractate şi scripturi iar în junglă se organizase o biserică. Formînd o echipă de creştini nativi, pe care îi trimitea doi cîte doi şi la fiecare cîteva zile se întorceau pentru a-i da raportul, a stabilit plecări sistematice în junglă. A doua căsnicie. Timp de opt ani Judson a lucrat de unul singur. El şi-a găsit apoi un suflet pereche pentru toate idealurile lui în domnişoara Sarah Hall Boardman, văduvă a unuia dintre asociaţii săi misionari, iar pe 10 aprilie 1834, s-a căsătorit. Fusese văduvă de trei ani dar continuase lucrare pe care soţul ei, George D. Boardman, o făcuse atît de bine la Tavoy. A avut de-a face nu doar cu oamenii care avea întrebări legate de lucrarea misionarilor, a condus misiunea, şi pentru a duce Vestea cea Bună, împreună cu copilul ei dus de o nativă, a căţărat munţi, a trecut rîuri şi a trecut prin păduri şi mlaştini în drumurile pe care le-a făcut prin jungle. Şcolile ei au fost marcate de succes astfel încît atunci cînd ajutorul guvernului a fost acordat tuturor şcolilor din provincie, guvernul englez a stipulat ca acestea să fie conduse după planul doamnei Boardsman de la Tavoy. Biblia burmeză. După efort continuu, în data de 31 ianuarie 1834, Judson a terminat traducerea Bibliei în burmeză. I-au mai trebuit încă şapte ani pentru a revizui prima traducere şi în sfîrşit pe 24 octombrie 1840, cartea întreagă a fost gata să fie tipărită. Persoane competente afirmă că Biblia tradusă de Judson este cea mai bună traducere care a apărut în India şi ca şi Biblia tradusă de Luther va fi probabil singura Biblie în următoarele trei secole. Se spune că este perfectă din punct de vedere literar. Sănătate şubredă. La vîrsta de cincizeci de ani, şi după douăzeci şi cinci de ani de lucrare

continuă în Burma, sănătatea lui Judson a început să arate semne de slăbire. Problemele cu plămînii, însoţite de dureri foarte mari şi pierderea vocii, l-au obligat să facă un voiaj pe mare spre Calcutta. Dar în acelaşi timp doamna Judson a fost de asemenea atacată de o boală care în final a pus capăt lucrărilor ei. Au mers împreună spre Calcutta, apoi spre Isle de France şi înapoi la Maulmain. Cu ocazia acestei călătorii a murit unul dintre copii. Starea doamnei Judson nu s-a îmbunătăţit; toate lucrările de misiune au trebuit să înceteze şi au decis să meargă în America. I-au lăsat pe cei trei copii mai mici cu misionari şi i-au luat pe cei trei mai mari şi au plecat. Pe 1 septembrie 1845, pe cînd vaporul era lîngă Sf. Elena, doamna Judson a murit. Judson a pregătit trupul pentru înmormîntare şi în aceeaşi după-masă a fost dus la mal şi înmormîntat în cimitirul public al acelei insule stîncoase. în acea seară vaporul a ridicat ancora şi a început călătoria. Primirea în America. Judson împreună cu cei trei copii au ajuns în Boston pe 15 octombrie 1845 şi nu au fost pregătiţi pentru primirea călduroasă care îi aştepta. Era slăbit, problemele pulmonare îl obligau să şoptească aşa că atunci cînd trebuia să vorbească în faţa unei mulţimi avea nevoie de un om care să repete ce şoptea el. Uneori dezamăgea mulţimile cînd nu le vorbea despre greutăţile întîlnite ci declara povestea minunată a dragostei răscumpărătoare. îi era greu să formuleze propoziţii în engleză după ce atît de mult timp gîndise într-o limbă străină. Şi totuşi în pofida a toate această călătorie din casă în casă şi din oraş în oraş a fost ca un marş triumfal; ziarele seculare şi religioase au prezentat acţiunile lui, atît a fost de mare respectul pentru el.

în timp ce era în turneu a angajat-o pe domnişoara Emily Chubbuck pentru a pregăti

memoriile domnişoarei Sarah B. Judson, cea de-a doua soţie moartă; Emily, sub pseudonimul de Fanny Forrester, era cunoscută în cercurile literare. Rezultatul acestei asocieri a fost căsătoria din 2 iunie 1846. Mulţi se temeau că această căsnicie va dăuna carierei ei literare şi lucrării lui misionare. Dar nu a fost aşa. Iar pe 11 iulie 1846, Judson, după ce şi-a lăsat copiii în America pentru a învăţa, împreună cu soţia lui şi alţi misionari s-au îmbarcat spre Burma. Din nou în Burma. în timpul celor optsprezece luni de absenţă din Burma unul dintre cei trei copii a murit şi numai doi l-au întîmpinat. El încă tînjea să intre în Burma aşa cum trebuia dar acum ţara era condusă de un rege şi mai intolerant. Barbariile şi cruzimile regelui depăşeau toate celelalte nedreptăţi din ţară, iar lucrările misionare, dacă mai existau, trebuiau făcute în cel mai mare secret. Dar Judson lucra la un dicţionar iar Rangoon îi oferea facilităţile pe care Maulmain nu i le oferea, aşadar s-a mutat din nou în Rangoon. în timpul zilei lucra la dicţionar iar noaptea se întîlnea la el acasă cu creştini care îşi riscau vieţile ca să îl întîlnească. Acest stres, mîncarea nepotrivită, boala existentă în familia sa şi terorile regelui l-au obligat să se retragă. A făcut aceasta avînd aproape inima frîntă. Sperase să fie autorizat de Comitetul din State ca să meargă în Ava şi să înfrunte regele neînfricat; dar politica timidă şi îngustă a fraţilor din America i-au interzis aşa ceva pînă după doi ani iar apoi a fost prea tîrziu. Moartea lui. Sănătatea doamnei Judson l-a făcut să se alarmeze. Dar în loc de moartea ei chiar el, după o bătălie foarte curajoasă în timp ce era într-o călătorie pe mare, a murit tot pe mare pe 12 aprilie, 1850. în acea seară, în cea mai mare linişte, trupul neînsufleţit a fost coborît în Oceanul Indian fără a fi rostită măcar o rugăciune. Trecere în revistă. Lui Judson i-a fost îngăduit să finalizeze partea cea mai dificilă a dicţionarului burmez, partea de engleză şi burmeză; cealaltă parte de burmeză şi engleză a fost finalizată de colaboratorul său dl. Stevens. Cînd viziunea de a evangheliza Burma s-a format pentru prima dată în mintea lui, a sperat ca înainte de moarte să clădească o congregaţie formată dintr-o sută de convertiţi. Totuşi, la moartea lui, creştinii burmezi şi kareni care făcuseră botezul erau peste 7000, pe lîngă cei mulţi care, de-a lungul celor treizeci şi cinci de ani de lucrare, au murit fericiţi în credinţă. Au existat şaizeci şi trei de congregaţii stabilite sub conducerea a 163 de misionari, pastori băştinaşi şi asistenţi. Acest rezultat este cu atît mai uimitor întrucît a fost obţinut în mijlocul unui popor ce aveau o literatură şi o religie înlocuită. Dedicarea lui pentru misiuni a ocazionat organizarea primului Consiliu Congregaţional de Misiune şi apoi a Uniunii Baptiste Americane de Misiune. Dar a influenţat direct şi organizarea Episcopalilor, Metodiştilor şi Prezbiterienilor. Povestea vieţii lui şi în special suferinţa sa în Ava vor cutremura mereu inima care este atinsă de suferinţa pentru numele lui Hristos, iar influenţa lui asupra evanghelizării în lume va înceta doar cînd Marea Trimitere va fi dusă la bun sfîrşit. *preluat din Christian Heroism in Heathen Lands de Galen B. Royer. Publicat Brethren Publishing House, 1915.

<Yoseb Gergan si Biblia tibetana
"A fost datoria mea sa fac aceasta lucrare. Acum este terminata..." Yoseb Gergan (1885-1946) Tatăl lui, Tempu Gergan, ministru de finanţe şi membru al consiliului din Tibet, a fost acuzat pe nedrept că l-ar fi ucis pe cel de-al 12-lea Dalai Lama (1856-75) şi a trebuit să fugă pentru a-şi salva viaţa. S-a stabilit în Valea Luba în Kashmir şi a avut un fiu, cu numele de Sonam ce mai tîrziu a fost botezat ca Yoseb. Doi misionari moravieni, Dr. A. W. Heyde şi Mr. Pagel erau decişi să intre în Tibet dar încercaseră diferite căi şi eşuaseră de fiecare dată. într-un final au încercat prin Kashmir unde l-au întîlnit pe Tempu Gergan şi au fost bine primiţi de el. Au făcut o înţelegere, în urma căreia cei doi au locuit în vale şi s-au îngrijit de bolnavi iar Tempu Gergan i-a ajutat să traducă sfînta carte. Fiul lui, Sonam, la vîrsta de şapte ani a început să se gîndească la diferenţele dintre Hristos şi Buddha.

în 1897, Sonam avea 12 ani şi şi-a pierdut ambii părinţi. La puţin timp după aceasta Sonam a
devenit creştin şi a fost botezat, iar numele şi l-a schimbat în Yoseb (Iosif). A cerut să fie trimis la Şcoala de misiune creştină din Kashmir. La întoarcere a trebuit să decidă între bogăţie şi chemarea vieţii lui de a deveni primul pastor tibetan. După ce a ocupat postul de pastor din Leh, a continuat să traducă Biblia în tibetană. După aproape cincizeci de ani a terminat traducerea şi a murit cinci zile mai tîrziu. Din cauza corectărilor care au trebuit făcute, a războaielor, a problemelor de tipărire, a greutăţilor survenite în călătorii, prima tipărire a fost făcută în 1948. Citiţi uimitoarea povestire în tibetana vorbită de Dumnezeu. Scurtă prezentare a evenimentelor din viaţa lui Yoseb Gergan 1885 1892 1897 1946 1948 S-a născut cu numele de Sonam Gergan, cel care aduce veşti bune Doi misionari moravieni vin în vale La şapte ani se gîndeşte la diferenţele dintre Hristos şi Buddha Părinţii lui mor, el devine creştin, este botezat ca Yoseb Gergan Se înscrie la Şcoala de misiune creştină din Kashmir, şi se confruntă cu chemarea lui

Devine primul pastor tibetan şi continuă să ajute în lucrarea de traducere a Bibliei Termină traducerea î moare 5 zile mai tîrziu Este tipărită prima Biblie tibetană, întreg procesul a durat 90 de ani.

Alți misionari printre budisti < Daniel J. Gogerly (1792-1862) < Dan Beach Bradley (1804-1873) < James Gilmour(1843-1891) < Karl Ludvig Reichelt (1877-1952) < Robert B. Ekvall (1898-1978) < Litsen Chang (1904-1996) < Gladis Aylward (1902-1970) < Irma Jean (Wessels) Storr (1929-)