ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA”, GALAŢI

TEMA PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE TEMPERAMENTELOR PORTRETUL TEMPERAMENTAL AL COLERICULUI

REFERENT RACOVIŢĂ VIORICA ANUL I ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI

2008

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE PRECURSORI DEFINIREA PSIHOLOGIEI

Psihologia a avut, probabil, traiectoria evolutivă cea mai complexă şi dramatică. În nici o altă ştiinţă particulară nu s-a întâmplat să se conjuge, în acelaşi timp, divergenţe şi opoziţii antagonice atât în ceea ce priveşte definirea obiectului de studiu, cât şi în formularea bazelor metodologice generale. Originile gândirii psihosociale pot fi găsite în opera lui Platon (427-347) şi Aristotel (384-322). Cuvântul psihologie provine din limba greacă unde “psyche” are sensul de psihic, iar “logos” are sensul de ştiinţă. Termenul psihologie a fost utilizat pentru prima oară în 1533 de către Rudolf Goclenius tatăl într-o lucrare de morală, lucrare tipărită mai târziu (1590) la Marburg; sensul actual apare în titlul tratatelor lui Christian Wolff “Psihologia empirică” (1732) şi “Psihologia raţionalistă” (1734).

Psihologia a existat ca un capitol în cadrul filosofiei; treptat, psihologia s-a desprins de filosofie si a căpătat rigoare. Prima lucrare considerată de istorici ca având caracter ştiinţific este “Elemente de psihofizică”, care aparţine medicului şi fizicianului german Gustav Th. Fechner. Statutul de ştiinţă se consolidează începând cu anul 1879, când este înfiinţat la Leipzig (Germania) primul laborator de psihologie din lume, de către fiziologul Wilhelm Wundt; aici şi-au desăvârşit formaţia mulţi cercetători din America sau Europa ca: William James, C. James McKeen, precum şi românii Constantin Rădulescu Motru, Florian Ştefănescu Goangă şi Eduard Gruber, care a înfiinţat în 1889, la Iaşi, primul laborator de psihologie din România. După desprinderea de filosofie, psihologia şi-a inaugurat statutul de ştiinţă independentă fixându-şi ca obiect de studiu exclusiv sfera conştiinţei, organizarea psihică internă.

William James afirma, în celebrele sale “Principii de psihologie (1890)” că psihologia este ştiinţa vieţii mintale, a fenomenelor şi condiţiilor reale. Jean Piaget defineşte psihologia ca fiind ştiinţa care studiază ”ansamblul conduitelor, inclusiv priza lor de conştiinţă”. Pentru psihologul român Paul Popescu Neveanu psihologia este o ştiinţă care se ocupă de fenomenele şi capacităţile psihice urmărind descrierea şi explicarea acestora în baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularităţi sau modalităţi determinative. Vasile Pavelcu vedea în psihologie un “instrument practic al îndreptării, al redresării şi înălţării omului”. “A înţelege omul pentru a-l perfecţiona, aceasta este adevărata menire a psihologiei.”.

Psihologia generală este considerată a fi ramura centrală a psihologiei, care oferă baza teoretică şi metodologică pentru abordarea, înţelegerea şi explicarea proceselor şi fenomenelor psihocomportamentale umane în situaţii specifice. Psihicul reprezintă o multitudine de ,,stări”, dispune de o varietate de conţinuturi diferenţiate fie introspectiv, fie obiectiv. Toate aceste stări şi conţinuturi (altfel spus procese şi produse) sunt corelate între ele, efectul acestei interacţiuni fiind tocmai unitatea emergentă a sistemului în ansamblul său.

PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE TEMPERAMENTELOR
Personalitatea dispune îndeosebi de trei laturi psihologice: caracterul, aptitudinile şi temperamentul. Temperamentul este manifestarea şi dezvoltarea particulară a tipului în plan psihologic şi comportamental. Există tot atâtea tipuri de temperament câţi oameni există. Temperamentul fiecăruia este un fapt singular, în măsura în care fiecare om este unic. Încă din antichitate, medicii greci Hippocrate şi Gallenus distingeau patru temperamente fundamentale: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.

• •

• • • •

Carl G. Jung a descris caracteristicile psihice individuale în funcţie de orientarea preponderentă înspre lume sau înspre sine, delimitând astfel extrovertitul şi introvertitul. Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioară, pentru persoane şi obiecte, este sociabil, comunicativ, cu iniţiativă. Introvertitul: îşi canalizează energia spre propriile idei, spre lumea sa lăuntrică, construindu-şi un bogat univers interior. Intermediar: între cele două categorii este ambivertul, care împrumută caracteristici şi de la extrovertit şi de la introvertit. I. P. Pavlov a stabilit o asociaţie între temperamentele clasice şi tipurile generale de activitate nervoasă superioară, apreciate în funcţie de forţă, mobilitate şi echilibru, descriind astfel temperamentele: puternic, echilibrat, mobil – sangvinic; puternic, echilibrat, inert – flegmatic; slab – melancolic; puternic, neechilibrat – coleric.

MELANCOLICUL este deficitar din punct de vedere energetic. Tonusul scăzut stă la baza instabilităţii sale emoţionale şi a tendinţei de a deveni depresiv în condiţiile unor solicitări crescute; este puţin rezistent la eforturi îndelungate, puţin comunicativ, închis în sine, are dificultăţi de adaptare socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulaţia redusă. FLEGMATICUL este lent, neobişnuit de calm, perseverent şi meticulos în munca de lungă durată, stabil din punct de vedere emoţional. Datorită tempoului foarte lent, poate avea o adaptabilitate redusă; este liniştit, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini. Fire închisă, puţin comunicativă, preferă activităţile individuale.

SANGVINICUL este rapid, dar echilibrat, stăpân pe sine, capabil de adaptare rapidă. Extrema mobilitate a sangvinicului poate favoriza o atitudine superficială faţă de propriile acţiuni şi relaţii; este vioi, vesel, optimist şi se adaptează cu uşurinţă la orice situaţie. Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale şi instabile. Are tendinţă de dominare în grup şi se dăruieşte cu pasiune unei idei sau cauze. COLERICUL – este nestăpânit, oscilând între entuziasm şi decepţie, nerăbdător şi înclinat spre exagerare. Ca şi sangvinicul, colericul este extravertit, foarte comunicativ şi orientat spre prezent şi viitor; este energic, neliniştit, impetuos, uneori impulsiv, îşi risipeşte energia, este inegal în manifestări.

PORTRETUL TEMPERAMENTAL AL COLERICULUI Personalitatea este cea mai complexă şi de multe ori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează să o influenţăm, să o ameliorăm sau să o schimbăm. Ea reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a copilului. În funcţie de temperamentul pe care îl are, un copil poate fi mai liniştit, retras, calm, echilibrat sau dimpotrivă poate fi energic, agitat, impulsiv. Tipurile comportamentale, la copii, pot fi clasificate astfel: neemotivii activi –sangvinicii, cu reacţii echilibrate, şi flegmaticii cu mai multa forţă, dar lenţi neemotivii inactivi –care îi cuprind pe amorfi, cu puţină energie, dar bine ancoraţi în prezent şi pe apatici, lenţi, lipsiţi de energie emotivii inactivi – în care se încadrează nervoşii cu reacţii rapide la evenimente şi sentimentalii care reacţionează lent emotivii activi – în care se încadrează pasionaţii care au reacţii lente, şi colericii, cu reacţii rapide, explozive.

• • • •

Manifestarea temperamentului depinde de situaţii concrete. De exemplu, în condiţii favorabile colericul are o conduită bună, dacă însă i se face observaţie, devine agitat, se “aprinde” imediat. În schimb, atenţia lui este bine organizată, cu distribuire relativă şi o mare putere de concentrare. Copiii, elevii cu un asemenea tip de comportament sunt activi, vioi, mobili, energici. Astfel, pentru copiii activi-potenţial colerici este necesară orientarea spre activităţi utile, valorizate social şi temperarea tendinţei de a lua hotărâri pripite. Deoarece aceste caracteristici sunt destul de evidente în comportamentul copiilor încă de la vârste mici, educatorii pot lua măsurile necesare stimulării, utilizării şi controlului acestora. În activitatea didactică o bună cunoaştere a temperamentului elevilor este necesară, deoarece formarea unor sisteme de lucru se produce diferit, în raport cu fiecare obiectiv educaţional. Ar fi de dorit ca profesorii să realizeze o educaţie nuanţată a elevilor.

Una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii pe care omul le trăieşte, este adolescenţa. Aceasta face trecerea de la copilărie la maturitate, fiind o perioadă a definitivării, maturării organismului. Mulţi adolescenţi sunt influenţaţi la această vîrstă de orice vorbă care li se spune, ei încercând să se maturizeze prin multele exemple care li se dau. Adolescentul are nevoie de o perioadă de "aclimatizare", în care să primească libertatea în mod treptat şi în acelaşi timp tot mai multe responsabilităţi sub îndrumarea adulţilor. Adolescentul-coleric iubeşte spiritul liber, are un temperament vulcanic. Este inconstant în acţiunile şi sentimentele sale, este energic, impulsiv, se bazează pe imbolduri de moment, trece cu uşurinţă de la o stare la alta, este foarte rapid în gândurile şi gesturile sale. Este un entuziast din fire, oscilează între optimism şi decepţie, se impune cu uşurinţă în faţa celor din jur, are reacţii explozive şi pasionale.

Actele de autoritate ale părinţilor sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernământ critic dacă nu sunt întemeiate şi necesare. Factor de seamă al dezvoltării sale temperamentale îl constituie activitatea şcolară şi natura relaţiilor cu adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca sa, precum şi aprecierea grupului din care face parte. Având un temperament exploziv, acţiunile sale trebuie canalizate spre direcţii necesare, organizarea activităţii fiind riguroasă. Este mereu neliniştit şi agitat, se stăpâneşte greu, irascibil, chiar predispus la furie violentă; este înclinat spre exagerare şi greu de suportat; nu prea poate să-i asculte pe alţii până la capăt. Fiind extremist, conduita lui este greu de anticipat; reacţiile depind, în mare măsură, de dispoziţia afectivă în care se află. Trebuie să fie pus în valoare, să i se cultive şi încurajeze iniţiativele pozitive, să i se canalizeze energia într-un domeniu sau scop creativ.

La maturitate, tipul coleric este inegal în manifestări, energic, neliniştit, impetuos şi îşi risipeşte energia. Stările afective se succed cu rapiditate, are trăiri emoţionale puternice, dar care nu durează prea mult în timp. Aceste explozii emoţionale sunt alternate cu perioadă de delăsare, de inactivitate (dovadă a instabilităţii). Totodată, este incapabil de a realiza munci de migală şi se plictiseşte repede de ceea ce face, este nestăpânit, oscilând între entuziasm şi decepţie, înclinat spre exagerare, are ieşiri nervoase frecvente, intoleranţă vizavi de opinii opuse. Face investiţii de energie neeconomicoase, activitatea lui fiind intensă, febrilă, este neechilibrat şi predispus pentru acţiuni frenetice; îşi asumă riscuri în situaţii incerte şi poate lua decizii în situaţii confuze. Pentru că acţionează cu toată energia de care dispune la un moment dat, fără a-şi doza eforturile în funcţie de mărimea dificultăţilor sau a obstacolelor, curba randamentului, la coleric, are numeroase neregularităţi prin intersecţie cu curba oboselii.

Sub aspect afectiv este extremist şi inconsecvent; pentru el nu există decât două feluri de oameni: pozitivi şi negativi. Poate avea sentimente statornice, dar aspectele de conduită, de exteriorizare a acestora sunt extrem de variabile. Este înclinat spre rigiditate şi intoleranţă şi se lansează în a face aprecieri pripite pe grila alb sau negru; pentru coleric nu conteză foarte mult faptul că cineva ar putea avea de suferit de pe urma acţiunilor sale, de aceea riscă să rămână fără prieteni. În plan psihologic se traduce prin rapiditatea mişcărilor, a expresiilor verbale, a proceselor intelectuale; posedă timpi de reacţie foarte rapizi şi numeroase deprinderi şi abilităţi. Domină grupul, are prea mare siguranţă de sine, se desprinde greu de punctele de vedere proprii, tinde să fie dependent de activitatea profesională, autocrat, dominator, arogant, manipulator, nepăsător, cu teama de a nu pierde controlul, se aşteaptă la devotament total din partea celorlalţi.

Colericul crede în progres, este revoluţionar, orientat spre prezent şi viitor, el este optimist, creativ, eficient în activitate, interesat de tot ceea ce e nou, inedit. Inconstant şi impulsiv, împărţind oamenii în buni şi răi, prieteni şi duşmani, colericul este un factor de stres pentru cei din jur, creând stări tensionale în grup, poate deveni fie un factor neobişnuit de eficient, fie perturbator negativ. Colericul se remarcă prin spirit autoritar; este categoric şi lipsit de echivoc cu alţi oameni, hotărât şi întreprinzător, trebuie să fie pus în valoare fiind un bun organizator. Este dotat cu voinţă puternică şi decis, degajă încredere, excelând în funcţii de conducere.

CONCLUZII Structura comportamentală este o interfaţă între persoană şi lume şi îndeplineşte rol de mediator între intensitatea, durata şi semnificaţia influenţelor externe şi efectele în sfera psihocomportamentală. La naştere fiecare dintre noi dobândim anumite trăsături temperamentale asupra cărora cu greu se poate interveni prin educaţie. Prin urmare, fiecare temperament are avantajele şi dezavantajele sale, părţile sale bune şi pe cele mai puţin bune. Temperamentul se dezvoltă pe parcursul vieţii în condiţii mai complexe căpătând anumite nuanţe emoţionale; de asemeni, suportă influenţele dezvoltării celorlalte componente ale personalităţii. Tipurile de activitate nervoasă, şi totodată temperamentale, nu implică anumite valori – nu pot fi apreciate din punct de vedere moral, estetic, intelectual. Nu există temperamente bune sau rele, superioare sau inferioare. Nu există tipuri temperamentale pure. Prin urmare, putem regăsi în structura personalităţii unui coleric şi trăsături specifice sangvinicului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful