Coperta si viziunea grafica Doina DUMITRESCU

\

Foto coperta:

Teofan Grecul- Iisus Pantocrator (Catedrala Schimbarea la Fata din Novgorn

v'

© ANASTASIA

, DUMITRU STANILOAE

I iSMs H ristos lumina [umii

~i 1110U»111ezeitoru[ omu[ui

.

Ingrijirea editiei

Monica DUMITRESCU

i~-1 ."*

EDITURA ".>""~j, ANASTASIA

1993

1 Lumina creata ~i cea necreata

Sflnta Scriptura vede peDurnnezeu in EI Insusi ca lumina prin Sine, adica fara lnceput ~i fara sftrsit, dar ~i ca izvor al acesteia. Dar, mai ales In Vechiul TestamenCDumnezeu este vazut In unele texte ~i ca eel ce creaza lumina din lume. Lumina fizica iradiaza In rnoddeosebit din soare ca dintr-un astru aprins sau ca materie subtiata ce se raspindeste pe partea parnintului In tors spre el ~i In vazul oamenilor, ca suflete Imbracate in trupuri. Dar Lumina aceasta face posibil ca ratiunea ornului, ca lumina constienta, sa sesizeze organizarea rationala a componentelor naturii fizice, a arrnoniei dintre ele, deci, ca 0 lumina spirituala. Astfel, ~i lumina fizica e facuta pentru folosul vederii spirituale a omului, ca cea de a doua treapta a luminii. ~i amlndoua sint create.

Omul vede In aceasta lumina a universului fizic ca toate au 0 rationalitate pe rnasura lui ~i potrivita lui. Vede aerul ~i apa In' componenta lor chirnica, date spre folosul vietii lui, vede ierburile Intr~inute de solul pamintului ~i pomii cu roadele lor spre intrqinerea lui, vede fiecare soi al animalelor, pestilor, pasarilor iara~i prin diferite foloase ale lui. Dar omul poate prin rcti-

t une aduce ~i contributia proprie pentru a-si face folosi- ¥

toare rajionalitafile diferitelor parti ale naturii. '

, 6

Dumitru Staniloae

Dardaca omulramtne la cunoasterea sirnpla a lucrurilor ~i la adaptarea rationalitatii lor la trebuintele

I trupesti ale sale, inca nu Inlelege rostul lor deplin, lumina lor. EII~i pune ~i Intrebarea: pentru ce exista el, ca existenta cunoscatoare ~i componentele naturii, ca rationalitali pe masura cunoasterii lui ?i adaptabile, prin ratiune, trebuintelor lui? Daca nu vede un rost al existentei lui parnlntesti, rarnine el Insu~i cu ratiunea lui sesizanta ~i cu rationalitatea lucranior sesizabile In Intuneric.

OInul e facut cu 0 aspiratie spre viata ve~nica.

Spre aceasta se pregateste In viata lui parninteasca prin ratiunea sau lumina lui sesizanta ~i prin rajiunile naturii materiale sau prin lumina lor, sesizaB de ratiunea lui. Cu ratiunea sau cu lumina lui, el vede in ra[ionalitatea naturii ~i transparenta unui Autor ~i Sustinator al sau ~i al naturii, un Autor care I-a fikut ~i pe sine ~i natura, spre pregatirea sa pentru 0 viata vesnica In unire cu EI. Dar In aceasta vedere, omul are nevoie ~i de 0 tlumina necreata, venita de la Creatorul lumii, care II tine intr-o legatura cu EI. Fara acel Autor care se da de vazut In acelasi timp ~i ca tinta luminii sesizante a omului ~i a naturii, omul ~i lumea ~i relatia dintre el ~i ea sint luminate numai In parte; ~i, deci, privita ca singura realitate, sint Inconjurate de intuneric. EI ~i ea se arata deplin luminate numai prin Autorullor mai presus de ele.

Daca lumina sesizata a naturii ~i lumina sesizanta a omului n-ar decurge din izvorul de lumira superioara, ar fi supuse unei legi, care, ea, ar trebui vazuta ca lumina suprema. Dar cine ar fi facut acea lege? Caci

/isus Hristos lumina lumii

7

ea, neavlnd In ea 0 libertate, ar trebui sa fie supusa unei existente superioare libere. ~i plna la urrna trebuie sa existe 0 existenta Iibera ~i suprema, din care vine orice lumina dependents ~i care este tinia suprema a tuturor. Lumina din care vine lumina sesizabila a lurnii. facuta pentru lumina sesizanta a ornului, trebuie sa aiba un alt motiv al producerii acestor doua lumini, dedt cea a unei necesitati. Caci In acest caz ar trebui sa fie supusa ~i aceea unei existenje superioare. Acest motiv nu poate fi dedt'iubireaaceleia fata de omul adus de ea la existenta. Din iubirea fata de om trebuie sa fi fost f.lcuta ~i lumea. Ea ~i-a ararat, prin faptul di a facut pe om nu numai ca ratiune. ci ca ratiune irnbracata cu trup ~i, ca atare, avind nevoie ~i de 0 natura materiala, ca a voit sa dea fiin!a nu numai unei lumi spirituale, ci ~i uneia materiale, dar capabile sa se umple de lumina spiritului uman si, prin om, chiar de 0 lumina superioara, Psalmistul afirma direct ca lumina lumii e venita chiar de la . Dumnezeu: "A Ta este ziua ~i a Ta este noaptea. Tu ai facut lumina ~i soarele" (Ps. 73, 17). Aceasta face ca lumina suprema sa aiba In ea ~i iubirea. Caci n-ar crea oameni care sa cunoasca prin lumina rajiunii lor lumina rationala a lumii, daca n-ar avea iubirea prin care sa vrea ca oarnenii sa se ridice, prin lumina fizica a lumii, la cunoasterea Lui ca lumina. N-ar face-o aceasta fara iubirea Lui fala de ei ~i fara sa Ie insufle totodata, prin lumina de care Ie face parte, iubirea fa- 1.1 de EI.

Dar aceasta inseamna ca Insa~i existenta suprema face capabili pe oameni sa-L cunoasca ~i sa-L iubeas-

8

Dumitru StaniJoae

ca pe Eli folosindu-se de lume ca de un mijloc straveziu al luminii ~i iubirii Lui. Din iubirea aceasta deducem, ca prima concluzie, faptul ca omul ~i lumea sint creaturi din nimic ~i, ca 0 a doua concluzie, ca existenta suprema are capacitatea de iubire necreata sau vesn ica, decie 0 structura care, In un itatea ei de fiinta dumnezeiasca, este nu numai 0 Persoana, ci doua sau trei Persoane din veci, care se iubesc.

Concluzia prima, ca lumea ~i omul sint aduse la existenta nu prin emanatie involuntara, ci printr-un act de creatie volta, din nimic, rezulta din faptul ca, daca lumea ~i omul ar emana din fiinta zisa divina, In mod necesar, ele n-ar mai fi rezultatul unui act de iubire a lui Dumnezeu eel in Treime, ci ar fi ele lnseIe vesnice, produse in mod necesar de 0 esenta vesnica, Caci daca omul ~i lumea ar fi ernanatii din acea esenta, nici ea n-ar fi libera, nici omul nu s-ar bucura de 0 libertate in relatie cu lumea ~i chiar cu acea esenta. Tn acest caz, raul, facut de om In sine ~i In lume, ar rezulta din asa zisul dumnezeu. Pe de alta parte, omul ~i lumea n-ar putea scapa de raul din ele. Nici omul,nici lumea n-ar putea Inainta In infinitatea bunatatii lui Dumnezeu. Acel dumnezeu ar fi el Insu~i limitat, caci n-ar putea depasl raul. Numai un Dumnezeu liber este un Dumnezeu infinit in planul moral, iar omul ~i lumea pot Inainta, spiritual, la infinit in EI. Cei ce neaga creatia lumii de catre un Dumnezeu absolut liber ~i 0 declara ernanata fara voie din el, socotesc ca prin aceasta pot salva ideea ca lumea este infinita sau se poate dezvolta la infinit.

lis us Hristos lumina iumi!

9

Dar ce infinitate este aceea care e impiedicata mereu de rau sa tnainteze la infinit In iubire? Chiar faptul ca omul ~i, prin el, lumea pot fi impiedicate prin libertatea omului sa inainteze la infinit In bine, arata marE,j_nirea lor ce tine de creajie, dar poate fi depa~ita prin unirea cu Dumnezeu, Creatorul necreat, Creatorul liber. Numai asa se explica faptul ca omul, cind ramlne prin libertatea lui In rau, sfirseste In moarte, putrezind ~i lucrurile ce Ie foloseste. Dar lntr-o lume ~i lntr-un om creat de Dumnezeu, chiar moartea e biruita prin Dumnezeu: care 0 primeste ca om. Omul ~i lumea nu mai sint oprite de rau ~i de moarte sa inainteze in infinitatea lui Dumnezeu eel adevarat, dedt de voia lor. Raul nu e, prin arnagltoarea afirmare a Inaintarii In viata, decit 0 margin ire continua a vietii sau 0 inchidere In rnarginlrea starii create" 0 margln} re a existentei, identica In extremitatea ei cu moartea, ca extrema saracire a vietii. Raul e 0 Inchidere iii rnarginirea creatului, care devine, de aceea, monoton ~i chinuitor ~i nu poate da 0 multurnire printr-o crestere spirituala nesflr~ita.

Concluzia a doua irnplica faptul ca din veci Dumnezeu nu este 0 existenta rnonopersonala In acest caz, de unde ar exista iubirea care explica crearea lumii? A dobindit-o Dumnezeu prin aparitia lumii? Daca lumea a aparut, din necesitate, din asa zisul dumnezeu, Insearnna ca a fost necesara in el 0 virtualitate a iubirii. Deci lumea a fost necesara pentru EI ca sa ajunga la iubire. Dar mai este aceasta iubire? ~i In acest caz, cum ar fiaparut lumea mai tlrziu dedt

10

Dumitru Staniloae

este Dumnezeu? ~i mai este ea creata? lar de nu e creata, nu tine de esenta din care a aparut irnperfeqiunea ei, deci atitea fenomene ale neiubirii?

Negarea ambelor concluzii de mai sus duce la panteismul care confunda lumea cu Dumnezeu §i duce la negarea caracterului personal al lui Dumnezeu §i a deosebirii Lui de lume. In plus, acest panteism nu poate explica existenta ca forta superioara, nerecunosdnd 0 existenta superioara unor legi oarbe; prin aceasta, el este un temei al rnorti i absurde §i tragice, care Invinge mereu viata.

S-ar putea obiecta fata de aceste concluzii. ca, daca lumea §i omul ca creaturi nu pot fi dedt opera iubirii lui Dumnezeu, atunci iubirea nu poate explica existenta Fiului §i Duhului din veci din fiinta Tatalui. Dar Fiul ~i Duhul Stint nu vin la existenta dupa Tatal, ci exista impreuna din veci, dintr-o iubire reciproca. Tatal naste pe Fiul §i purcede pe Duhul Sfint, dar §i Fiul se naste §i Duhul purcede din veci din Tatal. Ei nu pot fi dedt lmpreuna din veci. lubirea nu e inainte de ei §i nici ei inaintea iubirii. Ei sint structura ve§nica a iubirii. lubirea este una cu Insa§i existenta, De unde ar fi altfel iubirea peste tot In existenta? Ea este taina eterna a existentei desavtrsite. Combinlnd ambele concluzii, rezult1 tocmai faptul ca Dumnezeu este 0 fiinta cornuna intr-o Treime de Persoane, face posibil ca EI sa creeze din iubire 0 lume din nimic, pusa In slujba unor oameni, crea!i §i ei din nimic, pentru comuniune iubitoare lntre ei §i In iubire fala de Dumnezeu. Creatia din nimic arata §i atotputernicia §i libertatea Lui, dar, tot prin aceasta, se explica ~i

lisus riristos lumina iumii

11

posibilitatea tapturilor umane de a se manifesta impotriva Lui ~i in dusrnanie intre ele, tara ca EI sa Ie desfiinteze

pe ele ~i lumea, ca urmare a fricii de ele. .

Daca 0 asa zisa divinitate impersonala n-ar putea aduce la existenta lumea ~i pe om, dedt ca 0 ernanaie din sine, ea n-ar fi, de fapt, nici atotputemica ~i nici libera ~i n-ar avea nici fapturile umane 0 libertate. Sau, lipsa de atotputernicie a asa zisei divinita]: s-ar arata ~i in nevoia ei de 0 substanta, existenta alaturi de ea, pentru a 0 organiza ca lume. Cele doua feluri de existente s-ar I imita in acest caz reciproc. Sau raul din om ~i insuficientele lumii ar fi produse In mod necesar de substanta lor proprie, neputtndu-I depa§i. Aceeasi limitare reciproca necesara §i imposibilitate de depasire a raului s-ar dovedi ~i in cazul cind omul ~i lumea ar emana dintr-un principiu al raulul, deosebit de asa zisa divinitate, ca un principiu al binelui.

Numai 0 lume creata din nimic In slujba omului, creat ~i el din nimic, dovedeste existenta unui Dumnezeu adevarat. adica atotputernic §i liber, care poate da §i fapturii umane, create de EI, putinta unei libere folosiri a lumii, create de EI In slujba omului, iar, ca urmare, putinja de a fi fericit In folosirea lumii, create de EI ~i aflate In dependenja de EI, spre inaintarea omului, prin ea. spre EI, sau putinta nefericirii lui, prin folosirea ei intr-un mod care nu vrea sa tina seama de legatura ei cu EI.

Lumea ~i omul, create din nimic, n-au nimic de la ele, ci totul de ·Ia Dumnezeu. Prin ele sint nimic. Faptul este, rnsa, §i 0 ispita pentru aproape toate filosofiile, de a socoti lumea §i pe om provenite din

72

Dumitru StaniJoae

esenta asa zisei divinitati. Aceasta glndire, care confunda puterea lumii cu esenta divina, degradeaza, Insa, esenta asa zisa divina, facind raul de nedesfiintat, De fapt, altceva este fiin!a divins ~i altceva puterea divina. De puterea Sa, deci ~i deputerea creatoare, Dumnezeu dispune in mod liber. Daca n-ar putea dispune In mod liber de ea prin vointa, Dumnezeu n-ar fi de fapt atotputernic, ci ar fi supus ~i EI unei legi, in baza careia lumea ernana din EI, ceea ce ar rapl ~i fapturi: umane putinta de a se opune asa zisei divinitali. Caci, in acest caz, omul ar face raul ca provenind din Insa~i esenta divina, fapt care 0 limiteaza ~i pe ea. Numai faptul ca Dumnezeu aduce la exlstenta lumea ~i pe om nu din fiinja Lui, ci din nimic, In baza puterii Lui, folosite cum voieste prin voia lui personala, poate lasa omului puterea sa I se opuna. ~i numai faptul ca Dumnezeu poate dispune de puterea Lui cum voieste, II face, pe de alta parte, atotputernic ~i nu supus unei legi ~i poate da ~i omului putinta de al se opune. Pentru tntelegerea lui Dumnezeu cel adevara! ~i atotputernic ~i, deci, ~i liber, este nevoie, In baza celor spuse, de recunoasterea unei voinje in Dumnezeu .. Un dumnezeu fcira voinla nu e Dumnezeu ad eva rat, pentru ca nu e Dumnezeu atotputernic. EI nici nu poate crea din nimic 0 faptura urnana, Inzestrata §i ea cu vointa: Dumnezeu dispune prin voinla de puterea Sa, asa cum voieste ~i, tot prin ea, da §i omului creat putinta sa I se opuna Lui In gindurile ~i faptele lui.

Dumnezeu, dind omului vointa sa dispuna el Insu~i de modul relajiei cu EI, a facut dependenta feri- ~ :1

Jisus Hristos lumina lumii

13

cirea omului de folosirea firii lui, a vointei lui in conformitate cu voinja Sa. Aici intervine 0 necesitate. Omul nu poate fi fericit decit deschizindu-se, prin voinja lui, vointei lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu vrea altceva dedt sa-~i comunice viata Sa, prin iubire, omului, voind prin aceasta binele omului. Caci binele nu poate voi altceva dedt daruirea de sine a Celui ce are ~i da prin fire, celui care are nevoie de EI, ca izvor al vietii. De aceea, in toata literatura ascetica ortodoxa, se cere, ca 0 conditie a fericirii vesnice a omului prin comuniunea cu Dumnezeu, izvorul vietii, ca omul "sa-~i taie voia sa", implinind voia lui Dumnezeu, ceea ce inseamna sa-~i puna de acord voia lui cu voia lui Dumnezeu, care nu vrea dedt sa daruiasca din viata sa tot mai multa viata omului. Pentru a ajuta pe om sa se conformeze cu voia Sa durnnezeiasca, s-a facut Fiul Sau om in Hristos, ca sa dea omului, prin comuniunea cu EI dupa firea asumata ~i prin modelul viet;i Lui ca om, putere sa realizeze aceasta conformitate. Acest fapt s-a realizat In Hristos. Tn EI a aratat drumul omului spre fericirea vesnica ~i i-a dat acestuia putere sa inainteze in viata sa paminteasca pe drumul spre ea. Hristos este, astfel, lumina deplina a omului, lumina care arata nu numai tinta spre care e facut, ci-i da ~i puterea sa lnainteze spre ea.

Aceasta arata ca omul a primit, prin creatia insa~i, o fire care are In ea lumina, unita cu lumina naturii cu care are 0 unitate prin trupul lui. Caci firea omeneasca, asurnata in Hristos ~i inallata la fericire in unire cu cea durnnezeiasca, este firea care s-a dat

14

Dumitru Staniloae

omului la Inceput ~i care ar fi putut ajunge, prin ascultare de voia divina, la acea fericire vesnica, Deci, In Hristos s-a restabilit adevarata fire a omului. Dar lumina aceasta, a unei naturi create, este numai 0 treapta prin care se poate Inalta la lumina firii necreate, cornunicata omului de Persoanele Sfintei Treimi ~i, In mod special, prin Fiul cel intrupat al Tatalui. Firea orneneasca este creata, deci, pentru a spori In unirea cu Dumnezeu. Dar, daca nu se deschide prin voinja acestei lumini depline ce i se daruieste de Dumnezeu prin Fiul lui Dumnezeu, In mod nedeplin inainte de Intrupare, iar deplin dupa intrupare, omul nu ramine numai intr-o lumina margin ita, ci cade fntr-o lumina strtrnbata, socotind ca lumina nu vine de

. dincolo de lume, ci e 0 lege irnanenta lumii, care ar -fi ultima putere ~i care, de fapt, nu da un sens adevarat lumii ~i omului. Aceasta arata iara~i rolul vointei lui Dumnezeu ca Creator ~i al omului creat de Dumnezeu, In ajungerea acestuia la adevarata lumina.

Neprimirea luminii dumnezeiesti nu e numai 0 marginire a luminii, ci ~i 0 strlmbare a luminii. Caci aceasta Insearnna a ramlne In cadrul unor legi care opresc lnaintarea In iubirea lui Dumnezeu, cel mai presus de legile care Inchid pe om In lume. Ea Insearnna rarninerea omului In cele ale lumii, supuse pieirii formelor individualizate, materiale. Numai In iubirea lntre persoane, alimentaB de iubirea lui Dumnezeu, e I ibertatea de dezvoltare fara sfirsit a persoanelor ~i posibilitatea Inaintarii la infinit In viata lor.

Taina adevarata a omului ~i a lumii sta In faptul de a Inainta In Dumnezeu cel liber ~i etern, In cornuniune adevarata cu EI.

lis us Hristos lumina lumii

15

Dar voinja lui Dumnezeu ~i a omului, In relatla Intre ei pentru Inallarea deplina a omului la lumina necreata, deei vesnica ~i infinita, pune de fapt In relief earaeterul lor de persoane constiente, Caei numai eon~tiinla lui Dumnezeu po ate Intemeia iubirea fala de om ~i numai constiinta omului poate Intemeia vointa de vesnicie a omului ~i de Inaintare In lumina infinita ~i eterna a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu constient poate pretui pe om §i numai un om constient poate pretui pe Dumnezeu. ~i numai eonstiinja omului poate strirnba vointa lui de a dobindi viata adevarata, vesnica, de la Dumnezeu, In ideea ca 0 poate avea In egoisrnul sau.

2 Omul ~i lumea, existente fara sens ctnd sint vazute ca ultima realitate, dar mistere ~i lumini nesfirsite cind stnt vazute In unire cu Dumnezeu

Omul e 0 unitate a unor multiple §i variate alternative, In nesftrsita Inaltare a acestei calitati. Vom da cfteva din formele ei:

'a. Omul e, In general, 0 persoana ur..tara §i, in acelasi timp, nespus de cornplexa. Unitatea persoanei umane §i, in acelasi timp, complexitatea ei se arata In faptul ca un sine unitar se manifesta intr-o multiplicitate nesflr§ita de glnduri, de simjir], de acte, prin care vrea sa ajunga la realizarea §i exprimarea sa integrala, dar niciodata nu reuseste, EI tinde prin aceasta la 0 plenitudine, dar stie d'i nu este in puterea lui sa ajunga la ea, ca ea e dincolo de puterile sale. Nu se poate surprinde pe sine §i, In acelasi tirnp, i§i vede insuficienta.

b. Omul i§i apare, prin aceasta, ca unul ce e cu neputinta sa fie cuprins, dar, in acelasi timp, I§i da seama ca e [inut intr-un cadru din care nu poate iesi. Atit prin aspectul de la punctul "a" cit §i prin eel de la punctul .b", I§i da seama ca participa la infinit, dar

18

Oumitru Staniloae

nu este el insusi infinit. T~i traieste mereu insuficienta, relativitatea, dar lntr-o aspirajie dupa absolut, du'pa infinit, de care se simte legat,cu care comunica In deosebite feluri.

c. EI sporeste, prin arnindoua aspectele amintite, cunoasterea de sine, dar ~i In cunoasterea ca sinea sa este un mister niciodata epuizabil, Insa un mister care nu sta de sin-e, ci e unit cu misterul cu adevarat infinit. Din ce stie mai mult despre sine, stie ca e un abis din care scoate mereu cunostinja altor ~i altor sensuri. Tn experienja abisului insondabil, concret, al sinei mele, marcat In acelasi timp de insuficienta mea, Imi traiesc dependenta de un alt abis mai adIne, de un abis superior, care cred ca nu mai e marcat de insuficienta abisului meu. Tind spre el nelncetat, dar nu-I voi cuprindein veci.

d. Tn legatura cuconstiinta misterului propriu, traiesc ~i misterul In parte cognoscibil al lumii. Caci nu pot despar]: intre experienta sinei mele ~i a lumii. Dar, totusi. ma deosebesc de ea. In cautarea misterului meu ma intorc cind spre mine, dnd spre lume. Am nevoie de ea. dar ma disting de ea. Misterul lumii II vad, de asemenea, pe de 0 parte cognoscibil, pe de 0 parte intognoscibil, inepuizabil. Dar II cunose ca mister ce nu stie de sine, ce nu e preocupat de sine. lar, prin aceasta, misterul lumii lrni apare, pe de alta parte, ~i mai insuficient in sine, dar neprodus de mine, deci dependent de un mister mai inalt. Totisi am nevoie ~i eu de lume.

e. Albert Camus lnlocuieste termenul mister cu acela de absurd. EI atribuie, mai ales lumii, caracterul absurdului. Mai precis, el vede absurdul In rapor-

lisus Hristos lumina lumii

tul dintre con~tiinta ~i irationalitatea lumii. EI atribuie constiinjei omului 0 anurnita ratiune, Dar absurdul II vede In faptul ca ratiunea constiintei nu vede In lume ratiunea pe care 0 cauta, precum nici In viata noastra din lume, care sflrseste cu moartea, ca tot cee mai absurd. Grice incercare de a depasi acest absurd al raportului intre constiinta care cauta rationalul ~i lumea irationala, Camus 0 vede ca 0 simplificare "irationala" (sinuciderea, uciderea altui om, iluzia In valoarea organizarii rationale a vietii, credinja In Dumnezeu). Dar noi socotim ca, daca omul s-ar irnpiedica pur ~i simplu cu constiinja ca lumea e absurda, nu si-ar mai pune nici 0 lntrebare despre sensul ei. Tnsa Camus crede ca trebuie sa ne Impacam cu constiinta lipsei de sens a lumii ~i a vietii noastre. Dar aceasta ar Insemna sa nu ne mai intrebam despre sensul existentei noastre ~i al lumii. Tnsa aceasta nu 0 putem face. Aceasta ar insemna sa nu mai acceptarn nici ratiunea constiintei sau sa 0 socotim 0 iluzie. Dar prin ce poate ajunge cineva la constiinta ca lumea e absurda, daca nu prin faptul ca 0 priveste de pe 0 pozitie a ratiunii sau ca 0 vede contrazidnd setea rationala a omului dupa un sens? Credem ca din acest impas sau din aceasta contradiqie totala, care ar trebui sa paralizeze oriceglndire umaria, ne scoate, fara sa ne fixeze In platitudinea unor prea usoare ~i un i laterale treceri peste problemele existentei, considerarea sinei proprii ~i a lumii ca mistere, care ne descopera, In acelasi timp, niste sensuri ale existentei. Astfel, existenta uneste In ea, ca alte doua alternative, misterul ~i sensul.

20

Dumitru Staniloae

De altfel, chiar in renuntarea celor ce considers existenta ca absurda, la orice incercare de a ne spune in ce consta absurditatea ei, e implicata recunoasterea ei ca mister, care nu ne da voie de a spune in mod sigur nici rnacar ca este absurda. Recunoasterea ei ca mister se arata §i in trebuinja de a depa§i mereu cunoasterea ei.

Din caracterul ei de mister scoatem, cum nu scoatem din caracterul ei de realitate, considerata absurda, unele sensuri. Dar aceste sensuri nu epuizeaza misterul existentei. Ele sint pentru noi sensuri, dar sensuri insuficiente. De aceea, chiar in aceste sensuri luceste misterul ei. Traim acest mister ca un nucleu spiritual de nedescompus, lnchis in peretii sai, dar. iradiind lumina unor sensuri §i puteri prin porii lui.

Existenta lumii ca mister ne permite, de exemplu,

sa constatam, totusi, ca in lume exista persoane constiente, deosebite de lucruri. lar acestea slnt sensuri sau eel putin cautatoare de sensuri §i, in acelasi timp, mistere inepuizabile In cunoastere §i traire. Trairea existenjei ca mister ne permite sa recunoastern ca 0 mare valoare, cu un adinc inepuizabil de sensuri, intre altele, jertfa persoanei pentru alta persoana. Deci, I in acelasi ti'mp, am persoana clt §i jertfa ne apar ca ,Ii mistere §i nu ca rnanifestari absurde. In general, insus: faptul de a fi al lumii, al omului dotat cu constiinta, ascunde niste sensuri care sint, in acelasi timp, mistere inepuizabile, nu simplu niste absurditati opace, din care nu izvorasc sensuri. Sau chiar opacitatea,

pe care unii 0 identifica cu absurdul, pune omului 0

I

multirne de lntrebari. Daca lntrebarile slnt fara rost I

usiss Hristos fum ina fumii

21

sau absurde, de ce sa Ie mai punem? Sau de ce nu putem sa nu Ie punem? Si, trebuind sa Ie punem, trebuie sa deducem ca Insa~i fiinja noastra ~i existenta lumii, cu toata opacitatea ce Ie-am atribui-o, ascund In ele niste sensuri care se cer cautate ~i descoperite. Chiar moartea, socotita ca absurda, nu se poate concilia cu vreun sens, dar socotita ca mister, se poate. Sa chiar cere sa i se caute sensu!.

Aspectul de absurd al realitatii ni se impune, la urma urmelor, cind ne oprim la ceea ce este superficial, opac ~i pur material In lume ~i In om, dnd nu vedem dimensiunea spirituala a omului ~i un sens al lumii, care raspunde acestei dimensiuni. Existents omului ~i a lumii apare absurda, cind omul ~i lumea nu exista decit pentru ca omul sa-~i hraneasca ~i sa-~i , satisfaca trupul din ea, ptna la 0 moarte definitiva a i sa. Absurdul apare in necunoasterea unui sens ~i anume al unui sens profund, inepuizabil, care suscita mereu cautari ale lui. Absurdul e reducerea existenlei umane la satisfacerea unor patimi ale.trupului trecater. De parerea ca existenja omului ~i a lumii e absurda, ne scapa numai constiinta inevitabila ca in ea este un sens, dar nu un sens limitat, superficial, nu un sens in existenta ei inchisa in ea insa~i. Clnd Camus vede absurdulln reducerea existentei la un sens, el se gtndeste la sensul limitat, opac.: superficial al unei existen]e materiale. De fapt, reducerea existenlei la un astfel de "sens", ne-o vadeste ca absurda,

Dlmpotriva, misterul vadeste caracterul spiritual, profund, indefinibil, inepuizabil al existentei, Tocmai cautarea nesflr~ita a lui da existentei un sens. Tn con-

22

Oumitru Staniloae

siderarea existentei carealitate absurda, aceasta nu e vazuta ca unitate a contrariilor, ci e redusa la 0 unitate simplista, de caracter inferior, In ceea ce se arata 0 simplificare ~i 0 superficializare a glndirii Insa~i, plna la resemnarea cu atitudinea sirnplista de a renunta la orice tntelegere a existentei, prin declararea ei ca absurditate, In care nu se poate gasi vreun sens. Avem aici ultima concluzie la care ajunge reducerea realitalii la lumea simturilor, reducere care nu .vede unitatea atotcuprinzatoare a contrariilor, din care nu poate lipsi legatura cu Absolutul personal.

Acest Absolut e misterul insondabil. A nu-L vedea pe EI, ci a vedea totul ca absurd, e a renunta la efortul exercitarii demnita]!i umane de fiinta glnditoare, fkuta sa tinda spre unirea cu Absolutul, spre transfigurarea a tot ce exista In maxima traire a misterului, vazut ca izvor de sensuri infinite ~i de puteri capabile sa asigure omului 0 existenta fericita, fara sflr~it.

Glndirea din ultimele secole a cautat sa vada in existenta numai rationalul, care 0 reduce la un aspect superficial. Recent, a trecut la cealalta extrema - vede existenja numai ca absurda, care,de asemenea, reduce realitatea la 0 opacitate superficiala. Numai In faptul mereu adeverit ca in tot ce cunoastern e, pe de 0 parte, un sens rational, pe de alta, unul revelator ca mister, care niciodata nu poate fi terminat de a fi cunoscut, se arata ca existenta e un mister insondabil, dar, in acelasi timp, un sin nesfirsit de sensuri.

f. Faptul ca omul e 0 existenta unitara, dar complexa, ce inainteaza In cunostinta de sine, dar ramine, totusi, mereu un mister, se explica prin aceea ca

lis us Hristos lumina lumii

23

are, ca virful cel mai tnalt al fiintei sale, mintea ginditoare ~i injelegatoare, care intelege mereu ceva, dar cauta sa Inteleaga ~i mai mult, Inaint1nd In misterul unei lumini absolute, la al carei capat nu poate ajunge niciodata. Dar aceasta se explica ~i prin faptul ca omul e, prin trupul unit cu sufletul, unit cu lumea lntreaga, care II at rage la nesfirsit In ambianta lurnii infinite a Absolutului personal sau a lui Dumnezeu, In care tnainteaza ~i din a carui lumina ~i taina se explica. Prin aceasta, am omul clt ~i lumea, i~i trnbogatesc ~i-~i reveleaza tot mai mult sensurile lor ~i acestea se arata tot mai adlnci in misterul lor.

g. Omul e dat astfel sie~i ca fiinta tntelegaroare, dar traieste, totodata, trebuinja sa se cunoasca, nu ca fiinta izolata, ci in rela]ie cu lumea ~i cu Creatorul sau ~i al ei, continuu izvoritor al luminii in rnintea sa, aflata in relajie cu lumea. EI vrea sa se cunoasca pe sine ~i nu se poate cunoaste pe sine fara sa cunoasca lumea; insa nu poate ajunge niciodata la capatul acestei cunoasteri a lui ~i a lumii. Dar omul este dator, avlnd ~i I ibertatea in acest scop, sa se conduca pe sine ~i sa conduca lumea; e dator nu numai sa se cunoasca ~i sa cunoasca to ate cu care este legat, ci ~i sa se desavirseasca pe sine continuu. Preocuparea de sine ~i de lume nu e, deci, numai teoretica. Crestinismul spune ca omul e adus la existenta, tmpreuna cu lumea, din nirnic, dar ca sa se faca pe sine mai departe, facere unita cu cunoasterea de sine, cu ajutorul lui Durnnezeu ~i a semenilor sai, pina la treapta de Dumnezeu, nu prin fire, ci prin trnpartasire cu Durnnezeu sau prin har.

.24

Dumitru Stani/oae

. h. Omul se arata astfel, ~i in setea de cunoastere ~i In cea de a se desavirsi, Insetat de Absolut, dar neajunglnd niciodata la identitatea cu EI. EI e un pelerin sau un meteor spiritual, In continua rniscare lntre lume §i Dumnezeu, meteor constient ~i liber, mereu pe drum. E In lume ~i vrea sa fie mai presus; are nevoie de lume, dar ca de un drum In care nu se fixeaza niciodata definitiv lntr-o etapa, ci urea spiritual mereu mai sus. Trebuie sa depaseasca lipirea egoista la ea, dar neanulind-o, ci faclnd-o transparenta ~i sfintind-o pe ea ~i pe sine prin despatirnirea de ea ~i prin folosirea, ca dar, pentru altii ~i ca mijloc de patrundere §i de vedere prin ea a Absolutului, mijloc tot mai penetrat de Duhul Sfint prin duhul propriu, caci In rnasura despatimirii de ea ne devine tot mai transparenta.

i. Tn sensul aceasta, omului Ii este dat In grija trupul, dar nu numai In grija de a-I intretine, ci §i de a nu-I socoti ca singura realitate. EI trebuie sa-I faca tot mai slujitor al spiritului sau, sa-l pregateasca pentru a fi, dupa Inviere, deplin supus spiritului §i transparent spiritului §i, prin spirit, lui Dumnezeu. Spiritul nu vrea sa excluda din unitatea alternativelor, care e fiinta omului, trupul ~i legatura cu lumea. Numai trupul tinde la aceasta, dnd e lasat de sine. Omul, trebuind sa ramlna 0 unitate a alternativelor, trebuie sa se nevoiasca sa opreasdi trupul §i lumea In tendinta lor de a-I domina exclusiv, de a-I anula ca unitate a alternativelor In unirea cu absolutul.

j. 0 alta unitate a contrastelor in om sta in faptul ca, pe cit e preocupat omul de vesnicia sa, pe atita

lisus Hristos lumina lumii

25

trebuie sa fie 0 piine spirituala pentru altii. EI trebuie sa alterneze meditatia la sinea sa, sau preocuparea de ea, cu daruirea de sine. Nu e yorba de un echilibru static, care trebuie pastrat fntre cele doua preocupari. Ci omul se lmbogateste prin sine, nu numai daruindu-se ca pline spiri;uala altora, ci ~i primind, cu

o pretuire neurnbrita, pe altii ca piine spirituala. Unitatea alternativelor consta aici ln Intarirea componentei caree viata proprie, prin promovarea componentei care e viata altuia ~i prin promovarea mea de catre altul. Unitatea alternativelor tnsearnna, deci, unitatea lntre doi sau mai multi. Mai bine zis, unitatea alternativelor implica, asa cum s-a vazut din unele puncte anterioare, relajia cu Absolutul, ca cel care ne-a facut In legatura cu altii. Cu cit te apropii mai -j mult de Absolut, cu am Iti promovezi propria exis- i tenta prin existenta altora sau viceversa.

Faptul de a ma hrani spiritual pe mine, hranind pe altul, se explica lntre oameni prin unitatea lor de fiinta. Dar nu numai prin aceasta, ci §i prin faptul ca, prin unirea noastra ca persoane, ne mentinern §i sporim In legatura fiinjei noastre cu fiinla Persoanelor Sfintei Treimi, din a carer desavfr~ita unitate In fiinta se adinceste unitatea de fiinta intre oameni, prin Cuvintul creator, sustinator §i rnlntuitor,

k. Omul vorbeste altora ca sa Ie spuna ce gindes- f te, dar ~i ca sa-i faca sa-i spuna ce gtndesc ei. Nu

1

poate fi fara ei, dar se cauta In ei pe sine. Vorbeste

altora pentru ca are nevoie ca ei sa-i vorbeasca, Vorbeste pentru ca e 0 fiinta care glndeste. Dar n-ar putea glndi daca n-ar invata din glndirea lor; n-ar putea

gindi numai din sine, ci din lumea care Ii este data sa o gtndeasca in comuniune cu altii ~i, prin aceasta, Invatind de la Cel ce le-a dat-o In comun. E fiinta ginditoare, cuvintatoare, dar lrnpreuna-ginditoare cu cei de 0 fiinta cu el ~i din puterea Celui dupa al carui chip sint ei ~i prin Care este g1ndita ~i creata lumea.

I. Tn general se poate spune ca lumea ~i omul sint absurde, ctnd sint considerate ultima realitate, In sensui panteist in care Ie concep toate filosofiile. Ele f~i au sensul, dar sint ~i pline de mister inepuizabil, clnd sint vazute avindu-si existenja In Dumnezeu ~i lnainttnd In bogatia Lui de viata, ca tinta, cind deci au pe Dumnezeu ca lumina. Altfel, cu toata ratiunea aflata In ele, sint absurde, cum spune ~i Eugen lonescu, lipsite de sens, cum spune Emil Cioran.

m. Aceasta arata ca nu ratiunea, ca cugetare consecventa forrnala sau ca mod de organizare al lucrurilor, descopera lumina lor, ci ratiunile prin care oamenii se folosesc de ratiunile lucrurilor, spre iubirea lntre ei, in scopul pregatirii pentru viata fericita in vesnica comuniune. lar aceasta arata ca toate sint fa;cute de un Creator care le-a facut pe toate intr-o unitate rationala din bunatate sau iubire, pentru a se imparta~i de bunatatea ~i de iubirea Lui, practicind buratatea ~i lntre ei. 0 ratiune care nu se pune in slujba binelui devine absurda.

3 Prima cunoastere a luminii prin constlinta mea, imbinata cu con~tiinta semenilor ~i in dependenta de constiinta sau de comuniunea cu con~tiinta suprema

Intreg universul este 0 lumina. Dar lumina lui n-ar fi cunoscuta, daca n-ar exista consti inta urnana. l.umea ar fi, In acest caz, 0 lumina fara rost. Trebuie sa existe constiintele oamenilor, ca sa cunoasca lumina universului. Trebuie sa-I cunosc eu, prin constiinta mea. Dar constiinja mea are nevoie ~i de constiin]a semenilor mei. Constiinta lor da siguranta cunoasterii constiinjei mele ~i 0 imbogateste pe aceasta. De la Inceput copilul in cepe sa se cunoasca pe sine, ajutat de con~tiinla celor din jurul lui, iar In toata viata omul e lntiparit ~i lrnbogatit In cunoasterea lumii, prin tot mai multi semeni cunoscu]i de el In mod oral sau In mod scris, de semeni departa]i sau din trecut. Fiecare se cunoaste chiar pe sine lnsusi. cunoscind ~i pe allii sau primind ~i cunostinta de la ei ~i cunosdnd tot mai mult universul cu ajutorul altora. Un sens al cuvlntului con-stiinta este ~i acesta: stiu de mine ~i cornuniclndu-rni ~tiinta lor despre ei ~i despre mine. In ce-mi spune altul despre sine, gasesc ~i ceea ce traiesc eu In mine sau 0 completare In ceea ce stiu eu despre mine. Sau prin amindota ma com-

28

Dumitru Staniloae

pletez ~i ma corectez pe mine. Prin spusele mele catre altulsi ale altuia catre mine actualizarn, descoperim ~i dezvoltam firea umaria cornuna. Sint nedespartit de artii, dcsi nu ma confund cu ei ~i nu ne identificam deplin in felul de a vedea totul. Faptul acesta arata, ~i el, ca slntern de 0 fire toti oamenii ~i ca universul fizic ne este comun ~i hraneste material ~i spiritual firea noastra, Dar constiinta fiecaruia e deosebita de a altuia ~i de universul fizic comun. De aceea. nu ajunge sa ne sesizarn reciproc unii pe altii ~i nici sa sesizam In comun universul fizic, pentru ca sa stirn unii de altii ~i de ratiunile lucrurilor, ci trebuie sa ne cornunicarn unii altora glndurile ~i intelegerea universului, cu contribujii deosebite, ca sa ne cunoastern real unii pe altii ~i sa intelegem mai bine ratiunt!e universului ~i sensul lor comun, dar de 0 negraita boga]ie. Am tot ce e in mine ~i in lume comun cu semenii mei, dar ~i intr-un mod deosebit, ca persoan a, cum are fiecare semen al meu, Imbogitindu-ne, dar neconfundlndu-ne.

Constiinta fiecaruia e proprie sufletului lui, desi sufletele lor slnt ~i ele de 0 fire cornuna, ca ~i trupuriIe, ~i cornunicativa prin trupuri si, intr-un fel, prin universul fizic.

Tot ce exista are In sine 0 rationalitate sau 0 lumina, dar ea se arata concret in bogatia ei prin individuatiuni ~i prin persoane ~i se sesizeaza ~i .se cornunidi prin constiinte personale.

Faptul, ca fiecare con~tiinla apartine unei persoane, se arata In aceea ca fiecare con~tiinla se cere dupa alta con~tiint~, dupa 0 con~tiinla care, pe de 0 parte, e deosebita de cea proprie, pe de alta, 0 trnbo-

lisus Hristos lumina lumii

29

gate~te pe a sa. Constiinja este a unui eu, care se adreseaza constiintei unui tu, care nu lasa eul sa fie singur, deci nici nu-I tine lntr-o rnarginire ~i saracie, ci-i face posibila trnbogatireaConstlinja celuilalt lmi este ca 0 poarta deschisa, nu ca 0 poarta inchisa. Chiar prin faptul di fiecare eu are in fata sa alta con~tiinta, ca 0 poarta, arata ca el nu e tnchis Intr-o monotonie.

Dar constiintele personale T~i dau seama ca lumea cu lumina ei ~i persoanele carora apartine, oriclt sint

. de trnbogatite prin aceasta, nu stnt unica realitate, deci nici lumina avuta prin ele, ca au existenta de la o existenta suprema, deci ~i lumina de la 0 lumina suprema. Caci acea realitate ~i lumina suprema trebuie sa fie ~i ea, nu numai 0 putere din care iradiaza lumea ~i umanitatea care sesizeaza lumina ~i omul, ci ~i 0 con~tiintii care cornunica ~i cunoaste tn mod desavtrsit lumina, sau sensul, sau restul lumii ~i al omului. Caci, altfel, lumina lumii ~i constiinta urnana, care 0 sesizeaza, ar rarntne in ele Tnsele prea putin tntelese. lar constiinta umaria, observind ca nu sesizeaza deplin lumina lumii ~i a sa proprie, i~i da seama ca ele nu depind in existenja lor de ele insesi. De aceea cugeta, pe drept cuvint, ca aceasta constiinta deplina despre lume ~i om e a unui Subiect suprem, care le-a ~i creat din nirnic ~i Ie 'sustine in existenta.

lar constiinja aceea creatoare trebuie sa aiba ~i Tnt ea insa~i 0 pluritate ipostatica sau personala, caci, alt-1 fel, n-ar ave a In ea din veci iubirea, care poate expli- . ca creatia sau da lumina lumii ~i umanitatil create. r:

Aceasta ne-o spune invalatura crestina despre Dumnezeu cel in Treime. In Dumnezeu este din veci

30

Dumitru Stiiniloe»

o bogatie de viala nernarginita dar, tocmai de aceea,

o bogatie a iubirii desavtrsite. Fiecare Persoana divina e deschisa celorlalte doua cu infinitatea iubirii ei, pentru ca fiecare e daruita total celorlalte. Fiul are infinitatea Lui totala de la Tatal ~i si-c daruieste la rlndul Lui Tatalui. ~i Duhul Sflnt, la fel I~i are infinitatea de la Tatal, fiind daruita Fiului ~i lrnpreuna cu Fiul daruindu-Se, prin Intoarcere, Tatalui, iar cind e creata lumea, daruindu-Se de Tatal impreuna cu Fiul, omului, care se deschide Fiului. Tatal cunoaste In Sine aceeasi fiinta ca In Fiul, dar, ca unul ce 0 daruieste §i In Fiul, cunoaste aceeasi fiinta In Sine, dar ca Unul ce I§i daruieste, prin Intoarcere, Tatalui, Se cunosc, deci, avind aceeasi fire, dar de fiecare traita cu alta sirntire personala. Aceasta face posibil ca §i oamenii sa se cunoasca unul in legatura cu altul.

Un Dumnezeu al iubirii vesnice §i, deci, desavirsite nu poate fi declt un Dumnezeu al unei Treimi de Persoane. lubirea nu po ate fi dedt lntre Persoane, ~i o iubire desavlr~ita nu poate fi declt intre trei Persoane. Un Tata care ar avea multi fii nu si-ar indrepta iubirea infinita spre mai multi fii diferiti, caci, dad acestia ar fi feluriti, ar f §i rnargini]! ~i n-ar putea primi toata iubirea Tatalui. lar iubirea aceasta I~i arata desavirsirea In Duhul Sfint, care se bucura cu fiecare de celalalt. Astfel §i in Dumnezeu sint trei Persoane, dintre care fiecare se bucura de toata fiinja lmpreuna cu celelalte, ca §i oamenii, dar Intr-un mod desavirsit.

Acest Dumnezeu al iubirii nernarginite I~i daruieste iubirea Sa, indreptata spre 0 lume ingereasca ~i spre 0 umanitate care pot inainta spre 0 unica comu-

lisus Hristos lumina lumii

31

nitate, In iubirea Intreolalta ~i fala de Dumnezeul unic al iubirii Treimice. lar lumea rnateriala nu poate fi, nici ea, dedt 0 lume unica, In serviciul unei umanitali unice, ajutata sa Inainteze spre Dumnezeu cel unic al Treimii printr-o unica lume ingereasca, mai apropiata de oameni ~i de lume, ca un fel de ordine mai apropiata de Dumnezeu, dar ?i de lume ?i umanitate. Nurnaiasa e realizata ~i se desavtrseste 0 mare varietate de existen]e In unitatea iubirii.

Astfel, toata existenta, de la Dumnezeu cel necreat ~i Creator ~i plna la universul fizic, este 0 existenta unita In iubirea lntre persoane sl, prin aceasta, 0 existenIa ce se bucura de toate, e lumina ce izvoraste din Dumnezeu, dar comunidndu-se Intregii existerte. Toata existenta e facuta spre a f atrasa sau spre a Inainta, ajutata de Dumnezeul iubirii, spre unirea tot mai mare ~i mai fericita a ei In EI. Lumea fizica, desi nu e

. constienta sau nu poate fi ea Insa~i constienta de iubirea lui Dumnezeu, este facuta, ~i ea, ca mijloc al iubirii Lui fata de oameni ~i, ca atare, sa se arate tot mai straveziu EI, cu iubirea Lui prin ea sau ca oamenii sa vada In ea iubirea lui Dumnezeu, iradiind prin ea lumina dumnezeiasca de care se umplu, vazind-o cobortta chiar In cele ale lumii fizice. Alt sens nu poate avea 0 lume am de minunat ortnduita pentru

, oameni ?i 0 umanitate atit de insetata de lumina prin vederea iubirii sau de 0 iubire care se arata prin lumina fizica ~i prin marea bogape de sensuri spirituale

care fericesc fapturile constiente. .,.,-'

Am spus ca tot ce exista e lumina. ;;i, ca atare, orice ~i oricine iradiaza spre celelalte. Caci fiecare are un sens In cadrul celorlalte ?i pentru celelalte.

Deci, tot universul e 0 lumina. Dar 0 lumina dependenta de 0 lumina suprema, deci 0 lumina creata in relatie cu 0 existenta, care e lumina necreata ~i creatoare. Caci, chiar daca nu toate cele create sint constiente de sensul lor, deci nu se tntreaba despre acest sens, pun constiinjelor umane intrebarea despre sensui lor, care nu-I gasesc cu adevarat dedt in dependenla de 0 existenta sau de 0 lumina suprema ~i con~tienta prin ea insa~i. La definirea ce-am dat-o constiintei, ca trnpreuna-stire a fiecarei persoane umane sau divine despre sine, unita cu stirea despre alte persoane sau cu stirea Irnbinata despre fiecare, mai putem adauga ca termenul constiinta mai indica ~i faptul ca .existenta constienta uneste in constiinta sa calitatea de subiect stiutor ~i de continut stiut, fara sa poata f despartite intre ele. Eu stiu ca subiect despre eul propriu facut totodata obiect. Eu insumi devin, prin con~tiinta, 0 dualitate.

In aceasta se reflecta, de asemenea, unitatea deplina lntre flinta divina ~i Persoanele ei, Fiecare Persoan a divina, stiindu-se pe Sine, Ie stie In Sine ~i pe celelalte doua. Amintita dualitate este in fiecare Persoan a divinacu mult mai accentuata decit la oameni. Tatal, cunosdndu-Se pe Sine ca Tata, cunoaste in fiinta Sa totodata pe Fiul ~i pe Duhul Sfint, ~i acestea la fel.

4

Lumina ~i cuvintul

Am remarcat ca fiecare existenta margin ita este 0 lumina, are un sens ~i, cind e constienta, I~i pune ea Insa~i lntrebarea despre sensul ei, iar, in cazul individuatiunilor pur fizice, punind existertelor umane constiente intrebarea despre sensul lor. lar raspunsul, dat de persoanele umane constiente la Intrebarea despre sensul tuturor existentelor, deci ji al individuatiunilor fizice, se exprima prin cuvinte. In cuvinte, persoanele constiente exprima ratiunile existentelor proprii ~i ale individuatiunilor fizice s! ale legaturilor dintre aceste ratiuni, caci exist~ 0 armonie de ratiun: in fiecare individualitate sau pdrsoana ~i, la fel, 0 armonie lntre raiunea sau rajiunile persoanelor lntreolalta ~i cu ratiunile lucrurilor inconstiehte. Cuvintele se tnrnultesc pe rnasura sporirii cunoasterii diferitelor ratiuni ale lucrurilor ~i persoanelor ~i a relatiilor intre ele ~i pe rnasura un or rnodificari produse lntre ele. Exprimarea acestor relaii se face In propozitii sau In cuvlntari mai dezvoltate, In care omul face eforturi de a exprima relaiile Intre ratiunile intregului univers Intre ele ~i cu ele, dar ~i de a explica dependenta lor de cauza personala suprema, care se impune judecatii omului, cind merge pina la capat In vointa de a explica existenta ~i armonia tuturor.

Totalitatea arrnonioasa a ratiunilor, pe care tinde ratiunea oamenilor sa 0 cuprinda, prin comunicarea lor Intre ei, pe masura eforturilor ee Ie fae ajutindu-se

34

Dumitru Staniloae

reciproc, impune concluziacauzei lor lntr-o Ratiune eterna constienta, mai presus de toate ratiunileconstiente ~i a lucrurilor inconstiente ce se rnarginesc ~i se tntregesc reciproc. EI este Logosul care are toate ratiuni!e (logoi) lumii din eternitate prin EI Tnsu~i .. La aceasta concluz ie omul nu ajunge prin vreun efort, ci printr-o judecata care cauta lumina, sensu I existentei.

Acea Ratiune Ie da tuturor ratiunilor ce Ie are in ea ~i 0 realitate exterioara, plasticizindu-Ie in lucruri ~i in persoane, dar prin puterea Lui Ie tine pe acestea ~i intr-o legatura cu Sine.

Ca oamenii sa poata sa exprirne in cuvinte comunicabile ratiunile amintite, ca sa Inainteze fiecare prin aceasta spre cuprinderea ~i spre prezenta tot mai adinca a lor in Creatorul lor, le-a dat trupuri care pot sluji exprirnarii lor in cuvinte. EI a facut, prin aceasta, pe oameni ca fapturi cuvintatoare ~i, prin aceasta, ca fapturi sociale ce au nevoie sa comunice intreolalta. EI Ii uneste, prin aceasta, pe toti cu Sine Tnsu~i, chiar daca ei nu simt aceasta. Intrucit nu sint existente singulare, sint existente cuvintatoare. Aceasta arata unirea lor in fiinta, in continua ~i vesnica trnbogatire in Dumnezeu, care trebuie sa se manifeste ~i sa se dezvolte prin comunicare reciproca in sens larg, care are, rnai ales, forma cuvfntului. Omul nu e 0 existenla inchisa in ea insa~i, statica, nici nu se cornunica numai in mod neclar, prin fapte sau prin alte mi~cari. EI este in rniscare continua de autodescoperire ~i de cautare sau intrebare, in rnodul eel rnai inteligibil al cuvintelor ~i, in acest sens, este faptura cuvintatoare, fiindca niciodata nu sfirseste de a se autodescoperi

lisus Hristos lumina lumii

35

deplin. E mereu in miscare spirituala de autodescoperire ~i imbogatire prin cautare, pentru ca e mereu o taina inepuizabila ~i in aspiratia de a se trnbogati in cunoastere, In inaltare rnorala ~i In taina.

Toate felurile firilor create sint inepuizabile, prin revelare a lui Dumnezeu prin ele, dar ipostasurile constiente create ramln aceleasi, inepuizabile chiar In existenta lor, datorita puterii lui Dumnezeu care le-a creat ~i Ie sustine astfel. Dar numai persoanele umane vorbesc, pentru ca numai ele traiesc in mod constient interesulintre ele, prin sirnturi trupesti ~i au nevoie de universul material comun. ~i aceasta ne irnpunesa credem ca, in virful suprem al exlstentei, este 0 comuniune de Persoane intr-o iubire eterna ~i desavlr~ita.

Persoanele umane i~i cornunica astfel ~i prin cuvinte lumina inepuizabila sau, mai ales prin cuvinte, ratiuni comune in careaduna lumina ratiunilor lucruri lor ~i persoanelor cunoscute de ele, care ~i ele i~i au uri izvor, niciodata deplin definibil in Dumnezeu.

Aceasta lnseamna ca chiar in Dumnezeu, Creatorul persoanelor umane, se afla, potential, cuvintele sonore ale acestora, ca mod de exprimare a ratiunilor .tuturor existenjelor, Chiar Creatorul lumii ~i al oamenilor a dat oamenilor puterea sa exprime prin cuvinte

viata lor legata de lume ~i rationalitatea celor din lume, iar, lntr-o masura oarecare sau analogica, ~i pe Dumnezeu, Creatorul lor, Aceasta 0 exprirra Evanghelistul loan, declarind ca Fiul lui Dumnezeu este Cuvintul fara de tnceput ~i prin EI s-au creat toate, Fiind Fiul la inceput in calitate de Cuvintul. EI exista ctnd

36

Dumitru Stsnitoe«

au fost aduse la existents cele ce au un inceput. Deci EI era inainte de toate cele ce au un Inceput, termenul "era" nedlnd niei un Inceputal existentei Lui.

lar spunind Evanghelistul mai departe ca toate .printr-tnsul s-au facut ~i fara de EI nimie nu s-a facut din eele ce s-au facut" (10. 1, 3), arata ca lumea ~i omul nu sint ernanatii ale unei esente. ei creaturi ale unei Persoane care vorbeste din veei spiritual ~i da ~i lor puterea sa fie exprimate ~i de a exprima cele facute prin cuvintele catre oameni. Dar, declarlnd ca toate au fost create prin ipostasul dumnezeiese care e Cuvintul din veci, arata ca acest ipostas al Cuvlntului nu . le-a creat fara Tatal ~i fara Duhul Sfint, eu care vorbeste din veci. Prin EI vorbea cu putere Tata] ~i In crearea tuturor era unit eu Duhul, eare luera ~i EI ~i, prin aeeasta, punea asupra tuturor peeetea armoniei lntre ele ~i aspiratia spre unirea eu Fiul ~i eu Tatal. Caci daca Fiul, prin eare s-au facut, este Cuvintul, iar Duhul este 0 Perscana prin care Fiul este unit eu Tatal, atunei Treimea este 0 peeete a unirii Intre toate. Aceasta unire a Fiului sau Cuvintului cu Tatal ~i cu Duhul In crearea tuturor, dar ~i inainte de aceasta fapta, este exprirnata prin forma greaca a termenului "Ia lnceput", eare este "en arhe", lntru Ineeput, care poate f tradus nu numai ca exprimlnd relajia Cuvintului cu lumea creata, ci ~i cu Tatal ~i cu Duhul Sfint, cum II In!elege Sfintul Chiril din Alexandria. Fiul"era la Inceputul" tuturor, sau In Tatal ~i In Duhul Sflnt, pentru ca Ei erau in EI. Caci termenul "era" arata ~i faptul ca Fiul era fara de inceput in Tatal (impreuna cu Duhul), caci nu se da un termen de clnd era In

lisus Hristos lumina lumii

37

Tatal (cu Duhul) inceputul tuturor. Deci, aceste doua intelesuri ale termenului "Inceput" trebuie unite. Ambele din aceste Intelesuri se reflects in to ate cele create, care sint prod use ale unei Persoane cuvintatoare din veci, dindu-le ~i lor putinta de a fi exprimate prin cuvint, datorita rational itati i lor, dar dind fapturilor rationale ~i constiente ~i putin]a de a Ie exprima prin cuvint existenta tuturor, dar ~i iubirea intre ele ~i de a nazui spre tot mai deplina revelare a Creatorului lor. Deci, alt lnteles este ca. descoperind armonia lor odata cu dependenta lor de Cuvintul Creator, reflects in armenia lor unitatea lntr-o fiinta a celor trei Persoane durnnezeiesti.

Daca Fiul ~i Cuvintul le-ar f facut singur, s-ar fi aratat in aceasta putinta Lui de a fi separat in aceasta fapta, deci n-ar fi In toate 0 Persoana care vorbeste cu celelalte Persoane durnnezeiesti ~i, deci, nici omul cu lumea care-I ajuta sa se apropie de Dumnezeu nu e 0 opera a puterii durnnezeiesti. lar aceasta s-ar reflecta in lipsa de armonie a lucrurilor ~i de trebuinta de comunicare lntre oameni.

lata cum Evanghelistul loan uneste considerarea Fiului drept Cuvintul cu iubirea ce e proprie lui Dumnezeu in to ate, deci se arata ~i in armonia lntre cele create. lata cum acest Evanghelist Intareste, ~i prin acest nume dat Fiului, Invalatura despre Dumnezeu ca Dumnezeu al iubirii, calitate pe care Fiul lui Dumnezeu a aratat-o in intruparea, in jertfa, in lnvierea Lui, to ate fapte de negraita iubire pentru oameni, aceasta aratind ~i efectul rnlntuirii, aduse de EI, referindu-Se la toate, la lntarirea armoniei lntre toate.

38

Dumitru Staniloae

Dar In calitatea de Cuvint al Fiului lui Dumnezeu ' ~i In iubirea dumnezeiasca, care este unita cu ea ~i dovedita prin toate faptele mintuitoare ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, jertfit ~i Inviat, se arata ~i caracterul de lumina al lui Dumnezeu, caracter ce I-a afirmat ~i ni I-a aratat. prin tot ee a facut ~i Invatat EI. CaciCuvintul are, In primul rind, acest rost: sa arate lumina, sa arate sensul lucrurilor ~i faptelor, dar sa explice ~i sensul adevarat al existentei omului, care nu poate fi aflat decit In comuniunea de iubire cu Dumnezeu cel de oameni iubitor. Fara cuvinte nu exists Inaltarea cornuna a oamenilor spre Dumnezeu. Cuvintul da de tnteles. chiar prin el, ca face evidenta nu numai persoana cuvintatoaresi intelegerea altor persoane ~i a lui Dumnezeu - comuniunea suprema de Persoane -, ci ~i taina lor. Tn cuvlnt e lumina ~i taina.

Mai ciar, cuvintul exprima mai ales faptele de iubire ale lui Dumnezeu fata de noi, ca apoi sa marturiseasca ~i faptele de iubire ale unui om fata de ceilalti, fapte care, daca lipsesc, cuvintele nu pot lega cu adevarat pe oameni, nu-i mai ajuta sa-~i comunice viata.

lata de ce Evanghelistul loan, dupa ce a numit pe, Fiul lui Dumnezeu Cuvint ~i a spus ca prin EI toate s-au facut, dlnd de Inteles ca EI va face ~i toate cele necesare pentru mlntuirea ~i viata lor vesnica, adauga: "Tntru EI era viata ~i viata era lumina oamenilor" (10. 1, 4).

Caci cuvintul care lmi lurnineaza cu adevarat sensui vietii este cel care ma duce la vesnica viata fericita In comuniune cu Dumnezeu. ~i ce imi lumineaza

lisus Hristos lumina lurhii

39

mai mult pe altul dedt cuvlntul lui, ~i ce cuvint Imi arata mai mult iubirea fala de mine, iubire care irni lurnineaza [inta spre care trebuie sa inaintez spre fericirea vesnica, ~i ma scoate din nesiguranta rostului existentei mele, dedt Cuvintul dumnezeiesc? De aceea, orice cuvint, care lmi arata iubirea adevarata ~i ma lndrurneaza spre viata deplina ~i vesnica, este cuvint al luminii supreme. Dar cuvintul, care este cu adevarat asa, este Cuvintul Celui ce este prin fire Cuvintul adevarat sau izvorul cuvintelor, EI este Cuvintul suprem ipostasiat, ipostasul vietii depline comunicate in forma tnteleasa de noi. Ca atare, EI este Lumina prin excelenja, Lumina prin Sine din eternitate. ~i daca este peste tot viata fericita, cornunicata prin Cuvint, nu poate sa nu existe un izvor suprem al vietii, care se cornunica prin Cuvintul prin excelenja. ~i EI nu este singur, ci este cu alte ipostase din veci. Misterul de ultima adlncime al existentei nu poate fi fara cuvint. Deci Dumnezeu nu este numai ultimul adlnc abisal, de neajuns, al existentei, ci are In Sine ~i puterea cornunicarii Sale prin cuvint. ~i Cuvintul prin care se cornunica este Fiul Sau, nascut din Sine din eternitate. EI este de aceeasi fire, avind aceeasi adlncime ~i revelfnd peCel comunicat, fara sa se confunde lntre ele.

Prin acest Revelator, sau prin aceasta lumina ipostatica iradiata din Tatal, a creat Tatal lumea. Prin EI ca Cuvint vorbea Dumnezeu lumii, inainte de intruparea Cuvintului ~i, deplin, dupa intruparea Lui. Caci prin ea a luat 0 forma sesizabila de catre om. ~i prin aceasta Ie aduce §i viata vesnica, fiind Lumina iubirii.

40

Dumitru Staniloae

E viata durnnezeiasca revelatoare sicornunicata, care prelungeste Viata Sa ~i in trupul omen esc asumat si, prin el, in toti .oarnenii purtatori de trup, care se deschid Lui.

Este 0 mare taina, cum este Fiul Cuvint spiritual In Tatal sau al Tatalui ~i catre Tatal. Poate 0 oarecare analogie avem in faptul ca proorocii au in ei, in mod spiritual, cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte pe care Ie traduc in cuvinte sonore. Tatal traieste cu un fel de cuvinte simtiri!e iubitoare ale Sale catre Fiul ~i ale Fiului catre Sine, precum ~i Fiul traieste astfel simtiriIe iubitoare ale Tatalui In Sine ~i ale Sale catre Tatal ca Fiu. Dar cuvintele Cuvintului pot fi folosite de oameni nu numai spre luminarea lor ~i spre viata, ci ~i spre lntuneric ~i moarte, cind Ie refuza.

Caci Tatal, creind prin Fiul pe oameni pentru 0 relatie iubitoare, nu Ie impune oamenilor iubirea cu sila, ci ca un raspuns liber al lor. lar aceasta Inseamna ca ei pot sa ~i refuze iubirea lor catre Dumnezeu, ca Tatal ~i ca Fiul care i-a creat, iar dupa refuzul iubirii prin care au fost creati, le-a aratat iara~i 0 iubire care merge plna la jertfa rastigniri] aduse pentru ei de Fiul Tatalui ca Frate al lor. ~i acest refuz al Cuvintului iubirii Fiului catre ei se manifests ~i In nefolosirea cuvintelor de iubire ce Ii s-au dat de catre Dumnezeu Tatal ~i Fiul, dar ~i intre ei, sau In folosirea vicleana, rnincinoasa a cuvintelor de iubire In relatiile lor reciproce. Cuvintele de iubire, comunicate lor prin prooroci de catre Dumnezeu Cuvlntul nelntrupat, nu Ie mai socotesc ca vin de la EI, ~i, ca urmare, nesocotesc Indemnul de a folosi cuvintele spre iubire, pus ln firea

lisus Hristos lumina lumii

47

lor prin unitatea ei, folosindu-se de cuvinte mincinoase, tnselatoare. Astfel pacatul, ca nesocotire a vietii lui Dumnezeu, devine ~i 0 slabire a unitatii firii lor, ba ch iar pri lej de nastere ~i dezvoltare, intre ei ~i -In sinul firii lor, de porniri reciproc dusrnanoase, datorita cuvintelor neiubitoare ce ~i Ie spun. Aceasta slabire a unitatii ~i porn ire dusrnanoasa ce se dezvolta In firea umana, traita concret In persoanele ei, are la baza iegojsmul sau iubirea de sine a acestora, egoism care e contrar unitalii firii lor. Aceasta sfi~iere a firii prin voia proprie, egoista, a oamenilor, ca urmare a iesiri] lor din unitatea in Dumnezeu, a descris-o Sflntul Maxim Marturisitorul. Dam din aceste descrieri urrnatoarele propozljii: "Iubirea convinge socotinta noastra sa procedeze potrivit firii, neopunindu-se ratiunii firii, prin care toji. precum avem 0 unica fire, asa cum putem avea ~i 0 unica socotinta (liberul arbitru) ~i 0 unica voin]a cu Dumnezeu si Intre noi, nu avem nici 0 despartire de Dumnezeu ~i intre noi, dnd prin legea harului innoim legea firii In socotinta noastra ~i 0 alegem ca regula de viala. Dar e cu neputinta ca cei ce nu s-au unit mai inainte cu Dumnezeu prin buna inteiegere ~i prin cuget drept sa poata conveni intre ei prin liberul arbitru. Caci la inceput tnselatoru] diavol I-a tnselat pe om prin rautatea vicleniei, imbiindu-I prin momeala placerii infati~ata cu iubire de sine, iar, prin aceasta, I-a despartit pe om de Ournnezeusi pe noi intreolalta, fadndu-ne, prin alegerea socotintei proprii, sa parasirn cugetul drept ~i sa lrnpartim in felul acesta firea, taind-o in multe opinii ~i inchipuiri".

42

Dumitru Staniloae

Aceasta dezordine In firea aflata In persoana mea ~i In unitatea firii, purtata de noi impreuna, consta ,,1ntr-o gre~ita folosire a puterilor ei", iar aceasta I~i are una din cauze ~i In necunoasterea lui Dumnezeu sau, mai bine zis, In refuzul de a primi Invatatura adevarata despre EI. "Cici din ne~tiinta rasare iubirea de sine. lar din aceasta rasare vointa de stapinire asupra celui inrudit dupa fire. ~i din aceasta, reaua folosire a puterilor firii" (Epistola catre loan Cubicularul, Despre iubire, In vol.: ;"Sflntul Maxim Marturisitorul, Scrieri, trad. de Pro Prof. Dr. Dumitru Staniloae", 1990, p. 29, 30, 31).

Aceasta lipsa de cunostinta a lui Dumnezeu ~i a voii Lui echivaleaza cu 0 lipsa a primirii luminii venite de la Dumnezeu, Indeosebi prin cuvintele Lui dinainte de Intruparea Cuvintului. prin prooroci, dupa aceea prin cele folosite de catre Insu~i Cuvlntul lui Dumnezeu, prin lnsusirea firii noastre.

Dar nu numai prin cuvintele noastre insusite direct a cautat Dumnezeu Cuvintul tntrupat sa tamaduiasca ~i sa scape firea noastra Imbolnavita de dezordinea ~i, ca urmare, de moartea venita In ea, prin despartirea ei de Dumnezeu, izvorul vietii. ci ~i prin ridicarea ei din pacat, prin asumarea ei de catre Ellnsusi, din Fecioara, ~i prin biruinta mortii, ca unul ce a primit-o fara sa se afle vinovat de pacat. Aceasta stare mintuita n-a putut f primita de firea orneneasca din celelalte persoane, fara comunicarea cu Cuvintul Intrupat, prin lumina adusa de EI prin faptele mintuitoare, prin pilda, prin puterea ~i cuvintele Lui.

Dar Insa~i starea Inaltata din pacat a firii noastre ~i scaparea ei de moarte In El Insusi, este totodata 0 sta-

lisus Hristos lumina lumii

43

re de lumina. Caci lnstarea de inviere fericita pentru veci se descopera sensul existentei oamenilor ~i al lumii, cu care sint legati.

Despre aceasta urrneaza, tnsa. sa vorbim In alt capitol. Dar mai inainte trebuie sa vorbim despre legatura lntre moarte ~i intuneric ca opuse luminii. lar in legatura cu acestea ~i despre faptul ca scaparea de primele a fost adusa omenirii de Fiul ~i Cuvintul lui Dumnezeu prin intrupare, dar pe baza capacitatii ~i demnitatii date omului de Dumnezeu prin creatie de a se face Insusi Fiul lui Dumnezeu om ~i de a patirni pentru oameni. Dumnezeu Tnsu~i i-a dat omului calitatea de a-i placea Lui sa se faca om ~i sa scape umanitatea de moarte, rarntnind ~i EI ca om viu, nemuritor in veci ~i lntr-o comuniune vesnica cu oamenii, dar, ca sa poata face EI aceasta, a trebuit sa se nasca din Fecioara.

5 Cuvintul lui Dumnezeu Cel intrupat, lumina ~i viata, opuse 'intunericului ~i mortii

,

Am vazut ea Evanghelistul loan identifiea Cuvintul nu numai eu iubirea ~i lumina, ei ~i eu Viata. Dar ~i Insu~i lisus Hristos spune .Eu sint lumina lumii; eel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla In lntuneric, ci va avea lumina vietii" (10. 8, 12).

Dupa declaratia aceasta a lui lisus Hristos, Cuvintul cel intrupat, tntre cele trei este 0 strtnsa legatura. Cuvintul ~i lumina au intre ele ~i cornunica viata, pentru ca Cuvintul ~i Lumina au lntre ele iubirea ~i bunatatea. Cuvlntul, ea Fiul lui Dumnezeu, iubeste pe Tatal ~i pe Duhul Sfi'nt, ia'r, ca atare, poate arata iubirea ~i bunatatea catre oameni. lubirea ~i bunatatea unui om se reflects pe fat a lui ca lumin,a, pentru ca e deschis celorlalti. pentru ca se daruieste lor. Bunatatea e ~i la vointa persoanei de a se darui, ca ~i lumina. De aeeea, cel ce-~i traieste firea ad eva rata e fericit el lnsusi. dindu-se ~i ca lumina, ca sens altora. Oaca iubirea ~i bunatatea iradiaza din om ea lumina, cu atit mai mult iradiaza din Fiul ~i Cuvintul lui Dumnezeu cel Intrupat, devenit Cuvlntul comunicat, revelator, luminator~i iubitor, In mod accesibil, oa-

46

Dumitru Staniloae

menilor. lubirea Lui, vazuta ca Lumina ~i pe fata trupeasca a Lui, arata ca materia poate deveni mediu comunicabil al starii spirituale, po ate f transfigurata de spirit. Tntre materie ~i spirit nu se rnentine 0 opozitie sau 0 despartire de nedepasit. Daca lumina este existenta cornunicativa prin sine, iar aceasta comunicare o face din iubire ~i bunatate, insa~i existenja con~tienta are In ea bunatatea comunicativa ca lumina, sau ca 0 pornire lurninoasa produsa ~i sustinuta de iubire. lar Dionisie Areopagitul spune despre Dumnezeu ca, prin infinitate, e tntr-o posibilitate continua a revarsarii vietii Sale, desi aceasta 0 po ate activa in afara numai prin voinla. Cel unit cu Dumnezeu se cornunica ~i el ~i, deci, lumineaza din iubire, daruieste celui, caruia se cornunica, viata din viata sa. Egoistul, lnsa, nu cornunica nimic din sine altuia, de aceea nu e nici lumina, nici viata pentru altul. EI este 0 existenla lncremenita in sine, lipsita de rniscare, 0 existenla "moarta". Ca atare, nu comunica viata altora, ~i-i lasa. de aceea, In ceea ce au ei In~i~i, ceea ce se Tntirnpla ~i lor, daca se inchid in ei in~i~i, neprimind nici de la altii nimic. lar aceasta inchidere, nerniscata In sine insa~i, este contrara firii omului ~i chiar lngerului creat. Ei se pot opri din comunicarea viejii, normala firii lor, ~i se pot inch ide in ei prin dorinta arnagitoare de a se afirma numai pe ei, spre a depa~i marginirea lor, in ceea ce nu poate face Dumnezeu, care nu e margin it, ci nemirginitul prin fire, ~i nu are trebuinta de a spori in Sine,pe care socoteste ca 0 poate satisface prin afirmarea ei de sine, In exclusivitate.

De aceea, viata in deplinatate ~i fara sfirsit nu poate veni celor create dectt de la Dumnezeu cel In-

fisus Hristos lumina lumii

47

finit In viat~L Deci, dupa intruparea Fiului Lui, vine de la lisus Hristos, prin cuvlntul, faptele ?i orice daruire ?i comunieare a Lui. ~i tocmai prin faptul ca da viaF'i deplina lumii, Ii da ei ?i lumina sau viceversa. Lumina adevarata e viata, viataadevarata e lumina. De unde nu e viala, nu vine nici lumina, sau de unde nu vine lumina, se arata ca fiind Intuneric ~i moarte. Aceasta 0 spune lisus dnd declara ca eel, ce urmeaza Lui, va vedea lumina vietii, precum cel, ce nu urmeaza Lui, ramine In Intunericul lipsei de viata.

Tntunericul nu e numai lipsa de lumina, deci ?i ca sens, ci ?i lipsa de wata In fericire sau In plinatate. Caci existenta fapturilor In .rnoarte", aflate In izolarea chinuitoare extrema, e cea mai mare lipsa de sens. Pentru ce traiesc, daca nu am bucuria vietii In comuniune cu altii? Pentru ce traiesc. daca traiesc numai pentru mine, fara sa pot spori In viala, fara sa ma mi~c In cineva ~i fara ca altul sa se miste spre mine? Putinta de a dori sa traiasca cineva, chiar ~i In extremul chin al izolarii ~i monotoniei totale, proprie diavolului, dorinta pe care Sfintul loan Damaschin 0 nurneste, totusi, un rest de bine, vine din faptul ca Dumnezeu, care a dat existenta, 0 rnentine chiar In aceasta saracie extrema, intr-o moarte constienta: ?i ea are legata de ea, In fapturile constiente, vointa de a ramlne In ea sau voirea ei.

Am spus ca lumina vietii e una cu bunatatea, deci cu comunicarea. Aeeasta inseamna ca sporirea In viata nu 0 are numai cel ce 0 primeste de la altul, ci ~i eel ee 0 da. Aeeasta se explica din faptul ca el primeste bunatatea, cea una eu viata, dela Dumnezeu, primind lumina Lui. Chiar pornirea de a da din buna-

48

Dumitru Stani/oae

tate e 0 pornire de la Dumnezeu cel bun ~i infinit In viata.

In declaratia de la inceputul acestui capitol (10. 8, 12), Hristos afirrna legatura lntre lumina ~i viata, dar ~i cea opusa, Intre Intuneric ~i lipsa vietii, deci rnoartea. lar In ultima rarnine omul, cind nu urrneaza lui Hristos, sau .nu are In sine ca lumina pe Hristos. Spunind deci, indirect, ca acel om nu are lumina vietii, Hristos arata ca viata este lumina, iar aceasta lumina este EI. De aceea, cel ce nu urrneaza lui Hristos, nu are lumina, deci viata, ci rarnine In Intuneric sau In moarte. Nu e yorba de un Intuneric care acopera viata, cum acopera noaptea, In mod temporal, lumina zilei, ci de un intuneric care lipseste viata de un sens, ~i, prin aceasta, de continutul ei esential. Daca nu mai e trait In ea Hristos, sau daca nu se mai face straveziu In ea Hristos, daca nu mai vedem ca tinta a ei, sau a vietii noastre In lume, pe Hristos, nu mai stim pentru ce traim. Caci, fara Hristos, ca eel ce ne asigura viaja vesnica, daca nu mai vedem viata din lume ca 0 cale ce ne duce spre vesnicia In Hristos ~i nici ca un mediu prin care trairn 0 legatura actuala cu Hristos, In care viata noastra se adtnceste ~i din care se hraneste cu un conjinut mai presus de cel trecator, totul devine monoton ~i trecator ~i, deci, trait ca 0 moarte.

Lumea nu e anulata prin lipsa lui Hristos din ea, nici viata din ea, dar devine "moarta". Lumea ~i viata din ea rarntn ca un mediu posibil pentru a face pe Hristos straveziu: ~i prin ele se po ate comunica ornului, care crede In EI, "Lumina lumii", sens al lumii; ele ramtn cale posibila spre unirea deplina cu EI. Pentru acel om, Hristos devine lumina a lumii ~j a

lisus Hristos lumina lumii ;

49

vietii, descoperind valoarea reala a lumii ~i a vietii in

. ea, dar numai pentru ca Hristos aduce lumii ~i vietf omului in ea 0 valoare pe care nici lumea, nici omul nu 0 au in ele lnses], ci slnt doar capabile sa 0 prirneasca. Pentru omul care crede in Hristos, lurnea.si viata omului nu mai rarnln In Intuneric. Pentru acel om, Hristos alunga intunericul din ea, adica din viata omului in ea, sau face ca viata omului In lume sa fie o pregatire pentru viata vesnica In EI, pregatire ajutata de Hristos [nsusi. Pentru ca, in afara de lume, nu mai exista nimic, fara Hristos e 0 lume a intunericului ~i a rnortii. Deci daca lumea, 1!1 care nu e vazut Hristos, apare intunecata, fara sens, dnd Hristos e vazut in ea, asa cum e normal, arata ca e capabi la sa fie cunoscut Hristos prin ea, ca Hristos sa devina lu-: mina ei. Ea a fost facuta capabila de a se face Hristos cunoscut prin ea de Cuvintul lui Durnnezeu prin cre-

, atie. Cuvintul lui Dumnezeu care a creat-e 0 tine mai departe cu puterea Lui in existenta, dar fara 0 comunicare vie cu EI, ea e, in cazul acesta, ~i .rnoarte",

~i daca intr-o lume In care nu a~ avea impreuna cu mine ~i alti oameni constienti, nu a~ putea trai pentru a-i ajuta pe altii, ca sa ma bucur de altii ~i altii de mine sau ca, ajutat de altii, sa Inteleg ceva din ea, sau sa fiu iubit In mod constient de ei, cu atlt mai mult daca n-as cunoaste pe Hristos, n-as putea ave a 0 viata deplina, sau 0 lumina care sa ma faca sa Inteleg

. rostul ei, nearatindu-rni cineva ca prin ea ma pot pregati pentru 0 viata vesnica in EI.

Dumnezeu a creat lumea prin Fiul Sau din nimic, ca sa 0 umple prin om de fericirea relatiei cu EI, sa 0 invesniceasca, indumnezeind-o. Daca un om refuza

50

Dumitru Staniloae

acest rost ce i L-a dat Fiul lui Dumnezeu ~i i-I usureaza, faclndu-Se ~i EI om, pentru el lumea rarnine fara sens. Daca lumea ar fi din esenta divina, sau ultima realitate, cu mizeriile ~i cu moartea ei, In baza unei legi intrinsece care-I staptneste, el nu s-ar putea ridica din aceasta existenta fara sens, spre moarte. Numai daca Dumnezeu este un Dumnezeu personal al iubirii, de 0 fiinta deosebita de a lumii - deci nernarginita - ~i l-a facut pe om ea pe eel care, prin iubirea lui, de asemenea volta, deei libera, sa se uneasca cu EI ~i sa se foloseasca ~i de lumea facuta la nivelul lui, spre aceasta, poate fi ~i omul §i lumea scapata de mizeriile care Ii .vin ~i ei ~i lui, prin refuzul unirii cu Dum-

.nezeu. Putinja ee a dat-o Dumnezeu lumii de a vedea omul prin ea, pe Dumnezeu intrupat In viaa veT nica, nu se realizeaza dnd omul nu vede pe Dumnezeu §i aici prin ea. EI rarnine atunci In moarte, dar totusi dezvolta 0 glndire ,,§tiinlifidi" ce II poate amagi ca 0 falsa lumina..

~i pe Dumnezeu, Care da omului asigurarea vietii vesnice, II vede cel mai usor prin Hristos. Caci Hristos este nu 0 lumina marginita, ci lumina prin excelenta, dar venita ca binele vietf vesnice In lume, prin faptul ea e ant Dumnezeu, care ne asigura viata vesnica, clt §i om, care a biruit moartea urnanitatil Sale ~i biruieste prin aceasta ~i moartea noastra, a tuturor oamenilor. EI este lumina lumii, pentru ea a venit In lume ca unul ce nu face parte exclusiv din ea, ci a venit de deasupra ei, adudnd In ea puterea care ne ajuta sa scaparn de moartea spre care lumea ne duce. EI nu face parte numai din lume, ca ceilal]! oameni,

lisus Hristos lumina lumii

51

caci In acest caz ar umbla ~i EI In Intunericul ei. EI este Dumnezeu care vine In lume, dar vine In ea ca om ~i, chiar ca atare, EI nu e rapus de mizeriile ~i de moartea ei, ci Ie suporta cu voia, biruindu-Ie.

Fara Hristos, lumea n-ar fi pentru om dedt cea care-i aduce putine placeri trecatoare, urmate de greutati, de boli greu de suportat ~i, la urma, moartea totala. Hristos e Dumnezeu care vine In lume ca om, ramtntnd ~i Dumnezeu ~i, ca atare, nu pofteste placeri Ie trecatoare, dar suporta greuts]: Ie ei (foamea, oboseala etc.) ~i rnoartea, ca sa tread'! prin ele EI Insusi ca om ~i sa ne treaca ~i. pe noi la viata vesnica,

Fara Hristos, ca Dumnezeu venit ca om In lume, dar ramlnlnd ~i Dumnezeu, lumea este intuneric, pentru ca nu ne-ar pregati pentru vlajavesnica, plina de bucuria vesniciei coilluniunii cu EI, ci moartea, sau totala Ingustime, In vesnica monotonie ~i In nesfirsitul chin. Caci e facuta din nimic, nu din fiinja lui Dumnezeu. De aceea, numai In lel91tura cu EI se umple de lumina, se face stravezie pentru adincirea noastra nesflr~ita In cunoasterea Lui ~i pentru comuniunea cu EI ~i, de aceea, ~i pentru cornuniunea lntre noi. Numai de ni se face transparent Dumnezeu cel intrupat, prin lucruri ~i prin semeni, descoperindu-ni-se prin aceasta lucrurile ca staptnire de EI, iar oamenii putindu-sescufunda In Intelegerea ~i In simtirea lui Dumnezeu, lucrurile ne ajuta sa inaintam tot mai mult In infinitatea lui Dumnezeu, iar oamenii In iubirea Lui; numai asa to ate se umplu de lumina Lui. Prin iubire ~i comunicare cu EI, Hristos ni S-a Tacut atlt cale spre EI, ctt ~i tinta. Ni s-a f~kut cale ~i tinta ca om apropiat

52

Dumitru Staniloae

~i adevarat, dar ~i ea Dumnezeu care ne da puterea sa lnaintarn spre EI, de~i sintern numai oameni. Caci ni Se da, nu numai ea model de om, ei ne ~i at rage spre unirea eu Sine ea Dumnezeu ~i ne Indumnezeieste, sau ne umple de puterile durnnezeiesti in aeest scop.

N i s-a facut ea om, rarnas ea Dumnezeu, eale ~i tinta, nu numai prin euvintele omenesti, dar pline de tnvatatura dreapta ~i de indemnuri durnnezeiesti, ei ~i prin modelul de om ee ni l-a dat ~i prin puterea de a-i urma ea model. N i s-a facut astfel de model, iubind pe oameni. EI ne-a deseoperit, prin aeeasta, valoarea oamenilor ~i ne-a dat puterea, noua ~i semenilor nostri, sa-i urmarn pilda vietuirii in EI ea Dumnezeu facut om. Prin toate aeestea a luminat valoarea ~i ne-a intarit eapaeitatea pe care slntern chernati sa 0 actualizarn In EI.

Propriu zis, faptul de a nu erede eineva In Hristos ea Fiul lui Dumnezeu eel intrupat ~i venit In lume, nu lnsearrma ea lumea s-a golit obieetiv de Hristos, sau ea Hristos inceteaza de a fi prezent In ea, ei ca. aeela nu mai vede pe Hristos In ea, ea lumina, pentru ea oehii lui spirituali au orbit. ~i, de aeeea, nu mai vede niei valoarea oamenilor ea fapturi vredniee de iubit ~i iubitoare, de~i ei au aeea valoare. Aeeasta nu inseamna ea lumea nu mai e mediu prin care oamenii ar putea sa se ajute din iubire imittnd pe Hristos ea model. Astfel, lipsa de credinta In Hristos ~i de cunoastere a Lui ea lumina se vede ~i In lipsa de iubire a omului fata de semenii sai, preeum cunoasterea lui Hristos ea eel ee pune In lumina valoarea oamenilor ~i da putere spre iubirea lor, se vede ~i In iubirea unuia fata de altul. Daca insusi Fiul lui Dumnezeu s-a Taeut

lisus Hristos lumina lumii

53

om, ca sa ne iubeasca, cum nu trebuie sa iubim ~i noi pe oameni ~i sa nu vedem, in iubirea lor lucratoare, iubirea lui Hristos? Aceasta 0 spune Apostolul loan intr-una din Epistolele sale, explicind cuvintele lui Hristos din Evanghelia Sa: "Cine iubeste pe fratele sau, ramlne in lumina. lar cel ce uraste pe fratele sau, urnbla in intuneric ~i nu stie lncotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui" (I 10. 2, 10-11). Aceasta 0 spusese Insusi lisus: "Cel ce urnbla In Intuneric, nu stie unde merge" (10. 12, 35).

In aceste cuvinte se precizeaza Intunericul necunoasterii de catre om a lui Hristos ~i ca 0 necunoastere de catre om a unei [inte a vietii lui. Hristos, ca Dumnezeu facut om, e model ca om, iar, inviat ca atare din rnorti Ia viata vesnica, ne-a ararat ~i ca avem in EI o tinta a vietii parnlntesti, ctnd 0 trairn dupa modelul Lui ~i dnd 0 daruim ca jertfa lui Dumnezeu pentru semeni. Atunci ajungem la Inviere, la viata vesnica lntru ferici reo

Intructt din cele anterioare am vazut ca Hristos se afirrna pe Sine, ca Cel ce e Calea ~i ca Adevarul, sa vedem ce tnsearnna ~i aceasta. Dar inainte de aceasta, sa vedem cum ni s-a facut Fiul lui Dumnezeu lumina, prin Insa~i Intruparea Sa, arattndu-ni-se, pe de o parte, pilda de smerenie, iar, pe de alta, eviderqiind valoarea data omului prin creaie ~i cum, prin nasterea din Fecioara, ni s-a facut iara~i lumina, aratindu-ne, pe de 0 parte, ca e Dumnezeu facut om ~i, ca atare, nu suporta crucea pentru vina Sa, pe de alta ca urnanitatea Sa nu e inchisa fatal prin legea nasterii obisnuite In ordinea lumii acesteia.

6 Fiullui Dumnezeu S-a aratat in ,

lume ca pilda de smerenie, din iubire

~i ca dovada a valorii acordate omului, desi acesta a fost creat din nimic

Fiul lui Oumnezeu, facindu-Se om, a dat oamenilor cea mai mare pilda de smerenie din iubire, aratlnd ca iubirea e aten]ie la altul, pina la uitarea deplfna a irnportanjei proprii. Dar caracterul paradoxal al iubirii l-a evidenjiat in faptul ca tocmai in uitarea cuiva de sine, din pretuire a altuia, se arata rnarimea spirituala a lui. Fiul lui Oumnezeu, Care e viata ~i puterea nernarginita, arata celui creat prin EI Tnsu~i din nimic, atita iubire, ca se coboara la nivelul lui, ba merge chiar ptna la moarte pentru el, iar, prin ace asta, da 0 valoare nernasurata celui creat prin EI din nimic, aratind chiar prin aceasta ca EI poate investi, din iubirea Lui, chiar pe cel ce n-ate nimic de la sine, cu irnportanta, de a-I ridica la nivelul Sau, Oa omului 0 importanta egala eu a Sa, fara ca aceasta sa-i fie impusa de fiinta ornului, sau de vreo substanta din care ar fi trebuit sa-l produca, Aceasta e iubirea suprema: sa nu fie irnpusa cuiva de nimic. Tn aceasta se arata,

tnsa. ~i valoarea data omului de Oumnezeu prin ereatie; desi l-a facut din nimic, I-a facut in asa fel, ca

56

Dumitru Staniloae

vede in el 0 faptura demna de a 0 trata ca pe un egal. Marimea atotputerniciei lui Dumnezeu se arata, in primul rind, in faptul ca poate crea existente din nimic. Daca n-ar putea crea existente din nimic, n-ar fi

• Dumnezeu, caci n-ar fi atotputernic. Dar Dumnezeu ~i

.arata atotputernicia sau Insusirea atotputerniciei nu numai in faptul ca aduce la existenta ceva din nimic,

ci ~i ca da unor fapturi create din nimic atita valoare, lnclt sa Ie faca partenere in iubire cu EI, dar nu din necesitate, ci din voia Lui. Nici 0 esenta panteista, supusa unor legi ernanationiste, sau evolujiei, nu are asemenea putere. S-ar putea obiecta ca Dumnezeu iubeste in creatura Sa ceva ce a dat EI, ceva ce vine de

la EI, deci ceva al Sau. Dar faptura constienta creata

nu are existenta prin EI, fara voia Lui, deci ca 0 necesitate, ci prin voia Lui, deci nu are in sine, ca necesitate virtuala, pe Cel ee-l place 5.1-1 iubeasca. Fiului ~i Cuvintului lui Dumnezeu ii place sa iubeasca pe om pentru ca l-a facut exclusiv cu voia Lui (deci din nimic) vrednic de iubire. Deci lui Dumnezeu nu-I pla- I, ce sa iubeasca ceva ce-~i prirneste existenja exclusiv al voii Lui libere. Vrea sa Ie fad parte unor alte exisrente de iubirea Lui pentru ele, nu pentru EI. Dar i~i face totusi. din voinja de a Ie face fericite prin iubirea Lui, ~i 0 placere a Lui, 0 bucurie a Lui. Ii place sa Ie iubeasca, pentru di le-a facut ca sa se bucure de iubirea Lui. De aceea Ii place sa simta ~i ele bucuria ~i, deci, trebuinta de a-L iubi pentru fericirea lor. Ond s-a hotarit sa creeze existente constiente, deosebite de Sine, Dumnezeu S-a hotartt sa Ie creeze ~i domice de

a tinde spre nemarginire, pentru ca tot ce exista ne-

· /is us Hristos lumina lumii

57

rnarginit ~i creat de EI, eel nernarginit, tinde numai sa creases In existenta. Dar e mare taina ca existenteIe create de EI pot, prin libertatea lor, ~i sa nu tinda spre EI, ci sa-~i Inchipuie ca pot spori intr-o nernarginire a fiinlei lor proprii. lar Dumnezeu, voindu-Ie liber, dar ~i pe ele libere, a hotari't sa Ie creeze, contind ~i pe aceasta eventualitate.

Mai concret vorbind, Fiul lui Dumnezeu I-a creat pe om in stare sa se poata bucura in mod constient de iubirea ~i viaja Lui durnnezeiasca nemarginita ~i sa raspunda iubirii Lui cu iubirea sa libera: a facut firea orneneasca capabila ca Persoana Lui sa poata rnanifesta prin ea iubirea Lui fala de Tatal ~i fata de oameni. A facut-o cu vointa ce aspira sa exprime, prin limbajul ei constient, iubirea Lui fata de oameni ~i sa savtrseasca prin firea orneneasca actele de iubire, pina la jertfa fata de Dumnezeu ~i fata de oameni. A facut omenescul in stare sa simta iubirea Fiului lui Dumnezeu fata de Dumnezeu Tatal ~i fata de oameni In forma orneneasca. in toate acestea se arata ca a facut-o dupa chipul Lui. Tn toate se iurnineaza ca omul este facut pentru legatura strinsa cu Dumnezeu, cu capacitatea Lui de a fi fndumnezeit dupa har, pentru orizontul supralumesc, de~i este unit cu lumea.

Prin fntrupare, Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca lumina deplina omului, aratindu-l capabil sa fie facut fiu al lui Dumnezeu ~i frate al sau. ca Fiul lui Dumnezeu, ~i in stare sa se tnalte, prin Duhul Sfint al Fiului, la viata neinchisa in lumea aceasta. L-a aratat facut pentru 0 vietuire de comuniune cu Sfinta Treime, pentru 0 vietuire de intimitate cu Sfinta Treime, pen-

tru 0 fericire vesnica in aceasta comuniune. Creatia, in general, s-a aratat prin intruparea Fiului facuta pentru 0 unitate a ei in Dumnezeu, - pentru 0 viata comuns cu viata nernarginita a lui Dumnezeu.

Tnsa~i partea materials a creatiei este ridicata la umplerea ei de spiritualitatea divina prin omul constatator din suflet constient ~i trup. Daca sufletul preface materia in trup ~i face din trup un mediu al lucrarilor Sale, in mare parte constiente, ~i poate cuprinde, in vederea Sa constienta, 0 uria~a parte din lumea rnateriala, iar, prin sufletul constient, omul chearna puterile durnnezeiesti sa lucreze prin el asupra materiei, prin suflet poate lucra ~i Dumnezeu, ca Spirit suprem asupra trupului ~i asupra universului material, pe linga faptul ca EI a creat acest univers ~i-I sustine, Planul material al existentei nu e despartit de Dumnezeu ~i de lucrarea Lui.

7 Hristos venit in lume ca lumina, rnai presus de lurne §i ca Creator al lurnii prin nasterea din Fecioara .

Capacitatea data omului de Fiul lui Dumnezeu Creatorul de a se uni cu el, ptna a se face ~i EI Tnsu~i om, S-a ararat In modul cel mai ridicat In faptul ca S-a facut ~i om, sau persoana a firii ornenesti, dintr-o reprezentanta a neamului omenesc, ca Fecioara (Mt. 1, 2-3; Is. 7,14; Lc. 1, 35).

a. Daca nu s-ar fi nascut Hristos ca om din Fecioara, nu ar f fost Dumnezeu ~i n-ar fi adus lumii 0 rumina mai presus de ea, aratind pe om destinat ve~niciei, ci ar fi lasat lurneasi omenirea inchise In grauntele ei. S-ar fi dovedit Incadrat In legile acestei lumi ~i n-ar fi putut ridica omenirea Intr-un plan superior de vesnica viata fericita. Nascut ca orice om, ar fi ~i murit ca orice om, fara sa poata invia nici EI ~i fara sa poata Invia nici pe oamenii a carer fire a asumat-o. Crucea Lui n-ar f fost mlntuitoare, daca s-ar fi nascut cu pacatu I care l-ar f supus rnorti i ca pe toti oamenii, deci n-ar f acceptat moartea de burn voie pentru ceilalti oameni, ca sa 0 poata birui; ci ar fi suportat-o, fara voie, pentru vina lui, ca 0 lege careia i-ar f fost ~i EI supus. N-ar fi.adus nimic nou In lume. Gruparile neoprotestante sint consecvente dnd, respinglnd nasterea lui Hristos din Fecioara, resping ~i crucea Lui,

60

Dumitru Staniloae

ca suportata pentru oameni cu puterea de a Invinge moartea prirnita prin ea. Numai asa Hristos S-a aratat prin cruce mlntuitor, deci ca lumina ce ne ridica din Intunericul mortii, pentru ca s-a aratat ca Dumnezeu Mlntuitor prin nasterea din Fecioara. Numai asa Ii putem cere lui Hristos la Liturghie: .Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit singele Tau". Numai asa putem spune, tot In Sflnta Liturghie: "lata a venit prin cruce bucurie la toata lumea". Am spus Inainte ca Fiul lui Dumnezeu s-a coborit la om, InalFndu-1 la nivelul Sau prin har. Cel mai mult a facut-o aceasta cu Cea pe care a facut-o Nascatoare a Sa, Nascatoare de Dumnezeu sau, prin ea, ne-a rid icat pe to]! la EI, care credem In EI ca Dumnezeu ~i in ea ca Nascatoare de Dumnezeu, din legea mortii de- . finitive, fara sens. Aceasta s-a facut prin faptul ca s-a nascut din Ea ca Fecioara, desigur [inind seama ~i de cuvintul ei: "pod care ne trece cu adevarat de la moarte la viata" (Acatistul Maicii Domnului). Numai nasclndu-Se din ea ca Fecioara, ea a fost fkuta "scara cereasca prin care S-a pogorit la noi Domnul". Ea a fost facuta "Maica luminii". Ca Fiul lui Dumnezeu a adus lumii lumina prin nasterea Sa ca om din Fecioara, 0 arata prin lumina care li s-a facut vazuta pastorilor lnconjurrnd multirne de Ingeri (Lc. 2, 9). lar ca Fiul lui Dumnezeu S-a smerit faclndu-Se om, S-a ararat ~ i In faptu I ca S-a n ascut In i es I e.

In faptul ca Hristos se naste din Fecioara, se arata ca EI I~i afirrna, prin nastere ca om, am calitatea de Creator al umanitatii, cit ~i vointa de a 0 mlntui pe aceasta, adica de a scapa de moarte ~i de a asigura

Jisus Htistos lumina lumii

61

oamenilor, ce voiesc sa se uneasca cu EI, viata fericita de dupa moarte ~i fara de moarte.

b. Else face om, dar ramlne ~i Dumnezeu. Numai prin aceste doua calitati i~i arata deplina apropiere de oameni ~i calitatea de Mintuitor. Numai coborindu-Se la calitatea de om, dar inalFnd pe om la cal itatea personal a de Dumnezeu, ridica pe oameni la egalitatea cu Sine, fara sa confunde dumnezeirea cu umanitatea. EI hi afirma in nasterea din Fecioara atlt calitatea de Creator, de Dumnezeu, facindu-Se om intr-un chip mai presus de fire, clt ~i pe cea de om, nascindu-Se dintr-o reprezentanta a neamului omenesc. Nu se naste ca om numai din oameni, dar nici nu se naste ca om, fara sa se foloseasca de firea orneneasca, nasdndu-Se din Fecioara. Nu se face om numai creindu-Se ca om, fara legatura cu uman itatea existenta ~i in afara legaturii cu ea, caci aceasta n-ar fi aratat pretuirea data omenirii create, la lnceput, ci se naste ca om din umanitate, dar folosindu-se ~i de puterea Sa creatoare, ca sa arate recrearea omen i ri i create la inceput. Numai asa se ridica pe Sine ca om mai presus de om,dar ramlnlnd totusi ~i in unire de fiinla cu oamenii. ~i In aceasta se arata cit de mult a fost creat omul in stare sa fie unit cu Dumnezeu. II face pe om in stare sa devina, dar nu prin sine, ci prin EI, ~i Dumnezeu, sau fire a Persoanei dumnezeiesti, prin nasterea din Fecioara. A facut umanitatea mai mare, capabila sa-L nasca pe Dumnezeu ca om, dar nu fara puterea Lui. 0 mai mare apropiere a umanitalii de Dumnezeu nu se putea realiza ~i, totusi. aceasta nu lnseamna 0 identificare panteista a lui

62

Dumitru Suinlloee

Dumnezeu, In apropierea maxima prin iubire a Creatorului rarnas, ca atare, deosebit de creatura, Else face persoana a creatiei (creaturii), dar rarnine §i Creator. In aceasta se arata marea cinste data 'creaturii. EI face dintr-o creatura 0 Maica a Sa, dar 0 face fara sa inceteze sa ramina Dumnezeu. Intra in relatia de Fiu cu ea ca Maica., dar fara sa inceteze sa fie §i Creator al ei. Caci. in acest caz, n-ar fi fost decit 0 existenta supusa legilor naturii generale create, neridicind, de fapt, pe NasdHoarea Lui creata la nivelul de Maica a Creatorului. De aceea, ea e pusa In apropierea cea mai lnalta de EI, sau e ridicata la pozitia cea mai proprie de adevarata Mijlocitoare lntre to]i §i EI, dar e totusi numai rugatoare. De aceea se spune: .Bucura-te, mijlocitoarea tuturor catre Dumnezeu. Bucura-te, irnpacarea tuturor cu Dumnezeu. Bucurate, cea ce izbave§ti lumea de necazuri, prin mijlocirile tale". Ii spunem in mod hotarit: .Bucura-te, cea ce pe Dumnezeu cu oamenii i-ai Impreunat". Dar a facut-o aceasta prin voia Lui, pentru ea a creat umanitatea In stare sa fie irnpreunata cu Dumnezeu si, de aceea, In mod special i-a dat ei un ral deosebit in realizarea unirii Lui cu oamenii, tinind seama §i de credinta §i curatia ei deosebita.

E 0 mare minune §i" deci, 0 putere exc!usiv dumnezeiasca, sa faca 0 Feci0-aQ Maica" dar 0 putere care se poate folosi §i de cal itatea data femei i de a fi mama in general. Creatorul a dat omului prin creatie o valoare §i 0 capacitate ant de mare de a se face Frate cu omul, de a vorbi §i lucra prin firea orneneasca. Acesta e misterul cel mare al omului: ca Dumnezeu

lisus Hristos lumina lumii

63

se poate face EI Tnsu§i Fiu al Omului, dar necoborlnd total In granitele ornenesti - caci aceasta ar fi una cu panteismul - arattnd 0 slabiciune a lui Durnnezeu, ci raminind ~i Dumnezeu, mai presus de granitele ornenescului. In nasterea ca om din Fecioara se arata am rnarirea lui Dumnezeu, cit §i rnarirea data omului de partener al Lui, de fire a Persoanei Lui.

c. EI se face Fiul Omului prin excelenta, caci rid ica pe om la starea Lui de om cu firea netmbolnavita, Se face noul inceput, sanatos, al omenirii. Cei ce rarnln In EI nu mai cad din umanitatea adevarata. lar umanitatea adevarata nu e dedt cea Intarita de Dumnezeu. EI ni s-a facutlumina §i In sensul ca ne-a aratat §i s-a facut iara§i Inceputul omenirii ad eva rate, care restabileste ca oameni adevarati §i Ie da puterea sa nu mai cada din aceasta stare pe cei ce se nasc din EI prin Duhul Lui cel Sfint. ~i numai acestia rnostenesc Imparatia lui Dumnezeu §i nestricaciunea, Daca cei nascu]: din primul Adam sint supusi mortii definitive, cei nascuti din al doilea Adam pot rnosteni vesnica viata fericita (I Cor. 1 5, 1 7, 50).

d. Lumina, sau sensul deplin adus omului In Hristos, este via]a lui fericita fara sftrsit. ~i aceasta n-ar fi putut-o aduce EI, daca nu s-ar fi nascut, fara de pacat, din Fecioara. EI S-a facut In scopul acesta Fiul Ornului adevarat. Dar S-a facut Fiul Omului, dupa ce era Fiul lui Dumnezeu Fatal §i datorita faptului ca era Fiul lui Dumnezeu. Numai pentru ca avea pe Dumnezeu ca Tata din veci, s-a putut face §i Fiu al unei Maici ornenesti Fecioara. Numai fiindca era Fiu al unui Tata ceresc, n-avea nevoie de un rata parntntesc, sau s-a

64

Dumitru Stsnttoee

putut face fiu omenesc al unei Maici Fecioara ~i, ca atare, ne-a putut mintui. Fiind Fiul Tatalui ceresc, dar facindu-Se ~i fiu al unei Maici Fecioara, ne-a putut face ~i pe noi fii prin har ai Tatalui ceresc, dindu-ne pe Duhul ee-L are EI de la Tatal ca Fiu al lui Dumnezeu din veci ~i ca om nascut din Fecioara, de la nastere,

EI se naste lntli din Tatal ceresc, ca Fiul lui Dumnezeu, apoi in trup se face ~r Fiul Omului din Fecioara, ca noi, care sintem nascuti lntii dintr-un tata ~i 0 mama pamlnteasca, spre a fi nascuti apoi, prin Duhul Lui de Fiu al Tatalui, fii ai Tatalui ceresCo Toti trebuie sa ne nastern din Tatal ceresc, ca sa ne mintuim. Dar noi putem deveni fii ai Tatalui ceresc prin eel ce este din veci Fiu al Tatalui ceresc, iar pe urrna se naste ~i Fiul Omului, nascut din Fecioara,

e. Puterea de a naste prunci este In fond de la Dumnezeu. Dar ea naste in urma pacatului, prin unirea p;Hima~a cu barbatul.

Era, pe de alta parte, firesc ca omul, care nu e supus cu totul legilor rigide ale materiei ~i e, prin sufletul ei, creat, prin suflarea dumnezeiasca, dupa chipul lui Dumnezeu, putind folosi pina la un anumit grad, in mod liber, aceste legi ~i aspirind spre 0 viata dincolo de cea istorica, chiar dupa caderea In pacat raminlnd lntr-o anumita lumina constienta, sa fie ridicat plna la capat In aceasta libertate fata de legile materiale ~i sa i se vada trnplinita aspiratia de lumina, ca fiin!a doritoare de sens, putind dobindi via-

ta vesnica. I

Aceasta lmplinire s-a restabilit prin Fiul lui Dumnezeu facut om. Tnvingind stricaciunea nasterii, EI a

lis us Hristos lumina lumii

65

lnvins ~i sftrsitul stridiciunii prin moarte. Prin aceasta a largit In deplinatatea ei libertatea ~i aspiratia, sau caracterul de lumina al omului, prin deschiderea spre viaja de veci, intii In Sine ca .orn, apoi In toti oamenii ce, unindu-se cu EI prin credinta, primesc nasterea a doua, contrara stricaciunii, prin Duhul Sfint, prin care inainteaza spre Invingerea 'stricaciunii prin moarte, hranindu-se ~i cu trupul Lui cel lnviat ~i prin imitarea vietii Lui, opuse patimilor pacatoase,

Fara aceasta Implinire a omului ca lumina, aceasta calitate a lui n-ar avea nici un rost, sau ar fi mai mult un rnotiv .de chin, prin forma lui de existenta contrad ictorie.

f. Daca n-ar fi intervenit pacatul strarnosesc, persoanele umane succesive s-ar f nascut dintr-o unire lntre barbat ~i femeie nestapinita de patirna, ci copleslta de spiritualitatea constiinjei ca Dumnezeu insu~i creeaza, prin suflare, un suflet nou, care organizeaza materia lntr-un trup nou. Prin unirea lor patimasa au slabit sau pierdut aceasta con~tiinla. Deci, e de cugetat ca Dumnezeu n-a creat prin suflarea Sa numai sufletul lui Adam, unindu-I cu trupul lui alca-

i tuit din larina, factndu-l dupa chipul Sau, ci a aratat ca va face aceasta cu fiecare persoana noua, punind pe chipul comun al Cuvintului 0 pecete deosebita, nerepetata, EI creaza sufletul deosebit al fiecarei persoane, deodata cu Inceputul de formare a trupului ei din unirea sarntntei barbate~ti cu capacitatea formatoare a femeii. Caci, altfel, e greu de tnteles ca deodata cu formarea unui trup nou, dinunirea tru-

. peasca a barbatului cu femeia, se iveste din unirea

66

Dumitru Staniloae

acestora §i sufletul persoanei noi, din unirea sufletelor lor aflate in acela. Nu e de cugetat di Dumnezeu e absent din formarea unui om nou. EI creaza un suflet nou de lei inceputul forrnarii unui trup nou din unirea trupeasca a barbatului §i femeii, desi acest suflet nou poarta §i unele trasaturi ale sufletelor celor doi care se resimt de trupurile celor doi, concentrate in samTnta barbatului §i puterea formatoare a femeii.

Desi cei doi au un aport In alcatuirea persoanei celei noi, prin formarea trupului omului nou, Cel ce face ca din unirea lor sa tnceapa, de fapt, formarea persoanei celei noi este sufletul lui, creat prin suflarea lui Dumnezeu ln aceasta alcatuire de la lnceputul forrnarii ei. Dumnezeu a dat §i perechii de oameni 0 raspundere in conceperea persoanelor noi, dar Cel ce Ie creaza propriu zis pe acestea este Dumnezeu. Aceasta contribujie 0 lasa Dumnezeu perechii omenesti §i dupa caderea in pacat. deci §i dupa ce unirea lor trupeasca se savtrseste intr-un chip patirnas, De aceea, nunta este sfintita §i dupa ce oamenii se resimt de placerea patima§a a unirii lor de dupa caderea In pacat. Desigur.: pe masura constiinjei raspunderii lor pentru alcatuirea unei persoane noi, actul unirii lor trupesti se irnprima de spiritualitate.

Faptul ca unirea lor trupeasca este prilejul folosit de Dumnezeu pentru a da existenta unei persoane noi, dupa chipul lui, imprimat de 0 pecete speciala, evidenjiaza pacatul perechii care se foloseste de placerea unirii, dar T§i nesocoteste raspunderea de a 0 folosi cu rostul cu care a fost lasata de Dumnezeu, ca prilej pentru EI de a aduce la existenta 0 noua persoana, ca un nou chip al lui.

/is us Hristos lumina lumi!

67

Dar daca Dumnezeu Cuvintul I§i continua lucrarea de Creator de persoane ornenesti prin sufletul pus de EI In alcatuirea lor prin unirea perechilor de oameni, desigur ca EI se poate folosi de puterea creatoare §i pentru a-§i forma EI Tnsu§i In mod direct, §i numai din femeie, alcatuirea unui trup propriu, caruia Ii sufla de la tnceput un suflet propriu.

Puterea creatoare de oameni si-o exercita acum In mod mai deplin, cretnd un suflet §i un trup purtate de Persoana Sa proprie §i anume sufletul cretndu-si-l prin sufi area Sa, ca la ceilati oameni, dar tntr-un trup alcatuit, prin puterea Lui, din femeie, ca participants la firea orneneasca. Cuvlntul Creator se tncadreaza astfel intre oameni, dar se face §i Creator al unei umanita]: proprii pentru legarea ctt mai strtnsa a Sa cu oamenii §i, prin aceasta, se face izvor permanent allnnoirii urnanitatii.

Altfel omenirea ar fi ramas permanent bolnava spiritual §i supusa rnortii, deci cu 0 existenta lipsita de sens, ceea ce ar fi fost contrar firii date de Cuvtntul Creator oamenilor.

Despre punerea sufletului In trup de catre Dumnezeu chiar de la Inceputul alcatuirii lui prin "placerea rnurdara" a unirii tntre barbat §i femeie, spune Sflntul Maxim Marturisitorulln urrnatorul fel, combatlnd pe cei ce sustineau ca sufletul e adus In trup ulterior: "Iar daca spune]i ca nu e drept ca ceea ce e dupa chipul lui Dumnezeu §i dumnezeiesc (cl§a numiti sufletul rnintal) sa subziste odata cu curgerea §i cu placerea rnurdara §i ca e mai convingator a socoti ca trebuie spus ca intra dupa patruzeci de zile de la za:" mislire, va dovediti lnvinuind In mod deschis pe Fa-

68

Oumitru Staniloae

catorul firii §i va expuneti, pe drept cuvint, primejdiei tnfricosate a blasfemiei ce rasare de aici. Cad daca e rea nunta, e vadit ca e rea §i nasterea dupa lege. lar daca e rea aceasta lege a nasterii dupa fire, cu drept cuvint va fi tnvinovatit Cel ce a facut firea §i i-a dat legea nasterii". (Ambigua, trad. rom. de Preot D. Staniloae, Bucuresti 1983, pag. 289).

lar despre nasterea ca om din Fecioara a lui lisus Hristos, tot Sfintul Maxim spune, facind 0 deosebire intre zamislirea trupului §i suflet: .Domnul insu§i §i Dumnezeu-Cuvintul S-a unit cu trupul la Ii zarnisllre lara nici 0 trecere de timp, prin mijlocirea sufletului rational §i nu a primit prin mijlocirea trupului neinsufletit un suflet rational venit dupa aceea" (Op. c. p. 290).

lar despre pastrarea firii omenesti in cornponenta

ei din trupul venit din alt trup §i din sufletul adus la existenta de la inceputul forrnarii trupului, chiar dupa caderea firii ornenesti, desi in Hristos trupul nu s-a

mai conceput din samtnja barbatului §i nu s-a nascut prin stricaciune, tot Sfintul Maxim spune: "EI n-a fa-

cut altceva decit a innoit firea, adica a schimbat za-

mislirea prin saminta §i nasterea prin stricaciune, pe '1 ... ·. care firea §i le-a atras dupa neascultare, caztnd de la "

dumnezeiasca §i duhovniceasca tnmultire, dar n-a in-

no it ratiunea firii, dupa care este §i se naste, subzistind (in EI) de la insa§i venirea la existenta din suflet rational §i din trup" (Op, c. p. c.).

lar infati§ind modul in care Fiul lui Dumnezeu s-a facut §i om din Fecioara, tot Sfintul Maxim zice: "Cuvintul lui Dumnezeu fiind intreg fiinta deplina (caci , era Dumnezeu) §i intreg ipostas nestirbit (caci era

·

lisus Hristos lumina lumii

69

Fiu), golindu-Se, S-a facut saminta a propriului trup ~i, compunindu-se prin zarnislire negraita, s-a facut ipostas al trupului pe care I-a luat; ~i prin aceasta taina racindu-se cu adevarat om intreg, in chip neschimbat. A fost acelasi ipostas al celor doua firi ~i a devenit compus dupa ipostas prin asumarea trupului, ca sa nu fie socotit om simplu. Caci trupul era al Lui ~i dupa trup era cu adevarat Dumnezeu patimitor impotriva pacatului, Dar Cuvintul, chiar intrupindu-se, a ramas simplu ~i intreg ipostas, lnsa, prin asumarea trupului, s-a facut compus ~i a vietuit in vederea mintuirii ca Dumnezeu patirnitor" (Op. c. p. 48). Hristos, chiar intrupat, este Acelasi ipostas unic dumnezeiesc, dar, asumind trupul, Se face compus, fara a pierde unitatea. Caci Acelasi suporta patirnirile ornenesti ~i moartea, dar Ie suporta ca sa Ie invinga. Acelasi sufera moartea ~i Acelasi 0 lnvinge. Acelasi traieste ca Creator mintuitor ~i ca creatura mintuita. Acelasi se coboara facindu-se om ~i inalta umanitatea la slava Sa durnnezeiasca, spre a darui aceste bunatati tuturor oamenilor ce se unesc cu EI prin credinta.

8 Cuvintul lui Dumnezeu Cel intrupat, cale spre viata ~i, prin aceasta, lumina ~i adevarul descoperit noua (10. 14, 20)

I

Am spus lnainte ca Hristos e cale vazuta spre tinta care este tot EI, prin faptul di e omul model, dar ~i Dumnezeu, ca viata deplina a omului, prin unirea deplina a firii Lui omenesti cu firea Lui dumnezeiasca. Caci, precum am afirmat, in persoana este vlata concrete a unei firi. lar in Hristos, viata urnanitatii este realizata in insa~i Persoana dumnezeiasca, Si, daca In Persoana altuia are ~i persoana mea completarea viet;i, In Hristos avem In Persoana altuia nu numai viata rnarginita a omului, ci ~i firea nernarginita a Fiului lui Durnnezeu, care ne pune in comuniune cu alte Persoane durnnezeiesti: cu Tatal ~i cu Duhul Sflnt.

Tn apropiere de aceasta Persoana Inaintarn tot mai mult, mergind pe calea unirii desavirsite a firii omene~ti cu dumnezeirea In El, Tara sa ajungem vreodata sa fim asemenea cu acea tinta. Hristos ne este cale, ajutindu-ne sa facem ~i noi din umanitatea noastra un mediu tot mai straveziu al dumnezeirii, cum e firea Lui orneneasca, ~i un mijloc tot mai adecvat lu-

72

Dumitru St.aniloae

craril dumnezeirii, cum este umanitatea asurnata de EI, fara sa ajungem niciodata la aceasta calitate a Lui. EI este, In alti termeni, calea spre Tndumnezeirea noastra prin har. ~i EI ne este cale, nu numai pentru ca voim noi sa-i urrnarn Lui, apropiindu-ne tot mai mult de EI, ci §i pentru ca EI insu§i se face in noi cale a noastra, dtndu-ne puterea sa ne tnsusirn viata Lui. in acest scop, EI Se sala§luie§te In noi la Botez, sau noi ne sala§luim In EI. Astfel, SfTntul Apostol Pavel spune: "CTti In Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati §i trnbracat" (Gal. 3, 27), sau: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traie§te In mine" (Gal. 2, 20). Totusi trebuie sa voim §i noi sa fim In EI §i EI In noi. ~i voirea aceasta a noastra se arata ln faptele noastre, ca Tmplinire a poruncilor, sau a voii Lui, ln ceea ce se arata raspunsui iubirii noastre la iubirea Lui. Astfel, Insusi lisus Hristos a spus: "De Yeti pazi cuvinteleMele, ramln In voi. .. §i voi Yeti ramine In iubirea Mea. ~i eel ce ramine Tn Mine §i Eu Tn el, acela aduce roam multa, caci Tara de Mine nu put~i face nimic" (10. 15, 5, 7, 10).

Cel ce crede este In Hristos, sau are pe Hristos In sine de la Botez, aflTndu-se ca 0 mladita in vita §i Tmparta§indu-se de viata Lui roditoare. Dar trebuie sa sporeasca tot mai mult tn trnpartaslrea de viata Lui, de puterea Lui roditoare, ca sa aduca §i el roada tot mai rnulta. Acela are In Sine pe Hristos In calitate de calea spre tot mai multa viata, Tn unire cu viata Lui, dar trebuie sa Tnainteze tot mai mult In EI spre EI. De aceea, attt Hristos, cit ~i Apostolul loan vorbesc nu de staruire nemiscata In Hristos, ci de 0 "umblare" in EI (10. 8, 12; I 10. 2, 11). Hristos, dupa ce a Tnviat, ne-a

lisus Htistos lumina fumii

73

nascut la Botez din nou, dar spre "nadejde vie" In tot mai rnulta viala adevarata (I Petru 1, 3). Fara Hristos, traind ln monotonia ~i ingustimea unei existente sarace, nu cunoastern 0 cale ~i 0 tinta spre care sa Inaintam (I 10. 2, 19). Caci numai ln EI, ca in Cel ce este viata nernarginita ~i nesflrsita, de care ne poate face parte ~i noua, lnaintarn in viata fara sfirsit. Neinaintind in EI ca Persoana care ne cornunica viaja nernarginita, nu putem tnainta in nimeni spre a Ie imparta~i dintr-o astfel de viata. Numai inainttnd in EI, trnparta~indu-ne tot mai mult de iubirea desavtrsita ~i de via!a tnviata ce ne-o comunica EI, putem inainta ~i noi in iubirea sau viata altora. Altfel, ramtnern In egoismul nostru, In disprejul fata de alti], did n-avem puterea sa ne miscarn spre unirea cu ei prin iubire, daca nu Inaintam in unirea cu Hristos ~i In viata fara sfir~it in EI. Neiubirea lui Hristos, unita cu neiubirea semenilor, ne tine Intr-o agitatie care nu ne scoate din noi, deci din intuneric. "Cel ce uraste pe fratele sau, urnbla In Intuneric ~i nu ~tie incotro se duce, ca Intunericul a orbit ochii lui" (I 10. 2, 11). Deci, a lnainta in Hristos tnseamna a Inainta pe calea care ne duce spre viata, care se arata ~i In comunicarea cualtii. Caci Hristos este calea spre viala. Pentru acela Hristos, aratindu-Se drept calea ad eva rata spre viata adevarata, este lumina ad eva rata. EI a venit in lume ca lumina, in sensul de cale adevarata spre viata adevarata. Tmparta~indu-ne tot mai mult de EI, sau de viala, nu mai umblarn In intuneric, ci In lumina. Hristos e lumina adevarata, pentru ca e Viata. EI este, ~i In calitatea de lumina, ~i calea spre viata adevarata :,,~i

74

Dumitru 5taniJoae

Viata s-a aratat ~i am vazut-o ~i marturisim ~i va vestim Viata de veci, care era la Tatal ~i s-a aratat noua ... ~i aceasta era solia pe care am auzit-o de la EI ~i v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina ~i nici un intuneric nu este tntru EI. Dad zicem ca avem imparta~ire cu EI, ~i urnblarn in intuneric, mintim ~i nu savir~im adevarul" (110. 1, 2, 5-6).

Avind pe Hristos in sine, omul care ·crede in EI ajunge sa fie tot mai mult un mediu prin care lucreaza Hristos, asa cum lucreaza sufletul prin trup. Caci lucrind sufletul lui in trupul lui, prin sufletul lui umplut de darul lui Hristos, lucreaza in trupul lui un suflet umplut de Dumnezeu. Toate adele acelui om deyin curate, pentru ca sufletul lui a devenit curat, sau plin tot mai mult de lucrarea durnnezeiasca a lui Hristos cel din el. Ba s-ar putea spune ca ~i in trupul acelui om lucreaza Hristos, odata ce Acesta se afla in om ~i cu trupul Lui, unindu-se cu trupul omului. Aceasta nu tnseamna ca sufletul ~i trupul omului sint puse intr-o stare paslva. Hristos lucreaza de fapt prin lucrariIe sufletului ~i trupului. Asa cum Hristos atingea, prin min a Sa, ochii orbului, ca prin aceasta miscare a mlinii sa transmits puterea Lui durnnezeiasca, asa transmite ~i prin mlinile unei persoane credincioase puterea durnnezeiasca aflata in trupul Sau, aflat ~i acesta lnlaunttul acelei persoane. Hristos este in credincios o cale interioara care il apropie pe om tot mai mult de Sine ~i 11 face tot mai mult mediu al puterilor Sale.

Dar lntrucit puterea lnaintarii spre Hristos nu se cornunica omului numai de catre Hristos ca Dumnezeu, ci vine ~i de la EI in om, Hristos ni S-a facutcale ~i

lisus l-fristos lumina lumii

75

prin pilda faptelor Lui. EI era, ca om, mediu desavlr~it al puterilor Sale dumnezeiesti, de la inceput, dar, ca sa ne arate aceasta prin faptele Sale concrete, a facut din umanitatea Sa un astfel de mediu vizibil ~i succesiv prin viata Sa desfa~urata In asemenea fapte, ca sa poata ~i omul credincios sa-L imite. Se arata parcurglnd ~i Elo cale orneneasca concreta. Ne-a dat putinja sa-L vedem ca 0 cale strabatuta concret cu umanitatea Sa pi ina de dumnezeire, ca sa irnitarn ~i noi faptele Sale, chipul bunatalii ~i curaliei Lui in asemenea fa pte, ca 0 cale strabatuta din copilaria Sa pina la jertfa pe cruce. Ne-a aratat cum sa ne manifestarn bltndetea, curatia de patimi, rabdarea, iubirea, prin faptele Sale concrete. Toata viata Lui e 0 lumina concreta, Dar Hristos ne este, in calitate de cale.tumina sau invers. Tnsa EI ne este 0 cale nesfirsita, pentru ca este nu numai om, ci ~i Dumnezeu. ~i ne este 0 cale nesftrsita chiar ca Persoana, dat fiind ca Insa~i Persoana orneneasca este totodata 0 taina niciodata epuizabila. Chiar persoana umaria este, pe de 0 parte, 0 lumina ~i 0 cale pentru vointa noastra de-a inainta in comuniunea ~i iubirea fala de ea la nesftrsit, neputindu-se confunda cu ea niciodaB. Persoana umana este ~i ea 0 cale nesfirsita, pentru ca niciodata nu sftrseste in a ne comunica ceva. Traieste mereu altceva din ea ~i traiesc mereu in alta stare in legatura cu ea; doreste mereu sa se comunice altei persoane. Inaintez In a 0 cunoaste, caci mai am mereu multe de cunoscut In ea. Dar In aceasta comunicare fara sflr~it este totusi ceva finit, ceva definit, sau un indefinit marginit, Hristos, tnsa, ca Persoana In acelasi timp

76

Dumitru Staniloae

/

umaria ~i divina, este la nesftrsit lntr-o comunicare a infinitalii Sale. E mereu Lumina, mai presus de orice lumina ~i taina, vesnic mai presus de definibilul uman. E taina infinita in ceea ce ne comunica ~i taina infinita in ceea ce rarnlne mereu inca necomunicat. Cu cit comunica mai multa lumina, cu atit se vadeste mai mare taina. Hristos e lumina ~i taina nesfirsita chiar in umanitatea Sa, pentru ca este 0 umanitate prin care se comunica Persoana durnnezeiasca.

Urmlnd pe aceasta cale, prin credinta In Hristos vom ajunge ~i noi la inviere, ca la viata nelngustata, in vesnica fericire, cum a ajuns Hristos ca om. Fiindca ne yom arata ~i noi fii ai Tatalui ceresc ~i frati ai Lui dupa har. ~i eel facut fiu al Tatalui ceresc ~i frate al Fiului Sau nu mai e lasat sa rnoara cu totul ~i definitiv. De aceea Sfintul Apostol Pavel spune ca eel nascut prin har din Hristos eel inviat, la Botez, e rid icat la calitatea de fiu al Tatalui Sau, desigur daca urmeaza calitatea de fiu exemplul Fiului nascut din Tatal dupa fiinla. "Iar inainte de venirea credintei in Hristos, noi eram pazi!i sub Lege, fiind Inchisi pentru credinta care avea sa se descopere. Astfel ca Legea ne-a fost pedagog spre Hristos, pentru ca sa ne indreptarn din credinta, lar daca a venit credinja (in Hristos), nu mai slnte]l sub pedagog. Caci toti slnteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Caci cit; in Hristos v-ati botezat, In Hristos v-ati imbracat" (Gal. 3, 25-27). Intii Hristos ne-a nascut din nou, .dupa invierea lui" (I Petru 1, 3), apoi "fiindca sinte]! fii a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului ~u in inimile voastre, care striga: Avva Parinte" (Gal. 4, 6). De aceea,

I

lisus Hristos lumina lumii

77

dupa Botez pnrrurn prin Taina Mirului pe Duhul Sfint: ,,~i ungerea Lui va va invata despre toate" (I 10. 2, 27). Caci dupa invierea lui Hristos ~i dupa Inaltarea Lui ni s-a cerut sa ne purtarn ca niste fii, lrnplinind cu iubire voia Lui, ~i imitlnd pe Fiul lui Dumnezeu, Cel prin fire, primind putere ~i caldura in aceasta de la Duhul Fiului. Caci strigarea Duhului Fiului ca Duh de fiu din inimile noastre, pune lnsesi inimile noastre in sirntirea de fii iubitori fala de Tatal, asemenea Fiului. Deci nu mai sintem robi, ci fii. "Iar de esti fiu, esti ~i rnostenitor al lui Dumnezeu prin lisus Hristos" (Gal. 4, 7). ~i, ca atare, putem sa nu slujim celor ale lumii, socotindu-Ie suprema realitate (Ibid. 9). Am 'devenit posesorii puterilor durnnezeiesti.

Inainte de venirea In trup, Cuvintul lui Dumnezeu nu ni se descoperise deplin ca Fiu al lui Dumnezeu, deci nici Dumnezeu deplin ca Tata. Cuvintul lui Dumnezeu ne apare Inca in calitate de Pedagog spre Dumnezeu, deci ca un fel de Stapin poruncitor, Deci nu ni se aratase In maxima apropiere ~i comunicare spirituals, ca Frate In umanitate, fadndu-ne ~i pe noi impreuna cu EJ fii ai lui Dumnezeu, ca Tata. Aceasta se arata in faptul ca ne vorbea indirect prin prooroci. Nu ne da, deci, nici .porunca now" a iubirii, pentru di nici EI nu ne aratase ca ne-a iubit pe noi, faclndu-se ' Frate cu noi (10. 13, 14). Lumina de Fiu al lui Dumnezeu, de unul din Treime, nu snalucea inca in deplina c1aritate. Se vedea mai mult prin diferite chipuri. Mai ales se arata puterea lui Dumnezeu prin nourul ce aceperea cortul ~i mergea inaintea lui, aratind cortul plin de slava Domnului (Ie~. 40, 32-35). Prin nor, in cort

78

Dumitru St~niloae

era 0 anurnita prezenja a puterii CuvTntului lui Dumnezeu, dar EI nu se revela ln mod clar. 0 anumita prezenta a puterii Lui In nor era §i ln jertfele de animale ce se aduceau In cort, §i mai ales In mielul pascal, dar aceasta prezenta a puterii Lui, prin chipuri, va deveni 0 prezenta personals clara §i directa a Lui, dnd se va intrupa EI lnsusi ca om. Toate aceste chipuri erau ca 0 "fagaduiala" a venirii Fiului lui Dumnezeu ca Frate §i MTntuitor al nostru, ca sa ne ridice §i pe noi la calitatea de fii ai Tatalui ceresco

Acum se arata clar ca Lumina §i ca sensul cel mai adevarat al existentei noastre, factndu-ni-se, ca Frate, cale ca sa ne unim clt mai mult cu EI, ca frati ai Lui §i

. fii ai Tatalui Sau, nernaginit §i fara de Tnceput. Acum se lamuresc §i se adeveresc toate chipurile din Lege, arattndu-ni-se totodata Tnallimea maxima ce ni se fagaduise prin ele. Omul creat din nimic e ridicat la Tnaltimea de fiu al lui Dumnezeu. fnaceasta se arata al doilea mod al atotputerniciei lui Dumnezeu. Nimicnicia omului, pe de alta parte, e cornpensata prin calitatea de fiu al lui Dumnezeu, caruia i se face Frate §i Tata. De fapt, numai acesta poate fi adevarul. Caci daca exista un Dumnezeu, §i anume un Dumnezeu al iubirii, ca modul cel mai tnalt al existentei - §i In realitate EI trebuie sa fie ca explicare a existentei - EI nu po ate, daca vrea sa mai existe §i altceva, sa nu creeze acel altceva din nimic, dar §i sa nu-l ridice la o unire cu Sine, pentru a fi tn toate 0 unitate, Tara sa-l desfiinteze pe acel altceva ca creatie.

~i aceasta treapta la care e ridicat creatul, este aceea de fiu al Sau. Numai la aceasta suprema apro-

lisus Hristos fum ina fumii

79

piere tntelegern di vrea sa poata ridica Creatorul iubitor pe cel creat. Numai facut fiu, cunoaste pe Tatal sau necreat ~i Creator la maximum, precum II poate ~i imita In viata sa. lar aceasta cunoastere ~i imitare nu poate sa nu fnainteze la nesftrslt, data fiind infinitatea Aceluia ~i finitudinea firii celui creat. N-a creat Dumnezeu din iubire 0 faptura constienta ca 5-0 tina cu disprej tntr-o separatie de nedepasit fata de Sine.

Dar nu se poate face creatul fiu al necreatului, da. , ca nu are, pe de alta parte, Necreatul un Fiu ~i acest Fiu nu e intr-un fel model al creatului ~i nu se face EI insu~i Frate cu creatul, adica om.

Prin aceasta, Fiul lui Dumnezeu ni se face calea clara ~i eficienta a oamenilor spre calitatea de fii In Hristos. Acum ne ajuta sa-I urrnam Lui ca Fiu facut om prin Duhul Sau de Fiu. Astfel, sintem introdusi In relatiile treimice sau facuti rnostenitori ale celor ce Ie are Fiul de la Tatal. Nu mai sintem stapini]! de pofteIe ce ni Ie trezesc lucrurile am de mici ale lumii, chiar prin valoarea data carnii animalelor ca jertfe, ci Ie vedem pe acestea ca mediu straveziu al lui Dumnezeu, ca mijloace prin care ne aratam iubirea ajutatoare unii fala de alti].

in felul acesta am cunoscut Adevarul. Nu mai 50- cotim ca adevar ultim lumea, ci pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii ~i al oamenilor, Mlntuitorul acestora de sub puterea mortii ~i de perspectiva Intunericului iadului. Am cunoscut pe Hristos ca Lumina, sau ca sensul pozitiv suprem al lumii ~i al oamenilor. Am cunoscut c:a EI este Adevaru] din care sint §i spre care slnt duse toate. Am cunoscut ca cei ce 50-

'.

80

Dumitru Stani{oae

,

cotesc lumea ca ultimul adevar sint tntr-o rninciuna, luind intunericul unei "culturi" atee drept lumina. Am cunoscut ca cei ce nu cunosc pe Hristos ca Fiul lui Oumnezeu eel tntrupat ~i, deci, ca {urnina lumii,

ci 0 socotesc pe aceasta ca un ica real itate, se afla tntr-o mare rninciuna. Am cunoscut ca toate cuvinte-

Ie prin care sustin aceasta parere rnincinoasa sint minciuni. Am cunoscut ca, avindu-Ie numai pe ele, yom f lntr-o vesnica saracie sau moarte.

Singur Hristos este Adevarul, fiindca singur EI, ca Dumnezeu eel venit la noi in trup, este calea care ne duce la viata nesftrsita. EI este "Calea, Adevarul ~i Viata", EI este Calea, pentru ca este Adevarul ~i Viata: EI este Viata, pentru ca este Adevarul. EI este Singurul in care avem viata adevarata, in care creatia se uneste cu Creatorul. Cei ee-L neaga pe EI ca Viata adeva rata, cei ce neaga ca EI este singura cale spre viata ad eva rata, afirrna minciuna ~i moartea drept adevar. ~i eel care ispiteste pe oameni spre aceasta minciuna, eel ce e eel dintii care a sustinut aceasta minciuna ~i continua sa 0 sustina, este diavolul, EI afirrna lumea aceasta ca ultima realitate, nearattnd 0 cale spre Dumnezeu, ca deosebit de lume, ci conduce, prin minciuna lui, spre moarte, in care cei ce-i slujesc lui

se afla, in parte, inca de acum, dar pot sa scape de ea I inainte de a muri cu trupul, fapt prin care i~i pot ara-1J ta imitarea lui Hristos. Cei ce nu recunosc pe Hristos J drept cale spre Dumnezeu mai presus de lume, ci 50- cotesc ca lumea aceasta e singura realitate, nu cunose nici 0 cale de scapare de moartea din ea. Dumnezeu Cuvintul ajuta pe oameni sa urmeze Lui inain-

/is us Hristos lumina fumii

te de intrupare prin Cuvintul Lui. Dar lumea era inca in intuneric. Prin intrupare, insa, a venit in lume, risipind intunericul pentru cei ce au primit credinta in EI. Cei ce nu cred in EI, ca Fiul ~i Cuvintul lui Dumnezeu, venit sa ne arate ca Dumnezeu este iubire, considera ca totul este staptnit de intuneric, de lipsa de sens, ~i-~i tngaduie sa faca raul ca forma a egoismului. Acestia i~i vor lua osinda pentru veci, spre deosebire de cei ce, crezlnd ca Dumnezeu este iubire ~i Hristos este Fiul intrupat, ca 0 dovada a acestei iubiri ~i imita pe Hristos prin fapte de iubire, nu vor fi ostnditi, ci se vor bucura de comuniunea vesnica ~i fericita cu Dumnezeul iubirii: "Cel ce crede intru EI, nu se judeca, lar eel ce nu crede, este judecat di n-a crezut tntru numele Fiului Unuia Nascut al lui Dumnezeu. lar judecata este aceasta, ca Lumina a venit In lume ~i oamenii au iubit intunericul rnai mult ca lumina. Caci faptele lor erau rele. Caci oricine face rele, iubeste intunericul ~i nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca, lar eel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se

• cunoasca faptele lui ca sint savlrsite in Dumnezeu" (10. 3, 18). Dar cei ce nu cred in EI, nu iau cuvintele Lui ca ad eva rate, ci pe cele ale diavolului, care foloseste cuvintele ce ni s-au dat de Dumnezeu prin creare, in chip mincinos, indemnindu-i prin ele sa nu creada in Hristos, Adevarul ~i Viata, ~i sa nu mearga spre EI pe calea aratata prin pilda Lui. Ei asculta de diavolul care da, drept viata, ceea ce nu e viata si. drept adevar, ceea ce nu e ad eva r, sau drept viata, moartea: "Voi stnteti din Tatal vostru diavolul ~i vreti

81

82

Dumitru StJniloae ·1

sa face]i faptele Tatalui vostru. EI, de la inceput, a fost tnselator de oameni ~i nu a stat intru adevar. pentru ca nu este adevar Intru el. Cind graieste minciuna, graieste dintru ale sale, cad este mincinos §i tatal minciunii" (10. 8,44).

lisus Hristos este Adevarul sau viata adevarata. pentru ca este Fiul Tatalui. Daca Dumnezeu nu are Fiu, nu este iubire in EI §i nici oamenii nu sint crea]i de un Dumnezeu al iubirii, pentru a fi facuti, prin Fi-

ul Sau, fii ai Sai. In acest sens afirrna Hristos ca EI es-

te Adevarul, pentru ca este Fiul prin fire al unui Tata supremo Deci, cei care cred in EI ca in Fiul Tatalui, . cred in Dumnezeu cel adevarat. 1 .••

Aceia cred ca pot avea ~i ei pe Dumnezeu ca Ta-i tao "Daca Dumnezeu ar fi Tatal vostru, M-ati iubi pe Mine, caci de la Dumnezeu am iesit, Pentru ca n-am venit de la Mine Insurni, ci EI M-a trimis" (10. 8, 42). Daca Hristos n-ar fi de la un Tata dumnezeiesc, ci ar fi

Ca oricare om singur de sine, n-ar fi Dumnezeu. ~i daca n-ar f Fiul lui Dumnezeu, ar fi indrept'ltiti sa nu creada .ln EI. in credinta in Hristos este implicata eredinta in Sfinta Treime. Un Dumnezeu care nu e in Treime nu e Dumnezeu. Tn acest caz lumea e singura realitate.

lisus Hristos este Adevarul, §i ca atare sensu I vietii noastre, 7ntrucit cel ce este viata ln Sine, 7ntrup7ndu-se ca om, i-a dat §i omului viata vesnica, scapindu-l de rnoarte.Tara Hristos, adica fara Fiul lui Dumnezeu intrupat ca om, lumea tntreaga §i existenta oamenilor In ea ar fi fara sens. EI s-a facut prin intrupare "Lumina lumii", sensul ei. Fiul §i Cuv7ntul lui Dumnezeu este, in calitate de Dumnezeu in Sine, Insus! lumina.

Usus Hristos lumina lumii

83

Dar Inainte de Intrupare lumina numai In parte sensu I existentei, prin cuvintele Lui relevate prin prooroci. Adevarul, binele, viata §i lumina stnt una. Raul, moartea, Intunericul §i minciuna la fel. ~i to ate au caracter personal. Minciuna In§eala, dlnd morjli spirituale aparenta de viala, §i raului - aparenta de bine a persoanei, in sens egoist, §i intunericului - aparenta de lumina. Minciuna Ie prezinta pe toate acestea ca adevar.

9 Fagaduinta data omului de a se ridica din intunericul pacatului in lumina lui Dumnezeu, prin jertfele poruncite de legea dinainte de Hristos

Pacatul ca implinire a poftelor egoiste, cu uitarea lui Dumnezeu, este intuneric. airuirea de sine a omului lui Dumnezeu, sau jertfa, este deschidere spre izvo-· rul luminii ~i spre primirea vietii nernarginite ~i nesfir~ite a lui Dumnezeu, deci a descoperirii sensului existenjei proprii ~i a trairii in EI. inca jetfele Legii slnt acestea, atlt prin ele, cit ~i prin faptul ca se savtrsese la porunca lui Dumnezeu, sau in temeiul Revelatiunii Lui.

a. Omul, odata cazut prin Adam, nu se va mai putea darui deplin sau aduce jertfa curata lui Dumnezeu. Aceasta se arata in faptul ca Dumnezeu ii cere omului sa aduca in locul lui animale care nu pacatuiesc, insa nici nu au con~tiinta ca se pot aduce ele tnsesi lui Dumnezeu. Dar ca sa se arate ca Dumnezeu vrea 0 jertfa curata, nestaplnita deloc de pofta egoista, cere sa se lmplineasca aceasta macar simbolic, poruncind ca animalele aduse jertfa sa fie animale tinere. Aceasta a aratat-o Dumnezeu ~i prin prilejul dat lui Avraam de a aduce ca jertfa lui Dumne-

(

86

Dumitru Staniloae

zeu, In locul fiului sau Isaac, un berbec, dupa ce i-a vazut capacitatea de a asculta pe Dumnezeu pTna la a-§i darui tot ce avea mai scump, adica pe Insusi fiul sau, tnttiul §i noul nascut. Cu aceasta jertfa lnlocuitoare a jertfirii de sine, sau a fiilor lntli nascuti, ca cei mai iubi]i ai lor, s-a multurnit Dumnezeu prin Legea dinainte de venirea Fiului Sau tn trup, cerind, In 10- cui lor, jertfa unui miel de un an.

Dar Dumnezeu a lasat totusi, dupa pacatul In care au cazut oamenii, cu toata jertfirea simbolica a Tntiiului dintre ei, moartea, ca sa se vada ca jertfa mielului §i, tn general, jertfa de animale nu-i scapa cu adevarat de moarte. Dar a lasat moartea §i ca putinla pentru Fiul Sau ce avea sa vina sa Se fad om, sa prirneasca moartea ca jertfa farade pacat, cu totu I nevinovata §i voluntara, lui Dumnezeu pentru oameni, §i ca prin aceasta sa devina, §i pentru cei ce cred In Hristos, mijloc de trecere a vietii lor la viata lntru fericirea celor mai depline comuniuni cu Dumnezeu.

Trebuia, deci, sa apara Omul fara de pac at, deo valoare mai mare §i mai mult dedt egala cu a tuturor oamenilor, ca sa se aduca jertfa lui Dumnezeu pentru to]i oamenii, ca Mielul adevarat care sa Tnlocuiasca cu deplina eficienja mielul animalic. In jertfirea mielului Legii se arata profetic nadeidea trecerii omenirii prin moarte la viata. Era, In acest sens, 0 lumina, dar mai mult 0 lumina ca nadeide Tn venirea la oameni a adevaratei lumini, echivalenta cu ridicarea lor din "Tntunericul rnortii", In lumina vietii,

Moartea a fost lasata, deci, de Dumnezeu pentru oameni, nu numai ca pedeapsa pentru pacat, ci §i ca

lisus Hristos lumina lumii

87

mijloc de a se aducelui Dumnezeu ca [ertfa viata, pentru scaparea de moarte. Aceasta s-a petrecut prin Hristos, care ainvins prin puterea Sa moartea, jertfindu-Se EI, eel fara pacat, pentru pacatul lurnii lntregi.

b. Exista 0 strtnsa legatura lntre nasterea din Fecioara ~i tntre jertfa eficienta a lui Hristos, ca dovada a iubirii lui Dumnezeu, deci a descoperirii luminii lui catre oamen i.

Transformarea mortii, din pedeapsa pentru pacat, In inijloc de trecere la viata In Dumnezeu, a f~kut-o Hristos prin faptul ca, fiind Fiul lui Dumnezeu, S-a facut om din Fecioara, ca sa Se aduca jertfa pentru oameni. Daca n-ar fi fost facut fara unirea barbatului cu femeia, ar f mostenit pacatul stramosesc ~i, ca atare, ar fi suportat moartea ca 0 urmare necesara a pacatului rnostenit, deci pentru pacatul propriu, nu pentru pacatul oamenilor, ba chiar n-ar fi fost nasterea ca om a lui Dumnezeu. NCl§terea Lui ca om din Fecioara a fost un act al lui Dumnezeu din iubire libera, deci 0 manifestare a puterii ~i iubirii lui Dumnezeu.

1 0 lesirea de fapt a omului din lntunericul pacatului, prin nasterea Fiului lui Dumnezeu facut om, spre a Se jertfi pentru oameni ~i a Invia

a. Nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara, este inceputul ~i conditia prima a ridicarii omului din intunericul pacatului ~i a inaltarii lui In lumina lui Dumnezeu prin jertfa ~i lnviere. De aceea s-a facut Fiul lui Dumnezeu om din Fecioara, pentru a ridica pe om din aceasta stare.

inca nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara este un act de creatie decisiva a lui Dumnezeu pentru oameni, un act de iubire ~i atotputernicie. Numai ea a facut posibile alte acte de creatie, lntre care jertfirea Lui ca om pentru oameni, ~i prin aceasta, biruirea mortii ~i asigurarea comuniunii depline ale Sale cu oamenii ~i vesnica fericire a acestora. Daca nu s-ar fi facut om, dar nu din necesitate naturala, ci din iubire libera, deci din Fecioara, n-ar fi facut posibile nici unul din actele rnintuitoare eterne ale luminii durnnezeiesti. Nasterea din Fecioara este un act al vointei constiente ~i al atotputerniciei lui Dumnezeu ca pricina de ridicare a existenjei ornenesti din lntunericul pacatului, la lumina vielii vesnice in Dumne-

90

Dumitru Staniloae

zeu. Chiar actul nasterii sale ca om, a scos umanitatea asumata de EI de sub legea unei necesitati a naturii cazute In pacat, putlnd comunica, drept urmare, §i oamenilor, prin credinta In EI, 0 nastere noua, din voinja lor, In Taina Botezului. Tn general, nascindu-Se din Fecioara, a aratat ca omenirea poate fi ridicata de sub. legea fatala a nasterii spre moartea definitiva, Prin aceasta a aratat ca, nefiind EI nascut din pacat, fara voia Lui, n-a fost supus nici legii mortii fara voie pentru pacatul Sau, ci a primit-o de buna voie, din iubire pentru oameni. Aceasta ca sa-i poata ridica §i pe ei, dupa inviere, la nasterea din nou prin Duhul Sau, pentru pregatirea spre biruirea rnortii, sau ca mijloc de trecere prin ea la unirea cuEI, Cel inviat pentru veci. Nasterea din Fecioara este actul initial al ridicar!i urnanitatli din legea naturals a nasterii spre moarte, deci a nasteril fara sens. Omenirea a fost scoasa de sub dogmele naturii supuse necesitatii totale, formulate ca dogme ale §tiinlei. Fara aceasta eliberare de ele prin Dumnezeu facut om, toata existenja ar fi inexplicabila. Ele stnt biruite, prin actele iubirii, de libertatea lui Dumnezeu, stnt inJocuite de dogme ale libertatti, prin iubirea lui Dumnezeu. Toate sint din iubire §i iubirea este libertate. Fiul Lui s-a facut, din iubirea care este tntre Tatal, Fiul §i Sflntul Duh, om in deplina libertate, nesupus pacatului §i rnortii, dar in stare sa-§i asume, din iubire, vina oamenilor §i sa prirneasca in mod liber moartea pentru ei. Tn acest act s-a facut stravezie dumnezeirea Lui, sau lumina ei. Formatlile neoprotestante, neadmitlnd nasterea lui Hristos din Fecioara, nu dau tnsernnatate

Jisus Hristos lumina lumii

91

nici crucii. Dar acest lisus nu mai prirneste moartea pentru altii, deci de buna voie, ci din necesitate, de aceea EI nu mai este Mlntuitor, nici Hristos, sau Dumnezeu, ci simplu om sau prooroc omenesc. DuPl ele, nu exista un Dumnezeu mai presus de legile naturii. ~i, de aceea, acele forrnatii nu mai prea vorbesc nici de invierea Lui. Numai 0 moarte prirnita de buna voie poate fi rnintuitoare. Caci numai aceasta moarte nu e a omului pacatos obisnuit, ci a Fiului lui Dumnezeu facut om. Ele nu corespund trebuinjei de a se fi lmplinit chipurile din Legea revelata ~i nici aspiratiei omenesti de a se lmpllni prin Intilnirea directa a Fiului lui Dumnezeu cu oamenii.

b. E 0 mare taina faptul ca lnsusi Persoana Fiului lui Dumnezeus-a facut Persoana a firii ornenesti ~i, de aceea, s-a putut naste din Fecioara ~i a putut primi moartea de buna voie. Dar aceasta taina lnseamna ca nu legile oarbe ~i fatale sint totul, caci ele, prin ele, nu explica nimic.

Persoana Fiului lui Dumnezeu a putut sa se faca Persoana a firii ornenesti, pentru ca EI a creat-o. ~i aceasta explica mai bine lumea, decit legile oarbe.

Putinta Fiului lui Dumnezeu de a se face Persoana a firii ornenesti arata ~i ce calitati mari a dat EI, prin creare, firii ornenesti, EI S-a putut cobort la ceea ce a creat EI insu~i din nimic, pentru ca a dat acestuia 0 valoare mare. Dar, ca sa se arate ca 0 face aceasta chiar EI, prin puterea Lui, .nu se supune nasterii obisnuite a celorlalti oameni, caci aceasta ar insemna a nu avea existenta prin Sine Insusi. Ci EI Insusi se face om, nedesparjit de Sine; nu e facut om de 0 pe-

reche de oameni. Ci se face EI insu~i om, lmplinind EI [nsusl rolul de formare a Sa ca om, dintr-o femeie Fecioara. Aceasta tnsearnna ca s-a facut EI insu~i om, in deplina libertate. Dar nu S-a facut om din nimic, alaturi de oamenii existenti, ci ~i-a luat firea omeneasca din firea orneneasca cornuna, existenta ~i in Fecioara din care S-a nascut,

11 Viata lui Dumnezeu data noua

prin jertfa ca om a Fiului Sau

Fiul lui Dumnezeu S-a iacut om intre ei, ca sa se poata darui lui Dumnezeu ca jertia cu adevarat mintuitoare pentru ei, ca sa se lrnplineasca ceea ce se fagaduia prin chipul jertfelor de animale ~i, tndeosebi, al mielului animalic din Lege. Fagaduiala, data In Lege prin mielul animalic, ca chip care scapa pe Intiiul nascut al fiecarei familii de moarte ~i deci pe fiii viitori ai tuturor familiilor, deci pe tqi oamenii, nu-i scapa dedt de moartea pentru un timp. Acum ni s-a Bcut Fiul lui Dumnezeu Mielul constient, Dumnezeu ~i om, care Ii scapa pe toti oamenii de moarte, pentru veci. EI nu e numai tnttiul nascut, ca om, ci este Intiiul nascut al Fecioarei, dar ~i pentru ca e ~i Unul Nascut al Tatalui ceresco Ca atare, ElSe aduce jertfa lui Dumnezeu, fiind tntiiul ~i Unul nascut om, nevinovat, al tuturor oamenilor, dar ~i Unul Nascut al lui Dumnezeu.

Daca In Lege Isaac, care reprezenta pe toti urma?ii lui Avraam, a fost scapat de moarte pentru un timp printr-un miel animalic, acum Mielul adevarat, reprezentind pe toti, ii scapa de moartea definitiva, mai ales ca nu e supus prin pacat mortii. fiind ~i Dumnezeu facut om. [ertfa Lui rnulturneste acum in mod real pe Dumnezeu, reprezenHnd In mod real pe

-.

\

Dumitru S~niloae

94

toti oamenii, atragtndu-i spre EI, iar, pe de alta parte, fiind ~i jertfa Fiului Tatalui atotputernic §i iubitor. Ea e, de aceea, jertTa rnlntuitoare de moartea vesnica ~i cauzatoare a vietii vesnice, fiind jertfa Fiului adusa Tatalui ceresco Prin aceasta, jertfa lui Hristos este jertfa plina de toata Lumina, sau aduce umanitalii toata lumina lui Dumnezeu. Tn Hristos se vede ca omul nu e produsul fara sens al naturii, ci e adus la existenta de Dumnezeu ca sa fie mintuit dupa caderea tn pacat tot de catre Dumnezeu, caci tot prin EI e identificat cu Persoana Fiului lui Dumnezeu. Omul e readus la viata ve~nica prin jertfa adusa lui Dumnezeu de Fiul lui Dumnezeu Insusi, care e, totodata, ~i jertfa omului facut fiu, adusa Tatalui.

Tn jertfa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celtntrupat, e jertfa Fiului lui Dumnezeu adusa lui Dumnezeu Tatal ca om. Tn ea se stravede toata Lumina iubirii rnlntuitoare a Fiului lui Dumnezeu, sau toata iubirea mintuitoare a Sfintei Treimi. Sau Insusi Tatal trimite pe Fiul Sau sa se faca om §i sa se [ertfeasca Lui pentru a face, prin Duhul Sau de Fiu, fii iubiti pe oamenii pentru care se iertfeste Fiul Sau facut om. Nu e vorba aici de 0 satisfactie data onoarei jignite a lui Dumnezeu, prin jertfa de valoare egala sau mai mare cu a pacatului omenesc a Fiului Sau facut om, ci de iubirea nemarginita a unui Tata care-si trimite pe Fiul Sau sa se aduca jertfa ca om pentru oameni, ca sa se vada ln jertfa Lui, jertfa iubitoare pTna la moarte a oamenilor ce-si tnsusesc de la Fiul Sau §i de la ei, In mod treptat, jertfa Lui tn vecii vecilor.

lisus Hristos lumina lumii

95

Acest mare sens al jertfei lui Hristos, ca lumina suprema a iubirii Fiului lui Dumnezeu facut om, aratat a oamenilor pentru a si-o insu~i ~i ei ca valoare ~i rost al exlstentei lor, 0 exprima Mintuitorul Insusi prin cuvintele prin care lnterneiaza taina imparta§irii I de trupul §i singele Sau, jertfite pentru noi.

EI S-a jertfit pentru ca sa ne tnsusim §i noi iubirea §i lumina Lui, manifestata in jertfa Lui pentru noi. Aceasta 0 spune prin cuvintele: "Luati, mlncati, acesta este trupul meu, care se fringe pentru voi spre iertarea pacatelor" §i : "Beli dintru acesta totl, acesta este singele meu, al legii celei noi, care pentru voi §i multi se varsa spre iertarea pacatelor", Am dat aceste cuvinte asa cum au fost retinute in Sflnta Liturghie, ca tradijie a Bisericii. Ele stnt completate in actul Imparta§irii prin cuvintele: ,,~i spre viata de veci".

Daca trupul s-ar fi frint spre iertarea pacatelor oamenilor in sens juridic, nu ar fi trebuit sa li se mai dea lor. Dindu-se fiecarui credincios spre iertarea pacatelor §i spre viata de veei acesta face ca sa se uneasca trupul omului cu trupul §i cu singele jertfit al Sau §i, prin aceasta, sa-§i tnsuseasca starea lui Hristos, in care s-au iertat pacatele noastre ale tuturor ~i s-a instaurat viata de veci pentru noi toti. Dar aceasta insearnna sa ne tnsusirn §i noi starea Lui de jertTadin iubire fata de Tatal ceresc §i de oameni.

lisus instituie actul Sfintei imparta§anii de trupul §i singele Sau jertfit ca sa explice jertfa pe care 0 va aduce a doua zi. EI anticipeaza In mod tainic, la Cina cea de Taina, aducerea Sa reala ca jertfa a doua zi.

96

Dumitru Staniloae

De aceea Ie spune Apostolilor ca aceasta Imparta~ire sa 0 savirseasca ~i ei "spre pomenirea Lui", repetlnd trnpartasirea de jertfa Lui, ce-o va aduce a doua zi ~i a carei Imparta~ire le-a facut-o posibila, In mod tainic, plna mai era cu ei In trupul Lui dinainte. EI a facut aceasta ca sa putem Inlelege ca Else va jertfi pentru ca ei sa se tmpartaseasca de trupul ~i singele Sau ce se va jertfi.

Nemaivorbind de Sine ca Miel, ci spunlndu-Ie direct ca Ie da trupul ~i singele sau de Dumnezeu facut om ~i jertfit, vrea sa arate ca chipul a fost Implinit de realitate, ca ceea ce li se fagaduise oamenilor prin chipul Mielului se lrnplineste acum prin Mielul supremo Sinodul VI ecumenic a dispus sa nu se mai foloseasca In iconografie chipul lui Hristos ca Miel, spre a se arata ca acum nu se mai aduce un miel ca chip general, ci Insu~i trupul Lui ca trup real ~i unic al Fiului lui Dumnezeu. Trupul ~i singele Lui aduc In noi asernanarea cu EI, prin unirea cu ele. Aceeasi unica Persoana dumnezeiasca, devenita totodata ~i 0 unica Persoana orneneasca, se uneste cu noi toti, adunlndu-ne pe noi toti ca persoane unice cu EI.

Se mai foloseste termenul de Miel pentru Hristos doar la pregatirea plinii ~i vinului, spre a fi prefacute In trupul ~i singele lui Hristos, la Proscomidie, dar precizlndu-se ca Tnsu~i Hristos e Cel In al carui trup ~i slnge se vor preface piinea ~i vinul, dar ca el se va aduce jertfa fIca 0 oaie". Prin aceasta se accentueaza ca Cel ce Se aduce jertfa e lisus Hristos Tnsu~i.

~i se mai foloseste termenul Miel dnd preotul irnparte chipurile plirrii ~i vinului, care au ramas dupa

lisu,S Hristos lumina lumii

97

prefacerea lor in trupul ~i singele lui Hristos: lISe sfarima §i se Im parte Mielul lui Dumnezeu" etc. Dar dnd are loc Imparta~irea de fapt a persoanelor, foloseste direct termenii: .trupul ~i slngele Domnului".

. Trupul ~i slngele jertfite ale lui Hristos nu mai sint un trup §i singe ca al oricarui om, ci trupul ~i singele Persoanei lui Dumnezeu-Cuvintul, care S-a jertfit ~i ni Se Imparta~e~te prin ele. Ele slnt trupul §i slngele Persoanei durnnezeiesti a Fiului lui Dumnezeu, care ~i le-a facut proprii. Prin ele lucreaza In noi Persoana Lui. Ele aduc In noi iertarea Tatalui, Caruia S-a adus EI jertfa ca Fiul Lui facut om, aratind Tatalui iubirea Sa de om §i intiparind-o §i In noi, ca sa cistige §i pentru noi iubirea Tatalui ceresc. De aceea, prin trupul §i slngele Lui sintem sfintili §i noi, ca jertfa primita cu bucurie de Tatal ceresc. lertfa adusa de Hristos Tatalui ca om, care este totodata Acelasi §i Fiul Unul Nascut al Lui, cu iubirea de Fiu al Sau, ne aduce §i pe noi Tatalui, prin faptul ca ni se tntipareste §i noua, ca sa ni se intipareasca §i raspunsul de Tata iubitor al Tatalui Lui. In acest Inteles, jertfa lui Hristos de care ne Imparta§im ne Imbraca In lumina de Fiu a lui Hristos §i, deci, In lumina Tatalui In care este imbracat EI. Dar Hristos da cu anticipatie, cit este inca Intre ucenicii sai In forma sigura, trupul Sau, nu numai In stare de jertfa, ci ca trupul cel inviat din moartea prirnita ca jertfa. ~i acest trup este deplin luminat §i lurninator. Sfintul Grigorie Palama zice: .Straluctrea acestei lumini (in care se unesc ingerii) peste oameni a prelnchipuit-o Dumnezeu In cursul celor patruzeci de ani din pustiu, trimittnd mana din cer ~i a

98

Dumitru Staniloae

implinit-o Hristos, dtnd lumina Duhului ~i daruind trupul Sau lurninator spre mincare celor ce cred tare In EI ~i dovedesc credinja prin fapte" (AI treilea cuvint din cele dintii privind lumina ~i luminarea durnnezeiasca, la Pro Dr. D. Staniloae, Viata ~i invatatura Sfintului Crigorie Palama, Sibiu, 1938, p. XXXVI).

~i lisus Hristos inlocuieste Mielul, ca chip al trupului Sau, sau al sau insus], cu piinea, caci a spus mai lnainte ca EI este .Piinea cea vie, care s-a pogorit din cer", plinea care e "viata (spirituala) a lumii, precum piinea de pe pamint e viata ei rnateriala, ca chip al vie]!i ei spirituale". De aceea, EI e ~i .Piinea ingerilor", pentru ca lngerii se hranesc In cer cu EI, ca lumina a vietii lor.

Legea nu a putut sa scape pe oameni din pacat, caci, cerindu-le sa nu-I savirseasca, nu Ie dadea ~i puterea pentru aceasta. De aceea, Hristos le-a dat harul, sau puterea iubirii traite In jertfa Lui pentru ei, ca, asa cum a omorit EI moartea prin moarte suportaa din iubi-

re pentru oameni, fiind nevinovat, sa Ie comunice ~i

lor aceasta iubire sau harul Lui, prin care sa omoare moartea. "Dar Dumnezeu Invedereaza dragostea Lui

fata de noi prin aceea ca. pentru noi, Hristos a murit dnd eram Inca pacatosi" (Rom. 5, 8) ... "Caci daca prin greseala unuia multi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu ~i darul Lui au prisosit asupra

celor multi prin harul unui singur Om, lisus Hristos... ·1.' ...• 1 ... ·.·.·. Hindea, daca prin greseala unuia singur moartea a 1-

Imparatit printr-unul, cu mult mai mult cei ce pri- { mesc prisosinta harului ~i a darului dreptati: vor irn- n para!i In viala prin Unul lisus Hristos. Deci, precum

lisus Hristos lumina lumii

99

prin greseala unuia a venit osinda pentru toti oarnenii, asa, prin dreptatea unuia, a venit pentru toti oamenii indreptarea care da viata. Caci, ,precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatos) cei multi, tot asa prin ascultarea Unuia se vor face drepti cei multi" (Rom. 5, 15, 17-19). Daca urmarea greselii unui om, trecuta la cei nascuti din el, a putut face pacato~i pe acestia. cu mult mai mult puterea curatiei unui om, care e ~i Fiul lui Dumnezeu, poate face pe cei ce se nasc din EI duhovniceste ~i rarnln in EI ~i EI in ei permanent, se vor face drep]i prin EI. Harul iubirii durnnezeiesti din Hristos are puterea sa faca iubitori de Dumnezeu ~i de oameni, deci drepti, pe cei ce se deschid Lui. EI Ii elibereaza pe acestia de moartea spirituala a egoismului, prin comuniunea in care intra EI cu ei. EI aduce omului lumina deplina a sensului existentei sau via]a vesnica, scottndu-l din Intunericul lipsei de sens. Daca Legea nu ne putea elibera de intunericul ~i moartea susjinute in noi de pacatul rnostenit din Adam, harul iubirii lui Hristos poate face aceasta.

12 lnvierea lui Hristos,

sensu I istoriei sau depasirea ei

Daca Fiul lui Dumnezeu a deplasat, prin nasterea ea om din Fecioara, legea rigida adusa de pacat, iar prin lnviere s-a ridieat peste puterea rnortii, ea alta forma a legii rigide a materiei trupului, In viata de dupa lnviere a Sa §i a noastra, ne ridica deplin la libertatea fala de legile materiel, de sub robia lor. 0 spune aeeasta Sfintul Apostol Pavel in Epistola catre Romani: "Fiul lui Dumnezeu a primit ea om patimile vrernii de acurn, sau ale rnortii de buna voie, pentru a se ridiea la slava, sau biruirea aeestora. lar de ne Insusim §i noi, eu rabdarea §i eu credinja In EI, patimirile Lui, ne vom imparta§i §i no; de slava Lui in vesnicia viitoare. Caci, prin aceasta patimire eu Hristos devenim §i noi fii ai lui Dumnezeu impreuna eu EI, deei §i rnostenitori ai puterii Lui, nemaifiind robi. ~i aeeste patimiri sint prea miei fala de marea slava la care vom ajunge prin ele. ~i, daca sintem fii, sintern §i rnostenitori ai lui Dumnezeu §i impreuna ne §i slavim. Caei soeotese ca patirnirile vremii de aeum nu slnt vredniee de slava care ni se va deseoperi" (Rom. 8, 17-18). ~i aeea slava 0 pastreaza firea noastra ea 0 nadejde, ehiar daca a pierdut-o prin pacat, Caci nu

102

Oumitru Stsniloee

numai d'i nu se simte bine in robia ce-i este irnpusa de legile materiei ~i nu se poate trnpaca cu glndul ca ea II va aduce la moartea definitiva, dar chiar natura universului, prin faptul ca ramine cu toate descompuneri Ie ce se produc In ea, arata ca e facuta pentru a nu pieri, sau pentru nestricaciune, ca sa se arate ~i In slava nepieritoare a oamenilor, dnd se vor descoperi ca fii liberi ~i nemuritori ai lui Dumnezeu, asa cum 0 cere ~i aspiratia lor. .Pentru ca nadejdea cea dornica a zidirii (inconstientel asteapta descoperirea fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 19), ca 0 slava maxima ~i ca 0 vesnica fericire. Aspiratia oamenilor dupa aceasta fericire este, dupa Sfintul Apostol Pavel, una cu asteptarea de a deveni fii ai lui Dumnezeu §i aceasta prin unire cu Fiul lui Dumnezeu prin fiinla facut om, deci nu numai la 0 relatie de pace, prin simpla satisfactie a onoarei lui Dumnezeu de catre 0 Persoarra care e ~i Dumnezeu ~i om. Ei aspira, deci, sa ajunga In maxima relatie iubitoare cu Dumnezeu. Aceasta implica unirea cu ei a Fiului lui Dumnezeu facut Frate al lor prin Intrupare. Prin calitatea de fii ai lui Dumnezeu ~i frati ai Fiului Lui, ei dobindesc ~i slava maxima. Aceasta irnplica ~i capacitatea lor de a folosi In mod liber vointa lor, caci deplin liberi devin abia prin doblndirea slavei de fii ai lui Dumnezeu. Nici natura nu are acum In ea descoperita toata Inaltimea ei, caci a fost supusa coruptibilitatii din pricina caderii omului, sau a slabirii spiritului lui. Ea a fost coborita prin aceasta la nivelul unei mi~cari desarte, spre a antrena 0 descompunere a trupuri lor care sint supuse unui astfel de proces desert. "Caci zidirea a fost

lisus Hristos lumina lumii

103

supusa desartaciunii nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o cu nadejde" (Rom. 8, 20). Ea a fost supusa unei slujiri care nu-I scapa pe om de moarte ~i nu-i descopera slava viejii vesnice in Dumnezeu, ci il pregateste pentru moarte. Dar aceasta slujire desarta n-a desfiintat nici in om, nici in zidire, nadejdea revenirii omului la slava lui In Dumnezeu In ea, eft ~j la bine. E nadejdea ca In ea se va arata omului prezerta lui Dumnezeu, ca ea poate fi un mijloc prin care omul va cunoeste tot mai mult pe Dumnezeu ~i ca se va umple cu slava Lui, aratindu-se ~i prin ea cu slava libertatii lui, iar, prin aceasta, scapind ~i ea de robia legilor stricaciunii. Caci numai 0 libera folosire a ei poate scoate la iveala toate posibilitatile ei nesflrsite In unirea lor cu puterile durnnezeiesti ~i cu cele ornenesti, dezvoltate de cele durnnezeiesti. Caci natura n-a putut fi creata de Dumnezeu pentru un proces monoton §i zadarnic, caruia Ii este supusa acum. ~i posibi litatile ei se tnmultesc prin sporirea puterilor spiritului omenesc de a Ie cunoaste ~i folosi,' prin adlncirea lui In unirea cu Dumnezeu. .Pentru ca ~i zidirea Insa~i se va izbavi din robia stricaciunii (monotoniei, descompunerii ~i recompunerii, n.n.), ca sa se bucure de libertatea' slavei (maririi) fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 21). Asteapta ~i ea sa fie eliberata de robia careia-i este supusa prin legile strlcaciunli lmpreuna cu trupul omenesc, ca sa se bucure ~i ea de libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu, recistiglnd ~i ea actualizarea posibilitatilor ei din libertatea cu care va fi folosita de oameni: "Caci stim ca toata zidirea impreuna suspina ~i tmpreuna are dureri pina acum" (Rom.

Ib4

Dumitru Stani/oae

8, 22). De aceste dureri sufera, impreuna cu omul, mai ales animalele, pe care Ie vineaza, Ie taie, Ie tine sub stapinire cu sila, pentru ca are trebuinta de ele ~i ele i se opun. Dar chiar cei ce au primit In Hristos plrga Duhului, se afla doar intr-o nadejde Tntarita a viitoarei lor libertati de fii, inca neavTnd lnfierea in posesie deplina. De aceea suspinarn Tnca ~i noi, In asteptarea Infierii ca adevarata mTntuire de sub robia stricaciunii, ca adevarata libertate. ,,~i nu numai am, ci ~i noi, care avem pirga Duhului, suspinarn asteptind infierea (ca mintuire). a trupului nostru (de moarte)" (Ro. 8, 22). Noi murim tnca cu trupul, desi prin plrga Duhului avem nadejdea ca vorn scapa de moartea cu trupul. Numai infierea deplina ne aduce libertatea de legile stricaciunii ~i numai ln acestea vorn trai cu adevarat mintuirea trupului de moarte.

Precum natura e facuta pentru a fi folosita Iiber de om, spre slava lui ~i a ei, asa ~i omul e facut spre slava Lui, deci spre folosirea libera a naturii, nesupus stricaciunii ~i mortii pe care a adus-o ~i In ea. Dar libertatea aceasta fata de legile rigide ale materiei, care due trupuf lui la moarte, nu 0 poate ctstiga omul dedt prin Duhul lui Hristos, care a scapat, ca Dumnezeu, umanitatea Lui de rnoarte, redindu-i libertate. T nsa pina sintem In viata parninteasca, n-avem dedt nadeidea In libertatea sau mTntuirea trupului nostru de rnoarte, nu avem Tnca puterea de a fi fii deplini aj lui Dumnezeu. Ba mai mult, Duhul lui Hristos striga In noi catre Tatal: "Avva Parinte". Acest strigat al Lui ln noi, sustine, pe de 0 parte, ln-noi nadejdea ca vorn deveni cu adevarat fii, pe de alta, suspinul de a nu

/isus Hristos lumina lumii

105

ave a Inca deplin puterea filiatiei ~i a libertatii, ~i di Duhul, ca altul dedt eul nostru, sustine In noi aceasta nadejde. Nu sintem Inca fii In mod deplin §i, deci, n-avem libertatea fala de materie, tntructt n;-avem Inca nici puterea sa ne adresarn noi Insine lui Dumnezeu ca Tata, desi rugaciunea, Duhul, exprirna §i dorirea noastra: lI~i Duhul vine In ajutor slabiciunii noastre, diei nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci lnsusi

Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite". .

Deplin vom avea Duhul lui Hristos In noi, deci ~i j libertatea deplina fata de legile materiei §i scaparea de moarte, la Invierea de obste §i In viata viitoare. Cacl atunci vom fi deplin uni]i cu Hristos cel care, ca Dumnezeu, a scapat deplin umanitatea asurnata de moarte, ca sa ne transmits §i noua aceasta eliberare, dar §i puterile dumnezeiesti comunicate firii Lui omenesti, pentru a ne descoperi mereu alte §i alte sensuri §i posibilitati 'In creatia vazut5. tot mai inaintata In Dumnezeu §i a Ie pune In lucrare. Precum Hristos

a putut folosi orice atingere prin trup ca natura pentru a savlr§i In ea minuni, asa §i oamenii vor putea folosi toata materia induhovnicita a universului prin trupurile lor induhovnicite spre a Implini binele voit, dupa ce unii dintre ei au folosit ca anticipari excepti-

. onale unele lucrari ale lor spre acest scop In viata de aici prin Duhul Sfint. Caci In ei se extinde puterea sau lucrarea lui Hristos mai putin pe parntnt §i mai mult In vlatade veci. lar minunile Sale Ie facea Hristos, pentru ca Ie savtrsea prin miscarile trupului Sau, dar nu Ie savlr§ea numai prin acestea. Nimic omenesc nu facea numai orneneste, pentru ca era la temelie EI

106-

Dumitru StaniJoae

ca Dumnezeu, care sustinea omenescul, ~i nimic dumnezeiesc nu savirsea numai durnnezeieste ~i nu traia numai durnnezeieste, pentru ca II savlrsea prin trup ~i II simtea ~i orneneste. Umanitatea lui Hristos era pusa In valoare neintrerupt in tot ce facea Hristos; ca Dumnezeu. Tot ce era omenesc era al Lui ca Dumnezeu. ~i tot ce era dumnezeiesc, era al Celui facut om. Aceasta se poate spune ~i de fiecare om Indumnezeit In viata viitoare. Pentru ca. In ei va fi Hristos cu libertatea Lui fata de materia trupului ~i a universului transfigurat.

Dar fara -invierea lui Hristos, fara prefacerea trupului Lui In trup deplin lnduhovnicit, nu s-ar Intemeia viata tnduhovnlcita §i pentru ceilalti oameni dupa Invierea de obste.

Prin invierea lui Hristos s-a aratat anticipat ca lumea aceasta §i istoria ei nu e tnchisa In ea 7nsa~i, ci e - o pregatire pentru via]a de veci, coplesita duhovniceste, S-a aratat ca staplnirea libera a materiei nu se arata numai In niste fapte minunate, exceptionale.

Ceea ce a afirmat Sfintul Apostol Pavel, ca univer-

. sui va scapa, prin Invierea lui Hristos, in mod deplin de stricaciune, aratind slava omului, in puterea lui de a-l folosi liber, scapat §i el de stricaciune, 0 afirma §i Sfintul Maxim Marturisitorul, explidnd faptul acesta ~i In alt mod. EI cornpleteaza explicarea trecerii lumii ~i a omului, prin invlerea lui Hristos, de la stricaciune la slava ~i la libertatea omului, cu tema legaturii Intre placere §i durere.

Prin pacat s-a introdus In firea orneneasca nasterea persoanelor prin placere, ceea ce a insernnat 0 slabire a spiritului §i 0 robire a lui celor materiale, iar aceasta a adus §i durerile trupului prin procesul des-

r

lis us Hristos fum ina fumii

107

compunerii. Asa s-a nascut istoria, ca un ian] al trecerii de la placer! la dureri, ~i viceversa, ca lant sustinut prin extrema slabire a sufletului ~i descompunerea trupului In moarte. Dar lntr-o astfel de istorie, sau timp ca 0 astfel de trecere a altor ~i a altor oameni de la placeri la durerile sftrsite In moarte, Insusi Fiul lui Dumnezeu se face om, ca sa invinga moartea oamenilor. Dar se face om In istorie, printr-o fapta nesupusa placerii, Insa I~i lnsuseste durerile oamenilor din ea, fara de care nu putea ajunge la moarte, deci nici la biruirea ei. Daca s-ar f nascut numai ca om In istorie, ~i nu printr-un act mai presus de nasterea din placers, n-ar fi Invins moartea ca urmare a pacatului, devenita lege necesara: Deci nu s-ar vedea scopul pentru care a biruit legea nasterii din placere, Caci daca s-ar fi nascut In mod natural, deci din placerea de pe urma pacatului, n-ar f avut puterea de a se arata In stare de a Invinge moartea definitiva, deci nu s-ar fi vazut rostul tntruparii Fiului lui Dumnezeu ca om. ~i cum s-ar f facut Fiul lui Dumnezeu pacatos? In acest caz n-ar f lnvins cu adevarat legile naturale de pe urma pacatului. Dar, daca ar fi invins moartea fara rabdarea durerilor care duc pe oameni la moarte, nu s-ar fi vazut nici pentru ce Fiul lui Dumnezeu s-a facut om In istorie, arattndu-se sensul istoriei ca pregatire pentru

. viata de veci. Toate acestea II arata pe Hristos dind un sens istoriei, dar ~i ridicarea deasuprea legilor ei. A fost necesar ca Fiullui Dumnezeu sa se nasca In istorie ~i sa traiasca In ea, dar ca sa lnvie, prin faptul ca s-a nascut fara de pacat In ea ~i a rabdat de buna voie durerile ~i moartea aduse In ea de pacat. Astfel Fiul lui Dumnezeu, factndu-Se om In istorie, prin naste-

108

Dumitru Staniloae

rea din Fecioara, a dat istoriei sensul de loc, pe care oamenii se pregatesc, din puterea Lui, pentru vesnicie, suportind durerile, dar redudnd clt mai mult placerile ~i, anume, numai la Implinirea trebuirtei de a se arata In istorie ca cei ce suporta durerile, ~i nu Ie so cotesc pe acestea ca un Indemn de cautare a placerilor,

Tnsu~i faptul ca omul cauta mereu sa scape dedurere, arata, In fond, ca omul nu e facut pentru moarteo Dar tot aceasta 0 arata ~i faptul ca placerea nu dureaza necontenit. Aceasta arata ca omul nu e facut numai pentru viaja aceasta.

Deoarece moartea stapinea peste oamenii din istorie, fiindca se nasteau din placere, prin lanjul de placeri ~i dureri sflrsind In moarte, se arata ca istoria, daca ar dura la nesfirsit, n-ar avea nici un sens. Pentru a rupe acest lan] al trecerii fara sftrstt de la placeri la dureri ~i viceversa, deci pentru a da istoriei un sens, s-a facut Fiul lui Dumnezeu om, nerascut din placere, deci nesupus peste totplacerii, dar asurnind ~i suportlnd cu voie durerea, inclusiv moartea, ca sa 0 lnvinga pe aceasta. Faclnd-o aceasta In istorie, a dat un sens istoriei, facind-o un stadiu de pregatire pentru viata de veci, lipsita nu numai de placeri trupesti, ci ~i de dureri. De fapt, daca istoria ar ramlne la nesftr~it fara acest sens de pregatire In ea pentru viata ve~n!ca fara placeri ~i dureri trupesti, n-ar avea nici un sens. Astfel, nasterea din Fecioara, fara de pacat, crucea, ca ultima durere ~i moarte pentru noi ~i lnvierea Lui, slnt faptele prin care lisus Hristos, sau Cuvintul lui Dumnezeu cel intrupat ~i numai EI singur da sens istoriei, sau e lumina a ei, ca drum spre vesnicie,

lis us Hristos lumina lumii

109

lata unele citate din aceasta explicare a Sfintului Maxim, referitoare la placerea, durerea ~i moartea produse de pacat ~i la scaparea de ele, adusa de Hristos: .Astfel, datorita placerii potrivnice ratiunii, care a patruns in fire, a patruns, ca un antidot, ~i durerea conforrna cu ratiunea, Aceasta e pricinuita de multe patimir}, lntre care este ~i moartea, ~i are rostul sa inlature placerea care e potrivnica firii, ba chiar sa 0 desfiinteze cu desavirsire ... Caci toata durerea, avind drept cauza a naster!i sale fapta unei placeri care Ii premerge, e 0 datorie pe care trebuie sa 0 plateasca In chip natural, In virtutea cauzalitatii, toti cei ce sint parta~i de firea orneneasca. Fiindca placerea potrivnica firii e urrnata, In chip firesc, de durere, In toti cei a carer nastere a fost anticipata de legea placeni fara cauza. lar fara cauza numesc placerea primei greseli, lntruclt nu a fost urmarea unei dureri prernergatoare" (Raspunsuri catre Talasie 61; Filocalia rom., III, p. 334). " ... Deci Domnul, facindu-se om ~i dind 0 alta obirsie firii, prin 0 a doua nastere din Duhul Sfint ~i primind moartea atotcuvenita din durere a lui Adam, devenita In EI atotnecuvenita, intrucit nu-si avea, ca obtrsie a nasterii Sale, placerea atotnecuvenita de pe urma neascultarii protoparintelui, - a adus desfiintarea ambelor extreme: a obirsiei ~i a sfirsitului fapturii omenesti dupa chipul lui Adam, ca unele ce nu au fost date de la inceput de Dumnezeu" (Op. c., p. 337. A se vedea ~i reflecjiile privitoare la acestea din studiul Pro D. Staniloae, Hristologia Sflntului Maxim Marturisitorul, In vol. "Studii de Teologie dogmatics ortodoxa, Craiova, 1991, p. 40-43").

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful