You are on page 1of 7

Râul Ranca

Prof. Iancu Berceanu
(Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii”
Dudeştii Vechi, Jud. Timiş)

Cu izvoarele în Câmpia Vingăi, la vest de localitatea Fenlac, Aranca este un râu tipic
de câmpie, în sprijinul acestei afirmaţii fiind atât caracteristicile albiei (condiţionată de
substratul geologic şi de caracteristicile geomorfologice generale ale câmpiei), ale bazinului
hidrografic, cât şi de regimul hidrologic.

Fig.1 Cursul Arancăi prin Câmpia Torontalului (sursa: Ardelean, Zăvoianu, 1979)

Cea mai mare perte a bazinului hidrografic al Arancăi se suprapune extremităţii vest a
Câmpiei Toronalului, subunitate joasă, subsidentă, a Câmpiei Mureşului, care face parte din
Câmpia de Vest.

Caracteristicile geologice ale substratului se încadrează în specificul general al
Depresiunii Panonice. Aceasta reprezintă o subunitate a Orogenului Alpino – Capatic.
Fundamentul metamorfozat al regiunii este format din roci de mezo- şi epizonă (clorite,
micaşisturi, şisturi cloritoase, şisturi sericito – cloritoase, filite, micaşisturi cloritice, şisturi

1
amfibolice, gnaise), la care se adaugă corpuri magmatice intrusive, constituite din granite,
granodiorite, diorite, metagabbrouri, diabaze şi melafire.
Cuvertura sedimentară este constituită din formaţiuni eterogene, care se încadrează în
intervalul Paleozoic – Holocen.
Câmpia Arancăi apare ca un spaţiu de sedimentare, în condiţii de mediu fluvio –
lacustru, a depozitelor denudate din aria montană învecinată.
Litologia este constituită, în cea mai mare parte, din depozite recente: argile smectice
(gonflante) în sectorul central şi central – vestic, loess şi argile loessoide în est, pe alocuri
nisipuri aluviale – roci care pot fi uşor dislocate şi remaniate în cadrul proceselor de albie.
Cea mai mare parte a Câmpiei Arancăi este acoperită cu roci friabile, sedimentate în
mediu fluvio-lacustru. În est, nord şi vest, aceste roci sedimentare sunt reprezentate de
loessuri şi roci loessoide, cu textură fină şi pondere ridicată a carbonatului de calciu în
compoziţia chimică. Acerasta a determinat caracterul calcaros al majorităţii cernisolurilor din
acest areal.
În sectorul central şi central-vestic, argilele smectice prezintă proprietăţi fizico-
mecanice aparte. Caracterul gonflant al acestora impune măsuri speciale în tehnica construirii
fundaţiilor la construcţiile mari şi la reţeaua de infrastructură. (drumuri asfaltate, căi ferate).
Analiza geochimică a sedimentelor indică o îmbogăţire a acestora în combinaţii ale
sulfului cu microelemente grele (fier, mangan, cadmiu, plumb, cupru). Acestea au apărut
secundar prin alterarea mineralelor magmatice, din Munţii Metaliferi şi Carpaţii Orientali de
unde au fost aduse aici de Mureş şi afluenţii săi.
Apele freatice, cât şi cele de adâncime prezintă îmbogăţiri în carbonat de sodiu şi
clorură de sodiu, care, apoi, prin sucţiune, ajung în orizonturile superioare ale profilului de
sol. Originea sodiului din aceste ape o găsim, de asemenea, în descompunerea chimică a
feldspaţilor sodici şi plagioclazi, prezenţi în rocile primare, pe seama cărora s-au format
sedimentele din subasmentul câmpiei.

2
Fig.2 Depozitele de suprafaţă în Câmpia Arancăi (Ianoş, Gh., 2002, Revelations
bethween parent materials, soils, their evolution and geomorphological division, with
exemplificationn in the low lands of Banat, 5th Edition of Regional Conference of Geography
Timisoara, pg. 93 – 102):
1.Depozite fluvio – lacustre argiloase, mlăştinoase
2.Depozite fluviatile şi materiale loessoide remaniate
3.Depozite fluviatile nisipo – lutoase şi luto – nisipoase
4.Depozite fluviatile luto – nisipoase şi nisipo – lutoase

Albia minoră sau canalul de scurgere al Arancăi s-a format prin adâncirea unei foste
albii a Mureşului. Malurile acesteia, late de circa 20 m sunt slab consolidate, din cauza rocii
argiloase şi argilo-nisipoase în care au fost săpate. Adâncimea albei minore este de circa 1 –
1,5 m, din cauza debitului mic al apei şi depunerii de aluviuni. Caracteristici sunt, însă,
meandrele, care ajung frecvent la amplitudini de 300 şi chiar 1000 m.

Albia majoră sau lunca Arancăi , cu lăţimi de până la 8 km, este aproape perfect
orizontală, iar marginile sale au poziţie asimetrică fată de firul apei. De fapt, întreaga câmpie

3
este o luncă creată de divagările Mureşului şi Arancăi. Inclusiv câmpurile dintre cele două
râuri reprezintă parte componentă din Lunca Arancăi, respectiv a Mureşului.
Formele de relief caracteristice sunt: meandrele şi braţele părăsite, popinele, micile
depresiuni datorate litologiei, microformele datorate depunerii de material sedimentar în
timpul revărsărilor.

Bazinul hidrografic al Arancăi cu o o suprafaţă de 1016 km2 se suprapune în cea mai
mare parte Câmpiei Torontalului. Panta medie a bazinului este mică, de numai 0,1 – 2 %.
Adâncimea fragmentarii reliefului exprimă atât gradul de adâncire al văilor în nivelul
general al câmpiei, cât şi amplitudinea înălţimilor faţă de acesta. Valoarea medie a acestui
indicator este de circa 2 m, iar panta medie a suprafeţelor de teren variază între 0 si 0,8 m/km
Densitatea fragmentarii reliefului, care exprimă raportul dintre lungimea văilor respectiv
a canalelor şi suprafaţa teritoriului studiat, este de circa 0,2 – 1 km/km² la sud de Aranca şi 1-
2 km/km² la nord de aceasta.

Cursul Arancăi prezintă numeroase variaţi, datorate influenţei mai multor factori,
dintre care cei mai importanţi sunt litologia, tectonica, morfografia locului şi, mai ales,
intervenţia antropică.
În cursul superior, substratul mai grosier, alcătuit din luturi loessoide şi chiar nisipuri
în fâşia Teremia – Pesac, favorizează infiltrarea excesului de apă din suprafaţă, iar pantele
uşor mai accentuate duc la formarea mai multor afluenţi care au fost în cea mai mare parte
canalizaţi.
În acest sector, râul curge paralel cu Mureşul, la o distanţă de 3 – 6 km de acesta. La
ieşirea din Sânpetru German – prima localitate pe care o străbate – apar primele meandre.
Apoi cursul se îndreaptă spre spre sud vest, înaintând printr-o grupă de meandre părăsite până
în albia majoră a Mureşului.
La est de localitatea Sânpetru Mare, râul intră în Câmpia Arancăi, pe care o străbate
longitudinal pe o distanţă de 74,2 km. Între Secusigiu şi Periam – Port albia se apropie tot mai
mult de Mureş. La Periam – Port cele două râuri se unesc, aici fiind amplasată o staţie de
pompare care are rolul de a deversa excesul de apă din Aranca în Mureş, şi invers, când
nivelul acestuia este în creştere.
De la ieşirea din comuna Periam, cursul Arancai se abate pe direcţia vest sud vest,
înaintând spre Sannicolau Mare, Dudestii-Vechi şi apoi Vălcani, după care, traverseaza
frontiera cu Jugoslavia şi apoi debuşează în Tisa, la Pade (localitate la sud de Senta).

4
Caracteristicile litologice ale substratului, panta redusă a reliefului şi nivelul ridicat al
orizontului freatic – care oscilează între 2 – 3 m adâncime la sfârşitul verii şi 1 – 0 m
adâncime în perioada ploilor – favorizează stagnarea apei la suprafaţa solului şi producerea
inundaţiilor.
De pildă, în 1942 dupa topirea zăpezilor în bazinul Mureşului din martie, şi a ploilor
care au însumat atunci 443,3 mm, în bazinul Aranca a fost inundată o suprafaţă de 500 km 2,
iar în anul 1932 – 300 km2.
Inundaţiile au fost relativ frecvente. De exemplu în mai – iunie 1970, precipitaţiile
abundente au ridicat debitul Mureşului la peste 1200 m3/s, făcând iminentă o catastrofă de
mari proporţii. O parte din populaţia zonei a fost evacuată temporar de autorizăţi.
În aceste condiţii a apărut necesară efectuarea unori lucrări ample de indiguire a
malurilor Arancăi pe o lungime de 32,5 km, între Sânnicolau Mare şi graniţa cu Serbia şi
regularizarea debitului prin instalarea staţiilor de pompare a apei pe canalele de drenaj
construite în zonă.
De asemenea, pe raza localităţii Vălcani cursul râului a fost deviat cu 2 km spre nord,
iar malurile au fost indiguite. Astăzi este vizibil, îcă, în peisaj, vechiul traseu al albiei prin
localitatea Vălcani.
Cursul Arancăi a fost profund transformat prin racordarea la sistemul de canale
construit în scop de desecare.
Legătura dintre Mureş şi Aranca se face prin Canalul Legător, cu o lungime de 17,2
km, construit între Vălcani şi Cenad. Digul care îl mărgineşte are lungime de 10 km şi lăţime
de 4 m. Alte canale mari sunt: Canalul Cociohat care leagă Aranca de Mureş, urmând
aliniamentul Valcani – Cherestur, pe o lungime de 20 km (lăţimea lui este de 18 m), Canalul
Verbiţa construit între Beba Veche şi Vălcani, cu o lungime de 12,5 km. Canalul Ţiganca cu o
lungime de 6 km, stabileşte legătura dintre canalele: Mureşan, Legător şi Cociohat. Canalul
Giucoşin leagă râurile Galaţca şi Aranca. La acestea se adaugă o reţea topomodulară de canale
mai mici, cu lungimi de 1 – 3 km. Rolul lor este de a drena excesul de apă de pe terenurile
agricole. Singurele canale umplute în permanent cu apă sunt cociohat şi Canalul Mureşan.

Regimul hidrologic al Arancăi este de tip pericarpatic vestic, cu ape mari de
primăvară, în intervalul martie – mai şi septembrie – noiembrie. Apele mici se înregistrează în
intervalele iunie – septembrie din cauza secetei şi decembrie - februarie din cauza îngheţului
şi a blocării surselor de alimentare cu apă sub formă de gheaţă şi zăpadă. În timpul iernii apar

5
uneori oscilaţii de debit, cu creşteri neaşteptate, cauzate de ploile de iarnă caracteristice în sud
vestul României.
Debitul natural al Arancăi oscilează în jurul valorii de 2 m3/s. Prin priza de apă de la
Periam se asigură un debit de 3 m3/s prin pompare, din Mureş.

Intervenţia omului pe cursul acestui râu a adus modificări radicale atât în conformaţia
albiei – prin canalizare – cât şi în regimul hidrologic. Referitor la acest aspect, trebuie
menţionat faptul că din debitul Arancăi se pot preleva în condiţii de siguranţă a integrităţii
ecosostemului său acvatic o cantitate bine definită de apă, pentru a fi folosită la irigaţii. În
ultimii ani, însă, mulţi dintre locuitorii comunelor Dudeştii Vechi şi Vălcani au sesizat scăderi
bruşte, neaşteptate, ale nivelului arancăi, din cauza pompării în exces a apei de către
întreprinzători locali. Acest lucru a fost, dealtfel, semnalat şi în presa regională.
Aplicarea unor cantităţi neraţionale de azotat de amoniu şi alte îngrăşăminte pe
terenurile din lunca Mureş – Aranca determină infestarea apei cu aceste substanţe, care
favorizează dezvoltarea florei acvatice, ducând la eutrofizarea ecosistemului acvatic.
Deşi nu deţinem date exacte de analiză chimică a apei din canale şi din râul Aranca, un
aspect izbitor îl constituie, la prima vedere, culoarea întunecată, brună, a apei şi mirosul ei
nespecific.

Fig. 3 Gunoaie pe malul şi în albia Arancăi la Dudeştii Vechi

6
De asemenea, la suprafaţa apei râului plutesc o cantitate impresionantă de recipiente
din plastic şi gunoaie de tot felul.
Principala sursă a acestora o constitiuie gospodăriile riveranilor. În lipsa unei
supravegheri şi a unor măsuri coercitive din partea autorităţilor, unii locuitori ai comunei îşi
aruncă gunoaiele, fiecare pe unde apucă. Mulţi dintre ei le aruncă în Aranca.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că toate gospodăriile din satele de pe traseul
Arancăi au fosă septică, deoarece nu există reţea de canalizare. Prin urmare, toate substanţele
toxice, de la detergenţi şi până la dejecţii ajung în apa freatică. Or, este cunoscut faptul că
aceasta are legătură directă cu apele de suprafaţă. Intrate în sol, substanţele poluante ajung
prin şiroire în apa râului. În acelaşi loc ajung poluanţii prin infiltrare.

Bibliografie :
1. Ardelean, Victor, Zăvoianu, Ion, 1979, Judeţul Timiş, Editura Academiei
Republicii Socialiste România;
2. Ianoş, Gh., 2002, Revelations bethween parent materials, soils, their evolution and
geomorphological division, with exemplificationn in the low lands of Banat, 5th Edition of
Regional Conference of Geography Timisoara, pg. 93 – 102
3. Ianoş, Gh., Puşcă, I, Goian, M., 1995, Solurile Banatului, Ed. Mirton, Timişoara,
vol.I ;
4. Mutihac, V. Ionesi, V. , 1974, Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti;
5. Posea, Grigore, 2000, Câmpia de vest a României, Editura Fundaţiei „România de
mâine” ;
6. Ujvari, I. 1972, Geografia apelor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

Prof. Iancu Berceanu
(Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii”
Dudeştii Vechi, Jud. Timiş)

7