OCTAVIAN GH.

BOTEZ

MĂDĂLINA MILITARU

POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA DE PRE ŞI POSTADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOTEZ, GH. O. Politica comercială a României în perioada de pre şi postaderare la Uniunea Europeană /Botez Gh. O., Madălina Militaru – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007 192 p.; 20,5 cm ISBN 978-973-725-775-8 I. Militaru, Mădălina 339.5(498)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Universitatea SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
OCTAVIAN GH. BOTEZ MĂDĂLINA MILITARU

POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA DE PRE ŞI POSTADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

CUPRINS
Cuvânt-înainte ……………………………………………………… Partea I. POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN ANII PREMERGĂTORI ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ 1. Politica vamală (tarifară) şi instrumentele sale ………………... 1.1. Noul tarif vamal de import al României …………………… 1.2. Reduceri şi exceptări temporare de taxe vamale de import ... 1.3. Facilităţi vamale pentru IMM-uri şi tranzacţii în leasing ….. 1.4. Principalele reglementări din Codul vamal (1997) ………… 1.5. Modul în care a fost utilizat tariful vamal de import al României 2. Politica netarifară şi instrumentele sale ………………………... 2.1. Regimul de licenţe (autorizaţii) de export şi import ……….. 2.2. Restricţiile cantitative la import şi export ………………….. 2.3. Interziceri (prohibiţii) la exportul şi importul de mărfuri ….. 2.4. Instrumente de apărare comercială ………………………… 2.5. Alte taxe percepute la intrarea pe teritoriul vamal al României 2.6. Evaluarea mărfii în vamă …………………………………... 2.7. Standardele şi reglementările tehnice ……………………… 2.8. Măsurile sanitare şi fitosanitare ……………………………. 2.9. Achiziţiile publice (guvernamentale) ………………………. 2.10. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală …………... 3. Politica promoţională şi de stimulare a exportului şi principalele sale instrumente ……………………………………………. 3.1. Instrumente promoţionale utilizate în vederea creşterii exportului României ……………………………………………... 3.2. Instrumente de stimulare a exportului României …………. 3.2.1. Instrumentul bancar de stimulare a exportului ……… 3.2.2. Instrumentul fiscal de stimulare a exportului ……….. 3.2.3. Alte instrumente de stimulare a exportului …………….. 3.3. Noul sistem de susţinere şi promovare a exportului României …. 3.3.1. Cadrul general şi crearea Consiliului de Export …….. 3.3.2. Instrumentele de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat ……………………….. 3.3.3. Soluţii de finanţare a exporturilor complexe realizate pe pieţele emergente ……….……………………….. 3.3.4. Reţeaua de reprezentare comercială externă a României 3.3.5. Îndrumar de afaceri, pe ţări ………………………….. 3.4. Acorduri comerciale în plan bilateral şi regional încheiate de România în anii premergători aderării la Uniunea Europeană 13 13 18 23 24 26 30 30 37 37 38 42 44 44 44 45 45 46 46 53 53 55 56 56 56 60 63 68 74 76 5 9

Universitatea SPIRU HARET

3.4.1. Acorduri de comerţ liber bilaterale ………………….. 3.4.2. Acorduri de comerţ liber în cadru regional ………….. 4. Politica comercială externă a României în organizaţii internaţionale cu vocaţie universală ……………………………….. 4.1. Participarea României la activitatea GATT/OMC …………. 4.1.1. Priorităţi ale României în contextul rezultatelor Conferinţei Ministeriale a OMC de la Doha (Qatar) …………….. 4.1.2. Participarea României la Conferinţa Ministerială a OMC de la Cancún (Mexic) ……………………………….. 4.1.3. România la Conferinţa Ministerială a OMC de la HongKong …………………………………………………. 4.2. Participarea României la activitatea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) …………... 5. Evoluţia cadrului relaţiilor în domeniul comercial dintre România şi Uniunea Europeană …………………………………………. 5.1. Scurt istoric al dezvoltării relaţiilor ………………………... 5.2. Detalii privind cadrul juridic bilateral ……………………… 5.3. Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană aferente capitolului 26 – Relaţii economice externe …………………………………. 5.3.1. Aderarea la Spaţiul Economic European (SEE) …….. 5.3.2. Compatibilizarea cu acquis-ul comunitar a cadrului juridic bilateral al României în domeniul comerţului şi cooperării economice cu terţe ţări ……………………….… 5.3.3. Negocieri în cadrul OMC …………………………… 5.3.4. Politica de cooperare pentru dezvoltare ……………... 5.3.5. Politica în domeniul creditelor de export ……………. 5.3.6. Politica în domeniul controlului exporturilor strategice 5.4. Implicaţiile adoptării de către România a politicii comerciale comune a Uniunii Europene ………………………………... Partea a II-a SCHIMBAREA FUNDAMENTALĂ A POLITICII COMERCIALE EXTERNE A ROMÂNIEI DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ 1. România în piaţa unică a Uniunii Europene …………………... 1.1. Libera circulaţie a mărfurilor ………………………………. 1.2. Libera circulaţie a serviciilor ………………………………. 1.3. Libera circulaţie a capitalului ………………………………. 1.4. Comerţul electronic ………………………………………… 1.5. Legea companiilor ………………………………………….. 1.6. Achiziţiile publice ………………………………………….. 1.7. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială …………... 1.8. Libera circulaţie a persoanelor ……………………………... 1.9. Legea contractelor ………………………………………….. 6

76 77 82 82 85 89 90 91 96 96 96 98 98 99 99 100 100 101 101

107 108 109 111 112 113 114 114 115 116

Universitatea SPIRU HARET

2. Politica comercială comună a Uniunii Europene în relaţiile cu ţări terţe …………………………………………………….. A. Principalele elemente ale politicii comerciale comune ………. 1. Regimul de export ……………………………………………….. 1.1. Reguli generale de export ………………………………….. 1.2. Exportul de bunuri culturale ……………………………….. 1.3. Produse şi tehnologii cu dublă utilizare controlate la export ….. 2. Regimul de import ……………………………………………….. 2.1. Tariful vamal şi politicile asociate …………………………. 2.1.1. Tariful vamal comun ………………………………… 2.1.2. Tipuri de taxe vamale ……………………………….. 2.1.3. Nomenclatura Combinată de clasificare şi codificare a mărfurilor ……………………………………………. 2.1.4. Reguli de origine ……………………………………. 2.1.5. Suspendări autonome de taxe vamale ………………. 2.1.6. Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC) … 2.2. Reguli generale de import …………………………………. 2.3. Reguli generale de import din unele ţări terţe ……………… 2.4. Procedura privind administrarea cotelor cantitative …………... 3. Sistemul generalizat de preferinţe (SGP) ………………………... 3.1. Cadrul general ……………………………………………… 3.2. Schema comunitară SGP 2006-2008 ………………………. 3.2.1. Regimul general ……………………………………... 3.2.2. Regimul special (SGP+) …………………………….. 3.2.3. Regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate ….. 3.2.4. Retragerea provizorie ………………………………... 3.2.5. Clauza de salvgardare ……………………………….. 4. Măsuri de apărare comercială …………………………………... 4.1. Cadru general ………………………………………………. 4.2. Măsuri antidumping (AD) ………………………………….. 4.2.1. Măsuri AD aplicate de UE la importul din ţări terţe … 4.3. Măsuri antisubvenţie (AS) …………………………………. 4.3.1. Măsurile AS aplicate de UE la import din ţări terţe …. 4.3.2. Măsuri AS aplicate de 8 ţări terţe la import din UE … 4.4. Măsuri de salvgardare (MS) ……………………………….. 4.4.1. Reglementare de bază ……………………………….. 4.4.2. Măsurile de salvgardare în vigoare în UE …………… 4.5. Apărarea împotriva barierelor comerciale …………………. 5. Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Comerţului ………………………………………………………. 5.1. Politica comercială a UE şi OMC ………………………….. 5.2. Obiectivele UE în cadrul Agendei de Dezvoltare Doha (DDA) 5.2.1. Comerţul şi produsele agricole ……………………… 5.2.2. Comerţul şi produsele neagricole ……………………

117 117 117 117 119 119 121 121 121 122 122 123 124 125 126 128 129 131 131 132 132 133 134 134 135 136 136 136 136 142 142 143 144 144 145 145 148 148 149 150 150 7

Universitatea SPIRU HARET

5.2.3. Comerţul şi dezvoltarea ……………………………... 5.2.4. Comerţul şi serviciile ………………………………... 5.2.5. Reguli comerciale şi reglementarea diferendelor …… 6. Acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe ……... 6.1. Spaţiul Economic European (SEE) ………………………… 6.2. Acorduri de Stabilizare şi Asociere ………………………... 6.3. Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA) ……. 6.4. Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene ………………… 6.5. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din Africa ………. 6.6. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din America Latină … 7. Acorduri comerciale nepreferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe 7.1. Acord nepreferenţial încheiat cu Republica Moldova ……... 7.2. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Oceania ….. 7.3. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Orientul Mijlociu 7.4. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Nord 7.5. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Sud 7.6. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America Latină şi Centrală ………………………………………………….. 7.7. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Asia ……… 7.8. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din CSI ………. B. Politici sectoriale ale Uniunii Europene ……………………… 1. Comerţul cu produse agricole ……………………………….….. 2. Comerţul cu produse textile ……………………………………... 3. Comerţul cu produse siderurgice ………………………………... C. Alte măsuri comerciale adoptate de Uniunea Europeană …... 1. Identificarea şi eliminarea barierelor tehnice la exportul pe terţe pieţe ………………………………………………………….…... 2. Acordarea de credite de export ………………………………….. 3. Aplicarea de către operatorii economici din România a politicii comerciale comune a Uniunii Europene …………………….…... 3.1. Regimul exportului UE …………………………………….. 3.2. Regimul importului UE …………………………………….. 3.3. Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP) ….………………. 3.4. Măsurile de apărare comercială ……………………………. 3.5. Acordurile comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe 3.6. Acordurile comerciale nepreferenţial încheiate de UE cu ţări terţe 3.7. Politicile sectoriale ale Uniunii Europene ………………….. 3.7.1. Comerţul cu produse agricole ……………………….. 3.7.2. Comerţul cu produse textile …………………………. 3.7.3. Comerţul cu produse siderurgice ……………………. 3.8. Sprijinul acordat de UE, după aderarea României, pentru accesul exportatorilor români pe pieţele din afara zonei UE D. Baze de date online utile operatorilor economici din România Bibliografie selectivă ………………………………………………. 8

151 152 152 154 155 156 156 157 159 159 161 161 161 162 162 163 163 164 166 167 167 168 170 172 172 173 174 175 175 177 178 179 179 181 182 182 183 183 186 190

Universitatea SPIRU HARET

CUVÂNT-ÎNAINTE

Disciplina „Comerţ internaţional şi politici comerciale” face parte din grupul de discipline obligatorii în planul de învăţământ. Aderarea României la Uniunea Europeană de la data de 1 ianuarie 2007 a necesitat, pentru pregătirea studenţilor, elaborarea unei noi lucrări, intitulată „Politica comercială a României în perioada de pre şi postaderare la Uniunea Europeană”. Astfel, această lucrare conţine capitole importante privind politica comercială a Uniunii Europene, cu particularităţi privind piaţa unică a statelor membre ale Uniunii Europene şi politica comercială comună a Uniunii Europene cu ţările terţe, precum şi aspectele semnificative în legătură cu adoptarea de către România a politicii comerciale comune a Uniunii Europene în perioada postaderare. Prezenta lucrare, împreună cu lucrarea „Politica comercială externă” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), recent editată, constituie materialul didactic complet de studiat, în vederea susţinerii examenului la disciplina „Comerţ internaţional şi politici comerciale”. În elaborarea acestei lucrări au fost utilizate materiale şi date recente provenind atât de la Ministerul Economiei şi Comerţului, Direcţia Generală de Politică Comercială şi Direcţia Generală Promovare Export, de la Comisia Europeană – domeniul Comerţ Exterior, cât şi de la organizaţii internaţionale cu vocaţie universală, respectiv Organizaţia Mondială a Comerţului şi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare. Mulţumim colegei noastre, asistent universitar Raluca Creţoiu, pentru sprijinul acordat în faza definitivării lucrării de faţă. Februarie 2007 Autorii

9

Universitatea SPIRU HARET

10

Universitatea SPIRU HARET

Partea I POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN ANII PREMERGĂTORI ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ

11

Universitatea SPIRU HARET

12

Universitatea SPIRU HARET

Politica comercială externă a României a avut, în perioada de declanşare a procesului de preaderare la Uniunea Europeană, următoarele obiective principale: • continuarea liberalizării importurilor, asigurându-se totodată o protecţie cât de cât rezonabilă a producţiei naţionale; • promovarea şi stimularea exporturilor româneşti pe pieţele externe; • echilibrarea balanţei comerciale, ceea ce ar fi trebuit să aibă consecinţe pozitive şi asupra balanţei de plăţi externe; • participarea activă la sistemul comercial multilateral şi la integrarea comercial-economică regională şi subregională; • creşterea rolului diplomaţiei economice şi al activităţii ambasadelor noastre din străinătate, prin promovarea şi susţinerea intereselor economice ale sectoarelor româneşti, public şi privat, în plan extern, şi sporirea contribuţiei la atragerea investiţiilor străine în România şi la extinderea cooperării cu partenerii externi pe terţe pieţe.

1. POLITICA VAMALĂ (TARIFARĂ) ŞI INSTRUMENTELE SALE
Principalul instrument de influenţare a importurilor în economia de piaţă este tariful vamal de import. În anul 1990, Guvernul României a luat o serie de măsuri pentru adaptarea vechiului tarif vamal, care intrase în vigoare la 1 ianuarie 1977 şi care fusese adoptat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 395/dec. 1976. Astfel, până la intrarea în vigoare a noului tarif vamal prevăzută să aibă loc în cursul anului 1991, Hotărârea Guvernului nr. 1194/1990 asigura, în noile condiţii ale procesului de tranziţie la economia de piaţă, un tratament nediferenţiat faţă de toţi agenţii economici, aplicându-se, din cele două coloane, taxele vamale la nivelul cel mai scăzut înscrise în tariful vamal, indiferent de scopul pentru care au fost importate mărfurile din străinătate. Principala modificare a constat în faptul că, înainte de 1989, se percepeau taxe vamale de import mai mari cu mai multe zeci de procente dacă mărfurile importate aveau ca destinaţie alte domenii decât producţia (spre exemplu, la mărfurile de import pentru consumul populaţiei se percepeau niveluri de taxe mult mai mari). 1.1. Noul tarif vamal de import al României Începând cu 1 ianuarie 1992, conform Hotărârii Guvernului nr. 673/1991, s-a trecut la aplicarea unui nou tarif vamal de import, în baza nomenclatorului Convenţiei internaţionale din 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acest nou
13

Universitatea SPIRU HARET

tarif vamal al României avea trei coloane: 1) taxe vamale convenţionale, pe care România le aplica la importurile din ţările cu care avea convenit în acordurile comerciale regimul reciproc al clauzei naţiunii celei mai favorizate; 2) taxe vamale preferenţiale, aplicate în relaţiile cu ţările membre ale Acordului privind Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (SGPC); 3) taxe vamale preferenţiale cu regim de cote mai reduse, pe care România le aplica la unele mărfuri convenite în relaţiile cu ţările semnatare ale „Protocolului celor 16” (ţări în curs de dezvoltare). Pentru a ne alinia la structura nomenclaturii tarifului vamal comun de import al Comunităţilor Europene, cu care România încheiase între timp un Acord de asociere, începând cu 1 mai 1993, prin Hotărârea Guvernului nr. 120/1993, s-a trecut la o clasificare a mărfurilor de la nivelul de 6 cifre la nivelul de 8 cifre. Semnificativ a fost faptul că tariful vamal de import al României aplicat de la 1 ianuarie 1992 avea nomenclatorul de mărfuri format din 21 de secţiuni şi 97 de capitole. Tariful vamal de import al României cuprindea şi liste de contingente tarifare pentru importul de produse din unele ţări. Specificul acestor contingente tarifare consta în diminuarea taxelor vamale de import ale României pentru mai multe mii şi zeci de mii de tone, uneori chiar cu câteva zeci de procente în minus faţă de taxa vamală aplicabilă altor ţări în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. Au existat situaţii când, spre exemplu, contingentele tarifare la importul din Uniunea Europeană au fost exceptate la unele poziţii tarifare de aplicarea de taxe vamale în România la nivelul cantităţilor contingentate. Pentru a nu se crea disensiuni între importatorii români beneficiari ai unor contingente tarifare cu taxe vamale reduse, anual, se acorda un procent maxim de alocare fiecărui importator interesat să cumpere. După epuizarea contingentelor tarifare anuale înscrise în Tariful vamal de import al României, firmele noastre cumpărătoare puteau să importe în continuare produsele originare din ţările partenere, numai că de această dată taxele vamale de import percepute la frontieră se aplicau la nivelul taxei vamale a anului respectiv, în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, deci se percepeau taxe vamale mai mari în procente. Exemple elocvente în acest sens, găsim în tabelul 1, din care reţinem atenţia numai asupra câtorva produse:
14

Universitatea SPIRU HARET

a) la poziţia tarifară „Unt în ambalaj maximum 1 kg”, produsul originar din ţările Uniunii Europene beneficia pentru 1900 tone de un contingent tarifar cu o taxă vamală de import în România de 18,8%, dar dacă firmele importatoare din ţara noastră doreau să importe cantităţi mai mari de 1900 tone, atunci pentru restul cantităţilor taxa vamală aplicată la import era de peste dublul ei, adică de 45%; b) la poziţia „Bere fabricată din malţ” (în sticlă), la produsele din Uniunea Europeană se aplica 55% taxă vamală de import în România pentru un contingent tarifar de 70.000 hl, 20% pentru 600 hl la berea din R. Cehă, 20% pentru 600 hl la berea din Slovacia şi 173,6% pentru 50 hl la berea din Bulgaria. După depăşirea cantităţii importate menţionate (cu excepţia Bulgariei), la un import anual de 460.000 hl din ţările cu care România avea acorduri comerciale pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate se percepea numai la acest contingent tarifar o taxă vamală de 110%, iar dacă era depăşită această cantitate, berea importată era supusă unei taxe vamale de import de 248%; c) la poziţia „Tutunuri de tip Virginia uscate de fum”, la un contingent tarifar de 2500 tone pentru ţările din Uniunea Europeană taxa vamală era de 18,8%, practic acelaşi nivel tarifar ca şi la produsul din Turcia, dar numai la un contingent tarifar de 500 tone. Contingente tarifare de 25% pentru 250 tone la astfel de tutunuri se percepeau pentru importurile din R. Cehă şi de 20% pentru 300 tone originare din Ungaria. Ţărilor beneficiare de astfel de contingente tarifare, în cazul în care depăşeau cantităţile menţionate, li se aplica o taxă vamală de 30%, nivel similar cu acela al importurilor în România la acest produs, taxă percepută la toate ţările cu care aveam încheiate acorduri comerciale pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. Am considerat util ca, în tabelul 2, să prezentăm modificările ce au avut loc privind nivelul taxelor vamale, în procente, din tariful vamal de import al României în anul 2006, la aceleaşi produse unde am efectuat analiza în anul 2001, pe baza datelor din tabelul 1. O primă concluzie este aceea că taxa vamală de bază la produsele agricole din tabelul 2 nu s-a redus simţitor în ultimii 5 ani (cu maximum 20%), cuantumul acesteia în procente fiind foarte ridicat la bere (280%), paste alimentare (248%) şi sucuri de struguri (225%).

15

Universitatea SPIRU HARET

16 Tabelul 1

Exemple de taxe vamale în procente din TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI pe anul 2001

Universitatea SPIRU HARET

ex = exceptare de la plata taxelor vamale

Tabelul 2

Exemple de taxe vamale, în procente, din TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI pe anul 2006

Universitatea SPIRU HARET

*) Cifra din paranteză arată numărul contingentului tarifar acordat ţării şi unei grupe de ţări în anul 2006.

17

O a doua concluzie ne permite să remarcăm că taxa vamală pe anul 2006 rămâne neschimbată faţă de taxa vamală de bază la bere (280%), la paste făinoase (248%) şi la ulei de măsline lampant (160%), iar la celelalte produse a rămas neschimbată faţă de anul 2001, cu excepţia produsului alune decojite, care a fost exceptat de la aplicarea taxei vamale. A treia concluzie este că în anul 2006 faţă de anul 2001, în contextul creşterii gradului de liberalizare a schimburilor cu Uniunea Europeană, s-a mărit numărul produselor la care a fost exceptată aplicarea taxei vamale şi în condiţiile unor contingente tarifare majorate (la compoturi de mere, sucuri de struguri şi tutunuri). O a patra concluzie este că în anul 2006 la compoturi de mere s-au acordat cele mai multe contingente tarifare (în număr de trei faţă de niciunul în anul 2001, în timp ce la tutunuri s-a menţinut acelaşi număr de patru contingente tarifare). 1.2. Reduceri şi exceptări temporare de taxe vamale de import Reducerile sau exceptările numai cu caracter temporar de la perceperea de taxe vamale de import erau o altă latură importantă a măsurilor de politică vamală (tarifară) pe care le putea aproba guvernul, potrivit regulilor OMC şi în conformitate cu Codul Vamal al României. Astfel de situaţii au survenit din nevoia de a corela taxele vamale la materii prime şi materiale cu acelea la produsele finite. Pentru anul 2003, spre exemplu, s-a avut în vedere o corelaţie particulară între importurile româneşti, respectiv: a) dependenţa unei părţi a producţiei de export de efectuarea unor importuri de materii prime şi materiale care nu se produc în ţară; b) necesitatea ca prin importurile de materii prime şi materiale să fie completate resursele noastre interne, insuficiente cantitativ şi calitativ; c) cerinţa stringentă de a se efectua importuri de utilaje şi echipamente necesare retehnologizărilor sau menţinerii în funcţiune a capacităţilor de producţie existente. Pentru anul 2003, la solicitarea Ministerului Economiei şi Comerţului, au fost reduse şi exceptate de la plata taxelor vamale de import 499 de poziţii tarifare dintr-un total de 8044, iar la Ministerul Agriculturii, reducerea şi exceptarea de la plata taxelor vamale s-au aprobat la 1938 poziţii tarifare, dintr-un total de 2360.
18

Universitatea SPIRU HARET

Caracteristică anului 2006 a fost multiplicarea gradului de liberalizare a importului României, prin exceptarea şi reducerea temporară a taxelor vamale pentru unele categorii de mărfuri. În acest context, din tabelele 3 şi 4 reies exceptarea şi reducerea temporară a taxelor vamale la importul unui număr de 1032 poziţii tarifare de produse agricole şi la importul unui număr de 1591 de poziţii tarifare la produsele industriale.
Tabelul 3 Taxe vamale aplicate la importul unor produse agricole conform HG nr. 200/13 febr. 2006 privind exceptarea şi reducerea temporară a taxelor vamale de import la unele categorii de mărfuri pentru anul 2006
Capitol din tariful vamal 01 02 04 05 07 08 09 10 11 12 13 Nr. de poziţii la care s-au exceptat şi redus temporar taxele vamale de import 19 175 144 6 15 33 33 55 36 34 2 Denumirea capitolului mărfurilor Taxa vamală De bază 2006 HG 200/2006

Animale vii Carne şi organe comestibile Lapte şi produse lactate, ouă, miere Alte produse de origine animală Legume, plante, rădăcini Fructe comestibile Cafea, ceai, condimente Cereale Produse ale industriei morăritului Seminţe şi fructe oleaginoase Lac, gume, răşini

15-270 15-333 100-270 40-100 35-180 25-200 25-50 18-240 135-240 25-170 25-25

Ex-25 Ex-70 Ex-45 Ex-10 20-90 Ex-60 Ex-10 Ex-30 Ex-40 Ex-20 5-5

19

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 3 (continuare)
14 1 Materii prime pentru împletit şi alte produse de origine vegetală Grăsimi de origine animală şi vegetală Preparate din carne, peşte Zahăr şi produse Cacao şi produse Preparate pe bază de cereale Preparate de legume, fructe Preparate alimentare Băuturi lichide alcoolice Reziduuri, deşeuri prod. alim. Tutun şi ţigări 80-80 5-5

15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

43 26 15 22 13 177 3 148 4 28

20-180 180-225 18-180 25-206 25-248 75-225 120-120 105-315 18-45 80-232

Ex-40 40-45 Ex-90 32-45 Ex-40 10-40 7,7-22 25-60 Ex-5 30-98

O succintă analiză a tabelului 3 permite următoarele concluzii privind nivelul taxelor vamale la unele produse agricole ale tarifului vamal de import al României în anul 2006: – taxa vamală de bază ad valorem la nivel maxim o regăsim la câteva capitole corespunzând unor poziţii tarifare, respectiv: carne şi organe comestibile (333%), băuturi şi lichide alcoolice (315%), animale vii şi lapte şi produse lactate, ouă, miere (270%), cereale, produse ale industriei morăritului şi preparate pe bază de cereale (240248%), tutun şi ţigări (232%), preparate din carne şi peşte şi preparate din legume şi fructe (225%), iar fructe comestibile (200%); – după reducerea temporară a taxelor vamale de import pentru unele categorii de mărfuri în anul 2006, nivelul cel mai înalt al taxelor vamale la unele poziţii tarifare a rămas la capitolele: tutun şi ţigări (98%), zahăr şi produse zaharoase, precum şi legume şi plante (90%), carne şi organe comestibile (70%), fructe comestibile şi băuturi şi lichide alcoolice (60%). Tabelul 4 arată, pentru anul 2006, taxe vamale de niveluri mult mai reduse la importul de produse industriale al României.
20

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 4 Taxe vamale aplicate la importul unor produse industriale conform HG nr. 200/13 febr. 2006 privind exceptarea şi reducerea temporară a taxelor vamale de import pentru unele categorii de mărfuri pentru anul 2006
Capitol din tariful vamal 25 26 27 28 29 30 32 33 34 35 38 39 40 44 48 51 52 53 54 Nr. de poziţii la care s-au exceptat şi redus temporar taxele vamale de import 7 6 6 29 93 15 12 1 1 6 10 28 13 1 33 8 14 8 25 Denumirea capitolului mărfurilor Taxa vamală De bază 2006 HG 200/2006

Sare, sulf, ciment Minereuri, zgură, cenuşă Combustibili, uleiuri minerale Produse chimice anorganice Produse chimice organice Produse farmaceutice Extracte tanante şi colorate Uleiuri esenţiale, produse de parfumerie Săpunuri Substanţe albuminoide Produse diverse ale industriei chimice Materiale plastice şi articole din materiale plastice Cauciuc şi articole din cauciuc Lemn şi articole din lemn Hârtie şi carton şi articole din hârtie şi carton Lână Bumbac Alte fibre textile vegetale Filamente sintetice şi artificiale

3-10 3-3 7-15 3-20 3-23 5-10 10-10 10-10 7-7 10-75 7-23 12-20 3-175 3-10 15-15 5-270 10-35 3-35 15-25

Ex-1,7 Ex-ex Ex-3,5 Ex-5,5 Ex-10 Ex-6,5 6-6,5 Ex-ex 4-4 Ex-40 Ex-10 Ex-12 Ex-6,5 Ex-6 Ex-ex Ex-18 Ex-12 Ex-12 2-12

21

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 4 (continuare)
55 56 58 59 64 69 70 72 73 74 76 81 84 85 87 90 8 3 1 1 3 3 6 55 4 3 3 4 40 14 26 16 Fibre sintetice sau artificiale Vată, pâsle, sfori, odgoane Ţesături speciale, dantele Ţesături impregnate Încălţăminte Produse ceramice Sticlă şi articole din sticlă Fontă, fier, oţel Produse din fontă, fier sau oţel Cupru şi articole din cupru Aluminiu şi articole din aluminiu Alte metale comune şi articole Reactoare nucleare, aparate şi dispozitive mecanice Maşini, aparate şi echipamente electrice şi părţi Vehicule, altele decât material rulant Instrumente şi aparate optice ş.a. 10-25 25-25 20-20 20-20 20-20 10-10 10-20 10-20 15-15 10-10 15-15 10-10 5-20 8-15 30-30 10-21 4-12 4-8 7,2-7,2 8-8 3-5 2-2 3-10 Ex-6 Ex-ex 4,8-5,2 5,3-7,5 3-5 Ex-8 Ex-3,7 Ex-4,5 Ex-6,7

Din analiza datelor din tabelul 4 reies următoarele concluzii: - taxa de bază ad-valorem la importul de produse industriale, în anul 2006, prezintă doar trei vârfuri maxime, respectiv la capitolul lână (270%), la capitolul cauciuc şi articole din cauciuc (175%) şi la capitolul substanţe albuminoide (75%); - la celelalte capitole, nivelul maxim la taxele vamale de bază la importul de produse industriale al României a fost cu mult sub 100%, respectiv cele mai ridicate niveluri fiind de 35% la capitolele bumbac şi alte fibre textile vegetale şi 30% la capitolele bumbac şi alte fibre textile vegetale şi 30% la capitolul vehicule, altele decât material rulant; - din 35 de capitole din tariful vamal menţionate în tabel, la 22 de capitole, la importul de produse industriale au existat poziţii tarifare la care s-a exonerat temporar aplicarea de taxe vamale;
22

Universitatea SPIRU HARET

- nivelul maxim de taxe vamale la importul de produse industriale, după reducerea temporară conform HG 200/2006, s-a aflat la cote mult mai mici decât la produsele agricole, respectiv la capitolul substanţe albuminoide (40%) şi la capitolul lână (18%). 1.3. Facilităţi vamale pentru IMM-uri şi tranzacţii în leasing Facilităţile vamale de care au beneficiat întreprinderile mici şi mijlocii reprezentau o altă componentă a politicii vamale (tarifare). Potrivit Legii nr. 133/1999, întreprinderile mici şi mijlocii au fost scutite de plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importau în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achitau din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine. Deosebit de important este faptul că scutirile de la plata taxelor vamale se aplicau numai bunurilor care se regăseau în următoarele capitole din tariful vamal de import: 1) cap. 84 (reactoare nucleare, boilere, maşini şi dispozitive mecanice; părţi ale acestora); 2) cap. 85 (maşini, echipamente electrice şi părţi ale acestora; aparate de înregistrat şi de reprodus sunetul şi imagini de televiziune şi părţi şi accesorii ale acestor aparate); 3) cap. 87 (vehicule, altele decât material rulant de cale ferată şi tramvai; părţi şi accesorii ale acestora). Aceste facilităţi vamale acordate întreprinderilor mici şi mijlocii la Tariful vamal de import al României au avut o singură excepţie – autoturismele, la importul cărora se aplicau taxe vamale în mod normal. În politica vamală (tarifară) a României era inclus şi regimul taxelor vamale de import la tranzacţia comercială leasing, semnificând o tehnică comercială de închiriere a unui mijloc de producţie din străinătate. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 (republicată în 2000 în M.O. nr. 9 privind operaţiunile de leasing, astfel cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 90/ 1988 şi Legea nr. 99/1999), bunurile mobile introduse în ţară de către utilizatori persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate de societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrau în regimul vamal de admitere temporară pe toată durata contractului de leasing cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor (taxelor) de import, inclusiv a garanţiilor vamale.
23

Universitatea SPIRU HARET

1.4. Principalele reglementări din Codul vamal (1997) Noul Cod vamal al României, adoptat prin Legea nr. 141/1997, armonizat cu Codul vamal al UE, cuprinde ca principale reglementări: • Regimurile vamale – Stabilirea regimurilor vamale (se efectuează la introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor prezentate în vamă pe baza unei declaraţii vamale în formular tipizat): a) regimurile vamale definitive (prevedeau modul de percepere a taxei vamale): • la import (se aplică taxe vamale advalorem în procente exprimate în lei); • la export (nu se încasează taxe vamale); b) regimurile vamale suspensive (cu suspendarea temporară a plăţii taxei vamale): • tranzitul vamal (care să nu depăşească 45 de zile pe teritoriul României); • antrepozitul vamal (care în România era de 4 tipuri); • perfecţionarea activă (constând în efectuarea de operaţiuni de prelucrare a produselor importate, fără plata taxelor vamale, pentru a fi ulterior reexportate); • transformarea sub control vamal (a unor mărfuri străine importate, fără plata taxelor vamale, pe bază de liste aprobate anual prin Hotărârea Guvernului); • admiterea temporară (fără plata taxelor vamale de import asupra mărfurilor străine sau cu plata parţială, mărfuri destinate a fi reexportate cu păstrarea caracteristicilor la intrarea în România); • perfecţionarea pasivă (prin exportul temporar de mărfuri româneşti, supuse prelucrării în altă ţară, cu scutire parţială sau totală de taxe vamale la import în România a produselor rezultate după operaţiunile de transformare din străinătate). – Plângeri şi contestaţii împotriva actelor autorităţilor vamale (solicitarea diminuării sau anulării taxei vamale de către firmele importatoare din România se efectuează prin formularea de contestaţii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001).
24

Universitatea SPIRU HARET

• Procedurile simplificate de vămuire – vămuirea la domiciliu (se aplică din anul 2000, prin obţinerea unei autorizaţii de către persoana juridică solicitantă, operaţiunile vamale fiind efectuate de către un expert vamal autorizat). • Regimul zonelor libere (în conformitate cu Legea nr.84/1992, iniţiativa instituirii regimului de zonă liberă aparţine autorităţilor locale – Primărie şi Prefectură, precum şi ministerelor interesate). – Activităţi permise în zonele libere (o mare diversitate de activităţi de producţie şi de prestări de servicii comerciale, financiar-bancare etc.). – Facilităţi în zonele libere (exceptarea de la plata taxelor vamale de import a mărfurilor străine ce se introduc în zonele libere, precum şi a bunurilor româneşti utilizate în procesul de producţie, reparaţii, construcţii ce intră în zonele libere). – Operaţiuni financiare în zonele libere (în general, operaţiunile financiare legate de activităţile desfăşurate în zonele libere se făceau în valută liber convertibilă, acceptată de Banca Naţională a României). • Scutirea de la obligaţia garantării datoriei vamale (Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României prevedea că, prin Autoritatea Vamală Naţională, se puteau acorda scutiri de la obligaţia garantării datoriei vamale, în cazuri temeinic justificate, pentru unele categorii de bunuri plasate într-un regim vamal suspensiv, în regimul perfecţionării active, al celui de tranzit, admitere temporară ş.a.). Evoluţia sistemului vamal în anii de tranziţie la economia de piaţă a înregistrat un proces evident de modernizare, căci de la prelucrarea manuală a operaţiunilor de vămuire s-a ajuns, la mijlocul anului 1998, la „acoperirea” marii majorităţi a punctelor vamale prin sistemul electronic şi la alcătuirea bazei de date statistice necesare activităţii vamale, trecându-se la prelucrarea automată prin sistemul informatic vamal performant ASYCUDA, ce asigura implementarea întregului pachet legislativ în vigoare pentru procesarea declaraţiilor vamale. Această evoluţie a permis continua îmbunătăţire a reglementărilor în domeniu, în scopul fluidizării activităţii vamale, modernizării acesteia şi respectării angajamentelor internaţionale asumate de România. Totodată, pentru o mai bună reglementare a politicii vamale au fost elaborate Codul Vamal
25

Universitatea SPIRU HARET

şi Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în deplină conformitate cu prevederile acordurilor convenite în cadrul OMC. În plus, acum, Codul Vamal al României este armonizat cu practica UE. În prezent, Autoritatea Naţională a Vămilor este organizată şi funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, aparţinând de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 8/2005, având sarcina de a înfăptui politica vamală a guvernului. Autoritatea Naţională a Vămilor are în subordine 10 Direcţii Regionale Vamale, cu Birouri şi Puncte vamale aferente. * De la începutul acestui capitol, am apreciat că Tariful vamal de import a reprezentat cel mai important instrument de politică comercială externă a României în perioada de preaderare la Uniunea Europeană. De aceea considerăm necesar ca, în finalul acestui capitol, să prezentăm un îndrumar practic privind modul cum a fost folosit acesta de către agenţii economici. 1.5. Modul în care a fost utilizat tariful vamal de import al României pentru a alege cea mai avantajoasă ţară de unde să se cumpere un produs, în funcţie de nivelul taxei vamale percepute în vamă 1. Anual, Ministrul Economiei şi Comerţului, care coordonează activitatea de comerţ exterior, edita Tariful vamal de import al României. Acesta cuprindea două volume, respectiv: volumul I – Produse agricole, conţinând bunurile înscrise în secţiunile I-IV, respectiv capitolele 1-24, şi volumul II – Produse industriale, conţinând bunurile aflate în secţiunile V-XXI, respectiv capitolele 25-97, în conformitate cu Nomenclatorul Sistemului Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor (Bruxelles, 1983). 2. Tariful vamal de import al României a fost conceput în aşa fel încât să constituie un ghid de utilizare pentru agenţii economici din ţara noastră, în demersul lor de a cumpăra mărfuri din străinătate, la care autorităţile române să perceapă taxe vamale cu nivelul cel mai mic, până chiar la exceptarea de la aplicarea de taxe vamale.
26

Universitatea SPIRU HARET

3. În volumul I erau prezentate detaliat actele normative privind politica vamală a României constând din: a) tariful vamal de import; b) acordurile internaţionale comerciale multilaterale, regionale şi bilaterale cu implicaţii asupra tarifului vamal de import (spre exemplu, prevederile convenite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în acordurile şi aranjamentele cu Uniunea Europeană, cu AELS, CEFTA, SGPC, Protocolul celor 16 etc., acordurile de liber schimb bilaterale încheiate cu ţările partenere); c) regimul special de import pentru neproliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice şi a rachetelor purtătoare de asemenea arme, a mărfurilor, deşeurilor şi reziduurilor periculoase pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător. Tot în această primă parte a volumului I exista şi un subcapitol dedicat descrierii modului de utilizare a tarifului vamal, ale cărui aspecte principale vor fi prezentate în continuare. 4. Orice agent economic interesat să cunoască nivelul taxei vamale la import percepută în România la un anumit produs găsea, în sumarul volumului I, capitolele de mărfuri de la 1-24 (produse agricole), iar în volumul II, capitolele 25-97 (produse industriale), paginile unde putea fi identificată marfa respectivă. 5. Odată identificate paginile capitolului unde era înscris produsul respectiv, se căuta cu atenţie denumirea exactă a produsului corespunzător numărului poziţiei tarifare. Codul poziţiei tarifare era format din 8 cifre. Primele 6 cifre reprezentau poziţia din Sistemul Amortizat, iar următoarele două cifre defineau detalierea naţională a Nomenclaturii vamale, care în prezent pentru România este compatibilă cu cea a Uniunii Europene. 6. Tariful vamal de import al României făcea parte din categoria tarifelor vamale compuse, respectiv, el utiliza mai multe coloane. În plus faţă de coloanele care precizau poziţia tarifară a produsului şi denumirea mărfii, mai exista o coloană „Cod UM supl.”, conţinând codul unităţilor de măsură suplimentare, necesare în scopuri statistice, în afară de „tone” (se consulta lista abrevierilor unităţilor de măsură suplimentare, spre exemplu, 006 pentru m = metru; 055 pentru m2 sau 113 pentru m3 etc.). 7. În următoarele coloane ale Tarifului vamal de import al României erau înscrise nivelurile de taxă vamală care se percepeau. Astfel, coloana „Taxa vamală” conţinea taxele vamale, exprimate în
27

Universitatea SPIRU HARET

procente, care se aplicau asupra valorii mărfii în vamă a bunurilor importate, în anul respectiv, aşa cum se convenise în cadrul negocierilor comerciale multilaterale la Runda Uruguay, rezultat al concesiilor reciproce acordate între participanţii la negocieri membri ai GATT, deveniţi din 1995 membri ai OMC. De menţionat că această coloană prezenta taxa vamală de import în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. 8. Cât priveşte coloana următoare „Taxa vamală”, care menţiona anul aplicării, ea era în cazul produselor de la capitolele 1-24 (produse agricole) mult mai redusă decât cea convenită la negocierile din cadrul Rundei Uruguay. Atunci, însă, când la coloana respectivă nu era înscrisă nici o cifră, se aplica taxa vamală de la coloana anterioară, respectiv, cea convenită la Runda Uruguay. 9. Celelalte coloane indicau taxele vamale de import care se aplicau în relaţiile cu diferite ţări sau făcând parte din diferite grupe de ţări (de exemplu, din Uniunea Europeană) sau pe baza unor acorduri de liber schimb regionale sau bilaterale (AELS, CEFTA, Turcia, Israel ş.a.) sau a unor aranjamente de acorduri reciproce de acordare de preferinţe vamale între ţări în curs de dezvoltare la care România era parte. De regulă, în relaţia cu aceste ţări se aplicau taxe vamale mai mici decât în relaţia cu ţările faţă de care se percepeau taxe vamale pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, în anul în vigoare. În cazul, însă, în care la coloanele pentru diferite ţări sau grupe de ţări nu erau înscrise cifre, se aplicau taxele vamale conform clauzei naţiunii celei mai favorizate, fie din anul în vigoare, fie cea înscrisă în coloana care indica taxa vamală convenită la Runda Uruguay. Dacă la aceeaşi poziţie tarifară erau prevăzute niveluri preferenţiale diferite în acordurile SGPC şi Protocolul celor 16, pentru mărfurile de provenienţă din ţările participante la ambele acorduri se aplica nivelul preferenţial cel mai favorabil, adică taxa vamală cea mai redusă. 10. Dacă în dreptul poziţiilor tarifare ale unor coloane, sub taxa vamală era înscrisă o cantitate de marfă, aceasta însemna că România a acordat un contingent tarifar, respectiv, se aplica o taxă vamală mai redusă pentru produsul respectiv la import din ţările Uniunii Europene, spre exemplu, 18,8% (11) în loc de 25% din Tabelul 1. Cifra 11 indica poziţia numărului contingentului acordat de România pentru ţările membre ale UE în anul respectiv, adică 1000 t, în condiţiile în care taxa
28

Universitatea SPIRU HARET

vamală în anul în vigoare pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate era mult mai mare, respectiv, 40%. Atunci când s-ar fi importat din ţările UE peste 1000 tone, pentru cantităţile suplimentare se percepea o taxă vamală la nivel de 40% (corespunzător nivelului înscris în coloana „Taxa vamală” în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru anul respectiv). Analizând lista contingentelor tarifare preferenţiale pentru importul în România al unor produse agricole originare din Uniunea Europeană, în perioada 1.01.2006 – 31.12.2006, rezultă că au fost acordate 72 de contingente tarifare din care: la 67 poziţii taxele vamale au fost exceptate, iar la 5 poziţii taxele vamale au fost la niveluri între 15-18%.

29

Universitatea SPIRU HARET

2. POLITICA NETARIFARĂ ŞI INSTRUMENTELE SALE

Dacă în perioada economiei centralizate, în domeniul netarifar al politicii comerciale externe a României, planul de export şi import reprezenta cel mai important instrument netarifar, având un caracter pronunţat protecţionist, cu prioritate la import, începând cu anul 1991 au fost adoptate o serie de Hotărâri ale Guvernului, dintre care menţionăm pe cea cu nr.472/1991 referitoare la regimul de import şi export al României şi, în acelaşi context, Hotărârea nr. 215/1992 şi Ordinul ministrului comerţului exterior nr. 62/1992, adăugându-se ulterior şi Ordinul ministrului comerţului nr. 6/1996, Ordinul ministrului industriei şi comerţului nr.36/1999 şi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 106C/2001. Acest nou cadru juridic a avut ca efect o accentuată liberalizare a importurilor şi exporturilor mărfurilor din şi în teritoriul României, acestea nefiind supuse, în principiu, unor restricţii netarifare. 2.1. Regimul de licenţe (autorizaţii) de export şi de import Încă din anul 1990 au fost eliminate complet licenţele aplicate discriminatoriu. Apoi, legislaţia română a înscris, între instrumentele de politică netarifară utilizate, trei tipuri de autorizaţii: • Licenţele de import, eliberate agenţilor economici pe bază de cerere, pentru introducerea pe teritoriul vamal al României a următoarelor categorii de mărfuri: – care erau supuse regimului de control al importului; – care făceau obiectul unor contingente tarifare, instituite prin Hotărâri ale Guvernului; – care erau supuse regimului licenţelor de import automate.
30

Universitatea SPIRU HARET

Lista categoriilor de mărfuri pentru care se eliberau licenţe automate de import, folosite numai pentru scopuri statistice, era următoarea: – deşeuri valorificabile admise la import în mod condiţionat; – substanţe chimice esenţiale şi precursori, în vederea prevenirii deturnării acestora de la scopul lor licit (prevenirea producerii ilicite de droguri); – arme de vânătoare şi tir sportiv, arme de foc, pentru împrăştierea gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, arme de recuzită, arme de panoplie, arme de aer sau cu gaze comprimate, ansamble, subansamble şi dispozitive ce pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc, muniţiile pentru aceste tipuri de arme, materiale explozibile folosite în economie (altele decât cele strategice); – obiectele de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice; – materiale radioactive şi instalaţii nucleare (altele decât cele strategice). De asemenea, exista şi o listă specială a categoriilor de mărfuri pentru care se eliberau licenţe neautomate de import. În această listă regăsim mărfuri sau grupe de mărfuri care făceau obiectul unor contingentări tarifare, cu exceptarea sau scutirea de la plata taxelor vamale, instituite prin Hotărâri ale Guvernului României. Licenţele puteau fi utilizate numai de către titular, nefiind transmisibile. • Licenţele de export erau eliberate pentru scoaterea de mărfuri de pe teritoriul României Lista categoriilor de mărfuri pentru care se eliberau licenţe automate de export era următoarea: – mărfurile cuprinse în prezent în anexa 1 la OMEC nr. 391/2003 pentru exportul minereurilor şi concentratelor neferoase şi al celor de metale preţioase; – cenuşile şi rezidurile care conţin arsen, metale şi compuşi ai metalelor neferoase; – piei brute de ovine, bovine şi altele; – produse lemnoase, cu excepţia celor pentru export de masă lemnoasă, în stare brută (buşteni) sau prelucrată sumar (cherestele); – hârtii sau cartoane reciclabile (deşeuri şi maculatură), deşeuri feroase şi neferoase, acumulatori electrici uzaţi;
31

Universitatea SPIRU HARET

– mărfurile cu conţinut de metale preţioase şi obiectele din metale feroase şi neferoase; – exportul metalelor preţioase efectuat de BNR; potrivit statutului său de funcţionare, acesta se realizează fără licenţă de export; – substanţe chimice esenţiale şi precursori, în vederea prevenirii deturnării acestora de la scopul lor licit (prevenirea producerii ilicite de droguri); – materiale radioactive şi instalaţii nucleare (altele decât cele strategice); – mărfuri supuse licenţierii automate, trimise temporar în străinătate pentru operaţiuni de perfecţionare pasivă; – mărfuri supuse licenţierii automate, rezultate din operaţiuni de perfecţionare activă a unor mărfuri în regim de admitere temporară în România; – arme, muniţia acestora şi materialele explozibile folosite în economie (altele decât cele strategice). • Licenţele de operaţiune reprezentau autorizaţiile necesare agenţilor economici în vederea evidenţierii şi derulării, în condiţiile aprobate prin aceste licenţe, a următoarelor categorii de operaţiuni; – operaţiuni comerciale cu decontare în conturile de cliring, de barter sau de cooperare, convenite în baza unor acorduri guvernamentale încheiate de România cu alte ţări; – operaţiuni de recuperare a creanţelor României prin import de mărfuri; – operaţiuni care se realizează pe baza unor credite acordate sau garantate la nivel guvernamental; – operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic; – operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale regiilor autonome, rezultate din prestări de servicii internaţionale, prin livrări de produse româneşti, achitate producătorilor interni de debitorul extern în cauză, cu avizul prealabil al ministerului de resort şi al Ministerului Finanţelor Publice; – operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale societăţilor comerciale sau ale regiilor autonome, rezultate din importuri de materii prime şi materiale pentru producţie, precum şi din importuri pentru retehnologizare sau investiţii noi, neachitate la scadenţă
32

Universitatea SPIRU HARET

conform contractelor externe, prin exporturi de produse româneşti cu avizul ministerului de resort şi al Ministerului Finanţelor Publice. În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1526/2003 s-a trecut la un nou regim general de export şi import. În baza acestui act normativ, exportul şi importul de bunuri din şi în teritoriul vamal al României se desfăşurau liber. Făceau excepţie de la această prevedere bunurile supuse următoarelor măsuri: a) prohibiţiile, restricţiile sau alte măsuri de control, certificarea sau autorizarea exportului, importului sau tranzitului, justificate pe temeiurile: moralităţii publice, politicii sau securităţii publice, protecţiei sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor, protecţiei resurselor naturale, protecţiei tezaurelor naţionale de valoare artistică, istorică sau arheologică, protecţiei proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale, reglementările referitoare la metale preţioase; b) măsurile de salvgardare la import; c) măsurile de monitorizarea exportului şi importului de produse, în vederea examinării tendinţelor şi condiţiilor de export ori import; asemenea măsuri de supraveghere pentru situaţii limitate şi excepţionale, legate de riscul ameninţării cu prejudicierea gravă a pieţei, nu pot constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată pentru comerţ. Instituirea şi aplicarea acestor măsuri aveau în vedere respectarea regulilor şi procedurilor cuprinse în prevederile Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în alte acorduri şi convenţii internaţionale relevante la care România era parte. Eliberarea instrumentelor pentru administrarea măsurilor amintite, respectiv, după caz, licenţierea, certificarea, autorizarea sau avizarea exportului, importului sau tranzitului, se efectuau de către instituţiile desemnate pe baza regulilor şi procedurilor specifice adoptate în acest scop. Este de menţionat că HG nr. 1526/2003 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Pe aceeaşi dată au fost abrogate: – HG nr. 215/1992 privind regimul licenţelor de export şi import al României; – HG nr. 276/1995 privind efectuarea de operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic;
33

Universitatea SPIRU HARET

– HG nr. 267/1997 privind reglementarea unor operaţiuni comerciale tip barter – compensaţie cu operatori economici din Republica Moldova. Totodată, Hotărârea Guvernului nr. 1527/2003 stabilea regulile şi procedurile în materie de licenţe de export şi import. Potrivit acestei HG, licenţele de export şi import reprezentau instrumente prin care se puneau în aplicare măsurile de politică comercială netarifară. Competenţa eliberării licenţelor de export şi import aparţinea Ministerului Economiei şi Comerţului, prin Direcţia generală politici comerciale, care aplica în mod neutru şi într-o manieră justă şi echitabilă regulile şi procedurile în materie de licenţe de export şi import. Această Hotărâre nu se aplica licenţelor pentru exportul şi importul de produse strategice. Licenţele automate de export sau import Măsurile de supraveghere, cu scop statistic, a exportului şi importului, instituite conform legii, se aplicau prin licenţe automate de export sau import, după caz, şi puteau fi menţinute atât timp cât persistau circumstanţele care au determinat introducerea acestora şi cât timp obiectivele administrative urmărite nu puteau fi atinse într-o altă manieră. Licenţele automate se acordau în toate cazurile în urma prezentării unei cereri corect completate, iar procedurile de eliberare a licenţelor automate trebuia stabilite în aşa fel încât să nu exercite efecte de restricţionare la export sau import. Cererile de licenţe automate corect completate se aprobau imediat după înregistrarea acestora, în măsura în care era administrativ posibil şi, în orice caz, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora la Ministerul Economiei şi Comerţului. Licenţele automate se eliberau, de regulă, cu valabilitate până la sfârşitul anului calendaristic pentru care au fost emise. Termenul de valabilitate care expira la finele anului calendaristic, pentru licenţele de export sau de import automate, eliberate fără avizul altor instituţii, putea fi prelungit pe o perioadă determinată, prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, dacă măsurile pentru care s-au instituit se menţineau în vigoare.
34

Universitatea SPIRU HARET

Licenţele neautomate de import Ca instrumente de politică comercială netarifară, licenţele neautomate de import se utilizau în cazul aplicării de restricţii cantitative la import, instituite prin Hotărâre a Guvernului în conformitate cu prevederile unor acorduri şi înţelegeri internaţionale, sau al unei măsuri de salvgardare. Acestea nu exercitau asupra comerţului efecte restrictive sau de distorsionare suplimentare faţă de cele cauzate de instituirea restricţiei. În cazul administrării unor contingente, Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) publica date privind cantitatea totală şi/sau valoarea totală a contingentelor, deschiderea sau epuizarea acestora, precum şi orice modificare a acestor elemente, într-o astfel de manieră încât să permită părţilor interesate să ia cunoştinţă de ele. Perioada de examinare a cererilor corect completate nu trebuia să depăşească: a) 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora la MEC, atunci când cererile erau analizate în ordinea primirii, conform principiului „primul venit, primul servit”; b) 15 zile lucrătoare de la termenul limită de primire a acestora la MEC, atunci când cererile se analizau simultan. Licenţele neautomate de import se eliberau pe o perioadă care să evite blocarea utilizării contingentelor respective şi pentru cantităţi care reprezentau un interes economic atât pentru operatorii economici noi veniţi pe piaţă, cât şi pentru cei care demonstrau că au realizări anterioare, pe bază de licenţe acordate recent, până la epuizarea contingentelor. Operatorilor economici cu realizări anterioare pe bază de licenţe neautomate de import acordate recent li se puteau aproba o nouă cerere numai dacă au realizat, în perioada de valabilitate, integral sau în funcţie de natura mărfii, în limitele stabilite prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, licenţa neautomată de import aprobată anterior. În cazul în care, din diferite motive, licenţa de import neautomată nu a fost utilizată în termenul stabilit prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, aceasta era returnată la MEC în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării valabilităţii acesteia. În cazul în care licenţa neautomată de import era utilizată total sau parţial, operatorul economic prezenta la MEC, în termen de 10 zile
35

Universitatea SPIRU HARET

lucrătoare de la data expirării valabilităţii acesteia, documentaţia necesară din care să rezulte cantităţile realizate, respectiv: fotocopia lizibilă a licenţei de import, faţă-verso, exemplarul pentru vamă şi copii lizibile de pe declaraţiile vamale de import. Nerestituirea în termenul stabilit a licenţelor neautomate de import neutilizate sau nedepunerea în termenul stabilit a documentaţiei necesare aveau ca efect pierderea de către operatorul economic a dreptului de a beneficia în cursul aceluiaşi an de regimul preferenţial instituit prin actul normativ respectiv. Lista produselor supuse procedurilor de licenţiere şi eventualele date specifice suplimentare se stabileau prin ordin al ministrului economiei şi comerţului, în condiţiile legii. Răspunderea solicitantului de licenţă Întreaga răspundere privind operaţiunea de comerţ, eficienţa acesteia, condiţiile de realizare, corectitudinea preţului, respectarea reglementărilor naţionale, a celor din ţările partenere şi de tranzit, inclusiv a celor referitoare la standarde, reguli fitosanitare şi sanitarveterinare şi a altor reglementări în domeniu revenea solicitantului de licenţă. De asemenea, titularul licenţei era răspunzător de utilizarea licenţei în conformitate cu condiţiile stabilite la eliberarea acesteia. În legătură cu preţul efectiv sau valoarea totală efectivă a mărfii, aceastea puteau diferi faţă de datele înscrise în licenţă şi nu afectau libera circulaţie a mărfii, inclusiv operaţiunile de vămuire, în cazul în care diferenţele erau mai mici cu până la 5% la export sau mai mari cu până la 5% la import. O evaluare de ansamblu a instrumentelor netarifare sub forma licenţelor de export şi import utilizate în România în perioada de preaderare la Uniunea Europeană ne conduce la următoarele concluzii: • în primul rând, am asistat la reducerea numărului acestor licenţe, s-a scurtat timpul obţinerii lor şi a scăzut costul lor, cu menţiunea că perioada de valabilitate a acestora este redusă; • în al doilea rând, ca urmare a procesului de liberalizare, sfera produselor supuse regimului de licenţe a devenit marginală şi mai acoperea numai 99 poziţii tarifare la import şi 201 poziţii tarifare la export, dintr-un număr de peste 11.000 poziţii tarifare incluse în Nomenclatorul Tarifului vamal de import al României. Este evidentă reducerea bruscă a regimului
36

Universitatea SPIRU HARET

de autorizaţii în anii 2002 şi 2003, când licenţele se utilizau pentru 1.038 poziţii tarifare, deci triplu faţă de anul 2004. Licenţele de export şi import se eliberau de Departamentul de Comerţ Exterior din Ministerul Economiei şi Comerţului în mod gratuit, operatorii suportând numai costul formularelor. Dacă, spre exemplu, în anul 2002 au fost eliberate peste 62.000 de licenţe, numărul acestora a scăzut cu circa 16.000 în primele 8 luni ale anului 2004. 2.2. Restricţiile cantitative la import şi export Din anul 1992, în România au fost eliminate restricţiile cantitative la import. Totuşi, ministerul de resort cu atribuţii de comerţ exterior, la cererea Băncii Naţionale a României, putea institui restricţii cantitative la import, atunci când apărea riscul iminent al unui dezechilibru al balanţei de plăţi externe, cu respectarea prevederilor stabilite până în 1994 de către GATT, iar din 1995 de către OMC. Cât priveşte restricţiile cantitative la export, acestea au fost eliminate în anul 1998. În această perioadă a anilor ’90 din secolul trecut, Ministerul Comerţului stabilea contingentele de export în scopul protejării resurselor necesare pentru realizarea producţiei interne şi asigurarea consumului populaţiei. Dacă exportul nu se realiza conform prevederilor stabilite din cauza diminuării producţiei, riscându-se neaprovizionarea populaţiei, Ministerul Comerţului putea institui noi contingente sau restricţii la export. 2.3. Interziceri (prohibiţii) la exportul şi importul de mărfuri Prin Ordinul Ministerului Comerţului nr. 62/1992 au fost introduse interdicţii severe, după cum urmează: La export erau interzise: • arme şi muniţii, cu excepţia celor autorizate de lege; • produse explozibile şi toxice, cu excepţia celor autorizate de lege; • substanţe stupefiante şi psihotrofe, cu excepţia celor autorizate de lege; • echipament militar, cu excepţia celui autorizat de lege; • medicamente, aparatură medicală şi materiale tehnico-sanitare neautorizate de Ministerul Sănătăţii;
37

Universitatea SPIRU HARET

• bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional, cu excepţia celor autorizate de lege pentru a fi scoase temporar din ţară; • metale preţioase, pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea, cu excepţia celor autorizate de lege. La import erau interzise: • arme şi muniţii, cu excepţia celor autorizate de lege; • produse explozibile şi toxice, cu excepţia celor autorizate de lege; • substanţe stupefiante şi psihotrofe, cu excepţia celor autorizate de lege; • echipament militar, cu excepţia celui autorizat de lege; • medicamente, aparatură medicală şi materiale tehnico-sanitare neautorizate de Ministerul Sănătăţii; • înscrisuri, tipărituri şi imprimări de orice fel, care nu sunt admise de lege. După cum se poate constata, prohibiţiile la import se aplicau din motive de moralitate publică, de sănătate, de protecţie a vieţii umane şi a mediului de securitate naţională. 2.4. Instrumente de apărare comercială România este parte la acordurile multilaterale încheiate în cadrul Rundei Uruguay privind măsurile de apărare comercială: antidumping, compensatorii (antisubvenţie) şi de salvgardare. Actele normative privind măsurile de apărare comercială ale României au fost conforme cu următoarele acorduri multilaterale:
Actul normativ Legea nr. 133/1994 HG nr. 228/1992 Ord.Min.Com. şi Turismului nr. 127/1992 Ord.Min.Com. şi Turismului nr. 128/1992 38 privind: – rectificarea Acordului de la Marrakech referitor la crearea OMC – protecţia producătorilor interni faţă de concurenţa neloială, rezultată din importul unor produse, la preţ de dumping sau subvenţionat – regulamentul de lucru al Comisiei pentru taxe antidumping, taxe compensatorii şi măsuri de salvgardare – regulile de aplicare şi procedurile de instituire a taxelor antidumping, taxelor compensatorii şi măsurilor de salvgardare

Universitatea SPIRU HARET

În anii care au urmat adoptării acestor acte normative, legislaţia românească în materie de măsuri de apărare comercială a fost actualizată, ea devenind compatibilă cu prevederile OMC şi fiind armonizată cu legislaţia UE în domeniu. Dintre măsurile de apărare comercială menţionate, România a adoptat măsuri de salvgardare faţă de Ungaria, la produse care făceau obiectul concesiilor vamale, acordate în baza Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA), deoarece prin preţurile practicate aceste produse cauzau perturbări serioase pe piaţa românească. În acest context, conform HG nr. 466 din 10.08.1998, au fost suspendate temporar, până la 31.12.1998, concesiile vamale acordate Ungariei în cadrul CEFTA la grâu şi făină de grâu, aplicându-se, la importul din Ungaria, taxele vamale normale (în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate) pentru aceste produse, respectiv 25% pentru grâu, în loc de 15%, iar pentru făină de grâu 45% în loc de 15%. Totodată, s-au suspendat pentru o perioadă de un an, potrivit HG nr. 479 din 16.06.1999, concesiile vamale acordate Ungariei în cadrul CEFTA, la importul de carne de porc şi carne de pasăre, organe de porc şi de pasăre, preparate din carne de porc şi de pasăre, restabilindu-se aplicarea taxelor vamale normale (respectiv, 45%, în loc de 28%). O altă măsură de salvgardare a fost instituită de România la importul de zahăr rafinat originar din Republica Moldova, prin suspendarea temporară a exceptării de taxă vamală la importul în România de zahăr rafinat originar din Republica Moldova şi aplicarea taxei vamale prevăzute în tariful vamal de import al României pentru anul 2004. Totuşi, Guvernul României a stabilit pentru anul 2004 un contingent tarifar la nivelul de 14.000 tone, exceptat de la plata taxelor vamale, cu o repartizare trimestrială a cantităţii totale a importului în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2004. Un importator român a putut beneficia de o cantitate maximă alocată de 100 tone din fiecare sortiment de zahăr rafinat, repartizat trimestrial, din totalul anual de 14.000 de tone. În relaţia cu Polonia, pe baza HG nr. 80/2004, s-a instituit o măsură de salvgardare la importul de carne de porc, carcase, semicarcase, proaspătă sau sortimente, din această ţară, aplicându-se la importul în România o taxă vamală de 45%. Investigaţiile de apărare comercială iniţiate împotriva unor mărfuri importate de România (investigaţii ofensive), pentru luarea de
39

Universitatea SPIRU HARET

măsuri de salvgardare, necesită prezentarea unor factori relevanţi pentru documentarea cererii de iniţiere a unor astfel de investigaţii. În acest context, trebuie să fie întocmite patru tabele, respectiv: • tabelul nr. 1 – situaţia comparativă a producţiei interne în raport cu consumul pe piaţa românească şi cu exportul; • tabelul nr. 2 – situaţia comparativă a preţurilor medii; • tabelul nr. 3 – situaţia capacităţilor de producţie şi gradul de utilizare a acestora în producţia românească; • tabelul nr. 4 – situaţia comparativă a producţiei interne (denumirea produsului şi poziţia tarifară). În afară de măsurile de salvgardare prezentate, România nu a adoptat nici o măsură antidumping sau compensatorie (antisubvenţie). Dacă, după cum am văzut, investigaţiile ofensive de apărare comercială întreprinse de România au fost în număr redus, în schimb, investigaţiile de apărare comercială iniţiate de alte ţări împotriva unor mărfuri originare din România (investigaţii defensive) au fost mult mai numeroase. În astfel de situaţii, o sinteză asupra cazurilor care apar privind mărfurile româneşti trebuia să aibă în vedere: 1. Prezentarea generală a problemei. 2. Recunoaşterea statutului de economie de piaţă pentru România, în cadrul investigaţiilor antidumping şi antisubvenţie, respectiv, a celor două documente internaţionale importante: – Reglementarea Consiliului European (CEE) 1013/1993; – Decizia Departamentului de Comerţ al SUA din data de 10.03.2003. 3. Situaţia măsurilor de salvgardare cu impact asupra unor produse originare din România. 4. Situaţia măsurilor antidumping adoptate împotriva unor produse originare din România. 5. Notificări privind iniţierea şi, după caz, adoptarea unor măsuri de apărare comercială de către autorităţile competente din alte ţări împotriva unor produse originare din România. În ceea ce priveşte măsurile de salvgardare privind unele produse originare din România, ţările iniţiatoare au fost Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia, Republica Moldova, Federaţia Rusă. Produsele în privinţa cărora s-au aplicat măsuri de salvgardare de către ţările menţionate au vizat produsele siderurgice, nitrat de amoniu,
40

Universitatea SPIRU HARET

rulmenţi cu bile. Formele de măsuri au fost aplicarea de contingente, inclusiv tarifare, şi de taxe de salvgardare. Referitor la situaţia măsurilor antidumping adoptate împotriva unor produse originare din România, iniţiatoare ale acestor măsuri au fost: Argentina, Brazilia, Canada, Egipt, India, Uniunea Europeană, Turcia, Thailanda şi SUA. Produsele româneşti împotriva cărora s-au aplicat taxe antidumping definitive de către ţările amintite au fost îndeosebi din sectorul siderurgic (bandă laminată la cald, ţevi fără sudură, ţevi sudate, tablă groasă şi medie laminată la cald, oţel beton, produse din oţel laminate la cald) şi sectorul chimic (carbid de calciu, uree, inclusiv uree solidă, policlorură de vinil), precum şi unităţi de pompare şi becuri. Cât priveşte cuantumul taxei antidumping definitive, ea a variat la produse siderurgice de la 5,7% în Uniunea Europeană la 86,9% în Canada, la produse chimice de la 25% la 45% în Turcia şi 90,71% în SUA, în timp ce pentru unităţile de pompare s-a aplicat în Brazilia o taxă de 57%, iar la becuri, în Egipt, între 69-78%. Subliniem faptul că, pentru câteva produse, unele ţări au aplicat taxe antidumping definitive într-un cuantum specific, respectiv, în India la carbid de calciu o suprataxă de 24,29 dolari SUA/tonă, iar la uree în Uniunea Europeană între 24,29 – 6,18 şi 8,1 euro/tonă. O altă măsură netarifară au reprezentat-o Notificările privind iniţierea şi, după caz, adoptarea unor măsuri de apărare comercială de către autorităţile competente din alte ţări împotriva unor produse originare din România. Câteva exemple sunt semnificative: – Canada, pe baza unei cereri documentate din partea producătorilor locali, a declanşat o investigaţie antidumping la importul unor produse siderurgice plate originare din România, Bulgaria şi Cehia. Deoarece Tribunalul Canadian de Comerţ Internaţional a constatat cauzarea unui prejudiciu material producătorilor canadieni, s-a decis impunerea unei taxe de antidumping, aplicabilă pentru producătorul român SC ISPAT SIDEX SA de 52,6%, iar pentru producătorii din celelalte state, de 74,6%. – Ungaria a luat hotărârea să instituie o măsură definitivă de salvgardare împotriva tuturor importurilor unor sortimente de zahăr (inclusiv din România), aplicabilă de la data de 21 noiembrie 2003 până la 30 aprilie 2004, care a avut forma unei taxe vamale suplimentare de import de 93%. Au făcut excepţie contingentele tarifare de
41

Universitatea SPIRU HARET

tonaje diferite acordate UE, Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi altor ţări, care au fost supuse unei taxe vamale mai reduse, respectiv, de 44%. – Ucraina a declanşat o investigaţie de salvgardare la importul de sodă caustică la data de 22 octombrie 2002, care s-a încheiat prin adoptarea unui regim de monitorizare a importului acestui produs. Însă, această măsură nu implică niciun fel de limitări cantitative sau de preţ la importul de sodă caustică în Ucraina. Relevante sunt şi exemplele de măsuri antidumping aplicate la importul din România în anul 2006. Astfel, Uniunea Europeană a aplicat asemenea măsuri la importul din România de ţevi de sudură (taxă antidumping între 11,7 şi 17,8%) la trei firme şi de uree (taxă antidumping între 6,18 şi 8,01 euro/tonă) la patru firme româneşti. Este de subliniat însă faptul că aceste taxe au încetat să mai fie aplicate de la 1 ianuarie 2007, data aderării ţării noastre la UE. De asemenea, Argentina a aplicat la exportul din România de bandă laminată la cald o taxă antidumping de 40,48%, Brazilia la ţevi de sudură 14,3%, Canada la tablă groasă şi medie laminată la cald 52,6%, Egipt la becuri şi tuburi fluorescente 69-78%, India la alcooli aciclici suprataxa 122,85-203,65 $/tona metrică, Thailanda la bandă laminată la cald 16,29-18,04-21,59%, SUA la ţevi fără sudură de diametru mic 15,5% şi la tablă groasă 75,04%, Mexic la ţevi de sudură 42% şi tablă laminată la cald 67,6%, Peru la tablă groasă 5% şi Israel la ciment Portland a obţinut un angajament de preţ de la firma română pentru a nu-i aplica taxa antidumping. 2.5. Alte taxe percepute la intrarea pe teritoriul vamal al României În afară de taxele vamale de import la frontiera română, se mai percepeau: taxa pe valoarea adăugată (TVA), ca impozit indirect aplicat asupra mărfurilor de consum, şi acciza, care viza aplicarea de taxe la mărfurile de lux. De asemenea, în perioada de preaderare la UE s-a introdus şi perceperea comisionului vamal de 0,5%, cu excepţia importurilor preferenţiale, originare din ţările cu care România a încheiat acorduri de comerţ liber, şi a produselor făcând obiectul Acordului privind tehnologia informaţiei. Cât priveşte bunurile pentru
42

Universitatea SPIRU HARET

export, precum şi serviciile furnizate în legătură cu exportul, ele erau scutite de TVA, iar de circa cinci ani s-a eliminat comisionul vamal de 0,5% la export. Pentru aplicarea de taxe vamale, erau stabilite regulile de origine preferenţiale pentru aceste ţări, respectiv, perceperea de taxe mult mai mici sau chiar exonerarea de aceste taxe, în anumite acorduri de comerţ liber şi în alte acorduri preferenţiale încheiate de România. Totodată, România a participat la sistemul european de cumulare a originii. Potrivit acestui sistem, în cazul comerţului dintre România şi UE, produsele importate în UE erau considerate originare din România şi dacă încorporau inputuri din alte ţări europene, care au încheiat acorduri de comerţ liber cu România şi UE; în mod similar, produsele importate în România erau considerate originare din UE şi dacă încorporau inputuri din alte ţări europene, care au încheiat acorduri de comerţ liber cu UE şi România. Aplicarea suprataxei generale asupra tuturor mărfurilor de import reprezenta şi ea un instrument al politicii comerciale netarifare a României, în scopul creşterii încasărilor la bugetul de stat, concomitent cu o descreştere a majorării importului, care să aibă ca efect contracararea dezechilibrării balanţei comerciale a ţării şi a creării unor evidente dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi externe. Nivelul suprataxei vamale temporare asupra importului, în conformitate cu Legea nr. 133/1994, a fost stabilit pentru anul 1998 la 6% şi s-a instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/1988. Ulterior, prin Legea nr. 247/1988, pentru anul 1999 suprataxa a fost redusă la 4%, pe baza HG nr. 984/1998. Pentru anul 2000, suprataxa a fost diminuată la 2% prin HG nr. 1074/1999, pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2002, această suprataxă să fie eliminată. Este important de subliniat că, în perioada când s-a aplicat această suprataxă vamală, au fost exceptate de la perceperea ei o serie de bunuri esenţiale pentru economia şi populaţia ţării (ţiţei, gaze naturale, electricitate, unele materii prime, medicamente etc.). Trebuie menţionat, de asemenea, că introducerea suprataxei la import a fost examinată la OMC, care a apreciat că această măsură a fost conformă cu prevederile articolului XII al GATT-1994 privind posibilitatea aplicării de restricţii din motive de dezechilibru al balanţei de plăţi externe.

43

Universitatea SPIRU HARET

2.6. Evaluarea mărfii în vamă Potrivit art. 77 al Codului vamal al României, valoarea în vamă era determinată conform Acordului OMC privind aplicarea art. 7 al GATT-1994, intitulat Acordul privind evaluarea în vamă. Evaluarea mărfii în vamă de către autorităţile ţării importatoare la un preţ mai ridicat decât cel practicat pe plan internaţional constituie un evident obstacol netarifar practicat de statul cumpărător, respectiv, reprezintă un instrument de limitare a importurilor. În cazul României, însă, a avut loc în anul 2000 un fenomen invers, sesizat de Uniunea Interprofesională pentru Agricultură şi Alimentaţie (UNIPAA), şi anume, preţurile declarate la vamă de firmele străine exportatoare de preparate din carne de porc şi carne de pasăre au fost la niveluri de 5-6 ori mai mici decât cele normale, ceea ce a prejudiciat încasările la vamă cu peste 13 milioane de dolari, diminuând cu o sumă importantă sursele bugetare de stat. 2.7. Standardele şi reglementările tehnice Activităţile de standardizare şi de reglementare tehnică s-au desfăşurat în conformitate cu Acordul OMC privind obstacolele tehnice din cadrul comerţului. Începând din anul 1988, cu asistenţa Comisiei UE, s-a creat un nou cadru de reglementare a activităţilor de standardizare. A fost efectuată o separare clară între standardele obligatorii şi cele voluntare. Ulterior, toate standardele au devenit voluntare, cu excepţia celor stabilite de autorităţi ca având un caracter obligatoriu (standardele pentru protecţia sănătăţii şi securităţii umane, a vieţii sau sănătăţii animalelor şi plantelor, protecţiei mediului etc.). S-a constituit Asociaţia Română de Standardizare (ASRO), ca instituţie neguvernamentală de interes public, în locul Institutului Român de Standardizare. Totodată, s-a efectuat o separare clară între activităţile de elaborare a standardelor şi cele de evaluare a conformităţii cu standardele. Noul cadru de reglementare a activităţii de standardizare a favorizat încheierea de acorduri de recunoaştere mutuală (reciprocă) a conformităţii cu standardele, acorduri de natură să faciliteze schimburile comerciale externe, inclusiv cu UE. 2.8. Măsurile sanitare şi fitosanitare Importul, exportul şi tranzitul de animale vii, produse animale şi furaje a necesitat certificarea conformităţii cu standardele stabilite de
44

Universitatea SPIRU HARET

Agenţia naţională sanitară şi veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Autorităţile române au putut impune prohibiţii de import din motive sanitare sau fitosanitare, aşa cum a fost cazul interzicerii importului din ţările contaminate de boala „vacii nebune” sau a gripei aviare. 2.9. Achiziţiile publice (guvernamentale) În domeniul achiziţiilor publice, legislaţia română a introdus în anul 1995 o preferinţă naţională de 20%, de care să beneficieze agenţii economici români participanţi la licitaţiile pentru câştigarea unor proiecte cu finanţare din partea unor organisme internaţionale. Această preferinţă naţională a fost însă eliminată în anul 1998, spre a se beneficia deplin de competiţia dintre furnizori, indiferent că erau autohtoni sau străini. Ulterior, s-a adoptat Ordonanţa nr. 118 din 31.08.1998 privind achiziţiile publice, armonizată la timpul său într-o largă măsură cu legislaţia UE în materie. Această Ordonanţă prevede prevalenţa prevederilor acordurilor internaţionale privind achiziţiile publice, la care ar participa România, faţă de prevederile legislaţiei naţionale, începând cu 1 ianuarie 2005. 2.10. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală Conform Acordului European, România s-a angajat să asigure până în anul 2000 un nivel de protecţie a drepturilor de proprietate similar cu cel din UE. În acest cadru, România a adoptat legi pentru protecţia brevetelor dreptului de autor, mărcilor comerciale, desenelor industriale, topografiilor, circuitelor integrate şi a noilor varietăţi de plante. De asemenea, România a aderat la convenţii multilaterale de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv la Acordul OMC privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPs). Prin adoptarea unei legi privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală la frontieră, România şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin Acordul TRIPs. Făcând atunci parte din rândul ţărilor în curs de dezvoltare, România a beneficiat de o perioadă de tranziţie de 5 ani, încheiată la finele anului 1999, pentru a-şi putea pune legislaţia sa în conformitate cu Acordul TRIPs.
45

Universitatea SPIRU HARET

3. POLITICA PROMOŢIONALĂ ŞI DE STIMULARE A EXPORTULUI ŞI PRINCIPALELE SALE INSTRUMENTE

În toată perioada de preaderare la UE, soldul balanţei comerciale a României, a fost an de an negativ, cumulând aproape 20 de miliarde de dolari în perioada 1990-2000, iar la început de secol XXI, în anii 2001-2005, înregistrându-se acelaşi fenomen de sold deficitar, care, cumulat pe cinci ani, a depăşit 35 miliarde $. Această situaţie a făcut ca în cadrul politicii comerciale externe a României, în această perioadă, să crească importanţa atât a componentei promoţionale, cât şi a celei de stimulare a exportului, diversificându-se gama de instrumente de natură să amplifice vânzările de mărfuri româneşti în străinătate; de la un volum valoric de 5,8 miliarde $ în anul 1990 acestea au sporit la 10,4 miliarde $ în anul 2000, pentru ca în anul 2003 să atingă 17,6 miliarde $, iar în anul 2005 să ajungă la aproape 28 miliarde $. 3.1. Instrumentele promoţionale utilizate în vederea creşterii exportului României O sinteză a instrumentelor promoţionale practicate în România în perioada de preaderare la UE evidenţiază câteva măsuri de natură să sporească atractivitatea produselor de export româneşti pentru cumpărătorii de pe pieţele externe. În primul rând, a avut loc extinderea continuă a cadrului juridic extern care să faciliteze pătrunderea mărfurilor din România pe un număr cât mai mare de pieţe externe, prin încheierea a peste 150 de acorduri comerciale şi a altor acorduri în măsură să susţină dezvoltarea exporturilor româneşti, în plan bilateral, regional şi multilateral. Cunoaşterea de către personalul de specialitate din firmele româneşti exportatoare a regimului vamal al ţărilor partenere permite obţinerea
46

Universitatea SPIRU HARET

de preţuri sporite. În acest context, trebuie să fie bine însuşit modul în care se utilizează tarifele vamale de import ale unor ţări pentru a alege cea mai avantajoasă ţară din punct de vedere al nivelului taxei vamale aplicate produselor provenind din România. Este necesar să se aibă în vedere următoarele cerinţe: a) În conformitate cu reglementările GATT/OMC, aşa cum am mai arătat, tariful vamal este principalul instrument de politică comercială externă a statelor, care, în marea lor majoritate, utilizează tariful vamal de import şi, în rare cazuri, taxe vamale la export. Pentru exportatorii din diferite ţări ale lumii, deci şi pentru exportatorii români, este obligatorie buna cunoaştere a modului de utilizare a tarifului vamal de import al ţării în care îşi propun să vândă, pentru a aprecia avantajele accesului pe piaţa străină respectivă din punct de vedere al nivelului taxei vamale aplicate. b) Analiza tarifului vamal de import al unei ţări, care are forma unui catalog (din unul sau câteva volume), începe prin studierea legii vamale şi a instrucţiunilor de utilizare a tarifului vamal, aflate în prima parte a acestuia, precum şi a sumarului, situat în ultimele pagini ale catalogului. c) Pentru a putea identifica produsele ce se doreşte a fi exportate în ţara al cărei tarif vamal de import este analizat, în sumarul din ultimele pagini ale tarifului se găsesc cele 97 capitole cuprinzând bunurile, respectiv, cum am arătat anterior, în capitolele 1-24 pentru produsele agricole şi în capitolele 25-97 pentru produsele industriale, conform Nomenclatorului Convenţiei privind Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. d) Din momentul identificării capitolului de bunuri, se reţine numărul paginii unde poate fi găsit produsul în tariful vamal, iar apoi se caută poziţia tarifară cu 6-8 cifre ce indică produsul şi taxa vamală aplicată în funcţie de acordurile comerciale convenite între parteneri. e) Întrucât majoritatea statelor percep o taxă vamală de import în procente asupra valorii mărfurilor în vamă, în condiţia de livrare CIF (cost, asigurare, transport), dacă acordul comercial a fost încheiat pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, se va avea în vedere nivelul procentual din coloana respectivă în care există menţiunea: taxă vamală convenţională sau contractuală sau în vigoare, într-un an dat. f) Dar tariful vamal de import poate avea şi alte coloane, spre exemplu, cea cu taxa vamală autonomă, în care se află nivelul cel mai
47

Universitatea SPIRU HARET

ridicat practicat în relaţiile cu ţările cu care nu există nici un acord comercial încheiat. Totodată, pot exista şi alte coloane ale tarifului vamal de import, respectiv cele cu taxă vamală preferenţială, având un nivel mult mai mic decât taxa vamală convenită pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. România a beneficiat de taxe vamale preferenţiale până la 1 ianuarie 2007 când a devenit membru al Uniunii Europene, fie din partea ţărilor dezvoltate, fie din partea unor ţări în curs de dezvoltare (exemplu: SGPC, P16). g) Având în vedere că un exportator român este interesat să aibă acces pe o piaţă externă unde taxele vamale de import au nivelul cel mai redus, bazat pe acordul comercial bilateral sau alte acorduri regionale sau multilaterale semnate de către UE de ale căror prevederi beneficiază, acesta va căuta să-şi livreze produsele în ţările unde i se va aplica taxa vamală cea mai mică, pentru a fi competitiv ca preţ, faţă de exportatorii din alte ţări, cărora li se aplică taxe vamale de import mai mari. h) În acest sens, pentru a reuşi ca firmele româneşti să exporte produsele lor către o ţară în condiţiile cele mai avantajoase, respectiv, cu aplicarea de taxe vamale minime sau chiar la cota zero, au fost studiate cât mai multe tarife vamale ale ţărilor importatoare ale produselor unde exista interes pentru pătrunderea pe piaţă în condiţii de maximă competitivitate. i) Este de menţionat că, în unele ţări, se practicau, urmare a negocierilor purtate, şi contingente tarifare cantitative sau valorice, fie cu scutire totală a taxei vamale, fie cu scutire parţială; după depăşirea exporturilor, pe baza acestor contingente tarifare, se aplica taxa vamală în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate, stabilită pentru anul în vigoare, respectiv, la cote mai mari, fapt care trebuia bine cunoscut de către exportatorii români. În al doilea rând, a crescut rolul parteneriatului public-privat în stabilirea participării României la târguri şi expoziţii în străinătate, selectându-se profilul economic al manifestărilor expoziţionale în noul context al procesului de globalizare şi regionalizare, respectiv, punându-se accent atât pe participarea la târguri având caracter pronunţat legat de tehnologia informaţiei şi industrie de înaltă tehnicitate, cât şi pe produsele româneşti cu cea mai mare pondere la export şi care şi-au găsit pieţe de desfacere durabile pentru confecţii – textile, încălţăminte,
48

Universitatea SPIRU HARET

mobilă şi vinuri. Anul 2004 ilustrează această tendinţă, tabelul 5, privind participarea României la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate, cu finanţare de la bugetul de stat, demonstrând interesul prezenţei noastre cu prioritate la manifestările din SUA, din Germania, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi pe piaţa Federaţiei Ruse.
Tabelul 5 Participarea României la târguri şi expoziţii internaţionale, în anul 2004, cu finanţare de la bugetul de stat
Profilul economic al târgului Tehnologia informaţiei Industrialtehnic Denumirea târgului • OUTSOURCE WORLD • OUTSOURCE WORLD • SYSEMS 2004 • HOMETECH • HANNOVER MESSE • INDUSTRIA 2004 • TECHNOLOGIES INVESTMENT GOODS • EUROSATORY • FARNBOROUGH • INTERNATIONAL AUTUMN FAIR • TECHNICAL FAIR • KIOGE • IRAN INT’L INDUSTRY FAIR • ROTTERDAM MARITIME • MIDEST Confecţiitextile • CPD (martie) • TEXWORLD (februarie) • CPD (iulie-august) • MAGIC INTERNATIONAL SHOW • COLLECTION PREMIERE MOSCOW Oraşul / Ţara New York – SUA Londra – Anglia München – Germania Köln – Germania Hanovra – Germania Budapesta – Ungaria Poznan – Polonia Paris – Franţa Londra – Anglia Zagreb – Croaţia Plovdiv – Bulgaria Alma Ata – Kazahstan Teheran – Iran Rotterdam – Olanda Paris – Franţa Düsseldorf – Germania Paris – Franţa Düsseldorf – Germania Woodeland Hills – SUA Moscova – Fed.Rusă Specificul mărfurilor târgului IT IT IT Aparatură electro-casnică Tehnic Tehnic Tehnic Militar Ind. aeronautică Tehnic Tehnic Petrol şi gaze Tehnic Naval Subcontractare industrială Confecţii Ţesături Confecţii Confecţii Confecţii

49

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 5 (continuare)
• HEIMTEXTIL • TEXWORLD (septembrie) • GDS (martie) • GDS (septembrie) • IMM • FURNITURE FAIR • MEBEL • MIR STEKLA • TENDENCE • FOODEX JAPAN • PROWEIN • VINEXPO AMERICAS • CAIRO INT’L FAIR • DAMASC INT’L FAIR Frankfurt – Germania Paris – Franţa Düsseldorf – Germania Düsseldorf – Germania Köln – Germania Dubai – Em.Arabe Unite Moscova – Fed.Rusă Moscova – Fed.Rusă Frankfurt – Germania Chiba – Japonia Düsseldorf – Germania Chicago – SUA Cairo – Egipt Damasc – Siria Textile pentru decoraţiuni interioare Ţesături Încălţăminte Încălţăminte Mobilă Mobilă Mobilă Sticlărie Sticlărie Vinuri şi produse alimentare Vinuri Vinuri General General

Încălţăminte Mobilă

Sticlărie Vinuri

Profil general

În al treilea rând, în perioada de preaderare la UE, Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a constituit într-un puternic sistem al Camerelor de Comerţ şi Industrie atât la nivel naţional, cât şi judeţean, având statut de membru al Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi membru afiliat la Eurochambres. Remarcabilă a fost contribuţia sistematică a Camerei de Comerţ şi Industrie a României la modernizarea organizării pe plan intern de târguri şi expoziţii în Capitală şi în unele municipii din judeţe, cu prioritate a Târgului Internaţional Bucureşti, în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo S.A., fapt pentru care a obţinut atestatul Uniunii Târgurilor Internaţionale (UFI), încă din anul 1994. Dintre structurile organizatorice cele mai importante cu atribuţii de promovare a exportului produselor româneşti în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României se evidenţiază: Departamentul strategie, studii şi relaţii interinstituţionale, care acordă consultanţă membrilor săi pe linia măsurilor promoţionale şi de stimulare a exportului; Departamentul de relaţii externe şi cooperare internaţională, prin facilitarea contactelor de afaceri; Centrul Euro Info; Centrul de Informaţii de Afaceri; Fundaţia
50

Universitatea SPIRU HARET

„Şcoala Română de Afaceri”, prin organizarea de cursuri de pregătire şi perfecţionare, inclusiv în domeniul promovării exportului. Calitatea firmelor de membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României aduce o serie de beneficii acestora prin acordarea de reduceri de tarife sau gratuităţi la multitudinea de servicii prestate de cea mai importantă organizaţie neguvernamentală, având ca scop promovarea comerţului şi industriei româneşti. În al patrulea rând, sunt de remarcat încercările din perioada de preaderare la UE de a găsi soluţiile cele mai adecvate de către organul guvernamental de specialitate în domeniul comerţului exterior, cu prioritate pentru buna gestionare a activităţii de export, astfel ca aceasta să înregistreze rezultate cât mai bune. În acest sens, s-au căutat diferite formule ministeriale, respectiv Ministerul Comerţului, Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerţ Exterior în coordonarea Primului-Ministru şi Ministerul Economiei şi Comerţului. Pentru realizarea obiectului său de activitate privind comerţul exterior, mai ales privind încurajarea exportului, printre atribuţiile cu impact direct în acest domeniu ale organului ministerial au fost: consolidarea şi dezvoltarea reprezentanţelor comerciale de specialitate din cadrul Ambasadelor României şi a oficiilor consulare din străinătate, organizarea de misiuni comerciale la nivel ministerial pe pieţele externe care prezentau un interes deosebit pentru pătrunderea, dezvoltarea şi diversificarea exportului românesc în aceste spaţii geografice, precum şi înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre de oficii şi agenţii, fără personalitate juridică, dar care să joace un rol activ în promovarea exportului, sub coordonarea ministrului însărcinat cu schimburile comerciale cu străinătatea din România. Mai trebuie subliniat faptul că în această perioadă a crescut gradul de conlucrare interministerial al Ministerului Economiei şi Comerţului, în mod deosebit, cu Ministerul Afacerilor Externe, diplomaţia economică, îndeosebi promovarea exporturilor, devenind o componentă de bază a relaţiilor externe ale României. În al cincilea rând, s-a înfiinţat, în 1995, Centrul Român de Comerţ Exterior (CRCE), instituţie publică în subordinea fostului Minister al Industriei şi Comerţului, având ca obiectiv principal promovarea comerţului exterior al României şi, în mod deosebit, a exportului. În acest context, evidenţiem activităţile cele mai importante
51

Universitatea SPIRU HARET

desfăşurate de Centru, care între timp a primit denumirea de Centrul Român de Promovare a Comerţului (CRPC) şi se află sub coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului: – informarea mediilor de afaceri străine asupra potenţialului economic şi industrial al României, în scopul promovării exporturilor româneşti; – cercetarea pieţelor externe şi elaborarea de studii de marketing, precum şi editarea unor publicaţii de specialitate (Jurnalul Afacerilor, buletine de preţuri internaţionale şi cotaţii la bursă), pentru informarea mediilor de afaceri din România asupra tendinţelor pieţelor externe şi a reglementărilor comerciale în scopul promovării produselor româneşti; – organizarea de acţiuni pe linia elaborării de programe de export pentru firmele româneşti interesate, multiplicarea contactelor de afaceri între exportatorii români şi firme potenţial importatoare din diferite ţări, prin iniţierea de misiuni economice, forumuri de afaceri, zile ale produselor româneşti, formarea profesională a specialiştilor în cadrul unor programe finanţate de organizaţii internaţionale (UNCTAD) sau de unele ţări; – constituirea în cadrul CRPC a TRADE POINT, ca un centru naţional de informare comercială, conectat la Reţeaua Mondială „TRADE POINTS”, prin care se asigură consultanţa necesară pentru realizarea tranzacţiilor comerciale în sprijinul întreprinderilor potenţial exportatoare româneşti de mărfuri şi servicii pe pieţele externe, acordându-se atenţie întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin crearea de expoziţii virtuale pe Internet. Totodată, începând cu 1 nov. 2006, a mai fost creat la CRPC un Centru de Referinţă OMC, în sprijinul operatorilor economici din România. În al şaselea rând, un rol important în cadrul măsurilor promoţionale de sprijinire a exportului îl are Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), creată în anul 1995, reunind societăţi comerciale de stat şi private, care desfăşoară activitate în domeniul comerţului exterior sau care efectuează tranzacţii internaţionale în nume propriu. În componenţa ANEIR se află societăţile care au împreună cea mai mare pondere (circa 2/3) în comerţul exterior al României. Ca asociaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit, ANEIR acţionează în numele membrilor săi pentru crearea unui cadru legislativ
52

Universitatea SPIRU HARET

comercial, economic, financiar şi bancar de natură să extindă volumul valoric al comerţului exterior al României, îndeosebi al exportului, dat fiind soldul deficitar cronic al balanţei comerciale din perioada de preaderare la Uniunea Europeană. În acest scop, asociaţia îşi propune, prin întreaga sa activitate, să promoveze şi să apere interesele comerciale şi economice ale membrilor săi, propunând perfecţionarea legislaţiei interne în domeniul comerţului exterior, pe linia alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru acţiuni promoţionale sau a reducerii unor taxe fiscale. ANEIR s-a evidenţiat şi prin organizarea de misiuni comerciale pe pieţe de interes major pentru România. Membru titular al ANEIR poate fi orice societate comercială care desfăşoară activităţi de export-import sau prestează servicii în domeniul internaţional cu un volum valoric de minimum 5 milioane $/an. În cadrul Filialelor ANEIR din judeţe şi municipiul Bucureşti pot deveni membri şi societăţi de profil, fără limita minimă privind cifra de afaceri, dar numai cu recomandarea unuia dintre membrii titulari ai ANEIR, pe plan central sau cu acordul Camerei de Comerţ şi Industrie judeţene. În cadrul ANEIR funcţionează Centrul de Promovare a Comerţului Exterior (CPCE), care desfăşoară o activitate complexă de asistenţă pentru membrii săi, inclusiv servicii contra cost (informaţii de piaţă, facilitarea contactelor de afaceri, cursuri de pregătire). ANEIR are un ziar propriu: „Universul afacerilor la zi”. 3.2. Instrumente de stimulare a exportului României Având în vedere complexitatea activităţii de export, faţă de vânzările de mărfuri care au loc pe piaţa internă, agenţii economici români antrenaţi în livrarea mărfurilor peste graniţă au nevoie să fie încurajaţi printr-o arie extinsă de instrumente, de la stimularea prospectării pieţelor externe şi a producţiei pentru export până la comercializarea produselor româneşti în străinătate. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, în perioada de preaderare la UE, numărul firmelor având ca obiect exportul a crescut de la câteva zeci în anul 1989 la câteva zeci de mii, la cumpăna dintre secolele XX şi XXI. 3.2.1. Instrumentul bancar de stimulare a exportului se situează printre cele mai importante din punct de vedere al încurajării
53

Universitatea SPIRU HARET

agenţilor economici români în vânzarea de bunuri pe pieţele externe. Misiunea principală în acest domeniu revine Băncii de Export-Import a României (EXIMBANK S.A.). Implementând politica pe termen scurt şi mediu a Guvernului sub coordonarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior (care a funcţionat până în 2004, când a fost preluată conducerea de Consiliul de Export), EXIMBANK a oferit, în numele şi contul statului, facilităţi bancare pe baza resurselor financiare alocate de la bugetul de stat. Totodată, EXIMBANK pune la dispoziţia exportatorilor o gamă largă, modernă şi flexibilă de produse şi servicii, având în permanenţă în vedere necesităţile financiare ale agenţilor economici exportatori de acoperire a riscurilor şi consultanţă pe toată perioada de realizare a producţiei de export şi a exportului pe pieţele străine. În ceea ce priveşte activitatea de stimulare a exporturilor în contul statului, EXIMBANK acordă bonificaţii de dobândă atât pentru contracte de export de produse generale, cât şi pentru realizarea de obiective complexe în străinătate, reprezentând produse cu ciclu lung de fabricaţie, care necesită credite în lei pentru producţia de export. De asemenea, EXIMBANK acordă garanţii de export în numele şi contul statului, asigurări pentru creditele de export pe termen scurt, precum şi alte facilităţi, cu aprobarea, începând cu anul 2004, a Consiliului de Export, de genul solicitărilor pentru exceptarea de la plata anticipată a taxelor vamale şi a comisionului vamal. Referitor la activitatea de stimulare a exporturilor pe cont propriu, EXIMBANK a acordat agenţilor economici finanţare sub formă de credite, îndeosebi credite de trezorerie, emiterea de scrisori de garanţii de export (garanţii de participare la licitaţie în valută, garanţii de restituire avans şi garanţii de bună execuţie), precum şi facilitarea accesului la finanţare al exportatorilor prin protejarea unei părţi din activele acestora, utilizând poliţe de asigurare pe termen scurt şi reînnoite în anumite cazuri. Activitatea EXIMBANK reflectă faptul că această instituţie importantă a început din ce în ce mai mult să-şi îndeplinească obiectivul prioritar – acela de a susţine în mod special exporturile româneşti pe pieţe de risc ridicat şi pe termene cât mai lungi, la costuri care să confere exportatorilor condiţii de piaţă relativ egale cu ale celor din alte ţări. Sintetizând modalităţile de sprijinire a exporturilor româneşti în numele şi contul statului, Legea nr. 96/2000 a prevăzut constituirea la EXIMBANK a următoarelor fonduri: • fondul pentru garanţii de export;
54

Universitatea SPIRU HARET

• fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung, a garanţiilor de export şi a investiţiilor în străinătate; • fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă; • fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului; • fondul pentru garantarea investiţiilor româneşti în străinătate. 3.2.2. Instrumentul fiscal de stimulare a exportului a reprezentat, de asemenea, prin diversitatea măsurilor luate de stat în perioada de tranziţie la economia de piaţă, o importantă pârghie de natură să încurajeze producţia de export şi firmele comerciale specializate în efectuarea de tranzacţii pentru export. Un set de acte normative emise în anul 1991 a prevăzut: a) scutirea de la plata impozitului pe circulaţia mărfurilor a produselor livrate şi serviciilor prestate la export; b) restituirea impozitului pe circulaţia mărfurilor, fie cuprins în preţul principalelor materii prime, materiale sau semifabricate încorporate în mărfurile produse sau livrate la export, direct sau pe bază de comision, de către persoanele juridice sau de către asociaţiile familiale, fie cuprins în preţul mărfurilor cumpărate de la producătorii interni, de agenţii economici autorizaţi să efectueze operaţiuni de export sau import în vederea reexportului; c) facilitarea operaţiunilor de import temporar de materii prime, semifabricate, componente, subansamble în scopul prelucrării în cadrul operaţiunilor în lohn şi al reexportului produselor realizate, fără a se aplica taxe vamale de import, ci numai obligând agenţii economici care efectuează operaţiuni în lohn să garanteze plata taxelor vamale respective până la reexportul mărfurilor rezultate; d) instituirea regimului vamal de drawback, constând în restituirea totală sau parţială a taxelor vamale de import încasate la mărfurile importate, în cazul în care acestea se reexportă în aceeaşi stare în care au fost importate, fie în cazul când produsele importate au intrat într-un proces de transformare, prelucrare sau reparaţie în vederea exportului sau au fost încorporate în produse de export trecând graniţa României cu destinaţia unor pieţe externe; e) scutirea de la plata TVA (taxa pe valoarea adăugată) a produselor exportate din România; f) acordarea unei reduceri la aplicarea impozitului pe profit de 50 la sută pentru exporturile efectuate în anii’90 ai secolului trecut, iar începând cu anul
55

Universitatea SPIRU HARET

2000 până în 2003 inclusiv, aplicarea unei cote mai mici la impozitul pe profit de 5, apoi 6 şi 12,5 la sută faţă de restul activităţilor economice impozitate cu 25 la sută; g) exceptarea de la plata taxelor vamale de import, precum şi de la plata TVA şi a comisionului vamal la importul de inputuri pentru exporturile complexe româneşti; h) scutirea de la plata taxelor vamale de import, acordată în favoarea IMM-urilor, pentru importul de materii prime şi materiale destinate realizării de produse finite pentru export; i) scutirea de la plata taxelor vamale de import a produselor străine introduse pe teritoriul zonelor libere existente în România (taxele vamale se percep numai în cazul în care mărfurile introduse în zonele libere sunt scoase din zonele respective şi intră prin graniţa vamală pe teritoriul României). 3.2.3. Alte instrumente de stimulare a exportului în perioada de preaderare la UE au provenit: a) din domeniul bugetar (acordarea de subvenţii pentru exportul de produse agricole, furnizarea sistematică de informaţii comerciale în mod gratuit pentru agenţii economici, elaborarea unor studii de piaţă contra unor sume modice, acoperirea parţială – până la 50 la sută – a cheltuielilor de participare la târguri şi expoziţii internaţionale şi la misiuni economice în străinătate în perioada ultimului deceniu al secolului al XX-lea); b) din domeniul comercial (îndeosebi diminuarea treptată până la eliminare a listei mărfurilor contingentate la export), precum şi c) din domeniul stimulentului valutar (prin devalorizarea oficială a monedei naţionale, măsură ce s-a dorit să încurajeze producţia de export şi exportul propriu-zis, prin încasarea de către firmele producătoare şi specializate de export a unor sume mai mari în lei pentru fiecare deviză străină obţinută la export). 3.3. Noul sistem de susţinere şi promovare a exportului României 3.3.1. Cadrul general şi crearea Consiliului de export Exportul constituie unul din cei mai importanţi factori de creştere economică şi de dezvoltare a comerţului exterior. Pentru România, creşterea rapidă a exportului a devenit o prioritate naţională, în condiţiile unui deficit cronic al balanţei comerciale.
56

Universitatea SPIRU HARET

Sistemul de susţinere si promovare a exportului este reglementat prin OUG nr. 120/25.09.2002 (Monitorul Oficial nr. 727/04.10.2002) aprobată prin Legea nr. 663/16.12.2002 (Monitorul Oficial nr. 930/19.12.2002), modificată şi completată în baza Legii nr. 511/28.11.2003 (Monitorul Oficial nr. 876/10.12.2003) şi Ordonanţa Guvernului nr. 74/19.08.2004 (Monitorul Oficial nr. 774/24.08.2004), aprobată prin Legea nr. 419/25.10.2004 (Monitorul Oficial nr. 727/04.10.2004). Sistemul cuprinde instrumente de susţinere a exportului aliniate la regulile internaţionale în domeniu si la practica altor tari. Fondurile de la bugetul de stat pentru susţinerea şi promovarea exportului se aprobă distinct în bugetele anuale ale Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, Cancelariei Primului-Ministru pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi Ministerului Finanţelor Publice. Categoriile de activităţi finanţate de la bugetul de stat în cadrul programelor prevăzute în anexă se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor competente. Sumele aprobate cu această destinaţie în bugetele ordonatorilor principali de credite nu vor putea fi redistribuite în vederea utilizării lor la alte capitole de cheltuieli. Mecanismele de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru aplicarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat se vor aproba, după caz, prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea autorităţilor competente. Propunerile de utilizare a sumelor prevăzute la art. 2 se vor stabili în sistem bipartit de către ordonatorii principali de credite şi patronatele de ramură, cu aprobarea Consiliului de Export. Monitorizarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului şi armonizarea activităţilor de elaborare şi aplicare a strategiei si politicilor de stimulare si promovare a exporturilor cu strategiile si politicile sectoriale se realizează de către Consiliul de Export, înfiinţat prin HG nr. 486/01.04.2004, publicată în MO nr.338/19.04.2004. În a doua jumătate a anului 2003 a fost iniţiat un proces de consultări între sectorul public şi sectorul privat. Urmare a acestor consultări, în decembrie 2003, Parlamentul României a adoptat modificări la Ordonanţa de Urgenţă 120/2002 privind sistemul de susţinere şi promo57

Universitatea SPIRU HARET

vare a exportului României cu finanţare de la bugetul de stat. Una din modificări a constat în faptul că monitorizarea sistemului de susţinere a exportului a fost scoasă din atribuţiile Comitetului interguvernamental, care a fost desfiinţat. A doua modificare importantă a fost preluarea rolului fostului Comitet interguvernamental de către Consiliul de Export, organism creat în baza unui parteneriat public-privat. Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Direcţia Generală de Promovare Export, a fost mandatat să înfiinţeze Consiliul de Export, printr-o Hotărâre semnată de Primul-Ministru. Prin lege, Consiliul de Export are următoarele competenţe: • armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale şi regionale din cadrul Strategiei Naţionale de Export, având ca scop stabilirea priorităţilor care să conducă la o creştere a exporturilor; • identificarea resurselor financiare publice şi private care să permită implementarea programelor şi măsurilor prevăzute în Strategia Naţională de Export; • propunerea de programe care să asigure creşterea competitivităţii ofertei de export a României; • iniţierea de acţiuni care să conducă la creşterea şi diversificarea exportului de bunuri şi servicii cu valoare adăugată ridicată; • analizarea problemelor curente de activităţi de comerţ exterior şi propunerea de măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia; • propunerea de modificări ale cadrului legislativ care să ducă la eliminarea barierelor de export şi să genereze creşterea volumului valoric al exportului; • sprijinirea activităţii de servicii şi asistenţă specializată acordată exportatorilor; • monitorizarea progresului, rezultatelor şi impactului implementării măsurilor, instrumentelor şi mecanismelor de sprijinire şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, incluse în Strategia Naţională de Export; • publicarea acţiunilor, programelor şi măsurilor pentru creşterea exportului. Rezultatele bune obţinute în activitatea consiliilor de export din alte ţări (un exemplu elocvent este Irlanda) arată cât de importantă este realizarea unui parteneriat public-privat performant, de natură să
58

Universitatea SPIRU HARET

contribuie la eficientizarea acţiunilor de promovare şi stimulare a exportului României. În decembrie 2006, în cadrul reuniunii lunare a Consiliului de export, membrii acestui organism au analizat şi actualizat Planul de măsuri al Strategiei Naţionale de export (SNE) pentru perioada 20072009. Printre propunerile noi se numără: coordonarea iniţiativelor de susţinere şi promovare a exportului şi de acces pe pieţe cu cele ale Comisiei Europene; adaptarea practicilor de susţinere şi promovare a exportului la cele europene; implementarea de strategii de branding sectorial pentru sectoarele cu potenţial la export; extinderea activităţii Consiliului de export la nivel judeţean şi preluarea de iniţiative de competitivitate la export de la judeţe; adaptarea şi concretizarea SNE la nivel de regiuni de dezvoltare şi elaborarea de strategii regionale de competitivitate la export, conform practicilor UE. La reuniune s-a prezentat şi Raportul privind activitatea Consiliului de Export pentru anul în curs, acesta referindu-se, în principal, la: armonizarea strategiilor sectoriale şi intersectoriale cu Strategia Naţională de Export, susţinerea acţiunilor pentru monitorizarea şi evaluarea Planului de măsuri al SNE în primul an de la aprobarea acestuia, aprobarea Programului de participare la târguri internaţionale în anul 2007, stabilirea programului de misiuni economice în străinătate pentru anul 2007, avizarea repartizării fondurilor bugetare pe instrumente de promovare a exportului, susţinerea propunerilor privind structura şi nivelurile fondurilor bugetare pentru anul 2007 în scopul realizării programelor de susţinere şi promovare a exportului prevăzute în OUG nr. 120/2002, susţinerea iniţiativelor propuse de mediul de afaceri pentru perfecţionarea instrumentelor financiar-bancare de susţinere a exportului în numele şi în contul statului, precum şi a ofertei de produse şi servicii ale Eximbank, identificarea de noi instrumente de promovare a exportului şi adaptarea celor existente la regulile privind ajutorul de stat, analiza efectelor creşterii preţurilor la utilităţi asupra producţiei de export, analiza stadiului realizării programelor de susţinere a exportului şi măsuri pentru utilizarea cu eficienţă sporită a sumelor bugetare alocate cu această destinaţie, extinderea la nivel judeţean a activităţii Consiliului de export prin
59

Universitatea SPIRU HARET

crearea de Consilii de export judeţele, aspectele privind politica comercială a României după aderare la UE. 3.3.2. Instrumentele de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat 1. Instrumente în administrarea EXIMBANK, conform Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de ExportImport a României EXIMBANK-S.A., şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior. Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior repartiza fondurile alocate anual prin bugetul de stat pe instrumentele din administrarea Băncii de ExportImport a României EXIMBANK-S.A., în funcţie de necesităţile de susţinere a exportului. În prezent, această atribuţie revine Consiliului de export. 2. Instrumente în administrarea ministerelor de resort: 2.1. Programul de promovare a exportului, administrat de către Ministerul Economiei si Comerţului, prin care se vor suporta, parţial sau total, din fonduri de la bugetul de stat cheltuielile privind: a) participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, cu suportarea a 50% din cheltuielile privind transportul şi cazarea pentru un participant de la fiecare expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice, precum şi suportarea totală a cheltuielilor privind transportul şi manipularea exponatelor, mostrelor şi materialelor publicitare, formalităţile vamale aferente acestora, depozitarea ambalajelor aferente exponatelor pe perioada desfăşurării acţiunii promoţionale, închirierea, construirea şi/sau amenajarea spaţiului expoziţional, transportul materialelor aferente, cheltuielile generale pe perioada de desfăşurare a acţiunilor promoţionale, cheltuielile de reprezentare şi de protocol, cheltuielile de deplasare pentru persoanele care organizează şi coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la realizare acţiunii respective, cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare şi promovare cu caracter economic general şi pentru mediatizarea prezenţei româneşti la acţiunile promoţionale, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale, standurilor specializate pe produse şi miniexpoziţiilor, precum şi alte
60

Universitatea SPIRU HARET

cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea târgurilor şi expoziţiilor internaţionale, cu aprobarea ordonatorului de credite; b) organizarea de misiuni economice şi acţiuni de promovare a exporturilor în străinătate, cu suportarea a 50% din cheltuielile de transport şi cazare pentru un participant de la fiecare firmă, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice, precum şi suportarea totală a cheltuielilor privind transportul în interiorul ţărilor de destinaţie pentru persoanele care participă la acţiunile respective, a cheltuielilor de deplasare pentru persoanele care organizează şi coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la realizarea acţiunii respective, a cheltuielilor pentru închirierea spaţiilor aferente întâlnirilor de afaceri şi a dotărilor necesare desfăşurării acestora cum sunt: TV, video, retroproiector, computer şi alte asemenea, a cheltuielilor de reprezentare şi protocol, a cheltuielilor pentru elaborarea şi transportul materialelor de promovare şi de prezentare, cum sunt: cataloage, pliante, ecusoane şi alte asemenea, a cheltuielilor pentru transportul mostrelor, a cheltuielilor pentru formalităţile vamale aferente materialelor de promovare şi de prezentare, precum şi mostrelor, a cheltuielilor pentru mediatizarea acţiunilor pe plan local, a cheltuielilor aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a misiunilor economice şi acţiunilor de promovare, precum şi alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea acţiunilor respective, cu aprobarea ordonatorului de credite; c) suportarea a 50% din cheltuielile de organizare şi funcţionare a reprezentanţelor comerciale româneşti, realizate prin parteneriat public-privat pe pieţe de interes pentru exportul românesc, înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, la recomandarea Consiliului de Export; d) realizarea de studii de piaţă şi pe produse, inclusiv pentru obiective complexe, pe baze concurenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu suportarea a 50% din cheltuielile aferente; e) realizarea pe baze concurenţiale a buletinelor informative privind oferta de export şi distribuirea acestora în străinătate şi la ambasadele străine din România, cu suportarea totală a cheltuielilor; f) realizarea de acţiuni de publicitate şi reclamă cu caracter general, pe produse şi grupe de produse, pe pieţe de interes pentru
61

Universitatea SPIRU HARET

exportul românesc, pe baze concurenţiale, cu suportarea totală a cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor pentru distribuirea materialelor de publicitate şi reclamă cu caracter general în străinătate şi la ambasadele străine din România. Ministerul Economiei şi Comerţului administrează acţiunile de promovare a exportului prevăzute la lit. a) şi b), împreună cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului, prin delegarea către acesta a operaţiunilor de încheiere, finanţare şi derulare a contractelor de prestări servicii pentru realizarea acţiunilor respective. 2.2. Programul de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii în dezvoltarea exportului, administrat de către Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. 2.3. Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale, administrat de către Ministerul Economiei şi Comerţului. 2.4. Programul de creştere a competitivităţii produselor agroalimentare, administrat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Programele prevăzute la pct.3 si 4 se vor acoperi de la bugetul de stat, în proporţie de până la 75% pentru: a) implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi/sau a sistemelor de management de mediu; b) dotarea şi/sau amenajarea laboratoarelor de testare şi etalonare, precum şi acreditarea acestora, după caz; c) înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, a brevetelor de invenţie, a desenelor şi modelelor industriale româneşti. 2.5. Prime de export pentru produsele agroalimentare eligibile conform Acordului privind agricultura - partea III, secţiunea II Subvenţii la export, din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, cu prioritate şi într-o proporţie mai mare pentru produsele agroalimentare biologice certificate, de origine vegetală şi animală. Tabelul 6 sintetizează sumele alocate de la bugetul de stat pe tipuri de instrumente de promovare şi susţinere a exportului României în perioada anilor 2003-2006.

62

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 6 Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru promovarea şi susţinerea exportului - milioane RON Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 Instrumente de promovare şi susţinere a exportului Instrumente în administrarea EXIMBANK prin Comitetul Interministerial Programul de promovare a exportului administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului Programul de sprijinire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exporturilor (ANIMC) Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale (MEC) Programul de creştere a competitivităţii produselor agroalimentare (MPDR ) Prime de export pentru produse agroalimentare (MAPDR ) TOTAL GENERAL Suma alocată de la bugetul de stat 2003 168,0 10,5 5,0 14,0 2,5 20,0 220,0 2004 297,0 20,0 10,0 28,0 5,0 40,0 400,0 2005 343,0 18,4 2,2 28,3 3,2 40,0 435,1 2006 334,9 19,6 5,0 24,7 4,5 9,5 398,2

Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului, Direcţia Generală Promovare Export

3.3.3. Soluţii de finanţare a exporturilor complexe realizate pe pieţele emergente (Extrase din Îndrumarul întocmit de Banca Comercială Română SA şi Banca de Export - Import a României – Eximbank, la cererea Departamentului de Comerţ Exterior, pentru uzul producătorilor şi exportatorilor români) Procesul accentuat de globalizare a economiei mondiale a determinat în mod implicit şi o accentuare a concurenţei în domeniul comerţului internaţional, caracterizată în principal de diversificarea facilităţilor de plată a produselor contractate. În acest context, promovarea cu succes a exporturilor de produse româneşti pe terţe ţări nu mai depinde în mod esenţial numai de calitatea, preţul, termenul de livrare, perioada de garanţie şi serviciile postlivrare, ci şi de existenţa unei oferte financiare, respectiv, facilităţile de creditare acordate cumpărătorului. Pe pieţele internaţionale de bunuri şi servicii se manifestă un proces intens de dezvoltare a comerţului cu plata la termen în detrimentul comerţului cu plata la vedere. Astfel, în vederea creşterii competitivităţii bunurilor exportate şi a atractivităţii acestora pe
63

Universitatea SPIRU HARET

pieţele externe, structura ofertelor marilor companii îmbracă forma unei oferte pachet (oferta comercială şi financiară) prin combinarea aspectelor tehnico-comerciale (caracteristici tehnice, calitate, preţ, termen de livrare etc.) cu aspectele financiare (sursa de finanţare, modalitatea şi instrumentul de plată, termenul de finanţare, schema optimă de finanţare). Facilităţi acordate de stat pentru stimularea şi promovarea exporturilor complexe În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/1995 prin exporturi complexe se înţelege exportul de echipamente, instalaţii sau părţi de instalaţii, separat sau împreună cu tehnologii, licenţe, asistenţă tehnică, proiectare, construcţii montaj, lucrări de punere în funcţiune, precum şi furnizarea de piese de schimb şi materiale aferente. De asemenea, sunt considerate exporturi complexe lucrările de geologie de proiectare – explorare, lucrările de exploatare pentru zăcăminte minerale, construcţii reţele electrice şi realizarea de nave complete. În categoria produselor cu ciclu lung de fabricaţie se încadrează produsele care au un ciclu de fabricaţie de minim 3 luni şi o valoare de minim 200 000 USD. În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/1995, statul acordă prin intermediul Eximbank următoarele facilităţi: – garanţii pentru participări la licitaţii internaţionale, executarea lucrărilor şi a altor garanţii stabilite prin contractele externe; – garanţii ale statului pentru credite pe termen scurt, mediu şi lung utilizate pentru producţia din ţară şi din străinătate destinată exporturilor complexe, precum şi pentru creditele de export până la 8 ani; – acordarea de bonificaţii de 60 % din dobânda plătită pentru creditele primite pentru producţia destinată exporturilor complexe; – asigurarea în numele şi contul statului a creditelor de export pe termen mediu şi lung pentru riscul de ţară. De asemenea Legea nr.96 /2000 privind organizarea şi funcţionarea Eximbank şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior prevede un cadru general de susţinere a exporturilor de mărfuri generale, cât şi de echipamente complexe, prin gama de produse şi servicii specifice oferite pe diferite stadii de realizare a contractelor externe în faza de prelivrare, livrare şi postlivrare.
64

Universitatea SPIRU HARET

Printre produsele oferite de către Eximbank în numele şi contul statului se pot enumera: – emiterea de garanţii de export; – acordarea de bonificaţii de dobândă la creditele în lei pentru pregătirea producţiei destinate exportului în cuantum de 60 % din dobânda plătită pentru echipamentele complexe şi 50 % pentru mărfurile generale; – asigurarea şi reasigurarea creditelor de export (credit furnizor şi credit cumpărător) împotriva riscului de neplată la extern (risc politic şi risc comercial) atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi termen lung; – asigurarea creditelor obţinute pentru pregătirea, producţia destinate exportului (riscuri asociate exportatorului – de nerealizare sau realizare necorespunzătoare a producţiei); – asigurarea investiţiilor româneşti în străinătate (de capital şi portofoliu). În ceea ce priveşte activitatea sa ca bancă acţionând în nume şi cont propriu, Eximbank oferă următoarele produse şi servicii bancare şi de asigurări: – acordarea de credite în lei şi valută agenţilor exportatorilor pentru pregătirea producţiei destinate exportului; – acordarea de credite în valută pentru refinanţarea exportatorilor români în perioada dintre momentul livrării şi cel al încasării; – acordarea de credite cumpărător prin linii de finanţare încheiate cu bănci din ţara importatorului; – acordarea de linii de credit în lei băncilor comerciale cu dobandă preferenţială (calculată în funcţie de randamentul titlurilor de stat) pentru finanţarea activităţilor destinate exporturilor; – operaţiuni de finanţare în valută prin scontare sau forfetare a unor creanţe comerciale deţinute asupra străinătăţii (cambii sau bilete la ordin) sau factoring internaţional; – emiterea de scrisori de garanţie bancară specifice pentru activitatea de import/export; – furnizarea de consultanţă financiar-bancară privind încheierea şi derularea unor contracte de export/import. – asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt împotriva riscului de neplată la extern (riscuri comerciale şi politice); – furnizarea de rapoarte, de informaţii comerciale despre societăţi româneşti sau din străinătate;
65

Universitatea SPIRU HARET

– alte produse şi servicii bancare. Finanţarea de către băncile comerciale a exporturilor cu asigurare Eximbank În prezent, principalele bănci comerciale în colaborare cu Eximbank* oferă următoarele tipuri de produse şi servicii bancare destinate susţinerii exportului de produse româneşti: A. Credit revolving în lei şi valută pentru prefinanţarea exporturilor: – operaţiune de finanţare a agentului exportator prin acordarea unui credit în lei sau valută pentru pregătirea bunurilor destinate exporturilor; – bunurile destinate exportului trebuie să fie de origine românească în proporţie de minimum 60%; – asigurarea riscurilor asociate exportatorului la EXIMBANK România. B. Refinanţarea Creditului Furnizor: – refinanţarea creditului acordat direct importatorului de către furnizor, pe termen scurt, mediu şi lung; – asigurarea riscului de neplată la Eximbank România (risc comercial şi politic ); – valoarea maximă de finanţat: 85% din valoarea contractului extern; – bunurile trebuie să fie de origine românească în proporţie de minimum 50 % pentru exporturile complexe, cu excepţia navelor. C. Creditul Cumpărător: – credit acordat de către băncile româneşti direct băncii importatorului sub forma unei linii de finanţare; – asigurarea băncii finanţatoare împotriva riscului de neplată (risc politic şi comercial) la Eximbank România (nu este nevoie pentru exporturile în ţările din grupa A de risc); – valoarea maximă de finanţat: 85% din valoarea contractului extern + prima de asigurare;
* În acest sens, o serie de bănci comerciale (BCR, Raiffeisenbank, Volksbank etc.) şi Eximbank au încheiat convenţii de colaborare pentru refinanţarea exportatorilor români prin cesionarea în favoarea băncii finanţatoare a drepturilor ce decurg din poliţa de asigurare încheiată de exportator la Eximbank, împotriva riscului de neplată. 66

Universitatea SPIRU HARET

– bunurile trebuie să fie de origine română în proporţie de minimum 50 % pentru exporturi complexe,cu excepţia navelor. În plus, se derulează o linie de finanţare cu plafon de 10 mil USD acordată de către Eximbank, băncii Vneshtorgbank din Federaţia Rusă pentru importurile de mărfuri generale şi echipamente complexe din România. Totodată, BCR a încheiat cu Eximbank o Convenţie-cadru de asigurare a creditelor cumpărător care vor fi acordate de către BCR în calitate de bancă finanţatoare. De asemenea, se poartă negocieri privind încheierea unei noi linii de finanţare cu o bancă din Rusia. D. Forfetarea în valută: – cumpărarea, fără drept de regres de către băncile româneşti, a unor creanţe ale exportatorilor români materializate în bilete la ordin în format internaţional şi avalizate de către o bancă de prim rang; – se forfetează bilete la ordin cu scadenţe de până la 3 ani, iar valoarea unui bilet la ordin nu este mai mică de 50 000 USD. E. Factoringul internaţional în sistem 2 factori: – operaţiune de cesiune a creanţelor asupra străinătăţii la băncile româneşti prin transmiterea facturilor comerciale detinute de un exportator român; – asigură finanţarea exportatorului în perioada dintre facturare şi încasarea facturilor; – reprezintă o cooperare între două societăţi de factoring, una în ţara exportatorului, cealaltă în ţara importatorului; – în prima fază, banca plăteşte 80% din valoarea facturii, restul de 20 % după încasarea acestora; – facturile se cesionează în ordinea cronologică a exigibilităţii lor. F. Finanţarea operaţiunilor de leasing transfrontalier: – operaţiune de finanţare a operaţiunilor de leasing financiar sau operaţional în regim transfrontalier prin operaţiune de forfetare primară, credit furnizor sau credit cumpărător; – permite finanţarea până la limita de 80 % din valoarea contractului comercial. Analiza creditelor şi procesul emiterii scrisorilor de garanţie bancară (SGB) În ceea ce priveşte sprijinul acordat de către băncile comerciale exportatorilor români, acesta vizează următoarele etape ale procesului de realizare a contractelor de export:
67

Universitatea SPIRU HARET

– participarea la licitaţii internaţionale; – operaţiunile de producţie/pregătire a bunurilor destinate exportului (prefinanţarea exportului); – operaţiunile de export propriu-zis (livrarea, încasarea, perioada de garanţie şi postgaranţie, buna execuţie a contractelor etc ); Activitatea de creditare a exportatorilor români pentru prefinanţarea exporturilor sau finanţarea exporturilor în perioada dintre momentul livrării şi momentul încasării se desfăşoară pe baza unei analize de credit. Activitatea de susţinere a exportatorilor români pentru participarea la licitaţii internaţionale pentru adjudecarea contractelor externe, sau pe timpul derulării contractelor externe – prelivrare, livrare, perioada de garanţie, postgaranţie, buna execuţie etc. se materializează, de asemenea, în emiterea de scrisori de garanţie bancară. În ceea ce priveşte încurajarea exporturilor de produse româneşti în spaţiul fostei CSI şi cu preponderenţă în Federaţia Rusă, băncile româneşti, cu sprijinul instituţiilor statului şi al Eximbank în calitate de asigurator în numele şi în contul statului, vor întreprinde o serie de acţiuni de mediatizare a principalelor facilităţi oferite de legislaţia actuală privind stimularea exporturilor şi de promovare a produselor şi serviciilor oferite de mediul bancar românesc în acest sens. 3.3.4. Reţeaua de reprezentare comercială externă a României Activitatea personalului cu atribuţii economice trimis în străinătate de Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) este organizată sub forma de Birou al consilierului economic (BCE) în cadrul misiunilor diplomatice ale României în străinătate (ambasade sau consulate generale) sau Birouri comerciale proprii în ţări / centre comerciale de interes pentru România. Sarcinile reprezentanţilor economici externi pentru sprijinirea mediului de afaceri, atribuţiile şi competenţele personalului MEC din reţeaua de reprezentare externă sunt stabilite prin Hotărârea nr. 738/03.07.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului şi privesc activităţi specifice de diplomaţie economică pe linie de comerţ exterior, cooperare economică, investiţii şi de integrare economică europeană.
68

Universitatea SPIRU HARET

Atribuţiile şi competenţele specifice ale consilierilor economici trimişi de MEC în străinătate, destinate sprijinirii mediului de afaceri, sunt: I. Atribuţii şi sarcini specifice vizând promovarea şi dezvoltarea schimburilor comerciale, în principal, a exportului şi cooperării economice: 1. Crearea, cultivarea şi dezvoltarea dialogului şi relaţiilor cu comunitatea oamenilor de afaceri din ţara de reşedinţă, având în vedere influenţa acesteia în deciziile comerciale, economice şi politice. 2. Crearea de relaţii cu autorităţile din ţara de reşedinţă şi identificarea căilor de acţiune care să susţină dezvoltarea relaţiilor comercial-economice bilaterale. În cazul misiunilor în care există şi reprezentanţi cu sarcini economice trimişi de alte instituţii, reprezentantul MEC se va concentra asupra relaţiilor cu instituţiile din ţările de reşedinţă cu atribuţii privind relaţiile economice internaţionale în domeniile comerţului exterior, industriei, energiei, mediului de afaceri. 3. Iniţierea, organizarea şi participarea la negocieri care au loc în ţara de reşedinţă, la nivel guvernamental sau ministerial, în vederea convenirii de noi acorduri, actualizarea celor existente, recuperarea creanţelor şi a altor forme comune de monitorizare a relaţiilor economice bilaterale. 4. Transmiterea de date prelucrate vizând oportunitatea negocierii unor acorduri preferenţiale privind crearea unor zone de liber schimb sau a unor uniuni vamale, luând în considerare interesul românesc în materie, precum şi participarea ţării de reşedinţă la diverse forme de integrare economică, regională sau subregională. 5. Organizarea sesiunilor Comisiilor mixte şi a grupelor de lucru, în special cele din domeniile industriei, energiei şi relaţiilor comerciale bilaterale (MEC asigură secretariatul Comisiilor/consiliilor/comitetelor interguvernamentale de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică). 6. Informarea partenerilor externi asupra legislaţiei româneşti referitoare la problematica relaţiilor comercial-economice, cu relevarea efectelor acesteia asupra climatului de afaceri din România şi stimularea interesului oamenilor de afaceri străini pentru efectuarea de operaţiuni comerciale şi de cooperare economică cu ţara noastră.
69

Universitatea SPIRU HARET

7. Studierea pieţei locale sau zonale, întocmirea de lucrări de sinteză privind tendinţele conjuncturale manifestate şi formularea de propuneri pentru dezvoltarea exportului. Materialele transmise vor cuprinde periodic şi analize privind evoluţia macroeconomică a ţării de reşedinţă corelată cu procesele de integrare economică regională şi globală, urmărindu-se cu precădere impactul asupra relaţiilor comerciale ale României cu zona respectivă. 8. Acordarea de asistenţă de specialitate instituţiilor guvernamentale, neguvernamentale şi societăţilor comerciale româneşti, la solicitarea acestora, în vederea stabilirii de contacte în ţara de reşedinţă, pentru concretizarea de tranzacţii comerciale şi de cooperare, inclusiv pe terţe pieţe. Acordarea de asistenţă operatorilor economici locali care vor să importe din România. 9. Sprijinirea organizării de acţiuni promoţionale destinate majorării exportului prin: – participarea activă la realizarea programului de târguri şi expoziţii în ţara în care îşi desfăşoară activitatea şi transmiterea de propuneri privind participarea la acele acţiuni cu impact asupra exportului românesc atât cu pavilion naţional, cât şi în cadrul programelor de promovare ale altor instituţii, organizaţii sau chiar ale societăţilor comerciale româneşti; – transmiterea de propuneri privind organizarea de misiuni economice specializate, simpozioane, miniexpoziţii, inclusiv prin folosirea eventualelor spaţii disponibile existente la misiunile diplomatice; – acordarea de asistenţă de specialitate delegaţiilor din ţară prezente pe piaţa de reşedinţă pentru acţiuni de promovare a exportului, inclusiv sprijinirea firmelor româneşti în obţinerea de informaţii privind metodologia şi costurile pentru înfiinţarea şi funcţionarea reprezentanţelor comerciale proprii în ţara de reşedinţă. 10. Diversificarea schimburilor de mărfuri şi servicii cu ţara de reşedinţă, urmărindu-se asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi de plăţi. 11. Informarea operativă, prin e-mail, a MEC, CRPC şi a societăţilor comerciale româneşti în legătură cu: – facilităţile de import din ţara de reşedinţă şi elementele tehnice pentru valorificarea acestora;
70

Universitatea SPIRU HARET

– licitaţiile internaţionale ce se organizează în ţara de reşedinţă cu propuneri concrete de participare la acestea; – oportunităţile de afaceri (cereri de ofertă, oferte). 12. Acordarea de asistenţă operatorilor economici români pe linia verificării bonităţii firmelor pe care le propun sau care se propun ca partenere. 13. Acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate pentru partenerii interesaţi, în strictă concordanţă cu reglementările legale în vigoare şi cu practicile şi standardele comerciale internaţionale; vor fi avute în vedere prevederile acordurilor şi înţelegerilor bi-şi/sau multilaterale cu impact asupra relaţiilor comerciale cu ţara de reşedinţă. 14. Transmiterea de informaţii asupra modului de aplicare în ţara de reşedinţă a angajamentelor asumate de aceasta în cadrul OMC, făcându-se totodată propuneri privind unele abateri ce vor fi constatate, mai ales în situaţia în care acestea afectează exporturile româneşti în ţara respectivă. De asemenea, vor fi comunicate informaţii privind modul concret de funcţionare a unor mecanisme de politică comercială convenite în plan multilateral. 15. Furnizarea de date şi informaţii în legătură cu participarea ţării de reşedinţă la diverse zone de comerţ liber şi uniuni vamale şi cu evaluările asupra modului de funcţionare a acestora şi asupra comerţului şi cooperării economice cu România. 16. Intensificarea discuţiilor şi contactelor cu autorităţile ţării de reşedinţă şi cu asociaţiile profesionale, în vederea determinării gradului de sensibilitate al pieţii faţă de produsele româneşti şi pentru evitarea adoptării unor măsuri de apărare comercială sub forma măsurilor de salvgardare sau a procedurilor antidumping. În cazul în care o asemenea măsură sau procedură a fost declanşată, vor fi obţinute date concrete necesare apărării poziţiei părţii române vizând: determinarea prejudiciului, legătura de cauzalitate între importurile din România şi prejudiciul creat, preţurile practicate de diverşi competitori pe piaţa respectivă pentru produsul în cauză, preţurile producătorilor naţionali ş.a. Aspectele de la acest punct vor face obiectul unor informări operative punctuale sau, după caz, vor fi menţionate distinct în rapoartele trimestriale. 17. Acordarea unei atenţii deosebite asigurării stabilităţii relaţiilor economice prin promovarea unor acţiuni de cooperare econo71

Universitatea SPIRU HARET

mică în România, în ţara de reşedinţă şi pe terţe pieţe. Identificarea unor parteneri potenţiali şi urmărirea, prin contacte permanente, a modului de derulare a unor asemenea acţiuni reprezintă sarcini prioritare, în care sens MEC va transmite portofoliul de proiecte şi potenţialul de cooperare în domeniile: industriei civile; industriei de apărare; producerii, transportului şi distribuţiei de energie electrică şi de gaze naturale; producţiei de cărbune; exploatării şi prelucrării ţiţeiului. 18. Elaborarea de către fiecare misiune a unui Îndrumar de afaceri, care să conţină informaţii cu privire la mediul de afaceri din ţara respectivă, regimul de comerţ exterior şi investiţii, cu precizări privind regimul aplicat României, alte informaţii utile oamenilor de afaceri români care se deplasează în zonă. Acest Îndrumar va fi difuzat prin CRPC celor interesaţi şi va putea fi vizionat atât în site-ul misiunii, cât şi al MEC (www.minind.ro) şi CRPC (www.traderom.ro). Reactualizarea Îndrumarului se va face semestrial sau de câte ori apar elemente semnificative care presupun modificarea acestuia. 19. Trimiterea în ţară de materiale documentare privind economia ţării de reşedinţă, comerţul exterior (elemente de conjunctură economică, statistici privind economia naţională), pentru dezvoltarea şi actualizarea băncii de date a MEC. II. Atribuţii în domeniul atragerii investiţiilor străine: 1. Sensibilizarea partenerilor străini privind realităţile româneşti, climatul stimulativ de afaceri şi investiţii, precum şi domeniile prioritare în care se doreşte participarea acestora. 2. Întreprinderea de acţiuni promoţionale pe lângă organismele publice şi private pentru orientarea către România a unui volum cât mai mare de investiţii de capital. În acest context se va asigura transmiterea cu operativitate către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ARIS, AVAS, alte ministere economice, a oportunităţilor investiţionale identificate, urmând a se realiza o coordonare deplină a strategiilor şi activităţilor cu aceste instituţii. Vor fi promovate, cu prioritate, proiecte generatoare de export, de modernizare şi eficientizare a sectorului energetic, de implementare a tehnologiilor înalte în producţia industrială.
72

Universitatea SPIRU HARET

3. Informarea în ţară cu privire la posibilităţile de obţinere de credite guvernamentale sau comerciale destinate retehnologizării şi restructurării industriei, energeticii, dezvoltării infrastructurii, diversificării producţiei, revigorării potenţialului productiv naţional. 4. Organizarea de întâlniri cu oameni de afaceri din ţara de reşedinţă, în vederea transmiterii de informaţii şi semnale cu caracter economic, financiar, legislativ etc., care să-i stimuleze pe aceştia în interesul dezvoltării relaţiilor cu parteneri din România. 5. În activitatea curentă, reprezentanţii MEC vor urmări valorificarea bazei de date a CRPC şi vor depune eforturi pentru stabilirea unor forme de cooperare a CRPC cu instituţii similare din ţara de reşedinţă. Paralel, vor transmite periodic materiale documentare care să fie valorificate de CRPC în elaborarea studiilor de piaţă pe produs şi a altor documentare utile activităţii operatorilor economici români. Alte precizări 1. Activitatea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi Comerţului se desfăşoară după un program anual aprobat de MEC, cu luarea în considerare a mandatelor minimale primite la plecarea la post şi reactualizate pentru perioada următoare cu ocazia efectuării concediilor de odihnă şi a stagiilor de pregătire în vederea reîntoarcerii la post. 2. „Biroul consilierului economic” întocmeşte şi trimite la Ministerul Economiei şi Comerţului rapoarte lunare şi trimestriale, precum şi informări periodice şi date privind activitatea desfăşurată potrivit programului. 3. Consilierii economici poartă direct corespondenţa curentă, la nivel de lucru, privind oportunităţile de afaceri, activităţi de ofertare, derulări de contracte, organizarea de acţiuni promoţionale, informaţii de piaţă etc., cu ministere interesate şi/sau alte organizaţii şi cu agenţi economici, trimiţând copie la Ministerul Economiei şi Comerţului. 4. Selectarea şi trimiterea consilierilor economici la post se fac pe bază de concurs organizat, în condiţiile legii, de Ministerul Economiei şi Comerţului. Reţeaua de reprezentare comercială externă a României a avut în anul 2006 următoarea configuraţie:

73

Universitatea SPIRU HARET

Marea Britanie Spania Franţa Germania Italia Belgia Argentina Algeria Arabia Saudită Egipt Australia R.P. Chinezã

Olanda Suedia Finlanda Danemarca Norvegia Austria Brazilia Emiratele Arabe Unite Iordania Israel R. Coreea India

Elveţia Irlanda Portugalia Grecia Cipru Turcia

1. EUROPA R. Cehă Albania R. Slovacă Polonia Ungaria SerbiaMuntenegru Croatia F. Rusă

Ucraina

Macedonia

R. Moldova Turkmenistan Lituania Kazahstan Slovenia Bulgaria Azerbadjan Georgia

2. AMERICA Chile Columbia Mexic SUA 3. AFRICA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU Kuwait Iran Maroc Sudan Irak Libia Liban Qatar Tunisia

Canada Kenya Nigeria

Siria Africa de Sud 4. ASIA-OCEANIA Indonezia Japonia Singapore Filipine Malaysia Pakistan Sri Lanka Thailanda

R.S. Vietnam

3.3.5. Îndrumar de afaceri, pe ţări Ministerul Economiei şi Comerţului, prin reţeaua consilierilor economici din cadrul ambasadelor, consulatelor şi birourilor economice proprii din străinătate, a elaborat Îndrumare de afaceri, pe ţări, conţinând informaţii utile pentru orientarea operatorilor economici români care doresc să exporte sau să iniţieze afaceri cu firme din ţările partenere. Îndrumarele de afaceri cuprind, în principiu, următoarele categorii de informaţii privind climatul de afaceri: – evoluţia principalilor indicatori economici; – mărimea pieţei (import, export) şi domeniile care pot oferi oportunităţi pentru exportatorii români; – politica comercială (reglementari şi practici comerciale); – documente solicitate la import; – achiziţii guvernamentale (licitaţii internaţionale); – taxe vamale la import, proceduri vamale, bariere netarifare la import;
74

Universitatea SPIRU HARET

– standarde; – canalele de distribuţie şi modalităţile de intrare pe piaţă; – aspecte legate de călătoriile de afaceri (viză etc.); – alte informaţii utile pentru afaceri. Redăm, în continuare, lista pentru care a fost întocmit Indrumarul pe ţări menţionat.
EUROPA COMUNITARĂ Belgia Bulgaria Danemarca Estonia Germania Grecia Letonia Lituania Marea Britanie Olanda Rep. Slovacă Slovenia Ungaria EUROPA NECOMUNITARA Azerbaidjan Croaţia Georgia Kazahstan Norvegia Rep. Moldova Turkmenistan Ucraina AFRICA şi ORIENTUL MIJLOCIU Angola Arabia Saudită Burundi Camerun Etiopia Ghana Iran Israel Lesotho Liban Maroc Mauritius Nigeria Qatar Seychelles Siria Tanzania Togo Zambia AMERICA Brazilia Canada Cuba Mexic Venezuela ASIA – OCEANIA China Coreea de Sud Indonezia Japonia Singapore Sri Lanka

Austria Cipru Franţa Italia Malta Portugalia Suedia Albania Federaţia Rusă Muntenegru Turcia Algeria Botswana Egipt Irak Kuweit Madagascar Namibia Rwanda Swaziland Uganda Argentina Columbia SUA Australia India Pakistan Vietnam

Cehia Finlanda Irlanda Luxemburg Polonia Spania

Elveţia Macedonia Serbia

Benin E.A.U. Iordania Kenya Libia Mozambic Rep. Africa de Sud Sudan Tunisia

Chile Peru

Filipine Malaysia Thailanda

Sursa: http://www.dce.gov.ro/materiale%/indrumar_de_afaceri.html 75

Universitatea SPIRU HARET

3.4. Acorduri comerciale în plan bilateral şi regional încheiate de România în anii premergători aderării la Uniunea Europeană Ampla dezvoltare a procesului de liberalizare a comerţului internaţional în ultimele decenii ale secolului al XX-lea a condus la multiplicarea acordurilor de comerţ liber încheiate între statele lumii în plan atât bilateral, cât şi regional şi multilateral. România, în anii ’90 ai secolului trecut şi în anii începutului secolului XXI, s-a încadrat în această componentă importantă a procesului de globalizare şi regionalizare. Dovada acestui demers o constituie, mai întâi, acordurile de comerţ liber, bilaterale şi regionale, negociate şi semnate de România în această perioadă. 3.4.1. Acorduri de comerţ liber bilaterale Analizând acest tip de cadru juridic extern privind schimburile comerciale dintre România şi statele cu care au fost încheiate acordurile respective, putem evidenţia câteva concluzii semnificative. Astfel: a) acordurile de comerţ liber bilaterale stabilesc gradual perioade diferenţiate de tranziţie de câţiva ani pentru realizarea unei zone de comerţ liber, în care între statele respective nu se vor mai aplica taxe vamale şi restricţii netarifare; b) la importul de produse industriale, în cazul unor acorduri, au fost eliminate toate sau în cea mai mare măsură taxele vamale aplicate, chiar de la intrarea în vigoare a acestor acorduri. În alte acorduri de comerţ liber, acolo unde România şi partenerul comercial au apreciat produsele ca având un grad mediu de sensibilitate sau fiind foarte sensibile privind protejarea producţiei naţionale, reducerea taxelor vamale s-a făcut în etape, până la eliminarea completă a acestora. În acordurile încheiate se mai prevăd eliminarea restricţiilor cantitative la export şi la import şi măsurile cu efect echivalent; c) în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole, acordurile de comerţ liber încheiate de România prevăd acordarea reciprocă de concesii vamale atât la produse agricole de bază, cât şi la produse agricole prelucrate. În acorduri, însă, se precizează că, pentru a beneficia de tratamentul preferenţial vamal, mărfurile trebuie să fie
76

Universitatea SPIRU HARET

însoţite de certificatul de origine, în relaţia cu mai multe ţări utilizându-se certificatul de origine „EUR 1”. La unele produse agricole cu grad mare de sensibilitate pentru pieţele celor două ţări, acordurile de comerţ liber stabilesc eliminarea sau reducerea taxelor vamale în cadrul unor contingente tarifare. În acordurile de comerţ liber, România a prevăzut şi măsuri specifice de salvgardare, atunci când, urmare a concesiilor acordate, ar putea apărea perturbări serioase pe piaţă. În unele acorduri se face referire la faptul că părţile vor aplica reglementările lor în domeniul veterinar, sanitar şi al controlului fitosanitar, în conformitate cu Acordul OMC privind măsurile sanitare şi fitosanitare; d) acordurile de comerţ liber în plan bilateral încheiate de România cuprind şi alte prevederi importante referitoare la dumping, achiziţii guvernamentale, reguli de concurenţă, ajutorul de stat, bariere tehnice în calea comerţului, protecţia proprietăţii intelectuale, procedura de aplicare a măsurilor de apărare comercială, luarea de măsuri în caz de dificultate a balanţei de plăţi, precum şi liberalizarea treptată a pieţelor pentru comerţul cu servicii şi investiţii, inclusiv utilizarea clauzei evolutive de extindere la noi domenii neacoperite de acorduri, prin examinarea cererii unei părţi în cadrul Comitetului Mixt creat pentru fiecare acord de comerţ liber bilateral. Până la sfârşitul anului 2006 au fost în vigoare acordurile de comerţ liber încheiate de către România cu R. Moldova, Turcia, Israel, Albania, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia şi Muntenegru. Prezentarea sintetică, în continuare, a prevederilor din acordurile de comerţ liber încheiate de România permite mai buna înţelegere a particularităţilor clauzelor fiecăruia dintre aceste acorduri bilaterale. România a mai încheiat un Acord de comerţ liber cu Croaţia, a început negocieri privind încheierea aceluiaşi tip de acord cu R. A. Egipt şi încă din anul 2003 a început negocieri cu ţările care şi-au exprimat disponibilitatea de a semna acorduri de comerţ liber cu ţara noastră (Maroc, Liban, Algeria, Iordania, Mexic şi unele ţări membre ale ASEAN, unde interesul României este pregnant). 3.4.2. Acorduri de comerţ liber în cadru regional În contextul integrării economice a unor zone şi grupări de ţări din a doua jumătate a secolului al XX-lea, regionalismul economic
77

Universitatea SPIRU HARET

european şi-a dezvoltat şi diversificat formele, îndeosebi în domeniul comerţului exterior. România a participat activ la acest proces prin încheierea de acorduri de comerţ liber plurilaterale de tip clasic în cadrul AELS sau CEFTA, precum şi, cu un grad superior de integrare, Acordul European de Asociere la Uniunea Europeană. • Acordul de comerţ liber dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) România a ratificat acest acord prin Legea nr. 19/1993, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 75/1993, acord care a intrat în vigoare la 1 mai 1993. Obiectivele acestui Acord sunt următoarele: a) promovarea, prin expansiunea comerţului reciproc, a dezvoltării armonioase a relaţiilor economice între statele membre ale AELS (Austria, Elveţia, Liechtenstein, Suedia, Norvegia, Islanda şi Finlanda) şi România, şi susţinerea, prin aceasta, a dezvoltării activităţii economice în statele AELS şi România, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a condiţiilor de muncă şi creşterea productivităţii şi a stabilităţii financiare; b) asigurarea unor condiţii corecte de concurenţă în domeniul comerţului între statele părţi la acest Acord; c) de a contribui în acest mod, prin înlăturarea barierelor din calea comerţului, la dezvoltarea armonioasă şi expansiunea comerţului mondial. Începând cu 1 ianuarie 2002, taxele vamale aplicate în comerţul cu produse industriale dintre România şi statele AELS rămase după aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei la Uniunea Europeană (respectiv, Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein) au fost complet eliminate. În domeniul comerţului cu produse agricole, Părţile şi-au acordat reciproc unele concesii la anumite produse care prezintă interes la export, România beneficiind de un tratament preferenţial pe pieţele ţărilor AELS la un număr însemnat de produse agricole de bază. În timp ce produsele agricole transformate au fost negociate la nivelul AELS, concesiile pentru produsele agricole de bază fac obiectul unor acorduri bilaterale separate cu fiecare ţară membră a AELS. Pentru a beneficia de tratamentul preferenţial, mărfurile trebuie să fie însoţite de certificatul de origine „EUR 1”.
78

Universitatea SPIRU HARET

În legătură cu regulile de concurenţă pentru întreprinzători, se stipulează că dacă un stat parte la acest Acord consideră că o anumită practică este incompatibilă cu regulile corecte de concurenţă şi dacă o astfel de practică produce sau ameninţă să producă un prejudiciu serios interesului acestui stat parte sau un prejudiciu material industriei sale, el poate lua măsuri adecvate , în conformitate cu prevederile Acordului. Măsuri similare se pot lua şi în cazul în care se practică dumpingul. În Acord se mai face referire la situaţia când apar dificultăţi în balanţa de plăţi şi la procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare. • Participarea României la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) a fost semnat la 21 decembrie 1992 la Cracovia, în Polonia, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, având ca membri fondatori: Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia (grupul ţărilor de la Vişegrad). Prin semnarea, la 11 septembrie 1995, la Brno, a unui Acord de amendare a CEFTA, s-a deschis posibilitatea aderării a noi membri. Astfel, Slovenia a aderat în anul 1996, România în 1997, Bulgaria în 1999, iar de la 1 martie 2003, Croaţia a devenit al optulea stat membru al CEFTA. Acordul de aderare a României la CEFTA a fost ratificat prin Legea nr. 90/1997, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 108/1997, şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1997. În domeniul comerţului cu produse industriale, Acordul prevede crearea unei zone de comerţ liber între aceste ţări până în anii 2000-2001. Pentru anumite produse din această categorie, perioada de tranziţie a fost mai lungă, terminându-se la 01.01.2002. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2002, comerţul cu produse industriale dintre România şi celelalte ţări CEFTA este complet liberalizat. Excepţie face Republica Croaţia, în relaţia cu care ţara noastră, ca urmare a negocierilor avute în cursul anului 2002, a convenit Protocolul 36 la Acordul privind aderarea Republicii Croaţia la CEFTA, care stabileşte calendarele de liberalizare a taxelor vamale în comerţul cu aceste produse dintre cele două ţări. În acest caz, taxele vamale vor fi eliminate complet de la data intrării în vigoare a acestui Acord, cu excepţia celor pentru produsele cuprinse în Anexa A (considerate sensibile la importul în România) şi Anexa B (produse sensibile la importul în Republica Croaţia) ale Protocolului 36.
79

Universitatea SPIRU HARET

Pentru produsele cuprinse în Anexele A şi B s-a convenit aplicarea unui calendar de liberalizare progresivă a taxelor vamale, care a început la data intrării în vigoare a Acordului de aderare a Croaţiei (1 martie 2003) şi s-a terminat la 1 ianuarie 2005. Dintre produsele industriale considerate sensibile la importul României din Republica Croaţia, înscrise în Anexa A, menţionăm: unele medicamente, ţiglă pentru acoperişuri, articole din sticlă, unele produse din fontă, oţel şi aluminiu. Pe de altă parte, la importul în Croaţia, partenerii au considerat ca fiind sensibile următoarele categorii de produse industriale ce provin din România: anumite îngrăşăminte, unele produse textile, anumite produse siderurgice, motocultoare, unele piese de mobilier. Menţionăm că, în relaţiile dintre celelalte ţări ale CEFTA şi Republica Croaţia, schimburile comerciale cu produse industriale au fost liberalizate de la data intrării în vigoare a Acordului de aderare a Croaţiei la CEFTA, având în vedere existenţa acordurilor de comerţ liber bilaterale anterioare. În domeniul comerţului cu produse agricole, Acordul CEFTA prevede, de asemenea, o largă liberalizare. Conform concepţiei promovate, în comerţul cu produse agricole între ţările membre, partea substanţială a facilităţilor o reprezintă concesiile comune, care cuprind două categorii de produse, respectiv cele din Anexa A, la care nu se aplică taxe vamale, şi produsele din Anexa B, la care toate ţările aplică acelaşi nivel redus de taxe vamale stabilit în cadrul CEFTA. De menţionat că Anexele A şi B se regăsesc în toate protocoalele bilaterale încheiate între ţările membre ale CEFTA, ele având caracter obligatoriu. Suplimentar faţă de concesiile comune, ţările CEFTA au convenit pe cale bilaterală reduceri sau scutiri de taxe vamale şi pentru alte produse agricole, în funcţie de interesele lor specifice, facilităţi înscrise în Anexele C şi D la protocoalele bilaterale. Şi în domeniul comerţului cu produse agricole, în cazul Republicii Croaţia, există o excepţie. Astfel, în stabilirea concesiilor agricole dintre România şi această ţară, s-a renunţat la preluarea sistemului de bază CEFTA, aşa-zis de concesii comune (respectiv Lista A – cu zero taxe vamale – şi Lista B – cu taxe vamale reduse, la nivel unic, în comerţul intra-CEFTA), optându-se doar pentru concesii punctuale, cu caracter strict bilateral.
80

Universitatea SPIRU HARET

În aceeaşi manieră a procedat şi Republica Polonă în negocierea concesiilor agricole cu Republica Croaţia. Textul Acordului CEFTA conţine toate prevederile uzuale ale unui acord de comerţ liber, referitoare la: clauzele de salvgardare, proceduri antidumping, concurenţă, ajutoare de stat, achiziţii publice, protecţia proprietăţii intelectuale, plăţi, dificultăţi ale balanţei de plăţi etc. Începând cu 1 mai 2004, configuraţia CEFTA s-a schimbat ca urmare a aderării la Uniunea Europeană a cinci ţări membre (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Slovenia). Astfel, în CEFTA au rămas doar România, Bulgaria şi Croaţia, existând perspectiva ca la acest acord regional de comerţ liber să adere şi alte ţări din regiune. În acest context, la noul acord purtând denumirea de CEFTA – 2006, au mai aderat din ţările candidate: Albania, Bosnia şi Herţegovina, R. Moldova, Muntenegru, Serbia şi UNMIK – Kosovo*. Din punctul de vedere al regimului comercial aplicabil produselor industriale, aderarea la UE a 5 ţări membre ale CEFTA nu a fost de natură să afecteze într-o măsură însemnată fluxurile comerciale, deoarece atât prevederile CEFTA, cât şi cele ale Acordului European instituind o asociere între România şi Comunităţile Europene (AE), au condus deja la eliminarea totală a taxelor vamale. Din punctul de vedere al comerţului cu produse agricole, între sistemul de concesii din CEFTA şi cel din Acordul European există deosebiri importante atât de structură, cât şi de conţinut. Pornind de la această realitate, între România şi UE 25 au avut loc negocieri în vederea adaptării concesiilor (agricole) din Acordul European, ca urmare a extinderii UE, având în vedere necesitatea ca regimul relaţiilor comerciale dintre România şi noile state membre să nu devină mai restrictiv, după aderarea acestora din urmă. • Cadrul juridic comercial dintre România şi Uniune Europeană În acelaşi context al acordurilor cu grupări regionale se înscrie şi cadrul juridic comercial extern dintre România şi Uniunea Europeană. Dată fiind, însă, importanţa relaţiilor cu Uniunea Europeană, respectiv, aderarea României la această grupare începând cu 1 ianuarie 2007, am considerat util ca problema să fie tratată mai amplu, ca un capitol distinct, în finalul primei părţi a acestei cărţi.
*

UNMIK – Misiunea Administrativă Interimară a Naţiunilor Unite în 81

Kosovo.

Universitatea SPIRU HARET

4. POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE CU VOCAŢIE UNIVERSALĂ 4.1. Participarea României la activitatea GATT/OMC România şi-a manifestat interesul faţă de activitatea GATT cu mulţi ani în urmă, participând în calitate de observator la GATT încă din anul 1957, la invitaţia Secretariatului GATT. Din iulie 1966 a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic între Centrul de Comerţ Internaţional al GATT şi Camera de Comerţ şi Industrie a României. În iulie 1968, România a adresat oficial cererea de aderare la GATT ca membru cu drepturi depline. În noiembrie 1968, Consiliul reprezentanţilor GATT a examinat cererea României şi a hotărât crearea unui grup de lucru care a negociat cu ţara noastră condiţiile de aderare. În octombrie 1971, Consiliul reprezentanţilor GATT a adoptat în unanimitate raportul grupului de lucru, precum şi protocolul de aderare convenit. Conform practicii uzuale a GATT, protocolul de aderare a României a fost supus votului părţilor contractante prin corespondenţă şi adoptat. Acest protocol a fost semnat şi de România (15 octombrie 1971) şi, astfel, ţara noastră a devenit membru cu drepturi depline al GATT. Fiind membru cu drepturi depline al GATT, România a început să beneficieze de o serie de avantaje, cu implicaţii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. Dintre aceste avantaje menţionăm: – a obţinut pe cale multilaterală clauza naţiunii celei mai favorizate din partea ţărilor membre (cu excepţia SUA, care acordă această clauză numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o în 1975), beneficiind astfel de concesiile tarifare negociate în cadrul GATT, concesii ce nu mai pot fi retrase unilateral de către părţile contractante; – au fost eliminate treptat restricţiile cantitative discriminatorii la exportul de produse româneşti în ţările membre; – a avut dreptul de a invoca prevederile GATT şi de a folosi mecanismul consultărilor bi şi multilaterale din cadrul GATT pentru
82

Universitatea SPIRU HARET

a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea în care anumite măsuri de politică comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce prejudicii; – a putut participa direct la toate negocierile comerciale organizate în cadrul GATT; – a avut posibilităţi lărgite de informare cu privire la acţiunile ţărilor membre în domeniul politicii comerciale, ceea ce i-a permis să adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i apere interesele, fără a contraveni prevederilor GATT; – ca ţară în curs de dezvoltare, a avut posibilitatea de a beneficia de măsurile speciale adoptate de părţile contractante în favoarea acestui grup de ţări, potrivit părţii a patra din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. În schimbul acestor avantaje, în Protocol au fost înscrise şi o serie de obligaţii ce au revenit ţării noastre: – să-şi sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din ţările membre ale GATT în acelaşi ritm în care vor creşte importurile totale; – să respecte prevederile Acordului General, să ţină la curent partenerii din GATT cu informaţii privind reglementările de comerţ exterior din ţara noastră, evoluţia comerţului exterior, a balanţei comerciale şi de plăţi şi să contribuie la bugetul GATT, achitând o cotizaţie care se stabileşte proporţional cu ponderea ce revine fiecărei ţări în comerţul mondial. Aderarea României la GATT în 1971 nu s-a efectuat pe bază de concesii tarifare, ţara noastră nedispunând la data respectivă de un tarif vamal de import efectiv, care să fie acceptat ca instrument de negocieri tarifare pe plan internaţional. Ca parte contractantă, România a participat la a şaptea rundă de negocieri comerciale multilaterale (Runda Tokyo, 1973-1979) şi a aderat la marea majoritate a acordurilor şi aranjamentelor convenite în cadrul acestei runde de negocieri. România a preluat în legislaţia naţională următoarele instrumente juridice rezultate din Runda Tokyo: – Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului; – Acordul privind aplicarea articolului VI al GATT (antidumping); – Acordul privind aplicarea articolului VII al GATT (evaluare vamală);
83

Universitatea SPIRU HARET

– Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import; – Aranjamentul privind carnea de bovină; – Aranjamentul internaţional privind produsele lactate; – Tratamentul diferenţiat şi mai favorabil, reciprocitate şi participare mai corespunzătoare a ţărilor în curs de dezvoltare; – Declaraţia referitoare la măsurile comerciale luate pe motive de balanţă de plăţi; – Măsuri de salvgardare în scopul dezvoltării; – Memorandumul de acord privind notificările, consultările, reglementarea diferendelor şi supravegherea. Sistemul economic existent la timpul respectiv în ţara noastră nu a permis României să semneze şi să adere la Codul privind subvenţiile şi nici la Codul privind achiziţiile guvernamentale. Ca o contribuţie la negocierile din Runda Tokyo, România a consolidat o listă de concesii tarifare pentru 167 poziţii din Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală (Lista LXIX – România). Acest demers a avut ca obiectiv acceptarea de către părţile contractante a tarifului vamal românesc ca instrument de negociere în cadrul GATT. Începând din 1986, România a participat la Runda Uruguay (lansată în septembrie 1986 prin Declaraţia Ministerială de la Punta del Este). Utilizând la maximum facilităţile convenite pentru ţările în curs de dezvoltare, România a obţinut următoarele rezultate în cadrul Rundei Uruguay (concretizate în angajamente la OMC): a) în domeniul produselor industriale, consolidarea integrală a taxelor vamale, la niveluri de până la 35% (cu unele excepţii care depă-şesc acest nivel); b) în domeniul produselor agricole: consolidare 100% a taxelor vamale, niveluri de taxe vamale între 6% şi 375%, cu angajament de reducere în medie cu 24% a taxelor vamale, într-o perioadă de 10 ani; – angajamente de acces minim şi curent; – angajamente de reducere a subvenţiilor la export. Punerea în aplicare de către România a angajamentelor asumate: – la 22 decembrie 1994, Parlamentul României a ratificat rezultatele Rundei Uruguay, concretizate în Legea nr.133/1994, ţara noastră devenind astfel membru fondator al OMC; – de la 1.01.1995 s-au pus în aplicare rezultatele Rundei Uruguay în domeniul produselor industriale;
84

Universitatea SPIRU HARET

– de la 1.07.1995 s-au pus în aplicare rezultatele acestei Runde în domeniul produselor agricole; – pentru anii 1996, 1997, 1998, 1999, 2000 şi 2001 au fost puse în aplicare angajamentele asumate în domeniul comerţului cu produse agricole (cu menţiunea specială că, începând cu anul 1998, nivelul taxelor vamale aplicabile produselor agricole a fost determinat de angajamentele asumate de Guvern prin Acorduri încheiate cu Banca Mondială şi astfel taxele vamale aplicate au scăzut mult sub nivelul consolidat în cadrul Rundei Uruguay); – începând cu 1.07.1995 şi apoi, la începutul fiecărui an calendaristic, au fost deschise contingentele de acces minim şi curent pentru unele produse agricole. România a fost, totodată, parte la acordurile multilaterale încheiate în cadrul Rundei Uruguay privind măsurile de apărare comercială: antidumping, compensatorii (antisubvenţii) şi de salvgardare. În domeniul examinării cadrului juridic, a fost încheiată examinarea legislaţiei române în domeniul măsurilor de apărare comercială, în domeniul subvenţiilor, precum şi al drepturilor de proprietate intelectuală. România a notificat, de asemenea, nivelul subvenţiilor practicate în anii 1995 şi 1996, programele de restructurare ce conţin subvenţii, precum şi măsurile investiţionale legate de comerţ. În fiecare an, au mai fost notificate măsurile de sprijin acordate agriculturii. Toate examinările de legislaţii şi/sau de măsuri aplicate au permis delegaţiilor române să demonstreze faptul că ţara noastră îşi respectă în totalitate angajamentele asumate în cadrul OMC, România nefiind antrenată în niciun proces de modificare a legislaţiei sau de eliminare a unor măsuri neconforme. 4.1.1. Priorităţi ale României în contextul rezultatelor Conferinţei Ministeriale a OMC de la Doha (Qatar) Pe plan multilateral, România a urmărit utilizarea la maximum a avantajelor de care poate beneficia prin participarea, în calitate de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la negocierile comerciale multilaterale declanşate de a patra Conferinţă Ministerială de la Doha (Qatar), din 9-14 noiembrie 2001. Acestea s-au concretizat în negocieri privind reducerea taxelor vamale de import pentru produse
85

Universitatea SPIRU HARET

industriale, obţinerea unor deschideri de pieţe pentru serviciile la care producătorii români dispun de avantaje comparative pe terţe pieţe, facilităţi pentru furnizorii de medicamente, în special pentru cele generice, clarificarea interpretării regulilor multilaterale de comerţ etc. Ţinând cont de principalele domenii de desfăşurare a negocierilor comerciale multilaterale, declanşate de programul de dezvoltare adoptat la Conferinţa Ministerială a OMC de la Doha, precum şi de necesitatea corelării permanente şi a adaptării flexibile a poziţiei României, în cadru multilateral, cu aceea a Uniunii Europene, s-au identificat următoarele opt priorităţi de acţiune pe plan multilateral: • Accesul pe piaţă pentru produse industriale România va putea să negocieze reducerea taxelor vamale de import pentru produse industriale, cu luarea în considerare a intereselor sectoarelor industriei naţionale, pe baza invocării prevederii privind flexibilităţile acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Pentru ţara noastră este deosebit de important ca negocierile să pornească de la nivelul de taxe vamale consolidat în cadrul Rundei Uruguay, singurul pentru care s-a ajuns la un echilibru al concesiilor. Grupul de Negociere pentru accesul pe piaţă din cadrul OMC a stabilit ca, până la 31 decembrie 2002, membrii să transmită propunerile lor privind modalităţile de negociere, urmând să se ajungă la un acord final în acest sens la 31 mai 2003. Până la 1 ianuarie 2005 trebuia să se finalizeze negocierile de acces pe piaţă pentru produse industriale. • Comerţul cu servicii În acest sector deosebit de important pentru dezvoltarea economiei naţionale, România a negociat angajamente de liberalizare a pieţei sale naţionale, în schimbul obţinerii unor noi deschideri de pieţe pentru serviciile şi producătorii români de servicii care dispun de avantaje comparative. În domeniul comerţului cu servicii, conform liniilor directoare convenite la 30 iunie 2002, au circulat cererile de ofertă, şi până la 31 martie 2003 au circulat ofertele iniţiale, România primind o serie de cereri de la SUA, Canada, Japonia, Elveţia, Norvegia, Egipt, India. • Agricultura România a urmărit în cadrul acestor negocieri menţinerea beneficiilor obţinute în Runda Uruguay, continuarea programelor naţionale de sprijinire a producătorilor interni şi promovare a exporturilor,
86

Universitatea SPIRU HARET

concomitent cu reducerea de către principalele state utilizatoare a subvenţiilor la export şi a măsurilor de sprijin intern cu caracter distorsionant. Ţara noastră va putea iniţia şi introduce măsuri, în corelare cu cele utilizate de către Uniunea Europeană, care să răspundă şi preocupărilor necomerciale legate de reforma comerţului cu produse agricole, pentru a sprijini dezvoltarea şi prezervarea intereselor sale naţionale în domeniul agriculturii. • TRIPs (drepturi de proprietate intelectuală, legate de comerţ) România a fost unul din susţinătorii lansării, prin Declaraţia Ministerială de la Doha, a negocierilor pentru înfiinţarea unui sistem multilateral de înregistrare a indicaţiilor geografice. Această poziţie a avut în vedere preocupările actuale de îmbunătăţire a modalităţilor de cunoaştere a diverselor drepturi protejate, în special a celor legate de denumirile şi originea unor produse importante pentru comerţul internaţional. România a urmărit să beneficieze de facilităţile ce se acordă pentru furnizorii de medicamente, în special pentru cele generice. Declaraţia ministerială privind proprietatea intelectuală şi accesul la medicamente a reprezentat un compromis acceptat pentru soluţionarea problemelor legate de modul în care statele membre, în special cele în curs de dezvoltare şi mai puţin avansate, pot adopta măsuri prin care să prevină şi să combată probleme majore de sănătate publică (SIDA, tuberculoza, malaria etc.). Soluţia identificată ia în calcul preocupările ţărilor în curs de dezvoltare de a avea un acces sporit la medicamente generice în condiţii financiare favorabile, dar şi pe cele ale ţărilor dezvoltate de a proteja şi prezerva drepturile de proprietate intelectuală ale firmelor producătoare de medicamente. • Reguli multilaterale de comerţ România a fost una din promotoarele finalizării până la 1 ianuarie 2005 a negocierilor privind clarificarea regulilor multilaterale de comerţ (pentru acorduri regionale, măsuri antidumping, subvenţii şi măsuri compensatorii). S-a pornit de la considerentul că aceste clarificări pot contribui în mod direct, pe de-o parte, la facilitarea promovării relaţiilor regionale, ca un complement la relaţiile multilaterale, iar pe de altă parte, pot facilita accesul mai bun al produselor româneşti pe pieţele statelor partenere. În ceea ce priveşte acordurile regionale, ţara noastră susţine,
87

Universitatea SPIRU HARET

de asemenea, ca rezultatele negocierilor în acest domeniu să se aplice numai acordurilor care se vor încheia în viitor, şi nu celor ce au fost încheiate înainte de Conferinţa Ministerială de la Doha. Clarificarea şi îmbunătăţirea regulilor în domeniul măsurilor antidumping şi al subvenţiilor şi măsurilor compensatorii ar contribui la asigurarea unui tratament cât mai echitabil al producătorilor, în special al celor din ţările în curs de dezvoltare, obiectiv prevăzut, de altfel, în Declaraţia Ministerială de la Doha. • „Domeniile Singapore” România a urmărit introducerea unor reguli clare, transparente şi previzibile care să creeze premise favorabile pentru atragerea investitorilor străini, asigurarea unei concurenţe echitabile pe piaţă, utilizarea cât mai corectă şi eficientă a resurselor financiare destinate achiziţiilor publice şi eficientizarea procedurilor vamale. Acest lucru s-a preconizat a se realiza în cadrul negocierilor pentru „Domeniile Singapore” (denumite astfel pentru faptul că figurează în Declaraţia Ministerială a OMC de la Singapore – 1996), care se referă la legătura dintre comerţ şi investiţii, comerţ şi concurenţă, transparenţa achiziţiilor publice şi facilitarea comerţului. În aceste domenii, negocierile efective au fost prevăzute a fi lansate la Conferinţa de la Cancún (Mexic), urmând ca până atunci să fie clarificate elementele de substanţă şi modalităţile de negociere pentru fiecare din aceste domenii. Nu s-a ajuns însă la un acord în această privinţă. • Comerţ şi mediul înconjurător România a urmărit clarificarea unor aspecte cum sunt : efectele măsurilor adoptate pe motive de mediu asupra accesului pe piaţă, relevanţa aplicării unor prevederi din Acordul TRIPS, precum şi domeniul etichetării în scopuri de protecţie a mediului şi, ca urmare, posibilitatea asigurării unui acces mai echitabil al produselor româneşti pe terţe pieţe. Până la 1 ianuarie 2005 trebuia să se finalizeze negocierile pentru clarificarea relaţiei dintre regulile OMC şi obligaţiile legate de comerţ din acordurile multilaterale de mediu, stabilirea procedurilor pentru schimbul de informaţii, reducerea sau eliminarea taxelor vamale şi a obstacolelor netarifare pentru bunurile şi serviciile cu impact asupra mediului. Acest termen nu s-a putut respecta.
88

Universitatea SPIRU HARET

• Corelarea planului multilateral cu acquis-ul comunitar Ţinând cont de suprapunerea negocierilor multilaterale cu cele de aderare la UE, a fost necesar să existe o corelare permanentă şi o adaptare flexibilă a poziţiilor ţării noastre, în cadru multilateral, cu cele ale Uniunii Europene, pentru a se asigura o deplină conformitate şi compatibilitate a angajamentelor asumate de România în cadrul OMC cu acquis-ul comunitar. 4.1.2. Participarea României la Conferinţa Ministerială a OMC de la Cancún (Mexic) În perioada 10-14 septembrie 2003 s-au desfăşurat la Cancún (Mexic) lucrările celei de a cincea Conferinţe Ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Obiectivul Conferinţei l-au constituit evaluarea stadiului în care se află negocierile actualei Runde, lansată la Doha, în decembrie 2001, şi definirea direcţiilor şi modalităţilor de negociere pentru perioada următoare, în vederea finalizării acesteia, până la 1 ianuarie 2005, şi a îndeplinirii mandatului stabilit în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha. Conferinţa a demarat sub auspiciile unor puternice divergenţe de opinii între membrii OMC în ceea ce priveşte principalele puncte de pe agendă. Impactul politic pe care prezenţa miniştrilor ar fi putut să-l aibă asupra desfăşurării şi ritmului negocierilor nu s-a dovedit a fi suficient pentru a determina apropierea poziţiilor de negociere ale acestora. Teoretic, această Conferinţă Ministerială, cu rolul preconizat de mid-term review, nu ar fi trebuit să înregistreze un succes sau un eşec, ci numai să traseze anumite reguli în baza cărora să continue negocierile pentru realizarea obiectivelor stabilite deja la Doha. Practic, însă, insatisfacţia ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor mai puţin dezvoltate faţă de repartizarea inegală a beneficiilor obţinute în urma aplicării rezultatelor Rundei Uruguay le-a determinat să adopte o poziţie radicală faţă de propunerile ţărilor dezvoltate. România a fost şi continuă să fie un susţinător al Sistemului Comercial Multilateral, bazat pe reguli clare, convenite de membri, aplicate în condiţii echitabile şi nediscriminatorii, recunoscând necesitatea continuării procesului de liberalizare a comerţului internaţional, ca principal mijloc de dezvoltare economică şi socială.
89

Universitatea SPIRU HARET

Ţara noastră a participat activ atât în cadrul procesului pregătitor de la Geneva, cât şi pe parcursul Conferinţei Ministeriale, exprimându-şi încrederea în evoluţiile pozitive ale procesului de negociere, în conlucrarea sa cu ceilalţi membri ai OMC, dând dovadă de flexibilitate în unele domenii de negociere, inclusiv prin alăturarea sa unor alianţe ale căror interese coincid cu interesele noastre naţionale. De asemenea, pe întreg parcursul negocierilor, România a conlucrat activ cu reprezentanţii Comisiei Europene în vederea armonizării poziţiilor de negociere, astfel încât rezultatul acestora să nu aibă impact negativ asupra procesului de aderare a ţării noastre la UE. România va participa în continuare la negocierile din OMC, menţinându-şi poziţiile de negociere iniţiale, în special în domeniul agriculturii, serviciilor, proprietăţii intelectuale, instrumentelor de apărare comercială şi acordurilor regionale, cu posibilitatea de manifestare a flexibilităţilor pentru obţinerea consensului, însă fără a se prejudicia interesul naţional în aceste domenii. Ţara noastră va susţine în continuare regulile de comerţ internaţional stabilite în cadrul OMC. 4.1.3. România la Conferinţa Ministerială a OMC de la Hong-Kong În perioada 13-18 decembrie 2005, la Hong-Kong, a avut loc cea de-a 6-a Conferinţă Ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Exprimând poziţia României, şeful delegaţiei acesteia a arătat că ţara noastră participă la Runda multilaterală de negocieri susţinând liberalizarea continuă a comerţului mondial printr-un set de măsuri care să asigure un echilibru între eforturile tuturor participanţilor şi avantajele economice generate. În acelaşi timp, România sprijină adoptarea unui pachet semnificativ de măsuri specifice în favoarea ţărilor celor mai sărace atât în ceea ce priveşte accesul produselor de export ale acestor ţări pe alte pieţe fără taxe vamale şi fără restricţii cantitative, cât şi în ceea ce priveşte sporirea asistenţei tehnice acordate de statele industrializate şi instituţiile internaţionale pentru întărirea infrastructurii lor de comerţ. România, care, în acel moment, încă pleda din poziţia unui stat în curs de dezvoltare, şi-a armonizat poziţia cu cea a Uniunii Europene. De menţionat că Uniunea Europeană susţinea faptul că
90

Universitatea SPIRU HARET

nevoile celor mai sărace ţări sunt importante. Uniunea Europeană a propus un pachet de dezvoltare complet pentru discuţiile de la Hong Kong, care ar trebui să includă mai multă asistenţă în domeniul comerţului, mai multă flexibilitate faţă de ţările mai sărace, şi care ar trebui să se asigure că toate ţările dezvoltate oferă acces liber de taxe vamale şi alte limitări cantitative produselor din cele mai puţin dezvoltate state (aşa cum o face Uniunea Europeană). 4.2. Participarea României la activitatea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) Cele unsprezece sesiuni ale UNCTAD s-au înscris în cadrul mai larg al acţiunilor întreprinse de către ONU în cele cinci Decenii ale dezvoltării, în care problema fundamentală a fost de a găsi mijloacele necesare prin care ţările dezvoltate din punct de vedere economic să sprijine ţările în curs de dezvoltare pentru a impulsiona creşterea lor economică şi a micşora decalajul care separă cele două grupuri de ţări. Numărul foarte mare de ţări participante la Sesiunile UNCTAD atestă interesul manifestat de comunitatea internaţională faţă de problemele dezvoltării economice, în general, şi ale dezvoltării „lumii a treia”, în special, faţă de problemele comerţului mondial şi ale cooperării economice internaţionale. România a participat încă la prima Sesiune a UNCTAD (Geneva, 1964), propunând, referitor la comerţul internaţional cu produse manufacturate, ca una din metodele menite să contribuie la dezvoltarea şi diversificarea producţiei industriale în ţările în curs de dezvoltare să fie livrările de echipament industrial pe credit, rambursabil prin cote părţi din producţia obţinută în obiectivele industriale construite cu aceste echipamente sau prin alte bunuri convenite. În septembrie 1978 a avut loc, la Buenos-Aires, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru cooperarea tehnică dintre ţările în curs de dezvoltare la care au participat delegaţii din 145 de ţări, inclusiv România. Această conferinţă a aprobat prin consens „Planul de acţiune de la Buenos-Aires”, care exprimă, pe de o parte, poziţia ţărilor în curs de dezvoltare faţă de problematica cooperării între ele, iar pe de altă parte, opinia participanţilor cu privire la modul cum trebuie înţeleasă şi aplicată, în practică, cooperarea tehnică cu ţările dezvoltate. Documentul adoptat
91

Universitatea SPIRU HARET

prevedea o participare activă a ţărilor industrializate la programele de dezvoltare ale ţărilor „lumii a treia”, precum şi măsuri speciale în favoarea ţărilor celor mai puţin avansate, insulare şi fără litoral. Problemele cooperării economice dintre ţările în curs de dezvoltare au stat în atenţia acestor ţări şi la reuniunea ministerială a „Grupului celor 77” de la Buenos-Aires, precum şi la cea de a VI-a Sesiune a UNCTAD de la Belgrad. România a sprijinit cerinţele formulate de „Grupul celor 77”, declarându-se în favoarea iniţierii unor acţiuni constructive la care să participe toate ţările dezvoltate şi care să vină efectiv în sprijinul ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate, insulare şi fără litoral. Ţara noastră a participat la a şaptea Sesiune a UNCTAD (Geneva, 1987) şi la a opta Sesiune a UNCTAD (Cartagena, Columbia, 1992), delegaţia României acţionând în conformitate cu interesele noastre de ţară în tranziţie la economia de piaţă şi, în acelaşi timp, de ţară în curs de dezvoltare. Ea a participat nemijlocit la cele două grupuri de redactare a documentului final al Conferinţei şi la grupul restrâns pentru definirea reformei instituţionale a UNCTAD. Propunerile României s-au reflectat în documentele adoptate. La a noua Sesiune a UNCTAD (Midrand, Africa de Sud, 1996), România a participat, ca şi anterior, cu statut de ţară în curs de dezvoltare (şi de asociat la UE). Contribuţia României la această sesiune a fost apreciată ca pozitivă şi constructivă. În primul rând, delegaţia României a informat participanţii la Conferinţă asupra progreselor înregistrate pe linia tranziţiei la economia de piaţă, insistând asupra stabilităţii macroeconomice şi a perspectivelor dezvoltării economiei româneşti. În al doilea rând, delegaţia României s-a pronunţat pentru sporirea eficienţei şi pragmatismului UNCTAD şi pentru implicarea sa sporită în sprijinirea reformelor economice din ţările în tranziţie şi pentru întărirea activităţilor sale de asistenţă tehnică în domeniul comerţului şi dezvoltării acestor ţări, de care să beneficieze în continuare şi România. În al treilea rând, delegaţia ţării noastre a colaborat strâns cu reprezentanţii ţărilor occidentale şi, în principal, cu cei ai Uniunii Europene, dar a conlucrat strâns şi cu celelalte ţări în tranziţie, precum şi cu ţările „Grupului celor 77”. În cadrul acestei conlucrări, delegaţia
92

Universitatea SPIRU HARET

României a subliniat şi rolul UNCTAD în realizarea consensului privind strategiile şi politicile necesare pentru o dezvoltare durabilă la scară mondială. La cea de a zecea Sesiune a UNCTAD (Bangkok, Thailanda, 2000), şeful delegaţiei ţării noastre a schiţat următoarele direcţii de acţiune a organizaţiei în etapa imediat următoare: – UNCTAD ar trebui să militeze pentru garantarea unei alocări optimale a resurselor sale, îndreptându-şi atenţia asupra domeniilor în care are un real avantaj comparativ în raport cu alte organizaţii; – paralel cu activităţile sale de analiză şi deliberări, UNCTAD ar trebui să-şi intensifice activităţile sale de asistenţă tehnică în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor în tranziţie la economia de piaţă; – UNCTAD ar trebui să adâncească integrarea între activităţile de analiză şi deliberările sale, pe de o parte, şi activităţile de asistenţă tehnică, pe de altă parte, în vederea realizării complementarităţii, şi să evite dublarea activităţilor şi concurenţa între diferite organizaţii; – UNCTAD ar trebui să-şi intensifice eforturile pentru atragerea societăţii civile şi a sectorului privat la viaţa organizaţiei, ceea ce ar întări impactul activităţilor sale. Delegaţia României a participat activ la desfăşurarea lucrărilor Sesiunii a zecea a UNCTAD şi şi-a adus contribuţia la elaborarea documentelor finale. România, în calitatea sa de ţară în tranziţie, aflată în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, a participat şi a acţionat în cadrul Sesiunii a unsprezecea a UNCTAD (Sao Paolo, 2004) în strânsă colaborare cu UE, având ca obiectiv central întărirea legăturii între eforturile naţionale şi cele internaţionale în direcţia promovării creşterii economice şi dezvoltării durabile. Având în vedere procesul de sporire continuă a interdependenţelor economice între naţiuni, România a sprijinit realizarea „Consensului de la Sao Paulo” între membrii UNCTAD în ceea ce priveşte aplicarea acelor strategii de dezvoltare care să maximizeze avantajele globalizării şi să minimizeze riscurile pe care le comportă acest proces. În acest sens, România a subliniat câteva aspecte: – evidenţierea clară în textul Declaraţiei UNCTAD XI a următoarelor elemente:
93

Universitatea SPIRU HARET

• măsurile de politică economică necesar a fi întreprinse pe plan atât naţional, cât şi internaţional, astfel încât să se asigure coerenţa acestora şi facilitarea evaluării impactului lor asupra economiei mondiale; • regulile bunei guvernări pe plan naţional şi internaţional; • importanţa dezvoltării şi întăririi integrării regionale; – intensificarea activităţii UNCTAD în domeniul facilitării comerţului şi dezvoltării infrastructurii serviciilor pentru dezvoltare; – accentuarea cooperării UNCTAD cu celelalte organizaţii internaţionale, active în domeniul comerţului şi dezvoltării, şi în mod special cu OMC, pentru întreprinderea unor iniţiative comune care să pună în valoare complementaritatea, evitându-se astfel paralelismele; – transmiterea unui mesaj pozitiv cu privire la importanţa intensificării negocierilor din cadrul OMC, abordarea unor poziţii flexibile din partea membrilor acesteia pentru domeniile sensibile fiind absolut necesară pentru ajungerea la un consens; – identificarea priorităţilor pentru dezvoltarea comerţului internaţional cu bunuri şi servicii şi soluţionarea aspectelor legate de produsele de bază. România a subliniat importanţa rundei de negocieri comerciale multilaterale pentru ţările în curs de dezvoltare şi necesitatea ca, în actuala rundă, acestea să poată obţine beneficii importante, în sensul adaptării, acolo unde este necesar, a regulilor multilaterale la cerinţele lor de dezvoltare. A fost prezentată evoluţia comerţului exterior al României în contextul globalizării şi al complementarităţii participării la Sistemul Comercial Multilateral cu procesul de integrare a ţării noastre în UE. În încheiere a fost exprimată convingerea că participarea României la procesul de liberalizare a comerţului internaţional, prin intermediul negocierilor comerciale multilaterale, este singura modalitate de asigurare a unui echilibru între drepturile şi obligaţiile ţărilor participante la Sistem. În calitate de ţară în curs de dezvoltare, România, până la aderarea la UE, a beneficiat pe plan internaţional de o serie de facilităţi. Astfel, produsele româneşti au obţinut pe diverse pieţe o serie de reduceri sau scutiri de taxe vamale, în virtutea sistemelor de preferinţe vamale care funcţionează în lume şi la care a participat până la 1 ianuarie 2007: 94

Universitatea SPIRU HARET

– Sistemul Generalizat de Preferinţe Vamale (SGP), în baza căruia ţările dezvoltate au acordat României reduceri sau scutiri de taxe vamale la importul anumitor produse originare din România. Ţările dezvoltate care au acordat unilateral României asemenea preferinţe au fost: SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Federaţia Rusă; – Sistemul Global de Preferinţe Comerciale între ţările în curs de dezvoltare (SGPC), negociat sub egida UNCTAD, în baza căruia România a acordat şi a primit o serie de concesii tarifare pentru produsele ce fac obiectul schimburilor comerciale între anumite ţări în curs de dezvoltare; – Protocolul celor 16, negociat sub egida GATT, având ca obiectiv acordarea de preferinţe vamale în comerţul dintre ţările în curs de dezvoltare membre ale acestui sistem preferenţial.

95

Universitatea SPIRU HARET

5. EVOLUŢIA CADRULUI RELAŢIILOR ÎN DOMENIUL COMERCIAL DINTRE ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ
5.1. Scurt istoric al dezvoltării relaţiilor România a fost primul stat din Europa Centrală şi de Est cu economie centralizată, care a stabilit încă din 1967 relaţii oficiale cu, pe atunci, Comunitatea Economică Europeană, încheind, totodată, o serie de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. În 1974, România a fost inclusă ca beneficiar în Sistemul Generalizat de Preferinţe acordat unilateral ţărilor în curs de dezvoltare, pentru ca, în anul 1980, Comunitatea Economică Europeană şi România să încheie un Acord comercial privind produsele industriale. În 1991 a fost semnat, în contextul nou politic după 1989, Acordul privind Comerţul şi Cooperarea dintre România şi Uniunea Europeană, pentru ca la 1 februarie 1993 România să semneze cu Uniunea Europeană Acordul de Asociere (denumit Acordul European), vizând crearea unei zone de comerţ liber şi care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, obiectivul fundamental al acestuia fiind pregătirea aderării la UE. În iunie 1995 România a depus cererea oficială de aderare la UE, apoi în 1999 România înaintează Programul Naţional de Aderare la UE, iar în decembrie 2004 încheie negocierile de aderare la UE, pe a căror bază Consiliul European în aceeaşi lună reconfirmă data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare efectivă a României la UE. 5.2. Detalii privind cadrul juridic bilateral Acordul European, care a pregătit prin procesul de asociere aderarea României la UE, a prevăzut în domeniul comercial realizarea unei zone de comerţ liber prin eliminarea graduală, în cadrul unei perioade de tranziţie de 10 ani, a tuturor obstacolelor tarifare şi netarifare din calea comerţului reciproc. Crearea unei zone de comerţ liber s-a realizat prin concesiile convenite de părţi, care au
96

Universitatea SPIRU HARET

avut un caracter asimetric, concretizat prin eliminarea de către UE a obstacolelor sale tarifare şi netarifare în prima parte de 5 ani a perioadei de tranziţie, iar de către România în a doua parte de 5 ani a acesteia. Ca şi o consecinţă a acestui Acord, de la data de 1 ianuarie 1995, la importul UE de produse industriale provenite din România (altele decât produsele siderurgice şi produsele textile şi produsele de îmbrăcăminte), taxele vamale au fost complet abolite. În ceea ce priveşte importul de produse siderurgice, taxele vamale au fost eliminate la 1 ianuarie 1996, iar la importul de produse textile şi articole de îmbrăcăminte au fost abolite după un an, la 1 ianuarie 1997, la aceleaşi produse plafoanele cantitative fiind înlăturate la 1 ianuarie 1998. Referitor la importul în România de produse originare din Uniunea Europeană, particularitatea a constat în faptul că a fost stabilit un calendar progresiv de eliminare a taxelor vamale, pentru a proteja produsele sensibile autohtone până la 1 ianuarie 2002, dată când România a eliminat taxele vamale aplicate produselor industriale originare din Uniunea Europeană. Pentru comerţul cu produse agricole, semnificativ este faptul că, prin Acordul European încheiat între România şi Uniunea Europeană, cele două părţi, având în vedere sensibilitatea sectorului din domeniul agriculturii, şi-au acordat gradual concesii limitate pe o bază reciprocă. Ulterior intrării în vigoare a Acordului European dintre România şi Uniunea Europeană, au avut loc negocieri şi încheieri de acorduri pentru a se ajunge la liberalizarea în continuare a comerţului cu produse agricole de bază, a comerţului cu produse agricole transformate (PAT), ce au în componenţă făină, zahăr, materii prime, precum şi berea, băuturile alcoolice (concesii tarifare, contingente tarifare, protecţia reciprocă şi controlul denumirii vinurilor), precum şi a comerţului cu peşte şi produse din peşte. În legătură cu regulile de origine aplicate produselor originare din România şi Uniunea Europeană a fost instituit în 1997 principiul cumulului paneuropean de origine a mărfurilor din ţările UE, AELS şi ţările asociate la UE, iar din 2005 s-a adoptat şi sistemul de cumul Pan-Euro-Mediteraneean.
97

Universitatea SPIRU HARET

O prevedere importantă a Acordului European cu incidenţă asupra relaţiilor comerciale a constituit-o domeniul vamal. Protocolul nr. 6 privind asistenţa reciprocă în vederea prevenirii şi depistării contravenţiilor şi fraudelor vamale reprezintă baza legală în ceea ce priveşte asistenţa mutuală administrativă în materie vamală. 5.3. Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană aferente capitolului 26 – Relaţii economice externe În cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 14 iunie 2000 au fost deschise şi închise provizoriu negocierile la capitolul 26 – Relaţiile economice externe. Cu acest prilej, România a acceptat în întregime, acquis-ul comunitar, considerând că va fi capabilă să îl implementeze în totalitate în momentul aderării, fără a solicita perioade de tranziţie. Acquis-ul comunitar aferent capitolului 26 acoperă relaţiile economice şi comerciale ale Comunităţii Europene cu ţările terţe în ceea ce priveşte regimul de import/regimul de export, măsurile de apărare comercială, relaţia cu Organizaţia Mondială a Comerţului şi cadrul comerţului multilateral, precum şi cooperarea economică şi asistenţa pentru dezvoltare. Prin Acordul European şi colaborarea cu Uniunea Europeană în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi al altor foruri internaţionale, România, în fapt, s-a asociat, chiar înainte de data aderării, 1 ianuarie 2007, politicii comerciale comune a Comunităţii Europene. 5.3.1. Aderarea la Spaţiul Economic European (SEE) În conformitate cu articolul 128 din Acordul privind SEE, orice stat care aderă la UE trebuie să solicite să devină simultan şi membru al SEE. În acest scop, în anul 2005, România a transmis preşedintelui Consiliului Spaţiului Economic European solicitarea de aderare la SEE. Odată cu aderarea, România devine membră şi a SEE, conform prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană semnat în anul 2005.

98

Universitatea SPIRU HARET

5.3.2. Compatibilizarea cu acquis-ul comunitar a cadrului juridic bilateral al României în domeniul comerţului şi cooperării economice cu terţe ţări Până la data aderării din 1 ianuarie 2007, România, conform obligaţiilor asumate în cadrul capitolului 26 – Relaţii economice externe, a depus eforturile necesare pentru a compatibiliza toate acordurile sale bilaterale, respectiv cele din domeniul comerţului cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, cu dreptul comunitar. În acest context, România a analizat în detaliu cadrul juridic bilateral al relaţiilor sale economice cu terţe ţări, depistând clauzele care nu erau compatibile cu acquis-ul comunitar în domeniile amintite, precum şi măsurile ce trebuia adoptate în vederea îndeplinirii angajamentelor decurgând din procesul de aderare la UE. Armonizarea cu dreptul comunitar, cu cadrul juridic bilateral, în special în domeniul comerţului, cooperării economice şi al investiţiilor, s-a realizat de către România prin negocieri, semnări/parafări a o serie de documente cu: R. Moldova, Turcia, Coreea de Sud, Mexic, Vietnam şi Albania. Au fost, totodată, realizate consultări în prima parte a anului 2006 cu F. Rusă, Ucraina, India, Georgia, Armenia, Kazahstan, Indonezia, Israel, Singapore, Thailanda, Maroc, Tunisia şi Argentina. 5.3.3. Negocieri în cadrul OMC După semnarea Tratatului de Aderare, s-au intensificat consultările cu experţii Comisiei Europene atât la Bruxelles, cât şi la Geneva pentru armonizarea poziţiilor de negociere comercială multilaterală ale Rundei Doha din cadrul OMC, astfel ca procesul de aderare a României să nu afecteze negativ rezultatele negocierilor. În acest context, au fost menţinute poziţiile României pentru toate domeniile de negociere din cadrul OMC, cu accent pe cele mai importante pentru ţara noastră: agricultura, acces pe piaţă pentru produsele neagricole, proprietate intelectuală. De asemenea, România a asigurat respectarea angajamentelor asumate în cadrul OMC privind structura şi nivelul subvenţiilor la exportul de produse agricole şi în domeniul măsurilor de sprijin în agricultură. În decembrie 2005, România a participat la Conferinţa Ministerială de la Hong Kong, acţionând în strânsă consultare cu experţii Comisiei Europene.
99

Universitatea SPIRU HARET

5.3.4. Politica de cooperare pentru dezvoltare România a manifestat o constantă preocupare pentru iniţiativele Uniunii Europene în domeniul cooperării pentru dezvoltare. In acest sens, chiar înainte de semnarea Tratatului de Aderare, România a participat la reuniunile informale ale miniştrilor UE pentru dezvoltare. După semnarea Tratatului de Aderare, România a continuat să participe, ca unic observator, la structurile de lucru ale Consiliului UE aferente cooperării pentru dezvoltare, precum şi la Comitetele care sprijină Comisia Europeană în implementarea programelor de asistenţă externă. Pe plan intern, România a demarat restructurarea cadrului politic şi instituţional în domeniul cooperării pentru dezvoltare şi procesul de elaborare a Strategiei naţionale pentru dezvoltare, care are în vedere definirea politicii de cooperare pentru dezvoltare în conformitate cu principiile Uniunii Europene şi vizează asigurarea coerenţei, convergenţei, complementarităţii şi coordonării între politica de cooperare pentru dezvoltare a României şi cea a Uniunii Europene/statelor membre. Ţara noastră a acordat şi continuă să acorde în plan bilateral statelor în curs de dezvoltare sau aflate în proces de tranziţie asistenţă pentru dezvoltare (în domeniul educaţiei) sau asistenţă umanitară atât în plan bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale. În acelaşi timp, România continuă să participe cu experţi români (din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice) la seminariile interne de formare, organizate de Oficiul Europe Aid/Comisia Europeană, în cadrul programelor privind întărirea capacităţii în sfera cooperării pentru dezvoltare. 5.3.5. Politica în domeniul creditelor de export La capitolul 26 – Relaţii economice externe, obiectivul stabilit pentru Banca de Export-Import a României EXIMBANK-SA a fost „Armonizarea legislaţiei (române) cu acquis-ul comunitar aferent creditelor de export pe termen mediu şi lung”. Pentru alinierea legislaţiei româneşti la cerinţele din acquis-ul comunitar pentru activitatea de acordare de credite pentru export a fost elaborată Legea nr. 440/25.10.2004 pentru modificarea şi completarea
100

Universitatea SPIRU HARET

Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea EXIMBANK-SA şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, prin care au fost avute în vedere reglementările adoptate în materie de Uniunea Europeană. 5.3.6. Politica în domeniul controlului exporturilor strategice Actualizarea cadrului legislativ în domeniul controlului exporturilor de produse şi tehnologii strategice (cu dublă utilizare civilă şi militară) are un caracter permanent. Este de precizat că, acum, legislaţia română în domeniul controlului exporturilor de produse cu dublă utilizare se suprapune prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 134/2000, cu amendamentele ulterioare. Deoarece, la data intrării în UE, prevederile regulamentului sunt direct aplicabile, Agenţia Naţională de Control a Exporturilor (ANCEX) a pregătit noua legislaţie care a intrat în vigoare la data intrării României în UE. ANCEX asigură pregătirea exportatorilor şi a reprezentanţilor producătorilor pentru a îmbunătăţi înţelegerea obiectivelor producătorilor şi a scopului controlului exporturilor. ANCEX continuă să aibă întâlniri bianuale cu vama şi poliţia de frontieră pentru a întări cooperarea în cadrul activităţii practice de implementare a legislaţiei în controlul exporturilor şi de prevenire a încălcării acesteia. 5.4. Implicaţiile adoptării de către România a politicii comerciale comune a Uniunii Europene Adoptarea de către România a politicii comerciale a UE pe plan multilateral, interregional, regional şi bilateral în relaţiile cu ţări terţe extracomunitare aduce inevitabil schimbări importante în politica comercială externă a ţării noastre, de la 1 ianuarie 2007. Printre aceste schimbări, menţionăm următoarele: a) liberalizarea totală a comerţului României cu UE; b) alinierea taxelor vamale ale ţării noastre, faţă de ţările terţe, la cele ale UE, ceea ce implică, în general, taxe vamale la un nivel sensibil mai redus faţă de ţările terţe decât nivelul actual al taxelor vamale ale României, în special în cazul produselor industriale;
101

Universitatea SPIRU HARET

c) armonizarea cu angajamentele UE la OMC în materie de comerţ cu servicii şi servicii; d) aderarea la Acordul OMC privind achiziţiile publice; e) transformarea României din ţară beneficiară a SGP în ţară donatoare de preferinţe vamale; f) retragerea din Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (SGPC) între ţări în curs de dezvoltare şi din „Protocolul celor 16” ţări în curs de dezvoltare, prin abrogarea acordurilor comerciale preferenţiale cu terţe ţări şi a altor acorduri cu aceste ţări sau ajustarea lor la acquis-ul comunitar; g) sistarea statutului de ţară în curs de dezvoltare şi, în consecinţă, a avantajelor de care beneficiază România în domeniul măsurilor de politică comercială, în virtutea acestui statut; acest lucru implică şi retragerea României din Grupul neoficial al ţărilor în curs de dezvoltare din OMC şi din „Grupul celor 77” de ţări în curs de dezvoltare, care acţionează în sistemul ONU; h) retragerea României din acordurile cu CEFTA, AELS, din acordurile de comerţ liber cu Turcia, Israel, din acordurile de comerţ liber cu ţările din Balcanii de Vest, în măsura în care UE a încheiat acorduri cu aceste ţări; i) deoarece UE nu a încheiat cu Republica Moldova un acord de comerţ liber până la data aderării României la UE, de la 1 ianuarie 2007 s-a anulat regimul de comerţ liber între România şi Republica Moldova; j) participarea României la acordurile comerciale preferenţiale şi nepreferenţiale ale UE: – aderarea României la Spaţiul Economic European (SEE), la care participă UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia; – participarea la acordurile preferenţiale de parteneriat euro-mediteraneean şi de parteneriat între UE şi ţările Africii, Caraibelor şi Pacificului (ACP); – accesul României la acordurile de comerţ liber ale UE cu ţările din America Latină, Golful Persic şi alte ţări cu care UE va încheia astfel de acorduri. Aceste schimbări în politica comercială a României determină atât avantaje, cât şi costuri pentru ţara noastră. În ceea ce priveşte avantajele, acestea se manifestă pe plan comercial şi pe plan financiar.
102

Universitatea SPIRU HARET

Referitor la avantajele pe plan comercial, adoptarea acquis-ului comunitar se materializează prin ameliorarea substanţială a accesului produselor şi serviciilor româneşti pe piaţa unică a UE şi pe pieţele ţărilor terţe, în contrapartidă la măsurile de liberalizare a importului în România. În plus, în cadrul UE, România va putea să-şi promoveze mai eficient interesele în negocierile comerciale internaţionale, având în vedere că UE este liderul comercial mondial, deci cu mare forţă de negociere. Pe plan financiar, adoptarea acquis-ului comunitar implică primirea de subvenţii de la bugetul comunitar, în faza de preaderare şi după aderare, inclusiv de subvenţii la exportul de produse agroalimentare. În ceea ce priveşte costurile pe plan comercial, asimilarea acquis-ului comunitar presupune creşterea considerabilă a gradului de liberalizare a importurilor de bunuri şi servicii atât pe baza tratamentului clauzei naţiunii celei mai favorizate, cât şi pe o bază preferenţială, deci, diminuarea corespunzătoare a protecţiei producţiei naţionale faţă de concurenţa străină. Costurile pe plan financiar decurg din necesitatea participării României la finanţarea bugetului Uniunii, la cofinanţarea proiectelor comune, la ajutorul financiar pentru dezvoltare al UE, prin Fondul European de Dezvoltare, instituit în cadrul UE-ACP, la programul financiar MEDA, stabilit în contextul parteneriatului euromediteraneean, la Fondul comun pentru finanţarea produselor de bază etc., şi din diminuarea veniturilor din taxe ca efect al liberalizării importurilor. De altfel, majoritatea costurilor aderării României la UE ar fi trebuit să fie suportate, chiar dacă ţara noastră nu ar fi aderat la Comunitate (liberalizarea sporită a importurilor, sistarea statutului de ţară în curs de dezvoltare etc.). În acelaşi timp, costurile neaderării ar fi fost mult mai mari decât cele ale aderării (restricţionarea accesului la piaţa UE, neprimirea de asistenţă financiară nerambursabilă de la Uniune, limitarea investiţiilor străine în România etc.).

103

Universitatea SPIRU HARET

104

Universitatea SPIRU HARET

Partea a II-a SCHIMBAREA FUNDAMENTALĂ A POLITICII COMERCIALE EXTERNE A ROMÂNIEI DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

105

Universitatea SPIRU HARET

106

Universitatea SPIRU HARET

1. ROMÂNIA ÎN PIAŢA UNICĂ A UNIUNII EUROPENE

Începând cu 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, eliminându-se astfel ultimele restricţii din comerţul reciproc cu mărfuri cu statele membre ale UE (este vorba de faptul că de la 1 ianuarie 2002 fusese liberalizat comerţul cu produse industriale, iar acum s-a liberalizat şi comerţul cu produse agricole). Crearea pieţei unice reprezintă esenţa Uniunii Europene, ea constând în libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi populaţiei între ţările membre. Astfel, s-a ajuns ca, prin cele patru libertăţi de circulaţie între ţările membre ale UE, să se formeze o piaţă unică unde circulaţia să fie similară cu cea care se desfăşoară într-o singură ţară; ca urmare a eliminării obstacolelor şi deschiderii pieţelor naţionale, exportatorii din ţările membre ale UE au reuşit să aibă liber acces pe o piaţă care se apropie de 500 de milioane de consumatori. Această piaţă unică s-a realizat prin adoptarea de către instituţiile UE şi ţările membre a numeroase Directive, prin care au fost înlăturate barierele tehnice, legile birocratice şi protecţioniste tarifare şi netarifare ale statelor membre şi s-au instituit comerţul liber şi mişcarea liberă în cadrul Uniunii Europene. Piaţa unică a permis o creştere a concurenţei (competiţiei) între firmele din statele membre ale UE în beneficiul consumatorilor, deoarece oferta de bunuri şi servicii a fost, pe de o parte, mai mare, iar pe de altă parte, preţurile au devenit mai mici. Printre alte avantaje ale pieţei unice a UE se evidenţiază şi practicarea unor politici specifice, cum sunt: politica antimonopol, care previne tentaţia firmelor de a controla preţurile sau pieţele, posibilitatea liberalizării pieţei utilităţilor (apă, gaz, electricitate, telecomunicaţii) în beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-şi alege
107

Universitatea SPIRU HARET

furnizorii competitivi, precum şi dreptul de a lucra în orice stat membru al UE care recunoaşte şi preţuieşte calificarea profesională. Există, totuşi, şi limite ale pieţei unice a UE, dintre care amintim: – în sectorul serviciilor, piaţa unică s-a deschis într-un ritm mai lent decât piaţa mărfurilor (exemplu, în cazul serviciilor financiare sau al transportului aerian şi pe cale ferată); – păstrarea unor bariere tehnice şi administrative în domeniul circulaţiei bunurilor şi serviciilor (exemplu, în acceptarea reciprocă a unor standarde şi norme, recunoaşterea echivalentului calificărilor profesionale sau un sistem de impozitare diferenţiat); – Acordul de la Schengen, prin care au fost desfiinţate frontierele externe ale statelor membre ale UE, nu a fost semnat de Marea Britanie şi Irlanda; – este nevoie de o creştere a nivelului de protecţie pentru prevenirea comerţului cu mărfuri contrafăcute. Prezentăm în continuare câteva caracteristici de bază ale pieţei unice a UE în plan comercial, din care face parte şi România de la 1 ianuarie 2007. 1.1. Libera circulaţie a mărfurilor În cadrul pieţei unice, libera circulaţie a mărfurilor are la bază principiul recunoaşterii reciproce a pieţei unice. Acesta constă în garantarea circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor unui stat membru în celelalte state membre, chiar dacă acestea sunt produse după norme de calitate şi standarde diferite, cu condiţia respectării cu stricteţe a regulilor comune de interes general privind sănătatea populaţiei, protecţia mediului şi a consumatorului. Un al doilea principiu care funcţionează în cadrul pieţei unice, în general, este principiul regulii de origine. În acest context s-au creat unele reguli detaliate la nivelul UE cu respectarea strictă a tradiţiilor locale regionale şi naţionale, care fac posibile menţinerea diversităţii produselor şi serviciilor şi integrarea economică. Modul de respectare a acestor principii de către statele membre este monitorizat de către Comisia Europeană, care întocmeşte rapoarte de evaluare din doi în doi ani, prin care conştientizează statele membre asupra problemelor existente şi a măsurilor ce se impun.
108

Universitatea SPIRU HARET

În vederea punerii în aplicare a acestor principii sunt vizaţi atât cetăţenii individuali, cât şi operatorii economici. Acţiunile se desfăşoară pe două planuri: unul la nivelul Comisiei Europene, iar cel de-al doilea, la nivelul statelor membre. Planul de acţiuni la nivelul Comisiei Europene are în vedere, în primul rând, elaborarea unui Ghid privind principiul recunoaşterii reciproce în domeniul produselor industriale şi a unei broşuri explicative de aplicare a Deciziei nr. 3052/95 privind măsurile derogatorii de la principiul liberei circulaţii a bunurilor. Planul de acţiuni la nivelul statelor membre, care implementează în practică principiul recunoaşterii reciproce, prevede printre alte măsuri includerea principiului recunoaşterii reciproce în legislaţia naţională, întărirea cooperării între administraţiile naţionale ale statelor membre, precum şi pregătirea periodică de rapoarte cu problematica implementării şi a soluţiilor posibile. De la 1 ianuarie 2007, de când România a devenit membră a Uniunii Europene şi parte a Pieţei Unice, frontierele vamale între ţările membre au dispărut şi, ca urmare, nu mai există formalităţile (declaraţiile) vamale care să fie utilizate ca surse de date pentru realizarea statisticilor privind comerţul intracomunitar. Pentru a înlocui această sursă de date, în UE, în locul fostelor declaraţii vamale, se utilizează o serie de declaraţii suplimentare pe care companiile au obligaţia să le depună cu privire la tranzacţiile intracomunitare efectuate (de exemplu, declaraţia de statistică Intrastat). În acest fel s-a creat şi s-a dezvoltat un sistem statistic pentru colectarea informaţiilor direct de la firmele care realizează activităţi de comerţ cu ţările membre ale UE. Bunurile care ajung într-un stat membru sunt denumite achiziţii intracomunitare, iar bunurile care părăsesc un stat membru UE cu destinaţia un alt stat membru UE poartă denumirea de livrări intracomunitare. Astfel, statistica de comerţ intracomunitar este denumită INTRASTAT. 1.2. Libera circulaţie a serviciilor Serviciile au o importanţă decisivă pentru piaţa internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din activitatea economică a UE-25 şi aproximativ acelaşi procent din forţa de muncă ocupată a UE-25.
109

Universitatea SPIRU HARET

Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăţii fundamentale” şi a fost reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii pe teritoriul altor state membre. Principiul libertăţii de mişcare a serviciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie şi prin reglementari specifice pe domenii, cum sunt: serviciile financiare, telecomunicaţiile, emisiile şi recunoaşterea calificărilor profesionale. Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanţelor la nivelul circulaţiei bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (martie 2000) a trasat sarcina elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică circulaţia liberă a serviciilor. Este de subliniat că furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în comerţul cu servicii decât firmele mari. Având în vedere că firmele mici sunt predominante din punct de vedere numeric, în ianuarie 2004, Comisia a promovat Directiva privind Serviciile pe piaţa internă a UE. Acest document are ca obiectiv să elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul legal şi administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor tehnologiei informaţiilor (IT), şi să determine statele membre să coopereze mai mult şi în mod sistematic. Documentul consolidează totodată drepturile utilizatorilor de servicii. Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani, beneficiile circulaţiei libere a serviciilor s-au materializat în crearea a peste 2,5 milioane locuri de muncă şi a unor venituri de peste 900 miliarde de euro. Totodată, s-a constatat că s-a dezvoltat competiţia, care a condus la creşterea calităţii şi a gamei serviciilor şi la convergenţa preţurilor. Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană stipulează la Capitolul 3 – Libera circulaţie a serviciilor o perioadă de tranziţie de 5 ani pentru transpunerea Directivei nr. 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor. Astfel, prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/9/CE, cuantumul minim al compensării (20000 de euro) nu se aplică în România până la 31 decembrie 2011. România asigură că sistemul său de compensare pentru investitori prevede o despăgubire
110

Universitatea SPIRU HARET

în valoare de minim 4500 de euro de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2007, de minimum 7000 de euro de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2008, de minimum 9000 de euro de la 1 ianuarie 2009 până la 31 decembrie 2009, de minimum 11000 de euro de la 1 ianuarie 2010 şi până la 31 decembrie 2010 şi de minimum 15000 de euro de la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2011. 1.3. Libera circulaţie a capitalului Principiul liberei circulaţii a capitalului este unul din cele patru principii de bază consfinţite prin Tratatul Comunităţii Europene (Art. 67) din 1957. Potrivit Comisiei Europene, circulaţia liberă a capitalului face posibile integrarea, deschiderea, competiţia şi eficienţa în cadrul pieţei financiare şi al serviciilor şi aduce beneficii mai multe tuturor. Pentru cetăţeni, circulaţia liberă a capitalului înseamnă abilitatea de a face mai multe operaţiuni în afara graniţelor, respectiv, deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de acţiuni ale firmelor străine, investiţii în domeniile care asigură cel mai bun profit şi cele mai avantajoase tranzacţii imobiliare. Pentru firme, acest principiu înseamnă că au dreptul să investească în companii străine şi să ia parte la managementul acestora. În practică, libera circulaţie a capitalului a început în anul 1990, ca urmare a adoptării Directivei nr. 88/361/EEC, care prevede eliminarea controlului autorităţilor unui stat membru asupra cetăţenilor sau firmelor altui stat membru care doresc să facă investiţii. Libera circulaţie a capitalului a fost întărită prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, din 1993, prin care au fost eliminate toate restricţiile legate de libera circulaţie a capitalului şi plăţilor atât între statele membre, cât şi între acestea şi terţe ţări. Prin acest tratat se consideră că în domeniul liberei circulaţii a capitalului legislaţia este completă. După adoptarea Tratatului de la Maastricht, şi alte ţări din afara zonei UE au adoptat principiul liberei circulaţii a capitalului, chiar şi în condiţiile în care unele state au solicitat perioade de tranziţie cu privire la acordarea dreptului cetăţenilor străini de a cumpăra cea de-a doua casă sau pământ agricol. Principiul liberei circulaţii a capitalului instituit de UE a deschis calea pentru cooperare în domeniul politicii de capital şi al plăţilor la nivel internaţional.
111

Universitatea SPIRU HARET

Există totuşi anumite excepţii legate de libera circulaţie a capitalului atât în interiorul UE, cât şi cu terţe ţări, care privesc domeniile: impozitării, supravegherea prudenţială, considerentele de politică publică, spălarea banilor şi sancţiunile financiare care fac obiectul Politicii Externe şi de Securitate Comună. Pe aceste teme, Comisia comunică cu autorităţile naţionale de monitorizare pentru a se asigura aplicarea corectă a cestor excepţii, iar acolo unde există divergenţe de interpretare, UE solicită sprijinul Curţii Europene de Justiţie. Comisia apreciază necesară monitorizarea activităţilor specifice liberei circulaţii a capitalului în scopul identificării eventualelor bariere şi restricţii în interiorul UE, precum şi pentru eficientizarea domeniilor care se mişcă încet. Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană prevede la Capitolul 4 – Libera circulaţie a capitalurilor: • o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol, păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi din Spaţiul Economic European (SEE); • o perioadă de tranziţie de 5 ani pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. 1.4. Comerţul electronic Dezvoltarea comerţului electronic (e-comerţ) este unul din factorii cheie în efortul de a face UE cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume. Cadrul juridic la e-comerţ pe piaţa internă a UE este stabilit de Directiva privind comerţul electronic 2000/31/EC [COM(97) 157 final] [COM(2003) 259, Directiva privind semnătura electronică, Directiva 2002/38/EC şi Comunicatul Comisiei [COM(1998) 374 – nepublicată în „Official Journal”] privind impozitul pe tranzacţiile electronice. Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic a eliminat obstacolele pentru circulaţia liberă a serviciilor online pe piaţa internă a UE şi formează cadrul legal pentru afaceri şi consumatori. Directiva stabileşte regulile armonizate privind transparenţa şi cerinţele de informare ale furnizorilor de servicii online, comunicaţii comerciale, contracte electronice şi limitări ale obligaţiilor furnizorilor de servicii Internet (ISP). Directiva acoperă toate categoriile de servicii ale societăţii informaţionale, spre exemplu: servicii între firme; servicii
112

Universitatea SPIRU HARET

între firme şi consumatori; serviciile furnizate gratuit consumatorilor, cele furnizate contra cost sau finanţate, cum sunt cele de publicitate, sau sponsorizate; servicii care permit tranzacţii electronice (vânzări interactive la distanţă de bunuri şi servicii şi centre de achiziţii). Sectoarele şi activităţile online acoperite de Directivă privind e-comerţ sunt: presa online; baze de date, servicii financiare, servicii profesionale(avocatură, medicale, contabilitate, agenţi imobiliari), servicii recreative (video etc.), reclamă şi publicitate directă, servicii intermediare (acces la Internet, transmisie şi găzduire a informaţiilor). Funcţionarea efectivă a e-comerţ pe piaţa internă a UE este asigurată de clauza pieţei interne, care înseamnă că serviciile societăţii informaţionale sunt, în principiu, subiect al reglementărilor statelor membre. Directiva privind impozitul pe consum (TVA) pentru afaceri de comerţ electronic peste frontieră prevede că impunerea acestor afaceri se aplică potrivit legislaţiei ţării în care are loc consumul, iar furnizarea de produse digitale nu va fi tratată ca furnizare de bunuri. 1.5. Legea companiilor Armonizarea regulilor legate de guvernarea companiilor, a contabilităţii şi auditului este esenţială pentru crearea pieţei unice în domeniul circulaţiei produselor şi serviciilor financiare. Obiectivele Legii companiilor sunt: protecţia acţionarilor şi a părţilor contractante cu companiile; asigurarea libertăţii de a înfiinţa companii pe întregul teritoriu al UE; instituirea principiului competitivităţii şi eficienţei în afaceri; promovarea cooperării între companiile din diverse state membre şi stimularea dialogului dintre statele membre cu privire la modernizarea legii companiilor. Tratatul de la Roma, care în anul 2007 împlineşte 50 de ani de la semnare, consfinţeşte următoarele principii: ♦ companiile sunt recunoscute reciproc în toate statele membre; ♦ companiilor înfiinţate legal într-un stat membru nu li se vor solicita alte formalităţi de către alt stat membru, decât cele care se solicită uzual firmelor naţionale. Armonizarea legislaţiei s-a făcut treptat, în baza Directivelor specifice adoptate.
113

Universitatea SPIRU HARET

Prin planuri de acţiuni, Comisia Europeană argumentează necesitatea elaborării unor noi iniţiative pentru modernizarea legislaţiei existente sau complementare acesteia, din următoarele motive: pentru crearea unei pieţe interne mai bune; pentru construirea unei pieţe integrate de capital; pentru maximizarea beneficiilor din aplicarea tehnologiilor moderne care introduc utilizarea mijloacelor electronice ca prevederi obligatorii la înfiinţarea anumitor tipuri de companii; pentru succesul extinderii şi pentru a face faţă schimbărilor impuse de evoluţiile recente. 1.6. Achiziţiile publice Ponderea achiziţiilor publice (bunuri, servicii şi lucrări publice) în cadrul UE este estimată la cca 16% din PIB al UE (aproximativ 1.500 miliarde de euro în 2002). La nivelul statelor membre, ponderea este cuprinsă între 11 şi 20% din PIB. Având în vedere valoarea însemnată a achiziţiilor publice în bugetul UE, cât şi al ţărilor membre, forurile europene sunt preocupate de a asigura proceduri deschise şi transparente pentru creşterea competiţiei în domeniul achiziţiilor publice, în scopul reducerii costurilor plătite de guverne şi creşterii economiilor la contribuabili. Achiziţiile publice fac obiectul reglementărilor UE şi al regulilor internaţionale, dar nu toate achiziţiile publice sunt subiectul acestor reglementări. Spre exemplu, achiziţiile de echipamente militare pentru apărare sunt excluse de la aceste reguli, dar ele trebuie să respecte prevederile tratatelor internaţionale în domeniu. Pachetul de Directive privind achiziţiile publice a fost aprobat în anul 2004 de Parlamentul European şi are menirea de a contribui la simplificarea şi modernizarea procedurilor de achiziţii publice, de exemplu, prin facilitarea achiziţiilor electronice în sectorul public. Comisia Europeană apreciază că implementarea rapidă a noilor Directive va contribui la creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice, va îmbunătăţii funcţionarea pieţei interne şi va permite UE să profite de beneficiile pieţei interne lărgite. 1.7. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială Copyrightul (dreptul de autor) şi drepturile asociate acestuia, marca comercială, desenele şi patentele (dreptul de proprietate intelec114

Universitatea SPIRU HARET

tuală şi industrială) reprezintă un stimulent pentru creaţie şi investiţii în noi activităţi destinate dezvoltării produselor protejate (muzica, filmele, produsele media tipărite, software, emisii etc.) şi contribuie la creşterea competitivităţii, a locurilor de muncă şi a inovaţiilor. Copyrightul este asociat cu importante aspecte culturale, sociale şi tehnice de care trebuie să se ţină seama la formularea politicii in acest domeniu. Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială a fost adoptată în anul 2004. Într-o perioadă de doi ani, ea a permis armonizarea reglementărilor naţionale ale statelor membre ale UE, astfel încât au fost reduse barierele privind libera circulaţie a bunurilor pe piaţa internă a UE şi s-a creat cadrul pentru noi forme de valorificare a drepturilor de proprietate. În prezent, există preocupări pentru adoptarea unor măsuri complementare: ♦ pentru consolidarea drepturilor, ca, de exemplu, cele referitoare la accesul la justiţie, sancţionarea încălcărilor şi remedierea prejudiciilor; ♦ pe linia managementului şi licenţierii drepturilor de proprietate. Copyrightul are o importanţă deosebită pentru Comunitatea Europeană, deoarece aceasta implică media, cultura şi industriile bazate pe cunoaştere. Dezvoltarea industriilor reprezintă indicativul de performanţă al societăţii postindustriale, în special, al celor aparţinând societăţii informaţionale. În anul 2000, industria copyrightului a contribuit cu peste 1.200 miliarde euro la economia UE-15 şi a creat o valoare adăugată de 450 miliarde de euro (5,3% din valoarea totală adăugată a UE-15) şi 5,2 milioane de locuri de muncă (3,1% din forţa de muncă ocupată în industria UE). 1.8. Libera circulaţie a persoanelor Posibilitatea de a lucra în orice ţară a UE reprezintă una din cele patru libertăţi care caracterizează piaţa unică a UE. În lista perioadelor de tranziţie cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, se stipulează la capitolul 2 – Libera circulaţie a persoanelor o perioadă de tranziţie de 2+3+2 ani privind libera circulaţie a lucrătorilor români.
115

Universitatea SPIRU HARET

Până la sfârşitul unei perioade de doi ani după data aderării, actualele state membre vor aplica măsuri de drept intern sau măsuri rezultate din acorduri bilaterale, care limitează accesul cetăţenilor români pe piaţa forţei de muncă din fiecare din aceste state. Actualele state membre pot continua să aplice aceste măsuri până la expirarea unei perioade de 5 ani după data aderării. La sfârşitul perioadei de 5 ani, un stat membru care menţine măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale poate continua, în cazul în care pe piaţa forţei de muncă din respectivul stat membru se produc sau există riscul să se producă perturbări grave, precum şi după ce notifică Comisia, să aplice aceste măsuri până la sfârşitul unei perioade de 7 ani de la data aderării. Această prevedere prezintă o importanţă majoră în ceea ce priveşte demersul României de a-şi putea pune în valoare, prin prestări de servicii competitive, calităţile cetăţenilor săi privind calificarea academică şi profesională în oricare din statele membre ale Uniunii Europene. 1.9. Legea contractelor Piaţa unică a dat cetăţenilor, întreprinzătorilor şi companiilor posibilitatea să se angajeze în activităţi economice sau în alte activităţi pe întregul teritoriu al UE în condiţii similare. În cazul cumpărării de bunuri sau servicii, este necesară încheierea unui contract prin care sunt definite condiţiile în care tranzacţia poate avea loc. Directivele adoptate pe linia armonizării legislaţiei în domeniul contractelor au avut ca obiectiv eliminarea obstacolelor în calea circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor. Progrese substanţiale s-au semnalat în armonizarea legislaţiei contractuale în domeniile: comerţului electronic, sectorului bancar şi al asigurărilor, dreptului de proprietate intelectuală şi industrială, protecţiei consumatorilor şi politicii în domeniul IMM-urilor. În prezent, există preocupări pentru creşterea gradului de coerenţă a prevederilor Legii contractelor şi în alte sectoare de activitate existente sau cu perspective de dezvoltare, Comisia Europeană adoptând un plan de acţiuni în acest sens.

116

Universitatea SPIRU HARET

2. POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN RELAŢIILE CU ŢĂRI TERŢE

Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial global, acoperind circa 20% din exporturile şi importurile mondiale. Ea joacă un rol important în promovarea comerţului mondial, bazat mai ales pe un sistem multilateral. Formularea şi implementarea politicii comerciale comune a UE (PPC) se fac în baza art. 133 din Tratatul CE (fostul art.113), conform căruia orice măsură adoptată în cadrul acestei politici este propusă de Comisa Europeană şi decisă de Consiliul UE prin majoritate calificată. Comisia asigură reprezentarea uniformă a intereselor Comunităţii, precum şi exercitarea PCC la nivel atât bilateral, cât şi multilateral. Ea este asistată de un Comitet – Comitetul Articolul 133 – compus din reprezentanţi ai statelor membre.

A. PRINCIPALELE ELEMENTE ALE POLITICII COMERCIALE COMUNE
1. REGIMUL DE EXPORT 1.1. Reguli generale de export ■ Obiectiv Obiectivul regimului de export îl constituie stabilirea regimului general aplicabil exporturilor din statele membre ale Uniunii Europene, pe baza principiului libertăţii de a exporta, şi stipularea procedurilor care permit Comunităţii să implementeze, când este necesar, măsuri de supraveghere şi protecţie. Exporturile din Uniunea Europeană către terţe ţări este liber, adică nu sunt supuse niciunor restricţii cantitative. Totuşi, acest
117

Universitatea SPIRU HARET

principiu al libertăţii de a exporta nu interzice statelor membre menţinerea sau introducerea de restricţii cantitative sau prohibiţii, justificate ale unor exporturi, pe motive legate de moralitate publică, ordine publică, securitate publică etc. Regulamentul UE stabileşte procedura comunitară de informare şi consultare premergătoatre implementării de măsuri de protecţie. Dacă, drept rezultat a unei evoluţii neuzuale pe piaţă, un stat membru consideră că sunt necesare măsuri de protecţie, acesta trebuie să informeze Comisia, conform procedurii, care, în acest caz, va aviza celelalte state membre. Corespunzător, în orice moment, pot avea loc consultări în cadrul unui Comitet consultativ compus din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi prezidat de un reprezentant al Comisiei. Aceste consultări se referă, în special, la condiţiile de export şi tendinţele pentru produsul în cauză, precum şi la măsurile de adoptat, dacă este cazul. ■ Măsuri de protecţie Măsurile de protecţie pot servi la prevenirea sau remedierea unor situaţii critice, datorate lipsei unor produse esenţiale, sau pentru a permite îndeplinirea unor angajamente internaţionale asumate de Comunitate, sau de către toate statele membre, în special a celor legate de comerţul cu produse de bază. De asemenea, interesele comunitare necesită adoptarea unor măsuri adecvate, care presupun, în general, restricţii cantitative la export. Măsurile de protecţie pot limita exportul către anumite ţări terţe sau exporturile din anumite regiuni ale Comunităţii. Acestea nu pot afecta produsele aflate deja în drum spre frontierele Comunităţii. Totuşi, măsurile nu vor putea fi adoptate în cazul produselor agricole care fac obiectul organizaţiilor comune de piaţă şi nici în cazul produselor agricole transformate, supuse unor reglementări specifice, adoptate în virtutea art. 308 al Tratatului CE (vechiul art. 235). În principiu, măsurile de protecţie se adoptă de către Consiliu, prin majoritate calificată, la propunerea Comisiei. Comisia poate adopta astfel de măsuri numai atunci când este necesară o intervenţie imediată. La cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, Comisia poate condiţiona exportul unui produs de prezentarea unei autorizaţii de export a cărei eliberare va fi reglementată însă în conformitate cu
118

Universitatea SPIRU HARET

modalităţile şi în limitele definite de către Comisie, în aşteptarea unei decizii ulterioare a Consiliului. Măsurile adoptate, cu aplicare imediată, vor fi comunicate Consiliului, precum şi statelor membre. 1.2. Exportul de bunuri culturale Obiectivul Uniunii Europene în acest domeniu este armonizarea controlului pentru exportul de bunuri culturale la frontierele externe ale Comunităţii. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3911/09.12.1992 se aplică bunurilor culturale care aparţin uneia din categoriile prevăzute în Anexă şi în special produselor rezultate din săpături arheologice şi părţilor separate provenind din monumente artistice, istorice şi religioase sau din şantiere arheologice. Exportul de bunuri culturale este supus prezentării unei licenţe de export, valabilă în toată Comunitatea. Licenţa poată fi refuzată dacă bunurile culturale în cauză se regăsesc în categoria tezaurelor naţionale conform legislaţiei naţionale. Licenţele de export vor fi examinate în cursul formalităţilor vamale de export. Statele membre pot limita, unde este necesar, numărul oficiilor vamale competente pentru efectuarea exporturilor de bunuri culturale. Pentru punerea în aplicare a Regulamentului, autorităţile administrative din statele membre îşi vor acorda asistenţă reciprocă, vor colabora între ele, precum şi cu Comisia. Un Comitet pentru Bunurile Culturale, format din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei, este instituit pentru a oferi consiliere Comisiei cu privire la măsurile propuse. Măsurile de aplicare a Regulamentului au fost perfecţionate în anii 1993, 1998 şi 2004. 1.3. Produse şi tehnologii cu dublă utilizare controlate la export „Produsele cu dublă utilizare” sunt produse sau tehnologii create pentru uz civil, dar care pot fi utilizate şi pentru folosiri în scopuri militare sau pentru producerea de arme de distrugere în masă.
119

Universitatea SPIRU HARET

Toate statele membre s-au angajat să controleze exportul acestor produse în deplină conformitate cu obligaţiile şi angajamentele pe care fiecare stat membru le-a acceptat ca membru al regimurilor internaţionale de neproliferare şi de control al exporturilor sau prin ratificarea tratatelor internaţionale la care este parte. În scopul garantării respectării angajamentelor internaţionale ale UE şi statelor membre, în materie de neproliferare, s-au adoptat reglementări pentru supunerea produselor cu dublă utilizare, inclusiv software şi tehnologii, unui control efectiv atunci când sunt exportate în afara Comunităţii.

120

Universitatea SPIRU HARET

2. REGIMUL DE IMPORT

2.1. Tariful vamal şi politicile asociate 2.1.1. Tariful Vamal Comun Tariful Vamal Comun a fost instituit în 1968, o dată cu încheierea procesului de înlăturare a taxelor vamale între ţările membre UE şi formarea uniunii vamale. Tariful Vamal Comun cuprinde taxele vamale aplicate importurilor din ţări terţe, în ansamblul statelor membre ale UE, în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Taxele respectă angajamentele asumate de UE în domeniul tarifar, pentru toate statele membre, în cadrul OMC. Tariful Vamal este comun tuturor statelor membre UE, nivelul taxelor vamale diferind însă de la un produs la altul. Tariful Vamal Comun se aplică uniform pe întreg teritoriul UE, având rolul de: – a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale; – a evita orientarea schimburilor în funcţie de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în anumite ţări; – a răspunde nevoii de a menţine controlul la frontiera externă, în vederea unei bune funcţionări a pieţei unice a UE. Odată cu preluarea Tarifului Vamal Comun, statele membre nu mai au posibilitatea de a modifica, în mod autonom, tariful vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe vamale. Competenţa în privinţa modificării tarifului extern comun revine Consiliului de Miniştri, la propunerea Comisiei Europene. Aceasta poartă şi negocierile cu ţările terţe şi cu organismele economice internaţionale, cum este OMC. Tariful vamal comun are două componente: taxele vamale şi nomenclatorul tarifar (care se referă la: Sistemul Armonizat de Descriere şi de Codificare a mărfurilor (SH) – acest Nomenclator are
121

Universitatea SPIRU HARET

10241 poziţii, cu 6 cifre, grupate în 21 secţiuni, 97 capitole, la care se adaugă alte două capitole rezervate uzului naţional – şi Nomenclatorul Combinat (NC), care include Sistemul Armonizat plus încă două subpoziţii, rezultând un cod detaliat, cu 8 cifre, reprezentând 9500 poziţii. NC corespunde exigenţelor comerţului intracomunitar şi exporturilor ţărilor comunitare către restul lumii). Aplicarea tarifului vamal comun se face fără adoptarea unei legislaţii naţionale specifice. 2.1.2. Tipuri de taxe vamale Taxele vamale percepute în Comunitate la importul din ţări terţe se pot clasifica în: a) Taxele vamale convenţionale, care sunt stabilite potrivit politicii comerciale comunitare şi/sau acordurilor internaţionale la care aceasta este parte semnatară. b) Taxele vamale preferenţiale, care fac obiectul unor acorduri de asociere încheiate de Comunitatea Europeană cu diverse ţări sau grupuri de ţări pentru unele mărfuri sau categorii de mărfuri. Tipuri de taxe vamale folosite în Uniunea Europeană: – taxe ad-valorem; – taxe specifice (o sumă fixă pentru o unitate de produs importat); – taxe compuse (o taxă ad-valorem plus o taxă specifică); – taxe mixte sau alternative (cu un minimum şi maximum); – taxe variabile, în funcţie de preţul CIF de intrare în Comunitate, utilizate la importul de fructe şi legume; – taxe de sezon; – taxe stabilite pe baza unei formule tehnice de calcul (folosite în cazul „produselor agricole compuse” rezultând din produse agricole primare şi/sau transformate; de exemplu, produse conţinând lapte, zahăr şi făină, pentru care taxa vamală se determină pe baza unei reţete). 2.1.3. Nomenclatura Combinată de clasificare şi codificare a mărfurilor Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene se bazează pe Sistemul armonizat, fiind suplimentată cu o detaliere la 8 cifre şi este
122

Universitatea SPIRU HARET

actualizată anual. Suplimentar, pot fi introduse detalieri pentru a reflecta aplicarea unor măsuri pentru produse specifice. Autorităţile vamale naţionale utilizează Nomenclatura Combinată din Tariful Vamal Comun al UE pentru procesarea declaraţiilor vamale referitoare la importurile din ţări terţe. 2.1.4. Reguli de origine Sunt considerate produse originare din Comunitate: – produsele minerale extrase din solul sau subsolul marin; – produsele vegetale recoltate în Comunitate; – animalele vii născute şi crescute în Comunitate; – produse ale animalelor vii crescute în Comunitate; – produse obţinute în Comunitate din vânătoare şi din pescuit; – produse ale pescuitului marin şi alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale Comunităţii de către vasele acesteia; – produse fabricate exclusiv din produsele la care se face referire la alineatul anterior; – articole uzate, colectate în Comunitate, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reşapării sau folosite ca deşeuri; – deşeuri, reziduuri rezultate din operaţiuni de producţie; – produse extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiţia ca ele să aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol. În ce priveşte originea bunurilor, există două tipuri: origine nepreferenţială (clauza naţiunii celei mai favorizate) şi origine preferenţială. Originea nepreferenţială conferă o naţionalitate economică, bunurilor. Este utilizată pentru determinarea originii produselor care sunt subiectul tuturor măsurilor de politică comercială sau contingentelor tarifare. Originea preferenţială conferă anumite avantaje privind comerţul de bunuri între anumite ţări, importate cu taxe zero sau taxe reduse. Circulaţia mărfurilor în interiorul Uniunii Vamale nu este bazată pe origine, dar respectă prevederile privind libera circulaţie a mărfurilor.
123

Universitatea SPIRU HARET

2.1.5. Suspendări autonome de taxe vamale Scopul principal al suspendărilor tarifare este de a permite operatorilor economici comunitari să utilizeze materii prime, semifabricate sau componente (cu valoare adăugată mare), care nu sunt disponibile în interiorul Comunităţii, fără a fi necesar să plătească taxele vamale normale prevăzute în Tariful Vamal Comun. Suspendările tarifare constituie o excepţie de la situaţia normală, în sensul că, în perioada de validitate a măsurii şi pentru o cantitate nelimitată sau limitată, se permite anularea totală (suspendare totală) sau parţială (suspendare parţială) a drepturilor vamale aplicabile în mod normal mărfurilor importate. Mărfurile importate în regim de suspendare tarifară pot circula liber în toată Comunitatea, de suspendarea acordată putând beneficia toţi operatorii din toate statele membre. Caracteristicile suspendărilor tarifare: – suspendările tarifare modifică drepturile vamale din tariful vamal comun; – suspendările tarifare pot fi suprimate la cererea unei părţi interesate; – suspendările tarifare trebuie să fie aplicate de o manieră coerentă în toate cazurile de excepţie; – în vederea evitării unor măsuri discriminatorii ce ar putea favoriza un singur operator economic, suspendările tarifare trebuie să fie deschise pentru toţi operatorii comunitari, adică pentru toţi importatorii comunitari şi furnizorii din terţe pieţe. Produse ce pot beneficia de suspendări tarifare: – materii prime, semifabricate sau componente care nu sunt disponibile în interiorul Comunităţii; – piese necesare la fabricarea produselor complexe cu o mare valoare adăugată; – produse finite utilizate, ca şi componente ale unui produs final în situaţiile în care valoarea adăugată de asamblare este foarte mare; – echipamente şi materiale destinate a fi utilizate în procesul de producţie, necesare fabricării unor produse precis identificate şi care nu pun în pericol operatorii comunitari concurenţi.
124

Universitatea SPIRU HARET

Suspendările tarifare sunt în beneficiul firmelor producătoare din Comunitate. În cazul în care utilizarea unui produs este destinată unei folosinţe specifice, aceasta va fi controlată urmându-se procedurile de control aferente destinaţiei finale. 2.1.6. Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC) TARIC este o bază de date destinată să indice dispoziţiile legale aplicabile (măsuri tarifare sau netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta este importat pe teritoriul vamal al UE sau, după caz, când acesta este exportat. TARIC se bazează pe Nomenclatura Combinată (NC), care are aproximativ 10.000 de titluri (codificate în 8 cifre) şi care constituie nomenclatorul de bază pentru Tariful Vamal Comun, precum şi pentru întocmirea statisticilor de comerţ al Comunităţii cu ţări terţe (EXTRASTAT), precum şi pentru întocmirea statisticilor de comerţ între statele membre (INTRASTAT). Baza de date TARIC este utilizată de administraţiile vamale din statele membre pentru procesarea declaraţiilor vamale de import din ţări terţe; totodată, ea este un instrument de informare pentru operatorii economici. TARIC cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal, conţinute în legislaţia specifică privitoare la: Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.), Nomenclatura combinată (N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale; contingente tarifare; regimul tarifar preferenţial (inclusiv pe bază de contingente tarifare preferenţiale); preferinţele tarifare (inclusiv cote şi plafoane de tarifare); sistemul generalizat de preferinţe tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în curs de dezvoltare, taxe antidumping sau compensatorii (antisubvenţie); prohibiţii la import şi la export; restricţii la import şi la export; coduri adiţionale; supravegherea importurilor, interziceri la export, restricţii la export, supravegherea exportului, restituiri la export; referiri cu privire la reglementările care au introdus o măsură tarifară sau netarifară; alte măsuri tarifare şi netarifare aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor. TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni (codificate cu două cifre suplimentare sau cu un cod adiţional) create pentru a face distincţie între diverse aspecte ale elementelor menţionate.
125

Universitatea SPIRU HARET

2.2. Reguli generale de import Obiectivul acestora vizează regulile generale comune de import în Comunitatea Europeană în baza principiului libertăţii importului şi stabileşte procedurile care permit Comunităţii să implementeze, unde este necesar, măsuri de supraveghere şi de salvgardare care se impun pentru a-şi proteja interesele. Regulamentul în vigoare se aplică importurilor de produse originare în ţări terţe, cu excepţia produselor textile, acoperite prin reguli speciale pentru importuri, şi produselor originare din unele ţări terţe, care sunt reglementate de regulile de import stabilite pentru aceste ţări. Acest regulament este, de asemenea, complementar la reglementările privind produsele agricole convenite în cadrul unor organizaţii comune de piaţă. Din punct de vedere geografic, se aplică importurilor din toate ţările terţe, cu excepţia Albaniei, Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi anumitor ţări din Asia (Coreea de Nord, China, Mongolia şi Vietnam), care sunt reglementate prin Regulamentul (EC) nr. 519/94. Regulamentul stipulează principiul libertăţii de a importa produse originare din ţări terţe, sub rezerva unor posibile măsuri de salvgardare. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia dacă tendinţele importurilor indică o nevoie de recurgere la măsuri de salvgardare. În cazul în care, după consultări, este evident că există probe suficiente care să justifice iniţierea unei investigaţii, Comisia iniţiază o investigaţie în termen de o lună şi publică un aviz în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, rezumând informaţiile care justifică iniţierea procedurii. În cadrul investigaţiei, Comisia solicită informaţii privind următoarele aspecte: volumul importurilor, preţul importurilor, impactul respectiv asupra producătorilor comunitari şi alţi factori, decât tendinţa importurilor, care cauzează sau poate au cauzat prejudicii producătorilor comunitari implicaţi. La sfârşitul investigaţiei, Comisia prezintă un raport Comitetului Consultativ şi, în funcţie de concluziile aprofundării investigaţiilor
126

Universitatea SPIRU HARET

sale, încheie investigaţia sau implementează ori propune Consiliului să implementeze măsuri de supraveghere sau de salvgardare. Această procedură de investigaţie nu exclude utilizarea, în special în circumstanţe critice, a măsurilor de supraveghere sau de salvgardare provizorii. În acest caz, durata acestor măsuri trebuie să nu depăşească 200 de zile. Decizia de a introduce măsuri de supraveghere, în mod normal, este adoptată de către Comisie. O asemenea supraveghere poate include verificări retrospective ale importurilor (supraveghere statistică) sau verificări anterioare importurilor. Statele membre vor informa Comisia în fiecare lună cu privire la documentele de import emise (în cazul supravegherii anterioare) şi cu privire la importurile primite (în cazul supravegherii anterioare şi retroactive). Măsuri de salvgardare pot fi aplicate când produsele sunt importate în Comunitate în astfel de cantităţi, crescute în mare măsură, şi/sau în astfel de termeni şi condiţii, încât cauzează, sau ameninţă să cauzeze, un prejudiciu grav producătorilor comunitari. În ceea ce priveşte membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), aceste măsuri sunt cumulative. În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, Comisia poate schimba perioada de valabilitate a documentelor de import emise în scopul supravegherii sau poate stabili o procedură de autorizare la import şi, în cazuri particulare, poate introduce un sistem de import bazat pe contingente. În principiu, contingentul nu se va stabili la un nivel mai mic decât nivelul importurilor pe ultimii 3 ani. Contingentul poate fi alocat între ţările furnizoare. Aceste măsuri de salvgardare sunt adoptate de către Comisie sau de către Consiliu. Nu se aplică măsuri de salvgardare pentru produse originare în ţări în curs de dezvoltare atâta timp cât cota de piaţă a acelei ţări în totalul importurilor produsului respectiv în Comunitate nu depăşeşte 3%. În principiu, durata măsurilor de salvgardare nu poate depăşi 4 ani, dacă nu sunt extinse în baza aceloraşi condiţii în care măsura iniţială a fost adoptată. Sub nicio formă, durata măsurilor nu poate depăşi 8 ani.
127

Universitatea SPIRU HARET

Regulamentul în vigoare nu exclude îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din acorduri speciale încheiate între Comunitate şi ţări terţe. De asemenea, nu este exclusă adoptarea sau aplicarea, de către statele membre, de măsuri pe temei de ordine publică, moralitate publică, securitate publică, protecţia sănătăţii şi a vieţii umane, animale sau a plantelor, protecţie a bogăţiilor naţionale, protecţie a proprietăţilor industriale şi comerciale şi formalităţi speciale privind regimul valutar. 2.3. Reguli generale de import din unele ţări terţe Regulile generale vizează regimul importurilor în Comunitatea Europeană din unele ţări terţe cu monopol de stat în domeniul comerţului exterior şi stabilesc procedurile care abilitează Comunitatea ca, atunci când se impune, să implementeze măsuri de supraveghere şi de salvgardare necesare. Regulamentul din 1994 se aplică produselor originare din Comunitatea Statelor Independente (CSI), Albania, R.P. Chineză, Vietnam, Coreea de Nord şi Mongolia. Din domeniul său de aplicare sunt excluse produsele textile, care sunt acoperite de reguli generale speciale cu privire la import. Importurile produselor acoperite de Regulamentul (EC) NO 519/94 amintit sunt liberalizate şi nu constituie obiectul niciunei restricţii cantitative, fără a se aduce atingere măsurilor de salvgardare şi contingentelor aplicate Republicii Populare Chineze. Condiţiile pentru implementarea măsurilor de supraveghere sunt aceleaşi cu cele aplicate altor ţări terţe. Totuşi, acolo unde sunt implementate măsuri de supraveghere, condiţiile pentru utilizarea sau eliberarea de documente de import pot fi mai stricte decât cele pentru alte ţări terţe. Condiţiile prevăzute pentru introducerea unei măsuri de salvgardare cu privire la ţările vizate sunt aceleaşi cu cele aplicate altor ţări terţe: importuri majorate sau importuri derulate în condiţii care provoacă prejudiciu industriei comunitare. Cele două condiţii sunt alternative în cazul ţărilor menţionate, în timp ce acestea pot fi cumulative în cazul altor ţări terţe.
128

Universitatea SPIRU HARET

Contingentele sunt puse în aplicare în cazul unui număr de produse originare din Republica Populară China, incluzând, între altele: unele sortimente de încălţăminte, articole din porţelan pentru masă sau de bucătărie şi articole pentru masă ori bucătărie fabricate din altceva decât porţelan. Aceste contingente sunt administrate de către Comisie, corespunzător procedurilor de administrare a contingentelor cantitative. 2.4. Procedura privind administrarea cotelor cantitative Obiectivul acestei proceduri constă în stabilirea unui sistem de administrare a cotelor cantitative bazat pe principiul unei politici comerciale comune uniforme şi cu respectarea liberei circulaţii a mărfurilor. Regulamentul în vigoare se aplică în situaţiile în care Comunitatea a stabilit cantităţile de mărfuri posibil a fi importate sau exportate într-o perioadă dată, fie autonom, fie convenţional. Acest regulament nu se aplică: produselor agricole listate în Anexa II din Tratatul de la Roma, produselor textile sau produselor reglementate prin reguli de import pentru care există prevederi specifice de administrare a cotelor. ♦ Reguli de bază de administrare a cotelor Comunităţii Comisia publică în „Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene” un aviz anunţând deschiderea de contingente, stabilind metoda de alocare aleasă, condiţiile de îndeplinit prin cererile de licenţă, termenele limită pentru prezentarea acestora şi lista completă a autorităţilor naţionale la care acestea trebuie transmise. Cotele vor fi alocate solicitanţilor cât mai repede posibil după deschiderea acestora. Acestea pot fi alocate în mai multe etape. Cantităţile care nu sunt alocate, date sau utilizate vor fi redistribuite. Cantităţile pentru redistribuire vor fi determinate de către Comisie pe baza informaţiilor primite de la statele membre. ♦ Diferite metode de administrare a cotelor cantitative Contingentele pot fi administrate prin una din cele 3 metode stipulate în regulament, printr-o combinaţie a acestor metode sau printr-o orice altă metodă corespunzătoare.
129

Universitatea SPIRU HARET

a) Metoda bazată pe fluxurile tradiţionale Această metodă rezervă ca o prioritate o parte din contingent importatorilor sau exportatorilor tradiţionali. Ceea ce rămâne este destinat celorlalţi importatori sau exportatori. b) Metoda bazată pe ordinea în care cererile sunt înaintate Această metodă se aplică în baza principiului „primul venit – primul servit”. Comisia determină cantitatea la care operatorii economici sunt îndreptăţiţi până la epuizarea contingentului. c) Metoda de alocare a cotelor proporţional cu cantităţile solicitate Autoritatea competentă din statele membre informează Comisia privind cererile de licenţă primite de acestea. Această informaţie trebuie să specifice numărul de cereri şi totalul cantităţilor pentru care există cereri. După examinarea acestor informaţii, Comisia determină cantitatea din contingent sau din disponibilul din acesta pentru care autorităţile competente vor emite licenţe de import sau de export; Când totalul cererilor de licenţă nu depăşeşte cantitatea din contingentul în cauză, cererile sunt acceptate în totalitate. Când acest total depăşeşte nivelul contingentului, cererile vor fi acceptate în condiţii prorata, proporţional cu cantităţile pentru care s-au transmis cereri. ♦ Reguli privind licenţele de import sau de export Licenţele de import şi de export autorizează importul sau exportul produselor care sunt în cadrul contingentelor. Licenţele sunt emise imediat de către statele membre când este utilizat principiul „primul venit – primul servit”. În alte cazuri, acestea sunt emise în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Comunităţii privind cantităţile alocate. Licenţele au termen de valabilitate 4 luni.

130

Universitatea SPIRU HARET

3. SISTEMUL GENERALIZAT DE PREFERINŢE (SGP)

3.1. Cadrul general Preferinţele comerciale urmăresc ca politica comercială comunitară să fie complementară cu politica de cooperare pentru dezvoltare, în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. SGP a fost introdus în anii ’70. Sistemul în vigoare al UE este o parte a planului generalizat SGP pentru o perioadă de zece ani 20062015. Liniile directoare care stau la baza reglementărilor pentru perioada 2006-2015 urmăresc îmbunătăţirea sistemului prin: 1. Menţinerea de taxe vamale preferenţiale avantajoase; 2. Îndreptarea SGP către ţările în curs de dezvoltare care au cea mai mare nevoie; 3. O schema SGP mai simplă şi mai accesibilă; 4. Transparenţă pentru acordarea preferinţelor gradual către beneficiari; 5. Introducerea de noi stimulente pentru încurajarea dezvoltării durabile şi bunei guvernări; 6. Îmbunătăţirea regulilor de origine; 7. Reanalizarea acordurilor de retragere temporară a preferinţelor, a clauzelor de salvgardare şi antifraudă. Taxele vamale preferenţiale în sistem SGP se aplică importurilor în vămile din UE pentru produsele care fac dovada că provin din ţările beneficiare ale acestor acorduri. Pentru a face dovada că provin dintr-o anumită ţară, produsele trebuie să îndeplinească anumite cerinţe conţinute în regulile de origine. În anul 2002, jumătate din importurile preferenţiale în sistem SGP au beneficiat de exceptări şi cealaltă jumătate, de reduceri de taxe vamale. SGP se bazează pe trei reguli fundamentale: preferinţele sunt generale, nereciproce (unilaterale) şi nediscriminatorii.
131

Universitatea SPIRU HARET

UE oferă, în cadrul SGP, taxe vamale scăzute sau scutiri de taxe pentru 178 de ţări şi teritorii. Sistemul UE acordă beneficii speciale celor mai slab dezvoltate 50 de ţări şi ţărilor care aplică standarde de protecţie a muncii şi a mediului (produsele care primesc acest tratament pot diferi de la o ţară beneficiară la alta). În schimb, produsele normale nu afectează economia UE şi, drept urmare, beneficiază de scutire de taxe vamale. 3.2. Schema comunitară SGP 2006 – 2008 Prin Regulamentul privind aplicarea schemei generalizate de preferinţe tarifare se stabileşte Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP) pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2008. Acesta simplifică importul preferenţial pentru produsele provenind din ţările în curs de dezvoltare, stabilind acordurile preferenţiale tarifare pentru statele respective. Astfel, SGP se aplică ţărilor şi teritoriilor cuprinse în Anexa I la Regulament, iar schema produselor ce beneficiază de SGP se regăseşte în Anexa II la acelaşi Regulament. Cumulul de origine regională, asigurat de grupuri regionale de ţări, se respectă şi se supune regulilor de origine menţionate într-un Regulament distinct. SGP al UE acoperă 6300 de produse, care se împart în două categorii: sensibile şi normale. Produsele sensibile sunt cele care prin importul în Comunitatea Europeană (CE) pot avea o influenţă asupra celor produse în UE. Pentru acestea se stabilesc taxe vamale specifice sau ad valorem cuprinse în Tariful Vamal Comunitar. Acestea sunt suspendate în cazul în care nivelul taxei vamale ad valorem, redusă în conformitate cu prevederile SGP, este de 1% sau mai puţin, precum şi dacă nivelul taxei specifice este de 2 Euro sau mai puţin. SGP al UE cuprinde trei acorduri, pentru care preferinţele vamale diferă în funcţie de regimul aplicat ţării beneficiare. 3.2.1. Regimul general stabileşte regulile generale pentru SGP şi se aplică pentru 113 ţări beneficiare. Pentru produsele considerate nesensibile se aplică principiul suspendării complete a taxei vamale din Tariful Vamal Comunitar, excepţie făcând produsele agricole.
132

Universitatea SPIRU HARET

Pentru produsele sensibile, taxa vamală se reduce cu 3,5 puncte procentuale. Această reducere se limitează la 20% pentru textile şi îmbrăcăminte. Taxele vamale specifice se reduc cu 30%. Pentru produsele definite ca produse sensibile cuprinse în Anexa II, dacă Tariful Vamal Comunitar cuprinde taxă ad valorem şi taxă specifică, aceasta din urmă nu se reduce. Produsele agricole fac subiectul unui mecanism de monitorizare special pentru a evita turbulenţele pe piaţa comunitară. Aceste produse continuă să constituie subiectul unor clauze de salvgardare aplicate în cadrul politicii agricole comune. 3.2.2. Regimul special (SGP+) pentru încurajarea dezvoltării durabile şi a bunei guvernări asigură pentru ţările vulnerabile suspendarea taxelor vamale ad valorem pentru produsele listate în Anexa II. Taxele specifice sunt de asemenea suspendate, cu excepţia cazurilor în care există şi o taxă ad valorem. Acest acord, denumit şi „SGP+”, acordă beneficii pentru ţările vulnerabile (reprezentând sub 1% din importurile UE în regim SGP) care acceptă principiile convenţiilor internaţionale privind drepturile sociale, protecţia mediului şi buna guvernare, inclusiv cele privind lupta împotriva producţiei şi traficului de droguri. Ţările beneficiare ale acestui acord sunt cele considerate vulnerabile din cauza lipsei diversificării şi a integrării insuficiente în sistemul de comerţ internaţional. Acordul se aplică ţărilor care nu sunt clasificate de către Banca Mondială ca ţări cu venituri mari timp de trei ani consecutiv. Aceste ţări sunt cuprinse în Anexa I la Regulament (coloana E – cuprinde 15 ţări). Pentru perioada 2006-2008, cele 15 ţări care beneficiază de Acordul special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi guvernării sunt: Bolivia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Georgia, Guatemala, Honduras, Sri Lanka, Republica Moldova, Mongolia, Nicaragua, Panama, Peru, Salvador şi Venezuela. Pentru a beneficia de acest acord, fiecare ţară are obligaţia de a ratifica şi implementa convenţiile internaţionale cuprinse în Anexa III la Regulament, grupate astfel: – 17 convenţii privind drepturile omului şi dreptul la muncă (partea A din Anexa III). Ratificarea acestora este obligatorie de la
133

Universitatea SPIRU HARET

început, cu excepţia cazului când o ţară se confruntă cu anumite incompatibilităţi constituţionale, în acest caz termenul prelungindu-se până la 31.12.2006; – 11 convenţii privind principiile guvernării şi mediului înconjurător (partea B din Anexa III). De la început sunt necesare ratificarea şi implementarea a cel puţin şapte convenţii de acest tip, iar restul până la 31.12.2008. Comisia Europeană monitorizează îndeaproape aceste obligaţii pentru a se asigura că ele sunt respectate. 3.2.3. Regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate Ţările mai puţin dezvoltate sunt cuprinse în Anexa I, coloana D din Regulament(în prezent, cuprinde 50 ţări). Pentru acestea, taxele vamale sunt suspendate în întregime pentru toate produsele, excepţie făcând armele şi muniţia. Pentru anumite produse, cum ar fi orezul, zahărul şi bananele, se practică reducerea graduală a taxelor până la suspendarea lor totală. În acest interval de timp, există anumite cote cantitative pentru care taxa vamală practicată este zero. Cotele sunt cu atenţie administrate de Comisie împreună cu comitetele responsabile. Lista ţărilor mai puţin dezvoltate este întocmită de Organizaţia Naţiunilor Unite, care poate decide şi eliminarea unora dintre ele de pe listă. În acest caz, Comisia va retrage ţării respective dreptul de a beneficia de acest acord. Aceasta se va face progresiv, pe parcursul unei perioade de tranziţie de cel puţin trei ani. 3.2.4. Retragerea provizorie UE poate decide retragerea temporară a preferinţelor pentru o ţară, ceea ce poate afecta unul sau toate produsele importate în sistem SGP din ţara respectivă. Aceasta poate fi consecinţa unora din cauzele următoare: – încălcarea serioasă şi sistematică a convenţiilor internaţionale cuprinse în partea A din Anexa III; – utilizarea sistematică de practici comerciale incorecte; – implicarea în comerţul cu droguri, respectiv spălare de bani; – încălcarea sistematică a regulilor privind pescuitul;
134

Universitatea SPIRU HARET

– încălcarea prevederilor în domeniul regulilor de origine sau cooperării administrative; – exportul de bunuri obţinute prin muncă ilegală. SGP-ul va fi retras numai pentru anumite grupe de produse, pentru una sau mai multe ţări, atunci când acestea devin competitive pe piaţa comunitară. Principiul gradualităţii se bazează pe următorul criteriu: se va aplica unei grupe de produse dintr-o ţară beneficiară ale cărei exporturi pe piaţa UE depăşesc 15% din totalul importurilor UE la grupa respectivă, în regim SGP, timp de 3 ani consecutiv. Ţările beneficiare pot fi eliminate din schema de preferinţe (principiul gradualităţii) dacă Banca Mondială le include în categoria ţărilor cu venituri mari. Preferinţele tarifare pot fi eliminate, de asemenea, pentru toate produsele provenind din ţările ce beneficiază de Acordul general şi de Acordul special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi bunei guvernări. Această decizie poate fi justificată de volumul importurilor în Comunitate al produselor respective din ţările beneficiare, atunci când acesta atinge 15% din volumul total al importurilor comunitare pentru acel produs din ţările beneficiare ale unuia dintre acorduri. 3.2.5. Clauza de salvgardare Această clauză se aplică în situaţia când importul unui produs creează serioase dificultăţi sau o competiţie directă cu produse similare din producţia comunitară. Investigaţiile se deschid la solicitarea Uniunii Europene sau a unui stat membru UE şi durează în principiu 6 luni. În privinţa procedurii de retragere, decizia Comisiei este luată în urma unei întâlniri informale pentru stabilirea faptelor şi schimbul de informaţii între părţile implicate.

135

Universitatea SPIRU HARET

4. MĂSURI DE APĂRARE COMERCIALĂ

4.1. Cadrul general Obiectivul Comunităţii Europene în domeniul instrumentelor de apărare comercială este ca, prin măsuri antidumping, antisubvenţie şi compensatorii, să remedieze distorsiunile pieţei Uniunii Europene generate de practicile neloiale folosite de ţări terţe, cum sunt dumpingul şi subvenţiile, iar prin măsuri de salvgardare, să remedieze deteriorarea serioasă a situaţiei producătorilor comunitari ca rezultat al creşterii imprevizibile, masive şi bruşte a importurilor. La 30 iunie 2006, UE avea în vigoare un număr de 133 măsuri antidumping, 12 măsuri antisubvenţie şi compensatorii şi o măsură de salvgardare. De asemenea, pentru un număr de produse originare din 15 ţări, existau angajamente de preţ (undertakings), iar 86 de investigaţii de apărare comercială erau în curs de desfăşurare. Situaţia măsurilor şi investigaţiilor de apărare comercială ale UE (pe produse şi pe ţări de origine), precum şi legislaţia şi statisticile aferente pot fi obţinute consultând site-ul: http://europa.eu.int/comm/ trade/issues/respectrules/anti_dumping/stats.htm Comisia Europeană, conform reglementărilor comunitare, iniţiază şi efectuează investigaţiile de apărare comercială pentru toate ţările membre UE. 4.2. Măsuri antidumping (AD) 4.2.1. Măsuri AD aplicate de UE la importul din ţări terţe sunt luate pe bază de reglementări ce au ca obiectiv transpunerea prevederilor noului acord privind implementarea Articolului VI din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ 1994 (Acordul Antidumping 1994) într-o lege comunitară care să asigure o aplicare corespunzătoare şi transparentă a noilor reguli antidumping.
136

Universitatea SPIRU HARET

Din punct de vedere geografic, regulamentul UE în vigoare are aplicare pe teritoriul statelor membre şi vizează importul din state terţe. Comunitatea poate adopta prevederi specifice privind importul din ţările fără economie de piaţă sau pentru cele cu economie de tranziţie. De asemenea, regulamentul precizează că prevederile nu exclud aplicarea unor reguli specifice stipulate în acorduri încheiate între Comunitate şi ţări terţe. Din punct de vedere fizic, regulamentul se aplică tuturor produselor. Totuşi, cu privire la produsele agricole, în mod particular, produsele unde organizaţiile comune de piaţă protejează producţia comunităţii prin utilizarea impozitelor, prevederile regulamentului antidumping pot fi aplicate pe cale complementară şi prin derogare de la orice prevederi care exclud aplicarea taxelor antidumping. Regulamentul stabileşte două condiţii pentru aplicarea taxelor antidumping: existenţa dumpingului şi dovada prejudiciului cauzat industriei comunitare, ca rezultat al acestui dumping. Un produs este considerat a face obiectul unui dumping dacă preţul său de export, în Comunitate, este mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în ţara exportatoare. În cazul importurilor din ţări ce nu deţin statutul de economie de piaţă, valoarea normală se determină pe baza preţului sau a valorii construite într-o ţară terţă în care există economie de piaţă sau a preţului din această ţară către alte ţari, sau, acolo unde aceste lucruri nu sunt posibile, prin oricare altă bază rezonabilă. Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală a mărfii depăşeşte preţul de export. Comparaţia se face între vânzările în aceeaşi etapă comercială şi vânzările în perioade cât mai apropiate posibil. Ajustările necesare se fac pentru a ţine cont de diferenţele dintre condiţiile de vânzare, de impozitare şi de alte diferenţe care afectează comparabilitatea preţului. Aplicarea oricăror taxe antidumping presupune prezenţa unui al doilea element-cheie: prejudiciul important adus unei industrii comunitare, sau prejudiciul cauzat unei industrii create în Comunitate, ameninţarea cu prejudiciul sau o întârziere substanţială în crearea unei astfel de industrii.
137

Universitatea SPIRU HARET

Determinarea existenţei prejudiciului trebuie să se bazeze pe probe pozitive şi implică o examinare obiectivă a următoarelor elemente: Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special în cazul în care s-a înregistrat o creştere importantă, în termeni absoluţi sau relativi la producţia sau consumul din Comunitate; Preţul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special pentru a determina dacă a existat un preţ subcotat semnificativ comparativ cu preţurile produsului similar al industriei comunitare, sau dacă efectul a fost de depreciere a preţului sau de prevenire a creşterii preţului; Impactul rezultat asupra industriei comunitare în cauză, în particular în legătură cu capacitatea de producţie şi utilizarea acesteia, stocurile, vânzările, segmentul de piaţă, schimbări de preţuri, profituri, randamentul investiţiilor, lichidităţi financiare şi forţa de muncă. Regulamentul UE stipulează că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping şi prejudiciul adus industriei comunitare. În plus, efectul importurilor care fac obiectul unui dumping trebuie să fie evaluat în raport cu producţia comunitară a produsului similar, ţinând cont de cel mai apropiat sector de producţie. Termenul de „industrie comunitară” exprimă totalitatea producătorilor comunitari, consideraţi ca un întreg, sau a celor a căror producţie reprezintă o proporţie majoră din producţia comunitară. Totuşi, în cazul în care producătorii, sunt ei înşişi importatori ai produsului aflat în dumping, termenul de „industrie comunitară” poate fi interpretat în sensul că face referire la ceilalţi producători din acest sector. Iniţierea unei proceduri de antidumping se face ca urmare a înaintării unei plângeri scrise, de către o persoană fizică sau juridică sau de către orice asociaţie care nu are personalitate juridică, ce acţionează în numele industriei comunitare. Atunci când, în absenţa unei plângeri, un stat membru se află în posesia unor elemente de probă suficiente cu referire la dumping şi la prejudiciul cauzat pentru industria comunitară, el trebuie să le comunice de îndată Comisiei. O plângere trebuie să conţină dovezi privind existenţa unui dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între aceste două elemente. Plângerea trebuie să conţină următoarele informaţii:
138

Universitatea SPIRU HARET

identitatea reclamantului şi o descriere a volumului şi a valorii producţiei comunitare în cauză, o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele ţării de origine, identitatea fiecărui producător/exportator şi importator cunoscuţi, informaţii privind preţurile la care este vândut produsul în cauză când este destinat consumului pe piaţa internă a ţării de origine sau exportatoare, preţul de export al produsului, volumul importurilor produselor în cauză şi efectul acestor importuri asupra preţurilor produsului similar. Se consideră că plângerea a fost făcută de industria comunitară sau în numele acesteia dacă ea este susţinută de producătorii comunitari ale căror producţii reprezintă mai mult de 50% din producţia totală comunitară. Această plângere este examinată de un Comitet Consultativ format din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi un reprezentant din partea Comisiei, ca preşedinte. Dacă, în urma analizei, rezultă că plângerea nu conţine suficiente elemente de probă pentru a justifica iniţierea procedurii, plângerea este respinsă şi reclamantul este informat corespunzător. Atunci când, după consultări, în cadrul Comitetului, se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica iniţierea procedurii, Comisia trebuie să o declanşeze în termen de 40 de zile. Comisia publică în „Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene” un anunţ de iniţiere a investigaţiei, precum şi date privind produsul şi ţările în cauză, un rezumat al informaţiilor primite şi precizează perioada în care părţile interesate se pot face cunoscute şi prezenta punctele lor de vedere. Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea investigaţiei. În urma iniţierii investigaţiei, Comisia, în cooperare cu statele membre, începe investigaţia pe timp de cel puţin 6 luni, care are ca obiect atât dumpingul, cât şi prejudiciul, în mod simultan. Comisia poate cere statelor membre să îi furnizeze informaţii, să efectueze verificări şi controale, mai ales la importatorii, operatorii comerciali şi producătorii comunitari şi să efectueze investigaţii în ţările terţe (sub rezerva acordului firmelor în cauză şi dacă guvernul ţării respective nu ridică nici o obiecţie). Oficiali ai Comisiei pot fi autorizaţi să-i asiste pe oficialii statelor membre în exerciţiul func139

Universitatea SPIRU HARET

ţiunii. În mod uzual, Comisia poate efectua vizite pentru a examina detaliat diferendul apărut între părţile în cauză; de asemenea, poate efectua investigaţii în ţările terţe implicate. La cerere, Comisia poate organiza întâlniri cu părţile interesate şi între acestea, oferindu-li-se posibilitatea prezentării punctelor de vedere şi confruntării tezelor opuse. Părţile interesate pot analiza toate informaţiile prezentate Comisiei, cu excepţia documentelor confidenţiale. O investigaţie se încheie cu terminarea procedurii sau cu adoptarea unei măsuri definitive. În mod normal, o investigaţie se încheie în termen de 15 luni de la iniţierea procedurii. O procedură este încheiată în cazul în care dumpingul şi prejudiciul sunt considerate neglijabile. Se pot impune taxe provizorii dacă s-a efectuat o determinare provizorie afirmativă a existenţei dumpingului şi a prejudiciului şi dacă interesul Comunităţii necesită o intervenţie imediată în vederea prevenirii unui astfel de prejudiciu. Cuantumul taxei antidumping nu trebuie să depăşească marja de dumping şi poate să fie mai mic decât această marjă în cazul în care o taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul. Taxele antidumping provizorii pot fi impuse pentru o perioadă nu mai mare de 9 luni de la iniţierea procedurii. În mod normal, taxele provizorii se impun pentru o perioadă de 6 luni. Aceste taxe sunt impuse de către Comisie, după consultarea Comitetului sau, în caz de urgenţă, după informarea statelor membre. Comisia informează Consiliul UE şi statele membre despre aceste măsuri provizorii. Consiliul poate lua o decizie diferită privind modul de acţiune. Atunci când, din constatarea finală, reiese că există dumping şi prejudiciu care rezultă din acesta şi că interesul Comunităţii necesită o intervenţie, se impune o taxă antidumping definitivă de către Consiliu. Ca şi în cazul măsurilor antidumping provizorii, cuantumul taxei definitive nu poate să depăşească marja de dumping, dar poate să fie mai mică decât această marjă, dacă este suficient pentru a elimina prejudiciul.
140

Universitatea SPIRU HARET

Măsurile antidumping nu pot să fie aplicate dacă se constată că impunerea lor nu este în interesul Comunităţii. În acest scop, sunt luate în considerare toate interesele în ansamblul lor, inclusiv cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor şi ale consumatorilor. Toate părţile în cauză au posibilitatea să îşi facă cunoscut punctul de vedere. O măsură antidumping expiră la 5 ani de la instituirea ei sau la 5 ani de la data încheierii reexaminării (revizuirii). O revizuire a măsurilor are loc fie la iniţiativa Comisiei, fie la cererea producătorilor comunitari. Taxele antidumping rămân în vigoare pe perioada revizuirii măsurii antidumping. Un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când demonstrează că marja de dumping (pe baza căreia au fost achitate taxele) a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei antidumping în vigoare. În scopul obţinerii rambursării, importatorul trebuie să facă o cerere în termen de 6 luni de la data la care suma taxelor definitive, care urmează a fi percepute, a fost stabilită sau în termen de 6 luni de la data la care o decizie definitivă s-a adoptat pentru colectarea taxelor provizorii. Cererea trebuie înaintată autorităţilor competente ale statului membru UE unde produsul a fost pus în liberă circulaţie. La rândul său, statul membru o transmite Comisiei, care ia o decizie, în urma consultării Comitetului Consultativ. Măsurile antidumping în vigoare în UE, la 31.03.2006, erau aplicate importurilor din 27 de ţări terţe pentru 73 de produse. Cele mai multe măsuri AD au fost aplicate la importurile din R.P. Chineză (42), Fed. Rusă (23), India (15), Thailanda (10) şi Ucraina (9). UE a iniţiat o serie de investigaţii noi, în curs de desfăşurare, în vederea eventualei impuneri de măsuri AD. În perioada 1 ianuarie31 iulie 2006 erau în curs de desfăşurare investigaţii AD la 9 produse, din care 6 din R. P. Chineză. Chiar dacă acestea nu s-au finalizat, putând interveni fie situaţii fără impunere de taxe AD, fie situaţii de impunere de taxe AD; este utilă cunoaşterea situaţiei investigaţiilor antidumping iniţiate de UE şi aflate în curs de desfăşurare. Măsuri AD aplicate de ţări terţe la importuri din UE, până la jumătatea anului 2006, au fost luate de R. P. Chineză la 6 produse, India la 13 produse şi la câte un produs Egipt, Malaysia şi Thailanda.
141

Universitatea SPIRU HARET

4.3. Măsuri antisubvenţie (AS) 4.3.1. Măsurile AS aplicate de UE la import din ţări terţe transpun în practică prevederile Acordului privind Subvenţiile stabilite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare şi transparentă a regulilor antisubvenţie. Regulamentul Comunităţii Europene (CE) se referă numai la importurile provenite din afara Uniunii, dând posibilitatea impunerii de măsuri compensatorii asupra bunurilor care au fost subvenţionate de către guvernele ţărilor din afara Uniunii şi al căror import în CE cauzează sau ameninţă să cauzeze prejudicii producătorilor aceluiaşi produs din cadrul CE. Următoarele trei condiţii trebuie să fie îndeplinite înainte de a putea fi impuse măsuri compensatorii: • Subvenţia trebuie să fie specifică, respectiv, trebuie să fie o subvenţie la export, sau o subvenţie limitată la o anumită companie, industrie sau un grup de companii sau industrii; • Să existe un prejudiciu material adus industriei CE: vânzările produselor importate au cauzat sau ameninţă să cauzeze un prejudiciu unei părţi importante a ramurii economice respective a CE, cum ar fi scăderea cotei de piaţă, reducerea preţurilor producătorilor şi presiune crescută asupra producţiei, vânzărilor, profiturilor, productivităţii etc; • Afectarea intereselor comunitare: costurile Comunităţii, prin aplicarea acestor măsuri, nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu beneficiile. La fel ca şi în cazul măsurilor antidumping, Comisia Europeană este cea care conduce investigaţia şi impune măsuri provizorii. Măsurile definitive pot fi impuse doar de Consiliul de Miniştri. Responsabilitatea aplicării prevederilor Acordului OMC referitor la Subvenţii şi Măsuri Compensatorii în cadrul Uniunii Europene revine autorităţilor comunitare de la Bruxelles, care aplică legislaţia comunitară adecvată cu ajutorul statelor membre. Regulamentul privind protecţia împotriva importurilor subvenţinate de ţări terţe din afara UE dă posibilitatea impunerii de taxe compensatorii cu scopul de a compensa orice subvenţie acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producţia, exportul sau transportul oricărui produs dintr-o ţară terţă a cărui punere în liberă circulaţie în Comunitate cauzează un prejudiciu.
142

Universitatea SPIRU HARET

În afară de prevederile privind definiţia subvenţiei, subvenţiile compensabile şi calculul subvenţiilor, acest Regulament este identic cu Regulamentul antidumping în special cu privire la determinarea prejudiciului, definiţia industriei comunitare, iniţierea procedurii, investigaţia, măsurile provizorii şi definitive şi încheierea procedurii. Subvenţiile fac obiectul unor măsuri compensatorii doar dacă sunt specifice unei întreprinderi, sau unui grup de întreprinderi sau de industrii. Acestea sunt specifice în cazurile în care autoritatea care acordă subvenţia limitează, în mod expres, posibilitatea anumitor întreprinderi de a beneficia de subvenţie. Pe lângă acestea, Anexa I la Regulament prevede o listă de exemple de subvenţii la export, considerate a fi specifice. În acelaşi timp, Regulamentul defineşte şi subvenţiile care nu fac obiectul unor măsuri compensatorii. Acestea includ subvenţiile care nu sunt specifice şi subvenţiile care, deşi sunt specifice, privesc activităţi de cercetare, sunt acordate unor regiuni defavorizate sau pentru promovarea protejării mediului încurajator. Cuantumul subvenţiei se calculează pe unitate de produs subvenţionat exportat către Comunitate. Măsurile antisubvenţie în vigoare în UE la data de 2 mai 2006, aplicate importurilor din ţări terţe, vizau 13 produse din 5 ţări, din care pentru India 9 produse. Măsura antisubvenţie definitivă, care durează o perioadă de 5 ani, poate fi concretizată prin impunerea de taxe (faţă de cele care se aplică în mod normal, respectiv, taxele vamale în vigoare); în funcţie de modul de percepere (forma lor de exprimare), aceste taxe pot fi: ad valorem (procentuale) şi specifice (Euro/tonă). Nivelul taxelor antisubvenţie poate fi diferenţiat în funcţie de firma exportatoare, acesta fiind stipulat în reglementarea prin care a fost adoptată măsura.

4.3.2. Măsurile AS aplicate de 8 ţări terţe la import din UE
au vizat 17 produse, din care la 9 produse SUA a aplicat cele mai multe măsuri antisubvenţie.

143

Universitatea SPIRU HARET

4.4. Măsuri de salvgardare (MS) 4.4.1. Reglementare de bază Acordul privind salvgardarea cuprinde regulile privind aplicarea măsurilor de salvgardare prevăzute în Articolul XIX din GATT 1994. Acest acord dă membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) posibilitatea să aplice măsuri de salvgardare privind limitarea pe o bază nediscriminatorie a importurilor, atunci când sunt întrunite anumite condiţii pentru protejarea industriei naţionale împotriva unui prejudiciu grav sau a ameninţării cu prejudiciul grav pe care-l provoacă o creştere a acestor importuri. Acordul interzice măsurile din aşa-zisa „zonă gri”, cum ar fi restrângerea voluntară a exporturilor sau alte aranjamente privind împărţirea pieţelor. Acordul prevede o clauză de extindere pentru toate măsurile de salvgardare existente. În plus, el prezintă detaliat procedurile şi regulile care trebuie urmate în cazul aplicării măsurilor de salvgardare. Regula de bază a regimului general de import în Comunitatea Europeană, stabilită în principal în Regulamentele (EC) 3285/94 (pentru membrii OMC) şi 519/94 (pentru ţările terţe nemembre OMC), este importul liber. Totuşi, această regulă generală are trei excepţii esenţiale: a) Măsurile de salvgardare, care pot fi aplicate importurilor ce cresc în asemenea volum şi sunt derulate în asemenea condiţii încât provoacă sau ameninţă să provoace un prejudiciu grav industriei comunitare, justificat de faptul că adoptarea lor este în interesul Comunităţii. La solicitarea unui stat membru sau din propria iniţiativă a Comisiei, poate fi declanşată o investigaţie. (E posibil ca industria să nu ceară în mod direct introducerea unor asemenea măsuri.) Procedura de investigaţie, însă, şi măsurile de salvgardare care se adoptă trebuie să respecte Acordul privind Salvgardarea al OMC. b) Contingentele privind importurile originare din Republica Populară Chineză, care în mod curent vizează încălţămintea, produsele de masă („tableware”) şi articolele din ceramică. Aceste contingente sunt reglementate prin Regulamentul (EC) 519/94, care se aplică unor ţări nemembre OMC. Cu toate acestea, după aderarea R.P.
144

Universitatea SPIRU HARET

Chineze la OMC, a fost agreată eliminarea progresivă a acestor restricţii cantitative, începând cu anul 2005. c) Supravegherea, care nu este o măsură de restricţionare a importului, ci un sistem de licenţiere automată a importurilor. Măsurile curente de supraveghere, în cadrul regimului general de import, vizează în principal produsele siderurgice. În cadrul OMC, măsurile de supraveghere sunt reglementate de Acordul OMC privind Procedurile de Licenţiere la Import. 4.4.2. Măsurile de salvgardare în vigoare, în luna mai 2006, luate de către UE au avut în vedre numai 3 produse, în timp ce MS aplicate de ţări terţe la import din UE au vizat 20 de produse, cele mai multe MS fiind luate de Ucraina (5) şi Filipine (3). 4.5. Apărarea împotriva barierelor comerciale Obiectivul acestei acţiuni este stabilirea procedurii care să permită operatorilor economici şi statelor membre să solicite instituţiilor Comunităţii să reacţioneze la orice barieră în calea comerţului impusă de ţări terţe, cu scopul de a elimina prejudiciul rezultat sau efectele contrare comerţului, în conformitate cu regulile internaţionale de comerţ. Termenul „obstacol pentru comerţ” (respectiv, bariere comerciale) se referă la orice practică de comerţ, adaptată de către o ţară terţă, dar interzisă de reglementările internaţionale de comerţ care acordă părţii afectate de respectiva practică dreptul de a cere eliminarea efectelor practicii în cauză. Regulile internaţionale de comerţ sunt în mod esenţial cele ale OMC, precum şi cele stabilite prin acorduri bilaterale cu ţări terţe la care Comunitatea este parte. Regulamentul UE defineşte „prejudiciul” ca orice prejudiciu material pe care un obstacol în calea comerţului ameninţă să-l cauzeze industriei comunitare pe o piaţă a Comunităţii. Efectele contrare comerţului sunt acele efecte pe care un obstacol în calea comerţului ameninţă să le cauzeze întreprinderilor comunitare pe piaţa unei ţări terţe şi care au un impact material asupra economiei Comunităţii, sau a unei regiuni a Comunităţii, sau asupra unui sector de activitate economică din acestea.
145

Universitatea SPIRU HARET

Termenul „industrie comunitară” desemnează pe toţi producătorii sau furnizorii unor produse şi servicii care sunt obiectul unui obstacol în calea comerţului sau pe toţi acei producători sau furnizori ale căror rezultate constituie o proporţie majoritară din totalul producţiei Comunităţii a produselor sau serviciilor în cauză. Termenul „întreprindere comunitară” desemnează o firmă constituită în conformitate cu legea statelor membre şi având sediul înregistrat, administraţia centrală sau locul principal al afacerilor în cadrul Comunităţii, în mod direct interesată de producţia bunurilor sau de furnizarea serviciilor care sunt obiectul obstacolelor în calea comerţului. Plângeri, în baza Regulamentului comunitar, pot fi depuse în 3 feluri: • în numele unei industrii comunitare care a suferit un prejudiciu material ca rezultat al obstacolelor în calea comerţului ce au un efect asupra pieţei Comunităţii; • în numele uneia sau mai multor întreprinderi comunitare care au suferit efecte contrare comerţului, ca rezultat al barierelor tarifare ce au un efect pe piaţă, dintr-o ţară terţă; • de către un stat membru care denunţă un obstacol în calea comerţului. Plângerea trebuie să conţină suficiente probe ale existenţei barierelor în calea comerţului sau ale efectelor contrare comerţului rezultate din acestea. Plângerea trebuie să fie înaintată Comisiei în scris. Comisia decide privind acceptarea plângerii în 45 de zile. Această perioadă poate fi suspendată la solicitarea reclamantului cu scopul de a-i permite să furnizeze informaţii suplimentare. Regulamentul instituie o procedură de consultări, creând un comitet consultativ compus din reprezentanţi din fiecare stat membru şi prezidat de un reprezentant al Comisiei. Acest comitet este folosit ca un forum pentru a pune informaţii la dispoziţia statelor membre şi ca un loc unde acestea pot să-şi exprime opiniile lor atât în scris, cât şi prin solicitarea de consultări orale. Dacă o plângere este considerată acceptabilă, este iniţiată o examinare care se anunţă prin publicarea unui anunţ în „Jurnalul Oficial
146

Universitatea SPIRU HARET

al Comunităţilor Europene”. Acest anunţ va indica produsul sau serviciul şi ţara în cauză. Comisia va strânge toate informaţiile relevante de la părţile în cauză. Când se constată, ca rezultat al procedurii de examinare, că interesele Comunităţii nu necesită adoptarea niciunei acţiuni, procedura se încheie. Când, după o procedură de examinare, ţara sau ţările terţe în cauză adoptă măsuri de eliminare a efectelor contrare comerţului sau a prejudiciului la care face referire reclamantul, procedura poate fi suspendată; poate fi, de asemenea, suspendată în scopul de a se încerca să se identifice o soluţie amiabilă ca rezultat al finalizării unui acord între ţara sau ţările terţe în cauză şi Comunitate. Când se constată, ca rezultat al procedurii de examinare, că în interesul Comunităţii este necesară o acţiune pentru exercitarea drepturilor Comunităţii, cele mai potrivite măsuri vor fi stabilite în baza Regulamentului. Aceste măsuri pot include: • suspendarea sau retragerea oricărei concesii rezultate ca urmare a negocierilor de politică comercială; • mărirea taxelor vamale sau introducerea oricăror alte taxe la importuri; • introducerea unor restricţii cantitative sau a oricăror alte măsuri care să modifice condiţiile de import şi de export sau să afecteze în alt mod comerţul cu ţara terţă în cauză. Când obligaţiile internaţionale ale Comunităţii impun desfăşurarea prealabilă, la nivel internaţional, de consultări sau proceduri de reglementare a diferendelor, măsurile menţionate pot fi implementate numai la finalizarea acestor proceduri şi în conformitate cu concluziile acestora. Detalii cu privire la obiectivele şi modul de operaţionalizare a acestui instrument de acţiune împotriva barierelor comerciale puse în aplicare de ţări terţe prin reglementări naţionale ale acestora care pot contraveni regulilor internaţionale agreate, în special cele din OMC, sunt prezentate în Ghidul elaborat de Comisia Europeană, intitulat Opening Markets for European Exporters: The Trade Barriers.

147

Universitatea SPIRU HARET

5.RELAŢIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI

Uniunea Europeană este unul din membrii-cheie ai Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Aceasta, deoarece UE are o politică comercială comună, iar Comisia Europeană negociază în numele tuturor statelor membre. UE este una dintre forţele susţinătoare ale negocierilor comerciale multilaterale din cadrul OMC, Agenda de Dezvoltare Doha (DDA – Doha Development Agenda). DDA are ca obiective atât o continuare a deschiderii pieţelor, cât şi enunţarea unor reguli, toate acestea guvernate de măsurile necesare pentru integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în sistemul comercial mondial, mai ales prin intensificarea asistenţei tehnice în vederea formării de personal. Principalul obiectiv al DDA este de a aşeza dezvoltarea în centrul sistemului comercial mondial, astfel încât sărăcia să poată fi combătută. 5.1. Politica comercială a UE şi OMC UE are o politică comercială comună (Common Commercial Policy). În momentul în care se pune în discuţie o problematică comercială, inclusiv chestiuni din cadrul OMC, UE acţionează ca o entitate unică, Comisia Europeană negociind acorduri şi reprezentând interesele statelor membre. Baza legală a politicii comerciale a UE este Articolul 133 din Tratatul privind Comunitatea Europeană. Pe această bază, Comisia Europeană negociază în numele statelor membre prin consultări cu un comitet special Comitetul Articolul 133 (C133). C133 este compus din reprezentanţi ai celor 27 de state membre şi din Comisia Europeană. Principala lui funcţiune este aceea de a coordona politica comercială a UE. În cadrul său se discută întreaga problematică de politică comercială ce afectează Comunitatea, de la probleme strategice ale rundelor de negocieri din OMC până la probleme specifice ale
148

Universitatea SPIRU HARET

exporturilor de produse individuale. În cadrul acestui Comitet, Comisia prezintă şi îşi asigură sprijinul din partea tuturor statelor membre pe toată problematica privind politica comercială. Toate deciziile formale majore (exemplu: acorduri care lansează sau încheie negocieri) sunt reconfirmate de către Consiliul de Miniştri. Actuala rundă de negocieri, DDA, este un bun exemplu de coordonare în domeniul politicii comerciale. Comisia conturează şi duce la îndeplinire priorităţile UE, aşa cum sunt ele precizate în liniile directoare stabilite de către Consiliul de Miniştri. Oficialii din cadrul Direcţiei Generale pentru Comerţ a Comisiei Europene sunt responsabili cu actualele negocieri şi reprezintă UE, ca un întreg. Coordonarea cu statele membre este asigurată prin Comitetul 133, în timp ce Comisia informează regulat Parlamentul European. La sfârşitul Rundei, Consiliul trebuie să aprobe rezultatele. 5.2. Obiectivele UE în cadrul Agendei de Dezvoltare Doha (DDA) Continuarea alcătuirii de reguli de comerţ, deschiderea pieţelor, integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în sistemul comercial mondial şi îmbunătăţirea funcţionării OMC rămân obiectivele principale ale politicii comerciale a UE. Priorităţile UE în DDA sunt următoarele: • acces pe piaţă pentru produsele industriale, UE dorind să obţină eliminarea taxelor vamale mari, a vârfurilor tarifare şi a escaladării tarifare, astfel încât să se ajungă la o creştere semnificativă a oportunităţilor comerciale atât nord-sud, cât şi sud-sud; • negocierile pentru accesul pe piaţă la servicii trebuie să aibă ca obiectiv crearea de oportunităţi de piaţă deosebite pentru mediul de afaceri şi pentru economia mondială. Cu toate acestea, UE nu urmăreşte o dereglare sau o privatizare a sectoarelor faţă de care interesul public este mare; • contrar unor opinii, Europa este cel mai mare importator de produse agricole din lume şi, de asemenea, cel mai mare importator de produse agricole, atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din ţări ca SUA, Japonia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă în egală măsură. Cu toate acestea UE doreşte o continuă liberalizare a comerţului cu produse agricole.
149

Universitatea SPIRU HARET

UE caută soluţii viabile pentru ca ţările în curs de dezvoltare să poată pune în aplicare acordurile OMC existente, ca şi pentru propunerile acestor ţări privind acţiuni în direcţia „tratamentului special şi diferenţiat”. UE acordă asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare pentru integrarea comerţului în politicile lor naţionale de dezvoltare, în programe şi strategii de reducere a sărăciei, prin reglementări legate de asistenţa tehnică, în vederea participării acestor ţări la negocieri şi implementarea rezultatelor DDA. 5.2.1. Comerţul şi produsele agricole În cadrul negocierilor comerciale din cadrul Rundei Doha au fost abordate trei tipuri de probleme: – accesul pe piaţă; – subvenţiile din agricultură; – alte probleme: măsurile sanitare şi fitosanitare, indicaţiile geografice. Obiectivele UE în domeniul agriculturii sunt: • eliminarea practicilor de export care distorsionează comerţul; • reducerea sprijinului intern care distorsionează comerţul; • crearea de oportunităţi pentru noi pieţe; • protejarea calităţii înalte a produselor şi a opţiunii consumatorilor. La 28 octombrie 2005, UE a prezentat o ofertă cuprinzătoare şi ambiţioasă: • concurenţa la export – eliminarea totală a subvenţiilor la export până în anul 2013; • sprijin intern – reducerea de către UE, SUA şi Japonia a tuturor formelor de subvenţii; • accesul pe piaţă – reduceri tarifare de către ţările dezvoltate, între 35% şi 60%, în funcţie de nivelul tarifar; şi reduceri tarifare de către ţările în curs de dezvoltare într-o proporţie de 2/3 din nivelul reducerilor ţărilor dezvoltate. 5.2.2. Comerţul şi produsele neagricole Ca şi rundele precedente, Runda Doha ţinteşte reducerea taxelor vamale la produsele industriale pentru o liberalizare a comerţului
150

Universitatea SPIRU HARET

mondial. Cu toate acestea, ea este prima rundă care nu se bazează pe reciprocitate totală (fiecare membru reduce în mod egal taxele vamale). Runda Doha ţine cont de nivelul de dezvoltare al ţărilor participante, astfel încât ţările dezvoltate vor reduce mai mult taxele vamale decât ţările în curs de dezvoltare, iar ţările cel mai puţin dezvoltate nu vor fi obligate să reducă aceste taxe. UE vizează: • reduceri majore pentru cele mai mari taxe vamale; • flexibilităţi pentru ţările în curs de dezvoltare; • „Rundă pe gratis” pentru ţările cel mai puţin dezvoltate. Consolidarea taxelor vamale la produsele industriale dă o anumită siguranţă exportatorilor şi importatorilor, astfel că nu se mai pune în discuţie o creştere de taxe vamale neprevăzută. Totuşi, există mari decalaje între ţări în ce priveşte taxele vamale de import de produse industriale, ilustrate în tabelul următor. În % Media taxelor consolidate Media taxelor aplicate în 2005 *din cauza măsurilor antidumping UE doreşte ca ţările în curs de dezvoltate cele mai avansate să-şi consolideze în proporţie de 100% liniile tarifare, iar ţările în curs de dezvoltare cel mai puţin avansate să cunoască o creştere substanţială a procentului de consolidare. UE susţine, de asemenea, eliminarea barierelor netarifare, între care figurează taxele aplicate la export. 5.2.3. Comerţul şi dezvoltarea Dezvoltarea reprezintă conceptul-cheie al Rundei de negocieri. Declaraţia de la Doha cere tuturor ţărilor să contribuie la procesul de dezvoltare. Uniunea Europeană este un etalon în promovarea comerţului echitabil şi a dezvoltării durabile. UE doreşte să se asigure că noua Rundă de negocieri comerciale oferă ţărilor în curs de
151

UE 4,06

SUA 3,40

Brazilia 29,97 11,61

India 33,23 13,67

4,04 3,90*

Universitatea SPIRU HARET

dezvoltare posibilitatea creşterii economice şi urmăreşte cu atenţie rezolvarea necesităţilor celor 50 de ţări cel mai puţin dezvoltate. În perioada 2001-2004, UE a oferit 3,3 miliarde de euro (aproape 800 milioane pe an) pentru asistenţă referitoare la comerţ. Începând cu anul 2010, UE va oferi anual 2 miliarde de euro în total asistenţă pentru dezvoltare. Obiectivele principale ale UE în cadrul Rundei Doha sunt: • acces îmbunătăţit pe piaţă al ţărilor în curs de dezvoltare; • flexibilitate pentru ţările cel mai puţin dezvoltate; • mai multă asistenţă tehnică în privinţa comerţului. 5.2.4. Comerţul şi serviciile Extinderea rapidă a sectorului de servicii contribuie la creşterea economică şi la crearea de noi locuri de muncă, mai mult decât alte sectoare. UE este lider mondial în acest sector, deţinând 28% din exportul mondial de servicii în anul 2004 şi este interesată în deschiderea de noi pieţe pentru sectorul de servicii, precum şi în eliminarea barierelor inutile în calea dezvoltării acestora. În acest sens, obiectivele UE în cadrul DDA sunt: 1) extinderea comerţului cu servicii prin eliminarea barierelor în calea comerţului; 2) asigurarea unui cadru de reglementare transparent şi nediscriminatoriu; 3) ocrotirea serviciilor publice şi a valorilor colective; 4) acordarea de ajutor ţărilor în curs de dezvoltare pentru a beneficia de comerţul mondial cu servicii. 5.2.5. Reguli comerciale şi reglementarea diferendelor UE se preocupă constant ca sistemul comercial şi întreprinzătorii locali să nu fie dezavantajaţi de practici incorecte sau cauzatoare de prejudicii din partea altor parteneri comerciali. De asemenea, UE consideră că trebuie să se asigure că mecanismele de rezolvare a disputelor ivite sunt corecte pentru toate părţile implicate, deoarece existenţa unor proceduri corecte de reglementare a diferendelor este esenţială pentru derularea comerţului mondial.
152

Universitatea SPIRU HARET

Legislaţia şi procedurile actuale ale UE sunt de multe ori mai detaliate decât principiile aplicabile în OMC, de aceea UE este deschisă la discuţii, în cadrul rundei Doha, în scopul îmbunătăţirii regulilor comerciale existente şi aplicării lor unitare şi echitabile în cadrul sistemului. Obiectivele UE cu privire la regulile comerciale vizează: • menţinerea pieţelor deschise; • asigurarea comerţului loial; • implementarea obiectivă şi transparentă a legislaţiei. Obiectivele de bază ale UE privind reglementarea diferendelor comerciale dintre state sunt: • rezolvarea disputelor comerciale între membrii OMC; • asigurarea că toţi membrii OMC respectă regulile. În legătură cu aplicarea de către UE a regulilor OMC, sunt de reţinut următoarele: • dacă Comisia Europeană decide că este necesară iniţierea unei investigaţii, aceasta trebuie să se desfăşoare după un algoritm strict, urmând să ajungă la concluzii în 15 luni pentru cazurile antidumping şi 13 luni în cazurile antisubvenţii; • Comisia investighează toate părţile – importatorii, exportatorii, producătorii din UE – participante la investigaţie. Acestora li se creează condiţii optime pentru a-şi expune cazul şi, de asemenea, toate părţile au dreptul să facă apel. Utilizatorii şi consumatorii interni sunt, de asemenea, consultaţi, pentru a se asigura că orice procedură de acest tip nu este contrară interesului public din UE. In cazurile antisubvenţii, Comisia se consultă şi cu ţările nemembre UE interesate; • măsurile antidumping sunt cel mai frecvent aplicate, ca instrument de apărare comercială, în UE. Totuşi, impactul lor asupra comerţului UE nu trebuie exagerat, aceste măsuri acoperind doar cca 0.5% din totalul importurilor. UE este mai degrabă un utilizator moderat al măsurilor antidumping, fiind pe locul 10 între utilizatori la nivelul comerţului mondial.

153

Universitatea SPIRU HARET

6. ACORDURI COMERCIALE PREFERENŢIALE ÎNCHEIATE DE UE CU ŢĂRI TERŢE

Consideraţii generale Acordurile comerciale preferenţiale, de tip acorduri de comerţ liber, sunt acele acorduri prin care părţile au procedat la acordarea reciprocă a unor concesii (reduceri/eliminări de taxe vamale de import, contingente tarifare etc.). În baza acestor acorduri, produsele de export originare dintr-o ţară beneficiază de facilităţi suplimentare de acces pe piaţa ţării partenere. Acordurile de cooperare economică şi comercială (nepreferenţiale) implică nu doar prevederi comerciale, cum ar fi acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate, ci şi consultarea şi cooperarea în domeniile economic, ştiinţific şi tehnic. Astfel de acorduri au fost semnate cu ţările arabe exportatoare de petrol şi cu cele din Pactul Andin (1984), cu China (1984), cu statele ASEAN (1980) etc. Un model nou de acorduri de cooperare îl constituie cele încheiate în 1997-1998 cu Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova şi cu alte state din CSI, care poartă numele de Acord de parteneriat şi cooperare. Fără a excede cu mult cooperarea clasică, ele conţin elemente de noutate, cum ar fi clauza de democratizare, care se regăseşte şi în Acordurile europene încheiate cu ţările din Europa Centrală şi de Est. O formă nouă de acord este reprezentată de Acordul de stabilizare şi asociere, care se situează, din punct de vedere al conţinutului, între Acordul de parteneriat şi cooperare şi Acordul european, fără să stipuleze însă perspectiva aderării la UE. Acorduri de asociere Baza juridică a acestui tip de acord o constituie, în principal, art. 310 TCE (238 CEE), care prevede dreptul Comunităţii Europene
154

Universitatea SPIRU HARET

de a încheia acorduri cu state terţe prin care se stabilesc o asociere, acţiuni comune şi proceduri speciale de cooperare. În practică, cele mai multe acorduri de asociere au şi componente comerciale (cum ar fi reduceri tarifare sau eliminarea restricţiilor cantitative), astfel încât baza lor juridică include şi art. 133 TCE, iar, uneori, şi art. 308 TCE. Pot fi distinse trei tipuri de Acorduri de asociere: ● ca formă specială de asistenţă pentru dezvoltare (de exemplu, Acordurile de asociere încheiate de UE cu ţările din Africa, Pacific şi Caraibe sau cu ţările din bazinul Mării Mediterane); ● ca etapă preliminară aderării; ● ca substitut sau alternativă la statutul de membru al UE. (În acest scop a fost, iniţial, conceput Spaţiul Economic European între ţările CE şi cele din AELS, la 1.01.1984. O parte din statele AELS au aderat ulterior la UE – Suedia, Finlanda şi Austria). 6.1. Spaţiul Economic European (SEE) Spaţiul Economic European (format din Uniunea Europeană, pe de o parte, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, pe de altă parte), înfiinţat în 1993, presupune includerea în Piaţa Unică comunitară a celor 3 ţări. Cu Elveţia (care face parte din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb – AELS, dar care nu face parte din SEE), UE a încheiat şapte acorduri bilaterale privind: transportul terestru, transportul aerian, libera circulaţie a persoanelor, agricultura, cercetarea, achiziţiile publice şi barierele comerciale, acorduri care au intrat în vigoare în 2002. Aria de cuprindere a SEE: – libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor; – politici orizontale referitoare la cele patru libertăţi (politica socială, protecţia consumatorului, mediul înconjurător, statistică şi dreptul societăţilor comerciale); – participarea la programele UE, cooperarea în afara celor 4 libertăţi (cercetarea-dezvoltarea, serviciile de informare, educaţia, întreprinderea şi antreprenoriatul etc.).
155

Universitatea SPIRU HARET

SEE nu acoperă următoarele domenii: politicile comune ale UE în domeniile agriculturii şi pisciculturii, uniunea vamală, politica comercială comună, politica externă şi de securitate comună, justiţia şi afacerile interne. 6.2. Acorduri de Stabilizare şi Asociere Acordurile de Stabilizare şi Asociere încheiate de UE cu ţările din Balcani (Macedonia şi Croaţia) prevăd ca la importul pe piaţa UE să fie scutite de taxe vamale: • toate produsele industriale; • toate produsele agricole transformate; • produsele agricole cu excepţia cărnii de vită (vor exista anumite contingente pentru bovine vii), produse din peşte şi vin. Negocieri în curs în vederea încheierii unor Acorduri de Stabilizare şi Asociere au fost lansate cu Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina. 6.3. Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA) În cadrul acordului intitulat Măsurile Comerciale Autonome pentru Balcanii de Vest (septembrie 2000), Uniunea Europeană a introdus un nou regim comercial faţă de statele semnatare (Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, fosta Iugoslavie, inclusiv Kosovo, şi Macedonia) pentru eliminarea ultimelor măsuri tarifare în comerţul cu produse industriale (excepţie fac anumite produse textile şi aluminiul, în cazul Macedoniei), extinderea prevederilor liberatorii asupra unui număr mai mare de produse agricole şi de pescuit, ca şi extinderea includerii geografice şi prelungirea duratei de aplicare la peste cinci ani. Prevederile acestui acord au fost aplicate până la 31 decembrie 2005. Având în vedere faptul că, în ultimii 5 ani, preferinţele comerciale au constituit un element-cheie pentru revitalizarea economiilor din Balcanii de Vest, Comisia Europeană a prelungit termenul de acordare a Preferinţelor Comerciale Autonome până în anul 2010 pentru a menţine tendinţa ascendentă a dezvoltării economice a regiunii. Prin SPCA, UE acordă, pentru majoritatea bunurilor originare din ţările beneficiare ale Procesului de Stabilizare şi Asociere, scutiri de taxe vamale.
156

Universitatea SPIRU HARET

Produsele la care regimul este diferit: – cote tarifare preferenţiale se aplică pentru vin şi anumite produse din peşte; – zahărul este subiectul unor cote tarifare preferenţiale (excepţie face Croaţia, unde procesul negocierilor este în desfăşurare); – pentru bovine vii s-a eliminat doar taxa specifică de import, iar taxele vamale ad valorem de 20 % se aplică în continuare; – se aplică cote la produsele textile originare din teritoriile vamale Muntenegru şi Kosovo exportate pe piaţa din UE. Ţările beneficiare ale SPCA sunt: • Albania. Una dintre cerinţele majore impuse Albaniei de către UE o constituie liberalizarea progresivă a pieţei sale în maxim 10 ani. • Bosnia şi Herţegovina. Majoritatea produselor originare din Bosnia şi Herţegovina sunt exceptate de taxe vamale la importul în UE, fără impunerea de restricţii cantitative. • Serbia şi Muntenegru. UE le acordă, începând cu anul 2000, pe baze autonome, un regim comercial preferenţial. În baza Acordului privind comerţul cu produse textile dintre UE şi Serbia şi Muntenegru, semnat la 31 martie 2005, este deschisă practic piaţa UE pentru produsele textile ce provin din Serbia şi Muntenegru, dar Acordul implică şi obligaţia pentru partea sârbă, ca, treptat, până în ianuarie 2008, să elimine toate taxele vamale pentru produsele textile din UE. • Kosovo, provincie din sudul Serbiei aflată sub administrarea Naţiunilor Unite din 1999, beneficiază de asistenţă financiară şi de prevederile SCPA. Sub auspiciile prevederilor Pactului de Stabilitate, UNMIK-Kosovo (Misiunea Administrativă Interimară a Naţiunilor Unite în Kosovo) şi instituţiile din Kosovo au semnat Acorduri bilaterale de Comerţ Liber cu Albania, Croaţia, Macedonia şi cu Bosnia şi Herţegovina. 6.4. Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene În 1995, la Barcelona, a fost lansat Parteneriatul UE cu ţările mediteraneene (Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Siria, Turcia, Cipru, Malta, Autoritatea Palestiană), care prevedea crea-rea unei zone de liber schimb între statele semnatare, proiect ce ur-mează să se finalizeze până în anul 2010. De la 01.05.2004, Cipru şi Malta au devenit membri ai UE;
157

Universitatea SPIRU HARET

Au fost încheiate acorduri de asociere între UE şi Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea Palestiniană şi Tunisia, dintre acestea intrând deja în vigoare cele cu Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Maroc şi Tunisia şi, pe baze interimare, cele cu Liban şi Autoritatea Palestiniană; în ceea ce priveşte Siria, acordul se află încă în faza negocierilor. Spre deosebire de înţelegerile de cooperare semnate anterior, aceste acorduri furnizează cadrul necesar eliminării, la nivel bilateral, a restricţiilor comerciale asupra produselor industriale, precum şi al aplicării de concesii pentru comerţul cu anumite produse agricole şi de pescuit. A fost semnat un Acord de Asociere între UE şi Turcia, iar la data de 01.06.1996, Turcia a semnat Acordul de Uniune Vamală cu UE. Pe lângă faptul că s-au eliminat barierele tarifare şi netarifare între părţi, Turcia a adoptat taxe vamale comune cu UE la importul din terţe ţări. În acest cadru, ea a redus, în anul 2005, rata medie de protecţie vamală faţă de terţi la produsele industriale de la 16% la 4,2%. Taxele vamale la produsele agricole vor fi eliminate după adoptarea de către Turcia a Politicii Agricole Comune a UE. Unul din elementele politicii comerciale a UE în relaţie cu ţările mediteraneene îl constituie principiul cumulului pan-euro-mediteranean de origine al mărfurilor, care facilitează cooperarea economică şi schimburile comerciale între ţările participante la Parteneriatul EuroMediteranean (bunurile originare dintr-o ţară mediteraneană pot beneficia de preferinţe vamale la importul într-o altă ţară mediteraneană în măsura în care îndeplinesc prevederile Protocoalelor de reguli de origine, anexe ale Acordurilor de comerţ liber încheiate cu partenerii din această regiune, acorduri ce conţin reguli de origine identice şi conforme cu legislaţia comunitară). În prezent, Comisia Europeană negociază, cu statele participante la Parteneriatul Euro-Mediteranean, principalele componente ale propunerii de mandat fiind: – plasarea negocierii în cadrul politicii de vecinătate a UE; – liberalizarea „clasică” a comerţului la orizontul lui 2010, cu excepţii pentru produse sensibile, la care liberalizarea se va face gradual sau se va opri la un anumit stadiu; – asimetrie în calendarul de liberalizare; – măsuri de sprijin în domeniul dezvoltării durabile; – intensificarea negocierilor în domeniul agriculturii şi standardelor tehnice;
158

Universitatea SPIRU HARET

– lansarea negocierilor propriu-zise în domeniul serviciilor şi investiţiilor. 6.5. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din Africa Zona ţărilor ACP (Africa, Caraibe şi Pacific), în care peste 60% sunt ţări din Africa – La data de 23.06.2000 a fost semnat, la Cotonou, Acordul de parteneriat între UE şi ţările ACP, cu o valabilitate de 20 ani; – În prezent, 78 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou: 48 state africane (care acoperă toată Africa Sub-Sahariană, 15 state din Caraibe şi 15 state din Pacific); – Din 2003 s-au lansat negocieri regionale cu cele 6 regiuni (Africa de Vest, Africa Centrală, Africa de Est şi de Sud, Comunitatea Sud Africană, regiunile Caraibe şi Pacific), în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat economic. Zona Africa de Sud – Acordul referitor la Comerţ, Dezvoltare şi Cooperare încheiat de UE cu Africa de Sud a intrat în vigoare, pe baze provizorii, la 1 ianuarie 2000, iar de la 1.05.2004 se aplică integral. Acordul prevede liberalizarea în procent de 95% a exporturilor Africii de Sud către UE, în decurs de 10 ani de la semnarea acordului, precum şi în procent de 86% a exporturilor UE în Africa de Sud, într-o perioadă de 12 ani; – Acorduri similare de cooperare au fost semnate cu Botswana, Lesotho, Namibia, acele ţări africane partenere ale Africii de Sud în „Uniunea Vamală Sud – Africană”, dar, cum schimburile comerciale ale Uniunii cu aceste state sunt extrem de modeste, implicaţiile la nivelul comerţului comunitar nu sunt sesizabile. 6.6. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din America Latină Mexic Acordul de parteneriat economic, coordonare politică şi cooperare dintre UE şi Mexic, intrat în vigoare la 1 iulie 2000. Prin acest
159

Universitatea SPIRU HARET

Acord s-au realizat: promovarea comerţului de bunuri şi servicii şi încurajarea fluxului de investiţii reciproce; liberalizarea progresivă a schimbului de mărfuri; deschiderea pieţelor publice. Această înţelegere privind comerţul acoperă următoarele sectoare: accesul pe piaţă al bunurilor, regulile de origine, reglementările tehnice, măsurile de natură sanitară şi fitosanitară, măsurile de salvgardare, investiţiile, comerţul cu servicii, achiziţiile guvernamentale, politica concurenţială, drepturile de proprietate intelectuală, mecanismul disputelor. Pentru bunurile industriale, UE a eliminat până la 1 ianuarie 2003 toate taxele vamale, în timp ce termenul maxim pentru Mexic este 1 ianuarie 2007; pentru produsele agricole care intră sub incidenţa acestui acord, programul de liberalizare pentru UE are scadenţă anul 2008, iar pentru Mexic, anul 2010. Chile Acordul de asociere politică, economică şi de cooperare dintre UE şi Chile a fost semnat la 26 aprilie 2002; prevederile referitoare la comerţ se aplică, pe baze interimare, din 1 februarie 2003. Acordul conţine prevederi referitoare la: eliminarea barierelor în calea comerţului, liberalizarea investiţiilor şi a fluxurilor de capital, măsuri de natură sanitară şi fitosanitară, facilitarea comerţului, în special în domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, mecanismul de soluţionare a diferendelor.

160

Universitatea SPIRU HARET

7. ACORDURI COMERCIALE NEPREFERENŢIALE ÎNCHEIATE DE UE CU ŢĂRI TERŢE

7.1. Acord nepreferenţial încheiat cu Republica Moldova Republica Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu UE la 28 noiembrie 1994, acest acord reprezentând baza legală a relaţiilor UE – Republica Moldova. Începând cu 1 ianuarie 2006, Republica Moldova este beneficiară a Schemei Generalizate de Preferinţe Plus (SGP +), care constituie un regim preferenţial de comerţ oferit de UE pentru susţinerea dezvoltării şi bunei guvernări. Avantajul principal al acestui sistem constă în faptul că 7200 produse moldoveneşti beneficiează de acces liber pe piaţa UE, fiind scutite de plata taxelor vamale. Totodată, continuă dialogul cu UE în vederea includerii Moldovei pe lista ţărilor beneficiare de Preferinţe Comerciale Autonome ale UE (similare celor acordate de UE statelor din Balcanii de Vest), care va extinde şi mai mult lista produselor ce vor putea fi exportate în UE fără taxe vamale. 7.2. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Oceania Australia şi Noua Zeelandă, în principal, sunt exportatori importanţi de produse agricole. Cu ambele state, UE a încheiat acorduri în domeniul cooperării economice şi al standardizării. Interesele ofensive ale UE vizând mărirea exporturilor sale pe aceste pieţe sunt direcţionate, în principal, în sensul reducerii graduale a tarifelor de import. Media taxelor vamale aplicate de Australia se situează în jurul a 4,5%. Taxe vamale ridicate sunt aplicate în prezent pentru îmbrăcăminte (cca 25%), alte produse textile şi încălţăminte (15%), precum şi pentru automobile şi piese de schimb. În privinţa unei serii de produse agricole (brânză) şi pentru băuturile alcoolice, Australia aplică taxe vamale specifice, peste procentul de 5%.
161

Universitatea SPIRU HARET

7.3. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Orientul Mijlociu Bahrein, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au creat, în mai 1981, Consiliul de Cooperare a ţărilor arabe din Golf (CCG). În 1989, UE şi CCG au semnat un acord de cooperare, care prevedea facilitarea relaţiilor comerciale, cooperarea în domeniile industrial, energiei şi mediului înconjurător şi, totodată, începerea de negocieri în vederea încheierii unui acord de comerţ liber între cele două părţi. Semnarea unui asemenea acord a fost însă condiţionată de realizarea unei Uniuni vamale a ţărilor arabe din Golf (conform mandatului Consiliului UE din 2001) şi, în consecinţă, ţările participante la Consiliul de Cooperare au decis, în decembrie 2001, crearea, începând cu data de 1 ianuarie 2003, a Uniunii vamale, introducându-se şi un Tarif vamal comun aplicabil ţărilor din afara Consiliului de cooperare a ţărilor arabe din Golf; În prezent, Comisia Europeană poartă negocieri cu CCG în vederea încheierii unui Acord de comerţ liber. Obstacolele întâmpinate în cadrul consultărilor bilaterale se referă, în principal, la taxele vamale practicate de UE la importurile de produse petrochimice şi protecţia aplicată de statele membre CCG în sectoarele telecomunicaţii şi bancar. 7.4. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Nord Statele Unite ale Americii În 1995, s-a semnat documentul intitulat Noua Agendă Transatlantică, împreună cu Planul Comun de Acţiune UE – SUA. Elementul central al acestui Acord este reprezentat de intenţia creării unei pieţe comune transatlantice prin eliminarea graduală a barierelor în calea comerţului cu bunuri, servicii sau a investiţiilor. Pentru implementarea priorităţilor stabilite de Planul Comun de Acţiune a fost creat Grupul de lucru pentru Parteneriatul economic transatlantic, organism ce are rolul de a implementa iniţiative în domeniul comerţului menite să asigure dezvoltarea cooperării economice în beneficiul ambelor state.
162

Universitatea SPIRU HARET

Canada Cadrul juridic bilateral al relaţiilor cu UE este reprezentat de un Acord cadru pentru cooperarea economică şi în domeniul comerţului, precum şi de o serie de acorduri cu impact punctual, precum Acordul în domeniul cooperării vamale, standardizării, competiţiei şi sanitar – veterinar. În anul 2003, cele două părţi au semnat un Acord în domeniul comerţului cu vinuri şi băuturi spirtoase, acord ce prevede reguli pentru recunoaşterea reciprocă a practicilor oenologice şi a indicaţiilor geografice în domeniu. 7.5. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Sud MERCOSUR A fost creat în 1991 şi reprezintă cel mai relevant bloc comercial sud-american (peste 200 milioane locuitori şi un PIB de peste 700 miliarde de dolari), format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Relaţiile comerciale dintre UE şi MERCOSUR sunt de cooperare bilaterală şi multilaterală în cadrul OMC. Din anul 2000, UE şi MERCOSUR sunt în proces de negociere a unui Acord de asociere biregional, care include şi o zonă de comerţ liber. Pactul Andin (Comunitatea Andină de Naţiuni – CAN) Acest aranjament cuprinde Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru şi Venezuela. Primul acord de cooperare a CAN cu UE, incluzând clauza naţiunii celei mai favorizate şi elementele de cooperare economică tradiţională, a fost semnat în decembrie 1983 la Cartagena, dar n-a intrat în vigoare decât în februarie 1987. În 1993, acordul a fost reînnoit, iar prevederile sale au cuprins şi măsuri referitoare la protecţia drepturilor omului şi a sănătăţii mediului. Obiectivul comun este încheierea unui Acord de Asociere UE-CAN, în care scop a fost lansat, în decembrie 2005, un exerciţiu-mecanism de evaluare-examinare a procesului de integrare economică regională în cadrul Comunităţii Andine. 7.6. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America Latină şi Centrală Grupul de la Rio Acest grup numără în prezent 11 membri, reunind toate statele ce fac parte din Asociaţia latino-americană de integrare: Argentina,
163

Universitatea SPIRU HARET

Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay, Peru, Uruguay şi Venezuela. Conferinţa ministerială de la Roma din decembrie 1990 a instituţionalizat dialogul dintre Grupul de la Rio şi UE, principalele teme de discuţie fiind: cooperarea economică, mediul, principiile democraţiei, combaterea terorismului şi a traficului de narcotice, integrarea regională etc. Piaţa comună centramericană Această formă de colaborare regională a rezultat din „Tratatul general de integrare economică centramericană” semnat în 1960 de Guatemala, Salvador, Honduras şi Nicaragua, la care s-a adăugat Costa Rica în 1962. În 1962 a fost semnat de către cele cinci ţări un „Acord multilateral tranzitoriu de liber-schimb”. UE a încheiat un acord cadru de cooperare cu aceste ţări, semnat la 22.12.2003, şi are în vedere semnarea unui Acord de asociere UEAmerica Centrală. 7.7. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Asia ASEAN (Indonezia, Malaysia, Singapore, Filipine, Thailanda, Vietnam, Cambodgia, Brunei, Birmania şi Laos) Acordul general de cooperare UE – ASEAN, semnat în 1980, reprezintă baza juridică a relaţiilor comerciale bilaterale, caracterizate de un surplus comercial în favoarea ASEAN de aproape 30 de miliarde de euro. Principalele produse exportate de cele 10 state ASEAN sunt echipamentele industriale, produsele agricole şi produsele textile. UE analizează posibilitatea de a încheia un Acord de Comerţ liber cu ASEAN. Japonia UE are încheiate două acorduri specifice cu Japonia: un Acord referitor la recunoaşterea reciprocă a evaluărilor de conformitate pentru o serie de produse industriale (echipamente de telecomunicaţii, echipamente electrice, produse farmaceutice şi produse ale industriei chimice), precum şi un Acord privind cooperarea în sectorul practicilor anticoncurenţiale. UE mai are în vedere implementarea parteneriatului cu Japonia.
164

Universitatea SPIRU HARET

R. Coreea UE reprezintă pentru R. Coreea a treia piaţă de desfacere, ca mărime, pentru produsele sale destinate exportului, în special echipamente industriale, textile şi utilaje pentru transport. Importurile de produse comunitare pun accent pe echipamente industriale şi produse ale industriei chimice. În aprilie 2001, cele două părţi au semnat Acordul Cadru de Cooperare şi Comerţ, document care defineşte liniile directoare ale relaţiilor bilaterale. Între cele două părţi există, de asemenea, un Acord în domeniul cooperării vamale, precum şi un Acord în domeniul telecomunicaţiilor. R. P. Chineză În 1985 s-a încheiat Acordul de cooperare comercială şi economică între Comunitatea Economică Europeană şi R.P. Chineză, prin care cele două părţi îşi acordau reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate. Obiectivele Acordului au fost, în principal, comerciale: promovarea şi intensificarea schimburilor, dezvoltarea cooperării economice şi încurajarea investiţiilor. În 2003, Comisia Europeană a adoptat un document de orientare intitulat „Interese comune şi provocări în relaţia UE-China spre un parteneriat matur”. În acest document, Comisia Europeană propunea diferite iniţiative privind adoptarea cerinţelor OMC, programul de la Doha pentru dezvoltare, integrarea regională, drepturile de proprietate intelectuală, sprijinirea iniţiativelor industriei comunitare, precum şi alte măsuri legate direct de comerţ, printre care şi comerţul şi investiţiile. UE are în vedere, în această etapă, definirea unui acord-cadru privind reglementarea relaţiilor contractuale ale cooperării bilaterale cu R.P. Chineză şi implementarea parteneriatului UE-R.P. Chineză. India Uniunea Europeană a încheiat cu India o serie de acorduri specifice, precum Acordul în domeniul comerţului cu zahăr, Acordul de cooperare vamală şi Acordul general de cooperare (acoperă domenii precum comerţul, cooperarea economică, agricultura, turismul etc.). Acordul în domeniul comerţului cu zahăr prevede achiziţionarea de către UE a unei cantităţi de zahăr, brut sau rafinat, la preţuri fixe, stabilite pe bază anuală.
165

Universitatea SPIRU HARET

UE are în vedere relansarea negocierilor cu India pentru un Acord general de comerţ şi investiţii, precum şi implementarea parteneriatului UE- India. 7.8. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din CSI* Federaţia Rusă UE a încheiat cu Federaţia Rusă un Acord de parteneriat şi cooperare, care a intrat în vigoare în decembrie 1997. Uniunea Europeană este principalul partener comercial-economic al Federaţiei Ruse. La rândul său, Federaţia Rusă deţine primul loc în lista furnizorilor gazelor naturale pentru UE şi locul doi la capitolul livrărilor de petrol. Pe agenda negocierilor la cel mai înalt nivel UE-Federaţia Rusă figurează subiecte precum cooperarea în domeniul energiei şi mediului, aderarea Rusiei la OMC, crearea şi implementarea unui Spaţiu Economic Comun UE-Federaţia Rusă. Ucraina În aprilie 2005, UE şi Ucraina au început un studiu în vederea analizării condiţiilor economice necesare încheierii unui Acord de comerţ liber. La 9 martie 2005, între UE şi Ucraina s-a semnat Acordul privind comerţul cu produse textile. Începând din mai 2005, Guvernul Ucrainei a eliminat regimul cotelor pentru smoală, precum şi sistemul licenţierii pentru carne, produse din carne şi minereu de fier, iar la 27 iulie 2005, între UE şi Ucraina s-a semnat Acordul privind comerţul cu produse siderurgice în perioada 2005 – 2006. Acorduri de Parteneriat şi Cooperare au mai fost încheiate de UE cu Armenia (intrat în vigoare la 1 iulie 1999), Azerbaidjan (1 iulie 1999), Georgia (1 iulie 1999), Kazahstan (1 iulie 1999), Kirghistan (1 iulie 1999), Rep. Moldova (1 iulie 1998), Ucraina (1 iulie 1998), Uzbekistan (1 iulie 1999).

*

CSI – Comunitatea Statelor Independente

166

Universitatea SPIRU HARET

B. POLITICI SECTORIALE ALE UNIUNII EUROPENE
1. COMERŢUL CU PRODUSE AGRICOLE Comerţul cu produse agricole ocupă un rol important în politica comercială a Uniunii Europene, UE fiind primul importator mondial şi, respectiv, al doilea exportator mondial de produse agricole. Comerţul cu produse agricole este unul din dosarele cele mai sensibile pentru UE în negocierile comerciale multilaterale DDA. Obiectivul UE este de a promova dezvoltarea durabilă şi dreptul de a menţine un model de agricultură care răspunde cerinţelor în materie de protecţie a mediului, dezvoltării durabile, securităţii alimentare şi preocupărilor consumatorilor. În ceea ce priveşte gestionarea comerţului cu produse agricole, pentru produsele acoperite de o organizare comună de piaţă (OCP), statele membre eliberează certificate de import şi export în baza reglementărilor comunitare specifice. Administrarea contingentelor tarifare (GATT şi a celor din cadrul acordurilor comerciale preferenţiale) se face în baza unui certificat de import eliberat de către autorităţile vamale din statele membre (cu excepţia cărnii de porc, cărnii de vită şi brânzeturilor, în cazul cărora aceste certificate sunt eliberate de Ministerele Agriculturii/ Agenţiile de Intervenţie). La nivelul UE, administrarea se face de către DG TAXUD sau DG AGRI (pentru cele 3 produse), autorităţile naţionale fiind legate online cu acestea.

167

Universitatea SPIRU HARET

2. COMERŢUL CU PRODUSE TEXTILE

UE joacă un rol important în comerţul mondial cu produse textile, fiind cel mai mare exportator mondial şi, respectiv, al doilea importator mondial, după SUA. După expirarea la 1 ianuarie 2005 a Acordului OMC privind textilele şi articolele de îmbrăcăminte, piaţa comunitară s-a confruntat cu un aflux important de importuri de astfel de produse originare din R.P. Chineză, în cea mai mare parte. Datele statistice referitoare la importurile UE din R.P. Chineză arată, în prima parte a anului 2005, o creştere cu peste 25%, valoric, şi peste 40%, în volum. Pentru produsele liberalizate în 2005, cota de piaţă deţinută de R.P. Chineză a crescut cu 145% în volum şi 95% valoric. Cotele de piaţă deţinute înainte de 2005 de Pakistan, Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud etc. au fost preluate de către R.P. Chineză. Această explozie a importurilor de produse textile originare din R.P. Chineză pe piaţa comunitară a determinat lansarea, la 24 aprilie 2005, a unei investigaţii pentru adoptarea de măsuri de salvgardare împotriva a 9 categorii de produse textile. Investigaţia a fost lansată în conformitate cu prevederile Protocolului de Aderare a R.P. Chineze la OMC din 2001, care conţinea şi o clauză specifică de salvgardare pentru textile. În urma acordului dintre R.P. Chineză şi UE din 10 iunie 2005, cele două părţi au convenit un control strict al creşterii importurilor de textile pe piaţa comunitară pentru un număr de 10 categorii de produse textile. Comisia Europeană administrează la nivelul Comunităţii autorizaţiile de import pentru produsele textile care fac obiectul cotelor sau măsurilor de supraveghere aplicabile produselor textile şi
168

Universitatea SPIRU HARET

articolelor de îmbrăcăminte, printr-un Sistem Integrat de Gestiune a Licenţelor „SIGL” („Système Intégré de Gestion de Licenses”), care asigură legătura cu departamentele din statele membre ce eliberează aceste documente. Sistemul Integrat de Gestiune a Licenţelor „SIGL” oferă informaţii privind gradul de utilizare a cotelor şi cantităţilor eliberate pentru produsele sub supraveghere (în funcţie de autorizaţiile de import eliberate), pe categorii de produse textile, pe ţări exportatoare (inclusiv pentru operaţiunile de perfecţionare activă). Sistemul este actualizat de două ori pe zi. Măsurile de politică comercială ale UE în domeniul comerţului cu produse textile prevăd: • limite cantitative la importul din R.P. Chineză, Coreea de Nord, Uzbekistan şi Muntenegru: importul se face pe baza unei licenţe de import eliberate de autorităţile competente din statele membre/departamente de comerţ pe baza unei licenţe de export; • sisteme de dublă supraveghere: acestea nu sunt limitări cantitative, însă importul se face pe baza unei licenţe de import eliberate de autorităţile competente/departamente de comerţ din statele membre în baza unei licenţe de export (ţările şi produsele sunt indicate în Tabelul A al Reglementarii 3030/93, cu amendamentele ulterioare); • sisteme de unică supraveghere: se eliberează un document de supraveghere de către autorităţile competente din statele membre/ departamente de comerţ (ţările şi produsele sunt indicate în Tabelul B al Reglementarii 3030/93, cu amendamentele ulterioare); • sistem de supraveghere statistică a posteriori, efectuat de autorităţile vamale după realizarea importului şi pentru care se face o raportare periodică (în ziua a 12-a a lunii pentru luna precedentă) pentru produsele indicate în Tabelele C şi D ale Reglementării nr. 3030/93.

169

Universitatea SPIRU HARET

3. COMERŢUL CU PRODUSE SIDERURGICE

Pentru majoritatea produselor siderurgice, taxele vamale la importul în UE sunt 0%. La 23 aprilie 2002, Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a expirat, în prezent, politica comercială comună pentru aceste produse fiind „acoperită” de Tratatul Comunităţilor Europene. Astfel, regulile aplicabile comerţului cu produse siderurgice au fost integrate în Politica Comercială Comună (salvgardarea şi supravegherea statistică) sau aliniate la aceasta (antidumping sau antisubvenţie). În domeniul comerţului cu produse siderurgice, la nivelul UE, funcţionează/se aplică: – sistemul de supraveghere (prior surveillance) la importul majorităţii produselor siderurgice, care a fost pus în aplicare în martie 2002 (în contextul măsurilor de salvgardare impuse în acea perioadă de SUA). Supravegherea se face în baza Reglementării Comisiei nr. 1337/2002 din 24 iulie 2002, pe baza unor documente de supraveghere/autorizaţii de import eliberate de autorităţile competente din statele membre/departamente de comerţ. Autorizaţiile de import se eliberează automat; – acordurile de dublă supraveghere fără limite cantitative: cu Macedonia (încheiat în 2002, pe o perioadă nelimitată), Rep. Moldova (încheiat în 2004, pentru 2 ani) şi România (a expirat la data aderării la UE). Importul se face pe baza unui licenţe de import eliberate de autorităţile competente din statele membre în baza unui certificat de import; – acordurile bilaterale: cu Fed. Rusă (3 noiembrie 2005), Ucraina (29 iulie 2005) şi Kazahstan (19 iulie 2005), care prevăd
170

Universitatea SPIRU HARET

limite cantitative la import administrate pe baza unui sistem similar, ca în cazul dublei supravegheri. Ele vor expira la momentul aderării acestor ţări la OMC. Administrarea la nivelul Comisiei Europene se face prin acelaşi sistem utilizat pentru produsele textile, şi anume Sistem Integrat de Gestiune a Licenţelor „SIGL” (care asigură legătura cu departamentele de comerţ din statele membre). Trebuie precizat că, în domeniul comerţului cu produse siderurgice, UE acordă o atenţie deosebită discuţiilor/negocierilor din cadrul OCDE. La solicitarea SUA, în cadrul OCDE a fost creat, în 2001, un Grup la nivel înalt privind oţelul pentru discutarea aspectelor comerciale legate de existenţa unor capacităţi de producţie ineficiente şi de necesitatea eliminării subvenţiilor. La acest grup participă şi ţări producătoare nemembre ale OCDE (India, Brazilia, Fed. Rusă şi Ucraina). Grupul a decis negocierea unui Acord pentru eliminarea subvenţiilor în domeniu acordate producătorilor (Steel Subsidies Agreement), însă în prezent negocierile sunt blocate, în mare parte, din cauza divergenţelor între SUA şi UE.

171

Universitatea SPIRU HARET

C. ALTE MĂSURI COMERCIALE ADOPTATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ
1. IDENTIFICAREA ŞI ELIMINAREA BARIERELOR TEHNICE LA EXPORTUL PE TERŢE PIEŢE Pentru exportatorii comunitari, Comisia Europeană a pus în aplicare un instrument Trade Barriers Regulation (TBR), menit a-i sprijini în identificarea şi eliminarea obstacolelor (mai ales, tehnice) şi practicilor comerciale neloiale, cu care se confruntă aceştia pe terţe pieţe. În acest sens, în decembrie 1994 a fost adoptat Regulamentul Consiliului nr. 3286/94, care se aplică din 1 ianuarie 1995. De atunci au fost iniţiate 24 de proceduri de examinare a TBR pentru o varietate de sectoare (muzică, textile, băuturi alcoolice etc.) din ţări precum Brazilia, Canada, Japonia, Turcia etc. Soluţionarea s-a realizat fie prin negociere directă între UE şi ţara respectivă, fie prin apel la Organismul de reglementare a diferendelor din OMC.

172

Universitatea SPIRU HARET

2. ACORDAREA DE CREDITE DE EXPORT

La nivelul UE, sprijinul direct al guvernului sau în numele guvernului pentru exportul de mărfuri şi servicii se poate acordă în condiţiile respectării prevederilor Deciziilor 2001/76/CE şi 2001/77/CE şi ale Directivei 98/29/CE şi constă în: – garantarea sau asigurarea creditelor de export; – finanţare directă/indirectă şi refinanţare sau prin intermediul ratei dobânzii; – o combinaţie a celor două categorii de instrumente menţionate. Legislaţia comunitară în domeniul creditelor de export (menţionată mai sus) are la bază, în cea mai mare parte, aranjamentele şi înţelegerile din cadrul OCDE. Principalul aranjament, care este transpus în legislaţia comunitară, este cel privind „îndrumările” pentru susţinerea oficială a creditelor de export/Arrangement on Guidelines for officially supported export credits, menit a crea un cadru pentru utilizarea creditelor de export în scopul evitării distorsionării comerţului. O variantă actualizată se aplică de la începutul lunii iulie 2005 şi conţine noi prevederi privind schemele de rambursare, tranzacţiile pentru proiectele finanţate şi proiectele în domeniile promovării energiei regenerabile şi aprovizionării cu apă şi tratării apei. La nivelul UE, discutarea aspectelor legate de creditele de export şi alte instrumente de stimulare se face în cadrul Grupului de lucru „Credite de export” al Consiliului. În domeniul agriculturii, promovarea exportului pentru o serie de produse se realizează prin acordarea de restituiri la export pe baza diferenţei dintre preţurile mondiale (mai reduse) şi cele europene (mai mari), pentru care există reglementări sectoriale specifice.
173

Universitatea SPIRU HARET

3. APLICAREA DE CĂTRE OPERATORII ECONOMICI DIN ROMÂNIA A POLITICII COMERCIALE COMUNE A UNIUNII EUROPENE

Prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, tratatele constitutive ale UE devin parte integrantă a legislaţiei României. Astfel, în condiţiile aderării României la UE, principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern se aplică şi în ţara noastră. România a avut obligaţia de a modifica, conform Tratatului de aderare, până la data aderării, tratatele încheiate cu state terţe care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. În caz contrar, aceste tratate au fost denunţate. Începând de la 1 ianuarie 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, competenţele naţionale în elaborarea şi aplicarea politicii comerciale externe a României s-au transferat la nivelul Uniunii Europene, care exercită în comun cu celelalte ţări ale Uniunii aceste competenţe, respectiv are, după cum am văzut, o politică comercială comună în relaţiile cu terţe ţări extracomunitare. Instituţia comunitară care îndeplineşte această atribuţie în cadrul Uniunii Europene este Comisia Europeană. Ea îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu mandatul primit de la Consiliul de Miniştri al Comunităţii şi în strânsă legătură cu statele membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, Capitolul 26 – Relaţii externe, în cadrul negocierilor, România a acceptat în întregime legislaţia comunitară vizând relaţiile externe. În acest context, o dată cu aderarea la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, România aplică politica comercială comună a UE, respectiv: - tariful vamal comun, faţă de terţe pieţe extracomunitare; - schema de preferinţe generalizate (SGP) a UE; - măsurile de apărare comercială ale UE;
174

Universitatea SPIRU HARET

- acordurile preferenţiale comerciale şi de cooperare încheiate de UE cu ţările terţe; angajamentele comerciale luate de UE în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În ceea ce priveşte statistica comerţului exterior al Uniunii Europene, aceasta reflectă fluxurile de export şi import de bunuri ale statelor membre ale UE, luate în ansamblul lor, pe care acestea le desfăşoară cu ţările terţe din toate continentele lumii. Datele sunt colectate de autorităţile vamale cu ocazia procesării declaraţiilor vamale de export şi import. Acestea constituie baza pentru întocmirea statisticii de comerţ exterior extracomunitar a UE, care este denumită EXTRASTAT. 3.1. Regimul exportului UE După 1 ianuarie 2007, exportatorii din România aplică principiul libertăţii de a exporta către terţe ţări (din afara UE). Totuşi, în cazuri justificate, reglementările UE permit unui stat membru să menţină şi să introducă restricţii cantitative sau chiar interdicţii pentru unele exporturi. Astfel de măsuri de protecţie vizează îndeosebi produsele de bază, ele fiind adoptate de către Consiliul UE (cu majoritate calificată), la propunerea Comisiei Europene. Exportul de bunuri culturale nu trebuie să cuprindă categoria de bunuri făcând parte din tezaurele naţionale ale ţărilor membre ale UE. Pentru exportul de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, autoritatea competentă în România care urmăreşte respectarea cadrului juridic comunitar este Agenţia Naţională de Control a Exporturilor (ANCEX), din subordinea Ministerului Afacerilor Externe. 3.2. Regimul importului UE După cum s-a arătat anterior, principalul instrument al politicii comerciale comune a UE în materie de import este tariful vamal comun, care cuprinde taxele vamale aplicate importurilor din ţări terţe extracomunitare, de către toate statele membre ale UE, în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. De la 1 ianuarie 2007, de când România are statut de ţară membră a UE, aplicarea tarifului vamal comun se face fără a mai fi nevoie de adoptarea unei legislaţii naţionale specifice. Deci, România, odată cu aderarea la UE, aplică regimul comercial de import comun al UE. Aceasta înseamnă punerea în circulaţie
175

Universitatea SPIRU HARET

(prin declaraţie vamală de import) a produselor importate din ţări terţe şi aplicarea de taxe vamale prevăzute în tariful vamal comun al UE (publicat în „Jurnalul Oficial” nr. 301/31.10.2006). Importatorii din România trebuie să cunoască faptul că nivelul taxelor vamale aplicabil va fi, în ansamblu, mai redus faţă de nivelul taxelor vamale de import aplicate în ţara noastră până la 31 decembrie 2006. Este important de subliniat că aplicarea tarifului vamal comun conduce la obţinerea, de către importatorii din România, a unor condiţii de acces la mărfurile de import din terţe pieţe extracomunitare, similare tuturor statelor din UE. Operatorii economici din România care doresc informaţii în detaliu legate de Nomenclatura Combinată (clasificare bunuri, codificare etc.) se pot adresa direct Autorităţii Naţionale a Vămilor sau pot consulta site-ul acesteia: www.customs.ro. Informaţii referitoare la regulile de origine a bunurilor importate se pot obţine de pe acelaşi site menţionat mai sus. Totodată, pentru stabilirea de către operatorii noştri economici a planurilor de afaceri, în condiţiile aderării României de la 1 ianuarie 2007 la UE, va putea fi accesată direct de pe site-ul UE baza de date a Tarifului Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC). Astfel se pot obţine informaţii detaliate cu privire la taxele vamale şi alte elemente ale regimului de import (SGP, regim preferenţial, taxe antidumping ş.a.) pe produs (conform Nomenclaturii Combinate) în funcţie de ţara de origine a importurilor. Este importantă şi cunoaşterea de către operatorii economici din România a regulilor generale comune de import ale UE elaborate în baza principiului libertăţii importului, dar şi a procedurilor care permit UE să aplice, dacă este necesar, măsuri de supraveghere şi de salvgardare care se impun pentru a-şi apăra interesele. Astfel de reguli generale de import vizează şi regimul importurilor în UE din unele ţări terţe cu monopol de stat al comerţului exterior (exemplu: produse originare din CSI, R.P. Chineză şi alte ţări cu acelaşi regim, îndeosebi din Asia). De asemenea, este obligatorie însuşirea de către operatorii economici din România a procedurii privind administrarea cotelor cantitative (contingentelor) pe bază de cereri de licenţă tip ale Comunităţii. Pentru informaţii suplimentare privind această temă poate fi consultat site-ul Comisiei Europene www.europa.eu.int. şi în mod
176

Universitatea SPIRU HARET

special secţiunea rezervată Direcţiei Generale pentru Comerţ a Comisiei Europene. Cât priveşte administrarea cotelor tarifare, informaţiile se pot obţine prin accesarea băncii de date a UE „Quotas& ceilings – EUROPA”, care este utilizată pentru administrarea contingentelor tarifare preferenţiale convenite în cadrul GATT/OMC sau a acordurilor comerciale preferenţiale (care se realizează de către DG TAXUD) (Direcţia Generală de Impozite şi Uniune Vamală). Ea indică balanţa pentru fiecare contingent în momentul activării, precum şi pentru anii anteriori. 3.3. Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP) De la 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a UE, ţara noastră este parte la Sistemul Generalizat de Preferinţe al UE în calitate de donator de preferinţe (vamale). Acestă situaţie se deosebeşte radical de perioada anterioară, până la 31 decembrie 2006, când România se afla pe listele beneficiarilor SGP, respectiv, se bucura din partea ţărilor dezvoltate de un tratament mai favorabil privind nivelul taxelor vamale de import aplicabile exporturilor din România. Noua poziţie a României de ţară donatoare în cadrul SGP al UE pentru 113 ţări beneficiare conduce la următoarele avantaje pentru operatorii noştri economici: - efectuarea de importuri de materii prime şi materiale din ţările în curs de dezvoltare beneficiare de SGP, la care se aplică un nivel de taxă vamală mai mic, inclusiv scutirea de taxă vamală la produse care nu se realizează în ţară şi care stau la baza producţiei de export şi a eficientizării acestuia prin costurile mai reduse ale importurilor respective; - obţinerea în condiţii mai avantajoase de materii prime şi materiale necesare producţiei interne; - completarea resurselor interne prin importuri de materii prime şi materiale cu costuri mai mici, urmare a eliminării sau reducerii taxelor vamale de import. În concluzie, de la 1 ianuarie 2007, România a devenit donator de preferinţe ca stat membru al UE şi aplică schema comunitară în vigoare pe perioada 2006-2008, nemaifiind beneficiar al SGP. În
177

Universitatea SPIRU HARET

această schemă SGP cuprinde trei acorduri pentru care preferinţele vamale diferă în funcţie de regimul aplicat ţării beneficiare, respectiv: 1) regimul general SGP; 2) regimul special (SGP+) pentru încurajarea dezvoltării durabile şi a bunei guvernări; 3) regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate. Totodată, România, ca membră a UE de la 1 ianuarie 2007, s-a retras din două aranjamente încheiate între ţările în curs de dezvoltare, din care făcea parte, respectiv, Protocolul celor 16 (P16) şi Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (SGPC). 3.4. Măsurile de apărare comercială Instrumentele de apărare comercială ale UE, după cum s-a văzut anterior, sunt: măsuri antidumping, măsuri antisubvenţie şi măsuri de salvgardare. Operatorii români trebuie să ştie că, începând cu 1 ianuarie 2007, măsurile de apărare comercială în vigoare în ceea ce priveşte România nu vor mai fi aplicabile şi viceversa, deoarece statele membre comunitare formează o piaţă unică, iar în interiorul Uniunii Europene nu este posibilă luarea de măsuri de apărare comercială între statele membre. De la 1 ianuarie 2007, de asemenea, toate importurile din ţări terţe în Uniunea Europeană, extinsă la 27 de state, deci incluzând şi România, sunt supuse măsurilor de apărare comercială aflate în vigoare în cadrul UE, aplicându-se în mod automat. Cât priveşte măsurile de apărare comercială adoptate de România împotriva unor ţări terţe, acestea vor înceta să se mai aplice. Totodată, după 1 ianuarie 2007, investigaţiile de apărare comercială în curs de desfăşurare în Uniunea Europeană continuă, cu excepţia celor care au în vedere produsele de provenienţă din România. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2007, măsurile de apărare comercială adoptate de ţări terţe împotriva UE pe ansamblu sunt extinse şi asupra României, ca stat membru al UE, de către ţările respective, conform legislaţiei acestora din urmă. Operatorii economici din România trebuie să cunoască şi faptul că, în conformitate cu reglementările comunitare, Comisia Europeană iniţiază şi efectuează investigaţiile de apărare comercială pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. Ghidul elaborat de Comisia
178

Universitatea SPIRU HARET

Europeană intitulat Opening Markets for European Exporters: The Trade barriers regulation (TBR) este un instrument de acţiune, inclusiv pentru operatorii din România, împotriva barierelor comerciale puse în aplicare de ţări terţe prin reglementări naţionale ale acestora, care pot contraveni regulilor internaţionale convenite, în special celor ale OMC. 3.5. Acordurile comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe Ansamblul de acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu terţe ţări, după cum am văzut, prezintă o gamă largă de tipuri: acord comercial preferenţial (denumit şi acord de comerţ liber), acord de cooperare economică şi comercială (pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate), inclusiv sub forma de acord de parteneriat şi cooperare, acord de asociere, acord de stabilizare şi asociere, Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (având ca beneficiare ţările din Balcanii de vest), Parteneriatul UE cu ţările mediteraneene, acorduri preferenţiale cu ţările în curs de dezvoltare APC (Africa, Pacific, Caraibe), Acordul referitor la Comerţ, Dezvoltare şi Cooperare cu Africa de Sud, Acorduri preferenţiale cu ţările din America Latină (Mexic şi Chile). România, din momentul aderării la UE, s-a retras din toate acordurile pe care le încheiase anterior aderării la UE (spre exemplu, acordurile de comerţ liber încheiate în plan bilateral cu Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru şi Macedonia), precum şi din Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA). La aceeaşi dată, România s-a retras şi din Acordurile de Comerţ Liber încheiate cu Israel şi Turcia, ţări din zona Euro-Mediteraneeană. De la 1 ianuarie 2007, România, ca membru al UE, aplică toate prevederile din acordurile comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe extracomunitare. 3.6. Acordurile comerciale nepreferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe UE a încheiat astfel de acorduri, după cum am arătat anterior, cu ţări aflate pe toate continentele (Europa, America de Nord şi de Sud,
179

Universitatea SPIRU HARET

Asia şi Oceania) şi din câteva zone importante ale lumii (CSI şi Orientul Mijlociu), inclusiv cu ţări din America centrală. În contextul în care, la data de 1 ianuarie 2007, România a aderat la UE şi aplică politica comercială comună faţă de ţări terţe, au avut loc următoarele modificări faţă de fosta sa politică comercială externă: a) A încetat valabilitatea Acordului de Comerţ Liber dintre România şi Republica Moldova; b) România nu mai beneficiază de Sistemul Generalizat de Preferinţe Vamale (SGP), din partea unor state din CSI (exemplu, Federaţia Rusă), care aplicau reduceri de taxe vamale la importul anumitor produse originare din România; c) România s-a retras din cadrul Sistemului Global de Preferinţe Comerciale (SGPC), prin care ţara noastră acorda unora dintre statele în curs de dezvoltare din Orientul Mijlociu reduceri de taxe vamale; d) În raporturile cu R.P. Chineză, România va prelua politica comercială comună a UE în ceea ce priveşte accesul pe piaţa comunitară a produselor textile de origine chineză, respectiv, va aplica un sistem de dublă supraveghere, având ca scop prevenirea eventualelor perturbări ale pieţei de profil cauzate de nivelul ridicat al acestor tipuri de importuri. Totodată, România se va alinia la eforturile UE menite să asigure deschiderea pieţelor de profil chineze, în special în ceea ce priveşte ponderea capitalului străin în sectoare precum construcţiile, domeniul financiar-bancar, al asigurărilor, telecomunicaţiilor sau construcţiilor de automobile şi facilitarea accesului la materiile prime ale R. P. Chineze; e) În ceea ce priveşte relaţiile comerciale cu India, România se va alătura demersurilor întreprinse de UE în vederea simplificării procedurilor de import aplicate în prezent de India, precum şi pentru eliminarea unor serii de bariere netarifare în calea comerţului, în special referitor la reglementările în domeniul standardizării, al certificatelor sanitar-veterinare şi fito-sanitare. Tabelul 7 permite să cunoaştem amplitudinea modificării cadrului juridic comercial extern al României, din momentul aderării la 1 ianuarie 2007, respectiv al aplicării de către ţara noastră a politicii comerciale comune a UE cu ţările din afara zonei UE.
180

Universitatea SPIRU HARET

Tabelul 7 Impactul aplicării politicii comerciale comune a UE, de la 1 ianuarie 2007, în relaţiile comerciale ale României cu ţările din afara zonei UE
EUROPA NECOMUNITARĂ Federaţia Rusă Macedonia Turkmenistan Georgia Rep. Moldova Turcia Kazahstan Serbia Ucraina AFRICA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU Algeria Ghana Madagascar Siria Angola Iordania Maroc Sudan Arabia Saudită Iran Mauritius Swaziland Benin Irak Mozambic Tanzania Botswana Israel Namibia Togo Burundi Kenya Nigeria Tunisia Camerun Kuweit Qatar Uganda Egipt Lesoto Rep. Africa de Sud Emiratele Arabe Liban Ruanda Unite Etiopia Libia Seychelles AMERICA Argentina Chile Mexic Uruguay Brazilia Columbia Peru Venezuela Canada Cuba SUA ASIA-OCEANIA Australia India Pakistan Vietnam R.P.Chineză Indonezia Singapore Coreea de Sud Japonia Sri Lanka Filipine Malaysia Thailanda Albania Azerbaidjan Croaţia Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului

3.7. Politicile sectoriale ale Uniunii Europene În Tratatul de aderare se prevede faptul că UE va adapta restricţiile cantitative la oţel şi cărbune în relaţia cu statele terţe, în
181

Universitatea SPIRU HARET

funcţie de importurile României şi Bulgariei. De asemenea, restricţiile cantitative aplicate de UE importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea României şi Bulgariei la UE. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare, acestea vor fi administrate ulterior de UE. Dacă, până la sfârşitul perioadei de trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu, România poate solicita Comisiei Europene autorizaţia de a lua măsuri de protecţie, utilizând clauza de salvgardare generală (economică), pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. În aceleaşi circumstanţe, orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri de protecţie. Dacă, după primii trei ani de la aderare, România nu îşi îndeplineşte angajamentele asumate în cadrul negocierilor, periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile necesare utilizând clauza de salvgardare privind Piaţa internă, pentru remedierea acestei situaţii. 3.7.1. Comerţul cu produse agricole După aderarea României la UE, Comisia Europeană va proceda, după caz, la o ajustare a anumitor contingente de import pentru produsele agricole, ajustare necesară pentru a reflecta extinderea UE. În acest context, România urmează să transmită Comisiei date/informaţii privind fluxurile sale comerciale. 3.7.2. Comerţul cu produse textile După aderarea la UE, România va acorda o atenţie deosebită promovării intereselor proprii în cadrul Comitetului Textil al Comisiei Europene (COMTEXT) şi în cadrul Comitetului 133- Textile al Consiliului. De asemenea, Ghidul privind regimul importului de textile în UE este aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2007. Acest Ghid prezintă tabelul de concordanţă între sistemul de categorii de textile şi codurile tarifare din Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene.
182

Universitatea SPIRU HARET

3.7.3. Comerţul cu produse siderurgice La data aderării României la UE, a expirat Acordul de dublă supraveghere ce fusese încheiat între România şi UE. Cât priveşte acordurile bilaterale dintre UE şi Federaţia Rusă, Ucraina şi Kazahstan, dacă ţările în cauză nu au aderat încă la OMC în anul 2006, urmează ca aceste acorduri să fie adaptate în contextul extinderii UE. Negocierile de adaptare vor fi realizate de către Comisia Europeană, României revenindu-i obligaţia de a furniza date statistice privind comerţul cu produse siderurgice cu aceste ţări. De la 1 ianuarie 2007, România aplică, la fel ca şi celelalte state membre UE, Ghidul privind regimul importului de produse siderurgice în UE. 3.8. Sprijinul acordat de UE, după aderarea României, pentru accesul exportatorilor români pe pieţele din afara zonei UE În primul rând, exportatorilor din România le sunt furnizate informaţii gratuite din baza de date pentru accesul pe pieţele din afara zonei UE (MADB) asupra condiţiilor de export şi investiţii în terţe ţări. Astfel, utilizând Ghidul formalităţilor de import în diverse ţări din afara zonei UE, exportatorii din România pot găsi tot ce le este necesar privind procedurile de import şi documentele cerute pentru un anumit produs pe baza codului tarifar armonizat (utilizat şi de ţara noastră) sau pe baza descrierii produsului. În al doilea rând, exportatorii din România pot folosi datele statistice ale UE, bazate pe codul tarifar armonizat (utilizat şi de ţara noastră) sau pe baza descrierii produsului. În al treilea rând, exportatorii din România au acces la tariful vamal de import al ţărilor din afara zonei UE, prin simpla introducere a codului tarifar armonizat, putând obţine nivelul taxelor vamale aplicate produsului exportat din România, ceea ce permite calcularea costurilor de export. În al patrulea rând, exportatorii din România pot accesa studiile şi rapoartele UE privind accesul pe diverse pieţe din afara zonei UE, pe criteriul geografic, sectoare sau domenii specifice. În al cincilea rând, exportatorii din România, pentru identificarea barierelor sectoriale netarifare, pot accesa informaţii specifice
183

Universitatea SPIRU HARET

despre condiţiile în care se pot realiza exporturi în ţările din afara zonei UE, pe sectoare individualizate. În acest context, există un mecanism de monitorizare sistematică, de către Comisia Europeană, a plângerilor privind barierele comerciale netarifare practicate în ţările terţe din afara zonei UE. În al şaselea rând, exportatorii din România pot beneficia de un sprijin direct din partea Comisiei Europene pentru a lupta împotriva barierelor netarifare utilizate de ţări terţe din afara UE. Astfel, după o analiză amănunţită a fiecărei bariere netarifare specifice, constând atât într-o evaluare a influenţelor, cât şi a impactului economic, Comisia stabileşte o strategie potrivită scopului de a elimina bariera respectivă, prin folosirea următoarelor căi de acţiune: – studierea reglementărilor privind barierele tarifare; – utilizarea mecanismului de soluţionare a diferendelor din cadrul OMC; – antamarea problemei barierelor netarifare în cursul negocierilor privind admiterea ţărilor respective în OMC; – utilizarea negocierilor privind extinderea UE; – aplicarea acordurilor bilaterale existente; – negocierea de noi acorduri de comerţ liber sau alte acorduri specifice; – organizarea de consultări comerciale. În al şaptelea rând, aderarea României la UE oferă exportatorilor noştri şi instrumentele de politică comercială comună a UE în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, respectiv: – contacte oficiale bilaterale; – soluţionarea problemelor prin mecanismul de reglementare a diferendelor în cadrul OMC; – Comisia Europeană este deschisă pentru a primi plângeri, cereri şi sugestii privind accesul pe terţe pieţe. Pentru a beneficia de facilităţile menţionate, operatorii economici din România interesaţi pot accesa următoarele adrese ale Comisiei Europene: • Furnizarea gratuită de informaţii şi date: – baza de date (MADB): http://mkaccdb.eu.int – date statistice: http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/statistical_ form.htm
184

Universitatea SPIRU HARET

– tarif vamal – http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/datasetPreviewApubli.htm? datacat_id=AT&from=publi • Furnizarea gratuită de studii: http://mkaccdb.eu.int/cgi-bin/stb/ study/consult/study.pl • Sprijin direct acordat exportatorilor pentru eliminarea barierelor netarifare din terţe ţări: – http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/barriers_fromPubli.htm (baza de date bariere) – http://mkaccdb.eu.int/sps/index.html • Formularea şi susţinerea unei politici comerciale comune de apărare a intereselor exportatorilor din UE – http://europa.eu.int/comm/trade/

185

Universitatea SPIRU HARET

D. BAZE DE DATE ONLINE UTILE OPERATORILOR ECONOMICI DIN ROMÂNIA
În cadrul Comisiei Europene, DG TAXUD (Impozite şi Uniune Vamală) şi DG Comerţ au pus în funcţiune o serie de baze de date on line care se adresează operatorilor economici interesaţi de măsurile în vigoare la importul/exportul în/din UE Pentru România, de la data aderării la UE, aceste baze de date sunt utile atât operatorilor economici, cât şi autorităţilor naţionale cu responsabilităţi în domeniu; Aceste baze de date pot fi accesate: 1. Pe site-ul DG TAXUD (Impozite şi Uniune Vamală): a) Online customs tariff database – TARIC – unde se regăsesc toate măsurile aplicate la importul şi exportul în/din UE: nivelul taxelor vamale, legislaţie comercială etc. (Această bază de date este folosită, de asemenea, de către administraţiile vamale ale statelor membre UE pentru realizarea operaţiunilor de vămuire, fiind totodată un instrument de colectare a datelor statistice în vederea supravegherii importurilor sau exporturilor). Măsurile sunt grupate astfel: măsuri tarifare (taxe vamale); suspendări de taxe vamale, cote tarifare şi preferinţe tarifare; măsuri luate în cadrul politicii agricole comune (PAC); componente agricole, taxe vamale adiţionale legate de conţinutul în zahăr sau făină; taxe compensatorii (countervailing charges) şi restituiri la export; măsuri comerciale: măsuri antidumping şi antisubvenţie; măsuri de salvgardare; măsuri de restricţionare (interziceri ale importului şi exportului, restricţii la import sau export, limite cantitative). http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/tarho me.htm b) Binding Tariff Information – EBTI – instrument pentru oferirea de asistenţă operatorilor economici în obţinerea de informaţii privind clasificarea tarifară corectă a mărfurilor care urmează a fi importate sau exportate. Informaţiile se obţin în urma unei cereri adresate autoritatăţilor vamale dintr-un stat membru şi sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene, indiferent de statul membru care furnizează informaţia.
186

Universitatea SPIRU HARET

http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/ebticau.htm c) Quotas & ceilings – EUROPA – bază de date utilizată pentru administrarea contingentelor tarifare preferenţiale (care se realizează de către DG TAXUD). Ea indică balanţa pentru fiecare contingent la momentul activării (datele se actualizează la sfârşitul fiecărei zi lucrătoare), precum şi pentru anii anteriori. http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/qotcau.htm d) Autonomous Tariff Suspensions – informaţii privind suspendările tarifare autonome pot fi obţinute consultând site-ul: http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/sushome.htm e) European Customs Inventory of Chemical Substances – ECICS – ghid utilizat pentru clasificarea produselor chimice în nomenclatorul combinat. ECICS listează circa 35400 de denumiri de produse chimice (28600 substanţe chimice) în 11 limbi comunitare, împreună cu clasificarea acestora în nomenclatorul combinat. http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/ecicau.htm f) Tranzitul de mărfuri – Informaţii pot fi obţinute consultând site-ul: http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/csrdhome.htm 2. Pe site-ul DG Comerţ: a) The Export Helpdesk – bază de date, vizând facilitarea comerţului, care oferă online informaţii privind accesul pe piaţa UE a produselor originare din ţările în curs de dezvoltare. Ea furnizează informaţii privind cerinţele de import, regimurile preferenţiale (aplicate/acordate ţărilor în curs de dezvoltare), date statistice, „link-uri” către autorităţi şi organizaţii cu atribuţii în promovarea comerţului, informaţii privind companiile din UE etc. http://export-help.cec.eu.int/ b) Market Access Database este un instrument operaţional al UE care oferă exportatorilor din UE informaţii referitoare la accesul pe terţe pieţe (condiţii de acces, nivelul taxelor vamale, formalităţi de vămuire, obstacole întâmpinate la importul pe terţe pieţe, condiţii investiţionale, diferite studii şi analize, date statistice). http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/indexPubli.htm
187

Universitatea SPIRU HARET

3. Pe site-ul Uniunii Europene a) Informaţii suplimentare în legătură cu libera circulaţie a mărfurilor se pot obţine pe site-urile Uniunii Europene: Principiul recunoaşterii reciproce a circulaţiei libere a mărfurilor: http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/goods/mutrec.htm Restricţii, statistici, scheme specifice, reguli generale privind siguranţa produselor şi armonizarea tehnică în cadrul uniunii şi cu statele candidate: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s07000.htm Sistemul de rezolvare a problemelor legate de piaţa unică şi adresele centrelor naţionale: http://europa.eu.int/comm/internal_market/ solvit/ Cooperarea între statele membre pentru protecţia consumatorului: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l32047.htm Asistenţă telefonică şi online: http://europa.eu.int/europedirect/ index_en.htm b) Informaţii suplimentare în legătură cu libera circulaţie a serviciilor se pot obţine de pe site-urile Uniunii Europene: ♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70002.htm ♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/services/index_en.htm c) Informaţii suplimentare privind libera circulaţie: ♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70001.htm ♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/capital/index_en.htm d) Informaţii suplimentare privind: ♦ cadrul juridic al e-comerţ în UE: - http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l24204.htm - http://europa.eu.int/comm/internal_market/ecommerce/related- documents_en.htm ♦ cadrul juridic al e-comerţ în România: - http://www.mcti.ro e) Informaţii suplimentare privind legea companiilor: ♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s09000.htm ♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/company/index_en .htm f) Informaţii suplimentare privind: ♦ legislaţia UE în domeniul achiziţiilor publice, achiziţiilor publice electronice, studiilor şi rapoartelor:
188

Universitatea SPIRU HARET

http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/publicprocurement/in dex_en.htm ♦ sistemul de achiziţii publice în România: http://www.elicitatie.ro/Public/Common/Content.aspx?f=PublicHomePage g) Informaţii suplimentare referitoare la: ♦ Copyright (dreptul de autor): http://www.europa.eu.int/comm/ internal_market/copyright/index_en.htm ♦ Acquis-ul comunitar privind copyrightul: www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/documents/ documents_en.htm#directives ♦ Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală în societatea informaţională: http://www.europa.eu.int/comm/internal _market/copyright/copyright-infso/copyright-infso_en.htm ♦ Dreptul de proprietate industrială: http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/indprop/index_ en.htm

189

Universitatea SPIRU HARET

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Aldea, Victor, Botez, Octavian, Gh., Aderarea României la Uniunea Europeană şi implicaţiile sale asupra comerţului exterior, Editura AGER, Economistul, Bucureşti, 2005 Botez, Octavian, Gh., Militaru, Mădălina, Politica comercială externă a României, Note de curs, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005 Botez, Octavian, Gh., Politica comercială externă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007 Botez, Octavian, Gh., Militaru, Mădălina, Comerţul internaţional şi comerţul exterior al României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 Constantinescu, Adrian, Organizaţia Mondială a Comerţului, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996 Cerchez, Octavia, Acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe şi Acorduri comerciale nepreferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe, contribuţie la materialul Politica comercială comună a Uniunii Europene, elaborat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului pe site-ul www.minind.ro Miron, Dumitru, Integrarea economică regională, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000 Moisuc, Constantin (coordonator), Finanţe şi plăţi internaţionale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 Sută, Nicolae, Sută-Selejan, Sultana, Comerţul internaţional şi politici comerciale contemporane, volumul I, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Sută, Nicolae (coordonator), Integrarea economică europeană, Editura Economică, Bucureşti, 1999 *** Ghidul de utilizare a tarifului vamal de import al României din anii 2001 şi 2006, publicat de Ministerul Economiei şi Comerţului *** Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României privind sistemul de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat nr. 120/2002 190

Universitatea SPIRU HARET

*** Acordul European de asociere a României la Uniunea Europeană, publicat în „Monitorul Oficial”, aprilie 1993 *** Textul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pe siteul Ministerului Integrării Europene, www.mie.ro *** Site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului www.minind.ro, rubrica Comerţ exterior *** Site-ul Uniunii Europene, www.europa.eu.int, rubrica External Trade *** Site-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor din România, www.customs.ro *** Site-ul Centrului Român de Promovarea Comerţului, www.traderom.ro

191

Universitatea SPIRU HARET

Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE Coperta: Cornelia PRODAN Bun de tipar: 6.03.2007; Coli de tipar: 12 Format: 16/70x100 Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara, nr. 58, sectorul 6; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro
192

Universitatea SPIRU HARET