You are on page 1of 192

OCTAVIAN GH.

BOTEZ MĂDĂLINA MILITARU

POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI


ÎN PERIOADA DE PRE ŞI POSTADERARE
LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Universitatea SPIRU HARET


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BOTEZ, GH. O.
Politica comercială a României în perioada
de pre şi postaderare la Uniunea Europeană /Botez
Gh. O., Madălina Militaru – Bucureşti: Editura
Fundaţiei România de Mâine, 2007
192 p.; 20,5 cm
ISBN 978-973-725-775-8
I. Militaru, Mădălina
339.5(498)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Universitatea SPIRU HARET


UNIVERSITATEA SPIRU HARET

OCTAVIAN GH. BOTEZ MĂDĂLINA MILITARU

POLITICA COMERCIALĂ
A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA
DE PRE ŞI POSTADERARE
LA UNIUNEA EUROPEANĂ

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE


Bucureşti, 2007

Universitatea SPIRU HARET


Universitatea SPIRU HARET
CUPRINS

Cuvânt-înainte ……………………………………………………… 9
Partea I.
POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN ANII
PREMERGĂTORI ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ
1. Politica vamală (tarifară) şi instrumentele sale ………………... 13
1.1. Noul tarif vamal de import al României …………………… 13
1.2. Reduceri şi exceptări temporare de taxe vamale de import ... 18
1.3. Facilităţi vamale pentru IMM-uri şi tranzacţii în leasing ….. 23
1.4. Principalele reglementări din Codul vamal (1997) ………… 24
1.5. Modul în care a fost utilizat tariful vamal de import al României 26
2. Politica netarifară şi instrumentele sale ………………………... 30
2.1. Regimul de licenţe (autorizaţii) de export şi import ……….. 30
2.2. Restricţiile cantitative la import şi export ………………….. 37
2.3. Interziceri (prohibiţii) la exportul şi importul de mărfuri ….. 37
2.4. Instrumente de apărare comercială ………………………… 38
2.5. Alte taxe percepute la intrarea pe teritoriul vamal al României 42
2.6. Evaluarea mărfii în vamă …………………………………... 44
2.7. Standardele şi reglementările tehnice ……………………… 44
2.8. Măsurile sanitare şi fitosanitare ……………………………. 44
2.9. Achiziţiile publice (guvernamentale) ………………………. 45
2.10. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală …………... 45
3. Politica promoţională şi de stimulare a exportului şi principa-
lele sale instrumente ……………………………………………. 46
3.1. Instrumente promoţionale utilizate în vederea creşterii expor-
tului României ……………………………………………... 46
3.2. Instrumente de stimulare a exportului României …………. 53
3.2.1. Instrumentul bancar de stimulare a exportului ……… 53
3.2.2. Instrumentul fiscal de stimulare a exportului ……….. 55
3.2.3. Alte instrumente de stimulare a exportului …………….. 56
3.3. Noul sistem de susţinere şi promovare a exportului României …. 56
3.3.1. Cadrul general şi crearea Consiliului de Export …….. 56
3.3.2. Instrumentele de susţinere şi promovare a exportului cu
finanţare de la bugetul de stat ……………………….. 60
3.3.3. Soluţii de finanţare a exporturilor complexe realizate
pe pieţele emergente ……….……………………….. 63
3.3.4. Reţeaua de reprezentare comercială externă a României 68
3.3.5. Îndrumar de afaceri, pe ţări ………………………….. 74
3.4. Acorduri comerciale în plan bilateral şi regional încheiate de
România în anii premergători aderării la Uniunea Europeană 76
5

Universitatea SPIRU HARET


3.4.1. Acorduri de comerţ liber bilaterale ………………….. 76
3.4.2. Acorduri de comerţ liber în cadru regional ………….. 77
4. Politica comercială externă a României în organizaţii inter-
naţionale cu vocaţie universală ……………………………….. 82
4.1. Participarea României la activitatea GATT/OMC …………. 82
4.1.1. Priorităţi ale României în contextul rezultatelor Conferinţei
Ministeriale a OMC de la Doha (Qatar) …………….. 85
4.1.2. Participarea României la Conferinţa Ministerială a OMC
de la Cancún (Mexic) ……………………………….. 89
4.1.3. România la Conferinţa Ministerială a OMC de la Hong-
Kong …………………………………………………. 90
4.2. Participarea României la activitatea Conferinţei Naţiunilor
Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) …………... 91
5. Evoluţia cadrului relaţiilor în domeniul comercial dintre România
şi Uniunea Europeană …………………………………………. 96
5.1. Scurt istoric al dezvoltării relaţiilor ………………………... 96
5.2. Detalii privind cadrul juridic bilateral ……………………… 96
5.3. Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor
dintre România şi Uniunea Europeană aferente capitolului 26 –
Relaţii economice externe …………………………………. 98
5.3.1. Aderarea la Spaţiul Economic European (SEE) …….. 98
5.3.2. Compatibilizarea cu acquis-ul comunitar a cadrului juri-
dic bilateral al României în domeniul comerţului şi coo-
perării economice cu terţe ţări ……………………….… 99
5.3.3. Negocieri în cadrul OMC …………………………… 99
5.3.4. Politica de cooperare pentru dezvoltare ……………... 100
5.3.5. Politica în domeniul creditelor de export ……………. 100
5.3.6. Politica în domeniul controlului exporturilor strategice 101
5.4. Implicaţiile adoptării de către România a politicii comerciale
comune a Uniunii Europene ………………………………... 101

Partea a II-a
SCHIMBAREA FUNDAMENTALĂ A POLITICII
COMERCIALE EXTERNE A ROMÂNIEI DUPĂ ADERAREA
LA UNIUNEA EUROPEANĂ
1. România în piaţa unică a Uniunii Europene …………………... 107
1.1. Libera circulaţie a mărfurilor ………………………………. 108
1.2. Libera circulaţie a serviciilor ………………………………. 109
1.3. Libera circulaţie a capitalului ………………………………. 111
1.4. Comerţul electronic ………………………………………… 112
1.5. Legea companiilor ………………………………………….. 113
1.6. Achiziţiile publice ………………………………………….. 114
1.7. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială …………... 114
1.8. Libera circulaţie a persoanelor ……………………………... 115
1.9. Legea contractelor ………………………………………….. 116
6

Universitatea SPIRU HARET


2. Politica comercială comună a Uniunii Europene în relaţiile
cu ţări terţe …………………………………………………….. 117
A. Principalele elemente ale politicii comerciale comune ………. 117
1. Regimul de export ……………………………………………….. 117
1.1. Reguli generale de export ………………………………….. 117
1.2. Exportul de bunuri culturale ……………………………….. 119
1.3. Produse şi tehnologii cu dublă utilizare controlate la export ….. 119
2. Regimul de import ……………………………………………….. 121
2.1. Tariful vamal şi politicile asociate …………………………. 121
2.1.1. Tariful vamal comun ………………………………… 121
2.1.2. Tipuri de taxe vamale ……………………………….. 122
2.1.3. Nomenclatura Combinată de clasificare şi codificare a
mărfurilor ……………………………………………. 122
2.1.4. Reguli de origine ……………………………………. 123
2.1.5. Suspendări autonome de taxe vamale ………………. 124
2.1.6. Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC) … 125
2.2. Reguli generale de import …………………………………. 126
2.3. Reguli generale de import din unele ţări terţe ……………… 128
2.4. Procedura privind administrarea cotelor cantitative …………... 129
3. Sistemul generalizat de preferinţe (SGP) ………………………... 131
3.1. Cadrul general ……………………………………………… 131
3.2. Schema comunitară SGP 2006-2008 ………………………. 132
3.2.1. Regimul general ……………………………………... 132
3.2.2. Regimul special (SGP+) …………………………….. 133
3.2.3. Regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate ….. 134
3.2.4. Retragerea provizorie ………………………………... 134
3.2.5. Clauza de salvgardare ……………………………….. 135
4. Măsuri de apărare comercială …………………………………... 136
4.1. Cadru general ………………………………………………. 136
4.2. Măsuri antidumping (AD) ………………………………….. 136
4.2.1. Măsuri AD aplicate de UE la importul din ţări terţe … 136
4.3. Măsuri antisubvenţie (AS) …………………………………. 142
4.3.1. Măsurile AS aplicate de UE la import din ţări terţe …. 142
4.3.2. Măsuri AS aplicate de 8 ţări terţe la import din UE … 143
4.4. Măsuri de salvgardare (MS) ……………………………….. 144
4.4.1. Reglementare de bază ……………………………….. 144
4.4.2. Măsurile de salvgardare în vigoare în UE …………… 145
4.5. Apărarea împotriva barierelor comerciale …………………. 145
5. Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a
Comerţului ………………………………………………………. 148
5.1. Politica comercială a UE şi OMC ………………………….. 148
5.2. Obiectivele UE în cadrul Agendei de Dezvoltare Doha (DDA) 149
5.2.1. Comerţul şi produsele agricole ……………………… 150
5.2.2. Comerţul şi produsele neagricole …………………… 150
7

Universitatea SPIRU HARET


5.2.3. Comerţul şi dezvoltarea ……………………………... 151
5.2.4. Comerţul şi serviciile ………………………………... 152
5.2.5. Reguli comerciale şi reglementarea diferendelor …… 152
6. Acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe ……... 154
6.1. Spaţiul Economic European (SEE) ………………………… 155
6.2. Acorduri de Stabilizare şi Asociere ………………………... 156
6.3. Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA) ……. 156
6.4. Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene ………………… 157
6.5. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din Africa ………. 159
6.6. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din America Latină … 159
7. Acorduri comerciale nepreferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe 161
7.1. Acord nepreferenţial încheiat cu Republica Moldova ……... 161
7.2. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Oceania ….. 161
7.3. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Orientul Mijlociu 162
7.4. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Nord 162
7.5. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America de Sud 163
7.6. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din America Latină
şi Centrală ………………………………………………….. 163
7.7. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Asia ……… 164
7.8. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din CSI ………. 166
B. Politici sectoriale ale Uniunii Europene ……………………… 167
1. Comerţul cu produse agricole ……………………………….….. 167
2. Comerţul cu produse textile ……………………………………... 168
3. Comerţul cu produse siderurgice ………………………………... 170
C. Alte măsuri comerciale adoptate de Uniunea Europeană …... 172
1. Identificarea şi eliminarea barierelor tehnice la exportul pe terţe
pieţe ………………………………………………………….…... 172
2. Acordarea de credite de export ………………………………….. 173
3. Aplicarea de către operatorii economici din România a politicii
comerciale comune a Uniunii Europene …………………….…... 174
3.1. Regimul exportului UE …………………………………….. 175
3.2. Regimul importului UE …………………………………….. 175
3.3. Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP) ….………………. 177
3.4. Măsurile de apărare comercială ……………………………. 178
3.5. Acordurile comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe 179
3.6. Acordurile comerciale nepreferenţial încheiate de UE cu ţări terţe 179
3.7. Politicile sectoriale ale Uniunii Europene ………………….. 181
3.7.1. Comerţul cu produse agricole ……………………….. 182
3.7.2. Comerţul cu produse textile …………………………. 182
3.7.3. Comerţul cu produse siderurgice ……………………. 183
3.8. Sprijinul acordat de UE, după aderarea României, pentru
accesul exportatorilor români pe pieţele din afara zonei UE 183
D. Baze de date online utile operatorilor economici din România 186
Bibliografie selectivă ………………………………………………. 190
8

Universitatea SPIRU HARET


CUVÂNT-ÎNAINTE

Disciplina „Comerţ internaţional şi politici comerciale” face parte


din grupul de discipline obligatorii în planul de învăţământ.
Aderarea României la Uniunea Europeană de la data de 1 ianuarie
2007 a necesitat, pentru pregătirea studenţilor, elaborarea unei noi lucrări,
intitulată „Politica comercială a României în perioada de pre şi posta-
derare la Uniunea Europeană”. Astfel, această lucrare conţine capitole
importante privind politica comercială a Uniunii Europene, cu particu-
larităţi privind piaţa unică a statelor membre ale Uniunii Europene şi
politica comercială comună a Uniunii Europene cu ţările terţe, precum şi
aspectele semnificative în legătură cu adoptarea de către România a
politicii comerciale comune a Uniunii Europene în perioada postaderare.
Prezenta lucrare, împreună cu lucrarea „Politica comercială
externă” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), recent editată, constituie
materialul didactic complet de studiat, în vederea susţinerii examenului
la disciplina „Comerţ internaţional şi politici comerciale”.
În elaborarea acestei lucrări au fost utilizate materiale şi date
recente provenind atât de la Ministerul Economiei şi Comerţului,
Direcţia Generală de Politică Comercială şi Direcţia Generală Promo-
vare Export, de la Comisia Europeană – domeniul Comerţ Exterior, cât
şi de la organizaţii internaţionale cu vocaţie universală, respectiv
Organizaţia Mondială a Comerţului şi Conferinţa Naţiunilor Unite
pentru Comerţ şi Dezvoltare.
Mulţumim colegei noastre, asistent universitar Raluca Creţoiu,
pentru sprijinul acordat în faza definitivării lucrării de faţă.

Februarie 2007 Autorii

Universitatea SPIRU HARET


10

Universitatea SPIRU HARET


Partea I

POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ


A ROMÂNIEI ÎN ANII PREMERGĂTORI
ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ

11

Universitatea SPIRU HARET


12

Universitatea SPIRU HARET


Politica comercială externă a României a avut, în perioada de declanşare a
procesului de preaderare la Uniunea Europeană, următoarele obiective principale:
• continuarea liberalizării importurilor, asigurându-se totodată o protecţie cât
de cât rezonabilă a producţiei naţionale;
• promovarea şi stimularea exporturilor româneşti pe pieţele externe;
• echilibrarea balanţei comerciale, ceea ce ar fi trebuit să aibă consecinţe
pozitive şi asupra balanţei de plăţi externe;
• participarea activă la sistemul comercial multilateral şi la integrarea
comercial-economică regională şi subregională;
• creşterea rolului diplomaţiei economice şi al activităţii ambasadelor noastre
din străinătate, prin promovarea şi susţinerea intereselor economice ale sectoarelor
româneşti, public şi privat, în plan extern, şi sporirea contribuţiei la atragerea investi-
ţiilor străine în România şi la extinderea cooperării cu partenerii externi pe terţe pieţe.

1. POLITICA VAMALĂ (TARIFARĂ)


ŞI INSTRUMENTELE SALE
Principalul instrument de influenţare a importurilor în economia
de piaţă este tariful vamal de import. În anul 1990, Guvernul României
a luat o serie de măsuri pentru adaptarea vechiului tarif vamal, care
intrase în vigoare la 1 ianuarie 1977 şi care fusese adoptat prin Decretul
Consiliului de Stat nr. 395/dec. 1976. Astfel, până la intrarea în vigoare
a noului tarif vamal prevăzută să aibă loc în cursul anului 1991,
Hotărârea Guvernului nr. 1194/1990 asigura, în noile condiţii ale pro-
cesului de tranziţie la economia de piaţă, un tratament nediferenţiat faţă
de toţi agenţii economici, aplicându-se, din cele două coloane, taxele
vamale la nivelul cel mai scăzut înscrise în tariful vamal, indiferent de
scopul pentru care au fost importate mărfurile din străinătate. Principala
modificare a constat în faptul că, înainte de 1989, se percepeau taxe
vamale de import mai mari cu mai multe zeci de procente dacă măr-
furile importate aveau ca destinaţie alte domenii decât producţia (spre
exemplu, la mărfurile de import pentru consumul populaţiei se
percepeau niveluri de taxe mult mai mari).

1.1. Noul tarif vamal de import al României


Începând cu 1 ianuarie 1992, conform Hotărârii Guvernului
nr. 673/1991, s-a trecut la aplicarea unui nou tarif vamal de import, în
baza nomenclatorului Convenţiei internaţionale din 1983 privind
sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acest nou
13

Universitatea SPIRU HARET


tarif vamal al României avea trei coloane: 1) taxe vamale conven-
ţionale, pe care România le aplica la importurile din ţările cu care
avea convenit în acordurile comerciale regimul reciproc al clauzei
naţiunii celei mai favorizate; 2) taxe vamale preferenţiale, aplicate în
relaţiile cu ţările membre ale Acordului privind Sistemul Global de
Preferinţe Comerciale (SGPC); 3) taxe vamale preferenţiale cu
regim de cote mai reduse, pe care România le aplica la unele mărfuri
convenite în relaţiile cu ţările semnatare ale „Protocolului celor 16”
(ţări în curs de dezvoltare).
Pentru a ne alinia la structura nomenclaturii tarifului vamal comun
de import al Comunităţilor Europene, cu care România încheiase între
timp un Acord de asociere, începând cu 1 mai 1993, prin Hotărârea
Guvernului nr. 120/1993, s-a trecut la o clasificare a mărfurilor de la
nivelul de 6 cifre la nivelul de 8 cifre. Semnificativ a fost faptul că
tariful vamal de import al României aplicat de la 1 ianuarie 1992 avea
nomenclatorul de mărfuri format din 21 de secţiuni şi 97 de capitole.
Tariful vamal de import al României cuprindea şi liste de contin-
gente tarifare pentru importul de produse din unele ţări. Specificul
acestor contingente tarifare consta în diminuarea taxelor vamale de
import ale României pentru mai multe mii şi zeci de mii de tone,
uneori chiar cu câteva zeci de procente în minus faţă de taxa vamală
aplicabilă altor ţări în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate.
Au existat situaţii când, spre exemplu, contingentele tarifare la
importul din Uniunea Europeană au fost exceptate la unele poziţii
tarifare de aplicarea de taxe vamale în România la nivelul cantităţilor
contingentate. Pentru a nu se crea disensiuni între importatorii români
beneficiari ai unor contingente tarifare cu taxe vamale reduse, anual,
se acorda un procent maxim de alocare fiecărui importator interesat să
cumpere.
După epuizarea contingentelor tarifare anuale înscrise în Tariful
vamal de import al României, firmele noastre cumpărătoare puteau să
importe în continuare produsele originare din ţările partenere, numai că
de această dată taxele vamale de import percepute la frontieră se aplicau
la nivelul taxei vamale a anului respectiv, în baza clauzei naţiunii celei
mai favorizate, deci se percepeau taxe vamale mai mari în procente.
Exemple elocvente în acest sens, găsim în tabelul 1, din care
reţinem atenţia numai asupra câtorva produse:

14

Universitatea SPIRU HARET


a) la poziţia tarifară „Unt în ambalaj maximum 1 kg”, produsul
originar din ţările Uniunii Europene beneficia pentru 1900 tone de un
contingent tarifar cu o taxă vamală de import în România de 18,8%, dar
dacă firmele importatoare din ţara noastră doreau să importe cantităţi
mai mari de 1900 tone, atunci pentru restul cantităţilor taxa vamală
aplicată la import era de peste dublul ei, adică de 45%;
b) la poziţia „Bere fabricată din malţ” (în sticlă), la produsele din
Uniunea Europeană se aplica 55% taxă vamală de import în România
pentru un contingent tarifar de 70.000 hl, 20% pentru 600 hl la berea
din R. Cehă, 20% pentru 600 hl la berea din Slovacia şi 173,6% pentru
50 hl la berea din Bulgaria. După depăşirea cantităţii importate men-
ţionate (cu excepţia Bulgariei), la un import anual de 460.000 hl din
ţările cu care România avea acorduri comerciale pe baza clauzei naţiunii
celei mai favorizate se percepea numai la acest contingent tarifar o taxă
vamală de 110%, iar dacă era depăşită această cantitate, berea importată
era supusă unei taxe vamale de import de 248%;
c) la poziţia „Tutunuri de tip Virginia uscate de fum”, la un
contingent tarifar de 2500 tone pentru ţările din Uniunea Europeană
taxa vamală era de 18,8%, practic acelaşi nivel tarifar ca şi la produsul
din Turcia, dar numai la un contingent tarifar de 500 tone. Contingente
tarifare de 25% pentru 250 tone la astfel de tutunuri se percepeau pentru
importurile din R. Cehă şi de 20% pentru 300 tone originare din
Ungaria. Ţărilor beneficiare de astfel de contingente tarifare, în cazul în
care depăşeau cantităţile menţionate, li se aplica o taxă vamală de 30%,
nivel similar cu acela al importurilor în România la acest produs, taxă
percepută la toate ţările cu care aveam încheiate acorduri comerciale pe
baza clauzei naţiunii celei mai favorizate.
Am considerat util ca, în tabelul 2, să prezentăm modificările ce
au avut loc privind nivelul taxelor vamale, în procente, din tariful
vamal de import al României în anul 2006, la aceleaşi produse unde
am efectuat analiza în anul 2001, pe baza datelor din tabelul 1.
O primă concluzie este aceea că taxa vamală de bază la produsele
agricole din tabelul 2 nu s-a redus simţitor în ultimii 5 ani (cu maximum
20%), cuantumul acesteia în procente fiind foarte ridicat la bere (280%),
paste alimentare (248%) şi sucuri de struguri (225%).

15

Universitatea SPIRU HARET


16
Tabelul 1
Exemple de taxe vamale în procente din TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI
pe anul 2001

Universitatea SPIRU HARET


ex = exceptare de la plata taxelor vamale
Tabelul 2
Exemple de taxe vamale, în procente, din TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI
pe anul 2006

Universitatea SPIRU HARET


*) Cifra din paranteză arată numărul contingentului tarifar acordat ţării şi unei grupe de ţări în anul 2006.

17
O a doua concluzie ne permite să remarcăm că taxa vamală pe
anul 2006 rămâne neschimbată faţă de taxa vamală de bază la bere
(280%), la paste făinoase (248%) şi la ulei de măsline lampant
(160%), iar la celelalte produse a rămas neschimbată faţă de anul
2001, cu excepţia produsului alune decojite, care a fost exceptat de la
aplicarea taxei vamale.
A treia concluzie este că în anul 2006 faţă de anul 2001, în
contextul creşterii gradului de liberalizare a schimburilor cu Uniunea
Europeană, s-a mărit numărul produselor la care a fost exceptată apli-
carea taxei vamale şi în condiţiile unor contingente tarifare majorate
(la compoturi de mere, sucuri de struguri şi tutunuri).
O a patra concluzie este că în anul 2006 la compoturi de mere
s-au acordat cele mai multe contingente tarifare (în număr de trei faţă
de niciunul în anul 2001, în timp ce la tutunuri s-a menţinut acelaşi
număr de patru contingente tarifare).

1.2. Reduceri şi exceptări temporare de taxe vamale de import


Reducerile sau exceptările numai cu caracter temporar de la
perceperea de taxe vamale de import erau o altă latură importantă a
măsurilor de politică vamală (tarifară) pe care le putea aproba
guvernul, potrivit regulilor OMC şi în conformitate cu Codul Vamal al
României. Astfel de situaţii au survenit din nevoia de a corela taxele
vamale la materii prime şi materiale cu acelea la produsele finite.
Pentru anul 2003, spre exemplu, s-a avut în vedere o corelaţie particu-
lară între importurile româneşti, respectiv: a) dependenţa unei părţi a
producţiei de export de efectuarea unor importuri de materii prime şi
materiale care nu se produc în ţară; b) necesitatea ca prin importurile de
materii prime şi materiale să fie completate resursele noastre interne,
insuficiente cantitativ şi calitativ; c) cerinţa stringentă de a se efectua
importuri de utilaje şi echipamente necesare retehnologizărilor sau
menţinerii în funcţiune a capacităţilor de producţie existente.
Pentru anul 2003, la solicitarea Ministerului Economiei şi
Comerţului, au fost reduse şi exceptate de la plata taxelor vamale de
import 499 de poziţii tarifare dintr-un total de 8044, iar la Ministerul
Agriculturii, reducerea şi exceptarea de la plata taxelor vamale s-au
aprobat la 1938 poziţii tarifare, dintr-un total de 2360.
18

Universitatea SPIRU HARET


Caracteristică anului 2006 a fost multiplicarea gradului de libera-
lizare a importului României, prin exceptarea şi reducerea temporară a
taxelor vamale pentru unele categorii de mărfuri. În acest context, din
tabelele 3 şi 4 reies exceptarea şi reducerea temporară a taxelor vamale la
importul unui număr de 1032 poziţii tarifare de produse agricole şi la
importul unui număr de 1591 de poziţii tarifare la produsele industriale.

Tabelul 3

Taxe vamale aplicate la importul unor produse agricole conform HG


nr. 200/13 febr. 2006 privind exceptarea şi reducerea temporară a taxelor
vamale de import la unele categorii de mărfuri pentru anul 2006
Capitol Nr. de poziţii la Denumirea capitolului Taxa vamală
din care s-au exceptat mărfurilor De bază 2006
tariful şi redus temporar HG 200/2006
vamal taxele vamale de
import
01 19 Animale vii 15-270 Ex-25
02 175 Carne şi organe 15-333 Ex-70
comestibile
04 144 Lapte şi produse lactate, 100-270 Ex-45
ouă, miere
05 6 Alte produse de origine 40-100 Ex-10
animală
07 15 Legume, plante, rădăcini 35-180 20-90
08 33 Fructe comestibile 25-200 Ex-60
09 33 Cafea, ceai, condimente 25-50 Ex-10
10 55 Cereale 18-240 Ex-30
11 36 Produse ale industriei 135-240 Ex-40
morăritului
12 34 Seminţe şi fructe 25-170 Ex-20
oleaginoase
13 2 Lac, gume, răşini 25-25 5-5

19

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 3 (continuare)
14 1 Materii prime pentru 80-80 5-5
împletit şi alte produse
de origine vegetală
15 43 Grăsimi de origine 20-180 Ex-40
animală şi vegetală
16 26 Preparate din carne, 180-225 40-45
peşte
17 15 Zahăr şi produse 18-180 Ex-90
18 22 Cacao şi produse 25-206 32-45
19 13 Preparate pe bază de 25-248 Ex-40
cereale
20 177 Preparate de legume, 75-225 10-40
fructe
21 3 Preparate alimentare 120-120 7,7-22
22 148 Băuturi lichide alcoolice 105-315 25-60
23 4 Reziduuri, deşeuri prod. 18-45 Ex-5
alim.
24 28 Tutun şi ţigări 80-232 30-98

O succintă analiză a tabelului 3 permite următoarele concluzii


privind nivelul taxelor vamale la unele produse agricole ale tarifului
vamal de import al României în anul 2006:
– taxa vamală de bază ad valorem la nivel maxim o regăsim la
câteva capitole corespunzând unor poziţii tarifare, respectiv: carne şi
organe comestibile (333%), băuturi şi lichide alcoolice (315%),
animale vii şi lapte şi produse lactate, ouă, miere (270%), cereale,
produse ale industriei morăritului şi preparate pe bază de cereale (240-
248%), tutun şi ţigări (232%), preparate din carne şi peşte şi preparate
din legume şi fructe (225%), iar fructe comestibile (200%);
– după reducerea temporară a taxelor vamale de import pentru
unele categorii de mărfuri în anul 2006, nivelul cel mai înalt al taxelor
vamale la unele poziţii tarifare a rămas la capitolele: tutun şi ţigări
(98%), zahăr şi produse zaharoase, precum şi legume şi plante (90%),
carne şi organe comestibile (70%), fructe comestibile şi băuturi şi
lichide alcoolice (60%).
Tabelul 4 arată, pentru anul 2006, taxe vamale de niveluri mult
mai reduse la importul de produse industriale al României.
20

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 4

Taxe vamale aplicate la importul unor produse industriale


conform HG nr. 200/13 febr. 2006 privind exceptarea şi reducerea
temporară a taxelor vamale de import pentru unele categorii de mărfuri
pentru anul 2006
Capitol Nr. de poziţii Denumirea capitolului Taxa vamală
din la care s-au mărfurilor De bază 2006
tariful exceptat şi redus HG 200/2006
vamal temporar taxele
vamale de import
25 7 Sare, sulf, ciment 3-10 Ex-1,7
26 6 Minereuri, zgură, cenuşă 3-3 Ex-ex
27 6 Combustibili, uleiuri 7-15 Ex-3,5
minerale
28 29 Produse chimice 3-20 Ex-5,5
anorganice
29 93 Produse chimice 3-23 Ex-10
organice
30 15 Produse farmaceutice 5-10 Ex-6,5
32 12 Extracte tanante şi 10-10 6-6,5
colorate
33 1 Uleiuri esenţiale, produse 10-10 Ex-ex
de parfumerie
34 1 Săpunuri 7-7 4-4
35 6 Substanţe albuminoide 10-75 Ex-40
38 10 Produse diverse ale 7-23 Ex-10
industriei chimice
39 28 Materiale plastice şi arti- 12-20 Ex-12
cole din materiale plastice
40 13 Cauciuc şi articole din 3-175 Ex-6,5
cauciuc
44 1 Lemn şi articole din lemn 3-10 Ex-6
48 33 Hârtie şi carton şi arti- 15-15 Ex-ex
cole din hârtie şi carton
51 8 Lână 5-270 Ex-18
52 14 Bumbac 10-35 Ex-12
53 8 Alte fibre textile vegetale 3-35 Ex-12
54 25 Filamente sintetice şi 15-25 2-12
artificiale

21

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 4 (continuare)
55 8 Fibre sintetice sau 10-25 4-12
artificiale
56 3 Vată, pâsle, sfori, 25-25 4-8
odgoane
58 1 Ţesături speciale, dantele 20-20 7,2-7,2
59 1 Ţesături impregnate 20-20 8-8
64 3 Încălţăminte 20-20 3-5
69 3 Produse ceramice 10-10 2-2
70 6 Sticlă şi articole din 10-20 3-10
sticlă
72 55 Fontă, fier, oţel 10-20 Ex-6
73 4 Produse din fontă, fier 15-15 Ex-ex
sau oţel
74 3 Cupru şi articole din 10-10 4,8-5,2
cupru
76 3 Aluminiu şi articole din 15-15 5,3-7,5
aluminiu
81 4 Alte metale comune şi 10-10 3-5
articole
84 40 Reactoare nucleare, 5-20 Ex-8
aparate şi dispozitive
mecanice
85 14 Maşini, aparate şi 8-15 Ex-3,7
echipamente electrice şi
părţi
87 26 Vehicule, altele decât 30-30 Ex-4,5
material rulant
90 16 Instrumente şi aparate 10-21 Ex-6,7
optice ş.a.

Din analiza datelor din tabelul 4 reies următoarele concluzii:


- taxa de bază ad-valorem la importul de produse industriale, în
anul 2006, prezintă doar trei vârfuri maxime, respectiv la capitolul
lână (270%), la capitolul cauciuc şi articole din cauciuc (175%) şi la
capitolul substanţe albuminoide (75%);
- la celelalte capitole, nivelul maxim la taxele vamale de bază la
importul de produse industriale al României a fost cu mult sub 100%,
respectiv cele mai ridicate niveluri fiind de 35% la capitolele bumbac şi
alte fibre textile vegetale şi 30% la capitolele bumbac şi alte fibre textile
vegetale şi 30% la capitolul vehicule, altele decât material rulant;
- din 35 de capitole din tariful vamal menţionate în tabel, la 22
de capitole, la importul de produse industriale au existat poziţii tarifare
la care s-a exonerat temporar aplicarea de taxe vamale;
22

Universitatea SPIRU HARET


- nivelul maxim de taxe vamale la importul de produse
industriale, după reducerea temporară conform HG 200/2006, s-a aflat
la cote mult mai mici decât la produsele agricole, respectiv la capitolul
substanţe albuminoide (40%) şi la capitolul lână (18%).

1.3. Facilităţi vamale pentru IMM-uri şi tranzacţii în leasing


Facilităţile vamale de care au beneficiat întreprinderile mici şi
mijlocii reprezentau o altă componentă a politicii vamale (tarifare).
Potrivit Legii nr. 133/1999, întreprinderile mici şi mijlocii au fost scutite
de plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele in-
dustriale, know-how care se importau în vederea dezvoltării activităţilor
proprii de producţie şi servicii şi care se achitau din fonduri proprii sau
din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine. Deosebit de
important este faptul că scutirile de la plata taxelor vamale se aplicau
numai bunurilor care se regăseau în următoarele capitole din tariful
vamal de import: 1) cap. 84 (reactoare nucleare, boilere, maşini şi dis-
pozitive mecanice; părţi ale acestora); 2) cap. 85 (maşini, echipamente
electrice şi părţi ale acestora; aparate de înregistrat şi de reprodus
sunetul şi imagini de televiziune şi părţi şi accesorii ale acestor aparate);
3) cap. 87 (vehicule, altele decât material rulant de cale ferată şi
tramvai; părţi şi accesorii ale acestora).
Aceste facilităţi vamale acordate întreprinderilor mici şi mijlocii
la Tariful vamal de import al României au avut o singură excepţie –
autoturismele, la importul cărora se aplicau taxe vamale în mod normal.
În politica vamală (tarifară) a României era inclus şi regimul
taxelor vamale de import la tranzacţia comercială leasing, semnificând
o tehnică comercială de închiriere a unui mijloc de producţie din
străinătate. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 (republicată în
2000 în M.O. nr. 9 privind operaţiunile de leasing, astfel cum a fost
modificată şi aprobată prin Legea nr. 90/ 1988 şi Legea nr. 99/1999),
bunurile mobile introduse în ţară de către utilizatori persoane fizice sau
juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate de societăţi
de leasing, persoane juridice străine, se încadrau în regimul vamal de
admitere temporară pe toată durata contractului de leasing cu exo-
nerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor
(taxelor) de import, inclusiv a garanţiilor vamale.

23

Universitatea SPIRU HARET


1.4. Principalele reglementări din Codul vamal (1997)
Noul Cod vamal al României, adoptat prin Legea nr. 141/1997,
armonizat cu Codul vamal al UE, cuprinde ca principale reglementări:
• Regimurile vamale
– Stabilirea regimurilor vamale (se efectuează la introducerea
sau scoaterea din ţară a mărfurilor prezentate în vamă pe
baza unei declaraţii vamale în formular tipizat):
a) regimurile vamale definitive (prevedeau modul de
percepere a taxei vamale):
• la import (se aplică taxe vamale advalorem în procente
exprimate în lei);
• la export (nu se încasează taxe vamale);
b) regimurile vamale suspensive (cu suspendarea temporară
a plăţii taxei vamale):
• tranzitul vamal (care să nu depăşească 45 de zile pe
teritoriul României);
• antrepozitul vamal (care în România era de 4 tipuri);
• perfecţionarea activă (constând în efectuarea de ope-
raţiuni de prelucrare a produselor importate, fără plata
taxelor vamale, pentru a fi ulterior reexportate);
• transformarea sub control vamal (a unor mărfuri
străine importate, fără plata taxelor vamale, pe bază
de liste aprobate anual prin Hotărârea Guvernului);
• admiterea temporară (fără plata taxelor vamale de
import asupra mărfurilor străine sau cu plata par-
ţială, mărfuri destinate a fi reexportate cu păstrarea
caracteristicilor la intrarea în România);
• perfecţionarea pasivă (prin exportul temporar de
mărfuri româneşti, supuse prelucrării în altă ţară, cu
scutire parţială sau totală de taxe vamale la import în
România a produselor rezultate după operaţiunile de
transformare din străinătate).
– Plângeri şi contestaţii împotriva actelor autorităţilor vamale
(solicitarea diminuării sau anulării taxei vamale de către
firmele importatoare din România se efectuează prin for-
mularea de contestaţii în baza Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 13/2001).
24

Universitatea SPIRU HARET


• Procedurile simplificate de vămuire – vămuirea la domiciliu
(se aplică din anul 2000, prin obţinerea unei autorizaţii de către per-
soana juridică solicitantă, operaţiunile vamale fiind efectuate de către
un expert vamal autorizat).
• Regimul zonelor libere (în conformitate cu Legea nr.84/1992,
iniţiativa instituirii regimului de zonă liberă aparţine autorităţilor
locale – Primărie şi Prefectură, precum şi ministerelor interesate).
– Activităţi permise în zonele libere (o mare diversitate de
activităţi de producţie şi de prestări de servicii comerciale,
financiar-bancare etc.).
– Facilităţi în zonele libere (exceptarea de la plata taxelor
vamale de import a mărfurilor străine ce se introduc în
zonele libere, precum şi a bunurilor româneşti utilizate în
procesul de producţie, reparaţii, construcţii ce intră în
zonele libere).
– Operaţiuni financiare în zonele libere (în general, opera-
ţiunile financiare legate de activităţile desfăşurate în
zonele libere se făceau în valută liber convertibilă,
acceptată de Banca Naţională a României).
• Scutirea de la obligaţia garantării datoriei vamale (Legea
nr. 141/1997 privind Codul vamal al României prevedea că, prin
Autoritatea Vamală Naţională, se puteau acorda scutiri de la obligaţia
garantării datoriei vamale, în cazuri temeinic justificate, pentru unele
categorii de bunuri plasate într-un regim vamal suspensiv, în regimul
perfecţionării active, al celui de tranzit, admitere temporară ş.a.).
Evoluţia sistemului vamal în anii de tranziţie la economia de piaţă
a înregistrat un proces evident de modernizare, căci de la prelucrarea
manuală a operaţiunilor de vămuire s-a ajuns, la mijlocul anului 1998, la
„acoperirea” marii majorităţi a punctelor vamale prin sistemul electronic
şi la alcătuirea bazei de date statistice necesare activităţii vamale,
trecându-se la prelucrarea automată prin sistemul informatic vamal
performant ASYCUDA, ce asigura implementarea întregului pachet
legislativ în vigoare pentru procesarea declaraţiilor vamale. Această evo-
luţie a permis continua îmbunătăţire a reglementărilor în domeniu, în
scopul fluidizării activităţii vamale, modernizării acesteia şi respectării
angajamentelor internaţionale asumate de România. Totodată, pentru o
mai bună reglementare a politicii vamale au fost elaborate Codul Vamal
25

Universitatea SPIRU HARET


şi Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în deplină conformitate
cu prevederile acordurilor convenite în cadrul OMC. În plus, acum,
Codul Vamal al României este armonizat cu practica UE.
În prezent, Autoritatea Naţională a Vămilor este organizată şi
funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale de Administraţie
Fiscală, aparţinând de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate
cu prevederile O.G. nr. 8/2005, având sarcina de a înfăptui politica
vamală a guvernului.
Autoritatea Naţională a Vămilor are în subordine 10 Direcţii
Regionale Vamale, cu Birouri şi Puncte vamale aferente.
*
De la începutul acestui capitol, am apreciat că Tariful vamal de
import a reprezentat cel mai important instrument de politică
comercială externă a României în perioada de preaderare la Uniunea
Europeană. De aceea considerăm necesar ca, în finalul acestui capitol,
să prezentăm un îndrumar practic privind modul cum a fost folosit
acesta de către agenţii economici.

1.5. Modul în care a fost utilizat tariful vamal de import al


României pentru a alege cea mai avantajoasă ţară de unde să se
cumpere un produs, în funcţie de nivelul taxei vamale percepute în
vamă
1. Anual, Ministrul Economiei şi Comerţului, care coordonează
activitatea de comerţ exterior, edita Tariful vamal de import al
României. Acesta cuprindea două volume, respectiv: volumul I –
Produse agricole, conţinând bunurile înscrise în secţiunile I-IV,
respectiv capitolele 1-24, şi volumul II – Produse industriale, conţinând
bunurile aflate în secţiunile V-XXI, respectiv capitolele 25-97, în
conformitate cu Nomenclatorul Sistemului Armonizat de descriere şi
codificare a mărfurilor (Bruxelles, 1983).
2. Tariful vamal de import al României a fost conceput în aşa fel
încât să constituie un ghid de utilizare pentru agenţii economici din
ţara noastră, în demersul lor de a cumpăra mărfuri din străinătate, la
care autorităţile române să perceapă taxe vamale cu nivelul cel mai
mic, până chiar la exceptarea de la aplicarea de taxe vamale.

26

Universitatea SPIRU HARET


3. În volumul I erau prezentate detaliat actele normative privind
politica vamală a României constând din: a) tariful vamal de import;
b) acordurile internaţionale comerciale multilaterale, regionale şi
bilaterale cu implicaţii asupra tarifului vamal de import (spre exemplu,
prevederile convenite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
în acordurile şi aranjamentele cu Uniunea Europeană, cu AELS,
CEFTA, SGPC, Protocolul celor 16 etc., acordurile de liber schimb
bilaterale încheiate cu ţările partenere); c) regimul special de import
pentru neproliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice şi a
rachetelor purtătoare de asemenea arme, a mărfurilor, deşeurilor şi
reziduurilor periculoase pentru sănătatea populaţiei şi a mediului
înconjurător. Tot în această primă parte a volumului I exista şi un
subcapitol dedicat descrierii modului de utilizare a tarifului vamal, ale
cărui aspecte principale vor fi prezentate în continuare.
4. Orice agent economic interesat să cunoască nivelul taxei
vamale la import percepută în România la un anumit produs găsea, în
sumarul volumului I, capitolele de mărfuri de la 1-24 (produse agri-
cole), iar în volumul II, capitolele 25-97 (produse industriale), paginile
unde putea fi identificată marfa respectivă.
5. Odată identificate paginile capitolului unde era înscris pro-
dusul respectiv, se căuta cu atenţie denumirea exactă a produsului
corespunzător numărului poziţiei tarifare. Codul poziţiei tarifare era
format din 8 cifre. Primele 6 cifre reprezentau poziţia din Sistemul
Amortizat, iar următoarele două cifre defineau detalierea naţională a
Nomenclaturii vamale, care în prezent pentru România este compa-
tibilă cu cea a Uniunii Europene.
6. Tariful vamal de import al României făcea parte din categoria
tarifelor vamale compuse, respectiv, el utiliza mai multe coloane. În
plus faţă de coloanele care precizau poziţia tarifară a produsului şi
denumirea mărfii, mai exista o coloană „Cod UM supl.”, conţinând
codul unităţilor de măsură suplimentare, necesare în scopuri statistice,
în afară de „tone” (se consulta lista abrevierilor unităţilor de măsură
suplimentare, spre exemplu, 006 pentru m = metru; 055 pentru m2 sau
113 pentru m3 etc.).
7. În următoarele coloane ale Tarifului vamal de import al
României erau înscrise nivelurile de taxă vamală care se percepeau.
Astfel, coloana „Taxa vamală” conţinea taxele vamale, exprimate în
27

Universitatea SPIRU HARET


procente, care se aplicau asupra valorii mărfii în vamă a bunurilor
importate, în anul respectiv, aşa cum se convenise în cadrul negocierilor
comerciale multilaterale la Runda Uruguay, rezultat al concesiilor
reciproce acordate între participanţii la negocieri membri ai GATT,
deveniţi din 1995 membri ai OMC. De menţionat că această coloană
prezenta taxa vamală de import în baza clauzei naţiunii celei mai
favorizate.
8. Cât priveşte coloana următoare „Taxa vamală”, care menţio-
na anul aplicării, ea era în cazul produselor de la capitolele 1-24
(produse agricole) mult mai redusă decât cea convenită la negocierile
din cadrul Rundei Uruguay. Atunci, însă, când la coloana respectivă
nu era înscrisă nici o cifră, se aplica taxa vamală de la coloana ante-
rioară, respectiv, cea convenită la Runda Uruguay.
9. Celelalte coloane indicau taxele vamale de import care se
aplicau în relaţiile cu diferite ţări sau făcând parte din diferite grupe de
ţări (de exemplu, din Uniunea Europeană) sau pe baza unor acorduri de
liber schimb regionale sau bilaterale (AELS, CEFTA, Turcia, Israel ş.a.)
sau a unor aranjamente de acorduri reciproce de acordare de preferinţe
vamale între ţări în curs de dezvoltare la care România era parte. De
regulă, în relaţia cu aceste ţări se aplicau taxe vamale mai mici decât în
relaţia cu ţările faţă de care se percepeau taxe vamale pe baza clauzei
naţiunii celei mai favorizate, în anul în vigoare. În cazul, însă, în care la
coloanele pentru diferite ţări sau grupe de ţări nu erau înscrise cifre, se
aplicau taxele vamale conform clauzei naţiunii celei mai favorizate, fie
din anul în vigoare, fie cea înscrisă în coloana care indica taxa vamală
convenită la Runda Uruguay. Dacă la aceeaşi poziţie tarifară erau
prevăzute niveluri preferenţiale diferite în acordurile SGPC şi
Protocolul celor 16, pentru mărfurile de provenienţă din ţările parti-
cipante la ambele acorduri se aplica nivelul preferenţial cel mai
favorabil, adică taxa vamală cea mai redusă.
10. Dacă în dreptul poziţiilor tarifare ale unor coloane, sub taxa
vamală era înscrisă o cantitate de marfă, aceasta însemna că România a
acordat un contingent tarifar, respectiv, se aplica o taxă vamală mai
redusă pentru produsul respectiv la import din ţările Uniunii Europene,
spre exemplu, 18,8% (11) în loc de 25% din Tabelul 1. Cifra 11 indica
poziţia numărului contingentului acordat de România pentru ţările
membre ale UE în anul respectiv, adică 1000 t, în condiţiile în care taxa
28

Universitatea SPIRU HARET


vamală în anul în vigoare pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate
era mult mai mare, respectiv, 40%. Atunci când s-ar fi importat din
ţările UE peste 1000 tone, pentru cantităţile suplimentare se percepea o
taxă vamală la nivel de 40% (corespunzător nivelului înscris în coloana
„Taxa vamală” în baza clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru anul
respectiv).
Analizând lista contingentelor tarifare preferenţiale pentru importul
în România al unor produse agricole originare din Uniunea Europeană, în
perioada 1.01.2006 – 31.12.2006, rezultă că au fost acordate 72 de
contingente tarifare din care: la 67 poziţii taxele vamale au fost exceptate,
iar la 5 poziţii taxele vamale au fost la niveluri între 15-18%.

29

Universitatea SPIRU HARET


2. POLITICA NETARIFARĂ
ŞI INSTRUMENTELE SALE

Dacă în perioada economiei centralizate, în domeniul netarifar al


politicii comerciale externe a României, planul de export şi import
reprezenta cel mai important instrument netarifar, având un caracter
pronunţat protecţionist, cu prioritate la import, începând cu anul 1991
au fost adoptate o serie de Hotărâri ale Guvernului, dintre care
menţionăm pe cea cu nr.472/1991 referitoare la regimul de import şi
export al României şi, în acelaşi context, Hotărârea nr. 215/1992 şi
Ordinul ministrului comerţului exterior nr. 62/1992, adăugându-se
ulterior şi Ordinul ministrului comerţului nr. 6/1996, Ordinul
ministrului industriei şi comerţului nr.36/1999 şi Ordinul ministrului
afacerilor externe nr. 106C/2001. Acest nou cadru juridic a avut ca
efect o accentuată liberalizare a importurilor şi exporturilor mărfurilor
din şi în teritoriul României, acestea nefiind supuse, în principiu, unor
restricţii netarifare.

2.1. Regimul de licenţe (autorizaţii)


de export şi de import
Încă din anul 1990 au fost eliminate complet licenţele aplicate
discriminatoriu. Apoi, legislaţia română a înscris, între instrumentele
de politică netarifară utilizate, trei tipuri de autorizaţii:
• Licenţele de import, eliberate agenţilor economici pe bază de
cerere, pentru introducerea pe teritoriul vamal al României a urmă-
toarelor categorii de mărfuri:
– care erau supuse regimului de control al importului;
– care făceau obiectul unor contingente tarifare, instituite prin
Hotărâri ale Guvernului;
– care erau supuse regimului licenţelor de import automate.
30

Universitatea SPIRU HARET


Lista categoriilor de mărfuri pentru care se eliberau licenţe
automate de import, folosite numai pentru scopuri statistice, era
următoarea:
– deşeuri valorificabile admise la import în mod condiţionat;
– substanţe chimice esenţiale şi precursori, în vederea prevenirii
deturnării acestora de la scopul lor licit (prevenirea producerii ilicite
de droguri);
– arme de vânătoare şi tir sportiv, arme de foc, pentru împrăştierea
gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, arme de recuzită, arme de
panoplie, arme de aer sau cu gaze comprimate, ansamble, subansamble
şi dispozitive ce pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc, muniţiile
pentru aceste tipuri de arme, materiale explozibile folosite în economie
(altele decât cele strategice);
– obiectele de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
– materiale radioactive şi instalaţii nucleare (altele decât cele
strategice).
De asemenea, exista şi o listă specială a categoriilor de mărfuri
pentru care se eliberau licenţe neautomate de import. În această listă
regăsim mărfuri sau grupe de mărfuri care făceau obiectul unor
contingentări tarifare, cu exceptarea sau scutirea de la plata taxelor
vamale, instituite prin Hotărâri ale Guvernului României.
Licenţele puteau fi utilizate numai de către titular, nefiind
transmisibile.
• Licenţele de export erau eliberate pentru scoaterea de mărfuri
de pe teritoriul României
Lista categoriilor de mărfuri pentru care se eliberau licenţe
automate de export era următoarea:
– mărfurile cuprinse în prezent în anexa 1 la OMEC nr. 391/2003
pentru exportul minereurilor şi concentratelor neferoase şi al celor de
metale preţioase;
– cenuşile şi rezidurile care conţin arsen, metale şi compuşi ai
metalelor neferoase;
– piei brute de ovine, bovine şi altele;
– produse lemnoase, cu excepţia celor pentru export de masă
lemnoasă, în stare brută (buşteni) sau prelucrată sumar (cherestele);
– hârtii sau cartoane reciclabile (deşeuri şi maculatură), deşeuri
feroase şi neferoase, acumulatori electrici uzaţi;
31

Universitatea SPIRU HARET


– mărfurile cu conţinut de metale preţioase şi obiectele din
metale feroase şi neferoase;
– exportul metalelor preţioase efectuat de BNR; potrivit statutului
său de funcţionare, acesta se realizează fără licenţă de export;
– substanţe chimice esenţiale şi precursori, în vederea prevenirii
deturnării acestora de la scopul lor licit (prevenirea producerii ilicite
de droguri);
– materiale radioactive şi instalaţii nucleare (altele decât cele
strategice);
– mărfuri supuse licenţierii automate, trimise temporar în
străinătate pentru operaţiuni de perfecţionare pasivă;
– mărfuri supuse licenţierii automate, rezultate din operaţiuni de
perfecţionare activă a unor mărfuri în regim de admitere temporară în
România;
– arme, muniţia acestora şi materialele explozibile folosite în
economie (altele decât cele strategice).
• Licenţele de operaţiune reprezentau autorizaţiile necesare
agenţilor economici în vederea evidenţierii şi derulării, în condiţiile
aprobate prin aceste licenţe, a următoarelor categorii de operaţiuni;
– operaţiuni comerciale cu decontare în conturile de cliring, de
barter sau de cooperare, convenite în baza unor acorduri guverna-
mentale încheiate de România cu alte ţări;
– operaţiuni de recuperare a creanţelor României prin import de
mărfuri;
– operaţiuni care se realizează pe baza unor credite acordate sau
garantate la nivel guvernamental;
– operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent
economic;
– operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale regiilor
autonome, rezultate din prestări de servicii internaţionale, prin livrări de
produse româneşti, achitate producătorilor interni de debitorul extern în
cauză, cu avizul prealabil al ministerului de resort şi al Ministerului
Finanţelor Publice;
– operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale societăţilor
comerciale sau ale regiilor autonome, rezultate din importuri de
materii prime şi materiale pentru producţie, precum şi din importuri
pentru retehnologizare sau investiţii noi, neachitate la scadenţă
32

Universitatea SPIRU HARET


conform contractelor externe, prin exporturi de produse româneşti cu
avizul ministerului de resort şi al Ministerului Finanţelor Publice.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1526/2003 s-a
trecut la un nou regim general de export şi import. În baza acestui
act normativ, exportul şi importul de bunuri din şi în teritoriul vamal
al României se desfăşurau liber. Făceau excepţie de la această
prevedere bunurile supuse următoarelor măsuri:
a) prohibiţiile, restricţiile sau alte măsuri de control, certificarea
sau autorizarea exportului, importului sau tranzitului, justificate pe
temeiurile: moralităţii publice, politicii sau securităţii publice, pro-
tecţiei sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor, protecţiei
resurselor naturale, protecţiei tezaurelor naţionale de valoare artistică,
istorică sau arheologică, protecţiei proprietăţii intelectuale, industriale
sau comerciale, reglementările referitoare la metale preţioase;
b) măsurile de salvgardare la import;
c) măsurile de monitorizarea exportului şi importului de pro-
duse, în vederea examinării tendinţelor şi condiţiilor de export ori
import; asemenea măsuri de supraveghere pentru situaţii limitate şi
excepţionale, legate de riscul ameninţării cu prejudicierea gravă a
pieţei, nu pot constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau o
restricţie deghizată pentru comerţ.
Instituirea şi aplicarea acestor măsuri aveau în vedere respec-
tarea regulilor şi procedurilor cuprinse în prevederile Acordului de la
Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi
în alte acorduri şi convenţii internaţionale relevante la care România
era parte.
Eliberarea instrumentelor pentru administrarea măsurilor amintite,
respectiv, după caz, licenţierea, certificarea, autorizarea sau avizarea
exportului, importului sau tranzitului, se efectuau de către instituţiile
desemnate pe baza regulilor şi procedurilor specifice adoptate în acest scop.
Este de menţionat că HG nr. 1526/2003 a intrat în vigoare la
data de 1 ianuarie 2004.
Pe aceeaşi dată au fost abrogate:
– HG nr. 215/1992 privind regimul licenţelor de export şi import
al României;
– HG nr. 276/1995 privind efectuarea de operaţiuni legate de
import-export, încheiate la nivel de agent economic;
33

Universitatea SPIRU HARET


– HG nr. 267/1997 privind reglementarea unor operaţiuni co-
merciale tip barter – compensaţie cu operatori economici din Republica
Moldova.
Totodată, Hotărârea Guvernului nr. 1527/2003 stabilea regulile
şi procedurile în materie de licenţe de export şi import. Potrivit acestei
HG, licenţele de export şi import reprezentau instrumente prin care se
puneau în aplicare măsurile de politică comercială netarifară.
Competenţa eliberării licenţelor de export şi import aparţinea
Ministerului Economiei şi Comerţului, prin Direcţia generală politici
comerciale, care aplica în mod neutru şi într-o manieră justă şi echi-
tabilă regulile şi procedurile în materie de licenţe de export şi import.
Această Hotărâre nu se aplica licenţelor pentru exportul şi importul de
produse strategice.
Licenţele automate de export sau import
Măsurile de supraveghere, cu scop statistic, a exportului şi
importului, instituite conform legii, se aplicau prin licenţe automate de
export sau import, după caz, şi puteau fi menţinute atât timp cât
persistau circumstanţele care au determinat introducerea acestora şi
cât timp obiectivele administrative urmărite nu puteau fi atinse într-o
altă manieră.
Licenţele automate se acordau în toate cazurile în urma prezentării
unei cereri corect completate, iar procedurile de eliberare a licenţelor
automate trebuia stabilite în aşa fel încât să nu exercite efecte de
restricţionare la export sau import. Cererile de licenţe automate corect
completate se aprobau imediat după înregistrarea acestora, în măsura în
care era administrativ posibil şi, în orice caz, într-un termen de
maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora la Ministerul
Economiei şi Comerţului.
Licenţele automate se eliberau, de regulă, cu valabilitate până la
sfârşitul anului calendaristic pentru care au fost emise. Termenul de
valabilitate care expira la finele anului calendaristic, pentru licenţele
de export sau de import automate, eliberate fără avizul altor instituţii,
putea fi prelungit pe o perioadă determinată, prin ordin al ministrului
economiei şi comerţului, dacă măsurile pentru care s-au instituit se
menţineau în vigoare.

34

Universitatea SPIRU HARET


Licenţele neautomate de import
Ca instrumente de politică comercială netarifară, licenţele neau-
tomate de import se utilizau în cazul aplicării de restricţii cantitative la
import, instituite prin Hotărâre a Guvernului în conformitate cu pre-
vederile unor acorduri şi înţelegeri internaţionale, sau al unei măsuri
de salvgardare. Acestea nu exercitau asupra comerţului efecte restric-
tive sau de distorsionare suplimentare faţă de cele cauzate de insti-
tuirea restricţiei.
În cazul administrării unor contingente, Ministerul Economiei şi
Comerţului (MEC) publica date privind cantitatea totală şi/sau valoarea
totală a contingentelor, deschiderea sau epuizarea acestora, precum şi
orice modificare a acestor elemente, într-o astfel de manieră încât să
permită părţilor interesate să ia cunoştinţă de ele.
Perioada de examinare a cererilor corect completate nu trebuia să
depăşească:
a) 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora la MEC, atunci
când cererile erau analizate în ordinea primirii, conform principiului
„primul venit, primul servit”;
b) 15 zile lucrătoare de la termenul limită de primire a acestora
la MEC, atunci când cererile se analizau simultan.
Licenţele neautomate de import se eliberau pe o perioadă care să
evite blocarea utilizării contingentelor respective şi pentru cantităţi care
reprezentau un interes economic atât pentru operatorii economici noi
veniţi pe piaţă, cât şi pentru cei care demonstrau că au realizări anterioare,
pe bază de licenţe acordate recent, până la epuizarea contingentelor.
Operatorilor economici cu realizări anterioare pe bază de licenţe
neautomate de import acordate recent li se puteau aproba o nouă
cerere numai dacă au realizat, în perioada de valabilitate, integral sau
în funcţie de natura mărfii, în limitele stabilite prin ordin al ministrului
economiei şi comerţului, licenţa neautomată de import aprobată
anterior. În cazul în care, din diferite motive, licenţa de import neau-
tomată nu a fost utilizată în termenul stabilit prin ordin al ministrului
economiei şi comerţului, aceasta era returnată la MEC în termen de 5
zile lucrătoare de la data expirării valabilităţii acesteia.
În cazul în care licenţa neautomată de import era utilizată total
sau parţial, operatorul economic prezenta la MEC, în termen de 10 zile

35

Universitatea SPIRU HARET


lucrătoare de la data expirării valabilităţii acesteia, documentaţia
necesară din care să rezulte cantităţile realizate, respectiv: fotocopia
lizibilă a licenţei de import, faţă-verso, exemplarul pentru vamă şi
copii lizibile de pe declaraţiile vamale de import.
Nerestituirea în termenul stabilit a licenţelor neautomate de
import neutilizate sau nedepunerea în termenul stabilit a documentaţiei
necesare aveau ca efect pierderea de către operatorul economic a
dreptului de a beneficia în cursul aceluiaşi an de regimul preferenţial
instituit prin actul normativ respectiv.
Lista produselor supuse procedurilor de licenţiere şi eventualele
date specifice suplimentare se stabileau prin ordin al ministrului eco-
nomiei şi comerţului, în condiţiile legii.
Răspunderea solicitantului de licenţă
Întreaga răspundere privind operaţiunea de comerţ, eficienţa
acesteia, condiţiile de realizare, corectitudinea preţului, respectarea
reglementărilor naţionale, a celor din ţările partenere şi de tranzit,
inclusiv a celor referitoare la standarde, reguli fitosanitare şi sanitar-
veterinare şi a altor reglementări în domeniu revenea solicitantului de
licenţă. De asemenea, titularul licenţei era răspunzător de utilizarea
licenţei în conformitate cu condiţiile stabilite la eliberarea acesteia.
În legătură cu preţul efectiv sau valoarea totală efectivă a mărfii,
aceastea puteau diferi faţă de datele înscrise în licenţă şi nu afectau
libera circulaţie a mărfii, inclusiv operaţiunile de vămuire, în cazul în
care diferenţele erau mai mici cu până la 5% la export sau mai mari cu
până la 5% la import.
O evaluare de ansamblu a instrumentelor netarifare sub forma
licenţelor de export şi import utilizate în România în perioada de
preaderare la Uniunea Europeană ne conduce la următoarele concluzii:
• în primul rând, am asistat la reducerea numărului acestor licenţe,
s-a scurtat timpul obţinerii lor şi a scăzut costul lor, cu menţiunea că
perioada de valabilitate a acestora este redusă;
• în al doilea rând, ca urmare a procesului de liberalizare, sfera
produselor supuse regimului de licenţe a devenit marginală şi mai acoperea
numai 99 poziţii tarifare la import şi 201 poziţii tarifare la export, dintr-un
număr de peste 11.000 poziţii tarifare incluse în Nomenclatorul Tarifului
vamal de import al României. Este evidentă reducerea bruscă a regimului
36

Universitatea SPIRU HARET


de autorizaţii în anii 2002 şi 2003, când licenţele se utilizau pentru 1.038
poziţii tarifare, deci triplu faţă de anul 2004.
Licenţele de export şi import se eliberau de Departamentul de
Comerţ Exterior din Ministerul Economiei şi Comerţului în mod gratuit,
operatorii suportând numai costul formularelor. Dacă, spre exemplu, în
anul 2002 au fost eliberate peste 62.000 de licenţe, numărul acestora a
scăzut cu circa 16.000 în primele 8 luni ale anului 2004.

2.2. Restricţiile cantitative la import şi export


Din anul 1992, în România au fost eliminate restricţiile cantitative
la import. Totuşi, ministerul de resort cu atribuţii de comerţ exterior, la
cererea Băncii Naţionale a României, putea institui restricţii cantitative
la import, atunci când apărea riscul iminent al unui dezechilibru al ba-
lanţei de plăţi externe, cu respectarea prevederilor stabilite până în 1994
de către GATT, iar din 1995 de către OMC.
Cât priveşte restricţiile cantitative la export, acestea au fost
eliminate în anul 1998. În această perioadă a anilor ’90 din secolul
trecut, Ministerul Comerţului stabilea contingentele de export în scopul
protejării resurselor necesare pentru realizarea producţiei interne şi
asigurarea consumului populaţiei. Dacă exportul nu se realiza conform
prevederilor stabilite din cauza diminuării producţiei, riscându-se ne-
aprovizionarea populaţiei, Ministerul Comerţului putea institui noi con-
tingente sau restricţii la export.

2.3. Interziceri (prohibiţii) la exportul


şi importul de mărfuri
Prin Ordinul Ministerului Comerţului nr. 62/1992 au fost intro-
duse interdicţii severe, după cum urmează:
La export erau interzise:
• arme şi muniţii, cu excepţia celor autorizate de lege;
• produse explozibile şi toxice, cu excepţia celor autorizate de lege;
• substanţe stupefiante şi psihotrofe, cu excepţia celor autorizate
de lege;
• echipament militar, cu excepţia celui autorizat de lege;
• medicamente, aparatură medicală şi materiale tehnico-sanitare
neautorizate de Ministerul Sănătăţii;
37

Universitatea SPIRU HARET


• bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional, cu
excepţia celor autorizate de lege pentru a fi scoase temporar din ţară;
• metale preţioase, pietre preţioase şi obiecte confecţionate din
acestea, cu excepţia celor autorizate de lege.
La import erau interzise:
• arme şi muniţii, cu excepţia celor autorizate de lege;
• produse explozibile şi toxice, cu excepţia celor autorizate de lege;
• substanţe stupefiante şi psihotrofe, cu excepţia celor autorizate
de lege;
• echipament militar, cu excepţia celui autorizat de lege;
• medicamente, aparatură medicală şi materiale tehnico-sanitare
neautorizate de Ministerul Sănătăţii;
• înscrisuri, tipărituri şi imprimări de orice fel, care nu sunt
admise de lege.
După cum se poate constata, prohibiţiile la import se aplicau din
motive de moralitate publică, de sănătate, de protecţie a vieţii umane
şi a mediului de securitate naţională.

2.4. Instrumente de apărare comercială


România este parte la acordurile multilaterale încheiate în cadrul
Rundei Uruguay privind măsurile de apărare comercială: antidumping,
compensatorii (antisubvenţie) şi de salvgardare. Actele normative
privind măsurile de apărare comercială ale României au fost conforme
cu următoarele acorduri multilaterale:
Actul normativ privind:
Legea nr. 133/1994 – rectificarea Acordului de la Marrakech refe-
ritor la crearea OMC
HG nr. 228/1992 – protecţia producătorilor interni faţă de con-
curenţa neloială, rezultată din importul unor
produse, la preţ de dumping sau subvenţionat
Ord.Min.Com. şi – regulamentul de lucru al Comisiei pentru taxe
Turismului nr. 127/1992 antidumping, taxe compensatorii şi măsuri de
salvgardare
Ord.Min.Com. şi – regulile de aplicare şi procedurile de instituire
Turismului nr. 128/1992 a taxelor antidumping, taxelor compensatorii şi
măsurilor de salvgardare

38

Universitatea SPIRU HARET


În anii care au urmat adoptării acestor acte normative, legislaţia
românească în materie de măsuri de apărare comercială a fost actuali-
zată, ea devenind compatibilă cu prevederile OMC şi fiind armonizată
cu legislaţia UE în domeniu.
Dintre măsurile de apărare comercială menţionate, România a
adoptat măsuri de salvgardare faţă de Ungaria, la produse care făceau
obiectul concesiilor vamale, acordate în baza Acordului Central
European de Comerţ Liber (CEFTA), deoarece prin preţurile practi-
cate aceste produse cauzau perturbări serioase pe piaţa românească. În
acest context, conform HG nr. 466 din 10.08.1998, au fost suspendate
temporar, până la 31.12.1998, concesiile vamale acordate Ungariei în
cadrul CEFTA la grâu şi făină de grâu, aplicându-se, la importul din
Ungaria, taxele vamale normale (în baza clauzei naţiunii celei mai
favorizate) pentru aceste produse, respectiv 25% pentru grâu, în loc de
15%, iar pentru făină de grâu 45% în loc de 15%. Totodată, s-au
suspendat pentru o perioadă de un an, potrivit HG nr. 479 din
16.06.1999, concesiile vamale acordate Ungariei în cadrul CEFTA, la
importul de carne de porc şi carne de pasăre, organe de porc şi de
pasăre, preparate din carne de porc şi de pasăre, restabilindu-se apli-
carea taxelor vamale normale (respectiv, 45%, în loc de 28%).
O altă măsură de salvgardare a fost instituită de România la
importul de zahăr rafinat originar din Republica Moldova, prin suspen-
darea temporară a exceptării de taxă vamală la importul în România de
zahăr rafinat originar din Republica Moldova şi aplicarea taxei vamale
prevăzute în tariful vamal de import al României pentru anul 2004.
Totuşi, Guvernul României a stabilit pentru anul 2004 un contingent
tarifar la nivelul de 14.000 tone, exceptat de la plata taxelor vamale, cu o
repartizare trimestrială a cantităţii totale a importului în perioada
1 ianuarie – 30 septembrie 2004. Un importator român a putut beneficia
de o cantitate maximă alocată de 100 tone din fiecare sortiment de zahăr
rafinat, repartizat trimestrial, din totalul anual de 14.000 de tone.
În relaţia cu Polonia, pe baza HG nr. 80/2004, s-a instituit o mă-
sură de salvgardare la importul de carne de porc, carcase, semicarcase,
proaspătă sau sortimente, din această ţară, aplicându-se la importul în
România o taxă vamală de 45%.
Investigaţiile de apărare comercială iniţiate împotriva unor
mărfuri importate de România (investigaţii ofensive), pentru luarea de
39

Universitatea SPIRU HARET


măsuri de salvgardare, necesită prezentarea unor factori relevanţi
pentru documentarea cererii de iniţiere a unor astfel de investigaţii. În
acest context, trebuie să fie întocmite patru tabele, respectiv:
• tabelul nr. 1 – situaţia comparativă a producţiei interne în raport
cu consumul pe piaţa românească şi cu exportul;
• tabelul nr. 2 – situaţia comparativă a preţurilor medii;
• tabelul nr. 3 – situaţia capacităţilor de producţie şi gradul de
utilizare a acestora în producţia românească;
• tabelul nr. 4 – situaţia comparativă a producţiei interne (denu-
mirea produsului şi poziţia tarifară).
În afară de măsurile de salvgardare prezentate, România nu a
adoptat nici o măsură antidumping sau compensatorie (antisubvenţie).
Dacă, după cum am văzut, investigaţiile ofensive de apărare
comercială întreprinse de România au fost în număr redus, în schimb,
investigaţiile de apărare comercială iniţiate de alte ţări împotriva unor
mărfuri originare din România (investigaţii defensive) au fost mult
mai numeroase. În astfel de situaţii, o sinteză asupra cazurilor care
apar privind mărfurile româneşti trebuia să aibă în vedere:
1. Prezentarea generală a problemei.
2. Recunoaşterea statutului de economie de piaţă pentru Româ-
nia, în cadrul investigaţiilor antidumping şi antisubvenţie, respectiv, a
celor două documente internaţionale importante:
– Reglementarea Consiliului European (CEE) 1013/1993;
– Decizia Departamentului de Comerţ al SUA din data de
10.03.2003.
3. Situaţia măsurilor de salvgardare cu impact asupra unor pro-
duse originare din România.
4. Situaţia măsurilor antidumping adoptate împotriva unor pro-
duse originare din România.
5. Notificări privind iniţierea şi, după caz, adoptarea unor măsuri
de apărare comercială de către autorităţile competente din alte ţări
împotriva unor produse originare din România.
În ceea ce priveşte măsurile de salvgardare privind unele
produse originare din România, ţările iniţiatoare au fost Polonia,
Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia, Republica Moldova, Federaţia Rusă.
Produsele în privinţa cărora s-au aplicat măsuri de salvgardare de către
ţările menţionate au vizat produsele siderurgice, nitrat de amoniu,
40

Universitatea SPIRU HARET


rulmenţi cu bile. Formele de măsuri au fost aplicarea de contingente,
inclusiv tarifare, şi de taxe de salvgardare.
Referitor la situaţia măsurilor antidumping adoptate împotriva
unor produse originare din România, iniţiatoare ale acestor măsuri au
fost: Argentina, Brazilia, Canada, Egipt, India, Uniunea Europeană,
Turcia, Thailanda şi SUA. Produsele româneşti împotriva cărora s-au
aplicat taxe antidumping definitive de către ţările amintite au fost
îndeosebi din sectorul siderurgic (bandă laminată la cald, ţevi fără sudură,
ţevi sudate, tablă groasă şi medie laminată la cald, oţel beton, produse din
oţel laminate la cald) şi sectorul chimic (carbid de calciu, uree, inclusiv
uree solidă, policlorură de vinil), precum şi unităţi de pompare şi becuri.
Cât priveşte cuantumul taxei antidumping definitive, ea a variat la
produse siderurgice de la 5,7% în Uniunea Europeană la 86,9% în
Canada, la produse chimice de la 25% la 45% în Turcia şi 90,71% în
SUA, în timp ce pentru unităţile de pompare s-a aplicat în Brazilia o taxă
de 57%, iar la becuri, în Egipt, între 69-78%. Subliniem faptul că, pentru
câteva produse, unele ţări au aplicat taxe antidumping definitive într-un
cuantum specific, respectiv, în India la carbid de calciu o suprataxă de
24,29 dolari SUA/tonă, iar la uree în Uniunea Europeană între 24,29 –
6,18 şi 8,1 euro/tonă.
O altă măsură netarifară au reprezentat-o Notificările privind
iniţierea şi, după caz, adoptarea unor măsuri de apărare comercială
de către autorităţile competente din alte ţări împotriva unor produse
originare din România. Câteva exemple sunt semnificative:
– Canada, pe baza unei cereri documentate din partea produ-
cătorilor locali, a declanşat o investigaţie antidumping la importul
unor produse siderurgice plate originare din România, Bulgaria şi
Cehia. Deoarece Tribunalul Canadian de Comerţ Internaţional a
constatat cauzarea unui prejudiciu material producătorilor canadieni,
s-a decis impunerea unei taxe de antidumping, aplicabilă pentru
producătorul român SC ISPAT SIDEX SA de 52,6%, iar pentru
producătorii din celelalte state, de 74,6%.
– Ungaria a luat hotărârea să instituie o măsură definitivă de
salvgardare împotriva tuturor importurilor unor sortimente de zahăr
(inclusiv din România), aplicabilă de la data de 21 noiembrie 2003
până la 30 aprilie 2004, care a avut forma unei taxe vamale supli-
mentare de import de 93%. Au făcut excepţie contingentele tarifare de
41

Universitatea SPIRU HARET


tonaje diferite acordate UE, Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi altor ţări,
care au fost supuse unei taxe vamale mai reduse, respectiv, de 44%.
– Ucraina a declanşat o investigaţie de salvgardare la importul
de sodă caustică la data de 22 octombrie 2002, care s-a încheiat prin
adoptarea unui regim de monitorizare a importului acestui produs.
Însă, această măsură nu implică niciun fel de limitări cantitative sau de
preţ la importul de sodă caustică în Ucraina.
Relevante sunt şi exemplele de măsuri antidumping aplicate la
importul din România în anul 2006.
Astfel, Uniunea Europeană a aplicat asemenea măsuri la
importul din România de ţevi de sudură (taxă antidumping între 11,7
şi 17,8%) la trei firme şi de uree (taxă antidumping între 6,18 şi 8,01
euro/tonă) la patru firme româneşti. Este de subliniat însă faptul că
aceste taxe au încetat să mai fie aplicate de la 1 ianuarie 2007, data
aderării ţării noastre la UE.
De asemenea, Argentina a aplicat la exportul din România de
bandă laminată la cald o taxă antidumping de 40,48%, Brazilia la ţevi
de sudură 14,3%, Canada la tablă groasă şi medie laminată la cald
52,6%, Egipt la becuri şi tuburi fluorescente 69-78%, India la alcooli
aciclici suprataxa 122,85-203,65 $/tona metrică, Thailanda la bandă
laminată la cald 16,29-18,04-21,59%, SUA la ţevi fără sudură de
diametru mic 15,5% şi la tablă groasă 75,04%, Mexic la ţevi de sudură
42% şi tablă laminată la cald 67,6%, Peru la tablă groasă 5% şi Israel
la ciment Portland a obţinut un angajament de preţ de la firma română
pentru a nu-i aplica taxa antidumping.

2.5. Alte taxe percepute la intrarea pe teritoriul


vamal al României
În afară de taxele vamale de import la frontiera română, se mai
percepeau: taxa pe valoarea adăugată (TVA), ca impozit indirect
aplicat asupra mărfurilor de consum, şi acciza, care viza aplicarea de
taxe la mărfurile de lux. De asemenea, în perioada de preaderare la UE
s-a introdus şi perceperea comisionului vamal de 0,5%, cu excepţia
importurilor preferenţiale, originare din ţările cu care România a
încheiat acorduri de comerţ liber, şi a produselor făcând obiectul
Acordului privind tehnologia informaţiei. Cât priveşte bunurile pentru
42

Universitatea SPIRU HARET


export, precum şi serviciile furnizate în legătură cu exportul, ele erau
scutite de TVA, iar de circa cinci ani s-a eliminat comisionul vamal de
0,5% la export.
Pentru aplicarea de taxe vamale, erau stabilite regulile de origine
preferenţiale pentru aceste ţări, respectiv, perceperea de taxe mult mai
mici sau chiar exonerarea de aceste taxe, în anumite acorduri de
comerţ liber şi în alte acorduri preferenţiale încheiate de România.
Totodată, România a participat la sistemul european de cumu-
lare a originii. Potrivit acestui sistem, în cazul comerţului dintre
România şi UE, produsele importate în UE erau considerate originare
din România şi dacă încorporau inputuri din alte ţări europene, care au
încheiat acorduri de comerţ liber cu România şi UE; în mod similar,
produsele importate în România erau considerate originare din UE şi
dacă încorporau inputuri din alte ţări europene, care au încheiat acorduri
de comerţ liber cu UE şi România.
Aplicarea suprataxei generale asupra tuturor mărfurilor de
import reprezenta şi ea un instrument al politicii comerciale netarifare a
României, în scopul creşterii încasărilor la bugetul de stat, concomitent cu
o descreştere a majorării importului, care să aibă ca efect contracararea
dezechilibrării balanţei comerciale a ţării şi a creării unor evidente
dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi externe. Nivelul suprataxei
vamale temporare asupra importului, în conformitate cu Legea
nr. 133/1994, a fost stabilit pentru anul 1998 la 6% şi s-a instituit prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/1988. Ulterior, prin Legea
nr. 247/1988, pentru anul 1999 suprataxa a fost redusă la 4%, pe baza HG
nr. 984/1998. Pentru anul 2000, suprataxa a fost diminuată la 2% prin HG
nr. 1074/1999, pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2002, această suprataxă
să fie eliminată. Este important de subliniat că, în perioada când s-a
aplicat această suprataxă vamală, au fost exceptate de la perceperea ei o
serie de bunuri esenţiale pentru economia şi populaţia ţării (ţiţei, gaze
naturale, electricitate, unele materii prime, medicamente etc.). Trebuie
menţionat, de asemenea, că introducerea suprataxei la import a fost
examinată la OMC, care a apreciat că această măsură a fost conformă cu
prevederile articolului XII al GATT-1994 privind posibilitatea aplicării de
restricţii din motive de dezechilibru al balanţei de plăţi externe.

43

Universitatea SPIRU HARET


2.6. Evaluarea mărfii în vamă
Potrivit art. 77 al Codului vamal al României, valoarea în vamă
era determinată conform Acordului OMC privind aplicarea art. 7 al
GATT-1994, intitulat Acordul privind evaluarea în vamă. Evaluarea
mărfii în vamă de către autorităţile ţării importatoare la un preţ mai
ridicat decât cel practicat pe plan internaţional constituie un evident
obstacol netarifar practicat de statul cumpărător, respectiv, reprezintă un
instrument de limitare a importurilor. În cazul României, însă, a avut loc
în anul 2000 un fenomen invers, sesizat de Uniunea Interprofesională
pentru Agricultură şi Alimentaţie (UNIPAA), şi anume, preţurile de-
clarate la vamă de firmele străine exportatoare de preparate din carne de
porc şi carne de pasăre au fost la niveluri de 5-6 ori mai mici decât cele
normale, ceea ce a prejudiciat încasările la vamă cu peste 13 milioane
de dolari, diminuând cu o sumă importantă sursele bugetare de stat.

2.7. Standardele şi reglementările tehnice


Activităţile de standardizare şi de reglementare tehnică s-au desfă-
şurat în conformitate cu Acordul OMC privind obstacolele tehnice din
cadrul comerţului. Începând din anul 1988, cu asistenţa Comisiei UE,
s-a creat un nou cadru de reglementare a activităţilor de standardizare.
A fost efectuată o separare clară între standardele obligatorii şi cele
voluntare. Ulterior, toate standardele au devenit voluntare, cu excepţia
celor stabilite de autorităţi ca având un caracter obligatoriu (standardele
pentru protecţia sănătăţii şi securităţii umane, a vieţii sau sănătăţii
animalelor şi plantelor, protecţiei mediului etc.). S-a constituit Asociaţia
Română de Standardizare (ASRO), ca instituţie neguvernamentală de
interes public, în locul Institutului Român de Standardizare. Totodată, s-a
efectuat o separare clară între activităţile de elaborare a standardelor şi
cele de evaluare a conformităţii cu standardele. Noul cadru de reglementare
a activităţii de standardizare a favorizat încheierea de acorduri de recu-
noaştere mutuală (reciprocă) a conformităţii cu standardele, acorduri de
natură să faciliteze schimburile comerciale externe, inclusiv cu UE.

2.8. Măsurile sanitare şi fitosanitare


Importul, exportul şi tranzitul de animale vii, produse animale şi
furaje a necesitat certificarea conformităţii cu standardele stabilite de
44

Universitatea SPIRU HARET


Agenţia naţională sanitară şi veterinară din cadrul Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Autorităţile române au
putut impune prohibiţii de import din motive sanitare sau fitosanitare,
aşa cum a fost cazul interzicerii importului din ţările contaminate de
boala „vacii nebune” sau a gripei aviare.

2.9. Achiziţiile publice (guvernamentale)


În domeniul achiziţiilor publice, legislaţia română a introdus în
anul 1995 o preferinţă naţională de 20%, de care să beneficieze agenţii
economici români participanţi la licitaţiile pentru câştigarea unor
proiecte cu finanţare din partea unor organisme internaţionale. Această
preferinţă naţională a fost însă eliminată în anul 1998, spre a se bene-
ficia deplin de competiţia dintre furnizori, indiferent că erau autohtoni
sau străini. Ulterior, s-a adoptat Ordonanţa nr. 118 din 31.08.1998 pri-
vind achiziţiile publice, armonizată la timpul său într-o largă măsură
cu legislaţia UE în materie. Această Ordonanţă prevede prevalenţa
prevederilor acordurilor internaţionale privind achiziţiile publice, la
care ar participa România, faţă de prevederile legislaţiei naţionale,
începând cu 1 ianuarie 2005.

2.10. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală


Conform Acordului European, România s-a angajat să asigure până
în anul 2000 un nivel de protecţie a drepturilor de proprietate similar cu
cel din UE. În acest cadru, România a adoptat legi pentru protecţia
brevetelor dreptului de autor, mărcilor comerciale, desenelor industriale,
topografiilor, circuitelor integrate şi a noilor varietăţi de plante.
De asemenea, România a aderat la convenţii multilaterale de pro-
tecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv la Acordul OMC
privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
(Acordul TRIPs). Prin adoptarea unei legi privind protecţia drepturilor
de proprietate intelectuală la frontieră, România şi-a îndeplinit integral
obligaţiile asumate prin Acordul TRIPs. Făcând atunci parte din rândul
ţărilor în curs de dezvoltare, România a beneficiat de o perioadă de
tranziţie de 5 ani, încheiată la finele anului 1999, pentru a-şi putea pune
legislaţia sa în conformitate cu Acordul TRIPs.

45

Universitatea SPIRU HARET


3. POLITICA PROMOŢIONALĂ
ŞI DE STIMULARE A EXPORTULUI
ŞI PRINCIPALELE SALE INSTRUMENTE

În toată perioada de preaderare la UE, soldul balanţei comerciale


a României, a fost an de an negativ, cumulând aproape 20 de miliarde
de dolari în perioada 1990-2000, iar la început de secol XXI, în anii
2001-2005, înregistrându-se acelaşi fenomen de sold deficitar, care,
cumulat pe cinci ani, a depăşit 35 miliarde $.
Această situaţie a făcut ca în cadrul politicii comerciale externe a
României, în această perioadă, să crească importanţa atât a componentei
promoţionale, cât şi a celei de stimulare a exportului, diversificându-se
gama de instrumente de natură să amplifice vânzările de mărfuri româ-
neşti în străinătate; de la un volum valoric de 5,8 miliarde $ în anul
1990 acestea au sporit la 10,4 miliarde $ în anul 2000, pentru ca în anul
2003 să atingă 17,6 miliarde $, iar în anul 2005 să ajungă la aproape 28
miliarde $.

3.1. Instrumentele promoţionale utilizate


în vederea creşterii exportului României
O sinteză a instrumentelor promoţionale practicate în România
în perioada de preaderare la UE evidenţiază câteva măsuri de natură să
sporească atractivitatea produselor de export româneşti pentru cumpă-
rătorii de pe pieţele externe.
În primul rând, a avut loc extinderea continuă a cadrului juridic
extern care să faciliteze pătrunderea mărfurilor din România pe un
număr cât mai mare de pieţe externe, prin încheierea a peste 150 de
acorduri comerciale şi a altor acorduri în măsură să susţină dezvoltarea
exporturilor româneşti, în plan bilateral, regional şi multilateral.
Cunoaşterea de către personalul de specialitate din firmele româneşti
exportatoare a regimului vamal al ţărilor partenere permite obţinerea
46

Universitatea SPIRU HARET


de preţuri sporite. În acest context, trebuie să fie bine însuşit modul în
care se utilizează tarifele vamale de import ale unor ţări pentru a alege
cea mai avantajoasă ţară din punct de vedere al nivelului taxei vamale
aplicate produselor provenind din România. Este necesar să se aibă în
vedere următoarele cerinţe:
a) În conformitate cu reglementările GATT/OMC, aşa cum am mai
arătat, tariful vamal este principalul instrument de politică comercială
externă a statelor, care, în marea lor majoritate, utilizează tariful vamal de
import şi, în rare cazuri, taxe vamale la export. Pentru exportatorii din
diferite ţări ale lumii, deci şi pentru exportatorii români, este obligatorie
buna cunoaştere a modului de utilizare a tarifului vamal de import al ţării
în care îşi propun să vândă, pentru a aprecia avantajele accesului pe piaţa
străină respectivă din punct de vedere al nivelului taxei vamale aplicate.
b) Analiza tarifului vamal de import al unei ţări, care are forma
unui catalog (din unul sau câteva volume), începe prin studierea legii
vamale şi a instrucţiunilor de utilizare a tarifului vamal, aflate în prima
parte a acestuia, precum şi a sumarului, situat în ultimele pagini ale
catalogului.
c) Pentru a putea identifica produsele ce se doreşte a fi exportate
în ţara al cărei tarif vamal de import este analizat, în sumarul din ultimele
pagini ale tarifului se găsesc cele 97 capitole cuprinzând bunurile,
respectiv, cum am arătat anterior, în capitolele 1-24 pentru produsele agri-
cole şi în capitolele 25-97 pentru produsele industriale, conform
Nomenclatorului Convenţiei privind Sistemul Armonizat de descriere şi
codificare a mărfurilor.
d) Din momentul identificării capitolului de bunuri, se reţine
numărul paginii unde poate fi găsit produsul în tariful vamal, iar apoi
se caută poziţia tarifară cu 6-8 cifre ce indică produsul şi taxa vamală
aplicată în funcţie de acordurile comerciale convenite între parteneri.
e) Întrucât majoritatea statelor percep o taxă vamală de import în
procente asupra valorii mărfurilor în vamă, în condiţia de livrare CIF
(cost, asigurare, transport), dacă acordul comercial a fost încheiat pe
baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, se va avea în vedere nivelul
procentual din coloana respectivă în care există menţiunea: taxă vamală
convenţională sau contractuală sau în vigoare, într-un an dat.
f) Dar tariful vamal de import poate avea şi alte coloane, spre
exemplu, cea cu taxa vamală autonomă, în care se află nivelul cel mai
47

Universitatea SPIRU HARET


ridicat practicat în relaţiile cu ţările cu care nu există nici un acord
comercial încheiat. Totodată, pot exista şi alte coloane ale tarifului
vamal de import, respectiv cele cu taxă vamală preferenţială, având un
nivel mult mai mic decât taxa vamală convenită pe baza clauzei naţiunii
celei mai favorizate. România a beneficiat de taxe vamale preferenţiale
până la 1 ianuarie 2007 când a devenit membru al Uniunii Europene, fie
din partea ţărilor dezvoltate, fie din partea unor ţări în curs de dezvoltare
(exemplu: SGPC, P16).
g) Având în vedere că un exportator român este interesat să
aibă acces pe o piaţă externă unde taxele vamale de import au nivelul
cel mai redus, bazat pe acordul comercial bilateral sau alte acorduri
regionale sau multilaterale semnate de către UE de ale căror prevederi
beneficiază, acesta va căuta să-şi livreze produsele în ţările unde i se
va aplica taxa vamală cea mai mică, pentru a fi competitiv ca preţ, faţă
de exportatorii din alte ţări, cărora li se aplică taxe vamale de import
mai mari.
h) În acest sens, pentru a reuşi ca firmele româneşti să exporte
produsele lor către o ţară în condiţiile cele mai avantajoase, respectiv,
cu aplicarea de taxe vamale minime sau chiar la cota zero, au fost
studiate cât mai multe tarife vamale ale ţărilor importatoare ale
produselor unde exista interes pentru pătrunderea pe piaţă în condiţii
de maximă competitivitate.
i) Este de menţionat că, în unele ţări, se practicau, urmare a
negocierilor purtate, şi contingente tarifare cantitative sau valorice, fie
cu scutire totală a taxei vamale, fie cu scutire parţială; după depăşirea
exporturilor, pe baza acestor contingente tarifare, se aplica taxa
vamală în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate, stabilită pentru
anul în vigoare, respectiv, la cote mai mari, fapt care trebuia bine
cunoscut de către exportatorii români.
În al doilea rând, a crescut rolul parteneriatului public-privat în
stabilirea participării României la târguri şi expoziţii în străinătate,
selectându-se profilul economic al manifestărilor expoziţionale în noul
context al procesului de globalizare şi regionalizare, respectiv, punându-se
accent atât pe participarea la târguri având caracter pronunţat legat de
tehnologia informaţiei şi industrie de înaltă tehnicitate, cât şi pe
produsele româneşti cu cea mai mare pondere la export şi care şi-au
găsit pieţe de desfacere durabile pentru confecţii – textile, încălţăminte,
48

Universitatea SPIRU HARET


mobilă şi vinuri. Anul 2004 ilustrează această tendinţă, tabelul 5,
privind participarea României la târguri şi expoziţii internaţionale în
străinătate, cu finanţare de la bugetul de stat, demonstrând interesul
prezenţei noastre cu prioritate la manifestările din SUA, din Germania,
Marea Britanie, Franţa şi alte ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi
pe piaţa Federaţiei Ruse.
Tabelul 5
Participarea României la târguri şi expoziţii internaţionale,
în anul 2004, cu finanţare de la bugetul de stat
Profilul Specificul
economic Denumirea târgului Oraşul / Ţara mărfurilor
al târgului târgului
Tehnologia • OUTSOURCE WORLD New York – SUA IT
informaţiei • OUTSOURCE WORLD Londra – Anglia IT
• SYSEMS 2004 München – Germania IT
Industrial- • HOMETECH Köln – Germania Aparatură
tehnic electro-casnică
• HANNOVER MESSE Hanovra – Germania Tehnic
• INDUSTRIA 2004 Budapesta – Ungaria Tehnic
• TECHNOLOGIES Poznan – Polonia Tehnic
INVESTMENT
GOODS
• EUROSATORY Paris – Franţa Militar
• FARNBOROUGH Londra – Anglia Ind. aeronautică
• INTERNATIONAL Zagreb – Croaţia Tehnic
AUTUMN FAIR
• TECHNICAL FAIR Plovdiv – Bulgaria Tehnic
• KIOGE Alma Ata – Kazahstan Petrol şi gaze
• IRAN INT’L Teheran – Iran Tehnic
INDUSTRY FAIR
• ROTTERDAM Rotterdam – Olanda Naval
MARITIME
• MIDEST Paris – Franţa Subcontractare
industrială
Confecţii- • CPD (martie) Düsseldorf – Germania Confecţii
textile • TEXWORLD (februarie) Paris – Franţa Ţesături
• CPD (iulie-august) Düsseldorf – Germania Confecţii
• MAGIC Woodeland Hills – SUA Confecţii
INTERNATIONAL SHOW
• COLLECTION Moscova – Fed.Rusă Confecţii
PREMIERE MOSCOW

49

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 5 (continuare)
• HEIMTEXTIL Frankfurt – Germania Textile pentru
decoraţiuni
interioare
• TEXWORLD Paris – Franţa Ţesături
(septembrie)
Încălţăminte • GDS (martie) Düsseldorf – Germania Încălţăminte
• GDS (septembrie) Düsseldorf – Germania Încălţăminte
Mobilă • IMM Köln – Germania Mobilă
• FURNITURE FAIR Dubai – Em.Arabe Unite Mobilă
• MEBEL Moscova – Fed.Rusă Mobilă
Sticlărie • MIR STEKLA Moscova – Fed.Rusă Sticlărie
• TENDENCE Frankfurt – Germania Sticlărie
Vinuri • FOODEX JAPAN Chiba – Japonia Vinuri şi
produse
alimentare
• PROWEIN Düsseldorf – Germania Vinuri
• VINEXPO AMERICAS Chicago – SUA Vinuri
Profil • CAIRO INT’L FAIR Cairo – Egipt General
general • DAMASC INT’L FAIR Damasc – Siria General

În al treilea rând, în perioada de preaderare la UE, Camera de


Comerţ şi Industrie a României s-a constituit într-un puternic sistem al
Camerelor de Comerţ şi Industrie atât la nivel naţional, cât şi judeţean,
având statut de membru al Camerei Internaţionale de Comerţ de la
Paris şi membru afiliat la Eurochambres. Remarcabilă a fost con-
tribuţia sistematică a Camerei de Comerţ şi Industrie a României la
modernizarea organizării pe plan intern de târguri şi expoziţii în
Capitală şi în unele municipii din judeţe, cu prioritate a Târgului
Internaţional Bucureşti, în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo
S.A., fapt pentru care a obţinut atestatul Uniunii Târgurilor Interna-
ţionale (UFI), încă din anul 1994. Dintre structurile organizatorice cele
mai importante cu atribuţii de promovare a exportului produselor
româneşti în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României se
evidenţiază: Departamentul strategie, studii şi relaţii interinstituţio-
nale, care acordă consultanţă membrilor săi pe linia măsurilor
promoţionale şi de stimulare a exportului; Departamentul de relaţii
externe şi cooperare internaţională, prin facilitarea contactelor de
afaceri; Centrul Euro Info; Centrul de Informaţii de Afaceri; Fundaţia

50

Universitatea SPIRU HARET


„Şcoala Română de Afaceri”, prin organizarea de cursuri de pregătire
şi perfecţionare, inclusiv în domeniul promovării exportului. Calitatea
firmelor de membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României
aduce o serie de beneficii acestora prin acordarea de reduceri de tarife
sau gratuităţi la multitudinea de servicii prestate de cea mai importantă
organizaţie neguvernamentală, având ca scop promovarea comerţului
şi industriei româneşti.
În al patrulea rând, sunt de remarcat încercările din perioada de
preaderare la UE de a găsi soluţiile cele mai adecvate de către organul
guvernamental de specialitate în domeniul comerţului exterior, cu
prioritate pentru buna gestionare a activităţii de export, astfel ca aceasta să
înregistreze rezultate cât mai bune. În acest sens, s-au căutat diferite
formule ministeriale, respectiv Ministerul Comerţului, Ministerul
Comerţului şi Turismului, Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul
Afacerilor Externe, Departamentul de Comerţ Exterior în coordonarea
Primului-Ministru şi Ministerul Economiei şi Comerţului. Pentru
realizarea obiectului său de activitate privind comerţul exterior, mai ales
privind încurajarea exportului, printre atribuţiile cu impact direct în acest
domeniu ale organului ministerial au fost: consolidarea şi dezvoltarea
reprezentanţelor comerciale de specialitate din cadrul Ambasadelor
României şi a oficiilor consulare din străinătate, organizarea de misiuni
comerciale la nivel ministerial pe pieţele externe care prezentau un interes
deosebit pentru pătrunderea, dezvoltarea şi diversificarea exportului
românesc în aceste spaţii geografice, precum şi înfiinţarea pe teritoriul
ţării noastre de oficii şi agenţii, fără personalitate juridică, dar care să
joace un rol activ în promovarea exportului, sub coordonarea ministrului
însărcinat cu schimburile comerciale cu străinătatea din România. Mai
trebuie subliniat faptul că în această perioadă a crescut gradul de
conlucrare interministerial al Ministerului Economiei şi Comerţului, în
mod deosebit, cu Ministerul Afacerilor Externe, diplomaţia economică,
îndeosebi promovarea exporturilor, devenind o componentă de bază a
relaţiilor externe ale României.
În al cincilea rând, s-a înfiinţat, în 1995, Centrul Român de
Comerţ Exterior (CRCE), instituţie publică în subordinea fostului
Minister al Industriei şi Comerţului, având ca obiectiv principal
promovarea comerţului exterior al României şi, în mod deosebit, a
exportului. În acest context, evidenţiem activităţile cele mai importante
51

Universitatea SPIRU HARET


desfăşurate de Centru, care între timp a primit denumirea de Centrul
Român de Promovare a Comerţului (CRPC) şi se află sub coordonarea
Ministerului Economiei şi Comerţului:
– informarea mediilor de afaceri străine asupra potenţialului
economic şi industrial al României, în scopul promovării exporturilor
româneşti;
– cercetarea pieţelor externe şi elaborarea de studii de marketing,
precum şi editarea unor publicaţii de specialitate (Jurnalul Afacerilor,
buletine de preţuri internaţionale şi cotaţii la bursă), pentru informarea
mediilor de afaceri din România asupra tendinţelor pieţelor externe şi
a reglementărilor comerciale în scopul promovării produselor
româneşti;
– organizarea de acţiuni pe linia elaborării de programe de
export pentru firmele româneşti interesate, multiplicarea contactelor de
afaceri între exportatorii români şi firme potenţial importatoare din
diferite ţări, prin iniţierea de misiuni economice, forumuri de afaceri,
zile ale produselor româneşti, formarea profesională a specialiştilor în
cadrul unor programe finanţate de organizaţii internaţionale (UNCTAD)
sau de unele ţări;
– constituirea în cadrul CRPC a TRADE POINT, ca un centru
naţional de informare comercială, conectat la Reţeaua Mondială
„TRADE POINTS”, prin care se asigură consultanţa necesară pentru
realizarea tranzacţiilor comerciale în sprijinul întreprinderilor potenţial
exportatoare româneşti de mărfuri şi servicii pe pieţele externe,
acordându-se atenţie întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin
crearea de expoziţii virtuale pe Internet. Totodată, începând cu 1 nov.
2006, a mai fost creat la CRPC un Centru de Referinţă OMC, în
sprijinul operatorilor economici din România.
În al şaselea rând, un rol important în cadrul măsurilor promoţio-
nale de sprijinire a exportului îl are Asociaţia Naţională a Exportatorilor
şi Importatorilor din România (ANEIR), creată în anul 1995, reunind
societăţi comerciale de stat şi private, care desfăşoară activitate în
domeniul comerţului exterior sau care efectuează tranzacţii internaţionale
în nume propriu. În componenţa ANEIR se află societăţile care au
împreună cea mai mare pondere (circa 2/3) în comerţul exterior al
României. Ca asociaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit, ANEIR
acţionează în numele membrilor săi pentru crearea unui cadru legislativ
52

Universitatea SPIRU HARET


comercial, economic, financiar şi bancar de natură să extindă volumul
valoric al comerţului exterior al României, îndeosebi al exportului, dat
fiind soldul deficitar cronic al balanţei comerciale din perioada de
preaderare la Uniunea Europeană. În acest scop, asociaţia îşi propune,
prin întreaga sa activitate, să promoveze şi să apere interesele
comerciale şi economice ale membrilor săi, propunând perfecţionarea
legislaţiei interne în domeniul comerţului exterior, pe linia alocării de
fonduri de la bugetul de stat pentru acţiuni promoţionale sau a reducerii
unor taxe fiscale. ANEIR s-a evidenţiat şi prin organizarea de misiuni
comerciale pe pieţe de interes major pentru România. Membru titular al
ANEIR poate fi orice societate comercială care desfăşoară activităţi de
export-import sau prestează servicii în domeniul internaţional cu un
volum valoric de minimum 5 milioane $/an. În cadrul Filialelor ANEIR
din judeţe şi municipiul Bucureşti pot deveni membri şi societăţi de
profil, fără limita minimă privind cifra de afaceri, dar numai cu
recomandarea unuia dintre membrii titulari ai ANEIR, pe plan central
sau cu acordul Camerei de Comerţ şi Industrie judeţene. În cadrul
ANEIR funcţionează Centrul de Promovare a Comerţului Exterior
(CPCE), care desfăşoară o activitate complexă de asistenţă pentru
membrii săi, inclusiv servicii contra cost (informaţii de piaţă, facilitarea
contactelor de afaceri, cursuri de pregătire). ANEIR are un ziar propriu:
„Universul afacerilor la zi”.

3.2. Instrumente de stimulare a exportului României


Având în vedere complexitatea activităţii de export, faţă de vân-
zările de mărfuri care au loc pe piaţa internă, agenţii economici români
antrenaţi în livrarea mărfurilor peste graniţă au nevoie să fie încurajaţi
printr-o arie extinsă de instrumente, de la stimularea prospectării pieţelor
externe şi a producţiei pentru export până la comercializarea produselor
româneşti în străinătate. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, în perioada de
preaderare la UE, numărul firmelor având ca obiect exportul a crescut
de la câteva zeci în anul 1989 la câteva zeci de mii, la cumpăna dintre
secolele XX şi XXI.

3.2.1. Instrumentul bancar de stimulare a exportului se


situează printre cele mai importante din punct de vedere al încurajării

53

Universitatea SPIRU HARET


agenţilor economici români în vânzarea de bunuri pe pieţele externe.
Misiunea principală în acest domeniu revine Băncii de Export-Import a
României (EXIMBANK S.A.). Implementând politica pe termen scurt şi
mediu a Guvernului sub coordonarea Comitetului Interministerial de
Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior (care a funcţionat până în 2004,
când a fost preluată conducerea de Consiliul de Export), EXIMBANK a
oferit, în numele şi contul statului, facilităţi bancare pe baza resurselor
financiare alocate de la bugetul de stat. Totodată, EXIMBANK pune la
dispoziţia exportatorilor o gamă largă, modernă şi flexibilă de produse
şi servicii, având în permanenţă în vedere necesităţile financiare ale
agenţilor economici exportatori de acoperire a riscurilor şi consultanţă
pe toată perioada de realizare a producţiei de export şi a exportului pe
pieţele străine.
În ceea ce priveşte activitatea de stimulare a exporturilor în contul
statului, EXIMBANK acordă bonificaţii de dobândă atât pentru contracte de
export de produse generale, cât şi pentru realizarea de obiective complexe
în străinătate, reprezentând produse cu ciclu lung de fabricaţie, care necesită
credite în lei pentru producţia de export. De asemenea, EXIMBANK acordă
garanţii de export în numele şi contul statului, asigurări pentru creditele de
export pe termen scurt, precum şi alte facilităţi, cu aprobarea, începând cu
anul 2004, a Consiliului de Export, de genul solicitărilor pentru exceptarea
de la plata anticipată a taxelor vamale şi a comisionului vamal. Referitor la
activitatea de stimulare a exporturilor pe cont propriu, EXIMBANK a
acordat agenţilor economici finanţare sub formă de credite, îndeosebi
credite de trezorerie, emiterea de scrisori de garanţii de export (garanţii de
participare la licitaţie în valută, garanţii de restituire avans şi garanţii de
bună execuţie), precum şi facilitarea accesului la finanţare al exportatorilor
prin protejarea unei părţi din activele acestora, utilizând poliţe de asigurare
pe termen scurt şi reînnoite în anumite cazuri. Activitatea EXIMBANK
reflectă faptul că această instituţie importantă a început din ce în ce mai
mult să-şi îndeplinească obiectivul prioritar – acela de a susţine în mod
special exporturile româneşti pe pieţe de risc ridicat şi pe termene cât mai
lungi, la costuri care să confere exportatorilor condiţii de piaţă relativ egale
cu ale celor din alte ţări. Sintetizând modalităţile de sprijinire a exporturilor
româneşti în numele şi contul statului, Legea nr. 96/2000 a prevăzut
constituirea la EXIMBANK a următoarelor fonduri:
• fondul pentru garanţii de export;
54

Universitatea SPIRU HARET


• fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe
termen scurt, mediu şi lung, a garanţiilor de export şi a investiţiilor în
străinătate;
• fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă;
• fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în
vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului;
• fondul pentru garantarea investiţiilor româneşti în străinătate.

3.2.2. Instrumentul fiscal de stimulare a exportului a repre-


zentat, de asemenea, prin diversitatea măsurilor luate de stat în perioada
de tranziţie la economia de piaţă, o importantă pârghie de natură să
încurajeze producţia de export şi firmele comerciale specializate în
efectuarea de tranzacţii pentru export. Un set de acte normative emise în
anul 1991 a prevăzut: a) scutirea de la plata impozitului pe circulaţia
mărfurilor a produselor livrate şi serviciilor prestate la export; b) resti-
tuirea impozitului pe circulaţia mărfurilor, fie cuprins în preţul
principalelor materii prime, materiale sau semifabricate încorporate în
mărfurile produse sau livrate la export, direct sau pe bază de comision,
de către persoanele juridice sau de către asociaţiile familiale, fie cuprins
în preţul mărfurilor cumpărate de la producătorii interni, de agenţii
economici autorizaţi să efectueze operaţiuni de export sau import în
vederea reexportului; c) facilitarea operaţiunilor de import temporar de
materii prime, semifabricate, componente, subansamble în scopul
prelucrării în cadrul operaţiunilor în lohn şi al reexportului produselor
realizate, fără a se aplica taxe vamale de import, ci numai obligând
agenţii economici care efectuează operaţiuni în lohn să garanteze plata
taxelor vamale respective până la reexportul mărfurilor rezultate;
d) instituirea regimului vamal de drawback, constând în restituirea
totală sau parţială a taxelor vamale de import încasate la mărfurile
importate, în cazul în care acestea se reexportă în aceeaşi stare în care
au fost importate, fie în cazul când produsele importate au intrat într-un
proces de transformare, prelucrare sau reparaţie în vederea exportului
sau au fost încorporate în produse de export trecând graniţa României
cu destinaţia unor pieţe externe; e) scutirea de la plata TVA (taxa pe
valoarea adăugată) a produselor exportate din România; f) acordarea
unei reduceri la aplicarea impozitului pe profit de 50 la sută pentru
exporturile efectuate în anii’90 ai secolului trecut, iar începând cu anul
55

Universitatea SPIRU HARET


2000 până în 2003 inclusiv, aplicarea unei cote mai mici la impozitul pe
profit de 5, apoi 6 şi 12,5 la sută faţă de restul activităţilor economice
impozitate cu 25 la sută; g) exceptarea de la plata taxelor vamale de
import, precum şi de la plata TVA şi a comisionului vamal la importul
de inputuri pentru exporturile complexe româneşti; h) scutirea de la
plata taxelor vamale de import, acordată în favoarea IMM-urilor, pentru
importul de materii prime şi materiale destinate realizării de produse
finite pentru export; i) scutirea de la plata taxelor vamale de import a
produselor străine introduse pe teritoriul zonelor libere existente în
România (taxele vamale se percep numai în cazul în care mărfurile
introduse în zonele libere sunt scoase din zonele respective şi intră prin
graniţa vamală pe teritoriul României).

3.2.3. Alte instrumente de stimulare a exportului în perioada de


preaderare la UE au provenit: a) din domeniul bugetar (acordarea de
subvenţii pentru exportul de produse agricole, furnizarea sistematică de
informaţii comerciale în mod gratuit pentru agenţii economici,
elaborarea unor studii de piaţă contra unor sume modice, acoperirea
parţială – până la 50 la sută – a cheltuielilor de participare la târguri şi
expoziţii internaţionale şi la misiuni economice în străinătate în
perioada ultimului deceniu al secolului al XX-lea); b) din domeniul
comercial (îndeosebi diminuarea treptată până la eliminare a listei
mărfurilor contingentate la export), precum şi c) din domeniul sti-
mulentului valutar (prin devalorizarea oficială a monedei naţionale,
măsură ce s-a dorit să încurajeze producţia de export şi exportul
propriu-zis, prin încasarea de către firmele producătoare şi specializate
de export a unor sume mai mari în lei pentru fiecare deviză străină
obţinută la export).

3.3. Noul sistem de susţinere şi promovare


a exportului României
3.3.1. Cadrul general şi crearea Consiliului de export
Exportul constituie unul din cei mai importanţi factori de
creştere economică şi de dezvoltare a comerţului exterior. Pentru
România, creşterea rapidă a exportului a devenit o prioritate naţională,
în condiţiile unui deficit cronic al balanţei comerciale.
56

Universitatea SPIRU HARET


Sistemul de susţinere si promovare a exportului este regle-
mentat prin OUG nr. 120/25.09.2002 (Monitorul Oficial
nr. 727/04.10.2002) aprobată prin Legea nr. 663/16.12.2002
(Monitorul Oficial nr. 930/19.12.2002), modificată şi completată în
baza Legii nr. 511/28.11.2003 (Monitorul Oficial nr. 876/10.12.2003)
şi Ordonanţa Guvernului nr. 74/19.08.2004 (Monitorul Oficial
nr. 774/24.08.2004), aprobată prin Legea nr. 419/25.10.2004
(Monitorul Oficial nr. 727/04.10.2004).
Sistemul cuprinde instrumente de susţinere a exportului aliniate
la regulile internaţionale în domeniu si la practica altor tari.
Fondurile de la bugetul de stat pentru susţinerea şi promovarea
exportului se aprobă distinct în bugetele anuale ale Ministerului
Economiei şi Comerţului, Ministerului Agriculturii, Pădurilor si
Dezvoltării Rurale, Cancelariei Primului-Ministru pentru Agenţia
Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi
Ministerului Finanţelor Publice.
Categoriile de activităţi finanţate de la bugetul de stat în cadrul
programelor prevăzute în anexă se actualizează prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorităţilor competente. Sumele aprobate
cu această destinaţie în bugetele ordonatorilor principali de credite nu
vor putea fi redistribuite în vederea utilizării lor la alte capitole de
cheltuieli. Mecanismele de acordare a sprijinului financiar de la
bugetul de stat pentru aplicarea Sistemului de susţinere şi promovare a
exportului cu finanţare de la bugetul de stat se vor aproba, după caz,
prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea autorităţilor competente.
Propunerile de utilizare a sumelor prevăzute la art. 2 se vor stabili în
sistem bipartit de către ordonatorii principali de credite şi patronatele
de ramură, cu aprobarea Consiliului de Export.
Monitorizarea Sistemului de susţinere şi promovare a expor-
tului şi armonizarea activităţilor de elaborare şi aplicare a strategiei si
politicilor de stimulare si promovare a exporturilor cu strategiile si
politicile sectoriale se realizează de către Consiliul de Export, înfiinţat
prin HG nr. 486/01.04.2004, publicată în MO nr.338/19.04.2004.
În a doua jumătate a anului 2003 a fost iniţiat un proces de con-
sultări între sectorul public şi sectorul privat. Urmare a acestor consultări,
în decembrie 2003, Parlamentul României a adoptat modificări la
Ordonanţa de Urgenţă 120/2002 privind sistemul de susţinere şi promo-
57

Universitatea SPIRU HARET


vare a exportului României cu finanţare de la bugetul de stat. Una din
modificări a constat în faptul că monitorizarea sistemului de susţinere a
exportului a fost scoasă din atribuţiile Comitetului interguvernamental,
care a fost desfiinţat. A doua modificare importantă a fost preluarea
rolului fostului Comitet interguvernamental de către Consiliul de
Export, organism creat în baza unui parteneriat public-privat.
Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Direcţia Generală de
Promovare Export, a fost mandatat să înfiinţeze Consiliul de Export,
printr-o Hotărâre semnată de Primul-Ministru.
Prin lege, Consiliul de Export are următoarele competenţe:
• armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale şi regionale
din cadrul Strategiei Naţionale de Export, având ca scop stabilirea
priorităţilor care să conducă la o creştere a exporturilor;
• identificarea resurselor financiare publice şi private care să
permită implementarea programelor şi măsurilor prevăzute în
Strategia Naţională de Export;
• propunerea de programe care să asigure creşterea competiti-
vităţii ofertei de export a României;
• iniţierea de acţiuni care să conducă la creşterea şi diversificarea
exportului de bunuri şi servicii cu valoare adăugată ridicată;
• analizarea problemelor curente de activităţi de comerţ exterior
şi propunerea de măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
• propunerea de modificări ale cadrului legislativ care să ducă la
eliminarea barierelor de export şi să genereze creşterea volumului
valoric al exportului;
• sprijinirea activităţii de servicii şi asistenţă specializată acordată
exportatorilor;
• monitorizarea progresului, rezultatelor şi impactului imple-
mentării măsurilor, instrumentelor şi mecanismelor de sprijinire şi
promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, incluse în
Strategia Naţională de Export;
• publicarea acţiunilor, programelor şi măsurilor pentru creşterea
exportului.
Rezultatele bune obţinute în activitatea consiliilor de export din
alte ţări (un exemplu elocvent este Irlanda) arată cât de importantă este
realizarea unui parteneriat public-privat performant, de natură să

58

Universitatea SPIRU HARET


contribuie la eficientizarea acţiunilor de promovare şi stimulare a
exportului României.
În decembrie 2006, în cadrul reuniunii lunare a Consiliului de
export, membrii acestui organism au analizat şi actualizat Planul de
măsuri al Strategiei Naţionale de export (SNE) pentru perioada 2007-
2009.
Printre propunerile noi se numără: coordonarea iniţiativelor de
susţinere şi promovare a exportului şi de acces pe pieţe cu cele ale
Comisiei Europene; adaptarea practicilor de susţinere şi promovare a
exportului la cele europene; implementarea de strategii de branding
sectorial pentru sectoarele cu potenţial la export; extinderea activităţii
Consiliului de export la nivel judeţean şi preluarea de iniţiative de
competitivitate la export de la judeţe; adaptarea şi concretizarea SNE
la nivel de regiuni de dezvoltare şi elaborarea de strategii regionale de
competitivitate la export, conform practicilor UE.
La reuniune s-a prezentat şi Raportul privind activitatea Consi-
liului de Export pentru anul în curs, acesta referindu-se, în principal,
la: armonizarea strategiilor sectoriale şi intersectoriale cu Strategia
Naţională de Export, susţinerea acţiunilor pentru monitorizarea şi
evaluarea Planului de măsuri al SNE în primul an de la aprobarea
acestuia, aprobarea Programului de participare la târguri internaţionale
în anul 2007, stabilirea programului de misiuni economice în străină-
tate pentru anul 2007, avizarea repartizării fondurilor bugetare pe
instrumente de promovare a exportului, susţinerea propunerilor
privind structura şi nivelurile fondurilor bugetare pentru anul 2007 în
scopul realizării programelor de susţinere şi promovare a exportului
prevăzute în OUG nr. 120/2002, susţinerea iniţiativelor propuse de
mediul de afaceri pentru perfecţionarea instrumentelor financiar-ban-
care de susţinere a exportului în numele şi în contul statului, precum şi
a ofertei de produse şi servicii ale Eximbank, identificarea de noi
instrumente de promovare a exportului şi adaptarea celor existente la
regulile privind ajutorul de stat, analiza efectelor creşterii preţurilor la
utilităţi asupra producţiei de export, analiza stadiului realizării
programelor de susţinere a exportului şi măsuri pentru utilizarea cu
eficienţă sporită a sumelor bugetare alocate cu această destinaţie,
extinderea la nivel judeţean a activităţii Consiliului de export prin

59

Universitatea SPIRU HARET


crearea de Consilii de export judeţele, aspectele privind politica
comercială a României după aderare la UE.

3.3.2. Instrumentele de susţinere şi promovare


a exportului cu finanţare de la bugetul de stat
1. Instrumente în administrarea EXIMBANK, conform Legii
nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-
Import a României EXIMBANK-S.A., şi instrumentele specifice de
susţinere a comerţului exterior. Comitetul Interministerial de Garanţii
şi Credite de Comerţ Exterior repartiza fondurile alocate anual prin
bugetul de stat pe instrumentele din administrarea Băncii de Export-
Import a României EXIMBANK-S.A., în funcţie de necesităţile de
susţinere a exportului. În prezent, această atribuţie revine Consiliului
de export.
2. Instrumente în administrarea ministerelor de resort:
2.1. Programul de promovare a exportului, administrat de către
Ministerul Economiei si Comerţului, prin care se vor suporta, parţial
sau total, din fonduri de la bugetul de stat cheltuielile privind:
a) participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, cu supor-
tarea a 50% din cheltuielile privind transportul şi cazarea pentru un
participant de la fiecare expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru
instituţiile publice, precum şi suportarea totală a cheltuielilor privind
transportul şi manipularea exponatelor, mostrelor şi materialelor publici-
tare, formalităţile vamale aferente acestora, depozitarea ambalajelor afe-
rente exponatelor pe perioada desfăşurării acţiunii promoţionale, închi-
rierea, construirea şi/sau amenajarea spaţiului expoziţional, transportul
materialelor aferente, cheltuielile generale pe perioada de desfăşurare a
acţiunilor promoţionale, cheltuielile de reprezentare şi de protocol, cheltu-
ielile de deplasare pentru persoanele care organizează şi coordonează
acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de ramură
sau a asociaţiei profesionale care contribuie la realizare acţiunii respective,
cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare şi promovare cu
caracter economic general şi pentru mediatizarea prezenţei româneşti la
acţiunile promoţionale, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în
contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale,
standurilor specializate pe produse şi miniexpoziţiilor, precum şi alte

60

Universitatea SPIRU HARET


cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea târgurilor şi
expoziţiilor internaţionale, cu aprobarea ordonatorului de credite;
b) organizarea de misiuni economice şi acţiuni de pro-
movare a exporturilor în străinătate, cu suportarea a 50% din
cheltuielile de transport şi cazare pentru un participant de la fiecare
firmă, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice, precum
şi suportarea totală a cheltuielilor privind transportul în interiorul
ţărilor de destinaţie pentru persoanele care participă la acţiunile
respective, a cheltuielilor de deplasare pentru persoanele care organi-
zează şi coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea
patronatului de ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la
realizarea acţiunii respective, a cheltuielilor pentru închirierea spaţiilor
aferente întâlnirilor de afaceri şi a dotărilor necesare desfăşurării
acestora cum sunt: TV, video, retroproiector, computer şi alte aseme-
nea, a cheltuielilor de reprezentare şi protocol, a cheltuielilor pentru
elaborarea şi transportul materialelor de promovare şi de prezentare,
cum sunt: cataloage, pliante, ecusoane şi alte asemenea, a cheltuielilor
pentru transportul mostrelor, a cheltuielilor pentru formalităţile vama-
le aferente materialelor de promovare şi de prezentare, precum şi
mostrelor, a cheltuielilor pentru mediatizarea acţiunilor pe plan local,
a cheltuielilor aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu
societatea organizatoare a misiunilor economice şi acţiunilor de pro-
movare, precum şi alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru
realizarea acţiunilor respective, cu aprobarea ordonatorului de credite;
c) suportarea a 50% din cheltuielile de organizare şi func-
ţionare a reprezentanţelor comerciale româneşti, realizate prin
parteneriat public-privat pe pieţe de interes pentru exportul românesc,
înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, la recomandarea Consiliului de
Export;
d) realizarea de studii de piaţă şi pe produse, inclusiv pentru
obiective complexe, pe baze concurenţiale, în conformitate cu legis-
laţia în vigoare, cu suportarea a 50% din cheltuielile aferente;
e) realizarea pe baze concurenţiale a buletinelor informative
privind oferta de export şi distribuirea acestora în străinătate şi la
ambasadele străine din România, cu suportarea totală a cheltuielilor;
f) realizarea de acţiuni de publicitate şi reclamă cu caracter
general, pe produse şi grupe de produse, pe pieţe de interes pentru
61

Universitatea SPIRU HARET


exportul românesc, pe baze concurenţiale, cu suportarea totală a
cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor pentru distribuirea materialelor de
publicitate şi reclamă cu caracter general în străinătate şi la
ambasadele străine din România.
Ministerul Economiei şi Comerţului administrează acţiunile de
promovare a exportului prevăzute la lit. a) şi b), împreună cu Centrul
Român pentru Promovarea Comerţului, prin delegarea către acesta a
operaţiunilor de încheiere, finanţare şi derulare a contractelor de
prestări servicii pentru realizarea acţiunilor respective.
2.2. Programul de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii în
dezvoltarea exportului, administrat de către Agenţia Naţională pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, conform Legii
nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderi-
lor mici şi mijlocii.
2.3. Programul de creştere a competitivităţii produselor indus-
triale, administrat de către Ministerul Economiei şi Comerţului.
2.4. Programul de creştere a competitivităţii produselor agroali-
mentare, administrat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale.
Programele prevăzute la pct.3 si 4 se vor acoperi de la bugetul
de stat, în proporţie de până la 75% pentru:
a) implementarea şi certificarea sistemelor de management al
calităţii şi/sau a sistemelor de management de mediu;
b) dotarea şi/sau amenajarea laboratoarelor de testare şi etalo-
nare, precum şi acreditarea acestora, după caz;
c) înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, a bre-
vetelor de invenţie, a desenelor şi modelelor industriale româneşti.
2.5. Prime de export pentru produsele agroalimentare eligibile
conform Acordului privind agricultura - partea III, secţiunea II -
Subvenţii la export, din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, cu
prioritate şi într-o proporţie mai mare pentru produsele agroalimentare
biologice certificate, de origine vegetală şi animală.
Tabelul 6 sintetizează sumele alocate de la bugetul de stat pe
tipuri de instrumente de promovare şi susţinere a exportului României
în perioada anilor 2003-2006.

62

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 6
Fondurile alocate de la bugetul de stat
pentru promovarea şi susţinerea exportului
- milioane RON -
Nr. Instrumente de promovare şi Suma alocată de la bugetul de stat
crt. susţinere a exportului 2003 2004 2005 2006
1 Instrumente în administrarea EXIMBANK prin 168,0 297,0 343,0 334,9
Comitetul Interministerial
Programul de promovare a exportului adminis- 10,5 20,0 18,4 19,6
2 trat de Ministerul Economiei şi Comerţului
Programul de sprijinire a IMM-urilor pentru 5,0 10,0 2,2 5,0
3 dezvoltarea exporturilor (ANIMC)
Programul de creştere a competitivităţii 14,0 28,0 28,3 24,7
4 produselor industriale (MEC)
Programul de creştere a competitivităţii 2,5 5,0 3,2 4,5
5 produselor agroalimentare (MPDR )
Prime de export pentru produse agroalimentare 20,0 40,0 40,0 9,5
6 (MAPDR )
TOTAL GENERAL 220,0 400,0 435,1 398,2

Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului, Direcţia Generală Promovare Export

3.3.3. Soluţii de finanţare a exporturilor


complexe realizate pe pieţele emergente
(Extrase din Îndrumarul întocmit de Banca Comercială Română SA
şi Banca de Export - Import a României – Eximbank, la cererea
Departamentului de Comerţ Exterior, pentru uzul producătorilor
şi exportatorilor români)
Procesul accentuat de globalizare a economiei mondiale a deter-
minat în mod implicit şi o accentuare a concurenţei în domeniul comerţu-
lui internaţional, caracterizată în principal de diversificarea facilităţilor de
plată a produselor contractate. În acest context, promovarea cu succes a
exporturilor de produse româneşti pe terţe ţări nu mai depinde în mod
esenţial numai de calitatea, preţul, termenul de livrare, perioada de garan-
ţie şi serviciile postlivrare, ci şi de existenţa unei oferte financiare, res-
pectiv, facilităţile de creditare acordate cumpărătorului.
Pe pieţele internaţionale de bunuri şi servicii se manifestă un
proces intens de dezvoltare a comerţului cu plata la termen în
detrimentul comerţului cu plata la vedere. Astfel, în vederea creşterii
competitivităţii bunurilor exportate şi a atractivităţii acestora pe
63

Universitatea SPIRU HARET


pieţele externe, structura ofertelor marilor companii îmbracă forma
unei oferte pachet (oferta comercială şi financiară) prin combina-
rea aspectelor tehnico-comerciale (caracteristici tehnice, calitate,
preţ, termen de livrare etc.) cu aspectele financiare (sursa de finan-
ţare, modalitatea şi instrumentul de plată, termenul de finanţare,
schema optimă de finanţare).
Facilităţi acordate de stat pentru stimularea şi promovarea
exporturilor complexe
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 14/1995 prin exporturi complexe se înţelege exportul de
echipamente, instalaţii sau părţi de instalaţii, separat sau împreună cu
tehnologii, licenţe, asistenţă tehnică, proiectare, construcţii montaj,
lucrări de punere în funcţiune, precum şi furnizarea de piese de
schimb şi materiale aferente. De asemenea, sunt considerate exporturi
complexe lucrările de geologie de proiectare – explorare, lucrările de
exploatare pentru zăcăminte minerale, construcţii reţele electrice şi
realizarea de nave complete.
În categoria produselor cu ciclu lung de fabricaţie se încadrează
produsele care au un ciclu de fabricaţie de minim 3 luni şi o valoare de
minim 200 000 USD.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/1995,
statul acordă prin intermediul Eximbank următoarele facilităţi:
– garanţii pentru participări la licitaţii internaţionale, executarea
lucrărilor şi a altor garanţii stabilite prin contractele externe;
– garanţii ale statului pentru credite pe termen scurt, mediu şi
lung utilizate pentru producţia din ţară şi din străinătate destinată ex-
porturilor complexe, precum şi pentru creditele de export până la 8 ani;
– acordarea de bonificaţii de 60 % din dobânda plătită pentru
creditele primite pentru producţia destinată exporturilor complexe;
– asigurarea în numele şi contul statului a creditelor de export
pe termen mediu şi lung pentru riscul de ţară.
De asemenea Legea nr.96 /2000 privind organizarea şi funcţio-
narea Eximbank şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului
exterior prevede un cadru general de susţinere a exporturilor de
mărfuri generale, cât şi de echipamente complexe, prin gama de
produse şi servicii specifice oferite pe diferite stadii de realizare a
contractelor externe în faza de prelivrare, livrare şi postlivrare.
64

Universitatea SPIRU HARET


Printre produsele oferite de către Eximbank în numele şi contul
statului se pot enumera:
– emiterea de garanţii de export;
– acordarea de bonificaţii de dobândă la creditele în lei pentru
pregătirea producţiei destinate exportului în cuantum de 60 % din do-
bânda plătită pentru echipamentele complexe şi 50 % pentru mărfurile
generale;
– asigurarea şi reasigurarea creditelor de export (credit furnizor
şi credit cumpărător) împotriva riscului de neplată la extern (risc
politic şi risc comercial) atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi
termen lung;
– asigurarea creditelor obţinute pentru pregătirea, producţia des-
tinate exportului (riscuri asociate exportatorului – de nerealizare sau
realizare necorespunzătoare a producţiei);
– asigurarea investiţiilor româneşti în străinătate (de capital şi
portofoliu).
În ceea ce priveşte activitatea sa ca bancă acţionând în nume
şi cont propriu, Eximbank oferă următoarele produse şi servicii
bancare şi de asigurări:
– acordarea de credite în lei şi valută agenţilor exportatorilor
pentru pregătirea producţiei destinate exportului;
– acordarea de credite în valută pentru refinanţarea exportatori-
lor români în perioada dintre momentul livrării şi cel al încasării;
– acordarea de credite cumpărător prin linii de finanţare înche-
iate cu bănci din ţara importatorului;
– acordarea de linii de credit în lei băncilor comerciale cu
dobandă preferenţială (calculată în funcţie de randamentul titlurilor de
stat) pentru finanţarea activităţilor destinate exporturilor;
– operaţiuni de finanţare în valută prin scontare sau forfetare a
unor creanţe comerciale deţinute asupra străinătăţii (cambii sau bilete
la ordin) sau factoring internaţional;
– emiterea de scrisori de garanţie bancară specifice pentru acti-
vitatea de import/export;
– furnizarea de consultanţă financiar-bancară privind încheierea
şi derularea unor contracte de export/import.
– asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt
împotriva riscului de neplată la extern (riscuri comerciale şi politice);
– furnizarea de rapoarte, de informaţii comerciale despre so-
cietăţi româneşti sau din străinătate;
65

Universitatea SPIRU HARET


– alte produse şi servicii bancare.

Finanţarea de către băncile comerciale a exporturilor cu


asigurare Eximbank
În prezent, principalele bănci comerciale în colaborare cu
Eximbank* oferă următoarele tipuri de produse şi servicii bancare
destinate susţinerii exportului de produse româneşti:
A. Credit revolving în lei şi valută pentru prefinanţarea
exporturilor:
– operaţiune de finanţare a agentului exportator prin acordarea
unui credit în lei sau valută pentru pregătirea bunurilor destinate ex-
porturilor;
– bunurile destinate exportului trebuie să fie de origine româ-
nească în proporţie de minimum 60%;
– asigurarea riscurilor asociate exportatorului la EXIMBANK
România.
B. Refinanţarea Creditului Furnizor:
– refinanţarea creditului acordat direct importatorului de către
furnizor, pe termen scurt, mediu şi lung;
– asigurarea riscului de neplată la Eximbank România (risc
comercial şi politic );
– valoarea maximă de finanţat: 85% din valoarea contractului
extern;
– bunurile trebuie să fie de origine românească în proporţie de
minimum 50 % pentru exporturile complexe, cu excepţia navelor.
C. Creditul Cumpărător:
– credit acordat de către băncile româneşti direct băncii importa-
torului sub forma unei linii de finanţare;
– asigurarea băncii finanţatoare împotriva riscului de neplată
(risc politic şi comercial) la Eximbank România (nu este nevoie pentru
exporturile în ţările din grupa A de risc);
– valoarea maximă de finanţat: 85% din valoarea contractului
extern + prima de asigurare;

*
În acest sens, o serie de bănci comerciale (BCR, Raiffeisenbank,
Volksbank etc.) şi Eximbank au încheiat convenţii de colaborare pentru
refinanţarea exportatorilor români prin cesionarea în favoarea băncii finanţatoare
a drepturilor ce decurg din poliţa de asigurare încheiată de exportator la
Eximbank, împotriva riscului de neplată.
66

Universitatea SPIRU HARET


– bunurile trebuie să fie de origine română în proporţie de
minimum 50 % pentru exporturi complexe,cu excepţia navelor.
În plus, se derulează o linie de finanţare cu plafon de 10 mil USD
acordată de către Eximbank, băncii Vneshtorgbank din Federaţia Rusă
pentru importurile de mărfuri generale şi echipamente complexe din
România.
Totodată, BCR a încheiat cu Eximbank o Convenţie-cadru de
asigurare a creditelor cumpărător care vor fi acordate de către BCR în
calitate de bancă finanţatoare. De asemenea, se poartă negocieri
privind încheierea unei noi linii de finanţare cu o bancă din Rusia.
D. Forfetarea în valută:
– cumpărarea, fără drept de regres de către băncile româneşti, a
unor creanţe ale exportatorilor români materializate în bilete la ordin
în format internaţional şi avalizate de către o bancă de prim rang;
– se forfetează bilete la ordin cu scadenţe de până la 3 ani, iar
valoarea unui bilet la ordin nu este mai mică de 50 000 USD.
E. Factoringul internaţional în sistem 2 factori:
– operaţiune de cesiune a creanţelor asupra străinătăţii la băncile
româneşti prin transmiterea facturilor comerciale detinute de un
exportator român;
– asigură finanţarea exportatorului în perioada dintre facturare şi
încasarea facturilor;
– reprezintă o cooperare între două societăţi de factoring, una în
ţara exportatorului, cealaltă în ţara importatorului;
– în prima fază, banca plăteşte 80% din valoarea facturii, restul
de 20 % după încasarea acestora;
– facturile se cesionează în ordinea cronologică a exigibilităţii lor.
F. Finanţarea operaţiunilor de leasing transfrontalier:
– operaţiune de finanţare a operaţiunilor de leasing financiar sau
operaţional în regim transfrontalier prin operaţiune de forfetare
primară, credit furnizor sau credit cumpărător;
– permite finanţarea până la limita de 80 % din valoarea con-
tractului comercial.
Analiza creditelor şi procesul emiterii scrisorilor de garanţie
bancară (SGB)
În ceea ce priveşte sprijinul acordat de către băncile comerciale
exportatorilor români, acesta vizează următoarele etape ale proce-
sului de realizare a contractelor de export:
67

Universitatea SPIRU HARET


– participarea la licitaţii internaţionale;
– operaţiunile de producţie/pregătire a bunurilor destinate ex-
portului (prefinanţarea exportului);
– operaţiunile de export propriu-zis (livrarea, încasarea, perioa-
da de garanţie şi postgaranţie, buna execuţie a contractelor etc );
Activitatea de creditare a exportatorilor români pentru prefi-
nanţarea exporturilor sau finanţarea exporturilor în perioada
dintre momentul livrării şi momentul încasării se desfăşoară pe
baza unei analize de credit.
Activitatea de susţinere a exportatorilor români pentru partici-
parea la licitaţii internaţionale pentru adjudecarea contractelor externe,
sau pe timpul derulării contractelor externe – prelivrare, livrare, peri-
oada de garanţie, postgaranţie, buna execuţie etc. se materializează, de
asemenea, în emiterea de scrisori de garanţie bancară.
În ceea ce priveşte încurajarea exporturilor de produse româneşti
în spaţiul fostei CSI şi cu preponderenţă în Federaţia Rusă, băncile
româneşti, cu sprijinul instituţiilor statului şi al Eximbank în calitate
de asigurator în numele şi în contul statului, vor întreprinde o serie de
acţiuni de mediatizare a principalelor facilităţi oferite de legislaţia
actuală privind stimularea exporturilor şi de promovare a produselor şi
serviciilor oferite de mediul bancar românesc în acest sens.

3.3.4. Reţeaua de reprezentare comercială externă a României


Activitatea personalului cu atribuţii economice trimis în străinătate
de Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) este organizată sub forma
de Birou al consilierului economic (BCE) în cadrul misiunilor diplo-
matice ale României în străinătate (ambasade sau consulate generale) sau
Birouri comerciale proprii în ţări / centre comerciale de interes pentru
România.
Sarcinile reprezentanţilor economici externi pentru sprijinirea
mediului de afaceri, atribuţiile şi competenţele personalului MEC din
reţeaua de reprezentare externă sunt stabilite prin Hotărârea
nr. 738/03.07.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Economiei şi Comerţului şi privesc activităţi specifice de diplomaţie
economică pe linie de comerţ exterior, cooperare economică, investiţii
şi de integrare economică europeană.

68

Universitatea SPIRU HARET


Atribuţiile şi competenţele specifice ale consilierilor economici
trimişi de MEC în străinătate, destinate sprijinirii mediului de afaceri,
sunt:
I. Atribuţii şi sarcini specifice vizând promovarea şi dezvol-
tarea schimburilor comerciale, în principal, a exportului şi coope-
rării economice:
1. Crearea, cultivarea şi dezvoltarea dialogului şi relaţiilor cu
comunitatea oamenilor de afaceri din ţara de reşedinţă, având în ve-
dere influenţa acesteia în deciziile comerciale, economice şi politice.
2. Crearea de relaţii cu autorităţile din ţara de reşedinţă şi identi-
ficarea căilor de acţiune care să susţină dezvoltarea relaţiilor comer-
cial-economice bilaterale. În cazul misiunilor în care există şi repre-
zentanţi cu sarcini economice trimişi de alte instituţii, reprezentantul
MEC se va concentra asupra relaţiilor cu instituţiile din ţările de reşe-
dinţă cu atribuţii privind relaţiile economice internaţionale în dome-
niile comerţului exterior, industriei, energiei, mediului de afaceri.
3. Iniţierea, organizarea şi participarea la negocieri care au loc în
ţara de reşedinţă, la nivel guvernamental sau ministerial, în vederea
convenirii de noi acorduri, actualizarea celor existente, recuperarea
creanţelor şi a altor forme comune de monitorizare a relaţiilor
economice bilaterale.
4. Transmiterea de date prelucrate vizând oportunitatea negocie-
rii unor acorduri preferenţiale privind crearea unor zone de liber
schimb sau a unor uniuni vamale, luând în considerare interesul româ-
nesc în materie, precum şi participarea ţării de reşedinţă la diverse
forme de integrare economică, regională sau subregională.
5. Organizarea sesiunilor Comisiilor mixte şi a grupelor de
lucru, în special cele din domeniile industriei, energiei şi relaţiilor co-
merciale bilaterale (MEC asigură secretariatul Comisiilor/consilii-
lor/comitetelor interguvernamentale de colaborare economică şi teh-
nico-ştiinţifică).
6. Informarea partenerilor externi asupra legislaţiei româneşti re-
feritoare la problematica relaţiilor comercial-economice, cu relevarea
efectelor acesteia asupra climatului de afaceri din România şi stimu-
larea interesului oamenilor de afaceri străini pentru efectuarea de ope-
raţiuni comerciale şi de cooperare economică cu ţara noastră.

69

Universitatea SPIRU HARET


7. Studierea pieţei locale sau zonale, întocmirea de lucrări de
sinteză privind tendinţele conjuncturale manifestate şi formularea de
propuneri pentru dezvoltarea exportului. Materialele transmise vor
cuprinde periodic şi analize privind evoluţia macroeconomică a ţării
de reşedinţă corelată cu procesele de integrare economică regională şi
globală, urmărindu-se cu precădere impactul asupra relaţiilor comer-
ciale ale României cu zona respectivă.
8. Acordarea de asistenţă de specialitate instituţiilor guverna-
mentale, neguvernamentale şi societăţilor comerciale româneşti, la
solicitarea acestora, în vederea stabilirii de contacte în ţara de reşe-
dinţă, pentru concretizarea de tranzacţii comerciale şi de cooperare,
inclusiv pe terţe pieţe. Acordarea de asistenţă operatorilor economici
locali care vor să importe din România.
9. Sprijinirea organizării de acţiuni promoţionale destinate
majorării exportului prin:
– participarea activă la realizarea programului de târguri şi ex-
poziţii în ţara în care îşi desfăşoară activitatea şi transmiterea de
propuneri privind participarea la acele acţiuni cu impact asupra expor-
tului românesc atât cu pavilion naţional, cât şi în cadrul programelor
de promovare ale altor instituţii, organizaţii sau chiar ale societăţilor
comerciale româneşti;
– transmiterea de propuneri privind organizarea de misiuni eco-
nomice specializate, simpozioane, miniexpoziţii, inclusiv prin folo-
sirea eventualelor spaţii disponibile existente la misiunile diplomatice;
– acordarea de asistenţă de specialitate delegaţiilor din ţară
prezente pe piaţa de reşedinţă pentru acţiuni de promovare a expor-
tului, inclusiv sprijinirea firmelor româneşti în obţinerea de informaţii
privind metodologia şi costurile pentru înfiinţarea şi funcţionarea
reprezentanţelor comerciale proprii în ţara de reşedinţă.
10. Diversificarea schimburilor de mărfuri şi servicii cu ţara de
reşedinţă, urmărindu-se asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi
de plăţi.
11. Informarea operativă, prin e-mail, a MEC, CRPC şi a socie-
tăţilor comerciale româneşti în legătură cu:
– facilităţile de import din ţara de reşedinţă şi elementele tehnice
pentru valorificarea acestora;

70

Universitatea SPIRU HARET


– licitaţiile internaţionale ce se organizează în ţara de reşedinţă
cu propuneri concrete de participare la acestea;
– oportunităţile de afaceri (cereri de ofertă, oferte).
12. Acordarea de asistenţă operatorilor economici români pe
linia verificării bonităţii firmelor pe care le propun sau care se propun
ca partenere.
13. Acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate pentru
partenerii interesaţi, în strictă concordanţă cu reglementările legale în
vigoare şi cu practicile şi standardele comerciale internaţionale; vor fi
avute în vedere prevederile acordurilor şi înţelegerilor bi-şi/sau multi-
laterale cu impact asupra relaţiilor comerciale cu ţara de reşedinţă.
14. Transmiterea de informaţii asupra modului de aplicare în
ţara de reşedinţă a angajamentelor asumate de aceasta în cadrul OMC,
făcându-se totodată propuneri privind unele abateri ce vor fi consta-
tate, mai ales în situaţia în care acestea afectează exporturile româneşti
în ţara respectivă. De asemenea, vor fi comunicate informaţii privind
modul concret de funcţionare a unor mecanisme de politică comercială
convenite în plan multilateral.
15. Furnizarea de date şi informaţii în legătură cu participarea
ţării de reşedinţă la diverse zone de comerţ liber şi uniuni vamale şi cu
evaluările asupra modului de funcţionare a acestora şi asupra comer-
ţului şi cooperării economice cu România.
16. Intensificarea discuţiilor şi contactelor cu autorităţile ţării de
reşedinţă şi cu asociaţiile profesionale, în vederea determinării gra-
dului de sensibilitate al pieţii faţă de produsele româneşti şi pentru
evitarea adoptării unor măsuri de apărare comercială sub forma
măsurilor de salvgardare sau a procedurilor antidumping. În cazul în
care o asemenea măsură sau procedură a fost declanşată, vor fi
obţinute date concrete necesare apărării poziţiei părţii române vizând:
determinarea prejudiciului, legătura de cauzalitate între importurile
din România şi prejudiciul creat, preţurile practicate de diverşi com-
petitori pe piaţa respectivă pentru produsul în cauză, preţurile produ-
cătorilor naţionali ş.a. Aspectele de la acest punct vor face obiectul
unor informări operative punctuale sau, după caz, vor fi menţionate
distinct în rapoartele trimestriale.
17. Acordarea unei atenţii deosebite asigurării stabilităţii rela-
ţiilor economice prin promovarea unor acţiuni de cooperare econo-
71

Universitatea SPIRU HARET


mică în România, în ţara de reşedinţă şi pe terţe pieţe. Identificarea
unor parteneri potenţiali şi urmărirea, prin contacte permanente, a
modului de derulare a unor asemenea acţiuni reprezintă sarcini priori-
tare, în care sens MEC va transmite portofoliul de proiecte şi poten-
ţialul de cooperare în domeniile: industriei civile; industriei de apă-
rare; producerii, transportului şi distribuţiei de energie electrică şi de
gaze naturale; producţiei de cărbune; exploatării şi prelucrării ţiţeiului.
18. Elaborarea de către fiecare misiune a unui Îndrumar de
afaceri, care să conţină informaţii cu privire la mediul de afaceri din
ţara respectivă, regimul de comerţ exterior şi investiţii, cu precizări
privind regimul aplicat României, alte informaţii utile oamenilor de
afaceri români care se deplasează în zonă. Acest Îndrumar va fi
difuzat prin CRPC celor interesaţi şi va putea fi vizionat atât în site-ul
misiunii, cât şi al MEC (www.minind.ro) şi CRPC
(www.traderom.ro). Reactualizarea Îndrumarului se va face semestrial
sau de câte ori apar elemente semnificative care presupun modificarea
acestuia.
19. Trimiterea în ţară de materiale documentare privind econo-
mia ţării de reşedinţă, comerţul exterior (elemente de conjunctură
economică, statistici privind economia naţională), pentru dezvoltarea
şi actualizarea băncii de date a MEC.

II. Atribuţii în domeniul atragerii investiţiilor străine:


1. Sensibilizarea partenerilor străini privind realităţile româneşti,
climatul stimulativ de afaceri şi investiţii, precum şi domeniile priori-
tare în care se doreşte participarea acestora.
2. Întreprinderea de acţiuni promoţionale pe lângă organismele
publice şi private pentru orientarea către România a unui volum cât
mai mare de investiţii de capital. În acest context se va asigura
transmiterea cu operativitate către Oficiul Participaţiilor Statului şi
Privatizării în Industrie, ARIS, AVAS, alte ministere economice, a
oportunităţilor investiţionale identificate, urmând a se realiza o coor-
donare deplină a strategiilor şi activităţilor cu aceste instituţii.
Vor fi promovate, cu prioritate, proiecte generatoare de export,
de modernizare şi eficientizare a sectorului energetic, de implemen-
tare a tehnologiilor înalte în producţia industrială.

72

Universitatea SPIRU HARET


3. Informarea în ţară cu privire la posibilităţile de obţinere de
credite guvernamentale sau comerciale destinate retehnologizării şi
restructurării industriei, energeticii, dezvoltării infrastructurii, diver-
sificării producţiei, revigorării potenţialului productiv naţional.
4. Organizarea de întâlniri cu oameni de afaceri din ţara de
reşedinţă, în vederea transmiterii de informaţii şi semnale cu caracter
economic, financiar, legislativ etc., care să-i stimuleze pe aceştia în
interesul dezvoltării relaţiilor cu parteneri din România.
5. În activitatea curentă, reprezentanţii MEC vor urmări valorifi-
carea bazei de date a CRPC şi vor depune eforturi pentru stabilirea
unor forme de cooperare a CRPC cu instituţii similare din ţara de
reşedinţă. Paralel, vor transmite periodic materiale documentare care
să fie valorificate de CRPC în elaborarea studiilor de piaţă pe produs
şi a altor documentare utile activităţii operatorilor economici români.
Alte precizări
1. Activitatea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi
Comerţului se desfăşoară după un program anual aprobat de MEC, cu
luarea în considerare a mandatelor minimale primite la plecarea la
post şi reactualizate pentru perioada următoare cu ocazia efectuării
concediilor de odihnă şi a stagiilor de pregătire în vederea reîntoarcerii
la post.
2. „Biroul consilierului economic” întocmeşte şi trimite la
Ministerul Economiei şi Comerţului rapoarte lunare şi trimestriale,
precum şi informări periodice şi date privind activitatea desfăşurată
potrivit programului.
3. Consilierii economici poartă direct corespondenţa curentă, la
nivel de lucru, privind oportunităţile de afaceri, activităţi de ofertare,
derulări de contracte, organizarea de acţiuni promoţionale, informaţii
de piaţă etc., cu ministere interesate şi/sau alte organizaţii şi cu agenţi
economici, trimiţând copie la Ministerul Economiei şi Comerţului.
4. Selectarea şi trimiterea consilierilor economici la post se fac
pe bază de concurs organizat, în condiţiile legii, de Ministerul
Economiei şi Comerţului.
Reţeaua de reprezentare comercială externă a României a avut în
anul 2006 următoarea configuraţie:

73

Universitatea SPIRU HARET


1. EUROPA
Marea Olanda Elveţia R. Cehă Albania Ucraina Macedonia
Britanie
Spania Suedia Irlanda R. Slovacă Serbia- R. Moldova Turkmenistan
Muntenegru
Franţa Finlanda Portugalia Polonia Croatia Lituania Bulgaria
Germania Danemarca Grecia Ungaria F. Rusă Kazahstan Azerbadjan
Italia Norvegia Cipru Slovenia Georgia
Belgia Austria Turcia
2. AMERICA
Argentina Brazilia Chile Columbia Mexic SUA Canada
3. AFRICA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU
Algeria Emiratele Kuwait Iran Maroc Sudan Kenya
Arabe Unite
Arabia Iordania Irak Liban Qatar Tunisia Nigeria
Saudită
Egipt Israel Libia Siria Africa de Sud
4. ASIA-OCEANIA
Australia R. Coreea Indonezia Japonia Singapore Filipine R.S. Vietnam
R.P. India Malaysia Pakistan Sri Lanka Thailanda
Chinezã

3.3.5. Îndrumar de afaceri, pe ţări


Ministerul Economiei şi Comerţului, prin reţeaua consilierilor
economici din cadrul ambasadelor, consulatelor şi birourilor econo-
mice proprii din străinătate, a elaborat Îndrumare de afaceri, pe ţări,
conţinând informaţii utile pentru orientarea operatorilor economici
români care doresc să exporte sau să iniţieze afaceri cu firme din ţările
partenere.
Îndrumarele de afaceri cuprind, în principiu, următoarele catego-
rii de informaţii privind climatul de afaceri:
– evoluţia principalilor indicatori economici;
– mărimea pieţei (import, export) şi domeniile care pot oferi
oportunităţi pentru exportatorii români;
– politica comercială (reglementari şi practici comerciale);
– documente solicitate la import;
– achiziţii guvernamentale (licitaţii internaţionale);
– taxe vamale la import, proceduri vamale, bariere netarifare la
import;
74

Universitatea SPIRU HARET


– standarde;
– canalele de distribuţie şi modalităţile de intrare pe piaţă;
– aspecte legate de călătoriile de afaceri (viză etc.);
– alte informaţii utile pentru afaceri.
Redăm, în continuare, lista pentru care a fost întocmit Indrumarul
pe ţări menţionat.

EUROPA COMUNITARĂ
Austria Belgia Bulgaria Cehia
Cipru Danemarca Estonia Finlanda
Franţa Germania Grecia Irlanda
Italia Letonia Lituania Luxemburg
Malta Marea Britanie Olanda Polonia
Portugalia Rep. Slovacă Slovenia Spania
Suedia Ungaria
EUROPA NECOMUNITARA
Albania Azerbaidjan Croaţia Elveţia
Federaţia Rusă Georgia Kazahstan Macedonia
Muntenegru Norvegia Rep. Moldova Serbia
Turcia Turkmenistan Ucraina
AFRICA şi ORIENTUL MIJLOCIU
Algeria Angola Arabia Saudită Benin
Botswana Burundi Camerun E.A.U.
Egipt Etiopia Ghana Iordania
Irak Iran Israel Kenya
Kuweit Lesotho Liban Libia
Madagascar Maroc Mauritius Mozambic
Namibia Nigeria Qatar Rep. Africa de Sud
Rwanda Seychelles Siria Sudan
Swaziland Tanzania Togo Tunisia
Uganda Zambia
AMERICA
Argentina Brazilia Canada Chile
Columbia Cuba Mexic Peru
SUA Venezuela
ASIA – OCEANIA
Australia China Coreea de Sud Filipine
India Indonezia Japonia Malaysia
Pakistan Singapore Sri Lanka Thailanda
Vietnam
Sursa: http://www.dce.gov.ro/materiale%/indrumar_de_afaceri.html
75

Universitatea SPIRU HARET


3.4. Acorduri comerciale în plan bilateral şi regional
încheiate de România în anii premergători
aderării la Uniunea Europeană
Ampla dezvoltare a procesului de liberalizare a comerţului in-
ternaţional în ultimele decenii ale secolului al XX-lea a condus la
multiplicarea acordurilor de comerţ liber încheiate între statele lumii în
plan atât bilateral, cât şi regional şi multilateral. România, în anii ’90 ai
secolului trecut şi în anii începutului secolului XXI, s-a încadrat în
această componentă importantă a procesului de globalizare şi regionali-
zare. Dovada acestui demers o constituie, mai întâi, acordurile de
comerţ liber, bilaterale şi regionale, negociate şi semnate de România în
această perioadă.

3.4.1. Acorduri de comerţ liber bilaterale


Analizând acest tip de cadru juridic extern privind schimburile
comerciale dintre România şi statele cu care au fost încheiate acordurile
respective, putem evidenţia câteva concluzii semnificative. Astfel:
a) acordurile de comerţ liber bilaterale stabilesc gradual
perioade diferenţiate de tranziţie de câţiva ani pentru realizarea
unei zone de comerţ liber, în care între statele respective nu se vor
mai aplica taxe vamale şi restricţii netarifare;
b) la importul de produse industriale, în cazul unor acorduri,
au fost eliminate toate sau în cea mai mare măsură taxele vamale
aplicate, chiar de la intrarea în vigoare a acestor acorduri. În alte
acorduri de comerţ liber, acolo unde România şi partenerul
comercial au apreciat produsele ca având un grad mediu de
sensibilitate sau fiind foarte sensibile privind protejarea producţiei
naţionale, reducerea taxelor vamale s-a făcut în etape, până la
eliminarea completă a acestora. În acordurile încheiate se mai prevăd
eliminarea restricţiilor cantitative la export şi la import şi măsurile
cu efect echivalent;
c) în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole, acordurile
de comerţ liber încheiate de România prevăd acordarea reciprocă de
concesii vamale atât la produse agricole de bază, cât şi la produse
agricole prelucrate. În acorduri, însă, se precizează că, pentru a
beneficia de tratamentul preferenţial vamal, mărfurile trebuie să fie
76

Universitatea SPIRU HARET


însoţite de certificatul de origine, în relaţia cu mai multe ţări
utilizându-se certificatul de origine „EUR 1”. La unele produse
agricole cu grad mare de sensibilitate pentru pieţele celor două ţări,
acordurile de comerţ liber stabilesc eliminarea sau reducerea taxelor
vamale în cadrul unor contingente tarifare. În acordurile de comerţ
liber, România a prevăzut şi măsuri specifice de salvgardare, atunci
când, urmare a concesiilor acordate, ar putea apărea perturbări
serioase pe piaţă. În unele acorduri se face referire la faptul că părţile
vor aplica reglementările lor în domeniul veterinar, sanitar şi al
controlului fitosanitar, în conformitate cu Acordul OMC privind
măsurile sanitare şi fitosanitare;
d) acordurile de comerţ liber în plan bilateral încheiate de România
cuprind şi alte prevederi importante referitoare la dumping, achiziţii
guvernamentale, reguli de concurenţă, ajutorul de stat, bariere teh-
nice în calea comerţului, protecţia proprietăţii intelectuale, proce-
dura de aplicare a măsurilor de apărare comercială, luarea de mă-
suri în caz de dificultate a balanţei de plăţi, precum şi liberalizarea
treptată a pieţelor pentru comerţul cu servicii şi investiţii, inclusiv
utilizarea clauzei evolutive de extindere la noi domenii neacoperite de
acorduri, prin examinarea cererii unei părţi în cadrul Comitetului Mixt
creat pentru fiecare acord de comerţ liber bilateral.
Până la sfârşitul anului 2006 au fost în vigoare acordurile de comerţ
liber încheiate de către România cu R. Moldova, Turcia, Israel, Albania,
Macedonia, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia şi Muntenegru.
Prezentarea sintetică, în continuare, a prevederilor din acordurile
de comerţ liber încheiate de România permite mai buna înţelegere a
particularităţilor clauzelor fiecăruia dintre aceste acorduri bilaterale.
România a mai încheiat un Acord de comerţ liber cu Croaţia, a
început negocieri privind încheierea aceluiaşi tip de acord cu R. A. Egipt
şi încă din anul 2003 a început negocieri cu ţările care şi-au exprimat
disponibilitatea de a semna acorduri de comerţ liber cu ţara noastră
(Maroc, Liban, Algeria, Iordania, Mexic şi unele ţări membre ale
ASEAN, unde interesul României este pregnant).

3.4.2. Acorduri de comerţ liber în cadru regional


În contextul integrării economice a unor zone şi grupări de ţări
din a doua jumătate a secolului al XX-lea, regionalismul economic
77

Universitatea SPIRU HARET


european şi-a dezvoltat şi diversificat formele, îndeosebi în domeniul
comerţului exterior. România a participat activ la acest proces prin
încheierea de acorduri de comerţ liber plurilaterale de tip clasic în
cadrul AELS sau CEFTA, precum şi, cu un grad superior de integrare,
Acordul European de Asociere la Uniunea Europeană.
• Acordul de comerţ liber dintre România şi statele Asociaţiei
Europene a Liberului Schimb (AELS)
România a ratificat acest acord prin Legea nr. 19/1993, publicată
în „Monitorul Oficial” nr. 75/1993, acord care a intrat în vigoare la
1 mai 1993.
Obiectivele acestui Acord sunt următoarele:
a) promovarea, prin expansiunea comerţului reciproc, a dezvol-
tării armonioase a relaţiilor economice între statele membre ale AELS
(Austria, Elveţia, Liechtenstein, Suedia, Norvegia, Islanda şi Finlanda)
şi România, şi susţinerea, prin aceasta, a dezvoltării activităţii econo-
mice în statele AELS şi România, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a
condiţiilor de muncă şi creşterea productivităţii şi a stabilităţii finan-
ciare;
b) asigurarea unor condiţii corecte de concurenţă în domeniul
comerţului între statele părţi la acest Acord;
c) de a contribui în acest mod, prin înlăturarea barierelor din
calea comerţului, la dezvoltarea armonioasă şi expansiunea comerţului
mondial.
Începând cu 1 ianuarie 2002, taxele vamale aplicate în comerţul
cu produse industriale dintre România şi statele AELS rămase după
aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei la Uniunea Europeană (respectiv,
Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein) au fost complet eliminate.
În domeniul comerţului cu produse agricole, Părţile şi-au acordat
reciproc unele concesii la anumite produse care prezintă interes la
export, România beneficiind de un tratament preferenţial pe pieţele
ţărilor AELS la un număr însemnat de produse agricole de bază. În
timp ce produsele agricole transformate au fost negociate la nivelul
AELS, concesiile pentru produsele agricole de bază fac obiectul unor
acorduri bilaterale separate cu fiecare ţară membră a AELS.
Pentru a beneficia de tratamentul preferenţial, mărfurile trebuie
să fie însoţite de certificatul de origine „EUR 1”.

78

Universitatea SPIRU HARET


În legătură cu regulile de concurenţă pentru întreprinzători, se
stipulează că dacă un stat parte la acest Acord consideră că o anumită
practică este incompatibilă cu regulile corecte de concurenţă şi dacă o
astfel de practică produce sau ameninţă să producă un prejudiciu serios
interesului acestui stat parte sau un prejudiciu material industriei sale, el
poate lua măsuri adecvate , în conformitate cu prevederile Acordului.
Măsuri similare se pot lua şi în cazul în care se practică dumpingul.
În Acord se mai face referire la situaţia când apar dificultăţi în
balanţa de plăţi şi la procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare.
• Participarea României la Acordul Central European de
Comerţ Liber (CEFTA)
Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) a fost
semnat la 21 decembrie 1992 la Cracovia, în Polonia, şi a intrat în vi-
goare la 1 ianuarie 1993, având ca membri fondatori: Ungaria, Polonia,
Cehia şi Slovacia (grupul ţărilor de la Vişegrad). Prin semnarea, la 11
septembrie 1995, la Brno, a unui Acord de amendare a CEFTA, s-a
deschis posibilitatea aderării a noi membri.
Astfel, Slovenia a aderat în anul 1996, România în 1997, Bulgaria
în 1999, iar de la 1 martie 2003, Croaţia a devenit al optulea stat membru
al CEFTA. Acordul de aderare a României la CEFTA a fost ratificat
prin Legea nr. 90/1997, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 108/1997,
şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1997.
În domeniul comerţului cu produse industriale, Acordul pre-
vede crearea unei zone de comerţ liber între aceste ţări până în anii
2000-2001. Pentru anumite produse din această categorie, perioada de
tranziţie a fost mai lungă, terminându-se la 01.01.2002. Astfel, începând
cu 1 ianuarie 2002, comerţul cu produse industriale dintre România şi
celelalte ţări CEFTA este complet liberalizat.
Excepţie face Republica Croaţia, în relaţia cu care ţara noastră,
ca urmare a negocierilor avute în cursul anului 2002, a convenit
Protocolul 36 la Acordul privind aderarea Republicii Croaţia la
CEFTA, care stabileşte calendarele de liberalizare a taxelor vamale în
comerţul cu aceste produse dintre cele două ţări. În acest caz, taxele
vamale vor fi eliminate complet de la data intrării în vigoare a acestui
Acord, cu excepţia celor pentru produsele cuprinse în Anexa A (consi-
derate sensibile la importul în România) şi Anexa B (produse sensibile
la importul în Republica Croaţia) ale Protocolului 36.
79

Universitatea SPIRU HARET


Pentru produsele cuprinse în Anexele A şi B s-a convenit apli-
carea unui calendar de liberalizare progresivă a taxelor vamale, care a
început la data intrării în vigoare a Acordului de aderare a Croaţiei
(1 martie 2003) şi s-a terminat la 1 ianuarie 2005.
Dintre produsele industriale considerate sensibile la importul
României din Republica Croaţia, înscrise în Anexa A, menţionăm:
unele medicamente, ţiglă pentru acoperişuri, articole din sticlă, unele
produse din fontă, oţel şi aluminiu.
Pe de altă parte, la importul în Croaţia, partenerii au considerat ca
fiind sensibile următoarele categorii de produse industriale ce provin din
România: anumite îngrăşăminte, unele produse textile, anumite produse
siderurgice, motocultoare, unele piese de mobilier.
Menţionăm că, în relaţiile dintre celelalte ţări ale CEFTA şi
Republica Croaţia, schimburile comerciale cu produse industriale au
fost liberalizate de la data intrării în vigoare a Acordului de aderare a
Croaţiei la CEFTA, având în vedere existenţa acordurilor de comerţ
liber bilaterale anterioare.
În domeniul comerţului cu produse agricole, Acordul CEFTA
prevede, de asemenea, o largă liberalizare. Conform concepţiei pro-
movate, în comerţul cu produse agricole între ţările membre, partea
substanţială a facilităţilor o reprezintă concesiile comune, care cuprind
două categorii de produse, respectiv cele din Anexa A, la care nu se
aplică taxe vamale, şi produsele din Anexa B, la care toate ţările aplică
acelaşi nivel redus de taxe vamale stabilit în cadrul CEFTA.
De menţionat că Anexele A şi B se regăsesc în toate proto-
coalele bilaterale încheiate între ţările membre ale CEFTA, ele având
caracter obligatoriu.
Suplimentar faţă de concesiile comune, ţările CEFTA au convenit
pe cale bilaterală reduceri sau scutiri de taxe vamale şi pentru alte pro-
duse agricole, în funcţie de interesele lor specifice, facilităţi înscrise în
Anexele C şi D la protocoalele bilaterale.
Şi în domeniul comerţului cu produse agricole, în cazul Republicii
Croaţia, există o excepţie.
Astfel, în stabilirea concesiilor agricole dintre România şi această
ţară, s-a renunţat la preluarea sistemului de bază CEFTA, aşa-zis de
concesii comune (respectiv Lista A – cu zero taxe vamale – şi Lista B –
cu taxe vamale reduse, la nivel unic, în comerţul intra-CEFTA),
optându-se doar pentru concesii punctuale, cu caracter strict bilateral.
80

Universitatea SPIRU HARET


În aceeaşi manieră a procedat şi Republica Polonă în negocierea
concesiilor agricole cu Republica Croaţia.
Textul Acordului CEFTA conţine toate prevederile uzuale ale
unui acord de comerţ liber, referitoare la: clauzele de salvgardare, pro-
ceduri antidumping, concurenţă, ajutoare de stat, achiziţii publice, pro-
tecţia proprietăţii intelectuale, plăţi, dificultăţi ale balanţei de plăţi etc.
Începând cu 1 mai 2004, configuraţia CEFTA s-a schimbat ca
urmare a aderării la Uniunea Europeană a cinci ţări membre (Ungaria,
Polonia, Cehia, Slovacia şi Slovenia). Astfel, în CEFTA au rămas doar
România, Bulgaria şi Croaţia, existând perspectiva ca la acest acord
regional de comerţ liber să adere şi alte ţări din regiune.
În acest context, la noul acord purtând denumirea de CEFTA –
2006, au mai aderat din ţările candidate: Albania, Bosnia şi
Herţegovina, R. Moldova, Muntenegru, Serbia şi UNMIK – Kosovo*.
Din punctul de vedere al regimului comercial aplicabil pro-
duselor industriale, aderarea la UE a 5 ţări membre ale CEFTA nu a
fost de natură să afecteze într-o măsură însemnată fluxurile comer-
ciale, deoarece atât prevederile CEFTA, cât şi cele ale Acordului
European instituind o asociere între România şi Comunităţile
Europene (AE), au condus deja la eliminarea totală a taxelor vamale.
Din punctul de vedere al comerţului cu produse agricole, între
sistemul de concesii din CEFTA şi cel din Acordul European există
deosebiri importante atât de structură, cât şi de conţinut. Pornind de la
această realitate, între România şi UE 25 au avut loc negocieri în ve-
derea adaptării concesiilor (agricole) din Acordul European, ca urmare
a extinderii UE, având în vedere necesitatea ca regimul relaţiilor
comerciale dintre România şi noile state membre să nu devină mai
restrictiv, după aderarea acestora din urmă.
• Cadrul juridic comercial dintre România şi Uniune Europeană
În acelaşi context al acordurilor cu grupări regionale se înscrie şi
cadrul juridic comercial extern dintre România şi Uniunea Europeană.
Dată fiind, însă, importanţa relaţiilor cu Uniunea Europeană, respectiv,
aderarea României la această grupare începând cu 1 ianuarie 2007, am
considerat util ca problema să fie tratată mai amplu, ca un capitol
distinct, în finalul primei părţi a acestei cărţi.

*
UNMIK – Misiunea Administrativă Interimară a Naţiunilor Unite în
Kosovo.
81

Universitatea SPIRU HARET


4. POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ
A ROMÂNIEI ÎN ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE
CU VOCAŢIE UNIVERSALĂ

4.1. Participarea României la activitatea GATT/OMC


România şi-a manifestat interesul faţă de activitatea GATT cu mulţi
ani în urmă, participând în calitate de observator la GATT încă din anul
1957, la invitaţia Secretariatului GATT. Din iulie 1966 a fost stabilită o
legătură cu caracter tehnic între Centrul de Comerţ Internaţional al GATT
şi Camera de Comerţ şi Industrie a României. În iulie 1968, România a
adresat oficial cererea de aderare la GATT ca membru cu drepturi
depline. În noiembrie 1968, Consiliul reprezentanţilor GATT a examinat
cererea României şi a hotărât crearea unui grup de lucru care a negociat
cu ţara noastră condiţiile de aderare. În octombrie 1971, Consiliul
reprezentanţilor GATT a adoptat în unanimitate raportul grupului de
lucru, precum şi protocolul de aderare convenit. Conform practicii uzuale
a GATT, protocolul de aderare a României a fost supus votului părţilor
contractante prin corespondenţă şi adoptat. Acest protocol a fost semnat şi
de România (15 octombrie 1971) şi, astfel, ţara noastră a devenit membru
cu drepturi depline al GATT.
Fiind membru cu drepturi depline al GATT, România a început
să beneficieze de o serie de avantaje, cu implicaţii pozitive asupra
schimburilor noastre comerciale. Dintre aceste avantaje menţionăm:
– a obţinut pe cale multilaterală clauza naţiunii celei mai favo-
rizate din partea ţărilor membre (cu excepţia SUA, care acordă această
clauză numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o în
1975), beneficiind astfel de concesiile tarifare negociate în cadrul
GATT, concesii ce nu mai pot fi retrase unilateral de către părţile
contractante;
– au fost eliminate treptat restricţiile cantitative discriminatorii
la exportul de produse româneşti în ţările membre;
– a avut dreptul de a invoca prevederile GATT şi de a folosi
mecanismul consultărilor bi şi multilaterale din cadrul GATT pentru

82

Universitatea SPIRU HARET


a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea în care anumite
măsuri de politică comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce
prejudicii;
– a putut participa direct la toate negocierile comerciale orga-
nizate în cadrul GATT;
– a avut posibilităţi lărgite de informare cu privire la acţiunile
ţărilor membre în domeniul politicii comerciale, ceea ce i-a permis să
adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i
apere interesele, fără a contraveni prevederilor GATT;
– ca ţară în curs de dezvoltare, a avut posibilitatea de a beneficia
de măsurile speciale adoptate de părţile contractante în favoarea
acestui grup de ţări, potrivit părţii a patra din Acordul General pentru
Tarife şi Comerţ.
În schimbul acestor avantaje, în Protocol au fost înscrise şi o
serie de obligaţii ce au revenit ţării noastre:
– să-şi sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din
ţările membre ale GATT în acelaşi ritm în care vor creşte importurile
totale;
– să respecte prevederile Acordului General, să ţină la curent
partenerii din GATT cu informaţii privind reglementările de comerţ
exterior din ţara noastră, evoluţia comerţului exterior, a balanţei
comerciale şi de plăţi şi să contribuie la bugetul GATT, achitând o
cotizaţie care se stabileşte proporţional cu ponderea ce revine fiecărei
ţări în comerţul mondial.
Aderarea României la GATT în 1971 nu s-a efectuat pe bază de
concesii tarifare, ţara noastră nedispunând la data respectivă de un
tarif vamal de import efectiv, care să fie acceptat ca instrument de
negocieri tarifare pe plan internaţional.
Ca parte contractantă, România a participat la a şaptea rundă de
negocieri comerciale multilaterale (Runda Tokyo, 1973-1979) şi a
aderat la marea majoritate a acordurilor şi aranjamentelor convenite în
cadrul acestei runde de negocieri. România a preluat în legislaţia
naţională următoarele instrumente juridice rezultate din Runda Tokyo:
– Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului;
– Acordul privind aplicarea articolului VI al GATT (antidumping);
– Acordul privind aplicarea articolului VII al GATT (evaluare
vamală);
83

Universitatea SPIRU HARET


– Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import;
– Aranjamentul privind carnea de bovină;
– Aranjamentul internaţional privind produsele lactate;
– Tratamentul diferenţiat şi mai favorabil, reciprocitate şi parti-
cipare mai corespunzătoare a ţărilor în curs de dezvoltare;
– Declaraţia referitoare la măsurile comerciale luate pe motive
de balanţă de plăţi;
– Măsuri de salvgardare în scopul dezvoltării;
– Memorandumul de acord privind notificările, consultările,
reglementarea diferendelor şi supravegherea.
Sistemul economic existent la timpul respectiv în ţara noastră nu
a permis României să semneze şi să adere la Codul privind subvenţiile
şi nici la Codul privind achiziţiile guvernamentale.
Ca o contribuţie la negocierile din Runda Tokyo, România a
consolidat o listă de concesii tarifare pentru 167 poziţii din Nomenclatura
Consiliului de Cooperare Vamală (Lista LXIX – România). Acest
demers a avut ca obiectiv acceptarea de către părţile contractante a tari-
fului vamal românesc ca instrument de negociere în cadrul GATT.
Începând din 1986, România a participat la Runda Uruguay (lansată
în septembrie 1986 prin Declaraţia Ministerială de la Punta del Este).
Utilizând la maximum facilităţile convenite pentru ţările în curs
de dezvoltare, România a obţinut următoarele rezultate în cadrul Rundei
Uruguay (concretizate în angajamente la OMC):
a) în domeniul produselor industriale, consolidarea integrală a
taxelor vamale, la niveluri de până la 35% (cu unele excepţii care
depă-şesc acest nivel);
b) în domeniul produselor agricole: consolidare 100% a taxelor
vamale, niveluri de taxe vamale între 6% şi 375%, cu angajament de
reducere în medie cu 24% a taxelor vamale, într-o perioadă de 10 ani;
– angajamente de acces minim şi curent;
– angajamente de reducere a subvenţiilor la export.
Punerea în aplicare de către România a angajamentelor asumate:
– la 22 decembrie 1994, Parlamentul României a ratificat rezul-
tatele Rundei Uruguay, concretizate în Legea nr.133/1994, ţara noastră
devenind astfel membru fondator al OMC;
– de la 1.01.1995 s-au pus în aplicare rezultatele Rundei Uruguay
în domeniul produselor industriale;
84

Universitatea SPIRU HARET


– de la 1.07.1995 s-au pus în aplicare rezultatele acestei Runde
în domeniul produselor agricole;
– pentru anii 1996, 1997, 1998, 1999, 2000 şi 2001 au fost puse
în aplicare angajamentele asumate în domeniul comerţului cu produse
agricole (cu menţiunea specială că, începând cu anul 1998, nivelul
taxelor vamale aplicabile produselor agricole a fost determinat de
angajamentele asumate de Guvern prin Acorduri încheiate cu Banca
Mondială şi astfel taxele vamale aplicate au scăzut mult sub nivelul
consolidat în cadrul Rundei Uruguay);
– începând cu 1.07.1995 şi apoi, la începutul fiecărui an calen-
daristic, au fost deschise contingentele de acces minim şi curent pentru
unele produse agricole.
România a fost, totodată, parte la acordurile multilaterale înche-
iate în cadrul Rundei Uruguay privind măsurile de apărare comercială:
antidumping, compensatorii (antisubvenţii) şi de salvgardare.
În domeniul examinării cadrului juridic, a fost încheiată exami-
narea legislaţiei române în domeniul măsurilor de apărare comercială, în
domeniul subvenţiilor, precum şi al drepturilor de proprietate intelectuală.
România a notificat, de asemenea, nivelul subvenţiilor practicate în anii
1995 şi 1996, programele de restructurare ce conţin subvenţii, precum şi
măsurile investiţionale legate de comerţ. În fiecare an, au mai fost
notificate măsurile de sprijin acordate agriculturii.
Toate examinările de legislaţii şi/sau de măsuri aplicate au
permis delegaţiilor române să demonstreze faptul că ţara noastră îşi
respectă în totalitate angajamentele asumate în cadrul OMC, România
nefiind antrenată în niciun proces de modificare a legislaţiei sau de
eliminare a unor măsuri neconforme.

4.1.1. Priorităţi ale României în contextul rezultatelor


Conferinţei Ministeriale a OMC de la Doha (Qatar)
Pe plan multilateral, România a urmărit utilizarea la maximum a
avantajelor de care poate beneficia prin participarea, în calitate de
membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la negocierile comer-
ciale multilaterale declanşate de a patra Conferinţă Ministerială de la
Doha (Qatar), din 9-14 noiembrie 2001. Acestea s-au concretizat în
negocieri privind reducerea taxelor vamale de import pentru produse
85

Universitatea SPIRU HARET


industriale, obţinerea unor deschideri de pieţe pentru serviciile la care
producătorii români dispun de avantaje comparative pe terţe pieţe, faci-
lităţi pentru furnizorii de medicamente, în special pentru cele generice,
clarificarea interpretării regulilor multilaterale de comerţ etc.
Ţinând cont de principalele domenii de desfăşurare a negocierilor
comerciale multilaterale, declanşate de programul de dezvoltare adoptat
la Conferinţa Ministerială a OMC de la Doha, precum şi de necesitatea
corelării permanente şi a adaptării flexibile a poziţiei României, în cadru
multilateral, cu aceea a Uniunii Europene, s-au identificat următoarele
opt priorităţi de acţiune pe plan multilateral:
• Accesul pe piaţă pentru produse industriale
România va putea să negocieze reducerea taxelor vamale de
import pentru produse industriale, cu luarea în considerare a intereselor
sectoarelor industriei naţionale, pe baza invocării prevederii privind
flexibilităţile acordate ţărilor în curs de dezvoltare.
Pentru ţara noastră este deosebit de important ca negocierile să
pornească de la nivelul de taxe vamale consolidat în cadrul Rundei
Uruguay, singurul pentru care s-a ajuns la un echilibru al concesiilor.
Grupul de Negociere pentru accesul pe piaţă din cadrul OMC a
stabilit ca, până la 31 decembrie 2002, membrii să transmită propunerile
lor privind modalităţile de negociere, urmând să se ajungă la un acord
final în acest sens la 31 mai 2003. Până la 1 ianuarie 2005 trebuia să se
finalizeze negocierile de acces pe piaţă pentru produse industriale.
• Comerţul cu servicii
În acest sector deosebit de important pentru dezvoltarea eco-
nomiei naţionale, România a negociat angajamente de liberalizare a
pieţei sale naţionale, în schimbul obţinerii unor noi deschideri de pieţe
pentru serviciile şi producătorii români de servicii care dispun de
avantaje comparative.
În domeniul comerţului cu servicii, conform liniilor directoare
convenite la 30 iunie 2002, au circulat cererile de ofertă, şi până la 31
martie 2003 au circulat ofertele iniţiale, România primind o serie de
cereri de la SUA, Canada, Japonia, Elveţia, Norvegia, Egipt, India.
• Agricultura
România a urmărit în cadrul acestor negocieri menţinerea bene-
ficiilor obţinute în Runda Uruguay, continuarea programelor naţionale
de sprijinire a producătorilor interni şi promovare a exporturilor,
86

Universitatea SPIRU HARET


concomitent cu reducerea de către principalele state utilizatoare a sub-
venţiilor la export şi a măsurilor de sprijin intern cu caracter distor-
sionant. Ţara noastră va putea iniţia şi introduce măsuri, în corelare cu
cele utilizate de către Uniunea Europeană, care să răspundă şi preocu-
părilor necomerciale legate de reforma comerţului cu produse agri-
cole, pentru a sprijini dezvoltarea şi prezervarea intereselor sale
naţionale în domeniul agriculturii.
• TRIPs (drepturi de proprietate intelectuală, legate de comerţ)
România a fost unul din susţinătorii lansării, prin Declaraţia
Ministerială de la Doha, a negocierilor pentru înfiinţarea unui sistem
multilateral de înregistrare a indicaţiilor geografice. Această poziţie a
avut în vedere preocupările actuale de îmbunătăţire a modalităţilor de
cunoaştere a diverselor drepturi protejate, în special a celor legate de
denumirile şi originea unor produse importante pentru comerţul
internaţional.
România a urmărit să beneficieze de facilităţile ce se acordă
pentru furnizorii de medicamente, în special pentru cele generice.
Declaraţia ministerială privind proprietatea intelectuală şi
accesul la medicamente a reprezentat un compromis acceptat pentru
soluţionarea problemelor legate de modul în care statele membre, în
special cele în curs de dezvoltare şi mai puţin avansate, pot adopta
măsuri prin care să prevină şi să combată probleme majore de sănătate
publică (SIDA, tuberculoza, malaria etc.). Soluţia identificată ia în
calcul preocupările ţărilor în curs de dezvoltare de a avea un acces
sporit la medicamente generice în condiţii financiare favorabile, dar şi
pe cele ale ţărilor dezvoltate de a proteja şi prezerva drepturile de
proprietate intelectuală ale firmelor producătoare de medicamente.
• Reguli multilaterale de comerţ
România a fost una din promotoarele finalizării până la 1
ianuarie 2005 a negocierilor privind clarificarea regulilor multilaterale
de comerţ (pentru acorduri regionale, măsuri antidumping, subvenţii şi
măsuri compensatorii).
S-a pornit de la considerentul că aceste clarificări pot contribui în
mod direct, pe de-o parte, la facilitarea promovării relaţiilor regionale,
ca un complement la relaţiile multilaterale, iar pe de altă parte, pot
facilita accesul mai bun al produselor româneşti pe pieţele statelor
partenere. În ceea ce priveşte acordurile regionale, ţara noastră susţine,
87

Universitatea SPIRU HARET


de asemenea, ca rezultatele negocierilor în acest domeniu să se aplice
numai acordurilor care se vor încheia în viitor, şi nu celor ce au fost
încheiate înainte de Conferinţa Ministerială de la Doha.
Clarificarea şi îmbunătăţirea regulilor în domeniul măsurilor
antidumping şi al subvenţiilor şi măsurilor compensatorii ar contribui
la asigurarea unui tratament cât mai echitabil al producătorilor, în
special al celor din ţările în curs de dezvoltare, obiectiv prevăzut, de
altfel, în Declaraţia Ministerială de la Doha.
• „Domeniile Singapore”
România a urmărit introducerea unor reguli clare, transparente şi
previzibile care să creeze premise favorabile pentru atragerea investi-
torilor străini, asigurarea unei concurenţe echitabile pe piaţă, utilizarea
cât mai corectă şi eficientă a resurselor financiare destinate achiziţiilor
publice şi eficientizarea procedurilor vamale.
Acest lucru s-a preconizat a se realiza în cadrul negocierilor
pentru „Domeniile Singapore” (denumite astfel pentru faptul că figu-
rează în Declaraţia Ministerială a OMC de la Singapore – 1996), care se
referă la legătura dintre comerţ şi investiţii, comerţ şi concurenţă,
transparenţa achiziţiilor publice şi facilitarea comerţului. În aceste
domenii, negocierile efective au fost prevăzute a fi lansate la Conferinţa
de la Cancún (Mexic), urmând ca până atunci să fie clarificate ele-
mentele de substanţă şi modalităţile de negociere pentru fiecare din
aceste domenii. Nu s-a ajuns însă la un acord în această privinţă.
• Comerţ şi mediul înconjurător
România a urmărit clarificarea unor aspecte cum sunt : efectele
măsurilor adoptate pe motive de mediu asupra accesului pe piaţă, rele-
vanţa aplicării unor prevederi din Acordul TRIPS, precum şi domeniul
etichetării în scopuri de protecţie a mediului şi, ca urmare, posibi-
litatea asigurării unui acces mai echitabil al produselor româneşti pe
terţe pieţe.
Până la 1 ianuarie 2005 trebuia să se finalizeze negocierile
pentru clarificarea relaţiei dintre regulile OMC şi obligaţiile legate de
comerţ din acordurile multilaterale de mediu, stabilirea procedurilor
pentru schimbul de informaţii, reducerea sau eliminarea taxelor
vamale şi a obstacolelor netarifare pentru bunurile şi serviciile cu
impact asupra mediului. Acest termen nu s-a putut respecta.

88

Universitatea SPIRU HARET


• Corelarea planului multilateral cu acquis-ul comunitar
Ţinând cont de suprapunerea negocierilor multilaterale cu cele
de aderare la UE, a fost necesar să existe o corelare permanentă şi o
adaptare flexibilă a poziţiilor ţării noastre, în cadru multilateral, cu
cele ale Uniunii Europene, pentru a se asigura o deplină conformitate
şi compatibilitate a angajamentelor asumate de România în cadrul
OMC cu acquis-ul comunitar.

4.1.2. Participarea României la Conferinţa Ministerială


a OMC de la Cancún (Mexic)
În perioada 10-14 septembrie 2003 s-au desfăşurat la Cancún
(Mexic) lucrările celei de a cincea Conferinţe Ministeriale a Organi-
zaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Obiectivul Conferinţei l-au constituit evaluarea stadiului în care se
află negocierile actualei Runde, lansată la Doha, în decembrie 2001, şi
definirea direcţiilor şi modalităţilor de negociere pentru perioada urmă-
toare, în vederea finalizării acesteia, până la 1 ianuarie 2005, şi a înde-
plinirii mandatului stabilit în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha.
Conferinţa a demarat sub auspiciile unor puternice divergenţe de
opinii între membrii OMC în ceea ce priveşte principalele puncte de pe
agendă. Impactul politic pe care prezenţa miniştrilor ar fi putut să-l aibă
asupra desfăşurării şi ritmului negocierilor nu s-a dovedit a fi suficient
pentru a determina apropierea poziţiilor de negociere ale acestora.
Teoretic, această Conferinţă Ministerială, cu rolul preconizat de
mid-term review, nu ar fi trebuit să înregistreze un succes sau un eşec,
ci numai să traseze anumite reguli în baza cărora să continue nego-
cierile pentru realizarea obiectivelor stabilite deja la Doha.
Practic, însă, insatisfacţia ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor
mai puţin dezvoltate faţă de repartizarea inegală a beneficiilor obţinute
în urma aplicării rezultatelor Rundei Uruguay le-a determinat să adopte
o poziţie radicală faţă de propunerile ţărilor dezvoltate.
România a fost şi continuă să fie un susţinător al Sistemului
Comercial Multilateral, bazat pe reguli clare, convenite de membri,
aplicate în condiţii echitabile şi nediscriminatorii, recunoscând nece-
sitatea continuării procesului de liberalizare a comerţului internaţional,
ca principal mijloc de dezvoltare economică şi socială.

89

Universitatea SPIRU HARET


Ţara noastră a participat activ atât în cadrul procesului pregătitor
de la Geneva, cât şi pe parcursul Conferinţei Ministeriale, expri-
mându-şi încrederea în evoluţiile pozitive ale procesului de negociere,
în conlucrarea sa cu ceilalţi membri ai OMC, dând dovadă de flexi-
bilitate în unele domenii de negociere, inclusiv prin alăturarea sa unor
alianţe ale căror interese coincid cu interesele noastre naţionale. De
asemenea, pe întreg parcursul negocierilor, România a conlucrat activ
cu reprezentanţii Comisiei Europene în vederea armonizării poziţiilor
de negociere, astfel încât rezultatul acestora să nu aibă impact negativ
asupra procesului de aderare a ţării noastre la UE.
România va participa în continuare la negocierile din OMC,
menţinându-şi poziţiile de negociere iniţiale, în special în domeniul
agriculturii, serviciilor, proprietăţii intelectuale, instrumentelor de
apărare comercială şi acordurilor regionale, cu posibilitatea de mani-
festare a flexibilităţilor pentru obţinerea consensului, însă fără a se
prejudicia interesul naţional în aceste domenii. Ţara noastră va susţine
în continuare regulile de comerţ internaţional stabilite în cadrul OMC.

4.1.3. România la Conferinţa


Ministerială a OMC de la Hong-Kong
În perioada 13-18 decembrie 2005, la Hong-Kong, a avut loc cea
de-a 6-a Conferinţă Ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Exprimând poziţia României, şeful delegaţiei acesteia a arătat că
ţara noastră participă la Runda multilaterală de negocieri susţinând
liberalizarea continuă a comerţului mondial printr-un set de măsuri
care să asigure un echilibru între eforturile tuturor participanţilor şi
avantajele economice generate.
În acelaşi timp, România sprijină adoptarea unui pachet semni-
ficativ de măsuri specifice în favoarea ţărilor celor mai sărace atât în
ceea ce priveşte accesul produselor de export ale acestor ţări pe alte
pieţe fără taxe vamale şi fără restricţii cantitative, cât şi în ceea ce
priveşte sporirea asistenţei tehnice acordate de statele industrializate şi
instituţiile internaţionale pentru întărirea infrastructurii lor de comerţ.
România, care, în acel moment, încă pleda din poziţia unui stat
în curs de dezvoltare, şi-a armonizat poziţia cu cea a Uniunii
Europene. De menţionat că Uniunea Europeană susţinea faptul că

90

Universitatea SPIRU HARET


nevoile celor mai sărace ţări sunt importante. Uniunea Europeană a
propus un pachet de dezvoltare complet pentru discuţiile de la Hong
Kong, care ar trebui să includă mai multă asistenţă în domeniul
comerţului, mai multă flexibilitate faţă de ţările mai sărace, şi care ar
trebui să se asigure că toate ţările dezvoltate oferă acces liber de taxe
vamale şi alte limitări cantitative produselor din cele mai puţin
dezvoltate state (aşa cum o face Uniunea Europeană).

4.2. Participarea României la activitatea Conferinţei Naţiunilor


Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD)
Cele unsprezece sesiuni ale UNCTAD s-au înscris în cadrul mai
larg al acţiunilor întreprinse de către ONU în cele cinci Decenii ale
dezvoltării, în care problema fundamentală a fost de a găsi mijloacele
necesare prin care ţările dezvoltate din punct de vedere economic să
sprijine ţările în curs de dezvoltare pentru a impulsiona creşterea lor
economică şi a micşora decalajul care separă cele două grupuri de ţări.
Numărul foarte mare de ţări participante la Sesiunile UNCTAD
atestă interesul manifestat de comunitatea internaţională faţă de pro-
blemele dezvoltării economice, în general, şi ale dezvoltării „lumii a
treia”, în special, faţă de problemele comerţului mondial şi ale
cooperării economice internaţionale.
România a participat încă la prima Sesiune a UNCTAD (Geneva,
1964), propunând, referitor la comerţul internaţional cu produse
manufacturate, ca una din metodele menite să contribuie la dezvoltarea
şi diversificarea producţiei industriale în ţările în curs de dezvoltare să
fie livrările de echipament industrial pe credit, rambursabil prin cote
părţi din producţia obţinută în obiectivele industriale construite cu
aceste echipamente sau prin alte bunuri convenite.
În septembrie 1978 a avut loc, la Buenos-Aires, Conferinţa
Naţiunilor Unite pentru cooperarea tehnică dintre ţările în curs de dez-
voltare la care au participat delegaţii din 145 de ţări, inclusiv România.
Această conferinţă a aprobat prin consens „Planul de acţiune de la
Buenos-Aires”, care exprimă, pe de o parte, poziţia ţărilor în curs de
dezvoltare faţă de problematica cooperării între ele, iar pe de altă parte,
opinia participanţilor cu privire la modul cum trebuie înţeleasă şi aplicată,
în practică, cooperarea tehnică cu ţările dezvoltate. Documentul adoptat
91

Universitatea SPIRU HARET


prevedea o participare activă a ţărilor industrializate la programele de
dezvoltare ale ţărilor „lumii a treia”, precum şi măsuri speciale în
favoarea ţărilor celor mai puţin avansate, insulare şi fără litoral.
Problemele cooperării economice dintre ţările în curs de dez-
voltare au stat în atenţia acestor ţări şi la reuniunea ministerială a
„Grupului celor 77” de la Buenos-Aires, precum şi la cea de a VI-a
Sesiune a UNCTAD de la Belgrad. România a sprijinit cerinţele for-
mulate de „Grupul celor 77”, declarându-se în favoarea iniţierii unor
acţiuni constructive la care să participe toate ţările dezvoltate şi care să
vină efectiv în sprijinul ţărilor în curs de dezvoltare mai puţin avansate,
insulare şi fără litoral.
Ţara noastră a participat la a şaptea Sesiune a UNCTAD (Geneva,
1987) şi la a opta Sesiune a UNCTAD (Cartagena, Columbia, 1992),
delegaţia României acţionând în conformitate cu interesele noastre de
ţară în tranziţie la economia de piaţă şi, în acelaşi timp, de ţară în curs
de dezvoltare. Ea a participat nemijlocit la cele două grupuri de re-
dactare a documentului final al Conferinţei şi la grupul restrâns pentru
definirea reformei instituţionale a UNCTAD. Propunerile României
s-au reflectat în documentele adoptate.
La a noua Sesiune a UNCTAD (Midrand, Africa de Sud, 1996),
România a participat, ca şi anterior, cu statut de ţară în curs de dez-
voltare (şi de asociat la UE). Contribuţia României la această sesiune a
fost apreciată ca pozitivă şi constructivă.
În primul rând, delegaţia României a informat participanţii la
Conferinţă asupra progreselor înregistrate pe linia tranziţiei la econo-
mia de piaţă, insistând asupra stabilităţii macroeconomice şi a per-
spectivelor dezvoltării economiei româneşti.
În al doilea rând, delegaţia României s-a pronunţat pentru
sporirea eficienţei şi pragmatismului UNCTAD şi pentru implicarea sa
sporită în sprijinirea reformelor economice din ţările în tranziţie şi
pentru întărirea activităţilor sale de asistenţă tehnică în domeniul
comerţului şi dezvoltării acestor ţări, de care să beneficieze în conti-
nuare şi România.
În al treilea rând, delegaţia ţării noastre a colaborat strâns cu
reprezentanţii ţărilor occidentale şi, în principal, cu cei ai Uniunii
Europene, dar a conlucrat strâns şi cu celelalte ţări în tranziţie, precum
şi cu ţările „Grupului celor 77”. În cadrul acestei conlucrări, delegaţia
92

Universitatea SPIRU HARET


României a subliniat şi rolul UNCTAD în realizarea consensului pri-
vind strategiile şi politicile necesare pentru o dezvoltare durabilă la
scară mondială.
La cea de a zecea Sesiune a UNCTAD (Bangkok, Thailanda,
2000), şeful delegaţiei ţării noastre a schiţat următoarele direcţii de
acţiune a organizaţiei în etapa imediat următoare:
– UNCTAD ar trebui să militeze pentru garantarea unei alocări
optimale a resurselor sale, îndreptându-şi atenţia asupra domeniilor în
care are un real avantaj comparativ în raport cu alte organizaţii;
– paralel cu activităţile sale de analiză şi deliberări, UNCTAD
ar trebui să-şi intensifice activităţile sale de asistenţă tehnică în
favoarea ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor în tranziţie la economia
de piaţă;
– UNCTAD ar trebui să adâncească integrarea între activităţile
de analiză şi deliberările sale, pe de o parte, şi activităţile de asistenţă
tehnică, pe de altă parte, în vederea realizării complementarităţii, şi să
evite dublarea activităţilor şi concurenţa între diferite organizaţii;
– UNCTAD ar trebui să-şi intensifice eforturile pentru atragerea
societăţii civile şi a sectorului privat la viaţa organizaţiei, ceea ce ar
întări impactul activităţilor sale.
Delegaţia României a participat activ la desfăşurarea lucrărilor
Sesiunii a zecea a UNCTAD şi şi-a adus contribuţia la elaborarea
documentelor finale.
România, în calitatea sa de ţară în tranziţie, aflată în plin proces
de aderare la Uniunea Europeană, a participat şi a acţionat în cadrul
Sesiunii a unsprezecea a UNCTAD (Sao Paolo, 2004) în strânsă cola-
borare cu UE, având ca obiectiv central întărirea legăturii între eforturile
naţionale şi cele internaţionale în direcţia promovării creşterii econo-
mice şi dezvoltării durabile.
Având în vedere procesul de sporire continuă a interdependenţelor
economice între naţiuni, România a sprijinit realizarea „Consensului de
la Sao Paulo” între membrii UNCTAD în ceea ce priveşte aplicarea
acelor strategii de dezvoltare care să maximizeze avantajele globalizării
şi să minimizeze riscurile pe care le comportă acest proces.
În acest sens, România a subliniat câteva aspecte:
– evidenţierea clară în textul Declaraţiei UNCTAD XI a urmă-
toarelor elemente:
93

Universitatea SPIRU HARET


• măsurile de politică economică necesar a fi întreprinse pe plan
atât naţional, cât şi internaţional, astfel încât să se asigure coerenţa aces-
tora şi facilitarea evaluării impactului lor asupra economiei mondiale;
• regulile bunei guvernări pe plan naţional şi internaţional;
• importanţa dezvoltării şi întăririi integrării regionale;
– intensificarea activităţii UNCTAD în domeniul facilitării
comerţului şi dezvoltării infrastructurii serviciilor pentru dezvoltare;
– accentuarea cooperării UNCTAD cu celelalte organizaţii
internaţionale, active în domeniul comerţului şi dezvoltării, şi în mod
special cu OMC, pentru întreprinderea unor iniţiative comune care să
pună în valoare complementaritatea, evitându-se astfel paralelismele;
– transmiterea unui mesaj pozitiv cu privire la importanţa inten-
sificării negocierilor din cadrul OMC, abordarea unor poziţii flexibile din
partea membrilor acesteia pentru domeniile sensibile fiind absolut nece-
sară pentru ajungerea la un consens;
– identificarea priorităţilor pentru dezvoltarea comerţului inter-
naţional cu bunuri şi servicii şi soluţionarea aspectelor legate de pro-
dusele de bază.
România a subliniat importanţa rundei de negocieri comerciale
multilaterale pentru ţările în curs de dezvoltare şi necesitatea ca, în
actuala rundă, acestea să poată obţine beneficii importante, în sensul
adaptării, acolo unde este necesar, a regulilor multilaterale la cerinţele
lor de dezvoltare. A fost prezentată evoluţia comerţului exterior al
României în contextul globalizării şi al complementarităţii participării
la Sistemul Comercial Multilateral cu procesul de integrare a ţării
noastre în UE. În încheiere a fost exprimată convingerea că partici-
parea României la procesul de liberalizare a comerţului internaţional,
prin intermediul negocierilor comerciale multilaterale, este singura
modalitate de asigurare a unui echilibru între drepturile şi obligaţiile
ţărilor participante la Sistem.
În calitate de ţară în curs de dezvoltare, România, până la adera-
rea la UE, a beneficiat pe plan internaţional de o serie de facilităţi.
Astfel, produsele româneşti au obţinut pe diverse pieţe o serie de
reduceri sau scutiri de taxe vamale, în virtutea sistemelor de preferinţe
vamale care funcţionează în lume şi la care a participat până la
1 ianuarie 2007:

94

Universitatea SPIRU HARET


– Sistemul Generalizat de Preferinţe Vamale (SGP), în baza
căruia ţările dezvoltate au acordat României reduceri sau scutiri de
taxe vamale la importul anumitor produse originare din România.
Ţările dezvoltate care au acordat unilateral României asemenea
preferinţe au fost: SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi
Federaţia Rusă;
– Sistemul Global de Preferinţe Comerciale între ţările în curs de
dezvoltare (SGPC), negociat sub egida UNCTAD, în baza căruia
România a acordat şi a primit o serie de concesii tarifare pentru
produsele ce fac obiectul schimburilor comerciale între anumite ţări în
curs de dezvoltare;
– Protocolul celor 16, negociat sub egida GATT, având ca
obiectiv acordarea de preferinţe vamale în comerţul dintre ţările în curs
de dezvoltare membre ale acestui sistem preferenţial.

95

Universitatea SPIRU HARET


5. EVOLUŢIA CADRULUI RELAŢIILOR
ÎN DOMENIUL COMERCIAL
DINTRE ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ

5.1. Scurt istoric al dezvoltării relaţiilor


România a fost primul stat din Europa Centrală şi de Est cu
economie centralizată, care a stabilit încă din 1967 relaţii oficiale cu,
pe atunci, Comunitatea Economică Europeană, încheind, totodată, o
serie de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroali-
mentare. În 1974, România a fost inclusă ca beneficiar în Sistemul
Generalizat de Preferinţe acordat unilateral ţărilor în curs de dez-
voltare, pentru ca, în anul 1980, Comunitatea Economică Europeană şi
România să încheie un Acord comercial privind produsele industriale.
În 1991 a fost semnat, în contextul nou politic după 1989, Acordul
privind Comerţul şi Cooperarea dintre România şi Uniunea Europeană,
pentru ca la 1 februarie 1993 România să semneze cu Uniunea
Europeană Acordul de Asociere (denumit Acordul European), vizând
crearea unei zone de comerţ liber şi care a intrat în vigoare la 1 februarie
1995, obiectivul fundamental al acestuia fiind pregătirea aderării la UE.
În iunie 1995 România a depus cererea oficială de aderare la
UE, apoi în 1999 România înaintează Programul Naţional de Aderare
la UE, iar în decembrie 2004 încheie negocierile de aderare la UE, pe
a căror bază Consiliul European în aceeaşi lună reconfirmă data de 1
ianuarie 2007 ca dată de aderare efectivă a României la UE.

5.2. Detalii privind cadrul juridic bilateral


Acordul European, care a pregătit prin procesul de asociere
aderarea României la UE, a prevăzut în domeniul comercial reali-
zarea unei zone de comerţ liber prin eliminarea graduală, în ca-
drul unei perioade de tranziţie de 10 ani, a tuturor obstacolelor
tarifare şi netarifare din calea comerţului reciproc. Crearea unei zone
de comerţ liber s-a realizat prin concesiile convenite de părţi, care au
96

Universitatea SPIRU HARET


avut un caracter asimetric, concretizat prin eliminarea de către UE a
obstacolelor sale tarifare şi netarifare în prima parte de 5 ani a
perioadei de tranziţie, iar de către România în a doua parte de 5 ani a
acesteia.
Ca şi o consecinţă a acestui Acord, de la data de 1 ianuarie 1995,
la importul UE de produse industriale provenite din România (altele
decât produsele siderurgice şi produsele textile şi produsele de
îmbrăcăminte), taxele vamale au fost complet abolite. În ceea ce
priveşte importul de produse siderurgice, taxele vamale au fost elimi-
nate la 1 ianuarie 1996, iar la importul de produse textile şi articole de
îmbrăcăminte au fost abolite după un an, la 1 ianuarie 1997, la
aceleaşi produse plafoanele cantitative fiind înlăturate la 1 ianuarie
1998.
Referitor la importul în România de produse originare din
Uniunea Europeană, particularitatea a constat în faptul că a fost
stabilit un calendar progresiv de eliminare a taxelor vamale, pentru a
proteja produsele sensibile autohtone până la 1 ianuarie 2002, dată
când România a eliminat taxele vamale aplicate produselor industriale
originare din Uniunea Europeană.
Pentru comerţul cu produse agricole, semnificativ este faptul
că, prin Acordul European încheiat între România şi Uniunea
Europeană, cele două părţi, având în vedere sensibilitatea sectorului
din domeniul agriculturii, şi-au acordat gradual concesii limitate pe o
bază reciprocă. Ulterior intrării în vigoare a Acordului European
dintre România şi Uniunea Europeană, au avut loc negocieri şi înche-
ieri de acorduri pentru a se ajunge la liberalizarea în continuare a
comerţului cu produse agricole de bază, a comerţului cu produse
agricole transformate (PAT), ce au în componenţă făină, zahăr, materii
prime, precum şi berea, băuturile alcoolice (concesii tarifare, contin-
gente tarifare, protecţia reciprocă şi controlul denumirii vinurilor),
precum şi a comerţului cu peşte şi produse din peşte.
În legătură cu regulile de origine aplicate produselor originare
din România şi Uniunea Europeană a fost instituit în 1997 principiul
cumulului paneuropean de origine a mărfurilor din ţările UE,
AELS şi ţările asociate la UE, iar din 2005 s-a adoptat şi sistemul
de cumul Pan-Euro-Mediteraneean.

97

Universitatea SPIRU HARET


O prevedere importantă a Acordului European cu incidenţă
asupra relaţiilor comerciale a constituit-o domeniul vamal. Proto-
colul nr. 6 privind asistenţa reciprocă în vederea prevenirii şi depistării
contravenţiilor şi fraudelor vamale reprezintă baza legală în ceea ce
priveşte asistenţa mutuală administrativă în materie vamală.

5.3. Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul


negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană aferente
capitolului 26 – Relaţii economice externe
În cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 14 iunie 2000
au fost deschise şi închise provizoriu negocierile la capitolul 26 –
Relaţiile economice externe. Cu acest prilej, România a acceptat în
întregime, acquis-ul comunitar, considerând că va fi capabilă să îl im-
plementeze în totalitate în momentul aderării, fără a solicita perioade
de tranziţie.
Acquis-ul comunitar aferent capitolului 26 acoperă relaţiile eco-
nomice şi comerciale ale Comunităţii Europene cu ţările terţe în ceea
ce priveşte regimul de import/regimul de export, măsurile de apărare
comercială, relaţia cu Organizaţia Mondială a Comerţului şi cadrul
comerţului multilateral, precum şi cooperarea economică şi asistenţa
pentru dezvoltare.
Prin Acordul European şi colaborarea cu Uniunea Europeană în
cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi al altor foruri interna-
ţionale, România, în fapt, s-a asociat, chiar înainte de data aderării,
1 ianuarie 2007, politicii comerciale comune a Comunităţii Europene.

5.3.1. Aderarea la Spaţiul Economic European (SEE)


În conformitate cu articolul 128 din Acordul privind SEE, orice
stat care aderă la UE trebuie să solicite să devină simultan şi membru
al SEE. În acest scop, în anul 2005, România a transmis preşedintelui
Consiliului Spaţiului Economic European solicitarea de aderare la
SEE. Odată cu aderarea, România devine membră şi a SEE, conform
prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană semnat în
anul 2005.

98

Universitatea SPIRU HARET


5.3.2. Compatibilizarea cu acquis-ul comunitar a cadrului
juridic bilateral al României în domeniul comerţului
şi cooperării economice cu terţe ţări
Până la data aderării din 1 ianuarie 2007, România, conform obli-
gaţiilor asumate în cadrul capitolului 26 – Relaţii economice externe, a
depus eforturile necesare pentru a compatibiliza toate acordurile sale
bilaterale, respectiv cele din domeniul comerţului cooperării economi-
ce şi tehnico-ştiinţifice, cu dreptul comunitar. În acest context,
România a analizat în detaliu cadrul juridic bilateral al relaţiilor sale
economice cu terţe ţări, depistând clauzele care nu erau compatibile cu
acquis-ul comunitar în domeniile amintite, precum şi măsurile ce
trebuia adoptate în vederea îndeplinirii angajamentelor decurgând din
procesul de aderare la UE. Armonizarea cu dreptul comunitar, cu
cadrul juridic bilateral, în special în domeniul comerţului, cooperării
economice şi al investiţiilor, s-a realizat de către România prin
negocieri, semnări/parafări a o serie de documente cu: R. Moldova,
Turcia, Coreea de Sud, Mexic, Vietnam şi Albania. Au fost, totodată,
realizate consultări în prima parte a anului 2006 cu F. Rusă, Ucraina,
India, Georgia, Armenia, Kazahstan, Indonezia, Israel, Singapore,
Thailanda, Maroc, Tunisia şi Argentina.

5.3.3. Negocieri în cadrul OMC


După semnarea Tratatului de Aderare, s-au intensificat consul-
tările cu experţii Comisiei Europene atât la Bruxelles, cât şi la Geneva
pentru armonizarea poziţiilor de negociere comercială multilaterală ale
Rundei Doha din cadrul OMC, astfel ca procesul de aderare a
României să nu afecteze negativ rezultatele negocierilor. În acest
context, au fost menţinute poziţiile României pentru toate domeniile
de negociere din cadrul OMC, cu accent pe cele mai importante pentru
ţara noastră: agricultura, acces pe piaţă pentru produsele neagricole,
proprietate intelectuală. De asemenea, România a asigurat respectarea
angajamentelor asumate în cadrul OMC privind structura şi nivelul
subvenţiilor la exportul de produse agricole şi în domeniul măsurilor
de sprijin în agricultură. În decembrie 2005, România a participat la
Conferinţa Ministerială de la Hong Kong, acţionând în strânsă
consultare cu experţii Comisiei Europene.
99

Universitatea SPIRU HARET


5.3.4. Politica de cooperare pentru dezvoltare
România a manifestat o constantă preocupare pentru iniţiativele
Uniunii Europene în domeniul cooperării pentru dezvoltare. In acest
sens, chiar înainte de semnarea Tratatului de Aderare, România a
participat la reuniunile informale ale miniştrilor UE pentru dezvoltare.
După semnarea Tratatului de Aderare, România a continuat să
participe, ca unic observator, la structurile de lucru ale Consiliului UE
aferente cooperării pentru dezvoltare, precum şi la Comitetele care
sprijină Comisia Europeană în implementarea programelor de asisten-
ţă externă. Pe plan intern, România a demarat restructurarea cadrului
politic şi instituţional în domeniul cooperării pentru dezvoltare şi
procesul de elaborare a Strategiei naţionale pentru dezvoltare, care are
în vedere definirea politicii de cooperare pentru dezvoltare în
conformitate cu principiile Uniunii Europene şi vizează asigurarea
coerenţei, convergenţei, complementarităţii şi coordonării între
politica de cooperare pentru dezvoltare a României şi cea a Uniunii
Europene/statelor membre.
Ţara noastră a acordat şi continuă să acorde în plan bilateral
statelor în curs de dezvoltare sau aflate în proces de tranziţie asistenţă
pentru dezvoltare (în domeniul educaţiei) sau asistenţă umanitară atât
în plan bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.
În acelaşi timp, România continuă să participe cu experţi români
(din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi
Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice) la seminariile interne de
formare, organizate de Oficiul Europe Aid/Comisia Europeană, în
cadrul programelor privind întărirea capacităţii în sfera cooperării
pentru dezvoltare.

5.3.5. Politica în domeniul creditelor de export


La capitolul 26 – Relaţii economice externe, obiectivul stabilit
pentru Banca de Export-Import a României EXIMBANK-SA a
fost „Armonizarea legislaţiei (române) cu acquis-ul comunitar aferent
creditelor de export pe termen mediu şi lung”.
Pentru alinierea legislaţiei româneşti la cerinţele din acquis-ul
comunitar pentru activitatea de acordare de credite pentru export a fost
elaborată Legea nr. 440/25.10.2004 pentru modificarea şi completarea
100

Universitatea SPIRU HARET


Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea EXIMBANK-SA
şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, prin care
au fost avute în vedere reglementările adoptate în materie de Uniunea
Europeană.

5.3.6. Politica în domeniul controlului exporturilor strategice


Actualizarea cadrului legislativ în domeniul controlului exportu-
rilor de produse şi tehnologii strategice (cu dublă utilizare civilă şi
militară) are un caracter permanent.
Este de precizat că, acum, legislaţia română în domeniul contro-
lului exporturilor de produse cu dublă utilizare se suprapune pre-
vederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 134/2000, cu amenda-
mentele ulterioare. Deoarece, la data intrării în UE, prevederile
regulamentului sunt direct aplicabile, Agenţia Naţională de Control a
Exporturilor (ANCEX) a pregătit noua legislaţie care a intrat în vigoare
la data intrării României în UE.
ANCEX asigură pregătirea exportatorilor şi a reprezentanţilor
producătorilor pentru a îmbunătăţi înţelegerea obiectivelor producă-
torilor şi a scopului controlului exporturilor. ANCEX continuă să aibă
întâlniri bianuale cu vama şi poliţia de frontieră pentru a întări
cooperarea în cadrul activităţii practice de implementare a legislaţiei
în controlul exporturilor şi de prevenire a încălcării acesteia.

5.4. Implicaţiile adoptării de către România


a politicii comerciale comune a Uniunii Europene
Adoptarea de către România a politicii comerciale a UE pe plan
multilateral, interregional, regional şi bilateral în relaţiile cu ţări terţe
extracomunitare aduce inevitabil schimbări importante în politica
comercială externă a ţării noastre, de la 1 ianuarie 2007.
Printre aceste schimbări, menţionăm următoarele:
a) liberalizarea totală a comerţului României cu UE;
b) alinierea taxelor vamale ale ţării noastre, faţă de ţările terţe, la
cele ale UE, ceea ce implică, în general, taxe vamale la un nivel sensibil
mai redus faţă de ţările terţe decât nivelul actual al taxelor vamale ale
României, în special în cazul produselor industriale;

101

Universitatea SPIRU HARET


c) armonizarea cu angajamentele UE la OMC în materie de comerţ
cu servicii şi servicii;
d) aderarea la Acordul OMC privind achiziţiile publice;
e) transformarea României din ţară beneficiară a SGP în ţară
donatoare de preferinţe vamale;
f) retragerea din Sistemul Global de Preferinţe Comerciale
(SGPC) între ţări în curs de dezvoltare şi din „Protocolul celor 16” ţări
în curs de dezvoltare, prin abrogarea acordurilor comerciale preferen-
ţiale cu terţe ţări şi a altor acorduri cu aceste ţări sau ajustarea lor la
acquis-ul comunitar;
g) sistarea statutului de ţară în curs de dezvoltare şi, în consecinţă,
a avantajelor de care beneficiază România în domeniul măsurilor de
politică comercială, în virtutea acestui statut; acest lucru implică şi
retragerea României din Grupul neoficial al ţărilor în curs de dezvoltare
din OMC şi din „Grupul celor 77” de ţări în curs de dezvoltare, care
acţionează în sistemul ONU;
h) retragerea României din acordurile cu CEFTA, AELS, din
acordurile de comerţ liber cu Turcia, Israel, din acordurile de comerţ
liber cu ţările din Balcanii de Vest, în măsura în care UE a încheiat
acorduri cu aceste ţări;
i) deoarece UE nu a încheiat cu Republica Moldova un acord de
comerţ liber până la data aderării României la UE, de la 1 ianuarie 2007
s-a anulat regimul de comerţ liber între România şi Republica Moldova;
j) participarea României la acordurile comerciale preferenţiale şi
nepreferenţiale ale UE:
– aderarea României la Spaţiul Economic European (SEE), la
care participă UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia;
– participarea la acordurile preferenţiale de parteneriat euro-me-
diteraneean şi de parteneriat între UE şi ţările Africii, Caraibelor şi
Pacificului (ACP);
– accesul României la acordurile de comerţ liber ale UE cu ţările
din America Latină, Golful Persic şi alte ţări cu care UE va încheia
astfel de acorduri.
Aceste schimbări în politica comercială a României determină atât
avantaje, cât şi costuri pentru ţara noastră.
În ceea ce priveşte avantajele, acestea se manifestă pe plan
comercial şi pe plan financiar.
102

Universitatea SPIRU HARET


Referitor la avantajele pe plan comercial, adoptarea acquis-ului
comunitar se materializează prin ameliorarea substanţială a accesului
produselor şi serviciilor româneşti pe piaţa unică a UE şi pe pieţele ţărilor
terţe, în contrapartidă la măsurile de liberalizare a importului în România.
În plus, în cadrul UE, România va putea să-şi promoveze mai eficient
interesele în negocierile comerciale internaţionale, având în vedere că UE
este liderul comercial mondial, deci cu mare forţă de negociere.
Pe plan financiar, adoptarea acquis-ului comunitar implică
primirea de subvenţii de la bugetul comunitar, în faza de preaderare şi
după aderare, inclusiv de subvenţii la exportul de produse agroalimentare.
În ceea ce priveşte costurile pe plan comercial, asimilarea
acquis-ului comunitar presupune creşterea considerabilă a gradului de
liberalizare a importurilor de bunuri şi servicii atât pe baza tra-
tamentului clauzei naţiunii celei mai favorizate, cât şi pe o bază
preferenţială, deci, diminuarea corespunzătoare a protecţiei producţiei
naţionale faţă de concurenţa străină.
Costurile pe plan financiar decurg din necesitatea participării
României la finanţarea bugetului Uniunii, la cofinanţarea proiectelor
comune, la ajutorul financiar pentru dezvoltare al UE, prin Fondul
European de Dezvoltare, instituit în cadrul UE-ACP, la programul
financiar MEDA, stabilit în contextul parteneriatului euromediteraneean,
la Fondul comun pentru finanţarea produselor de bază etc., şi din
diminuarea veniturilor din taxe ca efect al liberalizării importurilor.
De altfel, majoritatea costurilor aderării României la UE ar fi
trebuit să fie suportate, chiar dacă ţara noastră nu ar fi aderat la
Comunitate (liberalizarea sporită a importurilor, sistarea statutului de
ţară în curs de dezvoltare etc.).
În acelaşi timp, costurile neaderării ar fi fost mult mai mari
decât cele ale aderării (restricţionarea accesului la piaţa UE, nepri-
mirea de asistenţă financiară nerambursabilă de la Uniune, limitarea
investiţiilor străine în România etc.).

103

Universitatea SPIRU HARET


104

Universitatea SPIRU HARET


Partea a II-a

SCHIMBAREA FUNDAMENTALĂ
A POLITICII COMERCIALE EXTERNE
A ROMÂNIEI DUPĂ ADERAREA
LA UNIUNEA EUROPEANĂ

105

Universitatea SPIRU HARET


106

Universitatea SPIRU HARET


1. ROMÂNIA ÎN PIAŢA UNICĂ
A UNIUNII EUROPENE

Începând cu 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea


Europeană, eliminându-se astfel ultimele restricţii din comerţul
reciproc cu mărfuri cu statele membre ale UE (este vorba de faptul
că de la 1 ianuarie 2002 fusese liberalizat comerţul cu produse indus-
triale, iar acum s-a liberalizat şi comerţul cu produse agricole).
Crearea pieţei unice reprezintă esenţa Uniunii Europene, ea
constând în libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi po-
pulaţiei între ţările membre. Astfel, s-a ajuns ca, prin cele patru
libertăţi de circulaţie între ţările membre ale UE, să se formeze o piaţă
unică unde circulaţia să fie similară cu cea care se desfăşoară într-o
singură ţară; ca urmare a eliminării obstacolelor şi deschiderii pieţelor
naţionale, exportatorii din ţările membre ale UE au reuşit să aibă liber
acces pe o piaţă care se apropie de 500 de milioane de consumatori.
Această piaţă unică s-a realizat prin adoptarea de către insti-
tuţiile UE şi ţările membre a numeroase Directive, prin care au fost
înlăturate barierele tehnice, legile birocratice şi protecţioniste tarifare
şi netarifare ale statelor membre şi s-au instituit comerţul liber şi
mişcarea liberă în cadrul Uniunii Europene.
Piaţa unică a permis o creştere a concurenţei (competiţiei) între
firmele din statele membre ale UE în beneficiul consumatorilor,
deoarece oferta de bunuri şi servicii a fost, pe de o parte, mai mare, iar
pe de altă parte, preţurile au devenit mai mici.
Printre alte avantaje ale pieţei unice a UE se evidenţiază şi
practicarea unor politici specifice, cum sunt: politica antimonopol,
care previne tentaţia firmelor de a controla preţurile sau pieţele, posi-
bilitatea liberalizării pieţei utilităţilor (apă, gaz, electricitate, teleco-
municaţii) în beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-şi alege

107

Universitatea SPIRU HARET


furnizorii competitivi, precum şi dreptul de a lucra în orice stat
membru al UE care recunoaşte şi preţuieşte calificarea profesională.
Există, totuşi, şi limite ale pieţei unice a UE, dintre care amin-
tim:
– în sectorul serviciilor, piaţa unică s-a deschis într-un ritm mai
lent decât piaţa mărfurilor (exemplu, în cazul serviciilor financiare sau
al transportului aerian şi pe cale ferată);
– păstrarea unor bariere tehnice şi administrative în domeniul
circulaţiei bunurilor şi serviciilor (exemplu, în acceptarea reciprocă a
unor standarde şi norme, recunoaşterea echivalentului calificărilor
profesionale sau un sistem de impozitare diferenţiat);
– Acordul de la Schengen, prin care au fost desfiinţate frontie-
rele externe ale statelor membre ale UE, nu a fost semnat de Marea
Britanie şi Irlanda;
– este nevoie de o creştere a nivelului de protecţie pentru pre-
venirea comerţului cu mărfuri contrafăcute.
Prezentăm în continuare câteva caracteristici de bază ale pieţei
unice a UE în plan comercial, din care face parte şi România de la 1
ianuarie 2007.

1.1. Libera circulaţie a mărfurilor


În cadrul pieţei unice, libera circulaţie a mărfurilor are la bază
principiul recunoaşterii reciproce a pieţei unice. Acesta constă în
garantarea circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor unui stat membru
în celelalte state membre, chiar dacă acestea sunt produse după norme
de calitate şi standarde diferite, cu condiţia respectării cu stricteţe a
regulilor comune de interes general privind sănătatea populaţiei,
protecţia mediului şi a consumatorului.
Un al doilea principiu care funcţionează în cadrul pieţei unice, în
general, este principiul regulii de origine. În acest context s-au creat
unele reguli detaliate la nivelul UE cu respectarea strictă a tradiţiilor
locale regionale şi naţionale, care fac posibile menţinerea diversităţii
produselor şi serviciilor şi integrarea economică.
Modul de respectare a acestor principii de către statele membre
este monitorizat de către Comisia Europeană, care întocmeşte rapoarte
de evaluare din doi în doi ani, prin care conştientizează statele
membre asupra problemelor existente şi a măsurilor ce se impun.
108

Universitatea SPIRU HARET


În vederea punerii în aplicare a acestor principii sunt vizaţi atât
cetăţenii individuali, cât şi operatorii economici. Acţiunile se
desfăşoară pe două planuri: unul la nivelul Comisiei Europene, iar cel
de-al doilea, la nivelul statelor membre.
Planul de acţiuni la nivelul Comisiei Europene are în vedere, în
primul rând, elaborarea unui Ghid privind principiul recunoaşterii
reciproce în domeniul produselor industriale şi a unei broşuri explica-
tive de aplicare a Deciziei nr. 3052/95 privind măsurile derogatorii de
la principiul liberei circulaţii a bunurilor.
Planul de acţiuni la nivelul statelor membre, care implementează
în practică principiul recunoaşterii reciproce, prevede printre alte măsuri
includerea principiului recunoaşterii reciproce în legislaţia naţională,
întărirea cooperării între administraţiile naţionale ale statelor membre,
precum şi pregătirea periodică de rapoarte cu problematica implemen-
tării şi a soluţiilor posibile.
De la 1 ianuarie 2007, de când România a devenit membră a
Uniunii Europene şi parte a Pieţei Unice, frontierele vamale între ţările
membre au dispărut şi, ca urmare, nu mai există formalităţile (de-
claraţiile) vamale care să fie utilizate ca surse de date pentru realizarea
statisticilor privind comerţul intracomunitar. Pentru a înlocui această
sursă de date, în UE, în locul fostelor declaraţii vamale, se utilizează o
serie de declaraţii suplimentare pe care companiile au obligaţia să le
depună cu privire la tranzacţiile intracomunitare efectuate (de
exemplu, declaraţia de statistică Intrastat). În acest fel s-a creat şi s-a
dezvoltat un sistem statistic pentru colectarea informaţiilor direct de la
firmele care realizează activităţi de comerţ cu ţările membre ale UE.
Bunurile care ajung într-un stat membru sunt denumite achiziţii
intracomunitare, iar bunurile care părăsesc un stat membru UE cu
destinaţia un alt stat membru UE poartă denumirea de livrări intraco-
munitare. Astfel, statistica de comerţ intracomunitar este denumită
INTRASTAT.

1.2. Libera circulaţie a serviciilor


Serviciile au o importanţă decisivă pentru piaţa internă comună a
UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din activitatea
economică a UE-25 şi aproximativ acelaşi procent din forţa de muncă
ocupată a UE-25.
109

Universitatea SPIRU HARET


Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit
generic „principiul libertăţii fundamentale” şi a fost reglementat prin
Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu
sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii
pe teritoriul altor state membre. Principiul libertăţii de mişcare a servi-
ciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri ale Curţii Europene de
Justiţie şi prin reglementari specifice pe domenii, cum sunt: serviciile
financiare, telecomunicaţiile, emisiile şi recunoaşterea calificărilor profe-
sionale.
Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulaţiei libere a
serviciilor nu s-a atins nivelul performanţelor la nivelul circulaţiei
bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (martie 2000) a trasat sarcina
elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică
circulaţia liberă a serviciilor. Este de subliniat că furnizorii din mediul
IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în comerţul cu servicii
decât firmele mari.
Având în vedere că firmele mici sunt predominante din punct de
vedere numeric, în ianuarie 2004, Comisia a promovat Directiva
privind Serviciile pe piaţa internă a UE. Acest document are ca
obiectiv să elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul
legal şi administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor tehnologiei
informaţiilor (IT), şi să determine statele membre să coopereze mai
mult şi în mod sistematic. Documentul consolidează totodată
drepturile utilizatorilor de servicii.
Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani, beneficiile circulaţiei libere a
serviciilor s-au materializat în crearea a peste 2,5 milioane locuri de
muncă şi a unor venituri de peste 900 miliarde de euro. Totodată, s-a
constatat că s-a dezvoltat competiţia, care a condus la creşterea cali-
tăţii şi a gamei serviciilor şi la convergenţa preţurilor.
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană stipulează
la Capitolul 3 – Libera circulaţie a serviciilor o perioadă de tranziţie
de 5 ani pentru transpunerea Directivei nr. 97/9/CE privind schemele
de compensare a investitorilor.
Astfel, prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva
97/9/CE, cuantumul minim al compensării (20000 de euro) nu se
aplică în România până la 31 decembrie 2011. România asigură că
sistemul său de compensare pentru investitori prevede o despăgubire
110

Universitatea SPIRU HARET


în valoare de minim 4500 de euro de la 1 ianuarie 2007 până la 31
decembrie 2007, de minimum 7000 de euro de la 1 ianuarie 2008 până
la 31 decembrie 2008, de minimum 9000 de euro de la 1 ianuarie 2009
până la 31 decembrie 2009, de minimum 11000 de euro de la
1 ianuarie 2010 şi până la 31 decembrie 2010 şi de minimum 15000 de
euro de la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2011.

1.3. Libera circulaţie a capitalului


Principiul liberei circulaţii a capitalului este unul din cele patru
principii de bază consfinţite prin Tratatul Comunităţii Europene (Art. 67)
din 1957. Potrivit Comisiei Europene, circulaţia liberă a capitalului face
posibile integrarea, deschiderea, competiţia şi eficienţa în cadrul pieţei
financiare şi al serviciilor şi aduce beneficii mai multe tuturor. Pentru
cetăţeni, circulaţia liberă a capitalului înseamnă abilitatea de a face mai
multe operaţiuni în afara graniţelor, respectiv, deschiderea de conturi
bancare, cumpărarea de acţiuni ale firmelor străine, investiţii în domeniile
care asigură cel mai bun profit şi cele mai avantajoase tranzacţii imo-
biliare. Pentru firme, acest principiu înseamnă că au dreptul să inves-
tească în companii străine şi să ia parte la managementul acestora.
În practică, libera circulaţie a capitalului a început în anul 1990, ca
urmare a adoptării Directivei nr. 88/361/EEC, care prevede eliminarea
controlului autorităţilor unui stat membru asupra cetăţenilor sau firmelor
altui stat membru care doresc să facă investiţii. Libera circulaţie a
capitalului a fost întărită prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, din
1993, prin care au fost eliminate toate restricţiile legate de libera circulaţie
a capitalului şi plăţilor atât între statele membre, cât şi între acestea şi terţe
ţări. Prin acest tratat se consideră că în domeniul liberei circulaţii a
capitalului legislaţia este completă.
După adoptarea Tratatului de la Maastricht, şi alte ţări din afara
zonei UE au adoptat principiul liberei circulaţii a capitalului, chiar şi
în condiţiile în care unele state au solicitat perioade de tranziţie cu
privire la acordarea dreptului cetăţenilor străini de a cumpăra cea de-a
doua casă sau pământ agricol. Principiul liberei circulaţii a capitalului
instituit de UE a deschis calea pentru cooperare în domeniul politicii
de capital şi al plăţilor la nivel internaţional.

111

Universitatea SPIRU HARET


Există totuşi anumite excepţii legate de libera circulaţie a capita-
lului atât în interiorul UE, cât şi cu terţe ţări, care privesc domeniile:
impozitării, supravegherea prudenţială, considerentele de politică pu-
blică, spălarea banilor şi sancţiunile financiare care fac obiectul Politicii
Externe şi de Securitate Comună. Pe aceste teme, Comisia comunică cu
autorităţile naţionale de monitorizare pentru a se asigura aplicarea
corectă a cestor excepţii, iar acolo unde există divergenţe de interpretare,
UE solicită sprijinul Curţii Europene de Justiţie. Comisia apreciază
necesară monitorizarea activităţilor specifice liberei circulaţii a capita-
lului în scopul identificării eventualelor bariere şi restricţii în interiorul
UE, precum şi pentru eficientizarea domeniilor care se mişcă încet.
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană prevede la
Capitolul 4 – Libera circulaţie a capitalurilor:
• o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren
agricol, păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi din Spaţiul
Economic European (SEE);
• o perioadă de tranziţie de 5 ani pentru dreptul de achiziţie
asupra terenului pentru reşedinţa secundară.

1.4. Comerţul electronic


Dezvoltarea comerţului electronic (e-comerţ) este unul din
factorii cheie în efortul de a face UE cea mai competitivă şi dinamică
economie bazată pe cunoaştere din lume. Cadrul juridic la e-comerţ pe
piaţa internă a UE este stabilit de Directiva privind comerţul electronic
2000/31/EC [COM(97) 157 final] [COM(2003) 259, Directiva privind
semnătura electronică, Directiva 2002/38/EC şi Comunicatul Comisiei
[COM(1998) 374 – nepublicată în „Official Journal”] privind
impozitul pe tranzacţiile electronice.
Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic a eliminat
obstacolele pentru circulaţia liberă a serviciilor online pe piaţa internă
a UE şi formează cadrul legal pentru afaceri şi consumatori. Directiva
stabileşte regulile armonizate privind transparenţa şi cerinţele de
informare ale furnizorilor de servicii online, comunicaţii comerciale,
contracte electronice şi limitări ale obligaţiilor furnizorilor de servicii
Internet (ISP). Directiva acoperă toate categoriile de servicii ale
societăţii informaţionale, spre exemplu: servicii între firme; servicii
112

Universitatea SPIRU HARET


între firme şi consumatori; serviciile furnizate gratuit consumatorilor,
cele furnizate contra cost sau finanţate, cum sunt cele de publicitate,
sau sponsorizate; servicii care permit tranzacţii electronice (vânzări
interactive la distanţă de bunuri şi servicii şi centre de achiziţii).
Sectoarele şi activităţile online acoperite de Directivă privind
e-comerţ sunt: presa online; baze de date, servicii financiare, servicii
profesionale(avocatură, medicale, contabilitate, agenţi imobiliari), ser-
vicii recreative (video etc.), reclamă şi publicitate directă, servicii
intermediare (acces la Internet, transmisie şi găzduire a informaţiilor).
Funcţionarea efectivă a e-comerţ pe piaţa internă a UE este
asigurată de clauza pieţei interne, care înseamnă că serviciile societăţii
informaţionale sunt, în principiu, subiect al reglementărilor statelor
membre.
Directiva privind impozitul pe consum (TVA) pentru afaceri
de comerţ electronic peste frontieră prevede că impunerea acestor
afaceri se aplică potrivit legislaţiei ţării în care are loc consumul, iar
furnizarea de produse digitale nu va fi tratată ca furnizare de bunuri.

1.5. Legea companiilor


Armonizarea regulilor legate de guvernarea companiilor, a con-
tabilităţii şi auditului este esenţială pentru crearea pieţei unice în
domeniul circulaţiei produselor şi serviciilor financiare.
Obiectivele Legii companiilor sunt: protecţia acţionarilor şi a
părţilor contractante cu companiile; asigurarea libertăţii de a înfiinţa
companii pe întregul teritoriu al UE; instituirea principiului competi-
tivităţii şi eficienţei în afaceri; promovarea cooperării între companiile
din diverse state membre şi stimularea dialogului dintre statele mem-
bre cu privire la modernizarea legii companiilor.
Tratatul de la Roma, care în anul 2007 împlineşte 50 de ani de la
semnare, consfinţeşte următoarele principii:
♦ companiile sunt recunoscute reciproc în toate statele membre;
♦ companiilor înfiinţate legal într-un stat membru nu li se vor
solicita alte formalităţi de către alt stat membru, decât cele care se
solicită uzual firmelor naţionale.
Armonizarea legislaţiei s-a făcut treptat, în baza Directivelor
specifice adoptate.

113

Universitatea SPIRU HARET


Prin planuri de acţiuni, Comisia Europeană argumentează necesita-
tea elaborării unor noi iniţiative pentru modernizarea legislaţiei existente
sau complementare acesteia, din următoarele motive: pentru crearea unei
pieţe interne mai bune; pentru construirea unei pieţe integrate de capital;
pentru maximizarea beneficiilor din aplicarea tehnologiilor moderne care
introduc utilizarea mijloacelor electronice ca prevederi obligatorii la
înfiinţarea anumitor tipuri de companii; pentru succesul extinderii şi
pentru a face faţă schimbărilor impuse de evoluţiile recente.

1.6. Achiziţiile publice


Ponderea achiziţiilor publice (bunuri, servicii şi lucrări publice)
în cadrul UE este estimată la cca 16% din PIB al UE (aproximativ
1.500 miliarde de euro în 2002). La nivelul statelor membre, ponderea
este cuprinsă între 11 şi 20% din PIB. Având în vedere valoarea în-
semnată a achiziţiilor publice în bugetul UE, cât şi al ţărilor membre,
forurile europene sunt preocupate de a asigura proceduri deschise şi
transparente pentru creşterea competiţiei în domeniul achiziţiilor pu-
blice, în scopul reducerii costurilor plătite de guverne şi creşterii
economiilor la contribuabili.
Achiziţiile publice fac obiectul reglementărilor UE şi al regulilor
internaţionale, dar nu toate achiziţiile publice sunt subiectul acestor
reglementări. Spre exemplu, achiziţiile de echipamente militare pentru
apărare sunt excluse de la aceste reguli, dar ele trebuie să respecte
prevederile tratatelor internaţionale în domeniu.
Pachetul de Directive privind achiziţiile publice a fost aprobat în
anul 2004 de Parlamentul European şi are menirea de a contribui la
simplificarea şi modernizarea procedurilor de achiziţii publice, de
exemplu, prin facilitarea achiziţiilor electronice în sectorul public.
Comisia Europeană apreciază că implementarea rapidă a noilor
Directive va contribui la creşterea transparenţei în domeniul achizi-
ţiilor publice, va îmbunătăţii funcţionarea pieţei interne şi va permite
UE să profite de beneficiile pieţei interne lărgite.

1.7. Dreptul de proprietate intelectuală şi industrială


Copyrightul (dreptul de autor) şi drepturile asociate acestuia,
marca comercială, desenele şi patentele (dreptul de proprietate intelec-
114

Universitatea SPIRU HARET


tuală şi industrială) reprezintă un stimulent pentru creaţie şi investiţii
în noi activităţi destinate dezvoltării produselor protejate (muzica,
filmele, produsele media tipărite, software, emisii etc.) şi contribuie la
creşterea competitivităţii, a locurilor de muncă şi a inovaţiilor.
Copyrightul este asociat cu importante aspecte culturale, sociale şi
tehnice de care trebuie să se ţină seama la formularea politicii in acest
domeniu.
Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială
a fost adoptată în anul 2004. Într-o perioadă de doi ani, ea a permis
armonizarea reglementărilor naţionale ale statelor membre ale UE,
astfel încât au fost reduse barierele privind libera circulaţie a bunurilor
pe piaţa internă a UE şi s-a creat cadrul pentru noi forme de valori-
ficare a drepturilor de proprietate.
În prezent, există preocupări pentru adoptarea unor măsuri
complementare:
♦ pentru consolidarea drepturilor, ca, de exemplu, cele referitoa-
re la accesul la justiţie, sancţionarea încălcărilor şi remedierea preju-
diciilor;
♦ pe linia managementului şi licenţierii drepturilor de proprietate.
Copyrightul are o importanţă deosebită pentru Comunitatea
Europeană, deoarece aceasta implică media, cultura şi industriile
bazate pe cunoaştere. Dezvoltarea industriilor reprezintă indicativul de
performanţă al societăţii postindustriale, în special, al celor aparţinând
societăţii informaţionale. În anul 2000, industria copyrightului a
contribuit cu peste 1.200 miliarde euro la economia UE-15 şi a creat o
valoare adăugată de 450 miliarde de euro (5,3% din valoarea totală
adăugată a UE-15) şi 5,2 milioane de locuri de muncă (3,1% din forţa
de muncă ocupată în industria UE).

1.8. Libera circulaţie a persoanelor


Posibilitatea de a lucra în orice ţară a UE reprezintă una din cele
patru libertăţi care caracterizează piaţa unică a UE.
În lista perioadelor de tranziţie cuprinse în Tratatul de aderare a
României la Uniunea Europeană, se stipulează la capitolul 2 – Libera
circulaţie a persoanelor o perioadă de tranziţie de 2+3+2 ani privind
libera circulaţie a lucrătorilor români.
115

Universitatea SPIRU HARET


Până la sfârşitul unei perioade de doi ani după data aderării,
actualele state membre vor aplica măsuri de drept intern sau măsuri
rezultate din acorduri bilaterale, care limitează accesul cetăţenilor
români pe piaţa forţei de muncă din fiecare din aceste state. Actualele
state membre pot continua să aplice aceste măsuri până la expirarea
unei perioade de 5 ani după data aderării. La sfârşitul perioadei de
5 ani, un stat membru care menţine măsuri de drept intern sau măsuri
care rezultă din acorduri bilaterale poate continua, în cazul în care pe
piaţa forţei de muncă din respectivul stat membru se produc sau există
riscul să se producă perturbări grave, precum şi după ce notifică
Comisia, să aplice aceste măsuri până la sfârşitul unei perioade de 7
ani de la data aderării.
Această prevedere prezintă o importanţă majoră în ceea ce priveşte
demersul României de a-şi putea pune în valoare, prin prestări de servicii
competitive, calităţile cetăţenilor săi privind calificarea academică şi
profesională în oricare din statele membre ale Uniunii Europene.

1.9. Legea contractelor


Piaţa unică a dat cetăţenilor, întreprinzătorilor şi companiilor
posibilitatea să se angajeze în activităţi economice sau în alte activităţi
pe întregul teritoriu al UE în condiţii similare. În cazul cumpărării de
bunuri sau servicii, este necesară încheierea unui contract prin care
sunt definite condiţiile în care tranzacţia poate avea loc.
Directivele adoptate pe linia armonizării legislaţiei în domeniul
contractelor au avut ca obiectiv eliminarea obstacolelor în calea
circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor. Progrese substanţiale s-au
semnalat în armonizarea legislaţiei contractuale în domeniile: co-
merţului electronic, sectorului bancar şi al asigurărilor, dreptului de
proprietate intelectuală şi industrială, protecţiei consumatorilor şi
politicii în domeniul IMM-urilor.
În prezent, există preocupări pentru creşterea gradului de coe-
renţă a prevederilor Legii contractelor şi în alte sectoare de activitate
existente sau cu perspective de dezvoltare, Comisia Europeană adop-
tând un plan de acţiuni în acest sens.

116

Universitatea SPIRU HARET


2. POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ
A UNIUNII EUROPENE ÎN RELAŢIILE
CU ŢĂRI TERŢE

Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial global,


acoperind circa 20% din exporturile şi importurile mondiale. Ea joacă
un rol important în promovarea comerţului mondial, bazat mai ales pe
un sistem multilateral.
Formularea şi implementarea politicii comerciale comune a UE
(PPC) se fac în baza art. 133 din Tratatul CE (fostul art.113), conform
căruia orice măsură adoptată în cadrul acestei politici este propusă de
Comisa Europeană şi decisă de Consiliul UE prin majoritate calificată.
Comisia asigură reprezentarea uniformă a intereselor Comunităţii,
precum şi exercitarea PCC la nivel atât bilateral, cât şi multilateral. Ea
este asistată de un Comitet – Comitetul Articolul 133 – compus din
reprezentanţi ai statelor membre.

A. PRINCIPALELE ELEMENTE
ALE POLITICII COMERCIALE COMUNE

1. REGIMUL DE EXPORT
1.1. Reguli generale de export
■ Obiectiv
Obiectivul regimului de export îl constituie stabilirea regimului
general aplicabil exporturilor din statele membre ale Uniunii Europene,
pe baza principiului libertăţii de a exporta, şi stipularea procedurilor
care permit Comunităţii să implementeze, când este necesar, măsuri de
supraveghere şi protecţie.
Exporturile din Uniunea Europeană către terţe ţări este liber,
adică nu sunt supuse niciunor restricţii cantitative. Totuşi, acest
117

Universitatea SPIRU HARET


principiu al libertăţii de a exporta nu interzice statelor membre
menţinerea sau introducerea de restricţii cantitative sau prohibiţii,
justificate ale unor exporturi, pe motive legate de moralitate publică,
ordine publică, securitate publică etc.
Regulamentul UE stabileşte procedura comunitară de informare
şi consultare premergătoatre implementării de măsuri de protecţie.
Dacă, drept rezultat a unei evoluţii neuzuale pe piaţă, un stat membru
consideră că sunt necesare măsuri de protecţie, acesta trebuie să infor-
meze Comisia, conform procedurii, care, în acest caz, va aviza
celelalte state membre. Corespunzător, în orice moment, pot avea loc
consultări în cadrul unui Comitet consultativ compus din reprezentanţi
ai fiecărui stat membru şi prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Aceste consultări se referă, în special, la condiţiile de export şi
tendinţele pentru produsul în cauză, precum şi la măsurile de adoptat,
dacă este cazul.
■ Măsuri de protecţie
Măsurile de protecţie pot servi la prevenirea sau remedierea unor
situaţii critice, datorate lipsei unor produse esenţiale, sau pentru a
permite îndeplinirea unor angajamente internaţionale asumate de
Comunitate, sau de către toate statele membre, în special a celor legate
de comerţul cu produse de bază. De asemenea, interesele comunitare
necesită adoptarea unor măsuri adecvate, care presupun, în general,
restricţii cantitative la export.
Măsurile de protecţie pot limita exportul către anumite ţări terţe
sau exporturile din anumite regiuni ale Comunităţii. Acestea nu pot
afecta produsele aflate deja în drum spre frontierele Comunităţii. Totuşi,
măsurile nu vor putea fi adoptate în cazul produselor agricole care fac
obiectul organizaţiilor comune de piaţă şi nici în cazul produselor
agricole transformate, supuse unor reglementări specifice, adoptate în
virtutea art. 308 al Tratatului CE (vechiul art. 235).
În principiu, măsurile de protecţie se adoptă de către Consiliu,
prin majoritate calificată, la propunerea Comisiei. Comisia poate
adopta astfel de măsuri numai atunci când este necesară o intervenţie
imediată.
La cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, Comisia
poate condiţiona exportul unui produs de prezentarea unei autorizaţii
de export a cărei eliberare va fi reglementată însă în conformitate cu
118

Universitatea SPIRU HARET


modalităţile şi în limitele definite de către Comisie, în aşteptarea unei
decizii ulterioare a Consiliului. Măsurile adoptate, cu aplicare ime-
diată, vor fi comunicate Consiliului, precum şi statelor membre.

1.2. Exportul de bunuri culturale


Obiectivul Uniunii Europene în acest domeniu este armonizarea
controlului pentru exportul de bunuri culturale la frontierele externe
ale Comunităţii.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3911/09.12.1992 se aplică
bunurilor culturale care aparţin uneia din categoriile prevăzute în
Anexă şi în special produselor rezultate din săpături arheologice şi
părţilor separate provenind din monumente artistice, istorice şi reli-
gioase sau din şantiere arheologice.
Exportul de bunuri culturale este supus prezentării unei licenţe
de export, valabilă în toată Comunitatea. Licenţa poată fi refuzată dacă
bunurile culturale în cauză se regăsesc în categoria tezaurelor
naţionale conform legislaţiei naţionale. Licenţele de export vor fi
examinate în cursul formalităţilor vamale de export.
Statele membre pot limita, unde este necesar, numărul oficiilor
vamale competente pentru efectuarea exporturilor de bunuri culturale.
Pentru punerea în aplicare a Regulamentului, autorităţile administra-
tive din statele membre îşi vor acorda asistenţă reciprocă, vor cola-
bora între ele, precum şi cu Comisia.
Un Comitet pentru Bunurile Culturale, format din reprezentanţii
statelor membre şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei, este
instituit pentru a oferi consiliere Comisiei cu privire la măsurile
propuse.
Măsurile de aplicare a Regulamentului au fost perfecţionate în
anii 1993, 1998 şi 2004.

1.3. Produse şi tehnologii


cu dublă utilizare controlate la export
„Produsele cu dublă utilizare” sunt produse sau tehnologii create
pentru uz civil, dar care pot fi utilizate şi pentru folosiri în scopuri
militare sau pentru producerea de arme de distrugere în masă.

119

Universitatea SPIRU HARET


Toate statele membre s-au angajat să controleze exportul
acestor produse în deplină conformitate cu obligaţiile şi angajamen-
tele pe care fiecare stat membru le-a acceptat ca membru al regimu-
rilor internaţionale de neproliferare şi de control al exporturilor sau
prin ratificarea tratatelor internaţionale la care este parte.
În scopul garantării respectării angajamentelor internaţionale ale
UE şi statelor membre, în materie de neproliferare, s-au adoptat
reglementări pentru supunerea produselor cu dublă utilizare, inclusiv
software şi tehnologii, unui control efectiv atunci când sunt exportate
în afara Comunităţii.

120

Universitatea SPIRU HARET


2. REGIMUL DE IMPORT

2.1. Tariful vamal şi politicile asociate


2.1.1. Tariful Vamal Comun
Tariful Vamal Comun a fost instituit în 1968, o dată cu încheierea
procesului de înlăturare a taxelor vamale între ţările membre UE şi
formarea uniunii vamale. Tariful Vamal Comun cuprinde taxele vamale
aplicate importurilor din ţări terţe, în ansamblul statelor membre ale UE,
în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Taxele respectă
angajamentele asumate de UE în domeniul tarifar, pentru toate statele
membre, în cadrul OMC. Tariful Vamal este comun tuturor statelor
membre UE, nivelul taxelor vamale diferind însă de la un produs la
altul.
Tariful Vamal Comun se aplică uniform pe întreg teritoriul UE,
având rolul de:
– a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor
vamale;
– a evita orientarea schimburilor în funcţie de nivelul mai scăzut
al taxelor vamale în anumite ţări;
– a răspunde nevoii de a menţine controlul la frontiera externă,
în vederea unei bune funcţionări a pieţei unice a UE.
Odată cu preluarea Tarifului Vamal Comun, statele membre nu
mai au posibilitatea de a modifica, în mod autonom, tariful vamal
comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe vamale. Competenţa
în privinţa modificării tarifului extern comun revine Consiliului de
Miniştri, la propunerea Comisiei Europene. Aceasta poartă şi nego-
cierile cu ţările terţe şi cu organismele economice internaţionale, cum
este OMC.
Tariful vamal comun are două componente: taxele vamale şi
nomenclatorul tarifar (care se referă la: Sistemul Armonizat de
Descriere şi de Codificare a mărfurilor (SH) – acest Nomenclator are

121

Universitatea SPIRU HARET


10241 poziţii, cu 6 cifre, grupate în 21 secţiuni, 97 capitole, la care se
adaugă alte două capitole rezervate uzului naţional – şi Nomenclatorul
Combinat (NC), care include Sistemul Armonizat plus încă două
subpoziţii, rezultând un cod detaliat, cu 8 cifre, reprezentând 9500
poziţii. NC corespunde exigenţelor comerţului intracomunitar şi
exporturilor ţărilor comunitare către restul lumii).
Aplicarea tarifului vamal comun se face fără adoptarea unei
legislaţii naţionale specifice.

2.1.2. Tipuri de taxe vamale


Taxele vamale percepute în Comunitate la importul din ţări terţe
se pot clasifica în:
a) Taxele vamale convenţionale, care sunt stabilite potrivit
politicii comerciale comunitare şi/sau acordurilor internaţionale la care
aceasta este parte semnatară.
b) Taxele vamale preferenţiale, care fac obiectul unor acorduri
de asociere încheiate de Comunitatea Europeană cu diverse ţări sau
grupuri de ţări pentru unele mărfuri sau categorii de mărfuri.
Tipuri de taxe vamale folosite în Uniunea Europeană:
– taxe ad-valorem;
– taxe specifice (o sumă fixă pentru o unitate de produs importat);
– taxe compuse (o taxă ad-valorem plus o taxă specifică);
– taxe mixte sau alternative (cu un minimum şi maximum);
– taxe variabile, în funcţie de preţul CIF de intrare în Comunitate,
utilizate la importul de fructe şi legume;
– taxe de sezon;
– taxe stabilite pe baza unei formule tehnice de calcul (folosite
în cazul „produselor agricole compuse” rezultând din produse agricole
primare şi/sau transformate; de exemplu, produse conţinând lapte,
zahăr şi făină, pentru care taxa vamală se determină pe baza unei
reţete).

2.1.3. Nomenclatura Combinată


de clasificare şi codificare a mărfurilor
Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene se bazează pe
Sistemul armonizat, fiind suplimentată cu o detaliere la 8 cifre şi este
122

Universitatea SPIRU HARET


actualizată anual. Suplimentar, pot fi introduse detalieri pentru a
reflecta aplicarea unor măsuri pentru produse specifice. Autorităţile
vamale naţionale utilizează Nomenclatura Combinată din Tariful
Vamal Comun al UE pentru procesarea declaraţiilor vamale
referitoare la importurile din ţări terţe.

2.1.4. Reguli de origine


Sunt considerate produse originare din Comunitate:
– produsele minerale extrase din solul sau subsolul marin;
– produsele vegetale recoltate în Comunitate;
– animalele vii născute şi crescute în Comunitate;
– produse ale animalelor vii crescute în Comunitate;
– produse obţinute în Comunitate din vânătoare şi din pescuit;
– produse ale pescuitului marin şi alte produse scoase din mare
în afara apelor teritoriale ale Comunităţii de către vasele acesteia;
– produse fabricate exclusiv din produsele la care se face
referire la alineatul anterior;
– articole uzate, colectate în Comunitate, destinate numai recu-
perării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reşapării sau
folosite ca deşeuri;
– deşeuri, reziduuri rezultate din operaţiuni de producţie;
– produse extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor
lor teritoriale, cu condiţia ca ele să aibă drepturi de exploatare exclu-
sivă a acelui sol sau subsol.
În ce priveşte originea bunurilor, există două tipuri: origine ne-
preferenţială (clauza naţiunii celei mai favorizate) şi origine preferen-
ţială.
Originea nepreferenţială conferă o naţionalitate economică,
bunurilor. Este utilizată pentru determinarea originii produselor care
sunt subiectul tuturor măsurilor de politică comercială sau contingen-
telor tarifare.
Originea preferenţială conferă anumite avantaje privind comer-
ţul de bunuri între anumite ţări, importate cu taxe zero sau taxe reduse.
Circulaţia mărfurilor în interiorul Uniunii Vamale nu este bazată
pe origine, dar respectă prevederile privind libera circulaţie a măr-
furilor.
123

Universitatea SPIRU HARET


2.1.5. Suspendări autonome de taxe vamale
Scopul principal al suspendărilor tarifare este de a permite ope-
ratorilor economici comunitari să utilizeze materii prime, semifabri-
cate sau componente (cu valoare adăugată mare), care nu sunt dispo-
nibile în interiorul Comunităţii, fără a fi necesar să plătească taxele
vamale normale prevăzute în Tariful Vamal Comun.
Suspendările tarifare constituie o excepţie de la situaţia normală,
în sensul că, în perioada de validitate a măsurii şi pentru o cantitate
nelimitată sau limitată, se permite anularea totală (suspendare totală)
sau parţială (suspendare parţială) a drepturilor vamale aplicabile în
mod normal mărfurilor importate.
Mărfurile importate în regim de suspendare tarifară pot circula
liber în toată Comunitatea, de suspendarea acordată putând beneficia
toţi operatorii din toate statele membre.
Caracteristicile suspendărilor tarifare:
– suspendările tarifare modifică drepturile vamale din tariful
vamal comun;
– suspendările tarifare pot fi suprimate la cererea unei părţi
interesate;
– suspendările tarifare trebuie să fie aplicate de o manieră
coerentă în toate cazurile de excepţie;
– în vederea evitării unor măsuri discriminatorii ce ar putea
favoriza un singur operator economic, suspendările tarifare trebuie să
fie deschise pentru toţi operatorii comunitari, adică pentru toţi impor-
tatorii comunitari şi furnizorii din terţe pieţe.
Produse ce pot beneficia de suspendări tarifare:
– materii prime, semifabricate sau componente care nu sunt
disponibile în interiorul Comunităţii;
– piese necesare la fabricarea produselor complexe cu o mare
valoare adăugată;
– produse finite utilizate, ca şi componente ale unui produs final
în situaţiile în care valoarea adăugată de asamblare este foarte mare;
– echipamente şi materiale destinate a fi utilizate în procesul de
producţie, necesare fabricării unor produse precis identificate şi care
nu pun în pericol operatorii comunitari concurenţi.
124

Universitatea SPIRU HARET


Suspendările tarifare sunt în beneficiul firmelor producătoare
din Comunitate. În cazul în care utilizarea unui produs este destinată
unei folosinţe specifice, aceasta va fi controlată urmându-se procedu-
rile de control aferente destinaţiei finale.

2.1.6. Tariful Integrat al Comunităţilor


Europene (TARIC)
TARIC este o bază de date destinată să indice dispoziţiile legale
aplicabile (măsuri tarifare sau netarifare) pentru un anumit produs,
atunci când acesta este importat pe teritoriul vamal al UE sau, după
caz, când acesta este exportat.
TARIC se bazează pe Nomenclatura Combinată (NC), care are
aproximativ 10.000 de titluri (codificate în 8 cifre) şi care constituie
nomenclatorul de bază pentru Tariful Vamal Comun, precum şi pentru
întocmirea statisticilor de comerţ al Comunităţii cu ţări terţe
(EXTRASTAT), precum şi pentru întocmirea statisticilor de comerţ
între statele membre (INTRASTAT).
Baza de date TARIC este utilizată de administraţiile vamale din
statele membre pentru procesarea declaraţiilor vamale de import din
ţări terţe; totodată, ea este un instrument de informare pentru operatorii
economici.
TARIC cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal,
conţinute în legislaţia specifică privitoare la: Sistemul armonizat de
denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.), Nomenclatura combinată
(N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale; contingente
tarifare; regimul tarifar preferenţial (inclusiv pe bază de contingente
tarifare preferenţiale); preferinţele tarifare (inclusiv cote şi plafoane de
tarifare); sistemul generalizat de preferinţe tarifare (SGP) aplicabil
ţărilor în curs de dezvoltare, taxe antidumping sau compensatorii
(antisubvenţie); prohibiţii la import şi la export; restricţii la import şi
la export; coduri adiţionale; supravegherea importurilor, interziceri la
export, restricţii la export, supravegherea exportului, restituiri la
export; referiri cu privire la reglementările care au introdus o măsură
tarifară sau netarifară; alte măsuri tarifare şi netarifare aplicabile în
procesul de vămuire a mărfurilor.
TARIC cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni (codificate
cu două cifre suplimentare sau cu un cod adiţional) create pentru a
face distincţie între diverse aspecte ale elementelor menţionate.
125

Universitatea SPIRU HARET


2.2. Reguli generale de import
Obiectivul acestora vizează regulile generale comune de import
în Comunitatea Europeană în baza principiului libertăţii importului şi
stabileşte procedurile care permit Comunităţii să implementeze, unde
este necesar, măsuri de supraveghere şi de salvgardare care se impun
pentru a-şi proteja interesele.
Regulamentul în vigoare se aplică importurilor de produse ori-
ginare în ţări terţe, cu excepţia produselor textile, acoperite prin reguli
speciale pentru importuri, şi produselor originare din unele ţări terţe,
care sunt reglementate de regulile de import stabilite pentru aceste ţări.
Acest regulament este, de asemenea, complementar la reglementările
privind produsele agricole convenite în cadrul unor organizaţii
comune de piaţă. Din punct de vedere geografic, se aplică importurilor
din toate ţările terţe, cu excepţia Albaniei, Comunităţii Statelor
Independente (CSI) şi anumitor ţări din Asia (Coreea de Nord, China,
Mongolia şi Vietnam), care sunt reglementate prin Regulamentul (EC)
nr. 519/94.
Regulamentul stipulează principiul libertăţii de a importa produ-
se originare din ţări terţe, sub rezerva unor posibile măsuri de salvgar-
dare.
Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să informeze
Comisia dacă tendinţele importurilor indică o nevoie de recurgere la
măsuri de salvgardare.
În cazul în care, după consultări, este evident că există probe
suficiente care să justifice iniţierea unei investigaţii, Comisia iniţiază o
investigaţie în termen de o lună şi publică un aviz în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene, rezumând informaţiile care justifică iniţierea
procedurii.
În cadrul investigaţiei, Comisia solicită informaţii privind urmă-
toarele aspecte: volumul importurilor, preţul importurilor, impactul
respectiv asupra producătorilor comunitari şi alţi factori, decât tendin-
ţa importurilor, care cauzează sau poate au cauzat prejudicii producă-
torilor comunitari implicaţi.
La sfârşitul investigaţiei, Comisia prezintă un raport Comitetului
Consultativ şi, în funcţie de concluziile aprofundării investigaţiilor

126

Universitatea SPIRU HARET


sale, încheie investigaţia sau implementează ori propune Consiliului să
implementeze măsuri de supraveghere sau de salvgardare.
Această procedură de investigaţie nu exclude utilizarea, în spe-
cial în circumstanţe critice, a măsurilor de supraveghere sau de sal-
vgardare provizorii. În acest caz, durata acestor măsuri trebuie să nu
depăşească 200 de zile.
Decizia de a introduce măsuri de supraveghere, în mod nor-
mal, este adoptată de către Comisie. O asemenea supraveghere poate
include verificări retrospective ale importurilor (supraveghere
statistică) sau verificări anterioare importurilor.
Statele membre vor informa Comisia în fiecare lună cu privire la
documentele de import emise (în cazul supravegherii anterioare) şi cu
privire la importurile primite (în cazul supravegherii anterioare şi
retroactive).
Măsuri de salvgardare pot fi aplicate când produsele sunt
importate în Comunitate în astfel de cantităţi, crescute în mare măsură,
şi/sau în astfel de termeni şi condiţii, încât cauzează, sau ameninţă să
cauzeze, un prejudiciu grav producătorilor comunitari. În ceea ce
priveşte membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), aceste
măsuri sunt cumulative.
În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, Comisia poate
schimba perioada de valabilitate a documentelor de import emise în
scopul supravegherii sau poate stabili o procedură de autorizare la
import şi, în cazuri particulare, poate introduce un sistem de import
bazat pe contingente.
În principiu, contingentul nu se va stabili la un nivel mai mic
decât nivelul importurilor pe ultimii 3 ani. Contingentul poate fi alocat
între ţările furnizoare.
Aceste măsuri de salvgardare sunt adoptate de către Comisie sau
de către Consiliu.
Nu se aplică măsuri de salvgardare pentru produse originare în
ţări în curs de dezvoltare atâta timp cât cota de piaţă a acelei ţări în to-
talul importurilor produsului respectiv în Comunitate nu depăşeşte 3%.
În principiu, durata măsurilor de salvgardare nu poate depăşi
4 ani, dacă nu sunt extinse în baza aceloraşi condiţii în care măsura
iniţială a fost adoptată. Sub nicio formă, durata măsurilor nu poate
depăşi 8 ani.
127

Universitatea SPIRU HARET


Regulamentul în vigoare nu exclude îndeplinirea obligaţiilor ce
rezultă din acorduri speciale încheiate între Comunitate şi ţări terţe. De
asemenea, nu este exclusă adoptarea sau aplicarea, de către statele
membre, de măsuri pe temei de ordine publică, moralitate publică,
securitate publică, protecţia sănătăţii şi a vieţii umane, animale sau a
plantelor, protecţie a bogăţiilor naţionale, protecţie a proprietăţilor
industriale şi comerciale şi formalităţi speciale privind regimul
valutar.

2.3. Reguli generale de import din unele ţări terţe


Regulile generale vizează regimul importurilor în Comunitatea
Europeană din unele ţări terţe cu monopol de stat în domeniul comer-
ţului exterior şi stabilesc procedurile care abilitează Comunitatea ca,
atunci când se impune, să implementeze măsuri de supraveghere şi de
salvgardare necesare.
Regulamentul din 1994 se aplică produselor originare din
Comunitatea Statelor Independente (CSI), Albania, R.P. Chineză,
Vietnam, Coreea de Nord şi Mongolia. Din domeniul său de aplicare
sunt excluse produsele textile, care sunt acoperite de reguli generale
speciale cu privire la import.
Importurile produselor acoperite de Regulamentul (EC) NO
519/94 amintit sunt liberalizate şi nu constituie obiectul niciunei
restricţii cantitative, fără a se aduce atingere măsurilor de salvgardare
şi contingentelor aplicate Republicii Populare Chineze.
Condiţiile pentru implementarea măsurilor de supraveghere sunt
aceleaşi cu cele aplicate altor ţări terţe. Totuşi, acolo unde sunt imple-
mentate măsuri de supraveghere, condiţiile pentru utilizarea sau elibe-
rarea de documente de import pot fi mai stricte decât cele pentru alte
ţări terţe.
Condiţiile prevăzute pentru introducerea unei măsuri de salvgar-
dare cu privire la ţările vizate sunt aceleaşi cu cele aplicate altor ţări
terţe: importuri majorate sau importuri derulate în condiţii care pro-
voacă prejudiciu industriei comunitare. Cele două condiţii sunt alter-
native în cazul ţărilor menţionate, în timp ce acestea pot fi cumulative
în cazul altor ţări terţe.

128

Universitatea SPIRU HARET


Contingentele sunt puse în aplicare în cazul unui număr de pro-
duse originare din Republica Populară China, incluzând, între altele:
unele sortimente de încălţăminte, articole din porţelan pentru masă sau
de bucătărie şi articole pentru masă ori bucătărie fabricate din altceva
decât porţelan. Aceste contingente sunt administrate de către Comisie,
corespunzător procedurilor de administrare a contingentelor cantita-
tive.

2.4. Procedura privind administrarea cotelor cantitative


Obiectivul acestei proceduri constă în stabilirea unui sistem de
administrare a cotelor cantitative bazat pe principiul unei politici co-
merciale comune uniforme şi cu respectarea liberei circulaţii a măr-
furilor.
Regulamentul în vigoare se aplică în situaţiile în care Comuni-
tatea a stabilit cantităţile de mărfuri posibil a fi importate sau exportate
într-o perioadă dată, fie autonom, fie convenţional.
Acest regulament nu se aplică: produselor agricole listate în
Anexa II din Tratatul de la Roma, produselor textile sau produselor
reglementate prin reguli de import pentru care există prevederi speci-
fice de administrare a cotelor.
♦ Reguli de bază de administrare a cotelor Comunităţii
Comisia publică în „Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene”
un aviz anunţând deschiderea de contingente, stabilind metoda de
alocare aleasă, condiţiile de îndeplinit prin cererile de licenţă, terme-
nele limită pentru prezentarea acestora şi lista completă a autorităţilor
naţionale la care acestea trebuie transmise. Cotele vor fi alocate soli-
citanţilor cât mai repede posibil după deschiderea acestora. Acestea
pot fi alocate în mai multe etape. Cantităţile care nu sunt alocate, date
sau utilizate vor fi redistribuite. Cantităţile pentru redistribuire vor fi
determinate de către Comisie pe baza informaţiilor primite de la
statele membre.
♦ Diferite metode de administrare a cotelor cantitative
Contingentele pot fi administrate prin una din cele 3 metode
stipulate în regulament, printr-o combinaţie a acestor metode sau
printr-o orice altă metodă corespunzătoare.

129

Universitatea SPIRU HARET


a) Metoda bazată pe fluxurile tradiţionale
Această metodă rezervă ca o prioritate o parte din contingent
importatorilor sau exportatorilor tradiţionali. Ceea ce rămâne este
destinat celorlalţi importatori sau exportatori.
b) Metoda bazată pe ordinea în care cererile sunt înaintate
Această metodă se aplică în baza principiului „primul venit –
primul servit”. Comisia determină cantitatea la care operatorii econo-
mici sunt îndreptăţiţi până la epuizarea contingentului.
c) Metoda de alocare a cotelor proporţional cu cantităţile solicitate
Autoritatea competentă din statele membre informează Comisia
privind cererile de licenţă primite de acestea. Această informaţie
trebuie să specifice numărul de cereri şi totalul cantităţilor pentru care
există cereri. După examinarea acestor informaţii, Comisia determină
cantitatea din contingent sau din disponibilul din acesta pentru care
autorităţile competente vor emite licenţe de import sau de export;
Când totalul cererilor de licenţă nu depăşeşte cantitatea din
contingentul în cauză, cererile sunt acceptate în totalitate. Când acest
total depăşeşte nivelul contingentului, cererile vor fi acceptate în
condiţii prorata, proporţional cu cantităţile pentru care s-au transmis
cereri.
♦ Reguli privind licenţele de import sau de export
Licenţele de import şi de export autorizează importul sau
exportul produselor care sunt în cadrul contingentelor. Licenţele sunt
emise imediat de către statele membre când este utilizat principiul
„primul venit – primul servit”. În alte cazuri, acestea sunt emise în
termen de 10 zile de la comunicarea deciziei Comunităţii privind
cantităţile alocate.
Licenţele au termen de valabilitate 4 luni.

130

Universitatea SPIRU HARET


3. SISTEMUL GENERALIZAT
DE PREFERINŢE (SGP)

3.1. Cadrul general


Preferinţele comerciale urmăresc ca politica comercială comu-
nitară să fie complementară cu politica de cooperare pentru dezvol-
tare, în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare.
SGP a fost introdus în anii ’70. Sistemul în vigoare al UE este o
parte a planului generalizat SGP pentru o perioadă de zece ani 2006-
2015.
Liniile directoare care stau la baza reglementărilor pentru peri-
oada 2006-2015 urmăresc îmbunătăţirea sistemului prin:
1. Menţinerea de taxe vamale preferenţiale avantajoase;
2. Îndreptarea SGP către ţările în curs de dezvoltare care au cea
mai mare nevoie;
3. O schema SGP mai simplă şi mai accesibilă;
4. Transparenţă pentru acordarea preferinţelor gradual către be-
neficiari;
5. Introducerea de noi stimulente pentru încurajarea dezvoltării
durabile şi bunei guvernări;
6. Îmbunătăţirea regulilor de origine;
7. Reanalizarea acordurilor de retragere temporară a preferinţe-
lor, a clauzelor de salvgardare şi antifraudă.
Taxele vamale preferenţiale în sistem SGP se aplică importurilor
în vămile din UE pentru produsele care fac dovada că provin din ţările
beneficiare ale acestor acorduri. Pentru a face dovada că provin dintr-o
anumită ţară, produsele trebuie să îndeplinească anumite cerinţe con-
ţinute în regulile de origine.
În anul 2002, jumătate din importurile preferenţiale în sistem
SGP au beneficiat de exceptări şi cealaltă jumătate, de reduceri de taxe
vamale. SGP se bazează pe trei reguli fundamentale: preferinţele sunt
generale, nereciproce (unilaterale) şi nediscriminatorii.
131

Universitatea SPIRU HARET


UE oferă, în cadrul SGP, taxe vamale scăzute sau scutiri de taxe
pentru 178 de ţări şi teritorii. Sistemul UE acordă beneficii speciale
celor mai slab dezvoltate 50 de ţări şi ţărilor care aplică standarde de
protecţie a muncii şi a mediului (produsele care primesc acest
tratament pot diferi de la o ţară beneficiară la alta). În schimb, pro-
dusele normale nu afectează economia UE şi, drept urmare, benefi-
ciază de scutire de taxe vamale.

3.2. Schema comunitară SGP 2006 – 2008


Prin Regulamentul privind aplicarea schemei generalizate de
preferinţe tarifare se stabileşte Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP)
pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2008. Acesta simplifică
importul preferenţial pentru produsele provenind din ţările în curs de
dezvoltare, stabilind acordurile preferenţiale tarifare pentru statele
respective. Astfel, SGP se aplică ţărilor şi teritoriilor cuprinse în Anexa I
la Regulament, iar schema produselor ce beneficiază de SGP se
regăseşte în Anexa II la acelaşi Regulament.
Cumulul de origine regională, asigurat de grupuri regionale de
ţări, se respectă şi se supune regulilor de origine menţionate într-un
Regulament distinct.
SGP al UE acoperă 6300 de produse, care se împart în două
categorii: sensibile şi normale. Produsele sensibile sunt cele care prin
importul în Comunitatea Europeană (CE) pot avea o influenţă asupra
celor produse în UE. Pentru acestea se stabilesc taxe vamale specifice sau
ad valorem cuprinse în Tariful Vamal Comunitar. Acestea sunt suspen-
date în cazul în care nivelul taxei vamale ad valorem, redusă în confor-
mitate cu prevederile SGP, este de 1% sau mai puţin, precum şi dacă
nivelul taxei specifice este de 2 Euro sau mai puţin.
SGP al UE cuprinde trei acorduri, pentru care preferinţele
vamale diferă în funcţie de regimul aplicat ţării beneficiare.

3.2.1. Regimul general stabileşte regulile generale pentru SGP


şi se aplică pentru 113 ţări beneficiare. Pentru produsele considerate
nesensibile se aplică principiul suspendării complete a taxei vamale
din Tariful Vamal Comunitar, excepţie făcând produsele agricole.

132

Universitatea SPIRU HARET


Pentru produsele sensibile, taxa vamală se reduce cu 3,5 puncte
procentuale. Această reducere se limitează la 20% pentru textile şi
îmbrăcăminte. Taxele vamale specifice se reduc cu 30%. Pentru pro-
dusele definite ca produse sensibile cuprinse în Anexa II, dacă Tariful
Vamal Comunitar cuprinde taxă ad valorem şi taxă specifică, aceasta
din urmă nu se reduce.
Produsele agricole fac subiectul unui mecanism de monitorizare
special pentru a evita turbulenţele pe piaţa comunitară. Aceste produse
continuă să constituie subiectul unor clauze de salvgardare aplicate în
cadrul politicii agricole comune.

3.2.2. Regimul special (SGP+) pentru încurajarea dezvoltării


durabile şi a bunei guvernări asigură pentru ţările vulnerabile sus-
pendarea taxelor vamale ad valorem pentru produsele listate în Anexa II.
Taxele specifice sunt de asemenea suspendate, cu excepţia cazurilor în
care există şi o taxă ad valorem.
Acest acord, denumit şi „SGP+”, acordă beneficii pentru ţările
vulnerabile (reprezentând sub 1% din importurile UE în regim SGP)
care acceptă principiile convenţiilor internaţionale privind drepturile
sociale, protecţia mediului şi buna guvernare, inclusiv cele privind
lupta împotriva producţiei şi traficului de droguri.
Ţările beneficiare ale acestui acord sunt cele considerate vulne-
rabile din cauza lipsei diversificării şi a integrării insuficiente în sis-
temul de comerţ internaţional. Acordul se aplică ţărilor care nu sunt
clasificate de către Banca Mondială ca ţări cu venituri mari timp de
trei ani consecutiv. Aceste ţări sunt cuprinse în Anexa I la Regulament
(coloana E – cuprinde 15 ţări).
Pentru perioada 2006-2008, cele 15 ţări care beneficiază de
Acordul special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi guvernării
sunt: Bolivia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Georgia, Guatemala,
Honduras, Sri Lanka, Republica Moldova, Mongolia, Nicaragua,
Panama, Peru, Salvador şi Venezuela.
Pentru a beneficia de acest acord, fiecare ţară are obligaţia de a
ratifica şi implementa convenţiile internaţionale cuprinse în Anexa III
la Regulament, grupate astfel:
– 17 convenţii privind drepturile omului şi dreptul la muncă
(partea A din Anexa III). Ratificarea acestora este obligatorie de la
133

Universitatea SPIRU HARET


început, cu excepţia cazului când o ţară se confruntă cu anumite
incompatibilităţi constituţionale, în acest caz termenul prelungindu-se
până la 31.12.2006;
– 11 convenţii privind principiile guvernării şi mediului încon-
jurător (partea B din Anexa III). De la început sunt necesare ratificarea
şi implementarea a cel puţin şapte convenţii de acest tip, iar restul
până la 31.12.2008.
Comisia Europeană monitorizează îndeaproape aceste obligaţii
pentru a se asigura că ele sunt respectate.

3.2.3. Regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate


Ţările mai puţin dezvoltate sunt cuprinse în Anexa I, coloana D
din Regulament(în prezent, cuprinde 50 ţări).
Pentru acestea, taxele vamale sunt suspendate în întregime
pentru toate produsele, excepţie făcând armele şi muniţia. Pentru anu-
mite produse, cum ar fi orezul, zahărul şi bananele, se practică reduce-
rea graduală a taxelor până la suspendarea lor totală. În acest interval
de timp, există anumite cote cantitative pentru care taxa vamală
practicată este zero. Cotele sunt cu atenţie administrate de Comisie
împreună cu comitetele responsabile.
Lista ţărilor mai puţin dezvoltate este întocmită de Organizaţia
Naţiunilor Unite, care poate decide şi eliminarea unora dintre ele de pe
listă. În acest caz, Comisia va retrage ţării respective dreptul de a
beneficia de acest acord. Aceasta se va face progresiv, pe parcursul
unei perioade de tranziţie de cel puţin trei ani.

3.2.4. Retragerea provizorie


UE poate decide retragerea temporară a preferinţelor pentru o
ţară, ceea ce poate afecta unul sau toate produsele importate în sistem
SGP din ţara respectivă. Aceasta poate fi consecinţa unora din cauzele
următoare:
– încălcarea serioasă şi sistematică a convenţiilor internaţionale
cuprinse în partea A din Anexa III;
– utilizarea sistematică de practici comerciale incorecte;
– implicarea în comerţul cu droguri, respectiv spălare de bani;
– încălcarea sistematică a regulilor privind pescuitul;
134

Universitatea SPIRU HARET


– încălcarea prevederilor în domeniul regulilor de origine sau
cooperării administrative;
– exportul de bunuri obţinute prin muncă ilegală.
SGP-ul va fi retras numai pentru anumite grupe de produse,
pentru una sau mai multe ţări, atunci când acestea devin competitive
pe piaţa comunitară. Principiul gradualităţii se bazează pe următorul
criteriu: se va aplica unei grupe de produse dintr-o ţară beneficiară ale
cărei exporturi pe piaţa UE depăşesc 15% din totalul importurilor UE
la grupa respectivă, în regim SGP, timp de 3 ani consecutiv.
Ţările beneficiare pot fi eliminate din schema de preferinţe
(principiul gradualităţii) dacă Banca Mondială le include în categoria
ţărilor cu venituri mari.
Preferinţele tarifare pot fi eliminate, de asemenea, pentru toate
produsele provenind din ţările ce beneficiază de Acordul general şi de
Acordul special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi bunei
guvernări. Această decizie poate fi justificată de volumul importurilor
în Comunitate al produselor respective din ţările beneficiare, atunci
când acesta atinge 15% din volumul total al importurilor comunitare
pentru acel produs din ţările beneficiare ale unuia dintre acorduri.

3.2.5. Clauza de salvgardare


Această clauză se aplică în situaţia când importul unui produs
creează serioase dificultăţi sau o competiţie directă cu produse simila-
re din producţia comunitară. Investigaţiile se deschid la solicitarea
Uniunii Europene sau a unui stat membru UE şi durează în principiu
6 luni. În privinţa procedurii de retragere, decizia Comisiei este luată
în urma unei întâlniri informale pentru stabilirea faptelor şi schimbul
de informaţii între părţile implicate.

135

Universitatea SPIRU HARET


4. MĂSURI DE APĂRARE COMERCIALĂ

4.1. Cadrul general


Obiectivul Comunităţii Europene în domeniul instrumentelor de
apărare comercială este ca, prin măsuri antidumping, antisubvenţie şi
compensatorii, să remedieze distorsiunile pieţei Uniunii Europene
generate de practicile neloiale folosite de ţări terţe, cum sunt dumpingul
şi subvenţiile, iar prin măsuri de salvgardare, să remedieze deteriorarea
serioasă a situaţiei producătorilor comunitari ca rezultat al creşterii
imprevizibile, masive şi bruşte a importurilor. La 30 iunie 2006, UE
avea în vigoare un număr de 133 măsuri antidumping, 12 măsuri
antisubvenţie şi compensatorii şi o măsură de salvgardare. De aseme-
nea, pentru un număr de produse originare din 15 ţări, existau angaja-
mente de preţ (undertakings), iar 86 de investigaţii de apărare comer-
cială erau în curs de desfăşurare.
Situaţia măsurilor şi investigaţiilor de apărare comercială ale UE
(pe produse şi pe ţări de origine), precum şi legislaţia şi statisticile
aferente pot fi obţinute consultând site-ul: http://europa.eu.int/comm/
trade/issues/respectrules/anti_dumping/stats.htm
Comisia Europeană, conform reglementărilor comunitare, ini-
ţiază şi efectuează investigaţiile de apărare comercială pentru toate
ţările membre UE.

4.2. Măsuri antidumping (AD)


4.2.1. Măsuri AD aplicate de UE la importul din ţări terţe sunt
luate pe bază de reglementări ce au ca obiectiv transpunerea prevederilor
noului acord privind implementarea Articolului VI din Acordul General
pentru Tarife şi Comerţ 1994 (Acordul Antidumping 1994) într-o lege
comunitară care să asigure o aplicare corespunzătoare şi transparentă a
noilor reguli antidumping.

136

Universitatea SPIRU HARET


Din punct de vedere geografic, regulamentul UE în vigoare are
aplicare pe teritoriul statelor membre şi vizează importul din state
terţe. Comunitatea poate adopta prevederi specifice privind importul
din ţările fără economie de piaţă sau pentru cele cu economie de
tranziţie. De asemenea, regulamentul precizează că prevederile nu
exclud aplicarea unor reguli specifice stipulate în acorduri încheiate
între Comunitate şi ţări terţe.
Din punct de vedere fizic, regulamentul se aplică tuturor produ-
selor. Totuşi, cu privire la produsele agricole, în mod particular,
produsele unde organizaţiile comune de piaţă protejează producţia
comunităţii prin utilizarea impozitelor, prevederile regulamentului
antidumping pot fi aplicate pe cale complementară şi prin derogare de
la orice prevederi care exclud aplicarea taxelor antidumping.
Regulamentul stabileşte două condiţii pentru aplicarea taxelor
antidumping: existenţa dumpingului şi dovada prejudiciului cauzat
industriei comunitare, ca rezultat al acestui dumping.
Un produs este considerat a face obiectul unui dumping dacă
preţul său de export, în Comunitate, este mai mic decât preţul compa-
rabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru
produsul similar în ţara exportatoare.
În cazul importurilor din ţări ce nu deţin statutul de economie de
piaţă, valoarea normală se determină pe baza preţului sau a valorii
construite într-o ţară terţă în care există economie de piaţă sau a
preţului din această ţară către alte ţari, sau, acolo unde aceste lucruri
nu sunt posibile, prin oricare altă bază rezonabilă.
Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală a
mărfii depăşeşte preţul de export. Comparaţia se face între vânzările în
aceeaşi etapă comercială şi vânzările în perioade cât mai apropiate
posibil. Ajustările necesare se fac pentru a ţine cont de diferenţele
dintre condiţiile de vânzare, de impozitare şi de alte diferenţe care
afectează comparabilitatea preţului.
Aplicarea oricăror taxe antidumping presupune prezenţa unui al
doilea element-cheie: prejudiciul important adus unei industrii comu-
nitare, sau prejudiciul cauzat unei industrii create în Comunitate, ame-
ninţarea cu prejudiciul sau o întârziere substanţială în crearea unei
astfel de industrii.

137

Universitatea SPIRU HARET


Determinarea existenţei prejudiciului trebuie să se bazeze pe probe
pozitive şi implică o examinare obiectivă a următoarelor elemente:
ƒ Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, în
special în cazul în care s-a înregistrat o creştere importantă, în termeni
absoluţi sau relativi la producţia sau consumul din Comunitate;
ƒ Preţul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special
pentru a determina dacă a existat un preţ subcotat semnificativ
comparativ cu preţurile produsului similar al industriei comunitare,
sau dacă efectul a fost de depreciere a preţului sau de prevenire a
creşterii preţului;
ƒ Impactul rezultat asupra industriei comunitare în cauză, în
particular în legătură cu capacitatea de producţie şi utilizarea acesteia,
stocurile, vânzările, segmentul de piaţă, schimbări de preţuri, profituri,
randamentul investiţiilor, lichidităţi financiare şi forţa de muncă.
Regulamentul UE stipulează că trebuie să existe o legătură de
cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping şi preju-
diciul adus industriei comunitare.
În plus, efectul importurilor care fac obiectul unui dumping
trebuie să fie evaluat în raport cu producţia comunitară a produsului
similar, ţinând cont de cel mai apropiat sector de producţie.
Termenul de „industrie comunitară” exprimă totalitatea produ-
cătorilor comunitari, consideraţi ca un întreg, sau a celor a căror producţie
reprezintă o proporţie majoră din producţia comunitară. Totuşi, în cazul în
care producătorii, sunt ei înşişi importatori ai produsului aflat în dumping,
termenul de „industrie comunitară” poate fi interpretat în sensul că face
referire la ceilalţi producători din acest sector.
Iniţierea unei proceduri de antidumping se face ca urmare a
înaintării unei plângeri scrise, de către o persoană fizică sau juridică
sau de către orice asociaţie care nu are personalitate juridică, ce
acţionează în numele industriei comunitare. Atunci când, în absenţa
unei plângeri, un stat membru se află în posesia unor elemente de
probă suficiente cu referire la dumping şi la prejudiciul cauzat pentru
industria comunitară, el trebuie să le comunice de îndată Comisiei.
O plângere trebuie să conţină dovezi privind existenţa unui
dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între aceste
două elemente. Plângerea trebuie să conţină următoarele informaţii:
138

Universitatea SPIRU HARET


identitatea reclamantului şi o descriere a volumului şi a valorii
producţiei comunitare în cauză, o descriere completă a produsului care
se presupune că face obiectul unui dumping, numele ţării de origine,
identitatea fiecărui producător/exportator şi importator cunoscuţi,
informaţii privind preţurile la care este vândut produsul în cauză când
este destinat consumului pe piaţa internă a ţării de origine sau expor-
tatoare, preţul de export al produsului, volumul importurilor produ-
selor în cauză şi efectul acestor importuri asupra preţurilor produsului
similar.
Se consideră că plângerea a fost făcută de industria comunitară
sau în numele acesteia dacă ea este susţinută de producătorii comuni-
tari ale căror producţii reprezintă mai mult de 50% din producţia totală
comunitară.
Această plângere este examinată de un Comitet Consultativ
format din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi un reprezentant din
partea Comisiei, ca preşedinte. Dacă, în urma analizei, rezultă că
plângerea nu conţine suficiente elemente de probă pentru a justifica
iniţierea procedurii, plângerea este respinsă şi reclamantul este
informat corespunzător.
Atunci când, după consultări, în cadrul Comitetului, se constată
că există elemente de probă suficiente pentru a justifica iniţierea
procedurii, Comisia trebuie să o declanşeze în termen de 40 de zile.
Comisia publică în „Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene” un
anunţ de iniţiere a investigaţiei, precum şi date privind produsul şi
ţările în cauză, un rezumat al informaţiilor primite şi precizează peri-
oada în care părţile interesate se pot face cunoscute şi prezenta
punctele lor de vedere.
Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea investigaţiei.
În urma iniţierii investigaţiei, Comisia, în cooperare cu statele
membre, începe investigaţia pe timp de cel puţin 6 luni, care are ca
obiect atât dumpingul, cât şi prejudiciul, în mod simultan.
Comisia poate cere statelor membre să îi furnizeze informaţii, să
efectueze verificări şi controale, mai ales la importatorii, operatorii
comerciali şi producătorii comunitari şi să efectueze investigaţii în
ţările terţe (sub rezerva acordului firmelor în cauză şi dacă guvernul
ţării respective nu ridică nici o obiecţie). Oficiali ai Comisiei pot fi
autorizaţi să-i asiste pe oficialii statelor membre în exerciţiul func-
139

Universitatea SPIRU HARET


ţiunii. În mod uzual, Comisia poate efectua vizite pentru a examina
detaliat diferendul apărut între părţile în cauză; de asemenea, poate
efectua investigaţii în ţările terţe implicate.
La cerere, Comisia poate organiza întâlniri cu părţile interesate
şi între acestea, oferindu-li-se posibilitatea prezentării punctelor de
vedere şi confruntării tezelor opuse. Părţile interesate pot analiza toate
informaţiile prezentate Comisiei, cu excepţia documentelor con-
fidenţiale.
O investigaţie se încheie cu terminarea procedurii sau cu adop-
tarea unei măsuri definitive. În mod normal, o investigaţie se încheie
în termen de 15 luni de la iniţierea procedurii.
O procedură este încheiată în cazul în care dumpingul şi pre-
judiciul sunt considerate neglijabile.
Se pot impune taxe provizorii dacă s-a efectuat o determinare
provizorie afirmativă a existenţei dumpingului şi a prejudiciului şi
dacă interesul Comunităţii necesită o intervenţie imediată în vederea
prevenirii unui astfel de prejudiciu.
Cuantumul taxei antidumping nu trebuie să depăşească marja de
dumping şi poate să fie mai mic decât această marjă în cazul în care o
taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul.
Taxele antidumping provizorii pot fi impuse pentru o perioadă
nu mai mare de 9 luni de la iniţierea procedurii. În mod normal, taxele
provizorii se impun pentru o perioadă de 6 luni.
Aceste taxe sunt impuse de către Comisie, după consultarea
Comitetului sau, în caz de urgenţă, după informarea statelor membre.
Comisia informează Consiliul UE şi statele membre despre aceste
măsuri provizorii. Consiliul poate lua o decizie diferită privind modul
de acţiune.
Atunci când, din constatarea finală, reiese că există dumping şi
prejudiciu care rezultă din acesta şi că interesul Comunităţii necesită
o intervenţie, se impune o taxă antidumping definitivă de către
Consiliu.
Ca şi în cazul măsurilor antidumping provizorii, cuantumul taxei
definitive nu poate să depăşească marja de dumping, dar poate să fie
mai mică decât această marjă, dacă este suficient pentru a elimina
prejudiciul.

140

Universitatea SPIRU HARET


Măsurile antidumping nu pot să fie aplicate dacă se constată că
impunerea lor nu este în interesul Comunităţii. În acest scop, sunt
luate în considerare toate interesele în ansamblul lor, inclusiv cele ale
industriei comunitare, ale utilizatorilor şi ale consumatorilor. Toate
părţile în cauză au posibilitatea să îşi facă cunoscut punctul de vedere.
O măsură antidumping expiră la 5 ani de la instituirea ei sau la
5 ani de la data încheierii reexaminării (revizuirii). O revizuire a
măsurilor are loc fie la iniţiativa Comisiei, fie la cererea producătorilor
comunitari. Taxele antidumping rămân în vigoare pe perioada
revizuirii măsurii antidumping.
Un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci
când demonstrează că marja de dumping (pe baza căreia au fost
achitate taxele) a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior
nivelului taxei antidumping în vigoare.
În scopul obţinerii rambursării, importatorul trebuie să facă o
cerere în termen de 6 luni de la data la care suma taxelor definitive,
care urmează a fi percepute, a fost stabilită sau în termen de 6 luni de
la data la care o decizie definitivă s-a adoptat pentru colectarea taxelor
provizorii. Cererea trebuie înaintată autorităţilor competente ale
statului membru UE unde produsul a fost pus în liberă circulaţie. La
rândul său, statul membru o transmite Comisiei, care ia o decizie, în
urma consultării Comitetului Consultativ.
Măsurile antidumping în vigoare în UE, la 31.03.2006, erau
aplicate importurilor din 27 de ţări terţe pentru 73 de produse. Cele
mai multe măsuri AD au fost aplicate la importurile din R.P. Chineză
(42), Fed. Rusă (23), India (15), Thailanda (10) şi Ucraina (9).
UE a iniţiat o serie de investigaţii noi, în curs de desfăşurare, în
vederea eventualei impuneri de măsuri AD. În perioada 1 ianuarie-
31 iulie 2006 erau în curs de desfăşurare investigaţii AD la 9 produse,
din care 6 din R. P. Chineză. Chiar dacă acestea nu s-au finalizat,
putând interveni fie situaţii fără impunere de taxe AD, fie situaţii de
impunere de taxe AD; este utilă cunoaşterea situaţiei investigaţiilor
antidumping iniţiate de UE şi aflate în curs de desfăşurare.
Măsuri AD aplicate de ţări terţe la importuri din UE, până la
jumătatea anului 2006, au fost luate de R. P. Chineză la 6 produse,
India la 13 produse şi la câte un produs Egipt, Malaysia şi Thailanda.

141

Universitatea SPIRU HARET


4.3. Măsuri antisubvenţie (AS)
4.3.1. Măsurile AS aplicate de UE la import din ţări terţe
transpun în practică prevederile Acordului privind Subvenţiile stabilite
în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în scopul de a
asigura aplicarea corespunzătoare şi transparentă a regulilor antisub-
venţie.
Regulamentul Comunităţii Europene (CE) se referă numai la
importurile provenite din afara Uniunii, dând posibilitatea impunerii
de măsuri compensatorii asupra bunurilor care au fost subvenţionate
de către guvernele ţărilor din afara Uniunii şi al căror import în CE
cauzează sau ameninţă să cauzeze prejudicii producătorilor aceluiaşi
produs din cadrul CE. Următoarele trei condiţii trebuie să fie înde-
plinite înainte de a putea fi impuse măsuri compensatorii:
• Subvenţia trebuie să fie specifică, respectiv, trebuie să fie o
subvenţie la export, sau o subvenţie limitată la o anumită companie,
industrie sau un grup de companii sau industrii;
• Să existe un prejudiciu material adus industriei CE: vânzările
produselor importate au cauzat sau ameninţă să cauzeze un prejudiciu
unei părţi importante a ramurii economice respective a CE, cum ar fi
scăderea cotei de piaţă, reducerea preţurilor producătorilor şi presiune
crescută asupra producţiei, vânzărilor, profiturilor, productivităţii etc;
• Afectarea intereselor comunitare: costurile Comunităţii, prin
aplicarea acestor măsuri, nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu
beneficiile.
La fel ca şi în cazul măsurilor antidumping, Comisia Europeană
este cea care conduce investigaţia şi impune măsuri provizorii.
Măsurile definitive pot fi impuse doar de Consiliul de Miniştri.
Responsabilitatea aplicării prevederilor Acordului OMC
referitor la Subvenţii şi Măsuri Compensatorii în cadrul Uniunii
Europene revine autorităţilor comunitare de la Bruxelles, care aplică
legislaţia comunitară adecvată cu ajutorul statelor membre.
Regulamentul privind protecţia împotriva importurilor subvenţi-
nate de ţări terţe din afara UE dă posibilitatea impunerii de taxe com-
pensatorii cu scopul de a compensa orice subvenţie acordată, direct
sau indirect, la fabricarea, producţia, exportul sau transportul oricărui
produs dintr-o ţară terţă a cărui punere în liberă circulaţie în Comuni-
tate cauzează un prejudiciu.
142

Universitatea SPIRU HARET


În afară de prevederile privind definiţia subvenţiei, subvenţiile
compensabile şi calculul subvenţiilor, acest Regulament este identic
cu Regulamentul antidumping în special cu privire la determinarea
prejudiciului, definiţia industriei comunitare, iniţierea procedurii, in-
vestigaţia, măsurile provizorii şi definitive şi încheierea procedurii.
Subvenţiile fac obiectul unor măsuri compensatorii doar dacă
sunt specifice unei întreprinderi, sau unui grup de întreprinderi sau de
industrii. Acestea sunt specifice în cazurile în care autoritatea care
acordă subvenţia limitează, în mod expres, posibilitatea anumitor
întreprinderi de a beneficia de subvenţie. Pe lângă acestea, Anexa I la
Regulament prevede o listă de exemple de subvenţii la export,
considerate a fi specifice.
În acelaşi timp, Regulamentul defineşte şi subvenţiile care nu
fac obiectul unor măsuri compensatorii. Acestea includ subvenţiile
care nu sunt specifice şi subvenţiile care, deşi sunt specifice, privesc
activităţi de cercetare, sunt acordate unor regiuni defavorizate sau
pentru promovarea protejării mediului încurajator.
Cuantumul subvenţiei se calculează pe unitate de produs sub-
venţionat exportat către Comunitate.
Măsurile antisubvenţie în vigoare în UE la data de 2 mai 2006,
aplicate importurilor din ţări terţe, vizau 13 produse din 5 ţări, din care
pentru India 9 produse.
Măsura antisubvenţie definitivă, care durează o perioadă de
5 ani, poate fi concretizată prin impunerea de taxe (faţă de cele care se
aplică în mod normal, respectiv, taxele vamale în vigoare); în funcţie
de modul de percepere (forma lor de exprimare), aceste taxe pot fi:
ad valorem (procentuale) şi specifice (Euro/tonă).
Nivelul taxelor antisubvenţie poate fi diferenţiat în funcţie de
firma exportatoare, acesta fiind stipulat în reglementarea prin care a
fost adoptată măsura.

4.3.2. Măsurile AS aplicate de 8 ţări terţe la import din UE


au vizat 17 produse, din care la 9 produse SUA a aplicat cele mai
multe măsuri antisubvenţie.

143

Universitatea SPIRU HARET


4.4. Măsuri de salvgardare (MS)

4.4.1. Reglementare de bază


Acordul privind salvgardarea cuprinde regulile privind aplicarea
măsurilor de salvgardare prevăzute în Articolul XIX din GATT 1994.
Acest acord dă membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(OMC) posibilitatea să aplice măsuri de salvgardare privind limitarea
pe o bază nediscriminatorie a importurilor, atunci când sunt întrunite
anumite condiţii pentru protejarea industriei naţionale împotriva unui
prejudiciu grav sau a ameninţării cu prejudiciul grav pe care-l
provoacă o creştere a acestor importuri.
Acordul interzice măsurile din aşa-zisa „zonă gri”, cum ar fi res-
trângerea voluntară a exporturilor sau alte aranjamente privind împăr-
ţirea pieţelor. Acordul prevede o clauză de extindere pentru toate mă-
surile de salvgardare existente. În plus, el prezintă detaliat procedurile
şi regulile care trebuie urmate în cazul aplicării măsurilor de salvgar-
dare.
Regula de bază a regimului general de import în Comunitatea
Europeană, stabilită în principal în Regulamentele (EC) 3285/94
(pentru membrii OMC) şi 519/94 (pentru ţările terţe nemembre
OMC), este importul liber.
Totuşi, această regulă generală are trei excepţii esenţiale:
a) Măsurile de salvgardare, care pot fi aplicate importurilor ce
cresc în asemenea volum şi sunt derulate în asemenea condiţii încât
provoacă sau ameninţă să provoace un prejudiciu grav industriei
comunitare, justificat de faptul că adoptarea lor este în interesul
Comunităţii. La solicitarea unui stat membru sau din propria iniţiativă
a Comisiei, poate fi declanşată o investigaţie. (E posibil ca industria să
nu ceară în mod direct introducerea unor asemenea măsuri.) Procedura
de investigaţie, însă, şi măsurile de salvgardare care se adoptă trebuie
să respecte Acordul privind Salvgardarea al OMC.
b) Contingentele privind importurile originare din Republica
Populară Chineză, care în mod curent vizează încălţămintea, produ-
sele de masă („tableware”) şi articolele din ceramică. Aceste contin-
gente sunt reglementate prin Regulamentul (EC) 519/94, care se aplică
unor ţări nemembre OMC. Cu toate acestea, după aderarea R.P.
144

Universitatea SPIRU HARET


Chineze la OMC, a fost agreată eliminarea progresivă a acestor
restricţii cantitative, începând cu anul 2005.
c) Supravegherea, care nu este o măsură de restricţionare a
importului, ci un sistem de licenţiere automată a importurilor.
Măsurile curente de supraveghere, în cadrul regimului general de
import, vizează în principal produsele siderurgice. În cadrul OMC,
măsurile de supraveghere sunt reglementate de Acordul OMC privind
Procedurile de Licenţiere la Import.
4.4.2. Măsurile de salvgardare în vigoare, în luna mai 2006,
luate de către UE au avut în vedre numai 3 produse, în timp ce MS
aplicate de ţări terţe la import din UE au vizat 20 de produse, cele mai
multe MS fiind luate de Ucraina (5) şi Filipine (3).

4.5. Apărarea împotriva barierelor comerciale


Obiectivul acestei acţiuni este stabilirea procedurii care să per-
mită operatorilor economici şi statelor membre să solicite instituţiilor
Comunităţii să reacţioneze la orice barieră în calea comerţului impusă
de ţări terţe, cu scopul de a elimina prejudiciul rezultat sau efectele
contrare comerţului, în conformitate cu regulile internaţionale de
comerţ.
Termenul „obstacol pentru comerţ” (respectiv, bariere comerci-
ale) se referă la orice practică de comerţ, adaptată de către o ţară terţă,
dar interzisă de reglementările internaţionale de comerţ care acordă
părţii afectate de respectiva practică dreptul de a cere eliminarea
efectelor practicii în cauză. Regulile internaţionale de comerţ sunt în
mod esenţial cele ale OMC, precum şi cele stabilite prin acorduri
bilaterale cu ţări terţe la care Comunitatea este parte.
Regulamentul UE defineşte „prejudiciul” ca orice prejudiciu
material pe care un obstacol în calea comerţului ameninţă să-l cauzeze
industriei comunitare pe o piaţă a Comunităţii.
Efectele contrare comerţului sunt acele efecte pe care un
obstacol în calea comerţului ameninţă să le cauzeze întreprinderilor
comunitare pe piaţa unei ţări terţe şi care au un impact material asupra
economiei Comunităţii, sau a unei regiuni a Comunităţii, sau asupra
unui sector de activitate economică din acestea.

145

Universitatea SPIRU HARET


Termenul „industrie comunitară” desemnează pe toţi producă-
torii sau furnizorii unor produse şi servicii care sunt obiectul unui
obstacol în calea comerţului sau pe toţi acei producători sau furnizori
ale căror rezultate constituie o proporţie majoritară din totalul producţiei
Comunităţii a produselor sau serviciilor în cauză.
Termenul „întreprindere comunitară” desemnează o firmă
constituită în conformitate cu legea statelor membre şi având sediul
înregistrat, administraţia centrală sau locul principal al afacerilor în
cadrul Comunităţii, în mod direct interesată de producţia bunurilor sau
de furnizarea serviciilor care sunt obiectul obstacolelor în calea
comerţului.
Plângeri, în baza Regulamentului comunitar, pot fi depuse în
3 feluri:
• în numele unei industrii comunitare care a suferit un preju-
diciu material ca rezultat al obstacolelor în calea comerţului ce au un
efect asupra pieţei Comunităţii;
• în numele uneia sau mai multor întreprinderi comunitare care
au suferit efecte contrare comerţului, ca rezultat al barierelor tarifare
ce au un efect pe piaţă, dintr-o ţară terţă;
• de către un stat membru care denunţă un obstacol în calea
comerţului.
Plângerea trebuie să conţină suficiente probe ale existenţei
barierelor în calea comerţului sau ale efectelor contrare comerţului
rezultate din acestea.
Plângerea trebuie să fie înaintată Comisiei în scris. Comisia
decide privind acceptarea plângerii în 45 de zile. Această perioadă
poate fi suspendată la solicitarea reclamantului cu scopul de a-i per-
mite să furnizeze informaţii suplimentare.
Regulamentul instituie o procedură de consultări, creând un
comitet consultativ compus din reprezentanţi din fiecare stat membru
şi prezidat de un reprezentant al Comisiei. Acest comitet este folosit
ca un forum pentru a pune informaţii la dispoziţia statelor membre şi
ca un loc unde acestea pot să-şi exprime opiniile lor atât în scris, cât şi
prin solicitarea de consultări orale.
Dacă o plângere este considerată acceptabilă, este iniţiată o exa-
minare care se anunţă prin publicarea unui anunţ în „Jurnalul Oficial

146

Universitatea SPIRU HARET


al Comunităţilor Europene”. Acest anunţ va indica produsul sau
serviciul şi ţara în cauză. Comisia va strânge toate informaţiile
relevante de la părţile în cauză.
Când se constată, ca rezultat al procedurii de examinare, că
interesele Comunităţii nu necesită adoptarea niciunei acţiuni, proce-
dura se încheie. Când, după o procedură de examinare, ţara sau ţările
terţe în cauză adoptă măsuri de eliminare a efectelor contrare comer-
ţului sau a prejudiciului la care face referire reclamantul, procedura
poate fi suspendată; poate fi, de asemenea, suspendată în scopul de a
se încerca să se identifice o soluţie amiabilă ca rezultat al finalizării
unui acord între ţara sau ţările terţe în cauză şi Comunitate.
Când se constată, ca rezultat al procedurii de examinare, că în
interesul Comunităţii este necesară o acţiune pentru exercitarea
drepturilor Comunităţii, cele mai potrivite măsuri vor fi stabilite în
baza Regulamentului. Aceste măsuri pot include:
• suspendarea sau retragerea oricărei concesii rezultate ca ur-
mare a negocierilor de politică comercială;
• mărirea taxelor vamale sau introducerea oricăror alte taxe la
importuri;
• introducerea unor restricţii cantitative sau a oricăror alte
măsuri care să modifice condiţiile de import şi de export sau să
afecteze în alt mod comerţul cu ţara terţă în cauză.
Când obligaţiile internaţionale ale Comunităţii impun desfăşu-
rarea prealabilă, la nivel internaţional, de consultări sau proceduri de
reglementare a diferendelor, măsurile menţionate pot fi implementate
numai la finalizarea acestor proceduri şi în conformitate cu concluziile
acestora.
Detalii cu privire la obiectivele şi modul de operaţionalizare a
acestui instrument de acţiune împotriva barierelor comerciale puse în
aplicare de ţări terţe prin reglementări naţionale ale acestora care pot
contraveni regulilor internaţionale agreate, în special cele din OMC,
sunt prezentate în Ghidul elaborat de Comisia Europeană, intitulat
Opening Markets for European Exporters: The Trade Barriers.

147

Universitatea SPIRU HARET


5.RELAŢIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ
ŞI ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI

Uniunea Europeană este unul din membrii-cheie ai Organizaţiei


Mondiale a Comerţului (OMC). Aceasta, deoarece UE are o politică
comercială comună, iar Comisia Europeană negociază în numele tuturor
statelor membre. UE este una dintre forţele susţinătoare ale negocierilor
comerciale multilaterale din cadrul OMC, Agenda de Dezvoltare Doha
(DDA – Doha Development Agenda). DDA are ca obiective atât o
continuare a deschiderii pieţelor, cât şi enunţarea unor reguli, toate
acestea guvernate de măsurile necesare pentru integrarea ţărilor în curs de
dezvoltare în sistemul comercial mondial, mai ales prin intensificarea
asistenţei tehnice în vederea formării de personal. Principalul obiectiv al
DDA este de a aşeza dezvoltarea în centrul sistemului comercial mondial,
astfel încât sărăcia să poată fi combătută.

5.1. Politica comercială a UE şi OMC


UE are o politică comercială comună (Common Commercial
Policy). În momentul în care se pune în discuţie o problematică
comercială, inclusiv chestiuni din cadrul OMC, UE acţionează ca o
entitate unică, Comisia Europeană negociind acorduri şi reprezentând
interesele statelor membre.
Baza legală a politicii comerciale a UE este Articolul 133 din
Tratatul privind Comunitatea Europeană. Pe această bază, Comisia
Europeană negociază în numele statelor membre prin consultări cu un
comitet special Comitetul Articolul 133 (C133). C133 este compus din
reprezentanţi ai celor 27 de state membre şi din Comisia Europeană.
Principala lui funcţiune este aceea de a coordona politica comercială a
UE. În cadrul său se discută întreaga problematică de politică
comercială ce afectează Comunitatea, de la probleme strategice ale
rundelor de negocieri din OMC până la probleme specifice ale
148

Universitatea SPIRU HARET


exporturilor de produse individuale. În cadrul acestui Comitet,
Comisia prezintă şi îşi asigură sprijinul din partea tuturor statelor
membre pe toată problematica privind politica comercială. Toate
deciziile formale majore (exemplu: acorduri care lansează sau încheie
negocieri) sunt reconfirmate de către Consiliul de Miniştri.
Actuala rundă de negocieri, DDA, este un bun exemplu de
coordonare în domeniul politicii comerciale. Comisia conturează şi
duce la îndeplinire priorităţile UE, aşa cum sunt ele precizate în liniile
directoare stabilite de către Consiliul de Miniştri. Oficialii din cadrul
Direcţiei Generale pentru Comerţ a Comisiei Europene sunt responsa-
bili cu actualele negocieri şi reprezintă UE, ca un întreg. Coordonarea
cu statele membre este asigurată prin Comitetul 133, în timp ce
Comisia informează regulat Parlamentul European. La sfârşitul
Rundei, Consiliul trebuie să aprobe rezultatele.

5.2. Obiectivele UE în cadrul Agendei


de Dezvoltare Doha (DDA)
Continuarea alcătuirii de reguli de comerţ, deschiderea pieţelor,
integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în sistemul comercial mondial
şi îmbunătăţirea funcţionării OMC rămân obiectivele principale ale
politicii comerciale a UE. Priorităţile UE în DDA sunt următoarele:
• acces pe piaţă pentru produsele industriale, UE dorind să
obţină eliminarea taxelor vamale mari, a vârfurilor tarifare şi a escala-
dării tarifare, astfel încât să se ajungă la o creştere semnificativă a
oportunităţilor comerciale atât nord-sud, cât şi sud-sud;
• negocierile pentru accesul pe piaţă la servicii trebuie să aibă ca
obiectiv crearea de oportunităţi de piaţă deosebite pentru mediul de
afaceri şi pentru economia mondială. Cu toate acestea, UE nu urmă-
reşte o dereglare sau o privatizare a sectoarelor faţă de care interesul
public este mare;
• contrar unor opinii, Europa este cel mai mare importator de
produse agricole din lume şi, de asemenea, cel mai mare importator de
produse agricole, atât din ţările în curs de dezvoltare, cât şi din ţări ca
SUA, Japonia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă în egală măsură.
Cu toate acestea UE doreşte o continuă liberalizare a comerţului cu
produse agricole.
149

Universitatea SPIRU HARET


UE caută soluţii viabile pentru ca ţările în curs de dezvoltare să
poată pune în aplicare acordurile OMC existente, ca şi pentru
propunerile acestor ţări privind acţiuni în direcţia „tratamentului
special şi diferenţiat”. UE acordă asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare
pentru integrarea comerţului în politicile lor naţionale de dezvoltare,
în programe şi strategii de reducere a sărăciei, prin reglementări legate
de asistenţa tehnică, în vederea participării acestor ţări la negocieri şi
implementarea rezultatelor DDA.

5.2.1. Comerţul şi produsele agricole


În cadrul negocierilor comerciale din cadrul Rundei Doha au
fost abordate trei tipuri de probleme:
– accesul pe piaţă;
– subvenţiile din agricultură;
– alte probleme: măsurile sanitare şi fitosanitare, indicaţiile geo-
grafice.
Obiectivele UE în domeniul agriculturii sunt:
• eliminarea practicilor de export care distorsionează comerţul;
• reducerea sprijinului intern care distorsionează comerţul;
• crearea de oportunităţi pentru noi pieţe;
• protejarea calităţii înalte a produselor şi a opţiunii consuma-
torilor.
La 28 octombrie 2005, UE a prezentat o ofertă cuprinzătoare şi
ambiţioasă:
• concurenţa la export – eliminarea totală a subvenţiilor la
export până în anul 2013;
• sprijin intern – reducerea de către UE, SUA şi Japonia a
tuturor formelor de subvenţii;
• accesul pe piaţă – reduceri tarifare de către ţările dezvoltate,
între 35% şi 60%, în funcţie de nivelul tarifar; şi reduceri tarifare de
către ţările în curs de dezvoltare într-o proporţie de 2/3 din nivelul
reducerilor ţărilor dezvoltate.

5.2.2. Comerţul şi produsele neagricole


Ca şi rundele precedente, Runda Doha ţinteşte reducerea taxelor
vamale la produsele industriale pentru o liberalizare a comerţului
150

Universitatea SPIRU HARET


mondial. Cu toate acestea, ea este prima rundă care nu se bazează pe
reciprocitate totală (fiecare membru reduce în mod egal taxele
vamale). Runda Doha ţine cont de nivelul de dezvoltare al ţărilor
participante, astfel încât ţările dezvoltate vor reduce mai mult taxele
vamale decât ţările în curs de dezvoltare, iar ţările cel mai puţin
dezvoltate nu vor fi obligate să reducă aceste taxe.
UE vizează:
• reduceri majore pentru cele mai mari taxe vamale;
• flexibilităţi pentru ţările în curs de dezvoltare;
• „Rundă pe gratis” pentru ţările cel mai puţin dezvoltate.
Consolidarea taxelor vamale la produsele industriale dă o
anumită siguranţă exportatorilor şi importatorilor, astfel că nu se mai
pune în discuţie o creştere de taxe vamale neprevăzută. Totuşi, există
mari decalaje între ţări în ce priveşte taxele vamale de import de
produse industriale, ilustrate în tabelul următor.

În % UE SUA Brazilia India

Media taxelor consolidate 4,06 3,40 29,97 33,23

Media taxelor aplicate în 2005 4,04 3,90* 11,61 13,67


*din cauza măsurilor antidumping

UE doreşte ca ţările în curs de dezvoltate cele mai avansate să-şi


consolideze în proporţie de 100% liniile tarifare, iar ţările în curs de
dezvoltare cel mai puţin avansate să cunoască o creştere substanţială a
procentului de consolidare.
UE susţine, de asemenea, eliminarea barierelor netarifare, între
care figurează taxele aplicate la export.

5.2.3. Comerţul şi dezvoltarea


Dezvoltarea reprezintă conceptul-cheie al Rundei de negocieri.
Declaraţia de la Doha cere tuturor ţărilor să contribuie la procesul de
dezvoltare. Uniunea Europeană este un etalon în promovarea
comerţului echitabil şi a dezvoltării durabile. UE doreşte să se asigure
că noua Rundă de negocieri comerciale oferă ţărilor în curs de
151

Universitatea SPIRU HARET


dezvoltare posibilitatea creşterii economice şi urmăreşte cu atenţie
rezolvarea necesităţilor celor 50 de ţări cel mai puţin dezvoltate. În
perioada 2001-2004, UE a oferit 3,3 miliarde de euro (aproape 800
milioane pe an) pentru asistenţă referitoare la comerţ. Începând cu
anul 2010, UE va oferi anual 2 miliarde de euro în total asistenţă
pentru dezvoltare.
Obiectivele principale ale UE în cadrul Rundei Doha sunt:
• acces îmbunătăţit pe piaţă al ţărilor în curs de dezvoltare;
• flexibilitate pentru ţările cel mai puţin dezvoltate;
• mai multă asistenţă tehnică în privinţa comerţului.

5.2.4. Comerţul şi serviciile


Extinderea rapidă a sectorului de servicii contribuie la creşterea
economică şi la crearea de noi locuri de muncă, mai mult decât alte
sectoare. UE este lider mondial în acest sector, deţinând 28% din
exportul mondial de servicii în anul 2004 şi este interesată în
deschiderea de noi pieţe pentru sectorul de servicii, precum şi în
eliminarea barierelor inutile în calea dezvoltării acestora.
În acest sens, obiectivele UE în cadrul DDA sunt:
1) extinderea comerţului cu servicii prin eliminarea barierelor în
calea comerţului;
2) asigurarea unui cadru de reglementare transparent şi nediscri-
minatoriu;
3) ocrotirea serviciilor publice şi a valorilor colective;
4) acordarea de ajutor ţărilor în curs de dezvoltare pentru a
beneficia de comerţul mondial cu servicii.

5.2.5. Reguli comerciale şi reglementarea diferendelor


UE se preocupă constant ca sistemul comercial şi întreprinzătorii
locali să nu fie dezavantajaţi de practici incorecte sau cauzatoare de
prejudicii din partea altor parteneri comerciali. De asemenea, UE con-
sideră că trebuie să se asigure că mecanismele de rezolvare a
disputelor ivite sunt corecte pentru toate părţile implicate, deoarece
existenţa unor proceduri corecte de reglementare a diferendelor este
esenţială pentru derularea comerţului mondial.

152

Universitatea SPIRU HARET


Legislaţia şi procedurile actuale ale UE sunt de multe ori mai
detaliate decât principiile aplicabile în OMC, de aceea UE este
deschisă la discuţii, în cadrul rundei Doha, în scopul îmbunătăţirii
regulilor comerciale existente şi aplicării lor unitare şi echitabile în
cadrul sistemului.
Obiectivele UE cu privire la regulile comerciale vizează:
• menţinerea pieţelor deschise;
• asigurarea comerţului loial;
• implementarea obiectivă şi transparentă a legislaţiei.
Obiectivele de bază ale UE privind reglementarea diferendelor
comerciale dintre state sunt:
• rezolvarea disputelor comerciale între membrii OMC;
• asigurarea că toţi membrii OMC respectă regulile.
În legătură cu aplicarea de către UE a regulilor OMC, sunt de
reţinut următoarele:
• dacă Comisia Europeană decide că este necesară iniţierea unei
investigaţii, aceasta trebuie să se desfăşoare după un algoritm strict,
urmând să ajungă la concluzii în 15 luni pentru cazurile antidumping
şi 13 luni în cazurile antisubvenţii;
• Comisia investighează toate părţile – importatorii, exporta-
torii, producătorii din UE – participante la investigaţie. Acestora li se
creează condiţii optime pentru a-şi expune cazul şi, de asemenea, toate
părţile au dreptul să facă apel. Utilizatorii şi consumatorii interni sunt,
de asemenea, consultaţi, pentru a se asigura că orice procedură de
acest tip nu este contrară interesului public din UE. In cazurile anti-
subvenţii, Comisia se consultă şi cu ţările nemembre UE interesate;
• măsurile antidumping sunt cel mai frecvent aplicate, ca instru-
ment de apărare comercială, în UE. Totuşi, impactul lor asupra comer-
ţului UE nu trebuie exagerat, aceste măsuri acoperind doar cca 0.5%
din totalul importurilor. UE este mai degrabă un utilizator moderat al
măsurilor antidumping, fiind pe locul 10 între utilizatori la nivelul
comerţului mondial.

153

Universitatea SPIRU HARET


6. ACORDURI COMERCIALE PREFERENŢIALE
ÎNCHEIATE DE UE CU ŢĂRI TERŢE

Consideraţii generale
Acordurile comerciale preferenţiale, de tip acorduri de co-
merţ liber, sunt acele acorduri prin care părţile au procedat la acor-
darea reciprocă a unor concesii (reduceri/eliminări de taxe vamale de
import, contingente tarifare etc.). În baza acestor acorduri, produsele
de export originare dintr-o ţară beneficiază de facilităţi suplimentare
de acces pe piaţa ţării partenere.
Acordurile de cooperare economică şi comercială (neprefe-
renţiale) implică nu doar prevederi comerciale, cum ar fi acordarea
reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate, ci şi consultarea şi
cooperarea în domeniile economic, ştiinţific şi tehnic. Astfel de acorduri
au fost semnate cu ţările arabe exportatoare de petrol şi cu cele din
Pactul Andin (1984), cu China (1984), cu statele ASEAN (1980) etc.
Un model nou de acorduri de cooperare îl constituie cele
încheiate în 1997-1998 cu Federaţia Rusă, Ucraina, Republica
Moldova şi cu alte state din CSI, care poartă numele de Acord de
parteneriat şi cooperare. Fără a excede cu mult cooperarea clasică,
ele conţin elemente de noutate, cum ar fi clauza de democratizare, care
se regăseşte şi în Acordurile europene încheiate cu ţările din Europa
Centrală şi de Est. O formă nouă de acord este reprezentată de
Acordul de stabilizare şi asociere, care se situează, din punct de
vedere al conţinutului, între Acordul de parteneriat şi cooperare şi
Acordul european, fără să stipuleze însă perspectiva aderării la UE.
Acorduri de asociere
Baza juridică a acestui tip de acord o constituie, în principal,
art. 310 TCE (238 CEE), care prevede dreptul Comunităţii Europene

154

Universitatea SPIRU HARET


de a încheia acorduri cu state terţe prin care se stabilesc o asociere,
acţiuni comune şi proceduri speciale de cooperare.
În practică, cele mai multe acorduri de asociere au şi compo-
nente comerciale (cum ar fi reduceri tarifare sau eliminarea restric-
ţiilor cantitative), astfel încât baza lor juridică include şi art. 133 TCE,
iar, uneori, şi art. 308 TCE.
Pot fi distinse trei tipuri de Acorduri de asociere:
● ca formă specială de asistenţă pentru dezvoltare (de exemplu,
Acordurile de asociere încheiate de UE cu ţările din Africa, Pacific şi
Caraibe sau cu ţările din bazinul Mării Mediterane);
● ca etapă preliminară aderării;
● ca substitut sau alternativă la statutul de membru al UE. (În
acest scop a fost, iniţial, conceput Spaţiul Economic European între
ţările CE şi cele din AELS, la 1.01.1984. O parte din statele AELS au
aderat ulterior la UE – Suedia, Finlanda şi Austria).

6.1. Spaţiul Economic European (SEE)


Spaţiul Economic European (format din Uniunea Europeană,
pe de o parte, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, pe de altă parte),
înfiinţat în 1993, presupune includerea în Piaţa Unică comunitară a
celor 3 ţări.
Cu Elveţia (care face parte din Asociaţia Europeană a Liberului
Schimb – AELS, dar care nu face parte din SEE), UE a încheiat şapte
acorduri bilaterale privind: transportul terestru, transportul aerian,
libera circulaţie a persoanelor, agricultura, cercetarea, achiziţiile
publice şi barierele comerciale, acorduri care au intrat în vigoare în
2002.
Aria de cuprindere a SEE:
– libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi per-
soanelor;
– politici orizontale referitoare la cele patru libertăţi (politica
socială, protecţia consumatorului, mediul înconjurător, statistică şi
dreptul societăţilor comerciale);
– participarea la programele UE, cooperarea în afara celor 4 li-
bertăţi (cercetarea-dezvoltarea, serviciile de informare, educaţia, între-
prinderea şi antreprenoriatul etc.).
155

Universitatea SPIRU HARET


SEE nu acoperă următoarele domenii: politicile comune ale UE
în domeniile agriculturii şi pisciculturii, uniunea vamală, politica
comercială comună, politica externă şi de securitate comună, justiţia şi
afacerile interne.

6.2. Acorduri de Stabilizare şi Asociere


Acordurile de Stabilizare şi Asociere încheiate de UE cu ţările
din Balcani (Macedonia şi Croaţia) prevăd ca la importul pe piaţa UE
să fie scutite de taxe vamale:
• toate produsele industriale;
• toate produsele agricole transformate;
• produsele agricole cu excepţia cărnii de vită (vor exista anu-
mite contingente pentru bovine vii), produse din peşte şi vin.
Negocieri în curs în vederea încheierii unor Acorduri de
Stabilizare şi Asociere au fost lansate cu Albania, Serbia, Muntenegru,
Bosnia şi Herţegovina.

6.3. Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA)


În cadrul acordului intitulat Măsurile Comerciale Autonome
pentru Balcanii de Vest (septembrie 2000), Uniunea Europeană a
introdus un nou regim comercial faţă de statele semnatare (Bosnia şi
Herţegovina, Croaţia, fosta Iugoslavie, inclusiv Kosovo, şi Macedonia)
pentru eliminarea ultimelor măsuri tarifare în comerţul cu produse
industriale (excepţie fac anumite produse textile şi aluminiul, în cazul
Macedoniei), extinderea prevederilor liberatorii asupra unui număr mai
mare de produse agricole şi de pescuit, ca şi extinderea includerii
geografice şi prelungirea duratei de aplicare la peste cinci ani.
Prevederile acestui acord au fost aplicate până la 31 decembrie 2005.
Având în vedere faptul că, în ultimii 5 ani, preferinţele comerciale
au constituit un element-cheie pentru revitalizarea economiilor din
Balcanii de Vest, Comisia Europeană a prelungit termenul de acordare a
Preferinţelor Comerciale Autonome până în anul 2010 pentru a menţine
tendinţa ascendentă a dezvoltării economice a regiunii.
Prin SPCA, UE acordă, pentru majoritatea bunurilor originare
din ţările beneficiare ale Procesului de Stabilizare şi Asociere, scutiri
de taxe vamale.
156

Universitatea SPIRU HARET


Produsele la care regimul este diferit:
– cote tarifare preferenţiale se aplică pentru vin şi anumite
produse din peşte;
– zahărul este subiectul unor cote tarifare preferenţiale (excepţie
face Croaţia, unde procesul negocierilor este în desfăşurare);
– pentru bovine vii s-a eliminat doar taxa specifică de import, iar
taxele vamale ad valorem de 20 % se aplică în continuare;
– se aplică cote la produsele textile originare din teritoriile
vamale Muntenegru şi Kosovo exportate pe piaţa din UE.
Ţările beneficiare ale SPCA sunt:
• Albania. Una dintre cerinţele majore impuse Albaniei de către
UE o constituie liberalizarea progresivă a pieţei sale în maxim 10 ani.
• Bosnia şi Herţegovina. Majoritatea produselor originare din
Bosnia şi Herţegovina sunt exceptate de taxe vamale la importul în
UE, fără impunerea de restricţii cantitative.
• Serbia şi Muntenegru. UE le acordă, începând cu anul 2000,
pe baze autonome, un regim comercial preferenţial. În baza Acordului
privind comerţul cu produse textile dintre UE şi Serbia şi Muntenegru,
semnat la 31 martie 2005, este deschisă practic piaţa UE pentru
produsele textile ce provin din Serbia şi Muntenegru, dar Acordul
implică şi obligaţia pentru partea sârbă, ca, treptat, până în ianuarie
2008, să elimine toate taxele vamale pentru produsele textile din UE.
• Kosovo, provincie din sudul Serbiei aflată sub administrarea
Naţiunilor Unite din 1999, beneficiază de asistenţă financiară şi de
prevederile SCPA. Sub auspiciile prevederilor Pactului de Stabilitate,
UNMIK-Kosovo (Misiunea Administrativă Interimară a Naţiunilor
Unite în Kosovo) şi instituţiile din Kosovo au semnat Acorduri
bilaterale de Comerţ Liber cu Albania, Croaţia, Macedonia şi cu
Bosnia şi Herţegovina.

6.4. Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene


În 1995, la Barcelona, a fost lansat Parteneriatul UE cu ţările
mediteraneene (Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt, Israel, Iordania,
Liban, Siria, Turcia, Cipru, Malta, Autoritatea Palestiană), care
prevedea crea-rea unei zone de liber schimb între statele semnatare,
proiect ce ur-mează să se finalizeze până în anul 2010. De la
01.05.2004, Cipru şi Malta au devenit membri ai UE;
157

Universitatea SPIRU HARET


Au fost încheiate acorduri de asociere între UE şi Algeria, Egipt,
Israel, Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea Palestiniană şi Tunisia, dintre
acestea intrând deja în vigoare cele cu Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Maroc
şi Tunisia şi, pe baze interimare, cele cu Liban şi Autoritatea Palestiniană; în
ceea ce priveşte Siria, acordul se află încă în faza negocierilor.
Spre deosebire de înţelegerile de cooperare semnate anterior, aceste
acorduri furnizează cadrul necesar eliminării, la nivel bilateral, a restricţiilor
comerciale asupra produselor industriale, precum şi al aplicării de concesii
pentru comerţul cu anumite produse agricole şi de pescuit.
A fost semnat un Acord de Asociere între UE şi Turcia, iar la
data de 01.06.1996, Turcia a semnat Acordul de Uniune Vamală cu
UE. Pe lângă faptul că s-au eliminat barierele tarifare şi netarifare
între părţi, Turcia a adoptat taxe vamale comune cu UE la importul din
terţe ţări. În acest cadru, ea a redus, în anul 2005, rata medie de
protecţie vamală faţă de terţi la produsele industriale de la 16% la
4,2%. Taxele vamale la produsele agricole vor fi eliminate după
adoptarea de către Turcia a Politicii Agricole Comune a UE.
Unul din elementele politicii comerciale a UE în relaţie cu ţările
mediteraneene îl constituie principiul cumulului pan-euro-meditera-
nean de origine al mărfurilor, care facilitează cooperarea economică şi
schimburile comerciale între ţările participante la Parteneriatul Euro-
Mediteranean (bunurile originare dintr-o ţară mediteraneană pot beneficia
de preferinţe vamale la importul într-o altă ţară mediteraneană în măsura
în care îndeplinesc prevederile Protocoalelor de reguli de origine, anexe
ale Acordurilor de comerţ liber încheiate cu partenerii din această regiune,
acorduri ce conţin reguli de origine identice şi conforme cu legislaţia
comunitară).
În prezent, Comisia Europeană negociază, cu statele participante
la Parteneriatul Euro-Mediteranean, principalele componente ale
propunerii de mandat fiind:
– plasarea negocierii în cadrul politicii de vecinătate a UE;
– liberalizarea „clasică” a comerţului la orizontul lui 2010, cu
excepţii pentru produse sensibile, la care liberalizarea se va face
gradual sau se va opri la un anumit stadiu;
– asimetrie în calendarul de liberalizare;
– măsuri de sprijin în domeniul dezvoltării durabile;
– intensificarea negocierilor în domeniul agriculturii şi standar-
delor tehnice;
158

Universitatea SPIRU HARET


– lansarea negocierilor propriu-zise în domeniul serviciilor şi
investiţiilor.

6.5. Acorduri preferenţiale încheiate cu ţările din Africa


Zona ţărilor ACP (Africa, Caraibe şi Pacific), în care peste
60% sunt ţări din Africa
– La data de 23.06.2000 a fost semnat, la Cotonou, Acordul de
parteneriat între UE şi ţările ACP, cu o valabilitate de 20 ani;
– În prezent, 78 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific sunt sem-
natare ale Acordului de la Cotonou: 48 state africane (care acoperă
toată Africa Sub-Sahariană, 15 state din Caraibe şi 15 state din
Pacific);
– Din 2003 s-au lansat negocieri regionale cu cele 6 regiuni
(Africa de Vest, Africa Centrală, Africa de Est şi de Sud, Comunitatea
Sud Africană, regiunile Caraibe şi Pacific), în vederea încheierii unor
acorduri de parteneriat economic.
Zona Africa de Sud
– Acordul referitor la Comerţ, Dezvoltare şi Cooperare
încheiat de UE cu Africa de Sud a intrat în vigoare, pe baze
provizorii, la 1 ianuarie 2000, iar de la 1.05.2004 se aplică integral.
Acordul prevede liberalizarea în procent de 95% a exporturilor Africii
de Sud către UE, în decurs de 10 ani de la semnarea acordului, precum
şi în procent de 86% a exporturilor UE în Africa de Sud, într-o
perioadă de 12 ani;
– Acorduri similare de cooperare au fost semnate cu Botswana,
Lesotho, Namibia, acele ţări africane partenere ale Africii de Sud în
„Uniunea Vamală Sud – Africană”, dar, cum schimburile comerciale
ale Uniunii cu aceste state sunt extrem de modeste, implicaţiile la
nivelul comerţului comunitar nu sunt sesizabile.

6.6. Acorduri preferenţiale încheiate


cu ţările din America Latină
Mexic
Acordul de parteneriat economic, coordonare politică şi coo-
perare dintre UE şi Mexic, intrat în vigoare la 1 iulie 2000. Prin acest

159

Universitatea SPIRU HARET


Acord s-au realizat: promovarea comerţului de bunuri şi servicii şi
încurajarea fluxului de investiţii reciproce; liberalizarea progresivă a
schimbului de mărfuri; deschiderea pieţelor publice. Această înţelegere
privind comerţul acoperă următoarele sectoare: accesul pe piaţă al
bunurilor, regulile de origine, reglementările tehnice, măsurile de natură
sanitară şi fitosanitară, măsurile de salvgardare, investiţiile, comerţul cu
servicii, achiziţiile guvernamentale, politica concurenţială, drepturile de
proprietate intelectuală, mecanismul disputelor. Pentru bunurile indus-
triale, UE a eliminat până la 1 ianuarie 2003 toate taxele vamale, în timp
ce termenul maxim pentru Mexic este 1 ianuarie 2007; pentru produsele
agricole care intră sub incidenţa acestui acord, programul de liberalizare
pentru UE are scadenţă anul 2008, iar pentru Mexic, anul 2010.
Chile
Acordul de asociere politică, economică şi de cooperare
dintre UE şi Chile a fost semnat la 26 aprilie 2002; prevederile refe-
ritoare la comerţ se aplică, pe baze interimare, din 1 februarie 2003.
Acordul conţine prevederi referitoare la: eliminarea barierelor în calea
comerţului, liberalizarea investiţiilor şi a fluxurilor de capital, măsuri
de natură sanitară şi fitosanitară, facilitarea comerţului, în special în
domeniul vinurilor şi băuturilor spirtoase, protejarea drepturilor de
proprietate intelectuală, mecanismul de soluţionare a diferendelor.

160

Universitatea SPIRU HARET


7. ACORDURI COMERCIALE NEPREFERENŢIALE
ÎNCHEIATE DE UE CU ŢĂRI TERŢE

7.1. Acord nepreferenţial încheiat cu Republica Moldova


Republica Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi
Cooperare cu UE la 28 noiembrie 1994, acest acord reprezentând
baza legală a relaţiilor UE – Republica Moldova.
Începând cu 1 ianuarie 2006, Republica Moldova este beneficiară
a Schemei Generalizate de Preferinţe Plus (SGP +), care constituie un
regim preferenţial de comerţ oferit de UE pentru susţinerea dezvoltării
şi bunei guvernări. Avantajul principal al acestui sistem constă în
faptul că 7200 produse moldoveneşti beneficiează de acces liber pe
piaţa UE, fiind scutite de plata taxelor vamale.
Totodată, continuă dialogul cu UE în vederea includerii
Moldovei pe lista ţărilor beneficiare de Preferinţe Comerciale
Autonome ale UE (similare celor acordate de UE statelor din Balcanii
de Vest), care va extinde şi mai mult lista produselor ce vor putea fi
exportate în UE fără taxe vamale.

7.2. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Oceania


Australia şi Noua Zeelandă, în principal, sunt exportatori im-
portanţi de produse agricole. Cu ambele state, UE a încheiat acorduri
în domeniul cooperării economice şi al standardizării. Interesele ofen-
sive ale UE vizând mărirea exporturilor sale pe aceste pieţe sunt
direcţionate, în principal, în sensul reducerii graduale a tarifelor de
import. Media taxelor vamale aplicate de Australia se situează în jurul
a 4,5%. Taxe vamale ridicate sunt aplicate în prezent pentru
îmbrăcăminte (cca 25%), alte produse textile şi încălţăminte (15%),
precum şi pentru automobile şi piese de schimb. În privinţa unei serii
de produse agricole (brânză) şi pentru băuturile alcoolice, Australia
aplică taxe vamale specifice, peste procentul de 5%.
161

Universitatea SPIRU HARET


7.3. Acorduri nepreferenţiale încheiate
cu ţările din Orientul Mijlociu
Bahrein, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele
Arabe Unite au creat, în mai 1981, Consiliul de Cooperare a ţărilor
arabe din Golf (CCG). În 1989, UE şi CCG au semnat un acord de
cooperare, care prevedea facilitarea relaţiilor comerciale, cooperarea
în domeniile industrial, energiei şi mediului înconjurător şi, totodată,
începerea de negocieri în vederea încheierii unui acord de comerţ liber
între cele două părţi.
Semnarea unui asemenea acord a fost însă condiţionată de
realizarea unei Uniuni vamale a ţărilor arabe din Golf (conform man-
datului Consiliului UE din 2001) şi, în consecinţă, ţările participante la
Consiliul de Cooperare au decis, în decembrie 2001, crearea, începând
cu data de 1 ianuarie 2003, a Uniunii vamale, introducându-se şi un
Tarif vamal comun aplicabil ţărilor din afara Consiliului de cooperare
a ţărilor arabe din Golf;
În prezent, Comisia Europeană poartă negocieri cu CCG în
vederea încheierii unui Acord de comerţ liber. Obstacolele întâmpi-
nate în cadrul consultărilor bilaterale se referă, în principal, la taxele
vamale practicate de UE la importurile de produse petrochimice şi
protecţia aplicată de statele membre CCG în sectoarele telecomu-
nicaţii şi bancar.

7.4. Acorduri nepreferenţiale încheiate


cu ţările din America de Nord
Statele Unite ale Americii
În 1995, s-a semnat documentul intitulat Noua Agendă Trans-
atlantică, împreună cu Planul Comun de Acţiune UE – SUA.
Elementul central al acestui Acord este reprezentat de intenţia creării
unei pieţe comune transatlantice prin eliminarea graduală a barierelor
în calea comerţului cu bunuri, servicii sau a investiţiilor. Pentru
implementarea priorităţilor stabilite de Planul Comun de Acţiune a
fost creat Grupul de lucru pentru Parteneriatul economic transat-
lantic, organism ce are rolul de a implementa iniţiative în domeniul
comerţului menite să asigure dezvoltarea cooperării economice în
beneficiul ambelor state.
162

Universitatea SPIRU HARET


Canada
Cadrul juridic bilateral al relaţiilor cu UE este reprezentat de un
Acord cadru pentru cooperarea economică şi în domeniul comerţului,
precum şi de o serie de acorduri cu impact punctual, precum Acordul în
domeniul cooperării vamale, standardizării, competiţiei şi sanitar –
veterinar. În anul 2003, cele două părţi au semnat un Acord în domeniul
comerţului cu vinuri şi băuturi spirtoase, acord ce prevede reguli pentru
recunoaşterea reciprocă a practicilor oenologice şi a indicaţiilor geogra-
fice în domeniu.

7.5. Acorduri nepreferenţiale încheiate


cu ţările din America de Sud
MERCOSUR
A fost creat în 1991 şi reprezintă cel mai relevant bloc comercial
sud-american (peste 200 milioane locuitori şi un PIB de peste 700
miliarde de dolari), format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi
Uruguay. Relaţiile comerciale dintre UE şi MERCOSUR sunt de
cooperare bilaterală şi multilaterală în cadrul OMC. Din anul 2000,
UE şi MERCOSUR sunt în proces de negociere a unui Acord de
asociere biregional, care include şi o zonă de comerţ liber.
Pactul Andin (Comunitatea Andină de Naţiuni – CAN)
Acest aranjament cuprinde Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru
şi Venezuela.
Primul acord de cooperare a CAN cu UE, incluzând clauza
naţiunii celei mai favorizate şi elementele de cooperare economică
tradiţională, a fost semnat în decembrie 1983 la Cartagena, dar n-a intrat
în vigoare decât în februarie 1987. În 1993, acordul a fost reînnoit, iar
prevederile sale au cuprins şi măsuri referitoare la protecţia drepturilor
omului şi a sănătăţii mediului. Obiectivul comun este încheierea unui
Acord de Asociere UE-CAN, în care scop a fost lansat, în decembrie
2005, un exerciţiu-mecanism de evaluare-examinare a procesului de
integrare economică regională în cadrul Comunităţii Andine.

7.6. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările


din America Latină şi Centrală
Grupul de la Rio
Acest grup numără în prezent 11 membri, reunind toate statele
ce fac parte din Asociaţia latino-americană de integrare: Argentina,
163

Universitatea SPIRU HARET


Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay,
Peru, Uruguay şi Venezuela.
Conferinţa ministerială de la Roma din decembrie 1990 a institu-
ţionalizat dialogul dintre Grupul de la Rio şi UE, principalele teme de
discuţie fiind: cooperarea economică, mediul, principiile democraţiei,
combaterea terorismului şi a traficului de narcotice, integrarea regio-
nală etc.
Piaţa comună centramericană
Această formă de colaborare regională a rezultat din „Tratatul
general de integrare economică centramericană” semnat în 1960 de
Guatemala, Salvador, Honduras şi Nicaragua, la care s-a adăugat
Costa Rica în 1962. În 1962 a fost semnat de către cele cinci ţări un
„Acord multilateral tranzitoriu de liber-schimb”.
UE a încheiat un acord cadru de cooperare cu aceste ţări, semnat
la 22.12.2003, şi are în vedere semnarea unui Acord de asociere UE-
America Centrală.

7.7. Acorduri nepreferenţiale încheiate cu ţările din Asia


ASEAN (Indonezia, Malaysia, Singapore, Filipine, Thailanda,
Vietnam, Cambodgia, Brunei, Birmania şi Laos)
Acordul general de cooperare UE – ASEAN, semnat în 1980,
reprezintă baza juridică a relaţiilor comerciale bilaterale, caracterizate
de un surplus comercial în favoarea ASEAN de aproape 30 de miliarde
de euro. Principalele produse exportate de cele 10 state ASEAN sunt
echipamentele industriale, produsele agricole şi produsele textile.
UE analizează posibilitatea de a încheia un Acord de Comerţ
liber cu ASEAN.
Japonia
UE are încheiate două acorduri specifice cu Japonia: un Acord
referitor la recunoaşterea reciprocă a evaluărilor de conformitate
pentru o serie de produse industriale (echipamente de telecomunicaţii,
echipamente electrice, produse farmaceutice şi produse ale industriei
chimice), precum şi un Acord privind cooperarea în sectorul practi-
cilor anticoncurenţiale.
UE mai are în vedere implementarea parteneriatului cu Japonia.

164

Universitatea SPIRU HARET


R. Coreea
UE reprezintă pentru R. Coreea a treia piaţă de desfacere, ca
mărime, pentru produsele sale destinate exportului, în special echipa-
mente industriale, textile şi utilaje pentru transport. Importurile de
produse comunitare pun accent pe echipamente industriale şi produse
ale industriei chimice. În aprilie 2001, cele două părţi au semnat
Acordul Cadru de Cooperare şi Comerţ, document care defineşte
liniile directoare ale relaţiilor bilaterale. Între cele două părţi există, de
asemenea, un Acord în domeniul cooperării vamale, precum şi un
Acord în domeniul telecomunicaţiilor.
R. P. Chineză
În 1985 s-a încheiat Acordul de cooperare comercială şi
economică între Comunitatea Economică Europeană şi R.P. Chineză,
prin care cele două părţi îşi acordau reciproc clauza naţiunii celei mai
favorizate. Obiectivele Acordului au fost, în principal, comerciale:
promovarea şi intensificarea schimburilor, dezvoltarea cooperării
economice şi încurajarea investiţiilor.
În 2003, Comisia Europeană a adoptat un document de orientare
intitulat „Interese comune şi provocări în relaţia UE-China spre un
parteneriat matur”. În acest document, Comisia Europeană propunea
diferite iniţiative privind adoptarea cerinţelor OMC, programul de la
Doha pentru dezvoltare, integrarea regională, drepturile de proprietate
intelectuală, sprijinirea iniţiativelor industriei comunitare, precum şi
alte măsuri legate direct de comerţ, printre care şi comerţul şi inves-
tiţiile.
UE are în vedere, în această etapă, definirea unui acord-cadru
privind reglementarea relaţiilor contractuale ale cooperării bilaterale
cu R.P. Chineză şi implementarea parteneriatului UE-R.P. Chineză.
India
Uniunea Europeană a încheiat cu India o serie de acorduri
specifice, precum Acordul în domeniul comerţului cu zahăr, Acordul
de cooperare vamală şi Acordul general de cooperare (acoperă do-
menii precum comerţul, cooperarea economică, agricultura, turismul
etc.). Acordul în domeniul comerţului cu zahăr prevede achiziţionarea de
către UE a unei cantităţi de zahăr, brut sau rafinat, la preţuri fixe, stabilite
pe bază anuală.

165

Universitatea SPIRU HARET


UE are în vedere relansarea negocierilor cu India pentru un
Acord general de comerţ şi investiţii, precum şi implementarea parte-
neriatului UE- India.

7.8. Acorduri nepreferenţiale


încheiate cu ţările din CSI*
Federaţia Rusă
UE a încheiat cu Federaţia Rusă un Acord de parteneriat şi
cooperare, care a intrat în vigoare în decembrie 1997. Uniunea
Europeană este principalul partener comercial-economic al Federaţiei
Ruse. La rândul său, Federaţia Rusă deţine primul loc în lista
furnizorilor gazelor naturale pentru UE şi locul doi la capitolul
livrărilor de petrol.
Pe agenda negocierilor la cel mai înalt nivel UE-Federaţia Rusă
figurează subiecte precum cooperarea în domeniul energiei şi
mediului, aderarea Rusiei la OMC, crearea şi implementarea unui
Spaţiu Economic Comun UE-Federaţia Rusă.
Ucraina
În aprilie 2005, UE şi Ucraina au început un studiu în vederea
analizării condiţiilor economice necesare încheierii unui Acord de
comerţ liber. La 9 martie 2005, între UE şi Ucraina s-a semnat Acor-
dul privind comerţul cu produse textile.
Începând din mai 2005, Guvernul Ucrainei a eliminat regimul
cotelor pentru smoală, precum şi sistemul licenţierii pentru carne,
produse din carne şi minereu de fier, iar la 27 iulie 2005, între UE şi
Ucraina s-a semnat Acordul privind comerţul cu produse siderur-
gice în perioada 2005 – 2006.
Acorduri de Parteneriat şi Cooperare au mai fost încheiate
de UE cu Armenia (intrat în vigoare la 1 iulie 1999), Azerbaidjan
(1 iulie 1999), Georgia (1 iulie 1999), Kazahstan (1 iulie 1999),
Kirghistan (1 iulie 1999), Rep. Moldova (1 iulie 1998), Ucraina
(1 iulie 1998), Uzbekistan (1 iulie 1999).

*
CSI – Comunitatea Statelor Independente
166

Universitatea SPIRU HARET


B. POLITICI SECTORIALE
ALE UNIUNII EUROPENE

1. COMERŢUL CU PRODUSE AGRICOLE

Comerţul cu produse agricole ocupă un rol important în politica


comercială a Uniunii Europene, UE fiind primul importator mondial
şi, respectiv, al doilea exportator mondial de produse agricole.
Comerţul cu produse agricole este unul din dosarele cele mai
sensibile pentru UE în negocierile comerciale multilaterale DDA.
Obiectivul UE este de a promova dezvoltarea durabilă şi dreptul de a
menţine un model de agricultură care răspunde cerinţelor în materie de
protecţie a mediului, dezvoltării durabile, securităţii alimentare şi
preocupărilor consumatorilor.
În ceea ce priveşte gestionarea comerţului cu produse agricole,
pentru produsele acoperite de o organizare comună de piaţă (OCP),
statele membre eliberează certificate de import şi export în baza
reglementărilor comunitare specifice.
Administrarea contingentelor tarifare (GATT şi a celor din
cadrul acordurilor comerciale preferenţiale) se face în baza unui
certificat de import eliberat de către autorităţile vamale din statele
membre (cu excepţia cărnii de porc, cărnii de vită şi brânzeturilor, în
cazul cărora aceste certificate sunt eliberate de Ministerele Agriculturii/
Agenţiile de Intervenţie). La nivelul UE, administrarea se face de către
DG TAXUD sau DG AGRI (pentru cele 3 produse), autorităţile
naţionale fiind legate online cu acestea.

167

Universitatea SPIRU HARET


2. COMERŢUL CU PRODUSE TEXTILE

UE joacă un rol important în comerţul mondial cu produse tex-


tile, fiind cel mai mare exportator mondial şi, respectiv, al doilea im-
portator mondial, după SUA.
După expirarea la 1 ianuarie 2005 a Acordului OMC privind
textilele şi articolele de îmbrăcăminte, piaţa comunitară s-a confruntat
cu un aflux important de importuri de astfel de produse originare din
R.P. Chineză, în cea mai mare parte. Datele statistice referitoare la
importurile UE din R.P. Chineză arată, în prima parte a anului 2005, o
creştere cu peste 25%, valoric, şi peste 40%, în volum. Pentru
produsele liberalizate în 2005, cota de piaţă deţinută de R.P. Chineză a
crescut cu 145% în volum şi 95% valoric. Cotele de piaţă deţinute
înainte de 2005 de Pakistan, Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud etc.
au fost preluate de către R.P. Chineză.
Această explozie a importurilor de produse textile originare din
R.P. Chineză pe piaţa comunitară a determinat lansarea, la 24 aprilie
2005, a unei investigaţii pentru adoptarea de măsuri de salvgardare
împotriva a 9 categorii de produse textile. Investigaţia a fost lansată în
conformitate cu prevederile Protocolului de Aderare a R.P. Chineze la
OMC din 2001, care conţinea şi o clauză specifică de salvgardare
pentru textile.
În urma acordului dintre R.P. Chineză şi UE din 10 iunie
2005, cele două părţi au convenit un control strict al creşterii im-
porturilor de textile pe piaţa comunitară pentru un număr de 10
categorii de produse textile.
Comisia Europeană administrează la nivelul Comunităţii autori-
zaţiile de import pentru produsele textile care fac obiectul cotelor
sau măsurilor de supraveghere aplicabile produselor textile şi

168

Universitatea SPIRU HARET


articolelor de îmbrăcăminte, printr-un Sistem Integrat de Gestiune
a Licenţelor „SIGL” („Système Intégré de Gestion de Licenses”),
care asigură legătura cu departamentele din statele membre ce
eliberează aceste documente.
Sistemul Integrat de Gestiune a Licenţelor „SIGL” oferă
informaţii privind gradul de utilizare a cotelor şi cantităţilor eliberate
pentru produsele sub supraveghere (în funcţie de autorizaţiile de
import eliberate), pe categorii de produse textile, pe ţări exportatoare
(inclusiv pentru operaţiunile de perfecţionare activă). Sistemul este
actualizat de două ori pe zi.
Măsurile de politică comercială ale UE în domeniul comerţului
cu produse textile prevăd:
• limite cantitative la importul din R.P. Chineză, Coreea de
Nord, Uzbekistan şi Muntenegru: importul se face pe baza unei
licenţe de import eliberate de autorităţile competente din statele mem-
bre/departamente de comerţ pe baza unei licenţe de export;
• sisteme de dublă supraveghere: acestea nu sunt limitări can-
titative, însă importul se face pe baza unei licenţe de import eliberate
de autorităţile competente/departamente de comerţ din statele mem-
bre în baza unei licenţe de export (ţările şi produsele sunt indicate în
Tabelul A al Reglementarii 3030/93, cu amendamentele ulterioare);
• sisteme de unică supraveghere: se eliberează un document
de supraveghere de către autorităţile competente din statele membre/
departamente de comerţ (ţările şi produsele sunt indicate în Tabelul B
al Reglementarii 3030/93, cu amendamentele ulterioare);
• sistem de supraveghere statistică a posteriori, efectuat de
autorităţile vamale după realizarea importului şi pentru care se face o
raportare periodică (în ziua a 12-a a lunii pentru luna precedentă)
pentru produsele indicate în Tabelele C şi D ale Reglementării
nr. 3030/93.

169

Universitatea SPIRU HARET


3. COMERŢUL CU PRODUSE SIDERURGICE

Pentru majoritatea produselor siderurgice, taxele vamale la im-


portul în UE sunt 0%.
La 23 aprilie 2002, Tratatul de Constituire a Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului a expirat, în prezent, politica co-
mercială comună pentru aceste produse fiind „acoperită” de Tratatul
Comunităţilor Europene. Astfel, regulile aplicabile comerţului cu pro-
duse siderurgice au fost integrate în Politica Comercială Comună
(salvgardarea şi supravegherea statistică) sau aliniate la aceasta (anti-
dumping sau antisubvenţie).
În domeniul comerţului cu produse siderurgice, la nivelul UE,
funcţionează/se aplică:
– sistemul de supraveghere (prior surveillance) la importul
majorităţii produselor siderurgice, care a fost pus în aplicare în martie
2002 (în contextul măsurilor de salvgardare impuse în acea perioadă
de SUA). Supravegherea se face în baza Reglementării Comisiei
nr. 1337/2002 din 24 iulie 2002, pe baza unor documente de suprave-
ghere/autorizaţii de import eliberate de autorităţile competente din
statele membre/departamente de comerţ. Autorizaţiile de import se
eliberează automat;
– acordurile de dublă supraveghere fără limite cantitative:
cu Macedonia (încheiat în 2002, pe o perioadă nelimitată), Rep.
Moldova (încheiat în 2004, pentru 2 ani) şi România (a expirat la
data aderării la UE). Importul se face pe baza unui licenţe de import
eliberate de autorităţile competente din statele membre în baza unui
certificat de import;
– acordurile bilaterale: cu Fed. Rusă (3 noiembrie 2005),
Ucraina (29 iulie 2005) şi Kazahstan (19 iulie 2005), care prevăd

170

Universitatea SPIRU HARET


limite cantitative la import administrate pe baza unui sistem similar, ca
în cazul dublei supravegheri. Ele vor expira la momentul aderării
acestor ţări la OMC.
Administrarea la nivelul Comisiei Europene se face prin acelaşi
sistem utilizat pentru produsele textile, şi anume Sistem Integrat de
Gestiune a Licenţelor „SIGL” (care asigură legătura cu departamen-
tele de comerţ din statele membre).
Trebuie precizat că, în domeniul comerţului cu produse
siderurgice, UE acordă o atenţie deosebită discuţiilor/negocierilor din
cadrul OCDE. La solicitarea SUA, în cadrul OCDE a fost creat, în
2001, un Grup la nivel înalt privind oţelul pentru discutarea aspec-
telor comerciale legate de existenţa unor capacităţi de producţie
ineficiente şi de necesitatea eliminării subvenţiilor. La acest grup
participă şi ţări producătoare nemembre ale OCDE (India, Brazilia,
Fed. Rusă şi Ucraina).
Grupul a decis negocierea unui Acord pentru eliminarea subven-
ţiilor în domeniu acordate producătorilor (Steel Subsidies Agreement),
însă în prezent negocierile sunt blocate, în mare parte, din cauza
divergenţelor între SUA şi UE.

171

Universitatea SPIRU HARET


C. ALTE MĂSURI COMERCIALE
ADOPTATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ

1. IDENTIFICAREA ŞI ELIMINAREA BARIERELOR


TEHNICE LA EXPORTUL PE TERŢE PIEŢE
Pentru exportatorii comunitari, Comisia Europeană a pus în aplicare
un instrument Trade Barriers Regulation (TBR), menit a-i sprijini în
identificarea şi eliminarea obstacolelor (mai ales, tehnice) şi practicilor
comerciale neloiale, cu care se confruntă aceştia pe terţe pieţe.
În acest sens, în decembrie 1994 a fost adoptat Regulamentul
Consiliului nr. 3286/94, care se aplică din 1 ianuarie 1995. De atunci
au fost iniţiate 24 de proceduri de examinare a TBR pentru o
varietate de sectoare (muzică, textile, băuturi alcoolice etc.) din ţări
precum Brazilia, Canada, Japonia, Turcia etc. Soluţionarea s-a realizat
fie prin negociere directă între UE şi ţara respectivă, fie prin apel la
Organismul de reglementare a diferendelor din OMC.

172

Universitatea SPIRU HARET


2. ACORDAREA DE CREDITE DE EXPORT

La nivelul UE, sprijinul direct al guvernului sau în numele gu-


vernului pentru exportul de mărfuri şi servicii se poate acordă în con-
diţiile respectării prevederilor Deciziilor 2001/76/CE şi 2001/77/CE şi
ale Directivei 98/29/CE şi constă în:
– garantarea sau asigurarea creditelor de export;
– finanţare directă/indirectă şi refinanţare sau prin intermediul
ratei dobânzii;
– o combinaţie a celor două categorii de instrumente menţionate.
Legislaţia comunitară în domeniul creditelor de export (menţionată
mai sus) are la bază, în cea mai mare parte, aranjamentele şi înţelegerile
din cadrul OCDE. Principalul aranjament, care este transpus în legislaţia
comunitară, este cel privind „îndrumările” pentru susţinerea oficială a
creditelor de export/Arrangement on Guidelines for officially supported
export credits, menit a crea un cadru pentru utilizarea creditelor de export
în scopul evitării distorsionării comerţului.
O variantă actualizată se aplică de la începutul lunii iulie 2005 şi
conţine noi prevederi privind schemele de rambursare, tranzacţiile
pentru proiectele finanţate şi proiectele în domeniile promovării
energiei regenerabile şi aprovizionării cu apă şi tratării apei.
La nivelul UE, discutarea aspectelor legate de creditele de
export şi alte instrumente de stimulare se face în cadrul Grupului de
lucru „Credite de export” al Consiliului.
În domeniul agriculturii, promovarea exportului pentru o serie
de produse se realizează prin acordarea de restituiri la export pe baza
diferenţei dintre preţurile mondiale (mai reduse) şi cele europene (mai
mari), pentru care există reglementări sectoriale specifice.

173

Universitatea SPIRU HARET


3. APLICAREA DE CĂTRE OPERATORII
ECONOMICI DIN ROMÂNIA A POLITICII
COMERCIALE COMUNE A UNIUNII EUROPENE

Prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, tratatele


constitutive ale UE devin parte integrantă a legislaţiei României. Astfel,
în condiţiile aderării României la UE, principiul supremaţiei dreptului
comunitar asupra dreptului intern se aplică şi în ţara noastră. România a
avut obligaţia de a modifica, conform Tratatului de aderare, până la data
aderării, tratatele încheiate cu state terţe care sunt incompatibile cu
dreptul comunitar. În caz contrar, aceste tratate au fost denunţate.
Începând de la 1 ianuarie 2007, de când România a aderat la
Uniunea Europeană, competenţele naţionale în elaborarea şi aplicarea
politicii comerciale externe a României s-au transferat la nivelul Uniunii
Europene, care exercită în comun cu celelalte ţări ale Uniunii aceste
competenţe, respectiv are, după cum am văzut, o politică comercială
comună în relaţiile cu terţe ţări extracomunitare.
Instituţia comunitară care îndeplineşte această atribuţie în cadrul
Uniunii Europene este Comisia Europeană. Ea îşi desfăşoară activi-
tatea în conformitate cu mandatul primit de la Consiliul de Miniştri al
Comunităţii şi în strânsă legătură cu statele membre ale Uniunii
Europene.
În conformitate cu Tratatul de aderare a României la Uniunea
Europeană, Capitolul 26 – Relaţii externe, în cadrul negocierilor,
România a acceptat în întregime legislaţia comunitară vizând relaţiile
externe.
În acest context, o dată cu aderarea la 1 ianuarie 2007 la
Uniunea Europeană, România aplică politica comercială comună a
UE, respectiv:
- tariful vamal comun, faţă de terţe pieţe extracomunitare;
- schema de preferinţe generalizate (SGP) a UE;
- măsurile de apărare comercială ale UE;
174

Universitatea SPIRU HARET


- acordurile preferenţiale comerciale şi de cooperare încheiate
de UE cu ţările terţe; angajamentele comerciale luate de UE în cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
În ceea ce priveşte statistica comerţului exterior al Uniunii
Europene, aceasta reflectă fluxurile de export şi import de bunuri ale
statelor membre ale UE, luate în ansamblul lor, pe care acestea le
desfăşoară cu ţările terţe din toate continentele lumii. Datele sunt
colectate de autorităţile vamale cu ocazia procesării declaraţiilor
vamale de export şi import. Acestea constituie baza pentru întocmirea
statisticii de comerţ exterior extracomunitar a UE, care este denumită
EXTRASTAT.

3.1. Regimul exportului UE


După 1 ianuarie 2007, exportatorii din România aplică principiul
libertăţii de a exporta către terţe ţări (din afara UE). Totuşi, în cazuri
justificate, reglementările UE permit unui stat membru să menţină şi să
introducă restricţii cantitative sau chiar interdicţii pentru unele exporturi.
Astfel de măsuri de protecţie vizează îndeosebi produsele de bază, ele
fiind adoptate de către Consiliul UE (cu majoritate calificată), la
propunerea Comisiei Europene. Exportul de bunuri culturale nu trebuie să
cuprindă categoria de bunuri făcând parte din tezaurele naţionale ale
ţărilor membre ale UE. Pentru exportul de produse şi tehnologii cu dublă
utilizare, autoritatea competentă în România care urmăreşte respectarea
cadrului juridic comunitar este Agenţia Naţională de Control a
Exporturilor (ANCEX), din subordinea Ministerului Afacerilor Externe.

3.2. Regimul importului UE


După cum s-a arătat anterior, principalul instrument al politicii
comerciale comune a UE în materie de import este tariful vamal
comun, care cuprinde taxele vamale aplicate importurilor din ţări terţe
extracomunitare, de către toate statele membre ale UE, în baza clauzei
naţiunii celei mai favorizate.
De la 1 ianuarie 2007, de când România are statut de ţară
membră a UE, aplicarea tarifului vamal comun se face fără a mai fi
nevoie de adoptarea unei legislaţii naţionale specifice.
Deci, România, odată cu aderarea la UE, aplică regimul comer-
cial de import comun al UE. Aceasta înseamnă punerea în circulaţie
175

Universitatea SPIRU HARET


(prin declaraţie vamală de import) a produselor importate din ţări terţe
şi aplicarea de taxe vamale prevăzute în tariful vamal comun al UE
(publicat în „Jurnalul Oficial” nr. 301/31.10.2006).
Importatorii din România trebuie să cunoască faptul că nivelul
taxelor vamale aplicabil va fi, în ansamblu, mai redus faţă de nivelul
taxelor vamale de import aplicate în ţara noastră până la 31 decembrie
2006. Este important de subliniat că aplicarea tarifului vamal comun
conduce la obţinerea, de către importatorii din România, a unor con-
diţii de acces la mărfurile de import din terţe pieţe extracomunitare,
similare tuturor statelor din UE.
Operatorii economici din România care doresc informaţii în
detaliu legate de Nomenclatura Combinată (clasificare bunuri, codifi-
care etc.) se pot adresa direct Autorităţii Naţionale a Vămilor sau pot
consulta site-ul acesteia: www.customs.ro. Informaţii referitoare la
regulile de origine a bunurilor importate se pot obţine de pe acelaşi
site menţionat mai sus.
Totodată, pentru stabilirea de către operatorii noştri economici a
planurilor de afaceri, în condiţiile aderării României de la 1 ianuarie
2007 la UE, va putea fi accesată direct de pe site-ul UE baza de date a
Tarifului Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC). Astfel se pot
obţine informaţii detaliate cu privire la taxele vamale şi alte elemente
ale regimului de import (SGP, regim preferenţial, taxe antidumping
ş.a.) pe produs (conform Nomenclaturii Combinate) în funcţie de ţara
de origine a importurilor.
Este importantă şi cunoaşterea de către operatorii economici din
România a regulilor generale comune de import ale UE elaborate în
baza principiului libertăţii importului, dar şi a procedurilor care permit
UE să aplice, dacă este necesar, măsuri de supraveghere şi de
salvgardare care se impun pentru a-şi apăra interesele. Astfel de reguli
generale de import vizează şi regimul importurilor în UE din unele ţări
terţe cu monopol de stat al comerţului exterior (exemplu: produse
originare din CSI, R.P. Chineză şi alte ţări cu acelaşi regim, îndeosebi
din Asia). De asemenea, este obligatorie însuşirea de către operatorii
economici din România a procedurii privind administrarea cotelor
cantitative (contingentelor) pe bază de cereri de licenţă tip ale Comu-
nităţii. Pentru informaţii suplimentare privind această temă poate fi
consultat site-ul Comisiei Europene www.europa.eu.int. şi în mod
176

Universitatea SPIRU HARET


special secţiunea rezervată Direcţiei Generale pentru Comerţ a
Comisiei Europene. Cât priveşte administrarea cotelor tarifare, infor-
maţiile se pot obţine prin accesarea băncii de date a UE „Quotas&
ceilings – EUROPA”, care este utilizată pentru administrarea
contingentelor tarifare preferenţiale convenite în cadrul GATT/OMC
sau a acordurilor comerciale preferenţiale (care se realizează de către
DG TAXUD) (Direcţia Generală de Impozite şi Uniune Vamală). Ea
indică balanţa pentru fiecare contingent în momentul activării, precum
şi pentru anii anteriori.

3.3. Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP)


De la 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a UE,
ţara noastră este parte la Sistemul Generalizat de Preferinţe al UE în
calitate de donator de preferinţe (vamale).
Acestă situaţie se deosebeşte radical de perioada anterioară, până
la 31 decembrie 2006, când România se afla pe listele beneficiarilor
SGP, respectiv, se bucura din partea ţărilor dezvoltate de un tratament
mai favorabil privind nivelul taxelor vamale de import aplicabile
exporturilor din România.
Noua poziţie a României de ţară donatoare în cadrul SGP al UE
pentru 113 ţări beneficiare conduce la următoarele avantaje pentru
operatorii noştri economici:
- efectuarea de importuri de materii prime şi materiale din ţările
în curs de dezvoltare beneficiare de SGP, la care se aplică un nivel de
taxă vamală mai mic, inclusiv scutirea de taxă vamală la produse care
nu se realizează în ţară şi care stau la baza producţiei de export şi a
eficientizării acestuia prin costurile mai reduse ale importurilor res-
pective;
- obţinerea în condiţii mai avantajoase de materii prime şi
materiale necesare producţiei interne;
- completarea resurselor interne prin importuri de materii prime
şi materiale cu costuri mai mici, urmare a eliminării sau reducerii
taxelor vamale de import.
În concluzie, de la 1 ianuarie 2007, România a devenit donator
de preferinţe ca stat membru al UE şi aplică schema comunitară în
vigoare pe perioada 2006-2008, nemaifiind beneficiar al SGP. În
177

Universitatea SPIRU HARET


această schemă SGP cuprinde trei acorduri pentru care preferinţele
vamale diferă în funcţie de regimul aplicat ţării beneficiare, respectiv:
1) regimul general SGP; 2) regimul special (SGP+) pentru încurajarea
dezvoltării durabile şi a bunei guvernări; 3) regimul special pentru
ţările mai puţin dezvoltate.
Totodată, România, ca membră a UE de la 1 ianuarie 2007, s-a
retras din două aranjamente încheiate între ţările în curs de dezvoltare,
din care făcea parte, respectiv, Protocolul celor 16 (P16) şi Sistemul
Global de Preferinţe Comerciale (SGPC).

3.4. Măsurile de apărare comercială


Instrumentele de apărare comercială ale UE, după cum s-a văzut
anterior, sunt: măsuri antidumping, măsuri antisubvenţie şi măsuri de
salvgardare.
Operatorii români trebuie să ştie că, începând cu 1 ianuarie 2007,
măsurile de apărare comercială în vigoare în ceea ce priveşte România
nu vor mai fi aplicabile şi viceversa, deoarece statele membre comu-
nitare formează o piaţă unică, iar în interiorul Uniunii Europene nu este
posibilă luarea de măsuri de apărare comercială între statele membre.
De la 1 ianuarie 2007, de asemenea, toate importurile din ţări
terţe în Uniunea Europeană, extinsă la 27 de state, deci incluzând şi
România, sunt supuse măsurilor de apărare comercială aflate în
vigoare în cadrul UE, aplicându-se în mod automat. Cât priveşte
măsurile de apărare comercială adoptate de România împotriva unor
ţări terţe, acestea vor înceta să se mai aplice.
Totodată, după 1 ianuarie 2007, investigaţiile de apărare comer-
cială în curs de desfăşurare în Uniunea Europeană continuă, cu excep-
ţia celor care au în vedere produsele de provenienţă din România.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2007, măsurile de apărare
comercială adoptate de ţări terţe împotriva UE pe ansamblu sunt
extinse şi asupra României, ca stat membru al UE, de către ţările
respective, conform legislaţiei acestora din urmă.
Operatorii economici din România trebuie să cunoască şi faptul
că, în conformitate cu reglementările comunitare, Comisia Europeană
iniţiază şi efectuează investigaţiile de apărare comercială pentru toate
ţările membre ale Uniunii Europene. Ghidul elaborat de Comisia
178

Universitatea SPIRU HARET


Europeană intitulat Opening Markets for European Exporters: The
Trade barriers regulation (TBR) este un instrument de acţiune, inclu-
siv pentru operatorii din România, împotriva barierelor comerciale
puse în aplicare de ţări terţe prin reglementări naţionale ale acestora,
care pot contraveni regulilor internaţionale convenite, în special celor
ale OMC.

3.5. Acordurile comerciale


preferenţiale încheiate de UE cu ţări terţe
Ansamblul de acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu
terţe ţări, după cum am văzut, prezintă o gamă largă de tipuri: acord
comercial preferenţial (denumit şi acord de comerţ liber), acord de
cooperare economică şi comercială (pe baza clauzei naţiunii celei mai
favorizate), inclusiv sub forma de acord de parteneriat şi cooperare, acord
de asociere, acord de stabilizare şi asociere, Sistemul de Preferinţe
Comerciale Autonome (având ca beneficiare ţările din Balcanii de vest),
Parteneriatul UE cu ţările mediteraneene, acorduri preferenţiale cu ţările
în curs de dezvoltare APC (Africa, Pacific, Caraibe), Acordul referitor la
Comerţ, Dezvoltare şi Cooperare cu Africa de Sud, Acorduri preferenţiale
cu ţările din America Latină (Mexic şi Chile).
România, din momentul aderării la UE, s-a retras din toate
acordurile pe care le încheiase anterior aderării la UE (spre exemplu,
acordurile de comerţ liber încheiate în plan bilateral cu Albania,
Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru şi Macedonia), precum şi
din Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA). La aceeaşi
dată, România s-a retras şi din Acordurile de Comerţ Liber încheiate
cu Israel şi Turcia, ţări din zona Euro-Mediteraneeană.
De la 1 ianuarie 2007, România, ca membru al UE, aplică toate
prevederile din acordurile comerciale preferenţiale încheiate de UE cu
ţări terţe extracomunitare.

3.6. Acordurile comerciale nepreferenţiale


încheiate de UE cu ţări terţe
UE a încheiat astfel de acorduri, după cum am arătat anterior, cu
ţări aflate pe toate continentele (Europa, America de Nord şi de Sud,
179

Universitatea SPIRU HARET


Asia şi Oceania) şi din câteva zone importante ale lumii (CSI şi
Orientul Mijlociu), inclusiv cu ţări din America centrală.
În contextul în care, la data de 1 ianuarie 2007, România a
aderat la UE şi aplică politica comercială comună faţă de ţări terţe, au
avut loc următoarele modificări faţă de fosta sa politică comercială
externă:
a) A încetat valabilitatea Acordului de Comerţ Liber dintre
România şi Republica Moldova;
b) România nu mai beneficiază de Sistemul Generalizat de Prefe-
rinţe Vamale (SGP), din partea unor state din CSI (exemplu, Federaţia
Rusă), care aplicau reduceri de taxe vamale la importul anumitor
produse originare din România;
c) România s-a retras din cadrul Sistemului Global de Preferinţe
Comerciale (SGPC), prin care ţara noastră acorda unora dintre statele
în curs de dezvoltare din Orientul Mijlociu reduceri de taxe vamale;
d) În raporturile cu R.P. Chineză, România va prelua politica
comercială comună a UE în ceea ce priveşte accesul pe piaţa comuni-
tară a produselor textile de origine chineză, respectiv, va aplica un
sistem de dublă supraveghere, având ca scop prevenirea eventualelor
perturbări ale pieţei de profil cauzate de nivelul ridicat al acestor tipuri
de importuri. Totodată, România se va alinia la eforturile UE menite
să asigure deschiderea pieţelor de profil chineze, în special în ceea ce
priveşte ponderea capitalului străin în sectoare precum construcţiile,
domeniul financiar-bancar, al asigurărilor, telecomunicaţiilor sau con-
strucţiilor de automobile şi facilitarea accesului la materiile prime ale
R. P. Chineze;
e) În ceea ce priveşte relaţiile comerciale cu India, România se
va alătura demersurilor întreprinse de UE în vederea simplificării
procedurilor de import aplicate în prezent de India, precum şi pentru
eliminarea unor serii de bariere netarifare în calea comerţului, în
special referitor la reglementările în domeniul standardizării, al certi-
ficatelor sanitar-veterinare şi fito-sanitare.
Tabelul 7 permite să cunoaştem amplitudinea modificării
cadrului juridic comercial extern al României, din momentul aderării
la 1 ianuarie 2007, respectiv al aplicării de către ţara noastră a politicii
comerciale comune a UE cu ţările din afara zonei UE.

180

Universitatea SPIRU HARET


Tabelul 7

Impactul aplicării politicii comerciale comune a UE,


de la 1 ianuarie 2007, în relaţiile comerciale ale României
cu ţările din afara zonei UE

EUROPA NECOMUNITARĂ
Albania Federaţia Rusă Macedonia Turkmenistan
Azerbaidjan Georgia Rep. Moldova Turcia
Croaţia Kazahstan Serbia Ucraina
AFRICA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU
Algeria Ghana Madagascar Siria
Angola Iordania Maroc Sudan
Arabia Saudită Iran Mauritius Swaziland
Benin Irak Mozambic Tanzania
Botswana Israel Namibia Togo
Burundi Kenya Nigeria Tunisia
Camerun Kuweit Qatar Uganda
Egipt Lesoto Rep. Africa de
Sud
Emiratele Arabe Liban Ruanda
Unite
Etiopia Libia Seychelles
AMERICA
Argentina Chile Mexic Uruguay
Brazilia Columbia Peru Venezuela
Canada Cuba SUA
ASIA-OCEANIA
Australia India Pakistan Vietnam
R.P.Chineză Indonezia Singapore
Coreea de Sud Japonia Sri Lanka
Filipine Malaysia Thailanda
Sursa: Ministerul Economiei şi Comerţului

3.7. Politicile sectoriale ale Uniunii Europene


În Tratatul de aderare se prevede faptul că UE va adapta
restricţiile cantitative la oţel şi cărbune în relaţia cu statele terţe, în
181

Universitatea SPIRU HARET


funcţie de importurile României şi Bulgariei. De asemenea, restricţiile
cantitative aplicate de UE importurilor de produse textile şi de
îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea României
şi Bulgariei la UE. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind
pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare, acestea
vor fi administrate ulterior de UE.
Dacă, până la sfârşitul perioadei de trei ani de la aderare, vor
apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic
sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu,
România poate solicita Comisiei Europene autorizaţia de a lua măsuri
de protecţie, utilizând clauza de salvgardare generală (economică),
pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector econo-
mic al Pieţei Comune. În aceleaşi circumstanţe, orice stat membru
actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri de protecţie.
Dacă, după primii trei ani de la aderare, România nu îşi înde-
plineşte angajamentele asumate în cadrul negocierilor, periclitând
astfel funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie
iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile
necesare utilizând clauza de salvgardare privind Piaţa internă, pentru
remedierea acestei situaţii.

3.7.1. Comerţul cu produse agricole


După aderarea României la UE, Comisia Europeană va proceda,
după caz, la o ajustare a anumitor contingente de import pentru
produsele agricole, ajustare necesară pentru a reflecta extinderea UE. În
acest context, România urmează să transmită Comisiei date/informaţii
privind fluxurile sale comerciale.

3.7.2. Comerţul cu produse textile


După aderarea la UE, România va acorda o atenţie deosebită
promovării intereselor proprii în cadrul Comitetului Textil al Comisiei
Europene (COMTEXT) şi în cadrul Comitetului 133- Textile al
Consiliului. De asemenea, Ghidul privind regimul importului de textile
în UE este aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2007. Acest Ghid
prezintă tabelul de concordanţă între sistemul de categorii de textile şi
codurile tarifare din Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene.
182

Universitatea SPIRU HARET


3.7.3. Comerţul cu produse siderurgice
La data aderării României la UE, a expirat Acordul de dublă
supraveghere ce fusese încheiat între România şi UE. Cât priveşte
acordurile bilaterale dintre UE şi Federaţia Rusă, Ucraina şi
Kazahstan, dacă ţările în cauză nu au aderat încă la OMC în anul
2006, urmează ca aceste acorduri să fie adaptate în contextul extinderii
UE. Negocierile de adaptare vor fi realizate de către Comisia
Europeană, României revenindu-i obligaţia de a furniza date statistice
privind comerţul cu produse siderurgice cu aceste ţări. De la 1 ianuarie
2007, România aplică, la fel ca şi celelalte state membre UE, Ghidul
privind regimul importului de produse siderurgice în UE.

3.8. Sprijinul acordat de UE, după aderarea României, pentru


accesul exportatorilor români pe pieţele din afara zonei UE
În primul rând, exportatorilor din România le sunt furnizate
informaţii gratuite din baza de date pentru accesul pe pieţele din
afara zonei UE (MADB) asupra condiţiilor de export şi investiţii în
terţe ţări. Astfel, utilizând Ghidul formalităţilor de import în diverse
ţări din afara zonei UE, exportatorii din România pot găsi tot ce le este
necesar privind procedurile de import şi documentele cerute pentru un
anumit produs pe baza codului tarifar armonizat (utilizat şi de ţara
noastră) sau pe baza descrierii produsului.
În al doilea rând, exportatorii din România pot folosi datele
statistice ale UE, bazate pe codul tarifar armonizat (utilizat şi de ţara
noastră) sau pe baza descrierii produsului.
În al treilea rând, exportatorii din România au acces la tariful
vamal de import al ţărilor din afara zonei UE, prin simpla introducere
a codului tarifar armonizat, putând obţine nivelul taxelor vamale
aplicate produsului exportat din România, ceea ce permite calcularea
costurilor de export.
În al patrulea rând, exportatorii din România pot accesa
studiile şi rapoartele UE privind accesul pe diverse pieţe din afara
zonei UE, pe criteriul geografic, sectoare sau domenii specifice.
În al cincilea rând, exportatorii din România, pentru identifi-
carea barierelor sectoriale netarifare, pot accesa informaţii specifice

183

Universitatea SPIRU HARET


despre condiţiile în care se pot realiza exporturi în ţările din afara
zonei UE, pe sectoare individualizate. În acest context, există un me-
canism de monitorizare sistematică, de către Comisia Europeană, a
plângerilor privind barierele comerciale netarifare practicate în ţările
terţe din afara zonei UE.
În al şaselea rând, exportatorii din România pot beneficia de un
sprijin direct din partea Comisiei Europene pentru a lupta împotriva
barierelor netarifare utilizate de ţări terţe din afara UE. Astfel, după o
analiză amănunţită a fiecărei bariere netarifare specifice, constând atât
într-o evaluare a influenţelor, cât şi a impactului economic, Comisia
stabileşte o strategie potrivită scopului de a elimina bariera respectivă,
prin folosirea următoarelor căi de acţiune:
– studierea reglementărilor privind barierele tarifare;
– utilizarea mecanismului de soluţionare a diferendelor din ca-
drul OMC;
– antamarea problemei barierelor netarifare în cursul negocie-
rilor privind admiterea ţărilor respective în OMC;
– utilizarea negocierilor privind extinderea UE;
– aplicarea acordurilor bilaterale existente;
– negocierea de noi acorduri de comerţ liber sau alte acorduri
specifice;
– organizarea de consultări comerciale.
În al şaptelea rând, aderarea României la UE oferă exportato-
rilor noştri şi instrumentele de politică comercială comună a UE în
rezolvarea problemelor cu care se confruntă, respectiv:
– contacte oficiale bilaterale;
– soluţionarea problemelor prin mecanismul de reglementare a
diferendelor în cadrul OMC;
– Comisia Europeană este deschisă pentru a primi plângeri,
cereri şi sugestii privind accesul pe terţe pieţe.
Pentru a beneficia de facilităţile menţionate, operatorii
economici din România interesaţi pot accesa următoarele adrese ale
Comisiei Europene:
• Furnizarea gratuită de informaţii şi date:
– baza de date (MADB): http://mkaccdb.eu.int
– date statistice: http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/statistical_
form.htm
184

Universitatea SPIRU HARET


– tarif vamal
– http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/datasetPreviewApubli.htm?
datacat_id=AT&from=publi
• Furnizarea gratuită de studii: http://mkaccdb.eu.int/cgi-bin/stb/
study/consult/study.pl
• Sprijin direct acordat exportatorilor pentru eliminarea
barierelor netarifare din terţe ţări:
– http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/barriers_fromPubli.htm (baza
de date bariere)
– http://mkaccdb.eu.int/sps/index.html
• Formularea şi susţinerea unei politici comerciale comune de
apărare a intereselor exportatorilor din UE
– http://europa.eu.int/comm/trade/

185

Universitatea SPIRU HARET


D. BAZE DE DATE ONLINE UTILE OPERATORILOR
ECONOMICI DIN ROMÂNIA

În cadrul Comisiei Europene, DG TAXUD (Impozite şi Uniune


Vamală) şi DG Comerţ au pus în funcţiune o serie de baze de date on
line care se adresează operatorilor economici interesaţi de măsurile în
vigoare la importul/exportul în/din UE
Pentru România, de la data aderării la UE, aceste baze de date
sunt utile atât operatorilor economici, cât şi autorităţilor naţionale cu
responsabilităţi în domeniu;
Aceste baze de date pot fi accesate:
1. Pe site-ul DG TAXUD (Impozite şi Uniune Vamală):
a) Online customs tariff database – TARIC – unde se regăsesc
toate măsurile aplicate la importul şi exportul în/din UE: nivelul
taxelor vamale, legislaţie comercială etc. (Această bază de date este
folosită, de asemenea, de către administraţiile vamale ale statelor
membre UE pentru realizarea operaţiunilor de vămuire, fiind totodată
un instrument de colectare a datelor statistice în vederea supravegherii
importurilor sau exporturilor).
Măsurile sunt grupate astfel: măsuri tarifare (taxe vamale);
suspendări de taxe vamale, cote tarifare şi preferinţe tarifare; măsuri
luate în cadrul politicii agricole comune (PAC); componente agricole,
taxe vamale adiţionale legate de conţinutul în zahăr sau făină; taxe
compensatorii (countervailing charges) şi restituiri la export; măsuri
comerciale: măsuri antidumping şi antisubvenţie; măsuri de salvgar-
dare; măsuri de restricţionare (interziceri ale importului şi exportului,
restricţii la import sau export, limite cantitative).
http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/tarho
me.htm
b) Binding Tariff Information – EBTI – instrument pentru
oferirea de asistenţă operatorilor economici în obţinerea de informaţii
privind clasificarea tarifară corectă a mărfurilor care urmează a fi
importate sau exportate. Informaţiile se obţin în urma unei cereri
adresate autoritatăţilor vamale dintr-un stat membru şi sunt valabile pe
întreg teritoriul Uniunii Europene, indiferent de statul membru care
furnizează informaţia.
186

Universitatea SPIRU HARET


http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/ebticau.htm
c) Quotas & ceilings – EUROPA – bază de date utilizată pentru
administrarea contingentelor tarifare preferenţiale (care se realizează
de către DG TAXUD). Ea indică balanţa pentru fiecare contingent la
momentul activării (datele se actualizează la sfârşitul fiecărei zi
lucrătoare), precum şi pentru anii anteriori.
http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/qotcau.htm
d) Autonomous Tariff Suspensions – informaţii privind
suspendările tarifare autonome pot fi obţinute consultând site-ul:
http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/sushome.htm
e) European Customs Inventory of Chemical Substances –
ECICS – ghid utilizat pentru clasificarea produselor chimice în
nomenclatorul combinat. ECICS listează circa 35400 de denumiri de
produse chimice (28600 substanţe chimice) în 11 limbi comunitare,
împreună cu clasificarea acestora în nomenclatorul combinat.
http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/ecicau.htm
f) Tranzitul de mărfuri – Informaţii pot fi obţinute consultând
site-ul:
http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/dds/en/csrdhome.htm
2. Pe site-ul DG Comerţ:
a) The Export Helpdesk – bază de date, vizând facilitarea
comerţului, care oferă online informaţii privind accesul pe piaţa UE a
produselor originare din ţările în curs de dezvoltare. Ea furnizează in-
formaţii privind cerinţele de import, regimurile preferenţiale (aplica-
te/acordate ţărilor în curs de dezvoltare), date statistice, „link-uri”
către autorităţi şi organizaţii cu atribuţii în promovarea comerţului,
informaţii privind companiile din UE etc.
http://export-help.cec.eu.int/
b) Market Access Database este un instrument operaţional al
UE care oferă exportatorilor din UE informaţii referitoare la accesul
pe terţe pieţe (condiţii de acces, nivelul taxelor vamale, formalităţi de
vămuire, obstacole întâmpinate la importul pe terţe pieţe, condiţii
investiţionale, diferite studii şi analize, date statistice).
http://mkaccdb.eu.int/mkaccdb2/indexPubli.htm

187

Universitatea SPIRU HARET


3. Pe site-ul Uniunii Europene
a) Informaţii suplimentare în legătură cu libera circulaţie a
mărfurilor se pot obţine pe site-urile Uniunii Europene:
™Principiul recunoaşterii reciproce a circulaţiei libere a mărfu-
rilor: http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/goods/mutrec.htm
™Restricţii, statistici, scheme specifice, reguli generale privind
siguranţa produselor şi armonizarea tehnică în cadrul uniunii şi cu
statele candidate: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s07000.htm
™Sistemul de rezolvare a problemelor legate de piaţa unică şi
adresele centrelor naţionale: http://europa.eu.int/comm/internal_market/
solvit/
™Cooperarea între statele membre pentru protecţia consuma-
torului: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l32047.htm
™Asistenţă telefonică şi online: http://europa.eu.int/europedirect/
index_en.htm
b) Informaţii suplimentare în legătură cu libera circulaţie a
serviciilor se pot obţine de pe site-urile Uniunii Europene:
♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70002.htm
♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/services/index_en.htm
c) Informaţii suplimentare privind libera circulaţie:
♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70001.htm
♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/capital/index_en.htm
d) Informaţii suplimentare privind:
♦ cadrul juridic al e-comerţ în UE:
- http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l24204.htm
- http://europa.eu.int/comm/internal_market/e-
commerce/related- documents_en.htm
♦ cadrul juridic al e-comerţ în România:
- http://www.mcti.ro
e) Informaţii suplimentare privind legea companiilor:
♦ http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s09000.htm
♦ http://europa.eu.int/comm/internal_market/company/index_en
.htm
f) Informaţii suplimentare privind:
♦ legislaţia UE în domeniul achiziţiilor publice, achiziţiilor
publice electronice, studiilor şi rapoartelor:
188

Universitatea SPIRU HARET


http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/publicprocurement/in
dex_en.htm
♦ sistemul de achiziţii publice în România: http://www.e-
licitatie.ro/Public/Common/Content.aspx?f=PublicHomePage
g) Informaţii suplimentare referitoare la:
♦ Copyright (dreptul de autor): http://www.europa.eu.int/comm/
internal_market/copyright/index_en.htm
♦ Acquis-ul comunitar privind copyrightul:
www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/documents/
documents_en.htm#directives
♦ Directiva privind dreptul de proprietate intelectuală în
societatea informaţională: http://www.europa.eu.int/comm/internal
_market/copyright/copyright-infso/copyright-infso_en.htm
♦ Dreptul de proprietate industrială:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/indprop/index_
en.htm

189

Universitatea SPIRU HARET


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Aldea, Victor, Botez, Octavian, Gh., Aderarea României la Uniunea


Europeană şi implicaţiile sale asupra comerţului exterior, Editura
AGER, Economistul, Bucureşti, 2005
Botez, Octavian, Gh., Militaru, Mădălina, Politica comercială externă a
României, Note de curs, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2005
Botez, Octavian, Gh., Politica comercială externă, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2007
Botez, Octavian, Gh., Militaru, Mădălina, Comerţul internaţional şi comerţul
exterior al României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2006
Constantinescu, Adrian, Organizaţia Mondială a Comerţului, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1996
Cerchez, Octavia, Acorduri comerciale preferenţiale încheiate de UE cu ţări
terţe şi Acorduri comerciale nepreferenţiale încheiate de UE cu ţări
terţe, contribuţie la materialul Politica comercială comună a Uniunii
Europene, elaborat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului pe
site-ul www.minind.ro
Miron, Dumitru, Integrarea economică regională, Editura Sylvi, Bucureşti,
2000
Moisuc, Constantin (coordonator), Finanţe şi plăţi internaţionale, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
Sută, Nicolae, Sută-Selejan, Sultana, Comerţul internaţional şi politici
comerciale contemporane, volumul I, Editura Economică, Bucureşti,
2003
Sută, Nicolae (coordonator), Integrarea economică europeană, Editura
Economică, Bucureşti, 1999
*** Ghidul de utilizare a tarifului vamal de import al României din anii 2001
şi 2006, publicat de Ministerul Economiei şi Comerţului
*** Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României privind sistemul de
susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat
nr. 120/2002
190

Universitatea SPIRU HARET


*** Acordul European de asociere a României la Uniunea Europeană,
publicat în „Monitorul Oficial”, aprilie 1993
*** Textul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pe site-
ul Ministerului Integrării Europene, www.mie.ro
*** Site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului www.minind.ro, rubrica
Comerţ exterior
*** Site-ul Uniunii Europene, www.europa.eu.int, rubrica External Trade
*** Site-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor din România, www.customs.ro
*** Site-ul Centrului Român de Promovarea Comerţului, www.traderom.ro

191

Universitatea SPIRU HARET


Redactor: Constantin FLOREA
Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE
Coperta: Cornelia PRODAN

Bun de tipar: 6.03.2007; Coli de tipar: 12


Format: 16/70x100

Editura Fundaţiei România de Mâine


Bulevardul Timişoara, nr. 58, sectorul 6;
www.SpiruHaret.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

192

Universitatea SPIRU HARET

You might also like