ION

Dragei mele Fanny

L.R.

CAPITOLUL I
NCEPUTUL
Din soseaua ce vine de la Crlibaba, ntovarasind Somesul ba
n dreapta, ba n stnga pna la Cluj si chiar mai departe, se
desprinde un drum alb, mai sus de Armadia, trece rul peste
podul batrn de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca
satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde n cealalta
sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea
Br-gaului.
Lasnd Jidovita, drumul urca nti anevoe pna ce-si face loc
printre dealurile strmtorate, pe urma nsa nainteaza vesel,
neted, mai ascunzndu-se printre fagii tineri ai Padurii
Domnesti, mai poposind putin la Cismeaua Mortului, unde
picura vesnic apa de izvor racoritoare, apoi coteste brusc pe
subt Rpele Dracului, ca sa dea buzna n Pripasul pitit ntr-o
scrntitura de coline.
La marginea satului te ntmpina din stnga o cruce strmba
pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o
cununita de flori vestede agatata de picioare. Sufla o adiere
usoara si Hristos si tremura jalnic trupul de tinichea ruginita
pe lemnul mncat de carii si nnegrit de vremuri.
Satul parca e mort. Zapuseala ce pluteste n vazduh tese o
tacere nabu-sitoare. Doar n rastimpuri fsie alene frunzele
adormite prin copaci. Un
fuior de fum albastriu se cazneste sa se nalte dintre crengile
pomilor, se balabaneste putin ca o matahala ametita si se
pravalc peste gradinile prafuite, nvaluindu-le ntr-o ceata
cenusie.
n mijlocul drumului picoteste cinele nvatatorului Zaharia
Herdelea, cu ochii ntredeschisi, suflnd greu. O pisica alba ca
laptele vine n vrful picioarelor, ferindu-se sa nu-si
murdareasca labele prin praful ulitei, zareste cinele, sta putin
pe gnduri, apoi si iuteste pasii si se furiseaza n livada
ngradita cu nuiele, peste drum.
Casa nvatatorului este cea dinti, taiata adnc n coasta unei
coline, ncinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua
ferestre care se uita tocmai n inima satului, cercetatoare si
dojenitoare. Pe prichiciul pridvorului, n dreptul usii, unde se
spala dimineata nvatatorul, iar dupa amiazi, cnd a ispravit
treburile casei, dna Herdelea, strajuieste o ulcica verzue de lut.
In ograda, ntre doi meri tineri, e ntinsa vesnic sfoara pe care
acuma atrna niste camasi femeesti de stamba. n umbra
camasilor, n nisipul fierbinte se scalda cteva gaini, pazite de
un cocos mic cu creasta nsngerata.
Drumul trece peste prul Doamnei lasnd n stnga casa lui
Alexandru Pop-Glanetasu. Usa e nchisa cu zavorul; coperisul
de pae parca e un cap de balaur; peretii spoiti de curnd deabia
se vad prin sparturile gardului.
Pe urma vine casa lui Macedon Cercetasu, pe urma casa
primarului Florea Tancu, pe urma altele... ntr-o curte mare
rumega, culcate, doua vaci unguresti, iar o baba sade pe
prispa, ca o scoaba, prajindu-se la soare nemiscata, parc-ar fi
de lemn...
Caldura picura mereu, din cer, ti usuca podul gurii, te
sugruma. n dreapta si n stnga casele privesc sfioase din
dosul gardurilor vii, acoperin-du-si fetele subt stresinile stirbite
de ploi si de vite.
Acum un dulau latos, cu limba spnzurata, se apropie n trap
lenes, fara tinta. Din sant, dintre buruenile caruntite de colb, se
repede un catel murdar, cu coada n vnt. Latosul nu-l ia n
seama ca si cnd i-ar fi lene sa se opreasca. Numai cnd cellalt
se ncapatneaza sa-l miroase, i arata niste colti amenintatori,
urmndu-si nsa calea cu demnitatea cuvenita. Catelul se
opreste nedumerii, se uita putin n urma dulaului, apoi se
ntoarce n buruiene unde se aude ndata un rontait caznit si
flamnd...
Deabia la crciuma lui Avrum ncepe sa se simta ca satul
traieste. Pe prispa doi tarani ngndurati ofteaza rar cu o sticla
de rachiu la mijloc. Din departare patrund pna aici sunete de
viori si chiuituri...
Dumineca. Satul e la hora. Si hora e pe ulita din dos, la
Todosia, vaduva lui Maxim Oprea.
Casa vadanei este chiar peste drum de bisericuta veche,
pleostita si darapanata. Vaduvia-i saracie lucie. Femeia a dat
din rau n mai rau. Ce agoniseste un cap de barbat ntr-o viata
ntreaga, o muiere nepriceputa prapadeste ntr-un an de zile, si
mai putin. Cnd a mpreunat Maxim minile pe piept, n ograda
erau clai de fn, n cele doua grajduri nu mai ncapeau vitele,
n sura si subt sopron n-aveau loc carele. Se vedea de departe
belsugul... Acuma ograda-i goala batatura, iar n grajduri rage
a pustiu o nchipuire de vaca stearpa si vesnic flamnda.
Hora e n toi... Locul geme de oameni... Nucii batrni de lnga
sura tin umbra. Doar cteva pete albe de raze razbesc printre
frunze gdilnd fetele aprinse de veselie. Zaduful atta
sngele lumii. Peste Magura Cocorilor atrna soarele ngalbenit
de necaz ca mai are o postata buna pna la sfintit.
Cei trei lautari cnta lnga sopron sa-si rupa arcusurile.
Briceag, cu piciorul pe o buturuga, cu cotul stng pe genunche,
cu obrazul culcat pe vioara, cu ochii nchisi, si sfrie degetele
pe strune si cntecul salta aprig, nfocat. Holbea e chior si are
un picior mai scurt, iar la vioara numai trei coarde, dar
secondeaza cu aceeasi patima cu care Gvan, un tigan urt si ,
negru ca un harap, apasa cu arcul pe strunele gordunii. Din
cnd n cnd Briceag se opreste sa-si acordeze vioara. Holbea
si Gvan atunci si ndoiesc mestesugul ca sa pastreze masura.
Apoi Briceag rencepe mai aprins, strm-bndu-se uneori la
Holbea, alteori la Gvan, cu deosebire cnd schimba melodia.
Subt tropotele jucatorilor se hurduca pamntul. Zecile de
perechi bat irArdeleana" cu atta pasiune ca potcoavele
flacailor scapara scntei, poalele fetelor se bolbocesc, iar
colbul de pe jos se nvltoreste, se aseaza n straturi groase pe
fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de
multumire. Cu ct Briceag iuteste cntecul, cu att flacaii se
ndrjesc, si nfloresc jocul, trec fetele pe subt mna, le dau
drumul sa se nvrteasca singure, topaie pe loc ridicnd talpile,
si ciocnesc zgomotos calciele, si pleznesc tureacii cizmelor
cu palmele nadusite... Glasurile se neaca n nourul de praf ce-i
mbratiseaza pe toti... Rareori ncepe vreunul mai poznas cte
o chiuitura, n tactul svapaiat al jocului, cu ochii pe dos, cu
gtul ragusit. Dar dupa doua-trei versuri o sfrseste ntr-un iuit
aspru, istovit. Apoi dansul urmeaza tacut, din ce n ce parca
mai salbatec. Flacaii si ncolacesc bratele mereu
mai strns pe dupa mijlocul fetelor. Snii acestora tremura sub
iile albe si se ating din cnd n cnd de pieptul flacailor,
turburndu-le ochii si inima. Nu schimba nici o vorba. Nici nu
se privesc. Doar pe buze flfie zmbete placute
si fugare...
Jocul tine de vreun ceas, fara ntrerupere, si tinerii nu se mai
satura. De doua ori Briceag, cu crcei n degete, a ncercat sa
se opreasca si, de amndoua orile, flacaii s-au napustit la el
urlnd desperati, cu priviri amenintatoare si rugatoare.
- Zi, tigane! Mai zi, cioara!...
Toate perechile se mbulzesc n jurul lautarilor, se ciocnesc, se
izbesc cu coatele goale. Ctiva baietandri, ngaduiti de curnd
la hora, ametiti de atta nvrteala, se clatina de ici-colo
deabia mai tinndu-se n picioare, spre marea rusine a fetelor
cu care joaca. Vreo trei perechi s-au retras n sura, mai la larg,
unde nsa praful se urca pna-n capriori, des de sa-l tai cu
cutitul... La ctiva pasi de plcul jucatorilor stau fetele care au
ramas nepoftite, privind cu jind, soptindu-si uneori cine stie ce
si izbucnind n rsete silite. La urechi si n cosite au si ele
buchetele de vzdoage pestrite si n mna cte un ghiveci mai
marisor pe care sa-l daruiasca flacaului cutare sa-l puna n
palarie. Printre fete se mai rataceste si cte-o nevasta tnara,
cu naframa de matase n cap, gata sa intre n hora daca s-ar
ntmpla sa-i vie chef barbatului ei sa joace. Mai laoparte
mamele si babele, gramada, forfotesc de necazuri si-si admira
odraslele. Copii neastmparati alearga printre femei si chiar
prin hora, fura florile fetelor si se bucura cnd victimele i
ocaresc sau se nfurie. Vreo ctiva mai ndraciti se lasa pe vine
aproape de jucatori uitndu-se cu mare bagare de seama la
poalele fetelor, iar cnd poalele zboara mai tare, dezvelind
picioarele goale mai sus de genunchi, se ntreaba repede:
- Ai vazul?
- Vazut. Da' tu?
- Si eu.
Si apoi urmeaza sa pndeasca poalele pna ce vre-o baba
indignata i ia la goana, cecace nu-i opreste ca peste cteva
minute sa renceapa...
Barbatii se tin mai pe departe, pe lnga casa, pe la poarta,
grupuri-grupuri, vorbind de treburile obstesti, aruncnd rareori
cte-o privire spre tineretul dimprejurul lautarilor.
Primarul, cu mustati albe rasucite tinereste, cu niste ochi
albastri mari si blajini, cauta sa-si pastreze demnitatea
apasnd vorbele si nsotindu-le cu gesturi energice, n mijlocul
unui plc de batrni fruntasi. Stefan Hotnog, un chiabur cu
burta umflata ce si-o mngie ntr-una parca ar avea junghiuri,
gaseste fel de fel de clenciuri primarului numai ca sa arate
celorlalti ca el de
10
nimeni nu se sinchiseste. ntre dnsii Trifon Tataru, mititel, cu
parul galbui si glasul subtire, se uita cnd la unul cnd la altul,
nfricosat parca sa nu se ncaiere, fiindca amndoi i sunt rude,
cam de departe, nici vorba. Pe-alaturi, ca un cine la usa
bucatariei, trage cu urechea Alexandru Glanetasu, dornic sa se
amestece n vorba, sfiindu-se totusi sa se vre ntre bogatasi.
Pe prispa stapneste Simion Butunoiu care acum vreo douazeci
de ani a fost nvatator n sat, iar azi mannca o pensie de cinci
zloti pe luna si munceste la pamnt mai abitir ca un flacau.
mprejurul lui s-au adunat Macedon Cercetasu cu straja Cosma
Ciocanas, cu Simion Lungu, cu Toader Burlacu, cu Stefan Ilina
si cu altii, ascultnd cu evlavie palavrele dascalului, auzite si
rasauzite. Din cnd n cnd Simion Butunoiu stranuta att de
zgomotos ca toate femeile se ntorc spaimntate, sau se
porneste pe tusa lui obisnuita cu care de multe ori scoala
noaptea tot satul din somn. Macedon asteapta cuviincios pna
ce ispraveste dascalul cu tusa, apoi ia din fereastra o sticla cu
rachiu, nchina foarte ceremonios, trage o dusca zdravana si
trece bautura batrnului care mormaie scurt sa ne tie
Dumnezeu pe toti" si pune grliciul la gura. Sticla pe urma
umbla din mna n mna. Macedon e cam cherchelit si
comanda militareste tuturor sa bea:
- Forvert, Simioane! Vaitar, Cosma!... Vaitar, vaitar!...
A facut oastea doisprezece ani, i-a fost draga foc si, cnd e
beat, s-acuma numai n comenzi nemtesti se cearta cu
nevasta-sa. Altminteri nsa are o inima de ceara si n douazeci
si opt de ani nu si-a batut muierea niciodata; mai curnd
Floarea s-a ntmplat sa-l mustruluiasca.
Sticla ajunge la Toader Burlacu goala.
- Goala, ai? rde Macedon ncntat. Goala?... Halt!... Haptac!...
Unde esti caprar de zi?... Forvert!...
Un copil de vreo zece ani sare drept n picioare pe prispa si
striga rznd: -Hir!
- Nu rde la front, magarule! se rasteste Macedon. Na sticla si
da fuga la cantina la Avrum sa-ti mai dea o portie pentru
mine!... nteles, caprar?
Caprarul nsa refuza ordinul, raspunznd repede:
- A zis jupanul ca nu-ti mai da fara bani, bade Macedoane, nici
sa nu ma mai trimiti, ca-i degeaba...
Macedon si salta putin mustata, ncrunta din sprncene
privind aspru la copil, apoi se aseaza pe prispa clatinnd din
cap si oftnd.
- Ehei, unde-i vremea cnd eram eu straja-mester!... Atunci sa
fi poftit jupanul sa nu-mi dea, ca-i aratam eu supunere...
11
Mai boscorodeste ceva, pe urma nceteaza si se uita ursuz la
nevasta-sa care are bani, dar nu-i da si care taifasuieste cu alte
femei fara sa se sinchiseasca de comenzile lui...
Tocmai atunci se traste pe poarta, printre picioarele
oamenilor, Savista, oloaga satului. E vara cu fata cea mai
frumoasa din Pripas, cu Florica, si ceva neam cu nevasta lui
Trifon Tataru. Are picioarele ncrcite din nastere, iar bratele
lungi si osoase ca niste cangi anume spre a-si tr schilozenia,
si o gura enorma cu buzele alburii de sub care se ntind gingiile
mbaiate, cu colti de dinti galbeni, rari si lungi. Trifon Tataru o
tine pe lnga casa, sa-i vada de copii. Cnd e vreme buna apoi
Savista sade n poarta, se ciorovaieste cu toti copiii din sat si
primeste pomana trecatorilor milosi... Vine cu galagie mare.
Ggie ceva cu glasul ei aspru, speriat. N-o baga n seama
nimeni. Doar Trifon face un semn nevestei, care se apropie
repede, suparata:
- Da acasa nu puteai sta, mai femeie? Zau parca te mannca
talpile... Lasi tu ograda pustie pe vremea asta... Si nici barem
slugile nu-s la ndemna... Ce vrei? Ai? Spune ce vrei, Savisto?
Oloaga facuse doua ceasuri din ulita cea mare, unde statea
Trifon, pna aici. ncepe sa blbie foarte grabita si cu
importanta, nsotindu-si sfortarile cu niste gesturi desperate si
nepricepute.
- Ce face? zice Maria lui Trifon, care se sileste sa ghiceasca ce
spune. S-a batut Vasile Baciu... cu Avrum?... Cu Florea
Caruntu?... Ei, s-apoi? Ce-ti pasa tie, femeia lui Dumnezeu? Si
pentru asta ai venit tu atta cale? Vai de mine, ca esti mai rea
ca copiii cei fara minte... Uite ce ti-ai facut poalele? Si numai
azi te-am primenit... Of, bata-te...
Savista urla ceva ce vrea sa nsemne ca ei nu-i pasa de poale,
si pe urma se porneste brusc pe un rs prostesc de bucurie.
- Cum ai zis?... Cine-i beat?... Vasile Baciu... Parca azi s-a
mbatat nti...
Maria o lasa rusinata si se ntoarce ntre femei. Oloaga se
trie n
mijlocul fetelor, se framnta sa-si faca loc si priveste apoi cu
mare placere la
hora. Are douazeci si cinci de ani si tremura de fericire cnd
aude lautarii
ori cnd vede vreo petrecere...
Savista n-are parte sa se desfete multa vreme. Pna sa se
aseze bine, pna sa se certe cu fetele pentru un loc mai bun,
jocul nceteaza. Briceag, asudat si istovit, ncheie nvrtita cu o
apasare zdravana de arcus nct i si plezneste
12
o struna la vioara. Ion, feciorul Glanetasului, tinnd de bru pe
Ana lui Vasile Baciu, se repede la lautari rugndu-i:
- Mai zi, ma Briceag... numai un pic, auzi? Un picut de tot,
tigane! Alti flacai striga poruncitor:
- Trage, tigane! Ce te codesti?... De ce te platim, cioara
dracului? Briceag arunca o privire dispretuitoare spre cei ce-l
ocaresc, iar lui Ion
i raspunde convingator, aratndu-i vioara:
- Nu mai pot, Ionica... Zau, nu mai pot... Crede-ma!... Mi-au
amortit degetele... Pe urma si struna mi s-a rupt.
- Un pic, omule, nu ntelegi? staruie flacaul.
Tiganul nsa se nfurie brusc, ntoarce spatele, trnteste vioara
n bratele lui Holbea si ncepe sa blesteme catranit:
- Fire-ar ale dracului toate ceterele din lume, pleznire-ar acolo
unde-o fi cine m-a nvatat sa tin arcusul... Ca io-i spun cu
frumosul ca nu pot si el ma omoara sa mai zic... Dare-ar
Dumnezeu sa trazneasca toate jocurile cu pe cine le-a
nascocit...
Ion asculta cteva clipe mirat cum njura Briceag. Apoi deodata
se ncinge ca focul si izbucneste ragusit:
- Ho, cioara, fi-ti-ar neamul de rs, ho!... Si nchide pliscul ca te
pocnesc de-ti sar maselele tocmai n curtea bisericii!...
Briceag a mai patit-o cu Ion; tace. Numai dupa ce flacaul se
ndeparteaza bodoganind, ncepe iar sa se necajeasca cu
ceilalti lautari, pe tiganeste.
Flacaii mbratiseaza pe fete, multumindu-le pentru joc. Fetele
se zbat n bratele lor si soptesc cu sfiala si cu placere:
- Multumim...
Ion strnge la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar mai
prelung.
- Da-mi drumul, Ionica! murmura fata usor, cu multumire n
glas.
- Sa vii, Anuto... stii tu unde! zice Ion domol.
Ana nu raspunde, privirea ei nsa luceste de bucurie. Se
zmuceste sa scape din mbratisare, soptind ntruna moale:
- Da-mi drumul Ionica... zau, da-mi drumul!...
Flacaul o trage mai aproape, cu un zmbet aprins, o apuca cu
o mna de tte si i le strnge ca pe doua mere, nct Ana
ssie de durere.
- Sa nu cumva sa nu vii! repeta Ion nfingnd n ochii ei o
privire poruncitoare si lacoma.
Ana fuge glont la fete, mbujorata si scuturndu-si poalele de
praf. Apoi potolindu-si sufletul, spune Margaretei lui Cosma
Ciocanas, o fiinta ursuza, voinica, cu picioare ct donitele, cu
brate barbatesti si cu o fata osoasa roscata:
13
- Si Ionica... mereu... zau asa...
Dar, ncurcndu-se, schimba repede vorba:
- Vai de mine ce caldura... toata m-am facut o aparaie...
Margareta nu jucase si-i era necaz pe fetele care au avut
noroc. Nu
raspunse nimic Anei, ci urma sa priveasca cu jind spre ceata
flacailor care nchinau cu rachiu sau aprindeau tigari; parea
ngrijorata rau sa nu se ntmple s-o pofteasca la joc cineva si
ea sa nu bage de seama...
Ion urmari din ochi pe Ana cteva clipe. Avea ceva straniu n
privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut. Tot atunci
zari mai alaturi si pe Florica, fata vadanei lui Maxim Oprea, cu
care se tinuse pna acuma, putin posomorta, dar mai
frumoasa ca oricnd. Flacaul clipi aspru, ca si cnd ar fi vrut
sa-si alunge un gnd din creieri, si striga la un baietel:
- Adusesi, bre?
- Adus, bade Ionica - facu copilul cu importanta. Am dat-o lelii
Zanobiei,
s-o tie...
Si, n vreme ce Ion se duse spre grupul unde era mama-sa,
baietelul urma:
- L-a facut tare jupanul, bade, s-a pus zece bucatele de zahar,
de zice ca-i
mai bun ca mierea...
Zenobia, cu sticla de rachiu n mna, se plngea Todosiei,
vadanei, de un afurisit de junghiu care o taia prin sale de
cteva zile si nu-i mai trecea.
- Ia da sticla ceea, mama! zise Ion scurt si nghiti ndata o
dusca zdravana.
Da d-ta bei o leaca?
- Lasa-ma pe mine n plata lui Dumnezeu ca doar nu-s
nsarcinata -raspunse Zenobia lund totusi sticla si tragnd o
gura. Aoleu, da stiu ca-i bun... Vezi numai, dragul mamii, sa nu
bei mult ca ti se suie la cap si cine stie ce pozna ti-o veni sa
faci... Omul la betie sa-l fereasca Dumnezeu...
Ion i lua sticla si-i ntoarse spatele fara sa-i mai asculte
sfaturile.
Copilul ramasese pironit locului, cu ochii pofticiosi la rachiu.
Cnd se ndeparta flacaul, avu parca o suparare. Dar i trecu
repede si, sterpelind ntr-o clipire un ghivecel de flori din mna
Margaretei, o zbughi ca sageata, urmat de blestemele aprige
ale fetei care astepta mereu s-o cheme cineva la joc...
Ion trecu ncet prleazul de lnga grajd, ntorcnd capul spre
Ana care nu-l scapa deloc din ochi si care, peste cteva clipe, l
urma cu pasi grabiti, rosa ca focul de rusine, nchipuindu-si ca
toata lumea o pndeste.
14
n dosul surii era o livada marisoara, presarata cu pomi, taiata
n doua de o carare ce cobora pna la Grla Popii si se oprea
chiar n spatele crciumii lui Avrum. Fnul cosit de curnd,
adunat n cteva claite proptite cu pari, umplea vazduhul cu un
miros mbatator.
Ion merse pe carare doi-trei pasi, apoi coti n stnga si se
aseza sub un nuc batrn si scorburos, pe o radacina ncovoiata
ca un jilt. Fata sosi tremurnd de emotie, dar cu o stralucire
bucuroasa n ochi.
- Aici erai? murmura Ana asezndu-se repede, fara sa se uite la
dnsul.
- Ca parca-i mai bine aici - facu flacaul ncet; apoi ndata ridica
sticla: Sa traim, Anuto!
- Sa traiesti Ioane! raspunse ea privind nelinistita spre carare,
pe unde treceau mereu oameni, care la crciuma, care napoi.
- Bea si tu, Anuto, ca pentru tine l-am luat si l-am facut dulce
ca gura ta!
- Despre mine poate sa sece rachiul - zise fata, mai potolita.
Mi-e sila si cnd i simt mirosul, ca taica nu mai lasa sa treaca
nici o ziulica fara bautura si fara betie... Nu stiu, zau, ce s-o
mai alege de noi.
- Apoi asa bea omul la suparare - zise Ion, adaognd pe urma
cu alt glas: Bea, Anuto... Mi-a casunat si mie asa odata...
Ana si nmuie buzele n rachiu, se strmba si dadu repede
sticla napoi, tusind si rznd:
- Avai de mine... nu pot... parca-i otrava...
- Ba-i bun - zise Ion ducnd iarasi sticla la gura...
Tacura amndoi un rastimp, fara sa se priveasca. Apoi flacaul
si trecu bratul pe dupa mijlocul ei si ofta:
- Hei, Anuto, mult aleanu-i n inima mea!
Fata Anei, lunguiata, arsa de soare, cu o ntiparire de suferinte,
se posomori.
- Ce ndur eu, sa fereasca Dumnezeu pe toata lumea - gemu
dnsa. Acu tata si-a pus n gnd sa ma marite cu George-a-
Tomii si o tine mortis cu George. Si, Doamne, greu ti mai vine
sa taci si sa nghiti cnd nu ti-i drag omul...
Ion se uita lung la buzele ei subtiri care se miscau usor
dezvelindu-i dintii cu strungulite, albi ca laptele, si gingiile
trandafirii de deasupra. Stia dnsul ca Vasile Baciu e ntr-o
ureche si ca de-o apuca hais, apoi hais o tine sa stie de bine ca
da cu carul prin toate santurile. Dar tocmai aceasta l ntarta
si pe el.
Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama
bine^daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de cte ori o vedea
sau si amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta n
suflet rsul ei cald, buzele ei pline si umede,
15
obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de
primavara. Dar Florica era mai saraca dect dnsul, iar Ana
avea locuri si case si vite multe... i asculta glasul plngator si-l
cuprindea mila, n acelasi timp nsa se gndea la Florica. Apoi
deodata tresari, o strnse la piept si, fara sa rosteasca vre-o
vorba, o saruta lung pe buze. Fata cuprinse cu bratele gtul lui
Ion, molesita si aprinsa, si inima-i batea att de navalnic nct
el o auzea.
- Noroc, noroc, Ioane! striga atunci un glas aspru pe carare.
Flacaul ridica ochii furios si vazu pe Ilie Onu care, ntorcndu- se
de la crciuma cu o sticla de rachiu, rdea gros si batjocoritor.
- Du-te-n... Doamne iarta-ma - ssi Ion ncruntat.
Ilie Onu ajunse la sura si se facu nevazut. Era frate de cruce cu
George al Tomii si unde putea sa-i faca rau lui Ion, i facea,
fiindca odata, la o nunta, l umpluse de snge ca sa-l
mblnzeasca.
Ion ncepu sa suduie si sa se catraneasca, dar ntlnind ochii
caprui nlacrimati de fericire si de teama ai Anei, se potoli...
Ilie aducea rachiul pentru George care se silea din rasputeri sa
nvete pe Briceag un cntec nou ce-l auzise de la lautarii din
Bistrita la un chef al doctorului Filipoiu, la beraria cea mare din
Armadia. Briceag, cu ochii tinta la buzele flacaului care fluiera
melodia, tria nesigur cu arcusul pe strune; Holbea
credincios, ncerca si el sa secondeze. George se umfla,
nchidea putin ochii si fluiera din ce n ce mai aprig, caci
mprejurul lor se adunase un plc de flacai care-l priveau cu
admiratie.
- Ei, acu ai nteles? zise George oprindu-se n mijlocul
cntecului.
- Las ca l-am prins - mormai Briceag pornind sa traga cu mai
multa
siguranta.
- Am sosit, George - striga Ilie ntinznd sticla.
- Iute te-ai ntors - vorbi cellalt bnd si trecnd ndata rachiul
lui Ilie ca el sa poata rencepe dascalirea lautarilor.
- Noua nu ne dai un paharel, vere? se lingusi Holbea,
zgndarindu-l cu
arcusul.
- Sa va dau, cioroilor, firea-ti ai naibii! rse George foarte
multumit ca
au sa vada toti cum cinsteste el pe tigani.
- Beti-o toata - zise apoi catre Gavan cnd vru sa-i napoieze
sticla. Dar atunci sari Ilie ca un cocos:
- Ia stati, bre, sa mai bem si noi, ca cioarele astea o sa
plezneasca de atta
holirca...
Urma o ciorovaiala nesfrsita ntre Ilie si tiganii care nu mai
voiau sa renunte la bautura si era ct pe-aci sa se ncinga si o
bataie, deoarece Ilie, aprinzndu-se, se repezea mereu cu
piciorul sa sparga gorduna.
16
Deodata toata lumea se ntoarse spre ulita. Toti barbatii
scoasera palariile, iar cei de pe prispa se sculara n picioare...
Venea preotul Belciug mpreuna cu d-na Maria Herdelea,
nevasta nvatatorului, cu domnisoara Laura si cu Titu. Primarul
si fruntasii satului iesira n poarta ntru ntmpinarea domnilor.
- Petreceti, petreceti! zise preotul cu un zmbet binevoitor.
- Apoi ce sa facem , domnule parinte - raspunse primarul cu
palaria n mna. Dumnezeu de-aceea a lasat sarbatorile, sa se
mai veseleasca si prostimea.
- Negresit, negresit - murmura Belciug ntinzndu-si zmbetul.
- Da de ce nu poftiti si d-voastra sa vedeti petrecerea noastra?
relua Florea Tancu cu un glas foarte blajin, punndu-si palaria
n cap.
Taranii de asemenea se acoperira unul cte unul, n vreme ce
preotul sopti cteva cuvinte d-nei Herdelea, care-i raspunse
raspicat, dndu-si capul pe spate cu mndrie:
- Da, putem privi putin si noi... Mie chiar mi plac petrecerile
poporului... Maria Herdelea era fata de taran de pe la Monor,
dar - fiindca umblase
totdeauna n straie nemtesti si mai ales ca s-a maritat cu un
nvatator - se simtea mult deasupra norodului si avea o mila
cam dispretuitoare pentru tot ce e taranesc.
- Poftim mai aproape! facu atunci primarul, bucuros, dnd la o
parte pe taranii care se mbulzeau: Ia faceti loc mai oameni!...
Dati-va la o parte!...
Vreo ctiva fruntasi dadura ndata ajutor primarului strignd:
- La o parte!... La o parte!...
Belciug intra binisor n ograda si se opri aproape de poarta.
Babele cucernice se repezira numaidect sa-i sarute mna.
- Lasati, lasati! murmura preotul, ntinznd nsa dosul palmei
spre sarutare, cu o multumire ce-i nviora fata tabacita de
slabiciune.
Flacaii, obositi si cu gndul la joc, ramasesera tot mprejurul
lautarilor. Numai George, totdeauna silitor sa-si arate
istetimea, se vr printre batrni, mbulzindu-se ca s-ajunga ct
mai aproape de popa si familia nvatatorului. Ilie se tinea si aici
dupa dnsul ca un catel.
Titu Herdelea, un tnar de vreo douazeci si trei de ani, n haine
curatele si saracute, cu o cravata albastra azurie la gulerul
nalt si teapan, ras de mustati si lung ct un par, cum vazu pe
George, i ntinse prieteneste mna mbracata n manusi de-ata
cenusii:
17
- Noroc, George!... Nu mai jucati?... Tocmai ne abaturam si noi
sa va
vedem...
- Cum nu, domnisorule! Numai sa se hodineasca-o tra tiganii,
c-au zis atta de-a amortit si sufletul dintr-nsii - spuse flacaul
cu glas ndulcit. Apoi apropiindu-se mai bine, adaoga: Da d-ta
nu vrei sa joci cu noi, domnisorule?
Titu rse si se uita la Laura, care zmbi ncurcata.
- Eu?... Nu, George. Altadata. Acuma nu se poate. Dar flacaul
starui:
- ti dau eu o fata, domnisorule, de sa te lingi pe buze. Usoara
ca pana si frumoasa ca o domnisoara... Dar trebuie sa joace si
domnisoara Laura...
Sora lui Titu se facu deodata serioasa si se agata nfricosata de
bratul mamei sale, murmurnd:
- O, auzi ce idee!... Ma mir ca nu vi-i...
Preotul vorbea cu primarul si cu ceilalti tarani despre mersul
vremii, toti fiind ntelesi ca ar fi bine sa mai dea Dumnezeu o
gura de ploaie , sa se mai nmoaie pamntul, caci altfel
ramne porumbul nesapat de-al doilea... George nsa se tinea
scai de Titu si de Laura, spre marea indignare a doamnei
Herdelea care n-ar fi ngaduit nici n ruptul capului ca fata ei sa
se amestece
printre tarani.
Ca sa schimbe vorba, fiindca se mai strngeau si alti oameni
sa asculte staruintele flacaului, zmbind putin batjocoritor, Titu
se uita deodata mprejur, ca si cnd si-ar fi adus aminte ceva,
si apoi ntreba:
- Oare Ion unde-i?
George, desi stia ca, dintre toti feciorii satului, domnisorul
numai cu Ion e mai prieten, se simti aproape jignit auzind
acum ntrebarea. De aceea raspunse cam n sila:
- Pe aici trebuie sa fie si dnsul...
Dar Ilie Onu, de la spate, se amesteca iute n vorba:
- Ba e n gradina, subt nuc, cu Ana...
- Unde? facu George, ntorcndu-se brusc la el, parca i-ar fi tras
o palma.
- Acolo, unde zic - ncheie Ilie scurt, rnjind multumit.
George puse nasul n pamnt si tacu. Nimeni nu mai deschise
gura, si Titu, bucuros c-a scapat usor de invitatia la dans, se
apropie de Belciug care ncepuse sa povesteasca oamenilor
cum i-au scos lui doctorii cei mari un rinichi, n spitalul din
Cluj...
Vorbele lui Ilie lovira pe George drept n suflet. Ana lui Vasile
Baciu i era fagaduita lui de nevasta. Ea fata cu stare, el fecior
de bocotan, - se potriveau. Parintii lor erau ntelesi mai demult,
iar Ana i placea. Nu zicea
18
ca-i cine stie ce frumoasa, dar nici el nu pica. Era greoi, spatos
si umeros ca un taur; umbla leganat si cu genunchii nmuiati...
Fierbea. Se gndea mereu sa-si croiasca drum pna n gradina,
s-o vaza cum sade ochi n ochi cu Ion. Dar mereu si lua seama,
zicndu-si ca poate mai mult ar strica dect ar folosi, daca
cumva nu s-ar isca si o bataie, caci Ion e artagos ca un viespe
nemncat. De va sti fata ca el stie, mai rau se va nrai. Mai
bine sa-i lase n pace. O lingura de istetime face uneori mai
mult dect un car de putere.
Dar Ion, ce vrea Ion? De ce cauta sa-i nvrteasca el capul
fetei?... si arunca ochii, fara sa vrea, spre Florica vadanei lui
Maxim. Statea tot asa de pleostita ca si dnsul. Se vede ca si
ea stia si o bateau aceleasi gnduri... Asta i mai potoli
supararea. Cnd nu esti singur, suferinta se usureaza. Ofta
odata din baierile inimii si-si trase palaria pe ochi, zicndu-si:
- De-amu am sa joc numai cu Florica... Cel putin sa plezneasca
fierea si ntr-nsul!...
Lautarii si potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de
stire tuturor, si mai ales celor razletiti prin gradina, ca rencepe
jocul. Flacaii bateau nerabdatori din calcie, scoteau cte un
chiot de veselie si-si aruncau privirile din ce n ce mai des
printre fetele care asteptau cu inima strnsa sa fie poftite n
hora.
In clipele acelea sosi, de pe ulita, Vasile Baciu, lalaind un
cntec de betie, cu palaria ntr-o ureche, cu ochii nrositi si
tulburati de bautura. Se clatina usor n mers si dadea ntr-una
din mini parca s-ar sfadi cu un dusman nchipuit. Cnd zari
grupul cu domnii n mijloc, se opri putin, ntepenindu-se
gnditor, apoi se duse glont la preotul Belciug si-i zise:
- Eu, domnule parinte, spun drept, s mare pacatos... MaareL.
Si betiv si stricat, cum nu se mai pomeneste n sapte sate, zau
cruce!... Asa-s eu, ce mai calea-valea... Beau, si beau, si beau
de usuc, nu altceva!... Ce-i drept nu-i pacat, asa-i domnule
parinte? Ca de suparare beau daca beau asa-i?... Si beau
pentru ca beau dintr-al meu...
Preotul si curmase povestirea si luase o nfatisare grava,
privind foarte aspru pe Vasile Baciu. Taranul nsa avea acuma
un zmbet bun pe buze si vorbea aplecat ca la spovedanie,
parca nici n-ar fi vrut sa stie de nimeni n lume:
19
- S-amart rau, domnule parinte, crede-ma! Poate ca nu ma
crezi? De-aceea beau si iar beau si iar... Uite-asa! Ai sa zici d-
ta: da de ce esti amart, betivule? Apoi cum sa nu fiu, domnule
parinte? Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o
am. Nu-mi place, auzi? Ca nu vrea sa ma asculte. Si tare ma
doare inima si tare-s suparat ca nu vrea sa se uite n gura mea.
Am dreptate, ori n-am, spune d-ta!
Belciug nu suferea mirosul de rachiu, caci era bolnavicios, iar
Vasile mereu i duhnea n nas si rgia. Purtarea taranului l
indigna nsa mai ales pentruca-i stirbea demnitatea n fata
poporului. Doamna Herdelea asculta foarte serioasa, cu capul
sus, cu buzele strnse punga si privea mnioasa la oamenii
care se mbulzeau mprejurul lor, curiosi, rznd pe nfundate
de Baciu. Lui Titu, dimpotriva, i placeau ngaimarile betivului si
nu stia cum sa-l zgndare, fara sa bage popa de seama.
Belciug si nghiti mnia si cauta sa-l potoleasca cu o dojana
blnda.
- Rau faci, Vasile, ca nu te sfiesti macar de tineretul care te
vede mereu pe doua carari. Omul de treaba nu se tine toata
ziulica numai sa mbogateasca pe jidovi si sa-si otraveasca
trupul cu hlbariile lor dracesti... Asa, Vasile!...
Baciu lua deodata o nfatisare solemna, se dadu doi pasi napoi
si raspunse cu o mustrare caraghioasa n glas:
- Vai de mine, domnule parinte? Dar cui i-am facut vreun rau?
Baut-am eu banii cuiva, ori averea cuiva? Ca beau, beau... Da
beau din munca si din sudoarea mea... Atunci de ce sa ma
napastuiesti? Ce ti-am gresit eu d-tale,
spune drept!
Primarul gasi cu cale sa se amestece, l lua de brat si vru sa-l
dea la o
parte, mulcomindu-l:
- Bine, bine mai Vasile, asa-i cum zici... Dar lasa pe dumnealor
n pace, ca dumnealor au venit sa vada jocul, nu sa auda
prostiile tale...
Apoi, ntorcndu-se spre flacai, striga poruncitor:
- Da voi ce faceti, mai feciori? Jucati ori nu jucati?
Atunci nsa Vasile Baciu zari pe George, care statea posomort,
ca un copac cu maduva uscata, si ndata l apuca de mna si-l
tr n fata preotului:
- Uite-l, domnule parinte! l vezi? Asta-i ginerele meu care mi-i
drag! Cu dnsul ai sa-mi cununi d-ta fata, macar de-as sti ca
are sa crape inima
dintr-nsa!...
- Bine, bade Vasile, lasa ca... - facu George rusinat, rznd silit.
Omul se ncapatna din ce n ce si ncepu sa strige:
- Nu vreau sa te las, ai nteles? Mie-mi trebuie ginere
cumsecade, nu fleandura... Io-ti dau fata, iar tu sa ai biciu, sa-i
scoti din cap gargaunii!... Eu nu vreau sa stiu de-alde calici
tantosi care umbla sa-i mpuieze capul. Eu nu
20
vreau si nu vreau, si daca nu vreau, i pun gtul pe taietor si
numai una-i trag cu barda, macar sa stiu ca ma duc pe urma la
spnzuratoare. Asa-i mai George?
- Asa, asa - murmura flacaul vrnd sa-l astmpere.
Vasile se uita mprejur triumfator si scuipa ascutit tocmai ntre
picioarele primarului. Apoi, ca si cnd si-ar fi adus aminte de
ceva, porni spre grupul fetelor, tragnd pe George dupa dnsul
si strignd n gura mare.
- Anuto!... AnutooL. Unde esti tu, fata tatii?
George rosi parca l-ar fi bagat ntr-un cuptor aprins. O furie
amestecata cu rusine i cuprinse sufletul. Si deodata i zise
ncet, sa nu-l auda si alti oameni:
- Las-o pe Anuta, ca-i cu Ion-a-Glanetasului n gradina, sub
nuc... Baciu tresari ntepat. Scoase un tipat scurt si se ndrepta
cu pasi mari spre
coltul surii, unde tocmai se ivea Ana, tremurnd de spaima,
caci i auzise glasul. Taranul o vazu, se opri n mijlocul ograzii,
unde ajunsese, si raschira picioarele, si trnti minile n
solduri si si mpinse burta nafara, privind sagetator pe Ana.
Statu asa cteva clipe, apoi izbucni:
- Bine, Anuto, asa ne-a fost vorba?
Si se repezi spre ea cu pumnul ridicat, gata s-o izbeasca. O
femeie tipa disperata:
- Vaoleu! Sariti c-o omoara!
Pna sa ajunga nsa la fata, Vasile zari pe Ion sosind tot de
dupa sura, si numaidect uita pe Ana si se ntoarse
amenintator spre flacau. Vazndu-l cum vine drept la el, Ion
avu o tresarire usoara, dar si urma calea, linistit, ca si cnd n-
ar ntelege nimic, cu o privire nepasatoare catre Baciu.
- Ce ti-am spus eu tie, golane, ai? urla, apropiindu-se mereu,
Vasile Baciu, pe care linistea lui Ion l ntarta mai rau.
Flacaul primi ocara ca o lovitura de cutit. O scaparare furioasa
i tsni din ochii negri, lucitori, ca doua margele vii. Raspunse
cu o voce putin tremurata, dar si batjocoritoare:
- Ce-s eu, sluga dumitale, sa-mi poruncesti?
- Am sa-ti poruncesc, tlharule, si daca nu asculti de vorba, am
sa te umplu de snge! urla taranul aprins de mnie pna n
maduva oaselor, aruncndu-se la el.
Acuma Ion se opri, nclesta pumnii si striga nabusit, parca ar fi
cautat sa se stapneasca:
- Sa nu dai, bade Vasile, ca...! Sa nu dai!... Sa nu dai!...
Ctiva barbati si flacai se zvrlira pe Vasile, ostoindu-l. Ion
statea neclintit, ca un lemn, doar inima-i batea coastele ca un
ciocan nfierbntat. Dintru
21
nti se gndise sa-l lase n plata Domnului, ca-i beat si e tatal
Anutei. Dar de cnd l-a suduit si s-a apropiat sa-l loveasca, si-a
pierdut cumpatul. i clocotea tot sngele si parca astepta
nadins sa-l atinga baremi cu un deget Vasile, ca sa-l poata
apoi sfrtica n bucatele, mai ales ca la spatele lui vazuse pe
George care privea dispretuitor si multumit.
Baciu se zvrcolea n bratele oamenilor, urlnd nencetat:
- Lasati-maaa!... Lasati-ma sa-i scot blohotaile!... Trebuie sa-i
beau sngele, altminteri pleznesc!... Lasati-ma!...
Taranii nsa l dusera, aproape pe sus, pna la poarta, n vreme
ce el nu mai contenea si se smucea din rasputeri:
- Ce are hotul cu fata mea? Ce are!... Uuuh!... Lasa-ma,
Nistore!... TffP.... Ion schimba fete fete. Genunchii i tremurau,
iar n cerul gurii simtea o
uscaciune parca i s-ar fi aprins sufletul. Fiece vorba l mpungea
drept n inima, cu deosebire fiindca le auzea tot satul. Mereu i
fulgera sa se repeaza si, cu un pumn zdravan, sa- i nabuse n
gt ocarile. Deodata cu gndul acesta nsa i rasarea n minte
si Anuta, oprindu-l pe loc. Se uita dupa ea, dar n nvalmaseala
fata o stersese acasa plngnd. Femeile si fetele se mpras-
tiasera care ncotro, ca un crd de galite speriate de uliu, si
priveau din ulita si de prin ograzile vecine asteptnd n fiece
minut sa nceapa bataia. Profitnd de ncaierare, preotul pleca,
spunnd scandalizat doamnei Herdelea:
- Asemenea destrabalati trebuiesc dati pe mna jandarmilor sa
le nmoaie ciolanele. Numai asa s-ar face oameni de omenie...
Pacat ca Ion nu l-a scuturat putin... Ar fi meritat-o...
nvatatoarea clatina din cap, n culmea indignarii, si ridica usor
rochia, sa nu mature praful ulitei, si porni repede mpreuna cu
Belciug si cu Laura. Titu ramase mai n urma. i parea rau ca nu
poate vedea cum se ispraveste cearta si, mergnd, ntorcea
mereu capul....
Hora se sparse. Tiganii se retrasesera spaimntati n sura;
Gavan si rezemase gorduna ntr-un colt, hotart s-o apere cu
orice pret, sa nu i-o sparga batausii. Flacaii se adunara
mprejurul lui Ion, attndu-l:
- Ce te-ai lasat, Ionica, sa te ocarasca?... Trebuia sa-i tragi
macar vre-o doua scatoalce, sa te pomeneasca!...
Altii, ctiva, prieteni de-ai lui George, stateau mai deoparte,
rnjind. Mai trzior veni ntre ei si George, urmat de Ilie Onu,
care nu-l slabea, ca o umbra
credincioasa.
- Uite cum se strica toata veselia din pricina... zise George,
suparat putin,
cu o privire spre feciorul Glanetasului. 22
Ion nsa nu vedea, nu auzea. Rusinea l tintuise locului. Se uita
mereu dupa gramada de oameni, ntre care se zbatea Vasile
Baciu, mereu muncit de pornirea de a-l zdrobi.
George mai schimba cteva cuvinte cu tovarasii lui, apoi striga
lautarului cu glas mndru:
- Hai, tigane, la Avrum!... Ce mai stam aici de pomana?...
Glasul acesta zbrni ca o trmbita n urechile lui Ion. Din doi
pasi fu lnga Briceag si-i porunci scurt:
-Hai!
Tiganul statea ncurcat, uitndu-se cnd la unul, cnd la altul,
nestiind pe care sa-l asculte.
- Apoi stai, Ioane - facu George, tot trufas - ca eu l-am
arvunit!... Ion, parca nici nu l-ar fi auzit, repeta mai aspru:
-Hai!
n ochii lui ardea atta mnie ca Briceag strnse din umeri spre
George, puse vioara la obraz si ncepu ndata un cntec de
veselie. Prietenii lui Ion pornira sa chiuie si sa pocneasca din
degete, n semn de izbnda, apoi sa tropaie de rasuna
batatura. Ion o lua nainte spre poarta, iar ceilalti dupa el,
fluiernd si chiuind. Lautarii i urmara cntnd; Gavan, cu
gorduna agatata de-a umar, sufla greu ca un gnsac ndopat.
n ulita, ceata poposi o clipa, tropaind furtunos pe loc, spre
marea admiratie a fetelor care se uitau din portile ograzilor. Pe
urma pornira cu totii n stnga, chiuind n tactul cntecului,
ntovarasiti de o droaie de copii.
George ramase, cu ai lui, lnga sura, furios dar nendraznind sa
se mpotriveasca. i era necaz mai cu seama ca el daduse
arvuna tiganilor si tot el avea sa le plateasca restul pna la
patru zloti. Adevarat ca banii i strngea de la flacai, cte
douazeci de creitari de caciula, dar pna sa-i adune trebuia sa
se sfadeasca cu mai toti si sa-si bata capul, caci Briceag nu
mai vrea sa astepte, de cnd a patit-o odata de-a ramas
neplatit. nsarcinarea aceasta i placea, nici vorba, fiindca i se
parea ca-l nalta deasupra tuturor. Acuma, nsa, vaznd ca
flacaii tin totusi partea lui Ion, se simti umilit, mai ales ca
aceasta venea dupa ce aflase ca Ion umbla serios dupa Ana...
Se uitase cu jind cum au plecat toti cu lautarii si avuse o clipa
gndul sa se amestece si el ntre ei si sa se arate ca nu-i
suparat. Dar si daduse seama ca s-ar cobor prea mult n ochii
tovarasilor lui. Drept razbunare si mngiere, dupa ce ceilalti
cotira spre ulita cea mare, zise zmbind:
- Eu nu mai dau tiganului nici un creitar. Sa-i dea Ion, ca
Glanetasu are destui.
Flacaii nsa nu pricepura batjocura lui. Erau plouati c-au ramas
batuti si fara lautari. Ilie Onu rupse tacerea:
23
3 >ca ca =
68
CU &
s *
s> g
ju
"cu
c/
6
e 8.
1
1
ea
8
IU
c
u
<s &
3
a )ca "O =
5
a
o
1
B3 8.
o
2
8
a
c/3
iea
o "8
8J
v> U
3h
I
53
8 1
t.sl
^ L 3 < 'S l
1IS I

ca ca
1S
3
33
00
5
I
cu
3
Om
"B. 60
ca g
S "a |
1
-O
ii
.ca ja
fi
o -O
II
-o 3
M
<ea o.
S IJ3 'S
11

3 "a
S<S
u ca -o o
l
T3 CB
ea 60 3 O <
^- ^ c c -
.a .2 >c .ca ca
1 ?S3i
<S ca f _.
3
c "2 o
o 1 -h a
11
l
oo
l
'S'S. u >ca
1 >ea
a
o D)ca
a
lill
fii'

c tu

O iea
cas &
u "o
'3
s
iea tD

1 iea
iea 3
^ asT8
IM8
f" -< 1> L
3 a O
ca'Se T, S - >
3 j .S .a g s tu " a s
ci -S L < *
S'S.S-g^
tu 3 "" o u .d _ ' c- <"
i
a^ ||
S<S

c tS
c3.
mO
ug
c
o "O ta
a o i_i
C3 >- ca
Oc
jf L
O <CS
c
<cs <-
J3 U 3
ric s

ca i Iezi
8
IM spre care c
"S a 'L
c
<^- ea L
3 ca
60 O
ntre timp se nnoptase si odaia nu mai era luminata dect de o
lampa f'uninginita, spnzurata de o grinda din tavan. In lumina
galbena-bolnava si tremuratoare oamenii pareau mai beti
decum erau aevea, ochii luceau mai salbatec, iar bratele goale,
ciolanoase, cu muschii umflati ca niste serpi flamnzi, se
ridicau mereu peste capetele turburate, amenintnd ori
prevestind o primejdie. Glasurile se ngrosau si ragusau din ce
n ce, vorbele deveneau mai grosolane si sudalmile mai
mnioase. Fetele asudate sclipeau care rosii-parca, care
galbene-verzui, iar din galagia ametitoare se naltau,
stapnitoare, rsete svapaiate, cte au rgit larg, urlete
prelungi...
Simion Lungu, beat leuca, rezimat de-un colt de masa, si
njura nevasta care statea lnga el, n picioare, cu un copilas la
tta. Femeia l tragea ntr-una de mneca, zicndu-i cu glas
monoton, fara sa se sinchiseasca de ocarile lui:
- Hai, Simioane, hai zau acasa, ca mine trebuie sa te scoli cu
noaptea-n cap sa te duci dupa lemne, ca nu mai am nici cu ce
atta focul... Hai, hai
zau!...
Simion se plngea comesenilor care nu-l ascultau, njura, bea,
pna ce n cele din urma femeia si facu loc alaturi de dnsul,
astupnd gura copilului cu sfrcul pieptului, rznd si tragnd
zadarnic cu ochiul spre un flacau pe care bautura u
posomorse.
Toti feciorii nchinau, pe rnd, cu lautarii care cntau, din ce n
ce mai cu suflet, doine de betie, taraganate si labartate ca
niste femei dezmatate. Briceag se ametise bine de bautura,
dar arcusul lui tragea parca mai frumos, pe cnd Holbea, mai
traznit, seconda att de fals ca lui nsusi i era rusine. Numai
Gavan ramasese treaz, nti ca sa-si poata apara gorduna, apoi
fiindca era un betiv fara pereche, n stare sa suga o vadra de
spirt fara macar sa
clipeasca.
Ion se simtea att de amart ca nici rachiul nu-i tihnea.
Rusinea ce i-o facuse Vasile Baciu i se asezase pe inima ca o
piatra de moara. Se silea sa nu se mai gndeasca la ce-a patit
si totusi mintea-i era otravita numai de ocara. O dorinta
grozava l cuprindea din ce n ce mai staruitor n mrejele ei: sa
loveasca, sa sparga, sa se descarce ca sa se racoreasca. Se
uita n rastimpuri cu coada ochiului spre cealalta masa, unde
George, nviorat, nchina mereu si dandanea, cu glasul gros si
neplacut, un cntec domnesc, cu ochii fulgeratori, cu o trufie
provocatoare pe fata. Privindu-l asa, hoteste, Ion simti deodata
ca si cnd i-ar cadea o pnza de pe ochi. si aminti ca Ilie Onu l-
a vazut n gradina, mbratisndu-se cu Ana. Acuma Ilie sedea
lnga George. Ilie trebuie sa-i fi dat de veste, iar George a
asmutit pe Baciu. Si fiindca nu s-a putut rafui cu Baciu, i se
nfipse n creier gndul ca trebuie sa se rafuiasca
26
cu George. ndata ce-i veni hotarrea aceasta, ncepu sa-l
chinuiasca. Se framnta si suferea pentru ca nu stia cum sa
nceapa?
Atunci pica n crciuma Titu. Intrarea lui curma o clipa galagia.
- Buna seara! rosti Titu putin ncurcat, caci toate privirile se
ntoarsera ntrebatoare spre dnsul.
- Buna seara! rasuna aproape n cor raspunsul tuturor, dupa
care zgomotul si relua stapnirea mai avan ca nainte.
Titu venise mai ales mpins de curiozitate. Avea o presimtire ca
cearta de la hora nu va ramne fara urmari si nu s-a putut
stapni sa nu treaca pe la Avrum, sa vaza ce se mai petrece?
La cina familia Herdelea dezbatuse amanuntit ntmplarea si
cu totii cazusera de partea lui Ion, si pentru ca li-e era vecin, si
pentru ca feciorul Glanetasului era mai destept dect toti
flacaii din Pripas. Discutia o ncheiase Titu, declarnd grav:
- Bine ar face sa-i traga o bataie zdravana!
Dar n-a spus cui sa-i traga si nimeni din casa nu l-a mai
ntrebat, caci se facuse trziu si pe toti i cuprinsese somnul,
iar nvatatorul chiar adormise mbracat n timpul convorbirii.
Dupa ce s-a culcat toata familia, Titu s-a asezat sa lucreze
pentru tatal sau, la niste registre de nscriere. A lucrat ce-a
lucrat, pe urma nu si-a mai putut opri nerabdarea. Si, cum
tutunul i era pe ispravite, si-a luat palaria si s-a dus glont la
crciuma.
Dadu mna cu Avrum, cum facea totdeauna cnd lua ceva pe
datorie, ceru un tutun, i spuse sa-l treaca la cont si apoi, ca sa
mai poata zabovi, vorbi cine stie ce cu ovreiul, tragnd cu
ochiul spre mesele flacailor. l rodea sa ntrebe pe crciumar ce
s-a mai ntmplat, dar se sfia. Ce-a zice oamenii sa afle ca el se
intereseaza de hrjonelile prascailor? n sfrsit porni
mngindu-se cu gndul ca nu se poate sa fi fost nici o
ncaierare de seama, altfel n-ar fi toti mpreuna.
Trecnd pe lnga masa lui Ion, zmbi prieteneste. Flacaul se
scula n picioare si-i zise respectuos, ntinzndu-i un pahar cu
rachiu:
- Fa bine domnisorule, si nchina cu noi un paharel!
Titu se codi putin, mai mult de ochii lumii, caci prilejul i se paru
bun sa afle cte ceva. Astepta deci sa staruiasca si ceilalti, si
atunci lua paharul si-l ridica n sus n semn ca vrea sa nchine.
Ion striga deodata poruncitor sa se faca tacere, si toate
glasurile se stinsera ntr-o clipire. Domnisorul nsa acuma se
zapaci, nefiind mester n hiritisirile lungi si ceremonioase care
plac taranilor.
- Sa traiesti, Ioane!... Sa traiti cu totii si... noroc! zise dnsul,
dupa o pauza, cu vocea ragusita usor de emotie.
27
Bau si dadu napoi paharul, patruns de un fior de greata. Ion i
raspunse cu o nchinare iscusita, acoperita nsa de galagia care
rencepuse. Titu i
ntinse mna:
- Noapte buna, Ionica, si multumesc!
-Multumim noi de cinste, domnisorule! facu flacaul petrecndu-
l pna
afara.
n fata crciumei, pe prispa si n ulita, plcuri-plcuri de
oameni nchinau, povesteau sau se sfadeau. Fete curioase si
copii mai neostoiti cascau gura pe la ferestrele dinspre
gradina, lipindu-si nasul de geamuri. Macedon Cer-cetasu, mort
de beat, comanda militareste, tolanit n marginea santului, de
vuia satul.
- Ai vazut ce mi-a facut badea Vasile, domnisorule? zise Ion
ncetinel, sa
nu-l auza si altii.
- Da, si-ti spun drept, m-am mirat cum ai putut sta asa, cu
minile n sn
- raspunse Titu clatinnd din cap.
- Ce puteam face, domnisorule? sopti Ion scrsnind dintii.
Daca-l plezneam, poate-l omoram si nfundam temnitele... S-
apoi, vezi d-ta, nu-i de vina cine face, ci de vina-i cine-l pune sa
faca!...
Titu se apropie sa nu piarza cumva vreo soapta. Iar fiindca Ion
tacu, l
scormoni:
- Zau, ma? Adica tu crezi ca l-a pus altcineva?
- L-a pus, pot sa jur pe sfnta cruce... D-ta nu stii ca vrea sa
dea pe Ana dupa George-a-lui Toma Bulbuc?
-Aa?DupaGeorge?
- Vezi bine ca-asa. Doar mereu o spune n gura mare, s-auda
toti cinii...
Apoi acu vezi si d-ta cine-i de vina... Titu, ca sa-l ntarte, l
mulcomi:
- Bine, dar poate ca George nu l-o ndemnat sa-Ion, catranit, l
ntrerupse:
- Vai de mine, domnisorule, cum poti grai asa? Ca doar eu stiu
bine ca George nu ma sufere ca sarea-n ochi... Nu stii d-ta cum
umbla dnsul dupa Ana, si nca de cnd? Anuta nu-l vrea, ca
nu-i place si-apoi acu el cata sa se
razbune pe mine...
Titu tacu un rastimp, se gndi si pe urma vorbi rar:
- Rau, foarte rau ca George umbla cu d-astea...
- Crezi d-ta ca ma las eu asta-seara pna nu-l mustruluiesc?
Poate numai de m-ar trazni Dumnezeu din senin... Altminteri n
cearceaf o sa-l duca de-aici...
28
Glasul flacaului se nabusise de furie. Titu se spaimnta si-i zise
foarte ncet si sincer:
- Astmpara-te, Ioane, sa nu dai de vreo pozna!
- Sa stiu ca zece ani nu scap din temnita si tot nu ma las pna
nu-i vad sngele! murmura Ion, aprins ca un balaur, nclestnd
pumnii si cutre-naurndu-se...
Titu stia acum sigur ca va fi scandal mare si nici nu se mai
duse acasa. Voia sa vada bataia, sa aiba ce povesti mine
familiei si poate chiar prietenilor din Armadia. Merse deci ncet,
plimbndu-se, pna la gura Ulitii din dos, se ntoarse iar napoi,
trecu prin fata crciumii pna spre casa lui Simion Butunoi,
nevrnd sa se departeze prea mult si sa nu poata sosi grabnic
la fata locului cnd va ncepe ncaierarea.
Facu plimbarea aceasta de zece ori, de douazeci de ori, si tot
degeaba... Ion, orict era de hotart, nu ndraznea sa se agate
tam-nesam de oameni. i trebuia o pricina, ct de mica; si n-o
gasea, caci George petrecea ntre tovarasii sai si nici nu se uita
la masa lui, parc-ar fi banuit ca-i cauta glceava.
Buba se sparse de abia pe-aproape de miezul noptii. Lautarii,
vrnd sa plece, caci erau tocmai din Lupsa si aveau de mers
vreo doua ceasuri, se sculara cernd plata de la George, care
parca asteptase clipa aceasta ca sa se razbune. Se rasti la
Briceag cu pumnii:
- Ce ma, cioara, mie-mi ceri bani? Mie mi-ai zis?
- Nu m-ai tocmit tu? se sborsi tiganul presimtind ca va ramne
neplatit.
- Plateasca-ti cui i-ai zis si are bani, ca eu nu platesc!
- Apoi n-ai strns tu banii de la feciori?
- N-am strns - ncheie George, mndru si batjocoritor, punnd
sticla la gura si tragnd o dusca zdravana.
n rastimp Ion se sculase si se apropiase de masa lui George.
- Plateste ma! ssi dnsul ncruntat.
- Eu, ma! Eu? striga cellalt sarind n picioare, ncurajat de
linistea lui Ion pe care o lua drept slabiciune.
-Tu!
- Da crezi tu ca io-s crpa voastra, ma? urla George tot mai
drz si amenintator. Si nca mai sare la mine! Si nca cine?...
Nu mai putu urma caci Ion l izbi brusc cu amndoi pumnii,
peste masa, drept n obraji. n cealalta clipa se repezi si
George, dar Ion l lovi a doua
29
oara, mai teapan... Pe urma se ncaierara. George mugea ca un
taur si-l apuca de cheotoarea camasii, sucind-o asa nct vinele
lui Ion se umflau, iar fata i se rosea din ce n ce mai tare. Cu
toate acestea Ion l lovea aprig cnd n cap, cnd n burta,
nct pumnii i se umplusera de sngele ce curgea siroi din
nasul lui George, stropindu-le hainele.
n crciuma toata lumea se adunase ciopor n jurul lor,
strignd:
-Nu-i lasati! Sariti!...
Dar nu sarea nimeni, ca si cnd toti ar fi vrut sa vaza nti
care-i mai tare? Numai Avrum nfricosat sa nu-i prapadeasca
sticlele si paharele sau sa-i sparga geamurile, se napusti la
dnsii cu un curaj uimitor, nu ca sa-i desparta, ci silindu-se din
rasputeri sa-i mpinga spre usa de la ulita. Lampa ncepu sa
fumege mai greu, gata sa se stinga n valmaseala. Jertfind
cteva smocuri din barba-i roscovana si primind bucuros o
droaie de pumni, Avrum izbuti, n cele din urma, sa-i scoata
afara. Dupa batausi napadira toti oamenii n ulita, nct n
cteva clipe odaia se goli. Ovreiul, fericit c-a scapat fara
pagube, nchise repede usa si trase drugul de fier, sa nu se
ntmple cumva sa se mai rentoarca musterii.
Rostogolindu-se n ulita, cei doi se desclestara. Ion se repezi la
gardul crciumarului, smulse un par si, mai nainte sa-l poata
opri cineva, croi pe George peste spinare, nct acesta cazu
gramada, gemnd prelung:
- Vaoleu! M-a omoft tlharul!
Gura, mustatile, barbia, camasa lui George erau vopsite de
snge, dar numai lovitura de par l biruise. Mai bolborosi
cteva sudalmi, ncercnd sa se ridice din santul n care l
doborse, durerea nsa l coplesi curnd, parca i-ar fi rupt sira
spinarii. Ramase ncrcit n buruienile murdare, nconjurat de
unii flacai ce sarisera sa-l ajute. Niste femei pornira sa tipe,
barbatii njurau, iar copilasul lui Simion Lungu, speriat de
galagia care se ntetea mereu, scapnd sfrcul ttei din gura,
ncepu sa zbiere. Ilie Onu se caznea sa rupa un latunoi dintr-un
gard de peste drum ca sa crape capul lui Ion, urlnd furios:
- Aesta-i ucigas, oameni buni, aesta-i hot!...
Ion era multumit acuma, si racorit, si nu se mai sichisea de
nimic. Statea sprijinit n par, ciobaneste, privind triumfator si
amenintator, daca cumva ar mai ndrazni cineva sa-l supere.
Smucind la latunoi, Ilie si stampara mnia si apoi, mpreuna cu
alti flacai, luara pe brate pe George si-l dusera acasa, njurnd
care de care mai napraznic. n urma lor mergeau o multime de
femei spaimntalc si ctiva copii ntrziati pe ulita...
30
Pe cer iesise o jumatate de luna luminoasa si rece, argintnd
soseaua si vrfurile pomilor...
Ceilalti flacai se strnsera n jurul lui Ion, privindu-l cu respect
si arun-cndu-i cte o vorba glumeata prin care voiau sa-i
arate prietenia si admiratia. Ar mai fi avut pofta de petrecere,
dar tiganii o stersesera n vremea bataii, iar n usa lui Avrum
zadarnic batura, caci nu se deschise. Mai povestira un rastimp
n fata crsmei, pe urma se mprastiara, unii pe-acasa, altii pe
la dragute...
Ion zvrli parul n gradina ovreiului si porni spre casa agale,
multumit, ca dupa o isprava bine facuta. Trecea pe dinaintea
casei lui Vasile Batiu, a treia de la crciuma. Se opri, gndindu-
se sa intre la Ana. Se simtea doar acuma razbunat si mai
vrednic. Dar si zise ca fata poate nu stie ce vitejie a savrsit
dnsul adineaori, iar sa-i spuna el, nu i se parea potrivit. Mai
bine sa afle ea de la altii ?i sa-l doreasca mai mult. Se uita nsa
lung la casa noua, ascunsa n umbra celor trei meri batrni din
gradinita, la ferestrele negre ca niste ochi somnorosi, la ograda
larga, la grajdurile adormite, la poarta de scnduri cu stlpii
nalti, si l cuprinse o bucurie ca si cnd toate acuma toate
acestea ar fi ale lui...
n dosul portitei Ana pndea cu inima ct un purice. Auzise
larma de la Avrum si se strecurase afara, banuind ca Ion
trebuie sa fi strnit vreo pozna, i tremura sufletul sa nu i se
ntmple ceva. Ar fi iesit n ulita, dar i era frica sa nu scrtie
portita si sa se trezeasca tatal sau, care sforaia pe prispa de
cnd l adusesera acasa oamenii de la hora. Vazu apoi cum l
duceau pe George si-si facu cruce multumita ca cel zdrobit nu
era Ion. Acuma l astepta pe el, miscata de mndrie si parca
simtind cum i creste n inima iubirea stapnitoare, iubirea care
pecetluieste soarta oamenilor. Simtirea aceasta o nfiora si n
aceeasi vreme i aprindea toate tainitele sufletului... Pe urma l
auzi apropiindu-se. Pe urma l vazu oprindu-se. Vru sa-l cheme
ca sa se arunce n bratele lui vnjoase si ocrotitoare, si totusi
nu se putu clinti. Pe urma cnd nici el nu se urni, se nfricosa,
si frnse minile si sopti dra-gostoasa, rugatoare, cu buzele
uscate, si att de ncet ca singura nu-si auzi glasul:
- Ionica!... Ionica!... Ionica!...
31

Ion nsa si relua calea, fluiernd si pasind mai apasat. Cizmele

lui bocaneau pe ulita colbuita, iar uneori potcoavele zanganeau
izbind vreo
piatra...
Cnd ajunse aproape de-acasa, Ion se pomeni din urma cu
niste pasi foarte grabiti. Era Titu care alerga gfind. N-
avusese noroc sa vaza bataia si era nemngiat. Se plictisise
plimbndu-se de colo pna colo, mereu prin fata crciumei si,
n cele din urma, ca sa-i treaca mai usor vremea, se duse pna
la rascrucea din cellalt capat al satului. Acolo a auzit zgomotul
ncaierarii. Si-a iutit pasii ct a putut, dar pna sa soseasca la
Avrum se mulcomise tot si nu mai gasise tipenie de om.
- Ei, ce-a fost, Ioane? ntreba dnsul frecndu-si minile.
- Nimic - murmura flacaul linistit. M-am racorit o leaca... Mai
mult nu putu smulge dintr-nsul Titu, orict l descusu. Se
despartira zicndu-si n acelas timp:
- Noapte buna!
Cocosii porneau sa vesteasca miezul noptii...
32
CAPITOLUL II
ZVRCOLIREA
O lumina cenusie, tulbure privea pe ferestre cnd se trezi
Glanetasu. Din departare se auzi un cucurigu slab, pierdut si
ragusit. Peste o clipa altul, mai aproape, raspunse subtire si
taios. Pe urma altele, din ce n ce mai apropiate si mai tantose,
pna ce o bataie surda din aripi, n tinda, curmata de un cntec
de cocos, poruncitor, gros, sfrsindu-se ntr-un crit vesel,
cutremura toata casuta, nct Glanetasu tresari de spaima si-si
facu cruce.
- Bata-te Dumnezeu, cocos nebun! murmura batrnul mai
zvrcolindu-se putin n pat pna sa se dezmeticeasca bine.
- Dormi, muiere? ntreba apoi, atingnd cu cotul pe Zenobia.
- Ba - raspunse femeia repede cu glasul limpede. Tacura
amndoi, scarpinndu-se si icnind batrneste.
- Da cte ceasuri sa fie, hai? casca iar barbatul, ntr-un trziu.
- Hai, scoala, ca-i vremea de sculat - mormai Zenobia, mai
ursuza acum si urnindu-se din asternut.
- Oare? se mira Glanetasu pocnindu-si alene oasele.
- Scoala, zau, mai barbate, pna ma duc eu sa trezesc pe Ion,
ca el stiu ca n-are sa se trezeasca singur, c-a jucat toata ziua si
a mai stat si pe la Avrum pna trziu... Scoala, scoala, sa te
duci la lucru, sa nu ne-apuce prnzul lenevind, ca-i mai mare
rusinea!... }
33
Batrnul se scarpina iar n cap, n barba, pe piept, casca
prelung si cu pofta, se mai uita spre ferestre si apoi murmura
ntrebator:
- Oare luna-i ori ziua?
n clipa aceea, n tinda, cocosul raspunse mai aspru si mai
poruncitor: -Cucuriguuu!...
- Apoi n-auzi ca-i ziua? facu Zenobia care se daduse jos din pat
si-si lega zadiile, bolborosind rugaciuni.
Glanetasu se ridica nti pe jumatate, se mai gndi si n sfrsit
sari din culcus, silindu-se sa fie sprinten ca sa-si alunge
moleseala din ciolane.
- Aprinde lampa! zise apoi cautnd el nsusi chibriturile n firida
hornului, dar negasindu-le, se necaji si se rasti la femeie: Da
unde dracu le-ai mai pus iar?
Zenobia nsa nu raspunse. Se nchina larg de mai multe ori,
biguind sfrsitul rugaciunilor si numai dupa ce ispravi, striga
la Glanetasu, furioasa: - O, traznite-ar sa te trazneasca, om
nebun si fara Dumnezeu, ca nu mai poate omul de tine nici sa-
si zica ocinasele!
Iesi trntind si blestemnd. In tinda gainile se ciocaneau si
criau nerabdatoare, iar cnd Zenobia deschise usa spre
ograda, navalira afara parc-ar fi scapat din temnita. Femeia le
arunca ctiva pumni de porumb, afurisind mereu pe Glanetasu
si numarnd n gnd gainile care se zbateau sa nghita ct mai
repede si ct mai multe graunte, n vreme ce cocosul, vesnic
nencrezator cu Zenobia si ngaduitor fata de consoartele sale,
apuca doar din cnd n cnd cte un fir. Gainile batrne se
ghemuiau sfioase cnd stapna se apropia si le cauta de ou,
pe rnd, spre marele necaz al cocosului, care zbrlea creasta
amenintator, se ferea calcnd tantos si cotcodacea clocotind
de indignare...
Apoi cnd galitele se mprast iara, Zenobia se sui n podetul cu
fn si striga din usa:
- Ionica!... Mai Ionica!... Scoala, dragul mamii, sa te duci sa
dobori iarba ceea sa nu ne pomenim c-o ploaie sa ne-o
prapadeasca!
- Bine, bine, las ca ma scol! mormai flacaul somnoros.
Zenobia nu-l mai cicali. Stia bine ca baiatul, cnd e vorba de
munca, nu se codeste si nu leneveste ca Glanetasu.
Ion dormea toata vara n podul cu fn de deasupra grajdului.
Astfel nu mai destepta din somn pe batrni, cnd venea el
noaptea de pe ulite, s-apoi mai auzea mereu si pe Dumana,
singura lor vacuta, rontaind sau rumegnd sau suflnd aspru
pe nari pe cnd alegea fnul din ogrinjii ce-i punea dnsul
seara n iesle.
34
si birui repede lenea somnoroasa, se tr pna la gura podului
si cobor n ograda.
Satul dormea. Numai cte-un cocos ntrziat mai vestea ici
colo zorile. O ceata usoara, stravezie plutea peste coperisele
tuguiate. Dealurile hotarului parca se leganau, tremurndu-si
porumbistile multe, lanurile putine de gru si de ovaz, n vreme
ce vrfurile mpadurite, negre si nemiscate, vegheau odihna
satului ca niste capete de uriasi ngropati n pamnt pna n
gt.
O adiere de vnt, racoritoare, patrunse pna-n sufletul
flacaului alun-<nndu-i cele din urma ramasite de somn din
oase. si roti privirile prin ograda, scarpinndu-se n ceafa, ca si
cnd s-ar fi gndit de ce sa se apuce. Zenobia, iesind iar din
casa, se minuna:
- Vai de mine, baiete, mi se pare ca te-ai culcat n camasa de
sarbatori? Ion se zapaci de parere de rau, n vreme ce batrna
urma mai jalnic:
- Ferfenita ai facut toate nfloriturile si margelutele, si ai
nnegrit-o de nu stiu zau cum am s-o scot din boala!... Ba ai
mai umplut-o si de snge... Cu cine te-ai batut?
Flacaul se uita cu bagare de seama si de-abia atunci vazu ca
pieptul si poalele camasii sunt patate de snge.
- Cu George a lui Bulbuc - mormai, drept raspuns, si intra n
tinda.
si lepada camasa, se mbraca n hainele de lucru, ncalta
opincile si pe urma se spala pe obraji n Parul Doamnei care
se varsa chiar lnga casa lor n Grla Popii.
Era gata de drum. Zenobia i pusese n traista un codru de
pine de malai, niste brnza si ceapa, toate nvelite ntr-o
pnzatura curata. Lund de sub grinda tocul si gresia, flacaul
ntreba pe Glanetasu care se tot sucea si se nvrtea, cautnd
cine stie ce:
- D-ta te duci la notar la lucru?
- M-oi duce, ca m-am tocmit de alaltaieri, de cnd a umblat
dupa oameni prin sat...
- Apoi bine... Numai sa nu bei banii, ca trebuie sa-i strngem.
Ca mine ai sa vezi ca ncepe sa umble iar din casa n casa
subprimarul cu straja dupa bir - adaoga Ion foarte asezat.
- Acu lasa ca doar nici eu nu-s copil - facu Glanetasu.
- Mi-ai pus demncare, mama? ntreba iar flacaul cntarind
traista.
- Ti-am pus si la prnz oi veni si ti-oi mai aduce - raspunse
Zenobia suflnd din rasputeri n taciunii din vatra care fsiau,
afumau si nu se aprindeau deloc.
35
- Sa vii nesmintit sa ntorci d-ta pologul, sa nu ma mai ntrzii
eu si cu asta, altfel nu ispravesc cu cositul, ca delnita-i
maricica - murmura Ion nchinndu-se si iesind.
- Umbla sanatos!
n tinda flacaul si lua coasa din cuiu, agata traista n coasa si
coasa pe umar, si porni. Trecu repede pe dinaintea casei
nvatatorului Herdelea, care dormea dusa, n vreme ce gainile
n cotetul de lnga gard sariau, criau si se sfadiau. Merse, pe
soseaua ravenita de roua, pna unde se desparte drumul cel
vechiu, apoi coti n dreapta si sui ncet pe o carare lina, printre
porumbisti care mai late, care mai nguste, despartite de
razoare crescute cu iarba grasa. Pasea grabit, sa ajunga mai
curnd, sa apuce a cosi o bucata ct mai zdravana nainte de
rasaritul soarelui, caci iarba umeda se taie mai bine si mai
lesne.
Hotarul era nca pustiu. Doar pe Simion Lungu l gasi cosind de
zor n livada ce o tinea cu arenda de la Avrum, lnga o holda
de ovaz a lui Vasile Baciu. Trecnd, i striga n loc de binete:
- Harnic, harnic!
Simion mai trase cteva brazde, pe urma se opri sa-si ascuta
coasa si raspunse lui Ion, care se departase de-a-binelea, nct
nici nu-l mai auzi:
- Apoi ce sa facem?... Muncim, ca de aceea ne-a lasat
Dumnezeu pe lume...
Mai urca Ion vreun sfert de ceas. Locul era tocmai n inima
hotarului; o fsie lunga si ngusta de vreo trei care de fn.
Atta ramasese din livada de douasprezece care ce mersese
pna-n Ulita din dos si care_ fusese zestrea Zenobiei. ncetul cu
ncetul Glanetasu l tot cioprtise... i cam placuse batrnului
rachiul, iar munca nu prea l ndemnase. n tineretele lui a fost
mare cntaret din fluier, de i se dusese vestea pna prin
Bucovina. Zicea att de frumos din trisca, parc-ar fi fost
clarinet. De aceea l-a si poreclit lumea Glanetasu. Fusese
baiat curatel si istet, dar sarac iasca si lenevior de n-avea
pereche. Fugea de munca grea. Se zicea ca n viata lui n-a tras
o brazda cum se cade, adnca si ct trebuie de lata, ca nici nu
stia tine bine coarnele plugului; coasa iarasi l dobora repede
si-i statea n mna ca un bat. I-au placut mai mult lucrurile
muieresti: sapatul, pologul, caratul, semanatul. Dar si mai
bucuros trndavea prin ograzile domnilor, pe la notar, pe la
preot, pe
36
la nvatator si chiar pe la ovreii din Armadia si din Jidovita.
Niciodata nu i-au crescut bataturi n palme de munca, nici nu i
s-a plamadit pamntul n piele... jJorocul lui a fost Zenobia, o
femeie ca un barbat. Fara de ea cinii l-ar fi mncat. S-a
maritat cu dnsul fara voia parintilor, care-i ziceau ca din
frumusete nu se face porumb si nici din istetime mamaliga.
Fata singura, din oameni cu stare, ar fi putut lua fruntea
satului. Ea nsa l-a vrut pe Glanetasu i parintii, ca sa nu-i iasa
din voie, n cele din urma, i-au dat-o si au nzestrat-o cu patru
table de porumb si doua de fneata, trecndu-i si casa din
capul satului cu gradina dimprejur. Cnd s-au mutat tinerii n
casa unde statusera batrnii pna si-au cladit-o pe cea de
peste drum de-a popii, au gasit pna si oalele pe foc, iar n
ograda o pereche de boi si doua vaci, o droaie de gaini si vreo
cinci rate... Gospodarie deplina, numai Glanetasu sa fi fost
barbat, s-o ngrijeasca.
Glanetasu nsa nici dupa ce s-a nsurat nu si-a schimbat
naravurile. Zenobia l-a lasat ct l-a lasat, pe urma vaznd ca
nu-i nici o nadejde, s-a facut ea barbat si a dus casa. Era
harnica, alergatoare, strngatoare. Daca n-a dus-o mai bine, n-
a fost vina ei. Unde nu-i cap, nu-i spor. Din zi n zi s-au nglodat
tot mai rau. O datorie naste pe alta. Ca sa astupe o gaura,
strneau o spartura ct o sura. Azi se duce pe apa Smbetei o
limba de porumbiste, mine o livada ntreaga... Mare noroc ca
Dumnezeu nu le-a harazit dect un singur copil. Dac-ar fi venit
mai multi, poate c-ar fi ajuns de minunea lumii...
Cnd au murit parintii Zenobiei, Glanetasu statea tocmai n
doua porumbisti cioprtite si n doua vaci sterpe. Moartea
batrnilor iar i-a mai ridicat putin deasupra nevoilor: vreo zece
capete de vite, vreo
cinci locuri bunisoare si casa cea noua... Aceasta au si vndut-
o ndata lui Iftode Con-dratu, ca sa se mai usureze din datorii.
Macar acuma de-ar fi pus umarul Glanetasu... Dar nu l-a pus.
S-a lasat de fluier si s-a apucat de betie. Ct e Armadia de
mare, toate crsmele le batea. n loc sa munceasca la coasa
ori la plug pe pamntul lui, umbla pe la ovreii din Jidovita, sa
faca bani, iar banii sa-i bea. Nu se mbata nsa niciodata rau si
era blnd la betie; rdea ntr-una si povestea fel de fel de
minciuni, de-ti era mai mare dragul de el...
Asa apoi, n ctiva ani, iar s-au ncuscrit cu saracia. n zadar se
jura Zenobia pe toti sfintii din calendar, dupa fiecare cioprtire
a mosiei, ca mai curnd se spnzura dect sa mai vnda o
palma de loc. Picau hrtoagele de judecata si trebuia sa dea de
buna voie, daca nu vrea sa vina cu toba sa-i faca haram si
putinul din care-si mai trau viata.
Cnd s-a ridicat Ion, stateau numai n trei petece de pamnt:
fneata, spre care se grabea acuma, si doua porumbisti,
dincolo de sosea, tocmai n
37
hotarul satului Saracuta. Ce-ar fi trebuit sa fie Glanetasu, a fost
feciorul. Era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mna,
punea si Dumnezeu mila. Iar pamntul i era drag ca ochii din
cap. Nici o brazda de mosie nu s-a mai nstrainat de cnd s-a
facut dnsul stapnul casei. n schimb, cum necum, n doi-trei
ani a platit si datoriile ce le aveau la Somesana din Armadia,
nct a putut atta focul cu cartuliile verzi si rosii care
pricinuisera Zenobiei attea
zile fripte...
Flacaul sosi ncalzit de drum. Se opri n marginea delnitei, pe
razorul ce-o despartea de alta fneata, lot asa de lunga si de
lata, pe care Toma Bulbuc o cumparase acum vreo zece ani de
la Glanetasu. Cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul,
cntarindu-l. Simtea o placere att de mare vazndu-si
pamntul, nct i venea sa cada n genunchi si sa-l
mbratiseze. I se parea mai frumos, pentru ca era al lui. Iarba
deasa, grasa, presarata cu trifoi, unduia ostenita de racoarea
diminetii. Nu se putu stapni. Rupse un smoc de fire si le
mototoli patimas n palme.
Se aseza pe razor, ntepeni nicovala n pamnt, potrivi taisul
coasei si apoi ncepu a-l bate cu ciocanul, rar, apasat, cu ochii
tinta la otelul argintiu. Cnd ispravi, se scula, scoase de la bru
gresia, o nmuia bine n apa din toc si apoi mngia ascutisul
coasei cu gresia, schimbnd mereu degetele manei stngi. Pe
urma, cu un pumn de iarba, sterse toata coasa. n clipa aceea
privirea i se odihnea pe delnita lui Toma Bulbuc, cosita, cu
fnul adunat n capite, care stateau ncremenite ici-colo, ca
niste mormoloci speriati. Pamntul negru-galbui parea un
orbaz mare ras de curnd. Privindu-l, Ion ofta, murmura!... -
Locul nostru, saracul!...
Se gndi putin de unde sa nceapa si hotar sa porneasca
brazda de la capatul dinspre sat, cu fata catre rasarit, sa-l vada
soarele cnd se va nalta de dupa dealurile Vararei. ncerca
nti coasa n colt, facndu-si loc, apoi croi brazda n latul
locului ca sa se usuce mai deodata si mai repede.
Cnd ajunse la marginea delnitei, se opri sa mai netezeasca
coasa cu gresia. Acuma statea cu fata spre satul care, subt o
ceata stravezie, tremura usor, se ntindea si se strngea, ca si
cnd s-ar feri de mbratisarea racoroasa a diminetii. Vedea
casa lor peste drum de a nvatatorului Herdelea, chiar n capul
satului dinspre Jidovita, despartite de Ulita Mare ce coboara
pna la Avrum, suie iar pna pe la preotul Belciug, mai merge
drept o bucata si apoi urca dealul, grabindu-se spre Sascuta*
Lnga casa noua a lui Vasile Baciu porneste Ulita din dos care
face un ocol mare ca sa treaca prin fata bisericii si sa se arunce
iar n Ulita Mare, dincolo de gradina popii, printre bordeiele
tiganimii. Fundatura pleaca din Ulita din dos, de lnga biserica,
se adnceste mereu ntre dealuri si, la Stefan Ilina, se despica
n doua. Un brat mai scurt
38
o ia n stnga, numai printre vreo trei-patru casute, apoi se
face drum de car, se catara pe coasta si se pierde n cmp;
cellalt nsa merge nainte, cu casele tot mai rare, pe urma
mereu pe lnga Parul Dracului, din ce n ce mai serpuit, pna
ce intra n Padurea Fulgerata...
Satul parea mititel sa-l cuprinzi tot ntr-un pumn si sa-l pui n
traista, ca o jucarie pentru copii. Hotarul nsa se mndrea att
de mare nct Ion nu se mai satura privindu-l, ca o sluga
credincioasa pe un stapn falnic si nendurat.
Din sosea si de la marginea satului ncepea coasta lina cu sute
de parcele unele galbene, altele verzi, altele cenusii,
nvalmasite si ncurcate, tintuite ici-colo cu cte-un par sau
mar paduret. Urca ncet pna la padurea Vararei din care de-
abia se vedea de aici o dunga liliachie, cobornd din ce n ce
mai groasa si mai ntunecata spre Jidovita, pna se plesuveste
si se schimba n lanuri de gru si de porumb... Dincolo de
Parul Dracului se nalta Zahata, mai piezisa, mai ngusta, cu
multe cnepisti, adumbrita toata de Padurea Fulgerata care
merge pna la Paunis si pna la Sascuta, dar fara sa treaca
peste sosea. Peste drum, n zare, albastreste Padurea
Spnzuratului, unde se zice c-ar fi fost spnzuratori pe vremea
revolutiei, dar care tine de satul Sascuta. Magura Cocorilor nsa
e a Pripasenilor. Mai poarta si azi n vrf o caciula zdravana de
padure, dar trupul i-e lazuit, arat si semanat. Tocmai la
picioarele Magurii se nsira casele din Ulita mare... Apoi vin
Lazurile, de la Parul Doamnei pna n hotarul Saracutei si
pna la Padurea Domneasca ce se coboara pe tarmul
Somesului ntre Jidovita si Armadia.
Sub sarutarea zorilor tot pamntul, crestat n mii de frnturi,
dupa toanele sau nevoile attor suflete moarte si vii, parea ca
respira si traieste. Porumbistile, holdele de gru si de ovaz,
cnepistile, gradinile, casele, padurile, toate zumzeau,
susoteau, fsiau, vorbind un grai aspru, ntelegndu-se si
bucurndu-se de lumina ce se aprindea din ce n ce mai
biruitoare si roditoare. Glasul pamntului patrundea navalnic n
sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-I. Se simti mic si
slab, ct un vierme pe care-l calci n picioare sau ca o frunza
pe care vntul o vltoreste cum i place. Suspina prelung,
umilit si nfricosat n fata uriasului:
- Ct pamnt, Doamne!...
In acelasi timp nsa iarba taiata si uda parca ncepea sa i se
zvrcoleasca sub picioare. Un fir l ntepa n glezna, din sus de
opinca. Brazda culcata l privea, neputincioasa, biruita,
umplndu-i mima deodata cu o mndrie de stapn. Si atunci se
vazu crescnd din ce n ce mai mare. Vjiturile stranii pareau
niste cntece de nchinare. Sprijinit n coasa, pieptul i se umfla,
spinarea i se ndrepta, iar ochii i se aprinsera ntr-o lucire de
izbnda. Se simtea att de puternic nct sa domneasca peste
tot cuprinsul...
39
Totusi n fundul inimii lui rodea ca un cariu parerea de rau ca
din atta hotar el nu stapneste dect doua-trei crmpeie, pe
cnd toata fiinta lui arde de dorul de-a avea pamnt, mult, ct
mai mult...
Iubirea pamntului l-a stapnit de mic copil. Vesnic a pizmuit
pe cei bogati si vesnic s-a narmat ntr-o hotarre patimasa:
trebuie sa aiba pamnt mult, trebuie! De pe atunci pamntul
i-a fost mai drag ca o mama.
Ct a umblat la scoala din sat a fost cel mai iubit elev al
nvatatorului Herdelea, care mereu i-a batut capul Glanetasului
sa dea pe Ion la scoala cea mare din Armadia, sa-l faca domn.
Glanetasu s-a si nvoit pna n cele din urma, mai ales ca toata
treaba n-avea sa-l coste multe parale. Doar cartile, pe care le
putea lua vechi, si taxa de nscriere, vre-o trei zloti. Ba
Herdelea a alergat si s-a zbatut pna ce l-au iertat si de cei trei
zloti, fiindca baiatul era silitor si cuminte. De gazda n-avea
nevoie. Copilul putea merge la scoala n fiecare dimineata, sa-
si duca merinde pentru amiazi, iar seara sa se ntoarca acasa;
din Pripas pna n Armadia e o plimbare de o jumatate de
ceas... Dupa doua luni de nvatatura nsa Ion n-a mai vrut sa se
duca la scoala cea mare. De ce sa-si sfarme capul cu atta
carte? Ct i trebuie lui, stie. S-apoi i-e mai drag sa pazeasca
vacile pe cmpul plesuv, sa tie coarnele plugului, sa coseasca,
sa fie vesnic nsotit cu pamntul... Si Glanetasu, pe ct de
lesne l-a dat la liceu, tot att de lesne s-a mpacat sa nu mai
urmeze; doar de cei ctiva zloti aruncati pe carti i parea rau.
Mai bine sa-i fi baut, dect sa-i fi bagat n alde bazaconii
nefolositoare. Ion nsa nu s-a despartit de tot nici de carti. Le-a
pastrat si-n sarbatori le-a citit si rascitit pna li s-au ferfenitit
foile. Iar mai trziu mereu cerea nvatatorului ba carti de
povesti, ba cte-o gazeta veche, sa se desfete...
Acuma Ion cosea din rasputeri. Brazdele se pravaleau drepte,
grele, mirositoare. Cnd rasari soarele, rosu si somnoros, Ion
simtea o amorteala usoara n sale si degetele parca i se
nclestau pe codoristea coasei. Se ndrepta din spinare la
capatul brazdelor, stergea taisul cu somoioage de iarba moale,
l atingea cu gresia, rasufla greu si iar se aseza pe lucru.
Oboseala l ntarta ca o patima. Munca i era draga, orict ar fi
fost de aspra, ca o rvna ispititoare.
Soarele urca mereu pe cer, culegnd, cu razele-i calde, stropii
de roua de pe cmpuri, nviornd din ce n ce vazduhul.
Pretutindeni pe hotar oamenii, ca niste gndacei albi, se
trudeau n sfortari vajnice spre a stoarce roadele pamntului.
Flacaului i curgea sudoarea pe obraji, pe piept, pe spate, iar
cte un strop de pe frunte i se prelingea prin sprncene si,
caznd, se framnta n huma, nfratind parca mai puternic
omul cu lutul. l dureau picioarele din genunchi, spinarea i
ardea si bratele i atrnau ca niste poveri de plumb.
40
nspre prnzul cel mic, oprindu-se sa-si stearga sudorile care-i
tsneau acum din sngele ncins de dogoarea soarelui, iar se
uita n vale, spre sat. peodata fata i se nsenina de bucurie. Pe
carare suia ncet Ana, cu un cos pe care-l muta mereu dintr-o
mna n cealalta.
- Uuu ma Anutoooo! striga Ion, uitnd ntr-o clipire osteneala si
fierbinteala.
Fata, cam departe, ridica fruntea, l vazu si raspunse cu glas
subtire ca o ata:
- Uuu ma Ionicaaa!...
Ion i iesi nainte la capatul dinspre carare al locului. Obrajii
Anei erau mbujorati de caldura si umezi de naduseala. Puse
cosul jos si zise ncet:
- Duc demncare tatii... A iesit cu doi oameni sa taie iarba din
deal. Ion o privea si, fara sa vrea, se gndea:
- Ct e de slabuta si de urtica!... Cum sa-ti fie draga?...
Fata nsa, cu ochii n pamnt, vorbi dojenitoare si cu o imputare
n glas:
- N-ai venit aseara... Si te-am asteptat pna dupa miezul
noptii...
- Am fost necajit rau, Anuto, stii bine... Ai vazut doar ce rusine
mi-a facut badea Vasile?...
- Parca tu nu-l stii pe dnsul cum e la betie? Apoi, dupa o
tacere scurta, adaoga:
- Si te-ai razbunat pe George...
- Ca George-i cu viclesugul, ehe! facu repede Ion cu o lucire
att de stranie n cautatura nct Ana se cutremura.
Mai statura cteva clipe, fara sa mai vorbeasca si chiar fara sa
se priveasca. Pe urma fata zapacita, si lua cosul, zicnd:
- Acu ma duc, ca m-o fi asteptnd tata...
- Du-te, du-te - zise Ion simplu.
Ana porni pe carare la deal. Dupa ctiva pasi mai ntoarse
capul, cu un zmbet blnd pe buze, care nsa pe Ion l facu sa
se gndeasca iarasi mai ursuz:
- Tare-i slabuta si urtica, saraca de ea!...
Ramase cu ochii pe urmele ei pna ce disparu la o cotitura. Si
vaznd-o cum se legana n mers, ca o trestie bolnavicioasa,
fara vlaga, slabanoaga, avu o tresarire si o parere de rau:
7 Uite pentru cine rabd ocari si sudalmi!
ncremeni asa un rastimp. Dar deodata si reveni, scutura din
cap ca si cnd s-ar ncapatna sa-si alunge o slabiciune si-si
zise aspru:
- Ma molesesc ca o baba neroada. Parca n-as mai fi n stare sa
ma scutur de calicie... Las ca-i buna ea Anuta! As fi o
natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe...
41
Dadu sa se ntoarca la coasa, cnd un glas placut rasuna la
spatele lui:
- Lenevesti, lenevesti?
i pieri din suflet toata framntarea vaznd pe Florica, cu fata
rumena, plina si zmbitoare, apropiindu-se sprintena ca o
ispita. Blbi zapacit de multumire:
- M-am odihnit o leaca... A trecut pe-aici Ana lui Vasile Baciu sL.
si curma graiul brusc, ntlnind ntristarea ce rasari n ochii
fetei. i paru rau ca n-a tacut si vru s-o dreaga, facnd un pas
ca sa schimbe vorba. Florica nsa nu-^mai dadu ragaz sa
nceapa si-i zise cu imputare:
Am vazut... Cum sa nu va fi vazut... Ca doar nu-s oarba... Umbli
dupa ea ca armasarul dupa iepe... Ma mir ca nu ti-i rusine...
Ion porni sa rda. Nu izbuti, dar raspunse cald, mngind-o din
ochi:
- Nu vezi tu cum e lumea azi, Florico?... Vai de sufletul meu...
Crede-ma! n inima mea nsa tot tu ai ramas craiasa...
Ochii fetei se umplura de lacrami, ngaimnd:
- Te faci de rsul lumii ca s-o iei pe ea...
Flacaul tacu. Apoi ofta. Clocotea. Fara sa mai scoata o vorba, o
lua n brate, o strnse s-o nabuse si o saruta pe gura cu o
patima salbateca. Fata se^vrcolea, dar cu fiece miscare se
lipea mai tare de pieptul lui si, printre sarutari, murmura:
- Ionica... lasa-ma... Te vad oamenii... Lasa-ma... Te vad...
oamenii...
- Asa muncesti tu, dragul mamii? striga n clipa aceea Zenobia
care venea cu mncarea, grabita si suparata.
Tinerii se despartira ndata. Florica, rosa foc de rusine, de abia
putu ngna cteva vorbe si se facu nevazuta printre demite.
Ion nsa, ca sa-si ascunda zapaceala, se rasti la ma-sa:
- Ca si d-ta, zau, vii c-o falca n cer si cu una n pamnt, parca
eu as sta toata ziua cu minile n sn! Mai bine veneai mai
devreme ca vezi bine ca soarele-i ntr-amiezi si pologul s-a
uscat ca hrtia...
Ana ajunse n deal gfind.
Vasile Baciu, mpreuna cu doi lucratori, coseau din rasputeri,
schimbnd doar din cnd n cnd cte-o vorba.
- Ai venit? ntreba Vasile cam morocanos, vaznd pe Ana.
Ar fi vrut sa mai fi ntrziat cu mncarea, sa poata oamenii sa
lucreze mai mult pna n prnz, ca tot u platea destul de
scump.
42
Era un barbat silitor Vasile Baciu cnd se gasea n toane bune.
A avut o viata grea si plina de truda, dar s-a tinut totdeauna
printre fruntasi. Parintii nu i-au dat dect sufletul dintr-nsul. S-
a nsurat cu o fata bogata si urta, dar a iubit-o ca ochii din
cap, caci ea i ntruchipa pamnturile, casa, vitele, toata
averea care-l ridicase deasupra nevoilor. Bogatia i deschisese
mai mare dragostea de munca. Rvna de a agonisi i puse
stapnire pe suflet. i era frica mereu ca un traznet din senin i
va zdrobi toata truda vietii. Trei copii, cei dinti, i murisera
nainte de a mplini un an de zile. Ana a fost al patrulea, n
urma ei au mai venit doi, tot fara zile... Vasile Baciu nadajduia
mereu un baiat. n cele din urma a sosit, dar, ncapatnndu-se
sa intre n lumea necazurilor cu picioarele nainte, a strnit
numai jale si nenorocire. Moasa satului, care era chiar mama
femeii, a ncercat toate descntecele si buruienile. Zadarnic. O
saptamna ncheiata casa a tremurat de gemete si vaiete.
Atunci Vasite s-a repezit de a chemat pe doctorul Filipoiu din
Armadia. Cum a vazut-o, doctorul s-a crucit si, dupa ce i-a
ocart pe toti pentru ca nu l-au nstiintat mai de vreme, le-a
spus ca acuma e prea trziu, ca femeia a nceput sa
nvineteasca, apoi ca numai Dumnezeu face minuni si ca ar fi
trebuit s-o duca la spital, n Bistrita, sa-i scoata copilul prin
burta. Baciu i-a platit un zlot de argint, l-a ntors acasa cu
caruta. Pna sa vie dnsul, femeia si-a dat sufletul. Copilul a
mai miscat ntr-nsa vreo doua ceasuri, nct moasa era ct pe-
aci sa-l ntepe cu un ac, sa nu se ntmple cumva sa-l ngroape
de viu, sa se faca moroiu si sa vie din cealalta lume sa
spaimnte oamenii... mpreuna cu nevasta, Vasile Baciu a
nmormntat o parte din sufletul sau propriu. i slabi pofta de
munca, parca n-ar mai avea pentru cine sa se osteneasca. i
ramase o mngiere n Ana, care semana cu ma-sa, dar n
acelasi timp o si ura, Fiindca din pricina unui copil s-a tras
moartea femeii ce-i fusese reazimul vietii. Cauta sa-si nece
jalea n rachiu. Si, deoarece cnd era beat uita tot, se mbata
din ce n ce mai des. Inima i se nacrise ca o punga de piele
arsa. Ce agonisea acuma, dadea pe bautura. Se facea zi cu zi
mai drz. Numai mosia i mai era draga ca odinioara.l durea
gndindu-se ca va trebui s-o cioprteasca spre a potrivi zestre
Anei la maritis. Se framnta deseori sa gaseasca vreun chip de
a nu da nimic ct va trai dnsul. George alTomii Bulbuc se
parea singurul care ar putea lua fata, asteptnd zestrea pna
la moartea lui. Ana nu se mpotrivea pe fata. Asta l catranea
mai rau. In Ion simtea un vrajmas. Cum a fost dnsul n
tinerete, asa e feciorul Glanetasului azi. i vrea averea. De
aceea fierbea de ura vazndu-l macar. Si ura i se revarsa
asupra Anei mai apriga, pentru ca ea era mai aproape de
sufletul lui.
li arunca pe sub sprncene cteva priviri mnioase, apoi,
ascutindu-si coasa, o ntreba peste umar:
- Da cu cine te-ai oprit pe coasta?
43
- Cu Ion - raspunse Ana fara nconjur.
- Mhm, cu Ion - mormai Vasile Baciu. Apoi vezi bine c-asa... Se
vede ca degeaba ti spun eu tie, ca un parinte, ca tu faci tot
cum te taie capul... Bine, draga tatii, bine... Bine ca stiu. Ca
daca-i vorba pe asa, apoi eu ti-s popa...
Vorbind se nfurie din ce n ce mai tare si se porni pe ocari si
sudalmi. Coasa nsa n-o lasa din mna; ba parca tragea
brazdele mai zdravan. Cei doi lucratori, vrnd nevrnd,
trebuiau sa urmeze pilda lui, caci el mergea n frunte. Astfel
omul se ravenea njurnd, dar n aceeasi vreme nu ngaduia pe
muncitori sa leneveasca.
Ana scotea oalele din cos, n umbra unui mar paduret, la
marginea fnetei... Vorbele grele, ce o plezneau n fata
oamenilor, o chinuiau. Rabda totusi cu inima mpacata,
zicndu-si ca sufera pentru Ion. Cu gndul acesta n minte, se
aseza lnga cos si ntoarse privirea n vale, unde stia ca
munceste el. l zari tot acolo, dar parca nu mai era singur... O
zgudui un fior. Clipi de cteva ori, ca si cnd i s-ar fi lasat o
ceata pe ochi. Vedea nsa bine. Ion strngea n brate o femeie.
Pe ea n-a sarutat-o, iar pe cealalta o mbratiseaza. Tot sngele i
se aduna n obraji si, parc-ar fi avut un ochian, att de bine
vazu acum pe Florica. O durere mare i se sflederea n piept si
ochii nu si-i mai putea smulge de la dnsii. Auzea ca prin vis
amenintarile tatalui ei:
- Mai bine te tai eu n bucatele dect s-ajungi bataia de joc a
Glane-tasilor... Barem sa stiu ca eu te-am facut, eu te-am
omort...
Glasul lui nsa nu-i patrundea n suflet, caci sufletul ei se
mpietrise de amaraciune. Se simtea neputincioasa si parasita.
mbratisarea celor doi i se parea nesfrsita, i sorbea toata
lumina ochilor. Doar buzele subtiri, nalbite mai puteau
murmura, tremurnd de durere:
- Nu ma iubeste.... Tot nu ma iubeste.... Of, Doamne,
Doamne!...
Satul fierbea. Cearta de la hora si mai ales batalia de la
crciuma treceau din casa n casa, din ce n ce mai umflate.
Dis-de-dimineata Toma Bulbuc a sculat din pat pe preotul
Belciug si i s-a plns ca Ion i-a schilodit feciorul. Popa s-a
indignat, fiindca Toma era un stlp darnic al bisericii, si i-a
fagaduit ca Dumineca viitoare are sa dojeneasca pe batausul
Glanetasului, de pe amvon, ca sa-l nvete omenie. Toma, foarte
multumit cu raspunsul, a povestit tuturor oamenilor ce i-a
ntlnit, cum s-a suparat preotul si ce i-a spus, apoi a iesit la
lucru mpreuna cu George care, nafara de o dunga vnata pe
spinare, lata de vre-o palma, era bun teafar, ca si cnd nici nu
ar fi patit nimic.
44
Femeile mai cu seama, care unde se zareau, nascoceau
amanunte noi. j se jurau c-au fost de fata si au vazut cum a
crapat teasta lui George, cnd l-a izbit Ion cu latunoiul, cum i s-
au mprastiat creierii prin colbul ulitii. Altele stiau ca feciorul
Tomii trage sa moara, iar cteva mai ndraznete strigau c-a
murit nca de azi noapte si ca Toma s-a dus la popa pentru
nmormntare...
Familia nvatatorului Herdelea n-a mai vorbit toata ziua dect
de ntmplarile grozave de ieri. Titu, care de obicei nu se
carabanea din pat pna pe la amiaza acuma s-a sculat pe la
noua, si numaidect a aruncat ntrebarea:
- Ati auzit ce bataie a fost azi noapte?
Toti stiau. Herdelea, fiindca se culca totdeauna odata cu
gainile, se scula vesnic cu noaptea n cap, iesea n ograda si
schimba noutati cu toti trecatorii. Vestea cea mare o aflase de
la Macedon Cercetasu care n toate Lunile si gasea de lucru pe
acasa, spre a-si putea vindeca oboseala betiei de Dumineca.
- Eu tocmai m-am nemerit pe-acolo cnd s-a ntmplat... - zise
Titu misterios, tragndu-si ghetele.
Laura si Ghighi, mezina familiei, tabarra pe el, sa le
povesteasca tot, din fir n par. Chiar si d-na Herdelea si ascuti
urechile de lnga soba, unde se nvrtea cu gatirea bucatelor
pentru amiazi. Titu nsa se nchise, ca un sfinx, n fata tuturor
staruintelor.
-Stati, stati! striga ntr-una mbracndu-se cu o iuteala
militareasca. nti am sa-mi cumpar un tutun, pe urma va
spun...
Se simtea att de mndru parca el nsusi ar fi fost eroul sau cel
putin victima bataliei. Desi era n stare sa ticluiasca un sirag de
amanunte, care de care mai cumplite si mai mincinoase, avea
totusi ambitia acuma sa se documenteze nainte de-a vorbi. De
aceea pretextul tutunului. Avrum, izvorul cel mai sigur, i va
mprumuta toate stirile.
Crciumarul nsa se posomor ca o zi de ploaie cnd Titu vru
sa-l descoase. N-a vazut nimic, nu stie nimic... i era frica sa nu
aiba urmari bataia, n care sa fie amestecat si dnsul, riscnd
poate chiar sa i se nchida pravalia. Poate sa vie jandarmii sau
poate vreo judecata... cine sa stie? Tacerea negustorului e
totdeauna de aur...
Norocul lui Titu a fost c-a ntlnit pe Dumitru Moarcas, un client
credincios al crciumii, de la care a aflat repede atta nct sa
poata nflori o povestire mai senzationala. Astfel a putut mpuia
urechile mamei si surorilor sale, cu amanunte, pna la prnz.
Toata familia Herdelea era, cu trup cu suflet, de partea lui Ion.
Ziceau ca bine a facut daca a scuturat putin pe butoiul cela de
George. De ce sa-si
45
bata joc de un baiat cumsecade ca Ion?... Partinirea nsa nu era
prea dezinteresata. nvatatorul facuse o claca, iarna trecuta,
sa-i aduca satul lemne de foc. Au lipsit tocmai bogatasii, n
frunte cu Toma Bulbuc. De atunci familia n-avea la inima nici
pe tata si nici pe fiu. Herdelea chiar a spus odata, de fata cu
mai multi tarani: Las ca-mi pica ei n mna, si Toma si
ceilalti... Si am sa-i joc si eu cum se cuvine!...
Cnd sleira deabinelea toata ntmplarea, Titu simti ndemnul
sa duca stirea mai departe. Framnta bine n cap hotarrea, iar
la prnz, dupa ce manca zdravan si bau cteva pahare de apa,
striga ncntat:
- Sa vedeti ce-o sa se mai mire cei din Armadia si din
Jidovita!...
Se scula de la masa naintea tuturor, se mbraca tacticos n
hainele cele mai bune, se ferchezui ca o papusa si pleca
bombanind cu o multumire
prefacuta:
- Ma duc sa ma mai plimb, ca am sa putrezesc de-atta
plictiseala...
O lua spre Jidovita, agale, fluiernd din vrful buzelor si
nvrtind ntre degete un baston de trestie...
Titu era mndria familiei Herdelea. Avea douazeci si trei de ani
si era nalt, cam desirat, cu o fata latareata, ochi albastri
spalaciti si o frunte larga. Mustatile nu-i prea cresteau si de
aceea le radea, zicnd ca se poarta dupa moda anglo-
americana. Toata casa jura ca tnar mai destept ca dnsul nu
se pomeneste n mprejurime. Dealtfel n scoala a nvatat
binisor. A nceput-o sub mna tatalui sau care l-a si scos
eminent. Cnd a trecut la liceul din Armadia, a mers putin
mai anevoie; prin clasa a treia se plngea ca-l persecuta
profesorii, ceea ce pe Herdelea l-a facut sa-l mute la liceul
unguresc din Bistrita. Las ca-i bine sa nvete si ungureste - a
zis nvatatorul - ca-n ziua de azi nu mai faci nimic daca nu rupi
limba stapnirii. Dar nici aici nu s-a prea nteles cu profesorii,
nct, dupa ce a terminat clasa a sasea, familia s-a nvoit sa
urmeze la liceul sasesc. Cu limba nemteasca - a zis iar
nvatatorul - poti umbla toata lumea. Taxele de nscriere nsa
fiind prea mari si Herdelea neavnd banii trebuinciosi n
Septemvre, Titu a ramas sa studieze acasa ultimele doua clase'
Pe urma, cnd a sosit vremea examenelor, bagnd de seama
ca taxele pentru particulari sunt si mai urcate si, nemerin-du-
se ca Herdelea sa aiba acuma si mai putini banisori, Titu, dupa
o ciorovaiala violenta, a renuntat la scoala, mai ales ca si el se
cam saturase de atta buchiseala searbada. ntr-un sfat de
familie urmator apoi a triumfat parerea fetelor: Titu sa se faca
notar comunal. Hotarrea aceasta nsa a ntristat adnc pe d-
na Herdelea care vesnic visase pe Titu preot n Monor, satul ei
de bastina, caci baiatul semana mult cu ea, avnd o voce prea
frumoasa... Pna sa plece nsa Titu la cursul de notari, s-au
nasprit conditiile
46
He primire: i se ceru bacalaureatul. Herdelea atunci a propus
sa urmeze scoala normala si sa vie nvatator n Pripas, n locul
Iui; pna ar iesi baiatul el tocmai ar mplini anii de pensie. Dar
Titu avea groaza de dascalie. Mai curnd salahor, dect
dascal... Si mpotrivirea lui a fost att de nversunata, nct
nimeni n-a mai ndraznit sa-i pomeneasca de dascalie. Cu toate
acestea nici degeaba nu se putea sa stea. Era doar om n toata
firea. Cum sa trndaveasca? L-ar lua lumea la ochi... Deci
Herdelea, fiind prieten bun cu notarul din Salva, l-a convins sa
ia pe Titu ca ajutor si practicant, dndu-i casa, masa si ceva de
buzunar. Titu s-a dus, a stat trei luni, a lucrat mai nimic, s-a
plictisit mult si pe urma a venit iar acasa. n zadar, nu-i placea
notariatul si pace. Si chiar de i-ar placea, ce perspective ar
avea ntr-o cariera, fara diploma? Ar nsemna sa ramna toata
viata practicant, un fel de jalbar nenorocit, batjocura satelor.
Tocmai el, care era plin de ambitii, care simtea ca poate si
trebuie sa ajunga cineva n lume... Citea cu patima versuri,
romane. Mai ales de cnd s-a lasat de scoala, a citit tot ce i-a
cazut n mna. Si, tot citind, a nceput si el sa scrie. nti mai
pe furis, pe urma mai pe fata si n sfrsit cu tot dinadinsul. Iar
cnd, ntr-o buna zi, Familia i-a publicat o poezie de trei
strofe, s-a hotart definitiv, dar n taina: va fi poet. Surorile lui
l priveau ca pe un barbat nsemnat, iar parintii, desi n sinea
lor nu prea ntelegeau cum va mnca si se va mbraca Titu din
poezii, mpartasau parerea fetelor. Domnii din Armadia si cu
deosebire doamnele si domnisoarele au citit cu mirare si
invidie numele baiatului nvatatorului din Pripas sub o poezie
tiparita. n curnd tot judetul l-a consacrat poet. Si Titu citea si
scria mereu pna noaptea trziu; stingea lampa, astepta prin
ntuneric inspiratia, njgheba cte-un vers n cap, aprindea
repede lumina, l eterniza pe hrtie... Herdelea cam mormaia
uneori ca prapadeste prea mult petrol, dar Titu, vrajit de muza
lui, nici nu voia sa auda asemenea imputari pamntene...
Apropiindu-se acuma de Jidovita, se gndea unde sa se duca?
Sa se opreasca n Jidovita sau sa treaca n Armadia? Inima l
ndemna si ici si dincolo. n Armadia era fata profesorului de
matematici Valentin Dragu, domnisoara Lucretia, micuta,
oachesa, visatoare. O iubea de vreo trei ani. O iubire foarte
eterica, alcatuita numai din rare priviri cu nteles, din suspine
dese, din cte-o strngere de mna mai vie, din carti postale
ilustrate si mai ales din declaratii timide, exprimate n limbajul
florilor, al marcilor sau al culorilor. De cte ori se abatea prin
Armadia, si se abatea mai n toate zilele, Titu facea ce facea si
ntlnea pe Lucretia. Atunci roseau amndoi, vorbeau despre
mersul vremii, se priveau si apoi taceau. Tacerea spune mai
mult dect orice fraze - si zicea Titu. Dealtfel Lucretia a si fost
una din cauzele
47
mo 3303
de capetenie ale chemarii lui poetice. Chiar versurile din
Familia preamareau frumusetea ochilor ei verzi...
Dar si n Jidovita avea pe nevasta nvatatorului Lang.
nvatatorul era ovreu, iar nevasta-sa unguroaica. Venisera de
curnd la scoala statului si nu stiau o boaba romneste. Ovreii
din Jidovita s-au apucat prea trziu sa practice patriotismul cel
nou si rupeau att de prost limba oficialitatii nct nici ungurii
cei mai binevoitori nu-i puteau ntelege. Sotii Lang deci au fost
bucurosi cnd au cunoscut pe Titu, singurul om cu care puteau
vorbi mai ca lumea. Barbatul era betiv si petrecea mai toate
noptile prin crciumile din Jidovita sau prin cele din Armadia.
Femeia, draguta, cocheta, se plictisea grozav. Oamenii
povesteau c-a avut cteva aventuri de dragoste prin Mara-
mures, unde a trait nainte de-a sosi n Jidovita. Lui Titu mai
ales din pricina aceasta i placea si umbla s-o cucereasca. Desi
ofta dupa Lucretia, rvnea mult si o iubire pasionata. Dar nu
prea stia cum trebuie cucerita o femeie si de-aceea i era frica
sa nu se faca de rs n fata unguroaicei. Ct a dorit dnsul si n-
a fost n stare sa cucereasca nici o fata din Pripas, cu toate ca i
se scurgeau ochii dupa unele. Simtea nsa ca doamna Lang l
simpatiza si aceasta i dadea imbold sa staruiasca.
Ajunse aproape de Jidovita. Pe drum ghetele i se prafuisera; se
opri si le sterse cu o batista murdara, adusa nadins pentru
treaba aceasta. i placea sa se nfatiseze totdeauna curat, cu
att mai mult cnd banuia ca are sa ntlneasca pe cine-i era
drag. Scoase din buzunar o oglinda, si potrivi bufantii
lavalierei, si netezi frizura si-si picura pe piept putin parfum ca
sa nu miroase a sudoare. n vremea ct se ferchezuia, lua
hotarrea definitiva: va ramne n Jidovita.
Sotii Lang stateau n casa hahamului, n fund. Din curte intrai
n tinda, apoi venea n stnga si n dreapta cte-o odaie. Cea
din stnga l interesa mai mult pe Titu. Acolo era dormitorul.
Batu la tinda. Nu raspunse nimeni.
- Te pomenesti ca n-o fi acasa - se gndi Titu apasnd clanta.
Usa se deschise. Intra ncetisor. Tinda era cam ntunecoasa. n
dreapta, usa odaei care slujea de sufragerie, salon si biurou,
era data de perete, nlauntru nimeni. Avu o tresarire de bucurie
gndindu-se ca gaseste acasa numai pe d-na Lang care
obisnuia sa stea dupa amiazi trntita pe pat, citind romane de
dragoste, visatoare ca o cadna din panorame. Se apropie de
usa dormitorului, n vrful picioarelor, si ciocani usor. Nici un
raspuns.
- O fi dormind - si zise Titu, cu mintea aprinsa brusc de o
droaie de sperante si planuri, batnd iarasi, mai tare.
- Cine-i? murmura un glas somnoros, ragusit si gros.
48
- Eu, eu - raspunse tnarul, nemultumit, recunoscnd vocea
sotului.
_ A, tu esti, Titule? Intra draga! urma glasul dinlauntru mai
nviorat putin.
Titu intra amart. ntr-o clipire i se spulberasera toate
nchipuirile: ca va gasi pe iubita lui cu somnul n gene, ca va
profita de ocazie si o va saruta pe ochi, sa-i fure visurile, pe
buze sa-i soarba gndurile... si poate chiar mai mult.
- Esti singur? ntreba dnsul rotindu-si ochii prin odaie.
- Singur, dragul meu - gngavi nvatatorul cascnd. Nevasta-
mea s-a dus n plimbare pna n Armadia, sa cumpere nu stiu
ce... Sunt obosit, draga prietene, de nici nu-ti poti nchipui. Azi-
noapte am facut un chef monstru cu solgabiraul, cu popa din
Runc, cu doctorul Filipoiu, cu profesorul Oancea si nca ctiva
care au venit mai pe la spartul trgului de nici nu mi-i mai
amintesc. Tocmai pe la sapte dimineata ne-am despartit la
Beraria Rahova, dupa ce cutreierasem vre-o cinci crciumi... n
sfrsit ceva colosal!... Si mi-e un somn!...
Ascultndu-l, Titu se posomor de tot. Iata cine are parte de o
comoara de femeie ca Rozica! l cntari cu dispret. Lang avea
niste mustati unguresti, un nas gros, ochii vii negri si un par
cret negru taciune. Acuma nsa era att de tabacit la fata ca
parea cu zece ani mai batrn, desi nca nu mplinise treizeci.
De necaz, Titu si pierduse si placerea de a-i mai povesti
batalia.
- Atunci te las - zise, dndu-i mna. mi* pare rau ca n-am gasit
pe nevasta-ta... Transmite-i complimentele mele!
- Da, da - casca Lang. Ma, i-asculta, bei un coniac?
- Nu, nu - mormai Titu ursuz, iesind. Sunt grabit... Trebuie sa
ma mai duc si prin Armadia...
- Bine, draga, cum vrei - vorbi nvatatorul, lua o sticla de pe
mescioara de noapte, bau o dusca teapana, si trase plapoma
peste cap si ncepu ndata sa sforaie ca o dihanie.
n ulita Titu se razgndi. Ce sa se mai osteneasca prin
Armadia? Cum e pornit azi pe ghinion, e n stare sa nu
ntlneasca nici pe d-na Lang si nici pe Lucretia Dragu. Iar asta
i-ar mohor sufletul pentru o saptamna ncheiata... Dar nici
acasa nu voia sa se ntoarca. Ce sa faca, ce sa faca?
Era tocmai n fata cancelariei comunale. Soarele ardea sa
topeasca zidurile. Fierbinteala l chinuia. Urca repede n
cancelarie, sa mai stea de vorba cu notarul Stoessel. Dar gasi
numai pe practicantul Hornstein, un flacaiandru slabut, sfrijit,
cu ochelari, cu o tremuratura nervoasa din cap, care facea
sfortari eroice sa vorbeasca ungureste.
- N-am noroc, degeaba - si zise Titu asezndu-se la biuroul
notarului, raspunznd numai din vrful buzelor la salutarea
practicantului pe care nu-l putea suferi, cu toate ca nu-i gresise
cu nimic.
49
Aici cel putin avea gazete si putea sa citeasca pna se va mai
nsera si se va mai potoli zapuseala. Ziarele l pasionau,
dealtfel ca si pe batrnul Herdelea. Lor nsa nu le mai venea
nici unul, caci nu le ajungeau banii sa plateasca abonamentele.
Au tinut acum ctiva ani Gazeta Transilvaniei. Herdelea si
rupsese de la gura si achitase un sfert de an, primind-o apoi un
an ncheiat si punnd pe foc toate somatiile cu care l asalta
administratia ca la caz contrar vom nceta trimiterea foaiei.
Pe urma Titu a descoperit ceva mai bun: sa ceara abonamente
de proba de la ziarele unguresti. Cte o saptamna, doua
primea jurnalul gratis. Cnd nu mai venea, se adresa altuia
pentru abonament de proba. Astfel, n schimbul unei carti
postale, au avut ziare aproape un an de zile. Dupa ce le-au
ncercat pe toate, au vrut ei s-o ia de la nceput, dar zadarnic;
cartile lor postale au ramas fara raspuns. Astfel acuma erau
nevoiti sa mprumute gazeta preotului Belciug, care platea
regulat abonamentul, dar numai spre a dovedi ca e bun romn,
caci el n-avea vreme sa citeasca minciunile ziarelor. Titu,
umblnd mai n fiece zi prin Jidovita, o lua de la cancelarie si
nici n-o mai dadea popii. Si notarul tinea vre-o trei ziare
unguresti, de asemenea fara a le citi, dar pastrndu-le pentru
attatul focului, asa ca Titu nu le putea duce acasa, ci doar sa
le soarba n cancelarie.
Scufundndu-se n gazete, Titu si uita curnd necazul. Ceti
pna se ntuneca, iar nainte de-a pleca, simtindu-se nviorat,
povesti totusi ntmplarile din Pripas, si nca, spre marea
fericire a practicantului, i le povesti pe ungureste...
Cnd se ngna ziua cu noaptea, familia Herdelea se afla n par
n pridvor, ca totdeauna n zilele frumoase de vara.
Herdelea, n vacanta, pierdea vremea mai curatind cte-un
pom prin gradina din spatele casei, mai plivind cte-o
buruiana, iar dupa masa se odihnea un ceas doua n stupina,
alintat de zumzetul harnic al albinelor. Doamna Herdelea
robotea toata ziua cu bucataria. N-ar fi ngaduit fetelor pentru
nimica-n lume sa se apropie de cuptor. Doar spalatul vaselor si
caratul apei cadeau n sarcina Ghighitei, pe cnd curatenia
casei ramnea n stapnirea Laurei care, fiind fata mare, avea
ambitia sa potriveasca toate astfel nct sa se vaza
pretutindeni gustul ei delicat... Treburile se ispraveau nsa pna
pe nserat. Urma odihna n pridvor, unde femeile, brodnd sau
50
crosetnd, vorbeau si rdeau, n vreme ce Herdelea, cu pipa-n
gura, rasfoia cte-o carte. Satul ntreg si jumatate din hotar se
ntindeau n fata lor ca o harta mare cu reliefuri n culori.
Oamenii care se ntorceau de la cmp sau mergeau spre
Jidovita, trasurile care umblau ntre Armadia si Bistrita, defilau
pe dinaintea lor oferindu-le prilejuri mereu noui de vorba. Apoi,
cnd venea ntunerecul, fetele, n frunte cu mama lor,
ncepeau sa cnte romante vechi romnesti cu niste voci
simpatice de sopran, acompaniate uneori de basul
nvatatorului...
Doamna Herdelea era cntareata nflacarata si-o femeie foarte
evlavioasa. Toata ziua, tinnd tigaile de coada si amestecnd
n oale, lalaia cntece sau rugaciuni, iar Dumineca, fiindca n-
avea ragaz sa mearga la biserica, cnta singura, acasa, toata
liturghia. De altfel a avut o tinerete glorioasa. Fata de tarani
saraci, ramasa de mica orfana de tata, a ajuns subt obladuirea
unchiului ei, Simion Munteanu, nvatator pe vremuri n Monor.
De la unchiul ei i s-a tras tot norocul n viata. Munteanu a fost
un dascal harnic si un romn nfocat. Ca sa fereasca de
ungarizare trgusorul, resedinta de vara a unei familii de conti,
a muncit din rasputeri. Din irozii de Craciun el a facut un fel
de teatru religios, cu costume, cu cntece si cu dialoguri. Maria
Drujan ntruchipa pe ngerul Domnului, mbracata n alb. i
sedea foarte bine si s-a distins prin rvna si istetimea cu care
ndemna pe cei Trei Crai de la rasarit sa se nchine n fata
Mntuitorului ce se naste n fiecare an.
Spre fericirea Mariei, nvatatorul Munteanu nu s-a multumit
numai cu irozii. ncurajat de buna primire, a organizat mai pe
urma reprezentatii de teatru, recrutnd dintre fetele si flacaii
mai destepti pe interpretii operelor lui Alecsandri, care atunci
ncepeau sa patrunda mai bine si n Ardeal. S-a dus vestea
acestor reprezentatii n tot tinutul Somesului. Oamenii veneau
din toate satele sa vada si sa auda teatru romnesc, dornici
de-a se nsufleti. Si diletantii lui Simion Munteanu jucau cu
atta inima nct uimeau lumea. Sufletul lor nsa era tnara si
dragalasa Maria Drujan care, n scurta vreme, a cucerit
admiratia tuturor, fiind cea mai isteata. n Piatra din casa si
mai cu seama n Rusaliile a cules succese neuitate. La un
banchet, dupa reprezentatia Rusaliilor, protopopul din
Soimus, om foarte nvatat si umblat prin lume, a tinut un toast
n care, slavindu-i nsusirile artistice, a proclamat-o, n
aplauzele tuturor, primadona diletanta. Maria a plns de
bucurie, desi n-a nteles ce nseamna porecla ce i-a harazit-o.
In urma cuvntarei protopopul a ncercat sa ciupeasca putin
curte primadonei, dar zadarnic... "\
Azi si aminteste cu lacrami n ochi de vremile acelea de aur.
Cum au mai pierit, parca nici n-ar fi fost! Atunci a nvatat ea
cntecele pe care acuma le
51
nvata de la ea fetele ei. Atunci! Treizeci de ani au trecut de
atunci... Dupa Rusaliile a cunoscut pe Zaharia Herdelea,
nvatator cu mult viitor n Lechinta, s-a maritat, a avut noua
copii, i-au murit sase, toti dupa ce i-a scos din nevoi, a muncit
ca o roaba, a uitat orice petreceri si a mbatrnit. Din
frumusetea ei de atunci n-au mai ramas dect urme si amintiri.
Si cntecele, sarmanele, scrise de mna ei ntr-un caiet mare,
ca sa nu le uite. Mngierea o gaseste acuma n credinta n
Dumnezeu, fierbinte si neclintita, si n bucuria ca-si vede copiii
mari, gata sa-si ia zborul n viata...
Noaptea se nalta din ascunzisuri, sugrumnd cele din urma
zvrcoliri de lumina. Peste sat albastreau valuri de fum, iar
hotarul respira greu, nvaluit ntr-o boare usoara. Zgomotele se
desluseau din ce n ce mai limpede. Se auzeau cinii cum si
raspundeau latrnd, chemarile scurte pe tarina sau din casele
ndepartate, soaptele oamenilor ce soseau de la lucru pe
soseaua alba rascolind colbul cu pasii lor grei si osteniti,
scrtitul carelor goale ntovarasite de tarani sleiti de munca si
de cini ce, cu botul n pamnt si cu coada n vnt, miroseau
santurile si gardurile. Ajungnd la crucea din capul satului,
trecatorii si curmau brusc vorbele, se nchinau descoperindu-
se si apoi dadeau buna seara familiei Herdelea care cnta
neobosita. Toti ascultau cu drag cntecele. Copiii se opreau pe
podul de peste Prul Doamnei, cascau gura cte-o bucata de
vreme si pe urma porneau n goana...
Erau pe la strofa a treia din Rapirea Basarabiei cnd Ghighi
sopti misterios:
- Uite pe Toma Bulbuc si pe George!...
Laura si batrnul Herdelea curmara brusc cntecul, curiosi sa
vada victima bataliei de-aseara. Doamna Herdelea nsa nu voia
sa-si piarza seriozitatea pentru un lucru de nimic si continua
singura toata strofa urmatoare. Totusi, cnd Toma si feciorul se
oprira la poarta, intrnd n vorba, si domoli si ea glasul, biruita
de curiozitate, lalaind doar melodia ca sa poata auzi ce spun
pricinasii.
Toma ar fi putut cobor de pe hotar deadreptul acasa. A vrut
nsa nadins sa treaca pe aici, sa povesteasca si nvatatorului
pozna. Se aprinse repede si ncepu sa-si laude feciorul si sa
ocarasca pe Ion. n cele din urma puse pe George sa-si ridice
camasa, sa arate domnilor vnataia din spinare.
- Sudui, mai Tomo, sudui si nu te temi de Dumnezeu care vede
si aude toate relele! striga atunci Zenobia, de peste drum, din
mijlocul ograzii.
Taranul, speriat de gura Glanetasitei, se potoli ndata. Nu mai
raspunse nimic, ci si lua doar ramas bun de la Herdelea si
pleca plouat si grabit, urmat de George. Zenobia l petrecu n
afurisenii pna ce l pierdu din ochi. Pe urma iesi n ulita, se
apropie pna pe pod.
52
_ Nu se mai satura, mnca-l-ar pestii Dunarii de zgrcit si
afumat! mi ponegreste baiatul parca i-ar fi prapadit averea si
nu alta!
Familia nvatatorului rse cu mare pofta de patania lui Toma,
iar Herdelea raspunse zmbind femeii:
- Ehei, Zenobio, crezi tu ca cei bogati vreau sa stie de
necazurile altora?
- Da sa-i arda focul, ca prea-s cinosi la suflet... Din tinda l-am
auzit cum se mbaia si n-am mai putut rabda, zau asa...
Mai sporovai putin, verzi si uscate, apoi fugi acasa aducndu-si
aminte c-a lasat mncarea n clocot si o fi dat n foc...
- Teapan l-a pocnit si Ion - zise nvatatorul dupa un rastimp.
- Cum nu, daca l-a lovit cu un latunoi! sari Ghighi, vrnd sa le
povesteasca iar toata ntmplarea.
Dascalita nsa ncepu Hora Grivitei mulcomind astfel zelul
fetei. Dar nici asta n-avu parte s-o cnte pna la sfrsit, caci n
curnd veni Belciug cu Vasile Batiu. Popa fusese la cmp sa
supravegheze munca la o livada a bisericii. i era cald si mai
ales l chinuia o sete cumplita. Ghighi i aduse ct bati din
palme un pahar de apa.
Vorbira, fireste, despre bataia de azi noapte, care aprinsese tot
satul. Preotul fierbea de indignare.
- Demult aud ca feciorul Glanetasului s-a facut un becisnic, dar
tot n-am crezut. Isprava de-acum nsa le-a pus vrf la toate.
Trebuie sa se ispraveasca odata n sat cu batausii, altminteri
mine poimine ne-om pomeni ca au nceput sa omoare
oameni!...
Toti tacura, patrunsi de revolta lui. Numai Ghighi ntreba
copilareste:
- Dar daca nu se stie care-i de vina?
- Cum nu se stie, domnisoara? se mira Belciug. Crezi d-ta ca
poate sa fie George vinovat?
- Eu cred - raspunse fata hotart.
Popa zmbi acru, dezvelindu-si dintii pna la gingii.
- Eu nsa, cu voia d-tale, nu cred - zise apoi putin batjocoritor.
Doamna Herdelea, nemultumita ca vedea pe Vasile Baciu
mpreuna cu
preotul, dupa necuviintele de la hora, interveni, uitndu-se
peste capul lui Belciug:
- n orice caz Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e
saritor, e istet. Omul mai greseste, ca doar de-aceea-i om. Nu
trebuie sa osndim asa iute.
Preotul zmbi iar, mai acru si ncurcat, negasind repede un
raspuns potrivit.
- Acu m-as amesteca si eu, ca omul prost, de - ncepu Vasile
Baciu, stergndu-si gura cu mnecile camasii.
53
Dar dascalita i taie vorba, aspru:
- Ba tu n-ai ce sa te amesteci, Vasile!... Slava Domnului, m-am
ntmplat si eu la hora, ieri, tocmai cu parintele, cnd ai venit
beat ca un porc si te-ai agatat de Ion din senin! Ma mir numai
ca parintele te mai rabda pe lnga dumnealui, n loc sa se
fereasca de tine ca de ciuma!
Baciu nghiti n sec, se uita la Belciug, apoi la nvatator, apoi la
domnisoare, zapacit, se scarpina n cap si murmura:
- De... cam asa-i...
ntre timp preotul si regasise ncrederea si acuma zise, cu un
zmbet care pe doamna Herdelea o supara:
- Fireste, nici Vasile nu-i usa de biserica... Nu, nu... Dar omul
beat e neom si-i mai ierti faradelegile...
- Da Ion n-a fost beat aseara? ntrerupse Ghighi.
- Nu te mai tot amesteca si tu n vorbele oamenilor - o dojeni
Herdelea care, desi se dusmanea ntr-ascuns cu popa, nu voia
sa ajunga la cearta ca sa nu dea pilda rea satenilor.
- Mai cu seama - urma Belciug, fara a tine seama de vorbele
fetei - ca dnsul avea si oarecare temei sa dea o lectie
batausului...
- Umbla mereu sa suceasca mintile Anutii, ca doar-doar m-o
face sa i-o dau - vorbi taranul prinznd iar curaj.
- S-adica de ce nu i-ai da-o? zise dascalita, aprinzndu-se. De
ce? Crezi c-ai face rau?
- Nu i-as da-o sa stiu de bine ca... - facu Vasile cu glas nabusit,
cu ochii nflacarati deodata de ndaratnicie.
- Apoi vezi c-asa sunteti voi, prostii... Uite-asa, natngi si
capcauni!... Adica pentru ca tu ai cteva petece de pamnt,
nu-ti mai ncapi n piele de fudulie. n loc sa iai un fecior care
stii ca n-are sa-ti hartapaneasca ce-i dai, tu te gndesti numai
la avere. Parca cu averea ai sa te ngropi... Duceti-va, duceti-va
sa nu va mai aud nici de nume!
Doamna Herdelea se necajea totdeauna repede. Acuma nsa
simtea ca, daca ar mai ntinde vorba, ar ajunge la sfada. Deci
se scula si intra n casa.
- Femeile judeca foarte usor - zise Belciug, mhnit de cuvintele
dascalitei, care i se paru ca-l priveau pe dnsul. Viata totusi e
mult mai complicata. Fiecare si stie necazurile lui si le
potriveste cum crede mai bine...
Pe ulita venea ncet Ion, cu o pala de fn proaspat, agatata n
coasa. Cum l zari, preotul ngalbeni. Se sili sa se stapneasca,
dar cnd flacaul murmura respectos buna seara mnia i
porni limba:
- Sa-ti fie rusine, Ioane, de cele de faci! Rusine sa-ti fie! Ion se
opri uluit si deabia dupa un rastimp putu raspunde:
- De ce, domnule parinte?
54
_ Fiindca esti un stricat si un bataus s-un om de nimic! Asta
esti! Ai putea sa dai pilde celorlalti feciori, ca te tii mai destept
ca toti, dar umbli numai dupa blestematii... Mai mare
rusinea!...
Flacaului i pieri brusc oboseala din oase. Sngele i navali n
obraz. Vru sa raspunda cu o sudalma, dar si musca buzele si-si
urma apoi calea, zicnd nepasator doar atta.
- Bine, bine... Noapte buna!
- Obraznic! ssi Belciug mai ndrjit. Las c-am sa-ti dau eu o
lectie sa n-o uiti asa curnd!...
- Si tu esti prea aspru cu el, parinte - observa Herdelea
mpaciuitor. Blndetea nvatatorului nsa l nfurie mai rau.
- Sunteti voi ngaduitori cu dnsul si pentru mine! De aceea si-
a luat nasul la purtare!...
Belciug pleca fierbnd, fara a-si mai lua ramas bun. Apararea
lui Ion de catre familia Herdelea i se parea o jignire personala.
Dealtfel, din ziua cnd a intrat nvatatorul n sat, a cam simtit
el ca umbla sa-i sape si sa-i stirbeasca autoritatea. A nghitit
multe rautati marunte numai sa nu zica lumea ca doi surtucari
romni nu pot trai ntr-un sat nedezbinati. Dar acuma s-a
lamurit deplin. Acuma, si-au dat arama pe fata. Ei apara
totdeauna pe cei care-i osndeste dnsul.
- Daca-i asa, asa sa fie - si zise, pasind foarte grabit, nct
Vasile Baciu deabia se tinea alaturi de el. Eu nsa n-am sa-mi
schimb parerile de dragul nimanui!...
Baciu i pofti noapte buna. Nici nu-l auzi. Mnia l rodea. Cnd
ajunse acasa nu se mai gndea la Ion. Era furios pe Herdelea...
Dupa ce pleca Belciug, nvatatorul murmura printre dinti: - Uite
cum se burzuluieste ponihosul, bata-l Dumnezeu! Dar pe urma,
gndindu-se mai bine, i paru rau c-a ajuns la ciorovaiala cu
popa, care e un suflet cam acru, n stare sa se razbune cnd
nici nu visezi. Pna acuma se mai folosea cu cte ceva de la
Belciug: ba trasura pentru balurile din Armadia, la care trebuia
sa-si duca fetele, ba mprumuta-mi vre-o doi zloti, frate Ioane,
pna la leafa, ba cte altele... Om cu om traieste. Cearta
fatisa i-ar desparti ca un zid... Se hotar deci sa caute sa
ndrepte lucrurile... Mai nti trebuie sa potoleasca pornirea
dascalitei mpotriva preotului. Apoi trebuie sa se faca a nici nu-
si aduce aminte de ce s-a. ntmplat si sa continue a vorbi cu
Belciug, cnd se vor ntlni. Astfel cel
55
putin aparentele prieteniei vor fi salvate, popa nu va putea
face nimic pe fata si toate se vor ntoarce n bine...
Doamna Herdelea cu fetele, ncalzind bucatele pentru cina si
asternnd masa, faceau pe Belciug cu ou si cu otet. Aci l
ocarau, aci rdeau de barba lui tepoasa, batuta parca n cuie,
sau de redingota lui unsuroasa si tocita pe care, dupa cum
spunea el nsusi, n-a schimbat-o de sapte ani ncheiati. n cele
din urma toate trele se sileau sa-i gaseasca o porecla
caraghioasa potrivita.
nvatatorul le asculta un rastimp clatinnd doar din cap
nemultumit, apoi si lua inima-n dinti si zise:
- Cnd se amesteca femeile n vorbele barbatilor, nici dracul nu
te mai descurca...
Toate trei se repezira la dnsul, indignate. Se ncinse o
dezbatere strasnica n care nsa Herdelea nu mai avu ragaz sa
deschida gura... n toiul nentelegerii pica si Titu din Jidovita.
- Ce-i, ce-i? ntreba dnsul aruncndu-si palaria pe pat si
trntindu-se obosit pe un scaun lnga masa pusa. Am asudat
ca un cal... Groaznica zapuseala!
Ca ntotdeauna, bucurndu-se de o ncredere deosebita n
familie, fu poftit zgomotos sa-si spuna parerea n chestia
Belciug. Asculta cu mare seriozitate amndoua partile si, la
sfrsit, dadu dreptate tuturor:
- Bine-ati facut ca i-ati mai taiat putin din nas. A nceput sa se
cam obrazniceasca. n privinta asta nu mai ncape vorba... Dar
iarasi nu trebuie sa ajungem la cutite. Nu-i frumos si nu se
cuvine. Nu uitati ca aveti nevoie de trasura popii pentru balul
din Octomvre. Daca ramnem certati, cum mai mergem la bal?
Ori poate vreti sa mergeti pe jos? Bine v-ar sedea, n toaleta de
bal, cu pantofi albi si pe jos!...
Titu rse cu superioritate. Ghighi tot nu se dadu nvinsa:
- Ce ne pasa? Luam trasura notarului si gata. '
- Esti tu sigura ca notarul ne-o da? raspunse Titu, hotartor. S-
apoi chiar daca ne-ar da-o, nu uita ca a notarului e stricata si
nici n-are arcuri. Ne-am face de minunea lumii tragnd n
Armadia, la bal, ntr-o hodoroaga de caruta ca a notarului!...
Judecata lui Titu multumi pe toti si n cteva clipe pricina popii
se stinse...
Dupa cina iesira iar n pridvor. Luna tocmai se ivea mndra si
rece de dupa un deal, ntinznd o pnza alba de lumina peste
sat. Stelele licareau sfioase pe cerul vnat nchis. Cntecele
rencepura, nti fricoase, apoi tot mai rasunatoare.
56
Ion al Glanetasului veni n capul gol si se nfipse n poarta, ca
sa auda mai bine cum horesc domnii.
ntr-o pauza, Laura, amintindu-si de ispravile flacaului,
murmura: _ Spune, Ioane, adevarat, ti-e draga tie Anuta? Ion
sovai, zmbi ncurcat:
- De, domnisoara, mi-e draga... Adica de ce sa nu-mi fie draga?
Laura vru sa-i spuna ca Ana e mai urtica dect Florica, dar se
razgndi
si tacu.
- Bine zice el - adaoga Herdelea. Ana-i fata foarte buna...
- Pacat numai ca are un tata ticalos - observa dascalita.
- Asa-i, doamna - mormai flacaul. Dar mie nu-mi pasa de tat-
sau. Cu tat-sau am eu sa ma nsor?
Pe ulita trecu o caleasca eleganta, n goana cailor.
- Cine-o fi? sopti Ghighi visatoare.
Taceau acum toti. n Grla Popii, peste drum, oracaiau
broastele. Cinele statea lungit n mijlocul ulitii. Din sat porni
un cntec vesel de fluier, att de vesel nct lumina alba parca
tremura de placere... Deodata Ion ofta lung si mbratisnd cu o
privire patimasa pamnturile adormite, ngna ca si cnd ar fi
vorbit cu sufletul sau:
- Ce sa fac?... Trebuie s-o iau pe Ana!... Trebuie!...
57
CAPITOLULUI
IUBIREA
Belciug ramasese vaduv din primul an al preotiei. si iubise
mult nevasta $i pierderea ei i-a nacrit sufletul. Era bolnavicios
si att de jigarit ca, vazndu-l, te ntrebai: cum de se mai
traste n viata? Cnd apoi a zacut cteva luni la spitalul din
Cluj unde doctorii i-au scos un rinichi, toata lumea i-a pus
cruce. Si totusi, slab, galben, prapadit cum era, hranindu-se
mai mult cu lapte si oua, popa traia si se nversuna parca si-ar
fi pus n gnd sa ngroape el tot satul. Vaduvia si strasnicia i-au
dobndit faima de sfnt. Veneau la dnsul oameni si din al
cincilea judet, sa le citeasca sau sa-i spovedeasca. Taranii l
respectau mai ales pentru ca, de cnd i-a murit preoteasa,
nimeni nu l-a simtit umblnd dupa femei. Alti popi, chiar mai
batrni ca dnsul, si luau tiitoare tinere care sa le ndulceasca
vaduvia. Belciug, pentru a-i gati demncare si a-i drege prin
casa, avea pe baba Rodovica, att de vestita ca evlavioasa
nct ea framnta ntotdeauna prescurile; ncolo doua slugi la
vite si n ograda...
Dar preotul mai era si o fire ncapatnata. Orice contrazicere l
ntarta si chiar l chinuia. Zile si uneori saptamni ntregi l
rodea un cuvnt sau o privire neplacuta. Daca doriai sa-ti faca
vre-un bine, trebuia sa-i ceri sa-ti faca rau.
58
Acum Herdelenii si Ion nu-l lasau sa Se odihneasca. Se nfuria
n gnd cnd pe nvatatoare, cnd pe feciorul Glanetasului.
Daca familia Herdelea n.ar fi luat partea lui Ion, s-ar fi potolit
singur. Bataile ntre flacai fac doar parte din programul multor
Dumineci si sarbatori. Astfel nsa ntmplarea lua, n ochii lui, o
nfatisare provocatoare. Se simtea ndemnat sa se apere. i
parea rau ca dascalul nu se arata suparat nici dupa ciocnirea
de deunazi. Aceasta l silea sa-si ascunda si el mnia. Ramnea
nsa hotart sa pedepseasca pe Ion, mngindu-se ca o parte
se va rasfrnge, macar indirect, asupra nvatatorului...
Miercuri seara, cnd, ca de obicei, flacaii s-au strns n fata
crciumii sa mai stea de vorba, s-a facut pace ntre Ion si
George, nct si-au dat mna. Pentru un fleac de bataie nu se
poate sa fie suparati niste oameni de treaba. A doua zi apoi
Toma, mnat de George, s-a dus iar la Belciug sa-l roage
frumos sa ierte pe al Glanetasului.
Aceasta a pus vrf la toate. Supararea preotului trebuia sa se
reverse. Pna acuma mai sovaise, caci nca nu probozise pe
nimeni n biserica deosebit. Totdeauna vorbea, povatuia,
ameninta sau dojenea de pe amvon numai n general.
Interventia impaciuitoare a lui Toma nsa l-a hotart definitiv.
Si deci Duminica urmatoare, razimat cu cotul de un sfesnic
mparatesc, cum avea dnsul obiceiul sa predice, dupa ce
ndemna pe oameni sa mai daruiasca din cnd n cnd cte
ceva pentru biserica cea noua ale carei lucrari vor ncepe n
curnd, vorbi de cei ce strnesc vrajba ntre sateni, ispititi si
mnati de Necuratul. Apoi, oprindu-se deodata, dadu ca pilda
de nvrajbire pe feciorul Glanetasului... Toata lumea ntoarse
capul, ca la comanda, spre Ion care se facu galben, puse ochii
n pamnt, tremurnd de rusine, simtind privirile celorlalti cum
l sfledereau, nendraznind nici macar sa se miste pe loc. Popa
urma din ce n ce mai aspru, numindu-l capul tuturor relelor din
sat, pomeni despre bataia de la Avrum si de altele mai de
demult si, cu ochii ridicati spre tavanul bisericutii de lemn, l
ameninta cu mnia lui D-zeu aici si dincolo de moarte...
Dojana preotului l sfichiuia ca un biciu de foc. Numai ticalosii
sunt astfel loviti n fata lumii ntregi. Dar el de ce e ticalos?
Pentru ca nu se lasa calcat n picioare, pentru ca vrea sa fie n
rndul oamenilor? i ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de
necaz... Astepta un prilej, cnd ispravi popa predica, iesi afara,
se duse glont acasa, se lua la harta cu tatal sau, pentru cine
stie ce, si pe urma porni, fierbnd, spre Jidovita, unde intra de-
a dreptul n crciuma Zimalei. Bau toata ziua. Cel putin daca
popa l-a facut netrebnic n biserica, sa fie cu adevarat
netrebnic. Se plnse de necinstea ce-a patit-o, tuturor
59
taranilor care se adunau de prin mprejurimi, Duminica n
Jidovita, singurul sat ovreiesc din toata tara, asezat la
ncrucisare de drumuri, avnd o fabrica de spirt si n fiecare
casa cte-o crsma. Mai spre seara, cnd rachiul i amorti de
tot simtirea, se lauda ca n-re sa se lase nici mort pna nu va
lua pe Ana de nevasta, numai ca sa-i arate el popii ca, daca-i la
adicatelea, nu-i pasa lui de nimeni n lume. n cele din urma se
sfadi cu un flacau din Parva care, fiind treaz, l batu mar...
A doua zi, dezmeticindu-se din betie si din aiureala
probozeniei, i paru rau ca si-a cheltuit banisorii prin Jidovita si
ca s-a jeluit strainilor de ce i s-a ntmplat. si zise ca tot bine i-
a facut popa, caci e vinovat. Adica ce vrea dnsul? Sa se
nsoare cu o fata care nu i-e draga, orict cauta sa se prefaca,
numai pentru ca are avere?... si aminti de Florica. Ce bunatate
de fata... Si frumoasa... Si ct a iubit-o pna ce nu i-a traznit
prin minte Ana!... Pe Florica i-ar da-o vadana lui Maxim Oprea
cu amndoua minile, ar fi multumiti, ar avea copii, s-ar trudi
mpreuna si poate c-ar agonisi mai mult dect lund pe
cealalta...
Se puse pe munca mai vrtos, ca si cnd de azi pe mine ar
trebui sa se nsoare cu fata Todosiei. Seara era frnt de
oboseala si totusi se simtea mai zdravan ca pna acuma, mai
pornit sa nfrunte viata. Gndurile nsa l framntau mereu. si
zicea din ce n ce mai des ca, robotind orict, nu va ajunge
niciodata sa aiba si el ceva. Va sa zica urmeaza sa fie vesnic
sluga pe la altii, sa munceasca spre a mbogati pe altii? Toata
istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el
pamnt, mult, mult... Mine, poimine l vor coplesi poate
copiii. Cu ce-i va hrani si mai cu seama ce le va lasa la moarte?
Nici baremi ct i-au lasat lui, caci el tot ramne cu trei
locsoare, bune rele, cum sunt... Si-l vor blestema copiii precum
blestema si el, n clipele de deznadejde, pe tatal sau, pentru ca
a irosit pamntul ce l-a avut, si pe ma-sa, pentruca nu i s-a
mpotrivit...
Umbla pe ulita cu ochii n jos si parca nu mai ndraznea sa se
uite n fata oamenilor. si nchipuia ca ar ntmpina numai
priviri compatimitoare, care l-ar necaji, sau batjocoritoare, care
l-ar nfuria. Zenobia, tragnd cu urechea pe ici si pe dincolo, ca
toate femeile, auzea si-i spunea ca lumea vorbeste c- ar fi mai
bine sa se astmpere cu Ana care nu-i de nasul lui. Acestea l
mniau si-l ncapatnau nti, apoi l moleseau. Uneori se
gndea ca numai de la George pornesc zvonurile rele. ntr-o
seara a alergat ca un nebun sa-l bata. Daca-l ntlnea, poate
ca-l omora. I-a ramas nsa n inima un fel de sfiala fata de
feciorul lui Toma Bulbuc. l ocolea ca sa nu dea ochi cu dnsul. I
se parea ca George are o bucurie ascunsa n privire, pentru ca
l-a umilit. Cu ct vorbele lui erau mai bune si mai blnde, cu
att l attau mai tare.
60
Acuma nu se mai ducea seara pe la Ana, cum obisnuia nainte
de pozna. Cnd a aflat nsa ca, n schimb, George a nceput sa
dea trcoale fetei, l-a cuprins o mnie furtunoasa, a trntit si a
suduit toata ziua, s-a certat cumplit cu Glanetasu si era ct pe-
aci sa-l snopeasca fiindca l-a facut fara noroc, iar pe urma a
baut singur, tacut si posomort, un litru de rachiu, la Avrum, pe
prispa. i venea sa turbeze gndindu-se ca pamnturile lui
Vasile Baciu vor nmulti averea lui George, pe cnd el va
ramne tot calic, mai rau chiar dect
0 sluga...
Se ntlnea totusi cu Ana uneori, dar nu-i vorbea. i dadea
binete ca oricine. Fata avea un zmbet dureros pe buze...
Poate ca nici ea nu-l mai vrea? Poate ca dragostea ei a fost
numai o nchipuire a lui? Mai ales ca acuma, de la o vreme
ncoace, Vasile Baciu prea l mbulzea cu prietenia, ceea ce
putea nsemna ca nu-i mai pasa de dnsul...
Apoi, ntr-o Smbata seara, a stat primprejurul crciumii, cu
flacaii, pna pe la miezul noptii. Era foarte vesel; singur nu-si
dadea seama de ce. Cnta din frunza, iar ceilalti chiuiau si
tropaiau. Dintre zecile de glasuri, Ion parca auzea numai pe al
lui George, aspru si ragusit, ca de cocos batrn. n ntunerecul
cenusiu l vedea ca ziua, burduhos, topaind greoi printre
ceilalti...
1 se paru att de caraghios nct l umfla rsul... Cnd s-au
despartit nsa, l-a pndit unde se duce? George a trecut prin
fata casei lui Baciu, s-a uitat putin, a fluierat scurt ca si cnd ar
fi ntrebat ceva, apoi, neprimind raspuns, si-a urmat calea n
mers leganat si lenes... Inima lui Ion zvcni salbatec de
bucurie. Suspina usurat si se hotar sa intre la Ana, sa-i
multumeasca si sa-i ceara iertare. Totusi trecu pe dinaintea
casei fara sa se opreasca. O lua pe Ulita din dos, grabit,
nfierbntat de bucurie, si intra ncetisor n ograda vaduvei lui
Maxim. Doi cini ciobanesti, ct niste vitei, hamaira de doua
ori, l recunoscura si se gudurara la picioarele lui. Se apropie
tiptil de fereastra, plecndu-se ca sa nu-l vada cineva
dinlauntru, si batu cu degetul n geam de trei ori, usor, ca o
aratare. Pe urma se aseza pe prispa si astepta. Un cine veni
lnga dnsul, i linse minile noduroase, si culca pe genunchii
lui capul.Gndurile flacaului erau att de nclcite ca nici nu
mai ncerca sa le limpezeasca. Numai bucuria i tremura n
inima, mereu vie si stapnitoare... Apoi usa tinzii se deschise
fara zgomot. Florica iesi, n camasa, linistita, ca o naluca
blnda.
- Tu esti, Ionica? sopti ea foarte domol, fara mirare n glas.
- Eu, eu - mormai Ion.
Fata se ghemui pe prispa. Racoarea noptii i cutremura carnea.
Se lipi de flacau, murmurnd cald:
- Presimteam ca ai sa vii... Te-am asteptat...
61
Lui Ion vorbele ei i se pareau prefacute. Cum a stiut ea ca are
sa vie, cnd nici el nsusi n-a stiut? Totusi se pomeni
cuprinznd-o de mijloc si sarutndu-i obrajii. Caldura ei l
mbata. Simti ca ncepe sa-i clocoteasca sngele, o strnse
navalnic n brate si-i zise deodata, cu glas ragusit, ca si cnd o
mna dusmana i s-ar fi nclestat n beregata:
- Florico, asculta, sa stii ca te iau de nevasta macar de-ar fi
orice!...
Fata tresari de multumire. Lucirea ochilor ei strabatea
ntunerecul noptii si se nfigea n sufletul lui.
mbratisnd-o, Ion i simtea snii cum se striveau pe pieptul lui.
Ii gasi buzele si i le crmpoti n sarutari...
Probozirea lui Ion n biserica a dezlantuit un potop de mnie n
casa Herdelea mpotriva preotului. Chiar nvatatorul, ct era de
mpaciuitor, nu s-a sfiit sa declare n mai multe rnduri, n
familie:
- Popa-i asta?... Asta-i porc, nu popa! Si nca porc de cine!...
- Pamatuful! a strigat dascalita vaznd pe fereastra cum trecea
Belciug pe ulita, posac, cu niste fire de paie n barba ncurcata,
plin de praf, murdar, asudat si dezmatat ca un vizitiu
nesimtitor.
Fetele au gasit porecla aceasta att de minunata ca, de-atunci
ncolo, de cte ori vorbeau de dnsul, numai pamatuful i
ziceau, prapadindu-se, fireste, de rs.
Totusi Herdelea se ferea sa nu-i ajunga indignarea pna la
urechile preotului. Rvna lui era sa fie bine cu toata lumea, sa
nu jigneasca pe nimeni si astfel sa se strecoare mai lesne prin
viata aceasta plina de dureri. Soarta l batuse doar cu attea
necazuri, nct avea nevoie de bunavointa tuturor...
Se afla acuma de vreo cincisprezece ani n Pripas, la scoala
statului. A ajuns aici printr-o favoare deosebita a inspectorului
Cernatony, care l iubea ca pe un frate. n Feldioara, unde
fusese mai nainte nvatator comunal, avusese o stuparie
vestita n tot judetul. Inspectorul, si mai ales nevasta si copiii
lui, erau mari iubitori de miere curata. Herdelea, simtind
slabiciunea aceasta a lui Cernatony, de cte ori se ducea prin
Bistrita, niciodata nu uita sa se nfiinteze la doamna
inspectoare cu o ladita de faguri ca zapada. Drept multumire,
Cernatony, cnd s-a ivit locul din Pripas, l-a ntrebat
prieteneste: Vrei sa fii nvatator de stat? Asemenea cinste lui
Herdelea nu i s-a mai ntmplat. Inspectorul, n fata caruia
tremura toata dascalimea, i oferea o
62
naintare!... Cu toate acestea nu se putu hotar sa-i dea ndata
un raspuns lamurit. Chestiunea era prea serioasa. La scoala
statului se cerea limba ungureasca pe care el o rupea greu de
tot. Nu-i vorba, s-a mai ndreptat dnsul, facnd suplici si
lacramatii taranilor din Feldioara - pricina unor boclucuri
triste cu notarul - dar si dadea seama ca ungureasca lui nu-i
deajuns. Apoi a trece la stat, nsemna o dezertare la vrajmas.
Romnul, care trebuie sa nvete pe copiii romni sa vorbeasca
numai ungureste, nu mai e romn, ci renegat sadea... n
cumpana cealalta nsa apasau socoteli tot asa de nsemnate.
La comuna, leafa lui era pe sfert din ct i oferea statul.
Adevarat ca el mai cstiga binisor din jalbele oamenilor, fiindca
lucra mai ieftin, mai repede si chiar mai bine ca notarul, dar
veniturile acestea atrnau de un fir de par; o interventie
energica din partea notarului putea sa i le taie scurt si pentru
totdeauna. Pe urma, la comuna, n-avea nici drepturi la pensie
si nici naintari n leafa, cum ar avea la stat, unde inspectorul i
mai fagaduia sa-i socoteasca si anii ce-i servise pna atunci,
adica vreo saptesprezece... S-a framntat si s-a gndit mult
Herdelea, s-a sfatuit si s-a certat cu dascalita, care-l ndemna
sa se grabeasca, sa nu scape prilejul de a se mai scutura putin
de saracie. Cnd sovairea l rodea mai aprig, s-a pomenit cu o
scrisoare de la inspectorul Cernatony. O pastreaza si azi, ca un
document de nepretuita valoare. Scrisoarea aceasta l-a decis.
Iata ce-i scria inspectorul: Iubite Herdelea, Doresc sa am
raspunsul d-tale precis, n trei zile. Tin mult sa te numesc pe d-
ta la Pripas. Salutari cordiale. - Cernatony.
n Pripas, la nceput, a dus-o parca mai greu ca n Feldioara.
Cnd s-a nfiintat aici scoala statului, comuna s-a nsarcinat sa
dea un local potrivit si o gradina pentru pomicultura. Cu
vremea statul promitea sa cladeasca o scoala noua, n care sa
aiba un apartament cum se cade si nvatatorul. Deocamdata
nsa Herdelea a fost nevoit sa cheltuiasca din buzunarul lui
spre a repara o casa taraneasca n care sa se poata adaposti
mai omeneste. Dupa un an, taranul, si
ret, vazndu-si bordeiul schimbat ntr-o casuta aratoasa, a
desfacut contractul de nchiriere, ca sa se mute el ntr-nsa.
nvatatorul a trebuit sa risipeasca alti bani, cu alta casa, unde a
patit la fel... Si, fiindca statul nici nu se mai gndea la scoala
cea noua, Herdelea a luat o hotarre mai mare. Pentru gradina
de pomicultura comuna oferise un loc de-al bisericii, n
marginea satului. Cu nvoirea lui Belciug, nvatatorul s-a apucat
de si-a zidit o casa proprie pe locul bisericii. Pe-atunci erau
prieteni foarte buni. Preotul l-a ncredintat ca gradina va
ramne proprietatea lui Herdelea ca o donatie din partea
comunei si a bisericii pentru rvna lui ntru luminarea copiilor
din Pripas. Nici prin gnd nu i-a trecut atunci nvatatorului sa-i
ceara
63

vre-un nscris. Vorba unui prieten e mai sfnta ca orice

hrtoaga. Mai trziu i-a cerut, dar preotul a nceput sa se
codeasca.
- Este vreme, frate Zaharie - i zicea cu un zmbet ciudat, n
care Herdelea citea o amenintare ascunsa.
Cu ct se raceau legaturile ntre dnsii, cu att nvatatorul
simtea mai crunt amenintarea. Si, parca nadins, mpotriva
sfortarilor lui de-a ocoli o primejdie, nentelegerile lor sporeau
zi cu zi. si mai vorbeau, caci Herdelea u nghitea toate toanele,
dar sufletele lor se departau mereu...
nvatatorul se gndea cu groaza, mai ales din pricina casei, la
clipa cnd ruptura va veni totusi odata. Era sigur ca atunci
Belciug ar face tot ce i-ar sta n putinta sa-l scoata din casa lui,
cladita din munca lui, singura avere agonisita n attia ani de
zbuciumari. Si aceasta tocmai acuma, cnd fetele lui au ajuns
ca azi-mine sa le ajute Dumnezeu sa se marite si cnd toata
zestrea si nadejdea lor era casuta aceasta. Caci, fara nimica,
orict ar fi ele, saracutele, de frumoase si de istete, anevoie s-
ar gasi cineva sa le ia n vremurile astea materialiste - cum
zicea Laura cu multa dreptate.
Primejdia o simtea bine toata familia si tocmai din pricina
aceasta ura mpotriva preotului crestea, fara voia lor, din ce n
ce mai puternica, attata parca de mna soartei. Cu ct i
revoltau mai mult ispravile lui Belciug, cu att si aduceau mai
des aminte de atrnarea lor de dnsul si cu att aceasta i
nfuria mai avan pe toti. Atunci apoi dascalita cu fetele tabarau
asupra nvatatorului cu imputari si cu jelanii amare. ndeosebi
d-na Herdelea era mare mestera n a zugravi nenorocirile ce s-
ar abate asupra familiei daca pamatuful i-ar pofti afara din
casa ridicata cu banisorii rupti de la gura copiilor, sau daca
ntr-o buna zi Herdelea ar nchide ochii si i-ar lasa pe drumuri,
mai ales ca toate noptile tuseste ca un buhai si a nceput sa
slabeasca de s-a facut ca un ogar... Si, cum prevestirile ei
negre gaseau rasunet n inimile tuturor, se necau vesnic n
lacrami multe care pe nvatator l nduiosau, iar pe Titu l
enervau fiindca el mai totdeauna atunci avea inspiratii poetice
si se vaita ca nu poate lucra de atta galagie fara rost...
Tocmai acuma, cnd fierberile se nteteau, a picat un petitor n
casa Herdelea. Era asteptat si totusi a strnit o cearta care
mai-mai sa se ncheie cu batalie.
Vara trecuta, prin Iulie, la baile din Sngeorz, cu prilejul unui
bal saptamnal, unde se dusese ntovarasita de Titu, Laura a
cunoscut un student n teologie, pe George Pintea. Tnarul mai
avea un an pna sa iasa preot si a ndragii pe Laura foarte
mult. Prin saptezeci si noua de scrisori si carti postale, ce i le-a
trimis pe urma, si-a dezvaluit ncetul cu ncetul pasiunea pe
care i-a aprins-o frumusetea, blndetea, cultura aleasa si
celelalte calitati,
64
descoperite de dnsul dintr-o singura ochire, dar asa de
numeroase ca i-a trebuit mai bine de un an de zile si atta
hrtie pna sa le nsire pe toate, pupa ntile scrisori, Laura a
stat la ndoiala: sa-i raspunda ori sa nu-i raspunda? Inima ei se
ntmpla sa fie tocmai libera. Un elev de la liceul din Armadia,
care-i facuse curte vreo doi ani si ncepuse s-o intereseze, a
plecat ndata ce si-a luat bacalaureatul, fara sa-i mai scrie un
rnd, silind-o sa-l smulga din suflet, desi cu durere. ndoielile i
le-a risipit Titu, cu o povata nteleapta: poate sa-i scrie, dar cu
multa bagare de seama. Astfel a trimis Laura teologului George
Pintea douazeci de scrisori si douazeci si trei de carti postale
ilustrate, n care s-a dedat la putin sentimentalism cochet, fara
nsa a-i fagadui, nici macar cu o aluzie, iubirea ei. Caci Laura,
desi deabia de nouasprezece ani, avea despre amor idei prea
serioase si nu-si putea nchipui ca, dupa o cunostinta de cteva
ceasuri, sa iubeasca aevea pe cineva, oricine ar fi. Iubirea e
un lucru gingas - zicea ea melancolic - si se sfarma daca o
atingi cu ndemnuri grabite. De Pintea nu-si aducea aminte
dect ca e cu vre-o doua degete mai scund ca dnsa, care
avea oroare de barbatii mici. Apoi, n vreme ce teologul o
bombarda cu scrisori, a facut cunostinta unui tnar nalt, sfios,
delicat si frumos, student n medicina, Aurel Ungureanu. S-au
vazut ntia oara la balul studentilor, n Armadia; n vacanta
Craciunului a venit n Pripas de patru ori, n vacanta Pastelor de
zece ori, iar acuma, n vacanta mare, aproape n fiecare zi. Din
ntlnirile dese apoi s-a nchegat o iubire cu att mai pretioasa
pentru Laura, cu ct Aurel se multumise numai sa-i strnga
mna ceva mai puternic si sa-i apese pe degetul mijlociu,
ceeace, n limbajul ndragostitilor, voia sa zica te iubesc din
fundul inimei.
ndata ce iubirea pentru Aurel Ungureanu s-a limpezit n
sufletul Laurei, scrisorile staruitoare ale lui Pintea ncepura s-o
plictiseasca. I se parea ca i pateaza dragostea pe care dorea s-
o pastreze neprihanita numai medicinistului. Spre a-i da o
dovada deosebita de sinceritate, i-a marturisit, la Paste, ca
Pintea i bate capul cu ravasele de iubire. Aurel cunostea bine
pe Pintea de prin liceu, s-a zapacit si a zis tulburat:
- Pintea, ma rog, e un baiat tare cumsecade... tare... tare...
Laura a simtit ct trebuie sa-l doara descoperirea aceasta si
nici nu i-a mai pomenit de dnsul, iar cnd Aurel o ntreba,
raspundea cu o indiferenta zdrobitoare, din care sa poata citi
ca inima ei este numai a lui n vecii vecilor...
Batrnii nsa nu cinsteau deloc sentimentele Laurei. Vaznd
scrisorile din ce n ce mai aprinse ale teologului, nti se
gndira si apoi spusera pe fata ca omul care scrie cum scrie
Pintea, trebuie sa fie foarte bun. Li-e era drag, fara sa-l fi vazut
vreodata, si simpatia lor pentru el crestea cu ct se nflacara
pasiunea lui n scrisorile catre Laura.
65

- Bine ar fi de-ar fi ceva serios - ofta din ce n ce mai des

dascalita.
- Ei Doamne, unde-i norocul s-o ia un fecior asa de seama!
adaoga nvatatorul cu un plescait de limba, semn de mare
multumire.
Pe Laura o revoltau gndurile batrnilor mai ales ca veneau
totdeauna dupa tnguiri ndelungate despre saracie, despre
nesiguranta cu casa, despre greutatile vietii, fara numar,
despre vremile materialiste... Cnd ajungeau la vremile
materialiste, fata se supara, simtind ca e lovita cu nsesi
armele ei. Plngea, blestema, se nchidea n salon si,
mngindu-se ca sufera pentru Aurel,l ndragea si mai mult.
Ghighi, care adora pe sora-sa, ramnea sa tina piept parintilor,
sleia toate argumentele mpotriva teologului, pna ce sfrsea
si ea n lacrami. Atunci Laura o chema sa mai boceasca putin
mpreuna, sa- si bata joc de scrisorile lui Pintea si apoi sa se
racoreasca vorbind despre Aurel...
Scrisoarea a optzecea a lui Pintea nsa, sosita la cteva zile
dupa ce Belciug dojenise pe Ion n biserica, era adresata
batrnilor si cerea pentru totdeauna mna dragalasei lor
Laura, cu adaosul ca, n cazul unui raspuns favorabil, si va lua
voie si el sa vina n curnd spre a auzi cuvntul fericirii din
gura ei si a lor. Senzatia cea mare se afla totusi n post-
scriptum, unde spunea: Cred de prisos sa va amintesc ca
chestiunile materiale mi sunt cu totul straine si indiferente.
Prea Sfintia Sa Episcopul mi-a si desemnat o parohie buna n
Satmar, asa nct vom fi la adapost de grijile vietii de toate
zilele. Aceasta nsemna, nici mai mult si nici mai putin, ca
Pintea doreste sa ia pe Laura fara zestre.
- In sfrsit te-a batut norocul! striga Herdelea fericit. Vestea
asta merita o bautura. Ce zici, nevestico?
r Sa dea Dumnezeu sa fie ntr-un ceas bun! lacrima dascalita
mestecnd miscata n tocana ce se perpelea pe foc.
nvatatorul scormoni ndata o sticla, o clati cu apa si pleca
mndru la Avrum dupa rachiu si pentru a-i mpartasi bucuria
cea mare.
Pe Laura scrisoarea a uimit-o att de cumplit ca,pna ce a iesit
Herdelea, n-a putut scoate nici o vorba. Cnd nsa s-a
dezmetecit, i s-a parut ca vede deodata pe Aurel privind-o trist
si cu imputare. Ochii i s-au umplut de lacrami si-a strigat
ndurerata:
- Nu ma marit! Nici sa nu va gnditi ca am sa-mi leg viata de
un... Ghighi, care asteapta doar sa deschida Laura focul, a sarit
numaidect
sa lamureasca dascalitei ca maritisul acesta ar fi o nenorocire
nemaipomenita, pentru ca Laura uraste pe Pintea, pentru ca
Pintea e mai mic dect Laura...
D-na Herdelea se uita la ele mirata. Dar cum a nteles, cum s-a
sculat ca o leoaica.
- Apoi credeti voi ca are sa va lase cineva sa dati cu piciorul
norocului?... Ca voua va arde de nebunii si de blestematii, n
loc sa va mai gnditi si la greutatile cu care ne zbatem... Mine
poimine e si nebuna cealalta de maritat... D-apoi zestre de
unde credeti sa luati?
- Ei, parca toata lumea-i ca Pintea, sa se uite numai la zestre!
zise repede Ghighi.
- Ma mir ca nu vi-i rusine sa mintiti cu atta sfruntare... Apoi
da, carul vostru e ntr-o roata, puteti umbla dupa cai verzi pe
pereti... Va nchipuiti ca oamenii de treaba se uita la sindrofiile
si la luxurile voastre... Alta ar fi sarit cu amndoua minile,
ticaloaso, si ar multumi lui Dumenezeu ca i-a trimis acasa
norocul! Tu nsa vrei mofturi si dracii... Obraznico si
nerusinato!...
- Poti sa ma ocaresti ct vrei, dar nu ma marit! repeta Laura cu
o liniste trista de martira, care pe ma-sa o nfuria si mai rau.
n odaia de alaturi Titu, smulgndu-si mereu parul pentru a
smulge din creieri o rima, urla deodata desperat:
- Aveti sa ma nebuniti cu attea tipete! Am ajuns sa nu mai pot
lucra nici ziua, nici noaptea... mi zdrobiti viitorul cu galagia!
Cnd se ntoarse Herdelea de la Avrum, care-l felicitase si se
nsarcinase sa vesteasca tuturor ca domnisoara Laura se
marita, auzi din ulita cearta.
- Uite ce fata ne-a dat Dumnezeu! Uite si bucura-te si mannc-
o fripta! l ntmpina dascalita. Dumneaei nu vrea sa se marite
cu un biet popa, auzi? Domnisoarei i trebuie doftori, baroni,
poate chiar un mparat!...
Laura nu spusese ca nu-i trebuie popa, dar d-na Herdelea i
ghicise gndul. n sufletul ei, fata si zisese de multe ori, ca
ntre un doctor si un popa e o deosebire ca ntre cer si pamnt,
cerul fiind doctorul, iar popa fiind pamntul. Parerea aceasta a
avut-o dinainte de a cunoaste pe Aurel, iar acuma devenise
convingere.
Cearta se naspri asa de rau ca Titu fu nevoit sa renunte la
activitatea poetica si sa asculte discutia din ce n ce mai
aprinsa. Batrnii dovedeau fetelor ca Aurel Ungureanu e o
puslama care-si pierde vremea facnd curte Laurei, fara sa-i
treaca macar prin minte s-o ia de nevasta; si chiar de ar fi om
de treaba si ar avea gnduri serioase, tot nu le-ar putea
nfaptui dect peste vreo cinci ani, cnd va termina studiile,
daca le va termina, si nca si atunci va pretinde ceva zestre, iar
de nu-i vor putea da nimic, i va ntoarce spatele repede
repede. Pintea nsa e om chibzuit, cu cariera deschisa, fara
pretentii, sincer si cinstit, gata s-o ia chiar fara camasa, fiindca
o iubeste
66
67
aevea. Daca Laura se va codi si va scapa norocul din palma, va
mbatrni fata mare ca si domnisoarele Bocu din Armadia, care
au batut cincizeci de ani si tot mai asteapta vreun nebun sa le
peteasca, desi ele au la spate miisoare multe. Dealtfel Laura e
n vrsta cea mai frumoasa. Fata, dupa ce trece de douazeci de
ani, ncepe a se vesteji si a se urti. nvatatura si frumusetea
nu-ti folosesc nimic, daca n-ai minte sa prinzi norocul cnd ti
vine... Laura, sprijinita viguros de Ghighi, descria n culorile
cele mai negre pe Pintea, blestema des minutul n care l-a
cunoscut, plngea si iar declara c-ar trebui sa fie smintita sa-si
ngroape ea tineretele alaturi de o strpitura de om pe care-l
uraste tocmai fiindca a avut obraznicia s-o ceara n casatorie.
Se nchina si se jura ca mai bine moartea dect Pintea. De
maritat ar mai avea destula vreme, caci azi fetele nu se mai
marita ca alta data, nainte de-a fi deschis bine ochii n lume.
Ea nsa nu vrea sa se marite niciodata, are oroare de barbati si
nici pentru Aurel nu are, la urma urmelor, dect o simpatie
nevinovata si nici prin gnd nu-i trece sa fie vreodata sotia
lui...
Titu, desi rugat n mai multe rnduri, sa-si spuna parerea, tacu
ca un filozof. Pe la miezul noptii nsa, vaznd ca dezbaterea nu
s-ar mai ispravi niciodata, interveni cu o amnare:
- Destul acuma!... Haidem la culcare! V-ati certat deajuns, mai
lasati si pe mine!
Totusi sfada,, ca o lumina ce moare, mai plpi, cnd mai
moale, cnd mai puternica, pna cnd Herdelea nfuriat brusc
peste masura, ridica pumnul la Ghighi, racnind:
- Mars, nerusinatelor!... Mars, netrebnicelor!...
Titu mpiedeca nsa caderea pumnului, lua blnd pe fete de
spate si le trecu n salon, unde era patul lor, mngindu-le ca
dreptatea este cu ele si ca batrnii nu pricep nazuintele
idealiste. Pe urma se ntoarse si spuse grav parintilor:
- Aveti dreptate, ce mai calea-valea, si v-ati gndit foarte
bine... Ei, dar ce vreti? Sunt tinere si fara minte... Parca stiu ele
ce vorbesc?... Parca stiu ele ce-s greutatile vietii?...
Vremea se posomorse. Toamna batea la usa, staruitor. Hotarul
se plesuvea mereu. Ici-colo se mai naltau claite de fn sau
stoguri de gru, pe care nsa taranii se grabeau sa le care
acasa. Plugurile spintecau, din ce n ce mai dese, ogoarele
obosite. Petele arate, negre si lucioase, pareau niste rani
deschise pe un trup mbatrnit.
Cu ct trecea vremea, cu att nelinistea sporea n sufletul lui
Ion. Muncea ca si cnd si-ar fi pus n gnd sa se mbogateasca
ntr-o clipire, sa scape de
68
orice grije si mai ales de orice rvna. Se nfuria nsa ca rodul
muncii lui deabia se vedea. Dupa o roboteala de o vara
ntreaga pe la altii, ramnnd chiar n urma cu pamnturile lui,
s-a ales cu vre-o suta de zloti. Urmnd asa, nu va ajunge sa
faca nici un pas nainte.
Zvrcolirile acestea i aduceau totdeauna aminte pe Ana si pe
Vasile Baciu, si-l ntartau. Se simtea nfrnt si neputincios, iar
simtamntul acesta i aprindea sngele si-i umplea creierii de
planuri si hotarri care de care mai nazdravane. Totusi nu mai
ndraznea sa se apropie de casa lui Vasile Baciu si nici sa
schimbe vre-o vorba cu Ana. n schimb se ducea mai n fiecare
seara pe la Florica. Ochii ei albastri i mulcomeau zbuciumarea.
Rdea nsa cnd si amintea de fagaduinta lui ca o va lua de
nevasta. Cum s-o ia, daca toata zestrea ei e un purcel jigarit si
cteva bulendre vechi? Dragostea nu ajunge n viata...
Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia. Si
ndata ce-si zicea asa, se prindea cu mintea la Ana...
n curnd Zenobia afla ca Florica, mpreuna cu mama ei, au
umplut satul ca Ion a cerut-o de nevasta. Daca ar fi lovit-o
cineva cu parul n cap tot parca nu s-ar fi suparat att de rau.
Veni acasa galbena si se rasti la Ion din poarta:
- Tot la saracie tragi, dragul mamii, tot? Alta mireasa, afara de
Florica vadanei lui Maxim, n-ai gasit ctu-i satul de mare?... Da
ce ma mai mir, dragul mamii, ce ma mai mir?
Flacaul ntelese ndata si se nfurie, dar nu de cele ce
raspndea Florica, ci de mnia Zenobiei.
- Nu-s eu destul de catranit, ma mai amarasti si d-ta?
Zenobia nsa nu-l slabi, nct peste cteva clipe Ion, scos din
fire, se repezi la ea s-o loveasca. Glanetasu sari n ajutorul
femeii, ostoindu-l:
- Ionica, taci mulcom, las-o!
Ion se opri si apoi, n vreme ce Zenobia iesi n ulita sa se vaite
si sa afuriseasca, ncepu sa se sfadeasca cu tatal sau:
- De ce mi-ai mncat si mi-ai baut pamnturile, hodorogule?
Glanetasu, cu niste ochi foarte tristi, i zise jalnic:
- Acum ce sa-ti mai fac, omule, si ce sa-ti dau, daca n-am?
Sufletul din oase sa ti-l dau?... Iaca, ti-l dau!...
Auzindu-l, Ion racni si mai proclet:
- Mai bine sa nu ma fi facut, dect sa fiu batjocura oamenilor!...
n ziua aceea, spre seara, flacaul ntlni pe Ana, pe drumul cel
vechi dinspre Jidovita. Primprejur nici tipenie de om. El a oprit-
o, a luat-o de mna, iar ea a nceput ndata sa plnga cu
hohote si sa-i impute ca a parasit-o. Ion vru s-o linisteasca, dar
nu-i putu spune dect:
- Lasa, Anuto, fii hodinita, ca noi tot mpreuna... mpreuna...
mpreuna...
69
I
Mai statura un minut, tacuti, si se despartira. Pe cnd nsa fata
pleca cu aceeasi deznadejde n suflet, Ion simti o nviorare
mare. Lacramile Anei i-au ncoltit n inima o ncredere noua. si
urma calea mai sprinten si att de multumit, ca-i venea mereu
sa rda si-si zicea:
- De-acuma nu-mi mai pasa de nimic!
nca nu stia ce va face, dar ncrederea i crestea ntr-una,
schimbndu-i parca toata fiinta.
Din clipa aceea se simti alt om, mai puternic, mai ndraznet,
gata sa se lupte cu toata lumea. Era vesel, glumea tam-nesam,
rdea, nct Zenobia, speriata ca l-a fermecat cineva, era ct
pe-aici sa-i descnte de ntors.
De-a doua seara se pregati sa mearga la Ana. Auzi nsa ca
George, daca a aflat ca de attea saptamni dnsul nici nu se
mai uita la fata, a nceput sa se apropie iar de Vasile Baciu. De-
aceea Ion mai astepta. ncrederea i dadea puterea sa
pndeasca linistit. n cteva seri vazu ntr-adevar pe George
intrnd n casa. Dar lampa ramnea aprinsa, ceeace nsemna
ca mai mult sta de vorba cu Baciu, dect cu fata... Aceasta i
sporea nadejdea. Nu mai era grabit deloc... Ct va astepta el,
va astepta si Ana...
Trecea deseori, parca nadins, pe lnga pamnturile lui Vasile
Baciu. Le cntarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se
supara cnd vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea
stapnul lor si-si facea planuri cum va ara fneata cutare, iar
cutare porumbiste cum va semana-o cu trifoi...
ntr-o dimineata mohorta iesi cu plugul sa-si ogorasca si el o
porumbiste pe care, la primavara, socotea s-o semene cu gru.
Vremea de ogort era cam trzie. Dar el, avnd o singura
vaca, trebuia totdeauna sa astepte pna ispravesc altii, ca sa
mai poata mprumuta o vita sa-si munceasca pamntul.
Porumbistea era ngusta, tot o ramasita dintr-o tabla mai
marisoara, din care Glanetasu vnduse odinioara jumatate lui
Dumitru Moarcas, de unde apoi a ncaput n seama lui Simion
Lungu. Dealtfel si acuma cele doua delnite erau despartite
numai printr-o brazda mai adnca si mai lata.
Ion opri vitele cu plugul, pregatindu-se de munca. Ochii lui nsa
rataceau mereu pe partea lui Simion Lungu, care odinioara a
fost a lor. De jur mprejur cmpul era pustiu.
- Macar o brazda sa-mi iau napoi din pamntul meu! se gndi
deodata flacaul, cu obrajii aprinsi de o pofta nestapnita.
Apoi repede nfipse plugul dincolo de hat, n petecul vecinului,
si porni sa curme o noua despartitura. Lutul galbui scrtia, se
rasturna lucios, n
70
gr aspri. Ion strngea drz coarnele plugului, apasa fierul
adnc n trupul pamntului si, cu palaria pe ceafa si cu fruntea
umeda de sudoare si de nfrigurare, ndemna blnd si staruitor
vacile care trageau din rasputeri, ncovoindu-si spinarea.
Dupa ce croi un hat nou si sfrsi de arat cteva brazde din
delnita lui Simion, astupnd hotarul cel vechi, flacaul respira
adnc si usurat. Deacuma nu mai trebuia sa se teama. Inima i
tremura de bucurie ca si-a marit averea. Trei patru brazde nu e
mult, nici nu se baga de seama.
Pe la prnzisor dadu drumul vitelor sa mai pasca ce-or gasi pe
ogoarele dimprejur, iar el se aseza sa mbuce din merindea ce
si-o adusese, n tihna; multumit si cu gndul numai la brazdele
noi... Cnd sa ispraveasca mncarea, vazu pe Simion Lungu,
venind si dnsul ca sa-si ogoreasca locul. Ion tresari.
- Are sa bage de seama - si zise cu un zmbet nelinistit.
ntr-adevar, Simion vazu ca delnita i s-a ngustat si ndata
ncepu sa njure, deocamdata nsa fara a se uita ncoace, ca si
cnd n-ar fi luat n seama pe Ion. Flacaul de asemenea se facu
ca nu-l aude si strngea cu mare grija farmaturile de pine n
pnzatura, scuturndu-le si privindu-le ndelung parca cine stie
ce adncit ar fi n gnduri. Numai cnd simti ca Simion vine
spre dnsul, cu biciul n mna, racnind si suduindu-l de-a
dreptul, numai atunci nfasura repede ramasitele de mncare,
le vr n traista si se scula n picioare.
Harta se ncinse iute. Ion se jura pe toti sfintii ca a brazdat
hatul numai pentru ca nu se mai cunostea bine, dar ca l-a tras
n acelasi loc. Simion l ocara, fl duse ntre delnite, i arata ca i-
a intrat nadins cu plugul n pamntul lui, fl sili sa masoare cu
pasul, mpreuna, latimea locurilor si, din doua n doua vorbe, i
striga:
-Jumatate delnita mi-ai furat-o, tlharule!...
Ion, vaznd ca nu-l razbeste cu vorba, ncepu sa njure, si apoi,
ca sa ramna deasupra, se napusti la Simion cu pumnii.
Se batura ca orbetii vre-o jumatate de ceas, sfsiindu-si
camasile si zgriindu-si obrajii. Fiindca nu era nimeni sa-i
desparta, numai osteneala i mulcomi. Pe urma se apucara
amndoi de lucru, njurndu-se ntr-una, toata ziua. Simion
Lungu se jura pe copiii lui ca-l va trage n judecata si nici nu se
va lasa pna nu-l va vedea n temnita, chiar de-ar sti ca-si
cheltuieste si opincile, ca sa-l nvete sa mai intre alta data n
locurile oamenilor de treaba.
71
Ion nsa scuipa cu dispret, strignd ca nici de Dumnezeu din
cer nu-i mai pasa.
n fiecare seara familia Herdelea dezbatea acuma n toate
amanuntele scrisoarea, a optzecea. nvatatorul voia sa
raspunda lui Pintea numaidect, fata nsa staruia s-o lase n
pace macar pna Luni, caci Dumineca i vin prietenele din
Armadia si nu vrea sa fie suparata. Dar pna Luni mai sunt
attea zile - nu se poate ntrzia raspunsul ntr-o chestie asa de
mare. S-apoi ce au aface prietenele ei cu raspunsul lui Pintea?
Dimpotriva, ar trebui sa fie mndra ca are un petitor de seama
si n curnd se va marita... Aceasta exaspera pe Laura att de
rau, nct ameninta ca, daca vor sufla o singura vorba fetelor
despre obraznicia lui Pintea, ea imediat se va arunca ntr-o
fntna... Amenintarea ei nsa revolta peste fire pe d-na
Herdelea care o ocara pe urma cte doua ceasuri, fara
ntrerupere, d-na Herdelea fiind nentrecuta n nascocirea si
nlantuirea celor mai variate dojeniri materne.
Totusi Laura ramase biruitoare. Dupa attea lupte framntate
n lacrami, Dumineca mult asteptata sosi, Dumineca de care si
atrnase soarta...
Fetele facusera pregatiri uriase. Toata Smbata au muncit: trei
feluri de prajituri, apoi cozonaci, apoi au fiert laptele ca sa fie
mai gros pna mine si sa aiba spuma mai multa, apoi au
scuturat casa si au schimbat mobila n salonul-dormitor... Seara
Laura a calcat rochia ei si pe a Ghighitei, varsnd n acelasi
timp lacrami mbelsugate caci batrnii nici macar acuma n-au
lasat-o n pace cu Pintea.
Dumineca dimineata nsa au avut o bucurie. Ploaia, care le
speriase toata saptamna, ncetase peste noapte. Un vnt
aspru zbicise frumos soseaua, iar spre amiazi soarele tomnatec
scoase capul dintre nouri, mprastiind caldura si voiosie.
Pna dupa prnz Laura si Ghighi fierbeau de emotie. Mereu
asezau cte ceva, ba n salon, ba n celelalte doua odai, si
Laura ntreba din cnd n cnd, ngrijorata, pe Ghighi:
- Ce crezi tu, micuto draga, o sa vie?
- Am o presimtire sigura ca vine - raspundea Ghighi foarte
serioasa. Laura o saruta de multumire, caci era vorba de Aurel.
72
Sindrofiile se tineau n fiecare Dumineca, pe rnd, la cte una
din fetele inteligentei satelor dimprejur, bune prietene, care
alcatuiau un cerc deosebit si pentru care ntlnirile acestea,
mpreuna cu balul din Octomvre si serata dansanta din
Februarie, organizate de profesorii si elevii liceului din Armadia,
erau distractiile cele mai nalte. De obicei nu erau poftiti
cavaleri. Totusi gazda avea ngaduinta de a chema pe tnarul
care-i facea curte mai staruitor, pricinuind astfel o surpriza
placuta tuturor. Laura spusese lui Aurel nca de Dumineca
trecuta ca sindrofia viitoare va fi la ea si ca-l asteapta, iar el i
fagaduise ca va veni negresit; deoarece nsa de atunci nu l-a
mai vazut, din pricina ploilor, era ngrijorata c-o fi uitat si nu va
veni, ceeace ar strni printre fete vorba multa si neplacuta...
Pe la trei dupa prnz, Laura si Ghighi se asezara n cerdac n
asteptarea mosafirilor. Mai ales Laura tremura de grija din
pricina lui Aurel. Ar fi dorit din suflet sa soseasca el naintea
fetelor, ca sa poata vorbi mai n tihna cteva clipe. Simtea
nevoia sa-i comunice obraznicia lui Pintea si sa-i ceara o
povata. Raspunsul lui i va pecetlui soarta. Un cuvnt al lui i va
da puterea sa reziste tuturor ispitelor...
Peste vre-un ceas fetele din Armadia se ivira la cotitura de
lnga Rpele Dracului. Veneau pe jos, ca ntotdeauna, rznd
si tndalind. Laura si Ghighi le iesira nainte, se mbratisara
furtunos, parca nu s-ar fi vazut de ani de zile, se luara de brat
si sosira ciripind n curte. Herdelea, care citea ntre pomi o
gazeta veche, se cobor galant si le primi cu glume batrnesti,
nct toate se pornira pe rsete napraznice. n pridvor dascalita
boscorodea rugaciuni dintr-o carte rupta si soioasa, ramasa din
vremile ei de glorie. Toate fetele i sarutara mna, iar ea le
saruta pe obraz, dar fara sa se scoale, fara sa zmbeasca si
fara sa raspunda ntrebarilor obisnuite. Doamna Herdelea nu
vedea cu ochi buni sindrofiile, nti pentru ca n tineretea ei n-a
pomenit asemenea lucruri neserioase, si apoi pentru ca se
cheltuiau bani scumpi pe mofturi nefolositoare.
n salon fetele defilara prin fata oglinzii dintre ferestre,
potrivindu-si care o bucla razvratita, care o sprnceana pe care
anina un fir de pudra, care o panglicuta la rochie. Erau cam
obosite de drum, dar gura nu le statea o clipa. Vorbeau toate n
acelasi timp, fredonau, rdeau... Cnd se mai potolira, Ghighi
disparu sa vaza de cafeaua cu lapte si de prajituri, dupa cum
se ntelesese mai dinainte cu Laura.
Pe sofaua din colt, locul de onoare n casa, sedea Elvira, fata
doctorului Filipoiu din Armadia, care era privita ntre toate ca
cea mai de frunte si cu care Laura era cea mai intima.
73
- Dar poetul nostru? ntreba Elvira cu o usoara tremurare n
voce, caci iubea n taina pe Titu si suferea fiindca Titu n-o lua
n seama si facea curte Lucretiei Dragu.
- Nu-i acasa, Elvirico draga - raspunse Laura cu o parere de rau
din care se vedea ca ea i cunoaste si-i mpartaseste suferinta.
Stii, el lucreaza foarte neregulat, iar cnd i vine inspiratia are
nevoie de liniste absoluta, altfel e nenorocit. Asa a plecat si
acuma pe drumul cel vechi, spunndu-ne ca a prins o idee
minunata pe care trebuie neaparat s-o scrie... Daca veneati pe-
acolo, poate ca-l ntlneati...
- Ce rau mi pare ca n-am venit pe drumul cel vechi! ofta Elvira
melancolica... Am fi vazut pe poetul nostru lucrnd!...
- Ei, vedeti? Nu v-am spus eu ca-i mai frumos pe-acolo? i
imputa Margareta Bobescu, fata unui functionar de la Banca
Aurora, o bruna nalta, mladioasa, draguta, cu sprncenile
nnegrite, foarte pudrata si cu buzele vopsite rosu-foc. Pentru
ca se sulemenea si umbla n rochii de matase, toata Armadia
zicea ca-i cam ticnita.
Fetele profesorului de limba romna Spataru erau mai urtele,
dar foarte bune si simpatice. Elena, mai n vrsta, dar micuta
ca un copil, foarte blonda si cu parul buclat, se tnguia si se
rusina vesnic ca e o strpitura. Sora sa mai tnara,
Alexandrina, era nsa naltuta, cu buzele carnoase si nasul
gros, cu miscari baietesti si vestita de mncacioasa.
Cnd intra Ghighi cu tava ncarcata, Alexandrina se repezi ca
un tigru si nghiti o prajitura, mormaind apoi cu gura plina:
- Sunt lata de foame!
- Drino, nu ti-e rusine? o dojeni Elena careia i placea sa treaca
drept cea mai serioasa dintre toate prietenele.
- Las-o, Lenico, te rog din suflet! interveni Laura. Mai ia,
Alexandrino, daca vrei sa-mi faci placere!... Ca doar pentru voi
le-am facut!
In curnd toate se pomenira cu cestile n mna, sorbind cu
pofta din cafeaua cu lapte si mbucnd din prajiturile gustoase.
Ciripirile nsa nu ncetau o clipa, fiecare cautnd ndeosebi sa
povesteasca ceva spiritual ca sa faca pe celelalte sa rda.
Numai Silvia Varga tacea parca i-ar fi fost scumpa vorba. Dar
ea asa era totdeauna, cam mndra, fiindca toata lumea stia ca
are zestre mare... <t
Cu o repeziciune uimitoare, convorbirea aluneca de la un
subiect la altul, n cteva minute trecura n revista tot ce s-a
ntmplat mai de seama n Armadia de la ultima lor ntlnire
pna azi. Brfira pe fetele si tinerii care nu erau din cercul lor,
staruind mai mult asupra Lucretiei Dragu, careia i imputau ca
e prea cocheta si ca a nceput sa mbatrneasca si sa se
ofileasca;
74
numai n privinta vrstei ei s-au ncins controverse mai
ndelungate, Elvira sustinnd ca trebuie sa aiba vreo treizeci de
ani, iar Silvia Varga, care era n legaturi mai putin ncordate cu
ea, declarnd ca n-are mai mult de douazeci si doi. Laura
ntindea nadins discutia despre Lucretia, spre a face pe placul
Elvirei...
Toata vremea nsa Laura ardea de nerabdare. Aurel nu mai
venea. Ce-o fi patit? S-o fi suparat poate? Fel de fel de ntrebari
o chinuiau. si gasea siesi vini nchipuite cu care l-o fi mhnit,
apoi iar l mustra n gnd pe el pentru ca nu se tine de cuvnt.
Trimise pe Ghighi de cteva ori n curte sa vaza daca nu se
apropie, dar ntr-ascuns, sa nu bage de seama invitatele. Se
cutremura cnd sora-sa, ntorcndu-se, i facea un mic nu
din cap. n cele din urma fetele i-au simtit nelinistea si Elvira, n
temeiul intimitatii lor, a ntrebat-o chiar, n taina:
- N-ai invitat pe Aurel?
- Ba da... l asteptam, dar nu mai stiu... Oh! sopti Laura cu ochii
nlacramati, si Elvira i raspunse cu o privire plina de mngiere
si compatimire.
Mai trziu Laura ncepu sa iasa si ea nsasi n cerdac, sa se uite
cu inima strnsa spre Jidovita de unde trebuia sa soseasca
Aurel. Dascalita, din ce n ce mai ursuza, mereu o cicalea ca
nu mai pleaca nebunele astea?
n sfrsit fetele se pornira sa vorbeasca despre literatura,
ceeace nsemna ca au sleit toate subiectele mai de seama.
Ghighi, care stia pe dinafara toate poeziile lui Eminescu si pe
ale lui Cosbuc, se oferi sa declame fiecareia cte o strofa care i
se potriveste mai bine.
n vreme ce Ghighi strnea veselia tuturor, Laura iesi iar n
pridvor. Simtea cum o napadesc lacramile si trebui sa faca o
sfortare grea sa se stapneasca. si razima bratul de un stlp al
cerdacului si-si culca pe brat capul tulburat de gnduri
dureroase. Stnd asa pierduta, auzi deodata un glas timid,
putin cntat, care-i patrunse inima. si arunca ochii n ograda.
Se nfiora de emotie. Pe o banca, subt pomi, alaturi de
Herdelea, sedea Aurel, ntr-o clipire fata fu lnga ei.
- Erai aici si nici nu ne-ai dat de stire, domnule Ungureanul i
zise ntinzndu-i mna cu o imputare cocheta. Toate fetele te
asteptau. Nu esti deloc dragut si sunt suparata pe d-ta...
Aurel se scula zapacit de sfiala, rosindu-se si blbind:
- Stateam putin de vorba cu domnul nvatator.
75
]
Laura avu o tresarire. Ce-ar fi, daca tatal ei i-ar fi spus ceva de
Pintea? Se uita cercetatoare la Herdelea care zmbea siret, la
Aurel care se muta de pe un picior pe altul, mereu mai
ncurcat, cu un surs silit si caraghios.
- I-a spus! si zise ea ncruntndu-se o clipa la Herdelea. Dar
apoi si adaoga: Nu-mi mai pasa! Bine c-a venit! Am sa-i
explic eu! Si nfasura pe Aurel ntr-o privire calda,
dragostoasa, chemndu-l: Acuma vino, nu mai ntrzia! Esti
asteptat!...
Aurel Ungureanu era un tnar de vre-o douazeci si trei de ani,
baiatul unui taran nstarit din Teaca, cu fata osoasa, cu parul
negru foarte cret, cu niste mini mari si palme vesnic umede,
cu miscari stngace parca s-ar teme sa nu faca vre-o prostie,
cautnd sa se arate bine crescut, mbracat bine, dar hainele
stnd pe el parca ar fi de capatat. si petrecea toate vacantele
prin Armadia, unde mamele ambitioase ncercau sa-l
arvuneasca pe seama fetelor lor pentru cnd va iesi doctor...
Toata sindrofia l primi cu nsufletire, iar Ghighi i aduse ndata
cafeaua cu lapte ce i-o pastrase, avnd grija sa-i puna
smntna de doua degete, deoarece Laura observase ca-i
place mult...
Dealtfel studentul venea cu o veste mare: data balului din
Octomvre a fost fixata pentru mijlocul lui Noiemvre, din
pricina ca lautarii erau angajati pna atunci aiurea.
- Chiar azi am trimis invitatiile cu posta... Toata ziua am scris
adrese, de aceea am si ntrziat... Ma gndisem sa aduc eu
invitatia d-voastra - adaoga catre Laura - dar pe urma mi-am
zis ca-i mai potrivit sa va vie prin posta... mai oficial...
* - Mai bine faceai daca o aduceai... Cel putin am fi vazut
programul!...
Aurel, ca aranjor, le destainui toate amanuntele
programului, pe care fetele le gasira minunate. Ca sa fie
dragut, medicinistul profita de ocazie si le ceru sa-i rezerve
fiecare cte-o tura de vals, cel mai putin. Propunerea produse
mare emotie. Elvira hotar:
- Eu zic asa: ntia tura sa ti-o dea Laura..., Tu vrei, Lauro?
- Daca credeti voi? se rosi Laura bucuroasa.
- De asemenea si cadrilul al doilea...
Cnd auzi de cadrilul al doilea, adica al ndragostitilor, Laura se
mbata de fericire si raspunse doar cu o nclinare din cap
plecaciunii studentului... Elvira mparti tuturor cu dreptate
cte-o tura, iar fetele, n semn de multumire, i oprira ei
cadrilul nti, cu conditia sa aiba vis--vis pe Laura...
- Acuma e vremea sa plecam, caci se nsereaza! curma Elena
planurile ce se nsirau nesfrsite asupra toaletelor, dansurilor,
cavalerilor...
76
Se urnira brusc cu totii. Laura le mai zise sa nu se grabeasca,
dar numai u jumatate gura. Nadejdea ei era drumul cel vechiu,
unde va putea ramne n patru ochi cu Aurel.
-Sa nu mergeti departe ca acusi se ntuneca! striga Herdelea
dupa Laura si Ghighi care pornisera sa-si nsoteasca prietenele.
O luara pe drumul cel vechi, care e mai cu cotituri binevenite
pentru perechile ndragostite, dornice de singuratate. Laura
ramase mai n urma cu Aurel, iar celelalte ghicindu-i dorinta,
cautau sa se departeze ct mai mult de dnsii.
Mergeau alaturi, cu pasi lenesi, vorbind de lucruri indiferente,
n care doar cte-o vorba fricoasa amesteca ceva din simtirile
lor. Studentul si imputa ca, dupa o curte srguincioasa de
aproape un an, n-a fost n stare macar s-o sarute odata. Sfiala
aceasta l scadea n ochii sai proprii, zicndu-si ca numai
nerozii pot sa fie att de lipsiti de mndrie barbateasca. Laura,
mai ales de cnd cu scrisoarea ultima a lui Pintea, avea nevoie
de o dovada a iubirii lui, care sa-i umple inima si sa-i
limpezeasca asteptarile... Cu toate acestea n-aveau curajul sa-
si deschida sufletele. Aurel i explica deosebirea dintre grul de
toamna si cel de primavara si ea l asculta stralucitoare de
multumire.
Celelalte fete le-o luasera nainte cu vreo suta de pasi,
galagioase, vesele de rasunau cmpurile. Apoi veni o cotitura
brusca si mai lunga, care le acoperi.
- Acu-i acu! se mbarbata Aurel frecndu-si minile.
-Iata-ne singuri... singuri! murmura Laura oprindu-se parca fara
sa vrea. Uite ce splendid e apusul soarelui! Cum vopseste
nourii, ca ntr-o baie de snge...
- Da... minunat... e... e... - blbi tnarul, apropiindu-se de ea.
Se uitara un rastimp la soarele rosu din care nu se mai vedea
dect o geana furioasa. Priveau cu atta ncredere ca si cnd
de lumina aceasta ar atrna toata fericirea. Laura, coplesita de
emotii, si lasa capul pe umarul lui, cu buzele umede
ntredeschise ntr-o asteptare dureroasa, cu pieptul framntat.
Si Aurel, tulburat deodata, atinse cu buzele obrazul ei
mbujorat, repede, aproape speriat. Se despartira nsa ndata,
parca apropierea i-ar fi ngrozit pe amndoi. Se privira o clipa
rusinati si apoi pornira iar nainte, tacuti, mai nemngiati si
mai nedumeriti...
La cotitura drumului dadura peste Titu, nconjurat de toate
fetele, necajit, strignd ntr-una:
- Lasati-ma n pace, va rog!... Va rog... Am de lucru... N-am
vreme de Prostii!...
77
Ceata si urma calea, lasnd pe Titu n marginea santului,
asezat pe o lespede de piatra, cu ochii cnd spre cer, cnd
spre Padurea Domneasca din fata. Fetele ntorceau deseori
capul sa vaza cum face Titu poeziile...
Acuma Aurel ntindea pasii ca si cnd i-ar fi fost rusine sa mai
ramna n urma. Aceeasi sfiala se ncuibase si n sufletul
Laurei, care nsa se ngrozea la gndul ca vor ajunge la
Jidovita, se vor desparti si ea va fi nevoita sa se ntoarca acasa
tot att de ndoita... Sarutarea, n loc sa le mprumute ndraz-
neala, coborse un zid de nentelegere ntre dnsii...
n apropiere de Jidovita, ca din senin, Laura i zise:
- Stii ca Pintea mi-a cerut mna?
- Mi-a spus domnul Herdelea - raspunse studentul ncet.
- Oh! Ai stiut si totusi ai tacut toata vremea - facu Laura
spaimntata de ceva ce-i zguduia inima din temelii.
Dar Aurel urma, mai ncet si mai sovaitor:
- Pintea e un baiat foarte bun, foarte... foarte...
Vroia sa mai adaoge cine stie ce, ntlnind nsa ochii fetei se
ncurca si murmura de cteva ori foarte... foarte... Laura
auzise prea bine, ntelesese aprobarea lui si totusi nu putea
crede. Se uita la el cautnd macar n ochii lui, n nfatisarea lui
ceea ce asteptase ea. mprejurul ei simtea cum se ngroasa
nselaciunea din ce n ce mai lamurita. Si apoi deodata tot
sufletul i se cutremura parca i s-ar fi rupt radacinile... Mergea
tacuta, mpovarata de gnduri dureroase, fara sa mai simta
pamntul sub picioare. Apoi se opri si, cu glas tremurat, i zise
pentru ultima oara:
- Va sa zica crezi ca...?
Tnarul pleca ochii n pamnt, rusinat, si raspunse ca un
vinovat:
- Cred ca...
Titu plecase de-acasa numai pentru a nu se ntlni cu
gstele care-l plictiseau cumplit fiindca toate l iubeau mai
mult sau mai putin si-i cereau poezii. Mintise ca i-a venit o
ideie. Se hotarse numai sa se duca n Armadia, sa mai vaza
putin pe Lucretia si sa ofteze alaturi de ea. si zicea deseori ca
iubirea aceasta l nalta si-i da noi avnturi. Gndindu-se nsa la
Lucretia, s-a pomenit ntr-adevar cu o inspiratie si s-a oprit s-o
toarne ntr-o forma poetica si apoi s-o duca plocon nepretuit
alesei inimei lui. S-a caznit vre-o doua ceasuri, degeaba. Ideea
se zvrcolea n sufletul lui, dar nu era n stare sa se
78
nfaptuiasca pe hrtie. De zeci de ori i se parea c-a prins-o si
mereu se mprastia cnd se cobora n vrful creionului...
Sosirea gstelor apoi i-a spulberat din creieri tot ce ncepuse sa
se cristalizeze, asa ca trebui sa-si nceteze curnd sfortarile.
Porni spre Jidovita, agale, mohort, cu gndul sa-si aduca
surorile acasa, daca s-ar ntmpla sa nu le nsoteasca Aurel
cum obisnuia.
Deodata nsa, ntre niste tufe de alun, aproape de drum, zari o
silueta alba. Necazul i se stinse ca prin farmec. Trebuie sa fie d-
na Lang, si zise dnsul, caci numai ei i place sa iasa din sat, n
dupa-amiezile frumoase, si sa citeasca ceasuri ntregi romane
senzationale unguresti, trntita pe un pardesiu vechi de-al
sotului ei.
- O, dac-ar fi ea, n amurgul acesta blnd, n singuratatea
aceasta ametitoare! declama dnsul patetic, aprinzndu-si
nchipuirea si grabindu-si mersul.
Ceeace l mpiedicase totdeauna sa-i faca o declaratie
categorica, a fost o lipsa de prilejuri ngrozitoare. De sapte luni,
de cnd o cunostea, nu i-a putut vorbi ntre patru ochi dect
tocmai de doua ori, si nca si atunci numai la repezeala, fara sa
aiba vreme sa-si deschida inima. Niciodata n-a nemerit-o acasa
singura, niciodata n-a avut norocul s-o nsoteasca singura
macar pna n Armadia, niciodata n-a prins-o singura, desi ea i
spunea ca are obiceiul sa hoinareasca pe cmp, cu cte-o
carte n mna - ceeace era chiar adevarat, caci surorile lui o
ntlnisera de mai multe ori. Ghinionul acesta l nfuria cu
deosebire de cnd notarul Stoessel i destainuise ca d-na Lang
spune tuturor ca Titu e un tnar foarte simpatic si bine-
crescut.
Apropiindu-se si vaznd ca era ntr-adevar ea, Titu se repezi cu
fata stralucitoare de bucurie.
- Te cautam - i zise domol, sarutndu-i lung mna.
- Te asteptam - raspunse ea privindu-l gales.
Roza Lang era o femeie nostima, cu obrajii de papusa, cu
nasciorul obraznic, cu niste ochi visatori si lenesi, cu forme
mladioase si plinute, asemenea unei fete de douazeci de ani.
Se credea fiinta cea mai nefericita din lume alaturi de Lang pe
care-l dispretuia, fiindca era ovrei si betiv. Resemnata, ca o
eroina din romanele ce le citea cu pasiune, traia fara nici o
tinta lamurita, mngindu-se doar cu gndul ca si-a gresit de la
nceput viata, cnd s-a maritat cu un barbat nedemn de ea.
Dorea nsa o iubire mare, prin care sa se razbune de toate
deceptiile; si deoarece nu-i iesise n cale nici una mare, se
multumea chiar cu iubiri mai marunte si mai variate. Acuma se
gndea deseori la Titu. Stngaciile lui i se pareau poetice si o
transportau n
79
vremea dinainte de-a cunoaste pe Lang. i era drag vazndu-l
cum o soarbe din ochi, simtind cum i tremura buzele cnd i
saruta mna...
Se privira un rastimp, ea stnd ntinsa pe o rna, rezemata
ntr-un cot, cu cartea deschisa dinainte, el n picioare, cu
palaria n mna, tulburat, cu patima pnditoare n ochi. Cele
din urma raze ale zilei mngiau obrajii femeii, nfrumusetnd-
o.
- Nu-ti place sa stai lnga mine, colea? i zise Roza, aratndu-i
un colt din haina pe care se tolanea.
Titu se aseza repede, zapacit de emotie, murmurnd:
- Nici nu-ti nchipuiesti ct ma faci de fericit!...
- O, o, nu cumva ti-ai pus n gnd sa ma ucizi cu o marturisire?
zmbi ea, deabia miscndu-si buzele pline, foarte rosii, dintre
care albeau dintii mici si luciosi.
Tnarul ramase cu privirea aninata de buzele ei ademenitoare
si sopti, pierdut:
- Mi-esti draga... Te iubesc...
Apoi cu o miscare brusca, biruitoare, i lua capul n mini si-i
saruta buzele prelung, salbatec", ca si cnd ar vrea sa-i soarba
dintr-odata tot sufletul. Iar femeia i dadu gura cu ochii nchisi,
ntinznd putin gtul alb, decoltat. Statura cteva clipe astfel,
pe urma Titu si trecu bratul pe dupa mijlocul ei si o strnse
vijelios la piept. Roza nsa se dezmetici repede, se desprinse
usor din nlantuirea lui patimasa si, potrivindu-si parul ce i se
pravalise pe umeri, i zise cu o imputare dulce:
- Ei, dar stii ca esti ndraznet de tot, micule? Nu te credeam asa
de ndraznet...
Titu simti un val de sfiala cuprinzndu-i inima dar pasiunea i
desclesta limba:
- Te iubesc nebuneste! De cnd te-am vazut ntia data, te port
n suflet ca pe o comoara nepretuita. Si niciodata n-am avut
prilejul sa ti-o spun. Si niciodata n-ai vrut sa vezi ct de mult te
iubesc...
Femeia l asculta un minut ncntata. Marturisirea lui, stngace
si teatrala n acelasi timp, i dadu niste fiori feciorelnici. L-ar fi
ascultat astfel o zi ntreaga, dar i fu teama ca nu-l va mai
putea stapni. Se scula deci n picioare, vorbindu-i cu aceeasi
caldura patetica:
- Am vazut si te-am nteles demult. Totusi trebuie sa fii
cuminte... cuminte, cuminte! Auzi? Altminteri nu te iubesc
deloc...
l dojeni dragut cu degetul, iar el i apuca amndoua minile si
le acoperi de sarutari.
80
_ Acuma trebuie sa ma duc acasa, caci vezi ce trziu e - urma
Roza ferindu-se mereu de staruintele lui.
Se nsera. ntunericul cobora att de grabit, parca de te-ai fi
uitat mai bine, l-ai fi vazut cum se ngroasa... Titu ridica
pardesiul, l scutura si nsoti pe d-na Lang pna la marginea
satului.
- Ce-ai zice daca te-ai pomeni ntr-o buna noapte, pe
neasteptate, cu mine n casa? ntreba dnsul la despartire,
linistit, strngndu-i bratul.
- Mi-ar face placere si... ti-as da un ceai cu rom mult - raspunse
femeia rznd. Afara daca barbatul meu s-ar mpotrivi...
- Dar daca Lang n-ar fi acasa? starui Titu, nfigndu-si privirea
lacoma n ochii ei.
- O, atunci... atunci ar trebui sa fii foarte cuminte, altfel m-ai
supara! murmura Roza cu un zmbet ispititor si supus.
Titu se ntoarse acasa pe drumul cel nou, foarte multumit de
ziua de azi, ntinznd pasii ca sa ajunga din urma pe surorile
sale si mai ales fiind nfometat de moarte. Pe la Cismeaua
Mortului nsa ntlni pe Ion, care venea din Jidovita, singur,
gnditor, n mers sovaitor.
- Da ce-i Ioane, de tndalesti asa? i striga Titu voios. Ai baut
ceva ori nu ti-s boii acasa?
- Apoi domnisorule, mi chibzuiesc si eu necazurile cum pot -
raspunse Ion scotnd palaria si ncercnd sa zmbeasca, fara a
izbuti.
Cerul era senin-sticla. Cteva stele mari clipeau aprig, luptnd
cu ntu-nerecul care navalea zadarnic sa le stinga, caci mereu
se aprindeau mai multe, ca niste scntei mprastiate de un
vnt napraznic. Din urma Padurea Domneasca vjia nabusit
parca si-ar fi stapnit mnia, iar n fata soseaua cenusie fugea
printre santurile negre, pierzndu-se repede pe dupa cotiturile
de dealuri...
- Asa, se vede c-ai auzit si tu? zise Titu deodata. Apoi tocmai
voiam sa-ti spun, ca eu am aflat-o de ieri, de la un prieten
care-i scriitor la judecatorie n Armadia... E adevarat, Ioane!
Simion Lungu te-a,prt ca l-ai batut si ca i-ai sfeterisit nu stiu
cti stnjeni din porumbistea...
- Da da-l dracului cu tot neamul lui! l ntrerupse flacaul
nepasator, scuipnd ascutit, n semn de dispret.

81
- Ce sa-i dracuiesti Ioane, ca nu-i de gluma! relua Titu ntartat
putin de nepasarea lui. E lucru foarte serios si poate sa te bage
si-n temnita!... Ca Simion ca Simion... cu el te-ai fi nvoit tu
omeneste. Dar s-a pus si popa pe capul tau, auzi? E foc pe tine,
nu alta! zice ca nu te iarta pna nu te vede la racoare... El i-a
facut pra lui Simion si s-a pus si martor... Nu stiu ce are cu
tine...
Ion scuipa iar, si trase palaria pe ochi si tacu. Auzise si el ceva
din toate acestea. I-au intrat pe o ureche si i-au iesit pe
cealalta. I se pareau fleacuri fata de cele ce se dospeau acuma
n sufletul lui. Bataia cu Simion nu strnise n sat mare vlva,
caci Simion era o fire artagoasa, gata vesnic sa ia de piept pe
oricine. Pe urma ncaierarile din pricina pamnturilor erau mai
dese chiar dect certurile flacailor la hora. Doar amestecul
preotului daduse putin de vorba pe la crciuma... Ion nsa era
att de patruns de ncrederea mereu nelamurita, ce i-o
desteptase lacramile Anei, nct parca vesnic umbla prin nouri.
Simtea totusi nevoia unui imbold care sa-i limpezeasca
gndurile si sa-i ndrumeze faptele. Avea rabdarea sa-l astepte
nepripit, convins ca trebuie sa-i vie de undeva. Si fiindca de
cte ori si sfarma mintea singur sa-si gaseasca drumul, se
izbea parca numai de porti zavorte - cauta sa nici nu se mai
gndeasca la ceeace trebuie sa se ntmple. Acuma tocmai
ncepuse sa-l mpresoare nchipuirile si sa-l nfurie.
- Lasa-i, domnisorule, ca de asta nici capul nu ma doare - facu
dnsul, ca si cnd vorbele lui Titu i-ar fi crestat limba.
Titu, creznd ca flacaul se sfieste sa zica ceva rau despre
Belciug, urma mai aprins:
- De ce sa-i lasi, Ionica? Ori ti-e frica de popa?
- Ba nu mi-e frica nici de Dumnezeu, daca mi-i sufletul curat,
domnisorule!
- Nici sa nu-ti fie, ca om mai urt ca Belciug nu se afla sub
soare!... Cinos la suflet si viclean ca dracul... A nceput sa ma
scrbeasca de cnd am vazut ca-si pune mintea cu flacaii si-si
vra nasul n sfezile voastre...
ntr-adevar, pna deunazi, Titu, singur din toata familia, iubise
pe preotul Belciug. Chiar cnd parintii lui se mai ciorovaiau cu
dnsul, prietenia lor ramnea neatinsa. Popa l lua cu trasura
ori de cte ori se ducea la Armadia sau la Bistrita si trageau
cte un pui de chef, ocarnd mpreuna pe unguri, caci Belciug
era mare nationalist, desi nu se prea arata a fi, de frica sa nu-si
piarza ajutorul de la stat, fara de care n-ar mai fi putut trai n
rndul oamenilor... nversunarea lui mpotriva lui Ion nsa
zdruncinase dragostea lui Titu. Mai nti i se parea nedreapta si
nedreptatea totdeauna l revolta, afara daca nu pornea de la
dnsul. Pe urma Ion i era tot att de drag pe ct
82
g fusese Belciug. Mndria flacaului, istetimea si staruinta lui de
a mplini ceeace si punea n gnd, vointa lui ncapatnata
placeau domnisorului cu deosebire pentru ca toate acestea lui
i lipseau, macar ca ar fi dorit mult sa le aiba. Se hotarse chiar
sa spuna preotului ca e nedrept cu Ion, dar niciodata nu gasise
momentul potrivit si mai ales curajul trebuincios. Acuma, fata
cu flacaul, si varsa toata nemultumirea pe care ar fi vrut s-o
trnteasca lui Belciug, l mira nsa si-l ncurca nfatisarea lui Ion
care-l asculta parca ar fi fost vorba de altcineva. n cele din
urma Titu si curma brusc indignarea si ntreba iscoditor:
- Mi se pare mie ca alte necazuri te mannca pe tine, mai
mari?
Ion se opri, si ncrucisa bratele pe piept si-l privi lung. Titu
vedea cum i scapara ochii n ntunerec, ca pisicii.
- Altele, domnisorule, bine zici - raspunse scurt si apasat.
- Si nu-mi spui mie? se supara Titu. Sa stii, Ioane, ca m-ai jignit!
Zau m-ai jignit...
Flacaul si ndrepta sumanul pe umeri ca si cnd nu s-ar fi
putut hotar sa vorbeasca. Titu nsa, muncit de gndul ca are
sa descopere cine stie ce taina mare, i dadu ghes nerabdator:
- Hai, spune ce te doare! Iute!... Hai!...
Stateau n mijlocul soselei, sub Rpele Dracului. Dinspre Pripas
se apropia o caleasca n trap grabit. Se dadura amndoi la o
parte, iar Ion si ridica palaria, zicnd, buna seara
necunoscutilor din trasura. Apoi, cnd uruitul rotilor se potoli,
zise foarte rar:
- Trebuie sa iau pe fata lui Vasile Baciu, domnisorule! Titu rse
cu o veselie deceptionata.
- Asta ti-i supararea?... Fugi d-aici, Ioane, ca rd si curcile de
tine!
- Asta-i, domnisorule, si-i mare! Ca badea Vasile nu mi-o da si,
daca nu mi-o da de buna voie, e rau de tot!...
- Nu te nteleg de ce te agati tu de fata asta? E slabuta, e
urtica... Eu unul n-as lua-o nici sa mi-o cntareasca n aur!
-Asa-i, asa-i, dar fara dnsa nu mai scap de saracie pna-i Prut
si Siret!
- Aaa! facu Titu dupa o pauza ce voia sa talmaceasca
gravitatea situatiei. Asa da, adevarat! E greu!
- Asa-i? zise Ion multumit ca si domnisorul i ntelege acum
necazul. Invata-ma d-ta ce sa fac si cum sa fac, ca esti om
nvatat!...
Titu, n realitate, nu prea ntelegea nici ncapatnarea lui Ion
de-a lua pe Ana, si nici pe a lui Vasile Baciu de a nu i-o da. El
vedea n amndoi tarani deopotriva de treaba, ntre care nu e
nici o deosebire. Daca Ion n-are avere, n schimb e mai
dezghetat si mai harnic, ceeace face uneori ct o mosie.
83

I
1
1
i
Deoarece nsa rolurile de povatuitor l maguleau, se sili sa
gaseasca un sfat bun care sa-l ridice n ochii flacaului...
- Daca nu vrea el sa ti-o dea de buna voie, trebuie sa-l silesti!
zise Titu dupa un rastimp de gndire, nehotart putin, ca si
cnd ar fi vrut sa vaza cum i va primi Ion vorbele.
Flacaul tresari. I se paru ca n minte i s-a deschis deodata o
dra luminoasa care i arata lamurit calea. Ofta prelung, parca
i-ar fi cazut o povara uriasa de pe inima. Ridica privirea
cercetator, ca un hot prins cu ocaua. Multumirea l strngea de
gt nct nu putu rosti nici un cuvnt.
- Poti sa-l silesti? Ai cum sa-l silesti? ntreba Titu nentelegnd
tacerea lui.
- Pot, domnisorule! izbucni Ion aspru, cu amenintare n glas.
Pornira repede iar la drum, dar nu mai schimbara nici o vorba
pna n
poarta nvatatorului. Flacaul nu mai simtea nici o nevoie de
palavre zadarnice, cnd acuma simtea limpede ce trebuie sa
faca. Acuma l rodea numai nerabdarea sa ispraveasca mai
curnd, sa-si mplineasca scopul. Titu tacea fiindca nu era sigur
daca povata lui a fost folositoare, mai ales dupa raspunsul drz
care-i rasuna mereu n ureche.
- Multumesc, domnisorule, ca mi-ai deschis capul - zise Ion
despartindu-se.
n casa Herdelea ardea lampa. Lumina unei ferestre se revarsa
toata asupra flacaului, care avea pe fata o hotarre
stralucitoare. Vazndu-l, Titu avu un fior de spaima.
- Ia seama, Ioane, sa nu dai cu oistea-n gard! murmura dnsul
zmbind zapacit.
- De-acu lasa pe mine, domnisorule, ca-mi stiu eu datoria!
raspunse Ion cu o bucurie att de larga ca se pierdea ntr-un
rnjet prostesc.
7I
Titu intra n casa cam uluit de izbucnirea lui Ion. Desi nu
pricepea ce s-a putut urni n sufletul lui deodata, simtea totusi
ca a dezlantuit o pornire att de salbateca, nct l cutremura.
Cum dadu nsa de lumina si cum mirosi mncarea, uita pe Ion
si-i reveni n gnd Roza Lang. Astfel se nveseli iar si, frecndu-
si minile, zise cu o mndrie prin care voia sa dea a ntelege
tuturor ca a pus la cale un lucru mare:
- Foarte draguta nevasta lui Lang! E o placere sa stai de vorba
cu ea!...
84
Herdelea aproba n tacere, caci si lui i placea Rozica, cu toate
ca dragostea i-o arata numai prin glume piparate, spuse ntr-o
ungureasca foarte stricata, care pe femeie o nveseleau
totdeauna. Dascalita nsa bufni morocanoasa:
- Repede va mai speriati si voi de toate zdrentele... Daca si aia-
i draguta, apoi ce sa mai zici de mama padurii?.. Cum poate sa
fie draguta o femeie care-i att de proasta ca nici macar nu
stie romneste?
Doamna Herdelea avea un dispret adnc pentru femeile care
nu fac copii. Pe Roza Lang nsa era si mai furioasa pentru ca,
de cte ori se ntlneau, voia s-o sileasca sa vorbeasca
ungureste, mirndu-se mereu cum se poate sa nu stie
ungureste sotia unui nvatator de stat. Dascalita n-ar fi
marturisit n ruptul capului ca nu stie, ci spunea cu mndrie ca
nu vorbeste fiindca i sunt urti ca dracul ungurii si limba lor.
Laura si Ghighi se ntorsesera acasa singure. Ungureanu nu se
mai oferise, ca altadata, sa le nsoteasca. Din Jidovita pna n
Pripas, Laura a plns disperata, fara sa scoata o vorba. Ghighi
nsa, banuind pricina lacramilor sorei sale, a ocart toata
vremea pe Aurel, gasindu-i mai multe cusururi chiar dect
nsisi batrnii cnd erau mai porniti. Ocarile ei si oboseala
drumului au potolit putin durerea Laurei. ndata ce ajunse
acasa, se retrase n salon ca sa nu bage de seama parintii ca a
plns. Orict se sili sa se stapneasca, nu-si putu opri
lacramile. Simtea ntr-una ca si cnd o casa ntreaga s-ar fi
prabusit peste ea si nu e n stare sa se ridice dintre darmaturi.
Cnd Ghighi veni s-o cheme la masa, minti c-o doare capul. Ar
fi murit de rusine sa fi fost acuma nevoita sa se uite n ochii
oamenilor, care i-ar fi ghicit ndata supararea.
Dupa cina Herdelea, aducndu-si iar aminte de scrisoarea lui
Pintea, deschise usa odaii unde Laura si framnta nenorocirea,
si-i zise din prag:
- Dar cu omul cela ce facem, domnisoara? Tu, care stii attea
etichete, nu crezi ca-i vreme sa-i raspundem?
ntrebarea se nfipse n inima fetei, ca ntr-o rana proaspata.
Lacramile o podidira mai furtunos, n vreme ce buzele ei
murmurau cu resemnare:
- Scrie-i, scrie-i, fire-ar al dracului!... Cine te opreste sa-i scrii?...
De-acuma mi-e totuna...
Ghighi se repezi numaidect, adaugnd:
- A zis ea vreodata sa nu-i raspunzi? Da ce, crezi ca ea-i
proasta sa lase pasarea din mna pe cea din gard? Ori ati fi
vrut sa nu mai vorbeasca cu nimeni pentru ca a cerut-o
domnul Pintea? Asa sunteti d-voastra, cautati cu lumnarea si
pe urma mai ziceti ca altii se cearta.
85
- Bravo, bravo! striga si Titu, triumfator. Asta-mi place! n
sfrsit bine c-ati venit tot la vorba mea... Daca m-ati fi ascultat
de la nceput, azi Laura ar fi mireasa...
Laura plngea cu hohote. Ghighi alerga la ea s-o mngie,
nchiznd iar usa. Bocira amndoua un rastimp, apoi Ghighi se
reculese si vorbi, alintnd-o:
- Lasa-l ncolo, Lauro draga, nu-ti mai face snge rau pentru un
netrebnic! Merita un stricat ca el sa-l plnga o fiinta gingasa si
distinsa ca tine?... Vezi, eu am avut o presimtire sigura ca-i un
ticalos... Stii, ti-am spus si asta-vara, la sindrofia de la ElviraL.
De altfel si Alexandrina mi-a povestit, chiar azi, ca fata popii
din Vararea, stii, toanta ceea de Vica, i-a facut farmece si ca
acuma prostanacul de Ungureanu se duce mereu-mereu pe la
ea, ba ca popa, betivul, l-a si pus sa jure n biserica si cu mna
pe Evanghelie, ca ndata ce va iesi doctor, va lua pe Vica!...
Acum vezi si tu ct e de murdar si de nevrednic de iubirea ta,
Lauro draga!...
Batrnii erau multumiti c-a dat Dumnezeu si i-au venit Laurei
gndurile cele bune. Dascalita, miscata, se apuca sa spele
vasele, bolborosind o rugaciune ce o stia dnsa, nca din
tinerete, anume pentru asemenea ocazii fericite. Herdelea nsa
scoase din buzunar scrisoarea a optzecea a lui Pintea si o citi
din nou, cine stie a cta oara, cu multa bagare de seama.
Clatina apoi din cap ngndurat, vrnd sa nvedereze nevestei
si hii Titu, ca nu-i usor sa ticluiesti un raspuns cum se cuvine,
cinstit si drept si frumos, unei asemenea scrisori. Se aseza la
masa de scris, lucrata de el nsusi acum vre-o douazeci de ani,
aprinse o lumnare, puse scrisoarea lui Pintea lnga calimara,
si atrna dupa urechi niste ochelari pe care nu-i ntrebuinta
dect n momentele cele mai solemne, caci vedea mai bine
fara ei, statu cu fruntea ncretita ca sa-si adune gndurile si
apoi ncepu sa astearna pe hrtie, batrneste: Mult stimate si
iubite fiule George! Afla ca rndurile tale multa bucurie ne-au
pricinuit vaznd ntr-nsele gndurile tale bune si prea
vrednice. Si mai afla ca Laura este doritoare de-a te vedea n
casa noastra ct mai grabnic...
CAPITOLUL IV
NOAPTEA
86
De cnd a vazut ca Ion se nstraineaza de Ana din ce n ce mai
rau, George Bulbuc a nceput ntr-adevar sa mearga mai n
fiecare seara pe la Vasile Baciu. Fata i era acuma mai draga.
Galagia ce se facuse n jurul ei, din pricina lui Ion, i se parea c-
a nfrumusetat-o si i-a ridicat pretul. Stia bine ca Ana nu se va
nmuia cu una cu doua, dar nadajduia ca, pna n cele din
urma, i va birui mpotrivirea.
Caci acuma numai de ea mai atrna. Cel putin asa credea el.
Feciorul Glanetasului are alte necazuri pe cap, dect sa-l mai
bata gndurile Anei. Dupa pozna cu Vasile Baciu, dupa dojana
din biserica, dupa bataia cu Simion Lungu ce-ar mai putea
astepta Ion? Dovada ca nimic, este faptul ca nici nu se mai
arata pe la Ana. La hora nu mai joaca cu ea. n sat umbla vorba
ca se va nsura n Cslegi cu Florica... Va sa zica din partea
aceasta calea lui George e sloboda... Numai Ana sa se dea pe
brazda... Dar Ana l ocolea, avea ochii vesnic rosii de plns
ascuns. Asta nseamna ca n inima ei nu s-a zdruncinat iubirea
pentru Ion. S-a gndit George si s-a razgndit. Pe urma s-a
sfatuit cu ma-sa, o femeie uscata, cu nasul ascutit si ochii mici
cazuti n fundul capului, care vedea n toate lucrurile neplacute
vrajitorii si farmece. Ea l-a nvatat sa se duca la ghicitorul din
Magura sa-i dezlege pe Ana. George s-a dus, ghicitorul i-a
descntat... Zadarnic. Atunci a nceput sa se
87

necajeasca. Nenduplecarea fetei i jignea mai ales mndria. Se

credea cel dinti flacau din sat si suferea cnd cineva nu i-o
recunostea. Din pricina aceasta a avut cteva ciocniri cu Ion
care pretutindeni i-o lua nainte, pe care mai toti flacaii l
priveau ca pe un fel de vataf. n sinea lui simtea si el ca al
Glanetasului are ceva de-l ntrece n fata oamenilor. N-o
marturisea nsa nimanui si se supara cnd o spuneau altii...
Adica de ce ar fi mai breaz Ion ca dnsul? Carte stie si el; e
chiar abonat la Foaia Poporului. Prost nu e; voinic este, desi
nu e bataus. Adevarat ca are o fire blnda, dar cnd se mnie,
e n stare sa faca si moarte de om. Ion e mai sprinten, mai
osos, mai siret, adevarat, dar el e mai asezat, mai cumpanit,
ca omul care are ce pierde. Toma Bulbuc e cel mai bogat taran
din Pripas, mai cu stare dect nsusi popa Belciug, iar George e
singur la parinti. Harnic si muncitor si strngator este cum nu
se gaseste al doilea. Din munca lui a adunat banii cu care a
cumparat iarna trecuta cel din urma petec de pamnt al lui
Dumitru Moarcas...
Vasile Baciu l primea totdeauna voios, l poftea sa sada, l
cinstea cu rachiu ndulcit de fata mea. George zmbea si se
uita cu coada ochiului la Ana, care mereu si facea de lucru pe
lnga vatra si de abia raspundea la vorbele lui. Dintru-nti a
crezut ca sfiiciunea ei este prefacatoria obisnuita a fetelor fata
de flacai, mai ales cnd le vad si parintii. Curnd a trebuit sa
nteleaga ca Ana tot nu-l vrea pe el si ca tot dupa Ion ofteaza.
Atunci a plecat njurnd-o n gnd si hotart s-o lase n plata
Domnului. Mintea nsa i ramnea tot la ea si a doua seara
pornea iar glont la Vasile Baciu, sa se necajeasca iar prinznd-o
cum suspina si lacrameaza dupa cellalt. Se ncapatna din zi n
zi. Se simtea jignit de raceala ei si ncepea s-o iubeasca aevea.
De unde pna acuma voise s-o ia numai pentru ca era fata lui
Baciu si fiindca parintii lor i-au sortit unul altuia, azi o rvnea
cu patima si i se parea frumoasa rupta din soare. Nu ndraznea
sa mpartaseasca nimanui ce-l durea. I-ar fi fost rusine sa afle
cineva ca el nu e n stare sa-i dobndeasca dragostea. Aceasta
l-ar fi njosit n fata tuturor, naltnd n aceeasi vreme pe Ion.
Se mustra chiar ca a ascultat pe ma-sa de si-a mai batut
picioarele degeaba pe la ghicitor. I-ar fi venit mai bine daca ar
fi bagat de seama Vasile Baciu ce se petrece n inima Anei. Dar
batrnul nu putea banui nimic. El stia doar att ca fata lui
trebuie sa se marite cu George, pentru ca lui asa i s-a nazarit.
Cu ct l primea mai bine, cu att credea ca va merge mai usor.
George se chinuia ca, pe cnd satul fierbe ca el merge la Ana,
era nevoit sa petreaca toate serile ascultnd palavrele lui
Vasile despre razboiul din Bosnia, unde povestea c-ar fi facut
attea vitejii de l-a pupat nsusi mparatul. Ar fi fost de o mie
de ori mai bucuros sa se fi putut nvoi cu fata spre a se ntlni
pe furis, caci asta ar fi fost dovada de dragoste. Ana nsa ofta
de cte
88
ori tatal ei se jura flacaului ca la iarna vor face nunta macar de-
ar plezni fierea n dezmatatul Glanetasului.
Dealtfel Ana de cnd a vazut pe Ion mbratisndu-se cu Florica
si mai ales de cnd i-a ajuns la urechi ca a si cerut-o, traia ntr-
o framntare cu att mai dureroasa cu ct trebuia s-o
tainuiasca. Era o fire tacuta si oropsita, menita parca sa
cunoasca numai suferinta n viata. A crescut singura, lipsita de
o dragoste parinteasca mngietoare. Mama o lasase fara
aripi. si aducea aminte doar ca prin vis de ogoirile ei blnde pe
care nu le-a mai ntlnit niciodata. Tatal ei o iubea, dar cu o
iubire plina de toane. Vorbe bune a auzit prea putine de la
dnsul; batai nsa a suferit nenumarate, mai pe dreptate, dar
mai mult din senin. Prietenie cu alte fete nu putea lega.
Sufletul ei cauta o dragoste sfioasa si adnca. Zburdalnicia o
ntrista. Chiar peste veselia ei plutea totdeauna o umbra de
melancolie. n Ion al Glanetasului apoi descoperise deodata tot
ceea ce-i dorea inima. ntia oara, acum cteva luni, cnd au
stat de vorba mai ndelung, s-a simtit ademenita. De atunci si
zicea mereu ca fara de el va trebui sa moara. Era singurul om
n ale carui cuvinte tremurau mngierile rvnite n fundul
inimii ei. Nu marturisea dar nici nu ascundea tatalui ei iubirea
ce-o cuprinsese si de care nu putea sa se desparta nici moarta.
njuraturile si amenintarile lui, ca si revenirea lui George n-o
speriau deloc si nici nu-i clinteau hotarrea. n gnd cauta
vesnic prilejuri sa ntlneasca pe Ion, sa-l ntrebe, sa-l roage,
sa-i cada n genunchi ca sa n-o ocoleasca. Nu ntelegea
purtarea lui, pe care-l stia att de ncapatnat si de bun.
Departarea si lipsa lui nsa i sfsiau inima. si zicea uneori ca
poate fuge de dnsa, ca poate n-o mai iubeste... Atunci si
pierdea brusc toate nadejdile si o cuprindeau gnduri de
moarte. Mai ales dupa ntlnirea ei cu Ion, pe drumul cel
vechiu, cnd el n-a gasit nimic sa-i spuna; cnd n-a luat-o n
brate, desi fusesera singuri - gndurile negre ncepura s-o
stapneasca mai des. Joia, ducndu-se la blciul saptamnal n
Armadia, cu oua, pasari, brnza, laptarii, trecnd n zorii zilei
pe cararea de lnga Somes, dincolo de Jidovita, se oprea
acuma mereu n dreptul stavilarului si privea lung valmasagul
apelor adnci care parca o chemau. Ce sa mai astepte n viata,
daca ce i-e drag o paraseste? Ropotele valurilor care se
zvrleau navalnic, n clocote mugitoare, o nvaluiau n zgomote
asurzitoare, stingndu-i toate dorurile si nazuintele. Se clatina
pe picioare. Simtea ca daca s-ar pleca putin, ar aluneca n gura
mortii unde, ntr-o clipire, s-ar sfrsi toate suferintele...
Totusi ntr-un coltisor al sufletului ei, chiar n mijlocul chinurilor
celor mai crncene, mai simtea plpirea unei farme de
nadejde care o ndemna sa creada ca nca nu e totul pierdut.
Grauntele de speranta care nu paraseste pe om pna-si da
ultima suflare, care mai licareste n ochii muribundului
89
chiar cnd inima a ncetat de-a mai bate si cnd trupul a
nghetat pentru totdeauna - i dadea si ei puterea sa mai
astepte si sa staruiasca...
Si astfel, ntr-o noapte, dupa ce pleca George si dupa ce tatal
ei stinse lampa si se culca, Ana, plnsa si frnta, iesi n ograda,
cum mai iesise de attea ori zadarnic de cnd Ion nu se mai
abatea pe la dnsa, cu scnteierea de nedejde n inima ca
poate cine stie...?
Noaptea era neagra i mohorta, noapte de toamna, trista si
nabusitoare. Nouri grosi, plumburii maturau coastele dealurilor
care mprejmuiau Pripasul, nvltorndu-se n vazduh,
nnegrindu-se si limpezindu-se ca niste balauri napraznici
porniti parca sa nghita dintr-o sorbire satul ce dormea adnc si
mut. Pomii prin gradini drdiau cutremura
ti de frig, cu niste glasuri plngatoare si obosite.
Fata, desculta, strngndu-si pe piept naframa, pasi sprinten
spre poarta, zgltita de o frica nenteleasa si de frigul care o
patrundea la os. Deschise vranita cu mare bagare de seama,
ca sa nu scrtie, si vru sa iasa n ulita. Se opri nsa deodata.,
traznita de spaima. O mogldeata neagra statea razimata de
stlpul portii. O clipa Ana n-avu macar puterea sa deschida
gura. Apoi, reculegndu-se, ntreba n soapta:
- Cine-i aici?
- Eu - raspunse un glas gros, mprastiindu-se n ntuneric pe
niste aripi nevazute.
- Ionica? murmura Ana ntr-o izbucnire de fericire, agatndu-se
de dnsul si repetnd printre lacrami: Ionica! Ionica!
- Am asteptat sa plece George - rasuna iarasi glasul lui Ion cu o
tremurare de parere de rau. De cte ori n-am tot asteptat asa,
iar tu Ano...
Se ntrerupse brusc, ca si cnd i s-ar fi nfipt un cutit n
beregata.
- Hai n casa, Ionica - se scnci fata, tragndu-l de mneca
sumanului. Pe urma, aducndu-si aminte de tatal sau, care ar
scula tot satul n talpi sa stie ca i-a adus pe Ion n casa, adaoga
mai plngatoare. Ori barem n ograda... pe prispa... Vino!...
Ion nu intra. Atta voise: sa-l vaza ea si sa stie hotart ca n-a
parasit-o. Asa si chibzuise dnsul calea pentru a sili pe Baciu
sa i-o dea. Ca sa izbuteasca, trebuie s-o ieie domol. Altfel i se
primejduiau planurile... Acuma stia bine cum are sa-l sileasca.
Numai sa nu-si piarza rabdarea. Graba strica treaba. Fara
dibacie si siretenie nu ajungi la mal niciodata...
i zise repede, scurt noapte buna si se pierdu n bezna
nainte ca Ana sa mai fi putut raspunde. Dar pasii i se mai
auzeau pe ulita, leopaind rar prin noroi, ndepartndu-se din ce
n ce, pna ce se stinsera de tot. Buzele fetei blbira
rugatoare n singuratatea ce o nvaluia:
90
-Ionica! Ionica!...
Ramase totusi cu o multumire mare n suflet. S-a ntors la ea,
va sa zica 0 iubeste!... Poate ca niciodata n-a avut visuri mai
frumoase ca n noaptea aceasta...
De-a doua zi, Ana parca ar fi fost alta. Fata i se mbujora de o
ncredere senina. Umbla mai sprinten, muncea mai cu drag si
simtea o nevoie ciudata de a arata lumii ntregi ca e fericita.
George, vaznd ndata schimbarea, s-a bucurat mai nti
creznd ca s-a dat pe brazda. Ana nu mai ofta si nu mai
lacrima. Parea nsa grozav de nerabdatoare si statea ca pe
niste spini, parca deabia ar fi asteptat sa-l vaza urnindu-se...
Gndindu-se mai bine, George si zise ca trebuie sa fie ceva la
mijloc. Si gndindu-se iar, i fulgera prin minte:
-Ion!
Vrea sa-l ndeparteze si nu mai putu. n urechi i vjia mereu,
ca o bataie de ciocane:
-Ion!... Ion!... Ion!...
Cnd, a doua zi, i aduse straja citatia, Ion strnse din umeri
nepasator, ntreba n ce zi e judecata, caci nu pricepea scrisul
unguresc, si o dadu Zenobiei s-o puna bine, dupa grinda, ca sa
nu uite sorocul. Numai o clipa si-a zis adica tot e adevarat?
si pe urma nici nu s-a mai gndit la Simion Lungu, cum dealtfel
nu se gndise nici pna acuma. Seara se duse iar la Ana. Si de-
aci ncolo mereu...
Glanetasu s-a speriat de citatie si l-a cicalit destul sa dea fuga
la domnul nvatator, sa-l roage sa-l povatuiasca cum si ce sa
faca. Herdelea era doar tot att de vestit ca stie legile mai
bine ca orice avocat, pe ct era de pretuit pentru ca nici un
doctor nu tragea maselele mai repede si fara durere ca dnsul.
Altadata Ion alerga cu toate fleacurile sa-i ceara sfaturi sau sa
se nteleaga macar cu domnisorul Titu; de ce nu s-ar duce
acuma cnd e vorba de judecata si cnd se stie ca judecatorii
nu glumesc? Vorbele batrnului nsa nu s-au lipit de dnsul.
Gndurile lui acum erau toate si mereu la Ana. Pna ce nu va fi
silit pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta, mpreuna cu toata
mosia, nu mai voia sa auda nimic...
Ziua judecatii cadea ntr-o Joi. Fiind blci n Armadia, Ion a
plecat laolalta cu parintii sai, care duceau doua mierle de
porumb, sa le vnda, ca
91
sa mai plateasca din dari, deoarece primarul ncepuse a umbla
prin sat, ntovarasit de practicantul notarului, lund zaloage de
la cei ce erau ramasi n urma.
Zmbea un soare batrnesc de toamna, nvaluind hotarele ntr-
o lumina galbena potolita care ncalzea tocmai cum i place
omului mai bine. Subt mbratisarea blnda a razelor pamntul
amortit parca respira iar mai zdravan, copacii si resfirau mai
tihniti frunzele aramii... Soseaua uruia nencetat de carutele
care se ntreceau s-ajunga mai curnd la blci. Pripasenii,
mergnd mai toti pe jos, cu saci sau dasagi n spinare, paseau
voiniceste si vorbeau tare de rasunau rpele si codrii... n
Jidovita crciumarii botezau rachiul, pregatindu-se pentru dupa
amiaza cnd oamenii, la ntoarcere, se vor opri cu totii sa
nchine cte-un pahar de multumire c-au vndut sau cumparat
ce-au putut...
Armadia ncepe ndata la cteva sute de pasi dincolo de podul
de peste Somes. Un orasel lunguiet, mprastiat pe tarmul rului
pna la poalele dealurilor, urcndu-se chiar si pe coasta cu
casele. De departe straluceste mndra biserica cu doua turnuri
si cladirea liceului romnesc, podoabele cele mai de seama ale
Armadiei si ale ntregului tinut. Dealtfel tot trgusorul e trei-
patru strazi care se ntlnesc ntr-o piata larga, n fata bisericii
Glanetasu, cu Zenobia si cu Ion, o apuca pe lnga Somes,
fiindca- i calea mai scurta, si ies lnga scoala primara
romneasca n Strada Liceului. In dreptul judecatoriei, care se
afla peste drum de o bisericuta veche catolica, Ion se opreste
si trece dasagii cu porumb n spinarea ma-sii. si dau ntlnire
n piata si apoi batrnii pornesc nainte, iar feciorul ramne pe
trotuarul de lespezi lucii, scuturndu-si hainele de perii ce-i
luase de pe desagi.
Judecatoria era o cladire mare, posaca, galbena, cu un etaj si
cu ferestrele zabrelite; n fata ei, afara, lnga poarta, stateau
vesnic doua banci de scnduri, pe care se odihneau pricinasii
pna le venea rndul, caci functionarii, coplesiti de lucru, nu-i
sufereau nlauntru, pe coridor sau n sala de asteptare.
Ion sosise devreme. Pna la noua, cnd se deschide cancelaria,
trebui sa astepte pe-afara, n tovarasia altor tarani, de prin
sate ndepartate, veniti ca si dnsul. Tocmai trziu si aduse
aminte de Simion Lungu si-l cauta din ochi, fara sa-l gaseasca.
Cnd n sfrsit un aprod ungur, foarte rosu la fata si cu o
mustata pomadata si rasucita, ncepu sa strige pe mpricinati,
se opri n fata portii trasura preotului Belciug. Pe capra, lnga
vizitiu, sedea tantos Simion.
- Mhm! si zise Ion batjocoritor. l aduce popa cu brisca!
Belciug cobor ncet, spuse vizitiului sa poposeasca la gazda lui
pe Ulita Comorii, unde tragea totdeauna, si apoi intra pe
poarta, ferindu-se de
92
femeile care se mbulzeau sa-i sarute mna. Simion ramase pe
trotuar, ncurcat putin, aruncnd o privire pe furis spre Ion,
care sedea pe banca, de vorba cu un mosneag din Vararea.
Sosirea lui Simion i stnjeni parca pe toti dintru-nceput. O
taranca guresa, asezata lnga poarta, pe un fedeles gol, rupse
tacerea, ntrebndu-l deodata:
- Oi fi avnd si d-ta vre-un necaz pe-aici, mai bade? Simion se
uita la Ion si raspunse cam rusinat:
- Apoi am, vezi bine ca am. Cine n-are?
Iar tacura cteva clipe. Dar pe urma, ncetul cu ncetul, si
revenira cu totii si Simion povesti din fir n par ce a patit cu Ion,
care tagaduia aprig tot. Se amestecara toti n vorba, unii dnd
dreptate unuia, altii celuilalt. Ciorovaiala nsa i apropia mereu.
Simion dealtfel nu cerea dect brazdele pe care i le tagaduia
flacaul, caci de batut s-au batut n parte. n cele din urma
ascultara sfatul mosneagului din Vararea: Ion sa-i dea napoi
doua brazde si Simion sa-si retraga jalba. Spusera aprodului ca
s-au mpacat si l rugara sa le ngaduie sa nstiinteze si pe
domnul parinte ca nu mai vor sa mearga la judecata. Aprodul i
batu pe umar si le facu semn sa-l urmeze. Intrara n gang. In
dreapta si n stnga erau birourile cartilor funduare. Inima lui
Ion batu mai repede. Aici are el sa vie cu Ana si cu Vasile
Baciu, sa-i scrie toate pamnturile pe numele lui... Urcara apoi
pe o scara veche, foarte roasa. n odaia de asteptare dadura
peste Belciug, care se plimba de ici-colo, cu palaria n mna, cu
fata mai palida ca de obicei. Aprodul, aratndu-i pe cei doi
tarani, i zise rnjind multumit:
- S-au mpacat... Nu trebuie judecata...
Preotul se opri brusc, ca si cnd glasul aprodului l-ar fi speriat.
Vaznd nsa pe Simion mpreuna cu Ion, ntelese si se nfurie.
Se bagase n cearta dintre dnsii ntr-o clipa de necaz prostesc,
creznd ca izbind pe feciorul Glanetasului, familia Herdelea are
sa simta lovitura. Asa se grabise de scrisese pra lui Simion,
sustinnd-o si prin marturia lui de preot. Peste cteva zile nsa,
potolindu-si supararea, i-a parut rau ca s-a amestecat. Nu se
cuvine ca un preot sa-si napastuiasca credinciosii, trndu-i n
fata judecatorilor unguri. Ar fi fost multumit daca s-ar fi putut
mpaca lucrurile, fara sa mai ajunga prin Armadia, dar si fara
sa iasa dnsul micsorat, caci din gura tuna si fulgera mereu
mpotriva lui Ion. Fiindca, n asemenea mprejurari, pricinasii n-
au ndraznit sa se nvoiasca, Belciug a venit cam n sila la
judecata, muncit de gndul cum ar putea potrivi toate asa
nct sa ramna cu fata curata. si facuse, plictisindu-se n sala
de asteptare, o cuvntare bine simtita prin care sa apeleze la
inima judecatorului pentru a dobndi iertarea vinovatului, daca
fagaduieste sa se ndrepte... Atunci a picat
93
aprodul cu mpacarea rasturnndu-i deodata toate intentiile. I
se paru ca taranii s-au ntovarasit ca sa-si bata joc de dnsul.
- Piei din ochii mei, magarule! se rasti la Simion, indignat. M-ai
adus pna aici ca acuma sa ma faci de rs naintea
oamenilor?... Las ca stiu eu ce poama esti si tu! Am sa te nvat
eu minte si pe tine, beciznicule!
Simion se facu mic de tot si mormai foarte ncet, sa nu-l auda
popa, dar totusi sa-si poata zice ca n-a tacut:
- Apoi nu te-am adus eu, domnule parinte, ca d-ta m-ai adus!...
Ctiva tarani, care-si asteptau rndul, se adunara ciopor ntr-un
colt
spaimntati. Numai o baba, neputndu-se stapni, bolborosi:
- Mai rar popa cu aesta... n loc sa mpace oamenii, i
nvrajbeste...
Pe Ion ndrjirea preotului l ului. n gnd i rasari deodata
ntrebarea: Ce-o fi avnd cu mine? O presimtire urta ncerca sa
i se ncuibeze n inima. Pleostit, se apropie de fereastra ce
dadea n curtea judecatoriei. Se razima de perete si se uita din
ce n ce mai zapacit mprejur. n antreu se coborse o tacere
grea, ntretaiata numai de pasii preotului care si reluase
plimbarea de ici-colo, mai nervos, aruncnd deseori priviri
zdrobitoare spre Simion Lungu. Cnd Belciug obosi si se opri,
se auzira din sala de judecata ntrebari grabite, ntr-o
romneasca pocita, rostite de un glas aspru si urmate de
raspunsuri umile nfricosate...
O teama stranie cuprinse pe Ion ncetul cu ncetul. Simtea o
amenintare de care nu se putea feri. Se mira cum nu s-a
sinchisit el deloc pna acuma de afacerea aceasta? De ce nu s-
a mpacat mai dinainte, cnd ar fi fost att de usor? i parea
foarte rau ca n-a cerut cel putin nvatatorului sa-l lumineze ce
sa spuna si cum sa raspunda... Se ntoarse si-si arunca ochii
afara. Curtea era strmta, pardosita cu piatra si mprejmuita cu
un gard de scnduri foarte nalt. n fund o casa joasa, cenusie,
posomorta, cu ferestrele zabrelite cu drugi grosi de fier... Ion
tresari. Asta era temnita. Un fior de groaza i furnica sufletul...
n curte trei tarani taiau lemne sub privegherea unui paznic,
ntr-o uniforma urta, cu pusca la umar. Taranii htiau
ferestraul alene si nepasatori, pe cnd paznicul nu-i scapa din
ochi si doar uneori si ndrepta cureaua de la arma, mndru si
poruncitor...
- Va sa zica aici?... se gndi flacaul, curmndu-si nsa firul
gndirii, cuprins de ngrijorare...
Alt aprod, batrn, lenes, cu ochelari, i introduse nlauntru. La
biroul din mijloc, cu spatele la fereastra dispre strada, statea
un domn gros, cu o chelie ascunsa putin sub niste fire rare de
par lung cu ochii ncruntati, avnd dinainte, pe masa, o cruce
de metal. Belciug, cu o nfatisare solemna, se aseza ndata n
stnga, lnga perete, pe un scaun. La alt birou, un domn sfrijit
si
94
galbejit, cu mustati caramizii si cu o carare aleasa foarte
ngrijit, rasfoia {ntr-un teanc de acte, scoase cteva hrtii si le
puse ceremonios pe masa judecatorului. Aerul era apasat si
att de vrajmas, nct cei doi tarani se uitara repede unul la
altul, ngroziti, gata parca s-o tuleasca n orice clipa.
Deodata nsa ntrebarile judecatorului pornira nerabdatoare.
Cum te cheama? De cti ani esti?...Ion simti de acuma foarte
limpede cum l nvaluie primejdia. De acuma s-a ispravit... Nu
mai e nici o scapare... Cnd Simion raspunse, fara sa se uite la
Belciug, ca s-au mpacat afara si ca-si retrage jalba, mai avu o
scnteie de nadejde. Dar se stinse ndata. Judecatorul nici nu
lasa pe Simion sa ispraveasca, sari n picioare si ncepu sa
racneasca:
- Atunci de ce mai veniti pe-aici, ticalosilor, sa ma ncurcati?...
O sa va bag la racoare pe amndoi, o sa va...
Atunci Belciug se ridica de pe scaun si se apropie, zicnd cu
sfiala:
- Pardon... Doua cuvinte...
Judecatorul nsa mai rau sa ntarta. ncepu sa dascaleasca si
pe Belciug ca de ce nu explica boilor c-aici e judecatorie, unde
oamenii au de lucru, nu sa-si piarza vremea cu fleacuri...
Preotul rosi si rosti cteva vorbe pe ungureste. Desi stia binisor
ungureste, avea oroare sa vorbeasca, mai ales n fata
autoritatilor, vrnd astfel sa dovedeasca tuturor ca romnul nu
renunta niciodata la drepturile lui. Judecatorul, care l cunostea,
se zapaci auzindu-l vorbind ungureste si apoi deodata se
ndulci. l pofti sa saza, si trase scaunul mai aproape de dnsul
si-l asculta cu mare luare aminte. Belciug vorbi mult. Era n joc
prestigiul lui fata de tarani, care merita jertfirea trecatoare a
unui principiu.
Ion si Simion nu mai ntelegeau nimic; doar privirile
judecatorului, care i fulgerau n rastimpuri, le spuneau ca e
vorba de ei si ca nu e bine. Cnd nceta preotul, judecatorul se
scula iar si numaidect se rasti la Ion:
- Va sa zica tu esti spaima satului, cine ticalos!... Bine. Foarte
bine. Te dezvatam noi de nebunii, fii pe pace!... Ai sa vii sa stai
doua saptamni la racoare, ca sa-ti treaca pofta de batai!...
Miselule si netrebnicule!
Ion ngalbeni; apoi tot sngele i se urca n obraz. Rosti, cu
fruntea sus, cu ochii aprinsi:
- Apoi sa ne iertati, domnule jude, nu-i asa...Ca eu .n-am batut
pe nime-n lume, domnule jude...
- Sa taci, ticalosule!... Nici o vorba, ca pe loc te pun n lanturi!...
Si acuma iesi afara!... Mars!
95
Flacaul iesi clatinndu-se, fara sa mai vaza cum Belciug da
mna cu judecatorul care-i zmbeste prieteneste...
n aceeasi Joi, dupa amiazi, pe cnd Herdelea, profitnd de
vremea frumoasa si calduta, sforaia nchis n stupina, iar
dascalita cu fetele alegeau fasole pentru mncarea de seara si
vorbeau de Pintea, mirndu-se ca au trecut zece zile de la
raspunsul lor fara ca el sa mai fi dat vre-un semn de viata - o
caruta se opri n fata casei si, n vreme ce caii si scuturau
clopoteii de la gt, un glas striga patrunzator:
- Domnulc-nvatator!... Domnule-nvatator!...
Ghighi, recunoscnd glasul, se repezi afara, aruncnd vorba:
-E draguta tatii!...
n vrful caratii era cocotata o sasoaica batrioara si rumena,
cu o fata vesnic rzatoare, care de patruzeci de ani, n fiecare
Joi, se ducea n Armadia, la trg, cu caruta plina de pine de
vnzare. Herdelea o cunostea nca de pe vremea cnd fusese
elev la liceu. Toata casa o iubea, poreclind-o draguta tatii
fiindca cu ct mbatrnea, cu att se hrjonea mai mult cu
domnul nvatator, n amintirea tineretelor de odinioara.
- Fii buna domnisoara, vino de iea scrisoarea asta pe care mi-a
dat-o domnul Balan de la posta pentru dumneavoastra! zise
sasoaica cu ochii zmbitori. Ca mi-e greu sa ma mai cobor de-
aici si caii-s cam nebunateci...
Ghighi alerga, curioasa, la caruta. Draguta, ntinzndu-i
scrisoarea, ntreba n saga, lungind vorbele saseste:
- Da domnu-nvatator nu-i acasa?
- Tata doarme, draguto! murmura Ghighi cu ochii la scrisoarea
care era o telegrama, si apoi fugind ntr-un suflet n casa,
tocmai din cerdac adauga: Multumim, draguto!
- N-aveti pentru ce, n-aveti pentru ce! vorbi sasoaica singura,
mngind cu biciul soldurile cailor care pornira ndata la pas.
Telegrama strni o emotie grozava n toata casa. Doamna
Herdelea ndeosebi privea toate depesele drept niste cobitoare
de rau. Numai doua a primit de cnd e maritata, si amndoua
au fost fatale: una le vestise, n trei cuvinte reci, moartea
surorii ei celei mai dragi, prapadita ntr-un spital din Cluj n
urma unei operatii, iar a doua le-a adus stirea mbolnavirii
singurului ei frate pe care, pna ce a ajuns ea la Monor, l-a
gasit pe catafalc. Astfel,
96
acuma ele se uitau spaimntate la fituica, ntrebndu-se de la
cine o fi si ce o fi cuprinznd, nchipuind numai vesti sinistre si
nendraznind sa o desfaca.
- Eu o rup, si ce o fi, sa fie! striga n cele din urma Ghighi. Cum
si arunca nsa ochii n telegrama, cum izbucni voioasa:
- E de la Pintea!... Vine Pintea!... Mi-am zis eu ca de la el
trebuie sa fie, n-am vrut sa va spun, ca sa fie mai mare
surpriza! adaoga apoi, nvrtindu-se prin odaie n pasi de vals
si flfind hrtia n aer.
- Ia s-o vad si eu! zise Laura, revenindu-si n fire, cu glasul
tremurat de emotie. Si cum Ghighi nu se mai astmpara, sfrsi
mai apasat: Ei, da-o -ncoace, nebuno, nu ma mai necaji!
Laura citi rar si solemn: Fericit nespus, sosesc Smbata,
George.
Dascalita, cu ochii nlacrimati de bucurie, o citi deasemenea si
descoperi, ntr-un colt, un adaos, cu creionul: Multe gratulari -
Balan. I - Uite, ne gratuleaza bietul Balan! murmura ca
plngnd de-a binelea.
Balan era singurul functionar romn de la posta din Armadia,
prieten bun cu Herdelea. Stiind ca Pintea ceruse mna Laurei si
trecndu-i prin mna telegrama, nu l-a lasat inima sa nu fie cel
dinti care trimite familiei ntregi felicitarile cuvenite.
- Ce om bun, saracul Balan observa Ghighi, lund hrtia
pretioasa. Daca nu era el, cine stie cnd ne venea, ca jidovii
ceia de la cancelarie tin toate scrisorile cu zilele... Si cum a
gasit el tocmai pe draguta tatii!...
Cuprinsa de un nou fior de bucurie, Ghighi o tuli sa scoale pe
Herdelea sa-i comunice si lui vestea cea mare. Batu cu pumnii
n usa stupariei, tropaind si din picioare si strignd:
- Tata!... Tata!... Vine PinleaL. Vine.
Deodata se opri si, tipnd ca din gura de sarpe, porni n goana
mare spre casa, dnd din mini ca o desperata, caci sarind
nebuneste pe lnga stupina strnise dusmania unei albine
care, mnioase cum sunt ele n preajma somnului de iarna, s-a
repezit la Ghighi si i-a nfipt acul drept n coltul gurii.
Speriate de tipetele ei, dascalita si Laura i iesira nainte,
ostoind-o. Herdelea, cu somnul n gene, se ivi n usa stupariei,
mormaind:
- Da ce-i? Ce s-a ntmplat? Ce zbiara aia asa?
Dupa ntia durere si spaima, Ghighi plnse mai ales de frica
sa nu se umfle si sa nu poala merge la serata dansanta, care
pica tocmai acuma Dumineca. Numai Herdelea o linisti,
asigurnd-o ca-i trece negresit pna Dumineca nct poate sa
fie chiar regina balului...
nvatatorul studia apoi telegrama, cu ochelarii pe nas, de abia
ascun-zndu-si fericirea.
97
- Ei, prea bine... Sa pofteasca si avem sa-l primim cum se
cuvine! ziSe dnsul n cele din urma, mpaturind frumos
telegrama si punnd-o n buzu. nar, ca sa se poata fali cu ea la
toti cunoscutii.
Pna seara au adus pe tapet toate treburile ce le strnise
sosirea petitorului. Unde va trage Pintea? Iata o problema
grava. Ei nu-l pot gazdui, fiind multi si neavnd dect trei
odaite. Dar, chiar daca ar avea mai multe n-ar sedea bine sa
petreaca noptile n casa logodnicei... Va trebui deci sa doarma
n Armadia. Masa nsa poate s-o ia aici, precum poate sa stea
toata ziua, sa se obisnuiasca mai bine cu Laura. Fireste, toate
acestea nseamna cheltuiala grea. Ce are a face? Odata se
marita o fata... Vor taia cteva gaini, neaparat. Dar nici carnea
de vaca nu poate sa lipseasca, desi s-a cam scumpit. n orice
caz, nici o masa nu se poate fara carne. De prajituri vor ngriji
fetele, caci Laura e mestera mare... Bine ar fi daca ar sti la ce
ora va sosi Smbata? nainte sau dupa prnz? Poate ca s-ar
putea ghici din telegrama?...
Nu se poate. Destul de rau ca n-a precizat, ca sa stie cum sa
ornduiasca masa... Duminica, fireste, vor merge mpreuna la
serata dansanta. Cine stie de nu vine chiar nadins ca sa
mearga si la bal mpreuna cu Laura, sa se mndreasca n fata
lumii cu asa logodnica frumusica. Laura rosi pna n vrful
urechilor si se ntreba ce vor zice fetele cnd vor afla ca se
logodeste? Desigur ca foarte mult vor invidia-o. Probabil nsa
ca se cam stie n Armadia, caci nu se poate ca tata sa nu fi
batut toba...
- Sa stii ca din pricina balului vine tocmai Smbata! striga
Ghighi, muncita numai de gndul seratei si tinnd la obraz o
batista muiata n apa rece. Eu imediat am ghicit!... Att mai
bine! Cel putin avem un cavaler sigur... Am sa dansez pna-mi
fac pantofii ferfenita!... Numai sa nu mi se umfle saracia asta
de ntepatura!...
Regretau toti ca nu era si Titu acasa, ale carui sfaturi n
privinta primirii lui Pintea ar fi fost foarte folositoare. Titu nsa,
de o vreme ncoace, mai mult statea prin Jidovita dect pe-
acasa.
Deocamdata se ntelesera ca Herdelea sa mearga mine pna-
n ziua, ntovarasit de Ghighi, spre a face cumparaturile
trebuincioase. In acest scop nvatatorul avea, mai nti, sa ia
un avans din leafa lunii urmatoare, ca sa aiba cu ce tine piept
cheltuielilor; apoi sa vorbeasca cu macelarul Strul din Jidovita,
de la care luau pe datorie, sa nu le faca pozna sa-i lase fara de
carne de vita...
Titu, sosind, ca deobicei tocmai la masa, exclama iar: Foarte
draguta femeie d-na Lang, ceea ce nsemna ca a ntlnit-o si
era multumit. Apoi cerceta telegrama cu mutra unui om care o
asteptase, aproba cu mici rezerve planurile de primire, gasind
nsa si prilejul de-a mai pomeni de cteva ori de Rozica. cu
niste ochi att de stralucitori parca fiece clipa l-ar ademeni sa
98
po
ivesteasca tuturor ca e iubit de o femeie fermecatoare si ca
mine-poimine
a fi un adevarat erou de roman sentimental...
Cnd sa se ridice de la cina, se auzi o bataie sfioasa n usa.
_ Da cine-o mai fi asa de trziu? zise Herdelea, adaognd tare:
Intra!
Glanetasu se strecura n odaie ca si cnd l-ar fi urmarit cineva
de-aproape. Marturisi, mereu ncurcndu-se, ce-a patit Ion azi-
dimineata la judecatorie si ruga pe Herdelea sa-i nvete cum sa
scape bietul baiat de temnita. Vestea cazu ca o bomba;
indignarea umplu ndata toata casa. Dar Ion? De ce nu vine el?
Batrnul se zapaci. I-e rusine ca n-a venit nainte de proces,
cum l-a ndemnat dnsul si cum ar fi fost bine, de poate nici nu
patea ce-a patit. Se vede nsa ca Ion are ce are, ca parca nu-i
sunt toti boii acasa... Toata familia ceru pe Ion...
n curnd Glanetasu se rentoarse cu Ion si cu Zenobia. Flacaul
povesti cu de-amanuntul tot ce s-a ntmplat, ntrerupt deseori
de Zenobia care afurisea cu gura plina si pe popa, si pe Simion,
si pe judecator...
- Pamatuful! striga dascalita la sfrsit, fierbnd de revolta.
Dupa o tacere de compatimire nsa Ion ntreba cu lacomie:
- Acu ce-i de facut, domnule nvatator?
- Apoi am sa-ti fac o plngere tocmai catre ministrul justitiei, ca
sa afle si cei mari cum se poarta cu oamenii domnii de pe-
aici... Am sa-ti fac, Ioane! Numai sa-ti vie nti sentinta, peste
cteva zile, sa vedem ce spun ntr-nsa dumnealor!...
Zenobia, drept multumire, si facu sumedenie de cruci, cazu n
genunchi si batu la repezeala vreo zece matanii, strnind rsul
tuturor. Plecara apoi toti trei blagoslovind pe Herdelea pentru
ca i scapa dintr-o pacoste att de grea.
- I-as fi putut face jalba si acuma - zise nvatatorul dupa ce
ramasera singuri - dar va trebuie trasura lui Belciug la bal...
- Perfect ai chibzuit! murmura Titu, zmbind foarte multumit,
cu gndurile la Rozica...
Pintea sosi spre seara, pe o vreme ploioasa, ntr-o brisca
galbena, trasa de doi calusei iuti si grasuni.
Ghighi, care mai mult statuse pe-afara dect n casa, toata
ziua, cu ochii pe sosea, zari trasura de departe si, desi nu
cunostea pe Pintea, ghici ca el trebuie sa fie si dadu alarma cu
nsufletire.
- Vine!... Iute, iute!...
99

ntreaga familie aparu n usa casei. Herdelea sopti Laurei sa

iasa mai n fata, sa vaza omul ca-l asteapta cu drag. Pintea,
sub umbrela pe care ploaia de toamna darabanea fara crutare,
scoase palaria ceremonios, dnd din cap cu un zmbet
triumfator.
- Uite ce tnar simpatic! murmura dascalita, silind pe Laura sa
roseasca. Trasura se opri o clipa n ulita, naintea casei.
- Hai, Titule, deschide poarta! striga Herdelea.
Titu se repezi, n capul gol, si brisca intra n ograda, dupa ce
Pintea cobor si veni spre pridvor, ridicnd mai sus umbrela si
ferindu-se sa nu calce n noroi. Toti l ntmpinara n cor:
- Bine-ai sosit!
- Bine v-am gasit! Bine v-am gasit! repeta dnsul intrnd n
cerdac si scuturndu-si umbrela peste parmaclc. M-a facut
leoarca ploaia asta... Din Lechinta pna aici n-a stat nici un
minut... Dar bine c-am ajuns...
Herdelea l mbratisa si-l saruta pe amndoi obrajii, ceea ce nu
se obisnuia dect ntre neamuri. Pintea saruta mna d-nei
Herdelea, care fiind foarte miscata si voind sa se stapneasca,
avea o nfatisarea rece, zicndu-i: Buna ziua, domnule!
Laura i ntinse gratios mna, cu un surs cochet prin care
cauta sa-l ncatuseze mai mult; el vru sa-i spuna ceva dragalas
dar, nendraznind s-o tutuiasca, precum facuse n scrisori, se
multumi sa-i sarute mai lung mna si apoi, spre a-si ascunde
zapaceala, trecu repede la Ghighi careia i zise galant:
- Mi-a vorbit atta despre d-ta... sora d-tale... nct te-am
cunoscut
ndata...
Titu dadu o mna de ajutor vizitiului sa deshame caii. Deoarece
ei n-aveau sura sau sopron, l sfatui sa acopere brisca cu o
patura, iar caii sa-i bage n grajd unde se mai gaseste putin
fn; daca va mai trebui, vor cere de la vecini, ca anul acesta
este nutret din belsug... Ploaia l uda pna la piele, ceea ce nu-l
mpiedica sa strnga barbateste mna lui Pintea care,
mpreuna cu ceilalti, zaboveau tot n cerdac.
- Credeam ca nici n-ai sa mai vii pe ploaia asta scrboasa!... Ei,
dar ce mai stati aici n umezeala?... Haidem n casa!...
Leapada-ti si tu, George, macferlanul si umbrela, ca uite cum
curge apa din ele!...
l dusera n salonas. ntrebarile nu mai conteneau: cnd ai
plecat, unde ai poposit, ce-ai patit pe drum? Si coplesindu-l cu
ntrebari, nct el de abia biruia cu raspunsurile, toti l
cntareau din ochi cu o curiozitate pe care nici nu ncercau
baremi s-o ascunda.
Era de vreo douazeci si cinci de ani, cu o nfatisare placuta, cu
niste ochi negri cam mici si neastmparati si cu o mustacioara
carbune, ngrijita. Parul
100
aspru, pieptanat n sus, era retezat drept, ca o perie. Cu
miscarile iuti si mbracat ntr-o redingota putin prea lunga, sub
care purta o vesta ncheiata n nasturi, desi pna la gulerul alb
si tare ce-i cuprindea gtul scurt n-avea niai nimic preotesc nici
n tinuta si nici n vorba... Vedea cum l examineaza toata
familia si aceasta l ncurca, dar totusi povestea mereu,
cautnd vorbele cele mai alese si aruncnd deseori ochii la
Laura, care statea lnga el, l privea tacuta si se rosea ca sfecla
cnd ntlnea cautarile triumfatoare ale batrnilor. Pintea vorbi
mai cu seama de parintii lui, pe care-i iubea mult. Tatal sau era
preot n Lechinta, iar Lechinta era un orasel cam ct Armadia,
nsa mpestritat cu toate neamurile si fara culoarea
romneasca de aici. Herdelea si aduse aminte ca a umblat si
dnsul prin Lechinta, acum vreo optsprezece ani, la o
reuniune de nvatatori, mpreuna cu Titu, care pe atunci era
un baietel de vre-o cinci anisori. si aminti chiar ca cunoscuse
si pe tatal lui George, care la banchetul de adio a tinut o
cuvntare nflacarata... Pe urma Pintea mai spuse ca are multi
frati si surori, care aproape toti sunt gospodariti si raspnditi
prin toate colturile pamntului romnesc. Acuma i-a venit
rndul lui sa-si ntemeieze fericirea... Zicnd acestea se uita cu
mai multa ndrazneala la Laura care se topi de rusine si se
scula repede, facndu-se ca trebuie sa caute ceva pe la
oglinda unde, privindu-se putin, si potrivi parul pe tmple...
- Ei fetelor - interveni iar Herdelea, frecndu-si zgomotos
minile - ia sa ne aduceti voi ceva sa mai dezmortim o leaca
pe George, ca vad ca-i rebegit rau de ploaie si de frig... Cred ca
bei si tu, ginere, un snaps fain de tot, stii, romnesc, de-al
nostru?...
Fetele iesira ca niste sfrleze, bucuroase ca pot sa-si
mpartaseasca la repezeala impresiile. Aseznd pe o tava
paharutele si sticla cu rachiu fiert si ndulcit, Laura ntreba cu
inima strnsa:
- Ce zici, Ghighito?... Cum ti se pare?
- O, dar stii ca-i foarte dragut - se jura Ghighi din toata inima.
Zau, Lauro, e de o suta de ori mai simpatic ca Ungureanu... Ma
si mir cum nu ti-a placut tie pna acum? Nu vezi ca-i elegant,
nu ca teologii ceilalti care se plimba vesnic cu umbrela
subtioara... Parca nici n-ar fi teolog, parca ar fi cel putin
inginer!...
- Adevarat? starui Laura stralucitoare. Nu-i prea mic?
- Ce mic? se cruci cealalta. E doar tocmai ct tine de nalt...
Adica de unde pna unde vrei sa fie negresit ca prajina de
Ungureanu?... S-apoi n-ai vazut ce brisca superba are? Asta-ti
spune ct de colo ca-s oameni bogati si vrednici!...
101
- Mie totusi mi se pare ca-i prea mic - reveni Laura care dorea
sa auda ct mai multe laude spre a se convinge pe deplin si
pentru a-si risipi toate ndoielile ce-i mai necajeau sufletul.
- Lasa, nu mai crti! Aveti sa fiti o pereche ncntatoare! sfrsi
Ghighi
cu nsufletire.
Pintea bau putin ca sa nu-si nchipuie oartienii ca poate-i betiv.
n schimb limba i se dezlega din ce n ce. Era vorbaret din fire
si-i placea si lui nsusi cum povesteste. Si astfel, dupa ce se
mai obisnui putin si-si nvinse sfiala, ncepu iar despre rudele
lui, apoi despre cunoscutii si prietenii comuni, pe urma despre
el nsusi, despre viata lui n liceu, la seminar... Numai de Laura
nu scoase nici un cuvnt. De altminteri toti gasira ca chiar asa
se cuvine, caci chestia asta, fiind serioasa, nu trebuie adusa n
discutie dect cu bagare de seama si n momentul oportun...
Cnd Pintea conteni, fetele aruncara pe masa balul de mine
seara si pna la cina avura vreme sa-l macine. Fireste ca
George venise nadins ca sa nu lipseasca de la faimoasa
petrecere din Armadia. Nici Laura si nici Ghighi nu voira sa-i
spuna n ruptul capului cu ce fel de toalete vor merge, ca sa-i
poata face mine o surpriza cu att mai mare cnd le va
vedea... Pintea, galant, si oferi brisca lui spre a merge cu totii
mpreuna si Herdelea se grabi sa primeasca, multumit ca
scapa usor de grija trasurii pentru mine. Laura nsa refuza
consternata, fiindca mai nti ce ar zice Armadienii de asa
ceva? Apoi nici n-ar ncapea toti ntr-o singura trasura, caci pe
ele trebuie sa le nsoteasca cel putin Titu si sa-si duca o
sumedenie de cutii cu toaletele, neputnd pleca de acasa
mbracate ca sa ajunga ntr-un hal fara de hal. Si n sfrsit ele
au sa traga la Elvira Filipoiu unde au sa se gateasca... Primi
nsa bucuroasa pe Pintea sa vie sa le ia de la Filipoiu si sa se
duca mpreuna la bal.
Cum tnarul nu se pronuntase nca unde are de gnd sa
petreaca noaptea si ca sa nu-si nchipuie c-ar putea fi gazduit
aici, Titu, ndemnat de dascalita, prinse prilej si-l sfatui sa traga
n Armadia la Augustin, un caraus foarte cumsecade, care are
casa buna si n-o sa-i ceara nici un ban cnd i va spune ca-i
trimis de Herdelea. Pintea nici nu se gndise la aceasta, se
zapaci putin si ruga pe Titu sa-l ntovaraseasca, fagaduindu-i n
schimb sa-l trimita acasa cu brisca. Titu, fireste, se nvoi mai
ales n nadejdea ca poate va avea norocul sa zareasca n
trecere pe Roza Lang...
La masa Pintea de abia manca, iar Laura ciuguli si mai putin ca
de obicei din bunatatile ce le cara Ghighi care era suparata ca
tocmai cei pentru care le-au gatit, fac attea mofturi de ti-e
sila...
Trziu de tot, tnarul se urni sa plece. Daca ar fi fost dupa el,
nici n-ar mai fi plecat ci ar fi stat de vorba pna dimineata...
Herdelea i lumina calea
102
cu lampa, n vreme ce femeile i strigara de mai multe ori sa nu
uite ca mine la prnz e asteptat. De altfel, cum ploaia
ncetase si cerul se razbunase putin, poate sa avem mine o zi
minunata...
Fetele care dormeau n salon, ntr-un pat, ciripira si se sfatuira
pna dupa miezul noptii. Laura lacrima de cteva ori cte
putin, iar cnd se gndi la cadrilul al doilea si la primele tururi,
plnse de-a binelea. Ghighi nsa lauda din rasputeri pe Pintea,
spunnd ca ntruneste toate calitatile unui barbat ideal; si
printre picaturi nu uita sa-si bata joc de Ungureanu, de
stngaciile lui caraghioase, de minile lui vesnic umede, de
ncrederea lui ridicola, si era foarte multumita cnd izbutea sa
faca si pe Laura sa rda...
Totusi n noaptea aceea Laura a visat numai pe Aurel, care
parea c-o iubeste nebuneste si vroia sa se mpuste din pricina
lui Pintea, cu care parea ca danseaza cadrilul al doilea, fericita,
invidiata de toate fetele, pe cnd Pintea statea bosumflat ntr-
un colt ca o aratare urta...
Dumineca, dupa ce clopotele sunara iesirea din biserica, Titu
se repezi la preotul Belciug sa-i ceara trasura pentru diseara.
Intrnd n ograda, inima i se strnse putin. Nu mai ntlnise de
mult pe Belciug, caci acuma toata vremea si-o omora alergnd
dupa Roza Lang. Stia nsa foarte bine ca popa ntorcea capul
cnd trecea prin fata casei lor, ca sa nu salute, si ca,
ntlnindu-se deunazi prin Armadia cu Herdelea, s-a facut a nu-
l vedea... Niciodata pna acuma raceala ntre preot si nvatator
nu fusese att de fatisa, nct Titu se temea putin sa nu se fi
ntins si asupra lui supararea popii...
Belciug de abia sosise acasa, nsotit de ctiva sfetnici de-ai
bisericii, care, nghitind n sec, l priveau cum mnca si
asteptau sa ispraveasca spre a lua o ntelegere n privinta
cladirei noii biserici. Preotul era n toane deosebit de bune si
primi pe Titu cu o adevarata explozie de prietenie.
- Noroc, poete!... Are sa mi se surpe hornul de cnd n-ai mai
fost pe la mine... Ce mai veste-poveste prin tara muzelor? Ce
vnt bun te aduce?
Poezia era una din pasiunile preotului, n amintirea vremurilor
cnd si el mzgalise versuri spre a-si usura inima, de mult,
nainte de a intra n seminar, de dragul unor ochi albastri si
galesi.
- As vrea sa-ti spun cteva vorbe parinte - zise Titu, uluit de
primirea prea calduroasa, cu un glas care arata ca ar dori o
ntrevedere fara martori.
Belciug dadu afara pe sfetnici.
103
- Haideti, plecati acasa ca acum n-am vreme de voi! Veniti
dupa amiazi, pe la vecernie!...
Cnd ramasera singuri, popa i turna un pahar de vin.
- Ei, sa traiesti si sa te vad ct Cosbuc de mare! ura Belciug,
ciocnind si golind paharul dintr-o dusca.
Titu voise sa aduca vorba mai pe departe, dar din pricina
amabilitatii preotului, se pomeni ca-i zice prosteste:
- Ne-ar trebui brisca d-tale pentru diseara... Stii ca-i balul
diseara... D-ta tot nu te duci, iar noi...
Dupa toanele bune ale preotului, Titu s-ar fi asteptat sa-l
ntrerupa scurt si sa-i spuna ai zis ca altadata. Cum nsa
Belciug tacea si se ntuneca, tnarul se opri singur, ncurcat, cu
o privire nedumirita... Trecu un rastimp greu pna ce popa, cu
ochii n farfuria goala si jucndu-se cu furculita, ncepu rar,
gnditor:
- Am sa v-o dau, fireste, dar numai pentru d-ta... Pentru d-ta,
ntelegi?... Caci pentru parintii d-tale n-as da-o, mai bine s-o
arda focul... Uite asa! Ti-o spun verde; n-as da-o... Acum d-ta
esti baiat destept si ma vei pricepe fara multe explicatii. Cnd
a venit tatal d-tale aici m-am bucurat din inima, stiti prea bine,
si am facut ce am putut sa-i fiu de folos. N-as fi crezut
niciodata ca-mi va fi potrivnic, ca sa nu zic vrajmas pe fata. Sa
nu creada dnsul ca eu sunt prost. Am simtit demult ca ma
sapa si am tacut. Dar toate au o margine... toate... Cnd am
deschis ochii, m-am speriat de ce-am vazut.
Nu ridica deloc privirea din farfurie. Numai cu taranii era mai
ndraznet, ncolo se sfia cnd spunea cuiva n fata lucruri
neplacute... Titu statea pe ghimpi. Cuvintele preotului i se
pareau nedrepte si jignitoare. Se gndi o clipa sa-i trnteasca o
obraznicie si sa sfrseasca. Dar aceasta ar fi nsemnat sa
ramna fara trasura.
- Acuma nu mai lua n seama nici d-ta toate maruntisurile - zise
dnsul n cele din urma, vaznd ca Belciug a ncetat.
ntr-adevar preotul parca-si sleise toata mustrarea. Raspunse
cu alt glas:
- Dar stii ca n-am vizitiu?... Omul meu trebuie sa mearga la
noapte la moara n Dumitrita, ca morile de apa din Jidovita
macina scump si prost, iar n Dumitrita e o moara de foc care
face o faina ca aurul...
- Nu-i nimic, am sa mn eu caii! vorbi Titu, gndindu-se ca va
lua pe Ion al Glanetasului ca vizitiu, fireste fara sa afle popa.
- Numai sa bagi bine seama sa nu va rastoarne ca-s hodiniti si
buestrii-Petrecere buna!
104
Trecnd spre casa, Titu nstiinta pe Ion ca-l i-a ca vizitiu
diseara. Venind, {si pregatise o cununa de nflorituri pentru a
povesti ce-a patit la popa. Dar n-a mai putut spune nimic
deoarece sosise Pintea.
Dupa masa lucrurile erau potrivite asa fel ca Laura sa ramna
ntre patru ochi cu Pintea, spre a-si putea descarca sufletele.
Statura mpreuna, singuri, aproape un ceas si totusi nu vorbira
deloc de iubire, ci numai de nimicuri nensemnate, facnd
pauze mari si rosind copilareste cnd li se ntlneau privirile
furise... Fiecare si zicea n sine ca ar trebui sa nceapa cellalt si
n sfrsit se mngiara ca se vor lamuri mai bine diseara, la
bal, unde n potopul de lume si de muzica le va veni mai lesne
sa-si deschida inimile...
Herdelea, parc-ar fi simtit ca tinerii au pierdut vremea
degeaba, facu ce facu si prinse pe Pintea ntr-o convorbire
serioasa de numai cteva minute, dar deajuns sa-i spuna tot ce
trebuie sa spuna un socru cumsecade unui ginere cinstit. Cnd
i declara limpede ca nu poate sa dea Laurei nici un ban de
zestre, tnarul s-a rusinat si s-a emotionat, iar cnd batrnul a
adaogat ca fata va avea totusi un trusou si cele ce-i trebuiesc
n casa, Pintea a protestat ca n-are nevoie de nici o ata, ca
Laura e cea mai mndra comoara din lume si ca dealtfel la
logodna nadajduieste sa vina cu parintii sai, care vor ndragi pe
Laura desigur tot asa cum o iubeste el.
- M-am crezut dator sa-ti arat situatia din vreme cum este, ca
sa n-avem pe urma nentelegeri - ncheie Herdelea multumit,
batndu-l pe umar.
Spre seara Pintea a plecat n Armadia, la gazda, sa lase ragaz
fetelor sa se pregateasca n tihna de bal...
I Trasura popii se umplu de bagaje, de legaturi, de
geamantane, parc-ar fi pornit tocmai n Siberia. Titu trebui sa
se cocoteze pe capra, lnga Ion; fetele nsele de abia se
vedeau dintre cutii. Herdelea daduse lui Titu bani de cheltuiala,
dar i spuse de nenumarate ori sa nu fie mna sparta, sa-i tie
legati cu sapte ate, caci nu se poate sti ct va mai sta Pintea
pe aici si fiecare gologan e numarat; sa plateasca peste taxa
de intrare cel mai mult cincizeci de creitari, ca sa salveze
onoarea familiei, sa fie trecuti n Gazeta Transilvaniei printre
suprasolventi, dar sa nu se ntinda la chief...
- Dumnezeu sa v-ajute! murmura dascalita, cu lacrami n ochi,
vaznd brisca urnindu-se.
Tocmai cnd sa intre n Armadia, si aduse aminte Laura c-a
uitat sa-si iea evantaiul. Se oprira, se sfatuira. Erau ct p-aci sa
se ntoarca napoi, caci evantaiul avea un pret deosebit din
pricina diferitelor iscalituri de la diferite baluri, alcatuind un
adevarat trofeu... Titu o povatui sa mprumute unul de la
Elvira. Laura se linisti numai gndindu-se ca ntoarcerea ar fi
un semn rau,
105
spuse nsa de mai multe ori ca ntmplarea aceasta nenorocita
i-a stricat toata seara.
Fetele, mpreuna cu Elvira, ajutate de doua servitoare
supraveghiate de nsasi doamna Filipoiu, o femeie foarte grasa,
neagra si zacuta de varsat, dar buna ca pinea calda, se gatira
mai bine de doua ceasuri si se facura ca niste papusi.
- Pun ramasag ca voi aveti sa fiti reginele balului - le spuse
doamna Filipoiu, mngindu-le cu privirea, n vreme ce ele si
stergeau pudra de pe sprncene.
Titu venise mbracat de-acasa: jacheta neagra, cam purtata,
vesta foarte deschisa, cravata alba nasprita, manusi albe de
atrnat n buzunar ca sa se vada ca are... Plictisit de asteptare,
puse pe o servitoare sa-i mai calce dunga pantalonilor care se
botisera n trasura, iar el se aseza si-si lustrui ghetele ca
oglinda.
Cnd veni Pintea, fetele erau zne. Se facura prezentari
ceremonioase. Doamna Filipoiu felicita pe Pintea pentru
norocul de-a fi gasit o fiinta att de dragalasa ca Laura, iar
Elvira sopti fetelor, ncntata: Foarte dragut si simpatic! Titu
rezolva problema trasurilor: fetele cu doamna Filipoiu vor
merge n brisca popii, iar el cu Pintea n cealalta si vor sosi
deodata la liceu unde, n sala de gimnastica, avea loc serata...
Intrarea principala a liceului era luminata cu doua rnduri de
felinare. Pe scarile de piatra astepta, ntru ntmpinarea
invitatilor, o ntreaga armata de aranjori cu cte o funda
tricolora n piept. Vreo zece se repezira la trasura, ajutnd
fetelor sa se coboare si oferindu-si bratul crligat.
- E trziu?... Nu, da, as... S-a nceput?... Cteva minute... De
mult?... Foarte reusit... Pacat! se auzi n grupul fetelor
nconjurate de aranjori.
Pintea pasi n urma domnisoarelor, strngnd cteva mini
cunoscute, iar Titu ramase sa dea ordine vizitiilor. ndeosebi lui
Ion, caruia nu-i platea nimic pentru osteneala, i spuse sa vie si
el sa vada petrecerea, mai trziu, ca sa fie la ndemna cnd o
fi de plecat. Poate c-o sa-l cinsteasca si cu o sticla de bere,
daca cumva n-o fi prea scumpa, caci n asemenea mprejurari
restauratorul face niste hotii nemaipomenite. Sa intre prin
gradina liceului si sa astepte la usa din dos, de unde se vede
bine n sala de gimnastica...
Titu cunostea pe toti aranjorii care erau recrutati dintre
profesorii mai tineri, studentii universitari ntrziati pe-acasa si
elevii mai spalati din clasele superioare. Aurel Ungureanu se
afla printre dnsii, dar se ascunsese cnd au trecut fetele.
106
Pintea cu domnisoarele si cu doamna Filipoiu l asteptau n
bufetul instalat alaturi de sala de dans. Aici, la masa de lnga
usa, batrnul si maruntelul profesor de desen si caligrafie
Romascu ndeplinea functiunea de casier. Titu se duse drept la
Romascu, care nsa i strnse mna murmurnd zmbitor:
- S-a achitat... Domnul Pintea... Titu protesta, fireste numai de
forma:
- Cum se poate una ca asta? mi pare rau, draga George, zau
asa! Atunci, domnule profesor, uite o coroana din partea mea!
- Ca suprasolvire?
- Da! facu Titu cu mndrie.
- Cele mai calde multumiri! raspunse profesorul-casier
nsemnndu-i numele ntr-un caiet liniat special de dnsul cu
diferite cerneluri.
Marea sala de gimnastica era transformata n sala de
spectacol, mpodobita cu ghirlande de brad la care lucrasera o
saptamna ntreaga, dupa amiaza, toti elevii liceului. n fund se
nalta scena improvizata din catedre suprapuse, cu culise de
scoarte si covoare pestrite, restul ncaperii fiind ocupat de mai
multe rnduri de scaune, adunate de pe la domnii din oras cu
conditia sa le fie napoiate ndata dupa sfrsitul seratei.
Scaunele erau rezervate numai pentru doamne, caci domnii, n
afara de ctiva prea batrni, stateau n picioare pe lnga
pereti, lundu-si nsarcinarea de-a ngrosa ropotele de aplauze
ce porneau din cellalt fund al salii unde se nsirau elevii din
cursul superior, pusi acolo sa-si manifesteze multumirea si
nsufletirea.
Aranjorii asezasera pe domnisoare n rndul nti, pe locurile
cele mai bune, pastrate nadins pentru ele n schimbul unor
zmbete gratioase. Titu cu Pinlea ramasera mai pe lnga usa.
Spectacolul ncepuse... Acuma un elev lung si slab declama o
anecdota tiganeasca, strmbndu-se ntr-una, repezindu-se ici-
colo pe scena, schimbnd mereu glasul si strnind rsete
zgomotoase n fund si zmbete discrete pe scaune.
Programul dealtfel era ncarcat si variat: mai urmara vreo zece
declamatii, recitari si dialoguri, toate gustate cu cuvenita
placere nationala. Apoi veni conferinta unui profesor de
literatura, ntretaiata, mai ales n partea a doua, de foarte dese
cascari ascunse cu multa bunavointa. Conferentiarul fu
rasplatit totusi cu o furtuna de aplauze bucuroase care parca
nsemnau bine ca s-a ispravit...
107
Toata lumea rasufla mai usurata. ntr-o clipa bufetul se umplu
cu publicul care iesea spre a ngadui elevilor sa transforme sala
de spectacol n sala de dans, strngnd scaunele si asezndu-
le de-a lungul peretilor, sa stropeasca putin dusumelele cu
lesie rece si sa mprastie pe jos sacz ca sa nu se faca
lunecusuri sa-si frnga picioarele vre-un dansator prea
pasionat...
Titu avusese grija sa opreasca masa cea mai buna n bufet.
Toate tovarasele de sindrofie se adunara aici, calauzite de
doamna Filipoiu. n jurul lor roiau aranjorii si alti cavaleri de
seama. n mijlocul interesului nsa statea Pintea pe care Titu l
prezinta cu mndrie tuturor: - Cumnatul meu in spe\
Dealtfel mai toata Armadia stia ca fata lui Herdelea se marita;
chiar si mprejurimile. nvatatorul se laudase la Beraria Grivita
si vestea s-a mprastiat ca fulgerul. Mai ales fetele erau
curioase si examinau pe furis pe Pintea, sa vada cum se
nfatiseaza cel ce va fi sotul prietenei lor. Si toate gaseau
prilejul sa sopteasca Laurei: Foarte dragut! Se ncinse apoi o
ciripeala generala. Toti slaveau spectacolul si pe interpreti, si
angajau cadrilurile si romana, si deabia asteptau sa nceapa
dansul...
Dupa ce si facu datoria aici, Titu trecu la alta masa unde sedea
Lucretia Dragu mpreuna cu parintii ei, amndoi grasi ca niste
butoaie. Conferentiarul de adineaori, tnarul profesor de
literatura Stefan Oprea, si un student n drept, se nvrteau n
fata fetei, nclinndu-se din cnd n cnd si coplesind-o cu
complimente. Titu saluta pe batrni cuviincios si familiar, s-
apoi si trase un scaun lnga Lucretia careia i saruta mna,
fara a uita sa i-o strnga putin, ca omul cu drepturi cstigate.
Fata se rosi, iar ceilalti doi curtezani ngalbenira vaznd
ndrazneala poetului. Ei stateau n picioare de un sfert
de ceas.
- Luati loc, domnilor, daca va face placere! zise dragalas
Lucretia, cu
ochii la conferentiarul ncurcat.
ncepu un duel de aluzii si ntepaturi ntre cavaleri, spre spaima
doamnei Dragu care avea groaza de orice discutii ce nu le
ntelegea. Oprea si Titu, desi prieteni, se vrajmaseau n ascuns,
fiindca profesorul strmba din nas asupra poeziilor lui Titu, iar
poetul spunea n gura mare pretutindeni ca Oprea nu se
pricepe n literatura nici ct straja de noapte din Pripas. Acuma
Titu se repezi mai nti asupra conferintei profesorului, cautnd
sa-l doboare n fata Lucretiei. Lupta nsa ramase nehotarta;
zmbira toti cnd Titu imita stngaciile rivalului sau, dar totusi
nimeni nu-l aproba nici macar printr-o vorba. Atunci poetul se
agata de fracul conferentiarului, si cu mai mult noroc, caci toti
izbucnira ntr-un hohot de rs la care trebui sa ia parte chiar si
Oprea spre a nu arata ca-i e necaz. n tot balul profesorul
singur era n frac; si-l
108
comandase nadins si, n sufletul lui, se falea si se simtea
superior tuturor purtndu-l. Ceilalti domni venisera care n
jacheta, care n redingota, cei mai multi n sacouri negre, unii
chiar n haine de strada deschise... Cu toata biruinta lui Titu,
att parintii ct si Lucretia nu ncetara de-a dovedi o atentie
deosebita profesorului care ar putea fi un ginere minunat, mai
ales ca fata bate balurile cam de multi ani si zadarnic. Titu
nsusi bagase de seama sfortarile Lucretiei de a nlantui pe
Oprea nca din vara trecuta^ dar nu se alarmase. El mai nti
nu se socotea printre candidatii seriosi. n ochii lui Lucretia era
o fata draguta, cu care poti sta de vorba facnd exercitii de
declaratii de dragoste si careia, n cele din urma, ajungi sa-i
furi o sarutare nevinovata. Daca n-ar fi fost ea, s-ar fi gasit
alta, tot att de melancolica si de visatoare, care sa-i inspire
poemele de amor romantic. Mai ales de cnd nadajduia de la
Roza Lang o iubire mai pamnteasca, Lucretia coborse pe
planul al doilea n inima lui. Daca n-o parasise nca de tot, era
numai pentru a exaspera pe Oprea.
ntr-o clipa cnd conferentiarul se adnci cu Dragu n niste
dezbateri asupra lefurilor profesorilor, care nici gnd sa se
sporeasca, Titu se pleca mai aproape de Lucretia si-i sopti: |. -
Cred ca am cadrilul al doilea?
- O, de abia acuma te trezesti sa mi-l ceri?... Dar l-am dat
demult!
I'- Da?... Credeam ca nici nu mai e nevoie sa ti-l cer... Stiai prea
bine ca sunt totdeauna al d-tale... Bine. Nu face nimic... Cine e
fericitul, daca nu-s indiscret?
- El - murmura fata, aratnd pe Oprea.
f- - Mhm - se ntuneca Titu. Foarte bine. Mi l-ai preferat. Sa tii
minte!... Dar cadrilul nti?
- Cu placere...
Titu mai bolborosi ceva, apoi se scula plictisit, aproape jignit, si
se departa. Lucretia nsa ramase cu inima ct un purice.
Mintise si tremura sa nu se razbune minciuna. Refuzase lui Titu
cadrilul al doilea pentru ca voia sa-l dea lui Oprea, care nu
ndraznea sa i-l ceara. Se framnta cteva minute, apoi
deodata ntreba:
- Domnule Oprea, ai vis-a-vis pentru al doilea?
k - Vis-a-vis as gasi, dar n-am pereche, domnisoara! zise
profesorul Sovaind.
- Nici eu - marturisi Lucretia, plecnd ochii cu o sfiala
ispititoare. Se facu. El i-l ceru, iar ea i-l dadu...
Zgomotul de pahare si de glasuri ncrucisate, mirosul
amestecat de sudori, de bautura si de parfum ieftin, zapuseala
care crestea repede si
109
nrosea fetele, silind pe domnisoare sa treaca deseori n dosul
unui paravan japonez ca sa-si stearga cu pudra luciul de
grasime de pe nas, toate fura stapnite deodata de sunetele
pasionate ale unei Ardelene sprintene, pornite din arcusurile
tarafului de lautari n sala devenita acuma de dans. Muzica
aprinse inimile tineretului. Toate picioarele se miscau pe loc
nerabdatoare.
- Goghi! Goghi! trecu din gura n gura ca un suspin de usurare.
Era numele tiganului din Bistrita care avea cel mai vestit taraf
de lautari din judet, care fusese angajat spre a mari
splendoarea petrecerii si din pricina caruia se amnase pna
acuma balul.
Perechile de dansatori intrau rnd pe rnd n sala de dans,
urmate de mamele credincioase ce-si luau locurile de paza si
admiratie pe scaunele asezate lnga pereti. Aici muzica
umplea aerul, iar luminitele candelabrul ui din mijlocul
tavanului tremurau si picurau stearina, facnd pe cavaleri sa
ocoleasca locul primejdios.
Laura dansa cu Pintea care, nefiind dansator ncercat, gresea
deseori pasii, ceea ce pe Laura o rusina si-i amintea pe Aurel
cel nentrecut. De cte ori se ncurca, Pintea i cerea iertare si-i
strngea mna, iar fata, drept raspuns, zmbea cu resemnare
ngereasca si ntorcea capul dupa celelalte perechi. Aproape
toate domnisoarele erau n costume nationale, ca si Laura,
dnd o nfatisare calda si pitoreasca seratei.
Titu nici nu mai avea chef sa intre n sala de dans, att de mult
l plictisea cadrilul al doilea. Ca sa-si uite necazul, se ncurca la
taifas cu silvicultorul Madarasy, un ungur cumsecade, nelipsit
de la serbarile romnesti, vorbind si chiar citind bine
romneste. Era un admirator al talentului lui Titu si de aceea
se ntretineau deseori despre literatura, ajutati de numeroase
pahare, caci ungurului i placea mult vinul acrisor, spunnd
vesnic ca vinul si literatura merg mna-n mna. La masa lor se
opri mai pe urma si solgabiraul Vasile Chitu care, desi romn,
venea numai n calitate de reprezentant al autoritatii statului
spre a se ncredinta ca, sub pretextul balului, nu se pune
cumva la cale vreo attare mpotriva Ungariei sau vreo
manifestatie antipatriotica. Vorbea putin si se arata posomort
parca l-ar fi durut dintii. Romnii l dispretuiau, dar numai n
ascuns, si-i ziceau renegatul.
Veselia crestea n rndurile dansatorilor. Ctiva mai nfocati se
facura n curnd leoarca de sudori, nct trebuira sa se retraga
ntr-o odaie dosnica, sa se racoreasca putin si sa-si schimbe
gulerele. n schimb domnisoarele parca aveau sapte suflete, nu
oboseau deloc si zmbeau ntr-una si din ce n ce mai
ademenitor.
110
Dndu-si seama ca toti ochii o urmaresc, Laura dansa aproape
numai cu Pintea. Doar ctorva profesori si studenti, care nu i-
au facut curte niciodata, le-a acordat cte-o tura, cte una
singura, aruncnd nsa lui Pintea niste priviri din care sa
nteleaga ca toti o plictisesc, afara de dnsul. Cnd, la ultima
figura a cadrilului, s-a pomenit fata-n fata cu Aurel Ungureanu,
i-a raspuns foarte rece, ascunzndu-si cu dibacie emotia.
Dealtfel Aurel, poate nadins ca s-o ispiteasca, a dansat cu
Ghighi mai mult ca de obicei. Fireste, Pintea nu s-a clintit toata
seara din preajma Laurei, iar cnd ea dansa cu altii, n-o scapa
din ochi o clipa. Tocmai la cadrilul al doilea a nceput s-o
tutuiasca si sa-i spuna si din gura ceea ce-i scrisese de attea
ori; ca o iubeste cum nimeni n lume n-a mai iubit o femeie si
ca are ambitia s-o faca cea mai fericita fiinta de pe globul
pamntesc... Laura l asculta, nti foarte miscata, neobisnuita
cu declaratii att de fatise. Pe urma nsa i s-a deschis si ei
graiul, nct au stabilit pe ndelete sa faca negresit logodna
luna viitoare, cnd sa vina si parintii lui George...
n cele din urma, ntartat de paharelele de vin si cu gndul sa
se razbune pe gsca proasta care l-a jignit att de adnc n
amorul propriu, Titu se urni si se amesteca printre dansatori.
Dar, n loc sa danseze, se tinu toata seara pe urmele Lucretiei,
soptindu-i crmpeie de versuri cu aluzii ntepatoare, facnd-o
cocheta si necredincioasa, si n sfrsit cautnd sa-i turbure idila
sentimentala cu Oprea. Fata i raspundea mai mult prin
zmbete lucitoare si doar de vreo doua ori murmura, rznd
fara nici un rost si cu o dragalasie ispititoare: Mai stii?
Pe la ora doua dupa miezul noptii urma pauza cea mare.
Lumea tabar n bufet. Mesele se ncarcasera de mncari si
bauturi. Dansatorii se racoreau asaltnd butoaiele cu bere.
Goghi avea grija sa nu scada nsufletirea. Romantele cele mai
noi si mai frumoase mergeau drept n inimile nfierbntate.
Arcusul lui parea fermecat. Cntnd trecea de la o masa la
alta, ciocnea cte-un pahar ici-colo, arunca priviri galese
domnisoarelor... ca orice lautar rasfatat.
Deabia acuma si aduse aminte Titu de Ion si-l gasi la usa
dinspre gradina, cu ochii plini de mirare si de placere. i aduse
o sticla de bere si o halca de friptura.
- Ei, ce mai zici, Ionica? l ntreba n fuga, fiind grabit sa nu-si
ntrerupa tachinarea Lucretiei.
_- Tare-s mndre petrecerile d-voastra, domnisorule! zise
flacaul cu privirea aprinsa.
Cel dinti vals, dupa pauza, pricinui lui Titu o mare satisfactie.
Profesorul Oprea, dansnd cu Lucretia, uita de candelabrul cel
mare si trecu prin zona
111

primejdioasa. O ploaie de stearina se scutura n spatele

ndragostitilor. Toata lumea facu haz de patania aceasta, iar
Titu se grabi sa sopteasca necredincioasei:
- Vezi? Pedeapsa lui Dumnezeu pentru cadrilul al doilea!
Zorile priveau pe ferestrele salii si balul nici gnd sa se
sfrseasca. Tinerii nu se mai saturau si bisau furtunos toate
dansurile, ncapatnndu-se chiar sa nu lase pe domnisoare sa
plece acasa...
n dosul usii dinspre gradina, Ion, cotosmanit n suman, nu
simtea nici frig, nici somn privind petrecerea domnilor. Mesele
ncarcate, muzica, frumusetea domnisoarelor, rsetele, chiar si
sudorile dansatorilor l mngiau si-l ntartau nencetat.
Vaznd fetele vesele i se parea ca toti oamenii acestia duc o
viata fara nici o grija, fara necazuri si fara suparari. Ii pizmuia
amintindu-si zbuciumarile si chinurile lui.
- Bine mai li-e domnilor! si zicea cu o parere de rau dureroasa.
Daca ar fi nvatat carte, poate ca ar fi si el printre dansatori,
vesel, fara
gnduri grele, fara truda n oase? Daca ar fi ascultat pe
Herdelea... Dar parerea de rau l musca numai cte-o clipa.
Apoi toata dragostea lui zbura iar acasa, alintnd pamnturile
fara de care viata lui ntreaga n-ar avea nici
un rost.
- Toate astea nu platesc ct o ceapa degerata - se gndi dnsul
n cele din urma, cu ochii mari rasfrngnd mereu petrecerea
domneasca, dar vaznd de-acuma numai pamntul aspru si
totusi ademenitor, ca o taranca voinica si frumoasa a carei
mbratisare ti zdrobeste oasele...
Tot satul cinstea mai mult pe Ion si-l compatimea de cnd s-a
aflat ce-a patit la judecatorie. Unii ocarau si pe Belciug, altii
huiduiau pe Simion Lungu care nsa se apara din rasputeri ca
n-are nici o vina si nici nu mai ndraznea sa sufle o vorba
despre brazdele mpricinate. Doar Vasile Baciu si numai la
betie, striga: Uite, cine umbla sa ia pe Anuta mea! Cnd era
treaz nsa lua si el partea lui Ion, si odata, ntlnindu-l pe ulita,
i-a spus cu glasul nduiosat:
- Lasa, mai baiete, ca temnitile-s pentru oameni, nu pentru
draci!
Osnda totusi rascolea toate planurile flacaului, clatinndu-i
ncrederea. I se parea ca, stnd nchis si departe doua
saptamni, va pierde si pe Ana, si mai ales pamnturile ei pe
care ncepuse sa le priveasca ntocmai ca si cnd ar fi ale lui.
Avea o presimtire ciudata ca Vasile Baciu va face ce va face si
va aduce, n lipsa lui, pe George n casa. i atunci toate
nadejdile lui s-ar
112
mprastia n vnt si ar ramne tot asa de becisnic ca pna
acuma, silit sa ndrageasca vesnic numai pamntul altora.
Cum zilele treceau si sentinta nu mai venea, nelinistea lui
crestea. si nchipuia ca ntrzierea poate sa nsemneze si o
agravare a pedepsei. Daca pe cteva vorbe ale popii, s-a
pomenit cu doua saptamni de temnita, de ce nu s-ar astepta
si la mai rau?... Cu toate acestea n-avea nici o ura mpotriva
preotului si nici chiar mpotriva judecatorului. si zicea ca e la
mijloc bataia soartei lui nenorocite. Totusi, n lovitura aceasta,
avea si multumirea ca barem s-a ales de-a binelea cu brazdele
din pamntul lui Simion...
Se ducea la Ana mereu, din ce n ce mai ngrijorat sa n-o
piarda. Blndetea fetei ncepea sa-l necajeasca, banuind ntr-
nsa o siretenie. Dealtfel taraganarile ei, cnd i cerea sa-l
bage-n casa ori sa petreaca noaptea cu el n sura sau n podul
cu fn, l facusera sa se ndoiasca de ea. Apoi ntr-o seara,
vorbind de patania lui si cnd ea plnse si-l ruga sa se
ostoiasca si mai bine sa stea n temnita dect sa se puna
mpotriva celor mari, Ion se nfurie parca l-ar fi lovit cu
maciuca-n cap. Era sigur ca fata se boceste din viclesug, vrnd
sa se scape de dnsul... Nu-i mai spuse ei nimic, dar se hotar
sa nu se dea batut orice ar fi sa se ntmple...
Cum i sosi sentinta, cum fugi cu ea la Herdelea.
- Sa ma nveti, domnule nvatator, si sa nu ma lasi, ca pacostea
asta ma omoara! zise dnsul mohort.
- Ia nu mai umbla cu copilarii, Ioane, ca doar barbat esti, nu
pleava! i raspunse nvatatorul jumatate n gluma, jumatate n
serios, ntelegndu-i ngrijorarea.
- D-ta nu stii ce stiu eu, domnule nvatator, altminteri ai zice
tot ca mine! murmura flacaul clatinnd din cap.
Herdelea citi hrtia mormind pna la sfrsit, apoi, ca si cnd
n-ar fi priceput ndeajuns, o mai citi odata.
- Hm! facu dnsul ridicnd ochii spre flacau. Eu zic sa-i dai
dracului pe toti, Ionica, si sa te multumesti cu pedeapsa! Adica
ce-o fi daca-i sta si tu la racoare doua saptamni?... Altfel te
pomenesti ca patim si mai rau!
nvatatorul se temea acuma sa se mai amestece. Dac-ar fi fost
dupa sufletul lui, s-ar fi dus cu Ion si pna la mparatul. S-a
gndit nsa bine si si-a dat seama ca orice arma are doua
taisuri. Judecatorul mpartea dreptatea dupa cum i se nazarea;
se credea mare cunoscator de oameni si talmacea legile astfel
nct sa se potriveasca cu dorintele lui. Herdelea ar fi fost
fericit sa-l poata plezni putin, mai ales ca fata de dnsul
ungurul se arata mndru si uneori chiar dispretuitor. Dar l stia
razbunator, si aceasta i domolea pornirea. Cnd ar afla
judecatorul ca el a facut plngerea, nu s-ar lasa pna nu l-ar
zdrobi... Pe urma ar trebui sa ncurce si pe Belciug n bucluc.
Nici vorba, felul cum preotul se poarta cu dnsul n vremea din
urma, l-ar
113
ndreptati sa-i traga o sapuneala buna, sa-l nvete minte. Si
totusi ce-ar folosi el dintr-o ruptura zgomotoasa cu Belciug?
ncerca sa lamureasca flacaului toate primejdiile. Sfaturile lui
pasnice nsa mai mult ntartau pe Ion, care se batea mereu cu
pumnii n piept:
- Iau eu toate raspunderile! Mai bine sa ma spnzure dect sa
ma calce
asa n picioare! .
Hotarrea flacaului nmuie mpotrivirea nvatatorului. Toata
seara se ciorovaira. Cu ct Herdelea sovaia mai tare, cu att
Ion staruia mai aprig parca n ioc ar fi nsasi viata lui. . ., A ...
Dascalita si fetele mpartaseau pe deplin scrupulurile
nvatatorului si ndemnau din cnd n cnd pe Ion sa se
astmpere sau, n orice caz, sa se duca la notar sa-i faca
lacramatia. n cele din urma si dadu parerea si Titu:
- Si eu cred ca mai bine ar fi sa-i lasati n plata Domnului, ca de
temnita, orice ai face, tot nu scapi, asta-i sfnt. Dar daca nu
vrei si nu vrei, nu vad de ce nu i-ai face plngerea? Eu zic sa i-o
faci fara grija... Si ca sa nu-ti cunoasca scrisul, pune pe Laura
sa o copieze si gata!... Foarte simplu!
Parerea lui fu mpartasita de toti si Herdelea capitula:
- Adevarat, cine poate sa cunoasca scrisul Laurei?
Se aseza si facu o jalba amanuntita si simtita, n care
judecatorul si preotul se ntovarasau spre a napastui pe un biet
taran nevinovat. Cnd o citi pe romneste lui Ion, toti se
nduiosara. Laura o transcrise ndata cu oarecare emotie.
Herdelea avu grija s-o puna tot pe ea sa scrie si adresa pe
plicul mare: ministrului de justitie...
- Uite, Ionica! Mine dimineata o dai recomandata la posta din
Armadia, si sa fie ntr-un ceas bun! zise nvatatorul miscat.
Ion era uluit de multumire; puse pe masa trei zloti si nu vru sa
iasa din casa pna ce Herdelea nu-i primi.
- Nici nu stii d-ta ce bine mi-ai facut - murmura flacaul sarutnd
mna nvatatorului.
- Bine ca i-ai facut-o - zise Titu dupa ce pleca Ion. Adica de ce
sa-si bata joc de el toti magarii?
Peste vreo doua saptamni, n amurg, silvicultorul Madarasy cu
solgabiraul Chitu si cu seful perceptiei din Armadia, ntr-o
caruta usoara, se oprira n fata casei nvatatorului. Fusesera la
vnatoare de iepuri, n hotarul Pripasului, alergasera toata ziua
si nu izbutisera sa traga macar un foc de pusca. Se ntorceau
pleostiti, zgribuliti de frig si de umezeala; doi cini
114
tremurau lnga caruta, cu urechile dabalate, fara sa se
sinchiseasca de dulaul nvatatorului care, cu labele pe gard,
hamaia din ograda, furios ca nu-l baga n seama nimeni.' Ca
sa-si alunge necazul si sa nu intre n orasel ziua si cu gentile
goale, vnatorii nenorocosi hotarsera sa poposeasca n
Jidovita, la crciuma lui Neumann, sa se dezmorteasca cu
cteva litre de vin fiert si chiar sa-si potoleasca foamea nainte
de a ajunge acasa. Stiind ca, daca vor fi singuri vor continua a
vorbi numai de vnatoare, facndu-si imputari plicticoase
reciproce, se gndeau sa pofteasca att pe Herdelea ct si pe
Titu cu care erau toti n legaturi prietenesti. nvatatorul ar fi
fost bun bucuros sa iasa sa se mai distreze putin, dar nu
ndraznea sa se miste fara consimtamntul d-nei Herdelea,
care gasea nedemn din partea unui om batrn si cu necazuri,
sa se aseze la betii cu toti flusturaticii Armadiei. Titu poate face
ce-i place, ca-i tnar si fara raspundere... Trebui sa vie
Madarasy sa staruiasca din rasputeri pna sa o nduplece, dar
cu conditia, repetata energic de mai multe ori, sa nu cumva sa
ntrzie peste vremea cinei...
La crciuma lui Neumann gasira o tovarasie numeroasa si
vesela: profesorul de greceste Maiereanu, un chefliu si
jumatate, cu crestetul plesuv si cu o barba mare atinsa de
carunteala, popa Belciug, profesorul Spataru, tatal prietenelor
bune ale fetelor lui Herdelea, doctorul Filipoiu, avocatul Paul
Damian si popa din Vararea, cel mai strasnic betiv de pe valea
Somesului, care era aici de ieri de la amiaza si nici gnd n-avea
sa se urneasca...
Titu si dadu seama ca aici are sa se ncinga o petrecere care
nu se va ispravi nici pna mine dimineata. Si deodata i rasari
n minte doamna Lang si inima ncepu sa-i bata furtunos.
Trebuie sa aduca la chef si pe Lang. Daca izbuteste, i surde
fericirea. Pe Lang, cnd da de bautura, nu-l clintesti nici cu
sase boi, mai ales cnd bautura e pe gratis... ntr-o clipa se si
hotar: se va duce sa-l pofteasca. Lang e simpatic la betie si n-
o sa-l dea nimeni afara.
Pna sa fiarba vinul si n vreme ce ceilalti se ntinsera la vorba,
Titu iesi, fara palton, ca sa nu se creada ca vrea s-o stearga de
tot.
Dadu buzna n casa sotilor Lang care nu stiau cum sa mai
omoare timpul. Barbatul clipocea pe un scaun, iar Roza sedea
la gura sobei cu privirile pierdute n jocul flacarilor
tremuratoare. Femeia se scula repede, cu obrajii mbujorati de
caldura focului, si-l ntmpina nviorata.
- Ct ?sti de dragut ca vii sa ne mai scuturi din plictiseala asta
otravitoare!...
Cnd auzi Lang despre ce e vorba, sari deodata fericit.
- Uite prietenul adevarat care nu-si uita niciodata prietenii!
striga dnsul lundu-si ndata paltonul si palaria, gata de
plecare.
115
Titu schimba o privire cu Roza care ncepu sa se plnga ca i-e
frica sa ramna singura, ca sa nu mai mearga nicaieri, mai
bine le pregateste aici cte un
ceai... Lang nici n-o asculta.
- Vino draga, nu te potrivi toanelor femeiesti! mormai el catre
Titu care ncerca sa linisteasca pe Roza.
Fiindca tnarul mai zabovea, Lang o porni nainte. n aceeasi
clipa Titu saruta puternic mna Rozei si sopti putin ragusit:
- Ai sa te superi daca vin sa te vad mai trziu?
Femeia nu raspunse. Ochii ei nsa straluceau ca o chemare...
Lang, ca betiv cunoscut, fu primit cu o explozie de bucurie. I se
oferi un scaun lnga perceptorul din Armadia, sa poata taifasui
mpreuna ungureste, ntre timp ceilalti nconjurasera pe
jupneasa, tinerica, durdulie si sprintena, asaltnd-o cu
complimente strengaresti pe care ea le asculta zmbind
neobosita n dreapta si-n stnga, spre a multumi tuturor pentru
atta cinste. Crciumarul nchidea ochii si urechile, fiind vorba
de bunul mers al afacerii si doar n rastimpuri se strecura n
odaia unde petreceau domnii si numai ca sa vaza sa fie toate
n ordine. n cele din urma nsa si vr capul pe usa si, facnd
un semn sotiei sale, vorbi mieros musteriilor:
- Ma rog d-voastra... fierbe vinul n clocot... e nevoe de
muiere... Dupa ce iesi jupneasa, popa din Vararea ncepu sa
lalaie cntece bisericesti spre marea indignare a lui Belciug
care nu putea ngadui asemenea faradelege din partea unui
preot. De aici se porni o discutie serioasa careia nu-i puse
capat dect sosirea crciumaresei, cu o tocana uriasa, si a
crciumarului, cu un ceaun de vin fiert.
ntr-o clipa toate sticlele goale si ramasitele de mncari fura
date la o parte; numai popa din Vararea nu se ndura sa se
desparta de sticla lui de vin rosu, nct trebui sa i-o smulga din
mini doctorul Filipoiu.
Se ospatara zdravan... Cu ct foamea se potolea, cu att
paharele se goleau mai des si limbile turuiau mai slobode.
Veselia crestea mereu. Vremea trecea ca parerea. Cnd si
aduse aminte Herdelea de fagaduinta ca pna la cina va fi
negresit acasa, era trziu deabinelea; arunca o privire
ntrebatoare lui Titu, care-i raspunse printr-un zmbet
nerabdator.
- Acuma e prea trziu, ce sa ma mai supar degeaba! se
mngie dnsul sorbind alene din pahar.
Deodata profesorul Spataru, mititel si cu cioc blond, n culmea
unei nflacarari mult stapnite, se porni sa cnte Desteapta-te
Romne. Solga-biraul Chitu pali si-si musca buzele. Vaznd
nsa ca mai toti tin hangul profesorului se ridica n picioare si
curma cntecul, zicnd:
- Nu pot permite, domnilor, sa faceti si aici politica!
116
Spataru, ntepat, sari si el n picioare, si se rasti la Chitu cu
niste ochi fulgeratori de mnie si de bautura:
- Iar eu nu-ti permit d-tale sa fii obraznic, domnule! Aici nu
suntem n cancelaria d-tale renegata, ai nteles? Acolo sa te
ratoesti d-ta, nu aici, ntre oameni cumsecade!... Dealtfel, daca
nu-ti place, uite colo-i usa!
- Domnule profesor - se nfuria solgabiraul - nu uita, te rog, cu
cine vorbesti!
- Cu un renegat vorbesc, stiu prea bine! Mi-ai fost elev, dar mi-i
rusine ca mi-ai fost, ca n-ai obraz nici ct o ciobota!...
Chitu, clocotind, dadu sa plece. Ctiva mpaciuitori, cu
Herdelea n frunte, se repezira si-l oprira, n vreme ce Spataru
racnea biruitor:
- Lasati-l sa se duca dracului! Aici nu ne trebuiesc renegati!...
Solgabiraul, fireste, ramase, dar murmurnd dispretuitor.
- Are noroc ca-i beat, altfel...
Silvicultorul Madarasy, ngaduitor, zise blnd lui Chitu:
- De ce sa nu cnte, prietene, daca asa le place?... Exagerezi.
- Eu nu pot admite nicairi agitatiile soviniste - se indigna
solgabiraul. Constiinta mea nu mi-ar ierta, caci astea-s agitatii!
- As, agitatii - mormai silvicultorul. Mai da-le-n colo de agitatii!
Parca statul are sa se prabuseasca din pricina unui cntec... mi
pare rau ca nu-l stiu ca l-as cnta si eu, iata!
- Asculta-l, domnule, si rusineaza-te! racni Spataru. Dumnealui
e ungur, iar d-ta ai obrazul sa te numesti romn! Pfui!...
Domnule, da-mi voie sa te pup! Esti un om admirabil! adaoga
apoi repezindu-se la Madarasy si saru-tndu-l zgomotos. Stiam
noi bine ca renegatii poarta vina tuturor persecutiilor noastre...
Renegatii, jidanii si ceilalti ticalosi!
Discutia se aprindea din ce n ce, fagaduind sa nu se
ispraveasca niciodata, spre bucuria lui Lang care simtea ca
astfel cheful va tine pna-n dalba ziua. Titu tacea mereu,
framntat de nerabdare, pndind clipa priincioasa cnd sa se
faca nevazut. Spataru si puse n cap sa convinga cu orice pret
pe Chitu ca e misel mpreuna cu toti cei de teapa lui si ncepu
sa-i nsire nedreptatile si mizeriile pe care le sufera romnii n
Ungaria.
- Suntem mai oropsiti ca robii din vechime! ntrerupea deseori
Belciug foarte grav si posomort.
Avocatul Damian, spn, cu ochii foarte mari si foarte albastri,
completa pe Spataru adresndu-se mai ales silvicultorului
Madarasy, care aproba din cap cu o figura potrivita
mprejurarilor. Din cnd n cnd se ntorcea spre coltul
perceptorului, cautnd sa-i explice si lui pe ungureste; dar
ndata ce perceptorul voia sa-l contrazica, se rentorcea la
Madarasy n romneste.
117
Solgabiraul nu era tare n replici si, la toate dovezile
profesorului, raspundea cu un zmbet de superioritate:
- Nascociri tendentioase!... Dafi-mi argumente serioase, nu
flecarii
iredentiste!
Maiereanu se chercheli repede si se simti obligat sa contrazica
pe toti. Respingea cu mndrie nvinuirile lui Spataru si
combatea vehement pe solgabirau, cautnd sa arate ambelor
tabere ca iredentismul romnesc nu exista dect n nchipuirea
sovinistilor. Fiindca ceilalti nu-l lasau niciodata sa-si
ispraveasca cuvntarile, Maiereanu se rosea, bufnea si ridica
ochii n tavan de suparare.
- Vrem sa fim liberi si independenti, domnilor! urla Spataru n
cele din urma. Vrem sa ne unim cu fratii nostri de pretutindeni!
Damian dovedi ndata perceptorului, cu date din istoria tuturor
popoarelor, ca dorinta de unire cu fratii de acelasi snge e o
pornire fireasca pe care n-o poate nfrnge nici o putere
omeneasca, iar Madarasy, nsufletit deodata de bautura, se
ridica si striga:
- Eu admit, domnilor! Fratii sa fie frati! Dreptatea sa triumfe!
Solgabiraul Chitu, disperat, se scula iar sa plece. si mbraca
ncet paltonul si se duse pna la usa, mormaind furios si
asteptnd sa sara cineva sa-l opreasca. Negasindu-se nsa
acuma nimeni sa-l cheme napoi, se ntoarse singur, mai cu
seama ca-i veni n minte un raspuns zdrobitor.
- Daca n-ar fi libertate n tara asta, ati putea d-voastra vorbi
astfel si nca n fata mea? racni dnsul scotndu-si haina si
asezndu-se iar la loc.
Spataru, Damian si chiar doctorul Filipoiu, care de obicei tacea
ca mutul la betie, i raspunsera deodata cu aceeasi vorba:
- Renegatule, sa taci!
Atunci nsa interveni Maiereanu, declarnd sententios ca nu
ngaduie nimanui sa terorizeze pe Chitu si adaognd ca el, ca
cetatean cinstit, nu vrea sa auda de himere soviniste. Popa din
Vararea, beat-leuca, cu capul pe masa,
bolborosi:
- Eu nu vreau nimic... Nu vreau... Jos!... Nu vreau!...
Herdelea vorbea ncet, ungureste, cu perceptorul si dezaproba
cu un zmbet ncurcat pe Spataru, desi n sufletul lui admira
ndrazneala cu care Spataru ocareste pe solgabirau si pe
unguri. Perceptorul, secondat de Lang, explica lui Herdelea cu
multe argumente ca nicairi nu sunt romnii mai fericiti ca n
tara ungureasca, iar nvatatorul asculta cu acelasi zmbet
nedumerit, nfricosat sa nu intre cumva si el n gura lui
Spataru.
Pe la miezul noptii Belciug refuza sa mai bea, spunnd ca a
doua zi trebuie sa slujeasca n biserica si deci, dupa regulele
canonice, are nevoie de recu-
118
legere trupeasca si sufleteasca. Se strni o furtuna de
protestari, iar popa din Vararea dadu ndata de dusca un pahar,
spre a-i servi drept pilda, si zise ca ceea ce face Belciug e un
dogmatism nevrednic de vremurile noastre moderne.
Vijelia fu mulcomita de ntrebarea brusca, pusa de Madarasy:
- Dar poetul nostru?
Atunci bagara de seama toti ca Titu lipseste. Chemata,
jupneasa i lamuri, tragnd siret cu ochiul, ca domnisorul a
sters-o mai bine de doua ceasuri. Herdelea simti un fior de
spaima. Era sigur ca Titu a plecat acasa si, gndindu-se la
scandalul pe care i-l va face dascalita, si ticlui un plan cum s-o
tuleasca si el mai repede. Lang nsa raspunse silvicultorului,
clipind ntelegator:
- Ei, ce vreti, tineretea, sngele fierbinte! Cine stie n ce brate
se odihneste acuma poetul nostru!
Vlvataia chefului izbucni mai neastmparata, mai
ametitoare...
Titu statuse pe ghimpi. l rodea o emotie ca n preajma unui
examen greu. si zicea mereu n sfrsit si i se parea ca fiece
minut de ntrziere e o
(pierdere ireparabila. Bause numai atta ct sa-i ntareasca
ndrazneala si cu gndul mereu sa dispara neobservat de
nimeni. Jupneasa, care-l simpatiza Ifiindca-i facea
complimente, i dadu o mna de ajutor, scotndu-i pe furis
paltonul din odaia unde chefuiau domnii.
Pna n ulita a avut o clipa de teama: ce-ar fi daca s-ar strica
petrecerea din cauza discutiilor si s-ar pomeni cu Lang? Vntul
aspru, care batea dinspre Somes, i alunga nsa din minte orice
grija si-i vraji n suflet odaita calda, mpodobita cu chipul alb al
femeii dorite...
Satul domnea ntr-o bezna adnca. Numai n fereastra casei lui
Lang licarea o nchipuire de lumina, deabia strecurata prin
perdelele lasate.
Titu se apropie cu pasi de lup. Usa tinzii nu era ncuiata. Trase
mai tare din tigara aprinsa spre a dibui mai usor odaia din
stnga si ca sa nu se mpiedice de ceva prin ntuneric. Avu nsa
grija sa nvrteasca de doua ori, foarte ncet, cheia n broasca
antreului. Apoi deschise ca un hot usa dormitorului si se furisa
n vrful picioarelor.
Pe noptiera de lnga patul larg, lampa, cu abajurul de hrtie
rosie, cu flacara scazuta, lumina slab odaia. Abajurul statea
strmb, ca o palarie pe
119
capul unui betiv, asa nct aproape toata lumina cadea asupra
patului dndu-i o nfatisare pompoasa si trandafirie. n pat,
Roza Lang, cu spatele spre usa, dormea usor, parca somnul ar
fi surprins-o ntr-o asteptare placuta. Parul ei, desprins, se
mprastiase pe perna moale; numai cteva suvite se odihneau
pe spinarea-i alba plina. Umerii camasii i alunecasera pna
aproape de mijloc, iar poalele i se urcasera mai sus de soldurile
rotunde. Bratul stng, ntins lenes, si rezima degetele subtiri
pe dunga patului. Picioarele goale, razvratite erau unul ascuns
pna-n genunchi, iar cellalt ndoit putin si aruncat peste
plapoma mototolita.
Titu privi zapacit corpul femeii si ochii i se oprira pe soldurile
care parca-l ndemnau sa le mbratiseze n toata ademenirea
ei, tulburndu-i simturile. Goliciunea l chema si n acelasi timp
l si nspaimnta. Totusi, mai mult n nestire, si lepada domol
paltonul. si simtea sngele clocotind. Inima i batea n piept ca
un ciocan vrajmas nct se temea ca nu cumva bataile acestea
s-o destepte pe Roza din somn. Se bucura c-a gasit-o dormind
si apoi ndata si zicea ca ar fi fost poate mai bine s-o fi nimerit
treaza si mbracata.
Caldura din odaie l nabusea... Se apropie tiptil de pat, se
pleca si-si lipi gura pe ceafa catifelata a femeii, printre suvitele
de par care miroseau mbatator. Carnea se nfiora putin sub
buzele lui tremuratoare. Atingerea corpului nsa i aprinse
deodata toate simturile. Nu mai vazu dect carnea trandafirie
si ispititoare. Fara sa-si mai dea seama, palmele lui mngiau
patimas bratele, soldurile, picioarele femeii, iar buzele lui nu se
mai saturau sarutnd. Roza se trezi alene, ca si cnd ar fi
asteptat sarutarile, se ntoarse ncetisor spre dnsul cu ochii pe
jumatate nchisi si sopti gales:
- Ai venit, micule?... Mi-esti drag... te...
Titu i nchise repede buzele, apoi i acoperi obrajii cu sarutari,
iar ea i cuprinse gtul cu bratele care parca-l frigeau. Tnarul o
saruta nencetat, blbind vorbe fara sir, si doar ca prin vis
vedea privirile moi ale femeii, buzele ei rosii si umede ce se
ntindeau spre gura lui, mereu nsetate. Corpul Rozei se rasuci
si se lipi de Titu care, simtindu-i caldura, l ncolaci cu
amndoua bratele si-l strnse salbatec parca sa-i sfarme
oasele. Snii plini, cu sfrcurile roze, i ardeau pieptul. n
mbratisarea nebuna, femeia se zvrcolea gemnd cu ochii
nchisi...
Pe urma Titu sari jos din pat rusinat, nendraznind sa se uite la
Roza care statea nemiscata, cu fata n sus, cu bratele moarte,
cu pieptul umflat., 1 se parea acuma ca n odaie e lumina ca
ziua si lumina parca-l nfricosa. Se gndi ca femeia are sa
creada ca-i un badaran rau crescut fiindca s-a urcat n pat cu
ghetele. Apoi si aduse aminte de Lang si ndata i navalira n
minte sumedenie de scene cumplite n care barbatul nselat
lua nfatisarea unui
120
cavaler razbunator din vremuri eroice... Dadu sa-si ia paltonul,
hotart sa plece napoi la crciuma, ca sa fie feriti de orice
ntmplare. Roza nsa i surprinse gestul si, sculndu-se
repede, i zise cu o imputare dulce:
- Cum, micule drag? Vrei sa pleci?... Ti s-a si urt cu mine?
- Mi-e sa nu se ntmple sa plece Lang - murmura Titu fara sa o
priveasca n ochi.
- O, ce copil esti, dragutule!... Dar Lang nici nu se gndeste sa
vie pna mine la amiazi. Nu lasa el un chef pentru nimic n
lume si cu att mai putin pentru sarmana nevasta-sa. n
privinta aceasta poti fi absolut sigur... Si chiar presupunnd
imposibilul, daca ar veni, ar veni beat. Ei, si atunci noi doi
trecem n cealalta odaie, pe canapea, iar pe dnsul l lasam sa
sforaie aici ca un nemernic... Pe urma, n zori, ai vreme sa pleci
si tu...
Femeia vorbea cu o multumire copilareasca. Sfiala lui Titu i
atta patima. Tnarul stngaci, uluit de iubire, era pentru ea
ceva fermecator. Si cum Titu tacea mai zapacit, Roza se ridica
n genunchi si-l chema dragalas, ntinznd bratele goale:
- Vino, saruta-ma, puiule mic si drag!
Titu o privi printre gene. Prin camasa subtire formele femeii se
ntrezareau mai ademenitoare. Patima i goni ntr-o clipa toate
sovaielile. Din doi pasi o lua n brate si o dobor. Roza nsa i
aluneca din mini si ct bati n palme se ascunse sub plapoma
de nu i se mai vedea dect vrful nasului. Scoase limba
strengareste si apoi porunci cochet:
- Ori te dezbraci, ori daca nu... nimic!...
Tnarului i trecu prin creieri, ca o strafulgerare, ca rufele lui nu
sunt tocmai potrivite pentru aventurile galante. Dar sngele i
fierbea n vine...
Adormira trziu, mbratisati... Ii trezi nsa un ciocanit aspru n
geam. Titu tresari ngrozit, sigur ca a sosit ceasul rafuielii. ntr-
un minut ncerca nenumarate hotarri: ce sa zica ori sa faca,
cum sa se apere, mai bine sa fuga, sau sa se ascunda... Vru sa
se dea jos din pat, dar Roza l opri linistita, punndu-i mna pe
gura ca sa nu raspunda si soptindu-i:
- Stai frumos!... Nu misca!... N-avea frica!...
n sira spinarii Titu simtia totusi o furnicare rece. Ciocanitul n
geam se repeta mai amenintator. i raspunse glasul Rozei, mai
mult prefacut dect suparat:
- Cine-i?
- Eu, eu, draga, nu te supara! mormai afara vocea lui Lang,
ragusita de bautura. Rozico draga, noi mergem n Armadia,
auzi tu? Ne ducem toata banda... Tu sa ai grija mine
dimineata, daca cumva nu viu pna-n vremea scoalei, sa dai
drumul copiilor auzi?... Ei, noapte buna, Rozico! Somn usor!...
121
Pasii barbatului se ndepartara sovaitori.
Titu si arunca ochii la ceasornicul de pe noptiera. Erau trei si
jumatate. Femeia se lipi lnga dnsul, l saruta lung si-i zise:
- Mai avem un ceas pna sa pleci... Dar nu mai dormim... Asa-i
urtule?
Din clipa cnd a pus jalba la posta n Armadia, Ion s-a simtit iar
linistit, parca ar fi scapat de toate grijile. Se ducea seara pe la
Ana si pndea nencetat prilejul cnd sa-si izbndeasca planul
care-i fierbea n minte si-i umplea sufletul de nadejdi bune.
Stia bine ca George nu nceteaza de-a merge pe la Vasile
Baciu. Deseori a trebuit sa astepte pna-l vedea iesind si apoi
pna se culca Baciu si se stingea lumina, ca sa poata iesi afara
Ana. Dar nu-i mai pasa de nimeni si de nimic, att era de sigur
de biruinta. Numai prilejul sa-i soseasca...
Sufletul Anei se scalda ntr-o bucurie nemarginita. Uitase toate
suferintele si ndoielile ce i le pricinuise Ion. Vedea numai ca
acum vine mereu si-l astepta mereu mai dragastoasa.
Staruintele flacaului erau dovada unei iubiri stapnite si
reizbucniter care o umplea de mndrie. De cum se nsera o
cuprindea nerabdarea si, gatind cina sau aseznd prin casa,
inima ei l simtea ntr-una, pe afara, dosit dupa vreo claie, sub
un gard, n vreun sant, tacut si neclintit. i era mila de dnsul si
ochii i se umezeau de lacrami. si ascundea nsa fericirea fata
de tatal ei, zmbind mult, aratndu-se voioasa. Cnd pica
George, l primea fara sfiala ca pe un vrajmas de care nu mai
ti-e teama. Se uita drept n ochii lui cercetatori, zapacindu-l si
prostindu-l. Multumirea sufleteasca parca desteptase ntr-nsa
dibaciile femeii care iubeste si-si apara dragostea...
Din zi n zi George pricepea mai lamurit ca Ion i se pune de-a
curmezisul. De aceea se ncapatna mai rau. Voia sa-i vada si-
si zicea ca atunci se va potoli. Iesind din ograda lui Vasile
Baciu, se uita n toate partile sa-l descopere. Si fiindca vremea
trecea tot mai chinuitoare, se hotar sa sfrseasca cu orice
pret... Peste vre-o saptamna se facu ca coteste pe ulita din
dos, dar se ntoarse ca un hot si se aseza la pnda. Atunci vazu
pe Ion intrnd...
Siguranta nu-l mulcomi dect o clipa. Fatarnicia Anei l biciuia.
Se gndi nti sa-i ntoarca spatele. Gndul acesta nsa fu
repede strivit de dorinta, ce i se nvltora mai puternica n
suflet, de-a ramne n preajma fetei, de a mai
122
nadajdui. De-acuma ncepu sa mearga si mai des pe la Baciu,
si cnd nu se ducea, dadea trcoale casei, privind cum se
apropie cellalt, holbnd ochii sa vada cum se saruta sau se
mbratiseaza n poarta, necajindu-se chiar ca nu le aude
vorbele...
Ion nsa vorbea putin. Prin tacere urmarea sa destepte mai
multa iubire n inima Anei, sa se faca mai dorit. Voia sa-l cheme
ea tot mai nlauntru. Astfel ajunsese^ din ulita n poarta, apoi
n ograda, pe urma pe prispa... Acuma mai trebuia sa patrunda
n casa. Fata privea apropierile acestea ca niste izbnzi ale ei
asupra lui si simtea n fiecare seara tot mai nebuna o pornire
de a se topi n bratele flacaului, de a-i da dovada ntreaga a
iubirii. Deseori i zicea cu o sfiala feciorelnica n glas:
- De ce nu vii n casa, Ionica?
Flacaul nsa i nchidea gura vesnic cu ntrebarea plina de
imputare:
- Dar tatal tau?
n sfrsit se apropia Craciunul. O iarna urcioasa se zbatea sa
coboare pe pamnt, dar parca nu avea nca destula putere.
Vazduhul cernea mereu fulgi lenesi care se topeau pna sa
ajunga jos si se prapadeau n baltoacele de noroi... Ion sosea
totusi n toate noptile, nesmintit. Apoi, ntr-o seara rascolita de
zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea n ntu-
nerec, neagra ca un bivol adormit. Intra n ograda si se aseza
pe prispa, mai nchis si mai hotart ca alta data. Astepta fara
nici un gnd n minte. Doar inima i batea mai aspru, muncita
poate de o presimtire. Prinprejur tacerea era asa de mare ca
flacaul auzea cum cad n noroi fulgii si chiar cum se ciocnesc n
vazduh ca niste flfiri de aripi mici. ntr-un trziu usa tinzii se
deschise scrtind si Ana se ascunse repede n sumanul lui,
zicndu-i ndata rugatoare si alintatoare:
- Asta seara trebuie sa vii n casa, Ionica!... Nu te las pna nu
vii... Tata doarme dus. A venit beat din Jidovita si acu sforaie de
se hurduca peretii!...
Ion i cuprinse mijlocul si-i mngie snii peste camasa lunga.
Apoi se scula fara o vorba si porni dupa ea. In tinda se oprira.
Fata trase zavorul, pe urma l lua de mna si-l tr n casa.
n odaie era parca mai ntunerec. Numai ferestrele se
desluseau putin ca niste gauri cenusii. Ion cunostea ncaperea.
Auzea din pat sforaitul nne-cacios al lui Baciu att de aproape
ca i se parea prefacut. Un junghi rece i cutremura inima. Stia
ca de s-ar trezi batrnul si l-ar simti aici, ar fi n stare sa-i crape
capul fara vorba cu securea de subt pat al carei tais parca-l
zarea lucind amenintator.
Statura cteva clipe nemiscati, ascultnd horcaielile. si auzeau
bataile inimilor, ndurerate de ncordare. Sforaitul se ncurca
deodata ntr-o tusa
123
groasa. Vasile Baciu se urni n asternut ca si cnd ar fi dat sa
se scoale. Ion ngheta. Fata i strnse mna cu desperare.
Batrnul nsa se nvrti putin, se ntoarse iar cu fata n sus si
sforaitul rencepu mai napraznic.
Ana dormea pe cuptor, dupa horn, ntr-un culcus de velinte,
toale, perne, cearceafuri aruncate de-a valma. n vatra, sub o
spuza groasa, ssiau ctiva busteni verzi de arin... Fata se
nalta n vrful picioarelor pna la urechea flacaului si-i sopti,
strngndu-i mereu mna:
- Lasa-ti sumanul pe prichici... Sa nu faci zgomot ca ne omoara
pe amndoi!...
Oasele lui Ion prira urcndu-se n culcus.
O lua n brate, iar ea tremura ca zgltita de friguri. Apoi Ana
ncepu sa-i sopteasca imputari multe, sa se jeleasca si sa-l
roage sa fie cuminte. Ion o asculta linistit, tragnd nsa mereu
cu urechea spre patul lui Vasile Baciu, care era cu picioarele
tocmai lnga capul lor. Ii era frica sa nu-l trezeasca soaptele ei
si-i astupa gura cu o sarutare..
Apoi, cu o miscare brusca, i ridica pna-n bru camasa.
Picioarele fetei erau fierbinti si strnse. si ncolaci bratele n
jurul gtului lui, l strnse cu o putere nebanuita, parc-ar fi vrut
sa-l sugrume, si-i lihai n ureche, plngatoare dar fara
mpotrivire:
- Ionica... ce vrei sa faci... ce faci?... Nu... nu...
O podidira lacramile si plnse cu sughituri, bolborosind ntr-una
vorbe rugatoare, n vreme ce Ion o ostoia sarutnd-o:
- Taci... taci... taci...
Gemetele Anei nsa se nteteau tot mai nestavilite, pna ce se
sfrsira ntr-un tipat scurt, surd care o spaimnta ntr-atta ca-
si nclesta dintii n buzele flacaului, svrcolindu-se.
Tipatul fetei se nfipse ca o sulita n ntunerecul casei si zbrni
mai prelung n urechile lui Vasile Baciu care, desi zdrobit de
bautura, se destepta, asculta cu mintea nclcita si, auzind
oftarile nabusite n lacrami, mormai nedumerit:
- Ce faceti voi acolo?
Glasul tulbure ngheta sngele n vinele ndragostitilor. Ana si
amuti brusc suspinurile, pierzndu-se n bratele flacaului.
Trecu astfel un minut. Baciu asculta, jumatate treaz, jumatate
prin somn. Apoi cotrobai cu mna pe lavita de la capul patului,
ca si cnd ar fi cautat chibriturile. Creierii lui obositi de betie
parca banuiau ce se petrece pe cuptor si ntr-o clipa facu o
miscare sa se scoale, sa vaza si sa-i opreasca. Dar n acelasi
timp i trecu prin gnd ca trebuie sa fie George si deci poate
sa-i
124
lase n pace. Gndul acesta l pravali ntr-un somn mai linistit.
Totusi, bigui prosteste pna sa-l copleseasca toropeala:
-Apoi... ia seama... nu... vezi bine... rusine... porcaria... asta...
ndragostitii nu mai suflara nici o soapta. Stateau mbratisati si
neclintiti ca si cnd s-ar fi unit pentru totdeauna. n curnd
sarutarile lor fura iar nghitite de sforaiturile din pat...
Ion se cobor de pe cuptor cnd cntau cocosii a doua oara si
Ana l nsoti pna la poarta. Frigul parea mai vrajmas, iar
ntunericul mai posomort.
- Tare ma tem sa nu fi ramas grea! murmura fata cu dintii
drdind si glasul ei domol se mprastie n tacerea noptii ca un
strigat puternic.
Flacaul trebui sa-si muste buzele ca sa nu izbucneasca de
bucurie. O ciupi usor de obraz si apoi porni multumit, repede,
lasnd-o n poarta.
Fulgii de zapada, mai lenesi, picurau blnd, i se asezau frumos
pe par, pe umeri, pe obraji; i simtea topmdu-se pe brate ca
niste sarutari reci si amenintatoare. In clipa cnd nu mai auzi
pasii flacaului, Ana vazu deodata ca din santul cellalt se ridica
un om si porneste ntins spre ea.
- George! George! murmura fata fugind ngrozita n casa.
Vranita se nchise n urma ei troznind ca o descarcare de arma
ucigatoare...
George, ascuns acolo de cnd s-a ntunecat, vazuse pe Ion
intrnd si-l asteptase pna a iesit. Cuvintele Anei, le-a auzit
limpede parca i le-ar fi spus chiar lui. Carnea i tremura de
scrba, iar n sufletul lui se framnta un gol care-l durea.
Picioarele-i erau ca de plumb si totusi nu simtea cum le tra.
Se pironi n mijlocul ulitii, cu fata spre casuta turtita de povara
ntunericului. Statu asa, uluit si pierdut, ca un stlp de piatra.
Umezeala i patrunse la os. Se dezmeteci. Scuipa larg,
dispretuitor si apoi rosti cu o usurare mare:
-Scroafa!...
125
CAPITOLUL V
RUSINEA
Saptamna dinaintea Craciunului, n toate diminetile, satul
clocotea de guitari deznadajduite. Porcii ngrasati se prefaceau
n muschi si crnati, meniti sa renzdraveneasca pe oamenii
jigariti de postul care parca nu se mai sfrsia. Cu ct se
apropiau sarbatorile, cu att taranii le doreau mai tare,
lingndu-si buzele mai dinainte n vederea ospaturilor
obisnuite si att de mult asteptate. Caci n vremea postului
mare numai popa si nvatatorul mncau de dulce; Belciug,
fiindca avea stomacul afurisit, iar Herdelea fiindca el nu voia sa
dea ascultare minciunilor popesti...
n alti ani, pe vremea aceasta, Ion se simtea mai nenorocit ca
oricnd auzind guitarile si se nfuria vaznd ca, n tot satul,
numai Glanetasu si tiganii nu sunt n stare sa faca bojotaia
cuvenita, ba nca si unii tigani se sileau si izbuteau sa fie n
rndul oamenilor si sa taie barem cte un mascur. Atunci si
blestema viata care-l sorteste sa ramna de rusinea satului.
Acuma, cu toate ca Glanetasu, singurul mester al satului n
casapirea neamului ramatorilor, trebui sa primeasca tot n
natura plata pentru taierea porcilor, spre a putea aduna
carnariile de sarbatori, flacaul totusi nu-si mai pierdu firea. Fata
lui osoasa parca stralucea. Ba chiar ntr-o seara, cnd Zenobia
ncepu jelaniile, o curma mpaciuitor:
- Nu face nimic... n curnd vom avea si noi de toate...
126
Herdelea facea ce facea si n fiecare an ucidea cte doi porci,
nti pentru ca lui i placeau foarte mult carnatii si ndeobste
porcaria, si al doilea pentru ca altminteri ar fi trebuit sa
cumpere din trg untura pentru casa, ceeace ar fi nsemnat o
cheltuiala peste puterile pungii lui dascalesti. Dar n ast an
bojotaia avea o importanta si mai mare din pricina logodnei
Laurei, care urma sa se serbeze negresit n Ianuarie si cu care
prilej proviziile de porc erau menite sa aiba un rol fruntas, mai
ales ca luau parte si parintii lui Pintea, n fata carora familia
Herdelea voia sa se arate la naltime.
Porcii nvatatorului, cumparati n dricul verii si ngrasati cu
porumb, de abia se mai miscau n cotet, nct taierea i
mntuia de o moarte pagubasa, nabusirea n propria lor
grasime, dupa cum spuse Glanetasu inspectndu-i cu doua-trei
zile nainte de termenul fatal.
n zorii zilei mesterul macelar se nfiinta nsotit de Ion si de
Zenobia. Casa Herdelea era n picioare, dar fetele stateau
ascunse n salon, cu capul n perne si cu degetele n urechi ca
sa nu auza horcaielile animalelor osndite, de teama sa nu
lesine de mila.
Glanetasu si ascuti cutitul de junghiat cu multa ngrijire,
mpartind rolurile tuturor: Ion va lua porcul de urechi, l va
trnti jos pe o rna si-i va tine capul, Herdelea si Titu vor
imobiliza picioarele dinapoi. Zenobia va ajuta la picioarele
dinainte, iar dascalita va strnge sngele n lighean... Totusi
lucrurile n-au mers tocmai struna, cum ar fi dorit macelarul
satului. Porcii, auzind ascutirea uneltelor, ncepura sa grohaie
nelinistiti, parc-ar fi simtit primejdia. Degeaba deschise
nvatatorul usa cotetului; dobitoacele nu voiau sa iasa n ruptul
capului. Ion trebui sa apuce pe unul de urechi si sa-l traga
afara cu multa cazna. D-na Herdelea, prea miloasa, nu putu
tine ligheanul unde trebuia, nct sngele se scurse mai mult
pe de laturi, facnd o pata mare rosa n zapada proaspata.
Guitatul porcului nsa se1 ngrosa mereu, schimbndu-se n
horcairi lungi si din ce n ce mai rare, pna cnd cei ce-l tineau
simtira ca nu mai clinteste. Glanetasu si sterse cutitul si
minile nsngerate n parul ucisului, iar Zenobia, pipaindu-i
spinarea, declara ca slanina e mai groasa de seapte degete...
n vremea aceea cellalt porc grohaia att de speriat ca, n clipa
cnd Ion deschise portita cotetului, se repezi afara cu toata
iuteala ngaduita de grasimea-i pretioasa, cautnd sa scape de
moarte prin fuga. Cutitul Glanetasului fu astfel nevoit sa-i
curme viata tocmai lnga poarta dinspre ulita.
Bojotaia se facu chiar n ograda. Paiele trebuincioase le
mprumutase Macedon Cercetasu. Porcii fura prjoliti amndoi
deodata. Flacarile se naltau vesele n vreme ce Glanetasu le
plimba de ici colo pe trupurile victimelor. Ceilalti stateau n
jurul focului, ncalzindu-si minile, pretaluind
127
mereu valoarea porcilor, mai aruncnd uneori cte o gluma si
tragnd n rastimpuri cte o dusca de rachiu dintr-o plosca
plina. Mai trziu coborara n curte si domnisoarele,
compatimira mult pe sarmanele dobitoace si-si primira portiile
din urechile rumenite pe care le mncara la fata locului,
potrivit obiceiului ce le ramasese din copilarie la toate
bojotaile.
Munca mai grea de abia de acuma ncepea cu spintecarea,
mpartirea carnii si a slaninii, spalatul matelor, facerea
crnatilor... Avura toti de lucru toata ziua si mai ramnea pe
mine topirea unturii si alte maruntisuri. Totusi dascalita,
alegnd carnurile, a gasit vreme sa repeada o tocana grasa si
piparata, si chiar sa rastoarne o mamaliguta lnga ea, spre
ncntarea stomacului lui Herdelea, cam prea ncarcat de
rachiu. Cu toate staruintele nvatatorului, familia Glanetasu nu
se ndupleca nici macar sa guste din bunatatea de mncare.
- Am tinut postul attea saptamni... n-o sa ne spurcam
acuma, cu cteva zile nainte de sfintele sarbatori, ca doar nu
suntem copii si n-om plezni - se lamuri Zenobia nghitindu-si
saliva de pofta.
Seara, dupa ce Glanetasu si Zenobia plecara, iar Herdelea
adormise mbracat si pe cnd dascalita facea planuri cu fetele
pentru a doua zi n salon, Ion, cu limba dezlegata de bautura,
povesti lui Titu cum sta cu Ana. Domnisorul l asculta foarte
satisfacut, i cerea mereu amanunte si, n cele din urma, l puse
sa jure ca i-a spus tot.
- Si crezi c-a ramas nsarcinata? ntreba Titu cu ochii stralucitori
de curiozitate.
- Cum o vrea Dumnezeu, domnisorule- raspunse flacaul. Si de
n-a ramas pna acuma, mai are vreme sa rame! adaoga apoi
cu un rs larg care-i
. dezvalea gingiile rosii si-i ntiparea pe fata atta rautate si
ncapatnare, nct Titu se nfricosa si murmura dojenitor:
- Al dracului mai esti, mai Ioane!
Chiar n ajunul Craciunului sosi o scrisoare de la parintii lui
Pintea prin care fixau data logodnei pentru a doua Duminica
dupa Boboteaza. Astfel sarbatorile fura n casa Herdelea mai
vesele dect de obicei. nvatatorul se aprovizionase din belsug
cu rachiu, dascalita facuse niste cozonaci ca aurul, Laura si
Ghighi pregatise trei feluri de prajituri ca sa ajunga si pentru a
treia zi de Craciun cnd se vor aduna n Pripas prietenele lor,
doua oale uriase
128
vechi, legate cu srma, pline de sarmale, forfoteau pe cuptor,
n sfrsit ca n toate bunele gospodarii romnesti cu prilejul
Craciunului, asa nct puteau veni colindatorii si mosafirii...
Cel dinti s-a nfiintat Ion, cntnd o colinda frumoasa sub
fereastra luminata si pe urma mai cntnd una n casa, dupa
ce fu cinstit cu bautura si ctiva gologani, cum e obiceiul. Pe
cnd era feciorul Glanetasului nauntru, un crd de fete ncepu
afara Lerui Doamne. Herdelea le pofti n casa, dar fetele
fugira rusinate mai ales aflnd ca-i si Ion acolo. Toata seara
colindatorii se tinura lant spre nduiosarea dascalitei care, n
asemenea mprejurari sfinte, si aducea totdeauna aminte de
tineretea ei si lacrima.
Mai trziu aparura si sotii Lang care, n urma invitatiei lui Titu,
venisera sa vaza cum se serbeaza ajunul Craciunului
romnesc. n realitate Titu, acuma muncit numai de dorul
femeii iubite, i poftise pe amndoi ca sa se poata ntlni cu ea,
iar Lang primise cu bucurie si ndata, presimtind ca e rost de
bautura multa si gratuita. Sosirea acestor mosafiri tulbura
multumirea doamnei Herdelea, bosumflata ca Titu i-a adus n
casa niste jidani sa-i pngareasca sarbatorile, orict se silise
tnarul sa-i explice ca sotii Lang, desi el e ovreu, nu sunt jidani,
deoarece nu tin legea jidoveasca, ba chiar nici o lege. Profitnd
de supararea mamei sale, Titu propuse oaspetilor sa-i plimbe
putin ca sa auda cum rasuna de colinzi tot satul. Lang
dedulcindu-se la rachiu, fireste, se codi, spre bucuria vajnicului
ndragostit care astfel putu pleca singur cu Roza. Au hoinarit
vre-un ceas prin locurile ct se gaseau mai ntunecoase, fara
sa simta frigul sau sa se mpiedice de zapada rabdatoare.
Dupa miezul noptii i-a venit inima la loc si dascalitei n clipa
cnd s-au amenit cu corul studentilor liceului din Armadia, sosit
nadins sa cnte trei Dlinzi parintilor celor mai dragalase
domnisoare dimprejur, cum a spus ndraznet ntr-o cuvntare
patetica si cu paharul plin n mna, un elev care iiviniza n
ascuns pe Ghighi.
Veselia lua proportii att de mari nct, mai trziu, uitnd
nentelegerile >i desparteau de Belciug, se carabanira cu totii
sa-i faca o surpriza cu o alinda batrneasca pe care doamna
Herdelea o stia din copilarie si pe care e-aici nimeni n-o
cunostea. Preotul, care juca durac cu ctiva tarani fruntasi,
icntat de colindatorii neasteptati si distinsi, i primi cu o
bucurie rara, puse i bataie o damigeana de vin, nu-i mai lasa
sa plece pna dimineata, iar n ele din urma si ngadui chiar
cteva glume lumesti cu Roza Lang, spre indignarea lui Titu,
ngalbenit de gelozie...
Dar sarbatorile trecura ca parerea si logodna Laurei batu la
usa. Vremea fiind scurta, toti se asternura pe munca, sa se
prezinte cum se cade n fata mirelui si a cuscrilor. Logodnica
trebuia sa-si ispraveasca o rochie noua,
129
foarte simpla si frumoasa, n care o sa cunoasca pe viitorii ei
socri. Ghighi nu voia nici ea sa apara ca o slujnica si-si
transforma o rochita, facnd-o aproape noua. nsasi doamna
Herdelea consimti ca fetele sa-i lucreze o rochie moderna, desi
ea era vrajmasa luxului si se ncapatna sa se mbrace n haine
de-acum zece ani si pastrate bine, fiindca le purta cu multa
simtire. Herdelea alerga mereu prin Armadia, dupa
cumparaturile trebuincioase, mai fericit poate dect toti,
povestind oricui l asculta, ce noroc are fata lui, laudnd pna-n
cer pe Pintea, pe Laura, pe toata lumea... Numai Titu nu se
interesa de nimic, umblnd vesnic pe urmele Rozei Lang, nct
prin Jidovita si prin Armadia ncepea sa se sopteasca ici-colo ca
nu poate fi lucru curat ntre feciorul dascalului din Pripas si
nevasta noului nvatator din Jidovita. Serile rencepusera
discutiile n casa Herdelea, uneori mai potolite, alteori mai
aprinse. Pricina era tot Pintea, dar acum sub forma zestrei.
Adevarat ca George nu cerea nici un ban si nici altfel de zestre.
Herdelea se falea chiar ca omul vrea pe Laura si numai pe
Laura. Totusi fetele adaogau ca fara zestre nu nseamna fara
trusou si ca n trusou intra si cele cuvenite pentru nceputul
tinerei gospodarii, deoarece n-ar fi demn sa-i pretinda omului
pna si scaunul pe care sa se aseze n casa lui. Ba chiar buna
cuviinta spune ca tatal miresei e dator sa plateasca
nensemnata taxa de hirotonisire a ginerelui. Batrnii nsa
repetau mereu ca orice lux e primejdios la temelia unei casnicii
noi, ca si asa sunt destule cheltueli cu logodna si cu nunta, si
mai ales sa nu uite ca mai ramne n casa o fata de maritat.
Argumentele fetelor, fiind stropite si cu lacrami, avura darul sa
convinga pe Herdelea care, amanetndu-si si leafa si
dobndind girul notarului Stoessi, mprumuta o mie cinci sute
de zloti de la Banca Somesana, spre a putea tine piept
dorintelor
Laurei.
Logodna se facu fara mare ceremonie si fara invitati. Numai
Elvira Filipoiu si domnisoarele Spataru, cele mai bune prietene
ale Laurei, fusesera poftite n mod exceptional. ncolo nici un
strain, desi Titu staruise din rasputeri sa cheme si pe sotii
Lang.
George, mpreuna cu parintii, au sosit dupa amiazi. Batrnul
Pintea avea nfatisare impunatoare. nalt si spatos, se tinea
drept ca bradul, cu toate ca se apropia de saptezeci, si fata-i
era rumena, parnd chiar aprinsa alaturi de albeata mustatilor
ce se mbinau cu o barba stufoasa de apostol. n ochii albastri
cuminti blndetea se mperechea cu sclipiri de vointa si
hotarre. Parul mare, nins si zbrlit, parea o coroana de zapada
potrivita pe fruntea lata si putin brazdata. Era preot din
vremea veche, pastor harnic dar si gata sa pedepseasca oile
neascultatoare. Alaturi de dnsul preoteasa facea impresia
unui copil oropsit. Mica, ajungnd deabia pna la inima
batrnului,
130
cu pielea obrajilor scorojita de mii de zbrcituri, cu ochii caprui
vesnic speriati, cu parul lins, de o culoare nehotarta, femeia
se vaita ntr-una, avea sumedenie de junghiuri si vorbea cu
glas tremurat si nfricosat, privind des spre stapnul ei, ca si
cnd mereu ar fi vrut sa-i implore ngaduinta de-a deschide si
ea gura...
In Dumineca logodnei, pe la prnz, se nemeri sa pice,
nechemata, si mama lui Herdelea, o taranca ndoita de spate,
cu fata roscovana si zmbitoare, cu niste ochi vii si cam vicleni.
Nendurndu-se sa plateasca zece reitari unei carute de ocazie,
a calatorit pe jos din Zagra pna aici, cu dasagii n spinare,
ncarcati cu ce gasise mai bun prin casa pentru nepotii ei. Cnd
afla ca Laura se marita, o saruta de nenumarate ori si plnse
cu mare pofta, compatimind pe sarmana nepoata care ncepe
att de curnd necazurile vietii. si aduse aminte de mosul
ei, care s-a prapadit acum trei ani caznd din vrful unei clai
de fn pe o grapa de fier si rupndu-si sira spinarii, si care,
Dumnezeu sa-l ierte, n fiece zi o snopea n batai, nct de
multe ori i venea sa-si iea lumea-Ji cap de groaza lui. Numai
de n-ar da si Laura peste un asemenea barbat, c-ar fi vai s-
amar de sufletul ei... Laura rse de temerile bunicii, dar
doamna Herdelea se necaji de atta prostie. Dealtfel ea nu se
prea mpaca cu soacra fiindca aceasta, ori de cte ori se
ntmpla vreo cearta, tinea partea nvatatorului, ba-l mai si
ndemna sa bea ca doar o viata are omul... Din toata familia,
bunica se ntelegea mai bine cu Ghighi careia i povesti iarasi
cum s-a facut domn Zaharia, fugind de acasa numai cu o
traista de prune uscate si nscriindu-se singur la scoala cea
mare din Armadia... Dupa ce sosira musafirii, batrna trecu la
bucatarie; se simtea mai n largul ei acolo mpreuna cu vizitiul
lui Pintea si cu Zenobia care venise sa dea o mna de ajutor
dascalitei.
Belciug se oferise sa schimbe el inelele logoditilor si sa
citeasca rugaciunea potrivita. Doamna Herdelea, n clipa
solemna, avea un zmbet de fericire pe buze, dar lacramile i
curgeau siroae. nvatatorul era att de miscat ca trebui sa dea
peste cap un pahar de vin ca nu cumva sa-l podideasca
plnsul. n toata casa numai Titu statea ursuz, cu gndurile la
Rozica...
George Pintea sorbea din ochi pe Laura. Cnd s-au sarutat,
dupa schimbarea verighetelor, s-au rosit amndoi asa de tare
ca toata lumea a rs de dnsii.
Logodna se ispravi cu o masa mparateasca. Popa Belciug tinu
o cuvntare miscatoare pentru fericirea tinerilor, urndu-le
copii multi si viata lunga. George i raspunse printr-o declaratie
de iubire pe care preotul se grabi a o transmite Laurei. Astfel
solemnitatea facu loc jovialitatii cuvenite. n atmosfera calda
George, cu ochii nflacarati, plimbndu-se prin casa cu minile
la
131
spate, ncepu sa-si desfasoare planurile de viitor, despre
apostolatul ce-l are de ndeplinit n satul de la marginea
romnismului, unde primejdiile sunt mai mari, datoriile mai
multe, munca mai grea... Povesti cum n Vireag, comuna din
Satmar unde este numit el sa pastoreasca, romnii nici nu stiu
romneste, nct sunt siliti sa spuna pe ungureste ca sunt
romni... Rostul lui e deci sa ntoarca oile ratacite, sa
raspndeasca graiul romnesc, sa ntareasca mndria
nationala a celor sovaitorLSe poate o chemare mai frumoasa
pentru un carturar constiincios? Totusi sarcina e att de
apasatoare, ca n-ar fi ndraznit sa si-o iea fara o tovarase de
viata ca Laura, ea nsasi o romnca entuziasta. mpreuna vor
munci mai cu drag si cu mai multa ncredere n izbnda...
Vorbind, nsufletirea i mbujora fata, parea ca se nalta. nsasi
Laura, careia i ramasese n fundul inimii teama ca viitorul ei
sot e prea scund, l vedea acuma mult mai mare ca ea,
asemenea unui cuceritor de suflete...
La nceput batrnul Pintea fuse mai rezervat si se adnci ntr-o
disputa teologica cu Belciug, ca sa aiba ragaz sa studieze n
acest timp pe viitoarea sotie a fiului sau, precum si restul
familiei Herdelea. Privirea lui se ntlnea din cnd n cnd cu a
lui George, care parca-i zicea mereu: Ei, asa-i ca-s oameni
foarte de treaba! ncetul cu ncetul nsa se ncalzi si el, iar mai
apoi venind vorba de copiii lui, si dadu drumul de-a binelea.
Vorba o aduse preoteasa Profira, care se mprieteni repede cu
doamna Herdelea, si i se jelui ca a mbatrnit si s-a trecut att
de mult pentru ca a facut treisprezece copii; dascalita o
compatimi ndelung si se fali, la rndul sau, ca si ea a nascut
noua, dar bunul Dumnezeu nu s-a milostivit sa-i lase n viata
dect pe cei trei care
se vad.
- Mie-mi pare rau ca-mi lipseste unul singur ca sa avem duzina
completa! interveni aici batrnul Pintea rznd jovial, cu ochii
nchisi. Noi, ce-i drept, ne-am silit ct am putut, am tras si
peste douasprezece, dar tot degeaba -urma dnsul mai vesel,
uitndu-se mndru si pe rnd la toata lumea, parca ar fi
asteptat sa se bucure toti de multumirea lui; ntlnind nsa
privirea lui Belciug, care zmbea iertator, si aminti ca un preot
nu se cuvine sa se piarza n glume usurele, deveni deodata
serios si adaoga mngindu-si barba: Unsprezece traiesc, trei
am ngropat... Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i
numele binecuvntat!
Adaosul raci putin atmosfera, nct Herdelea spre a rensufleti
veselia, se apropia cu scaunul de Pintea si-i zise ncntat:
- Ai fost voinic de tot, cuscrule! Hehehe!
Cuvntul cuscrule cazu neplacut pentru batrnul Pintea, dar
deoarece i se desteptase pofta de taifas, continua fara a se
uita la Herdelea:
132
- Unsprezece ne traiesc din mila lui Dumnezeu... Si toti mari,
toti zdraveni, toti bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Iata, asta e al
noualea - si arata pe George care soptea ceva Laurei, fiindca
laudarosiile mosneagului i erau cunoscute si putin placute. Am
ajuns de nici nu mai putem tine socoteala nepotilor... Adica stal
o leaca... Alexandru trei, Profira trei, fac sease, Stefan patru,
Ludovica doi, iaca doisprezece... ntia duzina-i gata!...
Apoi cu gesturi ca si cnd ar predica de pe amvon si cu o
nfatisare ce nu ngaduia ntreruperi, si nsira toate odraslele,
gasind pentru fiecare cte-o lauda bine simtita. Alexandru, cel
mai mare, e profesor n Romnia, la liceul din Giurgiu; s-a
nsurat acolo cu fata unui arendas bogat, cu un nume grecesc,
dar altfel om cumsecade. Sta foarte bine Alexandru, a luat
zestre o mosie de cteva sute de pogoane si crede ca n
curnd o sa ajunga directorul liceului, ceeace ar si merita, fiind
un adevarat savant. Al doilea fecior, Stefan, s-a nstrainat
putin; tine o nemtoaica din Posen pe care a cunoscut-o la
Berlin pe cnd studia stiintele tehnice. Altfel ea e femeie de
neam, profesoara la un liceu de fete, iar el inginer la Uzinele
Skoda. Au patru copilasi, frumosi si cuminti cum nu s-a mai
pomenit. Pacat numai ca nemtoaica nu stie boaba romneste
si, din nenorocire, nici copiii. n fiecare vara vin cu totii de
petrec cte-o saptamna n Lechinta, pe cnd Alexandru n-a
mai fost pe-acasa de vreo zece ani. Pe urma, dupa vrsta, ntre
baieti, vine Liviu care-i numai de treizeci si doi de ani si e
capitan de stat-major, acuma la comandamentul corpului de
armata din Graz, dar are sperante multe sa-l mute n curnd la
Sibiu, mai aproape de acasa. Stralucit baiat si cu viitor de aur.
A terminat ntiul scoala de razboi, iar toamna aceasta si-a
trecut cu distinctie examenul de ofiter superior n statul major.
O singura meteahna are: i-e groaza de nsuratoare. Nu stiu cui
sa semene, caci n neamul Pintea toti sunt dragastosi. Poate cu
preoteasa, care n viata ei n-a ridicat ochii asupra altui barbat,
macar ca a fost n tinerete ca o floare... Fireste ca n familie se
afla si un medic. Este Virgil, stabilit la Sibiu, avnd o clientela
strasnica de-l invidiaza pna si strainii. Fiind un romn nfocat
si facnd orice sacrificii pentru cauza nationala, e foarte bine
vazut n cercurile politice romnesti conducatoare si n-ar fi de
mirare sa ajunga ca mine deputat n Camera din Budapesta...
Cel mai potolit dintre toti este Ionel, contabil la o banca mare
n Cernauti, strngator, harnic, priceput n socoteli, menit sa
devina milionar sau cel putin director de banca... Acuma vine
la rnd George, baiat bun si el, mai ales ca s-a dedicat carierei
parintesti. Cand va nchide ochii batrnul, George va continua
sa calauzeasca turma credinciosilor din Lechinta... Mai ramn
doi feciori, Marcu si Vasile. Cel dinti e svapaiat de tot cu
nationalismul; el a fost, anul trecut, conducatorul grevei
studentilor romni din Budapesta, pentru ca un profesor a
ncercat sa-i opreasca de-a vorbi romneste. Vasile acuma si
termina liceul la Blaj... Dar fetele! Cea dinti, botezata Profira,
133
dupa numele preotesei, e maritata tocmai n Basarabia, lnga
Chisinau. A ntlnit-o un boiernas basarabean la Giurgiu, pe
cnd ea era la Alexandru, si ntr-o buna zi primim vestea ca
dragi parinti, mi-am gasit fericirea, m-am logodit cu... Atta-i
norocul de calator! Pe cea de-a doua, pe Ludovica, a luat-o
avocatul Victor Grozea din Cluj si are doi copii, un baiat si o
fetita. Si n sfrsit Eugenia, mezina, o frumusete rara, e
nevasta deputatului Gogu Ionescu din Romnia. Se zice c-a
nnebunit saloanele Bucurestilor, toata lumea o rasfata.
Adevarat ca e si tnara de tot, mai mica dect George, desi
acum se mplinesc trei ani de la cununia ei...
Pomelnicul copiilor iubiti stoarse lacrami preotesei, fiindca sunt
att de mprastiati n lumea mare si n-a avut norocul sa-i mai
vaza macar odata mpreuna, desi poate mine-poimine va
nchide ochii pentru totdeauna, prapadita si arsa cum este de
povara anilor. Pintea i curma jelania cu un gest
falnic:
- Lasa, babo, fii linistita si ai rabdare! Mai avem o leaca si apoi
putem sarbatori nunta noastra de aur, dac-o vrea si
Dumnezeu. Atunci o sa-i strngem pe toti, cu catel si purcel,
din toate colturile... Ca sa se mplineasca
voia d-tale!
Gura batrnului acuma toraia ntr-una, nct Herdelea deabia a
putut schimba cu dnsul, ntre patru ochi, vorbele serioase
cuvenite, declarndu-i ca Laura n-are zestre, dar n schimb are
inima si... Pintea l ntrerupse,
nemultumit:
- Eu am un principiu: nu ma amestec n casatoriile copiilor.
Fiecare sa doarma cum si-o asterne. Treaba lor e sa fie cu ochii
n patru...
Nici nvatatorul nu fu prea multumit de raspunsul cuscrului, dar
l nghiti surznd ca si cnd ar fi auzit o gluma nostima.
Se hotar ca ziua cununiei s-o stabileasca Pintea, prin scrisoare,
dupa ce va fi nstiintat toate neamurile. Deocamdata ramase
hotart doar atta ca nunta vor face-o n Armadia, pentru a-i
putea da solemnitatea cuvenita.
Familia Pintea pleca noaptea trziu spre Lechinta cu trasura.
Cum esira din sat, batrnul ncepu sa dascaleasca pe George
ca s-a pripit, ca nu-i place ce a vazut aici, ca se baga ntr-o
ceata de calici care mai umbla sa-si ascunda mizeria prin
sforaiala n vorbe ca si n fapte, ca n sfrsit sa ia bine seama
pna ce nu-i prea trziu... George se scandaliza ca un tata
poate vorbi astfel despre niste oameni asa de simpatici care ca
mine i vor fi rude. Caci nu va renunta la Laura pentru toate
comorile lumei. ntelege ca batrnul ar fi fost mai bucuros sa-l
nsoare cu vre-o strmba bogata si ca-l doare o nora fara
zestre. Dar orice ncercari de a-l opri, mai ales dupa ce s-au si
logodit, sunt absolut zadarnice. Si dect sa-i terfeleasca
mireasa, mai bine sa-i vorbeasca de altceva... Batrnul,
cutropit de oboseala si de somn, a capitulat repede,
134
urmnd pilda preotesei care, leganndu-se n hurducaturile
trasurii, dormita usor cu gura cascata si cu ochii nlacrimati.
n casa Herdelea nsa lumina nu se stinse pna spre dimineata.
O bucurie mare stapnea toata familia. De abia acum si
dadeau seama de norocul Laurei. nvatatorul nsira triumfator
si de mai multe ori toate neamurile lui George, ntrebnd
mereu pe Laura daca n-a avut el dreptate cnd a staruit sa-si
alunge gargaunii din cap si sa fie cuminte? Pe fata logodnicei
se ntiparise, ca o masca, un zmbet de fericire. Fagadui
surorei sale ca o va lua cu dnsa ca s-o mai scoata prin lume,
caci nu stie de unde sare norocul omului si mai ales al unei
fete. Iata, ea, daca nu se ducea atunci la Sngeorz, n-ar intra
azi ntr-o familie att de mare si distinsa. D-na Herdelea tacea,
zdrobita de emotii, cu ochii umezi, strngnd buzele punga ca
sa n-o podideasca plnsul, iar Ghighi, una doua, se repezea la
Laura si o acoperea de sarutari... Titu nu lua parte la bucuria
generala. El tocmai acuma framnta n minte o poezie n care
voia sa cnte iubirea herculana.
- Norocul Laurei poate sa fie si norocul tau, Titule! i zise
Herdelea cautnd sa-l dezmorteasca.
- As! Norocul meu sunt eu nsumi! raspunse tnarul cu emfaza.
- Bine, bine, nu zic ba - urma nvatatorul. Ma gndesc nsa ca
acuma, cu attea rude mari n lume, ti-ar fi mai usor si tie sa
treci n Romnia, cum a trecut si Cosbuc, sa te apuci mai serios
de isprava...
- Las'-ca mai este vreme - mormai Titu scurt, dornic sa schimbe
vorba. Herdelea nsa se supara si-i imputa ca-si pierde timpul
cu fleacuri n loc
sa-si croiasca un rost n viata, ca trebuie sa munceasca daca
vrea sa razbeasca... Vaznd ca discutia se ngroasa, Titu se
dezbraca si se culca foarte amart ca nici chiar tatal sau nu-i
respecta nazuintele, hotart ca a doua zi sa se ntlneasca
negresit cu Rozica, singura fiinta n lume care-l ntelege
aevea...
Numai mama lui Herdelea era ngrijorata si plngea ca Laura,
saracuta de ea, e pe cale sa se ntraineze, n loc sa se fi
maritat mai pe aproape, cu vre-un flacau bogat, poate chiar
din Pripas...
Spre sfrsitul Cslegilor se raspndi zvonul n sat ca Ana lui
Vasile Baciu ar fi nsarcinata. Nimeni nu stia de unde a pornit
vorba si multi nu credeau. Vestea nsa umbla din casa n casa,
n soapta, ca un tlhar. Femeile o mfloreau, o dichiseau cu
voluptate. Cnd trecea Ana pe ulita, nenumarate
135
perechi de ochi o pndeau de dupa toate gardurile si din toate
ferestrele, n taina masurndu-i mijlocul, pipaindu-i burta,
cercetndu-i mersul. Si cele mai sirete spuneau celor proaste:
- Nu vezi, lelito, cum umbla sa-si ascunda pacatul, cum se
strnge n bete ca ntr-un chimir?
Si cele mai pacatoase o brfeau mai staruitor, ca omul care nu
poate avea odihna din pricina paiului n ochiul aproapelui...
Ana de altfel, din noaptea aceea, traia cu frica n sn. Se mira
ca George tace, cnd ea era sigura ca el stie tot. n fiece minut
se astepta sa i se dea n vileag pacatul si asteptarea aceasta
era mai chinuitoare ca nsasi constiinta greselei. De atunci
ncoace George n-a mai calcat pragul casei lui Baciu, desi fata
de Ana se purta parca nu s-ar fi ntmplat nimic. Vasile Baciu
nu pricepea de ce nu mai vine George si, ntr-o seara, s-a
sfatuit si s-a chibzuit cu fata cum sa afle pricina schimbarei lui?
Atunci, din ncurcatura ei, din galbenirea obrajilor ei, din
blbielile ei speriate, taranul si-a adus aminte ca prin vis... si
fata i s-a luminat. Banui pricina. Apoi cnd, n cteva nopti,
simti ca Ana iese afara pe furis si ramne n frig un ceas doua,
se linisti pe deplin, ntelegea tot si era multumit. Patania fetei
aducea apa tocmai la moara lui. Ii parea chiar bine ca a
pacatuit, caci asa George va trebui sa o iea mai repede, iar el
va scapa de o grija. si zicea ca flacaul vine ntr-ascuns, dar
curnd are sa vie n petit. De aceea, ntlnindu-l, i arata mai
multa prietenie ca n trecut, i facea cu ochiul spre a-i arata ca
stie tot si nu-i suparat, si-l cinstea ca pe un ginere gata, ceea
ce pe George l zapacea.
Fata nsa astepta noptile cu nerabdare din ce n ce mai mare.
Zilele scurte de iarna i se pareau nesfrsite si, ndata ce se
nsera, si pierdea cumpatul, se rosea la fiece vorba a tatalui ei,
si facea mereu de lucru pe afara ca sa asculte de n-a sosit
cumva Ion, cu frica n inima ca poate n-o sa mai vie, si nu mai
stia cum sa astearna patul mai repede, sa se culce batrnul si
sa stinga lampa. Si flacaul se nfiinta nesmintit, vesnic spre
miezul noptii, scrtind putin portita ca sa-i dea ei de stire... n
casa nsa n-a mai intrat niciodata. Ana pregati, chiar de-a doua
zi, un culcus moale ntr-un stog de paie din gradinita. Peste o
saptamna s-au mutat n podul grajdului, unde erau mai
adapostiti de orice primejdie.
Pe la Craciun, Ana a stiut sigur ca a ramas grea si, ntr-o
mbratisare patimasa, printre vorbe de iubire, sopti lui Ion ca
de acuma viata ei atrna de vointa lui. Flacaul nu zise nimic,
dar de atunci nu mai veni n fiecare noapte...
Zvrcolindu-se fara somn pe cuptor, fata l astepta totusi
mereu, si ascutea urechile sa auda scrtitul portitei, i tiuiau
creierii de ncordare si
136
nu putea nchide ochii pna dimineata. A doua zi i cauta si-i
gasea ea singura scuze, iar apoi cnd, dupa mai multe nopti
chinuite, Ion catadixea sa se arate, ea nici nu ndraznea sa-l
mustre de teama ca nu va mai veni deloc. Se simtea o jucarie
n minile lui si totusi nu-i trecea prin gnd sa-l nvinuiasca. De
altfel, si zicea, n iubire nici nu poate fi vorba de vina. Ei ddi
sunt sortiti unul altuia. Ce s-a ntmplat era scris sa se
ntmple... Cu toate acestea i era rusine de lume nct de abia
cuteza sa iasa din ograda. Lumina zilei i ardea obrajii. Cnd
avea trebuinta sa mearga pe ulita, umbla cu ochii n pamnt,
sa nu fie nevoita sa ntlneasca privirile oamenilor. si nchipuia
ca rusinea ei trebuie sa rnjeasca de pe toate coperisele
caselor. Atunci se ntreba, spaimntata, cum are sa se
sfrseasca nenorocirea aceasta? De ce nu mai ncearca Ion s-o
ceara de nevasta, s-o scape din ghiarele grijilor? Poate ca
marturisind tot, tatal ei s-ar nmuia, daca cumva n-ar omor-o...
Sau Ion lasa nadins sa treaca vremea, s-o arate satul cu
degetul? Banuiala ca Ion ar fi n stare sa-si bata joc de sufletul
ei o ngrozea mai mult chiar dect mnia batrnului...
Flacaul lipsi o saptamna ncheiata, iar pe urma cnd veni, nu
mai vru sa se suie n podul cu fn. Aminti Anei ca, ntr-o
noapte, Vasile Baciu a iesit de a dat vitelor nutret si era ct pe-
aci sari descopere. Fata n-avu curajul sa mai staruie, dar i
spuse cu glasul tremurat de lacrimi sa vie mai des, ca si
nainte, si sa faca ceva, ce-o crede dnsul de bine, pentru ca n
curnd nu-si va mai putea ascunde sarcina... Ion mormai cine
stie ce, si din noaptea aceea nu se mai arata pe la Ana.
Trecu o saptamna, doua, cinci... Fata afla ca Ion s-a dus sa
taie la padure n muntii Brgaului, mpreuna cu alti barbati. si
dadu seama ca e pierduta, ca de-acum numai de la Dumnezeu
mai poate nadajdui scapare. Se prapadea plngnd amarnic,
ca si cnd ar fi avut nevoie de toate lacrimile din lume ca sa-i
nece durerea ei cea mare... Fata i se ngalbeni si se mpestrita
cu niste pete pamntii. Pacatul nu se mai putea tainui si
rafuiala se apropia...
Deoarece cslegile erau pe sfrsite, iar George nici habar sa
vina sa ceara fata, Vasile Baciu ncepu sa se posomorasca.
Adica sa fi vrut flacaul sa-si bata joc de Ana si s-o lase pe urma
de rsul satului? Daca ar fi asa atunci... Nu putea sa se
gndeasca ce-ar fi atunci, caci l cuprindea mnia si i se
ntuneca mintea. De cteva ori se hotar sa mearga la Toma, sa
se nteleaga mpreuna omeneste. Dar totdeauna, cnd sa iasa
pe poarta, simtea ca-i crapa obrajii. Cum sa se duca el sa-si
mbie fata, ca un cersetor? Intra la Avrum, se mbata si ocara
pe George, singur vorbind n fundul sticlei cu rachiu.
Apoi nu mai erau dect cinci-sase zile pna sa intre n postul
cel mare. Ana ncepea sa aiba ameteli si uneori chiar varsaturi.
Sortul i se rotunjea vaznd cu ochii... Vasile Baciu i vedea
suferintele si o compatimea. Ii fu frica
137
sa nu se prapadeasca fata si, nainte de-a chema pe doctorul
Filipoiu din Armadia, care e scump si nici nu se uita la om pna
nu-i iea banul din mna, aduse pe baba Firoana, mestera mare
n descntece si moasa vestita n toate satele dimprejur.
Firoana, sbrcita la fata, dar sprintena la suflet, schimba numai
doua soapte cu Ana, o pipai usor pe pntece si apoi spuse
verde
taranului:
- Mare mirare sa nu fie baiat, mai Vasile!... Numai sa-i ajute
Dumnezeu
sa-l poarte sanatoasa...
Fata se ghemui pe vatra, ca un cine vinovat, cu ochii n
pamnt, asteptnd s-o omoare. Vasile Baciu nsa nu rosti nici o
vorba. Statu toata seara cu cotul pe coltul mesei, cu privirea
nghetata, oftnd des ca un bolnav de moarte...
Ghita Pop, singurul copist romn de la judecatoria din Armadia,
unul din pretendentii dascalitei de pe vremea cnd jucau
mpreuna teatru n Monor, stnd ntr-o zi la un pahar de bere
cu Herdelea, cu care era prieten din copilarie, i spuse ca e
zarva mare la judecatorie din pricina anchetei ornduite de,,
ministrul justitiei, n urma plngerii lui Ion Pop-Glanetasu din
Pripas. Judecatorul turbeaza si asteapta dintr-o clipa ntr-alta
sosirea unei comisiuni de la tribunalul din Bistrita, trimisa sa
cerceteze si sa raporteze fara ntrziere. Toti se ntreba cine i-o
fi facut pozna asta judecatorului?
- Sa-ti nchipui, draga Zaharie, ce cap are seful! sfrsi zmbind
copistul. Nu ca i-ar fi frica. Fiindca vorba ceea: corb la corb nu
scoate ochii. Dar rusinea pe el sa se pomeneasca cu asemenea
bobrnac. Cred ca mai bucuros ar fi fost sa-i fi tras cineva doua
palme tepene n piata bisericii, dect sa pateasca una ca asta.
S-a si jurat nsa ca nu se mulcomeste pna nu afla cine a
ndemnat pe taran sa faca jalba si cine i-a facut-o, si pna nu-i
baga n
puscarie pe toti!
Herdelea simti o sageata prin inima auzind vestea si mai ales
amenintarea judecatorului. De frica se gndi un moment sa
marturiseasca copistului ca el e autorul plngerei si sa-l ntrebe
cum sa se apere de s-o ntmpla sa-l descopere n cele din
urma? Dar si lua seama repede. Orict de prieten i-ar fi Ghita
Pop, tot s-ar putea sa scape o vorba pe undeva,chiar fara voie,
si sa-l nenoroceasca. Apoi, curnd, stiindu-se la adapost, o
mndrie priincioasa i umplu pieptul, care parca-i zicea: Uite
ce ai fost n stare sa faci tu, Zaharia
138
Herdelea! Vezi ce putere ai? Sa mai pofteasca cineva sa te
nfrunte! Rse deci si el, si freca minile si zise copistului,
tragnd cu ochiul:
- Lasa-l ca bine-i face, fie vorba ntre noi! Sa-l mai zgltie nitel
si pe dumnealui, ca prea se fandoseste de parc-ar fi frate cu
Sfntul Petru!...
Cum ajunse acasa, striga pe Ion si-i povesti ce-a auzit, avnd
grija sa-i reaminteasca foarte grav ca, orice l-ar ntreba
comisiunea, el sa spuna sus si tare ca jalba i-a scris-o un domn
de la Bistrita pe care nici nu stie cum l cheama. Dupa ce
flacaul se jura si se nchina ca va face ntocmai, Herdelea
declara cu multa demnitate ca n sfrsit a sosit si ceasul
dreptatii. Se credea n sufletul lui razbunatorul nedreptatitilor...
Laura si Ghighi mpartaseau mndria tatalui lor mai cu seama
pentru ca judecatorul n-avea buna cuviinta nici sa le salute,
cnd le ntlnea, desi le cunostea foarte bine. Dascalita ar fi
fost mai bucuroasa sa vaza la racoare si pe popa Belciug, pe
care nu-l mai putea suferi orict cauta dnsul s-o linguseasca;
pe cine a scos ea de la inima, scos ramne n vecii vecilor.
- Fii pe pace, nevasta - i zise Herdelea trufas - ca nu scapa nici
Sfintia Sa cu mna goala din comedia asta! Are sa mannce si
el rusinea cu lingura, n-ai grija!
Niciodata n-a salasluit atta mndrie n casa Herdelea, ca n
zilele acestea. Viitorul se ntrezarea trandafiriu. Din toate
partile nadejdile bune surdeau.
Laura, de cnd se logodise, trecuse printr-o schimbare mare.
Serioasa fusese ea totdeauna, dar acuma parca seriozitatea i
sedea mai bine. De unde pna atunci nu se potrivise deloc n
pareri cu mama ei, azi vorbeau ca doua tovarase si nu se sfia
s-o ntrebe mereu, ba cum se gateste cutare mncare, sau
cum se croiesc pantalonii barbatesti, sau cum se fac
muraturile... Era hotarta sa fie o gospodina desavrsita, sa
vaza Pintea ca, desi ea n-a avut zestre, are attea alte calitati
pretioase nct se poate lua la ntrecere cu orice domnisoara
din Ardeal. Mai ales se gndea ca va iubi foarte mult pe
George, ca astfel sa-l rasplateasca pentru dezinteresarea lui
care, pe lnga ca-i face cinste, e o floare asa de rara n lumea
asta materialista. Dar ndata ce voia sa-si nchipuie cum l va
iubi, se izbea de nedumerire. Nu ca i-ar mai fi pasat de Aurel
Ungureanu. Lasitatea lui o scrbea, ndeosebi de cnd auzise
din gura viitorului ei socru pomelnicul neamurilor distinse care,
era sigura, o asteptau cu bratele deschise. Totusi se ntreba n
sufletul ei, daca tocmai schimbarea aceasta brusca nu e o
dovada de egoism interesat din partea ei? La urma urmelor
Aurel i-a fost drag. si amintea cu cta tremurare de inima i
dorea vizitele, cum i se ntiparea n minte fiece vorba a lui, cu
ce placere dansau mpreuna la toate petrecerile... Amintirile o
zapaceau. Daca asta n-a
139
fost iubire, atunci ce-i iubirea?... Adevarat ca pe urma el s-a
purtat urt neavnd nici o tresarire de indignare cnd a aflat
ca Pintea i-a cerut mna, ceeace nsemneaza ca, pentru el,
iubirea ei a fost o jucarie fara pret, o simpla trecere de vreme.
Poate nsa ca si ea a fost vinovata, ca n-a facut cu el dect
exercitii de cochetarie... Dar Pintea? Se roseste gndindu-se la
sarutarea lui de logodna, la strngerile de mna, la vorbele lui
de dragoste soptite cu o nflacarare stngace. Toate nu
strnesc nimic n inima ei, afara de o sfiala aproape
dureroasa... Pna acuma cteva saptamni avusese
convingerea ca iubirea e ceva foarte poetic, eteric si romantic,
ceva scaldat n serenade, oftari ascunse si visari la luna;
crezuse ca cel care va iubi-o aevea, va rapi-o ntr-o noapte fara
stele. Iar azi e n pragul cununiei si, n loc de fraze pompoase,
mintea ei framnta numai bucatarie, gospodarie, proza, si
printre acestea dorinta vaga de-a vedea pe George mare,
frumos si bun... Lucrnd la trusou, ramnea deseori cu minile
n poala si cu ochii n gol, asteptnd parca un raspuns care nu
putea veni. Pintea i scria n fiecare zi si ea primea scrisorile cu
o strngere de inima din ce n ce mai mare. Ii era frica de clipa
n care vor nceta nchipuirile ce o ngrijorau...
Acuma ar fi avut nevoie de un duhovnic sufletesc care sa-i
nteleaga tulburarea si sa i-o aline. Mama ei nsa n-ar fi
ngaduit n ruptul capului asemenea zbuciumari. Daca ea, care
se credea o martira a casniciei, nu si-a pus niciodata ntrebari
pacatoase, cum ar putea sa-si puna Laura care a dat peste un
om de seama, nu cum a fost Zaharia Herdelea. Asa ceva ar fi o
faradelege nemaipomenita... Ghighi iarasi nu era n stare sa-i
patrunda gndurile. Era prea copilaroasa pentru niste lucruri
att de serioase. Laura ncerca sa se sfatuiasca cu ea, dar
raspunsurile ei naive si zgomotoase nu-i risipeau sovairile. Cu
prietenele ei, orict ar fi fost de intima, tot nu ndraznea sa-si
deschida inima pna n fund. Numai Titu ar fi linistit-o, dar el
parca nici nu vrea sa stie de fericirea ei. Niciodata, de cnd
soarta ei e aproape sa se hotarasca, n-a cautat sa-i usureze
ndoiala... El parea nstrainat de nazuintele ei, ca si cnd ar trai
n alta lume...
ntr-adevar Titu, cazut n mrejele iubirei patimase, nu mai traia
dect pentru Roza Lang. Dupa cteva ntlniri, femeia i
cucerise toate gndurile si toate simturile. Ea l preocupa ziua-
noaptea, tulburndu-l, chinuindu-l si fericindu-l. Restul lumii,
pentru dnsul, parca nici nu mai exista. Nu trecea o zi fara sa
se duca prin Jidovita, sa se faca luntre si punte baremi s-o
vaza, sa-i culeaga un zmbet cu nteles sau o privire
dragastoasa cu care sa-si mngie dorintele pna se va ivi
clipa nepretuita cnd s-o poata strnge iar n brate. Nimic nu-l
mai interesa afara de Roza, nici chiar lecturile lui, caci n fiece
fraza, printre toate rndurile i rasarea mereu ea si numai ea,
140
ademenitoare si strnindu-i noui pofte. Ceasuri ntregi si
tortura creierii sa ; cizeleze cte-un vers sau macar vreo
imagine n care s-o nemureasca pe ea... ; Doamna Lang de
altfel se simtea magulita ca a desteptat o iubire att de I
puternica n inima tnarului fara trecut, si-i raspundea cu
cochetarii vesnic
noi. Istetimea ei instinctiva nascocea cu usurinta prilejurile de
ntlnire si de i mbratisare. Pasiunea aceasta o nviora si o
nfrumuseta. Trebuia sa faca
sfortari sa se stapneasca si sa nu-si piarza capul cu totul.
Prudenta femeii i nsa trezea o gelozie furtunoasa la Titu caruia
i parea rau de orice privire I aruncata altuia, de orice vorba
schimbata cu altcineva, iar mai trziu ncepu l sa-l doara si
gndul ca Roza traieste ntr-o casa cu Lang si ca chiar se culca
n acelasi^ pat. i umbla prin minte s-o desparta de sotul ei si
s-o ia el de i nevasta. ntr-un moment de nsufletire i spuse si
ei ce-a hotart si ea i I multumi cu un uragan de sarutari.
Repede si dadura seama amndoi ca, f deoarece el n-are nici
un cstig, ea n-ar putea trai nici o zi fara Lang. Atunci
Titu i fagadui ca o va duce cu el n Romnia, cnd va fi sa
plece. Deocamdata
nsa nu se prea gndea serios sa se arunce n vrtejul
necunoscutului.
Dupa dibuirile nceputului se ntlneau mai ales acasa
la ea n vreme ct I Lang era la scoala. Titu se obisnui curnd
si nu-i mai fu frica sa nu-l prinda
barbatul. si ntocmi chiar o replica strasnica pentru orice
eventualitate:
- Domnule, ne iubim si te urm! Slobod esti sa iei orice
hotarre! Cuvintele acestea i se pareau si demne, si eroice. Din
norocire n-avu
| nevoie de ajutorul lor. Lang era mai orb ca toti barbatii si nici
nu visa macar I sa-i banuiasca. De multe ori, n pauze,
repezindu-se acasa sa mai traga o | dusca de rachiu ca sa-si
ntareasca energiile pedagogice, gasea pe Titu ntre I patru
ochi cu Roza. Nu se mira si nu se supara, ci zicea vesnic foarte
senin:
- Aici erai, amice? Esti dragut ca mai tii de urt nevestei mele,
ca eu n-o prea rasfat. Ce vrei, am mbatrnit... Doresti un
paharel?
Titu nu se mai ducea nici prin Armadia. De la serata dansanta
nu vorbise
| mai mult de doua ori cu Lucretia Dragu. De cnd putea
strnge n brate pe
Rozica, nu mai zicea ca are nevoie de iubiri vaporoase.
Oachesa cu ochii
verzi, cum o preamarise el odinioara n poezie, nu-l mai
inspira ctusi de
putin. I se parea o mica ipocrita ncrezuta... De altfel nu mai
simtea nici o
trebuinta sa povesteasca nimanui cum a cucerit iubirea Rozei.
Pasiunea
merge mna n mna cu discretia...
Herdelea, ncurajat ca una din fete si-a gasit norocul urmnd
sfaturile lui ntelepte, se framnta sa asigure si viitorul
baiatului. Astfel nu scapa nici o Ocazie de a reaminti lui Titu ca
vremurile sunt grele, ca omul trebuie sa-si croiasca un drum n
viata, ca anii trec ca vntul si cel ce n-a muncit n-are la
batrnete, si n sfrsit c-ar fi bine sa se gndeasca si el la ziua
de mine. Titu
141
se nfuria ntelegnd, caci orice asigurare de viitor nsemna o
despartire de Rozica. Dar iarasi nu putea starui sa se
eternizeze n lenevie si deci raspundea
morocanos:
- Am zis eu ca nu vreau? Gasiti-mi o slujba, orice ar fi, si iata ca
ma duc! Daca nu sunteti n stare sa ntelegeti talentul meu, am
sa ma fac chiar si maturator de strada, ca sa va scapati de
mine si sa nu-mi mai bateti capul ca
sunt trntor si nimic mai mult!
Supararea lui i mhnea pe toti din casa. Fetele sareau si-i luau
apararea. Dascalita, nduiosata, facea semne indignate lui
Herdelea sa-l lase n pace, pe cnd nvatatorul, ncurcat, se
scarpina n ceafa si, vrnd s-o dreaga, l jignea mai rau. >
Vizitele prea dese la d-na Lang ncepura cu vremea sa bata la
ochii ovreimii din Jidovita. Fetele Lahamului Cahan, batrne si
nacrite, neavnd alta treaba si fiind vecine cu Lang, se
apucara sa pndeasca de cte ori vine Titu, sa se uite la ceas
cnd intra si cnd iese. Si, deoarece Roza facea pe mndra
fata de ele si le privea de sus, raspndira vorba ca ntre
unguroaica lui Lang si feciorul dascalului din Pripas nu poate fi
lucru curat. De atunci ncolo ochii care urmareau pasii lui Titu
se nmultira, iar stirea ca Rozica pune coarne lui Lang se
ntinse, trecu si n Armadia strnind senzatie printre nvatatorii
de acolo, si n sfrsit ajunse la urechile lui Herdelea. Batrnul
nu era mpotriva unor astfel de pierderi de vreme, dar punnd
n legatura nervozitatea si nepasarile lui Titu cu zvonul acesta,
se temu sa nu izbucneasca cumva vreun scandal care sa
pericliteze viitorul baiatului si se puse de acuma cu tot
dinadinsul sa-i gaseasca mai curnd baremi un loc de subnotar
undeva, ca sa-l ndeparteze din bratele iubirii primejdioase. Mai
ales ca, aproape n acelasi timp, dar pe alte cai vestea sosi si
la cunostinta fetelor si a d-nei Herdelea care nu stia cum sa
blesteme mai drz pe ticaloasa ce nu se sfieste
a-si pune mintea cu un copil...
Astfel toata familia se bucura cnd nvatatorul, ntr-o seara,
vesti ca a ntlnit n Armadia pe notarul din Gargalau care
tocmai are mare nevoie de un ajutor priceput si ar primi cu
placere pe Titu, platindu-i o leafa foarte
buna. Titu ngalbeni.
- Gargalau? zise dnsul cu glas stins, masurnd n gnd
departarea dintre
Jidovita si locul surghiunului.
- Gargalau... Nu e departe - raspunse batrnul parca i-ar fi
ghicit rostul ntrebarii. Al saptelea sat de la Armadia... Notarul
e un om de isprava. Aveti sa va ntelegeti ca fratii. Si pe urma
acolo poti strnge si bani, caci nu vei avea nici o cheltuiala,
nct sa poti pleca mai trziu unde te ndeamna inima... Nu-i
vorba sa te mpotmolesti n Gargalau. E ceva provizoriu...
142
Herdelea vorbea att de blnd ca Titu nu gasi putinta sa se
supere. Dar, fiindca voia sa se sfatuiasca mai nti cu Rozica,
raspunse n doi peri:
- Bine, bine... Acum sa ma mai gndesc si eu putin, o zi doua...
Ca doar nu arde...
Roza Lang, simtind ca lumea forfoteste, l povatui sa se duca,
dar l puse sa jure ca nu o va nsela si ca va veni ct mai des
posibil. n schimb i fagadui si ea ca va merge sa-l vaza, fiindca
de acum nu mai poate trai fara iubirea lui, desi trebuie sa fie
cu ochii n patru caci o lume ntreaga umbla sa-i sfsie inima...
In joia cnd Herdelea vazu iar n Armadia pe Friedman si-l
ncunostiinta ca saptamna viitoare Titu va pleca la post, pe la
amiazi se ntlni, prin fata liceului, nas n nas cu judecatorul
care tocmai iesea de la slujba. nvatatorul saluta respectos, dar
baga de seama ca ungurul ncrunta din sprncene fara macar
sa miste din cap. Dupa ce se departa ctiva pasi, judecatorul l
striga napoi si-l ntreba brusc, privindu-l aspru si cercetator:
- Asculta, domnule Herdelea, d-ta ai facut unui taran din Pripas
o plngere la minister mpotriva mea?
nvatatorul sovai o clipa si pe urma raspunse blbind cu limba
de plumb, abia gasind cuvintele unguresti n minte:
- Eu? Oo, cum va nchipuiti una ca asta? Eu care... respectul
legilor...
- Foarte bine - mormai judecatorul ntorcndu-i spatele cu
dispret, ntlnirea aceasta i nfipse un cui n inima. Va sa zica
ungurul banuieste,
poate chiar stie sigur ca el e autorul reclamatiei?... Pna acasa
ntoarse si suci toate urmarile posibile ale nenorocitei ntlniri.
Dar cum sa fi aflat ungurul? Sau poate chiar el nsusi o fi
scapat undeva vre-o vorba tradatoare? Cu neputinta n-ar fi,
caci ntre prieteni cam are si el obiceiul sa spuie vrute si
nevrute. Apoi fusese destul de nerod sa se ncreada ca l-a
pocnit att de urt nct parca-l si vedea destituit, de nu si
ntemnitat... Daca nsa se dovedeste acum aevea ca el a facut
jalba, atunci ungurul e n stare sa-si mplineasca amenintarea.
Vorbele de deunazi ale copistului i rasunau n urechi iarasi,
parca mai nfricosatoare...
Acasa sosise scrisoarea lui Pintea care hotara cununia pentru
Dumineca Tomii. Se sili sa se bucure, ca si ceilalti, dar inima i
ramase mohorta. Gasi un pretext si se repezi pna peste
drum, la Glanetasu, sa reaminteasca lui Ion ca, daca ar sufla
vreun cuvnt, ar fi foarte rau pentru amndoi. Flacaul i se paru
cam nepasator, desi jura iarasi ca mai bine sa-l taie dect sa
vnza tocmai pe domnul nvatator care i-a facut numai bine.
Juramintele lui totusi nu-l linistira. Din toata purtarea lui Ion
parca citea mai lamurit primejdia.
143
Sufletul i se umplu de o ngrijorare dureroasa. Familiei nsa nu
se ndura sa marturiseasca nimic. De ce sa le turbure bucuria?
La urma urmelor poate frica l face sa exagereze, poate si
constiinta vinovatiei si bate joc de dnsul... Un strop de
nadejde i picura n inima si porni o lupta vajnica cu presimtirile
rele...
Vasile Baciu se zvrcoli toata noaptea ca pe jaratec. Baba
Firoana parca-i urnise n creieri toate gndurile care acuma nu-
si mai regaseau locurile. Stinsese lampa brusc ca si cnd i-ar fi
fost rusine de lumina. Prin ntunerec putea geme mai slobod.
Patul i se parea de fier orict ndrepta paiele sub cearceaf ca
un bolnav ostenit de zacere. Dupa cuptor, Ana, cu respiratia
supta, si ascutea auzul, ntocmai ca n noaptea cnd se
frnsese ntia oara n bratele lui Ion, pndind nesomnul tatalui
ei si asteptnd, la fiece miscare, s-o nhate de picioare, s-o
traga jos din culcus si s-o zdrobeasca...
Spre ziua, fata atipi putin. Cnd se trezi, speriata, n casa
patrunsesera zorile albe de iarna si batrnul nu se mai vedea.
n sufletul ei groaza se masura cu parerea de rau. Baremi de-ar
fi batut-o, ar fi scapat de adastarea aceasta mai chinuitoare ca
orice durere. Lacramile si vaetele i-ar fi usurat suferinta
trupeasca, n vreme ce astfel o piatra de moara i turteste
ncetul cu ncetul inima, vrnd sa-i stoarca un raspuns la
ntrebarea: ce vrea sa faca tata? Ea de mult si nchipuia ca
batrnul stie cu cine a pacatuit si se minuna mereu ca tace.
Uneori se gndea ca nadins asteapta pna se va rentoarce
Ion de la munte. Dar acum flacaul era iar acasa si Vasile Baciu
se natngea n
tacere...
Doua zile spalase si fiersese n tinda rufele murdare; azi avea
de gnd sa le lae si sa le limpezeasca n Grla Popii ce curge n
dosul casei, la capatul gradinii. Se ncalta cu opincile, si
sufleca poalele si zadiile, si porni cu toporul subtioara, sa
sparga ghiata si sa-si potriveasca locul. n gradina zapada
rdea, alba si sticlitoare, ca obrazul unei fecioare neprihanite.
Anei parca-i era mila s-o calce cu opincile-i greoaie si sa strice
pojghita de fulgi proaspeti care suspinau dureros sub pasii ei.
Din cteva lovituri de topor desfunda o gaura rotunda n ghiata
groasa de-o palma si captusita cu omat. Apa zbucni afara n
bolbociri furioase, ca si cnd s-ar fi caznit sa se smulga de sub
apasarea nvelitoarei de ghiata, nmuind si mnjind fara
crutare zapada de prin prejur... Apoi fata se duse si reveni,
subtioara cu un cos de rufe ude de lesie,
144
peste rufe cu scaunul de laut si maiul, iar ntr-o mna aducnd
o oala cu apa fierbinte n care sa-si dezmorteasca degetele
cnd o va fi razbit frigul...
si mpartise lucrurile asa nct sa se poata ntoarce de mai
multe ori n casa cu bucatile laute si limpezite, sa vaza daca a
venit batrnul. Batea zdravan cu maiul rufa asezata pe scaunul
lung si cu picioare scurte, ca sa iasa mai nti lesia, apoi o
dadea n grla, o batea iar si iar o dadea prin apa, pna ce
ramnea ca zapada de curata; pe urma o storcea bine, o
scutura si o punea la o parte... Gerul i drdia carnea si
oasele, oboseala o istovea din ce n ce. Nu simtea nsa nimic.
Apa fierbinte se raci n oala, uitata. n schimb capul i duduia
de aceeasi ntrebare aprinsa: Ce va face? Si cu ct se ntetea,
cu att lua parca mai multe ntelesuri: ce va face tatal ei, ca va
face Ion, ce va face lumea...
I se statorise n creieri siguranta ca Baciu s-a dus la Ion... Si
acuma ghicea mereu, ba ca va fi bine, ba ca va fi rau... n
rastimpuri totusi, fara sa-si dea seama, se oprea din lucru,
trudita de povara ce-o purta sub inima. Deseori privirea i se
scalda pierduta n apa care se zbatea la picioarele ei, cnd
ispititoare ca niste soapte de dragoste, cnd amenintatoare ca
un dusman nsetat de razbunare. Dar gndurile de moarte nu
se mai puteau apropia de sufletul ei. Ba, aducndu-si aminte
cum era ct pe-aci sa-si faca seama asta-vara, umblnd pe
lnga Somes, se mira ce nesocotita a fost si repede se ndrepta
din sale, respira adnc si-si mngia burta rotunda, n nestire,
cu minile crapate si rosite de nghet...
Vasile Baciu plecase n faptul zilei, brusc, dupa o noapte
ntreaga chinuita de sovairi si chibzuiri. Mintea lui, neobisnuita
cu framntarea gndurilor, clocotise nencetat ca o oala plina
si descoperita, uitata pe un jaratec mare. O rusine ametitoare i
strngea inima, nu pentru ca fata a ramas nsarcinata, ci
pentru ca George nu vine s-o ia, daca a pngarit-o. Rusinea l
nfuria nsa cnd si zicea ca, deoarece flacaul nu se grabeste
sa fie om de treaba, va trebui sa se duca dnsul sa se
nteleaga cu Toma, sa nu se ntmple sa nasca Ana si pe urma
sa nghita toti rusinea cu pumnii. Dar adica de ce n-ar veni
George, precum se cuvine? Bine, poate ca nu se nvoieste cu
zgrcitul de tata-sau n privinta zestrei... Dar de ce nu trece
macar sa-i spuie lui ca uite asa si asa, ca doar nu e peste noua
mari si tari? Ori poate n-o fi dnsul tatal copilului? Gndul
acesta, ce se mbrncea uneori n mintea lui, i zdruncina tot
sufletul. Atunci se zvrcolea n pat, sufla ca un balaur, njura
printre dinti si era gata-gata sa apuce de gt pe Ana si s-o
strnga pna i va stoarce ei dezmintirea. Se potolea nsa
alungndu-si din cap asemenea nchipuire si zicndu-si convins
ca George trebuie sa-si faca datoria. Si, spre a se convinge
deplin, ncerca sa-si reaminteasca amanunte din purtarea
flacaului, de pe
145
vremea cnd venea seara si stateau de poveste mpreuna,
cnd el i fagaduia negresit pe Ana si-i zicea mai ginere; mai
ales se caznea sa retraiasca noaptea aceea cnd, desi dobort
de rachiu, parca a auzit gemetele fetei amestecate cu o
foraiala aspra si nfundata, caci atunci trebuie sa se fi
ntmplat pozna... Se nsela singur silindu-si n urechi
nchipuirea unor soapte groase care n-ar putea fi dect ale lui
George si care-i nlesneau sarcina si-i mulcomeau zvcnirile
inimii.
n toata framntarea lui nu era nici o ura mpotriva Anei. Nici
nu se gndea macar s-o ia n seama serios. O stia supusa si n-o
nvinuia. i era necaz doar c-a fost att de proasta de s-a dat lui
George nainte de-a o fi cerut. Era nsa sigur ca a facut-o n
credinta de-a asculta porunca lui, care mereu i-a batut capul cu
feciorul Tomii. Cum sa-i gaseasca vreo vina, cnd ea habar n-
are ce-i lumea, cnd ar fi fost n stare sa se marite cu Ion-a-
Glanetasului, daca nu i-ar fi taiat-o dnsul?
n sfrsit, fiindca trebuia sa hotarasca ceva, si zise ca dis-de-
dimineata se va abate pe la Toma sa zvrle o vorba n treacat,
asa ca din ntmplare, sa stiriceasca gndurile lui si pe-ale
flacaului...
Cum se lumina de ziua, porni spre Toma ca sa-l nimereasca
negresit acasa. Iesind pe poarta se gndi ca trebuie sa lase la o
parte orice sfiala si sa mearga de-a dreptul, sa-l ntrebe n ce
ape se scalda... Dupa ce coti nsa pe Ulita din dos si ncepu sa
se apropie de casa lui Toma, hotarrea i scazu pas cu pas, iar
locul i-l lua rusinea umflata de mndrie.
- Eu sa-l rog pe Toma sa-mi ia fata? Dar mai bine sa-mi smulg
limba! murmura zarind casa de piatra naltndu-se peste
coperisele celor dimprejur. Ca doar nici eu nu-s fleandura, c-am
fost si primar n sat si, slava Domnului, am ce baga-n gura...
Trecu pe dinaintea casei fara sa ntoarca macar capul. Numai
cu coada ochiului se uita si vazu poarta mare, cu stlpi nfloriti,
acoperita cu cotetul de porumbei, apoi cosarul semet ca o casa
de om bogat, plin ochi cu papusoi, apoi n ograda o ntreaga
cireada de vite dintre care unele lingeau la un bulgare zdravan
de sare, iar altele rumegau alene suflnd fuioare albe de aburi
pe nas, apoi nsasi casa cu coperis de tigla, cu ferestre
domnesti mpodobite cu chenare late vinete nchise, cu falnice
cununi de porumb atrnate de capriori deasupra prispei, cu
usa tinzii deschisa unde, pe vatra, ardea o flacaraie uriasa n
jurul careia se misca o femeie si un barbat, care parca era
George, apoi gradina ct o livada, cu pomi multi, cu stoguri de
fn si de paie, cu o claie de lemne taiate...
- Oameni cu stare, ce mai calea-valea - si zise Vasile Baciu ca
si cnd acuma si-ar fi dat deabia seama ct de bogat trebuie
sa fie Toma.
146
si aduse aminte de niste locuri ale lui, semanate cu gru de
toamna, aproape de drumul spre padure, despre care auzise ca
i le-ar fi stricat saniile ce se duceau dupa lemne. Demult se tot
gatea sa mearga sa vaza ce-i cu ele. si iuti pasii. Curnd iesi
din sat, uitnd ca pornise la Toma, cuprins numai de gndurile
mosiei sale. si afla pamnturile neatinse, asternute cu o pnza
groasa de zapada... Fiindca tot a venit pna aici si padurea era
aproape, se duse sa dea o raita, chibzuind c-ar fi bine sa-si mai
care cteva sahii de lemne pna ce nu ncepe omatul sa se
topeasca, cel putin sa nu mai aiba grija asta pna-n iarna
viitoare. nvrtindu-se prin padure si ochindu-si copacii de
taiat, i veni n minte claia de lemne din gradina lui Toma si
apoi hotarrea cu care plecase dnsul de-acasa. Atunci se
nfurie ca s-a lasat nfricosat si se ntoarse grabit spre sat.
- Adica mie sa-mi fie rusine ca n-au ei obraz? mormai el din ce
n ce mai suparat. Apoi, daca-i asa, stai ca ntorc eu cojocul...
George adapa vitele. Cumpana fntnei scrtia ascutit n
vreme ce galeata plina se nalta greoi."
Vasile Baciu intra n ograda trntind portita si, apropiindu-se de
flacau, zise cu glas rastit:
- Bine, mai George, apoi asa te porti tu cu mine? Apoi de-aceea
te-am ogoit eu ca ochii din cap si te-am mbratisat si te-am
cinstit, ca sa ma faci de rusinea lumii si pe urma sa-ntorci
spatele?
George, foarte linistit, ridica galeata si o rasturna peste ghiata
de cteva degete ce se prinsese n jghiabul de lnga fntna.
Apa se rostogoli navalnic, mproscnd boturile care sorbeau
cumpatat si speriindu-le asa nct toate se naltara o clipa ca la
comanda.
- Cum ai zis, bade Vasile? facu flacaul, ntorcnd numai capul si
tinnd cu amndoua minile galeata goala.
Nepasarea si raceala lui George l scoasera din ttni. Strivi o
sudalma ntre dinti si apoi urma, tot dojenitor, dar cautnd sa
se stapneasca:
- Apoi vad ca nu esti om de treaba, mai baiete, auzi tu?
- Apoi de ce? zise George mereu nemiscat.
- Apoi pentru ca nu esti de treaba, auzi? Te-ai legat de fata
mea, ai lasat-o cu pntecele la gura si amu te faci ca nici n-o
cunosti... Asa ti-i tie omenia, ai?
-Eu?
- Vezi-bine ca tu!
Flacaul dadu drumul galetii, si sterse minile pe cioareci si
veni lnga Vasile, pasind foarte greoi si avnd pe fata un
zmbet compatimitor care-ti
147
pleznea obrajii. Se uita drept n ochii lui Baciu si vorbi
cumpatat, ca si cnd ar vrea sa risipeasca din mintea lui orice
ndoiala:
- Apoi sa stii ca gresesti, bade Vasile, ca eu nu-s de vina! Nu,
nu, crede-ma! Eu pot sa pun mna pe cruce ca nici nu m-am
atins de ea... Mie mi-a fost tare draga Anuta si am venit pe la
d-voastra si m-am silit n fel si chip sa facem cum e mai bine.
Apoi daca s-a ntmplat altfel, nu-i vina mea, bade Vasile. Ca
eu m-am dat la o parte cnd am vazut cum a iesit altul
noaptea din casa si nca am si auzit ce-am auzit...
Vasile Baciu pricepu ndata si simti ca si cnd l-ar fi traznit cu o
maciuca n crestetul capului. Ochii i se rosira si ograda ncepu
sa se clatine mereu mai tare, apoi sa se nvrteasca parca s-ar
fi zdruncinat pamntul. Mai asculta multa vreme jalania
flacaului, imputarile lui, mngierile lui, dar nu le mai
ntelegea. Vazu ca prin vis cum vine spre dnsii mama lui
George, o batrna cu ochi veseli si cu glas plngator, care
vorbi mult, si frnse minile, se nchina, se uita spre cer... In
creierii lui nsa nu mai patrundea nimic. Acolo se zavorse
singur gndul ca George nu-i vinovat si acuma se zvrcolea ca
o fiara prinsa n capcana.
Se ntoarse acasa, fara sa stie cum, naucit, balabanindu-se pe
picioare mai rau dect dac-ar fi baut trei zile si trei nopti.
Drumul i se paru nesfrsit. Deabia astepta sa soseasca, sa se
izbeasca cu capul de toti peretii, cel putin astfel sa-si
astmpere chinul ce-l rodea nencetat.
Cnd deschise poarta, vazu pe Ana care venea de la grla cu
cosul ncarcat de rufe limpezite. Cum o zari, Vasile simti o
tresarire apriga. Intr-o clipa mintea i se lumina iar si n
gndurile lui rasari Ion al Glanetasului, cu
0 nfatisare dispretuitoare si triumfatoare, aratnd cu mna
pntecele Anei. Apoi, repede, fata disparu, ramnnd n ochii
lui numai burta ei ncinsa cu betele tricolore peste zadiile
sumese, o burta uriasa, vinovata, urta, attatoare, n care
rusinea se lafaia sfidatoare si trufasa...
Cnd daduse cu ochii de tatal sau, Ana se oprise ncremenita
de privirea lui rece, staruitoare si salbateca ce-i strabatea n
inima ca un pumnal. Groaza
1 se trezi n suflet att de sfsietoare ca ncepu sa tipe
disperata, cu un glas foarte subtire:
- Nu ma omor, tatuca, nu ma omor, nu ma omor!
Cosul i cazu din brate, rufele albe se mprastiara prin zapada,
iar minile ei moarte se ncrucisara, ca o aparare, pe
pntecele-i rotund, n vreme ce tipatul ei se repeta tot mai
jalnic, mai slab si mai ragusit...
ntocmai ca fiara care, cu privirea stapnitoare si-a ametit
prada, dar totusi, spre a-si spori placerea sngeroasa, mai
asteapta un rastimp nainte de-a o zdrobi, - tot astfel si Vasile
Baciu statu pe loc sorbind cu ochii
148
deznadejdea Anei si ascultndu-i strigatele ngrozite care l
ntartau ca niste ndemnuri vrajmase... In sfrsit, cu pasi grei
si rari, se apropie de ea, si nfipse mna n parul ei si, cu o
zmucire setoasa, o trnti jos. Apoi porni sa-i care pumni n cap,
n coaste, n burta, cu o iuteala fulgeratoare, gfind si
mugind:
- RapanduloL. Rapandulo!... Amu te omor!... NerusinatoL.
Feciorul Glanetasului ti trebuia?... Na, rapandulo!...
Tipetele Anei se ntetira iar, mai dureroase si mai
deznadajduite:
- Iarta-ma tata!... Nu ma omor, tata!...
Vaietele ei, cu ct mai sfsietoare, cu att pe Baciu l ntartau
mai tare si-l faceau sa racneasca mai avan, parca astfel ar fi
vrut sa-i nabuse glasul. Deoarece nsa strigatele fetei nu
slabeau, ci se ngrosau ca si cnd ar izvor acum din pntece,
ochii lui umflati de mnie zarira din nou burta batjocoritoare si
ndata ncepu sa o loveasca cu piciorul, icnind mai multumit,
parca prin fiecare izbitura si-ar racori sufletul. Minile Anei,
ncrucisate, se sileau instinctiv sa prinda loviturile crncene
care-i amenintau rodul pacatului. Si cizmele grele cadeau
mereu, sfarmndu-i carnea zdrelita de ger, zdrobindu-i
oasele.
Ca niste pasari speriate alergau tipetele fetei, se risipeau
chematoare prin sat, se rasfrngeau peste dealurile zgribulise
de frig... Baciu o lovea mereu, parca tot mai nesaturat. Apoi, ca
sa-i nabuse vaietele, o trnti cu capul n zapada care se rosi
curnd de sngele ce-o podidi pe gura si pe nas, pe cnd
pieptul ei tot mai horcaia de gemete neputincioase...
Racnetele si strigatele din ograda lui Vasile Baciu sculara
repede n picioare tot satul. Femeile de prin vecini sosira ntr-
un suflet, dar se oprira spaimntate la poarta si numai de-
acolo ndraznira sa-l roage:
- Las-o, bade Vasile, c-ai omort-o... TulaiL. Uite-o ca nu mai
sufla!... Vai de mine si de mine c-a ucis-o!... Sariti, oameni
buni, c-o omoara! Tulai!
Drept cel dinti barbat sosi Avrum care, cu curajul dobndit din
numeroasele batalii ce s-au desfasurat n crciuma lui, intra
ndata n ograda si se repezi la Vasile:
- Destul, omule!... N-auzi?... Ho, ho! Destul!
Baciu nsa nu mai auzea nimic, iar cnd Avrum i se agata de
bratul cu care lovea, l scutura ca o pana, izbind mai ndrjit pe
fata ce acuma zacea nemiscata, cu fata la pamnt, cu minile
mereu mpreunate pe pntece, gemnd foarte rar si prelung.
Femei si copii, care au vazut sau auzit macar ceva, raspndeau
n sat vestea, cu ochii mari de spaima:
- Vasile Baciu bate de-un ceas pe Ana si cica vrea s-o
omoare!...
149
Ctiva barbati de prin apropiere, ndemnati de nevestele lor,
venira si ncercara sa-l ostoiasca, fara nsa a se repezi ca
Avrum, fiindca omul, ori ce ar face n ocolul lui, e stapn si
strainul n-are ce sa se amestece. Vasile Baciu, plictisit de
multimea de gura-casca si spre a scapa de chihaielile din ce n
ce mai staruitoare, tr fata n casa, aproape lesinata, ncuie
usa si urma bataia mai cu sete. Strigatele ei se auzira iarasi,
dar mai nabusite:
- Nu ma omor!... Iarta-ma!... Tatuca!...
Prin ograda si n ulita lumea adunata si facea cruce, clatina din
cap, pe cnd o baba si frngea minile spunnd tuturor:
- A nebunit Vasile, oameni buni, si n-are s-o lase pna n-o
omoara!... Florica, fata vadanei lui Maxim Oprea, care se
nemerise a fi cea dinti
cnd a nceput bataia, vaznd acuma ca nimeni nu e n stare
sa scape pe Ana din ghiarele tatalui sau, dadu fuga pna la
domnul nvatator si-l ruga sa vie degraba sa potoleasca dnsul
pe Vasile Baciu, ca de ceilalti oameni nu mai vrea sa asculte,
atta-i de pagn. Herdelea sari ndata, si puse palaria si alerga
la fata locului, ncredintat ca, orict ar fi de nebun Baciu, tot
trebuie sa se rusineze si sa nceteze cnd i va porunci dnsul.
Fata nsa trebui sa ramna sa povesteasca din fir n par ce si
cum s-a ntmplat. Domnisoarele si doamna Herdelea se
crucira de salbaticia betivanului de Vasile si-l blestemara si-l
ocarra cum se cuvine. Apoi Ghighi iesi n cerdac, urmata
curnd de Laura si de dascalita, sa auza tipetele Anei.
Degeaba, caci de-aici nu se putea auzi nimic. Pe ulita nsa era
mai multa miscare. Oamenii se strngeau plcuri-plcuri si
vorbeau aratnd des nspre locul poznei, mirati sau ngrijorati...
La Glanetasu n ograda, Ion, cu capul gol, statea ca un par, cu
urechile ciulite spre sat, cu fata-i osoasa aprinsa de o
multumire stranie; Zenobia, n poarta, cauta parca pe cineva
sa schimbe o vorba si sa afle
amanunte.
- Ai auzit, Ioane, ce-a facut Vasile Baciu? striga Ghighi din
cerdac, cu
glasul tremurat de mila.
- Auzit, vezi-bine - raspunse flacaul, strngnd nepasator din
umeri.
- ngrozitor! murmura Laura nfiorata.
- Lasa ca bine-i face! Lasa s-o bata zdravan, ca i se cade!
adaoga Ion cu un rnjet rautacios care nnegri toata fata.
- Nu ti-e rusine obrazului sa vorbesti asa, afurisitule si
spnzuratule! izbucni doamna Herdelea revoltata. Voi
nenorociti fetele si le faceti de rs si pe urma va mai si bateti
joc de suferintele lor... Ticalosule!... Derbedeule! ...
Ion strnse iar din umeri, n semn ca ocarile dascalitei i intra
pe o ureche si-i ies pe cealalta. Dar apoi auzi glasul
nvatatorului, care se ntorcea acasa vorbind tare cu Macedon
Cercetasu, si intra repede n tinda.
150
- Da ce-i, domnule nvatator, ce minune s-a ntmplat? ntreba
Zenobia nemaiputndu-si stapni curiozitatea.
- fntreaba-ti mai bine odrasla, ca el stie mai multe ca toti! zise
Herdelea suparat. Pna am ajuns eu, se ispravise bataia -
povesti dnsul familiei nerabdatoare, urcnd n pridvor. A lasat-
o mai mult moarta dect vie, biata fata. Am vazut-o. Ti se
strnge inima. E plina de snge si zdrobita ca o gramada de
carne. Vai de sufletul ei, nenorocita!... Acum Vasile s-a mai
astmparat. L-am dojenit, dar n zadar. Zice ca Ana e grea n
vreo cinci luni cu Ion al Glanetasului si ca de-aceea a batut-o...
A doua zi Vasile Baciu se aseza de dimineata n crciuma si
bau pna trziu dupa prnz, singur, ncruntat, tacut, izbind
doar n rastimpuri cu pumnul n masa att de strasnic ca
Avrum tresarea dupa tejghea si repede se uita daca n-a spart
cumva vre-o sticla sau vre-un pahar. Pe urma plati cinstit pna
la un ban, trecu acasa si se napusti iar asupra Anei, plina de
vnatai, si o batu pna ce o scoasera vecinii din minile lui.
A treia zi nsa parca se mai potolise. Spre amiazi lua de mna
pe Ana si-i vorbi foarte linistit, dar cu aceeasi lucire rece si
ciudata n ochi, cu care o ngrozise alaltaieri:
- Aculta-ma, draga tatii, si ia seama bine ce-ti spun ca-s om
batrn si mncat de toate necazurile din lume. Odata nu m-ai
ascultat si tare rau ai patit... Acu ce sa mai faci? Ai gresit, vezi-
bine, ca cine nu greseste? Omu-i facut sa traiasca si sa
greseasca. Asa-i omul. Dar greseala ndreptare asteapta,
altminteri ne-ar mnca toti cinii... Acu m-am gndit si eu, si
m-am razgndit, ca-s mai hrsit cu viata... Cu pntecele la
gura vezi tu bine ca nimeni n lume n-are sa te ia...
Vasile Baciu se opri, scrsni din dinti. Dar nu ngadui sa-l
cutropeasca mnia, ci, nghitindu-si scuipatul, ntinse gtul si
urma mai rar, ndulcindu-si iar graiul:
- Tu ai gresit, draga tatii, tu singura trebuie sa-si ndrepti
greseala... Asa!... Ori poate nu zic bine?... Ba zic, zic... Ei, s-
apoi am socotit ca sa te duci tu la Glanetasu tau, ca tu ti l-ai
ales, daca nu m-ai ascultat, si sa te ntelegi cu feciorul... C-asa
se cade, fata tatii... Asa! Sa va nvoiti cum o fi mai bine, ca eu
n-am ce sa ma amestec... Asa, draga tatii...
151
- Apoi sa ma duc, tatuca - blbi Ana cu glas plns, cu ochii
ncremeniti de spaima. <
- Apoi sa te duci, draga tatii - zise Baciu mohorndu-se iar.
Si Ana porni ndata spre Glanetasu, cu sufletul greu, cu trupul
zdrobit. Mintea-i era stoarsa ca un burete uscat. Nici o nadejde,
dar nici nencredere. Mergea cum o purtau pasii, ca un cine
izgonit. i iutea mersul groaza privirii ciudate a batrnului n
care flfia parca moartea ei...
Se pomeni n casa Glanetasului, fara sa-si dea seama daca a
ntlnit pe cineva n cale, daca afara e vreme buna ori e vreme
rea. Si n casa vazu pe Ion stnd la masa, cu un briceag n
mna si crestnd o ceapa mare, rosie, iar pe masa vazu o
pine de malai abia nceputa, o bucata zdravana de slanina
groasa si niste sare pisata ntr-un nod de pnzatura. La vatra
clipocea Glanetasu, cu luleaua atrnata n coltul gurii, cu
minile n poala, iar Zenobia strngea jaratec sub o cratita cu
trei picioare.
Fata se aseza nepoftita pe lavita, caci genunchii i tremurau ca
piftia, si ramase cu ochii umezi atintiti asupra lui Ion care,
linistit, ca si cnd nici n-ar fi zarit-o, taia cu briceagul cte o
muscatura de slanina, o potrivea pe o felie teapana de malai, o
vra n gura, tavalea prin sare ceapa crestata si apoi mbuca
dintr-nsa cu multa pofta. Ana tacea fara sa stie ce asteapta si
se minuna de nepasarea lui nenteleasa, atunci cnd n sufletul
ei clocotesc durerile numai si numai pentru ca l-a iubit pe el
mai adnc dect orice pe lume.
n casa se asternu o tacere framntata doar de molfaitul
flacaului care, n urechile Anei, rasuna batjocoritor. Apoi
deodata glasul Zenobiei, ascutit si mirat, parca o trezi dintr-o
aiurare:
- Ai mai venit si pe la noi, Anuto?
Ana nu stia ce sa raspunda si totusi si auzi ndata vocea ei
nsasi, plnsa si fricoasa:
- Am venit, lele Zenobie... am venit pentru Ionica...
Iar se nteleni tacerea n odaie. Pe urma Ion scrsni dintii,
muscnd zdravan din ceapa. Fata ridica speriata ochii spre el,
pe cnd falcile lui rontaiau rar si pielea i se ntindea si se
ncretea pe obraji.
Trecura astfel cteva clipe lungi. Flacaul se rosi nghitind n
plin, apoi zise ncet, fara sa se ntoarca la ea:
- Da ce-i porunca, Ano? Ce vrei cu mine?
- M-a trimis tata pentru...
152
Dar nu putu ispravi. Raceala ntrebarii i curma repede glasul.
Ochii i se umplura de lacrami, se plecara si se oprira pe
pntecele umflat care, de sughiturile plnsului stapnit, se
zvrcolea ca o imputare. Ion se uita la dnsa si-i cntari burta
cu o privire triumfatoare.
- Apoi daca te-a trimis pe tine, rau te-a trimis - zise el, avnd
un surs de mndrie pe buze si stergndu-si briceagul pe
cioareci cu mare bagare de seama. Asa, Anuto! Asa sa-i spui!
Ca eu cu tine n-am ce sa ma sfatuiesc, dar cu dumnealui om
vorbi si ne-om chibzui, de s-o putea, ca doar oameni suntem...
Dar fara tocmeala cum sa ne nvoim? Cine dracu a mai vazut
nvoiala fara tocmeala? Ca nici noi nu suntem cini, nu, nu...
Sa-i spui negresit lui badea Vasile c-asa ti-am spus, ca sa stie...
Ana ar fi vrut sa mai vorbeasca, sa plnga, sa-l roage, sa-i cada
n genunchi si totusi se pomeni curnd n ulita, mergnd spre
casa, obosita, suflnd greu. Parca nici n-ar fi auzit ce i-a spus
Ion si nici povetele Zenobiei, care se silise s-o nvete cum sa ia
cu binisorul pe tatal sau ca sa-l dea pe brazda cea dreapta, si
nici tiu se gndea ce are sa pateasca acasa sau macar ce
raspuns aduce. Simtea nsa o caldura mai vie n pntece si din
cnd n cnd cte-o usoara zvcnire ce-i umplea inima de o
bucurie mare si o facea sa uite toate suferintele.
Deabia n fata tatalui ei si ntlnind ochii lui mici, cu sclipiri
galbui, cu albul brazdat de cteva vinisoare rosii aprinse, cu
privirea patrunzatoare si stranie, o cuprinse iarasi spaima si
bolborosi uluita vorbe fara sir. Vasile Baciu nu ntelese nimic,
dar simti tot si se napusti asupra ei racnind:
- Uite hotul si tlharul!... Adica vrea sa-l rog eu, sa ma milogesc
eu!... O calca n picioare si o umplu de snge, urlnd si
jurndu-se ca mai bine
i pune capul pe taietor, mai bine sa-i arda casa si sa-l
trazneasca dect sa se duca dnsul la Glanetasu...
De-aici ncolo nu trecea zi sa n-o bata pna ostenea. Vecinii se
obisnuira si cu racnetele lui si cu gemetele ei, nct nici nu mai
sareau sa o scape, mai ales ca Baciu acuma o snopea n casa,
cu usa zavorta, sa nu-l mai poata opri nimeni. Fata se jigari ca
o scoaba de attea batai, nct deabia se mai tinea pe picioare.
Numai burta i crestea zi cu zi, bombndu-se nencetat, parca
n ciuda lui Vasile.
Tocmai peste vreo trei saptamni Vasile Baciu se nemeri sa se
ntlneasca fata-n fata cu Ion, pe ulita, aproape de casa
preotului. Amndoi avura o tresarire. Flacaul totusi vru sa
treaca nainte, fara sa se opreasca.
. 153
- Cum, Ioane, treci asa parca nici nu m-ai cunoaste? i zise
Vasile Baciu, neputndu-se stapni, cu un rnjet acru. N-ai tu,
baiete, nici un pic de rusine?
- Da de ce sa am? se opri Ion rece si sfidator.
- Apoi nu stii tu ca fata mea a ramas grea cu tine?
- Nu vreau sa stiu nimic!
- Nu vreai? -Nu!
- Bine, bine - scrsni Vasile - numai sa nu-ti para rau, mai
Ioane!
- Da de ce sa-mi para mie rau? facu flacaul mai ndraznet. Mai
bine ia seama sa nu-ti para rau d-tale!
- Adica nu vrei s-o iei? Ai?
- Nu vreau, bade Vasile! Cnd am vrut eu, n-ai vrut d-ta... Acu
nu mai vreau eu, uite-asa! sfrsi Ion, urmndu-si calea semet
si cu nasul n vnt.
Vasile Baciu murmura o sudalma cumplita, nclestndu-si
pumnii. Lumea ncepu iar sa se clatine n jurul lui, ntocmai ca
atunci n ograda lui Toma Bulbuc, cnd a simtit ntia oara ca i
se naruie sufletul. ntise pasii sa ajunga acasa mai repede, si
cum sosi, fara nici o vorba, se repezi la Ana, parca mai furios
ca totdeauna. Fata se prabusi sub ploaia de lovituri, tipnd
disperata:
- Tata, nu ma omor!... Nu ma omor!... Nu ma omor!

CAPITOLUL VI
NUNTA
154
Notarul din Gargalau, ovreiu ca mai toti notarii comunali din
Ardeal, primi pe Titu foarte calduros, deoarece auzise ca e poet
si nu voia sa se creaza ca el nu stie sa aprecieze poezia, mai cu
seama fiind dintre notarii cei de moda veche care nu prea stiau
multa carte. i potrivi o odaie de culcare la primarie, n
cabinetul unde se oficiau casatoriile civile, ca sa nu-l supere
nimeni si sa poata lucra n tihna, n afara de orele de biurou,
cnd i-ar veni inspiratia.
- Poetii au nevoie de singuratate si de iubire - i zise notarul
tragnd cu ochiul. Aici nsa va trebui sa te multumesti cu muze
mai rustice! Hehehe!...
Masa o lua mpreuna cu familia Friedman: notareasa, o ovreica
habotnica, grasa, vesnic murdara si cu obrajii ntesati de
pistrui, apoi o fetita de vreo cincisprezece ani, care se
ndragosti de Titu de la prima vedere, nadajduind ca-i va face
si ei poezii, si n sfrsit un baietan de vre-o douazeci de ani,
student n drept, care nvata acasa si numai la examene se
ducea la Cluj...
Totusi Titu se simtea rau aici si, n sinea lui, blestema clipa
cnd s-a nvoit sa plece de-acasa si sa se desparta de Roza.
Despartirea aceasta i ranise inima si-i zdrobise chiar dragostea
de viata. ncerca sa se mngie ca n fiecare Joi se va duce cu
Friedman n Armadia, iar de acolo, sub pretext ca
155
vrea sa-si vada parintii, se va repezi n Jidovita sa strnga n
brate pe d-na Lang. Dar o saptamna fara Roza i se parea o
vesnicie... Apoi mai ascundea n suflet si durerea ca nici n-a
putut macar sa-si ia ramas bun de la ea la plecare. Au fost
nevoiti sa se desparta ca doi straini, fara o sarutare fierbinte,
fara o lacrima alinatoare, caci Lang se nemerise de trndavise
toata vremea pe acasa, tocmai.n ziua aceea. Doar o strngere
de mna tremuratoare si o privire nmuiata n regrete a putut
aduce cu sine n satul strain care i se parea mai mohort ca o
temnita... Si vina tuturor suferintelor lui cadea numai n sarcina
notarului. Daca nu ar fi iesit dnsul n calea lui Herdelea, nici
Titu n-ar fi trebuit sa paraseasca pe Roza... De aceea tnarul
privea pe Friedman si toata familia lui ca pe niste dusmani de
moarte si-i ura ct se putea n mprejurarile n care se gasea.
De cnd ncepuse sa iubeasca pe Rozica, l apucase o dragoste
deosebita pentru toti ungurii si ovreii, fiindca ea era
unguroaica, maritata cu un ovrei. Dragostea se manifesta prin
placerea de a vorbi ungureste. Venind acuma ntr-un sat
unguresc, si nchipuise ca, auzind si vorbind numai ungureste,
va avea impresia ca e tot n apropierea Rozei si astfel si va
mai racori dorul. Si nadpjdea aceasta i se spulbera repede.
Taranii care aveau treburi pe la primarie vorbeau mai mult
romneste, nti pentru ca tuturor le era mai la ndemna si
apoi fiindca notarul nsusi nu cunostea limba statului dect
tocmai ct i cerea slujba, iar acasa sporovaia numai n
ovreieste sau romneste, caci notareasa, cu toate silintele, nu
fusese n stare sa nvete nici o boaba ungureste. Singur feciorul
notarului, studentul, se prefacea ca nu pricepe romneste;
deoarece nsa si dadea aere de gravitate savanta, lui Titu i
era scrba de el si-l ocolea.
Amart si mhnit, Titu totusi se puse serios la munca ce i-o
mpartea cu darnicie Friedman care, nefiind sigur cta vreme
va sta la dnsul poetul, cauta sa profite de harnicia lui spre a-si
face la zi lucrarile ramase si ngramadite de luni de zile. Pe Titu
l plictisea monotonia acelorasi formule si tipare, dar nu-l
mpiedeca de a munci cu rvna n asteptarea zilei de joi, cnd
va revedea pe Roza. Se simtea chiar mndru ca se jertfeste
scriind bilete de vite, liste de impozite si alte lucruri
prozaice, n loc sa pluteasca n sfere senine, sa faureasca
versuri naripate...
Joia sosi ntovarasita de o deceptie crncena. Notarul i spuse
cu parere de rau ca nu-l poate lua cu el n Armadia, ca trebuie
sa umble negresit prin comuna, sa zoreasca strngerea
birurilor si sa puna sechestre celor ramasi prea mult n urma,
deoarece perceptia l ameninta cu amenda daca nu va varsa n
trei zile macar sumele de pe semestrul trecut...
156
Parca nici o zi, n viata lui Titu, n-a fost mai posomorta ca Joia
aceasta. Fierbea, njura si-si blestema soarta vaznd cum
pleaca Friedman, pe cnd el trebuia sa stea pe loc. Era ct pe-
aci sa se bata cu baiatul notarului care veni sa-i tie de urt si
sa discute politica. Pe urma si zise ca Friedman nu putea sa-i
faca asemenea magarie dect ndemnat de Herdelea si ca sa-l
nstraineze de Roza. Spre a se razbuna nu iesi toata ziua din
cancelarie, arunca ntr-un colt registrele de sechestre si, n
schimb, compuse pentru Roza o scrisoare lunga, de nu se mai
ispravea, nflacarata de patima si udata de lacrami, pe care
voia sa i-o trimita cu un om tocmit nadins, chiar daca l-ar
costa leafa ntreaga pe o luna.
A doua zi, recitindu-si scrisoarea, i se paru cam umflata si o
rupse. Se mai potolise putin cu speranta Joiei viitoare. Cum a
rabdat o saptamna, va mai rabda cteva zile. Revederea va fi
cu att mai placuta... Notarul i povesti ca s-a ntlnit n
Armadia cu Herdelea si cu Ghighi, care i trimit multe sarutari,
si gasi ca a facut foarte bine crutnd pe oameni cu sechestrele,
deoarece perceptia i-a mai ngaduit o amnare cu birurile...
Joia urmatoare Titu pati la fel si totusi se mhni parca mai putin
ca ntia oara. ntre timp cunoscuse pe preotul calvin, om
marunt, slab si cu o mustata foarte carunta, si pe preoteasa,
grasa, voinica, nalta ca un jandarm, care erau certati si nici nu
vorbeau cu notarul. Cu acestia mpreuna Titu ocara n fiecare
seara pe Friedman si astfel se mai racorea si-si uita aleanul...
n cele din urma nsa trebui sa plece prin sat, cu strajile, dupa
biruri. Atunci de abia vazu dnsul mai bine comuna si oamenii.
Si vaznd, i se strngea inima de remuscari si imputari, si-si
zicea din ce n ce mai ntristat:
- Uite, ce orb am fost!... Unde mi-a fost sufletul pna acuma?
Gargalaul era un sat cam de vreo doua ori ct Pripasul, lipit de
tarmul stng al Somesului, pe un ses drept ca masa. n mijloc
se nalta trufasa, cu un cocos alb n vrful turnului, biserica
ungureasca noua, iar n apropiere scoala statului, cu coperisul
rosu de tigla, cu doua etaje, severa si poruncitoare ca o
stapna nemiloasa. Primprejur se nsirau numai case bune,
cele mai multe de piatra, cu ograzi largi, acareturi bogate, vite
frumoase. Pe la margini, ca niste cersetori flamnzi, se
razleteau bordeie murdare, umile, nvelite cu paie afumate, si
ntr-un colt, rusinoasa, se ascundea parca bisericuta
romneasca de lemn, darapanata, cu turnuletul tuguiat de
sindrila mucigaita...
Fiindca datoriile mai numeroase erau la marginasi, Titu,
povatuit de Friedman, si ncepuse activitatea printre
cocioabele pleostite, ntmpinat pretutindeni de dulai latosi
care-l latrau c-o nversunare att de dusmanoasa ca si cnd ar
fi mirosit ca vine cu gnduri rele. Umblnd din casa n casa si
rascolind mizeria pna n fund, se simti cuprins, ncetul cu
ncetul, de o
157
nedumerire mare si att de staruitoare ca-i zgudui toata firea,
mai ales amintindu-i ntr-una cladirile mndre din mijlocul
satului.
- Aici suntem noi, cei oropsiti si saraci, pe cnd dincolo ei se
lafaiesc n belsug - se gndi dnsul n sfrsit, intrnd tocmai
ntr-o casuta foarte hodorogita, cu stresinile asa de joase ca
trebui sa se plece ca sa poata patrunde n tinda.
O baba uscata, ncovoiata rau de spinare, cu o broboada
cenusie n cap, l pofti speriata n casa, repezindu-se sa stearga
cu sortul lavita, ca nu cumva sa se murdareasca domnisorul
daca ar vrea sa sada. Spaima nsa i licarea n ochii cu care fura
cnd pe Titu, cnd pe cele doua straji ramase n usa tinzii.
- Apoi sa ne iertati, domnisorule, ca la noi e urt - murmura
baba cu glas jalnic. Ne mannca saracia si necazurile,
domnisorule, pacatele noastrei
Titu o privi lung si se cutremura de o rusine ciudata
amestecata cu dezgust. Batrna i se paru o nalucire din
visurile lui, ntruchipnd mizeria si ntunerecul. Vru s-o
linisteasca cu o vorba blnda, dar nu ndrazni sa deschida gura
si-si vr nasul n registrele de sechestre unde o gast
nsemnata cu o datorie de peste doua sute de coroane. Cnd
auzi baba de doua sute, holba ochii uluita, ramase cteva clipe
cu gura cascata, apoi, ntelegnd, izbucni brusc ntr-un hohot
de plns, bolborosind desperata:
- Vai de mine, domnisorule! Doua sute!... Vai de mine si de
mine! Lacrimile ei glgiau atta durere nct Titu avu o
nclestare n beregata.
Se uita zapacit la strajile din tinda care se scarpinau n cap sub
revarsarea de soare primavaratec. Lumina vie l facu sa
tresara, ademenindu-l, simtind-o cum i se prelinge usor n
suflet, cum i patrunde n toate tainitele, schim-bndu-se ntr-o
mila din ce n ce mai lamurita si mai stapnitoare.
-Ce-s eu aici? Ce caut eu aici? se gndi atunci dnsul n vreme
ce bocetele batrnei i murmurau n urechi ca ecoul unei
chemari ndepartate.
- Apoi uite, babo, trebuie sa platesti, ca altfel ti iau zaloage si-
ti vnd tot, tot! vorbi n acelasi timp gura lui cu glas aspru care
i se parea att de strain nct de abia l mai recunostea si
mirndu-se cum poate rosti asemenea cuvinte.
- N-am nimic, domnisorule, afara de sufletul din oase!... N-
am!... Dar ia-mi-l, ia-mi-l!... Ca feciorul mi-i n catane de doi ani
de zile si ct amarul de pamnt ne-a lasat Dumnezeu, acolo
zace n paragine de ma doare inima... Numai sufletul mi-a mai
ramas... Acu ncaltea ia-mi si sufletul, domnisorule!...
In inima lui Titu izbucni o flacara noua, ca dintr-un foc mocnit
prea ndelung. In minte i rasari ntrebarea chinuitoare:
- De ce sa-i iau eu sufletul? De ce eu? De ce tocmai eu?
158
Statu mult nemiscat, fara sa rosteasca o vorba si fara sa mai
ndrazneasca sa ridice ochii la baba care plngea mereu, si
sufla nasul zgomotos, se nchina si se jura. Lui i era rusine de
straji ca se nduioseaza si totusi n-avea puterea sa-si nvinga
slabiciunea. Pe urma deodata se zgudui, se uita iar n registru,
clatina din cap si mormai suparat:
- Atunci poate ca sunt gresite socotelile? Ori ce Dumnezeu?...
Ori nu se poate?... Adica ce greseli, ce...?
Se agata ndata de cuvntul greseli ca un necat. Iesi furios
din casa, urmat de strajile care paseau nepasator, clatinnd
din cap ca niste animale trudite. Se duse drept la primarie si
spuse indignat notarului ca registrul de impozite trebuie sa fie
gresit. Friedman zmbi cu superioritate si-i raspunse ca
garanteaza exactitatea socotelilor deoarece au fost lucrate
chiar de dnsul si copiate de fiul sau, un matematician de
mna nti. Dar, daca tine sa se convinga, slobod e sa revada
toate capitolele, desi, dupa umila-i parere, ar fi mai bine sa
continue sechestrele si sa nu piarda vremea degeaba...
Titu si dadea seama ca n registru nu poate fi nici o greseala si
ca-i trebuieste doar un pretext spre a nu fi nevoit sa mai
colinde casele de pe la margini. Se simtea mic si ros de o
amaraciune care parca-i sarbezea sngele si-i infiltra n suflet o
scrba mare de sine nsusi. Zvrcolindu-se sa-si mprastie
simtamntul acesta, se aseza la un birou ncarcat de hrtoage
si, masinal, ncepu sa adune, sa scada si sa combine fel de fel
de cifre, sa rasfoiasca pentru fiece nume n cte cinci-sase
foliante. n ochii lui nsa ramasese ntiparita att de adnc
baba cu fata zbrcita de cute si strmbata de plns, nct pe
toate paginile tremura chipul ei mustrator, n vreme ce n
urechi i tiuia mereu ca o imputare din ce n ce mai aspra: Ia-
mi si sufletul, domnisorule!...
Dupa un rastimp de bjbiri, rabdarea l parasi. Sari de la masa
aproape desperat si porni sa se plimbe de ici-colo prin
cancelaria colboasa, necajindu-se sa-si goneasca vedenia
babei din minte. ncerca sa fuga cu gndurile la Rozica, la
mbratisarile ei calde, la soaptele ei dulci. In zadar, caci se
pomenea cu nchipuirea iarasi n cocioaba darapanata, n fata
batrnei schimonosite de durere, silit sa-i auda bocetele
dojenitoare. Pe urma se rusina ca, n asemenea clipe, mai vrea
sa se gndeasca la Roza Lang si-l cuprinse chiar un fel de sila
de femeia care l-a orbit atta vreme cu iubirea ei zvapaiata,
abatndu-l din calea lui.
Titu era acuma singur n toata primaria; strajile sforaiau la
ntrecere pe bancile din tinda. n ferestrele deschise larg
primavara zmbea n odaie ca o fecioara ndragostita. Pasii
tnarului, apasati, cnd mai rari, cnd mai grabiti, rascoleau
praful dusumelelor tocite, care, n mbratisarea soarelui,
159
se legana ca o boare aurita... Deodata apoi Titu se opri la o
fereastra, cu minile la spate, ademenit parca de viata noua ce
izbucnea atotputernica dincolo de zidurile cancelariei. Privirea
lui ntlni peste drum scoala ungureasca, trufasa, stralucind
ntr-o poleiala de raze. n curtea mare, prunduita, cete de copii
zburdalnici se fugareau si se jucau, strignd plini de voiosie,
supravegheati de un nvatator tnar si foarte palid, cu ochi att
de mari ca de departe pareau ochelari. Zgomotul si veselia
ajungeau n primarie mul-comite ntr-un murmur cald,
ntretaiat numai rareori de tipete scurte, multumite. Sufletul lui
Titu ncepuse sa se mai nvioreze, cnd vazu ca nvatatorul
galben se umfla si se roseste ca un curcan, facnd semn
mnios unui grup de copii ce stateau deoparte. Cum copiii
ramasera pironiti locului de frica, nvatatorul se duse spre
dnsii, amenintndu-i cu degetul si strignd. Titu se pleca pe
fereastra si, prin zarva de glasuri vesele, auzi totusi limpede
cuvintele nvatatorului, pline de indignare:
- Numai ungureste!... Ungureste!... Trebuie ungureste!...
Ungureste!... ntr-o clipire toata fiinta lui Titu se schimba ntr-o
ura cumplita mpotriva
nvatatorului. Simti o pornire navalnica sa se repeaza la dnsul
si sa-i nfunde n inima vorbele amenintatoare... Niste batai de
clopot zdranganira nsa atunci si, ntr-un minut, zgomotele
amutira si curtea scoalei ramase pustie. Numai cladirea
scaldata n soare privea parca mai mndra, mai batjocoritoare,
ca o fiara care, dupa ce si-a nghitit prada, se linge lenesa pe
buze. Niciodata pna azi nu bagase de seama ca un lucru mort
ar putea sa exaspereze pe un om. Acuma vedea cum casa
roscovana de peste drum, cu ferestrele mari si sclipitoare, vrea
sa-l dispretuiasca si sa-l jigneasca. Aceasta l nfuria si-i
reamintea iar pe baba speriata si cernita de suferinti.
- Sa-i smulg eu nenorocitei si sufletul din oase ca pe urma
colea sa strige mai tantos: numai ungureste!...
Ridica ochii mai sus deasupra scoalei, spre cerul albastru,
limpede ca o pnza ntinsa acoperind nemarginirea. Gndurile
lui vedeau tot satul ca pe o harta uriasa, patrundeau n casele
frumoase, bogate, ngrijite, adevarate lacasuri de stapni
rasfatati de soarta, se plimbau prin ograzile mndre unde
ntlneau tarani unguri sfatosi, cu izmene largi ca rochiile, cu
mustati rasucite, hodorogind n gura mare... Apoi, usoare si iuti
ca nazdravanii din basmuri, ocoleau satul, poposeau n
cocioabele necajite, printre alti tarani, mpovarati de nevoi,
oropsiti de Dumnezeu si de oameni, sleiti de munca si de
saracie...
- Si totusi al nostru e viitorul! si zise Titu nseninndu-se. O
cetate ncercuita de o ostire desculta! Degeaba ne nfrunta cu
scoala amenintatoare, degeaba cnta cocosul n vrful
bisericii... Apasarea noastra nu
160

nceteaza o clipa! Multimea noastra nainteaza mereu...

Zidurile lor mestesugite se clatina si se farimitesc ndata ce le
atinge suflarea vietii noastre ncatusate... Stapnii tremura n
fata slugilor!... Slugile! Noi suntem slugile! Al lor e trecutul, al
nostru e viitorul!...
l gdila un rs de multumire. ncrederea n sine i alungase
zbuciumarile
si gndurile negre. si aduse aminte cum n Sascuta, acum vre-
o zece ani,
cnd a trecut spre Bistrita, singur vacarul era romn si statea
ntr-o hruba n
. capul satului, pe cnd azi, fara scoala si fara biserica,
jumatate comuna e
romneasca.
- Acolo alti stapni sunt cutropiti ncetul cu ncetul de slugile
oropsite, dar pline de viata! se gndi dnsul, simtindu- se
foarte fericit ca are cinstea sa faca parte din neamul
obijduitilor.
Cnd fu poftit la masa, era att de bine dispus ca nveseli toata
familia notarului care era cam suparata deoarece le pierise o
gsca ndopata si ngrijita de nsasi doamna notareasa. Dupa
prnz Titu se cufunda ntr-o discutie pasionata cu Friedman si
fiul sau asupra romnilor. Studentul ncerca mereu sa
vorbeasca ungureste, dar Titu nu raspundea dect romneste,
parca ar fi uitat dintr-odata si cu desavrsire limba cealalta sau
parca s-ar fi temut ca si va pierde graiul n clipa cnd ar mai
rosti un cuvnt unguresc. Notarul si mai ales feciorul sau
sustineau cu nversunare ca politica romneasca e gresita din
temelie, fiind pornita dintr-un simtamnt de ura mpotriva
stapnitorilor legali ai tarii si ca prin urmare se va sfrsi printr-
un faliment. Titu critica, din ce n ce mai ndrjit, rvna
ungurilor de a ucide prin deznationalizare un neam ntreg cu
un trecut ndoliat de suferinte si de vitejie, si dovedeau ca,
mpotriva acestei tendinte criminale, romnii sunt siliti sa lupte
pe viata si pe moarte.
- Pardon, pardon l ntrerupse n cele din urma notarul, vrnd
sa-i dea lovitura de gratie. Sunt sigur ca mai curnd sau mai
trziu, sovinismul d-tale are sa te goneasca n Romnia, ca si
pe ceilalti martiri ai d-voastra, care exploateaza ncrederea
bietului popor n carturarii sai... Ma rog, n privinta aceasta eu
nu ma nsel niciodata...
- Unde-i norocul sa pot trece si eu n tara! suspina Titu cu
mndrie.
- Lasa, ca asemenea noroace nu ntrzie prea mult - zise
Friedman ironic. Ei bine, grozav as vrea sa te ntlnesc dupa
cervei fi cunoscut mai bine Tara Romneasca! Grozav!... Ai sa
vezi d-ta acolo libertate si fericire, d-ta care aici crtesti si te
revolti nencetat... Chiar te rog sa-mi scrii si mie o carta
postala... Fagaducsti?
- Desigur! striga Titu mbujorat de nsufletire. n orice caz mai
rau ca aici nu poate sa fie!
161
- Nuuu? Zau?... Crezi d-ta? sari notarul suparat ca n-a izbutit
sa-l dea gata. Apoi stii d-ta ca n Romnia d-tale nimic si
nimeni nu e stabil? Daca ochii d-tale se ntmpla sa nu-i placa
boierului, a doua zi ai zburat... Acolo nu-s legi si nici
administratie ca n tara aceasta blagoslovita pe care d-voastra
o calomniati pe toate cararile. Nu, domnule! Acolo bunul plac
al ciocoilor dicteaza milioanelor de robi n zdrente... Sa nu-mi
vorbesti, te rog, mie de Romnia, ca eu o cunosc mai bine ca
d- ta!... Trei ani am stat acolo n tinerete, dar n-am sa uit pna
voi nchide ochii ct am ndurat.
- n sfrsit, oricum ar fi, bine sau rau, cel putin stiu ca tot e
romnesc si numai romnesc! facu Titu cu un zmbet
triumfator care pe notar l rcia mai tare dect daca ar fi
racnit. Si prin urmare nu poate veni orice fleac de renegat sa-ti
impuna sa vorbesti si sa simti ca un strain!
- Esti un sovinist cum nici nu mi-as fi putut nchipui, nu
degeaba esti poet romn! zise studentul, cautnd sa fie ironic,
pe ungureste.
La sfrsitul discutiei Titu se simti mndru ca un comandant de
oaste dupa o batalie cstigata. Era mai ales multumit pentru
ca a avut curajul sa-si declare fara nconjur sentimentele
adevarate, ca si cnd ar fi facut-o n fata unor inchizitori
fiorosi...
n amurg, n loc sa se duca la preotul calvin ca sa brfeasca
mpreuna cu preoteasa apucaturile obraznice ale notarului,
precum obisnuia, se hotar brusc sa mearga la preotul romn.
Acuma i era rusine ca, fiind aici aproape de o luna, a legat
cunostinta cu toti surtucarii unguri, dar n-a umblat deloc sa
vaza macar pe pastorul turmei desculte si oropsite.
Casa preoteasca era n preajma bisericutei, pe o ulita dosnica,
n marginea satului. Titu gasi numai pe doamna preoteasa, o
taranca secatuita de munca, si trei fete modeste, foarte
rusinoase si cam prostute. Toate s-au bucurat si l-au poftit
ndata n casa dinainte, o odaie mpodobita cu tesaturi si
cusaturi taranesti si cu o masa n mijloc, asternuta cu fata alba,
pe care tronau o biblie veche, legata n piele roasa, ntre o
cruce mica de argint si alta mai mare de lemn. Stngaciile si
sfiala fetelor, ca si vorbele apasate ale preotesei, care altadata
l-ar fi facut sa rda, acuma i se pareau pline de farmec.
- Dar Sfintia Sa? ntreba dnsul cnd, dupa sleirea banalitatilor
de rigoare, fetele amutira, nemaistiind ce se cuvine sa
vorbeasca.
- E la biserica, are o nunta - raspunse repede fata cea mai
mare, slabuta, uscata, cu minile rosii. Au venit adineaori niste
unguri sa-i cunune. C-aici asa-i obiceiul. nti se cununa la
biserica lor, dar pe urma vin si la tata ca zice ca slujba noastra
e mai sfnta...
- E mai sfnta - repeta Titu masinal. -
162
n curnd sosi si preotul, batrn, cu hainele murdare, cu barba
nengrijita si cu niste ochi blnzi ca de apostol. Avea fata
transfigurata de o multumire mndra. Dadu mna cu Titu, l
aseza la masa, porunci fetelor sa aduca un pahar cu vin si
apoi, cnd ramasera singuri, i zise cu o imputare usoara,
frateasca:
- Ma bucur, fiule, c-ai mai venit si pe la noi... Asa se si cade.
Caci trebuie sa ne iubim unii pe altii toti cei de-o limba si de-o
lege. De aceea m-am mirat si m-a durut ca ne-ai ocolit pna
azi...
Titu pleca fruntea parc-ar fi asteptat o binecuvntare si rosti
domol, ca un vinovat mustrat de remuscare:
- Iarta-ma, parinte!...
Zvonul si apoi stirea ca Ion nu vrea sa iea de nevasta pe Ana,
desi nu tagaduieste ca cu dnsul a ramas nsarcinata, se
raspndi, mai ales cu ajutorul Zenobiei, n tot satul. Celor ce
spuneau ca nu o iea fiindca nu se nvoieste de zestre cu Vasile
Baciu, le astupau gura cei ce stiau ca flacaul nici nu vrea sa
stea de vorba cu tatal fetei si ca deci si-a batut joc de ea
nadins si numai ca sa se razbune pe Baciu pentru ca nu i-a
dat-o de buna voie, ba nca odinioara la hora, l-a si bruftuluit
de fata cu toata lumea. n casa Herdelea nsa purtarea lui Ion
era privita ca o ticalosie fara pereche. Bataile ce le suferea Ana
din pricina lui strneau zilnic valuri de lacrimi si explozii de
mila pentru victima prascaului Glanetasului, cu toate ca
pna atunci fata lui Vasile nu se bucurase de nici o consideratie
n familia nvatatorului. De cte ori auzeau ca Baciu bate pe
Ana, amndoua fetele lui Herdelea plngeau cu hohote si
blestemau pe Ion, avnd de partea lor fatis si pe dascalita care
nu se ostoia pna ce nu striga din cerdac spre casa
Glanetasului: Sa va fie rusine obrazului! Desi nu se arata,
nvatatorul se indigna tot att de mult ca si muierile, fiind un
sentimental fara seaman si avnd oroare de bataie, nct chiar
n scoala, cnd se ntmpla sa-l scoata din sarite vreun copil si
sa-i traga doua-trei la palma, avea remuscari zile de-a rndul.
Laura mai ncerca de cteva ori sa explice flacaului ca nu-i
sade frumos ceeace face, dar Ion parca nnebunise, tacea si
rnjea ca un cine turbat.
- Nici n-am mai vazut asa blestematie - murmura Herdelea,
clatinnd din cap, seara cnd vorbeau de feciorul Glanetasului.
Parca-mi pare rau acuma ca nu l-am lasat sa fi stat n temnita,
sa-i mai treaca buiecia.
163
Dealtfel Ion nsusi traia ntr-o tulburare att de ciudata ca
aproape nu-si dadea seama ce mai voia si unde vrea sa
ajunga. De cnd a nfruntat pe Vasile Baciu i se parea ca toata
lumea l dusmaneste si totusi se simtea mai fericit ca
totdeauna. Aci era de-o veselie uimitoare, glumea cu cine-i
iesea n cale, aci se nfuria si suduia din senin, cautnd oricui
cearta si bataie. Mai ales cnd i pomenea cineva de Ana, se
sborsea si fulgera; iar n cele din urma vedea un vrajmas de
moarte n oricine rostea n fata lui numele ei sau pe al lui
Vasile. ntr-o Dumineca, tocmai n vremea liturghiei, batu crunt
pe tatal sau, pentru ca l sfatuise, foarte pe departe, sa se
nteleaga cu Vasile Baciu, deoarece ar fi auzit ca acum ar fi
bucuros sa-i dea fata si chiar o zestre frumoasa.
Avea clipe cnd si zicea ca se poarta ca un prostanac,
alergnd dupa cai verzi, n loc sa stea de vorba cum se cuvine
si sa caute o nvoiala cinstita. Se gndea atunci ca Vasile
Baciu, ncapatnat cum e, poate sa se razgndeasca, sa lase
pe Ana sa nasca si s-o tie acasa cu copilul pna ce va veni altul
s-o ceara de nevasta. Au mai fost si alte fete cu copii din flori
care totusi s-au maritat, dar nca fata bogatasului Vasile
Baciu?... Asemenea nchipuiri l faceau nsa mai drz...
- Mai bine sa ramn tot calic dect sa ma mai frece ei pe mine!
si raspundea cu un simtamnt de mare multumire.
Cteodata i venea sa izbucneasca, sa strige n gura mare ca
si-a mplinit gndul, ca de acum poate avea si pamnt si de
toate, numai sa vrea dnsul, caci toate numai de vointa lui
atrna. Asteptarea de azi i umplea fiinta de o placere
nemaisimtita. Tocmai fiindca i-ar fi fost usor sa puie capat
tuturor nentelegerilor, nu se ndura, parca s-ar fi temut ca,
ndata ce va fi dobndit ce a rvnit att de vijelios, vor ncepe
poate alte zbuciumari, necunoscute si maigrele...
ntr-una din zilele acestea fu chemat grabnic la judecatorie n
Armadia, printr-un aprod trimis nadins dupa dnsul. Se duse
ndata, nepasator, fara sa se sfatuiasca cu nimeni, ca si
odinioara, cnd cu pra lui Simion Lungu. Nici capul nu-l mai
durea de ce i s-ar putea ntmpla acolo, de vreme ce planul lui
a izbutit si fericirea e att de aproape, ca doar sa ntinda mna
s-o culeaga...
Un domn strain, gros si gras, cu ochelari negri, cu fata plina si
rotunda ca o luna, l ntreba cine i-a facut jalba mpotriva d-lui
judecator? Ion nu statu pe gnduri nici un minut, ci spuse
ndata ca Herdelea i-a facut-o... Numai dupa ce a ispravit si a
vazut pe preotul Belciug alaturi de judecatorul mnios, mai la o
parte, si-a dat seama ca s-a pripit si si-a adus aminte cum a
fagaduit nvatatorului de attea ori ca nu-l va vinde nici n
ruptul capului. De aceea
164
cauta s-o dreaga, adaognd ca el n-a lasat pe Herdelea si l-a
rugat n genunchi pna l-a nduplecat. Domnul strain nsa nu-l
mai asculta, fiind ocupat sa dicteze ceva pe ungureste altui
domn care scria foarte repede la un birou. Dupa un rastimp
apoi domnul strain, care vorbea stricat romneste, l ntreba
daca s-a gndit bine ce a facut, iar cnd dnsul raspunse ca s-
a gndit, i zise ca plngerea lui e mincinoasa si prin urmare, n
loc de doua saptamni acuma poate sa fie nchis doua luni, de
nu si mai mult... Ion, cu o nfatisare nepasatoare, tacu. Pe urma
un aprod l scoase afara...
Pna ce ajunse n ulita, flacaul se mai gndi ca n-ar fi trebuit sa
spuna pe Herdelea. n ulita si zise ca si n temnite oameni
trebuie sa stea si ca ori o saptamna, ori o luna, tot un drac e...
Apoi toata afacerea aceasta fu ngropata sub noianul grijilor cu
Ana, cu Vasile Baciu, cu pamnturile lor care vor fi ale lui... ,
Fiindca Ion, de la o vreme ncoace, nu mai mergea asa de des
pe la Herdelea ca nainte si niciodata n-a deschis vorba despre
ncurcaturile lui cu Ana, familia nvatatorului deabia dupa vreo
saptamna si ntmplator a aflat cum odrasla Glanetasului nici
n-a vrut sa asculte pe Vasile Baciu, cnd a ncercat sa-l
descoase asupra gndurilor lui cu fata batjocorita. Domni-
soarele si doamna convinsera lesne pe Herdelea ca el, ca
nvatator si om luminat, e dator sa intervina, sa povatuiasca si
la nevoie sa dojeneasca pe destrabalatul care nu mai are frica
nici de Dumnezeu si nici de oameni. Magulit, nvatatorul
chema ndata pe Ion, care raspunse ca vine, numai sa arunce
nti niste ogrinji n ieslele Dumanei.
- Pacat ca nu-i aici si Titu - murmura Herdelea, asteptnd
aproape miscat sa soseasca flacaul. Am cam bagat de seama
ca Titu are multa influenta asupra nebunului... Ei, dar acuma
saracul Titu cine stie cum se trudeste n Gargalau! Caci de,
pinea cea de toate zilele greu se agoniseste si cu multa
sudoare!
Ion intra, dar de la primele cuvinte se burzului, se rosi, se
nfurie si curnd i-o trnti, fara rusine, nvatatorului:
- Da mai lasati-ma n seama necuratului, ca doar nici eu nu-s
copil si stiu bine ce fac si cum trebuie sa ma port! Apoi zau
asa... N-o iau, domnule nvatator, pentru ca n-am pofta s-o iau.
Si, drept sa va spun, mi-i urta Ana ca mama padurii si nu mi-
ar mai trebui sa stiu ca badea Vasile mi-ar pune colea-n palma
tot hotarul Pripasului... Ce-s eu vinovat c-a ramas ea cu
pntecele la gura? Io-s vinovat? Ea-i de vina, ca de nu i-ar fi
placut, nu s-ar fi lasat... Ca doar n-am rugat-o eu, pacatele
mele...
Herdelea se cruci ascultndu-l si amuti, iar fetele fugira n
salon ca sa nu fie nevoite sa mai auda asemenea vorbe
pagne. Numai dascalita nu-si pierdu
165
cumpatul, ci aprinzndu-se de indignare, i zise cautnd totusi
sa-si pastreze
demnitatea:
- Nu ti-i rusine tie, mai baiete, sa vorbesti asa n fata noastra,
oameni cumsecade? Astea-s vorbe de om zdravan? Nici tiganii
cei mai nemernici n-ar ndrazni sa faca si sa graiasca precum
ndraznesti tu! Frumos ti sta, n-am ce zice... Noi te-am crezut
mai de treaba si mai asezat ca pe altii, dar vad ca n-ai pereche
n blestematii... Da, da, bine a zis cine-a zis ca din coada de
cine nu faci pna-i lumea sita de matase... Foarte bine-a zis...
- Lasa-l, draga, lasa-l mai ncet, ca-i tnar si nu stie ce
vorbeste- interveni Herdelea mpaciuitor, uitndu-si hotarrea
energica de adineaori n fata ndrjirei flacaului, si ncerca sa-l
mblnzeasca reamintindu-i ca, de cte ori i-a ascultat
sfaturile, numai bine i-a mers, si staruind mai ales asupra
pataniei cu Simion Lungu, cnd fusese ct pe-aci sa-i
putrezeasca oasele prin cele temnite si cnd numai jalba, pe
care i-a facut-o dnsul, l-a scapat teafar...
nvatatorul n-apuca sa ispraveasca. Pe Ion, blndetea aceasta
l sugruma fiindca l silea sa se rusineze. Dar nevrnd sa se dea
nvins, si aduse aminte de domnul strain de la judecatorie si
sari mnios, strignd:
- Ca bine m-ai sfatuit, domnule nvatator! Mai bine nu ma
sfatuiai si ma lasai n pace sa stau nchis atunci doua
saptamni, dect sa stau acu doua luni ori poate si doi ani!...
Lasa ca am aflat si noi cum sau ntors lucrurile, ca doar nu
suntem tocmai asa de prosti...
- Va sa zica asta ti-e recunostinta, mai Ioane? zise Herdelea
nfricosat de ndrazneala feciorului. Dupa ce m-ai rugat o seara
ntreaga, si tu si ai tai, sa nu te las, acuma ai obraz sa-mi faci
imputari? Uiti ca tot plngerea mea
te-a scapat de temnita.
- M-a scapat, cum sa nu ma scape... Zi mai bine ca ti-ai batut
joc de nestiinta mea cum nici n-as fi putut crede, ca doar mai
frumos cum m-am purtat eu cu d-voastra nu s-a purtat
nimeni... Dar acu nu-i nimic! Sa fim sanatosi! De acu oi sti si eu
sa ma feresc si sa umblu dupa capul meu... Sa dea Dumnezeu
noapte buna!...
Iesi repede, trntind usa si bodoganind pna acasa.
Atta obraznicie ncremeni chiar si pe d-na Herdelea, nct
deabia ntr-un trziu putu zice:
- A nebunit de tot beciznicul! ceeace se potrivi si cu parerea
domnisoarelor care, reaparnd, nu mai stiau cum sa-si
astmpere revolta.
166
Pna noaptea trziu uimirea nu se potoli n casa Herdelea.
Asemenea necuviinta din partea unui satean nu li se mai
ntmplase niciodata. i supararea tuturor era mai mare pentru
ca tocmai Ion dovedea atta nerecunostinta si lipsa de respect.
Fiindca toti l-au iubit, acuma toti l ocarau la ntrecere. Familia
nvatatorului l privise totdeauna ca pe un om al casei, mai
istet si mai spalat ca ceilalti tarani. Herdelea se mndrea ca l-a
avut elev si-l lauda pretutindeni. Ce-i drept, si Ion fusese vesnic
saritor si nu se codea, daca i se cerea, ba sa alerge pna-n
Jidovita sau n Armadia, ba sa mai sfarme niste lemne pentru
bucatarie... n serile lungi de iarna, cnd plictiseala omoara
satele, cnd de frica ei oamenii se culca deodata cu gainile,
feciorul Glanetasului petrecea de multe ori n casa
nvatatorului, ascultnd sau spunnd basmuri, cntnd ori
jucnd loton si durac... nsasi d-na Herdelea, care nu-si
ascundea dispretul fata de prosti, cum le zicea dnsa taranilor,
cu Ion vorbea ca si cu o persoana de seama ei, mai ales ca el
ramnea mereu cuviincios... Si acuma, acelasi Ion nu se
rusineaza sa racneasca si sa ameninte pe domnul nvatator!

- Dac-ar fi fost acasa Titu, sunt sigura ca-l pleznea! zise Ghighi,
razboinica.
Herdelea nsa mai mult se ntristase dect se mniase. Din
toate vorbele lui Ion, l izbisera ndeosebi cele despre
plngerea mpotriva judecatorului. Apoi o banuiala i sagetase
inima: dar daca nebunul s-a apucat sa spuie pe undeva cine i-a
facut jalba?... Nu mai vazuse de mult pe Chita Pop de la
judecatorie, dar parca simtea ca comisiunea de ancheta
trebuie sa fi umblat prin Armadia si deci se prea poate ca sa fi
fost chemat si Ion... Atunci nenorocirea e pe drum...
- Te pomenesti ca mai dam si de belea din pricina reclamatiei
cu obraznicul asta! vorbi Laura care, de cnd se logodise,
mperechiase seriozitatea cu pesimismul.
- Nu m-as mira deloc! adaoga dascalita mngindu-si gura si
nasul. De la astfel de prosti te poti astepta la tot ce-i mai rau!
- Hodoronc-tronc! facu Herdelea. Lasati, ca nu-i nici dracul asa
de negru cum se pare... O fi blestemat Ion, dar rau nu-i! Omul
o fi avnd cine stie ce necazuri, s-apoi la necaz omul vorbeste
vrute si nevrute!
n vreme ce sufletul i sngera de presimtirea nenorocirei,
trebui sa zmbeasca, sa glumeasca si sa convinga familia ca
nu-i nici o primejdie... Dascalita si fetele, obosite de indignare,
dormira ca scaldate. Numai Herdelea se framnta toata
noaptea cu ochii deschisi, speriati, cautnd zadarnic sa nece
n ntunerec vedeniile apasatoare...
167
Preotul Belciug, fiind nnegrit n plngerea lui Ion la fel cu
judecatorul, fusese chemat ca informator n fata comisiunei,
prezidata de primul procuror al tribunalului din Bistrita.
Raspunse surznd cucernic la toate ntrebarile, simtindu-se
curat ca floarea spinului si nevrnd sa para ca e cuprins de
vre-o pornire dusmanoasa fata de nimeni, desi n sufletul lui
fierbea mpotriva lui Ion care a cutezat sa-l prasca. Dealtfel i
veni foarte usor sa se lamureasca, avnd doar sa-si repete
declaratiile facute cu prilejul procesului, din care se ntelegea
ca feciorul Glanetasului este un element periculos pentru
ordinea legala n Pripas si ca, n interesul obstesc, trebuie
negresit scuturat putin ca sa-si vie n fire.
- Nu sunt om de legi si deci nu pot vorbi dect ca un simplu
profan - facu dnsul drept ncheiere. Totusi mi s-a parut si mi
se pare ca domnul judecator n-a fost destul de sever cu
delicventul. Dealtminteri cea mai buna dovada ca amenintarea
pedepsei n-a avut efectul dorit, este nafara de nsasi
plngerea aceasta, care constituie o calomnie prea
ndrazneata, este, zic, faptul ca chiar acuma reclamantul e
eroul unui scandal cum nu s-a mai pomenit nca n satul
nostru...
Cnd nsa preotul auzi din gura lui Ion nsusi ca Herdelea e
autorul adevarat al plngerii, se rosi de mare mnie.
- Asta-i culmea ipocriziei! se gndi el. Pe deoparte mi vine la
colindat si ma pofteste la logodna fetei, iar pe de alta parte ma
traste pe la judecati! n sfrsit bine ca s-a facut dovada...
De-acuma era dovedit ca nvatatorul i-e dusman si prin urmare
se credea ndreptatit sa caute si el sa-l loveasca, si nca tocmai
cnd i va fi lumea mai draga.
- Daca-i vorba de facut rau, apoi am sa-i arat ca nu e greu
deloc! se hotar dnsul.
Cu ct i se nradacina n suflet convingerea ca Herdelea e
marele vinovat, cu att gasi mai multe mprejurari usuratoare
pentru Ion care, la urma urmelor, nu poate fi dect victima
intrigilor nvatatorului. II compatimi si-i paru rau ca a fost
nevoit sa marturiseasca mpotriva bietului flacau. Se gndi tot
mai des la dnsul si din ce n ce cu mai multa duiosie. Adica
pentru ce l urmarise cu atta nversunare? Acuma, chibzuind
mai bine lucrurile si ntmplarile, recunoaste ca s-a pripit cnd
l-a dojenit n biserica si c-a gresit ndemnnd pe Simion Lungu
sa-l prasca. Da, da, s-a pripit, caci dreptatea adevarata a fost
de partea lui Ion... Deci trebuie sa ncerce sa-si rascumpere
168
greselile si sa faca ceva pentru sarmanul om oropsit. Si, fiindca
stia bine nentelegerile dintre el si Vasile Baciu, si propuse sa-i
mpace, convingnd pe Ion sa iea pe Ana, iar Baciu sa-i
mplineasca dorintele n ce priveste zestrea. De altfel, daca ar
izbuti, ar mprastia si rusinea ce apasa asupra satului din
pricina lor. Adevarat ca Ana nu-i nici ntia, nici ultima fata care
a pacatuit; pe valea Somesului sunt chiar unele sate unde mai
toate miresele umbla cu copilasul de mna. n Pripas nsa, de
cnd e Belciug n fruntea credinciosilor, nu s-au pomenit copii
din flori. Si apoi ceea ce face Vasile Baciu e strigator la cer.
Bine, a gresit fata si e vinovata, dar pentru o greseala nu poti
sa omori pe om. Atta cruzime nu s-a mai auzit. S-a dus vestea
si prin alte comune cum o lasa n fiece zi vnata si zdrobita de
bataie...
Preotul mai cumpani ctava vreme planul, ca sa nu aiba pe
urma sa-si impute iar vreo pripire. Din zi n zi nsa l gasea mai
maret. Herdelea are sa ngalbeneasca de necaz cnd va afla ca
pna si Ion al Glanetasului, unealta lui nenorocita, tot la' popa
cauta adapost sufletesc. Apoi, n afara de recunostinta
flacaului, va dobndi si ncrederea lui Vasile Baciu, pe care
patania fetei l-a prapadit si care ar fi bucuros acuma s-o vaza
maritata chiar si cu feciorul Glanetasului, macar ca s-ajurat si
s-a laudat atta ca nu i-o da nici mort. Aici Belciug simtea o
noua arsura a constiintei sale, caci si el l asmutise odinioara
pe Baciu sa nu-si nefericeasca fata cu un destrabalat bataus si
tlhar... n sfrsit preotul mai nadajduia ca din mpacarea
aceasta poate sa foloseasca si biserica cea noua ceva. Caci
rvna lui cea mai scumpa n viata era sa vaza naltndu-se un
sfnt lacas de piatra, falnic si frumos, n locul celui vechi si
darapanat care i facea necinste att lui, ct si satului ntreg.
De vreo zece ani aduna ban peste ban, cu o patima mereu
crescnd, contribuind el nsusi cu aproape toate veniturile
bisericii si impunndu-si singur toate economiile n favoarea
visului sau. Realizarea ncepuse printr-o colecta, facuta de doi
sateni fruntasi, Toma Bulbuc si Stefan Hotnog, prin toate
comunele Ardealului, cu o scrisoare de nvoire din partea
episcopului. Trebuind bani multi, Belciug cauta sa insufle si
taranilor ambitia de a darui pentru biserica cea noua la toate
prilejurile, dar mai ales la nunti, la botezuri, la morti... Din
nenorocire, credinciosii erau mai greoi la punga ca pastorul,
nct de abia acuma se putusera ncepe tratative cu ctiva
arhitecti vestiti din Bistrita, si nca nu se stia daca suma
adunata va ajunge... n reveriile lui cucernice, Belciug vedea
noua biserica triumfatoare, trmbitnd lumii silintele vrednice
ale unui preot modest. Ba mai vedea si bisericuta cea veche,
asa saraca si umila cum era, mutata n satul Sascuta, unde
romnii se nmultisera si, neavnd unde sa se nchine, veneau
Duminecile n Pripas sa
169
asculte sfnta liturghie... Numai sa-l nvredniceasca Dumnezeu
sa-si poata continua opera si sa lumineze sufletele oamenilor...
Dumineca, nainte de a ncepe slujba, puse pe primar sa
porunceasca lui Vasile Baciu sa vie la dnsul acasa, dupa
amiazi, mpreuna cu Ana, iar straja fu nsarcinata sa-i trimita
pe Ion, mpreuna cu Glanetasu si Zenobia. Nu voia sa se stie
de ce-i cheama si nici sa banuiasca unii ca a poftit si pe ceilalti.
- Cum sunt de ndrjiti amndoi, ar fi n stare sa nici nu vie - si
zisese Belciug, frecndu-si minile cu nfrigurare. Pe cnd asa,
daca se vor ntlni fata n fata n casa mea, nu se poate sa nu
caza la nvoiala!
Cei dinti sosira Vasile Baciu cu fata. Taranul era putin
cherchelit, fiindca se grabise sa nghita o jumatate de rachiu
mai nainte de a-i fi spus primarul vorba preotului, iar Ana avea
ochii umflati si arsi de plns si ncerca zadarnic sa-si ascunda
burta sfidator de rotunda. Pe el l pofti sa seaza, pe cnd ea
ramase n picioare, cu ochii n pamnt, lnga Tisa.
Ca sa nu-i dea vreme sa rasufle, Belciug l lua repede, ca face
rau de-si stlceste fata, c-a ajuns de rsul lumii, ca omul la
nenorocire sa nu-si piarza judecata, ca Ana a gresit, dar orice
greseala se poate ndrepta cu buna vointa, dar ncapatnarea e
mama tuturor relelor, ca doar nici Ion nu-i tigan, ba nca-i fecior
srguitor si istet, desi n-are avere, si poate sa fie un ginere mai
de treaba ca multi altii... Ana izbucni n lacrami, iar Vasile Baciu
raspunse
nduiosat si amart:
- Da cum n-as vrea eu, domnule parinte? N-am ncercat eu n
toate chipurile? L-am si rugat, eu, om batrn... Dar nu vrea nici
macar sa ma asculte. Nu vrea si nu vrea. A batjocorit-o si acum
ne freaca... Apoi ce sa mai stiu eu ce face? D-ta esti om sfnt si
drept si ntelept... Invata-ma d-ta si eu
fac orice!
Preotul si petrecu mna prin par, multumit de raspunsul
taranului, si tocmai se pregatea sa-l povatuiasca sa nu fie
zgrcit, ca doar pentru odrasla lui da, iar nu pentru straini,
cnd auzi pasi de opinci n tinda si apoi un ciocanit sfios n usa.
- Intra! murmura dnsul repede, ncntat.
Glanetasu deschise ncet si cu respect usa si si puse ndata
caciula jos lnga cuptor, n vreme ce Zenobia si Ion intrara mai
cu curaj si dnd buna ziua. Toti trei se aratara uimiti vaznd pe
Baciu si pe Ana, cu toate ca att ei ct si ceilalti banuisera de
ce au fost chemati. Belciug dadu mna cu Glanetasu si cu Ion,
aruncnd o privire lui Vasile Baciu, prin care parca-l poftea sa
priceapa ct de mult i cinsteste,"pe urma vorbi flacaului cu un
glas blnd, nvelind dojana n rugaciune:
170
- Aud si nu cred ca tu n-ai vrea sa iai pe fata asta nenorocita,
dupa ce vezi bine si recunosti ca esti vinovat si c-ar trebui sa-ti
mplinesti datoria crestineasca... Apoi asa nu-i frumos, mai
Ioane! Ca fata urta nu-i, de neam rau nu-i, pe drumuri nu-i...
Spune si tu, nu vorbesc eu bine?... Tu de asemenea esti un
baiat cumsecade, cuminte, asezat... Cum se poate una ca
asta?
- D-apoi, domnule parinte, baiatul ar vrea - raspunse Glanetasu
n locul flacaului, scarpinndu-se n cap si cu ochii la Vasile
Baciu. Cum sa nu vrea, domnule parinte - adaoga iar dupa o
pauza, dar oprindu-se iar scurt, parca n-ar ndrazni sa
sfrseasca,-pe cnd Ion pleca fruntea cu o miscare ce vroia sa
arate ca da, ntr-adevar el ar vrea.
Se lasa o tacere mai lunga si pe urma, brusc, se pornira sa
vorbeasca n acelasi timp si Vasile, si Ipn, si Glanetasu. Preotul
nsa le curma avntul, facnd un semn cu mna, si le zise
blajin, cu un zmbet cucernic si mpaciuitor:
- Iaca de-asta v-am adunat! Acu sa va tocmiti si sa va nvoiti ca
oamenii, ca vrajba-i buna numai ntre tigani...
Belciug se aseza tacticos la masa si apoi ridica ochii la dnsii,
asteptnd tocmeala si pastrndu-si pe buze sursul binevoitor
pentru toti. Barbatii nsa stateau ncurcati, cu privirile atintite
asupra lui, ca si cnd ntr-nsul ar vedea singura lor mntuire.
Zenobia ofta des si-si dadea ochii peste cap, vrnd astfel sa
arate tuturor ca ea e patrunsa de seriozitatea clipei, iar Ana,
topita de rusine, plngea nabusit, cautnd sa se faca ct mai
mica si sa-si acopere burta cu minile ncrucisate pe care
picura n rastimpuri cte-o lacrima fierbinte... Se auzea aspru
tictacul ceasornicului de pe scrin, acoperit numai cteva clipe
de uruitul unei carute pe ulita... n tacerea ce stapnea ca o
dusmanie muta, zbrnai apoi deodata vocea lui Vasile, gros si
ragusit, nct toti parca se speriara si ntoarsera capetele spre
dnsul:
- Eu nu ma codesc deloc, domnule parinte... Eu i dau fata...
Uite-o! Sa si-o ia si sa fie sanatosi!
Vorbele acestea destelenira amorteala asteptarii. Ion se misca
pe scaun, si drese glasul putin si zise linistit, dar uitndu-se
numai sub masa, la picioarele preotului, ntinse si aratnd
talpile ghetelor pe care se prelingeau vine subtiri de apa
murdara din noroiul lipit pe margini:
- Nici eu nu ma codesc, ca m-ar bate Dumnezeu, numai ca
vreau sa stiu ce iau si ce-mi da... Am dreptate, domnule
parinte, ori n-am?
Amndoi se adresau numai preotului si nici nu se uitau unul la
altul. Nimeni nu lua n seama pe Ana si deci nimeni nu vazu
cum nseninarea alunga spaima din ochii ei, pe masura ce
cuvintele barbatilor se nmoaie si se apropie.
171
- i dau fata acuma, iar dupa moartea mea, lor le ramne tot ce
am agonisit, ca doar n-am sa duc nimica pe cealalta lume...
Ct traiesc nsa nu vreau sa ramn pe drumuri si s-ajung la
batrnete sa cer de pomana - facu Baciu mai raspicat, mereu
cu privirea spre Belciug.
- D-apoi cu fata ce sa fac eu, bade Vasile? se ridica atunci si Ion
aprins. Spune-mi d-ta, ce sa fac? Am eu avere ca d-ta, am eu
pamnt?... Ori d-ta vrei sa ne bagam slugi amndoi ca sa nu
pierim de foame?
- Sa munciti si sa va faceti! striga Vasile Baciu.
- Oare?... Da pn-acu n-am muncit? Pn-acu nu mi-am
sfarmat deajuns oasele? Ca slava Domnului, cu minile n sn
n-am stat! Si avut-am oare vre-un folos din toata truda? Am
ramas tot ca degetul de gol... s-acu ai vrea sa mai hranesc si
pe fata d-tale, ca ti se pare ca dnsii nu-mi sunt pna peste
cap!...
Arata cu degetul pe rnd, pe tata-sau si pe ma-sa, care dadura
din cap foarte posomorti, vrnd astfel sa nduioseze pe
adversar si sa dea o mna de ajutor feciorului.
- Ct traiesc eu, nu dau nimic!... Asta s-o stii dinainte! Nici un
creitar si nici o palma de loc! Mai bine o omor si o ngrop; cel
putin sa stiu c-am omort-o eu, pentru ca nu si-a tinut cinstea
si nu m-a ascultat pe mine... Asa! Uite-asa!
- Apoi daca-i asa, degeaba ne-am mai ostenit si am necajit pe
domnul parinte - zise Ion nvrtindu-si palaria n mini si
ndreptndu-se pe scaun, ca si cnd ar fi dat sa se scoale si s-
ar fi razgndit nainte de-a sfrsi miscarea.
Belciug, speriat ca i s-a stricat planul, ar fi vrut sa intervie si
sa-i domoleasca, si nu stia cum s-o faca. Tusi de cteva ori n
semn ca ar dori sa vorbeasca. Se mpnzi iar o tacere, acum
nsa nervoasa si framntata de scrtitul scaunelor... nainte
de-a deschide el gura, Vasile Baciu izbucni din nou:
- Dac-ai socotit sa-si bati joc de fata ca sa-mi smulgi mosia,
apoi rau te-ai socotit, ca nu ti-ai gasit omul... Nu, nu, baiete!...
Hm... Stiu ca ti-ar placea... Dar eu... hm... lasa pe mine... Nu,
nu, Ioane, sa ma fereasca Dumnezeu si Maica Precista!
n clipa urmatoare Ion, Zenobia si Glanetasu protestara
indignati acoperind ndemnurile la cumpatare ale preotului...
Deabia acuma se rupse ghiata aevea si se ncinse o vorbarie
de vre-o trei ceasuri, aci apropiindu-se, aci gata sa se iea de
par, ca peste un minut sa se mulcomeasca iar. Numai Ana
tacea mlc si suspina ca o osndita care-si asteapta verdictul...
n sfrsit Vasile Baciu consimti sa dea cinci locuri si o pereche
de boi, dar pamnturile sa fie scrise pe numele Anei. Ion nsa
tinea mortis ca-i trebuie toata mosia, deoarece Baciu nu mai e
n stare sa o munceasca, fiind
172
cam batrn, si ncredintndu-l ca, drept recunostinta, i va
purta de grija si nu-i va iesi niciodata din cuvnt.
Cnd ajunsera aci, Belciug se ridica triumfator. Greu a fost sa
nceapa tocmeala. Deacuma au sa se dea pe brazda, orict s-
ar mai ciondani. Dar atta vorbarie l plictisi n cele din urma,
mai ales vaznd ca se nsereaza si nca n-au cazut la nvoiala.
Astfel i trimise sa continue acasa hartuiala si, dnd mna cu
barbatii, le zise zmbind cucernic:
- Ei, sa fie ntr-un ceas bun si cu noroc! Si la nunta sa nu uitati
nici pe Dumnezeu din cer si biserica lui de pe pamnt!
Ciorovaiala dintre potrivnici se relua mai apriga pe drum. Se
amenintau, se njurau, se opreau, dadeau din mini, si sopteau
cine stie ce, dar tocmeala nu mai nainta deloc. Cnd sosira n
fata casei lui Vasile Baciu, amndoi se gndira sa lase asa cum
vrea cellalt si sa sfrseasca, si totusi se razgndira repede
nadajduind fiecare ca amnarea va aduce apa la moara lui.
Singura Ana era zorita, tremura si se uita rugatoare cnd la
tatal ei, cnd la Ion, ngrijorata ca se vor desparti, fara a-i
hotar soarta sau a-i fi curmat suferintele. Si ntr-adevar se
despartira jurndu-se, att flacaul ct si Vasile, ca ori ramne
cum a spus dnsul, ori nici sa nu se mai ntlneasca...
Vasile Baciu, simtindu-se gtuit, pleznea de mnie si, ca sa se
racoreasca, gasi un clenciu Anei si o batu iar pna o umplu de
snge... Toata noaptea si a doua zi fu crmpotit de gnduri
negre. ntelegea acuma lamurit, ceeace banuise de cnd a
prins de veste ca feciorul Glanetasului umbla sa suceasca
mintea Anei. Va sa zica vrea sa-mi iea pamnturile! i
rasareau sudori reci pe frunte gndindu-se ca va fi nevoit la
urma urmelor sa se ndoaie si sa traiasca din mila calicului... si
fierbea creierii cautnd sa nascoceasca un mijloc care sa-l
scape din ghiarele hotului si se bucura numai la nchipuirea ca
ar gasi ceva sa-l nsele ct mai cumplit... Dar orict se caznea,
nu putea stoarce nimic. Poate daca l-ar mai ameninta ca va
lasa pe Ana sa nasca si ca nu o va marita niciodata?
Amenintarea i se parea att de slaba, nct nici el nsusi n-o
credea. Cum s-o primeasca atunci cellalt? Mai mult l-ar
ntarta...
Ion era vesel si multumit. Era sigur ca pna la urma Vasile
Baciu i va da tot si-si facea mereu cruce multumind lui
Dumnezeu ca l-a ajutat sa izbndeasca. A doua zi n zori
cutreiera hotarul sa cerceteze mai bine toate locurile viitorului
sau socru, si sa se bucure vazndu-le, fiindca de-acuma sunt
ale lui. Pe la amiazi se sfadi rau cu Glanetasu care ncerca sa-l
sfatuiasca sa nu ntinda coarda prea tare.
- Dect m-ai nvata pe mine, mai bine-ai pune si d-ta mna pe
ceva, ca mannci pinea lui Dumnezeu degeaba, mai rau ca un
trntor! i striga feciorul cu dispret.
Seara, nsotit de ma-sa, de Floarea, nevasta lui Macedon
Cercetasu, si de soacra primarului, o baba specialista n
petituri si tocmeli, se duse la Vasile
173
Baciu care dealtfel l astepta si chiar chemase pe baba Firoana
si pe nevasta dascalului Simion Butunoi, sa poata tine piept
asalturilor. Ana ndulcise o oca de rachiu, caci bautura
dezleaga limbile si mblnzeste inimile. Toata trguiala fu
reluata dela nceput cu mai multa rvna si violenta, fiecare
parte urmarind sa pacaleasca ct mai tare pe potrivnic.
Cuvntul nsa l aveau ndeosebi femeile care se certau
tiganeste si, drept dovezi si argumente, se ocarau nti unele
pe altele, apoi pe Ion, pe Ana, pe Glanetasu, pe Baciu si toate
neamurile lor cunoscute si necunoscute... n loc de apropiere,
mai rau se nraira si se despartira hotarti sa nu mai renceapa
convorbirile, ceeace, fireste, nu-i mpiedica sa se ntlneasca
iar peste cteva zile si iar sa se certe
fara rezultat...
Deoarece, tot ciorovaindu-se, intrasera n postul mare, Vasile
Baciu se gndi ca cununia nu se poate face n nici un caz pna
dupa Paste, se lasa mai greu spre a cstiga timp pentru a gasi
mijlocul de a-si nsela ginerele. Dar nici Ion nu se grabea deloc
si se prapadi de rs cnd Vasile vru totusi sa-l sperie ca nu-i
mai da pe Ana... Apoi, cu doua saptamni naintea sarbatorilor,
se nvoira ntr-o jumatate de ceas, nct si flacaul se mira ct s-
a facut Baciu de ngaduitor. Primi sa-i dea zestre toate
pamaturile si amndoua casele, cernd doar sa fie scrise, dupa
cununie, pe numele amndurora. Deocamdata, dupa cununie,
Ana se va muta la Glanetasu, mpreuna cu o pereche de boi,
un cal, o vaca cu vitel, o scroafa cu sapte purcei, un car nou si
altele mai marunte ce se cuvin unei mirese si neveste tinere. n
aceeasi zi se dusera la notar pentru nstiintarile legale si pe
urma la preot sa faca strigarile de cuviinta asa fel ca nunta sa
se serbeze chiar a doua Dumineca dupa Paste... Din clipa
aceasta Vasile Baciu trai ntr-o zbuciumare parca el ar fi fost
mirele. Toata ziua nu-si gasea locul si nu mai stia cum sa-si
ascunda nerabdarea. De teama sa nu scape vre-o vorba
tradatoare, nu mai dadea pe la Avrum, dar bea mai mult ca de
obicei acasa. Acum i se parea ca vremea trece prea anevoie si-
l rodea frica sa nu-i strice cineva sau ceva socotelile...
Dupa ntrevederea cu preotul romn, Titu se simtea alt om,
mai luminat, mai curat. Se gndi mult la viata lui de pna
atunci si o gasi stearpa si rusinoasa. Parca umblase prin lume
cu ochii nchisi, de nu vazuse nimic. Placerea lui de-a vorbi
ungureste i se parea acum nespus de caraghioasa. Ce folos ca
mzgalise poezii, cnd sufletul lui fusese ntelenit de
nesimtire? Ce folos ca citea tot ce-i cadea n mna, mpuindu-si
mintea cu gndurile altora,
174
daca nu cautase sa stie ce se petrece n jurul lui? Ce sa mai
nchipuiesti drame si tragedii pentru glorie, cnd n fata ta se
desfasoara tragedia unui popor ntreg, mai dureroasa n
mutenia ei dect orice nascociri romantice?
- Menirea mea este sa traiesc n mijlocul neamului vitregit de
soarta, sa-i alin suferintele, sa-i simt durerile, sa fiu sprijinul lui!
si zicea dnsul cu mndrie n clipele de nsufletire.
Seara statea tolanit pe canapeaua ce-i slujea drept pat, nu
aprindea lumina si facea zeci de planuri de viitor, care de care
mai napraznice. Se vedea cnd cu faclia n mna, n fruntea
unei multimi imense de tarani, calauzindu-i spre lupta de
dezrobire, cnd ratacitor din sat n sat mngind jelaniile
oamenilor napastuiti, nvatndu-i cum sa-si usureze traiul si
attnd n sufletele lor focul nadejdei de mai bine, cnd n
capul unui grup de soldati cu steagul tricolor flfind n vnt...
si zugravea n minte chinurile ce le va ndura vitejeste pentru
poporul lui si foarte deseori se visa n fundul unei temnite,
legat n lanturi si totusi fericit n inima, simtindu-se martir care
prin jertfa sa trebuie sa smulga izbnda tuturor... Si nchipuirile
acestea i umpleau fiinta de placeri sufletesti nebanuite...
In lumina zilei nsa zmbea de visurile ndraznete ca de niste
aiurari bolnave si-si zicea ca, n locul lor, ar fi mai frumos sa
faptuiasca acuma ceva. Toate planurile si hotarrile nu fac doi
bani daca ramn nemplinite. l rodea nevoia de a porni ndata
si se necajea ca nu stie ce ar putea face, parca sub aripile
sufletului i-ar atrna picioare de plumb... Avu o bucurie cnd i
dadu prin gnd sa rupa orice relatii cu toti ungurii si sa nu mai
vorbeasca dect romneste. Si fiindca la cancelarie trebuia sa
scrie ungureste hrtiile oficiale, l cuprinse scrba de slujba ce-
o facea...
Totusi pe Roza Lang n-o uita si chiar se gndea cum ar putea-o
aseza si pe ea n cadrul vietii lui noui, fara sa-si ncurce
nazuintele. i era rusine nsa cnd si amintea ca i-a declarat
dragoste n ungureste si ca ntia lui iubire patimasa e o
unguroaica. Se consola doar zicndu-si ca nu-i imposibil ca
Roza sa fie ovreica, precum e si Lang, iar atunci n-ar mai sta
nici o piedica n fata amorului lor, stiut fiind ca ovreii nu prea
cunosc sentimentul national... Deoarece trecuse cteva
saptamni de cnd se despartise de ea, acuma n-o mai dorea
cu atta nversunare, dar era sigur ca, daca ar revedea-o, ar
iubi-o mai nebuneste. De aceea hotar ca iubirea aceasta nu se
contrazice deloc cu planurile lui si ca, n general, ura niciodata
nu poate cuprinde pe femeile asupritorilor. Spre a fi cu totul
linistit, facu legamnt ca o va nvata si pe ea romneste...
Acuma, dupa ce credea ca si-a tras o noua linie calauzitoare n
viata, notarul Friedman i era indiferent. n inima lui l privea de
la o naltime foarte
175
mare si-l considera mai putin ca pe un bustean de carne. Rau i
parea doar ca notarul nu pricepea schimbarea lui. Daca ar fi
priceput, i-ar fi facut imputari, ceeace l-ar fi bucurat. Prinse
nsa simpatie de vajnicul student care se nfuria ca Titu nu mai
vrea sa vorbeasca deloc ungureste si care nu-l mai scotea din
sovinist si agitator.
Avea remuscari ca n-a cautat pna acuma sa cunoasca macar
din carti Romnia, tara spre care se ndreapta azi toate
gndurile lui naripate. Era nenorocit ca nu-si poate procura
nici cel putin cteva vederi din paradisul romnesc, cum o
botezase dnsul ntr-o discutie cu notarul. Gasea criminali pe
toti dascalii romni care nu sunt n stare sa nfrunte oprelistele
guvernului unguresc si sa nvete pe elevi a respira aerul patriei
lor adevarate.
Fiindca Friedman umblase si chiar statuse ani de zile n
Romnia, Titu l zgndarea mereu sa-i mai spuna ce e pe-acolo,
fara nsa sa se arate ca el nu prea stie bine nici pe harta cum e
tara. De obicei suferea auzind povestirile notarului, care nu
obosea zugravindu-i tarani storsi de saracie alaturi de boieri ce
nici nu-si cunosc numarul mosiilor, sate mai mizerabile ca niste
colonii de robi alaturi de orase otravite de lux si desfru,
clacasi ce se zvrcolesc n bezna, surtucari carora li-e rusine sa
vorbeasca romneste si se falesc sporovaind frantuzeste,
ciocoi spilcuiti care nu cunosc nici Dumnezeu nici legi...
- D-ta vezi Romnia cu ochi unguresti - zicea totdeauna Titu,
ncercnd sa-i opreasca ocarile.
- Asa crezi?... Daca vei trece vreodata pe acolo, ai sa-ti aduci
aminte de mine si vei recunoaste ca n-am exagerat... D-
voastra, cei fanatici de-aici, nici nu va puteti nchipui ce
nseamna Romnia. Eu, sa am puterea n mna, v-as aduna pe
toti si v-as trimite pe socoteala statului sa stati macar un an n
paradisul d-tale. Sunt sigur ca v-as vindeca de iredentism.
Caci, domnule, afla ca cei de dincolo nici nu vor sa auda de d-
voastra!
- Asta-i culmea! sari Titu.
- Nu vor sa auda, domnule, si cei mai multi chiar va urasc,
fiindca i-ati plictisit cu martirii d-voastra! Dealtfel transilvanenii
au pe-acolo o porecla foarte caracteristica. Cnd i zici d-ta
frate el ti zice boanghina!
Fireste, Titu nu credea nici o vorba din ce-i povestea de rau
notarul, ci si nchipuia tocmai contrarul. Iar daca Friedman
scapa din ntmplare si cte un cuvnt mai bun, Titu se
mndrea ca si cnd lauda l-ar fi privit direct pe dnsul.
Zi cu zi simtea nsa ca locul lui nu este aici, ntr-un cuib
unguresc, mai ales ca e silit sa ndeplineasca o slujba
nenorocita, ndreptata tocmai mpotriva celor saraci si
napastuiti. Lipsa lui de zel nu scapa notarului care, n
176

urma ctorva neglijente, i pofti sa faca mai putina politica si

mai multa treaba, altminteri va fi nevoit sa-si caute un
practicant mai harnic.
Aproape de Paste, Friedman i ceru cu energie sa nceapa
ndata punerea sechestrului la cei n restanta cu plata darilor,
explicndu-i ca din pricina taraganelilor lui s-a ales cu un
avertisment fulgerator, el, notar batrn si constiincios. Titu,
jignit, porni prin sat, umbla toata ziua si seara se ntoarse cu
un car de zaloage, adunate nsa numai de la unguri. Cnd afla
aceasta Friedman, se rosi de mnie si-i declara, de-abia
stapnindu-se:
- D-ta vrei sa ma amesteci n ncurcaturi politice, mi se pare...
Asa nu mai merge, regret... Trebuie sa ne despartim!
- Constiinta mea e curata, n orice caz! raspunse Titu cu o
demnitate nsotita de un zmbet modest.
n aceeasi seara notarul i facu socoteala, i plati patruzeci si
cinci de coroane, iar a treia zi, fiind Joi si avnd treburi n
Armadia, l duse si pe Titu pna la Beraria Rahova, de unde l
luase odinioara...
Macedon Cercetasu, ndata ce iesi din biserica, aduse
nvatatorului Herdelea stirea ca popa umbla sa mpace pe Ion
cu Vasile Baciu si ca chiar i-a chemat la dnsul acasa pentru
dupa amiazi sa-i puie fata-n fata. Herdelea nu zise nimica, dar
n sufletul lui se amar. Purtarea lui Belciug i se parea
revoltatoare. Cauta adica sa momeasca pe Ion ca sa-i faca lui
snge rau? Sau poate astfel vrea sa rasplateasca flacaului vreo
infamie savrsita fata de binefacatorul sau?... i veni n minte
imputarea lui Ion si acum ntelese de unde vine nerecunostinta
lui: Belciug... Va sa zica popa l-a ademenit sa ma tradeze...
Iata pna unde merge murdaria unui carturar! Se solidarizeaza
cu un taran mpotriva mea...
Dealtfel de cnd l oprise judecatorul naintea liceului si mai
ales de cnd s-a ntmplat obraznicia lui Ion, nvatatorul era
aproape sigur ca primejdia l paste rau din pricina jalbei
nenorocite. Blestema n ascuns ceasul care l-a facut sa se
nduioseze de necazul flacaului ticalos. Toata nadejdea i fusese
n ancheta despre care-i spusese Ghita Pop. Daca judecatorul
va fi gasit ct de putin vinovat, atunci Herdelea e salvat. Desi
licarirea aceasta era att de vagax ca si lui i se parea himerica.
Cnd nsa, dupa iesirea lui Ion, a alergat n Armadia si a aflat
de la Ghita Pop ca ancheta a trecut si a stabilit impartialitatea
judecatorului, dndu-i toata dreptatea pentru felul cum a
177
procedat, nvatatorul a nceput sa se astepte la orice. Copistul
nu a fost n stare sa-i spuna prea multe amanunte, caci
cercetarea s-a facut n taina, ca sa nu zdruncine autoritatea
justitiei; dar atta tot a putut afla Herdelea ca, printre cei
dinti, au fost ascultati Belciug, Ion si Simion Lungu.... Cum nici
unul dintr-nsii nu i-a suflat lui nici o vorba despre ce s-a
petrecut, nseamna ca trebuie sa se' fi petrecut ceva rau
pentru dnsul. Poate ca, daca ar fi vrut ntr-adevar sa stie, Ion
i-ar fi marturisit tot fara nconjur. Dar Herdelea, n realitate, nu
dorea siguranta. Mai voia sa creada ca pna n cele din urma
se vor ndrepta toate n bine. Curiozitatea l atta, iar frica l
oprea. nchidea ochii si cauta sa amne cel putin lovitura, daca
n-o poate ocoli, caci raul nu soseste nici odata prea trziu... Si
asa, n loc sa cerceteze la obrsie unde ar fi putut gasi tot ce-l
rodea, batea deseori drumul Armadiei, iscodind mereu pe
Ghita Pop de la care stia ca nu poate culege nimic sigur.
Umblnd zadarnic pe la Ghita Pop, ntr-o dupa amiaza
frumoasa, notarul Stoessel din Jidovita l striga pe fereastra sa-i
dea o citatie sosita de vreo trei zile si pe care n-a avut ocazia
sa i-o trimita acasa. Herdelea ngalbeni.
- S-a spart buba! si zise dnsul, ncredintat ca citatia e n
legatura cu afacerea judecatorului.
Mai uluit fu nsa vaznd ca e vorba de o noua ncurcatura. Era
prt sa plateasca o suma nsemnata firmei Bernstein din
Bistrita de la care cumparase acum trei ani mobila de salon n
rate lunare de cte douazeci de coroane. Herdelea nu fusese
de parere sa-si mai ngreuieze leafa cu asemenea datorii
zadarnice, mai ales ca avea regulat retineri pentru avansuri si
alte ncurcaturi pe urma carora creditorii ncasau ce li se
cuvenea direct de la perceptie. El zisese ca, precum au stat
fara salon attia ani de zile, ar mai putea sta pna se vor mai
usura putin. Dar fetele atta l-au cicalit, nct a trebuit sa
recunoasca n cele din urma ca au dreptate si ca e nevoie de o
odaie mai draguta unde sa poata primi pe viitorii petitori...
Vreo doi ani de zile a si platit ratele la vreme, caci Laura, de
frica sa nu ramna iar fara salon, nu lasase niciodata sa se
adune mai mult de doua-trei si se ducea chiar ea sa puna banii
la posta. De cnd a intervenit nsa bobota maritisului, Laura nu
s-a mai interesat, iar batrnul, avnd destule alte cheltuieli
urgente, si zicea ca jidanul poate sa mai astepte, si ascundea
somatiile ce-i veneau n fiece luna tot mai amenintatoare, ca
sa nu le vaza fetele si sa-si aprinza paie n cap. Pe urma, dupa
ce se adunara multe rate, si gasi scuza ca nu poate plati o
suma asa de mare si ca va aranja lucrurile dupa nunta Laurei,
cnd va mai scapa de greutati... Acuma iata ca firma a pierdut
rabdarea si-i cere sa achite
178
imediat att ratele din urma, ct si pe cele viitoare, conform
contractului, adica peste trei sute de coroane.
- Trei sute de coroane! murmura Herdelea cu un zmbet
desperat. Si tocmai azi, n preajma nuntii!
Pna acasa cumpani bine toata nenorocirea. Ca nu poate plati
acuma, asemenea suma, era sigur. Va sa zica trebuie sa se
sileasca mai ales sa cstige timp pna dupa nunta fetii. De aici
are sa porneasca cu socotelile... nti si nti n-are sa arate
acasa citatia si nici sa pomeneasca despre judecata, spre a
evita certurile, lacramile, blestemele si spaima familiei. Toate
are sa le descurce el linistit, fara zvcniri zgomotoase. Din
nefericire termenul judecatii e nainte de Paste. Asta-i mai
greu. Dar fiindca tot nu poate plati si nici alta aparare, afara de
saracie, n-are, de ce s-ar mai duce la judecata? Sa mai dea
ochi cu judecatorul si astfel sa mai dezlantuie poate si cealalta
ncurcatura? Pe omul suparat nu-i bine sa-l zgndaresti... Deci
nu se va duce deloc la judecata. Lasa sa-l condamne. Polita tot
nu cunoaste amnari. Pe urma se va nvoi el cu avocatul firmei
cumva, poate acoperind cheltuielile de judecata si relund
ratele... Pna atunci trec sarbatorile, trece nunta Laurei si se
mai simplifica lucrurile...
Intra acasa vesel, ca si cnd ar fi cstigat la loterie. Desi citatia
l ardea n buzunar, lua pe dascalita de mijloc, o nvrti de
cteva ori tinereste si o pupa zdravan pe amndoi obrajii,
strnind rsul fetelor si indignarea d-nei Herdelea care,
smulgndu-se din bratele lui, l ocar:
- Ho, nebunule!.... Nu ti-i rusine, om batrn si fara minte,
macar de copiii astia care te vad si te judeca!...
Cum neplacerile nu vin niciodata singure, n preziua judecatii,
pe nserate, tocmai cnd se asteptau mai putin si chiar
vorbeau de ct se jertfeste bietul baiat ntr-o slujba ingrata
pentru ambitiile unui poet, iata ca se deschide usa si apare
nsusi Titu, zmbitor, aducnd si posta din Jidovita mpreuna cu
o circulara prin care Herdelea era nstiintat ca inspectorul
Cernatony, protectorul lui, a trecut la pensie si ca, pna la
numirea titularului, a fost nsarcinat subinspectorul Horvat sa-i
tina locul.
- Se vede ca s-au ngramadit numai pe capul meu toate
nenorocirile! se gndi Herdelea posomort.
Titu ponegri din rasputeri pe jidanul din Gargalau care umbla
sa-l faca unealta lui ntru apasarea romnilor din comuna si se
declara fericit c-a scapat teafar din cuibul acela de straini unde
la fiecare pas trebuia sa ndure jigniri n sentimentele lui cele
mai sfinte. Dascalita si fetele l laudara ca bine a facut de n-a
mai stat n serviciul unui renegat nesimtitor. nvatatorul
ntelegea nsa numai atta ca tnarul a fost concediat si a
ramas iar fara pine,
179
ceeace nsemna o greutate mai mult pe capul lui caruntit de
necazuri, tocmai acum cnd grijile au nceput sa-l copleseasca
mai aprig. Mai dureroasa era totusi stirea despre retragerea
batrnului Cernatony, caci ridica la orizont amenintarea ntregii
lui cariere dascalesti. Cernatony a fost om de suflet si i-a trecut
multe cu vederea; Horvat, urmasul lui, nsa e un ungur furios
care si pna acuma a ncercat sa-i faca zile fripte, vesnic
nemultumit ca copiii din Pripas nu vorbesc ungureste...
Anevoie a putut nchide ochii Herdelea n noaptea aceea.
Grijile l napadeau ca niste stafii fioroase, l nconjurau si-l
chinuiau. Somnul sanatos al celorlalti parca i marea suferinta.
Cumplit e sa-ti porti singur crucea, fara macar sa te poti
mngia mpartasind durerea cu cei dimprejur, cu cei ce sunt
asa de aproape si totusi nu pricep nimic... Poate nici odata
povara vietii n-a simtit-o mai apasatoare si viitorul mai
ntunecat...
Dimineata porni spre Armadia, nu ca sa se prezinte la proces,
ci sa fie pe acolo, sa afle cel putin ce se urzeste mpotriva lui.
Titu l nsoti pna n Jidovita, unde se opri sa zica buna ziua
cunoscutilor si prietenilor pe care nu i-a vazut de aproape doua
luni, dndu-i ntlnire la prnz la Beraria Rahova. nvatatorul se
nvrti prin Armadia, nerabdator, intra la Banca Somesana,
trecu pe la doctorul Filipoiu, care avea sa fie nasul Laurei si cu
care mai vorbira despre amanuntele nuntii. Titu n-avu noroc sa
gaseasca pe Roza Lang si astfel sosi curnd si el n Armadia; i
veni nenorocita idee sa faca o vizita Lucretiei Dragu si fu primit
foarte rece, deoarecare d-soara era acuma n vorba serioasa cu
profesorul Oprea. Mai hoinari prin trgusor, suparat din pricina
Lucretiei, si spre amiaza, nemaiavnd ce face, se ndrepta spre
berarie, unde gasi pe tatal sau la o masa,singur, cu o bere
dinainte, mohort. Tnarul ncepu sa-i bata capul cu pataniile
lui din Gargalu si sa-i declame patetic despre menirea lui,
despre planurile lui si despre revelatia ce a avut-o n fata
primejdiei unguresti. Herdelea tacu multa vreme abatut, apoi
vaznd ca Titu nu mai nceteaza, l ntrerupse cu o imputare
dureroasa:
- Tu parca traiesti n alta lume, dragul tatii!... Tu alergi dupa
visuri si nu bagi de seama ca realitatea ne sugruma, gata gata
sa ne doboare!...
Titu ramase o clipa cu gura cascata si nesimtind amaraciunea
din vorbele batrnului, urma cu un gest larg, maret:
- D-ta niciodata n-ai nteles avnturile generoase!...
Si n gnd mai adaoga: Nu degeaba sunt unii oameni prin
Armadia care spun ca tata e cam renegat... Cam au ei
dreptate, cum se vede!
- Dar nici tu n-ai nteles greutatile noastre, cu toate ca acuma
esti om n toata firea si ar trebui sa fii ct de ct sprijinul meu
si al familiei - zise Herdelea cu aceeasi dojana n glas.
180
- Ce nseamna grijile noastre marunte fata de nevoile cele mari
ale neamului! striga Titu cu gura plina. Nu e romn, tata, cel ce
pune interesele personale mai presus de cele obstesti!
nvatatorul zmbi trist si, n vreme ce tnarul si dezvolta
teoriile nationale, se gndi ca tot asa a fost odinioara si dnsul,
de mult pna ce n-a stiut ce sunt sarcinile vietii, pna ce nu a
dat piept cu lumea. Desteptarea a fost crncena. Visurile s-au
spulberat mai repede ca nchipuirea si n locul lor s-a pomenit
cu lupte istovitoare pentru ziua de mine. Si, vorbind parca cu
sine nsusi sau cu amintirea trecutului ndepartat, rosti domol:
- Ce bine ar fi daca viata s-ar potrivi cu visurile, daca omul ar
putea trai din visuri!...
n berarie era putina lume. Doar ctiva profesori, care
scapasera mai de vreme de la liceu, si vreo doi functionari de
la Banca Somesana. Toti ntrebara pe Herdelea cnd e nunta
domnisoarei Laura si nu-l scoteau din socrule si din felicitari
zgomotoase.
- Atta multumire as fi avut si eu, si acuma iata-o necata ntr-
un potop de nenorociri! se gndea nvatatorul cautnd sa
raspunda ct mai vesel. Se vede ca asa mi-a fost mie scris, sa
nu am n viata nici o bucurie deplina!
n prag se ivi deodata judecatorul, ntovarasit de un avocat
ungur din Bistrita, reprezentantul casei Bernstein. Cum i zari,
Herdelea tresari, se facu ca ceara si, fara sa vrea, batu n masa
cu paharul gol, murmurnd:
- Chelner, plata!
-Mai stai, tata, ce Dumnezeu, ca doar nu arde! zise Titu
surprins ca tatal sau vrea sa plece tocmai cnd ncepe sa vie
lumea mai buna.
Judecatorul si roti privirea prin sala, vazu pe Herdelea si avu
un gest de neplacere pe care acesta l prinse, desi numai cu
coada ochiului. Pe urma se aseza la o masa aproape, tocmai n
fata nvatatorului, continund a se ntretine cu avocatul care
nu se sinchisea de nimeni, cufundat cum era sa-i explice ceva.
Herdelea nu ndraznea sa ridice ochii, dar simtea ca privirea
judecatorului l sfledereste. Nemaiputnd-o suferi, si lua inima
n dinti si se uita drept n ochii vrajmasi, plecnd apoi iar capul
n semn de salutare. Judecatorul nu raspunse, ci-l masura cu
aceeasi cautatura rece...
Si pe cnd dnsul se perpelea astfel, Titu, cu glas mai scazut, i
sporovaia de poporul nostru, de idealul suprem, de chemarea
imperioasa... Vorbele lui rasunau n urechile batrnului ca un
bzit obositor.
Peste cteva minute judecatorul puse usor mna pe bratul
avocatului, ca sa-l ntrerupa, si apoi i zise brusc lui Herdelea,
cu o voce moale dar pe-att mai patrunzatoare:
- Stii ca stiu tot, domnule Herdelea! Tot! Absolut tot!
181
- Cum? ntreba nvatatorul naucit de spaima.
- Ia, te rog, nu te mai preface! Din capul locului am banuit ca
numai opera d-tale poate sa fie... Ei, acuma stiu ca nu m-am
nselat n banuiala mea... Fireste, nu face nimic. Eu te onoram
cu prietenia mea, pe cnd d-ta ma calomniai la minister si
umblai sa-mi zdrobesti cariera. A, desigur nu face nimic... Dar
nu nteleg de ce ai fost las si m-ai mintit cnd te-am ntrebat
deunazi? Atta curaj puteai sa ai si d-ta!...
- Domnule judecator, trebuie sa stiti... va rog... O explicatie
sincera, negresit ca va... Caci nu se poate astfel sa... Va rog
foarte mult! blbi Herdelea foarte umil gndindu-se sa se
apropie cu scaunul de masa judecatorului si sa-i ceara iertare;
dar limba deabia i se mai misca de frica si sub asprimea
privirei n care simtea un clocot de ura.
- Lasa, lasa, nu te mai osteni! Explicatiile ai sa le dai
tribunalului... Sper ca nu te astepti sa fii crutat, cum nici d-ta
nu m-ai crutat pe mine? Sper! zise judecatorul cu un rs ciudat
si punnd iar mna pe bratul avocatului ca sa-si urmeze
vorba../
Titu ascultase uluit obrazniciile judecatorului si se rusina
vaznd umilinta si groaza tatalui sau.
- Ce-i, ce s-a ntmplat? ntreba de mai multe ori, tragndu-l de
mneca, fara a primi vreun raspuns, caci batrnul ramasese cu
ochii tinta la judecator, asteptnd parca sa-i mai ntlneasca
privirea, sa-l mai roage, sa-i arate toata deznadejdea si teama,
si sa-l mblnzeasca. Judecatorul nsa nu-l mai lua n seama, ca
si cnd pentru dnsul nici n-ar mai fi existat un Herdelea. n
schimb, dupa un rastimp, se ntoarse avocatul si-i spuse grabit,
negustoreste:
- A, domnul Herdelea!... Nici nu te vazusem... Avem ceva de
vorbit mpreuna... De ce n-ai venit azi la proces?
nvatatorul si croi n minte un raspuns, dar, pna sa deschida
el gura, avocatul si reluase convorbirea cu judecatorul, mai
aprinsa.
Herdelea simti o moliciune mare n tot corpul, iar vederea i se
tulbura nct i se paru ca e apucat ntr-un vrtej ametitor din
care zadarnic se zbate sa se desprinda. Auzea ca prin vis
ntrebarile lui Titu, curioase si nerabdatoare, ce este, ce
este? si n acelasi timp vorbele avocatului, topite ntr-o uruiala
ntrerupta din cnd n cnd de glasul judecatorului, att de
cunoscut si att de ngrozitor. Clatina mereu din cap cu o
nfatisare desperata si cu niste ochi arsi de ntrebarea: Ce
vreti cu mine? Ce vreti? Ce vreti? Vrtejul nsa vuia nencetat
n creierii lui...
ntr-un trziu apoi uruitul vorbelor avocatului nceta,
judecatorul disparu si lumea parca reintra n fagasul ei
obisnuit. Pe ferestrele mari, n odaia plina de miros de mncari
si bauturi, bateau fsii largi de lumina alba prima-
182
varateca, nseninndu-i sufletul. Acuma toate mesele erau
ocupate. n aerul cald se ciocneau crmpeie de convorbiri,
rsete zgomotoase, strigate flamnde si znganiri de farfurii si
de tacmuri... Si la masa lui, lnga Titu, se aseza avocatul
ungur cu o figura nepasatoare care nsa voia sa para
ngrijorata si compatimitoare.
- Judecatorul e foarte suparat... Ai intrat n belea mare cu
dnsul... Si e o fire cinoasa care nu iarta!
Att Herdelea, ct si Titu ncercara sa vorbeasca, dar avocatul,
grabit, nu le dadu ragaz, ci continua ndata cu alta voce:
- Pe urma de ce n-ai venit la proces, domnule?... Foarte rau!
Foarte rau! Poate c-am fi cazut la nvoiala cu mai putine
cheltuieli... Acuma, ca sa nu zici ca-s om fara suflet si ca fug de
o ntelegere cinstita, desi sentinta o am n geanta, totusi ti
propun sa...
Sa-i sechestreze mobila, sa fixeze un termen de licitatie - toate
numai de forma, ca sa fie asigurata casa Bernstein ca nu va
pierde banii ce i se cuvin de drept. Pe urma la licitatie se va
prezenta numai el, avocatul, va cumpara n numele firmei
toata mobila pe pretul ce-i mai datoreaza Herdelea, fara a
ridica nsa nimic din casa, iar nvatatorul va iscali o polita noua
pentru toata suma mpreuna cu cheltuielile de proces si de
licitatie.
- Ei, si ca sa vezi ce inima am, iaca, stabilim ziua sechestrului
pentru dupa Paste, Joi, sa faci si d-ta sarbatorile n tihna. Eu tot
mai am Joi si alte afaceri n Armadia, asa ca te pot scuti de
cheltuiala calatoriei mele... Termenul licitatiei 3 vom fixa
atunci. Asa! Aide, da mna! Ne-am nteles, va sa zica... As mai
zabovi, dar dupa prnz, la cinci, am o licitatie mare n Bistrita,
de la care nu pot lipsi... Va sa zica Joi dupa Paste, pe la noua
dimineata... Din partea mea poti fi linistit! Macar de-ar fi
capcaunul de judecator om de nteles ca mine... Ei, la revedere
pe Joi!... Dnsul e fiul d-tale? mi pare foarte bine!... La
revedere!...
Herdelea nici nu apucase sa deschida gura. Dealtfel nici n-ar fi
avut ce zice, caci era doar la discretia avocatului care, daca
voia, l putea face de rusine tocmai n ajunul nuntii Laurei,
vnzndu-i cu toba tot din casa.
- Lasa ca-i bine cum a zis ungurul - vorbi Titu vaznd
descurajarea tatalui sau si ntelegnd acuma zbuciumarile lui.
Se pare un om cumsecade... Cum 3 cheama, tata?
- Cum, tu nu-l cunosti pe Lendvay? zise Herdelea, adaogand
apoi cu o teama aproape copilareasca: Sechestru, licitatie... vai
de capul meu! Ce-o sa zica ma-ta? Ce-o sa zica Laura?
- Adica, cum, ce-o sa zica? striga tnarul nflacarat. Dar nu le-
ar fi rusine sa mai zica ceva... Pentru cine ai d-ta necazurile
astea acuma, daca nu pentru
183
ele?... Ori crezi ca-s asa de proaste sa nu priceapa nici atta?
Ma mir ca te mai gndesti la ele... Apoi parca cine stie ce lucru
mare-i un sechestru si o licitatie de forma! Ca doar ti-a spus si
de zece ori ca sunt numai de forma... Mergnd spre casa cu
Titu, nvatatorul si mai usura inima povestindu-i ce ntorsatura
a luat plngerea lui Ion si ca desigur chiar Ion l-a prt ca i-a
facut-o.
- E o canalie si Ion, fireste! zise Titu din ce n ce mai nsufletit,
caci n afacerea aceasta el nu vedea dect ca tatal sau e un
martir al iubirei taranului romn. Dar ce are a face, tata!
Trebuie sa fii mndru ca suferi fiindca ai aparat pe un romn,
chiar daca romnul s-a ntmplat sa fie un misel... E o fapta
superba!
- Dar tu nu-ti nchipui ce urmari grele poate sa aiba! gemu
batrnul putin mai mbarbatat, gndindu-se la cuvintele
judecatorului despre calomnie si tribunal.
- Cu ct vor fi mai grele, cu att te vei ridica mai sus n stima
tuturor! zise tnarul invidios ca nu este el n locul nvatatorului,
sa se poate lauda pretutindeni cu sacrificiile lui pentru cauza
neamului...
Dascalita si fetele, auzind de sechestru si de licitatie, se
asternura pe bocete si vaete ca rusinea aceasta
nemaipomenita are sa prapadeasca norocul Laurei, fiindca
Pintea are sa afle si sa-i ntoarca spatele... Ca sa arate ct sunt
de convinse ca asa are sa fie, fetele nici nu mai continuara n
ziua aceea lucrul la trusou, lasnd n masina de cusut un
cearceaf de plapoma aproape ispravit, cu sumedenie de ajururi
si dantele si cu monogramul ei brodat frumos ntr-un colt. Titu
se sili toata dupa amiaza si toata seara sa le explice ca sunt
proaste daca nu vor sau nu pot sa nteleaga ca e vorba numai
de o forma. Femeile nsa nu admiteau nici o lamurire si Laura
nu se linisti dect zicndu-si ca ea nu va mai fi aici sa-i crape
obrajii de rusine cnd vor veni cu toba sa pngareasca
salonasul n care si-a tesut ea visurile ei de fata... Fireste ca, n
asemenea atmosfera, nici Herdelea si nici Titu nu mai
ndraznira sa le mai puna n curent si cu amenintarile
judecatorului, desi tnarul se laudase ca are sa le spuna tot din
fir n par...
Avnd acuma un suflet cu care putea vorbi de temerile ce-l
apasau, nvatatorul se simti mai nviorat si mai usurat. Pna
una alta nsa trebuia sa vaza mai deaproape de scoala, caci se
putea lesne ntmpla sa-i pice o vizita a subinspectorului care,
dupa retragerea lui Cernatony, se va arata desigur si mai zelos
ca n trecut, n nadejdea ca o sa fie numit el inspector. De
aceea mai citea, nu lipsea de la scoala, ca sa fie pregatit
pentru orice mprejurare. Rvna aceasta dealtfel i facea bine
risipindu-i putin gndurile mohorte...
184
'.,
ntr-adevar, n ultima zi nainte de vacantele Pastelor, se opri o
caleasca falnica n fata scoalei. Era subinspectorul Horvat care
nadins venise asa de trziu si pe neasteptate. Statu n clasa
vre-o doua ore, cercetnd tot, ascultnd pe toti copiii,
ncurcndu-i numai pe ungureste si strmbndu-se urt daca
nu-l ntelegeau... n sfrsit iscali jurnalul-program si spuse lui
Herdelea, ncruntat:
- Ar fi bine sa te ocupi mai mult si mai serios... ti recomand
chiar sa te ocupi, daca nu vrei sa ne certam!...
Trasura pleca cu dnsul n goana, vrnd sa inspecteze n
aceeasi zi si scoalele din Jidovita si din Armadia...
Herdelea, cu palaria n mna, si facu cruce cnd nu-l mai vazu,
mur-murnd necajit:
- O, bata-te mnia lui Dumnezeu, ca acru mai esti!
Ofta, dadu drumul copiilor si porni spre casa cu capul n
pamnt.
- Asta-i rasplata dupa treizeci de ani de munca! se gndi
dnsul abatut. Numai cinci ani... numai cinci ani sa-mi mai
ajute Dumnezeu! Pe urma ai dracului sa fie toti inspectorii din
lume... Din pensioara mea voi trai si eu omeneste cu baba, ca
pna atunci poate sa se aseze si copiii, daca o vrea
Atotputernicul...
El care-si batea joc de dascalita pentru ca bolborosea mereu
rugaciuni, acuma, cnd nevoile si neplacerile se tineau de
dnsul ca scaiul de oaie, si punea toata nadejdea n puterea
cereasca si-si ntarea inima naltndu-si cugetul fierbinte si
umilit spre Dumnezeu...
Seara, dupa cina, pe cnd Herdelea povestea amanuntit vizita
subinspectorului, se pomenira n casa cu Ion, cu o nfatisare
foarte fericita, raspndind parca numai bucurie n jurul lui.
Familia nvatatorului ramase traznita de ndrazneala aceasta.
Titu, ncetul cu ncetul, spusese totusi surorilor lui si apoi
mamei cum a tradat Ion pe Herdelea si ca urmarea poate sa fie
o mare nenorocire. Aceasta, precum si purtarea flacaului n
vremea din urma, facuse ca acuma sa fie privit drept cel mai
netrebnic om din sat. Astfel fara a-i raspunde la buna-seara,
dascalita, tremurnd de mnie si scaparnd scntei din ochi,
se napusti asupra lui:
- Gros obraz ai, beciznicule, daca, dupa ticalosiile pe care le-ai
facut nvatatorului, mai ndraznesti sa ne treci pragul!...
Ion nsa nu se sfii deloc si zise linistit si supus, dar cu aceeasi
fata multumita:
185
- Acu iertati-ma!... Zau, doamna, iertati-ma!...
- Apoi da, acuma sa te iertam dupa ce ti-ai batut joc de noi
cum ti-a placut! striga d-na Herdelea. Ct te-am ajutat noi si
te-am ogoit, nu-i vrednic capul tau. Iar drept multumire te-ai
dus si ne-ai vndut ca Iuda!...
- Ce-a fost a trecut - vorbi flacaul iarasi mai cald. A trecut...
toate au trecut... Cte-am patit si-am patimit eu, numai
Dumnezeu le stie... am gresit,
vad bine dar...
- Greseala ta nsa poate sa ma bage pe mine n temnita si sa-
mi pierd tot rodul muncii de treizeci de ani! l ntrerupse
nvatatorul care, mai moale ca toti, se si mblnzise putin.
- Ai sa vezi d-ta cum oi ndrepta eu tot ce-am stricat... Nu-ti fie
frica, domnule nvatator! Am sa stau eu n temnita orict, un
an, zece, dar d-tale n-are sa ti se sminteasca nici un fir de par!
Credeti-ma si pe mine astadata!... Ca azi sunt si eu fericit,
domnule nvatator! Acu am pamnt, am de toate... Acu numai
sanatate sa-mi dea Domnul!...
- Sa-ti fie de bine! murmura Herdelea iar mai rece, amintindu-si
ca nvoiala dintre Ion si Vasile s-a facut n urma interventiei lui
Belciug.
Flacaul ntoarse ochii pe rnd spre Fiecare din casa, parc-ar fi
cerut ajutor, dar toti taceau ntunecati. Dupa o pauza
ncurcata, tot el trebui sa renceapa:
- Apoi uite de ce-am venit acu, domnule nvatator si doamna!...
Am venit sa va spun ca nu ma misc de-aici pna nu-mi
fagaduiti ca ma cununati
d-voastra!...
Toata familia protesta ntr-un singur glas, desi toti fura miscati
de rugamintea ticalosului. Titu, care, pna aici se facuse ca
citeste spre a nu fi nevoit sa vada pe tradatorul lor, acuma
ridica putin nasul, se uita la dnsul si se mira ct era de
schimbat la fata. Parea mai smead si mai hotart. Pielea i se
lipea si lucea pe umerii obrajilor, iar n ochi avea o lumina
mndra de biruitor...
Herdelea se codi ndelung ca nasitul nseamna cheltuiala mare,
ca tocmai si el are sarcini multe cu nunta domnisoarei, ca de
ce nu-l cununa popa... Dar Ion se jura ca mai bine strica toata
nvoiala, dect sa se gndeasca la alti nasi, l ncredinta ca nu
trebuie sa cheltuiasca nici un ban si n sfrsit starui att de
mult si att de calduros nct nvatatorul fu nevoit sa
primeasca:
- Bine, Ioane, bine... S-o facem si pe asta ca multe am mai
facut noi pentru tine si de putina recunostinta am avut parte...
Dar poate de-acu ncolo sa fim
mai norocosi!
Ion, plecnd, saruta mna, nti domnului s-apoi doamnei,
ceea ce ndemna pe dascalita sa zica mai potolita:
- E mare ticalos, dar cel putin are inima buna, saracu!
186
Titu iar patea ca odinioara: umbla dupa Roza si n-o putea
ntlni. Doar ca azi parca nu mai era att de nerabdator ca
atunci. Acuma avea o emotie stranie care-l facea sa nu se
prapadeasca cu firea pentru a o vedea. Dorea chiar s-o
nemereasca, de s-ar putea, ntr-o clipa cnd sa fie si Lang
acasa, sau oricine, numai sa nu fie ndata singuri.
A doua zi dupa vizita subinspectorului, Titu porni din nou spre
Jidovita si batu la usa n fata careia i tremurase inima de
fericire de attea ori. Gasi pe Roza singura, plngnd, ntr-un
capot murdar de stamba, cu parul vlvoi...
- Asta sa fie femeia pe care am iubit-o cu atta patima acum
deabia doua luni? se gndi dnsul sarutndu-i mna foarte
jenat.
Statu ncurcat cteva clipe, iar femeia plnse mai cu foc parca,
revar-sndu-si durerea n fata lui, ar fi cautat sa-i trezeasca mai
multa compatimire. Titu nsa nu vedea dect o schimonosire a
gurii pe care a sarutat-o, si-si zicea ntr-una uluit:
- Si ce frumoasa mi se parea atunci!...
Apoi d-na Lang i spuse printre siroaie de lacrimi ca ea e cea
mai nenorocita fiinta pe lume fiindca, dupa toate celelalte,
acuma a ramas si pe drumuri. Subinspectorul Horvat a sosit
ieri din senin si, ducndu-se la scoala, n-a gasit acolo pe Lang
care sforaia acasa, deoarece venise dimineata de la un chef
din Armadia. A trimis dupa el si l-a asteptat aproape un ceas
pna ce l-a desteptat ea si l-a momit sa se mbrace si sa plece
la datorie. Dar cum l-a vazut subinspectorul l-a si mirosit ca-i
beat si nici nu l-a mai lasat sa intre n clasa, ci l-a izgonit
spunndu-i sa se considere suspendat si sa se bucure daca nu
va propune ministerului sa-l ndeparteze pentru totdeauna din
nvatamnt.
- Ce-o sa ne facem acuma! urla Roza frngndu-si minile.
Unde sa ne ducem? Si bietul Lang... bietul Lang! D-ta stii ce
suflet nobil are si ct e de bun!... N-a zis nimic, nu s-a plns
nimanui, dar eu vad cum sufera... O, Doamne, Doamne! Spune
d-ta daca asta e dreptate!...
Ii zicea d-ta si Titu simtea ca asa se cuvenea si parca se
bucura ca lucrurile au luat ntorsatura aceasta. Ii spuse cteva
cuvinte banale de ncurajare si vorbind se gndea:
- A murit o femeie!... S-a stins o iubire n sufletul meu... Sau
poate ca nici n-a fost iubire? De-ar fi fost adevarata, moartea ei
m-ar durea... Nu, nu, n-a fost iubire... Un foc de paie... N-am
iubit-o si nu m-a iubit, si cu toate acestea
ne-am strns n brate, ne-am jurat credinta, ne-am mintit...
Ridicol! Ridicol! Ridicol!
Ii venea chiar sa-i trnteasca si ei cuvntul acesta drept
mngiere. Numai Lang i scapa din situatia care i se parea mai
mult plicticoasa dect trista. Lang era beat si zmbea ca un
filozof care a gasit taina fericirii:
- Ai auzit ce mi-a facut magarul?... Ha, ha, si crede el ca m-a
turtit pe mine!... El pe mine!... Ce idiot!... Bah, un hot, o
canalie, un mizerabil... Gata! Nu-i pot face onoarea nici sa-l
njur!... Rozico, mai e cumva vre-un strop de rachiu? Aide, da-
ne cte-un paharel!... Vivat, Titule! Traiasca victimele, jos
calaii!...
Cnd spuse Titu acasa ce a patit Lang, d-na Herdelea zise cu
adnc dispret:
- El ca el, vai de zilele lui... Dar ea-i o blestemata fara
pereche... Daca a fost ea n stare sa se tie pna si cu
practicantul notarului... Ti-e si scrba!
Titu se rosi ca si cnd i-ar fi sfichiuit obrajii cu un biciu de foc.
- Va sa zica n vreme ce eu o purtam n suflet si n visuri, ea...
n ziua cnd veni avocatul Lendvay cu sechestrul, fetele si d-na
Herdelea, ca sa nu fie nevoite a vedea asemenea umilinta,
plecara n Armadia la dna Filipoiu sa se sfatuiasca asupra
ultimelor amanunte privitoare la nunta Laurei si sa iea de la
tipografie invitatiile tiparite pe hrtie sidefata, sa le trimita din
vreme tuturor. Avocatul, de altfel, ispravi toata afacerea n
cteva minute, nct Titu se omor de rs seara, cnd femeile
se napoiara din Armadia frnte de oboseala...
nfrigurarea nuntii stapnea de acuma toata casa... Rochia de
mireasa era gata. O lucrase nsasi Laura si o facuse o
minunatie. ncercnd-o ultima oara, nainte de-a o pune n
dulap pna-n clipa cea mare, toata familia a izbucnit n aplauze
de admiratie, att era Laura de frumoasa ntr-nsa... Tot salonul
era alandala de rufele mirosind a nou, de rochiile si hainele m-
prastiate pe toate mobilele si prin toate colturile...
Cu trei zile nainte sosi George Pintea si trase la hotel n
Armadia, dar stnd de dimineata pna seara n Pripas, neclintit
de lnga Laura. Amndoi erau foarte miscati si vorbeau cu o
placere amestecata cu groaza de ceremoniile care le vor da
dreptul sa nu-si mai ascunda iubirea n fata nimanui.
188
Laura slabise putin, dar asa i sedea mult mai bine, ndeosebi
cu ochii vesnic umezi si stralucitori de o nerabdare nelamurita.
Acuma toate ndoielile i se parea c-au parasit-o si se simtea
multumita vaznd pe Pintea alaturi de ea. Ii tremura inima ca
sub o mngiere blnda.
- Mi-e drag! se gndea dnsa nduiosata. Saracutul! Si cum nu-l
puteam suferi odinioara!... Mare neroada am fost!...
Ghighi, bagnd de seama ca-i face placere, i repeta ntr-una ca
o invidiaza.
- Spui adevarat, Ghighito?... Crezi tu ca voi fi fericita?
- O, ct as vrea sa fiu n locul tau! mintea Ghighi care, n
sufletul ei, nu ntelegea cum poate sa iea o fata frumoasa si
rara ca Laura pe un omulet ce nu stie nici macar sa danseze ca
lumea.
Pintea era foarte galant si aducea mereu mai ales bomboane
fiindca Laura le mpartea cu el, dupa ce musca din fiecare cu
gurita ei, nct ndragostitul mire se jura ca n-a mai gustat
niciodata asemenea bunatati.
In ajunul nuntii nsa George veni cu niste daruri care i uimira
pe toti: un inel cu un briliant mpresurat de rubine ca niste
vrfuri de ace de foc, cercei de aur cu stropi de diamante, si un
colan de platina cu o cruciulita de aur avnd la fiecare capat
cte-o steluta de smaragd.
- Pupa-l! striga nvatatorul vaznd bogatiile acestea
stralucitoare, iar cum Laura, zapacita de bucurie, statea
tintuita locului, o lua de mna si i facu vnt n bratele mirelui,
ndemnd-o cu nsufletire: Pupa-l, Lauro n-auzi?... Pupa-l!...
n dimineata cununiei sosira parintii lui George si fratii lui mai
mici, Marcu si Vasile. Ceilalti fiind mprastiati prea departe prin
lume, n-au putut veni, dar toti au trimis telegrame de felicitari
pe care Balan de la posta din Armadia, avea grija sa le
transmita ndata la Pripas prin curieri speciali. Amndoi fratii
mirelui ndragira pe Laura, dar facura curte Ghighitei, nct ea
i gasea mult mai draguti ca pe George.
n fata cuscrilor, care de altminteri nu venisera cu mna goala,
Herdelea oferi tinerilor din partea batrnilor un serviciu de
cafea cu lapte, modest si frumos. Tot atunci Titu darui lui
George o tabachera de piele de crocodil, cumparata din banii
lui.
- Eu va dau ceva ce n-o sa va dea nimeni, caci toti se gndesc
numai la mireasa... Ei bine eu m-am gndit la mire, fiinca mi-e
mai drag ca mireasa! vorbi dnsul mngind pe Laura.
Ghighi se porni pe plns vaznd ca numai ea n-are ce sa le
ofere, pna ce noul ei curtezan si cumnat Marcu i spuse ca,
dimpotriva, ea poate sa le daruiasca lucrul cel mai de pret si
anume cte o sarutare miresei si mirelui,
189
sau daca i-e rusine, poate sa le dea pe amndoua miresei care
nsa sa fie obligata a transmite una mirelui...
In Jidovita notarul Stoessel primi pe distinsii nuntasi cu toate
onorurile, oficiind mai patetic formele cununiei civile. La sfrsit
si ngadui sa tie si un mic discurs n care spunea ca e fericit c-
a avut cinstea sa mpreune cu articole de lege doua inimi att
de tinere si pline de sperante.
Cununia fiind ntr-o Dumineca, biserica cu doua turnuri din
Armadia se umplu de oameni care nu se mai saturau laudnd
frumusetea si gingasia Laurei, dar si nfatisarea simpatica a lui
George. Rochia miresei strni entuziasmul cunoscatoarelor.
Toate prietenele ei erau n par, mpreuna cu mamele
invidioase, dar mai miscate pareau Elvira Filipoiu si Lenica
Spataru, fiind si domnisoare de onoare.
Sase preoti, ntre ei si Belciug pe care Herdelea l poftise
nadins ca sa nu mai observe si Armadienii nentelegerile lor, n
frunte cu protopopul batrn, le binecuvntara legatura, iar
corul studentilor cnta parca mai miscator ca ntotdeauna.
Cnd protopopul le puse ntrebarea solemna, mirele raspunse
cu un glas falnic de rasuna biserica; mireasa nsa rosti un da
att de mititel si de timid, parca i-ar fi fost rusine sa n-o auda
lumea, n clipa aceea d-na Herdelea nu se mai putu stapni si
izbucni ntr-un hohot de plns, ceea ce nduiosa pe toti si facu
chiar pe Laura sa lacrimeze putin, ca sa se adevereasca vorba
ca nu-i mireasa care sa nu boceasca.
Nunta fu serbata la Beraria Rahova, n sala de la etaj pe care
berarul o mpodobise feeric si unde se aduna toata domnimea
din Armadia si mprejurimi. Mireasa zabovi putin pna se
schimba ntr-o eleganta toaleta de calatorie, culoare cafenie, si
o palarioara foarte dragalasa, caci era hotart ca, ndata dupa
cununie, tinerii casatoriti sa plece spre parohia lui George, dar
cu un nconjur care sa dureze cel putin o saptamna,
saptamna de miere... Aici primira felicitarile zgomotoase n
cursul carora Laura se rosi pna-n vrful nasului, deoarece
domnii mai ndrazneti i doreau ndeosebi odrasle numeroase.
La masa de abia atinsera mncarile si bauturile; muzica
faimosului Goghi din Bistrita nsa le sporea amndurora
emotia...
Apoi George sopti ceva Laurei si amndoi se ridicara. Lautarii
intonara un mars nuptial care-i petrecu pna jos n strada
unde-i astepta cea mai buna trasura din Armadia, sa-i duca la
Bistrita, iar de acolo sa-si continue calatoria cu trenul.
D-na Herdelea mbratisa lung pe Laura nmuindu-se reciproc de
lacrimi. Fiindca Ghighi plnsese cte putin toata ziua, acuma
izbuti s-o sarute fara bocete, desi tremura de durere.
Despartirile tinura vreun sfert de ceas, urmnd la rnd
Herdelea si Titu, apoi familia Pintea de Laura, apoi familia
190
Herdelea de George, apoi George de parintii si fratii lui... Si tot
timpul tiganii cntau marsul nuptial, pe cnd sus, n ferestre,
invitatii priveau curiosi si miscati, iar jos, n strada o multime
de lume casca gura si asculta muzica... \ n sfrsit mirii se suira
n trasura si vizitiul dadu bici cailor. Batiste multe \ flfira n
vnt, noui valuri de lacrami se, revarsara...
- Drum bun!... Sa ne scrieti!... De pretutindeni!... Negresit!...
Adio!... Trasura se departa si se micsora repede. ntr-nsa o
batista mica alba
flutura neobosita ca o aripa speriata. Pe urma soseaua nghiti
si trasura si batista... Rudele se ntoarsera la mosafiri. ncepura
toasturile, urmara glumele si veselia pna ce deodata muzica
ataca un vals lin, leganat, care ademeni tineretul... Mndru si
nduiosat, Herdelea umbla mereu de ici-colo, ciocnind cu unii,
zmbind cu altii, cautnd sa vaza pe toti multumiti. El era azi
omul cel mai fericit de pe pamnt. Ziua de mine cine stie ce-o
mai aduce. Grijile si necazurile sunt vesnice, pe cnd fericirea
e att de nestatornica...
n vremea aceasta nsa trasura cu tinerii casatoriti alerga
grabita, trecu iute prin Jidovita si se ndrepta spre Pripas. Laura
sedea buimacita, cu ochii drept nainte, nendraznind sa se uite
la barbatul ei. Inima i se topea ntr-o tristete nelamurita.
Vedea cum ramn n urma rpele, livezile, lanurile, padurile,
dealurile care au fost martorii tineretii ei, care i-au fost att de
dragi si pe care i paraseste acuma poate pentru totdeauna. Tot
hotarul se legana si parca-i zicea adio, mut si totusi
ntelegator... George i se parea mai strain ca oricnd si se mira
cum pleaca ea alaturi de un strain ntr-o lume straina si
necunoscuta, lasnd aici lumea care o iubea si pe care o iubea.
Prin minte i fulgera ntrebarea nfricosata: Cine-i strainul
acesta?
n Pripas opri trasura n fata casei parintesti. Cobor si facu
ctiva pasi n ograda, privind nsetata peretii albi cu ferestrele
speriate si coperisul crpit ici-colo cu sindrila noua, ca si cnd
ar fi vrut sa duca cu sine macar cladirea n lumea ochilor.
Cinele casei se gudura la picioarele ei si-i linse vrful
pantofilor, parca ar fi simtit ca pleaca departe aceea care nu
uita niciodata sa-i arunce de mncare. Laura l mngie ca pe
un prieten si sopti cu genele nlacrimate:
- Adio, Hector, adio... Acuma plec...
Apoi trasura porni nainte. Peste cteva clipe casa nu se mai
vedea. n porti taranii cunoscuti se uitau mirati dupa
domnisoara care se duce cine stie unde, scoteau palaria si
rosteau urari pe care ea nu le auzea... n dealul de unde
drumul coboara spre Sascuta, Laura ntoarse capul sa mai vaza
odata satul ei mprastiat ntre dealuri, ascuns sub o pnza
stravezie de fum albastriu. Apoi si ndrepta privirile numai
nainte... Soseaua alba, serpuitoare se zvrcolea sub picioarele
cailor...
191
Ochii Laurei erau plini de lacrami si sufletul ei att de ncarcat
nct i venea sa strige ajutor sau sa sara jos din trasura care o
smulgea din lumea tineretei... Atunci nsa simti cum i cuprinde
mijlocul un brat ocrotitor si atingerea aceasta i se paru blnda
ca o alinare si ca o tovarasie n singuratatea ce o nconjura.
ntoarse fata spre George n ochii caruia vazu limpede iubirea
vie ce-i risipi deodata toate ndoielile. Pe buzele ei nflori un
zmbet n vreme ce lacramile aninate n gene i picurau pe
obrajii mbujorati.
- Te iubesc! murmura barbatul, strngndu-i mai puternic
mijlocul.
Cuvntul rascoli adnc sufletul Laurei. Se lipi de umarul lui
George, dndu-si seama acuma ca vorba lui e n stare sa-i
farmece o lume noua, tot att de draga si poate mai buna
dect aceea care a ramas n urma. Si buzele ei raspunsera
ncrezatoare:
-T
e Iubesc!
Din clipa cnd Vasile Baciu, n fata petitoarelor, i fagaduise tot,
Ion fu cuprins de o adevarata betie de fericire si de ncredere.
Era att de plin de sine nsusi nct se gndea numai la
pamnturile lui, planuia cum sa le munceasca mai bine, cum
sa lazuiasca un petec de padure, si habar nu mai avea nici de
Vasile si mai ales de Ana, parca ea n-ar fi tinut de zestre... Doar
cnd i pomenea numele cineva, si aducea aminte ca si ea mai
este pe lume,
si se ncrunta usor...
n schimb Ana nu se gndea dect la dnsul. Uitate erau
rusinea si bataile si suferintele. Ea nu stia nici de planuri, nici
de viclesuguri... Sufletului ei, dornic de iubire, astepta
mplinirea visului ca o mntuire si gura ei soptea numele lui cu
aceeasi nerabdare placuta ca si n noptile bune de odinioara...
Nunta tinu trei zile, dupa obicei... Smbata porni tot alaiul, n
carute, la notar, n Jidovita. n frunte calaretii pocneau mereu
din pistoale, pe cnd n caruta nti lautarii si frngeau
degetele cntnd si totusi nu se auzea dect grohaitul
gordunei. Apoi venea o caruta cu mirii si cu drustele, apoi o
brisca cu nasii avnd pe obraji gravitatea ceruta de
mprejurari, apoi alta caruta cu parintii mirilor si cteva fete
mai spalate, n mijlocul carora Zenobia era cea mai
zgomotoasa, apoi altele ncarcate cu flacai si fete ce chiuiau si
se
zbenghiuiau.
Deabia acuma ntelese Ion ca, mpreuna cu pamntul, trebuie
sa primeasca si pe Ana si ca, fara ea, n-ar fi dobndit niciodata
averea. Nu mai
192

schimbase cu ea nici o vorba de cteva luni. I se parea o

straina si nu-i venea sa creada ca n pntecele ei se
plamadeste o fiinta din sngele lui... O privea si se mira c-a
putut el saruta si mbratisa pe fata aceasta uscata, cu ochii
pierduti n cap de plns, pe obrajii galbejiti cu pete cenusii, si
care, mpo-potonata cum era astazi, parea si mai urta. n
aceeasi vreme genunchii, lui atingeau genunchii Floricai, pe
care Ana si-o alesese drusca ca pe Margareta lui Cosma
Ciocanas. Florica era aprinsa n obraji, cu buzele rosii, umede si
pline, cu ochii albastri si limpezi ca cerul de vara si avea n
toata nfatisarea o veselie sanatoasa pe care se silea si nu
izbutea s-o ascunda. Ion si aduse aminte cum a strns-o n
brate asta-toamna si mai nainte, ct i-a fost de draga si cum i-
a fagaduit c-o va lua de nevasta. i era rusine ca acuma se
nsoara cu alta, si de rusine l bufnea un rs prostesc si nu-si
putea lua ochii de la Florica. Privirea lui staruitoare pe Florica o
zapacea si o facea sa vorbeasca mereu, foarte grabita si
aproape nfricosata, ba cu mireasa care lacrima de fericire, ba
cu Margareta care era bosumflata, ca totdeauna cnd se
marita vre-o fata din sat, deoarece si zicea ca mirele ar fi luat-
o pe ea, daca nu l-ar fi momit altele...
Dupa ce i nsemna n registru si le citi pe ungureste cele
cuvenite, notarul arunca ochii spre burta miresei, zmbi si zise
neoficial:
- Vad ca v-ati grabit... Nu face nimic, sa fie cu noroc!...
Ion rse cu pofta, ca si ceilalti barbati, dar ndata si lua seama
si, parndu-i-se ca notarul a vrut sa-si bata joc de urtenia
Anei, se uita repede la Florica ce statea cu ochii n pamnt,
stapnindu-se anevoie sa nu izbucneasca ntr-un rs
zburdalnic. Cobornd din cancelarie si pe cnd n curte
trozneau pistoalele, Ion se gndi deodata:
- Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amndoi
n lume, sa scap de pocitania asta?
Dat tot att de repede i venira n minte pamnturile si adaoga
n sine cu dispret:
- Si sa ramn tot calic... pentru o muiere!... Apoi sa nu ma
trazneasca Dumnezeu din senin?
Belciug, nadajduind mereu ntr-un dar mare pentru biserica cea
noua, facu o slujba frumoasa ca la domni, desi faptul ca
cununau sotii Herdelea i cam ciuntise ncrederea. Lui Ion i se
paru ca si popa s-a uitat batjocoritor la Ana, ceea ce iar i
rascoli n inima dragostea cu Florica.
Ospatul era la socrul cel mic. Cteva vedre de rachiu ndulcit
naltara curnd veselia oaspetilor. Urarile si chiuiturile se
ncrucisau si se ciocneau n aerul ngrosat de mirosuri grele.
Vasile Baciu se mbata cel dintiu,
193
ncntat ca i s-a mplinit planul, strignd ntr-una ginerelui sau
cu un glas ciudat $i tragnd siret cu ochiul:
- Lasa ca-ti dau eu tie pamnt. N-ai grija... ti dau, ti dau!...
Starostele nuntii, Macedon Cercetasu, vorbea numai n versuri,
cum sade
bine unui staroste istet, amestecnd nsa n toate nepretuitele
lui comenzi militaresti... n casa, n tinda, n ograda jucatorii
asudau, lautarii si alungau oboseala cu rachiu. Bucatareasa
mare, mama Floricai, suflecata pna-n genunchi si cu un
linguroi urias n mna, umbla printre mesele ncarcate,
laudndu-si mncarile si chiuind la ntrecere cu Zenobia care,
de mndra ca e soacra mare, se mbatase tun. Nasii venira la
ospat mpreuna cu Titu si Ghighi, si vorbira mult de Laura cu
fruntasii ce-i nconjurau, ciocnind totusi n sanatatea mirilor si
spunnd tuturor ca tinerii sunt foarte potriviti si o sa traiasca
bine...
Pe la miezul noptii urma sa joace pe bani mireasa. FiindcaAna,
cusarcina ei, s-ar fi ostenit prea tare, i tinu locul drusca nti,
adica Florica. Mirele o nvrti de cteva ori voiniceste si apoi
arunca un zlot de argint n strachina nflorita. Herdelea scoase
o hrtie de douazeci de coroane, dar puse pe Titu sa joace. Pe
urma venira toti oaspetii, pe rnd, daruind fiecare dupa cum l
lasa inima si punga... n vremea aceasta Ana sedea pe lavita,
rusinata ca n-a putut juca ea, geloasa putin ca Ion ar fi strns
pe Florica mai tare ca ceilalti si totusi multumita, plutind parca
ntr-un nor de fericire att de mare ca se simtea rasplatita
pentru toate suferintele.
Cnd se ispravi jocul miresei, Briceag ncepu o Ardeleana
piparata, n care se amestecara batrnii cu tinerii. Ion juca iar
cu Florica si, n valmasagul asurzitor, se pomeni curnd
aproape de usa, unde era mai ntuneric. Nu deschise gura nici
unul din ei; fata chiar nici nu ndraznea sa-l priveasca n ochi;
el nsa fierbea si-si nclestase degetele n soldurile ei pline,
uitnd de tot pe Ana, nchipuindu-si ca Florica e mireasa lui...
Deodata apoi i sopti ragusit, cu ochii nflacarati:
- Numai tu mi-esti draga n lume, Florico, auzi tu?... Auzi?...
O strnse salbatec la piept, crsnind din dinti nct fata se
spaimnta si se uita disperata mprejur...
n aceeasi clipa Ana tresari ca muscata de vipera. Simti ca
nadejdile ei de fericire se risipesc si ca ea se pravale iar
furtunos n aceeasi viata nenorocita. Se porni brusc pe un
plns amar care sa-i alunge presimtirile
194
nemiloase... Cine iea nsa n seama lacramile unei mirese?...
Ion, asezndu-se mai trziu lnga ea, i zise nepasator:
- Acu ce mi te mai bocesti? Ca doar nu mergi la
spnzuratoare...
- Norocul meu, norocul meu! murmura Ana mai ndurerata.
- Oare ct s-o fi strns? ntreba apoi Ion ncet, fara sa se mai
sinqhiseasca de plnsul ei, uitndu-se lacom la farfuria cu banii
pe care nasul i numara a doua oara, ca sa nu se ntmple vreo
greseala...
Ziua a treia ospatul se muta la socrii mari, unde mireasa se
duse acuma cu lada de zestre, urmata de atta amar de vite si
galite ca de abia ncapeau n ograda Glanetasului...
Vasile Baciu era vesel ca si cnd ar fi scapat de o grija mare.
Se uita batjocoritor la Ion, care se umfla n pene simtindu-se
biruitor, si-si zicea mereu mai multumit:
- Stai, melenasule, stai sa vezi tu cine-i Vasile Baciu!...
195
CAPITOLUL VII
VASILE
- Cnd mariti o fata e parca ti-ar arde casa! ofta Herdelea
ncheind socotelile nuntii. Acu numai sa fie cuminte si
fericita!...
Casa parea pustie fara Laura. Toti vorbeau mereu de ea,
ghiceau pe unde o fi ajuns si ce-o fi facnd, iar dascalita si
Ghighi lacramau cnd dadeau peste vreun lucrusor ramas de la
dnsa...
Viata nsa si relua chiar de-a doua zi mersul ei obisnuit,
nepasatoare nici de dureri si nici de bucurii. O scrisoare
recomandata de la avocatul Lenday vesti data licitatiei de care
avea groaza d-na Herdelea orict i explica Titu ca e o simpla
formalitate. nvatatorul, ngrijorat n taina ca si nevasta-sa si
doritor de compatimire si ncurajari care sa-i risipeasca
temerile, cauta si gasi un prilej sa povesteasca si lui Belciug
toata ncurcatura. Desi staruia ntre dnsii raceala, amndoi se
prefaceau ca nu stiu nimic, iar Herdelea tragea nadejdea acum
sa-l nduioseze si sa netezeasca drumul spre.o mpacare
adevarata, din ce n ce mai nfricosat sa nu-i faca vreo pozna
cu locul casei. Belciug se mira, l compatimi cu o plpire
stranie n ochi si pe urma i spuse ca va veni si dnsul la
licitatie sa-i dea o mna de ajutor, daca va fi nevoie.
nvatatorul era multumit ca l-a mblnzit si astfel l va
ndupleca mai lesne de-acuma sa faca actul de donatiune a
locului, cum i fagaduise cnd s-a apucat sa-si cladeasca
ncrezator casa. Totusi nu ndrazni sa se
196
spovedeasca nevestei sale care ramnea neclintita n antipatia
ei fata de pamatuful viclean. Dealtfel ndata interveni
taraboiul cu nunta lui Ion, aruncnd iar valul uitarii vremelnice
peste necazurile zilei..
n Vinerea fixata, avocatul sosi de dimineata, dar se opri numai
o clipa, sa comunice nvatatorului ca, avnd o afacere urgenta
n Armadia, sa-l astepte nspre amiazi, la ntoarcere, pentru
descurcarea formalitatii...
Acuma Herdelea se vazu nevoit sa spuna si familiei, cu multe
nconjururi si menajamente, ca Belciug, pentru orice
eventualitate, are sa vie la licitatie... Dascalita ntelese
numaidect ca nu poate fi la mijloc lucru curat.
- Ai sa vezi, barbate, ca pamatuful umbla dupa vreo potlogarie!
zise ea catranindu-se. Ai sa vezi! Pe cine nu sufera inima mea,
sa stii ca-i suflet de cine!
nvatatorul se ncurca, ndruga protestari timide ca doar n- o fi
nici el asa de hapsn, ca-i popa si ar fi rusine... Acestea nsa
ntarira mai mult nencrederea d-nei Herdelea, nct, desi
facuse planul sa se duca cu Ghighi prin sat sa tocmeasca doua
femei pentru sapatul gradinii si una la rufe, se razgndi si
ramase acasa.
- Baremi sa fiu aici si eu, ca tu, ct esti de papa-lapte, ai fi n
stare sa nchizi ochii la toate nerusinarile!
Belciug zarise trecnd trasura avocatului, se grabise, dar
ajunse totusi prea trziu. Nepricepnd, intra n casa zmbitor.
Herdelea i explica lucrurile foarte zapacit, tragnd mereu cu
ochiul spre dascalita care bufnea fara sa fi raspuns macar la
binetele dulcege ale preotului. Spre a ocoli o ciocnire
primejdioasa, nvatatorul se aseza cu Belciug n cerdac la
taifas, pna se va ntoarce ungurul. Era o zi de primavara
minunata, cu miresme de flori de cmp n aer, cu un cer ca o
oglinda fermecata. Peste drum, Hristosul de tinichea statea
ncremenit pe cruce, cu ochii plecati, ca si cnd ar fi simtit ca
durerea lui nu se potrivea cu pofta mare de viata ce respira din
toti porii firei redesteptate.
Preotul se gndea mereu c-ar fi mai bine sa plece, si cu toate
acestea sedea parca l-ar fi tintuit pe scaun. Vorbea, dar glasul
amndurora suna att de rece ca nu se puteau privi n ochi. Ca
sa-l mai ncalzeasca, Belciug aduse vorba de Laura si de
familia Pintea cu care i placea lui Herdelea sa se faleasca.
- Tu trebuie sa fi cunoscut pe batrnul Pintea mai demult, ca
doar ai fost nvatator n Lechinta odinioara? ncepu preotul.
- Apoi stai, frate Ioane - zise Herdelea ntr-adevar nseninat - ca
n lumea asta sunt mai multe Lechinte. A mea a fost un satulet
nenorocit prin fundul Vaii Diugului, iar a cuscrului e un orasel n
toata forma...
197
n vremea aceasta d-na Herdelea si Ghighi, n salon, revoltate,
njurau si blestemau pe Belciug, asteptnd sa vie Titu care se
repezise cu noaptea n cap pna-n Armadia sa ridice de la
perceptie un avans pe leafa nvatatorului, deoarece
ramasesera fara un gologan n casa.
Avocatul nsa sosi mai curnd, nsotit de un copist batrn, de la
judecatorie, foarte plictisit ca va trebui sa se ntoarca pe jos n
Armadia. Ungurul urca sprinten n cerdac, ncepnd vorba din
ulita:
- Norocul mi iese-n cale pretutindeni... Am ispravit mai repede
dect banuiam, asa ca acuma sper sa fiu acasa n Bistrita la
vremea prnzului. Nevasta-mea tine grozav la ora mesei si e
ncntata cnd mncam mpreuna. Iata un mijloc ieftin de-a
ferici o femeie!
D-na Herdelea cu Ghighi, auzindu-l, iesira din salon. Lendvay,
foarte reverentios, le ntmpina cu complimente la care nsa,
fiind spuse pe ungureste, dascalita nu raspunse, ci se multumi
sa strnga din buze, cu o nfatisare jignita, nct Herdelea se
grabi sa observe, ca sa nu se supere avocatul:
- Nevasta-mea nu stie ungureste...
- Aa? Se poate? Si cu toate astea ziarele d-voastra tipa ca din
gura de sarpe ca sunteti asupriti, terorizati, ungurizati...
Interesant!... Ei bine, crezi d-ta ca n Germania sau n Franta s-
ar tolera un nvatator al statului a carui sotie sa nu cunoasca
limba oficiala? Nu ti-o spun ca o imputare, caci pentru mine
politica nu exista. Raspundeam nsa unui coleg romn care
adineaori, n Armadia, se plngea ca de pe-acuma au nceput
presiunile si samavolniciile fata de sarmanii romni n vederea
alegerii de deputat... HahaL. Foarte curios...
Vorbea foarte repede, rotindu-si ochii ca un uliu, spre a nu-si
neglija ntre timp afacerile. Lui Belciug i se paru ca avocatul
vrea sa-l loveasca si pe dnsul, si raspunse romneste,
umflndu-si gusa:
- Altele sunt mprejurarile n Germania si aiurea, domnule
avocat!... Noi aici suntem o natiune bastinasa, despuiata de
drepturi si mpovarata numai de datorii...
- Cine-i domnul? ntreba Lendvay mirat si atins ca i s-a raspuns
romneste. Ce zice? Ce zice? adaoga apoi, desi ntelesese
foarte bine.
Herdelea, nfricosat sa nu se nvenineze lucrurile pe spinarea
lui, cauta si izbuti sa schimbe vorba, si conduse pe Lendvay n
odaia nti unde erau doua paturi lnga perete, o masa de
sufragerie, o canapea de lemn, toate vechi si hodorogite.
- Aici n-avem nimic de seama, nu-i asa? zise avocatul trecnd,
fara sa se opreasca, ntr-o odaita ngusta si lunguiata, cu o
fereastra spre ulita si un geam spre gradina. Va sa zica sa
ncepem aici!... ncepem, stimate domn!
198
striga catre copistul care se aseza ursuz la biroul lui Herdelea si
scoase dintr-o geanta roasa niste hrtii.
Din mobila mpricinata, aici se afla o masa lacuita, cu picoarele
strun-guite, acoperita cu o fata tricolora, lucrata de nsasi d-na
Herdelea pe cnd era fata, si un pat frumos, perechea celui din
salon n care dormisera fetele.
Pna sa-si aranjeze copistul hrtiile, avocatul se uita banuitor
la Belciug care zmbea blajin si speriat putin de privirile
dusmanoase ale dascalitei din odaia dinti.
- Amator, amator? ntreba deodata Lendvay ironic.
- Si prieten! murmura preotul. ,
- Desigur, prieten care cumpara ce poate de la prietenii n
nevoie! facu avocatul dispretuitor, i apoi, ntorcndu-se spre
copist: Ei, merge?
- Gata... Va sa" zica avem... - mormai functionarul ntrebator.
- Masa si patul - sfrsi Herdelea putin ragusit si cu ochii la
Lendvay ca si cnd i-ar astepta aprobarea.
- Una masa de nuc, douazeci si trei coroane! citi copistul n
hrtoagele lui, cu glas mai raspicat. Da cineva mai mult?
- Dauazeci si patru! zise avocatul, facndu-i semn sa scrie.
Belciug nsa se apropie de masa, ridica fata, o pipai si apoi
rosti candid:
- Douazeci si sase!
Toate privirile l izbira ca niste sageti, iar d-na Herdelea, n
celalta odaie, bolborosi ceva, rosindu-se. Lendvay, dupa o clipa
de sovaire, striga:
- Treizeci!
- Treizeci si doua! zise preotul cu ochii lipiti pe masa.
- Depuneti banii imediat, nu-i asa? bufni acuma avocatul
ntartat.
- Da, da, fireste - facu Belciug scotnd portofelul din reverenda
botita.
- Atunci eu renunt! spuse Lendvay strngnd din umeri, cu o
privire nedumerita spre Herdelea care, uluit si spaimntat,
avea fata strmbata de un surs amar...
Preotul statu pna la capat, ca o amenintare, pipaind si
ciocanind toate mobilele, dar fara sa se mai amestece. Cnd se
sfrsi, avocatul puse pe Herdelea sa iscaleasca politele si plati
copistului diurna cuvenita.
- Cel putin de-aci nainte sa fii exact cu ratele, domnule
Herdelea! zise strngndu-i mna. E pacat de cheltueli, desi
partea leului o bag eu n buzunar... Ei, la revedere! Buna ziua,
doamna si-mi pare rau ca nu stiu romneste! rse apoi catre
nvatatoreasa care, ntepnd cu o privire furioasa pe Belciug,
raspunse:
- Mai bine sa nu stii romneste si sa fii om de treaba!
199
- Ce zice, ce zice? ntreba avocatul pe Herdelea iesind nsa fara
sa mai astepte talmacirea.
n cerdac preotul se desparti de nvatator zicndu-i ncet:
- Apoi mine o sa viu sa-mi iau masa, Zaharie...
- S-o iai?... S-o iai... da, da - blbi Herdelea.
- Vad ca doamna-i suparata foc, dar n-am nici eu ncotro, ca
tocmai mi lipsea o masa ca asta! Ei, servus, Zaharie!
Iesind n ulita ochii lui ntlnira chipul lui Hristos pe cruce care
acuma se zvrcolea plngator. Belciug se nchina si trecu cu
pasi masurati, cu privirea n jos ca totdeauna, si cu o
multumire adnca n suflet ca n sfrsit a putut da o lectie buna
si meritata Herdelenilor...
Deabia acuma se revolta si nvatatorul, dar totusi fara.a mai
spune n casa ca Belciug vrea sa ridice ntr-adevar masa.
Dealtfel credea ca popa umbla doar sa-l sperie, fiindca nu se
poate sa mearga asa de departe cu nerusinarea.
A doua zi nsa, pe cnd el era la scoala, iar Titu nca n pat,
batu la usa Belciug. D-na Herdelea deschise si vazu la spatele
preotului un tigan batrn, barbos, cu palaria n mna.
- Pentru masa! murmura Belciug aratnd spre tigan.
- Bine... bine., poftim! bolborosi dascalita perplexa.
ncepu sa goleasca sertarul mesei, aproape fara sa-si dea
seama ce face. Numai minile i tremurau, ncolo parca i
fulgerase toata judecata... Cnd nsa dadu sa puie la loc
sertarul gol, si reveni brusc si, ca trezita din vis, ntreba pe
Belciug:
- Ce vrei sa faci d-ta cu masa?
Preotul statea razimat de uscior, zmbind nevinovat.
- Apoi asa m-am nteles cu Zaharia - zise dnsul domol.
Dna Herdelea sovai. Se facu o tacere scurta. Belciug ridica
privirea, vazu pe dascalita apropiindu-se cu ochi stralucitori, si
ndata si pierdu zmbetul.
- Cum s-ar zice, vii sa-mi furi lucrusoarele din casa? striga
deodata d-na Herdelea. Sa iesi afara de-aici, hotule, c-altfel ti
sucesc gtul! Afara, tica-losule!... Nu ti-e rusine obrazului sa-ti
fie! Asa-s popii, porcule?... Esi, esi!... Afara!...
Dascalita racnea ca scoasa din minti, cautnd cu ochii ceva sa
sparga capul omului care vrea sa-i fure mobila. Belciug,
spaimntat, iesi afara fara sa spuna o vorba. Atunci femeia zari
matura si se repezi cu ea n ceardac unde tiganul statea
nedumerit. Fiindca preotul nu-i era la ndemna, croi pe tigan,
tipnd:
- Mars!... Afara de-aici, tlharilor!,..
200
Tiganul o zbughi pe poarta n vreme ce d-na Herdelea striga
ntruna, amenintnd cu matura pe preotul ce pasea grabit:
- Mutule!... Am sa te nvat eu omenie daca n-ai nvatat la tatal
tau! Pamatufule! Pamatufule!
Zenobia, peste drum, auzind galagia iesi n prag si ntreba:
- Da ce-i, doamna! Ce-i cu domnul parinte?
- Sa se bage dracu-n pielea lui de hot!, zise dascalita cu ochii
rosii de mnie, dar totusi, mai racorita...
Doua saptamni, dupa nunta, multumirea stapni trufasa n
sufletul lui Ion. Se simtea omul cel mai fericit din lume. n
fiecare seara tinea sfat cu Glanetasu, cu Zenobia si cu Ana. Ce
sa cumpere din banii strnsi la nunta? Un juncan? Ar fi bine,
caci, mpreuna cu vitelul ntarcat adus n zestre de Ana, peste
doi-trei ani ar face o pereche de boi... Ion nsa ar fi vrut mult sa
cumpere pereche calului, daca s-ar ajunge banii... n aceeasi
vreme i-ar mai fi placut sa pastreze si ceva gologani la chimir
ca sa aiba la ndemna de s-ar ivi cumva pamnt bun de
vnzare, sa-si mareasca mai mult mosia si gospodaria...
Sfaturile acestea l naltau si-l ncntau, mai ales ca toti bateau
n struna lui si-l linguseau ca pe un stapn...
Dealtfel si fata de sateni cauta sa-si arate greutatea pe care i-o
dadea simtamntul bogatiei. Pe ulita umbla cu pasi mai rari si
cu genunchii ndoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic
numai de pamnt si de avere. I se parea ca chiar casele si
gradinile l priveau acuma altfel, mai supuse si mai zmbitoare.
Toata firea se mbracase n haine de sarbatoare parca nadins
pentru a praznui biruinta lui. O primavara mai frumoasa ca
totdeauna se statoria pe hotare. Copacii nmuguriti, verdeata
ce rasarea zi cu zi mai vie ca un vestmnt fermecat cobort sa
acopere goliciunea neagra si galbuie a pamntului batrn,
padurile care se ncoronau cu frunzisuri noui, mirosul aspru,
mbatator si nviorator de glie, plutind mereu n vazduh ca
respiratia sanatoasa a unui urias desteptat dintr-un somn greu
- toate mprastiau voiciune n suflete, tinerete noua si o noua
pofta de viata. Dimineata plugurile scrtiau trecnd pe ulita,
urcau coastele naclaite si apoi brazdau ziua ntreaga ogoarele
batute de rugina iernii. Pe alocuri vitele se cazneau sa pasca
ntile firicele de iarba si, mncndu-le, le curgeau balele de
placere...
201
Ion iesea deseori n hotar sa-si desfete sufletul n privelistea
pamnturilor lui. I se umflau narile sorbind aburii primaverii si
privea brazdele lucitoare cu o dragoste patimasa, mormaind
mndru de multumire:
- Acuma avem si noi pamnt, slava Domnului, numai sanatos
sa fiu sa-l muncesc!...
Nu se grabea nsa cu aratul si semanatul de primavara... si
facuse socoteala ca nu va putea lucra singur attea locuri, ci
va trebui sa tocmeasca ajutoare, iar oamenii sunt mai ieftini pe
la sfrsitul muncilor. Fiindca mai avea ragaz o saptamna
doua, se gndi sa ispraveasca mai ntiu cu socrul sau, sa faca
hrtiile de ntabulare pe numele lui, cum se nvoisera... Ii spuse
si Anei ca Smbata seara vor merge mpreuna la Vasile Baciu
ca sa iea ntelegere pentru Dumineca. Femeia aproba mai
dinainte tot ce zicea el. Nu pricepea dnsa planurile lui si nici
nu cauta sa le priceapa. Era multumita ca poate trai lnga
omul iubit si numai nalucirea mbratisarii cu Florica, la nunta, o
rodea n fundul inimii, fara nsa a ndrazni sa-si marturiseasca
temerea.
Vaznd-o plecata si supusa, Ion se mira cum poate fi asa si-i
era parca mai urta ca nainte. Noaptea, n pat, simtea o
raceala alaturi de ea, iar soaptele ei dragostoase l suparau ca
si respiratia ei obosita de femeie nsarcinata. O rabda totusi si
nici n-o bruftuluia, dndu-si seama ca numai printr-nsa s-a
ridicat din saracie. n inima i rasarea nsa deseori Florica,
nnebunindu-i sngele...
Joi se dusera cu totii la blci n Armadia sa cumpere juncanul,
iar Vineri horobai pe-acasa, mai mult ca sa piarda vremea.
Vasile Baciu i primi nepasator, stiind bine de ce vine Ion. l lasa
sa vorbeasca si numai cnd Ion pomeni de ntabulare, sari
fript, se nfurie, scuipa si apoi striga:
- Cum, ginere, apoi tu vrei nadins sa ma lasi pe mine pe
drumuri?
- Pe care drumuri, socrule? Nu ne-am tocmit asa? ntreba Ion
cu ochii ct pumnul, simtind deodata ca o izbitura drept n
frunte.
- Ne-am tocmit, vezi bine, daca mi-ai pus mna-n beregata.
Dar tu nu te gndesti ca nu-i drept? Apoi daca ti-oi da eu tie si
pamnturile si casele amndoua, mie ce-mi mai ramne si din
ce sa traiesc? Ori ai avea pofta sa ma vezi intrnd sluga la
batrnete?
- Ba sa stai la noi fara munca si cazna, sa-ti mai odihnesti
ciolanele, ca te-ai trudit destul - blbi ginerele nabusit. C-asa
ne-a fost vorba...
- Adica sa-ti fiu eu sluga tie? Ai? racni iar Baciu sculndu-se cu
o privire vicleana si batjocoritoare.
- De ce sluga?
202
- Mai Ioane, eu stiu una si buna ca ce-i n mna nu-i minciuna!
facu Vasile Baciu apasat. Nu zic ca nu-ti dau. ti dau, dupa
moartea mea. Atunci o sa faceti voi ce stiti. Ca nici n groapa
nu mi-oi duce averea si nici altora n-oi lasa-o... Ct traiesc nsa
nu scriu nimic pe numele vostru! Asa!...
- Nimic, nimic? sopti Ion, nspaimntat.
- Nimic, baiete. Ori tu n-auzi bine?... Dar, ca sa nu zici ca-mi
hranesti tu fata ori ca ti-am dat-o goala pusca, macar ca nu ti-
am dat-o eu, ci ai luat-o tu cu viclenie, te las sa-ti alegi cinci
locuri care-ti plac, si sa bagi plugul n ele chiar mine, daca
vrei. Luati-le, munciti-le, sunt ale voastre. De scris nsa nu le
scriu. Lasa sa ramie pe numele meu, ca nu cer de mncare.
Eu unul n-am sa va scot din folosinta lor, cum te-ai falit tu, ca
ai sa ma scoti pe mine... Alege-le! Cinci!... Am trei holde cu
gru de toamna. Poti sa le alegi semanate gata. Nu ma supar.
Ori altele... Cum ti place tie... Cinci! Sa nu zica nimeni ca fata
lui Vasile Baciu s-a maritat ca o tiganca...
- Daca ti-i asa vorba, socrule, bine... Sa vedem ce-or mai zice si
altii! raspunse acum Ion mai linistit si cu amenintare n glas.
- Sa vedem, cum nu... Da sa vedem ce-ar zice oamenii si de
mine, daca mi-as lasa eu batrnetele pe mna ta!... S-apoi cine
ma poate sili sa-ti dau, daca nu vreau, ori sa ma scoata din
averea mea?... Hehe, Ionica! Credeai c-ai sa ma nvrtesti tu
pe mine! Nu te-ai gasit, copile, hehe!
- Bine, socrule, bine!... Noroc bun! zise Ion strngnd din umeri
prostit.
- Noroc, noroc, ginere!... Si ramnem asa: cinci, auzi? striga
Baciu batjocoritor. Mi-a venit si mie rndul, ca tu m-ai frecat
destul...
Ion iesi, urmat de Ana, care nu rostise nici o vorba si pe care
nici n-o luasera n seama potrivnicii. Barbatul pasea greu,
tacut, nct femeia nu ndraznea sa se apropie...
Roza Lang lasase o dra de tristete n sufletul lui Titu. ncerca
s-o ascunda sau s-o nabuse, dar simtea ca totusi se ntinde
mereu, staruitor, ca apa n pamntul nisipos. Nu se dumerea
cum putuse o iubire att de furtunoasa sa sfrseasca att de
neasteptat si de urt. Aventura aceasta, cum i zicea dnsul
cu mndria tnarului care ncepe sa aiba un trecut, parca-i
rupsese un val de pe ochi. Un crmpei de realitate cruda
patrunsese n inima lui plina de nchipuiri trandafirii. l
cuprinsese ncetul cu ncetul un dezgust
203
de viata, ca si cnd nu i-ar mai putea suporta povara. Lumea i
se parea lipsita de farmec. In minte i ncoltea din ce n ce mai
des ntrebarea:
- Ce sunt eu?... De ce traiesc?
Si drept raspuns i se ivea n fata o pnza nemarginita ntesata
de semne de ntrebare ce nu gaseau n sufletul lui dect un gol
chinuitor.
si dadea seama ca trebuie sa aiba o tinta hotarta n viata si
se ngrozea neputnd descoperi nici un sprijin n jurul lui. Se
uita n urma si nu vedea nimic, iar naintea lui se nfatisa
acelasi nimic rece si nfiorator.
- Asa sa mi se depene oare toata viata?... Atunci ce rost mai
am n lume? si zicea desnadajduit, seara mai ales, n patul din
salon, unde se mutase el de cnd s-a maritat Laura, fiindca
Ghighi se temea sa doarma singura.
Toate zilele hoinarea prin Jidovita si prin Armadia, creznd sa-si
alunge din suflet nelinistea. Dar ntrebarile l nsoteau
pretutindeni, tot mai nesaturate, n fata lor i se pareau copilarii
si versurile lui si pozele de poet, si iubirea lui ucisa de gelozie,
si nflacararea lui nationala... Peste acestea se ridicau mereu
zbuciumarile:
- Unde merg? Unde vreau s-ajung si de unde vin?
Ca sa poata raspunde se gndi sa citeasca, sa nvete si sa afle
din carti ce nu gasea singur.
- n mintea mea e un haos... Numai haosul arunca la suprafata
ntrebari dureroase.
Cteva saptamni se cufunda n carti. Tatal sau avea, din
vremile de demult, o biblioteca foarte mica n care se
ratacisera cteva volume de stiinta de teologie, de pedagogie.
Titu se repezi la ele cu att mai multa lacomie cu ct pna
acuma le ocolise. Mai aduna si de prin Armadia, de pe la
prieteni, ce se nemeri... Le sorbi grabit, ca si cnd ar fi cautat
leacul unei boli necunoscute, dar simti curnd ca haosul n loc
sa se limpezeasca, crestea mai mare. n mijlocul framntarilor
singura raza de mngiere i era credinta ca el este cel dinti
om chinuit de asemenea gnduri.
n cele din urma nsa o oboseala stranie l lua n stapnire. n
inima nu-i mai ramasese dect o nemarginita parere de rau:
- De ce nu-i aici Roza, indiferent daca ar fi s-o mpart cu
practicantul de la Stoessel?
Apoi parca si creierii i se oprira n loc, coplesiti de o apa
stravezie din care tsneau raspunsuri ca niste flacari mici,
izbavitoare:
- Adica ce-mi pasa mie de unde vin si ce-o fi mine? E nerozie
sa te perpelesti cu ntrebari fara sfrsit... Unde te duce viata,
acolo trebuie sa mergi si ce-ti porunceste ea, trebuie sa faci!
Numai nebunii umbla sa-i stavileasca mersul, s-o abata din
calea ei, sa se mpotriveasca vointei celei
204
mari care e una si milioane de milioane, care e oarba si totusi
urmareste o tinta sigura, necunoscuta de infima pricepere
omeneasca... Vointa cea mare, sunt eu, precum e si vaca lui
Ion sau cinele nostru, ori viermele ce se aseaza singur sub
talpa mea ca sa-l strivesc, sau chiar bolovanul pe care-l izbesti
cu piciorul, precum tot ce este si cerul, si ceea ce este dincolo
de cer si de stele, si dincolo de acest dincolo, mereu, pna-n
nesfrsitul nesfrsitului... Atunci? Viata singura stie ce vrea sau
poate pentru ca nu stie nici ea, mi se pare mie ca stie... Unde
merge ea e bine, caci merge tot nainte, pestej>rapastii, peste
munti, mereu nainte... Cine cade din carul vietei e pierdut...
nainte! nainte! nainte!...
Se bucura parc-ar fi gasit piatra filosofala. Zambi de ntristarile
lui zbuciumate. Acuma le ntelese obrsia.
- Atta neliniste pentru ca Roza Lang a plecat si mai ales
pentru ca, n lipsa mea, s-a consolat cu cine a putut!... Si din
pricina asta credeam ca mi-am zdruncinat rostul vietii!...
n aceeasi noapte scrise o poezie care i se paru cea mai
frumoasa din tot ce-a facut pna atunci. O dragoste noua de
viata i mpodobea sufletul. Nu se mai plictisea prin Armadia. II
interesau si-i placea toate, parca s-ar fi sculat dupa o boala
grea.
Schimba priviri amoroase cu gstele de odinioara. Vorbea iar
cu entuziasm de romnii oropsiti, de planurile lui marete...
ndeosebi spunea deseori, cu superioritate, ca o sentinta fara
apel:
- Daca n-ar fi necunoscutul n lume, viata omului n-ar mai avea
nici un farmec!...
Dealtfel, n vremea aceasta, n Armadia se ntmplase un
eveniment extraordinar: murise Ion Ciocan, deputatul
circumscriptiei. Ciocan fusese multi ani directorul liceului
romnesc, cochetase cu ungurii, le facuse concesii
introducnd, mai ales pe usa din dos, limba ungureasca n
program, iar n schimb crmuirea l rasplatise cu un mandat de
deputat. Se alegea totdeauna sub firma independenta, dar era
dintre independentii care sunt cei mai vajnici Sprijinitori ai
tuturor guvernelor. Independenta i-a mai cstigat pe urma
catedra de literatura romna la Universitatea din Budapesta si
i-a pastrat reprezentanta Armadiei n parlament pna a nchis
ochii. Fusese om tacut, ursuz si deci nu tulburase multa apa n
Capitala. Rautaciosii povesteau cu mare lux de amanunte cum,
n cincisprezece ani, Ciocan o singura data a cascat gura, cnd,
ramnnd deschise doua usi, ar fi strigat nervos: Usa
domnilor, ca trage ngrozitor aici! pentru care improvizatie
oratorica toata Camera l-ar fi aplaudat frenetic. Prin testament
ntreaga
205
avere si-a mpartit-o ntre liceul din Armadia si Astra din Sibiu,
caci sotia i murise de ctiva ani, iar alte rude nu avusese,
afara de doi frati tarani, morti si ei mai de mult.
Pe scaunul lui Ciocan se ncingea o lupta crncena ntre doi
candidati: Victor Grofsoru, avocat foarte cautat din Armadia,
sustinut de toata rom-nimea, si bancherul Bela Beck, svab
ungurizat din Budapesta, care se auzise ca vrea sa cheltuiasca
chiar o suta de mii de coroane si, fiind guvernamental, mai
avea la dispozitie, cu o discretie eficace, concursul autoritatilor
mari si mici.
n Armadia fierberea crestea zi cu zi. La Beraria Rahova
discutiile si pronosticurile nu se mai sfrseau. Grofsoru
desfasura o activitate strasnica, secondat fireste de toti
intelectualii, care-si luasera nsarcinarea de agenti electorali.
Izbnda ar fi fost asigurata daca s-ar fi putut rupe voturile
ovreilor din Jidovita, presupunnd ca preotii si nvatatorii si vor
face cu totii datoria.
Titu, vindecat, se avnta cu trup cu suflet n valmasagul luptei.
De dimineata pna seara era n Armadia, agitndu-se,
discutnd, mereu mbujorat de entuziasm. Care nu-i fu nsa
mndria si mirarea cnd, ntr-o zi, la berarie, Victor Grofsoru
veni glont la dnsul, cu mna ntinsa:
- Poete, dragule, vreau sa-ti cer un serviciu!... Pentru d-ta e
nimic, pentru cauza noastra e colosal!
Fiindca beraria era plina de lume ce-l privea ca pe un erou, Titu
se simti n culmea fericirii si striga nflacarat:
- Domnule deputat, cere-mi orice! Pentru cauza mi dau
bucuros si viata!
- Bravo! Uite omul! zise candidatul, cuprinzndu-l prieteneste
de mijloc. Dar ceea ce vreau nu-ti pot spune aici... Trebuie sa
vii pe la mine, sa-mi faci onoarea si placerea!... Deci spune-mi
repede: cnd? Nu-ti nchipuiesti ct mi sunt de mpartite toate
minutele!...
- Imediat... sau dupa prnz... E bine? facu Titu, deodata grav,
vazndu-se parca initiat n secretele zeilor.
- Perfect! Atunci azi dupa prnz, draga poete!...
Grofsoru, ca toti care-l sprijineau era convins ca, ndata ce va
ajunge el n parlamentul de pe malurile Dunarii, poporul
romnesc va fi liber si scapat de orice griji.
- Daca ma aleg eu, vom putea respira toti, vom avea aer
romnesc! spusese dnsul din capul locului, nct fraza
aceasta devenise lozinca lui electorala.
206
Titu se nfiinta exact la ntlnire si asculta introducerea
avocatului cu ochii lucitori de admiratie, aruncnd numai din
cnd n cnd cte o aprobare ntovarasita de domnule
deputat care pe candidat l magulea.
- Ne lipsesc ovreii din Jidovita, poete! Fara de ei suntem
pierduti! sfrsi Grofsoru, oftnd cu o figura ntrebatoare si
ntristata brusc.
Tnarul nu vru sa auda de asemenea oportunism. Succesul
trebuie sa fie curat romnesc, nepatat de nici un ajutor strain:
- Vom goli satele de oameni si-i vom aduce pe toti la urna, sa
dovedim lumii ntregi vointa noastra, porunca noastra!
- Da, da, dar n satele noastre sunt putini cu drept de vot, pe
cnd ovreii sunt toti alegatori! observa avocatul care, chiar n
vrtejul visurilor nationale, nu uita realitatea.
Apoi si complecta gndul: pentru a ne asigura voturile din
Jidovita, e nevoie de concursul lui Herdelea care e iubit de toti
ovreii. Daca Herdelea ar vrea sa faca putina propaganda
ovreiasca, ar fi imposibil sa nu izbutim!
- Stiu, stiu n ce situatie gingasa se afla tatal d-tale - se grabi
Grofsoru sa adaoge, ca si cnd s-ar fi asteptat la vre-o obiectie
a lui Titu. El, ca nvatator al statului, trebuie sa urle cu lupii,
vorba ceea.. Dar cu dibacia lui, n mod discret... Ce zici,
poete?... n mod foarte discret?
- Pe fata, domnule deputat! striga Titu aproape indignat. n
chestia aceasta nu pot exista rezerve si compromisuri. nainte
de a fi nvatator, tata e romn!...
- Da, negresit, romn... Cine se ndoieste?... Dar greutati sunt,
si eu le nteleg si le apreciez... Totusi, cu bunavointa, s-ar putea
nlatura piedecile, stii, discret, foarte discret... n asemenea
mprejurari discretia are mare importanta. Guvernul conteaza
pe ovrei si e sigur ca-i are n mna. Noi trebuie sa lucram cu
multa prudenta, altfel se pot ivi noui rezistente... Vezi, n Pripas
e mai usor. Acolo suntem ntre noi. Belciug lucreaza, d-ta i vei
da o mna de ajutor la nevoie, iar tatal d-tale n-are sa ni se
puna de-a curmezisul... Nu-i asa?... Dar n Jidovita e delicat, e
greu, e... e...
Din Armadia pna-n Pripas, de obicei, Titu facea jumatate ceas
pe jos. Acum n mai putin de un sfert fu acasa. Alerga sa spuna
mai curnd ce cinste mare au hotart tatalui sau fruntasii
miscarii nationale.
- Tata, iata clipa cnd poti dovedi lumii ntregi ca esti adevarat
romn! racni dnsul din usa, speriind pe toti cu fata-i aprinsa
de entuziasm si de oboseala.
207
Herdelea, n fundul sufletului, se bucura ca un copil chiar
numai nchi-puindu-si ca Armadia ar putea trimite la Budapesta
un deputat romn, dar romn adevarat, pe fata, nu ca Ciocan -
desi Ciocan i facuse lui pe ici pe colea mici servicii, Dumnezeu
sa-l ierte. Totusi se ferea sa-si arate sentimentele, de frica sa
nu-l prasca cineva... Apoi acuma, tocmai pe cnd Titu vorbea
mai cu foc, si aduse aminte, nu putea sti de ce si cum, de
ultima vizita a subinspectorului si de amenintarile lui ascunse...
- Eu cred ca cel mai bun lucru ar fi sa nu se amestece deloc,
nici ntr-un fel, nici ntr-altul - rosti d-na Herdelea serioasa si cu
putin dispret n glas. Dnsul e om batrn si trebuie sa-si vaza
de necazurile lui, iar nu de nebuniile celor buiestri. Parca mare
isprava o sa faca si Grofsoru... i stim noi ct le plateste
pielea!... Daca pe urma ungurii vor prinde pizma pe dnsul si
se va pomeni fara slujba, crezi c-o sa-i dea Grofsoru ceva? Titu
sari revoltat de atta egoism:
- Adica cum! Pentru o leafa mizerabila, ungurii au pus lacat pe
sufletul omului?... Lasitatea asta ar nsemna tradare nationala,
ar nsemna sa-si dea singur certificat de renegat!... Cu ungurii
traim noi aici, ori cu romnii?... Crezi ca vom mai scoate noi
capul n lume, daca nu vom face nici macar atta pentru cauza
romneasca? ;
Ghighi mpartasea din inima parerile fratelui ei, mai cu seama
gndindu-se ca nu va mai avea cavaleri la baluri si poate nici
petitori mai trziu.
- Ba n loc sa umbli dupa cai verzi, mai bine ti-ai cauta si tu
vreun post pe undeva, ca esti ct muntele si vezi bine cte
greutati avem pe cap! zise d-na Herdelea suparndu-se.
- Apoi d-ta numai atta stii, mama, greutati si iar greutati!
mormi tnarul
oparit.
- Atta da, ca eu am minte! se nfurie dascalita. Practicant de
notar nu-ti place sa fii, nvatator nu-ti place, dar la mncare te
mbulzesti! Apoi asa-i usor sa ai fumuri! Mai pune osul si tu,
dragul mamii, ca cu lenevia ai sa rami
de rsul lumii!
Numai Herdelea tacea. Cu cotul razimat pe coltul mesei, cu
capul n palma, se uita n nestire la ghiata din piciorul stng.
Lumina lampii atrnata de grinda i cadea drept n crestet, pe
parul alb-argintiu... i venea mereu sa ofteze si se stapnea. Si,
n vreme ce d-na Herdelea se hartuia cu Titu, i se perinda n
gnd toata viata lui alcatuita aproape numai din umilinte,
sperante vesnic spulberate, necazuri necurmate, viata ntreaga
care si-a batut mereu
208
joc de dnsul, impunndu-i mereu compromisuri, din pricina
careia niciodata nu si-a putut asculta glasul sufletului, viata
care i-a ngramadit n inima amaraciunea otravitoare... Doua
lacrami se zvrcoleau n ochii lui blnzi, plecati - regretul unei
vieti cheltuite ntr-o truda sisifiana...
- Oh, oh! suspina dnsul n sfrsit, cnd se facu o clipa tacere
n casa. Cumplita-i viata, cumplita-i zau!...
Viclesugul lui Vasile Baciu cazuse att de neasteptat pe capul
lui Ion, ca n seara aceea s-a culcat tacut si a dormit ca si cnd
nu s-ar fi ntmplat nimic. Dumineca dimineata nsa, iesind din
casa si aruncndu-si ochii pe cmp, si aduse aminte de
vorbele socrului sau, si-l patrunse un fior de groaza, caci n
minte i rasari ndata gndul ca toata truda lui a fost zadarnica,
de vreme ce a ramas tot fara pamnt... Se aseza pe prispa,
cutropit deodata de mnie, de frica, de nedumerire, de
deznadejde... nti si zise c-ar fi trebuit sa-l bata mar pe Baciu,
sa-l nvete cinste. Pe urma recunoscu ca nici cu mnia, nici cu
bataia nu va putea face nimic n mprejurarea aceasta. Vina
este numai a lui nsusi, fiindca n ultimul moment si-a pierdut
mintile de bucurie si s-a cununat nainte de-a vedea hrtiile
date la cartile funduare...
ntorcndu-se de la biserica si gasindu-l tot pe prispa si abatut,
Zenobia banui ceva rau si, ca sa-i deschida gura, ntreba:
- Dar tu ce stai asa, neprimenit, n loc sa dai o raita prin sat,
dupa lucratori, ca azi-mine numai pamntul tau o sa ramie
nearat!
- Adica d-tale ce-ti pasa? Ca de dat, slava Domnului, mi-ai dat
numai saracia si necazul, tsni Ion ursuz.
- Apoi ce sa-ti mai dam noi, ca doar socru-tau ti-a dat de-ajuns
- zise Zenobia cu ochii de vulpe.
- Cum sa nu-mi dea, vezi bine ca mi-a dat - mormai omul
amart. Nu vezi d-ta ca m-am si grbovit de ct mi-a dat?
Zenobia nu-l mai slabi pna nu afla tot si apoi izbucni n
afurisenii care se ntetira cnd Ana aparu n ograda, speriata
de gura ei. n vreme ce soacra si blestema nora mai cu foc, n
sufletul lui Ion patrunse o fsie luminoasa:
209
prin Ana trebuie sa-si ndrepte gresala. Deocamdata nu stia
cum si n ce fel, dar simtea ca numai ea poate sa-l scape.
- Si urta, si calica!... Bine ai nimerit-o, dragul mamii! striga
Zenobia n
gura mare.
- Ho, cotoroanto, ho! racni Ion deodata la ma-sa. Ce te vri ca
musca-n baligar? Potracani stiti sa fiti, dar sarac m-ati lasat,
ai?... Ea-i de vina?... Ce-i ea de vina?... Apoi atunci de ce te
rastesti la dnsa?... Piei d-aici ca uite-acu
vezi pe dracu!
Ana se uita la barbatul ei cu o dragoste de cine huiduit si ochii
i se umplura de lacrami, simtindu-se vinovata fata de dnsul
fiindca n gnd l-a banuit cu Florica, pe cnd el e att de bun si
o iubeste att de mult ca bruftuluieste chiar pe mama lui
pentru ea. Lacramile i curgeau calde, mngetoare, dar fata ei
toata zmbea de o fericire mare, mai ales ca Ion veni la ea si-i
zise blnd:
- Ia nu mai plnge, Anuto... Tu n ochii mei sa te uiti si ncolo sa
nu-ti
pese de nimeni!...
Seara, n pat, Ion i se jelui apoi cu deamanuntul, i spuse ca ea
ar putea sa-l nduplece pe Vasile cu blndete sa fie om
cumsecade si sa le dea ce le-a fagaduit fata de attia martori.
Femeia se simtea magulita de ncrederea lui, dar gndindu-se
la bataile suferite de la tatal-sau, n-avea sperante sa-l poata
nmuia. Cnd nsa barbatul o nvata cum sa-i vorbeasca,
credinta lui o cuceri si pe ea, si se jura ca se va duce chiar
mine dimineata si de buna seama nu se va ntoarce cu mna
goala...
Ana pleca ntr-adevar cum se crapa de ziua. ncrederea i
crescu cnd, ajunsa n ulita, nevasta lui Macedon Cercetasu i
iesi n cale cu o donita plina de apa.
Vasile Baciu tocmai njuga boii sa porneasca la plug. Vazndu-
si fata, o
ntmpina nepasator:
- Da ce, te-a alungat?
- Cum sa ma alunge, taica? se mira nevasta, ncepnd sa-i
povesteasca ce vnt o aduce, dupa nvatamintele lui Ion.
Baciu se holba la ea o clipa, ca un taur care vede rosu, se
arunca si-i nchise gura cu o droaie de pumni, urlnd:
- V-ati pus acu amndoi sa ma jefuiti si sa ma lasati cersetor?...
Apoi stai ca am eu leac de pielea ta, rapandulo, stai!...
210
Pna ce se nvrti dnsul sa apuce biciul s-o croiasca, Ana o lua
la sanatoasa fara sa fi avut vreme sa tipe ori sa plnga de
durere, desi obrazul stng i se rosise, iar din nas i curgea un fir
de snge. De-abia cnd se apropie de-acasa si mai veni n fire
si se ntreba: Ce-a mai fost si asta?... Avai de mine!...
Ion o astepta n ograda, cu inima arsa de nerabdare. O zari de
departe venind cu pasi iuti si stergndu-si mereu nasul cu
mnecile camasii.
- M-a batut, Ionica, nici nu m-a lasat sa-i spun nimic! Uite cum
m-a umplut de snge! bolborosi nevasta parca i-ar fi cerut lui
s-o razbune.
Barbatul nsa simti deodata o apasare grozava n ceafa. Se uita
la Ana cu ochii goi si reci, ca si cnd ar fi vazut o aratare
vrajmasa. Pe pometele obrajilor pielea statea sa plesneasca,
iar pe tmple i se umflara vinele ca niste lipitori satule. Mintea
lui speriata i striga ca toata nenorocirea i se trage numai din
femeia aceasta cu buza de sus murdara de snge si cu privirea
de-o umilinta attatoare. Bratele si pulpele i zvcneau fara
voie n vreme ce unghiile i taiau pielea groasa si aspra n
podul palmelor.
- Asta s-a nteles cu tatal ei sa ma nsele! i fulgera prin creieri,
si gndul l duru att de rau parca l-ar fi izbit cu parul n
moalele capului.
Atunci, cu o pofta nenfrnata, ridica mna si o lovi greu peste
obrazul drept, si apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul
stng. Durerea stoarse din pieptul femeii un tipat att de
ascutit ca Ion auzi cum zanganesc geamurile casei. O mai
trazni nsa si peste ochii ce-l priveau cu spaima, dar care chiar
spaimntati si pastrasera o licarire de bunatate... Ana cazu pe
prispa, ametita si leganndu-si corpul din mijloc n sus ca sa-si
aline suferinta.
- Si tu ma zdrobesti Ionica? gemu dnsa. Nu ti-e mila nici tie de
mine?... Ion scuipa spre ea, racorit, si intra n casa, caci de
peste drum venea
ntr-un suflet nevasta lui Macedon, pe cnd n cerdac la
Herdelea parca iesise cineva sa vada ce se ntmpla?
Ana suspina si, suspinnd, pntecele mare i se zbatea ca o
mustrare. Naframa i alunecase din cap, parul i se nclcise si
pieptul i se frngea de plns. In inima nchipuirile ei de fericire
se topeau ntr-un noian de amaraciune din care rasarea numai
ntrebarea ngrozita:
- Doamne, ce ti-am gresit de ma pedepsesti asa de rau?
Nevasta Iui Macedon Cercetasu se aseza lnga ea, i ndrepta
basmaua pe cap, o mngie pe obrajii udati de lacrami si-i zise
cu mila, cautnd s-o ostoiasca:
- Taci, draga lelii! Taci si rabda, ca femeia trebuie sa sufere,
dac-asa a lasat-o Dumnezeu... Taci mulcom, taci!...
211
I
Glasul ei era att de blnd ca sufletul Anei se ncalzi putin.
Apoi si ascunse fata n poala femeii si plnse mai usurata,
murmurnd nsa ntr-una, ca si n seara nuntii:
- Norocul meu, norocul meu!...
Pna sa convinga pe tatal-sau, Titu nu vru sa stea cu minile n
sn si porni din casa-n casa, ndemnnd pe taranii, alegatori
sau nealegatori, sa mearga cu totii la o ntrunire n Armadia,
unde Victor Grofsoru avea sa-si lamureasca programul. Fiindca
alegerea de deputat se apropia, prin sat umblau acuma mai
des patrule de jandarmi spre a prentmpina tulburarile si
agitatiile mpotriva statului. Titu nu se'sinchisea de dnsii.
Dorea chiar un conflict sau poate o arestare, nchipuindu-si ca
astfel va dovedi lumii ntregi barbaria stapnirii unguresti si va
contribui mai eficace la izbnda candidatului romn. Vorbea
taranilor de jugul unguresc, de datoria nationala, de limba
stramoseasca, se izbea nsa mereu de aceleasi raspunsuri:
- Bine, domnisorule, asa o fi... Dar n-avem pamnt si darile-s
multe si grele...
nti se supara de atta nepricepere. Pe urma totusi le dadu
dreptate.
- Adevarat! Pe ei i strivesc sarcinile vietii si eu le bat capul cu
fraze! Nici macar sperante nu le aduc!... Apoi fireste, daca eu
nsumi nu stiu bine ce vrem!
El banuia ce vrea, dar dorintele lui nu se potriveau cu ale
batrnilor. El cu ctiva studenti si profesori mai tineri visau
unirea grabnica a tuturor romnilor. Nu se gndeau daca se
poate ori nu se poate. Ei se uitau fermecati spre Romnia,
asteptnd de-acolo mntuirea. n fata lor nsa stateau mai toti
fruntasii recunoscuti, ntre care nsusi Grofsoru, care spuneau
ca acestea sunt idei primejdioase, ca prin asemenea vorbe
goale, bune numai pentru discutii de berarie, se poate
compromite toata lupta.
- Mijloacele noastre trebuie sa fie legale! i spuse Grofsoru.
Numai prin legalitate se obtin lucruri trainice! Politica serioasa
nu se poate ntemeia pe aventuri, ci pe realitate!... ce ascunde
viitorul, nu se stie... n suflet putem nutri orice sperante, dar
visurile nu trebuiesc amestecate n lupta politica!...
Titu sa zapaci si fu cuprins de o sovaire din care deabia cu
sfortari se putu smulge. Se cobor iar ntre tarani, si, cu toata
oprelistea batrnilor, le vorbi de fratii nostri, de stapnirea
romneasca ce va veni n curnd. Si tresari
212
de bucurie cnd Stefan Hotnog, bogatas din sat, n loc de
tnguirile obisnuite, raspunse acuma n numele tuturor,
ridicndu-si chimirul pe burta:
- Sa te auda Dumnezeu, domnisorule!
- Oportunismul si lasitatea ucid avnturile! se gndi Titu
multumit. Cu jumatati de idealuri nu poti lupta si nici nu poti fi
nteles de nimeni!...
Stradaniile lui Titu au ramas totusi zadarnice, deoarece
ntrunirea, ndata ce s-a anuntat oficial, a fost oprita de catre
prefectul judetului n urma raportului solgabiraului Chitu care
se temea de tulburari.
Tocmai cnd Titu veni pleostit cu vestea aceasta din Armadia,
batrnul Herdelea primi citatie de la tribunal n procesul ce-l
pornise judecatorul pentru ultragiu. Desi, ntre timp, ungurul se
mutase din Armadia ntr-un orasel din Ungaria, fiindca - cum
spusese dnsul la plecare - nu se putea aclimatiza n atmosfera
nepatriotica de-aici, sarcina lui Herdelea se agravase, caci
acuzatia judecatorului s-a parut att de ntemeiata
procurorului, nct si-a nsusit-o din oficiu si deci procesul
trebuia sa continue negresit, chiar daca partea civila s-ar fi
retras.
Herdelea striga pe Ion, care de asemenea primise citatie,
vrnd sa se sfatuiasca mpreuna cum sa abata nenorocirea ce-i
ameninta deaproape. Ion nsa, n bobota necazurilor lui cu
socru-sau, cauta mereu sa se plnga ce a patit si cum a fost
nselat, iar de procesul, care-l durea pe nvatator, parca nici nu-
i pasa.
- Aveti sa vedeti ca beciznicul asta are sa ma bage n temnita
si sa ne nenoroceasca pe toti! zise nvatatorul pe urma dobort
de ngrijorare. Tineti minte ce v-am spus eu azi! Ion e
fatalitatea noastra... El se ciorovaieste cu Vasile Baciu pentru
niste zdrente de pamnt si nici nu vrea sa stie n ce pozna m-a
nfundat!...
Titu, vaznd spaima batrnului si ca sa mai schimbe vorba,
gasi ntelept sa povesteasca pe un ton de gluma, cum azi,
ntlnindu-se n Armadia cu Belciug, i-a spus ca e foarte
suparat si ca nu va lasa fara raspuns insultele d-nei Herdelea,
pentru care va trebui sa dea seama n fata justitiei... Efectul
povestirei lui nsa fu tocmai contrar celui asteptat de dnsul,
strnind o cearta care nu se ispravi pna noaptea trziu.
-Apoi da, ca atta-mi mai lipsea, sa umblu acuma pe la judecati
si pentru dumneaei, ca n-am eu destule necazuri - zise
nvatatorul amart.Mai bine-l lasai dracului si tu, n loc sa-mi
mai aprinzi paie-n cap si cu el!...
D-na Herdelea se nfurie repede, facu pe sotul ei mamaliga
nesarata, pentru ca ar fi n stare sa se lase calcat n picioare de
toate natafletele din lume, si declara mereu ca ea prefera sa
plateasca orice amenda si chiar sa stea la puscarie, dect sa
rabde mojiciile pamatufului...
Ziua urmatoare aduse nsa o nadejde buna sub chipul unei
scrisori de la subinspectorul Horvat care-l invita colegial pe
Herdelea sa-si puna n cum-
213
pana toata influenta pentru alegerea desavrsitului patriot ce
este candidatul de deputat Beck. Am toata ncrederea n
patriotismul d-tale ncercat si fii sigur ca oboseala d-tale va fi
apreciata cum se cuvine, sfrsea subinspec-torul. Mai ales
sfrsitul i se parea nvatatorului plin de mari fagaduinte.
- Uite ce om de treaba, bietul subinspector! striga dnsul
nviorat. Ei, degeaba, sa nu judeci niciodata pe nimeni dupa
aparente!... Iata barbatul care-mi place si mie!... Bravo!
Bravo!...
ndata si nsemna pe toti alegatorii din Pripas n numar de
unsprezece, si chibzui ndelung pe cei care ar vota cum i va
sfatui dnsul. Apoi si freca minile cu ncredere:
- Vezi, Dumnezeu ti trimite ajutorul cnd nici nu te astepti!
Titu aflnd seara planurile tatalui sau, sari pna n tavan de
indignare si striga de nenumarate ori tradare si rusine.
Dar Herdelea ramase neclintit.
- Pentru mofturi n-am sa-mi las cu batrnelele pe drumuri... Ai
vazut tu ce-mi scrie subinspectorul?... Citeste bine! Poftim! zise
aruncndu-i mndru scrisoarea.
Tnarul nu vru sa citeasca nimic si facu juramnt ca va lupta
din rasputeri mpotriva acestei tradari nemaiauzite. Herdelea
se ntrista ca feciorul lui se gndeste mai mult la strainii de la
care nu va avea niciodata nimic, dect la dnsul, a carui soarta
atrna de bunavointa celor mari si puternici.
- Nu-ti nchipui tu ca Horvat, daca-i vom mplini dorinta, poate
sa-mi fie de mult folos? N-ai vazut citatia de ieri si nu stii ca ma
paste afurisitul de judecator? O vorba a subinspectorului
cntareste greu la tribunal. Cnd va spune subinspectorul
prezidentului ca uite-asa si asa, Herdelea e omul meu, adica al
nostru, crezi ca prezidentul are sa mai crcneasca? Asa se
lucreaza n lume, baiete... ntelegi ori nu ntelegi?
- Nu vreau sa nteleg nimic! raspunse Titu cu att mai ndrjit
cu cl socotelile acestea i se pareau si lui cuminti.
- Atunci sa-ti fie rusine obrazului, ca esti cal batrn si ai putea
ntelege atta lucru! striga Herdelea adnc jignit. Rusine sa-ti
fie, magarule!
n seara zilei cnd Ion batuse ntia oara pe Ana, pica n casa,
deabia trndu-se, Dumitru Moarcas, o ruda ndepartata de-a
Zenobici, cernd adapost pna s-o ndura Dumnezeu sa-l
strnga din lume. Zenobia,
214
aflndu-se n toane bune pentru ca feciorul si-a mustruluit
nevasta, l primi fara a se burzului, multumindu-se doar sa-l
descoase putin:
- Da ce-ai patit, bade Dumitre? De ce nu stai la Paraschiva, ca-i
bine acolo?
- Parca de bine fuge omul - murmura Moarcas, mototolindu-se
pe vatra. Era un mosneag trecut de sasezeci, pipernicit si
prapadit de sa-l sufli de
pe picioare. Nu mai avea nici un dinte n gura si vorbea greu,
scuipnd n toate partile. n tinerete a fost barbat frumos si cu
stare si se bateau fetele dupa dnsul, dar, n loc sa se nsoare
si sa se potoleasca, i-a placut sa zboare ca albina, din floare-n
floare, nct multi oameni si-au ciomagit muierile din pricina
lui, caci de el nu ndrazneau sa se lege, fiind voinic si iute ca
un lup. Carausia i-a fost mai draga dect pamntul si tot
carausia i-a mncat capul, ntr-o noapte, venind de la Dej, o
ceata de laesi a tabart pe dnsul, l-au stlcit si i-au furat caii.
A zacut vre-o doi ani si-a ramas beteag de picioare. Boala i-a
nghitit averea. Ramas numai cu casuta si gradina, s-a aciuit pe
lnga Paraschiva care era vaduva tnara si rvnea mai mult la
casa lui, creznd ca nu mai are de trait cine stie ct. Dumitru
nsa se ncapatna sa nu moara si o duse douazeci si doi de ani
asa prapadit cum a scapat, nct Paraschiva a avut vreme sa
se obisnuiasca cu slabiciunile lui. S-au nteles ei totusi destul
de bine pna acum cteva luni cnd Dumitru s-a apucat si a
vndut lui Avrum casa si gradina, fara stirea Paraschivei.
Degeaba i-a dat o suta de zloti de argint, femeia nu s-a
multumit. Ea era convinsa ca a luat mai mult si a ascuns banii
undeva sau la cineva. Si cum Dumitru nu mai putea sa aiba
zile multe, Paraschiva se nfuria ca banii vor ajunge n mna
altora, iar ea, care l-a ngrijit attia ani, se va alege cu nimica.
Fiindca Avrum nu voia sa-i spuie lamurit ct i-a dat, Paraschiva
se puse pe mosneag, nti cu sudalmile, apoi cu bataia, pna
ce n sfrsit azi l-a izgonit sa nici nu-l mai vada...
Batrnul povesti ce-a patit cu Paraschiva, dar fara s-o
ocarasca, ba chiar cu o mare parere de rau ca a fost nevoit sa
plece de la ea si sa moara poate prin case straine.
- Apoi lasa c-ai trait destul - i zise Zenobia drept mngiere.
Ion, mbufnat cum ramasese toata ziua dupa ce pleznise pe
Ana, nu zise nimic ci se uita doar uneori cu ura la noul mncau
care-i cade n spinare din senin. Credea totusi ca Dumitru se va
ntoarce acasa mine-poimine, stiindu-se ca nu poate trai fara
Paraschiva, singura femeie - se zice - pe care a iubit-o el cu
adevarat si care, de aceea, l-a si nvrtit cum i-a placut.
Dealtfel gndurile lui erau att de fripte de grija pamnturilor,
nct tot restul lumii i se parea ca nu face un ban gaurit. Se
nfuria cnd vedea pe Ana care, pe ct
215
fericita. l alinta att de staruitor ca, n cele din urma, se
minuna ct de blnda si ademenitoare i se nfatiseaza, ca un
liman unde nu mai sunt nici dureri si nici nadejdi... Deodata
nsa simti o zvcnire n pntece, trezind-o din aiurare. - Cum se
misca, sarmanul! si zise dnsa uitndu-si toate necazurile si
ntelegnd ca trebuie sa traiasca, fiindca ntr- nsa o fiinta noua
bate la poarta vietii.
A doua zi Ion se mulcomi. i paru rau ca s-a facut de rsul lumii
si ca s-a hartuit cu socrul sau tocmai n casa nvatatorului, desi
era convins ca Herdelea s-a dat de partea dusmanilor lui. Trecu
drumul, la Macedon Cercetasu, si aduse acasa pe Ana, dar fara
sa auda macar povetele Floarei ca sa fie mai milos cu biata
femeie, ca mine-poimine i soseste ceasul si cine stie ce se
poate ntmpla daca o huiduiesc toti si n-o cruta putin...
Apoi fu cuprins de desperare. Simtea un gol dureros n cap,
care totusi voia nencetat parca sa-i sparga teasta. Numai
buzele i sosaiau ntr-una.
- Nu-i bine asa... Nu-i bine... nu-i bine...
Se ducea prin Jidovita, se mbata si se ntorcea mai
posomort...
Dupa o saptamna ploioasa si murdara, care-l tinuse mai mult
n casa, rasari o zi aurita, calda, stralucitoare, cum nu se
pomenesc dect n tinuturile muntoase n dricul primaverii.
Iesind n ograda, Ion se opri ca traznit si, fara sa vrea, sorbi
lacom mirosul de verdeata, salbatec si umed, ce plutea n
vazduh, ca si cnd peste noapte tot pamntul s-ar fi spalat cu
apa fermecata, att se nfatisa de mndru n verdele deschis
pe care stropii de roua licareau n toate culorile curcubeului, ca
niste diamante presarate nadins de o mna nevazuta.
Privelistea aceasta l zgudui ca dintr-un somn greu si-i umplu
deodata creierii de gnduri... Si porni, luminat, spre casa
preotului Belciug, mpins de o ncredere mare. Numai popa
poate sa-i arate calea, precum tot dnsul l-a dat pe brazda si
odinioara. Dar acest odinioara era asa de departat, parca ar
fi trecut ani si ani de zile, desi deabia ieri se mplinisera cinci
saptamni de la nunta...
Belciug privea din cerdac cum adapa caii vizitiul, un taran
somnoros si plin de baliga pe haine.
- Ce mai veste-poveste, Ioane? zise dnsul vazndu-l intrnd
pe portita, cu palaria n mna.
218
- Apoi mai mult rau dect bine, domnule parinte - raspunse Ion
vrnd sa zmbeasca dar izbutind numai sa se strmbe si sa-si
arate dintii galbeni, ca un cine care mrie neputincios.
- Am auzit... De, baiete, daca uitati pe Dumnezeu, cum sa nu
va pedepseasca? mormai Belciug putin nnourat si intrnd n
casa urmat de Ion...
Dumnezeu nsemna acuma n Pripas biserica cea noua si
preotul simtea mna Cerului n nentelegerile dintre ginerele si
socrul care nici nu s-au gndit macar sa daruiasca ceva pentru
lacasul Domnului.
Milostivenia cereasca i se arata dealtminteri preotului n toate
chipurile. Boclucul lui Herdelea cu judecatorul era o pedeapsa
grabnica si cuvenita pentru ca a uneltit mpotriva slujitorului lui
Dumnezeu. Mai astepta nsa manifestarea mniei divine fata
de d-na Herdelea, care l-a ocart pe dnsul, si apoi o lovitura
deosebita pentru Herdelea fiindca chiar ieri a aflat ca umbla
sa-i smulga ctiva alegatori n favoarea candidatului de
deputat ungur, desi stia bine ca el doreste sa arunce un bloc,
mic dar solid, n cumpana reprezentantului romn. Rasplata
tuturor neplacerilor o gasea nsa mai ales n hotarrea de a
ncepe, nca n vara aceasta, lucrarile noii biserici. Cazuse la
nvoiala cu un arhitect din Bistrita, care avea gata un plan
foarte frumos. Arhitectul trebuia sa soseasca n curnd si, cu
materialul adunat, sa aseze temelia. Pna la toamna zidurile
vor fi ridicate, iar n toamna viitoare ntregul locas va putea fi
sfintit cu toata solemnitatea. Belciug se gndea de pe acuma
Ia programul sfintirei si inima lui bolnavicioasa tremura de
bucurie. Dar, deoarece tot mai lipsea putin din suma prevazuta
la cheltuielile cladirii, stradaniile lui nu erau sfrsite. De aceea
nu pierdea credinta ca, pna la urma, si Ion va deschide punga
si deci se sili sa-l cstige prin bunavointa.
- Acuma spune, Ioane, ce te doare! murmura dnsul asezndu-
se, batndu-si genunchii cu palmele si privind drept n ochii lui
Ion, pe care-l lasase n picioare.
Ion se spovedi prelung, cu glas nfundat, cu ochii n pamnt, iar
preotul l asculta cu bagare de seama si fara sa-l ntrerupa.
Apoi cnd ispravi, Belciug se scula, se plimba de cteva ori de
ici-colo cu pasi mari, uitndu-se odata cu mirare n odaita de
culcare unde patul era nca tot nefacut, si nsfrsit se opri
lnga masa, se razima de dunga cu palmele ncrucisate la
spate si vorbi privind mereu ntr-un colt al tavanului:
- Stiu eu ce sa te sfatuiesc?... Greu... Prea greu... Numai un
avocat te-ar putea lumina bine... Dar cu raul si cu bataile nu se
mpaca oamenii niciodata, asta-i de cnd lumea. Dumnezeu a
lasat judecatorilor mpartirea dreptatii pamntesti... Am patit si
eu deunazi, stii bine, ca m-a ocart dascalita tiganeste. Puteam
sa ma apuc de bataie?... Nimeni sa nu-si faca singur
219
dreptate... N-am zis nimic si nu m-am nfuriat... Dreptatea-i de
la Dumnezeu... M-am plns si eu n Armadia la judecatorie si,
daca-i bine si drept sa fiu hulit de pomana, hulit sa ramn... Tu
nsa vei face cum crezi de cuviinta. Numai atta sa stii: pumnul
nu-i dreptate... ntreaba un avocat, roaga-l sa te nvete si fa
cum te-o ndrepta el... Eu n-am nici o putere...
Ion pleca multumit. Bine-a zis popa: legea sa hotarasca... Ajuns
acasa, . chema pe Ana si-i vorbi foarte blnd:
- Tu trebuie sa te duci la tatal tau, Anuto, ca eu nu te mai pot
tinea, vezi bine si tu, ca-s sarac si abia ne trm si noi zilele...
Dumnealui are destula avere... Acu, ca m-a nselat, nu-i nimic.
Dumnezeu din cer vede si judeca. Dar eu trebuie sa ma
gndesc la pielea mea. Cu minile-n sn n-oi sta de buna
seama, poti sa-i spui!...
Pe urma o duse de mna pna la poarta si nchise poarta dupa
ea... Ana se mai uita napoi, dar el nu mai ntoarse capul.
- Are dreptate... toti au dreptate - sopti femeia podidita de
plns. Numai eu n-am nici un rost n lume...
220
CAPITOLUL VIII
COPILUL
Cu ct se apropia alegerea de deputat, cu att Herdelea, tatal
si fiul, se ciorovaiau mai mult, ca si cnd toate necazurile si
toate nadejdile, ba chiar nsasi soarta lor ar fi atrnat de
izbnda romnului sau a ungurului. Batrnul, care purta n
suflet groaza procesului cu judecatorul, credea din ce n ce mai
tare ca, contribuind la alegerea candidatului guvernamental,
va scapa teafar din ce-l ameninta. Se gndea n taina ca, n
preajma judecatii, va ruga pe ocrotitorii sai, subinspectorul si
deputatul, sa puna o vorba buna pentru dnsul acolo unde
trebuie. Vazndu-l cu asemenea sprijinitori, judecatorul va
trebui sa se mblnzeasca, iar tribunalul sa nceteze
urmarirea... Si, fiindca n cele din urma Titu rdea nencrezator
de sperantele lui, Herdelea zicea convins:
- Cine rde la urma, rde mai bine, baiete!
Dascalita, desi nu putea suferi neamul unguresc, ramase totusi
neclintita n parerea ei ca, mai presus de orice, omul trebuie sa
aiba grije de pielea lui. Dealtfel ea si cu Ghighi nu se
sinchiseau atta de mofturile alegerii, ct se framntau ca, n
afara de cteva carti postale ilustrate, n-aveau nca nici o
scrisoare de la Laura, macar ca acuma se mplineau aproape
doua luni de la nunta. si faceau fel de fel de nchipuiri, cautau
explicatii care sa le potoleasca nelinistea, dar care mai mult le
ntristau...
221
Titu se mistuia si se chinuia de nsufletire. Dorea cu atta
nversunare izbnda lui Grofsoru, ca l durea chiar numai
gndul ca ar putea cadea, ncepea aproape sa urasca pe tatal
sau, mai ales pentru ca punea vesnic nainte interesul
personal.
- Daca nu vrei sa facem nici o jertfa, cum crezi c-o sa triumfam
vreodata? striga dnsul desperat, crsnind din dinti si
smulgndu-si parul.
Egoismul acesta, de care se izbea dealtminteri pretutindeni, l
hotar sa se gndeasca sa plece, oriunde, n lume, ncredintat
ca aiurea oamenii vor fi mai voiosi sa se sacrifice pe altarul
unei idei. Desi striga ntr-una ca activitatea e mama succesului,
continua sa petreaca zilele prin Armadia, la Beraria Rahova sau
la Grivita, unde, mpreuna cu alti tineri entuziasti, se mbatau
cu vorbe mari, visau nchipuind planuri ndraznete si puneau la
cale soarta poporului. Fiind siguri de succes, i umflau mereu
proportiile. Li se parea ca alegerea lui Grofsoru va revolutiona
nu numai tara, ci toata Europa.
Stiau dinainte discursurile zdrobitoare cu care Grofsoru va ului
Parlamentul si vedeau limpede clipa cnd Ardealul se va ridica
brusc n picioare si va cadea, ca un copil pierdut si regasit, n
bratele Romniei, cnd cei oropsiti de attea veacuri si vor lua
locul ce li se cuvine ntre popoare, ca niste urmasi vrednici ai
stapnilor lumii...
Dupa asemenea naripari, intrnd seara n atmosfera mbcsita
de realitate de-acasa, Titu simtea ca se pravale din naltimi si
se zvrcolea neputincios.
-Trebuie sa plec de-aici, altfel am sa ma nabus! si zicea dupa
ce se certa cu tatal sau care nu voia nici sa-i mai asculte
argumentele.
Cu toata sila ce i-o facea slujba de subnotar, si gasi singur un
loc n Lusca si, ntr-o seara, aproape de alegere, n urma unei
discutii mai violente, declara ca are sa se duca ndata ce va
afla rezultatul luptei, fiindca s-a saturat de viata aceasta fara
nici un ideal, mnjita numai de noroiul maruntisurilor zilnice.
Declaratia voia sa fie o razbunare mpotriva tatalui sau, care
nsa se bucura auzindu-l si-l felicita chiar ca ncepe sa se
cuminteasca...
n ajunul alegerii trecura prin Pripas doua companii de honvezi
care aveau sa dea o mna de ajutor jandarmilor concentrati
din tot judetul spre a pastra ordinea.
- Uite ce sustineti d-voastra, cei cu prudenta! zise Titu catre
Herdelea, aratndu-i soldatii ce deabia-si trau picioarele
obosite. Drept argumente ne dati baionete!
n sfrsit ziua cea mare rasari frumoasa... Armadia fierbea ca
un stup n ceasul cnd roieste. Toata lumea era stapnita de
nfrigurare. Din sus si din jos soseau mereu cete de tarani, cu
preotii si nvatatorii n frunte, unii
222
pedestri, plini de praf si de sudori, altii n carute, toti veseli si
strignd mereu traiasca...
De la biserica cu doua turnuri, de-a curmezisul pietii, pna la
primarie, unde era biroul electoral, n dreapta si n stnga
strazii se ntinsesera cordoane de jandarmi cu baioneta la
arma, cu penele de cocos agitate n palarii, rastindu-se la
multimea ce se nghesuia la spatele lor, racnind deseori
napoi si amenintnd
cu pustile. In mijlocul pietii, lnga crucea ngradita cu uluci, un
grup de elevi de liceu din clasele superioare, ncadrati de
ctiva profesori tineri si de studenti ndrazneti, cntau
Desteapta-te Romne, ntrerupndu-se din cnd n cnd ca
sa strige n cor: Traiasca deputatul Victor Grofsoru! Grupul
ajungea pna la cordonul de jandarmi; cei din fata aplaudau pe
alegatorii romni si huiduiau pe ovreii si ungurii care se
ndreptau spre primarie. Aici, chiar n spatele unui jandarm
voinic, cu mustati mari si sclipitoare de pomada, statea si Titu,
rosu de entuziasm si ragusit de ct a cntat si a racnit. Toata
piata gemea de tarani nealegatori, adusi nadins sa
manifesteze, urlnd traiasca sau rusine...
Belciug veni mai devreme, urmat de vre-o douazeci de
Pripaseni, dar n fata bisericii un ofiter de jandarmi trimise n
dosul cordonului pe cei ce n-aveau carti de alegator, nct
preotul defila numai cu sase insi nspre localul de vot, zmbind
amar la multimea care-l aplauda. Titu striga nsufletit bravo,
Belciug, iar popa i raspunse magulit si trist:
- Nu-i vina mea ca suntem numai attia, stii bine!...
Soarele ardea. Caldura crestea nencetat. Oamenii, osteniti ct
au stat n picioare, asudau, se ndrjeau, se mbulzeau spre
cordoanele de jandarmi fara sa stie de ce, iar jandarmii se
strmbau, racneau si izbeau ici-colo cu patul pustii, njurnd...
Pe la amiazi Grofsoru, nsotit de ctiva prieteni, trecu pe
strada, spre biserica, sa-l vaza multimea. nsufletirea izbucni ca
o flacara dintr-un jaratec peste care ai turnat ulei. Cntecele,
uralele, tipetele se topeau ntr-un zgomot napraznic. Lumea se
napusti peste cordoane sa-l vaza mai bine. Uraa!... Traiasca
Victor Grofsoru!... Jos renegatii!... Jandarmii se zbateau,
nvrtind armele, sa stapneasca valurile de oameni. Unul,
cuprins de mnie fiindca norodul nu-l lua n seama, mpunse cu
baioneta n multime, ntepnd pe un taran batrn, care tocmai
se lupta sa iasa din vltoare si care deodata ncepu sa se
vaete.
- Rusine!... Huo!... Jos cu ei! urla gloata repezindu-se mai drza
asupra cordonului.
- napoi!... napoi! tipau jandarmii lovind cu arma n cei care se
avntau peste linia oprita.
223
Grofsoru, care tocmai vazuse cum a mpuns jandarmul, se
repezi la taranul ranit si-l mbratisa furtunos, n vreme ce
multimea vuia de entuziasm si multi ntrebau: Ce este? Ce s-a
ntmplat? Apoi, revenind n mijlocul strazii, si scoase palaria,
si sterse naduseala si ncepu cu glas vibrator:
- Cetateni! A curs sngele nevinovat! Teroarea...
Nu izbuti sa continue, caci un ofiter de jandarmi l opri scurt,
declarndu-i ca nu e voie sa atte lumea. Grofsoru se ciondani
un rastimp cu ofiterul, protestnd cu gesturi largi, pe cnd
partizanii l sprijineau staruitor:
- Traiasca!... Traiasca!...
n clipele acestea sosi n piata Herdelea, urmat de cinci
alegatori, cu fata luminata de un zmbet sfios, uitndu-se
putin speriat n dreapta si n stnga. Ctiva strigara traiasca,
dar ndata un glas gros racni: Rusine! Renegatii!... Jos! si
repede toti izbucnira n huiduieli, iar printre baionetele
lucitoare pumni nclestati se scuturau amenintatori. Herdelea,
nfricosat, simti un tremur n genunchi, dar zmbetul nu-i
disparu de pe buze, ca si cnd ar fi fost vopsit... Grupul de
liceeni porni sa cnte batjocoritor Vesnica pomenire, cu
glasuri ascutite si false de mascarada, n timp ce altii urlau
nencetat rusine.
Titu, cuprins deodata de o mila mare, se piti la spatele
jandarmului, uitndu-se ngrijorat dupa tatal sau mbatrnit
prea nainte de vreme, a carui fata acuma era alba nct
deabia i se mai vedeau mustatile mici si carunte.
- Renegatule!... Rusine!... Tradatorule! Jos! tipau zeci de voci n
jurul lui Titu care ridica minile, coplesit de emotie, parc-ar fi
vrut sa opreasca ocarile necrutatoare.
Grofsoru, care nu mai ispravea discutia cu ofiterul, cum zari pe
Herdelea, se ntoarse si-l apostrofa indignat:
- mi pare rau, domnule Herdelea, ca tocmai d-ta...
nvatatorul se opri fara sa poata scoate o vorba. Ofiterul nsa
interveni:
- Pardon!... Va rog sa nu terorizati pe alegatori! Aici nu se
permite nici o presiune! zise punndu-se ntre Grofsoru si
Herdelea si apoi adaognd catre acesta: nainte, nainte,
domnilor!...
- Protestez mpotriva acestei noui ncalcari de lege! striga
Grofsoru, deschiznd o noua ciorovaiala cu ofiterul.
n fata primariei solgabiraul Chitu strnse mna lui Herdelea si-
l prezinta unui domn scurt si gros, cu ochelari de aur si cu o
mustata galbena rara:
- Domnule candidat, iata unul din prietenii nostri!... mi dati
voie? Candidatul dadu mna nvatatorului, zicndu-i masinal:
- mi pare foarte bine... Voi fi totdeauna la dispozitia d-tale...
Totdeauna...
224
Herdelea, nviorat, primi cuvintele ungurului ca o usurare, si
intra n biroul notarului unde, la o masa lunga, sedea un
judecator de la tribunalul din Bistrita, uscat, cu nasul foarte
subtire, cu niste ochi mici, rautaciosi si cu un creion n mna.
nvatatorul l cunostea. Alaturi alti doi, tot de la tribunal, scriau
voturile n formulare tiparite. Odaia era plina de oameni care
masurau pe alegatori cu priviri banuitoare.
Herdelea se apropie de masa cu palaria n mna, cu zmbetul
pe fata. Judecatorul, presedintele comisiunii electorale, l privi
ntrebator.
- Votez pe domnul candidat Beck! zise nvatatorul rezimndu-
se cu minile de dunga mesei si uitndu-se n ochii
judecatorului parc-ar fi vrut sa-l roage sa-l tina minte si sa-l
apere cnd va veni la proces.
Cei cu formularele i nsemnara numele, iar presedintele rosti,
indiferent si obosit:
- Altul?
nvatatorul se dadu putin la o parte, sa faca loc tovarasilor sai.
- Tot din Pripas - murmura dnsul catre judecatorul care parea
ca nu-l aude, ci se scarpina dupa ureche cu creionul si se uita
la cei ce scriau voturile...
La sase seara comisiunea declara ales pe candidatul Bela
Beck, cu o majoritate de cinci voturi.
Rezultatul se ,raspndi pe afara, prin multimea obosita care-l
primi cu strigate de indignare si cu cntece nationale. Piata
totusi se goli curnd. Crciumile nsa se umplura, adapostind
pna noaptea trziu comentariile aprinse, felicitarile,
amenintarile.
Herdelea povesti acasa ncntat cum i-a strns mna deputatul
si cum i-a fagaduit sprijinul pentru orice mprejurare, cum i-a
zmbit judecatorul ncretind fruntea ca sa-si ntipareasca n
creieri numele lui.
- De acu nu mai am nici o grije cu procesul... De-acu pot dormi
linistit! zise dnsul cu mndrie. Vezi acuma ce nseamna sa stii
sa te porti cu oamenii? adaoga apoi biruitor catre Titu.
- Am vazut... am vazut! sopti tnarul istovit. Auzindu-l si
vazndu-l nsa si amintea racnetele multimii n piata, cnd a
trecut Herdelea, paloarea lui de atunci, si mila aceea dureroasa
ce-o simtise si care i-a ramas n inima parca mai adnca. Era
trist si abatut ca si cnd ar fi pierdut orice nadejde n lume.
- Iata de ce atrna nfaptuirea ideii! se gndea dnsul. Cinci
voturi! Adica tocmai voturile tatii... ca sa-si usureze procesul!
Daca nu era procesul, triumfa ideea... Si baremi procesul de-ar
iesi bine!... Iata ce hotareste soarta unui popor: un fir de tina...
Si totusi ideea nu poate muri! Ideea e sufletul omului...
225
I
Profitnd ca notarul din Lusca era n Armadia, cu alegerea, a
doua zi
pleca.
- Dac-as mai sta mult aici, ar trebui sa ma scufund de tot n
noroiul
realitatii! si zise Titu despartindu-se.
- M-a alungat, tata - sopti Ana att de ncet ca nici ea nsasi nu-
si auzi bine glasul cu groaza ncuibata n ochi, asteptndu-se s-
o zdrobeasca.
Vasile Baciu prnzea. Avu o tresarire, vaznd-o galbena si
trasa, cu burta la gura. Mai sorbi din lapte odata, mbuca o
coaja de malai, pe urma se uita lung la Ana si raspunse
molfaind:
- Bine... Stai aici ca ai unde... Vezi ca eu ma duc pna n
Zahata, ca am niste oameni la sapa... Sa ici seama pe acasa...
Vorbea att de linistit ca femeia se zapaci, creznd ca n-a auzit
bine si nu ndrazni sa se aseze pna nu-l vazu plecnd aevea
cu carul...
Baciu stia ca Ion are s-o izgoneasca dar nu-i pasa. Lasa sa vie
fata, nu-i nimic. Acuma, ca-i maritala n lege, poate sedea si
acasa. Mai bine asa, dect sa se plece el n fata tlharului si sa-
i dea mosia. La urma tot va trebui sa vie barbatul si s-o ia,
multumindu-se cu ce-o capata, caci n-are ncotro. Acu e vorba
de rabdare. Care o rabda mai lung, ramne deasupra. Iar
dnsul poate astepta orict, ca nu-l doare...
Ana era umilita si tacuta ca un cine. Nu crcnea naintea
batrnului si doar uneori l privea rugatoare cu ochii ei
scufundati n cap si vesnic rosii. Zilele i se pareau nesfrsite n
asteptarea omului pe care inima ei l dorea cu att mai mult ca
suferise greu pentru dnsul.
Ion, chiar n ziua cnd o alungase, se dusese n Armadia la
Victor Grofsoru, de care stia ca-i avocat strasnic, mai tare ca
multi din Bistrita. Avocatul era foarte ncurcat atunci cu
alegerea de deputat si, aflnd ca Ion nu-i alegator, vru sa-l
amne pentru alta data. Ion nsa, ncapatnat, nu s-a lasat
pna nu i-a povestit cu deamanuntul toata buba. Mirosind ceva
mai de pret, Grofsoru ntreba mai nti:
- Martori ai?
- Am, domnule avocat, cum sa n-am... Am pe...- se grabi
taranul, nsirndu-i pe toti cei ce au fost la tocmeala si care
auzisera fagaduielile socrului sau.
226
Avocatul se nsarcina sa-i scoata toate pamnturile, dar i ceru
nainte jumatate din onorar. Dupa ce Ion numara banii,
Grofsoru i nchise ntr-o casa de fier, l sfatui sa aduca napoi
pe Ana, ca sa nu poata spune Vasile Baciu c-a alungat-o, dar sa
potriveasca lucrurile astfel nct sa nu se bage de seama ca
are nevoie de ea...
Ion si facu cruce de multumire. Daca i-a luat avocatul banii,
nseamna ca trebuie sa cstige. Ana are sa se ntoarca ea
singura... Numai cnd trecura doua saptamni ncepu sa intre
la griji sa nu cumva sa se primejduiasca procesul din pricina
femeii care nu vine acasa...
Cnd afla Vasile Baciu ca Ion l-a tras n judecata, se ntuneca. i
era frica de judecati deoarece nu mai avusese nici o data si
vazuse la altii ca procesele nghit zadarnic mosiile oamenilor.
ncepura ndoielile. Sa nu se ntmple ceva si sa piarda tot.
Avocatii cte suruburi nu nvrtesc. Te baga n temnita cu
dreptatea n mna. La urma urmelor poate ca tot mai bine ar fi
sa-i arunce cinelui jumatate locurile si casuta cea veche, sa
scape de o grije... Se uita mai chiors la Ana si ar fi fost
bucuros sa-i gaseasca vre-o pricina s-o goneasca napoi, la
tlharul pe care si l-a ales ea si de care acuma nu mai stie cum
sa se scuture...
n Dumineca a treia, Vasile Baciu, ca s-o poata alunga, se
hotar sa se mbete. Dupa amiaza crciuma era plina, ca
deobicei. Avrum, negru de suparare din pricina unei afaceri cu
notarul, servea totusi rachiul mai prompt chiar dect alte dati.
Vasile n-apuca sa se afume bine si se pomeni cu Toma Bulbuc
lnga dnsul, foarte vesel si multumit ca pusese temelia casei
de piatra ce o cladea pentru George pe care avea de gnd sa-l
nsoare la iarna. Din vorba n vorba Baciu se plnse ct de rau
a nemerit-o cu maritisul fetei, cum sta acuma acasa la dnsul
parca nici n-ar avea barbat... Toma clatina din cap si apoi
ntreba binevoitor:
- De ce nu va mpacati voi, Vasile?... Oamenii trebuie sa se
nvoiasca...
- Da cu cine sa te mpaci, omule? facu Baciu, trntind paharul
pe masa si povestind iarasi ce-a patit cu ginerele si cum vrea
sa-l lase pe drumuri, cersetor.
Atunci intra si Ion n crciuma. Venea nadins, stiind ca e si
socrul sau, sa ncerce o apropiere, daca s-ar putea, ca s-si ia
acasa nevasta. Se aseza nsa la alta masa, strignd cu un
oftat:
- Jupne!... Mai jupne!... Da-mi si mie o leaca de stropseala!...
Pna sa vie Avrum cu rachiul, Toma se ntoarse repede:
- Ia vino ncoace, Ioane! Vino, vino, ca nu te mannca nimeni...
Ion trecu greoi Ia masa lor, rostind ca din gura altuia:
- Noroc bun, socrule...
227
- Ce socrule, ma! sari Vasile, jumatate glumet, jumatate furios.
Eu sa-ti zic tie socrule, ca vad ca nevasta-ta-i mai mult la
mine dect la tine!
- Vina mea-i? facu Ion, ndoindu-se de spinare ca un caraghios.
- Eu as zice sa va mpacati ca oamenii de treaba, sa nu va mai
faceti de rsul lumii! vorbi acum Toma, tragnd cu ochiul nti
unuia, pe urma celuilalt. Ca zau asa!... Ia sezi, Ioane, sezi
colea!...
Ion se aseza, asternnd pe o banca o batista rosie cu flori
verzi, ca sa nu-si murdareasca hainele. Toma puse ndata la
cale tocmeala. Altadata s-ar fi aprins, s-ar fi njurat, ar fi ragusit
tipnd; acuma amndoi erau linistiti, chibzuiti si reci ca doi
negustori patiti si nselati. Vasile sfrsi mbiindu-i jumatate
locurile si casa cealalta, pe care poate sa le scrie oricnd pe
numele lor, sa nu mai fie nentelegere. Ion raspunse ca mai
bine sa hotarasca judecata, daca nu vrea sa-i dea ce s-au
nteles cnd a luat fata; totusi Ana poate sa vie acasa oricnd,
caci el cu ea n-are nimic... Toma i ndemna sa mai lase fiecare
cte ceva si-i sili sa dea mna.
- Bine, asa sa fie cum ziceti - mormai Ion cu ochii aprinsi. Dar
procesu-i proces... Acu, deocamdata fie dupa voia d-voastra,
dar judecata sa-mi dea dreptul meu deplin! Daca d-ta mi dai
de buna voie ct zici, ne-om judeca pe mai putin!
Vasile Baciu nu vru sa auda de proces si se supara. Toma nsa l
facu sa dea mna a doua oara, zicnd blajin:
- Lasa, lasa cum zice el, ca-i mai tnar si mai fara minte!
Lasa... Pna la judecata mai trece vreme si cine stie ce-o mai
aduce Dumnezeu!...
Baura aldamasul mpreuna pna pe noptat. Ion pleca acasa cu
Ana de mna. Era beat, dar nu-si arata totusi multumirea. Doar
n suflet se bucura c-a spart ghiata.
A doua zi dimineata Vasile Baciu veni, dupa cum se
ntelesesera, si se dusera n Jidovita, la notar, sa le faca hrtiile
de ntabulare.
- Da sa scrii acolo, domnule notar, ca procesul merge nainte!
zise Ion ca o amenintare.
Vasile Baciu ncerca sa raspunda, dar Ion se scula n picioare:
- mi trebuie tot pamntul, socrule, stii bine... Tot pamntul!...
Dupa plecarea lui Titu, casa Herdelea se linisti. nvatatorul se
mai lauda din cnd n cnd cu lovitura lui de la alegerea de
deputat, dar d-na Herdelea si Ghighi se gndeau tot mai mult
la Laura. Ca sa se mngie, dascalita, ndata
228
ce ispravea lucrul, se aseza n salonas si citea rugaciuni,
singura, cu glas tare, din carticica rupta, zdrentuita pe care i-o
daruise odinioara, de mult, unchiul ei Simion Munteanu...
ntr-o seara, tocmai aproape de cina, Hector ncepu sa latre n
ograda, portita scrti prelung, n cerdac se auzira pasi grei si
apoi un ciocanit n usa.
-Scrisoare de la Laura! sari Ghighi aprinsa si batnd din palme,
n vreme ce Herdelea zise gros: Intra!
Era ntr-adevar straja Cosma Ciocanas si aducea posta din
Jidovita: o scrisoare pentru Herdelea, vre-o doua pentru sateni
de la feciorii ostasi, apoi cteva ziare ale lui Belciug.
nvatatorul citi toate adresele, dadu scrisoarea Ghighitei si vru
sa opreasca gazeta popii.
- Nu pot, domnule nvatator, zau nu pot - blbi straja rusinat.
Mi-a poruncit domnul parinte sa nu mai las la d-voastra nici o
gazeta ca altminteri ma probozeste n biserica...
- Bine, Cosma, sa fii sanatos! raspunse Herdelea rcait de
curiozitate. Sezi putin si te odihneste, ca pna atunci vad eu
repede ce mai spune n ele...
De la alegerea de deputat Belciug rupsese orice legatura cu
Herdelea; nu-si mai vorbeau, nu se salutau, erau ca niste
straini. Prin Armadia mai erau multi care l ocarau, ndeosebi
nsa Victor Grofsoru care spunea pretutindeni ca numai din
pricina renegatului din Pripas o circumscriptie romneasca a
trimis n Parlament un deputat ungur...
Pna sa rasfoiasca Herdelea ziarele, dascalita ncerca sa
citeasca scrisoarea de la Laura, mpreuna cu Ghighi care,
nerabdatoare, se silea sa urmareasca si ea rndurile marunte,
cu litere ascutite si drepte. Dar emotia lor era asa de mare ca
nu izbutira sa descifreze nimic.
- Ia dati-o-ncoace! zise Herdelea dupa ce si astmparase setea
gazetei si expediase pe Cosma.
- Da, da, citeste-o d-ta tare! striga Ghighi.
nvatatorul si puse ochelarii, se scula n picioare, ntinse
scrisoarea lnga lampa atrnata de grinda si citi rar, apasat,
batrneste, cu glasul tremurat putin pe alocuri:
Mult iubitii si doritii nostri! Nu m-as mira sa credeti ca cine
stie ce ni s-a ntmplat de nu v-am scris pe ndelete de cnd
ne-am despartit, n, fata Rahovei si cu lacrami n ochi. Eu
nsami ma ntreb cum am putut fi att de neglijenta, caci
dragostea mea pentru d-voastra nu s-a micsorat, desi s-a
mpartit. Numai punndu-va n situatia noastra, ne veti
ntelege si ne veti ierta. Sper nsa ca ati primit multele carti
postale ce vi le-am trimis de pretutindeni pe unde am umblat?
Pna sa ne ncropim gospodaria noastra
229
mica si draguta, am tot amnat scrisul, ca sa va pot povesti din
fir n par viata noua n care am intrat. n sfrsit iata-ma mai
sloboda...
Nimeni nu-si poate nchipui cart amar mi strngea inima n
clipa cnd am pornit la drum. mi sngera sufletul si nici nu
puteam plnge macar, caci George ar fi nteles poate gresit
lacramile mele... Totusi calatoria din Ar-madia pna aici mi va
ramnea vesnic neuitata si placuta. George a fost asa de bun
ca repede mi s-a risipit tristetea si mi-a cstigat, mai mult
dect
iubirea, ncrederea...
Am stat doua zile n Bistrita, fiindca eu m-am mbolnavit usor si
George n-a vrut sa ne urcam n tren pna ce nu voi fi zdravana
de tot. Ct a fost George al meu de delicat si de nobil, nici n-
am cuvinte sa va spun. (Nu v-as scrie complimentele acestea,
daca n-as fi sigura ca el nu le va afla nici-odata;altfel ar fi n
stare sa-si ia nasul la purtare dragul meu drag!) A doua seara;
nviorata si gatita cu rochia cea albastra ca cerul, care George
zice ca-mi sade admirabil, am cinat la Gewerbeverein. A fost o
minune. Cnta muzica militara. Era lume imensa si eleganta. Si
George era asa de dragut si de vesel. Ma sfiam putin, fiindca
mereu mi saruta minile peste masa, desi pe de alta parte,
stiam ca acuma avem dreptul sa ne iubim fara zgarda, cum
spune mereu George... n sfrsit am petrecut splendid si ne-a
costat aproape douazeci de coroane, caci George cheltuia
nebuneste, zicnd nencetat ca numai o saptamna de miere e
n viata. Mie nsa mi era frica sa nu ajungem fara bani n
Vireagul nostru si sa ramnem de rsul lumii.
Miercuri am plecat din Bistrita hotarti sa nu ne mai oprim
deloc pna-n Satmar. Totusi n Dej iar am poposit o noapte si o
zi. George era neastmparat si voia sa-mi arate toate orasele
pe unde trecem, ca sa avem amintiri comune de pretutindeni.
Si la Gherla am stat o zi si am vizitat Episcopia, ntlnind chiar
si pe Prea Sfintitul nostru Episcop care a glumit cu noi si ne-a
binecuvntat. Mi-a placut mult Clujul, oras mare si frumos, dar
mi s-a parut straniu ca n-am auzit nici o vorba romneasca. Am
fost gazduiti la sora lui George care-i maritata cu un avocat de
seama, Victor Grozea; trebuie sa va aduceti aminte, ca ne-a
vorbit de Ludovica, la logodna noastra, socrul meu. Am fost si
la teatrul unguresc unde se juca nu mai tiu minte ce comedie.
N-am putut nsa rde deloc, nti ca nu pricepeam mai nimic
din ce sporovaiau pe scena, si apoi mai ales pentru ca era a
treia seara de cnd ne oprisem n Cluj si George tocmai mi
marturisise ca drumul nostru nici nu trece pe aici si ca m-a
adus numai ca sa ma distreze pe mine si sa-mi faca placere.
Am plns si l-am certat ca m-a nselat astfel si cu deosebire ca
a cheltuit attia bani de nici nu ndraznesc sa va spun, ca v-ati
spaimnta. De aceea n-am putut rde
230
la comedia ungureasca. George nsa zice ca n-am rs fiindca
era prea proasta. La urma urmelor poate sa aiba si el
dreptate...
Si asa a trebuit sa ne ntoarcem iar pe la Dej, sa mai petrecem
acolo o noapte si pe urma sa o luam la miaza-noapte, spre
Stmar. Adevarat nsa ca nici nu ne-am mai clintit din tren
pna la Stmar, unde ne asteptau de multisor bagajele si lazile
mele si mai multe ale lui George. n oras doar ca ne-am odihnit
cteva ceasuri si ndata am pornit la Vireag cu trasurile ce ni le
trimisese notarul caruia George i telegrafiase din Dej ca sosim.
Pe aici e numai ses si iar ses, ct vezi cu ochii, neted ca-n
palma, cu lanuri nesfrsite de gru. Soarele frige napraznic, iar
nourii de praf dupa carute ramn n vazduh parca le-ar fi lene
sa se mai scoboare pe pamnt... O fi frumos cui i place. Mie
nsa mi-i dor mereu de dealurile noastre de la Pripas, de muntii
nostri albastri si mareti!...
Vireagul e sat romnesc, dar numai cu numele. Oamenii spun,
ce-i drept, ca-s romni, dar o spun pe ungureste, caci alta
limba nu pricep. Te si doare inima cnd i auzi. De altfel sunt
harnici, saritori, crestini buni. Nu-i de mirare ca si-au uitat
graiul stramosesc bietii oameni, caci Vireagul e tocmai n
marginea neamului romnesc. Dincolo nu mai gasesti dect
unguri si iar unguri, cu izmene largi ca poalele tarancelor
noastre si cu niste tichiute de palarii n cap de-ti vine sa rzi.
Ghighi s-ar omor de rs pna s-ar obisnui cu dnsii... Notarul
de aici e ungur si, fireste, n-are de unde sa stie romneste.
Chiar si nvatatorul vorbeste foarte stricat, desi scoala e
confesionala, sustinuta din banii bisericii. George i-a facut
ndata imputari, dar dnsul s-a scuzat ca aici asa-i obiceiul, ca
si raposatul preot numai ungureste vorbea, ba ne-a mai
asigurat ca si noi va trebui sa ne dam pe brazda. Atunci
George s-a legatuit ca, orice s-ar ntmpla, nu se va abate de
la ndatoririle nationale si i-a spus nvatatorului ca trebuie sa
ne silim sa readucem la matca pe sarmanii rataciti; a vorbit
att de miscator George al meu ca nvatatorul a plns, precum
am plns si eu... nvatatorul e vaduv, iar notarul are o nevasta
batrna si artagoasa cu care n-am sa ma pot mprieteni
niciodata. E mai bine, caci astfel, singura, voi putea fi mai de
folos barbatului meu n marea opera de redesteptare a acestor
romni nenorociti. Am nceput sa cunosc putin si eu viata, sa
nteleg ct este de apasatoare. Ne-am asezat frumos casa. Am
cumparat o mobila foarte draguta, din Satmar, cam ca aceea
din salonasul nostru. Suntem multumiti si fericiti, si ne rugam
lui Dumnezeu sa ne miluiasca tot asa si pe viitor. Ne gndim cu
drag ca poate la anul vom avea un baietel. Eu cred mult ca
vom avea si chiar am nceput sa-i pregatesc scufitele...
231
I
-Tulai! O fi apucat-o durerile facerii! striga Zenobia,
ndreptndu-se de spinare, cu secera ntr-o mna si n cealalta
cu un snop de spice, si uitndu-sc spre marul paduret. Da, da...
asa-i cum zic! Uite-o cum se mai zvrcoleste!
-Afurisita muiere! bombani Ion, fara macar sa se ntoarca. Stie
ca-i soseste ceasul si vine sa fete pe cmp! Bata-i Dumnezeu
socotelile ei de
toanta!
- Taci, Ioane, ca tc-o trazni Dumnezeu din senin ca pe popa din
Runc!
murmura Glanetasu cu glasul necat de mila.
- D-apoi c-asa-i - facu barbatul, totusi mai blnd.
Zenobia alerga la Ana care se zbatea si se legana, cu fata n
sus, cu minile pe pntece ca si cnd ar fi vrut sa nabuse
vlvataia napraznica ce o ardea. Prin umbra subtire a marului
lumina alba pndea tremurndu-si petele stravezii pe corpul
chinuit al femeii.
- Da ce-i, Ano?... Vai de mine, ca si tu, zau... Nu puteai sedea
acasa dac-ai simtit ca te ncearca durerile? zise Zenobia
miloasa, ngenunchind lnga ea si cautnd sa-i aline suferinta.
Ca mai toate batrnele de la sate, Zenobia se pricepea la
mosit, fara sa-l fi nvatat. i desfacu betele, i scoase zadiile si-i
freca usor pntecele de sus n jos. Gemetele Anei se ascuteau
n ssituri prelungi, iar buzele-i uscate sopteau n rastimpuri:
- Soacra, soacra, mor... Moor!... MoorL.
- Taci ca nu mori, maica, taci, taci... Mai rabda si taci ca uite
acu scapi! Barbatii secerau nainte. Glanetasul tresarea la fie
ce tipat al Anei; Ion
hrsia mai aprig tragnd nsa mereu cu urechea si mormaind
mnios ca sa-si alunge mila ce i se furisa ncetinel n inima.
- Of, saracuta, saracuta! se cutremura batrnul auzind deodata
un racnet
mai patrunzator.
- Ei, asa-i soarta femeii! zise Ion vrnd sa para linistit, dar cu
glasul
nmuiat.
Clipele se stingeau anevoie, ca ceasurile de groaza. Caldura
parca clocotea acuma n vazduh. Hotarul nsa era amortit sub
sarutarea patimasa a soarelui. Primprejur nici tipenie de om;
numai dincolo de sosea, pe lunca dinspre Saracuta furnicau
razleti ctiva viermusori albi. Frunzele porumbului sfriau
rasucindu-se n arsita, iar spicele holdelor se leganau ametite,
ca si cnd ar fi cautat sa se fereasca de atingerea razelor
aprinse...
Gemetele Anei ncetara, nct bodoganeala Zenobiei se auzea
limpede:
- Rabda, puica, rabda si taci... nca olecuta...
- Te pomenesti ca moare! se gndi deodata Ion. Gndul l
spaimnta. Vru sa se scoale, sa alerge la ea, dar pna sa se
hotarasca, vazduhul parca se
234
zgudui din temelii de un urlet nfiorator, urmat ndata de niste
tipete subtiri ca oracaiala de broaste speriate sau ca scncetul
unui catel strns cu usa.
Copilul! zise Ion cu inima oparita, auzind glasul necunoscut
care vestea intrarea unei vieti noui n lume.
Suspinele Anei se mulcomira, din ce n ce mai usurate, pe cnd
tipetele cele noui se nteteau, se ndrjeau tot mai
poruncitoare.
Deodata Zenobia se apropia n goana, cu minile rosii de
snge, cu fata desperata, strignd furioasa:
- Foarfece... Dati-mi un briceag ca n-am cu ce taia buricul
copilului!... Fuga, fuga!...
Smulse custura Glanctasului si se ntoarse grabita sub mar,
caci plnsul copilasului i se parea mai necat si-i era frica sa nu
se ntmple vre-o nenorocire.
Amndoi barbatii stateau nemiscati, n picioare, cu capetele
descoperite, cu ochii spre locul unde fiinta noua si cerea
dreptul la viata. Amndoi aveau n suflet uimirea si smerenia n
fata minunei care se petrece zilnic sub privirea oamenilor si pe
care lotusi omul n-a ajuns nca s-o nteleaga n toata maretia ei
dumnezeiasca. Glanetasu se nchina cucernic, iar dupa dnsul
si Ion, simtindu-se ca si cnd s-ar fi naltat, si facu repede
cruce de trei ori...
Peste cteva clipe va/ura pe Zenobia cobornd n vale cu
copilul n palme.
- Ma duc sa-l scald n pru... Mai luati seama de nevasta pna
viu! striga ea spre barbati cu fata mbujorata.
- Ce-i, mama!... Ce-i? ntreba Ion ntinznd numai gtul ntr-un-
gest instinctiv spre copilasul care plngea n minile batrnei,
scuturnd nervos din piciorusele-i de papusa.
- Baietel, baietel! raspunse Zenobia disparnd printre
porumbisti, spre Grla Popii ce curgea aproape, la poalele
coastei...
Ion pasi n nestire lnga nevasta-sa. Alaturi de ea o pata mare
negricioasa parca se strmba la barbatul naucit; pamntul
nsetat sorbise lacom sngele. Ana se trse anevoie spre
trunchiul marului si se razima cu spatele. Era alba si uda de
sudori n obraji. In colturile gurii ramasesera doua buburuze de
spuma, dar buzele crmpotite si nvinetite se strngeau ntr-un
zmbet de fericire.
- Mult am suferit, Ionica! murmura femeia blnd.
- E baiat! raspunse Ion zapacit, cu ochii holbati la fata ei
istovita si totusi stralucitoare de bucurie.
- Soacra zice ca seamana cu tine! relua Ana mai ncet, n
vreme ce pe obrajii ei tremura un ochi argintiu de lumina,
nfrumusetndu-i.
235
n sufletul barbatului tsneau remuscari de abia stapnite.
Privirea i se naspri. Vru sa njure si vorbele i se stavilira n
gtlejul uscat. Statea stngaci, cu secera n mna, iar sudorile
i curgeau de pe tmple pe umerii camasii...
Zenobia reveni curnd cu coilasul mototolit n zadia ei dinapoi.
- Uite-ti odorul! l vezi ce dolofan e? zise ea descotosmanindu-l
si aratndu-l lui Ion. Acu sa va tie Dumnezeu sa-l cresteti mare!
Ion se uita lung si aproape nfricosat la omuletul ct un pumn,
foarte rosu, cu ochii nchisi din pricina luminii, cu buricul
negricios legat cu o ata murdara. ntinse bratele sa-l ia, dar se
opri deodata uimit, ntrebnd:
- Da oare de ce-o fi avnd cap asa de lungaret?
- Nu-i nimic... Asa-i la copiii mici! rse Zenobia apasnd usor
teasta moale s-o mai rotunjeasca.
- Da-mi-l ncoace, soacra, sa-l vad si eu! zise Ana cu o privire
lacoma,
ntinznd minile.
- Lasa c-o sa te saturi de el, n-ai grije! i raspunse batrna
asezndu-i
copilul pe brate.
Un rastimp statura toti tacuti, ascultnd tipetele speriate ale
noului nascut. Glanetasu si stergea mereu naduseala cu
mnecile camasii, oftnd si mormaind de emotie... Pe urma
mncara grabiti si se apucara iar de lucru, lasnd pe Ana cu
copilasul, sa se odihneasca pna diseara ca sa poata merge
acasa...
Ion se posomori, fara sa nteleaga de ce. Gndurile i se
zbateau n minte, ncurcate ca ntr-o plasa. Plnsul copilului
sau l suparau si-l bucurau n acelasi timp. Simtea o mndrie ca
odrasla lui racneste asa de poruncitor, dar apoi ndata i se
lamurea ca de-acuma, prin fiinta aceasta gngava, e nlantuit
pentru totdeauna de Ana. Atunci se nfuria si i se nfatisa n
suflet chipul Floricai, rumen, ademenitor, care l chema si apoi
se stingea brusc, ca o speranta pierduta fara scapare. n locul
ei i tiuia n urechi scncetul amenintator, staruitor, n care se
amestecau mereu ostoirile Anei, molatece, dragastoase:
- Ssss... Taci cu mama, puiul mamii, taci, taci... Ssss... Ssss...
n Lusca, sat mare si bogat, cu pasuni grase si vite multe, Titu
sosi amart profund, ntocmai ca n vremea cnd i se zdrobise
n inima Roza Lang. Se arata el vesel n lume, dar sufletul i era
ranit de nu mai stia cum sa-l vindece.
236
Fu primit bine de toti surtucarii comunei, toti romni si care
auzisera ca-i poet.
Notarul Cntareanu avea locuinta n cladirea mare si veche a
primariei si pregatise pentru Titu o odaita buna, cu intrare
separata, mpodobita dragut de nsasi domnisoara Eugenia,
care-l cunostea de pe la balurile si seratele din Armadia. D-na
Cntareanu, o femeie scunda, grasa, cu obrajii negri si cu
falcile atrnate ca niste pungi, i dadu din prima zi sa nteleaga
ca i-ar placea sa-l aiba ginere, daca s-ar hotar sa faca cursul
de notar ca sa vie n locul batrnului care, surd de-o ureche si
lenes, ofta mereu dupa pensie, mai ales ca nu era n stare sa
nvete ungureste si se temea sa nu-si piarza slujba. Eugenia,
isteata si cocheta, i placea lui Titu, totusi planurile notaresei i
se pareau caraghioase. i venea sa rda singur gndindu-se ca
el poate fi privit candidat de nsuratoare, el care de abia se
straduieste sa-si deschida o prtie serioasa n viata...
Titu se ferea nsa acuma de oameni ca sa poata trai numai cu
visurile lui. Simtea o nevoie mare de singuratate, sa-si macine
amaraciunea. Cntareanu se minuna vazndu-l att de harnic
la munca si lasa bucuros n seama lui toata cancelaria. Si Titu,
de dimineata pna seara, mplinea slujba pe care o ura,
nemiscat de la birou, fara a raspunde ciripirilor si trcoalelor
domnisoarei Eugenia.
Tocmai peste o saptamna facu cunostinta cu nvatatoarea
Virginia Gherman, care venise la cancelarie ntr-o afacere
scolara. Auzise de ea nainte de a sosi n Lusca. Se vorbea
pretutindeni ca e o fata foarte cuminte si devotata
nvatamntului. Nimeni n-a vazut-o niciodata la vreun bal sau
la vreo petrecere... Era de vreo douazeci si cinci de ani. Se
mbraca totdeauna simplu, dar ori ce haina i sedea bine. Avea
niste ochi mari visatori si o gura mica cu un zmbet
fermecator.
- Ct esti de frumoasa! i zise Titu, cucerit ndata de dragalasia
ei si nsotind-o pna-n ulita.
- Nu-mi plac complimentele, domnule Herdelea, mai ales cele
banale! raspunse nvatatoarea, ntepata. Credeam ca d-ta esti
mai...
Titu i saruta mna respectuos, ccrndu-i parca iertare. Dar
Virgina pleca indiferenta, fara sa se arate impresionata de
izbucnirea lui...
ntlnirea aceasta puse capat mhnirilor sufletesti ale lui Titu.
Se gndi mult la Virginia Gherman, la sursul ei dulce si totug
rece, la ochii ei lucitori si totusi potoliti. Se bucura aflnd ca
sunt prietene bune cu Eugenia si ca vine deseori n familia
notarului. Iar peste cteva zile, cnd Eugenia i spuse ca se
duce la nvatatoare, Titu se oferi s-o ntovaraseasca.
237
Virginia Gherman avea doua odai, mobilate dupa gustul ei, cu
multe scoarte lucrate de mna ei, cu multe maruntisuri de arta
adunate de ea, si cu o biblioteca n care se mndreau numai
carti romnesti, colectii de reviste, toate legate frumos, cu
inscriptii si initiale aurite. In fata casei o gradinita de flori,
ngradita cu uluci subtiri, si sub ferestre o banca pe care statea
seara nvatatoarea visatoare.
Se mprietenira curnd. Cu ct o cunostea mai bine, cu att
Titu se simtea mai acasa n Lusca. Virginia i marturisi rosind
ca, n orele libere, ncearca si ea sa faureasca stihuri. Le citira
mpreuna si Titu se scandaliza auzind ca a batut cu ele la
poarta tuturor revistelor, zadarnic. Ea nsa se mngia si
aproape se falea ca nu e nteleasa... Se bucura nsa ca cel
putin poetul i apreciaza modestele cntece. Cnd apoi Titu,
mai trziu i destainui framntarile visurilor lui, nvatatoarea
dragalasa dadu trist din cap, semn ca aceleasi zbuciumari sunt
si n sufletul ei.
n serile cu luna Titu se ducea glont la Virginia Gherman si, pe
banca din gradinita adormita, si depanau mpreuna nadejdile
n asteptarea zilei cnd romnii vor fi stapni pe pamntul
stramosilor, cnd toata lumea va crede ca dnsii, cnd...
Vorbele i mbatau pe amndoi...
- Ce fiinta extraordinara! si zicea Titu ntorcndu-se acasa.
Daca nazuintele noastre au patruns pna n sufletul femeilor
alese, nfaptuirea e aproape!
Intra n casa cu pasi de lup, ca sa nu destepte pe Cntareanu
care dormea vara cu ferestrele deschise. n odaita lui apoi
continua visurile cu ochii mari, lacrimati. Pe geamurile date la
perete luna argintie l ncuraja. Se zbuciuma ca si cnd chiar
mine ar astepta izbndirea finala... O zugravea de pe acuma
si nchipuirea l ducea pe aripi furtunoase... Iata-l n Cluj, unde
a fost o singura data cu ctiva ani n urma. Pretutindeni numai
grai romnesc... Si ce grai! Parca toata lumea vorbeste ca-n
tara, mai dulce ca inginerul Vasile Popa din Vararea, care a
colindat Romnia ntreaga... Firmele magazinelor, strazile,
scolile, autoritatile... tot, tot e romnesc... Statuia lui Matei
Corvinul zmbeste catre trecatori si le zice: Asa^i c-a venit
ceasul dreptatii?... Si soldatii... cu caciuli... ntocmai cum
auzise el ca sunt dorobantii... Judecatorul, care a fost att de
obraznic cu Herdelea n Armadia, scoate palaria pna la
pamnt dinaintea lui... Titu vrea sa fie marinimos, sa-i arate ca
stapnii romni sunt nobili si iertatori... i ntinde mna... Dar
valul l goneste mereu nainte... Uite-l n Sibiu, n Brasov, n
Oradea-Mare, n Arad, n Timisoara!... Steaguri tricolore flfie
marete pe toate palatele din bas-muri... Jandarmii cu penele de
cocos s-au topit... Dar ce-i asta? Plutonierul, seful postului de
jandarmi din Lusca, vine tantos spre dnsul, cu o caciula
238
neagra de dorobant pe o ureche, cu cocarda tricolora n
frunte... Titu si aduce aminte cum umbla odinioara plutonierul
sa se mprieteneasca si cum s-a obraznicit pe urma cnd a
vazut ca un poet mic romn nu se njoseste sa dea mna cu un
jandarm ungur. Unde-ti sunt penele de cocos, cinstitule? l
ntreaba acuma cu mndrie. Ce pene? Ce cocos? se roseste
plutonierul. Eu sunt romn! Nu ma cunosti? Romn am fost
totdeauna, dar viata-i grea si slujba... Renegatule! striga
Titu indignat. Atunci plutonierul se nfurie, ncepe sa njure pe
ungureste si-i zvrle cocarda tricolora n obraz. Tnarul,
scandalizat, se repede orbeste sa-i puna mna n gt... Piciorul
nsa i aluneca si cade gramada... >
- Ce-i cu mine? Aiurez? se ntreba Titu scuturndu-se deodata
si sarind n picioare.
Luna rdea pe fereastra deschisa. Pe ulita glasuri aspre se
apropiau trufase. Titu paseste la geam. Razele i albesc fata.
Doua siluele negre trec bocanind. Baionetele strafulgera n
lumina, penele de cocos se clatina trufase, cu sclipiri de argint.
- Oooh... patrula de jandarmi! blbi Titu ndurerai parca i-ar fi
rupi o bucata din inima, si adaoga trntind fereastra: Visuri...
visuri...
Totusi aceleasi visuri l cuprindeau ndata iar n mrejele lor si
dnsul nu li se mai putea mpotrivi. Ele l adormeau, ele l
desteptau si-l dezmierdau apoi toata ziua, ndreptndu-i pasii
mereu spre Virginia Gherman, singura fiinta care i ntelegea
deplin nazuintele si asteptarile...
- Poate c-o iubesc? se gndi dnsul ntr-o zi cnd l chinuia mai
tare dorinta de-a o vedea.
nti se spaimnta, parca s-ar fi prins singur asupra unei fapte
rele. Dar apoi se linisti. Iubirea are totdeauna un scop egoist.
De aceea, la sfrsit, ti lasa un gol n suflet. si reamintea pe
Roza. De abia acuma si da seama bine ct de falsi au fost
amndoi. Rvneau mbratisari, numai mbratisari. Toate
vorbele umflate, cautate, numai acolo tinteau... Pe cnd
Virginia parca nici n-ar fi femeie frumoasa. De-ar fi urta,
sentimentele lui n-ar fi mai putin vii. Asta este prietenia.
Adevarata prietenie, ntemeiata pe o comunitate de idealuri...
Ca un doctor, care observa o boala asupra lui nsusi, Titu si
compara bataile inimrrde astazi cu ceea ce a simtit cnd a fost
ndragostit de Ro?a Lang sau de Lucretia Dragu. Si conchidea
mndru ca aici nu poate fi vorba de o iubire, ca toate iubirile, ci
de un sentiment mult superior, zicndu-si ncntat:
- Nu exista pe lume nimic mai pretios ca prietenia adevarata
ntre un barbat si o femeie!
239
Astfel, cnd ntr-o buna zi, Eugenia, mncata de o gelozie
ascunsa, l nvinui c-a venit n Lusca numai pentru ca iubeste
pe Virginia Gherman, Titu
raspunse cu superioritate:
- O, nu... nu e iubire, domnisoara! E mai mult dect iubire... E
prietenie
izvorta din aceleasi nazuinti altruiste!
Si se supara ca Eugenia zmbi mhnita si necrezatoare...
n ziua de Sf. Petru au botezat copilul si l-au numit Petre. Si au
facut veselie mare de s-a mbatat pna si Dumitru Moarcas...
Pe urma nsa toate au reintrat n fagasul lor. Nici o saptamna
n-apuca sa treaca, si Ion gasi pricina sa-si snopeasca iar
nevasta...
Fericirea ce umpluse sufletul Anei durerile nasterii se stinse
repede ca aburii n vnt. Acum trebui sa-si dea seama n sfrsit
ca Ion o uraste si deodata se mira cum n-a nteles-o pana azi?
Daca nici copilasul nu l-a mbunat, ce sa mai nadajduiasca? Se
uita n urma si se spaimnta ct a fost de oarba. De ce s-a mai
agatat de el, cnd el numai zestrea i-o cerea? A nselat-o de
cum s-a apropiat de ea. I-a simtit slabiciunea si a urmarit-o ca
un lup hain. si aduce aminte ct i vorbea de dulce la hora
cnd umbla sa-i suceasca mintea... Prefacatorie a fost
dulceata, precum prefacatorie a fost pna si mbratisarea lui
cea dinti, n culcusul ei de pe cuptor, pna ce a lasat-o
nsarcinata... pna ce i-a mncat norocul si toata viata...
Acuma degeaba s-ar mai cai. Acuma e prea trziu...
Simtamntul ca ea e de prisos n lume ncepea s-o urmareasca
pretutindeni. De mult o batea capul c-ar fi mai bine sa nu mai
fie, dar speranta copilului i oprise pna azi pornirile,
ndemnnd-o sa rabde. Mai cauta azi mngere n dragostea
de mama, dar n-o gasea deplina nici aici. Cnd se ntreba de
ce mai traieste, valuri-valuri de gnduri negre o copleseau, din
care numai gngavelile blnde ale copilasului ce se adapa la
pieptul ei, o mai smulgeau cte un rastimp. n curnd nsa si
dragalasiile lui i se parura un ndemn plin de durere, facnd-o
sa-si zica desperata:
- Baremi de ne-ar strnge Dumnezeu pe amndoi deodata!...
Totusi necunoscutul mortii o ngrozea fara sa-si dea seama.
Privelistea satului, cu hotarul ncarcat de rod, cu padurile
tainice, cu casutele mprastiate ca niste jucarii printre pomii
gradinilor parca-i spuneau ca toate chinurile vietii sunt de o
mie de ori mai usor de ndurat ca taina nfricosatoare
240
a beznei n care te arunca durerea mortii. Vointa ei sovaia n
fata portii de arama, zavorta cu mistere, care a nghitit attea
milioane de vieti, fara ca omul sa fi izbutit a arunca dincolo
macar o privire fugara...
Vremea nsa trecea nepasatoare peste framntarile ei. Vara se
sfrsea si lucrul cmpului se mbulzea. Cu leaganul n spinare,
suia zilnic dealurile, carnd de mncare muncitorilor, rasplatita
mereu cu ocari si batai...
Apoi Dumineca nti din Septemvre, dis-de-dimineata, Ana,
dupa ce mulse vaca si tocmai cnd strecora laptele n oalele de
prins, auzi din tinda, unde era, glasul lui Macedon Cercetasu,
sugrumat de spaima:
- Domnule nvatator, fa bine si osteneste nitel ca s-a spnzurat
Avrum!...
- Nu mai spune! rasuna raspunsul nvatatorului care se spala n
cerdac, cum avea obiceiul.
- S-a spnzurat, s-a spnzurat! repeta Macedon parca mai
speriat. Femeia se cutremura, simtind un fior ciudat n spinare
nct i raci inima.
Ion plecase adineaori n sat... Deodata, suflecata si
neprimenita cum se gasea, porni fugind spre crciuma ca si
cnd ar fi fost vorba de ceva unde ea nu putea sa lipseasca n
ruptul capului. n poarta ograzii lui Avrum vazu de departe un
crd de oameni care se mbulzeau, dadeau din mini si
ntindeau gturile. Ajunse gfind si cauta sa-si faca loc prin
multime, sa vaza mortul. Se izbi nsa de Ion care o ntmpina
mnios:
- Da tu ce-ti mai bagi nasul? N-ai de lucru acasa? Ia sa te
carabanesti de-aci, toanta dracului!
Ana nici nu-l lua n seama. Se prelinse ca o soprla prin
valmasagul de lume si se pomeni ndata n ograda...
Poarta surii era deschisa larg. O caruta de-un cal, cu rotile pline
de noroi uscat, ncremenise lnga un perete,cu oistile ridicate
drept n sus. De cellalt perete era rezimata o scara, cu
picioarele ntinse pna la inima carutii, iar cu vrful ngropat
adnc n fnul nou si foarte mirositor care atrna din gura
podetului si se nalta pna n capriori. n latul facut dintr-un
capastru vechiu, legat de al saptelea fustei, atrna Avrum, cu
obrajii rosii-sfecla, cu barba galbena zbrlita, cu parul ciufulit si
lipit pe fruntea si tmplele lucitoare de sudori, ntors cu fata
spre ograda, privind parca necajit cu ochii iesiti din orbite spre
oamenii ce se gramadeau n poarta sa-l vada, nendraznind sa
se apropie. Gura i se strmbase n coltul drept, iar limba,
crmpotita ntre dinti, era vrstata cu dungulite alburii.
- nca nu-i mort!... Unde-i Rifca?... Sariti de-i taieti streangul!
racni Trifon Tataru frngndu-si minile, dar fara sa se miste.
- Ia taci, omule, ca-i rece! rasunara cteva glasuri ostoitoare.
241
ntr-un semicerc de vre-o cinci pasi, locul n jurul lui Avrum
ramasese gol. Pe jos, sfarmaturi de fn si de paie, gainati de
gste si palaria spnzuratului, cu fundul nafara, aratnd
captuseala lucioasa de soioasa...
Ana tremura ntre oistele carutei si nu-si putea lua ochii de la
Avrum. Nu mai vazuse niciodata om mort, att de aproape. Nu
simtea nici groaza, nici mila, ci doar o dorinta apriga de a citi
pe fata lui taina care o mpiedeca pe dnsa. Se mira cum i-a
ramas neclintita pe ceafa tichiuta de catifea neagra, si mai ales
ca picioarele i atrnau pe pamnt, cu genunchii ndoiti, iar cu
mna stnga se tinea de scara, si numai dreapta se ntindea cu
degetele resfirate, parca umblnd sa se agate de ceva...
-Faceti loc!... Hai, dati-valaoparte! izbucnira deodata mai multe
glasuri, pe cnd o mna grea facu vnt Anei aproape s-o
trnteasca n bratele
spnzuratului.
- Da cum de nu i-a taiat nimeni funia? Ca doar nu-i cine, ce
Dumnezeu!
striga Herdelea, zbatndu-se printre oameni cu fata palida.
nvatatorul se duse drept la scara, pipai pieptul lui Avrum si
ndata striga
poruncitor:
- E cald!... Iute!... Taie tu, TrifoneL. Tineti-lbine sa nu se
pravaleasca!...
Ctiva tarani, ncurajati, se repezira mprejurul lui Herdelea
si,.peste un minut, Ana vazu capatul capastrului balabanindu-
se usor ca o limba de
ceasornic.
Femeia nu mai pricepea ce se ntmpla, caci mortul nu se mai
zarea dintre oameni. De abia ntr-un trziu deslusi, uimita, ca
doi flacai, ndemnati de Herdelea, miscau picioarele si bratele
spnzuratului parc-ar fi vrut sa-l nvieze. Si ea se gndi cu
tristete:
- Ce l-or mai fi necajind degeaba? Dac-a murit, baremi sa se
odihneasca
omul!...
Taranii glumeau si rdeau de ncercarile nvatatorului care,
dupa un
rastimp, zise suparat:
- Parca nici nu sunteti crestini, mai oameni! L-ati lasat sa
moara n fata voastra n loc sa-i fi taiat ndata funia!... S-a
prapadit numai de groaza mortii, ca doar picioarele-i ajungeau
pe pamnt... Bietul Avrum!...
- Apoi cnd ti-e scris sa mori, mori si din senin, c-asa a lasat
Dumnezeu! striga primarul Florea Tancu, uitndu-se semet la
ceilalti, ca si cnd el ar fi fost sigur ca Dumnezeu nu-l va lasa
sa moara niciodata.
Toata lumea se nghesui acuma n jurul nvatatorului care
trebuie sa stie de ce s-a spnzurat Avrum. Mortul ramase uitat
sub scara, cu fata n sus, cu picioarele spre poarta, cu un
genunchiu ridicat si cu camasa descheiata la piept, privind cu
ochii reci spre podul surii, nepasator de-acuma de toate.
242
!
George Bulbuc, mai curios ca toti, mbulzindu-se mereu, calca
pe gheata noroioasa a spnzuratului, se sperie, si facu cruce
si, zicndu-si ca-i semn rau, iesi n ulita...
n sfrsit Herdelea trebui sa povesteasca pe ndelete ce stia.
Notarul Stoessel ncurcase pe Avrum sa cumpere mpreuna
Padurea Domneasca din hotarul Jidovitei. Afacerea parea buna
deoarece notarul spunea ca gasise un musteriu caruia sa-i
revnza ndata contractul cu un cstig mare, nct ei n-au sa
scoata nici un ban din punga, ci doar sa iscaleasca si sa ia
diferenta. Dupa ce au iscalit nsa, Stoessel a nceput sa o lase
mai domol. Musteriul cu cstigul se evaporase. n schimb data
cnd ei trebuiau sa depuna pretul padurii se apropia. Cu cine
vorbea Avrum, i spunea ritos ca afacerea e nenorocita, ca
toata padurea nu face nici a cincea parte din ct au cumparat-
o... Astfel ovreiul vedea ngrozit ca va fi nevoit sa-si vnda tot
si sa ramna n sapa de lemn spre a putea plati. De vre-o doua
saptamni era ntr-un hal de desperare nemaipomenit. Ieri,
Smbata, a fost la sinagoga n Jidovita, unde toti batrnii i-au
spus ca Stoessel l-a ruinat nadins. Avrum s-a dus la notar, a
nceput sa racneasca, nct la urma Stoessel l-a dat afara n
pumni, strigndu-i: Du-te si te spnzura daca esti prost! A
venit din Jidovita nverzit. Herdelea a vorbit cu dnsul, caci
tocmai avea sa-i plateasca contul pe luna August. L-a
mngiat, i-a spus sa aiba ncredere... Zadarnic. Avrum o tinea
lant ca, dect sa-si piarza pamnturile si averea pentru care a
muncit cu atta truda si dect sa ajunga iar gol cum a fost
cnd a venit n Pripas acum cincisprezece ani, cu caruta cu
zdrente, mai bine se spnzura. Herdelea, fireste, nu credea ca
vorbeste serios si-l ndemna sa aiba rabdare ca nu se stie ce
poate aduce ziua de mine. Am sa ma spnzur! Am sa ma
spnzur! raspundea nsa Avrum necontenit... Si s-a tinut de
cuvnt...
- Cnd ti vine ceasul, te duci la moarte cum te-ai duce la
nunta! murmura straja Cosma Ciocanas, nchinndu-se
cucernic.
Ana asculta nfrigurata povestirea nvatatorului, dar mai ales
vorbele strajei o zguduira. Se uita deodata la mortul parasit si
n minte i rasari ca o lumina gndul:
- Ce iute moare omul cnd i soseste ceasul!...
Cu doua saptamni nainte de sorocul procesului de la tribunal,
Herdelea munci o noapte ntreaga sa faca doua scrisori
frumoase, una subinspectorului Horvat, iar alta deputatului
Bela Beck, istorisindu-le pacostea cu judecatorul
243
si rugndu-i sa puna o vorba buna unde cred dnsii ca
trebuieste, fagaduind n acelasi timp ca-si va mplini si pe
viitor, cu un devotament ndoit, datoriile
patriotice.
Era foarte linistit si sigur ca scapa. Astepta raspunsurile
rabdator, fara grija. Pentru orice eventualitate tocmise si
avocat, fireste ungur, ca sa faca impresie mai buna, pe
Lendvay, cel cu sechestrul si licitatia. Peste o saptamna, n
locul raspunsurilor nadajduite, primi o nstiintare de la avocat,
ca s-a interesat deaproape, afacerea pare destul de grava si ar
fi bine sa puna pe cineva sa mblnzeasca pe presedintele
tribunalului.
- Mare pisicher ungurul! zmbi Herdclea citind scrisoarea lui
Lendvay si ntelegndu-i ndoielile. Umbla sa ma mulga de bani
ct o putea mai bine! Hehe, avocatul tot avocat... Sapte piei ti-
ar jupui...
Siguranta i era de otel. Cnd nu-i veni nici un raspuns de la
protectorii lui pna n ajunul procesului, si zise multumit ca
trebuie sa fi vorbit amndoi cu presedintele, altfel desigur l-ar
fi prevenit sa-si caute de necazuri cum
va sti.
Se ntelese cu Ion sa mearga mpreuna la Bistrita, cu caruta lui
de un cal ce-a capatat-o n zestre. Seara l dascali iarasi ce sa
spuna la tribunal, ca sa iasa toate bine. Ion nu se prea
sinchisea de grija nvatatorului.Te el l durea procesul cu socrul
sau, care ntrzia nsa mereu. Totusi asculta sfaturile lui
Herdelea si se jura din cnd n cnd ca are sa stea el n temnita
n locul dumnealui, ceea ce pe nvatator l supara, caci i se
parea o prevestire rea. Hotarra ca Ion sa declare cum ca n
genunchi a rugat pe Herdelea sa-i scrie jalba, si ca Herdelea l-a
refuzat de cinci ori. Atunci Ion s-a apucat si a facut-o el singur,
cu mna lui, si s-a dus apoi din nou la domnul nvatator sa i-o
scrie numai pe ungureste, caci el nu stie, dar Herdelea nici asa
n-a vrut. n sfrsit, fiindca nu putea sa ndure n ruptul capului
nedreptatea de-a fi pedepsit fara de vina, ntr-o seara a venit la
Herdelea cu o sticla de rachiu tare ca spirtul si au nchinat si au
baut pna ce nvatatorul s-a ametit bine; atunci apoi iar a scos
jalba si a cazut n genunchi si l-a rugat cu lacrami n ochi sa i-o
faca pe ungureste. Astfel Herdelea amagit de bautura si fara
sa-si dea seama, i-a tradus plngerea catre domnul ministru,
neavnd nsa nici atta vina ct e
negru sub unghie.
- Ca doar chiar asa este, Ioane, nu? zise Herdelea, la sfrsit, cu
o privire
blnda si rugatoare.
- Asa-i, asa-i! aproba Ion, dnd din cap. Ce-i drept, e drept. M-
ar bate si Dumnezeu sa zic altmintrelea... t
Pornira n miez de noapte ca sa soseasca din vreme n Bistrita.
Calul lui Ion alerga binisor, desi era istovit de munca cmpului.
Cnd rasari soarele,
244
urcau tocmai Dealul Dumitrei, la pas. Ion mergea pe jos, pe
lnga caruta, povestind cu Herdelea despre necazurile lui cu
Vasile Baciu si cu Ana, linistiti, parca ar fi si uitat de tribunal...
Deodata o brisca sprintena i ajunse din urma suind panta n
trap buiestru de-i sfriau rotile. Era preotul Belciug, citat ca
martor n procesul nvatatorului. Ion si scoase palaria,
respectuos, dar preotul se uita n alta parte, mbondorit pna
peste cap ntr-o blana de vulpe. Brisca disparu curnd la
cotitura cea mare din vrful dealului.
- Rau om! murmura Herdelea acuma, simtind deodata ca
ncrederea si siguranta i se clatina putin n suflet.
Ion nu raspunse. Amndoi tacura apoi multa vreme. Calul se
opintea, iutea pasii cte o postata buna, pe urma se oprea
singur sa rasufle, pornind iarasi singur nainte. Taranul, pe
marginea soselei, mergea cu pasi masurati, nvrtea biciul
deasupra capului si ndemna calul din cnd n cnd cu cte un
hi, cinos,hi!, dar fara sa se mai uite la nvatatorul care, cu un
zmbet nghetat pe buze, clipea des din ochi, cuprins de o
nedumerire apasatoare. Parca un nour de ntristare s-ar fi
cobort peste dnsii, amutndu-i si uluindu-i...
Din vrful dealului se deschidea o priveliste mareata. Valea
Bistritei, ocrotita subt o pnza fina de ceata argintie, se
destepta din somn n mngierile calde ale soarelui tomnatec.
Jos, n fata, razimat pe o spinare de padure cu frunze verzi si
ruginii, orasul batrn parea plapnd ca o jucarie de copii, iar
turnul bisericii sasesti un paznic urias si ursuz, mbracat n
straie stravechi, cenusii, mncate de vreme.
- Uite Bistrita! zise Herdelea nviorat, ntinznd bratul.
- Bun pamnt. Si bine muncit! adaoga Ion rotindu-si privirea
peste cuprinsul vaii bogate care parea o gradina imensa
fermecata.
n racoarea diminetii nemarginirea firii se nfatisa mai
coplesitoare si patrundea adnc n sufletul nvatatorului. n fata
lumii mari ce se ntindea n ochii lui, se simti att de mic ca-l
cuprinse o neliniste dureroasa. Ce nseamna el, cu temerile si
sperantele lui, cu toata viata lui n vrtejul ametitor al vietii
celei mari? Nici ct un fir de nisip pe care ntmplarea l arunca
de ici-colo.
- Dumnezeu are grije si de pasarile cerului si de nisipul marii -
se gndi dnsul vrnd sa-si mngie turburarea si cautnd din
ochi, n noianul de case din vale, cladirea tribunalului. Acolo se
hotareste soarta viermilor! ofta apoi gasindu-l tocmai ntre
biserica romneasca si cea saseasca.
- Uite, finule, uite colo-i tribunalul! l vezi? striga aratnd cu
degetul o casa greoaie, cu doua etaje si cu ferestre mici ca
niste ochi vicleni.
Si de-acuma, cu ct se apropiau de oras, cu att ncrederea i
se topea. Sufletul i tremura si totusi pe buze i flutura un
zmbet umil, nflorit parca
245
de mustatile-i albe, retezate. n coltul ochilor i licarea cte-un
bob de lacrime, care se clatinau, dar nu se rostogoleau pe
obrajii ncrustati cu multe cute marunte si subtiri ca niste
desenuri maestrite... Gndurile i alergau prin creieri,
neobosite, mereu mai grabite. Se mira cum a putut crede ca va
scapa teafar din asemenea bocluc? Si, cu toate acestea, nu-si
facea imputari si nu-i parea rau ca a nadajduit. Ce-ar fi omul
daca nu l-ar ajuta nadejdea n viata?
- Mi se pare, Ioane, ca o patim urt de tot astazi! zise Herdelea
cnd trecura vama de la intrarea orasului, cu un glas glumet,
dar care astepta o
mngiere.
- Acu, ce-o vrea Dumnezeu! rse Ion gros si nepasator.
Pe coridoarele ntunecoase si ntortochiate ale tribunalului
valuri de oameni forfoteau, grabiti, vorbind tare, sau soptind
tainic, plngnd si rznd, ngrijorat fiecare de durerea lui si
nesimtitor de suferinta celorlalti... Egoismul omenesc nicairi nu
se rasfata mai sfidator ca n fata dreptatii. Tarani, oraseni,
batrni, tineri, femei si chiar copii alergau, se opreau, se
certau, se rugau... Si toate glasurile se adunau ntr-un zgomot
monoton, apasator, ntrerupt n rastimpuri de cte^un tipat
ascutit de clopotel care chema pricinasii n salile de judecata...
In mijlocul lumii framntate nsa avocatii, cu gentile umflate de
acte, paseau siguri, mndri, ca niste bondari ntr-un musuroi de
furnici speriate...
Herdelea se opri ametit n valmasagul de oameni, nfricosat ca-
i fuge pamntul de sub picioare. Din norocire dadu curnd cu
ochii de avocatul Lendvay care, zarindu-l, se apropie strignd:
- Abine ca sosisi!... Buna ziua!... Esti al saselea... Scapam
repede... Curaj! Cred ca iesim bine!... Ai pus pe cineva sa
vorbeasca cu prezidentul?
Speranta profesionala din vorbele avocatului l umplu deodata
de o noua ncredere. ndata se simti iar om de seama, de a
carui soarta atrna mersul lumii. De aci ncolo parca nu mai
vedea pe nimeni pe coridor, ca si ceilalti. Vorbea tare cu Ion,
rdea si se supara ca nu-i vine rndul mai degraba... , n sala
de sedinta se ntari si mai mult vaznd la dreapta presedintelui
tocmai pe magistratul care fusese la alegerea de deputat din
Armadia. Trecu mai n fata si nu se ostoi pna ce nu-si ncrucisa
privirea cu judecatorul care, descoperindu-l, avu parca un
zmbet n ochi. nsusi presedintele, desi nu-l cunostea, se uita
la dnsul de cteva ori si privirea lui parca-i spuse: Fii linistit!
E bine! N-ai frica!
n tot timpul procesului nu-si mai pierdu stapnirea nici o clipa.
Vorbi ungureste mai bine ca oricnd, explicnd amanuntit ct e
de nevinovat si adaognd mereu ca el e bun patriot.
Judecatorul reclamant nefiind de fata, Herdelea era sigur ca n-
a venit nadins, ca^sa nu-l apese. Procurorul parea
246
nversunat, dar Herdelea, chiar n asprimea lui, simtea multa
bunavointa. Belciug a fost marinimos, declarnd sus si tare ca
nu stie nimic de plngerea mpricinata. Se vede ct de colo ca
ocrotitorii mei si-au facut datoria cu vrf si ndesat, saracii! si
zise Herdelea n vreme ce Lendvay perora cu foc si cu gesturi
largi.
De altfel toata afacerea n-a tinut mai mult de o jumatate de
ceas. Pe urma presedintele s-a sfatuit putin cu magistratul din
dreapta, s-a sculat n picioare si, n numele regelui, a anuntat
ca Ion Pop-Glanetasu este condamnat la o luna nchisoare si o
suta de coroane amenda, iar Zaharia Herdelea, nvatator n
Pripas, la opt zile nchisoare si cincizeci coroane amenda.
Herdelea a ascultat zmbind mereu si numai dupa ce si-a auzit
osnda s-a uitat mprejur parc-ar fi vrut sa ntrebe pe toti: ce-i
asta?
- Facem apel, nu-i asa? i Sopti avocatul.
- Negresit... apel... fireste - blbi Herdelea cu aceeasi
nedumerire pe fata.
n coriddr nsa, n mijlocul multimii zgomotoase, l prididi
deodata o slabiciune grea. Trebui sa se aseze pe o banca,
lnga o femeie batrna care plngea cu sughituri. I se parea ca
toata lumea se clatina si-i era frica sa nu se prabuseasca
tribunalul peste dnsul. Auzea nsa foarte lamurit plnsul
femeii si, pe cnd se ntreba de ce-o fi plngnd, auzi si glasul
lui Ion, care se tinea dupa dnsul ca un cine, dar nu putea
ntelege ce spune.
- Nu-i nimic... apel... desigur... ce nedreptate - raspunse totusi
lui Ion, fara sa-si dea seama ce zice si fara sa-si auda vocea.
Apoi se scula anevoie, cutremurndu-se si agatndu-se de
umarul taranului.
- Am ispravit, Ioane... Hai sa mergem! murmura dnsul ragusit.
Atunci se pomeni iar cu avocatul Lendvay, care-i vorbi repede,
pre-
facndu-se suparat si vrnd sa-l ncurajeze:
- Nu fii deloc nelinistit, domnule Herdelea! Deloc! Fii sigur ca la
apel rami numai cu amenda. Bine c-a fost cum a fost. mi era
frica de mai mult. Presedintele asta e un ticalos fara suflet...
Trebuie sa te astepti nsa ca sentinta, desi neexecutorie, sa fie
comunicata autoritatii d-tale superioare, adica inspectorului.
Asta nseamna ca vei fi suspendat din slujba. Dar fireste,
provizoriu. Pna la judecarea apelului... Asa ca sa n-ai nici o
grija, o sa fie bine, caci numai sfrsitul conteaza totdeauna...
De, ce sa faci? Greutatile pentru oameni sunt...
247
- Da, da... nimic... fara grija... Suspendat! bolborosi Herdelea
trndu-si picioarele de plumb spre iesire.
n strada surdea trist soarele de toamna. Dupa galagia din
coridoarele tribunalului, ulita parea tacuta si pustie, iar
trasurile rare parca duceau morti,
numai morti...
- Haidem acasa, Ioane!... Suspendat! Vezi? Suspendat! zise
dnsul simtind deodata pe obraji doua siroaie fierbinti,
usturatoare. Lacramile i se prelingeau prin mustata carunta.
Un strop i picura pe buzele uscate, nmu-indu-le ca un balsam
sarat. Ion se uita ncurcat la Herdelea. Voia sa-i vorbeasca si nu
stia ce. Se scarpina n cap, njura, bodoganea neputincios.
- Suspendat... Suspendat... - mormaia mereu nvatatorul si
cuvntul acesta rasuna att de jalnic ca Ion, desi nu-l
ntelegea, nclesta pumnii si ameninta furios cladirea greoaie,
cu doua etaje si cu ferestre mici ca niste ochi vicleni...
0
CAPITOLUL IX
SARUTAREA
248
- Nu le-ar ajuta Dumnezeu si Maica Precista! Bata-i mnia si
urgia cerului, cum te-au batjocorit ei pe tine! blestema d-na
Herdelea cnd afla osnda.
- Vai de mine ce-o sa zica lumea ca tata va sedea n temnita ca
si Laurent din Brgau! Cum sa mai scot eu capul n lume,
Doamne! se vaita Ghighi, sigura ca la serata din Octomvre vor
ocoli-o toti dansatorii.
nvatatorul ncerca dintru nti sa se arate nepasator si sa se
faleasca chiar ca are sa nvete el pe domnii de la tribunal cum
se mparte dreptatea... Dar subt zmbetele lui silite, n privirea
lui trista, ca si n toata nfatisarea lui umilita si ndurerata se
vedea o nfricosare att de stapnitoare ca nsasi d-na
Herdelea, ct era de procleta la suparare, l cruta instinctiv,
varsndu-si focul numai asupra celor ce au judecat asa de
ticalos n Bistrita.
- Te pomenesti ca ma mai suspenda si din slujba! gemu
Herdelea, dar deabia a treia zi. Asta ar pune capac tuturor
mrsaviilor!
-O sa ajungem pe drumuri, vad eu bine ca acolo o s-ajungem,
din pricina unui taranoi misel caruia i-ai facut numai bine!
izbucni mai revoltata dascalita, mpartindu-si de acuma
afuriseniile ntre Ion si ungurii de la tribunal...
249
Vestea condamnarii lui Herdelea s-a raspndit ca pacatul prin
Armadia si de-acolo mai departe, prin toate satele dimprejur.
Multi l compatimeau, dar mai multi spuneau n gura mare:
- Iata cum bate Dumnezeu pe renegati!... V-aduceti aminte
cum a umblat contra lui Grofsoru, la alegere? Acum uite
rasplata ungurilor! Sa-i fie de
nvatatura!...
Cnd l vazura nsa prin Armadia, adus putin de spinare, cu
parul mai alb, cu ochii blnzi si sfiosi, catnd un locsor unde sa
munceasca daca s-ar ntmpla sa fie suspendat, chiar si
Grofsoru i strnse mna iertator si ntrebndu-l ce mai face
Titu...
Herdelea nu mai nadajduia acum nimic bun. Era sigur ca va fi
suspendat si ca nici de nchisoare nu va scapa. Se obisnui cu
gndul acesta, cum se obisnuieste omul cu orice durere n
viata. Numai ceea ce va urma dupa acestea l ngrozea si-l
gonea pe drumuri nencetat ntru dibuirea unui adapost de
vreme rea. n asteptarea suspendarii si venind mereu acasa cu
mna goala, cu sufletul amart de umilinte, cauta sa fie vesel
si ncrezator; povestea cu amanunte ct de bine l-a primit
cutare si cutare, cum i-a oferit tot sprijinul si ct e de sigur ca
toata nenorocirea aceasta e spre binele lui. Ceasuri ntregi se
sfatuia cu dascalita cum ar fi mai potrivit sa faca: sa se mute n
Armadia, sa intre la cutare avocat sau n cutare biurou, ori sa
ramna pe loc pna i se va ridica suspendarea, ceea ce nu
poate dainui mai mult de doua, maximum trei saptamni, n
cazul cel mai rau, o luna de zile. Dar pe cnd d-na Herdelea se
nsufletea cu ncredere, inima lui se zbatea ca o bucata de
carne vie pe tocator, gndindu-se cum a batut pna acuma
zadarnic la toate
usile...
ntr-una din zilele acestea sosi pe neasteptate Laura, singura,
caci Pintea nu putea lipsi nici un ceas din Vireag, fiind tocmai
vremea nceperii anului scolar pe care voia sa-l inaugureze cu
mare pompa romneasca.
- M-am repezit pentru o saptamna...mi era dor de toti! zise
Laura dupa 'ce schimba cuvenitele mbratisari si lacrami cu
fiecare n parte.
Din primele ei cuvinte nsa simtira toti ca Laura nu mai este
cea de odinioara. Mai era ea buna, blnda la vorba, dar fara a
mai fi pasionata de micile nevoi si preocupari care cimenteaza
si nvedereaza unirea familiei. Stirea despre rezultatul
procesului n-a miscat-o att de mult ct se temeau ei. nainte
ar fi jelit si s-ar fi chinuit saptamni n sir; acuma clipi doar din
gene de cteva ori.
- Greu va fi daca te va suspenda, tata... Eu ti-am spus, ada-ti
aminte, de multe ori, sa nu te tot amesteci n treburile altora si
sa-ti vezi mai bine de necazurile d-tale... Acuma, ce-o sa se
aleaga de casa asta, bunul Dumnezeu
250
stie! zise ea cu un glas att de rece nct Herdelea se simti mai
rusinat ca n fata unui strain si nici nu-i mai raspunse.
De altfel ea ncepu ndata sa vorbeasca de George, laundndu-
l pna n cer, de greutatile lor, de planurile si sperantele lor...
Cnd si aduse iar aminte ca-i n Pripas, la parintii ei, cauta
pricina lui Herdelea pentru ca n-a votat pe Grofsoru, spunnd
ca si George a aflat-o si e suparat ca socrul sau e un renegat.
Ba mai trziu, aprinzndu-se mai rau de indignare, gasi ca bine
i-au facut ungurii de l-au osndit si c-asa trebuie sa pateasca
toti renegatii...
Herdelea avu o clipa de mnie, dar si-o stapni repede. Asa-s
copiii cnd cresc mari si se nstraineaza. Parca el n-a fost asa?
S-a dus la nmormntarea tatalui sau, dar nu s-a deranjat
niciodata sa-l vada ct a zacut, sapte saptamni. Si doar era
numai colea, al patrulea sat. Pe ma-sa, de cte ori vine pe aici,
o cinsteste cu rachiu dulce. ncolo parca nici n-ar fi. Grijile si
dragostea le pastreaza cu zgrcenie pentru caminul lui. Atunci
ce sa se mire ca pe Laura n-o mai dor durerile lui? Asta-i viata.
E trista. Cine sa-i schimbe rostul? Viata trece peste cei batrni,
peste cei slabi. Viata e a celor tineri si puternici. Egoismul e
temelia vietii...
Laura era nsarcinata si se lauda ca are sarcina grea. Strmba
mereu din nas, se vaita ca-i vine rau si cerea povete d-nei
Herdelea cum sa se pregateasca pentru nastere... Ghighi se
sfia n fata ei si-si potolea anevoie avnturile zburdalnice.
- Mult te-ai schimbat - i zise cu o foarte usoara imputare n
glas.
- Da, simt si eu - raspunse Laura cu mndrie neascunsa. N-as
mai putea trai acuma cum am trait nainte. Ma si mir cum am
putut trai aici, fara a cunoaste pe George atta vreme!
- Si cnd te gndesti ca nici nu-l iubeai si ca tata si mama
aproape te bateau sa nu-l respingi!
- Fiindca aveam gargauni n cap si-n inima... ' - Dar Aurel?
ntreba Ghighi deodata.
- Copilarii de care rdem deseori cu George - zmbi Laura. O,
mult m-am schimbat, bine spuneai tu. Fata nici nu traieste
pna se marita. De aceea trebuiesc strpite fumurile din
mintea fetelor... Altceva e viata! adaoga ea cu o nsufletire
subita, cu minile ncrucisate pe pntecele ce i se rotunjea
usor subt capotul de lna, rosu si cu broderii negre. Si copilul!
murmura apoi. Copilul! Parca de-abia acuma am si eu o tinta n
lume!
Se duse o singura data n Armadia sa vaza familia Filipoiu, nasii
ei. Pe urma, de-a treia zi, ncepu sa se plictiseasca si sa-i fie
dor de George. A cincea zi se carabani, lund si pe Ghighi, ca
sa fie alaturi de ea cnd i va veni ceasul. Ghighi umplu de
plns trei batiste la plecare. Laura nsa nici nu mai lacrima...
251
Batrnii rasuflara usurati cnd au vazut-o dusa.
- Nu mai e a noastra, am pierdut-o! zise Herdelea ramas singur
cu baba
lui.
- Asa-s copiii cei rai si nesimtitori - mormai dascalita, strivind
ntre gene
doua lacrami de amar.
n vatra ssiau lemnele verzi puse ca sa tina focul. De afara,
pe geamurile ude, strabatea lumina cenusie, ploioasa, aducnd
n casa privelist
ea cmpului zgribulit si plesuvit, a satului oplosit sub pavaza
bolbocirilor de fum albastriu. Ceasornicul, agatat n perete subt
portretul mparatului, tacanea aspru, aproape amenintator.
Herdelea, pe canapeaua veche, se uita gnditor pe fereastra,
cu pipa stinsa n coltul gurii. Dascalita, lnga cuptor, pe un
scaun cu speteaza nalta, cu bratele strnse pe piept, asculta
dusa vjitul vntului de toamna. Si amndoi parca auzeau
cum trece vremea peste ei, fara a se putea mpotrivi,
cutremurndu-se doar uneori ca si cnd ar fi frig n odaie. -
Urta vreme! sopti ntr-un trziu nvatatorul domol, nfricosat
parca sa nu destepte sau sa nu tulbure zgomotul surd si
nendurat al unei masini ce nu se opreste niciodata.
Glasul lui nsa paru d-nei Herdelea att de dulce nct zmbi.
Locul negru al unui dinte pierdut acum doi ani o nfrumuseta n
ochii nvatatorului care-i raspunse tot cu un surs blnd,
resemnat. Si zmbetele lor, unite, nveselira ndata casa
raspndind prin toate colturile o caldura nvioratoare. Se pome-
nira vorbind de lucruri vechi, uitate, din tineretea lor. Prezentul,
cu nevoile si desertaciunile lui, se topi ca un vis urt n vraja
amintirilor... Herdelea se apropie de vatra, si dogor minile la
foc, mngia obrajii zbrciti ai femeii lui, o saruta usor pe
frunte si zise oftnd:
- Ei, babuco, babuco, tot noi batrnii... ,
Un ciocanit aspru n usa facu pe Herdelea sa sara fript, ca un
ndragostit surprins de mama iubitei... n odaia plina de caldura
trecutului intra, ca o vijelie care striveste tot n cale, Ion
Glanetasu cu vestea c-a primit sentinta...
Ion cerea mereu nvatatorului sa-l ndrepte cum sa faca sa ia
asupra lui cele opt zile de nchisoare. El era mpacat si nu-i
pasa de condamnare. Se bucura chiar c-a scapat de o grije si
se va putea tine numai de necazul lui cu Vasile Baciu. Fiindca
se fixase ziua nfatisarii lor la judecata, Ion ncepea sa aiba
visuri urte: ba ca s-a batut cu socrul sau si a ramas dedesubt,
ba ca
252
Grofsoru l-a parasit si a trecut de partea lui Vasile, ba ca Ana a
cerut despartenia sl s-a mutat la tatal ei, cu copil cu tot,
lasndu-l pe el cu buzele umflate... Mai ales cel cu Ana i se
nfipse n cap ca un surub. Iar cnd Herdelea i spuse c-ar fi rau
daca Ana s-ar desparti de dnsul, si schimba purtarea fata de
ea, trecnd deodata de la batai la mngieri si rasfaturi, nct
si vecinii se ntrebara: ce-o mai fi planuind feciorul
Glanetasului?
Pe Ana nsa dragostea lui n-o mai putea ncalzi. ntre dnsii
parca se ridicase un zid de piatra asa de nalt ca nici o mna
omeneasca nu l-ar mai fi putut darma. Acuma era patrunsa
pna-n maduva oaselor ca ea nu e dect o unealta n minile
barbatului n care-si pusese toata iubirea si chiar viata.
Constiinta aceasta o facea nepasatoare. Traia, dar fara nici o
nadejde, privind viata ca o povara. Muncea din greu, nencetat,
ca o masina stricata care se nvrteste singura, duduie si se
mistuie pna ce ntr-o clipa neasteptata se sfarma
zgomotos...
Era sfrsitul toamnei, cu lapovite friguroase, cu fulguiri de
zapada din ce n ce mai dese. Zenobia pierdea vremea prin
sat, pe la femei, brfindu-si nora ori pe alti oameni de treaba.
Glanetasu si petrecea veacul pe la crciuma, mai cu seama de
cnd a murit Avrum, caci ovreica i dadea rachiul pe datorie.
Ion, din pricina hartei lui cu Vasile Baciu, mai mult se gasea pe
drumuri dect acasa. Astfel Ana ramnea mereu singura, cu
copilasul care era rau, si cu Dumitru Moarcas, care-i mai dadea
cte o mna de ajutor si se plngea ca Paraschiva nu-l cheama
acasa si ca va pieri printre straini. Cu Dumitru se nvoiau. Nu
schimbau nici trei vorbe toata ziua. Batrnul era ursuz, bos-
corodea singur, vrajmasea gainile si le hsia de zeci de ori din
tinda n ograda. Iubea nsa patimas copilul si-l legana si-l
giugiulea ca o doica. Ba de cteva ori ct p-aci sa se bata cu
Ana ca sa-l lase sa-l nfese dnsul. De altfel, de cnd se
adapostise n casa Glanetasului, slabise mai tare, tusea si
mocnea ca un taciune gata sa se stinga.
ntr-o zi nsa Dumitru prinse atta chef de taifas, ca Ana nu mai
stia cum sa se cotoroseasca de el.
- Ce-i, vjule, de-ti umbla gura ca o moara stricata? i zise
nevasta n cele din urma, scaldnd copilasul. Ia seama ca nu-i
a bine. Ti-o fi venit ceasul mortii...
- Mi-o fi venit, de ce nu? rnji batrnul la picioarele albiei,
gdilnd cu degetul talpile copilului care glgia multumit, cu
ochii nchisi, n apa caldicica. Las sa-mi vie ca am trait destul...
- Ia mai lasa-n pace copilul, mosule, si da-te la o parte ca tot te
stropesc! Dumitru se aseza pe lavita, tacu si apoi se porni sa-i
povesteasca din fir
n par patania lui cu tiganii, pe care-i placea mult s-o
povesteasca oricui l
253
asculta. Ana nu-l lua n seama, dar aceasta nu-l mpiedica sa-i
mai spuie si alte ntmplari din viata lui, rznd copilareste,
parca, istorisind, s-ar fi rentors aevea n tineretea-i vesela si
fara griji.
Dupa amiazi, cu toate mpotrivirile Anei care se necajea ca o
ncurca n casa de nu-si poate vedea de treburi, i trazni prin
cap sa se rada. Atrna o oglinjoara, patata de muste nca de
azi-vara, de bumbul cercevelei de la fereastra, lua apa calda
ntr-un blid, l puse binisor pe lavita; agata cureaua de la
cioareci n ttna geamului si petrecu prelung briciul ruginit,
ncer-cndu-l n cteva rnduri pe niste fire de par smulse de
dupa ureche. Pe urma, cu sapunul ce-l ntrebuinta Ana la
scalda copilului, si mngia usor barba si ncepu sa se frece
aprig prin parul aspru si rar ca tepusele... Si toata vremea gura
i toraia verzi si uscate cu atta voiosie ca mai trziu si Ana se
nsenina si, dnd tta copilului, ntoarsa cu spatele spre el, se
ntinse la vorba.
- Acu ce te mai tot razi si d-ta, ca doar esti batrn si nu mai
umbli dupa fete - l ntrerupse femeia cu mila. i
- Eu nu mai umblu, dar dupa mine umbla una... una cu o coasa
mai ascutita ca briciul asta... Umbla si umbla, si numai un
semn asteapta ca sa faca hrs! si sa ma duca drept n fata lui
Dumnezeu, sa ma judece cum si ce am dres n lumea
pamnteasca - mormai Dumitru putin ciudat, ca un dascal care
citeste la prohod.
- Si nu ti-e frica de moarte, mosule? ntreba Ana ntorcnd fata
spre el.
- De ce sa-mi fie frica, fata mosului?... Omul traieste ca sa
moara. Si cum traieste, asa moare. Daca traieste rau, moartea-
i buna si blnda ca o sarutare de fata mare. Daca traieste bine,
ehehe, atunci si moartea-i rea si coasa nu taie si te chinuieste
si te suceste mai dihai ca-n pntecele iadului...
- Avai, cum vorbesti - facu nevasta asezndu-se pe marginea
patului si legannd copilul adormit.
Seninatatea cu care vorbea Dumitru despre moarte, o
nedumerea. Satul trebuie sa fie de viata cine e att de pregatit
de moarte. Pe ea gndul mortii si azi o mai spaimnta si-i
amintea pe Avrum, n sura, cu fata-n sus, parasit si chinuit
chiar dupa ce a trecut n lumea cealalta.
- Te doare rau cnd mori? ntreba ea iarasi, cu ochii mari.
Dumitru si clabucea mereu barba. Acum se opri si se uita lung
la Ana.
- Nu stiu - raspunse apoi ridicnd din umeri. Poate ca nu
doare...
- Dar cnd te nasti, de ce suferi?
- Cnd te nasti?... Da cine stie daca suferi? Apoi asa nu stie nici
omul cnd moare. Numai Dumnezeu stie! murmura batrnul
sculndu-se n picioare si ncepnd sa-si rada falca stnga
ncetinel, caci i tremura tare mna.
254
Ana ramase gnditoare, cu minile n poala. I se pareau att de
stranii s totusi att de adevarate vorbele mosului, nct i era
rusine ca pna azi de abia l-a luat n seama. n odaie nu se mai
auzea dect hrjitul briciului si ssitul focului n vatra... n
tinda porni deodata sa cotcodaceasca o gaina mnioasa. Ana
tresari, se gndi ca are sa se trezeasca copilul, apoi c-ar trebui
sa vaza cte oua s-au adunat n cuibar, pe urma c-ar fi bine sa
mearga sa dea drumul gainei, caci usa tinzii e nchisa. Dar nu
se misca din loc. Cu ochii pironiti n spatele mosneagului,
asculta scrtitul briciului si-i placea zgomotul acesta asa de
mult ca ndata nu mai auzi nici gaina, nici vntul care zgltia
ferestrele, nici picurii de ploaie care pliceau n geamuri...
Dumitru se ntinse brusc din sale si se ntoarse spre ea cu fata
jumatate rasa, jumatate umflata de clabuci albi.
- Anuto, Anuto... mor! blbi dnsul lasndu-se pe lavita, cu
briciul deschis ca o furca n degetele dreptei si cu un surs
blnd n privire.
Femeia sari nauca n picioare, fara sa nteleaga bine.
- Lumnare... - sopti mai ncet mosneagul.
Gura i ramase deschisa, neputndu-si sfrsi gndul. Ana i
vazu toti dintii de deasupra si gingiile goale dedesubt, strnse
parca ntr-un rs nepasator.
- Mosule... vai de mine! bolborosi nevasta zapacita si
fulgerndu-i prin minte: Zice ca moare si parca rde!...
Apoi deodata fugi afara, n ograda, n ploaia batuta de vnt,
lasnd usile deschise larg si frngndu-si minile, se porni sa
tipe desperata:
- Tulai!... Sariti!... Tulai!... Moare!... Tulai!...
Gaina zbucni afara din tinda, cotcodacind speriata, si se repezi
tocmai n vrful gunoiului din dosul casei... Floarea lui Macedon
Cercetasu, de peste drum, auzi tipetele Anei si veni ndata
creznd ca iar a batut-o Ion.
- Moare... moare badea Dumitru! striga Ana mai potolita putin
la apropierea unui suflet omenesc.
Gasira pe Dumitru rece, rostogolit jos de pe lavita. Mna
dreapta cu briciul o tinea n sus parca, n clipa cnd a cazut, s-
a ferit sa nu se taie. n ochii holbati, cu lumina nghetata,
ramasese nscrisa o dorinta mare, iar pe buzele ntredeschise
parca mai flutura soapta lumnare... Floarea se cutremura,
se nchina si zise:
- Aprinde fuga o lumnare!... Doamne fereste! A murit ca un
pagn, fara lumnare!...
Pna aprinse Ana o lumnarica de ceara, cealalta se cazni sa-l
ridice pe lavita. Nu izbuti.
- E greu ca bolovanul, Doamne iarta-ma! murmura ea facndu-
si cruce.
255
Peste cteva clipe sosi si soacra primarului, din vecini. i luara
briciul din mna ntepenita si apoi, toate trei, l asezara pe
lavita, cu lumnarea aprinsa la capati. Macedon Cercetasu,
picnd mai trziu, se grabi sa rada obrazul pe care mortul nu
mai apucase sa si-l rada singur.
Pe urma ncetul cu ncetul casa se umplu de femei si barbati.
Tocmai cnd se sfatuiau cu totii cum sa-l scalde si sa-l mbrace,
navali Paraschiva, o femeie c-o fata ce parca mereu rdea, desi
vesnic era mnioasa si trntea si rabufnea ca un voinic.
- Va sa zica-i adevarat c-a murit, ai? zise ea nghesuindu-se
printre oameni. Nu degeaba i-am spus eu c-o sa-l trazneasca
Dumnezeu, nu, nu! Uite-l, ca s-a prapadit ca cersetorii, de
ncurca lumea si dupa moarte!... Dar oare cum o sa-l duc eu
de-aici, pacatele mele!
n fata mortului ncepu sa boceasca foarte jalnic, fara lacrami
ca sa arate lumii durerea ei mare. Boci astfel cteva minute,
frecndu-si ochii cu pumnii pna-i rosi, si strmbndu-se ca o
maimuta indignata. Apoi deodata se opri, ofta cu pofta si zise
n gura mare:
- Vai de mine ce-am mai plns!... Uf! M-a apucat si durerea de
inima!... Si pe urma ndata pasi lnga mort si-l cauta prin
buzunarele pieptarului
de oaie. Gasi basica de tutun de care atrna scobitoarea
pentru luleaua ce se ascundea n cellalt buzunar. Ridica
pieptarul si deschise chimirul, dar nu-si putu vr mna. l
descinse ncet, puse serparul pe masa si, scormonin-du-l bine,
dadu peste un bilet de cinci zloti, nvelit ntr-o" hrtie botita.
Rasturna chimirul, l ntoarse pe dos si, nemaidescoprind nimic,
sari tipnd:
- Uitati-va, oameni buni, cum si-a batut joc de mine care l-am
strns de pe drumuri si l-am spalat si l-am ngrijit ca pe-un om
de omenie!... Uitati-va! Cinci zloti! Vedeti?... A vndut jidovului
bunatatea de casuta, a bautbanisorii si eu am ramas cu cinci
zloti pentru toata truda mea cea mare!...
- Taci, lele Paraschiva, ca-i pacat...
Paraschiva se aprinse mai avan si, zarind pe Ana, se napusti la
ea:
- Sa tac, ai?... Sa lac, ca voua ce va pasa, daca i-ati luat ce-a
fost mai bun!... Nu va satura Dumnezeu, de rvniti si la saracia
altora, dare-ar Dumnezeu sa va ngropati cu ce i-ati luat!...
Ana rosi si nu putu raspunde, ndrjind mai rau pe Paraschiva
care racni:
- Mi-ati furat banisorii, tlharilor! Mi-ati mncat sudoarea
batrnetii, nu v-ajute Maica Domnului si...
Intra Ion, venind din Armadia, necajit, caci Grofsoru l gonise si-
i spuse sa nu mai calce pe la dnsul pna-n ziua procesului; pe
drum aflase c-a murit Dumitru si se suparase mai tare
gndindu-se ca va trebui sa cheltuiasca cu nmormntarea.
Paraschiva deschise gura sa-l ocarasca si pe dnsul.
256
- Iesi afara, beciznico! mri Ion scurt, apucnd-o de spate si
repezind-o tocmai n usa.
Paraschiva se opri si n tinda, si-n ograda, si-n ulita, si se racori
afurisin-
Idu-l n toate chipurile, dar n sfrsit se carabani, nnodnd
bancnota n coltul naframei si punnd-o bine n sn, multumita
totusi c-a putut salva macar atta si ca i-a njurat cum se
cuvine.
Ion nnegri de necaz aflnd ca Paraschiva a gasit cinci zloti n
chimirul mortului si era mai sa plezneasca pe Ana c-aJasat-o
sa-i sterpeleasca. Dar Ana nu se mai sinchisea de amenintarile
lui. n urechile ei rasunau vorbele mosneagului si-n ochi pastra
numai nfatisarea lui senina si multumita din clipa mortii...
Iarna veni brusc ca o furtuna. Tot pamntul se albi ntr-o
singura noapte. Pe urma dadu un ger cumplit de priau
gardurile nghetnd, iar focul n vetre troznea si scuipa
scntei... Zapada cadea mereu, cnd n fulgi grei, lenesi care
ntunecau vazduhul, cnd n bobite marunte, aspre, vltorite
de viscole napraznice...
Cnd ningea mai vrajmas, pe la prnzul cel mic, Vasile Baciu,
mbracat cu cojocul alb de oaie, cu caciula alba de miel
nfundata pna pe ochi, iesi din casa, hotart sa sfrseasca cu
Ion. n viata lui, desi era om aproape de cincizeci de ani, n-a
umblat pe la judecati; s-acuma poimine are nfatisare cu
ginere-sau. S-a tinut, s-a mpotrivit, ca doar-doar l va nmuia.
Cu ct se apropia nsa sorocul, cu att frica i se ncuiba n
inima. S-ajunga el la batrnete sa-l mannce procesele si
avocatii! I se parea o rusine nesuferita. Numai derbedeii bat
drumurile judecatoriilor. Mai bine sa-si dea si sufletul din oase
dect sa mai mearga asa nainte...
Se opri n poarta Glanetasului si, oftnd odata greu, striga:
- Mai Ioane!... Ioaneee!... Acasa esti?...
Nu-i raspunse nimeni. De sub coperisul de paie care gemea de
povara zapezii de doua palme, de sub stresinile tivite cu turturi
sclipitori de ghiata si prin crapaturile usii nchise rabufnea un
fum vnat ce se mprastia repede n suerele viscolului. Trecu
un rastimp bun. Apoi n usa tinzii se ivi Ion cu capul gol,
ntrebnd:
- Cine-i?
257
- Eu, eu - facu repede Vasile. Ia hai cu mine, Ioane, pna-n
Jidovita! adaoga pe urma, dupa o scurta sovaire, cu un glas
parca vorbele l necau.
Ion statu cteva clipe nedumerit.
- Da ce-i n Jidovita? grai dnsul, privindu-l banuitor.
- Vii ori nu vii? se rasti atunci Baciu peltic din pricina mustatilor
nghetate. Ca n-am vreme acum sa ma sfadesc cu tine...
- Bine, socrule, stai ca viu! raspunse Ion disparnd un minut, n
vreme ce batrnul se ntepeni n mijlocul drumului, razimat n
batul ce nici nu se vedea de sub cojoc.
- Hai ca-s gata! murmura ginerele, revenind cu sumanul ntre
umeri.
- Hai!
Se masurara o clipa cu priviri dusmanoase. Apoi pornira vajnic,
ca doi oameni care se duc ntr-o batalie pe viata si pe moarte.
Ninsoarea aspra i pleznea peste obraji, i ntepa n ochi, iar
vntul le ssia n urechi, amenintator. Mergeau alaturi, cu pasi
ntinsi, pndindu-se cu coada ochiului parca s-ar fi temut unul
de altul. Zapada scrsnea mnioasa sub opincile lor. Hotarul
ntreg era alb ca un giulgiu curat; numai ici-colo cte-un pom
paduret nnegrit de frig si frngea trupul cernd ajutor...
Cismeaua Mortului se facuse o ncolacitura de ghiata peste
care o vinisoara verzuie de apa se prelingea totusi nfruntnd
gerul. Padurea Domneasca, gtuita de omat, cu copacii
desfrunziti, goi si subtiri, plngea si gemea implornd parca
mila celor doi barbati ce mergeau suflnd greu, tacuti, cu
fetele napadite de promoroaca...
Ion ghicise ca socrul sau cauta o nvoiala si se gndea mereu
sa nu-l biruie cu vre-un nou viclesug. Ar fi vrut sa-l descoase,
dar ngrijorarea nu-i dadea ragaz sa gaseasca cuvintele
potrivite... Apoi Vasile Baciu tacea si uneori mormaia ca un urs
scormonit din somn. Acum lui i parea rau ca s-a pornit sa-si
dea averea de buna voie si, apropiindu-se de Jidovita, l batea
gndul tot mai staruitor sa se ntoarca acasa si sa lase sa
hotarasca judecata. Vntul sufla din fata si-l zgltaia parca
nadins si-l ndemna sa-si ia seama pna mai e vreme.
Sosira la ultima cotitura de drum. Se iveau coperisurilc
ncarcate de zapada si mai ales casa cea dinti pe mna
dreapta, nalta, cu ferestre mari, cu peretii galbeni. Era casa
notarului si cancelaria comunala. Vasile Baciu simti o strngere
crunta n inima si se opri brusc. Din hornul nalt, subtire,
acoperit, se ridica un nour de fum gros si negricios pe care nici
viscolul nu-l putea mprastia, ci trebuia sa-l nvrteasca mai
nti si apoi sa-l trnteasca, uluit, pe coasta de mesteacani ce
pornea piezis chiar din spatele casei. Vasile
258
sufla pe nari, se uita furis la Ion care-l ntrecuse cu vre-o doi
pasi, fara sa bage de seama ca s-a oprit, si porni iar nainte
bombanind furios. Cnd sa intre n Jidovita, ginerele ntreba cu
glas foarte ragusit:
- Da unde ne ducem, socrule?
Vasile Baciu mai facu ctiva pasi, fara a-i raspunde, si pe urma
coti n curtea cancelariei, urmat de Ion. Urcara scarile de piatra
scuturndu-si opincile. n coridorul larg vntul adunase un
noian de omat. La usa cu geam Vasile se opri. Vru sa ridice
mna sa apese clanta, si parca mna-i era moarta ori clanta
aprinsa. si scoase caciula si o batu pe genunchi. Se linisti si
deschise totusi.
Intrara n biuroul practicantului, care servea si drept cancelarie
pentru tarani; n odaia notarului nu se primeau dect domnii si
fruntasii satelor ce tineau de circumscriptie.
Ramasera amndoi lnga usa, scuturndu-se ntr-una de
zapada. n biurou era numai practicantul Hornstein, ncovoiat
peste un registru n care scria cu o gravitate solemna si cu
obisnuita-i tremurare din cap, si straja din Saracuta, lnga soba
de teracota, ncalzindu-se cnd n spate cnd n fata.
- Trebuia sa va scuturati afara, nu sa umpleti cancelaria de
omat! mormai practicantul ntr-un trziu, strmbnd mndru
din nas si fara a ridica ochii din registru.
Vasile Baciu vru sa vorbeasca, dar nu stia cum sa nceapa,
ncurcat mai rau de dojana functionarului. Taceau toti. Se
auzea scrtitul chinuit al penitei practicantului si bzitul unei
mustemari, trezita din somnu-i de iarna, care zbura speriata
de pe un perete pe altul, negasindu-si locul.
- Ce poftesti? vorbi Hornstein dupa o pauza lunga, mngind
cu tamponul si privind cu admiratie ceea ce scrisese. Pe urma
ntoarse pagina cu bagare de seama si o netezi cu palma.
Capul i tremura mereu, buza de jos, mai groasa si scoasa n
afara, se subtie o clipa, muscata de niste dinti foarte albi, n
vreme ce, dupa ureche, tocul ameninta ntocmai ca o sulita
gata sa strapunga. Iute, iute, ca eu n-am vreme sa astept pna
diseara! Trebuia sa va socotiti de afara ce vreti! i grabi
practicantul, lund tocul de la ureche si potrivindu-l ntre
degete.
- Domnul notar nu-i acasa? ntreba Vasile cu o licarire de
nadejde ca poate lipseste notarul si astfel nu va mai da nimic.
- Domnul notar are de lucru... Puteti sa-mi spuneti si mie ce
vreti - zise Hornstein, jignit ca taranii mai ntreaba de notar,
desi l vad aci pe dnsul care cunoaste lucrarile de birou tot
asa de bine ca si Stoessel.
. 259
Se facu iar tacere. Vasile Baciu se muta de pe un picior pe
cellalt, muncit de gndul sa iasa afara, sa lase toate balta,
ntmple-se ce s-o ntmpla. Totusi zise pe urma:
- Am face un contract, domnisorule... asa... un contract...
- Bine. Stati jos! pufni practicantul suparat. Du-te, mai straja,
cheama pe domnul! Spune-i ca-i un contract! Auzi?...
Se asezara pe o banca, unul lnga altul. Si amndoi se uitau
gnditori la Hornstein, a carui penita scrtia parca mai aspru,
pe cnd musca bzia acuma multumita, lipita pe soba calda,
ca o pata de cerneala pe o coala ministeriala.
- Ce contract vrei Vasile? zise notarul intrnd repede, cu palaria
moale pe ceafa, frecndu-si minile si trecnd drept la soba sa
se ncalzeasca. Iar vrei sa mai dai ceva ginerelui? adaoga apoi
cu un zmbet, vaznd si pe Ion.
Stoessel era un barbat de vre-o treizeci si cinci de ani, cu ochii
mici, negri si vioi, care se nvrteau sireti n orbite, cu nasul
gros si cu urechi mari. Avea totdeauna o vorba buna sau o
gluma pe buze si de aceea taranii l iubeau macar ca era
ovreiu.
Vasile si Ion se sculasera n picioare. Zmbetul notarului
alungase parca deodata toata mohoreala din inima lui Vasile.
Vorbi deschis, cu fata nseninata, ca si cnd ar fi fost vorba de
un bilet de vite.
- Apoi ce sa facem, domnule notar? Trebuie sa ne nvoim, c-
asa-s vremurile... Ce sa mai cheltuim cu judecati, cu drumuri...
- Da, da, prea bine - aproba Stoessel scotnd palaria si
asezndu-se pe un scaun n fata practicantului care scria
netulburat.
- Acu eu am mbatrnit si cine stie cte zile m-o mai tine
Dumnezeu... Am muncit destul si m-am trudit. Acu-i rndul
tineretului... Noi am ispravit cu lumea... Nu zic bine?
- Bine, bine!
- Asa ca m-am gndit sa le mai dau si ce mi-a mai ramas, sa
stiu cel putin ca am dat tot si nu mai am nici o grija - sfrsi
Vasile cu un surs trist, privind drept n ochii notarului.
- Am nteles... Si cte locuri sunt?
- Apoi opt ar mai fi, domnule notar! interveni brusc Ion. E
porumbistea cea mare din Lunci, apoi patru delnicioare cu ovaz
n Zahata si apoi trei holde de primavara n hotarul Sascutii...
Dar mai e si casa, si...
- Iaca, dnsul le stie mai bine ca mine - zise batrnul cu acelasi
zmbet trist, dar cu glasul mai aspru.
260
- Da tu din ce-o sa traiesti? ntreba notarul scobindu-se n dinti
cu unghia lunga si ngrijita de la degetul mic.
- Oi trai si eu cum o vrea Dumnezeu - murmura Vasile
cobornd ochii n pamnt.
- Asta-i ceva problematic... Opreste-ti si tu baremi folosinta
pna la moarte... Ce-i n mna, nu-i minciuna! zise Stoessel
acuma serios.
- Apoi doar nici noi nu suntem pagni, domnule notar - sari Ion,
dar, ntlnind ochii batjocoritori ai notarului, se opri scurt parca
i-ar fi retezat glasul c-un fir de ata.
- Tot, tot... sa se ispraveasca! zise iar Vasile nabusit.
Stoessel ceru practicantului formularele trebuincioase, puse pe
Ion sa iscaleasca pentru el si pentru Ana, iar Vasile, nestiind
carte, apasa cu degetul pe cruce.
- De buna voie, Vasile? mai ntreba notarul nsemnnd ntr-un
carnet.
- De buna voie, vezi-bine ca de buna voie! zise Baciu nfuriat
deodata si deabea stapnindu-se.
- Asa... Peste cteva zile e gata - ncheie Stoessel frecndu-si
minile. Apoi, batnd pe Vasile pe umar, adauga glumet: Si
uite-asa, ai venit aci om bogat, si acuma pleci cersetor!
Haha!...
Amndoi taranii se ntunecara. Gluma notarului i izbise drept
n inima. Iesira si se abatura la crciuma Zimalei. Mai ales
Vasile simtea o sete usturatoare, care-i rascolea sngele...
Crciuma era goala, caci afara vifornita fierbea mai mnioasa.
Baura un rastimp tacuti, Ion apoi, vazndu-l tot nepotolit,
ncepu sa-i spuie sa n-aiba nici o grija ca vor trai mpreuna ca-n
rai. Vasile asculta multa vreme, iscodindu-l nsa nencetat. n
ochii ginerelui biruinta stralucea att de attatoare ca n
curnd Vasile o simti patrunzn-du-i n creieri si clatinndu-i
temeliile.
- Tlharule, tlharule, m-ai lasat pe drumuri! izbucni deodata
Vasile Baciu, otravit de furie, si-si nfipse minile n gtul
ginerelui.
Ion, linistit parca ar fi asteptat demult atacul, se smulse din
strnsoarea batrnului s-apoi i trnti numai un pumn n piept,
dar att de zdravan ca l dobor de pe scaun.
- Mi-ai furat pamntul, hotule! M-ai omort, hotule! urla Vasile
furios si neputincios, tavalindu-se pe podelele murdare.
nfierbntat de multumire, Ion plati si pleca acasa prin viscol,
nepasator. Batrnul nsa se aseza la bautura, amart de
moarte, povesti Zimalei ce a patit cu lllftrul si sfrsi jalnic:
- Am ramas cersetor...
261
I
Fiindca suspendarea ntrzia, n sufletul lui Herdelea se furisa
ncetul cu ncetul iar o raza de ncredere. Optimismul omului nu
e n stare sa-l strpeasca nici o cruzime a vietii. Se gndea ca
desigur subinspectorul Horvat, primind nstiintarea tribunalului,
si-a adus aminte de serviciile patriotice ale lui si a pus la dosar
chestia suspendarii pna la pronuntarea apelului care l va
spala de orice vina... -t
Cu att mai mare i fu uimirea si durerea cnd, pe la sfrsitul
lui Noemvre, i se aduse nstiintarea oficiala ca, n urma
deciziunii tribunalului, este suspendat din serviciu pe timp
nelimitat si ca domnul Nicolae Zagreanu l va nlocui cu
ncepere de la nti Decemvre.
- Ei, nu-i nimic... Parca nu ma asteptam? zise Herdelea
ngalbenit si tremurnd. Eram doar sigur... Ma mir c-a ntrziat
atta...
Dascalita plnse amarnic. Ea avea presimtirea ca au sa moara
de foame, acuma la batrnete. Se mngiau numai ca nu sunt
acasa copiii, care desigur s-ar topi si de rusine. Herdelea, ca s-
o linisteasca, minti ca chiar mine, daca vrea, poate sa ia o
slujba de avocat sau oriunde. Apoi se racorira njurnd pe
Zagreanu, parca numai el ar fi pricina nenorocirii lor. l
cunosteau. Era baiatul unui taran-caraus din Armadia,
absolvent al scoalei normale de stat din Deva. l lauda toata
lumea, caci avusese bursa de la stat si iesise totdeauna ntiul
n clasa. Se zicea ca-l protejeaza mult subinspectorul, caruia i-a
fost recomandat special de catre directorul scoalei normale, si
i-a fagaduit sa-l propuna ministerului n cel dinti loc vacant,
deoarece taranul nu voia sa se nstraineze de judetul lui. l
cunosteau si fetele. ncercase chiar sa faca curte Ghighitei si-i
trimisese de la Deva cteva ilustrate.
A doua zi Herdelea se repezi n Armadia sa caute neaparat o
slujba. Seara se ntoarse acasa vesel, cu un teanc de hrtii la
subtioara. i daduse Stoessel sa-i faca niste contracte ramase
n urma.
- Vezi, baba, ca nu ne lasa Dumnezeu? striga nvatatorul
nsufletit. Foarte de treaba notarul... El singur mi-a oferit cnd
a vazut c-am fost suspendat... S-apoi sa mai zica lumea ca
ovreii nu-s oameni de inima! Dintr-attia romni gnditu-s-a
vre-unul la mine?
La nti Decemvre dimineata, Zagreanu batu la usa. Venea sa
ia scoala n primire. D-na Herdelea l masura cu o privire att
de dojenitoare, ca tnarul se ncurca, si ceru mii de scuze, ca
el nu-i de vina si-i pare foarte rau, dar... Era de abia de
douazeci si doi de ani, subtirel, cu obraji de fata, putin palizi,
cu ochi albastr.} sfiosi si cu o frunte deschisa, cuminte... Nu-l
pofti
262
nimeni sa seaza. Tocmai fiindca parea simpatic, dascalita l ur
mai mult, zicndu-si ca, dupa ce a scos pe Herdelea din pine,
acuma se mai si preface... Herdelea, ca un coleg mai batrn,
ncerca sa glumeasca cu dnsul, desi n suflet era zdrobit.
Numai de clipa cnd va trebui sa se desparta de scoala, i-a fost
frica. Si iata c-a sosit si clipa aceea...
Pornira mpreuna spre scoala. De ce se apropiau, de aceea
Herdelea parea mai vesel si de aceea inima lui gemea mai
sfsiata. Spunea rznd ct se bucura ca mai scapa putin de
povara scoalei, dupa ce si-a tocit plamnii treizeci si attia de
ani cu attea sute de copii nebunateci, si n gnd si zicea ca
nici o meserie nu-i mai frumoasa pe pamnt ca aceea de-a
desteleni mintea tinerelor vlastare omenesti...
Cnd intrara n scoala galagia zburdalnica amuti si copiii sarira
n picioare. Herdelea i cuprinse pe toti sasezeci ntr-o privire
duioasa, parca toti ar fi fost trup din trupul lui. Apoi, ntr-o
tacere ntrerupta doar de cte-o soapta speriata sau de vreun
rs nfundat, Herdelea predete tnarului cheia dulapului cu
biblioteca si arhiva scoalei. Si, n vreme ce Zagreanu rasfoi prin
condici, batrnul, cu inima strnsa, si mai arunca ochii la copiii
nedumeriti, la peretii mpodobiti cu tabele colorate, la bancile
murdare si crestate de minile strengarilor care au trecut prin
ele, la masina de socotit, pna si la ulcica albastra de baut
apa, asezata pe cofita cu capac n dosul tablei de scris... si
petrecu mna prin paru-i argintiu. Trebui sa faca sfortari sa nu-l
podideasca lacramile... Pe urma si lua palaria si dadu mna cu
Zagreanu care striga sever, pe ungureste:
- Sculati!
Mergnd spre usa nu mai avu puterea sa se uite la copii.
Zagreanu l nsoti n capul gol, pna afara... Herdelea ramase
singur n curtea scoalei. Auzi zgomotul sederii elevilor. n ulita
se opri iar, cu ochii la harabaia cea lunga si alba pe care a
crezut-o a lui si n care a lasat mai mult de cincisprezece ani
din viata lui... Glasul ascutit, poruncitor al noului nvatator
rasuna acuma ntr-nsa, stergnd urmele straduintelor lui... Nu
se mai putu stapni. Lacramile i ardeau obrajii...
Cteva zile parca avu o piatra pe suflet. Mai cu seama
dimineata, cnd clopotul chema copiii la scoala, l cuprindea un
dor chinuitor. Statea n fereastra, cu privirea spre locul unde
era scoala, si i se parea ca aude sosind copiii veseli, galagiosi,
si-i vede batndu-se cu cocolosi de zapada, cu obrajii
mbujorati... Apoi deodata se cutremura. Pe ulita trecea grabit
Zagreanu, cu palaria pe ochi, venind din Armadia^ de-acasa,
cu un pachetel n mna, merindea pentru dejun. Tnarul
nvatator se uita foarte ngrijorat la casa batrnilor, sa-i salute
respectuos daca ar zari pe cineva. Herdelea nsa se
263
Grofsoru simti toata emotia acestui suflet muncit si bun, si fu
cuprins de compatimire adevarata. i apuca mna dreapta si i-o
strnse calduros cu amndoua minile. Apoi l batu frateste pe
umar, soptindu-i nduiosat:
- Curaj! Curaj!... Romnul nu piere!...
Pna-n Pripas alerga mai mult dect merse, ca s-ajunga mai
repede, sa spuna babei" lui vestea cea buna. Si pe drum vorbi
lui Ion numai despre Grofsoru cu atta nsufletire parc-ar fi
vorbit despre Dumnezeu.
- Nu exista n toata Europa alt om ca Grofsoru, auzi tu Ioane? i
striga
dupa fiecare replica.
D-na Herdelea l puse sa-i povesteasca de cinci ori din fir n par
tot, tot: ce i-a vorbit, cum i-a fagaduit, cum era mbracat... Apoi
plnse cu hohot de bucurie si numaidect zise o rugaciune
speciala, pe care si-o mai amintea din copilarie, pentru oamenii
binefacatori, implornd fierbinte pe Atotputernicul sa-i
harazeasca lui Grofsoru sanatate, noroc si mplinirea tuturor
dorintelor.
- Si tocmai pe omul asta l-am combatut eu la alegere, de
dragul unor unguroi blestemati!... mi vine sa ma izbesc cu
capul de toti peretii! se vaita nvatatorul, ros de remuscari.
- Mare prost ai fost, barbate, asa este! zise dascalita
stergndu-si gura cu dosul minei. N-ai vrut tu sa ma asculti pe
mine... Dar Dumnezeu a auzit rugaciunile mele si nu ne-a
lasat...
Viata i se parea un vis lui Titu n Lusca de cnd se apropiase de
Virginia Gherman. Cu nimeni nu se ntelesese nca att de
bine, nici cu prietenii din Armadia, nici chir cu surorile lui, cum
se ntelegea cu nvatatoarea aceasta desteapta si
ncntatoare. Fata notarului Cntareanu l plictisea fiindca era
geloasa, dovedind astfel ca nu e n stare sa aprecieze o
legatura ideala dintre
doua suflete cinstite...
Pe la nceputul toamnei, ntr-un amurg, alergnd nsufletit la
Virginia, Titu gasi n casa pe plutonierul de jandarmi. Ramase
uimit. Ce cauta plutonierul ungur la o romnca att de
mndra? Seful postului de jandarmi ncercase din prima zi sa
se mprieteneasca cu dnsul, dar el se ferise ca de foc.
Prietenia cu un jandarm ungur i se parea cea mai mare
rusine... S-acuma iata-l la Virginia Gherman, tovarasa lui de
visuri, la fiinta care-i mpartaseste nazuintele!... nvatatoarea
rosi si zise ungureste:
266
- Nu va cunoasteti?
- Ba foarte bine - raspunse ungurul ntinznd mna lui Titu.
Plutonierul nsa mai statu doar cteva minute si apoi pleca,
sarutnd
degetele, foarte reverentios, Virginiei Gherman.
Titu, care nici nu deschisese gura, izbucni ndata ce se nchise
usa:
- D-ta primesti n casa pe calaul nostru?
- E un om cumsecade... De ce exagerezi? Fiindca-i ungur?
raspunse nvatatoarea atinsa.
- D-ta... vorbesti asa?
- Fugi ca esti ridicol - se indigna Virginia. Visurile noastre sunt
una, iar oamenii sunt alta. Cunoaste toata lumea sentimentele
mele, dar asta nu nseamna ca nu vad realitatea...
Titu facu o ncercare timida de a-i lamuri ca nepotrivirea dintre
sentimentele si faptele omului e o crima fata de ideal, dar
trebui sa se dea batut repede, nvatatoarea cadea din ce n ce
mai jos n sufletul lui.
- O deceptie mai mult! si zise dnsul ntorcndu-se acasa ca
un soldat nvins ntr-o batalie hotartoare. Se pare ca viata
toata e un sir lung de nentrerupte deziluzii, o lupta crncena
ntre vis si realitate...
Domnisoara Eugenia, vazndu-l indispus si aflnd pricina, i
spuse rznd ironic:
- D-ta esti att de ndragostit de Virginia ca trebuie sa fii
singurul om din sat care nu stie ca plutonierul i face curte, si
nca dinaintea d-tale...
Toata noaptea o petrecu pe gnduri, cu ochii deschisi, cautnd
sa-si patrunda sufletul. si zicea ngrozit ca, daca ar iubi-o, daca
ar fi adevarat ce crede fata notarului si ce cred poate si altii,
atunci s-ar fi lafait attea luni ntr-o minciuna respingatoare,
murdarindu-si pna si visurile lui... Atunci poate ca nici visurile
nu-i sunt sincere, sau nu sunt mai sincere ca ale nvatatoarei
care le potriveste prea lesne cu prietenia ungurului?... Durerea
ce o simtea i se parea izvorta din gelozie, ca si odinioara
cnd, din pricina Rozei Lang, a crezut ca s-a darmat lumea...
Si totusi, cum s-o fi iubit daca niciodata n-a dorit aevea nici
macar s-o mbratiseze?... Ori poate tocmai aici e greseala? El i
vorbea de nazuintele neamului, pe cnd ea rvnea iubire... Da,
da!... Si deodata vaza ct a fost de nepriceput. El n-a iubit-o,
dar ea l-a iubit. Si, fiindca el umbla prin stele, ea s-a ntlnit cu
ungurul pe pamnt...
Se potoli chiar de-a doua zi. Se ntlni cu Virginia Gherman si
rosi ca un vinovat. Ar fi vrut sa-i spuna o vorba dragalasa, dar
nu izbuti, ca si cnd s-ar fi rupt firul ce-i lega mpreuna... Era o
straina pentru dnsul si nici baremi nu-i parea rau.
267
- Uite dovada ca n-am iubit-o si n-am fost mincinos fata de
mine nsumi! se gndi dnsul multumit...
Apoi vrtejul vietii l smulse brusc si pe el din lumea
nchipuirilor si-l zvrli n mijlocul realitatii. ntr-o dimineata,
intrnd n cancelarie, o gasi plina de tarani furiosi care
nconjurau pe vreo zece sasi din Paunis si-i njurau din
rasputeri. n ulita o cireada de boi grasi parca asteptau un
verdict... In cteva cuvinte primarul i povesti ce s-a ntmplat.
Luscanii sunt n conflict cu sasii din Paunis din pricina imasului.
De cincizeci de ani se judeca si tot n-au ajuns la o hotarre
definitiva. Asta-primavara Paunisenii au dobndit o sentinta n
favoarea lor, dar Luscanii au atacat-o, caci ei au folosinta
imasului din mosi stramosi... Acuma sasii au intrat cu boii n
imasul buclucas, c-ar fi al lor. Luscanii au adus n sat toata
cireada si vor sa amendeze pe sasi pentru ca au patruns pe
mosia lor... Titu, ntrebat, spuse ca dreptatea e de partea rom-
nilor si astfel sasii, dupa o ciorovaila nversunata de doua
ceasuri, plecara bodoganind si amenintnd, nsotiti de
huiduielile Luscanilor care se bateau cu pumnii n piept ca nu
vor da drumul boilor... Peste vre-un sfert de ora nsa Paunisenii
revenira mpreuna cu plutonierul de jandarmi. Se ncinse o
noua discutie de alte doua ceasuri, caci ungurul dadea
dreptate sasilor. n cele din urma Titu, suparat ca tocmai
plutonierul l combate, i zise ntepat:
- Nu nteleg ce te amesteci d-ta? D-ta n-ai dreptul sa judeci n
asemenea
pricini!
- Cum, cum? sari jandarmul nfuriat.
- N-ai dreptul si nu e de competinta d-tale! repeta Titu rece.
- Sunt dator sa pastrez ordinea, domnule! striga plutonierul. Iar
d-ta esti dator sa respecti ordinea, altfel voi face rapoartele de
cuviinta ca sa fii pus la locul d-tale!...
n curnd sasii plecara cu boii, ceea ce n Lusca strni o
fierbere mare. Si, peste cteva zile, primaria primi stirea ca
cineva a mpuscat un bou sasesc pe imasul cu pricina. n
aceeasi noapte plutonierul facu sumedenie de perchezitii prin
casele oamenilor mai galagiosi, cautnd arme. Fiindca nu gasi,
se nfurie, batu crunt pe doi-trei tarani, la ntmplare, si n
sfrsit aresta pe Vasile Lupu, om voinic si ndraznet, care
statea n capul satului dinspre Paunis si care, pe vremea cnd
s-a petrecut pozna, nu fusese acasa. Dupa interogatoriile si
bataile obisnuite, l trimise sub escorta la parchetul din
Bistrita... Pe urma ncepu goana dupa dovezi. ntr-o odaie goala
de la cancelarie defilau pe rnd banuitii. Titu i vedea intrnd,
auzea racnetele plutonierului, apoi zgomotul de lovituri grele,
gemete nfundate... A treia zi, tnarul nu se mai putu stapni,
navali nlauntru:
- Ceea ce faci d-ta e revoltatori De ce schingiuiesti oamenii?
268
- Ce te priveste? se strmba plutonierul sfidator.
- Nu pot suferi nedreptatea! striga Titu. N-am vazut de cnd
sunt atta brutalitate fara rost...
- Da?... Acuma nteleg fierberea satenilor! facu jandarmul.
Acuma stiu de unde porneste attarea. Foarte bine. Am luat
nota. Dar aici sunt n exercitiul functiunii si te poftesc sa
parasesti odaia imediat!
Peste o saptamna veni n Lusca un locotenent de jandarmi,
chemat de raportut plutonierului, ca n comuna a izbucnit o
razvratire care ameninta sa ia proportii. Ofiterul sosi la opt
dimineata, iar la noua Titu se pomeni cu un jandarm care-l
poftea ndata la cazarma.
- D-ta esti agitatorul? l ntmpina locotenentul.
Titu auzea ntia oara imputarea pentru care au suferit attia
oameni n Transilvania. Se simti deodata mndru si puternic.
De cnd tot viseaza el sa faca o jertfa pentru ideea ce-
l,stapneste? Acuma e momentul... Zmbi batjocoritor si nu
raspunse.
- Te poftesc sa raspunzi! se rosi ofiterul sarind n picioare. Ce
nseamna indolenta aceasta?
- Care indolenta? ntreba Titu foarte calm.
- Esti obligat sa raspunzi la ntrebarile ce ti le pun, altminteri...
- Altminteri? repeta tnarul cu acelasi surs nepasator.
- Te voi da n judecata, ai nteles? Te voi baga la puscarie!... Nu
permit sa zmbesti cnd ti vorbesc eu si sa ma iei peste
picior! Nu permit! urla locotenentul asudnd de mnie.
- Domnule ofiter, vad ca ai fost rau informat - zise Titu mereu
linistit. Altfel ai sti ca nu sunt surd, ci, dimpotriva, aud prea
bine.
Furia locotenentului se ndoi. Casca gura sa njure, facu doi
pasi spre Titu, se opri, se ntoarse si batu cu pumnul n masa...
Apoi se aseza brusc pe scaun si, cu un glas nabusit, zise:
- Domnule... Te rog... ia loc!...
- Multumesc! raspunse Titu serios, seznd pe sofaua din fata
biroului.
- Da... da... adica... - murmura locotenentul fara sa-l priveasca.
n raportul acesta d-ta esti desemnat ca instigatorul
tulburarilor de-aci... Te rog sa spui ce ai de spus!
- Cu placere, domnule locotenent! vorbi Titu blnd si
respectuos, raspunznd astfel schimbarii de ton a ofiterului
care tot mai mormaia, cu nasul n hrtiile de pe masa. Dar,
nainte de-a spune ceva, da-mi voie sa ntreb despre ce
tulburari e vorba?
- Tulburarile din comuna Lusca... Ori nu suntem aici n Lusca?
269
- Eu nu stiu sa fi fost vreo tulburare aici, domnule locotenent,
desi, prin modesta-mi slujba, stiu tot ce se ntmpla n sat.
- Raportul e precis, domnule...
- Raportul da, desigur. De ce nu vrei sa vezi nsa daca raportul
e si
adevarat?
- Crezi ca e mincinos?
- Nu stiu, domnule locotenent, caci nu-l cunosc. Dar tulburari,
n Lusca...? Tulburare ar fi ceva asemanator cu revolta,
nesupunerea, dezordinea... Cnd jandarmii bat si tortureaza
zeci de oameni de toate vrstele, dintr-un simplu exces de zel
sau dintr-o trista pornire de-a descoperi cu orice pret dovezi,
complici sau agitatori - nseamna oare aceasta tulburare?
Locotenentul potolit, l privi acum cu ochi mari. i zise deodata
aproape
amical:
- Vorbesti foarte bine ungureste?
- Da, cnd nu pot vorbi romneste - raspunse Titu plecnd
capul. Ofiterul l mai privi cteva clipe, apoi se ridica, se plimba
de doua ori n
odaie si se aseza lnga Titu pe sofa, ntrebnd cu glas domol:
- De ce esti d-ta indignat, domnule? Ce nemultumire ai?
- Ma doare nedreptatea! zise Titu adnc, din radacinile inimii.
Locotenentul zmbi si-l batu pe umar.
- Domnule, domnule, tnar esti si neframntat de viata. Te
ncnta vorbele ca si cnd ar fi realitati... Dar bine, vorbele
sunt numai vorbe. Vorbele tocmai ascund fata realitatii. E
copilarie sa cladesti ceva pe vorbe... Nedreptate, dreptate!...
Nu vezi d-ta ca astea-s numai vorbe, fara nici un cuprins
pozitiv?... Si pentru asemenea lucruri goale ma silesti pe mine
sa mzgalesc coli ntregi de procese-verbale, rapoarte, prostii...
Iti spun prieteneste ca-mi pare rau! Mai ales ca vorbesti asa de
frumos ungureste... Cnd esti inteligent si vorbesti bine
ungureste, ce nevoie ai sa te amesteci n daravere care nu te
privesc? Jandarmii au fost salbatici, au maltratat ctiva tarani -
admis. Cred ce spui d-ta, desi rapoartele de colo m-ar obliga sa
nu te cred... Ei bine, ce-ti pasa d-tale de nimicurile astea? De
ce nu-ti ntrebuintezi desteptaciunea pentru lucruri
folositoare?... Dar asa sunteti d-voastra degeaba. Si pe urma
tipati, va plngeti de nedreptate, dejug, de asuprire... Crezi d-
ta ca dreptatea e buna la ceva? Nu observi d-ta ca dreptatea
trebuie sa fie totdeauna a celui ce o mparte, altfel s-ar duce
dracului orice stapnire, orice ordine... N-am eu dreptate,
spune?
- Ai, de vreme ce reprezinti stapnirea - zmbi trist Titu. La
despartire locotenentul i strnse mna spre mirarea
plutonierului care si facuse pregatirile sa-l gazduiasca la arest
cel putin o noapte...
270
Trecu o saptamna si satul si relua nfatisarea obisnuita parca
nu s-ar fi ntmplat nimic. Oamenii batuti salutau mai cu
respect pe plutonierul care pasea tantos pe ulita, ca un cocos
biruitor.
- Cine stie? Poate ca ntr-adevar are dreptate locotenentul - si
zicea umil Titu, vazndu-l si simtind ca se duce la Virginia
Gherman.
Un taran batrn, dintre cei snopiti de jandarmi, cu mustata
alba pleostita si cu niste ochi caprui cuminti, venind ntr-o zi la
cancelarie si povestind ct a patimit, sfrsi totusi cu o clipire
drza:
- E, domnisorule... ne-au zdrobit ei, ne-au chinuit, au dat
dreptate sasilor, dar imasul tot al nostru a ramas si azi nu mai
calca picior de Paunisan pe pamntul nostru!
Lui Titu i veni deodata sa-l mbratiseze. ncapatnarea ce-o
simtea n glasul taranului parca-l nalta si-n acelasi timp i
adncea picioarele n pamnt ca niste radacini pe care nici o
putere nu le poate nimici.
- Aici e nadejdea! se gndi Titu. Nici eu, nici Virginia, nici
Grofsoru, nici unul n-avem radacini adevarate si nu suntem n
stare sa ne ndrjim si sa suferim. Pe noi vnturile ne arunca
de ici-colo. De-aceea tot ce facem e papuserie. Numai ei stiu
sa se jertfeasca pentru pamnt, caci numai ei simt ca
pamntul e temelia...
Din clipa aceea nsa se simti fara rost si strain n Lusca. Ce mai
cauta el printre luptatorii acestia tacuti, neobositi? Aici nu e loc
pentru visatori. Nici aici, nici n Pripas, nicairi n toata
mprejurimea... n batalie e nevoie numai de oameni oteliti.
Ceilalti sunt amenintati sa traiasca din compromisuri, sa-si
rupa ncetul cu ncetul cte-o bucatica din suflet ca sa se
potriveasca nevoilor zilnice... Si deodata dorinta de a pleca n
tara i rasari poruncitoare. Acolo e locul lui... Teama de
necunoscut, care-i strnsese inima pna acum, cnd se
gndea sa treaca dincolo de Carpati, i disparuse...
- Am sa plec n Romnia, domnisoara - spuse n aceeasi zi
Eugeniei. Curnd, foarte curnd o sa plec... Doar sa-mi strng
ceva banisori de drum...
De-aci ncolo trai numai cu speranta aceasta, mngind-o si
mpodobind-o zi cu zi. si facu socoteli de cti bani i trebuie, si
nu mai cheltui nimic, punndu-si la o parte toata lefsoara ce o
primea de la Cntareanu. Astfel se apropie Craciunul...
Numarndu-si economiile vazu nsa ca nici n trei ani nu va
putea aduna aici suma trebuincioasa. Atunci, aflnd ca n
Magura a fost ales notar Alexe Caldarar, un prieten al lui din
liceu, i scrise cteva rnduri. Raspunsul veni prompt: conditii
incomparabil mai bune ca n Lucsa. nainte nsa de-a trece n
Magura, l lovi dorul sa se duca pe-acasa. Nenorocirile tatalui
sau le cunostea si simtea nevoia sa le mparteasca macar cu
vorba. n ziua plecarii din Lusca domnisoara Eugenia i spuse
ca Virginia
271
Gherman s-a logodit cu plutonierul de jandarmi. Titu se duse
totusi la dnsa sa-si ia ramas bun. Si, felicitnd-o cu glas banal,
se gndi:
- Cine stie? Daca n-as pleca, poate ca m-as nsura n cele din
urma si eu cu o unguroaica...
Titu sosi acasa tocmai cnd batrnii i simteau nevoia ca sa le
dea o solutie ntr-o chestie pe care o dezbateau de mult fara a
putea cadea la nvoiala. Herdelea avea sa nceapa slujba la
Grofsoru la nti Ianuarie. Dar cum sa mearga dnsul din Pripas
pna-n Armadia, n fiecare zi, fie ger, fie ninsoare, fie vreme
buna, sa stea acolo pna dupa amiazi trziu si sa se ntoarca
iar acasa? Negresit, Zagreanu asa facea, dar Zagreanu e un
baetandru de douazeci si doi de ani, pe cnd Herdelea a batut
cincizeci si alergatura aceasta l-ar dobor, n cteva luni, de tot.
Sa se mute singur n Armadia si sa lase pe dascalita singura n
Pripas, ar nsemna cheltuiala dubla. Daca s-ar muta cu totul n
Armadia, cum ar ramne casa aici? Pamatuful" poate ca
numai att asteapta, ca sa puna mna pe ea, fiindca Herdelea
s-a ncrezut n cuvntul si prietenia lui, si a cladit-o pe loc
strain.
- Ce mare chibzuiala! zise Titu ndata. Nu mai sta pe gnduri
deloc, ci du-te chiar astazi la Belciug, arata-i mprejurarile si
cere-i sa faceti hrtiile trebuincioase! Nu-mi nchipuiesc sa fie
att de hain sa te refuze tocmai acum cnd esti la aman...
Herdelea se codi putin, ca nu mai vorbesc mpreuna de-atta
vreme, ca n-are sa faca nici o isprava, ca mai bine ar merge
Titu pe care-l iubeste ponihosul... Dascalita nsa tabar cu gura
asupra lui si trebui sa-si ia inima n dinti sa porneasca...
Belciug traia acuma ntr-o bucurie continua. Temelia noii
biserici o pusese asta-primavara, precum nadajduise. n cursul
verii s-au ridicat peretii si turnul, iar pna sa dea ploile de
toamna s-a pus si acoperisul de tinichea lucitoare. Visul vietii
lui se mplinea vaznd cu ochii. Era o izbnda mare, datorita
numai straduintelor lui neobosite. Multumirea nemarginita
parca-l nzdravenise si trupeste: mai facuse putina carne,
obrajii i se mai colorasera... De Herdeleni nsa nu mai voia sa
auda. i stersese din suflet, ca si cnd nu i-ar fi cunoscut
niciodata. Doar trecnd pe dinaintea casei i se reaprindea ura,
amintindu-si cum l-au jignit. Mai astepta procesul pentru
insulta, care
272
sa pedepseasca si pe dascalita, caci pe Herdelea mna lui
Dumnezeu l-a ajuns cum nu se poate mai rau.
Se mira si se nfurie cnd i batu nvatatorul la usa, dar l primi
totusi cu zmbetu-i obisnuit, zicndu-i cucernic:
- Ce-i Zaharie? Ai mai venit pe la mine?
- Bine, Ioane, bine, tot bine - raspunse Herdelea rusinat.
Vorbira nti de noul nvatator pe care Belciug l lauda mult,
desi nu-i placea fiindca nu era atat de cuviincios cum s-ar fi
cazut sa fie un tinerel fara nici un merit deosebit, afara ca a
nvatat ceva carte. Cnd Herdelea pomeni de casa, popa tacu,
puse ochii n pamnt si-si manca unghiile cteva minute.
- De ce te pripesti, Zaharie? zise pe urma tot blnd. Mai e
vreme... Parca fugim noi din Pripas?
- Nu-i lucru mare si pe mine ma scapi de o grija...
- Daca ar atrna numai de vointa mea, n-as sovai, Zaharie,
vezi tu bine... Dar locul e al bisericii, stii. Pot eu sa mpart
averea bisericii?
- Tu sa vrei, Ioane, ca biserica...
- Mai ngaduie, Zaharie, mai ai rabdare!... Ce-ti pasa tie, daca
eu nu zic nimic si nchid ochii? facu Belciug cu o privire n care
Herdelea citea o amenintare ascunsa. Nu ma pot obliga... mi-e
peste putinta, frate Zaharie!
Se despartira tot zmbind, dar cu mai multa ura n suflet.
Preotul si zicea ca mai bine daruieste locul oricarui tigan,
dect sa ramna n stapnirea familiei dusmanilor lui ticalosi.
Herdelea ar fi fost n stare sa-i dea cu parul n cap omului care
umbla sa-i fure rodul muncii lui de ani de zile...
Boboteaza risipi orice nadejde de apropiere. Familia Herdelea
astepta sa vie Belciug cu crucea si cu Iordanul, dupa datina
crestineasca. Preotul, ncepnd din cellalt capat al satului,
ajunse dupa amiaza n Ulita Mare. l vazura intrnd la primarul
Florea Tancu, apoi la Glanetasu, apoi ocolind casa nvatatorului
si ndepartndu-se iar...
- Uite ca nu vine la noi - murmura d-na Herdelea speriata nti.
O indignare fara margini se ncinse n casa nvatatorului.
- Asta-i nemaipomenit! se cruci Titu. Un preot cumsecade nici
n-ar visa asemenea murdarie!...
- Acuma nsa nu-l mai iert! se legatui Herdelea furios. Nu-l iert
nici mort! Chiar azi am sa-l reclam la episcopie... n toiul verii
are sa vie cu crucea afurisitul!... De minunea lumii am sa-l
fac!...
273
nvatatorul se aseza ndata sa scrie plngerea. Ochelarii i
tremurau pe nas de mnie. D-na Herdelea si Titu ocarau cu
nversunare.
- Lasati-l pe mna mea! striga Herdelea de la masa de scris.
Ne-a facut el pocinogul, dar si eu am sa-l joc sa ma
pomeneasca... Si sa pofteasca sa se atinga de casa, ca-i arat
eu lui cine-s eu! Sa pofteasca mortaciunea! nchid, pun lacate
si sigilii, si sa ndrazneasca sa intre n lipsa noastra, sa ndraz-
neasca! Porcul si cinele de pamatuf!...
- Uite viata! se gndi Titu vaznd necazurile ce se gramadeau
pe capul tatalui sau, gata sa-l striveasca. Groaznica-i viata si
nenduratoare!
Parca de abia azi ntelegea aevea chinurile si zbuciumarile
marunte care, amestecate, nsirate si neasteptate, alcatuisera
totdeauna rostul parintilor lui-n lume. ncrederea lor, vesnic
noua si nezdruncinata, i se parea eroica si totusi l umplea de
mila. Lupta aceasta umila, spinoasa, necontenita si fara nici o
tinta, cu aceleasi pocnituri si aceleasi sperante, l spaimnta.
Se gndea ce-ar fi daca, ntr-o buna zi, tatal sau ar vedea
deodata limpede, ar patrunde zadarnicia sfortarilor lui
istovitoare?
Se desparti ndurerat, sarutndu-le mna cu evlavie ca unor
pastori neprihaniti. Iar ei erau multumiti ca feciorul porneste
serios pe calea vietii.
Pleca spre Magura cu caruta lui Ion, o caruta noua, cu doi cai
buni, primiti de curnd de la socrul sau. Pe drum, Ion i povesti
cu mare mndrie cum a biruit pe Vasile Baciu.
- Daca nu m-ai fi nvatat d-ta domnisorule, ramneam mai rau
ca tiganii! sfrsi taranul ntorcnd capul spre Titu cu o privire
recunoscatoare.
- Adica cum te-am nvatat eu? facu tnarul uimit.
- Vai de mine, mi se pare ca d-ta ai uitat de tot? zise Ion. Nu tii
minte cnd mi-ai spus, ehe, acu-s doi ani aproape, ca trebuie
sa silesc pe badea Vasile sa-mi dea pe Ana?
Titu tresari. Niciodata nu se gndise ca o vorba aruncata la
ntmplare poate strni o ntorsatura n viata unui om. Purtarea
lui Ion fata de Ana si Vasile Baciu i se paruse urta si
nenteleasa.
- Dar socrul tau?... l lasasi sarac? ntreba dnsul, simtindu-se
complicele tuturor nesabuintelor lui.
274
- Tot pamntul e al meu, domnisorule! rnji Ion cu o multumire
patimasa. Ct pamnt!... Numai sa-mi dea Dumnezeu sanatate
sa-l stapnesc, ca-i al meu!...
Patima din glasul lui nfiora pe Titu. ndrjirea, egoismul si
cruzimea cu care omul acesta a urmarit o tinta, fara sa se uite
n dreapta sau n stnga, l nfricosau, dar l si miscau. Se gndi
la sovairile lui din vremea aceasta, la zigzagurile
neputincioase, la alergarile lui dupa teluri deabia ntrezarite, si
se simti mic n fata taranului care a mers drept nainte, trecnd
nepasator peste toate piedicile, luptnd neobosit, mpins de o
patima mare. El se framnta cu dorinte nelamurite, faureste
planuri peste puterile lui, traieste cu visuri fermecate, si alaturi
de dnsul viata nainteaza vijelios. Un simtamnt de slabiciune
i strnse inima.
- Numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata da pret
adevarat vietii! murmura dnsul ntristat si dndu-si seama ca
el n-a fost n stare sa urmareasca fara preget o singura tinta.
Vremea se dezmortea. Iarna, istovita ca o baba rautacioasa, se
zgrcea mereu, simtind apropierea primaverii din ce n ce mai
dezmierdatoare. Haina de zapada se zdrentuia dezvelind trupul
negru al cmpurilor...
Ion deabia asteptase zilele acestea. Acuma, stapn al tuturor
pamnturilor, rvnea sa le vaza, sa le mngie ca pe niste
ibovnice credincioase. Ascunse sub troenele de omat, degeaba
le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea
sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba
mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui mbatatoare...
Esi singur, cu mna goala, n straie de sarbatoare, ntr-o Luni.
Sui drept n Lunci, unde era porumbistea cea mai mare si mai
buna, pe spinarea dealului... Cu ct se apropia, cu att vedea
mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul ca o fata frumoasa
care si-ar fi lepadat camasa aratndu-si corpul gol, ispititor...
Sufletul i era patruns de fericire. Parca nu mai rvnea nimic si
nici nu mai era nimic n lume afara de fericirea lui. Pamntul se
nchina n fata lui, tot pamntul... i tot era al lui, numai al lui
acuma...
Se opri n mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios i tintuia
picioarele, ngreunndu-le, atragndu-l ca bratele unei iubite
patimase. i rdeau ochii, iar fata toata i era scaldata ntr-o
sudoare calda de patima. l cuprinse o
275
pofta salbateca sa mbratiseze huma, sa o crmpoteasca n
sarutari. ntinse minile spre brazdele drepte, zgrunturoase si
umede. Mirosul acru, proaspat si roditor i aprindea sngele.
Se apleca, lua n mini un bulgare si-l sfarma ntre degete cu
o placere nfricosata. Minile i ramasera unse cu lutul cleios ca
niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecndu-si palmele.
Apoi ncet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa n genunchi,
si cobor fruntea si-si lipi buzele cu voluptate pe pamntul ud.
Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor...
Se ridica deodata rusinat si se uita mprejur sa nu-l fi vazut
cineva. Fata nsa i zmbea de o placere nesfrsita.
si ncrucisa bratele pe piept si-si linse buzele simtind nencetat
atingerea rece si dulceata amara a pamntului. Satul, n vale,
departe, parea, un cuib de pasari ascuns n vagauna de frica
uliului.
Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a
biruit, n lupte grele, o ceata de balauri ngrozitori.
si nfipse mai bine picioarele n pamnt, ca si cnd ar fi vrut sa
potoleasca cele din urma zvrcoliri ale unui dusman dobort. Si
pamntul parca se clatina, se nchina n fata lui...
CAPITOLUL X STREANGUL

276
Herdelea gasi o locuinta buna si ieftina n Armadia, cu cerdac si
cu gradinita, n casa lui Ghita Pop, scriitorul de la judecatorie,
si astfel ndata dupa Boboteaza se mutara cu tot calabalcul,
seara ca sa nu mai vaza strainii toate boarfele", cum zicea
dascalita. Casuta lor din Pripas ramase goala si parasita ca un
sarman cadavru necunoscut...
Pna se obisnuira putin, se visau mereu n Pripas si se ntristau
destep-tndu-se ntr-o odaie straina. Li-e erau mai dragi taranii
din Pripas care se abateau pe la dnsii cnd veneau prin
Armadia. i ntrebau nesatiosi de noutatile de-acasa si ascultau
cu pasiune: ca feciorul cel mai mare al lui Trifon Tataru, care s-
a ntors asta toamna din catanie, umbla sa se nsoare, ca
George al lui Toma Bulbuc s-a si logodit cu Florica vadanei lui
Maxim Oprea, ca copilul lui Stefan Ilina si-a scrntit piciorul pe
lunecusul de la poarta, ca dascalul cel nou pune pe copii sa
vorbeasca numai ungureste si-i snopeste rau daca-i aude
romneste, asa ca bietii de ei stau ca mieii prin ograda scoalei
ca nu pot vorbi... Chiar si d-na Herdelea, careia nu-i placea sa
se coboare ntre prostime, acuma i primea cu inima deschisa
ca pe niste neamuri scumpe, rdea cu ei, i poftea sa seaza pe
scaunele cele bune, nu se uita ca-i murdaresc scoartele cu
opincile lor naclaite de noroaie, se plngea
277
si ocara Armadia si pe cei ce au silit-o sa-si paraseasca ea
odihna si linistea
din Pripas...
Herdelea avea cam mult de lucru, dar muncea bucuros caci, n
afara de leafa, Grofsoru i trecea si unele venituri mai mici,
nct nu se pomenea zi sa nu soseasca stralucitor de la birou
sa arunce pe masa banii cstigati, strignd cu mndrie:
- Na, babuca!... Esti multumita?
Multumirea lor cea mare nsa era Grofsoru. Herdelea nu mai
contenea cu remuscarile ca s-a purtat att de rau cu cel mai
bun om din lume. De altfel si Grofsoru l ndragi aievea, mai
ales convingndu-se ca e un muncitor priceput si harnic.
Uneori nsa, mai n gluma, mai n serios, tot i zicea
renegatule", ca o imputare pentru trecut.
- Lasa, domnule avocat, ca mai sunt alegeri! Nu mori d-ta pna
nu te facem deputat! raspundea Herdelea cu cainta si
fagaduinta.
Grofsoru atunci zmbea magulit caci ntr-adevar astepta mult
alegerile viitoare. Era altminteri suflet milos. Nenorocirea
nvatatorului, dupa ce l cunoscu mai bine, l misca adnc.
ncepu sa povesteasca tuturor patania lui, nflorita, mpodobita,
nationalizata. Herdelea deveni curnd martirul", inimosul
aparator al taranilor", victima razbunarii unguresti". Multi l
opreau pe strada, i strngeau mna puternic si-i popteau:
- Am auzit, mi-a spus Grofsoru ce-ai tras... Of, cinii, cinii!...
Se bucura el, dar totusi clatina trist din cap, caci toate acestea
nu-l mpiedicau de-a fi suspendat din nvatamnt, de a fi nevoit
sa-si lase n voia soartei casuta lui, de a munci din greu pentru
o bucatica de pine si de a-si vedea primejduita linistea
batrnetelor...
Cnd sosi noul termen de judecata cu Belciug, Herdelea vru sa
iea iarasi un certificat medical precum ca prta d-na Herdelea
e bolnava si nu se poate prezenta. Grofsoru nsa, caruia i
povestise si nerusinarea de la Boboteaza, l sfatui dimpotriva,
strignd:
- Lasa-l sa ne judecam, sa ti-l scutur de sa te tie minte!
Si, ntr-adevar, Grofsoru l suci si-l nvrti pna ce Belciug facu
fete-fete, nghitind n sec, iar n cele din urma declara singur
ca-si retrage plngerea. Apoi cnd avocatul arata pe reclamant
ca o fire razbunatoare care, n ciuda obligatiilor sale preotesti,
nu s-a dus cu sfnta cruce n casa unor buni crestini, pentru
care fapta de alfel va trebui sa dea socoteala autoritatilor
bisericesti competente, d-na Herdelea se aprinse att de mult
ca nu se putu stapni sa nu murmure chiar n fata judecatii:
- Pamatuful!
278
Grofsoru ndemna apoi pe Herdelea sa n-aiba grija nici n
privinta sentintei de la tribunal. Se nsarcineaza el sa-l scoata
ca lamura. Suspendarea e un moft. Ba e si onoare sa fi
suspendat pentru ndeplinirea unei obligatii nationale, cum
este apararea taranului oropsit. A avut noroc judecatorul ca s-a
transferat, altminteri o patea urt de tot pna la sfrsit, caci
prea a fost ticalos si voise s-o iea razna, ungureste. Si fiindca
Herdelea, ca omul patit, se ndoia si nu credea, Grofsoru se
nfuria, se jura si striga ca sa-i taie mustatile daca n-are sa-l
faca achitat de orice pedeapsa". nsemnatatea acestei
promisiuni lua proportii stiindu-se n toata Armadia ca Grofsoru
tinea la mustata mai mult dect la lumina ochilor, ca n fiecare
zi venea acasa la dnsul barbierul sa i le spele, sa i le unga cu
pomaduri, sa i le frizeze si sa le rasuceasca...
La vreo luna dupa ce se stabilira n Armadia, sosi si Ghighi din
Vireag, de la Laura care nascuse o fetita. Ghighi se nduiosa
putin c-a ramas pustie casuta din Pripas, dar apoi se mpaca
repede. Aici si vedea zilnic prietenele de sindrofie, se ducea pe
la ele, veneau ele pe la ea; de asemenea tinerii Armadiei o
puteau vedea mai des, o nconjurau, o complimentau, i mai
dadeau cte-o serenada... La serata dansanta de la sfrsitul lui
Februarie se duse mpreuna cu batrnii si petrecu admirabil.
Zagreanu i dadu trcoale toata vremea si, macar ca la nceput
ea a fost rece cu dnsul, ca unul care e vinovat n nenorocirea
familiei, n cele din urma se convinse ca e baiat cult, asezat,
dragut si cavaler, ceea ce recunoscu si d-na Herdelea...
De cnd sosi Ghighi ncepu dealtfel si Zagreanu sa vina mai
deseori pe la Herdelea sa-i ceara sfaturi si ndrumari n
chestiuni de scoala si, fireste,la sfrsit, nu uita sa mai stea de
vorba si cu domnisoara, devenind foarte melancolic si
suspinnd n rastimpuri.
Dealtfel Ghighi, ct statuse la sora ei, se schimbase, se facuse
adevarata fata mare, desi nca n-avea douazeci de ani.
Crescuse, se mplinise, pierduse copilaria si-si pastrase veselia
comunicativa. Ochii ei albastri nsa luceau mai puternic si
parca ascundeau dorinte nelamurite... Povestea batrnilor cu
mare nsufletire viata fericita si armonioasa ce o duce Laura cu
Pintea. n patru luni si jumatate nu i-a auzit niciodata certndu-
se, nici baremi nen-voindu-se. George e delicat, iar Laura nu-i
iese din vorba, si a ajuns sa-i ghiceasca si gndurile. Fetita le-a
botezat-o protopopul din Baia-Mare; i-au zis Maria, dupa
numele d-nei Herdelea. La vara au sa vie negresit prin
Armadia, ca pe urma sa mearga cu totii la bai n Sngeorz
unde e vorba sa soseasca si rudele din Romnia...
279
Mndru si multumit ca orice nvingator, Ion simtea totusi un gol
ciudat n suflet. Se gndea si planuia cum sa-si munceasca
mosia, si n aceeasi vreme inima i umbla parca aiurea,
cercetnd, adulmecnd, nelinistita... Apoi, cnd prinse de veste
ca se marita Florica vadanei lui Maxim cu George Bulbuc, l
zgudui un fior de durere.
- Cum se marita si de ce? si zise furios, ca si cnd cineva i-ar fi
furat cea mai buna si mai mare delnita de pamnt.
n.valmasagul goanei dupa mosie nu se mai sinchisise de
nimeni si de nimic n lume. I se paruse ca nici nu se poate
ntmpla altceva si ca tot satul trebuie sa stea n loc, sa ia
parte sau cel putin sa priveasca la lupta lui cumplita. Acuma se
mira si se mnia vaznd ca oamenii si-au catat de nevoile lor
precum si-a catat el de-ale lui, ca lumea si-a urmat mersul ei
parca el nici n-ar fi fost!...
Se cutremura ca desteptat dintr-un vis. si aduse aminte ct i-a
fost de draga odinioara Florica si nu pricepea de ce vrea dnsa
sa se marite cu altul, cnd el e aici si o iubeste ca si atunci? si
reamintea cum i-a spus, n noaptea nuntii, ca tot ea i-e draga
s-apoi totusi nu s-a mai gndit pe urma la ea, ca si cnd ar fi
nghitit-o pamntul... Pareri de rau i rodeau inima. i trecea
prin creieri sa alerge la Florica, sa-i spuna ca tot draga i-a
ramas si sa-i porunceasca sa nu se marite... Dar se dezmeticea
rusinat. Om nsurat, cu copil, l-ar huidui lumea si l-ar alunga
Florica... Ei, daca n-ar fi Ana...
Drustile si colacarii venira sa-i cheme la nunta si el fagadui
bucuros ca vor merge de buna seama...
nsuratoarea feciorului lui Toma cu o fata saraca lipita strnise
de altminteri vlva n Pripas. Mai ales tocmai calicii l ocarau ca
ia o calica si spuneau n gura mare ca George are sa pape
repede averea batrnului. Toma auzea zvonurile si raspundea
nentrebat:
- Eu nu ma bag, nu ma amestec... Parca eu am sa traiesc cu
ea? Eu i-am spus totdeauna: Dragul tatii, fa ce vrei si ce-ti cere
inima. Ca noi la avere nu ne uitam, c-avem, slava Domnului, si
nu suntem muritori de foame... Daca-i place lui fata si i-e
draga, sa fie sanatosi. Ca dect sa traesti cu o ciuma-n casa,
mai bine sa te arunci n Somes cu capul n jos...
George nu-si mai ncapea n piele de mndrie. Avea
multumirea, ce-l magulea grozav, ca a cucerit pe Florica, si
nsuratoarea i se parea ncoronarea unei biruinti
nemaipomenite.
280
De cnd se cununase Ion Glanetasu cu Ana, el ramasese
fruntea flacailor, ceea ce-l rasplatise putin pentru nfrngerea
ce o suferise atunci. Desi ar fi fost vremea sa se nsoare si
dnsul, nu se putea hotar. Tatal sau l zorea, iar el amna
mereu ca sa se bucure n tihna de placerea de-a fi calauza
tineretului n bine si n rau, la petreceri si la batai. Dealtfel
spunea cu fala ca nici o fata din sat nu-i destul de vrednica de
dnsul. Fara sa-si dea seama, vorbea chiar adevarat. Caci ca
sa-i placa lui vreuna, trebuia nti sa vaza ca place si altuia si
ca, lund-o, pricinuieste necaz cuiva...
Toamna trecuta nsa George primise o lovitura n mndria lui
de cap al tinerimei. Atunci se ntorsese de la oaste Nicolae
Tataru, feciorul lui Trifon, voinic, aspru la nfatisare si blnd la
inima. Era baiat cu nvatatura: umblase doi ani la liceul din
Armadia si nu continuase fiindca repetase de doua ori clasa a
doua. Din scoala ramase totusi cu dragostea de carte si, cnd
a crescut mai mare, s-a abonat la Foaia Poporului",
saptamnala, din care citea Dumineca, pe prispa, parintilor si
vecinilor dornici de a afla ce se mai petrece prin lume. In
armata a naintat sergent si se falea ca i-ar fi propus nsusi
capitanul sa se reangajeze. Venise mai dezghetat din catanie,
vorbind mai raspicat, parc-ar fi comandat mereu, umblnd ca
bradul si avnd mereu pe limba cte-una&o si cte-un mars
sau mic, prin care uimea pe flacaii si chiar pe barbatii din sat.
Macedon Cercetasu l mbratisa n fiecare Dumineca la
crciuma si se plngea ca feciorul lui a fugit de trei ori de la
ostire de-l face de rsul lumii... Cu toate acestea Nicolae era
asezat, potolit si se gndea sa se nsoare cat mai curnd,
deoarece cei de vrsta lui aveau si copii. Dar, pentru ca avea
vreo sase frati mai mici ca dnsul, cauta o fata cu zestre, la
care sa se poata muta, ca sa-si usureze parintii. Pna sa
gaseasca ce dorea, se tinea de Florica vadanii lui Maxim cu
care-ti
era mai mare dragul sa te arati la hora, fiind frumoasa si
desteapta, desi ca degetul de golasa...
George simti curnd ca i se ntuneca steaua din pricina lui
Nicolae. Si atunci, ca sa-i dea o lovitura zdravana, vazndu-l ca
umbla cu Florica si zvonindu-se chiar c-ar fi vorba s-o iea de
nevasta, se hotar repede, o peti si facu ndata tocmeala, vesel
ca i-a suflat-o...
Florica se topea de fericire. Nu nadajduise ea niciodata norocul
s-o iea feciorul unui bocotan" ca Toma Bulbuc. Cum mplinise
douazeci de ani si, afara de niste boarfe, zestre n-aducea, s-ar
fi agatat bucuroasa de oricine, numai sa se vada la casa ei...
Nunta se facu n casa cea noua a lui George, zidita anume
pentru dnsul. Trei popi slujira la biserica, iar Toma nu s-a lasat
pna nu i-a oprit pe toti si la ospat, izbutind chiar sa mbete
leuca pe cel din Saracuta cu bere, caci cumparase nadins trei
butoaie pentru fetele spalate. Nas mare a fost Stoessel
281
care, ca notar, desi ovreiu, i se paruse tot ce se poate mai
distins. Stoessel a venit cu brisca lui cea noua, galbena,
mpreuna cu notareasa si cu toti copiii, si a stat toata noaptea,
iar n talgerul miresei a svrlit o hrtie de o suta coroane, nu ca
popa din Saracuta care a pus un biet zlot de argint si nca
vaitndu-se ca biserica lui e cea mai saraca de pe valea
Somesului...
George era foarte vesel si mndru, si se uita din cnd n cnd
la Nicolae Tataru sa-l surprinda ct e de suparat. Rotindu-si
nsa privirea la oaspetii prea cinstiti, ntlni deodata ochii lui
Ion Glanetasu nfipti ca niste lipitori n Florica. Ochii acestia
drji, aprinsi si tulburi l spaimntara si parca i spusera ca
dintr-nsii porneste primejdia. ncerca sa se bucure ca Ion i
rvneste pe Florica si vru sa simta o razbunare pentru cele ce
a trebuit sa nghita dnsul odinioara din pricina lui. Dar nu
izbuti sa-si mprastie teama nici dnd de dusca un pahar de
rachiu. Numai ntorcndu-se la Florica se mai linisti putin, caci
ea sedea cu ochii plecati si plnsi, cum se cuvine unei mirese,
si doar pe buzele subtiate si rosii i juca un zmbet de placere.
Se gndi sa nu se mai sinchiseasca de Ion si totusi ndata se
pomeni iar pndindu-l. Si Ion nu-si lua ochii de la mireasa, ca si
cnd i s-ar fi lipit de ea ntr-o sarutare att de patimasa ca nici
o putere din lume sa nu-i mai poata desparti... Alaturi de el,
George descoperi ntr-un trziu pe Ana, galbejita si uscata la
obraji, seznd ca pe ghimpi si surznd rusinata. Ea ntlnind
privirea mirelui, spuse ceva la ureche lui Ion care, fara a
ntoarce capul, mri aratndu-si dintii, ca un dulau gata sa
muste. Zmbetul pe fata femeii se sterse o clipa, pentru a
reveni nsa ndata mai nghetat.
Ana simtise de la nceputul ospatului ca Ion pofteste pe Florica.
Odinioara s-ar fi prapadit de durere; acuma numai o rusine
crncena i ardea sufletul, ca toti oaspetii o vad batjocorita...
Si, ncetul cu ncetul, rusinea se schimba ntr-o gheata
nabusitoare. I se parea ca toata lumea, cu tot ce e ntr-nsa, se
scufunda n niste ape tulburi, att de murdare nct scrba
singura pluteste deasupra ei ca o iazma otravitoare. nchidea
ochii si totusi vedea nencetat apa spre care o mpingea o
mna grea, ca spre un liman care spala urmele si parerile de
rau...
n zori, mergnd acasa, cu picioarele de plumb, cu cizmele
noua plngnd pe zapada nasprita de ger, un frig nfricosator
i ngheta inima. Ion pasea rar, suflnd pe nari ca un taur
lacom, cu capul n vnt pe care caciula statea tantosa ca o
creasta neagra de cocos. Mergea parca pe ea nici n-ar
cunoaste-o, fara sa-i arunce o privire... Amaraciunea o
sugruma. Se pomeni zicndu-i tare, fara voia ei, nct se
minuna singura auzindu-si glasul:
- Am sa ma omor, Ioane!
282
Barbatul nu se uita la ea. Se nfurie nsa deodata ca si cnd l-ar
fi trezit dintr-un vis dulce.
- Da omoara-te dracului ca poate asa am sa scap de tine!
mormai dnsul nepasator, scotnd pe gura si pe nas fuioare
albe de aburi, ca un balaur ntartat.
Ana se cutremura. Se opri o clipa sa rasufle. Pamntul se
nvrtea si se legana, ca zguduit brusc din temelii. Si parca apa
tulbure, gretoasa de adineaori se ntindea peste tot,
amenintnd s-o smulga si pe ea, s-o arunce n vrtejuri fara
fund. ntinse minile cautnd un reazam care s-o apere de
cutropire. Vru sa strige ajutor si buzele ei soptira desperate:
- Am sa ma omor...
Dar nici nu-si mai recunoscu glasul...
- A$ fi putut cstiga si mi-ar fi venit usor s-o pedepsesc chiar
cu temnita... Dar cum sa-mi pun eu mintea cu o muiere?
Ajunge c-am speriat-o bine de tot, sa se nvete minte - si zise
preotul Belciug dupa procesul lui cu d-na Herdelea, observnd
ca nu e furios, desi a iesit nfrnt.
Dealtfel, de cnd s-au mutat Herdelenii n Armadia, mnia lui
mpotriva lor parca scazuse, facnd loc unei lncezeli pe care
nu putea s-o nteleaga. Pna atunci toate nenorocirile
nvatatorului i se parusera bine meritate si se simtise mndru
c-a contribuit si dnsul la strnirea lor, adaognd, ca o culme
egala cu excomunicarea, refuzul lui de-a intra cu sfnta cruce
n casa unde s-au urzit ticalosiile mpotriva slujitorului
Domnului. Acuma nsa ncepea sa-si dea seama ca
nentelegerile dintre ei au pornit din desertaciuni marunte,
aproape copilaresti, si-si zicea ca pedeapsa a fost poate prea
mare pentru greselile savrsite.
- Poate c-am fost prea aspru, dar lectia o meritau - se mngia
dnsul n noptile lungi de iarna, cnd se zvrcolea fara somn n
asternut.
si amintea serile placute de-acum ctiva ani. Herdelea venea
si jucau durac sau sedeau de vorba pna trziu, ca niste frati.
Alteori se ducea el la Herdelea si jucau loton'cu toata familia,
pna dupa miezul noptii, pe nuci, sorbind cu pofta numeroase
ceaiuri cu mult rom. Cnd s-a ntors din Cluj dupa operatia de
rinichi, fiind slabit si avnd mare nevoie de mncare mai buna,
d-na Herdelea trimitea n fiecare zi pe Ghighi, care era mititica,
cu supa de gaina si cte alte bunatati...
283
Amintirile bune i le ntunecau nsa, nu uneltirile de mai trziu
ale Her-delenilor, ci nvatatorul cel nou pe care Belciug a ajuns
foarte repede sa-l numeasca n sinea lui baiatul viclean si
renegat al unui taran de treaba"... Preotul vorbise numai de
vreo cteva ori cu Zagreanu, dar l si catalogase. Tinerelul
zmbise parca ar fi vrut sa-l ia de sus... Cu Herdelea facuse
Belciug o ntelegere sa-si adune ntr-o singura dupa-amiaza
toate orele de religie, iar cnd n-avea vreme, sa lasa pe cte
un baiat mai marisor sa citeasca din Catechism si sa pazeasca
linistea n clasa. n cea dinti Miercuri dupa prnz, venind la
scoala, Belciug gasi la masa pe Zagreanu, cu ceasornicul
dinainte, ntmpinndu-l cu ai ntrziat binisor, domnule
parinte". Ba mai statu n spinarea lui toata vremea, ascultnd
cum face lectia, ca un controlor. Preotul se supara, nverzi,
asuda, se gndi mereu sa-l iea de guler si sa-l scoata afara, dar
se stapni si doar la plecare nu-i dadu mna. Peste cteva
saptamni, avnd o ntrevedere cu arhitectul noii biserici,
Belciug uita de ora de religie. Spre seara se pomeni acasa cu
Zagreanu care-l ruga politicos sa nu mai lipseasca... Cnd mai
afla apoi ca veneticul vrea cu orice pret sa sileasca pe copii sa
vorbeasca numai ungureste si ca pune la gloaba grea pe
parintii care nu-si pot trimite odraslele la scoala, preotul ncepu
sa regrete pe Herdelea.
Totusi Zagreanu si Herdelea nu-l preocupau dect n unele
ceasuri de plictiseala, caci altminteri traia niste vremuri
fericite. In Ulita Mare, pe locul cel mai frumos din sat, aproape
de casa lui, zidurile noii biserici asteptau doar primavara ca sa
renceapa lucrul, sa se nfaptuiasca deplin visul lui. Pna atunci
avea dese ntlniri, sfaturi si chiar certuri cu arhitectul, un om
ncapatnat, cu o barba lunga, stufoasa, care voia sa stie mai
bine ca dnsul cum sa mpodobeasca iconostasul si interiorul
sfntului lacas...
Ca o minune cereasca, tocmai n clipele de greu zbucium,
venise la dnsul o deputatie de tarani din Sascuta sa cumpere
bisericuta veche, s-o mute la ei. Belciug se cutremura de
mndrie, caci astfel dobndea mai mult dect i trebuia spre a
acoperi toate cheltuielile cladirii celei noui.
- Mult m-am straduit si Dumnezeu nu m-a lasat! murmura el
nchinndu-se cucernic. O, daca toti ar face ct mine, daca
fiecare ar face macar atta, cum s-ar nalta neamul nostru n
lume si n fata Atotputernicului!
Belciug era romn nflacarat, dar fara parada si nervnind
mariri. mi fac datoria n cuibul meu", si zicea cu o modestie
bisericeasca n care dormea poate si o parere de rau.
Sentimentele nsa si le pastra mai mult n suflet, ferindu-se sa
aiba ciocniri cu stapnirea. Numai la petreceri si dadea drumul
uneori, desi a doua zi se caia ca n-a pus lacat gurii, cum scrie
dealtfel si n cartile sfinte.
284
Pna a nceput cladirea bisericii, avusese obiceiul sa spuna ca,
dupa ce o va vedea sfintita, va muri bucuros. Acuma si mai
deschidea un termen: sa-i dea Dumnezeu zile sa poata vedea
si dnsul Romnia, mama visurilor noastre", pe urma va muri
mpacat. n asteptarea mortii nsa se cntarea de cteori
umbla prin Armadia si, cnd se plngea ca n-are sa mai
traiasca mult, se supara daca i bateai n struna. n schimb se
nsenina cnd i se spunea ca e rezistent si ca are sa
nmormnteze tot satul pna sa-i vie lui rndul. Atunci si
mngia barba sbr^ita si ofta cu ochii spre cer:
- Sperante desarte, vai, prea desarte! Viitorul e n mna lui
Dumnezeu... Noi sa vedem prezentul!...
Prezentul lui erau socotelile bisericii cu arhitectul, grijile
gospodariei, slujba bisericeasca, Zagreanu, Herdelea, satenii...
Se necaji cnd si dadu seama ca prea a nceput sa se
gndeasca la Herdelea si sa ntrezareasca chiar putinta de
mpacare, daca ar avea norocul sa se mai rentoarca n Pripas...
- Atta mi-ar lipsi acuma - se mnie cautnd sa-si mprastie
gndurile acestea. Asta-mi lipseste, vezi d-ta... Parca de
mpacari mi arde mie azi...
Numai dorinta de a strnge banii de drum l nviora pe Titu n
Magura. Deaceea muncea din rasputeri, silindu-se sa-si
grabeasca plecarea...
Dealtminteri nici n-ar fi putut face altceva n satul acesta
aruncat pe o vale strmta, n creierii muntilor, cu casele razlete
pe coaste. Cu Caldararu a vazut repede ca n-ar fi chip sa lege
nici un fel de ntelegere sufleteasca. Au fost ei tovarasi de
banca n liceul din Armadia, dar de-atunci nu s-au prea vazut
pna acuma cnd Caldararu era notar, nsurat, nstarit, iar Titu
un visator cu capul plin si cu buzunarele goale... Apoi
Caldararu se schimbase de nerecunoscut. Mititel, voia sa para
grav si serios, ca sa-l respecte taranii, ntrebuinta sumedenie
de pomazi ca sa-i creasca mustatile si era nenorocit ca, fiind
spn, deabia avea ici-colo cte-o tepusa. si scotea burta
nafara si, pentruca din fire ramnea cam supt, si facea vesta
si pantalonii largi n bru ca sa para mai gros si pntecos. Ochii
mici, vii, negri i se nvrteau n orbite ca la veverita.. Vorbea
tare si apasat si se ferea ca de foc sa rda n fata oamenilor.
Era nsurat de curnd cu fata subprimarului din sat, taran
bogat care pusese umarul pentru alegerea lui Caldararu, desi
rivalii lui, mai batrni, fusesera sustinuti de nsusi solgabiraul
Chitu. Toata familia socrului sau l
285
privea ca pe un fenomen rar si l lauda pretutindeni, speriindu-
se mai ales ca e numai de douzaci si sase de ani si e notar...",
parca mai trziu ar fi fost menit sa ajunga cel putin fispan...
Titu i spuse din prima zi ca vrea sa plece n Romnia si ca a
venit aci numai sa-si adune cheltuiala de calatorie. Caldararu
tinu ndata sa-l pova-tuiasca sa nu faca prostia de a pleca
nicaieri, ci sa stea la dnsul, sa cstige
0 practica buna, apoi sa-si dea examenele ce-i mai lipsesc si sa
se nscrie la cursul de notari de pe lnga Universitate. i
preamari apoi profesiunea de notar comunal, neuitnd a se da
drept pilda pe sine nsusi care a ajuns asa de bine prin munca
si staruinta. Titu se simti micsorat ca prietenul sau vrea sa-i
pozeze n ocrotitor, dar nu-i facu imputare, ci si nteti doar
hotarrea de-a pleca mai repede...
n sufletul lui zbuciumarile se linistira sub privegherea
sperantei. Din clipa cnd dorinta vaga de-a trece dincolo s-a
transformat n pasiune, viata
1 s-a usurat, ascunzndu-si parca toate maruntisurile urte.
Visurile care pna ieri clocoteau ntr-nsul, cautnd sa
izbucneasca neaparat si sa schimbe realitatea, sa cucereasca
pe toti si sa-i faca sa tresalte la fel, acuma stateau sfioase n
coltul cel mai cald al inimii lui, ca astmparate de un farmec
atotputernic. Acolo le mngia n clipele de reculegere, le
rasfata si le ferea cu grija de ochii lumii nentelegatoare. Si
astfel, nazuintele lui i se pareau mai pretioase si mai dragi, ca
o comoara nestimata...
Odata Caldararu, vazndu-l retras si ursuz, vru sa-l descoase.
Titu i raspunse verde:
- Ce sa pricepi tu? Ce ideal sa nutresti tu? Te-ai nsurat, esti
notar, ce-ti mai lipseste? Copii? Ai sa faci, ca doar nu-i asa
mare lucru... Pe urma? Idealul tau, draga, e sa fii apreciat de
domnul solgabirau. De-aceea nu scapi nici o Smbata fara sa-i
trimiti daruri, de-aceea te ndoiesti pna la pamnt cnd l vezi,
de-aceea te iscalesti Kaldarar", de-aceea pui pe nevasta-ta sa
nvete ungureste si ai fi n stare sa nveti ungureste si pe bietul
tatal-tau...
- Te rog, te rog - se umfla notarul. Eu sunt om cumsecade...
- De ce te superi?... Apoi parca eu ce-ti spun? Tocmai pentru ca
esti prea cumsecade, faci ce faci. Si poate ca bine faci... Dar
daca eu nu sunt n stare sa fiu ca tine si ca miile de altii ca
tine? Nu sunt dragul meu, si nu pot... Si, vezi, de aceea eu n-
am ce cauta nici aici, nici n alt judet, nicaieri n tara asta, ci
trebuie sa-mi iau lumea n cap...
286
Dupa aceasta si altele, Caldararu se cai ca s-a ncurcat cu un
asa zapacit care nu stie sa-l stimeze. I-ar fi cautat vreo vina si
s-ar fi cotorisit de dnsul, dar Titu muncea ct sapte si-i ducea
n spinare toata cancelaria, nct n-ar fi fost usor sa-l
nlocuiasca...
Spre primavara Titu primi o scrisoare de la Laura care-l umplu
de bucurie. Ii spunea n scrisoare ca la vara vor veni la
Sngeorz negresit si rudele din Romnia ale lui George. Se
simti acuma att de aproape de fericire nct i venea sa
ntinda mna s-o strnga n brate...
De la nunta lui George Bulbuc, n fiinta Anei se statori o sila
grea pentru tot ce o nconjura. Zilele i se pareau nesfrsite si
tulburi, asemenea apei care o ispitise atunci si al carei miros
nabusitor i ramasese n nari, ca o ispita. Simtea mereu ca-i
lipseste ceva si rvnea din ce n ce mai mult o liniste mare. Se
oprea deseori pierduta, cu bratele moarte, cu ochii aiurea, fara
sa vaza si fara sa auza. Zenobia, cnd o surprindea asa, o
ocara ca doarme pe picioare si ca pute locul de lene pe unde
trece...
Nici o bucurie nu mai gasea n lume. Copilul ncepea a ganguri
si semana att de bine cu Ion nct ea, care azi se ngrozea de
barbatul ei, i ocolea privirea de frica sa nu vada nr-nsa ochii
din noaptea ospatului, cei ce-au patruns ca niste sageti aprinse
n carnea celeilalte femei. Apoi si Petrisor era rau, plngea
mult, pna nvinetea, iar cnd i dadea tta n gura musca
sfrcul cu gingiile parc-ar fi vrut sa se razbune ca ma-sa n-a
sarit mai curnd. Mngindu-l si hranindu-l, Ana si zicea de
multe ori:
- Numai Ion e pricina...
si simtea inima seaca si goala ca o punga zvrlita ntr-o
margine de drum de un trecator nepasator. ncetul cu ncetul si
mintea i se stinse, parca toate cutiutele s-ar fi desertat spre a
lasa locul slobod numai pentru doua chipuri tot mai mari,
deslusite, care i se plimbau de ici colo, greoaie, apasatoare si
dureroase, silindu-i sufletul sa se mpace cu ele si chiar sa le
ndrageasca: Avrum si Dumitru. Si amndoi se aratau vesnic
asa cum i vazuse ultima oara: ovreiul cu streangul de gt, cu
parul umed de sudoare, cu genunchii ndoiti sub scara din
sura, iar mosneagul cu briciul deschis ca un compas si ridicat
sus ca sa nu se taie, si cu o falca alba de spuma de sapun.
Chipurile acestea o spaimntau si i strneau o ntrebare pe
care n-o putea mbraca n cuvinte si nici macar n-o putea
lamuri bine. Vedea doar limpede ca oamenii, care au
287
trait si au suferit ca si dnsa, au pastrat n ochii reci atta
liniste si mpacare nct i era parca necaz ca nu poate dobndi
si ea nepasarea lor alinata...
Cnd se desprimavara, Ana si facu obiceiul de-a se duce n
fiecare zi pe la tatal ei, pe-acasa. Nu-si dadea seama de ce se
duce si n-o ntreba nimeni. Ion era bucuros ca nu-i mai zbiara
copilul n creieri si ca nu mai e nevoit s-o vada vesnic
bosumflata, ca o prevestire de rau... Vasile Baciu rareori
schimba cte-o vorba cu dnsa; o afurisea nsa ca din pricina
ei a trebuit sa ajunga averea lui pe minile unui tlhar care azi-
mine poate sa-l scoata din casa...
De la Glanetasu pna la tatal ei, o postata bunisoara, Ana, cu
copilul n brate, mergea ca o naluca, fara sa se uite n dreapta
ori n stnga, trecnd pe lnga oameni fara sa dea binete si
bolborosind cine stie ce... Cei ce o ntlneau si faceau cruce;
prin sat se soptea ca s-a smintit la minte sarmana femeie, iar
unii mai milosi ocarau pe Ion si pe Vasile c-au batut-o pna au
naucit-o de tot... Ea intra n casa, se nvrtea putin, ca si cnd
ar fi cautat ceva pierdut demult, apoi se aseza pe o lavita, si
alapta copilul, muta, cu ochii n gol, pe urma deodata se scula
si pleca precum venise...
Odata nsa, mergnd spre casa parinteasca, un glas blbit si
hodorogit o trezi din aiureala:
- Ana!... Ana!... Stai... vino-ncoa!...
Femeia se opri speriata. Savista-Oloaga, n poarta ograzii lui
Trifon Tataru, i facea semne desperate cu mna. Ziua era
calda, alintata de soare. Noroiul pe ulita se sbicise. Ramurile
pomilor, spalate de rugina iernii, si nverzeau mugurii...
Ana se mira vaznd pe Savista.
- Aici esti? o ntreba.
- Aici... Venit dinadins pentru tine... Sa-ti spun - clefai oloaga
rnjind, dar cu privirea mnioasa si dnd din mini parc-ar fi
vrut sa se ridice n picioarele ei subtiri si corcite.
Nevasta stia ca Florica, de cnd s-a maritat, luase pe Savista la
dnsa. Ba auzise cum George s-ar fi laudat catre oameni ca
oloaga are sa-i poarte noroc n casa; asta drept raspuns celor
ce, voind sa-si bata joc, spuneau ca Florica n-are zestre, afara
daca n-o strnge pe Savista ca sa-i cerseasca pomana
trecatorilor...
- De ce s-o fi ntors oloaga napoi la Trifon Tataru? se gndi Ana
apropiindu-se.
Savista i spuse ceva cascnd gura ct o sura, gfind si
silindu-se n acelasi timp sa-si mulcomeasca glasul sa n-o auda
cumva cineva, desi nu se zarea tipenie de om prinprejur si
numai n santul de peste drum scormonea
288
grohaind un mascur legat de-un picior cu sfoara de un par din
gard. Ana asculta si nu pricepu nimic.
- Mai rar, Savisto - murmura ea rugatoare.
Oloaga rosti rar doua vorbe, dar apoi urma mai repede si mai
blbit. Din ce n ce nsa i lucea mai aprig privirea si n
colturile gurii i clabuceau spume galbui.
- Nu vie Ion... Pozna mare... Florica nu... George omoara - urla
dnsa foarte iute, amenintnd cu pumnii si nvrtind n orbite
ochii aproape albi de holbati.
Apoi deodata Ana pleca, lasnd pe Savista cu gura plina,
zvrcolindu-se n lamuriri aprinse. n urechile Anei patrunse
Ion, Florica, George" din care ntelese deajuns. Oloaga nsa se
nfurie mai rau vaznd-o ca se departeaza, si racni dupa ea
scuturnd pumnii:
- Si pe tine omoara, trfo... Tu lasi pe Ion...
Facu o sfortare mare sa se repeaza n urma Anei, dar picioarele
betege i ramasera tintuite pe loc si doar cu fata se pleca pna-
n pamnt, tipnd mai gros:
- Ion vrea Florica... George omoara... Toti, toti, toti!...
Ana nu mai auzea dect: Ion, Florica, George... Si merse ca alta
data, drept nainte, pna la casa n care a copilarit. Tatal ei nu
era acasa. Lua cheia de sub grinda, unde stia ca o ascundea,
deschise usa si se aseza pe lavita. Copilul se scncea. II legana
putin n brate, apoi i acoperi gura cu tta...
si simtea capul greu ca plumbul. n nestire strngea la piept
copilasul care tocaia lacom. Se uita mirata prin casa parc-ar fi
vazut-o ntaia sau ultima oara. Nimic nu era schimbat. Patul,
masa, lavitele, scaunele, dulapul cu vase, donita de apa, lampa
spnzurata n tavan... Toate ca totdeauna. Numai cuptorul
parea mai negru, cu gura-i mare, fara fund... Privind cuptorul, o
sageata i trecu prin minte si deodata parca s-ar fi ntors napoi
pe o cale spinoasa... Parca e ntunerec bezna... Lespedea rece
i gdila talpa cum se suie pe cuptor si inima-i bate sa-i sparga
coastele... Se urca ncet sa nu-i fsie camasa, sa nu destepte
pe tatal ei care sforaie beat n pat... n culcus e cald... O mna
bjbie, i atinge glezna usor si ea stie ca e mna lui Ion, caruia
i prie oasele suind si lungindu-se lnga ea... Si inima-i bate
mereu... Cum i bate!...
Apoi deodata se cutremura si, dezmeticindu-se, si aduse
aminte, fara sa-si dea seama de ce, ca n curnd dupa nunta,
Ion s-a mprietenit ca un frate de cruce cu George, ca merge
deseori pe la dnsii, ca vesnic se sfatuiesc mpreuna, la
crciuma beau mpreuna, umbla si prin Jidovita mpreuna... De
289
unde stie ea toate acestea? Habar n-are, dar stie sigur... i-a
spus cineva... Chiar Ion a spus-o acasa Zenobei, laudndu-se si
laudnd pe George...
Si atunci i se paru ca gura cuptorului se casca mai mare si se
apropie de ea. Copilasul scapase sfrcul snului si scncea...
Ana se scula brusc, ncuia usa, puse cheia bine. Din spate simti
amenintarea gurii uriase, flamnde, nct nu mai ndrazni sa se
uite napoi...
Savista era tot unde o lasase. Trecnd prin fata ei, o vazu cum
scuipa si o auzi cum racneste mai avan:
- Omoara George toti... Rusine... Hu... Huo!...
Ana nsa se grabea ca si cnd ar astepta-o cineva acasa.
Opincile ei plescaiau pe ulita uscata si soarele o frigea n
spinare...
Cnd intra n ograda, portita scrti att de jalnic ca-i zgria
inima. Ion cioplea la o oiste, cu mnecile suflecate, hcind de
cte ori izbea cu toporul; se opri o clipa, se uita dupa ea si
lucirea ochilor i se potoli vaznd-o, parca s-ar fi ntrerupt, din
vedenia celeilalte. Ana nsa trecu pe lnga el fara a ntoarce
capul. Usa tinzii era deschisa neagra; pe pragul de sus se
prelingea o perdea de fum albastru. n casa, pe pat, se odihnea
Glanetasu, cu fata-n tavan, cu gura cascata, horcaind. La vatra
Zenobia sufla n foc cu ochii rosii si umflati; zarindu- si nora, o
lua ndata la ocari, dar nencetnd de-a scormoni taciunii si de-
a sufla:
- Ai nceput sa forfotesti toata ziulica prin sat, tu nevasta...
fuuu... ffff... fff... si colea-s toate balta... ff.. Parc-ai fi din tigani,
nu din oameni de omenie... Vad ca nu mai ai... fffuuff... nici un
pic de rusine... fff... nici obraz...
Femeia auzea vorbele si nu le pricepea rostul. Toate i se pareau
ca prin vis. Statu putin n mijlocul casei. Copilasul gngurea. Pe
urma, ca si cnd si-ar fi adus aminte, aseza copilul cu bagare
de seama la picioarele Glane-tasului, l mbondori bine n crpe
si-l nchina de trei ori... Facnd aceasta parca iar uita ce vruse
si iar ramase pierduta, cu ochii ntrebatori... Apoi tresari si iesi
brusc n tinda, unde cotrobai prin toate ungherele, foarte
amarta ca nu gasea ce cauta. Porni n ograda si-n prag o lovi
drept n fata lumina vie a soarelui primavaratec, silind-o sa
clipeasca aiurita din ochi. Cu obrajii galbeni, supti, cu nasul
subtiat, cu barba ascutita, parea nsasi desperarea. i venea sa-
si frnga minile si nu putea... Un gnd nou i rasari n creieri si
fugi drept n grajd...
Acolo, pna sa se obisnuiasca cu ntunerecul, bjbi putin. Apoi
vazu pe Joiana, vaca ei de zestre, cu spinarea osoasa si cu
soldurile largi, iesite afara ca doua lopeti, parca vesnic ar fi fost
flamnda, si cu ugerul atrnndu-i pna aproape de pamnt.
Joiana se uita la ea cu ochii mari, linistiti si melancolici, ca si
cnd ar ntreba-o: ce vrea? Ana i mngie soldul, dar Joiana,
nemul-
290
tumita, ntoarse capul si-si vr botul n ramasitele de ogriji,
suflnd puternic pe nari spre a mprastia praful din fundul
ieslelor... Alaturi rumega Dumana lui Ion, iar mai departe, tot
pe mna dreapta, doi cai slabuti nechezau cu nadejde. n
stnga erau boii, culcati, somnorosi...
Ana nsa ntrzia mereu. Se oprea, uitnd ce cauta, si pornea
iar doi pasi, reamintindu-si. Ajunse la cotetul unde tinuse
vitelul pe care Ion l-a vndut ca sa plateasca avocatului. Pe un
stlp, ntr-un cui de lemn, atrna streangul nou-nout, cu care
lega vitelul cand l alegea la muls. Lundu-l si ntinzndu-l n
mini, zmbi cuprinsa de o bucurie mare. Pe urma se uita
mprejur. Tavanul era foarte jos, aproape sa-l atingi cu
degetele, si se odihnea pe grinzi groase, necioplite. Trecu
capatul streangului pe dupa cea dinti dinspre usa, lnga
Joiana, si l lega cu un nod ntreit. Largi bine latul din cellalt
capat si-i dadu drumul, privind cum se leagana de ici-colo, din
ce n ce mai usor. Privind asa i aparu n minte din senin Avrum
si se mira ca spnzuratul n-o mai spaimnta, ci parca zmbea
straniu ca o chemare.
- O, Doamne fereste, ca si eu... - murmura Ana ntorcndu-se si
facnd un pas, hotarta sa iasa din ntunericul nabusitor.
Printr-o crapatura a usii patrundea o dunga de raze galbene n
care jucau si se ntreceau mii de firisoare n toate culorile. De
afara auzi izbiturile de topor ale lui Ion si un ciripit zgomotos si
certaret de vrabii multe. Vru sa mai faca un pas si deodata
vazu limpede n dunga de lumina pe Dumitru cu briciul n
mna, tremurnd ca si cnd i-ar face semne... Speriata, se uita
napoi. Streangul nu se mai misca; statea drept, ntins parca de
o greutate mare. Cand se gndi de" ce-o fi ntins, deslusi n lat
capul lui Avrum, cu un rnjet care o nfurie...
ncet, tacticos, si scoase naframa si o puse pe parul ce
despartea pe Joiana de Dumuna. Se duse apoi furioasa sub
streangul care-i venea pna la ochi. Se ntinse n vrful
picioarelor, prinse latul cu amndoua minile si-si vr capul.
Se cazni mult sa-si potriveasca funia pe gtul gol, tinnd cu o
mna streangul si cu cealalta latul. Picioarele o dureau de ct
statuse ncordata; simtea ca e aproape sa-i amorteasca...
nchise ochii si ncerca sa nu se mai tina cu minile de funie.
De altfel nici nu mai putea de picioare; i se zgrceau genunchii.
Latul o strngea din ce n ce mai tare. N-o durea, dar i se parea
ca tot nu l-a potrivit bine si-i era necaz ca s-a pripit. Simti o
gdilitura nct trebui sa caste gura si ochii. Deodata i trecu
prin minte ca acuma are sa moara, se ngrozi si vru sa se
ntinda sa atinga pamntul, sa fuga de moarte. Dar degeaba
misca picioarele, caci nu gasea nici un sprijin. Atunci se
spaimnta si o cuprinse o nnecaciune arzatoare. Limba i se
umfla, i umplu gura, nct trebui s-o scoata afara... Apoi un fior
o furnica prin tot corpul.
291
Simti o placere grozava, ametitoare, ca si cnd un ibovnic mult
asteptat ar fi mbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare. ncerca sa
tipe, dar nu izbuti dect sa horcaie de doua ori nabusit... Se
molesi, lasndu-se sa atrne n voie. Ca o fulgerare i mai trecu
prin creieri noaptea, cuptorul, durerea, placerea... Pe urma
toate se nclcira... Ochii holbati nu mai vedeau nimic. Doar
limba crestea mereu, sfidatoare si batjocoritoare, ca o
razbunare pentru tacerea la care a fost osndita toata viata...
Joiana, nemaisimtind nici o miscare, ntoarse capul si se uita
nedumerita. Dadu din coada si atinse cu motul de par poalele
Anei. Si fiindca Ana ramase teapana, Joiana si nfunda limba
verzuie, apasat, nti ntr-o nara, apoi n cealalta, si porni sa
rumege domol, plictisita...
Deabia ntr-un trziu se auzi glasul mnios al Zenobiei: -Ano!...
Mai Ano!... Vai mnca-te-ar relele, puturoasa si netrebnica! Ca
toata ziulica bate ulitele si copilul mi-l lasa pe cap sa-mi urle si
sa ma asurzeasca... Ano! Fire-ai a dracului cu cine mi te-a facut
nora! Vedea-te-as moarta sa te vad, nerusinato si...
- Mi se pare c-am vazut-o intrnd n grajd - mormai Ion fara sa
se opreasca din cioplit. Ia vezi c-o fi adormit acolo!...
Zenobia se repezi si deschise larg usa grajdului. Lumina navali
vesela nlauntru. In aceeasi clipa nsa femeia sari la o parte,
ngrozita si tipnd ca din gura de sarpe:
- Tuulai!... Ajutor!... Sariti!... Ionica!... S-a spnzurat Ana!... Vai
de mine si de mine, tulai!... S-a spnzurat!...
292
CAPITOLUL XI
BLESTEMUL
Cnd vazu Ion pe Ana moarta, simti parca o lovitura de ciocan
n moalele capului. Statu n fata spnzuratei, uluit, strngndu-
si gura cu palma, si o durere necurmata l apasa pe creieri, ca
un bolovan. Acuma si aduse aminte amenintarea ei din
noaptea nuntii lui George cu Florica. Mila stranie, alcatuita din
groaza si mirare, ce te cuprinde instinctiv n fata mortii, l
zgudui o clipa. Dar pe urma, obisnuindu-se putin cu fata
schimonosita cumplit a femeii, l munci ntrebarea cum a putut
el trai aproape un an n acelasi pat cu ea si sfrsi zicndu-si ca
bine a facut ca s-a omort... Dupa un rastimp nsa se rasti la
Zenobia, aproape fara sa-si dea seama.
- Unde-i copilul, mama?... Vezi de copil!... Ia du-te la copil!...
Grija de copil i umplu toata mintea si nici nu-l mai parasi...
Vasile Baciu veni spre seara, gasind pe Ana asezata pe masa,
scaldata, mbracata, cu minile ncrucisate. Se uita lung la ea,
nghiti un nod ce i se urcase n piept si apoi schimba cteva
vorbe cu Ion, dar fara sa se priveasca n ochi. Zenobia nsa i
povesti amanuntit cum a venit Ana din sat, cum a pus copilul
pe pat, cum a iesit afara, cum nici n-ar fi dat peste dnsa daca
nu plngea copilasul...
La prohod se aduna mai tot salul, nct oamenii umpleau si
ulita. Praporii fluturau alene n adierea de primavara care
ducea departe mirosul de tamie
293
si aducea n schimb valuri de miros dulce de flori de mar. Cte-
o femeie izbucnea n plns din cnd n cnd, iar preotul Belciug
mormaia pe nas cntecele de nmormntare si scutura mereu
cadelnita. Ion ngenunchia deoparte, Vasile de cealalta parte a
cosciugului, amndoi cu capetele goale, plecate, ca niste
vinovati. Zenobia, n genunchi, tinea copilul n brate,
leganndu-l ca sa nu se scnceasca, si se uita mprejur parca
s-ar fi mndrit cu frumusetea ngropaciunii. Glanetasu, zdrobit,
cu obrajii n palme, plngea cu sughituri, bolborosind dureros: -
Draga tatii... Draga tatii...
Ion asculta ca prin vis cntecele popii si raspunsurile
dascalului. Gndurile lui rataceau n zigzaguri stranii, sarind de
la Ana la copil, apoi la Vasile Baciu, iar la moarta din sicriul de
brad nvalit cu zabranicul aspru, si pe urma deodata la Florica,
revenind la copilul din bratele Zenobiei. Si de cte ori i venea
n minte copilul avea o tresarire de spaima nenteleasa. Pe
cnd preotul citea o rugaciune lunga, si aduse aminte ca,
nainte de-a scoate din casa cosciugul, au sosit aci George cu
Florica, cu fetele triste, si i-au spus ca asa a vrut Dumnezeu,
dar omul sa fie tare, ca toate trec pe lumea asta... Privirea
nevestei l pironise ntr-una, posomorta si doritoare si plina de
imputari, dar totusi parca rasfrngnd asupra lui o dragoste
mare, deabia stapnita. Lui i-a fost frica sa nu bage de seama
George si a plecat ochii... iar acuma simtea privirea aceea n
creieri, i se plimba n nchipuire tot mai stapnitoare,
coplesindu-i inima de o amaraciune din care totusi ncolteste
repede o
nadejde noua...
Pe la sfrsitul prohodului, ridicnd ochii, ntlni, peste cosciug,
privirea lui Vasile Baciu care-l sflederea cine stie de cnd. Ion
ngalbeni, ncerca sa plece iar capul si nu mai putu. Privirea
socrului sau era ca a unui sarpe urias ce-si ameteste prada
nainte de a o nghiti. In ochii lui nsa Ion citi mai ales o
ntrebare, nti ntunecoasa^ s-apoi ndata limpede ca lumina
zilei:
- Unde-s pamnturile?... In pamnt se duc toate pamnturile.
Atunci deodata si dadu seama de ce se gndeste el atta la
copil. Adica prin moartea Anei ar pierde tot si degeaba s-ar fi
luptat, daca n-ar fi copilul... Adica numai n sufletul copilului
tine averea lui, numai ct tine sufletul copilului tine si mosia...
Vru sa se uite spre Zenobia cu copilul^ar privirea lui Vasile nu-i
dadea drumul, si ncepu sa-l friga si sa-l sfsiie, caci ntr-nsa
se vedea pe sine nsusi ca ntr-o oglinda: galben, speriat,
tremurnd de frica amenintarii... Iar socrul sau parca avea fata
unsa cu un zmbet batjocoritor
de biruinta.
Pna s-a cobort n groapa sicriul Anei, ochii lui Vasile Baciu l-
au urmarit nenduratori, izgonindu-i din suflet privirea Floricai,
facndu-l sa uite tot, chiar prohodul nsusi, afara de copilul de
care atrna parca toata soarta lui...
294
ntorcndu-se de la cimitir smulse copilul de la Zenobia ca
cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. II strnse la piept,
acoperindu-l cu bratele-i osoase. Petrisor se scncea, iar el l
ogoia ca o doica iscusita, gndindu-se mereu ca duce n brate
tot pamntul cstigat cu staruinti si zbuciumari att de
ndelungate... Oamenii, care pna acuma l ocarau si spuneau
ca din pricina lui s-a spnzurat Ana, vazndu-l cu copilul, se
nduiosara si-si zisera ca nu poate fi vinovat el de moartea
femeii.
- Ia seama, ginere, sa nu cada bolnav nepotul! mormai n
urechea lui un ;las rautacios, cnd cotira n Ulita Mare.
Ion se cutremura si ascunse copilul sub suman, parc-ar fi
cautat sa-l apere ie privirea lui Vasile Baciu...
Apoi, dupa pomeni, se sfatui multa vreme cu ma-sa ce sa faca
cu copilul i cum sa-l ngrijeasca. Si se mai linisti cnd Zenobia l
ncredinta ca baietelul ; destul de marisor, ca tot era sa-l
ntarce azi-mine, ca mannca de toate, ja are sa creasca ct
muntele, numai zile sa aiba de la Dumnezeu, si ca nici a-o sa
bage de seama pna s-o pomeni cu el mare si bun de trimis cu
vitele S imas...
- Ia seama, mama - zise Ion totusi, ragusit. Ia bine seama, ca
mi se pare i Petrisor e cam plapnd.
- Avai de mine, omule, da nu-l vezi ctu-i de roscovan si de
voinic?
- Bine, bine... Dar daca se mbolnaveste si moare, Doamne
fereste, apoi i stii ca n-ai trai cu mine!... Copilasul asta-i viata
mea, mama!...
- Proclet mai iesti, Ionica, si salhui, zau asa! protesta batrna.
- Eu atta-ti spun, ca sa nu zici ca nu ti-am spus... ca ochii din
cap sa mi-l ngrijesti si sa mi-l ocrotesti.
- Da ce-i cu tine, mai baiete? Parca cobesti a rau, Doamne
iarta-ma - se nchina Zenobia, gndindu-se ca mult mai trebuie
sa-si fi iubit nevasta Ion, "nacar ca nu s-a aratat, daca se
prapadeste asa cu firea din pricina plodu-
i ei.
- Romnul, cnd e bun din fire, e ca prietenul meu Herdelea!
striga }rofsoru cu att mai des cu ct termenul apelului se
apropia si Herdelea 'evenea tot mai mohort si mai
nencrezator.
Sorocul era hotart pentru mijlocul lui Aprilie, la Curtea de Apel
din rrgul-Murasului. Herdelea numara zilele ca scolarii la
venirea vacantelor,
295
dar el, de ce scadeau, de aceea se ntrista mai mult, muncit de
presimtirea ca i-e scris lui sa fie nfierat si sa-sipiarza pensia
pentru care a muncit ca robul peste treizeci de ani. Si azi nici
macar nadejde adevarata nu mai putea nutri, cu toate
asigurarile zgomotoase ale lui Grofsoru, caci si nadejdea l-a
nselat att de crncen rndul trecut...
Grofsoru i fagaduia n fiece zi si se jura ca se va duce la Curte
si nici nu se va ntoarce fara achitare deplina. n sfrsit, ca sa-i
dea o dovada desavrsita de ct l iubeste si-l stimeaza, cu
vreo trei saptamni nainte de termenul procesului, bau
brudersaft cu dnsul la Beraria Rahova, de fata fiind toata
domnimea din Armadia, pupndu-l si pe urma strigndu-i
triumfator:
- Acuma mi-esti frate, betivule, si daca mai ndraznesti sa te
ndoiesti si sa-mi ratacesti cu mutra-ti plngatoare, apoi sa stii
ca esti de pozna cu
mine!...
Toti aplaudara gestul, iar cei ce nca nu se tutuiau cu Herdelea,
urmara pilda avocatului, ncepnd cu directorul liceului si
sfrsind cu contopistul de
la notarul public...
In ziua aceea Herdelea se simti ntr-adevar fericit, se si mbata
zdravan, nct dascalita trebui sa-i puie prosoape ude la cap si
sa-l ocarasca toata noaptea... Dar a doua zi tristetea i reveni
aceeasi, ca o umbra ce nu te paraseste dect pna cnd stai n
ntunerec. Se gndea mult la Ion si la jalba lui. Daca, Ion si-a
vazut de ale lui, s-a si mbogatit... Pentru Ion jalba a fost uri
accident usor, din care scapi teafar si mai bucuros de viata. Ce-
i pasa lui ca va sedea la racoare o luna de zile. Poate e si
multumit ca astfel are prilejul sa-si odihneasca putin
ciolanele... Pe cnd pentru dnsul jalba a fost o lovitura grea
care i-a schimbat brusc linia vietii. Un lucru de nimic cum
hotareste soarta omului, cum i ravaseste tot mersul vietii!
Piatra mica rastoarna carul mare... Un fir de nisip care s-a
clintit din loc si a pravalit stnca ntreaga... Si parca totdeauna
lucrurile marunte si nensemnate pricinuiesc prabusirile grele,
ca si cnd omul, mndru si ncrezator n puterile lui, ar fi o
jucarie si poate mai putin n mna unei tainice si nfricosatoare
fiinte stapnitoare...
Tocmai cu cteva zile nainte de mplinirea soartei, Herdelea se
pomeni iar cu Ion care venea cu vestea mortii Anei si cu
rugamintea sa-i faca ceva sa-si poata ispasi osnda n
nchisoarea judecatoriei din Armadia, ca sa nu se mai
departeze pe la Bistrita.
- Sa-ti fac, Ioane, cum sa nu-ti fac - zise nvatatorul amart,
rozndu-si unghiile ca sa-si stapneasca pornirea. Ca ti-am mai
facut si altadata, si vezi bine pe unde am ajuns, vezi, pe
drumuri, om batrn... Dar sa-ti fac, fireste...
296
Ion se uita drept n ochii lui, cu o emotie sincera n toata
nfatisarea, ca si cnd cuvintele lui Herdelea i-ar fi atins n
suflet o coarda care n-a vibrat de mult.
- Sunt ticalos, nasule - rosti apoi dnsul molcom. Suntem rai si
prosti( vai de pacatele noastre... M-a batut Dumnezeu, mai rau
nu se poate... Ti-am gresit, vad bine... Dar Dumnezeu ajuta pe
omul bun... Dumnezeu are sa te mngie pentru greseala
mea...
- Ma mir cum m-am luat eu dupa natngiile tale, Ioane? Trebuia
sa te dau pe usa afara, nu sa ma potrivesc tie - murmura
nvatatorul, nduiosat si cu ochii umezi.
- Asa-i omul cnd i iea Dumnezeu mintea - facu Ion cu alt glas,
mai aspru, n care se simtea parerea de rau ca s-a lasat o clipa
nvins de slabiciune pentru grijile altuia. Da d-ta sa-mi faci
acuma o jalba frumoasa, cum zic, ca-ti platesc, nasule...
Herdelea i facu petitia cuvenita. Vorbele schimbate cu omul
care i-a pricinuit toata nenorocirea de azi, i sadira n inima un
bob de ncredere. si zicea pe omul bun l ajuta Dumnezeu, si
gasea parca mngiere. Avea nsa si remuscari ca, n nerozia si
zadarnicia lui, de multe ori si-a batut joc de cele sfinte. Si de-
aci ncolo, seara, ntins n pat, dupa ce stingea lampa, cu fata-n
sus si cu minile mpreunate pe piept, se ruga n gnd fierbinte
sa-i ierte Dumnezeu ratacirile si sa-l scape si acuma, ca
totdeauna, din impasul n care l-a aruncat propria-i vina...
Grofsoru avea sa plece singur la Trgul-Murasului, la judecarea
apelului. Herdelea trebuia sa ramna la cancelarie, acasa, caci
nu e obligat sa se prezinte si ar cheltui bani multi zadarnic...
Desi, plecnd din Armadia la amiazi, seara ajungea la tinta, s-
au facut mari pregatiri de drum. D-na Grofsoru, o femeie
draguta, grasuna, gospodina, umplu un cufar numai cu
merinde, ca sa aiba omul n tren ce sa mannce. D-na
Herdelea, cu care se mprietenise bine, i-a fost de mult ajutor.
Chiar ideea merindei de la dascalita pornise si fuse gasita
minunata... La plecare erau de fata amndoua familiile, n care
intrau cei cinci copii ai avocatului. Se varsara lacrami
abondente, numai Grofsoru se tinu tare si porunci lui Herdelea
sa fie absolut linistit si sa aiba ncredere n el si n Dumnezeu.
Nevasta avocatului, dascalita si Ghighi hotarsera n taina sa
ajuneze toata ziua procesului... Seara, familia Herdelea statu
pna trziu, laudnd pe Grofsorenii care-s niste oameni cum nu
s-au vazut mai de inima, si dra-maluind fel de fel de nadejdi.
Cnd se culcara, n ntunerec se auzi limpede sosaitul buzelor
tuturor trei rugndu-se din inima sa binecuvnteze Atot-
puternicul ziua de mine si s-o ntoarca spre binele celor
napastuiti- Chiar
297
n aceeasi vreme murmura si d-na Grofsoru un Tatal Nostru
pentru bietul crestin, dupa ce pusese pe toti cinci copiii n
genunchi sa zica o rugaciune anume pentru mos Herdelea...
Fara sa stie de planul femeilor, nvatatorul si propuse si el sa
ajune n ziua cea mai grea din viata lui. Se trezi n zorii zorilor
si nu mai putu adormi de grija si de emotie. Ca sa-i treaca
vremea vru sa-si aprinda luleaua, dar si aduse aminte la timp
ca nu te poti spurca cu tamia dracului cnd jertfesti o zi lui
Dumnezeu. Se perpeli n pat, framntat numai de presimtiri
rele. Pleca mai curnd la cancelarie si nici acolo nu gasi liniste.
La prnz nici nu se duse acasa, spre supararea d-nei Herdelea
care l astepta cu masa ca de obicei... n sfrsit pe seara veni o
telegrama. Herdelea, singur n biurou, o rupse si o citi tare
nct l auzi si factorul: Achitat - Ura! Batrnul ofta odata din
fundul sufletului, ca si cnd i s-ar fi ridicat brusc o piatra de
moara, si apoi ndata se porni pe un plns cu hohote; postasul,
care astepta un mic bacsis, o sterse repede n vrful
picioarelor. Dupa ce se racori cu lacramile, Herdelea trecu la d-
na Grofsoru, locuinta avocatului fiind n aceeasi casa. D-na
Grofsoru, ncercnd sa rda, se pomeni deasemenea plngnd
de bucurie. Mai vru sa-si laude putin barbatul, pe care-l iubea
mult, desi el era cam strengar, dar Herdelea nu avea rabdare.
Simtea nevoia sa comunice tuturor cunoscutilor si
necunoscutilor vestea minunata. La berarie prietenii l felicitara
si-l mbratisara, ndemnndu-l apoi sa stropeasca cu o bautura
zdravana asemenea izbnda stralucita, nct i trebui o sfortare
titanica sa refuze, voind sa-si respecte deplin ajunarea... Sosi
acasa pe nnoptat, obosit mort de bucurie. D-na Herdelea l
primi bosumflata ca n-a venit la masa, dar cnd vazu
telegrama, ncepu sa se boceasca, dimpreuna cu Ghighi, de
rasuna casa, parc-ar fi murit cine stie ce ruda scumpa. Cu mare
greu izbuti nvatatorul sa le ostoiasca, spre nenorocirea lui,
caci dascalita l lua la zor: de ce n-a poftit la prnz si a facut-o
sa strice attea bucate degeaba? Nici chiar cnd i marturisi c-
a ajunat, d-na Herdelea nu se mpaca de tot, ci doar n sufletul
ei se simti multumita ca si pagnul s-a ntors la Dumnezeu...
Se culcara acuma devreme. n casa stapnea o fericire mare.
Si totusi Herdelea parca niciodata n-a avut noapte mai alba. i
era foame si mai ales l chinuia meteahna tutunului. Se nvrti
ceasuri peste ceasuri n patul fierbinte, cu genele mai grele ca
plumbul... si nu era chip sa adoarma. Deabia spre ziua l birui
somnul binefacator si att de adnc ca dimineata trebui sa-l
scuture de doua ori dascalita pna sa-l destepte ca sa nu
ntrzie tocmai acuma cnd avocatul nu-i acasa si toata
cancelaria e n seama lui...
La amiazi facura cu totii o plimbare pna-n Jidovita, sa astepte
pe Grofsoru... Copiii auzira cei dinti clopoteii cailor. Trasura se
opri si avocatul
298
sari jos stralucitor. nainte de a-si saruta nevasta, se repezi la
Herdelea si, mbratisndu-l furtunos, i zise:
- Ai vazut, renegatule, ce poate face un romn?... Apoi de
acuma sa mai poftesti sa nu crezi cnd ti fagaduiesc eu
ceva!...
Un copist pirpiriu lua din mna lui Ion hrtia prin care tribunalul
i ngaduia sa-si faca pedeapsa de o luna la nchisoarea
judecatoriei din Armadia, o suci, o nvrti, cauta prin dosare, se
uita la dnsul clatinnd din cap dojenitor, apoi scrise ceva ntr-
un registru prafuit, i dadu un bilet galben si-l trimise n fundul
gangului, unde vezi o tablita neagra cu chei multe...
Din gang Ion se pomeni deodata n curtea nchisorii. O
recunoscu numai dect, nu degeaba a vazut-o doar asa de
bine odinioara, cnd a avut pozna cu Simion Lungu. Strngerea
de inima de atunci i ngalbeni fata si acuma... Curtea strmta
era pustie. Pardoseala de piatra, tocita, rasfrngea lucirea
soarelui... Ferestrele cu zabrele ncrucisate scnteiau n bataia
razelor calde. ntr-un geam, un cap tuns, cu barba nnegrita de
tepi nerase demult, statea nemiscat, parca ochii, singuri vii, s-
ar fi mbatat sorbind lumina zilei. Ion se cutremura usor si-si
facu cruce, ridicnd apoi privirea spre cerul albastru pe care ici
colo albea cte-un nouras ncremenit n vazduhul limpede...
Batu la usa cu chei multe si dinlauntru auzi un glas aspru, gros,
mnios. Intra ncet, strecurndu-se, parca sa nu faca zgomot.
n odaita luminoasa vazu pe paznicul de odinioara, care-l
ntmpina cu un dispret fulgerator, n vreme ce altul, seznd la
o mescioara, ntinse mna dupa biletul galben, ca unul ce stie
ca aici nimeni nu vine fara asemenea hrtie.
- Numero cinci! mormai cel ce i ceruse biletul, pe romneste,
ca sa nteleaga si Ion despre ce e vorba.
Paznicul cellalt i lua briceagul, chimirul si traista cu merinde ce
i-o pregatise ma-sa, sborsindu-se:
- Aici nu mannca nimeni extra, bre!
Ion vru sa-si apere mai ales merindea, gndindu-se c-ar fi
pacat sa se strice ori sa-i mannce paznicii attea bunatati dar
o teama ciudata l strngea de beregata si nu putu scoate nici
un cuvnt. Urma ca un miel pe paznicul ursuz care-l vr ntr-o
celula strmta si-i porunci sa pastreze curatenie si sa nu faca
galagie. Apoi ramase singur ntre patru ziduri goale si auzi
cheia ntorcndu-se n broasca de doua ori cu un scrtit
strepezitor.
, 299
Statu cteva clipe uluit, uitndu-se mprejur. Inima i batea ca
si cnd nu si-ar fi gasit locul. Apoi ncepu sa umble de colo
pna colo, tot mai repede, ca o fiara prinda n cusca, cu ochii
nsa mereu la fereastra prin care nu vedea dect o palma de
cer foarte departat...
Dupa un rastimp nsa se potoli brusc si rusinat de atta
tulburare.
- Ei, parca nu stiam eu c-asa trebuie sa fie!...
Acu ce-o vrea Dumnezeu! si zise dnsul oprindu-se n mijlocul
celulei.
si mpaturi cu bagare de seama sumanul, l potrivi pe
dusumea n coltul de lnga usa si se lungi jos. Se simtea trudit
ca si cnd ar fi tras la jug. nchise
ochii si adormi bustean...
Pe la amiazi se destepa n racnetele paznicului care-l
zgndarea n coasta
cu vrful cizmei.
- Sus, he! Sus, cine! Aici nu se doarme, bre! Aici se
lucreaza!...
Fu trimis, mpreuna cu alti trei osnditi, sa taie lemne acasa la
domnul
judecator...
De-a doua zi se obisnui. Era multumit. O ducea bine: mncare
avea, somn destul, munca mai mult pentru fata... Totusi i se
facu dor de-acasa si ndeosebi ncepu sa-l cuprinda grija de
copil. Toata noaptea se visa n Pripas, dar niciodata acasa cu
copilul, ci totdeauna la George, primprejurul Floricai. i era
necaz si abia astepta ziua de Joi, cnd trebuia sa vie Zenobia
cu vesti
si cu demncare.
- Ce face baiatul? o ntreba dnsul rastit si banuitor.
- Face bine ca-i sanatos - raspunse ma-sa, vesnic nempacata
ca se prapadeste atta cu firea din pricina strpiturii celeia, iar
azi adnc suparata, fiindca paznicul n-o lasase sa se apropie
de Ion cu merindea...
Ct era treaz, toate zilele numai la Petrisor se gndea. Aici
avea atta vreme sa-si depene nchipuirile nct parca-si
storcea creierii. Dar cu ct se zbuciuma mai mult, cu atta
nasteau mai grele ntrebari la care nici nu ndraznea sa
raspunda. Deseori auzea limpede glasul socrului sau de la
nmormntarea Anei, iar privirea lui o avea rhereu n suflet ca
un spin.
- Ct sunt eu aici, poate sa mi-l omoare, ca sa-mi ia
pamnturile! i trazni deodata prin minte ca o lovitura de cutit.
Deatunci zidurile l nabusira si zilele trecura mai anevoie. i
venea sa se repeaza la zabrelele groase din ferestre, sa le
smulga si sa alerge acasa la
copil, sa-l apere...
Noaptea nsa visurile l purtau numai pe la Florica. Se vedea cu
saptamni n' urma, nainte de moartea Anei, ducndu-se pe la
George, vorbind de mosie, de munca, planuind lucruri de care
dnsul nici nu se sinchisea... Se ducea mereu, desi ura pe
George ca pe un tlhar care i-a rapit cea mai
300
scumpa comoara... Se ducea fiindca numai asa putea sta
aproape de comoara lui... Nu schimba o vorba cu ea, nici
macar o privire, si totusi se simtea fericit si vesel... Nu stia ce
vrea, nici nu se ntreba nimic. Se multumea s-o stie aproape si
nadajduia... De cnd s-a stins Ana, s-a dus mai rar... dar cu mai
multa nadejde ascunsa n inima... Si acuma, ca nu poate
merge si nici nu vrea sa se gndeasca la ea, tot ea i
stapneste visurile...
Cnd se trezea din somn, Ion simtea totdeauna o mngiere
peste care nsa lumina zilei arunca iarasi pnza grijilor de
copil...
n doua saptamni gndurile si visurile l slabira ca un ogar.
Fata i se ngalbeni, fruntea i se zbrci de gnduri. Numai n ochi
i ardea parca mai multa patima si hotarre...
Peste vreo zece zile Herdelea primi telegrafic ordinul de la
inspectoratul din Bistrita sa-si reia imediat serviciul la scoala
din Pripas. Totodata era ncunostiintat ca s-au trimis cuvenitele
adrese la perceptia din Armadia sa-i plateasca leafa ce i-a fost
retinuta pe timpul suspendarii.
- Dumnezeu te bate si tot Dumnezeu te mngie - zise
nvatatorul att de coplesit de fericire ca bau doua sticle de
bere la Rahova si mai duse si acasa un litru de vin pe care sa-l
fiarba baba cu zahar si scortisoare spre a sarbatori n familie
cum se cuvine ziua aceasta nu mai putin mare ca ziua cnd a
scapat de amenintarea osndei.
D-na Herdelea se supara nitel, cum era obiceiul ei, l ocar ca-i
betiv, dar apoi totusi fierse si puse vinul pentru dupa cina,
facndu-l asa de bun ca Herdelea vru sa sileasca si pe Ghighi
sa bea baremi un paharel, ceea ce ea fireste refuza cu
indignare, deoarece nu se cade unei fete sa-si pngareasca
gurita... .
mbatati de bucurie si, n ce priveste pe Herdelea, de vin, dupa
masa tinura un lung consiliu de familie. Suma de bani ce le
pica pleasca, se ntelesera repede, cu toate roselile
domnisoarei Ghighi, s-o ntrebuinteze pentru trusoul ei de
mireasa de care nimeni nu stie cnd poate fi nevoie. Pe urma
veni iar pe tapet chestia dezbatuta odinioara, n mprejurari
triste: sa se mute oare napoi n Pripas, sau sa ramie cu casa
aici si numai Herdelea sa mearga dimineata si sa se ntoarca
seara, ca si Zagreanu? D-na Herdelea, care avea slabiciunea
casutei, sustinu un rastimp ca trebuie sa se mute,
argumentnd ndeosebi cu teama ca nu cumva pamatuful de
Belciug, de
301
necaz ca au iesit triumfatori din toate ncercarile, sa le faca
tocmai acuma pocinogul cu locul... Herdelea, desi de acord n
principiu, se gndea ca ar fi bine sa poata vedea si de scoala,
dar sa-si pastreze si leafa de la Grofsoru, nvoindu-se cu dnsul
sa-i lucreze dupa amiazi sau seara. Ar fi pacat sa scape din
mna o leafa si alte venituri frumoase, caci n-ar strica sa se
gndeasca si la zestrea Ghighitei. Fata cu zestre e de doua ori
mai cautata. Laura a trecut ca si catelul prin apa, fiindca a
nemerit un baiat cum rar se gasesc. Dar unde se poate sti
norocul Ghighitei?
Fata se supara si, fireste, se jura ca nu se va marita niciodata...
Atta fu deajuns ca sa se naspreasca tonul sfatului. D-na
Herdelea sari numaidect s-o nvinovateasca vehement ca si
ea umbla cu fumuri ca Laura, dnd drept pilda faptul ca nu ia
n seama ndeajuns pe Zagreanu, care-i baiat eminent si pare a
o iubi, ci se tine de alte mofturi, parca ea ar fi cea fata de
solgabirau. Ghighi protesta, lacrima, si astupa urechile sa nu-i
auda cum i pomeneau de Laura care vezi ce bine e asezata
daca ne-a ascultat pe noi.
-Dar venit-a sa ma ceara? striga Ghighi n cele din urma,
desperata. Ori ati vrea sa-l petesc eu pe dumnealui, fire-ar al
dracului!
Ideea c-ar putea peti ea pe Zagreanu i se paru att de
caraghioasa ca-i trecu dintr-odata supararea si pufni de rs,
ceeace facu si pe d-na Herdelea sa zmbeasca...
Astfel consiliul se sfrsi n veselie, desi fara a fi luat vreo
hotarre. Deocamdata ramase ca nvatatorul sa se duca singur
n Pripas, ca si Zagreanu. Pe urma va vorbi cu Grofsoru si pe
urma se va mai vedea ce-i de
facut...
Singura Ghighi se culca mai tulburata. Ea nca nu se gndise
serios la Zagreanu. Ii era simpatic, adevarat, dar sa se marite
cu el? Adormi zicn-
du-si:
- Ciudati mai sunt si batrnii! Ei numaidect la maritis se
gndesc...
In noaptea aceea visa pe Zagreanu si rse prin somn asa de
tare ca d-na Herdelea se destepta si se nchina...
Herdelea, pentru reluarea scoalei n primire, se rasese si se
dichisise ca un petitor. Porni mai de dimineata, agale, ducndu-
si n mna legaturica cu merindea pentru amiazi... nsasi
vremea parca voia sa sarbatoreasca ntoarcerea lui triumfala.
O zi minunata de Mai, cu soare blajin, mngietor. Soseaua
spre Pripas era alba laptoasa n umbra Padurii Domnesti care-si
fremata domol si fermecator ctecu-i de dimineata, lundu-se
la ntrecere cu mierlele ce sburataceau prin holdele si
porumbistile fragede... Cu ct se apropia de sat, cu att inima
si emotia i cresteau nvatatorului. ntlnea tarani care
mergeau la lucru, care-i zmbeau si carora le raspundea
zmbind.
302
Sub Rpele Dracului se ntlni cu Toma Bulbuc, se opri si-i
povesti cum nu l-a lasat Dumnezeu. Toma clatina din cap si se
bucura din ochi, zicndu-i:
- Sa ni te tie Dumnezeu, domnule nvatator, caci esti de-al
nostru si ne stim mai bine necazurile!...
Se mai opri cu Trifon Tataru, cu primarul Florea Tancu, cu straja
Cosma Ciocanas, povestindu-le tuturor izbnda cu aceeasi
mndrie naiva... Cnd intra n sat, se uita la ceas. A sosit prea
devreme.
- Am venit binisor de tot - se gndi dnsul cu o fericire
nemarginita pe fata. Lasa, nu face nimic! Ca tot vreau sa vad
ce face si casuta noastra, saraca... Bine ca luai cheile!
Casa, cu cele doua ferestre mici dinspre hotar, parca-l privea
cu drag.
- Ei, saracuta! Cum a stat ea pustie atta amar de vreme!
murmura Herdelea nduiosat. Ehe, mai mult de cinci luni... Nu-i
gluma!
n ograda buruienile crescusera n voie. Gradina, nengrijita, se
salba-tacea. Sub stresini se mpnzise droaie de paianjeni, iar
tencuiala pe pereti ncepuse sa plezneasca pe ici-colo... Cheia
se nvrti greu n broasca. Dinlauntru ii izbi n fata un aer greu,
zapusit... Odaile goale rasunau trist de zgomotul pasilor
nvatatorului care se opri n fiecare, cercetnd si suspinnd.
- Ar fi trebuit s-o mai aerisim, s-o mai ngrijim, dar cnd omul e
necajit, nu se mai gndeste la nimic- si zise Herdelea iesind n
cerdac si rasfatndu-si ochii n privelistea satului nvestmntat
n floare si verdeata.
Batrnul Glanetasu, din ograda lui, i zise respectuos buna
dimineata, ridicnd tacticos palaria, ca si alta data, Zenobia,
iesind cu nepotelul care urla din rasputeri, ncepu sa
blagosloveasca pe domnul nvatator, ca bine l-a adus
Dumnezeu, ca vai rau a fost fara om nvatat n sat, ca popa-i
tot cu biserica lui... Herdelea le povesti si lor cum a primit
porunca prin telegraf sa vie ndata la scoala fiindca nimeni nu
stie ca dnsul sa nvete pe copii ce trebuie... Macedon
Cercetasu si apoi alti vecini se apropiara pe rnd, ascultnd
glasul lui cu gura cascata de mirare si multumire, caci toti se
plngeau de nvatatorul cel tnar c-ar fi luat-o razna...
- Ei, dar Ion pe unde-i, Alexandre? ntreba Herdelea pe
Glanetasu.
- Apoi d-ta nu stii? se amesteca Zenobia, dnd la o parte pe
barbatul ei. Ca doar d-ta i-ai facut rugarea sa-l lase sa sada n
Armadia...
- O sa-i ajute Dumnezeu si lui - zise si Glanetasu, ca sa nu
ramie de rusine ca i-a astupat muierea gura.
- Asa-i, Alexandre. Temnitele-s pentru oameni - raspunse
nvatatorul dnd din cap. Numai sanatos sa fie si ca mine-i
aici!
Acuma sosi si Zagreanu din Armadia, tantosei, nvrtind n
dreapta umbrela de ploaie de care nu se despartea niciodata,
urmnd astfel
303
deaproape traditia dascaleasca de-a nu pleca de acasa fara
umbrela cum nu pleaca soldatul fara baioneta. Tnarul saluta
zmbitor pe Herdelea si vru sa treaca nainte spre scoala.
- Asteapta-ma, colega, sa mergem mpreuna, c-avem acelasi
drum! l opri
Herdelea jovial.
- Cu placere, domnule colega! raspunse Zagreanu politicos.
- Tot trebuie sa-mi dai n primire scoala - adaoga Herdelea
cobornd n ulita, n vreme ce taranii ascultau tacuti
convorbirea domnilor.
- Da? zise tnarul rosindu-se deodata pna-n vrful urechilor.
Nu stiam nimic... Eu n-am fost... nstiintat...
Blbia foarte ncurcat. Si mai ales se rusina n fata taranilor
care acuma zmbeau batjocoritori.
- Ieri mi-a venit ordinul... Telegrafic... Daca te vedeam prin
Armadia, te preveneam! zise Herdelea scotnd telegrama si
aratndu-i-o cu cruzimea biruitorului. Uite colega! E iscalit
chiar de inspectorul cel nou...
- Da... da... desigur... mergem... Predau... cum nu... murmura
Zagreanu neputndu-si veni n fire de emotie. Ma mir nsa ca pe
mine nu m-a hstiintat... Ce are a face. Probabil c-o sa-mi vie pe
cale oficiala. Nu-i nimic, ma rog...
- Negresit, fireste, trebuie sa-ti vie - aproba batrnul cu
superioritate. La scoala, copiii avura bucurie n ochi vaznd ca
intra Herdelea care-i si
trimise n curte sa se joace pna ce ia dnsul n primire averea
statului. Pe urma, dupa ce pleca Zagreanu, ncepu lectiile cu
atta pasiune si emotie, ca si cnd ar fi fost pentru ntia oara
n fata unei clase. Deschise usa, sa intre aerul proaspat,
nviorator al primaverii. Si copiii nepriceputi ascultau si
raspundeau usurati, parca n locul tatalui vitreg s-ar fi rentors
tatal lor cel
bun si adevarat...
n pauza de la amiazi Herdelea, vrnd sa-l vaza ntreg satul,
porni pe ulita din dos, schimbnd cte-o vorba la fiece ograda,
si iesi n capatul dinspre Sascuta. Belciug era n cerdacul casei
sale, cu hainele patate de var si de tencuiala, caci adineaori
venise si el de la biserica noua unde zidarii lucrau
de zor.
- Noroc, Ioane! Voinic, sanatos? i striga Herdelea cu glas cald,
prietenesc.
- Multumesc lui Dumnezeu, Zaharie! Ma mai trasc si eu cum
pot -raspunse preotul zmbind si apropiindu-se de portita.
- Stii ca mi-am luat iar scoala n seama - zise nvatatorul cu o
mndrie pe care nici nu ncerca s-o ascunda.
- Bine ca te-ai ntors, Zaharie, slava Domnului! Ca Zagreanu
era o primejdie pentru toti! murmura Belciug serios i sincer.
si strnsera mna, dar nu-si zisera nimic. Herdelea si urma
calea spre casa, unde voia sa-si mannce merindea, iar Belciug
se uita dupa el o clipa gnditor...
Cnd i dadura drumul din nchisoare, Ion parc-ar fi scapat din
pusca. i batea inima, strnsa-n cleste de presimtirile rele.
- Baremi de n-ar fi copilul - se gndea mereu, alergnd pe
soseaua dintre Jidovita si Pripas.
Intrnd pe poarta nsa auzi chiar plnsul ragusit si slabit al
copilului.
- Uite... uite... Asa ma bate Dumnezeu din senin!
Petrisqr, culcat pe spate, de-a curmezisul patului, gemea cu
ochii nchisi lacrimati. n rastimpuri ridica mnusitele, le
apropia si le tremura parca s-ar fi caznit sa-si smulga o durere
mare... Zenobia, la vatra, alegea carbuni aprinsi, tocmai vrnd
sa-i descnte de deochi; Glanetasu nsa, mai ntristat, sedea pe
marginea patului, sosaind:
- Taci cu mosul, taci, taci, taci!
Ion si arunca tot calabalcul pe lavita si pasi lnga pat.
- S-a dus, degeaba, s-a ispravit! zise dnsul uitndu-se o clipa
n fata supta si bolnava a copilului.
- Acu lasa ca n-o mai fi nimic... Pesemne l-a deochiat cineva, ca
oameni rai sunt destui! raspunse Zenobia, de la vatra, suflnd
n jaratec.
Glasul ei linistit schimba deodata groaza lui Ion ntr-o furie
napraznica. I se paru ca ma-sa nadins vrea sa-i ucida copilul.
Se ntoarse la ea ca un nebun, i puse mna n par si ncepu sa-
i care la pumni cu sete, racnind:
- mi omori copilul, ai?... ntr-adins... mi l-ai omort!...
De spaima, dintru-nti Zenobia nici nu se gndi sa se vaite, ci
se facu ghem, hcind sub lovituri. Trebui sa sara Glanetasu, s-
o scape din minile feciorului lund astfel si dnsul cteva
ghionturi n nvalmaseala.
- Tulai ca m-a omort tlharul! zbiera acuma Zenobia
zbughind-o afara n ograda, cu parul vlvoi. Tulai, oameni!...
Tulai...
si potrivi naframa pe cap si apoi se ntoarse iar n casa,
blestemnd vajnic pe Ion care, racorit, se asezase la masa, cu
ochii la copil, fara sa auda altceva afara de plnsul neputincios
ce-l sfsia ca niste mpunsaturi de pumnal...
Zenobia, cautnd totusi sa-l mbuneze, urma pregatirile de
desctec n care dealtfel era mare mestera. Aduse de la
fntna o cofita de apa, lua o
305
ulcica plina si o aseza pe vatra. Apoi cu clestele n mna
stnga apuca un carbune si-l slobozi n apa nenceputa, facnd
ndata, cu un cutit ce-l avea n dreapta, semnul crucii n ulcica,
murmurnd noua. Puse alt carbune, facu alta cruce si
numara opt. Si asa mereu pna ajunse cu numaratoarea la
unu. Jarul sfria ascutit si batrna sopti, tragnd cu ochiul
spre Ion.
- Avai de mine ce rau l-a mai deochiat cineva, plezni-i-ar ochii
sa-i plezneasca!
n picioare si batnd mereu cruci n apa cu cutitul, rosti pe
urma domol, taraganat, abia nteles:
- Prea Sfnta Maica-Precista, de-i deochiat Petrisor cu unu,
dedeochiu cu doi; de-i deochiat cu doi, dedeochiu cu trei; de-i
deochiat cu trei, dedeochiu cu patru; de-i deochiat cu patru,
dedeochiu cu cinci; de-i deochiat cu cinci, dedeochiu cu sese;
de-i deochiat cu sese, dedeochiu cu septe; de-i deochiat cu
septe, dedeochiu cu opt; de-i deochiat cu opt, dedeochiu cu
noua, cu minile mele cu-amndoua! Petrisor sa saie, sa
rasaie, ca aurul strecorat, ca argintul luminat!... Si de-i
deochiat de ochi caprii, si de-i deochiat de ochi negri si de-i
deochiat de ochi mierii - descntecul din gura mea, leacul de la
Dumnezeu!...
Picura cu vrful cutitului ctiva stropi de apa descntata n
gura deschisa a copilului, apoi si nmuie degetele n ulcica si-i
facu trei cruci pe frunte, trei pe barbie, trei pe piept si cte trei
n fiecare talpa... Si ndata Petrisor nceta de-a mai plnge.
Gemu nsa greu, cu ochii mari, speriati parca de o vedenie
urta.
- Toti carbunii au picat la fund - mormai Zenobia varsnd dintr-
o data apa din ulcica pe ttna usii. A fost deochiat baietasul,
dare-ar Dumnezeu sa fie sub pamnt de trei stnjeni ochii care
nu lasa-n pace sufletele nevinovate!
Ion ramase nemiscat pe lavita, cu cotul pe masa si nici nu se
atinse de mncarea ce i-o puse dinainte ma-sa. Capul i fierbea
de gnduri negre... ntr-un trziu, aruncndu-si ochii pe
fereastra, vazu trecnd pe Herdelea. Sari n picioare parca l-ar
fi oparit.
- Dumnezeu mi l-a trimis! si zise dnsul repezindu-se n
ograda, cu capul gol, ca un zanatec.
Herdelea l zari si se opri bucuros, ntrebnd:
- Cnd ai scapat, Ioane?... Bine ca ti-a ajutat Dumnezeu... Iaca,
si eu ma ntorsei la slujba... Tocmai de la scoala viu, c-am dat
drumul copiilor de prnz...
306
- mi moare baietelul, domnule nvatator - gemu Ion n loc de
orice raspuns. Mi se prapadeste, nasule... Si daca moare, ce s-
alege de mine? Ce ma fac?
- Ce sa moara?... Asa se mbolnavesc copiii...
- Moare, moare, nasule, simt ca moare - starui taranul cu atta
convingere ca Herdelea si pierdu zmbetul de pe buze.
- Atunci cheama doctorul, finule!
- Degeaba-i, nasule... Ce sa faca doftorul daca-i mna lui
Dumnezeu la mijloc? ofta Ion uitndu-se drept n ochii
nvatatorului cu o privire stinsa de spaima. Asta-i pedeapsa
mea, nasule... Asta-i... Nu ti-am spus eu deunazi?
- Rau - facu Herdelea gnditor. Daca-i asa, e rau.
- S-aou eu ramn iar pe drumuri, nasule, asa-i?... toate
pamnturile se ntorc napoi de unde au venit, asa-i? ntreba
taranul atrnndu-si ochii pe buzele nvatatorului n asteptarea
unei dezmintiri mntuitoare.
- De... Bine nu-i, nici vorba - zise Herdelea ncet, sovaind. Dar
nici tocmai asa de rau nu-i, cum te temi tu... Ca doar esti tatal
copilului si n caz de moarte, Doamne fereste, tu esti, tata e
mostenitorul... Cel putin asa cred eu...
- Dar socrul? Vasile Baciu? se holba Ion nencrezator.
- Apoi de... si el ar putea zice multe... Ca ce a dat, pentru fata
lui a dat... Dac-a murit fata si ar muri si copilul, te pomenesti c-
o sa ceara sa-i napoiezi averea... De, stiu eu?... Dar mai bine
sa cauti sa va ntelegeti, ca vezi bine cum umbla judecatile,
numai cu ponoase...
Ion ramase totusi multumit. Daca-i vorba de nvoiala, apoi
nseamna ca nu-i poate lua nimeni nimic fara lupta...
n casa Petrisor plngea iar, mai dureros. Dar lui Ion nu i se
parea asa de sfsietor plnsul ca adineaori...
A doua zi veni Vasile Baciu care auzise ca copilul trage sa
moara. Ion i pndi toate miscarile. Vasile nsa era linistit; l
mngie putin si sfatui pe Zenobia sa puna pe pntecele
umflat al bolnavului tarte caldicele muiate n lapte dulce de la
o vaca cu ntiul vitel. Numai la plecare spuse lui Ion.
- Nu trebuia sa-l ntarcati asa de micut... Acu daca moare, ce te
faci? Avea n privire ceva iscoditor. Ion nsa raspunse
napasator:
- Ce sa fac, socrule? O sa-l ngropam... Daca nu i-a dat
Dumnezeu zile, putem noi sa-i dam?
Vasile Baciu tusi putin, parc-ar fi vrut sa zica ceva si s-ar fi
razgndit.
- Apoi pace buna! murmura dnsul scurt, iesind.
Ion ncepu de acuma sa se gndeasca la nmormntare,
socotind ct va trebui sa cheltuiasca si hotarnd sa-l aseze
lnga Ana, ca-i loc mai frumos si mai larg...
307
Apoi Petrisor se topi ceas cu ceas. A patra zi nu mai avu plns,
ci doar un horcait aspru, ca si cnd tragi cu ferestraul ntr-un
lemn prea tare... Atunci Ion aduse din Armadia pe doctorul
Filipoiu. Cnd sosi nsa cu doctorul, gasi copilul rece. Vazndu-i
burta umflata si vnata ca o toba, Filipoiu strnse din umeri:
- L-ati otravit cu cine stie ce bazaconii de mncari. Daca ma
chemati pna a nu se umfla poate ca-l scapam...
Dupa nmormntare Vasile Baciu, ntunecat si posomort, veni
ndata la Ion care l astepta:
- Acu ginere, sa ne ntelegem omeneste - zise dnsul fara mult
nconjur. Ana a murit,
copilul a murit... Dumnezeu sa-i ierte, ca-n mna lui ni-i soarta
si viata... Zestre ti-am dat destula, Ioane. Si cta nu ti-am dat,
mi-ai luat-o tu < cu puterea, c-asa ai vrut... Ai vazut ca n-am
zis nimic si ti-am dat tot. Ca doar copilului meu i dadeam... Nu
graiesc bine, Ioane?
Ion tacu, cu ochii n alta parte. Vasile Baciu urma, tot linistit:
- Bine... Dar acuma, daca a murit si Ana si copilul, cuvine-se ca
ce-a fost al lor sa se ntoarca napoi la mine. AsaTi legea si
omenia... De aceea am venit, sa n-avem pe urma sfada si
ocara...
- Da de ce sa se ntoarca la d-ta ce-i al meu, socrule? zise Ion
rece. Ce-i al meu, de ce sa nu ramie tot al meu?
- Ce-i al tau, al tau sa ramie. Mie sa-mi ntorci numai ce-i al
meu... Sa-mi ntorci pamntul...
- Nu-ti mai strica gura degeaba, socrule, zau-asa, ca doar esti
om batrn! rse deodata Ion, ntrerupndu-l.
Pe Vasile Baciu rsul l nfurie. Se stapni nsa si raspunse cu
glasul mereu potolit, dar putin mai gros:
- Eu am vrut sa ma nvoiesc cu tine, ca cu un om de omenie.
Dar nu... Vad ca esti tot cum te-am stiut. Hot ai fost, hot ai
ramas. Nu degeaba nu-i nici o saptamna de cnd ai scapat
din temnita...
- Asa-i, socrule, asa-i iar cum zici d-ta - rse Ion rautacios. Mai
bine sa-mi zici d-ta mie ca-s hot, dect sa-ti zic eu d-tale. Mai
bine!
- Nu-i nimic - se scula Vasile. Daca tu nu vrei sa ntelegi de
vorba buna, ai sa ntelegi de rau... N-am umblat cu judecati de
cnd sunt, dar acu nu te mai iert de-as sti de bine ca-mi vnd
si camasa de pe mine!...
Ion rse mereu, nsotindu-l pna-n ograda. Dar cnd ramase
singur, simti ca ndrjirea stapnita a batrnului i-a cam
clatinat ncrederea...
308
Herdelea raporta din vreme inspectorului, dupa cum se cerea,
ca examenul de sfrsitul anului se va tine n Pripas n a doua
Dumineca din Iunie
Desi felicitase ntr-o scrisoare respectuoasa pe Horvat cu
prilejul naintarii lui ca inspector, Herdelea avea totusi o frica
de examenul de-acuma cum n-a avut niciodata. Prinsese de
veste ca noul inspector se duce sa supravegheze examenele la
scolile unde i se parea ca nu s-au facut destule progrese n
limba statului, si astfel era sigur ca are sa vie si n Pripas. si
aducea aminte de inspectia de-acum un an, de avertismentul
de-atunci, si-si zicea ngrijorat:
- Scurta-i fericirea n viata omului...
Ct fusese suspendat dnsul, Zagreanu, avnd alta metoda,
mai mult ncurcase copiii. n mai putin de doua luni deci ar fi
trebuit sa macine materia pentru un an. si pusese el tot
sufletul sa vre n mintile tinere ct mai multe cuvinte
unguresti. Venea la scoala de cnd se facea ziua si statea pna
nsera, numai sa iasa bine, sa poata multumi pe domnul
inspector... Ba mai tremura si pentru Belciug care, nvrtindu-
se toata vremea cu biserica cea noua, nu dadea pe la lectiile
de religie.
- Ia seama, frate Ioane, ca vine inspectorul la examen si o
patim urt! i spunea Herdelea glumet, dar muncit n suflet de
griji.
- Parca nu mai pot eu de inspectorul vostru... Daca-ai vedea tu
ce trag cu zidarii de la biserica, nici nu mi-ai mai pomeni de
inspector, zau Zaharie!
Nu se iubeau, dar nici nu se mai dusmaneau. Nu se cautau, dar
nici nu se mai ocoleau si, cnd se ntlneau, schimbau cte-o
vorba doua, despre treburile oficiale, ferindu-se totusi de-a
lungi conversatia si mai ales de a aduce pe tapet ceva din
daraverele lor trecute...
Smbata, n ajunul examenului, Herdelea iesi cu toti copiii la
padure, aduse verdeata si flori, si mpodobi scoala cu
ghirlande. Sosi acasa n Armadia trziu dupa amiazi frnt de
oboseala, deabia trndu-si picioarele. Tocmai se plngea
dascalitei ct a muncit, cnd n fata casei se opri o trasura si
Ghighi navali n odaie, speriata:
-Tata, tata!... Inspectorul!...
Herdelea si uita deodata orice oboseala si se repezi afara.
- O, bata-l Dumnezeu, ca nu te mai lasa nici sa rasufli! mormai
d-na Herdelea.
Peste doua-trei minute nsa nvatatorul intra n casa cu
inspectorul.
309
- Te-am cautat n Pripas... Nu stiam ca nu stai acolo... Eu, spun
drept, nu-mi pot nchipui o scoala buna condusa de un
nvatator din alta comuna... Dar n sfrsit, o sa vedem mine...
Herdelea mormai ceva nenteles. Cnd era miscat si ncurcat,
vorbea foarte prost ungureste. Trase un scaun inspectorului,
stergndu-l cu batista ca sa nu fie cumva murdar.
- Multumesc - zise Horvat acrit de schimonoselile limbii oficiale
n gura unui nvatator al statului. Multumesc!... Voiam numai sa
te anunt ca am venit nadins pentru examenul d-tale... Stiu de
rndul trecut ca n-ai prea stralucit i vreau sa vad ct progres
ai facut... Acuma nsa as vrea sa gasesc pe aici un hotel sau
asa ceva pentru noaptea asta...
- Avem doua, domnule inspector, dar mai bine e la beraria
Rahova... Curat si ieftin! se grabi Herdelea sa-l lamureasca n
nadejdea sa scape mai curnd de dnsul.
Dascalita ramase netulburata pe canapea, lnga fereastra,
crpind niste pantaloni de-ai barbatului, ca sa nu-si mai strice
hainele cele bune la cancelaria lui Grofsoru, unde avea de
gnd sa-si reia serviciul mai temeinic ndata dupa
examene^Ghighi nedezbarata de spaima, statea cu buzele
uitate ntr-un zmbet timid si nu-si putea lua ochii de la
inspectorul care, n orice casa de nvatator, e privit ca un idol
nfricosator.
- Familia d-tale? ntreba Horvat.
- Da, da - zise Herdelea frecndu-si minile cu respect. Mai
avem o fata, care nsa e maritata, cu ajutorul lui Dumnezeu...
Si un fecior... deasemenea
nu-i acasa...
- Cu gospodaria, doamna, nu-i asa? se adresa inspectorul
dascalitei cu o galanterie impunatoare. Foarte frumos!
Gospodaria e cea mai frumoasa podoaba a femeii!
- Eu nu vorbesc ungureste - zise d-na Herdelea, fara macar sa
ridice nasul din lucru, cu o liniste care pe barbatul ei l ngrozi.
- Cum?... Nu-nteleg! se mira inspectorul.
- Pricep eu ce ziceti, dar nu vreau sa vorbesc ungureste! Nu-mi
place mie sa ma strmb trancanind ntr-o limba straina, cnd
nici n-am nevoie! sfrsi dascalita cu o superioritate zdrobitoare
si strngnd din buze parca numai gndul c-ar putea vorbi
ungureste i strepezeste dintii.
Inspectorul Horvat nu ntelese tot ce cuvntase d-na Herdelea.
Vedea nsa ca femeia aceasta, sotia unui nvatator al statului,
nu stie ungureste. Si era adnc indignat. Se mai ntoarse spre
Ghighi cu un zmbet disperat:
- Poate ca nici domnisoara nu vorbeste? ' <
310
- Niciodata... nu... n-am vorbit! raspunse Ghighi speriata c-o ia
si pe ea la zor si schimonosind cuvintele unguresti att de
ngrozitor, ca inspectorul se cutremura de durere.
- A... da, da... D-voastra desigur nu vorbiti ungureste n familie?
ntreba Horvat acuma pe Herdelea.
- Nu... adica... ar fi greu... Femeile n-au de unde sa... ma rog...
Baiatul nsa vorbeste mai abitir ca un ungur... Da... A uimit
toata Armadia cum stie de bine - murmura nvatatorul sfrsind
cu un suspin.
Inspectorul pleca stavilindu-si n gt revolta. Dupa ce se sui n
trasura nsa, spuse foarte grav lui Herdelea:
- Asta-i nemaiauzit, domnule! Daca nu poti fi nteles cu limba
noastra nici n casa unui nvatator care trebuie sa fie un
propovaduitor sincer, atunci cum sa progreseze nvatamntul
ungar? Cum, domnule?... Ce-am vazut la d-ta m-a uimit si m-a
ntristat... n orice caz m-ai facut sa fiu foarte curios de
examenul de mine...
D-na Herdelea si Ghighi avura ce ocar toata seara pe socotela
inspectorului; nvatatorul nsa tacu, nu-si prea gasi culcus n
pat, iar a doua zi mergnd n Pripas, se nchina si bolborosi
toate rugaciunile cte si le aduse aminte...
Cnd batu ora opt, inspectorul intra n clasa, naintea lui
Belciug care veni deabia pe la noua, cu urmele de zid pe haine.
Examenul fu o tortura pentru nvatator si elevi. Horvat se
amesteca nlr-una, ncurca ntrebarile si, de ndata ce un copil
gresea, ncrunta din sprncene si se uita triumfator la
Herdelea. Ba de cteva ori zise tare:
- Cum sa stie, daca nu cunosc limba!... Nici unul nu vorbeste
cum se cade ungureste! Toti se blbie, se strmba...
Scandal!...
Herdelea ncepu sa se scuze ca copiii nu pot sti perfect limba
de vreme ce n-o vorbesc acasa si ca, dealtfel, rezultatele nu
sunt cum ar putea fi din pricina ca el a fost nlocuit luni de zile
cu un tnar care venise cu obiceiuri noi... Dar, fiindca
inspectorul nici nu voia sa-l asculte, se resemna mai n urma,
si recapata sngele rece si nu se mai sinchisi de dnsul,
examinnd parc-ar fi singur cu scolarii, gndindu-se doar
mereu:
- Acu fie ce-o vrea Dumnezeu din cer! Acolo-i toata nadejdea!...
La sfrsit veni rndul preotului, cu religia. Copiii, nviorati,
raspundeau limpede si cu glas tare, ca si cnd deabia si-ar fi
stapnit bucuria ca li-e ngaduit sa rosteasca vorba pe care o
pricep.
- As dori sa-mi spuna un elev pe ungureste Tatal Nostru! zise
Horvat la sfrsit, nemultumit ca nu mai auzea limba statului.
Belciug, parca n-ar fi nteles bine, ntreba mirat:
311
I
- Poftim?
- Zic c-as dori s-aud Tatal Nostru n ungureste, conform
planului de
nvatamnt! repeta inspectorul deodata mai sever.
- Asta nu se poate! raspunse preotul, hotart si scurt,
mbujorndu-se de
mndrie.
- Cum nu se poate? zise inspectorul jignit de tonul raspunsului.
- Nu se poate - vorbi Belciug cu o francheta care-l nalta -
pentru ca elevii nu stiu rugaciunile pe ungureste, pentru ca eu
i-am nvatat n limba lor materna, pentru ca nici eu nu le stiu
pe ungureste, caci pe mine nu m-a nvatat nimeni sa le zic pe
ungureste, cum n-am sa nvat nici eu pe nimeni!...
- Ma surprinde si culoarea, si ntelesul cuvintelor d-tale,
parinte! zise inspectorul Horvat grav. Legea prevede ca, n
scolile statului, religia sa se predea paralel n limba materna a
elevilor si n limba oficiala ungara. Va sa zica cer minimul
posibil cnd ma multumesc cu Tatal Nostru. Ma rog, te-
am convins?
- Domnule inspector, eu unul prefer sa nu mai predau religia n
scoala aceasta dect sa-mi pngaresc constiinta si sa zapacesc
sentimentele credinciosilor mei! Orice sa-mi cereti, domnule,
dar asta nu! Macar credinta sa ne ramna neatinsa! Macar
atta drept s-avem si noi n tara asta, n care ne-am nascut si
s-au nascut parintii nostri si parintii parintilor nostri!...
- Observ nsa ca limbajul d-tale nu se prea deosebeste de cel al
agitatorilor care strnesc zzania ntre natiunea ungara unitara
si ungurii de buze romne? rosti inspectorul aspru, ncheindu-si
haina ca sa-si sporeasca autoritatea. Tin sa te previn, parinte,
ca statul nu da ajutoare celor ce lucreaza mpotriva intereselor
patriotice!
- Daca respectul credintei mele stramosesti si mplinirea
cinstita a datoriei mele de preot nseamna agitatie, domnule
inspector, primesc bucuros orice urmari! Dar de la ceea ce
cred ca este datoria mea, nu ma voi abate n nici un caz!
declara Belciug att de energic ca Herdelea se facu mititel de
admiratie si de frica.
- Bine... Foarte bine... Iau nota... Probabil ca din pricina aceasta
nu progreseaza scoala de-aici deloc... Foarte probabil!... Prea
bine!... Voi lua masurile de cuviinta, negresit - murmura
inspectorul nghitindu-si mnia ca sa nu dea spectacol n fata
scolarilor; apoi, ntorcndu-se brusc la Herdelea, urma: D-ta
trebuie sa fii cam obosit, nu? Se vede ca esti obosit!... Cti ani
de
serviciu ai?
- Treizeci si doi - blbi nvatatorul spaimntat.
- Da? Treizeci si... A, e destul! Te sfatuiesc sa ceri ndata sa te
scoatem la pensie!... Ta sfatuiesc mult! Vei avea o pensie
frumoasa si te vei putea
312
odihni, caci ai mare nevoie de odihna... Va sa zica sa-mi trimiti
petitia! Din partea mea vei avea tot concursul, sa fie rezolvata
ct mai grabnic!...
Belciug ramase cu Herdelea n curtea scolii dupa plecarea
inspectorului, amndoi descoperiti, n soarele vesel si fierbinte.
Din clasa glasurile copiilor, dezghetate de frica prin care au
trecut, veneau molcom si topite ntr-un zumzet de albine
harnice... Stateau tacuti, gnditori si tulburati. Apoi deodata
privirile lor se ntlnira si fiecare citi n fata celuilalt aceeasi
zbuciumare.
- E greu de tot, Ioane! S-au pus pe capul nostru sa ne doboare!
zise Herdelea trist si nehotart.
, - Nici pe Dumnezeu nu ni-l cruta, pagnii!... Vor sa ne ucida
sufletul, nu le ajunge ca ne-au ncatusat limba! murmura
Belciug cu o ndrjire adnca si stapnita.
Tacura iar. Primejdia parca-i mprejmuia tot mai strns,
apropiindu-i si nduiosndu-i. Ochii lor se ndulcira privindu-se.
Si n acelasi timp inimile lor se umpleau de iubirea care
nfrateste pe ostasi n fata dusmanului.
- Si noi suntem vinovati, Zaharie! zise preotul cu glas care iarta
si cere iertare.
- Greseala iertare asteapta - adaoga nvatatorul.
si strnsera minile ca si cnd ar fi facut un legamnt...
Peste vreo doua saptamni, dupa examen, Ghighi, stnd n
gradinita din fata casei, vazu o trasura prafoasa apropiindu-se,
care i se paru cunoscuta. Dar numai cnd se opri, ncepu sa
tipe de bucurie copilaroasa:
- Laura!... Pintea!... Mama, a venit Laura!...
Alerga la trasura, se saruta de nenumarate ori cu Laura,
rznd, plngnd si ciripind nencetat:
- Nici nu ne-ati telegrafiat ca sositi...
- Am vrut sa va facem surpriza.,.
- Te-ai mai ngrasat, Laura scumpa... Si ce bine-ti sade asa!
- Tu te-ai facut iar mai frumoasa...
-Ei, destul, destul! striga Pintea glumet. Mai treci de ma saruta
si pe mine!
Herdelea iesi fara haina, cum era, si mbratisa nti pe George,
n vreme ce, n urma lui, dascalita cu lacrami n ochi si cu rsul
pe buze,- murmura zapacita de emotie:
313
- O, dragii de ei... Li-o fi foame si noi n-avem nimic gata... Daca
stiam, taiam vre-o doi pui... Dragii mamii dragi!...
O servitoare dolofana cobor tacticos din trasura cu fetita
Laurei n brate. Speriata de galagie, copila ncepu sa plnga.
Ma-sa se repezi:
- Da-o ncoace, Ilona!
Vru sa o ia, dar Ghighi sari sa i-o dea ei. n bratele ei nsa fetita
plnse mai tare.
- Nu te cunoaste, Ghighito, de-aceea plnge zise Laura,
mndra. Sa vezi nsa pe noi cum ne cunoaste si cum rde! Ti-e
mai mare dragul.
- Da-mi-o mie, ca eu sunt obisnuita cu copiii! facu d-na
Herdelea lund pe micuta Maria de la Ghighi si ogoind-o: Taci
cu mama tna, taci, draga mamitii scumpa si dulce...
Fetita se linisti ntr-adevar, spre admiratia tuturor. Herdelea
profita de ocazie si-i pofti n casa, comandnd militareste:
- nainte... mars! n casa!... Ati trancanit destul n ulita!...
n casa urmara noi lacrami si mai ales se ncinse o vorbarie
care nu se sfrsi pna la miezul noptii. Laura povestea
minunatii despre Pintea, Pintea despre Laura si amndoi
despre odorul lor; Herdelea zugravi pe inspectorul care a fost
ticalos la examen, dar fara a spune ca i-a cerut sa iasa la
pensie; dascalita si Ghighi ntretinura pe Laura cu noutatile din
Armadia, ntrebare cea mai de seama era logodna Lucretiei
Dragu cu profesorul Oprea... ntre timp nsa d-na Herdelea gasi
destula vreme sa doboare trei pui mari n onoarea dragilor
mosafiri si sa le serveasca la amiazi un papricas cum n-au
pomenit ei nici la Bistrita...
Dupa masa nsa George strni o furtuna cnd spuse ca chiar
mine vor sa plece cu totii mai departe, la Sngeorz.
- Nu se poate! Trebuie sa stati si la noi baremi o saptamna!
protesta Herdelea adaognd apoi cald: Ca doar si noi vrem sa
ne falim putin cu voi la Armadienii astia, ce Dumnezeu!
- La ntoarcere, la ntoarcere! zise Pintea nenduplecat. Acuma
nu-i vreme! Ceilalti ne asteapta n Sngeorz de o saptamna!
- Care ceilalti?
Laura lamuri ca ceilalti sunt Alexandru, fratele lui George,
profesor n Romnia, la Giurgiu, care a venit mpreuna cu Gogu
Ionescu, sotul Eugeniei...
- Si Ionel, alt frate, contabilul din Cernauti - o complecta Pintea.
Suntem attia frati si surori ca numai tata stie pe dinafara
ntreg pomelnicul!... Dealtfel, aduceti-va aminte, vi l-a nsirat
odinioara pe ndelete...
314
- Au luat Vila Mara si o sa petrecem placut toti mpreuna - mai
zise Laura. Numai sa nu uitam sa telegrafiem lui Titu sa vie si
el neaparat, desi eu i-am scris... dar ca sa stie c-am sosit...
n sfrsit se nvoira si spre seara Herdelea cu George tocmira
doua trasuri pentru a doua zi, pna la Sngeorz.
Calatoria fu vesela, cu opriri scurte prin toate satele, pe la
cunoscuti si prieteni. Valea Somesului se strmta mereu,
soseaua se pitula pe sub stnci si rpe tot mai piezise, iar rul
nsusi glgia din ce n ce mai mnios... Ulita bailor coteste din
soseaua cea mare n mijlocul Sngeorzului, comuna bogata si
nesfrsit de lunga. Un pru gures roade necurmat drumul ce
urca usor, printre case taranesti, pna ajunge la baile asezate
ntr-un cazan mpresurat de dealuri mpadurite. Vile cochete
sunt risipite si ascunse printre brazi batrni, n jurul unui dmb
ca o tidva uriasa, n vrful caruia chioscul alb pare o tichiuta de
clown. La picioarele dmbului, vazndu-se de departe, dintr-un
perete taiat n piatra, Izvorul Tamaduirii bolboceste prin guri
numeroase, adunndu-si borvizul ntr-un canal aramiu care-l
duce n cladirea scaldelor, n fata izvorului e o terasa
prunduita, de unde pornesc zeci de carari, pazite de brazi, spre
vilele si casutele dimprejur. La o margine a terasei nsa un
hotel-restaurant nou parca stapneste si ispiteste toata
lumea...
Sosira pe la sfintitul soarelui n fata Vilei Mara care albea cu
ferestrele deschise. George striga din ulita:
- Oaspeti primiti, oameni buni?
Un capsor frumos de femeie se ivi ntr-o fereastra, dar disparu
ndata cu un tipat nabusit:
- George... A venit George!
ntr-un antreu larg, putin ntunecos, se ntlnira toate rudele si
se cunos-cura. Voiau sa para veseli, dar totusi toti erau
stnjeniti. nsusi George nu se simtea prea la larg cu neamurile
din Romnia; fusese aproape copil cnd vazuse ultima oara pe
Alexandru si chiar Eugenia se schimbase mult n trei ani. Ca sa
scape mai usor, George cauta sa glumeasca si sa adaoge la
numele fiecaruia cte-o codita hazlie; ba la sfrsit, se nvrti si
ntr-un picior, strignd:
- Ei, mai sunt rude de recomandat? Ca mi s-a urt de cnd nu
mai ispravesc!...
Vorbele acestea li se parura att de sugubete ca toti izbucnira
n rsete care mai sparsera ghiata putin. Atunci interveni
Atena, solia lui Alexandru,
315
o femeie nalta, uscativa, cu trasaturi fine si cam reci, dar cu
voce foarte calda si simpatica:
- Bine, Georgel, se poate sa uiti tocmai pe nepotii tai?... Veniti
aci, copii!... Poftiti mostenitorii nostri dragi!... Alecu, Ionica,
Zoe!...
Toti Herdelenii se aruncara asupra copiilor, nabusindu-i n
sarutari. Mai ales dascalita, care se simtea oparita n fata
attor necunoscuti, gasi o adevarata salvare n copii si se
retrase cu ei ntr-un colt ca sa-i mngie...
ncetul cu ncetul nsa raceala se topi. Alexandru era un barbat
blnd, cu ochi dulci si barbison negru, si se mprieteni curnd
cu Herdelea, vorbind de scoala si de unguri. Gogu Ionescu era
mai batrn, aproape de vrsta lui Herdelea, dar fiindca nevasta
sa era prea tnara,umbla spilcuit, mbracat dupa ultima moda,
se radea n fiecare zi si nu purta mustati; vorbea n fraze alese,
parca fiece cuvnt al lui ar fi fost pentru Monitorul Oficial,
desi la Camera nu deschidea gura niciodata, fiind mameluc
guvernamental. Laura si Ghighi nu mai conteneau cu
frumusetea Eugeniei care, ntr-adevar, avea ochi mari foarte
albastri si mngietori, cu gene lungi si dese, care, cnd
clipeau, parca oftau, cu o gura ct o cireasa coapta, vesnic
surzatoare, cu obrajii catifelati care n-aveau nevoie de
dresuri, cu talia mladioasa, trasa prin inel, cu o rochie simpla si
totusi de o eleganta ademenitoare... Fireste ca si Eugenia
descoperea mereu noi calitati Laurei si Ghighitei, cernd din
cnd n cnd si parerea sotului ei:
-Elle estravissante, Gogule, n'est-cepas?
Gogu aproba foarte politicos, desi el era att de ncntat de
nevasta-sa, pe care o luase fara zestre si numai pentru
frumusetea ei, nct toate femeile din lume i se pareau mai
mult sau mai putin slute.
George umbla de la un grup la altul, stralucitor de multumire,
azvrlind cte o vorba si n sfrsit statorindu-se lnga d-na
Herdelea care se mai ncalzise putin discutnd de greutatile
casnice cu Atena, ea nsasi mare gospodina si mama
iubitoare...
In valmasagul prezintarilor uitasera pe fetita Laurei. Cu att
mai mult fu purtata din mna n mna, rasfatata si sarutata,
pna ce micuta gasi de cuviinta sa-si ude scutecele tocmai n
bratele Eugeniei, spre marea veselie a tuturor.
- Bine ca nu ti-a patat rochia! striga Ghighi.
- E semn bun pentru o nevasta tnara! glumi Herdelea.
316
- A, stii ca a sosit si Ionel - zise Alexandru catre George, cnd
se mai potoli zgomotul. Noi l-am gasit aici. Zice c-a venit de
vre-o zece zile. Dar crezi ca poti face ceva cu ursul cela? Nici
macar nu vrea sa stea cu noi. Are odaie la hotel si toata ziua
bate dealurile si padurile...
n sfrsit Atena, ca gazda, puse capat taifasurilor:
-Acuma haideti toti n camerele voastre!... Si ntr-o jumatate de
ora sa fiti gata, ca mergem sa ne plimbam nitel cu muzica, iar
pe urma vom lua masa la restaurant!... Ei, la revedere! n
curnd!
Peste cteva minute toti se gateau si n toate odaile se
schimbau pareri despre noile cunostinte. Toti erau ncntati,
afara de Gogu, care nu putea uita rochia d-nei Herdelea, croita
dupa moda de-acum douazeci de ani, si care se simtea jignit,
desi nu voia sa se arate, ca strainii acestia nu-l respecta
ndeajuns...
n amurgul nasprit de mirosuri de brad si de rasina, muzica
lautarilor rasuna alinatoare. Pe terasa si pe cararile dimprejur
furnica o lume voioasa pe care valsurile si romantele o
fermecau. La Izvorul Tamaduirii era mbulzeala de pahare, iar
prin nserarea brazilor soaptele de dragoste se ntreceau si se
stingeau n aerul ce nviora inimile... ntr-o poenita ascunsa
grupul de neamuri dadu ntmplator peste Ionel, seznd pe o
banca, cu tigara n coltul gurii, nepasator si linistit. Muzica si
zgomotul lumii deabia ajungeau aci ca o adiere blnda. l silira
sa mearga sa mannce mpreuna.
- De ce nu ma lasati pe mine n pace? zise Ionel, urnindu-se
anevoie. Mie nu-mi place galagia si lumea...
In ntunerecul nstelat restaurantul stralucea de lumina. Terasa
mai toata era acuma acoperita de mese, iar n parfumul
brazilor se amestecau mirosuri de mncari si bauturi.
- Uite Ungureanul striga George tocmai cnd erau aproape de
masa ce li se rezervase, oprindu-se. Ce faci pe aici, prietene?
Aurel vazu pe Laura n mijlocul celorlalti, si scoase palaria si
zise ncurcat:
- Buna seara, stimata doamna!...
Laura raspunse dnd din cap serios, urmndu-si calea, fara nici
o tresarire. Doar cnd se aseza la masa se gndi zmbind ca
odinioara a putut simpatiza pe baietoiul asta...
317
Erau pe la mijlocul cinei cnd deodata aparu Titu pe terasa. Se
uita mprejur putin jenat, apoi vaznd masa cea mare, veni
drept si saluta parca pe toti i-ar fi cunoscut de cnd lumea.
- Am primit trziu telegrama si deabia adineaori am putut sosi!
Laura, care nu-l mai vazuse de la cununie, l mbratisa
plngnd si
murmurnd cu drag:
- Titule! Titule!
Sotii Herdelea se simtira mai mndri, observnd ca feciorul lor
a facut impresie buna asupra noilor neamuri.
- Aici, aici, lnga mine, ca mie-mi sunt mai dragi poetii! striga
Alexandru dndu-si scaunul mai la o parte.
La dreapta lui Titu sedea Eugenia care-l privea curioasa. Titu i
saruta mna inelata si parfumata, si asezndu-se i zise:
- Superba sora are George, iar eu ncntatoare cumnatica!
- Opreste, tinere, avntul! rse Alexandru. Sa nu te apuci sa-i
faci curte ca barbatu-sau e gelos ca un harap!
Gogu, de peste masa, zmbi cu o nepasare cautata, n vreme
ce ceilalti rsera cu pofta. Eugenia nsa se rosi putin si
raspunse:
- Cu toate astea mi place sa mi se faca curte!
- Aha! aha! striga iar Alexandru. Care va sa zica o invitatie n
toata forma?... Gogule, sa fii cu ochii n patru ca tnarul e
primejdios!...
Rsul si buna dispozitie domni toata seara...
Titu fu gazduit, fireste, tot n Vila Mara. Se scula nsa mai de
dimineata ca toti, sa se poata plimba si sa-si racoreasca creierii
nfierbntati de emotiile ce i le-au strnit oamenii din tara unde
nazuia si el. Se simtea fericit si-i suna mereu n urechi mai ales
graiul lor grabit si dulce. Dndu-si seama ca Alexandru l
simpatiza, voia sa cstige si prietenia lui Gogu care, fiind
deputat, l va putea ajuta mai lesne cnd va ajunge si dnsul n
Romnia. Apoi Eugenia l fermecase asa nct o si visase, dar
acum trebuia s-si astmpere admiratia zicndu-si ca nu-i
timpul sa se tie de naluciri...
La izvor se ntlni cu Ionel Pintea care bea foarte cumpatat,
dintr-o ceasca, borviz cu lapte n care nmuia chifla.
- Asta-i cura mea - zise Ionel zmbind silit.
Pornira mpreuna printr-o padure de molifti desi Ionel nu era
prea ncntat, caci petrecea mai bine singur. Titu totusi se
agata de dnsul, dornic sa afle ce-i n Bucovina, fiind ntiul om
de-acolo cu care putea vorbi.
318
ntrebarile lui staruitoare nsa pe Ion Pintea l plictisira, nct n
cele din urma i spuse raspicat:
- D-ta vrei sa ma faci sa vorbesc de lucruri care pe mine nu ma
intereseaza sau cel putin nu ma pasioneaza. Eu azi sunt un
simplu contabil coplesit de munca, si care n-am nici vreme si
nici pofta sa ma amestec n zzaniile politice. Orice politica mi-
e indiferenta... Prostiile astea, iarta-ma ca zic asa, le-am facut
pe cnd eram prin liceu si nu le-am mai luat cu mine n viata,
sa mi-o mpovarez... Si pe urma, mai cu seama la noi n
Bucovina, politica nseamna numai cearta, hartuiala, scandal,
murdarie... mai mare rusinea! Suntem putini si totusi dezbinati
n attea partide si bisericute, nct nimeni nu se gndeste la
interesul general, ci toti se gndesc numai la ambitiile lor
marunte... A, mi-e si scrba!... Eu cred ca libertatea e cea mai
mare nenorocire pentru poporul care nu-i copt s-o aiba. De
aceea d-voastra aici sunteti mai fericiti, orict va plngeti si va
burzuluiti... Asa este, domnule! Aici ungurii, nerozi, va scie,
va persecuta, va ngenunchiaza - adevarat. Asta-i norocul d-
voastra, caci asta va face drzi, solidari si puternici. n clipa
cnd vi s-ar da libertatea, ati face si d-voastra ceeace se face
la noi... Ungurii sunt prosti si va ntaresc vrnd sa va
slabeasca. V-ar distuge nsa ndata ce v-ar dezlega lanturile!...
Titu ramase cu gura cascata, fara sa mai poata raspunde.
- Ei, acuma ai aflat? sfrsi Ionel acru. Adevarul e totdeauna
dureros... Titu murmura ceva, mai merse ctiva pasi, apoi
deodata i zise buna ziua
si se desparti tulburat.
- Nu se poate... Vorbe... Astea-s aiurelile unui ursuz! se gndi
dnsul, simtindu-se totusi obosit ca dupa o noapte nedormita.
- nca unul care-i cu mintea plina de fumuri! murmura Ionel
singur, bucuros c-a scapat de un tovaras prea gures.
Titu fu posomort toata ziua, parca de cele ce i-a spus Ionel
atrna fericirea lui ntreaga. si aminti fiece cuvnt si-l dureau
ca o mare nenorocire. Laura i si sopti cnd gasi un prilej:
- Ce ai, draga Titule? Nu fii uricios! E vorba de viitorul tau.
George a vorbit cu Alexandru despre tine si despre dorintele
tale... Ia seama sa nu-i indispui pe toti!
Dupa prnz, stnd cu totii de vorba ntr-un chiosc, la umbra,
Herdelea povesti amanuntit rudelor cte a patit. Voind sa-si
pregateasca mai frumos iesirea la pensie, o ntoarse pe coarda
nationala, aratndu-le cum toate i se
319
trag din faptul ca a luat apararea unui biet taran romn fata de
samavolnicia unui magistrat ungur, apoi staruind mai ales
asupra examenului cnd inspectorul i-a cerut sa nu mai lase pe
copii sa crcneasca pe romneste, si sfrsind melancolic:
- Dar dect sa-mi unguresc sufletul la batrnete si sa-mi vnd
constiinta, mai bine s-ajung salahor muritor de foame!... Mai
bine!... De aceea ma si bate capul sa ies la pensie curnd,
curnd.
Rudele din tara fierbeau de indignare. Chiar si Gogu se ncalzi
si, cnd Herdelea spuse ca, de-ar fi mai tnar, s-ar duce si el n
Romnia ca Titu, numai sa scape de urgia stapnirii unguresti,
- se repezi nsufletit la Titu, si-i strnse mna:
- Bravo, tinere! Vino la noi, la libertate!... De ce-ai sta si d-ta
ntre barbarii acestia cutropitori de constiinte!...
Titu se nsenina mai cu seama ca Gogu i oferi ndata sa traga
la dnsii n Bucuresti, adaognd:
- La noi poti sta toata ziua, sa mannci si sa faci poezii cte-ti
place!
- Sa vii negresit la noi! O sa-mi faci mare placere! spuse si
Eugenia privindu-l cochet si convinsa ca melancolia de azi a
tnarului a fost din pricina ei.
Alexandru l pofti sa mai mearga si pe la dnsul, prin Giurgiu,
daca i se va ur la Bucuresti.
- Sa vii numai, ca n-ai sa rami pe drumuri n Romnia! sfrsi
Atena.
- Cu attea protectii mari, ministru trebuie sa ajungi, Titule!
striga Herdelea uitndu-si grija lui de multumirea ca-si vede
feciorul fericit.
ntr-una din zilele urmatoare Gogu si Alexandru, vorbind de
Titu, socotira ca ar fi poate si mai nimerit sa-i gaseasca vreun
temei oarecare, ca sa nu se simta jenat stnd degeaba. Si
hotarra ndata sa-l adaposteasca la un ziar; Gogu, ca deputat,
are sa-i faca loc baremi la jurnalul partidului.
- O,da, la o gazeta! zise Titu stralucind de bucurie, cnd afla.
Asa ceva visam eu... Tocmai asa ceva...
Perspectivele trandafirii i stersera din creieri raspunsul lui
Ionel ce-l ntunecase un rastimp. Cu privirea la tinta care lucea
mai aproape, viata i se parea plina de comori...
Dealtfel Gogu prinse dragoste multa pentru tnarul cu ochii
aprinsi de-o lumina stranie si naltatoare, cum i zicea.
Umblau mult mpreuna, discutnd politica nationala si uneori
chiar literatura romneasca desi acasa
320
Gogu se mndrea ca n-a citit n viata lui dect numai
frantuzeste. Si alaturi de Titu, deputatul se simtea cuprins de
nflacarare:
- Trebuie sa mai aveti rabdare, sa mai luptati, sa mai rezistati!
Va veni si mntuirea! Trebuie sa vie!... Credeti ca pe noi,
dincolo, nu ne doare viata voastra de suferinte?... Voi sunteti
speranta noastra, precum noi trebuie sa fim speranta
voastra!...
- De ce nu faceti macar un gest ca sa ne ncurajati? ntreba Titu
pe care gndul acesta l framntase mult.
- Va dorim n adncul inimii noastre, dar gura trebuie sa fie
muta! zise deputatul romn grav. O, politica!... Ce stupid lucru
e politica n lume!...
Ion auzi curnd ca Vasile Baciu a umblat pe la un avocat din
Bistrita si ca l-ar fi tocmit sa-i scoata toate pamnturile de la
ginere-sau. Se spaimnta mai ales simtindu-se slabit n
ndrjirea lui de cnd i-a murit si copilul. Desi vedea primejdia,
gndurile nu-i mai erau ndreptate numai asupra ei, ci
hoinareau neputincioase ba ncoace, ba ncolo. si zicea ca n-
are sa dea nici un petec de loc, s-apoi ndata iarasi ca n-ar fi
rau sa cada la o nvoiala cu Vasile, sa-i astupe gura... n schimb
inima i batea mereu mai nerabdatoare, framntata de un dor
nabusit prea multa vreme care azi statea sa izbucneasca.
Cnd i venea n minte Florica, uita de toate, chiar si de socru-
sau, ntocmai precum odinioara a uitat-o pe ea din pricina
pamntului...
A doua zi dupa ce afla cum a fost Vasile Baciu la avocat, vazu
pe Florica trecnd cu demncare la oameni, sprintena,
zmbitoare si dndu-i binete parca l-ar fi chemat la dnsa:
- Ce mai faci, Ionica!... Noroc bun!
- Noroc bun! mormai el ngrozindu-sc cum i se scurg ochii dupa
ea.
n aceeasi seara, venind de la cmp, se opri n poarta lui
George sa-l ntrebe ce sa faca cu socru-sau? Dar n vreme ce
George i spunea si-l nvata ce credea, dnsul vedea numai pe
Florica, n tinda, nvrtindu-se la vatra, pregatind cina, si
deabia se stapnea sa nu se repeada la ea, s-o cuprinda n
brate si s-o duca de aici, sa n-o mai atinga nimeni, nici sa nu i-
o rvneasca...
Ziua urmatoare se gndi sa se duca iar la George, dar nu mai
ndrazni de frica sa nu-i vaza n ochi patima. Si, fiindca totusi
trebuia baremi s-o vaza,
321
alerga ca un smintit pna ce stirici la care holda secera Florica
si-si facu drum prin apropiere si o zari...
Se mira si se afurisea ca a lasat-o sa se marite cu altul si ca n-
a luat-o el, s-apo se mngia singur zicndu-si:
- Mie mi-a fost scrisa Florica, degeaba...
ncerca sa se smulga din latul ce-l strngea tot mai tare si sa-si
ntoarca toate gndurile la mosia lui amenintata de ndrjirea
lui Vasile. Dar cnd se mustra c-o sa-si piarda averea pentru o
muiere blestemata, cum se mustrase si altadata, acuma i se
adaoga n creieri, nechemata, ntrebarea: ce folos de
pamnturi, daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau? Si pe urma
gndurile se nlantuiau. Baremi de ar fi trait copilul, sa stie si
dnsul pentru cine munceste si se sfarma. Dar asa, cui ar
ramne mosia lui, daca l-ar strnge Dumnezeu ntr-o buna zi,
caci omu-i trecator ca adierea vntului...
Din pricina alergaturilor zadarnice ramasese n urma cu munca
pamntului. Toata lumea ispravise seceratul, dar el mai avea
nca doua holde n picioare. Numai dupa o cearta mare cu ma-
sa, se urni sa trimita pe Glanetasu cu trei lucratoare la locul cel
mai mare, iar delnita de lnga drumul cel vechiu s-o doboare
dnsul.
Era ntr-o Joi. De unde muncea Ion se vedea drumul pe care
treceau nencetat femei cu cosuri si dasage, mergnd la blciul
saptamnal n Ar-madia. Marul paduret, sub care nascuse anul
trecut Ana, era ncarcat de rod si facea o umbra groasa, desi o
porumbiste verde l acoperea pna-n ramuri.
Ion lucra cu o voie buna cum nu mai avusese de mult ca si
cnd ar fi presimtit o bucurie navalnica. Se uita rareori spre
drum, ca sa nu-l tie de vorba nimeni. Dealtfel pe la prnzul cel
mic nu mai trecea pui de om... ncepu sa lege snopi si, cnd
ispravi si-i aseza n picioare, si arunca ochii spre Pripas. Atunci
vazu departe o femeie, venind grabit, cu niste dasagi pe umar.
Tresari si privi mprejur, bucuros ca e singur ct e hotarul de
mare.
- Florica! murmura dnsul apoi cu ochii spre femeia care se
apropia
mereu.
O sorbea cu ct se apropia si i se parea din ce n ce mai
frumoasa. Florica avea o naframa alba n cap, legata
strengareste. l zari si ea mirata si cuprinsa de o strngere de
inima. Dar nu-si pierdu firea si, cnd ajunse n dreptul lui, striga
zmbitoare:
- Am sa sosesc la spartul trgului, Ionica!... De, omul cu multe
griji anevoie iese din casa!...
Ion ar fi vrut s-i raspunda si limba parca i se ntelenise. Florica
nsa nu se opri. i atunci l apuca o frica cumplita ca nici
acuma, desi ar avea prilej
322
bun, nu e n stare sa-i vorbeasca, sa-si desarte sufletul... Pasi
spre drumul pustiu si izbucni aproape disperat:
- Unde fugi asa, Florico?... mai stai o leaca, stai ca am sa-ti
spun ceva... Si vino mai ncoace ca doar n-o sa piara trgul...
Femeia parc-ar fi asteptat chemarea. Se ntoarse din cale si
veni spre dnsul, cu fata aprinsa, dar zicnd molatic:
- Vai de mine... numai sa nu ma tii mult de vorba, Ioane, ca ma
omoara George...
Iar cnd fu lnga Ion, adaoga mai ncet:
-Ma duceam sa vnd niste pere oarzane, ca ne trebuiesc bani...
Si George nu ma lasa nici sa...
Ion o privea tacut si simtindu-se jignit ca ea vorbeste de
George. Nevasta, ridicnd ochii ei albastri ntrebatori si
adncindu-i n ochii lui tulburati, ntelese, si curma gndul si
murmura gingas:
- Ce vrei, Ionica?...
Barbatul zise, cu dintii strnsi, nfricosat parca sa nu-i zboare
spre dnsa tot sufletul nnebunit de patima:
- Mai odihneste si tu... De ce nu vrei sa te odihnesti? Privirile
lor se mpleteau, fermecate.
Florica sopti mai domol:
- S-grabita, Ionica... zau asa... Lasa-ma... sa-mi vad de drum...
zau asa... Dar n acelasi timp pasea alaturi de Ion, cu umarul
lipit de umarul lui.
Trecura prin porumbiste si se oprira sub marul paduret unde
sumanul barbatului era asternut pe jos, n umbra, ca un culcus
pregatit nadins. Se asezara privindu-se n ochii stralucitori de
o fericire mult asteptata. Ion vru sa-i impute ca i-a pomenit de
George, sufla greu pe nas si deabia putu gfi:
- E hei, Florico...
- Uf, ce cald mi-e... m-a topit caldura - zise femeia dnd mai la
o parte dasagii cu pere. Dar aici e bine ca-i racoare... zau asa...
racoare...
- Racoare - blbi Ion n nestire peste cteva clipe.
Apoi tacura, ascultndu-si bataile inimii. Apoi Ion, brusc ca o
fiara, o cuprinse de subtiori si-i musca buzele. Apoi Florica sa
lasa pe spate, moale, gemnd...
- Tot a mea trebuie sa fii tu! zise barbatul pe urma cnd Florica
si lega naframa, gata de plecare. Sa stiu de bine ca fac moarte
de om si tot a mea ai sa fii!
^ - Ei, Ionica, multe zice omul! raspunse femeia fara sa^l mai
priveasca. Cnd s-a putut, n-ai vrut; cnd vrei tu, nu se mai
poate!...
323
Ion ramase seznd pe suman, cu ochii dupa Florica ce se
pierdea prin porumbiste.
- Ba se poate! murmura singur, ca o ncurajare. Sa stiu de bine
ca...
si reteza deodata vorba. Frunzele marului fosneau ca o
imputare. Si imputarea i aducea aminte pe Ana. Sari n
picioare parca l-ar fi ntepat o vipera. Nu mai ndrazni sa se
uite spre marul sub care, acum un an, cealalta i-a nascut
copilul. Se duse la secera, fara a ntoarce capul, ca si cnd din
spate l-ar fi amenintat o mna nevazuta...
Florica se departa pe drum leganndu-se mndra n solduri.
Inima lui Ion tresalta de noi fiori, n vreme ce buzele-i soptira
drz:
- Ba se poate!... Sa stiu de bine ca fac moarte de om!...
324
CAPITOLUL XII
GEORGE
Precum flacaii se duc pe la fete n fiecare seara, pe viscol ca si
pe vreme frumoasa, frnti de munca zilei ca si dupa odihna din
sarbatori, tot astfel se ducea acuma Ion pe la George,
nesmintit, ca spre un frate bun, cnd sa-i ceara un sfat, cnd
sa-i dea el o povata, gasind totdeauna o pricina care sa-i
ndreptateasca venirea... Nu se mai sfia de George si uneori
schimba cte-o vorba si cu Florica, n treacat, cum se cuvine sa
te porti cu orice muiere n casa omului... Iar George se simtea
magulit ca vine si se mndrea ca-i cauta sfaturile un barbat
destept ca Ion care, prin minte si siretenie, s-a nstarit de unde
mai nainte era calic ca soarecele din biserica...
Numai Savista-Oloaga, care traia pe lnga casa lui George,
bufnea si se burzuluia din ce n ce mai nastrusnic. Fiindca
George a strns-o de pe drumuri si glumea uneori cu dnsa si
mai ales fiindca nu uita niciodata, cnd aducea rachiu, sa-i dea
si ei cte un paharel, Savista l iubea cu o furie salbateca, att
de caracteristica estropiatilor, si ar fi fost n stare sa strnga de
gt pe oricine pentru dnsul. n schimbul mncarii n-avea alta
ndatorire dect sa stea toata ziua pe prispa si sa hsaiasca
gainile ca sa nu intre n tinda. Ba Joia, cnd era frumos, George
i mai dadea voie sa se trasca pna-n Ulita Mare, sa-si
cerseasca si cte ceva gologani, sa aiba si ea banii ei... Cu
aceeasi
325
patima ura nsa pe Ion de cnd a simtit ca umbla dupa Florica
si ca astfel vrea sa nsele pe George. Se linistise un rastimp,
dupa ce ocarse pe Ana, vaznd ca venirile lui Ion s-au oprit
brusc, si fusese chiar mndra ca ea a putut abate o primejdie
ce ameninta pe idolul ei. Dar acuma ca Ion venea mai des ca
totdeauna, ngrijorarile o zbuciumau si o faceau sa nu mai
atipeasca nici n dupa-amiezile cele mai dogortoare. De cum
sosea Ion, ea se lipea de prispa ca o broasca, ciulind urechile
ca sa nu-i scape nici o vorba, ochii i luceau straniu, ca doua
margele de sticla, urmarindu-i fiece miscare si privire, fara a
pierde din vedere nici pe Florica n care n-avea nici o ncredere,
neuitnd ca odinioara era sa se marite chiar cu Ion, daca el ar
fi vrut s-o ia... Se nfuria ca nu putea surprinde nimic la Ion si
ca doar Florica se zapacea si se rosea putin, nct oalele i
dadeau deseori n foc, umplnd toata casa cu aburi si miros de
rntas ars.
Plictisita de atta pnda zadarnica, ntr-o zi, fiind numai Florica
acasa, avu o izbucnire de furie, urlnd si amenintnd:
- Spun tot lui George... Tu esti rapandula... tu... tu... Ce vine
Ion? A? Ce-i Ion? Barbat?... PtuiL. TifssL.
Scuipa spre Florica, se nvineti de mnie neputincioasa, si
smulse smocuri de par din cap si ochii i se umplura de snge
racnind:
- Rusine!... Rapandula!... Omoara George!...
Femeia se sperie nti, creznd c-a dat boala rea peste ea, dar
pe urma, ntelegnd unde bate, o huidui. Si oloaga se potoli
ndata, parca i-ar fi turnat apa rece n cap. i paru rau ca s-a
tradat si, ca s-o dreaga, vru sa arate c-a glumit si ncepu sa
rda cu dintii ei lungi si galbeni:
- Gluma, fa... Zau... Da-mi ciorba!... Foame...
Odata nsa Ion pica pe la prnz, cnd George lipsea. Savista
ncremeni pe prispa vazndu-l ca intra n ograda. Si cnd Ion
zise nepasator, oprindu-se lnga poarta:
- Noroc, noroc, Savisto! Tot voinica?... Da George-i pe-acasa?
- Numai Florica acasa! raspunse ea repede, arznd de dor sa-l
faca sa se apropie de nevasta, ca sa se adevereasca banuiala
ei.
Ion statu pe gnduri cteva clipe, s-apoi zise mai ncet,
aruncndu-si ochii fulgerator spre tinda:
- Aveam cu George o vorba... Pacat ca nu-i si el aici...
Si pleca, ntristat, clatinnd din cap, uitndu-se napoi din
ulita...
Savista fierbea .de bucurie. Era sigura ca Ion venise la Florica,
nadins pentru ca o stia singura. Si de-aci ncolo cnd nu era
George acasa, nu mai statu lnga usa tinzii, ci tocmai n colt,
ascunsa dupa o gramada de coceni de porumb, asteptndu-l
sa mai pice.
326
Peste cteva zile Ion ntr-adevar veni iar, tot pe vremea
prnzului. nainte de a deschide portita nsa se uita prin
ograda. Oloaga, din ascunzatoare, vedea ca pe ea o cauta.
Apoi Ion intra repede si disparu n tinda. Savista se tr ct mai
fara zgomot spre usa. Si auzi glasul lui Ion, dragastos, si pe al
Floricai, nfricosat. Tremura totusi att de grozav de bucurie ca
nu ntelese nimic, desi cei doi n tinda vorbeau destul de tare...
Ion iesi curnd, vazu pe Savista si pali. Dar si reveni repede si-
i zise usor:
- Am venit iar si iar n-am dat de George... N-am noroc si pace!
Rami sanatoasa, lele Savista!
Oloaga nu raspunse; n privirea ei nsa flfia atta ura, ca Ion
pleca fara a mai ntoarce capul. Era fericita si deabia astepta
sa vie seara, sa-i spuna tot lui George.
- Bade... bade!... vino-ncoa! l ntmpina cnd l zari. George,
desi ostenit rau, se duse spre ea la gramada de coceni.
- Ei? Ce pozna-i cu gainile? o ntreba n gluma.
Savista ncepu foarte ncet si rar; dar apoi, cuprinsa de emotie,
spumega nct nu mai era chip s-o priceapa nimeni.
- Ion?... Ei ce vrea Ion?... A fost aici? o ntrerupse barbatul
stergndu-si de pe obraji naduseala framntata de praf.
- Ion... fost... Florica... fost... Tlhari... Omoara, omoara! gemu
oloaga desperata, podidind-o lacramile si necndu-se de
sughituri.
- Bine, Savisto, bine... Lasa ca stiu... bine! facu George linistit.
Deabia dupa cina, cnd se culca n pat lnga Florica, se gndi
mai bine
la vorbele Savistei si se cutremura, caci deodata si aminti
privirea lui Ion de la nunta, privirea care l-a nspaimntat
atunci si pe care totusi a uitat-o. Cum a putut-o uita oare?
- Apoi daca-i asa, l omor!... Acu nu-l mai iert... l omor! si zise
George hotart, mngind corpul femeii care-i atta sngele.
D-na Hetdelea nu voise sa faca cearta n fata oamenilor straini,
n Sngeorz, dar cum ajunsera acasa, l lua pe Herdelea la zor:
- Nu stiu nebun esti ori nu esti n toate mintile de vorbeai ntr-
una ca iesi la pensie... Se vede ca ti s-a urt cu binele... Apoi
de aceea ne-am caznit si am suferit, ca acuma, dupa ce ai
scapat cu fata curata, sa cauti singur saracia?
327
Ghighi era de aceeasi parere, anume ca retragerea ar fi o
umilire. Ct priveste ca inspectorul cere sa nvete pe copii
numai ungureste, dascalita raspunse prompt, potrivindu-si
parerile dupa mprejurari, ca totdeauna:
- Ei si? Te ncnti de lingusirile romnilor, parca din vorbe
frumoase ai putea mnca? Lumea stie ca suntem romni, dar
sovinismul nu-i a buna niciodata. Adica ce-o fi dac-o sa-i nveti
ungureste? Lasa-i sa nvete, ca-i bine azi cnd stii o limba
straina, ca vezi bine ca fara ungureasca nici nu te mai poti
misca din loc... Daca-s vremurile asa, noi sa le schimbam?...
Herdelea nsusi se simtea nenorocit ca trebuie sa se desparta
de scoala, dar totusi se rusina sa spuna chiar si acasa ca
inspectorul l sileste sa iasa la pensie. Si dealtfel mai spera n
sine ca pna-n cele din urma se va mai ntmpla ceva si nu va
trebui sa plece. De aceea amna mereu si nu facea petitia.
Totusi, pe de alta parte, pentru orice eventualitate, raspndea
si prin Armadia stirea ca, fata de persecutiile tot mai crncene
ale ungurilor, se gndeste sa-i dea dracului si sa se retraga.
Raspunsul i-l dadu Grofsoru, la berarie, n gura mare:
- Prietene si frate! Mai bine sa mori dect sa fii calaul copiilor
nostri! Si fraza aceasta facu ocolul Armadiei, cstignd simpatii
amndurora, si
chiar lui Belciug, pe care Herdelea l lua vesnic de martor si
care ngalbenea de indignare cnd venea vorba de inspectorul
Horvat.
Dupa asemenea ncurajari, nvatatorul iar venea acasa hotart
sa-si scrie ndata cererea de pensie. Acasa nsa gasea
mpotrivirea drza a dascalitei care-i schimba iar planul. D-na
Herdelea, sfatuindu-se toata ziua cu Ghighi, descopereau
mereu argumente mai temeinice.
- Uite pe Zagreanu! Stii bine, ca tu mi-ai spus, ct a fost n
Pripas i-a nnebunit cu ungureasca... Si cu toate astea nu-i zice
nimeni nimic, ba-l lauda toata lumea si-i prezice viitor mare!...
Fiindca asa si este!
Herdelea, ncercnd sa profite de simpatiile lor pentru
Zagreanu, spuse ca ar fi cuminte sa-i cedeze lui locul din
Pripas, fireste daca are intentii serioase cu Ghighi. Pe cnd fata
protesta mpotriva acestui plan infernal, declarnd ca i-e urt
Zagreanu (n Sngeorz nsa marturisise n taina Laurei ca e
baiat foarte dragut, macar ca e numai nvatator), d-na
Herdelea zise
neclintita:
- Lasa, nu te ngriji tu de el. i gaseste lui loc inspectorul, ca stii
doar ct l iubeste si-l protejeaza...
Prin August, ntr-o dupa-miazi, Zagreanu veni mai miscat ca
alte dati, desi Ghighi nici nu era acasa. Herdelea trecu n
gradinita cu dnsul, sa stea de vorba. Si tnarul spuse ndata
ca soseste tocmai de la Bistrita, si de-aceea
328
e plin de praf. Nici n-a fost nca sa se schimbe. A vazut pe
domnul inspector... Apoi nu mai putu continua. Herdelea l privi
ntrebator.
- Mi-a spus multe - relua Zagreanu mai ncurcat, parca
negasind cuvintele potrivite. Mi-a fagaduit... cate-n luna si-n
stele... Mi-a fagaduit...
- Te are drag inspectorul - zise Herdelea linistit. E bine sa fii
bine cu inspectorul, foarte bine. Numai sa-ti dea o scoala buna,
ntr-un sat bun.
- Apoi vezi, domnule colega, da, da - blbi tnarul. E greu...
Nu stiu cnd s-o putea... Da... Domnul inspector zice ca vrea
sa-mi dea Pripasul...
- Pripasul? facu Herdelea cu o sageata n inima.
- Da... adica... zice ca d-ta n-ai sa mai stai mult, ca-ti trebuie
odihna, ca ai servit destul... ca... n sfrsit...
Zagreanu nu ndrazni sa-i mai spuie ca inspectorul i-a poruncit
sa reaminteasca batrnului nvatator sa trimita imediat cererea
de pensie, altfel l va scoate din oficiu, caci n nici un caz nu va
mai ngadui sa nceapa tot dnsul noul an scolar...
Herdelea ramase pierdut. ntelese ceea ce nu ndraznise sa-i
marturiseasca Zagreanu si se simtea dureros rusinat.
- Adevarat, foarte adevarat - murmura apoi cu glasul tremurat.
Am servit destul, prea destul... N-am sa mai stau... Nu, nu, fie
linistit inspectorul! Fii si d-ta linistit...
n aceeasi seara, dupa ce se culca d-na Herdelea si Ghighi, el
se aseza la birou si scrise pna trziu de tot. Strica multe coli
de hrtie si toate le uda cu lacrimi. nchipuirea ca de-acuma
paraseste pentru totdeauna scoala lui, iubirea lui, i sfsia
inima. Cnd i-a venit suspendarea, a plecat cu o scnteie de
nadejde de ntoarcere; azi pleaca fara nici o nadejde. De azi
ncolo nu mai e nvatator...
- S-a sfrsit, s-a sfrsit - soptea dnsul frnt, ca femeia cnd
trebuie sa-si dea seama ca a mbatrnit.
3,
Vasile Baciu fusese la trei avocati n Bistrita si toti trei i
spusesera la fel: legea zice ca copilul mosteneste pe tata si
tata mosteneste pe copil. Asta nseamna ca sa nu-si mai
toceasca opincile n zadar. Cu toate acestea el ameninta mereu
pe Ion cu judecata nadajduind sa-l sperie, cum s-a speriat si
dnsul odinioara. Sufletul lui nsa era toropit de amaraciune si
se revolta mpotriva legii care ngaduie ca un tlhar sa vie sa-i
ademeneasca fata, sa-i
329
smulga mosia si pe urma, dupa ce baga n groapa femeia, sa
ramna cu pamnturile si averea luata cu japca... Gndindu-se
mereu la nedreptatea lumii, a>unse la banuiala si apoi la
convingerea ca Ion a omort pe Ana, nadins ca sa-i ramna
mosia si sa se poata nsura a doua oara. Oamenii, carora le
mpartasea credinta aceasta, credeau sau nu credeau, dar toti
pizmuiau pe Ion ca s-a ales cu atta pamnt pe urma Anei...
De suparare si de necaz, Vasile Baciu se asternu mai rau pe
bautura...
Nemaistiind ncotro s-o apuce, ntr-o dimineata se duse la popa
Belciug si i se plnse. Preotul, cumpanind si chibzuind, avu o
idee cucernica si zise att:
- Bine... Am sa va chem pe amndoi...
Si Dumineca urmatoare Belciug chema pe Vasile si pe Ion,
mpreuna cu mai multi fruntasi ai satului.
- Oamenii de omenie trebuie sa se nvoiasca! vorbi preotul
frecndu-si minile. Sa cautam si noi, cu totii dimpreuna, o
nvoiala omeneasca! Asa-i bine si asa-i frumos!...
Ion, linistit, ridica glasul:
- Eu nu-s nici cine, nici fara suflet, domnule parinte... Nu-s,
martor mi-e Dumnezeu! n casa l las sa seada ct o trai, macar
ca-i a mea dupa lege si poate mi-ar face trebuinta. Dar l las,
ca-s om si nu strng pe nimeni de gt... Trei locuri a vrut, trei
le-a arat, le-a semanat, le-a cules. Puteam sa i le iau ca-s ale
mele. Nevoie de ele n-are, ca bucatele n loc sa le mannce, le
vinde si le bea... Dar, zic, lasa-l sa aiba si sa bea, c-a muncit
destul si suparari l-au ars destule... Apoi acu, vedeti si d-
voastra, oameni buni, daca-l las eu sa traiasca, dumnealui nu
vrea sa ma lase pe mine sa traiesc!...
Vasile Baciu, aprins ca omul fara dreptatea legii, sari cu
raspunsul:
- Adica cu ce drept sa-mi iei tu averea mea? Cum sa-ti ramie
tie pamnturile mele?... Ca fata mi-ai omort-o, copilul ti l-ai
omort?... Cu ce drept?...
Vinele i se umflau pe tmple ca niste rme.
Dar vremea trecea, vorbele cadeau si nvoiala nu se apropia.
Atunci Belciug gasi clipa binevenita sa intervie. si drese glasul
si rosti grav, ca la predica:
- Oameni buni si drept-credinciosi, dreptatea-i vesnic cu doua
taisuri, ca palosul n mna ostasului viteaz... Dreptate are Ion,
caci legile lumii spun ca averea copilului se cuvine parintelui
care l-a zamislit si l-a crescut. Dreptate are si Vasile, caci dupa
moartea fetei lui si a copilului ei, cuveni s-ar ca mosia sa se
ntoarca la cel care a agonisit-o... Acuma mie, paznicul
sufletesc al
330
vostru, dragi mi sunteti amndoi deopotriva si dornic as fi sa
dobnditi deopotriva fericirea pe pamnt ca si n ceruri,
dimpreuna cu fetele luminate cu care ne-am silit, ct am putut,
sa va mpacam cum e mai bine. Drzi si nenduplecati sunteti
nsa ca doua sabii ce nu ncap ntr-o teaca. De aceea iata ce
am socotit eu ascultndu-va: stapniti amndoi ce cuprindeti
n ziua de azi, tu, Vasile, casa si locurile pe care ti le lasa, iar
tu, Ioane, averea care ti-a harazit-o mila cereasca. Dar iarasi
socot ca drept n-ar fi sa ajunga mosia n mini straine. Viata
omului e ca floarea cmpului. Azi e, mine nu-i... Poate ca azi-
mine, Ioane, ai sa te nsori, sa ai copii, dar poate, Doamne
fereste, sa-si nchizi ochii cnd ai crede ca esti mai voinic...
Apoi, asa, n-ar fi pacat de Dumnezeu sa ramna averea ta cui
nici nu te-ai astepta?... S-atunci as crede c-ar fi ntelept si
frumos sa va legatuiti amndoi sa lasati ce stapniti sfintei
biserici n cazul cnd, Doamne pazeste, v-ati prapadi fara
mostenitori directi, adica fara copii... Facnd astfel, ntariti
puterea Domnului pe pamnt ca si Domnul sa va primeasca
sufletele n ceruri n vecii vecilor!
Preotul tacu brusc, cobornd ochii n jos, asteptnd parca
efectul cuvntarii sale asupra celor de fata. Apoi cnd ntelese
ca toti sunt de parerea lui, se retrase n odaita de culcare,
lasndu-i sa convinga si pe cei doi pricinasi. Dupa multa
vorbarie fruntasii izbutira sa-i faca sa-si dea mna... Belciug
reveni atunci cu o declaratie scrisa. Vaznd hrtia, Ion mai
sovai o clipa, dar totusi iscali, gndindu-se ca asta-i un moft
fara valoare, deoarece dnsul are sa se nsoare curnd si sa
faca copii care sa-l mosteneasca. Vasile se bucura ca, daca nu
se ntoarce la dnsul, mosia baremi nu se va risipi nici printre
neamurile Glanetasului.
- Asa! zise preotul mpaturind frumos actul. De pe amvon am
sa dau de stire satului ntreg hotarrea voastra crestineasca...
Dumnezeu sa va binecuvnteze!
Vasile Baciu pe urma se opri la crciuma, se mbata si se batu
cu straja Cosma Ciocanas. Ion nsa se duse drept la George, sa-
i povesteasca ce-a facut. Si pe drum se gndi numai la
viitoarea lui nevasta...
Titu socotea sa treaca granita cu trei sute de coroane. Suma
aceasta o avea, dar i mai trebuia si ceva maruntis care sa-i
ajunga pna la trecere. Pna ce nu cunoscuse pe rudele din
Romnia, se nfiorase gndindu-se ca porneste in lume cu trei
sute de coroane; acuma mergea la sigur, ca si cnd ar fi plecat
331
din Pripas n Lusca ori n Magura... Maruntisul nsa l ncurca,
fiindca oricum se silea, nu sporea si-i ameninta rotunjimea
celor trei sutare...
Salvarea i veni sub forma unei idei, citind ntr-un ziar ca
Asociatiunea pentru cultura si literatura poporului romn va
tine adunarea generala la Sibiu n luna Septembrie... Deoarece,
pe cnd citea, vazu pe masa Tribuna Bistritei, un ziar
saptamnal local, se gndi deodata: ce-ar fi sa se duca dnsul
ca reprezentant al ziarului la serbarile Astrei? Ar fi mai nti ca
ar face economii de cheltuieli, si al doilea ca ar cunoaste dintr-
o data toata inteligenta romneasca din Ardeal, nainte de a-
l parasi, cine stie pentru cta vreme... Tribuna Bistritei
dealtfel i reprodusese poezii din Familia, cu osanalele
cuvenite despre distinsul poet al Vaii Somesului... Se aseza
ndata si scrise cteva rnduri bine simtite directorului gazetei,
un avocat fara clientela si mare nationalist, cerndu-i un bilet
de legitimatie si banii de cheltuiala trebuinciosi. Raspunsul
directorului sosi peste trei zile, aducndu-i biletul de legitimatie,
dar si vestea trista ca ziarul de-abia-si traste viata de la o
saptamna la alta si ca prin urmare distinsul poet ar face o
fapta nobila romneasca reprezentndu-l, daca se poate, pe
propria-i cheltuiala... ntre timp Titu, nchipuindu-si cum va fi
nconjurat si rasfatat dnsul la Sibiu, ca omul care e glasul unui
ntreg tinut de romni, se nsufletise att de mult de ideea de a
reprezenta Tribuna Bistritei, nct nici nu se mai sinchisi ca
nu a primit bani si ca deci socotelile lui ramneau tot ncurcate
cu maruntisul...
Cu o saptamna nainte de plecare veni acasa spre a se pregati
n tihna si a-si lua ramas bun de la toti cunoscutii, caci omul
stie cnd porneste, dar numai Dumnezeu stie cnd se ntoarce.
Caldararu, la despartire, l-a mbratisat si n-a uitat sa-i spuna ca
tot mai e timp sa se razgndeasca, si Titu i-a multumit
zmbind pentru povata...
In Armadia toata lumea stia ca Titu vrea sa plece n Romnia si
toti se mirau de ndrazneala lui. Cnd se afla nsa ca va lua
parte si la serbarile Astrei, la care singur profesorul Spataru a
putut merge odata, demult, si mai ales ca se duce ca
reprezentant al Tribunei, multi l invidiara si-l felicitara.
D-na Herdelea plngea spalndu-i si calcndu-i rufele, iar
Ghighi i facea n fiecare zi geamantanul spre a-l desface a
doua zi ca sa-l faca mai bine si mai frumos, sa nu rda de ei
fratii din Romnia. Seara Herdelea tatal si fiul se sfatuiau
serios. Deoarece Titu, avnd nca ncurcaturi cu recrutarea, nu
putea obtine pasaport pentru strainatate, Herdelea i explica
cum sa-si faca rost la Sibiu de un simplu bilet de trecere; odata
ajuns dincolo nu-i mai
332
trebuie nici un pasaport... ntre altele nsa batrnul i marturisi
ca a si expediat cererea de pensie, iar Titu l aproba din toata
inima, ba se nsarcina sa comunice stirea si d-nei Herdelea; o
facu ntr-adevar cu atta iscusinta ca dascalita multumi lui
Dumnezeu ca n sfrsit Zaharia a ascultat povetele ei ntelepte.
Drept recunostinta ca l-a scapat astfel dintr-un impas greu,
Herdelea duse a doua seara pe Titu la Beraria Rahova, ca sa se
ntlneasca acolo cu toti domnii din Armadia si sa-si ia adio
cum se cuvine.
La Beraria Rahova se improviza o adevarata serbare, cu chef si
cu lacrimi, ntrebarile, urarile, felicitarile zbrniau n urechile
tnarului ndraznet. Herdelea i ceru biletul de la gazeta, sa-l
arate tuturor si mai ales lui Chita Pop, copistul de la
judecatorie, care nu voia sa creada ca Titu este aevea
reprezentantul Tribunei la adunarea Astrei. Profesorul
Spataru tinu si un discurs, culminnd n fraza ca Titu trebuie sa
fie veriga de unire ntre fratii de dincoace si de dincolo de
Carpati. La miezul noptii nsufletirea fu asa de mare nct toti
cntara Desteapta-te Romne. Solgabiraul Chitu, fiind si el
miscat, nchise ochii, nevrnd sa strice buna dispozitie a
societatii, mai ales ca Titu nu trebuia sa plece cu impresii urte
despre slujbasii Ungariei... Pna la sfrsit se ametira bine cu
totii. Herdelea, de suparare, bau atta ca Titu abia l duse
acasa, unde dascalita i ocar bine n gnd, dar fara a deschide
gura, spre a nu-si strica somnul...
Cu ct se apropia ziua, cu att Titu era mai tulburat. Se simtea
fericit si totusi glasul i tremura. Niciodata casa parinteasca nu
i se paruse mai calda. I se strngea inima gndindu-se ca de-
acum va trai ntre oameni pe care nu i-a mai vazut, ntr-o lume
necunoscuta n care cine stie ce-l asteapta?
Se duse pe la familiile prietene sa le zica ramas bun. La Dragu
gasi pe Lucretia mpreuna cu Oprea, azi sotul ei. Felicitndu-i
si aduse aminte iubirea lui, versurile n care se chinuise sa
eternizeze ochii ei verzi. Acuma iat-o asezata, cu viata croita
drept, fara cotituri deosebite, ca a tuturor oamenilor cuminti...
Pe cnd el se arunca n valurile lumii ca ntr-o mare fara
margini...
In ajunul plecarii, dupa amiazi, facu o plimbare pna-n Pripas,
sa mai vaza casuta unde a copilarit si sa se desparta de
Belciug, care-i cam acru si cam viclean, dar tot om de
treaba, cum i spusese tatal sau, ndemnndu-l sa nu cumva
sa nu mearga pe la dnsul... Preotul l saruta si-l blagoslovi cu
lacrimi n ochi, fagaduindu-i ca-l va cerceta negresit la
Bucuresti, deoarece spera sa mearga si el foarte curnd, peste
un an sau doi. l nsoti apoi sa-i
333
arate biserica cea noua, gata, buna de sfintit. l plimba prin
toate colturile se suira mpreuna n turn, la ceas, si-i zise cu
multa duiosie:
- Foarte rau mi pare ca nu esti aici la sfintirea care va fi peste
vre-o doua saptamni!... Facem o sfintire minunata. Va veni si
episcopul... O sa fie < adevarata sarbatoare nationala!... ,
Titu i promise ca-i va trimite carti postale cu vederi din
Romnia si ma ales din Bucuresti, care trebuie sa fie o
minunatie...
Belciug l mai petrecu pe urma pna n dreptul crciumei si-l
mai mbra tisa odata ca un frate...
Casa lui Herdelea din Pripas era mereu goala si trista. Titu o
privi p dinafara, amintindu-si fara sa vrea crmpeie de fericire
traita aici si nepre tuita la vremea ei. Urcnd n cerdac, se
pomeni cu Ion.
- Am auzit ca vrei sa pleci departe, domnisorule?
- Ma duc si eu sa ma asez n lume! raspunse Titu serios. Anii
trec si omi trebuie sa faca ceva n viata, altfel nu-i vrednic sa
traiasca... Nu-i asa?
- Asa-i, domnisorule, vezi bine ca-i asa! zise Ion. Apoi sa te duc
Dumnezeu sanatos si sa-ti daruiasca noroc pe unde-i umbla, c-
ai fost tare d omenie! i
- Sa traiesti si tu, Ioane! Tie de-altminteri ti-a ajutat Dumnezeu
si te-i nstarit frumos... Pacat numai ca n-ai avut parte de Ana
si de copil...
- Apoi ce sa facem? facu taranul rece. Asa a vrut Dumnezeu...
- Ei, s-acuma ce mai ai de gnd, Ioane? Ca doar n-ai sa rami
vaduv toa i viata, ca doar esti tnar...
- Asa-i, asa-i, vezi bine! mormai Ion ntunecndu-se.
Titu coborse spre dnsul si se rezima de stlpul portii, cu
palaria ] 3 ceafa. n asfintit soarele se mnia si mprosca cu
raze aprinse. Umb a Magurii Cocorilor se ntindea peste sat
pna la picioarele crucii de a marginea drumului, pe care
Hristos statea neclintit ca un martor mut ti tuturor tainelor. Ion
se uita lung la domnisorul care i se parea ca se schimba e mult
de cnd nu l-a mai vazut. Voia sa-i ceara o nvatatura, ca si
odinioai i, si i era frica sa nu-l ocarasca.
- M-am zbatut si m-am framntat sa ies la liman - ncepu iar
Ion dup; o tacere apasata. Si nu mi-a dat Dumnezeu nici o
bucurie...
- Dar pamntul? ntreba Titu, privindu-l cercetator.
- Pamntul... de... pamntul... Bun e pamntul si drag mai ti-e
cnd c al tau... Dar daca n-ai pentru cine sa-l muncesti, parca...
zau asa...
334
- Trebuie sa te nsori, Ioane!
- Asa-i, chiar asa-i, domnisorule - murmura taranul cu ochii
stinsi. Dar dect sa te nsori cu oricine... Am patit-o odata,
domnisorule...
Tacu, asteptnd parca o ntrebare sau o aprobare. Cum nsa
Titu nu zise nimic, urma din ce n ce mai vioi: '
- Acu d-tale pot sa-ti spun, ca mi-esti mai bun ca un parinte si
m-ai nvatat numai bine... Pot... Si nu stiu cum sa-ti spun,
domnisorule? Ca d-ta pleci departe si poate nici n-ai sa mai
auzi de mine si de necazurile noastre... O, Doamne... Mare-i
lumea!... Cnd crede omul c-a nimerit mai bine, atunci ia
seama ca-i tot de unde a pornit... Uite-asa-i, domnisorule! Asa
ma muncesc si ma caznesc, si nu stiu ce sa fac, cum sa fac?...
4 Azi, cnd ai avere, ce-ti trebuie sa te mai perpelesti? Nici
prea hapsn sa nu fie omul, ca lacomia strica omenia. Pamnt
ai destul...
- Destul nu-i niciodata, domnisorule... Dar pe cine vreau eu sa
iau, nu se poate. Si pe alta nu pot s-o iau...
- Pe cine vrei?
- Pe Florica! zise Ion cu o lucire aspra n privire.
- Care-i maritata cu George-a-Tomii? -Aia!
- De, Ioane, se vede ca Dumnezeu ti-a dat c-o mna mosie si ti-
a luat cu cealalta mintea! vorbi Titu. Ct e satul de mare nu
gasesti tu dect pe nevasta lui George?
- Nu-mi trebuie alta, domnisorule! scrsni Ion deodata furios si
cu o hotarre salbatica n ochii sticlitori.
- Hm - facu Titu aproape nfricosat de glasul lui. De... nu-ti
trebuie...
- D-ta ce ma nveti sa fac? urma Ion iarasi mai blnd si rugator.
- Nimic... Sa te astmperi!
- Dar daca nu pot?
- Atunci fa ce stii!
- Nu stiu nimic! blbi Ion zvrcolindu-se ntre mnie si
neputinta.
- Nici eu... Dar atta totusi pot sa-ti spun: astmpara-te!
Pe Ion raspunsurile lui Titu l umpleau de fiere. Destainuia
ntia oara framntarea lui cuiva si, n loc de ncurajare, gasea
mpotrivire. l ustura inima ca nu poate scapa de nehotarre. Si
totusi patima lui crescuse att de puternica, nct simtea bine
ca are sa-l mistuie daca nu va nimeri calea spre potolirea ei.
- Trebuie, domnisorule, trebuie! gemu dnsul stapnindu-si
focul.
335
Titu, spaimntat de ndrjirea ce i-o citea n fata, tresari. Si
repede i dadu mna, zicndu-i:
- Rami sanatos Ionica!.., Si astmpara-te, asculta-ma pe
mine!...
Ion mormai ceva si ramase n mijlocul drumului, uitndu-se
dupa el pna coti la Rpele Dracului. Apoi scuipa cu scrba,
biguind:
- Lasa ca stiu eu ce-i de facut...
Titu petrecu seara la Grofsoru, mpreuna cu parintii si sora-sa.
Si a dou zi porni cu trasura la Monor, de unde avea sa ia trenul
spre Sibiu...
Din clipa cnd Savista i-a deschis ochii, George parca s-ar fi
trezit dintr-un somn adnc. Acuma ntelegea de ce i tot da Ion
trcoale, de ce-i cere sfaturi si-i vine mereu prin casa. Adica
pentru Florica. Cu toate acestea si de atunci ncolo l-a primit.
Vorbea si rdea cu dnsul nct toata lumea ar fi jurat ca sunt
prietenii cei mai buni. l ura si rvnea sa-l prinda, sa se
rafuiasca. i era frica si lui de rafuiala dorita si totusi o cauta.
Pleca linistit de-acasa, caci Savista era o paznica nepretuita si-i
raporta n fiecare seara fiece pas al nevestei...
Ion nsusi simtise demult vrajmasia Savistei si deseori i venea
s-o sugrume, ca sa-si deschida drumul la Florica. Ura nsa
numai pe George, din ce n ce mai rau, fiindca numai din
pricina lui nu e sloboda femeia. Daca n-ar fi luat-o el, poate ca
ea l-ar fi asteptat si azi n-ar mai trebui sa se zbuciume si sa nu
stie cum sa se apropie de dnsa...
Chiar n ziua cnd Titu pleca din Armadia, Ion, aflnd ca George
nu-i acasa, nspre amiazi se repezi la Florica, nadajduind sa-i
mai poata vorbi macar o clipa ntre patru ochi. Savista, pe
prispa, l zari de departe si, nemaiputndu-se tr la locul ei de
pnda dupa gramada de coceni, se rezima ndata de perete,
nchise ochii, deschise gura si ncepu sa sforaie usor parca ar
dormi dusa. Ion intra n ograda, o vazu si o striga pe nume.
Oloaga nsa nu raspunse. Atunci Ion se apropie si-i zise iar, mai
ncet, cu inima tremurnd de bucurie, vrnd s-o ncerce daca
doarme aevea:
- Savisto!
336
Oloaga nsa sforaia nemiscata, desi vreo trei muste i se
plimbau pe obrajii scoflciti si asudati, pe gingiile alburii, pe
dintii lungi si galbeni.
- Doarme, slava Domnului! murmura Ion, trecnd n vrful
picioarelor n tinda.
Savista si ascuti urechile. N-auzi dect soapte si apoi glasul
Floricai, ndemnndu-l sa plece:
- Savista doarme ca iepurele, ia seama...
Oloaga fierbea de multumire c-a gasit, fara sa vrea, mijlocul de
a-i prinde de-a binelea. Dar, fiindca de-afara nu auzea bine ce
vorbesc ei nauntru, nu mai iesi pe prispa, ci de azi nainte se
ghemui ntr-un colt n tinda, pazind de-acolo sa nu treaca
gainile pragul. Motaia toata ziua si deseori sforaia. Florica, cu
grija casei, nici nu baga de seama ca Savista si-a schimbat
locul. Doar cnd a auzit-o horcaind s-a gndit ca poate sa fie
bolnava, si a ntrebat-o:
- Ce te doare pe tine Savisto, de te-ai nmuiat
asa?
Oloaga se prefacu. Se freca la ochi cu pumnii, parca de-abia s-
ar trezi, si blodogori mohorta:
- Nimic. Somn, somn...
Florica clatina din cap, dar n-o mai descusu, socotind c-o fi
mbatrnit si de aceea o apuca moleseala mai des...
Trecura cteva zile. Ion nu se mai arata. Savista clocotea de
nerabdare...
Apoi Vineri seara George, sfatuindu-se cu Florica, i spuse ca
Dumineca noaptea va pleca cu tatal sau la Padurea Fulgerata,
sa aduca cte-un car de lemne nainte de a-i napadi caratul
bucatelor de pe hotar. Si tocmai a doua zi veni iar Ion. Savista
sforaia dusa n ungherul ei. Ion, care n-o zarise n ograda, se
sperie vaznd-o aici:
- Noroc, Florico... Dar ce-i cu Savista? zise dnsul ncet, cu
glasul tremurat.
- Apoi asa face de o vreme ncoace... O fi bolnava... Stie
Dumnezeu... Da sezi, mai sezi la noi, Ioane!
- Multumesc, c-am tot sezut! raspunse Ion uitndu-se iar la
Savista si apoi adaognd: Da George nu-i pe-aici?
- Nu-i, ca-i la porumb cu lucratorii... -Mhm...
337
- Numai Duminecile de-l mai prinzi pe-acasa acu, daca ne-a
mbulzit . munca... Da poate nici Dumineca sa nu fie... ca
tocmai Dumineca seara vrea
sa plece la padure...
Ion se cutremura parca l-ar fi zgltit deodata o mna
napraznica. Sngele i se aprinse n inima ca ntr-un ibric pus pe
jaratec. O privi cu ochi att de mari nct i se parea c-o vede
sub marul paduret, n bratele lui, si-i simte carnea fierbinte.
Florica nu se uita la dnsul ca si cnd ar fi ghicit la ce se
gndeste. Si Ion sopti aspru, poruncitor:
- Dumineca, dupa ce pleaca dnsul, sa stii ca vin!... Auzi tu?
Femeia tacu.
- Sa iesi n ograda! Auzi?... Negresit sa iesi, altfel...
Florica tacea mereu.
- De-atunci n-am mai schimbat o vorba ca oamenii... Si nu mai
pot...
- Daca afla George, ne omoara! zise Florica foarte ncet, fara a-
l privi. Ion scrsni nct pe femeie o trecu un fior.
- Sa iesi, Florico!... Sa nu faci cumva sa nu iesi, ca...
n clipa aceea amndoi ntoarsera privirile deodata la Savista
care horcaia cu gura cascata si nghitea din cnd n cnd. O
privira nfricosati, cu o presimtire urta, care nsa trecu repede
ca o nalucire.
- Doarme, doarme - murmura Florica.
Savista respira greu. Sudorile i curgeau siroaie pe tmple, pe
obraji. Roi de muste bziau mprejurul ei...
Titu nu se mai satura privind pamntul Ardealului care fugea,
se ndoia, ramnea n urma, se ntindea departe, se apropia
iarasi... Si trenul trecea trufas pe lnga satele romnesti, pe
unele spintecndu-le chiar ca un tiran nendurator, si doar pe
alocuri se oprea cte-o clipa, nsemnndu-si oprirea cu vorbe
aspre unguresti care zoreau sau huiduiau vesnic pe taranii
drumeti sau slujitori. Pretutindeni aceiasi tarani, umili, voinici,
rabdatori: pe soselele albe, alaturi de care silitoare, pe
cmpiile galbene, rascolite de bratele lor si udate de sudoarea
lor, prin satele sarace, stoarse de vlaga. Unde era munca, erau
numai ei. Pe urma veneau garile mari, anticamerele oraselor, si
taranii
338
nu se mai zareau. n schimb apareau surtucari grabiti,
galagiosi, nerabdatori, vorbind poruncilor numai n grai strain.
- Noi muncim ca sa benchetuiasca ei! se gndea Titu necat de
o revolta din ce n ce mai mare. Asta-i ilustratia nedreptatii si
oropsirii noastre...
n Armadia strSinii deabia se observau n multimea mare
romneasca. Dar orasele acestea parca-i luau un val de pe
ochi, ca si odinioara n Gargalau cocioabele de pe la margini. I
se pareau niste cuiburi uriase de trntori dusmani care nghit,
vesnic nesaturati, rodul muncii milioanelor de robi dimprejur...
La Cluj schimba trenul. Deabia izbuti sa se catare ntr-un vagon
ticsit de oameni, sa-si aseze geamantanul pe coridor. Atta
vorba ungureasca i nnegrea sufletul. Se simtea parca s-ar fi
oprit deodata ntr-o mocirla.
- O, ce bine-i ca plec... Cel putin nu voi fi nevoit sa vad si sa
aud mereu lucrurile astea revoltatoare!...
n aceeasi vreme nsa i era rusine ca fuge din lupta. si zicea
ca cinstit ar fi sa stea n vrtejul ciocnirii, iar nu sa lase pe miile
celea de umili n ghiarele hraparete, fara aparare si fara
nadejde... Dar ndata ce se uita mprejur, curajul i pierea si
ntelegea ca razboiul acesta nesfrsit cere voinici vnjosi,
drzi, nempacati, care lupta fara a-si da seama, nencetat.
Taranii din Lusca... cei ce sufera batai, umilinte, temnite, si nu
se nmoaie...
Se .nnopta. Trenul gonea uruind. Nouri de scntei se
mprastiau n rastimpuri peste ogoarele negre, licarind n
vazduh ca o ploaie de stele cazatoare... Titu, pierdut n
gnduri, privea n ntuneric, rezemat cu fruntea de cerceveaua
ferestrei deschise. Curentul amestecat cu fum i vlvoia parul...
n vagon oamenii se linistisera. Ramasese singur n coridor cu
cteva cufere. l cuprinse foamea si-si aduse aminte c-ar fi
trebuit sa mannce la Cluj, dar l-a zapacit valmasagul de lume
si de zgomot. Scoase din geamantan merindea ce i-o pusese
acasa. Pe cnd se lupta cu un picior de gaina fripta,
conductorul, care ispravise controlul biletelor, veni sa se mai
odihneasca putin si, vazndu-l mncnd, i zise pofta buna
pe ungureste. Titu nsa raspunse ursuz:
- Nu stiu ungureste!...
Atunci conductorul se uita mprejur si, nemaifiind nimeni,
murmura:
- Si io-s romn, domnule!...
Titu se nsenina deodata. i oferi o bucata de friptura, zicnd
ntr-una:
- Esti romn... esti romn... poftim... esti romn...
339
Si conductorul i povesti ca se cheama Stefan Popa, dar ca si-a
schimbat numele n Pap Istvan, fiindca asa i-au cerut cnd l-au
pus n serviciu, ca e nsurat cu o unguroaica si are opt copii, ca
joaca si el cum cnta cei mari, altfel ar ramne pe drumuri...
- Adica acela care vrea sa iasa din robia de la tara, trebuie sa-si
robeasca sufletul la oras, sa devie la rndul lui o primejdie
pentru robii care l-au nascut! se gndi Titu cnd ramase iar
singur. Cel ce se departeaza de satul lui, trebuie sa cada n
mrejele lor...
Adormi pe geamantan, istovit mai mult de gnduri dect de
oboseala... l destepta un junghi n spinare. Soarele tocmai
stralucea ntristat. Si trenul huruia mereu, mereu...
Pe peronul garii din Sibiu astepta un grup de domni cu bratare
tricolore, care se mprastiara pe la usile vagoanelor; erau
organizatorii nsarcinati cu primirea oaspetilor din toate
tinuturile romnesti... Tilu sari jos si se cruci vaznd cta lume
care vorbeste romneste cobora din trenul n care dnsul se
simtise att de strain. Si totusi n tren nu vorbisera romneste!
De ce n-o fi vorbit nimeni n tren romneste?... Acuma toti se
mbratisau, se chemau, nct Titu se sfia ca el, n mijlocul
attor romni, nu cunoaste pe nimeni. Vru sa se apropie de un
organizator, cnd deodata auzi un glas tare:
- Herdelea Titu!... Herdelea!...
Se uita nedumerit si vazu pe cel care-i striga numele: un domn
bine facut, rosu la obraz, cu ochelari de aur, ras de mustati.
- Aici! striga Titu putin ragusit de mirare. Eu sunt Titu Herdelea!
Domnul se repezi la dnsul foarte prietenos, ntinzndu-i
amndoua
minile:
- Bine ca te gasii, domnule!... Nu ma cunosti... Pintea... Doctor
Virgil Pintea!... Mi-a scris fratele meu ca vii la Astra, dar nu mi-
a scris cnd sosesti. Ei bine, ca sa nu te scap, de doua zile
pndesc toate trenurile, tipnd ca un nebun: Titu Herdelea... In
sfrsit, bine c-ai venit!...
- Aa, fratele lui George? murmura Titu. Da, vezi, le scrisesem,
dar nu m-am gndit ca o sa te nstiinteze. Nu-ti nchipui ce
bine-mi pare ca...
- Da, fratele lui George... Suntem attia frati ca nu exista colt
de pamnt romnesc unde sa nu fie ratacit unul-doi. Aici, de
pilda, suntem chiar doi...
-Doi?
- Doi, draga. De asta-primavara. E si Liviu, capitanul. Militar
teribil, de la statul-major. Mine-poimine l vedem gheneral...
Da-i ciufut rau. Nu stiu
340
cui seamana. Ne face neamul de rs. Nici nu s-arata printre
noi. Vesnic numai ca militarii lui cu nasul n carti si-n harti... Am
sa te duc totusi sa-l cunosti. Dar sa-l iei cum este.
Virgil Pintea era bun de gura si vesel si vioi ca un copil. Toata
lumea din Sibiu l cunostea si-l iubea, fiind un medic priceput si
dezinteresat, si un romn inimos. Gazdui pe Titu la dnsul.
Avea un apartament placut, ntr-un cartier frumos. Dadu
musafirului dormitorul, ramnnd ca el sa se culce n birou pe
un divan.
Dupa ce Titu se primeni, iesi mpreuna cu Pintea care l
prezenta, la cafenea, tuturor, ca pe un poet plin de fagaduinti
si reprezentant al Tribunei Bistritei. II primira cu obisnuita
simpatie ocazionala. Unii si adusera aminte de niste versuri
ale lui Titu din Familia. Mai ales nsa Barbu Luca, un tnar
slabut si mititel, el nsusi poet si redactor la un ziar din Sibiu,
se mprieteni cu Titu si se oferi sa-i fie calauza credincioasa si
nepartinitoare.
Mai trziu Titu lega cunostinta si cu capitanul Pintea, care
statea ntr-o odaie simpla si aproape saracacioasa, pe lnga
comandamentul corpului de armata unde avea serviciu. II
gasira ntre harti, sabii, tunici si cizme, cu pijama scurta, la
birou, cu un teanc de acte n fata, pe care le nchise cu cheia n
sertar, fiind secrete militare. Liviu Pintea era om nalt, cu
fruntea lata, cu parul rar, ochii albastri otel si pielea bronzata.
- ti aduc pe cumnatul nostru - zise Virgil intrnd. Te previn nsa
ca Titu e poet romn si deci sa nu-i bati capul cu ideile tale
renegate, sa-l silesti sa se supere!...
Capitanul zmbi si strnse englezeste mna lui Titu, zicnd
politicos:
- Daca-i poet, nseamna numaidect ca-i si iredentist?... De
altfel sa nu iei n seama clevetirile fratelui meu... Sunt romn si
eu, dar mai nainte de a fi romn, sunt ofiter si servitor al
Majestatii Sale mparatului. Ca atare, fireste, nu pot admite
nazuintele celor de teapa dumnealui, care trag mereu cu ochiul
spre Bucuresti si spre Romnia. n mintea mea asa cevfo nu se
cheama politica nationala, ci tradare de tara...
Vorbea foarte linistit, avnd n voce energia omului care, dupa
framntari grele, si-a stabilit o linie de conduita n viata si o
apara cu o convingere rece, hotarta. Titu l asculta uimit. El
nca nu ntlnise pna azi un adversar cumpatat, cu argumente
sigure, care nu se sperie de fraze. Se simti ndata ntr-o
inferioritate suparatoare. Obisnuit sa raspunda la contraziceri
cu vorbe pe care, desi izvorau dintr-un sentiment nversunat,
nu le putea strnge
341
ntr-o ordine de bataie logica - nu ndrazni multa vreme nici sa
deschida gura. Din norocire Virgil cunostea prea bine ideile
fratelui sau si le rasturna cu usurinta, doborndu-i si acuma
dovezile cele mai grele prin cte o gluma aruncata ca o piedica
grotesca ntre picioarele unui luptator netemut.
Statura mpreuna vre-un ceas. La sfrsit si Titu se ntrema si
puse capitanului ntrebarea:
- D-ta adica nu doresti unirea noastra a tuturor?
- O, asta deocamdata e utopie!
- Ce nseamna la d-ta deocamdata?
- Ei, cteva secole, sa zicem... n orice caz ct timp puterea
noastra militara e vie si viguroasa, zvrcolirile iredentiste
ramn simple visuri utopiste.
- Dar daca ar veni un razboi? >
- Razboiul n-ar putea realiza visurile d-voastra. Se stie doar ca
Romnia e aliata noastra. Deci...
- Aliantele nsa nu sunt eterne!
- Vrei sa zici ca Romnia s-ar putea ntoarce mpotriva noastra?
zmbi capitanul. Gresita socoteala. Foarte gresita. Pe care
Romnia nici nu va face-o niciodata, caci toate interesele ei o
silesc sa fie alaturi de noi. O silesc! Accentuez special: o silesc!
- Dar daca totusi n-ar fi cum crezi? Ce-ai face atunci d-ta?
- Curioasa ntrebare! zise Liviu devenind grav. Mi-as face,
evident, datoria. Se mai poate discuta aceasta? Dar nici prin
gnd nu mi-ar trece vreodata sa sovaiesc macar o clipire n
fata unui dusman al mparatului, oricine ar fi dusmanul!
- Fratii nostri...
- Aici nu ncape fratie. Cnd fratele ti-e dusman si vrea sa-ti
rapeasca tie casa ta si ograda ta ca sa si le mareasca pe ale
sale, ei bine, i dai la cap ca si altui dusman si nici nu-ti mai
pasa ca ti-a fost cndva frate!
Virgil ascultase zmbind dialogul dintre Titu si Liviu. El facuse
demult aceleasi ntrebari si primise aceleasi raspunsuri, desi i
demonstrase subrezenia temeliei lor. Dar, fiindca stia ca pe
capitan l scie si-l tulbura totdeauna asemenea discutie,
Virgil era bucuros ca Titu l ncolteste.
- Lasa-l, dragul meu, ca n-o scoti la capat cu dnsul! striga n
cele din urma medicul rznd, deoarece vedea ca Titu se
posomoreste. E renegat de
342
tot... E pierdut pentru noi... Are sa se schimbe nsa cnd l vom
face gheneral n Romnia-Mare.
Liviu Pintea zmbi dispretuitor:
- Cred c-ar fi fost mai placut sa fi vorbit de altceva...
- Da, despre Radetzky sau de cucerirea Bosniei - zise Virgil
raznd.
- Mi-ar fi facut multa placere sa cunosc si eu operele
cumnatului nostru - continua capitanul, fara sa asculte gluma
fratelui sau, ntorcndu-se spre Titu. Nu vorbesc romneste
att de bine ct as dori, fiindca am stat numai ntre straini si n-
am avut ocazie sa vorbesc limba mea natala, dar citesc cu
drag, cnd am ragaz, carti romnesti. n general nsa ma
intereseaza romanele si nu pot suferi poeziile...
- Atunci tocmai ai nimerit-o! striga medicul. Caci Titu scrie
numai poezii...
- Ce-are a face? Cel mult n-am sa-l citesc...
Desi convorbirea fusese tinuta tot timpul ntr-un ton de
intimitate prieteneasca, totusi Titu iesi plouat din locuinta
capitanului Liviu Pintea. Argumentele ofiterului se razboiau n
sufletul lui cu convingerile sale entuziaste si-i nteteau n
creieri ntrebarea nfricosatoare: dar dac-o fi avnd capitanul
dreptate? Din fericire Virgil nu-i dadu vreme sa se zbuciume si-i
zise serios:
- Vazusi cte baliverne salasluiesc ntr-un spirit strmt de
militar?... Primejdia asta ne ameninta nsa pe toti, daca nu ne
vom apara din rasputeri sufletele de invazia straina!...
Sibiul avea o nfatisare de sarbatoare. Strazile gemeau de
lumea romneasca, sosita de pretutindeni: preoti, nvatatori cu
nelipsita umbrela subtioara, profesori, avocati, tarani. Cu tot
caracterul sau german, orasul parea azi o resedinta
romneasca. n marea de romni, strainii disparusera.
- Parca miile de robi muncitori si harnici ar fi pus stapnire pe
cuiburile trntorilor! se gndea Titu rensufletit la vederea
furnicarului de romni.
Seara avu loc la Hotel Traian, un banchet de cunostinta. Titu
sedea la masa reprezentantilor presei, pe cnd Virgil Pintea, ca
unul din fruntasii Astrei, trecuse aproape de batrnul
presedinte. ntre gazetarii galagiosi, Titu se simtea strain. Toti
se cunosteau, si povesteau pataniile nationale, procesele,
articolele, vorbeau de tirajul ziarelor, de deputatii romni de la
Budapesta, de guvernul unguresc, de procurori. O lume noua
si deschidea tainele n fata tnarului reprezentant al Tribunei
Bistritei. Si lumea aceasta l zapacea si-i racea sperantele. n
toate vorbele ce le auzea misunau
343
preocuparile marunte, personale, interesate. Nici unul nu
rostea un cuvnt despre vreun ideal superior. Fiecare parea
ncntat de sine nsusi si ngrijorat vesnic sa se ridice deasupra
celorlalti cu orice pret. Vecinul lui din dreapta era Barbu Luca,
tnarul poet, care nsa acum deabia se sinchisea de dnsul, si
alerga mereu sa ciocneasca ba cu ilustrul asesor
consistorial, ba cu magnificenta sa Cutare si, de cteori se
ntorcea la locul sau, soptea n treacat lui Titu:
- E o canalie ilustrul, dar trebuie sa-i faci curte, caci altfel nu
poti trai!... Pe la sfrsitul banchetului, dupa multele discursuri
umflate, Titu si simti
inima att de mncata de amaraciune, ca-i venea sa plnga cu
hohot.
- Pretutindeni egoismul, o Doamne! si zicea privind cu ochii
rataciti la fetele rosite de bautura, cu rsuri prefacute pe
buzele umede.
- Titule, Titule! l destepta deodata glasul lui Virgil de la spate.
Ia vino ncoace! Ce-i cu d-ta, poete? Ce esti asa de trist cnd
toata lumea e vesela?
Deabia acasa si dezveli nedumerirea, cu lacrami n ochi, ca un
copil nepriceput care a suferit jigniri grele ntia oara cnd a
pasit n lumea larga. Virgil Pintea l asculta pe gnduri, dnd
din cap ntelegator.
- Toti am trecut prin amaraciunile d-tale de acuma - zise dnsul
apoi, ca un parinte blnd. Dar viata asa e, dragul meu. Viata e
nimicitoarea iluziilor. Numai cel ce-si poate pastra visurile n
ciuda cruzimilor vietii, numai acela nu va pierde ncrederea
niciodata... Fireste ca spectacolul nu e naltator daca intri n
culise sa vezi sforile... Nu te uita nsa la indivizi, caci indivizii
sunt marunti, sunt oameni, care totdeauna si cauta rosturile
lor. Priveste de departe si atunci ai sa vezi cum se va schimba
panorama... Serbarile astea, de pilda! Nu te uita la oameni, la
discursurile lor, la conferintele si procesele verbale n care
fiecare cauta sa-si arate meritele reale sau nchipuite... Nu!
Astea sunt nimicuri. D-ta ncearca sa vezi ansamblul! Si atunci
vei simti n toate manifestarile acestea, bune, rele, naltatoare
sau josnice, civilizate sau salbatece, vei simti bataia pulsului
unui popor care vrea sa traiasca si care se lupta crncen ca sa
poata trai... ntr-o batalie numai rezultatul are nsemnatate
hotartoare. Ce-mi pasa .mie cum beau si mannca soldatii n
vremea razboiului prelung? Istoria nu va sti dect: am biruit
sau am fost biruiti... S-apoi iarasi, lupta noastra e o defensiva
activa, cum ar zice fratele meu capitanul. Dusmanul ne ataca
prin toate mijloacele moderne de cotropire, prin cultura lui,
prin scoala lui, prin arta lui, prin banii si prin munca lui... Noi
trebuie sa dam din mini ca baremi sa nu ne necam. Att.
344
Daca ne mentinem la suprafata, am izbutit... Tinta este sa nu
patrunda dusmanul n cetatea noastra. Ei, si tinta aceasta, cu
toate maruntisurile omenesti care pe d-ta te ntristeaza, e
cstigata. Asta-i mndria noastra. Si trebuie sa fie si mndria
d-tale si a oricui i-e drag aevea neamul!...
Trei zile, ct tinura serbarile, Titu lua parte la toate sedintele,
conferintele si banchetele festive, linistit, multumit, rasunndu-
i n urechi cuvintele lui Virgil Pintea de cte ori vreun amanunt
ncerca sa-l turbure, nsufletirea nsa nu-l mai stapni pna a
treia seara, la balul care ncheia solemnitatile... Toate
doamnele erau n costume nationale din toate tinuturile,
oferind un spectacol ncntator. Si, spre miezul noptii, toate
domnitele acestea, frumoase ca znele si gingase ca florile, se
prinsera ntr-o hora imensa, fredonnd n cor, cu glasuri dulci,
ademenitoare, cuvintele unui cntec popular pe care Virgil
Pintea, mbracat taraneste, l cnta din fluier n mijlocul lor...
Hora aceasta i se paru lui Titu un simbol al ntregei vieti
ardelenesti, legatura ntre multimea cea mare, umila si
ostenita, si conducatorii ei, iesiti tot din snul ei si neuitndu-si
obrsia.
- Traiasca romnii! izbucni deodata Titu nemaiputndu-si
stapni emotia.
Strigatul fusese n sufletul tuturor, caci ndata toata sala se
umplu de glasuri nflacarate.
-Traiasca romnii!...Traiasca doamnele romne!...Neamul
romnesc!...
Politaiul orasului interveni discret pe lnga batrnul presedinte
al Asociatiei sa potoleasca entuziasmul primejdios. Glasul
presedintelui nsa se pierdu ca o chemare neputincioasa n
vrtejul unui uragan zguduitor...
In aceeasi noapte Titu vru sa-si scrie articolul pentru Tribuna
Bistritei, dar nu izbtufi sa lege nici doua vorbe. Inima i era
att de plina de fericire nct mereu trecea n birou la Virgil
Pintea, sa-si mpartaseasca impresiile.
- Ce minunata-i viata romneasca! zicea ntr-una. Ce mare e
neamul nostru! Nu exista n lume popor mai bun, mai harnic,
mai mndru, mai puternic... Nu poate sa existe!
, n culmea nsufletirii si aduse deodata aminte ca mine
trebuie sa plece de-aici, dincolo. Dar si zise cu h-^arre:
- Nu mai plec nicaieri! Ram^^aici!... Ar fi o tradare sa plec de
aici!... Aici e nevoie de oameni! Aici e nevvjjg mai mare ca
oriunde!...
Adormi foarte decis, sa se opreascaVft Sibiu, sa intre la vreo
gazeta, n sfrsit sa se faca folositor norodului. *
345
A doua zi se destepta frnt de osteneala, pe cnd Virgil Pintea
l scutura
din rasputeri:
- Sus! Sus, lenesule!... E ora zece si trenul n-are sa te astepte
pe d-ta, stimate poete, sa-ti mistui n somn impresiile
nationale!... Haidem, sa nu ntrziem de la politie, unde trebuie
sa-ti scoatem biletul de trecerea frontierei, altfel rami aici...
- Cum sa ramn aici? sari Titu, biruindu-si deodata oboseala.
Imediat sunt gata! Numai cinci minute!... S-ar putea sa mai
ramn aici, odata ce am pornit la drum?... Dincolo e fericirea
cea adevarata... Acolo trebuie sa fie!
George turba... Dintru-nti i venise sa se napusteasca la
Florica si s-o zdrobeasca. Dupa ce a scos-o din saracie si din
noroi, dupa ce nu e n stare sa-i faca baremi un copil, acuma
umbla sa-l si necinsteasca? Se opri nsa gndindu-se ca Ion e
capul tuturor relelor si ca deci cu dnsul trebuie sa se
rafuiasca... Al Glanetasului i-a facut destul rau, numai rau, si
fara nici o
pricina...
Toata ziua de Smbata si ascunse mnia parca nici n-ar banui
nimica-n lume. Si, fiindca Ion n-a venit pe la ei, seara s-a dus la
crciuma unde l-a si ntlnit. Vorbira mai prietenos ca alta data
si George i spuse ca mine se va duce la padure, si spunndu-i
l privi att de senin nct vazu bine bucuria n ochii lui Ion,
care, ca sa-l descoase, ntreba:
- Da cnd vrei sa pornesti, George?
Glasul lui, tocmai pentru ca voia sa para nepasator, avea o
tremurare usoara de multumire pe care George o simti foarte
bine. Raspunse linistit:
- Apoi cnd o nsera mai bine, ca sa mergem pe racoare...
Dumineca dupa amiazi trecu iar pe la crciuma si iar ntlni pe
Ion, si iar
aduse vorba ca disear trebuie sa plece la padure. Ion era
ametit putin de rachiu si chiuia si horea parca toata lumea ar fi
fost a lui. n ochii lui stralucea sfidatoare bucuria bucuriilor.
Apoi cnd sa iasa George, Ion i ura drum bun si mai ceru o
sticla de bautura, sa-si astmpere focul...
Pe Florica nsa George degeaba o iscodise. si vedea de
treburile ei prin casa, ca totdeauna, nct barbatul se gndi ca
poate ea nici nu e vinovata... i pregati merinde n traista si ea
nsasi agata traista de loitra... Cnd ncepu sa
346
se ntunece, Toma Bulbuc opri cu carul n ulita, n fata casei.
George njugase boii si-l astepta. O sluga de-a lui Toma veni n
carul feciorului, sa-i mai tie de urt pe drum. Cnd si facura
cruce sa porneasca sluga striga:
- Da topor nu-ti iei, bade George?
George tresari. nadis nu luase, gndindu-se c-o sa-i trebuiasca
acasa. Sari jos din car si alerga n tinda. Savista, care se trse
pe prispa, nepri-cepnd cum poate pleca dnsul cnd ea i-a
spus ca are sa vie Ion Glanetasu, bigui plngator:
- Nu duce, bade... Stai aci...
- Sa nu patesti ceva, George, ca te-ai ntors din cale - murmura
si Florica.
- Vezi mai bine tu sa nu se ntmple pe-aici vre-o pozna! zise
barbatul tare, de frica sa nu auza nevasta cum i bate lui inima.
- N-ai nici o grija, ca doar ma cunosti si ma stii! raspunse
femeia linistita. Carele se urnira. ntunericul le nghiti curnd,
lasnd n urma numai
scrtitul rotilor, din ce n ce mai mulcom.
Pe bolta vnata stelele se aprindeau pe rnd ca niste luminite
fricoase. Peste sat se cobora o ceata plapnda, alburie care
parca subtia bezna si o racorea...
George tremura n car ca si cnd l-ar fi zgribulit frigurile. De
vorbea, i drdiau dintii. Iesisera din sat si suiau pe coasta,
printre ogoare tacute pe care claile nnegreau ca tlharii la
pnda... Doua zile planuise dnsul ce-o sa spuie tatalui sau
cnd va sosi clipa, si acuma nu-i venea nimic n minte. I se
parea ca a plecat de acasa de un veac si vedea mereu pe Ion
cum se furiseaza n ograda, cum se aseaza n pat lnga
Florica... Apoi deodata gemu:
- Parca nu mi-e bine... Ma ntorc...
O lua drept peste cmp. Auzi cum striga tatal sau ceva, dar nu
ntelese nimic. Vru totusi sa raspunda bine, bine, si n-avu
glas. Cnd nu mai auzi carele, ncepu sa alerge. Se rostogoli de
vre-o doua ori prin santuri, peste haturi. i era cald de se
nabusea. Un strop de sudoare i cazu pe mna si-l nfiora parca
l-ar fi atins un carbune aprins. Cu ct se apropia, cu att i era
mai frica sa n-ajunga prea trziu...
Sari gardul porumbistei din dosul casei, iesi n gradinita din
fata si de-aci n ograda. Casa dormea nepasatoare si tacuta ca
o matahala moarta. Peste drum un cine hamai de doua ori, iar
n balta din vale broastele oracaiau urt, ntr-o ntrecere
attatoare... Vru nti sa intre buzna, dar se razgndi nainte de
a porni spre tinda... Poate ca Ion totusi n-a venit nca, s-
atunci...
347
Batu n usa, usor, cum bat flacaii n geam la fete. Glasul
Floricai raspunse ndata, limpede, nedormit:
- Cine-i?
George tacu... Glasul femeii i zbrnaia n creieri, spunndu-i:
- Vezi, nu dormea... l astepta...
Auzi pasii Floricai, desculti, apropiindu-se, ncurcati de fosnetul
camasii. Usa se crapa hoteste sa nu faca zgomot.
- Tu esti? sopti ea.
- Eu, eu - mormai George, intrnd repede.
Nevasta, recunoscnd glasul, se dadu la o parte ca pleznita de
un bici. Dar, nainte ca George sa-i fi simtit spaima, se reculese
si, punnd zavorul, ntreba ngrijorata:
- Vai de mine, George, da ce-i de te-ai ntors asa?
- Nu prea mi-e bine... Dar lasa, ca nu-i nimic... Culca-te tu!
Pna mine-mi trece - zise barbatul ncet, ca si cnd i-ar fi fost
teama sa nu destepte pe cineva.
Florica vru sa mai ntrebe ceva, dar raspunsul lui soptit si
tremurat parca-i pusese un calus n gura. Se urca n pat, se
nveli si cauta sa vaza prin ntuneric ce face George. Nu vedea
nimic, dar l auzea suflnd greu s-apoi deodata dezbracndu-se
grabit. Cnd se ntinse lnga ea, sub cearsaf, un fior i trecu
prin spinare, caci George era un sloi de ghiata.
- Ce ti-e de te cutremuri asa? ntreba barbatul cu un glas gros
si greu ca un dangat de clopot.
- Ce sa-mi fie... M-a cuprins frigul cnd ti-am deschis...
Vremea parca statea n loc, precum stateau si dnsii nemiscati,
oprindu-si respiratia ca sa auda mai bine orice urma de
zgomot, ntr-o asteptare amortita. De afara patrundea ca prin
puf oracaitul broastelor, ndulcit, ca un cntec de dragoste.
Geamurile nsa se stingeau n ntuneric ncetul cu ncetul,
aratnd ca vremea totusi trece si ca cerul se nnoureaza
treptat- treptat. O stea verzuie, care mai clipea singurateca,
disparu deodata, acoperita parca de o perdea neagra, trasa de
o mna tainica...
Cine stie cta vreme s-a scurs astfel?...
Se gndeau acum amndoi, aproape n acelasi timp:
- Poate ca nu mai vine...
Si pe cnd se gndeau, auzira deodata poarta, scrtind foarte
usor, apoi niste pasi care se apropiau de casa, rar, cu mare
bagare de seama. Apoi
348
cinele de peste drum hamaind iar de doua ori. Cntecul
broastelor se curma scurt ca si cnd arunci un bolovan n apa...
George si Florica ncremenira. Peste un minut pasii n ograda
se mai apropiara putin. Apoi iar urma tacerea, apasatoare ca o
piatra de mormnt... S-apoi tacerea fu clatinata brusc de un
fulger orbitor, n lumina caruia si vazura, amndoi, ochii
sticlitori de ncordare. n aceeasi clipainsa rasuna un suerat lin
ca o chemare veche. Atunci George se ridica n pat si asculta,
iar dupa un rastimp sopti stins: -
- Mi se pare ca e cineva-n ograda?
- Cine sa fie? zise Florica cu un glas gtuit de spaima.
- Ma duc sa vad! mormai repede George, sculndu-se si trecnd
cu pasi hotarti n tinda.
Cnd atinse zavorul, i trazni prin creieri ca nu poate iesi afara
cu mna goala. Se gndi sa ia toporul, dar si aduse aminte ca
toporul l-a luat n car. Tot atunci si mai aminti ca n coltul tinzii,
dupa usa, trebuie sa fie sapa cea noua pe care a cumparat-o
Joia trecuta n Armadia si careia numai ieri i-a pus coada. ncet,
sa nu se mpiedice de Savista si s-o scoale, pipai n ungher si o
gasi... Pe urma deschise usa si pasi pe prispa cu sapa n
dreapta. Vru sa izbeasca dar nu vazu nimic de ntuneric... Zise
aspru si tare:
- Cine-i?... Cine-i?
Un vnt rece se porni deodata, desteptat parca de glasul
omului, fsind trist prin frunzele pomilor si trntind poarta
ograzii care ramasese crapata. Atunci George prinse n
marginea gradinitei din fata casei o miscare nevruta, dupa care
auzi ndata:
-Ssst... ssst... ssst!...
George facu ctiva pasi spre gradina, ndrjit. Si ntreba iar,
mai apasat:
- Cine-i?
- Sst... ssst... st! raspunse acuma mai aproape.
Cu amndoua minile, George ridica sapa si izbi. Simti ca fierul
a patruns n ceva moale si n gnd i rasari ntrebarea: Unde l-
oi fi lovit? Dar numaidect se auzi iarasi, mai ncet si rugator:
- Ssst... ssst...
George izbi a doua oara. Sapa ssi n aer. Apoi un prit surd,
urmat de un zgomot nabusit, ca si cnd se pravalea un sac
plin. Mai ales zgomotul acesta nfurie mai crunt pe George.
Parca tot ntunericul s-ar fi schimbat
349

dintr-o data ntr-o balta de snge nchegat, care-l asmutea.

Lovi a treia oara, fara a-si mai da seama unde...
Oracaitul broastelor rencepu brusc, speriat, amenintator, ca o
vaicareala vltorita n vazduh de vntul ce sufla mereu mai
mnios si mai ntepat. George tresari, ca si cnd deodata si-ar
fi revenit n fire, si intra grabnic n tinda, zavornd bine usa si
aseznd sapa la locul ei...
n casa Florica statea acuma ghemuita de groaza, pe lavita,
lnga
fereastra.
- Ce-ai facut, omule? murmura femeia ntinznd bratele spre
dnsul ca o aparare sau ca o rugaciune.
- L-am omort! raspunse scurt George.
350
CAPITOLUL XIII
SFRSITUL
Ion se prabusise sub lovitura a doua care-i crapase teasta.
Lovitura urmatoare n-o mai simti, precum nu simtise durere
nici la cea dinti... Venise de-a dreptul de la crciuma, ametit
nsa mai mult de fericire dect de rachiu, desi bause atta de
speriase pe vaduva lui Avrum. Venind, fluera vesel ca pe
vremea cnd era holtei si se ducea la fete, nainte de-a fi avut
vreun gnd de nsuratoare. Dar sufletul i era asa de plin de
bucurie, ca se stapnea sa nu sara sa mbratiseze gardurile pe
lnga care trecea si cinii care-l latrau ici-colo. Strecurndu-se
n ograda Floricai, trase o njuratura nabusita, fiindca poarta
scrtise putin si-i era frica sa nu se trezeasca Savista. Dealtfel
se hotarse ca, daca oloaga s-ar destepta si ar crcni, s-o
cotonogeasca fara multa vorba. Lasa poarta deschisa nadins
ca sa nu mai scrtie cnd va pleca. Toate le potrivise cu mare
grija, numai la George nu se gndise deloc, parca nici n-ar fi
fost pe lume...
Cnd se deschise usa tinzii cu zgomot, i se ncuiba n minte sa
faca ssst, tot din pricina Savistei. Dupa pasi nsa cunoscu ca
nu e Florica.. Avu o strafulgerare de gelozie: o fi mbratisat
altul pe femeia inimei lui... Dar la George nu se gndea... N-
apuca sa crsneasca din dinti, cnd auzi glasul lui George. Iar
glasul acesta l ului att de mult ca i se molesi toata fiinta de
351
parca nici mna nu si-ar mai fi putut-o misca. n creieri totusi i
ramase uitat acel ssst, pe care simtea nevoia sa-l rosteasca
prosteste, fara voia lui...
n aceeasi clipa si dadu seama deodata ca i-a sosit ceasul.
Mintea i se lumina, desi gura-i boscorodea ntr-una ssst, tot
mai domol si mai nesigur. Astepta loviturile, ngrijorat doar cu
ce o sa-l trazneasca? Auzi foarte lamurit vjind n aer ceva,
simti o izbitura ascutita n bratul drept, dar fara durere si
urmata doar de o fierbinteala ciudata, care parca-i topea
creierii, nct ncepu sa-si aminteasca repede, ca ntr-o aiurare,
cum se ducea la liceu n Armadia, cum a fugit de la scoala ca
sa umble cu vitele pe cmp si sa tina coarnele plugului, apoi
dragostea lui dinti cu fata dascalului Simion Butunoi, maritata
acum cu unul din Sascuta, apoi dragostea lui sa aiba pamnt
mult, si Ana, si copilul, si Florica, si Titu cu toata familia
Herdelea si cu cntecele cele frumoase, seara n foisor, si-i
parea rau ca toate au fost degeaba si ca pamnturile lui au sa
ramie ale nimanui... Vji iar ca o vijelie ngrozitoare ntr-un
pustiu fara margini, si ntelese ca iar l loveste... Apoi deodata,
ca si cum sufli n lumnare, se facu ntuneric deplin.
Pe urma se trezi ca dintr-un somn greu. Habar n-avea ct
statuse n nesimtire si nici ce se ntmplase. Numai cnd si
auzi propriile-i gemete, si aduse aminte... Era ud leoarca. Se
simtea parca-ar zacea ntr-o balta murdara. O fi sngele
meu! se gndi dnsul. Vru sa pipaie, dar nu-si putu clinti
mna dreapta. Deabia deschise ochii obositi... Ploua marunt.
Picurii i cadeau pe obraji si-l ntepau, caci carnea lui ardea.
Vazduhul era cenusiu, ca si cnd se apropie zorile, dar cerul
era nabusit de nouri, si ploaia cernea mereu, marunta, rece,
unsuroasa... Dureri cumplite i tsneau de pretutindeni si-i
clocoteau n cap ametitor. Chiar gemetele i mplntau cutite n
piept. Se gndea nsa numai la baltoaca n care se balacea,
care-l scrbea si din care .voia sa scape cu orice pret.
- Mor ca un cine! i trecu apoi deodata prin mintea aprinsa de
desperare.
Si ndata ncepu sa se trasca din rasputeri, sprijinindu-se pe
mna stnga, n ciuda suferintelor ngrozitoare ce-i sfsiau
trupul. Gemea cu gura nclestata si se tara mereu, mereu.
Poate un sfert de ceas sa fi tinut sfortarea crncena care-l duse
pna sub nucul batrn de lnga gardul dinspre ulita. Mai avea
vre-o doi pasi ca sa ajunga la poarta... Sub nuc nsa i se
ntuneca iarasi tot... Doar gemetele nabusite se mai
zvrcoleau n corpul crmpotit.
Apoi ploaia statu. Din pomi si de pe stresini picura din ce n ce
mai rar. Nourii se mprastiau. Cerul albastrea proaspat, spalat...
O vaca mugi undeva prelung, puternic, nct cinii, desteptati
din atipeala, pornira deodata n tot satul sa latre speriati.
Cucuriguri vioaie $i raspundeau cu nversunare...
352
Oamenii ieseau prin ograzi, frecndu-si somnul din ochi sau
ntinzndu-si oasele. Pe ulita cea mare ncepeau a urui carele
pornite la cmp...
Paraschiva raposatului Dumitru Moarcas trecu cea dinti pe
dinaintea casei lui George, desculta, zgribulita, leopaind
grabita prin noroiul moale si rece, strngndu-si naframa la gt
si pe gura. Un horcait greu o opri, ca traznita. Se nchina de
spaima, dar totusi se apropie de gard si, printre nuiele vazu pe
Ion plin de snge... ncepu sa tipe parc-ar fi calcat-o tlharii:
- Sariti!... Tuuulai!... Sariti!...
Florica iesi ndata n usa, n camasa, nepieptanata... Asa
veghiase toata noaptea, pe lavita, ascultnd gemetele
nfioratoare din ograda, asteptndu-i parca rndul n fiece
minut, cu ochii tinta la George care, pe urma, se asezase pe
dunga patului, sufla aspru, tresarea uneori si poate ca faurea
ceva n mintea Iui nfierbntata... Era alba la fata ca varul stins
si picioarele-i tremurau si deabia o tineau. Vazu baltoaca de
snge, lnga gradinita, aproape de prispa, apoi dra rosiateca,
spalacita, ce se ntindea pna sub nuc, unde Ion zacea ca o
gramada de carne... Lumea se nvrtea cu ea, dar n-avea
putere sa stoarca nici un glas si nici o lacrima. Ramase pe
prispa, ca o stafie surprinsa de lumina zilei...
Ograda se umplu repede de oameni care se minunau, strigau,
se nchinau, njurau, pe cnd, printre picioarele lor, copiii cu
parul ciufulit se mbulzeau curiosi, cercetnd sngele ca niste
copoi nestruniti. n curnd sosi si primarul Florea Tancu, sfatos
ca se gaseste n treaba oficiala, racni sa se dea la o parte toata
lumea, se uita la mort cu gravitate, fara sa-si faca cruce ca
ceilalti oameni, si declara solemn ca nimeni n-are voie sa se
apropie pna ce nu vine notarul. Porunci apoi strajei Cosma
Ciocanas sa iea un cal din grajdul lui George si sa plece n
goana spre Jidovita... , <
Vremea trecea. Cerul se limpezi de tot si soarele ncepu sa
zbiceasca umezeala... Fiindca mustele bziau tot mai
obraznice, primarul ceru o velinta sa acopere cadavrul. Florica
aduse un cearceaf nou si alb ca floarea. Atunci iesi afara si
George, slabit la fata, cu ochii rataciti n fundul capului.
Zarindu-l, lumea care pna aci se interesase numai de mort, se
gndi si la ucigas. Florea Tancu ntreba simplu:
- Tu l-ai omort?
Si George nu raspunse, dar pleca fruntea-n pamnt...
Glanetasu veni mai trziu, alergnd, mpreuna cu Zenobia care
bocea si afurisea de rasuna tot satul...
Spre prnz n sfrsii sosi notarul Stoesscl cu judecatorul cel nou
din Armadia, cu medicul circumscriptiei si cu doi jandarmi.
Paraschiva spuse
353
judecatorului cum a auzit pe Ion horcaind, dar doctorul, care se
uitase la cadavru, rse ironic, zicnd:
- Palavre, muiere!... Dupa asemenea lovituri, nenorocitul n-a
mai horcait dect cel mult n fata lui Dumnezeu, cnd i-a citit
sentinta prin care i-a hotart lacasul n rai sau iad, dupa cum s-
a purtat aici pe pamnt!...
Medicul, ntre doua vrste, ovrei, vorbind romneste ca un
romn, avea slabiciunea glumelor si calambururilor, chiar n
momente neprielnice. Deoarece Paraschiva se jura pe toti
sfintii din calendar c-a auzit horcaitul, doctorul se grabi sa
reconstituie crima stiintificeste: mortul a fost trt de cineva,
probabil de ucigasul nsusi, de la prispa pna aproape de
poarta, spre a induce n eroare justitia... Judecatorul i
ntrerupse explicatiile, adresndu-se primarului:
- Se stie cine l-a omort?
- Eu l-am omort! pasi George hotart n fata judecatorului.
- Cum l-ai omort?
- Cu sapa...
- Si de ce?
- Pentru ca venise la nevasta-mea si...
- Destul! l opri judecatorul, adaugnd catre jandarmi: Este
arestat! ntre timp doctorul si scosese haina, si sumesese
mnecile camasii, iar
acuma se apuca sa faca repede autopsia cadavrului. Jandarmii
golisera ograda de lume. Numai George ramasese sa priveasca
cum taie medicul carnea moarta, si Florica, lnga prispa,
nlemnita...
Taind si forfecnd, doctorul guraliv arata ranile si explica
judecatorului care fuma tigara dupa tigara, spre a-si alunga
greata:
- Uite asta, domnule judecator, asta a fost cea mai grea... L-a
pocnit n crestetul capului, dar osul a fost att de rezistent ca
doar a pleznit... Mare minune! Rar caz! Sau poate lovitura n-a
fost prea de tot puternica... Orisi-cum e o minune sa dai cuiva
n cap cu sapa si teasta sa nu se sparga. Asa ceva numai
printre tarani se gaseste... n schimb patru coaste rupte
complect... Lovitura mortala si asta, fireste... Poftim cum i-a
deschis cosul, mai-mai sa-ti ncapa degetele n rana... Si ce
lunga!... Zece... treisprezece centimetri... Ehei, sapa!... Da, si
bratu-i zdrobit, dar nu prea rau... Asta n-ar fi avut importanta...
se vindeca... cel mult bratul ramnea cu betesug... Desigur
nsa ca a fost ultima lovitura, cnd ucigasul a mai pierdut din
furie...
Apoi, ispravind si spalndu-se pe mini, declara hotart: - A
fost un om ca otelul!... Putea sa traiasca o suta de ani!...
Judecatorul porunci jandarmilor sa porneasca cu George.
Florica acum se dezmetici si strnse repede merinde ntr-o
traista pe care barbatul o lua,
354

ntunecat, cu inima chinuita. Apoi George ridica ochii ntristati

spre dnsa si-i ntlni ochii mari albastri privindu-l drept cu o
imputare si o mila, care nu stia daca sunt pentru el sau pentru
cellalt. Avu un nceput de miscare ca si cnd ar fi vrut s-o
mbratiseze sau baremi sa-i ntinda mna... Dar se opri, rusinat
sa-si deschida sufletul n fata attor oameni ce-i pndeau toate
gesturile. Privirea i se mohor iar, si zise poruncitor:
- Vezi, Florico, ia seama... Ca eu cine stie cnd m-oi ntoarce...
Femeia i raspunse dnd din cap cu resemnare. Vegherea si
emotiile i
stersesera bujorii din obraji si-i desenasera cearcane vinete
sub ochi. Asa nsa parea mai frumoasa, nct George, tulburat,
se ntoarse brusc spre poarta, urmat de jandarmii tacuti.
Savista, care toata vremea statuse pitulata pe prispa ca o
gaina speriata, izbucni ntr-un scncet prelung:
- Bade George... bade, bade, badeee!...
George ajunsese n mijlocul ulitii. ntoarse capul, dar ochii lui
mngiara pe Florica... Apoi porni cu pasi rari si disparu...
- Credinta mea este ca, daca n-ar exista femeia, n-ar mai fi
nevoie de justitie criminala! zise judecatorul pe ungureste
medicului si notarului, privind cu mare atentie la Florica.
Femeia este nceputul tuturor pacatelor!
- Si chiar sfrsitul - adaoga doctorul rznd, ncredintat c-a
facut un spirit.
Notarul Stoessel, ca mai mititel, se grabi sa zmbeasca spre a
fi pe placul tuturor, si apoi ntreba respectuos:
-Daca doriti, putem face actele la primarie, unde-i mai comod
si mai curat... *
Propunerea fu primita si se suira cu totii n trasura ce astepta
n ulita. Atunci primarul Florea Tancu se apropia cu palaria n
mna si ntreba ce sa faca cu mortul.
- Sa-l ngropati! striga medicul. Ce ntrebare caraghioasa!... Ei,
haidem! Da-i drumul ca ma asteapta clientii acasa...
Mortul era acoperit cu cearceaful nsngerat. Un roi de muste
zburataceau primprejur... Zenobia navali acuma si ncepu sa-l
boceasca hohotind, iar dupa ce se satura de plns, blestema
pe George cu pe tot neamul lui, pe Florica, pe doctor si mai
ales pe judecatorul care n-a pus jandarmii sa taie n bucatele
pe ucigasul batrnelelor ei. Blestemele i le curma numai
sosirea Glanetasului cu carul n care fu ridicat cadavrul...
Batrnul, cu capul gol, o lua nainte, boii cu carul mortuar dupa
el, s-apoi Zenobia, ncurajata de multimea de femei care
lacramau nabusit...
355
Florica, n mijlocul ograzii, se uita dupa car, cu ochii mari,
ncremeniti. Nu mai putea. Durerea o sugruma. Lacramile i se
pornira singure siroaie, arzndu-i obrajii ca hrtia...
n Pripas nu se pomenise omucidere de cnd se tinea minte.
Acuma oamenii fierbeau si se cruceau. Vestea a alergat
degraba n Jidovita, n Armadia, n toate mprejurimile. Si toata
lumea compatimea si lauda pe Ion, c-a fost asa s-asa de bun si
de harnic... Totusi pe George nu-l ocara nimeni, si-i doreau sa
scape usor din pacostea ce-a dat peste dnsul. Numai Vasile
Baciu spunea pe ici, pe colo:
- Dumnezeu nu bate cu bta. Iaca, mi-a furat pamnturile, s-
acu l-a saturat Dumnezeu de pamnt!...
Toma Bulbuc, tatal lurGeorge, sosi acasa seara, cu carele de
lemne. Pe drum aflase nenorocirea si avea remuscari ca nu s-a
ntors si el cnd a vazut ca se ntoarce feciorul. Descusu pe
Florica si pe Savista, iar a doua zi, n zori, fu n Armadia. Nu i se
dadu voie sa vorbeasca cu George si nici macar sa-l vaza. Un
paznic de la temnila nsa i spuse ca, foarte curnd, acuzatul va
fi transportat la Bistrita, n nchisoarea tribunalului, deoarece
vina lui merge la Curtea cu Jurati. Atunci Toma se repezi la
Herdelea, sa-i ceara sfaturi. Familiei nvatatorului i adusese
zvonul nca de ieri o femeie din Pripas si Ghighi plnsese toata
seara pe bietul Ion, dar erau dornici de amanunte si Toma
Bulbuc trebui sa le povesteasca mai nti tot ce stia. Herdelea
l sfatui apoi sa ia pe Grofsoru, care-i cel mai strasnic avocat
din lume. Se dusera mpreuna la Grofsoru caruia Toma i
fagadui toata averea lui, numai sa-i scape baiatul din belea.
- Bine ar fi sa ti-l scap cu doi-trei ani, mosule! raspunse
avocatul. n orice caz eu voi face ce-mi sta n putinta...
Preotul Belciug vazu o milostivire cereasca n ntmplarea
aceasta sngeroasa, i parea rau de Ion, dar n aceeasi vreme
se bucura ca biserica va cstiga prin moartea lui. Se felicita
pentru norocoasa idee ce i-a fost inspirata de Dumnezeu de-a
asigura pe seama sfntului locas o avere att de frumoasa...
Hotar sa faca o nmormntare deosebit de solemna omului
care a lasat de buna voie bisericii tot ce a stapnit n valea
plngerilor. Dadu voie ca groapa lui Ion sa fie sapata chiar n
curtea noii biserici si fagadui sa-i ridice,
356
pe socoteala sa, o piatra pe mormnt spre a eterniza
crestineasca fapta a celui raposat ntru Domnul.
La nmormntare se strnse mai tot satul. Sotii Herdelea cu
domnisoara Ghighi venira nadins sa nsoteasca la groapa pe
Ion care, desi le facuse buclucul cu jalba lui, a fost om saritor si
de isprava. De altfel prilejul era bun sa ncerce si o nvoiala cu
pamatuful n privinta locului casutei lor...
Belciug sluji cum stia el mai frumos si mai miscator. Dar mai
ales printr-o cuvntare funebra nduiosa si inimile cele mai
mpietrite. Multi oameni si ziceau ca Ion si-a simtit moartea de
cnd si-a daruit bisericii averea. Preotul l dadu drept pilda
tuturor bunilor crestini:
- Biserica este leaganul nostru, unde ne ntoarcem cnd ne-a
obosit viata, unde vesnic gasim mngiere si naltare, este
scutul neamului nostru credincios si asuprit. Cine daruieste
bisericii, daruieste poporului si cine daruieste poporului,
preaslaveste pe Dumnezeu. Cta vreme biserica noastra va fi
mare si statornica, toate vijeliile si urgiile lumii le vom nfrunta
cu tarie...
Nici un ochi nu ramase nsa uscat atunci cnd, prin gura
preotului, Ion si lua ramas bun de la parinti, de la toti prietenii
si cunoscutii. Iar cnd n sfrsit pomeni pe George, care i-a
curmat viata pamnteasca, si-i zise te iert caci n-ai stiut ce
faci, tot norodul izbucni ntr-un hohot de plns si Zenobia,
naucita de jale, se izbi cu capul de dunga cosciugului nct
deabia o potolira cei dimprejur...
Pe urma Ion fu cobort n pamntul care i-a fost prea drag, si
oamenii au venit pe rnd sa-i arunce cte o mna de lut umed
care rabufnea greu si trist pe scndurile odihnei de veci...
Glanetasu facu pomeni bogate la care familia Herdelea, mai
populara, trebui sa ia parte si chiar sa guste din toate
mncarile de sufletul lui Ion. Preotul Belciug, bolnavicios ca
totdeauna, a venit doar spre a cinsti amintirea mndrului
crestin raposat, dar n-a luat n gura nici macar o picatura de
rachiu ndulcit cu secarea...
Dupa pomeni, Belciug pofti acasa la dnsul pe Herdelea
mpreuna cu stimata doamna si dragalasa domnisoara, sa se
mai odihneasca putin nainte de-a pleca la Armadia care,
oricum, e o plimbare zdravana pentru niste dame delicate.
Fireste ca familia primi invitatia cu placere; doar d-na Herdelea,
fiindca nu uita asa de lesne uneltirile oamenilor rai, cam
strngea din buze si raspundea n monosilabe preotului care-si
nflorea cuvintele cu zmbete bucuroase, parca nici un nor n-ar
fi ntunecat vreodata prietenia dintre fruntasii Pripasului. Astfel
i veni usor nvatatorului sa aduca vorba de locul cu pricina, iar
raspunsul lui Belciug nsenina deodata chiar si pe dascalita.
357
- Negresit, frate Zaharie - zise popa frecndu-si minile. Cum
sa nu ne iubim noi romnii unul pe altul? Nu-i destul ca ne
mannca inspectorii afurisiti, sa ne mai ciorovaim si noi pentru
nimicuri? Facem, Zaharie, cum nu! Sa stii ca Joia viitoare, cnd
vin prin Armadia, trec pe la tine si mergem mpreuna sa facem
actele cum se cuvine ntre frati...
Cnd vorbeau nsa mai n tihna, se pomenira cu Vasile Baciu,
ciupit bine de la pomeni, reclamnd preotului pamnturile lui
Ion care i se cuvin lui acum dupa orice dreptate omeneasca.
Belciug se supara:
- Ba sa-ti fie rusine, mai omule, sa mai umbli dupa avere, cnd
vad ca ai ajuns de rsul satului cu betiile! Omul mai bea
cteodata, nu zic, dar nu ca porcul, cum faci tu!... Folosinta
pamnturilor pe care ti le-a lasat raposatul, fie iertat, am sa ti-
o las si eu, daca-i fi om de treaba. Dar daca n-ai sa o slabesti
cu crciuma, apoi sa stii ca eu te scot si din casa, Vasile! Asa
ca, ori te faci om de omenie, ori de unde nu...
Vasile Baciu vru sa-l ntrerupa, ceeace nsa pe Belciug l nfurie
att de rau, ca l lua de mna si-l scoase afara:
- Hait, hait... aici mic nu-mi trebuie betivi nerusinati!... La
crciuma sa fii obraznic, beciznicule!...
Familia Herdelea i mpartasea indignarea.
- Asta-i cel mai ticalos din tot satul! zise d-na Herdelea, cea
mai revoltata de ndrazneala taranului.
Cteva zile pe urma n casa Herdelea numai de Ion si de
Belciug se vorbea. D-na Herdelea se nduiosa mai ales
amintindu-si cu cta sfintenie o asculta bietul Ion cnd cnta
ea seara n pridvor, iar nvatatorul nu mai era suparat de
amaraciunea ce i-a pricinuit-o cu jalba raposatul, ba chiar
spuse:
- Cine stie? Poate ca ne-a fost spre bine, ca de cnd ne-am
mutat n Armadia parca toate ne ies n plin!...
Belciug devenise omul cel mai de treaba din lume. Dascalita
gasea ca, orice s-ar zice, e un preot fara pereche, care nu
umbla dupa blestematii, desi e nca destul de tnar si vaduv de
attia ani, si ca Pripasenii nici nu merita asemenea popa, caci
sunt niste criminali care se ucid unii pe altii ca salbatecii. Iar
cnd odata Ghighi, vorbind de dnsul, scapa, fara sa vrea,
porecla pamatuful, care avusese atta catare pna atunci,
doamna Herdelea o
358
dojeni ca nu-i frumos sa ocarasca o fata cuminte pe un slujitor
vrednic al lui Dumnezeu...
n acelasi timp Herdelea astepta vesti de la Titu, care trebuia
sa fi sosit n Romnia. Citise n Gazeta Transilvaniei, la
Grofsoru, darea de seama despre stralucitele serbari de la
Sibiu si inima-i sarise din loc de bucurie vaznd, printre
reprezentantii presei, si pe Titu Herdelea (Tribuna Bistritei).
Umbla cu ziarul n buzunar doua zile si-l arata tuturor
prietenilor, dupa ce avusese grija sa sublinieze cu creion rosu
numele fiului sau. Totusi, fiindca nu primise nca nici o stire de
la el, i era frica sa nu fi patit ceva la trecerea granitei.
- Doar l-o feri Dumnezeu de asemenea pacoste! zise dascalita
cnd afla ngrijorarea sotului ei. Si apoi e dnsul istet deajuns...
- O, Titu e un baiat rar! De-ar fi si altii ca el!... murmura Ghighi
oftnd visatoare.
Dealtfel Ghighi, de o vreme ncoace, era ntr-o stare
sufleteasca ciudata. Aci i venea sa plnga, aci sa rda, fara
nici un motiv aparent. Si deoarece mai trziu observa ca
mhnirile ei sunt n strnsa legatura cu zilele cnd nu venea
Zagreanu sa se consulte cu Herdelea asupra unor foarte
nsemnate si interminabile chestiuni pedagogice, fata se rusina
ca s-a ndragostit prea mult si ncepu sa declare parintilor ei tot
mai deseori ca nu-l poate suferi. Declaratiile acestea apoi fura
punctul de plecare al unor controverse zgomotoase, mult
asemanatoare celor ce au zguduit casa Herdelea n Pripas, pe
timpul aparitiei lui George Pintea. Atta doar ca nici nvatatorul
si nici mai ales d-na Herdelea nu luau pe Ghighi n serios ca
odinioara pe Laura... Deprecierea aceasta o enerva pe Ghighi
si mai rau si o ntarta mpotriva lui Zagreanu, nct curnd
spuse ca mai degraba s-ar marita cu un maturator de strada
dect cu dnsul. Degeaba i reamintea Herdelea norocul
Laurei. Dar unde scrie ca si ea are sa nimereasca negresit ca
sora-sa? Cine poate sa stie ce fel de caracter are Zagreanu?
Sub masca lui de baiat model se poate prea bine sa se
ascunda un ipocrit sau un om betiv sau alt stricat... S-au mai
vazut destule cazuri. Si barem de-ar fi din vreo familie de
seama... dar tatal lui e simplu caraus...
- Nu-s eu de nasul lui! striga Ghighi cu mndrie. S-apoi stati sa
vedem nti cnd va fi numit undeva si pozna asta de
Zagreanu! Pna atunci are sa curga apa multa pe Somes...
Singur argumentul cu numirea li se parea batrnilor
cumpanitor. Herdelea se mira ca nu mai vine nici un raspuns la
cererea lui de pensie si-i era chiar frica sa nu se fi razgndit
inspectorul. De cnd se obisnuise cu gndul ca e pensionar,
era nerabdator sa-si aiba patalamaua la mna. nceputul
359
anului scolar batea la usa si, daca nu se rezolva repede
pensionarea lui, nseamna ca iar sa bata drumurile n fiecare zi
pna-n Pipas, n loc sa-si vaza de slujba ce o avea la Grofsoru
si sa-si ncaseze n tihna, lunar, pensioara cuvenita... Mereu
ntreba pe Zagreanu ce mai stie, dar tnarul, mai ngrijorat, nu
stia dect ceea ce-i fagaduise inspectorul: ca locul din Pripas e
al lui...
Deocamdata nsa, fiindca se apropia Joia cnd Belciug avea sa
vie sa sfrseasca cu locul casei, sotii Herdelea se sfatuira si se
nvoira sa ntabuleze averea lor din Pripas pe numele Ghighitei,
pentru orice eventualitate. Nu-i ameninta nici un sechestru sau
vre-o alta nenorocire, dar e bine ca fata sa aiba oleaca de
zestre, nu ca sarmana Laura. Ei nsisi vor trai cu ce au, iar daca
Herdelea nu va mai putea munci la Grofsoru, nu-i nimic, se vor
ajunge si din pensioara, ca lor nu le mai trebuie nici fumuri,
nici mariri, ci doar ct sa bage n gura si sa-si tie zilele batrne.
Preotul Belciug trase cu brisca chiar la dnsii. Era obosit de
alergaturile pentru biserica cea noua, dar totusi bucuria i lucea
n ochi ca n sfrsit tinta vietii lui e nfaptuita. Povesti cu
nsufletire ce pregatiri a facut pentru sfintirea care va avea loc
Dumineca, cum a invitat pe episcopul din Gherla si cum
episcopul a raspuns ca va veni negresit, cum are siguranta ca
toti preotii din judet vor fi de fata, mpreuna cu toata
inteligenta romna din Armadia si mprejurimi, ca va fi si o
petrecere cu dans unde desigur d-soara Ghighi va avea rolul
principal si ca n sfrsit Pripasul va deveni n ziua aceea un
adevarat centru romnesc de nadejdi frumoase...
n privinta locului care-l interesa pe Herdelea, preotul venise
narmat cu tot ce trebuia spre a se putea face repede toate
formele. Plecara mpreuna pe la judecatorie, pe la notarul
public, pe la cartile funduare... Pna la amiazi ispravira tot, ba
avura vreme sa treaca si la Grofsoru care se nsarcina, gratuit,
sa transcrie grabnic averea raposatului Ion Glanetasu pe
numele bisericii romne din Pripas...
n aceeasi seara si cu nvoirea dascalitei-, Herdelea facu o
nstiintare episcopiei cum ca si retrage plngerea mpotriva
preotului Belciug, declarnd ca eminentul parinte sufletesc al
Pripasului numai dintr-o scapare din vedere, iar nu din rea
vointa, n-a venit cu crucea la Boboteaza...
Chiar a doua zi sosi apoi si comunicarea inspectorului ca
ministerul a binevoit sa-i ncuviinteze trecerea la pensie,
multumindu-i pentru serviciile aduse statului. Herdelea
tremura citind adresa si se ngmfa de multumirile ministrului.
Fireste ca, pna seara, toata Armadia afla regretele guvernului
de-a fi pierdut un nvatator att de harnic ca Herdelea si toata
lumea se minuna de asemenea distinctiune rara... La Beraria
Grivita, unde intra sa bea o bere, Herdelea ntlni pe Zagreanu
care tocmai primise si el numirea.
360
- Bravo, urmasule! striga Herdelea, aratndu-i adresa
inspectorului. Si-i doresc sa capeti si d-ta, peste treizeci de ani,
o hrtoaga ca asta colea!
n cinstea acestor vesti, Herdelea ciocni cteva pahare cu
Zagreanu, spernd n sinea lui ca tnarul, avnd numirea n
buzunar, va deschide vorba despre Ghighi. Zagreanu nsa se
posomori de tot, suspina foarte des si nici macar nu se uita n
ochii lui Herdelea...
- Mi se pare mie ca Zagreanu vostru e cam hotoman! zise
Herdelea acasa, povestind mutenia tnarului.
-Ei, acuma vedeti c-am avut dreptate! striga Ghighi, cautnd
sa para triumfatoare, desi inima i tremura ca varga.
nainte de prnz, pe cnd Ghighi si potrivea rochita de bal n
care voia sa mearga, a doua zi, la sfintirea bisericii din Pripas,
veni Zagreanu, mai gatit ca de obicei si mai grav.
- Vrea sa-mi ceara mna - se gndi Ghighi, speriata de rusine si
nendraznind sa sufle un cuvnt.
Zagreanu ntreba pe d-na Herdelea daca nu-i acasa cumva
domnul colega si, aflnd ceea ce stia, se uita la Ghighi, rosi,
vru sa plece ndata si n sfrsit i saruta mna si-i zise:
- Domnisoara... cred ca veniti la sfintire n Pripas?...
- Da... tocmai ma pregatesc sa... - murmura fata.
- Atunci... atunci la revedere n Pripas! blbi Zagreanu zapacit,
iesind repede fara a-si lua ramas bun de la d-na Herdelea.
- Ori e viclean, ori e fricos - si zise dascalita, clatinnd din cap
fara nsa a se supara cum s-ar fi suparat altadata. Baremi de-ar
da Dumnezeu sa fie bine...
ndata dupa masa Ghighi colinda toate pravaliile ca sa
gaseasca niste panglicute fara de care rochia ei n-ar fi avut nici
un farmec. Voia sa fie mine cea mai draguta dintre toate
fetele, mai ales ca-si zicea n gnd, melancolica Poate ca e
ultima mea petrecere de fata!... Trecnd pe la posta, auzi o
bataie n geam. Era Balan care-i facea semn sa intre.
- Scrisori!... Si una chiar de la Bucuresti! zise Balan cu
zmbetul lui blajin P<* o fata rotunda si umeda de sudoare.
Adineaori au sosit... Tocmai ma gndeam cum sa vi le trimit
mai repede ca stiu ct trebuie s-o asteptati... Poftim,
domnisoara, si iarta-ma ca te-am oprit din drum!...
361
- De la Titu! striga Ghighi, apucnd scrisorile si repezindu-se
afara, zapacita.
Uita panglicutele si nu se opri pna acasa, framntata de
bucurie, nvr-tind n mini scrisoarea de la Titu si totusi
nedesfacnd-o. ' - Titu! Scrisoare! tipa dnsa aprinsa.
- Bravo! Bine c-a dat Dumnezeu! Mi s-a luat o piatra de pe
suflet! zise Herdelea, punndu-si ochelarii ca totdeauna cnd
citea ceva deosebit. Ei, ia sa vedem ce spune Bucuresteanul
nostru!...
Citi:
Iubitii mei, sunt numai de doua saptamni n Romnia si parc-
as fi de cnd lumea. O viata noua s-a deschis n fata mea. O fi
mai buna, o fi mai rea, cine ar putea spune? Deocamdata ma
simt uluit si att de mic ca vesnic mi-e frica sa nu fiu strivit de
vrtejul ce ma nconjoara... Multumit aievea sunt numai cnd
ma ntorc cu gndul acasa, ntre d-voastra care-mi sunteti cei
mai dragi n lumea asta mare si straina...
- Saracul! bolborosi dascalita, cu gura punga si ochii umezi.
Ce-a fost si ce-am facut la Sibiu, ati citit desigur n gazete. Ar
fi trebuit sa scriu si eu ceva pentru Tribuna Bistritei, dar unde
am avut ragaz de scris cnd ma frigeau grijile trecerii
granitei?
- Ba ar fi fost bine sa fi scris, c-ar fi vazut si domnii de pe aici!
se ntrerupse Herdelea, privind peste ochelari la dascalita, ca si
cnd i-ar fi cerut parerea.
- Saracul! sopti d-na Herdelea.
Caci usor n-a fost de trecut n Tara, fara pasaport, si daca nu
era Virgil Pintea, nu stiu zau cum as fi ajuns la Bucuresti. Nu va
puteti nchipui ce om de treaba e Virgil! Dragut, saritor, energic
- o adevarata comoara. Laura poate fi mndra cu asemenea
cumnat...
- Mi se pare ca scrisoarea cealalta e tocmai de la Laura - zise
Ghighi.
- Lasa, c-o vedem pe urma, si taceti acuma! facu Herdelea.
Virgil a fost salvarea mea. Eu, cnd am vazut cte greutati si
primejdii sunt de biruit, era sa renunt de-a mai ncerca.
Dealtfel ndragisem Sibiul si ma gndeam sa ma opresc acolo.
Virgil nsa nici n-a vrut sa auda de una ca asta. Cum sa te
mpotmolesti la jumatatea drumului?... Ne-am dus mpreuna la
politaiul orasului, care a refuzat categoric. Acelasi raspuns l-
am primit si la comandantul politiei de frontiera... n sfrsit
primarul, un sas batrn, simpatic, prieten cu Virgil, s-a ndurat
de mine, n urma spuselor lui Virgil ca sunt ziarist, ca as vrea
sa profit de ocazie sa vad Bucurestii si altele... M-am nchinat
cnd m-am vazut cu biletul de trecere n buzunar...
Pna la Turnu-Rosu m-a nsotit si Virgil Pinlea. Niciodata n-am
fost mai miscat ca njumatatea de ora ct m-am plimbat acolo,
pe prundisul garii care
362
parca plngea sub pagii nostri. Ma durea inima si n gnd mi
ziceam ntr-una ca n-am sa mai vad poate ct voi trai pamntul
Ardealului care mi-e att de drag, mai drag ca orice n lume...
Apoi sirena locomotivei a suierat prelung, duios, zguduindu-mi
sufletul. M-am mbratisat cu Virgil si-am plns amndoi...
-Saracul mamii nstrainat! murmura d-na Herdelea, stergndu-
si nasul.
Pe urma nici nu stiu cum m-am pomenit n Cineni...
Romnia! Tara! Doamne-ajuta!... Graiul unguresc disparuse.
Pretutindeni si toata lumea romneste: functionarii garii,
vamesii, conductorul trenului, calatorii, casele... tot si toti...
Pentru mine, obisnuit cu straini la toate autoritatile de seama,
schimbarea aceasta a fost o minune. Auzeam si nu credeam,
si ma simteam att de fericit ca-mi venea sa mbratisez pe toti
oamenii.
Dar fericirea nu e nicaieri statornica... Am sosit n Bucuresti
noaptea si am tras la hotel. Vroiam sa ma duc a doua zi la
rudele care m-au poftit la Sngeorz sa viu la dnsii ca acasa.
M-am dus si n-am gasit dect niste slugi obraznice. Boierii nca
nu s-au ntors de la bai. Se vede ca de la Sngeorz au mai
trecut si aiurea. A treia zi mi-am cautat o odaie mobilata,
ieftina, caci hotelul mi-ar fi macinat repede banisorii cu care
am ajuns n tara visurilor mele. Apoi din doua n doua zile am
trecut pe la casa deputatului si voi mai trece. Sperantele se
destrama nsa mereu. Viata-i viata pretutindeni, cu aceleasi
desertaciuni, cu aceleasi asteptari si mai ales cu aceeasi fata
spai-mntatoare care reteaza scurt aripele avntului. Visurile
sunt tot att de fara pret aici, ca si dincolo. Numai cei ce nu le
au, sunt multumiti, caci numai ei stiu sa stoarca placerile
vietii...
Se poate totusi sa fie din vina mea amaraciunea care ma
chinuieste. Nici un paradis nu e frumos ca acela pe care si-l
zugraveste omul n sufletul sau. Raiul unuia poate sa fie iadul
altuia. Fericirea e cladita de nchipuirea fiecaruia si fiecare si-o
potriveste ca o haina. Poate ca eu sunt croitor prea
nendemnatec. Si poate ca, din pricina aceasta, niciodata n-o
sa-mi gasesc haina rvnita... Dar, n locul nadejdilor stinse,
rasar vesnic altele noi, mai ademenitoare, mai stralucitoare,
deschizndu-ti drumuri noi, nazuinti noi. Necunoscutul e
singurul ndemn trainic n lume, fiindca ntr-nsul se ascund
toate tainele ce dau pret vietii...
Si astfel, n asteptarea viitorului, ma mngai cu trecutul.
Valmasagul n care am cazut mi ndreapta gndurile tot mai
des napoi. Pna sa-mi gasesc un locsor n lumea noua, mi-e
dor de cea veche pe care am parasit-o. De aceea va rog sa-mi
scrieti des si mult, despre tot ce se petrece la noi, caci toate
maruntisurile mi-sunt mai dragi acuma ca atunci cnd traiam
n
363
mijlocul lor. Sufletul meu rataceste aici ntr-un desert fara
popasuri ca o pasare ce si-a pierdut cuibul... Va sarut pe toti cu
multa iubire - Titu.
Cnd ispravi Herdelea, ramase o tacere ca ntr-o biserica goala.
Deabia trziu dascalita blbi amar:
- Vai saracul baiat, cum s-a mai nstrainat!... Of, Doamne,
Doamne!...
- Ce nstrainat? zise Herdelea, cautnd sa-si ascunda emotia.
Asa-i omul cnd pica-n alta tara. Lasa ca se obisnuieste dnsul,
ca doar e barbat, nu crpa!...
Se ntinsera la vorba toti trei, nct uitara cealalta scrisoare.
Dealtfel Laura nu spunea nimic nou afara de vestea ca iar e
grea si ca spera, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa faca un baiat.
D-na Herdelea vru sa scrie ea nsasi lui Titu, sa-l mngie,
povestindu-i despre toti si toate, si mai cu seama cum s-a
prapadit Ion Glanetasu, stiind ct de mult a tinut el odinioara la
bietul Ion. Herdelea nsa o facu sa-si amne planul pna
dupa sfintirea din Pripas, zicnd:
- Cine stie, poate ca si de acolo vom avea de scris ceva...
Batrnii schimbara o privire plina de nteles: ceva nsemna
Zagreanu. Ghighi auzi si nu protesta, ca de obicei, fie ca nu
voia sa se supere dupa scrisoarea lui Titu, fie ca avea si ea
oarecare sperante aninate de sfintirea bisericii lui Belciug. Ba
mai trziu spuse enigmatic:
- Am sa-i scriu si eu, ca sa stie tot...
Dumineca... Satul parc-a ntinerit si s-a primenit n asteptarea
zilei mari. E curat si vesel, nu degeaba poruncise preotul ca
fiecare om sa mature ulita n fata casei, sa curete ograzile si sa
mpodobeasca portile cu verdeata. nsusi Dumnezeu s-a
milostivit sa ngaduie o vreme frumoasa, vrnd parca sa
rasplateasca astfel stradaniile slujitorului sau. Toata lumea
mbracase haine albe de sarbatoare. Soarele de toamna,
cumpatat si vested, mprastia lumina calda si placuta...
Belciug, frnt de oboseala pregatirilor, nu mai simtea dect o
emotie grozava, alcatuita dintr-o multumire fara seaman si o
nerabdare din ce n ce mai dureroasa. Fiindca de Smbata
seara au nceput a sosi tarani de prin satele mai departate,
deabia a nchis ochii toata noaptea. In zorii zorilor apoi a fost n
picioare, a dat o raita pe la scoala unde avea sa fie banchetul
inteligentei, pe la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea, unde va
petrece poporul, pe la biserica noua, sa fie toate n buna
ordine. si pipaia mereu
364
inima, parca i-ar fi fost frica sa nu nceteze deodata a mai bate
tocmai cnd sa culeaga roadele tuturor silintelor sale...
Acuma, dinspre Jidovita si dinspre Sascuta, trasurile uruiau
mereu pe Ulita Mare. Calesti frumoase sau hodorogite, nalbite
deopotriva de praf, bristi usoare, docare iuti, cupeuri grele
aduceau domnimea, pe cnd taranii de pe departe sau mai cu
stare veneau n carute acoperite cu scoarte pestrite, jar cei de
primprejur, spalati si primeniti, n cete galagioase, pe jos... Cr-
ciuma ncepu sa aiba cautare, cu toate oprelistele preotului
care ceruse Pripasenilor sa nu ia nimic n gura pna dupa
sfnta liturghie. Rifca, vaduva lui Avrum, ajutata de Aizic,
avusese grija sa-si umple toate butoaiele cu rachiu, ca nu
cumva sa se ispraveasca bautura ntr-o zi asa de mare si cu
attia musterii. Taraful lui Goghi din Bistrita sosi n trei carute;
n cea din urma se nalta gorduna, falnica si prevestitoare de
veselie. Belciug nu uitase sa tocmeasca el nsusi lautari pentru
popor; Briceag, mpreuna cu tovarasii sai Holbea si Gavan,
nchinau la crciuma n asteptarea nceputului serbarii.
Preotul Belciug fu mai fericit cnd picara Herdelenii.
- Of, bine ca v-a adus Dumnezeu! suspina dnsul zmbind cu
mna la inima. Cta emotie. Of, baremi de-ar merge struna
toate!
D-na Herdelea si Ghighi fura rugate ndata sa inspecteze
mpodobirea bisericii si apoi mai ales pregatirile facute la
scoala pentru banchetul dom-nimei. Mncarile erau servite de
Berariile Rahova si Grivita din Armadia, dar totusi ochiul femeii
e mai ager ca al celui mai iscusit restaurator din lume...
Herdelea nsa trebui sa ramie cu Belciug, sa-i dea ajutor la
primirea oaspetilor...
Episcopul sosi pe la zece, ntr-un cupeu nchis, tras de patru
cai, nconjurat de o ceata de flacai pripaseni, calari, care l
asteptasera la podul de peste Somes, dupa ordinele preotului.
Cupeul era urmat de vreo zece alte trasuri n care se gasea
suita episcopului, alcatuita din nalte fete bisericesti.
Doi preoti tineri se repezira sa-i ajute sa coboare din cupeu.
Cnd pasi episcopul pe scara, trasura se ndoi, aproape sa se
rastoarne. Era bat
rn si foarte gras, dar cu o fata blnda, cu niste ochi albastri si
limpezi de copil si cu o barba ninsa n care se amestecau parul
lung si mustatile galbejite. Avea obrajii roscovani si sufla greu.
- Foarte cald - murmura dnsul surznd silit mprejur si
ridicnd degetele sa binecuvnteze multimea descoperita.
Pe fruntea larga care se pierdea n crestetul plesuv si lucitor,
licareau bobite de sudori. Simti ca-i vine sa stranute si se
acoperi repede. Avea groaza de guturai si deaceea se ferea
vesnic de curent si de raceala.
365
Belciug si facu loc cu coatele prin nghesuiala, soptind ntr-una
miscat dati-mi voie, va rog pna ce ajunse cu mare greutate
n fata episcopului, Aici tusi usor, ca sa-si alunge emotia din
gt, si apoi rosti cele cteva cuvinte de binevenire, pe care le
nvatase n fata oglinzii, ncurcndu-se totusi de mai multe ori,
ceea ce nsa parca spori solemnitatea clipei.
- Bine... bine - gfi episcopul plictisit. Tare frumos... Rvna
Sfintiei Tale ma bucura foarte... Preotul... pastorul Domnului...
Da... Asa... Dar nainte de-a ncepe programul, as dori sa ma
odihnesc putin... Macar zece minute... M-a prapadit calatoria...
S-apoi am dormit foarte prost azi-noapte n Ar-madia...
Protopopul din Armadia, la care dormise episcopul si care-i
facuse un pat mparatesc, pali, dar se facu ca nu aude.
Arhiereul intra n casa cu Belciug, ceru apa, se aseza ntr-un jilt
si statu neclintit vre-un sfert de ceas, cu ochii truditi nchisi,
miscnd doar buzele din cnd n cnd fara glas. Belciug
ramase lnga dnsul, tacut si respectuos. Afara nsa lumea
porni spre biserica...
Cincizeci si doi de preoti, cu episcopul n frunte, slujira
sfintirea. Vestmintele batute cu fir umpleau biserica de
stralucire. Mirosul de tamie se urca pna-n tavan si se cobora
pna-n sufletele care-l sorbeau lacome, mbatate de evlavie. O
taina adnca, coplesitoare si placuta framnta toate inimile si
mintile.
Din clipa cnd trecu pragul bisericii, nfatisarea episcopului se
schimba ca prin farmec. Ochii lui mariti pareau scaldati ntr-o
blndete cuceritoare si pe toata fata i plutea un zmbet bun,
nevinovat si cucernic ce-i tremura usor barba argintie. Glasul
obosit rasuna dulce si lin, patrunznd drept n suflete,
mbratisndu-le si naltndu-le n alta lume. Chiar broboana de
sudoare de pe frunte parea o cununita de diamante sau o
aureola nedespartita.
La sfrsit se sui n amvonul strmt, pasind anevoie pe treptele
n spirala, gfind foarte tare nct se auzea pna n cor.
Linistit si roti privirea peste tot cuprinsul bisericii, mngind
parca icoanele noi, tavanul pictat cu stele, din care atrna un
cadelabru cu zeci de lumnari albe aprinse, ca o faclie uriasa,
altarul daurit, fumul alburiu de tamie serpuind deasupra
multimii de oameni care se nghesuiau tacuti, cu fetele rosii
asudate, cu ochii mari ridicati spre amvon, amestecati de-a
valma, domni n haine negre, tarani cu camasa ca zapada,
femei n catrinte pestrite... Apoi, ca un mosneag obosit de anii
vietii si ntrezarind fericirea cea mare, vorbi rar, domol, fara
nflorituri si fara gesturi, despre Dumnezeu, despre oameni,
despre romni, despre scoala si credinta, despre Belciug,
despre toate, nemestesugit, ncheind cu o
366
blagoslovire simpla, ca o revarsare a unui duh viu. O tacere
lacoma i nghitea cuvintele, picurndu-le n inimile oamenilor
ca un balsam atotputernic...
D-na Herdelea, care la nceput nu-l putuse suferi, parndu-i-se
prea gras si lumesc, din care pricina nici nu se mbulzise sa-i
sarute mna, desi asemenea sarutare se zice ca poarta noroc
toata viata, - acuma, seznd n strana, avnd la stnga pe
Ghighi si la dreapta pe d-na Filipoiu, se mblnzi si simti din ce
n ce mai multa simpatie pentru omul batrn att de schimbat
la fata, parca ar fi vazut pe Dumnezeu. Cnd se ispravi predica,
sopti pocaita d-nei Filipoiu:
- Uite-asa mi nchipuiesc ca trebuie sa fi fost si apostolii!
Oameni cu slabiciuni n fata oamenilor, si sfinti cuprinsi de
duhul sfnt n fata lui Dumnezeu.
- Da, da - facu d-na Filipoiu, ntorcndu-se speriata, fara a fi
auzit soapta, caci, n vremea ct vorbise episcopul, ea se
gndise cu tristete la Elvira ei care n-a avut nca nici un
petitor...
ndata dupa savrsirea slujbei, episcopul ceru sa i se aduca
repede cupeul, sa plece, dornic sa ajunga negresit acasa
diseara la patuceanul lui n care sa-si odihneasca oboselile
drumului. Belciug deabia l-a putut ndupleca sa guste ceva la
iuteala si sa nchine un pahar de vin pentru viitorul parohiei din
Pripas... mpreuna cu episcopul plecara fireste si fetele
simandicoase, venite numai ca sa arate ca nu lipsesc de la
ceremoniile nationale si religioase...
Ceilalti oaspeti nsa rasuflara scapnd de prezenta
stnjenitoare a vla-dicei. n cteva minute toata domnimea se
gasi la banchet, ntmpinata cu Desteapta-te Romne de
catre iscusitul Goghi. Mesele erau ntinse n scoala golita de
banci si nfrumusetata cu verdeata. Grofsoru tinu ntiul toast
pentru vrednicul preot Belciug, avnd grija sa accentueze la
urma ca datoria acestui colt romnesc este sa trimita n viitor
deputat romn n Camera de pe malul Dunarei. Si de-aci
ncolo toasturile urmara lant doua ceasuri, nct tinerii de
ambele sexe, doritori de dans, ncepura sa murmure. Belciug
primea felicitarile, multumea tuturor, dadea ordine chelnerilor,
neobosit ca si cnd fericirea care-i nflorise obrajii, i-ar fi ndoit
si puterile...
Ghighi bause o jumatate de pahar de vin rosu, ciocnind mereu
cu Zagreanu care se facuse ca racul, i angajase toate
dansurile. si dadea ochii peste cap, negasind vorbele care sa-i
mbrace gndurile, si desfasura planurile de viitor ce
prevedeau negresit si ndeosebi o nevasta draguta, cuminte,
culta... ntocmai ca d-ta, stimata domnisoara...
- Dansul! Dansul! se auzi n sfrsit tot mai des printre cavalerii
nerabdatori, raplatiti cu priviri recunoscatoare de catre
domnisoarele sfioase, n
367
buna parte odrasle de preoti, ahtiate dupa dans, deoarece vara
aceasta n-a fost nici o petrecere de seama n mprejurimi.
n sfrsit Zagreanu ncepu niste tratative misterioase cu Goghi,
pe care le ncheie cu o strngere de mna, neuitnd sa aiba n
palma o hrtie de zece coroane. Rezulatul fu o Ardeleana
zvapaiata care strni un ropot de aplauze tineresti. ntr-o clipire
ctiva tarani scoasera afara attea mese nct jumatate scoala
se prefacu n sala de dans. Zagreanu, fericit, alerga la Ghighi
care rosi de mndrie ca are cinstea de-a deschide balul, pe
cnd prietenele ei din Armadia sedeau ngrijorate... D-na
Herdelea, tinnd carnetul de dans si evantaiul Ghighitei, si lua
cuvenitul loc pe un scaun lnga perete, ntre d-na Filipoiu si d-
na Grofsoru, dezbatnd greutatile vietii. Vorbind nsa nu scapa
din ochi deloc pe Ghighi care dansa ca o zna, se mladia,
zmbitoare, primea multe complimente si ciripea cu Zagreanu,
ocolindu-i privirile rugatoare... n cealalta jumatate de scoala
domnii continuau banchetul si toasturile. Popa din Vararea se
chercheli curnd, ca si doctorul Filipoiu si profesorul
' Maiereanu. n cele din urma, cu toata mpotrivirea lui Spataru,
tinu un mic discurs si solgabiraul Chitu, subliniind n treacat
liberalismul stapnirii care ngaduie bucuroasa propasirea
tuturor popoarelor credincioase patriei. Silvicultorul Madarassy
dobndi sarutarea vajnicului Spataru cu un nflacarat traiasca
romnii. Herdelea, ntlnind printre preoti multi prieteni din
copilarie pe care nu- i vazuse de ani de zile, bau cu fiecare
cte-un paharel si povesti tuturor cum, dupa treizeci si doi de
ani de zile de slujba, avnd nevoie de odihna binemeritata, a
primit multumiri de la nsusi ministrul scoalelor. n acelasi timp
nsa lauda catre toti pe Belciug care-i un popa fara pereche si
un om cum nu se poate mai de treaba. Belciug de asemenea
mpuia urechile tuturor slavind pe Herdelea, prieten nepretuit
si romn vrednic de stima obsteasca...
Aproape de sfintitul soarelui, preotul propuse lui Herdelea sa
mearga putin n mijlocul taranilor, zicnd:
- E datoria noastra, Zaharie, sa purtam de grija poporului!
- Asa-i, Ioane, asa-i... Prea bine... Dar sa-mi iau si baba!
raspunse Herdelea clipind din ochi foarte jovial.
D-na Herdelea nu putea sa lase singura pe Ghighi. Atunci si
aduse aminte si Zagreanu ca, fiind nvatatorul comunei, arc
obligatia sa mearga si dnsul, mai ales ca fara d-soara Ghighi
nu face doua parale toata petrecerea. Ghighi era de asemenea
bucuroasa sa plece, fiindca Zagreanu devenise iar melancolic,
se ncapatnase sa vorbeasca tot mai staruitor de ochii ei si
chiar ncepnd de cteva ori sa-i declare Domnisoara, te...,
fara nsa a ndrazni sa sfrseasca ...iubesc! Mai gasindu-sc si
alti doritori de a vedea petrecerea
368
I
poporului, se aduna repede un grup vesel care porni spre casa
Todosiei lui Maxim Oprea...
Ograda gemea de oameni... Batrnii, cu primarul Florea Tancu
n frunte, stateau n poarta deschisa si, privind cum joaca
tineretul, vorbeau despre biserica, despre cules si despre darile
grele. Toma Bulbuc, mohort, ofta des si deabia arunca uneori
cte-un cuvnt, caci gndurile lui erau mereu la George care
acuma sedea n temnita din Bistrita, asteptnd judecata curtii
cu jurati. Mai la o parte, stingher, batrnul Glanetasu tragea cu
urechea, mai umil ca odinioara; moartea lui Ion l caruntise de
tot si-i sadise n ochii blnzi o tristete statornica.
Straja Cosma Ciocanas fusese nsarcinat de Belciug cu
mpartirea celor trei vedre de rachiu gratuit, prevazute n
programul pentru sarbatoarea sfintirei noii biserici. si
ndeplinea slujba cu atta nepatimire ca bruftului pe unii flacai
care voisera sa iea doua portii, iar cu Macedon Cercetasu
ajunsese chiar la o usoara si trecatoare paruiala.
Tot omul are dreptul la o litra de bautura! Asa-i porunca! Cine
nu se satura, sa mai cumpere si de la crciuma! striga
Ciocanas, sfatos, din cnd n cnd, n gura tinzii, unde trona cu
o plnie ntr-o mna si-n cealalta cu o masura de tinichea,
mprumutate de la vaduva lui Avrum.
Lnga prispa s-a strns un plc de barbati mprejurul lui Simion
Butunoiu,.care povestea minciuni din batrni, tusind si
stranutnd zgomotos. Macedon Cercetasu, traznit rau, umbla
de ici colo, comandnd nemteste si dnd din mini spre marea
veselie a copiilor care l salutau militareste...
Lautarii cntau nvrtita cu foc. Flacaii tropaiau tantosi, iar
fetele se rasuceau ca sfrlezele, cu zmbete multumite pe
fata. Umbra nucilor batrni de lnga sura se ntindea din ce n
ce, subtire, cuprinznd aproape toata ograda...
Cnd sosi grupul de domni, jocul se opri brusc, n semn de
respect. Toti barbatii se descoperira, iar primarul cu batrnii
nconjurara pe Belciug si pe Herdelea, vorbind de solemnitatea
sfintirei care a prilejuit atta cinste satului ntreg si ndeosebi
preotului. Ilie Onu care, de cnd s-a nsurat si Nicolae Tataru cu
fata lui Stefan Hotnog, a ramas capul flacailor, se apropia
ndata de Zagreanu si-l pofti sa joace, oferindu-i pe cea mai
frumusica fala din Pripas, pe Maria lui Trifon Tataru, pe care si-o
ochise dnsul s-o ia de nevasta n Cslcgi. Zagreanu, nedezlipit
de Ghighi, refuza zapacit. Atunci Ilie chema pe domnisoara la
joc, ceea ce pe d-na Herdelea o umplu de revolta, iar pe Ghighi
o facu sa zmbeasca de rusine... n sfrsit primarul, cu
consimtamntul preotului, porunci flacailor sa continue jocul,
sa vaza si domnii ct sunt de frumoase petrecerile prostimei...
369
Toma Bulbuc izbuti curnd sa iea deoparte pe Herdelea, sa se
mai sfatuiasca cu dnsul despre George. Nevasta lui Toma, mai
uscata, cu ochii mici veseli mai adnciti n cap si cu glasul mai
plngator, veni lnga ei, si frnse minile si se jura ca numai
farmecele rele au putut face pe baiatul lor sa cada n
asemenea napasta. Herdelea i ncuraja sa aiba deplina
ncredere n Grofsoru, caci nu-i avocat ca el nicaieri.
- Mi se pare ca pna sa vie acasa George, nevasta-sa o sa-l
astepte cu copilas n brate. Zice ca-i grea... O fi, ca asta-i
menirea femeii - rosti mai trziu Toma, nseninat putin.
Prin sat umbla zvonul ca Florica ar fi ramas nsarcinata cu Ion.
Nimeni nu stia de unde a iesit vorba aceasta, dar multi o
credeau. Unele babe mai lacome de brfeli ispiteau pe Savista
care acum se mutase napoi la Trifon Tataru si cersea iar n
Ulita Mare, deoarece Florica o vedea ca sarea-n ochi. Oloaga
nsa nu raspundea nimanui, era vesnic acra si mnioasa, nct
lumea spunea ca trebuie sa fi intrat n anul mortii...
Tocmai cnd se ispravi jocul, veni galagios Vasile Baciu care,
dupa ce ncercase zadarnic sa corupa pe Cosma Ciocanas, se
dusese la crciuma sa-si potoleasca mai bine setea. Cum zari
pe Belciug, se ntuneca si se ndrepta glont spre dnsul,
zicndu-i:
- Si asa, domnule parinte, vrei sa-mi iei mosia cu tot
dinadinsul? Preotul ncerca sa nu-l bage n seama, ca sa nu-si
strice dispozitia. Vasile
nsa nu-l slabi si se ndrji tot mai rau. Atunci Belciug, suparat,
i zise tare sa auda ntreg norodul:
- Ai ajuns rusinea satului, mai Vasile, si tot nu te mai saturi de
blestematii?... Pamnt mai mult ti trebuie ca sa poti bea mai
mult?... N-ar fi pacat de Dumnezeu sa ncapa n minile tale
mosia, s-o prapadesti prin crciumi?... Apoi pamntul nu-i
pentru betivi si lenesi, Vasile! Nu, nu! Pamntul asteapta
munca si truda, nu lenevie!... Ion, ginere-tau, fie iertat, da,
merita mosia, ca-i era draga si punea osul s-o munceasca. Bine
te-a cunoscut de n-a vrut n ruptul capului sa o lase s-ajunga
iar pe seama ta... Cnd vei vrea sa muncesti omeneste si sa te
lasi de betie, atunci sa vii la mine sa mai vorbim! Deocamdata
si ct ai e prea mult... Asa!... Pna atunci nsa sa piei din ochii
mei, satana afurisita!...
Dojana preotului, mai ales fiind stapnita, gasi aprobarea
tuturor satenilor. Chiar si Vasile Baciu parca se dezmeteci, caci
ndata ncepu sa se nchine, mormaind:
- Apoi daca-i asa, am sa fac juramnt n biserica cea noua si n-
am sa mai iau n gura nici un stop de rachiu, cte zile oi mai
trai...
370
Belciug auzi fagaduinta, multumit, dar totusi nu vru sa mai
ntinda vorba cu dnsul, ci se ntoarse spre un grup de tarani
din Sascuta care venisera la sfintire dornici sa poata muta ct
mai degraba biserica cea veche, sa aiba si el bisericuta lor ca
toate satele crestine...
Fiindca se nsera si mai ales fiindca Herdelea ncepuse sa
nchine paharele cu taranii, d-na Herdelea hotar ca, fara a mai
trece pe la scoala, unde continua petrecerea domneasca, e
vremea sa plece direct acasa, n Armadia. Zadarnice fura
staruintele preotului, care deabia acuma voia sa se aseze mai
serios la chef cu Herdelea, zadarnice rugamintile lui Zagreanu,
care se jura ca lipsa Ghighitei rapeste tot farmecul balului - d-
na Herdelea ramase nenduplecata. Belciug atunci le oferi
brisca lui cea buna, regretnd nsa mereu ca doamna nu
binevoieste sa mai zaboveasca baremi un ceas. Ca sa-i arate
ca nu-i suparata, d-na Herdelea l pofti sa traga totdeauna la
dnsii, cnd va veni n Armadia, ceea ce preotul primi foarte
bucuros.
- Mare pacat nsa ca nu vom mai lucra de acuma mpreuna,
draga Zaharie! adaoga Belciug cu duiosie n glas.
- Ce are a face, Ionica?... N-ai colea pe prietenul Zagreanu,
care-i tot de-al nostru!...
- As!... Zagreanu!... Noi doi anevoie o sa ne ntelegem -
mormai Belciug, nnourndu-se.
- Lasa ca-i baiat bun, zau e bun - zise Herdelea nvaluind pe
Zagreanu ntr-un zmbet de ncredere.
- Poate numai dac-ar avea norocul sa-si gaseasca o nevestica
buna, romnca verde, uite-asa ca domnisoara Ghighi, poate ca
atunci ar pricepe care i-e chemarea n mijlocul nostru! rosti
preotul mai grav.
Ghighi era sa lesine de rusine. Zagreanu nsa fu cuprins de o
ndrazneala extraordinara, nct zise repede:
- Daca domnisoara m-ar vrea, eu... eu...
- Ma rog, ma rog, asemenea lucruri serioase nu se pun la cale
n ulita! l ntrerupse d-na Herdelea cu o blndete neobisnuita.
Vino pe la noi, si te primim cu draga inima...
Totusi Zagreanu, spre a-si potoli avntul, apuca mna Ghighitei
si o saruta prelung.
Brisca porni la pas, caci Zagreanu i nsotea pe jos. n fata casei
lor din capul satului se oprira putin. Zenobia care sedea
posomorta pe prispa veni la trasura, vorbi despre Ion, plnse
cu sughituri si n cele din urma afurisi pe George si tot neamul
lui Toma.
- Bietul Ion! zise d-na Herdelea. Iute s-a mai prapadit... Se vede
c-asa i-a fost scris!...