Universitatea ÄBabe -Bolyai´ din Cluj-Napoca Facultatea de tiin e Politice, Administrative i ale Comunic rii Specializarea: Administra

ie Public

Sociologie - Suport de curs pentru înv mânt la distan
Titular curs: Conf. univ. dr. Dan Chiribuc
An I, semestrul II

-

Cluj-Napoca 2009-2010

Titlul disciplinei: Sociologie Codul: UA1205 Num rul de credite: 3 Locul de desf urare: Facultatea de Stiinte Politice,Administrative i ale Comunic rii, str Traian Mosoiu, nr. 71 I. Obiectul sociologiei. Specificul perspectivei sociologice. Teme majore. Postulate principii teoretico-metodologice Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal 1. Specificul perspectivei sociologice 2. Constituirea sociologiei ca tiin ã 3. Obiectul i temele majore ale sociologiei 4. Postulate i principii teoretico ± metodologice Chestionar de autoevaluare II. Societatea modern . Perspective explicative i caracteristici definitorii Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Chestionar de autoevaluare Cultura. Defini ie. Elemente componente. Rela ia dintre cultur Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Chestionar de autoevaluare IV. Socializarea. Procesul socializ rii. Agen i i instan e socializante Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Procesul socializ rii. Socializarea ca umanizare Mecanisme ale socializ rii Socializarea în copil rie i tinere e; persoane semnificative Agen i i instan e socializante Chestionar de autoevaluare Stratificarea social . Diferen iere i inegalitate social . Manifestarea stratific rii. Teorii asupra stratific rii. Despre inconsisten a de status Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Diferen iere i inegalitate social . i societate i

III.

V.

Manifestarea stratific rii. Teorii asupra stratific rii. Despre inconsisten a de status Chestionar de autoevaluare VI. Schimbarea social . Defini ie. Tipuri de schimbare social Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Chestionar de autoevaluare VII. Familia. Tipuri de familie. Familia în societ ile tradi ionale i societ ile moderne Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Chestionar de autoevaluare VIII. Comunicare i mass media Obiective No iuni cheie Bibliografie minimal Chestionar de autoevaluare

Tema 1. Obiectul sociologiei. Specificul perspectivei sociologice. Teme majore. Postulate i principii teoretico-metodologice1 Obiective: - prezentarea conceptelor i no iunilor cheie ale disciplinei - cunoa terea principalelor perspective teoretice ale sociologiei No iuni cheie: sim ul comun, realitate social , actor social, individualism metodologic, neutralitate axiologic , explica ie, comprehensiune Bibliografie minimal : Anthony Giddens, Sociologie, Bic All, Bucure ti, 2000, p. 9-24 Achim Mihu, Introducere în sociologie, Dacia, 1992, p. 7-82 Traian Rotariu, Petru Ilu (coord.), Sociologie, Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996, p. 534

Sim ul comun sau Ära ionalitatea eronat ´ Fiecare dintre noi observ m i interpret m realitatea social zi de zi. Cu to ii ne angaj m în specula ii i discu ii despre cauzele i consecin ele fenomenelor i proceselor ce le întîlnim i influen eaz via a noastr cotidian . Din perspective individuale, unul i acela i fenomen, acela i proces produce semnifica ii diferite. O cas este privit i interpretat diferit de un arhitect, constructor, ho , artist, expert în demol ri, cump r tor. La fel autorul unui accident, poli istiul, victima i pietonul vor privi în mod diferit infrac iunea, regulile de circula ie sau legea. Perspectivele individuale sunt întotdeauna par iale, fiindu-le imposibil s cuprind toate laturile i implica iile fenomenelor i proceselor sociale. Dar sunt obligatorii pentru a organiza observa iile, în elege semnifica ia datelor i pentru a ne ghida comportamentul i ac iunile. Perspectivele individuale sunt rezultatul propriei experien e a informa iilor i ideilor transmise de Äceilal i semnificativi´. Dar ele sunt condi ionate foarte adesea de sim ul comun. Între sim ul comun i tiin nu exist întotdeauna opozi ie, dar recursul la experien a ocazional i la specula ia derivat din tradi ie difer esen ial de apelul la cuno tin ele oferite de tiin i de aplicarea metodei tiin ifice. Cele mai r spîndite principii ale sim ului comun sunt: - verificarea pshihologic : enun ul descriptiv este considerat adev rat dac are suportul autorit ii, este confortabil sau familiar. Autoritatea- accentul cade pe cine spune: prestigiu, putere, iste ime, încredere personal . Confortabilitatea: accept m enun ul care ne place. Familiaritatea: accept m enun urile familiare, pe care le tim sau auzim frecvent (exemplul con inuturilor media). - Principiul defini iei verbale: conceptele enun urilor descriptive sunt definite în termeni strict verbali. Verificarea adev rului este evitat prin utilizarea conceptelor vagi (o mare armat va fi înfrînt ), legarea unui concept vag de unul precis, de unde rezult enun uri circulare. - Suprageneralizarea: trecerea de la o concluzie oarecare la o generalizare cît mai larg posibil. - Evitarea confirm rii- refuzul ideilor altora sau a compara iilor nefavorabile cu propriile noastre idei. Dou c i: diferen iere, reinterpretarea ideii (ra ionaliz ri pentru a reduce disonan a cognitiv ),

1

O parte a textului este o variant restrâns a capitolului similar din volumul SOCIOLOGIE, Coordonatori T. Rotariu i P. Ilu , Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996

-

Judecata ilogic , utilizarea subterfugiilor de gîndire atunci cînd observa iile ob inute în cercetare contrazic concluziile noastre. Expresia: excep ia confirm regula. Un alt exemplu: eroarea juc torului. Credulitatea naiv : abandonarea spiritului critic în judecarea informa iilor.

Na terea sociologie a însemnat punerea sub semnul întreb rii a sim ului comun în abordarea i interpretarea fenomenelor i proceselor sociale cu care suntem confrunta i. Sociologia este tiin i în acela i timp con tiin de un fel deosebit. tiin a: proces, prin care urm rim s cunoa tem realitatea a a cum este Produs: rezultatul aceea ce s-a aflat pîn acum Paradigm etic : comunitate guvernat de imperativele universalismului, comunalismului (caracterul public), dezinteres ( nu propagand ), scepticism organizat. Sociologia este tiin , fiindc respect elementele de baz ale metodei tiin ifice: - explica ii i interpret ri fundate pe observa ii concrete, factuale - explica iile, teoriile, interpret rile ce vin în contradic ie cu teoriile anterioare trebuiesc respinse. - M rturiile tiin ifice provin din surse competente. - În condi ii constante, acela i fapt trebuie s fie observat de indivizi diferi i. - Observa iile se repet i confirm - Dovada tiin ific asigur baza pentru prezicerea cu a anumit precizie a repet rii unui fapt. - Nu exist adev ruri absolute. Într-o manier simplificat , sociologia poate fi definit ca fiind studiul sistematic i sceptic al societ ii umane (Macionis, Plummer, 1998). Observa ie: termenul Äsceptic´ sintetizeaz cerin a de obiectivitate i nepartizanat ideologic. Studiul trebuie s fie nenormativ. Interoga iile legitime ale unui sociolog sunt Äce se întîmpl ?´ i Äde ce se întâmpl ?´. ÄCe trebuie s se întâmple?´ este o interoga ie explicit normativ i este specific activistului sau ideologului. În ceea ce prive te specificul perspectivei sociologice, Peter Berger (1963) men ioneaz dou tr s turi esen iale: aceea de Äa vedea generalul din particular´ i capacitatea de Äa vedea ceea ce este neobi nuit în familiar´. Sociologii identific paternuri generale ale vie ii sociale în comportamentul unor indivizi particulari. Recunoscând unicitatea indivizilor, sociologii recunosc c societatea ac ioneaz în mod diferit asupra unor categorii diferite de persoane (copii comparativ cu adul i, femei fa de b rba i, boga i-s raci). Gândim sociologic atunci când con tientiz m cum categoria general c reia îi apar inem modeleaz experien ele noastre de via . Pe de alt parte, conform lui Peter Berger prima în elepciune a sociologiei este aceea de a ti c lucrurile nu sunt ce par a fi. Aceasta presupune renun area la ideea familiar c comportamentul uman este dora o problem de decizie individual a acestora i acceptarea ideii c societatea ghideaz gândurile i dorin ele noastre. Exemplu: De ce a i ales s urma i o facultate? A gândi sociologic înseamn a observa c pentru foarte mul i oameni a urma o facultate este o decizie imposibil Fundamentul perspectivei sociologice const în în elegerea subtil , dar complex i profund a modurilor în care vie ile noastre reflect experien ele noastre sociale. Sociologia investigheaz leg tura

dintre ceea ce face societatea din noi i ceea ce facem noi în ine din noi. Activitatea noastr configureaz lumea în care tr im, fiind în acela i timp structurat de aceast lume (Giddens, 2000, 14) Constituirea sociologiei ca tiin ã Sociologia s-a nãscut ca demers tiin ific al socialului în a doua jumãtate a secolului XIX reprezentînd un rãspuns epistemic la intersectarea mai multor muta ii i condi ii de ordin economic, social, politic i intelectual. Acestea din urmã nu sunt deloc ultimile ca importan ã, ele fiind într-un fel anterioare celorlalte. Astfel cã sociologia a apãrut ca proiect intelectual epistemologic încã prin lucrarea francezului A.Comte (1798-1857) intitulatã Cours de philosophie pozitive,prin care în 1838 se i introduce termenul de "sociologie". Pledoaria lui Comte era cã i abordarea societã ii este necesar a fi pusã sub semnul studiului pozitiv al faptelor, în spiritul i cu metode identice sau analoge celor din tiin ele naturii. Era imperioasã trecerea de la speculativ i normativ, la concret i descriptiv, explicativ i predictiv, de la ce ar trebui sã fie, la ceea ce este, i e previzibil sã fie, de la deduc ia purã despre om i societate la cercetarea efectivã, la observa ie riguroasã, înregistrare, numãrare. Si în sociologie teoriile sunt adevãrate teorii dacã se întemeiazã pe fapte. Cunoa terea autenticã a socioumanului înseamnã nu numai depã irea bunului sim dar i deta area de orizontul specula iei pure, a filosofiei, oricât de seducãtoare ar fi ea. E de subliniat cã A.Comte, de i nu a efectuat cercetãri sociologice propriu-zise, rãmânând la stadiul de proiect, a vãzut în sociologie nu doar un exerci iu intelectual, ci un instrument de perfec ionare a vie ii sociale. Deviza lui a fost i este mereu invocatã de sociologi : "savoir pour prevoir, prevoir pour pouvoir". Ideile ce vizau întemeierea sociologiei ca tiin ã nu puteau apare i mai ales nu puteau prinde via ã decât într-o societate democraticã, unde libertatea de gândire, ini iativele i drepturile individuale în toate domeniile sunt valori fundamentale. Pe acest fundal socio-politic, al Europei celei de a doua jumãtate a secolului al XIX-lea i alte condi ii au facilitat i accelerat na terea i dezvoltarea studiilor sociologice, i anume : dezvoltarea tehno-economicã, industrializarea, modernizarea i urbanizarea ce presupuneau o înaltã preocupare pentru punerea organizãrii sociale ( i a comportamentului uman) pe baze ra ionale ( tiin ifice); trecerea de la simplu la complex, de la comunitã i tradi ional-rurale la aglomera ii modern-urbane, dezvoltarea capitalistã în general, care pe lângã progres i bunãstare, a adus cu sine i o serie de probleme sociale i - cel pu in din perspectiva mentalitã ii de atunci numeroase crize : sãrãcie, marginaliza i, imigran i, "criza" familiei (femei pãrãsite, copii ilegitimi, coabitãri). Rezolvarea nerepresivã a acestor probleme i cu costuri sociale cât mai mici, presupunea cunoa terea lor în profunzime. Alãturi de Auguste Comte, în ordine cronologicã, fondatori ai sociologiei sunt aprecia i ca fiind : Karl Marx (1818-1883) cu ale sale idei despre primordialitatea factorului economic în determinismul social, controlul ideilor din societate de cãtre clasele guvernante i, simetric, falsa con tiin ã a claselor i grupurilor oprimate. In centrul concep iei sale stã teza cã for a motricã a dezvoltãrii - cel pu in pânã la un punct - a istoriei i societã ii este tensiunea intergrupalã, mai specific lupta de clasã i revolu ia. El este socotit, de aceea, principalul reprezentant al teoriei conflictualiste; Herbart Spencer (18201903), care a definit mai precis subiecte ale sociologiei cum ar fi religia, politica, familia, controlul social, munca i stratificarea. El este pãrintele darwinismului social, sus inând cã i adaptarea succesul i progresul în via a socialã urmeazã legile selec iei i evolu iei din lumea naturalã; Emil Durkheim (1858-1917) poate fi considerat într-un fel primul autentic sociolog, realizând întâiul studiu concret de sociologie (Sinuciderea, 1897), bazat pe date statistice dar i cu un aparat teoretico-metodologic operant. El a fãcut astfel o demonstra ie practicã a transmutãrii examinãrii socialului din câmpul filosofiei (sociale) în cel al cercetãrii concrete. Ideea fundamentalã a gândirii durkeimiene este cã mediul social fasoneazã comportamentul indivizilor aproape în întregime. Deasupra i dincolo de individ sunt structuri sociale date (sociale sui-generis, economice, politice, juridice etc.), fapte sociale ce trebuiesc tratate ca "lucruri" - cum el insistã.Fapte sociale ca "lucruri" sunt i valorile, normele,

cuno tin ele, dar în calitatea lor de transindividuale, exterioare. Fenomenele sociale trebuie explicate prin fapte sociale, ele neputând fi reduse la motiva ii i comportamente individuale. Prin locul pe care Durkeim îl acordã structurilor transindividuale i func iile pe care diferite for e i configura ii sociale le au în men inerea societã ii ca un întreg, sociologul francez este socotit ca precursor al curentului structural - func ionalist; Max Weber (1864-1920) a întreprins subtile analize, fundate pe date istorice i statistice, privitoare la raportul dintre economie i societate, dintre organiza ie, birocra ie, comportament grupal i individual ra ional. Celebrã este lucrarea lui "Etica" protestantã i spiritul capitalismului (1904-1905) în care, în replicã i în contrast cu Marx, argumenteazã cã ideile sunt în anumite contexte i secven e istorice nu efecte ci cauze ale unor schimbãri sociale esen iale (capitalismul este în principal produsul unei noi etici religioase- protestantismul). Gânditorul german a fost extrem de preocupat i de problema judecã ilor de valoare în cercetãrile sociologice, el militând pentru neutralism axiologic (Wertfreiheit); în multe manuale i tratate Georg Simmel (1858-1916), cu sublinierea rolului societal al interac iunilor din grupurile formale i informale, i George Herbert Mead (1863-1931), cu accentul pus pe faptul cã interac iunile sociale se bazeazã pe - i dezvoltã - simboluri, sunt considera i i ei drept clasici ai sociologiei. 1.1. Obiectul i temele majore ale sociologiei Referentul ontic: realitatea socialã- "obiectivul" i "interpretativ - construitul" Am operat pânã acum cu o definire implicitã a sociologiei. Sã încercãm o circumscriere explicitã i mai precisã a obiectului i temelor ei de studiu. In The Social Science Encyclopedia (1985), Eduard Shils considerã sã "sociologia este în prezent un corp nesistematic de cuno tin e dobândit prin studiul societã ii ca întreg i a pãr ilor sale" (p.799). In aceastã lapidarã caracterizare se indicã obiectul sociologiei (ansamblul societal i pãr ile sale), marcându-se faptul cã nu s-au acumulat încã cuno tin e sistematice (unitare, coerente). Intr-o foarte densã i analiticã lucrare - Introducere în sociologie (1992) -, Achim Mihu oferã urmãtoarea defini ie : "Sociologia este în mod esen ial studiul explicativ i comprehensiv al realitã ii sociale în totalitatea ei, adicã a unei realitã i sui-generis, precum i a unor pãr i fenomene i procese ale acestei realitã i în legãturile lor multiple, variate i complexe cu întregul" (p.11). Aici eviden ierea caracterului de nesistematicitate dispare, men ionându-se, în schimb, distinc ia dintre explicativ i comprehensiv. Se sublinieazã - prin "sui-generis" - cã e vorba de o realitate specificã. Sã notãm cã: a) Realitatea socialã este studiatã i de alte tiin e (istoria, economia, demografia, politologia etc.) i se ridicã deci întrebarea care este specificul sociologiei ? Un posibil rãspuns (Zamfir, 1993) ar fi cã, pe de o parte, sociologia este tiin a caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale, ale rela iilor sociale, ale colectivitã ilor umane, ale organizãrii i func ionãrii institu iilor, con inuturile variate ale acestora fiind studiate de discipline particulare ( tiin ele economice, juridice, politice etc); în acest în eles, sociologia ar reprezenta o tiin ã a formelor sociale - i nu a realitã ii ca atare - i o metodologie generalã de investigare a comportamentelor societale. Pe de altã parte, specificul ar rezulta din aceea cã sociologia se ocupã de felul în care diversele subsisteme ale socialului (economic, politic, juridic etc) interac ioneazã între ele, i cu sistemul societal global. In acest sens, sociologie înseamnã i studiul determina iilor, structurilor, func iilor i consecin elor sociale ale multiplelor subsisteme i de aici o serie de sociologii de ramurã : economicã, politicã, a tiin ei, loisinului s.a. Sociologia exploreazã a adar deopotrivã nivelul microsocial (actorii sociali, grupurile mici) cel de nivel mediu (grupuri mijlocii, organiza ii i institu ii particulare) ca i nivelul macrosocial (clase i straturi sociale, economia, politica, societatea în ansamblul ei)

b) Abordarea tiin ificã a societã ii ca întreg - atât în stabilirea unor forme, modele generale de comportamente i activitã i, cât cu precãdere în dezvãluirea interrela iilor dintre subsisteme i cu sistemul global - se situeazã undeva între aspira ie i rezultate efective. Ea este mai mult o tenta ie i declara ie decât realizãri ferme. Se poate chiar eviden a unui paradox globalitate-exactitate (Ilu , 1985), anume cã, cu cât ne apropiem de o abordare globalã (holisticã) a socialului cu atât scade precizia i cantitativul, i cre te speculativul i vagul, i cu cât suntem mai exac i, cu atât mai mult fragmentarul (de multe ori asociat cu nesemnificativul ) este prezent. c) Pentru sociologie, realitatea socialã este constituitã din structuri, for e i condi ii obiective existente înafara con tiin ei i voin ei individului - dar i din realitatea subiectivã. Iar aceasta din urmã înseamnã, în principal, urmãtoarele actorii sociali ac ioneazã în virtutea unei motiva ii, care nu se reduce la nevoile bazale (hranã, somn, îmbrãcãminte, sex, comfort) ci cuprinde i trebuin e superioare, cum ar fi realizarea plenarã a personalitã ii, ata amentul fa ã de valori (solidaritate, dreptate, adevãr etc.). Pe lângã motiva ia propriu-zisã, a trebuin elor i scopurilor, subiectivitatea presupune cã oamenii nu se raporteazã direct la lume i semenii lor ci prin intermediul simbolurilor, a codurilor, de mai micã sau mare generalitate, de la limba unei culturi pânã la simboluri i coduri (nu de pu ine ori secrete) specifice unor grupuri i organiza ii. Indivizii interpreteazã continuu micro i macromediul social în care trãiesc, comportamentele altora i cele proprii. Interpretãrile, la rândul lor, nu sunt elemente pasive ale subiectivitã ii, ele traducându-se în acte de conduitã. In mãsurã considerabilã modul în care ac ionãm, depinde de felul în care percepem i interpretãm . Altfel spus, agen ii umani, în calitate de indivizi, grupuri, popoare i culturi construiesc mereu prin interac iune atât realitatea subiectivã cât pe cea obiectivã. Iatã de ce am spusus cã obiectul sociologiei îl constituie realitatea socialã ca "obiectiv" i ca "interpretat-construit". Un exemplu concret ar fi situa ia i comportamentul categoriei de persoane de vârsta a III-a : existã ni te determinan i obiectivi, de care cu greu se poate face abstrac ie, cum sunt: vârsta biologicã, veniturile, statutul de pensionar. Dar condi ia i activitã ile desfã urate de ei depind i de cum îi privesc i interpreteazã al ii i cum se percep i se evalueazã ei în i i. d) Foarte importantã este în sociologie distinc ia dintre formal i informal. Primul termen desemneazã institu iile, structurile, organiza iile, grupãrile recunoscute oficial, cu prescrierea precisã a obiectivelor, regulilor, sarcinilor, privilegiilor i obliga iilor. In societã ile ce cunosc scrisul, acestea sunt de regulã consemnate în legi, regulamente i alte documente oficiale. Informal se referã la ceea ce se petrece dincolo de cadrele stabilite prin legi i reglementãri, la organizare i structurare a rela iilor interpersonale, bazate de cele mai multe ori pe atrac ii i respingeri de ordin psihosocial (afective, axiologice, de prestigiu s.a). De pildã, într-o întreprindere exsitã o schemã datã de posturi i atribu ii (organigrama), - aspectul formal -, existã însã i rela ii informale, fãrã reglementãri, func ioneazã o structurã socioefectivã. Tot a a dupã cum în multe colective umane se poate vedea limpede diferen a dintre liderul formal (numit sau ales) i cel informal (care întrune te simpatiile celor mai mul i). Sociologia se ocupã atât de formal cât mai ales de informal, de distan a dintre cele douã paliere, i de rela ia dintre ele. Sociologie generalã i sociologii de ramurã In considera iile de pânã acum am vizat în special ceea ce se nume te sociologie generalã. Cea mai bunã cale de a vedea care sunt temele ei majore este de a consulta manuale i tratate de specialitate, acolo unde, în ciuda altfel a multor dispute privind obiectul sociologiei, se sedimenteazã subiectele ei semnificative. Iatã cum se prezintã ele în douã relativ recente tratate de sociologie. In Handbook of Sociology (ed.N.Smelser,1988) figureazã ca pãr i mari : Probleme teoretice i metodologice; Bazele inegalitã ii în societate; Organiza ii i institu ii majore; Procesul social i schimbarea. In Traite de sociologie (ed. R.Boudon) capitolele sunt: Ac iunea (socialã); Grupurile i sociabilitatea; Stratificarea; Mobilitatea; Puterea; Conflictele; Mi cãrile sociale; Schimbarea socialã; Organiza ia; Devian a; Religia; Cultura; Cunoa terea; Comunicarea.

Pãr ile i capitolele diverselor manuale, tratate i culegeri de texte sociologice cuprind i alte teme precum muncã i profesiile, rasa i etnicitatea, familia, socializarea, educa ia, cultura, problema vârstelor, rolurile de sex (statutul social bãrbat/femeie), sistemul politic, sistemul economic. Examinarea acestor teme ne relevã faptul cã existã subiecte specifice ale sociologiei generale cum ar fi: stratificarea i mobilitatea, mi cãrile i schimbarea socialã, dar cã cele mai multe dintre ele fac obiectul sociologiilor de ramurã. Ca i în alte discipline, pe mãsura dezvoltãrii ei, din sociologie s-au constituit câmpuri de cunoa tere distincte. Ele se diferen iazã în principal dupã domeniul social pe care il vizeazã, având astfel: sociologie economicã, sociologie politicã, sociologie juridicã, sociologie medicalã, sociologia tiin ei, sociologia religiei, sociologia culturii, sociologia sportului, sociologia loisirului i turismului. Sigur, i alte criterii opereazã: sociologia vârstelor, sociologia urban-ruralã etc. Ca o primã aproxima ie putem spune cã fiecare sociologie de ramurã se centreazã pe studierea caracteristicilor i mecanismelor sociale endogene ale domeniului pe care îl vizeazã, precum i pe intercondi ionãrile lui cu alte domenii i cu ansamblu societal. Si bineîn eles pe felul în care ele afecteazã via a indivizilor concre i în general (nu numai a celor care lucreazã în sfera respectivã). Sociologia tiin ei, de exemplu, investigheazã caracteristicile socio-demografice ale membrilor comunitã ii tiin ifice, vârstã, sex, etnie, performan e profesionale etc., constituirea i func ionarea colectivelor de cercetare, dar i rela ia dintre tiin ã i politicã, economie i alte sfere de activitate. De asemenea, ea are în vedere raportul dintre tiin ã i societate ca întreg i impactul ei asupra mentalitã ii i comportamentului cotidian al oamenilor. A a cum cele de mai sus sugereazã se poate afirma cã: - Intre sociologia generalã i sociologiile de ramurã existã o consubstan ialitate; prima oferã perspective, teorii concepte i metode generale, cele din urmã aduc material faptic, micro i mezoteorii, descoperã eventual noi tehnici i procedee de cercetare, îmbogã ind astfel ansamblul teoreticometodologic al sociologiei ca disciplinã de ansamblu. - Sociologiile de ramurã sunt, la rândul lor, foarte strâns interconectate. E greu de conceput, bunãoarã, abordarea fenomenului delincven ional (sociologie juridicã) fãrã apel la sociologia familiei. Sociologiile de ramurã fac i ele schimburi reciproce de idei, concepte, date statistice. - In func ie de institu iile, fenomenele i procesele pe care le studiazã diversele ramuri ale sociologiei se întâlnesc cu alte discipline, se împrumutã idei, concepte, material empiric. Astfel, sunt evidente legãturile dintre criminologie i sociologia juridicã sau dintre sociologia familiei i sexologie. Postulate i principii teoretico ± metodologice Mediul social : constrângeri i oportunitã i Cã mediul în care oamenii trãiesc determinã în considerabilã mãsurã felul în care ei simt, gândesc i ac ioneazã este - dupã cum observã i E.Shils (1985) -postulatul cu cea mai mare consensualitate în comunitatea sociologilor. Chiar în societã ile simple, tribale, acolo unde inciden a factorilor naturali era ( i este) mult mai puternicã i directã decât în societã ile complex-industrializate, personalitatea i comportamentul indivizilor sunt calchiote de formele sociale, hotãrâtoare fiind rela iile de rudenie. In societã ile accentuat diferen iate, clasa socialã din care fac parte, profesia, etnia, mediul reziden ial marcheazã manifestãrile, ansele i traiectoriile de via ã al în ilor umani.Factorii biogenetici conteazã i ei bineîn eles, iar cât se datoreazã mediului social i cât înnãscutului este o permanentã întrebare pentru disciplinele sociumane. Trebuie remarcat cã postulatul de mai sus are ca subpostulate mai importante urmãtoarele: Mediul social înseamnã deopotrivã palierul structural-social propriu-zis (institu ii, pozi ii de clasã i profesionale etc.) dar i polienul spiritual - simbolic (valori, norme, cuno tin e etc.). Structurile sociale obiective ca i cele spiritual-simbolice îngrãdesc libertatea indivizilor, inclusiv prin opinia publicã, i pot fi resim ite ca i constrângeri. Insã prin socializare, cu precãdere condi ionãrile i con inuturile de ordin spiritual-simbolic sunt induse i interiorizate astfel încât ele devin deziderate, idei de urmat, grade

de libertate i nicidecum for e constrictive. Mediul social în care oamenii trãiesc i î i desfã oarã activitã ile nu este ceva omogen i amorf, ci cu ordine i organizare, ceea ce presupune conducãtori i elite, adicã putere. Rela iile elite -mase i de putere sunt universale în domeniul socialului. Postulatul cã mediul social determinã prin diferite formule profilele de personalitate, ac iunile, pânã la urmã via a indivizilor, nu trebuie reificat. Nici în cele mai rigide societã i i fragmente istorice, oamenii nu au fost i nu sunt doar receptoare plasmatice cãrora li se poate da orice înfã i are. Cu atât mai mult în societã ile moderne, pluraliste, unde cerin ele sunt mai flexibile i unde, pânã la un punct, indivizii pot alege mediile care le convin. Sã nu uitãm însã cã orice mediu are exigen ele lui i cã în ciuda mobilitã ii sociale, pentru marea majoritate a oamenilor posibilitã ile de mi care dintr-un context socio-cultural în altul semnificativ diferit sunt cvasinule posibilitã i. Oricum, e de re inut cã o anume configura ie socialã înseamnã pentru individ nu numai constrângeri, ci i de realizare, înãuntrul sau înafara ei. Actorul social i ac iunea :individualismul metodologic Dacã în analiza fenomenelor i proceselor sociale, a comportamentelor grupale i individuale pornim de la caracteristici ale socialului ca întreg sau de la alte institu ii, fenomene i procese sociale majore, avem de-a face cu holism metodologic. Dimpotrivã, dacã unitatea de analizã este ac iunea actorului social, atunci principiul se nume te individualism metodologic(IM). Postulatul tare al IM este cã socialul, în diversele niveluri, poate fi în eles prin luarea în considerare a motiva iilor, scopurilor - i corespunzãtor a comportamentelor derivate de aici - ale actorilor sociali; socialul rezultã din adi ionarea, agregarea sau interdependen a ac iunilor actorilor. Anumite precizãri se impun în legãturã cu IM: - Actorul social este reprezentat de persoane dar i entitã i grupale, cu condi ia ca ele în desfã urarea ac iunii, în cooperare, competi ie sau conflict sã se prezinte ca o unitate cu scopuri i strategii identice. Astfel, în multe ocazii familia se poate lua ca unitate actoriciascã în analizã, sau chiar un partid politic. Totu i, elementul fundamental al IM este - a a cum îi aratã i numele - individul, fiindcã la acest nivel ne întâlnim, cel pu in pe o anume secven ã de timp, cu interese, scopuri, preferin e bine determinate, univoce. Cu cât unitatea (actorul) cuprinde mai mul i indivizi, cu atât interesele, scopurile, preferin ele au ansa de-a fi divergente. - Individualism din sintagma IM nu trebuie confundat cu sensul lui moral sau sociologic (Boudon, 1992); în accep iunea moralã înseamnã a face din individ valoarea moralã supremã, în cea sociologicã, o societate este individualisticã atunci când autonomia individului este dominanta acelei societã i. IM spune doar, pur i simplu, cã pentru a descrie i explica socialul e necesar a pleca de la cauze i ac iuni individuale. - IM nu- i reprezintã actorul social într-un vacuum, ci într-un spa iu social populat de al i actori, cu care se intrã de regulã, în cooperare, competi ie i uneori, în conflict. Viziunea IM nu este una atomistã, a juxtapunerii individuale, ci interac ionistã. De asemenea, actorul uman poartã în el, în mentalitatea i ac iunile sale, socialul i pe "al ii", fiindcã a fost socializat. - Referitor la cauzele, propensiunile ac iunilor umane, sociologii, fãrã a intra în detaliile teoriei motiva iei -obiect al psihologiei -, considerã cã existã câteva clase mari de ra iuni suficiente care explicã conduitele actorilor sociali: ra ionalitatea utilitaristã - adecvarea mijloacelor la atingerea unui scop pragmatic; ra ionalitatea axiologicã - urmãrirea realizãrii unor valori umane; ac iunile se conformeazã tradi iei; ac iunile se bazeazã pe afectivitate, pe ata amente aproape necondi ionate fa ã de obiecte, persoane, idei. Fãrã a intra aici în discutarea definirii semantice i a diverselor tipuri de ra ionalitate (vezi Boudon, 1992), vom men iona numai cã majoritatea ac iunilor umane se gãsesc la intersec ia diverselor genuri de motive (de ra iuni, ca i de ira ional), dar cã probabil ponderea majorã în explica ia sociologicã o are comportamentul ra ional al individului în sensul adecvãrii mijloacelor la scopul, interesul sau preferin a lui.

Pe aceastã din urmã linie, transferând idei i concepte din analiza microeconomicã, s-a dezvoltat în ultimile decenii abordarea costuri-beneficii, care spune cã în descrierea, explicarea i predic ia ac iunilor umane trebuie sã luãm în considerare costurile i beneficiile pe care ac iunea în cauzã le angajeazã, i cã a a fac în mare mãsurã i actorii implica i. Intr-o versiune mai tare se afirmã cã actorii nu numai cã iau in calcul raportul costuri-beneficii i capitalul pe care îl de in, dar sunt capabili, de regulã, sã aleagã varianta optimã în realizarea unui scop. Este ceea ce se nume te teoria alegerii ra ionale (vezi Coleman, 1990, Ilu , 1990). Desigur, capitalul, costurile, beneficiile nu sunt doar monetare i material- economice, ci i informa ionale, psihologice, sociale. Conexiunea micro-macrosocial Modalitatea în care structurile i formele organiza ionale societale se leagã cu ac iunile actorului, cum se face tranzi ia de la macro la micro i invers, constituie o tem central a sociologiei. Ea a primit pânã acum fie rãspunsuri speculative, de genul "rela iei dialectice", a "feed-backului pozitiv", fie un tratament pe cazuri particulare. Actulamente problema s-a acutizat teoretic, încercânduse rãspunsuri mai operante. Ele se înscriu pe linia combinãrii principiilor comportamentului individual optim cu luarea de decizii în colectiv, a emergen ei i func ionãrii actorului corporat i autoritã ii, a a cum se întâmplã la J.Coleman (1990). Ca idee generalã a legãturii macro-micro sã oferim un exemplu dupã autorul mai sus citat. Celebra tezã a lui Max Weber privind apari ia capitalismului ar putea fi formulatã la nivelul macroanalizei în felul urmãtor: Doctrina religioasã a acelor societã i ( ãri) ce au devenit protestante (în particular, calviniste) în timpul Reformei con ine valori care au determinat (sau cel pu in, facilitat ) dezvoltarea organizãrii capitaliste. Dificultã ile validãrii respectivei afirma ii sunt deosebite : Tãrile ( i comunitã ile) ce pot fi comparate sunt pu ine la numãr, iar cele în care capitalismul s-a dezvoltat rapid diferã de celelalte i prin alte elemente decât religia; chiar dacã s-ar constata o asociere puternic pozitivã între protestantism i capitalism, compara ia statisticã e interpretabilã în multe feluri. Si mai departe, chiar dacã ajungem la concluzia unei rela ii cauzale dinspre etica protestantã înspre capitalism, r mâne întrebarea cum s-a realizat aceasta. Analiza weberianã ne îndreptã e te sã desfacem propozi ia de nivel macro în trei propozi ii: una ce face trecerea de la macro la micro (1), una la nivel micro (2) i cea de-a treia ce conduce din nou la macro (3). Ele s-ar exprima astfel: 1) Doctrina religioasã protestantã induce anumite valori aderen ilor ei; 2) Indivizii ce de in aceste valori adoptã concep ii i orientãri specifice fa ã de comportamentul economic (antitradi ionalismul, datoria fa ã de chemarea proprie). 3) Respectivele orientãri ale comportamentului economic individual conduc la organizarea capitalistã a societã ii. Putem admite i o influen ã directã a eticii protestante asupra apari iei i încurajãrii capitalismului, situându-ne astfel la nivel macro, determina iile mai pregnante sunt însã prin intermediul actorilor sociali (nivel micro). De remarcat cã dacã transpunerea doctrinei în valori personale (propozi ia 1) înseamnã în principal procesul socializãrii, explicat de sociologie i psihologia socialã, i dacã despre felul în care valorile i atitudinile, la nivelul indivizilor, se traduc în acte comportamentale efective (propozi ia 2), existã de asemenea rezultate marcante în cele douã discipline, dificultã i epistemice mai serioase survin pentru propozi ia 3. Intr-adevãr a rãspunde la întrebarea, cum se face tranzi ia de la comportamentele individuale la social, nu e suficient sã spui cã prin combinarea acestora, ci trebuie desvãluit modul concret în care pozi iile (statusurile) într-o organiza ie iau na tere, care este motiva ia indivizilor de a ocupa i onora aceste pozi ii. In cazul nostru analiza reclamã investiga ia rela iilor dintre antreprenori, dintre muncitori i mai ales dintre primii i cei de-ai doilea. Coleman (1990) crede cã Max Weber la acest punct nu este bine acoperit. Dificultã ile sporesc i datoritã fãptului cã în interac iunea actorilor apar aproape întotdeauna efecte neinten ionate i uneori chiar contrare inten iei actorilor afla i într-o combina ie, într-un joc, efecte numite "perverse", (Boudon,1990, Rotariu, 1993).

Incercãri, cu rezultate pozitive pertinente, de a trata mai în profunzime i cu un grad mai avansat de exactitate raportul micro-macro existã totu i. Ele vin din partea unor cercetãri etnografice i de antropologie culturalã ce sugereazã modele calitative ale compunerii socialului din ac iuni de ordin micro, dar s-au conturat i modele cantitativiste, de facturã cvasiaxiomaticã, oferite de demografia socialã prin studierea a ceea ce, s-ar numi "înghesuialã (mare concuren ã) la cãsãtorie" (marriage squeeze). Aceasta se întâmplã atunci când pe pia a maritalã, dintr-un motiv sau altul, este o mare dispropor ie numericã, între bãrba i i femei, func ionând, în acela i timp, legea monogamiei. De observat cã dacã introducem i regula cã la cãsãtorie între parteneri existã în medie, o diferen ã de câ iva ani, atunci fenomenul apare i în cazul în care existã un boom de natalitate. Sociologii i demografii americani au studiat situa ia de acest fel pe pe cohorta (baby boom) din 1946, cohortã din care la mijlocul anilor '60 fetele nu- i gãseau parteneri maritali mai în vârstã ca ele cu 2-3 ani, întrucât numãrul bãrba ilor nãscu i în 1943-1944 era mult mai mic. S-au cercetat efectele acestei dispropor ii, a presiunii femeilor dornice de cãsãtorie (sau oricum de dragostea unor bãrba i cu ceva mai în vârstã) asupra valorii pe pia a maritalã i s-au elaborat modele ale tranzi iei micro-macro i teoreme ale unor algoritme specifice de cuplare conjugalã în noile date ale problemei. O împrejurare aproape identicã de la noi din arã (în anii 1967-1968 s-au nãscut cu aproximativ 500.000 de copii mai mult decât înainte i dupã) î i a teaptã i ea abordarea investiga ionalã necesarã. Explica ie versus comprehensiune: o falsã dilemã Dupã cum am insistat, sociologia vizeazã i realitatea subiectivã, lumea interioarã, motiva iile, simbolurile i interpretãrile indivizilor i colectivitã ilor umane. Mul i filosofi, sociologi, intelectuali de formulã speculativ-liricã considerã cã universul uman de aceastã naturã nu poate fi examinat cu folos prin mijloacele tiin elor consacrate, ale naturii, prin descriere i explca ie obiectivã, ci prin "în elegere" (Verstehen), prin ceea ce s-a consacrat i în române te ca fiind comprehensiune. Aceasta înseamnã descifrarea subiectivitã ii prin intui ie i empatie "punerea în pielea" celuilalt, plonjarea în adâncimea psihicului uman. Ac iunile individuale i grupale, evenimente i epoci istorice nu pot fi explicate în termeni de cauze i efecte, de factori i consecin e obiective, ci numai prin accederea comprehensivã la resorturile interior-subiective i la spiritul i sensul unor entitã i istorice. In cadrul explica iei, cercetãtorul eviden azã legãturi statistice, influen e i determinãri între fapte sociale, lucreazã cu variabile independente i dependente în comprehensiune, cu intui ii, cu capacitatea de-al în elege pe celãlalt, cu experien a trãirilor proprii. In mod obi nuit a a sunt rezumate cele douã viziuni metodologice, i ele sunt chiar dacã mai în detaliu expuse - contrapuse sau oricum prezentate ca alternative (Zamfir, 1993). Dar încã Max Weber vorbe te de posibilitatea de a le combina, utilizând expresia de "explica ie comprehensivã" sau "comprehensiune explicativã". Existã, într-adevãr, argumente în favoarea tezei cã explica ia i comprehensiunea nu numai cã nu se situeazã în raport de opozi ie, dar sunt complementare i considerând demersul tiin ific pe traseul sãu mai extins, de fapt ele sunt strâns legate. Comprimat exprimate aceste argumente se înfã i eazã astfel: - E necesarã distinc ia (Boudon,1992) dintre comprehensiune în accep iunea gânditorilor germani, reprezentan i ai curentului "filosofia vie ii", de la sfâr itul secolului al XIX-lea i începutul secolului al XX-lea, în particular a lui W.Dilthey, i cea weberianã. Prima se referã primordial la a regãsi i retrãi sensul i spiritul institu iilor, epocilor i evenimentelor istorice, în a le recupera atmosfera, în a le în elege rostul i semnifica ia în curgerea timpului istoric. In acest în eles, Verstehen este mai vag, mai metafizic, mai plin de capcane interpretative. Accep iunea weberianã spune doar cã în elegerea stãrilor mintale a actorilor ac iunilor sociale i a sensului pe care ei îl acordã acestor ac iuni nu trebuie neglijatã. Aici nu e în discu ie deci sensul acordat i interpretãrile fa ã de epoci i episoade istorice ci în elegerea comportamentelor actorilor individuali.

- In accep iunea mai specific sociologicã (de orientare weberianã), comprehensiunea apare ca un moment al explica iei, fiindcã a în elege ra iunile actelor individuale nu este suficient pentru a explica socialul (vezi conexiunea macro-micro,3.3.). - Experien a noastrã de via ã, interac iunea cu al ii, jucarea de roluri, motiva iile i strategiile unor ac iuni proprii, tot ce este subsumat comprehensiunii, pot servi ca punct de plecare în proiectarea unor cercetãri "pozitiviste" (observa ie sistematicã, plan experimental, chestionar). Acela i bagaj comprehensiv este aproape inevitabil prezent în faza de interpretare calitativã a unor date statistice. - In ce prive te intui ia, atât de frecvent invocatã în viziunea comprehensiunii, ea reprezintã probabil un plus semnificativ fa ã de procesele de cunoa tere cunoscute (induc ie, deduc ie, stocarea i procesarea informa iei, etc.), ce nu este încã explicat psiho-fiziologic. Dar sã nu uitãm cã în tiin ele cele mai tari ("intui ionismul" în matematicã) se face apel la intui ie. Din acest punct de vedere, comprehensiunea nu se opune nicicum modelului naturalist de tiin ã. Apoi, aptitudinile empatice sigur cã existã, dar ca orice aptitudini sunt ra ional explicabile i pot fi puse în eviden ã experimental (din nou prin mijloace foarte "pozitiviste"). Un exemplu este chestionarul prin procurã (Radu, 1994), în care subiectul (A) rãspunde la un chestionar a a cum crede cã ar rãspunde unul pe care are preten ia cã îl cunoa te (B). Prin compara ia dintre rãspunsurile lui A i rãspunsurile lui B ne dãm seama de capacitã ile empatice a lui A. Nu vrem sã spunem cã problematica empatiei, i cu atât mai mult a Verstehen-ului, se reduce la aceastã situa ie. Afirmãm doar cã în actul de comprehensiune nu ne plasãm înafara ra ionalului i cã ea însã i poate fi dacã nu explicatã cel pu in descrisã în termeni ra ionali. - Nemijlocit legat de cele mai sus arãtate, trebuie subliniat faptul cã subiectivitatea, interioritatea umanã nu este domeniul "gãurilor negre" din astrofizicã, de unde ne vin semnale minime. Despre ea avem varii i multiple semne sensibile (vorbe, gesturi, manifestãri comportamentale). Inferen a de la datele exterioare la cele interioare nu e simplã, dar aceste date existã ( i unele i altele) - In fine, nici cele mai intransigente orientãri obiectivist-explicative, care merg deci pe determinismul factual exterior, nu neagã prezen a factorului subiectiv, interior. Diferen ã fa ã de concep ia comprehensivistã constã în con inutul i importan a explicativã ata atã lui. Pentru cea din urmã universul subiectiv e bogat colorat i determinist în în elegerea socialului. In viziunile determinat obiective el este populat cu interese i orientãri pragmatice, care conteazã foarte mult ca propensiuni ale activitã ilor umane, dar care sunt limitate i constante, putând fi luate ca un invariant în schema explicativã a socialului, i pânã la urmã excluse. Marxismul, neobehaviorismul i într-un anume fel paradigma costuri-beneficii, sunt exemple de acest gen. Sã remarcãm însã cã dincolo de cadrul paradigmatic, multe ipoteze, teorii, modele i cercetãri empirice rãmân la acest nivel al analizei când se studiazã, de pildã, rela ia industrializare-urbanizare-navetism se au în vedere doar câteva i nu se face practic apelul la subiectivitatea actorilor implica i în modelele de dinamicã popula ionalã i-a consecin elor ei sociale minime postulate privind inten iile oamenilor . Cercetarea însã a unor fenomene mai particulare, a unor comunitã i bine circumscrise presupune abordarea palierului subiectiv-simbolic. A a încât ponderea explicativ-cantitativului sau complementar, cea a comprehensiv-calitativului depinde i de tipul de investiga ie i finalitatea ei teoreticã i practicaplicativã. Dezideratul neutralismului axiologic In studierea i prezentarea realitã ii sociale, este foarte probabil ca cercetãtorul sã- i proiecteze propria subiectivitate. Distorsiuni datorate subiectului cunoscãtor apar în orice arie de investiga ie, dar în fâ ia ontologicã a socioumanului ele sunt mai pronun ate i mai greu de controlat. Cu atât mai mult atunci când se vizeazã realitatea subiectivã, pentru cã interac ioneazã elemente de acela i gen. de acela i ordin de mãrime: în studierea valorilor, intereselor, dorin elor, ideologiilor altora se impregneazã valorile, interesele, dorin ele i ideologia cercetãtorului în cauzã. Subiectivitatea lui poate fi implicatã în alegerea temei, a ipotezelor i conceptelor, a popula iei care se cerceteazã efectiv, a

metodelor i mai ales a interpretãrilor rezultatelor. (Ne referim aici bineîn eles la distorsiunile involuntare, de i nici falsurile tiin ifice n-au lipsit). Ideal ar fi ca speciali tii în domeniul socioumanului sã fie impar iali în investiga iile lor, sã prezinte lucrurile a a cum sunt, cu obiectivitate, sã facã abstrac ie de propriile valori, sã realizeze adicã ceea ce de la Max Weber încoace se nume te neutralism axiologic (în englezã, value-free). Sarcinã nu u or de atins, dar a a cum clasicul german îndemna, odatã ce omul de tiin ã s-a angajat în abordarea unei temei (selec ia în sine a problemei de cercetat, de i automat preferen ialã, nu afecteazã obiectivitatea rezultatelor), el trebuie sã tindã înspre neutralism, sã urmeze cu acribie rigorile metodei tiin ifice. Mai recent se insistã cã alãturi de autocontrol, prezentarea în detaliu de cãtre cercetãtor a metodelor folosite, a parcursului demersului investiga ional, a unor date personale i de context pentru a fi apreciate de al i membri ai comunitã ii tiin ifice sunt binevenite. Si deoarece la baza unui demers stau tacit, ca subân elese, convingeri i principii intelectuale (gnoseologice morale, estetice, politice), de dorit ar fi efortul de a-le face explicite, de a le aduce în conul de luminã al con tiin ei critice proprii i a judecã ii celorlal i. Oricum, apare evident cã ideologizarea discursului tiin ific sub presiunea directã sau indirectã a partidelor, claselor, grupurilor sociale i etnice, este un pericol pentru sociologie. Tot a a cum, sterilã este i ideea "relativismului epistemologic", anume cã e iluzoriu a tinde înspre obiectivitate, întrucât ceea ce discutãm i analizãm noi nu sunt niciodatã structuri i fenomene sociale obiective, ci interpretãri ale acestora (La limitã asemenea afirma ii se autodemoleazã, conform ra ionamentului paradox semantic: Dacã totul este relativ, atunci i propozi ia "totul este relativ", e relativã i deci... Analog avem: Dacã totul este interpretare, atunci...). Chestionar de autoevaluare: 1. Alege i o situa ie de via i comenta i rela ia dintre indivizi i societate în contextul acelei situa ii.

2. Identifica i i comenta i elemente specifice perspectivei sociologice. 3. Comenta i ideea c societatea reprezint în acela i timp un cadru de constrângeri i un context de oportunit i.

Tema 2. Societatea modern . Perspective explicative i caracteristici definitorii Obiective: prezentarea principalelor paradigme ale sociologiei într-un context aplicat Familiarizarea studen ilor cu concepte i autori fundamentali ai sociologiei

No iuni cheie: societate, tradi ional, modern, autoritate, individualizare Aproape toate marile teorii sociologice abordeaz subiectul modernit ii. Auguste Comte define te societatea modern prin intermediul urm toarelor tr s turi: - concentrarea for ei de munc în centrele urbane, - o organizare a muncii ghidat de eficien i profit, aplicarea tiin ei i tehnologiei în procesul de produc ie, - existen a unor antagonisme (manifeste sau latente) între angaja i i angajatori, cre terea contrastelor sociale i inegalit ilor, - un sistem economic bazat pe întreprindere liber i competi ie deschis . Comte se diferen iaz în grupul sociologilor clasici, majoritatea acestora propunînd definiri dihotomice, bazate pe modele polare, ce utilizeaz opozi ia tradi ional-modern. Astfel, Spencer apeleaz în defini ia modernit ii la opozi ia societate militar -societate industrial . Societatea industrial se caracterizeaz prin orientarea spre procesele de produc ie i comer , existen a unui aparat de stat care garanteaz libertatea individual i dreptul de proprietate, principiile i practica justi iei, puterea este decentralizat , sunt încurajate întreprinderile private i asocia iile voluntare, exist rate ridicate de mobilitate social i teritorial . În ceea ce prive te indivizii, ace tia se ghideaz dup valori ca respectul pentru al ii, încredere, ini iativ i independen (Noble: 2000:50). Tonnies define te modernitatea utilizînd distinc ia: comunitate-societate. Modernitatea se caracterizeaz prin predominan a rela iilor par iale între indivizi (indivizii nu se cunosc unii pe al ii, decît prin intermediul unor roluri par iale), rela iile sunt tranzitorii i instrumentale, ghidate de interese specifice, impersonale. Comportamentele sunt performate în func ie de obliga ii formale, de tip contractual. Pentru Durkheim societ ile moderne sunt cele caracterizate de solidaritate organic . Dac societ ile tradi ionale se caracterizeaz prin indivizi similari unii altora, indistinctibilitatea indivizilor (acelea i comportamente, acelea i convingeri, acelea i valori morale) stînd la baza unei solidarit i/coeziuni de tip mecanic, societatea modern are ca i caracteristic principal diferen ierea. Rela iile dintre indivizi înceteaz a mai fi de dependen i devin rela ii de interdependen (nu este doar acceptabil, ci devine obligatoriu a fi diferit, dar o diferen ce ine cont de cel lalt ca urmare a cerin ei complementarit ii; sunt diferit dar trebuie s fiu cu cel lalt). Weber define te societatea modern , capitalist , prin opozi ie cu cea tradi ional , diferen a dintre cele dou constînd în principal în configura iile lor axiologice. În societatea capitalist sunt valorizate acumularea material i ascetismul. Societatea modern este caracterizat de institu ii birocratice (administrare ra ional orientat spre maximizarea eficien ei), autoritatea este de tip ra ional-legal (regulamentul i legea primeaz asupra pozi iei sociale). Autoritatea ra ional-legal reprezint institu ionalizarea politic a ac iunii ra ional instrumentale, dominant în societ ile moderne.

Parsons propune o defini ie a modernit ii ce se focalizeaz pe caracteristici de stare. Avînd ca punct de plecare aceea i dihotomie tradi ional-modern, el a construit o scal multidimensional , aplicabil în compararea diverselor tipuri de sisteme sociale. Modernitatea parsonian este definit prin raportare la institu ii, agen i (statusurile), comportamente, roluri i valori, modelul fiind construit pe fundamentele unui mixt teoretic ce combin structuralismul cu func ionalismul într-un cadru general culturalist.
Dimensiuni Articula ia sociale Societatea tradi ional structurii Difuz , nearticulat , slab , caracter comprehensiv al rolurilor, grupurilor, rela iilor sociale Fundamentele statusului Atribuirea (ascription), statusurile, afilierea la grupuri este bazat pe factori ca na tere i mo tenire Criteriul recrut rii Particularism, exemplu: selectarea i tratamentul partenerilor în rela iile sociale, la fel ca i admiterea în grupuri se bazeaz pe tr s turile personale, unice ale candidatului poten ial, nu neap rat relevante locului de munc , naturii grupului sau rela iei Focalizarea evalu rii Colectivism,exemplu: evaluarea i percep ia oamenilor este focalizat pe apartenen a lor la grupuri, colective, comunit i, triburi. Importan central a elementului Äcui apar in´ mai degrab decît Äcine sunt´ Rolul emo iilor Afectivitate, exemplu: infuziunea emo iilor în via a social Societatea modern Specificitate, specializare ridicat a rolurilor i rela iilor, diviziune pronun at a muncii, scop focalizat a vie ii de grup Realizarea, accesul la statusuri, roluri, afilierile de grup se bazeaz pe efort i merit personal. Universalism, exemplu: alegerea i selec ia partenerilor în rela iile sociale, precum i admiterea/afilierea la grupuri se bazeaz pe tr s turi generale, categoriale, direct relevante scopurilor i naturii grupurilor sau rela iilor Individualism, exemplu: exemplu: evaluarea i percep ia oamenilor focalizat pe ac iunile individuale. Importan central a elementului/factorului Äce fac´

Neutralitate, exemplu: interzicerea manifest rii emo ionale, climat ra ional în via a social .

Sztompka: 1993: 74 Aproximativ în accea i perioad , Alex Inkeless define te modernitatea prin referire exclusiv la atitudinile i valorile specifice omului modern. Acesta este, conform lui Inkeless: - preg tit pentru noi experien e i deschis fa de inovare i schimbare (aceast deschidere este mai degrab o stare de spirit, decît o orientare efectiv , ac ional , spre dobîndirea de cuno tin e i abilit i noi; este dorin a de a accepta un medicament nou, un mijloc de transport nou, o nou surs de tiri, o nou form de nunt sau o nou coal ). - În domeniul opiniilor modernitatea înseamn dispozi ia de a- i forma i exprima opinii despre un num r mare de probleme i teme, care nu in doar de mediul s u imediat. Aceast dispozi ie este circumscris de alte dou dimensiuni, complementare: mobilitatea i flexibilitatea. - Orientare democratic : omul modern este în mai mare m sur con tient de diversitatea atitudinilor i opiniilor din jurul lui. Recunoa te diferen ele f r a le nega din temerea c acestea afecteaz modul s u de a vedea lumea. De asemenea este mai pu in dispus s abordeze opiniile într-o manier strict autocratic sau ierarhic . - Este orientat spre prezent i viitor, nu spre trecut. Un individ este modern în m sura în care opereaz cu ore fixe, dac uzual î i planific activit ile. Aceast caracteristic eviden iaz foarte bine dubla determinare a modernit ii, institu ional i cultural . Inserat în re ele moderne, un individ tradi ional este frecvent obligat s se comporte modern (exemplu: chiar dac eventual nu-mi place,

trebuie s stabilesc o zi i o or precis pentru examenele studen ilor). Componenta tradi ional este vizibil îns atunci cînd performez activit i asupra c rora gradul de determinare personal este ridicat: fac sau nu rezervare la hotel, utilizez repere temporale precise sau vagi (ne vedem mîine pe la prînz versus mîine la 12.30). - Eficien a: individul modern crede c omul poate înv a într-o m sur substan ial s - i domine mediul pentru a- i atinge scopul. Prin opozi ie individul tradi ional este cel care crede/afirm /se comport conform principiului lui Änu se poate´. - Calculabilitatea- individul modern are încredere c lumea din jurul s u este calculabil /previzibil , c oamenii din jurul lui î i vor îndeplini obliga iile i responsabilit ile. - Demnitatea: este con tient de demnitatea celorlal i i dispus s le arate respect. Modernitatea atitudinal înseamn toleran fa de ceilal i i interes fa de nevoile, necesit ile lor. Este important de men ionat îns c este un interes diferit de cel al tradi ionalit ii. Individul tradi ional este interesat de cel lalt, în primul rînd pentru a verifica dac acesta respecta norma nediferen ierii, respectiv pentru a sanc iona abaterea. Demnitatea, toleran a i interesul fa de ceilal i se obiectiveaz de exemplu, la nivel comunitar în amenaj rile pentru persoane cu dizabilit i. - Încredere în tiin i tehnologie.individul modern este individul ce are încredere i utilizeaz tiin a i tehnologia. - Încredere în justi ia distributiv ± individul modern crede c recompensele depind de contribu ie. Un alt tip de definire analitic a modernit ii este avansat de Kumar (1988: ?). El identific un set de principii centrale ce compun coloana vertebral a modernit ii. Primul principiu este individualismul, în eles ca ascederea individului uman- în locul tribului, grupului, comunit ii, na iunii - la un rol central în societate. Individul este eliberat de leg turile de grup impuse, este liber s se mi te între diverse colectivit i sociale, s - i aleag afilierile, este responsabil pentru propriile ac iuni, succese ca i e ecuri. Talcot Parsons define te individualismul modernit ii ca Äindividualism institu ionalizat´(Parsons:1978: 321). In via a modern , individul este confruntat la nivele diferite cu rm toarea provocare: po i i trebuie s - i gestionezi propria via independent, înafara vechilor leg turi familiale, tribale, religioase, de clas , dar trebuie s faci asta în noile cadre i reguli pe care statul, pia a muncii, birocra ia, etc le stabilesc. Al doilea principiu este diferen ierea. Manifestarea acestuia este cel mai vizibil în sfera muncii, unde apare un num r mare de ocupa ii i profesiuni, specializate, înguste, ce presupun diverse abilit i, competen e i instruiri. Diferen ierea este îns observabil la nivelul tuturor dimensiunilor societ ii. La nivelul consumului , de exemplu, exist o uluitoare varietate de op iuni în fa a fiec rui poten ial consumator. Al treilea principiu este ra ionalitatea, calculul i depersonalizarea muncii din organiza ii/institu ii. Este evaluat performan a, nu persoana. Al patrulea principiu este economismul. În modernitate întreaga via social devine dominat de activit i economice i scopuri/finalit i economice. Economicul, devine deasemenea principalul criteriu al realiz rii. Economismul se refer la mai mult decît munca asidu orientat spre maximizarea profitului. Simmel a surprins foarte bine aceast caracteristic a societ ii moderne în afirma ia c banii se instaureaz în pozi ia de numitor al tuturor valorilor. În num rul din 28 iulie 2002 al ziarului britanic Daily Express este prezentat informa ia c o profesoar londonez a primit 55000 de lire sterline de la sindicat ca i compensa ie/desp gubire pentru stresul/trauma afectiv tr it datorit îngrijirilor acordate unui elev ce a fost înjunghiat în timpul unei înc ier ri derulate în spa iul colii. Elevul pierdea sînge i profesoara i-a acordat primele îngrijiri pîn la venirea ambulan ei. Exemplul este relevant pentru fenomenul pecuniariz rii interac iunilor formale (performate în contextul sau ca urmare a obliga iilor de rol asociate statusului, chiar dac i mai ales atunci cînd aceste obliga ii nu circumscriu îndatoririle propriu-zise ale serviciului) în societ ile moderne (cele model, occidentale). În societatea modern ,

comportamentele, interac iunile i ac iunile nu doar c sunt cuantificate pecuniar, dar exist o percep ie generalizat asupra normalit ii/firescului acestui tip de cuantificare. Banii i onoarea sunt dimensiuni complementare, nu exclusive. În societ ile tradi ionale, este remanent înc o relativ stigmatizare, dac nu a banului, cel pu in a pecuniariz rii unor interac iuni ce nu apar in explicit economicului. La nivel individual, o persoan care se ghideaz dup principul economismului, va a tepta un beneficiu financiar în schimbul unui sfat de afaceri dat unui prieten, în timp ce o persoan tradi ional va considera aberant sau chiar, jignitor/degradant s primeasc bani doar pentru ni te sfaturi. Ambele societ i au definite modalit i onorante/dezonorante de a produce bani, doar c în societ ile moderne sfera de referin a modalit ilor acceptate (normale) social este mai larg . Modernitatea, care la ora actual se circumscrie economic capitalismului, presupune tr s tura distinctiv de a se supune ra ionalit ii proprii economicului i de a o duce pîn la ultimele consecin e. Societatea capitalist se caracterizeaz prin tendin a de a face ca tot ceea ce se consum s tranziteze pia a, i ca urmare, de a conferi pre inclusiv îngrijirilor acordate copiilor încredin a i bonelor. Tot ceea ce se consum , în orice domeniu, tinde spre statutul de marf afectat de un pre (Baechler: 2001: 87). Al cincilea principiu este expansiunea. Modernitatea are tendin a inerent de a se extinde. Aceast extindere este multidimensional : în spa iu, vezi fenomenul globaliz rii, dar i în profunzime, în zona sferei private a vie ii cotidiene (convingerile religioase, conduita sexual , gusturi de consum, patternuri de loisir, etc.) Spre deosebire de Parsons ce define te modernitatea prin apelul la caracteristici ale sistemului social în ansamblul s u, Inkeless (atitudini/valori) i Kumar (principii), Giddens se focalizeaz pe institu ii. Institu iile sociale moderne sunt unice prin o parte din aspectele lor, radical diferite de cele ale ordinii sociale tradi ionale. Modernitatea înseamn discontinuitate fa de modelele anterioare: emergen a unor forme sociale noi ca sistemul politic stat-na iune, dependen a generalizat a produc iei de sursele de energie neanimal , mercantilizarea complet a produselor i muncii salariate (Giddens: 1994). Dimensiunile institu ionale ale modernit ii sunt: capitalismul i industrializarea, iar o caracteristic principal a modernit ii este dinamismul. Acesta se datoreaz : - disocierii timpului i spa iului i recombin rii lor sub forme ce permit o ³distribu ie´ spa io-temporal precis a vie ii sociale - De-localiz rii sistemelor sociale (fenomen strâns legate de factorii de disociere spa iotemporal ): Rela iile sociale sunt extrase din contextele locale de interac iune i se restructureaz în câmpuri spa io-temporale nedefinite. Dou mecanisme de de-localizare sunt inerente dezvolt rii institu iilor sociale moderne: - crearea de garan ii simbolice - instrumente de schimb ce pot s circule în orice moment, indiferent de caracteristicile specifice ale indivizilor sau grupurilor care le de in (banul, de exemplu.) . - stabilirea ³sistemelor expert´ Prin sisteme expert Giddens în elege domeniile tehnice sau de cunoa tere profesional ce privesc sectoare extinse ale mediului notru material i social. (Freidson: 1986). Garan iile simbolice i sistemele expert distan eaz rela iile sociale de contextul lor imediat. Chestionar de autoevaluare: Identifica i i argumenta i cele mai relevante atribute i caracteristici ale indivizilor ce tr iesc într-o societate modern . Men iona i i argumenta i trei caracteristici ale societ ilor moderne contemporane.

Tema 3. Cultura. Defini ie. Elemente componente. Rela ia dintre cultur

i societate

Obiective: prezentarea unor concepte, termeni i no iuni specifice Dezvoltarea abilit ilor de explicarea i interpretare a proceselor i fenomenelor sociale ce caracterizeaz societ ile contemporane No iuni cheie: cultur , norme, valori, relativism lingvistic, etnocentrism, relativism cultural Bibliografie minimal : Anthony Giddens, Sociologie, editura All, 2000, cap. II: Cultura, societatea si individul?, p. 25-54 Traian Rotariu, Petru Ilu , Sociologie, ed. Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996, p. 296-314 Raymond Boudon, coord., Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997, cap. 1, Cultura, p. 521550
Max Weber, Etica protestantã i spiritul capitalismului, trad.rom., Bucure ti, Humanitas, 1994

Lectur obligatorie:

Termenul ³cultur ´ este utilizat în foarte multe accep iuni atît de c tre sociologi cît i la nivelul conversa iei cotidiene. Toate accep iunile pun în rela ie explicit sau implicit cultura cu natura. Apar in naturii toate lucrurile care exist sau apar f r interven ia omului sau sunt parte a lumii naturale. Tot ceea ce este rezultat al ac iunii umane apar ine culturii. Jencks (1993, apud. Haralambos, Holborn, 2000) distinge 4 sensuri principale de utilizare a termenului: 1)Cultura ca o stare mental (condi ie intelectual ). Cineva este cult dac aspir spre perfec iune, scop sau aspira ie a realiz rii indivizilor umani. Cultura este v zut ca o calitate a indivizilor capabili s înve e i s ating /de in calit ile considerate dezirabile pentru un om cultivat. Perspectiv elitist . 2) A doua accep iune se focalizeaz pe societ i, nu pe indivizi ca prima accep iune. În aceast variant cultura este strîns legat de ideea de civiliza ie. Unele societ i sunt mai culte, mai civilizate decît altele. Perspectiva este asociat paradigmelor evolu ioniste, care aserteaz existen a unor nivele diferite de dezvoltare a societ ilor, uzual societ ile occidentale fiind considerate superioare celorlalte. 3) Cultura este identificat cu corpul artelor i produselor intelectuale ale unei societ i. O perspectiv frecvent la nivelul sim ului comun. Conform acesteia se circumscriu culturii produsele vehiculate în teatre, s lile de concert, galeriile de art i biblioteci. În aceast cultura este denumit frecvent ca i cultura înalt , de elit . 4) Cultura ca întreg mod de via al unei societ i. Perspectiva sociologic asupra culturii este mai larg decît cea apar inînd esteticii sau sim ului comun care o identific cu rafinamentul artistic. Defini ii: Kornblum: toate formele de gîndire, comportament i produc ie care sunt transmise de la o genera ie la alta prin interac iune comunica ional mai degrab decît genetic sau ereditar.

Achim Mihu (2002) propune o defini ie sintetic i analitic : cultura este modul de via propriu unui grup de oameni, în circumstan ele unui anumit mediu înconjur tor, creat de om i format din produsele materiale i non-materiale transmise de la o genera ie la alta. Defini ia propus de Mihu con ine 3 p r i relativ autonome: - cultura este modul de via al unui grup de oameni. Un mod este o cale, un curs, un proiect de a face ceva. - Precizarea c modul de via are loc în circumstan ele unui anumit mediu înconjur tor, cel mai adesea rezultat în bun m sur ca urmare a activit ii umane, aser iune valid în principal pentru societ ile moderne. - Ultima parte semnaleaz din ce este constituit mediul înconjur tor. Acesta este format din produsele materiale i non-materiale transmise de la o genera ie la alta. Componentele culturii: - materiale: uneltele sau obiectele fizice, totalitatea artefactelor realizate de fiin ele umane, c rora li se atribuie o semnifica ie - nonmateriale: crea iile abstracte de natur cognitiv , normativ sau simbolic (limb , credin e, reguli i obiceiuri, mituri, modele familiale, sisteme politice, etc) cognitiv normativ simbolic

Componenta cognitiv este constituit din trei elemente: - cunoa terea popular (sim ul comun) este format dintr-un ansamblu de explica ii i interpret ri a unei mari variet i de fenomene neelaborate i împ rt ite de membrii unui grup de oameni. - Cunoa terea tiin ific : ansamblu de observa ii, teze, idei i teorii despre natur , societate i om, ce sunt relativ obiective, demne de încredere, verificabile. Transformat în tehnologie poate fi folosit pentru controlul mediului înconjur tor i rezolvarea problemelor sociale. - Credin ele sunt idei impregnate cu subiectivism, nedemne de încredere i care nu pot fi verificate. Sunt importante în principal în comunit ile tradi ionale, dar caracterizeaz într-o m sur important i sociat ile moderne. În acestea din urm , mass media joac un rol important în ceea ce prive te configurarea credin elor. Componenta normativ Fiecare cultur cuprinde un ansamblu de reguli referitoare la modul în care oamenii ar trebui s ac ioneze. Regulile sunt înv ate în procesul de socializare.Ele reprezint c i de gîndire, sim ire, ac iune i comportare cerute sau privite ca dezirabile în anumite condi ii specifice membrilor unui grup, comunit i sau societ i. Fiecare cultur utilizeaz sanc iuni pentru a înt ri regulile ei: - pozitive ± recompense pentru indivizii ce respect normele - negative ± pedepse pentru cei ce le violeaz . Elementele componentei normative: Normele: a tept ri institu ionalizate privind comportarea social Normele sociale tradi ionale (folkways): specific modul de a te îmbr ca, eticheta, folosin a limbajului, alte aspecte rutinale, avînd o semnifica ie moral neîndoielnic , dar de o intensitate mai degrab sc zut . Intensitatea sentimentelor ce li se asociaz este relativ sc zut . Violarea acestor norme nu provoac , în general, reac ii puternice.

Obiceiurile propriu-zise (mores), se asociaz cu intense judec i de valoare i sentimente referitoare la bine i r u, la dreptate i nedreptate. Ele definesc regulile de comportare ce nu trebuiesc violate. Înc lcarea lor este pedepsit sever. Toate aceste obiceiuri privesc acte ce sunt considerate ca punînd în pericol fundamental ordinea social , configura ia existent a structurii sociale. Ho ia, omorul, violul, produc o puternic condamnare social aproape în toate culturile. Obiceiurile sociale tradi ionale i obiceiurile propriu-zise pot fi privite ca dou extreme ale unui continuum al normelor sociale. Primele specific aspecte rutinale, a c ror înc lcare nu este urmat de sanc iuni puternice. Obiceiurile propriu-zise regleaz forme de comportare mult mai critice pentru societate avînd asociate severe dezaprob ri în cazul înc lc rii. Legile sunt coduri formalizate de comportare, girate de institu ii specifice. Unele sunt obiceiuri tradi ionale formalizate. Cele mai constante i eficiente sunt cele care au un puternic suport în obiceiuri. E ecul prohibi iei este un bun exemplu pentru faptul c legile, f r suportul normelor binformale, sunt aproape imposibil de respectat. Valorile ±idei împ rt ite social cu privire la ceea ce e bine, drept, frumos i de dorit. Valorile sunt abstracte, influen eaz con inutul normelor.În principiu, toate normele pot fi legate de o valoare social . Componenta simbolic Cultura poate fi definit ca un sistem de semnifica ii despre care exist un acord. Elementul care face posibil existen a acestui sistem de semnifica ii este limbajul ± include vorbirea, scrisul, numerele, simbolurile i gesturile sau alte comunic ri nonverbale. Limbajul ± sistemul de simboluri care permite membrilor unei societ i s comunice între ei. Prin simbol în elegem orice item purt tor al unei semnifica ii specifice recunoscute de indivizii care împ rt esc aceea i cultur . Ipoteza Sapir-Whorf ± de cînd oamenii pot conceptualiza lumea prin limbaj acesta precede gîndirea. Lumea este o crea ie cultural a limbajului. Limbajul este cultural determinat i determin interpret ri diferite ale realit ii. Oamenii percep lumea prin lentilele culturale ale limbajului. Utilizînd sisteme simbolice diferite, oamenii apar inînd unor culturi diferite percep Älumi diferite, nu o aceea i lume avînd ata at etichete diferite´. Teoria Sapir-Whorf combin dou principii: - determinismul lingvistic: acesta aserteaz c limbajul modeleaz modul în care gîndim. - Relativismul lingvistic: distinc iile specifice unei limbi nu exist i în alte limbi. Exemplul clasic dat de Whorf: indienii hopi care au doar un cuvînt pentru tot ce zboar : insecte, avioane, piloti, mai putin p s ri; inui ii: au mai multe cuvinte pentru z pad . Rela ia dintre cultur i societate.

Conform lui Mc Lelland diferen ele de dezvoltare economic se datoreaz în principal diferen elor de intensitate ale Änevoii de realizare´ (need for achievement). Mc Lelland define te nevoia de realizare, ca nevoia resim it de indivizi de a face ceva bine, tot timpul mai bine fa de un moment anterior: mai eficient, mai rapid, cu mai pu in munc , cu rezultate mai bune. El a organizat un Äexperiment social´ în care a Äinoculat´ nevoia de realizare unui grup de oameni de afaceri dintr-un ora indian (Kakinada ± 100 000 locuitori). El sus ine c a ob inut un impact cert i de durat asupra emergen ei unor comportamente antreprenoriale: - dublarea activit ilor inovative de afaceri, cre terea aten iei acordat afacerilor, l sate anterior spre gestionare angaja ilor, extensia comportamentelor investi ionale: managerul de banc a schimbat criteriile de acordare a creditelor (înainte garan iile erau

constituite exclusiv din garan ii funciare, ulterior criteriile au inclus credibilitatea solicitantului i a proiectului). Alte dou dimensiuni sunt considerate, la nivel psihologic, asociate cu succesul economic: prima este dorin a de a dovedi superioritatea proprie (complementar nevoii de realizare). Cea de-a doua dimensiune demonstrat de McLelland ca fiind antecedent unor rate de dezvoltare economic rapid este grija pentru binele colectiv (the concern for the common good). Pove tile vehiculate în societ ile respective descriu mai frecvent oamenii ca fiind influen a i de dorin ele i nevoile celorla i. În pove tile pentru copii din rile cu dezvoltare lent , sunt în schimb dominante referin ele la modurile tradi ionale/obi nuite de a face lucrurile. Cineva face ceva pentru c întotdeauna lucrurile s-au f cut astfel, nu datorit nevoilor unei alte persoane. Ceea ce la nivel individual se manifest sub forma grijii pentru buna stare a celorlal i (antonim al perspectivei sintetizate de zicala Äs moar i capra vecinului´), se concretizeaz la nivel societal în cre terea investi iei în s n tate i educa ie. Mc Lelland eviden iaz existen a unei corela ii între cheltuielile alocate educa iei i s n t ii i ratele ulterioare de cre tere economic . Astfel, analiza diacronic a datelor pentru 30-40 dintre cele mai dezvoltate ri arat c aproape în fiecare caz s-a atins un minim standard al s n t ii publice înainte ca ara s experimenteze o cre tere a ratelor de dezvoltare economic . Dintr-o perspectiv cultural determinist , inova ia tehnologic , nu produce nici schimbare de atitudine, nici de comportament. Pescarii din Kokinada au primit de la guvernul japonez plase de pescuit din nylon în ideea c , prinzînd mai mult pe te, vor avea mai mul i bani, vor cump ra mai multe bunuri, ceea ce, în final, va duce la dezvoltarea economic a zonei (McLelland:1966:37). Ulterior distribuirii respectivelor plase, pescarii s-au comportat în felul urm tor: - unii au prins aceea i cantitate de pe te, dar muncind mai pu in - al ii au prins mai mult pe te, au f cut mai mul i bani, dar au consumat mai mult b utur . E ecul politicii guvernamentale este explicat de McLelland prin faptul c schimbarea plaselor de pescuit nu a modificat nevoia de realizare a pescarilor. Conform lui Frank (1969, apud Harrison 1988: 21) o aser iune implicit a teoriei lui McLelland este aceea c Ästructura economic , politic i social existent nu conteaz de loc, deci nu e nici o nevoie de a modifica statu-quo´. Pentru a se dezvolta este suficient ca o societate s cultive valorile realiz rii. Alte dou imput ri ce pot fi aduse argumenta iei lui Mc Lelland sunt urm toarele: - rela ia de asociere dintre nevoia de realizare i dezvoltare nu demonstreaz existen a unei rela ii de cauzalitate. - Absen a nevoii de realizare poate fi datorat tocmai condi iei/st rii de nedezvoltare a societ ii, fiind rezultat al mecanismelor de disonan cognitiv ce vizeaz ra ionalizarea i acceptarea psihologic a unei situa ii proaste. Cu alte cuvinte între nivelul de dezvoltare i nevoia de realizare exist o rela ie de cauzalitate dar aceasta este invers fa de cum o aserteaz McLelland: ÄFiindc nu are resursele necesare s - i repare acoperi ul la cas , s teanul ignor locuin a i valorizeaz aerul curat, lini tea i laptele proasp t i pur al vacii´ Chestionar de autoevaluare: 1. Ce diferen e exist între societatea tradi ional i societatea modern din punct de vedere a valorilor, normelor, comportamentelor actorilor sociali ? 2. Prezenta i i comenta i principalele idei ale c r ii lui Max Weber Weber ³Etica protestantã i
spiritul capitalismului³

3. Comenta i argumentat rela ia dintre cultur române ti actuale

i dezvoltarea economic în cazul societ ii

Tema 4. Socializarea. Procesul socializ rii. Agen i i instan e socializante Obiective: Cunoa terea i utilizarea adecvat a unor concepte, termeni i no iuni specifice temei.
Dezvoltarea abilit ilor de explicare i interpretare a proceselor i fenomenelor sociale

No iuni cheie: socializare, socializare primar , socializare anticipativ , înv are social Bibliografie minimal : Traian Rotariu, Petru Ilu , Sociologie, ed. Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996, p. 91-112 Achim Mihu, Sociologie General , vol. I, ed. Napoca Star, 2002, p.176-205 Ion Ungureanu, Paradigme ale cunoa terii societ ii, Bucure ti, Humanitas, 1990, cap. Socializarea anticipativ 4.1. Procesul socializ rii. Socializarea ca umanizare Socializarea reprezint procesul prin care individul, în interac iune cu semenii s i, acumuleaz deprinderi, cuno tin e, valori, norme, atitudini i comportamente. Dezvoltarea fizic , intelectual i afectiv , i cu atât mai mult conduitele sociale complexe, nu se realizeaz automat, ci prin înv are. Societatea, printr-o serie de mecanisme i agen i (familia, coala, mass-media .a), transmite bagajul cultural existent noilor genera ii, pretinzându-le un anumit comportament ± considerat normal în respectiva cultur . Totodat , socializarea este i procesul determinant în formarea personalit ii i a identit ii de sine. Socializarea se refer cu prec dere la copil rie i adolescen , la însu irea unor deprinderi, valori i norme de baz . Dar cu deosebire în societ ile complexe i dinamice, traiectoria de via a indivizilor înseamn schimbarea de statusuri i roluri i deci nevoia de restructurare a cuno tin elor i conduitelor. De aceea, socializarea se întinde pe tot parcursul vie ii. Intrarea într-o nou pozi ie social i într-un nou rol se mai nume te i resocializare. Ea este, de regul , precedat sau acompaniat de desocializare, adic de ie irea dintr-un anumit status i rol i în consecin de renun area la normele i conduitele ata ate acelui statut i rol. Trecerea de la exercitarea unei profesiuni la starea de pensionar este un exemplu de desocializare i resocializare. În acest context, literatura de specialitate mai opereaz i cu no iunea de socializare anticipativ . Ea se refer la modul în care indivizii î i reprezint viitoarea lor situa ie social , rolul pe care urmeaz s -l joace, i cum se preg tesc pentru acesta. M sura în care reprezent rile despre statusul i rolul anticipat sunt realiste sau nu, conteaz în procesul de socializare efectiv , în reu ita adapt rii la noua situa ie i în gradul de satisfac ie resim it . Imaginile pe care elevii de liceu din clasele terminale le au vizavi de viitoarea postur de studen i ilustreaz acest fenomen. Prin socializare nu numai c o fiin biologic devine o fiin social a unei culturi, însu indu- i o limb , obiceiuri, valori i norme specifice, ci ea devine fiin uman în general. Dac nu tr ie te între semenii s i i nu este înv at, copilul nu achizi ioneaz nici cele mai elementare comportamente umane, cum ar fi mersul biped. Socializarea este deci umanizare. Acest lucru a fost dovedit într-o manier cumva cvasiexperimental , în sensul c , datorit unor împrejur ri nefericite, mai mul i copii au ajuns în situa ia de izolare extrem . Au fost g si i copii în stare de s lb ticie (în p dure), sau în condi ii de contact minim cu alte fiin e umane. Un caz mai recent este al feti ei numit Genie, care a fost inut într-o izolare total ± de i într-o locuin ± fa de lumea dinafar : nu s-a vorbit cu ea, era foarte prost hr nit i era b tut . La vârsta de 13 ani, când a fost scoas din acele condi ii, ea nu putea s vorbeasc i nici s stra în picioare. Dup 4 ani de atent îngrijire a dobândit anumite deprinderi i comportamente sociale. A înv at i s vorbeasc , îns nu putea spune într-o secven decât un cuvânt sau dou , iar

nivelul general de dezvoltare intelectual era al unui copil de 9 ani (Curtiss, 1977). La copiii g si i în situa ii i mai dramatice ± crescu i de animale ± prograsele înregistrate au fost i mai mici. Cazurile de copii crescu i în izolare demonstreaz dou lucruri fundamentale: c , a a cum am ar tat, în afara socializ rii nu se ajunge la umanizare, dar i c exist anumite perioade critice (biologic) în înv are, a vorbitului mai ales. Altfel spus, odat dep ite ca vârst biologic aceste perioade, recuper rile prin socializare dau rezultate infime. Este clar c geneticul conteaz nu doar în con inutul i dezvoltarea caracteristicilor fizico-constitu ionale i fiziologice (statura, culoarea ochilor i a p rului, maturitate sexual etc.), ci i a celor psihice (inteligen , afectivitate etc.). Astfel încât oricât de mari ar fi eforturile de socializare, de modelare în sensul dorit de familie i de societate, structurile i programele biologice nu pot fi ignorate. Curentul sociobiologist (Wilson, 1075) consider îns c aproape totul din comportamentul social se poate explica pe baz genetic . Altruismul, devotamentul i sacrificiul pentru copii i alte rude, de exemplu, nu este altceva decât tendin a noastr , genetic dat i ea, de a supravie ui prin genele pe care le transmitem urma ilor. A a fac b trânii din familiile eschimose când, în condi ii de hran precar , se las cu bun tiin prad mor ii, contribuind astfel la salvarea membrilor mai tineri ai familiei. Ei dispar ca entit i fizice concrete dar se perpetueaz ca structur biogenetic prin urma ii lor. 4.2. Mecanisme ale socializ rii Mecanismul fundamental al socializ rii este înv area social . De altfel, în eleas într-un sens extins ea se suprapune pân aproape de indistinc ie cu procesul socializ rii. Dac lu m, de pild , definirea înv rii sociale ca Ä... asimilare a experien ei sociale ... individual sau colectiv ... ce (n.n.) const în cuno tin e, reguli, norme, valori etc ... Ä(Vl sceanu L., 1993, p. 321) i o compar m cu definirea socializ rii propus de la începutul acestui capitol, respectiva suprapunere iese limpede în eviden . Putem circumscrie totu i un con inut i o sfer cumva mai precise a no iunii de înv are social , considerând-o ca reprezentând procesele psihologice prin care indivizii acumuleaz cuno tin e, reguli, norme, valori, deprinderi comportamentale ce privesc via a social în desf urarea ei concret . Fa de înv are în general, înv area social ar avea dou caracteristici principale: ea se refer la un con inut social (conduita fa de cel lalt i în grupuri i situa ii sociale specifice); este cu prec dere o înv are pe cont propriu, neinstitu ionalizat ca atare ( coal ), se petrece empiric, la nivelul cotidianului. În acest în eles, a înv a în coal matematic sau o limb str in , de pild , nu e înv are social . În sensul mai sus sugerat, înv area social este de trei tipuri: direct , indirect i ceea ce am putea numi complex-cognitiv . Înv area direct se bazeaz pe legea încerc rii i erorii i a recompensei i pedepsei imediate, directe. Ea are în centru mecanismul reînt ririi. Mâncatul cu linguri a de c tre copiii mici este un exemplu de achizi ionare a unor deprinderi sociale prin combinarea recompenselor (hran , încurajare verbal ) cu eventuale pedepse (datul peste mân .a.). La vârst mic , aproape totul se înva prin sanc ionarea (pozitiv sau negativ ) copiilor de c tre cei mai mari. Înv area indirect înseamn c cel în cauz nu acumuleaz i sedimenteaz cuno tin e, atitudini i comportamente sociale prin experien a nemijlocit , ci observându-i pe ceilal i. Important de subliniat este c actorul social observ i re ine nu numai ce face semenul lui, dar mai ales ce i se întâmpl acestuia în urma actelor sale. Altfel spus, acest tip de înv are social ± care se mai nume te i observa ional ± presupune înregistrarea i interpretarea atent a comportamentelor celorlal i prin prisma consecin elor lor. E u or de sesizat c o atare înv are este mult mai profitabil decât cea prin încercare i eroare pe propria piele. De fapt odat cu dep irea vârstei de 3-5 ani înv area observa ional are o pondere tot mai mare, iar la vârsta adult , al turi de înv area complex-cognitiv , ea este sursa principal de control asupra comportamentului. În situa ii inedite înv area observa ional este de altfel cvasiobligatorie. Ilustrativ este pe aceast linie trecerea dintr-un context cultural într-un altul sensibil diferit i încercarea de a te adapta cât mai repede i eficient celui din urm , (fenomen care

se mai nume te i articula ie). Însu irea de noi reguli, norme, conduite promovate într-o anume cultur , mai cu seam când nu ai cuno tin e prealabile, necesit a urm ri cu aten ie ce spun i ce fac membrii respectivei culturi. Se selecteaz i se reproduc astfel comportamentele considerate normale i deziderabile într-un context sociocultural dat. Atât înv area social direct cât i cea indirect presupun prezen a unei ac iuni concrete (personal pentru cea direct i a altora pentru cea indirect ) i înregistrarea în memorie a consecin elor comportamentale. Întrucât aceste tipuri de înv are sunt mai simple i specifice, ele au format în mod tradi ional obiect de studiu al psihologiei i psihologiei sociale. Ast zi îns tot mai mult ± îndeosebi prin psihologia social cognitiv ± mecanisme mai complexe ce determin conduitele noastre sociale sunt luate în considerare. Ceea ce am numit înv are social complex-cognitiv (foarte aproape de ceea ce se mai nume te cogni ie social ) inten ioneaz s desemneze un ansamblu de procese (memoria selectiv , construc ii i scheme cognitive, ra ionamente etc) prin care se anticipeaz ac iunea, consecin ele i implica iile ei. Într-un anume fel, ea cuprinde i primele dou genuri de înv are, dar angajeaz mecanisme i atribute psiho-cognitive mai complexe i subtile, care nu presupun neap rat prezen a empiric a unor modele sau comportamente. Se evalueaz , deduce, anticipeaz , pe plan mental, prin limbaj i prin interac iune cu ceilal i. Se poate înv a Äpe proprie piele´ (direct, prin încercare i eroare), v zând ce li se întâmpl altora (indirect) dar se poate înv a i din relat rile celorlal i, prin compara ii i estim ri, din cultur în sens larg. A a se i întâmpl , controlul comportamentului la adul i stând sub semnul cognitivului complex. De fapt, dup cum am sugertat, exist o succesiune, sau, în tot cazul , o schimbare a ponderii celor trei tipuri de înv are de la na tere la maturitate: în fazele timpurii dominant este înv area direct , câ tig teren apoi înv area prin imita ia modelelor (indirect , observa ional ), pentru ca la maturitate proprie s fie cea complex-cognitiv . Probabil c i în cazul înv rii comportamentelor sociale, ca i cel al acumul rii cuno tin elor despre natur în genere, omenirea îns i a urmat în istoria sa aceste modific ri de ponderi. Înv area social i socializarea se desf oar pe fundalul interac iunii sociale. De i, bun oar , rolul de so se însu e te într-o anume m sur i în perioada premarital i chiar în copil rie, determina iile lui concrete se dobândesc prin interac iune cu so ia. Se vorbe te, de aceea, despre socializarea reciproc . Formarea i consolidarea cuplului conjugal este un exemplu de acest fel, dar reciprocitatea în procesul socializ rii ac ioneaz i în rela ia p rin i-copii. Obi nuin a în disciplinele socioumane când se aborda socializarea era s se discute despre determina iile într-un singur sens: de la p rin i la odraslele lor. Desigur, datorit i transform rilor în societatea de ansamblu ± deplasarea de la modelul autoritar i paternal la democra ie i pluralism ± acum studiile de specialitate arat cât de mult îi influen eaz i copiii pe p rin ii lor. D. Buss(1981), de pild , a constatat c în interac iunea p rin icopii în socializare conteaz nivelul general de activism al acestora din urm i în sensul c fa de copiii cu un înalt nivel de activism, p rin ii sunt mai ostili i ner bd tori decât fa de cei cu un nivel mai sc zut. Interac iunea i reciprocitatea sunt extrem de transparente în înv area de roluri sociale, care poate fi considerat un caz particular al înv rii sociale. În fond, în substan ial m sur socializarea presupune achizi ionarea de noi statusuri i roluri i renun area la altele, fiecare pozi ie sau rol comportând unul complementar (profesor-elev, medic-pacient, ef-subaltern etc.). f r a intra aici în analiza rela iei dintre status-rol i a diferitelor tipuri de roluri, s consemn m doar c rolul este definit de multe ori ca aspectul dinamic i opera ional al statusului (a unei pozi ii sociale). Iar înv area de roluri înseamn cu deosebire însu irea a tept rilor de rol (role expectations), adic la ce se a teapt , ce preten ii au cei din jur fa de o persoan ce ocup o anume pozi ie, o func ie, un rol în spa iul social. i nu e greu de observat c aceste a tept ri sunt reciproce. Profesorul pretinde i se a teapt la o anume conduit din partea studentului, iar acesta, la rândul lui, are un set de a tept ri fa de profesor. Societatea a dezvoltat i cristalizat o serie de norme transcrise la nivelul subiectivit ii în a tept ri ± formale i informale, scrise i nescrise ± care sunt ata ate unui rol. Pentru ca indivizii s - i joace bine rolurile pe care le de in ei trebuie s - i însu easc respectivele prescrip ii (a tept ri).

S consemn m îns c a tept rile de rol difer mult între ele în ce prive te gradul de generalitate i specificitate, de claritate i ambiguitate, de consensul întrunit într-o cultur sau alta. Rolul de Ätat bun´, de exemplu, este foarte larg i ambiguu în a tept ri, pe când cele din structura militar sunt specifice i clare. În societ ile tradi ionale, a tept rile de rol pentru b rbat i pentru femeie erau puternic discriminative i consensuale, în contemporaneitate diferen ele s-au diminuat i s-a accentuat disensul privind rolurile celor dou sexe. Trebuie, a adar, s remarc m c în societ ile actuale moderne nu numai c con inutul a tept rilor de rol s-a schimbat destul de mult, dar nici conturul multora nu mai este atât de ferm ca în trecut. De aceea, ast zi înv area de roluri sociale este o întreprindere pe de o parte, mai grea, pe de alt parte, mai u oar : mai u oar tocmai fiindc cerin ele ( i a tept rile) nu sunt atât de specifice i rigide, mai grea, deoarece i gradul de confuzie este mai mare. Dificult i suplimentare în însu irile de roluri apar în perioadele de tranzi ie relativ rapid de la un sistem socio-economic la altul, a a cum se întâmpl actualmente i în România. 4.3. Socializarea în copil rie i tinere e; persoane semnificative Traseul inser iei individului în via a social plenar ( procesul socializ rii) nu este unul liniar i uniform. Abordarea clasic din tiin ele socioumane distinge dou mari faze: socializarea primar i socializarea secundar . Socializarea primar înseamn socializarea propriu-zis , care are loc în copil rie i pe care individul, n scut doar cu poten ialit i pentru via a social , devine un membru efectiv al ei, devine fiin uman (vezi 1.1.). Se interiorizeaz lumea social , se cristalizeaz versiunea subiectiv a realit ii socioumane obiective. Agen ii ce mediaz aceast interiorizare (internalizare) sunt în primul rând indivizii apropia i i relevan i pentru copil, persoane ce au intrat în literatura de specialitate de la H. Mead (1934) încoace sub denumirea de persoane semnificative (significant others). i întrucât copilul se na te într-o structur social dat , persoanele semnificative (dintre care p rin ii ocup locul central) îi sunt oarecum impuse, predefinite. Ace ti Äal ii´ relevan i, cu care copilul se i identific , intermediaz realitatea pe care o va internaliza, modificând-o în raport cu propria lor experien de via . Lumea social se prezint astfel personalit ii în formare filtrat printr-o dubl selectivitate (statutul socio-economic i profilul axiologic al persoanelor semnificative). Un copil din p turile s race, de exemplu, nu numai c absoarbe perspectiva respectivelor p turi asupra lumii sociale, dar o absoarbe colorat de particularit ile ata ate ei de p rin ii i apropia ii lui. În procesul necontenitei interac iuni dintre individul în cre tere i ceilal i (semnificativi) are loc i formarea eului ( sinelui) i a identit ii de sine. De fapt, în considerabil m sur eul (sinele) reflect atitudinile persoanelor semnificative fa de individul respectiv, de i nu putem reduce autoidentificarea (imaginea de sine) la o simpl copie a identific rii de c tre ceilal i. Treptat, prin socializarea primar , copilul ajunge la transgresarea situa iilor i persoanelor specifice, înva roluri, atitudini i comportamente generale. Dac mama arat întotdeauna o atitudine negativ fa de el atunci cînd se murd re te în timpul mesei i dac aceast atitudine va fi manifestat i de alte persoane semnificative (tat l, bunica, sora mai mare etc.), generalitatea normei se va extinde în subiectivitatea copilului. Pasul decisiv urmeaz când el î i d seama c toat lumea (din mediul s u) este impotriva practicii vizate. Este trecerea de la reac iile fa de rolurile i atitudinile unor persoane (semnificative) concrete la un altul generalizat (the generalized other, Mead, 1934). Altul generalizat înseamn recunoa terea societ ii ca atare i totodat atingerea stabilit ii, a consisten ei i continuit ii autoidentific rii, a imaginii de sine, a eului (sinelui) în sens larg. Copilul î i reprezint acum o identitate proprie nu numai vizavi de cutare persoan , ci o identitate în general, care este resim it ca aceea i, indiferent de indivizii pe care îi întâlne te. Prin socializarea primar , în stadiul ei de generalizare (Äaltul generalizat´), se stabile te o simetrie, nu total , bineîn eles, între realitatea obiectiv i cea subiectiv . Ceea ce este real Äînafar ´ are în special prin mijlocirea limbajului ± corespondentul realului Äîn untru´. Con inutul specific, precum i ordinea a ceea ce se internalizeaz , variaz de la o cultur la alta, de la grupuri sociale la grupuri

sociale. De re inut îns c deoarece copilul nu alege persoanele semnificative, identificarea cu ele este quasiautomat , iar interiorizarea unei realit i anume este quasiinevitabil . ÄCopilul nu internalizeaz lumea persoanelor sale semnificative ca una din multele lumi posibile. El o internalizeaz ca singura lume existent i imaginabil , lumea tout court´ (Berger i Luckman, 1967, p. 134). Socializarea secundar . este legat de diviziunea social a muncii i de distribuirea social a cuno tin elor. Ea presupune interiorizarea cerin elor, informa iilor, normelor i valorilor promovate de diferite institu ii (formale sau informale) specializate. Dac în prima socializare individul asimileaz Älumea social de baz ´(de i o anumit lume, dup cum am v zut), prin socializarea secundar el î i însu e te realit i par iale, Äsublumi´. Totodat , socializarea secundar înseamn i trecerea de la lumea copil riei, Äde acas ´, la o lume mai eterogen . i aici func ioneaz persoane semnificative, dar ele sunt mai fluctuante, iar individul are un oarecare control asupra lor, în sensul c poate renun a la unele în favoarea altora în vederea men inerii identit ii proprii. Spontan i/sau con tient el va filtra din poten ialul rela iilor interpersonale i al afinit ilor pe acelea care îi confirm i între in autoidentificarea i stima de sine. Intrarea în socializarea secundar ar coincide în mare cu tranzi ia de la copil rie la pubertate i adolescen i deci condi iilor de statut social, colar i eventual profesional, li se suprapun noi faze ale dezvolt rii intelectuale. Are loc în spe trecerea de la gândirea concret la cea abstract . Acum este foarte important pentru tân rul în devenire legitimitatea sistemului de valori propus, gândirea lui devenind din ce în ce mai critic-dubitativ i pretinzând argumente ra ionale pentru diferite practici, norme, atitudini i conduite. Când traiectoria de via a tân rului continu în acela i mediu socio-cultural, socializarea secundar merge în prelungirea celei primare f r conflicte i f r nevoia restructur rilor radicale în norme, valori i comportament. Un exemplu ar putea fi copilul dintr-o familie de intelectuali ce locuie te într-un mare ora , care face coala i ajunge, la rândul lui, intelectual în acela i ora sau în unul asem n tor. Avem de-a face cu o reproducere de roluri, de mentalitate i context habitual, de i putem disocia i aici între cele dou etape ale socializ rii. În numeroase împrejur ri îns realitatea ecologic , economic , social i cultural în care se intr prin socializarea secundar este mult diferit de cea interiorizat prin prima socializare, având de-a face în fapt cu o resocializare. Fenomenul este vizibil i acut în trecerile de la o cultur la alta, în acultura ie (din Africa în America de Nord, de pild ), dar nu numai. Adolescentul ce vine la ora la coal sau la lucru dintr-un contur ecologico-spiritiual atât de specific cum este cel al unui sat tradi ional este paradigmatic i pentru societatea noastr . De altfel, cele dou genuri de rela ii dintre socializarea primar i cea secundar ± deplina continuitate i, respectiv, schimbarea radical (resocializarea) ± sunt situa ii extreme ale unui continuu în care se înscriu, cel pu in în societ ile dinamice, majoritatea biografiilor individuale. 4.4. Agen i i instan e socializante. Mediul social care-l formeaz pe individ nu este amorf, iar elementele sale nu sunt echiponderale în procesul socializ rii. Am prezentat pân acum rolul persoanelor semnificative i a Äaltuia generalizat´. Acesta din urm se identific în mare m sur cu sistemul de norme al unui context sociocultural, cu opinia public , cu ceea ce în satul tradi ional românesc se numea Ägura satului´. Al turi de opinia public , biserica, armata ( i în cazuri nefericite r zboiul) i alte instan e au o influen notabil în socializare. Dintre toate îns , patru sunt considerate mai importante: familia, coala, mass-media i grupurile de similaritate (peer grups). Chestionar de autoevaluare: Ce în elege i prin socializare, socializare primar i socializare anticipativ ? Descrie i i comenta i rolurile exercitate în societatea contemporan de familie, coal media, ca instan e ale socializ rii. i mass

Tema 5 . Stratificarea social . Diferen iere i inegalitate social . Manifestarea stratific rii. Teorii asupra stratific rii. Despre inconsisten a statusurilor sociale Obiective: - Cunoa terea i utilizarea adecvat a concepte, termeni i no iunilor asociate temei
- Dezvoltarea abilit ilor de explicare i interpretare a proceselor i fenomenelor sociale

No iuni cheie: diferen iere social , inegalitate social , status social, strat, clas social , inconsisten a de status
Traian Rotariu, Petru Ilu , Sociologie, ed. Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996, p. 147-195 Raymond Boudon, coord., Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997,cap.3-4 : Stratificarea; Mobilitatea, p. 111-220

Bibliografie minimal :

Anthony Giddens, Sociologie, Bic All, Bucure ti, 2000, p. 263-310

De foarte multe ori, atunci când se încearc definirea i delimitarea fenomenului de stratificare social , se porne te de la o no iune ceva mai larg , un soi de gen proxim, care este cea de diferen iere social . Diferen ierea este un proces universal i se datoreaz simultan unor factori naturali (înn scu i), care conduc la infinita varietate a indivizilor umani (ca de altfel ai oric rei alte specii), din cele mai diverse puncte de vedere ± for , inteligen , s n tate etc. ± i unor factori sociali, care, la rândul lor, diferen iaz oamenii dup multiple criterii ca, de exemplu, activitatea desf urat , modul de a fi, de a se comporta, de a consuma etc. Fire te c distinc ia dintre cele dou categorii de factori este pu in for at c ci, tr ind în societate, oamenii sunt Ämodela i´ de aceasta, de pozi ia lor social , de grupurile c rora le apar in etc., astfel încât nu este întotdeauna simplu de spus dac o anumit însu ire a unor persoane umane este un dat natural sau social, sau în ce propor ie este de un fel sau de altul. Oricum ar sta lucrurile, este limpede c , în chestiunea ce ne intereseaz aici, adic legat de problema stratific rii, calit ile Änaturale´ conteaz doar în m sura în care societatea le valorizeaz , oferind indivizilor ce le posed avantaje/dezavantaje care decurg din respectivele însu iri naturale (for , inteligen , agilitate etc.), dar numai dup ce acestea sunt trecute prin filtrele aprecierii sociale. Un al doilea concept preliminar ce trebuie introdus este cel de ierarhizare. Diferen ele dintre indivizi pot fi concepute ca rezultat al utiliz rii unor criterii neierarhice (diferen iere orizontal ) sau al unora ierarhice (diferen iere vertical ), respectiv al unora care nu introduc o rela ie de ordine între categoriile de indivizi sau pozi ii sociale sau al altora care introduc o astfel de rela ie, prin natura lor. De exemplu, diferen ierea dup sex este neierarhic ; cea dup vârst este ierarhic . În sine, ierarhizarea nu are nici o semnifica ie, din punct de vedere social, atâta vreme cât nu intervine i al treilea element: evaluarea (valorizarea). Astfel, faptul c un om are 25 de ani i altul 50 nu spune, prin asta, decât c unul are o vârst de dou ori mai mare decât cel lalt; tot a a, dac unul câ tig 100.000 de lei pe lun i altul 200.000 de lei, acesta nu are nici o semnifica ie cât timp nu intr în joc toate elementele sociale legate de bani (func ia lor în societate, ara a c rei unitate monetar este leul, ce se poate cump ra cu banii/salarul respectiv etc). A adar, nu vom putea vorbi de ierarhie social sau de inegalitate social decât dac criteriul de ierarhizare este completat de o evaluare social , prin care se atribuie calificative de bun, superior, preferabil, dezirabil etc. valorilor mai mari (sau mai mici) atinse pe scara ierarhic respectiv . Mai mult, chiar un criteriu neierarhic poate fi transformat într-unul ierarhic prin evaluarea diferit a pozi iilor; de pild , în multe societ i statutul de b rbat este considerat superior celui de femeie. i înc mai mult, o aceea i ierarhie poate fi evaluat în chip diferit, o dat apreciindu-se pozitiv valorile mici, alt dat cele mari (de exemplu vârsta).

Vorbind de evaluare, este limpede c lu m acest termen în accep ia sa cea mai general , nereducându-l, în principiu, la vreun aspect particular: etic, economic, politic etc. evaluarea este, de asemenea, un act ce nu se confund cu o judecat particular a cuiva, ci cap t un caracter social prin consensul judec ii respective i prin mecanismele mobilizate de societate pentru a înt ri respectiva apreciere: recompense morale, meteriale, putere, prestigiu. În cele ce urmeaz vom folosi expresia de ierarhie pentru a desemna aceast situa ie ce con ine deja valorizarea. În concluzie, vorbim de stratificare social atunci când apare, pe baza unui criteriu, o ierarhie socialmente recunoscut , conform c reia indivizii sau pozi iile sociale sunt judec i (judecate) în termeni de superior/inferior, deci când se manifest inegalit i sociale. Propunând aceast defini ie de lucru pentru no iunea central a capitolului de fa , se cuvin f cute imediat câteva preciz ri: a) în cadrul defini iei s-a specificat c stratificarea poate viza fie indivizii, fie pozi iile sociale. Nu a fost vorba de o simpl figur de stil, ci de sublinierea unei distinc ii extrem de importante, care, din p cate, este omis în multe studii de stratificare, mai cu seam teoretice, de i tocmai la acest nivel ea este cardinal . În practic , fire te, între ierarhia indivizilor i cea a pozi iilor sociale ± când se pot face asemenea paralele ± exist corela ii strânse, de i este clar c nu coincid perfect. Mai mult, sunt situa ii când un criteriu de ierarhizare func ioneaz la nivel de pozi ii, dar nu i la nivel individual i viceversa. De regul , studiile concrete de stratificare uzeaz de situa ia pozi iilor sociale, dar nu în mod exclusiv. Este de observat c centrarea pe indivizi are inconvenientul pulveriz rii straturilor, putând g si practic atâtea straturi câ i indivizi sunt. b) Evaluarea nu este neap rat un act subiectiv sau intersubiectiv. Ea are la baz o serie de elemente foarte concrete de genul celor men ionate mai sus (putere, prestigiu, recompense, privilegii, îndatoriri) care caracterizeaz fiecare pozi ie social i care confer ± a a cum se va vedea ± o relativ similitudine sistemelor de stratificare caracteristice unor societ i destul de diferite din alte puncte de vedere. c) Stratificarea se manifest la toate nivelurile de organizare social : macro, mezo, micro. Ea î i g se te forma cea mai transparent în cadrul organiza iilor, unde, prin regulamentele de func ionare, se stabilesc sarcinile fiec rui post, ca i drepturile i recompensele aferente. La urma urmei, se poate vorbi de stratificare începând cu cele mai mici grupuri (de pild , în interiorul familiei) i pân la cele mai înalte niveluri (de exemplu, la scar planetar , între na iuni sau state). d) Sistemele de stratificare sunt întotdeauna complexe, în sensul c ele îmbin simultan mai multe aspecte de stratificare, pe criterii diferite. e) A a cum subliniaz defini ia, stratificarea semnific existen a unor inegalit i sociale. Dar nu toate inegalit ile dintre oameni ± nici chiar cele c rora le putem atribui f r rezerv eticheta de sociale ± sunt interpretabile în termeni de stratificare. Exist , prin tradi ie, un num r restrâns de variabile, criterii, caracteristici, care se folosesc în studiile concrete sau teoretice de stratificare. f) De i societ ile stratificate reprezint regula i toate sistemele de stratificare presupun mai multe feluri de inegalit i, nu toate inegalit ile sunt ± socialmente- egal acceptate. Mai exact vorbind, trebuie s spunem c exist i un al doilea sens al termenului de valorizare (pe lâng cel invocat mai sus în leg tur cu pozi ia de pe scala social ), i anume cel care se refer la aprecierea inegalit ilor sociale. Practic, o societate nu poate exista dac inegalit ile din sânul ei nu sunt acceptate de majoritatea popula iei. Pentru ca ele s fie acceptate, trebuie sâ- i g seasc justificarea într-un sistem de valori, prin care se ajunge la calificarea unor inegalit i ca echitabile, acceptabile (de pild , cele ce rezult ca urmare a unor Ämerite´ personale) i altele ca inechitabile, injuste (de exemplu, în societ ile moderne, cele derivate din mo tenirea unor situa ii). E clar c acest sistem de valori se schimb sensibil în cursul istoriei i variaz de la societate la societate, la un moment dat.

Manifestarea stratific rii Dac asupra caracterului universal al stratific rii p rerile converg aproape spre un consens, diferen e majore apar atunci când urmeaz a se r spunde la întreb rile legate de formele sub care se manifest stratificarea în realitatea concret . Au oare ierarhiile sociale o form gradual , cu treceri line de la o pozi ie la alta? Sau, dimpotriv , se realizeaz decupaje nete între diferitele categorii? Care este semnifica ia Ätreptelor´, Äcategoriilor´ sociale ierarhice? Sunt ele Äclase sociale´, Ästraturi´, Ägrupe de status´? Sunt în num r mic sau în num r mare? Au ele o realitate în sine sau sunt numai ni te decupaje conven ionale? În linii mari, putem vorbi de dou tipuri principale de concep ii în aceast problem a caracterului elementelor sau a formei în care se materializeaz stratificarea. Un tip de abordare ar putea fi numit Änominalist ´, în sensul c ea porne te de la ideea existen ei unui continuu social, pe care cercet torul va realiza ni te Ät ieturi´ ce nu sunt impuse cu necesitate de nici un criteriu obiectiv; el va decupa grup ri arbitrare de indivizi sau pozi ii, urm rind doar scopul u ur rii analizei. O variabil de stratificare perfect compatibil cu aceast concep ie este Äm rimea venitului´ de care dispune o familie sau un individ. A doua concep ie ± s -i zicem Ärealist ´ ± confer unit ilor ob inute prin clasificare o existen obiectiv , independent de cel care realizeaz clasificarea. Categoriile se eviden iaz prin caracteristici care le deosebesc în chip calitativ i deci nu se pune problema unor treceri line de la una la alta; Äspa iul social´ astfel imaginat este unul discontinuu, format din elemente clar determinate. Ca rezultat al stratific rii ± deci, în calitate de grupuri ierarhizate ± lucr rile sociologice de specialitate men ioneaz , cel mai adesea, urm toarele trei elemente: statusurile (respectiv grupurile de status), straturile i clasele sociale. F r inten ia de a ne opri pe larg asupra acestor no iuni, s preciz m pe scurt semnifica ia lor în contextul studiilor de stratificare. Statusul are mai multe accep iuni, dintre care mai frecvente sunt urm toarele trei: (i) Pe de o parte, no iunea se folose te într-un sens foarte larg, desemnînd o pozi ie social în rela ie cu altele, respectiv în sensul în care apare atunci când se descrie cuplul rol-status. În aceast accep iune, no iunea nu poate fi folosit ca atare în stratificare, dat fiind c ea nu implic obligatoriu o situa ie ierarhic . De exemplu, în sine, statusurile de profesor i de preot nu sunt în rela ie de subordonare; nici cele de b rbat i de femeie; nici cele de catolic, protestant, ortodox etc. (ii) A doua accep iune frecvent este cea care provine de la Weber i vizeaz Ästima´, Äprestigiul´, Äonoarea´ de care se bucur o persoan sau o pozi ie social . (iii) În sfâr it, foarte adesea, în studiile de stratificare (mai ales din America), statusul apare ca o no iune sintetic , ce se ob ine prin agregarea mai multor criterii, inclusiv cel de la punctul precedent. Oricare ar fi situa ia, pentru a se ajunge la elemente de stratificare, se lucreaz cu grupuri de statusuri, c ci statusurile propriu-zise sunt prea numeroase pentru a se utiliza ca atare. Stratul este o no iune cu un con inut mai pu in precis; este, de fapt, un concept generic utilizabil în orice clasificare ierarhic pentru a eviden ia grupe de indivizi sau de pozi ii sociale aflate aproximativ la acela i nivel al ierarhiei. În acest sens, prin termenul de strat putem desemna un grup de statusuri; de exemplu, persoanele care au staturul de avocat, medic i alte câteva formeaz stratul ´profesiunilor liberale´. Clasele. Probabil c termenul de clas este folosit în atât de multe sensuri încât no iunea este golit practic de con inut specific. În sensul cel mai restrictiv ± i deci mai clar ± acest concept apare în gândirea marxist , reflectând, în esen , raporturile de proprietate. Dar nici chiar scrierile lui Marx nu sunt lipsite de echivoc în utilizarea termenului de clas ; în lucr rile politice, el insist pe celebra dihotomie burghezie/proletariat; în cele economice, este nevoit s introduc i proprietarii funciari; în fine, în cele cu accent predominant istoric i sociologic, pentru a putea descrie întreaga gam de situa ii sociale concrete, el men ioneaz i alte clase, precum: mica burghezie, bancherii, lumpen proletariatul, micii comercian i.

De altfel, no iunea de clas social nici nu este o inven ie a lui Marx, dup cum el însu i o m rturise te, i nici nu este specific gândirii marxiste din perioada de dup Maarx. Ea este utilizat cu mare lejeritate în sociologia american , pentru a desemna practic orice grupuri sociale i, în special, grup ri de status. În gândirea social european , termenul are, prin tradi ie, o utilizare mai restrâns , chiar i în afara marxismului. El se aplic grupurilor mari de indivizi ce se diferen iaz în mod clar prin semne exterioare, precum proprietatea, mentalitatea, stilul de via , nivelul cultural etc., între clase neexistând treceri line, demarca ia între ele fiind de tip barier ± ca s folosim un termen ce apare în titlul unei lucr ri celebre a lui Goblot (La Barriére et le Niveau, 1925), autor care a afirmat clar: ÄNu exist trecere pe nesim ite de la o clas la alta: ori e ti burghez ori nu e ti´. (Apud, J.Cazeneuve, 1972). O pozi ie tipic pentru o mare parte a sociologilor europeni, care nu resping de plano abordarea american , dar nici nu renun la specificul european o g sim expus i sus inut într-un manual de stratificare, ap rut relativ recent în Fran a (Y. Lemel, 1991). Autorul consider c sub terminologia de stratificare social trebuie incluse preocup rile ambelor tipuri de abord ri: i cea Äclasial ´ i cea Ästratifica ionist ´ propriu-zis , adic i cea care porne te de la clase ca elemente calitativ i obiectiv distincte i cea care utilizeaz ± indiferent de expresia lingvistic ± ideea de straturi, ca elemente ierarhice rezultate printr-o serie de t ieturi, mai mult sau mai pu in conven ionale, într-un continuu social. Motivele ce stau la baza acestei op iuni sunt mai multe; în esen , impunerea expresiei de stratificare reflect faptul c nu exist o incompatibilitate între cele dou orient ri. Mul i sociologi accept ca justificat analiza în termeni de clase sociale; pentru ei Äclasele´ sau marile grupuri sociale se prezint ca rezultat, ca punct final al analizei i nu ca punct de plecare. În toate societ ile exist straturi, pornind de la care, în anumite cazuri, se pot identifica clasele. Exist , fire te, i posibilitatea unei perspective opuse, în care se porne te de la clase spre straturi; ea a fost oarecum încercat în sociologia noastr , înainte de 1989, pentru a dep i schema clasial simplist ± i inoperant azi ± a marxismului. Pe bun dreptate, Lemel observ c abordarea în termeni de straturi este mai apropiat de practica observa iei curente, în vreme ce demersul clasist este mai teoretic, fiind folosit cu prec dere în în elegerea evolu iilor sociale i a perspectivelor istorice largi (p. 16). Nu trebuie, totu i, s trecem prea u or peste deosebirile de concep ie, în domeniul stratific rii, deosebiri ce au profunde r d cini ideologice. Acestea afecteaz activitatea de cercetare concret i, evident, interpretarea rezultatelor acesteia. Ca s d m doar un singur exemplu, vom men iona c , în aceea i societate, în acela i moment i folosind acela i criteriu concret de stratificare, doi sociologi pot folosi decupaje diferite, oferindu-ne rezultate diferite. De pild , unul poate s ne ofere imaginea unei societ i de form piramidal ± i se va vorbi, de regul , în acest caz de Älargi mase muncitoare´, aflate la baza societ ii, i de Äclasele dominante´, aflate în vârful (sub ire) al piramidei ± iar cel lalt, un model al societ ii cu baza i vârful înguste, comparativ cu partea median , vorbindu-ne de importan a i rolul Äclaselor mijlocii´. Teorii asupra stratific rii Domeniul atât de interesant i, sociologic vorbind, atât de important al stratific rii, respectiv al inegalit ilor sociale, î i g se te practic locul în cadrul oric rei încerc ri mai semnificative de terorizare a fenomenelor i proceselor sociale. Practic, to i marii gânditori, care s-au aplecat asupra problemelor Äfunc ion rii´ sau transform rii societ ii umane, au fost obliga i ca, pân la urm , s se confrunte cu aceste chestiuni, a c ror rezolvare arunc aproape întotdeauna o lumin asupra caracterului de ansamblu al teoriei lor. A adar, este greu de trecut în revist i de sistematizat mul imea extrem de idei în domeniu. Totu i, lucr rile de sintez apreciaz c acest evantai de concep ii ar putea fi concentrat, în bun m sur , în trei grupuri de teorii sau paradigme.

Teorii conflictualiste Primul tip de teorii ar fi cel care insist asupra conflictelor sociale generate de inegalit i, preocupându-se de procesele istorice de schimbare, acestea fiind numite i teorii de tendin Äradical ´. Prototipul lor îl constituie teoria marxist , îns exist i alte variante, mai apropiate sau mai îndep rtate de marxism, care pot fi incluse în acela i gen. Dup cum s-a v zut, marxismul utilizeaz no iunea de clas social , care este privit nu numai ca element pasiv, ca rezultant a sistemului de stratificare, ci ca element motor al schimb rilor în societate, schimb ri care se produc prin ciocnirea intereselor antagonice ale claselor sociale. Nu este locul s insist m aici asupra întregii bog ii ideatice a doctrinei marxiste. Vom men iona doar câteva idei fundamentale în problema ce ne intereseaz : a) Sociologic la Marx, no iunea de clas deriv din cea de mod de produc ie, compus, cum se tie, din cele dou componente majore: for ele de produc ie i rela iile (raporturile) de produc ie. b) Clasele se definesc, în esen , în raport cu sursa de venituri i nu neap rat cu m rimea acestora, elementul central în defini ie fiind proprietatea. c) Marx subliniaz deosebirile de interese ale diverselor clase sociale, accentuând pân la exacerbare divergen ele între dou clase opuse (burghezia i proletariatul, în capitalism). d) Consider c aceste divergen e se transform în conflicte între clase, lupta de clas fiind motorul transform rilor sociale majore. e) Marx sesizeaz imposibilitatea practic a ac iunii colective a unui grup difuz cum este clasa social i recurge la metafora hegelian a trecerii de la Äclas în sine´ la Äclas pentru sine´. Problema aceasta a paradoxului ac iunii colective va fi rezolvat de Lenin prin teoretiyarea rolului partidului ca deta ament ± organizat ± de avangard . f) În societatea capitalist lupta între clasa proletariatului i cea a burgheziei se va solda, cu necesitate, cu victoria primeia i va avea ca rezultat ± printre multe altele ± eliminarea inegalit ilor sociale, deci a stratific rii. Practic, societatea ideal (comunismul) va fi una nu numai lipsit de clase sociale dar i de inegalit i sociale, adic de ierarhii pe criterii implicând o valorizare a activit ilor sau pozi iilor. Teoria marxist a f cut înc de la apari ia sa obiectul a numeroase critici, îns efectiv despre o criz a ei se poate vorbi abia în ultima vreme, când s-a conturat e ecul practic al modelelor de societate construite plecând de la ea. Totu i începutul infirm rii marxismului pe planul practicii sociale este mai vechi decât momentul c derii regimurilor Äsocialismului real´ din rile Europei de Est. Primul mare e ec al ei, de aceast natur , a constat în fapt, în aceea c previziunile sale cu privire la evolu ia societ ilor capitaliste nu s-au adeverit; trecerea la comunism nu nu s-a f cut Äpe calea natural ´ prescris de Marx, ci prin violen a revolu ionar leninist . Mai exact ± i r mânând doar la chestiunile legate de tema de fa -, putem spune c Marx a gre it v zând în Älupta de clas ´ un joc cu Äsum nul ´. Practica a dovedit c din ciocnirea ± i a fost o real ciocnire!- a intereselor burgheziei i proletariatului, finalmente au câ tigat ambele clase i a progresat societatea în întregul s u. În al doilea rând, experien a perioadei de Äconstruc ie a socialismului´ în unele ri a ar tat c omogenizarea societ ii din punctul de vedere al raporturilor de proprietate ± deci, practic, desfiin area claselor sociale, , în sensul marxist al termenului ± nu a eliminat celelalte tipuri de inegalit i sociale. Dintre adversarii lui Marx, prin viziunea sa complex i modern asupra stratific rii sociale, se remarc , f r îndoial , Max Weber. Acesta accept i el o dimensiune economic a stratific rii având ca rezultat clasele sociale, dar nu o reduce doar la proprietate, ci mai recurge, în plus, i la alte dou dimensiuni: (i) cea de status social, având ca rezultat grupe de status, cuprinzând persoane cu tr s turi comune în privin a stilului de via , nivelului de instruc ie, prestigiului familiei de origine etc., fiecare

individ ac ionând în sensul de a se identifica cu cei de acela i status i de a se distinge de cei cu status diferit; (ii) cea politic ,conducând la construirea grupurilor i partidelor politice, aceast ordine fiind intim legat de existen a birocra iilor organizate în mod stratificat, prin statuarea de pozi ii ierarhice. Tot în categoria teoriilor conflictualiste poate fi inclus i demersul teoretic al sociologului francez contemporan Pierre Bourdieu. Într-o serie lung de lucr ri acesta abordeaz problematica inegalit ilor sociale, aducând în discu ie elemente inedite (pentru câmpul de investigare al sociologiei) aaale acestora i explica ii extrem de interesante. Dintre lucr rile sale cele mai elaborate, în domeniu, am men iona La distinctionn(1979), iar pentru o familiarizare cu paradigma sa ideatic se poate consulta cu folos volumul de texte publicat în române te, prin grija lui Mihai Dinu Gheorghiu. Dou idei ale lui Bourdieu credem c sunt esen iale în discu ia de fa . Mai întâi, no iunea de clas este distinct de cea utilizat de marxism, în sensul c aceste mari categorii sociale, aflate tot în raport de domina ie unele fa de altele, se diferen iaz nu numai ± sau nu, în primul rând ± pe baza capitalului material, ci a celui cultural sau simbolic. Bourdieu construie te astfel o întreag teorie a domina iei culturale, idee care se afl în centrul tuturor lucr rilor sale majore. Pentru a întregi analizele concrete, el mai adaug uneori la capitalul cultural i un alt gen de capital, cel social, ce ar putea fi definit ca mul imea (cantitatea) rela iilor sociale de care dispune individul i pe care le poate mobiliza în vederea realiz rii scopurilor sale. A doua contribu ie major a lui Bourdieu la dezvoltarea paradigmelor conflictualiste asupra stratific rii se refer la urm torul aspect. Chiar dac acest gen de teorii sunt centrate pe schimbare ± i marxismul o dovede te cu prisosin c aceasta este miza lor principal -, ele trebuie totu i s explice de ce i cum func ioneaz un sistem inegalitar, aflat într-o relativ stabilitate. Aici, credem noi, Bourdieu dep e te net nivelul celorlalte concep ii, pentru care aceast func ionare decurge pur i simplu din domina ia direct a unei clase asupra celeilalte. Astfel, pentru Marx muncitorul este obligat ± de necesitatea de a supravie ui ± s - i vând for a de munc , deci s - i accepte statutul. Sau, privind mai general fenomenul de stratificare, faptul c exist în societate oameni care îndeplinesc cele mai grele i mai nepl cute munci este rezultatul unor raporturi directe de for , pe baza c rora cei lipsi i de mijloace sunt constrân i s profeseze asemenea meseriei i s îndeplineasc asemenea munci. Sociologul francez accentueaz i dezvolt pe larg, în scrierile sale, rolul ideologiei în justificarea sistemului. Clasele dominante î i impun propria ideologie despre stratificarea social , astfel încât aceasta este acceptat ca fireasc . La domina ia direct se adaug una indirect , dar nu mai pu in eficient , realizat printr-o serie de institu ii i mecanisme sociale cu ac iunea constant asupra indivizilor ± de pild , coala ± al c ror rol este tocmai s impun un model cultural pretins necesar i neutru, din care, în realitate, este arbitrar i chemat s justifice i s înt reasc inegalit ile între clase. Teorii func ionaliste Termenul de ³func ionalist´ trebuie luat aici într-un sens pu in mai larg decât cel ce sugereaz o leg tur direct cu paradigma doctrinar cu acest nume. În explicarea stratific rii sociale, o serie de idei sunt legate de problema stabilit ii, ³func ion rii´ sistemului. Se ridic o mul ime de întreb ri de genul: Cum este posibil func ionarea unui sistem inegalitar? Cum se explic caracterul universal al stratific rii? Ce face ca o pozi ie social s fie superioar alteia? Etc. fire te c acest gen de probleme î i afl cel mai u or r spunsul în interiorul paradigmei func ionaliste propriu-zise, dar, repet m, solu iile debordeaz adesea cadrele înguste ale teoriei, conferind termenului generic sub care sunt încadrate o semnifica ie mai larg . Ini iatorii teoriei de inspira ie func ionalist asupra stratific rii sunt unanim recunoscu i ca fiind K. Davis i W. Moore, autorii unui articol publicat, în 1945, în American sociological review, i reluat apoi în volume tematice. Postulatul central al teoriei lor i al tuturor teoriilor func ionaliste este acela c stratificarea r spunde unor necesit i sociale. Se porne te, de asemenea, de la ideea mai veche c stratificarea are la baz diferen ierea profesiilor, care îns nu se reduce la stratificare.

Pentru a sintetiza concep ia lui Davis i Moore, vom reproduce o schem de expunere datorat lui Cherkaoui (1992), care concentreaz con inutul acesteia în câteva categorii de propozi ii. Se începe cu trei ipoteze legate de diferen iere: A1. Orice societate este o mul ime de pozi ii structurate, c rora le sunt ata ate îndatoriri sau func ii. A2. Mmbrii societ ii trebuie repartiza i în aceste pozi ii. A3. Îndatoririle legate de fiecare pozi ie trebuie îndeplinite de c tre cei care ocup pozi iile respective. Se continu cu un principiu de ierarhizare, exprimat prin trei propozi ii, care eviden iaz tot atâtea criterii de ordonare: importan a func ional , calificarea i pl cerea muncii. B1. Pozi iile nu sunt de importan egal pentru supravie uirea societ ii. B2. Ele nu reclam de la ocupan ii lor acela i nivel de competen sau de talent. B3. Sarcinile legate de pozi ii diferite nu sunt îndeplinite cu aceea i p rere de c tre membrii societ ii. Se încheie cu precizarea a dou condi ii f r de care mecanismul nu poate func iona: C1. Societatea dispune de o mul ime de recompense ierarhizate pentru a fi atribuite membrilor s i. C2. Exist o modalitate de repartizare a recompenselor în func ie de valoarea pozi iilor sociale respective. Importan a pe care func ionalismul o acord sistemului de recompense este extrem de mare, întrucât pe acest pilon se sprijin , în fapt, întreaga sa teorie a stratific rii. Într-adev r, se consider c recompensele i distribuirea lor reprezint parte a ordinii sociale i factor generator al stratific rii. Dup cum bine remarca un autor, una dintre cele mai frapante deosebiri între concep ia func ionalist i cea conflictualist const în aceea c prima încearc s ne spun cum sunt recompensa i cei care fac lucrurile mai importante în societate, în vreme ce a doua ne arat cum sunt obliga i unii s fac lucrurile cele mai dezagreabile. Oricum este, credem , limpede c , vorbind de recompense, func ionalismul nu se refer numai la cele economice, ci la o întreag gam de modalit i de a r spl ti pe cei ce ocup pozi iile mai importante: prestigiu, stim , popularitate etc. Teoria lui Davis i Moore a fost supus unei serii de critici, care pot fi împ r ite în dou categorii principale: unele comune, practic, oric rei paradigme func ionaliste i altele legate direct de problematica stratific rii. Asupra primelor nu ne vom opri, men ionând doar c este vorba de argumente de genul: nu orice este universal (în cazul de fa , stratificarea) este i necesar; teoria nu explic mecanismele schimb rii etc. Cea mai serioas problem este cea legat de modalitatea de a se stabili importan a func ional a pozi iilor în societate. Cum i pe ce criterii se poate aprecia c o ocupa ie, de pild , este mai important decât alta? Autorii în i i au sesizat c aceasta este chestiunea practic crucial i au încercat, mai întâi, s elimine eventuala p rere c ar uza de un ra ionament circular (de genul: o pozi ie este importan c ci se bucur de prestigiu i este prestigioas datorit importan ei sale) i apoi s g seasc unele criterii obiective ale importan ei, cum ar fi: calitatea unei pozi ii de a fi unic , neexistând deci altele concurente în îndeplinirea unei sarcini, m sura în care de existen a unei pozi ii depinde existen a altora. Aceste criterii pot fi conving toare atunci când este vorba de organiza ii sau întreprinderi; acolo obiectivele acestora sunt foarte precise i, de asemenea, se poate evalua importan a unei pozi ii sau aportul pe care i-l aduce cel ce ocup o pozi ie la realizarea obiectivului respectiv. Dac ne referim îns la societate în ansamblul s u, lucrurile stau cu totul altfel. O încercare ingenioas de dep ire a dificult ii, f r a ie i din paradigma func ionalist , o dator m lui Parsons. Renumitul sociolog american sus ine c importan a pozi iei sociale ocupat de un individ deriv din sistemul valorilor supreme ale fiec rei societ i. Cu alte cuvinte, fiecare societate are un sistem specific de valori, care intr în joc atunci când se apreciaz calit ile individuale ale

persoanelor, performan ele lor, contribu ia la realizarea unor scopuri generale etc. din acest motiv, întro societate poate fi apreciat foarte bine un preot ( datorit contribu iei sale la conservarea unor modele culturale tradi ionale); în alt societate, managerul de mare succes profesional se bucur de un prestigiu deosebit (c ci aici se valorizeaz puternic eficien a ac iunii, ra ionalitatea în sensul weberian al termenului). Nici contribu ia lui Parsons nu este perfect acceptabil . Se poate aprecia c , încercând s completeze teoria lui Davis i Moore, el deplaseaz dificultatea spre sistemmul de valori, care, i el, se cere în eles i explicat. Poate chiar avem aici de a face cu un cerc vicios mult mai subtil decât în cazul precedent: nu este exclus ca descrierea, conturarea conceptual a sistemului de valori al unei societ i s se sprijine i pe indicatori cum sunt prestigiul ocupa iilor, aprecierea public a unor calit i personale etc.În al doilea rând, Parsons, spre deosebire de Davis i Moore, mut accentul de pe ierarhizarea pozi iilor sociale pe ierarhizarea indivizilor, ceea ce, credem noi, înseamn o restrângere exagerat a sferei stratific rii i o reducere a consisten ei problematicii ca atare. Cu toate criticile ce i-au fost aduse, teoria func ionalist nu poate fi respins clar prin testare empiric , deoarece ea are un caracter atât de general încât concluziile derivate sunt pu ine la num r i tot de mare generalitate, a a c exist anse slabe ca ele s poat fi confruntate direct cu realitatea. Faptul acesta permite completarea teoriei cu o mul ime de ³epicicluri´ chemate s dea seam de unele constat ri empirice mai pu in a teptate. Teorii de tip economic Mai exact, unde este vorba de încerc ri de a explica stratificarea prin introducerea unui model al mecanismelor de pia , concuren iale, în dobândirea de c tre indivizi a pozi iilor sociale. Se consider c , în condi iile unei oferte de locuri de munc , de salarii sau de alte remunera ii, se declan eaz o concuren pentru ocuparea statusurilor dezirabile, fiecare persoan mobilizând resursele de care dispune (el sau, mai degrab , familia sa) pentru a ocupa o pozi ie cât mai bun . Oferta este dependent de dificult ile legate de exercitarea unei meserii i de nivelul de preg tire pe care-l reclam . De aici deriv i inegalit ile de status. Dar pia a statusurilor sociale nu este una în întregime liber ; întotdeauna exist constrângeri sociale care limiteaz jocul liber al cererii i ofertei. De exemplu, diferen ele de venituri între diferitele categorii de popula ie rezult , adeseori, din al i factori decât cererea i oferta legate de ocupa iile respective; aceste diferen e depind, de exemplu, de puterea sindicatelor de ramur , de capacitatea acestora de a impune anumite nivele de salarizare. Astfel, diferen a de salariu între muncitori i ingineri este mai redus în Germania decât în Fran a, fapt pus, de unii speciali ti, pe seama puterii mai mari a sindicatelor muncitore ti germane. Încercând o concluzie, dup aceast enumerare sumar a câtorva tipuri de încerc ri teoretice, am putea spune c nici una nu propune o veritabil teorie general asupra stratific rii, teorie care probabil nici n-ar trebui c utat , având în vedere complexitatea i variabilitatea sistemelor sociale. Fire te c stratificarea exist , fire te c rezultatele ei sunt vizibile în diferite forme în toate societ ile, dar variabilele de stratificare sunt atât de multe i combina iile lor atât de diferite, încât cu greu ar putea fi prinse într-un model simplu capabil s dea seam de toate situa iile. Fiecare dintre teorii surprinde o serie de elemente esen iale ale fenomenului, ele fiind astfel mai curând complementare decât concuren iale. Dar nu este de a teptat o sintez a lor, c ci premisele de la care pornesc sunt prea îndep rtate. Inconsisten a (noncongruen a) statusului Chestiunea despre care va fi vorba ± foarte pe scurt ± în cale ce urmeaz o abord m, printre altele, i din motive de curiozitate tiin ific , mai exact ca un exemplu de problem c reia teoria sociologic ia acordat o ateníe deosebit , dar activitatea de cercetare empiric , prin care s-a încercat testarea rela iilor fenomenului respectiv cu alte variabile sociale, s-a soldat, cel mai adesea, cu un lamentabil e ec. Despre ce este vorba?

Dup cum s-a în eles din cele mai de sus, majoritatea sociologilor accept , pe bun dreptate, caracterul multidimensional al stratific rii. Aceasta înseamn c pozi ia unui individ ± de exemplu ± pe o dimensiune a stratific rii nu este deductibil din pozi ia sa pe alt dimensiune, respectiv c între aceste dimensiuni exist un grad de independen reciproc , chiar dac nu total . Într-adev r, alegând mai multe variabile de stratificare, pe baza c rora indivizii ob in valori superioare/inferioare, dup criterii de evaluare socialmente recunoscute, se constat c , pe ansamblul popula iei i în condi ii normale ± adic nu în perioade de mari schimb ri sociale, când ierarhiile se modific rapid i profund ± corela iile dintre factorii respectivi sunt foarte ridicate. Dar nu sunt niciodat perfecte, ceea ce înseamn c exist un num r nonneglijabil de indivizi ale c ror locuri pe scalele ierarhice în cauz nu coincid. Inconsisten a (noncongruen a) statusului unui individ eviden iaz tocmai existen a acestui gen de decalaje (uneori mari) între pozi iile ocupate de acest individ pe mai multe scale ierarhice. Fire te c inconsisten a poate viza nu numai statusul unei persoane individuale ± ceea ce nu este foarte interesant pentru sociolog -, ci al unei întregi categorii sociale, ceea ce are o cu totul alt relevan social . Fenomenul este vizibil i u or de perceput în realitatea cotidian , el fiind adesea invocat, de pild , în operele literare: indivizii cu un statut ambiguu ± noii îmbog i i, parveni ii în sfera puterii, nobilii dec zu i sau arti tii s raci etc. ± sunt prototipurile unor reu ite personaje literare. Când se argumenteaz importan a social a acestui fenomen, se invoc faptul c inconsisten a statusului genereaz , pe de o parte, un anume stil comportamental al persoanei, deci implicit un invers atitudinal i un set de a tept ri ale ei vizând comportamentul celorlal i în raport cu ea, i, pe de alt parte, o atitudine i un comportament real al celorlal i fa de ea. Cele dou elemente pot s nu se afle în concordan tocmai datorit faptului c sunt anse ca raport rile s se fac la dimensiuni diferite, deci la pozi ii diferite. Ipoteza cea mai des men ionat este c dac o persoan se g se te simultan pe pozi ii diferite, dup mai multe criterii de status, ea î i va defini pozi ia social în func ie de statusul cel mai ridicat i va a tepta ca i ceilal i s o priveasc la fel, recunoscându-i drepturile i privilegiile legate de acest status. Or, se poate întâmpla ca celelalte persoane s-o perceap , mai frecvent, în func ie de statusul cel mai coborât i s se comporte ca atare. Un astfel de comportament induce imediat un sentiment de frustrare i are o serie de alte consecin e pe plan comportamental i atitudinal. Iat cum vede istoricul Paul Veyne (1994) situa ia libert ilor din Imperiul Roman, oferind o perfect descriere a situa iei de inconsisten a statusului acestei categorii sociale (f r a folosi, fire te, aceast no iune): ÄDeveni i pe banii lor meseria i, pr v lia i sau negustori, ei (liber ii) alc tuiesc un procent al popula iei totale care se poate num ra pe degetele unei singure mâini, dar care este foarte b t tor la ochi din punct de vedere social i foarte important pe plan economic. Dac nu to i pr v lia ii sunt liber i, în schimb to i liber ii sunt comercian i, mai mici sau mai mari ± ceea ce d dea întregului lor grup o fizionomie unic ce atr gea ura, cea a unui grup cu gheare de exploratori ai poporului. Cu atât mai mult cu cât ace ti fo ti sclavi erau mai avu i ± uneori mult mai avu i ± decât majopritatea popula iei libere, care se vedea deci covâr it de prosperitatea unor indivizi care nu se n scuser liberi; lumea era indignat de o bog ie pe care ar fi g sit-o legitim i demn de admira ie la un nobil(s.n.). Categoria liber ilor se g sea într-o situa ie ambivalent : ei sunt totdeauna superiori i inferiori masei. În sinea lor sufer ...´ (p. 90). În afara eviden ierii acestor foarte probabile contradic ii incluse în sistemul de atitudini i comportamente ale celor cu status inconsistent, s-a încercat g sirea unor caracteristici specifice acestor categorii de oameni. De pild , s-a apreciat c li se pot atribui anumite atitudini politice, în spe radicale sau revolu ionare. Se citeaz , astfel, numele lui Tocqueville, care explic participarea burgheziei franceze la revolu ia din 1789 prin inconsisten a statusului acestei clase (bog ie mare, putere politic i onoruri pu ine), comparativ cu situa ia burgheziei engleze, ce avea, comparativ, mult mai multe anse de ascensiune social . Aceste încerc ri de a creiona un set de însu iri specifice persoanelor cu status inconsistent s-au soldat, de regul , a a cum spuneam de la început, cu un total e ec; cercet rile empirice n-au prea reu it s eviden ieze deosebirile a teptate.

Inconsisten a statusului a fost considerat când ca o disfunc ie a sistemului social, când ca un element func ional, chiar indispensabil, al acestuia. Ni se pare limpede c pentru buna Äfunc ionare´ a unei societ i, mai ales a uneia moderne, este necesar ± sau oricum preferabil ± o anumit inconsisten de status. Dac ierarhiile s-ar suprapune perfect, aceasta ar genera o clar osificare a societ ii, o lips total de permeabilitate, de mobilitate, o segregare total a grupurilor sociale. S ne imagin m, de pild , cum ar ar ta o societate în care ar exista o perfect corela ie între bog ie, putere, educa ie, prestigiu. S-ar constitui o ierarhie clar i unic , pe care nici un individ n-ar mai avea speran a c o poate r sturna. Cel n scut s rac n-ar mai avea nici o ans de ascensiune pe alte dimensiuni ale stratific rii. Fire te c nici o total independen a variabilelor de stratificare nu este de imaginat, c ci aceasta ar însemna o mul ime de ierarhii f r nici o leg tur una cu alta, deci o Ädezordine´ social derutant . Chestionar de autoevaluare: Prezenta i i comenta i punctele slabe i punctele tari ale teoriei func ionaliste Comenta i actualitatea-inactualitatea teoriei marxiste Analiza i i comenta i societatea româneasc actual din punctul de vedere al stratific rii sociale.

Tema VI. Schimbarea social . Defini ie. Tipuri de schimbare social Obiective: Cunoa terea i utilizarea adecvat a concepte, termeni i no iunilor asociate temei
Dezvoltarea abilit ilor de explicare i interpretare a proceselor i fenomenelor sociale

No iuni cheie: schimbare social , schimbare societal , tranzi ie Bibliografie minimal :
Raymond Boudon, coord., Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997,cap.8: Schimbarea social , p. 355397 Ungureanu, I., Paradigme ale cunoa terii societ ii, Bucure ti, Humanitas, 1990, cap. Evolu ia societ ilor

Mult timp modelul dominant în analiza schimb rii sociale a fost cel sistemic, la modul cel mai general posibil schimbarea fiind considerat ca diferen a dintre st rile diferite ale unui aceluia i sistem, st ri ce se succed una alteia în timp. Astfel, conceptul de schimbare social implic trei componente: 1) diferen a, 2) la momente temporale diferite, 3) între st ri ale aceluia i sistem (Sztompka:1993:4). În func ie de ceea ce se ia în considerare ca aspecte, p r i componente, dimensiuni ale sistemului implicat în schimbare, se pot distinge mai multe tipuri de schimbare. Diversitatea acestor tipuri se datoreaz faptului c starea general a sistemului nu este simpl , uni-dimensional , ci rezult din rezultatul combin rii i agreg rii st rilor diferitelor componente ale sistemului, cum ar fi (ibidem: 5): 1. num rul i diversitatea indivizilor i a ac iunilor acestora 2. rela iile dintre elemente (leg turi sociale, dependen e, rela ii între indivizi, interac iuni, schimburi între ac iuni) 3. func iile elementelor în sistem ca întreg (rolurile ocupa ionale jucate de indivizi, reproducere, prezervarea ordinii, socializare) 4. frontiera (criteriile de incluziune, condi iile de acceptare a indivizilor în grupuri, principiile recrut rii în asocia ii, 5. subsistemele (num rul i diversitatea segmentelor specializate distincte, sec ii, subdiviziuni 6. mediul (condi ii naturale, starea altor societ i, amplasarea geo-politic ) Din perspectiva modelului sistemic, focalizarea pe dimensiunile i componentele primare ale sistemului social, eviden iaz urm toarele tipuri de schimb ri posibile: a compozi iei (migrarea inter-grupuri, recrut ri într-un grup, dispersia unui grup) a structurii (apari ia unor institu ii noi, schimbarea patternurilor de putere, emergen a unor patternuri noi de interac iune) a func iilor (specializarea i diferen ierea institu iilor, respectiv a ac iunilor sociale-munca) a grani elor (fuzionarea unor grupuri, relaxarea criteriilor de afiliere ca urmare a proceselor de democratizare) a rela iei dintre subsisteme (preluarea controlului economiei de c tre politic, controlul vie ii private de c tre un regim totalitar) a mediului (poluarea, catastrofe naturale ±inunda ii, cutremure, terorismul) Pentru a evita confuzia provocat de existen a mai multor paliere de manifestare a schimb rii (la nivelul componentelor sistemului, respectiv a sistemului în ansamblul s u) este important distinc ia între schimbarea în sistem, - de obicei par ial , cu finalitate limitat , f r influen e majore asupra

sistemului în ansamblul s u ± i schimbarea sistemului în totalitatea sa. Ion Ungureanu (1990:200) nume te primul tip de schimbare social , iar cel de-al doilea societal . Grani a dintre acestea este de obicei fluid , schimb rile în sistem genereaz adesea transform ri cumulative i se finalizeaz ca schimb ri ale sistemului. O alt abordare a schimb rii sociale are ca punct nodal, nu referen ialul transform rii (societatea i componentele sale privite ca un tot/întreg), ci caracterul procesual al acesteia. No iunea de proces social este utilizat pentru a descrie secven a unor comportamente interdependente. Defini ia lui Sorokin eviden iaz valen ele explicative ale acestei perspective în analiza schimb rii sociale: orice tip de mi care, modificare sau transformare sau evolu ie, orice schimbare a unui subiect logic dat, de-a lungul timpului, indiferent dac este o schimbare a amplasamentului în spa iu sau o modificare a aspectelor cantitative sau calitative (1937:153). Conceptul de proces include: pluralismul/pluralitatea schimb rilor, referin a la un acela i sistem, rela ia de cauzalitate dintre schimb ri (fiecare schimbare este o condi ie cauzal pentru urm toarea i nu doar un factor asociat acesteia), faptul c schimb rile urmeaz unele altora în secven e temporale (Sztompka:1993:9). Atât abordarea sistemic , cât i cea a proceselor sociale (ca variant a primeia) au ca premis fundamental presupozi ia structuralit ii societ ii, a validit ii dihotomiei comtiene: static social dinamic social . Postulatul structuralit ii este contestat de modelele teoretice care consider realitatea social o realitate inter-individual (fenomenologia, ac ionalismul, individualismul metodologic). Cadrul structural, Ähard´, este înlocuit de câmpul Äsoft´ al rela iilor inter-personale. Societatea nu este format din cadre, care genereaz constrângeri/oportunit i asupra ac iunilor, ci din procese, ce nu au un statut ontologic de tip obiectual. Nu avem grupuri, ci procese constante de grupare i regrupare, nu exist organiza ii, ci procese de organizare-reorganizare, procese structurative mai degrab decît structuri. Dac în sociologia clasic , procesul constituie fenomenul ce face posibil trecerea între st ri distincte, acum procesul cap t statut ontologic autonom. El înceteaz s mai defineasc condi ia tranzitorie, de intermediaritate a transform rii i devine caracteristic de stare în sine a societ ii. Unitatea fundamental a analizei sociologice este, conform acestei perspective, evenimentul, iar conceptul central este cel de câmp inter-individual. Sztompka (ibidem:10) distinge 4 dimensiuni definitorii ale acestui câmp: ideal , normativ , interac ional i oportunitate. Procesele structurative rezult din interac iunea dintre entit i conectate prin intermediul urm toarelor re ele de rela ii: de idei; de reguli (norme); de ac iuni i de interese. Re eaua ideatic (credin e, convingeri, defini ii) formeaz dimensiunea ideal a câmpului, Äcon tiin a sa social ´. Re eaua de reguli (norme, convingeri, defini ii) formeaz dimensiunea normativ a câmpului, Äinstitu iile sale sociale´. Ambele compun ceea ce tradi ional este numit cultura societ ii. Re eaua de ac iuni formeaz dimensiunea interac ional a câmpului, organizarea sa social . Iar re eaua de interese (oportunit i, acces la resurse, anse de via ) formeaz dimensiunea de oportunitate: Äierarhia sa social ´. Dimensiunea interac ional i cea de oportunitate formeaz ceea ce sociologia clasic nume te cadrul ac iunii, structura societal . Caracterul multidimensional al câmpului este subliniat prin utilizarea termenului de Äcâmp socio-cultural´. La fiecare din cele patru nivele, câmpul socio-cultural se modific permanent prin: 1) legitimarea sau reformularea ideilor, credin elor teoriilor 2) institu ionalizare constant , reafirmarea sau respingerea normelor i/sau valorilor, emergen a i disolu ia codurilor etice, a sistemelor juridice 3) elaborarea, diferen ierea i remodelarea canalelor interactive, leg turilor organiza ionale, leg turilor de grup, emergen a i disolu ia unor grupuri, cercuri i re ele personale 4) cristalizarea, pietrificarea, redistribuirea oportunit ilor, intereselor, anselor de via , ascensiunea i c derea, extensia i nivelarea ierarhiilor societale. În ce m sur no iunea de tranzi ie circumscrie un domeniu referen ial specific în compara ie cu sintagma schimbare social ?

R spunsul depinde de ancorarea teoretic a cercet torului. Dac acesta define te schimbarea din perspectiva dinamicii câmpului social, conceptul de tranzi ie r mâne f r sens. Schimbarea fiind conceptualizat ca un proces continuu lipsit de st ri discrete, orice dou st ri ale câmpului sociocultural, indiferent de distan a temporal între ele, sunt diferite. În cadrul acestui model teoretic, tranzi ia este complet echivalent cu schimbarea. Dac transformarea social /societal este analizat din perspectiva modelului sistemic sunt îns identificabile o serie de note ce pot fi considerate în egal m sur definitorii pentru tranzi ie i elemente de diferen iere ale acesteia fa de schimbarea social . Aceste note rezult dintr-o diferen de substan între defini ia/defini iile schimb rii i cele ale tranzi iei. Caracteristic schimb rii sociale este nespecificarea componentelor ce definesc schimbarea. Vezi de exemplu urm toarele defini ii: ÄOrice transformare observabil în timp, care afecteaz nu doar provizoriu sau efemer structura sau func ionarea organiz rii sociale a unei colectivit i date i care modific cursul istoriei acesteia.´ (Valade:1997:361) ÄModificarea semnificativ în timp a patternurilor comportamentale i culturale, incluzînd normele i valorile´ (Moore: 1967:3) ÄModificarea sau transformarea modului în care societatea este organizat ´ (Persell: 1987:586) Ori, în cazul tranzi iilor, modificarea/transformarea sistemului are loc în contextul în care sunt specificate exact punctul de plecare i cel de destina ie, cunoa tem exact starea sistemului la începutul procesului i starea (cea dezirabil cel pu in, modelul) care ar trebui s caracterizeze sistemul la sfîr itul procesului de tranzi ie. Starea de sosire a sistemului este predefinit la începutul transform rii. Corelativ acestui aspect este faptul c , în cazul tranzi iei, se cunoa te relativ precis momentul de start al transform rii, acesta neavînd doar semnifica ie conven ional ci i una de Ädeclan ator´ al schimb rii. O alt diferen rezid în caracterul planificat al transform rii. Schimbarea poate fi sau nu rezultatul unor politici sociale, tranzi iile sunt întotdeauna produs al unui program de inginerie social . Schimbarea poate avea cauze endogene sau exogene, tranzi ia are întotdeauna o cauz exogen . În consecin tranzi ia presupune întotdeauna o component explicit ac ional , spre deosebire de schimbare social . Nu în ultimul rînd, dac schimbarea poate fi în sistem sau de sistem, tranzi ia are ca obiect sistemul în ansamblul s u. Apoi, schimbarea reprezint o condi ie intrinsec a sistemului social, are statut de permanen . Tranzi ia este întotdeauna circumscris temporal, este temporar . Chestionar de autoevaluare: Prezenta i i comenta i cel pu in 3 factori de schimbare social Analiza i i comenta i rela ie dintre tehnologie, cultur i schimbare social . Posibile exemple de luat în considerare: televiziunea, internetul, telefonia mobil .

Tema VII. Familia. Tipuri de familie. Familia în societ ile tradi ionale i societ ile moderne Obiective: Cunoa terea i utilizarea adecvat a concepte, termeni i no iunilor asociate temei
Dezvoltarea abilit ilor de explicare i interpretare a proceselor i fenomenelor sociale

No iuni cheie: familie, familie nuclear , familie extins Bibliografie minimal : Ilu Petre, Familia. Cunoa tere i asisten , Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1994 Anthony Giddens, Sociologie, Bic All, Bucure ti, 2000, p. 153-185 Familia a fost adesea considerat ca o entitate crucial a societ ii. În celebrul studiu publicat în 1949, Social Structure, George Murdock a examinat institu ia familiei în 250 de societ i, extrem de diverse din punct de vedere al caracteristicilor sociale, de la mici comunit i de vân tori i culeg tori pân la societ i industrializate caracteristice perioadei moderne i contemporane. În urma acestei treceri în revist , Murdock a definit familia ca un grup social caracterizat prin reziden comun , cooperare economic i reproducere. Aceasta include adul i de ambele sexe, dintre care cel pu in 2 între in rela ii sexuale aprobate social, i unul sau mai mul i copii, proprii sau adopta i, ai adul ilor ce coabiteaz sexual. Structura familiei variaz atât inter cât i intra societal. Varia ia este una de substan atunci când diferen ele sunt relativ la criterii men inute constante, sau una formal atunci când diversitatea taxonomiilor este rezultatul utiliz rii unor criterii variate i contextuale la interoga ii sau interese de cunoa tere particular specificate. O clasificare aproape universal utilizat este cea care raportat la num rul de membri i rela iile dintre ace tia, face distinc ia între familia nuclear i familia extins . Familia nuclear (sau simpl ) este unitatea compus dintr-o pereche marital (so , so ie) i copii dependen i de ei, care locuiesc i gospod resc împreun . Familia nuclear reprezint ´nucleul´ tuturor celorlalte forme de structuri familiale. Familia extins (sau l rgit , compus ) cuprinde pe lâng nucleul familial i alte rude i genera ii, astfel încât al turi de cuplul conjugal i copiii lui mai pot figura p rin ii so ului i/sau so iei, fra ii i surorile so ului i/sau so iei (cu so ii, so iile i copiii lor), precum i unchi sau m tu i de-ai cuplului (Ilu , 1994). Sintetic, familia extins se caracterizeaz printr-un num r mai mare de membri, coexisten a a 2 sau 3 genera ii, so , so ie, copii c s tori i ai acestora, nepo i) i este comun în colectivit ile rurale i tribale din rile mai pu in dezvoltate economic. Tabel 1. Diferen e între familia nuclear i familia extins : Familia Nuclear Familia extins Dimensiune redus (num r mic de membri) Dimensiune mare (num r mic de membri) Maximum 2 genera ii Mai mult de 2 genera ii Autoritate democratic între so i Autoritate a celor vârstnici, uzual bunicul Specific societ ilor industrializate i Dominant în societ i rurale, tribale urbanizate Alegerea partenerilor bazat pe Alegerea partenerilor decis de vârstnici pe caracteristici individuale i rela ii pre- baza statusurilor sociale i tribale maritale parten Cheltuieli sporite i standard de via mai Predomin rela iile de schimb între ridicat membrii familiei

Control redus asupra copiilor, socializarea acestora este preponderent sau exclusiv institu ional Sistem de rudenie slab Activit i individuale Flexibil la schimbare Divor ialitate ridicat

Control ridicat asupra copiilor, familia r mâna o instan principal de socializare (bunicii) Sistem de rudenie puternic Activit i de grup Refractar la schimbare Divor ialitate redus

Goode a pus în eviden faptul c oriunde sistemul economic se extinde prin industrializare, paternurile familiale se schimb , leg turile rudeniei extinse sl besc, paternurile liniare se dizolv i se extinde modelul familiei conjugale (1963: p.7). Acela i autor consider familia nuclear (conjugal ) ca fiind mai adecvat societ ii industriale, datorit capacit ii sporite de adaptare la economia i modul de produc ie specific acestei societ i, în care mobilitatea teritorial i de clas este extrem de frecvent . Pe de alt parte, conform lui Edmund Leach (1967), adecvarea familiei nucleare la caracteristicile societ ii industriale este contrabalansat de o serie de aspecte negative relativ la calitatea rela iilor sociale ale indivizilor i confortul psihologic i afectiv al acestora. În societ ile tradi ionale, preindustriale, familia adesea constituie un element al unei unit i de rudenie mult mai extinse. O re ea extins de rela ii sociale între un num r mare de rude furnizeaz sprijinul psihologic i practic de care indivizii au nevoie în via a cotidian . Acest suport este reînt rit de es tura strâns a rela iilor ce caracterizeaz comunit ile mici caracteristice acestor societ i. Prin compara ie, în societatea industrial modern , familia nuclear este izolat atât în raport cu rudele, cât i în raport cu re eaua comunitar . Obligat s se bazeze apropape în exclusivitate pe resurse proprii, familia nuclear devine asem n toare unui circuit electric supraînc rcat. Solicit rile fiind prea ridicate raportat la capacitate, frecvent siguran ele cedeaz . Datorit izol rii, a tept rile i solicit rile membrilor familiei unii de la al ii sunt prea mari, rezultatul fiind conflictul. Problemele nu se restrâng îns doar la nivelul unit ii familiale. Tensiunea i ostilitatea generat în familie se reg se te la nivelul întregii societ i. Leach sus ine c izolarea i natura închis a vie ii de familie contemporane incubeaz ura ce î i g se te expresia conflictual la nivelul întregii societ i. Familiile în care indivizii stau prea strâns lega i unul de cel lalt creaz bariere în raport cu societatea. Privatizarea excesiv a familiei, asociat nucleariz rii alimenteaz suspiciunea i frica fa de lumea exterioar . Func ionând ca barier în raport cu cei care sunt diferi i de noi în ine, familia nuclear st la baza recrudescen ei violen ei i conflictului specifice societ ilor moderne. Conceptul de familie extins modificat a fost lansat în 1960 de E. Litwak. El nu desemneaz o form propriu-zis de structur familial , ci sugereaz un fenomen des întâlnit în toat lumea contemporan . Anume, faptul c în ciuda independentiz rii cuplurilor noi formate, a separ rii lor teritoriale de p rin i, familia continu s existe ca familie extins , între p rin i i copii, fra i i surori, bunici i nepo i men inându-se puternice leg turi de ordin socio-afectiv în primul rând, dar i economice (Ilu , 1994). Copii c s tori i locuiesc frecvent în vecin tatea p rin ilor sau socrilor cu toate beneficiile asociate acestei vecin t i: vizite zilnice, mese comune, comunicare i sprijin emo ional. Prothro i Lutfy (1974) definesc acest model de structur familial ca pattern social-psihologic al familiei extinse. Membrii familiei se reunesc în momentele de criz , la ocazii festive, na teri, c s torii, boli sau decese, alte evenimente de interes public, f r a fi nep rat de interes familial, cum sunt de exemplu alegerile electorale. În sistemul tradi ional al familiilor extinse, leg turile de sânge i rudenie sunt sursa principal a drepturilor i obliga iilor i obiectul privilegiat al afec iunii. Ceea ce se întâmpl cu familia modern nu este atât ruptura ei din re eaua parental (de rudenie), cât mutarea focaliz rii de pe aceast re ea pe

membrii din interiorul familiei nucleare (Ilu , 1994). Respectiva schimbare este înso it i determinat de transform ri i în alte dimensiuni ale grupului domestic familial, al locului i rolului lui în structura societal de ansamblu. Tabelul 2 condenseaz caracteristicile grupului familial tradi ional i a celui modern (Ilu , 1994). Tabelul 2. Familia în societ ile tradi ionale i în societ ile moderne Societ i tradi ionale Societ i moderne Num r de parteneri Unul (monogamie) Unul (monogamie) conjugali concomiten i Mai mul i(poligamie) Alegerea partenerului ±lor Reziden a Rela iile de putere Rela ia p rin i-copii Func iile familiei Alegerea f cut de p rin i sau rude Alegerea relativ liber pentru a înt ri puterea familiei parteneri Patrilocal , matrilocal , ambilocal , Neolocal anvucolocal Diferite grade de domina ie b rbatului (patriarhale) Autoritate i domina ie p rinteasc a O mai mare apropiere de putere b rbat-femeie f cut de

Mai mare toleran i egalitate p rin i-copii Concentrarea pe protec ia grupului Specializate în oferi un mediu de de rudenie ca întreg (neam) siguran cre terii copiilor i suport emo ional membrilor familiei conjugale Extins Nuclear

Structura

Pe m sur ce familia î i pierde din relevan a sa economic , politic , religioas , de socializare, controlul celor mai în vârst asupra tinerilor a devenit mai pu in ap s tor. Dac în societate tradi ional mariajul era o chestiune ce privea interesele foarte prozaice ale familiei, ´clanului´, tribului ca întreg, ast zi, datorit unui complex cauzal (factori tehno-economici, politici, socio-culturali), alegerea partenerului conjugal este din ce în ce mai mult o problem a individului în cauz . De la c s torii aranjate de c tre p rin i i rude s-a trecut la c s torii construite pe alegeri libere personale. Parsons sus ine c în mod universal familia îndepline te 2 func ii fundamentale i ireductibile: socializarea primar a copiilor i ³stabilizarea personalit ii adultului´. Socializarea primar implic dou procese esen iale: internalizarea culturii societ ii i structurarea personalit ii. Cultura nu este doar înv at , ci internalizat ca parte a personalit ii. Personalitatea copiilor este modelat în termenii valorilor centrale ale culturii pâna la punctul în care aceste valori devi parte integrant a structurii lor de personalitate. Parsons sus ine c familiile sunt ³fabrici´ ce produc personalit i umane. El consider c pentru îndeplinirea acestui scop familia este esen ial fiindc procesul socializ rii primare necesit un context care s asigure c ldur afectiv , siguran i sprijin. Conform lui Parsons (1965b) familia este unica institu ie ce poate furniza acest context. Fenomenul utiliz rii servitoarelor influen eaz negativ capacitatea familiei de a asigura acest climat. Chestionar de autoevaluare: Prezenta i i comenta i func iile familiei în societatea contemporan

Tema VIII. Comunicare i mass-media Obiective: Cunoa terea principalelor aspecte, procese i fenomene ce caracterizeaz comunicarea uman
comunicarea de mas în societatea contemporan i

No iuni cheie: comunicare uman , comunicare social , semnifica ie, informa ie, comunicare de mas Bibliografie minimal : Anthony Giddens, Sociologie, Bic All, Bucure ti, 2000, p. 395-432 Raymond Boudon, coord., Tratat de sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 601-623 McQuail, Comunicarea, Institutul European, Bucure ti, 2000 Într-un sens foarte larg, comunicarea este în eleas ca interac iune prin intermediul c reia se realizeaz un transfer. În absen a unor circumscrieri minimale aproape orice poate fi considerat comunicare: apa oceanului comunic cu soarele, o celul comunic cu organismul din care face parte, un calculator cu imprimanta, un om cu al i oameni sau cu mediul înconjur tor. Prin comunicare se poate în elege schimb, contact, transfer, energie, informa ie, « (Lohisse: 2002,p.12). Chiar limitând domeniul de interes la fenomenul comunic rii umane, constat m c termenul de comunicare r mâne în bun m sur neclar. Aceast neclaritate este alimentat de faptul c elementele participante sunt variabile ca num r, con inut i structur (rela ii între ele) i de multiplele circumscrieri i focaliz ri posibile, varia ie concretizat într-o multitudine de paradigme ce concur la definirea i analiza fenomenului. Una dintre cele mai frecvente abord ri este interesat de comunicare ca proces al transmiterii de informa ie, proces opera ionalizat într-un model de tip liniar Emi tor ± Mesaj- Canal ± Receptor. Conform acestui model, comunicarea este un proces inten ional, condi ionat de implicarea con tient a participan ilor. Miza principal a comunic rii este transmiterea corect a mesajului, iar modelul î i propune s identifice factorii ce influen eaz succesul acestei transmisii. De i foarte important în panoplia paradigmelor comunic rii, modelul informa ional propus pentru prima dat de c tre Shannon i Weaver, este fundamental limitat de faptul c ignor câteva caracteristici esen iale ale comunic rii: - Un prim aspect se refer la ceea ce constituie atât axioma central a colii de la Palo Alto ³, cât i esen a perspectivei semiotice. Conform reprezentan ilor colii de la Palo Alto, ³comunicarea este inevitabil ´, respectiv Änon-comunicarea este imposibil ´. Comunicarea este independent de inten ionalitate, fiindc orice este semn i deci comunic m, chiar i atunci când nu avem inten ia s facem acest lucru. Chiar i inexisten a interac iunii poate fi purt toare de semnifica ie. Absen a noastr de la un eveniment, comunic uneori mai mult decât cuvintele pe care le-am fi spus în calitate de participan i. Iar dac pentru coala de la Palo Alto, emi torul comunic i când nu are inten ia de a face acest lucru, abord rile semiotice ale comunic rii extind câmpul circumscrierilor legitime, postulând c lumea întreag nu este altceva decât un ³text´, pentru simplul motiv c totul este purt tor de semnifica ie. Pentru semioticieni produc torul textului, emi torul din perspectiva paradigmei mecaniciste, este irelevant. Elementele cheie sunt textul i receptorul, fiindc sensul este generat de interac iunea dintre ace tia. Roland Barthes în ³Sistemul modei´: ³O hain , un automobil, o mâncare g tit , un gest, un film, o imagine publicitar , o mobil , un titlu de ziar ± iat în aparen o serie de obiecte eteroclite. Ele au îns în comun faptul c sunt semne i li se aplic aceea i activitate: lectura. Omul modern î i petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: ma ina îmi indic statutul social al proprietarului, haina, doza de conformism (excentritate a personajului), aperitivul ( uic sau whisky) stilul de via al gazdei.

- Teoria informa iei reduce comunicarea la rela ia dintre emi tor, receptor, canal, mesaj i cod, la aspectul s u material, ori în cadrul comunic rii nu totul este material. Comunicarea nu înseamn doar schimb de informa ii (Pedler: 2001 ± Sociologia comunic rii) De i destul de frecvent termenii sunt folosi i ca i cum ar fi sinonimi, semnifica ia nu este echivalent cu informa ia. Opera ional, informa ia poate fi definit ca i capacitate a mesajului de a reduce incertitudinea (???). Dimensiunea sa principal este noutatea. Un mesaj nu con ine informa ie dac ne spune ceea ce tim deja. Focalizarea pe informa ie acoper una dintre cele mai importante dimensiuni ale comunic rii, finalitatea pragmatic . Informa iile sunt esen iale în cunoa terea mediului fizic sau social i luarea deciziilor, dar comunicarea uman nu se reduce nici pe departe doar la aceast dimensiune. O mare parte dintre mesajele transmise în procesul comunic rii nu au finalitate informativ . Celor pe care îi iubim le spunem c sunt frumo i, nu pentru a le reduce incertitudini estetice, ci pentru a le furniza garan ii afective. În acest caz, important nu este informa ia transmis , ci rela ia mediat de c tre comunicare prin intermediul mesajului. Apoi caracterul de noutate al unui mesaj nu depinde decât în mic m sur de un dat fix, ontologic, de natur factual . Noutatea, respectiv incertitudinea sunt adesea contextuale. Spa iul fizic, spa iul social i timpul sunt principalele coordonate în func ie de care un acela i mesaj con ine sau nu o component informa ional . Distinc ia dintre informa ie i sens este esen ial . Informa ia se transmite i presupune obligatoriu o implicare activ a cel pu in unuia dintre participan ii la interac iunea comunica ional . Semnifica ia se genereaz i implic participare. Comunicarea ca proces ce transmite informa ie permite o abordare de tip pozitivist. Comunicarea este v zut ca un flux liniar, segmentabil, ce permite analize secven iale, component cu component . Dependen ele sunt liniare i cauzale. Fiecare element este analizat i evaluat (evaluabil) în termeni de contribu ie adus la succesul-e ecul comunic rii (transmisiei). Rela iile dintre participan ii la proces sunt ierarhice i, deci asimetrice, iar mesajele sunt validate prin raportare la o realitate obiectiv . Focalizarea pe semnifica ie i sens reprezint atributul definitoriu al perspectivelor fenomenologice. Comunicarea este v zut ca ritual, fiind accentuate elemente ca mutualitatea i reciprocitatea percep iilor. Sensurile sunt egal dezirabile i legitime. Intereseaz modul în care acestea sunt generate, nu validitatea lor în raport cu o realitate obiectiv . O defini ie tip este aceea propus de Roger i Kincaid, ce definesc comunicarea ca Äun proces în care participan ii creaz i împ rt esc informa ia pentru a ajunge la în elegere reciproc ´ (???). Comunicarea nu mai este gîndit în termeni de surs i receptor, fiecare persoan devenind participant. - - O a treia limit major a modelului transmisiei mecanice este aceea c prin focalizare pe transmisie i informa ie, acord contextului comunic rii o importan minor . Pentru modelul transmisiei mecanice, contextul este relevant doar ca mediu produc tor de zgomote. Influen a contextului asupra comunic rii const în faptul c acesta poate bruia sau facilita transmisia. Ori conform atât perspectivelor interac ioniste, cât i a celor semiotice, ac iuni catalogate ca noncomunic ri, devin ac iuni comunica ionale dac le atribuim o semnifica ie prin identificarea (g sirea) unui context de lectur pertinent . În concluzie, comunicarea este un proces multi-dimensional, iar orice tipologie ce ignor aceast caracteristic , cum ar fi transmisie versus proces sau informa ie versus semnifica ie, este simplist i inerent incomplet . În fapt defini iile comunic rii reflect acest specific, paradigmele fiind rezultatul unor intersec ii multi-dimensionale, ce iau în considerare elementele procesului, inten ionalitatea i efectele. În ceea ce prive te elementele comunic rii, distingem trei categorii distincte, fiecare dintre acestea stând la baza unor câmpuri autonome de analiz : a) participan ii; conform paradigmei mecaniciste ace tia sunt emi torul (E) i receptorul (R). Pentru teoria proceselor comunica ionale, participan ii sunt actori egali a c ror interac iune contribuie

la construc ia semnifica iei. Modalitatea în care este privit rela ia dintre participan i, modalit ile i axele utilizate în definirea acesteia, st la baza unor circumscrieri paradigmatice fundamentale. Cele mai importante dimensiuni privesc specificul interac iunii. Aceasta poate fi unidirec ional sau bidirec ional , simetric sau asimetric , activ sau pasiv . b) mijloacele de comunicare; Definesc o dubl dimensiune, una material , referitoare la canalele utilizate i una simbolic , ce prive te limbajele utilizate în comunicare. Sub acela i nume generic coexist (McQuail:1999, p.71): - sisteme lingvistice i coduri:sistemul formal de semne i reguli de utilizare ce constituie con inutul fizic al mesajelor. - activit i, tehnici i procedee de codificare a mesajelor - tehnici i activit i legate de ³transmiterea mesajelor´; tehnologiile: tiparul, telegrafia, telefonul, televiziunea, internetul« - activit i i tehnici asociate recept rii c) con inuturile; doi termeni concur la definirea con inuturilor comunic rii, mesaj i text, distinc ia dintre ace tia fiind una important i deloc formal . Separat de influen a pe care o exercit mijloacele de comunicare asupra con inuturilor mediate prin comunicare, mesajul presupune implicarea activ i con tient a ambilor participan i. Textul exist autonom i independent de autorul s u. Op iunea pentru text este echivalent cu punerea în parantez a Emi torului ca entitate relevant pentru procesul comunic rii. Alte dou distinc ii importante sunt cele referitoare la semnifica ie i informa ie, respectiv manifestlatent. Con inuturile manifeste i informa ionale determin /privesc dimensiunea pragmatic a comunic rii, spre deosebire de cuplul semnifica ie-latent ce determin dimensiunea social-rela ional . Exemplu: Dialog între 2 colegi, un b rbat i o femeie B rbatul:Vii la o cafea? Femeia:Da. La nivel manifest i din punct de vedere al con inutului informa ional subiectul principal este produsul propus a fi consumat împreun , în timp ce la nivel latent cafeaua constituie un simplu pretext pentru ini ierea sau continuarea unei rela ii. Acestea fiind principalele elemente definitorii ale comunic rii, r mâne întrebarea ce face ca o anumit interac iune sau situa ie comunica ional s fie considerat comunicare social ? Un r spuns posibil îl g sim pe filier weberian . Weber define te ac iunea social , ca ac iune ce ia în considerare comportamentul celorlal i i are o desf urare orientat . Plecând de aici, comunicarea social este comunicarea ce presupune sau stabile te întotdeauna o rela ie social între participan i. (McQuail:1999, p.35). Luarea în considerare a celuilalt i desf urarea orientat ar fi atributele obligatorii pentru ca o comunicare s fie comunicare social . Aceast defini ie condi ioneaz comunicarea social de existen a interac iunii dintre participan i, ceea ce o face incomplet . O defini ie ce include ambele abord ri, transfer-proces, cât i perspectiva semiotic sau a colii de la Palo Alto este urm toarea: Prin comunicare social vom în elege orice transfer-schimb de semnifica ie, inten ionat sau nu, care exercit o influen (are efecte) afectiv , cognitiv sau comportamental asupra a cel pu in unuia dintre participan ii la interac iune. Comunicarea implic schimbarea. Efectul- influen a poate consta în men inerea stabilit ii sau modificarea unei stitua ii structuri. Comunicarea de mas . Conceptul de comunicare de mas . Dimensiuni ale comunic rii de mas . Cînd publicul receptor este format dintr-un grup mare de oameni, vorbim aproape automat despre ³comunicare în mas ´. Termenii com de mas i mass media sunt atît de încet eni i în limbajul

nostru, încît par s ne scuteasc de orice reflec ie asupra lor. Nu avem îns cum evita întrebarea fundamental : ³ce modific ri comport procesul de comunicare pentru a deveni comunicare în mas ? Pîn acum 2 decenii o bun defini ia a comunic rii de mas ar fi fost o defini ie de tipul: Metodele i organiza iile utilizate de grupuri sociale specializate pentru a transmite mesaje c tre un public larg, divers social i larg dispersat. Exemplu: Defini ia dat de Janowitz (J.J. van Cuilenburg i al ii, tiin a comunic rii, 1991): ³Comunicarea de mas include institu iile i sistemele prin care unele grupuri sociale specializate fac uz de mijloace tehnice (pres , radio, televiziune, etc) pentru a r spîndi un mesaj symbolic într-o audien larg , eterogen i foarte dispersat . Defini ia este înc util în anumite aspecte: - distinge comunicarea de mas (dinspre un punct/emi tor spre multe alte puncte/destinatari) de comunicarea interpersonal i de asemenea de comunicarea tip re ea (network media), aceasta din urm fiind suficient de flexibil pentru a permite permutarea comunic rii între situa ii extrem de diferite: receptor unic, receptori pu ini, respectiv mul i (ex: po ta electronic ). - Descrie canale/moduri de comunicare i modalit ile în care aceste comunic ri sunt recep ionate: radio, tv, film, imprimate. În ultimele 2 decenii utilitatea acestei defini ii s-a erodat. Aceasta fiindc mijloacele de comunicare în mas contemporane au devenit mai pu in de ³mas ´. Noile tehnologii au crescut poten ialul pentru comunicarea la scal redus c tre publicuri specializate. Acestea contrasteaz cu mijloacele de ³mas ´ tradi ionale: reviste de circula ie na ional , canale de televiziune care emit programe pentru un public na ional, compact, omogen, nediferen iat. - La ora actual se constat o schimbare fundamental în natura com de mas i a modului în care oamneii interac ioneaz cu aceasta. Ex: canalele de televiziune prin cablu (unele extrem de discrimanente, focalizate, ex: audien de cartier), canale difuzate prin satelit, acces ieftin la Internet, tehnologia digital . - Comunicarea înceteaz s mai fie uni-sens: publicul are posibilitatea efectiv s interac ioneze cu emi torii, a.î devine capabil s exercite un anumit control asupra formei i uneori asupra con inutului mesajelor pe care le recep ioneaz . O alt problem : asump iile privind natura publicului. Termenul ³mas ´ î i are r d cinile în teoriile ³societ ii de mas ´. Barret i Newbold arat c no iunea de mas implic ³num r mare, omogenitate, absen a distinctivit ii, a individualit ii i «r spunsuri ira ionale, chiar iresponsabile´. Cercet rile de început ale com de mas tindeau s fie focalizate pe ziare, radio i televiziune ca instan e de emisie a mesajelor, acordînd pu in aten ie con inuturilor difuzate. În momentul cînd au fost luate în considerare con inuturile i publicul, s-a constatat c r spunsurile publicului la mesajele transmise sunt semnificativ individualizate (în variant extrem , fiecare dintre noi avem propriile interpret ri ale mesajelor primite prin int. com. de mas ). Aceast asump ie nu ignor îns influen a exercitat de contextele sociale particulare asupra acestor interpret ri: educa ia, sexul, ocupa ia, vîrsta, etc. (Obs: variabilele socio-demografice sunt la ora actual mai pu in relevante în configurarea unor comportamente particulare de consum media, comparativ cu variabile de natur cultural , valori, atitudini«)

Conform modelului Westley ± MacLean (Mc Quail, MCT, 2000) comunicarea de mas implic interpolarea unui nou rol comunicator între ³societate´ i ³public´ (cum este de ex. Jurnalistul profesionist. Secven a comunica ional tradi ional nu mai este: emi tor, mesaj, canal,mul i receptori (poten iali), ci 1) evenimentul / vocile, 2) canalul / rolul comunicator, 3) mesaje, 4) receptori. Se ia astfel în considerare faptul c comunicatorii nu se afl la originea ³mesajelor´ sau comunic rii. Ei sunt gatekeeperi ce func ioneaz ca relee (relay) de transmitere c tre public a perspectivei proprii asupra evenimentelor ca apar în mediu (o dubl func ie informativ i evaluativ ; vezi studiul despre rela ia de comunicare guvern-pres ), respectiv ca instan e ce ofer acces perspectivelor/vocilor unora dintre cei ce vor s se fac auzi i de un public larg. Trei caracteristici importante ale modelului: - accentul pe rolul de selectare al comunicatorului - selec ia se realizeaz în conformitate cu evaluarea a ceea se crede c publicul consider interesant - comunicarea nu are scop manifest: media nu- i propune s comving , s educe sau chiar s informeze. Pe de alt parte, cum am men ionat anterior, comunicarea îndepline te aceste func ii latent Conform modelului, comunicarea de mas este un proces auto-regulator ghidat de interesele i cererile unui public care este cunoscut doar prin intermediul selec iilor i r spunsurilor fa de ce I se ofer . Comentarii: conform lui Chomsky i Herman (studiul Manufacturing Consent, 1988) publicul este doar rareori i secundar un factor semnificativ în luarea deciziilor prind con inuturile difuzate. Configurarea mesajelor difuzate de instan ele media sunt determinate de o serie de constrîngeri, care ac ioneaz ca ³filtru´ asupra intereselor i alegerilor acesteia: 1) m rimea, proprietatea concentrat , averea proprietarului i orientarea c tre profit a firmelor dominante din mass media 2) reclama ca surs primar de venituri 3) dependen a de informa ia furnizat de institu iile guvernamentale, domeniul afacerilor i ³exper i´, informa ie pl tit i aprobat de c tre aceste surse primare i agen i de putere 4) ³flak´/atacul ca mijloc de disciplinare 5) o ideologie dominant i explicit , mecanism de control (anticomunismul, sau orientarea pro vest, integrarea, reforma, «) Materialul brut al tirilor trebuie s treac de filter successive Filtru 1: m rimea, proprietatea concentrat , averea proprietarului i orientarea c tre profit. Este vorba de procesul de industrializare a presei, cre terea continu a costurilor necesare demar rii unui ziar, tv., radio. Ex. Ziar: SUA 1851, costul de lansare a unui ziar nou în NY: 69000 $, în 1920 se putea achizi iona un ziar local cu sume între 6 si 18milioane. România: imediat dup revolu ie, cu un salar mediu, editai un ziar. Diversitatea este aparent , produc ia media fiind în bun m sur monopolizat , concentrat i controlat de cîteva companii majore. În SUA 29 de firme de in mai mult de jum tate din produc ia de ziare, i majoritatea vînzorilor/publicului, pentru reviste, radio, tv, c r i i filme. (1986 în SUA erau 1500 cotidiane, 11000 reviste, 9000 posturi radio, 1500 tv, 2400 edituri i 7 studiouri de filme). Filtru 2: Publicitatea ca surs de venituri . Pl titorii de publicitate sunt practic furnizori de licen e de func ionare, fiindc în absen a reclamelor , ziarele înceteaz s mai fie economic viabile. Înainte, pre ul ziarului trebuia s acopere costurile afacerii. Acum, pre ul unui ziar este uzual sub costul de produc ia,

dac acesta atrage publicitate. În contextul pie ei aceast situa ie oblig ziarul s atrag publicitate (pentru a nu fi mai scump decît competitorii). Filtru 3: sursa informa iilor: rela ie simbiotic cu sursele puternice datorit necesit ilor economice i a reciprocit ii intereselor. Media necesit un flux constant, de încredere de informa ii poten ial tiri.Este costisitor , ineficient i practic imposibil s ai reporteri/camere de înregistrat în toate loca iile care pot furniza pove ti imporatnte. Resursele se concentreaz în zonele semnificative: Guvern, parlament,...La nivel local: prim ria, poli ia, etc. Dependen a de surse guvernamentale i corporate (surse oficiale): - credibile prin status/prestigiu - valideaz asump ia obiectivit ii, minimizeaz acuza iile de partizanat i distorsionare. Filtru 4: atacurile/ripostele /reac iile negative la o afirma ie/luare de pozi ie, program: scrisori, telegrame, telefoane, chem ri în instan , alde moduri de a reclama, amenin a sau pedepsi. În cazul în care actorii implica i sunt numero i sau / i importan i ca resurse , situa ia este neconfortabil i costisitoare. Filtru 5: existen a unei ideologii dominante i explicite Spre deosebire de conversa ie, în care con inutul este creat de ceea ce spun sau nu spun participan ii la dialog, în comunicarea de mas nu mai conteaz ce spune ³x´ sau ´y´, aceste lucruri nu mai pot schimba con inutul unui program în desf urare, de exemplu. De asemenea, institu ia media nu poate participa la ce spune ³x´ sau ³y´, nu tie cum interpreteaz ei mesajele, în timp ce privesc la televizor sau ascult radioul. A adar, comunicarea mediat pierde sistemul de participare mutual la construc ia con inutului i în elesului comunic rii interpersonale. Atât mass-media cât i audien a opereaz la distan cu sisteme de ac iune separate, manifestând un anumit grad de independen una fa de cealalt . Pierderea interac iunii face ca no iunea de interpersonalitate, de schimbare a opiniilor, de împ rt ire a în elesurilor s nu mai existe. Deoarece indivizii, ca receptori ai con inutului programelor, nu au posibilitatea s confirme în elegerea mesajului prin testare într-un proces de comunicare, nu exist un mecanism prin care un membru al audien ei î i poate împ rt i p rerea comunit ii. Prin urmare, media nu are prea mare abilitate în a supraveghea interpretarea produc iilor sale. Nu mai exist interac iune între emi tor i receptor. Media nu poate afla p rerea telespectatorilor doar prin m surarea audien ei, deoarece aceasta este doar un feed-back, un r spuns pe care îl prime te (pe care îl vinde apoi celor care cump r spa iu pentru publicitate). Con inutul produc iilor este responsabilitatea comunit ii profesioni tilor, care func ioneaz în cadrul industriei mass-media, iar indivizii au acces limitat la aceast comunitate. Chestionar de autoevaluare: Prezenta i i comenta i limitele modelelor mecaniciste ale comunic rii Prezenta i i comenta i principalele caracteristici ale comunic rii de mas

Bibliografie selectiv : John C. Macionis, Ken Plummer, Sociology, Prentice Hall, 1998 Achim Mihu, Introducere în sociologie, Dacia, 1992 Peter Berger, Invitation to Sociology Achim Mihu, Antropologia cultural , Dacia, 2001 Traian Rotariu, Petru Ilu (coord.), Sociologie, Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996 Raymond Boudon, Tratat de Sociologie, Humanitas, Bucuresti, 1997 Anthony Giddens, Sociologie, All, Bucuresti, 2000 Achim Mihu, Sociologie general , Napoca Star, Cluj-Napoca, 2002 Michael Haralambos, Martin Holborn, Sociology: Themes and Perspectives, Collins, London, 2001 Raymond Boudon, Texte sociologice alese, Bucure ti, Humanitas, 1990 George Murdock, Social Structure, MacMillan, New York, 1949. Goode W., World Revolution and Family Patterns, The Free Press, New York, 1963. Haralombos Michael, Holborn Martin, Heald Robin, Sociology, Harper Collins Publishers, 2000 Ilu Petre, Familia. Cunoa tere i asisten , Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1994 Alexander J. C., Seidman S., Culture and Society, Cambridge University Press, 1993. Almond Gabriel A., Verba Sydney, Cultura civic , Du Style, Bucure ti, 1996 An-Bang Yu, Kuo-Shu Yang, The Nature of Achievement Motivation in Collectivist Societies, în Uichol Kim, Harry C. Triandis i al ii, op. cit., pag.239-250 Baechler, J., Capitalismul, Institutul European, Ia i, 2001 Balle F., Medias et Sociéte, Paris, MontChrestian, 1990. Baumann, Z., Etica postmodern , Amarcord, Timi oara, 2000 B descu Ilie, Istoria Sociologiei, ed. Porto Franco, Gala i, 1994 Beck U, Beck-Gernsheim, E., Individualization and µPrecarious Freedoms¶: Perspectives and Controversies of a Subject-orientated Sociology, in Detraditionalization, Helas P., Lash S., Morris P. (editori), Blackwell, 1999, 23-49 Berger Peter L., Sociologie: contramandarea invita iei, Sinteza, nr. 98, 1994 (b) Boudon R., Bourricaud F., Dictionnaire critique de la sociologie, Presses Universitaires de France, Paris, 1990 Giddens, A., Les consequences de la modernite, L¶Harmattan, Paris, 1994 Giddens, A., Modernity and Self-Identity: Self and Society in the Late Modern Age, Polity Press, Cambridge, 1991 Golding P., Murdock G., Culture, Communication and Political Economy, in Curran, Gurevitch (editori),Mass-Media and Society, Edward Arnold:Hodder Headling Company, 1992, p.15-33 Gusfield, J., Tradition and Modernity, in Etzioni A., Etzioni-Halevy E (editori), Social Change, Basik Books, New York, 1973 Harrison, D., The Sociology of Modernization and Development, Unwin Hyman, 1988. Herman E. S., Chomski N., Manufacturing consent: The Political Economy Of The Mass Media, Pantheon, New York, 1988. Inglehart R., Modernization and Postmodernization, Cultural, Economic, and Political Change in 43 Societies, Princeton, 1997 Inkeless, A., The Modernization of Man, în Modernization, The Dybamics of Growth, Weiser M.(ed.), Basic Books, New York, 1966 Kornblum, W., Sociology: The Central Questions, Harcourt College Publishers, 2002 Kumar, K., The Rise of Modern Society: Aspects of the Social and Political Development of the West, Blackwell, Oxford, 1988

Lazar Judith, Sociologie de la communication de masse, Paris, Armand Collin, 1990. Mc CLelland, D., The Impulse to Modernization, în Myron Wiser (coord.), Modernization, The Dynamics of Growth. p.29-39, Mc Clelland, D., The Achievement Society, Free Press, MacMillan Company, New York, 1967 Mc Quail D.., Mass Communication Theory, Londra, Sage, 1990 McQuail, Comunicarea, Institutul European, Bucure ti, 2000 Mendras H., Forse M., Le changement social, Paris, Armand Collin, 1987. Mendras H., Forse M., Le changement social, Paris, Armand Collin, 1987. Moore W.E., Social Change, New Jersey, Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, 1963, p.34-44. Moore, W.E., Order and Change: Essays in Comparative Sociology, Wiley, New York, 1967. Noble, T., Social Theory and Social Change, Mac Millan Press Ltd. 2000 Parsons T., Shills E., Towards a General Theory of Action, Free Press, 1951 Sorlin P., Mass Media, Sage, 1994 Ungureanu I., Paradigme ale cunoa terii societ ii, Humanitas, Bucure ti, 1990 Valade, B., Schimbarea social , în Tratat de sociologie, coord. Boudon, R., Humanitas, 1997 Webster, A., Introduction to the Sociology of Development, MacMillan, 1994.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful