6. Dimitrie Anghel, Crizanteme 1. Sinonime contextuale ale cuvintelor: candidă - pură, inocentă, neprihănită; blândă – calmă, delicată.. 2.

Cratima marchează, la nivel prozodic, păstrarea ritmului şi a măsurii versurilor; la nivel fonetic, marchează absenţa vocalei u; la nivel morfologic, marchează pronunţarea în aceeaşi silabă a adverbului de negaţie nu cu verbul auxiliar pentru condiţional-optativ. 3. Expresii şi locuţiuni cu verbul a trece: a trece cu vederea, a trece de partea cuiva, a trece prin foc (şi prin apă) pentru ceva/cineva, a trece (prin viaţă) ca găsea prin apă, a trece în lumea umbrelor, a trece timpul etc. 4. Tema: condiţia umană (devenirea şi moartea); motive literare: florile (crizantemele), oglinda, lacrimile (plânsul), soarele ş.a. 5. Imagini vizuale: lângă oglinzile-obosite, o fată şubredă şi pală; vazele-s împodobite cu triste flori de crizanteme ş.a. 6. Variante neliterare: să spuie (după DOOM2: să spună); -ntăilor (după DOOM2: întâilor/-ntâilor); a tale (braţe) (după DOOM2: ale tale); -nsamnă (după DOOM2: înseamnă/-nseamnă). 7. În ultima strofă, epitetul dublu în inversiune „blândă, candidă vestală” sugerează puritatea, virtutea, inocenţa, făcând trimitere la fiinţa umană care nu a cunoscut păcatul trupesc. Personificarea soarelui - „… soarele de toamnă / S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală” - are rolul de a sugera o rază de speranţă în viaţa dominată de suferinţă a imaginii feminine evocate. Metafora „Din lacrimi liniştea sporeşte” simbolizează puritatea, aduce în suflet liniştea de care are nevoie eul liric. 8. Poezia ilustrează tema condiţiei umane, asociată cu motivele trecerea timpului, devenirea, moartea. În prima strofă, se realizează o suprapunere simbolică a motivelor literare: femeie/floare, imaginându-se un „ritual” al schimbării florilor în vaze de către o făptură feminină inocentă şi la fel de trecătoare ca elementele vegetale. Sentimentul în jurul căruia se construiesc sensurile acestei strofe este suferinţa, pus în evidenţă prin mijloacele artistice. Primul vers evidenţiază trecerea timpului, un timp dominat de suferinţă, „florile de toamnă” simbolizând tristeţea, melancolia, singurătatea. Epitetul multiplu „fată şubredă şi pală” accentuează efectul pe care îl are trecerea timpului asupra fiinţei umane, evidenţiind condiţia efemeră a delicatei prezenţe feminine. Puritatea şi inocenţa acesteia sunt accentuate prin comparaţia „evlavios ca o vestală”, iar corespondenţa cu elementele lumii vegetale, selectate pentru aceeaşi caracteristică – efemeritatea – subliniază sentimentul dominant transmis de această secvenţă poetică, florile fiind personificate – „Mor florile mâhnite toamna în casa cui n-a fost mireasă”. 9. Limbajul poetic este caracterizat în text de expresivitate, autorul folosind figuri de stil pentru a pune în evidenţă tema poeziei – condiţia umană efemeră. Florile de toamnă devin, în context, simbol pentru suferinţă, efemeritate. Corespondenţa care se creează între planul uman şi planul elementelor vegetale are rolul de a sublinia efemeritatea omului, ca şi succesiune epitetelor, a comparaţiilor şi a enumeraţiilor: „Şi-mbrăţişaţi alături plângem, plângi blândă, candidă vestală, / Din lacrimi liniştea sporeşte, ş-a fi târziu pricepi ce-nsamnă. / Brânduşele-nfloresc de-a pururi şi poate soarele de toamnă S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală.”

7. Dimitrie Anghel, Balul pomilor 1. Câmpul semantic al pomilor este alcătuit din termenii: ram (cu ram), ramuri, caişii, zarzării şi prunii. 2. În versul s-au înclinat pân' la pământ, cratima marchează, la nivel fonetic, rostirea într-o singură silabă a două cuvinte, pronumele reflexiv şi auxiliarul verbal au, prin dispariţia vocalei e. Apostroful marchează elidarea (căderea) unui sunet vocalic din necesităţi prozodice, păstrarea măsurii şi a ritmului. 3. Termenii derivaţi cu prefix sunt (s-a) prefăcut, nevăzute 4. Tema poeziei este natura, celebrând venirea primăverii, iar motivele care o susţin sunt luna, anotimpul (primăvara), umbra, dansul, pomii înfloriţi. 5. În text, imaginile vizuale predomină: înveşmântaţi în haine albe; cochetării şi graţii albe; roze gesturi; umbrele căzute pe pajişte par mantii grele. De asemenea, în text apar imagini auditive: Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt şi motorii: danţul acesta ritmic de fantome; cu legănări abia simţite şi ritmice. De multe ori, imaginile îmbină mai multe sugestii, creând, în spirit simbolist, sinestezii: cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome. 6. În strofa a doua a poeziei, figurile de stil plasticizează imaginea pomilor; astfel, există o suită de personificări ( se cată, se-nclină) care atribuie pomilor gesturi umane, creând imaginea vizuală a unui dans elegant, graţios. Epitetele cromatice albe, roze conturează imaginea pomilor înfloriţi, asociindu-şi parfumul subtil al naturii odată cu venirea primăverii. Totodată, această strofă transcrie, prin metafora minuta asta de noroc secvenţa temporală în care pomii se află în culmea gloriei, mângâiaţi de razele lunii, binecuvântaţi de anotimpul înfloririi. Metafora danţul acesta ritmic de fantome conferă viaţă tabloului, sugerând prezenţa unui suflet al arborilor din grădină. 7. Titlul poeziei este o metaforă care transpune artistic imaginea pomilor într-o perioadă scurtă de timp, sugerând frumuseţea naturii înflorite, parfumate şi colorate. Balul presupune eleganţă, bucurie, armonie, dans, descătuşare de energie, creând în acelaşi timp o atmosferă de basm în grădină. 8. Ultima strofă a poeziei marchează un sentiment de regret, de durere că timpul grăbeşte scuturarea podoabelor, că momentul de supremă frumuseţe face loc unei alte etape în curgerea naturii. Metafora albii cavaleri sugerează prospeţimea, tinereţea, puritatea pomilor, cu o înfăţişare distinsă şi totuşi efemeră, actualizată doar de luciul lunii, elementul care îi înnobilează. Enumeraţia caişii, zarzării şi prunii distruge atmosfera de vrajă nocturnă, aducând la realitate pe cavalerii care dansau mai devreme. Epitetul banalii pomi are rol calificativ, conturând statutul adevărat al pomilor dezlănţuiţi mai înainte sub raza lunii, dătătoare de viaţă, ca o baghetă magică. Finalul antrenează ideea trecerii timpului, exprimată prin sintagma de-atâtea primăveri, sugerând însă şi deschiderea către o primăvară viitoare, când dansul, balul se pot repeta. 9. Poezia valorifică descrierea ca mod de expunere, deoarece se prezintă aspecte definitorii ale unui peisaj, susţinute prin abundenţa de imagini vizuale: „Aşa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri, / Despodobiţi de-atâtea graţii, ce lemprumută luciul lunii…”. În text predomină substantivele şi adjectivele cu rol stilistic de epitet, iar verbele au sens figurat: „Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc, / Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome…”

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful