P. 1
Arhimandritul Ilie Cleopa - Calauza in Credinta Ortodoxa

Arhimandritul Ilie Cleopa - Calauza in Credinta Ortodoxa

4.5

|Views: 403|Likes:
Published by silveran

More info:

Published by: silveran on Jun 11, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2011

pdf

text

original

răbdare ş.a., pe care trebuie să le aibă creştinul din toate
timpurile.

Cine se dovedeşte a avea aceste roade ale Sfântului Duh,
acela are şi pe Sfântul Duh. Oare ortodocşii nu le au deloc, sau
le au mai puţin decât penticostalii voştri? A spune aşa ceva
înseamnă a-i osândi pe alţii din mândrie şi a judeca prea
părtinitor. Cât priveşte darul vorbirii în limbi, el nu este un dar
obişnuit, ci unul deosebit şi nu este dat fiecăruia (I Cor. 12,
10). De ce atunci penticostalii îl râvnesc toţi şi ni-l pretind si
nouă, şi-l socotesc ca o condiţie a mântuirii şi a prezenţei
Duhului Sfânt? Apostolul zice: Oare toţi vorbesc în limbi?
(I Cor. 12, 30). Deci şi cei ce nu vorbesc în limbi pot să fie
buni creştini. În comunitatea creştinilor adevăraţi - cum şi
penticostalii se pretind a fi - nu toţi au aceleaşi daruri. Atunci
cum pot ei pretinde că toţi au darul vorbirii în limbi? Apostolii
nu ni l-au cerut, ba chiar au arătat că între localnici este
nefolositor. Nici ei înşişi nu l-au folosit decât doar în cazuri
excepţionale, când a avut un anume rost, cum a fost la
Cincizecime. Altfel ni l-ar fi cerut tuturor.
Dar atunci cum de pretindeţi voi, penticostalilor rătăciţi,
că totuşi îl pot avea toţi şi îl pot folosi în fiecare adunare de
rugăciune? Oare voi sunteţi mai mari decât Apostolii? Aşadar
să ştiţi voi bine, rătăciţilor penticostali, că orice întrebare veţi
mai pune, răspunsul va fi spre demascarea şi ruşinea voastră.

Din cele constate până aici şi mai cu seamă din ceea ce
putem constata asistând la adunările penticostale, se poate spune
cu toată întemeierea şi hotărârea că „limbile" bolborosite de ei
nu pot fi insuflate de Duhul Sfânt pentru următoarele motive (în
afară de cele constatate mai sus):
1. Dacă ele ar fi într-adevăr insuflate de Duhul Sfânt,
atunci ele ar trebui să aibă rosturile şi scopurile dumnezeieştii
chibzuinţe, pe care le-au avut şi cele biblice; pe când limbile
penticostalilor sunt foarte departe sau chiar împotriva celor
spuse în Biblie.

2. Dacă penticostalii, prin „vorbirea în limbi", ar avea
scopul pe care l-au avut Apostolii la Pogorârea Duhului Sfânt,
de a uni pe străinii de alte limbi şi de a-i face prin aceasta să
cunoască şi să primească şi ei învăţătura creştină, atunci am

IHSI'RE

VORBIREA

ÎN

LIMBI

397

intelege că se cuvine să preţuiască şi să folosească acest dar în
măsură cât mai mare. Însă, deoarece ei încearcă să facă ceea ce
făceau creştinii din Corint, ceva fără rost, nu înţelegem de ce se
folosesc ei între ei peste măsură de acest fel de a vorbi şi de a

sa întreacă măsura, şi trebuie să credem că ei l-au ascultat, căci
mai târziu istoria nu ne mai aminteşte că prin Corint sau pe
altundeva creştinii ar fi folosit în predică şi la rugăciunile din
adunările lor vorbirea în limbi. Penticostalii însă, după
nouăsprezece veacuri de creştinism, se întrec care mai de care
să vorbească în limbi, şi nu pentru străini necredincioşi, ci chiar
pentru credincioşii lor.

3. În Ierusalim, la Cincizecime, a fost deplină rânduială.
Nu ni se spune şi nu rezultă din nimic că ar fi fost cea mai mică
neorânduială, căci altfel nu s-ar fi înţeles nimic din ceea ce se
predica acolo.

În Corint însă, prin vorbirea în limbi era neorânduială şi
de aceea Apostolul Pavel cere să se înlăture hărmălaia care
făcea ca rugăciunea să se facă în chip necuviincios, pentru că:
Dumnezeu nu este al neorânduielii... (I Cor. 14, 27-33).
La penticostali este ceva mult mai mult decât cum trebuie
să fi fost în Corint până la momentul când a intervenit
apostolul. Ei vorbesc „în limbi" mai mulţi deodată şi nu numai
că nimeni nu îi înţelege, dar în hărmălaia „cuvântărilor", unii
mai bat şi din palme, alţii sar în sus, ridică mâinile, cad în
genunchi, tremură, plâng ş.a., fiind o atmosferă generală care
seamănă a bâlci mai mult decât a rugăciune, şi care numai
seriozitate şi ordine nu poate dovedi. Cine i-a văzut vreodată pe
aceşti copleşiţi de „dar" s-a putut convinge de aceasta; ori,
neseriozitatea şi dezordinea nu vin de la Sfântul Duh.
4. În adunările penticostale, predicatorii adeseori găsesc
prilejul - fie înainte, fie după ce au vorbit „în limbi" - de a
adresa cuvinte glumeţe, de batjocură şi de râs, la adresa
noastră, cum adeseori s-a întâmplat, după care cad iarăşi
copleşiţi de „dar" şi vorbesc „în limbi". Oare este cu putinţă ca
într-o astfel de atmosferă să fie de faţă Duhul Sfânt, Care în
astfel de oameni să-şi risipească darurile Sale? Oare Duhul
Sfânt este şi la îndemâna batjocoritorilor, care se fac judecători

se ruga. Sfânta Scriptură arată că pe corinteni apostolul i-a oprit

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->