Antropologia culturală şi relaţia ei cu alte discipline

„Una dintre defintiile antropologiei sociale este oferită de Claude Lévi-

Strauss. Potrivit acestuia, antropologia socială este stiinta cunoasterii globale “a
omului, cuprinzând subiectul în toată extinderea lui istorică si geografică, aspirând la
o cunoastere aplicabilă ansamblului dezvoltării umane de la hominizi la rasele
moderne si căutând să ajungă la concluzii pozitive sau negative, valabile însă pentru
toate societătile umane de la marele oras modern si până la cel mai mic trib
melanezian.
O altă definitie consideră că antropologia culturală cercetează “toate domeniile
care constituie natura umană: biologicul, societatea si cultura. Ea relevă totodată
relaŃiile mutuale, foarte strânse dintre aceste domenii”

Antropologia culturală este si un termen care numeste traditia cercetării antropologice din
SUA, această traditie cuprinzând arheologia preistorică, lingvistica antropologică si studiul
comparativ al culturilor si societăŃilor umane. În acest sens, antropologia culturală
cercetează:
• cultura – ca fenomen autonom, diferită de social si biologic;
• istoria si difuziunea culturilor;

• psiholog personalitătilor culturale.

Autori precum Maria Barbara Watson-Franke si Lawrence Watson vor lărgi
obiectul de studiu al antropologiei culturale la descrierea, explicarea si interpretarea
fenomenelor culturale. Cu timpul însă, cu descrierea s-a ocupat în mod specific
etnografia, cu explicarea etnologia, iar interpretarea fenomenelor a rămas în sarcina
hermeneuticii.ia personalitătilor culturale. Antropologia socială, în schimb, vede în cultură o
caracteristică a grupului social,
legând direct fenomenul cultural de dimensiunea socialului.
Antropologia socială pune accentul pe o abordare sincronică (Claude Lévi-Strauss) a realităŃii,
iar antropologia
culturală pe dimensiunea diacronică (cea referitoare la evoluŃia fenomenelor în timp).
Dincolo de aceste diferenŃe există asemănări care converg către existenŃa
aceluiasi obiect de studiu al disciplinei.

Indiferent dacă se proclamă „socială” sau „culturală”, antropologia aspiră întodeauna

la cunoasterea omului total, considerat într-un caz pe baza productiilor sale, în celălalt
pe baza reprezentărilor sale. Apare astfel clar că o orientare „culturalistă” apropie
antropologia de geografie, de tehnologie si de preistorie, pe cînd orientarea
„sociologică” îi creează afinităti mai directe cu arheologia, istoria si psihologia.

În
ambele cazuri există o legătură deosebit de strînsă cu lingvistica, fiindcă limbajul este
în acelasi timp faptul cultural prin excelentă (care îl deosebeste pe om de animal) si
acela prin intermediul căruia se stabilesc si se perpetuează toate formele vietii sociale.
Este logic deci ca structurile academiceanalizate de raportul general să refuze cel mai
adesea să izoleze antropologia si o asează mai curînd „în constelatie”, ca să spunem
asa, cu una sau cîteva dintre următoarele discipline:
Geografie-Antropologie-lingvistica

-ARHEOLOGIE

Psihologie-Antropologie-Sociologie.

Ramuri ale antropolgiei culturale si sociale:

1) Antroplogia lingvistică sau etnosemantica- se ocupă cu studiul naturii

limbajului, a dimensiunii sale culturale;
2) antropologia psihologică – analizează resorturile psihice ale
comportamentului social, defineste notiunile de personalitate, de grup,
dimensiunea psihică a caracterului national;
3) antropologia economică – identifică modurile traditionale de a munci,
controlul asupra pămîntului, tehnologiile traditionale, tipurile de distributie,
de schimb si de subzistenă;
4) antropologia parentală – studiază sistemul de relatii familiale, tipuri de
familii, regalitatea si descendenta;
5) antropologia politică – se ocupă cu studiul organizatiilor politice, formelor de
organizare de grup si de contract social;
6) antropologia religioasă – se ocupă cu studiul tipurilor de religie, fenomenele
religioase, raporturile dintre ritual, ceremonie, mit, formele diverse de magie si
raporturile acestora cu sfera clasică a religiosului;
7) antropologia schimburilor culturale – studiază probleme legate de inovatie,
aculturatie, difuziune, modernizare, genocid cultural, dinamica culturală
globală.

Antropologia culturală, înteleasă ca o antropologie generală, are o vocatie holistă,

atorcuprinzătoare. Această caracteristică face din ea o disciplină integratoare a tuturor stiintelor
sociale si disciplinelor umaniste, asigurîndu-i un fel de statut aparte.În ce
constă viziunea holistă a antropologiei? Este necesar să fie relevate mai multe aspecte:

1. Ea nu se ocupă doar de o parte a lumii, să spunem de Europa. O lungă

perioadă de timp, în vest, a domnit o orientare europocentristă. În obiectivele
de studiu ale antropologiei intră toate societătile si culturile lumii. Nu sunt
omise nici Australia, nici insulele din Pacific.
2. 2. Perspectiva în care ea priveste timpul nu se reduce doar la prezent, cum fac
de cele mai multe ori sociologii. Antropologia culturală studiază viata
culturală si socială în trecutul omenirii, în prezent si încearcă să îsi imagineze
cum va arăta viitorul.
3. Antropologia culturală, asa cum am mai arătat, studiază toate domeniile ce
constituie natura umană: biologicul, societatea si cultura. Ea relevă totodată
relaŃiile mutuale, foarte strînse dintre aceste domenii.
4. caracterul holistic al antropologiei culturale rezultă din ansamblul de ramuri si
subramuri din care este constituită. De aici decurge caracterul multidisciplinar
care este organic antropologiei.
5. În sfîrsit, trebuie să spunem că antropologia culturală se bazează pe o paradigmă (o teorie
generală), un orizont deosebit de larg ce favorizează
holismul. Această paradigmă este constituită din cîteva elente importante:
viziune aintegralistă – toate aspectel culturii sunt privite în intedependenta lor
reciprocă; viziunea adaptativă – cultura este privită ca fiind constituită din
strategii de adaptare la mediu; viziunea contextuală – are în vedere legăturile
dintre societate si cultură, dintre societăti, dintre culturi, tendintele accentuate
de integrare a lumii; viziunea dinamică – ceva ce există este permanent supus
schimbării, se schimbă conditiile scopurile, strategiile, cunoasterea si, astfel,
procesele ce constituie cultura omului. Umanitatea evoluează permanent.”