FUNCTIILE SI CARACTERISTICILE DEFINITORII ALE LIMBAJULUI

Limbajul a fost definit de psihologi ca fiind ,,o activitate de comunicare interumana, realizata prin intermediul limbii si al tuturor resurselor ei”. Forma de baza naturala si concreta a limbajului este vorbirea. Vorbirea este la randul ei o activitate umana ce se insuseste treptat, se invata si se sistematizeaza prin nenumarate exersari, experiente care debuteza in copilarie si se extind pe tot parcursul vietii. Mecanismele vorbirii au trei serii de elemente :componentele energetice, constand in aparatul respirator si sistemul muscular aferent acestuia, mai ales diafragma in fluxul aerian inspirit sau expirat intervenind variatii si directionari care concura la modularea fonatiei, aparatul fonator, constand in coardele vocale fixate pe laringe, componentele dinamice de rezonanta din cavitatea bucala si nazala, muschiul limbii ca modulator si buzele, care adopta pozitiile necesare pentru a emite o consoana sau o vocala. Un alt rol important in invatarea limbajului prin imitatie il are auzul fonematic, care are si un rol important in controlul si coordonarea pronuntarii cuvintelor. Acestea reprezinta compartimentul executiv si receptiv , periferic al vorbirii. Mult mai importante sunt neuromecanismele centrale prin care vorbirea se declanseaza si se regleaza. De aici ideea ca: vorbirea este individuala ,iar limba este un sistem supraindividual , social, este un ansamblu de reguli. Rubinstein considera ca limbajul este limba in actiune. Altii considera ca limbajul este un fel de conducta verbala ce implica activitati diverse:vorbire , ascultare, retinere a mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor. Limbajul are o latura sociala si una individuala si nu putem sa concepem una fara cealalta. In fiecare moment el implica o evolutie si un sistem stabilit, el este in fiecare moment un produs al trecutului dar si o institutie actuala.

Oricum limbajul si gandirea diferentiaza pe om de celelalte vietuitoare. Toate vietuitoarele scot sunete, dar numai omul a reusit sa-si organizeze sunetele intr-un sistem de semne , astfel incat prin ele a reusit sa comunice ganduri. Papagalul rosteste cuvinte , dar nu le gandeste, pentru el respectivele sunete nu semnifica nimic, pe cand pentru om ele au o semnificatie.toate aceste sunete sunt de fapt un cod prin care se transmite un mesaj de la un emitator la un receptor. Putem spune ca limba este un sitem de coduri. Lingvistica studiaza limba urmarind inventarul lexical, normele gramaticale si corelatiile cu activitatea cognitiva si practica. Limba nu se confunda cu limbajul. Limba este o parte determinanta, esentiala a limbajului. Pentru Whitney limba este o institutie sociala , ca toate celelalte. El nu considera aparatul fonator decat un instrument intamplator , in opinia sa , oamenii ar fi putut alege un alt mod de a comunica , gesturile , astfel , locul imaginilor acustice ar fi fost luat de cele vizuale. Nu are dreptate decat

partial pentru ca si mutii pot comunica , fara sa emita sunete, dar la nivelul reprezentarilor si perceptiilor , gesturile lor sunt echivalentele unor denumiri date prin cuvinte.La nivelul psihicului exista limbajul intern. Putem spune ca nu limbajul vorbit este natural pentru om , ci facultatea de a constitui o limba, adica un sistem de semen distincte ce corespund unor idei distincte.

Luand limbajul ca un proces comunicational, trebuie sa precizam ca ceea ce se transmite este un mesaj, deci un continut informational , semantic. Fiecare cuvant are o semnificatie principala si alte sensuri secundare. Fiecare individ adauga semnificatiei principale alte sensuri strans legate de experienta personala, asocieri de trairi subiective, afectiv-motivationale. Si cum este legat cuvantul de propozitie asa este legat si conceptul de judecata. Normele gramaticii si normele logicii formale sunt solidare si simetrice. In consecinta se poate spune ca intre comunicational si cognitiv se instituie un raport de unitate. Deci nu se poate gandi fara mijloacele limbajului, iar vorbirea fara inteles sau continut cognitiv este o fara continut. Limbajul are la nivelul psihicului rolul unui ax care face posibil fenomenul de constiinta. Perceptiile dobandesc prin verbalizare , semnificatie.Cuvintele apar ,astfel ca niste vehiculatoare de imagini.De aceea pe langa functia de comunicare limbajul mai are si ale functii : • Functia cognitiva – de integrare, conceptualizare si elaborare a gandirii. Astfel, limbajul fixeaza si directiveaza rezultatele activitatii de cunoastere , faciliteaza si mediaza operatiile de generalizare si abstractizare, permite explorarea si investigarea realitatii si imbogatirea si clarificarea cunostintelor. • • • • • Functia symbolic- reprezentativa, de substituire a unor obiecte , fenomene sau relatii prin formule verbale Functia expresiva de manifestare complexa a unor idei, nu numai prin cuvinte dar si prin intonatie , mimica , gestica Functia persuasiva sau de convingere, de inductie la o alta persoana a unor idei sau stari emotionale Functia reglatorie sau de determinare , conducere a conduitei altei personae si a propriului comportament Functia ludica , sau de joc, presupunand asociatii verbale de efect, consonante, ritmica , ciocniri de sensuri, mergand pana la constructia artistica • Functia dialectica sau de formulare si rezolvare a conflictelor problematice simpla forma

Dupa psihologi s-ar distinge un limbaj pasiv si unul activ.Cel pasiv presupune receptionarea si intelegerea ,iar citirea ar fi o forma a acestui limbaj. Limbajul activ presupune initiative in comunicare, exersare si cultivare sistematica . Alte forme ale limbajului ar fi : limbajul oral si scris. Limbajul oral este cel care le precede pe celelalte forme , este cel mai important , este fundamental. El poate fi : dialogat , sau monologat. Oricare ar fi ,limbajul oral are o caracteristica definitorie –expresivitatea. Existenta ei poate sa tina auditoriul conectat la mesaj , viu, capabil de reactii, iar absenta acestei expresivitati poate duce la neintelegerea mesajului . Expresivitatea depinde de intonatie, de modul de frazare , de alegerea cuvintelor( poti alege sinonime ale unui cuvant pentru a evita repetarea

suparatoare) si de accent.Un critic inrait al ,, betiei de cuvinte” a fost Titu Maiorescu ce s-a ingrijit de dezvoltarea unei limbi literare cultivate ,fara imprumuturi nefolositoare. Limbajul scris este mai complex, mai pretentios, impunand respectarea stricta a regulilor ,nefiind premise discontinuitati , erori gramaticale, licente de expresie. Atat limbajul scris cat si cel oral se supune regulilor exterioare ,ale lingvistilor. Limbajul intern insa , nu , el este cel care se desfasoara in sfera launtrica, este o vorbire cu sine si pentru sine, asonora, care indeplineste functii de anticipare si proiectare si care este o rampa de lansare pentru limbajul extern. Pentru a atribui limbii primul loc in studiul limbajului , putem folosi si argumentul ca facultatea de a articula cuvinte nu se exercita decat cu ajutorul instrumentului creat de colectivitate, deci unitatea limbajului este data de limba. Limba nu este o functie a subiectului vorbitor , ea este produsul pe care individual il inregistreaza in mod pasiv. Vorbirea , in schimb , este un act individual de vointa si de inteligenta in care putem distinge: combinatiile prin care subiectul vorbitor utilizeaza codul limbii pentru a-si exprima gandirea personala si mecanismul psihofizic care ii permite sa exteriorizeze aceste combinatii

Obiectul de studiu al lingvistilor nu este deci limbajul , in plinatatea formelor sale , ci limba, care este exterioara individului care nu o poate crea sau modifica, pentru ca este un sistem de cuvinte si reguli , existent virtual in constiinta tuturor vorbitorilor unei colectivitati. Preocuparea pentru studiul limbii s-a nascut din antichitate, concretizandu-se sub forma unor lucrari de gramatica , alcatuite de indieni in sec. V-VI i.e.n , apoi in vechea Elada preocuparea a fost centrata pe natura limbajului, originea numelor obiectelor , legatura dintre obiecte si cuvinte, legatura limba-gandire si structura logica a limbajului. Abia in sec. XIX lingvistica se constituie ca stiinta autonoma. Atunci cercetarile au fost orientate in trei directii: descrierea unei limbi intr-o anumita perioada a istoriei ei, a doua a fost adoptarea punctului de vedere istoric , iar a treia a fost determinata de folosirea punctului de vedere comparativ a doua sau mai multor limbi. GIRBEA RENATA-CAMELIA Bibliografie : Paul Popescu,, Psihologie generala”,Bucuresti 1993, Editura Didactica si Pedagogica

Eugen Coseru ,,Introducere in lingvistica”, Editura Echinox, Cluj-Napoca,1995 Zamfira Mihail,Maria Osiac,,Lingvistica generala si aplicata”, Editura Fundatiei <Romania de Maine>,Bucuresti ,2004 Alexandru Graur,,Introducere in lingvistica’’, Editura Stiintifica , Bucuresti , 1972

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful