Creaţiile nefinisate ale unui caz patologic O ficţiune de Radu Pintea Noaptea I E Anul Nou. E frig.

E noapte, ca atunci când toate lucrurile mari stau sǎ se întâmple. Încǎ o revoluţie pǎmânteanǎ s-a terminat în neterminatul spaţiu cce înconjoarǎ soarele, sorii, universal, maternitatea. Noaptea e tâmpla ce şade între altarul energiilor stelare şi enoriaşele rǎtǎcitoare – planetele – nişte comete stranii a cǎror coamǎ invizibilǎ ca şi gravitaţia e formatǎ din boarea viului: ecosfera. Numai aceasta e livada unde se joacǎ de atâta amar de vreme jalnica dar nǎvalnica aventurǎ a Seminţei. Aiurea nu. Numai într-o astfel de livadǎ, în toate galaxiile, crapǎ maternitǎţile în aprilie, numai în astfel de livezi sunt maternitǎţi ca aceea unde a crǎpat el, ca aceea unde am crǎpat eu, ca aceea unde ai crǎpat tu, mugurul de azi. Pentru cǎ încǎ e Anul Nou şi o nouǎ revoluţie începe. Mereu în jurul soarelui, nici prea departe, dar nici prea aproape de el. Cum e mai prost. Noaptea a II-a A creşei. Începutul unei gǎuri negre gnoseologice. Eşti tare avidǎ de cunoştinţe, piele albǎ ca laptele, calotǎ polarǎ neprihǎnitǎ dintru început dar apoi setoasǎ, aşteptând atâtea şi atâtea amprente ale exploratorilor care vor fi îndrǎznit sǎ se avânte spre cunoaşterea Ta, aşteptând ca Tu însǎţi te cunoşti şi sǎ-ţi simţi dupǎ ani lungi de iniţiere parfumul propriei amprente pe propriul tǎu timp. Conflictul? Gravitaţia versus hormoni. Aceştia din urmǎ sunt mai tari şi iei într-o lunǎ cinci pânǎ la şapte centimetri. Clorofila roşie lucreazǎ în forţǎ. Excelsior! Excelsior! Soare. De bucurie cǎ îl vezi ies molarii. Şi ai înfruntat gravitaţia de neînvins. Ai câştigat o bǎtǎlie. Noaptea a III-a Afli de baubau, de obicei seara, când vrei sǎ mai rǎmâi în curte, la joacǎ. Ai aflat încǎ un lucru. Oamenii mari mint. Şi de la trotinetǎ, plastilinǎ şi hârtie coloratǎ viseazǎ în noapte aceea fǎrǎ ca tu sǎ-ţi dai seama de fapt, rachete, chirutgie esteticǎ şi cǎrţi – hârtie îmbibatǎ cu minciuni. Reale. Dar altceva decât realitatea. O realitate care, deşi e mai frumoasǎ decât originalul n-ai cum sǎ faci cu ea copii. Or, se pare cǎ ǎsta e sensul. Şi pentru tine, copil de grǎdiniţǎ. Şi tu vei scrie minciuni, vei încerca sau chiar vei izbuti sǎ evadezi din singura realitate în care trebuie sǎ fii. Şi atunci, din noaptea a VII-a sorii nu-ţi vor mai dezveli ochii şi nu-ţi vor mai deştepta spiritual. Noaptea a IV-a Eşti deja altfel, conflictul e altul, iar maicǎ-ta, apropiindu-se de menopauzǎ se bǎlǎngǎne în vârtejul adulterului. Dar nu-ţi pasǎ fiindcǎ nu eşti Hamlet. Asemenea specimene nu vor mai exista niciodatǎ pentru cǎ nobilii sunt inutili. Inutilitatea incomodeazǎ şi toţi vrem sǎ trǎim cât mai confortabil, nu-i aşa? Tu în primul rând. Conflictul? E acum între hormoni

1

şi neuroni. E mai tragic. Îţi apare acneea. Nu te teme, dispare odatǎ cu începerea vieţii sexuale normale sau patologice. Înveţi acum geografia patriei şi politica globului pe care te-ai nǎscut. Numai cǎ va trebui sǎ porneşti singur în cǎutarea locului pe care-l ocupi în Univers, pentru cǎ, trebuie sǎ ştii, nu eşti soarele, nu eşti pǎmântul.Eşti undevea între ele, undeva în haos. De aia trebuie sǎ ai un crez, o stea polarǎ. Bunaoarǎ, cibernetica. Nu matematica şi fizica, acestea sunt opţiuni pentru clipe de impas; cibernetica sǎ fie cauza ta, ea te va ajuta sǎ ai în calculator un inamic loial şi indulgent, ea te va ajuta sǎ te dezumanizezi pe nesimţite în viitoarea societate a roboţilor dotaţi cu inteligenţǎ artificialǎ. Adicǎ sǎ te adaptezi, sǎ rezişti pentru cǎ în viaţa asta totul se poate şi dacǎ vreodatǎ ţi se va cere sǎ negi viaţa de dragul vieţii, fǎ-o! În fond poate cǎ şi roboţii au o viaţǎ determinatǎ şi independentǎ, pe care noi, biete moluşte neevoluate nu o putem înţelege oricât de deştepţi am fi, viaţa are forme infinite, e ubicuǎ. E bine sǎ te obişnuieşti cu ideea infinitului. Sunt cele mai frumoase lecţii. Noaptea stai culcat undeva pe un câmp din afara oraşului şi-ţi laşi creierul fecundat de razele stelare. Ochii – douǎ vagine ale luminii – vor primi Universul crud, vor primi simplu, nemǎsluit sǎmânţa neţǎrmuririi, şi curând, în viitoarea noapte,acolo, în locul care te doare când iei piramidon, se va naşte nemurirea. Eşti nemuritor pentru cǎ materia ta nu o ia nimeni de pe cometa ecosfericǎ a maternitǎţii tale (Pǎmântul, de exemplu). Dar învaţǎ sǎ fii nemuritor, altfel devii un simplu laş pierdut în anonimat. Nu întotdeauna e bine sǎ ştii cǎ eşti nemuritor. Noaptea a V-a S-a nǎscut într-o alcǎtuire fragilǎ a materiei nemurirea – un gând. Gândul e n duh al materiei, material deci şi el, dar visǎtor şi obraznic. Îşi închipuie cǎ e de ajuns el singur ca sǎ însǎmânţeze cu galaxiile cu polenul sǎu halucinogen. Jungla vieţii nu e decât o agreabilǎ aventurǎ cu sensurile expuse mereu în plinǎ luminǎ, nemaifiind nevoie sǎ-ţi pierzi vremea scormonind prin te-miri-ce nefericiri ca sǎ le descoperi. E destul sǎ te urci pe terasa ultimului etaj al unui zgârienori într-o noapte seninǎ şi sǎ te uiţi în jurul tǎu. Vei vedea un ocean de puncte luminoase, tot atâtea microuniversuri asemǎnǎtoare cu dispunerea sistemelor atomice într-un cristal. Imagineazǎ-ţi acum cǎ pentru o clipǎ ai fi zeul la care se închinǎ ei, oricare ar fi ei, şi sub orice formǎ ar fi el ascuns. Şi cǎ ar sta în putinţa ta sǎ-i aduci din nou la starea de om. Şi pentru aceasta ar trebui sǎ faci un singur gest, prin care sǎ faci sǎ disparǎ orice urmǎ de energie electricǎ. Imagineazǎ-ţi vacarmul! N-ai cum, fiindcǎ aparatul tǎu de stimulare cardiacǎ s-ar opri şi el deândatǎ ce-ai face vraja. Globul s-ar transforma dintr-o structurǎ dinamicǎ , ordonatǎ, într-o verminǎ amorfǎ, terorizatǎ de blocarea tuturor cǎilor de aceea, de imposibilitatea alimentǎrii centralizate, pe i foame i-ar spulbera în haite, departe, cât mai departe de oraş şi toate acestea nu mai înainte ca oamenii sǎ-şi piardǎ total capacitatea de decizie, anormal de mult sprijinitǎ pe folosirea expansivǎ a calculatorului. Peste cincizeci la sutǎ ar muri din cauza vrǎjii tale; protezele lor atomo-electrice odatǎ moarte, îi surpǎ. Dar tu nu poţi sǎ-ţi imaginezi aşa ceva, nu pentru cǎ n-ai putea, ci pentru cǎ eşti şi vei fi din ce în ce mai puţin tu. Vei fi tratat ca o copie de rând dintr-o serie mare de fabricaţie pânǎ când vei începe tu însuţi sǎ te consideri aşa. Din acel moment eşti fericit.

2

Noaptea a VI-a E încǎ noapte. Miezul ei, când doctorii bântuie prin uşile saloanelor ca fantomele feudale prin castelele în ruinǎ. Doctorii, din ce în ce mai puţin oameni, din ce în ce mai buni meseriaşi, tot mai mult roboţi, din ce în ce reparatori de mai roboţi. Devenim protezozauri. Când o sǎ încetez sǎ-mi dau seama de asta, înseamnǎ cǎ unul dintre mecanicii reparatori (“doctorii”) mi-au schimbat creierul bolnav (dar uman) cu un pumn de microchips-uri date dracului: microprocesoarele. Atunci, omule din afara sanatoriului, s-a zis cu tine! Presupunând cǎ încǎ mai ştii cǎ eşti om … Nu vreau sǎ mǎ simt în Eul Mediu, sincer vorbind, de aia m-au bǎgat aici inchizitorii ǎştia cu boturi lungi ca ale viţeilor. Aduc foarte bine cu nişte minotauri degeneraţi deşi au totuşi vigoare şi din punct de vedere anatomic sunt toţi binefǎcuţi la trup, iar clǎdirea asta a lor nu e un sanatoriu ci un tunel temporal la capǎtul cǎruia eşti transformat într-o melasǎ caloricǎ şi aruncat în vermina lor puturoasǎ din care se vor naşte alţi minotauri trǎznind de inteligenţǎ, imuni la viciile obişnuite ale proaspeţilor recruţi pentru tunelul temporar al cǎrui celǎlalt cap nu e altul decât ademenitorul sanatoriu. Tu, recrutule pentru timp, nu da atenţie reclamelor lor: Bahamas, Bermuda nu existǎ decât ca un triunghi al morţii, plaja Miami, rampa de la Baalbek reflectǎ ecoul nu prea îndepǎrtat al armelor, piramidele milenare sunt mǎcinate de nisip şi vânt, fosa st.Andreas stǎ cǎscatǎ sub o Americǎ a triumfului. Lasǎ acestea şi construieşte-ţi propriul tǎu Bahamas, propria ta plajǎ Miami, propriul tǎu arhipelag Bermude, propriul tǎu Baalbek, propriul tǎu univers. Încearcǎ sǎ gǎseşti un statu quo din care sǎ ai rǎgazul de alegere, chiar dacǎ la un moment dat s-ar putea sǎ ai impresia cǎ nu prea mai ai între ce şi ce. Gândeşte-te cǎ posibilitatea de a alege din poziţia ta pe care ai câştigat-o cu atâta curaj e singurul lucru pe care capacitǎţile astea de viţei nu le-au putut manipula. Şi mai presus, învaţǎ în lecţii mici sǎ te laşi manipulat, fiindcǎ odatǎ vei obosi sǎ contempli sau sǎ alegi tu însuţi. Obişnuieşte-te sǎ percutezi cum ţi-o cer ei sǎrind ca dresat de pe un orbital pe altul – un electron supus unui câmp de radiaţii informaţionale, pentru cǎ, la urma urmei, totul comunicǎ. Învaţǎ sǎ înţelegi pânǎ unde poţi sǎ mergi cu înţelegerea ta. Mi-aş fi închipuit un aparat care coboarǎ pe chipul tǎu, şi când se ridicǎ, prin suprafaţa finisatǎ, sticloasǎ, îţi aratǎ o mutrǎ de minotaur. Mn+1. Al n+1 –lea minotaur cu un bot chic creat dupǎ ultima modǎ a centrului de chirurgie esteticǎ a sanatoriului. Asta la suprafaţǎ. Dar în profunzime? Noaptea a VII-a În miezul nopţii se pogoarǎ o noapte asupra ta. O recunoşti uşor, faţǎ de cealaltǎ nu are stele, ci doar praf. Miroase a materie amorfǎ. Segmentul tǎu mai are câţiva

3

centimetri de secunde, apoi o eternitate ce desparte de Eul tǎu Mediu de Renaştere. Ţie, viitorule minotaur mai am sǎ-ţi spun patru lucruri: primul, cǎ nu eşti nici îndrǎgostit nici politician, nici ceea-ce-crezi-tu-despre-tine; suntem caracter. Curaj sau laşitate. Gata. Al doilea: chiar dacǎ graniţele comportamentului unui biet recrut pentru tunelul timpului îţi par cǎ pun de la sine diagnosticul generic “nebunie” , bagǎ de seamǎ cǎ între frontierele sale construcţiile sale pot întrece în strǎlucire şi înǎlţime cele mai înalte edificii ale normalului standardizat, tipizat de societatea cuanticǎ îngrǎmǎditǎ, canonizatǎ, manipulatǎ. El e refluxul unui tsunami. El e refluxul. Tu bagǎ de seamǎ dacǎ pajişta ta nu se aflǎ mai sus decât terasa celui mai semeţ building şi întreabǎ-te ce ar fi mai bine sǎ construieşti pe pajiştea ta. Al treilea: sǎ ştii cǎ nu existǎ “mai rǎu” dupǎ cum nu existǎ “mai bine”. Aceste douǎ noţiuni sunt traducerea unor numere de ordine. Întâi şi Apoi, sau, mai vag spus, “1” şi “2”. Numai cǎ n-am avea caracter, şi nimic n-ar mai avea sens dacǎ n-am numǎra cu “mai bine” şi “mai rǎu”. Sunt cele douǎ sinonime ale Necesarului. Şi acum al patrulea şi cel mai de preţ odor al existenţei tale … Zorii Minotaurii din incintǎ mugirǎ bine dispuşi şi se apropiarǎ la semnul minotaurului unu de complexul de operaţii. O manevrǎ invizibilǎ şi partea superioarǎ a aparatului se ridicǎ încet ca maselotiera de pe o formǎ proaspǎt turnatǎ. Sub ea apǎru imediat botul alungit al unui minotaur. Acesta deschise ochii şi privi în jur. Ceilalţi îl priveau cu simpatie ca pe unul de-al lor. Se ridicǎ fǎrǎ greutate şi veni în mijlocul lor. Mugete delicate se fǎcurǎ auzite dinspre traheea lui. M1 se apropie de el. Urma experienţa crucialǎ. Acum vor şti dacǎ au reuşit sau nu. M1 îl duse la o înregistrare şi îi fǎcu semn cǎ poate sǎ o descifreze. “Ale cui sunt ereziile astea? … boturi lungi ca ale viţeilor …inepţii!” Când auzi acestea M1 izbucni în mugete de bucurie, fiind urmat curând de toţi minotaurii din incintǎ. Experimental reuşise încǎ odatǎ. Încolonându-se încǎ odatǎ în spatele lui M1 minotaurii pornirǎ victorioşi prin ecluzele tunelului timpului în contra sensului unic, de la Apoi spre Întâi. Elipsa radiantǎ a principiului solar rǎspândea zorii peste marşul celor n+1 minotauri.

*

4

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful