Teoria social-cognitivă a

învăţării- Albert Bandura

 Învăţarea ca interacţiune între comportament, caracteristici
personale şi mediu
 La începutul anilor ‘60, Bandura propune o teorie care se
constituie ca o punte de legătură între behaviorism şi “noile
psihologii”.
 Cercetările lui Bandura demonstrează că schimbările
comportamentale produse prin condiţionare clasică sau prin
condiţionare instrumentală nu sunt doar asocieri ale
răspunsurilor la stimuli, ci ele sunt mediate cognitiv.
 Bandura consideră că achiziţia de noi comportamente are loc
în cadrul unei interacţiuni între mediu şi caracteristicile
personale ale individului.
 Persoanele îşi pot regla propriul comportament într-o anumită
măsură prin conştientizarea consecinţelor generate de ei
înşişi, adoptând schimbări care însoţesc operaţiunile
condiţionate explicate în termenii proceselor de autocontrol,
şi nu prin legături directe S-R.
 Comportamentul este influenţat de atitudinile persoanei, de
convingerile sale, de istoria întăririlor anterioare, dar şi de
stimulii din mediu. De asemenea, un comportament, odată
produs, poate determina schimbări ale mediului, după cum şi
aspecte ale personalităţii pot fi influenţate de acţiunea
mediului.
 Perspectiva social-cognitivă asupra învăţării accentuează rolul individului în
autodeterminare, fără a neglija influenţa factorilor situaţionali. Prin
capacităţile de care dispune, omul poate acţiona asupra stimulilor din mediu
pe care îi selectează şi îi interpreteză, în vederea unei adaptări cât mai
optime. Aceste capacităţi sunt:
 Capacitatea de simbolizare- permite individului transformarea experienţelor
în modele interne, în structuri cognitive ce vor servi apoi drept ghid pentru
acţiunile viitoare.
 Capacitatea de învăţare prin modelare socială- permite omului să înveţe
cunoştinţe, comportamente, valori şi emoţii prin observarea celorlalţi.
 Capacitatea de anticipare- prin care omul poate să prevadă consecinţele unor
acţiuni, iar acest lucru îl ajută să-şi fixeze scopurile, să-şi planifice acţiunile,
să se orienteze şi să fie motivat în derularea acţiunilor.
 Capacitatea de autoreglare- individul este capabil de reglare cognitivă,
motivaţională, afectivă şi comportamentală. Autoreglarea se realizează prin
trei procese: autoobservaţie, evaluarea performanţei şi retroacţiunile
personale.
 Capacitatea autoreflexivă- îi permite individului să examineze funcţionarea
cognitivă, afectivă şi comportamentală, gradul de adecvare a gândirii la
realitate.
Învăţarea prin observare şi modelare
 Prin cercetările întreprinse, Bandura atrage atenţia asupra faptului că
oamenii învaţă deseori numai privindu-i pe ceilalţi. Observându-I pe alţii,
individul codează informaţia despre comportamentul lor, iar în ocazii
ulterioare foloseşte această informaţie codată drept ghid pentru acţiunile
proprii, fără a fi nevoie de vreo întărire pentru producerea răspunsului.
 În 1963, împreună cu Richard Walters, publică volumul Social learning and
Personality Development, în care expune concepţia sa cu privire la ceea ce
se va numi învăţarea socială.
 O mare parte a procesului se realizează prin expunerea la modele de viaţă
reală care produc, în mod intenţionat sau neintenţionat, structuri de
comportament ce pot fi imitate de către alţii.
 Imitaţia înseamnă apariţia unei similitudini între comportamentul unui
model şi cel al unui subiect, în condiţile în care comportamentul primului a
servit drept indice pentru comportamentul celui din urmă.
 Bandura delimitează două faze ale procesului de imitaţie:
 Faza de achiziţie, în care subiectul învaţă comportamentul unui model
 Faza de performanţă, în care subiectul manifestă un comportament ce
reproduce comportamentul modelului.
 În cele mai reprezentative studii ale sale, Bandura a urmărit modul în care
copiii observă şi reproduc un comportament agresiv. Într-unul dintre
aceste studii, copiii împărţiţi în trei grupuri au vizionat un film în care un
model adult se comporta agresiv.
 Apoi, primul grup a văzut că agresorul era pedepsit pentru
comportamentul lui, al doilea grup a văzut că agresorul era recompensat,
iar al treilea grup nu a văzut nici un fel de consecinţă a acţiunii
agresorului.
 Observarea ulterioară a comportamentului copiilor a dezvăluit grade
diferite de imitare.
 Grupul care a văzut că agresorul a fost răsplătit a dezvoltat un
comportament mai agresiv decât celelalte două grupuri. Totuşi, atunci
când copilor li s-a oferit o recompensă pentru imitarea comportamentului
modelului, toate cele trei grupuri au produs, în aceeaşi măsură, un
comportament agresiv.
 Bandura astfel a fost pus în situaţia de a recunoaşte rolul întăririi în
producerea performanţei imitative. El spune că întăririle administrate
modelului influenţeză performanţa observatorului, fără a influenţa şi
achiziţia răspunsurilor imitative.
 Învăţarea observaţională se presupune că este atinsă printr-un proces de
întărire diferenţială. Când comportamentul imitativ a fost întărit în mod
pozitiv, iar răspunsurile divergente au fost fie nerăsplătite, fie pedepsite,
comportamentul celorlalţi intră în funcţiune ca stimul discriminator
pentru răspunsurile pozitive.
 În observarea modelului şi în folosirea informaţiei despre
comportamentul modelului pentru producerea unui răspuns imitativ sunt
implicate următoarele procese:
a) Procesele atenţiei: întrucât este necesară orientarea atenţiei şi
perceperea trăsăturilor relevante şi distinctive ale modelului
b) Procesele memoriei: necesare pentru memorarea comportamentului
modelului şi stocarea lui într-o formă simbolică
c) Procese de reproducere motorie: implică folosirea reprezentărilor
simboliceale patternurilor modelate să ghideze performanţele deschise.
d) Procese motivaţionale: o persoană poate dobândi, reţine şi poseda
aptitudinea de execuţie şi abilitatea comportamentului modelat, dar
învăţarea poate rareori să fie activată într-o performanţă deschisă dacă
apar sancţiunile negative sau condiţiile nefavorabile.
 Raportarea la modele şi imitarea comportamentului modelului constituie o formă
de învăţare prezentă în multe situaţii de viaţă cotidiană. Modele pot fi reale, dar
şi simbolice (cuvinte, idei care sunt valorizate social, imagini, evenimente).
Urmărind modelele, copilul ajunge să înţeleagă ce comportamente sunt
valorizate de societate şi care sunt dezaprobate sau pedepsite.
 În ceea ce priveşte aplicabilitatea acestui model de învăţare pentru actul
educaţional, ea merge de la dobândirea unor comportamente verbale la însuşirea
unor deprinderi motorii şi până la achiziţionarea unor comportamente sociale, a
unor atitudini, prin identificarea cu adultul apreciat.
 Unii autori au arătat că profesorul poate servi în mod efectiv în clasă drept
model pentru învăţarea prin imitaţie. Copii vor reproduce mai frecvent un
comportament al unui coleg care a făcut obiectul unei întăriri sociale.
 De aceea, profesorii care doresc să stimuleze anumite comportamente ale
elevilor vor sublinia asemenea comportamente în clasă folosind poveşti, filme
sau alte reprezentări simbolice ale comportamentului dorit, recompensând apoi
elevii care reproduc asemenea comportamente şi mărind astfel prestigiul şi
autoritatea modelelor utilizate.
 Utilizarea întăririlor sociale de către profesor în mediul şcolar, pentru mărirea
frecvenţei comportamentelor dezirabile, creşte şansele ca acestea să devină
stabile şi în mediul extraşcolar, unde elevul întâlneşte deseori întăriri sociale
asemănătoare.
Eficienţa personală şi performanţele în activitate
 Angajarea unui individ într-o activitate şi performanţa în acea activitate
sunt legate de o dimensiune importantă a personalităţii, pe care Bandura a
numit-o autoeficienţă sau percepţia eficienţei personale.
 Autoeficenţa se referă la ceea ce credem despre abilităţile proprii, despre
capacitatea pe care o avem de a duce la bun sfârşit acţiunile necesare
obţinerii unor performanţe.
 Potrivit lui Bandura, sursele de informaţii care contribuie la formarea
expectanţelor de autoeficienţă a persoanei sunt:
 Performanţele anterioare
 Experienţele vicariante, respectiv observarea executării unei activităţi de
către altă persoană
 Persuasiunea verbală, se referă la intervenţile profesorilor şi ale colegilor,
ce au drept scop să convingă un elev că este capabil să îndeplinească o
sarcină
 Reacţiile fizologice şi emoţionale, apar atunci când individul trebuie să
desfăşoare o activitate şi sunt interpretate ca semne ale competenţei sau
incompetenţei acestuia de a îndeplini acea activitate
 Autoeficienţa crescută poate îmbunătăţii performanţa. Încrederea în
propria eficienţă reprezintă un factor important în obţinerea succeselor.
 În eficienţa personală se îmbină elemente de ordin cognitiv şi emoţional.
 Sentimentul propriei eficienţe poate fi crescut dacă profesorii furnizează
elevilor un feedback pozitiv asupra reuşitelor lor şi-i obişnuiesc să facă
atribuiri interne ale succeselor.
 Elevii pot fi învăţaţi să-şi aprecieze succesele ca pe un rezultat al efortului
propriu sau al propriilor capacităţi şi să evite să pună succesele lor pe
seama norocului, a întâmplării, destinului ori facilitării situaţiei.
 Cercetările din domeniul educaţional privind percepţia eficienţei personale
s-au dezvoltat pe următoarele direcţii: dezvoltarea percepţiilor elevilor cu
privire la propria eficienţă şi construirea instrumentelor de măsurare,
relaţia dintre percepţia eficienţei personale şi performanţa în diferite
discipline, dezvoltarea unor practici educaţionale pentru creşterea nivelului
şi tăriei încrederii în eficienţa proprie.