ANDREI PLEŞU: născut la 23 august 1948, în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, secţia de istoria şi teoria artei.

Doctoratul în istoria artei la Universitatea Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti) (1980-1982). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti (19911997). Fondator şi director al săptămînalului de cultură Dilema (1993). Fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi Rectorul Colegiului Noua Europă (1994). Membru al World Academy ofArt and Science (1997). Membru al Academie Internationale de Philosophie de l'Art, Geneva, Elveţia (1999). Dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert-Ludwig din Freiburg-im-Breisgau, Germania (2000) şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Germania (2001). Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franţa (1990). New Europe Prize for Higher Educatwn and Research la Berlin, acordat de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (MAS), Wassenaar; Swedish Collegiumfor Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala şi Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993). Premiul Academiei Brandenburgice de Ştiinţe din Berlin, Germania (1996). Ordre naţional de la Legion d'Honneur al Franţei (în martie în gradul de Commandeur şi în decembrie în gradul de Grand Officier) (1999) etc. SCRIERI: Călătorie în lumea formelor (eseuri de istorie şi teorie a artei), Meridiane, Bucureşti, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, Bucureşti, 1980; reeditare Humanitas, 1992, 2003; Francesco Guardi, Meridiane, Bucureşti, 1981; Ochiul şi lucrurile (eseuri), Meridiane, Bucureşti, 1986; Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea Românească, Bucureşti, 1988; reeditare Humanitas, 1994,2002 (trad.: franceză, L'Herne, Paris, 1990; germană, Deuticke, 1992; suedeză, Dualis, Ludvika, 1995, maghiară, Tinivâr, Cluj, 2000; împreună cu fragmente din Limba păsărilor, Jelenkor Kiado, Pecs, 2000; slovacă, Kalligram, Bratislava, 2001); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, Bucureşti, 1993 (trad.: germană, Ter-tium, Stuttgart, 1999; maghiară, Koinonia, Budapesta, 2000); Limba păsărilor, Humanitas, Bucureşti, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, Bucureşti, 1996; Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 2001, precum şi numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Andrei Pleşu Despre îngeri HUMANITAS BUCUREŞTI Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE Vigneta din colontitlu HORIA BERNEA Prietenului meu Horia Bernea, unul din cei foarte puţini cu care puteam sta de vorbă despre îngeri Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PLEŞU, ANDREI Despre îngeri / Andrei Pleşu. - Bucureşti: Humanitas, 2003 ISBN 973-50-0577-8 235.1 © HUMANITAS, 2003 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Sector 1 Bucureşti-România, Tel.: (401) 222 85 46, Fax (401) 222 36 32 www.humanitas.ro • www.librariilehumanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ, tel./fax: (021) 222 90 61 ISBN 973-50-0577-8

CUVÎNT ÎNAINTE Proiectul unei cărţi despre îngeri a apărut înainte de 1989, cînd accesul la o bibliografie consistentă era mai mult decît dificil, iar perspectiva unei publicări - improbabilă. Interesul pentru subiect se născuse pe două niveluri: mai întîi, mi se părea că în ciuda „farmecului" şi a relevanţei sale teologice, el nu se bucura, în mod suficient, de atenţia dogmaticii contemporane; apoi, după ce, în Minima moralia, încercasem o „etică a intervalului", simţeam că, îngerii sînt, în plan ontologic, reflexul firesc al spaţiilor intermediare.Îmi puteam imagina deci o trilogie a intervalului, conţinînd o primă parte de etică, o a doua de angelologie şi o a treia privitoare la problematica parcursului spiritual, a „căii". Abia în 1992, ca oaspete, pentru şase luni, la Wis-senschaftskolleg zu Berlin (unde a trebuit să produc o conferinţă despre îngeri1), am reuşit să consult o sumedenie de lucrări esenţiale, de care nu mă putusem apropia pînă atunci, dar am constatat că tema în sine rămăsese oarecum exotică. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Îngerii au devenit un subiect la modă. Peste tot în lume, se fac despre ei filme, se organizează expoziţii şi se scriu cărţi. Cînd, în primăvara lui 2003, am putut profita din nou de formidabilele servicii ale bibliotecilor berlineze, m-am văzut confruntat cu o explozie bibliografică aproape descurajantă. începusem să lucrez într-o atmosferă de izolare şi perfectă „gratuitate", pentru ca, în final, să mă trezesc înconjurat de o uriaşă hărnicie filologică, sau de vioaie discursuri mondene. Evident, o anumită imagerie dulceagă, de prost gust, precum şi o abundenţă inflaţionară de cărţulii „edificatoare", „tratatele" pioase (Traktătchen - le spunea Heinz Kiihn încă din 1947), apăruseră pe piaţă de mult, dar niciodată cantitatea nu devenise atît de covîrşitoare. Mi-am făcut totuşi iluzia că, deşi în peisajul global al angelologiei cartea mea vine cam tîrziu şi nu poate decît să se piardă în hărmălaia generală, în spaţiul românesc ea n-ar fi lipsită de utilitate. Nu ştiu să fi apărut, în literatura noastră teologică, ceva semnificativ asupra subiectului în ultimele decenii. Cît despre teologumena laică, ea e, deocamdată, lipsită la noi de tradiţii şi, ca atare, cu toate că au apărut deja semne promiţătoare2, rămîne mai mult sau mai puţin întîmplătoare. Modul în care am lucrat la această carte nu e tocmai obişnuit, ceea ce, probabil, se reflectă în substanţa ei. Am început cu o serie de cursuri la Facultatea de Filozofie (în 1992 şi apoi în 2001), dar, datorită unor împrejurări care ţin de angajările mele publice de după 1989, nu mam putut dedica studiului decît intermitent, trebuind, după fiecare întrerupere, să fac penibile eforturi de reacomodare. N-am scris, aşadar, în pacea benedictină a unei chilii căptuşite de cărţi, n-am avut calma „suită de idei" a cercetătorului tradiţional. Am scris gîtuit, respirînd

E o selecţie. întrucîtva. dublată de nerealizarea lui. informaţii şi teme rămase pe dinafară sau expediate frugal. impracticabila stilistică a inventarului . Sînt cu atît mai bucuros. Eram. Nu mai am. sau ceva în genul unei masive teze de doctorat. să găseşti. de la bun început. vanitatea erudită nu exclude cîteva candori misionare. Probabil nici competenţa necesară. intenţiile. cred. „ăla cu îngerii". Dar tocmai de aceea. o „introducere în angelologie". „Specialiştii" . ca la o unică justificare.greu. A doua parte a cărţii este în acelaşi timp mai liberă şi mai sobră. discursul nu e nici destul de academic (din cauza diverselor neglijenţe tehnice şi frivolităţi). în sfîrşit. să pot pune. de dezordini. mai eliberat sufleteşte. nici timp. dar care a păstrat un rest de curiozitate şi onestitate intelectuală. Un prieten mai tînăr. îşi propune să aducă dinaintea cititorului rubricile mari ale domeniului. de arbitrar istoric. De la o vreme însă existenta proiectului. tonul cel mai convenabil pentru a scrie despre îngeri. Aşa este: un antidot minimal la . astăzi. note de curs. sentimentalismul pompos şi militant. prelucrată. într-un context biografic dominat de risipiri tranzitorii. Ea preia. m-am străduit să redau angelologiei demnitatea culturală şi relieful existenţial pe care cred că le merită. pe alocuri. exigent şi impetuos. Îmi dau seama că ansamblul suferă. tonul discursului didactic. sau uscăciunea savantă. dar textul e mai puţin oral. N-am plănuit să livrez o „contribuţie ştiinţifică". sau deschide teme noi. de regulă sceptic. proiectul cărţii a devenit pentru mine o formă de supravieţuire intelectuală. mai analitic. Altfel spus. Şi aici sînt utilizate. ca la singurul reper de „normalitate"." Da.vor găsi multe de obiectat: surse uitate. Cartea de faţă are două părţi. a notelor mele de curs. raccourci-uri abuzive. Aveam la ce să mă întorc. relativ modeste. Cu alte cuvinte. Mă grăbesc să le cer scuze şi să-mi declar. E foarte greu. uneori. de o anumită criză de statut. cu inevitabile riscuri. teme din prima parte. M-am raportat la el. în interstiţiile lăsate libere de felurite urgenţe şi tensiuni centrifugale. vreme de peste zece ani. provocator-descriptivă (cu indicaţiile bibliografice de rigoare). autorul steril al unui text virtual. Ai de ales între staiful dogmatic. mi-a spus. pentru a specifica sau adînci. de cele mai multe ori incult teologic. Prima. Tot ce mi-am propus a fost să fac din îngeri un subiect plauzibil pentru cititorul de azi. Opţiunea pentru retorica prelegerii universitare a rezolvat de la sine dilema: adresare directă. punct. adică al unui discurs marcat de oralitate şi de cuminţi strategii divulgative. pentru diverşi prieteni din ţară şi din străinătate. nici răbdare. nici destul de dezinhibat (din cauza scrupulelor documentare). după lectura primului capitol: „E un text de cultură generală. un (fie şi scurt) „tratat". pentru asta. în fond. Unele libertăţi eseistice alternează cu mici accese de pedanterie. devenise stingheritoare.care scapă cu greu de obositoarea şi. şi mi s-a părut potrivit să păstrez. cordială.

în profesionalismul Monei Antohi. continuatoarea lui la conducerea Fundaţiei. care mi-a dăruit un fertil sejur solitar pe malurile lacului Zug. mulţumesc cititorilor mei mai vechi şi mai noi. fără comunicarea de o viaţă dintre nerăbdările mele „mistice" şi rezonabilitatea lui filozofică n-aş fi avut destule motivaţii să scriu." Şi apoi specialiştii abia au timp să se citească între ei. Nu mi-am pus problema de a fi original.pe care l-am investit în redactarea acestei cărţi. . şi nu al unui „îndrumar" şcolăresc. Lui Heinz Hertach. să scriu pe prima pagină a cărţii: „A nu se citi de specialişti!" Dar ar fi un act de trufie. al unei înţelepciuni destinse. de cînd am avut onoarea să mă număr printre membrii săi.incultura generală pe care nici erudiţia obeză. de altfel. ca şi Hannei Widrig. precum şi un esenţial aport de încredere. De-a lungul timpului . atît pentru insistenţele sale de editor. clerul nu va ezita să mă ia de urechi. cît şi pentru lectura în acelaşi timp judicioasă şi amicală a unor fragmente din carte. din care am avut numai de cîştigat. Mă gîndeam. de altfel. în permanenţă. îi mulţumesc pentru lectura sa severă. care. în 2003. din categoria „cursului scurt". Toţi cei din jurul meu m-au ajutat. Ar fi ca şi cum aş spune: „A nu se citi de cei pe care i-aş putea dezamăgi. Ceea ce sînt gata să accept. cu condiţia ca judecata să se facă în numele unei reflexii libere. În sfîrşit. originalitatea e primejdioasă. Apoi Fundaţia elveţiană „Landys & Gyr". care s-a ocupat de redactarea cărţii. am descoperit un înger al exactităţii căruia îi datorez recunoştinţă. în felurite chipuri. iniţiatorul acestui sejur. ani de-a rîndul. Sînt convins că. a crezut în proiectul meu mai mult. n-aş fi avut răgazul şi energia de a finaliza. la un moment dat.. crisparea confesională. o carte. în 1992. mereu subtil şi încurajator. nici platitudinea de învăţămînt politic a unor predici duminicale de minimă rezistenţă nu o pot dinamita. punîndu-mi la dispoziţie transcrieri după înregistrările pe bandă magnetică ale mai multor cursuri. Wissenschaftskolleg zu Berlin care. pe diverse căi. nu mi-am impus prudenţe parohiale şi am evitat. şi Ioanei Pârvulescu. pe cît posibil. adesea. pentru inteligenţa participativă a comentariilor sale. Mulţumiri îi datorez şi lui Gabriel Liiceanu.. după atîta timp. pe cît de năbădăios pe atît de învăţat. dar.prea îndelungat . În domenii ca acela de care se ocupă cartea aceasta. de grijile administrative ale Colegiului „Noua Europă". Lui Cristian Bădiliţă. dacă am comis vreo erezie. Pe de altă parte. mi-au dat plăcuta şi mobilizatoarea senzaţie că ar dori din nou. O menţiune specială merită Marina Hasnaş. Fără graţia competentă cu care m-a scutit. de fapt. Fără generoasa lui pisălogeală şi. Voi pomeni. mi-a oferit sprijinul său concret. M-a ajutat substanţial Anca Manolescu. îi mulţumesc prieteneşte. Mulţumesc de asemenea lui Virgil Ciomoş. mult mai mult decît am crezut eu însumi. mai întîi. pe care nu le pot uita. am contractat cîteva datorii de recunoştinţă. să nu abandonez. în vara lui 2002.În plus.

în cazul în care acestea nu sînt traduse explicit în text . Sinaia. 5.. de la bun început. că n-am văzut niciodată îngeri.1 De .a fost realizată de Mariana Băluţă-Skultety (n.. 1. Sau că nu-mi amintesc să fi văzut. q. I.această carte. Summa theologica."* * Traducerea în limba română a unor sintagme şi citate din limba latină . ed). principiul identităţii şi tema intervalului Trebuie să vă spun. 1. Nu fac parte dintre cei care se pot lăuda cu experienţe directe. a. ad 1) „Este mai de dorit minimul de cunoaştere a lucrurilor foarte importante decît cunoaşterea socotită foarte sigură a lucrurilor foarte mărunte. (Toma d'Aquino. Introducere în angelologie Minimum quod potest haberi de cognitione rerum altissimarum desiderabilius est quam certissima cognitio quae habetur de minibus rebus. 23 august 2003 I. n-am organ pentru „fenomene". FARMECUL LUMILOR INTERMEDIARE I Dihotomiile. Piaţa e plină însă de cărţi pe această temă şi ele se vînd bine tocmai pentru că autorii lor pretind a consemna întîlniri aievea şi conversaţii prelungite cu fiinţe angelice.

fără vedenii. Fiecare episod temporal al vieţii mele e o noutate faţă de episodul anterior. şi existenţial. Modul acesta de a gîndi e sursa cea mai la îndemînă a generalizărilor de bodegă. agresive sau cordiale. Am să încep prin a vă vorbi despre ideile care-mi sînt antipatice. depăşindu-se. De acord. înclinaţia de a defini lumea în alb-negru. Ştiu că dacă vezi prea multe nuanţe între conceptele polare nu mai poţi alege şi. nu exclus. repet.aşa ceva n-am avut parte şi nu ştiu dacă asta e de bine sau de rău. de la un tertium dat. se aude doar ţăcănitul mecanic al unei bombe cu ceas. Una e identitatea unei găleţi. Dar chiar şi aşa. ci înţelegerea. şi că. paranormalului şi altor asemenea experienţe. Ştiu cît de curios poate să sune o asemenea declaraţie. pe care dihotomiile o blochează. alta este identitatea lui Gheorghe. prin urmare. contează enorm despre ce lucru e vorba. poate un exces al corporalităţii. Identitatea „A" a unui om este o variabilă. un soi de opacitate. procesele de creştere organică şi sufletească. Cum am ajuns să reflectez la problema asta? Am să o iau mai pe departe. că şi fără suportul contactelor nemijlocite. dacă le iei în serios. de pildă . Una dintre ideile care îmi sînt foarte antipatice e dihotomia.logica. pasionante probabil. Evident. „identic" totuşi. Adevărul (sau dezbaterea despre adevăr) începe să se constituie mai curînd de la trei în sus. Şansa omului este uriaşul rezervor de „non-A" care stă la dispoziţia . eu personal nu am acces. „bine-rău" simt cum bogăţia lumii păleşte. Dar aici n-am în vedere acţiunea. prestigiul gîndirii binare. poţi avea cu ele relaţiuni afective. De aceea pretind că ori de cîte ori intră în funcţiune dihotomiile. nu te poţi descurca hamletizînd: „da" trebuie să fie „da" şi „nu" . cu „A".. Ea este suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluînd.„nu".. salturile interioare. Cînd aud vorbindu-se de „materie-spirit". Iar înţelegerea are nevoie de răgazul unei analize. 19 formal identic. În ea intră opţiunile individuale (deci o sumedenie de identităţi virtuale abandonate). un grafic care se dezvoltă în timp. În imediat. şi filozofic. A = A şi A ^ non-A.unde principiul contradicţiei are autoritate şi funcţionează: nu poţi să spui despre un lucru că este în acelaşi timp el însuşi şi opusul său. nu lasă loc de manifestare suprasensibilului. dar la care. Fapt e că ceva în alcătuirea mea. în odaia lumii se face întuneric: nu se mai vede nimic. găsesc că problema îngerilor este interesantă şi teologic. Dar în cazul lui Gheorghe lucrurile sînt mai complicate. e un „non-A". Faptul că ideile pot fi antipatice denotă că. Identitatea omului încape mai greu în această ecuaţie. Cu toate acestea. ele se comportă ca nişte fiinţe vii. nu mai poţi acţiona. Sigur că sînt domenii particulare . nu mai rămîne loc pentru complicaţii lămuritoare. O dată ce lucrurile sînt „sortate" scurt pe două căprarii. ba mai mult. în fond. „corp-suflet". trăiri-limită şi întîmplări neobişnuite poţi sfîrşi prin a înţelege că îngerii există. revizuindu-se.

ci pentru că sfîntul nu mai are de negociat opţiuni şi norme. urcînd şi coborînd. comportamentul nostru în interval. Cineva care nu se află în condiţia itinerantei. nu există viaţă.2 Iar îngerul ce altceva este dacă nu al-teritatea noastră identică. (Diferenţa dintre îngeri şi noi . nu există înnoire. Etica nu are relevanţă decît ca scenografie a intervalului.. pentru gîndirea de tip dihotomic..e că pentru ei problema opţiunii s-a pus o singură dată. Un alt efect foarte răspîndit al acestei gîndiri este postularea unui interval vid între Dumnezeu şi om. care nu se situează în dinamica unui parcurs existenţial. de corcituri. cu mizeria imediată a fiinţei create. deschiderea noastră latentă către un „propriu" extins. e „altceva" în noi.pentru că şi îngerii sînt fiinţe ale intervalului . asta e un scandal. cînd prăbuşiţi în cea mai neagră mizerie trupească.să se identifice temporar cu „non-A". să iasă din depărtarea sa pentru a se suprapune. care nu sîntem nici într-o parte. pentru care. sufletească şi mentală. problema eticului nu se pune. ca pe scara lui Iacob. problema eticului nu se pune. în vreme ce despre atît de apropiatele energii îngereşti aşezate între noi şi El vorbim rar şi stingher. fără să ne fie străin. prin definiţie. în vreme ce pentru noi ea se pune clipă de clipă. De aceea sîntem o bună materie pentru etică. Eticul e un drum. a drumului. Nu atît pentru că drumul tău s-a încheiat (sfinţii adevăraţi ştiu foarte bine că orice cale spirituală e. Ei bine. e absorbit în metabolismul ei. cu mulţi ani în urmă. un soi de mişmaşuri. De partea cealaltă. Experienţele esenţiale ale oricărei vieţi omeneşti se pot analiza în termenii unei analitici a intervalului. nici răi ca Diavolul. Ordinea aceasta e eticul. cînd decide să se întrupeze pentru a „recondiţiona" alcătuirea creaturii sale.identităţii sale „A". a trecut şi demonul. cînd halucinaţi de retorica purităţii şi a absolutului. dar în sens invers. altceva-ul nostru. pentru că sîntem echivoci. Şi atunci trebuie o anumită ordine. un început de cale). a trecut de partea cealaltă. pentru ca un asemenea conglomerat ambiguu să funcţioneze convenabil. Mi s-a părut întotdeauna ciudat că sîntem gata să vorbim. Nu sîntem nici buni ca Dumnezeu.El. nici în alta. Dar despre asta vom vorbi cu alt prilej. credinţa e un . pentru că avem posibilitatea alegerii în fiecare moment. care ne aflăm în interval. In acest interval se mişcă îngerii. respectiv în termenii unei filozofii a itinerantei. nu are nevoie de etică. Problema intervalului mi-a apărut ca inevitabilă şi cînd m-am apucat. Eticul încearcă să regleze mişcarea noastră între bine şi rău. sacrificial. către tot ceea ce. Or. Dacă eşti sfînt. de asemenea. marele „A" .) Despre tot ce ţine de tema intervalului ar trebui făcut cîndva un curs separat. să scriu un text de etică. tocmai spaţiul acestui interval este spaţiul credinţei. consimte . Dumnezeu însuşi. Sfîntul a intrat în lumină. spaţiul unei potenţiale întîlniri între pămînt şi cer. Problema eticului se pune pentru noi. cu oarecare nonşalanţă. Fără posibilitatea echivalenţei între „A" şi „non-A" nu există libertate. despre piscul nebulos al Creatorului transcendent.

trebuie să vă fac atenţi asupra unui lucru. diferenţiate şi foarte active. pe nepusă masă. pînă în China şi Siberia meridională. să reflectez la problema îngerilor pe mai multe căi'. fie identificînd în împrejurările imediate ale vieţii elemente care mi se păreau asimilabile angelologiei. Fie respingînd tenace schemele binare ale lumii (în speţă opoziţia rudimentară Dumnezeu-Om. din Mesopo-tamia. ca să zicem aşa... din Persia pînă în Grecia. cuvîntul grecesc care desemnează îngerul. S-ar zice că stînga se simte dintot-deauna bine. Pînă şi faptul că. Lumile „de sus" sînt febrile. mesager. în teritoriul lor ar fi de lucru. decît să cultive. cînd ea cade la nivelul poveştilor cu zîne.3 Lumile intermediare de la Platon la Walter Benjamin E un fapt că textele sacre ale tuturor marilor tradiţii ale lumii. pusă cutremurător în discuţie de chiar teologia întrupării)... Pînă şi moartea e un drum. fie confruntîndu-mă cu problematica intervalului. alţii popoarele. ambasador. Lucrurile sînt bine organizate. într-o bună zi. Am ajuns. Căsătoria e un drum. de vreme ce fiecare din rangurile ierarhiilor cereşti are în sarcină un anumit district al realului. Cum vedeţi. admit că intervalul dintre Fiinţa supremă şi lumea pămîntească e foarte aglomerat. administrarea sufletelor împietrite. anulată. Cerurile sînt locuite de o indefinitate de creaturi complicate. şi pentru sociologi. Pînă şi politologii ar găsi cîte ceva de rumegat parcurgînd unele texte vechi despre comunitatea îngerilor. „profesionistul" Bunei-Vestiri. ministru de externe a intrat oarecum firesc în acelaşi dosar. din lumea arabă şi iudaică pînă la cea creştină. despre un fel de „diviziune a muncii". alţii marile cicluri ale timpului. de oaza Ierusalimului ceresc. vorbeşte la un moment dat despre „îngeri de dreapta" şi „îngeri de stînga" (în Quis dives salvetur?. atît în cer cît şi pe pămînt. micul diabolism de salon. S-ar putea vorbi. în vreme ce îngerii de stînga se ocupă. Formaţia noastră intelectuală şi profesională e un drum. şi pentru astrofizicieni. Nu se ocupă toţi de toate: unii au în grijă omul individual. multicolore. sonore. Clement din Alexandria. de o Sahară abstractă. îngerilor de stînga le revine the dirtyjob. . E rău cînd tema îngerilor încetează să mai aibă pentru oameni o semnificaţie consistentă. dar şi în Stro-mate). în postura „sinistră" a judecătorului. cum îi place s-o facă. Egipt şi India. Prin urmare. de pildă. mă rog. aşadar.drum. pe care îi aşteaptă iadul. pentru toate dexterităţile utile înţelegerii unei lumi adevărate. m-am trezit. dacă nu ne lăsăm păcăliţi de gesticulaţia ei fatală. în final. diplomaţia e o ocu-paţiune derivată din oficiul angelic şi ar face mai bine să şi-1 ia drept emblemă pe Arhanghelul Gabriel. şi pentru demografi. de pildă. de cei păcătoşi. Nici vorbă de un imens pustiu albastru. Ajunşi aici. pedepsitor. îngerii de dreapta se ocupă de sufletele celor care s-au îndreptat prin pocăinţă. Angelos. înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît sol.

de ilustraţii superbe.. „arhetipuri". poşta -.tot ce este daimonic se află între zeu şi muritor.P.m. . mă rog. Nu orice discurs despre îngeri vorbeşte cu adevărat despre îngeri. tot ce umblă de colo colo. destinate să asiste..de pildă. Sediul acestor „suflete" necorporale este „aerul". Paris. evanescent. precum şi răsplăţile jertfelor" (Banchetul. printr-un spectaculos tour de passepasse. ideale. .)9. e asimilat „daimonul" („partea superioară a sufletului") şi la Plutarh. şi cu „zei terţiari". în Timaios. A. mediatori între el şi lumile inferioare (1.sau dispare de-a dreptul. să pedepsească fiinţa creată. fără să recurgă la un „liant". continuitatea subiectului este asigurată. pe deasupra.e plin de suflete [s. „Totul . Pitagora etc. la ei se referă purificările şi riturile expiatorii. şi cu „intelectul" (nous). un joc speculativ. E genul de carte care îneacă peştele în apă: totul poate fi asimilat. care trimit oamenilor visurile şi semnele de boală şi de sănătate (. Tot ce ţine de comunicare . ochi şi urechi ale lui. Textul e subtil. traducere de Petru Creţia şi Cătălin Partenie).este imposibil să alcătuieşti în chip frumos două lucruri fără un al treilea.). şi semnată de un autor celebru. poruncile date de ceilalţi. Căci este necesar să existe ceva la mijloc care să le lege" (31. necesitatea unui termen mediu (to meson) în reţeta universală e demonstrată cosmogonic. ale lumilor necorporale. forme nevăzute. de Filon din Alexandria. pornind de la episodul biblic al scării lui Iacob. care prezidează naşterea celor muritoare.8 Acelaşi autor. expres. plină. între alţii. 202 e. traducere de Petru Creţia). care reglează raportul dintre ele: „. Tema „daimonului" apare însă la Platon ca încununare a unei consistente tradiţii anterioare. tot ce e fluid. populează intervalul dintre zeitatea supremă şi pămînt cu „zei secunzi".140-142). membru al Academiei Franceze: cartea lui Michel Serres La Legende des Anges (Flammarion. rezumînd opinii cu mult mai vechi (Homer.pare să fi spus întemeietorul şcolii . săţios şi neproductiv. b-c. în Platon veţi găsi numeroase şi minunate pasaje privind lumile şi fiinţele intermediare: „... ceea ce face posibilă o asimilare cu stelele. căile ferate. Dacă transmite ceva. păzitori .7 Tot cu stelele. Aceste „energii" sînt definite ca „suflete neîntrupate" şi numite. [Puterea daimonicului] e aceea de a tălmăci şi de a împărtăşi zeilor cele omeneşti şi oamenilor cele ale zeilor: rugile şi jertfele aduse de unii.6 în De Somniis. He-siod. există o puzderie de dynâmeis. să protejeze şi. atenţie la filozofi! Nu la toţi. Aşadar. mesageriile.4 „Axa" acestei tradiţii este pitagorismul. tot ce mişcă în variante mai mult sau mai puţin diafane. o abilă „şmecherie" filozofică."5 In perioada post-pla tonică.. Filon vorbeşte despre „viceregii" Marelui Rege. aeroporturile. e mai curînd un frison liric. o trecătoare boare filozofică. Dar nu e foarte bine nici cînd ea devine o metaforă graţioasă.. insesizabil. angelicităţii.. pentru care. Demiurgul nu poate face lumea din foc şi pămînt. 1993). împrejurul unicului Dumnezeu. cînd e cazul. „îngeri". îmi vine în minte o carte plină de ingeniozităţi stilistice şi de idei.] numite genii (daimones) sau eroi.

aşadar. S-a spus mereu că îngerii sînt „dublul" ceresc al omului.d. o „tutelă" situată nemijlocit deasupra limitei ei superioare. Ne vom ocupa. virtualităţile lui. Şi sîntem . Şi nu mă refer la pura beletristică. îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui. ar fi bine să fim . pentru că orice particular are. o sumedenie de teologi şi mistici. necesarmente.(phylakes) şi supraveghetori (episkopoi) ai oamenilor. variantele mai limpezi. „daimonul" nu e încă „demonic". El conjugă neobosit. veţi vedea. şi acel universal proxim este o entitate de tipul îngerului. spune Plotin.) E ca şi cum am spune că daimonul locotenentului e căpitanul. sîntem mereu însoţiţi de „modelul" nostru. Schelling. Fiecare grad de existenţă îşi are „superiorul" lui. ale identităţii sale. fiinţa angelică. Acesta. Dar n-am spus încă nimic despre literatură. mai structurate. adică desenul lui ideal. sau Toma d'Aquino).10 Cum vedeţi. a divinului Unu. Mă refer la ceea ce intuiţia unor artişti a putut furniza despre esenţa îngerilor. A te ocupa de îngeri devine încet-încet. şi de unele episoade medievale din ceea ce am putea numi o „istorie a intervalului" (Johannes Scotus Eriugena.sau. Lîngă fiecare „este". pornind de la înălţimea supremă. sub controlul treptei imediat superioare. Cu alte cuvinte. nu are nimic de a face cu regnul malefic. îngerul aşază un „cum ar trebui să fie". şi sfîrşind cu materia grobă. aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui. după cum este prima extensie a lui Dumnezeu înspre omul creat. ca şi pentru Socratele platonician.într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. „Superiorul" omului. E o extensie a eului. un universal proxim. deosebeşte. între „inducţia" angelică şi „seducţia" diavolească. în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei).a. de pildă. în întregul spaţiu neoplatonic. dincolo de metaforă şi de ficţiune. de pildă. daimonul căpitanului e maiorul ş. nu eu am inventat problematica intervalului şi despre ea se poate vorbi şi altfel decît în varianta „şarmantă" a lui Michel Serres.m. într-o notă rapidă (din Presence et prophetie). cînd va veni vorba. prima expansiune a omului creat înspre Dumnezeu. e îngerul. în trepte. pentru a înţelege textele sacre de pretutindeni. Un popas util va trebui să faceţi şi în filozofia lui Plotin şi. este. Fiecare treaptă a realului astfel constituit stă sub cuprinderea.11 (Pentru Plotin. de portretul nostru îmbunătăţit. Dar orice existent îşi are „îngerul" lui. e „daimonul" ei. cel imediat supraordonat. să zicem. în orice caz. . de altfel. îi numeşte Po-tenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc. curgerea vieţii noastre. coaja imediat anvelopantă a identităţii noastre. E prima extensie. Cum probabil vă amintiţi de la alte cursuri. ontologia lui Plotin e una. „scalară": realul se desfăşoară pe verticală. la optativ. In termeni plotinieni. daimonul nostru. un mod de a revizita întreaga cultură a lumii. Am invocat filozofi şi o să trebuiască să invocăm. Orice fiinţă are un „plafon" definitoriu.12 Paul Claudel.

un soldat. fie şi pentru faptul că. confiscat. în Elegiile duineze. un luptător. Dar la Claudel. „Influenţa" angelică e dulce. Dar îngerul „drăguţ".deja clasică a lui Romano Guardini13. datorită penajului ei. Feminizarea lui e o erezie. Ein jeder Engel ist schrecklich. S-a sinucis în 1940. îngerul nu are vîrstă şi nu are sex. chiar dacă lucrurile se prezintă. fără nici o legătură cu realitatea lui scripturară şi dogmatică. cum veţi vedea dacă veţi citi cartea . pentru a se antropomorfiza abuziv. dacă nu chiar înfiorător. Angelus Novus e şi numele pe care Benjamin îl dă „îngerului istoriei".cu atît mai mult cu cît e mai rar frecventat la noi este Walter Benjamin. dar irezistibilă. la o adică. A noastră. în timp ce faţa îi rămîne mereu întoarsă spre trecut.foarte nemţeşte - . să devină exterminator. Demonul are şi el discreţiuni perfide.prin a-i linişti cu formula „Nu vă temeţi!" îngerul e. proiectul unui ziar numit . fastuoasă. E curioasă permanenta revenire a angelicităţii în preocupările unui autor care.pentru tema noastră . La un Dante însă. hieratic. figura îngerului a început să-şi piardă. o lucrare a lui Paul Klee intitulată Angelus Novus (Klee are vreo 50 de asemenea lucrări). dar mai ales Divina Comedie însăşi. Ador-no avea dreptate să-1 caracterizeze ca pe un straniu amestec de mistic şi om al luminilor. pe nesimţite. un înger care zboară cu spatele. Inducţia se produce. Rog domnişoarele din sală să nu mă judece prea aspru pentru această observaţie sexistă. brutală. de cîte ori apare dinaintea oamenilor. aspectul tradiţional. astfel. ca suport vizual pentru meditaţie. într-o scrisoare. Nu degeaba. în notele lui se găsesc şi însemnări şugubeţe (de pildă. Romano Guardini a făcut şi un comentariu la opera „angelologică" a altui mare poet. învăluit în aura seducătoare a unei nubile. se interesa intens de marxism. o foarte expresivă definiţie. chiar şi consolarea pe care el o poate aduce e una sobră. Rainer Măria Rilke. discriminatorie. dar în acelaşi timp eficacitatea acţiunii angelice îşi găsesc. A purtat-o cu el toată viaţa ca Meditationsbild. După Renaştere. Categoria care pare să-1 fi confiscat e aceea a „drăgălaşului". Benjamin cumpărase. în realitate. bărbătească. Barocul şi rococoul au consacrat dimensiunea infantilă şi feminină a îngerului. teribil. angelologia capătă proporţii de neînchipuit. Ei bine. la un moment dat. „lucrat". probabil. reîntîlnim chipul său sever. Vorbim aproape în termeni de electricitate.. eşti prevenit. Rilke readuce în discuţie adevărul îngerului. el începe .Toată discreţia. Aproape că nu iei notă de faptul că eşti contaminat. Un alt autor pe care vi-1 recomand . în mare măsură. într-un cătun spaniol. ceva mai nesistematic. Vă daţi seama că un asemenea personaj nu are ce căuta în contextul unei iconografii de budoar. excedat de hărţuielile Gesta-po-ului. seducţia demonică.. pentru a aluneca spre rozuri sentimentale. Observaţia e cît se poate de ascuţită. aşazicînd. cum ştiţi. lasă loc pentru rezistenţă. e rezultatul unei degenerescente spirituale.spune Scriptura . aceasta nu e decît o observaţie marginală. Dimpotrivă. nu a lui. „cumplit e orice înger". pe de altă parte. iar îngerul poate.

ne plasează dintr-o dată în postura de „parteneri" ai lui Dumnezeu. . Se vorbeşte acolo despre relaţia lui Benjamin cu numele lui ascuns. aflat mereu sub atacul ispititorului. un element de dizarmonie. în anumite privinţe. la nevoie. merge pînă la a bănui gelozia îngerilor faţă de această „preferinţă" divină! Ce poate avea omul în plus faţă de îngeri? Aş spune. un fel de „alter ego". Dublul angelic include. Nu întîmplător Ger-shom Scholem. unei femei. în anagramă (afară nerămînînd decît un „i"). o componentă luci-ferică. deasupra oamenilor. a eroicului. E viaţa spiritului întrupat.u El a descoperit că Agesilaus Santander dă. dacă nu imposibilă. pe urmele unei tradiţii din primele veacuri creştine. De Angelis. „Organ central de angelologie"!). dar tocmai de aceea reuşita. pe cînd îngerului experienţa corpului îi rămîne străină. Avem o „temă" mai grea decît a „duhurilor slujitoare". prieten cu Benjamin şi notoriu expert în mistică iudaică. o poziţie de superioritate.16). temporar. nu a luat firea îngerilor. e mai puternic. ierarhic. Există însă o spectaculoasă tradiţie teologică dispusă să acorde omului. că are în plus minusurile. ci sămînţa lui Avraam a luat" (Evrei 2. Aşadar unui om. poate îmbrăca. adică a spiritului pus într-o condiţie foarte dificilă. El are acces. atunci cînd vom analiza episodul celebru al luptei lui Iacob cu îngerul său. chiar dacă mai puţin fericit. la necorporalitatea îngerească. Primele două capitole din Epistola către Evrei a Sf. dar socoteşte că omul.Zentralblatt fur Angelologie. prin duhul său. într-un amplu articol. Bernard de Clairvaux admite că îngerii sînt mai fericiţi nepu-tîndu-şi pierde castitatea. ambiguu. s-ar zice. chiar dacă. Viaţa omului e dramatică.) îngerii deasupra omului şi omul deasupra îngerilor Se poate lupta omul cu îngerul? Poate avea loc între ei o confruntare ca de la egal la egal? Am spus-o mereu: îngerii sînt. Pavel merg spre aceeaşi concluzie. ca acela din 1933 cu titlul Agesilaus San-tander. înţelesul textului din 1933 . ci într-un om. care complică formula existenţială a suportului lui uman. în corp fiind. dacă există. semnalînd împrejurarea extraordinară că Dumnezeu nu s-a întrupat într-un înger. „Căci. fără de asemănare. într-un anumit sens. dar şi fragmente grave. decît Serafimii". cu o formulă rapidă. îi e îngăduit să se aşeze mai presus de ierarhiile cereşti. Sîntem în plină atmosferă kabbalistică. a încercat să explice. după luptă. (Amintiţi-vă că. noi dobîndim prin efort ceea ce îngerul are prin natură. Dar experienţa renunţării. relatat în prima carte a lui Moise. proiect secret. 1621). Un angelolog spaniol din secolul al XVII-lea (Francisco Suârez. Vom avea ocazia să vorbim despre impactul pe care prezenţa îngerului îl poate avea asupra numelui cuiva. Iacob devine Israel. un corp. într-adevăr. omul e mai întreg decît îngerul. Der Angelus Satanas. într-una din cele mai cunoscute rugăciuni creştine se spune despre Sfînta Fecioară că e „mai cinstită decît Heruvimii şi mai mărită. a dubiului. al identităţii lui „diurne". de-a dreptul' misterioase.

după întrupare. S-ar zice că. au atins niveluri ale prăbuşirii de care omul nu e în stare. Spre deosebire de îngeri. o superioritate ontologică"19. în jurul verticalei sale. ca şi relaţia lor cu Dumnezeu. „îngerul e numai slujitor. a urcuşului metanoietic spre trepte mai înalte. „îngerii comunică oamenilor o experienţă nesensibilă a lui Dumnezeu şi oamenii comunică îngerilor o experienţă mai sensibilă a lui Dumnezeu.tocmai posesiunea unui corp şi misiunea lui J[a omului) de a se mîntui cu corpul acesta cu tot. toată vasta lărgime a universului/ căreia îngerul îi arată. îngerii au dezavantajul de a nu putea trăi. îngerul e un dispozitiv perfect funcţional. Dar omul e însuşi rostul şi încununarea lumii."2i Creat pentru a patrona lumea creată. creat pentru a transporta toate ale lumii spre propriul lor rost. oamenii. pe pielea lor. prin fire.după spusa lui Grigorie Palama . slujitor al lui Dumnezeu şi al omului. în definitiv.pe care limitele corporale o impun. subîn-ţeleasă şi oarecum festivă. „privilegiul ontologic" al omului e . îngerii zboară pe somptuoase orbite marginale. „primatul ierarhic nu antrenează. Faţă de el. Numai că. îngerul e un vector. „îngerii" . mai mult după chipul lui Dumnezeu decît îngerii"23. „Condamnaţi" să-şi savureze. instalat providenţial în centrul lumii. Nu poţi cădea mai jos decît o îngăduie constituţia precară a cărnii. Omul e o cruce: structura şi suferinţa lumii.17 Paradoxalmente. omul nu poate deveni demon. îngerul nu o poate face."22 Acelaşi autor nu ezită să declare că „omul este.spune Dumitru Stăniloae .25 . să alterneze munca la grajduri cu rugăciunea. în eternitate. mai greu de asumat. incapabil să zboare.„cunosc mai mult adîncurile dumnezeirii.ar fi avut un corp. o săgeată. Dacă îngerii . ca să-1 aibă subjugat minţii. spre încununarea eschatologică a destinului lor. Incapabil să psalmodieze neîntrerupt. omul e înzestrat. n-ar fi căzut atît de patetic. E punctul de vedere al Sfîntului Ioan Cassian. lipsiţi de „frîna" corporalităţii. existenţa corpului a putut fi descrisă ca o paradoxală şansă. mai mult taina ei făcută evidentă prin înviere"21. pe cînd omul e şi stăpînitor (archon).16 Prin urmare. Dintr-o anumită perspectivă. E ca la armată: funcţia bate gradul. de asemenea. omul ştie mai multe despre Dumnezeu decît îngerii. omul e scopul Creaţiei. îngerii rămîn pentru noi un model greu de atins şi un sprijin vital. („îngerii nu au trup înjugat. adunate într-o singură imagine. suma şi stăpînul ei. îngerii însă."18) N-aş vrea să sfîrşiţi totuşi prin a vă fi milă de îngeri şi prin a fi mîndri de promiscuităţile vieţii voastre.15 Cunoaşterea îngerilor e luminoasă dar la îndemînă. pentru a-1 cita pe Serghei Bulgakov. cu darul creativităţii. aventura transfigurării. direcţia. dintr-un punct de vedere. El adună. care lipseşte îngerilor. o indicaţie de traseu.spune el . omul poate povesti îngerului ceva fără echivalent în lumea îngerească: cum să te mîntuieşti prin răstignire.20 Iar funcţia omului are un orizont mai amplu decît a îngerului. există în definiţia omului un dat care face ca pariul lui existenţial să fie mult mai complicat. obligat. doar. Corpul îşi transferă limitele şi asupra păcatului. plenitudinea. în mod necesar. mai dur.

"28 Grigorie cel Mare socoteşte că oricine se străduieşte cu adevărat poate ajunge egalul tuturor rangurilor cereşti. cu un singur cuvînt: supra-angelicitate")33. „Căci numai noi dintre toate făpturile avem. să clădească şi să scoată la iveală lucruri noi (. o dată ce Duhul s-a sălăşluit în el. instalat. cunoscut ca Angelus Silesius32: Fragst du was Menscheit sei. /Es is. Prin aceasta.). un inspirat călugăr catolic din Silezia secolului al XVII-lea.. Preoţii şi predicatorii pot sta pe treapta îngerilor Păzitori.29 Omul deplin. de apostol. suficiente temeiuri ca să se poată vorbi de „supra-angelicitatea" omului. Ba prin har e cu adevărat mai sus şi decît îngerii. iar în anumite cazuri (feciorie.. ci şi să se scrie şi să se vadă ca trup prin trup. Termenul apare într-un celebru distih al lui Johannes Scheffler. va stîrni admiraţia îngerilor şi invidia demonilor. a ştiinţelor şi a cu-noştiinţelor. cei înalt iubitori .). invocînd şi alte documente. pentru el.pe treapta Heruvimilor.a.) îi pot depăşi (praemium accidentale). despre scris şi cunoaştere.m. pe lîngă cu-noştiinţa mintală (înţelegătoare) şi raţională şi pe aceea prin simţuri.d. Să nu ne pierdem totuşi cumpătul. spre deosebire de îngeri."26 Un text ca acesta -care vorbeşte despre agricultură. intoxicaţi de certitudinea că abia Renaşterea şi numai ideologiile seculare fac dreptate „demnităţii" omului. nici una nu s-a dat îngerilor. Iată."27 Lui Vasile cel Mare i se atribuie o frază nu mai puţin radicală: „Omul are. de înger. am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu. pe treptele rămase vacante prin căderea duhurilor corupte.pe treapta Serafimilor ş. cei care îşi stăpînesc ispitele pot sta pe treapta Domniilor. despre meşteşuguri şi ştiinţe. a dat asigurare durabilă despre venirea şi arătarea Cuvîntului Celui mai înalt.pe treapta Stăpîniilor..t mit einem Wort die Uberengelheit („Dacă mă întrebi ce este umanitatea.30 Toma d'Aquino admite şi el că oamenii pot fi egalii îngerilor (prae-mium essentiale). Merită să le sporim confuzia. cel mai înalt şi neasemuit mai bun după fire este omul. să lucreze pămîntul. martiriu etc.Sursa acestor teze atît de îndrăzneţe e mai sus-pome-nitul Grigorie Palama. vrednicie de prooroc. îţi voi răspunde de îndată. deşi e pămînt şi cenuşă.. de pildă. cei arzînd de focul egal al contemplaţiei . „Supra-angelicitatea" noastră e o virtualitate care nu . De asemenea. Natura „stăpînitoare" a omului e. Dumnezeu a dăruit numai oamenilor ca nevăzutul cu-vînt al minţii nu numai să se facă simţit de auz (.. un om al Bisericii de prin secolele XIV-XV: „Iar în toate cele văzute.31 Există. prin urmare.e destinat să provoace oarecare confuzie printre „umaniştii" moderni. ca despre prerogative omeneşti refuzate îngerilor .. Propriu raţiunii a fost să născocească mulţimea meşteşugurilor. dovada că. O altă dovadă este „felul întreit al cunoştiinţei noastre". ich sage dir bereit. Dintre acestea. la sfîrşitul veacurilor. spusa puţin cunoscutului Calist Catafygiotul. cei care au darul de a alunga demonii .

Grigorie Pa-lama are grijă să vorbească despre superioara strălucire a îngerilor şi despre mai consistenta lor unire cu Dumnezeu: „. la problema existenţei îngerilor.. că pentru Toma. fără umbră de îndoială. Vrem să ne apropiem. vrem să le simţim respiraţia. Evident că ordinea lumii nu e ordinea contabilă a unui depozit. Ordinea nu e ordine adevărată dacă lasă loc. în plus. prestigiul componentei providenţiale. „rînduială". Este ceea ce aş numi o formidabilă tentativă de „deducţie speculativă" a necesităţii existenţei îngerilor. un articol de credinţă. Pentru că oricîte lucruri frumoase am putea recolta din biblioteci despre ei.. cu mult mai prejos decît îngerii buni"34 (s. plauzibilă. cu a spune că lumea e haos. în acest curs. Lumea e o unitate ierarhică: unitas ordinis. prin esenţa ei. N-aş spune că a reuşit. iar pentru un anumit tip de alcătuire mentală nu lipsită de o anumită seducţie. pentru existenţa îngerilor. Aşadar. E vorba. un efort de a aborda trans-raţionalitatea. fireşte. Azi. anulează ordinea globală care îl conţine.perioada scolastică -. în sensul că nimic nu e întîmplător în teritoriul ei. de tărîmul sălăş-luirii lor. Numai credinciosul ştie. Teologia occidentală.35 Pentru omul medieval. ordinea. ambiţii mai mari. admirabilă omeneşte. a încercat totuşi imposibilul. pentru cîteva momente. vă voi povesti. care să dea credinţei o structură articulată. cel mai cuprinzător. Existenţa îngerilor este. Spre ilustrare. Pe româneşte i-am spune „rost". în asemănarea cu Dumnezeu am rămas. înapoi la teologie. un argument de plauzibilitate.m. lumea nu poate să nu ilustreze. termenul cel mai adecvat. Cu toate acestea. Ordinea e „modelul" ontologic prin definiţie. Trebuie să ne fie clar. A spune că lumea e un amestec de ordine şi haos echivalează.P. flexibilă. de o ordine globală (care se judecă pe ansamblu şi nu pe fragmente) . tema ordinii are. de aceea. care nu exclude misterul. să revenim. ca de altfel pentru toţi gînditorii Europei medievale. în oglindă. pentru a transmite şi altora substanţa convingerilor proprii. gîndul acesta a redevenit actual: se vorbeşte de o viziune „holistă" asupra lumii şi se introduce în descrierea ordinii universale conceptul de „complexitate". avem. la o anumită vîrstă a ei . e rînduită. desăvîrşirea Creatorului ei. „Corpul" îngerilor înainte de a încheia. că îngerii există. E o ordine vie. unor irumperi de haos. Problema lui e că nu are instrumentarul necesar pentru aşi „exporta" credinţa.deşi chipul lui Dumnezeu îl avem noi pînă azi mai mult decît îngerii. mai ales acum.trebuie să relativizeze ordinea ierarhică a lumii. oricît de redus. sistematica unei arhive. cît de cît. Pentru că teologia e. mai întîi. pentru că existenţa unui episod haotic. A încercat să găsească argumente care să convingă pe cale raţională.. rezumativ. întîi de toate. Ea are rost. prin care poate fi caracterizată lumea creată este or do. Deducţia speculativă a existenţei îngerilor la Toma d'Aquino. marea strădanie scolastică e impunătoare. Operă a lui Dumnezeu. A.). cum înţelege Toma d'Aquino să construiască. ordinea divină. fie şi pentru intervale minuscule.

calificarea cea mai înaltă a Fiinţei supreme: aceea de a fi. Cîmp ui magnetic evocă un sistem organizat în jurul unui centru. mai întîi. şi cu aceea a unei piramide. în această privinţă. aproape în felul în care este Dumnezeu. Gîndiţi-vă ce exemplu ameţitor de analogie inversă avem aici! Regnul cel mai de jos întruchipează în modul cel mai pur. desăvîrşirea oricărui lucru se judecă după gradul ei de apropiere faţă de desăvîrşirea lui Dumnezeu. mentalitatea contemporană tinde să înlocuiască ideea perfecţiunii cu aceea a funcţionalităţii: un lucru e calificat ca desăvîrşit în funcţie de adecvarea lui la nevoile omului. care nu se mişcă şi care nu creează. Desăvîrşirea medievală era. Mineralitatea ne supravieţuieşte: ea este. lumea e o procesiune cumulativă de desăvîrşiri aspirînd la reintegrarea în „modelul" suprem. Muntele şi nisipul durează. masiv. regnul mineral. E o ordine dinamică. al materiei neînsufleţite. (în paranteză fie spus.în plină „gîndire pozitivă": lucrurile nu sînt imagini tot mai decăzute ale Creatorului lor. în tot acest spectacol. dimpotrivă. în perspectiva scopului pentru care lumea a fost creată). mai aproape de vîrf37) şi vectorialitate (totul tinde spre vîrf). prin simpla lui prezenţă. Singura problemă e că „fiinţa" minerală subzistă. în aspectul lui de (cvasi)eternitate. seamănă mai degrabă cu urma neînsufleţită a lui Dumnezeu. Seamănă cu Dumnezeu prin amploare şi consistenţă. şi despre Dumnezeu. Iată de pildă schema.) într-o carte despre îngeri apărută la sfîrşitul anilor '4036. Adică exact ceea ce poţi să spui. pe de o parte. Deocamdată sîntem . minimal şi maximal. stă. moartă. regnul mineral trimite. N-o să ne ocupăm acum de locul imperfecţiunii. iar piramida conferă sistemului ierarhie (cu cît eşti mai desăvîrşit eşti mai sus. adică. adecvare la „nevoile" lui Dumnezeu. Heinz Kiihn compară ordinea cosmosului medieval cu aceea a unui cîmp magnetic. Dar să revenim la Toma d'Aquino. durează. dar e definitiv străină de metabolismul vieţii. care constă în anvergura duratei lui. totodată. ordinea lumii e dată de succesiunea treptelor ei de de-săvîrşire în urcuşul lor constant către desăvîrşirea Creatorului. în mod paradoxal. ordinea unui drum către unirea cu Dumnezeu. şi în mai mare măsură decît toate celelalte regnuri. dar. Ce poţi spune despre mine-ralitate este că ea este pur şi simplu. în ordine crescătoare. dar durata lor e îngheţată. stearpă. minerali-tatea e un „este" care nu respiră. în realitate. Tot ce există tinde spre modul existenţei optime. al răului de pildă. Cu alte cuvinte. Regnul mineral există aşa cum există un vestigium.şi. Prin urmare. Regnul mineral are această calitate extrem de pregnantă. o . de o ordine finală (gîn-dită. omogen.cum se zice astăzi . toate celelalte regnuri. a regnurilor naturii. Ce poţi să spui liniştit despre un pietroi e că este. pe de alta. la atributul ultim (şi prim) al lui Dumnezeu: faptul de a exista. Avem. Aşa stînd lucrurile. depăşind. Pentru el. extrem de viguroasă. în ce măsură perfecţiunea acestui regn aminteşte de perfecţiunea Creatorului? Ei bine. ci împliniri tot mai coerente ale perfecţiunii Lui. Este în mod stabil.

în bogata ei generozitate.. Atributul vieţii spirituale . pe de o parte. de la „a fi" pur şi simplu la „a fi viu" pur şi simplu. în regnul animal se regăseşte. nu există loc vacant într-o reţea ordonată.spune Toma. Din structura ierarhică desfăşurată mai sus lipseşte. dimensiunea spirituală a acţiunii şi. necorpora-litatea lui Dumnezeu. Pe fondul sec al mineralităţii. regnurile mineral. dar şi pe aceea.în regnul mineral. El e deasupra întregii creaţii prin „duhul" său. O nouă treaptă spre aproximarea perfecţiunii dumnezeieşti va fi. Avem nevoie în schema ierarhică a cosmo-sului.38 Fiindcă altfel ordinea lumii şchioapătă. Omul nu este însă Dumnezeu. Ei sînt punctul cel mai înalt al lumii create în măsura în care imită calitatea de a ii fără corp a lui Dumnezeu.. S-ar zice. E. în inocenţa ei primordială. aşadar. un cadavru de divinitate. pînă aici.în regnul uman. Creatorul. interioară.mai e loc deci pentru o rubrică. o reverie. Or. Atributul vieţii animate . Prin urmare. multicoloră explozie a vieţii. pentru nişte fiinţe care să fie create.în care şiau găsit locul. care să imite. trebuie să trecem de la regnul mineral la cel vegetal.] e necesar să instituie unele creaturi necorporale") . a instinctelor şi afectelor primare. un nou nivel al perfecţiunii divine: nivelul vieţii active. Şi că necorporal e doar Dumnezeu. calitatea de a fi viu se exprimă în toată generalitatea ei. Rezumînd: atributul dumnezeiesc al purei existenţe se reflectă în planul creaţiei . că nu există lume creată care să nu fie legată de corporalitate. Pentru a urca. Necesse est ponere aliquas crea-turas incorporeas („[. Trebuie ca ea să existe. dacă ne putem permite un asemenea oximoron. Dar vitalitatea vegetală este totuşi una pasivă. cum am văzut. în om.în regnul animal. de spirit. a fi viu şi activ. ofensive. îngerii se potrivesc perfect pentru a ocupa acest loc vacant. în ambele cazuri. spune sfîn-tul Toma.urmă şi o umbră. al existenţei animate. nu se poate ca între desăvîrşirile lumii create să nu existe şi aceea a necorporalităţii. cu alte cuvinte. vegetal.de o treaptă a fiinţelor create şi necorporale. în ierarhia perfecţiunilor. în plantă. E vorba. Or. un soi de somnolenţă euforică. Nu e greu de anticipat ce urmează. a fi viu şi a făptui ca o fiinţă a spiritului. Abia cu regnul animal intrăm în sfera unei vitalităţi active. aşa cum omul nu o poate face. ceva. viaţa contemplativă. pe de alta. în măsura în care sînt creaţi şi necorporali. lumea vegetală este o uriaşă. aşa cum regnul mineral imită dimensiunea „existentului" din Dumnezeu. în schema lumii . şi anume o combinaţie între statutul de „fiinţă creată" şi condiţia necorporală. regnul vegetal imită dimensiunea „viului" din Dumnezeu. după chipul şi asemănarea căruia a fost făcut: a fi. a fi viu. inclu-zînd mişcarea exterioară. dar împarte cu ea corporalitatea. adică de ceva care nu intră în scenă decît o dată cu regnul uman. Atributul vieţii . dar să fie totuşi libere de corp. animal şi uman . întîlnim un cumul de calităţi care se apropie decisiv de modelul divin.în regnul vegetal. adică dimensiunea spirituală a non-acţiunii. ca toate celelalte. lipseşte o treaptă. Atributul vieţii . Un capitol necesar al ei rămîne gol.

transparentă. A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la „Bună ziua".40 El nu spune: îngerii există pentru că îi avem pomeniţi în textele sacre. lumea corporalităţii. dar „spiritualitatea" ei e relativă. Iată deci cum argumentează Toma d'Aquino necesitatea existenţei îngerilor. cu autoritate de dogmă. şi. Unii teologi (printre care cîteva nume mari ca Sf. Clement din Alexandria. Să observăm că „eterul" nu e numai a cincea dintre „stihiile" lumii. Şi în ordinea aceasta cosmică. ori dincolo. înăuntrul aceluiaşi sistem. Trebuie să vă mărturisesc că. sursa primordială a celorlalte. fie şi una subtilă. Argurnentul lor forte e că singur Dumnezeu. există un loc pe care numai ei îl pot ocupa în mod legitim. nu mai există decît abisul ina-nalizabil dintre statutul creatural şi metafizica in-creatului. poate fi definit ca spirit pur. în termenii unui mare mistic (Hugo de Saint Victor).) nu sînt de acord cu teza absolutei necorporalităţi a îngerilor.43 Teza radicalei necorporalităţi a îngerilor s-a impus însă în cele din urmă. Avem. îngerii sînt ultima (cea mai înaltă) expresie a acestei lumi. materia prima universală. de neimitat în planul lumii create. chiar dacă îngerii nu au un corp fizic la fel de dens. Şi aşa cum nimeni nu poate pune la îndoială existenţa plantelor. de greoi ca al omului. Majoritatea Părinţilor par să considere „eterul" aristotelic drept „elementul" cel mai adecvat firii îngereşti. Augustin.spirituale necorporale . lumea spiritului pur. Locul acela e la fel de bine definit ca şi locul pe care îl ocupă. acela de a fi necreat. urmărind această dispută. acceptabilă ca atare doar prin contrast cu natura umană. Ar fi însă incorect din partea mea dacă nu v-aş preveni asupra faptului că demonstraţia lui Toma se loveşte. Pseudo-Macarie. de oare-cari dificultăţi. „o anumită altă natură"41. Cel de-al şaptelea conciliu ecumenic (Niceea II.39 Dincolo de ei. Tot ce există trebuie să se situeze ori colo. ci şi elementul originar. Duns Scotus etc. El spune: îngerii există pentru că există ordine. lumea creată ar fi o lume fără cap.42 Disputa n-a fost uşor de tranşat. nimeni n-ar trebui să pună la îndoială existenţa îngerilor. aşadar ca întru totul lipsit de corp. regnul vegetal. Sf. inteligentă. cerească. Atributul suprem al lui Dumnezeu. Şi dacă realul e mai complicat? Dacă există lumi în . Fără îngeri însă. Prin urmare. într-o parte. „eterică". Cu aceasta. a materiei compacte. Ioan Cassian. să zicem. ei trebuie să aibă totuşi o expresie trupească. nematerială. în partea cealaltă. adică dintre lume şi Dumnezeu. în chiar tabăra confraţilor săi. Această „altă natură" e pură. Bernard de Clairvaux. prin definiţie. Origene. e. Grigorie de Nazianz încearcă să aproximeze „corporalitatea" angelică prin formula tis physis âlle.în regnul angelic. 787) încă admitea „reprezentabilitatea" îngerilor ca derivînd din faptul că ei nu sînt spirite cu totul netrupeşti. piramida universului ar fi lipsită de vîrf. schema lumii create este epuizată. simt iarăşi adierea nefastă a dihotomiilor. Creatorul. El nu spune: îngerii există pentru că i-am văzut. Sau. creată. Bonaventura.

Altfel ne înţepenesc încheieturile şi murim de plictiseală. astăzi. m-aş mulţumi să reflectaţi asupra faptului că şi în culturile europene. profesionişti ai reformei. Prin urmare.pentru a complica puţin lucrurile . Mai înainte însă. mai puţin actuale.care asemenea diviziuni devin arbitrare? Despre astfel de lumi. vă asigur. amintirile. proiectele. la capătul prelegerii de azi.dihotomia „exis-tent-inexistent". de la Angelus Silesius la Cocteau şi Walter Benjamin. tranzitologi. nu vă propun un curs despre nimic. experienţe nemijlocite şi rituri. nereflectat. Sfîrşeam . au foarte puţin de a face unul cu celălalt. Vă propun un curs care se mişcă într-un spaţiu spiritual hipersaturat de cărţi. vorbim despre „existenţa" unor lucruri care. din cînd în cînd măcar. ÎNGERII ŞI IMAGINALUL în prelegerea trecută. Vom relua. De la Dionisie Areo-pagitul la Toma. care par să se potrivească mai bine cu firea îngerilor. şi personajul James Bond.prin a pune la îndoială legitimitatea unei distincţii tranşante între „spirit" şi „materie". în fond. Pentru unii. vom vorbi în prelegerea următoare. şirul nu- . această temă şi vom căuta elemente care să configureze posibilitatea unui mod de existenţă aflat la egală distanţă (sau la egală apropiere) de amîndouă. despre îngeri sună ca nuca-n perete. ierarhiile cereşti nu obosesc să stimuleze „imaginarul" semenilor noştri. tema îngerilor este o temă recurentă. „Există" şi corpul meu. Reflecţia despre îngeri poate fi. ne referim la „ceea ce există" cu o uluitoare frivolitate. ne vom răfui cu o altă dihotomie care face ravagii în metabolismul curent al gîndirii noastre: dihotomia „real-imaginar". Dar în definitiv. astăzi. nu vă propun o fumisterie. Deocamdată. a vorbi. „există" visele. înţeleg foarte bine. o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale de a cărei ameninţare nu scapă nimeni. şi în cele din afara Europei. nu toţi trebuie să ajungem analişti politici. Tribulaţiile „existentului" în genere. şi catedra aceasta. am pornit de la ideea că trebuie să evadăm din mecanica sterilă a gîndirii dihotomice şi că ierarhiile cereşti sînt o veche soluţie pentru acoperirea logică şi ontologică a intervalului dintre Dumnezeu şi om. tocmai atributul primordial al lumii în care trăim. şi lucruri mai puţin subînţelese. Distribuim neglijent. E bine ca în orizontul nostru mental să apară. ca să nu mai vorbim de enormul inventar de imagini oferit de istoria artelor. 2. de la Dante şi Milton la Blake şi Ril-ke. pripit. respectiv . şi emoţiile mele.ă propos de discuţia privitoare la corporalitatea îngerilor . Ce spunem atunci cînd spunem că ceva există? în practica zilnică a limbii.

„posibilă". „apriorică". an sich. fiindcă de el e vorba. pentru moment. „contingente" sau „transcendente" („care depăşesc în grandoare octava lumii" spune Souriau).d.m. sau „afectivă". Vorbim de „existenţe onirice" („din aceeaşi ţesătură cu visele". „explicite". La Plotin apar nouă grade ale existentului.merelor naturale ş. Prefer să vă trimit la un autor mai vechi. şi alţi autori decît cei care „circulă". . Ceea ce ne îngăduie să conjecturăm că poţi exista mai mult sau mai puţin. „existenţe formale". bei sich. iar Heidegger nu mai puţin celebrele Dasein. el a publicat în anii '40-'50 şi alte cîteva lucrări. uneori. „existenţe intensive": Gior-dano Bruno crede că fiecare existent se mişcă între un minimum şi un maximum. în sfîrşit. „implicite". Pe fondul acestei uriaşe aproximaţii. sau. Dar cîte o experienţă „exotică". Despre unele lucruri se spune că au o existenţă „obiectivă". Cunoscut mai curînd printre esteticieni pentru o carte din 1929 importantă în domeniu (L'avenir de l'Estheticjue). la o parte. mai aprins sau mai stins. „prezente" şi „viitoare". mai curînd Foucault decît Derrida). Sîntem „dresaţi" încă din copilărie -spune Souriau . „probabile" etc. „interioare" sau „exterioare". Există. separaţia „fiinţă-existen-ţă"). despre care nu prea se mai vorbeşte. spune Shakespeare). metafizicienii au încercat un număr indefinit de disjuncţii şi clasificări. acum. veţi găsi lista comentată a sensurilor pe care „existenţa" lea putut căpăta de-a lungul istoriei filozofiei. „trecute". cu scuze. Vă daţi seama că nu vom intra. ca să nu mai vorbim de „existenţă fenomenală" şi „numenală". sau încearcă să lămurească statutul „vi-itorurilor contingente". întradevăr. Hegel aduce în scenă celebrele fur sich. „subiectivă". Zuhandensein. dar la care veţi găsi un excelent inventar filozofic al „diferitelor moduri de existenţă". întrebările categorice de tipul „Dumnezeu (sau îngerii) există?" îşi pierd sensul. „existenţă necesară". construieşte şi o întreagă teorie a existenţelor imaginare (Metafizica. „universale" sau „singulare". „spirituale". Dacă folosim termenul „există" cu atîta largheţe. nu ştim să spunem nimic coerent despre o vocabulă de care abuzăm clipă de clipă. „problematice". într-u-na din ele1. Vorhandensein. lăsăm.să separăm orbeşte „ceea ce este" de „ceea ce nu este". „fizice". La Kant sînt curenţi termeni ca „existenţă de fapt".a. Aristotel. sau „volitivă". Căci nu e limpede la ce fel de „existenţă" ne referim. 1078). de mare ajutor în chestiunea de care ne ocupăm. Există. Rezultatul e dezastruos. mici aventuri inactuale cu autori mai puţin frecventaţi nu pot dăuna nimănui. dimpotrivă. E bine să citim. Nu zic să nu citim Derrida sau Foucault (dacă e după mine. Luaţi din scurt. Autorul pe care vi-1 propun e Etienne Souriau. organizate ierarhic. în toate detaliile speculative ale acestor enorme probleme. sorbonard serios. după intensitate. M. „supra-exis-tenţa" (Souriau îi dedică un capitol întreg şi în cartea amintită. de la Dio-nisie Areopagitul la Meister Eckhart. Se vorbeşte de „fiinţă în act" şi de „fiinţă în potentă" (din nevoia de a fi expeditivi. „aposterio-rică". „sufleteşti".

e reală. Dar ştiu că episodul acesta e deja dat. N-am pomenit încă despre marea „reţea" teoretică „real-imaginar-posibil-virtual". după cum Victor Hugo se ocupa cu creionul în mînă de conturile lui Jean Valjean în cei zece ani cît „lipseşte" din roman. Trebuie să vă decideţi într-o bună zi să luaţi notă de faptul că moartea dumneavoastră personală. Elena. că „reţeta" pietrei conţine 75% nefiinţă. din 1955. Napoleon.iată „obiecte" care nu mai îndeplinesc condiţiile clasice ale „reităţii". cum îl putem invoca şi cerceta filozofic? Dacă da. în general. de pildă. Cyber-space-u\ există? Evident. citea. Pentru fiecare dintre dumneavoastră e dat. dar dacă nu-1 ai e imposibil. sau e doar expresia virtuală a adultului? Cît de „real" este „posibilul"? Cît de reală este o latenţă? Cît de reală e.3 Variantele posibile de joc sînt. iar a animalelor 50%? Care e componenta de „realitate" a universurilor ficţionale? Souriau aminteşte disputa dintre Russell şi MacTaggart în legătură cu raporturile de anterioritate şi ulterioritate existente între feluritele episoade ale unui roman. Să revenim: există grade ale posibilului? E faunul „mai posibil" decît centaurul? Dar grade ale imposibilului există? Da. E deja acolo. ni se spune. inepuizabile. ca urmă a nefiinţei originare? Putem să ne amuzăm spunînd. de vreme ce Bergson vorbeşte despre „non-imposibilitate". nu trăiesc în fiecare zi cu gîndul la moarte. în vreme ce a omului numai 25%.) Porţiunea prăbuşită a unui pod sau traseul absent al unei ogive numai parţial desenate sînt „inexistente" în acelaşi sens în care e inexistentă o sirenă? Nu tocmai. să zicem. atunci nu mai e neant. Ce fel de „realitate" are visul? Pot spune că visul pe care tocmai l-am avut şi care mi-a marcat dispoziţia întregii zile nu există? Sau că acele reves-eveilles despre care vorbeşte adesea Mircea Eliade n-au nici o substanţă? în ce fel „există" sufletul?2 Cît de „reală" e o presimţire? Sau e reală doar atunci cînd se adevereşte? Există „numerele iraţionale" şi. moartea mea? Nu sînt (deocamdată) mort şi. în acest domeniu. Cîtă „nefiinţă" a rămas în lume. în aceeaşi linie de . din păcate. pe insula Sf. „Neantul" există? Dacă nu. Durata unei existenţe contează sau nu în definirea ei ca existenţă? Fluturele. entităţile ultramicroscopice care se refuză observaţiei întrucît se modifică în funcţie de condiţiile „experienţei" .. „existenţele matematice"? Există „triunghiul echilateral"? Dar rădăcinile pătrate ale numerelor negative? Exista în blocul de marmoră.şi într-una. dar şi le pune pe toate celelalte şi multe altele. (Dacă ai un bilet de loterie nu e imposibil să cîştigi. „există" în acelaşi plan cu Himalaya? Tînărul de 12 ani „există". mai mult decît evanescent. din Richardson şi calcula riguros bugetul anual al unuia dintre personaje. „virtual".. nu moartea vecinului sau a unui cunoscut. intitulată L'ombre de Dieu). de vreme ce. ele au o structură precisă. inconturnabilă. corpul statuii pe care urma să o facă? Şi ce ne facem cu „particulele elementare" ale domnului Hei-senberg? Electronul căruia nu-i poţi determina poziţia. cum pretindea Michelan-gelo. Etienne Souriau nu-şi putea pune această întrebare.

pasionaţi de anatomie. în ce categorie de „existenţe" îi putem plasa? Existenţe „de fapt"? Virtuale? Posibile? Imaginare? Onirice? „Prezenţe" în sens larg? Existenţe „solicitudinare"? „Co-prezenţe" (Miteinandersein). norii şi oamenii? Altfel formulată. cu alte . ele să poată fi catalogate la rubrica „existentului". Pînă la urmă. decît cei mai vii dintre cei vii. sînt semnalaţi artiştii plastici care. în aceste condiţii. Cum arată acest interval? Care e. cele pe care noi le producem. în aceeaşi linie cu scaunele.„experimente". De ce vă spun toate astea? Ca să vedeţi ce babilonie se ascunde dincolo de aparentul „subînţeles" al „existenţei". au făcut studii despre modul în care se poate insera aripa îngerului în articulaţia omoplatului. Evenimentul aduce în discuţie existenţa în act. Unde este. nuli. trebuie să dăm dreptate limbii germane: este „real" (wirklich) tot ce are un efect palpabil. care se cheamă prezenţă şi are un statut ontologic aparte. incapabili să iasă din statistică pentru a deveni persoane. tot ce acţionează eficace (wirkeri) asupra ambientului. Mai există şi Miteinandersein. întrebarea ar suna aşa: ne putem reprezenta un tip de realitate care să corespundă naturii angelice? îngerii sînt fiinţe ale intervalului. dorinţă. ceea ce nu e totuna cu a fi localizabil. existenţa „verbală". le instauram. grijă. graniţa dintre realitate şi ficţiune? Fenomenologii au aerul de a fi găsit un criteriu „cinstit" de evaluare a „realului" propriu-zis. Cu alte cuvinte. teamă. „doar" „a avea loc". că e „real" sau „închipuit". dar la fel de masivă realitatea „evenimentului" (das Geschehen) -. şi mai există ceva. după măsurile obişnuite. un „mod" al existentului. La fel. dar care sînt eminamente absenţi. prin speranţă. singurul acceptat de „subiectul universal" ca obiect de cunoaştere: fenomenul. şi este „fiinţă" (We-seri) tot ce poate fi resimţit ca prezenţă (Anwesenheit). care dublează şi complică realitatea „fenomenelor"? Existenţa de tip „substantival" (a fenomenului) e doar o parte. al subiectivităţii sau al transcendenţei pot influenţa direct şi amplu desfăşurarea vieţii mele. lucruri de ordinul închipuirii. îşi ajunge fenomenul sieşi? Poate fi el cu adevărat izolat? Şi nu există o realitate de cu totul alt tip. existenţa născută prin reciprocitate (co-existenţă). ceea ce este dat. Un prieten sau un maestru spiritual dispărut pot fi mai prezenţi. a exista înseamnă. florile. Pe acest fundal. a se petrece. să revenim la îngeri. ceea ce „apare" şi se livrează pe sine în tocmai faptul de a apărea.4 Şi ca de-acum încolo să vă gîndiţi de o sută de ori înainte de a afirma despre ceva că există sau că nu există. adică entităţi care trăiesc (numai) în reciprocitate cu noi? Sau „existenţe" pur şi simplu. se întreabă Souriau. a fi situat. Dar. prin „colaborarea" a două existenţe distincte. fără ca. uneori. Apoi există şi ceea ce Souriau numeşte „existenţele soli-citudinare". pentru mine. Sîntem înconjuraţi de inşi a căror „existenţă" nu poate fi pusă la îndoială. adică reprezentabilă prin dinamica verbului.

în intervalul rămas liber. o Realitate arhetipală luminoasă. rezumînd şi simplificînd. în care „extremele" se întrepătrund. ultima. care se poate înţelege ca Gestalt. Smaraldul nu e ales la întîmplare. ceea ce nu înseamnă „ţara de nicăieri". acelaşi loc ocupat. „cerul" suprem al Inteligenţei. Henry Corbin5. aşadar. o lume intermediară. care nu răspunde la întrebarea „unde?" Alt nume pentru acest teritoriu este „al optulea climat". ci ţara care nu poate fi localizată în termenii spaţialităţii curente. ideile stau în lumea lor. un arhetip „intuibil" al lui („imagine" are aici sensul nemţescului Bilă. în lumea supremă. Tradusă pe europeneşte. „martorul" lui esen-ţializat în faţa lui Dumnezeu. „sfera sferelor". pe de altă parte. o lume a universalului logic (a ideilor) şi o lume a universalului „metafizic" (a „imaginilor"). în texte.]). Varianta ei „cartografică" cea mai amănunţită şi mai articulată am găsit-o în spaţiul islamului iranian. în schema microcosmică. Fiecărui obiect al lumii sensibile (molk) îi corespunde. în lumea intermediară (Malakut). „Orientul Mijlociu". adică a celei de a noua sfere planetare. „lumea de dincolo". Altul . o ţesătură „mixtă". limita universului sensibil. a Inteligenţei. ca forma [lat. „lumea" ierarhiilor cereşti? Ei bine. Termenul tehnic arab este 'ălam . cu ajutorul celui mai mare specialist european în domeniu. un soi de voal suprasensibil. felurite denumiri simbolice cît se poate de semnificative. în lumea lor. psiho-spirituală. în spaţiul feluritelor tradiţii spirituale. Alt nume al inter-lumii este „Insula Verde". elementele constitutive ale acestei „inter-lumi" . pe de o parte. „lumea sensibilă". aşadar. între negrul lumii corporale şi auriul Inteligenţelor separate. de suflet: un loc de mijloc între corp şi spirit.cuvinte. Ibn'Arabî vorbeşte despre „centura de smarald a lumii noastre". Uneori. I se spune. „ţara lui non-unde" (sensul literal al „u-topiei"). „lumea de aici". obiect al Intelectului pur. dincolo de care se află „cele 70 000 de universuri ale sufletului". aşa cum apare ea în textele cercetate de el. Nă-kojă-Abăd. de care ne vom ocupa imediat. Obiectele sensibile stau. Lumea intermediară se află „pe suprafaţa convexă" a lumii fizice. în vreme ce „arhetipul" e un „model" al lui. un teritoriu. la rîndul ei. de pildă (în persană). Imaginatul şi oglinzile E vorba de o lume care ocupă. la care avem acces prin percepţie senzorială. Există. dar există un spaţiu „de tranziţie" între obiecte şi idei. îi corespunde. lumea aceasta e numită. în schema macrocos-mică. lumea aceasta a fost. o Imagine (mithăl). „Imaginea" mediană e un analogon al obiectului sensibil. schema aceasta ar vorbi despre o lume a universalului concret (a senzaţiilor). căreia.„Cetatea perfectă" (Hurqalya). tocmai de aceea. Verdele său e „la mijloc". primul de după cele „şapte climate" care divizează pămîntul originar („climatul" s-ar traduce în latineşte prin orbis). „imaginaţia activă". identificată şi descrisă. Inter-lumea la care ne referim capătă. iar între ele. la care avem acces printr-o facultate specială. Voi încerca să adun laolaltă.

10 Recunosc că pentru a reuşi e nevoie de un tip special de sensibilitate. Probabil că sînteţi niţeluş excedaţi de acest salt brusc într-o ambianţă oarecum exotică. în secolul al XH-lea. De aceea. sau al epopeilor mistice în general. Ceea ce se . de îndată ce ai părăsit cardinalitatea terestră. e cu totul legitim să invocăm spaţiul iranian. toate. Raiul vetero-testamentar. nu „apare". E cazul să amintim că există şi în terminologia Kabbalei un concept simetric al arabului 'ălam al-mithăl. moral sau literar. se pune în condiţia de a-1 percepe.în seria numelor atribuite inter-lumii de care ne ocupăm . în ciuda aspectului concret. decît în măsura în care cineva. nu mă priveşte decît foarte vag. şi „original". mereu via Corbin. desemnînd o lume a cunoaşterii „imaginative" (Sohrawardî.şi termenul arab barzakh. (Asirienii defineau faptul de a muri ca fiind „o agăţare de munte". la rîndul lui. în definitiv. activă. ca să luăm unul „realist") şi universul ciclului cavaleresc al Graalului. Pentru a vă calma. adică o deplasare spre punctul din care începe orice călătorie ascendentă. în sfîrşit. sîntem în plină ficţiune. să zicem. din graniţele lumii pă-mînteşti. Aşa cum origo dă şi „originar". de care se leagă obîrşiile zoroastriene ale temei. Muntele Qaf este axa lumii. vorbind despre îngeri. pe verticală. Trebuie „să ai ureche". respectiv între „închipuit" şi „cunoscut prin imagine". în primul caz. v-aş spune. locul prin care se poate ieşi. de pildă. (La Ibn'Arabi găsim corespondentul „Pămînt ceresc".trimit. Să încercăm. dar. Aş mai semnala . un echivalent celtic al lumii intermediare: Tir-nan-Og. de „teritoriu de legătură") şi. şi anume Olam Hademuth7. să simţi. să ne facem o idee ceva mai concretă despre această lume. s-ar spune.al-mithăl. social. Deosebirea e că. cu isprăvile lui simbolice.) Lumea imaginală este. Henry Corbin găseşte un perfect decalc latin pentru a traduce această formulă: mundus imaginalis. să ai organ. imago poate da. îi spune 'ălam al'khayâl). Ceea ce se întîmplă în romanul balzacian poate fi comentat istoric. că. la mundus imaginalis. speculaţiile privind „a patra dimensiune" şi „al cincilea element" (quintaessentia) . al povestirii. „istm" (care ilustrează foarte bine aspectul ei de ţinut median.)9 Corbin include în acelaşi perimetru to-poi consacraţi ai culturii occidentale. de pildă. Graalul. printr-o eventuală em-patie de moment. Există. primul „peisaj" pe care îl vezi.6 Din unghi filologic. „rupt din viaţă". Imaginalul desemnează o lume care subzistă şi se exprimă ca imagine. E o soluţie fericită. Terra lucida. el nu poate fi perceput.8 Asta nu înseamnă că spaţiile care ne sînt mai aproape ignoră această problematică. ce diferenţă enormă este între universul unui roman (Moş Goriot. expresia „ţara de dincolo de Muntele Qaf". sîntem într-un scenariu cu referinţă directă la evenimente majore ale vieţii noastre sufleteşti. în vreme ce. o prezenţă disponibilă. perechea amintită adineauri. pentru că induce deosebirea fundamentală între „imaginar" şi „imaginai". decalcul e riguros plauzibil. orientată. în cazul al doilea. mai întîi.

pentru a întîlni Realul Suprem faţă către faţă. Ne aflăm întro lume care are un fel de corp. şi ceva din ce e sub ea. o problemă de catoptrică. a căutării. ca şi acela al experienţelor noastre onirice.la care Moş Goriot nu are acces . lucruri care sînt dincolo de istorie. care are dificultăţi să admită ca reale lucruri situate în afara cadrului dimensional consacrat. îngerii sînt purtătorii calificaţi ai acestui uriaş joc de oglinzi. sînt oglindirea Feţei către care privesc. E unul din motivele pentru care simţim mereu nevoia unor referinţe extra-europene. şi ceva din ce e deasupra ei.. în lumina lor. pe alt palier. în ghicitură" (I Cor. omul care se străduieşte să trăiască după modelul protectorilor săi cereşti devine oglinda lor şi se oglindeşte în ei şi în oglindirea Feţei Tatălui. morală sau literatură. 13. 12). sociologie. trans-su-biectivă. metafora oglinzii. La rîndul lui. Grigorie Pa-lama: „. are un coeficient de rarefiere. Metafora cea mai la îndemînă pentru a descrie lumea imaginală e. între Dumnezeu şi oameni. Teritoriul Graalului. în „spaţiul" ei cele două dimensiuni se regăsesc în contiguitate: una printr-o sacrificială mişcare coborîtoare (kenoză). suprasenzorială (fără să fie „abstractă" sau ideală). dar nici „nesenzorială". însăşi această oglindire. al iluminării profetice. Aceasta e lumea imaginarului.. dacă nu cvasi-imposibil. cu alte cuvinte. Dar pînă atunci. dar depinde esenţial-mente de „apariţia" noastră. cît sîntem încă în interval. adică „pe drum". un albastru fizic. răsfrîngerea în cascadă a luminii supreme pînă în cel din urmă ungher al lumii. mai ales în limitele culturii europene moderne. vom trece dincolo de planul acesta. a „istmului" dintre lumi.u în aceeaşi oglindă . în definitiv. sau. Căci ceea ce vedem în oglindă nu e nici fantasmă..se mişcă hieratic cavalerii Mesei Rotunde. are. dar nu e corporală. nici fiinţă aievea. nu e nici „obiectivă".13 La sfîrşitul vremurilor. prin asceză urcătoare. numai că fără corp. Ştiu că e greu. nu întîmplător. încercaţi să vă puneţi problema cum e să ai senzaţia de albastru fără a vedea. E autonomă. despre care Scriptura spune că „văd pururea Faţa Tatălui" (Matei 18. Iar cine contemplă chipurile îngereşti întîlneşte.10). al „raptului" vizionar. vedem Realul acesta „prin oglindă.11 „Apariţia" din oglindă nu e totuna cu fiinţa noastră concretă. nemijlocit.15 îngerii.. circumscrie o zonă care e greu de clasat după criteriile curente: nu e „interioară". a comunicării cu lumea simbolurilor. Viaţa spirituală e. se produce numai dacă ne aşezăm în faţa ei şi dacă privim spre ea.întîmplă în textele ciclului arthurian priveşte tematica permanentă a „căii spirituale". transparenţele orînduite ierarhic prin care sîntem „vizaţi" de Raza dumnezeiască. nu e „subiectivă". respectiv a unui corp necorporal. închi-puiţi-vă un univers în care există tot ceea ce există în universul cunoscut de noi. Sau cum e să ai reprezentarea unui spaţiu nespaţial. cealaltă. dar nu e pur spirituală.puterile înţelegătoare şi duhurile slujitoare sînt luminile .12 Lumea imaginală (care e lumea unde se simt acasă şi îngerii) e un plan de reflexie între lumea spiritului şi cea a materiei.

slujitori ai luminii de sus şi. iar celebrul Swedenborg (nu vă grăbiţi să-1 evacuaţi sceptic. care valorifică teologic noţiunea de Geistleiblichkeit. Geistleiblichkeit.18 „. De fapt. sfîntul însuşi -căci vedem în noi asemănarea şi întipărirea adevărată a Celui ce e prin fire şi prin fiinţă Dumnezeu. duh al Cuvîntu-lui. Un neoplatonician englez."16 Călugărul. Dar Iisus nu s-a întrupat într-o „materie spirituală". Scriptura este aceea care. Jar". înainte de a se întrupa în om. aşadar transfigurarea celei mai dense materii) şi în tradiţia „teozofică" europeană (a nu se confunda cu teozofia sectant-mon-denă de sorginte Blavatsky-Besant). prin Sfîntul Evanghelist Ioan. neoplatonisme? Unde este Scriptura? Unde Părinţii Bisericii? Ce e cu ectoplasmele astea suspecte? Mă grăbesc să intru în ordine. ca imitator al îngerului. nedumerirea mustrătoare a ortodoxului cinstit. Vă aduceţi aminte? Et Verbum carofactum est."19 Corpuri spirituale Cu lumea imaginală. cel care pretindea că. răsfrîngeri ale primei lumini. Cum adică? Nu putem vorbi despre îngeri decît mobili-zînd stranietăţi iraniene.ne facem oglindă . de spissitudo spiritualis.. Kant avea cuvinte de laudă despre el) definea aceeaşi „rubrică" ontologică ca fiind alcătuită din apparentiae reales. o iradiere sau o împărtăşire a celei dintîi lumini. alătură doi termeni ce păreau condamnaţi la ruptură definitivă: Verbum şi caro.20 Simt acumulîndu-se. Ce sînt Evangheliile decît Geistleiblichkeit. erezii teozofic-alchimice. după cuvîntul lui Nil Ascetul. se împărtăşeşte şi el din luminile lui secunde. îngerul este cea dintîi fire luminoasă după cea dintîi. ci într-un . Formula aceasta e foarte expresivă. cu un secol înainte. „stea nerătăcitoare". Henry More. o lume în care materia şi spiritul par a fi negociat o cale de mijloc. de altfel. caro spiritualis. în echivocul ei: aparenţa şi realitatea se contopesc în unitatea paradoxală a „apariţiei". sau ca discipolul său din veacul al XVIII-lea. cele mai îndrăzneţe şi mai convingătoare trimiteri la lumea imagi-nală şi la „materia ei spirituală" tocmai în Scriptură se găsesc.. răsfrîngînd-o pe aceea. un soi de densitate diafană.spusese. pe un tărîm în care binomul „corporal-necor-poral" nu funcţionează. coborît în trupul literei? Veţi spune că nimeni nu contestă coerenţa intimă dintre cele duhovniceşti şi cele ale corpului. pastorul luteran Friedrich Cristoph Oetinger. vorbea. Ambivalenţa aceasta e o temă familiară în literatura alchimică (care caută „piatra filozofală".cele de al doilea. dacă mi se îngăduie barbarismul. „sfeşnic".17 Troparul Sfîntului Isaac Şirul îl slăveşte ca pe un „purtător de lumină". cum am văzut. în jurul cuvintelor mele. sîntem. Este lumina a doua. Avem de a face. că însăşi alcătuirea noastră omenească e suflet şi carne deopotrivă. ca lumini de al doilea. cu o lume „apariţională". a îngerilor. Am în minte autori ca Jakob Bohme. Dumnezeu s-a întrupat în lumea intermediară a îngerilor. aşa încît imaterialul să poată apărea şi materialitatea să devină inevidentă. devenind.

Nicăieri. deodată. E limpede că trupul Celui înviat e trup adevărat („Pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne. Ei văd corpul lui Iisus. nici oase. aceeaşi în care au călătorit. după cum altfel decît de obicei va fi arătat Christos şi în episodul Schimbării la Faţă: „s-a schimbat înfăţişarea Feţei" spune acelaşi evanghelist. „înăuntru". deşi stau cu el la masă. Iar noţiunea de „corp al slavei". în aşa fel încît să perceapă ţesătura altui „grad" al existenţei. Dumnezeu nu poate fi vizitat la El acasă. ori se sperie. ucenicii au o experienţă distinctă de senzorialitatea curentă. Ea trăieşte numai ca urmare a unei relaţii: relaţia dintre ea însăşi şi cel care o caută. Geistleiblichkeit21. De aici şi pînă la invocarea unei lumi distincte. „în afară" Lumea imaginală e reală. locul revelaţiilor şi al inspiraţiei. de văz şi viziune. locul teofaniilor şi al angelofaniilor. Ucenicii se sperie! „Credeau că văd un duh" -spune textul. Bineînţeles că nu e vorba nici de stafii. după înviere. Transfigurat. „aparenţa reală" a unui corp. în care cele „de jos" şi cele „de sus" se suprapun spectral e cale lungă. E vorba de o „răpire". aflat în intervalul dintre lumea pămîntească şi Tronul dumnezeiesc.. ară-tîndu-se şi ele „în slavă" (Luca 9. peste tot. Iar El trebuie mai întîi să-i liniştească („Eu sînt. înţeles ca trans-substanţiere a corpului fizic obişnuit. cu o veridicitate care îl îndeamnă pe bunul Petru să le propună improvizarea rapidă a trei adăposturi. Iisus participă la un nivel al realului în care personaje de mult defuncte (Moise şi Ilie) sînt co-prezente. El poate da doar întîlnire credinciosului într-un „loc neutru". după Emaus: „Nu vă temeţi!" Şi ei iau.. ca să-i convingă că nu e duh. pe învăţătorul lor înviat. obţinut prin bunăvoinţa harului. pentru a se manifesta. nici de vedenii.trup deplin. să mănînce împreună cu ei peşte şi miere. pentru că e ubicuă. învăţătorul reapare la Ierusalim dinaintea tuturor ucenicilor. cîmpul vizual. omului i se lărgeşte. profeţii şi sfinţii. Bun. „Gradul" acesta nu e gradul suprem. oamenilor trebuie să vorbească asemenea lui Iisus la Ierusalim. dar e altfel reală decît ceea ce socotim. Lumea aceasta este şi lumea angelofaniilor. al ritualurilor. la o lume supra-firească. nu vă temeţi!") şi apoi. cel în care doi ucenici merg abătuţi spre Emaus şi îl întîlnesc. uneori. se înscrie în chip firesc în vocabularul pe care îl tot tatonăm încă de la începutul acestui curs: caro spiritualis. spissitudo spiritualis. Cu alte cuvinte.22 în clipa privilegiată a contactului cu asemenea făpturi cereşti. Pe care însă nu-1 recunosc. real. un amestec de luciditate şi extaz. Şi totuşi ceva e altfel. instantaneu. poate fi numit mundus ima-ginalis. 31). locul acesta. de un acces fulgurant. în ambele cazuri. dar văd „corpul slavei" Sale. nu e „undeva". Nu poţi să mergi spre ea uitîndu-te pe o hartă. Nu e curios? Cel lîngă care petrecuseră timpul cel mai preţios al vieţii lor apare. al iluminării. şi ei ori nu-1 recunosc. în puţine cuvinte. de regulă. luminoşi. „centura de smarald a lumii noastre". Atunci să citim ultimul capitol din Evanghelia după Luca. Şi îngerii cînd apar. ca să se . cum vedeţi că am eu").

Hildegard von Bingen. Nimeni nu-mi poate contesta păţania. mă raportez la ea. să aducă la manifestare propria sa comunicare cu mundus imaginalis. că există o dispută în legătură cu certitudinea existenţei focului. speranţele se corporei-fică. spre care . ca să spun aşa. fiinţa extazului nostru. nu face mişcările pe care le faci tu: pentru că este varianta ta îmbunătăţită. N-ai timp. Fiecare trebuie să-şi grădinărească propria virtualitate. La fel. altul senzorial (văd sau am văzut focul). focul şi m-am ars. aşa cum spuneam mai devreme. Trebuie ca orbului să i se deschidă ochii pentru ca uriaşa rezervă de virtualitate în care trăise ca nevăzător să capete substanţă reală. în plus. reintră în virtual. cea mai intensă. o chem atunci ea se manifestă. mai reală. E un moment de ieşire din sine către o realitate extatică a propriului eu." Lumea imaginală e tot atît de reală şi de ireală pe cît este lumea vizibilă pentru un orb. ea este o lume virtuală. cel puţin trei moduri de a fi sigur. O observaţie a unei călugăriţe vizionare din secolul al XH-lea. deşi au început prin a nu fi decît „emanaţia" ta. uneori. în fond.că focul există). Bat .23 Cu ce investiţie de certitudine putem aborda această ciudată lume. Sensibilitatea artistică are adeseori intuiţia acestei „specii ontologice" care se întrupează în funcţie de „proiecţia" unui interlocutor. Pe de altă parte. substanţa lor e chiar extazul. nu poţi arăta ceva care s-a născut ca ecou personalizat al mişcării tale. Nu poţi arăta nimănui un fulger. care se desfăşoară „obiectiv" abia în momentul în care sînt dispus să prind contur în faţa ei. Dacă însă îmi iau ochii de la luminile ei crepusculare . îi fac loc. coagulează. Ceea ce nu înseamnă că această lume e lipsită de autonomie. se închide. In discuţie intră. tocmai ea se comunică cel mai greu celor care nu s-au ars niciodată. Certitudinea ultimă e. dar eu n-o pot impune nimănui cu aceeaşi forţă a evidenţei. Aşa e „ima-ginalul": îl poţi vedea. spune Corbin. îngerul e al tău şi totuşi străin de tine: nu este o umbră. nu există nici în Duhul Sfînt răspuns. decît eboşa care eşti. Villiers de l'Isle Adam spune undeva că îngerii se obiectivează în tocmai extazul pe care îl provoacă şi că.se volatilizează. din familia imaginaţiei. Ea are „geografia" ei. în acest caz. dar nu-1 poţi „arăta" nimănui.deschidă. în acelaşi timp reflectată şi reală? Să ne imaginăm. e certitudinea omului păţit. „Virtualul" „meu" nu e şi al altuia. descrie foarte precis acest raport: „Dacă în om nu există întrebare.mi se deschide. într-un sens. Ca într-un minunat vers al lui Saint-John Perse despre felul în care. şi altul de ordinul experienţei individuale: am atins. în acest sens. Pînă să ridici degetul. Ele devin fiinţe autonome. Unul teoretic (ştiu orice s-ar spune . cîndva. are nevoie de activarea interesului tău pentru ea şi de o facultate specială. ceea ce voiai să arăţi a dispărut. de fapt. îngerul nostru este.

într-un tîrziu. atît de adînc încît sfîrşeşte „în afara" interiori taţii. ci percepi contopindu-te cu obiectul experienţei tale. dacă puteţi accepta acest paradox. Ieşi din realul imediat. o carcasă şi o „interioritate" care subzistă tenebros înlăuntrul acestei carcase. dar poţi avansa spre el şi printr-un efort ascetic născător de ruptură ontologică. avem înclinaţia să plasăm „spiritul" în spaţiul nostru lăuntric şi să definim lăuntricul în termeni de „subiectivitate". Există o realitate sufletească înăuntrul căreia întîlnim. înveleşte lumea exterioară. „viaţă afectivă". ca orice lume oglindită. se articulează. ca pe un sîmbure. „trecînd" prin palmă. îţi pui o picătură de balsam în podul palmei şi. fie că se cheamă „suflet". Sau. Tot astfel cum aripile îngerului . dar nu pentru a te pierde în indistinct şi fantasmagorie. Ceea ce este spectaculos în această interioritate care produce un exterior este că. Spaţiul devine calitativ. ocazia să mai demolăm o dihotomie. interiorul devine anglo-bant. ca să spunem aşa. balsamul ajunge pe partea ei exterioară. Imagistica medievală aşază. altfel spus. se lasă parcurs mai încet sau mai repede. în general. Cea care separă „interiorul" de „exterior". cum vedem. o conversie. de un „în afară". dai. e drept. treci într-o lume care e. Cu alte cuvinte. E vorba de a obţine o „răsturnare" a amplasamentului tău intelectual. în jurul capetelor de sfinţi ceva care se cheamă nimb (există cărţi foarte frumoase despre istoria nimbului în reprezentarea picturală). originea lui „unde".sugestie a spiritualităţii lui anti-gravitaţiona-le . fără hartă şi în afara cardinalităţii obişnuite. Ne confruntăm cu o lume care. răstoarnă raporturile. Ni se oferă. Lucrurile n-au stat aşa întotdeauna. ca în lumea fizică. o conţine. Totul depinde de energia unei facultăţi lăuntrice conştient activate. ceea ce înseamnă. Interioritatea. Nimbul e o referinţă la calitatea . cu alte coordonate şi alt statut ontologic. cu atît eşti mai aproape de o altă exterioritate. una în care nu mai eşti distinct de ceea ce percepi. dacă avansezi suficient de mult spre înăuntru.24 Poţi fi „purtat" spre imaginai. o transfigurare: ceea ce era interior devine exterior şi ceea ce era exterior devine lăuntric. între altele. ca Ezechiel şi ca proorocii în genere (mi'raj se numeşte răpirea aceasta în limba lui Mu-hammad). în cele din urmă. în funcţie de metabolismul stărilor sufleteşti. dar de un alt „afară" decît cel din care plecaseşi. „subconştient". încet-încet. Nu mai există un corp înăuntrul căruia întîlnim sufletul. cu cît pătrunzi mai tenace sp're interior. „răpit" la ceruri. că^devine reversibil. Din lumea lui „unde". „inconştient (colectiv)". timpul devine şi el calitativ. se spune. Asta pleacă de la o reprezentare aş spune modernă a fiinţei umane: ai un corp. Ajungi în „altă dimensiune". învăluie exteriorul. ci pentru a lua cunoştinţă de un alt real. există numai în măsura în care această facultate lăuntrică o „secretează". Ima-ginalul e o lume reală care însă se alcătuieşte. „morală" etc.îi acoperă trupul. E ca şi cum. intrînd tot mai adînc în ea. corpul.se poate „călători". cum ştiţi. în Iran există metafore foarte puternice despre desfăşurarea acestei experienţe.

şi un verb. nucleu dens. pe o pro-punere. dar el învăluie corpul fizic. reflecţiile Sfîntului Grigorie Palama (secolul al XlV-lea). redescoperim „exterioritatea" spiritului. uneori şarmant. . pe o operaţiune ofensivă.un tenace reflex al simţului comun . în limitele interiorităţii tale. de cîteva ori. „Carcasa" e aceea care stă înăuntru. vor-. de multe ori. că există un „organ" pentru perceperea lumilor intermediare şi că organul acesta e din familia imaginaţiei. Prin aceasta. în faţă. mincinoşii şi beţivii. ca pe ceva cu totul distinct de Sine. care trimite în afară. „obiectivantă". de pildă. stellen.e un prim pas spre suspendarea „realităţii" lui. Sich etzvas einbilden e „a-ţi închipui ceva". cu alte cuvinte că ea poate produce lumi consistente. extaz etc). un prefix. Facerea lumii e ceva de tip Vorstellen. Primul pune accentul pe componenta strict subiectivă a procesului. cea care produce vedenii. Actul creator despre care se vorbeşte în Geneză nu e de tipul Einbildung.şi. nu e o reverie privată a Creatorului. doi termeni pentru „imaginaţie": Einbildung şi Vorstellung. o facultate creatoare. care opune imaginaţiei „omeneşti".) Cu Vorstellen. (Românescul „în-chipuire" echivalează riguros cu ein-bilden. cu lumea îngerilor -.26 Voi aminti. alteori smin-titor. şi deci marcată fiziologic. Daţi-mi voie să recurg din nou la virtuţile limbii germane. e o „propunere": Dumnezeu „imaginează" lumea în sensul că o aşază dinaintea Sa. ea este. Există. interior anglobant. de aceeaşi natură cu înzestrarea creatoare a lui Dumnezeu şi ca atare infinit mai productivă decît stricta fantezie omenească. „a pune". implicit. Accentul cade. de data aceasta. ca un nucleu tare al fiinţei. faţă de care corpul fizic e miez. o forma fără corespondent exterior. structurată şi structurantă. Imaginaţia divină Am spus. o altă specie a imaginaţiei pe care o numeşte divină. Corpul e înconjurat de „interio-ritatea" lui ca de o mandorlă. faptul că el e o lume autonomă. în întregul ei. germene. care delirează. în germană. Adaug imediat că nu de imaginaţia comună e vorba. silueta umană într-un fel de „migdală" de piatră. e mai amplă şi mai subtilă. cea de care uzează şi abuzează frecvent artiştii. E vorba de imaginatio vera. care înseamnă „a aşeza". „Migdala" aceasta este „interior" devenit expresie exterioară. un regn aparte şi lui non-unde". liberă de amprenta corporalităţii. Cu lumea imaginală . Aţi văzut că decorul catedralelor plasează. într-un anumit sens. ci spre instaurare de realitate. lucrurile se schimbă: avem. îl conţine.„interioară" a personajului (sfinţenie. care. prin urmare. definită de mulţi autori ca net diferită de imaginaţia obişnuită. „Consemnarea" spiritului în perimetrul inferiorităţii . orientată nu spre eludare şi substituţie arbitrară a realului. legată de conformitatea sufletului cu trupul. Produci. Spuneam adineauri că imaginatio vera e o facultate instauratoare de realitate.

„Interiorul" dumnezeiesc (un fel de-a spune, căci nu putem compartimenta astfel transcendenţa Sa) se „cosmicizează". Orice act creator adevărat „imită" această „manevră" originară. Iar aproprierea imaginalului e, din acest punct de vedere, un act creator, un fel de a „vizualiza" trans-vi-zualul, un efort de a gîndi nu concepte, ci imagini, nu forme stabile, ci metamorfoze. (Intelligere - spunea Giordano Bruno - est phantasmata speculări.) Una din funcţiile îngerului - ca fiinţă intermediară - e, nu întîmplător, şi aceea de a vizualiza nevăzutele, de a conferi denegînditului pregnanţă intuitivă. îngerul e ghidul optim în voiajul sufletului către lumea sa, către universul imaginai. „Cosmicizarea" interiorităţii relativizează, în chip semnificativ, nu numai distincţia comună dintre văzut şi nevăzut, ci şi pe aceea, definitorie pentru tradiţia europeană, dintre „gîndire" şi „existenţă". Fireşte că putem gîndi lucruri care nu au corespondent „real" şi că, pe de altă parte, există realităţi care nu pot fi gîndite pînă la capăt. Dar obiceiul nostru de a aşeza mereu faţă-n faţă gîndirea şi existenţa, de a le situa dihotomic, nu face decît să pietrifice un malentendu. E ca şi cum ar fi vorba de două lumi cu totul diferite, a căror co-prezenţă ne condamnă la o fatală schizofrenie epistemologică. Or, în lumea ima-ginală, gîndirea şi existenţa coincid. De îndată ce gîndesc un lucru, lucrul pe care îl gîndesc există. Şi tot ce există e alcătuit din substanţa gîndirii mele. în acest sens am invocat facerea dumnezeiască a lumii: un act în care „a gîndi" e simultan cu „a înfiinţa", în care simplul fapt de a gîndi instituie fiinţa. Cred că sînteţi în plină indigestiune metafizică. Am exagerat, poate, livrînd într-o singură prelegere informaţii atît de numeroase, de diverse şi – din unghiul deprinderilor mentale curente - destul de curioase... Data viitoare voi fi, sper, mai ponderat şi mai digerabil. Voi vorbi despre îngerul păzitor al fiecăruia. Şi, într-un fel, mă felicit că v-am plimbat prin zone atît de ne-conforme, încît, anunţînd că trecem la problema îngerului păzitor, să avem cu toţii sentimentul că ne întoarcem pe pămînt, că revenim la „realitate"... 3. ÎNGERUL DE LÎNGĂ OM: PĂZITORUL CERESC O rugăciune pe care, pînă mai ieri, o ştiau toţi credincioşii sună astfel: „îngerul lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfînt, care mi-eşti dat de la Dumnezeu din cer, rogu-te pe tine cu tot dinadinsul, tu astăzi mă luminează, de tot răul mă fereşte, către fapte bune mă povăţuieşte şi spre calea mîntuirii mă-ndreptează, amin!" Teologia îngerului păzitor, în esenţa ei, e integral cuprinsă în textul concis al acestei rugăciuni. Rezultă, mai întîi, că avem un înger păzitor, apoi că, deşi „îl avem", el nu ne aparţine, ci ne e dat de Creatorul lumii, şi, în sfîrşit, că funcţiile îngerului păzitor sînt, în mare, patru, ca braţele unei cruci: el ne este învăţător (ne luminează,

aduce un spor de cunoaştere), protector (ne fereşte de rele, de toate felurile de rele), sfătuitor (ne îndeamnă spre fapte bune, ne propune criterii ale acţiunii îndreptăţite) şi călăuză mistică (ne arată calea mîntuirii). Cu un singur cuvînt, funcţia generică a îngerului este buna noastră orientare. Bună orientare în plan cognitiv, pragmatic, etic şi soteriologic. Surse creştine şi necreştine Se pune însă întrebarea ce temei scripturar există pentru o asemenea doctrină, ce spun textele revelate? în genere, se afirmă că probele vin mai curînd din Noul Testament. E o exagerare. Sînt destule locuri în Vechiul Testament care sugerează, dacă nu vorbesc explicit, despre o prezenţă angelică protectoare alături de oameni. în Psalmul 91, de pildă, versetul 11, citim: „El (Dumnezeu) va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale." Pasaje asemănătoare apar şi în Psalmul 34, 7, în Geneza 48,16, în Exodul 23, 20, ca să nu pomenim de Cartea lui Tobit. E adevărat că în Noul Testament pasajele de acest tip sînt mai numeroase şi mai precise. Le voi invoca pe cele mai spectaculoase. Nu există om, oricît de neînsemnat, oricît de „mic", care să nu aibă în ceruri un înger al său, cu ochii aţintiţi spre Faţa Tatălui -spune Iisus (Matei 18,10). Cine dispreţuieşte pe cel mai precar dintre oameni îi dispreţuieşte, aşadar, îngerul şi întunecă, indirect, Tronul dumnezeiesc. în Epistola lui Pavel către Evrei (1,14) îngerii sînt numiţi „duhuri slujitoare, trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea", adică pentru oameni. Capitolul 12 din Faptele Apostolilor relatează o poveste năucitoare: Apostolul Petru e scos din închisoare de un înger, bate, în puterea nopţii, la uşa unor prieteni, iar aceştia, convinşi că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la uşă nu poate fi Petru, ci îngerul lui! Pentru acea comunitate protocreştină era, prin urmare, de la sine înţeles nu numai că Petru avea un înger, dar şi că îngerul acela îi semăna pînă la identitate. Nu e nevoie însă să ne mişcăm numai în spaţiul creştin pentru a întîlni figura unei instanţe proteguitoare şi/sau călăuzitoare. O întîlnim în Egipt1, în Iran2, la greci (care echivalează, adesea, „daimo-nul" cu conştiinţa şi sufletul)3, la romani (care vorbeau de „genii" veghind asupra unui anumit loc, a unui om, a unei familii)4, la musulmani5, în ambianţa tibetană6, în cea iudaică7 etc.8 Prezenţa îngerului alături de om e, de fapt, cazul particular al unei prezenţe angelice la toate nivelurile lumii create. O confirmă, mai întîi, foarte explicite pasaje evanghelice. In Apocalipsă se vorbeşte despre îngeri care controlează vînturile, pămîntul şi marea (7,1-3), au stăpînire asupra focului (14,18) şi asupra apelor (16, 4-5). Fiecare district al lumii create e, aşadar, administrat, prin mandat divin, de cetele îngereşti, care constituie un soi de -potenţare transcendentă a realului. Pornind de la anumite menţiuni veterotestamentare (Deuteronomul

32,8 - versiunea Septuaginta, Daniel 10,13), Clement din Alexandria sau Vasile cel Mare aşază sub protecţie angelică şi naţiunile, oraşele şi bisericile locale.9 Mari comentatori ai Scripturii, de la Origene şi Ambrozie la Augustin şi Toma d' Aquino (ca de altfel şi o seamă de texte apocrife, Enoh în primul rînd), cad de acord asupra faptului că „totul e plin de îngeri"10, înclinaţia de a dubla universul vizibil cu o puzderie de „duhuri" lucrătoare acţionînd nevăzut asupra a tot ce există pare să ţină de structura originară a înţelegerii omeneşti. O dovedesc animismele de pretutindeni, ca şi ample secţiuni ale folclorului planetar, cu care vaţi întîlnit, sper, în copilărie. Dincolo de ce se vede, proliferează harnice comunităţi de „spirite": gnomi (pitici), ocupîndu-se, în căldura umedă de sub pămînt, de rădăcinile plantelor, silfe modelînd norii, salamandre intervenind în morfologia flăcărilor... Mentalitatea arhaică multiplică euforic speciile substratului ascuns al lumii şi se străduieşte să intre în legătură cu ele pe cale magică. Ierarhiile cereşti despre care vorbesc marile religii nu se pot compara însă cu această multicoloră devălmăşie. Ele nu ilustrează „mecanismele" secrete ale naturii, ci o ordine supra-naturală, orientată soteriologic. îngerii fac lumea să meargă, dar, mai ales, o fac să meargă spre orizontul salvării. In plus, ei nu acţionează autonom, nu sînt o puzderie de trepăduşi care se agită funcţional, fiecare în legea lui. îngerii sînt, ca să spunem aşa, un „cîmp energetic" riguros organizat şi cuplat la Principiul Suprem: toţi privesc Faţa Tatălui şi lucrează în numele Lui. Ei intermediază între Creator şi creaţia Lui, între existenţele particulare şi unitatea universalului, între văzut şi nevăzut, garantînd că nimic nu poate rămîne în afara economiei dumnezeieşti, că ordinea creată nu poate fi concepută în afara ordinii finale, a mîntuirii. întrebările teologilor Fie pentru că au de răspuns unor derapaje eretice, fie pentru că au talente de filozofi (adică o anumită nelinişte speculativă), fie pentru că nu se pot sustrage gratuităţii iscoditoare a minţii omeneşti, teologii dintotdeauna şi-au pus tot soiul de întrebări despre îngeri, care, din punctul meu de vedere, nu merită foarte multă atenţie. Solicitante pentru inteligenţă, ele nu duc prea departe, cînd ceea ce cauţi e o intuiţie operativă a regnului îngeresc. Eu cred că toate lucrurile despre care vorbim merită să fie gîn-dite şi asumate numai în măsura în care pot deveni altceva decît simplă informaţie istorică şi dogmatică. Putem, fireşte, divaga sprinţar, putem construi raţionamente şi metafore, dar totul e inutil cîtă vreme reflexia noastră nu are un impact durabil asupra modului nostru de a fi, cîtă vreme ea nu se converteşte într-o experienţă personală transfiguratoare. Scolastica a reuşit, mai întîi, să clasifice propoziţiile privitoare la îngeri, după gradul lor de certitudine, respectiv de argumentabilitate teologică. Există propoziţii defide sau fidei proxima, sigure, acceptabile ca articole de credinţă. Pe acest palier

sau nebotezaţii . O asemenea propoziţie este aceea potrivit căreia numai credincioşii au un înger păzitor propriu. Demnitatea omului. în care se regăsesc Sf. în virtutea faptului de a fi intrat în comunitatea credincioşilor? Dacă e să mă pronunţ. dar mai palide din punct de vedere dogmatic: nu numai omul. are un înger păzitor se situează pe un nivel de certitudine mai modest. exerciţiul protecţiei angelice.dogmatic se admite. sau „numai credinciosului . spune Sf. sau îngerul ni se distribuie abia la botez. Febrilitatea mentală a „teoreticienilor" creştini nu se opreşte însă aici. Ioan Gură de Aur. pornind de la Păstorul lui Hermas şi mergînd pînă la P. credincios sau nu. îngerul nu pare să fie. e un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere. ci şi unele comunităţi omeneşti se bucură de protecţia unei instanţe angelice. Şi dacă Scriptura vorbeşte despre îngerii Greciei şi ai Persiei. Dezbaterea cea mai vie dintre toate pare să fie legată de opţiunea „fiecărui om .nu au acest privilegiu. cum să credem că tutela îngerească e refuzată necreştinilor?12 Oricum.. spre propoziţiile unanim acceptate.necreştinii. a acestui arhetip. al cărui suflet începe de îndată să fie disputat de duhurile rele. deşi are susţinători de talia Sfîntului Vasile cel Mare şi a lui Chirii din Alexandria. Ieronim sau Toma d'Aquino. cvasiuniversa-lă. sau chiar mai mulţi asemenea îngeri. dar pruncul nebotezat.. ceea ce atestă vigoarea ecumenică. Se poate coborî mai departe. Sf. dar că unii oameni . Există opinia împărtăşită de o amplă tradiţie. bine întemeiate teologic. Ilie . că există îngeri. Propoziţiile acestea nu se pot contesta fără riscul de a cădea în afara credinţei. că ei sînt trimişi de Dumnezeu pentru slujirea şi protecţia oamenilor şi că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieţii sale. sînt propoziţiile saltem theologica certa. Botezul aduce alte privilegii (Taina Eucharistiei. creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. ci un har care însoţeşte omul încă din momentul lansării lui în lume. de pildă.un înger propriu". de pildă) şi intensifică. tema îngerului păzitor e. alţii s-au întrebat dacă nu cumva fiecare muritor are doi. Nu e logic să acceptăm că există îngeri ai apelor şi ai vîntului. voi spune că ideea unei distribuţii preferenţiale a îngerilor păzitori (providentia specialissi-ma)n mi se pare copilăroasă. (Magna est dignitas animarum.un înger păzitor". Mai există şi alte întrebări. Foarte solide. dar încă validabil: sententia communis. fără doar şi poate. în virtutea faptului de a fi oameni. cartea a treia). prin urmare. cum am văzut. un cadou de Botez. Ieronim în comentariul său la Evanghelia după Matei. nediscriminatorie. După ce unii s-au îndoit că toţi muritorii ar avea un înger păzitor. Cei care cred că orice om. Problema se poate formula şi altfel: primim cu toţii un înger „delegat" în clipa naşterii (sau concepţiei?). Prefer cealaltă tabără. nu are mai puţină nevoie de apărare şi sprijin decît cel botezat. dar nu la nivelul primelor.

19 Cîtă vreme fac voia lui Dumnezeu. Gertruda. că sursa ei e „păgînă" (în Grecia antică se vorbea de un genius niger şi de un genius albuş. sau de un rang mai înalt. şi alte întrebări: a. simbolizînd cele două prezenţe complementare). spune Toma d'Aquino17: fără el ar face încă şi mai mult rău de-cît face îndeobşte. distinct şi mai înalt? în genere. de îngeri. Are' Antichristul înger păzitor? Da. c. dedicată individului privat. Se face distincţia între custodia particu-laris. Ar însemna ca superiorul să fie „protejat" de inferior. mormîntul fiecărui credincios e străjuit de doi stîlpi. pentru completarea imaginii. ca un împărat ce este. aşadar.13 Pe de altă parte. sau se subordonează unui înger al colectivităţii. că sîntem.Cleopa . e perfect plauzibil ca îngerul păzitor să colaboreze în acţiunea sa şi cu alţi îngeri. Filon din Alexandria reia şi el ideea. îngerii nu au afecte divergente şi sînt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Are Sf. Dar .spune majoritatea. ai Bisericilor. proaspătul convertit. De un tratament special se bucură şi călugărul tînăr. iar în lumea musulmană. îngerul păzitor al căpeteniei devine. d. cu oarecare insatisfacţie. şi îngerul colectivităţii. Toma d'Aquino crede că funcţia publică aduce cu sine o asistenţă angelică suplimentară. Susţinătorii acestei opinii ar afla.?14 Iar dacă da. şi custodia univer-salis. Din oricare alta . Hildegard). Iată. Are Iisus înger păzitor? Nu.obiecte predilecte ale atacurilor demonice. cres-cînd în grad. Fecioară înger păzitor? Da. în beatitudinea lui.spun Dionisie Cartuzianul. probabil. în calitatea ei de Maică a Domnului. Tauler. dedicată omului public şi grupurilor. există şi situaţia în care un singur înger se ocupă de o întreagă comunitate? Există îngeri ai popoarelor. se admite că spiritul comunitar (mer-gînd pînă la spiritul comunitar al unei epoci întregi. ai cetăţilor etc. „spiritul timpului") stă sub un protectorat angelic specializat. un permanent teatru de luptă între „inspiraţie" dreaptă şi „ispită".16 Creşte rangul îngerului o dată cu amploarea şi rangul domeniului administrat? b. o intensificare a protecţiei. chiar dacă e slujit.că sîntem flancaţi simetric de un înger bun şi de unul rău. copilul nou-născut şi tri misul în misiune (apostolul). necesară bunei îndepliniri a noilor responsabilităţi. de acelaşi rang cu el. azi încă. de obligaţia de a ne purta de grijă? Cînd păcătuim se întristează? Teologia pură şi dură spune că nu. Cu aceasta. Duns Scotus şi cîteva sfinte din Apus (Matilda. întrucît are fire omenească. e.15 Nu numai funcţiile publice impun.spune Otto . E îngerul stingherit. Se poate întrerupe protecţia angelică?18 f. în plus. Din ce ierarhie fac parte îngerii păzitori? Din ultima (îngerii propriu-zişi) . atingem un nou capitol al interogaţiei. de altfel. Dacă mai mulţi îngeri se pot ocupa de un singur om. toţi . are un înger slujitor de rang înalt.

la examen.Hophan . misiunii încredinţate şi protejatului asignat.. neputînd anticipa decizia divină (îngerii nu sînt atotştiutori). ci una a zelului iubitor. situaţiile cele mai banale se pot termina prost. destul de misterioase. 3 („Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?. de îngerul matern? Ne oprim aici. atunci cum de pot intra în conflict. pentru cît de raţionali pretindem că sîntem. s-ar spune. în toate cele. Fiecare episod al vieţii cotidiene. Căci dacă. în aşteptare.") şi II Petru 2. au unele ezitări cînd e vorba de îngerul păzitor „anexat" fiecărui individ în parte. Sînt judecaţi îngerii la Judecata de Apoi? Toma d'Aquino crede că nu.mamele şi poeţii refuză cristalinitatea distantă a acestei teze. Totul se poate întoarce oricînd împotriva noastră. Logica aceasta nu pare totuşi foarte convingătoare astăzi. Sîntem înconjuraţi de viruşi. recurgem nepermis de des. am scăpat „ca prin minune". Anselm). Pe de altă parte. i. pentru a evacua discuţia despre îngeri sub eticheta „scolastică divagatorie şi futilă". în cel puţin două locuri. ni se par. h. cu toată puterea. cu atît mai mult o asemenea asistenţă se va adresa omului. semnele unei misterioase elecţiuni: „sorţii" au fost de partea noastră. şi cu o stranie nonşalanţă. un subiect pe care îl ştii. şi despre îngeri care se bucură. la explicaţii de tip magic. în definitiv. Bunătatea neîndurătoare Să reverfim la credinţa majorităţii Părinţilor în prezenţa ubicuă a îngerilor.. îngerul păzitor şi omul precar.22 Metabolismul actual al raţiunii noastre nu poate digera de-cît cu oarecare jenă o asemenea presupoziţie. argumentabile scripturar. de cataclisme . Şi au dreptate. toate cîte sînt beneficiază de asistenţă angelică. A nimeri. „Sexul îngerilor".20 g. care. pînă la naştere. ci i-a aruncat în Adînc. trăim foarte periculos. sau e preluat. întradevăr. se dedică. Dar ar fi păcat să încetăm a mai întreba. în Scriptură. a îngerilor. unde stau înconjuraţi de întune-rec. deşi sînt dispuşi să acorde respectul cuvenit existenţei. în genere. 6. mai ales în perimetrul protestantismului. a ieşi nevătămat dintr-un accident grav. Asemenea „minuni" sînt mai frecvente decît ne închipuim. aşa cum o atestă textele sacre. primit în momentul concepţiei (cum crede Sf. In pîntecul mamei. voia lui Dumnezeu. „Cîţi îngeri pot sta în vîrful unui ac?" au devenit deja parabole folclorice ale investigaţiei caduce. căci se vorbeşte. şi despre îngeri care plîng. Dacă ierarhiile cereşti fac. aflat în vîrful şi în centrul universului creat. pe motiv că unele întrebări nu duc nicăieri. Scriptura însă. nu o luptă duşmănoasă. cînd vorbesc despre lupta dintre îngerii naţiunilor (al Greciei şi al Per-siei)?21 E.4 („Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit. Unii de-abia aşteaptă să găsească argumente. Există chiar teologi. care. are fătul deja un înger propriu. Modelul-călăuză. a cîştiga la loterie. am avut „noroc". legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată"). pare a admite un răspuns afirmativ: 1 Cor.

„mascotele" de tot soiul.potenţiale. în vreme ce Petre „are noroc": cade de la aceeaşi înălţime şi se alege cu o zgîrietură.23 Omul „tradiţional". evitate în mod inexplicabil. de ce există morţi absurde şi supravieţuiri implauzibile. în definitiv. de ce copiii cei mai neajutoraţi se sustrag unor ameninţări îndeobşte necruţătoare. la o condiţie de abandonat. Ne mişcăm într-un univers al cărui mod de funcţionare nu se lasă epuizat de „legile naturii". dată fiind complexitatea cosmică originară. el adună toată această aproximaţie sub conceptul vag al „destinului". o eşarfă care fereşte de rele etc. Dar nici o lege a naturii nu ne va explica de ce Ion cade şi moare. hazard. „ratate". presupuse a depozita energii benefice: căţeluşul de pluş din maşină. de la (relativul) „control" al situaţiei. tot aşa cum traversăm zilnic. o facem zilnic. în fond. Cum altfel să explici de ce unii se întorc de la război iar alţii nu. adevărate talismanuri. Ei bine. Biografia oricărui bătrîn e cimitirul virtual al unui număr indefinit de sfîrşituri „amăgite". întîmplarea.să zicem scolastica. e un miracol că această şansă s-a actualizat. un anumit stilou care poartă noroc la teze. adulţii nu sînt mai puţin vulnerabili decît copiii. Veţi replica. norocul. de ce există excepţia. In loc să spună „am . fără nevroze. omul modern nu găseşte nimic scandalos. şansa. de mecanisme imperfecte. „pre-religios" (noroc. posibilitatea sfîr-şitului iminent. talisman fermecat) o analitică a oficiului angelic. mai în serios.în varianta ei supremă. de obiect inconştient. rămăşiţe ale unei magii animiste mult mai îndepărtate de „exigenţele" contemporaneităţii decît . pe scurt. preferă să opună acestui instrumentar. Dar un miracol la fel de spectaculos. totul se reduce la o chestiune de limbaj. pe un amplu fundal de primejdii. şansa apariţiei vieţii . în obiceiul de a invoca la fiecare pas. Şi totuşi. drept explicaţie. Se cultivă. ce „anormal". în mod reflex. Putem invoca o lege a naturii pentru a explica de ce. Fiecare viaţă individuală e suma morţilor posibile lăsate în urmă. nesistematizabilul? O curiozitate a conştiinţei moderne e şi încrederea superstiţioasă a multora în efectul protector al unor obiecte „alese". subzistăm. o dată născuţi. cu o uluitoare seninătate. Cu alte cuvinte. V-aţi gîndit vreodată ce primejdios. „ne salvăm". de semeni iresponsabili sau direct criminali. un miracol de fiecare clipă. expus oricărei ingerinţe malefice. Ştim astăzi că. cea care culminează cu regnul uman . în cel mai bun caz. mai în glumă. nimeni nu se poate culca avînd garanţia că se va trezi. a circumstanţei fatale. în această privinţă. ce inadmisibil e simplul fapt de a adormi? Treci dintr-o dată de la veghea autoprotectoare. imprevizibilul. Şi nu numai viaţa diurnă e o teribilă ţesătură de riscuri depăşite. că. ba dimpotrivă. să-i spunem.va fi fost extrem de redusă. nimic ridicol. aşa încît probabilitatea de a ajunge cu bine la capătul acestei curse cu obstacole este minimă. pre-modern. o iei certamente în jos. poate. cînd sari de la etajul doi. e faptul însuşi că. supravieţuim.

Obiceiul de a evacua ceea ce nu înţelegi în penumbra magică a hazardului sau a neesenţialului e. Putem vorbi. orice efort de înţelegere implică un foarte fin dozaj de rigoare şi mister. de vulnerabilitate. drept o soluţie trans-raţională. modul ei de manifestare. depăşirea unei ameninţări. stăm în toată clipa. Nu se poate construi o metafizică rezonabilă a norocului.din punctul meu de vedere . O altă asemănare între cele două tipuri de limbaj ar fi că amîndouă resimt ieşirea dintr-o situa-ţie-limită. Care e diferenţa? Diferenţa e uriaşă. în mare. Mai întîi. e „nonfigurativă".un semn de civilizaţie. Prin contrast. bolile. ar rezulta că desăvîr-şirea îngerească este corelativul imperfecţiunii omeneşti. omul tradiţional abordează cu o ameţitoare îndrăzneală problema inevi-denţei. capriciul istoric. Credinţa nu este altceva decît tocmai acest dozaj: certitudine asupra cauzelor. întemeiată pe texte sacre de pretutindeni şi pe o uriaşă tradiţie hermeneutică. astăzi. ne-legiferabil. sau „m-a păzit îngerul". dimpotrivă. „Ascunsul" de care vorbeşte Isaac Şirul nu e însă în afara ordinii providenţiale. muzicală."25 Pe fundalul acestor două legi. expresia unei inteligenţe pripite. somnul. Dar se poate construi o teologie a îngerilor.avut noroc". arbitrarul stihiilor. se admite că o anumită formă de neajutorare. geometria lui evită reprezentările. împăcată prematur cu propria ei limită. Din cele spuse adineauri cu privire la vulnerabilitatea noastră constitutivă. să sistematizeze provocator ceea ce noi. ci e tocmai expresia perfecţiunii ei. Omul modern are dificultăţi să creadă în îngeri nu pentru că e „raţional" şi „ateu". acces limitat asupra modului lor de operare. expediem în chip primitiv la rubrica „norocului". drept un „miracol". sau are despre ordine o imagine inconsecventă. ca să nu pomenim de sumedenia de pericole nedefinite. în vreme ce pentru omul tradiţional . şi într-un caz şi întraltul. ansamblu armonic de evenimente providenţiale. combinate cu obscure episoade aleatorii. lumea este o sumă de legi naturale severe. dar şi călătoriile. îngerul păzitor e . despre două legi după care se conduce intelectul „pre-modern".aşa cum vă spuneam la prima noastră întîlnire lumea e ordine fără rest. fără s-o ştim.. moartea. deci. Cea dintîi e formulată de Toma d'Aquino: orice treaptă a fiinţei e sub regia celei care îi este superioară. Pentru omul modern. Efortul de a înţelege lucrînd cu postulatul ordinii cosmice e . Şi că această neajutorare devine evidentă ori de cîte ori avem de a face cu experienţele curente ale vieţii: prima copilărie mai ales. dar niciodată cu adevărat descriptiv. sub care. a nevăzutului şi a inclasabilului. aluzivă. credinciosul spune „m-a ajutat Dumnezeu". ci pentru că nu crede în ordine. Dar să începem cu asemănările.24 Cea de a doua apare la Isaac Şirul: „Orice lucru mai înalt decît altul e ascuns aceluia fată de care este mai înalt. de transparenţă şi opacitate. anulată de prejudecata că „ascunsul" e iraţional şi. face parte din statutul ontologic al omului.26 Discursul angelologie nu se poate sustrage acestei „stilistici". preferind să forţeze înţelegerea. Esenţială ră-mîne totuşi diferenţa.. El e indicativ.

distinct de cel al Creatorului. de paradisul în care a fost aşezat în momentul facerii sale. Şi nimeni nu crede că asemenea neajunsuri pot veni prin intermediul .şi educaţi în mod iresponsabil .28 Avem un înger călăuzitor pentru că trăim. îngerul ne apare în preajmă. duhuri itinerante. Cu alte cuvinte. intervenţia salutară în situaţii de criză. că a fost gîn-dită.27 Imperfecţiunea e. din sfera omenescului. răsfăţuri şi noroace. în principiu. A-ţi căuta îngerul e a căuta chipul auroral al libertăţii. Eroarea poate fi răscumpărată. Avem nevoie de un înger păzitor. spre obîrşie. orientaţi spre modelul nostru inaugural. a merge spre modelul care te însoţeşte. ca o întruchipare a acestui model. vreo năpastă. Creatura e inferioară faţă de Cel care a creat-o (în sensul că are o realitate derivată. ne-a tulburat discernămîntul. subordonate integral scopului unic al mîntuirii individuale.să credem că. bunătăţi. care să fie corectivul discret al unui discernămînt în derută. Omul „căzut" e căzut din perfecţiunea lui originară. a exersa stilul opţiunii corecte. un accident de parcurs. între altele. îngerul ştie mai bine decît noi de ce anume avem nevoie pentru a ajunge unde trebuie. că nu e de sine stătătoare). care să reanimeze instinctul libertăţii. Căderea aceasta e însă reversibilă. fiinţe în trecere. Dar toate acestea sînt activităţi secundare.care însă nu se poate exercita fără opţiune. E important să înţelegem că funcţia esenţială a îngerului păzitor e legată de administrarea pelerinajului nostru înapoi. grădinări-rea rugăciunilor noastre. ca imperfectă în sfera ei de existenţă. prin definiţie. pentru chiverniseala destinului nostru. ea e efectul unei perfecţiuni . A fi însoţit de înger înseamnă a umbla spre ţintă cu ţintă cu tot. de un expert al traseului cu pricina. Ţin însă să vă fac atenţi că imperfecţiunea omenească nu face parte. de la protopărinţi încoace.libertatea . pentru că sîntem. ea este debilă. de un ghid. Noi sîntem înclinaţi în mod natural . Statutul creatural e. Nimeni nu se roagă să capete vreo încercare aspră. Oficiul său include. dar nu neapărat carent. ideea pe care o are îngerul despre „binele" nostru nu coincide în mod necesar cu ideea pe care ne-o facem noi înşine despre acest „bine" şi în conformitate cu care ne formulăm rugăciunile. în chiar intervalul care îl separă pe om de originea sa. ca urmare a unei opţiuni libere. dar greşite. Inutil să vă spun că. de fapt. sub regimul derivei.29 Faptul de a fi uzat inadecvat de libertate a dereglat în noi funcţia libertăţii. de sus în jos şi de jos în sus. adică fără o componentă de risc. prin mandat divin. călători. aflat în legătură directă cu Administratorul suprem. pentru teologul creştin. în mod necesar. protecţia noastră fizică şi sufletească. omul are nevoie. dar asta nu înseamnă că. inevitabil. nu ne sînt trebuincioase decît împrejurări favorabile. vreun eşec.traseul căderii sale. Acesta e îngerul: el se mişcă. a şters urmele unei posibile întoarceri vindecătoare la desăvîrşirea dintîi. Pentru a reface în sens invers . avem nevoie de un ghid.epifenomenul omului precar. fireşte. de la bun început. în măsura în care sîntem pe drum.

a unei creaturi care are ca sarcină zilnică să ne scutească de necazuri. adică a exista depinzînd de un principiu superior. strălucitori (quasi astra. Au convieţuit. a fi creat echivalează cu a fi asistat. Protectorul-mercenar. îngerul ca pedagog drastic. nu există nimic atît de slab încît să nu poată asuma un oficiu protector şi nimic atît de puternic încît să se poată dispensa de orice protecţie.32 îngerului i se pot atribui . Pe Muntele Măslinilor.toate motivaţiile legitime ale vocaţiei protectoare. dar nu pe Iacob. Preferăm varianta mămoasă. infantilizantă.şi i s-au atribuit mereu . Nu există fiinţă creată care să fie în afara oricărei protecţii. înrudirea pierdută cu îngerii. într-o atemporală fraternitate. în această încercare.îngerului. 3. sau prin contiguitate spaţială (vecinătate). şi se vor regăsi în aceeaşi condiţie. un înger apare lîngă Iisus. Cine asumă rolul protectorului fără a îndeplini această precon-diţie e suspect. Orice cale spirituală e o încercare de a redobîndi isanghe-lia paradiziacă. colegialitate. Nu este eficace decît protecţia care se întemeiază pe o formă sau alta de iubire. ca să-L întărească (Luca 22. cum spune Grigorie cel Mare). Orice existent e cuprins în reţeaua protectoare care 1-a produs şi nu se poate decupla de la această reţea decît printr-un liber arbitru maleficiat. 43). egalitatea cu ei. dar e neîndurător în bunătatea sa. Nici un înger nu-L asistă pe Golgota. în iubirea îngerilor pentru oameni se oglindeşte iubirea Tatălui. prin afinitate (intelectuală sau afectivă). Alături prin relaţie de sînge (înrudire). Nu există protecţie fără precondiţia apropierii dintre protector şi cel protejat. Otto Hophan observă cu îndreptăţire că vindecarea adusă de înger poate fi amară.30 îngerul e bun. îngerul îl scapă pe Petru. Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti)31 1. la sfîrşitul timpului (Matei 22. deşi e unul din cele mai caracteristice portrete ale sale. rudenie. 2. prin solidaritate comunitară (con-cetăţenie. Tocmai pentru că a fi creat înseamnă a avea o existenţă derivată. nu intră în iconografia noastră mentală. A proteja e a fi alături. să inducă dezastrul. . 30). în Rai. originară. protectorii cereşti ne stau alături „ca nişte fraţi mai mari" (Isaac Şirul) cu care avem în comun natura „raţională" (Grigorie cel Mare). îndeobşte. celălalt apostol oropsit. la nevoie. Nimic nu e cu totul lipsit de apărare. consacrat. ca fierea peştelui cu care Rafael tămăduieşte orbirea tatălui lui Tobie.33 în purtarea lor de grijă se exprimă ceva din devoţiunea maternităţii34 şi din misterul anagogic al feminităţii în genere35. între înger şi om e o străveche. In lumea creată. înainte de Cădere. Scripturile nu promit nicăieri aşa ceva. dispus. ca un produs de cofetărie. protectorul „de profesie" îşi asistă protejatul de la distanţa unui interes personal imediat sau a unei ideologii misionare care ratează omul concret de dragul unei umanităţi vagi. camaraderie).

Atît despre înrudire. un fel de variantă diafană. despre synanthropia îngerilor. Fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată. în acest context. de eşti curat. pentru un singur om. E drept că sîntem rareori conştienţi de proiectul care ne conţine. . Altfel spus. se postulează. din Faptele Apostolilor (12.spune dogmatica creştină . în frumoasa lui carte intitulată Scara lui îa-cob. dar incontumabil. îngereşte. concetăţeni potenţiali ai Ierusalimului Ceresc. într-atît este de intensă „synan-thropia" îngerilor.cerul este înlăun-trul tău. şi nu e „transferabil". rutinier. încît are un caracter de unicat. Cînd însă vorbim de o „comunitate de destin" spunem mai mult decît înrudire. solidaritate. cu aceeaşi obîrşie. sîntem . discret. care are aceeaşi temă ontologică cu noi. El e modelul în acelaşi timp purificat şi individualizat al mîn-tuirii noastre. 22) în ziua Judecăţii. El ne stă. Semnalăm o afinitate adîncă şi o solidaritate durabilă. O viaţă bine condusă e o viaţă al cărei program constant e identificarea temei ontologice proprii.însoţiţi de un înger. îngerul ne stă alături în clipa morţii. Ca să putem face asta. . camarazi ai aceleiaşi cruciade. Pornind de la „consanguinitatea" dintre oameni şi îngeri. S-ar putea merge atît de departe încît să se spună că. Bulgakov vorbeşte.15). Fr. Isaac Şirul vede „zidirea lor" „odihnindu-se împreună cu noi" în veacul cel nou de pe urmă. noi nu am fi.spune Isaac Şirul . încît Sf. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug". Sîntem concrescuţi pe aceeaşi tulpină ontologică. Ei sînt „împreună slujitori" (Apocalipsa 22. altei persoane. dacă noi n-am fi. îndeobşte. 9)."41 „Apropierea" intimisimă a îngerului păzitor de „clientul" său seamănă cu o îmbrăţişare de dragoste şi cu o viguroasă încercuire strategică. Şi rămînem astfel pînă dincolo de hotarele vieţii pămînteşti. dar şi vecinătate. Două fiinţe şi un unic proiect. atunci îngerul nu ar fi şi că. El e solidar pînă la capăt cu succesul sau eşecul misiunii sale. cum am văzut în povestea cu Petru. afinitate.40 înrudire. îngerul trăieşte în claritate ceea ce noi trăim în clarobscur. adică un traseu existenţial concordant cu ordinea providenţială a lumii. dacă nu chiar suprapunere în spaţiul nespaţial al Duhului.37 Sînt două fiinţe cu aceeaşi rădăcină. ne vom auzi viaţa povestită de îngerul nostru păzitor. a propriei noastre identităţi. „Iată . interlocutori predestinaţi36. Serghei Bulgakov vorbeşte despre îngerul păzitor ca despre un „prieten ceresc". destrupată.39 în marginea angelologiei tomis-te. despre necondiţionata lor alipire de insul pe care îl însoţesc.înrudirea cu îngerul poate merge pînă la „asemănare" şi identitate. comunitatea lor de destin. dacă îngerul nu ar fi. avem cu toţii de împlinit o anumită temă ontologică. ne apără la Judecata de Apoi şi ne duce „în sînul lui Avraam" (Luca 16. împreună cu lumina lor. ne călăuzeşte prin vămile postume. Wilhelm Schlossinger nu ezită să creadă că legătura dintre omul individual şi îngerul său păzitor este atît de personală.. trag laolaltă acelaşi atelaj. şi vei vedea îngerii în tine. în preajmă.

Ea este creatoare46. în împrejurări speciale. E dimineaţa care anunţă şi pregăteşte amiaza. a oficiului protector e cea mai subtilă formă a protecţiei. capricii. „cum fumul alungă albinele. în anumite momente. nu pare înţelept să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară. cu punctul lui de sosire. exercitarea protecţiei nu trebuie să creeze dependenţă. a fiecărei clipe. Protecţia e profilactică şi modelatoare. protecţia e necesarmente vestitoare. din proximitatea Feţei Sale. ci asupra destinaţiei sale spirituale. Cu alte cuvinte. 7.îngerii se apropie de tine înconju-rîndu-te ca un zid şi prin aceasta toţi cei ce te ispitesc se depărtează din apropierea ta. ci lansaj. păcatul. stagnantă."42 Omul e la fel de inseparabil de îngerul său pe cît de inseparabil e ecoul de prototipul sonor căruia îi corespunde. ceea ce trebuie protejat e un întreg parcurs. purtare de grijă demobilizatoare. omul-în-ger. şi nu integritatea episodică. 6. . exigentă.„. chiar dacă. Protecţia e pro-iecţie. uneori. îngerul ne este aproape. Sf. E tocmai amplasamentul spiritual al îngerului. Trebuie să fii aproape în numele unei depărtări. Scolastica tranşează în favoarea opiniei după care îngerul nu ne părăseşte niciodată. curăţă drumul şi responsabilizează inimile. Ea antrenează.45 Protectorul nu se concentrează obsesiv asupra protejatului. După Origene. El ne ajută în acelaşi timp dinspre origine şi dinspre viitor. într-adevăr. E ceea ce nu ştiu maternitatea posesivă şi pedagogia flască. Vocaţia de a proteja se vădeşte în intuiţia momentului optim al suspendării protecţiei directe. de tip uman. în formele lui supreme. alungă partenerul îngeresc. în vederea unei „ad-veniri" decisive. vectoriali ta te. Ambrozie admite că. Teologii dezbat de multă vreme în ce măsură îngerul ne poate sau nu abandona. 5. ceea ce înseamnă din preajma Tatălui. gîndul începutului şi gîndul sfîrşitului. Iubirea lui nu îngăduie „supărări" conjuncturale. Scopul ei nu este să apere de ceva. pentru a-i lăsa să lupte singuri. vindecă şi instruieşte în aceeaşi măsură în care apără. Apropierea necesară exercitării protecţiei nu devine funcţională dacă nu are un punct de sprijin în afara ei. dezamăgiri mai mult sau mai puţin cochete. ca să întreţină în noi memoria şi speranţa. şi dinspre viitor.43 4. dar străină de traseul oscilatoriu al iubirii pămînteşti. sporindu-şi meritul. sau miasma porumbeii"44. Dinspre origine. In caz contrar. devine simplă oblojeală. să diminueze în vreun fel libertatea celui protejat. dar şi după sfinţii Ieronim şi Vasile cel Mare. în depărtarea stabilă a unui reper absolut. se abţine să intervină. . ofensivă: nu clopot izolator. ci în vederea a ceva. cea mai generoasă şi mai responsabilă.. Dumnezeu ia îngerul de lîngă cei drepţi. Ca proiecţie. Cu alte cuvinte. anticipativă. aşa cum Ioan Botezătorul. E o iubire aspră. Ţelul protecţiei e transcendent. Protecţia adevărată nu e niciodată strict defensivă. ceea ce înseamnă din perspectiva Judecăţii finale. întreruperea tactică.

. Sfîntului Ioan Evanghelistul. îngerul e. incomplet şi niţe-luş patetic. aşa cum sîntem înzestraţi cu raţiune. ca o adiere.. El furnizează o constantă contrapondere orientării noastre naturale spre senzoriu. 25. Faptul de a fi protejat stimulează consolidarea propriei dimensiuni protectoare. ca un dar făcut creaturii.50 Funcţia „îngerului păzitor" e în acelaşi timp mai complicată şi mai „naturală". de imaturitate persistentă sau de o timpurie scleroză.. de aceea. ci te pune în condiţia autonomiei. Augustin avertizează.O piedică în calea protecţiei îngereşti este exerciţiul egolatru. prin excelenţă. decît să sermonizeze. „Cine îşi va păstra viaţa.. închină-te lui Dumnezeu" (Apoc. Sîntem înzestraţi cu un „releu" îngeresc.. Grija meschină de sine expune la trufie.. suficienţă şi pusilanimitate. 22. să-şi descopere dimensiunea angelică. tot astfel cum gravitaţia este o lege a existenţei noastre fizice. 39). Practicată cu înţelepciune. te îmbogăţeşte. Moduri ale protecţiei. Nu te substituie. „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră (.. ca un duhovnic. în linia extremei vigilenţe pauline. 9). Fără intervenţia lui ne-am mineraliza.). non servitute/® 9. Limbajul angelic e tăcerea. că cinstirea îngerului trebuie să izvorască din iubire şi nu din servilism obtuz şi blasfema-toriu: . Termenul „păzitor" e.. intuiţie sau sensibilitate. De altfel." (Matei 10. 8.honoramus eos caritate. o va pierde. şi n-avem cum să ne reprezentăm un mod de viaţă lipsit de această însoţire.. îngerul e o energie complementară forţei gravitaţionale. Cine se substituie îngerului îl îndepărtează. prin firea lucrurilor. aşa cum fără intervenţia legilor greutăţii ne-am dizolva în vidul cosmic. te fereşte de ignoranţă şi de tine însuţi. Teologic vorbind. pentru a păstra contactul cu Creatorul ei. aşa încît protejatul învaţă să protejeze la rîndul lui. Terminologie S-a putut spune că prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei noastre spirituale.49 Sîn-tem. cea numită de Isaac Şirul „taina veacului viitor"47. protecţia ocultează prezenţa protectorului. avem dreptul să vorbim despre . De discreţia îngerului ţine şi alergia lui la idolatrie.îngerul nu e protector ca o ordonanţă devotată. ferindu-te de toată molima sufletească şi trupească. obsesional şi stîngaci al protecţiei de sine.) Nu vă îngrijoraţi de ziua de mîi-ne (. preferind să contamineze tăcut. îngerul „trage în sus". îngerul e discret. instanţa care te menţine viu. el îi spune: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi (. spre materia pămîntească. Sf..) nici de trupul vostru (.. îngerul transmite omului pe care îl protejează misterul vocaţiei protectoare. după cum n-avem cum să ne reprezentăm un mod de viaţă fără greutate corporală. 34). El ne însoţeşte ca o componentă subînţeleasă a alcătuirii noastre globale. Discursul îngeresc evită pletora dăscălitoare. Omul nu poate fi propriul său înger. 10. 8. ci ca un maestru spiritual..)" (Matei 6. „însoţiţi". care i se aruncă la picioare pentru a i se închina.

Cum se poate ca un parlamentar nătîng şi corupt. insuportabilă experienţă spirituală mi se părea un scandal.spune Sfîntul Vasile cel Mare . Sentimente asemănătoare am în legătură cu moartea. Trăim „în doi". nu pricep cum e posibil să aibă un înger păzitor şi vecinul. trebuie să vă spun că nu încetez să mă minunez de felul „democratic" în care sînt distribuiţi îngerii în serviciul fiecăruia dintre oameni. de pildă. Paidagâgos desemna. răspunderea siguranţei copiilor pînă în clipa întoarcerii acasă. Dar. atît de subtilă în conotaţiile ei metafizice. pînă la urmă. că el are parte de o experienţă a trecerii pragului. „Pedagogul" avea. Grigorie cel Mare sugerează. în preajma Tatălui. racordaţi la perechea noastră siderală. un turnător plătit. prin urmare. în ce mă priveşte. Or. şi încă unul care îl iubeşte şi vrea să-1 mîntuie?! Şi totuşi. o otreapă oarecare să aibă un înger păzitor. un asasin. că îngerul şi omul sînt. Este exact sarcina esenţială a îngerului păzitor: el e responsabil cu întoarcerea noastră în casa Tatălui şi cu protecţia noastră . Experienţa morţii mi se pare atît de pasionantă. 5.în definitiv. „Fiecare credincios" .. un sclav care trebuia să aibă grijă de copiii familiilor înstărite. apoi. Nu dădea nimeni doi bani pe el. asta mă contrariază. încît mi s-ar fi părut normal să nu fie la îndemîna oricui. din senin. rămas acasă. înălţimea şi lăţimea „casei Domnului". un fel de administrator. Să începem cu paidagogos şi poimen. ca şi pe Leon Bloy. în greceşte. pornind de la Ezechiel 40. Aşa şi cu îngerii. Pentru mine a fost un scandal.inevitabilitatea îngerului însoţitor. mai ales cînd se aflau în afara casei: el era. strîngea şi cotizaţiile de partid. se pare că aşa stau lucrurile. acela care îi ducea la şcoală sau la joacă şi îi aducea. înţeleg că eu am un înger păzitor.51 între om şi înger e o legătură de tipul aceleia care îi ţine laolaltă pe Fiul Risipitor cu Fratele său. Mă tulbură să ştiu nu că eu mor . că îi e dat să facă această formidabilă. dar într-o bună zi.„are un înger care îl îndrumă ca pedagog şi păstor"53.. printre altele. Mă miră.prin ordin divin . mă irită şi. îndărăt. la Facultatea de Belle Arte.un duh înaripat.. E teribil să realizezi că sîntem toţi însoţiţi de un responsabil ceresc. care. că fiecare din noi e cuplat la ceva mai înalt decît el. chiar şi persoanele cele mai neinteresante. pentru că mulţimea şi diversitatea modalităţilor cu pricina sînt impresionante. Ei bine. Mă rog.ci că moare toată lumea. Nu există nimeni pe lumea asta care să nu fie în administraţia unei instanţe angelice. îngemănaţi. a cărui misiune e să aibă grijă de ea şi numai de ea. ca un bun valah ce mă aflu. toată lumea moare. Faptul că „tovarăşul cu cotizaţiile" moare.. E suficient să invocăm denumirile tradiţionale ale îngerului păzitor pentru a ne face o idee despre amploarea temei. omul a murit. mă emoţionează extraordinar. înainte de '89.52 Există nenumărate încercări de a sistematiza modalităţile prin care îngerul intervine în viaţa corespondentului său terestru. incredibilă. o merit . încît asupra ei străjuieşte . Operaţia nu este uşoară. Aveam. respectiv. Un scandal admirabil însă. faptul că „cea mai mizerabilă dintre haimanale" e atît de preţioasă.

folosită de Sf. de încredere. că te-ai adîncit într-o opţiune care nu duce nicăieri. unifică atribuţiile îngerului păzitor în trei mari categorii. Alte denumiri. nomeus (cioban). că lucrurile nu au sens. „noaptea duhovnicească". tristeţea. încurajare. Ar fi de precizat că acţiunea întăritoare a îngerului nu are aspectul unei intervenţii halucina-torii. în vreme ce momentele de cădere interioară. Oswald54 aminteşte şi expresia pedissequi animarum („însoţitori ai sufletelor"). 7. omul e. ephoros (supraveghetor). Se vorbeşte despre angeli custodes. ci cu marasmul care însoţeşte uneori efortul spiritual. Efectul este posomorîrea sufletului. consolare. tot la Toma. Funcţia pacificatoare e direct legată de funcţia protectoare. dar se regăseşte şi în apocaliptica iudaică sau în Constituţiile Apostolice. descurajarea. Toate acestea au şi semnificative versiuni latineşti. nu produce trufaşe . printr-o blîndă infuzie de încredere şi speranţă. E implicată aici şi o funcţiune liturgică. diferiţi de angeli nuntii (vestitori).rolul îngerului păzitor e capital. El reconfortează. colapsul energiilor sufleteşti sînt semne ale unei influenţe precumpănitoare dinspre „puternicii acestei lumi". pe care le voi prelua în continuare. demobilizarea. phruros (gardian). mai mult sau mai puţin sinonime: phylax (gardian). tutore). îngerul îndeplineşte funcţia pe care păstorul^(poimen) o îndeplineşte faţă de turma sa. O infuzie de speranţă e însă necesară mai ales cînd ai de a face nu cu primejdiile concrete ale itinerantei existenţiale.55 îngerul păzitor e „înger al păcii" (Ioan Chrysostomul). senzaţia că nu progresezi. didâscalos (învăţător). oficiind mai ales în jurul Tronului suprem. trimişi în misiune în lumea creată. sau tute-lares. reinstituie tonusul vital. paidonâmos (responsabil cu educaţia). bâethos (asistent.Joh. moartea lăuntrică. Una din crizele inerente oricărui parcurs interior e pierderea încrederii. Căci protecţia veritabilă nu e doar îndepărtare a primejdiilor (mai ales a celor survenite brusc). ci şi liniştire a sufletului. Bernard. o slujire. atenuează răul. Se mai vorbeşte. de concentrare ofensivă. E marea încercare a „acediei". totodată. viciul cel mai temut al nevoitorului. de testes humanorutn actuum („martori ai faptelor omeneşti"). Ţelul vizat devine nebulos. Termenul ca atare apare în Isaia 33. episcopos (observator. ajutor). Ignaţiu de Loyola e de părere că datorăm îngerului toate momentele noastre de vigoare interioară. în confruntarea cu această suferinţă cronică . epimeletes (intendent). voinţa cedează. pe urmele Sfinţilor Părinţi. o „păstorire" ilumina ti vă. Apărat de rele. înger al păcii.care atestă o priză drastică a demonicului asupra vieţii noastre sufleteşti . Toma d'Aqui-no deosebeşte între angeli assistentes. eliberat de frică.cîtă vreme sîntem încă pe drum. că eşti abandonat. „înger al căinţei" (Hermas) şi „înger al rugăciunii" (Tertulian). Supraveghetor şi administrator. Jean Danielou. prostâtes (înainte stătător). şi angeli administran-tes.

euforii. Nu gonflaţia interioară, r\u suficienţa iresponsabilă sînt rezultatul terapiei îngereşti, ci tocmai pacea, echilibrul sufletesc, „gîndirea pozitivă". Sub impact angelic are loc o maturizare a conştiinţei şi o mobilizare eficace a resurselor ei. Să observăm că „discreţia" angelică nu se dezminte nici de data aceasta. îngerul vorbeşte celui atent, receptiv, deprins cu o anumită disciplină şi igienă mentală. Nu manipulează comportamentul „clientului", diminuîndu-i libertatea, nu abuzează de autoritate, nu se răsteşte. Limbajul lui are mai degrabă morfologia adierii: e vîntul care răcoreşte56, boarea care oxigenează, aerul întremător al respiraţiei fireşti. înger al căinţei. O referinţă masivă la această funcţie angelică se găseşte, cum spuneam, în Păstorul lui Hermas. Jean Danielou citează şi pasaje din Clement (Quis dives salvetur).57 îngerul căinţei desface legăturile păcatului. El îndeamnă, pe de o parte, la mărturisire şi la regret, iar pe de altă parte dă forţa şi curajul unui reînceput în curăţenie. Căinţa anulează tenacitatea cu care demonii îl calomniază pe om dinaintea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, căinţa paralizează acţiunea malefică şi simplifică, anticipativ, procedura Judecăţii Finale. Patron al tuturor conversiunilor, îngerul căinţei ne reconciliază cu Dumnezeu. El e cel care mijloceşte iertarea, tot astfel cum demonul e neobositul nostru acuzator. Iertarea e, între altele, o manevră vindecătoare. îngerul căinţei nu e doar îngerul culpei asumate, ci şi acela al sănătăţii interioare regăsite. Despre căinţă ar fi de spus un cuvînt în plus. Termenul e invocat adesea într-o accepţiune mai curînd sentimentală: e vorba de un fel de a lăcrima retrospectiv, în timp ce-ţi rememorezi păcatele. Căinţa implică, e drept, şi această postură. Dar versiunea grecească a conceptului (metanâia) trimite la mai mult: ceea ce trebuie să aibă loc e o schimbare radicală a modului de a gîndi, o reaşezare a întregii fiinţe pe coordonate cu totul noi, o răsturnare a reflexelor intelectuale şi sufleteşti anterioare. „Căinţa" e o recalibrare a „agregatului" nostru lăuntric, sub supravegherea şi cu ajutorul îngerului. înger al rugăciunii. Cînd te rogi, nu eşti niciodată singur. Chiar atunci cînd te rogi în singurătate -spune Clement din Alexandria - participi la rugăciunile corurilor îngereşti.58 Asta impune şi anumite reguli de conduită. Tertulian interzice celui care se roagă să stea aşezat, căci el ar ofensa, astfel, devo-ţiunea îngerului de alături, care stă numai în picioare.59 îngerul rugăciunii e, prin definiţie, îngerul in-tercesor. El poartă spre cer rugăciunile oamenilor (căci nu el e „destinatarul" legitim al acestora, ci Tatăl), e, aşadar, solul sufletului în aceeaşi măsură în care e solul lui Dumnezeu. Pînă şi Christos e asistat de un înger, în timpul rugăciunii sale de pe Muntele Măslinilor (Luca 22,43^44). îngerul e fiinţa ado-ratoare4prin excelenţă60, întruchiparea devoţiunii, „corpul" însuşi al rugăciunii. El stimulează evlavia şi o organizează.

Diaconia şi liturghisirea61 fac parte din metabolismul lui esenţial: slujeşte şi oficiază cu un zel egal, atît dinaintea Tronului suprem, cît şi în penumbra ogrăzii noastre. Nu toate îndeletnicirile îngerului păzitor se lasă încadrate în cele trei rubrici de mai sus. Numeroase pasaje scripturare (legate de Lot, Isaac, Agar, Daniel, Iuda Macabeul, Iudita, Tobit, Iosif, Petru etc.) confirmă, de pildă, rolul lui de protector al corpului omenesc, fie că preîntîmpină primejdiile fizice, fie că atenuează efectul lor. Claus Westermann face însă o importantă precizare privind modalitatea concretă a intervenţiei îngereşti. îngerul nu suspendă legile naturii, nu cultivă miracolul, nu se distinge prin performanţă „acrobatică". Spre a te salva de la înec, el îţi salvează barca, dar nu te face, asemenea Mîntuitorului, să mergi pe apă.62 Protecţia angelică nu furnizează soluţii spectaculos implauzibile, ci o benefică adăpostire de rele (Geborgenheit), o garanţie de refugiu. O specifică influenţă angelică e de presupus şi în domenii mai subtile ale vieţii zilnice. Se poate admite, cu titlu generic, că tot ce ţine de viaţa interioară stă sub un constant patronaj celest. îngerul e cerul nostru interior. înrudirea dintre suflet şi înger susţine, fervoarea lui ne animă" (apud R. P. Regamey O.P., Anges, cu note analitice de Renee Zeller, Pierre Tîsne, Paris, 1946, p. 42-42.9). îngerul apare, astfel, în postura unui „transformator" de energie: el adaptează slăbiciunea noastră la tăria dumnezeiască şi viceversa. e o temă recurentă a angelologiei universale, cu referinţe semnificative la Isaac Şirul63, la Grigorie Pa-lama64, la Hildegard von Bingen65 şi la mulţi alţii, aflaţi în descendenţa teoriei antice despre daimon. îngerul e vocea conştiinţei, un organ interior, un „simţ intern" racordat la divinitate. Acţiunea îngerească purcede dinăuntru spre în afară, aşa încît, de multe ori, luăm drept înclinaţie proprie (sau „autosugestie") ceea ce e „inspiraţie" angelică. îngerul „personal" lucrează asupra raţiunii noastre (ca agent ordonator, fortificînd gustul pentru adevăr, pentru principiile universale, pentru unanimitatea aplecării spre bine), asupra imaginaţiei noastre, mereu rebelă, dar mai uşor de „apelat" decît logica66, asupra memoriei noastre (adică a unei înţelepte administrări a amintirilor şi uitării), ca şi asupra viselor. De cîte ori traversaţi stări inexplicabile, de cîte ori sîn-teţi confiscaţi, fără cauze decelabile, de entuziasm sau dezgust, de cîte ori nu ştiţi de ce aţi făcut, aţi gîndit sau aţi hotărît un anumit lucru, lăsaţi loc de reflexie asupra unei eventuale „contaminări" îngereşti. „Mica psihologie" (presentimente, indispoziţii minore, înclinaţii obscure) sau psihologia mare (inspiraţia67 creatoare, sentimentul vocaţiei, cu opţiunile adiacente) pot fi capitole de angelologie, ca şi regia inanalizabilă a întîlnirilor decisive, a prilejurilor pline de consecinţe care definesc traiectoria unei vieţi.68 Activitatea îngerului păzitor nu se limitează însă la sfera destinului individual, considerat în

„anecdotica" lui privată. întrucît fiecare om e angajat în „războiul nevăzut" al duhurilor, îngerul are şi o misiune strategică şi logistică: la curent cu planul general al lui Dumnezeu, el ne furnizează hrana şi armele spirituale necesare, cu ajutorul cărora să ne putem înscrie convenabil în acest plan. Prin înger, participăm la marşul cosmic al Providenţei, sîntem un episod din istoria divină. El e, într-un sens, amprenta dumnezeiască, supra-individuală, a destinului nostru. în sfîrşit, îngerul păzitor are de jucat un rol decisiv în momentul morţii, şi dincolo de hotarul ei. S-ar putea spune că toată lucrarea lui are în vedere buna desfăşurare a exitului şi a evoluţiei noastre postume. El guvernează ieşirea noastră din lume, aşa cum guvernase intrarea în ea. (Amintiţi-vă de oficiile angelice necesare pentru pregătirea naşterii lui Chris-tos.) îngerul ne însoţeşte consolator prin vămile văzduhului, e avocatul şi martorul nostru în faţa scaunului de judecată al Tatălui.69 A trăi şi a muri cu faţa spre înger e, de altfel, totuna cu a fi mereu orientat spre Faţa Tatălui, al cărui Chip e, neîncetat, obiectul privirii îngereşti. îngerul e simultan oglindă şi fereastră, răsfrîngere în azur a imaginii noastre pămîn-teşti şi transparenţă prin care se străvede Creatorul. Mă veţi întreba - problema e veche - de ce avem nevoie de asistenţa îngerului, cînd sîntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu? Dar îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci îl slujesc: sînt instrumentele Lui, trimişii Lui, „instituţiile" Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, d o realizează, o împlinesc, îngerii sînt modalităţi de a fi în act ale Providenţei. Cînd ni se spune că Dumnezeu ne este mereu aproape, ni se vorbeşte despre ubicuitatea (mai exact Atot-prezenţa) Lui, despre legătura Lui personală cu fiecare din noi, dar şi despre îngerul nostru păzitor, care, în fond, e apropiere hipostaziată, întruchipare nevăzută a proximităţii dumnezeieşti. Aş adăuga că, pentru a se adresa multiplicităţii create (cu imperfecţiunile ei circumstanţiale), (Jnw/-Dumnezeu recurge, în chip firesc, la o altă multiplicitate creată, liberă de obstacolul corporal, aceea a îngerilor. O multiplicitate inspirată de El - împotriva „legiunii" conduse de adversar. îngerul păzitor nu e niciodată un slujbaş solitar. El e în contact permanent cu întreaga lume a ierarhiilor cereşti, acţionează „în reţea", într-un rafinat „sistem de mijlociri" salutare.70 Presupoziţia acestui mod de a gîndi este că totul e în legătură cu tot: ca fiinţe intermediare, îngerii reconstituie, clipă de clipă, ţesătura complicată a ansamblului creat, cufundă fiecare existenţă particulară în substanţa hrănitoare a universalului, dincolo de limitele văzute. Origene, pe marginea unui pasaj din Ieremia 12, 4, spune: „De fiecare din noi se bucură şi se întristează pămîntul întreg. Şi nu numai pămîntul, ci şi apa, focul, aerul, toate stihiile." Să adăugăm că, îngăduind îngerilor să se implice în „fiziologia" lumii create, Dumnezeu oferă creaturii ocazia de a participa, alături de El, la faptul însuşi al creaţiei. S-ar spune că Dumnezeu multiplică puterea creatoare

există o categorie de oameni. aşadar.. calitatea de cetăţeni ai Ierusalimului Ceresc? . 4. o anticipare a zenitului. dar deocamdată ne oprim aici. „De ce". dar ştii că „veşnicia s-a născut la sat". credinţa este luna. dar şi stupoarea paralizantă a interogaţiei gratuite. sînt. Pariul lor e încercarea de a face din viaţa proprie un cer experimental. încă de pe pămînt.m. Mai la apus.. Ceea ce ne interesează e însă etica. Cerul înstelat ţine ori de poezie. într-o predică despre Cîntarea Cîntărilor. E de observat că. compară „sufletele sfinţilor" cu un firmament. Nu citeşti Blaga. în care inteligenţa este soarele. „cerul înstelat" al unei umanităţi adumbrite. S-ar putea să urci toată viaţa pe scări. citatul e folosit îndeobşte pentru a atrage atenţia asupra „legii morale" şi mai puţin asupra „cerului înstelat". călugării sînt „stele nerătăcitoare"2. OMUL DE LÎNGĂ ÎNGER: CĂLUGĂRUL O formă răspîndită de incultură e citatul standardizat. E ca şi cum ai spune: nu mă urc în lift pînă nu înţeleg cum funcţionează.. nu citeşti Kant. splendoare a tuturor posibilităţilor ei. şi proştii. s-ar zice. înţelegînd să-i pună dinainte întreaga. adică o întrebare căreia nu i se poate răspunde şi care blochează orice înfăptuire eficientă: nu există soluţie. strălucind în noaptea cea fără lumină a vieţii. în perpetuă expansiune intelectuală.P.71 Ştiu că aveţi oricînd pregătită o serie de alte „de ce"-uri. Proştii produc ceea ce aş numi „de ce"-ul castrator. iar virtuţile sînt stelele.a creaturii. dar se suspendă şi bruma de soluţie anterioară întrebării. ei întruchipează o aspiraţie. Cerul. dar ştii chestia cu „cerul înstelat deasupra şi legea morală înăuntru" etc. Pentru semenii lor. A.iată „ipoteza de lucru" a cinului monahal. Hildegard von Bingen consemnează vocaţia călugărilor de a fi „ferestre spre Ierusalimul Ceresc"4.) . Ele semnalează şi inocenta curiozitate a unei specii febrile. Bernard de Clairvaux.întreabă şi deştepţii. pentru care cerul înstelat e mai aproape de etică decît de astronomie sau de metaforă. avînd tocmai cerul ca reper. infinită. Ei bine. Şi pentru care etica e o categorie mistică.1 Pentru Nil Ascetul. chilia şi îngerii Cum trebuie să arate viaţa noastră dacă asumăm. ori de astronomie. din ce în ce mai inactuali.spune Nichifor din Singuratate. Aceştia sînt călugării. . rari şi.3 La rîndul ei. în cel de-al doilea caz. un traseu virtual. „De cecurile sînt simultan farmecul şi poticneala minţii. „Veniţi să vă arăt ştiinţa vieţuirii paşnice sau cereşti" (s.

la războiul comun contra legiunilor diavoleşti. nu ezită să asimileze. Cum arată. Marcu 12. această semnificativă îmbinare a contrariilor: înălţimea se obţine prin coborîre (smerenie). a tăinui). asemenea îngerilor. ca o punte între lumi. Raiul lui. orice existenţă umană conţine momente de realizare intermitentă. aşa cum e practicată de călugări? O foarte utilă sistematizare veţi găsi în lucrarea.11 Grigorie cel Mare vorbeşte despre aequalitas hominum beatorum cum angelis („egalitatea cu îngerii a oamenilor fericiţi"). scara lui Ia-cob (Ioan 1. dacă nu poarta către cer (caeli aula)?"7 O poartă strimtă. Monahul ajunge. printr-un joc de cuvinte. ţinut sau neam . cella (chilia) cu caelum (cer). spaţiul în care el încearcă să reconstituie condiţiile vieţii desăvîrşite este cel mai umil spaţiu cu putinţă: chilia. Luca 20. deja citată. în perfectă intimitate cu Duhul Său (1 Cor. se bucură de reuşita lor. mai întîi. prin apropierea lor de ei" . monahul se istoveşte. ca îngerii. într-o achiziţie durabilă.51)."10 A fi călugăr e „a petrece împreună cu îngerii". bătălia pentru a recuceri „patria cerească" a protopărinţilor. simbol. El se învredniceşte.Printr-o spectaculoasă răsturnare analogică. iar îngerii îi ajută. Potrivit cuvîntului Sfîntului Ieronim.8 Dar călugării se străduiesc să transforme intermitenţa şi fulguraţia într-o experienţă continuă. într-o dublă slujire: a lui Dumnezeu şi a oamenilor. cu alte cuvinte. Adam Cartuzianul se întreba: „Ce este chilia (cella). anghelikâs bios. Ca şi îngerul. . abia la capătul vremii: „isanghelia". Fiecăruia îi e dat să obţină îngerescul şi. călăuză. fulgurantă. In comunitatea din care face parte . a opta pentru „vieţuirea îngerească". chilia e arena unui cosmic turnir: un om dă. 6. Se aminteşte. dovedind că stă în puterile sale să aducă în act asemănarea latentă cu Dumnezeu. „cerul" călugărului. „lipit de Domnul". ca un atlet al intermedierii. concret. înariparea prin „jug" apăsător. Ieronim identifică îngustimea ei cu lărgimea infinită a Paradisului. mai ales. ei fac pe pămînt ceea ce îngerii fac în ceruri. conformitatea cu firea angelică (Matei 22.6 In aceeaşi linie.el e păstor. cum vom vedea. fireşte. Sf. Chilia e nemărginirea sihastrului. solidar. Guillaume de Saint-Thierry.5 Tot ce este efort ascetic în ambianţa monahală va ilustra. Chilia e locul unei transmutaţii salvatoare: omul devine înger. In puţinătatea ei. în cele din urmă. înţelepciunea prin „nebunie".25.9 Călugării vor să obţină încă din această viaţă statutul pe care Evanghelia îl promite tuturor.30. vita angelica. ambele provenind din celo (a ascunde. a acestei deplinătăţi. a lui Suso Frank. atributele îngerului păzitor. să stea. participă. prin ea însăşi. a te dedica „faptei îngereşti a liniştirii". de fapt. preia. prieten al lui Bernard de Clairvaux şi autor al unui Tratat despre viaţa în singurătate. protector.mînăstire.17). „Călugăria e o logodnă cu modul mai presus de veac al vieţuirii îngereşti. să urce şi să coboare. senin. de fiecare zi. 35-36). în numele întregii umanităţi. al disciplinei restrictive pe care o practică monahul pentru a ajunge în compania îngerilor.spune Isaac Şirul. „Căci sfinţii îngeri se fac părtaşi pătimirilor şi necazurilor sfinţilor.

o dovedesc nenumăratele „cazuri" cunoscute. care constă în îngrijirea aproapelui (incluzînd intercesiunea în favoarea lui). apoi. mortificare. Vă întrebaţi. Uneori. dinspre dumneavoastră. Călugării iau asupra lor o dramatică schimbare de orbită: gravitează în jurul Tronului Suprem. 91. Că performanţa monahală este posibilă. Asta înseamnă că viaţa de aici -în accepţiunea ei curentă . Luca din Efes şi atîţia alţii e de neconceput pentru „raţiunea" contemporană. Viaţa călugărului e. cerul cerurilor. castitate. Există. pentru a dansa într-un spaţiu în care „omul veacului" merge . Călugării au aerul că merg împiedicat în lumea pămîntească. Bernard de Clairvaux menţionează faptul că profanii îi consideră adesea pe călugări ca pe un soi de „dansatori şi jongleuri"13.le devine episodică. fecioria). „nevoin-ţa" aleasă e vecină cu cea mai extravagantă acrobaţie. îngerii îi apără pe călugări şi le stau alături în clipa morţii. dacă o viaţă de genul acesta e. lepădare de sine. oamenii aceştia au găsit un rost în efortul lor de a-şi duce viaţa la capătul unei verticale drastice. secundă.12) de cohortele îngereşti. Citiţi Patericul. depăşesc limitele spa-ţio-temporale şi au acces clarvăzător la cele ascunse. capacitatea de a îm-blînzi animalele sălbatice). frica de Domnul. liturghia. oarecari efluvii de scepticism. şi încă în forme extreme. alegînd să trăiască „viaţa de apoi" înainte de moartea p amintească. şi veţi fi uimiţi să constataţi de ce e în stare omul bine motivat duhovniceşte şi „dus pe mîini" (Ps. A trăi cîteva zeci de ani în vîrful unui stîlp. ca într-un lăcaş etern. Ei mimează imposibilul. împărtăşesc aceeaşi soartă în Rai. ambalate în argumentele nemiloase ale „bunului-simţ". în sfîrşit. Simt venind. ţintind „cerul de dincolo de cer". gîn-dul la moarte şi la Judecată. în pustie. se mişcă riscant şi extatic pe hotarul îngust dintre lumi. omeneşte. dintre condiţia omenească şi aceea a îngerilor. Să ne oprim puţin.în cazul că e posibilă . „se vizitează". îngerii şi călugării au vestminte asemănătoare şi puteri asemănătoare (de pildă. Şi totuşi. în toate privinţele. există activitatea specific îngerească. unde se bucură de aceleaşi haruri: mănîn-că diafana „pîine a îngerilor". psalmodia. o cale „pozitivă": dreapta credinţă. posibilă. anexă: sînt „trecători"14 în spaţiul în care semenii lor ţin să se instaleze trainic. priveghere. cum au făcut-o Simion (zis „Stîlpnicul"). mai exact să trăiască viaţa cotidiană ca „viaţă de apoi". probabil. citiţi măcar o parte din enorma bibliografie dedicată „părinţilor deşertului"12. asemenea unor vîrfuri de săgeţi. lupta cu demonii. dacă . o comuniune cu ierarhiile îngereşti: ei locuiesc împreună (la munte. ascultarea.e totuşi „igienică" şi acceptabilă din unghiul „gîndirii sănătoase" şi dacă e vreo legătură între călugării pe care îi veţi fi cunoscut şi modelele despre care tocmai v-am vorbit. în mînăstire). Raiul. smerenia şi virtuţile monahale propriu-zise (sărăcia. rugăciunea şi contemplaţia.de un fel de „cale negativă" a imitării îngerilor: separarea de lume (apâ-taxis) şi asceza (enkrăteia): post.

împiedicat, dacă nu îl ignoră. Evident că bunul-simţ tinde să se revolte. Nu atît bunul-simţ al omului simplu, care se duce să se roage la mînăstiri cu o evlavie neiscoditoare şi nesus-picioasă, ci bunul-simţ al omului „deştept" şi „modern", care nu se lasă păcălit de „superstiţii". Sau al cîte unui „specialist" cu „simţ critic". (Specialistul, mai ales cel în „antropologie religioasă", a devenit, încet-încet, cineva care se ocupă de lucruri care nu-1 interesează, în care nu crede, ba care chiar îl enervează...) într-o lucrare, altfel indispensabilă, a lui O. Chadwick (englezii în special stau nepermis de bine cu bunul-simţ!), citim, de pildă, că ideea „vieţii îngereşti" e unnatural, şi trebuie privită ca disas-trous. Din punctul meu de vedere, a vieţui mecanic şi apter, cum o facem mai tot timpul în agitaţia zilnică, a folosi, pe parcursul întregii vieţi, doar cîteva sute de cuvinte, a trăi repetitiv, gîndind standardizat şi simţind zoologic, pe scurt, a trăi aşa cum trăim de obicei, e cel puţin la fel de unnatural şi di-sastrous, chiar dacă se bucură de atributul unei „re-zonabilităţi" statistice. Călugăria vrea să atragă atenţia tocmai asupra amneziei generale cu privire la valori şi idealuri, la inevidenţele esenţiale, la viaţa autentică. Călugărul este un campion al inaparen-ţei, al neînregimentării, al rezistenţei la masificare. Aş îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, monahismul a livrat prima generaţie „hippy" din istoria culturală a lumii. Anahoretul de pretutindeni (căci vorbim de o categorie universală) se războieşte cu sedentarismul convenţional, cu instituţiona-lizarea birocratică a vieţii interioare (chiar cînd această instituţionalizare se cheamă „clericalism"), cu febrila somnolenţă a subzistenţei profane. Pentru aceasta, el nu ezită să recurgă la mijloace „neorto-doxe", imprevizibile, menite să trezească, să contrarieze, să provoace ireversibile transformări metano-ietice. El poate valoriza, de exemplu, nonsensul, paradoxul, absurdul şi invită, mereu, la schimbarea unghiurilor, la experienţa alterităţii înnoitoare.15 Pe Chadwick nu-1 putem expedia totuşi fără anumite precauţii. Căci nu există cale radicală fără însemnate primejdii colaterale. Călugărul ajunge, într-adevăr, să fie, prin strădania sa supraomenească, „o realizare anticipată a Bisericii eschatologice"16, un concetăţean timpuriu al îngerilor din ceruri, dar drumul său e presărat cu sinistre obstacole şi cu posibilitatea unor derapaje fatale. Primejdia cea mai întunecată este orgoliul. O sminteală pe măsura dificultăţii uriaşe a sarcinii asumate. De la „imitaţia" îngerilor pînă la a te crede înger nu e decît un pas. La rînd, vine lipsa discernămîntului. A apuca o cale de asemenea anvergură fără a-ţi cîntări limitele (ale tale şi ale contextului), calificările, cu un cuvînt „vocaţia", şi fără a te asigura de supravegherea unui maestru experimentat e o nebunie, ale cărei consecinţe duc în direcţia opusă celei vizate. Călugăria nu e o cale pentru toţi şi nici măcar una pentru mulţi. Traiectoria ei are o strălucire supralumească: e calea „regală", excepţia exemplară, „orizontul" spre care tinzi asimptotic. Ea

e expresia normei, într-o lume în care norma e minoritară. A face opţiunea monahală în chip frivol sau după criterii de conjunctură e o formă de iresponsabilitate. La fel de gravă este alegerea „vieţii îngereşti" în numele unui zel trufaş sau al unui pietism euforic. E ceea ce se cheamă viciul „angelismului", al palorii fanatice, care confundă asceza cu o idilă privată17, sau, mai rău, cu o carieră. Nu trebuie uitat că oamenii şi îngerii sînt totuşi „regnuri" diferite şi că analogiile, inter-secţiile, dialogul nu presupun indistincţie şi confuzie a planurilor.18 Pe de altă parte, nu e obligatoriu să fii călugăr pentru a obţine „isanghelia". Patericul pomeneşte în cel puţin două rînduri de împlinirea discretă a virtuţilor cereşti în afara comunităţii monahale: un medic de la oraş, de pildă19, sau un cioban egiptean de la ţară (Eucharistos)20. Căile desăvîrşirii sînt deci multiple, şi la fel de diverse pe cît de diversă este mulţimea aspiranţilor. Rămîne problema oarecum meschină, dar dureroasă, recunosc, a discrepanţei dintre sublimitatea de principiu şi - în atîtea minunate cazuri - de fapt a misiunii monahale şi realitatea nu o dată dezamăgitoare a contactului cu unii din reprezentanţii ei nevrednici. Pe fundalul aspiraţiei îngereşti, trivialitatea anumitor exemplare e cu atît mai tristă şi mai smintitoare. Dar asta nu spune, în definitiv, decît că drumul impune exigenţe absolute, pe care foarte puţini le pot satisface. Viaţa călugărului nu e un zbor triumfal de pe o culme pe alta, ci o succesiune de căderi dramatice şi ridicări încăpăţînate, un război sîngeros, purtat cu un delicat amestec de smerenie şi speranţă. „Nevoitorii" sînt întotdeauna conştienţi de neputinţele proprii, şi se socotesc, în mod sincer, ultimii dintre păcătoşi. Cînd crezi că mîntuirea ţi-e garantată, ai şi pierdut-o.21 Dar ştiu foarte bine că nu la această formă de eşec asumat vă gîndiţi, ci la nevolnicia pură şi simplă a atîtor ipochimeni care compromit spaţiul elecţiunii mînăstireşti cu lumescul prezenţei lor. De multe ori e vorba de strictă ignoranţă. Dacă ar şti în ce formidabilă cursă sînt angajaţi, dacă ar avea cea mai mică idee despre miza opţiunii lor, ar roşi, s-ar îngrozi, şi, poate, s-ar îndrepta. Ignoranţa nu e, cum par să creadă unii (Părintele Scrima vorbea, cu un umor amar, despre tagma „călugărilor forestieri"), o condiţie a mîntuirii. E drept, nici savantlîcul. Dar nu orice candoare duce în Rai, şi sînt momente cînd precaritatea inteligenţei poate anula şi bunele intenţii, şi cuminţenia rituală. Avva Daniel Faranitul spune, la un moment dat, despre un sketiot, altfel mare ascet, că „se clătina din pricina ignoranţei sale"22. Cît despre călugării ipocriţi, vicioşi, vanitoşi şi lacomi, slugarnici şi leneşi, mondeni şi iubitori de onoruri pămînteşti, nu de ei avem a ne ocupa aici. V-aş sfătui să nu vă stricaţi sufletele judecîndu-i. Nu ei sînt partenerii îngerilor. Şi nu ei întruchipează cinul monahal. Vă asigur că oamenii cei mai interesanţi pe care i-am întîlnit, între călugări i-am întîlnit şi că onoarea lor răscumpără din plin nemernicia rebuturilor. Călugări, aripi, păsări

Aşa cum călugării sînt un analogon terestru al îngerilor, păsările sînt un analogon al călugărilor în lumea naturii. Asocierea celor două „regnuri", cu îngerii ca termen de legătură, apare explicit în texte: „Pasărea - spune Sf. Isaac Şirul - aleargă din orice loc spre cuibul ei pentru a naşte pui; călugărul cu dreaptă socoteală (cu discernămînt) se grăbeşte spre sălaşul lui (...). Pasărea numită «erodiu» se veseleşte şi se bucură, după cuvîntul înţelepţilor, cînd se desparte de lume şi pleacă în loc pustiu şi locuieşte acolo."23 Nu avem vreme să intrăm acum în detaliile unui univers simbolic extrem de amplu, care leagă, într-o unică acoladă, tema zborului de aceea a angelici taţii şi a înaripării monahale. Avem de a face, cum se întîmplă adesea cînd cercetăm un asemenea univers, cu o „frază" simbolică riguros coerentă de tipul: suflet-pasăre-înger-văzduh-lumi-nă-volatilitate-libertate-ascensiune-cîntec-dans.24 O tradiţie care îşi are în Platon (Phaidros, 246 b-d) expresia clasică pune în relaţie sufletul omenesc cu imaginea păsării, şi interpretează tot ceea ce e tendinţă antigravitaţională, impuls al desprinderii, al înălţării, al orientării spre valori diafane, drept apropriere a „vieţii aeriene" duse de păsări.25 „Viaţa aeriană" - citim în Bachelard - „e viaţa reală; dimpotrivă, viaţa terestră e o viaţă imaginară, o viaţă fugitivă şi îndepărtată". Ca şi îngerii, călugării şi păsările sînt „firi înaripate", care caută o strămutare statornică în „limpezimea văzduhului^minţii"26. Nepătimirea şi cugetarea sînt „aripi"27. „îndrăznirea către Dumnezeu", saltul angogic, e aripă.28 „Sufletul ce se veseleşte în dragostea lui Dumnezeu în ceasul dezlegării se înalţă atunci cu îngerii păcii deasupra oştilor întunecate. Căci dragostea duhovnicească parcă îl întraripează..."29 Ca şi îngerii, călugării şi păsările populează unificator spaţiul dintre cer şi pămînt, sînt purtători de semne şi bune-vestiri, cîntă şi planează liber în nelimitarea văzduhului. Aerul e la fel de gol ca şi deşertul, observase cîndva Ruysbroeck, proclamînd o dată mai mult înrudirea dintre călugări şi păsări, dintre asceza în pustiu şi irumperea verticală a zborului.30 Păsările sînt polul opus al şerpilor, al firilor tîrîtoare, insidioase, malefice. Legate organic de metabolismul luminii solare (drept care vestesc, cîntînd, răsăritul), învelite, adeseori, într-un penaj somptuos, ca al curcubeului, păsările, ca şi îngerii, ca şi călugării, se numără printre splendorile liturghisitoare ale creaţiei. Cu migraţia lor, ele ritmează ciclurile vremii, orientate spre primăvară, adică spre reînnoire şi reînviere. Călugării sînt şi ei „fii ai învierii" (Luca 20,36).31 Şi ei se îmbracă în lumină.32 „Mantia călugărului" - spune Arsenie Boca - „e o îmbrăcăminte de raze ale unei lumini necreate (...), îmbrăcămintea nestricăciunii şi a sfinţeniei, lumină dumnezeiască"33. Prestigiul scripturar al păsării în genere şi al anumitor păsări în special este remarcabil. Porumbelul are un statut privilegiat. El aduce frunza de măslin a împăcării de după potop (Geneza 8,11), el e chipul luat de Duhul Sfînt la botezul lui Iisus (Ioan 1, 32; Matei 3, 16)34, el

n-a avut şi el. lupi. cu sălbăticia unei animalităţi de sens contrar: animalitatea pedestră. iar locul optim al luptei e singurătatea. Ceea ce le face deci să se poată desprinde de pă-mînt este tocmai ponderea. Marie-Madeleine Davy se întreabă.36 Emblemă a urcuşului duhovnicesc. croncăneam ca un cocor. şi în acest context. revelator. devin „grele".. două dimensiuni posibile: una orizontală (deşertul sau „pustia") şi una verticală (muntele)." (Isaia 38. dacă omul. Asocierea între jug şi zbor.. dezolat.comun îngerilor. Singurătatea are. Modelul păsării e. Călugării îşi pun capul în „jugul cel uşor" şi dispar în cerul aurit din jurul altarului. asemenea heruvimilor.. nu mai pot zbura. răcoros. monahilor şi păsărilor . Toate laolaltă alcătuiesc.Cei ce se încred în Domnul (.a. în adîncurile omului căzut e un aglomerat abis zoologic: şerpi. a înaripării. Seara. de vreme ce psalmistul caută adăpost „la umbra aripilor Sale" (Ps. viermi.al strădaniei slujitoare. hiene ş..m. de muzică. Pustiul şi muntele Pasărea e expresia sublimată a animalităţii. ca şi pe aceea îngerească.. pornind de la aceste pasaje. măgari. sarcina care te lansează.31). cele trei regnuri par contopite într-unui singur: se aude doar un foşnet de aripi şi un început.citim tot în Isaia (40. „jugul" încărcăturii lor „vestimentare". „.d. între slujire şi extaz. Păsările . la mînăs-tiri. e precondiţia eliberării de greutate. 28)35. cu forme monstruoase." . aripa e.constată Ber-nard de Clairvaux .. Aşa este şi jugul monahal: e greutatea care te uşurează. Acceptarea înjugării. înconjurat de un orizont fără repere.zboară datorită greutăţii optime pe care le-o dă penajul. 6-7) e unul din simbolurile consacrate ale lui Christos. 16. în efortul lui de a imita îngerii. o bogată morfologie a demonicului. dacă le „uşurezi" de pene. porci..37 Altfel spus.14). Bătălia se dă. rezumă perfect vocaţia monahală. în combinaţii terifiante. semnul distinctiv . vulpi. în tradiţia monahală. forma primordială a aripilor. făcut după chipul şi asemănarea Creatorului său. „pasărea singuratică". aşadar. muşte bîzîitoare şi broaşte care orăcăie. adică a celei mai anevoioase strădanii. tîrîtoare. fie în amplitudinea unui spaţiu vid. 102. a drumului în sus. Ieremia 48. Laturile jugului sînt. cu alte cuvinte. pe care trebuie să-1 domesticească şi să-1 modeleze. Rugăciunile pot lua glas de păsări: „Ciripeam ca o rîndunea. cu alte cuvinte. 17.. Pelicanul „pasărea din pustie". povara care te face imponderabil. Dar despre Dumnezeu însuşi se vorbeşte ca despre o fiinţă înaripată. sau atribut al iubirii proteguitoare. fie în . Dar ascetul are de a face. dini.8 şi 36. pasărea pescar (cf. cînd obştea întreagă se îndreaptă spre biserică. în versiunea originară.e dat ca model de comportament duhovnicesc (Matei 10. Ps. aripi. Asceza este temeritatea de a înfrunta acest infern. despre lutul aluvionar. şi gemeam ca o porumbiţă.) zboară ca vulturii. dragoni. Păunul pare acoperit de ochi.7). grea. Părinţii vorbesc frecvent despre menajeria interioară.

privind . care trăise ani lungi. într-o primă instanţă. cardinalitatea devine aproape indiferentă. aproape extatică.cum spune Plotin . deşertul apare însă ca o parabolă a lumii. singurătatea omului stă faţă-n faţă cu singurătatea lui Dumnezeu. Ai ocazia să exersezi în chip dramatic postura dezorientării. Chilia eremitului e un deşert comprimat. Monahul e monos: unic şi solitar. acolo primeşti răspunsul mîntuitor. ca şi coama îngheţată a munţilor sînt natură în stare pură. Deşertul e experienţa radicală pe care o are de traversat poporul ales pentru a ajunge în Ţara Făgăduinţei. după izgonirea din Rai. deşertul e locul predicii neauzite a lui Ioan Botezătorul. Lipsit de culorile şi de „multiplicitatea" mundană. diavolul vine sub felurite chipuri de împrumut: prieteni. un mediu privilegiat al sihăstriei este pădurea. fără nici un punct de sprijin în afară. E ontologie de grad zero. în minimalismul său. el o asumă . să stea faţă-n faţă cu el însuşi.„cînd eşti la oraş.spune undeva Jean Rostand) şi provocarea cea mai dură a liberului arbitru (Louis Lavelle: „Singurătatea e liberul arbitru. în deplină singurătate.")39. spaţiul acesta aproape abstract e un foarte bogat conglomerat simbolic. Din această perspectivă. „Lumea" nu e. decît un loc hărţuit de demoni. Acolo te rogi. a setei38 (cu toate conotaţiile ei). El e simultan locul indigenţei. Esenţa deşertului este absenţa omului. Eremitul e cineva efectiv separat. ca urmare a căderii originare. acolo eşti singur cu adevărat. dimpotrivă. Marea de nisip. aşa cum a ieşit ea din mîinile Creatorului. să te confrunţi cu imperativul opţiunii.spunea el celor dispuşi să-1 asculte . E teritoriul unei mari singurătăţi. un teritoriu pustiit. nu se mai poate spune despre călugărul care se retrage în deşert că „abandonează" lumea: în fapt. iar mînăstirea cenobitică e o parabolă a muntelui. ascuns printre dealurile împădurite ale Neamţului: „Domnii mei" . în deşert. mai mult. absenţa vieţii. cărţi. E proba supremă a maturităţii spirituale („A fi adult e a fi singur" . Aş adăuga că. în definitiv. din instinct. femei etc. deşertul e locul unde fugi de lume.exaltarea culmii inaccesibile. la egală distanţă de pămînt şi de cer. el oferă o foarte „palpabilă" experienţă a neantului. a unei riscante suspensii. ci e. deşertul e locul în care e ispitit Ii-sus însuşi. Asupra lor se poartă încă Duhul lui Dumnezeu.către Cel singur. El nu e „în afara" ei. despuiat pînă la inconsistenţă şi halucinaţie. într-un teritoriu atît de simplificat şi de sec. îmi amintesc o vorbă a părintelui Cleopa. Acolo faci experienţa.40 „Deşertul fascinează şi înspăimîntă totodată. al pericolului şi al salvării. un loc de pasaj şi de „încercare". aşa cum se purta pe deasupra apelor la începutul lumii/'41 într-o a doua instanţă. expresia chintesenţială a dezolării ei. vine personal!" Deşertul e şi el un loc în care diavolul „vine personal". în spaţiul balcanic. iar omul se teme. Cînd eşti în pădure. livrat atacului feroce al animalelor şi al demonilor.

pustnicii îndeplinesc. Monahul trăieşte în pustie ca un înger. adică la el acasă.). în realitate. Ei au prin natură ceea ce omul trebuie să obţină prin . cu o oştire subtilă. E momentul să fac o precizare despre natura ascezei. alături de îngeri.. în deşert. vanitatea. Un război aspru. Opinia generală îşi ia distanţe faţă de orice străduinţă ascetică. figura îngerului. lume comprimată. un dublu oficiu: sînt preoţi şi războinici. Deşertul e teatrul de desfăşurare al unui război sfînt. nevoinţele anahoretului nu depăşesc etica virginală a unui club de fete bătrîne. a-ţi domina instinctele şi apetiturile par componentele „nobile" ale oricărei vieţi cu adevărat „frumoase". Isaac Şirul vorbeşte despre „pustnicii care au prefăcut pustia în cetate şi au făcut-o locuinţă a îngerilor"44.în varianta ei ultimă. pe cînd celui de al doilea îi ajută deseori celălalt (adică cel ce trăieşte împreună cu el în comunitate). aliatul cel mai însemnat al monahului. în a cărei solemnitate e greu să deosebeşti oamenii de îngeri. care ia cu asalt „Graalul"."45 E nevoie de o putere îngerească şi ca să înfrunţi puterile răului.) Cel ce trăieşte singuratic are nevoie de o putere îngerească. Deşertul e. Extrema contemplativitate se combină cu extrema acţiune.. ca şi îngerii. Controlul energiilor fizice şi sufleteşti. Ea îşi propune să asigure agregatului uman o condiţie de front. dezgolită. Dar efortul ascetic al monahului n-are nici o legătură cu moralitatea străvezie. construind un dezavantajos contrast cu „normalitatea" vieţii cotidiene. purtat într-o mare tăcere.. urmînd să fie înfrînt în pustiu. perfecta stăpînire a corpului şi a emoţiilor sînt înzestrările minimale ale unui „combatant" eficace. după cum. fără ornamen-tica înşelătoare a „stafajului" ei social. rezistînd forţelor uzurpatoare.. Iată şi mărturia lui Ioan Scărarul: „Anahoretul se deosebeşte de monahul ce duce o viaţă în comun (. Asceza luptătorului din deşert. în „războiul nevăzut" care îi stă dinainte. în vreme ce Vestea cea Bună e proferată într-un deşert. în apogeul vidului ei. Judecate pe un asemenea fundal. Puterilor inteligibile (îngerilor) le place a sălăşlui în sufletul isihastului şi a sluji împreună cu el Domnului.. Călugărul reface. în deşert. anunţînd Parusia. validitatea unor astfel de exigenţe. a acestei cuminţenii de pension. Jean Meyen-dorff observă că istoria creaţiei a început într-o grădină somptuoasă. e. o dată cu figura duşmanului. . lăcomia. judecate pe fundalul „normalităţii" curente. îngerii n-au a se mortifica ascetic pentru a fi apţi de luptă. filis-tină. Chiar şi nepracticanţii admit. o consistenţă aparte capătă. în cel mai bun caz. acestuia îi ajută îngerul. a nu te mînia. traseul „îngerului" Ioan Botezătorul. reducerea „consumului". (. se admite componenta etică a diferitelor forme de abstinenţă: a fi cumpătat.43 în singurătate. cu alte cuvinte. cu „firescul". a evita desfrîul. ipocrit.42 Şi nu putem reflecta îndeajuns asupra faptului misterios că diavolul a ieşit victorios în Rai. o manevră militară. din deşertul singurătăţii şi al lumii. Avem de a face cu o veritabilă „cavalerie spirituală". ele rămîn simple extravaganţe.

alături de pustie. aşadar. du-te în munţi!" îi spune avvei Arsenie o copilă etiopiana. Restul e fie pur masochism. Thaborul. Pustnicia pe munte adaugă temei singurătăţii cî-teva note caracteristice. călătoreau călare de la Ierusalim la Ierihon. Aflat în vecinătatea piscului. Şi Moise. în „inima" muntelui. „goluri" receptive (şi complementare) ale plinului stîncos. Ascetul tinde spre momentul în care asceza e subînţeleasă. Leonţiu de Nea-polis povesteşte despre doi tineri sirieni care. Carmelul sînt tot atîtea etape ale unui traseu spiritual complet. şi Isaac au avut experienţele transfiguratoare ale vieţii lor pe munte. obsesivă.iniţiativă şi voinţă proprii. pe vremea lui Iustinian. Efrem din Edessa socoteşte că. în vîrful piramidei. A duce o „viaţă îngerească" e a intra în condiţia nepătimitoare a îngerului. ci graţie cerească.48 Autarhia solitară a înălţimii e o emblemă a neatîrnării. Muntele pe care se rostesc Fericirile. a-ţi omogeniza alcătuirea lăuntrică (de obicei „împărţită". a necondiţionă-rii. fie eticism roz. Sihastrul trece dinspre coaja lumii spre tărîmul interiorităţii. pe vremea aceea.46 Pentru Ioan Chrysosto-mul. Sinaiul. a fi călugăr e „a alege muntele"47. Dacă deşertul simboliza întinderea oarbă a lumii. tot aşa cum ea nu se pune pentru ierarhiile cereşti.49 Muntele şi deşertul apar reunite în imaginea sintetică a grotei săpate în piatră. a reuşi să te ţii în mînă fără efort. fără miză şi fără sens. un „munte de laudă" pe care se scurg către şes mierea şi laptele împărăţiei. Pavel). A sta „în munte" e a te situa în centrul universului manifestat. dinspre omul exterior spre înger. ea nu mai e trudnică. pe scurt a te adapta la altă dimensiune ontică. călugărul şi-a apropriat un loc deasupra căruia cerul stă deschis. Totodată. ca un nou fel de a fi. la „polul" de'sus. „Sînt îngerii lui Dumnezeu!"50 Se ştia. Văzînd mînăstirile săpate în falezele de deasupra Iordanului.sună răspunsul. nu mai e „gymnosofie". a libertăţii. „Dacă eşti călugăr.51 . cîtă vreme e păstrată distanţa de aşezările omeneşti de la oraş sau „din vale". cum spune Sf. pe verticala unei axe care îngăduie accesul la toate nivelurile fiinţei. călugării îşi sapă chilii. prin definiţie. în materia dură a prezenţei sale exterioare. ea constituie ambianţa optimă a întîl-nirii decisive. concentrare decerebrată asupra corpului. chinuitoare. a reînvăţa să respiri în spaţiul rarefiat al văzduhului. muntele e locuinţa privilegiată a celui care caută „onoarea" lui Dumnezeu. cu naturaleţea unei vietăţi din alt regn. unul din ei întreabă: „Cine sînt oamenii care trăiesc în acele case de sus?" „Cum de nu ştii?" . acesta este „programul" pustniciei. Leul deşertului şi cerbul alpin (sau acvila) sînt „figuri" ale unei regalităţi neuzur-pabile. Ascetul adevărat e acela pentru care problema ascezei nu se mai pune. că îngerii şi călugării alcătuiesc laolaltă un punct de joncţiune cu înălţimile. muntele e. şi Avraam. o imagine centrată. A te antrena pentru zborul minţii şi pentru înfruntarea unor puteri netrupeşti. Golgota. beatitudine. Muntele Măslinilor. în acel moment. sălaşuri ale ascunderii.

„Marele simţ" i se spunea în Grecia antică.53 Esenţa îngerilor este privirea . într-o infinită exuberanţă a văzului. decît o senzaţie optică.. iar mirosul e de negîndit fără intimitatea amuşinării. Augustin. intenţia subiectivă au un rol restrîns. într-o măsură mai mică sau mai mare.Calist Catafygiotul percepea verbul „a vedea". „fenomenul lui originar". o atingere.ra. statica privirii fac din exercitarea ei o . despre „ochiul străvăzător sau înţelegător"56 cu care putem „vedea" înseşi ierarhiile cereşti. sau o aripă."60 Prestigiul văzului e unanim şi străvechi. Accesul la lucruri situate dincolo de orizontul haptic (aşa încît distanţa să fie un chip al dez-implicării). dacă nu chiar într-unui de identitate simbolică. desigur.Theos . .roagă-te ca să cîştigi ochi în toată purtarea ta"58 (s. condiţia obişnuită..R). în formularea lui Isaac Şirul. Numai văzul ne comunică existenţa lucrurilor îndepărtate şi străine de interesele noastre vitale.Monachus quasi monoculus Omul nu poate vedea Faţa lui Dumnezeu şi să ră-mînă în viaţă (Exodul 33. organ prin excelenţă al „vieţii de spectator" (theoretikds bios)..) are ochi de heruvim. theorein)59. do-bîndirea unei facultăţi care transcende.. E „discriminarea" supremă existentă între omul căzut şi regnul angelic.."55 Dar despre ce „ochi" şi despre ce „vedere" e vorba. ca să se aţintească şi să caute pururi la priveliştea cerească. „Organul" acesta supra-firesc se dobîndeşte prin exerciţiu şi rugăciune: „Sufletul care se osteneşte în priveghere (.Indrăznirea către Dumnezeu este un fel de ochi al rugăciunii. Privirea poate focaliza.54 „Isanghelia" pe care o vizează calea ascetică trebuie să treacă dincolo de interdicţia veterotestamentară şi să-1 pună pe călugăr în situaţia excepţională de a împărtăşi văzul îngeresc. eşti „în priză directă" cu vizibilul."57 Şi mai departe: „. sau o atîrnare minunată. văzul e într-un raport de vecinătate cu intelectul. prin atingere. „acoperiţi de ochi" (asemenea Heruvimilor52). Legat nemijlocit de practica destinsă a contemplaţiei. asupra unui obiect dat. aflată dincolo de contingenţele vieţii „practice". nu vrei. A. Mai aproape de firea îngerului. „. un gust. trăiesc cu faţa spre El. cîtă vreme admitem că îngerii sînt „inteligenţe" netrupeşti? E vorba. un contact epidermic cu stimulul pe care îl selectează.spune Sf. într-un delicat amestec de smerenie şi îndrăzneală. îngerii văd neîncetat Chipul Suprem. Toate celelalte simţuri implică. intervalul dintre analizator şi obiect. Vrei.22). Ni se semnalează. dar ea livrează şi lucruri indiferente. călugărul e cu un pas mai aproape de Dumnezeu însuşi (în al cărui nume . Distanţa e chiar o precondiţie a lui. calmul. care ţi se adresează. asemenea Heruvimilor şi Serafimilor. Gustul şi pipăitul anulează. în mod limpede. Văzul e singurul simţ care lucrează cu distanţa. „Călugărul trebuie să fie tot numai ochi. E mult mai uşor să eviţi un miros. Auzul presupune un stimul ofensiv.61 Este simţul cel mai puţin legat de corporalitate. Voinţa proprie. pe cînd văzul înregistrează simpla prezenţă..

Despre ochiul unic. cu care monahul vede. „ochi interior" se pot aduna mărturii din Platon {Republica. probabil. beatitudine neodihnită. reactivată în interiorul ascetului.63 Veghe şi rugăciune Ochiul inimii. drept care se vorbeşte de un „al treilea ochi". cel care. asemenea îngerilor.. Nu e întîmplător că aparatul nostru vizual e binocular. e suficient să tragi scurt cu coada ochiului spre icoană. o extind la nivelul întregii conştiinţe. „ochi spiritual". căruia trebuie să-i întorci privirea prin rugăciune. propunea o altă soluţie: la amiază. Calificăm spontan ignoranţa sau prostia drept forme de „orbire". Veghea devine astfel „trezvie". aşadar drept carenţe ale vizualităţii. e numit „cel chior". viziunea şi înţelegerea sînt o suită conceptuală compactă. estetician şi poet. Instanţa supremă. fost critic de artă. 44). din cel musulman. acum. nu se închide niciodată. să înregistreze structura bipolară a lumii manifestate. ochi „al inimii". fiinţe veghetoare: nu e destul să spunem că „nu dorm". îngerii şi călugării sînt. e reprezentată curent ca un ochi atoatevăzător. priveşte în ochiul lui Dumnezeu. se vede pe ea însăşi. Efeseni 1. al cărui nume (Ştefan Neniţescu) nu vă spune. principiul unificator al cunoaşterii spirituale. Să adăugăm că ochiul e apt să capteze senzaţia cea mai preţioasă şi intelectualmente cea mai pură care este lumina. din spaţiul creştin (cf. care se distribuie între creier şi inimă. între altele. după cum este o specie a cunoaşterii. in Ps. fac din ea o virtute ofensivă. Vasile Lovinescu. pînă la urmă. antrenat să-şi rafineze simţul intern. istoria unui topos atît de bogat cum e acesta. ochiul prin care Sursa. Grigore de Nazianz şi Nicolaus Cusanus (Idiota de sapientia. spre deosebire de ochiul lumesc. spre locul soarelui. o „performanţă" pasivă (nici diavolii nu dorm. Faţa lui Dumnezeu. adică la douăsprezece fix. căci a nu dormi e o determinare negativă. 29. Văzul.. Se citează texte în care călugărul.). cel care nu mai are decît ochiul unic al văzului duhovnicesc: monachus quasi monoculus. pentru „a centra" astfel timpul difuz al zilei. să vadă cu ochiul lăuntric devenit singurul său ochi. II. Ochiul inimii e însuşi ochiul divin. Sf. Pavel. aruncă o privire la zenit. îngerii şi călugării practică veghea. e o formă de „supra-sensibilitate" apărută ca reflex al „sensibilităţii" dumnezeieşti. Numai „ochiul" inimii vede „soarele" inteligenţei.62 Ochiul ascuns. „E la fel de greu să . anume pregătit.perfectă parabolă a cunoaşterii în genere şi o emblemă a „obiectivitătii". Rugăciunea însăşi e. Analogia optică poate aduce sugestii semnificative şi dacă pornim de la substratul ei strict anatomic. 533 d). o specie a rugăciunii. Dumnezeu. hindus sau buddhist. „ochiul inimii" (oculus cordis). Augustin (Enarr. nimic: dacă n-ai timp să te rogi. din Ioan Scărarul.19). Mi-aduc aminte de sfatul unui bătrîn admirabil. parcă. Inima este. Plotin şi Sf. reactivat. Nu vom reface. Polaritatea ochilor e reluată în polaritatea intelecţiei. fost diplomat. cu alte cuvinte. prin definiţie. mai „metafizic" şi mai „musulman".. 18). vigilenţă spirituală.

este o funcţie a intervalului. „a sta în picioare" şi „a te ruga" sînt sinonime şi desemnează activitatea principală a îngerilor şi a imitatorilor lor pămînteşti. polis menousa. cast şi nevinovat veghea de noapte duce.). preluări. bunătatea lui Dumnezeu. se confirmă titulatura de „împreună slujitori" dată ierarhiilor şi credincioşilor. Pavel66). lăudînd pe Domnul. alături de oameni.64 De la Sf. are conştiinţa că o face în prezenţa îngerilor (Psalm 138. 4). toate. Benedict de Nur-sia (sic stemus ad psallendum. suflete. pe cît e de greu să convingi să doarmă un înger" . în rugăciunea pe care o face preotul în timpul Vohodului mic (Intrarea cu Sfînta Evanghelie) se vorbeşte despre îngerii care intră în Biserică pentru a slăvi.67 în Biserică (la fel ca în mundus ima-ginalis) se întîlneşte lumea de sus cu lumea de jos. iar întîlnirea aceasta profeţeşte comuniunea lor ultimă. imnolo-gia.. despre care vorbeşte Sf. şi la Sf. Binecuvîntează. A planta. E ceea ce sînt chemaţi să facă îngerii. Augustin (după care „cel ce foloseşte statornic. o cale. se pot invoca nenumărate texte pentru care „a veghea".65 în aşteptarea acestui eveniment.). Ioan Gură de Aur comentează cutremurat acest episod: „Gîn-deşte-te lîngă cine stai şi împreună cu cine chemi numele Domnului: cu heruvimii. spunea de asemenea Evagrie Ponticul. Biserica însăşi.70 Trisaghionul. îngerii participă la liturghie. îngerilor compoziţia Psaltirii. îmbrăcat într-un corp de carne. operaţia liturgică esenţială este lauda Creatorului. Vasile cel Mare atribuie. ca oamenii şi ca îngerii. de altfel. îngerii Lui (. în condiţia intervalului.spune ascetul teban Dorotei.1). alături de oameni. binecuvîntarea autorităţii Lui... călugării şi sufletele credincioşilor. dar şi învierea. şi va fi de ajuns ca să te simţi îndemnat la trezie (nepsis) şi să-ţi dai seama că. Apocalipsa. un «om rîvnitor» să doarmă. în vreme ce. verticala unei prezenţe slăvitoare e vocaţia angelică a oricărui călugăr. ai fost totuşi socotit vrednic să slujeşti alături de puterile netrupeşti pe . citim în Regula sa. Heruvikonul. Prin ea. psalmodierea. ai cărui cetăţeni sînt îngerii şi sfinţii. Regele David.68 în ambele cazuri. administrînd aceste ocupaţii. în pustiul lumii căzute.convingi un monah.71 Sf. pe Domnul!" Rugăciunea şi lauda sînt ocupaţii caracteristice pentru cei aflaţi. Binecuvîntaţi pe Domnul toate oştirile Lui (. „Monahul se face prin rugăciune asemenea îngerilor". oamenii participă la slujba care se oficiază neîncetat în preajma Tronului divin (cf. aşa cum o proclamă Psalmul 103 (20-22): „Binecuvîntaţi pe Domnul. concelebrări ale rugăciunilor din ceruri. Slujba care se oficiază înăuntrul Bisericii este şi ea un teritoriu al întîlnirii. imitaţii. înălţarea finală. viaţa îngerilor") la marii Părinţi ai Răsăritului. închipuieşte-ţi în ce cor intri. cap. pe de altă parte. Cel care stă drept cînd se roagă anticipează postura celui judecat la sfîrşi-tul timpului. Sf. fără îndoială. o intermediere între Ierusalimul terestru al iudeilor şi cel ceresc (acea „cetate stătătoare". cîntările în genere sînt. „astfel stăm în picioare [treji] cînd cîntăm psalmii").. iar Grigorie Palama numeşte orice formă de rugăciune „liturghie îngerească"69.

în Dogmatica sa. pe de altă parte. e foarte greu să găseşti tonul care să mulţumească pe toată lumea. Fiecare moment de viată ar trebui să fie o laudă a Dătătorului de viaţă.supravieţuirea palidă a unei figuraţii medievale. probabil. într-un anumit sens.") Vorbind în această sală despre . limpede şi moderat?"1 Am însă şi două avantaje. că lumea creată e alcătuită din cîteva melodii reunite: faptele oamenilor. cum să faci pentru a nu spune prea * Variantă revăzută a conferinţei rostite în deschiderea Festivalului de Muzică Simfonică de la Lucerna. dilema angelologului: „Cum să ataci un asemenea subiect fără să rişti stîngăcia. Aşa stînd lucrurile. să i se dedice."72 Idealmente. Nimeni nu trebuie să se alăture cu uşurătate imnurilor sfinte şi tainice. O spune Evanghelia după Matei în capitolul 24: Et mittet angelos suos cum tuba et voce magna. care reprezintă însăşi normalitatea. o simplă metaforă. critic şi naiv. ocupaţia supremă a ierarhiilor cereşti este cîntatul. Călugării preiau. omul religios ar trebui. („Şi va trimite pe îngerii Săi. din categoria trîmbiţei (tuba) mai cu seamă. ÎNGERII. mult. pentru care existenţa îngerilor e un fapt de experienţă. Karl Barth de pildă. multe despre bunul dumneavoastră gust. 5. să-şi trăiască fiecare gest în dialog cu instanţa suverană. pentru alţii. în sfîrşit. 15 august 2001. cum să fii prudent fără să treci cu vederea ceea ce trebuie văzut. cu sunet mare de trîmbiţă. foşnetul naturii şi cîntarea îngerilor. în numele întregii comunităţi. îngerii sînt. Vor fi fiind. ei laudă necontenit lumea creată şi mai ales pe Creatorul ei. Ei ştiu. o temă culturală între altele. şi credincioşi. Faptul că sînteţi la Lucerna pentru o lună de muzică spune. dar nu garantează deloc unanimitatea opiniilor dumneavoastră cu privire la ierarhiile îngereşti. Organizaţi în coruri şi orchestre sublime. ca Hildegard von Bingen. confirmat de doctrina Bisericii şi întreţinut prin rugăciune. pentru alţii . Pentru unii. spunînd totuşi tot ce e de spus? Cum să fii în acelaşi timp disponibil şi precaut. navigînd între scepticismul luminat al unora şi pietatea inflexibilă a altora. să nu piardă nici o clipă contactul cu registrul atotîntemeietor al transcendenţei. chiar ca simplu mirean. desigur. Şi încearcă să fie la înălţimea acestui concert. răspunderea şi exerciţiul acestui tip de comportament. să con-sune cu armonia sărbătorească a văzutelor si nevăzutelor. între îngeri şi muzică e o relaţie veche.Stăpînul comun al tuturora. printre dumneavoastră. MUZICA LUMII SI NAŢIUNILE* Din păcate. care formulează astfel. îmi încep conferinţa cu un handicap greu de depăşit: nu vă cunosc. E o dificultate de care s-au izbit spirite mult mai exersate decît mine. înzestraţi cu glasuri perfecte şi cu instrumente muzicale adecvate imnologiei.

prin participarea lor la esenţa Luminii. jubilaţia simfonică a spectatorilor cereşti. uneori. să-i identifice cu planete-le şi stelele. cînd vorbeşte despre „lumină" („Să fie lumină. de aceea.era de părere că îngerii nu sînt de-cît nişte „lilieci metafizici". Cognitio matutina şi musica coelestis Nu vom merge totuşi atît de departe cu metafizica încît să ne blocăm.) Ei bine."). gravi-tînd în jurul Focului originar. adică a lui Iisus. In spaţiul creştin. îngerii sînt cutia de rezonanţă a Creaţiei. în treacăt. despre subiectul potrivit la locul potrivit. aşa cum vor fi şi martori ai sfîrşitului. şi în lumina Logosului. vorbim. Iar simţămîntul dominant al martorului. şi în textele sacre. într-adevăr.. ei trebuie să fi fost creaţi cei dintîi.. Un al doilea avantaj de care voi uza este acela de a dubla exotismul temei prin exotismul obîrşiei mele. ca despre nişte „lumini şi oglinzi" ale Creatorului. în genere. probabil. Lumina devine muzică. este euforia. cea pe care o va institui abia a patra zi a creaţiei. în acest caz competenţele mele sînt legitime. adică iepure.. Vin dintr-o ţară est-europeană. Cel care coboară asupra oamenilor ca o ploaie de flăcări. fiind creaturile cele mai apropiate de Creator. pe care Vechiul Testament şi tradiţia iudaică în genere o socotesc anterioară lumii şi părtaşă la facerea ei. ca un ecou. Despre îngeri se vorbeşte adeseori. lumina din care sînt făcuţi îngerii e aceeaşi care se manifestă şi în lumina Duhului Sfînt. ca ţara lui Dracula. simplu reflex al Luminii lui Dumnezeu. sau cel de-al treilea verset. comentariul graţios al reuşitei divine. (Remarc. Un teolog protestant din secolul trecut .. Cîntarea lor nu este însă doar expresia bucuriei. Religiile pre-creştine erau înclinate. o dată cu facerea Soarelui şi a Lunii. al celui care stă în preajma Creatorului în timp ce acesta lucrează. de la bun început. La ei se referă. despre care Geneza nu vorbeşte nicăieri în mod direct. şi în textele comentatorilor. încîntarea. Nu ne vom angaja nici în dezbaterea iniţiată de Părinţii Bisericii cu privire la momentul facerii îngerilor. cunoscută. îndeobşte. E limpede că nu de lumina obişnuită e vorba.cînd practica demitizării lua deja proporţii spectaculoase . dansul. Ei apar ca o jerbă de scîntei strălucitoare (scintillae).2 în tradiţia bizantină. îngerii sînt.. înţelepciunea e. Fiecărui gest creator îi răspunde. se ştie la fel de puţin cît se ştie şi despre îngeri. adică a liliecilor vampiri. Vom admite însă că. despre care. la facerea lumii. Am deci dreptul să adaug acestor tenebroase zburătoare puţină metafizică. reprezentată ca înger.3 Şi putem spune că. în întrebări-cap-cană ca acelea despre numărul şi sexul îngerilor. Ei sînt martori ai începutului. ca şi înţelepciunea şi o dată cu ea. Ea este totodată o formă de cunoaştere. că teologul cu pricina se numea Hase. nimbul ei acustic. E vorba de o lumină pre-cosmică. Cunoaşterea . aşadar. şi în lumina înţelepciunii divine. Vin din România.îngeri. primul verset al Cărţii Facerii cînd vorbeşte de „cer" („La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul"). lumină sonoră. primele şi singurele creaturi care asistă..

în vreme ce oamenii nu o pot vedea decît ca pe un ansamblu încheiat. totul cîntă. procedura de constituire. Psaltus. prilejul şi privilegiul de a cunoaşte începutul. Boethius vorbea despre o musica mun-dana. Nu există. aşa cum a fost rîn-duit de Dumnezeu.„sufletul omului e purtător de eufonie şi. facerea ca act în desfăşurare.cum spune textul biblic -pentru că e or do. subînţeles. ca fiind liantul providenţial al întregului sistem muzical despre care vorbim. care e totuna cu armonia interioară a sufletului. Sîntem integraţi. „fiecare element are. îngerii apar. „Căci" . Musica mundana produce. în secolul al IX-lea) iau ca „reper" „performanţa" corurilor îngereşti. Alleluja. Cum spune Hildegard von Bingen. Organizaţi ierarhic. la tot pasul. Cu alte cuvinte. îngerii sînt prezenţi în momentul naşterii lumii. într-o unică armonie". asemenea luminii care face posibil văzul. nu ca operă finită. Lumea e „bună" . concertul cosmic. reflex al unei musica coelestis. pentru că totul e în relaţie . o musica humana. musica perennis. sonor (symphonizans). Laolaltă. de o mare bogăţie tipologică: Sanctus. astfel. ai cărei teoreticieni timpurii (Aurelianus Reomensis de pildă. prin urmare. O imitaţie a muzicii cosmice şi a muzicii sufletelor este şi muzica liturgică. într-o structură polifonică şi ne putem aştepta ca fiecare notă falsă care s-ar strecura în acest întreg să fie prompt amendată. marele mecanism al universului devine un uriaş instrument muzical. cognitio matutina. fără să poată fi văzută ca atare. prezent încă din clipa naşterii în urechile noastre. prin urmare. ci modul ei de a fi.o cităm din nou pe Hildegard von Bingen . el se întristează adesea cînd îşi aude sunetul de la începuturi". Ea are „sunetul" operei perfecte. de altfel. Pus în mişcare. de aceea. Au. îngerii ştiu. supramunda-nă şi trans-sonoră.angelică e definită de teologii medievali drept cunoaştere aurorală. Martori ai „dimineţii" lumii. că perfecţiunea cosmică e de natură muzicală. Ea rezultă din tocmai faptul că îngerii au apucat să vadă lumea ca pe un ansamblu în curs de constituire. modelul ei. nimic creat care să fie mut. Aceasta e „muzica sferelor" de care vorbeau pitagoreicii. Sub impulsul şi după modelul lor. ordine vie. Să recapitulăm: lumea este o frază muzicală. într-o lume care cîntă. armonie. Ju-bilus. în număr indefinit. Ei însoţesc „sunetul" lumii cu un neîntrerupt comentariu laudativ. analogic. Dacă nu-1 mai auzim este pentru că. Hymnus. într-un mare „cîmp" muzical. prin natura sa. sunetul său. individul uman trebuie să se înscrie cu propria sa melodie. o călugăriţă cu dar vizionar din secolul al XH-lea. şi o confirmă prin imnurile lor. Kyrie. a devenit un mediu sonor indiscernabil. Iar ordinea înseamnă proporţie. construiesc polifonii savante {angelica concordia). îngerii reuşesc totuşi să funcţioneze ca o orchestră unitară. muzica nu e un ornament colateral al lumii. sursă a unei melodii perpetue. ele răsună ca versul acompaniat de ţiteră. raport numeric corect. Gloria. îşi răspund antifonic (alter ad alterum). ei con-sună pe mai multe niveluri.

un înger. marea şi rîurile. în acest sens. stelele". Din versiunea Septuaginta a acestuia din urmă (32. prin urmare. îngerii naţiunilor şi erezia naţionalistă Toţi marii învăţaţi ai creştinismului timpuriu sînt de părere că. care se înfruntă ori de cîte ori popoarele lor intră în conflict. anii.. „Toate lucrurile" . Dar e la fel de evident. aşa cum veţi vedea. zăpada şi norii. S-au făcut. ci şi poporul din care face parte. .cu o instanţă îngerească.1321) vorbeşte despre îngerul Greciei şi despre îngerul Persiei. vom continua să vorbim despre îngeri. păstrînd pentru Sine responsabilitatea poporului lui Israel. Şi oricît s-ar strădui politicienii de bună-credinţă să instituţionalizeze exigenţa armoniei sub nume solemne ca ONU. care i-a învăţat pe oameni 70 de limbi diferite. Origene consideră şi el că. pentru a doua parte a conferinţei noastre. efectul global rămîne precar. tot felul de speculaţii cu privire la protectorii probabili ai fiecărei ţări. la rîndul lui. îndreptăţiţi să ne imaginăm că la temelia fiecărei comunităţi etnice se află un principiu spiritual. Tabloul acesta al lumii păcătuieşte totuşi prin sublimitate. UE etc. în felurite surse iudaice sau în Deuteronom. Profetul Daniel (10. de-a lungul timpului.. aşadar. În aparenţă. al unei orchestre prost. care se exprimă în felul de a fi al respectivei comunităţi. unul singur: dezordinea „sonoră" provocată în imediata noastră vecinătate de cearta naţiunilor. Nu se pune problema să inventariem dezacordurile acute şi cronice al lumii de azi. fiecare seminţie îşi are îngerul ei păzitor. dirijate." Origene are dreptate să spună. în destinul ei istoric. că această opinie se sprijină pe mărturia directă a textelor sacre.„îşi au îngerul lor: vremurile.8-9) aflăm că Dumnezeu a distribuit fiecărui popor cîte un înger protector. Vom alege. Putem fi cu toţii de acord că proiectul divin a fost un proiect optim. NATO. aspectul unui cor în derivă. la originea limbilor naţionale. ne îndepărtăm brusc de tema pe care am anunţat-o. în limba şi cultura ei. sau deloc. Umanitatea are. Iată. în realitate. frecvent. fără fisuri dizarmoni-ce. un înger. Aceste căpetenii şi guvernatori puşi să ocrotească şi să supravegheze popoarele ce li s-au dat în grijă sînt fără de număr. pentru toată lumea.4 Sîntem. respectiv de stridenţa naţionalismului.spune cartea lui Enoh . un pasaj semnificativ din Vasile cel Mare (secolul al IV-lea): „Ştim încă de la Moise şi de la Profeţi că există îngeri înainte-stătători ai tuturor naţiunilor. stau îngerii. în muzica generală se aud des note false. OSCE.. rezultă că rolul lui Iehova e preluat. Nu doar individul uman are. Am văzut că Israelul se simte sub controlul direct al lui Iehova. Din alte texte.. Texte asemănătoare se găsesc şi în Faptele Apostolilor. fructele şi iarba. că nu trăim într-un paradis. Comentarii iudaice la legenda Turnului Babei (Testamentum Nephtali) precizează că răspîndirea pe întreg pămîntul a urmaşilor lui Noe s-a făcut cu ajutorul unei armate de 70 de îngeri. uneori. de Arhanghelul Michael. în economia divină.

ura inter-etnică. cum se explică războaiele.. vorbeşte şi despre un înger al Elveţiei: „Chiar şi teritoriul ţării mele. dacă vrea. se substituie protectorilor iniţiali ai popoarelor. sentimentul că sînt egali cu El. dintre naţiunile moderne. Faptul că fiecare naţiune se află în grija unui înger ar trebui să ne dea un sentiment de linişte încrezătoare. Realităţile ar trebui să confirme acest sentiment. ia locul înţelepciunii. Darul suprem oferit de Creator creaturii sale privilegiate este libertatea. acor-dîndu-i o obedienţă şi un cult care. Mai interesant. potrivit tradiţiei. ia. Pax messianica . Christos ca principiu supra-naţional. idolatrizîndu-1. autorul ei. Poţi greşi nu numai întorcînd spatele îngerului. cea care îşi revendică acelaşi spirit tutelar cu Israelul (adică pe Arhanghelul Michael) e naţiunea germană. eroarea îngerilor căzuţi. dimpotrivă." în asemenea măsură se identifică îngerii neamurilor cu neamurile pe care le păstoresc. în vreun fel. nu se acordă decît lui Dumnezeu. ci. Absolutul devine relativ. Elveţia. întru cîtva. Uităm că „patria noastră este" . tutela angelică. el trebuie să aibă posibilitatea de a alege între bine şi rău. Cauza căderii lor a fost pornirea orgolioasă de a uzurpa tronul Tatălui. şi nu lipsit de o anumită ironie istorică. în aşa fel încît istoria lumii să arate ca o perpetuă petrecere cîmpenească. în 1956. Iar pentru ca omul să fie liber interior. din punctul meu de vedere. într-o lucrare despre îngeri apărută. îşi are îngerul său păzitor. Ei devin „stăpînitorii acestei lumi" şi se străduiesc să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu. încît. cu riscul implicit de a alege răul. Dar îngerul nostru e cumsecade şi pare să surîdă cu un umor blînd dinaintea «camarazilor» lui supra-dimensionaţi. E interesant. La fel popoarele.. Asta înseamnă că orice popor îşi poate nesocoti. care. singura raţiune de a fi a vanităţii noastre.„în ceruri" şi facem din aşezămîntul nostru pămîntesc un templu idolatru. liberul arbitru.definit ca „înger al Domnului" (mal'ak Jahveh). întîmplător.cum spune Apostolul Pavel . dar nu pe aceea de a manipula voinţa omului. Otto Hophan. lăsîndu-se ispitit de impulsuri inferioare. Unul este al Sfîntului Pavel: există şi îngeri căzuţi. aici. să aflăm că. îngerii lor nu au dreptul să le îngrădească. cum ne întrebăm şi noi astăzi. deriva temporară a cîte unei naţiuni înspre inumanitate. Eroarea naţionalismelor agresive constă şi ea în supradimensionarea instanţei naţionale. Cînd naţiunea devine un Absolut. la Lucerna. Părinţii Bisericii s-au întrebat însă şi ei. sau ai unei colectivităţi): ei au însemnate puteri spirituale. este însă un al treilea răspuns. în amplasarea valorilor ei deasupra tuturor celorlalte valori. Naţiunea ia locul iubirii de aproape. în mare. ei vor fi chemaţi să răspundă o dată cu ele la Judecata de Apoi. locul lui Dumnezeu. în mod normal. Acest tip de eroare repetă. putem vorbi de trei răspunsuri posibile. Un al doilea răspuns se referă la strategia generală a îngerilor (fie că sînt ai individului. nu e nevoie de un arhanghel pentru un teritoriu atît de mic. la urma urmelor. la un moment dat. o limită opacă.

problema naţională trebuie dispreţuită sau minimalizată. Identitatea naţională e un fapt de la sine înţeles. Efeseni 1. mai ales.10). că Iisus îşi subordonează cetele îngereşti. 25 etc). (Să ne gîndim. care lucrează în noi clipă de clipă. cum poate cineva să se declare creştin. care pune între paranteze multiplicitatea îngerilor. în adînc. între altele. din perspectivă nou-testamentară. Oştirile angelice trebuie să accepte o nouă ordine „politică". al cărei temei e de ordin universal. pe toţi utilizatorii ei. ordinea unei pax messianica despre care se vorbeşte cu deosebire în epistolele pauline (Colo-seni 1.C. Apartenenţa la o naţiune sau alta este un dat providenţial. Christos se manifestă ca un principiu unificator. la criza balcanică. adeseori. marele Mijlocitor între Dumnezeu şi om. la Sarajevo. Insist asupra acestui aspect al creştinismului. pe de altă parte. a „revoluţiei" christice. formidabila comunitate de limbă care leagă.. El este. în mod explicit (Efeseni 1. dominată de îngeri. Apariţia lui Christos are.) în realitate. în vreme ce. Textele spun. din punctul meu de vedere. Şi există un rost al fiecărei naţiuni în istoria lumii care. lasă vacantă o porţiune importantă a acestei istorii. este diferenţa dintre „legiunea" naţiunilor şi omogenitatea comuniunii „în duh". o anumită demagogie comunitară şi o proastă înţelegere a . Ca atare. şi lumea nouă. 21.. N-aş vrea să se înţeleagă că. colorată. aşa cum este culoarea ochilor. sau la Wuppertal. neîmplinit. se propune modelul unei comuniuni de alt tip decît cea de sînge. puteau încuraja excesul „diferenţelor specifice" dintre neamuri. Galateni 3. la Belgrad. pentru a da un exemplu recent. Cei care. pare să creadă că Dumnezeu e născut. continuă să sacrifice spiritele naţionale sînt în eroare. tocmai în numele lui Christos se abuzează de o barbară retorică naţionalistă. preluîndu-le funcţia. Naţiunile sînt o realitate foarte puternică încă şi diversitatea lor este „sarea pămîntului". semnificaţia unei masive atenuări a rolului pe care îl au de jucat îngerii în istoria oamenilor. Nu te naşti întîmplător într-o anumită naţiune: există o marcă desti-nală în această împrejurare. după întruparea lui Christos. după caz. pacificator. în bună măsură. a asemănărilor. Diferenţa dintre lumea veche. o comuniune spirituală. statura şi tot ce alcătuieşte identitatea noastră particulară. pentru că. Iisus readuce în prim-plan importanţa „genului proxim". religios. în vreme ce îngerii naţiunilor puteau intra în conflict. există o comunitate istorică cu ceilalţi. prin definiţie. în fiecare gest şi în fiecare vorbă a Lui.Trebuie să spunem că Noul Testament amendează doctrinar un asemenea derapaj. între credinţa autentică şi xenofobie e o contradicţie radicală şi e de mirare. de-a-cum înainte. 20. supra-etnic. această apartenenţă are un sens şi creează o răspundere. există. El devine interlocutorul ceresc al fiecărui individ şi al fiecărei naţiuni. De aceea. Efectul acţiunii sale e. Păcatul lor este anacronismul: ei se comportă ca o sectă politeistă pe fondul unei masive consolidări a monoteismului. la Washington D.

fără emfaza secolului al XlX-lea. la capătul acestor consideraţii. cîntă Mozart. îngerii naţiunilor trebuie aduşi sub controlul unui principiu mai înalt decît ei. concurat . îngerii. Că.. dacă înlăturăm prejudecăţile curente.cum crede Origene . şi factorul coagulant al reunificării planetare. probabil. vorbind despre îngeri. E limbajul muzicii. Problema nu este a abandona sau a eluda tema naţiunilor. anticiparea comuniunii finale.. îngerul naţiunii e o erezie nefastă. poate. cărora. sentimentalismele minore. calea cu adevărat îngerească. Asumarea identităţii naţionale trebuie. a etnicităţii primare. duhul comunitar e calea legitimă.. de aceea. terminologia şi sistematica rece ale unui anumit discurs teologal. Se spune că trupul îngerilor este acoperit de ochi. la Lucerna. Aş fi mulţumit dacă. indiferent de naţionalitate. o sală de repetiţie a îngerilor. nu-ţi vei onora cum se cuvine identitatea naţională dacă nu vei lucra în numele unor valori situate deasupra „localului". angelologia dovedeşte reale virtuţi „operative" şi poate constitui punctul de plecare al unei reflexiuni vii. vor deveni. de la sfîrşitul timpului. o limbă unică. el e cu siguranţă acoperit de urechi. aţi cădea de acord asupra faptului că. să ia chipul unei ofensive a creativităţii şi nu pe acela al unei triviale competiţii tribale. împreună cu el. accesibilă tuturor. cum spuneam. Aici.în ecumenicitatea lui . Şi orice sală de concert e. Va fi această limbă .numai de limbajul artelor vizuale. lecturi Quid prodest nos de atigelids spiritibus ista perstringef^/ si non studearnus haec etiam ad nostros profectus . intens stimulative. Orice concert e. împotriva evidenţelor şi împotriva bunului-simţ. tatonări. putem atinge probleme acute ale lumii contemporane.ebraica? Va fi. un adevărat „idiom universal". Pentru ca demonii care dormitează în sufletul tensionat al fiecărui popor să nu iasă la iveală. 170 ■ 71 Experienţe. cu alte cuvinte. Karl Barth nu s-a sfiit să aproximeze chiar şi preferinţele muzicale ale cîntăreţilor nevăzuţi: cînd sînt în faţa Tronului divin. o încă necunoscută „limbă a îngerilor"? Dar există deja un limbaj pe care îl înţelege toată lumea. a idiomaticului. de fapt. incoloră. stereotipă merg. halucinat. A sluji. sub inspiraţie angelică. Altfel spus. li se atribuie dispersia naţiunilor după episodul Turnului Babei.. A sluji. ci a o pune la locul ei. ei cîntă Bach. fără idolatrie. potrivit tradiţiei. Vom vorbi din nou. totodată. fără obsesia confruntării duşmănoase şi a supremaţiei exclusiviste. Cînd rămîn între ei.„globalizării" încercînd să anticipeze o umanitate vagă.

fără anatomie. să nu rămînă în condiţia de receptacul pur. echivalentă cu lumea culturii. o lume care se defineşte polemic. cu alte cuvinte. Dacă aşa arată spinarea Lui. să dăm amănunte. fără componente distincte.congrua considemtione derivare? (Grigorie cel Mare. ordonată. Ea devine. Nu există lume fără loc. Ea trebuie. orientată. în contrast cu „trivialităţile" „lumii materiale". tablouri şi statui. trebuie să putem avea intuiţia ei. precis situabile. autonomă.. aşadar. să fie populată. al căror preţ rezultă din vaga lor asociere cu repertoriul valorii: cărţi. Şi totuşi. să o resimţim ca plauzibilă. şi nu există lume fără articulaţie interioară. Dacă nu. Pentru cei mai mulţi. fie inaccesibilă. chiar dacă locul ei e în afara spaţiului. cu lucrurile dimprejur şi cu feluritele chipuri ale vieţii noastre porneşte de aici: de la înţelegerea spiritului ca instanţă opusă ritos materiei. O adevărată lume nu e niciodată un simplu cadru. Este „lumea spiritului" o astfel de lume? O putem descrie? Ne putem mişca organizat în teritoriul ei? Dacă da. Una din marile superstiţii ale dialogului nostru cu noi înşine. încremenit în virtualitatea sa. O „lume" nu este însă cu adevărat „lume" cîtă vreme nu îngăduie o minimă expresie topografică. aşadar fără diferenţiere internă. fie inexistentă.. să-i găsim un sens convenabil. fără metabolism analizabil. fără manifestări demonstrabile. O invocăm mereu. Pe această dihotomie. un gol neutru. de fiecare dată. „Lumea spiritului" e. A 34-a omilie la Evanghelii) „De ce ne e de folos să înfăţişăm aceste lucruri despre spiritele îngereşti dacă nu ne-ar preocupa să le orientări chiar pentru cîştigul nostru printr-o examinare potrivită?'' ■ „Lumea spirituală" „Dealurile acestea sînt spinarea lui Dumnezeu. gîndiţi-vă cît de frumoasă trebuie să-i fie faţa. Pentru ca o lume să fie lume. în fond. ceva care se depozitează în biblioteci şi muzee. trebuie să avem dovezi convingătoare. fără geografie. consolidată . „lumea spiritului" e o colecţie de obiecte contingente. chiar dacă această articulaţie e în afara sensibilului. Fără contur. avem de ales între un discurs amar despre limitele minţii noastre şi un discurs „rezonabil" despre inexistenţa unei lumi fără „sol fenomenologic". de asemenea. fără conţinut." Părintele Cleopa Despre ceea ce numim îndeobşte „lumea spiritului" nu avem reprezentări. orice „lume" sucombă în abstracţiune. „Lumea spiritului" e. încercînd. continuăm să ne referim la ea. muzică.

tot ce e inform. fireşte. niciodată inteligenţi. nu se lasă parcelată ca o ogradă oarecare. avînd grijă ca în acelaşi timp privirea să i se răstoarne extatic spre cer. stilistica lor e un amestec de geamăt şi palpituri. pendulînd între diafan şi umid. spectrale. cusătura tapiseriei şi relieful crucifixului. „Nu e dat omului. „Lumea spiritului" stă. ei nu se pot raporta la spirit decît prin leşin. lăcrămos şi enigmatic e spirit. este construită toată filozofia proastă a lumii.didactic şi exaltată retoric. filozoful se flatează de a crea lumi. în cel mai bun caz. ca să zicem aşa. Numai că. Construind sisteme. urma imanentă a unei epifanii. pentru a evita visătoria inconsistentă. oglindă fărîmiţată. de o specie . omului căzut mai cu seamă.neaşteptată . aproximativ. Scuturaţi de emotivităţi suspecte. Faţă de lumea imediată. Şi de altfel. în treacăt. Metoda lor este frisonul. prin natura ei. ei sfîrşesc prin a se retrage îndărătul unui cuvînt în care promisiunea se întrepătrunde cu frustrarea: taina. Personajul „spiritualizat" pipăie lacom legătura cărţii rare. cu fantasmele acestor inşi. iată.. Din punctul lor de vedere (tocmai punctul din care nu se vede nimic). Alături de făuritorii de sisteme şi de abstracto-rii de chintesenţe. lumile acestea sînt fie tautologice. adevărate victime ale spiritului (malefic). admiţînd că lucrul ar fi posibil. teologii. fie descărnate. Uneori candizi. Ea este însă. Ea nu cedează agresivităţii raţionale. pentru care „lumea spiritului" e o variantă îmbunătăţită a lumii istorice. De departe cea mai antipatică e însă categoria acelora pentru care „lumea spiritului" e obiectul unei inflamaţiuni sentimentale. mai există fabricanţii de utopii. la termeni „tehnici". „în ce măsură mîntuirea noastră ar fi mai sigură şi mai uşoară dacă am dispune de o cartografie amănunţită a celor nevăzute?" Sîntem în-tîmpinaţi. Pe această dihotomie se bizuie delirul tuturor eticismelor şi ipocrizia religiozităţii de pension. Spiritul obiectiv rămîne absent din această experienţă.. astfel. să-i străvadă alcătuirea. la ce ne-ar folosi?" E o atitudine tipic „duhovnicească" ce funcţionează inhibitoriu ori de cîte ori se nasc întrebări prea îndrăzneţe. Către cine să ne îndreptăm atunci pentru a avea acces la această lume? Care sînt „experţii" domeniului? Un categoric titlu de legitimitate au. Ironia face ca tocmai marii contestatari ai materiei să cultive pînă la fetişism ataşamentul snob sau nătîng faţă de obiecte. sau pentru a nu risca peroraţia smintitoare. cît de cît. lumi ale spiritului. Cu „lumea spiritului" ei trebuie să întreţină. să inventariem.de utilitarism . spirit obiectivat. aceste monumente de surescitare compromit grav orice încercare de a reflecta cinstit asupra lumii spirituale. Dacă „lumea spiritului" ar semăna. sub văl. frecventarea ei ar trebui interzisă. şi înclinaţia filozofilor de a identifica „spiritul" cu ideile. înţelese ca un soi de colivii materiale ale „spiritului". Şi pentru că recurgem. palid. relaţii „profesionale". Nu vom spune că lumea culturii şi a obiectelor care o întruchipează nu are nimic de a face cu „lumea spiritului". divagatorii.

din care „dovada" este exclusă.mă întreabă precaut şi puţin iritat prietenul evlavios. de asemenea. despre modul cum fuzionează ritmurile şi formele spiritului cu ritmurile şi formele lumii pămînteşti. ceremoniile îngereşti din jurul Tronului suprem. sau în care se întîmplă cîteva evenimente pe cît de misterioase. se bucură de un fabulos pathos analitic. din moment ce accentul ontologic nu are cum cădea asupra contingentului. judecata finală. se deduce. dar mi se pare că nici nu merită să vrei să ştii altceva. Pe de altă parte. Luată în serios. între conceptul lumii spirituale şi presupoziţia indigenţei ei gnoseologice e o contradicţie de principiu. cu puţin e la antipodul adevăratei exigenţe religioase. numai ea. subteran. pe atît de fatale: viaţa postumă. universal acceptabile. teza realităţii ei suverane şi solitare. Vreau să ştiu cum funcţionează energiile increate. Rezultatul este o dramatică asimetrie: lumea văzută. sursa şi suportul lui. de ce să mă complac în explorarea lui isterică. pentru care mîntuirea n-are nici o legătură cu cunoaşterea. cu pragmatismul unor anumite deprinderi pastorale. Vreau să am intuiţia anticipativă a peisajului transcendent. pentru a evacua tranşant nevoia intelectului creat de a sonda (şi de a se lăsa sondat de) intelectul Creatorului. pe nesimţite. lăsînd configuraţia spiritului să subziste camuflat. care te invită mai degrabă să îndrăzneşti. aşadar pentru o cunoaştere „slabă". lumea spirituală nu poate fi decît partea tare a realului. cînd lumea spiritului e tocmai garanţia libertăţii mele? A te mulţumi. în vreme ce „lumea spiritului" rămîne în ceaţă. vreau să-mi fac o idee despre sociologia cerului. condamnat să o ignor? Cum să mă resemnez în postura de fiinţă teleghidată. sau daimonul meu. Cine este cel care vrea şi care crede că . a climatului său. a regnurilor sale. Am nevoie de mai mult. Din faptul că lumea concretă oferă temeiul unei cunoaşteri certe. să speri imposibilul. să devii instrumentul propriei tale transfigurări. Nu se poate ca lumea spiritului să ră-mînă. „sub pecetea tainei"? Da. Ea. Dar asta nu justifică somnolenţa sufletului şi placiditatea intelectului. să vizezi nici mai mult. că pentru a te apropia de cele înalt-nevăzute nu e destul să fii harnic şi curios (ca cercetătorul naturii). Malul pe care stăm are prestigiul unei prezenţe masive.confesional. ştiu foarte bine că taina face parte din fiziologia însăşi a divinului. despre programul şi strategiile îngerilor. un loc unde nu se întîmplă nimic. că „întunericul dumnezeiesc" e la fel de inepuizabil ca şi lumina Lui. „Lumea spiritului" nu există decît pentru credinţă. totodată. sau îngerul. există. ci trebuie să-ţi schimbi viaţa. malul celălalt e nebulos pînă într-atît încît tinde să se scufunde în absenţă. Cine spune însă „vreau" în propoziţiile de mai sus? . Scepticismul „luminat" al fenomenologului contemporan se întîlneşte. nici mai puţin decît unirea cu Dumnezeu! în definitiv. pios. Nu numai că vreau să ştiix ceva despre toate astea. realitatea imanentă. pentru conştiinţa curentă. Ştiu. Cum să admit că sînt permanent sub amprenta ei şi.

Ea rămîne perfect omogenă. suma armonică a văzutelor şi nevăzutelor. al unui moment privilegiat. după cum prin mine „lumea mea" este şi a lui. denegînditului. parcă. cum sînt îngerii. Lumea spiritului începe să-şi descopere sensul adevărat: ea nu e o alta lume. Cu ei. cu atît mai bine: va trebui să găsim curajul de a face puţină numenologie. ba mai mult. e lumea însăşi în toată amplitudinea ei. rareori adumbrită. roz. dinamism. spre dreapta şi văd pe fereastră apusul. o singură clipă. aceeaşi lumină roză colorează lacul şi norii.. şi nimic nu explică graţioasa coincidenţă dintre clipa aceasta fără corp şi privirea mea. ci spre dreapta. Eram concentrat şi.oricît de prost ar arăta . cel care poate fi şi sarea pămîntului. arabii au făcut-o. adesea inobservabil. dar de o omogenitate care are toate modulaţiile unei realităţi depline. în sfîrşit. Lumea .nu încetează să fie lumea spiritului. adică ale unui univers care se defineşte prin diversitate. dintr-o dată. îngerul care mă însoţeşte face ca „lumea lui" să fie şi a mea. cel de pe creştetul căruia nu se poate clinti nici un fir de păr fără ca Dumnezeu să o ştie. întorc deodată capul. funcţionalitate. Eu. totul reintră în indistinct. din exerciţiul gimnastic al gîndirii. viaţă. smulsă brusc din vîrful peniţei pentru a căuta nu în faţă. discret şi totodată imperativ. cum ar fi fost mai de înţeles.poate să-şi împlinească voia. de a face faţă aporiei. O lumină roz decupează pe zidul casei învecinate coroana barocă a unui copac. cel care m-am lăsat hărţuit şi batjocorit de toate relele. nefiind în stare să le opun decît încă-paţînarea. îngerul şi clipa în timpul lucrului. Iar dacă fenomenologia nu ne ajută. am devenit atent. şi blestemul lui. pentru a te cufunda în real. interogaţiei neîntrerupte. Dio-nisie Areopagitul şi Toma d'Aquino au făcut-o. Ei şi Scripturile sînt „solul" meu fenomenologic. spre locul fulguraţiei. îngerul te extrage. cel asupra căruia Dumnezeu a suflat suflare de viaţă. Dar iudeii au făcut-o. e totuna cu lumea mea? Fenomenologul de azi nu vrea să se aventureze pe un tărîm atît de inconsistent pentru „subiectul universal". „lumea spiritului" capătă dintr-o dată culoare. Aşa am ajuns să mă ocup de îngeri. că i se cuvine să şi-o împlinească? Nu ştiu să spun decît că cel care vrea toate astea sînt eu. unui apel. Pînă să devin conştient de spectacol.. te mîntuie de previzibila ta . dincolo de sfera concentrării mele. ca din în-tîmplare. avînd ca efect un spor de atenţie şi o intensificare1 a intelecţiei. în miezul conştiinţei tale. pentru a te obliga să iei notă de fastul. A durat o clipă. ierarhie. a spiritului ubicuu şi activ. Răspunsesem. coboară vertiginos. în zare. exaltă clipa cea repede. dincolo de care soarele. cel coborît din protopărinţi păcătoşi şi îndreptăţit totuşi să nădăjduiască iertarea lui Iisus. îngerul scoate secunda din anonimat. de fapt. Aşa îmi închipui unul din modurile de operare ale îngerului: un plonjon acut. în asemenea situaţii. Dar prin ce mijloace mă pot apropia de această „altă" lume care.

semnul radical al smereniei disponibile. îngerii . Dar tot ce ştim . fără ornamentică.discursivitate. laconici. eşti sub puterea blîndă a îngerului. aşteptarea intensă a poruncii dumnezeieşti. care te constrîn-ge să devii „obiectiv". îngerii sînt. Ceea ce „se aude" în tăcerea aceasta e o maximă receptivitate faţă de voia altuia. despre îngeri ca despre nişte „vestitori ai dumnezeieştii tăceri". în marginea tăcerii dumnezeieşti.. De altfel. în împrejurări speciale. Profesorul e locvace şi divulgativ. ar strica totul.nici îngerii nu pot s-o destrame. chiar cînd vorbesc. de regulă. îngerul însă trebuie să înlocuiască discursul prin prezenţă. Iar prezenţa lui e . Părerea aceasta este cu siguranţă modul de a fi de faţă al Adversarului. cînd. Ori de cîte ori devii. încît mi se pare că oricine s-ar intersecta acum cu trăirea mea ar fi un intrus.extrem de discretă. pe care. naturile slujitoare. un teritoriu de reflexie despre tăcerea îngerilor. raptul privirii mele şi gîndul îngerului.cum spun Sfinţii Părinţi (Ioan Gură de Aur. Dionisie Areopagitul vorbeşte.cei păzitori mai ales . 2).. Cum se împacă pedagogia cu tăcerea? în imediat. Tăcerea îngerilor în Despre numele divine (IV. mai puţin frecventat de angelologie. fără volute. Călugării care se străduiesc să imite moravurile îngerilor nu sînt niciodată mai aproape de ţel decît atunci cînd tac. brusc.cu glas şi trîmbiţă . strict indicativi. Sîntem învăluiţi fără încetare de tăcerea îngerului nostru. chiar dacă trimite la marea temă a incog-noscibilităţii lui Dumnezeu pe care . E cu atît mai bun pedagog cu cît se ţine mai departe de mista-gogie. lucrul e imposibil. pedagogii noştri. se adresează oamenilor. la un moment dat. Pe de altă parte. neatenţi. ca demisie neputincioasă. slăvitori .. Nimic nu e mai puţin misterios decît un profesor. Pasajul e surprinzător. o percepem ca absenţă. E marele maestru al instantaneului.despre îngeri îi plasează mai curînd la antipodul tăcerii.din surse .. în genere. nu sîntem obişnuiţi să ne reprezentăm tăcerea prelungă dintre fulgurantele lor discursuri. Tăcerea lor e forma supremă a „ascultării". Nu sînt ei mesageri. îngerii tac. îngerii nu par să fie ilustrarea cea mai convingătoare a apofatismu-lui.spune Dionisie. muzicieni? Nu sînt tocmai ei aceia care fac cerurile să răsune? „Voci" ale Domnului. interpreţi ai Cuvîntului Lui. prin delegaţie divină. .sînt.în afara unor momente privilegiate . aşa cum ştiu să tacă. soarele apu-nînd. al lui nune stans. Despre ce vorbeşte tăcerea unui înger? „Despre tăcerea dumnezeiască" . din afara interesului tău.ai splendorii Sale. vestitori. atent la ceva din afara ta. de pildă) . E atît de fermecător episodul acesta.2 întrucît textele sacre consemnează mai cu seamă momentele cînd îngerii vorbesc. Dionisie deschide însă.

tăcerea îngerului e plină de gest şi de aluzie. Ceea ce poate însemna că reprezentarea intelectual corectă a unui lucru e mai . ca tăcerea aceea formidabilă. între natura creată şi Dumnezeu. E o probă greu de trecut. tăcerea în care n-a locuit niciodată nici măcar o fărîmă de cuvînt. e un arhetip inversat. El plonjează. nesimţirea.. el „inversează" şi „răstoarnă" naturaliter datele obiectului la care se aplică. Tăcerea îngerului vorbeşte despre dumnezeiasca tăcere a mormîntului gol. întîmplări şi experienţe. în finalul unui film de Pasolini. aproape echivocă. Oglinda este un plan de simetrie care inversează imaginea oglindită: stînga devine dreapta. oamenii comunică genuin. trebuie să fii simultan de partea tăcerii şi de partea expresiei. să imite ambiguitatea angelică. Cînd decide să iasă din nespaţialul Său „pol plus" pentru a mîntui lumea. Şi nu „rezistă" în amestecul cărnii decît pînă la 33 de ani. Tăcerea îngerilor este o tăcere eminamente făptuitoare. Fiindcă există specii ale tăcerii care nu au nimic de a face cu tăcerea îngerului: tăcerea obosită. Uneori e însoţită de un surîs. ca oglindire a modelului său ceresc. o probă pe măsura teribilei puteri a îngerilor. care transformă moartea în vacuitate. al Celui înviat. trebuie să ne gîndim la tot ceea ce această metaforă presupune. „consangvin" aş spune. cu fiinţele îngereşti situate între Dumnezeu şi umanitate. în tenebra supra-evidentă a plenitudinii Sale. priveşte mormîntul gol al lui Iisus. Ideea unui lucru e „inversul" obiectualităţii sale. lenea. dintr-o experienţă comună. analogic. stupoarea. prin evenimente. totodată. la care ştiu că sună blasfemator! .Adică despre tăcerea care se află dincolo de Cuvîntul Lui. Pe scurt. Or. ameţitor. evaziunea. să se contamineze de această putere. Pentru a vesti o tăcere. Dimpotrivă. dreapta devine stînga. Şi despre vidul impenetrabil. singurul mod de a indica tăcerea este tăcerea însăşi. fără cuvinte. în fond. Nu e mai puţin adevărat că situaţia ierarhiilor cereşti e condamnată la o anumită ambiguitate: ambiguitatea sub care stă orice fiinţă intermediară. Ei ni se adresează. Ne împărtăşim. după cum lucrul însuşi. şi o imagine răsturnată: susul devine jos şi josul devine sus. de pe chipul îngerului care. Lumea în oglindă Cînd invocăm metafora oglinzii ca pe un corespondent analogic al lumii îngereşti (respectiv al „lumii imaginale"). la celălalt capăt al intervalului. El nu poate asuma postura echivocă a unei fiinţe intermediare.. Ca fiinţe situate în interval. In măsura în care actul gîndirii e un act de „reflexie". Oricine „teologhiseşte" încearcă. Imaginea-reflex e. alta e vestirea acestei tăceri. sub privirile uimite ale îngerilor şi ale oamenilor deopotrivă. harnică. Ploaia căzînd egal pe suprafaţa unui lac poate fi mai plină de îngeri decît un compact op de teologie. Una e tăcerea dumnezeiască. prin acţiunea lor. tăcerea atentă. orientată.Dumnezeu însuşi nu are acces. să vestească o inapa-renţă. atotcuprinzător. inexpresivitatea.

. Dacă lumea e o ierarhie de „stări ale fiinţei". Din perspectiva aceasta. cînd pierzi. Facerea lumii e declanşarea unei fabuloase răsturnări: arborele originar. E principiul însuşi al speculaţiei hegeliene: spiritul re-găsindu-se neîncetat în „al său altceva". cu rădăcinile în pămînt. pe cele dispreţuite. cînd rămîi prea aproape de lucrul considerat." (1 Corinteni 1. nu mulţi sînt de neam bun. reabsoarbe („răstoarnă") corporalitatea în concept. Ca să „ia" fiinţă. „Pentru că nebunia lui Dumnezeu e mai înţeleaptă decît oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu mai puternică decît oamenii. fraţilor: căci nu mulţi sînt înţelepţi după trup. versiunea Bartolomeu Valeriu Anania. cîştigi. cea a lucrurilor ca şi cea a gîndurilor. ca să le facă de nimic pe cele ce sînt. Visul e un fel de veghe inversă: el răstoarnă toate principiile vieţii diurne. o idee trebuie să capete corp. Cînd gîndeşti un lucru. trebuie să ne reprezentăm fiecare „stare" drept oglindirea (= răsturnarea) celei de deasupra. de arhetipul lui decît de „realitatea" lui. „nebunia" lumească e înţelepciune şi „înţelepciunea" lumească e nebunie. cînd răspunzi urii cu iubire. Te mişti.aproape. la rîndul ei. Gîndirea. care are rădăcinile înfipte în cer. într-o baie de antiteză. într-o lume paradoxală. Sînt inversul nostru. e un uriaş joc de oglinzi. Zbori peste abisuri şi nu poţi fugi de ameninţarea unei năluci proxime. adică să treacă în opusul ei. Trăieşti într-o oglindire. te apropii mai curînd de „modelul" lui dedt de lucrul propriu-zis. pierzi referinţa lui arhetipală şi. Altfel spus. Această inversare a raporturilor produce şi o nouă imagine a eticului: cînd dai. cu condiţia să se închidă în afară. nu mulţi sînt puternici. trebuie să adopţi exerciţiul constant al subminării evidenţelor. e plantat invers. Fiindcă ui taţi-vă la chemarea voastră. te îmbogăţeşti. le-a ales Dumnezeu.. ca inversare a inversării. te simţi distinct de tot ceea ce trăieşti. Pentru a te apropia de lumea aceasta. te mîntui. Ochiul se deşteaptă înăuntru. în care se petrec fenomene neaşteptate: dacă în lumea „obişnuită" vasul din care torni se goleşte. şi tocmai pe cele slabe le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei tari. şi tocmai pe cele de neam de jos ale lumii. ca atare.. E nevoie de o nouă oglindă pentru a întrezări Realul . în lumea „răsturnată" a duhului (şi a duhurilor) vasul din care torni e tot mai plin. adică dintr-o perspectivă răsturnată faţă de cea pe care o adoptăm ca fiinţe pămîn-teşti. pe cele ce nu sînt. dar tocmai pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei înţelepţi.25-28. îngerii nu sînt pur şi simplu „dublul" nostru îmbunătăţit. întreaga lume. 1995). în vis eşti una cu tot ceea ce visezi. imaginea destinului nostru văzută de la celălalt capăt. Veghea fizică e obnubilare onirică şi viceversa. prin urmare. Viaţa spirituală nu e altceva decît practica tenace a acestei salutare răsturnări. Treaz.. Oglinzile transformă corpul în formă pură şi fac formele să pară corpuri. nu-l pricepi. Visul creează frustrarea „aproapelui" intangibil şi miracolul „departelui" aflat la îndemînă.

îngerii şi gîndirea simbolică „Precum în cer. înrudiri şi consonanţe. în aşa fel încît ea să oglindească fără pată splendoarea Creatorului ei. cum spune apostolul. decît. Asemănările formale nu sînt decît semnalmentele unor afinităţi mai adînci. subtile paralelisme. între diferitele niveluri ale fiinţei. Tabula Smaragdină {Quod est inferius est sicut quod est superius. conexiune e inteligenţa plăcută . inteligenţa deschisă spre analogie. „Planetele interioare" nu sînt replici miniaturale ale „planetelor exterioare". Realul acesta nu e abordabil. Facultatea caracteristică a înţelepciunii e . pe care cei competenţi le pot transforma în principii terapeutice (asemănătorul vindecă asemănătorul).se spune în Rugăciunea Domnească. spre ţesătura unificatoare. raporturi. şi savurează apropierea dintre miere şi cuarţ (observînd că cel din urmă cristalizează hexagonal.şi universul alchimic în general . a cosmosului. El întreţine suprafaţa translucidă a lumii. epistemologice (numai asemănătorul poate cunoaşte asemănătorul). „în oglindă (indirect). Acelaşi principiu se regăseşte în ideea medievală (de sursă aristotelică) a microcosmosului care răsfrînge şi rezumă macrocosmosul. Ele fac posibilă divinaţia. ci şi buna aşezare a inteligenţei care o contemplă. între stele şi oameni. poezia şi înţelegerea simbolică a lumii. Exegeza ne spune că una din funcţiile îngerului e administrarea ordinii universale. global armonioasă. prin hărţuirea me-tanoietică a tuturor de la sine înţelesurilor. metafizice (ordinea universală e o ierarhie de asemănări) sau religioase (şinele individual se împlineşte prin realizarea „asemănării". înţeleptul vede asemănări acolo unde oamenii obişnuiţi văd diferenţe.prim.nu „intelectul" care separă. astrologia. ci „raţiunea" care uneşte. în cifru tainic". cu alte cuvinte. -per speculum et in aenigmate. Dar nu numai buna funcţionare a creaţiei cade în sarcina îngerului. tautologii. ci rapeluri organice ale unor structuri astronomice. la reţeaua imens complicată a relaţiilor dintre componentele ei. respectiv a unificării. Exigenţa acestei „reciprocităţi" e un caz particular al oglindirii. cu Dumnezeu). Inteligenţa antrenată spre descoperirea corespondenţelor.în termenii lui Hegel . ci analogii. nevădit. corelaţie. între văzute şi nevăzute există corespondenţe semnificative şi „operative". între „sus" şi „jos". Atenţia celui „edificat" e mereu orientată spre similitudini. Teoria corespondenţelor nu aduce în discuţie .valorifică amplu această „rimă" constitutivă a lumii. medicina tradiţională. et quod est superius est sicut quod est inferius [„Ceea ce este mai jos este precum ceea ce este mai sus şi ceea ce este mai sus este precum ceea-ce este mai jos"]) . A înţelege lumea e a fi sensibil la omologia părţilor ei. după acelaşi model cu celula fagurelui). aşa şi pe pămînt" . El contemplă genuin morfologia convergentă a jumătăţii de miez de nucă şi a emisferelor cerebrale.cum s-ar putea crede similitudini mecanice. repetiţii mimetice.

ca sumă fără noimă de elemente solitare.m. nu suportă verva asociativă. nevăzută creatură în ceasul Facerii celor văzute. în făptura îngerului. ne confruntăm cu unul din cele mai nebuloase concepte ale discursului cotidian. tocmai întrucît sesizează coerenţa lumii. inteligenţa de tip demonic colecţionează incompatibilităţi: ea e sensibilă la multiplicitatea pură. al prezentului plat. Inteligenţa de tip angelic adună laolaltă {sym-ballein) ceea ce. cu atît e mai frecvent. prin suprafrecvenţă şi sentimentalism. imagini de etapă. fără antecedente şi fără proiecţie. Invocată la tot pasul. sînt însăşi substanţa prezentului ei. cunoaşterea angelică fie cognitio matutina.şi. Diavolul nu vede legăturile dintre lucruri.absolute pentru Adversar .este iubirea. ordinea ei uneori inevidentă. Gîndirea simbolică e o imitatio a gîndirii îngereşti. ceva despre care tot omul are o idee foarte limpede. Sensibilitatea faţă de corespondenţe dă. destră-mătoare. cu alte cuvinte. Diavolul (de la diaballein) nu percepe ordinea lumii.spune Serghei Bulgakov . încît se poate dispensa de analize şi definiţii (e chiar o blasfemie să „raţionalizezi" ceva atît de înalt. în vreme ce diavolul e un prizonier al imediatului decuplat de sistem.d. dizolvantă. De Gen. se prezintă ca membra ăisjecta. Corelaţia / Iove youl . de aceea. o întreagă secţiune a scolasticii .îngerului. Şi cu cît e mai nebulos. nu înregistrează contexte. fie cognitio vespertina. rostul şi judecata lor ultimă.a. pradă unei emotivităţi difuze. cînd eşti întrebat (din gene mai mult decît din buze): „Mă .. sau să o strice. ale armoniei finale. îngerul consideră prezentul din unghiul modelului lui originar şi din acela al ordinii lui finale. îngerul vede pretutindeni familii de afinităţi. ansambluri simfonice. dimensiunea angelică a inteligenţei. 2. îngerul ştie cum a arătat lumea în zorii ei şi cum va arăta în amurg. termenul a devenit. ceva esenţial. Din păcate. cap. Iubirea îngerească Substanţa relaţiei dintre om şi îngerul său păzitor . Sf. de nobil. dimineaţa şi înserarea lumii sînt co-prezente. în cele mai diverse împrejurări. Augus-tin (4. de misterios!). ca primă. Ştim foarte bine ce e iubirea! „Nu e om să nu fi iubit măcar o dată". 26) . îngerul rezumă fiecare zi a acţiunii sale slujitoare spunînd: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. după el.I Iove you.numea. cel care uită deopotrivă obîrşia lucrurilor. E o gîndire disjunctivă (dia-ballein)." Duşmanul lui e „demonul amiezii". în filmele americane. Ferească Dumnezeu să te bîlbîi.„Şi eu pe tine!") a ajuns. Spui „iubire" şi toată asistenţa surîde duios. ca aglutinare de fragmente disparate. la infinitul nestructurat al existenţelor individuale. un fel de „Ce mai faci?" în realitate. ad Ut.sînt pentru intelecţia cerească episoade. alături de care a stat. Ca şi Dumnezeu. Dimpotrivă. aproape inutilizabil. „viaţa nu are nici un rost fără iubire" ş. Se subînţelege că s-a spus ceva foarte frumos. Cuvîntul are un asemenea prestigiu. „iubirea" sucombă în propria ei sublimitate. sau dacă o percepe se îngrijeşte să o camufleze analitic. tool („Te iubesc!" . la prima vedere. Dizarmoniile .

încît e aproape imposibil de sistematizat: iubire e şi afectul dintre femeie şi bărbat. şi cel dintre părinţi şi copii. care să nu-şi amintească brusc.iubeşti?" Puţini sînt îndrăgostiţii. de la presupoziţia că ne iubim enorm. se construieşte (da. mai mult sau mai puţin vinovată. casa. profesiunea care te împlineşte. abia în acest fel „iubirea" începe să fie interesantă. există iubire spirituală.fără să excludă vreuna din versiunile ei cotidiene . oricît de atei. de asemenea. fără motiv. femeia de care te-ai îndrăgostit. Sfera iubirii este atît de cuprinzătoare. Viaţa noastră e plină de . La fel de normal e să-ţi iubeşti prietenii. Ea nu e atît de „democratic" răspîndită.„iubirea aproapelui". tabieturile. ai. ţi se cere să intri în comuniune afectivă cu acest străin. şi se distinge mai curînd printr-o formidabilă exigenţă. cu o amabilă indiferenţă. ştim foarte bine cît ne poate pielea. să te investeşti în el ca în tine însuţi. Ne ştim defectele. în cel mai bun caz. fireşte. „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi" e o vorbă mai întortocheată decît pare. cît cîn-tărim.cea de tip scripturar . Dar iubirea de care e vorba în Scriptură . pe Dumnezeu. e foarte normal să se vorbească despre o iubire a părinţilor pentru copii şi a copiilor pentru părinţi. iubire romantică. deşi e citată frecvent. Ei bine. Cealaltă iubire . sîntem oameni de treabă. Ce vreau să spun? Vreau să spun că. de o generoasă indulgenţă. Pentru toate acestea. maestrul care te-a format. nu ai nici un motiv să te îndrăgosteşti de „aproapele" tău. să depăşeşti neutralitatea strictei sociabilităţi. „ca pe tine însuţi" e luat drept o formă de superlativ. ba chiar împotriva oricărei motivaţii rezonabile. în ciuda lor. meseria. care ne sînt penumbrele. atît de mult? în realitate. în momente festive. Ilustrarea clasică a iubirii despre care vorbesc este . oricît s-ar simţi de jigniţi apologeţii „firescului". şi cel dintre rubedenii de diferite grade sau dintre prieteni. principial. în mod normal. şi sîntem invitaţi să aplicăm şi „aproapelui" acelaşi tratament. dar ştim. ca un subînţeles elementar al moralei creştine. ca şi pentru altele. se construieşte trudnic. de pildă. îl iubeşti. Iubirea spre care îndeamnă Scriptura e. îl percepi. matură. distant şi străin. Nimeni nu poate contesta realitatea şi legitimitatea tuturor acestor tipuri de iubire. la limita imposibilului. într-adevăr. iubire „egoistă" etc îţi iubeşti patria. cu alte cuvinte. Ea apare fără să fie susţinută de argumente palpabile. Există iubire carnală. întotdeauna. oricît de ignari. ai inflamaţiei iraţionale). Se porneşte. cînd sîn-tem singuri cu noi înşine. bune raţiuni justificative. nu are întotdeauna „spontaneitatea" iubirii obişnuite (căci nu e „naturală". Dar ne iubim. de Corinteni 13.nu are asemenea raţiuni. Din punctul meu de vedere. Singura diferenţă dintre judecata de sine şi cea purtată asupra altora e că cea dintîi e însoţită. ci supra-firească).în ambianţa creştină . ca pe un „el". se construieşte. o iubire imposibilă şi fără motivaţii vădite. mai complicată şi mai rară. e o altă iubire. în genere. că. adevărată. aproape întotdeauna. ai „simplităţii".e altceva. Ştim foarte bine ce păcate avem.

pentru a tempera irepresibila mea (noastră) pornire adversă. Asta e.. Ţi se cere. să nu te iubeşti pe tine mai mult decît îţi iubeşti. „modelele" noastre cereşti sînt. Dar cu toate astea. acest mesager al împăcării. că sîntem recuperabili. acum. Trebuie să mă pot sprijini pe altceva decît pe el însuşi şi pe mine însumi. cît de cît. Pe scurt: după ce ai făcut efortul de a nu-ţi iubi aproapele mai puţin îngăduitor decît te iubeşti pe tine. mă liniştesc.43-48). atunci relaţia noastră redevine plauzibilă. iar conflictul nostru nu face decît să dea eşecului nostru o nouă dimensiune. dacă e să te apropii. trebuie să identific o nouă dimensiune a relaţiei noastre. simţim că dracul nu e chiar atît de negru. îl priveai cu benignă indiferenţă. să educe în noi facultatea de a iubi după modelul iubirii „celeilalte". tocmai asta ai de făcut. „iubirea aproapelui" nu pretinde de la noi altceva decît să privim defectele celuilalt cu aceeaşi indulgenţă. cea pe care o propovăduiesc Evangheliile. să-ţi iubeşti duşmanul (Matei 5. Scripturile cer însă ceva mult mai greu de acceptat decît să-ti reconsideri atasamentele curente. îndeobşte. delegat.fiecare cu insuficienţele sale . sub a cărui benevolenţă să ne putem întîlni. nesaturate. în adînc. pentru conştiinţa comună.. Dar dacă mă pot raporta la îngerul lui. turpitudini de toate calibrele. separat de noi. trebuie ca între mine şi duşmanul meu să existe un teritoriu de conciliere distinct de contorsionata noastră psihologie. într-o primă instanţă. S-o spunem pe şleau: e imposibil. de cealaltă iubire. să iubeşti pe cineva pe care. neîmplinite. prin natura lui. o dimensiune care să ne cuprindă pe amîndoi.participăm la aceeaşi desfigurare. la fel cum şi eu îl contrariez pe al meu. dar nu străin de noi. nici mai puţin. în acest eşec comun putem găsi însă un început de . Să credem în fondul lui bun. E peste puterile mele să contemplu senin portretul vrăjmaşului meu. fii puţin mai indiferent cu sufleţelul tău. Or. Nu e vorba. Proiectele noastre existenţiale. chiar dacă în proporţii diferite. Dar adagiul creştin se pretează şi la o interpretare simetrică. în dreptul lui la compasiune şi iertare. dumnezeieşti. Una din sarcinile lui e tocmai aceea de a aduce „între oameni bunăvoire". renunţă la mila de sine şi reflectează. vicii. la „dublul lui ceresc". încearcă. la tine însuţi aşa cum ai reflecta asupra altuia. cu aceeaşi înţelegătoare complicitate cu care privim propriile noastre defecte. pornită din unghiul aproapelui: „Nu te iubi altfel decît îţi iubeşti aproapele!" Ia-ţi oarecare distanţă faţă de eul tău. doar. adăpostim un suflet bun şi o inimă curată. să ne fie comună. şi duşmanul meu . Şi eu. gînduri inavuabile. nici mai mult. Altfel spus. Dacă între mine şi duşmanul meu apare un al treilea. Cum însă să-l iubeşti pe vrăjmaşul tău pentru el însuşi? Nu sîntem în plină utopie erotică? Nu e oarecum pervers ca atunci cînd eşti înconjurat de ură să simţi crescînd în tine efluvii de iubire? Pentru a depăşi această perplexitate. aproapele. pe care el îl contrariază mereu. din cînd în cînd. ceva foarte greu de asimilat. de minciuni. este îngerul. pînă mai adineauri. că. Acest al treilea.derapaje. să ne păzească de ispite schimonositoare. micimi.

imposibilă şi inargumentabilă." Urmează o a doua treaptă . mediocritatea formulei „Ce ţie nu-ţi place. în ezoterismul islamic se vorbeşte despre trei etape ale căii mistice. o clipă.distincţia dintre „al meu" şi „al tău" dispare. o reintegrare a persoanei. un glis-sando semnificativ către celălalt: „Ce e al tău e al tău. angelicitatea noastră apropie. Dar poţi avea o mişcare de dragoste către chipul îngeresc care îl protejează şi care. independent de participarea perechii sale. „Iubeşte-ţi duşmanul" înseamnă „adu-ţi aminte că îngerul lui îl iubeşte". dacă după solve nu urmează coagula. într-un anumit sens. Ar suna mai generos. că îngerii au asistat la creaţia lumii vizibile. prima jumătate din mişcarea ei respiratorie. uneori. E una din definiţiile tradiţionale ale iubirii. pentru a se întoarce." Treapta aceasta se consumă în chimia intimă a îndrăgostitului. inteligibile.tari-qah . oricît ar fi el de nevolnic. Deplîngea. în care deosebeşti net între ce e al tău şi ce e al altuia: „Ce e al meu e al meu. îmi aduc aminte că. sînt trepte crescătoare ale iubirii. înseamnă că fiecare existent e -precedat. Acesta e modelul iubirii dintre om şi înger.shari'ah . iubirea rămîne o pură disoluţie a eului. în ce fel au asistat? Simpli spectatori. o contopire intensă. Dar pierderea de sine e doar o jumătate. Dacă lucrurile se opresc aici. de existenţa îngerului. aproape o ştergere a chipului. care.e treapta prudenţei lumeşti. Ceea ce umanitatea noastră desparte. împlinit. Fiecare înger îşi iubeşte „clientul". ale . uimiţi de dexteritatea Creatorului? Mînă de lucru obedientă? Cauze secunde. fiecare existent stă sub tutela unui înger. Trebuie să te pierzi în îngerul tău pentru a descoperi conturul personal al umanităţii tale. fără să ştie sufism. o dată mai mult.ma'rifah . pe o a treia treaptă . cu o deversare în celălalt. spre deosebire de tine. ce e al tău e al tău. cu alte cuvinte. la splendoarea angelici-tăţii sale. Şi în această dedicaţie necondiţionată a lui se întrezăreşte. între parteneri se naşte o perfectă omogenitate. o regăsire de sine în variantă îmbogăţită.apropiere. Şi versiunea islamică. Ciclul complet al faptului de a iubi include un al doilea timp. nu poate să nu-l iubească. Dar formula ideală ar fi „Fă altuia ce îi place tui". sau. Constantin Noica avea felul lui de a spune ceva asemănător. după cum îngerul trebuie să se piardă. Prima . şi cea nicasiană culminează cu o pierdere de sine. Ar trebui să se spună măcar „Fă şi altuia ce-ţi place ţie".în care are loc o primă ieşire din sine. iar ce e al meu e tot al tău. „învaţă să iubeşti asemenea îngerilor". calitatea indicibilă a iubirii „celeilalte". în existenţa sa. altuia nu-i face". aşa cum spun o sumedenie de părinţi răsări-teni şi apuseni. I se părea de un mi-nimalism inacceptabil. mai nobil. în sfîrşit. un soi de posesiune mediumnică. E un argument în plus că Dumnezeu a creat mai întîi îngerii3. Nu poţi iubi grimasa duşmanului. în umanitatea ta. îngeri şi zile Dacă.

5.. [„ei înşişi sînt acea lumină care a primit numele de zi"]).) sînt de natură să deschidă un orizont neaşteptat acestor întrebări. Prezenţa Lui pare încifrată în Psalmul 118. Totul s-a făcut cum stă scris la începutul Evangheliei lui Ioan . oglinzi ale Principiului. Faţă de începutul christic. ca nişte martori privilegiaţi. în economia lumii. unde Christos în glorie e înconjurat de şase făpturi îngereşti. Binecuvîntarea zilei a şaptea e binecuvînta-rea celui de-al şaptelea înger. 56) vede aici o definiţie a funcţiei esenţiale a angelicităţii: aceea de a sta în repaus (anâpausis) lîngă Tronul divin. în secolul al Vl-lea. 9 şi De Genesi ad litteram.prin Cuvîntul lui Dumnezeu.. mai mult sau mai puţin. marea Zi. cu lumina secundă a fiinţelor spirituale. Dar există şi o Lumină care este reflexul creat al celei supreme. este Christos însuşi. efectul originarului Fiat Lux\ Ea e totuna.7). acea lumină pe care textul sacru o numeşte „zile". care rezumă întreaga creaţie într-o singură unitate de timp („în ziua cînd a făcut Dumnezeu pămînt şi ceruri. După izgonirea din Rai..e privirea pe care existentul o întoarce spre Unu.4 îngerii apar mereu. îngerii sînt. sau în Geneza 2. în Păstorul lui Her-mas de pildă. Ei sînt ecoul contemplativ al activităţii de-miurgice. îngerii sînt cele dintîi fiinţe create care imită contemplativitatea Increatului. faţă de care îngerii nu sînt decît multiplicitatea derivată a „zilelor". mai exact privind opera în punctul ei de origine (cf.văzute? Două pasaje din Sf.6 Scîntei ale focului originar. Clement (Eclogae propheticae. Prin contrast. expresia formei ei dintîi. care este înţelepciunea şi Lumina coeternă a Tatălui. Asimilarea îngerilor cu zilele creaţiei apare şi în alte texte.celor. spune Au-gustin. îngerii sînt. 8. de a se odihni liturgic în contemplarea lui Dumnezeu. XI. Prin natura lor. îngerii sînt modelul diurn al unei lumi care a optat pentru crepuscul. Inteligenţa se spune în Ennea-da a V-a (2. care plasează în compoziţia fiecărui episod al Genezei un număr de îngeri corespunzător zilei reprezentate: doi îngeri pentru ziua a doua. 5 şi urm. îngerii sînt ziua începuturilor şi anticiparea zilei regăsite a sfîrşitului. aşadar. alături de Logosul creator. subînţeleasă. Evident. ei reflectă strălucirea Creatorului. trei pentru a treia etc. anterioară „căderii". Lumina aceasta inteligibilă e prima creatură. fiecărei zile a săptămînii un guvernator angelic. quae diei no-men accepit..").5 Asocierea îngerilor cu lumina e. Tema e plotiniană.. I. într-un manuscris grecesc păstrat sub numele de „Geneza Cotton". sab-batul revenind lui Iahve. de altfel."). şi Enneada a IlI-a. la British Museum.1) . încă înainte de apariţia luminătorilor (ipsi sunt illa lux.. Acelaşi motiv apare însă cu mult mai devreme. îngerii . trăim o perpetuă înserare. a sfinţilor îngeri. Âugustin (De Civitaie Dei. O spectaculoasă ilustrare a echivalenţei îngeri-zile se găseşte în marele mozaic din narthexul bazilicii San Marco de la Venezia. privind simultan spre operă şi spre Autor. tot atîtea cîte etape diurne are Facerea. Surse iudaice atribuie. 24 („Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul.

Ni se vorbeşte despre o lumină anterioară existenţei soarelui. pluteşte un aer straniu de generalitate. al aştrilor. focul. ideile inteligibile ale lumii. Arhetipurile sînt o sumă de rarefieri. Ei sînt „cerurile". de altfel.1). liberi şi în totală dependenţă de Principiul care i-a creat. în Despre diferite locuri grele din Sf. care abia vestesc lumea. înţeles ca „raţiune mai înaltă" a lucrurilor. începutul îl făcuse. Părinţii nu pot evita acest gînd. Oricît de prudenţi.despre un pămînt fără vegetaţie şi fără meteorologie.a primelor două capitole ale Genezei lasă loc suficient unei intuiţii a angelicului. caracterizate prin aceea că sînt autonome. Nu aceasta e lumea. o lume de „arhetipuri". sînt arhetipurile nevăzute ale vizibilului. îngerii totuşi nu sînt arhetipuri. Gri-gorie Palama se referă la „veacuri" ca la nişte făpturi inteligibile. 8. ca eboşă inteligibilă a lumii create. despre ape „de deasupra" şi „ape de dedesubt". 2. iar „cele nevăzute ale lui Dumnezeu" sînt definite ca „raţiuni ale lucrurilor. uneltele. Zeitgeis-ter.la 2. Gregorii Nazanzeni sermones. 5 . cu o lume de modele fără determinări. care numea îngerii „minţi dumnezeieşti". O lectură atentă . a creaţiei vizibile. pămîntul. mai curînd. că „Scriptura mai numeşte «cer» şi Puterile cereşti după cuvîn-tul: «Cerul îmi este Mie scaun» (Isaia. interpretează „cerurile" din primul verset al Genezei ca desemnînd creaturile celeste. Aceasta pentru că Dumnezeu se odihneşte în fiinţele simple şi netrupeşti"10. întocmite dinainte de veacuri în Dumnezeu precum însuşi a ştiut. îngerii sînt slujitorii lui Dumnezeu. de realitate nesenzorială. chiar dacă se feresc de alunecări platonizante. îngerii sînt vii. Ca întruchipări ale „zilelor" Facerii. al semnelor zodiacale. 66. acele stoicheia tou kosmou de care vorbeşte Apostolul Pavel (Galateni 4. îngerii sînt numiţi explicit „raţiuni mai înalte"11. citim. apa.9 La fel Maxim Mărturisitorul în Ambigua in S.şi necrispată . izolate geometric pe cerul rece al universalului. duhul curgerii ei spre „plinirea vremii". 3. de proiecte diafane ale lucrurilor. Scriptură. al „elementelor" de la temelia universului: văzduhul cu vînturile. de tipul îngerilor. îngerii stau pe hotarul primei manifestări a temporalităţii. pe urmele lui Filon. Augustin. de îngeri. 20)7. raţiuni pe care sfinţii bărbaţi au obiceiul să le numească şi «bune voiri»"12. planete anexe. în prefaţa la In He-xaemeron. „ideile" Lui. despre plante şi animale făcute „după soiul lor" (ca şi cum speciile au preexistat indivizilor). şi .8 „Eoni". de asemenea. evoluînd pe orbite circumsolare. ulterioară. ei sînt însăşi ţesătura desfăşurată a lumii. aşa cum o ştim! Avem de a face.sînt „începuturi". Dionisie Areopagitul. 9 şi Coloseni 2. îngerii fac trecerea de la atemporalitate la timp. Anastasie Sinaitul. Asupra amplului tablou cosmic cu care facem cunoştinţă. inteligibilele preexistente universului sensibil. firmamentul nevăzut care subîntinde firmamentul vizibil. Şi nu poţi cunoaşte cu adevărat nimic din ceea ce există fără . vorbeşte şi el despre inteligibilele preexistente prin care Logosul purcede la alcătuirea lumii.

Pentru asta.. Iar cei care. şi avînd. Duhul (Er-Ruh). A cunoaşte îngerii lucrurilor e a cunoaşte sensul lor în economia creaţiei. Ezoterismul islamic îşi reprezintă „Tronul" divin (El-Arsh El-Muhît) ca pe un cerc susţinut. care nu erau altceva de-cît combinaţii de litere. ei trebuie să fi creat mai întîi „elementele" limbilor. îngerul i-a dictat regulile vieţii ce-nobitice. cele mai multe dintre ele fiind cuprinse în două scrisori către urmaşi. adică fără să te raportezi la raţiunea sa mai înaltă. arabă şi latină valori numerice.nu neapărat cu reacredinţă . lumea a fost creată cu ajutorul unor nume sacre.).17 Un neaşteptat ecou al acestui lanţ de analogii apare în ambianţa creştină din Egiptul de Sus. amplasamentul lor în metabolismul Providenţei. nedescifrată. ci arhetipuri ale lumii.o formă patetică de necrofilie. Conceptele sînt cadavre de îngeri. la hotarul dintre veacurile 3 şi 4..dimensiunea angelică a lumii. e cu totul neobişnuită : „Ea consta în împărţirea călugărilor în 24 de grupe. Iar literele nu sînt doar „materia primă" a cuvintelor. marea construcţie a lumii create. Ştim doar. întemeietorul monahismului copt. în exerciţiul gîndirii. literele.13 îngeri şi litere Origene atribuie îngerilor creaţia limbilor. pe circumferinţă. măcar. prin intermediul Sfertului Ieronim.. După Descartes. S-a vorbit despre un „alfabet ceresc" şi despre o „scriitură angelică". sînt prima Lui „diversificare". îngerii sînt literele care susţin. definiţia îngerilor ca „limbaj" al lui Dumnezeu (Bohme) capătă un relief aparte. Nu se ştiu detalii. în ebraică. după cele 24 de litere ale alfabetului grec (dat fiind că limba coptă se folosea tot de alfabetul grec). la gîndul dumnezeiesc care l-a întemeiat şi îl justifică. de la a la co(. una. Printre ele. Se povesteşte despre Sfîntul Pahomie. modele originare (şi originante) ale universului vizibil. Pe acest fundal.cu unele excepţii . cunoscută ca „regula îngerului". Repartiţia pe litere trebuia să îngăduie clasificarea monahilor după aptitudinile lor intelectuale şi duhovniceşti (.. fără a recupera.15 Corespondenţele dintre alfabet şi zodiac16 intersectează corespondenţele dintre îngeri şi planete. zisă «limba îngerului» şi.să ai acces la registrul său angelic. greacă. ca o armătură subtilă. că a hotărît să aşeze prima mînăstire din cele nouă care i se datorează într-un sat părăsit de pe malul Nilului. Instrumentul ei predilect a devenit conceptul. îngerul i-a indicat locul. iar ceilalţi patru în punctele intermediare. că . în centru. ceea ce le face să participe la structura armonică a cosmosului vizibil.14 Literele au. o abstracţiune în care viaţa e redusă la previzibilul logic. Cele opt nume sînt alcătuite din litere a căror sumă echivalează cu suma literelor alfabetului. de opt îngeri. După Zohar. Ele derivă din Logos-ul începuturilor. deocamdată. speculaţia occidentală a pierdut . Patru din cei opt îngeri stau în punctele cardinale. redactate de Pahomie într-o limbă necunoscută. epura ei arhetipală.). ca urmare a întîlnirii cu un înger. nu văd nimic dincolo de ele practică .

care par să includă răul. intrăm în marele labirint al problemei răului. Lady Balfour avea bune motive să se roage pentru evitarea acestei rătăciri: „Păzeş-te-ne." Pornind de la asemenea texte. 4): „Domnul a făcut toate pentru o ţintă. adăpostită. să ştie dacă episodul căderii îngerilor a avut loc înainte de facerea lumii sau pe vremea lui Iisus Christos. respectiv în cele două aspecte definitorii ale autorităţii dumnezeieşti: iubirea şi rigoarea. în vreme ce litera chi (x). speculaţia kabbalistică a încercat să demonstreze că temeiul metafizic al răului stă în chiar misterul creaţiei. se aplica celor cu firi dificile. cea mai simplă şi cea mai mică din alfabet. Numai egumenul şi stareţii erau la curent cu acest cod. îi desemna pe călugării oarecum nătîngi şi inocenţi. cu universul literelor. nici un călugăr nu-şi cunoştea litera. în Proverbele (16. fireşte. fac toate aceste lucruri" (Isa-ia 45. dacă pot fi recuperaţi etc. că există un rău potenţial (actua-lizabil doar prin opţiunea pentru el a omului liber) în chiar instituirea polarităţilor originare (cer-pă-mînt. cînd minereul confuz al lumii va deveni cristal. Sau. Eu. Cu alte cuvinte.călugării se identifică. 22. de pildă. aflaţi la maxima depărtare de El. Cu aceasta. Eu dau propăşirea şi aduc restriştea. cu un desen mai complex. Ea va fi anulată abia la sfîrşitul timpurilor. dar justificată prin iubirea corelativă care o echilibrează.21 . în mînăstiri se rescrie istoria omului. noapte-zi).19 Omul desăvîrşit devine literă. cînd „nu va mai fi noapte" (Apoc. „Rigoarea" demonică însă e „pură": îi lipseşte ingredientul iubirii. pasaje tulburătoare. e imposibil să ne reprezentăm cum tocmai dintre îngeri. al unei malignităţi nesiste-matizabile. au apărut demonii. Căderea îngerilor şi răul omenesc E greu. „Răul" e „mîna stîngă a lui Dumnezeu". deocamdată. să nu întîrzie în „subtilităţi" inutile. aşa cum ar fi arătat fără episodul derapajului „gramatical" din Paradis. e legitimă atîta rigoare cîtă acoperire în iubire există pentru exercitarea ei. 7). asceza devine scriere. Evident. apă-uscat. în „planificarea" divină a lumii: „Eu [Dumnezeu] întocmesc lumina şi fac întunericul. să vrea. ilustrînd însăşi realitatea pe care încearcă să o înţeleagă. nu se poate interzice inteligenţei să se confrunte cu scandalul cotidian al unei „nereguli" ubicue. în umbra mînăstirilor.5). chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.şi sub îndrumarea lor . Domnul. Cu condiţia. Există."18 Ca şi îngerii . aşadar. dacă demonii se pot număra. ca pentru a exersa fraza finală pe care o vom avea de rostit în dialectul Ierusalimului ceresc. Doamne.litera iota (i). sau ceea ce numim astfel. în textul Scripturii. funcţia lui pedepsitoare. de primejdiile subtilităţilor metafizice şi ale zadarnicelor iscodiri cu privire la obîrşia răului!" Pe de altă parte. care sînt emblema proximităţii lui Dumnezeu. Ei sînt „alfabetul" unei lumi noi. şi mai explicit.20 E un labirint în care rătăcirea e de rigoare.

corpul e inocent şi previzibil. aflaţi „în locurile cereşti". Răul vine asupra trupurilor „din polul plus". Cu îngerul acesta trebuie dată lupta şi nu cu corpul. 4) sau al omului." A cupla răul la „puterile văzduhului". E nevoie de punerea în scenă a corpului. Fără duhuri ale răutăţii nu există rele trupeşti. în acest echivoc. ci înzestrările noastre. de o „idee". Păcatul angelic este cădere. împotriva domniilor. în planul superiorităţii şi al complexităţii noastre se exercită maliţia angelica. Pentru a deveni păcătos. prin păcatul îngerilor (2 Petru 2. corpul are nevoie de o filozofie a corporalităţii. într-un vertiginos picaj. Păcatul e un fenomen al cărui traseu e verticala. de suficienţă. de manipularea lui „inteligentă". stă forţa păcatului. „Zburătorul". Din enorma ramificaţie a subiectului. de cooperarea cu un înger căzut. pentru uzul cititorului. a-l căuta în sus. Diavolul e Lu-cifer. facultăţile creatoare de care dispunem. Pentru a deveni păcătos.23 El tinde să-şi satisfacă nevoile cvasimecanic. fără urmă de sofisticare. Demonologia paulină ne atrage atenţia nu asupra mizeriilor triste ale cărnii. „Cazi" în păcat. Lăsat singur. Diavolul n-ar avea acces la materia din noi dacă n-am fi decît materie. E una din marile teme ale „demonologiei" pauline22.Teza kabbalistică poate fi contestată prin invocarea altor pasaje scripturare. Păcatul omenesc e ridicare spre cei căzuţi.spre principii lui. fie că răul a apărut pe paliere secunde ale lumii. a direcţiei. pentru uzul propriu şi. ci împotriva căpeteniilor. „steaua dimineţii". dereglate.12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui. în lu-minescenţa spiritului şi nu în „înjosirea" materiei. căci poate recurge tot atît de bine la teoria devalorizării corpului. pentru ca el să devină teatrul de desfăşurare al „războiului nevăzut".iată efectul intervenţiei lu-ciferice. Delimitarea sferei păcatului de sfera corporalităţii. Corpul e prea simplu. prea limitat pentru a fi pe măsura infinitei sale ingeniozităţi. asupra incapacităţii noastre de a rezista la „proba aerului". corpul trebuie să se lase contaminat de „sublimităţi" şi. pe calea cea mai scurtă. trei teme: 1. în primul rînd. datorită firii noastre „complexe". în acest amestec de caţăr are trufaşă şi cădere extatică. schimbă accentele şi suspendă rutina care marchează reflecţia curentă asupra păcatului. transformate în . eventual. împotriva duhurilor răutăţii care sînt în locurile cereşti. Pierderea simţului de orientare. Sîntem vulnerabili datorită superiorităţii noastre. reţin. de invadarea lui în numele imaginaţiei. de orgoliul propriei sale corporalităţi. asupra superbiei. Ele trebuie urgent deviate. urcînd într-o malefică ţîşnire „gotică" . dacă exaltarea corpului nu-i reuşeşte. ci asupra excesului de înaripare. din care rezultă fie că lumea a ieşit din mîna Creatorului „bună" (în definitiv. împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac. afirmată fără echivoc în Efeseni 6. purtătorul de lumină. spre euforia căderii. E un înger subtil. „angelismul" difuz . Vizate sînt nu neputinţele noastre. metaforă directă a căderii. primul capitol al Genezei ratifică fiecare „produs" al actului creator drept „bun").

obligîndu-le la tăcere. Astfel unele duhuri sînt materiale. diavolul agitator (prostul uz al libertăţii) sau diavolul politic (prostul uz al puterii). şi bine faci. Excesul de „aer". Aşa se explică enorma dificultate a feluritelor exerciţii de concentrare propuse de înţelepciunea orientală şi extrem-orientală. Invers. mînioase şi răzbunătoare. aducînd în ea vînturi puternice şi năluciri. Ei se trezesc „legaţi" de o materie (focul de pildă) care nu le mai îngăduie jocul de artificii al exaltării. pe care Dumnezeu o asumă sacrificial. greu de potolit. Decisive sînt o nouă aşezare interioară. îngerii căzuţi alunecă. Altele sînt des-frînate şi băloase. de întinăciuni şi de furtuni. greoaie. e resimţită de „puterile văzduhului" ca o pedeapsă. Ele sînt destinate să controleze zborul dezordonat al gînduri-lor. este. diavolul artist (prostul uz al fanteziei şi talentului). in extremis. aşadar. decît să te abţii de la carne şi băutură. ca nişte cîini care ling sînge şi se hrănesc cu putreziciuni ce duhnesc.). un amplu efort metanoietic. cu guri căscate spre plăcere şi voluptate. ridică în suflete pururi valuri de gînduri. întruparea. Uneori iau şi chipuri de păsări sau de îngeri. Păcatul înţeles ca o formă de destrupare vicioasă. e corectat prin vid.. Plutind în oceanul băuturii ca unele ce sînt lunecoase prin fire şi se bucură de umezeala plăcerilor neraţionale. forma omenească a păcatului: ea duce. la pierderea (vinovată) a corpului."24 .. fără reorganizarea radicală a vieţii spirituale. ca să amăgească sufletul. Aşa apar: diavolul savant (prostul uz al cunoaşterii). Ele suflă în partea contemplativă a sufletului. a dobîndit fiecare o oarecare grosime materială. care este bucuria lor. Ele au drept locuinţă şi desfătare iubită trupurile groase şi materiale. ca nişte lipitori din mocirla poftei. Să nu uităm diavolul teolog (prostul uz al credinţei). să gîndească!). de febrilitate atmosferică.tot atîtea vanităţi. Altele iarăşi sînt uşoare şi subţiri.. ca nişte fiare mîncătoare de trupuri. Grigorie Sinaitul descrie consecinţele acestei pedepse într-o pagină antologică: „Fiind odinioară şi ei minţi şi căzînd din nematerialitatea şi subţirimea lor. zborul capricios. vitalitatea lor „luciferică". ca nişte duhuri aeriene. ca nişte broaşte şi şerpi. E mult mai greu să gîndeşti consecvent. 19): „Tu crezi că Dumnezeu este unul. să gîndeşti împotriva locului comun de primă instanţă sau să te abţii să gîndeşti (nici măcar ultimul dintre idioţi nu se poate abţine. o asceză bine supravegheată la nivelul gîndirii." Cei care vor să rezolve marea problemă a transgresiunii printr-o mai mult sau mai puţin aspră abstinenţă corporală n-au nici o şansă fără o recalibrarea duhului propriu. din păcate. despre care vorbeşte Epistola sobornicească a lui Iacov (2. într-un chip chinuitor pentru ei. delirul nelimitat.. preschimbîndu-se uneori şi în peşti şi tîrîndu-se spre sărătura plăcerii desfrînate. primind un trup potrivit cu rostul şi cu lucrarea sa (. spre corporalitate. ca o relaţie cu corpul pervertită prin iluzii zămislite şi întreţinute în afara lui. dar şi dracii cred.

privind în sus. ar spune Noica. cu o desăvîrşire fără rest. se ia. prin definiţie. cu Dumnezeu. 3. nu văd altceva decît imaginea distorsionată a eului propriu. Boala demonică prin excelenţă este fascinaţia de sine. Textul biblic descrie păcatul originar ca pe o defecţiune în domeniul cunoaşterii binelui şi răului (Geneza 2. sarcină (Auf-gabe). a conflictului cu propria natură. Deriva discernămîntului. ab initio. fără referinţa dumnezeiască. nu poţi îngropa talantul primit. să lucreze asupra sa. prin asumarea unei funcţiuni slujitoare. o pierd ca orizont. Acelaşi lucru se poate spune. creator. sau cad în jos.e a fi doar pe jumătate. iresponsabil. ca o cale. binecuvîntaţi. care valorifică propria ta iniţiativă. uitînd că nu există decît prin delegaţie. Mai precis. vor s-o facă pe cont propriu. e o „închidere ce se deschide" spre propria ei desăvîrşire. în alţi termeni. (îngerul nu e altceva decît semnalarea personalizată a acestui spaţiu de creştere. Patologia statutului creatural. Creatura e invitată de Creator la parteneriat. ci ca un orizont. die Gabe) îţi este prilej. îngerii cad pentru că. îngerii cad în măsura în care refuză să-şi satureze spaţiul de creştere. iluzoriu. identificîndu-se. se instituie ca centru legitim al lumii şi. amestecîndu-se cu feţele oamenilor (Geneza 6.17). Ei refuză să se împlinească. la co-au-torlîc. Contactul cu Principiul se rupe (non serviaml). şi care. Nu poţi rămîne cu ceea ce ţi-e dat. drept fiinţă necesară. ca un dat obţinut o dată cu viaţa. Fiinţa creaturală. din acel moment. Ţi se dă un chip. Ea îşi refuză creativitatea. ceea ce duce la pierderea înţelegerii pentru rostul propriu. despre toţi oamenii care evoluează pe o orbită centrifugală. într-o materie rezervată lui Dumnezeu. Eşti ceea ce ştii să-ţi adaugi.l-4). Inutil să o spunem. ca şi la degradarea raportului cu celelalte creaturi. ei sînt o parabolă a dislocării. în jurul fiinţei tale reale se află haloul dens al fiinţei tale potenţiale şi nu te poţi socoti „întreg" dacă nu onorezi „spaţiul de creştere" de care dispui prin har. luînd perfecţiunea proprie ca pe un dat. care e. Creatura. fireşte. Demonii ratează condiţia intervalului: ei cad în sus. Datul (mai exact „darul". Căderea îngerilor e un refuz al statutului creatural. punct de pornire pentru o continuare liberă a modelării de sine. A fi creat . tocmai aceea pe care natura demonică o exclude. să fie creatoare. să continue. prin sacrificiu. devine opacă. Ei se cred încheiaţi. Creaţiei prime.spune teologia . Ei bine.2. blocîndu-se în propria lor limită. cînd vorbim de „spaţiu de creştere" nu avem în vedere neapărat o mişcare de amplificare. e vorba de primejdia de a asuma o competenţă ilegitimă. Absorbiţi de extreme. „Creşterea" se obţine frecvent prin împuţinare. dar ţi se cere să obţii ceva în plus: asemănarea cu modelul de care perechea originară s-a îndepărtat. proiectul pe care îl întruchipează. provocate de iniţiativa divină. sau despre creatura necreatoare. prin urmare. sau. contingenţă. trebuie să-i adaugi o creatio secunda. în cel mai bun caz. vom spune că perfecţiunea revine creaturii nu ca un „gata făcut". Pentru a deosebi binele .) Creatura e îndemnată. ajunşi pe măsura Tatălui.

pentru noi. zboară razant peste un peisaj care nu se descoperă decît planarii la mare înălţime. îngerul păzitor e răstignit zilnic pe netrebnicia celui păzit. vede mari pete de culoare fără intuiţia semitonurilor. disjuncţia nemiloasă între alb şi negru. instrumentalizarea unei dihotomii monotone şi nedrepte. sînt „pedepsiţi". ei n-ar fi îndrituiţi la reacţii sentimentale. La oameni. Graba de a condamna. excomunicări de tot felul. Nu toţi Părinţii acceptă totuşi că îngerii sînt capabili de suferinţă. Nu discernămîntul îi era refuzat omului. tocmai distincţia aceasta subtilisimă dintre bine şi rău. Faţa Tatălui. . O fiinţă pămîntească îşi arogă altitudini boreale şi decide să sistematizeze nelimitatul. ci discernămîntul isteric. atin-gînd. astfel încît cel mai neînsemnat derapaj se amplifică vertiginos. Credem cu toţii că ştim . discriminări sentenţioase. e nevoie de o perspectivă la care fiinţa creată nu are acces. Or. In mai multe rugăciuni creştine se exprimă dramatic această realitate. fără pripa judecării semenilor şi fără orgolii absolutiste. Fiecare dintre greşelile noastre curente are. prin judecata ei parohială. Cum poate nepătimirea să devină compătimire? Scriptura şi practica liturgică a Bisericii nu confirmă totuşi această viziune arctică asupra ierarhiilor îngereşti25. care face să curgă sînge. Canonul îngerului Păzitor (Cîntarea a 3-a) îl face pe cel ce se roagă să se adreseze astfel protectorului său: „Ziua şi noaptea. fără intuiţia melodiei. Manevrăm. Trebuie reflectat mai atent asupra acestui aspect esenţial al păcatului care este abuzul geometric. să fie un instrument de utilitate curentă. datorită transgresiunii străvechi. pe măsura strălucirii lor suprafireşti. ca şi pentru alţii . între cuminţenie şi sminteală . simplificator. după modelul „dreptului pedepsit" întruchipat de Iov. un ecou cosmic.de rău cu fineţea necesară. Nepătimi-tori prin definiţie. astfel.iată ceea ce interdicţia dintîi voia să disciplineze şi să nuanţeze. n-ar fi capabili de bucurie şi de tristeţe. suferinţa se explică prin greşeala protopă-rinţilor. etic şi epistemologic. E evident că nu acesta e unghiul în care se situează omul. Deosebirea dintre bine şi rău nu se percepe în mod adecvat decît prin considerarea în simultaneitate a ansamblului cosmic. de la înălţimea optimă. o autoritate care îi lipseşte şi crede că poate impune reguli libertăţii lui Dumnezeu. Martirajul îngerului păzitor Martirajul e acceptarea unei suferinţe nemeritate. El aude note distincte. imaculată. îngerii participă intens la tulburările vieţii noastre lăuntrice. angajaţi conştiincios în împlinirea voinţei lui Dumnezeu.ce e bine şi ce e rău şi nu ezităm să operăm clasificări. criterii inefabile. în cele din urmă. între ce se cade şi ce nu. o distincţie hiperdelicată metafizic. Păcatul originar e o eroare de amplasament. e o suferinţă fără de păcat. prin intermediul lui. cu faptele mele cele rele. cu o nonşalanţă nepermisă. Ea uzurpează. să ne însoţească în toate umbroasele noastre peripeţii lumeşti. Suferinţa îngerilor este însă ireductibilă. a ajuns.

. care sînt din tinereţe şi din obiceiul cel rău şi care sînt din voia cea slobodă şi din lene. cu mînia. sau m-am îmbătat. şi care va mărturisi pentru tine. cel necurat? Sau cu ce ochi. sau am scîrbit. cu iubirea de argint. ori de l-am hulit în gîn-dul meu.te amărăsc şi te scîrbesc şi te întărit. cu mîncarea cea fără de saţ. ci şi mai rău decît dobitocul: păcatele mele cele de voie şi cele fără de voie. cu pizma. rea-voire a mea." Iar lista faptelor noastre rele nu e decît un inventar banal al comportamentului nostru cotidian. Credinciosului nu i se cere însă convertirea responsabilităţii şi a unei lucide evaluări de sine în teroare cotidiană şi nevroză. rele şi viclene.iartă-mi mie. sau frumuseţe străină am văzut şi cu dînsa mi-am rănit inima." în rezumat. cam aşa arată materia pe care o are de digerat îngerul în comerţul său neîncetat cu noi. nevrednicului. Iar eu. alături. El nu trebuie să subaprecieze capacitatea supranaturală a îngerului său de a îndura totul şi de a dizolva tone de fapte rele în cîte un miligram de bună-intenţie şi de căinţă. Iată un fragment semnificativ dintr-o rugăciune către Duhul Sfînt: „. O. Totul e să nu pierzi contactul.. pe care nici dobitoacele cele necuvîntătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauţi spre mine sau să te apropii de mine. stînd în rugăciune. către tine cad şi mă rog. sau fără de vreme am adormit. avînd osebită voire spre toată pofta cea trupească. sau pe cineva am ocărît. toate cîte am greşit Ţie astăzi ca un om. sau altceva rău am făcut şi nu-mi aduc aminte. sau prea m-am săturat. sau pe cineva am osîndit. sau am minţit. cu lenea mea şi cu obiceiurile mele cele rele. suma contrarierilor pe care însoţitorul din cer trebuie să le asume în exerciţiul providenţial al însoţirii. sau răzvrătire am cugetat. Totul e să ştii să te rogi şi să vrei s-o faci: „îngerule cel sfînt al lui Hristos. care eşti dat mie de la Sfîntul Botez spre păzirea sufletului şi a păcătosului meu trup. sau m-am mărit. cu clevetirile. că acestea toate şi mai mari decît acestea am făcut. cele ştiute şi cele neştiute. în-gerule al lui Hristos. cu trufia. cu neiubirea de fraţi şi cu ţinerea de minte a răului. sau ceva rău am cugetat. la Judecata finală. sau pe fratele meu l-am scîrbit. cel ce m-am încurcat aşa de rău în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare. păzitorul meu cel sfînt. şi nu numai ca un om. sau de păcatul fratelui meu am rîs. în favoarea ta. în . sau m-am trufit. nevăzut. cu scumpetea. să nu-ţi iei ochii de la martirul înaripat care îţi stă. ori de m-am jurat cu numele Tău. cu osîndirea. Inventarul acesta e. sau ce nu se cuvine am grăit. cu beţia. mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi.. cu obiceiurile cele rele şi cu aprinderea spre desfrînare. vei căuta spre mine. sau de ceva m-am mîniat. sau m-am sfădit. sau de rugăciune nu m-am îngrijit. sau vreun sărac a venit la mine şi nu l-am socotit. cu gîndurile cele rele şi viclene.. inventarul suferinţelor îngereşti. cu multa vorbire. am mîniat prea curată lumina ta şi te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de ruşine: cu minciunile. totodată. sau. cu neplecarea. cu desfrînarea. sau pe cineva am clevetit în mînia mea. sau nebuneşte am rîs.

să oferim Creatorului argumentul unei „reţete" reuşite.. 8. care este semnul legămîntului Dumnezeului tău. simţul olfactiv.. „sarea". la un moment dat. ca s-o aducă. Cine n-are gust bun. aşadar. Jert-fitorul se străduieşte să ofere o jertfă cu „miros plăcut Domnului". Porunca aceasta are un viguros ecou în Noul Testament: „Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc. care s-a oprit în faţa altarului." (Leviticul 2. urmează să fie „scuipat" din Suprema Gură. „Apoi a venit un alt înger. dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra. îmbibată de senzualitate. deosebirea esenţială dintre cunoaşterea îngerească şi cea a omului. Contactul e necomplezent.. la urmă. şi Luca 14.spune Toma d'Aqui-no.26 In varianta noastră „îmbunătăţită". pe altarul de aur. iar un eventual eşec poate avea consecinţe dramatice.27 Ni se semnalează. să facem dovada „sapientei" noastre. astfel. Să ne îngrijim ca. cognitio autem aniniae părtini est intellectualis. să fim gustoşi. aproape pragmatic. Ei aduc dinaintea Tronului dumnezeiesc bunele miresme ale rugăciunilor.. să fim o hrană plăcută Domnului. livrăm papilelor divine gustul destinului nostru pămîntesc. cine n-are sare.. de asemenea. Nici o uscăciune abstractă.. faptelor şi slujbelor bisericeşti. res- . O demnitate aparte are. îngerii poartă spre cerul Judecăţii. mirosul jertfei e administrat de mesagerii cereşti. quia tota ejus cognitio est intellectualis. cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii" (Marcu 9.. 3-4). o dată cu el. triada „îngeri-sfinţi-fecioare" cu triada simetrică „flori-verdeaţă-miresme".Să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mîncare sarea. împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. ca pe un fum chintesenţial. aroma umanităţii şi a lumii.care cad în toate zilele şi nopţile şi în tot ceasul?" Aroma lumii Relaţia cu Dumnezeu e. Şi tot ce ni se cere e să nu punem „în mîna" lor o miasmă dezgustătoare. Ca limbaj. sîntem o pajişte pe care Dumnezeu o adulmecă şi o paşte. Ni se cere să nu fim urît mirositori. împreună cu rugăciunile sfinţilor" (Apoc. Fumul de tămîie s-a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu. Intelectul ca înger .. care este înaintea scaunului de domnie. Grigorie cel Mare compară. nici un sentimentalism umid. Sarea este bună. în textul Scripturii. valorificînd abundent plenitudinea simţurilor. „. ca în povestea despre Abel şi Cain. şi orice jertfă va fi sărată cu sare.4950.angelus dicitur intellectus et tnens. mai mult sau mai puţin bine dozată a vieţii noastre. cu o cădelniţă de aur.34). Ne putem reprezenta Judecata din Urmă ca pe o „degustare" exigentă a sufletelor noastre: „ne dăm sufletul" şi. ca formă de comunicare între Dumnezeu şi oameni. amari. et părtini sensitiva . Ni se cere. I s-a dat tămîie multă. întotdeauna. întreaga simbolistică a jertfei e legată de gust şi miros. acri şi nesăraţi.13). cf.

limita cunoaşterii omeneşti (faptul de a fi ancorată în sensibil) este. o dată cu anularea organelor de simţ. Aşa stînd lucrurile. ci ar plonja în zona temeiurilor. E vorba totuşi de un pericol fermecător. e structural cuplată la ideea de „pericol". de spectrul pierderii controlului şi a reperelor unei in-telecţiuni corecte. Cu alte cuvinte. determinările spaţio-temporale. plin de provocatoare răsplăţi. Informaţia n-ar mai fi rezultatul unui proces de învăţare. în chip providenţial. pentru a se defini ca o întîlnire a intelectului cu el însuşi. cum e să nu ai corp şi ce consecinţe ar putea avea o asemenea situaţie pentru demersul nostru cognitiv. raţionament trudnic. Cunoaşterea noastră ar fi simplă. „amestecată" cum e. al chimiei fiziologice. şi igiena ei protectoare. ori de cîte ori ea reuşeşte să se mişte pe cerul pur al intuiţiei intelectuale. ci pentru că am trăi în „mediul" cauzelor. de altfel. cunoaşterea ar înceta să mai fie dialogul unui „subiect" investigator cu un „obiect" al investigaţiei. cunoaşterea. pîndit mereu de riscul erorii. în vreme . Fluxul cognitiv ar fi „natural" şi continuu. surse cu care. a surselor universului sensibil. De aceea. E însă un fapt că. ca exponenţi ai condiţiei umane. cunoaşterea la care poate aspira o fiinţă instalată în materie. progresie treptată de la senzaţie la idee. percepţiilor şi reprezentărilor. Dar îngerii pot atinge această performanţă feriţi de primejdia derutei. ci de simpla orientare a atenţiei. în vreme ce oamenii care se rup de senzoriu sînt o pradă uşoară pentru deriva lu-ciferică. etern diurnă. Mai întîi. în absenţa oricărui travaliu pregătitor. dinaintea perechii originare. impregnată de graţia însăşi a „Duhului" care bate încotro vrea. pentru regnul uman. de acumulare răbdătoare. ci „direct" din registrul „speciilor inteligibile". de obicei. indirectă. n-ar mai proceda inductiv. ci le-am identifica în teritoriul lor de obîrşie. aşadar de o decizie mentală. acolo unde se află cauza cauzelor.pectiv dintre un tip de cunoaştere care nu e grevată de balastul corpului şi cunoaşterea „în corp". liberă. pentru dezorientare şi sminteală. deocamdată. efectul colateral al umorilor. Alternanţa somn-veghe la care obligă ritmurile trupeşti. n-am mai căuta cauzele în acelaşi plan cu efectele. fără referinţă la fragmentele în derivă ale senzoriului. acel pericol pe care îl invocă. înţelegerea n-ar mai avea nevoie de ocolul senzitivi-tăţii. nu pentru că am cunoaşte cauzele. Aşa este şi cunoaşterea omenească. fulgurant şi cu riscuri. ci expresia faptului de a şti. Demiurgul. Oamenii pot experimenta. dependenţa drastică de condiţionări exterioare. intelecţia angelică. „Substanţa" gîndirii nu s-ar mai recolta din lumea sensibilă. de iluminare instantanee. oboseala. Limita e creatoare de surplus cognitiv. în Rai. gîndirea n-ar mai fi condiţionată de existenţa unui depozit de percepţii. am fi una cu originile manifestării cosmice. Altfel spus. ar dispărea întreaga rubrică a senzaţiilor. e în raport de consubstanţialitate. Tot ce e. toate acestea ar intra brusc în suspensie. E greu să ne reprezentăm. Am avea acces la efecte. poluată de toxinele corporalităţii. ar fi înlocuit de spontaneitate intuitivă şi garantată. Aşa este cunoaşterea îngerilor.

îngerul şi omul sînt polii predestinaţi ai unei simbioze necesare. Sigur .. A gîndi lucruri care nu sînt de natură corporală sau sufletească e a da gîndirii un obiect care e de acelaşi fel cu ea însăşi. Fiinţa angelică se potenţează prin cunoaşterea omului. prin om. ce este îngerul „în sine"? întrebarea este superfluă. iar omul se manifestă ca înger per intellectum ho-minis. Cînd gîndim liberi de imixtiunea inerţiei trupeşti şi de aceea a fluidităţi-lor animice. Dacă îngerul e însuşi actul intelectual prin care el se prezintă conştiinţei mele. quam ea quae sunt in phantasia. teologul sau credinciosul care reflectează asupra îngerilor oferă. în fapt. cum haec sint intellecta in actu.28 Dar despre această intersecţie stranie între inteligenţa omenească şi cea a îngerilor nimeni n-a vorbit cu mai multă îndrăzneală decît Johannes Scotus Eriugena.. gîndim ca îngerii. instituit. quod intel-ligit.fit. numai de o modalitate a gîndirii. Sau: cînd reflectăm asupra îngerului ilustrăm însăşi esenţa sa. Devii ceea ce iei în vizorul gîndirii tale. Te identifici cu ceea ce contempli: Qui enim pure intelligit.ea quae sunt in intellectu nostro sunt similiora angelo. Dar nu e vorba. atunci ce rămîne din existenţa lui autonomă. Prin înger. Prin comuna lor participare la metabolismul intelectului. aici.30 S-ar spune că meditaţia noastră despre ierarhiile cereşti este unul din modurile lor de a fi. Omul şi îngerul trec unul într-altul per recipro-cam cognitionem: omul devine înger şi îngerul devine om prin simplul fapt că se reflectă unul într-altul. şi ca existenţă a omului în înger"31. teologul de obîrşie irlandeză consideră activitatea intelectuală a omului drept o formă de existenţă a îngerului. Asta pentru că. Tocmai de aceea. in eo. cele două entităţi devin una (angelica essen-tia in humana et humana in angelica constitutam). prin urmare. îngerul se manifestă în om per intellectum an-geli. Intelectul este. ci şi de obiectul ei. mai exact. prin orientarea mea către el. partea noastră de înger: . respectiv reflexia noastră devine totuna cu esenţa spirituală a îngerului. dacă îngerul e „înfiinţat". mai exact îngerii sînt aceia care gîndesc în noi. illa vero in potentia tantum. dimensiunea angelică a omului. după cum fiinţa umană se potenţează prin cunoaşterea angelică. tot astfel cum gîndul la om face ca omul să prindă contur în spaţiul existenţei angelice. accentul pus pe corelaţia intimă dintre cele două naturi (cea omenească şi cea îngerească) implică primejdia unei suspendări a identităţii îngereşti.29 Traducător în latină al lui Dio-nisie Areopagitul.ce îngerii n-au cum acoperi experienţa senzaţiei. „acelaşi act de cunoaştere poate fi văzut şi ca naştere a îngerului în om. intelectului o hrană speculativă pe măsura lui. cu patru veacuri înaintea lui Toma. transformarea ei într-o realitate logică sau psihologică. Evident. nu există decît un singur intelect. în termenii lui Wolf-Ulrich Klxinker. îngerul aproximează miresmele relativului şi ale senzitivităţii. Metafizicianul. omul se descoperă ca intelect pur. Gîndul la înger face ca îngerul să se nască în spaţiul gîndirii. prin urmare. şi pentru că stă în firea intelectului să se identifice cu esenţa intelecţiunii sale.

îngerul e cel care se întunecă. faptul că intelectul omenesc poate construi şi contempla realităţi care nu există în natură. niciodată capta-bile deodată. Intelectul omenesc e intelect angelic adumbrit de trup. In Expositiones super Ierarhiam Caelestem. dotat însă cu simţuri. prin urmare.32 Nu am. îngerul însuşi nu se poate cuprinde pe sine. contrapunct. Iar pentru ea. găsim o frază destul de misterioasă: contemplînd. excludere. geamăn. acesta e numai Creatorul lor şi al tuturora. un „habitus". contemplăm un cub perfect (perfectissimus cubus). în aceeaşi lumină: dacă pui în lumină îngerul. intelectul e un înger. căci nu poate fi simultan el însuşi şi o instanţă mai înaltă decît el. La răstimpuri. punere în paranteză. Cel care defineşte. omul cade în întuneric. de Eriugena aduce în discuţie matematica şi figurile geometrice. decît să se declare mulţumită cu o cunoaştere limitată. pentru limitele ei cognitive. De unde . triada îngeri-arhangheli-începătorii (arhei). spune Eriugena.că îngerul nu e un epifenomen al gîndirii mele. nici o şansă în încercarea mea de a defini ceva care mă depăşeşte. Intelect celest şi corporalitate terestră. spune teologul. Dacă cineva poate cu adevărat să definească îngerul „în sine" (ca şi omul „în sine"). Ar mai fi de văzut în ce măsură poate omul cu adevărat să gîndească fără suport senzorial: cîtă realitate are pentru el exerciţiul intelectului pur. Fiinţa creată nu poate recunoaşte îngerul decît în ceea ce ea are în comun cu el. un comentariu la lucrarea lui Dionisie Areopagitul. paralelismul dintre frumuseţea proporţiilor existentă în geometria cubului şi perfecţiunea muzicală a raporturilor dintre ierarhii. adică în intelect. trebuie să fie mai cuprinzător decît obiectul definit. cu ceea ce fiinţa îngerului poate fi nu „în sine". Apoi. ci pentru ea. intră în suspensie. Pavel în „al treilea cer" (2 Corin-teni 12. Eriugena interpretează „răpirea" Sf. pentru fiinţa creată. îngerul e tipul de energie care se manifestă în întreprinderile intelectului pur. un dispozitiv adecvat cunoaşterii netulburate de contingenţe. Dar „în sine"-le lui nu e la îndemîna capacităţilor mele de definiţie. dat fiind că răpirea la ceruri nu e totuşi o experienţă comună? Sugestia oferită. liber de con-strîngerile numelor şi formelor curente.2) drept un acces fulgurant la „cel de-al treilea cer al naturii noastre" care este intelectul şi care e identic cu Logosul dumnezeiesc: un „teritoriu" liber de „fantasmele" lumii sensibile. dacă pui în lumină omul. Eriu-gena notează: Affirmatio enim hominis negatio est an-geli. îngerul şi omul sînt imaginile alternative ale aceleiaşi realităţi. într-o însemnare marginală la manuscrisul din secolul al IX-lea al principalei sale lucrări. negatio vero hominis affirmatio est angeli et vicis-sim?3 Kliinker preferă să traducă negatio prin Aufhebung (în sens hegelian): suspendare. aşadar cu fizicalitate. în întruchiparea sa omenească. în condiţii excepţionale. ca răspuns. în acest caz. Fiinţei create nu-i rămîne. omul e simultan în armonie şi în contradicţie cu lumea îngerilor. Unul e faţa nevăzută a celuilalt: revers. lestul trupesc poate fi însă abandonat.34 Cîteva observaţii se impun: mai întîi.

Cubul poate deveni sensibil. de o abstracţiune. „Omul universal" Dacă intelectul e partea noastră de înger. un principiu comun: principiul cubului care poate deveni sensibil. lumea fizică îşi are temeiul („modelul") în nevăzutul cauzelor spirituale. ceea ce ne interesează nu este orizontul mai mult sau mai puţin utopic al unei umanităţi ajunse. ca „a credita ceva drept adevărat") să fie livrat de cunoaşterea „tare" a unui intelect ajuns în condiţia intelectului îngeresc. pornind de la existenţa lui mentală. o reflexie despre condiţia noastră intelectuală. de hetero-nomii inhibitorii. conceptul cubului. pentru a fi cauză a propriei sale „întrupări". în acest caz. fantezii nereprezentabile. potrivit căreia îngerii reprezintă „o orientare viitoare. în sine. conţine latenţa vizualizării sale: îl putem reproduce. s-ar zice. Raportul dintre cubul „perceput" de intelect şi cubul materializat cu care lucrează preşcolarul. prin definiţie. resurse pentru a se corporeifica. am putea fi de acord cu formularea lui Kliinker. şi nu poate gîndi asupra „nevăzutelor" decît tot din unghiul celor văzute. Copiii se joacă cu cuburile. ceea ce livrează. respectiv principiul existenţei virtuale care se poate oricînd manifesta. fără a fi. Necorporalul are. Nu poate gîndi asupra „văzutelor" decît din imediata lor vecinătate. îi putem da un corp. învierea finală şi angelofaniile au. E de presupus (şi de sperat) ca. Deocamdată. cu un obiect care. de tot ceea ce poate stînjeni dinamica sa esenţială (essentialis motus intellectualis). atunci reflexia noastră despre îngeri e. Pornind de aici. şi capacitatea îngerilor de a apărea „în corp". cunoaşterea „slabă" a credinţei (înţeleasă ca simplă Fur-Wahr-Hal-ten. prin urmare. la orele de geometrie. Angelicitatea pare să fie statutul de optimă funcţionare a intelectului. adică. despre posibilităţile şi perspectivele ei. scutit.. geometrul sau arhitectul se regăseşte în raportul dintre „corpul spiritual" (caro spiritualis. Aşa se poate înţelege „recoagularea" trupurilor la Judecata de Apoi. scheme mentale. astăzi.. „A vedea un cub" nu e o metaforă din specia „a vedea idei". în ansamblul ei. aşa cum o face credinţa. cuburi. vizibil. după cum orice elev de liceu a văzut. o poveste despre evoluţia (sau involuţia?) modului nostru de a gîndi. totodată. limitat de fizi-calitate. Istoria angelologiei e. tot astfel cum cubul concret îşi are temeiul în realitatea suprasenzorială a cubului nevăzut. sprijinită pe un calcul al proporţiilor. Nu e vorba de idei. în definitiv. fără a-l fi putut extrage vreodată din repertoriul percepţiei? Să observăm că nu e vorba. Neajunsul unei astfel de formulări constă însă în subînţelesul ei diacronic. Avem de a face. pe . la un moment dat. prin urmare. o deschidere evolutivă a activităţii spirituale omeneşti"35.avem. „în oglindă şi în ghicitură". intelectul uman e o facultate condamnată la intermitenţă. „corpul slavei") al omului înviat şi corpul lui fizic. Cu alte cuvinte. o istorie a metabolismului nostru mental. Din perspectivă metafizică. fără al fi perceput. Excepţiile (de tipul raptului paulin) confirmă regula. îl putem vedea.

rezumat şi concluzie. Stă în puterile sale să se reverse peste toate palierele acestui spectru. cu Prototipul însuşi al lumii şi cu Principiul ei. ci posibilitatea dată fiecărui individ de a atinge suprema performanţă existenţială şi epistemologică."36 Ne aflăm dinaintea unei antropologii a posibilului.37 Prin dinamismul său de-a lungul acestui parcurs." (Psalm 84. El e apogeul creaţiei şi ultima ei expresie: încununare. Idealmente. Dacă treptele lumii manifestate se pot parcurge de sus în jos. omul e situat ideal pentru a unifica. de altfel. mai ales cele informale şi supraindividuale. (Sfinţii Părinţi interpretează adesea faptul că omul e actul final al Facerii în termeni retorici: el este încheierea „discursului" sacru inaugural. Predicaţia creştină semnalează posibilul acestui urcuş invocînd intervalul dintre „primul Adam" şi „al doilea Adam". şi aceasta chiar în timpul existenţei sale corporale şi terestre. trebuie să le concepem ca fiind realizabile pornind de la starea umană. „figura" fondatoare a „înălţării" este Logosul însuşi. . cît şi pe cele supra-umane. în această privinţă.. altceva decît ansamblul acelor stări ale fiinţei care sînt superioare individualităţii umane. adică la o formă de cunoaştere su-pra-individuală. atît teritoriile subumane al fiinţei. „Campionii" acestui traseu „merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu. la drept vorbind. în alcătuirea sa. în „conţinutul" nostru se află mineralitate.prin «ierarhii spirituale» nu putem înţelege. să „satureze" întreaga scară a posibilităţilor care alcătuiesc Fiinţa totală. aşadar. reluarea concentrată în plan microcosmic a bogăţiei macrocosmice. accesul potenţial al omului individual la „al treilea cer". care reactualizează aptitudinea ascensională a fiecăruia. pămîntesc. „Omul universal" e „Fiul Omului" care se răstigneşte pe crucea lumii pentru a o reorienta anagogic. cu obîrşii străvechi şi ramificate în toate zările simbolismului religios. omul se identifică. prin exemplarul său sacrificiu cobo-rîtor.. . ba chiar şi spre vidul seminal al non-manifes-tării.. 7). dincolo de determinările sale individuale. Individul uman e o ipostază episodică dintr-un spectru ontic care îl include şi îl depăşeşte. adică spre maxima amplitudine şi extensie a omului. Vocaţia totalizatoare derivă din postura centrală a omului în arhitectura lumii create. într-un efort vertical. deschideri vertiginoase spre toate celelalte niveluri ale manifestării. stări pe care. ele se pot parcurge şi de jos în sus. omul al doilea este din cer" (1 Corinteni 15. unul din „stadiile" urcuşului spre „Omul universal".treapta îngerilor.) în om se află. Modelul lor. asistat de chiar „regenţii" acestor trepte. în măsura în care îşi „realizează" integral posibilităţile. „Omul dintîi este din pămînt. 45-49). Treapta angelică e una din „identităţile" potenţiale ale ascensiunii spre „Identitatea Supremă". definiţia dată ierarhiilor spirituale de Rene Guenon ni se pare adecvată: „.

Problema nu este a „clasa" profesoral textul. un „rest". să pui în scenă inepuizabilul lui. Să ni-l reamintim: „Tot în noaptea aceea s-a sculat Iacov. în stadiul său curent. Un text scriptu-rar e bine citit atunci cînd el îţi devine. Apoi a zis: «Numele tău nu va mai fi Iacov. ci lectura uimită. a-i intensifica misterul. transmisibilă. Cu alte cuvinte. sînt lecturi deviate. Una din marile victime ale acestui „atac" de-viatoriu este formidabilul pasaj din Geneză (32. cor-dialmente „străin". animalitate.» Iacov l-a întrebat: «Spune-mi. cu con-textul lui originar.» Dar Iacov a răspuns: «Nu te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvânta. Iacov a pus locului . i-a trecut pîrîul şi a trecut tot ce avea. cînd ordinea curentă a ideilor şi a experienţelor nu te mai ajută să-l asumi. Omul acela i-a zis: «Lasă-mă să plec.» Omul acela i-a zis: «Cum îţi este numele?» «Iacov». înţeleasă ca ţintă atinsă a oricărui drum ascetic) face ca armonia potenţială a fiinţei noastre întregi să devină perceptibilă. „.vegetalitate. îngerul e arvuna celestă a acestei armonii. ci te vei chema Israel. care intuieşte simultan anvergura sensului şi vidul lui. descoperim dintr-o dată întreaga noastră sonoritate. omul e un ansamblu simfonic din care nu se aude decît un paragraf. Evident. te rog. ci a-l „submina". dar. pe cele două roabe.. 22-32) despre lupta lui Iacob cu îngerul. A fi „familiar" cu un astfel de text e a fi receptiv la ceea ce el ascunde. o „ruptură de nivel" care nu se lasă domesticite analitic... căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor. există o diferenţă esenţială. a provoca explozia „literei" lui. a răspuns el. lectura adecvată nu este. aşa că i s-a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov pe cînd se lupta cu el. numele tău. omul nu are conştiinţa stărilor non-indivi-duale ale fiinţei sale: e ca o notă muzicală ale cărei armonice superioare nu se aud. Iacov însă a rămas singur. treptele sublime ale ierarhiilor superioare. Ceea ce poţi face e să amplifici prezenţa textului. Lupta lui Iacob cu îngerul Hermeneutica unui text revelat nu-şi poate propune clarificarea lui. lecturile de tip „cultural".» El a răspuns: «Pentru ce îmi ceri numele?» Şi l-a binecuvîntat acolo. I-a luat. a luat pe cele două neveste ale lui."38 Cu alte cuvinte. Atunci un om s-a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor.Microcosmosul uman exercită un adevărat oficiu de unificare a cosmosului. pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocu-lui. în acest caz. „Realizarea spirituală" („sanctitatea". în final. omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei. lecturi care nu se pun în acord cu intenţia textului. căci se revarsă zorile. a învăţa să trăieşti cu stranietatea lui. auzim partea încă neauzită a melodiei proprii. surparea evidenţelor lui de primă instanţă. oricît de ingenioase. Văzînd că nu-l poate birui.. Prin el. în genere. sistematizatoare. deopotrivă. lectura „competentă". între sensul unui asemenea text şi expresia lui scrisă.

Avem aici o asemenea luptă? Avem. personajul care acţionează. Mai există. «căci». e totuşi vorba de o luptă. cu treptele 15-l9 din cele 31 existente în mod ideal.) Cei şase actanţi sînt: subiectul. El e clasificat. din punctul de vedere al lui Propp. însă Iacov şchiopăta din coapsă. îşi regăseşte norocul. ceea ce stă dinaintea subiectului): traversarea unui rîu (legată de o interdicţie sau de un conflict). instanţa care îndeplineşte un rol.aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu).39 Aceasta este structura universală a oricărui basm. un „personaj negativ". Obiectul (adică „tema" acţiunii. epuizat. emiţătorul. Dar. pînă în ziua de azi. Subiectul: Iacob. Un alt exemplu de neîntîlnire hermeneutică ne este oferit de propunerile semanticii structurale tip Greimas. în orice poveste există. Dar toate se înscriu undeva pe această scară. în orice structură narativă . . ca cea primită de Iacob la încheietura coapsei. episodul biblic al luptei lui Iacob cu îngerul ar fi. de confruntarea eroului cu un adversar. Iată un mod riguros de a rata întîlnirea cu textul. inevitabilul happy-end: personajul „pozitiv". Răsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. chiar dacă oponentul lui Iacob din episodul biblic nu e. agentul. Cu aceste constatări tipologice. personajul central. receptorul. El e personajul în mişcare. în rest. is-raeliţii nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei. el capătă o „marcă". după schema lui Propp.intră în joc şase tipuri de actanţi. Avem de a face cu o variantă relativ comună defairy tale. acest text unui „morfolog" de talia lui Vladi-mir Propp? Depozitar al unei enorme erudiţii. adică smuls din identitatea lui. pentru a fi asimilat unei categorii. „arhetipul" lui de substrat. Episodul luptei lui Iacob cu îngerul s-ar suprapune. se împacă cu soarta. un moment în care eroul angajează o luptă cu un personaj negativ.spune Grei-mas . a zis el. nimic special." Acesta e textul. îl avem în povestea noastră? îl avem: Iacob trece o apă. Propp ajunsese la concluzia că „fundamentul morfologic" al tuturor basmelor lumii constă într-o serie de „funcţii" care se înşiruie narativ în 31 de trepte. cu scenariul tradiţional al oricărei poveşti. apoi. să zicem. Să vedem cum arată.40 (Ca toţi marii reformatori în materie de metodă. asta nu înseamnă că toate basmele saturează integral arhetipul cu pricina. Un alt motiv „clasic". Ce ar avea de spus. Iată de ce. propriu-zis. Fireşte. toate acoperă un anumit registru al schemei-standard. este motivul „însemnării" eroului: la sfîrşitul luptei. în aceeaşi serie de evenimente previzibile intră şi schimbarea numelui. victorios. apariţia unor tabuuri fondatoare etc. «am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă». un moment în care eroul se mută dintr-un loc în altul. rămîne cu o urmă. la lucru. mă rog. oponentul şi aliatul. în orice poveste. obiectul. autorul nostru ţine foarte mult la terminologie: „actantul" nu e altceva decît actorul. Ia să vedem! Sînt ei de găsit în povestea lui Iacob? Sînt. de pildă. Se mai pot identifica şi cîteva elemente de pe treptele 14 şi 29. Există apoi. reluat în naraţiunea vetero-testamentară. cîteva lecturi „deviate".

în orice relatare mitică: pentru a traversa o apă. Oponentul e. Un caz suigeneris de sabotaj mitici Cui i-ar fi trecut prin cap să citească textul în discuţie într-o cheie atît de originală? Ajungem. un prag. atunci şi apa. cu cerul înstelat? Sau i-a trecut. rămînînd pe malul prim pentru a se bate cu îngerul.) Beneficiarul. toată întîmplarea capătă un aspect oarecum convenţional. mai întîi. destul de surprins să constate ce comprimare ciudată suferă schema pe care o propune: pentru cele şase poziţii ale ei. atunci avem dinainte un episod prezent. Dumnezeu: El creează miza şi tot El se opune celui care trebuie să o asume. El este partenerul de luptă al Subiectului. sau pe malul celălalt. lupta şi schimbarea numelui. şi totul se petrece sub ochiul Providenţei. Pe de altă parte. să se lupte cu gardianul locului. este şi cel care o împiedică să se desfăşoare normal. Şi lucrul cel mai straniu din toată povestea e că „emiţătorul".. al evenimentului irepetabil. El este cel care. şi traversarea ei trebuie să fie . sub diverse forme. în efortul său de a se răfui cu adversarul. Dumnezeu e marele regizor.41 El constată.Emiţătorul: Dumnezeu.. ceea ce se întîmplă adesea cînd parcurgi un text revelat. Dacă Iacob i-a trecut pe ai săi dincolo.în noaptea aceea s-a sculat Iacov. (Să ne reamintim contextul: Iacob avansează spre o întîl-nire cu fratele lui. i-a culcat şi a rămas singur cu destinul lui. receptorul acestei „emisii" divine e Iacob. tocmai această neclaritate a textului face savoarea lui. i-a trecut pîrîul şi a trecut tot ce avea. la sfîrşitul acţiunii sale. unde a avut lupta cu îngerul? Ei bine. Se conturează două lecturi posibile. la Roland Barthes însuşi. şi el a rămas pe malul dintîi. un duh pur şi simplu. probabil." Unde a rămas singur? I-a trecut. e destul de greu să-ţi dai seama unde anume se dă lupta. eroul mitic trebuie. Acesta îşi este sieşi aliat. un hotar. că textul are trei secvenţe mari: traversarea rîului. în această variantă. Greimas ar fi fost. a luat pe cele două neveste ale lui. să dea o probă. dacă episodul în sine al trecerii unei ape se cuplează cu o luptă decisivă. pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului: i-a luat. spune Roland Barthes. sună a scenariu folcloric clasic. va trece printr-o transformare decisivă. după ce traversarea a avut loc? Să recitim: „. Esau. pe cele două roabe. punînd beţe în roate „subiectului". cu aceasta. Pe malul de unde începe traversarea rîului. cel care declanşează acţiunea. Iacov însă a rămas singur. din nou. fie el un dragon. un geniu al rîului. Mitul depăşirii unui obstacol prin înfrîngerea cerberului e lipsit de nimbul mistic al unicatului. Urmează observaţia că. îţi sabotează parcursul şi participă la beneficiu. nu ies la socoteală decît două personaje. iarăşi. Roland Barthes interpretează această situaţie ca ilustrînd scenariul tipic al şantajului: acelaşi personaj îţi dă ţelul. mai întîi. te izbeşti mereu de Dumnezeu şi de Iacob. la o primă lectură. printr-o răsturnare de destin. cel care dirijează şi supervizează totul. care e mai sensibil la ţesătura intimă a poveştii. Oricum o întorci. mai bine zis i-a făcut să treacă.

dar amuzante în trivialitatea lor: o interpretare economică. Iacob nu are în faţă un ocean. contrar uzanţelor. în episodul de care ne ocupăm. prin definiţie. amprente ale unei prezenţe divine. înfruntarea cu el e o renegociere a contractului. Apoi. pentru că circumstanţele ei temporale sînt altele decît cele iniţiale. la rîn-dul ei.. un captator de mesaje divine. obiectul traversării e minor. Rana devine atributul învingătorului.. din punctul nostru de vedere. o strictă indicaţie geografică. Desigur. Or. „figura" caracteristică a întîlni-rii dintre intelectul profetic şi Dumnezeu. un fel de botez: numele unui om e expresia esenţei sale. trece şi el. Astfel. Iacob e „însemnat". şi alte posibile interpretări ale textului. rămîne singur. sau una etnologică (toată povestea se reduce la constituirea unui tabu alimentar. după care. în mod periculos. generos. atunci. Se încheie pentru că vin zorile. în definitiv. Profetul e. o abordare profetologică vede. cu efect soporific. de o apă semnificativă. Nici măcar Iordanul. cu semnul victoriei sale. Cuvîntul lui Dumnezeu este incendiar . ea nu se încheie printr-un deznodămînt decupat tranşant. Iacob este ales pentru a îndeplini un ritual important. cît se poate de neobişnuită. deviatorii. mesajele acestea nu sînt nişte telegrame roz.masiv impregnate simbolic. în cazul nostru. în picioare o a doua variantă de lectură.). Iacob îşi trece peste apă toată familia.43 Roland Barthes inventariază. Mai interesantă este ipoteza lingviştilor care văd în acest episod manifestarea lui Dumnezeu ca logothetes. care provoacă schilodirea adversarului. şi. Nu te lupţi cu un înger ca să treci Neajlovul. Singurătatea şi întunericul sînt. E victorios pentru că e rănit. Iabocul e. Mai întîi. cutremurător.45 Reluăm cîteva din ele. într-un fel. cel care cîştigă e cel care dă lovitura decisivă.. fioros. un loc neutru. mai aproape de sensul religios al textului. victorios e cel lovit. E o chestiune de orar: înfruntarea nu poate continua. pentru a semnala „scînteile" multicolore pe care lectura unui text sacru le poate provoca.42 Acest tip de răsturnare apare în Geneză des şi sub chipuri felurite. un „pî-rîu". Tonul lor e mai curînd dramatic. Aici. Nu e vorba de o apă mare. de pildă (Esau e căpetenia edomiţilor cu care israeliţii făceau comerţ. Desfăşurarea luptei e. prin ele însele. destinul lui. formulat explicit în versetul 32: israeliţii nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei).44 Un bun rezumat al puzderiei de interpretări acumulate în timp în jurul „luptei cu îngerul" ne stă la dispoziţie într-un eseu al lui Jean-Francois Marquet publicat în 1978. Motivul fratelui mai mic care. într-o luptă normală. iar schimbarea lui echivalează cu o transfigurare. Rămîne. ca fondator de limbaj (noul nume al lui Iacob fiind „morfemul" originar al limbajului proaspăt întemeiat). capătă preeminenţă în ochii lui Dumnezeu e recurent (vezi chiar raportul dintre Iacob şi Esau).. noaptea.

prin urmare. am putea spune că „lupta lui Iacob cu îngerul" e istoria unei conversiuni (colective sau personale). în traducere. doi îngeri: unul bun. să se lupte cu el însuşi. spontan. care se prăbuşeşte asupra oamenilor ca un tunet. la „Israel". să lase o urmă definitivă în conştiinţa receptorului şi. Filon din Alexandria socoteşte că axa poveştii lui Iacob este mutatio nomini. 29: „Nu este cuvîntul meu ca un foc. reprezentantul „poporului ales". omul are. dar şi eroul convertit. care are un singur nume. interpretarea aceasta merită toată atenţia. care.49 Spre deosebire de înger. aliat cu Iacob (lupta „cu" îngerul ar însemna deci lupta „împreună cu". două personaje distincte: eroul răzvrătit. cuvîntul sacru. după el. ne provoacă. numele „nou" pe care îl dobîndeşte omul după ce a „încaCivitas Dei. trebuie să-şi înfrîngă limitele. ne stă alături Dumnezeu însuşi. XVI.(Ieremia 20. rezistent şi disponibil. Generalizînd. devenind un „om nou". care e numele omului. stîrnind. pe amîndouă). Există. ca o traumă. mai exact cu acea componentă a sa care se opune recepţiei. şi ca un ciocan care sfărîmă stînca?"). schimbarea numelui: trecerea de la „Iacob". cu care se răfuiesc amîndoi. ci cuvîntul Demiurgului. receptorul însuşi. pe de altă parte. „mediul" coagulant al îngerului. pe de o parte. o strategică „duplicitate": îngerul este şi alături de noi. neîndoielnic. un parcurs agonic. oricît de îndrăzneaţă. Condamnat să trăiască simultan pe două planuri („trădîndu-le".46 Să menţionăm şi o interpretare a lui Origene. teroare defensivă. profetul e cuprins de o tensiune paradoxală: e. care vrea să fie înregistrat. Avem. sau 23. cel care „fixează" spiritul volatil. 7: „Doamne. o nevindecabilă „rană" pascaliană. zice Domnul. „alături de" înger). sat" mesajul divin. Asistăm. ca şi în aceea a lui Dumnezeu. Orice conversiune implică o vehementă dezbatere interioară. cum spune Holderlin. care se împacă cu Dumnezeu. Nu orice cuvînt. pentru a primi mesajul. al cărei teatru de desfăşurare este cuvîntul. întruchipînd una din feţele evreităţii vechi-testamentare („Israel" înseamnă. 39. eventual deicid. Dumnezeu ne solicită. ne asupreşte şi ne sprijină. al cărei semn se exprimă tot prin cuvînt: Iacob devine Israel. omul e totuşi. două: numele „pămîntesc" şi numele pe care trebuie să îl obţină prin confruntare cu Dumnezeu. care e numele lui Dumnezeu în om. într-o unică acoladă mîntuitoare. şi unul rău. să se impună. combativ şi sedus. Iar în lupta cu Dumnezeu care se numeşte „credinţă". tu m-ai aprins şi iată sînt înflăcărat". Ni se pare că. în natura îngerului. în acelaşi timp. „cel care se ceartă cu Dumnezeu"). la o bătălie crîncenă.47 în scenă sînt prezenţi. şi împotriva noastră. Bătălia se încheie cu o reformă interioară. Pentru a se manifesta. prin chiar ambiguitatea lui. s- . în încercarea lui de a intra în legătură cu mesajul divin. Sfîntul Augustin preferă să vorbească nu despre doi îngeri. ci despre două ipostaze ale lui Iacob48: în Iacob sînt două naturi. îngerul are.

rana căpătată de Iacob e situată şi ea undeva în adîncul coapsei. povestea are ca protagonişti un Dumnezeu înfrînt şi un „adversar" al lui Dumnezeu. Asta trimite la un alt pasaj vetero-testamentar. Viaţa omenească e. că misteriosul oponent al lui Iacob e înger. binecuvîntat şi victorios... aproape de neînţeles dacă nu-l cuplăm cu pasajul despre lupta lui Iacob. bună sau proastă. la vreme de noapte.. Pămîntul-înger „vede" prin ochii noştri. foarte aproape de zona genitală.ar zice. „Atunci un om s-a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor. iar cînd era în putere s-a luptat cu Dumnezeu. Ba mai mult: un verset mai sus. într-un loc unde a rămas Moise peste noapte. „îngerul" e asimilat cu însuşi Dumnezeu: „încă din pîntecele mamei a apucat Iacov pe fratesău de călcîi [un episod din copilăria lui Iacob]. ne înghite. ar mai fi de lămurit. dacă aşa stau lucrurile. E vorba de Exodul 4. înainte de a ne apropia de ceea ce ni se pare a fi . sîntem absorbiţi în „memoria" (Er-innerung) acestui înger enorm. ca întemeietor al psihologiei experimentale." Şi în alte episoade din Geneză apar personaje identificate ca îngeri.. un dialog neîncetat. planeta Pămînt. a acestui înger. Şi Domnul l-a lăsat. o luptă cu îngerul terestru care. (Potrivit versiunii masoretice. „ultima contribuţie importantă a Occidentului la angelologie". Şi apoi. dar numite „oameni".. După moarte. există un loc în Osea 12. la sfîrşit.dincolo de erudiţie.50 Cu totul uitată (pentru că e în răspăr cu spiritul vremii) este însă dimensiunea „exotică" a operei lui. Finalul luptei e cu atît mai spectaculos: căci. şi comentariile lui Theodor Fechner de la jumătatea secolului al XlX-lea. el însuşi nevoie de lupta cu Iacob. Fechner teoretizează amplu asupra faptului că Pămîntul.cu Dumnezeu. îndeobşte. şi din nou o rană izbăvitoare (circumciziunea) ca rezultat al întîlnirii. omul acela a zis. care spune. l-a întîlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. aşadar. că Iacob „s-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor". prin urmare.) „Formaţia" mistică a lui Moise implică. între un om şi Dumnezeu. ingeniozitate sau eşafodaj metodologic . un spirit universal care se foloseşte de oameni pentru a percepe particularul. La fel de neobişnuit ca şi înfrîngerea divină este însă faptul însuşi că Dumnezeu angajează o luptă şi nu ezită să-şi rănească oponentul.problematica reală a pasajului despre lupta lui Iacob cu îngerul. o amintire. vigoarea halucinatorie a unei viziuni care aminteşte de Swedenborg. în inventarul său. un detaliu." Va să zică avem un temei scripturar să echivalăm „omul" din text cu un înger. a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise zicînd: «Tu eşti un soţ de sînge pentru mine. rapid.»" Aşadar. 4-5. în mod explicit. fără echivoc. Se vorbeşte strict despre un om. în cele din urmă.căruia în alte locuri i se spune „îngerul Domnului" . o confruntare. iar îngerul . Jean-Francois Marquet reţine. Sefora a luat o piatră ascuţită. nu e altceva decît un mare înger. Din text nu rezultă. un episod riguros simetric cu . din nou o întîlnire sîngeroasă.. Fechner e cunoscut. 24-26: „în timpul călătoriei. incluşi în „inferioritatea" lui. Şi fiecare din noi sîntem.

dar. experienţa credinţei e o experienţă dură. golire de sine. din speţa curajului. în noaptea căutării (şi a indeciziei) lor. cum se vede din chiar episodul în discuţie. figura Dumnezeului „biruit". o etapă obligatorie pe traseul oricărei experienţe religioase autentice: căutătorul nu poate evita. cu cei „micuţi" (Matei 18. se cheamă kenoză. Ni se descrie. moartea. Să ne amintim de Iov care. Dar „noutatea" aiuritoare a Noului Testament derivă din aducerea în scenă a unui Dumnezeu care face nu doar experienţa umilităţii. cu Ceea ce caută.10). cu iubirea ucigătoare a lui Dumnezeu. riscul de fiecare clipă. întîlnirea patetică. Moise şi Iacob fac cunoştinţă.are însuşirea cu totul neconformă de a provoca mila. protestează. paradoxală. acceptă să treacă prin cele mai mizere experienţe ale unei vieţi omeneşti obişnuite: durerea fizică. faţă către faţă. coborîre consimţită sub nivelul statutului propriu. să pricepem cît de cît metabolismul Lui.cum spune Cioran comentînd ultimele „Răstigniri" sculptate de George Apostu . a tenacităţii. Avoir pitii de son Dieu face parte din religiozitatea creştină. „Ke-noza" e o specie a sacrificiului şi poate explica. Să începem cu tema. n-am avea nici o şansă să dialogăm cu El. dubiul. în relaţia dintre Dumnezeu şi om. „keno-za" este partea lui Dumnezeu. ceea ce nu înseamnă că e străină Vechiului Testament. războinice. Dinamica divină presupune un tip de manifestare care. a Dumnezeului „biruit". Povestea lui Iacob livrează cîteva elemente esenţiale pentru înţelegerea comunităţii de destin dintre om şi Dumnezeu. Se confundă bucuria patetică. apostoli ai . Trebuie precizat de îndată că nu de sentimentalism e vorba aici. în fond. Dumnezeul creştin . de aceea. lovit de toate belelele. în realitate. Dacă. tensionată. cu o pre-senilă seninătate. smerire.episodul transfigurării lui Iacob prin lupta cu îngerul. Fără această stranie înzestrare a Creatorului de a se micşora pentru a intra în comunicare cu creatura sa. şi anume biruit de zelul unui om. lupta (căreia pe greceşte i se spune agonia) este partea omului. atacă. spre stupoarea celor care vin din alte religii. nici de drept-credincioşii euforici. Dimensiunea „agonizantă" a credinţei nu e percepută nici de ateismul militant. ci în carne. Iar „marca" acestei întîlniri nu rămî-ne înscrisă în emotivitatea inimii sau în textura abstractă a intelectului. în veghea dureroasă a corpului. Aş spune că e o temă caracteristică pentru atmosfera noutestamentară. ci de metafizică. „Orthopraxia" curentă îl cultivă pe Dumnezeu ca pe un azil în care se trăieşte călîu. „mortală". a confruntării cotidiene cu Absolutul. ci şi pe aceea a umilinţei: Dumnezeu suferă. sub protecţia unor imperative morale luminoase. a combativităţii. Opţiunea nu exclude perpetuitatea interogaţiei. cere socoteală. la un moment dat. care îşi imaginează viaţa religioasă drept o blîndă petrecere cîmpe-nească. spre disperarea amicilor lui pravoslavnici. ceea ce este mult mai grav. cu un termen tehnic. care nu lasă să dispară nici o cicatrice. Viaţa credinciosului e aspră şi valorifică neîncetat virtuţi virile.

îndrăzneala. E cam ce auzim cu toţii. Dumnezeu ştie foarte bine ce face. Ştim că în tradiţia vechi-testa-mentară nimeni nu poate să îl vadă pe Dumnezeu şi să rămînă în viaţă.»" E imposibil să nu te gîndeşti la mesajul christic al trimiterii Duhului: „Vă este de folos să Mă duc. „Omul acela a spus: «Lasă-mă să plec. semnul misterios al aşezării lui „de-neşters" în conştiinţa „învingătorului". Iacob are parte de un privilegiu care îi fusese refuzat lui Moise. ofensiva sinceră.. dacă El este cel ales ca interlocutor. înainte de a pleca. o realizare anticipativă a venirii pe lume a lui Iisus. adică din perspectiva celui care merge în urma Lui. Există. dialogul liber dintre Sine şi partenerul Său.spun ei . „chipul lui Dumnezeu". dacă nu „pleacă". ca instanţă neobosit încurajatoare şi provocator descurajantă. La rîndul lui. gata să-şi judece prietenul pentru nesupunere. dar dacă Mă duc. după o altă etimologie. Dumnezeu apare la sfîrşit pentru a mustra nu pe nedumeritul şi bombănitorul Iov. aşa încît acesta să nu-i vadă chipul. E presentimentul (profeţia) unui moment în care o asemenea posibilitate se oferă tuturor oamenilor: momentul întrupării. în credinciosul care îl înfruntă. Abia cînd Dumnezeu trece (pleacă. angajînd capacitatea noastră de a ne opune. indicaţie a faptului că acolo Iacob a văzut Suprema Faţă. sau îngerul său. Iacob vede faţa lui Dumnezeu. La sfîrşitul luptei sale cu Iacob. Lupta lui Iacob cu îngerul e o prefigurare. pleacă. căci se revarsă zorile. Textul specifică. „înfrîngerea" lui Dumnezeu şi plecarea Lui devin. pentru a îngădui. „Isra-el" nu înseamnă doar „cel care se luptă cu Dumnezeu". temperamentul luptătorului. Dumnezeu vrea să obţină adeziunea noastră. sau de la cîte un preot somnolent. Dumnezeu nu poate „veni". Dumnezeu. Dumnezeu preferă.18-23). nu pentru că ar avea o slăbiciune pentru răfuială şi spirit de contradicţie. ci. „cel care l-a văzut pe Dumnezeu" (Is-ra-a-el). Dar în povestea lui Iov. căci dacă nu Mă duc Eu. Or. în versetul 30. Mîngîietorul nu va veni la voi. Nu se cade . de altfel. ci pe cei trei „înţelepţi" disciplinaţi. vi-l voi trimite" (Ioan 16. Dumnezeu vine la o primă confruntare în trup cu creatura Sa.să cîrteşti. Ci pentru că recunoaşte.7). ca pe o nouă dimineaţă. Şi totuşi.cuminţeniei resemnate. pare-se. cînd sîntem la ananghie. calitatea omenească la care El ţine cel mai mult: libertatea. Să recitim grandioasele versete din Exodul (33. cu consecinţe durabile. în care Dumnezeu îl aşază pe alesul său în crăpătura unei stînci şi îi acoperă ochii cu mîna. astfel. aici lucrul acesta este îngăduit. Cu alte cuvinte. de la cîte o mătuşă cumsecade. din spate.). Episodul e comentat cu virtuozitate de Grigore de Nyssa în Viaţa lui Moise: Dumnezeu nu poate fi văzut decît din spate. care îl urmează ca pe o călăuză. şi în Noul . că locul luptei a căpătat numele Peniel. Structura profetică a acestui episod este şi corolarul interpretării noastre. Israel nu se poate naşte dacă Iacob nu se îndepărtează. El se comportă simultan ca adversar şi ca aliat. Moise îl poate vedea. De ce? Nu pentru că ar avea porniri masochiste..

moare.. Rupert de Deutz.luda pulcherrima! («lupta cea mai frumoasă!») Fuziune a trudei exegetice şi a ardorii contemplative. Un exeget medieval. Dumnezeu asumă fără rest înfrîngerea Calvarului. La orizont sau .dacă privim în sus . un episod asemănător. pe palierul la care avem acces. dar inaccesibil. de Lubac.la zenit e spaţiul privilegiat al absolutului: spaţiul lui Dumnezeu. acolo prind corp exigenţele noastre cele mai severe. cu cîteva uimiri în plus. DDB. Exegese medievale. ÎNGERII. ELEMENTE PENTRU O TEORIE A PROXIMITĂŢII A. iar efortul nostru existenţial îşi pierde motivaţiile. deşi mai radical. apar diminuate. III. în final.. în jurul unei depărtări iată de care realităţile curente. se împacă. se înalţă la cer: e episodul răstignirii şi al învierii. tema reperului optim. a idealurilor.Testament. Săptămîna Patimilor e replica christică.. situat la limita ultimă a depărtării. propria noastră luptă cu îngerul. realul îşi pierde sensul. şi. vede în lupta lui Iacob cu îngerul modelul luptei pe care o dă hermeneutul cu textul dinaintea sa." 1. într-acolo se orientează toate speranţele noastre. se războiesc pînă la sudoare de sînge. la un moment dat. înfrînt. Fără acest reper. Addenda si Cf. a înfrînge obstrucţia sensului ei. E un soi de diversiune a „departelui". victorios. e lumea aspiraţiilor. 1993. III.51 Orice lectură e o logomachie. la orizont. în care Dumnezeul-om. versiunea nou-testamentară a luptei lui Iacob cu îngerul. A încerca să interpretezi o pagină scrisă e a intra în luptă cu îngerul acelei pagini. Acolo. Am dat şi noi. iar omul e însemnat cu binecuvîntarea unei speranţe fără precedent. în Iisus avem şi pe Iacob. Şi încheiem. Cerf. a scopurilor. H. şi îngerul. 233-234: „. care ne determină să trăim cu privirea fixată pe linia orizontului. Diversiunea „departelui" Obnubilarea simţului pentru proximitate în programul oricărei vieţi omeneşti intervine. şi omul-Dum-nezeu. în cazul acesta. Natura umană şi natura divină stau în cumpănă. S-ar spune că una din consecinţele păcatului originar e incapacitatea speciei umane de a-şi reprezenta registrul valorilor altundeva decît în lumea boreală a unui „acolo" de neatins. pp. răniţi. Numai că cele două personaje convieţuiesc şi se luptă într-unui singur. însăşi strădania noastră de pînă acum intră în scenariul pe care îl analizează. Omul . Totul se organizează în jurul unei ţinte supreme. palpabile. Urma acestui eveniment miraculos este crucea întipărită pentru totdeauna în coapsa de pămînt a Golgotei.

încurajează un tip de reducţionism care compromite nu doar imaginea noastră despre lume (sărăcind. real-ideal. între cei doi termeni ai polarităţii nu mai există un „cîmp" semnificativ. cu alte cuvinte dualismul latent al schemelor noastre mentale. Obnubilarea simţului pentru proximitate este corelativul morbid al oricărei metafizici „zenitale". „Departele" e materia primă a tuturor utopiilor. Asupra întregii gîndiri europene planează. Pînă şi cel mai umil dintre oameni visează un „acolo" pe măsura sa. Aproapele ne devine străin.căzut îşi trăieşte inevitabil căderea ca îndepărtare: el se simte catapultat la antipodul dorinţelor sale şi îşi administrează viaţa sub presiunea unui neobosit zel recuperator. imanenttranscendent. Acolo se preschimbă. un orizont al împlinirii devenit obiectul unui asediu neîntrerupt. sfîrşim prin a nu mai pricepe lucrurile care ne sînt aproape. am aluneca într-un regn inferior. în acelaşi timp. uneori. aportul pe care imaginaţia îl are în alcătuirea acestei „imagini"). o criză a intervalului . Blocajul în dihotomii Un simptom caracteristic al acestei crize a proximităţii . Există un „acolo" al credinţei: Ierusalimul ceresc. Deprinderea de a funcţiona strict în doi timpi. un fel de tic-tac exasperant.a. dar e şi intuiţia cea mai la în-demînă a transcendenţei. Contempli „departele" legii morale şi nu te poţi adapta la „aproapele" unei împrejurări date. Etica se blochează în „bine şi rău". în dincolo. pe nesimţite. Gîndim tot mai abstract şi acţionăm tot mai mecanic. zenitul logic al gîndirii) şi pierzi substanţa realului. un „acolo" al vieţii zilnice: fericirea.care este. Cine nu gîndeşte „din aproape în aproape" sfîrşeşte prin instituirea unor polarităţi care destramă spaţiile intermediare.m. între altele. poţi adopta fără ezitare traiectoria saltului.d. Dacă totuşi vorbim de o diversiune a departelui e pentru că departele poate pustii. nu se poate nega rostul stimulator. Te mişti în cerul abstract al conceptului (care e „departele". fără atracţia halucinatorie pe care o exercită asupra noastră aceste „puncte de fugă" ale lumii. In-tr-un cuvînt. o cadenţă soporifică. Pe scurt. credinţa se blochează în „om păcătos . intervalul care ne desparte de el. provocarea benefică pe care acest „acolo" le implică. Fără aceste chipuri ale departelui. de aceea. Un spontan instinct polarizant modelează în mod constant (şi subversiv!) . dar şi mobilitatea noastră pragmatică. un proiect.eblocajul spiritului in dihotomii. riscul unei monotonii ritmice ucigătoare: obiect-subiect. ne-am pierde „însufleţirea". dar pierzi firescul mersului la pas. logica se blochează în „adevărat şi fals". mate-rie-spirit. un „acolo" al cunoaşterii: adevărul absolut. Produci metafore şi nu mai poţi emite simple enunţuri. un univers de tranzit. tutelaţi de prestigiul şi de seducţia departelui. atotnivela-toare. Cultivi sublimul sau abisalul si ratezi întîlnirea cu imediatul.Dumnezeu ascuns" ş. Absorbiţi de ţintă.

căpetenia lor) şi mesagerii lui Dumnezeu. ca proximitate. Dumnezeu e inaccesibil). comunism şi capitalism. veşnic zămisli-toare) . Mulţimea îngerilor e singura capabilă să populeze singurătatea lui Dumnezeu. convertirea vidului în interval dinamic. Fără angelologie. Soluţiile angelologiei îngerii şi proximitatea lui Dumnezeu îngerii au această calitate puţin obişnuită de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Departele monumentalizat te ţintuieşte locului. Proximitatea nu e opusul departelui: e primul pas. Nu scăpăm în nici un domeniu de această nefastă. îngerii sînt limbajul lui Dumnezeu. la rîndul lui. anturajul divin. îngerii sînt suportul „tronului" dumnezeiesc. separat de el printr-un spaţiu vid care exclude orice parcurgere. Criza proximităţii are.performanţa noastră cognitivă. Pentru a ieşi din schematismul dihotomiilor.. aproape de Dumnezeu: îngerii constituie.cum spune Bohme în Mysterium magnum.1 Numai lumea îngerilor îngăduie lui Dumnezeu să se exprime rămînînd inefabil. şinele în expansiune. şinele care se revarsă asupra proximităţii sale e singurul. trebuie să iasă din umbra depărtării sale pentru a se manifesta ca vecinătate posibilă a omului. asupra spiritului. prin excelenţă. „curtea" cerească. te împietreşte în exaltarea ta. socială. pentru a umple intervalul dintre ele şi pentru a depăşi criza proximităţii rezultată din fascinaţia idolatră a departelui se pot imagina . pasul decisiv.şi s-au imaginat . Mai întîi. Dihotomiile încremenesc în antinomii. aşa cum apare ea în spectaculoasa viziune din primul capitol al lui Ezechiel. Şinele lărgit. Mişcarea vie a gîndirii sucombă în idolatrie. B. die Stimmen seiner ewig-gebăren-den Harmoney (vocile armoniei Sale. Ceea ce e aproape de noi e mai aproape de absolut decît noi. E ceea ce Henry Corbin numeşte paradoxul monoteismului. adevăratul partener al absolutului. dizolvînd opacitatea lui Deus absconditus într-o multiplă teofanie. Ei sînt cei care întreţin cultul Creatorului: slujesc şi laudă. politică: vorbim de exploataţi şi exploatatori. „dregătorii" instituţiei supreme. un efect paralizant. în drum. Proximitatea este tocmai începutul parcurgerii. monoteismul „piere într-un triumf iluzoriu". Tot ei sînt „oştirile" lui Dumnezeu (Iehova este „Domnul oştirilor". organizaţi în „coruri" preoţeşti. Absolutul. anchi-lozantă epidemie a binoamelor. estici şi vestici etc. el cade fie în agnosticism (ca Ens supremum. către el. Absolutul încetează să mai fie utopic dacă transformăm distanţa care ne separă de el într-o înlănţuire de proximităţi. Ca simboluri ale . Stai faţă în faţă cu el.mai multe soluţii: una din ele face substanţa angelologiei. pentru că aproapele nostru e extensia identităţii noastre.. fie în antropomorfism şi alegorie (Dumnezeu e încărcat cu Nume şi Atribute care atenuează misterul transcendenţei sale). stînga şi dreapta. e şinele nostru lărgit.

îngerul ne stă alături în încercările de după moarte şi e avocatul nostru la Judecata de Apoi. E îngerul căruia gnosticii.ne îngăduie să credem că faimosul „Iubeşte pe aproapele tău" poate însemna mai mult decît „Iubeşte-l pe omul de lîngă tine".2 îngerii şi proximitatea omului Dar îngerul e şi „imediata vecinătate" a omului. „îngerul păzitor" se străduieşte să contrabalanseze. Această „imediată vecinătate" e destinul oricărei prezenţe angelice. aparţin lui Claudel). cu Iisus Christos (Christos Angelos).9) se vorbeşte despre „îngerul care este înaintea feţei Domnului". îngerul pluteşte în „atmosfera" lui Dumnezeu (sau. „inspirat". în Isaia (63. Aşa stînd lucrurile. Lumea îngerească e „plafonul" umanităţii. ecranul protector prin care Dumnezeu se arată creaturilor sale. „faţa" lui Dumnezeu. îngerii relativizează singurătatea omului tot astfel cum relativizează singurătatea lui Dumnezeu. într-un anumit sens.dacă nu litera lui .proximităţii divine. ci aproapele de sus. Michael). prin „inducţia" sa discretă. „seducţia" brutală a demonului (termenii. vestitor şi hermeneut (angelus interpres) al lui Iehova. comentariile rabbinice. ghidul şi protectorul său. ti nage dans le signifiant supreme). în această accepţiune. de a adînci misterul proximităţii sale pînă cînd ea se contopeşte cu proximitatea lui Dumnezeu. Omul are intuiţia îngerului ori de cîte ori . sprijinit. ca o înălţime încurajator accesibilă. genul ei proxim. conştiinţa noastră mai bună. spiritul textului biblic . îngerul e şi el „aproapele" nostru: nu aproapele de-alături. „Iubeşte-ţi aproapele" e. înainte de a deveni o imitatio Christi.se simte asistat. „instrumentele" manifestării divine. căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" (Exodul 33. „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi. Dar dincolo de nume. dar şi christologia primelor veacuri creştine îi dau felurite nume (Metatron. prin definiţie. cei care însoţesc. îngerii stau aproape de Dumnezeu şi pentru că sînt singurele fiinţe create care suportă apropierea lui Dumnezeu. Angelologia avicenniană aminteşte şi ea de un „înger al Feţei celui sacrosanct" care e totuna cu arhanghelul Michael. viaţa omului de-săvîrşit începe prin a fi o „vita angelica". un îndemn de a-ţi iubi îngerul. El e „modelul" nostru spiritual. o imitatio angeli. Ei sînt. apare mereu în speculaţia angelologică tema unei prezenţe imediat învecinate Prezenţei supreme. cum spune undeva Jacques Lacan. pedagogul său neobosit. cerul îngerului ne apare ca un cer la îndemînă. 20). Schelling dedică -în Die Weltalter (Vîrstele lumii) şi apoi în liber die Gott-heiten von Samothrake (Divinităţile din Samothrace) -cîteva pagini esenţiale acestui „înger al Feţei". „Lucrarea lor este modelarea semeaţă (ein eitel Bildung) a energiilor şi formelor dumnezeieşti" . cei care ne sînt aproape. uneori. Dar îngerii văd faţa lui Dumnezeu.observă tot Bohme. identi-ficîndu-l. îngerii sînt „mediul" privilegiat al revelaţiei. Faţă de cerul îndepărtat al lui Dumnezeu. Ei sînt. El e „prietenul său ceresc".în întreprinderile sale . din unghiul angelologiei. în De tribus prin-cipiis. . Anaphiel.

îngerul se defineşte. poruncile date de ceilalţi. Fragmente esenţiale din Platon .către om. Dumnezeu anulează depărtarea dintre El şi creatura sa printr-o decizie masivă.12): „Şi a visat o scară rezemată de pămînt. Intervalul dintre Dumnezeu şi om nu e nici vid. şi criza intervalului. a Dumnezeului devenit om nu e decît varianta eroică.în Iisus Christos .ca să luăm doar un exemplu celebru . Dar „viaţa cotidiană" a îngerilor. pe de o parte. asigurînd. intervalul dintre pămînt şi cer. Cuvîntul grecesc angelos. Avem de a face cu o adevărată „diviziune a muncii". Soluţia întrupării. prin funcţia sa (angelus enim officii nomen est. nici schematic. nici omogen.ca fiinţe intermediare ." „Traficul" acesta intens pe care îngerii . al marilor .îl întreţin între centrul demiurgic al lumii şi sferele concentrice ale universului creat e de natură să spulbere confruntarea statică a extremelor. E viziunea vechi-testa-mentară a scării lui Iacob (Geneza 28. pe de alta. al cărei vîrf ajungea pînă la cer. printro dublă mişcare. în bună măsură. transmi-ţînd omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului. e un fel de a anticipa evenimentul întrupării. irepetabilă. altora controlul popoarelor. Angelologia poate fi. O „sociologie" a cerului Caracteristice pentru tipul de spaţiu în care se desfăşoară „activitatea" îngerilor sînt diferenţierea şi ierarhia. ca şi cel arab (malak) sau persan (fereshteh) înseamnă „mesager". potrivit căreia unora le revine controlul individului uman. precum şi răsplăţile jertfelor" (traducere de Petru Creţia).prin revelaţie . într-un comentariu la Psalmul 103). Cetele îngereşti se împart după rang şi capacităţi. o dată cu criza proximităţii.o ilustrează fără echivoc. Rolul acestui registru intermediar este „de a tălmăci şi de a împărtăşi zeilor cele omeneşti şi oamenilor cele ale zeilor: rugile şi jertfele aduse de unii. în mod constant. excepţională a aceleiaşi „proceduri". posibilitatea ascensiunii unitive a omului către Dumnezeu şi. Luînd . în Banchetul (202 e) se vorbeşte despre „un registru al spiritului" (to daimânion). o sociologie a cerului. aflat între (metaxy) divin şi ceea ce este muritor. Iar funcţia îngerului e tocmai aceea de a acoperi neîncetat.spune Augustin. urcuşul şi coborîşul lor pe scara lui Iacob.chip omenesc. „în act". îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogo-rau pe scara aceea. aşadar. înainte de a se defini prin esenţa sa.O soluţie la criza intervalului: îngerii şi spaţiile intermediare Angelologia soluţionează însă. non natura . pe măsura gravităţii păcatului omenesc. Legitimitatea şi necesitatea ontologică a fiinţelor intermediare e însă departe de a fi o intuiţie strict creştină. ca şi cel ebraic (malakh). un fel de a-l pregăti şi de a-l menţine. îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu. posibilitatea coborîrii lui Dumnezeu .

Un gînditor din ambianţa shî'ită a secolului al XlX-lea (shaykh-ul Hajj Mohammad Ka-rîm-Khăn Kermăni)4 socoteşte că îngerul e „realitatea esenţială a oricărui existent aflat în plenitudinea existenţei sale". în mod adecvat. Sîntem confruntaţi cu o geometrie asemănătoare aceleia a ziggurat-ului mesopotamian. Aşadar.la nivelul lumilor subtile . Nu lipseşte o anumită nuanţă „parlamentară" a lumii angelice. vorbesc despre îngeri „de dreapta" şi îngeri „de stînga". Există. tridimensională. continuînd tradiţii iudaice şi greceşti. continuînd cu cetele mijlocii ale Domniilor. sufletele celor defuncţi. sau Origene).cu diferenţierea lumii sensibile. ai iertării. Regnurile superioare omului sînt corespondentul simetric al regnurilor care îi sînt inferioare: la cîte „pămînturi". o ontologie a intervalului. Există îngeri ai mării. între Dumnezeu şi om există trepte. o diferenţiere echivalentă . putem vorbi de îngerul unui peisaj. Există. după cum între om şi materia anorganică există regnuri intermediare. vînt. pe care imaginea scării din viziunea lui Iacob o sugerează în chip nemijlocit. adminis-trînd. ai morţii. al unei opere de artă. ai milei. oricum. probabil cea dintîi reprezentare plastică a lumilor supraterestre. apă -. ci şi ierarhie. ai pedepsei. începînd cu cetele cele mai înalte ale Serafimilor. Universal acceptată e ierarhia de nouă trepte a lui Dionisie Areopagitul (sfîrşitul secolului al V-lea)5. spirite ale elementelor . „ceruri". uneori. foc. ca un ecou al acelui „totul e plin de zei" al milesienilor. un fel de replică anticipativă. îngerii sînt organizaţi după un principiu al subordonării stricte. în funcţie de gradul de apropiere sau depărtare de Dumnezeu. şi de teologia scolastică. treptele lumii şi treptele cunoaşterii Structura ierarhică a oştirilor îngereşti implică structura ierarhică a intervalului pe care ele îl populează. atîtea „ceruri". spuneam. maximă diferenţiere. cu alte cuvinte.6 Angelologie şi metodologie: îngerii. Virtuţilor şi Puterilor şi terminînd cu ceata cea mai apropiată de om: începătorii. în consecinţă. spirite ale locului şi spirite ale timpului. îngerii „de stînga" se ocupă de păcătoşii irecuperabili. faptul că „tot ce există şi se întîmplă în natură îşi are îngerul său" trece drept un adevăr de la sine înţeles. ai păcii.3 El va fi preluat şi de Părinţii Bisericii. Mari autori patristici (Clement din Alexandria. a . îngerii „de dreapta" se ocupă de sufletele celor care au apucat să se căiască. între îngeri. ai vieţii.comunităţi sau al unor epoci întregi.aer. Ierarhiile cereşti care împrumută. modelul ierarhiilor ecleziastice. Heruvimilor şi Tronurilor. ale corpurilor cereşti (uneori apare tendinţa identificării ierarhiilor angelice cu sferele planetare) sau ale fenomenelor meteorologice (ploaie. o „gradaţie" a lui. în mediile iudaismului tîrziu. pămînt. stilul ierarhiei curţilor imperiale sînt. Arhangheli şi îngeri (îngerii propriu-zişi). „densităţi" ontologice diferite. de pildă. Dar nu numai diferenţiere. al unei simfonii etc. nori etc).

ca disciplină a treptelor existente între inteligenţa omului creat şi adevărul Creatorului său.m. jusqu'â la connaissance des plus composes. în acest tenace progres mental.scării lui Iacob. „Dum-nezeu-cer-eternitate" pe de o parte. Cu alte cuvinte. Prin urmare. în locul rezervat lui Dumnezeu. transformînd-o. iar Dumnezeu e din nou exilat în teritoriul nebulos. cum am spus la început. îngerii sînt filtrele cunoaşterii mistice. e o metodologie. el nu mai are nevoie de îngeri. care controlează pragurile dintre etape. rămîne însă fundamentală: cel de-al treilea din cele patru principii pe care şi le propune. în categoria imaginarului. dacă lucrurile sînt sau reale. „din aproape în aproape". îngerii nu fac altceva decît să divizeze depărtarea care ne separă de absolut. să reducă depărtarea aceasta la o suită de segmente plauzibile. comme par degres (s. Angelologia urcă spre obiectul cunoaşterii sale.a „întinderii" (etendue). pentru Descartes si pentru lumea modernă. „om-pămînt-pe-risabilitate" pe de alta). prin natura lor. sau ireale. Lui Descartes nu-i rămîne decît să secularizeze „metoda" pe care angelologia o presupune. Cînd nu se mai percepe pe sine ca interval. spre intuiţia „departelui divin". Un lucru e sau real.. R). ca regulă. Ei conduc. tehnici de a fragmenta distanţa. Descartes sună astfel: „Conduire par ordre mes pensees. A. Ontologia intervalului o dată constituită. lax cînd unul dintre ei a refuzat să-şi asume acest destin specific. dacă ne mişcăm doar între binoame (concret-abstract. un al treilea termen. poate chiar forma arhetipală a metodologiei. sau ireal. a proximităţilor succesive. metoda oricărei teognoze. „demonia" binoamelor. Descartes încă vorbeşte de „urcuş" („monter peu â peu"). întregul univers angelic s-a fisurat. cînd Lucifer a vrut să iasă din condiţia intervalului pentru a se instala la limita lui superioară. tema treptelor. Şi. O soluţie la criza dihotomiilor: modulaţiile existentului într-adevăr. îngerii încep să se reanime abia . deriva luciferică prin excelenţă este instinctul polarizant. aşezînd scara lui Iacob pe orizontală. întro „înlănţuire de proximităţi".tipic carteziană . îngerii trec. Descartes avansează spre el. termenul mediu. Simpli hibrizi. ca punte între două depărtări. cercetarea lui şi a ştiinţelor care îi sînt îndatorate e tot mai insistent legată de categoria . îngerii sînt. dacă o propoziţie e sau adevărată. en commencant par Ies objets Ies plus simples et Ies plus aises â connaître. ei sînt calea spre tronul dumnezeiesc. Angelologia. este inevitabil să vedem născîndu-se tehnici ale parcurgerii lui. pour monter peu a peu. inabordabil. sau falsă. Or. atunci îngerii nu există. începe ofensiva dihotomiilor. Ea stabileşte etapele unui drum şi recomandă ghidajul unor fiinţe intermediare. Imaginarul e ireal. în realitate. al maximei depărtări. îngerul devine demon. cunoaştere senzorială-cunoaştere intelectuală. entităţi arbitrare alcătuite din elemente împrumutate lui Dumnezeu şi elemente împrumutate omului."7 Cum vedem. îngerii nu există.

de expresia perfectă a naturii sale. Atragem atenţia că. de existenţe indirecte. pretinzînd a cuprinde sfaturile lui Aristotel către Alexandru cel Mare. îngerii. de pildă). El se poate „activa" ca entitate angelică deplină. nu înainte ca cercetătorul (sceptic sau nu) să fi parcurs măcar două-trei tratate de angelologie. Pentru a ilustra relaţia subtilă a sufletului cu „tutorele" său suprasensibil. viaţa noastră interioară e o con-vieţuire. de existenţe „intensive". în efortul său. cu o evaluare a „nimbului" ei. angelologia ar putea adăuga psihologiei „abisale". uneori. onirice etc. ea se adresează „intervalului" din om. o fenomenologie a înălţimilor. Studiul „rădăcinilor" conştiinţei sar completa. adică nivelului său animic. Ne apropiem de teritoriul îngerilor cînd vorbim de logica polivalentă. în măsura în care dezamorsează cealaltă „latenţă" a sa: latenţa demonică. şi de intelect. atentă la zona „luminoasă". de „supra-existen-ţe". sufletul şi alcătuirea tripartită a omului Angelologia nu se poate adapta decît unui model ontologic şi antropologic de tipul triadei. aşezat între corp şi spirit. existenţa noastră sufletească e o coexistenţă. în citatele pe care le-am ales8. un neîncetat dialog între sufletul nostru pămîntesc şi „perechea" sa angelică. cînd intră în discuţie „gradele" de adevăr cuprinse între adevărat şi fals. sufletul nu e singur dinaintea propriilor sale determinări. Luată în serios. dar rămîn totuşi evenimente (experienţele vizionare. care îi slujeşte drept reper şi colaborator. cu „Natura sa Perfectă". de virtual. Trecerea de la angelicitate potenţială la angelicitate reală e conţinutul însuşi al efortului ascetic. isănghelos. sub titlul Picatrix (deformare a numelui lui Hippocrates). în orice caz. asemenea îngerilor. Sufletul omenesc este un înger latent (vezi imaginea sufletuluipasăre în lumea antică). E vorba de Ghayat-al-Hakîm („Scopul înţeleptului"). în secolul al VUI-lea şi cunoscut. care valorifică mereu subterane. în traducere latină. astfel. de evenimente care nu ţin nici de „mit". nici de „istorie". prin aceasta.cînd demonia aceasta se estompează. aurorală. scris. Ne apropiem de teritoriul îngerilor ori de cîte ori vorbim de modulaţiile existentului: de posibil. „gradele" de realitate cuprinse între real şi ireal. de facultăţi de cunoaştere distincte şi de simţuri. A privi cu scepticism o asemenea perspectivă nu mi se pare o probă de raţionalitate. Ca disciplină a intervalului. probabil. Dar. impersonale ale organismului nostru psihic. la capătul căruia călugărul se integrează în metabolismul vieţii îngereşti (bios angelikos) şi devine. în consecinţă. un fel de alter ego sublim. O veritabilă „psihologie a înălţimilor" s-ar interesa nu numai de ceea ce ne motivează. pronunţat personalizată a sufletului. straturi nocturne şi. vom recurge la trei citate dintr-un text hermetic al ambianţei gnostico-iraniene. „gradele" diverse de consistenţă cuprinse între corporalitate şi spiritualitate. . implicite. El e asistat de „dublul său ceresc". Textul reia mai multe pagini dintr-o lucrare pseu-do-aristotelică. ci şi de ceea ce ne inspiră.

perspicacitatea. apro-piaţi-mă de rangul vostru.ce este drept şi care sînt cheile tuturor uşilor. cu tot cortegiul de facultăţi intermediare pe care el le presupune (afectivitate. îi arată . „Adaptarea" îngerului la sufletul terestru pe care îl însoţeşte merge pînă la identificare. alcătuind deci substanţa unui cult. o. încît nimeni nu-ţi cunoaşte. natura şi eşti atît de subtil. asimilat în unele scrieri gnostice cu Arhanghelul Michael. destinul celor doi se confundă.„Natura Perfectă" e în strînsă relaţie cu Hermes-zeul înaripat. problematica angelologiei să pălească de asemenea..pe structura specifică a partenerului său e misterul însuşi al firii angelice. uitarea şi împietrirea inimii. entitatea cerească a filozofului. cu adevărat. el e fie uitat (pî-nă într-atît încît Cari Gustav Jung a putut declara că psihologia modernă e „o psihologie fără psyche"). vigilenţa. să văd ceea ce nu văd. învăţaţi-mă să înţeleg ceea ce nu înţeleg. în Weltanschauung-ui Europei moderne.într-un al doilea citat . agerimea celor pătrunzători. Or. La fel şi voi. a îngerului. încît nu poţi fi definit prin nici o calitate particulară. de aceea. îngeri puternici.şi în somn. intuiţie. invocaţia către Natura Perfectă e transferată asupra lui Hermes însuşi. rădăcina sa. inevitabil ca. le întreci pe toate în chiar firea lor şi te faci asemeni lor în modul lor de a fi. sufletul." Relaţia sufletului cu „Natura Perfectă" devine o relaţie liturgică. apare. ca o instanţă discreditată. Atunci l-am întrebat: dar ce e Natura Perfectă? A răspuns: e îngerul.. să ştiu ce nu ştiu. care îi preia atributele şi prestigiul: „Eşti atît de ascuns. voi care sînteţi înţelepciunea înţelepţilor. căci eşti masculin cu masculinitatea şi eşti feminin cu feminitatea. apăraţi-mă prin puterea voastră." Capacitatea Naturii Perfecte. cea care îi însoţeşte steaua. fie asimilat unui . îi deschide zăvoarele înţelepciunii. şi în stare de veghe . ştiinţa ştiutorilor. imaginaţie etc). de îndată ce problematica sufletului păleşte sau degenerează. de a se plia .una din rugăciunile acestui cult. L-am întrebat pe Hermes: cum poţi ajunge să cunoşti înţelepciunea? Hermes a răspuns: prin Natura Perfectă.în mod intim . care îl guvernează. discernămîntul şi înţelegerea şi-au făcut lăcaş. arătaţi-vă mie. E. adresîndu-se ipostazelor îngereşti ale Naturii Perfecte: „Vă chem pe toţi. netrupeşti. L-am întrebat: care e rădăcina înţelepciunii? A răspuns: Natura Perfectă. aşa încît să fiu asemenea vechilor înţelepţi. împliniţirnă. la lumina zilei împrumuţi firea zilei şi în umbra nopţii împrumuţi firea nopţii. îndepărtaţi de la mine ponoasele necunoaşterii." într-un al treilea fragment. îl învaţă lucrurile greu de învăţat. în inima cărora înţelepciunea. sublimi. Iată . L-am întrebat: care e cheia înţelepciunii? A răspuns: Natura Perfectă. Primul citat: „înţeleptul Socrate pare să fi spus: Natura Perfectă e numită Soarele Filozofului. călăuziţi-mă prin înţelepciunea voastră. aşezaţi-vă în lăcaşul inimii mele şi nu vă mai despărţiţi de mine niciodată. vlăstarul său.

încă de timpuriu. începînd cu această dată. căpătînd demnitate conciliară. O astfel de „simplificare" a fost proclamată ca „obligatorie" de al doilea Conciliu de la Constantinopol (869 A. cvasiautonome. Epistolele pauline9 încă păstrează. îngerii par a se resorbi în omogenitatea divinului. de altfel. suflet.unor vechi şi persistente confuzii semantice. cînd ca o oarecare capacitate combinatorie. lăsînd nefolosită scara lui Iacob. dispunem de o foarte ramificată analitică a imaginaţiei care însă. lăsînd gol intervalul în care se mişca îndeobşte. de o imagination active. precizări. obsesia simplificărilor binare au sfîrşit prin a pune între paranteze existenţa sufletului. în mod normal. Creat „după chipul şi asemănarea" unui Dumnezeu treimic. Imaginaţia a apărut cînd ca simplă „fantezie". inteligenţă). Voltaire deosebea l'imagination passive. S-a înţeles însă. Şi tot astfel cum sufletul se resoarbe în spirit. Numele ei este însă expus .). Instinctul polarizant. e deci mai simplu să spui că „reţeta" umană e binară: o parte vizibilă (corpul) şi o parte nevăzută (în care sufletul şi spiritul sînt contopite într-o unitate indistinctă). omul e gîndit în perimetrul creştin cel puţin . „fantasmagorii". . Această „resistematizare" a modelului antropologic tradiţional s-a petrecut în chiar teritoriul teologiei creştine oficiale. Topografia lumilor îngereşti Facultatea perceperii îngerilor: imaginatio vera De la Platon la Sartre.ca şi „sufletul" . într-o perfectă coerenţă cu gîndirea trinitară a dogmaticii creştine. accesul nostru către ierarhiile cereşti este o facultate a sufletului: imaginaţia. decît să întîrzii în varianta trihotomică. la rîndul lui. ca valabilă.şi fiecare putea experimenta acest subînţeles printr-o minimă introspecţie . zona lui de virtualitate. spirit (sau voinţă.sentimentalism vag. Şi totuşi binomul a învins. decît treimic. situat undeva între emotivitate romantică şi derapaj halucina-toriu. imaginaţia producătoare de lumi consistente. Dinamica scării lui Iacob se ocultează dacă energia cognitivă a sufletului se stinge.ca un agregat de componente diametral opuse. omul nu putea fi. strict necesare. opusă raţiunii şi bunului-simţ (Descartes). fără putere creatoare (Diderot). această imagine triho-tomică aflată. afect. între care nu mai există nici o funcţie echilibrantă. Căci facultatea care mijloceşte. Părea de la sine înţeles . e mai simplu să spui („claritatea didactică" e curent invocată pentru a eluda nuanţele). imaginaţia care inventează formaţiuni arbitrare.D. pe care nu putem spera să le clarificăm acum. ca o veritabilă „regină a facultăţilor" (Baudelaire). Ne vom mulţumi cu cîteva. cînd. Cum ştim. „capricii". înţeleasă ca pură închipuire.că sîntem construiţi din trei elemente net diferenţiate: corp. în perioada apostolică se vorbea despre tripartiţia omului. şi o formă nobilă a imaginaţiei. în definitiv. imaginaţia care sesizează şi descrie aspectul „imagine" al realului. C. că există o formă degradată a imaginaţiei. dimpotrivă. în loc să consolideze contururile termenului. le-a relativizat.

indispensabilă pentru a intui realitatea spiritului. diferenţa care o separă de fantezia comună. astrum in ho-mine: e vorba deci de o înzestrare „cerească" de aceeaşi natură cu înzestrarea creatoare a lui Dumnezeu şi. ca atare. e a sesiza diferenţa dintre texte ca cele invocate adineauri şi romanul obişnuit sau. Borges cînd. pe care o numeşte „divină". Valentin Andreae.în termenii lui Paracelsus .drept un „intermediar magic între gîndire şi fiinţă". e calea regală de acces către o rubrică a realului care nu e nici a particularului concret (lumea senzaţiilor). adică din forme care. admite că. ci piatra de hotar a smintiţilor"). cu siguranţă. ci spre instaurarea unor noi „trepte" ale lui. A sesiza specificul acestei forme a imaginaţiei. nici a universalului logic (lumea ideilor). probabil. la romantici). A nu deosebi între imaginaţia „omenească" şi cea divină e a nu vedea între Comedia umană a lui Balzac şi Biblie decît o diferenţă de grad. Jung regăseşte „imaginaţia divină" în cîteva tratate alchimice (vezi Psychologie und Alchemie) care o definesc drept „corp subtil al sufletului". tocmai o facultate de acest tip. Le Roman de la Rose. Dimpotrivă. ci a unui universal metafizic. Ciclul Nibelungilor. E ceea ce Henry Corbin numeşte undeva o . diferenţa dintre alegorie şi simbol. în mediul bizantin. o specie a imaginaţiei. e capacitatea de a vizualiza realităţi trans-vi-zuale. fie în prelucrările lui islamice (la Avicenna sau la Ibn Arabi). oricît de spectaculoasă. Cînd Giordano Bruno declară că „a înţelege e a «specula» cu imagini" (In-telligere est phantasmata speculări). E limpede că ne aflăm dincolo de accepţiunea comună a „fanteziei". textele lui Raymundus Lullus etc). pentru a înţelege. eliberată de amprenta corporalităţii şi orientată nu spre eludarea artificială a realului.creatoare. legată de conformitatea sufletului cu trupul (şi deci determinată fiziologic).după spusa lui Alexandre Koyre . el are în vedere. fără a fi „abstracte". El opune unei imaginaţii de tip „omenesc". infinit mai „productivă" decît stricta fantezie omenească. ne oferă comentarii dintre cele mai subtile pe tema imaginaţiei „divine" înţelese .ist nicht Imaginatio. sînt totuşi necorporale. sondern ein Eckstein der Narren („nu e Imaginatio. datorăm lui Grigorie Palama (f 1359) o suită de reflecţii plină de consecinţe pentru estetica „imaginii". Chemische Hochzeit a lui J. de pildă. alcătuit din „imagini". a literaturii hermetice în genere (Ciclul Graalului. Imaginatio vera e „gîndire în imagini". imaginatio vera. imaginaţia „artistică" nu poate concura imaginaţia care se exprimă în formele realului însuşi: animalele adevărate sînt mai numeroase şi mai stranii decît cele ale ficţiunii. drept „întruchipare a gîndirii în imagine şi implantare a imaginii în fiinţă". La o asemenea înzestrare se referă. E faimoasă distincţia lui Coleridge între înşelătoarea fancy şi legitima imagination. în alt plan. imaginaţia. fie în varianta lui renascentistă (cu ecouri care se percep pînă în secolul al XlX-lea. în prefaţa „manualului" său de zoologie fantastică. Fantezia (Die Phantasey) . a epopeilor mistice. de a încorpora spiritul. lumea simbolurilor. Neoplatonismul.

decisiv. o lume în care spiritul şi corpul se întrepătrund. Este ea o lume „obiectivă"? 1. Mundus imaginalis e la hotarul care desparte exterioritatea de interioritate. Expresia arabă este „ălam al-mithăl (sau ălam alkhax/ăl). Henry More. pentru înţelegerea oricărui discurs mistic. în efortul pe care îl facem de a defini imaginatio vera. între secolele al Xl-lea şi al XVI-lea.în secolul al XVH-lea despre spissitudo spiritualis. o lume „subiectivă"? 1. prin urmare. din punctul nostru de vedere. care constituie cheia platonismului persan reprezentat. invoca acelaşi univers intermediar prin termenul Geistleiblichkeit. o lume de imagini. Şi pentru că l-am pomenit pe Corbin. lumea sufletului. dar la fel de puţin imaginară ca şi lumile care o flanchează. apparentiae reales. la fel ca universul extern pentru un orb. dacă „obiectiv" înseamnă „localizabil" Nu se poate spune unde se află această lume imaginală" precizează Corbin. lumea imaginală. De aceea i se mai spune şi «teritoriul lui non-unde» (pers. Nu. In această lume au loc „viziunile" revelaţiile". Absolutul coboară atît cit este necesar pentru a se arăta creaturilor sale E lumea în care spiritul capătă densitate şi densităţile devin diafane. Pentru a se manifesta. el a pus în circulaţie un concept . din secolul al XlX-lea. al lui Bohme şi Swedenborg. E. iar decalcul latin al lui Corbin este mundus imaginalis. în care nu există spaţiu şi în care timpul e reversibil. „imaginar". a existenţelor spirituale. lumea îngerilor. de „activarea" unei facultăţi lăuntrice anume constituite pentru perceperea ei. ci de un decalc latin după o expresie arabă. îngeri şi oglinzi Mundus imaginalis e lumea intermediară dintre lumea corpurilor (a existenţelor materiale) şi lumea Intelectului pur. vorbea . atunci. lumea imaginală e o simplă existenţă virtuală. de cîţiva mari gînditori ca Sohrawardî sau Mollă Sadră. Pentru a clarifica lucrurile. Nu. în sensul că nu te poţi orienta spre el referindu-te la coordonatele lumii geografice sau astronomice. un fel de a nu avea „ureche" pentru o categorie de texte foarte riguros delimitată. trebuie să spunem că îi datorăm esenţialul. valabil doar în limitele unui delir . de la Cambridge de data aceasta. Nă-kojă-abad). In această lume. imaginală. Oetinger discipol. iar Swe-denborg însuşi îşi recolta „informaţiile" dintr-o lume a „aparenţelor reale". dacă „subiectiv" înseamnă „închipuit". teofaniile de tot soiul şi resurecţia postumă a sufletelor. (Un alt platonician. Este. „Cine a văzut-o nu o poate arăta altora.) Aceasta este lumea îngerilor. Fără intervenţia acestei facultăţi. Nu e vorba de o pură invenţie terminologică." 2. ea are nevoie de aportul imaginaţiei vera. Locul îngerilor: mundus imaginalis.variantă de „surditate hermeneutică". caro spiritualis. Mundus imaginalis nu e o lume „obiectivă" nici dacă „obiectivitatea" presupune „exterioritatea autonomă".conceptul de „imaginai" (distinct de „imaginar").

atunci interesul nostru pentru ei n-ar fi decît un fel de a ne da în căluşei în jurul eului propriu.spune Ibn Arabî . Spaţiul comun al viziunii e deci nu subiectiv. dar nu intră în mişcare decît prelungind mişcarea noastră: se apropie de noi cînd ne apropiem de ea şi încetează să mai existe dacă încetăm să o mai privim. ştiut-neştiut din oglindă? E un „paradox simbolic" . de a pro-pune spiritului imagini revelatoare. ea e mai curînd o Vor-stellungskraft. are o certă consistenţă ontologică şi se oferă. Ca şi formele din oglindă. imaginatio vera îşi află obiectul în mundus imaginalis. Oglinda recepţionează şi reflectă. Imaginea din oglindă e în alt spaţiu decît noi. dacă vorbesc între ei. cît şi în cel oriental. Relaţia dintre optică. De fapt. desigur. 2. Dar toţi profeţii se întîlnesc într-un spaţiu comun al viziunii şi. Lumea îngerilor . ori de cîte ori e vorba de mistica luminii. El ştie. Imaginatio vexa nu e o Einbildungskraft.conchide Ibn Arabî .solitar. în formularea unui cunoscut teolog german: „Dacă îngerii n-ar fi decît expresia codificată a unor procese inerente vieţii noastre sufleteşti. o specie a inventivităţii interioare. o simplă surescitare a fanteziei individuale. care nu se lasă exprimată decît în imagini şi nu se poate desemna decît într-un limbaj miticsimbolic.ştie că ceea ce vede nu e tocmai imaginea sa. dar nu s-ar putea vedea fără transluciditatea acestei substanţe. ca atare. fără a încorpora. existent-inexistent. un fenomen psihic. ştiu că vorbesc despre acelaşi lucru. Mundus imaginalis. Dimpotrivă. ci inter-subiectiv şi. că imaginea nu e în oglindă. nici concepte. katoptrică şi angelologie e identificabilă atît în spaţiul european. ei nu sînt nici obiecte. Iată acelaşi gînd. pe atît de periculos. cu instrumentul ei caracteristic: percepţia imaginală. aşa cum simţurile fizice au un obiect (lumea sensibilă) şi aşa cum intelectul are un obiect (lumea ideilor). Ce vede el atunci? Ce este acest pozitiv-negativ. Ceea ce vedem în spaţiul ei nu face parte din substanţa ei. nici fenomene psihice. Cel care se contemplă în oglindă . Lumea îngerilor nu e „subiectivă" nici dacă „subiectiv" înseamnă strict „psihologic". un sport pe cît de iubit. „Viziunea" pe care o are un profet e. de fapt. unei modalităţi de cunoaştere specifice: cunoaşterea imaginativă. Imaginatio vera nu e o facultate fără obiect. formele imaginale sînt un insolit amestec de evidenţă şi inefabil. dar nu poate nega că e totuşi imaginea sa. de problema manifestărilor divine şi de ierarhia lumilor necorporale."10 Analogia vizuală cea mai la îndemînă pentru mundus imaginalis este universul oglinzii. o capacitate de a transfera invizibilul în vizibil. Mundus imaginalis nu e un „accident" al vieţii interioare. nici între oglindă şi el. viziunea sa. . trans-subiectiv. ci o realitate de un fel special. de asemenea.mundus imaginalis -stă ca o oglindă între lumea lui Dumnezeu şi lumea oamenilor. ca loc de apariţie a formelor imaginale. Totul e suspendat în apropierea de neatins a purei vizualităţi.prin care ni se sugerează în ce direcţie trebuie să căutăm sensul oricărei teofanii.

"11 Cum s-a ajuns aici? Ce ne lipseşte pentru a regăsi . cu locuitorul străvechi al unui ţinut . de partea lui Descartes. dihotomiile. ci ne prisoseşte ceva. Seraphim.într-un pasaj vechi-testamentar (Numeri. Seraphim Locuri1: Isaia 6. cînd nu mai acceptă angelologia decît ca pe expresia unui scuzabil conformism religios. angelologia poate deschide un domeniu de investigaţie cît se poate de fertil pentru lumea de azi. nemulţumiţi. ca o fiinţă aflată în retragere. e gata să treacă de partea duşmanilor poporului lui Israel. în vreme ce Balaam nu-l vede şi îşi bate. 104. Seraphim. Pentru a-l opri. ca să recurgem la o metaforă.2-7 (dar sînt citate ca referinţe indirecte) şi Numeri 21. îngerul apare . Sigur. în realitate. SERAFIMI gr. alungat de pe proprietăţile sale. el seamănă. contrariat. Seraphins. 15. cînd întîrzia la Vigilae. Şi e un fapt că. de pildă. Rezonabil şi matur e şi Descartes. nu mai are nici o putere şi trăieşte în rezervaţii. Poţi fi. despre îngeri e o extravaganţă. fr. Evident. distanţele ireconciliabile. în loc de concluzie: îngerii şi măgăriţa lui Balaam Ca „teorie a proximităţii". o lume care nu şi-a găsit încă amplasamentul optim în intervalul dintre extreme. Nu mai dispunem de simplitatea Venerabilului Beda care. Dar încercarea noastră se justifică prin aceea că. Sspaşifx. germ. măgăriţa lui Balaam vede îngerul şi se opreşte. Deut. Ps. e încă viu.chiar şi atunci cînd existenţa lui nu e contestată. în trei rînduri. Rezonabil şi matur e . îngerul e rareori mai mult decît prilejul unui surîs. o încercare de a reînvia legende. engl. la rugămintea moabiţilor şi împotriva cuvîntului lui Dumnezeu. 8. măgăriţa îndărătnică. .dincolo de prejudecăţi .interesul pentru mundus imaginalis? Dar poate că nu ne lipseşte ceva. Dumnezeu trimite în trei rînduri în întîmpinarea lui un înger. el nu mai e pentru conştiinţa contemporană decît o fabulă. dar. a Venerabilului Beda şi a măgăriţei lui Balaam. o anumită utilizare a raţiunii şi a bunului-simţ poate decide că a vorbi. TABLOUL IERARHIILOR CEREŞTI (în ordine descrescătoare. cel care. îşi închipuia că îngerii privesc. Lumea îngerilor aduce în acelaşi plan „văzutele şi nevăzutele" (visibilia et invisibilia).aducîndu-le pe amîndouă într-o nesperată contiguitate. desigur. azi.cu indianul Americii de Nord. 6. 2. „în viaţa modernă. spune un teolog contemporan (Johannes Wag-ner). Ceea ce nu l-a împiedicat pe Leib-niz să-şi scrie monadologia pornind de la cartea despre îngeri din Summa lui Toma d'Aquino. după Dionisie Areopagitul) I.şi Balaam. pentru omul modern. lat. prin biserică şi se întreabă: uîri est Beda? Sîntern mai rezonabili şi mai maturi. 22) . care. se poate vorbi cu el. e preferabil să fii de partea lui Leibniz. se pot povesti multe despre ce a însemnat el cîndva. din punctul nostru de vedere. El îşi înşe-uează măgăriţa şi porneşte la drum.

IX. Throne. germ. Cherubim Locuri: Gen. Ps. germ. ne dispensează de trimiteri specifice (cf. germ.1. 4. Xspoofiiju. mai ales în ambianţa neotestamentară. 2 Sam. Seigneuries {Dominations). Gewalten {Obrigkeiteri). SCAUNE (Tronuri) gr. engl. Ânges. lat. Coloseni 1. 'Ap/ai. ARHANGHELI gr. Archangeli. ©povoi. de la naştere pînă la înălţare).16. AyysĂoi. fr. Archangels Locuri: 1 Tesaloniceni.16. fr. Angeli. 3. STAPINII (Stăpîniri) gr. 38.1. . engl. fr. 'ApxăyysXoi.30. Avvăjueig. Măchte {Tugenden). engl. Principautes {Archontes). VII. Puissances-Vertus.2. Powers {Authorities) Locuri: Efeseni 1. engl. engl. VIII. fr. engl. Erzengel. 21. 99.10. Troni. Virtues Locuri: Romani 8. germ. Cherubim. lat. 10. Trones. i VI. Principatus. 21. germ. engl. Puissances-Authorites. 6. E^ooaiai. Virtutes. III. 80. 21.10. EngeZ. 282 Locuri: Frecvenţa termenului. lat. prezenţa îngerilor în episoadele-cheie ale vieţii lui Iisus. lat. lat.16. Coloseni 1. fr. Isaia 14.24. Efeseni 1. Isaia 37.10. fr. IV. Dominions {Lords) Locuri: Efeseni 1. 22.4. germ. II. fr. 6. Herrschaften. Cherubim.18. germ. lat. Thrones Locuri: Coloseni 1. 21.11. Exodul 25.16.16. 9. PUTERI gr. DOMNII (Dregătorii) gr. Principalities Locuri: Romani 8. germ. Iuda. Potestates. ÎNCEPĂTORII (Căpetenii) gr. Cherubins. KvpioxrisQ. 2. lat. 38. Coloseni 1. 2. Fiirstentumer. Dotninationes. Efeseni 1.16. V. ÎNGERI gr. fr. lat. Ezechiel. 18. 29. HERUVIMI gr. engl. Archanges.

........... Sf............. îngerii deasupra omului şi omul deasupra îngerilor....... la Grigorie... Imaginarul şi oglinzile........................................................ Isidor de Sevilla.......................... 81 81 39 50 50 57 65 69 76 2..... ÎNGERUL DE LINGĂ OM: PĂZITORUL CERESC....................................... Imaginaţia divină.........Notă Schema lui Dionisie e preluată şi de Toma d'A-quino....... Lumile intermediare de la Platon la Walter Benjamin.................................. FARMECUL LUMILOR INTERMEDIARE....... Introducere în angelologie 1.................. Iero-nim (cu doar şapte trepte)...................... Tribulaţiile „existentului"...... Ioan Damaschinul (rocadă între poziţiile V şi VI) etc....... Scheme diferite mai apar la Sf...... Ambrosie........ şi tema intervalului........... principiul identităţii.............................................. ÎNGERII ŞI IMAGINALUL...... Surse creştine şi necreştine................... pe locul Puterilor şi invers)..... „Corpul" îngerilor........................... peste tot.......... „în afară"........................ 3.. Nicăieri.. „înăuntru".... • Despre Îngeri CUPRINS Cuvînt înainte..................... Deducţia speculativă a existenţei îngerilor la Toma d'Aquino................................... 32 23 17 17 7 ... Corpuri spirituale......... Foarte aproape de modelul dionisian e şi schema lui Grigorie cel Mare.......... cu deosebirea că apare o rocadă între poziţiile V şi VII (începătoriile lui Dionisie stau................... I. Dihotomiile.................

.......................... Bunătatea neîndurătoare.................. tatonări........ ÎNGERII................................... 160 îngerii naţiunilor şi erezia naţionalistă............................. 136 Pustiul şi muntele................................. 149 Veghe şi rugăciune.............................. 175 îngerul şi clipa.............. 182 Lumea în oglindă............................................. 233 .. 220 „Omul universal"............ 141 Monachus quasi monoculus.......... chilia şi îngerii......... păsări...................................................................... 191 îngeri şi zile............................. Experienţe.......................................................... Pax messianica.................................................................................................................. 158 Cognitio matutina şi musica coelestis........... 215 Aroma lumii........................... 124 Călugări........................................................ 185 îngerii şi gîndirea simbolică...................................................... 153 5................. 165 Christos ca principiu supra-naţional................................. 181 Tăcerea îngerilor......... 206 Martirajul îngerului păzitor......... 198 286 îngeri şi litere..............................................................................întrebările teologilor..... MUZICA LUMII ŞI NAŢIUNILE........ 188 Iubirea îngerească.. Terminologie.... 228 Lupta lui Iacob cu îngerul.............................. 204 Căderea îngerilor şi răul omenesc .................................................. 285 îngerul păzitor şi omul precar.................. 110 4...... OMUL DE LÎNGĂ ÎNGER: CĂLUGĂRUL............................................... 102 Moduri ale protecţiei. lecturi „Lumea spirituală"...... 218 Intelectul ca înger ................................................................................................................................. aripi.......................................... 124 Cerul......... Teze pentru o fenomenologie 93 86 a protecţiei (îngereşti)........... Modelul-călăuză.... 168 II.

... Bistriţa. pentru a consemna.. 256 C.... Sîntem mereu însoţiţi de „modelul" nostru.... Soluţiile angelologiei. Ed........ în orice caz.. Din punctul de vedere al legii identităţii...... îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui... Charmides. Topografia lumilor îngereşti... ÎNGERII. întreaga existenţă este o negaţie .. TABLOUL IERARHIILOR CEREŞTI.. 253 B. nu face decît să se distrugă.... îngerul şi persoana...... 253 A. lucrările colocviului „Persoana şi singurătatea îngerului"...într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret..................... 2 Ci......... întreaga existenţă..III.. doar de negaţii.. excluzînd toate celelalte elemente.. NOTE: 1 Am reprodus textul conferinţei („îngerii.sau. noiembrie 1999. 271 2......... astfel.... îngerul aşază un „cum ar trebui să fie"... 253-280). curgerea vieţii noastre. căci dacă fiecare dintre ele... este exclus de ele toate. nu este decît non-A.. Saloanele Rebreanu... astfel.. pentru A...... 2 Principiul identităţii e analizat de Pavel Florenski ca o subversiune logică la adresa existentului însuşi: „Fiecare A.. acum 11 ani.... El conjugă neobosit.......... dorind să se afirme............. coordonator Alexander Baumgarten.. Diversiunea „departelui"...... ar fi bine să fim .. de portretul nostru îmbunătăţit.. devenind un ansamblu de elemente în interiorul căruia fiecare element este un centru de negaţii.. Addenda 1. aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui....... 2000. Şi sîntem . ELEMENTE PENTRU O TEORIE A PROXIMITĂŢII.. adică desenul lui ideal.... la optativ.. Lîngă fiecare „este". Bistriţa..... atunci şi A. faţă de non-A.. 281 S-a spus mereu că îngerii sînt „dublul" ceresc al omului.............. pp... Elemente pentru o teorie a proximităţii") în volumul de faţă (vezi Addenda. prima formulare articulată pe care am dat-o subiectului....... este doar non-A....

3 Recomand. în acelaşi loc. 5 Cf. Stîlpul şi Temelia Adevărului. dit l'ange. 4. 1951. 10 11 5-6. Cumont. octombrie 1960. şi F." 13 14 Der Engel in Dantes Gottlicher Komodie. De Iside et Osiride. De la pensee religieuse â la pensee philoso-phicjue. Inevitabilă pentru documentarea subiectului. /Pardonnez si je vous derange. rămîne lucrarea clasică a lui Erwin Roh-de (Psyche. adică. Miinchen. 25-26: e vorba de entităţi situate între zei şi oameni. Polirom. pp. Iulian Friptu şi pr. Iată. Editura Meridiane. cîteva versuri de Jean Cocteau despre „Bunavestire". De asemenea. voi. I. 24-25). De asemenea. în The Harvard Theological Review. F. „Les Anges du paganisme". 4 Daimon dans le pythagorisme ancien. Gershom Scholem. trad. 8. Iaşi. adăstînd deasupra lui De Genio Socratis. I. care nu poate fi împărţit. Dimitrie Popescu. Diplomaţie et theologie Cf. Legea identităţii este duhul morţii. pp. 10. de C. încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori. La notion de a la Renaissance. So-kolowski. 2001. VI. un contact mai intim cu subiectul. frumoasa carte a lui Daniel Me-nager. despre daimonul păzitor care ne este alocat. de exemplu. depăşind. în Revue de l'histoire des religions 72. 1999. sublim. 225-229 (semnalînd documente care atestă denumirea de an-gelos pentru zeităţi clasice ca Artemis. „Walter Benjamin und sein Engel". Marcel Detienne. 12 nedogmatic. Balmuş. „spirit înţelept. ajută şi nu poate fi vătămat". Cf.. în Zur Aktualităt Walter .1915. 32. al vidului şi al neantului" (Pavel Florenski. trad. 22. Enneada III. Hermes. Bucureşti. 6 Dumnezeu". Presses Universitai-res de France. Ceea ce nu anulează bravura sau hazul unor piese strict literare care pot provoca. rom. divin. Cf. dynâmeis apar ca „oştenii lui De Somniis. p. Cf. 135.R. / „Vous aurez unfils sans mari. Enneada III. şi De Gigantibus. trad. 1963. 159-182. fără să se poată compara cu cea divină. „Sur le culte d'angelos dans le paganisme grec et romain". 171-175. de la Ho-mer pînă în elenismul tîrziu. Cf. Editura Academiei R. de Emil Iordache. LIII. 8 9 natura omenească. Diogenes Laertios. 1985). Les Belles Lettres. despre pneuma Tkeion. nr. 7 Moise. 4. un «Nu» imens.compactă. DeFato. De Confusione Linguarum.9. cu un Arhanghel Gabriel afectînd o hipercuviin-cioasă simplitate: „Mademoiselle Mărie / Vous etes grosse". VIII. Despre vieţile şi doctrinele filozofilor. pe această temă. pp. pr. Cf.P. Nemesis). Enneada V. Paris. rom. 403. de Mircea Popescu.

Beitrăge und Interpretationen. VIII. Milano. Lausanne. Frankfurt am Main. Nu e chiar „Sources chretiennes".. Frankfurt am Main. de vreme ce subiectul cursului sînt oştirile dumnezeieşti. 468. Bucureşti. 1979. pentru care toate treptele fiinţei sînt într-o continuă dezvoltare: omul va ajunge. ca atare. 18 Ortodoxe Române. 1978.. Les Editions du Cerf. 179. lui Cf. pp. Cf. Editura Institutului Biblic şi Ibid. 427. p. Paris. toate.înMaterialien zu Benjamins Thesen „liber den Begrijfder Geschichte". 1. Dar omul. la un moment dat. ed. p. 22 23 24 25 26 Dumitru Stăniloae). Peter von Hasel-berg. şi.. 429 şi urm.. Teologia dogmatică ortodoxă. III. Dumitru Stăniloae. p. voi. voi. 428.. cu toate acestea. ed. Filocalia. 478. 422. acum. p. stă mereu. Oricum. 19 20 ilegitim. pentru a doua oară în acelaşi curs. Fraza se regăseşte în capitolul „Calist şi Ignatie Xanthopol" din Filocalia VIII. 1963. 337-356. Ibid. Salzburg. şi o tentativă de a introduce. Bucureşti. 586 D. Dr. Ibid. 1986. Prof. cîndva. pp. de Siegfried Unseld. sub privirea lui Dumnezeu. este mai viteaz. apud Heinrich Schipperges. 468-469 (traducerile filocalice aparţin. printr-un stadiu uman. 1972. 17 Vezi Jean Cassien. Ibid. 118). 1987. 27 28 . 21 Pr. în economia ierarhiilor cereşti. atmosfera războinică e mai potrivită în context decît ohtătura pioasă. p. L'Echelle de Jacob. 42. p. pentru a se îndrepta. spre stadiul de Arhangheli. p. pe treapta îngerilor. Suhrkamp. Inutil să spun că Bisericile creştine nu ratifică o asemenea viziune. la analogia militară. luminos şi vădit. în ediţia citată. XIII. VII. în vreme ce Arhanghelii de azi sînt începătoriile de mîine etc. Filocalia. Constat că recurg. voi. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Pere Serge Boulgakov. 16 Există. l'Âge d'Homme. „Benjamins Engel". el e pur şi simplu un luptător al armoniei cereşti. de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Suhr-kamp. 15 Iată un pasaj caracteristic din Hildegard von Bingen: „îngerului îi lipseşte povara unui trup pămîntesc. 1955. Conferences. Bucureşti. după cum şi aceştia au trecut. p. şi a antropozofilor în genere.. un adevărat soldat slăvit şi sfînt" (Sci-vias. VII. 1975. Comentarii la angelologia lui Benjamin şi în Massimo Cacciari. IV: De la concupiscence de la chair el de l'esprit. De asemenea. Filocalia. de Peter Bulthaup. 130. 1977. p. pp. 436. Grigorie Palama.'220-221. un fel de evoluţionism. Die Welt der Engel bei Hildegard von Bingen. L'Angelo necessario. pp.Benjamins. Mă refer la viziunea lui Rudolf Steiner. Otto Miiller Verlag. îngreunat de corpul său terestru. cap. Adelphi Edizioni.

p.spune un exeget al Coranului (Paul Arno Eichler. „L'Ange en Allemagne au dix-septieme siecle. iar traducerea lui sună . Londra. dar e încă şi mai mult să fii om pe pămînt / Fără să fii pătat de noroiul şi mizeria pămîntească"). sînt personaje secundare. Complexity." Tema e reluată şi într-o a treia colecţie de distihuri. Reinhold Berger. noch besser uns auff Erden / Denn keinerjhrs Geschlechts kan Gotts Gemahlin werden („îngerilor le merge bine. în genere. 33 Vezi frumoasa traducere românească a Ioanei Pârvulescu: Angelus Silesius (Johannes Scheffler). Pentru numele ierarhiilor cereşti. 1956. Avem de a face. The Emerging Science at the Edge ofOrder and Chaos. 34 Filocalia VII. 30 31 Cf. Penguin Books. 115. 1912. Peacocke (ed.und Schlufi-reimen. Die Dschinn. aici. Nancey Murphy. şi faţă de oameni . Teufel und Engel im Koran. şi Ro-bert John Russel. Mulţumim Ioanei Pârvulescu pentru a ne fi semnalat alte două exemple: 1. ca şi despre unele idei convergente ale lui Bohme. Scivias. Paderborn. p. Bernard Gorceix. p.. Scientific Perspectives on Divine Action.tot în versiunea Ioanei Pârvulescu (încă nepublicată) . pentru care îngerii au . . „Dacă n-ar exista. Gregors des Grossen Lehre von den Engeln. 744 C. dar nouă ne merge şi mai bine pe pămînt / Căci nici unul din ei nu poate deveni mireasă Domnului"). „Cahiers de l'Hermetisme").astfel: „Ce-i omenirea-ntrebi? îţi spun în aste rime: / Ea e. Arthur R. Ein Engel seyn ist viei. Bucureşti.. Ei nu pot face nimic dacă nu li se ordonă şi. 120. XXVII. Leopold Kurz. 1999. Johannes Tauler sau Paracelsus. nimeni nu le-ar simţi lipsa" .. Albin Michel. 1997. 1928. El face parte din Andertes Buch Geistreicher Sinn. California. Rottenburg AN. Jacob Bohme et Johannes Scheffler". cit. 1938. p. Distihul citat nu e inclus în acest volum. noch mehr ein Mensch auf Erden / Und nicht mit jhrem wust und Koth besudelt werden („E mult să fii înger. Vatican Observatory Publications and The Center for Theology and the Natural Sciences. Ba-der'sche Verlagsbuhandlung. Hildegard von Bingen.).o poziţie subalternă. şi Otto Hophan. op. 35 Cf. Cf. în Jahrbuchfilr Philosophie und spekulative Theologie. pp. M. „Das Verhăltnis der En-gelwelt zur sichtbaren Schopfung". vezi anexa II de la sfîrşitul volumului de faţă.). Fr. cu un punct de vedere net diferit de cel islamic. 207. 95 şi urm.P. 119. voi. Wilhelm Schlossinger O. p. Lucerna. Chaos and Complexity. apud Heinrich Schipperges. 1978 (col. asupra-îngerime. Den Engel geht es wohl. Mitchell Waldrop. Cf. 1992. în L'Ange et l'Homme. Răber et Cie. Humanitas. caietul 2. 2. Călătorul heruvimic. Die Engel. cf. 469.29 Cf. 32 Despre el.şi faţă de Dumnezeu. Berkeley. cu un cuvînt.

prin culori meşteşugite. Serge Boul-gakov.. şi G. Die Engel in Lehre und Leben der Christenheit. în ierburi dăinuieşte viaţa fără suflet. 2002. P. Sibiu. în Byzantine and Modern Greek Studies.. op.A. pp. într-o notă (p. pp.1997. observ că. Subtle Bodies. altele au numai duh şi suflet ca dobitoacele. Essai sur Ies existences virtuelles. întrebarea 50. Pentru problema reprezentabilităţii. ÎNGERII ŞI IMAGINALUL 1 2 Les differents modes d'existence. cit. 1938. Representing Angels in Byzantium. Bucureşti. cf.F.U. „Imagination and angelic epiphany". Los Angeles. University of California Press. Tomismul. altele au minte. O spusese Ioan de Thessalonic şi o confirmase patriarhul Ta-rasius din Constantinopol: „îngerii se pot reprezenta (graphesthai). 4 Pentru perspectiva „tradiţională" asupra problemei. Pentru comentarii şi lămuriri. Berlin. 40 Principalele surse sînt Summa theologica (cartea întîi. dă corp unor realităţi fără suport palpabil). Compendium Theologiae. în care se face deosebirea între „existenţa-durată" şi „existenţa-idee". iar altele numai viaţă ca ierburile. P. 3 Ionel Gherea (fiul lui Constantin). citiţi Rene Guenon. P. 1964. Theologie cosmique et theologie chretienne. 113-131 (e citat un autor din secolul al XVII-lea. p. Paris. 314-319. 38 39 Summa theologica.. Oswald Principiu nul în perimetrul ordinii egalitare (pentru care nu există distincţie legitimă între Arnold Verlag. Humanitas. şi contestat în perimetrul unei anumite „corectitudini politice" (pentru care amplasarea la vîrf e suspectă). 37 sus şi jos). 1943. cartea I.36 Das Reich des lebedigen Lichtes. Ibid. suflet şi duh.U. voi. Londra." Cf. 316. 133. Un rezumat asemănător al lumii găsim. la Sf. Peers. 1947. e citat ca foarte interesant un articol de Belles Lettres. vezi feienne Gilson. Les ttats multiples . 33). Berkeley. căci sînt reprezentabili (hoţi perigraptoi eisiri). Antonie cel Mare: „Iar deosebirile vieţuitoarelor sînt patru: unele sînt nemuritoare şi însufleţite ca îngerii. Allatius. Cf. Paris. 1947. Glenn Peers. p. întrebarea 50. 21. Introducere în filozofia Sfîntului Toma d'Aquino. ca oamenii. Les Cu titlu de amuzament. Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană" S. articolul 1. articolele 1 şi 2). care compară capacitatea îngerilor de a apărea fizic cu îndemînarea pictorului care. p. 2001. trad. Paris. voi. cu mult timp înainte. de Adrian Niţă. 72). Vezi o a treia carte a aceluiaşi autor: Avoir une âme. fără duh şi fără minte" (Filocalia. 2. De spiritualibus creaturis şi De substantiis separatis. 41 42 43 Vezi Jean Pepin.R. I..

Paris. Din perspectivă creştină. trei lucrări. Elemente pentru o teorie a proximităţii". în L'Ange et l'homme. „Mundus imaginalis ou L'imaginaire et rimaginal". The Angel's Corpse. Galli-mard. pp. 6. docetistă. Paris. e o doctrină eretică. Paris. a 4-a. Albin Michel. 58. „suportul" întrupării Sale. L'Angelo necessario. articolul „The Imaginai" semnat de Gilbert Durând în The Encydopedia of Religion editată de Mircea Eliade. 9 1971. Cf.de Vetre. 1960 şi. Vega. voi.spune Calist Patriarhul -. 1988. Georges Dumezil.1964. Terre celeste et corps de resurrection. Essai sur Cf. Avicenne et le Recit visionnai-re. numai că Dumnezeu nu îmbracă trup deplin. în islamism. Aspects spirituels et philo-sophiques. „Tradition et culture". o lume în care ceea ce e dens devine „translucid" şi ceea ce e subtil capătă o anumită substanţă: aşadar. 1978. voi. Gallimard. vezi şi Henry Corbin. dar. pe de o parte . 1983. 1999. 1958. III). Massimo Cacciari. Henry Corbin. cu titlu ilustrativ. rapid. State Universi-ty of New York Press. 6 în afara lucrărilor deja amintite. pp. Simon & Schuster Macmil-lan. 1995. pp. teologia întrupării. 312). 1975. „Lucida" vine de la lux. 2 volv Adrien- Maisonneuve. sub titlul En Islam iranien. 1954. şi Le Symbolisme de la Croix. 7 Vezi Moshe Idei. Metafora oglinzii domină. 11 „Oglinda. col. categoric marcate de demersul corbinian: Aurelia Stapert. Berg International. dintre lucrările sale. şi Paul Colilii. p. Vega. VIII. lumină. 12 republicat în acest volum (Anexa I. tema oglinzii şi în „îngerii. Cf. ceea ce arată nu e cu totul nimic" (Filocalia. dar în logica internă a . ci se oglindeşte în conştiinţa credinciosului. L'imagination creatri-ce dans le soufisme d'Ibn'Arabî. Paris. 8 laformation de la theologie zoroastrienne. şi partea a doua a volumului de faţă. 109114. 1981). 10 Amprenta pusă de Henry Corbin asupra cercetărilor contemporane de angelologie este decisivă (vezi şi studiul său „Neces-site de l'angelologie". Paris. Semnalez. cele 4 volume apărute la Gallimard în 19711972. Vezi. voi. Albany. o lume intermediară. de asemenea. Paris. nu poartă nici o grosime a lucrului arătat Am atins. mai ales. Căci se vorbeşte de întrupare şi în sine. republicat în Henry Corbin. 5 Recomand. 7. „Pămîntul luminos" indică. II. pe de alta. Paris. p. nr. Milano. Flammarion. 1986. de Viran Mazdeen a Viran Shî'ite. Studies in Ecstatic Kabbalah. Paris. 1973. 253-280). Palgrave Macmillan. En Islam iranien. oximoronic. Buchet/Chastel. Adelphi Edi-zioni. Naissance d' archanges (Jupiter Marş Qui-rinus. 73-89. pp. Fiecare musulman în parte e mediul de reflexie al lui Dumnezeu. 1945. Paris. ed. New York. 13 acolo. în Cahiers interna-tionaux de symbolisme. Le paradoxe du monotheisme. Paris. 3-26. L'Ange roman dans la pensie et dans l'art.

adică o realitate care nu e de natura „imaginalului". în 1986.şi oricărui personaj literar .spune Sf.m. III. aşa va şi învia. A. Maxim Mărturisitorul . I. în seria „Cahiers de l'Universite Saint Jean de Jerusalem". Saint-Vincent-sur-Jabron.m. decît aceea de a comunica inadecvat cu o ficţiune. Pentru că mi se pare mai nobilă sminteala de a comunica inadecvat cu un simbol.. prefăcut în chip negrăit din trup sufletesc în trup duhovnicesc. 155. 477.. fără anularea . VII. şi ceresc (s. p. Actele lui au apărut în volum un an mai tîrziu. Ca atare. prin subţirimea înfăţişării dumnezeieşti. prin exerciţiu ascetic. un studiu despre Oetinger. p. devii Don Quijote. VII. încît este şi pămîntesc. voi. 1981.dogmei muhammedane lucrurile sînt coerente. 16 17 18 19 20 Filocalia.. pe calea laborioasă a virtuţii şi a investigaţiei: „Oglinda ne indică originalele prin virtute. temei „materiei spirituale". 1947. pp.). „pă-mînt sfînt" (terra lucida. dar nu cuprinde înseşi lucrurile în subzistenţa lor descoperită".devii Madame Bova-ry. „Pămîntul făgăduinţei" (cf. Oglinda e o mijlocire care revelează şi ascunde deopotrivă. Scriptură. voi. Paris. Dar problema în sine apare abundent în scrierile Sfinţilor Părinţi. adevărul. Tipografia Arhidiecezană. voi.P.„reflectă chipul lucrurilor originare. după cum „împărăţia Cerurilor" e „Pă-mîntul celor blînzi" (s. voi. Isaac Şirul numeşte trupul înduhovnicit „trup răpit". p. al cuplului originar de dinaintea păcatului şi cu trupul învierii de la sfîrşitul veacurilor: „Trupul nestricăciunii este trupul pămîntesc afară de musturi şi de grosime.. Sibiu. dacă acorzi deplină realitate personajului lui Balzac .A. Despre diferitele locuri grele din Sf. între altele. 515. în acest volum (La matiere spirituelle. X. Bucureşti.P.. Un întreg colocviu a fost dedicat. 192. Periculoase sînt însă amîndouă. Berg International.. direct şi pur. corpul slavei („trupul nestricăciunii") e totuna cu trupul paradiziac.. A. voi. 21 Vezi şi Henry Corbin. Filocalia. propriei sale corporalităţi. 1987) veţi găsi. Pentru Grigorie Sinaitul. 1948. Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană" S. după cum dacă acorzi deplină realitate lui Lancelot." „Trupul nestricăciunii" e „fire îndumnezeită". Editions Presences. Incapabil să intuiască. 105-106). al lui Pierre Deghaye. pp. Mie unuia îmi e mai simpatic acesta din urmă. Ibid. Sibiu.. Paris. Filo-calia. 14 Oglinda . iar ghicitura face străvezii originalele prin cunoştiinţă" (Maxim Mărturisitorul. răpit.). neîntinat. p. Filocalia. Căci aşa cum a fost plăsmuit la început. e perfect adecvată modului de cunoaştere al omului căzut. 156-158).). L'homme de lumiere dans le soufisme ira-nien. ci de natura imediatului. în Filocalia. 1971. 15 în treacăt fie spus. omul post-edenic trebuie să se mulţumească a percepe reflexul lui. la Paris.

engl. inevitabil. în Jahrbuchfiir Philosophie und spekulative Theologie. în această privinţă. Gregors des Gros-sen Lehre von den Engeln. Paris. şi Toma d' Aquino admit că îngerii pot asuma.ei (cf. Rotten-burg A.P. De ce e în purpură? Pentru că teritoriul din care vine e presupus a fi un teritoriu al luminii pure şi. col. un corp translucid. rezultă că ea supravieţuieşte corpului. Cf. Albin Michel. ci real. în L'Ange et l'Homme. XXVII. 24 Scenariul călătoriei include. El este însă. După moarte. The Swedenborg Society. voi. Leopold Kurz. un arhanghel. 1976. Cf. caietul 2. o expresie trupească de tipul aerului condensat (cf. de fapt. Purpura este aspectul pe care îl capătă lumina într-o ambianţă de întuneric. Fayard. în asemenea cazuri. Neoplatonismul persan invocă. „Das Verhăltnis der Engelwelt zur sichtbaren Schopfung". VIII. şi idem. cînd lumina pură. Paris. în anumite împrejurări. în Filocalia. articolul meu din 1992. 1981. voi. pp. Hea-ven and its Wonders and Hell. toate facultăţile senzitive se resorb într-o singură facultate. ea se colorează în roşu. Bucureşti. adică a „lumii imaginale". p. voi. „Ne-cessite de l'angelologie". 253Dat fiind că imaginaţia „divină" nu e legată de corp. Calist Catafygiotul. p. 104. trad. reluat în acest volum.. şi Fr. la pp. îmbrăcat în purpură. de pildă. Wilhelm Schlossinger O. 1938. nu mai puţin.N. 29 Cf. Bucureşti. poate fi ghidul căutătorilor. „corpul de aer" nu este iluzoriu. ca unul care „vine de dincolo". 23 Un provocator Denkexperiment pentru explorarea „imagina-lului" poate fi o lectură din Emanuel Swedenborg. 196 şi 202-203. care e aurie. rezultatul unei ieşiri a îngerului în afara sferei sale de existenţă. 23. 280. p. care devine unic instrument de orientare şi de comunicare cu fiinţele ierarhiilor cereşti. E. „Cahiers de l'Hermetisme". L'Archange empourpre. 22 Şi Grigorie cel Mare. 1978. X. 26 Pentru cîteva exemple. p. 1966. 405. Filocaha. iarăşi. Bader'sche Verlagsbuhandlung. Londra. Despre unirea dumnezeiască şi viaţa contemplativă. p. uneori. De Cae-lo et ejus Mimbilius.. 1979. . 1912. figura călăuzei. care se recomandă drept „cel întîi creat" -pmtoktistos) şi care. Paderborn. ajunge să traverseze lumea imediată. vezi. prezenţa unui tînăr (de fapt o entitate fără vîrstă. 172). care e o lume tenebroasă. Henry Corbin. 27 Textele mai multor tradiţii coincid. un „agregat" sinestezic. 204). et de Inferno ex Auditis et Visis.

1969. de la „daimonul" socratic. înainte de a fi botezat. p. Paderborn. la naştere. Paris. Anges et Demons (Sources Orien-tales. p. Paris. 2. 1972. Discursuri. Gallimard. Wiesbaden. 275287). şi idem. Labergerie. Harvard University Press. Les Belles Lettres. 1998. pentru care îngerul păzitor („Natura Perfectă") este polul celest al persoanei umane terestre. New York. în Genies. „Notes pour une etude d'angelologie islamique". art. Demons et ttres intermediaires. 5 Cf. IV. se admite că lîngă romanul Cornelius. p. Filon şi Plutarh (fără să uităm gnoza şi extensiile neoplatonice în genere). 39 şi urm. pp. 1980. 3).. Editions Presen-ces. în epoca tîrzie. cartea I. Joh.. voi. de regulă. De la pensee religieuse a la pen-see philosophique. voi. tovarăş şi călăuza stelei noastre" [Horatius. de Ion Acsan în Horatius. Marcel Detienne. Pindar. al treilea colocviu ţinut pe 13 şi 14 ianuarie 1968 la Paris. La notion de Daimon dans le pythagorisme ancien. 1928. Die Dschinn. 2. voi. Dr. ideea mazdeistă de „eu ceresc transcendent"(Fra«rf!): Hen-ry Corbin. Oswald. în cazul regilor. dar tot nu vei rămîne singur. el nu are nevoie de lumină") (cf. cu al său daimon genethlios. 146-148) şi „Ka" (pp. la Plo-tin. En Islam iranien. 1963. Hans Bonnet. p. 126) Menandru. Henry Corbin se referă la Sohrawardî. 1971. Editura Univers. Angelologie. Reallexikon der Ăgyptischen Religionsgeschichte. Epictetus. 14. Se citează curent (cf. 1889. Lexikon der Ăgyptologie. reprezentat. 65-87. pp. 57). 52. Anges et Demons en Egypte". Cf. Editions du Seuil. Cf. ed. De asemenea. trad. un sens de „geniu personal". 1971. Teufel und Engel im Ko-ran. „Genies. în Anges. VIII). rom. 2 Cf. 303]). dimensiunea polară a omului (Henry Corbin. cit. asimilabil energiei vitale (ka). Epistulae. 1980. Berlin. Opera omnia. „L'Ange dans l'Islam et en Iran". în Faptele Apostolilor (10. (FravartiDaenâ). art. natale comes qui temperat astrum („O ştie Geniul. . ca pasăre. The Loeb Classical Library. Dimitri Meeks. adastă un înger. Reinhold Berger. Mohammad Mokri. p. dafl ist die Lehre von den guten und bosen Engel im Sinne der Katholischen Kirche.. „Ka" (col. Otto Ha-rassowitz. lui Chai. Walter De Gruyter.3. Horaţiu. Epistulae 2. după care omul capătă. [. Paul Arno Eichler. în acelaşi volum.] Pentru a te vedea. ca bună călăuză prin viaţă (mystagogos tou biou agatos). L'Homme de Lumiere dans le Soufisme iranien. un fel de zeitate a destinului. de asernenea. 2: Scit genius. citat după ediţia Oldfather. 43 şi urm. Cf. „Dămon" (pp. Cf.. pomenind de „nobilul protector al fiecăruia din noi" („închi-de-ţi uşa şi fă întuneric. cap. 4 Cf. 1971. pp. 3 Referinţele sînt nesfîrşite. 103). e asociat. ÎNGERUL DE LÎNGĂ OM: PĂZITORUL CERESC 1 E vorba de dublul animic (ka) al fiecăruia.187. un daimon. Saint-Vincent-sur-Jabron. III. sau Epic-tet. 357-362). Bucureşti.

Paderborn. Die Engel in Lehre und Leben der Christenheit. vezi infra. 186-208. Cf. 61.. Cf. pp.. XXVII. Paris. de pildă) şi la Claus Westermann.şi în afara cercului credincioşilor musulmani (e cazul lui Iisus şi al Profeţilor.17. Toma d'Aquino..cap. de regulă. 6 Aşa-numiţii 'go-ba'i-lha. cit. Anges et Demons.."). 166-172. 163-164. 12 Problema apare şi în spaţiul islamic. Cîteva referinţe extra-creştine (pigmeii Africii Centrale..B. Die Engel. pp. 1932. pp.. XXIII. 50. voi.. infra. în Jahrbuchfilr Philosophie und spekulative Theologie. 4). „Genies et Demons au Tibet". Toufy Fahd. Pentru alte locuri... de asemenea.P. „Anges. Demons et Djins en Islam". pp.. 8 Gottes Engel brauchen keine Fliigel. se ocupă 160 de îngeri. cap. 79: Unaquaeque res visibi-lis in hoc mundo habet potestatem angelicam sibi praepositam. Andre Caquot. de exemplu). după cum afirmă Sfînta Scriptură în cîteva locuri. 9G-97. 1958. pp. ca acoperire scripturară pentru această teză este Evrei 1. Pentru poziţia Sf. cf. Pascal P. în ce ne priveşte. „Anges et Demons en Israel". Cf. Heinz Kiihn. Meinrad.. 9 Pentru „îngerii naţiunilor". 74-76. 1981. („Fiecare lucru vizibil în această lume are o potenţare îngerească mai presus de el însuşi. în Genies. Beauchesne. 102 şi urm. cf. Parente. Stuttgart-Ber-lin-Koln-Mainz. Cf. op. 14 Despre îngerii popoarelor. Wilhelm Fr. Kreuz Verlag Stuttgart-Berlin. 83 qu. 1978.cu aprobarea lui Allah . virtual. din care ar rezulta că îngerul e dat numai celor „care vor moşteni mîntuirea". V. De divers. 11 Locul invocat. Paul Arno Eichler. Schlossin-ger O.. Un rol special au însă cei doi alHafaza (Coran. Regensburg. Toţi oamenii sînt. sicut ali-quot locis divina Scriptura testatur. I. De fiecare om.10-12. Se acceptă totuşi că îngerii pot interveni . Grail Publications. pe aceeaşi temă. Berlin. V. 396-398. „Das Verhăltnis der Engelwelt zur sichtbaren Schopfung". 1947. The Angels. nu găsim în această formulare nici o conotaţie baptismală. Engel. Augustin. caietul 2. 13 Pentru toate aceste dezbateri.. Cf. în Dic-Honnaire de Spiritualite. pp. quaest. se spune. Pasaje care ilustrează existenţa îngerilor . 10 Sf. Kohlhammer. 86. Vezi şi Ansgar Vonier O. 1912. Indiana. 97122 etc. între altele. Anges et Demons (Sources Orientales.. 6. 82. în Genies. Irene Martin du Gard. Joseph Habbel. voi. „moştenitori ai mîntuirii". VIII). în Genies. St. Peter Lamborn Wilson. cap. 102-103. 1937. vezi expunerea clară şi erudită din excelentul articol despre îngeri al lui Joseph Duhr. Das Reich des lebendigen Lichtes. Anges et Demons. 14. col. 580-625. pp. pp. Oswald Arnold Verlag. 7 pp.S.. aşezaţi unul la stînga şi unul la dreapta fiecărui credincios. 137-138. cf. pp.

193-201. îngerii nu sînt rîndunele care pleacă o dată cu venirea iernii. q. Die Welt der Engel bei Hildegard von Bingen. pp. Gengs. Să menţionăm totuşi. ad 3.. 113. 15 Cf. Von den Beschăfti-gungen der heiligen Engel. 1767. Toma d'Aquino. 1978. în Jahrbuchfiir Philosophie und spe-kulative Theologie. 113. 9 (îngerul Macedoniei) etc. I. cit. 17 18 Summa theol. 20 Cf. Cf. art. 116. pp. F. 200-201. în Anges. Zaharia. op. 9-12. 4.„naţionali": Deut. 16 Cf.. cit. art. 22 autori de anvergura unui Karl Barth privesc cu rezervă necesitatea dogmatică a unui „supraveghetor ceresc" individual. 7.. p. Parente. Stuttgart-Berlin... Dacă e adevărat că ierarhiile cereşti guvernează destinul istoric al „neamurilor". 113. 21 Cf. şi Ioan Damaschinul. 23 Claus Westermann (Gottes Engel brauchen keine Fltigel. Cf.8 (Septuaginta). 1.(„îngerii nu suferă nici din cauza faptelor culpabile. Ele ocupă . pp. De Fide Orthod. cu fascinaţia lui pentru „demitizare".. „Das Verhăltnis der Engel-welt zur sichtbaren Schopfung". p. 587).. 121-122. despre futilitatea unei astfel de întrebări. I. II. Schwabah. cit. „Anges et demons selon Ies theologiens protestants". op.. ad 3). q. . I. . 1): Mobilia et variabilia per immobilia et . Cf. 1912. I. nici din cauza pedepselor [primite de] oameni") (Summa theol. Otto Hophan (op.P. De asemenea. J. cuvîntul cardinalului Aguirre. Paderborn...13. 19 Angeli non dolent neque de peccatis neque de poenis homi-num.locul devenit vacant prin suspendarea autorităţii angelice. voi. p.. p. Wilhelm Schlossinger O. op. col. Kreuz-Verlag. Otto Miiller Verlag.. 3. Salz-burg.vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte"). 1963. Dar chiar discordia („Oare între îngeri poate să fie luptă sau dezbinare").în mentalitatea omului contemporan . 29-30) socoteşte că toate mascotele la modă sînt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. 108-109. Daniel 10. infra. din Spania secolului al XVII-lea: „Nu. Bosc. a. de vreme ce îngerii tuturor ierarhiilor sînt denumiţi laolaltă „duhuri slujitoare". Hophan. 117) citează un fragment plin de umor din E. pp.10 („. 15. 8: Utrum inter An-gelos possit esse pugna seu Lăsăm deoparte cazul Rudolf Bultmann. comentariile lui Heinrich Schipperges. Summa. p. p. caietul 2. 113. 189). art. Fapte 16... Fr. cit. de pe acum. Demons et âtres intermediaires." (apud Joseph Duhr. Locurile invocate sînt: Isa-ia 33. q. 24 Toma d'Aquino (Summa theologica. 32. XXVII. 7 („Solii păcii plîng cu amar") şi Luca 15. cit. atunci Heinz Kuhn are dreptate să vorbească de o „funcţie politică a îngerilor" {op. pp. q.

Editura Institutului Biblic şi de Ştiinţa. 117.. 28 Despre înger înţeles ca „model imaculat al evoluţiei noastre supra-naturale". 341-346. p.„om universal" semnalînd exigenţa ipostaziată a omului deplin. 30 Otto Hophan. Bucureşti. Stuttgart. cit. op. Teologic vorbind. combină certitudinea asupra cauzelor cu o egală certitudine în privinţa Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 120-121. aşadar. destinată să compenseze vulnerabilitatea omenească. 27 Bernard de Clairvaux constată. p. în acest context.. că. o escortă angelică atît datorită fragilităţii sale. p. sub titlul Homo Viator. Leopold Kurz. 1940. cu care înţelege să împartă aceiaşi slujitori (In Ps. op. pp. Handbuch der katholischen Dogmatik. X. cit. ci şi ceea ce îmi smulge ultima şansă de salvare. Gregors des Grossen Lehre von der Engeln. 29 Condiţia umană ca fiind. Despre relaţia înger. semn al iubirii Tatălui pentru creatura Sa. îngerul e corelativul statutului tribulatoriu (status viatoris) al „clientului" său. 120). al desăvîrşirii noastre virtuale. pp. Tendinţa ei e de a destitui inevidentul. a trecerii. e expresia „dorului de înger" (cf. din capitolul 22 al Apocalipsei. Kurz. îngerul e o perpetuă aspiraţie a omului." 31 O foarte articulată reflexie privind problema protecţiei îngereşti e de găsit în Erich Schick. 128).N. 228-233. între alţii. 1938. op. p. în Filocalia. Qui inhabitat. orientarea noastră spre virtute. cît şi datorită nobilei sale sublimităţi (cf. de altfel. drept o indicaţie a faptului că îngerul este „măsura" lucrurilor şi a omului (cf. cit. spre „realizare" spirituală. cînd toţi ceilalţi au scăpat. op. Scheeben. pp. Bader'sche Verlagsbuhandlung.invariabilia moventur et regulantur („Cele mişcătoare şi schimbătoare sînt mişcate şi ordonate de cele nemişcate şi neschimbătoare"). cit. una a pelerinajului. şi Schipperges. prezenţa îngerului e. nu califică drept „cauze" decît pe cele al căror mod de operare este transparent.. .. Ca orice model. 1981. vorbeşte. Mai exact. op. sau de a-1 reduce la ceea ce este deja cunoscut. Freiburg. e tematizată de Gabriel Marcel într-o culegere de studii apărută în 1945. Matth. Sermo XII. şi Hophan. 175).. 26 modului lor de operare. prezenţa călăuzei angelice e direct legată de înţelegerea vieţii omeneşti drept călătorie. Grigorie cel Mare interpretează versetul 17. 25 Isaac Şirul. 1927 {apud Kiihn. vezi infra.. prin definiţie. 3-5). Die Botschaft der Engel im Neu-en Testament. un pasaj din Shri Aurobindo: „Providenţa nu e numai ceea ce mă scapă de naufragiu cînd toţi ceilalţi au pierit. Rottenburg A. p. Jos. 120). Omul binemerită. cit. 152. Cuvinte despre sfintele nevoinţe. dimpotrivă. pe de altă parte. E de amintit.

p.. 14) dacă nu cumva. Otto Hophan.. 115. 34 Serghei Bulgakov . X. 45 Cf. cit. p. 23). 36 Hildegard von Bingen crede că sîntem angajaţi neîncetat într-o stimulatoare conversatio angelica. Horn.32 Grigorie cel Mare interpretează „brîul de aur" cu care e încinsă apariţia angelică din Apoc. Lausanne. 255. cartea 20. Erich Schick. 117). consolator. 33. p. 199. în Pisciculi. el îi îndeamnă pe cei rămaşi în viaţă să se roage pentru noi. Wilhelm Schlossinger. p. Şi Sf. VI. Paderborn. p. Geneza 22. p. Oricum. cit. Fr. vezi Franz Cumont.38 Sf. XXVII. Fapte 7. X. cit. 41 42 43 44 Filocalia. op. pp. Suarez (De Angelis. în Harvard Theological Review. de zicala (existentă în germană. 175. Des Anges. Studieri zur Religion und Kultur des Altertums. p. Filocalia. omul e ecoul îngerului său. 37 Syzyghia e termenul „tehnic" pentru această uniune în efort.12 şi 15-16. 19) crede că îngerul ne vizitează.P. „Les Vents et Ies Anges . 35 Otto Hophan (op.. p. Cf. p.spune „îngerul Domnului": cf. Sufletul omenesc participă. voi. cit. Heinz Kuhn. Verlag Aschendorff. 13 drept legare a gîndurilor dezordonate cu legătura iubirii (cf. p. 30. 1912. op. Cf. L'Echel-le de Jacob. Leopold Kurz. Isaac Şirul vorbeşte despre o posibilă îndepărtare a îngerului: „Şi cînd omul săvîrşeşte nedreptate împotriva îngerului şi acesta se îndepărtează de el." Expresia e a lui Vasile cel Mare. Ca şi iubirea maternă . Mă. cap. 5. p. 1987. Acelaşi rol îi revine îngerului. p. Schick. Pentru funcţia psihopompă a îngerului. „Angeles Psycho-pompos and Winds. cit. op. A. cit. 140: „îngerul e prototipul omului său. op. Augustin se întreabă (Civitas Dei. 1. XXXIV (1941). cit. 98. op. 203).. Miinster in Westfalen. 33 Anumite pasaje scripturare merg pînă acolo încît fac dificilă distincţia între Dumnezeu şi Cf.. 35. se apropie de om vrăjmaşul" (Filocalia.221. 70-75. 147) îşi aminteşte. Darby Nock.iubirea îngerului pentru noi precedă orice reciprocitate (Serge Boulgakov. 38. la societas angelorutn. De asemenea.. Franz Joseph Dolger zum sech-zigsten Geburtstage. Editions L'Âge d'Homme. . 39 40 Isaac Şirul.. 1939.. 38 psychopompes". dar şi în română) potrivit căreia „bărbatul e capul. amuzat. Postscript". în Purgatoriu. „Das Verhăltnis der En-gelwelt zur sichtbaren Schopfung". in Ps. în Jahrbuchfiir Philosophie und spekulative Theologie. prin natura lui. p.. O. dar femeia e gîtul care-1 mişcă". caietul 2. Heinrich Schipperges. op. 447. X. 106.

în ce vîrtej de furtuni se nasc dorinţele voastre! Cîte închipuiri vane.. 7. 1. voi. Eerdmans Publishing Com-pany. Cf. Erich Schick. 53 54 55 Contra Eunomium. 83. cit. Jean Danielou. Gottes Engel brauchen keine Fltigel. p.46 47 Cf. 80. Grigorie cel Mare. op. I. 58 59 60 61 citează un frumos fragment din predica lui Bossuet despre îngerii păzitori: „Ce trudă să-ţi înalţi mintea la Dumnezeu. 35. B. Cf. pp.. Cf.. Serghei Bulgakov. puterea lui ne 62 Claus Westermann. R. 153-155.spune H. Regens-burg. 57 Rafael. 56 veterotestamentar din Psalmul 104. 127. infra. P. XLII. 19. şi cele 9 coruri îngereşti. cit. Strom. şi De ver. p. Wesen der Anbetung . p. Theological Dic-tionary ofthe New fragmentul despre tăcerea îngerilor. pp. 182-183. 76.. 1953. pp. 55. Kuhn. şi Otto Hophan. 52 Hildegard von Bingen. 52. 1932. 105. 12. cit. X. n. Schipperges.. Op. Kurz. abia scăpată din inimă printre atîtea oprelişti. cîte griji temporale se pun de-a curmezişul acestei ascensiuni! Astfel împiedicaţi. Ansgar Vonier. dintre cei patru arhangheli menţionaţi (Michael. op. 123-124. si Cf. Josef Habbel. 18. în Cartea lui Enoh (XL. op. pp. Die Engel. cit. pp.7: „Şi despre îngeri zice: « Din vînturi face îngeri ai Lui. VII.. op. 182-185. 342-343. pp. Ci. op.... cit. la rîndul lui. cit. 119. M. pe de alta. despre „tăcerea audibilă" a inspiraţiei îngereşti. 86. vede o analogie între cele 9 drahme nepierdute şi cele 99 de oi nerătăcite. cap. 128. Regamey Chevetogne. 63 . 1995. III.B. De Or. p. 48 49 50 Testament. 110. W. Kurz. Grand Rapids. pp. op. pe de o parte. Kreuz Verlag. Cf. Cf. 7-9. op. Filocalia. Editions de Cf. cîte gînduri vagi şi dezordonate.S. Stuttgart-Berlin. ultimul e cel căruia i se atribuie misiunea de a stimula căinţa. c. cum credeţi că duhul vostru va reuşi să se înalţe. pp. »" (cu rapelul Cf. cit.. 16. Evrei 1.. 7-9). Cf. O observaţie asemănătoare în Gerhard Kittel.. O. unde sufletele sînt direct echivalate cu îngerii („sufletele se 1978. p. cit. apud Schipperges. p. cit. Michigan. rel. Gabriel şi Fanuel). n. cum credeţi că rugăciunea voastră şubredă şi leneşă. 4). 98-110. op. Cf. p. Aceasta e „proporţia" dintre traseul comportamental al îngerilor şi al oamenilor: 9 la 1. va avea puterea să străpungă norii şi să ajungă în înaltul cerului?" Numai îngerul poate compensa asemenea piedici: „Aripile lui sprijină înălţarea minţii. Les Anges et leur mission d'apres Ies Peres de l'Eglise.

1957. că pagina scrisă are. 1964. 107). cit. Filocalia. Vonier. De asemenea. cit. apud Schipperges. cf. Ettel [1958].. cit.. 4 5 îngustimile unei singure cămăruţe. Matthăus Ziegler. op. col. 71 Cf. VII. Vezi şi Evrei 12.3: Unius cellulae clausa angustiis latitudine paradişi fru-ebatur („Chilia. Begriffsanalytische und Begriffsgeschichtliche Untersuchung zum „Engelgleichen Leben" imfriihen Monchtum. Winklho-fer. pe scurt. Pentru tot acest paragraf. pp. se bucura de lărgimea Paradisului") (apud P. între impui şi output. cit. cit. „Le moine et l'ange en Occident au douzieme siecle". de asemenea. Oricine se ocupă cu scrisul ştie. Munster Westfalen. Paris. Cf. 99. 1978. VII. 22. p. Schlâssinger. Cf. 125. Apud Marie-Madeleine Davy. Ep.. op. p. pp.. 4.exclama Charles Peguy. Davy. 147. 200. ATrEAIKOE BIOS. în Liber Vitae Meritorum. pp. 572... I. 89-90.. în Geist und Leben. op. 64 65 66 Cf. p.. 5. p. OMUL DE LÎNGĂ ÎNGER: CĂLUGĂRUL 1 Filocalia. Aschendorffsche Verlags-buchhandlung. op. 22). un coeficient de imprevizibil. că există o „supradeterminare" în faptul de a scrie. Pentru a intra în comunicare cu imaginaţia noastră. Schipperges. Buch- Zurich. op. Schick. Ibid." 2 3 L'Ange et l'Homme. îngerul are el însuşi nevoie de imaginaţie. . op. cit. Cf.-M. Hophan. Nichifor din Singurătate citează din Isaac Şirul: Filocalia. p. Suso Frank OFM. „Cahiers de l'Hermetisme". ca şi oamenii de ştiinţă în pragul unor descoperiri hotărîtoare. 6 7 Apud M. 70 Kunstverlag. cu „Sîrguieşte-te să intri în cămara ta cea din lăuntru şi vei vedea cămara cerească. şi idem. 155. Engel und Dămon im Lichte der Bibel. 24 (1951). îngerul? 68 69 Cf. A. E. Mai departe (p.. pentru propriul ei autor. 40-43. că rezultatul nu e integral explicabil prin manevrele pregătitoare. cit. p. Regamey. Cf. 67 Artiştii au deseori senzaţia de a fi „vizitaţi". p. 96. Origo Verlag. 467 şi urm. mai intervine ceva. „Die Kirche als System der Vermittlungen".văd unele pe altele"). 143-149. 198-199. 76. p. 11. op. // a des trucs incroyables\ . cit. op. pp. 112. 113. 115. p. 24. p. şi O.. Albin Michel. inter alia. pp. Die Welt der Engel. pp.

1939 etc. J. 1961. 1976. Documents spirituels. că „avea înfăţişare de înger" (Patericul. Cf. Desclee et Cie. L'Archange empourpre. în al cărui Tropar citim că era „ca un înger" (ibid. 42]). Polirom. diac. Wandrille. Ioan I. Constantin Jinga. Points de vue sur l'essence de Tetat religieux. iată alte cîteva titluri: J. pentru sufiţi. 60. O sinteză a gîndirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete. 515). Aubier. Jean Danielou. Ed. Chadwick. 456. Askese und Mystik in der Văterzeit. trad. 13 Apud M.8 Despre viaţa oricărui credincios ca „imitaţie" a vieţii îngereşti. M. în alt orizont spiritual. Traducere. Festugiere. Bucureşti.. Colombas. 1960). 2003. mare îndrumător de suflete din secolul XX. Antoine Guillaumont. trad. 1936. Filocalia. p. Iaşi. p. de asemenea. John Cassian. Teognost. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. „Lucrarea cea bună şi smerita cugetare fac pe om Dumnezeu pe pămînt" . traducere. pp. sfîntul. 1961. X. Cluj-Napoca. 1965. 461. p. Cf. Originile vieţii monahale. 1961. Aubier. A. p. 1950. 1997. sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu. Tot el vorbeşte despre „mişcarea îngerească spre sporirea sufletului în cele duhovniceşti" (ibid. Les Editions du Cerf. lucrările lui Louis Bouyer (La Vie de S. Introduction a la vie spirituelle. Paris.. Paris. S. Tubingen. Paris. 10 Arsenie Boca. Davy.. Sibiu. în continuare. 111.spune. 12 Pentru orientare. Der Ursprung des Monchtum. O. Paradis et vie angelique. Cf. K. 1964. 1960. 14. 211). se spune: „Dansul e. Heussi. Turnhout-Paris. Ică. Cambridge. 406). p. L'Evangile selon Thomas. Aux sources de la spiritualite occidentale. 1997. Aubier. Culture ou saintete. Paris. mai ales cap. Anastasia. 1948. Paris. 11 Toate cele trei formulări aparţin lui Isaac Şirul. în Părintele Arsenie Boca. . şi Lucien Regnault. introducere şi prezentări de Cristian Bădili-ţă. p.-M. op. La spiritualite du Moyen Age. cit. Introduction au monachisme oriental. VIII. Deisis. Les Moines d'Orient I. cit. Şi despre avva Arsenie aflăm. cf... op. X. Aubier. Paris. La spiritualite orthodoxe et la spiritualite protestante et anglicane. prezentare şi comentarii de Philippe de Suarez. Colecţia alfabetică. Paris. p. din Pateric. A Study in Primitive Monasticism. 1950. 67 [avva Arsenie. şocul lumii suprasensibile" („L'Epi-tre sur l'etat d'enfance". Bre-pols. Le Cerf. Le sens de la vie monastique. La spiritualite du Nouveau Testament et des Peres. Fayard. idem. Antoine. Viller şi Karl Rahner. Paris. 2002. 291. Text integral. Paris. Leclercq. 14 Cf. 1961. lucrarea colectivă Theologie de la vie monastique. în Henry Corbin. de asemenea Dom Garcia M. Pentru o fenomenologie a monahismului. La vie parfaite. Freiburg. în afară de cartea deja citată a lui Suso Frank. Essai sur la spiritualite du mo-nachisme primitif. 9 Filocalia. Paris-Tournai-RomeNew York. 1950.

op. Verlag Ars Liturgica. Schick rezumă întregul mesaj al îngerului F. fie pentru că se declarau aparţinători ai ierarhiilor cereşti. cit. fără griji. Zum Verstăndnis des Monchslebens als «Engelleben» in den christ-lichen Uberlieferung". L.17). Suso Frank (op. frate. 1957. de a sfinţi truda. Theodor Bogler. Emmanuel v. 165) aminteşte. între altele. cum sînt îngerii.. cit. Geneza 3. pp. Filocalia. citind „Panarionul" lui Epipha-nius.» El a început să strige: «Eu sînt. leneşii şi stricaţii şi neruşinaţii. p. p. fratele tău. 11. Logion 42. cit. . Jalons pour une Theologie du Monachisme. în capitolul al doilea din „regula" benedictină. nu mai este printre oameni. Cf. 22 23 Cf.» Dar fratele său nu i-a deschis. Ioan. 196. 113 (Avva Daniel. 1960. p.. 49 (Avva Antonie. p. p. ci doar slujindu-L pe Dumnezeu neîncetat. ca să mănînci?» Celălalt s-a închinat în faţa lui şi i-a zis: «Iartă-mă. cit.»" (Patericul. Cf. ci 1-a lăsat să se chinuie pînă spre dimineaţă. 122. 31-48. o semnificativă apoftegmă din Pateric: „Spuneau despre avva Ioan cel Pitic. 17 religieuse.» Dar celălalt i-a zis: «Ioan a devenit înger. OSB.. 16 Montserrat.» Şi-a dezbrăcat haina şi a plecat în pustiu. Ibid.. După o săptămînă s-a întors la fratele său. 369. ed. cit. Măria Laach. găsim mărturisiri necruţătoare ale călugărilor despre ei înşişi: Nobis autem desidiosis et male viventibus atque negligentibus rubor confessionis est („însă pentru noi. p. E. 70. p. ca o pedeapsă (cf. în Melanges de science păzitor în formula: Sei anders! („Fii altfel!") Cf.. una din îndeletnicirile cvasiobligatorii ale călugărului. Trebuie spus că „lucrul mîinilor". „BIOS AITEAIKOS. pentru a ilustra acest tip de deviere. 19 20 21 Cf. E. că a zis odată fratelui său mai mare: «Vreau să fiu fără nici o grijă. Von P. un fel de a reabilita. Pateric. p. 24).. în Die Engel in der Welt von heute. Apud P. survenită.. pentru omul căzut. [1954]. Vandenbroucke. nelucrînd.Editions Metanoîa. pp. 15 Modelul angelic nu e străin de aceste strategii. înainte de a deschide: «Tu cine eşti?» El i-a răspuns: «Ioan. în cele din urmă i-a deschis şi i-a zis: «Te-ai făcut om din nou şi ai nevoie să lucrezi. şi despre existenţa unei grupări eretice. e tocmai ceea ce îl deosebeşte net de înger. Studia Monastica II. „angelicii" (anghe-likâi). există mărturisirea păcatelor").42. J. X. op. Gesam-melte Aufsătze hrsg. 123-124. ed. cit. Severus. Didier. Patericul. apud Suso Frank. 1975. ed. 7). 18 Voi cita. a bătut la uşă şi 1-a auzit în-trebînd.. 159). 164 f. p. „Angelisme ou perspectives eschatologi-ques". numită astfel fie pentru că socoteau că îngerii sînt creatorii lumii.

Marie-Madeleine Davy. Stockholm. Paris. trad. devine străvezie. I. pp. pp. de asemenea. Le Bestiaire du Christ. „haina veseliei". „L'air comme sejour d'anges. „Zur Bedeutung der Flugel". Basel und Stuttgart. în vreme ce superbia şi privarea de Dumnezeu echivalează cu o pierdere a aripilor. 107-126.V. VIII. „ca zborul îngeresc" (Ioan Gură de Aur). purtat de aripi. Anastasia. sau printre credincioşi) trebuie să fie lină. Literatur und Aviatik. 31 32 Odăjdiile sînt un deghizament angelic. pp. reves et mysteres. Paris. 1957. Bucureşti. în Arte medievale. Marco Bussagli. „L'Ame et l'Ange ou la signification philosophique du symbolis-me des ailes". I. 305-311. The Origin of a Motif. Isaac Şirul. Ed. Paris.24 Cf. ed. col. M. De asemenea. op. Gaston Bachelard. III. Orarul (aşezat pe un umăr la diacon şi pe ambii umeri la preot) e o „urmă" a aripilor. în Mythes. Filocalia. 1968. 1992. Vestimentaţia preoţilor în timpul slujbei se raportează. mai ales pp. Cf. Filocalia. 1907. 379. Albin Michel. Foster. 349. Gogol. la modelul îngeresc.. 334: Cel ajuns pe treapta cunoaşterii desăvîrşite „poate zbura. seria a doua. Mircea Eliade. 33 Arsenie Boca. în Museion. întreaga mişcare a corpului preoţesc în timpul liturghiei (înăuntrul şi în afara altarului. pp. 2. pp. Un instructiv şi amuzant exerciţiu de lectură este capitolul „Aviation und Angelismus" din Felix Philipp Ingold.. Almquist & Wiksell. „Gli Angeli e i venti: considerazioni sul simbolismo ae-reo delle aii angeliche". Lemonnyer O. Paris. A... N. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca . Gallimard. în Revue des Sciences pTiilosophiques et theologiques. Albin Michel. 1991. Europăische Flugdichtung 1909-1927. „Cahiers de l'Hermetis-me". 26 27 Cf. Birkhăuser Verlag. anul V. 108) socotea asceza ca pe o reînaripare a E cunoscută relaţia specială a Sfîntului Francisc din Assisi cu păsările. Diadoh al Foticeei. 18-20. a 17-a. inter alia. p. Studien aus Kunst und Geschichtefur Otto H. 209-211. d'apres Philon d'Alexandrie". Ibid. p. 50-57. L'Air et Ies songes. Louis Charbonneau-Lassay. 1996. Milano. 1978. nr. pp. cit. X. 59. Gunnar Berefelt. 337-369. „Symbolisme de l'ascension et «reves eveilles»". Schneider. în planurile cele nevăzute.P.. de Boris Buzilă. 1974. sub puterea curăţitoare a Harului. Meditaţii la Dumnezeiasca Liturghie. d. p.. Jose Corti. Dar deja Produs (Comentariu la Timaios. p. 1990. Koln. 389.. 156-157 şi 327. p. f. 29 30 sufletului. Stiharul strălucitor al diaconului evocă îmbrăcămintea de lumină a corurilor cereşti. 1978. „vestmîntul mîntuirii". Jean-Louis Vieillard-Baron. Camilafca este şi ea descrisă ca „simbol al minţii care. Calist Angelicude. Filocalia. în L'Ange et l'Homme. armonioasă. A Study ofthe Winged Angel. L'Oiseau et sa symbo-lique. iradiantă." 2 » Cf.

pp. 4-5. cit. col.plînsul deşertului care ar vrea să fie prerie. vîrful muntelui e numit deşert i-a hrănit Iisus pe ai săi cu pîine. deşertul nu e un loc. E ." 44 45 Timişoara. Gregoire Palamas et la mystique ortodoxe. trad. In asta constă dificultatea lui. 8. p.. nu se aude decît un singur sunet: vîntul. Cf. 1975. şi Ieremia 60. 40 41 Enneada VI. simbolizînd luminile secunde ale ierarhiilor cereşti şi ordinea universală. (. de . 36 37 38 excelenţă. Rene Guenon. L'Oiseau. Belgique.. Mitropolit Nicolae Cornea-nu.. 30.. p.. 6: „O. PL 50-702 D. 34 în ambianţa islamică. Volumul oferă o amplă colecţie de texte despre experienţa pustiei. Spiritualite du Desert. 199. cit.. X. tot o pasăre. p. 1994. ci o stare a sufletului. 579. 1959.. Cf. iar împăraţii . pp. cit. cel în care absenţa omului şi a vanităţilor sale a creat o primă zonă de tăcere.cum spune un proverb arab . 15.. Djalăl-ud-Dîn Rumî face o curioasă asociere între „aripă" şi „facultatea de a aştepta".. p. Marie-Madeleine Davy. text dactilografiat [1966]. Duh". p.. 473 şi 474. Remy Magermans. joacă rolul „Îngerului-Sf.. 12-13.. du Seuil. voi. 217). 9." (Jean Meyendorff... op. în hinduism. Dante situează Paradisul terestru pe vîrful unui munte. şi infra. Anden-ne. Simboluri ale ştiinţei sacre. Eucher de Lyon.) întreaga natură a deşertului este ostilă omului şi la discreţia lui Satan. pp. par un Moine. 112. Le mal et la soujfrance. în Cartea Lăuntricului.. trad. 39 Louis Lavelle. cit. de-aş avea aripile porumbelului. apud Les Feux du Desert. 141. I (Solitudes). 6: „Pentru tine. Se ştie că. Editura Amarcord. Vieil-lard-Baron. 11. ed. p.lumină înţelegătoare". M. 7). p. Dar tot în deşert puterea lui Iahve cunoaşte cea mai puternică manifestare. Ed. Cf. 46 „locul adevărului" (Sa-tya-Loka).. pla-nînd răbdător şi îndelung spre sfera lui Dumnezeu (cf. texte adunate de Daniel-Ange.. pp. Papa purta o mantie pe care erau zugrăvite corurile îngereşti. Ioan Scărarul. E o singurătate al cărei centru eşti tu. 47-48. în Evul Mediu. Davy. ed. 35 Să amintim şi Psalmul 55. Le moine et l'ange.. duşmanul lui Dumnezeu. St. p. apud Les Feux du Desert. Henry Corbin.. Cf.o mantie împodobită cu imaginea cerului înstelat (ca simbol al ordinii universale). De laude eremi." 42 43 Jean Meyendorff. „Lipsa apei era resimţită de popoarele Orientului Mijlociu ca fiind maledicţia prin sau Cîntarea Cîntărilor 1.. Scara Raiului. 403: „în Filocalia. Un adevărat „penaj". Cf. L'Archange empour-pre.. „Maîtres Spirituels"." Cf. Cf. L'Ermitage. în stepă. op.-M. pasărea Sîmorgh.

pp. Metafora aparţine lui Bernard de Clairvaux (Predica LXXIII. 32). publicată sub conducerea lui Mircea Eliade. Gallimard. VIII. respectiv „văz-intelecţie". reproducem (după F. cf. e citat dacă nu te văd"). Dom Jean Leclercq. Humanitas. 1995.. şi comentariul lui Dumitru Stăniloae (n. 1997. Bădiliţă. „intuiţia intelectuală" e înlocuită de „instinct". cit. despre Cîntarea Cîntărilor). p.. în ceea ce urmează. p. pp. p. nota 14) un ecou „exotic" al ei: mărturia unui înţelept din tribul siucşilor ogalalla: „Sînt orb şi nu văd lucrurile acestei lumi. 65. plin de stele. Patrologia Graeca. pe nivelurile subalterne ale fiinţei. 57. 1974.. I. Migne. 62 Cf. 12. 1961. sîntem la fel cu îngerii" (Corpus Berolinense.-M. analogon al cerului nocturn. p.7. Ezechiel 10. 1938.141 D. 500. 211-214. 347. Davy. Patrologia Latina. nu facem decît să expunem rezumativ cîteva date de reflexie „să-ţi fie ca o vedere". 17. Polirom. în Zalmoxis. Patrologia Graeca. Dervy-Livres. 13-19. p. p. Cf. Cristian Efrem de Edessa. pp. 400. cap. Cf. 55 frecvent. 78. L'Oeil du Cceur. Le moine et l'ange. Patericul. Peter Brown.Marcel Tolcea şi Sorina Şerbănescu. ea îmi luminează . 62 (Awa Arsenie. pp. Filocalia. Paris. Frithjof Schu-on. col. nisi viden-do te („îngerii nu sînt nimic Bessarion (sec. 3-12. după Matei. Schuon. Ori-genes.. Cf. X. sau apoftegmele părinţilor din pustiu. 521-522. 59 60 61 „tradiţională" asupra analogiei „ochi-inte-lect". Calist Angelicude. IV. 54 Migne. 49 50 51 52 53 Raffaele Pettazzoni. Le renoncement ă la chair. XXXI.. în Migne. 47 48 Omilii la Ev.. pp. 16). colecţia alfabetică. revistă de studii religioase. op. Paris. trad. Pentru orientare. 343. 7. 2003. 331: Nihil sunt angeli.. Origene: „Cînd privim (prokopsomen). Ibid. p. p. 8. X. apud hes Feux du Desert. 22. p. Isaac Şirul. Bucureşti. 379. 63 Pentru a sublinia universalitatea motivului. Filocalia.. 124-125. dar cînd vine asupra mea Lumina de Sus. 36. „Le corps par-seme d'yeux". al XV-lea). Pe aceeaşi temă. Corelativul inferior al mono-oftalmiei spirituale se exprimă în simbolismul viziunii „ciclopice". ca sursă.81. Despre universalitatea polioftalmiei sacre. apud M. 56 57 58 Filocalia. Vili. 157. 425a) despre purtarea care trebuie Filocalia. în Studia Anselmiana 48. cf. „Etudes sur le vocabulaire monasti-que du Moyen Âge". Romae. „Mystiques et religions".

De asemenea. spre slujba slavei Tale. Prof. Les Anges et leur mission d'apres les Peres de l'Eglise. 1999. Schneider. nr." 72 Jean Chrysostome. „Die musikalischen Grundlagen der Sphăren- . textul lui Bruno Biirki. Otto Hophan. 1976. 1962. Cf. 408-415. şi Suso Frank. Karl Barth. Editura Teologul german are la îndemînă semnificativa corelaţie lingvistică între Stehen. Dr. Cf. Un ange passe. Cf." 64 Cf. 69 70 71 Cf. Dumitru Stăniloae. Paulinus-Verlag. 1963. „Stăpîne. Suisse. şi Lothar Heiser. Miinchen. Pr. 79-86. von Se-verus. 68. 1950. Otto Miiller Verlag. Die Engel im Glauben der Orthodoxie. pp. op. p. MUZICA LUMII SI NAŢIUNILE* 1 Cf. 28 bis. Die Musik der Engel.). VII. Răber & Cie. 74-96. Cf. 3. trad. Lucerna. Sur l'incomprehensibilite de Dieu. Paladie.R. Die Welt der Engel bei Hildegard von Bingen. 18. „Sources Chretiennes". Filocalia. „Les anges concelebrants". p.inima şi dintr-o dată văd. p. 224. cit. 1953. fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri. Erik Peter-son. p. în Burghard Fischer. Filocalia. în col. ÎNGERII. 1956. pp. Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi ostile îngerilor şi ale arhanghelilor. <* Evrei 13. în aceeaşi culegere (pp. Chevetogne.. 86-106. „Le probleme du nationalisme dans le Christianisme des premiers siecles". op. III/3. în Dieu vivant. Die kirchliche Dogmatik. 65 Aufrechtsstehen şi Auferstehen. Salzburg. Trier. pp. 155169.. Reinhold Hammerstein. E.O. Institutului Biblic şi de Misiune al B.. p. în acest spaţiu locuieşte Marele Spirit şi acesta e Ochiul. Gui-do Vergauwen (ed.. Institut d' Etudes CEcumeniques de l'Universite de Fribourg. reluat în Danielou. Augustin şi Grigorie cel Mare folosesc adesea pentru „înger" termenul civis. cit.14. cit. „Presence des anges dans la liturgie et la spiritualite de l'Egli-se Orthodoxe". 1993. Die Engel. Cf.. Untersuchungen zur Musikan-schauung des Mittelalters. 22. şi M. Sophie Dei-cha. Barbara Hallensleben. 87-91). Francke Verlag. care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta. omilia IV. căci Ochiul inimii mele (Chante Ishta) vede tot. Inima e sanctuarul în centrul căruia se găseşte un spaţiu infim. Bucureşti. Ochiul Marelui Spirit e cel prin care El vede tot şi prin care noi îl vedem pe El. Documentaţia textului e recoltată din: Jean Danielou. voi. 261. O lucrare deja clasică despre relaţia dintre îngeri şi cultul bisericesc este Das Buch von den Engeln a lui Erik Peterson (bei Ja-kob Hegner in Leipzig. l. 5. Dumnezeul nostru.. 67 68 Sf. Bern u. 1935).. Doamne. pp. op. Heinrich Schipperges.1952. 89. Istoria Lausiacă (Lavsaicon).

pp. 22-31). nici izvoare încărcate cu ape. 1960. VI. spune Sf. şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor" (Pildele lui Solomon 8. nici cîmpiile. cînd a pironit norii sus şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului. 323-327. p. 474): „Tăcerea este taina veacului viitor. 4 Tacerea ingerilor 1 2 (ibid. 1985. 1957. şi în toate zilele eram desfătarea Lui. 27l-300. cînd nu era încă nici pămîntul. în Cahiers în cîteva . X. Isaac Şirul (Filocalia. vezi Marie-Therese D'Alverny. 450). cu citatul din Olivier Clement despre „tăcerea epifanică" şi despre „supra-abundenţa tăcerii". ci recurge la „manualitatea" îngerilor (cf. X. de prelucrarea vizuală a unor surse rab-binice.. 136-151.. 1993. 16. VI: „Harmonie. Iar cuvintele. de asemenea. p2 „Domnul m-a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui. înainte de a fi pămîntul. 204-206. cap. Mira Friedman. după care Dumnezeu nu face nimic direct. unealta acestei lumi. Vezi. Eu am fost aşezată din vecinicie. apare în marea Psaltire de la Canterbu-ry. 56 şi Excerpta ex scriptis Theodoti. înainte de a fi dealurile..cazuri. 1959. Sau Cahiers Archeologiques. Jean Meyendorff. când a pus un hotar mării. p. 259-277. pp. probabil. 3 Pentru îngerii „întîi creaţi" (Protoctistes). 345 şi nota 584. în marginea ereziei. Luca Bianchi şi Eugenio Randi. eu eram de faţă. 5 facerea omului. în special Stromata. „The Angelic . cînd a tras o zare pe faţa adîncului. p. pp. scrierile lui Clement din Alexandria. nota 424. 3 Ci. la lucru lîngă El. am fost născută înainte de întărirea munţilor. datînd din secolul al XlV-lea (colecţia Bibliotecii Naţionale din Paris). „Les An-ges et les Jours". 6. „îngeri şi litere". p. 53. în Misteri pagani del Rinasci-mento. jucînd neîncetat înaintea Lui. „L'iconographie de la sagesse divine dans la tradition byzantine". vezi. 474)." Vezi şi comentariile lui Dumitru Stăniloae (ibid. Paris. 12 4 Despre toate acestea. musique et theodicee entre le XIIIe et le XIVe siecle". Milano. cînd a pus temeliile pămîntului. infra. O astfel de imagine. Editions du Cerf. Eclogae propheticae. jucînd pe rotocolul pămîntului Său. Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri. Cînd a întocmit Domnul cerurile. col. E vorba. eu eram meşterul Lui. Aristote ă la fin du Moyen Age. îngerii sînt reprezentaţi ca participanţi la Facere. între altele. ca apele să nu treacă peste poruncile Lui. 166 Adică o intrare în tensiune şi o configurare de in-tenţie. „Căci tăcerea celor curaţi este rugăciune. mai ales la Archeologiqu. Suisse. IX. pp. înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. pp.harmonie". în Acta Musicologica. şi Edgar Wind. Editions Universitaires de Fri-bourg. nici cea dintîi fă-rîmă din pulberea lumii. „Gafurius sull'armonia delle sfere". V. înainte de orice început.". „Pensee antique et medievale"..foarte puţine . Verites dissonantes. în Cf.es.

. 1999. astăzi (. Şi islamul vorbeşte de o creaţie a lumii pe bază de litere: Allah a pornit de la litera ba. Cf. VII. 154-l59. E. p. Sofisticarea aparatului nostru de gîndire s-a obţinut pe socoteala unui soi de „lobotomie". între altele. The Wisdom ofthe Zohar. Albin Michel. situate undeva între viaţa sensibilă şi transcendenţă. 1998. La Kabbale prati-que. Milano. pp. „Bibliotheque de l'Hermetisme". 1995. 6 Ormuzd. 14 Cf..1991. un fapt că am pierdut capacitatea. Albin Michel. 7 Sinonimiile vngeri-stoicheia. nu există . cit. III).... Cf. cu introduceri ample şi explicaţii de Isaiah Tishby. 10 11 12 13 „In vreme ce există oseminte care atestă existenţa dinozaurilor dispăruţi între timp. pp. Marco Bus-sagli. Filocalia. Bernard Teyssedre. civilizaţiile trecutului încă o aveau. 200. M. III. voi. Jean Canteins. Spre deosebire de unele epoci anterioare ale istoriei omeneşti. Londra. în care îngerii erau vitali pentru cultura umană prin facultatea lor de a transmuta invizibilul în vizibil şi viceversa. 199. Storia degli angeli. 1986. Astres et Cieux. Cf. Edi-tions Traditionnelles.. 1951. în Cahiers Archeologiques. Gallimard. 8 9 Filocalia. după alte surse) „arhangheli" luminoşi (Amesha Spenta). de David Goldstein. Rămăşiţele lui muritoare sînt semnalate de puterea enormă pe care a căpătat-o abstracţiunea raţională" (Paul Colilii. 79-94). Essai sur laformation de la theologie zoroastrienne. S-ar putea argumenta totuşi că.. antologie de texte. obiectele de artă din trecut reprezentînd îngeri sînt vechi urme care dovedesc existenţa acestor fiinţe intermediare. Paris. Racconto di immagini e di idee. 39. 472. La Voie des Lettres. Paris. 1981). engl. Rusconi Libri.spun unii .Crea-tion of Man". pe care.56l-567. 3).. Ibid. 1989. VI. Knorr de Rosenroth. trad. Le symbolisme des lettres Jwbraiques (extrase din Kabbala Denudata. 45^6.-T. Anges. Editions Niclaus. Cf. col. p. Paris. e şi el flancat de şase (sau şapte. ca fiind ceva „real". de a vedea îngerul ca fiind mai mult decît o abstracţiune. stoicheia-dynâmeis sînt curente în primele veacuri creştine. d'Alvemy. TheAngel's Corpse. p. marea zeitate a luminii în spaţiul Persiei vechi. op. în orice caz. de pildă.) îngerul a murit. notele 14 şi 21. Washington.. 55l-552. Naissance d' archanges (Jupiter Marş Quirinus. Paris. Robert Ambelain. de asemenea. The Littman library of Jewish Civilisation. p. Macmillan Press Ltd. prin care acea parte a psyche-ei noastre care ne permitea să intrăm în contact direct cu îngeri „adevăraţi" a fost lichidată. Georges Dumezil. pp. Ibid. pp. se pare. Paris. 285-286. cap. stoicheia-archâi. pp. 1945.o evidenţă empirică similară cu privire la îngeri. Fi-gures de la Destinee et du Salut. II.

Rene Guenon.. 335. 23 Nu asupra trupului se dă marele asalt demonic. ci împotriva ispitelor spiritului.. Apergus sur l'esoterisme islamique et le Taoisme. H. „Principalities and Powers: The Spiritual Background of the Work of Jesus in the Synoptic Gospels". pp. nr. Iisus le spune apostolilor că „vor vorbi limbi noi". cit. 49-82. 15 Cf. „Principa-lities and Powers: The Cosmic Background of St. quaestio 54. Cf." (Matei 10. Guy Trevoux. 143-l44. Cf. p. Von der mystischen Gestalt der Gottheit." . Cla-rendon Press. spre ilustrare. SuppL). în New Testament Studies.îngerului i se spune intelect sau minte. Caird.17). decît îngerii şi decît sufletele omeneşti. induding thefallen angels. ci sufletul: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul. V: „Er-Ruh". Cf. chiffres et dieux. Ceea ce trebuie salvat cu orice preţ este castitatea sufletelor. 25 26 27 căci întreaga sa cunoaştere este intelectuală.. Rene Guenon. cap. 19 20 21 der Kabbala. 2. 16 1979. pp. Lettres. cit. cap. I (1954-l955). 1963. Editions du Rocher. pp. 7-l7.. p. Cf. cit. pp. II: „Sitra achra. col.28). „Taina nelegiuirii" (mysterion tes anomias) .. 112. 22 Un excelent comentariu pe această temă în G. A Dictionary ofAngels. 7). 54-55. în parte sensibilă. Suhrkamp. Studieri zu Grundbegriffen Press. VII. B. „Gnose". A Study in Pauline Theology (The Chancellor's Lectures for 1954 at Queen's University.. C. 8l-l23. 1967. voi. Cf. Oxford. Frankfurt am Main. Collier Macmillan Publishers. Macgregor. 1977. W. pe cînd cunoaşterea cu sufletul e în parte intelectuală. 24 Filocalia. Gershom Scholem. Arthaud. în Bulletin of the Studio-rum Novi Testamenti Societas.. op. articulus III. „Signes des Temps". partea I. cap. Les hommes ivres de Dieu. şi G. 8. op. 343). 124-l25.. I—III (New Testament Studies. Isaac Şirul vorbeşte şi el despre demonii care. fiind „mai groşi" Vezi supra.o numeşte Sf.. Gallimard. X. dar care nu pot ucide sufletul. Manşon. pp. 1956. Jacques Lacarriere. p. cap. Paris. Apud Kurz. pp. Gustav Davidson. col. ad primum: „. şi Yves Congar: „Adevărata luptă a Bisericii nu se dă numai şi nu se dă în primul rînd împotriva ispitelor cărnii. 1973. VI: „Note sur l'angelologie de l'alphabet arabe". p. pp. Cambridge University Press. 41). Gut und Bose in der Kabbala".prima manifestare a multiplului (ca dualitate) în seria alfabetică. „nu văd" în spaţiul rezervat lor (Filocalia. Pa-vel (2 Tes. 62-67. Kingston Ontario). Prin-cipalities and Powers." (apud Regamey. voi. nu el se află cu adevărat în pericol. pp.. pp. Sumnta. Free Cf. 92-l03. 17 18 1961. Paris. Monaco. op. Paul's Thought". In Evanghelia după Marcu (16.. III. 17-28.

9. a spune că ceva din ordinea creată e „informai" echivalează cu a spune că îi lipseşte raţiunea de a fi. Bayerischen Akademie der Wissenschaften. şi col. Migne. „Forma" este „esenţa" oricărui existent. col. căci e singura „Fiinţă" aflată cu totul în afara „materiei" (înţeleasă ca „potentă"). De divisione. aşa cum este yoghinul „eliberat" încă din timpul vieţii (jwan-mukti. „informai" înseamnă.. se referă la cuvîntul „informai". quaestio 57.eine Entwicklungsaufgabe und -ausrichtung menschlicher GeisRene Guenon. Guenon vorbeşte şi în alte locuri de „manifestări informale". 34 35 Cf. Dacă se adoptă vocabularul scolastic . videha-mukti). aici. 122. 29 Cele ce urmează folosesc traducerea şi comentariile lui Wolf-Ulrich Kliinker. „Auto-grapha des Iohannes Scoruş" (Paleographische Forschungen V). pentru tema re-ciprocus intellectus. Les Editions Vega. Les etats multiples de Vetre. în care quod est e echivalent cu „forma" (Summa. 36 „corectură" pe care ne-o îngăduim. pentru Guenon.. 167. 122. Rând. I.. fără discernămînt. Referinţa lui Guenon pentru „formă" nu e . 783A." Cf. Singura testătigkeit {op. în acest context. Denken im Gesprăch mit dem Engel. col. tmns-formal. admite totuşi că ei sînt „compuşi" dintr-un quo est şi un quod est. XXVII (1912). Johannes Scotus Eriugena. p. altceva: supra-individual. prin aceasta. Or. dar nu a lui eidos. 1988. de Von E. în afara lui morphe. 177). ed. p. quaestio 50. pp... „înfiinţează" orice „potentă" (aşa cum sufletul „in-formează" trupul). Ludwig Traube. iar guenonizanţii preiau euforic termenul. K. cit. 1932. Verlag Freies Geistesleben. Cf. de fapt o precizare terminologică. IV.. 10... în Migne. demonstrînd că îngerii sînt imateriali. p. articulus II. iar negarea omului este afirmarea îngerului şi 780 D. 126 ff. pe cînd celelalte . 43. E „actul" care modelează şi. Comentarii în W. Stuttgart. Dumnezeu însuşi e. cit. PL. liber de orice determinare. 779 DOp. 484 D-485 B. mai ales pp. „Informai" înseamnă deci „necondiţionat". De divisione naturae. Toma d'Aquino.doar potenţial". cit. nama-rupa). Johannes Scotus Eriugena.. 3: „Cele ce se află în intelectul nostru seamănă mai mult cu îngerul decît cele ce se află în reprezentările noastre: căci cele dintîi sînt cunoscute în chip actual. Patrologia Latina. 162-l72.28 Summa. 122. Kliinker. situat dincolo de „nume şi formă" (scrt. în această accepţiune.. 150-204. Paris. 30 Cf.-U. op. 31 32 33 invers. p. PL. articulus IV. philosophisch-philologische und historische Klasse. 225 „Afirmarea omului este negarea îngerului. 102. în Migne. . în Abhandlungen der Kgl. „formă" absolută. „act pur". ad tertium).ceea ce Guenon face adesea -expresia „manifestare informală" este contradictorie..

1975). pp. Propp. XXII-XXIV). n. 41 Cf. fie hindusă (cf. „The Struggle with the Angel: Textual Ana-lysis of Genesis 32:22-32". Cf. şi alte înfruntări celebre: David şi Să amintim. 249-270. cap. pp. Adam Qadmon în Kabbalah. „Du symbole selon Rene Guenon". menit să ilustreze spaima care îl chi-nuie pe Iacob înaintea luptei cu fratele său. II. 1925. New York. 42 Victoria celui slab asupra celui puternic evocă. 1978. Nu pot să nu pomenesc neaşteptata inadecvare în care se complace un autor de talia lui Goliat. Editura Univers. 1931. II şi III. Cf. 30-65). în treacăt. „Mysti-ques et religions". faimosul pasaj veterotes-tamentar nu e decît relatarea unui coşmar. Semanticjue structurale. Paris. „La lutte avec l'Ange". Cu alte cuvinte. Paris. Cf. şi Rene Guenon. col. Morfologia basmului. Le Symbolisme de la Croix. Cf. pp. al XlV-lea) poartă acest titlu (extrase traduse şi comentate de Titus Burckhardt au apărut la Dervy-Livres. III (pp. 103-l09. cap. 40 modeles actantiels" (pp.scolastică. 1969. şi cu o introducere de Ha-rold Bloom. I. cap. cap. 1). cit. Jean Borella. Le Symbolisme de la Croix. 57-68. Larousse. Albin Michel. 1970. 45 Jean-Francois Marquet. Roland Barthes. şi Titus Burckhardt. Morfologia basmului. Paris. şi idem. Vaiivănara în hinduism. Philadelphia. Paris. I. cu îngerul lui Esau. „regele" (Wang) în tradiţiile extrem-orientale. în realitate. 38 Cf. Guenon. III (pp. trad. de Radu Nicolau. 39 1970. A. . expresia „om universal" (Al-Insăn al-kămtt) indică o abundentă problematică a ezoterismului islamic. Editura Univers. după care „forma" înseamnă „contur". în îosif şi fraţii săi. 37 Versiuni ale „Omului universal" se găsesc şi în afara creştinismului. 96. 22l-238. inevitabil. Propp. 1986... 39 1970. în Rene Guenon. pp. lui Iacob îi e frică şi visează urît. J. în Genesis. în L'Ange ei U Homme. „Cahiers de Y Hermetisme". Introduc-tion aux doctrines esoteriques de l'Islam. „Lupta cu îngerul" e un artificiu tehnic. Greimas. Bucureşti. 43 44 Thomas Mann. Paris. V. cap. potrivit căreia Iacob se luptă. Pe scurt. V. Ulise şi Polifem etc. Chelsea House Publishers. trad. Un întreg tratat al lui 'Abd Ak-Karîm al Jîlî (sec. New Haven. p. şi L'Homme et son devenir selon Vedan-ta. „Reflexions sur Ies Editions de l'Herne. Editions du Seuil. ci fie strict geometrică (vezi invocarea definiţiei lui Matgioi. Cahiers de l'Herne. Dervy-Livres. de Radu Nicolau. 172-l91). cap. col. Paris. Bucureşti. 1985. „Modern Criticai Interpretation". Ca atare. col. El atribuie „autorului" biblic o psihologie de romancier. p. E versiunea secularizată a unei interpretări zoharice.214. şi pp. 1966. op. şi tema freudiană a fraţilor inamici. 30-65). ed. Du sens. 209 şi urm.

T. p. Institutului Biblic şi de Misiune De mutatione nominum. Rene Descartes. VI. rom.. 1851. în Sfîntul Dionisie Areopagitul. cap. puţin cîte puţin. Totoescu). Univers. secţiunea I. ca pe nişte trepte. p. Engel. 6 7 Cf. 3 Cf. 377 (vezi Principiile unei ştiinţe noi cu privire la natura comună a naţiunilor. 1983. Recheis. Dumitru Stăniloae. Vrin.. Paideia. apud Jean-Franţois Marquet. pp. 45. singurul limbaj adecvat dimensiunii lor. introducere şi note de Pr. Encore. Discours de la methode. Le paradoxe. în CEuvres de Descartes publiees par Charles Adam & Paul Tannery. că uriaşii originilor erau instruiţi de Dumnezeu prin tunet. pp. Editions du Seuil. 8 Apud Henry Corbin. Homer numeşte mesajele divine „cuvinte înaripate" {epea pteroenta). p. în Scienza Nuova.. la rîndul lui.. Edizioni di storia e let-teratura (Temi e test. 2. de Nina Facon. op. 112. Paris. 102. Evident. pp. Cu completarea: Ce n'est pas que je ne croie pas aux anges . Le seminaire de Jacques Lacan. traducere. 8l-83. pp.B. 1981. 1972. A celui între sfinţi Dionisie Areopagitul Despre Ierarhia Cerească. 47 De Principiis III. pentru a mă ridica. 1. Tod und Seelenreise.„a-mi conduce în ordine gîndurile. . 1982. Roma. ELEMENTE PENTRU O TEORIE A PROXIMITĂŢII 1 2 Henry Corbin. op. voi. Opere complete. p. 4). I. 54-57. 56-64. „cu-vinte-mesager al Zeului" (ossa Dios aggelos). propoziţia citată apare într-o formulă tipic lacaniană: Si l'ange a un souriresi bete. 1975. Prof. c'est parce au'ii nage dans le signifiant supreme. pînă la cunoaşterea celor mai complexe" . P. Zend-Avesta. 1982. O. P.. cit.. Fayard. 230 al BOR. Paris. ÎNGERII.. Le paradoxe du monotheisme.. L'Homme et son Ange. începînd cu obiectele cele mai simple şi mai uşor de cunoscut. E citat un pasaj din înţelepciunea lui Isus Sirah (39. A. Vico. trad. 24. Bucureşti. 4 5 Âpud Henry Corbin. rom. Pr. 1958. L'Herne. 18 (. Livre XX. Athanas Recheis. Bucureşti. de Cr. 225). Bodogae. 5 (trad. Paris. cartea II. crede. 1996. cuvintefriger. Bucureşti. Cf. 232-233). 33-37).trad.46 Marquet atrage atenţia asupra unei formulări homerice de natură să ne recupleze la tema îngerului. 1972-l973.. j'y crois inextrayablement et meme inexteilhardement. p.S. 49 50 si urm. cit.chacun le sait. Das Wirken der Geister beim Heimgang des Menschen in der Lehre der alexandrinischen und kappadokischen Văter. înitiation et cheva-lerie spirituelle. Cf. p.. Ed.

sau Ishim. Theodor Bogler. TABLOUL IERARHIILOR CEREŞTI 1 Trimiterile la locuri nu sînt exhaustive. „Der Engel im Leben des modernen Menschen". îngerii propriu-zişi fiind Malakim. including thefallen angels. Collier Macmillan Publishers. Gustav Davidson. începătoriile s-ar putea echivala cu Sărim. şi „fiarelor cereşti" (Hayyoth). Măria Laach. Există Seraphim (pi. Cf. Pentru Domnii avem Hamshalim (sau Hashmallim). Heruvimii sînt însă asimilaţi. „Der Engel in unseren Tagen". Wilhelm Stăhlin. Otto Johannes Wagner. pentru Puteri . dar şi Malakim.S. 11 Welt von heute. The Free Press. A Dictionary ofÂngels.Tarshishim. Erelim sau Kisaoth. pp. în Die Engel in der 10 Wilhelm Barth Verlag GMBH. Cf..Elohim. Planegg. Dr. 1967. iar pentru Stăpînii . 1957. 1956. von P. pentru cîteva sugestii. . 69-92. Pentru Tronuri. dnei Madeea Sâsână Axinciuc. 23. Verlag Ars Liturgica. în Begegnung mit Engeln. D. ci orientative. N-am indicat terminologia ebraică a ierarhiilor. de la Saraf) şi Kheruvim (pi. 11. de la Keruv). O. 2. 1 Tesaloniceni 5. Mulţumim. p. Galgallin. există echivalenţele posibile Ofannim.B. Miinchen. Gesammelte Aufsătze hrsg. uneori.9 Cf. pentru că echivalenţele nu sînt întotdeauna uşor de stabilit.