Economie Politica Lect. univ. dr.

STANCIU MARIETA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ ANUL I

ECONOMIE POLITICA SI POLITICI ECONOMICE
- SUPORT DE CURS – PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Pag. 1 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

1. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ. METODA DE CUNOAŞTERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ 1.1 Economia faptică şi economia teoretică 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei 1.3 Nevoile umane şi resursele economice 1.4 Economia şi raţionalitatea în economie. Structurile economiei 1.1 Economia faptică şi economia teoretică Cuvântul „economie” are un dublu înţeles, iar pentru o mai bună percepţie trebuie făcută distincţia dintre cele două dimensiuni ale economiei, Economia teoretică şi Economia faptică, care sunt esenţialmente diferite. Economia faptică, reală se prezintă ca: un ansamblu de activităţi şi procese economice de producţie, de repartiţie, de schimb şi de consum; o masă de bunuri şi servicii economice rezultate din activităţile şi procesele respective; o totalitate de participanţi la organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi proceselor producătoare de bunuri şi servicii; un sistem integrat de relaţii sociale ce au loc între subiecţii economici. De aici, desprindem concluzia că economia ca practică socială este un microunivers, în centrul căruia stă omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaşează ca importanţă: omul, în dubla sa ipostază: de producător – agent economic şi consumator; unităţile economice, în care se integrează şi lucrează oamenii; bunurile şi serviciile economice; faptele şi respectiv operaţiunile economice; relaţiile interumane de cooperare, de întrajutorare şi de comunicare. Economia reală a evoluat în ritmuri, proporţii şi coordonate diferite de la o epocă la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de producţie, şi juridic eliberat de orice norme care-i limitau mişcarea şi îl împiedicau să-şi vândă forţa de muncă oricui pe un timp determinat, economia reală devine ceea ce este şi astăzi: o economie de piaţă liber concurenţială; o economie puternic marcată de diviziunea socială a muncii şi de diviziunea manufacturieră, de fabrică;

Pag. 2 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

o economie în care munca fizică a omului este înlocuită de munca maşinilor; o economie în care statul îşi face simţită prezenţa atât în calitate de element al suprastructurii cât şi de agent economic; o economie cu randamente şi eficienţă crescânde; o economie fondată pe profit, câştig, bunăstare materială şi spirituală. Economia faptică, reală este baza apariţiei şi existenţei economiei teoretice, care este rezultatul observării şi cercetării sistematice şi permanente, efectuate de specialişti, şi despre care se poate vorbi, în mod înddreptăţit, după ce economia teoretică devine ştiinţă de sine stătătoare. Apariţia economiei teoretice ca ştiinţă se datorează clasicilor englezi Adam Smith şi David Ricardo, care sunt consideraţi adevăraţii părinţi ai economiei politice ca ştiinţă. Ca exponenţi ai capitalismului matur şi ai burgheziei industriale în continuă ascensiune, ei au rămas partizanii ordinii naturale şi ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producătoare de bunuri şi venit net toate ramurile şi pe primul loc industria manufacturieră, înţelegând şi explicând relaţiile de determinare dintre diviziunea manufacturieră, productivitatea muncii şi avuţia naţională. Smith şi Ricardo fundamentează ştiinţific comerţul exterior prin teoria costurilor absolute şi comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, întrunind cele trei condiţii de bază pentru a fi socotită ca atare: 1. obiect de studiu propriu; 2. metodă de cercetare proprie; 3. sistem propriu de categorii şi legi economice 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei Termenul de economie politică a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul său de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii şi care provine de la trei cuvinte greceşti „oikos”, „nomos”, „polis” – gospodărie, lege, cetate (oraş, societate, ţară), cu derivatul său „politeia” care însemna organizare socială. Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predăm a apărut cu mult înainte de apariţia ştiinţei economice, care, iniţial, s-a identificat cu economia politică. Identificându-se cu ştiinţa economică în ansamblul ei, economia politică este considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare. Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidentă discrepanţa dintre nevoile nelimitate şi resurse limitate, rare şi unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei conştientizează că nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie să renunţe la altceva. Neexistând destul din toate, s-a impus o alegere raţională a lucrurilor ce urmează a fi produse şi consumate iar
Pag. 3 din 95

-

metoda comparării este procedeul logic cel mai general. Economia politică se delimitează de celelalte ştiinţe economice prin modul de abordare a activităţilor economice. cât. 4. studiază viaţa economică în întreaga ei complexitate. modul sistematic de cercetare şi expunere a rezultatelor. economia politică încearcă să elimine opoziţia dintre teorie şi doctrină. 3. 2. cum şi cine să producă au devenit obsedante iar Economia trebuia să dea un răspuns prompt şi cert. economia politică reprezintă o ştiinţă teoretică. impunându-se ca o ştiinţă socio-umană a opţiunii. examinarea fiecărei părţi separat şi dezvăluirea trăsăturilor caracteristice. prin premisele adoptate şi concluziile formulate. indiferent dacă cercetarea porneşte de la microeconomie spre macroeconomie. univ. etimologic metoda reprezintă calea. Pag. categoriile şi legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale. împrumută tehnici şi instrumente de la alte ştiinţe integrându-le într-un ansamblu specific. 4 din 95 . un ansamblu coerent de cunoştinţe despre realitatea economică. ea fundamentează noţiunile. dr. ca ştiinţă social-umană. METODA ECONOMIEI Obiectul reprezintă prima şi cea mai importantă condiţie pentru ca Economia să fie ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparaţiei.Economie Politica Lect. Economia Politică foloseşte în procesul cunoaşterii următoarele metode sau procedee ştiinţifice. ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii şi explicării adevărului obiectiv. o reflectare universalizată. generalizată a acestei realităţi. descompunerea mentală sau fizică a obiectului de studiu în părţile sale constitutive. acest procedeu presupunând analiza şi sinteza. universal folosit în procesul de elaborare a conceptelor ştiinţifice. astfe: 1. în calitatea sa de ştiinţă teoretică fundamentală. a alegerii resurselor insuficiente pentru satisfacerea cerinţelor individuale şi sociale în continuă creştere şi diversificare. extinzând criteriul raţionalităţii şi eficienţei maxime asupra tuturor activităţilor din societate. STANCIU MARIETA întrebări precum ce. are în vedere interdepedenţele dinamice din economia reală. economia politică creează tehnici şi instrumente de cercetare a faptelor economice. mijlocul. • analiza presupune divizarea. constituind baza metodologică pentru toate ştiinţele economice. abstractizarea reprezintă procedeul prin care cunoaşterea trece de la concret la abstract.

metoda matematică reprezintă o necesitate de ordin practic şi teoretic. metodele statistice. metoda analogiei constă în „transferul unei însuşiri sau a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect supus cercetării. modele dinamice. • din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem: modele microeconomice. iar deducţia constă în aplicarea tezelor generale. Inducţia constă în desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor particulare. proceselor particulare. se realizează prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate astfel: • din punct de vedere al relaţiilor pe care le reflectă distingem: modele deterministe. modele analitice. sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenţă. 1. • din punct de vedere al dezvoltării obiectului distingem: modele statice. făcând abstracţie de folosirea matematicii elementare în scopul de măsurare pură. inducţia şi deducţia. Concluziile obţinute prin această metodă sunt probabile. modele grafice.3 Nevoile umane şi resursele economice Produs al naturii şi al societăţii. metoda logică cercetează procesele economice în evoluţia lor de la simplu la complex. mai întâi. • din punct de vedere al construcţiei lor distingem: modele numerice. 5 din 95 . modele probabilistice. STANCIU MARIETA - - - • sinteza continuă procesul de cunoaştere al analizei desăvârşindu-l.Economie Politica Lect. pentru formarea şi dezvoltarea lor. socială şi raţională. modele macroeconomice. Cu alte cuvinte. în procesul cunoaşterii apelându-se la indicatorii statistico-matematici care reprezintă numere ce caracterizează trăsăturilor specifice ale totalităţii fenomenelor economice. Nevoile umane apar. omul se prezintă ca fiinţă tridimensională: biologică. Utilizarea matematicii în economie. urmărind linia istorică în forma sa abstractă şi consecventă. Pag. univ. dr. ele nu sunt certe. iar sinteza mută analiza în faza sa finală. analiza pregăteşte declanşarea ştiinţei. a principiilor la analiza fenomenelor.

având o anumită periodicitate. psihologici. depinzând de gradul de civilizaţie şi cultură al populaţiei. 1) Nevoile umane sunt nelimitate ca număr. Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o reprezintă nevoile (trebuinţele) economice. morali. adică resursele şi bunurile sunt relativ limitate. deoarece se înlocuiesc între ele. Nevoile umane reprezintă cerinţele oamenilor de a-şi însuşi bunuri. obiceiuri. Nevoile (trebuinţele) economice se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) reprezintă şi exprimă o stare de necesitate obiectivă iminentă indivizilor şi colectivităţilor umane.corespunzător gradului atins în dezvoltarea societăţii şi capacitatea oamenilor de a conştientiza aceste cerinţe. concurente şi substituibile. dr. Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături fiecare dintre acestea reflectând o lege economică. manifestându-se ca impuls iniţial şi ca scop permanent al tuturor activităţilor economice. prezentându-se ca o mulţime de trebuinţe complementare. • subiectivă. grupările sociale. toate acestea devenind nevoi efective-reale . statele. 3) au o dublă determinare: • obiectivă. Pag.Economie Politica Lect. devenind nelimitate ca număr şi manifestându-se sub forma principiului creşterii şi diversificării trebuinţelor. care reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane. 4) Nevoile umane sunt complementare. 2) au caracter istoric. ordonate şi ierarhizate în funcţie de locul şi rolul lor în cadrul vieţii sociale. 3) Nevoile umane sunt concurente. 7) au caracter complex. evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice. satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun material sau serviciu. 5) orice nevoie economică satisfăcută renaşte cu timpul. unele nevoi se extind în detrimentul altora. tradiţii. adică nevoile economice depind de factori biologici. ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor indivizii. 4) între amplificarea nevoilor economice (nelimitate) şi resursele economice (limitate) există o contradicţie care se manifestă prin legea rarităţii resurselor. rare în comparaţie cu nevoile. naţiunile. 6 din 95 . univ. 5) Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere. societatea în ansamblul ei. 6) intensitatea unei nevoi se află în permanenţă în raport invers proporţional cu gradul de satisfacere a acesteia. sociali. 2) Nevoile umane sunt limitate în capacitate. STANCIU MARIETA Nevoile umane se manifestă ca un sistem integrat şi dinamic de cerinţe. fiind rezultatul condiţiilor de viaţă existente la un moment dat în societate. fiecare individ devenind un subiect economic care constată cât de mare este intensitatea trebuinţei sale.

interese economice ale microgrupurilor sociale. organizaţiilor cu caracter local. interese economice mondiale. reprezintă o latură inseparabilă a acţiunii sociale. formează resursele primare. c. particulare. e. Pag. comportamentele şi deciziile oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii. univ. activităţi teoretice. potenţând eficienţa utilizării tuturor resurselor economice. planetare. c. 4) Din punct de vedere al duratei manifestării lor în timp se disting: a. interese economice individuale. 1. cu economia reală. secundare. Resursele economice reprezintă ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea şi obţinerea de bunuri materiale şi servicii. STANCIU MARIETA Trebuinţele economice sunt organic şi indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuinţelor economice. interese economice directe. b. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse specifice. b. 2) Din punct de vedere al rolului îndeplinit în viaţa economică a societăţii: a. alături de care. proces complex ce reflectă faptele. interese rare. care reprezintă rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare. b. Structurile economiei Prin conţinutul şi rolul său. 1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om şi natură pot fi grupate în: a. private. repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoile şi interesele economice. activităţi practice. b. 7 din 95 .Economie Politica Lect. b. dr. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană. interese permanente. interese economice indirecte. împreună cu cele umane. actele. interese economice internaţionale. întreprinderilor. statale. Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarităţii. interese periodice. economia – termen sinonim cu activitatea economică. interese economice nefundamentale. 3) Din punct de vedere al caracterului legăturilor cu subiecţii purtători se disting: a. terţiare etc.4 Economia şi raţionalitatea economică. denumite şi interese generale. interese economice fundamentale. interese economice naţionale. circulaţiei. d. Interesele economice pot fi clasificate astfel: 1) Din punct de vedere al purtătorilor intereselor se disting: a. Resursele naturale. în cantităţi determinate şi de calitate adecvată. o importanţă deosebită revine resurselor economice derivate.

progresist sau reacţionar. 4) Din punct de vedere al conţinutului şi finalităţii activităţii economice desfăşurate de oameni. activităţi intelectuale. activităţi creative. moral sau imoral.Economie Politica Lect. b. specializare şi integrare a activităţilor economice. circulaţia (schimbul) şi consumaţia. care reprezintă procesul obiectiv de desprindere. fiind Pag. dr. 8 din 95 . a avut loc un amplu proces de diversificare. De-a lungul timpului. Distribuţia (repartiţia) cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor. depozitarea. 3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activităţile pot avea caracter: a. distribuţia (repartiţia). pentru ca bunurile economice create să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri pe calea vânzării-cumpărării sau pe alte căi. distribuindu-se şi redistribuindu-se venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii. d. pozitiv sau negativ. activităţi de distrugere. c. activităţi de repetare şi reproducere. activităţi de organizare sau dezorganizare. diferenţiere. conservarea şi schimbul de produse şi servicii. cunoscut sub denumirea de diviziune socială a muncii. pentru satisfacerea diferitelor trebuinţe.). ca momente inseparabile ale acţiunii social-economice. al adâncirii diviziunii sociale a muncii. c. activităţi de reproducere la aceeaşi scară sau pe scară mai mare. când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială). Ca rezultat al dezvoltării societăţii. d. repartizate şi introduse în circulaţie. în scopul obţinerii de profit. b. Circulaţia (schimbul) se referă la transportul. resurselor. adică bogăţie imaterială (transporturi. În funcţie de rezultatele ei producţia poate fi: producţie materială. activităţi fizice. structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi care s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale: producţia. legal etc. univ. factorilor de producţie în ieşiri (output-uri) de bunuri economice. STANCIU MARIETA 2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în: a. activităţi turistice etc. e. Producţia constă în transformarea intrărilor (input-urilor). prestări de servicii – reprezintă acele activităţi care transformă intrările în rezultate specifice. Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice create. b. activităţile pot fi grupate în: a. separareautonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora. realizate de către agenţi economici specializaţi. prin funcţiile îndeplinite.

pe baza acestora. la nivelul unei economii naţionale: • cantitatea totală de bunuri şi servicii realizate la nivelul întregii economii. ci. • atestarea utilităţii bunurilor economice şi manifestarea acestora ca bunuri economice reale. în funcţie de gradul de agregare. este cercetată din unghiuri diferite. Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al consumatorilor. 4. astfel încât. 3. în ideea de a înţelege şi explica cum hotărăsc producătorii ce. funcţionarea pieţei mondiale şi a circuitului economic mondial. structura pe verticală a economiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri: 1. explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său. STANCIU MARIETA ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt: • consumaţia productivă (intermediară) care constă în consumarea unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi servicii. • comportamentul general al preţurilor. folosind variabile agregate. 9 din 95 . • nivelul utilizării resurselor de producţie. cât şi cum să producă şi cum îşi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-şi satisface necesităţile la cel mai ridicat nivel posibil. • consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor personale. subramurilor şi zonelor economice. Mezoeconomia . Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii. • totalul veniturilor realizate la dimensiune naţională.este definită ca fiind ramura care abordează şi cercetează viaţa economică la nivelul ramurilor. Macroeconomia reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice. interdependenţele economice dintre state. dr. generate de diviziunea internaţională a muncii. 2.Economie Politica Lect. care studiază ansamblul activităţilor economice. Microeconomia ca parte a ştiinţei economice se ocupă cu studiul comportamentelor individuale. Pag. univ. Economia ca entitate complexă indestructibilă.

polis – cetate. Intensitatea şi nivelul economiei reale poate fi calculată prin intermediul următorilor indicatori macroeconomici: produsul intern brut. de nivelul şi structura costurilor. direct sau indirect. Platon.Economie Politica Lect. analizată şi definită în funcţie de capacitatea tehnică şi tehnologică. repartiţiei şi consumului de bunuri. După publicaţia lui Alfred Marshall din 1890. Pag. Legea economică . Xenofon). . amploarea şi structura nevoilor umane. Economia reală este studiată. intercondiţionare şi funcţionare a diferitelor verigi ale vieţii economice. societate. O bună perioadă de timp. nivelul populaţiei ocupate în fiecare ramură a economiei naţionale. atribuit analizei economice. constituită în secolele XVIII-XIX. obiceiurile şi hotărârile pe care le iau oamenii în ceea ce priveşte atragerea şi întrebuinţarea resurselor economice în scopul producerii. Principiile Economics-ului (Principles of Economics). de nivelul rezultatelor. după expresia lui Adam Smith.relaţia esenţială între procesele şi fenomenele economice. riguros.raportul repetabil între indivizii participanţi la activitatea economică. 10 din 95 . Idei şi teorii economice există din antichitate (Aristotel. dr.proprietatea resurselor de a fi insuficiente în raport cu nevoile. calitatea şi structura resurselor economice se modifică mai lent decât intensitatea. Raritatea . ca fiindu-le necesare pentru existenţă. nivelul producţiei agricole. economiştii neoclasici renunţă la termenul de political economy în favoarea celui de economics. gospodărie. care sugerează caracterul obiectiv. populaţia ocupată la nivelul întregii economii etc. . Economie reală – totalitatea activităţilor economice care susţin oferta agregată de bunuri şi servicii. în funcţie de interesele şi nevoile economice. în secolul XVIII fiind considerată ştiinţă a avuţiilor. nomos – care reprezenta lege. organizare. circulaţiei. univ. Creşterea eficienţei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi şi resurse. Legea rarităţii resurselor economice – legea conform căreia cantitatea.reprezintă reflectarea modului de structurare. Activitatea economică – proces complex ce reflectă faptele. de ramura în care un agent economic îşi desfăşoară activitatea etc. Nevoi – ceea ce oamenii resimt. comerţul exterior. ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. pentru formarea şi manifestarea personalităţii lor. rânduială. resursele fiind limitate în raport cu trebuinţele indivizilor. salariul mediu nominal net. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 1 Economie – termenul de economie politică a fost creat în 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte greceşti: oikos – care înseamnă casă. economia politică s-a identificat cu ştiinţa economică.

univ. STANCIU MARIETA Cost de oportunitate sau cost de opţiune. dr. sacrificată în favoarea alternativei alese. Pag.Economie Politica Lect. care exprimă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor. reprezintă un concept iniţiat de şcoala neoclasică. 11 din 95 .

dr.1 Economia naturală 2. considerat a fi principalul factor de producţie.1. în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie bunurilor necesare. fără a fi nevoie de schimb. • predominanţa nevoilor biologice. • izolarea producătorului din punct de vedere economic.3 Economia de comandă 2.2 Proprietatea în economia de piaţă. • importanţa acordată pământului. de-a lungul timpului. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2.fie prin intermediul schimbului.2.1 Economia naturală Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă. tipuri ale acesteia 2.Economie Politica Lect. . univ.2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă 2. 12 din 95 . geneza şi evoluţia banilor 2.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei 2.3.1.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat.fie din producţia proprie prin autoconsum. Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi.1.2 Economia de schimb 2.1. Pag. STANCIU MARIETA 2. 2.2. inclusiv moneda.3 Banii în economia de piaţă 2.3.2.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă 2. libera iniţiativă 2. cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi producători.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă 2.1 Natura. Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice: • diversificarea activităţii economice. pe două căi distincte: .

• existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume: • oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate. • autonomia producătorilor. bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă. Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici: • este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă. prin care se diferenţiază de economia naturală astfel: • specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate. Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice. produc bunuri destinate vânzării. şi anume producţia de mărfuri. • diviziunea simplă. comparativ cu alta. • se perfecţionează mijloacele de muncă. specializaţi şi autonomi. Pag. • concentrarea activităţii economice în jurul pieţei. STANCIU MARIETA • descentralizarea economiei redusă. • se economisesc resurse. 2. Economia de schimb are trăsături proprii.2 Economia de schimb Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici. aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului. • se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat. ca rezultantă a specializării. resursele fiind alocate prin plan. dr. mai multă experienţă. • desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb). de avantajul obţinut dintr-o activitate.3 Economia de comandă Este întâlnită în ţări precum Cuba. • schimbul. 13 din 95 . • se extind schimburile economice. China. necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice.1. • producţia se diversifică sortimental. univ. iar mai târziu. • costurile unitare ale produselor sunt mai reduse. experienţă sau întâmplare. naturală a muncii. tradiţii.1. prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi. obiceiuri. 2.Economie Politica Lect. a fost cauzată de interese economice.

a cererii şi a ofertei. Pag. • crearea sectorului particular. • formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici. marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă.Economie Politica Lect. • cocurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte: • stabilizarea macroeconomică. • este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă. care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă. în multe ţări „foste comuniste”. • preţul şi reforma pieţei. economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie. din interacţiunea acestora rezultând producţia globală şi consumul. numai în măsura în care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi. • proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici. univ. cât şi pentru cine să se producă în condiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici. corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite. Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat. STANCIU MARIETA • este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist. • privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat. producătorii realizând bunuri decise de planificatori. • deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme. dr. 2. pentru funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută în vedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: • piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce. autonom şi raţional. • indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei maxime. cu resurse economice limitate. 14 din 95 . atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă 2.2. • redefinirea rolului statului în economie. În condiţiile actuale.

• existenţa unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producţie. dreptul de uzufruct. 2. de însuşire a rezultatelor producţiei. dreptul de a dispune de bunurile economice iar în virtutea acesrtui drept obiectul proprietăţii poate fi înstrăinat prin act de vânzare-cumpărare. dreptul de dispoziţie. 3. 2. donaţie sau moştenire. Principalele forme de proprietate existente în cadrul economiilor moderne în raport de titularul subiectului proprietăţii. un contract social cu privire la bunurile materiale.) ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor. 4. • intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi supravegherea funcţionării normale a acestuia. proprietarul putând să-şi exercite acest drept în mod autonom sau să-l transfere pe bază de contract altei persoane fizice sau juridice. Atributele proprietăţii sunt: 1. STANCIU MARIETA • instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă. se disting: Pag. dreptul de utilizare. dr.Economie Politica Lect. Atributele proprietăţii pot fi înstrăinate: a) în totalitate: • pe bază de contraechivalent (de exemplu: actul de vânzare-cumpărare). Proprietatea exprimă întotdeauna unitatea a două elemente: 1. concretizată în capacitatea bunului de a satisface o anumită trebuinţă de consum. univ. • fără echivalent (de exemplu: donaţie şi moştenire). generează relaţii de închiriere. organizaţii. b) parţial: • înstrăinarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: înstrăinarea atributelor de posesiune şi utilizare. 2. • latura valorică ce se măsoară în expresie bănească cu ajutorul preţurilor. sociogrupuri. sistem financiar-bancar etc. obiectul proprietăţii care îl constituie bunurile economice care au o dublă determinare: • latura utilitară. libera iniţiativă Proprietatea se defineşte ca fiind o relaţie între oameni.). arendare etc. prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor economice. Subiectul proprietăţii reprezintă anumite persoane fizice sau juridice ce deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă (exemplu: indivizi. statul). pe diferite durate. mod de combinare a acestora. spirituale şi de altă natură existente în societate sau obţinute din activitatea economică. 15 din 95 . dreptul de administrare şi gestionare a bunurilor. dreptul de posesiune.2 Proprietatea în economia de piaţă.

aparţin mai multor proprietari individuali. drumuri. pe care proprietarii particulari le suportă mai greu (cercetări nucleare şi spaţiale. ia naştere prin asocierea proprietăţii private şi publice. . • promovarea progresului tehnic.de a se manifesta ca întreprinzători. construcţii de căi ferate. dreptul agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea propriilor interese. 16 din 95 . afectând nevoile consumatorilor. Ea există în toate ţările lumii. care pot fi salariaţi în acea unitate. Formele de concretizare a liberei iniţiative constau în dreptul agenţilor economici: .de a se angaja în mod liber în acte de schimb. care avantajează consumatorul. • sportirea volumului producţie. . univ. 3. între agenţii economici din state diferite. • proprietatea privată asociativă se caracterizează prin faptul că factorii de producţie utilizaţi într-o unitate de producţie. • ridicarea calităţii bunurilor. . asociaţii şi societăţi cu caracter economic.de a adopta decizii privind acţiunile şi bunurile lor.de a dezvolta. Pag. Categoria de libertate economică reprezintă libertatea. între agenţii economici naţionali. în diferite variante: • în cadru naţional. menţine sau restrânge acţiunile. exploatări miniere.). Pluralismul generează competiţie între formele de proprietate pentru menţinere şi afirmare. proprietatea publică aparţinând statului. cât şi statului (administraţiei publice). • poate menţine unităţi economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiază de subvenţii bugetare de la stat. dar angajează producători direcţi în calitate de salariaţi. în diferite grade de dezvoltare. dr. consecinţele acestuia. proprietatea privată care poate fi: • proprietatea privată individuală se manifestă atunci când proprietetarii nu sunt producători. fiind: • reducerea cheltuielilor de producţie. 2. metrou etc. • în cadru internaţional. este prezentă în sectoarele cu riscuri mai mari pentru întreprinzători. STANCIU MARIETA 1. dar în aşa fel încât să nu afecteze cu nimic libertatea celorlalţi.Economie Politica Lect. proprietatea mixtă aparţinând atât proprietarilor privaţi individuali sau în asociaţie. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate în: • poate frâna concurenţa prin utilizarea unor preţuri de monopol de stat. Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenţa în cadrul unei ţări (economii) a principalelor forme de proprietate aflate în interdependenţă şi totodată într-o permanentă evoluţie. poduri.

datorită raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru.sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului. După acest criteriu există două mari modele ale economiei de piaţă: 1. modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare. 2. veniturile sunt inegal distribuite datorită inegalităţii eficienţei agenţilor economici. . . dr. . puterea de muncă. STANCIU MARIETA Libera iniţiativă cunoaşte cea mai mare dezvoltare în condiţiile proprietăţii private.în economiile unde există un sector privat puternic şi preponderent.sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are tendinţe de reducere. acest model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic. În condiţiile proprietăţii private şi ale liberei iniţiative. încetând să mai fie sursă de eficienţă şi rentabilitate: .sistemul economic se autoreglează. apreciază că în sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele: 1. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin: . . • măsuri dictatoriale. Michel Albert. care.variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta. Modelul Keynesian care presupune: . .forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic. 2. determinată la rândul ei de diferenţele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuală. Pag. în lucrarea „Capitalism contra capitalism”.variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată. voinţa. univ. acest model vizând în special nivelul macroeconomic.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic.).rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei. . adică. aptitudinile.în ţările în care proprietatea este personalizată prin: • existenţa unor monopoluri. care trebuie modelat conform propriilor legităţi.statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente. determinând realizarea unei activităţi eficiente pentru proprietar şi pentru societate. .Economie Politica Lect. Libera iniţiativă este îngrădită sau eliminată. etc. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături: . statul având o intervenţie minimă în economie.2. 17 din 95 .piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator.

.sistemul de învăţământ este mai egalitar.se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiaşi ţări. . se bazează pe câteva principii de bază: . • etalon pentru măsurarea celorlalte bunuri. Pag.clasa mijlocie este numeroasă iar mişcarea sindicală este foarte puternică. . perioada banilor-marfă – primele forme concrete de bani au fost anumite bunuri. de dezvoltare a schimbului. .1 Natura.întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un bun comercial. dr.preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei.cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă.3 Banii în economia de piaţă 2. .fiscalitatea este redusă. iar implicarea statului în economie este neglijabilă.un sistem de învăţământ elitist. Modelul renan. . 18 din 95 . .fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul. nivelul salariilor depinzând atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi factori. Care aveau rol de: • intermediar.întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social. protecţia fiind o problemă individuală. din necesitatea facilitării schimbului. într-un îndelungat proces istoric.piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cu alte forme de piaţă.grad redus de securitate economică faţă de riscuri. care tinde să funcţioneze după regulile pieţei. geneza şi evoluţia banilor Banii reprezintă o marfă spcială care. În evoluţia istorică a banilor se disting trei etape importante: 1.Economie Politica Lect. animale. s-a separat în mod constant de lumea mărfurilor pentru a îndeplini rolul de echivalent general şi de instrument general al schimbului. 2.pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economicosocială. Banii au apărut cu mult timp în urmă.un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale. . bucăţi de metal etc. care trebuie să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri. 2.sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe termen lung. STANCIU MARIETA . realizat iniţial sub formă de troc – schimbul direct dintre două bunuri. care asigură un grad ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice. . . univ. .piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului. . blănuri. . .3.

Pag. . . natura banilor nu depinde de corpul material al acestora ci de funcţiile sociale îndeplinite. • general – sunt acceptaţi în orice moment şi orice loc al unei comunicaţii monetare. aceşti bani nu mai au valoare intrinsecă. convertibilitatea bancotelor în aur şi argint restrângându-se treptat. . • exprimau angajamentul băncii de a le preschimba. semne băneşti emise de bănci care: • certificau prezenţa aurului în păstrarea băncii. ele devenind simple intrumente utilizate în tranzacţii economice.banii au caracter: • nedeterminat – permit transformarea lor în orice marfă şi achitarea oricărei datorii. . .banii reprezintă un instrument obiectiv-necesar.bazaţi exclusiv pe încredere). valoarea rezultând doar din semnul valoric imprimat pe ei. • imediat – permit reglarea instantanee şi definitivă a actelor de vânzare-cumpărare şi stingerea unei datorii. indispensabil pentru societate. Teoria clasică ce consideră că banii îndeplinesc următoarele funcţii: . Dreptul de a emite bancnote a fost.Economie Politica Lect. STANCIU MARIETA perioada banilor monedă. Dacă până la primul război mondial bancnotele circulau paralel cu monedele de aur şi argint. Monedelor metalice li s-au adăugat bancnotele.raţiunea de a fi a banilor o constituie rolul lor de a facilita schimbul mărfurilor şi derularea normală a fluxurilor economice.măsură a valorii.2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă Rolul banilor în cadrul economiei de piaţă se concretizează în funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc distingându-se astfel două mari direcţii: 1.banii reprezintă un instrument social al economiei de schimb.3. 2. 19 din 95 2. univ. . în aur (până la primul război mondial). dr. Trăsăturile esenţiale care pun în evidenţă natura banilor din economiile de piaţă contemporane sunt: . la cerere. perioada banilor de hârtie (fiduciari . • sunt omogene şi perfect indivizibile. treptat. restrâns şi rezervat unei singure bănci – Banca de Emisiune sau Centrală. după această dată emisiunile de monede din metale preţioase au devenit excepţii. treptat rolul de bani s-a restâns la metale preţioase (aur. 3.realizarea rolului şi funcţiilor banilor are loc numai pe baza încrederii pe care o au faţă de instrumentul monetar posesorii efectivi sau potenţiali ai banilor. argint) datorită unor proprietăţi intrinseci: • valoare mare într-un volum mic.mijloc de circulaţie.

adică sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi pierderi minime pentru deţinători.orice obligaţie economică este evaluată în bani şi încetează prin achitarea sumei corespunzătoare. Teoria contemporană care consideră că funcţiile banilor sunt următoarele: mijloc de schimb şi stimulare a activităţii economice. 2. liră. 2) mijloc de circulaţie (de schimb) constă în aceea că moneda este mijlocitorul schimbului. Astăzi banii sunt expresia generică pentru bancnote.mijlocitor al schimburilor de mărfuri şi măsură a valorii cu două funcţii conexe: • mijloc de tezaurizare. Dacă în ceea ce priveşte rolul covârşitor al banilor în economia de piaţă. mijloc de tezaurizare. instrument al circulaţiei mărfurilor şi mijloc de comparaţie. o structural. 4) mijloc de rezervă (de economisire) are la bază caracterul impersonal al monedei care poate fi folosită de oricine. • mijloc de plată. diferitele şcoli şi teorii economice sunt de accord. Funcţiile banilor sunt în esenţă următoarele: 1) mijloc de măsură a valorii (etalon de calcul) permit măsurarea şi compararea în timp şi spaţiu a cheltuielilor şi rezultatelor. monedă scripturală şi alte instrumente recunoscute ca monedă. Banii sunt lichiditate prin excelenţă. capabilă să surprindă sintetic esenţa şi semnificaţia acestora. existente în posesia agenţilor economici. având forme şi denumiri diferite de la o ţară la alta (dolar. 3) mijloc de plată . • banii permit realizarea valorilor viitoare. pentru orice marfă şi în orice moment.) acceptate pentru schimburi şi plăţi într-un spaţiu economic dat.Economie Politica Lect. bani universali. de rezervă ca valoare. 5) bani universali – reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingerea obligaţiilor pe plan internaţional. precum şi funcţiile pe care ei le îndeplinesc. euro. . Ei sunt un simbol al avuţiei conferind putere economică deţinătorului lor. leu. dr. Moneda naţională reprezintă etalonul general de măsură pentru întreaga activitate economică. o calitativ. că nu s-a ajuns încă la o definiţie larg acceptată a banilor. - Pag. univ. STANCIU MARIETA mijloc de plată. singurul mijloc capabil să comensureze şi să compare bunuri economice şi activităţi diferite din punct de vedere: o cantitativ. care se desfăşoară în timp şi îmbracă două aspecte: • banii sunt instrument de economisire. banii putând trece de la un deţinător la altul. 20 din 95 . monedă metalică. etc.

STANCIU MARIETA Teoria economică contemporană a desprins o caracteristică importantă a banilor lichiditatea care constă în calitatea constantă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii şi de a da posibilitatea alegerii din partea posesorilor lor. univ. dr. 21 din 95 .Economie Politica Lect. Pag.

În timp. divizibilitate – capacitatea monedei de a fi folosită la orice tip de tranzacţie. Atributele monedei sunt: 1. biletele de bancă nu mai sunt convertibile în aur. precum şi locul şi rolul fiecărui stat în parte în circuitul mondial al valorilor materiale. univ. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 2 Diviziune socială a muncii – procesul de separare. 3. Satisfactori – bunurile utilizate pentru consumul personal al membrilor societăţii. Etalon – serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. Moneda face posibilă derularea tranzacţiilor căruia este transmisă averea averea de la o persoană la alta. uniformitate – toate instrumentele acceptate ca mijloc de plată trebuie să posede aceleaşi calităţi şi funcţii. biletul de bancă a început să mijlocească schimbul de mărfuri. Bilet de bancă – la început. dr. ele începând să circule pe întreg teritoriul ţării. de la un agent economic la altul. îmbrăcăminte etc. factori de producţie (utilaje. 6. Un bun are o valoare intrinsecă. Pag. stabilitatea valorii – menţinerea puterii de cumpărare o perioadă de timp cât mai mare. statul şi-a instaurat monopolul în domeniul emiterii biletelor de bancă. 5. 4. adică prin el însuşi. Etalonul monetar este cantitatea de metal (aur. constituia un înscris special dat de o bancă deponentului de lingouri sau monede de aur. fără a se mai recurge la aurul pe care-l reprezintă.pentru ca moneda să fie mijloc general de schimb. 2. nelegat de altceva.). Intrinsec – ceea ce constituie partea lăuntrică. 22 din 95 . argint) corespunzătoare unei unităţi monetare. destinate satisfacerii nemijlocite a trebuinţelor (alimente. instalaţii etc. Prodfactori – bunuri care servesc obţinerii satisfactorilor. teoretic. prin rolul pe care îl exercită. convertibilitate – moneda trebuie să fie folosită cu uşurinţă. acceptabilitate . detaşare şi combinare a varietăţii activităţilor economice şi de statornicire a acestora. Diviziunea mondială a muncii – relaţiile stabilite între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului internaţional. Astăzi. ca părţi integrante ale acţiunii sociale. esenţială a unui lucru. ea trebuie să fie acceptată de toate persoanele unui stat ca mijloc de plată.).Economie Politica Lect. reflectă raportul dintre puterea lor de cumpărare în ţările respective. prin care aceasta certifica existenţa aurului în depozitul său. statul împuternicind banca centrală să îndeplinească funcţia de emitent de bilete de bancă. Paritate – raportul de schimb dintre valorile a două monede care. Mai târziu. greutatea falsificării – imposibilitatea reproducerii ei. Moneda reprezintă resursa macroeconomică la care se raportează toţi agenţii economici ai unui stat.

Pag. . O valută poate avea două cursuri: .un curs oficial.un curs liber – stabilit pe piaţă. în funcţie de fluctuaţia cererii şi a ofertei pentru valuta respectivă. stabilit de autoritatea monetară – Banca Centrală. dr. Tehnica de stabilire a cursului după metoda fixingului constă în determinarea punctului la care cererea şi oferta pentru o valută se egalizează sau se apropie cel mai mult. 23 din 95 . STANCIU MARIETA Fixing – operaţiune de stabilire a cursurilor valutare sau a preţului aurului la bursă.Economie Politica Lect. univ.

1 Agenţii economici. agenţii economici implicaţi îndeplinesc roluri specifice indiferent dacă procesele economice sunt abordate la nivel microeconomic sau macroeconomic.1 Agenţii economici: concept şi tipologie 3.Economie Politica Lect. 24 din 95 . STANCIU MARIETA 3. În prezent. 3.2. dr. Instituţiile financiare şi de credit – acest agent agregat reuneşte unităţile instituţionale (private.1 Agenţii economici: concept şi tipologie Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoană sau un grup de persoane fizice. Firmele – agentul agregat firme grupează toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă în producerea de bunuri şi servicii (non-financiare) destinate pieţei. scopul principal fiind obţinerea de profit. 2. Menajele – agentul agregat menaje (gospodării) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor.3 Întreprinzătorul În toate procesele economice. AGENŢII ECONOMICI 3. cea mai răspândită este tipologia ce stă la baza sistemului de evidenţă statistică a conturilor naţionale. 3.1.1 Agenţii economici. Cel mai utilizat criteriu ce stă la baza clasificării agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul instituţional. în cadrul ei distingându-se: 1. pe plan mondial.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare 3.1. fluxurile economice şi circuitul economic 3. publice.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.1. mixte) a căror funcţie este de intermediar Pag.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) 3.3 Circuitul economic 3. din titluri de proprietate şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare. fluxurile economice şi circuitul economic 3. Înţelegerea condiţiilor de existenţă şi funcţionare a diferitelor categorii de agenţi economici stă la baza demersului cognitiv asumat de ştiinţa economică. important pentru evidenţierea fluxurilor reale şi monetare.2.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor 3. univ. juridice ce îndeplineşte funcţii şi roluri bine determinate în viaţa economică.1.2.

administraţie privată. întreprinderi. întreprinderi administrative. CAS etc. Tranzacţiile care nu generează un contraserviciu sunt de două feluri: . serviciu sau echivalent în monedă.). Obiectul tranzacţiilor economice este reprezentat de: . . realizându-se prin intermediul pieţei. ce reprezintă acele tranzacţii bilaterale. 4.). Tranzacţiile economice – care intervin în derularea circuitului economic.. Pag. fiind tranzacţii de piaţă. . impozite etc. Administraţiile publice şi private – acest agent agregat exercită funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din vărsăminte obligatorii pe care le efectuează celelalte categorii de agenţi economici. exteriorul şi care au următoarele trăsături: . .operaţii privind bunurile şi serviciile – producţia. 2.dispun de capacitatea de a stabili relaţii cu alţi agenţi economici. 3. colectând. administraţie publică.operaţii de repartiţie – operaţiile de distribuire şi de formare a veniturilor legate de procesul de producţie (plata salariilor.dispun de resurse şi capacităţi proprii.sunt purtătorii unor interese proprii. 25 din 95 . transformând şi redistribuind disponibilităţile financiare. dr. Subiecţii economici care sunt reprezentaţi de societăţi.operaţii financiare – modificarea volumului şi structurii activelor şi pasivelor agenţilor economici reprezentaţi de societăţi. . . STANCIU MARIETA financiar între ceilalţi agenţi economici. 4. 3. concretizată într-un alt bun. Activităţile economice – reprezintă totalitatea operaţiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice. . care sunt efectuate sistematic (plăţi de impozite. 5. .transferuri de patrimoniu – intervin mai rar determinând la unul din agenţii economici implicaţi o modificare de patrimoniu.1. subvenţii. schimbul. dobânzi etc. operaţii ce pot fi grupate în: . menajele.sunt subiecţi distincţi ai vieţii economice.transferuri curente.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc: 1. univ.Economie Politica Lect.au comportament specific prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprind. în care oricărui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartidă. Străinătatea („restul lumii”) – acest agent agregat desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care agenţii economici naţionali intră în tranzacţii economice. consumul etc.bunurile şi serviciile produse.) şi a celor de proprietate (rente.

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- rezultatele utilizării factorilor primordiali de producţie (natura, munca, capitalul); - moneda. Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar: a) fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacţiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispoziţia firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare; b) flux monetar – fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime, dar de sens opus. 3.1.3 Circuitul economic Circuitul economic reprezintă totalitatea operaţiilor şi tranzacţiilor desfăşurate de către şi între agenţii economici care aparţin unei economii naţionale, tranzacţii concretizate în fluxuri reale şi monetare. Pentru a înţelege cum aceste fluxuri se articulează într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecărui tip de agent economic în circuitul economic şi al fluxurilor pe care aceşti agenţi economici le generează. O schemă simplificată a circuitului economic ne va ajuta să înţelegem acest lucru:

Flux monetar: - munca; - pământul; - capitalul. Agenţi economici alţii decât menajele Flux monetar: venituri

Flux real: cheltuieli pentru bunuri de consum şi servicii

Menaje

Flux real: bunuri de consum, servicii

Activitatea firmelor presupune: - cumpărătorii de factori de producţie – intrările, - vânzările de bunuri şi servicii – ieşirile, care generează două categorii de fluxuri.
Pag. 26 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

De la menaje spre firme circulă elementele necesare producţiei de bunuri şi servicii (muncă, pământ, capital). Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le prestează factorii de producţie cumpăraţi. De la firme către menaje circulă bunurile şi serviciile destinate satisfacerii trebuinţelor acestora. Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri la care se mai adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor. Menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor şi pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menajele sunt principalul cumpărător de produse oferite de firme şi în acelaşi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutoare de şomaj, plătind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.

3.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.2.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor Întreprinderea sau firma reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o reprezintă. În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni: - o dimensiune economică – pentru că aici se creează avuţia; - o dimensiune socială – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională; - o dimensiune juridică – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii sale. Firmele diferă între ele din multe puncte de vedere, dar, există însă patru diferenţe majore: 1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi: - firmă patronală (familială) – deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia decizii şi încasează întregul profit; - firme parteneriale – afacerea este deţinută de doi sau mai mulţi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreună şi răspund faţă de datoriile asocierii; - corporaţii (societatea comercială pe acţiuni) – reprezintă o entitate care poate să facă în numele ei afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau ca un parteneriat.

Pag. 27 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte: - integrarea pe verticală – fuzionarea unor firme ce operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding; - integrarea pe orizontală – asocierea unor firme în aceleaşi domenii de activitate, în scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterea eficienţei economice, rezultatul fiind apariţia unui cartel. 3. Din punct de vedere al organizării interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o firmă la alta. 4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune: - înţelegerea responsabilităţilor şi autorităţii; - delegare şi raportare; - centralizare şi descentralizare. 3.2.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) Indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii; 2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice; 3. Firma combină factorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu; 4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii privind: - cererea şi oferta celorlalţi producători; - preţurile; - indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă; - investiţiile actuale şi de perspectivă. 5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale. 3.2.3 Întreprinzătorul

Pag. 28 din 95

29 din 95 . dr.Economie Politica Lect. întreprinzătorul combină toate elementele producţiei. 4. exercită funcţia de autoritate. fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor. univ. 5. 2. întreprinzătorul este un inovator. capacitatea managerială şi dorinţa de autonomie. pregătirea de a-şi asuma riscul. conduce întreprinderea în scopul realizării profitului. 3. STANCIU MARIETA În condiţiile economiei de piaţă. Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt: 1. activitatea întreprinderii este legată de întreprinzător sau manager – cel ce iniţiază o activitate economică. Pag.

serviciu sau într-o monedă. CAS-uri etc. Corporaţiile sunt firme care domină în ţările puternic industrializate. schimbul. Tranzacţiile de piaţă bilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în cadrul cărora oricărei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde un contraserviciu concretizat într-un bun. Pag. Menaj – tip de agent economic care defineşte gospodăria familială ca nivel al desfăşurării activităţii economice sau al consumului de bunuri. transferuri curente – operaţii. El îşi desfăşoară activitatea în ţara de origine şi în exterior prin intermediul filialelor. concretizându-se în: 1.transfer operativ al drepturilor de acţionar prin vânzarea acţiunilor. .). donaţii etc. efectuate sistematic (impozite. cât şi în politică şi viaţa social-culturală. Tranzacţiile de piaţă unilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în care unui serviciu nu îi corespunde un contraserviciu. dr. . 2. 30 din 95 . a unui serviciu sau disponibilizarea de capital uman şi financiar. reprezentanţelor etc.existenţă cu caracter continuu. Tranzacţia presupune schimbarea dreptului de proprietate de la o persoană juridică la o persoană fizică sau între două persoane fizice asupra unui bun.răspundere limitată. distinctă de proprietarii săi. univ. Corporaţie – entitate legală.). cu scop lucrative sau nelucrativ. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 3 Abilitatea întreprinzătorului – este considerată neofactor de producţie şi se caracterizează prin capacitatea agentului economic de a combina eficient şi de a se adapta rapid cerinţelor pieţei privind producerea de noi bunuri economice. transferuri de patrimoniu – operaţii concretizate în modificări patrimoniale ale agenţilor economici (moşteniri. transferul sau consumarea unei valori economice. abilitată de stat sau de guvern şi caracterizată prin: . Tranzacţie – termen utilizat pentru a desemna un flux economic care oglindeşte crearea. având influenţe atât în economie.Economie Politica Lect.

care implica clasificarea lor. 4.1.Economie Politica Lect. se realizează prin consumul de bunuri. După modul în care circulă de la producător la consumator se împart în: Pag. după gradul de prelucrare se clasifică în: • bunuri primare . STANCIU MARIETA 4. satisfactori – bunuri de consum.2 Alegerea consumatorului raţional 4. Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii: 1.: lumină solară.bunuri libere – reprezintă toate elementele realităţii. incorporale sau bunuri imateriale care se consumă concomitent cu producerea lor (ex. licenţe. care sunt nelimitate (abundente) în raport cu nevoile umane (ex. După forma de existenţă bunurile economice se împart în: a. de natura nevoii satisfăcute.1 Tipologia bunurilor economice 4.2. b. care. apă etc. După destinaţia acestora bunurile economice se împart în: a. 31 din 95 .desprinse direct din natură. b.2.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice 4. Prin bun este desemnat orice element real capabil să satisfacă o nevoie.1.1 Consumul public şi consumul privat individual 4.bunuri economice – a căror caracteristică definitorie este raritatea.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice O caracteristică esenţială a bunurilor o reprezintă diversitatea acestora. indiferent de loc şi timp.).2 Utilizarea – aprecierea cardinală şi ordinală a utilităţii 4. adică insuficienţa lor în raport cu nevoile. aer. • bunuri finale – care pot fi consumate. programe de calculator etc. de modul cum este procurat de consumator.) 3. corporale – sau bunuri materiale. univ.1 Tipologia bunurilor economice Finalitatea activităţii economice este satisfacerea nevoilor de consum care. 2. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI ŞI OPŢIUNILE SALE RAŢIONALE 4. . • bunuri intermediare – se află în diferite faze de prelucrare. Din punct de vedere al analizei economice. prodfactori – bunuri pentru producţie. indiferent de forma lui de existenţă. clasificarea principală a bunurilor constă în: .: brevete. dr.

căi ferate etc. bunurile economice se clasifică în: a. nonmarfare – bunurile noncomerciale. 4.după durata lui. a muzeelor. sistemul naţional de drumuri. private – de care beneficiază în cantităţi diferite un individ. bunurile economice se clasifică în: a. b. bunuri mobiliare (hârtii de valoare.privat (individual). b. bunurile economice se clasifică în: a. poliţe de asigurări.public. o întreprindere. STANCIU MARIETA a. include cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu destinaţie socială. o familie. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum.2.2 Alegerea consumului raţional 4. . poduri. Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri şi servicii. pentru a fi sigur că asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse să le suporte din următoarele cauze: .după obiectul consumului.unele bunuri şi servicii sunt costisitoare. diverse construcţii etc.). univ. 5.). Consumul final de bunuri şi servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale şi el poate fi: . b. dr. marfare – sau bunurile comerciale. . aeroporturi. Guvernul oferă bunuri şi servicii pe care sistemul economiei de piaţă nu le poate asigura. bijuterii etc. După caracteristicile consumatorului în modul de consumare. în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. b. 4.Economie Politica Lect.1 Consumul public şi consumul privat individual Consumul reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice.după subiectul consumului. publice – de care pot beneficia toţi membrii societăţii.după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate etc. clădiri. . substituibile – bunurile diferite care pot satisface aceeaşi nevoie. de către populaţie şi stat. amenajarea parcurilor etc. complementare – bunurile utilizate împreună pentru a satisface o anumită nevoie.). .) 6. bunuri imobiliare – (terenuri. Consumul poate fi clasificat după criterii diferite: . Din punct de vedere juridic. iar profiturile obţinute sunt incerte (iluminatul public. Pag. 32 din 95 .profiturile anticipate nu justifică investiţiile particulare (întreţinerea rezervaţiilor naturale. .

permanent cu problema alegerii. deoarece costurile şi beneficiile acestora au caracter extern (poluare. atunci când raportul dintre utilitatea marginală şi preţul unitar al bunurilor respective este identic. Ca fiinţă raţională şi afectivă. consumatorul realizează maximum de utilitate atunci când: UmA / PA = UmB / PB sau UmA / UmB = PA / PB unde: UmA = utilitatea marginală a bunului A. dr. univ. Maximizarea utilităţii se realizează în următoarele cazuri: a) când preţurile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice. reciclarea deşeurilor etc. STANCIU MARIETA .programele de asistenţă socială a unor categorii defavorizate (orfani. în mod liber. PA = preţul unitar al bunului A. . utilităţii de consum prin minimizarea eforturilor. asupra mărimii consumul său şi a structurii acestuia. Capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie reprezintă utilitatea în sens general. trebuie îndeplinite anumite condiţii: Pag. Dacă se au în vedere cele două bunuri. baza utilităţii fiind dată de proprietăţile caracteristice ale bunului respectiv. PB = preţul unitar al bunului B. bătrâni) sunt costisitoare şi nu există profit.Economie Politica Lect. UmB = utilitatea marginală a bunului B. b) când preţurile unitare sunt diferite. respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obţine cea mai mare satisfacţie posibilă. Pentru ca unui bun să i se confere utilitate economică. Principiul care stă la baza acestor alegeri este cel al maximizării satisfacţiei. de capital. consumatorul obţine o utilitate marginală identică. se obţine utilitate maximă atunci când. folosind bugetul său limitat şi achiziţionând cantităţi diferite.externalităţile sunt efecte ale activităţii economice care ies în afara pieţei. astfel încât consumatorul este confruntat. eliminarea produselor toxice. un consumator obţine maximum de utilitate.). fiecare consumator decide. în condiţiile venitului disponibil dat. de consum sau serviciu) de a satisface o anumită necesitate umană sau de a crea condiţiile favorabile şi necesare acestui tip de satisfacţie. sau când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preţurile lor unitare. şomeri. Utilitatea economică poate fi definită ca fiind capacitatea reală sau presupusă a unui bun (intermediar. Consumul privat (individual) reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau un menaj pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă. 33 din 95 .

folosirea metodei cardinale este dificil de aplicat deoarece consumatorului îi este aproape imposibil să măsoare utilitatea bunului şi să o măsoare în unităţi utilitate. conformă normelor morale. 3. – variaţia utilităţii totale rezultată din creşterea cu o unitate a cantităţii consumate dintr-un bun. Utilitatea se prezintă sub două aspecte: a) tehnic – utilitatea scoate în evidenţă proprietăţile intrinseci ale bunului economic. 2. tradiţiilor şi obicieurilor sau în dezacord cu acestea. univ. utilitatea totală – reprezintă satisfacţia resimţită prin consumarea tuturor cantităţilor unei mulţimi de bunuri omogene. b) consumatorul posedă suficiente cunoştinţe. pe baza căruia să-şi poată alcătui programul de achiziţii. STANCIU MARIETA 1. aptitudinle necesare. dr. b) economic – utilizarea cuprinde nu numai proprietăţile corporale ale bunului. şi nici nu dispune de timpul necesar pentru a efectua acest calcul ori de câte ori face cumpărături. sistemului de nevoi. utilitate marginală: – reprezintă utilitatea adiţională. adică satisfacţia pe care o aduce fiecare nouă unitate consumată dintr-un bun economic. c) consumul poate compara utilitatea diferitelor bunuri printr-o metodă precisă putând efectua un calcul riguros. 2.Economie Politica Lect. reală sau iluzorie. consumatorul trebuie să raporteze proprietăţile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat. În realitate. utilitate individuală – reprezintă satisfacţia pe care o produce fiecare cantitate consumată dintr-un bun economic. având cunoştinţele. 3. să şi-l dorească şi să fie dispus să facă sacrificii pentru a-l cumpăra. 34 din 95 . ci şi raportarea lo la o trebuinţă a neproducătorului mărfii. – satisfacţia resimţită de un individ în urma consumului unor cantităţi succesive dintr-un bun. încât poate măsura precis utilitatea bunului dorit. într-o perioadă dată. bunul pe care şi-l doreşte îi poate satisface o anumită nevoie. Pag. Utilitatea economică se prezintă sub trei forme: 1. Metoda cardinală care presupune că: a) orice consumator este capabil să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun economic o anumită utilitate. consumatorul nu trebuie să deţină bunul respectiv. consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul respectiv. consumatorul trebuie să fie convins că prin însuşirile sale. 4. Măsurarea utilităţii se poate face prin două metode: 1.

fiind produsul sau efectul acestora. 35 din 95 . în funcţie de intensitatea şi urgenţa acestora şi achiziţionarea bunurilor în funcţie de ierarhia stabilită. apoi pe cele de lux. păstrându-şi acelaşi nivel de satisfacţie. pe care le posedă şi în măsura în care nu poate fi separată de nici una din sferele producţiei sociale. Metoda ordinală presupune aşezarea preferinţelor şi nevoilor într-o anumită ordine. cumpărând mai întâi produsele de strictă necesitate. univ. Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus să renunţe în schimbul unei unităţi suplimentare dintr-un alt bun. dr. Pag. bun de utilitate agregată se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor. se consideră că oamenii acţionează pe piaţă conform metodei ordinale de măsurare a utilităţii.Economie Politica Lect. calitatea produsului exprimă gradul în care utilitatea produsului satisface trebuinţa socială. STANCIU MARIETA De aceea. În timp ce utilitatea economică exprimă totalitatea proprietăţilor unui produs de a satisface anumite necesităţi. Utilitatea individualizează produsele în funcţie de diversele trebuinţe ale oamenilor în timp ce calitatea diferenţiază produsele de acelaşi tip. 2. în funcţie de caracteristicile utile.

bunuri directe. Utilitatea ordinală – consumatorul aranjează preferinţa sa pentru anumite bunuri într-o ordine descrescătoare. intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare. Utilitatea marginală – sporul de satisfacţie rezultat prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un bun în condiţiile în care consumul celorlalte bunuri este dat şi rămâne constant. de consum personal final (pâine. finale – sunt destinate consumului final. Bunuri complementare – tip de bunuri a căror utilizare este legată direct de consumul în acelaşi timp al altor bunuri (benzină – automobil). Bunuri de consum – bun tangibil produs şi ulterior cumpărat de consumator. bunuri indirecte. fiecărei unităţi dintr-un bun o anumită utilitate. Pag. energie etc. Bunuri materiale care se împart în: i. de producţie (materii prime.) care pot fi consumate în întregime în cadrul unui proces de producţie. 2.Economie Politica Lect. Bunurile economice se clasifică astfel: 1. 2. univ. lapte etc. primare – desprinse direct din natură. Utilitatea cardinală – consumatorul atribuie în funcţie de preferinţele sale. dr.). Servicii. 36 din 95 . 3. După gradul de prelucrare bunurile economice se împart în: 1. pentru a-şi satisface nevoile curente. ii. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 4 Bunuri economice – ansamblul elementelor materiale şi al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită necesitate umană.

FACTORII DE PRODUCŢIE ŞI UTILIZAREA LOR 5. Preocuparea principală a agenţilor economici este economisirea şi ameliorarea calităţii factorilor de producţie. e) necesitatea protecţiei mediului natural.1. utilizând un volum tot mai mare de factori de producţie – dezvoltare extensivă. • asupra calităţii acestora.1.3. univ.2 Productivitatea muncii 5. 37 din 95 .3. precum şi datorită modificărilor pe care le cunoaşte activitatea umană (economică în primul rând). dr. oamenii acţionând: • asupra cantităţii. Factorii de producţie constituie resurse atrase.1 Sistemul factorilor de producţie 5.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie 5.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice 5. locul şi rolul lor schimbându-se în permanenţă în funcţie de evoluţia în timp şi spaţiu. ameliorând eficienţa utilizării lor – dezvoltare intensivă. alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice.1 Sistemul factorilor de producţie Factorii de producţie se află în proprietatea agenţilor economici. Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative.3.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie 5. 5. STANCIU MARIETA 5.2.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant. d) tendinţa de scumpire a unor factori.2 Utilizarea factorilor de producţie 5.Economie Politica Lect.1.2 Neofactorii de producţie 5. Multitudinea de factori de producţie poate fi clasificată în trei mari categorii. fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte: Pag.3 Căi de creştere a eficienţei economice 5. impuse în general de cauze obiective precum: a) creşterea şi diversificarea nevoilor. c) sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5. b) tendinţa de creştere a dificultăţilor de acces la anumiţi factori.

mediul de desfăşurare. este productivă. .factorul determinant – fără muncă nu se poate produce nimic. natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activităţi: .efort intelectual – când este predominant.MUNCA Munca este activitatea conştientă. Munca a fost şi este: . deci progresul este condiţionat de muncă. Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune. munca va fi intelectuală. munca poate fi privită sub două aspecte: . specific umană. munca se numeşte fizică. univ.efort fizic – când acesta predomină. 38 din 95 . între cele două neputânduse pune semnul egalităţii.condiţiile primordiale. ca munca să devină o realitate palpabilă – este existenţa mijloacelor de producţie.originea. Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă.calitativ – se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnicofuncţionale şi estetice ale produselor în care se materializează.NATURA În accepţiune economică. dr. Munca este singura producătoare de avuţie.natura (pământul). STANCIU MARIETA . îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul.capitalul.substanţa materială naturală. de valoare nouă iar preţul forţei de muncă îl reprezintă salariul. .factorul activ – prin muncă are loc combinarea. Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii. Pag.Economie Politica Lect. . Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om.cantitativ – munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă. . . Munca este o îmbinare de: . . Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală. . . . . În gândirea economică modernă sde consideră că orice muncă. îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus. utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori. oricare ar fi natura sau autorul său.munca. cu condiţia să creeze utilităţi sau să participe indirect la crearea utilităţilor.

. După natura sa capitalul se împarte în două categorii: .Economie Politica Lect. . • clima. utilaje. fabrici.componenta pasivă – capitalul circulant.participă la activitate. este factor de producţie originar şi ea se prezintă sub mai multe forme: • pământul – este spaţiul în care se desfăşoară activitatea economică şi cuprinde: în sens restrâns: solul. . univ. care constituie cadrul de formare şi de existenţă a omului.este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică. Cu alte cuvinte. instalaţii. el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare.capitalul real (tehnic) – este capitalul concretizat în mijloace de producţie (clădiri.larg – avuţia individului sau a societăţii. îndeplinind funcţii diverse şi clasificându-se după mai multe criterii. .reprezintă principalul factor de producţie în agricultură. • relieful şi apele. Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică. aerul.se înlocuiesc. 39 din 95 .este sursă de elemente nutritive. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale: . Rolul economic al pământului decurge din: . capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil. . Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei. .se consumă.CAPITALUL Termenul de capital desemnează în sens: . . Pag. . .restrâns – totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii. spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane.componenta activă – capitalul fix. cel mai important fiind modul în care: ..capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea. dr. apa. STANCIU MARIETA Natura. fauna. materii prime etc. în sens larg: solul – fondul funciar. subsolul. flora etc.constituie cadrul general.

) care: . Uzura fizică – reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici. dr. .se consumă dintr-o dată. V = valoarea iniţială a capitalului fix. energie etc. materiale.participă la un singur ciclu de producţie. detaliată formula va deveni: A = (V – r + d) / t. cu: . a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani.2 Neofactorii de producţie Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor. STANCIU MARIETA 1. chimici.preţuri mai mici şi performanţe superioare. materii prime etc. Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării. clădiri.Economie Politica Lect. 2.se înlocuieşte după mai mulţi ani. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi. d = cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix. 40 din 95 . combustibil.preţuri mai scăzute. . Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă.performanţe tehnice superioare. t = timpul de funcţionare a capitalului (în ani). instalaţii. .se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime. biologici.se consumă treptat (se uzează). care: . Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje. . dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie.. unde: A = suma anuală a amortizării. . . care se calculează astfel: Ra = (A / Kf) x 100 Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă. r = valoarea reziduală a capitalului fix. univ. adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune.1. 5.participă la mai multe cicluri de producţie. A = Kf / t. Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A). Pag.

5. distingem: . ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora. fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv.tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei. în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei. respectiv bunului.informaţiile – reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie.2 Utilizarea factorilor de producţie Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure. .1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii. instalaţii. Combinarea se poate realiza pe două laturi: a) tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producţie.abilitatea întreprinzătorului – prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect al activităţii economice care.2. concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim. b) economică – unirea tehnică a factorilor are substrat economic. prin aplicarea unor reguli riguros definite. Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producţie. .Economie Politica Lect. omogene. 41 din 95 . STANCIU MARIETA Între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul. dr. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici.progresul tehnic ce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică. fie că. Pag. fie că iniţiază o nouă afacere. locul şi rolul factorilor de producţie. obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini. în întregul săi. . iniţiază un proces de schimbare radicală. în cadrul unei afaceri în desfăşuare. materii prime şi materiale specifice domeniului. univ. cu o cantitate dată dintrun alt factor de producţie. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită: a) divizibilităţii – posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple. devine mai eficientă. 5.

care va fi înlocuit (-∆Y).(∆X) / (∆Y) 3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică. Pag. Wmg = ∆Q / ∆X 2) rata marginală de substituire – raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (∆X) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor. astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească. STANCIU MARIETA b) adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie. Rms = . dr.Economie Politica Lect. 42 din 95 . univ. Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt: 1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de producţie (∆Q) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (∆X). ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi.

Pag.exprimă consumul de factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit. .3.Economie Politica Lect. Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. 43 din 95 . reprezentat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea veniturilor respective. unde Vr = venituri realizate.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5. . CFp = consumul de factori de producţie. Rentabilitatea – capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit. Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale: 1.este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea economică. dr.este cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice. Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt: a) prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi: Ec = Vr / CFp. univ. deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari. calculată ca rată a profitului (Rpr) Rpr = (profit / costuri totale) x 100 2. . Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie. . pentru obţinerea rezultatelor: Ec = CFp / Vr .se exprimă absolut – prin mărimea profitului obţinut. . STANCIU MARIETA 5. deci Ec este cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permiţând sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.exprimă veniturile obţinute la unitatea de factor de producţie consumat. Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care sau făcut (încasări > cheltuieli).1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice Eficienţa economică: .are un prag minim (punct de echilibru). b) prin consumul factorilor de producţie. relativ – prin rata rentabilităţii.pune în balanţă eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic.

STANCIU MARIETA . . Productivitatea parţială .reflectă productivitatea fiecărui factor de producţie şi reprezintă producţia obţinută cu o unitate de factor de producţie consumată (capital. muncă etc. fiind o expresie a combinării şi consumării tuturor factorilor de producţie. Productivitatea globală .) 2. 44 din 95 . Pag. dr. Productivitatea apare sub următoarele forme: 1.3.Economie Politica Lect.măsoară performanţa şi eficacitatea factorilor de producţie.reflectă modul de determinare a productivităţii.2 Productivitatea muncii Productivitatea muncii reprezintă rodnicia cu care se cheltuieşte munca umană. W=Q/F 5. univ.nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi factorii implicaţi (F).

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

3. Productivitatea medie

4. Productivitatea marginală

- Reprezintă raportul dintre producţie şi factorul muncă; - eficienţa cu care este folosită o unitate din factorii de producţie într-o perioadă determinată de timp. - Reprezintă sporul de producţie obţinut cu o unitate suplimentară dintr-un factor de producţie, ceilalţi rămânând constanţi.

Nivelul productivităţii muncii exprimă cantitatea de produse (Q) obţinută întro unitate de timp (t) sau consumul de muncă necesar obţinerii unei unităţi de produs. Wm = Q / t, sau Wm = t / Q Cantitatea de muncă utilizată se poate exprima nu numai prin unităţi de timp, ci şi prin număr de lucrători. Dinamica productivităţii muncii exprimă creşterea ei în timp şi se calculează sub forma indicelui de creştere a productivităţii muncii, exprimându-se procentual. IWm = (Wm1 / Wm0) x 100, unde: Wm1 = nivelul productivităţii muncii din perioada curentă; Wm0 = nivelul productivităţii muncii din perioada anterioară, de bază. Asupra nivelului şi dinamixcii productivităţii muncii influenţează următorii factori: - factori tehnici: • gradul de înzestrare tehnică, • tehnologia existentă în producţie, • nivelul atins de cercetarea ştiinţifică etc.; - factori economici: • organizarea producţiei şi a muncii, • nivelul calificării lucrătorilor, • cointeresarea materială etc.; - factori sociali: • nivelul de trai, • condiţiile de muncă, • responsabilitate etc.; - factori educaţionali: • pregătirea şcolară şi profesională, • nivelul de cultură; - factori psihologici: • grad de adaptabilitate la disciplina muncii; • satisfacţia adusă de muncă; • climatul relaţiilor cu ceilalţi lucrători; • tradiţii, obiceiuri, religie etc.;
Pag. 45 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- factori structurali: • evoluţia structurii producţiei, a structurii de ramuri tehnice etc; - factori naturali: • condiţii de climă, fertilitate; • accesibilitatea resurselor naturale etc. - factori ce decurg din gradul de integrare a economiei naţionale în economia mondială: • tipuri de specializare tehnică şi economică; • gradul de competitivitate a produselor naţionale pe piaţa mondială etc. Căile de sporire a productivităţii muncii sunt următoarele: - promovarea tehnologiilor noi; - buna organizare şi conducere a activităţii economice; - climatul social adecvat al muncii; - competenţa profesională a factorului uman; - realizarea motivaţiei economice a participanţilor la producţie. Nevoile nelimitate şi în continuă diversificare, pe de o parte, şi resursele rare, limitate pe de altă parte, impun creşterea productivităţii muncii pe această bază putându-se obţine: - bunuri economice mai multe cu cheltuieli mai puţine; - costuri mai mici pe unitatea de produs; - valoare nou-creată mai mare pe unitatea de factor utilizat şi consumat; - preţuri şi tarife stabile eventual mai mici; - PIB pe total şi pe locuitor în creştere constantă şi apreciabilă; - investiţii nete mai mari, creşterea economică şi a gradului de ocupare a forţei de muncă; - creşterea salariilor, nivelul superior al productivităţii muncii făcând posibilă sporirea acestora; - costuri naţionale egale sau mici decât cele străine; - nivel de trai şi calitate a vieţii mai bune şi mai apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate. 5.3.3 Căi de creştere a eficienţei economice Aprecierea eficienţei economice a unei activităţi presupune luarea în considerare a implicaţiilor economice şi sociale ale acesteia. O activitate economică este eficientă nu numai atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, ci pentru societate are eficienţă reală dacă se desfăşoară în condiţii de compatibilitate cu mediul natural, evitând degradarea acestuia. Creşterea eficienţei economice presupune: - competiţia liberă şi loială dintre agenţii economici; - cunoaşterea cererii pe piaţă şi anticiparea ei; - promovarea tehnologiilor moderne; - alegerea şi utilizarea celor mai bune metode de management şi gestiune.
Pag. 46 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Evoluţia eficienţei economice reflectă raportul dintre echilibru şi dezechilibru în economie.

Pag. 47 din 95

Economie Politica Lect. ca urmare a folosirii lui în cadrul procesului de producţie şi drept consecinţă a acţiunii agenţilor naturali. Capitalul uman – stocul de experienţă şi de cunoştinţe acumulat de om. sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau duce la simplificarea muncii. Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. fiind necesară înlocuirea acestora cu altele superioare din punct de vedere calitativ. o formă a capacităţii de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumi volum de bunuri. reînnoirea şi creşterea capitalului fix. Indicele costului vieţii reflectă modificarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi a tarifelor la serviciile folosite de către populaţie. suma recuperată fiind folosită pentru modernizarea. Amortizare – parte din preţul unui bun material considerat capital fix. Uzură fizică – pierderea treptată a proprietăţilor tehnice de exploatare a capitalului fix. Uzură morală – sau involuntară – reprezintă pierderile de capital fix datorate progresului tehnic. Productivitatea muncii: – reprezintă forţa productivă a muncii. 48 din 95 . a căror utilizare face posibilă reîntoarcerea lor în procesul de producţie. univ. echipamente. Pag. dr. Capitalul productiv – reprezintă suma bunurilor economice acumulate. Este utilizat de către economişti pentru a stabili necesarul de bani pe cap de locuitor. astfel încât să fie menţinut un anumit standard de viaţă. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 5 Capital – unul dintre cei trei factori de producţie. care reprezintă pentru posesor un venit potenţial viitor. Uzură – deteriorarea fizică şi morală. ce corespunde deprecierii fizice şi băneşti în urma uzurii fizice şi morale în procesul de producţie. în timp. a producţiei şi desfacerii de utilaje. maşini şi tehnologii mai performante. Amortizarea este o cheltuială inclusă în costurile fixe. a bunurilor imobile. Randament – termen ce reflectă rata rentabilităţii unei investiţii realizate de o firmă sau de întreprindere. alături de muncă şi pământ. se recuperează din preţul de vânzare a producţiei şi se concretizează în fondul de amortizare. de a presta anumite servicii: – reprezintă raportul dintre o cantitate de producţie şi munca cheltuită pentru obţinerea ei. eterogene şi reproductibile.

1 Conţinutul costului de producţie Pentru a obţine bunuri economice şi servicii. agenţii economici fac cheltuieli cu factorii de producţie care se regăsesc în preţurile rezultatelor obţinute.pe unitatea de produs. În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele elemente: a) cheltuieli cu factorii materiali de producţie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezintă expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant. CAS-ul. Costul de producţie poate fi definit ca fiind: • totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie. o suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. încălzitul. c) cheltuieli de regie – cheltuielile cu chiriile. b) cheltuieli cu forţa de muncă care sunt denumite costuri ale forţei de muncă şi care au în vedere eforturile făcute de întreprindere cu plata salariilor.pe întreaga producţie realizată. contribuţiile la fondul de şomaj. Costul de producţie numit şi preţ de cost. o totalitatea costurilor cu manopera. Caracterizarea costurilor la bază doi parametri: 1. pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii. dr. COSTURILE DE PRODUCŢIE 6. ponderea pe care o ocupă fiecare element în totalul cheltuielilor. materialele şi regia pentru a produce ceva sau. • preţul de cost reprezintă totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau. precum şi tendinţele manifestate în evoluţia fiecărei categorii de cheltuieli. univ.Economie Politica Lect. 49 din 95 . STANCIU MARIETA 6. şi se determină: .2 Mărimea şi tipologia costurilor Pag. stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. Structura costurilor – evidenţiază elementele componente ale acestora. 2. . reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care în condiţiile economiei de piaţă. Mărimea (nivelul) costului se determină prin însumarea mărimii absolute a cheltuielilor din care este alcătuit. 6. iluminatul etc.

. Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi dinamicii sale.. combustibil).3 Comportamentul întreprinzătorului şi reducerea costului de producţie Pag. El poate fi: a. iar profitul sporeşte. dar ne vom opri la tipologia propusă de G. care reprezintă costul unei unităţi din producţie. costul fix – reprezintă cheltuiala care este relativ independentă de modificarea volumului producţiei şi care este suportată în orice condiţii de o firmă (clădiri. dr. Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme. c. 1. 2.stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă. nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând. Costul marginal: .evoluţia sa depinde de costurile variabile. costul total mediu – se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse. c. cost fix mediu – costul devine variabil scăzând pe măsură ce creşte cantitatea de produse sau. .Economie Politica Lect.calcularea indicatorilor de eficienţă. astfel: . . asigurări.evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie. invers. financiare şi umane pentru întreaga producţie şi pentru fiecare produs în parte. cu cât costurile sunt mai mici.A. totale şi medii. univ. b. crescând atunci când producţia obţinută se micşorează.influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului). STANCIU MARIETA În decursul dezvoltării gândirii economice. cu atât eficienţa este mai mare. b. . este suma costurilor fixe şi variabile. costul total – generat de consumurile aferente întregii producţii.cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale. 6. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. Costul global (total) reprezintă ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat. .se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei. . 3. costul variabil mediu – se determină raportând costul variabil total la cantitatea de produse. s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor. dobânzi). Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru realizarea producţiei. 50 din 95 .reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de produs. costul variabil – reprezintă cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute (materii prime. şi este format din: a. materiale.Frois.

a) alegerea optimală pentru un volum de comportament ale întreprinzătorului obţinută cu minimum de cheltuieli totale de producţie. Nivelul costului este nivelul minim până la care poate coborî preţul de vânzare al unui bun economic. .costurile mici înseamnă preţuri de vânzare mai mici.o firmă cu costuri mici. Asigurarea optimului producătorului necesită ca însăşi relaţia dintre productivitate şi costuri să fie abordată pe termen lung. prin creşterea mai rapidă a productivităţii faţă de salarii. adică să producă cât mai mult posibil.resursele au un caracter limitat şi trebuie folosite în mod raţional. Acest lucru este determinat de: . accesibile. c) preţurile de vânzare ale bunului respectiv. pentru a dobândi un câştig cât mai mare. dr. univ. Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament ale întreprinzătorului. ceea ce înseamnă că producătorul urmăreşte ca la un cost de producţie total dat să maximizeze producţia obţinută. Pag. 7) reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate. ceea ce sporeşte numărul cumpărătorilor. Principalele căi de reducere a costurilor sunt: 1) cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici. . . 5) micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor. reprezintă un concurent important pe piaţă crescând competitivitatea produselor. Stabilirea nivelului normal al costurilor se face în raport cu: a) nivelul cel mai scăzut realizat de întreprindere până atunci. Reducerea costului de producţie implică raţionalitatea în orientarea şi mobilizarea eforturilor. STANCIU MARIETA Fiecare agent economic este interesat să obţină producţia cu costuri cât mai mici. 3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale. 8) economii la cheltuielile de dezvoltare. să asigure un spor de utilitate. b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu. c) schimbarea dimensiunii producţiei cu substituire de factori. producătorul putând modifica dimensiunea producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie – muncă şi capital – în aceeaşi proporţie. 6) scăderea cheltuielilor administrative.costuri mai mici înseamnă o ofertă mai mare şi deci un profit mai ridicat. 4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. modificând raportul capital / muncă.Economie Politica Lect. 2) reducerea stocurilor. dacă preţul de vânzare va fi mai mic decât costul de producţie atunci când firma va înregistra pierderi. 51 din 95 . dimpotrivă. b) schimbarea dimensiunii producţiei fără să se recurgă la substituire de factori. o componentă esenţială a calculului economic reprezentând-o optimul producătorului. Reducerea costurilor nu reprezintă un scop în sine şi nu trebuie să aibă efecte negative asupra calităţii produselor ci.

în acest punct activitatea economică nu mai are randament. la rândul lui. Economiştii consideră că punctul de maximă importanţă îl constituie venitul consumatorului. chiriei etc.) necesare pentru a produce ceva sau suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. constituind o parte semnificativă în studiul teoriei economice moderne. ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. de-a lungul timpului. La început se considera că achiziţionarea oricărui bun oferă consumatorului o satisfacţie pozitivă. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 6 Legea randamentelor neproporţionale reprezintă relaţia dintre trendul rezultatelor producţiei şi utilizarea unei activităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil. începe. Comportamentul producătorului este influenţat direct de progresul tehnic şi de comportamentul consumatorului. faza de ineficienţă – produsul marginal are valoare negativă cu influenţe majore asupra produsului mediu. iar produsul mediu. randamentul crescător – produsul marginal este mai mare ca produsul mediu. Comportamentul consumatorului – reprezintă o teorie iniţiată în secolul XIX care. Comportamentul producătorului – analizează acţiunile agenţilor economici producători prin prisma intereselor acestora: profituri maxime cu costuri de producţie minime. trendul produsului mediu fiind crescător. randament descrescător – produsul marginal are trend descrescător. 3. Pag. continuarea ei neavând sens. a suferit transformări importante. Are următoarele faze: 1. după ce a cunoscut o creştere. 52 din 95 .Economie Politica Lect. modificarea nivelului producţiei prin combinarea variată a factorilor de producţie sau substituirea acestora etc. 2. dr. să descrească. utilizarea marginală apărută în urma cumpărării unei unităţi adiţionale dintr-un bun oferea cumpărătorului o utilitate invers proporţională cu cantitatea achiziţionată din acelaşi bun. univ. materialele şi regia (costul luminii. în această fază a activităţii economice. care influenţează direct cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată. Cost de producţie (preţ de cost) – totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau totalitatea costului cu manopera.

1 Cererea şi factorii care o influenţează Nevoile sociale existente la un moment dat se manifestă pe piaţă sub forma cererii de bunuri şi servicii dar nu trebuie confundate nevoile umane cu cererea.iar pe de altă parte de evoluţia preţurilor. iar când acestea scad cererea se diminuează. Pag. întreprindere sau instituţie pentru un anumit produs sau serviciu. Cererea poate fi definită ca fiind cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. deoarece cererea reflectă acele nevoi care se pot satisface prin intermediul pieţei.agregată (totală): o însumarea tuturor cererilor individuale de pe piaţa unui produs sau serviciu într-o anumită perioadă.adică două produse satisfac nevoi similare. la un preţ unitar dat. Legea generală a cererii reprezintă raportul de condiţionare dintre schimbarea preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute: a) când preţul unui bun scade. CEREREA 7. Prin cerere se satisface partea principală a nevoii de consum. STANCIU MARIETA 7. b. considerat ca maxim într-un interval de timp.între evoluţia veniturilor băneşti ale consumatorilor şi a cererii există o relaţie directă: când veniturile cresc cererea sporeşte. modificarea preţurilor altor bunuri economice care pot fi: o substituibile .individuală – cererea manifestată din partea unui individ. Factorii care stau la baza explicării legii generale a cererii sunt: 1. În funcţie de cine exprimă cererea. cantitatea cerută din acel bun scade. veniturile consumatorilor . 53 din 95 . cererea este condiţionată: . de natură economică: a. considerând calitatea mărfii ca fiind dată şi acceptată de cumpărători. Cererea de bunuri şi servicii reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă pe care consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ unitar. bunurile şi serviciile procurându-se prin intermediul pieţei.pe de o parte de veniturile băneşti ale agenţilor economici şi populaţiei.Economie Politica Lect. b) când preţul unui bun creşte. o ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. . astfel încât. . Dacă preţul la unul dintre produse creşte are loc sporirea cererii la bunul substituibil. dr. aceasta poate fi: . care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. univ. cantitatea cerută pentru acel bun creşte.

2 Elasticitatea cererii şi importanţa ei Elasticitatea cererii poate fi definită ca fiind: . b.proprietatea cererii de a se modifica sub acţiunea factorilor care o influenţează. Elasticitatea cererii apare sub influenţa preţului şi a venitului. previziunea privind evoluţia preţurilor şi a veniturilor – dacă se prevede o creştere a preţului unui anumit bun. iar creşterea preţului la unul din produse diminuează consumul la ambele produse. univ.. b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară (Ecp=1). televizor-energie electrică). cererea totală la bunul respectiv creşte – este o relaţie pozitivă. dr. d.(Ecp<1) – schimbarea preţului cu un anumit procent determină o modificare a cererii cu o mărime mai mică. c) bunuri cu cerere inelastică (elasticitate subunitară) . c. de natură extraeconomică: a. moda. . mass-media etc.Economie Politica Lect. STANCIU MARIETA o complementare – sunt bunurile consumate împreună (benzinămaşină. Pag. 2. la care modificarea preţului cu un anumit procent va determina modificarea cererii cu o mărime mai mare. După elasticitatea cererii în raport de preţ (Ecp) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri cu cerere elastică (Ecp>1).sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii. 54 din 95 . numărul de cumpărători – când numărul cumpărătorilor pe piaţa unui bun economic creşte. la care modificarea preţului cu un anumit procent determină schimbarea cu aceeaşi mărime a cantităţii cerute. e. care influenţează opţiunile individului manifestându-se astfel cererea stimulată. 7. de aceea se calculează în funcţie de preţ şi în funcţie de venit şi se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate. utilitatea economică – între gradul de utilitate al unui bun economic şi mărimea cererii este o relaţie directă. cererea prezentă pentru bunul respectiv va creşzte şi se reduce dacă se prevede o scădere a preţului. preferinţele cumpărătorilor pentru un anumit bun – influenţează direct evoluţia cererii. dacă vor creşte preferinţele cumpărătorilor pentru un bun economic. cererea totală pentru acel produs va creşte. care reprezintă gradul de modificare a cererii – variabilă şi dependentă – în funcţie de modificarea unui factor al cererii – variabilă independentă. factorii psihologici şi sociali – un rol important avându-l: relcama.

cererea creşte. dr. Coeficientul de elasticitate. b) bunuri inferioare (Ec/v<0) – sunt cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite. este o relaţie pozitivă. p0 = preţul în perioada iniţială. e) bunuri cu cerere perfect inelastică (Ecp= 0) – indiferent de modificarea preţului cererea pentru acel bun va rămâne constantă. STANCIU MARIETA d) bunuri cu cerere perfect elastică (Ecp= > ∞) – la un preţ constant cererea va creşte continuu la acel bun. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (Kc/v) se calculează potrivit următoarei formule: Kc/v = (∆Q/Q0) / (∆V/V0) = [(Q1 . unde: ∆Q(%) = modificarea procentuală a cererii. gradul de substituire a bunurilor. cei mai importanţi factori fiind cei care determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ: 1. p1 = preţul în perioada curentă. Modificarea preţului unui anumit bun determină schimbări mai mari sau mai mici. cu cât este mai mare coeficientul elasticităţii cererii cu atât gradul de substituire este mai mare şi invers. de regulă. între acest şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ. ∆p(%)= modificarea procentuală a preţului. Coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ se calculează potrivit următoarei formule: Ke/p = ∆Q(%) / ∆p(%) = [∆Q/Q0 x 100] / [∆p/p0 x 100]. unde: ∆V – variaţia venitului. ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii. în cererea pentru bunul respectiv. consumul scade la o creştere a venitului. Importanţa şi factorii care determină elasticitatea cererii. Pag. univ. în general. V0 = venitul din perioada iniţială. c) bunuri superioare (Ec/v>1) – sunt cele pentru care cererea creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului. 55 din 95 . pozitive sau negative. cu cât ponderea este mai mare.Economie Politica Lect. celelalte condiţii rămânând nemodificate.V0) / V0].Q0) / Q0] / [(V1 . cu atât coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ este mai mare. este pozitiv deoarece atunci când veniturile cresc. După elasticitatea cererii în raport de venit (Ec/v) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri normale (Ec/v<1) – sunt cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie. 2. V1 = venitul în perioada curentă.

univ. dr. STANCIU MARIETA 3. Pag. durata perioadei de timp de la modificarea preţului. bunuri de lux. ii. gradul necesităţii de consum. 56 din 95 . între aceasta şi mărimea coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ existând o relaţie directă. bunurile pot fi grupate în două categorii: i.Economie Politica Lect. 4. bunuri normale de strictă necesitate. pozitivă.

care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. 57 din 95 . Cerere perfect inelastică (rigidă) – o modificare a preţului nu produce nici o variaţie a cererii.Economie Politica Lect. ale cererii. la un preţ unitar. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 7 Cerere – cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană.. Elasticitate: – raportul dintre modificarea relativă a unei mărimi şi modificarea relativă a altei mărimi. Cerere globală (agregată) – termen macroeconomic care desemnează ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. – numărul de procente cu care se modifică un anumit fenomen la modificarea cu un procent a factorului de determinare. în ipoteza că celelalte variabile rămân constante. dr. Spre exemplu. Elasticitatea încrucişată a cererii . Cerere perfect inelastică – o modificare oricât de mică a preţului produce variaţii foarte mari. univ. Pag. elasticitatea încrucişată a cererii pentru bunul A determinată de modificarea cu 1% a preţului bunului B. tinzând spre infinit.mărime care reflectă influenţa produsă de modificarea preţului unui bun asupra cererii unui alt bun.

. .reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite. • Cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu pe care un vânzător intenţionează să o vândă pe piaţă într-o perioadă determinată de timp. reflectate în mărimea şi dinamica preţului.ofertă fixă – în cazul rarităţii absolute a factorilor de producţie.ofertă pe termen scurt.ofertă de bunuri independente (calculatoare.). . Ca şi cererea. oferta se formează în contextul unor investiţii.ofertă individuală. Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de următorii factori: Pag. univ. OFERTA 8. 2) în funcţie de caracteristicile bunurilor oferite pieţei.ofertă instantanee.oferta mixtă – bunurile oferite satisfac aceeaşi cerere şi pot fi substituite. 4) în funcţie de factorul timp: . STANCIU MARIETA 8.oferta flexibilă – ca rezultat al realităţii relative a factorilor de producţie. Factorii care stau la baza explicării legii generale a ofertei sunt următorii: 1) în funcţie de cine exprimă oferta.Economie Politica Lect. . încălţăminte etc. 3) în funcţie de influenţa factorilor de producţie asupra dimensiunilor ofertei: . Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită reprezintă conţinutul legii generale a ofertei. .oferta agregată.creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite. imposibil de majorat. 58 din 95 . distingem: . care impune o cantitate limitată de bunuri.oferta complementară – când din producţia unor bunuri principale rezultă bunuri secundare. corespunzător acestei legi: . iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată. .1 Funcţia ofertei Oferta poate fi definită ca fiind: • Sensibilitatea ofertei la schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. . dr. aceasta se poate manifesta ca: .ofertă pe termen lung. pe baza resurselor disponibile. la un anumit preţ unitar.

preţul altor bunuri – din producţia unor bunuri principale rezultă produse secundare din a căror vânzare rezultă venituri care pot avea o pondere importantă în veniturile totale încasate. costul producţiei – reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea cantităţii oferite. 6. taxele şi subsidiile .reducerea taxelor va determina o creştere a ofertei. evenimentele social-politice şi naturale. 2. numărul firmelor care produc acelaşi bun. 3. univ. dr. 5. celelalte condiţii rămânând constante. 4. STANCIU MARIETA 1. iar creşterea costului determină scăderea ofertei. previziunile privind evoluţia preţului – în situaţia în care anumite firme se aşteaptă ca preţul să scadă oferta de pe piaţa prezentă va creşte. 59 din 95 . Pag.Economie Politica Lect.

[(∆Q /Q0) / (∆p /p0)] = .preţurile de vânzare ale produselor. deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun. . oferta se modifică cu o mărime mai mică. Corelaţia dintre variaţia ofertei unui bun şi evoluţia preţului se exprimă prin coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ.∆Q(%) / ∆p(%) = . ∆p = variaţia preţului. 60 din 95 .2 Elasticitatea ofertei.Q0) / Q0] / [(p1 . Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei Pe piaţă oferta nu este decât în cazuri rare inflexibilă. Spre deosebire de cerere care este determinată în mare parte de factori subiectivi.Economie Politica Lect. Factorul cel mai important al modificării ofertei este preţul. 3) bunuri cu ofertă inelastică (E0/p<1) (elasticitate subunitară)– când preţul se modifică cu o anumită mărime. când celelalte condiţii sunt constante. STANCIU MARIETA 8. dr. univ. Modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină se numeşte elasticitate.[(Q1 . Pag. cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. p1 = preţul în perioada curentă. 2) bunuri cu elasticitate unitară (E0/p=1) – modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare în aceeaşi măsură a cantităţii oferite. tendinţa ei fiind de a se modifica în funcţie de preţ.p0) / p0]. Elasticitatea ofertei ca şi elasticitatea cererii au o mare importanţă în procesul decizional. când la orice modificare a preţului oferta nu se modifică. 4) bunuri cu ofertă perfect elastică (E0/p=∞) este un caz extrem care nu există în realitate. 5) bunuri cu ofertă perfect inelastică (E0/p=0) – este un alt extrem. în funcţie de care bunurile economice pot fi împărţite în următoarele categorii: 1) bunuri cu ofertă elastică (E0/p>1) (modificarea supraunitară)– este proprie acelor bunuri pentru care modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare mai mare a cantităţii oferite. p0 = preţul în perioada iniţială.veniturile. 2) posibilităţile de stocare a bunurilor şi costul stocării acestora – elasticitatea ofertei în funcţie de preţ creşte dacă produsul poate fi stocat şi scade în condiţiile unor posibilităţi reduse de stocare. oferta depinde în mare măsură de factori obiectivi precum: 1) costul unitar al bunului – creşterea cererii pentru un anumit bun influenţează creşterea ofertei care este dependentă de nivelul costului de producţie unitar. KE0/p= . Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt: . veniturile totale încasate depind atât de forma elasticităţii cererii.

STANCIU MARIETA 3) 4) 5) 6) durata perioadei de la modificarea preţului în funcţie de care distingem: a. perioada pieţei – cu o durată foarte scurtă de la modificarea preţului. ofertei şi preţului. univ. b. Pag.Economie Politica Lect. c. 61 din 95 . perioada scurtă – imprimă ofertei un caracter reativ inelastic. perioada îndelungată – imprimă mişcarea simultană a cererii. condiţiile naturale (relaţie directă). numărul de ofertanţi (relaţie directă). evenimente social-politice (care este o relaţie directă). dr.

pe baza resurselor disponibile. dr. . Pag. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 8 Izocuantă – ansamblul combinaţiilor posibile dintre doi sau mai mulţi factori de producţie care se substituie între ei. Elasticitatea ofertei – modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină – veniturile şi preţurile. univ. 62 din 95 .Economie Politica Lect. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată. la un anumit preţ. Ofertă flexibilă – se constituie atunci când raritatea factorilor este doar relativă. în condiţiile în care se obţine acelaşi volum al producţiei. Ofertă – cantitatea maximă dintr-un bun pe care un vânzător doreşte să o comercializeze într-o anumită perioadă de timp. Ofertă globală (agregată) – termen macroeconomic care reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor livrate pe piaţă de către agenţii economici în cadrul unei economii naţionale. Ofertă fixă – specifică situaţiei în care raritatea absolută a factorilor impune o cantitate limitată de bunuri imposibil de majorat.

emisiuni radio-TV etc. o sponsorizarea unor acţiuni cu caracter social. cultural. concurenţa poate fi: 1.).Economie Politica Lect. volumul şi calitatea resurselor folosite etc. univ. ilegale pentru a pătrunde pe piaţă şi a obţine avantaje suplimentare în raport cu ceilalţi concurenţi. Concurenţa reprezintă rivalitatea ce se naşte pe piaţă. crize. prin preţuri atractive. dr. să satisfacă interesele tuturor participanţilor la activitatea economică.1 Concurenţa – conţinut şi funcţii Concurenţa reprezintă calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică.). economice. o acordarea unor avantaje suplimentare clienţilor (servicii post-vânzare. care pot fi de natură economică şi extraeconomică. Pag. astfel: o specularea unor situaţii critice (războaie. termene de garanţie. loială sau corectă care se desfăşoară conform reglementărilor legale prin folosirea fără discriminare de către vânzător a instrumentelor economice de luptă concurenţială. care să atragă clienţii. credite etc. fiind considerată „mâna invizibilă” care îi determină pe agenţii economici: să producă şi să vândă ceea ce este cerut de consumatori în condiţiile cele mai favorabile şi la costuri cât mai reduse. o informarea consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii. În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă. TIPURI DE PIEŢE ŞI MECANISMELE DE FORMARE A PREŢULUI 9. o scăderea preţurilor de vânzare pe piaţă. sportiv. 63 din 95 . să obţină profituri cât mai mari şi poziţii avantajoase pe piaţă. prin vânzarea de produse dorite şi cerute de consumatori. STANCIU MARIETA 9. între agenţii economici producători de bunuri şi servicii pentru atragerea clienţilor prin calitatea mai bună a produselor. o introducerea în fabricaţie şi lansarea pe piaţă a unor produse noi. mărimea capitalului firmei. care sunt: o menţinerea sau reducerea costurilor şi ridicarea calităţii produselor. o puterea economică a fiecărui participant (randamentul factorilor de producţie utilizaţi. 2. să-şi manifeste libera iniţiativă printr-o serie de acţiuni şi strategii. calamităţi). neloială – bazată pe utilizarea unor practici şi metode de vânzare aflate în discordanţă cu normele şi reglementările comerciale în vigoare utilizând instrumentele extraeconomice incorecte.

Pag. sacrificarea intereselor unor consumatori. o violarea secretelor tehnologice. o trafic de influenţă. îndeplinelşte un rol important în economie. abil şi dezavantajându-l pe cel ce nu se adaptează exigenţelor pieţei. În economia de piaţă. întreţine interesul pentru creşterea eficienţei economice determinând întreprinzătorii să promoveze progresul tehnic. mită. perfectă – când se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori. stimulând progresul economic. determină satisfacerea mai bună a nevoilor de consum ale populaţiei. distribuţiei. diversificarea acestuia şi ridicarea calităţii produselor. menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel real şi reducerea costurilor de producţie. concurenşa prin funcţiile ei generale. o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente. o evaziune fiscală. creşterea producţiei.oferă tuturor participanţilor la lupta concurenţială şanse egale de a obţine profituri convenabile. comerciale şi bancare ale firmelor concurente. stimulente acordate clienţilor etc. Concurenţa poate genera şi apariţia unor efecte negative. creativitatea. prin intermediul pieţei şi al pârghiilor economice ale acesteia se pune în mişcare întregul sistem de legături dintre agenţii economici impunând acestora şi consumatorilor legile obiective ale producţiei. şantaj. ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor. o discreditarea activităţii adversarilor sau produselor unor firme concurente.Economie Politica Lect. imperfectă – apare în situaţia în care fie producătorii fie cumpărătorii sunt în număr mic. producţia orientându-se spre cei care îşi permit să cumpere. rol ce se reflectă în efectele ei pozitive: . dr. cumpărătorul având o mare libertate de alegere. stimulându-le iniţiativa. 3. univ. nefiind luate în calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici. reducerea costurilor se poate face sacrificând calitatea produselor sau cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător. 4. circulaţiei şi consumaţiei bunurilor economice. ea nu poate soluţiona de la sine problemele economiei de piaţă manifestându-se ca un proces contradictoriu: generează confruntări neloiale între competitori. 64 din 95 . STANCIU MARIETA o crearea de situaţii artificiale pe piaţa diferitelor bunuri folosite în scopuri speculative. favorizându-l pe cel eficient.

care schimbă între ei bunuri sau servicii. care se informează reciproc despre ceea ce au sau doresc să cumpere. în calitatea lor de producători şi consumatori. ea devenind instituţia care mediază aceste legături. dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. STANCIU MARIETA 9. financiare şi umane în cadrul pieţei. apare ca o adevărată reţea de comunicaţii între vânzători şi cumpărători. despre preţurile cerute sau propuse pentru încheierea tranzacţiilor. sistemul propriu de pârgii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în ansamblu. În accepţiunea ei spaţială. neexistând o definiţie unanim acceptată a acesteia. Funcţionarea corectă a pieţei nu se poate realiza decât în economia concurenţială. piaţa. Există două funcţii esenţiale pe care piaţa le îndeplineşte şi care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic: 1. 65 din 95 . Piaţa poate fi înţeleasă în accepţiunea ei spaţială şi economică. indiferent de locul unde se desfăşoară.Economie Politica Lect. jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi utilizează resursele naturale. deciziile lor să interacţioneze. Noţiunea de piaţă reflectă o realitate foarte complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu. 2. existenţei şi funcţionării pieţei care a avut o evoluţie continuă. Piaţa asigură contactul permanent dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri. mecanismele şi legităţile ei Economia de schimb constituie baza apariţiei. gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi vânzătorii intră în contact şi schimbă bunuri şi servicii. care permite agenţilor economici să se confrunte liber pe piaţă. Piaţa are rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici.1 Piaţa: conţinut şi funcţii Piaţa poate fi definită ca fiind: locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor asociate cu capacitatea de cumpărare a mărfurilor oferite şi convenabile pentru ei. Pag. 9. dr. vânzători şi cumpărători. având următoarele semnificaţii: dinamica pieţei reflectă schimbările care se produc în sistemul trebuinţelor economice ale societăţii orientând activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor. piaţa este locul de întâlnire al agenţilor economici. susţine Michel Didier. univ. materiale. dintre ofertă şi cerere.2 Piaţa.2. În accepţiunea ei economică.

piaţa vânzătorului – specifică stării de absorbţie. piaţa resurselor naturale. După existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem: a. formată dintr-un sistem de pieţe distincte. b. d. piaţa la vedere – tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment. piaţa creaţiei tehnice. 5. dr. când cererea este mai mare decât oferta. STANCIU MARIETA Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă. piaţa financiar-valutară– care cuprinde: piaţa financiară. b. piaţa bunurilor omogene – uniforme.Economie Politica Lect. După natura economică a bunurilor care constituie obiectul tranzacţiilor: a. piaţa mondială – ca piaţă unică. 4. c. univ. b. piaţa disponibilă – să livreze la dorinţa consumatorului. piaţa capitalului. piaţa bunurilor eterogene – diversificate. piaţa de marketing. c. piaţa pământului. 6. Pag. După modul în care se realizează raportul cerere-ofertă se cunosc: a. dar interdependente. b. c. 2. piaţe zonale (regionale). După momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor se disting: a. b. Clasificarea formelor de piaţă se poate realiza după criterii diferite: 1. indivizibilă. piaţa la termen – tranzacţia se finalizează ulterior. piaţa reală – se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei. După gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate se cunosc: a. piaţa schimburilor valutare. piaţa serviciilor manageriale. pieţe locale. piaţa informaţiei. piaţa monetară. piaţa satisfactorilor – a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final. După mărimea spaţiului în care se desfăşoară schimburile economice: a. pieţe naţionale. după un termen convenit în momentul încheierii acesteia. 3. piaţa fictivă – se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare). 66 din 95 . piaţa prodfactorilor – care cuprinde: piaţa muncii.

7. 5) caracteristicile comportamentului de piaţă al agenţilor economici. dr. Din tripla definire a pieţei: 1. Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia. creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei. când oferta este mai mare decât cererea. piaţa cumpărătorului – specifică stării de presiune. preferinţele sale. Pag. 67 din 95 . piaţa cu concurenţă de oligopol. veniturile de care dispune. piaţa ca mecanism care reglează economia. preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă. 3. b. Considerat ca o variabilă independentă. caracterizat prin: 1) gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării distingându-se: • bunuri omogene.Economie Politica Lect.2. piaţa cu concurenţă perfectă (pură). piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson). 9. • bunuri eterogene. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel: Din partea cererii. piaţa cu concurenţă monopolistică. preţul va fi influenţat de: utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun. care cuprinde: piaţa cu concurenţă de monopol. 2) numărul subiecţilor participanţi. reflectate în atributele de libertate. în sens invers una faţă de cealaltă. piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor. 2. 4) gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă. iniţiativele subiecţilor participanţi la piaţă. fluiditate. mobilitate. rezultă că aceasta se manifestă ca un ansamblu de pieţe interdependente care formează sistemul de pieţe.2 Preţul şi echilibrul pieţei În sens general. După tipul de concurenţă distingem: a. STANCIU MARIETA b. univ. piaţa cu concurenţă imperfectă. piaţa fiecărui bun şi serviciu. • molecularitate – participanţii sunt mezoagenţi economici cu puteri economice diferite. 3) puterea economică a participanţilor utilizându-se termenii de: • atomicitate – subiecţii pieţei au putere şi importanţă economică apropiate.

dr. Pag. Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului. numărul firmelor concurente pe piaţă. şi invers. dominate pe piaţă sau controlate de stat. Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare. reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei. Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru. deoarece el este un punct de atracţie. la scăderea cantităţii vândute. dacă oferta este mai mică decât cererea. se întâlnesc trei categorii de preţuri: 1) preţuri libere – care se formează în condiţii de concurenţă deschisă. acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală. preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe. 68 din 95 . În practica economică. preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv. când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă. 2) preţuri administrate – care sunt impuse de firme mari. preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă. stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente. Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta. şi invers. preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile). nivelul impozitelor şi al taxelor. domină segmente mari ale pieţei. costul stocării produselor. creşte gradul de reuşită în acţiunile lor. formându-se pe baza forţelor pieţei. unde preţurile s-ar forma liber. Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce. trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. cererea şi oferta tind să se echilibreze. Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor. ea va duce la scumpirea produsului. STANCIU MARIETA preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe. la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei. formându-se astfel preţul de echilibru. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă. Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă. 3) preţuri mixte – care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care. la intersecţia cererii cu oferta. univ. când cererea este mai mică decât oferta. Din partea ofertei.Economie Politica Lect. pe măsură ce se apropie mai mult de el: riscurile lor se diminuează şi dispar. prin puterea lor economică. în anumite cazuri. el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani. preţul va fi influenţat de: costul producţiei.

STANCIU MARIETA De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă. preţurile altor bunuri economice. rezultă că starea de echilibru şi preţul de echilibru nu pot fi atinse. 3. creşterea sau scăderea lui depind de evoluţia raportului cerere-ofertă. decât ca tendinţă. deoarece mărimea sa. Pag. veniturile şi comportamentul consumatorului. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. asigură un echilibru dinamic al pieţei. prin egalizarea acestor forţe ale pieţei la acel nivel la care vânzările sunt maxime. la un moment dat. univ. depinde de: costurile de producţie.Economie Politica Lect. apare spontan pe piaţă. Preţul de echilibru se poate stabili: la un nivel înalt. este un preţ dinamic. 69 din 95 . prin jocul liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta). când cresc veniturile cumpărătorilor. când agenţii economici produc cu costuri mai mici. reglează raportul cerere-ofertă. 6. la un nivel scăzut. 5. este unic pentru fiecare bun economic. Deoarece aceste condiţii nu pot fi realizate pe piaţa reală. 2. selecţionează agenţii economici eliminându-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atracţie ce le permite să-şi atingă scopurile. dr. evoluţia cererii şi ofertei etc. 4.

nu există nici un fel de restricţii privind pătrunderea pe piaţă a celor care doresc acest lucru. iar dacă o caracteristică nu este satisfăcută vom vorbi de piaţă cu concurenţă imperfectă. adică există o informare perfectă a tuturor vânzătorilor şi cumpărătorilor privind situaţia pieţei. cumpărătorii să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc. iar când particularităţile respective nu se întrunesc. fără ca acest preţ să poată fi influenţat de vreunul dintre ei. Concurenţa perfectă sau „pură” presupune un raport de piaţă în care: pe de o parte. mobilitatea factorilor de producţie. este o mărime dată. toţi vânzătorii să-şi vândă producţia iar mărfurile să fie oferite la preţul pieţei. vânzătorii îşi pot desface toată producţia. prin jocul liber al forţelor pieţei. univ. iar pe de altă parte. Pag. intrarea-ieşirea liberă pe piaţă. deoarece în practică nu se pot întruni simultan toate cele cinci caracteristici. adică existenţa a numeroşi cumpărători şi vânzători. 2. transparenţa. 5. pe care nu îl pot influenţa după voinţa lor. orice agent economic putându-i procura oricând. fără a-l putea influenţa. transparenţa perfectă a pieţei. 3.Economie Politica Lect. atomicitatea participanţilor. Piaţa cu concurenţă perfectă sau „pură” se caracterizează prin: 1. la acelaşi preţ al pieţei. care se găsesc liber şi nelimitat.3 Piaţa cu concurenţă perfectă şi formarea preţului de echilibru Piaţa cu concurenţă perfectă este cazul care nu se regăseşte cel mai frecvent în realitate. nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori. în cantităţile de care are nevoie. STANCIU MARIETA 9. 70 din 95 . iar cumpărătorii achiziţionează tot ce doresc la preţul pieţei. 3. produsele şi serviciile oferite spre vânzare sunt relativ omogene. ele sunt rigide. de la modelul ideal către formele concrete ale acesteia. Existenţa pieţei cu concurenţă perfectă este exclusiv teoretică. ea reprezentând o ipoteză de lucru şi un punct obligatoriu de trecere al analizei economice. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. iar în acest caz vom spune că cererea şi oferta sunt fluide. dr. se formează în mod spontan. 4. Se pot întruni trei din cele cinci caracteristici: atomicitatea. având putere economică mică şi sensibil egală. 2. preţul de piaţă al bunului respectiv nu va putea fi influenţat nici de producător şi nici de consumator.

7. putând face cea mai bună alegere. nici consumatorii nu pot influenţa preţul şi nici nu pot limita concurenţa. nivelul preţului. 3. 5. Pag. existenţa unor vânzători puternici. dr. ceea ce face ca preţurile pieţei şi echilibrele acesteia să fie dinamice. pe fiecare piaţă numai în condiţiile în care: 1. echilibrul pieţei nu înseamnă imobilitatea forţelor libere. produsele sunt diferenţiate real sau imaginar. informarea agenţilor economici privind situaţia pieţei este deficitară. putând să-şi stabilească planuri de producţie care să-i asigure maximizarea profitului. 4. nici producătorii. 6. 71 din 95 .4 Piaţa cu concurenţă imperfectă şi mecanismul formării preţului Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici – vânzători şi cumpărători – pot să influenţeze. frustrarea consumatorului. unii agenţi economici (puţini la număr) pot influenţa sau controla preţul. deoarece concurenţa perfectă rămâne doar ca model ideal. producătorul cunoaşte oferta totală de factori de producţie. toate schimburile economice sunt libere. cu intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile. Piaţa cu concurenţă imperfectă este cea mai aproape de realitate. 2. ci continua mişcare a acestora. prin pârghii economico-financiare. 3. există restricţii în calea celor care doresc să pătrundă pe piaţă sau într-o ramură. modalităţile de combinare şi utilizare eficientă a acestora. deci. consumatorul cunoaşte oferta totală de pe toate pieţele (volum. există o mobilitate redusă a unor factori de producţie. Nivelul preţurilor face posibilă egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. prin acţiunile lor unilaterale. univ. 2. toţi participanţii pe piaţă sunt permament şi perfect informaţi privind modificările preţurilor. dar puţini la număr şi a unor cumpărători numeroşi (oligopolul) sau a unor cumpărători puţini şi a multor vânzări (oligopsonul). 4. 9. calitate. STANCIU MARIETA 4. facilităţile oferite la vânzarea produselor. folosit în analizeze teoretice. Caracteristicile pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: 1.Economie Politica Lect. structură). există rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul. raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi.

la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul ramurii. Pe această bază formarea liberă a preţurilor este împiedicată de puterea de concurenţă a monopolurilor şi oligopolurilor. Dacă numărul concurenţilor sporeşte continuu. STANCIU MARIETA Piaţa cu concurenţă imperfectă se prezintă în numeroase forme. a corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale. iar puterea acestora de a influenţa forţele pieţei este mai mare.1 Piaţa cu concurenţă monopolistică Piaţa cu concurenţă monopolistică reprezintă acea stare a pieţei în cadrul căreia vânzătorii şi cumpărătorii. 72 din 95 . cât şi prin serviciile prestate cumpărătorului acelui produs. Pag. există rigidităţi în mobilitatea factorilor de producţie. Cu cât numărul concurenţilor este mai mic. univ. atomicitatea cererii şi ofertei. care se sustrag. servicii la vânzare şi post-vânzare etc. oferta şi preţul. Preţurile marilor corporaţii devin preţuri lider (leadership-price). dr. ele diferenţiindu-se în primul rând. piaţă cu concurenţă de monopol.Economie Politica Lect. concurenţa se manifestă nu numai prin cantitate. produsele sunt diferenţiate atât prin calitate. design. prin acţiunile întreprinse pot influenţa într-o oarecare măsură cererea. Au apărut astfel preţurile administrate. iar capacitatea fiecărei firme de a influenţa piaţa produsului se divizează. 3. 5. cu cât este mai mare o corporaţie. cu atât mecanismul preţurilor se apropie de cel caracteristic concurenţei perfecte. transparenţa pieţei este parţială. în funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici producători şi consumatori.. astfel încât. Piaţa cu concurenţa monopolistică caracterizează piaţa care păstrează trăsăturile concurenţei perfect astfel: 1. cu atât ea are o putere mai mare asupra preţurilor. ca urmare a unor înţelegeri tacite între marile firme. 4. se accentuează diferenţierea produselor. Preţul de echilibru al concurenţei monopolistice este mai mare decât preţul de echilibru al concurenţei perfecte şi mai mare decât costul marginal (Gilbert Abraham-Frois). fluctuaţiilor forţelor reale ale pieţei. 2. piaţă cu concurenţă de oligopol. pe o perioadă mai lungă.4. piaţă cu concurenţă de oligopson (monopson). care îşi stabilesc propriile preţuri. 6. ci şi prin: reclamă. cu atât mecanismul preţurilor se apropie şi se aseamănă celui de monopol. preţ şi substituibilitatea produselor diversificate. astfel: piaţă cu concurenţă monopolistă. 9.

Economie Politica Lect. design. Condiţiile care definesc monopolul producătorului sunt: 1.4. • grad scăzut de satisfacere a cererii. care nu au o comunicare reală între ele. firma impunând cantitatea. diferenţierea produselor (condiţii de vânzare. dr. calitatea şi preţul produsului. până în momentul în care produsul este realizat şi comercializat şi de alte firme. Monopolul discriminatoriu – situaţia în care monopolistul vinde acelaşi produs la preţuri diferite. existeţa unor piedici la intrarea în ramură în special de natură tehnică. STANCIU MARIETA 9. care fixează volumul producţiei şi preţul de vânzare. negociază şi se confruntă un singur vânzător şi un singur cumpărător.2 Piaţa cu concurenţă de monopol Piaţa cu concurenţă de monopol reprezintă piaţa dominată de un singur producător deoarece produce şi vinde un bun economic pentru care nu există substituenţi. 73 din 95 . 9. inexistentă în fapt. producând un bun fără înlocuitor.4. ofertei şi preţurilor. • preţul de monopol este mai mare decât cel practicat pe pieţele cu concurenţă monopolistică şi de oligopol. imobilitatea factorilor de producţie – care prezintă fenomenul de fricţiune şi inerţie în procesul de fluidizare a cererii. concurenţa apărând nu la marcă. 2. ci la produse de calităţi asemănătoare. • libera concurenţă este eliminată. 5. şi un număr mare de producători. Monopolul de marcă – situaţia de piaţă în care o firmă produce un anumit produs care este înregistrat sub marcă proprie. 4. piaţa fiind dominată de ofertant. Monopolul temporar – situaţia de piaţă în care o întreprindere scoate la vânzare un produs nou dispunând de o poziţie privilegiată. în care un producător nu are concurenţă pe piaţa internă şi externă. financiară. univ. Monopolul contract (limitat) reprezintă situaţia de piaţă în care există un singur ofertant şi nu număr mic de cumpărători. acest lucru fiind posibil atunci când produsul este vândut pe pieţe diferite. comercială. Monopolul pur este situaţia de piaţă.3 Piaţa cu concurenţă de oligopol Pag. servicii la vânzare şi post-vânzare). 3. Monopolul bilateral – reflectă acea situaţie de piaţă pe care se întâlnesc. Monopsonul sau monopolul producătorului reprezintă acea situaţie de piaţă pe care se întâlneşte un cumpărător unic. Piaţa cu concurenţă de monopol se caracterizează prin: • oferta pentru un produs este dată de un singur producător care poate controla piaţa şi poate stabili nivelul preţului. unicitate şi gigantism – piaţa este influenţată prin impunerea unor condiţii de vânzare. lipsa de transparenţă a pieţei – piaţa fiind supusă riscurilor şi incertitudinii.

2. b) oligopolurile concertate. cucerirea şi împărţirea pieţei produsului. cu două tipuri de acorduri: o explicite sau exprese: cartelul. cantitatea vândută şi profitul unui producător depind de reacţiile celorlalţi producători.Economie Politica Lect. activităţilor. obstrucţionarea pătrunderii pe piaţă a noilor concurenţi. Există trei situaţii de piaţă: 1. diferenţierea bunurilor şi concurenţa „în afara preţului” (publicitate. 5. Oligopolul bilateral este o formă a concurenţei imperfecte care reflectă o piaţă dominată de un număr redus de vânzători şi cumpărători. trustul. a mărcilor şi submărcilor de fabricaţie. STANCIU MARIETA Oligopolul reprezintă o formă a concurenţi imperfecte. interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători – preţurile produselor. Pieţele oligopoliste sunt pieţele pe care se concurează un număr mic de producători: dacă sunt doi producători principali situaţia de piaţă se numeşte duopol. Duopulul reprezintă piaţa dominată de doi vânzători care oferă produse similare unui număr larg de cumpărători care au o putere economică aproximativ egală. dr. o neoficiale sau tacite. Duopolul simetric (Cournot) sau ipoteza dublei dependenţe – este situaţia de piaţă în care există doi vânzători care nu încearcă să domine piaţa: • produsul vândut este omogen. fiabilitatea produsului etc. • preţul la care îl comercializează cei doi este identic. Pag. interdependenţa şi incertitudinea – preţurile sunt rigide fiind fixate de marile întreprinderi. Oligopolurile pot fi: a) oligopoluri antagoniste: o oligopolul bilateral. 2. care reflectă o piaţă dominată de câţiva producători-vânzători de talie mare şi un număr mare de cumpărători mici şi răzleţi. holdingul. diversificarea produselor. 3. univ. maximizarea profiturilor şi interdependenţa deciziilor şi a politicilor firmelor participante. gradul înalt de concentrare a capitalului şi producţiei – poate fi analizat atât la nivelul fiecărei ţări cât şi la nivel mondial. Trăsăturile pieţei cu concurenţă de oligopol: 1. dacă sunt mai mult de doi producători situaţia de piaţă se va numi oligopol.). 3. Caracteristicile pieţei cu concurenţă de oligopol sunt: 1. 4. 74 din 95 .

prin menţinerea la un nivel scăzut a celor din sectorul de stat. Procesul de ajustare va continua până în punctul de echilibru în care nici unul dintre cei doi vânzători nu mai recurge la modificarea ofertei.Economie Politica Lect. univ. 3. asigurarea stabilităţii economiei şi sporirea eficienţei sale. oferta sa trebuie să fie atât de mare încât să-i permită maximizarea profitului. având la bază o diversitate de metode economice sau extraeconomice. 9. fie la o alianţă între vânzători. la preţuri minime garantate şi manevrarea lor în perioada creşterii preţurilor. menţinerea unor tarife relativ reduse la transporturi şi alte servicii industriale. Unul dintre vânzători deţine pe piaţă monopolul de ofertă. care este conştient şi anticipează tot timpul mişcările celui de-al doilea vânzător. STANCIU MARIETA • singura variabilă de ajustare este cantitatea cât mai mare pe care o poate vinde pentru a obţine profit maxim. fiecare dintre ei considerându-l pe celălalt satelit. nu poate exista nici un punct de echilibru. Conform ipotezei dublei dominaţii. dr. apare atunci când cei doi vânzători de pe piaţă doresc simultan să o domine. asigurarea unor preţuri avantajoase la materiile prime de bază. 75 din 95 . Dacă celălalt vânzător doreşte să intre pe piaţă cu acelaşi tip de bun. Cei doi vânzători nu vor mai lupta pe piaţă prin ajustarea producţiei ca în cazul duopolului simetric. Lupta prin preţuri poate duce la falimentul unuia dintre cei doi şi la controlarea sa de către celălalt. • celălalt care nu poate face altceva decât să se adapteze în permanenţă la condiţiile pe care le impune primul. să obţină la rândul său profit maxim. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominaţii. ci prin intermediul preţurilor. pe care statul le foloseşte pentru: frânarea creşterii preţurilor în general. 2. Pag. achiziţionarea de către stat a unor cantităţi importante de materii prime şi materiale strategice. fără a putea atinge însă volumul de producţie al acestuia.5 Implicarea statului în formarea preţului Intervenţia statului în procesul formării şi evoluţiei preţurilor urmăreşte prevenirea sau atenuarea dificultăţilor economice şi sociale. primul vânzător îşi va ajusta oferta proprie imediat. Duopol asimetric (Stackelberg) reprezintă situaţia în care pe piaţă există doi vânzători: • unul care domină piaţa. pe piaţă.

Liberalizarea preţurilor. univ. trecerea de la preţurile centralizate la cele formate preponderent prin acţiunea mecanismelor pieţei. STANCIU MARIETA subvenţionarea preţurilor în condiţiile în care unele ramuri se confruntă cu dificultăţi financiare. generează efecte pozitive asupra evoluţiei economiei naţionale. dr.Economie Politica Lect. respectiv a limitelor modificării lor. 76 din 95 . - Pag. „îngheţarea preţurilor”. fixarea nivelului.

Infracţiuni economice în lupta de concurenţă: înţelegerea între vânzători în scopul împiedicării concurenţei. practicarea unor preţuri scăzute sub cele ale concurenţilor. a proprietarilor de întreprinderi mici şi mijlocii ce se vedeau înlăturaţi de pe piaţă de către marile trusturi. care nu pot influenţa în nici un fel funcţionarea acesteia. atragerea clientului printr-o publicitate sau etichetare incorectă a produsului. Atomicitatea pieţei – piaţa este caracterizată prin atomicitate în momentul în care ea reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi.Economie Politica Lect. atragerea consumatorului prin preţuri promoţionale. preţurile exercitate. acordarea unor facilităţi clienţilor. Pag. asigurând managementul grupului astfel constituit. pentru a vinde ulterior altceva decât ce i s-a promis. Trustul – se manifestă ca o concentrare de capitaluri grupate sub aceeaşi conducere. a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890. 77 din 95 . Holding – firmă care posedă acţiuni şi deţine controlul altor firme. Cartel – asociaţie de agenţi economici autonomi ce funcţionează pe aceeaşi piaţă şi care convin de comun acord asupra aspectelor legate de nivelul producţiei segmgmentele de piaţă pe care îşi desfăşoară activitatea.A. diminuarea preţurilor de vânzare. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 9 Politici antitrust – ansamblul de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între întreprinderi. Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică – reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor.U. creşterea calităţii etc. Fluiditate – noţiune utilizată pentru a caracteriza situaţia în care oferta se adaptează uşor cererii. univ. S. care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. decizând să-şi consolideze o poziţie dominată pe piaţă. sub presiunea opiniei publice. dr.

din punct de vedere al finalităţii activităţii economice. S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine. prin munca depusă. având loc pe baza analizei unor teorii privind substanţa salariului.este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă. Deci.1 Salariul 10. salarium. În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare: Pag. o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă). 78 din 95 . . la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi). În teoria economică există mai multe definiţii date salariului: . care presupune combinarea factorilor de producţie. teorii care pot fi grupate în două categorii: 1.1 Salariul Termenul de salariu provine din limba latină. care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării. de care este dependent juridic sau economic. .este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii.este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. univ. . salariul este un cost. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere: .este plată pentru închirierea serviciilor. care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor. Deci.2 Profitul 10. salariul reprezintă preţul muncii. 2.3 Dobânda 10.4 Renta 10. REMUNERAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE 10. ci pentru altcineva.din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice. dr. .Economie Politica Lect. salariul este venitul celor care au contribuit.reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă.este un venit provenit din muncă. teoria dualistă. teoria monistă. STANCIU MARIETA 10. Conţinutul salariului poate fi tratat în maniere diferite. . salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. .

global – se realizează pe întreprindere. b) participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea. univ. fabrică etc. . 79 din 95 . responsabilităţi de conducere etc. d) acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile. . de organizare etc.. dr. această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ. 2. . privat şi mixt la muncă egală. fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în: a) adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie. c) creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent. tehnologice. Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune.se realizează pe echipe. c) stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri. salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii.. practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare. etc. La nivelul întreprinderilor. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. astfel: a) participarea directă la beneficii. în funcţie de interesele societăţii. 3. Acordul poate fi: .colectiv . 2.salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse. 3. STANCIU MARIETA 1. la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. activităţi. care să se distribuie salariaţilor din beneficiu. Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp. După tariful aplicat distingem: . Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat.Economie Politica Lect.individual – este stimulativ pentru lucrători. în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice. realizându-se sub două forme: a) salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii. prime şi sporuri pentru naşteri etc. produse. peste cel primit pentru munca depusă. şi anume: 1.salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse. dacă doresc să obţină un salariu mai mare. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu. Pag. b) micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public.

cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare. . • nivelul preţurilor – relaţie indirectă.legislaţie cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară etc.discriminarea în angajare poate favoriza un grup în raport cu altele. . • revendicările salariaţilor – relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute. univ. iar salariatul primeşte un salariu mai mare. zone. 2. înregistrând o tendinţă generală de creştere. dr. Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori: . boli profesionale etc.productivitatea muncii . • nivelul impozitelor şi taxelor – relaţie indirectă. în ceea ce priveşte angajările. rasiale etc. Pag.costul resurselor de muncă – se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă. salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. mărimea lui diferă pe ţări.gradul de dezvoltare economică a ţării.raportul dinre cererea şi oferta de muncă. în raport cu perioada anterioară. STANCIU MARIETA b) salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj. . . .). politica de salarizare pe criterii naţionale. mărimea lui depinzând de: situaţia economico-socială. 80 din 95 . regionale. salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie.mobilitatea forţei de muncă – dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită. . cu ajutorul salariului nominal. Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt: • mărimea salariului nominal – relaţie directă. • puterea de cumpărare a banilor – relaţie directă. reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile. Salariul nominal – reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma la care lucrează. .Economie Politica Lect. dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică. raportul cerere-ofertă de forţă de muncă. accidente de muncă.gradul de organizare în sindicate. Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate la un moment dat. Salariul individual poate fi privit sub două forme: 1.

Economie Politica Lect. a da rezultate. Este considerat legal. univ. venitul realizat sub formă bănească din producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor. • economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului. STANCIU MARIETA 10. Profitul este format din: • profit normal sau ordinar – reprezintă profitul minim pe care o întreprindere trebuie să-l realizeze pentru a-şi putea continua activitatea. 81 din 95 . .2 Profitul Termenul de profit este de origine latină şi provine de la profitare. câştigul. Profitul se determină conform reglementărilor în vigoare în fiecare ţară. dr. • organizarea superioară a activităţii economice . • profitul supranormal sau economic – reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi întro anumită perioadă de către o întreprindere. • profitul de monopol sau supraprofitul – obţinut peste profitul normal de către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice pentru care alţii nu le au. ca o sumă globală cu două componente: 1. • obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice. Profitul legitim sau normal – reprezintă suma ce revine agentului economic. Profitul poate fi definit ca fiind: . Pag. pentru contribuţia adusă la activitatea economică. posesor al unui factor de producţie. şi de care se folosesc printr-o concurenţă imperfectă. normal şi este expresia unor venituri însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă prin: • utilizarea unor mijloace de muncă perfecţionate. El se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de către producători. • practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate. 2. • îmbunătăţirea produselor şi înnoirea lor. avantajul.beneficiul.diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic. Profitul nelegitim sau venitul necâştigat reprezintă suma însuşită de agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se realizează în contextul încălcării legalităţii prin: • atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege. care înseamnă a progresa. • sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor.

la forma corespunzătoare de cost. dr. unde: Pa = profit admis Pb = profit brut lpp = impozit pe profit Profitul admis reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în funcţie de factorii economici. 2. nivelul preţului mărfii sau serviciului – direct proporţional. care se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice. 4. volumul serviciilor sau produselor realizate – direct proporţional. 82 din 95 . Se calculează următoarele tipuri de rate de profit (pr’): • rata comercială – prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA): pr’ = (Pr/CA) x 100 • rata economică – prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale întreprinderii (AT): pr’ = (Pr/AT)x100 • rata financiară – raportarea profitului la activele proprii (AP): pr’ = (Pr/AP)x100 • rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit. structura producţiei de bunuri şi servicii realizate – direct proporţional când sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se reduc în favoarea celor cu profit scăzut. pe categorii de mărime a firmelor etc. Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă: 1. 3. relativ. nivelul costului mărfii sau serviciului – invers proporţional. ci de decizia autorităţilor şi de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri. Profitul admis reprezintă profitul net. volumul capitalului folosit sau cifra de afaceri. STANCIU MARIETA Agentul economic poate dispune de profit numai după plata impozitului. 2. viteza de rotaţie a capitalului – direct proporţional. ca rată a profitului. Factorii care influenţează mărimea profitului sunt: 1. numit profit admis. impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne efectiv la agentul economic. univ. Un rol foarte important revine mărimii şi dinamicii profitului. ce se calculează ca raport procentual între masa profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia. 5.Economie Politica Lect. ca masă a profitului. adică ceea ce rămâne proprietarului de capital după ce a plătit impozitul Pa = Pb – lpp. absolut. Pag.

Economie Politica Lect. 83 din 95 . dr. scade profitul şi invers. STANCIU MARIETA 6. Pag. dobânda şi renta cresc. univ. modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului între posesorii factorilor de producţie – dacă salariul.

Pentru debitor dobânda reprezintă o cheltuială iar pentru creditor dobânda este un venit. d’ = (D/C) x 100. dobânda pe piaţa monetară – se aplică împrumuturilor pe termen scurt. economiile firmelor reprezintă acea parte a profitului care rămâne disponibilă după plata dividendelor. 7. Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele: 1. În sens larg. Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori: a) masa dobânzii – respectiv suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul. pe o anumită perioadă de timp. creditorul său. 6. economiile populaţiei. împrumuturilor contractate între bănci. unde: d’ = rata dobânzii. şi suma care a făcut obiectul împrumutului (C). unei alte persoane. univ. dividende – pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni. dobânda bancară de bază – se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie. economiile guvernului. dobânzi corelate pentru depozitele la vedere şi la termen – sunt constituite de bănci. D = dobânda totală. fiind folosite de către acestea la acordarea de împrumuturi. care este stabilit în funcţie de credit şi situaţia economică a debitorului. dobânda este o sumă de bani. la casele de economii. Sursele capitalului de împrumut sunt următoarele: 1. STANCIU MARIETA 10.3 Dobânda În sens restrâns. care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare. dobânzi pe piaţa obligaţiunilor. dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instituţii financiare constă în dobânda bancară de bază la care se adaugă un plus. un excedent ce revine proprietarului capitalului bănesc dat cu împrumut. ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă asupra numerarului. respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune. 2. primită sau plătită. b) rata anuală a dobânzii ca mărime relativă care se calculează ca raport procentual între dobândă (D).Economie Politica Lect. 84 din 95 . dobânda bancară percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ numită şi taxă de scont comercială. 3. Pag. dobânda reprezintă venitul însuşit de proprietarul oricărui capital utilizat în condiţii normale. apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare. în activitatea economică. 3. dr. 2. 4. 5.

univ. D = dobânda totală plătită băncii. C = creditul. dacă rambursarea creditului se face în rate egale. Este numită „dobândă la dobândă” şi se determină după următoarea formulă: Sn = S0(1+d’)n D = Sn – S 0 d’ = D / (C x n) x 100 unde: Sn = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei. Pag. d’ = rata anuală a dobânzii. c = creditul. 2. care cuprinde dobânda reală. Se determină după formula: D = C x d’ x n. d’ = rata anuală a dobânzii. Există două modalităţi de calcul al dobânzii: 1. suportate de către bancă.Economie Politica Lect. numită dobândă pură sau netă. Câştigul băncii rezultă din diferenţa între dobânda încasată de bancă de la cei pe care i-a creditat şi dobânda plătită deponenţilor săi. riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului. unde: D = dobânda simplă. corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist. n = durata împrumutului în ani. Pentru a preveni riscul inflaţionist banca percepe o dobândă nominală. Dobânda simplă – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mică de un an sau la cele cu scadenţă după un an. când oferta sporeşte. riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară – când cererea creşte. Dobânda compusă sau capitalizată – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mare de un an. care reprezintă câştigul brut. rata dobânzii creşte astfel încât dobânda percepută la credit. Între rata dobânzii şi cererea de credite există un raport invers proporţional. S0 = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul). 85 din 95 . Nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de următorii factorii: 1. 3. Dobânda neplătită în primul an se adaugă la suma împrumutată fiind luată în calculul dobânzii în anul următor. dr. n = durata împrumutului în ani. rata dobânzii creşte şi invers. rata dobânzii scade. dacă rambursarea datoriei şi dobânzii aferente se face la sfârşitul perioadei. inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. obţinându-se dobânda brută care cuprinde şi cheltuielile de gestionare a creditului. 2. se adaugă prima de asigurare contra riscului. Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare a băncii rămâne profitul sau câştigul net. STANCIU MARIETA C = capitalul împrumutat. dacă riscul asumat de creditor este mare.

8. când necesităţile economiei impun acest lucru. 10. 6. • creşterea rezervei obligatorii şi a ratei dobânzii. Ricardo elaborează şi teoria rentei diferenţiale. a cărui ofertă totală este inelastică şi insensibilă la creşterea preţului de vânzare.4 Renta Renta reprezintă plata pentru folosirea temporară a unui factor de producţie care aparţine unei alte persoane. . ceea ce va duce la scăderea ratei dobânzii pentru asemenea credite paralel cu creşterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung. inclusiv situaţii de monopol. starea generală a economiei etc. conjunctura economică şi politică atât din interiorul fiecărei ţări. atunci va creşte cererea de credite pe termen scurt. 10. durata creditului – dacă împrumutul este pe termen scurt şi rata dobânzii este mare. raportul dintre rata dobânzii şi rata profitului la capitalul investit.sub formă bănească ca rentă economică. cât şi pe plan internaţional.sub formă materială – ca excedent de bunuri faţă de alţi producători. costurile sunt mult mai mici decât în cazul împrumuturilor mici care se returnează creditorului în rate. produse de calitate superioară. costul procesului de acordare de împrumuturi – la împrumuturile mari care se reîntorc la creditori dintr-o dată. • schimbul valutar al monedei naţionale pe monede străine convertibile. renta reprezintă diferenţa dintre valoarea socială şi cea individuală obţinută pe terenurile mai fertile sau cu o poziţie mai avantajoasă faţă de piaţă. 5. 7. Băncile intervin în scăderea masei monetare. reducerea masei băneşti făcându-se prin: • limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime şi a unui cuantum (procent). Cea mai complexă teorie a rentei a fost creată de David Ricardo. la intervenţia Băncii Centrale. STANCIU MARIETA 4. oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă. univ. indiferent de calitatea terenului pe care îl deţin şi de poziţia acestuia faţă de piaţă. care defineşte renta ca fiind acea parte din produsul pământului care se plăteşte proprietarului funciar pentru folosirea forţelor originare şi indestructibile ale solului. Cea mai veche formă a rentei se întâlneşte în agricultură şi se numeşte rentă funciară care reprezintă renta încasată de toţi proprietarii funciari. 9. Renta poate fi privită sub două forme: . dr. adică venitul obţinut de către deţinătorul unui factor de producţie. 86 din 95 . Pag.Economie Politica Lect. rata de scont practicată de Banca Centrală la refinanţarea băncilor.

Mărimea rentei depinde de cererea de pământ pentru arendare. Mărimea ei este dată de diferenţa dintre cheltuielile marginale realizate pe terenurile cele mai slabe luate în cultură şi cheltuielile individuale mai reduse efectuate pe terenurile mai fertile sau mai apropiate de piaţă. . realizat pe terenurile cu o fertilitate mai mică.renta de monopol – obţinută de proprietarul funciar care produce cantităţi foarte mici de bunuri. Renta poate fi absolută sau diferenţială. . mai distingem: . un supraprofit care este încasat de arendaş în perioada desfăşurării contractului de arendare.mărime absolută – renta este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare al produselor agricole şi costul acestora plus profitul normal al arendaşului.Economie Politica Lect. Ea este un supraprofit obţinut prin practicarea unor preţuri de monopol la aceste produse. Renta diferenţială II este legată de agricultura intensivă de dotarea tehnică superioară a exploatărilor agricole. Acest tip de rentă este caracteristica predominantă a agriculturii extensive.renta minieră – reprezintă supraprofitul obţinut de către proprietarii de mine sau de terenuri bogate în resurse care pot fi exploatate cu cheltuieli reduse. Pe lângă tipurile de rentă amintite. Renta diferenţială se împarte în: . Renta diferenţială se formează pe baza unor particularităţi ale activităţilor economice în agricultură este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obţinute produsele pe terenurile mai fertile în condiţiile în care preţul de vânzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump. reducând costurile pe unitatea de produs. Renta se poate exprima şi măsura în: .renta industrială (comercială) – reprezintă surplusul de venit obţinut de marile firme prin practicarea unor preţuri scăzute faţă de cele ale firmelor mai mici (care nu pot rezista decât practicând preţuri mai mari). Pag. la rândul ei. de calitate excepţională. Se obţine astfel.renta diferenţială de gradul I – este renta rezultată din diferenţa de fertilitate naturală şi poziţia diferită a terenurilor faţă de piaţă. foarte căutate de consumatori.renta de raritate – este rezultatul restrângerii resurselor economice din cauza condiţiilor naturale sau a unor elemente de monopol create şi întreţinute artificial. dr. . care.mărime relativă – renta se exprimă ca rată faţă de veniturile aduse de terenul arendat. univ. 87 din 95 .renta diferenţială de gradul II – are la bază investiţiile succesive pe acelaşi teren sau pe terenuri diferite care măresc fertilitatea artificială a solului şi randamentul acestuia. este condiţionată de cererea de produse agricole şi de preţul de vânzare al produselor. . . STANCIU MARIETA Plata rentei se face sub formă de arendă care reprezintă suma de bani plătită proprietarului funciar pentru transmiterea pe termen limitat a dreptului de folosinţă a terenului unei alte persoane numită arendaş.

fapt evidenţiat de formula: Pp = R/d’ Pp = preţul pământului. 7. deprecierea banilor ca urmare a amplificării procesului inflaţionist de terenuri. cererea de pământ pe piaţă scade reducându-se şi preţul acestuia. d’ = rata anuală a dobânzii plătite de bănci deponenţilor. putând obţine un câştig mai mare. cererea şi oferta de produse agricole – acţionează asupra preţului pământului prin intermediul cererii şi ofertei de teren agricol care prin utilizare permite obţinerea produselor agricole. 2. cererea şi oferta de terenuri agricole – datorită faptului că pământul este un factor de producţie limitat. 88 din 95 . mărimea şi evoluţia rentei – influenţează direct preţul pământului. 3. ceea ce influenţează preţul pământului prin sporirea cererii de terenuri agricole. Pag. potenţialii cumpărători sunt mai tentaţi să-şi depoziteze în bănci economiile. oferta acestuia are caracter rigid. 6. poziţia terenurilor agricole faţă de căile de acces şi centrele de aprovizionare şi desfacere a produselor influenţează direct valoarea şi preţul pământului. 4.Economie Politica Lect. 5. STANCIU MARIETA . Mărimea preţului pământului este influenţată de numeroşi factori: 1. univ. dr. rata dobânzii bancare – influenţează invers proporţional preţul pământului când rata dobânzii creşte.rentă conjuncturală – reprezintă profitul obţinut de unii întreprinzători în urma vânzării unor produse ce au fost stocate atunci când preţurile lor erau mici şi vândute când valoarea lor pe piaţă a crescut. iar preţul pământului va creşte (relaţie directă). R = renta anuală. posibilitatea folosirii alternative a pământului – oferă mai multe şanse de câştig cumpărătorului. pentru dreptul de a le folosi suma depusă pe termen de un an.

Profitul maxim este realizat când venitul marginal este egal cu costul marginal. Taxa oficială a scontului – formă specifică a ratei dobânzii prin care băncile comerciale pot fi refinanţate de banca centrală. salariul fiind suma plătită pentru a beneficia de acest capital cultural care se formează prin intermediul capitalului economic. . Efectul de venit are în vedere renunţarea la munca suplimentară în favoarea timpul liber din momentul în care mărimea salariului atinge un nivel care îi permite să ducă un trai decent. înseamnă că banca centrală urmăreşte o diminuare a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. Cifră de afaceri – indicator sintetic economico-financiar care exprimă valoarea veniturilor obţinute de o firmă în cursul unei perioade de timp.realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. Dacă taxa scontului creşte. salariul fiind suma care asigură subzistenţa salariatului şi a familiei acestuia. Creşterea producţiei duce la creşterea venitului total şi a costului total. 89 din 95 . activitatea depusă de ei şi alte elemente economice. substanţa salariului este explicată printr-un singur factor de producţie astfel: . substanţa salariului constă concomitent. Mărimea salariului trebuie astfel stabilită încât să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă. salariul este o parte a rezultatelor obţinute prin munca depusă de lucrător. creşterea salariului putându-se face doar pe seama creşterii productivităţii. astfel.. Când taxa oficială a scontului scade. sociale. dr. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 10 Teoria monistă – în concepţia acestei teorii.capitalul cultural reprezintă cunoştinţele acumulate. Maximizarea profitului – întreprinderea poate vinde orice cantitate din produsele ei pe piaţă. Formele de salarizare: . de obicei un an. Teoria dualistă – în concepţia acestei teorii. care trebuie să devanseze creşterile salariale. care poate influenţa nivelul ratelor dobânzii în economie prin stabilirea taxei oficiale a dobânzii în economie.sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite. cu condiţia de a o face la preţul pieţei. . dacă sporirea venitului (marginal) este superioară creşterii costului (costul marginal) profitul va creşte şi deci vom putea mări producţia.Economie Politica Lect. partea ce revine salariaţilor. psihologicve sau de altă natură. înseamnă Pag. Efectul de substituire are în vedere interesul fiecărui salariat de a obţine un câştig mai mare prin prelungirea timpului de muncă în defavoarea timpului liber. univ.productivitatea muncii. în costul forţei de muncă şi în productivitatea muncii. aptitudinile. . experienţa profesională etc. alegând acel volum de producţie care îi maximizează profitul.costul formării resurselor de muncă.

Preţul pământului – suma de bani pe care o plăteşte cumpărătorul unei suprafeţe de teren. univ. sub formă de rată a dobânzii. 90 din 95 .Economie Politica Lect. vânzătorului acesteia. Arendaş – persoană care preia. Pag. Arendare – cedarea dreptului de folosinţă a unor bunuri pe o perioadă de timp determinată. terenul acestuia şi de a organoiza procesul de producţie agricol. pentru transferarea dreptului de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare. Atât pentru creditor cât şi debitor contează valoarea reală a dobânzii percepute sau plătite. adică scăzând din rata nominală a dobânzii rata inflaţiei. STANCIU MARIETA că banca centrală urmăreşte o creştere a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. în schimbul unei arende. de la proprietarul funciar. Capitalizare – transformarea dobânzii primite în capital – adică calcularea de dobândă la dobândă. de către banca centrală de la băncile comerciale pentru operaţia de rescontare a titlurilor. Rata reală a dobânzii se calculează prin „deflatare”. în schimbul unei sume de bani numită arendă. conform prevederilor din contractul de arendă. dreptul de a folosi pe timp determinat. dr. Taxa rescontului – taxa percepută.

Schimbul drepturilor de control asupra utilizării bunurilor nu poate exista în afara schimbului drepturilor de proprietate astfel: .1 Cauzele eşecului pieţelor Eşecul pieţelor există în situaţiile în care pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor generând necesitatea acţiunii guvernamentale cu rol corector. Pag.Economie Politica Lect. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURILE PUBLICE 11. ci de un grup de agenţi. . În acest caz excluziunea imperfectă priveşte posibilitatea aplicării drepturilor obţinute pe cale legală. 2) Existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative pentru realizarea tranzacţiilor agenţii economici efectuează cheltuieli pentru căutarea partenerilor. de regulă foarte mare. STANCIU MARIETA 11.atunci când există posibilitate redusă de excludere a oricărui agent economic din sfera potenţialilor utilizatori ai unui bun. Dintre factorii care explică eşecul pieţelor libere în alocarea eficientă a resurselor. sunt: 1. 91 din 95 . pentru observarea calităţii bunului ce face obiectul schimbului etc. dr. anumite posibilităţi de schimb avantajos rămân nevalorificate.când piaţa generează alocări ineficiente ale resurselor.1 Cauzele eşecului pieţelor 11. b) gradului redus de transferabilitate – este caracteristic situaţiilor în care drepturile legale de vânzare a bunurilor sunt limitate. Dificultatea individualizării drepturilor de proprietate care se datorează: a) excluziunii imperfecte care apare: . univ. proprietarii neavând posibilitatea să încheie contracte avantajoase în legătură cu transferarea controlului asupra utilizării bunurilor respective.atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic. Costurile tranzacţionale şi informaţionale reprezintă piedici în derularea schimburilor şi alocarea eficientă a resurselor prin intermediul pieţelor libere. posibilităţile de schimb avantajos al drepturilor de proprietate asupra bunurilor sunt valorificate maximal.2 Situaţi de eşec al pieţelor 11. În acest caz excluziunea imperfectă apare în legătură cu legalizarea drepturilor individuale de proprietate.când piaţa asigură o alocare eficientă a resurselor. .

Pag. dr. 92 din 95 .Economie Politica Lect. mutual avantajoase. univ. STANCIU MARIETA 3) Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb – atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii. schimbul nu mai are loc.

93 din 95 . STANCIU MARIETA 11. Externalităţile reprezintă situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile sau beneficiile asociate producţiei sau consumului. care nu se caracterizează prin nici una din proprietăţi. Internalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei. prin internalizare costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal social.: oricine poate urmări urmări programele de la televizor fără a afecta capacitatea altei persoane de a face acelaşi lucru). derivă din activitatea unui alt participant.Economie Politica Lect. 2. bunurile publice. 4.non-excluziunea – în acest caz nici o persoană nu poate fi exclusă din sfera consumatorilor potenţiali ai unui bun public (ex. 2. Bunurile ce se caracterizează prin cele două proprietăţi menţionate se numesc bunuri publice pure. externalităţi pozitive – acestea corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi. bunurile private pure se caracterizează prin excluziune şi rivalitate. . la polul opus aflându-se bunurile private pure. Externalităţile pot fi grupate în două categorii: 1. 3. 2. producătorii fiind obligaţi să ţină cont de costurile externe ale activităţii lor. Acest gen de externalităţi se concretizează în niveluri de producţie şi de consum mai mici decât cele care corespund alocării eficiente a resurselor. 1. 2. Non-rivalitatea este generată de indivizibilitatea ofertei. dr. nu sunt înregistrate pe piaţă în mod direct deci. monopolul. univ.2 Situaţii de eşec al pieţelor Cele mai cunoscute situaţii de eşec al pieţelor sunt: 1.non-rivalitatea are în vedere faptul că. Costurile sau beneficiile care nu sunt încorporate în preţurile pieţei. Externalităţile se caracterizează prin două elemente: 1. Bunurile publice Bunurile publice reprezintă o categorie specială de bunuri a căror delimitare se face cu două caracteristici: . În acest caz costurile private sunt mai mici decât cele sociale. Spre deosebire de bunurile publice pure. Pag. nu influenţează echilibrul concurenţial. externalităţile. au un caracter extern deoarece nu sunt asociate vânzătorului: sau cumpărătorului ci unei terţe părţi. externalităţi negative – apar în legătură cu activităţile de producţie sau de consum care generează costuri pentru terţe părţi. resursele de folosinţă comună. Non-excluziunea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice. consumul unui agent economic nu reduce disponibilitatea bunului public pentru alţi agenţi.

Economie Politica Lect. univ. Monopolul Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs ducând la diminuarea. practicarea de amenzi plătite de producătorul de externalităţi negative. acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc externalităţi pozitive. de multe ori. Pag. introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale. voluntară a producţiei. unirea producătorului de externalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect. prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere. Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor. 2. În acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine. STANCIU MARIETA 3. 3. 94 din 95 . amintim: 1. 4. dr.

Explicarea externalităţilor are la bază două perechi de concepte: 1. din perspectiva alegerilor privind modul de alocare a resurselor. externalităţile constituind o ilustrare a faptului că. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 11 Externalităţile – noţiunea de externalitate a fost introdusă în teoria economică de către Alfred Marshall. 95 din 95 . Costul privat exprimă numai costurile suportate de unităţile implicate în această activitate. Beneficiul social însumează toate utilităţile de care beneficiază membrii unei comunităţi de pe urma organizării şi defăşurării unei activităţi oarecare.Economie Politica Lect. beneficiul social şi beneficiul privat. costul social şi costul privat. Beneficiul privat include numai avantajele însuşite de subiecţii implicaţi direct în activitatea respectivă. Deoarece utilitatea marginală este descrescătoare. dr. univ. Pag. agenţii economici sunt independenţi. Beneficiul marginal – expresia valorică a utilităţii marginale a consumului. Costul social este constituit din toate costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării unei anumite activităţi. beneficiul marginal este descrescător pe măsura creşterii consumului. 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful