You are on page 1of 3

Saptamana Patimilor - Lunea Mare

Mareste imaginea. Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor. Numele de Iosif inseamna "El (Domnul) adauga". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei. Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise cateva vise: "Eram la camp cu totii si legam snopi. Snopii mei stateau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei“; „se parea ca soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se inchinau in fata mea“. In urma acestor descoperiri, fratii sai si-au pus in gand sa-l omoare. Vazandu-l de departe ca vine de la casa tatalui spre ei, acestia au zis: "Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui". Insa Ruben, unul dintre fratii sai, lea zis: "Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el". Este aruncat in put, insa, este scos de acolo pentru a fi vandut cu 30 de arginti unor negustori. Pentru a-si acoperi fapta, fratii sai au taiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au inmuiat-o in sange. Seara, ajunsi acasa, i-au aratat haina lui Iacob, spunandu-i acestuia ca Iosif a fost mancat de o fiara salbatica. Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos Iosif, aruncat de fratii sai in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Scriptura ne atrage atentia ca fantana era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea darui si intretine viata. Pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii. Nu intamplator,

Datorita foamei. ca nu era inca vremea smochinelor. mormantul nu mai este loc de veci. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata”. acest smochin neroditor este simbolul sinagogii. viata. 15. in locul in care nu mai exista relatie. sub chipul painii si al vinului. de o alta venire a fratilor sai pentru a lua hrana. avand frunze. semnifica neputinta neamului omenesc de a atinge asemanarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: "Indata s-a uscat smochinul" (Matei 21. Venind la el. In acest sens. care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina. ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai. isi va veni in fire fiul risipitor si va ajunge sa se hraneasca cu vietul cel gras. Faptul ca Scriptura nu mai aminteste de o alta foamete. se seamana trup firesc. . n-a gasit nimic decat frunze. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac. muiata in sange si aratata patriarhului Iacov. Si vazand un smochin de departe. ci "se seamana". Acest mormant e o marturie a faptului ca si mormintele noastre vor ramane goale. se seamana intru slabiciune. locuia in morminte. spre inchipuirea Domnului». vestind tainic ca si Hristos Se va darui pe Sine ca hrana. Smochinul neroditor Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: "Iar a doua zi iesind ei din Betania. Foametea din vremea lui Iosif. "Se seamana trupul intru necinste. Haina lui Iosif. a mers sa vada daca va gasi ceva in el. 19). Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif «de cei de un sange a fost dat. Domnul a flamanzit. inviaza trup duhovnicesc. a fost vandut in robie dulcele suflet." (I Cor. In relatarea vietii lui Iosif. la fel se intampla si cu mormantul Domnului. vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti. ni se descopera ca el ce mananca Trupul lui Hristos. cel drept. Iosif daruieste intregului popor grau si hrana. chip al lui Hristos. inviaza intru putere. vandut de Iuda. care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani. ramane goala. simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale. Si dupa cum fantana in care a fost pus. Apostolul Pavel vorbind despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa. 12-14). inviaza intru slava. Iosif.“ (Marcu 11. Prin Invierea Domnului.cel demonizat din tinutul Gherghesenilor. in cadrul Sfintei Liturghii. nu mai flamanzeste niciodata. In talcuirile unor Sfinti Parinti. este o preinchipuire a lui Hristos. 42-44).

Insa. adica dupa viata aceasta de acum. care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute". Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii. ca un iubitor de oameni. in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles: "Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. a fost blestemat acum de Hristos. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat. usturimea si iutimea constiintei. lipiciunea pacatului. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna. ca sa nu mai faca rod. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci. iar la urma. il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. a doua zi. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta. . Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. care este pricina pacatului.