You are on page 1of 12

Horia-Roman PATAPIEVICI De ce (trebuie să) citim?

Mind the Book Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti – 5 aprilie 2007
Prima mea întâlnire cu un scriitor a fost prin clasa a VI-a sau a VII-a, când directoarea şcolii generale unde am învăţat, Şcoala 92 (era într-una din clădirile confiscate ale Bisericii Armeneşti), era chiar în curtea Bisericii Armeneşti, la intersecţia B-dului Carol cu strada Paleologu. Acolo este o frumoasă biserică, cu volume foarte bine cumpănite, şi seara în special se vede cât de frumos decupează această biserică – cu volumele ei – aerul din jur… Acolo am învăţat, în curtea bisericii, şi intram în recreaţia mare în biserică, iritându-l enorm pe preotul care ni se părea un fel de cioclu sinistru, dar era un frumos bărbat armean, cu o superbă barbă asiriană – de aceea neagră şi rotată, un bărbat înalt, cu o ţinută extraordinară. Prosteşte… Dar, la 92, aveam o profesoară de limba română care l-a invitat pe poetul Ştefan Augustin Doinaş. El a venit… Noi nu aveam absolut nimic de împărţit cu el. Nimeni nu ştia că există Ştefan Augustin Doinaş, cred că nimeni în clasa a VI-a nu ştia că poezia e ceva interesant care să merite citit... Şi a venit un bărbat, s-a aşezat la catedră, diriga noastră (care era profa de română) a început să îl laude, să spună că e un mare poet, nu-ştiu-ce..., Nouă ni se părea de un ridicol perfect... Şi acum, copii, să intrăm în dialog cu marele poet Ştefan Augustin Doinaş. Noi nu aveam nimic să-l întrebăm pe el, dar absolut nimic... Şi atunci am primit, ăia care eram mai buni, câte un bileţel – cu întrebări complet cretine. Mie mi-a venit întrebarea În procesul creaţiei poeziilor dumneavoastră, care este sursa inspiraţiei? Şi Ştefan Augustin Doinaş a intrat în rolul ăsta cu totul impropriu, el este un mare poet, clar!, a intrat în acest rol şi a debitat acolo o chestie... Dar scrisoarea pe care am primit-o de la dl Hanu mi-a sugerat că nu intrăm într-o relaţie de tipul ăsta, tipologic vorbind, Ştefan Augustin Doinaş vs. elevii de la şcoala generală 92... Acum. Despre ce să vă vorbesc? Dl Hanu mi-a sugerat să vă vorbesc despre cărţi, de ce trebuie să citim, de ce citim, care sunt lecturile care m-au format... E ceva care vă interesează din acest subiect? Putem vorbi şi despre guvernul Tăriceanu 2 (hohote), dar aşa-i că-i mai lipsit de haz să o facem? OK. Deci: Vă interesează să vă dau un răspuns personal la întrebarea DE CE CITIM? (Daa...). La întrebarea DE CE TREBUIE SĂ CITIM? (Daa...). Atenţiune, aici este ceva cu “trebuie” (râsete). Şi să vă vorbesc de lecturile care m-au format într-o manieră decisivă – dar nu în felul ăsta, cum ne formăm scrisul frumos..., ci tipul ăla de formare care este într-un sens traumatică şi profundă pentru tot ce va urma în continuare. Sunteţi de acord să ating şi punctul ăsta? (Daa...). OK. Acum. Având asentimentul dvs. că nu mă priviţi cum îl priveam noi pe Ştefan Augustin Doinaş, am să încerc să vă dau un răspuns personal la întrebarea DE CE CITIM?. Şi răspunsul este de o banalitate dezarmantă. Imaginaţi-vă cum arată un om care este singur pe lume. Nu fac nicio aluzie la cartea siropoasă cu acelaşi nume. Ci im aginaţi

1

. Şi există un registru de sus. Ăsta e un lucru foarte tare. Pasărea zboară. Aia este trăncăneala. îşi împrejmuieşte pământul.Pentru că noi ne definim ca individualităţi. acest glob terestru. e de mai multe tipuri.. luat singur – ca individualitate ori ca personalitate [ceea ce e o deosebire. ce face un om care este riguros singur pe lume? Răspunsul meu este că nu îmi pot imagina. În rest.a. omul vorbeşte.situaţia metafizică în care pe lumea asta. Acel ceva care este impersonal din om şi din oameni vorbeşte prin noi. ne vorbeşte. Este registrul de jos. Ca făpturi dotate cu un suflet nu se poate să nu pornim de la afirmaţia simplă. şi ăsta e lucrul pe care vreau să vi-l spun. şi anume contemplativitatea.. în prima sferă de coordinaţie se află întotdeauna nişte oameni în funcţie de care ne definim.m. Ei bine. se face prin intermediul verbalizării. Prin urmare. Dacă este aşa. cu umanitatea lui. UMANITATEA. omul este simultan dat cu specia lui. Omul este o făptură în mod esenţial caracterizată prin faptul că poate articula lumea lui. Omul este dat simultan. care este trăncăneala. baba aia nasoală care iscodeşte. Faptul că în noi vorbeşte ceva fără să îl vorbim noi. cum v-am sugerat. decât împreună cu semenii noştri. – ce face omul la ţară? după ce-şi durează casa. între individualitate şi personalitate] – înseamnă că noi presupunem omul dat împreună cu semenii lui. Dar de fapt nu despre tipurile comunicării vreau să vă vorbesc. în mod evident. spunea că nivelul trăncănelii exprimă nivelul impersonalităţii. nicăieri. şi în felul 2 . ei. filozofic vorbind. Dacă acceptaţi răspunsul pe care l-am dat. Nu există nicio situaţie în care am putea vorbi despre un om fără să vorbim despre foarte mulţi alţi oameni. posesivul.d.. într-un mod paradoxal. Care înseamnă. Dar atenţie: noi nu putem să ne definim ca indivizi.. Un mare filozof. asociată cu. un fel de sferă proximă – prima sferă de coordinaţie se spune în fizică la legăturile de un anumit tip.. Dacă acceptăm această descriere a ceea ce înseamnă un om ca individualitate şi ceea ce vine împreună cu el inevitabil de îndată ce individualitatea lui este definită. dacă lăsăm posesivul “lui” deoparte.. dar tranşantă. Este o zonă esenţială a prezenţei noastre în lume. se aşază acolo şi face două lucruri: contemplă spectacolul lumii (o activitate esenţială şi esenţialmente contemplativă). şi asta este esenţialmente comunicarea. Faza degradată a statului de vorbă este bârfa. Comunicarea. peştele înoată. nu mai există niciun semen de-al lui. o înconjurare.. Este absolut clar că modul în care ne experimentăm individualitatea.. ce face? îşi pune o băncuţă la poartă. atunci când vorbim despre un om noi automat presupunem prezenţa a cel puţin încă unuia.. atunci răspunsul la întrebarea DE CE CITIM? revine la întrebarea “de ce stăm de vorbă cu alţi oameni?” Pentru că. ci “lui” acesta. firească. Acum. Nu există niciun moment al persoanei în trăncăneală. Acuma. prin intermediul cuvântului.. înseamnă că noi presupunem întodeauna când vorbim despre un om. OK. Şi este absolut normal să fie aşa. în mod implicit. ci despre cele două registre ale comunicării. ea se instalează de fapt într-o figură a spiritului care este universală. Martin Heidegger. propria sa persoană. Acel posesiv “lui” nu înseamnă că umanitatea îi aparţine în propriu [şi ăsta e un lucru important: umanitatea omului este ceva ce trebuie dobândit şi ajung imediat la sugestia cum]. Şi după ce contemplă (uneori şi simultan) verbalizează actul contemplării. înţeleasă ca fel de a fi şi încă mai mult decât atât. trăncăneala ş. fiecare dintre noi stă de vorbă cu alţi oameni. a individualităţii noastre. există un singur om.. arată că există întotdeauna un mediu. înseamnă că. Ăsta e registrul de jos.

Toate artele vin din regimul acestei verbalizări de registru superior.] DE CE CITIM?. femeie.într-un sens care depăşeşte contingenţa originalului – deveneau originare. şi opţiunea bună. iar uneori această articulare este şi frumoasă. ca să îl puteţi savura aşa cum l-am savurat eu când am descoperit [zâmbeşte] structura bunicii mele? Deci era necruţătoare. Deci. Cultura populară trebuie înţeleasă nu sub specia anonimităţii. reintegrarea. Deci 3 . De ce citim? Pentru că oamenii au inventat instrumente prin care putem memora lucrurile memorabile şi frumoase rostite de către cineva. ceea ce însemna că judecata satului îl toca în continuare. am să o evoc în faţa voastră – mama-mare. ca noi toţi mare parte din zi). şlefuite până când s-a fixat o formă. Cum se vedea asta? Emitea vorbe de duh – vorbele de duh se ţin minte. de ce? – pentru a pune în rânduială lumea. verbalizarea este dificilă. trecea în registrul autenticităţii. pentru că sunt originale şi . fireşte. Acum.a. În regimul autenticităţii. Ce este autenticitatea? Etimologic vorbind şi anume pe greceşte. pentru că ăsta e specificul literaturii populare: mai multe variante. eu o cunosc. şi în acelaşi timp credincios. Ei bine.d. nota mea. Termenul este tot al lui Martin Heidegger. de îndată ce a căpătat vârsta – ceea ce înseamnă după 40 şi ceva de ani – a devenit imediat una dintre femeile în jurul cărora în fiecare seară se strângeau toate ţaţele satului pentru a forfeca pe toată lumea – atenţie. în vârstă de 100 de ani. pentru că oamenii care au creat acele lucruri sunt individualităţi. fiecare lucru care intră în manual la capitolul literatură populară a fost creat de către o mama-mare. Pentru că în zona ei. anul trecut. Era o elită naturală a satului. Dacă este străbătută piedica dificultăţii şi articularea se face. Deci aşa era bunica mea: credincioasă. A murit. Proverbele de ce se ţin minte? Nu numai pentru că sunt ritmate şi rimate. Frumuseţea: avea vorbe mama-mare de-ţi venea să le notezi pe loc. ci pentru că închid în ele un tip de înţelepciune care conjugă originalitatea [iar originalitate înseamnă noutate. care este registrul autenticităţii. mamamare reuşea să treacă din regimul trăncănelii (în care evolua. ceva lipsit de precedenţă şi deci contingent. volteriană. analfabet. pentru că nu se poate baza pe nimic dinainte] cu originaritatea [adică trimite la ceva foarte profund din om şi din lume].m. Ăla care făcea o nasoală era imediat judecat. bine construite şi şfichiuitoare pe care le-am cunoscut. Aveţi oximoronul în minte. care era a separării. lipsită de orice tabu şi capabilă să verbalizeze cu geniu toate observaţiile ei briliant de inteligente despre lumea din jur.. se afla a doua zi şi avea două opţiuni: opţiunea proastă. Nu una singură. Cine? Există noţiunea de cultură populară. Era un Voltaire. ale şlefuirii. deşteaptă şi analfabetă. era ţărancă analfabetă. dar fiind fată de notar. Ăsta este registrul autenticităţii. Dar mamamare este una dintre inteligenţele cele mai perfecte. bunica mea din partea mamei.ăsta mă apropii de răspunsul la întrebarea [poate credeţi că m-am rătăcit. pentru că era deşteaptă. AMB]. Autenticitate este atunci când reuşeşti să te extragi din impersonalul societăţii pentru a te articula la ceva individual. autenticitate înseamnă “de sine stătător”. în funcţie de făgaşurile sociale ori comunitare. La origine. că avea zestre ş. Imaginaţi-vă un Voltaire de la ţară. ele au intrat în registrul colectiv şi au fost şlefuite. ea este originală – în sensul că spune ceva nou despre persoana care articulează. n-a mai fost dată [la şcoală. Cum se vede asta? Exemplul este din familia mea – voi nu o cunoaşteti.. Ţărancă analfabetă înseamnă următorul lucru: avea patru clase primare. memorabilitatea şi frumuseţea.

Pentru alte culturi. În mod esenţial. deci prima structură a aparatului cognitiv sunt organele senzoriale. omul este dotat cu inteligenţă. este cultura fiecărui om în parte. de ce citim? Citim pentru că nu putem să nu conversăm. Pentru că sunt în două dimensiuni care sunt riguros diferite şi riguros fără contact. clici. înseamnă. pentru cultura noastră. memorarea se face prin contact direct. ci este descriptiv. Nu este a unei elite. Prin urmare. Ei bine. dragii mei. toate. Această inteligenţă. De-asta citim. un cuvânt care fiecărui adolescent îi sună foarte nasol – cuvântul “trebuie”. ne recunoaştem imediat cu recunoştinţă în ele atunci când intrăm în dialog cu ele. era identică cu substanţa din care sunt făcute divinităţile. culturi care precedă culturile scrise. dar consemnat în scris] – sigur că este şi Sandra Brown. vreau să vă dau un răspuns la întrebarea DE CE TREBUIE SĂ CITIM? care nu este constrângător. un filozof austriac. nu poate avea niciun contact cu materialitatea. Dar conversaţia pe care ne-o prilejuieşte cititul este conversaţia cu cele mai înalte spirite care au existat în această lume. înseamnă îndatorire. din care v-am spus că făcea parte bunica mea din partea mamei. înseamnă obligaţia de a face ceva. Şi el spune în esenţă următoarele: toate informaţiile despre lume ne vin prin intermediul simţurilor. Altfel spus. care este o cultură esenţialmente bazată pe scris. apoi Hayek l-a chemat la London School of Economics. ascultare şi înmagazinare în memorie a ceea ce este spus. Acest intelect. descrie arhitectura cognitivă a omului. Dar există elitele naturale. Pe de altă parte. Aceste lucruri sunt cărţile. aceste cele mai mari inteligenţe ale umanităţii. trebuie la mijloc să fie o facultate intermediară. dar nu ea exprimă specia la care mă refer. E riguros adevărat: elitele autoproclamate sunt. asta e! – râsete. în a treia carte a tratatului său Despre suflet. din care sunt făcuţi zeii. Specia la care mă refer este ilustrată de inteligenţele cele mai mari pe care această umanitatea le-a avut vreodată. aparent. nivelul trăncănelii. Deci există ceva absolut eterogen în raport cu materialitatea simţurilor care se numeşte intelect. Aceste 4 . o injoncţiune în libertatea noastră – trebuie să facem ceva pentru că ceva din afara noastră ne spune acest lucru. Şi am să pornesc de la modul în care Aristotel. Imaginaţia înseamnă în mod propriu “producătorul imaginilor”. autoproclamată – de o clică. pentru o vreme. Asta este cultura. Am să vă răspund la întrebarea DE CE TREBUIE SĂ CITIM? Între prima întrebare şi a doua a apărut un cuvânt buclucaş. Citim pentru a conversa cu cele mai strălucitoare minţi care au existat pe lumea asta. Karl Popper. şi ele ne permit această formidabilă conversaţie de-a lungul secolelor. structura aparatului prin care noi putem cunoaşte. o facultate capabilă să “traducă”: este un “traducător” între materialitatea simţurilor imaterialitatea gândurilor – acest “traducător” se numeşte imaginaţie. Ca ele să fie în contact şi pentru ca datele amorfe ale simţurilor (care sunt materiale) să poată fi puse în mişcare sub forma unui gând (care este imaterial) şi vine din zona intelectului. Ei bine. de aceeaşi substanţă cu zeii. cum sunt culturile orale. cultura – şi nu mă refer la Sandra Brown [o scriitoare de succes din care n-am citit nimic. Este cultura noastră. unde a devenit un profesor respectat] spunea că nu există niciun criteriu obiectiv pentru a distinge între o elită autoproclamată – reţineţi. pentru Aristotel. Şi nu este cultură înaltă.oamenii au inventat procedee prin care sunt memorate care altminteri ar odată cu emiţătorii lor. ele sunt elite naturale. care după demenţa lui Hitler a fost nevoit să plece în altă parte [în Noua Zeelandă. “Trebuie” înseamnă datorie.

Pentru că de fapt ea s-a substituit imaginaţiei noastre. Marea ispită a modernităţii este uşurinţa cu care ne vin lucrurile pe care dacă le-am dobândi mai complicat am fi mai câştigaţi în ordinea interiorităţii noastre.d. Ea este substituită. şi asta se face drogându-te. Descrierea mea la întrebarea DE CE TREBUIE SĂ CITIM? este asta: trebuie să citim pentru că atunci când citim evacuăm televizorul din mintea noastră. şi în felul ăsta reţineţi întrebarea şi o să vedeţi cum o să continui după ce merg mai departe. jos. şi îl ţine captiv – într-o manieră “mirifică” – acolo. cutia neagră a imaginaţiei. cutia neagră a inteligenţei: cutia neagră a imaginaţiei este scoasă şi înăuntru bagi un televizor. lipit. care este intelectul. este nemijlocită. Ei bine. argumentul meu sună în felul următor: în momentul în care noi primim informaţii. imaginaţi-vă în termeni tehnici – am cutia neagră a simţurilor. şi mai mult culturile scrise decât culturile audio-vizuale. Imaginaţia mea nu mai produce imagini care să facă faţă datelor senzoriale pentru a le cupla cu gândurile. le-a făcut să funcţioneze perfect. pentru a vă sugera că acest tip de argument trimite la a valoriza mai mult culturile orale decât culturile scrise. mai lipsit de originalitate. Drogatul decuplează partea de sus a omului de partea de jos. e ceva diavolesc. reînviind facultatea imaginaţiei cu care în mod nativ suntem înzestraţi.m. Şi am să vă spun foarte pe scurt de ce cred că este aşa şi de ce situaţia nu trebuie să ne dispere. Ce înseamnă că sunt vizuale? Că mi se adresează direct. Libertatea noastră este în capacitatea de a ne raporta liber la lucrurile care ne vin. Dacă nu ar fi vizuale ar trebui să fie verbale. Am să continui argumentul. dar în felul ăsta ce-am 5 . E ceva de necrezut. pentru că numai informaţiile vizuale sunt nemijlocit asimilabile în aparatul meu cognitiv. Modernitatea asta în care trăim – a superabundenţei de bunuri – este de fapt una care a expropriat zone din sufletul nostru. Iar omul care trăieşte într-o lume a televiziunilor este un tip de om mult mai servil.a. Ei bine. Noi trăim într-o lume în care bunurile ni se adresează în chip de commodities [englezii le spun foarte bine: bunurile sunt comodităţi] adică sunt lucruri care ne vin ca bunuri pentru că sunt accesibile. care ne determină şi ne condiţionează. Dar atenţiune ce se întâmplă: în fapt. Dacă sunt verbale. pe jumătate imateriale unesc cele două capete ale aparatului cognitiv şi îl fac cu putinţă. să spunem.. imaginea pe care ne-o propune televizorul sau pe care ne-o propune cinematograful se substituie facultăţii mediane care este imaginaţia. este decuplată senzorialitatea – care trăieşte momentul său de ebuliţiune extremă – de libertatea ta ca fiinţă gânditoare. mai lipit de ceva care îl condiţionează decât omul cărţii scrise. şi ăsta este un mare câştig – economiseşte timp ş. Bagi o chestie în tine şi ai rămas.. nu suntem liberi – în ciuda caracterului “mirific” a ceea ce ne ţine captivi. care s-a petrecut cu această invenţie absolut genială. rămânem cu datele senzoriale. care constă în a prelucra liber aceste informaţii. deci în momentul în care eu primesc informaţii de la televizor. în deplină onestitate. Ele sunt vizuale... Dacă se decuplează partea de sus. pentru ca ele să poată fi în genere gândite trebuie ca producătorul de imagini din mintea noastră să fie anclanşat. Dacă nu se anclanşează. OK? Mă uit la televizor şi primesc tot felul de informaţii. Toţi teoreticienii televiziunii au spus acest lucru: că televiziunea se lipeşte direct pe om. E foarte important că sunt vizuale..imagini care sunt pe jumătate materiale. Dacă mergem la capătul argumentului. le-a dus în afară.. Lipit în ce? De fapt în tine. Aceste informaţii sunt vizuale.

cum îl citesc? îmi fac o cafea.. Deci argumentul spune aşa: că în culturile bazate pe oralitate. Mă sună Gigel pe mobil. Deci tipul de atenţie pe care eu trebuie să o dezvolt este cu totul şi esenţialmente mai mare decât atenţia pe care eu o dezvolt atunci când am cartea la îndemână.. nu prin judecăţi utilitariste. Aedul are toate facultăţile intelectuale treze. ăsta este argumentul lui Platon. Ştiţi ce înseamnă asta? Că nu pot apuca. deşi sună paradoxal. Memoria mea precisă nu este solicitată. Aicea suntem. Deci imaginaţi-vă că o carte este înlocuită de un discursfluviu. iar atenţia să mobilizeze din aparatul meu cognitiv o facultate care este memoria precisă.. dar. Eu. cineva îmi spune ceva. pot să îl apuc? Nu. El să nu fie captiv pre-fabricatelor. Trebuie să mobilizez din mine o facultate care este atenţia.. Toate astea se petrec şi. Vine un aed şi. disciplina înseamnă asceză. iar 6 . În esenţă. culturile orale stimulează mai bine facultăţile sufleteşti şi intelectuale decât culturile scrise. OK. o operă de stringenţă. Dar atenţiune. îmi aprind o ţigară. stimulează facultăţile intelectuale în mai mare măsură decât culturile scrise. Totul este auditiv. într-o manieră în care la mine sunt adormite.. mă gândesc cum e treaba şi iau notiţe. dacă sunt pus alături de un aed. Deci culturile orale. pentru că este o extirpare de interioritate. atenţia şi memoria precisă sunt mobilizate mult mai bine decât în culturile scrise. cu neajunsurile lor. De ce este aşa? Sunt două locuri clasice – aşa-numitele argumente pe care Platon le-a formulat împotriva culturii scrise... e secundar] ideea este că atunci când primesc informaţia eu nu o scriu pe tablă. Vorbesc şi cu Gigel. da.. iar cele scrise sunt mai interesante decât cele bazate pe televiziune. În esenţă. ci memoria precisă... în loc să-mi recite Iliada. Prin urmare. un modern. se relaxează în felul următor: prin atrofiere. E foarte important: iau notiţe.. îl am la îndemână. dar asta este ideea. eu nu ştiu să scriu [ştiu să scriu. Vă sunt dator cu o descriere a valorizării implicite din acest argument: culturile orale sunt mai interesante şi mai puternice decât cele scrise.. este măsura pe care spiritul omului o ia pentru a suplini un neajuns. Deîndată ce au apărut comodităţile. Vine un cuvânt. Pentru ca aparatul nostru cognitiv să fie liber – în sensul în care v-am povestit. să presupunem că îmi spune teoria restrânsă a relativităţii a lui Einstein... Termenii nu sunt ai lui. Atenţie suţinută înseamnă disciplină. dar priviţi situaţia în sine. îmi recită teoria restrânsă a relativităţii: o operă de inteligenţă. nu memoria fluă. Ele se găsesc într-un dialog – Phaidros şi într-o scrisoare – Scrisoarea VII. Mă strigă Nelu din bucătărie (râsete). Mă întorc. Şi veţi recunoaşte că exact aşa este. eu nu mai pot urmări raţionamentul. mă duc şi vorbesc cu Nelu. În momentul în care am micuţa cărţulie care popularizează articolul lui din 1905 privind teoria restrânsă a relativităţii. de ce vă sugerez asta? Pentru că eu nu sunt somat de modul transmiterii orale la o atenţie susţinută.. eu mă târăsc la picioarele lui. eu l-am reformulat complet. virtutea – în sens etimologic – înseamnă forţă.. Veţi spune: sigur.obţinut ca câştig (anume comoditatea) am pierdut în profunzime. Pentru că dacă nu am asta pentru zece mii de cuvinte (că atât îmi trebuie ca să explic teoria restrânsă a relativităţii). Să nu vă faceţi iluzii deloc că atunci când facultatea atenţiei este nestimulată es ar fi la fel de bună in potentia precum este la aezii care reţineau Iliada pe dinafară. o operă care necesită foarte multe operaţiuni mintale. DE CE TREBUIE SĂ CITIM? Pentru a fi mai liberi. Atenţie. iar asceza înseamnă virtute. Pot gândi în felul ăsta. spiritul se relaxează. Atenţiune: este auditiv. argumentul este următorul: în momentul în care eu aud ceva. antimodern şi reacţionar.

Acuma. trebuie să citim. jurnalul se cheamă Meseria de a trăi . rănită. Cesare Pavese este un scriitor italian care s-a sinucis în 18 august 1950. Ce s-a mai întâmplat cu Hegel. Dacă se face lista tuturor celor care au luat premiul Strega. Şi le obţine. care-ţi spune care-i treaba. Un alt om. uluitoare. Premiul Strega este cel mai important premiu literar italian şi îi încununează cu adevărat pe cei mai buni. dragii mei. trebuie spus... aveţi întotdeauna orgoliul – poate vanitatea – că vă puteţi mândri cu faptul că ştiţi un mare scriitor uitat. astăzi din păcate uitat.. El era impotent.m. Sunt foarte ingenioşi şi obţin toate aceste lucruri.. ci apare ca fiind o libertate pe care am piedut-o şi pe care pot s-o redobândesc. În fine. Noi înşine devenim egalii celor care ne spun aceste lucruri înalte. şi l-a făcut. ultimul punct al întâlnirii noastre este cel mai plăcut pentru mine.. Nu înseamnă că ăia nu sunt buni. Henry de Montherlant. spunea că niciun om de calitate nu admiră numai scriitorii sau personalităţile care sunt în canonul central. Ok. Şi o să facem aşa: în deplină libertate – şi vă rog să nu vă simţiţi constrânşi să vă daţi mari – a auzit cineva de Cesare Pavese? Da? Avem un vot (râsete) pentru Pavese (râde)? Nu. i-a făcut relaţiile imposibile cu femeile.. Trebuie să renunţăm la comodităţi? Răspunsul meu de comod modern este că nu. Deci. Capodopera lui este jurnalul. Spre sfârşitul vieţii a scris câteva.culturile scrise mai bine decât culturile bazate pe imagine – adică pe televiziune şi pe cinematograf.a. ci de a depinde doar de – şi ajungem la începutul întâlnirii noastre – de un alt om. în anul în care a luat premiul Strega. în regiunea Platon. stoică şi onestă – uluitoare. de a nu depinde de cărţi scrise (cum este cazul culturilor scrise). dar nu se poate ca personalitatea ta să nu se orienteze spre ceva ce nu este confirmat de mainstream. – vedeţi cum este cu neajunsurile – neajunsurile care uneori când apar produc în compensaţie nişte răspunsuri. Pentru că a-i admira numai pe ăia e o dovadă de servilism. Dar trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri.d. despre care o să vă vorbesc în continuare. – cum se întâmplă adesea: când eşti gata să sfârşeşti devii atât de bun. sunt toţi mari scriitori. Spre deosebire de Nobel. capacitatea sufletului de a fi de-sine-stătător. la oamenii talentaţi şi autentici. astăzi el este aproape uitat. de a nu depinde de televizoare (în cazul culturilor ăstora postmoderne). De ce? Pentru a obţine comodităţi. cei care sunt buni. Dar chestia tare este nu că îmi spune el. ci că eu – în urma trezviei minţii mele – sunt la rândul meu capabil să-i spun altuia ce se mai întâmplă în regiunea Hegel. ce s-a mai întâmplat cu Einstein. Este purul şi tristul adevăr.. Nu. la întrebarea DE CE TREBUIE SĂ CITIM? răspunsul cred că este limpede. Iar această libertate este autenticitatea. ce s-a mai întâmplat cu Platon – îmi spune el.. slavă Domnului. în regiunea Einstein ş. – care aveţi 16-17 ani – maeştrii mei de la vârsta pe care din păcate nu o mai am. Bun. I-a creat un tip de sensibilitate deopotrivă mândră.. suferea de o aberaţie erectilă care i-a tulburat viaţa. Umanitatea este angajată într-un vast proces de expropriere a facultăţilor ei sufleteşti. Cesare Pavese a fost un foarte mare scriitor. Vreau doar să-i întreb pe elevi. iar acest lucru este expresia libertăţii noastre.. Ei bine. Jurnalul ăsta are două părţi: este prima parte în care el învaţă să fie scriitor şi după ce el învaţă să fie scriitor – fie în 7 . nu-i întreb pe profesori (râde). pentru că mă pune în situaţia de a evoca în faţa dvs. încât te apucă jalea că au murit. Din acest motiv. că oamenii sunt foarte deştepţi. Dar când un scriitor mare este uitat. Iar acest “trebuie” nu apare ca fiind o constrângere.

regula spune că pui “[.poezie. În ediţia pe care Florin Chiriţescu a pregătit-o după 1990 apar şi lucrurile care. în plus un om de o enormă originalitate. Pavese a fost primul meu mare maestru şi a fost un mare maestru pentru partea a doua a jurnalului. pentru că dacă elimini ceva. în contrapunct. Omul precar şi literatura. devenind un om de dreapta. Noţiunea de “muzeu imaginar” al picturii sau sculpturii îi aparţine lui André Malraux. cum este ultimul eseu. vă rog. fie în eseuri... Diavolul pe coline. unde am văzut filmuleţul La légende du siècle cu el.. şi vedeţi un lucru pe care eu l-am văzut în clasa XII-a ducându-mă la Institutul Francez.. porneşte de la lucruri reale. Cine l-a văzut în filmuleţele care s-au făcut cu el pentru că francezii şi-au dat seama că îl vor pierde pe acest mare om şi au făcut filmuleţe cu el (de televiziune) care îl arată ca pe un om în vârstă. El 8 . fără să fie semnalate [atenţiune la lipsa de onestitate a cărţilor apărute în comunism. Ei bine. De-aia volumul se cheamă Il mestiere di vivere. Mici în raport cu Thomas Mann. după care l-a sprijinit pe gen. Mici înseamnă.. Malraux e mai popular.] A scris câteva mici romane superbe: Tovarăşul. a scris în tinereţe romane şi la maturitate a scris două tipuri de lucrări: memoriile (pe care le-a intitulat Antimemorii. nu citiţi. trebuie să ştiţi asta. ce a apărut înainte de 1989. biografii lui zic că era un mare fanfaron. iar el mi-a fost unul dintre ghidurile cele mai oneste. el nu a făcut o facultate – a fost unul dintre oamenii cei mai cultivaţi ai timpului lui. Aţi auzit de André Malraux? Ei.]” măcar atât. face parte din farmecul lui. A scris cărţi de artă – el era un om care nu şi-a dat bacalaureatul.. pentru că eu nu voiam să devin scriitor. care este relatarea aproape zi de zi şi ceas de ceas asupra a ceea ce s-a întâmplat în momentul în care s-a instalat în neant. mai nuanţat decât cel de aici]. fie în proză.. Sunt mici proze superbe. trebuie să ştii bine franceza ca să îl înţelegi. se vede. ) şi scrieri dedicate artei. vede cât de bizare şi eliptice sunt totuşi formulările lui. a trecut printr-o fază de tatonări. numai că le dezvoltă într-un anumit fel.. voiam să am o cheie a autenticităţii.. se cheamă Lazăr.. la un alt maestru al adolescenţei mele – André Malraux. apărut postum. . ca să vă spun câteva lucruri despre el. neavând însă – recunoştea acest lucru – capacitatea să creadă. pentru că jurnalul a fost mutilat: nu mult.. cu o capacitate de formulare scânteietoare [iar franceza îţi permite lucrul ăsta.. Eu voiam să trăiesc autentic tot ce mi se întâmplă. dar el nu învaţă să trăiască până la capăt. numai spirit.. superb de frumoase. Luna şi focurile este ultima lui carte. El era foarte slobod la gură şi vorbea clar şi despre problemele lui şi era destul de crud şi cu alţii. el îşi dă seama de lucrul ăsta şi încearcă să înveţe şi să trăiască.. André Malraux. Mă întreb dacă pentru că a fost ministru al culturii A fost un tip care a evoluat dinspre comunism [comunismul ăla francez... pur şi simplu.. nu ateu. Cum a devenit el scriitor m-a interesat mai puţin atunci. dar semnificativ.. Cine îi citeşte operele târzii. un om pe care natura l-a ruinat pe jumătate şi care este numai inteligenţă. unde este foarte mare.] şi adesea enigmatică. pentru că câteva chestii de acolo sunt pur şi simplu inventate. pe jumătate handicapat – vorbea greu. 200 de pagini. pentru că s-a sinucis ca un adolescent rănit.. iar cine l-a văzut – nu ştiu dacă aţi văzut vreun film cu el – el a suferit în 1971 un atac cerebral în urma căruia era să moară. A scris o mică carte inclusă în Antimemorii. să ne înţelegem bine. Omul este superb. nu a avut niciodată o instrucţie sistematică. avea o reverenţă faţă de religii... El a fost agnostic. de Gaulle. Ajung acum.. Balzac etc. Dacă vă cade jurnalul lui în mână.

dar nu în sensul negativ. E cineva foarte special.închide – ca să îl situez – el închide un ciclu în stilistica franceză care începe cu Pascal [cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.. Practic....). Şi a schimbat lumea! Postmodernismul filozofic. Este ceva cu oamenii care au gândit până la capăt în mod incendiar anumite gânduri. Tensiunea gândului cum este la omul ăsta.. dar asta e secundar. el sa pus împotriva ei. tot secolul XX pleacă din Nietzsche. Numele lui este Friedrich Nietzsche şi este filozof. cum s-a spus. Când era o revoluţie în Asia.. dar trăgea. Bun. A făcut aceste lucruri. Ăsta era André Malraux. s-a autointitulat colonel – nu era colonel. AMB] se închide un ciclu. Hegel.. şi semnul alienaţiei lui mintale a fost că a îmbrăţişat un cal. Şi dacă am dorit vreodată în mod secret ceva a fost să înnebunesc cu el. se trăgea asupra lui... păi se ducea acolo cu arma şi lupta cu ăia. AMB] perfecţiunea stilistică şi concizia enormă nu sunt niciodată.. Un buzunar cam îmbâcsit. a îmbrăţişat calul. Nietzsche este unul dintre marii gânditori ai lumii.. cu întoarcerea. n. A doua lui nevastă i-a zis în 1940 “cum să te duci? ai 39 de ani” şi el a răspuns “cine a scris cum am scris eu nu poate să nu se înroleze”.. ruinele cetăţii reginei din Saba. trebuie spus. Dar tot postmodernismul filozofic pleacă din Nietzsche. Nu era chiar în primele rânduri. André Malraux a fost al doilea maestru al adolescenţei mele. pleacă din Nietzsche. el nu avea niciun fel de instrucţie – dar avea autoritate. Omul ăsta avea curaj fizic în faţa morţii... S-a dus într-un avion improvizat ca să găsească – el pretinde că le-a găsit – în deşert. aşa. răsturnând-o.m. După care s-a dus şi a organizat un fel de brigadă.m. S-a pus în contra unei evoluţii care începe cu Platon (iar Platon rezumă o întreagă tradiţie de până la el – pe care îi numim presocratici. în franceză. în decembrie. El mi se pare că locuia în vreemea aia într-o pensiune din Torino şi a ieşit de la pensiunea lui şi când a traversat strada un căruţaş bătea în mod bestial un cal.. S-a dus voluntar în Spania. am mai găsit-o la un filozof tot german. este scos din buzunarul lui Nietzsche.. Dar judecata este corectă: el pare alienat pentru că urgenţa şi 9 . Asta era treaba. cu răsucirea lui a gândului. În nebunia lui.. El.. În timp ce la el [la Malraux. Nu e banal să înnebuneşti în felul ăsta. S-a pus între cal şi biciuşca dementului ăluia care îl însângera pe cal. Heidegger...Nietzsche încă nu înnebunise la data la care făcea el notaţia. Şi în mod dostoievskian.. Şi cu asta s-a asociat lui Leclerc. El a înnebunit în 1889. în fond.. un neamţ.. care n-a înnebunit. cu gândul lui.. Şi după aceea a stat în Paris o vreme. care a înnebunit... deja alientat.. Titu Maiorescu l-a citit şi a pus verdictul (notat în Jurnal): “un aforist alienat” . şi obscure. ci m-a impresionat curajul fizic.. Pe mine m-a atras Malraux prin ceea ce astăzi se spune despre el – fanfaronadă.. Deci e o combinaţie de exagerare şi de ceva real. pentru că el a întors tradiţia gândirii. şi obscuritatea apare. cam îmbâcsit... A făcut războiul. în orice caz] – dar la Pascal totul este transparent. mă aruncă în genunchi. o autoritate asupra oamenilor pe care oamenii i-o recunoşteau – pentru că era ca o flacără vie. ceea ce se vedea din scrisorile pe care le trimisese... în eliptica lor... la el [la Pascal.. El pretinde că a organizat acolo [casetă întreruptă] şi-a riscat viaţa. Nietzsche. Nietzsche m-a fascinat. a murit de o gripă tâmpită la 50 şi ceva de ani. Am să vă vorbesc foarte scurt despre al treilea. şi cu pete de grăsime. care a eliberat Strasbourgul. n. care mie îmi impune. şi cu firicele de ţigară. Un buzunar cam murdar. Şi s-a înrolat la tancuri. care pe mine m-a fascinat când eram adolscent şi îmi doream foarte mult să fi trăit lucrurile pe care el le-a trăit. de unul singur.

să nu-l puneţi pe “plin” jos. A scris romane prin care elogia fraternitatea din interiorul colegiului (“colegiu” înseamnă „liceu”). uluitoare la Malraux. unde a învăţat o solidă latină. în zona care se poate elibera prin noi de îndată ce am trecut de capul nostru – în sus. dar cu experienţa creştinătăţii asimilată. Aţi auzit de el? Henry de Montherlant a fost un playboy homosexual al anilor 1920.. în zona sufletului. Şi capacitatea. în orice sens aţi putea da acestui cuvânt. camaraderia virilă. şi a inculturii creştine. de a scrie scânteietor despre lucruri care par banale şi sordide... cred. cât prin cum face faţă succesului sau cum se dezice de el din voinţa lui proprie.. nu să aibă un sens. Încă nu apăruse Coubertin. Trebuie să ne despărţim. citiţi vă rog cărţile lui despre asta.. Dacă fac rezumatul. iar acest prefect Spendius este dezgustat de lumea în care trăieşte.. Nu e nici măcar proces de gândire. Henry de Montherlant. în zona minţii. ci să fie o existenţă plină. Cum este mintea ta atunci când gândeşte un conţinut genial al gândirii? Cum mă pot eu duce în mintea lui Einstein când i-a venit ideea să echivaleze masa cu energia? Astea sunt lucruri care mă fascinează.. care să reinventeze Olimpiadele. acest Henry de Montherlant.. pentru că se întâmplă ceva cu mintea acelui om. E o reîncarnare a spiritului Antichităţii. Iar când spun “genial” nu mă refer la produsul gândirii – pentru că eu nu voiam să scriu cărţi despre care cineva să spună că sunt geniale – eu voiam să ştiu ce simte o minte când este genială. Ăsta era Il mestiere di vivere. Cr. Ca toţi francezii de condiţie bună de pe vremea lui. a fost rănit serios. şi se hotărăşte să se sinucidă. Ei. pe scurt.. S-a înrolat la 17 ani în Primul Război Mondial. André Malraux era aventura. care nu e proces psihologic. care nu era genială. OK. A scris un roman care elogiază viaţa sportivă. Îşi anunţă prietenii că se va sinucide şi este încă o dată rănit de indiferenţa prietenilor lui când a anunţat că se va sinucide – şi o face. în care creştinismul creşte. având respectul faţă de ea. să poată deveni prin alţii – prin el – genială. n. şi anume în epoca anarhiei militare din Imperiul Roman.. şi distruge instituţiile Antichităţii. care e perfect ilustrat prin următoarea întâmplare: În anii 1950 a terminat un roman care se chema Prefectul Spendius – un roman situat în secolul III d.. Ultimul autor pe care vreau să îl evoc este un francez.. E tare de tot! Ăsta este Malraux. pentru că problema asta nu mi-o puneam în adolescenţă în felul în care mi-o pun astăzi... de scensiunea brutalităţii şi barbariei creştine. la Nietzsche asta m-a atras. să fac un fel de acoladă: Cesare Pavese este Meseria de a trăi.. care i-a permis accesul direct la iubiţii lui romani. Dar. a fost instruit la catolici. Ce poate fi mai sordid decât o revoluţie în China?! Ei bine.m. Încercam să văd cum anume pot gândi astfel încât gândirea mea. şi după război urmează apoteoza lui – vă spun de apoteoza lui ca să vă spun cum s-a dezis de ea. înainte să vă vorbesc despre ultimul autor care mi-a marcat adolescenţa. este altceva. ridicaţi-l în zona soarelui. creşte.. Nu-l puneţi în zona plexului sexual.... curajul fizic în faţa experienţei. ofensează instituţiile Antichităţii...ardenţa gândului sunt uluitoare. A făcut un bun liceu religios. pare să fie o mineriadă îndreptată împotriva culturii. Trimite spre ceva care este mai mult decât atât şi reprezintă propriu-zis misterul prezenţei noastre aici.. sportul – în sensul antic al termenului. Niciun om nu e interesant atât prin succesul pe care îl are. Cum anume poţi trăi astfel încât viaţa ta. Iar Nietzsche este ispita temperaturii gândului. AMB] este un păgân antic în forma cea mai pură. Dar el [Henry de Montherlant. creşte. Montherlant termină la mijlocul anilor 1950 acest 10 .

e dedicată războiului civil dintre Cezar şi Pompeius. A făcut un elogiu al călugăriţelor de la PortRoyal (care au fost. un roman de 500 de pagini.m. Acelaşi om care era un păgân pur-sânge – în sensul antic al termenului: nu neopăgân. Goncourt-ul) – care i-au făcut marele succes parizian. şi face următorul lucru: cele patru copii ale romanului Prefectul Spendius. încercând să elogiez pe patru dintre maeştrii mei... Asta este. dincolo de faptul că a fost un mare stilist al limbii franceze. e dezgustat de tot acest dezmăţ naţionalist... aproape toate sunt capodopere. pentru care a luat în 1934... persecutate). uluitoare.... Iar cum se exprimă acest lucru... acela este Henry de Montherlant. de aceea citim.d.. e ceva impur. în care creştinismul este constant dispreţuit şi înjosit ş. ceea ce mi-l face 11 . pe chestiunea jansenismului. Dar el trimite la Antichitatea greco-latină. e de necitit. Totul era ridicat în zonele înalte. şi notează “Franţa? Pachebotul France pluteşte pe o mare de salivă. le arde – pentru că nu vrea să dea argumente unei lumi pe care o dispreţuieşte de a distruge un lucru care finalmente a devenit demn de respect. de aceea trebuie să citim şi v-am făcut parte. Era cineva... – o lume care îşi bate joc de creştinism. politeist – a scris cele mai frumoase piese creştine din secolul XX. În acelaşi timp scria eseuri. Dar asta i-a făcut o faimă formidabilă.. cu excepţia lui Nietzsche. superbe eseuri. Şi Montherlant distruge Prefectul Spendius! Vă rog să îl admiraţi pe acest om! În anii 1930 a devenit cunoscut cu un roman uşor. Montherlant trimite la cu totul altceva decât el. Ei. dar de care el s-a dezgustat. Service inutile. Şi înţelege în ce lume îşi va publica acest roman: într-o lume care – pot să folosesc cuvinte tari? nu le folosesc. făcută din perspectiva virtuţilor Antichităţii clasice. care are în continuare o presă extraordinară. lumea de după al Doilea Război Mondial care îl dezgustă total.. o tetralogie. şi este încă o judecată severă la adresa lumii moderne. Care va fi valorificată nu în romane. Ultima se cheamă Războiul civil. Dacă cuvântul “aristocraţie” are vreun sens să fie aplicat cuiva. ci la tipul de personalitate umană pe care a construit-o acea superbă cultură a Antichităţii clasice. ce mi-a plăcut la Montherlant? Mi-a plăcut altitudinea la care ridica chestiunea omenescului.roman.. Cel mai mult mi-a plăcut să îi laud în faţa dvs pentru că mulţi dintre ei sunt astăzi uitaţi. Prefectul Spendius. La vremea aia fusese lansat la apă pachebotul France.. Are o mână pentru eseuri. acest Henry de Montherlant. pentru că – cu simţul lui estetic extraordinar – a simţit că e ceva nasol cu acest succes. cum anume zona fiziologică se traduce într-o zonă înaltă fără să falsifice. vine ocupaţia şi urmează the brave new world.. Acest creştinism înjosit în lumea de azi... Dragii mei.. ci păgân adevărat. Les jeunes filles – ceva. asta se vede cel mai bine în Montherlant. pentru că.. La Montherlant nu mergeam în zonele joase. Dincolo de faptul că a fost un spirit aristocratic. de la care ai ceva de învăţat în ordinea demnităţii. pentru că nu avea nimic substanţial.. Mors et vita. Şi când spun asta nu mă refer la opere. dacă nu mă înşel.a. Au fontaine du desir.. Şi acum urmează perioada favorită pentru mine.” Deci a fost un critic stoic – în sensul antic al termenului – al timpului lui. Prilej de agitaţie naţionalistă în Franţa. fără să edulcoreze. este perioada în care scrie piesele de teatru. A scris un număr de piese de teatru cu subiect istoric. Ei bine. Nu i-a trebuit. pentru că romanele sunt uşurele (cu excepţia Celibatarilor. A scris despre retragerea în viaţa monahală o superbă piesă care se cheamă Maestrul Ordinului Santiago.. precar.. la care a lucrat aproape 10 ani.

.puţintel suspect.. Merită să conversăm cu ei! Vă mulţumesc! (transcriere: Ana-Maria Botnaru) 12 . Montherlant este aproape uitat în ţara lui.. Toţi trei – toţi patru – au fost mari scriitori. mari spirite. iar Pavese este ca şi uitat. Malraux este în continuare ridiculizat pentru grandomania lui..