P. 1
comunicare

comunicare

|Views: 1,294|Likes:
Published by bia1209

More info:

Published by: bia1209 on Sep 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/10/2013

pdf

text

original

Primele studii asupra problemei comunicării în cadrul
organizaţiei au fost iniţiate în S.U.A. Elton Mayo a întreprins
experimente la compania Western Electric din Chicago care au pus
în evidenţă faptul că există o legătură directă între productivitata
comunicării şi grija manifestată de conducere faţă de această
comunicare. În anii '50 preocupările specialiştilor s-au orientat mai
ales asupra mijloacelor de comunicare orală şi scrisă. Din anii '60
comunicarea în organizaţii a devenit un obiect de studiu
interdisciplinar la care îşi aduc contribuţia şi discipline ca sociologia
şi psihologia.

Problema comunicării ocupă astăzi un loc important în
preocupările actuale ale managerilor. O motivaţie bună vine şi din
constrângerile lumii de afaceri actuale, aflate sub semnul schimbării
generale, ale turbulenţei şi incertitudinii. Cultura organizaţională
poate fi definită drept totalitatea standardelor, normelor, regulilor,
tradiţiilor şi valorilor împărtăşite de membrii organizaţiei în procesul
muncii lor. Organizaţiile au culturi specifice la fel cum oamenii au
personalităţi individuale. Cultura organizaţională se regăseşte în
manifestări concrete cum sunt: - stilul dominant de management
• modul în care sunt motivaţi angajaţii
• relaţiile de muncă
• cerinţele legate de un anumit comportament sau
aspect vestimentar
• disciplina în muncă

21

Costel Nistor – Comunicare şi negociere în afaceri

Procesul de formare a culturii organizaţionale poate fi marcat

de:

• originea organizaţiei şi proprietarii acesteia;
• mediul de operare al organizaţiei;
• evenimentele dramatice ce au loc în interiorul
organizaţiei;
• mărimea organizaţiei;
• oamenii din care este compusă;
• obiectul activităţii organizaţiei;
• profilul profesional şi tehnologia;
• scopul şi obiectivele organizaţiei;
• stilurile şi strategiile de comunicare.

C. Handy identifică în practică patru categorii de culturi
organizaţionale:

1. Cultura puterii se dezvoltă cu succes în organizaţiile mici
antreprenoriale, în unele sindicate, în organizaţii politice, în general
în organizaţiile cu scop unic şi limitat. Acesta se caracterizează
printr-un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al
puterii şi influenţei, comunicarea având loc de sus în jos şi având un
caracter prescriptiv. Acest tip de comunicare este atribuit oamenilor
orientaţi spre putere, spre asumarea de riscuri, climatul de
comunicare rezultant fiind defensiv.

2. Cultura rolului se dezvoltă în organizaţia formală clasică.
Este caraterizată prin: - prezenţa unor sectoare puternic specializate
(compartiment financiar, de marketing, de relaţii cu publicul), grad
înalt de standardizare şi formalizare, totul fiind controlat de reguli şi
proceduri. Reţelele de comunicare formală sunt bine structurate iar
sursa majoră de putere este poziţia de pe care se realizează acest
proces. Recompensarea se face proporţional cu stingerea unor
standarde, stilul de comunicare este cel de blamare şi de dirijare,
climatul este defensiv.

3. Cultura sarcinii este o cultură orientată spre o anumită
sarcină de îndeplinit, un anumit proiect sau obiectiv. Are următoarele
caracteristici: aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi
financiare, comunicare fiind puternic interactivă. Este o cultură de
echipă care se bazează pe puterea de expert şi mai puţin pe cea a
poziţiei ierarhice. În cadrul acesteia asistăm la un grad înalt de

22

Costel Nistor – Comunicare şi negociere în afaceri

autonomie şi relaţii de muncă agreabile, stilurile de comunicare sunt
stilul de convingere sau consultare şi de rezolvare de probleme,
climatul comunicării este de cooperare.

4. Cultura persoanei se întâlneşte mai rar. Ea se focalizează
în jurul individului, pe calităţile şi performanţele sale. Organizaţia este
subordonată individului şi există prin acesta. Stilurile de comunicare,
de convingere şi consultare sunt singurele acceptate în acest context
cultural. Strategia de acceptare şi egalitară sunt cel mai adesea
adoptate. Climatul comunicării este de cooperare, cel puţin în primele
faze.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->