Obsesie finală

Civilizaţia Traan cunoştea din nou o perioadă de prosperitate. Cele unsprezece planete locuite, vasale Protectoratului, figurau în nomenclatorul bursei de la Athau, cotate cu indici pozitivi la toate schimburile. Puteai să investeşti în Traan, reflectă Dryona, aşezată comod într-un fotoliu al lojei oficiale. Totul era să nu ai prejudecăţi... "Să-mi fie iertată lipsa de tact, ciripi sintetizatorul, secretarul meu v-a adus aici înainte mea." Dryona se întoarse, privindu-şi interlocutorul apărut pe neaşteptate. Gelanţii erau fiinţe deconcertante. Cel cu care avea de-a face se manifesta ca o fantă luminiscentă, cu contururi unduind lent, prin care se zărea o formă nelămurită învelită în mătăsuri siraniene de o opulenţă de prost gust. Singura specie din Galaxie care trecuse, prin inginerie genetică, la locomoţia discontinuă. "A, Ondria..." Un pahar enorm, în care se zbătea un lichid chihlimbariu, ieşi din fantă, susţinut de un filigran de linii luminoase. "Nu m-am plictisit", zâmbi Dryona, luând paharul. "N-am fost niciodată într-o sală de dhow." Ondria produse un alt pahar din refugiul său şi ciocni cu ambasadoarea. "Dhow-ul e mult mai vechi decât tot ce-ai văzut pe Traan. Ai făcut bine că mi-ai acceptat invitaţia. Comisia pentru Crime de Război trebuie să ştie că există şi alte mijloace de a repara..." Dryona îl întrerupse cu un gest. "Ceea ce a fost nu se mai poate repara. Comisia trebuie să-i pedepsească. Îmi pare rău că Traan este implicată, dar..." "Ar fi bine să privim lucrurile mai detaşaţi. Ştiu că ai fost prizonieră la Theta II Spiralis şi că e o minune că supravieţuieşti ca fiinţă normală. Resentimentele tale sunt explicabile. Te-am adus aici însă ca să-ţi mai ofer un punct de vedere." Dryona răsuflă adânc. Un reflex pe care-l credea stins îi făcuse inima sa bată intens, sălbatic. Theta II. "Ştii că pot pune Traan în carantină", muşcă ea din cuvinte. "Poţi să mai aştepţi câteva ore." Dhow era un cuvânt gelant care însemna împărtăşirea subconştientului. Forma de artă care îşi luase această denumire era o combinaţie de teatru, electrohipnoză şi meditaţie religioasă. Dryona avea serioase îndoieli că în calitate de ambasador ar trebui să asiste la aşa ceva. "Nu avem aceleaşi arhetipuri", murmură ea. În sala ovoidală, de o mărime copleşitoare, şiragurile de bule translucide ale lojilor suspendate pe pereţi te făceau să te simţi ca înghiţit în stomacul chistic al unui animal fabulos. "Şi dacă avem?" "Ce-a fost abstract pe Theta II?" se înfurie Dryona. "Gelanţii n-au fost implicaţi în afacerea psiholagărelor." Nu era o eschivare, băştinaşii de pe Traan făcuseră totul să nu fie amestecaţi oficial în război, deşi li se făcuseră propuneri de către toţi beligeranţii. Antrenaţi cum trebuie, ar fi putut deveni soldaţi invincibili. Gelanţii însă erau fiinţe cu trei creiere, fiecare controlând alt domeniu dimensional. Preferau jocurile intelectuale şi soluţiile alunecoase, având un sistem de valori total obscur. Dryona ridică din umeri. Activă vizorul lojei şi-l lăsă să alunece peste locurile luxoase de vis-à-vis. Amestecul pestriţ de specii

sapiente îi odihnea privirile. Traan era o lume cosmopolită, gelanţii acordând dreptul de rezidenţă absolut oricui dorea şi avea o avere suficient de mare pentru a şi-l cumpăra. În una din loje intră un om în uniforma Flotei de pe Traan. Highcommander, citi Dryona plăcuţa din partea dreaptă a pieptului. Gelanţii aveau un Homo Sapiens şef de starflotilă, se miră ea, orientând vizorul înspre faţa personajului. Încremeni, se făcu palidă şi îşi simţi, într-o imensă ruşine, sexul umezindu-i-se. Zâmbetul abia schiţat al comandorului şi lucirea diavolească din ochii aceia de un verde putred îndreptaţi spre loja oficială o convinseră că De Rhor ştia de prezenţa ei. Închise vizorul cu un suprem efort de voinţă încercând să nu ţipe. Blestematul de Ondria... Îi cunoştea punctul vulnerabil. Căutând să-şi stăpânească reacţiile condiţionate, Dryona se ridică. "Cred că va trebui să plec", îi spuse gelantului. "Cum consideri", răspunse Ondria. Afară aşteptau gărzile de corp, mercenari Tetron care-i fuseseră protectori credincioşi şi pe Theta II. Le făcu semn s-o conducă la maşină. Ondria nici măcar nu comentase. Se simţea prinsă în capcană. Cu De Rohr aici, misiunea ei era compromisă. Nu putea să-i reziste şi gelanţii ştiau asta. Trebuia să ceară Comisiei s-o înlocuiască; Ondria câştiga timp şi, posibil, motive, pentru a ataca o eventuală decizie nefavorabilă a Protectoratului. Se aruncă pe pernele vehiculului într-o stare de disperare. Şoferul, un Sintetic, îi înmână un pachet. Serviciul de pază aplicase ştampila de verificare. Dryona îl întoarse pe toate părţile, negăsind nicio indicaţie a expeditorului. "De la cine?" Şoferul mormăi ceva despre un admirator, un puşti turanian care reuşise să pătrundă printre gărzi. Dryona îi făcu semn să pornească şi deschise pachetul. Dessous-urile peliculare foşniră, căzând pe canapea şi amorsându-se. Sub ochii înlăcrimaţi ai femeii, pelicula Nessus-12 se automodelă într-un corp conturat din fine fire luminoase. Dryona gemu, simţind că i se face rău de dorinţă. Cu gesturi tremurate, deconecta sursa Nessus-ului şi băgă într-un buzunar pelicula aproape invizibilă. Era De Rhor. Voia s-o vadă. Dryona gâfâia, simţind că nu mai rezistă. Atinse panoul de comandă de pe portieră şi opaciză geamurile limuzinei, apoi îşi înfipse ambele mâini sub fustă. Orgasmul o făcu să ţipe la prima atingere.

Nu-ţi ucide duşmanul. Fă-l să devină sclavul tău." Din Cartea Verde, recunoscu De
Rhor citatul. Îşi începuse misiunea de trei zile şi realiză că ura acest loc. Blocuri de detenţie vechi de trei secole. Laboratoare şi un cosmodrom prăpădit, toate înghesuite pe unica insulă a oceanului de amoniac de pe Theta II. Izolarea înrăia atât gardienii cât şi cercetătorii. Era greu de presupus că într-o asemenea gaură de şobolan cineva putea, încerca o evadare. De Rhor dădu peste cap ceaşca de cafea răcită şi activă monitorul computerului de supraveghere. Blocurile erau cilindri etajaţi, îngropaţi în temelia de bazalt a insulei. Existau cincisprezece astfel de structuri, cu câte o sută de niveluri fiecare. Celulele erau dispuse radial în jurul unui canal central, câte zece pentru fiecare nivel. Celulele îşi adaptau dimensiunea interioară mărimii

deţinutului, astfel încât acesta să poată sta doar culcat într-o beznă totală. Senzorii amplasaţi în "mantaua" încăperii informau permanent computerele despre starea deţinutului, iar prin sondele optice cu infraroşu putea fi supravegheat şi vizual. Băncile de date stocau informaţii referitoare la reacţii şi comportament, fiziologie şi modificări patologice specifice fiecărei specii. Era materialul de studiu aşa-zis primar pentru laboratoarele de la suprafaţă. Pentru experienţe, subiectul era adus în cabine speciale prin telemanipulatoare; sectorul deţinuţilor era perfect izolat de cel locuit de cercetători şi gardieni. Oricât s-ar fi gândit, De Rhor nu putea găsi un mod de a scăpa. Chiar dacă sondele optice aveau unghiuri moarte, "membrele artificiale" erau dotate cu receptori ferormonici ce identificau markerul K, o substanţă a cărei sinteză fusese impusă prin grefă plasmidică tegumentului fiecărui deţinut. Şah-mat. "Te-ai acomodat?", întrebă vocea directorului. "Aproximativ. Studiam dispozitivele de securitate..." "Şi cum ţi se par?" "Impresionant. Dar lipsesc toaletele." "Asta te frământă?", se amuză directorul. "Mantaua celulei absoarbe tot. Şi se recirculă. Bineînţeles, doar şi beau aşa ceva." "Un staul costisitor", murmură De Rhor. "Avem câteva femei interesante", îl anunţă directorul. "Nu zău?" replică el. "Am nevoie de un raport favorabil, ce naiba." De Rhor zâmbi. "Eşti într-un laborator psi. Deţinuţii sunt doar material de lucru, nimic mai mult." "Şi uite aşa, ştiinţa avansează..." îl ironiză De Rhor. Ceru, într-o doară, lista oamenilor de pe Theta II. Cu tot cu Varianţi? Nu, doar specia pură, răspunse el computerului. Doar şase. Trei femei. Directorul turanian cunoştea extremul apetit sexual al speciei umane şi-i făcu o propunere foarte aproape de o încercare de mituire. "Îmi faceţi onoarea de-a lua masa cu mine? Gătesc singur." Bucătăria turaniană era cunoscută în galaxie ca fiind cea mai rafinată. "Cu plăcere. La ce oră?" "Trei şi-un sfert, careul de protocol. Mă simt onorat." Prima imagine ce apăru pe display aparţinea unei femei tinere, în jur de treizeci de ani, roşcată, cu ochii de un violet intens, bizar chiar pe reprezentarea voalată a holoproiecţiei. Argyr Dryona. Argyr? Cunoştea de undeva numele ăsta. "Wedghan", îl chemă De Rhor pe director. "E vorba cumva de comandantul Argyr?" Turanianul scoase o exclamaţie de uimire. "Tocmai la ea te-ai oprit? Da. N-ai ştiut că era femeie?" "Nu. De fapt nici nu mi-aş fi pus problema." "Uitasem că sunteţi o specie falocratică", râse Wedghan. "Te previn că Argyr e plictisitoare. A fost încercată de cei cinci colegi umani de la secţia topografie cromozomială şi de un airanian, specialistul nostru în shifting genic. E perfect pasivă." De Rhor stătu câteva clipe în cumpănă. "Pot să folosesc manipulatoarele?" "Eşti invitatul meu." Peste câteva momente De Rhor îşi făcea intrarea în cabina manipulatoarelor. Un mercenar Tetron îl întâmpină, controlându-i ID-ul. "Aţi mai utilizat vreo dată aşa ceva?", îl întrebă mercenarul. "Orice navă de linie foloseşte astfel de aparate. Când eram locotenent m-am antrenat destul de mult pe un model TH." "O clipă atunci să-i schimb programul. Presupun că nu aveţi patru mâini ca mine." Tetronii erau creaturi cu simetrie radiară, tetrapode şi tetramane, de o agilitate şi-o îndemânare ieşite din comun. De Rhor le considera nişte fiare inteligente, fanatici religioşi, capabili doar să utilizeze civilizaţia creată de alţii. Intră în alveola senzorială şi aşteptă ca aparatul să-şi adapteze suprafaţa interioară la contururile

trupului său. Pielea sintetică era acoperită cu caricaturi pornografice. De Rhor pufni. Tetronii aveau tot atâta imaginaţie câte posibilităţi. Îşi puse casca şi percepţia i se dilată la scara întregului ansamblu de blocuri de detenţie. Selectă grupul 9 şi-şi mişcă braţul în josul avenului până la nivelul 57. Deschise trapa rotundă a celulei şi o văzu apărându-se cu mâinile de lumina intrată brusc înăuntru. Era complet goală, într-un sens chiar mai radical, datorită inhibitorilor de creştere pilară administraţi în mâncare. Uşorul miros aromatic al markerului se făcu simţit. Fascinat De Rhor întinse mâna spre ea şi manipulatorul îl ascultă, pătrunzând în celulă. O apucă, răpind-o afară. Femeia, prinsă între cele cinci braţe ale manipulatorului, stătea acum suspendată cu capul în jos deasupra abisului de oţel strălucitor. O simţea încordându-se, opunându-i-se degetelor, încercând să i le desfacă. Voia să se sinucidă. De Rhor şi-o proiectă în imaginaţie căzând, rostogolindu-se în aer, prezentându-şi obscen toate amănuntele anatomice, apoi strivindu-se de fundul metalic al puţului împroşcându-i luciul cu sânge şi creieri. Simţea că se excită. Percepea în pumn ca pe o miniatură vie: o secunda fu tentat să-i dea drumul. Apoi retrase manipulatorul, scoţând-o din bloc şi băgând-o în ecluza personalului de întreţinere. Opri apoi aparatele şi ieşi din alveolă. Tetronul îl însoţi până la ieşire cu o grijă exagerată. Pentru o clipă se întrebă dacă face bine că se lasă din nou în voia poftelor sale ciudate; Wedghan îl mituise într-adevăr eficient. Comandantului Argyr îi plăceau experimentele la marginea morţii. De asta fusese pasivă cu ceilalţi. Dar încă nu-l cunoscuse pe De Rhor.

Dryona se privea în oglindă. Lumina aurie a stelei Diapho se strecura prin
geamurile imense ale salonului reşedinţei, făcând să scânteieze într-o superbă revărsare de curcubee ornamentele baroce de cristal ale mobilierului. Ambasada Protectoratului era adăpostită într-o veche clădire creliană, datând de mai bine de două milenii. Interioarele în stilul Marelui Imperiu se păstraseră intacte, amintind de trecutele splendori ale epocii Eternilor. Eternii dispăruseră şi universul lor de dominaţie mentală se destrămase. Puterea corporaţiilor Genothron apusese, lăsând în Galaxie milioane de specii recombinate, o babilonie de mutanţi în care nimeni nu mai putea pretinde supremaţia. Războiul declanşat de dorinţa unor flote stelare de a Conduce lumile căzute în anarhie nu schimbase cu nimic situaţia. Alianţa Protectoratului îi învinsese în final pe amiralii demenţi, dar pentru a face ordine îi mai trebuiau milenii. Împlinise patruzeci de ani şi ca orice femeie care se respectă îşi căuta îngrijorată ridurile. De data asta era un mod de a-şi controla încordarea nervoasă. Comisia îi răspunsese negativ la cererea sa de a fi înlocuită. Traanul era o regiune delicată şi orice manifestare de slăbiciune din partea diplomaţilor Protectoratului ar fi putut fi interpretată ca o invitaţie la o independenţă totală. Evitase să-şi informeze superiorii de prezenţa lui De Rhor; comandorul nu era considerat criminal de război, singura lui tangenţă cu afacerea lagărelor reducându-se la o vizită de control pe Theta II. Dar dacă totul nu era decât o demonstraţie strălucită de distrugere de probe? Nimeni nu-l cunoştea mai bine ca ea pe acest om periculos. Simpla lui amintire o făcea să tremure de plăcere şi groază. Ştiuse să sădească în ea o oribilă ambivalenţă, transformând-o aproape într-o infirmă. Afectivitatea îi fusese paralizată de o perversiune monstruoasă, irezistibilă în aceeaşi

măsură ca foamea şi setea. "Doamnă ambasador, Highcommanderul Temur De Rhor vă solicită o audienţă oficială", o informă secretarul. Capcana se închidea, gândi alarmată Dryona. "E aici?" "Da." Singur?" "Da." Venise fără suită. Venise pentru ea. Nu putea să-l evite. "Să intre", se hotărî ea.

Tetronul care o adusese în cabină îi dăduse un halat albastru de hârtie. Dryona se
aşeză pe scaunul din faţa biroului şi întinse o mână tremurândă spre pachetul de ţigări aruncat de De Rhor lângă consola computerului, "Poţi să fumezi cât vrei", o anunţă el. Ochii violeţi, deşi tulburaţi de endorfinele sintetice pe care medicii le injectau deţinuţilor, mai păstrau încă tăria de expresie a unei persoane cu caracter puternic. "Cine eşti?", îl întrebă ea, aproape în şoaptă. "Sirrah Temur De Rhor." "Flota de aur", dădu femeia din cap, apoi luă o ţigară în gură. De Rhor i-o aprinse. "Mai ţii minte, comander Argyr?" "N-am uitat nimic. Nici măcar gradele. Sirrah era echivalentul meu. Cred că ar trebui să-ţi mulţumesc, indiferent ce ai de gând cu mine. Nu m-a mai scos nimeni din hruba aia de un an şi mai bine." Femeia scoase un nor de fum păstrându-şi aerul mohorât. "Vreo dorinţă specială?" "O baie", bombăni ea. De Rhor îi arătă o uşă. "Nu-mi vine să cred." Dryona se ridică şi intră în mica încăpere a duşului. Zgomotul apei se făcu auzit imediat. "Ce vrei de la mine?" întrebă ea apoi. "Deocamdată să te văd." "Nu prea mai ai ce", comentă Dryona, deschizând uşa. "Arăţi încă bine", o contrazise el. "Ca o larvă", pufni ea. "Niciun fir de păr. Încă un an şi papilele o să dispară. Va trebui să-mi fac implant... dacă voi mai scăpa, fireşte." "Eşti mai sexy aşa", râse De Rhor. "Dacă eşti pervers, poate să-ţi placă." Săpunul curgea în valuri spumoase de pe trupul ei. Nu încerca să se ascundă. Era frumoasă, plescăi De Rhor. Sânii rotunzi, sfârcurile mici, stârnite de apa rece şi de fasciculele de ultrasunete erau la nivelul jumătăţii distanţei între umăr şi cot, anatomia artistică era respectată, pântecele suplu, sexul ca un trandafir roz... Temur simţi că ameţeşte. Era ocazia vieţii lui. Dryona era perfectă pentru poftele sale. "Şi?", făcu ea. "Altceva?" "Cineva din conducerea flotei crede că pe Theta II s-ar pregăti o evadare"; Dryona râse fără să zâmbească. "Să evadeze în iad, poate... Trebuie să fie un loc drăguţ, în comparaţie cu ăsta." "M-am gândit că dacă ar exista într-adevăr aşa ceva, doar tu ai putea fi autorul", continuă imperturbabil De Rhor. Dryona ieşi din baie, frecându-se violent cu prosopul. "Mă măguleşti." Vru să ia din nou halatul, dar Temur o opri cu un gest. Încearcă astea." Pe birou apăruseră trei cutii. Mirată, Dryona deschise prima din ele. "Dessous-uri Nessus? Doar târfele de pe Athau poartă aşa ceva." "Asta e părerea unui comandant de navă. Ce-ar fi să-ţi regăseşti puţina feminitate?" Dryona îl privi încruntată. Deschise a doua cutie. O rochie spirală, semnată de casa Niamer. Singura potrivită pentru un Nessus. Sirtah-ul cheltuise o avere: convingerea i se întări, când descoperi conţinutul ultimei cutii. Pantofii de flexicristal erau aproape invizibili. "De ce?" întrebă ea. "Vreau să mă însoţeşti la masa lui Wedghan." "Nu înţeleg..." "Asta nu contează." "Să ştii că nu sunt o femeie

de salon. S-ar putea să fii dezamăgit." "Îmi asum acest risc."

Culoarele grupului de locuinţe erau largi, aerisite şi iluminate într-un alb-roz
de lămpile havuz presărate în centrul unor atriumuri ce se succedau în dreptul intrărilor în apartamente. Fasciculele ţinute captive de string-uri sintetice izbucneau în grupuri capricios combinate, urcau spre tavanele boltite, apoi coborau în arcade, stingându-se progresiv. Decor gelantic, se miră Dryona. "Ceremonialul e foarte important la o masă turaniană. Ar fi fost de prost gust să merg neînsoţit... Wedghan mi-a sugerat-o într-un mod chiar insolent", zise De Rhor, păşind cu ea la braţ pe dalele eloxate. Dryona scutură din cap, nelămurită. Se simţea ca un personaj de operetă, o prinţesă de moravuri uşoare purtată aproape dezbrăcată de un ofiţer cu pelerina albă spre o sală de bal. "Tot ce sper e să nu fie un alt mod de tortură", bombăni ea. "Vezi totul în negru..." "E culoarea cea mai răspândită." Ajunseră în faţa intrării în locuinţa directorului. Blazonul Flotei de Aur era turnat în bronz peste consola unui însemn mai vechi. De Rhor îşi introduse cartela de identificare şi aşteptă deschiderea. Uşa se dădu la o parte şi concomitent se auzi un pocnet sec, de descărcare statică. Aerul din salonul în care pătrunseră era mai rece decât cel de pe coridor şi avea un iz de ozon. Cum era puţin probabil ca Wedghan să se ocupe cu experienţe de electricitate – domeniul său îl reprezentau sinapsele neuronale – toate aceste indicii, precum şi fastul nepotrivit pentru un lagăr-laborator indicau prezenţa gelanţilor. Unul din ei tocmai o ştersese la repezeală. Wedghan şi cei din Traan. Dryona nu se aşteptase la aşa ceva; gelanţii nu erau implicaţi oficial în război, iar dacă totuşi manevrau din umbră, nu păreau foarte discreţi. Wedghan îi întâmpină într-o robă roşie, mătăsoasă în care corpul său subţire se mişca în voie. Îşi ascunse surprinderea de a o vedea în postura de fiinţă normală şi chiar îi strânse mâna. De aproape, turanianul avea straniul aspect al unei reptile acoperite cu perle. Vocea şuierată era prea puţin potrivită pentru limba standard umană, aşa că Dryona îi răspunse în propriul său dialect. De data aceasta cele trei pleoape dezveliră aproape complet ochiul faţetat al directorului, într-o expresie de mirare. "M-am născut pe Turan", îi explică ea lui De Rhor. "Şi am un doctorat în xenolimbaje." Wedghan se înclină şi-i pofti în faţa altarului protectorului casei. Cel Dintâi Soare, Singularitatea Conştientă care murise pentru a se diversifica şi a crea aceasta lume se fragmentase în tranni, microelemente organizatoare ale inteligenţei, stelele eretice care încercau reconstituirea realităţii iniţiale şi zeii reglatori. Anarhia fusese doar prima soluţie. Trannii urmau să fie ultima, lupta lor cu zeii reglatori încheind prima etapă a Reconstrucţiei. Dryona rememora cu emoţie conţinutul religiei uranice pe care turanienii, ca orice fiinţe inteligente ale Galaxiei o adoptaseră în timpul Marelui Imperiu. Wedghan incineră palenul, insecta rituală şi un miros parfumat se risipi în încăpere. "Protectorii ne sunt favorabili", şuieră directorul. "Sunt onorat să vă am în casa mea." Pentru o clipă Dryona uită de ororile de pe Theta

II. Mirosul sacru îi dădu o stare de sublim, de înălţare. Se lăsă condusă spre masa triunghiulară – atâtea laturi câţi comeseni, principiul turanian – şi se aşeză. Îl privi pe De Rhor, încercând să-i ghicească starea de spirit. Atunci îi văzu pentru prima oară acea căutătură neliniştitoare, acel principiu al răului absolut ce licărea în adâncul ochilor săi. Şi, cu toată tăria ei, avu un moment de teroare.

De Rhor intră, reperând-o pe ambasadoare. Dryona îl aştepta stând în
picioare lângă birou; retrăia impresia că fostul Sirrah al Flotei de Aur umple întreaga cameră cu prezenţa sa. Era ca o luare în stăpânire. Highcommanderul se înclină cu sobrietate apoi se apropie. "Nu ne-am văzut de o veşnicie", spuse el pe un ton egal. "Poate ar fi fost mai bine să nu ne mai vedem niciodată", murmură Dryona. "Ţi-e teamă?" întreba el, luând-o de mână. Femeia se cutremură. "Nu trebuie să-mi răspunzi. Îmi pare rău că e aşa, dar îmi trezeşte amintiri plăcute". "Ar fi trebuit să te ucid", scrâşni femeia, simţind că-şi pierde controlul. "Ai fi regretat la fel de mult. Suntem două faţete ale aceleiaşi medalii. Atunci mi s-a părut că înţelegi. Oricât de mare e Galaxia, trebuia să ne întâlnim din nou." "Şi ce vrei de la mine?" "Totul." Dryona se lăsă să alunece în genunchi în faţa lui, pe covor. "Şi ce-mi oferi în schimb?" "Ai devenit mercantilă", surâse De Rhor. Îi vrei pe gelanţi. Ţi-ai dat probabil seama că sunt implicaţi încă de pe Theta. Mă voi gândi dacă e rentabil pentru mine să ţi-i dau." "Te vreau şi pe tine, Temur", îl privi ea de jos. Ochii lui sclipiră de furie: o palmui violent, făcând-o să se prăbuşească cu un oftat de plăcere. De Rhor se aruncă asupra ei, sfâşiindu-i rochia, luptându-se sălbatic pentru a-i anihila rezistenţa. Îi muşcă un sân până la sânge, făcând-o să urle. Dinţii ei aproape că-i rupseră urechea; cu ochii înlăcrimaţi de durere, De Rhor reuşi să-şi scoată dintr-un buzunar plasa mediatoare a interfeţei cyberotic şi să i-o înfunde pe cap. "Nu", şopti cu disperare Dryona. "Ba da", şuieră excitat bărbatul, acordând aparatul la frecvenţa de emisie a implantelor din propriul rinencefal. Femeia se zvârcoli în convulsii în secunda în care ID-urile li se contopiră, întâlnindu-se în subsolul conştiinţei. Când deschise ochii, îl văzu apropiindu-se, gol, însoţit de trei menali, mutanţi sintetizaţi pentru munca grea din imensele reţele subterane de salubritate de pe Athau. Era ceva nou, se miră Dryona, simţind atingerea rece şi lipicioasă a mâinilor ca nişte lopeţi, ungându-i trupul cu mâzgă. Ochii galbeni se holbau la ea cu poftă, apoi în faţă i se ridică un mădular negru, enorm pe care fu silită aproape să-l înghită. Atunci îl auzi râzând isteric şi-şi pierduse orice control. Timpul se dilatase, întors după reguli misterioase în adâncul creierilor fiecăruia. Când plăcerea ajunse la nivelul la care neuronii, suprasolicitaţi, începeau să cedeze, aparatul se decuplă. Rămaseră inerţi pe podea, acoperiţi de transpiraţie, încleştaţi într-o poziţie aproape imposibilă. Dryona îşi smulse plasa metalică, încercând să se desprindă. "Să te ia naiba", bombăni ea epuizată. "Doamne, cât am avut nevoie de asta", oftă el, urmărind-o cum îşi culege, ca beată, hainele zdrenţuite, risipite pe jos. "Şi n-a fost decât preludiul", adăugă după o clipă de tăcere. "Ce trebuie să-ţi fac pentru ca să mi te predai?" "Adică?" "Te vreau ca martor. Tu erai una din legăturile între Flote şi gelanţi. Laboratoarele psi din lagăre erau preţul pe care-l plăteşti pentru

ajutorul lor. Ştiu totul, dar nu am probe." "Dacă fac asta voi fi executat." "Ştiu. Mă voi masturba ani de-a rândul privind înregistrările morţii tale. Nu-mi poţi refuza plăcerea asta." "Eşti nebună." "Nu mai mult ca tine... Interfaţa asta a fost proiectată cândva pentru antrenamentul mental al Eternilor. Tu şi alţii care i-aţi găsit întrebuinţarea asta perversă veţi muri în spitale psihiatrice. Creierul e uşor de întors spre o lume care şi-o confecţionează singur." "Asta susţin uranienii. Mai e mult până atunci..." "De unde ştii? De câtă vreme ţi-ai făcut implanturile?" De Rhor nu răspunse. "Şi eu am semne de dependenţă, deşi am acces la generator doar prin tine. Vreau să mă opresc şi nu există decât o singură cale." De Rhor se ridică la rândul său şi începu să se îmbrace. "Te înşeli. Mai există una..." "Pentru tine? "Pentru amândoi." Dryona îşi aminti că De Rhor îi dăduse o replică asemănătoare, după toate cele ce urmaseră, după masa lui Wedghan. După cele douăsprezece feluri de mâncare tradiţionale – un mod de a sugera condiţia medie a oaspeţilor – turanianul îi poftise în salonul de s’haell. Wedghan era de o prudenţă rafinată, reuşind să nu ofere nici cea mai mică informaţie despre lagăr sau mersul războiului. Într-un fel, Dryona îl admira. În acelaşi timp, faptul că nu ştia de ce cei doi jucau toată acea comedie cu ea începea s-o neliniştească. S’Haell-ul scotea aburi oranj din măştile argintate ale recipientelor de pe o masă. Wedghan îi invită să se aşeze şi îi pofti să încerce. De Rhor inspiră aroma stimulatoare, aprobând apoi din cap calitatea senzaţiei. "Direct din sectorul Baldurian", anunţă Wedghan, punându-şi şi el pentru o clipă masca. "Imperiul e mort, dar baldurienii mai reuşesc încă să mai păstreze ceva din rafinamentele Eternilor. E surprinzător că mai pot să scoată marfa de clasa întâi, cu toată harababura asta", comentă Wedghan în continuare. Dryona luă şi ea o doză, simţind aproape imediat cum efortul de a gândi dispare fără a fi paralizat de o stare stupidă de euforie. "E singurul loc unde mai poţi găsi instrumente de SM-sex", zise De Rhor."Eşti adept?" se miră directorul. "Încerc sa mă perfecţionez..." "Dar cluburile «sharing-mind» au fost interzise." "Poţi să controlezi o Galaxie întreagă? Cine caută, găseşte." "Şi la ce nivel ai ajuns?" Wedghan fusese scos brusc din atitudinea lui rezervată. "Master în specialităţi; drept să vă spun, nu le-am încercat pe toate." Privirea care i-o arunca Dryonei era neliniştitoare. Sirrah-ul era un pervers, realiză brusc ea. Jocul pe care-l făcea era cel mai vechi din lume. "Înţeleg." "Poftim?", tresări Wedghan. "Programele SM au fost gândite pentru a rezolva problema amorului între specii diferite. Etalonarea aparatelor a rămas însă aceeaşi, deci potrivită pentru creierele Eternilor. Niciunul din noi nu se poate lăuda că posedă un astfel de organ." "De asta au fost interzise." "E o prostie", izbucni De Rhor. "S-au făcut reetalonări..." "Bazate pe studii superficiale. Nu toate speciile inteligente au aceeaşi rezistenţă a ţesuturilor noesice. A oamenilor se pare că e cea mai scăzută. Nu mi-aş dori să fiu în pielea dumitale, Sirrah." Wedghan interveni. "Ai spus că înţelegi." "Da", confirmă Dryona. "De Rhor vrea să facă sex mental cu mine în schimbul a câtorva ore de libertate şi a unei mese la care un turanian a înţeles să ne insulte oferindu-ne doar meniul standard", se răsti femeia, ridicându-se în picioare. Primul impuls ancestral al directorului fu să-şi ceară scuze. Craniul epilat al Dryonei îi aminti

însă că se află doar în faţa unei deţinute. Poate că nu era cazul să respecte codul de comportament chiar în cele mai mici amănunte. "N-ai înţeles chiar tot", replică el, vorbind în propria limbă. "Amândoi vrem s-o facem cu tine. Şi n-ai cum să ne împiedici." Şocată, Dryona se aşeză la loc. "Credeam că eşti un uranian consecvent..." "Ce tot vorbiţi voi acolo?" interveni De Rhor. "Mai ai un partener", râse nervos ea. "Când faci amor cu cineva din altă specie, nu te mai interesează sexul." De Rhor îl privi mirat pe Wedghan. Acesta îi arătă cicatricea post-implantară. "Doar master pe un domeniu", recunoscu turauianul. "Dar mi-ar plăcea să învăţ ceva nou. Şi cred că şi femeia ta îşi va schimba atitudinea după o şedinţă." Dacă ar mai fi avut posibilitatea, Dryona şi-ar fi smuls câteva şuviţe de păr de disperare. Îşi muşcă doar buzele, în timp ce De Rhor îi aplică plasa metalică pe cap. Nu fusese niciodată religioasă, dar iminenţa unui act condamnat cu cea mai mare asprime de uranieni o umplea de fiori. Afară erau tetronii; nicio specie nu fusese încă în stare să învingă un mercenar în lupta corp la corp. Rezistenţa ar fi fost inutilă deocamdată. Doar dacă tetronilor angajaţi pe Theta II nu li se putea reorienta fanatismul spre o cauză mai bună...

După o lună de orgii neîntrerupte Dryona slăbise cincisprezece kilograme, nu mai era
capabilă să se concentreze decât după ce inspira câteva minute bune de S’haell, se excita îndată ce-şi vedea unul din "parteneri" şi căpătase ticuri nervoase. Nu regreta nimic şi primi cu entuziasm propunerea lui Wedghan de a i se face şi ei implanturi rinencefalice. Turanianul, satisfăcut, îi spusese Sirrah-ului că fusese inspirat comandând în urmă cu o săptămână un set cyberotic complet şi un automat stereotaxic. Unul din cargourile Spirallines trebuia să sosească din oră în oră. De Rhor putea să-l intercepteze la un an-lumină de sistemul Theta cu una din navetele lagărului. "Cu implanturile, situaţia ta se va schimba", îi şoptise Temur înainte de a pleca. O sărutase şi subita lui tandreţe o surprinsese. "De ce?" "În cluburile clandestine sunt destui tipi influenţi. Teaş putea muta pe un lagăr standard, apoi totul va depinde de tine... Flota are încă mare nevoie de comandanţi capabili." În felul lui bolnav, Temur ţinea la ea; nu voia însă s-o scoată de pe Theta, decât dacă devenea dependentă de sistemul în care fusese şi el blocat. Cinci minute după plecarea navetei, Dryona se puse în mişcare. Era o ocazie nesperată, pentru care meritase poate să se umilească. Activă terminalul din cabina lui De Rhor şi folosind parolele aflate prin interfaţa SM de la Wedghan pătrunse în computerul central. Răsuflă uşurată. Directorul nu adăugase niciun cod suplimentar; probabil că nu realizase că fusese sondat mental chiar în toiul celor mai mari plăceri şi să satisfaci un turanian nu era ceva uşor, se zgribuli

Dryona. Dezactivă sistemele de securitate, croindu-şi un traseu sigur până la cosmodrom, introducând o instrucţiune care obliga ordinatorul să nu mai poată reinterveni decât după o oră. Porni apoi reactorul celei de-a doua navete, întrerupse legăturile pilotului ei automat cu baza şi se îndreptă spre uşă. O deschise şi se opri, dând nas în nas cu Wedghan. Turanianul îndreptă spre ea o radiantă. Ochiul lui faţetat o privea cu satisfacţie. "Ar trebui să-ţi mulţumesc. Am fost aproape sigur că interfaţa poate să producă şi altceva decât orgasme totale. Cred că baldurienii vor revoluţiona tehnica interogatoriilor, mă mir că nu s-au gândit până acum la asta. Mii de ani femeile voastre au cules informaţii de la bărbaţii cu care se culcau. Nu era o metodă demnă de uitat." Patru tetroni îl însoţeau pe director, înarmaţi şi echipaţi pentru EVA. "Nu trebuia să subapreciezi inteligenţa prospectivă a unui turanian. Mai ales că ai trăit printre ei." "Am fost silită", zâmbi Dryona. "Părinţii mei au fost luaţi ostateci de teroriştii voştri. În douăzeci de ani de captivitate au avut timp să mă nască pe mine şi apoi să fie masacraţi de un turanian îmbătat cu s’haell nerafinat, incident pentru care au fost cerute doar scuze diplomatice. Mă tem că nu pot admite ca un alt renegat de aceeaşi speţă să-mi facă acelaşi lucru." "N-am de gând să te omor..." şuieră Wedghan. "Şi dacă te atac? Ştiu să lupt corp la corp mai bine decât tine." "Tetronii ar interveni imediat." "Nu-ţi poţi permite să pierzi o parteneră de sex mental, nu-i aşa?" îl ironiza Dryona. "Mă tem că da." "Vrei să mă ai acum?" "Ce?", strigă surprins Wedghan. "N-ai chef? Ştii că mă excit îndată cum te văd." "Intră în cabina", gâfâi directorul. "De ce nu aici?", surâse ea. "De Rhor a avut dreptate când te-a ales", dădu el din cap şi scoase din tunică plasa. Tetronii scoaseră un murmur surd. "Bine, Wedghan, te-ai dat destul în spectacol. Dă-mi arma." Turanianul simţi radiantele propriei gărzi proptindu-i-se în flancuri. Pleoapele îi clipiră de spaimă. "Ce le-ai făcut?" Dryona îi smulse arma. "În genunchi", îi ordonă ea. "Puterea religiei", rânji ea. "Tetronii uranieni au fost în stare chiar să omoare pe acei dintre ei dovediţi că practică sexul mental. Amorul şi credinţa nu s-au împăcat aproape niciodată." Wedghan scoase un urlet când o văzu făcând în aer steaua rituală. "Fie ca trann-ul tău să creeze ceva mai bun data viitoare", zise femeia, zâmbind sevatic mercenarilor şi descarcă radianta în capul reptilianului.

Ondria apăruse cu punctualitatea obişnuită a gelanţilor, deschizânduşi fanta hyperglobului în care se deplasa chiar în salonul apartamentului privat al Dryonei. Ambasada se cufundase în linişte după vânzoleala din timpul zilei. "Am de gând să-ţi mai propun un dhow", zise gelantul. Dryona fuma calmă, stând într-un fotoliu. "Pentru asta mi-ai cerut o audienţă privată?" "Da. Highcommanderul Temur De Rhor a fost arestat pentru conspiraţie criminală împotriva confederaţiei Traan şi delicte sexuale." "Ai acţionat repede. Dar ce legătură are asta cu mine. Şi cu dhow-ul?" "De Rhor pretinde că tu eşti responsabilă de trădarea sa. Dhow-ul are şi o funcţie de arenă de

luptă, chiar dacă n-a mai fost utilizat de multă vreme pentru aşa ceva. Commander-ul afirmă că aţi avut cândva o confruntare încheiată nedecis. Ar vrea s-o încheie definitiv acum." "Preferaţi deci să-l ucid eu pe De Rhor... Aşa gelanţii nu vor putea fi acuzaţi că suprimă un martor cheie. Şi dacă refuz?" "Commander-ul va fi judecat şi pentru apartenenţa sa la cluburi de sex mental. Una din partenerele sale se află cu mine acum în această încăpere. Ar fi păcat ca unul din simbolurile galactice ale luptei de eliberare să fie implicat într-un scandal de altfel nemeritat. Cred că am ales soluţia cea mai elegantă." "De Rhor mă poate ucide." "În cazul ăsta va fi imediat reabilitat. Eşti singura care-l poate chemă ca martor. După cum observi, joc corect." "Ce ştie commnanderul?" "Că o anumită civilizaţie a acordat sprijin secret Flotei de Aur, prelungind războiul cu cincizeci de ani. În schimb a obţinut dreptul de a face experienţe pe prizonieri. Prosperitatea actuală a acelei civilizaţii se datorează mult datelor culese atunci. Comisia bănuieşte adevărul, dar nu are probe. Singura legătură a fost De Rhor." "Atunci de ce nu l-aţi suprimat imediat după război?" "Ne-a mai fost de folos şi în alte privinţe", răspunse enigmatic Ondria. Forma de romb a fantei semnaliza că senatorul vrea să încheie discuţia. "Este adevărat că Temur şi cu mine ne-am luptat o dată", încuviinţă brusc Dryona. "N-am nimic împotrivă să-l mai înfrunt şi într-un joc." "Va fi mai mult decât atât", aruncă Ondria şi dispăru cu un pocnet. Aerul se răci până într-atât încât ornamentele de cristal se acoperiră cu brumă. Dryona pufni. La orice s-ar fi aşteptat, numai la sacrificiul lui De Rhor nu. "Ce trebuie să-ţi fac pentru ca să mi te predai?", îl întrebase dimineaţa. Ei bine, în sala de dhow urma să afle...

Dhow-ul era într-o mare măsură un alt mijloc de "sharing-mind". Două fiinţe
de specii şi culturi diferite îşi puteau schimba reciproc prin jocuri simbolice informaţii despre Idul fiecăruia. Pentru a nu viola codurile galactice şi a nu ofensa biserica uraniană comunicarea obsesiilor sexuale nu era admisă; aparate speciale împiedicau acest schimb şi întrerupeau

circuitele de amplificare care puteau duce la moartea creierului unuia dintre participanţi prin suprasolicitare. În rest, orice fantezie era permisă. Dryona ştia că de data asta urma să fie altfel. Spaţiul virtual urma să fie furnizat de operatorii gelanţilor, în conformitate cu legile naturale. Subrutinele asigurau amorsarea circuitelor de neuroenhancement în caz de situaţie critică, permiţând moartea unuia sau amândurora. "Te mai asigur că ordinatorul nu va face nicio greşeală regretabilă", îi spuse Ondria. Băuseră un ultim pahar în cabina aparatului. "Trebuie să înţelegi că joc cât se poate de corect. La fel ca alţii, am o deosebită admiraţie pentru Argyr Dryona. Undeva, în colosul de instalaţii misterioase, o altă rămăşiţă a geniului Eternilor, se află o a doua cabină în care De Rhor o aştepta. "Tendinţe?" "Exact. Materia nu evoluează la întâmplare, deşi, paradoxal, nimic nu e predestinat. Cartea Verde a Flotei a denaturat acest principiu extraordinar. Planurile pe termen lung sunt dezavantajate de tendinţele entropice. Aveţi puţine şanse să vă folosiţi multă vreme de datele furnizate de lagărele psi." "Speculaţii. Nicio credinţă nu poate prevedea cu acurateţe viitorul." "Depinde ce fel de cauzalitate alegi ca referinţă", închise Dryona discuţia pe un ton amabil, dar avertizator. "Sper să ne mai revedem", o salută gelantul, părăsind cabina. Rămasă singură, Dryona se relaxă, punându-şi întrebarea dacă nu cumva avea un as în mânecă de care nici măcar ea nu ştia. Atinse încet comanda de intrare în circuit; era momentul să înfrunte zeii, zâmbi ea în timp ce pereţii albi se contorsionau, neclari, siliţi de o forţă miraculoasă să recompună cockpitul unei navete de escortă, aflată demult în cimitirul din Betta Pavonis...

Trecuseră şaizeci de secunde de la decolarea de pe planeta înnecată în ceţuri de
amoniac. Sistemul dual-drive trecea în regimul de zbor cosmic: computerul studia soluţiile cele mai economicoase de navigaţie hiperspaţială. Graficele de conversie se organizau în aerul ionizat de proiectoare. Existau şase traiectorii posibile şi toate urmau să întâlnească naveta inamică în drumul ei de întoarcere. Sistemul Theta Spiralia se afla la nicio sută de ani lumină de centrul galaxiei, fiind supus tuturor perturbaţiilor de poartă. Lupta putea să ia sfârşit de la prima întâlnire, sau, dacă De Rhor era un as, exista posibilitatea ca ambele aparate să fie atrase într-un fabulos joc n-dimensional. Dryona conectă hiperpropulsia şi cerul înstelat se transformă într-o pictură suprarealistă, tapetând o sferă imaginara, în interiorul căreia toate legile normale de mişcare îşi încetau acţiunea. O secundă, două, trei... Ţinta se mişca în pentadimensional, necesitând o soluţie de conversie; computerul era prea lent, constată iritată Dryona, căutând mnemointerfaţa. Trebuia să-l ajute. Îşi uni creierul cu inteligenţa artificială, derepresându-şi reflexele artificiale, imprimate în cortexul frontal de către maeştrii în manevre hiperspaţiale; trecuse multă vreme de la primele sale antrenamente, dar arcuitele neuronale se păstraseră admirabil. O primă conversie şi Dryona trase. Razele fulgerară în vid, dar ţinta nu fu atinsă, eschivând cu o fracţiune de secundă înainte. De

Rhor zboară prost, dar are premoniţie, îşi zise ea, aruncându-se din nou în urmărirea lui. Pentru o clipă fu conştientă de bizarul situaţiei: se afla într-un spaţiu virtual folosind un program de luptă de aceeaşi natură. Realitatea rămăsese ceva mult mai abstract şi mai îndepărtat decât fuseseră până nu demult toate aceste scamatorii ale dinamicii superluminice. A doua conversie. Reacţionă cu toată rapiditatea de care era în stare. Temur evită snopurile de energie cu o uşurinţă incredibilă. Înfuriată, Dryona trecu în nonadimensional, apropiindu-se teoretic la câţiva centimetri. Computerul se afla la limita sa superioară de calcul. Rată din nou. "Imposibil", murmură femeia. Doar dacă... Ondria îi garantase că ordinatorul ce-i găzduia în mintea lui va fi imparţial. Dar dacă o înşelase? Putea să continue la nesfârşit să-şi urmărească adversarul. Îşi aminti apoi că şi în lupta reală pe care o avusese în urmă cu zece ani, după evadare, cu De Rhor, ceva nu mersese normal. Se încruntă şi hotărî să verifice. Făcu un scurt exerciţiu strategic, fără a conecta sistemele navetei. Spre stupoarea sa văzu ţinta degajând din nou, de data asta fără rost. Ondria fusese cinstit. De Rhor îi citea gândurile... "Ne-a mai fost de folos şi în alte privinţe", scăpase gelanatul, îşi aminti Dryona. Inclusiv nivelul înalt de stăpânire a tehnicilor de sex mental, realiză ea, erau neobişnuite pentru un creier normal. Se cutremură, dându-şi seama că era primul noesic, după multe secole, care se lupta cu un Etern. "Felicitări", auzi glasul lui ironic. "O minte într-adevăr surprinzătoare ca imobilitate." "De ce..." Nu mai era capabilă nici să se gândească la o întrebare coerentă. "Nu-ţi fă păreri greşite, n-am făcut parte niciodată din conducerea Imperiului. Am fost un Etern eretic... de ce să nu spun chiar ratat. Sharing-mind-ul a fost ideea mea, dar era ceva neînsemnat faţă de ceea ce realizau ceilalţi." "Şi..." "Dispariţia lor? E un mister chiar şi pentru mine. Există ipoteza unui foarte puternic killer mental care i-ar fi ucis pe toţi prin desinapsare într-o fracţiune de secundă. Probabil o legendă... Dacă a fost aşa, eu am scăpat doar datorită faptului că evenimentul m-o fi prins în plin amor cu cine ştie ce fiinţă graţioasă. Principalul este că am rămas singur..." "Şi killerul." "Nu era obligatoriu să fie Etern. Poate că a murit." "Şi gelanţii?" "Sunt un instrument perfect. În maximum două secole îşi vor construi propriul Imperiu. Eu pot aştepta. Din când în când îmi face plăcere să studiez persoane ca tine. Genii inutile... Capricii ale thanilor, erori fatale ale istoriei care reuşesc câteodată să instituie epoci de beznă printr-o simplă bună intenţie." Continuau să zboare tatonându-se după scheme automate. Dryona trecu comenzile ordinatorului. Pentru ea totul se sfârşise. "M-ai întrebat ce poţi să-mi oferi ca să mă predau", îl auzi din nou, o voce clară şi plăcută răsunând parcă în tot Universul. "Înregistrările mele se află în fişierele unui magazin de articole erotice de pe Balduria. Codul e banal: tastezi cuvântul simbol. Asta şi este, într-un fel. Păcat că nu vei mai putea ajunge acolo. E timpul să cunoşti ultimul nivel. Personalitatea i se destructură brusc: o forţă titanică o anentiză psihic. Începând apoi să construiască pe ruinele conştiinţei sale un templu abstract al plăcerii. Timpul dispăru, percepţiile fură întoarse spre interior contemplând naşterea unei nirvana efemere. Îl simţea pe De Rhor

infiltrat în fiecare atom care o constituia; se contopiseră într-un hermafrodit primordial, precipitându-se spre experienţa finală. Apoi îi văzu, doar o secundă, faţa, schimonosită în cel mai îngrozitor rictus de ironie pe care îl întâlnise. Naveta se desfăcu în tăcerea mormântală a vidului în milioane de schije incandescente.

"Doriţi ceva?"
Trilul unduitor al palsanului, corpul lui cu forme rotunde, pielea roşie-purpură, catifelată, ochii telescopici, folosiţi şi ca organe ale voluptăţii. Model de plăcere. Cercetă cu curiozitate profesională femeia ce-i intrase în magazin. Înaltă, cocoţată pe tocurile unor pantofi de flexicristal, îmbrăcată într-o rochie-spirală sub care pulsau dantelele de raze ale unor dessous-uri peliculare şi învăluită în cascadele de aramă ale părului, apariţia părea desprinsă din paginile unui holobild vechi de mii de ani. Frumuseţea clasică ajunsese o raritate plătită cu preţul unor planete întregi. "Am cumpărat accesul la fişierele dumneavoastră. Dacă nu vă supăraţi, aş dori o cabină." Palsanul, fermecat, se execută imediat. Ajunsă în faţa terminalului, Dryona tastă SIMBOL şi aşteptă. Înainte de a coborî pe Balduria i se adusese vestea sinuciderii lui Ondria. Fusese prezentată pe Traan ca un accident de teleportare, destul de frecvent de altfel printre gelanţi, dar agenţii Protectoratului ştiau mai multe. Îşi aminti expresia de uluire şi respect aproape mistic pe care o surprinsese pe faţa senatorului când o întâmpinase la revenirea ei pe Diapho. Îşi uitase fanta complet deschisă. Probabil rămăsese convins că De Rhor îl întâlnise pe faimosul killer mental. Capul coloanelor de date apăru pe ecran. Eternul îi dăduse o informaţie corectă, în spiritul uneia din marile lor reguli legendare. "Dacă eşti convins că adversarul tău mai are o şansă, oferă-i o recompensă pe care să şi-o poată ridica, dacă va reuşi să te învingă." Era o regulă a onoarei, respectată până şi de o minte tenebroasă ca a lui Temur. Transferă informaţiile în reţeaua Protectoratului, apoi rămase pe gânduri Ce ar fi putut spune un sacerdot uranian după aşa ceva? Se pomenise singură, în spaţiul interstelar, într-o navetă care nar fi trebuit să existe decât în imaginaţia unei minţi electronice. De Rhor fusese ucis pentru că ordinatorul navetei sale fusese de clasă inferioară celui folosit de adversara sa. Gelanţii respectaseră până şi asta... dacă nu cumva remodelaseră vechea realitate... Dryona ieşi din magazin şi se feri de un cyphon care încercă s-o agaţe. Privi spre soare şi-şi făcu semnul sacru. Se uită apoi la ceas. Era o ironie să închizi în creierul tău infinitatea timpului şi să

fii ucis de un calculator. Dar ce mai conta? Mai putea prinde încă deschis barul clandestin de SM-sex.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful