„Pacea nu este absenţa războiului” „Sufletul, când îşi dă seama de neputinţa sa, prin chiar aceasta se întristează” „Mângâierea celor

nenorociţi este să aibă tovarăşi de suferinţă” Benedict de Spinoza (1632 – 1677) se înscrie printre cei mai importanţi filosofi post-Cartezieni. Fondatorul Spinozismului, a adus o importantă contribuţie în dezvoltarea filosofiei, iar lucrările sale dezvoltă idei care îşi au originile în cele mai diverse surse: Stoicismul, Raţionalismul iudaic, opera lui Machiavelli şi Thomas Hobbes, René Descartes, precum şi opiniile unor gînditori religioşi eterodocşi contemporani epocii. Din aceste motive, este dificil de a-l atribui la o anumita categorie de filosofi, frecvent, însă, este alturat lui Descartes şi Leibniz ca unul dintre cei 3 mari Raţionalişti. Această eventuala clasificare este justificată de ideea spinozistă care neagă cunoştinţele parvenite prin simţuri, considerînd că cunoştinţele adecvate sunt acumulate numai prin intermediul intuitiv sau raţional, cunoaşterea luînd un aspect pur intelectual, iar geometria devenind instrument primordial de exprimare şi argumentare a acesteia. Printre filosofi, Baruch Spinoza este recunoscut pentru lucrarea sa „Etica”, care dezvoltă ideea monistă a identităţii Naturii cu Dumnezeu. Marcat prin poziţii şi idei distincte, dar şi provocatoare, Spinoza este una dintre cele mai controversate personalităţi ale filosofiei. Pentru unii el este prevestitorul modernităţii iluministe care se pronunţă pentru existenţa ghidată de raţiune. Pentru alţii, el este un inamic al tradiţiei. Viaţa lui Benedict de Spinoza este în întregime identificată cu activitatea sa intelectuală şi filosofică. Spinoza se naşte la 24 noiembrie 1632, la Amsterdam şi moare la Haye, la 21 februarie 1677. Specificul situaţiei lui Baruch Spinoza constă în faptul că el se naşte într-o familie de evrei, aparţinînd comunităţii „portugheze” din Amsterdam, această comunitate ebraică, sefardă, descindea din iudeii represaţi iniţial în Spania, în 1492 de Inchiziţie, ulterior şi în Portugalia, în 1536. Tatăl lui Spinoza era un comerciant de succes şi un membru respectat al comunităţii. Mama, Hanna, a doua soţie, din cele trei, moare în 1638, cu puţin înainte ca Baruch să împlinească 6 ani. Tînărul Spinoza a studiat în academia parohiei, unde primeşte tipul de educaţie acceptat de comunitate ca necesar unui adept al iudaismului. Acesta consta, în mare parte din instruirea religioasă, în ebraica, liturghia, un învăţămînt aprofundat al legii – Thora (sau Pentateuticul) şi al Talmudului (comentarii multiple şi detaliate ale Thorei). Baruch demonstra abilităţi în cunoaşterea limbilor şi vorbea cu uşurinţă spaniola, portugheza, olandeza, ebraica, latina, greaca şi germana. Deşi, fară îndoială, Spinoza excela în aceste domenii, el nu avansa în studiu, astfel, din necesitate sau dorinţă, el abandonează şcoala în favoarea serviciului în afacerea tatălui, pe care, împreună cu fratele vitreg Gabriel, o preiau. Comunitatea ebraică din Amsterdam nu reprezenta sub nicio formă un sistem închis, însă relaţiile comerciale întreţinute de Spinoza, i-au oferit posibilitatea de a comunica cu reprezentanţi ai diverse curente, ideile cărora pînă acum nu îi erau necunoscute. Cea mai semnificativă dintre interacţiuni, pentru formarea poziţiei gînditorului fiind cea cu protestanţii, ereticii Calvinismului, care menţineau un interes viu şi în limite largi atît pentru sursele religioase, cît şi pentru cele mai recente evoluţii ale filosofiei şi ştiinţei. Spinoza citeşte lucrarile lui René Descartes şi asistă la întrunirile organizate de protestanţi (prima jumătate a anilor 1650 ), şi

Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza

1

se stabileşte lîngă Leiden. Deşi Benedict nu meţionează numele lui Franciscus în nici una din lucrările sau scrisorile sale. unde. echivalentul ebraicului Baruch. superiorii de la Sinagogă iau hotărîrea de a-l exclude din comunitatea evreiască. în 1656. Spinoza începe pregătirile pentru a publica o serie de lecţii despre principiile filosofice ale lui Descartes. în care îşi expune propriile poziţii. Spinoza se ocupă de şlefuitul lentilelor. că călătorea periodic la Leiden pentru a studia la universitate. puneau în pericol relaţiile sale cu comunitatea. Remarcat pentru ideile sale. În aceeaşi perioadă Spinoza îşi începe activitatatea sa literară. Această lucrare anticipează multe dintre ideile expuse în opera sa de maturitate „Etica”. Spinoza a lucrat ca profesor timp de 4 ani. Deşi Spinoza încearcă de multiple ori de a completa lucrarea. la Rijnsburg. reflecţii asupra metodelor de cunoaştere precum şi o analiză a naturii şi a cauzelor dubiilor. Benedict de Spinoza merge la Voorburg. Este cunoscut. interzicînd membrilor comunităţii de a comunica cu acesta. Acestea din urmă iau o formă tensionată. Reorientarea intelectuală a lui Spinoza devenea evidentă. În 1663. Tratatul despre principiile filosofice ale lui Descartes denotă interesul faţă de metoda geometrică integrată în filosofie. dar şi o anumită nepăsare faţă de Legile ebraice. necesare perfecţiunii acesteia. De asemenea. Benedict: "Renati Descartes principiorum philosophiae mori geometrico demonstrata". care ulterior va circula clandestin printre rîndurile prientenilor autorului. predate unui student din Leiden. care scrie prefaţa lucrării. Franciscus Van den Enden era un adept pasionat al idealurilor politice democratice. de a întreţine relaţii comerciale sau de afaceri de orice altă natură sau de a-i citi lucrările. În această perioadă el se află sub tutela unui fost iezuit – Franciscus Van den Enden – cartezian şi ateu. interzise de conducere. astfel încît. teze în gîndirea Carteziană. există surse care susţin că Spinoza ar fi urmat anumite sudii formale în filosofia Carteziană şi că ar fi fost cunoscut cu lucrările cartezienilor olandezi. Ideile sale nonconformiste tradiţiei. Prima sa lucrare „Tratat asupra progresului înţelegerii”. profesează medicina. de asemenea. După ritul cheremului. Ea conţine. aceasta rămîine nefinisată din anumite motive necunoscute. Acesta s-a dovedit a fi profesorul perfect pentru Benedict. Spinoza este declarat eretic şi acuzat de „acţiuni monstruoase”. Spinoza nu ar fi vrut să fie abordat ca un cartezian. În 1661. În scurt timp. este o încercare de a genera o metodă filosofică care ar permite raţiunii să formuleze idei clare şi distincte. Fără a prezenta detalii. Notabilă este prezenţa concepţiei despre identitatea lui Dumnezeu cu Natura. Rezultatul este unica lucrare publicată sub numele său. în plus. în apropiere de Haga. În pofida admiraţiei pentru Descartes. acum latinizat. ulterior. prevenid cititorul că tratatul de faţă este o expunere a poziţiilor lui Descartes şi că autorul nu susţine toate concluziile savantului cartezian. care înfiinţase recent la Amsterdam o şcoală Latină. Baruch Spinoza îşi susţine primele idei. Spinoza ia numele latinizat de Benedictus. Colaborator al ediţiei devine unul dintre prietenii săi – Lodewijk Meyer. Spinoza începe o altă lucrare „Tratat cu privire la Dumnezeu. La solicitările prietenilor. om şi fericirea sa”. Spinoza anexează şi un apendice „Idei/Gînduri metafizice”. era în permanenţă la curent cu toate inovaţiile ştiinţei. amebele avînd semnificaţia de „Binecuvîntat”. Deoarece îi era imposibil de a mai practica activitatea comercială. Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 2 .este foarte probabil că anume în una din aceste întruniri. Van den Enden – latinist faimos. prin ritul excomunicării – cherem.

În 1678. Benedict Spinoza opta pentru o poziţie non-utopică. „Gramatica ebraică” şi „Tratatul Politic”. pentru aşi menţine supremaţia. tipărite ca B. Cum şi era de aşteptat. ulterior. făcînd aluzie. care în 1675 este finisată. primară a libertăţii în gîndire. condamnat ca lucrare diavolicească. „Etica”. axiome. Spinoza ezită să le completeze. de această dată asupra unei gramatici ebraice şi îşi reia activitatea asupra „Eticii”. precum şi superioritatea democraţiei asupra altor forme de organizare politică. Spinoza decide ca lucrarea să nu fie publicată. După cum este exprimat explicit în text. intenţiile filosofului erau de a argumenta că orice guvern. Clerul. însă din cauza instabilităţii situaţiei politice. „Etica” se distinge în special prin tehnica de lansare a mesajului.D. Tratatul Teologico-Politic a fost întîmpinat cu multiple critici. fără îndoială. la libertatea de a filozofa. asigurînd concurenţa liberă a adepţilor diferitor confesiuni. Nu lasă testament. Soluţia sa era de a priva autorităţile clericale de puterea politică. Filosoful consideră că Suveranul ar trebui să extindă libertăţile fundamentale în sfera religioasă.S. În pofida faptului că se afla într-o situaţie defavorizată. suspendînd lucrul său asupra tratatului şi începe imediat o nouă lucrare care avea ca scop să formeze un public receptiv la ulterioara „Etica”. aceasta este tipărită postmortem. pe care îl acuza de manipulare. Benedict de Spinoza merge la Haga. afirmaţii şi alte elemente proprii aparatului formal al geometriei. Spinoza proclama dreptul fiecărei individualităţi la opinie. din cauza ascensiunii calviniştilor Spinoza îşi continuă lucrul. El alege să fie prudent. Rezultatul a fost recunoaşterea lui Spinoza ca ateu. finisat şi publicat anonim în 1670. Spinoza se dedică lucrului asupra Tratatului Politic. iar opera. fiind accesibilă numai celor mai devotati dintre cititori. bazată pe o evaluare a fiinţei umane. independent de opinia oficială a instituţiilor religioase (Biserica sau Sinagoga). Lucrarea este scrisă similar unui tratat de geometrie. ci mai degrabă. favorizată de libertatea gîndirii. indiferent de natura sa. iar autorul fiind acuzat de intenţii abjecte. Aceasta este „Tratatul TeologicoPolitic”. însă manuscrisele şi lucrările nepublicate: „Tratatul asupra progresului înţelegerii”. structurîndu-se în baza unor definiţii. în ultimii ani de viaţă. În Tratatul Teologico-Politic Spinoza argumentează că stabilitatea şi securitatea societăţii nu este subminată. În 1670. Benedict nu accepta nici tradiţia premergătoare şi nici vocea divină sa intervină în cadrul unei reflecţii teologico-politice. Spinoza considera ca ameninţare.Benedict începe să schiţeze ceea ce mai tîrziu devine „Etica” de la începutul anului 1660 şi pînă în 1665. bazîndu-se pe frica şi superstiţiile induse în conştiinţa maselor. Opus Posthuma. precum nu recunoaşte nici potenţialul filosofic speculativ al Scripturilor. Devastat de o boală respiratorie. Spinoza moare în camera sa închiriată de la Haga. precum şi admiţînd o varietate mai mare a interpretărilor. Unii se întrebă de ce anume o astfel formă de prezentare a fost aleasă de Spinoza: efortul se presupune că ar fi fost enorm. precum şi corespondenţa sa au fost găsite la masa de lucru. unde îşi petrece următorii şi ultimii 7 ani din viaţă. în 1677. Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 3 . Urmînd convingerile lui Machiavelli şi Hobbes. Acestea au fost imediat expediate la Amsterdam pentru a fi publicate şi apar. ceea ce el a suportat cu dificultate. în conformitate cu realitatea şi cu particularităţile psihologice descrise anterior în „Etica”. poate fi îmbunătăţit. aceste lucrări sunt interzise pe tot teritoriul Olandei. avînd o serie de tangenţe cu „Elementele” lui Euclid. chiar pînă la limita de a concentra activitatea religioasă în mîinile Suveranului. Filozoful se teme de superstiţiile maselor mai mult decît de erorile unei inteligente educate la şcoala scepticismului. deşi rămas neterminat.

Substanţa este atît ontologic.. un alt aspect este că opera lui Spinoza a fost puternic influenţată de poziţiile lui Descartes – fondatorul geometriei analitice. Prima – substanţa este ceea ce există în sine. el trebuie. de fapt. poate percepe doar două dintre ele: gîndirea şi spiritul. dar omul. (By substance I understand what is in itself and is conceived through itself. În timp ce alte lucruri pot exista ca caracteristici ale substanţei. mai exact. un cvasiindivid. există în sine. Din acest punct de vedere. cît şi conceptual independentă. din care trebuie format. Etica lui Spinoza este sintetică. dar nu şi de cauzele ce determină aceste acţiuni [. pentru Spinoza. A doua – substanţa este concepută prin sine. substanţa nu există ca caracteristică a oricărui altceva. ci de ignoranţa asupra propriei naturi autentice. from which it must be formed. Totuşi în timp ce Meditaţiile lui Descartes sunt analitice. Prin atribut. 2. Această gîndire panteistă. that is. menţionează Spinoza. Spre deosebire de Descartes care considera că mintea şi trupul sunt două identităţi distincte. as constituting its essence. din moment ce singura entitate individuală adevărată este universul în totalitatea sa”. că totul în Univers este Unul. el nu este liber şi poate dobîndi doar o înţelegere limitată. Totuşi Spinoza identifică un tip de libertate. that whose concept does not require the concept of another thing.care ar putea să parcurgă conţinutul lucrării. a deveni liber nu de cauzalitate. caracterizat de finalitate. ca şi la Parmenide. Dacă fiinţele umane fac parte din realitatea divină. „Etica” poate fi privită ca o abordare carteziană.. extrem de dificil. Ceea ce înseamnă că ideea substanţei nu implică ideea oricărui alt lucru. Prin substanţă înţeleg ceea ce este în sine şi este conceput prin sine. Explicaţia poate fi că secolul XVII este recunoscut ca perioada în care obiectul geometriei era copleşit de interesul intelectualităţii. A deveni conştient de unitatea Universului însemnă. Aceasă Substanţă are un număr infinite de atribute. este ceea a cărui concept nu necesită conceptul unui alt lucru. Substanţa sau Natura Naturans la Benedict de Spinoza Printre cele opt definţii formulate în contextul primei cărţi din Etica. îşi este propria cauză şi se defineşte prin sine. care este găsită în iubirea intelectuală pentru Dumnezeu. ca reprezentînd esenţa sa. Spinoza ajunge la concluzia: „Experienţa ne arată clar că oamenii se consideră liberi doar pentru că sunt conştienţi de acţiunile lor. Atît timp. pune în valoare identitatea efemeră a libertăţii omului. Există o singură substanţă şi noi o putem concepe ca fiind Dumnezeu sau Natura. Această realitate. cît cvasiindividul este condus de sentimentele sale.) Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 4 . na mai rămîine loc pentru acţiuni cauzale independente. înţeleasă ca Dumnezeu sau Natura. Pentru a se elibera. Ideea centrală este. Totul în Univers face parte din Dumnezeu şi tot ceea ce se întîmplă este în mod necesar parte a expresiei naturii divine. prin intermediul gîndirii raţionale. înţeleg ceea ce intelectul percepe ca substanţă. să înţeleagă succesiunea cauzală care înlănţuie toate lucrurile într-un tot unitar. (By attribute I understand what the intellect perceives of a substance. afirmînd: „Fiecare individ este o concentrare restrînsă a atributelor realităţii. este concepută prin sine. Etica este o lucrare scopul final al căreia este de a servi ca indiciu în atingerea fericirii. Spinoza afirmă că acestea sunt doar modalităţi diferite de a concepe aceeaşi realitate.]”. următoarele 4 sunt cele mai importante în prezentarea ideii despre sbstanţa unică la Spinoza: 1.) Această definiţie are două componente.

iar gîndirea substanţei spirituale. „Timpul nu este o calitate a lucrurilor. efectiv. Corelarea dintre atribut şi substanţă este atît de strînsă. însă. pentru a identifica modurile – lumea lucrurilor materiale. dintre care fiecare exprimă o esenţă eternă şi infinită. Acestea sunt. de asemenea. or that which is in another through which it is also conceived. prezentînd. spre exemplu. sunt infinite. ideea monistă despre Univers. substanţele lui Descartes: întinderea corespunde substanţei materiale.” Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 5 Afectele şi Pasiunile în concepţia lui Spinoza Spinoza numeşte pasiuni afectele care exercită o acţiune exterioară asupra conştiinţei umane. încît Spinoza neagă diferenţa între aceste două noţiuni. Prin mod. Modul este ontologic şi conceptual dependent.) Modul – natura naturata – este ceea ce există prin altceva şi este conceput prin altceva (şi nu prin sine. contrar substanţei). ca şi substanţa. 3. Dorinţa este . Specific. Aceste noţiuni sunt preferate altora din două aspecte:  Prezenţa termenului „Natura” în ambele dintre cele două formule induce ideea unităţii ontologice a sistemului de moduri cu Dumnezeu. astfel. sunt bucurie şi tristeţe asociate cu conştientizarea cauzelor lor respective. care include în sine o serie de atribute. de fapt. Bucuria este sentimentul prin care conştiinţa trece la o perfecţiune mai mare percepută ca o putere de a lupta ascendentă. afecţiunile substanţei. concepută. tristeţea şi dorinţa. restul fiind derivate prin combinarea acestora. Modurile. contrar acestea. şi numai două dintre acestea pot fi acceptate şi înţelese de raţiunea umană: întinderea şi gîndirea. Mişcarea este caracteristică lucrurilor concrete în timp ce substanţa nu cunoaşte mişcarea. Deşi bucuria. sau altceva prin care aceasta poate fi. El identifică 3 pasiuni primare: bucuria. Spinoza prezintă lumea ca o modificare a substanţei. Tristeţea este pasiunea prin care raţiunea trece la o perfecţiune inferioară înţeleasă ca o forţă de luptă în decădere. Spinoza menţioneză mişcarea nu ca un atribut. el există ca o modificare sau ca un afect al substanţei şi nu poate fi conceput decît în contextul substanţei. Atributele. Modurile sunt concepute ca stări ale atributelor şi dependente de acestea. fac parte din natura naturată – creată. În consecinţă. fiecare dintre ele. ci numai un mod de a gîndi. Dorul. Spinoza utilizează termenii de Natura Naturans pentru a identifica atributele prin Dumnezeu şi Natura Naturata. înţeleg. admite Spinoza ca sunt infinite. Prin Dumnezeu înţeleg o fiinţă absolut infinită. este dorinţa cuplată cu amintirea obiectului rîvnit şi conştientizarea absenţei lui. dezvoltarea sa nu are nicio atitudine faţă de timp. tristeţea şi dorinţa sunt fundamentale. ci însăşi estenţa sa. este definită în raport cu lupta conştiinţei pentru perseverenţă.Atributul nu este doar o proprietate a substanţei. (By mode I understand the affections of a substance. adică substanţă constituită de o infinitate de atribute. 4.  Aspectul „Naturans” determină relaţia de cauzalitate – Dumnezeu devine cauza tuturor modurilor – forţa activă care le produce şi le susţine. Dragostea şi ura. ci un mod veşnic a existenţei naturii. Spinoza identifică substanţa primordială cu Dumnezeu.

pe atît de rare. atît timp cît persistă ideile inadecvate. aceasta fiind atinsă numai prin intermediul cunoaşterii intuitive. rezultate din cunoaşterea senzorială. ea poate fi găsită. celelalte afecte fiind. a fericirii. toate lucrurile care exceleză sunt pe cît de dificile. libertatea. au existenţa aleatorie. este să-l cunoşti pe Dumnezeu” (Knowledge of God is the mind's greatest good: its greatest virtue is to know God). pasiunile sunt însăşi varietăţi ale ideilor inadecvate. Benedict de Spinoza îşi închie faimoasa sa Ethica prin cuvintele: „Dacă calea pe care am arătat-o spre atingerea acestor lucruri [cunoaşterea intuitivă. şi virtutea însăşi”. ele însuşi fiind varietăţi a ideilor adecvate. susţine filosoful. Dacă cugetul reflectă starea lucrurilor adecvat. este necondiţionată. Benedict de Spinoza afirmă ferm: „Cunoaşterea lui Dumnezeu este cel mai mare bine al raţiunii: cea mai mare virtute. În acest mod. Afectele care se află în relaţie cu conştiinţa posesoare de idei adecvate sunt numite active. această cunoaştere intelectuală este cauza primordială a libertăţii şi. Lucrurile. ceea ce poate fi găsit atît de rar. Dacă mîntuirea ar fi fost la îndemîna fiecăruia. Omul face parte din acest sistem. tratate ca derivate. Iluzia libertăţii este condiţionată de ignoranţă sau de acumularea ideilor inadecvate. niciun lucru nu este independent. ideile adecvate. Şi desigur. de aceea. Libertatea omului depinde de starea cugetului. Pasiunile. sau ar putut fi găsită fără mari eforturi. Două dintre afectele active menţionate de Spinoza sunt: bucuria activă şi dorinţa activă. în timp ce raţiunea reprezintă baza virtuţii. afecte pasive. oricum. Inteligenţa este definită ca virtutea supremă a sufletului. după mecanismul anterior. trebuie să fie şi greu. În concluzie: Fericirea depinde de iubirea faţă de Dumnezeu. adică Divinitatea. fericirea] pare foarte grea. astfel.lupta pentru însăşi perseverenţa. omul devine liber. lucrurile condiţia cărora este determinată extern. numai cauza primară. în măsura în care raţiunea este conştientă de acest fapt. Virtutea supremă poate fi atinsă prin cunoaşterea intiutivă „beatitudinea fiind nu preţul vitruţii noastre. sunt definite numai prin intermediul luptei raţiunii. libertatea umană este numai o iluzie. libertatea este înţelegerea necesităţii. iar libertatea de cunoaşterea lumii lui. în concepţiile lui Socrate. prin urmare. proces realizat prin intermediul cunoaşterii raţionale şi intuitive.” Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 6 Bibliografie : . Din acest aspect. Prin urmare. se află într-o constantă relaţie cauzală. O altă perspectivă importantă este faptul că Spinoza consideră binecuvîntat omul care posedă iubirea intelectuală faţă de Dumnezeu. filosofia lui Spinoza îşi are geneza încă în ideile Stoicilor şi în cele din urmă. cum se poate ca aproape fiecare s-o neglijeze? Însă. Libertatea şi fericirea umană Pentru Spinoza.

stanford. 4.Filosofia Raţionalistă Benedict de Spinoza 7 1.romlit.edu [Intenet Encyclopedia of Fhilosophy] http://www.ro http://www.com . 3. http://www.utm. 5.edu [Stanford Encyclopedia of Fhilosophy] http://www.iep.ideiindialog.answers.ro http://plato. 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful