1

Sf. Ioan Gură de Aur

Omilia 3 la Tit1
Tit I, 12-14 "Zis-a oarecarele dintre ei, al lor prooroc: „Criteanii pururea-s mincinoşi, rele fiare, pântece zăbavnice.” Mărturia aceasta este adevărată, pentru care lucru mustră pre ei vârtos, ca sănătoşi să fie întru credinţă, neluând aminte la jidoveştile basme şi la poruncile oamenilor ce urăsc adevărul." Există mai multe întrebări aici. În primul rând, cine a spus asta? În al doilea rând, de ce îl citează Pavel? În al treilea rând, de ce ne aduce el o mărturie care nu e adevărată? Să încercăm un răspuns plauzibil la acestea, bizuindu-ne pe alte lucruri. Pentru că atunci când Pavel cuvânta atenienilor, pe parcursul discursului el a citat aceste cuvinte: "Necunoscutului Dumnezeu" şi, din nou, "Pentru că în El trăim şi ne mutăm şi suntem după cum oarecarii dintru ai voştri făcători ziseră: 'Pentru că şi dintr-al acestuia neam suntem'." (Fapte Apostoli XVII, 23-28) Epimenide a fost cel care a spus acest lucru, el însuşi un cretan, şi este necesar să menţionăm în ce context. Este aşa: Cretanii au un mormânt al lui Zeus cu aceasta inscripţie: "Aici se află Zan, pe care ei îl numesc Zeus". Pe baza acestei inscripţii, poetul batjocorindu-i pe cretani ca mincinoşi, aşa cum o face, introduce atunci, pentru a creşte ridicolul, acest pasaj: „Căci chiar şi un mormânt al tău au făcut, O împărate, care nu mori nicicând ci totdeauna vei fi.” Dacă, atunci, această mărturie este adevărată, observă ce dificultate! Căci dacă poetul are dreptate când spune că ei au minţit presupunând că Zeus ar putea muri, aşa cum spune Apostolul, este un lucru groaznic! Acum, iubiţilor, fiţi foarte atenţi. Poetul a spus că cretanii au fost mincinoşi pentru
1

Traducere: pr. Dan Bădulescu

2 că au spus că Zeus a murit. Apostolul a confirmat mărturia lui: astfel, potrivit Apostolului, Zeus este nemuritor, căci el spune: mărturia aceasta este adevărată! Ce vom spune atunci? Sau, mai degrabă cum vom rezolva acest lucru? Apostolul nu a spus asta, ci pur şi simplu a aplicat această mărturie la obiceiul lor de a minţi. Altfel, de ce el nu a mai adăugat, "Căci chiar şi un mormânt al tău au făcut, O împărate"? Aşa că Apostolul nu a spus acest lucru, ci doar că cineva bine a zis: "Criteanii pururea-s mincinoşi". Dar nu numai de aici suntem încredinţaţi că Zeus nu este Dumnezeu. Suntem în măsură să dovedim acest lucru din multe alte argumente, şi nu din mărturia cretanilor. În plus, el nu a spus că, în acest sens, ei au fost mincinoşi. Nu, ci este mai probabil că au fost înşelaţi şi în această privinţă. Căci ei credeau în alţi dumnezei, şi din această pricină Apostolul îi numeşte mincinoşi. Cât despre întrebarea, de ce citează mărturiile elinilor? Deoarece atunci îi punem cel mai tare în încurcătură când aducem mărturiile şi acuzaţiile noastre din propriile lor scrieri, atunci când facem din acestea, care sunt admirate de dânşii ele, pârâşii lor. Din acest motiv, el citează în altă parte aceste cuvinte, "Necunoscutului Dumnezeu" . Pentru atenieni, căci ei nu au primit toţi zeii de la început, ci din timp în timp mai adăugau câţiva, cum erau cei ai hyperboreenilor, cultul lui Pan, şi misterele mari şi mici, astfel încât gândind că pe lângă aceştia ar mai putea fi şi un alt dumnezeu pe care nu-l cunoşteau, şi ar fi bine să-l venereze şi pe acela, îi ridicau un altar cu acest înscris:"Necunoscutului Dumnezeu", ceea ce aproape implică: "dacă ar putea fi un dumnezeu necunoscut lor". Prin urmare, el le-a zis: pe care l-aţi recunoscut prin anticipare, pe Acesta vi-L propovăduiesc. Dar aceste cuvinte: "Pentru că şi dintr-al acestuia neam suntem" sunt citate din Aratus, care spusese mai demult, "Cărările pământului sunt pline de Zeus, marea este plină" - şi adaugă: "Pentru că şi dintr-al acestuia neam suntem", în care gândesc că arată că suntem de la Dumnezeu. Cum atunci smulge Pavel ceea ce se spune despre Zeus şii dă Dumnezeului lumii? El nu a dat lui Dumnezeu ceea ce e al lui Zeus. Dar ceea ce se potriveşte lui Dumnezeu, şi nu a fost nici pe bună dreptate, nici corect aplicat lui Zeus, aceasta redă el lui Dumnezeu, de vreme ce numele de Dumnezeu îi aparţine numai Lui, şi nu este cu dreptate dat idolilor. Şi din ce scriitori ar fi trebuit să le citeze? Din prooroci? Ei nu i-ar fi crezut. Cu iudeii nu se pricea din Evanghelii, ci din prooroci. Din acest motiv, spune el, "Şi m-am făcut jidovilor ca un jidov, ca pre jidovi să dobândesc; Celor de sub lege, ca de sub lege". (1 Corinteni IX, 20-21) Aşa face şi Dumnezeu cu cei trei crai, nu-i călăuzeşte nici prin Înger, nici prin Prooroc, nici prin Apostol, nici prin Evanghelist, dar cum? Printr-o stea. Căci fiind obişnuiţi cu aceasta, El a făcut uz de astfel de mijloace pentru a-i călăuzi. La fel în cazul vacilor care au tras chivotul: "Şi veţi vedea, de pre calea hotarului lui veţi merge spre Vethsamis, el ne-a făcut nouă răul acesta mare" (1 Regi VI, 9), aşa cum au propus profeţii lor. Atunci înseamnă că aceşti profeţi spun adevărul? Nu, dar el îi combate şi îi încurcă din gurile lor. Din nou, în cazul vrăjitoarei, pentru că Saul a crezut în ea, El l-a făcut să audă prin ea ceea ce avea să i se întâmple. Şi atunci de ce a oprit Pavel gura duhului care a spus: "Aceşti oameni robii lui Dumnezeu celui înalt sunt, carii vestesc nouă cale de mântuire" (Fapte Apostoli XVI, 17)? Si de ce i-a oprit Hristos pe draci de a vorbi de El? În acest caz motivul era acela că se petreceau minuni. Căci aici nu a fost o stea care să-L propovăduiască, ci El însuşi şi nu dracii erau închinaţi, pentru că nu era un chip care vorbea, ce ar fi trebuit să fie oprit. El a îngăduit, de asemenea, lui Balaam să binecuvânteze, şi nu l-a oprit. Astfel lucrează El pretutindeni. Şi ce e de mirare? Căci El a îngăduit ca păreri greşite şi nevrednice de El însuşi să îndrăznească, cum ar fi cea după care El a fost mai întâi trup şi apoi S-a făcut văzut. Împotriva căreia spune: "Duh este Dumnezeu". (Ioan IV, 24) Iarăşi, că i-ar place jertfele, ceea ce este departe de firea Lui. Şi El rosteşte cuvinte potrivnice a ceea ce spus despre El, şi multe lucruri de acest fel. Pentru că El nicăieri nu a pus înainte demnitatea Lui, ci întotdeauna ceea ce ne este de folos. Şi dacă un tată nu ia în seamă demnitatea lui proprie, ci vorbeşte uşuratic cu copiii lui, şi numeşte carnea şi băutura nu cu numele lor elineşti, ci prin unele cuvinte copilăreşti şi barbare, cu atât mai mult Dumnezeu. Chiar şi când mustră

3 El o face cu milostivire, ca atunci când vorbeşte prin proorocul: "De vor primeni limbile dumnezeii lor?" (Ieremia II, 11), şi în fiecare parte a Scripturii sunt locuri de milostivire atât în cuvinte şi fapte. Verset 13. "Pentru care lucru mustră pre ei vârtos, ca sănătoşi să fie întru credinţă." Aceasta o spune deoarece ei erau mofturoşi, înşelători şi desfrânaţi. Ei au aceste nenumărate cusururi, şi, deoarece sunt predispuşi la minciună, înşelătorie, lăcomie şi lenevie este de trebuinţă o mustrare aspră. Căci astfel de caractere nu vor fi cruţate: "Pentru care lucru mustră pre ei vârtos". El vorbeşte aici nu de neamuri, ci de propriul său popor. "Vârtos". Dă-le, spune el, una care taie adânc. Căci nu se foloseşte aceeaşi metodă cu toţi, ci ei trebuie să fie trataţi în mod diferit, în funcţie de caracteristicile şi dispoziţiile lor diferite. El nu trebuie aici să recurgă la îndemnare. Căci la fel cu cel care tratează cu asprime pe cel blând şi nevinovat îl poate distruge, aşa şi cel care măguleşte pe cel care necesită asprime, îl face să piară, şi nu-l suferă să-l cârtească. "Ca sănătoşi să fie întru credinţă." Acest lucru este sănătos, de a nu veni cu nimic mincinos, nici străin. Dar dacă cei care sunt scrupuloşi la carne nu sunt sănătoşi ci sunt bolnavi şi slabi, pentru că: "Iară pre cela ce boleşte la credinţă îl luaţi", spune el, "nu întru cercetări de cugete" (Romani XIV, 1); ce se poate spune despre cei care ţin aceleaşi posturi, (cu iudeii,) care ţin zilele de sabat, care frecventează locurile consacrate de aceia? Vorbesc de cele de la Daphne, de ceea ce se numeşte peştera Matroanei, precum şi de acea câmpie din Cilicia, care se numeşte „a lui Cronos”. Cum sunt aceste sănătoase? Lor le trebuie o scatoalcă mai tare. Atunci de ce nu face la fel cu romanii? Deoarece dispoziţiile lor au fost diferite, aceia aveau un caracter mai nobil. Verset 14. "Neluând aminte", spune el, "la jidoveştile basme". Afirmaţiile iudeilor erau basme în două moduri, pentru că erau imitaţii, şi pentru că trecuse ceva vreme, pentru că astfel de lucruri devin până la urmă basme. Atunci când un lucru nu ar trebui să fie făcut, şi fiind fi făcut, este vătămător, este un basm chiar dacă e nefolositor. Aşa cum acelea nu ar trebui să fie considerate, tot aşa nici acestea. Pentru aceasta nu sunt sănătoase. Dacă crezi Credinţa, de ce ai adăuga alte lucruri, ca şi cum credinţa nu ar fi de ajuns pentru îndreptăţire? De ce te înrobeşti pe tine însuţi prin supunerea la lege? Nu ai încredere în ceea ce crezi? Acesta este un semn de cuget nesănătos şi necredincios. Căci cel credincios nu se îndoieşte, dar, evident, un astfel de om o face. Verset 15. "Toate, drept aceea", spune el, "curate-s la cei curaţi". Puteţi vedea că acest lucru este spus cu un anumit scop. "Iar la cei pângăriţi şi necredincioşi nimic nu e curat." Lucrurile, atunci nu sunt curate sau necurate din natura lor, ci din dispoziţia celuia care le împărtăşeşte. "Ci li s-au pângărit lor şi mintea şi conştiinţa." Verset 16. "Pre Dumnezeu mărturisesc a-L şti; iar cu faptele Îl tăgăduiesc, urâţi fiind şi neascultători, şi către tot lucrul bun nelămuriţi."

4 Porcul, prin urmare, este curat. Atunci de ce era interzis ca necurat? Nu a fost necurat prin natură, căci "toate curate-s". Nimic nu este mai necurat decât un peşte, întrucât acesta chiar şi se hrăneşte cu trup omenesc. Dar el a fost îngăduit şi considerat curat. Nimic nu este mai necurat decât o pasăre, pentru că mănâncă viermi, sau decât cerbul, despre care se spune că-şi are numele de la mâncatul de şerpi. Totuşi, toate acestea au fost mâncate. Atunci de ce a fost oprit porcul, precum şi multe alte lucruri? Nu pentru că acestea ar fi fost necurate, dar pentru a stârpi luxul excesiv. Dar dacă sar fi spus aceasta, ei nu ar fi fost convinşi; prin urmare s-au înfrânat de teama necurăţiei. Căci spunemi, dacă cercetăm scrupulos aceste lucruri, ce este mai murdar decât vinul sau decât apa, cu care s-au curăţit cei mai mulţi dintre ei? Ei nu au atins mort, şi totuşi au fost curăţiţi de ceva mort, pentru că victima a fost moartă, şi cu ea s-au curăţat. Aceasta, prin urmare, a fost o învăţătură pentru copii. În alcătuirea vinului, nu face parte şi bălegarul? Căci precum de viţa de vie atrage umezeala din pământ, aşa trage şi bălegarul care este aruncat pe ea. Pe scurt, dacă dorim să fie foarte scrupuloşi, totul este necurat, altfel, dacă nu ne va place să fim atât de scrupuloşi, nimic nu este necurat. Totuşi, toate lucrurile sunt curate. Dumnezeu nu a făcut nimic necurat, căci nimic nu este necurat, decât numai păcatul. Căci acesta ajunge la suflet şi-l spurcă. Celelalte necurăţii sunt prejudecăţi omeneşti. "Iar la cei pângăriţi şi necredincioşi nimic nu e curat, ci li s-au pângărit lor şi mintea şi conştiinţa." Căci cum poate fi ceva necurat printre curaţi? Dar cel care are un suflet slab face totul necurat, şi, dacă ar fi o cercetare minuţioasă în ceea ce este curat sau necurat, el nu va atinge nimic. Chiar şi aceste lucruri nu sunt curate, vorbesc de peşte şi altele, în funcţie de noţiunile lor; (pentru cugetul şi conştiinţa lor, spune el, este pângărit,), ci toate sunt necurate. Totuşi, Pavel nu spune acest lucru; el întoarce întreaga chestiune asupra lor. Căci nimic nu este necurat, spune el, ci ei înşişi, cugetul şi conştiinţa lor şi nimic nu este mai necurat decât acestea, dar o voinţă rea este necurată. "Pre Dumnezeu mărturisesc a-L şti; iar cu faptele Îl tăgăduiesc, urâţi fiind şi neascultători, şi către tot lucrul bun nelămuriţi." Cap. II. verset 1. "Iar tu grăieşte cele ce se cad la cea sănătoasă învăţătură." Aceasta este necurăţia. Ei înşişi sunt necuraţi. Dar atunci nu tăcea despre aceasta. Fă-ţi datoria, deşi poate nu vei fi primit. Sfătuieşte şi mustră, deşi poate nu se vor convinge. Aici el îi mustră mai grav. Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei. Aşa se întâmplă când sufletul este necurat, cugetă că toate lucrurile sunt necurate. Prin urmare, observaţiile scrupuloase nu sunt deloc vreun semn de curăţie, ci este o parte a curăţiei a fi îndrăzneţ în toate lucrurile. Pentru că acela care este curat din fire se avântă în toate cele, iar cei spurcaţi, la nimica. Acest lucru se poate spune împotriva lui Marcion. Vedeţi acum că este un semn de curăţie a fi mai presus de toate necurăţiile, iar a nu atinge de nimic implică necurăţie. Acest lucru este valabil chiar şi cu privire la Dumnezeu. Că El şi asumat trup este o dovadă de curăţie; în cazul în care de frică El nu l-ar fi luat, ar fi fost pângărire. Cel care nu mănâncă lucruri care par necurate, este el însuşi necurat şi slab, cel care mănâncă, nu este nici una nici alta. Să nu numim pe aceştia curaţi, ei sunt necuraţi. Acela este curat, care îndrăzneşte să se hrănească cu toate lucrurile. Toată această precauţie ar trebui să o avem către cele care spurcă sufletul. Pentru că aceea este necurăţie, care este pângărire. Nici unul dintre aceste lucruri nu este aşa. Cei care au cerul gurii spurcat gândesc că ce li se pune înainte este necurat, dar acesta este efectul tulburării lor. Prin urmare nouă ne revine să înţelegem natura lucrurilor curate şi a celor necurate.

5 Morala. Ce, atunci, este necurat? Păcatul, răutatea, lăcomie, răutatea. După cum este scris: "Scăldaţi-vă, curaţi vă faceţi, părăsiţi-vă de răutăţile voastre." (Isaia I, 16) "Inimă curată zideşte întru mine Doamne" (Ps. 50, 11). "Depărtaţi-vă, depărtaţi-vă, ieşiţi de acolo şi de necurat" (Isaia 52, 11) Aceste porunci erau simboluri are curăţiei. "Nu vă atingeţi de hoit", se spune. Pentru că păcatul este astfel, este mort şi vătămător. "Leprosul este necurat". Pentru că păcatul este o lepră de multe feluri. Şi că acesta este înţelesul, reiese din ceea ce urmează. Căci dacă lepra este generală şi cuprinde întregul trup, el este curat, dacă este parţială, el este necurat. Astfel, veţi vedea că ceea ce este diferit şi schimbător este ceva necurat. Iarăşi, cel care îşi leapădă sămânţa este necurat, vezi acum pe acela care este aşa la suflet, aruncându-şi sămânţa sa. Cel care este netăiat împrejur este necurat. Aceste lucruri nu sunt alegorice, ci tipuri, căci cel ce nu-şi taie răutatea inimii lui este necurat. Cel care lucrează în ziua de sabat trebuie să fie ucis cu pietre, adică, cel care nu este în toată vremea devotat lui Dumnezeu, va pieri. Puteţi vedea cât de multe soiuri de necurăţie există. Lăuza este necurată. Totuşi, Dumnezeu a făcut naşterea de copii, şi seminţele împreunării. Atunci de ce este necurată femeia, dacă nu este şi altceva mai mult? Şi ce a fost asta? El a voit să aducă evlavia în suflet, şi să-l depărteze de la preacurvie. Căci, dacă cea care a născut copil este necurată, cu cât mai mult cea care a preacurvit. Dacă a te apropia de propria soţie nu este cu totul curat, cu atât mai puţin curat este a preacurvi cu soţia altuia. Cel care participă la o înmormântare este necurat, cu atât mai mult cel care s-a amestecat în război şi măcel. Şi multe tipuri de necurăţie ar fi de găsit, dacă ar trebui să le povestim pe toate. Dar aceste lucruri nu sunt cerute de la noi, ci totul se transferă la suflet. Întrucât cele trupeşti ne sunt mai aproape de noi, prin urmare de la acestea a adus el învăţătura. Dar acum nu este aşa. Căci noi nu ar trebui să fim îndrumaţi de chipuri şi umbre, ci să venim la adevăr şi să-l propovăduim: păcatul este ceva necurat. De acesta să fugim, de la acesta să ne înfrânăm. "De te vei apropia, muşca-te-va." (Sirah XXI, 2) Nimic nu este mai necurat decât lăcomia. Unde se arată ea? Din faptele în sine. Căci ce nu întinează ea? Mâinile, sufletul, casa unde este pusă comoara necinstită. Dar iudeii consideră acest lucru ca pe nimic. Şi totuşi, Moise a purtat oasele lui Iosif. Samson a băut din falca unui măgar şi a mâncat miere din leu, şi Ilie a fost hrănit de corbi, şi de către o femeie văduvă. Şi spune-mi, dacă ar fi să fie acrivie în aceste lucruri, ce poate fi mai necurat decât cărţile noastre, care sunt făcute din piei de animale? Preacurvarul, atunci, nu este singurul care este necurat, ci şi altele mai mult decât el, ca preacurvar. Dar atât unul cât şi celelalte sunt necuraţi, nu din cauza împreunării, (pentru după această judecată bărbatul ce locuieşte cu soţia lui ar fi necurat), ci din cauza răutăţii faptei, şi răului făcut vecinului său în cele mai apropiate ale sale. Nu vedeţi că răutatea este necurată? Cel care a avut două soţii nu a fost necurat, şi nici David, care a avut mai multe neveste nu a fost necurat. Dar când a avut doar una în mod nelegiuit, el a devenit necurat. De ce? Pentru că a vătămat şi defăimat pe aproapele său. Iar preacurvarul nu este necurat din cauza împreunării, ci din pricina felului acesteia, pentru că vatămă pe femeie, şi se vatămă unul pe altul, ceea ce face femeia de obşte, şi încalcă legile naturii. Căci ea ar trebui să fie soţia unui singur bărbat, deoarece se spune: "Bărbat şi femeie au făcut pre dânşii." (Facere I, 27) Şi, "vor fi amândoi într-un trup". Nu "aceştia mulţi", ci "vor fi amândoi întrun trup". Aici, deci, este nedreptate, şi, prin urmare, fapta este rea. Iarăşi, atunci când furia este fără măsură îl face pe om necurat, nu în sine, ci din cauza peste măsurii. Din moment ce nu se spune, "Cel ce se mânie", pur şi simplu, ci "mânios fără pricină". Astfel, fiecare fel de a pofti peste măsură este necurat, pentru că vine dintr-o dispoziţie lacomă şi iraţională. Aşa că vă rog, să fim cumpătaţi, să fim curaţi în cele ce sunt cu adevărat curăţie, ca să fim vrednici de a-L vedea pe Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, cu care, etc. Vezi şi http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Carti.html

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful