SOCIETATEA ACADEMICĂ HYPERION
UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE PSIHOLOGIE - SOCIOLOGIE

ION MORARU

PSIHOLOGIA CREATIVITĂŢII
Volumul I

EDITURA VICTOR
BUCUREŞTI • 1997

Toate drepturile rezervate Editurii VICTOR

Redactor Tehnoredactor Postprocesare Procesare text

: ELENA DIATCU : CARMEN BUTNIC : FLORIN VLAD : LA VINI A DINU

Bun de tipar: 12.08.1997. Format: 16/70 x 100. Coli de tipar: 10,5

ISBN 973 - 97318 - 7 - 2

Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE 1. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie 2. Eurema asociativ-combinatorie 4.CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. Eurema critică 6. Conceptul de structură creativă 2. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii 3. Introspecţia 2. Eurema de obiectualizare a imaginii 7.2. Relaţia dintre creativitate şi creaţie 3. Argumente suplimentare CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR v 11 13 17 19 22 22 23 25 26 28 29 32 35 36 37 37 41 43 47 . Eurema ideativ-perceptivă 7. Descrierea sistemului 4. Contextul social şi obiectualizarea imaginii ' 1.1. Eurema energetică-stimulatorie 5. Concluzii CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR 1. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. Definiţii ale creativităţii 2. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii 7.

13. Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor 3. Introducere Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) Tipul volitiv Tipul cumulativ Tipul combinativ-volitiv Tipul combinativ-nevolitiv Tipul cumulativ-combinativ-volitiv Tipul combinativ-fabulativ Tipul combinativ-critic Tipul combinativ-hipercritic Tipul ideativ Tipul ideativ-imagistic Tipul imagistic 61 61 61 62 62 63 63 63 64 64 64 64 64 57 57 58 59 59 59 59 59 60 60 60 60 60 51 51 51 52 53 54 54 54 . Introducere • 2 Descrierea generală a modelului 3.2. 12. Etapa asocierilor. 10. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei 3. 11.1. 7. Etapa ideaţiei 4. 2. 4. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. 6. Etapa constructivă 4. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului 7. Etapa analizei critice 3.3. 3.5.2. Legătura indisociabilă dintre etape CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1. 8.3. Dezvoltarea modelului 8. Etapa proiectuală 4. Nivelurile modelului 6. Etapele la diferiţi autori 3.4. Etapa ideativ-perceptivă 3.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. Elementele modelului 4 Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaueristică 5.4. Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. Reflecţii despre modelele euristice CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITĂŢII ŞI CREAŢIEI 1. 5. 9. Etapa obiectualizării imaginilor 4.1. Criteriile etapizării 2.

3. Precizări teoretice-metodologice Psihologie şi creativitate Euristică şi socioeuristică . Comportamente înnăscute şi dobândite 3. învăţarea creativă . 5.14. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor 16. 3. 5. Delimitări relative CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. 4.. 2. 3. 4. Tipul ideativ-imagistic-obiectual 15. Introducere Componenta intelectual-culturală Structura profesional-ştiinţifică Elementul competiţional-stimulativ Factorul atitudinal-educaţional . v 93 93 94 94 95 . O tipologie posibilă bazată pe aranjament de şase structuri luate câte şase CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1.. 5. 2. Repere preliminare O definiţie a învăţării creative Obiective ale instrucţiei creative Obiectul de studiu al pedagoeuristicii Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICII 1. Introducere Logica descoperirii şi psihologia cercetării Cercetarea ca activitate de căutare a noului. 65 65 65 66 67 67 70 72 73 73 76 78 78 79 80 80 85 85 87 90 .cerinţa socială şi trebuinţa individuală înnăscută CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ 1. creativităţii şi învăţării creative CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1. 3. aflare şi aplicare Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Numitorul comun al cercetării. 2. 4.. Introducere 2. 2. 4.

1. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică 5. 6. Analogia şi intuiţia 5. 8. Etimologia termenului de conştiinţă Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Conştiinţa ca obiect de studiu interdisciplinar Structura conştiinţei Scurt istoric asupra inconştientului Niveluri şi forme ale inconştientului individual Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Puncte de vedere reale şi posibile Cuplul creativ conştient . 9. 5.6.4.8. Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incubaţie 5. 10. 3. 4.3. 7. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi 8 133 133 134 . Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică 5. Motivarea indivizilor şi grupurilor Structura volitiv-energizantă Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Dimensiunea axiologică Formarea stilului creativ CAPITOLUL XIII RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 97 98 99 101 101 1.5. 7.6.inconştient Funcţia creatoare a visului CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 103 103 105 106 108 110 111 112 113 115 1. Haologia . 5.2. 10.1.2. 8. Introducere Metoda de cercetare a intuiţiei Definirea conceptelor Intuiţiile studiate Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5. Geneză. 9. Matricea selectivă 5. 2. 3. 2. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului 5.7. 4. Concluzii CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE 116 116 116 117 120 120 122 125 126 127 128 130 132 1. Alternanţa fazelor 5.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. concepte şi obiect de studiu 1.

O delimitare conceptuală 2. întrebări 2.3. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui 11.8. 3. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale 2. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice 3. Corolar hipno-euristic 2.1.5.2. Explicarea relaţiei Landau 2. Obiective ale cercetării noastre 1-4. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală 2. Istoric 3. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideogramă 3. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere 3.2. Fundamente neurocibernetice 1-5. 8.heliopsihologia 136 136 137 137 137 137 138 139 139 140 140 140 141 141 141 142 142 143 143 143 143 144 146 146 147 148 149 150 151 153 154 155 156 156 156 . 5. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice 2. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală 13.3. 7. O nouă interdisciplina . 4. Principiul inerţiei ideatice 3. Concluzii CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. Ciclul pulsatoriu al Soarelui 12.7.6. 9.6. Introducere Premise Fazele ciclului solar Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Exemple şi comentarii psihofiziologice Relaţiile haologice şi unele transformări psihofiziologice posibile Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal 10. Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprinse prin metoda ideogramei 3. Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală 2.4. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate 2.3. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative 3.1. Perturbarea 4.9.1. IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1. O constatare optimistă 3. 6. Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. 2.4.7.5.

CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGIE EURISTICĂ ŞI EURIMETRIE 1. Precizări preliminare 2. Criteriile euristice Morris ..................................................................................... • ...... . - i v lr)o 3. Ponderea cntenala ...................................................................................................... 4. Completarea criteriilor euristice Morris ..................................................................... 5. Criterii ipotetice pentru filosofic ................................................................................ 6. Criterii posibile pentru artele plastice ........................................................................ 7. Criterii probabile pentru literatură .............................................................................. 8. Cuantificarea euremelor ............................................................................................... 9. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice .................................................................. j^ 10. Indicele de creativitate ............ . .................................................................................... 11. Indicele de inventivitate ............................................................................................. 12. Indicele de inovare ...................................................................................................... 13. Indicele de elaborare .................................................................................................. j 14. Concluzii .......................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................................................166

CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare se adresează, mai întâi, studenţilor de la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universităţii Hyperion, dar ea poate fi utilă şi celor de la alte facultăţi şi profiluri, cadrelor didactice, cercetătorilor, creatorilor din domeniile ştiinţei, tehnicii şi artelor. Ea încorporează şi dezvoltă cartea de mai mică dimensiune, publicată la Editura Hyperion XXI sub denumirea Psihologia muncii, partea a doua, Psihologia creativităţii (1993). în decurs de câţiva ani scurşi de la publicarea variantei mai sus menţionate, autorul a elaborat capitole noi, a restructurat total vechea formă, dându-i o mai pregnantă consistenţă ştiinţifică şi didactică, a aprofundat anumite teme din unghiuri noi a introdus viziunea haologică asupra fenomenelor de creativitate şi creaţie. Cercetarea de faţă a fost gândită sub forma unui tratat în două volume. Primul volum abordează preponderent fundamentele teoretice ale creativităţii şi creaţiei. Volumul al doilea se raportează, mai ales, la metodologia creativităţii şi creaţiei. Dimensiunea psihologică, omniprezentă în această monografie, e întregită pretutindeni cu viziunea filosofică, praxiologică, psihosociologică, pedagogică, axiologică etc. Concepută aşa, tematica se subsumează mai degrabă unei denumiri cu o sferă mai largă - creatologia. Dar, din păcate, acest termen nu e încă suficient de bine asimilat de opinia ştiinţifică. Autorul exprimă întreaga gratitudine persoanelor implicate prin efort şi bunăvoinţă în publicarea prezentei ediţii. AUTORUL

Profesorul vede aievea chipuri studenţeşti de ani maturizate, Pe ele surprinde, cu melancolie, şi clipele sale în urmă lăsate, El observă în ochii lor licărind luminile ştiinţei, Şi-n ele se pierde neliniştea sa tulburătoare la curgerea fiinţei Deşi jtie că omul se duce, că viaţa trece, Continuă să lucreze cât doi, durează cât zece, E bucuria supremă, marea artă, profunda dorinţă Aceea de a se şti ziditor de fiinţă.

„Creativitatea este înainte de . operate asupra fondului informaţional asimilat şi sedimentat sub formă de cultură. Roşea. Această definiţie pune în evidenţă. 1971). Autorul arată că în creativitate nu participă numai factori intelectuali. După opinia lui Al. care. 1964). Definiţii ale creativităţii Se cunosc mai multe feluri de a defini creativitatea: „în perspectivă metodologică. pe funcţia combinatorie a minţii. şi noţiunea de ingeniozitate (ingenuity) „prin care se înţelege rezolvarea problemelor cu eleganţă neuzuală. între altele. 1972). prin creativitate se poate înţelege. Roşea. exprimată în mai multe lucrări. considerată factor principal în creativitate. este pusă în evidenţă şi opinia lui J. o reorganizare. există şi excepţii: productivitate mare sub raport cantitativ. după părerea noastră. Georgescu. de rearanjare în mod original şi susceptibil de a conduce la o mai bună priză asupra realului. o rearanjare a ceea ce alcătuieşte zestrea mintală. acea aptitudine mintală de reorganizare. consemnând ideea că. de fragmente de idei de care dispune orice gândire" (Şt. 13 .CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. şi relaţia dintre cunoştinţe (informaţie) şi creativitate. Creativitatea este pusă în dependenţă de gândire. iar gândirea creatoare e pusă în dependenţă de flexibilitate. Roşea. într-un mod abil şi suprinzător". cultura intelectuală a fiecărui individ. de atomi de semnificaţie. fără a face mari concesii asociaţionismului. De asemenea. A. 1967). realizarea uşoară a transferului în rezolvarea problemelor" (Al. după unii autori (J. Pe lângă flexibilitate. cu indice mic de creativitate. iar „Factorul psihologic principal al creativităţii se pare că este flexibilitatea. prin „reorganizări" şi „rearanjări". sunt admişi şi alţi factori de natură motivaţională şi de caracter. Taylor. generează originalul şi noul.C. flexibilitatea este trăsătura definitorie a creativităţii gândirii: „Creativitatea reprezintă nivelul superior al gândirii". în corelaţie cu creativitatea şi productivitatea. prin care se înţelege modificarea rapidă a mersului gândirii când situaţia o cere.toate un proces care duce la un anumit produs" (Al. adică a fondului de semanteme. restructurarea uşoară a vechilor legături corticale în conformitate cu cerinţele noii situaţii. Rezultă că flexibilitatea este factorul principal (dar nu singurul) al creativităţii gândirii. accentul căzând în ea. a câmpului cunoştinţelor. Flanganon de a lua în consideraţie. Din altă perspectivă. Autorul citat pune în evidenţă relaţia dintre creativitate şi productivitate.

în totalitatea ei. de a raporta creativitatea. Roşea descrie flexibilitatea cu ajutorul termenilor de rapiditate şi uşurinţă. 1903). şi ea cu pondere mare în creativitate. Ţinând seama de inteligenţa motorie. oricare ar fi acesta şi oricât de important ar fi el (flexibilitatea. alături de forţă şi de echilibru şi în corelaţie cu ele. şi anume la mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). putem vorbi de rapiditate la toate aceste niveluri. la persoană: „Activitatea creatorilor din diverse domenii. Autorul citat mai înainte exprimă dezideratul. originalitatea etc. cu atât rezultanta va fi mai puternică" (M. noţiunea de flexibilitate se cere raportată şi subordonată unui concept mai larg .persoana . flexibilitatea (rapiditatea) poate fi. nu solicită numai inteligenţa. necesitatea raportării creativităţii la un concept cu o sferă mai largă . aşa cum o descrie autorul citat. activitatea creatoare". este definitorie pentru tipurile de activitate nervoasă superioară şi pentru temperamente. la care subscriem fără rezerve. alt autor consemnează: „Ca şi atitudinea artistică. De altfel. în primul rând a resorturilor energetice pe care le declanşează factorii voliţional-afectivi şi motivaţionali. şi anumite elemente de natură motivaţională şi de caracter.apare şi mai evidentă. Ea e întotdeauna rezultanta mai multor vectori de acelaşi sens. Din perspectiva plurifactorială „Creativitatea în adevăratul înţeles al cuvântului (capacitatea de a crea idei sau lucruri noi) nu poate fi produsul unui singur factor. iar tipul de activitate nervoasă superioară şi temperamentul îşi pun în bună parte amprenta pe persoană. fapt care nu e posibil decât prin participarea deplină. Termenul de flexibilitate e în fond sinonim cu cel de rapiditate. Dacă alături de flexibilitate.). trebuie luate în seamă. o perspectivă mai largă în definirea şi descrierea creativităţii. de natură psiho-fiziologică. care. în ultimă instanţă. în aceeaşi ordine de idei.. creaţia îşi are şi ea izvorul în fiinţa umană privită ca întreg. după opinia întemeiată a autorului citat. fantezia bogată şi gândirea creatoare .care sunt capabile să emită ipoteze numeroase. a căror direcţie şi mărime sunt diferite. să facă tatonări multiple şi să sesizeze cu uşurinţă noul. în definirea creativităţii. Prin urmare. flexibilitatea .cel de persoană. dintr-o perspectivă integratoare. Piaget). Numai aceştia pot determina mobilizarea forţelor necesare în cea mai dificilă şi mai delicată dintre activităţile umane. Bejet. Deci. rapiditatea gândirii poate fi redusă la o noţiune mai consistentă. ci şi alte numeroase aptitudini. Ea nu depinde de Ô .Flexibilitatea. fiind totodată o expresie a acesteia. pentru a ajunge la rezultate valoroase şi originale. după părerea noastră. Ea mobilizează în ultimă instanţă întreaga personalitate umană.este o noţiune de ordin tipologic-temperamental. 1971). perceptivă şi intelectuală (J. care poate să însemne cheltuială mică de energie. deschide. subordonată unui concept cu o sferă mai largă inteligenţa. Pe de altă parte. Iată că. efort redus. Rapiditatea este una din trăsăturile indispensabile inteligenţei (A. Al. se caracterizează în esenţă prin rapiditatea gândirii.sinonimă în esenţă cu mobilitatea . Raportarea creativităţii la persoană. Cu cât mărimea vectorilor va fi mai importantă şi direcţiile mai apropiate. Binet.

după opinia noastră. o deficienţă ci un fenomen obiectiv generat de stadiul incipient al cercetărilor în această problemă. „După ipotezele cibernetice. cât se poate de fertilă şi de modernă în cercetarea şi definirea creativităţii. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple. Bogăţia de opinii în definirea creativităţii nu este. într-o exprimare oarecum tautologică. fără să fie suficient de analitică şi de explicită. 15 . în prezent. Se cere însă să avem în vedere şi componentele neintelectuale ale personalităţii. Moles. După Z. această definiţie implică perspectiva cibernetică-operatorie. aptitudinea) unei persoane de a fi comunicativă. capacitatea. Cu toate acestea. şi excepţii). Irving Taylor a pus în evidenţă mai bine de o sută de definiţii ale creativităţii (cf. a participării întregii personalităţi umane. De regulă (pot să fie. Din altă perspectivă. ci de creşterea generală a întregii vieţi psihice" (N. de pildă termenul de comunicativ plus sufixul -itate (comunicativitate) înseamnă însuşirea (calitatea. care reflectă căutările divergente şi aspiraţiile de a defini multilateral creativitatea. Interpretările date creativităţii din perspectiva plurifactorială. Pietrasinski (1971). E adevărat că factorii intelectuali (mai ales gândirea) au o pondere mare în creativitate. Pârvu. 1971). 1967). însuşirea (calitatea. Din comentariile făcute la definiţiile citate mai înainte. Tributară viziunii unificatoare. există o mare diversitate de puncte de vedere în a defini creativitatea. a integrării întregii vieţi psihice. ceea ce. cât şi din consideraţiile de ordin lingvistic. Multe din definiţii sunt complementare şi nu pot pretinde dreptul la exclusivitate. în limba română termenul de creativitate se formează din termenul creativ. Reordonarea experienţei anterioare şi în construirea unor noi modele din vechile elemente de cunoaştere" . Drevet. esenţa creativităţii constă în . plus sufixul -itate şi înseamnă. aptitudinea) unei persoane de a fi creativă. credem. şi la care se raportează ca însuşire a ei. Ca gen proxim în planul psihologiei individuale. în încercarea de a da o definiţie creativităţii. le considerăm valoroase. Tyson. simţim nevoia de a face mai întâi unele consideraţii de natură lingvistică. capacitatea. Apropierea punctelor de vedere va fi o consecinţă necesară şi firească a diversităţii. într-un fel sau altul. fără de care creativitatea nu poate să fie consistent şi multilateral explicată.. M. în sens de creatoare. probabil. rezultă că un prim concept în funcţie de care se poate defini creativitatea. a căror natură şi legi de succesiune trebuie determinate" (A. la creativitate. 1973).singură facultate sau aptitudine psihică. A. că unele din definiţiile analizate anterior prezintă tendinţa de a defini creativitatea numai prin factorii intelectuali. este persoana. în limba română cuvintele care au sufixul de -itate desemnează însuşiri ale persoanei. înseamnă o îngustare a sferei conceptului de creativitate. persoana este purtătoarea tuturor însuşirilor psihice care concură. trebuie să observăm.

Creativitatea este o activitate mentală. creativitatea poate fi definită ca fiind capacitatea esenţială şi integrală a persoanei. „Aptitudinile sunt acele însuşiri psihice ale persoanei care condiţionează executarea izbutită a unei activităţi" (N. şi aptitudinea. omul în sistemul muncii efectuează o serie de activităţi. ca totalitatea de operaţii mentale (intelectuale. Aşadar. acordă recompense şi pedepse etc. prin conexiune inversă asupra îndeplinirii deciziei. controlează direct sau mijlocit îndeplinirea ordinelor. afective şi volitive). activitatea este un fenomen cauză. conştiente şi inconştiente. primeşte informaţie. aşa cum efectul influenţează cauza. complexe. Astfel. El execută o activitate de conducere. Ce înţelegem prin activitate? De pildă.întreprinderea o prelucrează. acţionează asupra dispoziţiilor de comandă spre a corecta anumiţi parametri ai procesului tehnologic. ia decizii. Activitatea este modalitatea prin care predispoziţiile trec din posibil în real. aşa cum am văzut din consideraţiile lingvistice. cât şi altele. o a doua noţiune definitorie pentru creativitate este aceea de activitate. T. conceptul de creativitate poate fi raportat şi redus de fapt la un concept consistent. Leites. Este normal să fie aşa.Creativitatea. constatăm că aptitudinea (capacitatea) este raportată la activitate. native şi dobândite de ordin biologic. în sensul operaţional. 1959). iar aptitudinea un fenomen efect. Dar. emite comenzi. compară datele cu etaloanele. ci o însuşire psihică care se constituie şi se manifestă în şi prin activitate. altfel spus. După cum se ştie. sunt activităţi. care cuprinde o multitudine de activităţi specii. organizează şi îndrumă. Activitatea este un concept de ordinul genului. este o capacitate (aptitudine) a persoanei. compozabile şi reversibile etc. Operatorul supraveghează un tablou de comandă: recepţionează semnale. rezultată din activitatea conjugată a tuturor funcţiilor sale psihice (intelectuale. Aptitudinea nu este o entitate în sine. toate acestea. „Chiar cele mai pronunţate predispoziţii ale cuiva nu se vor transforma în aptitudini. ia decizii. generată de activitate. Conducătorul unei întreprinderi industriale recepţionează o mare cantitate de informaţie venită de la diferite subsisteme ale sistemului global . Prin urmare. afective şi volitive). Aptitudinea este o esenţă ce se fenomenalizează în activitate. T. Piaget. psihofiziologic şi social. iar activitatea este însuşi modul de a se constitui şi de a fiinţa al aptitudinii. El execută o activitate de supraveghere şi de corectare. Dar transformarea predispoziţiilor în aptitudini este necesarmente condiţionată tot de activitate. . descris şi definit riguros în psihologia genetică. Pornind de la aceste premise. le prelucrează. va potenţa şi influenţa activitatea spre a deveni mai eficientă. 1959). între activitate şi capacitate există un raport de interacţiune. implicată în producerea ideilor noi. Sau. dat de J. dacă acea persoană nu va desfăşura o activitate corespunzătoare" (N. activitatea este un concept fundamental în raport cu aptitudinea. aducându-i în limite normale de funcţionare. Aşadar. le transmite verigilor din subordine. aptitudinea se bazează şi pe anumite elemente native (predispoziţiile). originale şi valoroase. dinamice. Deci. Aptitudinile (alături de temperament şi caracter) sunt socotite elemente esenţiale ale personalităţii. adică în aptitudini şi tot activitatea este aceea prin care şi în care aptitudinea (capacitatea) generează fenomenul de creativitate. Leites.

urmează transpunerea (la unii tumultoasă. Deosebirea esenţială dintre conţinutul celor două concepte este. ca produs al creativităţii. De obicei. indiferent dacă ea se va numi simfonie. se aprofundează şi se redimensionează continuu în şi prin activitatea de transpunere a ei în operă. Ideea nouă şi originală a pictorului sau sculptorului. au gândit profund şi chinuitor asupra ei. de fapt. Ideile se cer strunite. Completarea şi perfecţionarea ideii este rezultatul unui proces complex de metamorfozare a ei. să zicem.2. încât 17 . după un intens travaliu de elaborare mentală. Ea trebuie să se supună rigorilor creaţiei poetice. care nu existaseră în stadiul anterior: unele idei iniţiale se modifică atât de mult prin impactul lor cu „fragmentele de operă". Relaţia dintre creativitate şi creaţie Trebuie să recunoaştem de la bun început că delimitarea conceptelor de creativitate şi creaţie ridică serioase dificultăţi teoretice. nu apare completă şi perfectă precum Venus din spuma mării. După stadiul de gestaţie mentală a operei.). ca produs originar al creativităţii. se îmbogăţeşte. care constituie. Poate tocmai din acest motiv în literatura de specialitate consultată de noi nu am întâlnit încercarea de a defini corelativ cele două concepte. tehnică. în care se îmbogăţeşte atât ideea. au plămădit mai întâi această operă în minte. la alţii liniştită . teorie sau altfel. ştiinţifice. cu valoare utilitară pentru societate (maşini. opera matematică. la realizarea de fapt a operei. în legendele şi miturile Greciei antice. funcţional. în funcţie de context. presupune o seamă de riscuri. cât şi opera. între aceste concepte se fac cele mai multe substituiri. Ideea se modelează. dispozitive tehnice etc. Cu toate acestea. poezie. Ideea nouă şi originală. disciplinate. verificate. ordonate după rigorile şi prin mijloacele proprii fiecărui creator. perioade mai mici sau mai mari de timp. aparate. ştiinţifică. conceptul de creaţie vizează finalizarea ideii. transpusă într-o teorie sau în mai multe. Ideea nouă şi originală a inginerului se vrea transpusă în proiect tehnic. nuanţate. între „fragmentele de operă" (şi opera se cere concepută procesual Şi stadial) şi idee are loc un permanent du-te-vino. Ideea nouă şi originală a poetului se cere transpusă. Marii creatori mărturisesc că înainte de a trece la creaţia propriu-zisă.depinde şi de o serie de particularităţi temperamentale) ideilor în opera propriu-zisă. Prezenţa acestei delimitări poate să genereze mai multe controverse decât absenţa ei. tehnice etc. Ideea matematicianului se cere corelată cu alte idei. în obiecte artistice. într-un poem asociindu-se cu multe alte idei. de asemenea. se cere transpusă în operă. delimitarea creativităţii de creaţie rămâne cât se poate de relativă. mai mult sau mai puţin îndelungat. şlefuite. verificată. Activitatea procesuală de transpunere a ideii în operă este foarte complexă. în acest proces de transpunere a ideii în operă apar idei noi. Conceptul de creativitate este foarte apropiat lingvistic şi semantic de conceptul de creaţie. după opinia noastră. următoarea: conceptul de creativitate se referă la producerea de idei noi şi originale (a se vedea definiţia dată). frescă. De la creativitate la creaţie adesea e un drum lung şi anevoios. transpunerea ei în operă artistică. se operează nerestrictiv cu ele. întruchipată în portret. statuie etc.

Dar. e o greşeală simetrică şi la fel de dăunătoare să izolăm ermetic aceste concepte care se află într-o comuniune. funcţie de context. Dar. finalizarea şi concretizarea ideii. Conceptele de creativitate şi creaţie. din aceeaşi perspectivă a relativului şi discutabilului. de fapt. creativitatea se situează în antecamera creaţiei. pe de altă parte. Aşa cum obiectul operă nu poate fi creat fără un plan ideativ. credem că putem considera că teoria creativităţii. utilizabil pentru ştiinţă numai când este luată ca o activitate condiţionată de celelalte date ale existenţei" (C. Ea cercetează structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică.e dificil de precizat dacă ele aparţin etapei iniţiale sau etapei ulterioare. creaţia poate să mai aibă şi alte sensuri şi accepţiuni. transpunere ce implică cunoştinţe. Deci. A opera indistinct cu aceste concepte e o eroare ce generează alte erori.. creativitatea şi creaţia constituie două momente ale procesului euristic. într-o activitate procesuală. în sens temporal. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi şi originale. dintr-un punct de vedere dinamic. iar aceasta din urmă o desăvârşeşte pe prima. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. Ele sunt fenomene ce se interferează şi se completează reciproc. Desigur. Din această perspectivă. metodele de investigare. ca finalizare a lui. Prin creaţie. la fel acest al doilea element conduce în cele din urmă către primul. vom opera simultan cu ambele concepte. urmăreşte în principal să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi şi originale. Creativitatea se îmbogăţeşte. „Creaţia are un înţeles. deprinderi. Deşi ele se găsesc într-o strânsă legătură. Rădulescu-Motru. se întregesc şi se influenţează reciproc. să stabileşti linii de demarcaţie rigide care să evidenţieze cu certitudine unde anume se termină creativitatea şi unde începe. ele se subsumează acestui concept. mai ales din perspectiva psihologiei. pricepere. stimulare şi dezvoltare a creativităţii etc. Atât creativitatea cât şi creaţia sunt activităţi şi. talent etc. fără a avea pretenţia unei definiţii riguroase. socotim totuşi că este necesar să facem o delimitare relativă între creativitate şi creaţie. care nu pot fi întotdeauna riguros disociate. ci doar intenţia de a face unele precizări ce se înscriu sub semnul relativului şi discutabilului. tipologia creatorilor. suferă modificări şi completări în activitatea de creaţie. când activitatea va viza deopotrivă producerea ideilor şi transpunerea lor în operă. se presupun. în operarea cu conceptele de creativitate şi creaţie vom avea în vedere deosebirea relativă dintre ele. dacă nu chiar imposibil. aptitudini. Orice operă are la bază o idee. 1932). ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. vom înţelege activitatea de transpunere a ideii noi şi originale în operă. o concepţie ideativă. etapele creativităţii. în cel mai autentic sens al expresiei. Creaţia succede creativităţii. aşa 18 . tehnici şi procedee specifice fiecărui gen de creaţie. Creativitatea se finalizează în creaţie. legate intrinsec între ele. complexă şi anevoioasă. metamorfozarea ei procesuală. creaţia. două verigi complementare ale lanţului euristic. Din acest punct de vedere e foarte greu. Proiectul ideativ şi opera propriu-zisă.

utilizate preponderent în domeniul tehnicii sunt sinonime cu conceptele de creativitate şi creaţie. sunt stimulatoare discuţiile ştiinţifice. într-o atmosferă de deplină conlucrare creativă cu colegii sau chiar cu persoane din afara specialităţii. De asemenea. să contribuie la înlăturarea oboselii. să creeze o stare de bună dispoziţie psihică şi fizică. un optimism generator de tonus cerebral ridicat şi pe fundalul lui să favorizeze un ritm de muncă crescut. se subsumează conceptelor de creativitate şi creaţie şi se înscrie în această arie de activitate. Ei cer cu insistenţă să nu fie perturbaţi în asemenea momente. Desigur. Cooperarea dintre psihologie şi disciplinele de profil ni se pare a fi soluţia optimă de cercetare conjugată a creativităţii şi creaţiei. prin întrebările lor. Conceptul de inovaţie. Prin extrapolare. Aceste concepte. Creativitatea cade preponderent în sfera de investigaţie a psihologiei creativităţii (şi nu numai a ei). în literatura consacrată creativităţii se mai folosesc şi conceptele de inventivitate şi invenţie. în afara noţiunilor analizate mai înainte. făcând imixtiuni legitime dar prudente în sfera creaţiei. . între care poate să fie şi soluţia. să analizeze cu atenţie şi cu maximum de obiectivitate observaţiile făcute.o activitate mentală. înţeles atât ca activitate de producere a ideilor noi şi originale. Creaţia formează obiectul de cercetare al ştiinţelor de profil. 3. combinări nerestrictive etc. uneori naive.cum au fost ele analizate de noi. tehnica şi arta. punând-o în situaţia de a realiza mai multe şi mai ample legături asociative. în momentele de intensă concentrare. creatorii au nevoie. cât şi disciplinele de profil (ştiinţifice. vizează. Este de presupus că muzica uşurează zborul fanteziei. ţinând seama şi de observaţiile unor creatori. Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei Printre factorii care sunt de natură să stimuleze creativitatea (presupunând existenţa disponibilităţilor creative) se numără şi liniştea. extinzându-şi cu circumspecţie preocupările lor în zonele creativităţii. există o zonă de interferenţă. folosite cu predilecţie în ştiinţă şi în artă. în legătura lor indisociabilă. o imensă nevoie. cât şi de finalizare practică a lor. ca şi munca . combinatorica sunetelor influenţează combinatorica mentală. Cercetările de psihologia muncii industriale dovedesc că aşa-numita muzică funcţională e de natură să menţină starea de veghe. analogii. ori de unde ar veni ea. se poate considera că o anumită muzică e de natură să faciliteze creativitatea. cele trei domenii importante: ştiinţa. în principal. de linişte fizică şi psihică. Creativitatea este tot un gen de activitate. tehnice şi artistice). mintea creatorului poate să fie pusă în alertă euristică. Se recomandă discuţiile chiar cu persoane ignorante în ştiinţă şi tehnică. sau. ele pot să sugereze creatorului asociaţii. pe care operează atât psihologia. Se cere creatorului să accepte critica.

să cauţi soluţii în paralel cu autorul şi diferite de ale lui. sunt uneori şi la unele persoane factori stimulatori în creativitate. pe marginea drumurilor. dacă-ţi surâde şansa (norocul). Beveridge enumera: grijile. de asemenea. numai patru . însă o fărâmă de noroc poate să ne ajute să facem un mare salt". în ciuda renumelui lor notoriu de creatori în chimie. stimulator: să gândeşti când citeşti (să-ţi pui întrebări. Birourile elegante cu imense şi bogate biblioteci sunt pentru voluptoşii sterili sau pentru impotenţii intelectuali care au nevoie de atmosferă. Despre Robert Brown. M." Este pilduitoare în acest sens şi activitatea creativă a lui A. F. A. datorită fricii lui excesive de a nu face cumva vreo greşeală". după al doilea război mondial. Whitehead consideră că „Nefolosirea abilităţii manuale este cauza principală a letargici mentale a aristocraţiei". de o mie şi una de excitante ca să fecundeze o debilă şuviţă. din cauza lipsei securităţii personale. din perspectivă onto-genetică actul primează faţă de gând.Spiritul de concurenţă. pe băncile grădinilor publice. oboseala intelectuală şi fizică. Atunci când i-a venit inspiraţia a scris pe apucate.). de exemplu: portretele de creatori celebri pe pereţi.J. Toynbee care. consemnează: „într-o spovedanie. Darwin consemnează: „Avea cunoştinţe extraordinar de vaste şi multe au dispărut o dată cu el. Ch. Nu toţi autorii sunt de acord cu utilitatea unor factori stimulatori în creativitate. grafice. jocurile distractive şi rezolvarea enigmelor. care poate să genereze anumite blocaje mentale. de pildă. Scrisul creator. din cele zece volume ale celebrei sale lucrări A Study of History. practicarea meşteşugurilor etc. Adesea s-a spus. că savanţii chimişti germani. cel puţin tot atât cât aceasta din urmă o influenţează pe prima. oriunde: în vagon. ameninţată în orice moment sub regimul lui Hitler. prin încercarea de a elabora scheme. Teama de greşeală poate să fie un alt factor frenator în creativitate. pasiunile colaterale secundare (hobbyes): pescuitul. să te îndoieşti că soluţia găsită de autor e singura posibilă şi cea mai bună etc. vânătoarea. întreruperile. frământările personale şi familiale. W. care diminuează disponibilităţile pentru creativitate şi creaţie. are o anumită influenţă stimulatorie. Alex F. colecţionarea timbrelor. lucrul manual. Ales. Ralea. pe bună dreptate. calcule etc.I.M. că norocul nu favorizează decât minţile pregătite să-1 sesizeze şi să-1 folosească. zgomotele. Se consideră că. în tramvai. pe lângă foarte multă muncă şi perseverenţă. iritaţiile. Osborn spune că americanii au constatat. de singurătate. Observaţie adâncă şi justă. Gide nu spune că el n-a avut niciodată „un cabinet de lucru". adversităţile. Printre factorii care contribuie la creativitate se mai enumera: experienţa. De asemenea. poţi ajunge la descoperiri şi invenţii noi şi originale. A. muncă prea constantă asupra unei probleme. Cititul creativ este. de stimulente. Există şi factori care perturbă creativitatea. se pare că. în măsura în care. dar adaugă mai departe: „Cele mai multe experienţe sunt făcute în paşi mici. Osborn consideră că „norocul familiei Curie provine din perseverenţa neabătută". criza de timp etc. erau în urma americanilor. trebuie să admitem că abilitatea creatoare a mâinilor influenţează creativitatea mentală.

De aceea studiul factorilor care stimulează sau perturbă creativitatea ne apare util şi necesar. Este de presupus că subtila observaţie a lui M. Ralea se referă numai la ele. Se pare. nu se mai potriveşte la creatorul obişnuit. oricum. în lungile-i călătorii spre a descoperi vestigiile civilizaţiilor dispărute. pe vapor. în orice condiţii. Dar ceea ce e valabil pentru creatorul de geniu. că marile personalităţi creative se manifestă oriunde. în avion.. destul de rar întâlnit. în hoteluri etc.au fost scrise la Londra. iar restul în tren. într-adevăr. .

stimulare şi dezvoltare a creativităţii. Prin metaeuristică noi înţelegem disciplina care se ocupă cu studiul modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a noului. E. Ca expresie a noului. euristica studiază apariţia noului. Al. Polya. euristica (de la gr. tehnică. Din punctul nostru de vedere. de naştere şi dispariţie.CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE t 1.) tratează creativitatea în termenii rezolvării de probleme. în sens filosofic. la nivelul lumii lipsite de viaţă. creaţie. jocul antitetic al existenţei cu nonexistenţa generază devenirea împreună. ca însuşire a existenţei. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie Se constată o evoluţie oarecum paralelă a modelelor de creativitate şi creaţie cu sistemul disciplinelor euristice. ce ne permite înţelegerea creaţiei. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii O serie de autori (J.A. invenţie. Drevet şi A. aceste entităţi se cer totuşi corelate spre a se afla într-o anumită concordanţă. Asemenea acte şi procese fiind prezente peste tot. inovaţie. ca evoluţie şi progres în lumea vie. la toate nivelurile existenţei. creaţia apare oriunde există acte şi procese de dedublare. de la existenţa în sine la existenţa conştientă de . Metaeuristică cercetează noul ca generare a ceva din altceva. ca rezultat al cercetării ştiinţifice. starea vigilică şi cea hipnoonirică. prin conlucrarea dintre conştientsubconştient. originalului şi valorosului în ştiinţă. act şi proces de creativitate. După opinia lui G. 2. cu creaţia. inovare. în prezentul subcapitol ne propunem să realizăm o deschidere către aşa ceva.. descoperire. Fără a fi izomorfe. societăţii şi omului. dintr-o perspectivă foarte generală. Metaeuristică se ocupă cu aflarea legilor şi principiilor care generează noul la diferite niveluri ale existenţei. am spune noi. la nivelul omului şi al colectivităţilor umane. heuriskein. Osborn. tehnicile şi procedeele de modelare.P. a afla) studiază tocmai procedeele şi metodele de rezolvare a problemelor. zămislindu-se în însăşi dinamica lor. A. lumii vii. logic-infralogic. artă etc. de antrenament creativ şi de învăţare creatoare. ca fenomen de cultură în societate. Guilford. Moles consideră euristica drept „Ştiinţa artei de a inventa". în accepţiunea hegeliană. cât şi modalităţile. se poate acredita punctul de vedere după care creaţia e un fenomen universal. F. de Bono etc.

Relaţia creativă dintre fenomenele vigilice şi cele hipnice-onirice e. Definiţia euristicii pe de o parte ca filosofie. Ana Stoica etc. Leibniz. Popescu-Neveanu. Inventica. Dorim să credem că lucrarea noastră „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). se pare. şi filosofie. Euristica a debutat ca filosofie a creaţiei. Ea cercetează fenomenele şi procesele de producere a noului la nivelul fiinţelor dotate cu creier evoluat şi cu viaţa psihică superioară.sine şi de restul universului. Apoi.). Mihaela Roco. Descartes. de elaborarea hipnologiei şi onirologiei ca ştiinţe. tehnoeuristica şi arteuristica. în acest domeniu. în toate ipostazele şi formele sale. cât şi statutul ei contemporan. fără a renunţa de a fi. din mai multe motive.modelul euremelor. prin unele ramuri ale sale. o cercetare în principal de tehnoeuristică. cuantificabil şi operaţional.vigiloeuristica şi hipnooniroeuristica. G. îngustându-şi sfera şi vizând un conţinut mai bine precizat. Disciplinele euristice ce compun sistemul se găsesc în stadii diferite de constituire: unele sunt avansate. analitic. Progresul în constituirea acestor discipline euristice e. ca structuri fundamentale ce reali- 23 . fiind practicată. euristica devine filosofic a creaţiei (metaeuristica). în jurul psihopedagoeuristicii sunt aşezate o serie de discipline euristice în curs de constituire . care îşi propun să studieze corelativ unele aspecte ale creativităţii în stările de veghe. în acelaşi timp. începând cu cercetările lui J. în fine. 3. Bădărău. în acest spaţiu se înscriu şi cercetările substanţiale ale psihologilor români: Al. Bejat. heuriskein se metamorfozează în ştiinţă a creaţiei. Descrierea sistemului Sistemul euristic e format dintr-un ansamblu de discipline (ramuri) în relaţie. Roşea. Vérone. în bună măsură. ce exprimă atributele sale de mare generalitate. Viaţa şi personalitatea filosofică. 1966). fiindcă psihologia deţine un avans informaţional şi metodologic faţă de alte discipline. P. în această lucrare a fost elaborat un model euristic . echivalentă cu relaţia creativă dintre conştient şi subconştient. pe de alta ca ştiinţă are în vedere atât dimensiunea ei istorică. iar câteva doar ca proiect. G. Mai întâi. Leibniz etc. oarecum. cu permisiunea cititorului. M.W. poate fi considerată. somn şi vis.W. îmbrăţişând noul la toate nivelurile existenţei. de unii mari filosofi (R. iar mai apoi s-a constituit ca ştiinţă. de la cele foarte generale la cele particulare. dependent.P. în centrul sistemului a fost aşezată psihopedagoeuristica. Guilford. centrată pe instruirea creativă. altele la început de drum. Este în curs de a se realiza un transfer informaţional şi metodologic din psihologia creativităţii în pedagogie şi de constituire a unei pedagogii euristice. pentru că psihologia e prima disciplină care a abordat experimental creativitatea. Mijlocul sistemului îl ocupă euristicile de ramură: scientoeuristica. prin metaeuristica. din anii 1950 şi după această dată. D. ca ars inveniendi (P. pentru că cercetările de psihologia creativităţii sunt fundamentale pentru oricare disciplină care abordează creaţia în domeniul său specific. indubitabil. 1983.

fondată de prof. După Şt. se pare. Relativ recent au fost puse în evidenţă de către acad. euristica fenomenologică şi euristica structural-fenomenologică. Belous. Aici. care într-un fel cuprinde toate disciplinele euristice comentate mai înainte. 4. din perspectivă multilaterală. pe modelul său numit „inelul lumii materiale". pornind de la două elemente primordiale . sintetic. euristica matematicii şi îşi anunţă intrarea în etapa euristicizării managementului şi markentigului. f) ştiinţa mecanismelor gândirii creatoare. în spaţiul tehnoeuristicii progresele cele mai notabile au fost realizate de către disciplinele: proiectarea creativă. Moles). legea antrenamentului. ingineria valorii. ceva diferit de gândirea algoritmică. legea alternanţei. un submodel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice şi al relaţiilor complexe dintre conştient şi subconştient în creativitate. 5. A. Odobleja în „Psihologia Consonantistă" (1938-1939). e) arta de a gândi şi inventa. care pot fi interpretate nerestrictiv drept legi ale euristicii. Drăgănescu unele euristici cu generalitate maximă: euristica structurală.dr. cât şi pe părţi. credem. după Şt.progresivă. Autorul conjugă ontologia. legea reacţiei. legea echivalenţei. într-o concepţie onduliformă şi genetic.ing. Sunt puse în evidenţă o serie de metode şi un limbaj specifice creativităţii sociale.zează creativitatea în general şi creaţia tehnică în particular. h) domeniu al gândirii ce se opune verificării (un domeniu diferit de cel logic. Introducere în socioeuristică" (1981). c) ştiinţă a cercetării şi descoperirii de noi consonanţe (între idei sau între lume şi idei). bazele creaţiei inginereşti şi inventică. îi prevede aplicaţiile şi îi surprinde şi formulează legile. legea reversibilităţii. ea a fost fundamentată de Şt. 6. El o defineşte atât în sens larg. Şi alte ramuri ale artei sunt pe cale de a coopera interdisciplinar cu euristica. b) artă a creaţiei. Drevet. Crea- . Extinderea cercetărilor euristice la domeniul ştiinţei şi perfecţionarea metodologiei au condus la elaborarea monografiei denumită „Strategii creative transdisciplinare. publicată la Editura Academiei Românie (1992). metoda eurigramelor devine metoda socioeurigramelor. Introducere în scientoeuristică". în limbajul de astăzi. legea compensaţiei. Odobleja. Prin extrapolarea circumspectă a modelului şi a metodei la fenomenele socioumane a fost publicată o carte intitulată „Creativitatea socială. M. La graniţa dintre tehnoeuristică şi arteuristică cel mai bine conturat sub raport euristic e designul. o infralogică de tip intuitiv). în forma ei generală.lumatia şi informateria. prin analogie cu metoda „Organigramelor metodologice" (A. epistemologia şi creatologia şi. g) ştiinţa de a mări artificial capacităţile inteligenţei umane prin diferite instrumente (maşini). analitic. Aici se înscriu contribuţiile remarcabile ale Şcolii româneşti de inventică de la Iaşi. îi precizează domeniul de studiu. Odobleja sunt: 1. 2. A fost conturată şi aplicată metoda eurigramelor. Legile creaţiei (un fel de reguli de bază ale acesteia). interpretează creaţia ca o trăsătură a întregului univers. în ceea ce priveşte euristica. în ramura scientoeuristicii cea mai bine elaborată e. Euristicile de ramură ascund în ele însele o serie de potente ce se vor finaliza. 3. V. euristica este: a) ştiinţă a introspecţiei gândirii. sub forma euristicilor particulare.

Fig. Sistemul disciplinelor euristice 25 . eventual. viaţa spirituală (cultura. Cercetarea ştiinţifică e interpretată ca activitate de creaţie. 1).tivitatea şi creaţia omului şi a societăţii. Găsim aici premisele (şi nu numai atât) pentru elaborarea unei filosofii a creativităţii şi creaţiei. tehnică şi artă. acela al conjugării cunoaşterii şi creaţiei.) sunt consonante cu ritmul pulsatoriu-creativ al întregii naturi. Pe această punte de legătură e de aşteptat să se realizeze o tot mai mare apropiere între ştiinţă. pe ultimul nivel. atât de mult căutată la noi şi în lume. să fie aşezate în sistemul disciplinelor euristice. iar creaţia ca având drept suport cercetarea ştiinţifică. valorile etc. 4. După opinia noastră aceste euristici pot. Concluzii Geneza sistemului disciplinar euristic evidenţiază un fenomen semnificativ în ştiinţa contemporană. formând conţinutul metaeuristicii (fig. 1.

Mai multe părţi funcţionale în relaţie formează o structură euristică. ci conferă totului. O parte poate conlucra succesiv şi simultan la mai multe structuri euristice. o totalitate de părţi în relaţie. Ţinând seama de cele spuse mai înainte. De pildă. vor forma psihicul (persoana) ca sistem creativ integral. clasificarea şi marcajul mesajelor şi 5. rezultată din integrarea şi subordonarea părţilor în ansamblu şi o funcţionalitate proprie. prin structură euristică vom înţelege o grupare de părţi funcţionale în relaţie. în cadrul sistemului creativ integral persoana. Desigur. iar grupările de părţi în relaţie (structurile) ca „molecule de creativitate". păstrare. Vom considera ca parte în structura euristică. iar acestea conlucrează succesiv şi simultan între ele. ecforarea (extragerea) informaţiilor. 1. denumite de compoziţie. Piaget . conservarea. memoria îndeplineşte funcţiile de stocare. Aţâţ partea.) structurile psihice fundamentale care conlucrează la realizarea creativităţii. având o calitate nouă. a crea. filtrajul. ca atare. procesul psihic (funcţia psihică): memoria. Din perspectiva ciberneticii memoria umană are următoarele funcţii: 1. inteligenţa etc. care formează un tot unitar. 4. imaginaţia. ci conjugate. şi aceste legi. care îndeplineşte o funcţie calitativ distinctă în producerea noului şi originalului. Fiecare parte are o funcţionalitate calitativ distinctă. putem considera că în realizarea creativităţii şi creaţiei conlucrează următoarele eureme: . care înseamnă a afla. cât şi întregul trebuie concepute poli-funcţional.consideră J. proprietăţi de ansamblu distincte de cele ale elementelor". 3. într-o multitudine de relaţii. în interdependenţă. Să vedem care sunt părţile şi în ce relaţii se găsesc ele în cadrul structurilor euristice. funcţii calitativ diferite de cele ale imaginaţiei sau inteligenţei. „în mod cert . Părţile funcţionale pot fi concepute ca un fel de „atomi de creativitate". părţile nu sunt juxtapuse. 2. nu se reduc la asocieri cumulative. prin extensie a descoperi. Numim eureme (de la grecescul heuriskein. deci parte-funcţională. Toate structurile euristice (ca grupări de părţi în relaţie). de obicei.o structură este formată din elemente. stocarea informaţiei. Conceptul de structură creativă Prin structură se înţelege. a inventa etc. a invenţiilor şi descoperirilor. dar acestea sunt subordonate legilor care caracterizează sistemul luat în ansamblul lui. Deci. recunoaştere şi reproducere a informaţiei.CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR . Procesul psihic este simultan parte şi funcţie. conjugate.

imaginaţie. de inteligenţă. iar pe cele două diagonale sunt dispuse euremele prin care se realizează întruchiparea ideilor în imagini şi obiecte (opere) ştiinţifice. Mihai Golu (1972) pune în evidenţă o serie de asemenea structuri operaţionale. 2. CC o m O o o o CC LU H CC 8 LU Ş tr LU EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI Fig. 3. eurema critică... gândire. dintre care unele pot să aibă un rol mai mic sau mai mare în realizarea creativităţii. interese etc. sentimentele. interesul. realizată în principal de memorie.. putem configura pătratul euremelor (fig. Pătratul euremelor 27 . Prin analogie cu pătratul logic. conştient. efortul intens şi de lungă durată. EUREMA ENERGETICĂ . la care participă componente ideative şi perceptive. forţa proceselor nervoase exprimată în tipul de activitate nervoasă superioară şi în temperament. curajul.1. 6. limbaj. în sfera structurilor euristice fundamentale.. în cadrul căreia conlucrează pasiunea. eurema ideativ-perceptivă. inconştient etc. la creativitate şi creaţie pot să participe şi alte multe structuri operaţionale. 2). voinţa. artistice etc. 5. 2. eurema asociativ-combinatorie. de funcţia critică şi valorizatoare a conştiinţei etc. Modelul structurilor euristice fundamentale. tehnice. memorie. curiozitatea. nevoia. realizată de gândirea analitică. la care conlucrează elemente ideativ-perceptive şi motorii. eurema energetică-stimulatorie.STIMULATOARE LU etc. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. plăcerea de a face invenţii şi descoperiri 4. motivaţia. realizată de inteligenţă. ambiţia. eurema de obiectualizare a imaginii. Pe cele patru laturi sunt aşezate euremele implicate în producerea ideilor noi şi originale.

De altfel. triate. într-un fel. de natură să finalizeze actul sau procesul creativ: „Este aproape axiomatică teza după care cantitatea produce calitate în ideatic. după care le transferă iar în memorie pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Suprasaturaţia informaţională poate să fie la fel de dăunătoare în activitatea creativă. Cercetările de psihologia memoriei dovedesc faptul că mesajul înţeles este conservat o durată mai mare de timp. ca şi deficitul informaţional. Cercetările de psihologia memoriei pun în evidenţă că memoria se realizează în funcţie de interese. Osborn. le reordonează. Ele sunt readuse la nivelul gândirii. limbajul. In cadrul euremei de acumulare se realizează deci o simbioză funcţională între memorie. le completează.cu atât şansa e mai mare ca printre ele sa fie şi informaţia relevantă. Un astfel de mesaj este necesar şi util în creativitate. interesele etc. elimină pe cele superflue etc. interese etc. cu cât producem mai multe idei. gândirea şi limbajul preced. în speţă de interesul creativ. Nu există cercetări experimentale care să releve cu certitudine dacă există o corelaţie de directă proporţionalitate între cantitatea de informaţie şi creativitate. fixat în cuvânt şi memorat. Se poate presupune că în creativitate este utilizată în mai mare măsură memoria de lungă durată. Probabil că opiniile lui Alex F. Astfel. cu maximum de precizie. . Logica şi matematica ilustrează adevărul că. după care sunt stocate în memorie. limbaj. mai multă decât poate fi folosită în creativitatea imediată). Datele ei sunt îndelung supuse meditaţiei. este reactualizat prompt şi folosit eficient în contexte diferite. gândire. le pune în noi contexte. se constată că ele sunt absolut refractare la stocarea unei mari cantităţi de informaţie. clasificate la nivelul gândirii. şi pregătesc terenul memoriei. Tot atât de adevărat este că cele mai bune idei rareori ne vin primele".2. Cu cât avem mai multe date . „Charles Nicolle ajunge să afirme că geniul nu este în stare să înmagazineze cunoştinţe şi că spiritul inventiv poate fi omorât de un învăţământ deficitar. cantitatea produce calitate în creativitate. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei în cadrul acestei eureme un rol important îl are memoria în legătură indisociabilă cu gândirea. indispensabilă în activitatea creativă. care continuă activitatea de analiză şi de sinteză asupra lor: le retriază. Mesajele sunt sumar prelucrate. le reclasifică. cu atât suntem mai aproape de a o elabora şi pe cea bună. de erudiţie şi de opiniile înrădăcinate". în ceea ce priveşte geniile creative. El funcţionează ca un filtru care realizează o primă selecţie şi clasificare informaţională.consideră autorul . se cere ca filtrarea ei să se facă cu maximum de eficienţă. prin care desemnăm mesajul înţeles. pe logomnemă. Clasificarea mesajelor se cere făcută cu maximum de precizie spre a putea fi găsite şi ecforate cu uşurinţă în vederea utilizării lor eficiente în activitatea creativă. După opinia lui Alex F. Osborn sunt valabile pentru creatorul obişnuit. între memorie şi gândire se realizează un permanent du-te-vino.. Ţinând seama de faptul că în vederea activităţii creative este recepţionată o mare cantitate de informaţie (de obicei. mai ales în aşa-numita etapă de incubaţie a ideilor. ca apoi să revină la ele. Este de presupus că accentul cade pe memoria logică.

Indicele de creativitate e determinat nu numai de cantitatea de informaţie intrată în sistemul uman. dinamice. Combinarea informaţiilor intrate în sistemul uman este de natură să contribuie. prin forţa. prin conlucrarea sistemului de eureme. ce se cer soluţionate corespunzător. Comportamentul necreativ se caracterizează prin aplicarea unor scheme nonvariabile la situaţii variabile. Graţie ei. cât de valoarea productivă (inventivă) ce se realizează la nivelul verigii centrale. Osborn arată că „Combinarea e adeseori numită esenţa imaginaţiei creatoare". de a-1 prefigura. Eurema asociativ-combinatorie E realizată în cea mai mare măsură de cuplul fantezie-inteligenţă. La situaţii identice. facem saltul de pe coordonata prezentului pe cea a viitorului. prin incapacitatea de a găsi soluţia optimă. prin travaliul mintal ridicat. prin elaborarea unei singure variante acolo unde sunt posibile o mulţime de soluţii. care în repetate rânduri a asigurat succesul organismului. din nimic nu se poate naşte ceva. în ce mod? Cum? Alex F. v edem cu ochii minţii nu realul ci posibilul. Aşa cum spunea Lucretius în De rerum natura. Persoana primeşte apriori nişte „tipare" comportamental-ideative. procedee apriori şi aposteriori. geniul creativ nu poate fi conceput. combinarea ideativ-comportamentală va fi identică schemei. Dar fără o cantitate oarecare de cunoştinţe. sunt antischemă. el adaugă o mare cantitate de creativitate din interiorul său. o persoană cu indice mic de creativitate poate să recepţioneze o mare cantitate de informaţie la care să adauge un procent de creativitate foarte mic din interior. Fantezia a re calitatea de a anticipa realul. Ele se realizează prin combinaţii variabile la situaţii variabile. cu mai mult temei. Se poate spune. la realizarea noului şi originalului. şi nu atât de ea. Noul şi originalul se nasc la antipodul schemei stereotipe. Geniul creativ prezintă anumite particularităţi: la o cantitate relativ mică de mesaj provenit din afară. Este de presupus că în acest joc combinatoriu intervin legi probabilistice. Un asemenea spirit operează o filtrare informaţională riguroasă. Pe acest teren operează ecuaţiile algebrei combinatorii. Cum de altfel. La situaţii variabile. prin elaborarea de «'soluţii la una şi aceeaşi situaţie. Creativitatea constă tocmai în elaborarea de strategii combinatorii noi la situaţii noi şi uneori în elaborarea de strategii posibile la situaţii probabile. modificabile aposteriori. amplitudinea şi potenţialul lor. de combinări şi recombinări. în mare măsură. încep „experimentările mintale" de elaborări şi reelaborări. Imaginaţia 29 . 3. care poate să dea impresia aparentă că e refractar la acumularea cunoştinţelor. nu actualul ci perspectiva. sau prin elaborarea unei soluţii neadecvate situaţiei date.Este foarte adevărat că persoana inventivă nu se poate împăca cu un învăţământ bazat pe memorarea excesivă. neprevăzute. nici chiar prin voinţa zeilor. că geniul creativ nu memorează cunoştinţe nerelevante. în cest caz. Combinarea nouă şi originală se realizează tocmai prin abaterea de la schema dată prin experienţă. persoana creativă răspunde cu strategii variabile. Dar se ivesc situaţii noi. de a vedea viitorul cu ochii Prezentului. fenomene aleatorii şi necesare.

se realizează la confluenţa informaţiilor inedite. în noi raporturi şi relaţii. cu atât şansele de a da peste combinaţii noi şi originale sunt mai mari. putem face mai mult decât să descoperim.. relativ mic de cunoştinţe (informaţie) intrat în sistemul uman. le pot pune în ipostaze noi. analogiile multiple: . apoi manipulezi tubul vei obţine o multitudine de noi structuri posibile. Dacă am rămâne numai la această explicaţie. combinaţiile originale apar cu mai mare probabilitate atunci când diapazonul cunoştinţelor noastre cuprinde domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate ale cercetării". depozitate. ni se pare că nu pot explica pe deplin şi în mod consistent creativitatea. putem să producem idei care n-au mai existat". ca în cazul adăugirii unei noi piese de cristal în caleidoscop. O astfel de concluzie ar fi. Informaţiile noi presupun integrarea lor în informaţiile existente în sistem. cu cele existente deja în el. probabil.. Dacă se manipulează tubul caleidoscopului vei obţine nenumărate structuri. Oricât de mare ar fi numărul combinărilor realizate la nivelul combinatoricii intelectului. Se consideră că. ca să combini trebuie să ai ce combina. Dacă adaugi noi piese. alteori în nuanţe de gri-negru. sunt de natură să faciliteze jocul asociativ-combinatoriu. reale şi posibile. ar însemna că dintr-un număr finit. Graţie combinărilor şi recombinărilor se produc noul şi originalul: „Ca într-un creuzet. Sidney T. Dacă adaugi un nou fapt sau experienţă. Parnes face o analogie reuşită între funcţia de combinare a psihicului şi proprietatea combinatorie a caleidoscopului: „Când priveşti într-un caleidoscop se vede o structură. Dacă ai privi un creier. Astfel. asemenea informaţiei stocate în cutia de memorie a computerului. adică pui în funcţie computerul. ar rezulta toate cunoştinţele actuale şi viitoare. pot evidenţia noi faţete şi aspecte până aici ascunse. vei obţine o nouă structură. combinarea şi recombinarea lor. evident. cu cât cantitatea de cunoştinţe e mai mare. Informaţiile inedite pot restructura în fel şi chip vechile combinaţii. Dacă se adaugă o nouă piesă de cristal la caleidoscop şi se păstrează poziţia iniţială vei da peste o structură uşor diferită. dar pot fi topite în ceva ce este nou. vei obţine nenumărate structuri.Desigur. nu se poate obţine un număr infinit de cunoştinţe noi şi originale. putem să inventăm. . care presupune producerea de idei noi şi originale.. De îndată ce 30 se aruncă în avangardă.. Dacă manipulezi. dar suficient pentru a realiza un număr imens de combinaţii şi printr-o mare capacitate combinatorie. Capacitatea combinatorie e pusă în dependenţă şi de cantitatea de cunoştinţe oarecum divergente care. oricât de mare însemnătate ar avea funcţia combinatorie în producerea noului şi originalului. adică idei produse prin combinarea şi recombinarea elementelor existente. Or. imaginaţia poate să alăture acele lucruri sau gânduri care nu sunt noi prin ele însele. intrate în sistem. prin combinări şi recombinări. dintr-o cantitate finită de informaţie intrată în sistem. Creativitatea. apariţia noului şi originalului. generând pe această cale elemente creative noi şi originale. ca un joc luminos de artificii. Ar rezulta o creativitate infinită dintr-un număr finit de elemente informaţionale. Mintea operează într-un mod similar. inconsistentă. ai vedea în el milioane de biţi de cunoştinţe şi de experienţă. în tonalităţi diferite: uneori în roz. şi oricât de importante ar fi ele.

după legile compunerii." Alături de fantezie-inteligenţă. 5.începi să manipulezi combinând şi rearanjând noul fapt cu cele vechi. în cadrul euremei asociativ-combinatorii. Peste două zile veni în cabinetul inginerilor şi depuse pe masa lor 48 de planuri de maşini. că inteligenţa este un proces de prindere de relaţii. Trebuie să admitem că în aceste cazuri intervine anularea combinaţiei. comprehensiunea şi 6. vei obţine un număr şi mai mare de noi structuri posibile". Ralea mai adaugă încă două.". realizare originală. Inginerii cu diplome şi cu studii în străinătate rămaseră cu gurile căscate în omului care fusese izgonit de la şcoală. fără să isprăvească măcar 4 clase Primare. scrie M. 7. răspunseră inginerii. detaşând părţi din experienţa trecută sau făcută pe loc. iar inteligenţa la realizarea funcţiei asociative (relaţionale). abstracţie. lipsite de perspectivă.Nu puteţi să întocmiţi alte planuri? . Se pare că inteligenţa îndeplineşte o funcţie relaţională în cadru'l combinatoricii creative. 4. 2. a alege.. întocmite pe aceleaşi principii tehnice.Imposibil. dacă nu chiar identice. în cadrul euremei a sociativ-combinatorii mai participă şi alte procese. a asambla. inventivitatea. Ele sunt fenomene complementare. la care M. „Inteligenţa este procesul prinderii de relaţii corespunzătoare într-o situaţie relativ nouă. în mai mare măsură. 3. . în diferite combinări şi recombinări. Piaget. Beniuc. inteligenţa poate să îndeplinească activităţi caracterizate prin: 1. doi bani. şi în strânsă legătură cu ele. Ea ocupă o pondere mare în creativitate în raport cu alţi factori. în domeniul creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti.Sunteţi siguri? . 2. Din pers- . la realizarea funcţiei combinative. aceleaşi cu românescul „a înţelege". valoare socială. dificultate. Combinatorica mintală are posibilitatea să-şi anuleze propriile-i produse. Edison le cercetă şi-şi dădu de îndată seama că nu preţuia. ceru inginerilor să-i schiţeze trei planuri de maşini. 5. 6. După alţi autori. reversibilităţii şi anulării descrise de J. de la légère = a încheia. complexitate. într-o zi. Când planurile fură gata. percepţie corectă şi rapidă. adaptabilitate la scop. Th. nici unul. Este de presupus că.Absolut siguri. 4. integrându-le într-un nou asamblaj şi acţionând în consecinţă ori de câte ori e cazul. intervin şi combinaţii neconcludente. zie Edison.. direcţionarea gândirii. . „Desigur. Una din funcţiile psihice care-şi dispută întâietatea cu fantezia în creativitate este inteligenţa. putem presupune. 3. cum însuşi cuvântul spune: Intelligere sau intellegere. ca de pildă intuiţia. obiectivitatea. fantezia participă. Binet consideră că inteligenţa se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. care duc pe căi greşite. . Edison avea o foarte mare capacitate asociaţiv-combinatorie: „. funcţia critică.Bine. Se pare că inteligenţa funcţionează în strânsă legătura cu fantezia. apoi îşi văzu de treabă. economie... înseamnă a stabili selectiv anumite legături." A.

interesul. potrivit contractului. solicită mobilizarea tuturor potentelor energetice şi dirijarea lor spre actul şi procesul euristic. intuiţia poate fi caracterizată ca o stare de iluminare bruscă. cât şi pe cele afectiv volitive. cum ar fi: pasiunea. curiozitatea. O voinţă puternică este autogeneratoare de potente creative şi creatoare: „Aproape fiecare dintre noi poate să-şi conducă mintea într-un mod mai eficient decât o face în mod obişnuit. cu toţii suntem înzestraţi cu puterea voinţei şi aceasta este cheia efortului creator". intuiţia poate fi caracterizată ca fiind realizarea unei combinaţii informaţionale reuşite. într-o măsură mai mare sau mai mică.000 de dolari. Şi aparatele. de găsire a unei căi îndelung căutată. Th. Osborn. un consum energetic foarte mare. îndeplinesc funcţia de dinamizare creativă şi creatoare a persoanei. cu adevărat genială. . de transfer informaţional de la o combinatorică la alta. nu veţi ieşi de aici până ce nu vor merge strună toate aparatele. în felul acesta înţelegea el să lucreze". Edison nu dormi barem o singură clipă. dorinţa. Eurema energetică-stimulatorie Această euremă e formată dintr-o multitudine de fenomene şi procese psihice care. care a dus la o soluţie nouă şi originală. de surprindere a unei relaţii creative fundamentale. nevoia. sentimentele etc. Creativitatea şi creaţia se desfăşoară. Edison nu stătu mult pe gânduri. când spunea că geniul este unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie. succesul. în caz că nu se livrau la timp. Munciră 60 de ore în şir. Acest dicton poate fi aşezat drept motto la întreaga sa activitate creativă şi creatoare în domeniul tehnicii. pierdea comanda şi rămânea cu ele pe cap. în acest timp. dintr-un punct de vedere. Combinatorică se înfăptuieşte pe fondul unor fenomene dinamizatoare.într-o zi căpătă o comandă de aparate telegrafice speciale în valoare de 30. Se spune despre el că . Mai poate fi luată în consideraţie şi analogia care. de asemenea. O funcţie combinatorie îndeplineşte şi inconştientul. apoi se duse la uşă şi o închise cu cheia: .pectiva combinatoriei! creative. dragii mei. Edison avea multă dreptate. 4. Al.F. pe un tonus cerebral ridicat. consemnează Al. F. curajul (cutezanţa). trebuiau să fie predate peste 4 zile.. le spuse el. Chemă toţi lucrătorii şi tehnicienii în atelier. Când aparatele erau gata. din punct de vedere psihofiziologic. care generează şi întreţine starea de continuă concentrare. de clarificare a unei probleme. laolaltă. Creativitatea şi creaţia implică atât componenta intelectuală. cer un mare travaliu psihic. ambiţia.Acum. Sub raport psihologic. îndeplineşte o funcţie relaţională. dirijată de voinţă. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei şi cea asociativ-combinatorie se desfăşoară pe un fond energetic amplificat. Edison constată cu mirare că nu funcţiona nici unul cum trebuie. Osborn consemnează opinia lui Emerson: „Să gândeşti este cea mai grea sarcină de pe lume". voinţa (capacitatea de efort).

la care el a răspuns că nu ştie. generează. la un moment dat. îngăduindu-şi cu greu doar 2-3 ore de somn. se conjugă. chiar şi ziua când trebuia să-şi serbeze căsătoria. Odată chiar. iar omul înzestrat cu harul muncii şi cu potente creative devine fiinţă prin excelenţă creativă şi creatoare. Aşadar. uneori dramatic. Intuiţia este fiica legitimă a muncii continue şi tenace. Mary trebuie să fie supărată. „Când este vorba de eficienţa creaţiei . printr-un imens travaliu de gândire şi voinţă. când cumnatul său îi aduse aminte că fericitul eveniment se desfăşurase în salon „fără el".F. Osborn . cu pasiunea. Ea este. ce vrea să tindă spre perfecţiune. Russel. sări drept în picioare şi-şi lovi fruntea cu palma: . făcut moment de moment.Lucra ziua şi aproape toată noaptea. ţine de esenţa creativităţii şi a persoanei creative.Extraordinar! Asta nu mi s-a mai întâmplat! îţi mulţumesc că ai venit să mă iei. dar care. care „potriveşte" cuvintele şi efectele poetice spre a produce emoţia artistică. . care. când stau pe loc însă este pentru mine un chin tot atât de mare. fiind găsit în cele din urmă în atelier. consemnează B. Naşterea ideilor noi şi originale se realizează printr-un efort prometeic şi printr-un sisific chin. anii şi uneori zecile de ani ai savantului. te apropie. rezultanta efortului creativ. furat de muncă şi preocupările sale creative şi creatoare. lunile de muncă filigranică la şlefuirea trăsăturilor unui chip sculptat. cel mai adesea. făcute şi refăcute. „Edison. Cine nu e capabil sau dispus să-1 facă n-are de ce bate la poarta templului creaţiei. Aceasta din urmă se poate naşte în însăşi munca creativă. a fost întrebat de funcţionarul de la ghişeul unde venise să-şi achite impozitele cum îl cheamă. exprimată prin capacitatea de efort creativ. până când în cele din urmă îţi apare soluţia nouă şi originală. ac ea străfulgerare intuitivă. Deci. prin progresele parţiale acumulate. timp îndelungat. Uita să mănânce. invenţii şi descoperiri. Efortul creativ se concretizează în zecile. să se ducă la culcare. Când am spor e o mare încântare. Efortul. Sutele de schiţe ale pictorului pregătitoare şi premergătoare creaţiei. sau încercarea temerară a gânditorului în metafizică de a le cuprinde pe toate. muncea până la uitare de sine şi de alţii. ceea ce în româneşte se poate tălmăci prin zicala optimistă: „încercarea moarte n-are". uneori chiar sutele de încercări neizbutite. Creaţia este deopotrivă chin şi fericire: „Lucrez din răsputeri la volumul II. şi ele îndelung meditate. sunt de natură să evidenţieze sublimul efort creativ şi creator." El înscrie un imperativ ce poate fi folosit drept motto al efortului creator: „încearcă şi iar încearcă".consemnează Al. infinitésimal. Munca 1-a generat pe om (în sens antropologic). convertiţi în ipoteze. căci ea va rămâne pentru el veşnic închisă. preocupat de o nouă invenţie fusese atât de absorbit de aceasta încât uitase cu desăvârşire că în ziua aceea avea nunta.nici câmpul cunoştinţelor şi nici puterea talentului nostru nu sunt atât de vitale ca forţa noastră motrice. teorii. obsedat fiind de una din invenţiile sale. zecile de variante ale creatorului Uric. într-o mare sinteză. A uitat. adesea. prin acumularea mvăţămintelor ce se trag din fiecare încercare şi chiar din fiecare eroare. Voinţa. nu-i aşa?". de ţintă. în fericit.

pe de o parte. ca şi atunci când eram atât de supraestimat. nu poţi să-ţi concentrezi gândirea numai la impulsul unui sentiment al datoriei. care au fost puternice şi i-au stimulat continuu forţele creative. La o energie psihică foarte mare.scria Bertrand Russell . ori de câte ori are prilejul.căci altfel este imposibil să formulezi judecăţi valabile asupra chestiunilor abstracte. cea mai mare mângâiere a mea era să-mi repet mie însumi de sute de ori că am muncit cât am putut mai mult şi mai bine. deplină: „Sunt în consecinţă mulţumit . Cu asemenea însuşiri modeste. Dar mai mult decât orice. de a câştiga stima colegilor. Ch. Ch. obiectivul creativ de atins poate să pară foarte uşor. părerile oamenilor de ştiinţă asupra câtorva puncte importante". profunda şi statornica dragoste de ştiinţă care a fost de natură să-i întreţină sârguinţă.. atunci când merge bine. atunci munca îmi dă credinţa că e mai bine totuşi să exist decât să nu exist. cu funcţie în creativitate şi creaţie. e mtr-adevăr surprinzător că am putut influenţa. am doar nevoie din când în când 5 Eurema critică de mici succese". care. Tocmai amplificarea energiei persoanei în raport cu obiectivul creativităţii şi creaţiei (şi în genere. Darwin notează: „De aceea.. Cititorul atent al Autobiografiei lui Ch. energia psihofiziologică e amplificată. peste oceanul adânc al neliniştii. după fiecare reuşită de o oarecare importanţă privesc înapoi. concentrată într-un singur şuvoi şi subordonată fenomenului creativ. în raport cu orice fel de obiectiv). şi nici nu poate fi îndeplinit fără ea". în schimb. constituie prin ea însăşi o mare încântare. suferinţele mele de fiecare zi". Darwin socoteşte şi „Pasiunea de a colecţiona". Şi o bună parte de inventivitate şi de bun simţ. de a ieşi în evidenţă. capacitatea de efort creativ perseverent. rămâne identic cu sine. „Sunt foarte bucuros să văd dezvoltându-se în mine o asemenea pasiune . într-o mare măsură. Munca încununată de succes procură şi acea stare tonică de mulţumire si de plăcere pe care o cunoaşte numai acela care munceşte cu dăruire Am văzut că imaginaţia este. dorinţa de a contribui la dezvoltarea ştiinţelor naturii. G. pasiunea puternică duce la amplificarea energiei şi a capacităţii de efort. hotărâtoare a fost pasiunea pentru muncă: „în tot timpul vieţii mele . Pentru Ch. de însuşiri şi condiţii intelectuale complexe şi variate. cu satisfacţia senină pe care o resimţi când ajungi în vârful unui munte. Dintre acestea. Hegel. în acelaşi timp.ca apoi să devină suport dinamizator al acesteia. s-a menţinut şi mai târziu. Printre factorii care au contribuit la formarea sa ca mare creator în ştiinţă. şi pasiunea pentru această muncă m-a făcut să uit pentru moment. într-un fel. să-i întreţină focul sacru atât de necesar în creativitate. dar copleşitoare mi-au cârmuit viaţa: setea de dragoste. probabil. atingând uneori marginile disperării".. Darwin. deşi rămâne la fel de grea. şi nu puţine. ea este armă cu aceasta să fie pentru mine o plăcere şi nu un supliciu.cea mai înaltă bucurie şi singura mea preocupare a fost munca ştiinţifică. Pe de altă parte. încât mă simţeam umilit. cele mai importante au fost: dragostea pentru ştiinţă. deşi.W. timpul consacrat creativităţii şi creaţiei poate să pară mai scurt. cât şi valoarea unor factori de natură afectiv-volitivă. la fenomenul ce poate fi numit „minimalizarea psihică a efortului". obiectivul creativ de atins poate să pară foarte greu. Pasiunea. la o energie psihică mică. prin excelenţă. succesul meu ca om de ştiinţă. Când există o mare şi statornică pasiune. ambiţia pozitivă se pare a fi jucat un important rol stimulator în activitatea sa creativă: de a se situa la loc de cinste în rândul oamenilor de ştiinţă. oricât de sus s-a putut ridica. dragostea neţărmurită. Bertrand Russell punea pasiunea la baza conduitei întregii sale vieţi şi activităţi creatoare. încununată de lauri: „Trei pasiuni simple. când am făcut ceva pentru care simt remuşcări (aşa cum se întâmplă adesea). pe un drum întortocheat. obstacolele devin mai uşor de depăşit. atât cât pot să-mi dau seama. munca creativă poate să pară mai uşoară. Darwin mai consemnează: plăcerea de a fi admirat.preocupat în combinări şi recombinări. sau că munca mea n-a fost perfectă. Un mare spirit creativ. apărută de timpuriu şi care a fost puternică şi statornică. la ceea ce am făcut. o răbdare nemărginită de a reflecta îndelung asupra oricărui subiect. Darwin .adaugă Ch. munca şi convingerea că a făcut totul pentru ea devenise un factor tonic de autoliniştire. Marea pasiune duce. Munca. în încheierea Autobiografiei sale. Graţie voinţei şi pasiunii. conjugată cu dorinţa de a înţelege şi explica fenomenele din aceste ştiinţe. care s-a manifestat la el încă din perioada copilăriei şi care. consideră că „Nimic nu s-a îndeplinit fără pasiune. .notează Bertrand Russell . Dar tot prin combinări şi întregime de munca mea şi. între pasiune şi succes există o relaţie de reciprocitate. Sub impulsul pasiunii. forţele psihice şi fizice se înzecesc. Succesele obţinute. De asemenea. Darwin va putea observa că el e înclinat în a nu pune prea mare preţ pe inteligenţa sa. pasiunile acestea m-au purtat de colo până colo. imaginaţia poate să deformeze realul. suficient de viguros pentru ca munca recornbinări. conjugată cu potente creative intelectuale. a fost determinat. şi atunci când am fost criticat cu dispreţ. duce la succes în creativitate şi creaţie. şi nimeni n-ar fi putut munci mai mult decât atât. un argument suprem cu valoare motivaţională în faţa propriei sale conştiinţe: „Ori de câte ori aflam că am făcut vreo greşeală. Pentru ca această pasiune să rămână în mine o adevărată sursă de energie. iar succesul este de natură să alimenteze pasiunea cu combustie internă. plăcerea de a publica. naşte noul şi originalul. Ch. o deosebită sârguinţă în a observa şi aduna fapte. într-o viziune sintetică. sau chiar să alung. la modul fizic. Pasiunea este forţa emoţională care propulsează persoana şi o susţine energetic şi moral în greaua şi îndelungata expediţie creativă. sau poate să-i preexiste. al efortului în creativitate şi creaţie. Asemenea marilor vânturi. generează fenomenul de „minimalizare psihică a efortului". Printre factorii stimulativi-dinamogeni. dorinţa de cunoaştere şi nemărginita milă pentru suferinţele omenirii. au fost de natură să-i stimuleze forţele creative. o funcţie psihică creativă.F. Ceea ce este absolut vital pentru mine e raportul faţă de mine însumi pe care mi-1 procură munca. subliniază rolul muncii.

Soluţia este de a utiliza imaginaţia controlată. Pe de altă parte. ea nu va ajunge prea departe. Imaginaţia în zborurile sale face ca. Hipertrofierea funcţiei imaginative. fenomenul de „visual imagery". Să renunţăm la imaginaţie? Imposibil. de unde unele persoane inventive ideativ. Imaginaţia generează idei. dar finalmente neproductive totuşi. după Alex F. după Alex F.ca. Osborn. Eurema ideativ-perceptivă Un rol deosebit în creativitatea inginerească revine fenomenului descris de Alex F. prevede şi generează idei. care judeca. în contextul funcţiilor care concură la creativitate. 2 x 2 să fie egal cu ceva mai mult decât 4.aşa cum arată W. în anumite condiţii. ori de câte ori doreşte". Hipertrofierea funcţiei critice va duce la uciderea ideilor în faşă. creativitatea fără imaginaţie nu poate fi concepută nici chiar în domeniile cele mai raţionale. Comentând relaţia dintre imaginaţie şi gândirea critică.două tăişuri: unul orientat către creativitate. total sau parţial produsele imaginaţiei. iar aceasta luminează demersul raţional". gândirea critică îi aduce corecţiile necesare. „Prin acest talent fiecare din noi poate să creeze o imagine mintală a oricărui lucru. 6. trebuie înţeles ca fiind reversibil: putem vorbi de o vizualizare a ideilor dar şi de o idealizare (în sens de logicizare) a imaginilor. adică de convertire a lor în idei. să existe un echilibru. Beveridge . compară. între funcţia imaginativă şi cea critică. e ca şi cum am tăia aripile unei pasări în timp ce se înalţă. numit de el „visual imagery" (imaginea vizuală). apoi coboar-o pe pământ cu ajutorul gândirii critice. în ştiinţele cele mai exacte. credem că „visual imagery" poate fi interpretat ca o capacitate de a vizualiza ideile. analizează. a vedea cu ochii minţii.I. în creativitate şi creaţie e foarte necesar . Este cam acelaşi lucru cu ceea ce se înţelege prin expresia. în prim plan apare fenomenul de logicizare a imaginilor. Alex F. că e capabilă. o facultate creativă care vizualizează. Osborn. compară. în sensul dat de noi. funcţia critică. Din unghiul de vedere al teoriei creativităţii şi creaţiei inginereşti. un „tip fotografic de imaginaţie" şi prezintă mai multe forme. Imaginaţia se cere să fie strunită. Facultatea critică trasează drum imaginaţiei. Osborn. Din perspectivă gnoseologică. în lipsa unei corelaţii echilibrate cu cea critică. arătând că imaginaţia „naşte monştri". după principiul: las-o mai întâi să se avânte în înaltul cerului. ne . Visual imagery este. aprobă sau respinge. o facultate critică care analizează. Osborn consemnează: „Intelectul nostru este dual: 1. dar într-o fază posterioară zborului. Anumiţi cercetători trag semnalul de alarmă. va duce la fabulaţie. Pe de o parte. altul către fabulaţie exagerată. Dacă-i impunem restricţii în timpul zborului. dă verdicte. mai mult sau mai puţin metaforică. alege. Osborn. uneori să „deraieze trenul gândirii". Se impune deci o conlucrare între imaginaţie şi gândirea critică. să conducă gândirea pe piste false. apreciază. 2. în fond. Pornind de la consideraţiile lui Alex F.

energetică-stimulatorie şi critică. o implică şi pe cea motorie. esenţa . ci în plus o capacitate de a transpune informaţia din codul ideativ în codul vizualperceptiv. In unele cercetări este exprimată. folosirea legilor fizicii. în bună măsură.interesează ambele aspecte. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii Am consemnat într-un paragraf anterior punctul de vedere după care eurema de obiectualizare a imaginii. în principal. Acest fenomen de mişcare a gândirii de la abstract la concret se realizează tocmai prin vizualizarea ideilor şi prin obiectualizarea imaginilor. cu deplin temei.". cu inteligenţa ideativ-imagistică (sau inteligenţa perceptivă) şi cu » inteligenţa mâinilor" mişcarea creativităţii şi creaţiei de la abstract la concret. pornind de la un proiect. Se pare că şi acest fenomen are o importanţă mare în creativitatea şi creaţia inginerească. opinia potrivit căreia „Inventivitatea tehnică presupune mişcarea gândirii de la abstract la concret. consemnează P. semnificaţia analizatorului motor exprimă. In psihologie. Adesea vagă. mecanisme etc. de la idee la ideea-imagine şi de aici la obiectul tehnic. dispozitive. ideea se cere să-şi găsească corespondenţa şi să se întruchipeze în obiect tehnic. despre care vorbeşte autorul menţionat. Eurema de obiectualizare a imaginii Tot în cadrul fenomenului de „visual-imagery" care. prezintă mai multe forme. La nivelul creativităţii şi creaţiei inginereşti se întâlnesc şi conlucrează inteligenţa ideativă. în construirea diferitelor maşini. inginerul transpune ideile în proiect. creativitatea şi creaţia inginerească presupun nu numai o activitate creativă ideativă. şi mai ales fenomenul de vizualizare a ideilor... Pufan. asociativ-combinatorie. Prin urmare. Se poate presupune că cele mai mari dificultăţi în creativitate şi creaţia inginerească există în convertirea ideilor din codul ideativ în cel ideativ-imagistic şi din acesta în „codul" obiectual. Graţie acestei capacităţi. 7. Acest simţ intern. după cum am văzut. Este foarte probabil ca el să constituie una din particularităţile fundamentale ale creativităţii inginereşti. vizează deopotrivă vizualizarea ideilor şi obiectualizarea imaginilor. operaţie care din perspectiva psihologiei creativităţii constituie. După Johnson O'Connor ea este „un simţ intern pentru formele tridimensionale. realizată prin conlucrarea euremelor de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. matematicii.". '•1. chimiei etc. Eurema ideativ-perceptivă realizează trecerea de la creativitate la creaţie. Osborn mai vorbeşte şi de „vizualizarea structurală" . pe lângă alte componente. o abilitate instinctuală de a construi cu ochii minţii o imagine clară a unui obiect solid (corp). o vizualizare a ideilor. Alex F.

cu deschidere către o tratare structural-operaţională. apărută la numai un an după lucrarea în care a fost elaborat modelul structurilor euristice fundamentale (1980). în lucrarea Creativitatea socială. trecerea de la creativitate la creaţie se realizează inevitabil şi în mod absolut necesar prin intermediul acţiunii materiale. Cu aceasta am intrat direct pe terenul praxiologiei. ca mod de a se naşte şi de a fiinţa al creativităţii. potrivit lui Tadeusz Kotarbinski. susceptibile de o interpretare formală şi structural-cibernetică. obiectualizarea imaginilor presupune şi componenta acţională. Metamorfozarea ideii în operă (lucru). idee implicată în tratarea conţinutului acestei eureme. Desigur. .conţinutului conceptului de acţiune. ele au fost numite „molecule de creativitate". vom admite că acţiunea mintală este în esenţa ei o acţiune creativă de idei noi. Introducere în socioeuristică (1981).acela de acţiune mintală. într-un sens metaforic. originale şi valoroase. în legătură cu această euremă. Vom transfera selectiv aici şi în paragraful următor. compozabilă (fiind alcătuite din procese simple). Dacă raportăm conceptul de praxemă la cel de acţiune mintală. Dar această dimensiune a fost cercetată de noi. de factură praxiologică-sociologică sunt echivalente. utilizând limbajul chimiei. euristică şi praxiologică. specific psihologiei. esenţialul din cea de-a doua lucrare. Sau. Drevet. între altele. Din conjugarea celor două domenii se poate naşte un concept mixt.concepându-le dintr-o perspectivă dinamică. am dori să mai menţionăm o pereche de concepte ce vin să medieze între cele două discipline. a invenţiilor şi descoperirilor. ni se pare a fi şi aceea că el sugerează acţiunea la însăşi originea creativităţii. din perspectiva teoriei creativităţii. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple. Conceptul ei fundamental şi definitoriu pentru obiectul său de studiu este. Din cealaltă perspectivă. şi cel de acţiune eficientă. „După ipotezele ciberneticii. şi conceptul de „eureme" sau „structuri euristice fundamentale". A. inclusiv cibernetică-euristică. la care trebuie determinate natura lor şi legile de succesiune" (A. acela de eurepraxemă. definite drept structuri psihice de bază care conlucrează la realizarea creativităţii. vedem că această direcţie este puternic convergentă cu praxiologia. este o praxemă. 1971). de provenienţă psihologică. ceea ce face ca multe aspecte şi concluzii din această a doua lucrare să fie complementare la ideile şi opiniile exprimate în prima. Este vorba de conceptul de „praxeme" (praxèmes) de rezonanţă praxiologică. Drevet. în afara celor două concepte de mediere între cele două discipline . Al. 1971). pe larg. ca act elementar al ei. Aşadar. de natură praxiologică -. O altă-modali ţaţe de a optimiza modelul euremelor e şi aceea de a prelungi tratarea euremei de obiectualizare a imaginii cu aspectele ei praxiologice. a psihologiei. definit drept „Act elementar al spiritului în cursul creaţiei" (A. Valoarea conceptului de praxemă. Moles. interpretând structurile fundamentale ale creativităţii drept eureme cu deschidere spre euristică . cu deschidere către o tratare structural-cibernetică. cu o şi mai mare încărcătură unificatoare. Moles. cu completările de rigoare. de sorginte psihologică. conceptele de act motor de natură psihofiziologică şi cel de acţiune. acela de acţiune eficientă.

în industrie. Sfera conceptului praxiologie de acţiune eficientă este mai largă decât a conceptului psihologic de acţiune mintală şi mai îngustă decât aceea de acţiune în genere. ce nu rămâne cantonat în nici una din speciile acţiunii. investigate cu precădere de praxiologie şi sociologie. deschizând. ca şi în cultivarea plantelor. în teatru. într-o secţiune longitudinală. dar una esenţială. Şi ele sunt. Din perspectiva praxiologiei. în muzică etc.). în învăţământ.totalitatea calificativelor date eficienţei.admitem existenţa . şi acţiunile eficiente. toate acţiunile mintale sunt creative? Este o problemă ce merită reflecţie şi analiză. educative etc. sub raport proiectiv. Kotarbinski . Societatea este în esenţă un câmp imens de acţiuni umane individuale. decizional-volitiv etc. dar care pot să fie eficiente în contexte date. tehnologice. în termeni de acţiuni mintale. La fel se pot pune problemele şi în ceea ce priveşte acţiunea socială. p opa. se circumscrie pe un câmp larg. prin valenţele sale unificatoare. socioumane (productive. Este aproape evident faptul că trebuie să. 1976). ci numai la cele eficiente. Dar actele noastre comportamentale sunt toate eficiente în raport cu scopul? Suntem înclinaţi să credem că nu. ca de altfel şi din perspectiva psihologiei. tot de natură mintală. în administraţia publică. De aici. Dar unele dintre ele sunt. Dar. după opinia noastră. Sunt oare toate acţiunile sociale eficiente? Dacă ar fi aşa.".precizează T. noi piste fertile de cercetare în acest domeniu interdisciplinar. mai mult sau mai puţin rutiniere. în egală măsură în meşteşuguri. eficiente. cu un grad de creativitate scăzut. ca dimensiune transversală. Creativitatea epuizează acţiunile mintale eficiente? Omul realizează şi unele acţiuni mintale repetitive. creative. mai ales cele materiale. Acţiunea eficientă. fundamentală şi definitorie pentru om. societatea nu ar mai depune un efort atât de mare şi aşa de insistent pentru a eficientiza acţiunile sale în diferite sectoare de activitate. studiate preponderent de psihologie. ce merge de la acţiunile mintale creative. care sunt valabile în toate profesiunile. de unde derivă conceptele de succes şi eroare practică (C.sugerându-ne direct că fenomenul euristic şi cel acţionai sunt intim înrudite la originea lor. eficienţa acţiunilor umane este apreciată în funcţie de realizarea sau nerealizarea scopului. deschiderea largă a praxiologiei către sociologie. o sferă extrem de largă de cuprindere. Conceptul de eurepraxemă deschide perspectiva unei mai bune corelaţii între acţiunile mintale. învăţate. Dar şi aici se impune o restricţie din unghiul praxiologiei. până la acţiunile materiale. fără a le cuprinde în întregime. Se pune problema următoare: acţiunile mintale creative sunt incontestabil acţiuni eficiente. Este un concept de natură transversală. în apărare. Poate că genul acţiunilor mintale eficiente este mult mai larg. putem vorbi din perspectiva psihologiei şi despre acte comportamentale. ci trece prin toate. desigur. o punte de legătură infrastructurală între euristică şi praxiologie. „Prin praxiologie înţeleg . colective. Se mai impune o observaţie: conceptul praxiologie de acţiune eficientă are o deschidere foarte mare. Acest concept constituie. iar cele creative constituie numai o specie. acţiuni de o înaltă eficienţă. Praxiologia nu se referă la toate felurile de acţiuni. transformatoare. ce trece prin diferite specii de acţiuni. în medicină.

originale şi valoroase este conjugată cu capacitatea acţională. Aşadar.acţiunile mintale şi materiale . prin intermediul conceptului de acţiune eficientă. spre deosebire de acţiunea simplă. teoria generală a sistemelor. prin praxiologie. pe axul acţiunii se realizează trecerea de la psihologia creativităţii. din unghiul care ne interesează pe noi aici. Acţiunea mintală se conjugă astfel cu acţiunea materială-socială. prin acţiunile materiale. Praxiologia realizează. 1979). Prin studiul conjugat al praxiologiei şi logicii deontice se creează axul flexibil de trecere de la acţiuni mintale formale şi formalizabile la acţiuni materiale şi invers. Ideile creatoare sunt produsul acţiunii mintale. von Wright. 1976). deosebit de fertilă şi riguroasă. Logica deontică şi praxiologia pun în evidenţă relaţia de izomorfism dintre acţiunile mintale eficiente şi acţiunile materiale-comportamentale. Astfel. praxiologia. Doi subiecţi cooperează dacă cel puţin unul dintre ei îl ajută sau îl stânjeneşte pe celălalt" (T. Ambele discipline operează pe acelaşi câmp de fapte . studiază şi acţiunea colectivă sau cooperarea. complexă . Această deschidere foarte largă. conţinutul sistemelor de norme ce formează obiectul logicii deontice se referă la acţiuni (G. individuale şi colective. pe toată gama existenţei lor. se trece în câmpul praxiologiei. Trebuie să observăm că prin intermediul praxiologiei se face trecerea de la o ştiinţă unidisciplinară . teoria organizării etc. o mare deschidere spre studiul acţiunilor mintale formale de ordin psihologic. din unghiul care ne interesează pe noi aici. cât şi a celei neeficiente. către sociologie.atât a acţiunii eficiente. prin trecerea de la creativitatea individuală la cea colectivă. După cum vedem. având mai mulţi subiecţi sau. să-i deschidă noi orizonturi şi să-i confere valenţe inedite. de grup (de microgrup) care este în esenţa ei socială. e de natură să propulseze conceptul psihologic de acţiune mintală. Kotarbinski. ca dimensiune fundamentală. Pe de altă parte. care ne duce direct pe terenul larg şi fertil al sociologiei. de la cele mintale.H. în esenţă. mişcarea către sociologie se realizează şi prin intermediul psihologiei sociale. pe scurt.sociologia. la cele social-materiale. cooperarea. de asemenea. între alte multe probleme. ce se pot completa şi redimensiona reciproc. prin cooperarea ei cu logica deontică. după cum am observat mai înainte.psihologia. praxiologia ne duce direct pe terenul sociologiei. Pe axul acţiunii mintale. se creează posibilitatea modelării eficiente a unor specii de acţiuni materiale prin intermediul riguros formalizat al acţiunilor mintale şi al controlului acţiunilor mintale. Ea se ocupă de „Particularităţile pe care le are tocmai acţiunea compusă. Praxiologia oferă posibilitatea unei largi colaborări interdisciplinare cu o serie de domenii cum sunt: filosofia (ontologia). ca acţiune individuală şi colectivă. 40 . Creativitatea înţeleasă în aria psihologiei drept o capacitate de a produce idei noi.fiecare din unghiul ei de vedere şi cu mijloacele sale specifice. la o ştiinţa pluridisciplinară. ce generează însăşi capacitatea creativ-ideativă. Se conjugă pe această cale o dimensiune psihologic-experimentală cu una logic-formală.

Apoi. a psihopedagogiei. profundă şi extrem de importantă din punct de vedere social-uman. în prelungirea lor. inhibând-o. care întinereşte văzând cu ochii. intră tot în aria de investigaţie a sociologiei. cu pasiune şi îndrăzneală. vom avea de-a face cu problematica complexă.2. prin activităţi complementare. ne permitem un aforism: vei culege în societate crea- . cu pricepere înalt profesionalizată şi competenţă. preponderent. până la o creativitate scăzută în domeniile automatizate. dar în cooperare cu ele. se situează în prelungirea creativităţii şcolare. Dacă psihologia. în expresia psiho-sociologică. în anumite domenii. pe măsură ce practică Metodele creative şi concepe acţiunea educativă la scara vieţii omului şi a întregii societăţi" (L. sociologia insistă pe relaţiile social-umane. prin specificul ei este dispusă să ia în consideraţie. grupuri sau macrogrupuri. diferitele profesiuni sociale oferă posibilităţi diferenţiate de dezvoltare a creativităţii individuale şi colective. din perspectiva creativităţii. se raportează în mod diferenţiat la creativitatea socială. Microsociologia a pus în evidenţă o mulţime de particularităţi ale grupului mic. de natură inter. la cei care lucrează în asemenea domenii. elementele care-i apropie pe indivizi. a disponibilităţilor lor creative. Dacă ne deplasăm interesul de la microcolectivităţile profesionale la micro§rupurile şcolare. când se stânjenesc reciproc. Natura acestor relaţii îşi pune pecetea pe creativitatea individuală şi socio-grupală. a sociologiei educaţiei. acest punct de vedere. când indivizii se ajută reciproc sau de cooperare negativă. Ţopa. sociologia aduce o schimbare de unghi şi de problematică în cercetarea creativităţii. Creativitatea socială. originale şi valoroase. Contextul social şi obiectualizarea imaginii Spre deosebire de psihologie şi praxiologie. Trecerea de la individ la grup deplasează interesul şi accentul pe relaţiile dintre indivizi care. cu s pirit explorator şi profund inovator. tipologice şi diferenţiale este tentată să studieze mai mult ce este particular pentru un individ şi ce anume îl deosebeşte de altul. de la o creativitate înaltă. Dacă psihologia se preocupă preponderent de mecanismele psihice ale ideilor noi. unde problemele creativităţii se cer tratate cu cea mai mare atenţie. cu activităţi repetitive. ale unora şi altora.Totodată. particularităţile şi manifestările macrocolectivităţilor. Aceste particularităţi. înalt creative şi stimulative. 7. prin valenţele sale. creativitatea a intrat în sfera pedagogiei. trecerea de la psihologie la praxiologie şi sociologie ne plasează pe un câmp din ce în ce mai complex.şi multidisciplinară. din perspectiva creativităţii. pe factorii de ambianţă socială şi umană care stimulează sau perturbă creativitatea. 1980). aceste relaţii pot să fie de colaborare şi cooperare amicală sau tensionale şi conflictuale. mai mult sau mai puţin rutiniere. într-un fel. aşa cum am văzut. în termenii praxiologiei. „De la psihologie şi sociologie. Problema compensării deficitului de creativitate profesională. sociologia. stimulând-o sau. prin mutarea accentului de pe individual pe social. pot să fie de cooperare pozitivă. dimpotrivă. iar macrosociologia a evidenţiat tendinţele.

tivitatea pe care ai semănat-o în şcoală. în caz contrar. Vom semnala faptul că axul unificator al tuturor acestor domenii şi discipline. funcţie de natura ei. dinamice. trebuinţă. Creativitatea individuală şi socială se realizează şi ele în şi prin acţiunea socială. Societatea ca sistem complex. . în praxiologie ca acţiune eficientă. devine o problemă care cere o anumită strategie de rezolvare. în conformitate cu scopul. este un vast câmp de probleme. Societatea. de complexitate. Grupurile şi colectivităţile sociale sunt. care duce la soluţia cea mai bună. Orice nevoie. Atunci când un individ sau o colectivitate testează o problemă într-o manieră inteligentă. din această perspectivă. ne plasează în câmpul cel mai larg. grad de dificultate etc. grupuri de acţiune. ni se pare a fi conceptul de acţiune.. probleme ce se cer rezolvate.. iar în sociologie ca acţiune socială colectivă. dinamic. cu grade diferite de dificultate. După cum am văzut. cu cât la ea vor participa eficient şi convergent toate ştiinţele care cercetează acest vast teritoriu . ale deprinderilor creative şi stilului de muncă creativ.şi transdisciplinar. Grupurile şi colectivităţile sociale desfăşoară. relaţie etc. creativitatea la originile ei se conjugă cu acţiunea. Creativitatea eficientizează acţiunea umană. pluri-. când persoana e extrem de flexibilă şi uşor influenţabilă prin acţiunea factorilor educativi. pe traseele cele mai directe. studiată de ştiinţele socio-umane. sub raportul soluţionării ei. de la creativitate la acţiune şi mai ales de la creativitate la acţiunea eficientă. într-o relaţie deterministă. se formează în şcoală. în timpul cel mai scurt. privită din perspectivă acţională. o acţiune de rezolvare a problemelor umane. inter. la o vârstă fragedă. dar este de la sine înţeles că cercetarea creativităţii sociale va fi cu atât mai multilateral şi mai profund investigată. scop. la cercetarea creativităţii. rezolvarea ei este noncreativă. în cooperare cu celelalte. rezolvarea creativă a problemelor. Nu avem posibilitatea să ne referim aici la fiecare disciplină în parte. Premisele comportamentului creativ. complexe. Societatea cere. înseamnă că această problemă a fost rezolvată creativ. într-o soluţie optimală. din acest unghi. cu posibilităţi multiple de autoreglare. o face să devină mai productivă.omul şi societatea. de la acţiune la creativitate şi de influenţare şi potenţare. cu relaţii multiple între părţi şi între acestea şi întreg. unde efectiv. dorinţă. deschis. care facilitează medierile şi trecerile. L-am găsit în psihologie ca acţiune mintală. cu cheltuielile cele mai mici şi cu o calitate foarte bună etc. este chemată să participe fiecare disciplină socio-umană.

43 . Introspecţia în conturarea acestui model pornim de la argumentul imposibilităţii dedublării conştiinţei. C. adăugând: „Am citat câteva din cele mai interesante mărturisiri ale unor creatori din domeniul artei. Nimic în afară de obiectul activităţii lui nu mai poate fi ţinta observaţiei sale şi cu atât mai puţin propria sa persoană. deoarece vizează însăşi existenţa ei) este aceea că ea presupune o dedublare a conştiinţei. Rădulescu-Motru. ceea ce este cu neputinţă. în legătură cu informaţiile despre creativitate provenite de la creatorii înşişi. consemnează M. bunăoară. dar nu reuşesc să dezvăluie întru totul mecanismele intime ale genezei ideii noi. propria sa activitate. este cu neputinţă să mai ştii să te autoobservi. Deşi neagă în principiu posibilitatea creatorului de a se autoobserva în procesul creaţiei. Cu un cuvânt. Când ai în conştiinţă o emoţie puternică. b) posibilitatea existenţei introspecţiei. Ştiinţei şi tehnicii. omul uită întreg universul şi se uită şi pe sine. fiindcă ea cere de la aceia care o întrebuinţează două conştiinţe: o conştiinţă limpede de faptul studiat şi o conştiinţă de autoobservaţie. sau dacă reuşeşti să te autoobservi. în primul rând. care nu este posibilă. Cunoaşterea acestor mecanisme rămâne ° sarcină de viitor a psihologiei". c) posibilitatea creatorilor de a se introspecta şi de a obţine informaţii despre creativitate pe această cale. Acestea aruncă lumină asupra multor aspecte ale procesului de creaţie. autorul citat. ale imaginaţiei) în timpul acestei febrile activităţi creatoare. El nu poate să urmărească desfăşurarea proceselor sale psihice (ale gândirii. Obiecţia ce i se aduce introspecţiei (fundamentală după părerea noastră. De aceea. procesul de creaţie în stare de inspiraţie este atât de puţin conştient". datorită productivităţii lor. Bejat. în capitolul destinat creativităţii. foloseşte destul de mult şi în mod judicios relatările unor creatori despre propria lor creaţie şi creativitate. că introspecţiunea este o observaţie nesigură. care constituie de fapt momentul cel mai important şi mai specific. atunci nu mai ai conştiinţa emoţiei. se ridică obiecţia că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se observe cum creează: „în clipele de inspiraţie. Pe de altă parte. creator. poate cele mai importante din întregul proces de creaţie. în legătură cu activitatea lor creatoare.CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR 1. introspecţiunea presupune o dedublare de conştiinţă care nu se poate obţine". consemnând diferitele puncte de vedere despre introspecţie. El vizează trei aspecte conexe: a) esenţa modelului seriilor de dedublări şi transformări progresive ale existenţei. notează: „Se obiectează.

Deci. aşa cum e ea conturată în model. ci în primul rând ca un fenomen social de cunoaştere şi acţiune. Alex F. este pe deplin reductibilă la obiecţia fundamentală adusă introspecţiei.W. dedublându-se şi ea. surprinsă de unii mari filosofi. Mihai Ralea. trebuie să soluţionăm problema posibilităţii dedublării conştiinţei. Observăm că obiecţia adusă creatorilor.dacă creatorul e capabil să creeze şi simultan să se autoobserve cum creează. comentându-1 pe W. făcând largi analize istorice. Dedublarea este una din trăsăturile esenţiale ale existenţei. un produs superior al ei. b) Dedublarea conştiinţei nu poate fi înţeleasă şi explicată doar ca un fenomen natural. istoric şi ontogenetic. aduce argumente suplimentare în favoarea ideii dedublării conştiinţei. cum că ea ar presupune o dedublare de conştiinţă care nu este posibilă.crucială pentru teoria creativităţii . aceea că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se autoobserve cum creează. pentru a răspunde la întrebarea . nu poate în acelaşi timp să se şi autoobserve pe sine. Concentrându-se asupra obiectului creaţiei nu mai poate să se concentreze şi asupra subiectului creator. Hegel. ţinând seama de teza ce urmează să demonstrăm. James. un spirit critic ce le supune analizei.F. după această opinie. c) William James argumentează convingător dedublarea conştiinţei în „le je" şi în „le moi". se va limita la posibilitatea dedublării conştiinţei. creatorul. prezentând multiple nuanţe şi particularităţi. o temeinică fundamentare ştiinţifică. Argumentarea noastră. „scindării" ei în: eul în acţiune (actorul) şi eul observator (spectatorul). fenomen ce se înfăptuieşte progresiv. I. a) Conştiinţa fiind un fenomen al existenţei. inegal de la un individ la altul. izvorâtă din legile sale imanente. Savantul Charles B. Astfel. Dedublarea existenţei. are. Asupra dedublărilor şi transformărilor progresive ale existenţei care preced dedublarea conştiinţei e posibil un consens cvasiunanim.Prin urmare. ns. Huggins.M. neputând excepta legile acesteia. care afirmă dedublarea unului în părţi antitetice. de o dedublare a eului nostru într-un făuritor de planuri şi un judecător. El este. . începând cu Heraclit din Efes şi continuând cu G. Dedublarea conştiinţei şi întemeierea introspecţiei tocmai pe această dedublare se pot fundamenta pe modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei (fig. consideră că „O persoană creatoare îşi va dedica toate puterile sale gândindu-se la actele sale creatoare şi când vorbeşte la telefon sau când stă de vorbă cu cineva. laureat al Premiului Nobel. de asemenea.) când este vorba de problemele sale". de cultură şi civilizaţie. de asemenea. Osborn vorbeşte. procesul de creaţie se desfăşoară în afara zonei luminoase a conştiinţei. se va situa în prelungirea dedublărilor anterioare. o personalitate scindată (subi. într-adevăr. 3). fapt pentru care creatorul nu poate relata cu claritate despre el. filogenetice şi ontogenetice. mobilizându-şi toate resursele sale creative şi orientându-le spre creaţia propriu-zisă.

acea funcţie a conştiinţei conjugată intim cu actele noastre. Prin eul observator înţelegem acea funcţie a 45 . principiilor şi normelor de autoobservare. trăim cele percepute şi gândite într-o gamă de sentimente. orientată preponderent spre fixarea scopurilor şi finalizarea actelor. să avem conştiinţa percepţiei. ca fiind o concetrare asupra concentrării (St. gândim şi suntem capabili. avem conştiinţa lor. decurge că metoda introspecţiei are un fundament în eul observator. prin dedublare.Anorganic • • Nevi u • Mediu Natură • • Obiect Existenta ' Organic Viu Organism—^ Om Subiect Corpul Subiectul Eul în acţiune Conştiinţa < Eul observator Gândirea gândită (Cogitata) Fig. prin dedublare. prin dedublare. să avem ştiinţa celor percepute şi gândite. se poate pune în mod justificat întrebarea ce se înţelege prin eul în acţiune şi prin eul observator? Eul în acţiune este. Korner). Admiţând dedublarea ipotetică a conştiinţei. atitudini. pasiuni şi ne putem concentra asupra lor. rezultă că percepem şi suntem capabili. Ea se poate constitui ca totalitate a regulilor. putem să ne concentrăm asupra creativităţii. Desigur. astfel. să ne concentrăm asupra percepţiei noastre. Introspecţia ne apare. sau o concentrare de ordinul al doilea. să ne concentrăm asupra gândurilor noastre. creăm şi. Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei Prin urmare. după părerea noastră. 3.

conştiinţei care realizează o relativă detaşare de acţiune şi de conştiinţa-în-act. mai degrabă ar scrie o cantată. Evident. centrată pe acţiune. ele pot funcţiona alternativ. Dar există unii oameni talentaţi. cât şi posibilitatea fiinţării introspecţiei. Introspecţia de gradul II se fundamentează pe gândirea gândită (cogitata). se poate spune că la acest nivel se constituie introspecţia de gradul I. O problemă care rămâne deschisă cercetărilor ulterioare este şi aceea dacă introspecţia însăşi (autoobservarea. Ea se realizează prin dedublarea eului observator în gândirea cugetătoare (cogitans). desigur. celălalt pe observarea şi aprecierea lui valorică. Spre deosebire de ea. în condiţii diferite. Huggins. Există firi predispuse către o introspecţie profundă. pe gândirea însăşi. legilor şi principiilor sale. asupra mecanismelor. Profunzimea şi fineţea introspecţiei. Iată o opinie în acest sens: „Eu cred că marele muzician Johann Sébastian Bach nu ar putea să spună cum s-a întâmplat de a putut concepe Pasiunea Sf. ce devine sieşi obiect de cercetare. o trecere de la introspecţia de gradul II la introspecţia de gradul I. centrată pe intelect. Este admisă şi reciproca. De aici rezultă. raporturi de mediere şi de transfer reciproc. această demonstraţie . considerăm demonstrată posibilitatea dedublării conştiinţei. De aceea. ar fi admisă o perturbare. Raportarea gândirii la sine presupune o anumită platformă culturală. cât şi eul observator sunt axate însă pe act: unul pe finalizarea actului. care sunt inventivi şi care au capacitatea unei gândiri adânci. concentrarea asupra gândului) nu perturbă fenomenul psihic introspectat. se întreabă pe sine despre sine. constituindu-se ca instanţă ce supraveghează. continue în legătură cu domeniul lor" (Ch. Luând ca bază ipoteza seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. se gândeşte pe sine în sine. Prin raportarea la sine. De asemenea. printr-o muncă de educaţie şi de autoeducaţie. de gradul II. Andrei. Credem că e posibilă o descriere tiopologică în acest sens. Sau. că omul de creaţie e capabil să creeze şi să relateze despre creativitate. orientată spre altul (înţeles ca ceva diferit de gândire) şi în gândirea gândită (cogitata). rămâne deschisă posibilitatea trecerii de la introspecţia de gradul I la introspecţia de gradul II. ca o consecinţă. analitică şi firi mai puţin apte de o analiză introspectivă bogată. cât şi transpunerea datelor introspectate într-un limbaj adecvat depind. credem. când din anumite motive poate să aibă loc un regres. ea este minimă în comparaţie cu cea provocată prin mijloace extrospective. judecă şi apreciază valoric actele. Există persoane care pot să realizeze ambele forme de introspecţie. gândirea se concentrează asupra manifestărilor sale intime. De aceea. 1971). între aceste forme de gândire există. devine autoreflexivă şi autointerogativă. la una şi aceeaşi persoană. ea cere o anumită deprindere ce se creaza printr-un îndelungat exerciţiu de raportare la altul şi la sine. sau numai pe una din ele (pe cea de gradul I). Chiar dacă ipotetic. Atât eul în acţiune. credem că se poate vorbi de o introspecţie mai profundă. gândurile şi sentimentele noastre. şi de anumite trăsături temperamentale. decât să analizeze cum a făcut-o. Este vorba de o introspecţie educată ji autoeducată.B. orientată spre sine.

ipoteza simultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. pot fi formulate două ipoteze antitetice: 1. dar în unicat. avem posibilitatea de a reface retrospectiv drumul şi de a reconstitui structura unor evenimente psihice trecute. prin introspecţie nesimultană. Problema simultaneităţii sau nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat e greu de soluţionat rămânând numai în cadrul datelor psihologiei. psiho-matematice etc. emoţia si concentrarea simultană asupra lor. mai schematică. cu atât datele despre creativitate sunt mai complete. completitudinea şi veridicitatea informaţiilor despre creativitate sunt şi ele influenţate de factorul T. Dacă între creativitate. cu atât uitarea este mai mică. logice. cum sunt. Ea poate să fie relatată numai în contururile sale generale. Introspectarea creativităţii e simultană sau nesimultană cu actul sau procesul de creativitate? 2. alteori cu încetinitorul. Fiind totuşi o problemă centrală. existenţa introspecţiei.fiziologice. Piaget). creativitatea şi concentrarea simultană asupra mecanismelor şi particularităţilor creativităţii. Este dovedit prin argumente ştiinţifice că gândirea este reversibilă (J. Se ridică cel puţin trei întrebări. 2. un film cu secvenţe mai clare. nu este de natură să ne ofere deplină satisfacţie din perspectiva unei cercetări analitice. Ipoteza din urmă nu afectează. chiar şi pe cele mai profunde şi mai intime. ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. cele ale creativităţii. Pe baza reversibilităţii spaţiale şi temporale a gândirii şi capacităţii memoriei de a înregistra şi păstra fenomenele. cu cât intervalul de timp T dintre creativitate şi relatarea despre ea este mai mic. imaginea despre creativitate devine mai palidă. Această operaţie se aseamănă cu o derulare a filmului. Odată cu trecerea timpului.). Ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat ridică noi probleme de soluţionat. psiho-fiziologice. de pildă. sau mai întunecate. după părerea noastră. uitarea este direct proporţională cu intervalul de timp T. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. Deci. Cu cât T este mai mic. trebuie să se ţină seama de faptul că în acest timp intervine fenomenul uitării în conformitate cu legile memoriei. 2. Rămâne ca ştiinţa să decidă care dintre ele este mai consistentă. Putem presupune că. Detaliile. sentimentul. Cât de complete sunt informaţiile despre creativitate provenite prin introspecţie? Care este gradul lor de veridicitate. în clar-obscur. introspectarea ei şi relatarea despre ea se scurge un interval de timp T. Ţinând seama de lipsa unor date certe în acest domeniu. valabilă în linii mari. nu şi în amănuntele sale specifice.sintetică. Pe de altă parte. uneori mai repede. Cu cât T este mai mare. cu atât aceste date Ppl să fie mai incomplete şi mai puţin veridice. care-şi cer răspunsul: 1. 47 • . Argumente suplimentare Argumentele aduse împotriva introspecţiei vizează cel mai adesea imposibilitatea de a realiza simultan gândul şi concentrarea asupra lui. după părerea noastră ea rămâne deschisă investigaţiilor ştiinţifice multilaterale (anatomo.

acesta este lanţul simţămintelor ce au marcat desfăşurarea fiinţei mele. actuale. poate fi constatat un mare interval de timp între data când au creat şi data când au relatat despre demersul creativ. învăţând calculul algebric. pot răsturna ordinea lor. în şi despre Confesiunile sale: „Prima parte a fost scrisă în întregime din memorie şi trebuie să fi săvârşit acolo multe greşeli. pe baza introspecţiei nesimultane.) . umbrită de alte preocupări noi.. spunând: „Caut să reconstitui retrospectiv". Alţi creatori vin să întărească teza că refacerea fenomenelor sufleteşti nesimultane este eliptică. în care au consemnat foarte multe şi interesante date despre creativitatea lor. Iată ce spune J. Aparent. cărora trebuia să le fac faţă. adesea. nici asupra a ceea ce simţămintele mele m-au îndemnat să săvârşesc. atunci când face relatări despre ea la intervale de timp considerabile. Obiectul acestor confesiuni este de a-mi înfăţişa cu exactitate văzduhul lăuntric în toate împrejurările vieţii mele. pot încurca datele. Cercetând problema creativităţii în matematică. Toate hârtiile pe care le strânsesem spre a umple golurile memoriei şi a mă călăuzi în această lucrare. Charles Darwin etc. Pot face scăpări în privinţa faptelor. Problema stăruia în minte dar în surdină. Se poate face o analogie perfectă între introspecţia nesimulată şi reprezentare. Dar tocmai acest „joc de asociaţii" ar fi fost foarte interesant pentru cunoaşterea analitică a creativităţii.) şi-au scris autobiografia. îmi veni în gând . şi-mi uit şi mai puţin simţămintele frumoase.să tratez vechea problemă prin algebră". Matematicianul evocă o anumită împrejurare. rămânând. atât de importante pentru aprofundarea fenomenului de creativitate. ns. Eugen Rusu consemnează că s-a adresat unui matematician de prestigiu cu întrebarea: „Care este descoperirea dvs. nu-şi mai aduce aminte ceva: „Am ajuns într-a patra de liceu. Astfel.atât de necesare pentru teoria creativităţii. Este regretabil că unii dintre marii creatori (Bertrand Russell. la fel şi introspecţia nesimultană va fi eliptică în raport cu creativitatea. o uitasem. Foarte adesea. Silit să o scriu şi pe a doua tot din memorie. nu vor fi uitat asemenea detalii. s-ar putea să săvârşesc şi mai muie încă. nu se vor mai întoarce într-ale mele. şi ăsta este lucrul principal. dar nu mă pot înşela asupra a ceea ce am simţit. dar nu pot să-mi uit greşelile. Dar reconstituind retrospectiv. şi prin ele pe cel al întâmplărilor ce i-au fost cauza şi efectul. Câţi mari creatori.nu mai pot reconstrui în detaliu prin ce joc de asociaţii (subi. numai nişte jaloane generale. Nu am decât un ghid credincios pe care să mă pot bizui. îmi uit uşor nenorocirile. matematică cea mai importantă?". se pierd în timp. care relatează târziu despre felul în care au creat. căzând în alte mâini. Amintirea lor mi-e prea scumpă spre a se şterge vreodată din inima mea. la o vârstă înaintată. Aşa cum reprezentarea este eliptică în raport cu evenimentul reprezentat.J. Dar ea ţâşni dintr-o dată la suprafaţă. creatorul nu-şi mai aduce aminte unele detalii importante despre creativitatea sa. rugându-1 s-o comenteze sub aspect psihologic. ambele având loc în absenţa evenimentului iniţial.. Rousseau în legătură cu acest fenomen. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. estompată. I.M. Un criteriu de apreciere a validităţii informaţiilor despre creativitate poate fi factorul T. Am fă48 .

introspectarea ei şi relatarea desprea ea (consemnarea ei). pe lângă fenomenul de uitare şi uneori chiar din cauza lui. V3 ale procesului creativ. odată cu creativitatea. 2. pentru a o scrie cât mai fidel. prin concluziile sale. Cum vom putea separa informaţiile veridice de acest adaos.găduit să întocmesc istoria sufletului meu. Nu putem deduce pe Vs din Vi şi V2 prin adaos. ni se pare că e de natură să valideze. avem verigile Vi. Ca informaţiile despre creativitate să fie cât mai veridice şi cât mai puţin deformate. sunt optime acele surse bibliografice în care. în legătură cu fenomenul de cunoaştere. din Punct de vedere metodologic. punând în evidenţă tainele ei intime. atunci când a intervenit fenomenul de uitare. ¥2 se sitează. el rămâne perfect valabil şi în ce priveşte deformarea datelor despre creativitate: „Dar dacă orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa. Analiza făcută introspecţiei în genere şi posibilităţii introspectării fenomenului de creativitate. scrise la intervale mici de timp faţă de data când ea a fost înfăptuită. adică factorul T să fie relativ mic. sau lipsesc cu desăvârşire. V2. sunt preferabile acele surse bibliografice. Să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi Vs. Sau. adeseori deformat şi nesemnificativ? O cale ar fi analiza comparată a informaţiilor despre creativitate provenite de la creatori diferiţi. nesemnificativ. Astfel. între Vi şi Vs cu care are filiaţii euristice. fără lacune. evident. ar trebui ca între creativitate. Prin urmare. lăsând o informaţie lacunară despre creativitate. Nu putem deduce pe V2 din Vi şi Va prin adaos euristic? Sau să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi V2. Se poate pune şi o altă problemă: acest adaos este totdeauna deformat sau el îşi are. o anumită legitimitate metodologică? De pildă. aceasta nu înseamnă totuşi că ea provine toată din experienţă. şi. să fi trecut un timp cât mai scurt. adaos pe care noi nu-1 dinstingem de acea materie primă mai înainte ca un îndelung exerciţiu să ne fi făcut atenţi asupră-i şi abili de a-1 separa". introspectarea ei şi relatarea despre ea a trecut un timp îndelungat. Este însă necesară o metodologie euristică specială care să valideze un asemenea procedeu. dacă între creativitate. furnizate de creatorii 49 . se poate presupune că persoana creatoare. n-am nevoie de alte materiale ajutătoare. Acest fenomen a fost semnalat încă de Immanuel Kant. îmi e de ajuns. iar V3 se situează în prelungirea lanţului euristic Vi şi V2. informaţiile despre creativitate. în mod intenţionat sau nu. în anumite cazuri şi condiţii. Căci s-ar putea prea bine ca tocmai cunoaşterea noastră prin experienţă să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii şi ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaştere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăşi. aşa cum deducem concluzia din premisele raţionamentului? Credem că răspunsul poate să fie afirmativ. să mă cufund în mine însumi". Adaosul se poate produce în două împrejurări: 1. atunci când datele despre creativitate sunt originar incomplete. adaos informaţional adesea deformat. autorul dezvăluie şi cum a făcut-o. despre autocreativitate. din nevoia furnizării unei informaţii coerente. cum am făcut şi până aici. introduce. despre fenomene identice sau analoge.

provenite de la creatori. ca şi în epistemologie. uneori deformant. şi o coroborare a lor cu informaţiile obţinute pe cale extrospectivă. dar îndoielnică totuşi. care poate duce teoria creativităţii pe căi greşite. 50 . importantă. ne oferă temeiul să afirmăm că aceste cunoştinţe pot să fie un „compositum" de date relevante. prin introspecţie nesimultană. analiza valorii cunoştinţelor despre creativitate. provenite din această sursă. să se facă şi o analiză reflexivă asupra informaţiilor despre creativitate. Pe de altă parte. din anumite puncte de vedere. se impune ca. paralel cu demersul constructiv. Şi aici. veridice şi de adaos.înşişi. indispensabilă.

metode. Introducere O modalitate de a dezvolta şi. vom observa cum anume din două modele. Aceste modele au avut. asupra creativităţii şi creaţiei. modele etc. limbaje. al relaţiilor dintre conştient şi subconştient în creativitate şi cel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. dar nu total eterogene.model relativ nou. 2. modele elaborate de noi în lucrarea „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). denumit de noi modelul euristic tripătratic. un rol oarecum divergent. Descrierea generală a modelului Din sinteza celor două modele rezultă un . iniţial. de a optimiza un model este şi aceea de a-1 combina cu un alt model. intenţia noastră este de a combina Modelul structurilor euristice fundamentale şi Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. nuanţări în conţinut etc. Aşadar. în această imagine. în acelaşi timp. unul euristic. cu calităţi amplificate în raport cu fiecare din modelele componente. urmărind obiective relativ diferite. dispuse pe laturile unui pătrat şi pe diagonalele sale. către o viziune mai largă. integrală. pe coordonatele lor generale şi esenţiale (izotip). lărgiri şi îngustări de sferă. deci de a realiza o sinteză creativă între două modele. deoarece elementele care-1 compun sunt dispuse pe trei pătrate suprapuse (fig. se va naşte un model euristic relativ nou. se conservă integral deschizându-se. reconsiderări. modelul iniţial (pătratul euremelor. inclusiv submodelele complementare. prin eliminări şi adăugiri parţiale. La o analiză atentă se constată elemente de complementaritate între cele două modele. altul preponderent ontologic. ci doar selectiv. noul model conţine 51 . Elementele modelului în raport cu modelul structurilor euristice fundamentale. în esenţă. structuri. Este în spiritul teoriei creativităţii de a asocia şi combina idei. 3. Desigur. sisteme. 4). care ne sugerează ideea de a le combina. sinteza a două modele complexe nu se poate realiza punct cu punct (izomorf). care are 6 elemente (structuri). în această ordine de idei. prin schimbări şi adaptări. şi de a obţine elemente noi pe această cale.

formează suportul oricărei ontologii.NATURĂ s EXISTENŢA -<'. Fig. energie. 52 . 4. Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaeuristicâ Definirea elementelor modelului trebuie să înceapă. DEVENIREA CREIER-PSIHIC \ EUREMA ENERGETICA-STIMULATORIE i > ce o LLJ / EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI MEDIU . ca proprietate a existenţei. Vor trebui căutate şi asimilate viziunile ontice ce deschid perspectiva înţelegerii creaţiei. care interpretează întreaga existenţă ca având un suflet asemănător cu cel al omului. dintre care 6. Se cer explorate şi alte direcţii alternative. cele iniţiale. după cum se ştie. Vor trebui clarificate relaţiile dintre conceptele materie. europene şi extraeuropene (mai ales cele ale extremului orient) spre a vedea cum a fost gândit conceptul de existenţă. desigur. O direcţie deosebit de fertilă este aceea pe care a mers acad.14 elemente (sau cupluri de elemente). întrevedem nevoia de a face o largă incursiune în viziunile ontologice antice. cu conceptul de existenţă.".. Se cer poate reconsiderate din perspectiva contemporană viziunile an/mwte (hilozoiste). moderne şi contemporane. iar 8 urmează să fie definite corelativ cu elementele primare. Acest concept. Modelul euristic tripătratic 4. sunt relativ riguros definite. informaţie. De aici până la afirmaţia că întreaga existenţă posedă o capacitate de creaţie asemănătoare cu a omului nu mai este decât un pas. Mihai Drăgănescu.

este un gen proxim. devenirea. ambele având drept suport uman activitatea nervoasă superioară. viziunea filosofică se cere corelată cu teoria Big-Bangului şi cu alte viziuni cosmologice contemporane. inteligenţei naturale. într-o primă aproximaţie. Cum ar fi fost nosibile computerele contemporane.creaţie. neputând avea însuşiri esenţiale. că o serie de capacităţi şi proprietăţi ale inteligenţei naturale pot fi modelate în inteligenţa artificială şi invers. Nivelurile modelului 5 Modelul euristic tripătratic e. sistemul nervos central. dedublare. El se poate raporta doar la conceptul de nonexistenţă care. prin existenţă înţelegem tot ceea ce fiinţează material şi spiritual. Primul nivel de la exterior la interior este. Pe baza legilor imanente ale existenţei. 53 . 5). fiind bazat pe conceptele de mediu-natură. Subliniem punctul de vedere după care conceptul de existenţă. aşa cum am mai spus. totuşi. Nu se poate face abstracţie de ontologia şi epistemologia informaţională şi ale inteligenţei artificiale. nu poate fiinţa. S. nici nefiinţă. dezvoltate. ambele fenomene şi concepte favorizând devenirea. ca şi lumea valorilor. organism-om. în acest context. creier-psihic. Iată că ne putem imagina o creaţie înaintea creativităţii şi fără ea (o ontocreaţie sau protocreaţie). ce ne apare a fi preponderent antropologic. cum ar spune Mihai Eminescu. Desigur. apoi în timp se desfiinţează trecând în nonexistenţă. care aduc argumente indubitabile că materia lipsită de viaţă are proprietăţi şi capacităţi analogice materiei vii. conceptul de existenţă în relaţie antitetică cu nonexistenţă generează. ca şi a celor spirituale. în acelaşi timp. generând elementele celui de-al doilea nivel. fiind un concept vid de conţinut. Pe când fiinţă nu era. în existenţă e cuprinsă lumea substanţelor (lucrurilor). aceste consideraţii preliminare se cer aprofundate. prin excelenţă. centrat fiind pe conceptele de existenţă. Conceptul de existenţă. aceasta se dedublează şi evoluează progresiv (a se vedea fig. în expresia hegeliană. un model trinivelar. clasa obiectelor materiale. în accepţiunea de mai înainte.Sub raport ştiinţific. care fac deschideri spre constituirea consistentă a unei metaexiristici. în afara creierului uman şi înainte de apariţia lui. la niveLul totalităţii. dacă materia lipsită de viaţă nu ar avea o seamă de însuşiri asemănătoare cu materia vie. Conceptul de „inteligenţă a materiei" nu mai este demult doar o metaforă. devenire şi creaţie. cu inteligenţa naturală şi cu proprietatea de creaţie a omului. Abia la acest nivel avem de-a face C H o creaţie bazată pe creativitate. ontologic. cât şi pe cea subiectivă. creierului uman. cuprinde atât existenţa obiectivă. între materie şi spirit se cere abandonată în era legăturilor atât de intime între inteligenţa naturală şi inteligenţa artificială. creativitate. creaţia ne apare ca o proprietate a existenţei. Un lucru fiinţează. în genere. Dihotomia creată. nuanţate. în istoria filosofici. La nivelul obiectelor finite.

poate fi gândită şi o formalizare a modelului care să pună în evidenţă relaţiile de succesiune dintre părţi. specifice sau aplicabile în domeniul creativităţii (gândire divergentă. riguros şi chiar cuantificabil. deşi credem că acest lucru ar fi util pentru metodologia cercetării ştiinţifice. cât şi pe cea de profunzime. Este cert faptul că acest model pune în evidenţă o seamă de aspecte esenţiale ale creativităţii. nu este locul aici să facem o analiză exhaustivă a calităţilor şi Urnitelor acestui model.Acest al doilea nivel se bazează pe cel de-al treilea nivel. de la interiorul modelului către exteriorul său creşte dimensiunea extensivă şi descreşte cea intensivă. flexibilitatea gândirii. cu atât conţinutul conceptelor sale se îmbogăţeşte. Dar începutul a fost făcut. psihologia deţine o prioritate absolută în investigarea experimentală şi sistematică a creativităţii.). Modelul poate să fie dezvoltat analitic. Guilford (1950). precum şi relaţiile dintre niveluri şi întreg. de la exteriorul lui către interior. atât pe aceea de extensiune. devine operaţional. putem considera că.P. cunoscut în lumea ştiinţei sub numele de Modelul tridimensional al intelectului. cât şi pe ansamblu. în general. gândire convergentă. cu atât conţinutul conceptelor sale devine mai vag. mai greu definibil şi comprehensibil. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului După cum se poate observa. introduce în circulaţie un set de concepte noi. 6. cu cât sfera modelului se îngustează. ce va necesita timp şi efort. ce are o reprezentare geometrică pe cub. pe fiecare structură (element) în parte. Dezvoltarea modelului De la proiect la modelul elaborat integral va fi un drum lung şi anevoios. Desigur. în armonizarea sistemică a părţilor şi a nivelurilor. 8. fecunde şi laborioase modele. Eventual. Ni se pare că modelul euristic tripătratic satisface ambele cerinţe. cu cât sfera modelului se lărgeşte. Reflecţii despre modelele euristice După cum se ştie. acela al structurilor euristice fundamentale (euremelor). începând cu cercetările lui J. prin extrapolarea la acest model a relaţiei aristotelice dintre sfera şi conţinutul conceptelor. persistă o întrebare de fond: este el un 54 . dintre acestea şi întreg. 7. construind unul dintre cele mai complexe. Dar. fluiditatea gândirii etc. Acest autor are ideea inedită şi iniţiativa lăudabilă aceea de a aplica metoda modelării în domeniul fenomenelor psihice intelectuale. preponderent psihologic. Şi invers. Aşa cum am mai spus şi în alt context.

e un aspect cât se poate de pozitiv. dar nu numai a lui. Este un model structural cu reprezentare geometrică pe pătrat cunoscut şi sub denumirea de pătratul euremelor. în acest sens cercetătorii spun „modelul meu". ce surprinde şi o seamă de trăsături fundamentale ale creativităţii? Suntem înclinaţi să credem că acest model vizează întreaga sferă a intelectului. Nu se cuvine să facem noi aprecieri valorice despre acest model. Aşa se face cercetarea ştiinţifică. completându-1 pe diferitele dimensiune ale sale. construit pe structurile fundamentale ale creativităţii (euremele). pentru simplul fapt că ele nu există la plural. ci o constatare. Nu e posibil ca fiecare cercetător să-şi elaboreze propriul său model. Ceea ce nu poate face un singur model poate realiza o suită de modele. model structural etc. în sinteza lor. în armonie cu literatura consacrată teoriei şi metodei modelării. o tipologie a creatorului rezultată din structurile creativităţii etc. oricât ar fi el de complex. în esenţă. El a fost analizat în recenzii apărute în literatura de specialitate şi din ce în ce mai 55 . Un model. metode. model cibernetic. El pune în circulaţie o mulţime de concepte noi. inclusiv creativitatea ca funcţie a acestuia. are şi o oarecare valoare de model. Unele cercetări au dezvoltat şi nuanţat acest model. Desigur.model al creativităţii sau e un model al structurii şi funcţionalităţii intelectului. nu poate surprinde toate faptele si însuşirile esenţiale ale unui fenomen atât de subtil şi dificil de investigat cum e creativitatea. Cercetătorul are nevoie de model. desprindem exigenţele ce se cer unei construcţii ştiinţifice spre a fi îndreptăţită să poarte denumirea de model. Cert e că acest model a exercitat un impact foarte puternic asupra cercetătorilor creativităţii din ţara noastră. de Model tridimensional al intelectului şi nu de model al creativităţii. continuând cu nivelurile creativităţii (conştient-inconştient). teoria mea etc. şi după această dată. el îl adoptă pe acela care fiinţează. începând cu anul 1973. infralogicului) şi a rolului crucial al acestuia în creativitate şi nici factorii neintelectuali ai personalităţii implicaţi în creativitate. ci doar la singular. Dar în sens strict şi riguros. în literatura românească consacrată creativităţii a fost elaborat „un model epistemologic. în sens larg. în sens foarte larg şi vag. Ceea ce spunem aici nu e o critică. adică cercetarea mea. Mult timp s-a cercetat creativitatea la noi şi în lume pornindu-se de la acest model şi utilizându-se conceptele lui de bază. ceea ce desigur. submodele etc. atunci când cercetătorul nu poate alege din mai multe modele. în accepţiunea în care acest termen e utilizat în diferite ştiinţe (model matematic de tip formal. aşa cum navigatorul are nevoie de busolă. completându-se reciproc pe diferitele laturi ale lor. cu etapele creativităţii.psihologic al creativităţii tehnice" (1980). Modelul Guilford nu abordează zona subintelectului (inconştientului. este o construcţie ce va consacra o nouă ramură a ştiinţei tehnoeuristica. E tot atât de adevărat punctul de vedere potrivit căruia orice construcţie teoretică cu funcţie explicativă.). Un argument în spirjinul acestui punct de vedere e şi faptul că ştiinţa a consemnat acest model sub denumirea menţionată mai înainte. Mai degrabă un model bine făcut e utilizat de cohorte de cercetători.

va fi necesar să se apeleze la alte modele. atât de mult cât sfera lui rezistă. Ce domeniu minunat şi plin de surprize sunt ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică! Iată cum inginerul şi psihologul se întâlnesc. până îşi va epuiza sau se vor slăbi funcţiile sale explicative. Acelaşi autor. Pe de altă parte. Premiul Nobel pentru medicină. acum un deceniu şi ceva (1980). Deocamdată nu ştim acest lucru cu certitudine şi poate că nici nu are prea mare importanţă să-1 aflăm. Cert este că acest model a fost elaborat. 1988). inventică.. 1986). Desigur. ca teză de doctorat. Belous. denumit modelul euristic tripătratic (1991). autorul lui nu avea cum sa ştie şi nu spera ca el să aibă soarta de a deveni unul din fundamentele noii ştiinţe interdisciplinare . comportamentologie etc. al doilea. onirologie. acum aproape două decenii (1973). Belous. în prima sa variantă. euristică. Când se va scrie istoria psihologiei creativităţii se va menţiona poate locul şi importanţa acestui model în cronologia modelelor: dacă e primul. cu o sferă mai largă. mai ales. în literatura de inventică.W. am putea să menţionăm: cercetările de asimetrie cerebrală (B . implicate sau tangente creativităţii.inventică. la explicarea unor fenomene adiacente. spune în altă parte: „Uitaţi-vă. atunci când acest model a fost elaborat. ca lucrare publicată. Sperry. Dar dacă s-a întâmplat să fie aşa. cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari. stimulându-1 pe mai departe în cercetare. Dintre acestea. Când „pulsul" lui va deveni foarte slab. îşi dau mâna şi pornesc mai departe în armonie şi cooperare.Principala punte de legătură între teoria creativităţii şi teoria şi practica proiectării creative" (V. sfi . subordonate sau supraordonate. creatorul psihognoseologiei româneşti şi primul animator al inventicii la Politehnica din Bucureşti" (V. Acest model e considerat ca „. Pătratul euremelor se cere completat în continuare.mult utilizat în cercetarea creativităţii şi creaţiei în general şi. acest fapt nu poate decât să-1 bucure. Autorul lui 1-a mai dezvoltat ulterior. 1981). implicându-1 într-un model mai complex. acest model se cere extins la maximum. partea de psihognoseologie din manualul meu de inventică este făcută în totalitate după teza de doctorat a profesorului Ion Moraru. revăzut prin prisma unor descoperiri ştiinţifice fundamentale care au intervenit după elaborarea lui. hipnologie. fondator al şcolii româneşti de inventică şi unul dintre făuritorii ei ca ştiinţă. al treilea sau al n-lea model. iar în a doua variantă..

F. găsirea faptelor în care intră definirea problemei şi Pregătirea. observăm că în etapele creativităţii (autorul le concepe. munca pregătitoare. al „activităţii creatoare". autorul omite etapa pregătitoare. în această viziune. incubaţia. 2. 2. Al. Etapele creativităţii şi creaţiei se pregătesc unele pe altele. incubaţia. După cum vedem. inspiraţia. 3. 4. M. 3. în creativitate şi creaţie există patru etape: 1. constituie ceea ce numim etapele creativităţii şi creaţiei. de natură să fragmenteze procesul creativ şi creator. într-un fel. De aceea. 4. Al. conştient şi inconştient. etapele creativităţii şi creaţiei constituie o desfăşurare crono-spaţială a structurilor euristice. pregătirea. ne putem aştepta ca. găsirea ideilor. 2. verificarea (Cf. Etapele la diferiţi autori După Norman L. 3. 7. Criteriile etapizării Delimitarea în timp a procesului creativ şi creator. inspiraţia. efectivitate şi luciditate.CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITATE ŞI CREAŢIEI 1. care cuprinde evaluarea (cu verificarea ideilor concurente) şi adoptarea (cu decizia şi realizarea soluţiei finale). Munn. din această perspectivă. Etapele creativităţii şi creaţiei se găsesc într-o legătură organică cu structurile euristice fundamentale. F. în care se includ producerea ideii şi dezvoltarea ei. Osborn consemnează o serie de etape ale procesului creativ şi creator ln rezolvarea problemelor: 1. cumva. Osborn. inspiraţia. 6. rolul întâmplării. într-o anumită succesiune a lor. aspecte diferenţiale (1971). Ele trebuie înţelese ca momente de continuitate în relativă discontinuitate şi nicidecum ca nişte graniţe rigide. între structurile euristice fundamentale şi etapele creativităţii şi creaţiei să existe unele similitudini şi corespondenţe. parţial şi structurile euristice. Pârvu vorbeşte în creaţia artistică de trei faze: 1. 57 . într-un cadru mai larg. Bejat. 2. 2. 5. se determină şi se interferează. după părerea noastră. Dar este neîndoielnic că pentru a incuba trebuie să dispui de o cantitate de informaţie obţinută în prealabil. tratează: 1. N. 1963). 3. ca etapeprocese) sunt incluse şi ceea ce noi am numit nivelurile creativităţii. execuţia (1967). într-o anumită succesiune de momente. întruchiparea ideii.găsirea soluţiei. în etapa pregătitoare.

6. analiza critică. Prin etapa de pregătire se înţelege activitatea premergătoare creativităţii. După cum vedem. 4. elaborarea teoretică. sub raportul efortului. ca fiind activă şi nu pasivă. 1963). Cu aplicare la funcţionarea imaginaţiei. în vederea unei explicaţii sumare a acestor etape vom lua ca punct de referinţă opinia lui N. Asupra opiniei de mai înainte despre incubaţie se impun. 5. Dacă ţinem seama de conlucrarea conştiinţei cu inconştientul în creativitate. Moraru. 5. inconştient. Constantinescu. următoarele etape: 1.incubaţia: „Acea parte a procesului creator care nu cere decât puţin efort sau deloc este denumită incubaţia. în terminologia medicală. eurema ideativ-perceptivă şi 6. Astfel. dar mai ales conştient. pregătirea. Această primă etapă o conturează şi o presupune pe a doua . le ordonează după anumite criterii (care corespund cel mai bine scopului urmărit). 3.F. la acest savant. stabileşte şi eşalonează obiectivele de lucru. Din această perspectivă. Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor Ţinând seama de cele şase eureme fundamentale (1. Rădăcina substantivului este un verb ce înseamnă a sta culcat. analogiile. F. eurema critică. mai puţin a euremei energetică-stimulatorie. Osborn. 2. inconştientul se pare că depune doar un efort insignifiant. aplicaţiilor multiple (I. 1992). Această observaţie atrage după sine o alta. cât şi de opinia consemnată mai înainte. sunt oarecum convergente. un fel de schiţă preliminară. ea poartă un sens de relaxare cu scop. eurema asociativ-combinatorie. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. experimentală. sensibil şi chiar obositor. indubitabil. Dar conştiinţa depune. în primul rând. 3.într-un studiu inductiv consacrat analizei elaborării teoriei sonicităţii de către G. în adevăr. deşi diferite. termenul de incubaţie desemnează fenomenul prin care ideile se conturează spontan în conştiinţă" (Al. eurema de obiectualizare a imaginii). Osborn în pasajul citat se realizează nu doar în conştiinţă. după care etapele creativităţii şi creaţiei nu sunt altceva decât o desfăşurare crono-spaţială a euremelor fundamentale. noi am pus în evidenţă. nu presupun decât puţin efort sau aproape deloc. etapa incubaţiei se cere concepută. eurema energetică-stimulatorie. Etapa şi fenomenul de incubaţie. Osborn. două observaţii. se impune să concepem etapa şi fenomenul incubaţiei ca având loc pe fundalul unui efort susţinut. conturarea spontană a ideilor despre care vorbeşte Al. după părerea noastră. întocmind un plan de activitate. care ni se pare mai simplă şi mai coerentă. un efort mai mare. 2.F. Munn. pe fundalul 58 . în opinia lui Al. incubaţia este stadiul de dezvoltare a bolilor infecţioase. 4. 3. ci şi în inconştient. opiniile autorilor despre etapele creativităţii şi creaţiei. care apoi va suferi multiple metamorfoze. în care creatorul strânge datele (fişează materialul de referinţă). Aceasta este numai o aparenţă.L.

creativitatea devine creaţie. aceste etape pot fi reduse la fenomenul de asociere şi combinare a informaţiilor.căreia se desfăşoară toate celelalte. tehnic etc. în fond.2. Etapa ideativ-perceptivă Indispensabilă tuturor genurilor de creativitate în care ideile. ideea-imagine devine lucru. ea fiind o euremă oarecum transversală. Etapa de iluminare (de inspiraţie) are la bază fenomenul de realizare a unei combinaţii potrivite la nivelul conştientului sau inconştientului. capătă contur imagistic. Etapa ideativ-perceptivă constituie un moment de trecere de la creativitate la creaţie. Am văzut că în acumularea informaţiilor memoria conlucrează din aproape cu gândirea. ceea ce nu exclude ordonarea datelor într-un plan preliminar de acţiune creativă. Etapa obiectualizării imaginilor s Corespunde la ceea ce N. Imaginea este o etapă necesară în trecerea gândirii de la abstract la concret. Munn. Etapa asocierilor. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei Este echivalentă cu incubaţia şi iluminarea (sau inspiraţia). etapa analizei critice. aprofundat şi multilateral. 3.3. Etapa de incubaţie nu poate fi concepută decât prin activitatea asociativ-combinatorie conştientă şi inconştientă. Munn şi alţi autori numesc etapa verificării °luţiei.L. 3. 3.1. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei. fiind însă vorba de un concret care a asimilat întreaga bogăţie a abstractului. 3.4. după opinia noastră. fiind supuse cenzurii severe a raţiunii. în concepţia noastră putem vorbi de următoarele etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. etapa asocierilor. etapa ideativ-perceptivă şi etapa de obiectualizare a imaginilor.L. Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei Corespunde la aceea ce alţi autori numesc etapa pregătitoare. . Etapa analizei critice Este absolut necesară deoarece. Este etapa finală care încheie un ciclu euristic şi prin care. de a Pt. 3 -5. Conţinutul acestei etape îl constituie trecerea ideii-imagine în obiect (arctic.). atât soluţiile obţinute la nivelul conştiinţei şi cu atât mai mult cele obţinute la nivelul inconştientului se cer analizate critic. Acestei etape nu-i găsim un corespondent în etapizarea dată de către N. mai mult sau mai puţin abstracte.

de fapt. 4. cu planul concret senzorial. acum ideea-imagine suferă o confruntare cu substanţa. 4. prin confruntare cu aparatul matematic. se precizează. acele idei care nu se supun rigorilor proiectuale. Este o etapă a creativităţii inginereşti. 4. în planul etapelor generale ale creativităţii şi creaţiei. în etapa ideaţiei sunt elaborate ideile noi şi originale. capătă formă şi conţinut substanţial (în şi din substanţă).4. care nu existaseră în etapele anterioare. Pot să apară idei noi şi originale în şi prin convertirea ideii în idee-imagine. ele capătă o anumită acurateţe.2. sunt făcute „invenţiile mentale". cel mai adesea se dovedesc a fi inconsistente din punct de vedere tehnic.imagine trece din proiect în obiect tehnic.3. se metamorfozează într-un produs tehnic. Fiind supuse şi rigorilor cantitative. mai mult sau mai puţin abstracte. structural şi funcţional. ideile. Ideile abstracte se îmbogăţesc în şi prin transpunerea lor în proiect. căpătând o transpunere imagistică. adesea obscure sau clar-obscure.4. în această etapă ideea. Etapa proiectuală Corespunde. însumează o serie de alte etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. în această etapă. se completează şi se întregesc reciproc. etapa asocierilor. Unele idei din etapele anterioare nu rezistă confruntării cu substanţa. se realizează o nouă triere (după aceea înfăptuită de eurema critică) a ideilor realiste de cele nerealiste. cu etapa ideativ-perceptivă. Etapa ideaţiei Este o etapă cumulativă care. Legătura indisociabilă dintre etape Este de presupus că etapele interacţionează continuu şi complex. Spre deosebire de etapele anterioare. în această confruntare a ideii. 60 . combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei şi etapa analizei critice. Pe de altă parte. Apar soluţii şi idei constructive noi şi originale. prin confruntarea lor. ideea-imagine din planul prolectual se îmbogăţeşte în şi prin convertirea ei în obiect tehnic. ideile coboară (mai exact urcă. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. Etapa constructivă Corespunde etapei de obiectualizare a imaginilor. fiind vorba de o ascensiune în planul creativităţii) din cap în proiect.1. Ca rezultat al imaginaţiei creative.

CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1. 1968). Peatniţchi. vom avea de-a face cu o persoană ce are indice de creativitate foarte scăzut. Acest tip. fiind susceptibil de progres. Ele vor să realizeze ceva. 3. uneori. cum ar fi: forţa. cel puţin teoretic. dezvoltând astfel continuu personalitatea.P. se frământă. cultură. Este de fapt vorba de o energie neproductivă. spre cele rutiniere). puse în evidenţă în cercetările lui I. 2. al celei asociativ-combinatorii. Capacitatea însăşi este condiţionată de activitate. 1971). eurema asociativ-combinatorie. La ele predomină latura afectiv-motivaţională în detrimentul celorlalte Şi.L. Pavlov şi dezvoltate ulterior de o serie de cercetători (I. eurema ideativ-perceptivă. se cere interpretat dintr-o perspectivă dinamică. eurema energetică-stimulatorie. Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) O capacitate mică de acumulare şi comprehensiune a informaţiei (cunoştinţe relativ puţine şi. Tipologia pe care o propunem are la bază cele şase eureme fundamentale: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. mai ales. cheltuiesc energie. Aceste persoane sunt adesea caracterizate prin „vor dar nu pot". fie de la premise de ordin fiziologic. ineficientă. Beveridge. să le restructureze şi să le perfecţioneze pe cele vehi. echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). pornind fie de la observaţii asupra particularităţilor de creaţie ştiinţifică. educaţie şi autoeducaţie. cu o capacitate asociaţiv-combinatorie mică. Tipul volitiv Unele persoane au un fond energetic-stimulatoriu relativ ridicat. pe un fond energetic-stimulatoriu scăzut. eurema de obiectualizare a imaginii. eurema critică. Introducere Există unele încercări e a elabora o tipologie a creatorilor. ce trebuie canalizată spre alte activităţi decât cele creative (eventual. Desigur. Aceasta din urmă e în măsură să genereze capacităţi noi. dar rezultatele nu sunt nici pe departe pe măsura cantităţii de energie cheltuită. Asemenea persoane cu disponibilităţi 61 . conjugate cu observaţii de ordin psihologic (W. insuficient înţelese) se poate acumula. ca de altfel şi celelalte. sub influenţa factorilor de mediu.

1972).combinatoriu. să ajungă la elemente noi şi originale. la unele persoane. Ed. dar care se găsesc în imposibilitatea de a le asocia şi combina într-o manieră nouă şi originală spre a crea ceva. Tipul cumulativ poate să fie o persoană volitivă. cu o mare capacitate asociativ-combinatorie. prin asocieri. din care reuşesc. fără să aibă disponibilităţile de ordin asociativ. Tabla şi piesele de şah sunt un exemplu în acest sens. Bălăceanu. Se apreciază că în jocul de şah variantele posibile sunt de ordinul IO 1 . Se ştie doar că pentru a realiza un număr foarte mare de combinaţii nu ai nevoie decât de un număr relativ mic de elemente. dar steril. Tipul combinativ-volitiv se caracterizează. care creează parcă din nimic. combinări şi recombinări. corespunde o capacitate asociativ-combinatorie mică. Planul şi realizarea lui se presupun. Tipul combinativ-volitiv O cantitate relativ mică de informaţie (cunoştinţe nu prea bogate). cu un volum apreciabil de cunoştinţe. La o cantitate mare de informaţie intrată în componenta de acumulare. Şi în acest caz. Nicolau. s-ar putea să se asocieze. 5.energetice dau rezultate în activităţile de execuţie. militează permanent şi perseverent pentru transpunerea lor în fapte. Graţie capacităţii asociativ-combinatorii. care dispune de un fond energetic-motivaţional ce se manifestă preponderent în acumularea de informaţie. "7fi ca sistem de comparaţie este luat numărul de atomi din galaxie. Tipul cumulativ excelează în asimilarea de cunoştinţe. Creativitatea şi creaţia la el se găsesc într-o comuniune indisociabilă. 62 . atât de necesare în creativitate. neproductiv sub raport creativ. în această categorie se înscriu oamenii cu o fantezie bogată şi inteligenţă prodigioasă. Aici se încadrează omul instruit. El îşi confruntă şi susţine cu tărie opiniile. aceste persoane pot realiza un indice de creativitate mediu sau chiar ridicat. pe baza căreia se realizează cvasitotalitatea asociaţiilor şi combinaţiilor posibile. prin capacitatea de a realiza lucruri inedite în planul creativităţii şi de a le finaliza în creaţie. Tipul cumulativ Avem de-a face uneori cu persoane care adună multe cunoştinţe. aparent disparate. din domenii variate. să realizeze ceva. 4. Ei prind „din zbor" unele elemente informaţionale. lucrează cu intensitate după un plan dat de altcineva. vom avea un indice de creativitate scăzut. totuşi. C. apreciat la 10 (Cf.

6. Tipul combinaţiv-nevolitiv întruneşte toate calităţile de ordin asociativ-combinatoriu, descrise mai înainte mai puţin disponibilităţile volitive. Din cauza lipsei de energie, cele mai multe realizări creative rămân în stadiul de proiect, neputând să le finalizeze. Un asemenea tip poate fi cuplat în activitate cu tipul volitiv, cu care se completează reciproc.

7. Tipul cumulaţiv-combinativ-volitiv
O cantitate mare de informaţie acumulată, cunoştinţe multe, profunde şi variate se pot cupla cu o mare capacitate asociativ-combinatorie, pe un fond energetic stimulatoriu ridicat. Este vorba, în acest caz, despre geniul creativ. Sunt cazurile cele mai fericite, dar şi cele mai rare. Asemenea persoane dau indicele cel mai mare de creativitate. Ele realizează adevărate „mutaţii creative", la o mare amplitudine, de natură să revoluţioneze domenii întregi ale ştiinţei, tehnicii şi artelor. Geniile creative, graţie capacităţii şi energiei lor creative, nu rămân, de obicei, la un singur domeniu, ci tind să iradieze şi în celelalte. Ele îşi pun cu putere şi originalitate amprenta lor creativă pe tot ce îmbrăţişează, fiind deschizătoare de drumuri, elaborând un număr însemnat de idei noi şi originale. De obicei, asemenea persoane se pot manifesta puternic atât în planul creativităţii, al finalizării ei în creaţie, cât şi în planul acţionai multilateral. Acei mari şi cunoscuţi creatori din epoca renaşterii şi-au revărsat geniul lor creativ, în egală măsură, în mai toate domeniile. Persoanele din această categorie pot avea un fond energetic-stimulatoriu ridicat sau mediu, dar în nici un caz scăzut. Cu cât energia lor e mai mare, cu atât capacitatea de a se manifesta multilateral, de a crea mai multe elemente noi şi originale, de a le finaliza, e şi ea mai mare. Persoanele cumulativ-combinative cu un fond energetic mediu pot să elaboreze multe idei noi şi originale, din care finalizează puţine, restul lăsându-le pe seama epigonilor.

8. Tipul combinativ-fabulativ
Luând în consideraţie şi eurema critică, putem întâlni şi un asemenea tip, la care funcţia critică se realizează în deficit. Funcţia asociativ- combinatorie lucrând m exces, fantezia sa foarte bogată iese adesea de pe făgaşul posibilului, trecând cu uşurinţă în domeniul imposibilului, al visului irealizabil. Asemenea persoane devin nerealiste, elaborează idei fanteziste.
63

9. Tipul combinaţiv-critic La care imaginaţia şi gândirea critică se găsesc în echilibru. Imaginaţia e lăsată să zboare, iar după aceea e supusă cenzurii severe a raţiunii. Asemenea persoane sunt fecunde în idei realiste noi şi originale. 10. Tipul combinativ-hipercritic La un asemenea tip funcţia critică se realizează în exces. Fantezia şi inteligenţa lui pot să producă idei noi şi originale, dar majoritatea lor sunt ucise în faşă. La aceste persoane natalitatea ideilor şi mortalitatea lor sunt egale şi deci creativitatea e, în cele din urmă, nulă. 11. Tipul ideativ Ţinând seama de euremele ideativ-perceptivă şi de obiectualizare a imaginii în planul creativităţii şi creaţiei inginereşti, trebuie să mai luăm în consideraţie şi alte tipuri creative posibile. Este vorba de tipul la care predomină latura ideativă, având la bază eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei, eurema asociativ-combinatorie şi eurema critică. Este o persoană aptă pentru activitatea de concepţie. Poate să elaboreze idei noi şi originale, semănându-le, uneori, cu generozitate pe ogorul tehnicii. Nu e nicicând în pană de idei noi şi originale. Găseşte soluţii ingenioase oricând şi pentru orice. O asemenea persoană este prin excelenţă un inginer de concepţie, un „spiritualist" în domeniul ingineriei, uneori cu mai puţine disponibilităţi în activitatea de proiectare şi construcţie. 12. Tipul ideativ-imagistic La aceste persoane ideaţia şi capacitatea de vizualizare a ideilor sunt în echilibru. Ele sunt apte de a elabora idei noi şi originale în domeniul tehnicii şi de a le da contur bi şi tridimensional, transpunându-le în proiect. Orice idee e verificată prin posibilitatea ei de a fi tradusă în proiect, de a fi vizualizată. Aceste persoane sunt deopotrivă oameni de ideaţie, de concepţie şi buni proiectanţi. Sunt arhitecţii propriilor lor idei. 13. Tipul imagistic La el predomină structura imagistică (de vizualizare a ideilor) şi este mai puţin evidentă acea de elaborare a ideilor noi şi originale. Este un tip cu vocaţie pentru activitatea de proiectare şi se cuplează foarte bine cu tipul ideativ, fiind persoane cu trăsături complementare.
64

14. Tipul ideativ-imagistic-obiectual
Este tipul inginerului complet la care structurile ideativă, imagistică şi obiectuală se găsesc în armonie. Asemenea persoane elaborează idei noi şi originale, le desfăşoară în proiect şi au aptitudinea de a le transpune în obiecte tehnice funcţionale, în una şi aceeaşi persoană sunt întrunite trei calităţi: 1. inginerul de concepţie (ideativ); 2. inginerul proiectant (imagistic) şi 3. inginerul constructor (obiectual). Poate că în condiţiile actualei diviziuni a activităţii inginereşti, o asemenea persoană e tot mai rară. Este ca şi în domeniul muzicii când, uneori, aceeaşi persoană întruneşte compozitorul, interpretul şi dirijorul.

15. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor
Pornind tot de la cele 6 structuri euristice fundamentale, combinate între ele, câte două, se poate obţine o tipologie mai completă a creatorilor, pentru modelul nostru de abordare a creativităţii (6 = 36 tipuri euristice posibile). A se vedea în acest sens: I. Moraru, Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice, 1980, tabelul l, Matricea tipologiei creatorului, p. 159. Vom observa faptul că în unele „căsuţe" ale matricei se repetă grupajul funcţiilor structural-tipologice, dar întotdeauna într-o altă ordine. Deci, vom considera că, pentru descrierea unui tip, este necesar să luăm în considerare funcţiile structural-tipologice ce se grupează într-o căsuţă, cât şi ordinea lor. Pe de altă parte, se poate observa că atunci când o anumită structură de pe verticală se întâlneşte cu aceeaşi structură de pe orizontală, în căsuţă nu poate să apară decât funcţia structural-tipologică, rezultată din combinarea unei structuri cu identica ei. Credem că tipurile euristice de acest gen pot fi interpretate ca excelând prin acea funcţie, fără a fi lipsite însă şi de alte funcţii structural-tipologice.

16. O tipologie posibilă bazată pe aranjamente de şase structuri luate câte şase
Prin această interpretare se poate obţine o tipologie completă a creatorilor în limitele modelului nostru euristic. Dar, aparent paradoxal, o asemenea tipologie completă devine inoperantă din cauza numărului prea mare de variante. In această tipologie se porneşte de la premisa că fiecare tip se cere caracterizat Prin prisma celor şase structuri euristice fundamentale, aranjate în ordinea importanţei lor valorice pentru acel tip. Decurge o relaţie de aranjamente de şase luate câte şase. A$ = 6 • 5 • 4 • 3 • 2 • l = 720 variante tipologice. Această interpretare ne-a fost sugerată de L. Dulgheru, în lucrarea Creativitatea şi metode de stimulare a ei (1983).
65

Există astăzi modele ale ştiinţei. E necesar să precizăm că în sfera investigaţiei noastre nu intră sistemul ştiinţei. Ştiinţa de mâine se va vedea confruntată cu nevoia de a elabora nu numai modele structurale. metaştiinţa etc. în sistemul ştiinţei sunt cuprinse: structura pe verticală a ştiinţei. istoria şi filosofia ştiinţei. alcătuită din formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice (observaţia ştiinţifică. cibernetic-euristic şi evasiformal. decizia. modele ale creativităţii (modelul Purica. de asemenea. comanda. experimentul. Modelarea pe care o propunem noi e de tip conexional. ipoteza.). care să surprindă şi să conjuge elementele comune mai multor discipline ştiinţifice. procese etc. a cărui sferă conceptuală e foarte largă. modelul euristic tripătratic etc. modelând diferite obiecte.) (Angela Busuioc Botez. coordonarea. se simte nevoia unor intermodele (modele conexionale) ale ştiinţei. ci doar cercetarea ştiinţifică. scienticii (sau scientologiei). Pornim de la premisa că aceste trei domenii sunt autentic complementare şi pot să devină reciproc profitabile. din nevoi de cunoaştere şi utilitare. modelul epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. teoria ştiinţifică etc. înţeleasă ca o parte a acestui sistem. ci şi modele structural-fenomenologice. mutaţionist. un domeniu care e el însuşi tot mai bine şi mai multilateral modelat poate să fie mai consonant cu domeniile pe care doreşte să le modeleze. Investigarea sistemului ştiinţei revine.). dacă vom înlătura graniţele oarecum rigide ce le separă şi vom pune în evidenţă legăturile structurale şi funcţionale dintre ele. domenii. elaborate din unghiul dezvoltării ei (cumulaţionist. Introducere Nu e o speranţă deşartă şi lipsită de semnificaţii majore ca ştiinţa. credem. şi a unor transmodele de mai mare generalitate. fenomene. . sistemic etc. Astfel. cercetarea e un subsistem al sistemului ştiinţei. 1980). Desigur. în sensul opiniilor exprimate de M.CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1. structural. Ţinând însă seama de fenomenul interdisciplinarităţii şi transdisciplinarităţii în ştiinţa contemporană. organizarea. creativităţii şi învăţării creative spre a uşura extrapolările şi interpolările conceptuale şi metodologice între aceste domenii. 1990). Alături de cercetare. politica ştiinţei şi în strânsă legătură cu ea conducerea ştiinţei (prevederea. Ni se pare însă că cercetarea constituie fundamentul ştiinţei. să aspire permanent la a se modela şi pe sine. îndrumarea şi controlul). Ea urmăreşte să suprindă şi să pună în evidenţă elementele esenţiale comune cercetării ştiinţifice. Drăgănescu (1989. Există.

Un alt prestigios cercetător. b) rezolvarea lor se cere să fie făcută într-un termen relativ scurt. de regulă. d) rezultatele ei pot să fie contabilizate. cerute de societate. întrucât la realizarea ei participă şi structurile logice împreună cu cele psihologice.2. şi o dimensiune sociologică. cercetarea şi rezultatul ei . L. de Broglie. pe care se fundamentează întreaga tehnică a undelor? Comparând aceste forme de cercetare. într-un timp relativ lung în raport cu cercetarea departamentală. tehnică etc.). desigur. Logica descoperirii şi psihologia cercetării Suntem tentaţi să transformăm propoziţia disjunctivă care exprimă titlul studiului lui Th. artă etc. Sferele conceptelor de „logica descoperirii" şi „psihologia cercetării" se interferează. economie. şi sociologia cercetării. deci e vorba de o rezolvare urgentă. Există o cercetare practicată de institutele de cercetare departamentale.C. Spre deosebire de aceasta. alături de disciplinele menţionate. Gr. adică exprimate financiar-valoric. c) e greu de planificat sub raport temporal. Nevoia unei analize aprofundate şi interdisciplinare a cercetării ne impune să avem o atitudine tolerantă faţă de unele discipline ştiinţifice cu un aport cât de modest în acest domeniu. adică se poate estima ce beneficii aduce sub raport financiar-valoric. după care „Istoria ştiinţelor dovedeşte cu nenumărate exemple că marile aplicaţii au derivat aproape întotdeauna din marile descoperiri făcute de cercetători care nu se preocupau de aceste aplicaţii şi care căutau. 67 . b) se realizează. Moisil distingea două specii ale cercetării. ci şi psihologice. aflare şi aplicare Gr. cercetarea are. laureat al Premiului Nobel. Realizându-se într-un context social. tehnică. consemnează un punct de vedere analog. există o cercetare practicată de instituţii speciale.. să satisfacă acea dorinţă de înţelegere şi de cunoaştere c are este una dintre tendinţele esenţiale ale inteligenţei umane" (1980).descoperirea . După cum. Moisil conchide: „Eu susţin că aceasta este încă şi mai importantă decât cealaltă" (1971).S. care se caracterizează prin aceea că: a) delimitarea problemelor nu e precis făcută. Aceste structuri practică o cercetare. înainte de toate. 3. de institutele de cercetare şi laboratoarele uzinale. într-o propoziţie conjunctivă: „Logica descoperirii şi psihologia cercetării". Una dintre aceste discipline e şi psihologia cercetării (în ştiinţă.C. Kuhn „Logica descoperirii sau psihologia cercetării" (1982). care se distinge prin următoarele trăsături: a) are drept scop să rezolve probleme bine delimitate.intră parţial şi în sfera logicii descoperirii. Autorul se întreabă: cât valorează teorema lui Pitagora sau ecuaţiile lui Maxwell. Cercetarea ca activitate de căutare a noului. c) această rezolvare poate să fie planificată sub raport temporal. în curs de constituire. cât şi ca rezultate. ceea ce justifică. căci ea implică nu numai componente logice. Descoperirea cade parţial şi în sfera obiectului de studiu al psihologiei cercetării. d) realizările ei nu pot să fie contabilizate.

înainte de toate. Aplicarea nu e însă deloc o treabă simplă şi uşoară: „Activitatea de aplicare practică a rezultatelor unei ştiinţe . 2. în raport cu ipoteza de lucru. Nicolle. armată cu instrumente din ce în ce mai perfecţionate. a şti să recunoşti întâmplarea favorabilă. aflarea şi aplicarea. cauţi şi nu găseşti. Apoi. mai mult sau mai puţin aşteptat.I.aflarea. Desigur. situaţia considerată firească şi într-un fel fericită e aceea în care căutarea noului se finalizează în aflarea unui fapt ştiinţific. Situaţia de a găsi un fapt ştiinţific fără să-1 cauţi ţine mai mult de excepţie decât de regulă. se implică în mod necesar în acţiunea de aplicare (A. fără să-1 cauţi. în acest gen de descoperiri intervine hazardul. b) există şi situaţii în care căutarea nu face pasul următor . orice cercetare ştiinţifică se aplică. ca finalizare a primelor două momente. efectuată cu metode. E cazul faptului de observaţie în descoperirea Efectului Coandă. Dar. pornind de la o ipoteză de lucru. când H. cu frecvenţe diferite. cercetarea ştiinţifică presupune. în acest sens. îşi regândeşte parţial strategia de cercetare şi realizează noi încercări ce se pot solda. Beveridge. Coandă a intuit că înapoia faptului de observaţie s-ar putea să se ascundă un fenomen ştiinţific necunoscut (I. W. Voinea . Aşadar. „Problemele de căutare (şi rezolvarea lor) sunt probleme care se află la intersecţia a trei domenii relativ tinere ale matematicii: teoria informaţiei. cu dezamăgire. Pornind de la această idee. 3. într-un anume context. Sintetizând. Gr. W. un anumit fenomen ştiinţific fără să-1 găsească. perioade relativ mari de timp. Ideea că ar exista o cercetare care se poate aplica şi alta care nu se aplică este falsă" (1971).Din alt punct de vedere. cercetarea ştiinţifică (C) nu rămâne doar la căutare (CT).C. Oprea. se . 1968). Voinea nota: „Şi istoria a arătat că nu există descoperiri inutile" (1985). în cele din urmă. Pe câmpul ştiinţei se regăsesc toate aceste situaţii. cel puţin parţial. nu cauţi şi totuşi găseşti. cu succes sau eşec total.P. trecând la aflare (AF). că a mers pe o pistă falsă sau pe un drum înfundat etc. în ceea ce priveşte căutarea şi aflarea se cer făcute unele precizări: a) există situaţii când uneori poţi afla noul în ştiinţă. de la o intuiţie de predicţie etc. a şti să exploatezi întâmplarea favorabilă.P. El poate să constate. R. Moraru. De aceea. care-1 determină să abandoneze ipoteza iniţială de cercetare şi să formuleze noi ipoteze de lucru. „Hazardul favorizează numai pe cei care ştiu să-i facă curte" (Cf.I. fiind într-un fel surprins şi chiar înspăimântat de acest fenomen.consideră R. 2. cauţi şi găseşti. c) desigur. organizată în plan social şi individual. ea ar trebui să se fundamenteze şi pe modelele matematice ale problemelor de căutare. poate să caute cu tenacitate.devine ea însăşi o activitate de cercetare ştiinţifică" (1988).P. pe neaşteptate. statistica matematică şi combinatorica" (M. Cercetătorul. Activitatea de căutare a intervenit abia după 20 de ani.. în aceeaşi ordine de idei. ci ea face şi pasul următor.). aşa cum spunea Ch. putem spune că în activitatea de cercetare se întâlnesc următoarele situaţii: 1. Moisil scria: „Să nu uităm. în aceste situaţii. 1980). ceea ce ne oferă temei să menţinem şi să susţinem afirmaţia că cercetarea ştiinţifică se caracterizează prin cele trei momente ale sale: căutarea. Beveridge considera esenţiale în aceste situaţii două cerinţe. sau cu totul neaşteptat. care a fost realizat de către savant fără să-1 caute. 1. o activitate de căutare a noului. 1985).

n u agreează activitatea în grup. de natură să-i perturbe activitatea. conflictuale). La fel. ipotezele de lucru etc. Aceste elemente intră în aria de studiu a psihologiei cercetării. de asemenea. logica şi infralogica cercetătorului. logicii cercetării. se menţionează punctul de vedere potrivit căruia cercetătorii care se asociază în grupuri mici (2-3 persoane).s. cât şi stilul cercetătorului (metodic sau intuitiv). în mod fericit.G. (B. 1979). şi le comentau. la un grad de generalitate mai mic: căutare şi aflare. pe care îl notăm cu &t. Desigur. suportul motivational. 1968). Cercul de prieteni. Prin microspaţiu înţelegem colectivul de cercetare din care face parte cercetătorul. autoritar. metodologiei şi epistemologiei. 69 . membrii familiei cercetătorului facilitează în diferite modalităţi munca acestuia sau. există cercetători care. preponderent simpatetice. dimpotrivă.) căruia îi aparţine. prin structura personalităţii lor. mergeau la spectacole. Habicht şi M. în funcţie de mai multe elemente. nesfârşite obstacole şi greutăţi. poate facilita sau îngreuna munca cercetătorului. Cercetarea se realizează în cadrul unui microspaţiu social. între aflare şi aplicare intervine un A?'. precum şi structura colectivului. atât pentru formaţia sa intelectuală. indiferente sau chiar ostile. în cadrul cărora discută temele de cercetare. cât şi faţă de cercetare. Einstein o evoca la maturitate cu vibrantă nostalgie ca pe o comuniune spirituală plăcută şi utilă.Academie Olimpia".). trăsăturile sale morale-caracteriale etc. C. în literatura de specialitate (Erika Landau. mediul său familial. relaţiile dintre cercetători (de cooperare. pe criterii neformale. circulaţia informaţiei între cercetători etc. capătă un avantaj faţă de cercetătorii care lucrează individual. permisiv etc. strategiile de investigaţie. cât şi pentru pregătirea celor doi prieteni ai săi. pe care îi notăm cu /: dificultatea temei de cercetare. Se poate menţiona ca exemplu aşa-numita . să devină din ce în ce mai mic. temperamentul şi tipul de activitate nervoasă superioară (a. Solovin: citeau literatură ştiinţifică şi filosofică şi o discutau împreună. tensionale.. adică neîncadrat cu precizie în repere spaţio-cronologice şi variabil. cum şi unde se aplică? între căutare şi aflare se interpune un interval de timp nedeterminat. capacitatea sa şi nivelul pregătirii. cât şi cercul de prieteni. Kuzneţov. îi creează.. pe care A.n. la modul real şi dezirabil. Mărimea celor două intervale de timp At şi Ar' e influenţată de o seamă de factori. pe care îl notăm cu S. Se cunosc cazuri frecvente când. se pare. eficienţa metodelor şi mijloacelor de cercetare ştiinţifică. pe care îl notăm cu 5 şi a unui macrospaţiu social. concerte etc. Sunt şi cazuri în care grupul de prieteni perturbă activitatea cercetătorului şi acest lucru se întâmplă frecvent în cazul unor tineri cercetători. făceau proiecte de cercetare şi le examinau în grup etc. dar care tinde. Prin mediul familial înţelegem atitudinea şi conduita membrilor familiei cercetătorului faţă de acesta. mai mici sau mai mari. Atunci când ne referim la colectivul de cercetare avem în vedere şi stilul de conducere al acestui colectiv (democratic. relativ determinat şi variabil. care poate să fie de cooperare şi înţelegere. serveau uneori masa laolaltă şi o prelungeau în aprinse discuţii. inteligenţa.poate interpreta că la nivelul aplicării primele două momente se reiau. preferând să lucreze individual. voluntar sau involuntar. imaginaţia.

pe baza unui ciclu parcurs deja şi pe un suport informaţional existent. stagnare sau regres social. organizarea activităţii de cercetare ştiinţifică. iar a doua (c) exprimă aşa-numita cercetare derivată. atunci intervalele de timp At şi At' se vor micşora şi invers: dacă factorii s şi S vor fi negativi şi deci frenatori (inhibitori). 5. desfăşurându-se la un nivel de generalitate mai mic. aflare şi aplicare efectivă. cât şi cei de spaţiu (s şi S) se influenţează reciproc. Studiul lor revine de drept sociologiei cercetării. + At' + ap. aflarea şi aplicarea. finanţarea cercetării ştiinţifice. la un nivel mai mic de generalitate. se va reflecta în societate. Această a doua cercetare. 1988). La modul condensat şi simplificat elementele cercetării pot fi exprimate printr-o relaţie extrem de simplă: C = (CT. + At + af. Dacă factorii s şi 5 vor fi pozitivi şi deci stimulativi. parţial. Cercul mare reprezintă cercetarea fundamentală. Desigur. pe care o notăm cu c.P. 4. se cere să precizăm că în a doua cercetare (c) aplicarea se realizează efectiv. înscris pe segmentul aplicării din cercul mare semnifică cercetarea derivată. Fenomenele exprimate prin /. se poate exprima printr-o relaţie analogă: c = (ct. crearea sentimentului individual şi colectiv de utilitate socială a ştiinţei şi a cercetătorului. Cercul mic.. printr-o nouă cercetare. Voinea. perfectibile şi chiar optimizabile. teoretic are intervale de timp At şi At' mai mici decât cele din prima cercetare. în care elementul de aflare primă a fost realizat. prin elemente de progres.) (f+ s + S). exprimată în politica ştiinţei. rigiditatea sau elasticitatea proiectelor şi programelor de cercetare şi a structurilor organizaţionale. cât şi conduita cercetătorului individual şi a colectivului de cercetare cum ar fi: atitudinea factorilor organizational! fată de cercetarea ştiinţifică. atunci intervalele de timp At şi A?' se vor mări. +-At + AF. în condiţiile în care ştiinţa are o influenţă atât de mare în toate domeniile vieţii.Prin macrospaţiu social înţelegem un complex de factori care influenţează pozitiv sau negativ atât activitatea de cercetare. sub formă de feedback pozitiv şi negativ. la nivelul aplicării.) (f+s + 5). centrată pe surprinderea esenţei obiectelor şi fenomenelor. a legilor etc. 70 . s şi S sunt. cu reluarea ciclului căutare. aceşti factori sunt variabili funcţie de contextul social. preţuirea ştiinţei şi a cercetătorului. Factorii de timp (At şi at'). preocupată preponderent de consecinţe (R.căutarea. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată e reprezentată imagistic în fig. + Af + AP. mai ales prin implicarea rezultatelor cercetării în activitatea de decizie. Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Prima relaţie (C) corespunde cercetării fundamentale. birocraţia. Reluarea primelor două momente ale cercetării. Spre a nu cădea în eroarea regresiei infinite. Micşorarea sau mărirea intervalelor de timp At şi At'. cu cele trei momente ale sale .

iar scopul se deplasează de la căutarea legilor şi esenţei spre probleme concrete. de finalizare a achiziţiilor teoretice-abstracte. un cercetător pregătit şi cu aptitudini pentru ambele forme de cercetare (situaţie nu prea frecventă). Dacă sfera se măreşte şi obiectivul se comută pe aspecte de legitate şi esenţă. Concepută ca o modalitate de reluare a ciclului. ce rămâne compatibilă cu diversitatea. cu relativă uşurinţă. pe o formă sau alta a cercetării. aflare şi aplicare. prin extrapolare. descoperită încă de Aristotel. dar pe o sferă mai mică şi cu alte obiective. şi invers: dacă sfera cercetării se micşorează.Denumirea de cercetare derivată descrie mai corect această activitate decât aceea de cercetare aplicativă care. cercetarea devine derivată. evident. iar cercetătorul aspiră sa suprindă legi universale. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată E de presupus că uneori şi cercetarea derivată poate să pună în evidenţă aspecte esenţiale şi logice. creaţiei. Dacă sfera de cuprindere a cercetării devine maximă. 5. sondând esenţe ce vizează fundamentele existenţei. relaţia de inversă proporţionalitate dintre sfera şi conţinutul conceptelor. ţintind către totalitate. Fig. ceea ce. cu atât conţinutul ei e mai sărac în determinări concrete. se a Plică. Cu cât sfera cercetării e mai largă. e o eroare. se poate comuta. sau să sugereze aplicaţii directe. după cum şi cercetarea fundamentală poate să se plaseze pe aspecte strict aplicative. structurale şi funcţionale. ca şi cercetarea fundamentală. e mai vag şi mai greu comprehensibil. la rândul ei. căutare. credem. în favoarea unităţii lor. prin antiteză lasă să se înţeleagă ca cercetarea fundamentală n-ar fi aplicabilă. cunoaşterii.. căci presupune. La nivelul celor trei forme de cercetare. O asemenea concepţie relativizează diferenţele prea tranşante dintre cele două forme ale cercetării. se trece de la cercetarea derivată la cercetarea fundamentală. acţiunii umane etc. cu sfere şi conţinuturi variabile. Aşadar. şi invers: cu cât sfera cercetării e mai îngustă. atunci cercetarea e de natură filosofică. cu atât conţinu- . în funcţie de nevoi. cercetarea derivată nu are doar un caracter empiric.

răspunsul la aceste întrebări poate şi trebuie să fie afirmativ.aflare a noului. dar pe trepte mereu progresive. Kudreavţev notează: „Aşadar.intervine şi momentul de comunicare a rezultatelor cercetării. Moraru. Din punctul nostru de vedere. Din această perspectivă cercetarea ştiinţifică e. prin cooperare devin intensiv-extensive. cunoaşterea ştiinţifică a realităţii şi procesul învăţării sunt într-o oarecare privinţă asemănătoare. procesul investigativ-explorator şi de gândire? Şi mai cu seamă nu ar trebui ca procesul învăţării să modeleze. 1988). Astfel. procesul gândirii productive? (1981). Ele devin obiective fundamentale ale învăţării creative. aflarea şi aplicarea . să modeleze procesul cunoaşterii. Mai ales în cercetarea fundamentală (dar nu numai în ea). aflarea. de trebuinţe intrinseci ştiinţei. originalului şi valorosului şi a tehnicilor şi metodelor. într-un anumit grad. satisfăcând în mai mare măsură.tul ei e mai bogat în determinări concrete. învăţarea creativă e activitatea pregătitoare pentru cercetarea şi creaţia ştiinţifică.îşi păstrează credem. De aceea. cercetarea ştiinţifică. în timp ce cercetarea cu o sferă mai largă e predilect extensivă. iar ambele. se regăsesc pe fundamentul lor comun. în legătură cu această problemă. se întrepătrund şi uneori chiar trec unele în altele. nu trebuie oare ca procesul de învăţare. se poate presupune că procesele învăţării.căutarea. Cele trei forme ale cercetării vizează frecvent niveluri diferite ale existenţei. în esenţă. cât şi de mereu nesatisfăcuta curiozitate umană. prin unele dintre trăsăturile sale esenţiale. alături de cele trei momente . creativităţii şi învăţării creative Cele trei momente ale cercetării ştiinţifice şi creativităţii . presupune indubitabil cercetarea ştiinţifică şi se bazează pe ea. aflarea şi aplicarea noului . mai puţin vag şi mai uşor comprehensibil şi transpozabil în relaţii operaţionale. cercetării şi gândirii sunt legate între ele.căutarea. nevoia de cunoaştere a omului. indisociabile. tehnică. Ele au posibilităţi diferenţiate: cercetarea cu o sferă mai mică e preponderent intensivă. de aplicare a lui. Căutarea e permanent propulsată de nevoi sociale. aflării şi aplicării noului. Numitorul comun al cercetării. Toate cele trei activităţi. fiind incompletă şi tinzând către tot mai mult şi mai profund. pe două dimensiuni. 5. care se soldează cu feedback pozitiv sau negativ asupra momentelor anterioare. artistică etc. valabilitatea şi în ceea ce priveşte învăţarea creativă. Esenţa învăţării creative constă în asimilarea de către individ şi grup a strategiilor de căutare.V. la rândul ei. o activitate de creaţie (I. preponderent praxiologice. Dar dacă lucrurile se prezintă astfel. ciclurile se reiau permanent. Creaţia. la rândul ei. T. T) . cu unele diferenţe specifice. acela al căutării. cunoaşterii. creativitatea şi învăţarea creativă au acelaşi numitor comun.

P. înmulţire etc. în creative şi rutiniere. Robinson. stimă şi prestigiu . O intuiţie vagă ne sugerează ideea că mulţimea de comportamente în genere. Comportamente înnăscute şi dobândite Prin comportament. înţelegem ansamblul de acţiuni ale fiinţelor (indivizi şi grupuri) orientate spre satisfacerea unor trebuinţe sau spre realizarea unor anumite scopuri. potrivit căreia atât teoria şi metodologia învăţării umane în genere. Decurge însă că e necesar să admitem existenţa unei mulţimi finite de comportamente umane. ar putea să fie împărţite în două mari grupuri: 1. Pornim de la ideea. dintr-un anumit unghi. Acestea sunt fixate în programe ereditare relativ constante. Credem că aceste comportamente pot fi clasificate. dintr-un anumit punct de vedere. apărare. poate deveni capacitate efectivă de creaţie şi trăsătură definitorie a personalităţii. cât şi teoria şi metodologia învăţării creative simt nevoia să se fundamenteze. prezentă în literatura de specialitate (D. Tudosescu. prin educaţie şi cultură. în principal. în ceea ce priveşte comportamentul uman se pare că putem accepta ideea după care avem de-a face cu atâtea specii de comportament câte feluri de acţiuni individuale şi sociale există (I. Comportamentele din primul grup sunt centrate. comportamente bazate preponderent pe elemente dobândite. ce se 73 . pe trebuinţe biofiziologice. 2. Ausubel.). 1984). de a căror satisfacere depinde existenţa individului şi chiar a speciei (de hrană. căci trebuie să admitem la toate nivelurile filogenetice existenţa unor componente dobândite prin învăţare) pe elemente înnăscute. comportamente bazate preponderent (spunem preponderent nu exclusiv. transversal. 1986). între altele. 2. creativitate. Introducere în acest subcapitol dorim să punem în evidenţă faptul că fiinţa umană are în dotarea ei naturală predispoziţia creativităţii care. în genere. şi pe cunoaşterea principiilor care guvernează comportamentul uman individual şi social. Moraru. 1981).CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1. Activitatea de învăţare. C. F. Printre constantele comportamentului uman a fost înscrisă şi următoarea: comportamentul uman e orientat spre libertate. Popa. 1976. preţioase pentru persoane şi colectivitate (I.G. se realizează pe un suport de valori culturale şi norme morale. şi cu atât mai mult învăţarea creativă.valori superioare.

Spre deosebire de comportamentele din primul grup. în progame ereditare. gata interiorizate. fără a se transmite ereditar descedenţilor. care constă în faptul că algoritmul . pe norme şi valori. chiar dacă sunt bine fixate în deprinderi (funcţie psihică şi ea reversibilă). pe câtă . Prin urmare. ca apoi să dispară odată cu individul.specific transmiterii ereditare e spart continuu. specifice îndeosebi oamenilor. devin conştientizate etc. în literatura din ţara noastră a fost elaborat un model cibernetic cu dublu feedback al interiorizării normelor şi valorilor morale (I. Din acest model decurge concluzia că în actul şi procesul interiorizării normelor şi valorilor. de micro. Cu toate acestea. să fie încurajate şi promovate de societate. prin aceea că fiecare individ trebuie să-şi interiorizeze.transmit descedenţilor şi acţionează puternic din interior către exterior. comportamentale din grupul al doilea sunt cel mult „fixate" în convingeri. puternic cimentate în biostereotipii acţionale. în bună măsură. Câtă economie de efort face natura prin faptul că fiecare organism vegetal şi animal posedă. aceste comportamente sunt astfel ferite de orice fel de disfuncţionalităţi provenite din „erori" de interiorizare. 1986). pot să intervină diferite disfuncţionalităţi (greşeli educative. egală. sunt centrate mai ales pe trebuinţe spirituale. valorile şi normele morale! Cu fiecare om universul valorilor se re-descoperă şi se re-construieşte. pe care aşează elementele învăţate! Şi câtă risipă de energie.şi macrocolectivităti. Comportamentele din grupurile unu şi doi se deosebesc între ele cel puţin după următoarele caracteristici: a) funcţionalitatea comportamentelor dobândite va depinde. stabilitatea temporală a acestor comportamente e mai mică în raport cu aceea a comportamentelor înnăscute. interiorizare parţială prin eludarea unor structuri etc. trebuinţele fiind. Comportamentele din grupul al doilea. prin educaţie. principalele componente ale reacţiilor sale comportamentale. decât poate sub formă potenţială şi a unor structuri mai perfecţionate. b) comportamentele preponderent dobândite vor manifesta tendinţa diminuării funcţionalităţii lor şi chiar a stingerii ei în timp. comportamentele dobândite sunt uşor reversibile. în bună măsură. Din acest motiv se cere ca achiziţiile comportamentelor dobândite. Aşadar. Moraru. după interiorizare. fixate.). în elementul de relativă discontinuitate se ascunde cheia progresului uman în sfera valorilor. în bună măsură. făcându-se astfel deschideri spre noi achiziţii cultural-valorice şi normative. reacţii de respingere din partea subiectului individual sau colectiv. determinând reacţii comportamentale de o mare intensitate şi stabilitate în timp şi spaţiu. de efort organizat face societatea. cu viaţa individului şi chiar a speciei. ele acţionează ca impulsuri interioare. se pare. Pe câtă vreme în comportamentele preponderent înnăscute. deprinderi. a căror continuitate în timp şi spaţiu e foarte mare. interiorizare deosebit de complexă şi anevoioasă. după cum am mai spus. iar mai apoi. de completitudinea şi corectitudinea interiorizării normelor şi valorilor. Trebuinţele spirituale exprimate în valori şi norme acţionează mai întâi din exterior către interiorul indivizilor şi colectivităţilor. gata interiorizate. să fie permanent întărite prin stimulente de susţinere şi menţinere în timp şi spaţiu.

. sau chiar o reacţie paradoxală . trebuinţele biofiziologice generează o motivaţie foarte puternică. decizie etc. imperativul exterior „Să nu ucizi!" îşi găseşte drept suport interior atât sentimentul de milă. norme. sunt fixate în algoritmi acţionali. ce se constituie drept garant al respectării lor. Dar se pare că nu toate imperativele morale sunt bivalente.vreme comportamentele preponderent înnăscute sunt ireversibile sau. uneori imprecisă. d) la comportamentele preponderent înnăscute. fiind susţinute de o energie biofiziologică cu o mare putere de penetraţie. între stimul (situaţia acţională) şi reacţia comportamentală moral-valorică intervine un t. credem c ă el e foarte frecvent încălcat. funcţionează în condiţii deosebit de complexe. cât şi instinctul de ocrotire al indivizilor (mai ales al puilor) din aceeaşi specie sau chiar din specii diferite. uneori. în general. imperativului . Este de presupus că o mai mare putere de înrâurire asupra comportamentului persoanei o au acele prescripţii bivalente. Spre deosebire de acestea. atunci prescripţiile normative rămân doar un deziderat. atunci când trebuinţele spirituale devin convingeri şi au ca suport o voinţă morală puternică. desigur adaptabili la mediu. sub forma obligaţiilor.mai ales dacă acestea nu sunt bine stabilizate în convingeri şi deprinderi.. normele şi valorile vin. înceată. depăşind cu mult pe cele ale comportamentelor înnăscute. analiză. ce-şi găseşte însă un suport în structurile şi funcţiile biofiziologice interioare. în favoarea unor conduite superioare. fiind centrate pe reacţii stabile şi relativ simple . în principal şi în primă instanţă. greu reversibile. Aceste două elemente conjugate exercită o frânare puternică a comportamentului agresiv de omucidere.valori. ce se declanşează cu rapiditate în condiţii date. exterior persoanei şi colectivităţilor. Dar dacă la anumite persoane sau colectivităţi această conştiinţă nu a atins un anumit stadiu superior de dezvoltare şi nu e dublată de vocaţie sau de voinţă morală puternică. Dar. La comportamentele dobândite. a achiziţiilor culturale.Să spui adevărul!" nu-i găsim un suport biofiziologic interior şi. perpetuarea speciei etc. de o mare precizie. reacţiile comportamentale sunt copleşitoare. în care. adevărul de neadevăr etc. c) comportamentele preponderent înnăscute. -. lezând uneori trebuinţe inferioare ale persoanelor şi colectivităţilor. idealuri etc. oricum. relativ mare (timp de reflecţie. din exteriorul individului către interiorul său. centrate pe achiziţii moral-valorice. interdicţiilor şi permisiunilor şi. e foarte greu să deosebeşti binele de rău. De pildă. centrate pe trebuinţe spirituale . Aceste norme şi valori apelează mai cu seamă la personalităţi înzestrate cu o conştiinţă înaltă şi bine consolidată şi cu o vocaţie morală manifestă. principii. comportamentele dobândite. care exprimă o cerinţă normativ-valorică exterioară. De pildă.pozitivă la rău şi negativă la bine. ca atare. în raport cu imperativul de care am pomenit mai . propulsând permanent organismul spre satisfacerea trebuinţei. e) aşa cum am mai spus. intensitatea reacţiilor acestor comportamente poate să fie mai mică decât a celor înnăscute. fiind chiar incomod pentru ele. adăpost.) ceea ce face ca aceasta să fie frecvent o reacţie amânată (întârziată).de hrană. Reacţiile comportamentale în acest caz au o intensitate foarte mare.

ca una din speciile comportamentului dobândit. Fără morală.). prezent atât la animalele superioare cât şi la om.alături de alte valori . desigur. nevoile biofiziologice. Formarea comportamentului creativ. Pe de o parte. dar credem că indivizii şi specia umană ar fi supravieţuit fără el.biofiziologic . Pavlov îl ilustra la animalele supuse experimentării ca reflex necondiţionat de tipul: ce este? ce se întâmplă? La om acest instinct constituie un suport biofiziologic deosebit de eficient pentru activitatea de cercetare (ştiinţifică. învăţarea creativă îşi găseşte un suport în structurile biofiziologice interioare ale organismului. ea e cerută şi va fi cerută tot mai mult în viitor de către societate. ele au o forţă acţională extrem de mare. şi anume: 3. Spre deosebire de prescripţiile normativ-valorice. dezacorduri. conflicte dramatice. acele prescripţii normative care contrazic flagrant nevoile vitale ale persoanelor şi colectivităţilor nu ai nici o şansă de a fi recunoscute şi respectate. artistică etc. Valorile morale . La om se găsesc uneori în faţă imperativele moral-valorice şi legile biofiziologice. definitorii şi fundamentale pentru specia umană. I. Comportamentul moral a contribuit. Morala conferă un sens major vieţii colectivităţilor şi indivizilor.cerinţă socială şi trebuinţă individuală înnăscută învăţarea creativă e o activitate umană bivalentă (în sensul celor spuse la punctul e).P. Morala a umanizat şi umanizează. de creaţie şi inovare. ca unul din comportamentele dobândite cele mai importante. foarte mult la progresul societăţii omeneşti. ca atare. Desigur.1. Pe de altă parte. Numai că noi. dar şi armonii generatoare de sensuri înalte. suntem tentaţi să-i dăm un răspuns negativ. avem datoria să ştim . după cum. pedagogii. omul şi colectivităţile umane ar fi mai aproape de regnul animal. tehnică. Omul şi omenescul din el fiinţează cu adevărat şi se dezvoltă doar într-un context moral-valoric. 3. spre a lichida decalajul enorm dintre activităţile de creaţie şi cele rutiniere. e vital? De el depinde supravieţuirea omului şi a speciei? Examinând cu obiectivitate această întrebare.cu un set de comportamente dobândite. ca expresie a cerinţelor şi influenţelor exterioare. Comportamentul moral contribuie însă esenţial ca specia umană să trăiască la un nivel superior. ţinând de domeniul comportamentului înnăscut.înainte. va figura ca nevoie prioritară a societăţii viitorului. lipsa ei a animalizat comportamentul omului şi îl animalizează. Se poate formula următoarea întrebare: oare comportamentul moral. ca rezultat al cerinţelor interioare. pentru a progresa mai repede.ne conferă sentimentul măreţiei şi superiorităţii noastre în raport cu alte vieţuitoare. sunt vitale (în sensul că de satisfacerea lor depinde viaţa organismului) şi. dintr-un punct de vedere epistemic şi nu neapărat antropocentric. învăţarea creativă . a contribuit şi contribuie la perfecţionarea lor multilaterală. în instinctul de explorare. între care se nasc tensiuni puternice. La om se poate vorbi de conjugarea comportamentului înnăscut .

. cu efecte negative asupra individului şi a speciei. plăcere şi bucurie. şi anume o linie de mijloc între două vicii. plictisesc.2. prin educaţie şi autoeducaţie. cât şi la animale.scria Aristotel . trăieşte sentimente puternice. noutatea. Lipsa noutăţii şi a varietăţii. în trebuinţa de varietate şi noutate. organismele la toate nivelurile filogenezei tind spre căutarea plăcerii şi evitarea durerii (I. cu pricepere şi tact pedagogic. Ca o consecinţă a instinctului de explorare. 3. deci inclusiv a omului. prezentă la unele animale. centrată pe valori de cunoaştere specializată şi de creaţie. Setea de noutate e un puternic suport al învăţării creative. animalul înfometat trăieşte o stare de plăcere intensă. prin diferite procedee. şablonul etc. prezintă în forme diferite. unul generat de exces.). care au însă şi un corespondent într-o stare generală de bine. trebuinţă ce ţine originar de comportamentul înnăscut.3. preponderent epistemice-valorice. curiozitatea e prezentă atât la om cât şi la animalele superioare. după care. spre căutarea plăcerii. Atunci când caută şi găseşte hrana. celălalt de insuficienţă. şi la om. propulsând persoana spre investigaţie şi aflare. dar pe care o regăsim. curiozitate epistemică. Toate aceste însuşiri ale comportamentului înnăscut se constituie drept preconsistente pentru învăţarea creativă. 3. Cadrelor didactice le revine obligaţia profesională de a şti să stârnească. traducere. monotonia. obosesc şi chiar stresează persoana şi colectivitatea. cu condiţia ca educatorii să facă uz de în activitatea şcolară. Comportamentologia constată înclinarea fiinţelor vii. 1988).cum anume poate fi transformat instinctul de explorare în capacitate de cercetare şi creaţie. atât la om. 3. la modul superior. plăcere şi bucurie. recomandând practicarea plăcerii cu măsură. de natură biofiziologică. în nevoia interioară de satisfacţie. Propoziţia: ce e nou? este una dintre cele mai frecvente expresii în relaţiile umane de intercomunicare.4. Desigur. „Cred că am spus suficiente lucruri . de satisfacţie. 1986). după cum se ştie. formează esenţa creativităţii (alături de originalitate. ea tinde direct spre măsura justă (Etica nicomahică. vechiul. valoare etc. cât şi în cel al actelor. curiozitatea tinerilor. Moraru. după căutări îndelungate şi anevoioase.despre faptul că virtutea etică reprezintă o linie de mijloc. adică uniformitatea. dacă organismele ar proceda invers: ar căuta durerea şi ar evita plăcerea şi bucuria. cercetătorul care găseşte răspunsul la o problemă. preponderent biofiziologică. La om curiozitatea înnăscută devine. Or. 77 . precum şi că ea este astfel deoarece atât în domeniul pasiunilor. iar etica intervine cu elemente moderatoare. Se ştie că o altă constantă comportamentală e aceea. Ar fi cu totul paradoxal. care apoi va acţiona ea însăşi ca un puternic mobil interior.

capacităţilor. e) concepute şi realizate corelat astfel încât să conducă. ale indivizilor şi colecivităţilor. elaborarea planurilor de învăţământ. b) din unghiul psihopedagogie. modificarea concepţiei despre învăţare. originalului şi valorosului. Prin învăţare creativă ca specie a învăţării şi ca fenomen complex. convingerilor. leprinderilor. învăţarea umană în genere. organizarea procesului instructiv-edu:ativ. în final. e) în viziunea sociologică şi ergonomică constituirea unui wcroclimat şi macroclimat (micromediu şi macromediu). îonvingerilor. formarea motivaţiei. l. este activitatea procesuală de asimilare de către persoane şi grupuri i cunoştinţelor şi de formare a motivaţiei. caracterelor etc. aflare şi înfăptuirea noului. aceea care vizează învăţarea creativă. . după >pinia noastră. transmiterea şi asimilarea le cunoştinţe. ca învăţare ocială şi permanentă. instrumentelor didactice. programelor. priceperilor. înţelegem: a) sub raport informaţional. conştient.CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ Repere preliminare Una dintre cele mai importante probleme contemporane ale pedagogiei este. promovarea tehnicilor ii metodelor euristice. în sens larg şi n sens restrâns. din unghiul psihopedagogiei. d) sub raport eoretic-metodologic. b. deliberat şi explicit la ormarea unui anume comportament al indivizilor şi colectivităţilor centrat preponterent pe căutare.. la formarea :omportamentului indivizilor şi colectivităţilor în consens cu idealul educativ al mei anumite societăţi. mai multe definiţii ale învăţării. stabilirea formelor şi modalităţilor de învăţare etc. astfel încât acestea să ducă. deprinderilor. caracterelor etc. d. într-o âziune sistemică. O definiţie a învăţării creative Există. în momentul de faţă. c. toate (a. upă părerea noastră... brmarea cadrelor. exprimat în sistemul ei de valori şi de norme educative. priceperilor. c) din perspectivă instituţională. capacităţilor. ca elenente definitorii ale creativităţii. Ea cere să se definească i termeni operaţionali ce se înţelege prin învăţare creativă şi în ce raport se află a cu celelalte forme ale învăţării şi dacă e necesară şi utilă o interdisciplina care ă studieze învăţarea creativă şi aplicarea ei în şcoală şi în afara ei.

1981). asimilând şi promovând.W. De asemenea. ci să rămână compatibilă atât cu alte forme ale învăţării. la toate nivelurile învăţământului. tehnici şi metode euristice. acela al deplinei dezvoltări a personali taţii. înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. perceptiv-imaginative: cultivarea inteligenţei perceptive. învăţarea creativă are drept scop să formeze sentimente şi pasiuni pentru nou. critică.precizează G. Obiective ale instrucţiei creative Unii autori fac o distincţie pe deplin justificată între „învăţarea de menţinere" şi „învăţarea inovatoare" (J. motor-acţionale: cultivarea inteligenţei motorii şi mai ales a „inteligenţei mâinilor". M. Elmadjra. Conceptul de învăţare inovatoare e similar sau poate chiar identic cu cel de învăţare creativă. un comportament inovativ. astfel încât din cunoştinţe date să rezulte cunoştinţe. 4. intuiţie de predicţie. noi. învăţarea inovativă aspiră să realizeze o educaţie creativă la nivelul componentelor de bază ale personalităţii: 1. inteligenţă conceptuală. de a-1 detecta cu rapiditate şi precizie. Maliţa. gândire erotetică. a capacităţii de a acţiona cu perseverenţă pentru aplicarea ideilor noi. flexibilă. divergentă. Văideanu . Şi. Botkin. bazat pe încercare-eroare-succes-rezolvare. creaţia artistică. laterală (E. cultivarea imaginaţiei combinative etc. originale şi valoroase. gândire decizională implicată în rezolvarea ingenioasă a problemelor. învăţarea creativă intenţionează să fundamenteze teoretic şi metodologic activitatea de asimilare a cunoştinţelor de către persoane şi grupuri prin înţelegere. comutativă.. a găsirii modalităţilor celor mai adecvate şi eficiente de transpunere a noului din 79 . 3. inovaţia tehnică. a simţului de a vedea şi suprinde noul. fler.Mai pe scurt spus. aflarea şi aplicarea noului. în cele din urmă. învăţarea creativă urmăreşte să cultive la nivel individual şi grupai un stil de muncă receptiv la nou. inovarea socială etc. asociere şi combinare. 1973). Desigur. să revoluţioneze metodologia învăţării. învăţarea creativă îşi propune ca obiectiv fundamental să formeze la persoanele şi microcolectivităţile supuse procesului instructiv-educativ anumite structuri psihice operatorii spre a rezolva problemele într-o manieră inovatoare. ca un corolar. la nivelul componentei afectiv-volitive: pasiune pentru muncă şi creaţie (pentru munca creativă). pentru descoperirea ştiinţifică. învăţarea creativă ca fundament al instrucţiei şi educaţiei creative se cere să nu fie gândită îngust şi exclusivist. gândire creatoare etc. de Bono. cât şi cu idealul educativ fundamental. 2. la nivelul componentei intelectuale: gândirea analitică.. îndrăzneală şi curaj în a aborda problemele din perspectiva noului. nonrutinieră. învăţarea creativă este acea formă a învăţării care in tmal realizează comportamente individuale şi colective orientate preponderent spre căutarea. „Problematica educaţiei este complexă .şi trebuie tratată în termeni de complexitate" (1988). 3. M.

a formării personalităţilor creatoare şi a capacităţilor de inovare socială. comutative şi adaptabile la contextul instructiv-educativ. abilităţilor şi capacităţilor conceptual acţionale. Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ Investiţia în creativitate e una dintre cele mai rentabile dar. în realitate. Dacă am fi puşi în situaţia să răspundem la întrebarea: de unde şi cu ce să începem în introducerea creativităţii la scară socială?. pe curiozitate epistemică şi spirit de exploatare? Pedagoeuristică îşi propune să elaboreze modele operaţionale de învăţare creativă. pe inteligenţa creatoare. pedagoeuristică are drept obiect de studiu aflarea soluţiilor la întrebarea şi problema: cum trebuie înfăptuită activitatea de învăţare spre a realiza plenar. ce conjugă cunoştinţe. o interdisciplina complexă. 80 . După opinia noastră.idee în proiect-program şi de aici. pe „bitizare". pe termen lung. ca trăsătură definitorie a naturii umane" (Şt. evident. metode etc. în fond. la individ şi grup. logică. uşor de aplicat. Ea urmează să regândească procesul de învăţământ într-o viziune structural-sistemică şi operaţională. la toate nivelurile. din perspectiva realizării lui într-o manieră creativă. bazată în primul rând pe gândirea inovativă.a. cu şcoala. in timp. preferăm s-o numim pedagoeuristică sau psihopedagoeuristică. în consens cu etimologia termenului de euristică. din psihologie. la toate nivelurile şi verigile.C. a imaginaţiei inventive. Bartzer. flexibile. Iată opinia unui reputat specialist în inventică şi în pedagogia creativităţii: „una dintre finalităţile importante ale sistemului de învăţământ contemporan este cea privitoare la stimularea şi dezvoltarea creativităţii. pedagoeuristică e tocmai disciplina ce are drept obiect de studiu şi aplicaţie problemele menţionate în paragrafele anterioare. Formarea deprinderilor. Stănăşilă scrie despre pedagogia creativităţii (1988). bazată mai ales pe memorarea excesivă. într-o activitate preponderent creativă. pedagogie. eficiente. din dorinţa de a-i sublinia natura interdisciplinară şi legăturile ei intrinseci cu euristica. 1990). sociologie. O. Noi. să militeze pentru formarea creatorilor în raport cu nevoile societăţii. (o pedagogie bazată pe gândirea inventivă şi acţiunea creativă) (1986). a fondului ei genetic. praxiologie. limbaje. euristică ş. 5. la dezvoltarea inteligenţei sociale. atributele creativităţii şi creaţiei? Cum trebuie să procedăm spre a transforma învăţarea dintr-o activitate preponderent reproductivă. iar în cadrul ei cu învăţarea. Pedagoeuristică e.I. Ea poate contribui fundamental la ridicarea unei naţii şi chiar la perfecţionare.A. Brăgaru pledează pentru o pedagogie de tip G. în viaţă. răspunsul nostru ar fi indubitabil: să începem cu învăţământul. 4 Obiectul de studiu al pedagoeuristicii în momentul de faţă se conturează apariţia unei noi ramuri a pedagogiei. Ana Stoica o denumeşte psihopedagogia creativităţii (1983). A. structuri.

Cultivarea creativităţii individuale. în toate ştiinţele şi în toate disciplinele de învăţământ.a cultivării stilului creativ de muncă. Creativitatea e într-adevăr. Pregătindu-1 creativ în şcoală el se va manifesta creativ în societate. programelor.. se poate face cu maximum de eficienţă prin introducerea ei. Unul din marii creatori ai neamului nostru. stimulării şi promovării creativităţii în învăţământ. în şcoală. cu mediul cultural. la scară socială. Avem gena creativităţii în dotarea noastră biologică. o problemă de supravieţuire în timp şi spaţiu. Fiecare cetăţean e un fost şcolar. programe etc. dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus . Aceasta e una dintre cele mai cuprinzătoare instituţii. Creativitatea va fi în tot mai mare măsură solicitată în prezent şi mai ales în viitor.atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani" (1971).faţă de numărul de locuitori . în acest sens ar fi util să se înfiinţeze în cadrul Ministerului învăţământului sau al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un departament al cercetării. 2. Poate că mai sunt necesare şi alte secţiuni. Tăvălugul istoriei i-a obligat pe români să devină inteligenţi şi creativi spre a supravieţui. îl înnobilează pe om". Creativitatea e cea mai valoroasă resursă a unei colectivităţi. dacă este creatoare. Este axiomatică afirmaţia: culegi în societate creativitatea pe care ai semănat-o în şcoală. o secţiunea de măsurare a efectelor implementării. sub diferite forme. Coandă spunea: . după părerea noastră. Civilizaţiile noncreative se vor dezagrega. mijloacelor didactice. de feed-back didactic. Savantul român Angnei Kugma spunea: „Munca. strategii. 3. 4. de corectare şi completare a concepţiei creativ-didactice. 81 . o „bancă de idei creative" pentru nevoile învăţământului. mai preţioasă ca aurul. metode. Oricare materie poate să fie predată rutinier sau creativ. Dar ea trebuie făcută să vibreze.. H. o secţiune de concepţie şi organizare creativă a structurilor învăţământului. la diferite niveluri. o secţiune de cercetare a creativităţii la copii în raport cu particularităţile de vârstă. într-o manieră creativă. învăţământul îi poate da un impuls hotărâtor de plecare pe orbita unei asemenea mişcări. Civilizaţiile viitorului vor fi creative şi vor supravieţui cu atât mai mult cu cât vor fi mai creative. dotare genetică etc. platina etc. de concepţie şi elaborare a planurilor de învăţământ. Se cere trezită din starea de somnolenţă şi pusă în mişcare accelerată. o secţiune de implementare a instrumentelor didactice creative în structurile de învăţământ preşcolar şi şcolar.Ce noroc ar avea omenirea. 1990) punctul de vedere după care creativitatea constituie o paradigmă implicată în toate activităţile umane. Acesta ar urma să aibă. câteva secţiuni: 1. iniţiative. Ea poate fi cultivată la indivizi şi amplificată la scară socială prin cunoştinţe. Şi aici „executivul" se cere separat de „legislativ" din raţiuni asemănătoare cu cele din organizarea democratică a statului. 5. tehnici. Am argumentat la simpozionul organizat de Ministerul învăţământului şi Ştiinţei şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (decembrie.

Acest departament al cercetării. apar şi cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mare. menţiuni etc. după cum există şi lucrări cu volum mic şi indice de creativitate mare. Şi foarte rar. O anumită optimizare în acest domeniu e posibilă prin promovarea literaturii cu indice mare de creativitate.documentar util în organizarea şcolii creative. în care să se dezbată problemele învăţământului creativ. o zi de antrenament creativ şi simularea unor aplicaţii creative. se pot iniţia cercetări şi elabora o psihopedagogie a educaţiei creative a copiilor în familie. adică cu volum mare şi indice de creativitate mic) se cere stopată. Atât în familie. Profesorii pregătiţi prin aceste cursuri intensive pot.). să organizeze concursuri de manuale creative. cât şi informaţiile celor patru simpozioane naţionale de inventică de la Iaşi. stimulării şi promovării creativităţii în şcoaia ar putea să editeze o revistă sau să înfiinţeze o rubrică permanentă în cadrul Revistei de pedagogie. Se pot gândi strategii de cercetare. practicate cu succes de către prof. cât şi în grădiniţe pot fi introduse masiv 82 . originale şi valoroase pe unitate de spaţiu (dactilografiat. tipărit etc. 1986). Belous în cadrul Şcolii de inventică de la Iaşi (V. Editura Didactică şi Pedagogică ar putea edita un volum selectiv cu cele mai bune comunicări din aceste volume. V. Există cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mic. dotate cu premii. două zile asimilarea unor metode creative aplicabile în şcoală. Pentru pregătirea creativă a profesorilor. să organizeze consfătuiri. manifestări ştiinţifice judeţene şi naţionale pe tema învăţământului creativ şi să continue simpozioanele naţionale de creativitate. Cercetarea e unul din domeniile unde creativitatea poate să se manifeste intensiv şi extensiv. extrem de rar. instruindu-i pe alţii. Literatura papetofagă (cu consum mare de hârtie. să iniţieze în şcolile în care funcţionează. pot constitui un fond informaţional . cu denumirea „Paideea euristică". la rândul lor. Ea poate deveni un pericol ecologic. evident o psihopedagogie creativă pentru părinti. De exemplu. colocvii creative. de asemenea. Din punctul de vedere al cercetărilor în domeniul creativităţii. de o săptămână. în 5 volume litografiate. cu o repartizare a activităţilor în timp astfel: două zile instruire în creatologie şi în psihopedagoeuristică. cărţi creative. sau aplicaţii efective în şcoli şi clase experimentale. după modelul cursurilor intensive de inventică. Indicele de creativitate se poate defini ca exprimând numărul de idei (soluţii etc. Editura are posibilitatea să sprijine această iniţiativă prin publicarea unor cercetări teoretice şi aplicative despre creativitatea didactică. Departamentul ar putea.ing. Belous. contribuind astfel la formarea „creatorilor de creatori". stimulare şi promovare a creativităţii la nivel preşcolar şi postşcolar. Pot fi valorificate experienţele pozitive ale simpozioanelor organizate de minister cu tema „Creativitate şi eficienţă în învăţământ". departamentul are posibilitatea să organizeze cursuri intensive de creativitate şcolară.) noi. Pe această cale instrucţia creativă se poate amplifica în timp şi spaţiu. Lucrările acestor simpozioane. organizate sub egida ministerului în două ediţii (1983 şi 1985) la Buşteni. credem că în ţara noastră există premise consistente spre a se trece la un învăţământ creativ.dr.

de asemenea. Pot fi solicitate şi organizate emisiuni: „Radio-euristica". Jucăriile-arme. pot fi înlocuite cu jucării-creative. Asemenea şanse se ivesc rar. sociologia creativităţii (socioeuristica). Se pot gândi şi iniţia o seamă de acţiuni auxiliare de natură să stimuleze învăţământul creativ la diferite niveluri. diferenţiat. l . logica creativităţii etc. cursuri de creativitate. printr-o opţiune fermă şi univocă pentru prima soluţie. lista iniţiativelor. în toate instituţiile de învăţământ superior tehnic se cere introdusă inventica. dar şi a tinerilor care au ieşit din structurile organizate ale învăţământului. aceea de a proiecta aici şi acum un învăţământ creativ. Nu trebuie să scăpăm şansa pe care ne-a oferit-o istoria. ce se informează pe diferite căi despre această disciplină şi solicită consiliilor profesorale introducerea ei în planurile de învăţământ. aplicaţii şi antrenament creativ. Desigur.jocurile creative. pentru viitorul României. Ele sunt de natură să contribuie la formarea imaginaţiei creative a copiilor şi a inteligenţei lor perceptiv-motorie şi intelectuală. cu toate consecinţele ce decurg de aici pentru prezentul şi. la formarea creativă a copiilor. Această problemă se pune în termeni hamletieni: a fi sau a nu fi un învăţământ creativ. „Tele-euristica". mai ales. E necesar ca şi instituţiile specializate să producă jucării creative. Aceasta se poate face prin introducerea disciplinelor: psihologia creativităţii. pedagogia creativităţii. rămâne deschisă. „Iniţiere în creatologie" etc. Se cere închisă doar alternativa învăţământ creativ sau învăţământ rutinier. Emisiunile de radio şi cele de televiziune pot contribui. E necesar şi util ca în toate instituţiile de învăţământ superior. actuala disciplină de psihologie din licee poate să devină o disciplină preponderentă de psihologia creativităţii. Pentru aceştia din urmă pot fi gândite strategii postşcolare de perfecţionare creativă. mai ales în cele de profil umanist. Ea se bucură de un interes deosebit din partea studenţilor. să se introducă. De pildă. experimentărilor etc. pe teme pacifiste şi constructive. mai mult decât o fac în prezent. a încercărilor. de natură să exalte instinctul agresiv al copiilor.

respectând cronologia în compunere.şi multidisciplinară. intersecţiile. Precizări teoretice-metodologice în analiza problematicii teoriei creativităţii sociale. pe laturi şi faţete diferite. originale şi valoroase. într-o manieră structural-sistemică. vom aplica principiul teoretic şi metodologic al compunerii progresive. cât şi calitatea nouă rezultată din integrarea acestora în sistem. de fenome84 . ce necesită în mod indubitabil o abordare inter. cum ar zice J. potrivit căruia compunerea progresivă nu se realizează la întâmplare sau conform intenţiilor. atât relaţiile dintre părţile componente. punând în evidenţă. Acest principiu devine un criteriu de ordonare a părţilor în sistem şi a disiciplinelor ce vor studia aceste părţi. El este. . subînţelegem ca element implicit un alt principiu. ci vom încerca să-1 construim în mişcarea lui de la simplu la complex. Este de fapt un procedeu analitic-sintetic sau inductiv-deductiv. acela al ordonării genetice a părţilor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. Ni se pare că este necesar să sesizăm punctele de convergenţă. Psihologie şi creativitate Trebuie să admitem că ideile noi. dintr-o perspectivă succesiv divergentă (din punctul de vedere al unor discipline complementare) şi convergentă (pe un ax unificator unitar). zonele de interferenţă ale părţilor şi ale diferitelor discipline ce pot opera pe aceste zone. CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICI1 1. în cadrul principiului compunerii progresive.. mai mult sau mai puţin subiective. ale cercetătorului. ne situăm de la bun început pe un domeniu complex pe care îl privim chiar din punctul iniţial dintr-o perspectivă inter. 2. nu vom lua obiectul de studiu ca un dat. Un alt principiu cu valoare ipotetică-metodologică pe care-1 vom avea în vedere este acela potrivit căruia în cercetarea teoriei creativităţii sociale ne găsim pe un domeniu deosebit de complex. a metamorfozelor şi conexiunilor în apariţia acestora. Deci. Cu alte cuvinte.şi multidisciplinară. Piaget.. o lege de compoziţie. din unghiuri diferite. Cu alte cuvinte. ce formează esenţa creativităţii şi a teoriei creativităţii sunt generate. Principiul ordonării genetice ne opreşte să facem acest lucru. Conţinutul acestui principiu-criteriu este acela ca părţile să fie aranjate în ordinea genezei lor. într-o primă instanţă. . într-o viziune structural-sistemică. dorim să compunem progresiv obiectul de studiu şi problematica teoriei creativităţii sociale din elementele componente în devenirea lor.

dar nicidecum nu se încheie cu aceste probleme. Ea studiază structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică. a acţionat. după opinia noastră. psihologia creativităţii urmăreşte. Omul creativ. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. între altele. de pildă. Aceasta este. şi aici. Roth. Ideile sunt produse ale creierului . aşa cum am mai arătat şi în altă parte. să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi. etapele creativităţii. a cercetărilor psihologice moderne şi contemporane. în esenţă. tipologia creatorilor. Noi credem. s-au bucurat de atenţia teoreticienilor cu mult înaintea apariţiei propriu-zise a teoriilor moderne de psihologia creativităţii. dar nu şi suficiente prin ele însele. din acest punct de vedere. din perspectivă sociologică. concomitentă cu înaintarea. şi faptului că era necesar să se cerceteze mai întâi geneza ideilor.suport anatomo-fiziologic al fenomenului de creativitate. originale şi valoroase? Cronologia şi ordinea necesare în geneză s-au impus. problematica psihologiei creativităţii. cât şi unghiul de vedere al psihologiei creativităţii sunt absolut necesare. Problematica creativităţii este şi rămâne. una prin excelenţă filosofică" (A. după cum vedem. psiho-fiziologică (viziunea romanticilor despre creativitate etc. ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. Din această perspectivă. originale şi valoroase.). dar acesta nu este singurul unghi de vedere posibil şi important. Nu ne putem imagina idei noi. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi. ca şi A. se înfăptuieşte nu numai în psihologie. o serie de probleme ale creaţiei şi implicit ale creativităţii în artă. fără însă să aibă o temeinică fundamentare ştiinţifică. ceea ce cădea de drept şi de fapt în câmpul de investigaţie al psihologiei. aceasta se datoreşte. Teoria creativităţii poate să înceapă. în principal. Roth. metodele de investigaţie şi dezvoltare a creativităţii. Trebuie să recunoaştem că această problematică. Această mişcare retroactivă a ştiinţei. câtă vreme nu ştii ce este ea. în dreptul de fiinţare al filosofici creativităţii şi creaţiei.nele şi procesele psihice ale indivizilor. Din această perspectivă împărtăşim ideea că „Unghiul de vedere psihologic este fără îndoială deosebit de important în studiul creativităţii. Dar ele au necesitat şi încă mai necesită o redimensionare şi fundamentare ştiinţifică. 85 . în psihologia timpului respectiv. o triere şi filtrare prin prisma punctului de vedere ştiinţific. mai mult sau mai puţin consistent. 1978). ştiinţă etc. Ceea ce nu înseamnă că toate cercetările pe această temă au aşteptat verdictul psihologiei. ci în fiecare ramură a ştiinţei. De pildă. suntem obligaţi să începem tratarea cu fenomenele şi procesele psihice ca generatoare de idei noi. deci cu psihologia creativităţii. aceste teorii au căutat suport. originale şi valoroase. Prin urmare. cu valoare constructivă în ştiinţă. cum anume apar ideile noi. ca un principiu de sine-stătător. Dacă psihologia deţine în momentul de faţă un avans incontestabil şi unanim recunoscut în cercetarea creativităţii. Cum să investighezi creativitatea. originale şi valoroase în afara fenomenelor şi proceselor psihofîziologice. principiul ordonării genetice. înainte de toate. Aplicând principiile enunţate (acela al compunerii progresive a obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale şi cel al ordonării genetice a părţilor). Uneori. volens nolens.

. Galperin). Această trecere a fost pregătită în bună măsură de psihologie care. pe domeniul totalităţii teoriei creativităţii. acela de acţiune mentală (J. direcţie care duce spre sociologia creativităţii. Dar şi acţiunile cu lucrurile. schemă mentală. nu şi lucrul. deloc lipsită de temei. deşi foarte importantă şi prima în ordinea genetică a elementelor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. Desigur. Acţiunile mentale sunt. Exteriorul trece în interior. I. fără să vizeze macrogrupurile. Aşadar. vizează creativitatea în grup. în consens cu viziunea ei sistemică şi integratoare. este doar începutul. o interiorizare treptată a acţiunilor cu lucrurile. originale şi valoroase este atât de importantă în sine. este atât de complexă şi de profundă. de la proiect la acţiune obiectuală este un drum lung şi anevoios. în principal. Totuşi. trece prin acţiune. elaborate de psihologie. de la ideea nouă. nu şi sfârşitul. originală şi valoroasă. din perspectivă psihologic-praxiologică. sunt o exteriorizare a acţiunilor mentale. cu categorii specifice. originale şi valoroase. de un anumit grad de generalitate. De la idee la lucru. deşi psihologia se ocupă şi de studiul comportamentului. credem. printr-o cercetare de-sine-stătătoare. Psihologiei creativităţii i se poate aduce o obiecţie. Este de mirare că aşa stau lucrurile. Dar psihologia nu a făcut decât o firavă deschidere către studiul comportamentului creativ. trebuie să recunoaştem faptul că problematica producerii ideilor noi. din perspectiva psihologiei genetice. unghiul psihologiei creativităţii nu acoperă decât o mică parte din nevoile ei. ce face obiectul psihologiei. către lucru. va opera. Pentru creativitatea socială. originală şi valoroasă. decizie. al activităţilor. Filosofia. prin repetare în istorie sau în ontogeneză. a făcut deschiderea către studiul creativităţii în microgrupuri. ea a rămas la grupurile mici. Obiectul ei se conturează mai bine de pe poziţia sistemului construit. cât şi pentru societate. iar acesta se revarsă în exterior. de la interior la exterior. Această trecere presupune o uşoară schimbare a unghiului de vedere. face deschiderea şi realizează joncţiunea dintre psihologia creativităţii şi praxiologie. Relaţia dintre idee şi acţiune a fost şi ea într-o anumită măsură pregătită de psihologie. în plus. Piaget. prin intermediul psihologiei sociale.ale cărei problematică şi obiect de studiu vor trebui puse în evidenţă. Conceptul unificator. este doar proiectul creativ. pe care teoria creativităţii trebuie să-1 străbată. Este vorba de o mişcare autentic reversibilă. mediator.P. cu valenţe inter. care a avut inspiraţia de a trata domeniul ideaţiei prin prisma conceptului fecund. cantonată doar la nivelul explicării producerii ideilor noi. ideea nouă. acela de acţiune mentală. Multe din metodele de creativitate. teoria creativităţii în drumul ei către social trebuie să facă pasul de la individ la grup.şi multidisciplinare. încât necesită o disciplină de studiu specială şi înalt specializată. următorul pas. care le prefigurează pe primele ca proiect. de la exterior la interior şi invers. Dar. aceea că rămâne. sporit în raport cu alte discipline.

obiectivitatea şi valoarea lor metodologică. Cu cât sfera domeniului devine mai mică. cu atât conţinutul devine mai bogat şi mai analitic investigat. Euristica se ordonează structural şi cronologic după celelalte discipline menţionate şi se plasează în aria complexităţii descrescânde. care de fapt formează esenţa creativităţii. originale şi valoroase. cu un conţinut nu tocmai bine determinat. euristica este cel mai puţin elaborată. comparativ cu celelalte discipline pe care le-am trecut în revistă. ceea ce le confirmă valabilitatea. ca modalităţi concrete şi practice de căutare a noului. De la psihologia creativităţii ea asimilează elementul de bază al acesteia. a căutărilor de obiect şi de problematică. Ni se pare interesant de semnalat faptul că euristica. în care ne-a fost mai greu să circumscriem obiectul şi problematica teoriei creativităţii. maximă în sistemul nostru de referinţă. în favoarea unei mai mari specializări şi aprofundări.) şi încă pe altele. Euristica şi socioeuristica Euristica este o ştiinţă complexă. Poate tocmai de aceea ea cunoaşte. nu ne vom opri la amănunte. fiind o disciplină complexă. pe care încearcă să le conjuge cu concepte logice. euristica pune aceste probleme pe coordonate mai largi. trecerile etc. ceea ce înseamnă un pas înainte. în etapa construcţiei conceptuale. asimilând de la ele ceea ce este valoros. De la praxiologie. vom observa că ele se pun în evidenţă de la sine. şi aici. ca şi în celelalte paragrafe. logica. de fapt. prin trecerea din sfera creativităţii. cu un conţinut mai puţin determinat la nivelul praxiologiei. respectând criteriile formulate iniţial. mai aprofundat şi mai riguros exprimat.3. în ceea ce priveşte aplicarea principiilor compunerii progresive şi ordonării genetice. de natură să-i fundamenteze obiectul de studiu şi problematica. specifică obiectului psihologiei. Fiind recent apărută. acelea ale descoperirilor şi invenţiilor. axul de medieri. mai vag. cu un conţinut mai bogat. ne-am comutat apoi pe o sferă mai largă. am avansat spre o sferă extrem de largă. fantezie etc. euristica preia 87 . de unde ne repliem. în domeniul euristicii. de a urmări liniile de forţă. Prin extrapolare. praxiologia etc. interdisciplinară. intuiţie. găsindu-se. cu cât sfera unui domeniu e mai largă.. în momentul de faţă. la nivelul euristicii. psihologia. sociologia.). selectiv şi diferenţiat pe celelalte apărute înaintea ei (psihologia. la nivelul sociologiei. unde se întâlnesc. Desigur. în cercetarea creativităţii ne-am întâlnit cu o sferă îngustă şi un conţinut bogat la nivelul psihologiei. metodologia. după care am revenit spre o sferă mai îngustă. Şi aici se aplică binecunoscuta relaţie din logica formală. cumva. matematica etc. La nivelul acesteia din urmă am atins punctul maxim de complexitate. către un grad mai mic de complexitate. şi anume elaborarea ideilor noi. cu atât conţinutul e mai puţin determinat. după sociologie. despre care am pomenit şi în altă parte. a inversei proporţionalităţi din sfera şi conţinutul unui concept. Bazându-se în subsidiar chiar şi pe modalităţile exploratorii şi conceptuale ale psihologiei (subconştient. încearcă să integreze parţial. Dar complexitatea acestei discipline este de altă factură decât complexitatea sociologiei. pe curba descendentă. interpretări dintre cele mai diverse. către creaţia propriu-zisă. aşa cum am văzut mai înainte.

ţinând seama şi de argumentele aduse mai înainte. prin încercări şi erori. modelare etc. Această tentativă se explică prin unele nevoi intrinseci ale sociologiei. cu particularităţile lor specifice. Euristica rămâne sensibilă la limbajele vagi. operând pe zone divergente. demonstraţie şi rigoare ale acestuia. Descoperirea în matematică. Euristica asimilează atât nodele de probleme complexe din societate. dar şi la raţionamentele nuanţate. prin care asimilează toate cuceririle de bază. ceea ce îi oferă josibilitatea unei largi deschideri. Polya. flexibilă şi eficientă. mai ales ale psihologiei. înseamnă a găsi o cale de a ocoli un obstacol. de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil" (G. se pare că euristica încearcă să se plaseze pe punctul de vedere fertil ti concilierii dintre infralogic şi logic în creativitate şi creaţie. vag. poate să ofere un set de soluţii şi metode creative eficiente pentru rezolvarea problemelor complexe de tip social. ce adoptă o strategie subtilă. Pe de altă parte. eu88 . specific infralogicului. cât şi o infralogică întărită. rigurosul cu nerigurosul în creaţie. în cooperare cu care îşi construieşte metodele sale. de mare sinteză. Problematica convergentă. Din această perspectivă. abţinute prin explorarea subconştientului. specific logicului şi nonalgoritmicului. a infralogicului. iniţiativa i-a aparţinut sociologiei şi nu euristicii. pe care încearcă să le armonizeze. considerat de unii autori indemonstrabil şi plasat ca atare exclusiv în câmpul aleatorului. de rezolvare a acestora. cealaltă valenţă e plasată în domeniul logicului. faţă de cea clasică. Dar este interesant de semnalat faptul că. precum şi unele interferenţe pe anumite zone. către metodologia conemporană (formalizare. axiomatizare. care în cadrul societăţii ating grad de dificultate şi complexitate deosebit de mare. deosebit de operante în planul infralogicului. Euristica tinde să întărească infralogicul prin procedee logice şi să „slăbească" logicul de tip clasic prin procedee infralogice. credem. Aşa cum am mai arătat. experimentate ocial îfl perioade mari de timp. Metodele euristice nu sunt total diferite de metodele tradiţionale. având drept ţel esenţial şi fundamental rezolvarea creativă a problemelor complexe. euristica rămâne angrenată în rezolvarea creativă a problemelor complexe. euristica încearcă să concilieze ştiinţa cu arta.de acţiune. Pe le alta parte. Nevoia acută care a direcţional sociologia spre euristică este. care au determinat-o să iasă în întâmpinarea euristicii. aparent antinomice. care se circumscriu logicului. euristica ne apare drept o disciplină complexă. determină cu necesitate impactul dintre ele. asimilând virtuţile de corectitudine. în sinteza lor. ţinând seama de comentariile dinainte.. cât şi strategii eficiente. Cultivă o logică de tip „Slab". contradictoriu etc.). după opinia noastră. Aşadar. ea încearcă să cultive algoritmicul. aceea că euristica. „A rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dmtr-o dificultate. euristica ni se pare a fi bivalentă: o valenţă se află conjugată cu infralogicul. de evitare a extremelor. de conciliere a antitezelor. Dar euristica se plasează în câmpul acţiunilor creative şi reatoare complexe. al rezolvării problemelor dificile. ale sociologiei şi euristicii. prin intermediul logicii. prin strategiile sale. bazată pe plauzibil. Din acest sunet de vedere. în esenţa ei. fie şi parţială. fundamentată pe tendinţa de argumentare şi demonstrare.

de rezolvare creativă a problemelor sociale. societatea.ristica rezolvării problemelor. Matematica. în metodologia euristică. dinamice. Socioeuristica ne apare ca o disciplină complexă. de experienţă social-umană verificată în cele mai complexe şi dificile situaţii. tatonare. noncreativ. diferenţiată şi judicioasă. pe de altă parte. născută din corelaţia sociologiei şi euristicii. de rezolvare a problemelor sociale. să experimentăm. îmbogăţinduşi în continuare metodologia. cupluri şi seturi de metode care se potrivesc unor tipuri de probleme. Păstrarea măsurii ne fereşte atât de un optimism exagerat. Este necesară o muncă tenace şi de lunga durată. nimeni nu se aşteaptă ca euristica să dea soluţii de rezolvare pentru toate problemele sociale. încercare-eroare etc. vastă şi aprofundată experienţă în acest domeniu. Societatea omenească deţine un tezaur extrem de bogat de probleme rezolvate creativ. procedee şi metode pe terenul fertil şi complex al sociologiei şi să asimileze noi rezultate. 1971). care ne poate crea deziluzii. experienţă ce poate şi trebuie să fie fructificată şi generalizată. cu perspicacitate. Sociologia. a experimentat de-a lungul milenarei sale existenţe asemenea metode şi procedee creative. Se cere elaborată o tipologie a problemelor în ordinea complexităţii lor şi creşterii gradului de dificultate. Şi în acest caz se cere să procedăm într-o manieră creativă: să încercăm. Va rămâne. cât şi de pesimismul dezolant.. dificile). care se înscriu şi ele ca procedee. prin rezolvarea de probleme specifice domeniului său. să vedem. Cooperarea dintre cele două discipline se cere înţeleasă într-o manieră reciproc avantajoasă. fler. din nevoi practice. dar nu ştim cât de general şi cât de operaţional este. dificile. iar sociologia poate retroceda euristicii procedee. Prin cooperarea dintre sociologie şi euristică. experimentate social-istoric. Izomorfismul problemă-metodă este foarte important. având drept scop rezolvarea creativă a problemelor sociale prin strategii. de un anumit fel. Triada matematică-euristică-sociologie 89 . desigur. Euristica încearcă să asimileze această experienţă şi. au sesizat nevoia şi avantajele unei alianţe a sociologiei cu euristica. cât şi o alcătuire de procedee metodologice-strategice. Cu mult înainte de a apărea euristica. cu grade diferite de dificultate şi complexitate. spaţiu destul de mare pentru intuiţie. Nu putem şti apriori până unde putem merge. nu poate să rămână insensibilă la disponibilităţile euristicii în acest sens. aceasta din urmă are posibilitatea să-şi verifice propriile sale strategii. Prin extrapolare. pe de o parte. Desigur. experienţă. procedee şi metode de tip euristic. euristica poate transfera sociologiei modele posibile de rezolvare creativă a problemelor sociale complexe. deţine o îndelungată.socioeuristica. o ştiinţă interdisciplinară. de sinteză. care se confrunta tocmai cu un asemenea tip de probleme (complexe. metode şi modele. ce ne strecoară suspiciunea şi rezerva. Este puţin probabil că va fi găsit algoritmul rezolvării tuturor problemelor sau că toate problemele sociale vor putea fi tipizate şi rezolvate prin metode potrivite. pentru a elabora modele socio-euristice de rezolvare a problemelor sociale. o pune la îndemâna sociologiei. Diferiţi cercetători. care marchează apariţia unei noi interdiscipline . în echipă complexă. prin socioeuristica.

Vom descrie mai întâi. Ca orice definiţie. individuale-grupale. ca disciplină complexă. volitivă. pe scurt. cea menţionată mai înainte constituie doar un reper operaţional pentru activitatea proprie de cercetare. puse fie pe un aspect. Analiza cronologică.devine deosebit de fertilă şi promiţătoare în perspectiva viitorului apropiat. Dacă o persoană. având în acest sens o experienţă acumulată. prin acţiuni eficiente vom înţelege. Socio1 gia s-a dovedit foarte receptivă la asimilarea metodelor cuantificate. comunităţi umane. în aria de investigaţie comună a tuturor celor cinci discipline menţionate mai înainte. a modelelor atematice. demonstrează că socioeuristica (de fapt psihopraxisocioeuristica). consemnate iniţial. complexe şi dificile cu care se confruntă societatea.. categoria acţiunilor eficiente. creaţive-noncreative. După opinia lui T. prin creativitate socială înţelegem atât capacitatea intelectual-ideativă. instituţie 90 . formaţiuni de muncă etc. în consens cu viziunea socioeuristicii. Pentru a realiza acest deziderat credem că e necesar să analizăm mai întâi unele specii de acţiuni. Delimitări relative în paragrafele anterioare am implicat în discuţie o serie de discipline ştiinţifice: psihologia. 4. acele acţiuni care realizează obiectivele. culturale. în acest context. praxiologia. prin mijloace specifice şi cu accente diferite. cât şi acţionai . care au finalizat obiectivele în prealabil stabilite. Prin acţiuni noneficiente vom înţelege pe acelea care nu finalizează obiectivele. euristica şi socioeuristica. Vom aborda următoarele cupluri de acţiuni: eficiente-noneficiente. m conformitate cu anumite nevoi ale societăţii.transformatoare a grupurilor (categorii sociale. în această grupă intră toate acţiunile economice-comerciale. sanitare. se naşte într-un autentic proces de compunere progresivă şi ordonare genetică. prin creativitate socială înţelegem şi activitatea grupurilor şi a indivizilor de rezolvare eficientă a problemelor multiple. pe care se poate grefa ioeuristica. cât şi în sfera de preocupări a altor ştiinţe. instructiv-educative etc. fie pe altul. Aceste acţiuni cad. într-un sens larg. în consens cu praxiologia. fără pretenţia de a realiza o tratare completă a acestora. afectivă. Considerăm că este util să delimităm mai bine aceste discipline din punct de vedere acţionai şi să subliniem mai pregnant zonele lor de interferenţă. Este o clasă de acţiuni deosebit de importante pentru societate. imediate sau de perspectivă. aprofundărilor şi nuanţărilor ulterioare. din perspectiva principiilor metodologice. materiale-mentale. Din perspectiva acestei noi discipline. Numai că fiecare dintre ştiinţe se raportează diferenţiat la aceste acţiuni. ci doar să le semnalăm. lăsând cale deschisă completărilor. sociologia. Nu este în intenţia şi nici nu ţine de competenţa noastră să intrăm aprofundat în asemenea probleme. p altă clasă de acţiuni o formează cele noneficiente. după opinia noastră. originale şi valoroase. nerestrictiv. praxiologia se ocupă exclusiv cu studiul acestei categorii de acţiuni. Kotarbinski. necesare societăţii omeneşti.) de a produce idei şi lucruri noi.

care se interesează de ele din cel puţin două puncte de vedere: mai întâi. Aşa cum am mai arătat. mai ales sociologia. Aceste acţiuni cad preponderent în aria de studiu a psihologiei. abordează doar acţiunile eficiente. de studiul acţiunilor mentale se interesează îndeaproape euristica şi socioeuristica. din punctul de vedere al teoriei creativităţii. în obiectul de studiu al praxiologiei care. deficitul lor de creativitate. dar sunt utile. acţiunile rutiniere. ca proiect. Prin acţiuni noncreative vom înţelege acele acţiuni care nu sunt implicate în producerea de idei sau lucruri noi şi originale pentru societate. gândire. în măsura în care unele dintre aceste acţiuni sunt eficiente. afectivitate. O separare a acţiunilor mentale de cele materiale. le preced şi le prefigurează pe acestea. munca de asamblare etc. iar ultima categorie (cele noneficiente) să fie cât mai mică sau chiar nulă. descoperirile ştiinţifice. Aici vom include acţiunile de inovare socială. Această categorie de acţiuni (ca şi cele eficiente) cade în aria de preocupări a tuturor disciplinelor din sistemul nostru de referinţă. Fiind utile pentru societate. imaginaţie etc.sau întreprindere nu şi-au finalizat în întregime scopurile înseamnă ca cei pu^m u parte dintre acţiunile acestora au fost noneficiente. Prin acţiuni mentale înţelegem acţiunile nonmateriale (în sens de nonmotorii). aşa cum am mai arătat. ele intră şi în obiectul de studiu al praxiologiei. decizie. aşa cum am văzut. credem. Acţiunile creative formează o altă categorie de referinţă. aceste acţiuni intră în obiectul de studiu al sociologiei. de exemplu. din nou. creaţiile literar-artistice şi filosofice etc. Prin acţiuni creative vom înţelege pe acelea care realizează idei şi lucruri noi. O altă categorie de acţiuni o constituie acţiunile mentale. restul disciplinelor analizate. Desigur. necesare şi chiar indispensabile pentru funcţionalitatea ei. din punctul de vedere care ne interesează pe noi. prin exteriorizare. euristicii şi socioeuristicii. pentru a le complementa cu acţiuni înalt creative care să compenseze. In această categorie se încadrează. activitatea finalizată în inovaţii tehnice. ele cad în aria de preocupări a praxiologiei.. din punctul de vedere al teoriei creativităţii este cu totul relativă. din perspectiva rezolvării creative a problemelor complexe. este de dorit ca prima categorie (cele eficiente) să fie cât mai mare. împreună cu psihologia (mai ales cu psihologia creativităţii). ca plan ideal şi impuls interior. ca acţiuni mentale-materiale etc. originale şi valoroase pentru societate. realizările tehnologice. Pe măsură ce o acţiune sau un grup de acţiuni din această clasă devin eficiente. căci aceste două feluri de acţiuni se condiţionează reciproc. acţiunile mentale constituie o interiorizare prin repetare a celor materiale. cum ar fi munca la banda rulantă. pe alte planuri. prin definiţie. Dar de acţiunile noneficiente se interesează îndeaproape. iar apoi. intrând în prima categorie descrisă. ele nu intră în zona de preocupări a psihologiei creativităţii (care se interesează doar de acţiunile mentale creative). dar care. inteligenţă conceptuală. deşi cad în aria de interes a psihologiei generale şi a psihologiei gândirii. Apoi. foarte importantă. Această clasă de acţiuni nu intră. voinţă. Aceste acţiuni. în acţiuni materiale. în principal din punctul de vedere al eficientizării lor. invenţiile. ele trec. pentru utilitatea lor social-economică. Fără a fi total 91 .

sunt acţiuni materiale. prin corelarea lor cu disciplinele ştiinţifice de care ne-am ocupat noi în această parte a lucrării. fără a fi nevoită să coopereze cu alte persoane. Acţiunile individuale care au şi o componentă mentală (acţiuni mentale) cad în zona de interes a psihologiei. ocupându-se preponderent de acţiunile mentale. agricultură. individuale şi grupale. relative totuşi. particulariţile creativităţii şi creaţiei sociale. ceea ce atrage după sine o interferenţă de obiect şi de problematică între disciplinele care se ocupă cu studiul lor. Psihologia şi euristica se interesează de aceste acţiuni în mai mică măsură. dintre aceste discipline. Aceste acţiuni cad ' preponderent în aria de investigaţie a sociologiei şi praxiologiei.dezinteresate de aceste acţiuni. De ea se interesează şi praxiologia. sociou -unstica. Prin acţiuni materiale înţelegem acţiunile nonideale. de care intenţionăm să ne ocupăm. După cum observăm. Prin definiţiile şi descrierile date fiecărei specii de acţiuni.compormentale-motorii. în legătură cu sociologia. servicii etc. In concluzie. ultima categorie de acţiuni. în raport cu alte discipline consemnate mai înainte. cercetează totuşi şi acţiunile materiale. comparativ cu celelalte discipline. în aria lor de investigaţie şi acţiunile materiale creative. în vederea finalizării unei activităţi comune. deosebii de importantă pentru societate. ocupându-se de rezolvarea creativă a problemelor complexe. rezolvarea creativă a problemelor sociale complexe. în exclusivitate. intră preponderent în aria de investigaţie a sociologiei. Această problemă rămâne însă deschisă cercetărilor ulterioare de natură mterdisciplinară. adică acţiunea care presupune cu necesitate cooperarea între două sau mai multe persoane. Prin acţiuni individuale înţelegem acele acţiuni pe care le realizează o singură persoană. abordează această acţiune sub aspectul rezolvării creative a problemelor sociale complexe. cele energetic. ca atare. 32 . ele intră şi în obiectul de studiu al psihologiei creativităţii. deoarece multe ramuri ştiinţifice nu au ajuns încă la conştiinţa faptului că studiază diferite specii de acţiuni şi. d pă opinia noastră. Acţiunile individuale şi grupale product've din industrie. sub raport acţionai. cu predilecţie în plan individual. Această acţiune. Socioeuristica. cât şi unele interferenţe din punct de vedere acţionai. praxiologia şi sociologia se raportează în mai mică măsură la ele. Sociologia se ocupă în mai mică măsură de studiul acţiunii individuale. De acţiunea individuală eficientă se interesează şi praxiologia. Psihologia. cuprind cu necesitate. pe lângă acţiunile mentale creative. urmează să cerceteze. mai ales sub raport comportamental. Cooperarea lor strânsă cu praxiologia va fi de natură să aducă unele clarificări suplimentare în câmpul delimitărilor şi interferenţelor. în fine. o constituie acţiunea grupală. Euristica si mai ales socioeuristica. Dacă sunt de natură creativă. ea fiind centrată pe acţiunile grupale. unele dintre aceste specii de acţiuni se interferează. euristicii etc. sub aspectul cooperării pozitive şi negative. s-au preocupat prea puţin de cercetarea acestui aspect. am încercat să punem mai bine în evidenţă delimitările. al acestor ştiinţe.

Moles. Osborn consideră. mai mare. originale şi valoroase pentru societate. Componenta intelectual-culturală Este în afara oricărei îndoieli faptul că frecvenţa. comprehensiv sedimentată. cultura şi creativitatea socială. de care dispun grupurile sociale. Este de presupus că două persoane (sau grupuri) care dispun de informaţie divergentă comunică mai 93 . Georgescu. informaţie asimilată. Introducere în realizarea creativităţii sociale este implicată o serie de structuri (componente) fundamentale. Principles and procedures of creative problem-solving. suportul creativităţii individuale şi sociale (a se vedea Şt. cu atât indicele lor de creativitate poate fi mai înalt. Ele sunt formate din elemente în interrelaţie. pe de altă parte. una din premisele importante ale culturii o constituie cantitatea de informaţie mai mult sau mai puţin divergentă. şi între grupuri. sunt într-o relaţie de proporţionalitate directă: cu cât cultura colectivităţilor e mai ridicată. Există temei să presupunem că cei doi factori. Această informaţie formează un fond de semanteme care devine zestrea culturală a indivizilor şi grupurilor. care conlucrează la realizarea unei funcţii social-créative. 1963). Informaţia divergentă în cultură este de natură să favorizeze în mai mare măsură decât cea convergentă asocierile. Sociodinamica culturii. 1972). aşa cum am mai arătat. structuri pe care le numim. combinările. Cultura grupurilor este creuzetul în care se plămădeşte creativitatea socială. Cultura grupurilor este un fenomen puternic al creativităţii sociale. 1974). interpolările informaţionale între indivizi. 2.CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. Osborn. prin analogie cu euremele. socioeureme. Alex F. iar frecvenţa statistică a ideilor şi lucrurilor noi. Gradul de cultură şi cantitatea de informaţie sunt concepte apropiate care se condiţionează reciproc (a se vedea A. Applied imagination. De aceste componente ne vom ocupa în paginile următoare. amplitudinea şi forţa creativităţii sociale sunt dependente de gradul de dezvoltare intelectual culturală a colectivităţilor. Creaţie şi metodă. cu îndreptăţit temei. că în creativitate cantitatea de informaţie produce calitate ideatică (a se vedea Alex F. cu posibilităţi polivalente de utilizare a ei în situaţii variate. în această ordine de idei. Din perspectiva teoriei informaţiei. pe de o parte.

riguroase. trecând prin mai multe profesiuni. realizarea creativităţii sociale. decât cele din urmă. cum o specializare prea îngustă. transferul. specializată. Primele au şanse mai mari să devină înalt creative. în forme şi modalităţi cât mai variate. cu o arie mai îngustă. informarea lor în profesie. iar dezvoltarea intelectuală a acestora este o premisă importantă pentru producerea şi asimilarea culturii. cu atât creativitatea lor este mai mare. generează creativitatea socială. Toate aceste elemente structurale au un rol important în realizarea funcţiei intelectual-culturale care. în cooperare cu alte structuri şi funcţii. dar o componentă analitică. mai bine stăpânită. pregătirea managerială şi de marketing. creativitatea socială ca gen se manifestă în cea mai mare măsură prin speciile sale. fără deschidere la cultura generală. sub raportul creativităţii. Este de presupus ca. 4. Informaţia profesional-ştiinţifică este şi ea o componentă a culturii. creativitatea în domeniul profesiei fiecăruia este o parte componentă a creativităţii sociale. De fapt.creativ decât două persoane (sau grupuri) care posedă informaţie convergentă. de reciprocitate între dezvoltarea intelectuală şi cea culturală: cultura facilitează dezvoltarea intelectuală a indivizilor şi grupurilor. la rândul ei. 3. curiozitatea socială. în bună măsură. Cu o frecvenţă mai mică. O dispersare prea mare în cultura generală. cu cât cultura generală a unei persoane sau a unui grup este mai largă şi cu cât cultura specială (profesională) este mai profundă. cum ar fi: inteligenţa şi imaginaţia socială. la nivel individual Şi grupai. Din acest punct de vedere. în această structură intră pregătirea ştiinţifică şi profesională a indivizilor şi grupurilor. în lipsa unei specializări profunde. Indivizii se pot manifesta creativ mai ales în cadrul profesiunii pe care o practică. combinaţiile. interesul social etc. poate să devină sterilă. Există o relaţie strânsă. la domeniile adiacente. dar de o mare profunzime. însuşirea perfecţionarea deprinderilor de muncă şi a posibilităţii de a le transfera rapid şi eficient dintr-un domeniu în altul. poate să se dovedească ineficientă. pentru realizarea creativităţii sociale. ceea ce 94 . depinde. Elementul competiţional-stimulativ De nivelul şi amploarea desfăşurării competiţiei sociale. adică prin diferitele profesiuni sociale. dezvoltarea capacităţilor tehnice şi social-economice. sub raportul creativităţii. atunci când e nevoie. Structura profesional-ştiinţifică Această structură e înrudită cu precedenta. întreaga practică pedagogică demonstrează faptul că instrucţia şi educaţia se realizează cu o mai mare eficienţă într-un cadru competitiv. gândirea socială creativă. asociaţiile. care facilitează analogiile. aceea intelectual-culturală. unii indivizi realizează o creativitate transversală. în cadrul structurii intelectual-culturale includem o serie de elemente componente.

Ascunde în sine un sâmbure de adevăr supoziţia subtilă a lui E. dezvoltată.este perfect valabil şi pentru creşterea creativităţii sociale. Alex F. are o pondere relativ mare în realizarea creativităţii. care se cere formată. deoarece adevărata creativitate depinde foarte mult de aplicarea efortului" (Alex F. de permanentă căutare. începând cu familia. 1980). Atitudinea creativă propulsează grupurile şi le creează disponibilităţi intelectuale pentru manifestarea eficientă a aptitudinilor lor creative. după cum se ştie. cu consecinţe dintre cele mai faste în aria creativităţii sociale. a promova originalitatea şi valoarea în opoziţie cu nonvaloarea. de a o preţui. Schrôdinger. proporţional cu valoarea socială a produsului creat. 1963). de natură creativă. Atitudinile şi aptitudinile creative formează un cuplu de o mare eficienţă în domeniul creativităţii sociale. o atitudine a indivizilor şi grupurilor. Indivizii şi grupurile au nevoie să fie sensibilizate sub raport atitudinal faţă de creativitatea socială. O asemenea motivare contează mai mult în ideatic decât în oricare altă funcţie mentală. atitudinea grupului faţă de creativitate. Competiţia socială şi recompensarea materială şi morală a creatorilor. potrivit căreia lipsa competiţiei interindividuale duce la o „Frânare puternică a evoluţiei biologice". A avea o atitudine creativă înseamnă a te situa în toate împrejurările de partea noului. grădiniţa. Factorul atitudinal-educaţional Creativitatea socială este în bună măsură şi o stare de spirit. contribuie la mărirea tonusului cerebral al indivizilor şi colectivităţilor. şcoala etc. Osborn scria: „Unii psihologi au dovedit că competiţia creşte capacitatea mentală de lucru a adulţilor sau a copiilor cu 50% sau chiar mai mult. iar acestea din urmă sunt de natură să le întreţină şi să le susţină pe cele dintâi să contribuie la diversificarea gamei atitudinale şi să genereze noi aptitudini creative. Sunt extrem de interesante în acest sens cercetările antropologice realizate de Margaret Mead. Ea a cercetat patru culturi tribale. la sporirea capacităţii lor de efort. Osborn. 5. vizând unele aspecte ale creativităţii individuale (indivizii creativi şi noncreativi) şi sociale (ambianţa creativă. societatea trebuie să găsească antidoturi eficiente. deoarece inteligenţa. la utilizarea eficientă a timpului. Competiţia socială este o puternică forţă de generare şi dezvoltare a potenţialului creativ al indivizilor şi grupurilor. 95 . Lipsa competenţei sociale este echivalentă cu stagnarea şi mortificarea creativităţii. iar mecanizarea intensă a industriei „Atrage după sine pericolul serios al degenerării generale a organului inteligenţei noastre" (E. împotriva acestor pericole reale. Spirit şi materie. ceea ce duce implicit la o diminuare a creativităţii umane. în această ordine de idei. de trecere a oricărui fenomen şi eveniment prin filtrul raţiunii individuale şi grupale. încuraja şi promova. de experimentare. Atitudinea creativă presupune un comportament de explorare. la continua autoperfecţionare a activităţii. Schrôdinger. împotriva vechiului. de îndoială metodică. Ce este viaţa?. a da curs utilului şi eficienţei în activitatea social-economică.

După opinia autorului. In condiţiile exploziei informaţionale contemporane. comunitatea are o atitudine restricivă faţă de creativitate. aprofundat creativitatea. deşi se constată posibilitatea unei uşoare divergenţe în modificarea lansurilor tradiţionale. Cercetările pe cultura Bali (1941. Şcoala la toate nivelurile. ' etecte noncreative şi anticreative. rămânând ca societatea să le promoveze mai departe. deşi memirii acestei comunităţi sunt preponderent artişti. Atitudinea de stimuire a creativităţii individuale a făcut ca acest trib să fie cel mai creativ. aproape fiecare cetăţean e un fost şcolar. aceste experimente îşi păstrează arţial valabilitatea chiar şi pentru multe din colectivităţile avansate. Mead aminteşte de o cercetare (Unabelin. e în măsură să contribuie mai eficient la stimularea •eativităţii sociale. din care rezultă că această conunitate ignoră manifestările creative ale indivizilor. dacă troduce în structura învăţământului metode creative. permiţând doar puţine inovaţii.). este de la sine ţeles că viitoarele grupuri sociale vor avea premisele creative câştigate încă de : băncile şcolii. Iese cu preganţă în evidenţă faptul că atitudinea colectivităţii poate să fie un puternic factor imulativ sau frenator al creativităţii individuale şi sociale. 1938). supuse şi acestea unei critici cerbe. totuşi. metodic. Cultura Manus. 1979). să deţină superioritate netă în raport cu triburile menţionate mai înainte (Cf. şcoala este permanent nenmţată de pericolul supraîncărcării informaţionale a programelor de învăţământ. Copiii sunt educaţi de grup în spiritul unei totale i depline convergenţe. realizând loar în foarte mică măsură elemente noi. să le dea >i valenţe şi dimensiuni. nonconformist. fără a avea o artă proprie ca manifestare a creativităţii. 1942) pun în evidenţă faptul că. ca modalităţi de stimulare a creativităţii individuale şi )ciale. acă şcoala promovează cu consecvenţă. 'sihologia creativităţii. noncreativ. în familie şi în societate. Cercetătoarea a constatat în 1928 -ă în cultura Samoa. Totodată. căutarea noului. asupra culturii Arapeshlor realizată prin intermediul testului Rorschach. ceea ce conduce la oprimarea >otenţelor creative ale acestora. Este necesar ca învăţământul să opereze o . eficiente. ca element fundamental al creativiătii nu este stimulată de colectivitate. La toate întrebările cercetătorului s-a obţinut unul şi acelaşi ăspuns stereotip. de a avea o atitudine de explorare faţă de jmea înconjurătoare. Copiii comunităţii sunt educaţi în a reproduce cultura tradiţională. Prin extrapolare prudentă şi diferenţiată. de căutare a metodelor şi formelor noi. ivergent. Erika Landau. este validată pe comunităţile primitive metoda întrebărilor şi a comportamentului explorator. M. S-a tras concluzia că în această comunitate lipseşte :reativitatea în oricare domeniu al vieţii sale.modalitatea de manifestare a creativităţii etc. La drept vorbind. Din aceste experimente se desprind concluzii foarte importante de formare dezvoltare a creativităţii în microcolectivităţile şcolare. stilulează procedeul de a pune întrebări. în care dansul reprezintă modalitatea esenţială de manifestare creativităţii. lipsa căutării noului • de natură să explice de ce cultura acestei comunităţi nu a dat naştere unei arte jemnificative.

6.W. de ordin superior. în activitatea creativă. Amplitudinea. pe studierea şi asimilarea metodelor de a învăţa. la perfecţionarea strategiilor acţionale eficiente. cele pregnant interindividuale de comunicare. trebuinţe. care se constituie ca noi mobiluri creative. dorinţa. în care ea se cere satisfăcută. a experimentării permanente. mirarea. curiozitatea. amplifică şi întreţine forţele vitale creative ale indivizilor şi grupurilor. într-un fel sau altul. Este imperios necesară mutarea accentului de pe memorarea excesivă. care declanşează. să-şi restructureze periodic programele prin eliminări şi adăugiri echilibrate. una de maturizare şi alta de manifestare acută. Nevoia de satisfacere a trebuinţei se constituie. ca elemente constitutive. Un alt element puternic dinamizator. introducerea în mai mare măsură în şcoală a metodelor participative şi euristice. Aceste elemente se constituie în mobiluri interne. pe latura stimulativ-dinamizatoare. învăţarea creativă în şcoală este în bună măsura condiţionată şi de mutarea accentului de pe biţizare (dopingul informaţional). sentimente. care propulsează indivizii şi grupurile. în cadrul acestei structuri.F. prin sine însăşi. prestigiu etc. pe învăţarea metodelor de a crea. de comuniune cu semenii. G. Fără motivaţie puternică. O trebuinţă satisfăcută generează alte trebuinţe.riguroasă selecţie în câmpul informaţional. O trebuinţă are o perioadă de apariţie. pe gândirea creativă. împotriva căruia îşi îndreaptă întreaga energie şi pricepere spre a-1 înlătura. în principal. Omul simte o nevoie firească de a se manifesta creativ. Ele au o puternică încărcătură bio-socială şi se constituie ca elemente motivaţionale vitale ale indivizilor şi grupurilor. de prietenie. Desigur. în cadrul trebuinţelor umane foarte variate şi complexe. Orice obstacol care împiedică. interese. de perpetuare a speciei. în cadrul motivaţiei creativităţii sociale un rol deosebit îl au trebuinţele. Multe din aceste elemente au funcţii polivalente (inclusiv intelectuale). această tendinţă atât de necesară de manifestare a sa îi devine un adversar. durata şi eficienţa creativităţii sociale sunt în bună măsură dependente de forţa componentei motivaţionale. de îmbrăcăminte. Motivaţia este una dintre cele mai puternice structuri socio-energizante. Este . creativitatea individuală şi socială sunt de neconceput. în vederea găsirii metodelor şi procedeelor cu adevărat creative. pasiuni. Trebuinţa conlucrează cu alte elemente la elaborarea unui comportament activ şi creativ. Motivaţia este o puternică forţă de stimulare a creativităţii individuale şi sociale. Hegel considera că „Interesele pun în mişcare viaţa popoarelor". emoţii. scopuri. prin impuls interior motivat. este interesul. Trebuinţele de hrană. cu funcţie dinamogenă în creativitate. ambianţa etc. dar aici ele se cer privite. apreciere. idealuri. Motivarea indivizilor şi grupurilor Această componentă include. trebuie să luăm în considerare chiar şi trebuinţa de creativitate. drept un mobil creativ care pune în mişcare energiile individuale şi grupale. care conduc indivizii şi grupurile la satisfacerea ei. sunt tot atâtea mobiluri puternice care imping indivizii şi grupurile spre activitate creativă.

potrivit căreia cunoaşterea este. amplificându-le potentele. de natură să le stimuleze şi să le propulseze elanul lor creativ. interes. se revarsă ca un fluviu peste toate celelalte facultăţi psihice ale indivizilor şi grupurilor. fie ele în ştiinţă. formând un triunghi motivational . Capacitatea indivizilor şi grupurilor de efort creativ. fie ale indivizilor care au ştiut să le insufle şi grupurilor. Energia psiho-fiziologică declanşată de componenta moti- . disponibilităţile lor de travaliu mental şi acţional-transformator ridicat şi de lungă durată. fie în egală măsură şi ale unora şi ale altora. Blaga consemna lapidar o idee valoroasă. Interesele statornice şi puternice se pot asocia pasiunii. inteligenţa individuală şi grupală lucrează la mare amplitudine.) nu pot fi explicate satisfăcător în afara cunoaşterii pasiunilor sociale. Interesele indivizilor şi ale grupurilor sunt suficiente prin ele însele pentru a declanşa energii nebănuite. iar acesta duce la aflarea enigmei. pasiunea. fie ale comunităţilor. din acest punct de vedere. Acest element. Dar o enigmă clarificată generează alte snigme şi din nou se reia ciclul mirare-explorare-aflare şi dezmirare. mirare-explorare-aflare şi dezmirare. Amândouă sunt preponderent energiJante-dinamizatoare. izvoarele energetice îşi dublează şi triplează debitul. Structura volitiv-energizantă Această componentă are ca principal element voinţa individuală şi grupală.creativ trebuinţă. o tenacitate rar întâlnită. tehnică. Atunci când există o pasiune puternică şi statornică. Structura volitiv-energizantă este înrudită cu cea motivaţională. formând constelaţii motivaţionale complexe. la care se pot alătura şi alte elemente motivaţionale. un puternic element motivational al creativităţii individuale şi grupale. Acest triunghi. cu funcţii complexe şi multiple în realizarea creativităţii individuale şi grupale. fantezia prinde aripi. într-unul din aforismele sale. Complexele probleme de psihologie socială (comportament social. putem spune despre creativitatea individuală că este. artă sau pe tărâm social-economic au fost alimentate de o mare şi puternică pasiune. de asemenea. formând un cuplu dinamogen cu disponibilităţi creative amplificate. Mirarea declanşează comportamentul explorator. De obicei. mirare şi dezmirare.foarte adevărat acest lucru: interesul pune în mişcare resorturile cele mai profunde ale creativităţii umane. o perseverenţă de-a dreptul ieşită din comun. 7. Pasiunea este. într-un fel anume. Marile acţiuni umane au fost declanşate şi purtate de mari pasiuni. joacă un rol fundamental în realizarea creativităţii individuale şi grupale. se înscrie în aria căutării noului. Blaga. care formează de fapt esenţa creativităţii. Comportamentul explorator declanşat de mirare este prin excelenţă creativ. pasiune. L. sub influenţa ei forţele creative ale indivizilor şi grupurilor se amplifică. Curiozitatea şi mirarea constituie un cuplu motivaţional-epistemic. Parafrazându-1 pe L. La acest cuplu se poate asocia şi pasiunea. trebuinţele se asociază frecvent cu interesele. motivaţie socială etc. în care a fost prinsă cvasitotalitatea indivizilor. Oricare trebuinţă declanşează şi interesul realizării ei. Toate marile creaţii ale umanităţii.

vaţională se cere convertită în acte de voinţă individuală şi grupală şi dirijată cu ajutorul acestora, în mod deliberat, spre fenomenul creativ. Declanşarea energiilor individuale şi grupale şi dirijarea lor spre obiective majore, între care şi cele de creativitate, nu se situează pe ultimul loc ca importanţă socială. Acest obiectiv trebuie avut în vedere în strategiile prioritare ale oricărei micro şi macrocolectivităţi. Este o problemă care se înscrie cu prioritate în metodologia socioeuristică, spre a-şi găsi o rezolvare. în acest caz, se produce, de fapt, o triplă conversiune a energiei umane: în primul rând, energia motivaţională e convertită în acte de voinţă, individuale şi grupale, despre care vorbeam mai înainte; în al doilea rând, energia din actele de voinţă se cere convertită în capacitatea de efort cerebral şi muscular, în travaliu mental-ideativ şi muscular-acţional, puternic, perseverent, uneori chinuitor, de încordare dramatică, până la limita puterilor, dar dătător de mari satisfacţii, în cazul reuşitei; în al treilea rând, energia volitivă, psihofiziologică (cerebro-musculară) se converteşte în acţiuni umane variate, inclusiv în acţiuni creative. Orice persoană şi grup au posibilitatea să-şi mărească potenţialul lor creativ prin puterea voinţei, prin efort continuu, prin perseverenţă şi muncă tenace, în acest sens circulă un dicton, care ascunde în sine un sâmbure de adevăr: tenacitatea e mai preţioasă sub raport creativ, ca perspicacitatea. Depinde de puterea voinţei noastre să devenim mai creativi, să ne autoperfecţionăm până la a ne mări creativitatea - atribut suprem al speciei umane. Subliniem faptul că acest atribut al speciei umane - acela de a fi creativă nu se transferă de la sine, în mod facil, de la specie la individ. Creativitatea nu se primeşte în dar, ci se cucereşte prin efort. Chiar şi predispoziţiile creative trec din posibil în real, devenind aptitudini doar prin activitate, mai ales prin efort. Ne naştem cu predispoziţii creative, dar devenim creativi prin propria noastră capacitate de voinţă, prin autoperfecţionare continuă. 8. Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Societatea contemporană, confruntată cu o serie de probleme majore, actuale şi mai ales de perspectivă, este pe punctul de a ajunge la conştiinţa nevoii de creativitate, în formarea conştiinţei despre valoarea creativităţii şi a nevoii sociale crescânde de creativitate, omenirea a parcurs o serie de etape. După opinia noastră, credem că omenirea a ajuns, mai întâi, la conştiinţa faptului că omul este o fiinţă raţională şi cuvântătoare prin grai articulat. Valorile umane de raţionalitate şi de comunicare, cât şi conştiinţa socială a acestor atribute s-au impus de multă vreme. Se pare că în Grecia antică exista conştiinţa acestor valori şi atribute socioumane, în formă mai mult implicită decât explicită. Spunem mai mult implicită fiindcă, în unele definiţii ale omului, ce ne-au parvenit de la grecii antici, ca de pildă aceea pe care Diogenes Laertios i-o atribuie lui Platon, omul este definit drept „Un animal biped şi fără pene" (Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, 1963). Dar în formă explicită, Aristotel şi-a construit edificiul logicii sale formale
99

ocmai pe atributul raţionalităţii exprimate, recunoscut ca valoare umană şi impus n conştiinţa epocii sale. Grecii antici au impus, de asemenea, dialogul, ca valoare trnană de comunicare, de controversă, ca o cale de a ajunge la adevăr. Creând ogica ca ştiinţă, manifestându-se creativ în atâtea alte domenii, este de mirare că ^ristotel, măcar prin autoobservaţie, n-a ajuns la conştiinţa faptului că omul este, ntre altele, o fiinţă creativă. Abia în Renaşterea italiană (sec. XIV- XVI) încep să se facă auzite glasuri imide despre virtuţile creative ale omului. Totuşi, atributele raţionalităţii şi comudcării prin limbaj, impuse de Grecia antică, sunt cuceriri remarcabile ale umanităţii n câmpul valorilor umane, trepte pe care se vor construi şi descoperi şi alte valori, iclusiv creativitatea. O altă etapă importantă este legată de formarea conştiinţei umanităţii că omul ste fiinţă creatoare de unelte, din ce în ce mai perfecţionate şi mereu perfectibile. Creativitatea omului şi a grupurilor s-a dezvoltat continuu în activitatea de produere a acestor unelte şi de acţiune cu ele asupra realităţii înconjurătoare. Această aloare a intrat în conştiinţa umanităţii, se pare, abia în epoca modernă, bazată pe roductia masivă de unelte ultraspecializate şi de bunuri. La aceasta a contribuit ubstanţial şi cercetarea antropologică, care a pus în evidenţă faptul că omul dinjtdeauna a fost fiinţă creatoare de unelte, fie ele şi dintre cele mai primitive. Al treilea moment, de dată relativ recentă, se leagă, aşa cum am consemnat i începutul acestui paragraf, de formarea şi dezvoltarea conştiinţei contemporane nevoii crescânde de creativitate individuală şi socială, a recunoaşterii creativităţii a valoare umană productivă supremă. Această valoare este solicitată din ce în ce lai mult de societatea contemporană şi va fi, cu siguranţă, în şi mai mare măsură alicitată de societatea viitorului. Creativitatea se conjugă strâns cu munca, cu efortul intens şi adesea de lungă urată, cu travaliul mental ridicat. Este foarte important ca aceste două valori umane i intre în formă conjugată în conştiinţa epocii contemporane. Faptul că în creatiitate intervin şi alte elemente şi structuri psihice, cum ar fi: intuiţia, fantezia, iteligenţa, inspiraţia etc. nu trebuie să producă iluzia că această valoare - creatiitatea - ar putea fi obţinută în afara muncii, a efortului costisitor, uneori dramatic, oate elementele şi structurile, inclusiv cele menţionate mai înainte, toate procesele sihice care concură la realizarea creativităţii, se desfăşoară şi devin productive pe >ndul muncii răbdătoare şi tenace, a efortului cerebral şi chiar muscular. Pentru sublinia rolul efortului şi activitatea de creaţie, Gr.C. Moisil avea o vorbă de uh^care exprimă mult adevăr: „Un dram de inspiraţie şi un kilogram de transpiiţie". Mărturisirile marilor creatori din ştiinţă, tehnică, artă, despre rolul fundalental al efortului în creativitate şi creaţie, vin să întărească acest punct de vedere, i-i confere valoare de adevăr indubitabil. Importanţa creativităţii şi creaţiei în societatea contemporană se exprimă şi 1 cercetările ştiinţifice din acest domeniu, desfăşurate cu intensitate tot mai mare i multe părţi ale lumii. Erika Landau semnalează apariţia anuală a 1250 de pulc aţii pe această temă, cifră, desigur, în continuă creştere.
30

9. Dimensiunea axiologică

->• •-

Creativitatea individuală şi socială, aşa cum menţionam şi ceva mai înainte, constituie o valoare umană productivă supremă. Ea se înscrie în rândul valorilor care concură la producerea altor valori. La rândul lor, creativitatea individuală şi socială se bazează pe valorile fundamentale ale colectivităţii. Climatul valoric bine construit este un puternic factor stimulator al creativităţii individuale şi sociale sau, dimpotrivă, un climat valoric rău construit, devine element frenator, factor inhibitor al creativităţii şi creaţiei. Creativitatea este o valoare individuală şi socială solidară cu întreg sistemul de valori al unei anumite comunităţi. Ea are profunde şi complexe ramificaţii, directe sau indirecte, vizibile sau mai puţin vizibile, spre fiecare valoare în parte, cum de altfel, de la fiecare valoare socială pornesc legături inverse spre creativitatea individuală şi socială, având o funcţie stimulativă sau perturbatoare asupra acesteia. Creativitatea socială este însă mai mult decât atât. Ea poate fi considerată, fără exagerare, un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei anumite comunităţi. Creativitatea socială se naşte şi se dezvoltă într-un climat de efervescenţă social-productivă, de elevaţie spirituală, de preţuire a creatorilor de valori, de promovare a adevărului şi cinstei etc. Asupra uneia din valorile menţionate mai înainte - adevărul - J.W. Goethe ne-a lăsat o maximă plină de frumuseşte şi înţelepciune: „Pentru a dărâma sunt valabile toate argumentele false; pentru a construi, nu. Pe neadevăr nu se clădeşte" (J.W. Goethe, Maxime şi reflecţii, 1972). Cu alte cuvinte, adevărul constituie fundament pentru construcţie, pe câtă vreme falsul este fundament pentru demolare. Niciodată nu s-a putut construi ceva trainic şi valoros pe fals, ci numai pe adevăr. Este cuprinsă aici o sublimă metaforă, aceea a muncii sisifice, de chinuitoare reluare a oricărei activităţi ce încearcă a se clădi pe fals şi, totodată, de nejustificată şi condamnabilă risipă de timp şi de energie umană. Dacă admitem punctul de vedere potrivit căruia creativitatea socială este un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei comunităţi, trebuie să admitem şi faptul că ea presupune, cu necesitate, la fundamentele sistemului valoric, adevărul şi numai adevărul. Creativitatea individuală şi grupală nu poate fiinţa decât pe acest fundament trainic - adevărul. El este generator de creativitate individuală şi socială şi unul dintre cele mai puternice stimulente ale ei. Adevărul susţine şi propulsează creativitatea individuală şi socială, pe câtă vreme falsul o mortifică, o predispune dezagregării, vidului.

10. Formarea stilului creativ
Această componentă ţine în bună măsură de aspectul comportamental al indivizilor şi grupurilor. Formarea stilului creativ este, indubitabil, o problemă esenţială a teoriei creativităţii sociale. Stilul creativ, ne apare drept o rezultantă a tuturor structurilor creativităţii individuale şi grupale.

101

3. 1P 102 . Stilul inovativ. originalul şi valorosul pe scară largă. iu spre cel inovativ (a se vedea P. 4. ca urmare a realizărilor obţinute în plan social. [n activitatea acestui tip. Acest tip e slab creativ. acest tip adoptă şi promovează soluţii de o amplitudine şi importanţă mai mare. ca pivot al creativităţii. cel mult. îşi au valoarea lor. deschizând noi piste de explorare. fundamentele unor domenii ştiinţifice şi practic-aplicative. cât şi comportamental . accentul cade preponderent pe elementele de utilitate şi productivitate care. promovează anumite idei noi. cărora. pregnant creativ. El poate da însă rezultate bune în activităţile repetitive şi mai puţin în cele pregnant creative. mai ales practică. desigur. le extinde aria de cuprindere. extrapolabile şi la alte multe domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate. de mică amplitudine. Desigur. ce pot fi generalizate şi la alte activităţi.Un stil creativ presupune ca întreaga activitate a persoanelor şi grupurilor să 'e direcţională. Dacă luăm drept repere ale caracterizării stilului creativ noul. Acest stil promovează prin excelenţă creativitatea prin mutaţie. construieşte structuri inedite şi le combină într-o manieră originală cu cele existente deja. mulţumindu-se în ra nmă măsură. le adaugă anumite conentarii. în plan teoretic. e preponderent cent pe asimilarea şi promovarea puţin diferenţiată a produselor. 2. la alte sectoare şi tipuri de probleme. Stilul inventiv se manifestă în activitatea practic-productivă prin schimbări ji adoptări de soluţii noi. putem configura următoarea ° l Stilul imitativ. Soluţiile şi realizările sale teoretice şi practice sunt de mare amplitudine. Stilul inovativ este. cu ceea ce există deja. imitativ. funcţii şi semnificaţii. în succesiunea generaţiilor. pe coordonatele realizării şi «•omovării noului. originalului şi valorosului. Este un stil orientat în bună măsură spre elementul tradiţional. 1980).ste imitaţia". depăşind cadrul vechilor idei. punându-le în noi contexte teoretice. în vol. le pune în contexte inedite. Comportamentul imitativ. pot să existe multe alte variante ale stilului creativ. pe care le pune însă într-un nou context structural şi funcţional. Acest tip este accentuat creativ. se rezumă la reproducerea şi vehicularea unor mncipii şi puncte de vedere cunoscute. în activitatea acestui tip. de regulă. Mureşan. Acest tip e puternic creativ. în planul activităţii practice-productive. fără a introduce elemente inovative de mare unplitudine. deşi se simte în mai mare măsură prezenţa noului.acţionai. noul apare pregnant ca îmbinare originală şi valoroasă a unor elemente existente deja. Stilul ingenios. el le conferă noi sensuri. „Ce . ideativ şi comportamental-acţional. restructurează. Chiar atunci când utilizează structuri existente deja. Atât sub raport ideativ. originalul şi valorosul şi mai ales noul. prin mutaţii discontinue. de obicei cerute de un anume context iat. în plan teoretic-ideatic. în acest caz. Cele patru tipuri descrise mai sus se cer corelate cu tipologia generală a creatorilor (vezi capitolul III). Acest stil introduce noul. în plan teoretic îmbină şi combină ideile existente. după cum se vede. noul nu-şi face apariţia decât indirect.

Termenul. uneori. 2. cât şi izolarea lor pot duce la consecinţe semantice nefaste. ni se pare totuşi indicat să facem o relativă distincţie între conştiinţa formată. chiar şi o sumară analiză etimologică ne impune o relativă distincţie între conştiinţă şi cunoaştere. având o funcţie normativă. că cineva nu are conştiinţă. cunoaşterea de sine. a gândi. de cunoaştere a binelui şi a răului. cunoaşterea laolaltă (cunoaşterea împreună cu alţii). mai ales la permanenta confuzie dintre idee şi conştiinţă. cunoaşterea binelui şi a răului sunt prezentate în vechea semnificaţie a termenului de conştiinţă. şi cunoaşterea ca act şi ca proces. cât şi de cunoştinţă în sine. Se spune. probabil. împărtăşite mai mult sau mai puţin de acestea. Cunoaşterea de altul. în ce sens? La drept vorbind este de neconceput un om fără o anumită conştiinţă. sensul de rezultat al cunoaşterii încetăţenite. avea şi un sens etic. relativ stabilizată. are ştiinţa propriei sale persoane. In limba latină. Prin urmare. ci şi comportarea membrilor colectivităţii în conformitate cu înţelegerea binelui şi răului. dacă avem în vedere că el are întotdeauna (exceptând anumite cazuri patologice) cel puţin conştiinţa propriului său eu. ceea ce ar însemna cu ştiinţă. constituind o premisă pe care se întemeiază şi la care se raportează un act comportamental făcut cu ştiinţă. Conştiinţa morală semnifica nu numai cunoaşterea binelui şi a răului. con-ştiut. Fără a opera o dihotomie rigidă între ele. devenite comune indivizilor şi colectivităţilor. Etimologia termenului de conştiinţă Termenul de conştiinţă provine de la latinescul co (cu) şi scientia (ştiinţă. nu 103 . ţinând seama că atât nesesizarea deosebirii de nuanţă dintre ele. adică a face ceva cu ştiinţă. având mai ales o funcţie normativă. prin alţi termeni: cogito (a cugeta. apel la conştiinţa noastră sau apelăm noi înşine la conştiinţa cuiva. a medita). după cât se pare. cognitio (cunoştinţă în sens de idee) etc. în primul rând. a avea ştiinţă de actele tale şi de consecinţele lor etc. încă din vechime. ce se întemeiază şi se realizează prin anumite forme de cunoaştere.CAPITOLUL XIII ' '-'. pe care latinii le desemnau. dintre conştiinţă şi cunoaştere. alteori. Conscientia se mai poate tălmăci şi prin ştiinţă comună. Evident. cunoştinţă). ''•'•• RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 1. a integrităţii sale corporale. a cumpăni. conştiinţa a avut. Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Se face.

La nivelul conştiinţei sunt codificate normale complexe ale vieţii sociale şi tot la acest nivel se naşte sentimentul responsabilităţii pentru respectarea lor. Nerespectarea normelor umane instituite. în însuşi psihicul individului. căci ar fi un nonsens. Aici se pune următoarea problemă: de ce conştiinţa nu a exercitat o funcţie preventivă. împingându-1 la autopedepsire. cu pierderea totală sau parţială a oricărei responsabilităţi faţă de actele sale). Unii autori exprimă opinia după care claritatea conştiinţei nu e totdeauna la nivel maxim. reproşul. Mustrările de conştiinţă (desigur. de nivelul său de conştiinţă şi de gravitatea faptelor comise. de dedublare a persoanei. nici juridic şi nici moral. trecând prin grade de intensitate minimă sau mijlocie. când ea există la un nivel superior) constituie un fenomen dintre cele mai interesante. în unele cazuri. Conştiinţa este o componentă esenţială a persoanei. încălcarea lor sau abaterea de la anumite principii de viaţă conduc. cu consecinţe incomensurabile şi ireparabile. sentimentele şi acţiunile sale. individul e pus uneori în situaţii extrem de complexe. în ce sens? Aici conştiinţa e pusă drept garanţie a adevărului celor spuse sau făcute. I se poate imputa însă că nu are ştiinţa propriilor sale îndatoriri (civice. conştiinţa se constituie ca o instanţă ce-i judecă şi aprobă sau dezaprobă gândurile. familiale etc). instanţă ce diferenţiază clar semnificaţia şi consecinţele celor declarate sau înfăptuite. la nivelul căreia se prezintă în deplină ştiinţă obligaţiile şi îndatoririle sale multilaterale. profesionale. în acest sens. 104 . Intensitatea mustrărilor de conştiinţă e variabilă în raport de persoană. individul garantează că are ştiinţa deplină a celor spuse sau făcute. conştiinţa nu e pe deplin constituită. chiar dacă are ştiinţa lor. Se spune uneori: „mă mustră conştiinţa pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce am spus". temporală sau definitivă. că ele se situează în zona clară a eului său. poate fi pe deplin întemeiat. Când acestea sunt extrem de grave. când uneori acestea i se ascund premeditat din interese străine de sine. de pierdere a conştiinţei eului. la mustrările de conştiinţă. Jurând pe conştiinţă. cum se întâmplă uneori. iar conştiinţa e plenar şi bine constituită. In cazuri psihopatologice se produce fenomenul de depersonalizare parţială sau totală. când poate să nu aibă suficient de clare consecinţele actelor sale. în unele ocazii se spune: „Jur pe conştiinţă. cu afectarea tuturor nivelurilor de conştiinţă (de la conştiinţa recunoaşteni de sine şi de altul. până la conştiinţa normelor morale de conduită.acest lucru i se reproşează. că aşa stau lucrurile". mustrările de conştiinţă pot fi atât de puternice încât să provoace adevărate traume psihice sau acte capitale de autopedepsire. Asemenea persoane °u pot fi culpabile. Desigur. criterii şi norme socialmente instituite sau. nu se comportă în fapt în consens cu ele. de ce nu a reacţionat decât post-factum? Desigur. în conformitate cu anumite idealuri. Conştiinţa e instanţa de înaltă factură morală. Alteori. la unele persoane se poate produce uneori o relativă şi temporară întunecare de conştiinţă. „Pe conştiinţa mea!" etc. zona luminoasă a persoanei.

contribuie în maniera lor proprie la dezvoltarea conştiinţei. în subsidiar. caracterul şi trăsăturile de conştiinţă. Ele cercetează instanţele şi mecanismele ce concură la generarea fenomenelor de conştiinţă. Conştiinţa se oglindeşte în forme specifice şi în literatura şi arta timpului respectiv. relaţia dintre conştiinţă şi stare de veghe. de asemenea. a activităţii nervoase superioare. Istoria. atitudinile şi conştiinţa persoanei. vibrează mai mult sau mai puţin. studiind diferite aspecte ale vieţii materiale şi spirituale a comunităţilor primitive. Conştiinţa este a cuiva despre ceva. conştiinţa naţională etc. cu o amplitudine mai mare sau mai mică. Sociologia abordează conştiinţa comunităţilor.' Din punctul de vedere al trecerii de la animalitate la om. ca obiect de studiu interdisciplinar Ca orice fenomen complex. De studiul conştiinţei ca fenomen psihic se ocupă psihologia generală. conştiinţa şi activitatea individului. conştiinţa de neam. psiho-fiziologia. Deşi diferite. desigur. psiho-sociologia. se interesează de conştiinţă. nu poate fi vorba de o inventariere a tuturor. are în vedere şi fenomenul de conştiinţă chiar dacă ea este tot atât de primitivă ca şi viaţa acestor comunităţi. anatomia şi fiziologia sistemului nervos central etc. structura conştiinţei. psihiatria se ocupă de fenomenele patologice ale conştiinţei: întunecarea conştiinţei. în strânsă cooperare cu disciplinele menţionate mai înainte. Conştiinţa este.Termenul de conştiinţă poate să mai aibă şi alte sensuri şi. şi sensul etimologic al conştiinţei. care au în vedere apariţia şi dezvoltarea conştiinţei în filogeneză şi ontogeneză. Studiul unor comunităţi istorice nu poate fi complet fără a lua în consideraţie. de asemenea. în interdependenţă cu condiţiile vieţii materiale. psihologia genetică. relaţia dintre cortex şi subcortex (structurile subcorticale. Cu studiul conştiinţei din această perspectivă se ocupă fiziologia activităţii nervoase superioare. Este unanim admis astăzi punctul de vedere după care conştiinţa e o funcţie a creierului omenesc. la orientarea ei în raport cu dezideratele majore ale epocii. Conştiinţa nu poate fi concepută ca o monadă. antropologia se interesează. fără să se raporteze la nimeni şi la nimic. formarea şi dezvoltarea ei în cadrul societăţii omeneşti. din unghiuri diferite. viaţa spirituală. între care şi formaţiunea reticulată) în geneza conştiinţei. de altfel. dintr-un unghi propriu. mecanismele psiho-fiziologice ale conştiinţei etc. Conştiinţa e larg deschisă la existenţă. pierderea eului etc. şi de fenomenul de conştiinţă. locul şi importanţa conştiinţei în rândul proceselor psihice. 3. conştiinţa şi personalitatea. In studiul conştiinţei. în dependenţă de condiţiile vieţii. ermetic închisă. în religie care. Etnologia. Conştiinţa. o modalitate de raportare a omului la lume şi a lumii la om. ele sunt totuşi convergente în câteva direcţii esenţiale. în diferite perioade de timp. între altele. Conştiinţa este şi trebuie să fie contem- . subliniind. conştiinţa e studiată de mai multe ştiinţe. la seismele vieţii.

Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiută. desigur. Problematica filosofică a conştiinţei se constituie nu atât prin sinteza livrescă a teoriilor despre conştiinţă cât. La realizarea conştiinţei. lumina şi întunericul. au avertizat conştiinţa semenilor asupra consecinţelor imediate şi îndepărtate. dar şi ridicolul. Conştiinţa nu reflectă existenţa într-o manieră speculară (ca oglinda). prin sondarea profundă şi multilaterală a evenimentelor epocii contemporane. prin asimilarea marilor probleme cotidiene şi conjugarea lor atât cu evenimentele istoriei. în calitate de fiinţe superioare. Este adevărat că în conştiinţă şi prin conştiinţă trăim sublimul. O pondere în funcţionalitatea conştiinţei o au. Hegel. Aceste probleme intră în aria de preocupări a filosofici. La nivelul conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite. Conştiinţa astfel înţeleasă este mai degrabă „treapta reflexiei". Marile conştiinţe ale tuturor timpurilor au trăit incandescent evenimentele contemporane lor. trăirea aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi instanţă dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. spre a reacţiona pozitiv la evenimentele progresiste şi negativ la cele retrograde. desigur. impulsul spre autodepăşire. Conştiinţa se construieşte pe axul cunoaşterii şi este de neconceput în afara ei: cunoaşterea ghidează conştiinţa în acţiune. împăcare cu noi înşine sau. Nu vom înţelege. opţiune valorică. prezent şi viitor. că agentul conştient se angajează în acelaşi sens. Conştiinţa este o atitudine faţă de lume. trăim comedia umană. dar şi nefastul. Trăim fastul. angajare civică.F. forum de dezbatere cu noi înşine şi cu alţii. este impuls interior către acţiune şi motivare comportamentală. Structura conştiinţei încă Aristotel făcea distincţie între procesele psihice cognitive. dar şi drama şi tragedia ei. au pregătit conştiinţa cotidiană pentru a diferenţia valoarea de nonvaloare. le-au problematizat. discriminare şi ierarhizare valorică. dimpotrivă.porană existenţei sale. luminează zona de acţiune. surprinde sensul şi motivele acţiunii.flexie (aplecare adânc meditativă către altul şi către sine). procesele cognitive deoarece. mai ales. în partea noastră de univers? 4. E oare acesta tributul ce-1 plătim. după cum omul este şi trebuie să fie contemporanul timpului său. pe baza lor şi ca o consecinţă a acestora apar fenomenele de conştiinţă. cum o numeşte G. le-au amplificat spre a atinge pragul conştiinţei epocii. au format conştiinţa tinerei generaţii în spiritul marilor idealuri. Este rezultanta personalităţii şi esenţa ei valorică. afective şi volitive. prin convertirea acestora în fapte de conştiinţă. angajare plenară omnilaterală. în orice fel de 106 . în proporţii diferite. mustrare din interior. cât şi cu cele ale prospectologiei. năzuinţe şi deziderate ale vie^i lor. armonizare cu exteriorul. au făcut din ele fapte de conştiinţă. Cunoaşterea discriminează realul. este re . Conştiinţa este echilibru interior. cât şi starea astenică de insatisfacţie.W. a actelor conştiente participă toate aceste instanţe. Conştiinţa este rezonatorul cel mai sensibil al personalităţii la trecut.

cognitive şi afective. pozitivă sau negativă. dorinţele. de acceptare sau de respingere. Conştiinţa nu este numai angajare pentru sau reţinere. de angajare pozitivă. utilă sau inutilă. ce ţin de procesele volitive. participare afectiv-emoţională şi volitivă. curajul. pe reflexie meditativă. eveniment sau acţiune. neadeziunea la un ţel sau la un program de acţiune ce intră în contradicţie cu fondul de convingeri al unui agent. va duce la blocarea disponibilităţilor sale energetice sau la declanşarea acestora într-un sens opus acţiunii iniţiate. în prealabil. La nivelul acţiunii se verifică atât temeinicia cunoştinţelor. Perseverenţa. aspiraţiile. în acest caz.acţiune. o schimbare de atitudini. La nivelul ei se structurează interese. Procesele afective se găsesc în strânsă conexiune cu trebuinţele (foarte variate. Transformarea unui act de cunoaştere într-unul de conştiinţă presupune o decantare valorică. procesele afective (emoţii. Conştiinţa se exprimă în cea mai mare măsură prin atitudini. a năzuinţelor şi idealurilor. procesele afective se polarizează în pozitive sau negative. dârzenia. să declanşeze disponibilităţile energetice necesare. scopuri. Aceasta înseamnă o schimbare. sentimente. va declanşa la acesta o conduită frenatorie. ea este uneori şi angajare împotrivă. împreună cu ele. idealurile etc. în bună parte. în funcţie de aceasta. Formarea unor noi trăsături de conştiinţă presupune. Satisfacerea sau nesatisfacerea acestora. perspectiva realizării sau nerealizării lor se exprimă direct în planul afectiv. Adoptarea unui ţel va fi de natură să angajeze persoana în mod conştient în realizarea acestuia. cu capacitatea de a converti idealul în faptă. trebuinţe. Conştiinţa este (si trebuie să fie) opţiune ştiută în conformitate cu un ideal. pasiuni. negativă sau de indiferenţă. cu valoare orientativă şi dinamogenă. scopurile. Procesele afective imprimă atitudinii o natură polarizantă (atitudini pozitive sau negative). de asemenea. o formare de atitudini noi. năzuinţe. cu atitudinile şi afectivitatea lui. Conştiinţa începe a se forma prin cunoaştere şi se finalizează în acţiune. atitudini etc) îndeplinesc o funcţie dinamizatoare a conştiinţei şi a persoanei. pe analiză investigatoare. Un individ poate adera sau nu la un ţel. selectivă. relativ stabile. de ordin material şi spiritual). Atitudinea este un sistem complex de fenomene psihice. Funcţionalitatea conştiinţei se bazează pe o înţelegere profundă şi multilaterală. constructivă sau distructivă. năzuinţele. cu natura opţiunilor axiologice. Pasiunea conştientizată. resursele energetice ale agentului acţiunii vor fi orientate contra ţelului sau evenimentului iniţiat. cu fermitatea şi tăria cu care este urmărit un scop. cât şi profunzimea senti107 . se înscriu. Dacă procesele cognitive au o funcţie orientativă în conştiinţă. a modului de a gândi şi a convingerilor oamenilor. Atitudinea ca fenomen de conştiinţă presupune înţelegere (ştiinţă). cu interesele. Nivelul conştiinţei este direct proporţional cu aria cunoaşterii. orientată pozitiv (deoarece sunt şi pasiuni negative) este o puternică forţă activatoare. Dimpotrivă. cu profunzimea sentimentelor. Pasiunea şi priceperea sunt cele două elemente necesare înfăptuirii cu succes a unei activităţi. cu un sistem de norme şi valori. angajare motivată raţional. în înfăptuirea actelor ce au o motivare conştientă pozitivă. o ierarhizare ştiută şi mai ales o adeziune sau împărtăşire afectivă.

meritelor, intensitatea pasiunilor, orientarea atitudinilor. Acţiunea constituie criteriul sintetic de apreciere a nivelului de conştiinţă la care a ajuns un individ sau o colectivitate oarecare.

5 Scurt istoric asupra teoriei inconştientului
Atunci când se abordează problematica inconştientului, cei mai mulţi autori se raportează la Sigmund Freud şi la unii dintre neofreudieni. Dar, de fapt, teoria inconştientului nu începe cu S. Freud şi nu se încheie cu el. Termenul de inconştient, după unii autori, a fost pus în circulaţie în Evul mediu, când se vorbea de inconştientul (subconştientul) animalelor, înţelegându-se prin această expresie mai ales viaţa instinctivă a acestora. Noţiunea s-a păstrat în stare mai mult sau mai puţin latentă, de-a lungul timpului, spre a trece în prim plan în secolul al XIX-lea. După cum remarcă S. Jankélévitch, traducătorul în limba franceză al operelor lui S. Freud, noţiunea de inconştient este dominantă în psihologia acestui secol. Este vorba, de această dată, de psihicul uman. Un precursor al teoriei inconştientului în filosofic se pare a fi G.W. Leibniz. Monadele lui erau înzestrate cu conştiinţă, în acest context, el vorbeşte şi de un inconştient, înţeles ca o zonă obscură, tulbure, o conştiinţă infinitesimală. în viziunea filosofilor şi a artiştilor romantici inconştientul, se pare, capătă o sferă mai largă decât conştientul. Ei vor face un adevărat elogiu inconştientului. Această noţiune capătă la romantici multiple sensuri parapsihologice. J.W. Goethe se dovedeşte a fi un mare teoretician al inconştientului, depăşind într-o oarecare măsură viziunea romanticilor. El e considerat de L. Blaga un precursor al psihanalizei, chiar şi în ceea ce priveşte practica unor procedee terapeutice. „Destinul lui Goethe este guvernat, după propria lui expresie, de demonism; interpretat în raport cu divinitatea, demonismul este probabil acelaşi lucru ca şi în raport cu omul, anume tocmai acea formă plăsmuitoare misterioasă, acea capacitate plastică de a crea un chip şi un spaţiu, legea ce-i determină chipul: la oamenii cei mai mari, acest spaţiu şi această lege a chipului nu este nimic altceva decât destinul lor. Destinul reprezintă atmosfera naturii lor, de aceea forţa creatoare a oamenilor mari nu le aparţine numai lor, nu este ferecată în ei, ci trece dincolo de ei. Sentimentul că lucrurile stau astfel, că el însuşi nu este decât centrul unei forţe mai presus de propria-i persoană - Dumnezeu, destinul sau natura - că fiinţa nu are un ^destin, ci este un destin, toate acestea Goethe le exprimă prin cuvântul bogat m înţelesuri intuite - demonism (aşa cum Cezar vorbeşte despre norocul său şi Napoleon despre steaua sa). Demonismul nu este o putere ce intervine din afară, el este inseparabil de caracterul omului, similar noţiunii înrudite „geniu". Cuvântul exprimă tot o înzestrare cu ceva suprapersonal, numai că demonismul pare a aparţine în mare măsură destinului, adică celor îndurate şi făptuite de om, iar geniul m mai mare măsură naturii, adică sferei a ceea ce trăieşte şi este omul. Dar cu cât un om se află la un nivel mai înalt, cu atât mai puţin pot fi separate destinul şi
108

natura lui: destinul aparţine caracterului, după cum caracterul este el însuşi un destin, cel mai inevitabil dintre toate destinele" (Fr. Gundolf, 1971). Teoria demonicului (de la grecescul Daimon, care înseamnă geniu, zeu etc) a lui J.W. Goethe, teoria geniului a lui Imm. Kant, concepţia despre geniu a lui A. Schopenhauer se clădeşte pe pilonii genunici ai inconştientului. După unii, demonicul devine inconştient; după alţii, inconştientul devine demonic. Oricum, inconştientul şi demonicul se condiţionează, se determină unul pe celălalt. L. Blaga sistematizează funcţiile şi sensurile demonicului, prezente în literatura timpului: funcţie panteistă, „principiu supraistoric", element iraţional în artă, comportament în afara legilor morale, dincolo de bine şi de rău, fundament iraţional al geniului, „izvorul elementelor iraţionale în cultură" etc. (1968). O teorie a inconştientului va fi elaborată la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul celui de-al XX-lea de către psihiatrul austriac Sigmund Freud, în cadrul concepţiei şi metodei sale, mai generale, denumită psihanaliză. Desigur, concepţia lui S. Freud are multe aspecte meritorii, dar şi unele lucruri criticabile şi parţial criticate, uneori cu temei, alteori cu insuficient discernământ, în literatura de specialitate. Spre deosebire de teoriile dinaintea ei, mai mult sau mai puţin speculative, psihanaliza se bazează, în bună parte, pe observaţii clinice, pe fapte experimentale. Se încearcă o definire riguroasă a conceptelor din această perspectivă. Teoria inconştientului e pusă pe un plan ştiinţific în viziunea lui S. Freud. Desigur, dacă vom încadra această teorie în coordonate de timp, aşa cum este firesc şi necesar să o facem, şi o vom analiza comparativ cu teoriile dinaintea sa, exprimate parţial şi sintetic şi în rândurile de faţă, vom sesiza cu uşurinţă progresul teoriei psihanalitice a inconştientului în raport cu acestea. Neîndoielnic, dacă-1 vom raporta pe S. Freud la teoriile contemporane despre psihic şi conştiinţă, unele teze ni se par anacronice. Aşa cum arată S. Freud în mai multe rânduri, întreaga activitatea terapeutică a psihanalizei urmăreşte să transforme inconştientul în conştient, să aducă unele fenomene psihice din subteranele inconştientului în zona clară a conştiinţei. „Terapeutica noastră acţionează - scrie S. Freud în Introducere în psihanaliză - transformând inconştientul în conştient şi ea nu este suficientă decât în măsura în care este capabilă să opereze această transformare" (1992). Romanticii dinaintea lui, dimpotrivă, voiau să transforme mai toate fenomenele de conştiinţă în fenomene inconştiente. S. Freud tinde să conştientizeze inconştientul, pe câtă vreme romanticii încearcă să inconştientizeze conştientul. S. Freud nu are nevoie să-i dea inconştientului sensuri parapsihologice, aşa cum au făcut romanticii, ci îl explică pe baze naturalist-ştiinţifice, dintr-o perspectivă deterministă. Merită să reţinem faptul că S. Freud a elaborat cea mai consistentă teorie a inconştientului. Inconştientul este o realitate a vieţii noastre psihice, ce se cere cercetată şi nu contestată apriori.

ino

r Niveluri şi forme ale inconştientului individual „Diviziunea psihicului într-un psihic conştient şi un psihic inconştient - arată - Freud - constituie premisa fundamentală a psihanalizei, fără de care ar fi fost ncapabilă să înţeleagă procesele patologice, pe cât de frecvente pe atât de grave, j să le confere un temei ştiinţific" (Essais de psychanalyse, Paris, 1929). '' La rândul ei, noţiunea de inconştient este, la S. Freud, clădită, cel puţin parţial, ye noţiunea de refulare (fr, refoulement). S. Freud compară inconştientul cu o ,ntecameră plină cu impulsuri, dorinţe, tendinţe ce vor să năvălească în salonul urninat al conştiinţei. Un gardian vigilent (eul) stă în prag şi impune fiecărei tenlinţe o cenzură severă. Acele tendinţe care contravin în vreun fel normelor morale ;i religioase, deprinderilor şi obişnuinţelor instituite de morală, religie, cultură etc. iunt refulate (înăbuşite), împinse în catacombele inconştientului. Ele însă exercită jresiuni permanente şi puternice asupra conştiinţei. Din cauza acestei stări conflicuale dintre conştient, care opune rezistenţă şi tendinţele inconştiente ce exercită mpulsuri asupra lui se nasc nevrozele, în viziunea lui S. Freud impulsul sexual, :rosul (libido) este cel mai puternic. Acest impuls apare în infantilitatea timpurie i se manifestă prin supt şi prin complexul Oedip. în această teorie a libidoului rezidă una din exagerările teoriei psihanalitice. )upă ce face unele aprecieri pozitive la adresa lui S. Freud, C.I. Parhon scrie: ,Cele spuse nu înseamnă că scrierile lui Freud trebuiesc considerate ca adevărate ivanghelii. Sunt dintre cei care cred că ele conţin şi numeroase exagerări. Una [intre acestea mi se pare importanţa ce s-a atribuit psihosexualitătii infantile. A onsidera actul sugerii laptelui ca un fenomen erotic, ce aduce satisfacţii de natură exuală, mi se pare cel puţin o largă exagerare", iar în altă parte, acelaşi autor daugă: „Partea pe care Freud şi adepţii săi o face complexului Oedip mi se pare le asemenea cu totul exagerată" (1927). La rândul lui, neofreudianul E. Fromm duce unele precizări bazate pe argumente consistente şi convingătoare despre comlexul Oedip, de natură să corecteze şi să completeze viziunea lui S. Freud despre cest fenomen. Tehnica terapeută constă în a învinge rezistenţa şi a aduce în conştiinţă teninţele inconştiente, încercând apoi diferite remedii ale lor. Tendinţele refulate (înăuşite, dar nu nimicite) găsesc anumite modalităţi de manifestare. Mai întâi, prin ublimare (sublimation), un fel de transformare (conversiune) a actelor interzise în ctivităţi permise de societate. Se consideră că energia sexuală, extrem de mare, acă e canalizată spre acte constructive poate să fie un impuls foarte puternic în reativitate şi creaţie, în autorealizare. în al doilea rând, tendinţele refulate se maifestă în aşa-numitele „actes manquées", în care intră: lapsusurile, erorile de lecJ ră, erorile de audiţie, erorile' de exprimare, actele comportamentale eronate etc. i toate se manifestă pulsiunile inconştiente ce năvălesc împotriva voinţei noastre, emascându-ne tendinţele şi pornirile. Freud, după ce divizează psihicul mai întâi în conştient şi în inconştient, pe a "in urmă îl divizează iarăşi în două părţi, şi anume în preconştient şi in-

10

. Freud vorbeşte de un preconştient. Acelaşi autor consemnează faptul că în psihiatrie se cunosc nu mai puţin de 20 forme de inconştient. M. Inconştientul este zona abisală. iar prin inconştient funcţional se înţelege.. formată din fenomene psihice refulate. care nu sunt şi nici nu pot fi conştiente.scrie S. care au rădăcini genunice adânci în filogeneză şi în istorie.conştient. existând probabil. din punct de vedere teoretic S. Pe deasupra acestora domină un fel de inconştient colectiv şi ancestral. preconştientul şi inconştientul. în raport cu inconştientul colectiv. adică un strat mai apropiat de conştiinţă. apte să devină. să treacă în câmpul clar al conştiinţei. Preconştientul este zona din imediata vecinătate a conştiinţei. dar există elemente care sunt inconştiente fără să fie refulate" (1929). toate achiziţiile succesive ale umanităţii în mersul ei istoric sunt înregistrate şi reţinute. inconştientul nu este format numai din tendinţe individuale. mai devreme sau mai târziu. un inconştient corespunzător cu elementele refulate şi un al treilea inconştient format din elementele nerefulate. Făcând o trecere în revistă a teoriilor despre inconştient. structura şi funcţionalitatea codului genetic etc. faţă de straturile abisale ancestrale. „Prin inconştient dinamic (alţii îl numesc inconştient latent activ) se înţelege procesul creator efectuat fără ştirea noastră în domeniile subconştiinţei" (1957). Freud arată însă că inconştientul nu coincide întocmai cu fenomenele refulate: „Tot ceea ce este refulat este inconştient. fără a încerca să treacă vreodată în zona conştiinţei: „Astfel. să treacă deci în salonul conştiinţei. fondator al şcolii psihanalitice de la Ziirich. simţim necesitatea . putând coexista cu alte calităţi sau lipsind" (1929). Toate evoluţiile succesive ale speţei. instincte şi tendinţe care nu au nici o şansă să devină conştiente. el operează cu trei termeni: conştientul. S. Deci sfera inconştientului este mai largă decât sfera formată din elementele refulate. „După Jung. Freud . formată din fenomene psihice. luminoasă a psihicului uman. ale societăţilor care ne-au precedat. în concepţia lui S. psihanaliza refuză să considere conştiinţa ca formând esenţa însăşi a vieţii psihice. dar vede în conştiinţă o simplă calitate a acesten. Astfel. 7. ar putea fi interpretat ca un preconştient. Ralea vorbeşte de un aşa-zis „inconştient dinamic" şi de un „inconştient funcţional". dintotdeauna şi pentru totdeauna inconştiente. inconştientul individual. nerefulat. Dorm în noi toate achiziţiile strămoşilor. chiar din această cauză. conştiente. Cu toate că sub raport metodologic terapeutica psihanalitică are ca funcţie aducerea fenomenelor inconştiente în planul conştiinţei.. pe care le numeşte „latente". S. Freud notează: „. Jung. Ele formează deasupra inconştientului personal un su111 . caracterul inconştientului îşi pierde pentru noi orice semnificaţie precisă" (1929). Freud. Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Conceptul de inconştient colectiv a fost elaborat de medicul şi psihologul C.de a admite existenţa'unui al treilea inconştient.G. în principal. funcţionarea organelor noastre biofiziologice: fenomenele homeostazice şi autoreglările lor. Prin conştiinţă el înţelege zona clară. profundă a psihicului uman. dar mărturisim că. Astfel.

legende etc. Ralea. recunoscându-i doar un rol xittar. fără a exclude conştiinţa. ispunem de capacităţi creatoare individuale şi colective. e reprezintă punctul de vedere moderat. aşa im este el înţeles de către C. aceste achiziţii creatoare se manifestă construcţiile onirice inedite. ambele constituie interpretări extreme. religii. hipnooniroeuristica şi bioinventica. personale şi extrapersoJe. ci şi cu ceva suprapersonal. la care straturile superioare ale nevraxului sunt afectate. ale artei primitive etc.consideră C. în visuri. 5. oarecum asemănătoare la toate popoarele. teorii care raportează creativitatea imai la factorul conştient. continuând să trăiască. intrând funcţiune straturile inferioare ale creierului. „Teoretic. „Universurile onirice consemnează M. Conceptul de inconştient colectiv.C. Nevrozele răscolesc în noi vechile simboluri e limbajului. purtătoare ale reziduurilor ancestrale.am putea reconstrui istoria umanităţii )rnind de la complexitatea psihicului nostru. teorii care acordă o mai mare pondere Conştientului în creativitate. Din această perspectivă ne apar cu atât mai mult stificate metaeuristica. provenit n filogeneză şi istorie. Inconştientul colectiv se exprimă în mituri. imagini. prezente şi trecute.•aconştient (Uberbewusst) colectiv. simboluri. Interpretările reale şi posibile în ceea ce priveşte rolul «ştiinţei şi al inconştientului în creativitate sunt următoarele: 1. teorii care pun accentul pe factorul conştient în -atavitate.G. 4. . 2. cât şi de către indivizi şi colectivităţi istorie. Desigur. se păstrează în formă latentă şi condensată în structurile noastre ereditare. de asemenea. rezentări. Sistemul simpatic este mai mult . figuri şi eveniente care constituie mitologiile. teorii care pun eativitatea numai pe seama inconştientului. . 1958). Puncte de vedere reale şi posibile Conştiinţa şi inconştientul sunt cele două niveluri ce conlucrează în realizarea nomenelor de creativitate. opere de artă. de ordinul al doilea. Constandache. să funcţioneze. Jung. Conştientul colectiv se manifestă. reprentând de fapt erori simetrice în tratarea nivelurilor creativităţii. El se manifestă t ns la nevrotici. teorii care primă opinia că în creativitate participă deopotrivă conştientul şi inconştientul. din această perspectivă. Botez. 3. .I. Eliade în Eseuri . Descoperirea se datorează geniului lui Freud şi upra ei s-au aplicat toate psihologiile profunzimii de o jumătate de secol încoace" 991). Astfel.G. C. Jung . să lucreze ca în timpurile lemoriale" (G.cât o amintire sentimentală a unei existenţe paradisiace: acest sistem există şi eţuieşte cu noi.conţin simboluri. ne oferă posibilitatea să extindem sfera de ţelegere a conceptelor de creativitate şi creaţie în sensul că toate achiziţiile creaare realizate de diferite specii în filogeneză. înţelegem mai bine teoria «ionicului şi a geniului. In starea de somn. deoarece tot ce a existat la un moent dat este încă-prezent şi viu în fiinţa noastră. 1990). sub forma unor imagini arhaice (urstumliche tlder)" (M. despre care am vorbit mai înainte: omul de geniu este zestrat nu numai cu disponibilităţi personale. *&£ a nega şi participarea inconştientului.

când atenţia se deplasează pe alte fapte sau fenomene. în faza mică. aşa cum am văzut. care să le izoleze. de a despărţi elementele psihice între ele.conştiinţa şi inconştientul. Ele trebuie concepute ca un cuplu funcţional alternativ şi dinamic. cum nici conştiinţa singură nu poate fi suficientă pentru a acoperi înţelegerea întregii arii a fenomenelor creative. se găsesc fie \sf nivelul conştiinţei clare şi 11? . limbajul. De asemenea. sau chiar în focarul ei. Ralea. în faza mare. în alt moment. interesele. creativitatea. interesele etc. Trebuie să admitem că gândirea. sau chiar în zona întunecată a preconştientului. care-şi lărgeşte şi îşi restrânge sfera în mod permanent. ceea ce înseamnă că fenomenele psihice pot fi alternativ conştiente şi inconştiente. în zona de clar-obscur. de la această interpretare fac excepţie fenomenele ce ţin de aşa-numitul inconştient funcţional. Atenţia se poate comuta ca o „lanternă magică". din afara focarului conştiinţei. din punct de vedere psihologic. poate să fie parţial conştientă. după cum a arătat W. Pe de altă parte. E nevoie de o teorie care să reunească într-o interpretare unitară ambele părţi ale psihicului . se poate găsi. parţial inconştientă. între conştiinţă şi inconştient are loc o permanentă interferenţă. în esenţă. după noi. care operează pe un câmp de fapte esenţiale şi vitale ale persoanei în relaţie cu mediul natural şi social. „Nu numai că fuziunea conştient-subconştient e aşa de intimă. Aria conştiinţei e în strânsă dependenţă şi de atenţie. Din această perspectivă. Desigur. psihicul nostru formând o totalitate dată. căzând în aria preconştiinţei sau chiar a inconştientului. care realizează. Pentru a pune mai bine în evidenţă conlucrarea conştiinţei şi inconştientului în creativitate. limbajul. Cuplul creativ conştient-inconştient Inconştientul singur nu poate explica fenomenele de creativitate. conştiinţa poate fi comparată cu un far ce funcţionează alternativ pe fază mare (arie largă) şi pe fază mică (arie îngustă). primele rămân în penumbră. ele intră în zona clară a conştiinţei sau chiar în focarul ei. 1957). James. la care participă. Când atenţia se concentrează pe un câmp de fapte sau fenomene. între conştiinţă şi inconştient nu pot fi trasate hotare rigide. când pe unele când pe altele. în afara ei. Probabil că există o conştiinţă clară şi relativ stabilă. dar e imposibil. în realizarea fenomenelor de creativitate. memoria. în orice act sufletesc. Prin urmare. presupunem că se poate vorbi de o conştiinţă care îşi lărgeşte şi îşi restrânge sfera continuu.9. A opera o sciziune a diverselor elemente înseamnă a urma o procedură arbitrară" (M. conştiinţa. care reacţionează integral şi unitar. de la conştiinţă la inconştient şi invers. un du-te-vino informaţional continuu. e nevoie să le raportăm la unele eureme fundamentale. încât influenţele reciproce se exercită încontinuu ca un fel de osmoză psihică. inconştientul care îşi lărgeşte şi îşi restrânge permanent aria îl numim inconştient pulsatoriu. pe care o numim conştiinţă pulsatorie. gândirea. ci doar nişte linii de demarcaţie provizorii şi labile. reflectând specificul personalităţii. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Un fenomen psihic care s-a găsit la un moment dat în zona luminoasă a conştiinţei. se cere înţeleasă ca fenomen „pulsatoriu".

care deţine ponderea în eurema de acumulare a informaţiilor. adaptând în sfârşit planurile cele mai liferite de relaţii unele de altele. precum combinatorica fanteziei cu combinatorica inconştientului? Din 14 . pentru a înfăptui un fel de scenetă dramatică. la nivelul conştiinţei clare ji relativ stabile.relativ stabile. Dar memoria. Se pare că funcţia creativă esenţială a inconştientului. Această asemănare »e conferă temei să emitem ipoteza că subconştientul realizează. la nivelul conştient. iar aceasta realizează în starea de veghe. atât prin emanciparea acestei lumi de simetriile •calităţii şi de categoriile logice. Este izbitoare asemănarea dintre funcţia combinatorie a subconştientului. Conlucrarea Conştientului şi inconştientului. isistăm din nou la o elaborare creatoare. fie la nivelul conştiinţei pulsatorii. O parte din 'nfo'rmaţie poate să fie conştientizată. sau/şi la unul şi la altul. analogiile se proiuc în sfera conştiinţei prin angajarea gândirii. el alcătuieşte o 'mbinare de elemente disparate şi creează. Fantezia însă se poate deplasa de pe Conştiinţa clară şi relativ stabilă. Inteligenţa şi fantezia conlucrează în creativitate pe fondul luminos al conştiinţei. nu se poate fia cu toată cantitatea de informaţie stocată. dar e posibil ca la realizarea lor să participe şi inconştientul pulsatoriu sau dinamic. când idenifică un organ al corpului cu o reprezentare sau o idee abstractă. Nu cumva şi alte procese psihice conştiente e găsesc într-o relaţie funcţională simetrică şi de continuitate cu fenomene psihice nconştiente. ^ la realizarea ci conlucrează ambele niveluri . pe fondul conştiinţei. intuiţia etc). se găsesc la nivelul inconştientului funcţional. un cadru spaţial cu o dată temporală. Eurema asociativ-combinatorie este realizată de cuplul fantezie-inteligenţă (la :are se alătură analogia. se realizează prin activitatea combinatorie: „Când psihicul subconştient fuzionează. de pildă. Mecanismele bioneurofiziologice. ştergând Urnitele între lucruri şi nesocotind >rdonanţele care încătuşează structura lumii. pentru a le topi într-o altă structură. fie că e vorba de starea ie somn sau de veghe. Hă parte se poate găsi la nivelul conştiinţei pulsatorii. Intuiţia poate să se realizeze la nivelul conştiinţei sau inconştientului (pulsatoriu sau dinamic). cât şi prin regimul afectiv. în itarea de veghe sau de somn şi funcţia combinatorie a fanteziei. care realizează fenomenele de memorie. 1970). viaţa sub:onştientă crează o nouă realitate. o anumită cantitate poate -" se găsească în zona inconştientului pulsatoriu sau a Inconştientului dinamic. un nou regim de realitate emancipat de sub legile logice şi naturale. inteligenţei. Când psihismul adaptează o halucinaţie luditivă la o imagine himnagogică. prin aceasta.conştiinţa şi inconştientul. cât şi funcţia lor unitară şi complementară devine :i mai evidentă pe baza acestei ipoteze. prin atmosfera generală. Biberi. în starea de somn iau de veghe. Aruncând astfel punţi de legătură între datele cele mai eterogene ale vieţii iufleteşti şi ale realităţii exterioare. către conştiinţa pulsatorie. Iată deci că eurema de stocare a informaţiei se găseşte pe toată „scala" conştiinţei şi inconştientului. o activitate 'ombinatorie simetrică şi în continuarea activităţii subconştiente. până la inconştientul pulsatoriu (în formele ei de reverie sau de fabulaţie). o activitate combinatorie simetrică şi în continuarea activităţii faneziei. :are o învăluie" (I.

că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. în starea de somn paradoxal (somn cu vis. nevoia. având durata de 15-20 minute). decurge că visul realizează. Trebuie să presupunem că eurema critică se realizează exclusiv în planul conştiinţei clare. Unele din aceste întrebări îşi găsesc un răspuns afirmativ în analizele anterioare. 1978). Freud formulează un punct de vedere oarecum antimonic. Despre funcţia creatoare a visului. sentimentele etc). ca apoi să revină la conştiinţă. când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (Liviu Popoviciu. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita „furtună cerebrală". cât şi în stare de somn. ambiţia.punctul nostru de vedere răspunsul e afirmativ. condensează imagini în structuri imagistice inedite. în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creatorului. mai ales în faza de somn paradoxal. fără a fi exclus ca unele dintre ele să se deplaseze spre zonele inconştientului pulsatoriu. se desfăşoară preponderent pe planul conştiinţei. Eurema energetică-stimulatorie. 10. Se poate presupune că există un izomorfism structural şi funcţional între conştiinţă şi inconştient. într-o formă specifică. 1991). S. combină. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal). sub redacţia. în raport cu starea de veghe. succesul. cristalizate definitiv. există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în stare de veghe. Freud admite. că visul asociază. Pe altă pagină. ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. sunt total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în stare vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. într-un sens mai general. „Creaţiile visului par să împrumute forme mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile". o funcţie creatoare. 115 . El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. fenomen complex şi oarecum enigmatic. dorinţa. pasiunea. nu concluzionează" (Interpretarea viselor. în aceeaşi lucrare. că ea nu apreciază. al nivelul gândirii lucide. ce semnifică un maximum de activism cerebral. Funcţia creatoare a visului Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului". cuprinzând o varietate de procese şi fenomene psihice (voinţa. autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. suprapune. Dacă S.

W. în strânsă relaţie cu elementele care o preced şi o succed. bazându-se pe cercetarea analitică a unor specii de intuiţii. deşi nu universal. ntuiţia se manifestă ca o străfulgerare a minţii (evrika!) prin care relativ brusc are ' pe înţelegerea unui fenomen. . Pôlya. în contextul rezolvării de probleme.CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 1. Adesea.I. A. Wallace. a fost utilizată metoda analizei unor descoperiri ştiinţifice şi tehnice bazate pe intuiţie şi a reprezentării lor grafice. Poincaré. Definirea conceptelor Prin intuiţia euristică înţelegem un fenomen psihic prin intermediul căruia se dezleagă o enigmă. Beveridge. în acest sens. într-un sistem de coordonate în care timpul (t) e luat ca abscisă. în literatura consacrată acestei teme se consemnează opinia potrivit căreia psihologia intuiţiei nu este suficient de bine cunoscută. după modelul lui G. Coandă etc) relatează că au fost adesea ajutaţi de intuiţie în descoperirile lor. B. H. 3. 2. Gauss. von Helmholtz. Darwin. asupra faptului că intuiţiile izvorăsc din procesele inconştiente ale creierului. simplificat şi adaptat nevoilor noastre de cercetare (1972). după care intuiţiile ar izvorî din inconştient. în principal. Introducere O serie de savanţi (H. Metoda de cercetare a intuiţiei " ' .I. ne propunem să elaborăm un model interpretativ al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice care. Există un acord aproape general. ' ' ' " ' ' ' ' • > • : Intuiţia este abordată dintr-o perspectivă sistemică. . I. Mecinikov. în acest sens.R. C. iar progresul în rezolvarea problemei (p) ca ordonată. Teza consemnată de W. apariţia unei idei noi şi originale hotărâtoare în reazarea unei invenţii sau descoperiri ştiinţifice. se găseşte soluţia unei probleme îndelung şi insistent căutată. Russell. care a continuat să mediteze asupra problemei chiar dacă în mod conştient nu i-a mai acordat de mult nici o atenţie"(1968). Ch. intuiţia e numită iluminare.F. subliniază însemnătatea acestui fenomen în creativitatea ştiinţifică şi tehnică. este un submodel al pătratului euremelor. referindu-se la intuiţie. H. Cannon. W. Beveridge notează: „Psihologia acestui fenomen nu este înţeleasă până la capăt. de fapt. necesită o examinare ştiinţifică atentă şi aprofundată.B. 116 .

Cercetând mecanismele psihice ale intuiţiilor de iluminare se deschid posibilităţi şi pentru înţelegerea intuiţiilor de predicţie. Darwin a citit 117 . dintr-o perspectivă strategică. mai restrânse ca arie. fiind înfăptuită uneori în starea de veghe. deoarece se ştie. Ch. 4. în conformitate cu scopul urmărit. Activitatea creativă conştientă se desfăşoară. spre deosebire de descrierile anterioare date acestor fenomene. în acest context simţim nevoia de a introduce unele definiţii tactice. care presupune un scop. este dirijată în mod voluntar. Darwin a lăsat această problemă într-o stare latentă. spre a face loc altor probleme. Este de presupus că ea a fost transferată inconştientului (a fost mutată din zona clară a conştiinţei şi a atenţiei). de intuiţiile de iluminare. în această cercetare ne vom ocupa. A continuat apoi să adune date de la crescătorii de animale şi de la grădinari şi a formulat principiul selecţiei artificiale. se desfăşoară în focarul principal al atenţiei. prin mobilizarea permanentă a energiilor psihice ale persoanei şi orientarea lor spre finalizarea obiectivului euristic. în sens strict euristic.inspiraţie. negăsind soluţia. alteori în starea de somn. în stare de veghe şi presupune utilizarea unor strategii euristice variate. Intuiţia lui Ch. în ceea ce priveşte definirea conştientului şi inconştientului. După o perioadă de timp relativ îndelungată de la începerea studiului sistematic în legătură cu modificarea speciilor (octombrie. pe baza înseninărilor lăsate de creatori. tot din Autobiografie. în principal. declarând: „Ideea aceasta m-a obsedat". corelate cu investigaţii epistemologice şi psihologice proprii: I. Dacă vom face o relativă distincţie între două specii înrudite de intuiţii: cele de iluminare şi cele de predicţie (de „ghicire"). Astfel. Darwin implicată în descoperirea principiului selecţiei naturale. de regulă. vom înţelege activitatea creativă metodică. Ch. în subsidiar. din perspectiva euristică. soluţie sau idee. Intuiţiile studiate Au fost cercetate următoarele intuiţii. foarte largă. despre transmutarea speciilor. Este probabil că. Darwin obişnuia să lucreze în paralel la mai multe lucrări cu tematică diferită. alegerea deliberată a celor mai eficiente. prin conştient. înţelegem activitatea creativă care se desfăşoară în afara câmpului central al atenţiei şi care nu implică o dirijare sistematică prin intermediul voinţei. 1838). Tânărul cercetător a adunat un vast material de observaţie cu ocazia călătoriei pe vasul Beagle. Darwin mărturiseşte că principiul selecţiei artificiale 1-a formulat „în curând" după ce începuse cercetarea sistematică a acestei teme. Ch. Prin inconştient. iar în ceea ce priveşte selecţia naturală a formulat întrebarea: „Dar cum se putea aplica selecţia la organismele care trăiesc libere în natură?" Negăsirea răspunsului la această întrebare constituie ceea ce el numeşte „misterul". faptul că Ch. Dar selecţia organismelor în care nu intervine omul „a rămas câtva timp un mister".

ia Rezultă că circa un an de zile de la descoperirea principiului selecţiei artifiale întrebarea despre selecţia naturală s-a găsit într-un stadiu de incubaţie. După aceea am obţinut.jtea lui Th. Malthus. aceste rincipii nu diferă prea mult. Or. Ar fi găsit oare Ch. Rezultatul acestui fapt ar fi formarea de i specii. Este de presupus că şi fără . Darwin. datorită căreia i-a venit intuiţia salvatoare: [n octombrie 1838.ctura cărţii lui Th. Darwin . din punct de vedere euristic. Malthus. Malthus este un fapt de domeniul întâmplătorului i structura lanţului euristic.aşa cum consemnează Ih. Ea 1-a ajutat e Ch. Ch. cartea lui Malthus despre populaţie. între faptele de bservaţie. în cazul animalelor libere din natură. selecţie care. Malthus despre populaţie. i cazul selecţiei artificiale. adică cincisprezece luni după ce începusem ancheta sistema. de fapt.£ am citit întâmplător. în sfârşit. formulat în prealabil. variaţiile favorabile vor tinde să fie paste iar cele nefavorabile să fie distruse. Darwin să realizeze o conexiune. ceasta din urmă vine să explice fenomenul de selecţie în natură. Malthus despre populaţie? Aşadar. în structura acestei descoperiri? Această lectură . o teorie pe baza căreia să pot păşi inte" (Autobiografie . cât şi al relaţiei dintre necesitate şi itâmplare. faptele de observaţie. să închidă un circuit. în Iţe condiţii. Atunci me operează selecţia? Cum se realizează ea? în virtutea cărei legi? Acesta era bstacolul euristic principal de care se lovea Ch. Darwin însuşi. ca să mă distrez. ceva mai târziu etc. la baza principiului relativităţii 18 . Darwin soluţia dacă nu intervenea analogia u teoria lui Th. vând îndelung şi neîntrerupt obiceiurile animalelor şi ale plantelor. poate cu mai multă cheltuială de energie. m-a izbit > la început ideea că. Darwin în extinderea principiului lecţiei artificiale la natură. în aceste condiţii. aşa cum arată Ch. pe aza lor. . Dacă lectura cărţii lui Th. putem spune că aşa cum nncipiul relativităţii restrânse a stat. rincipiul selecţiei artificiale constituie elemente de domeniul necesarului în desoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale. Einstein. pentru animalele domestice o realizează omul. principiul selecţiei artificiale formulat deja şi lupta pentru existenţă. Dacă se poate face o analogie între ceste principii şi cele două principii ale lui A. pe ăi mai ocolite. o geeralizare a principiului selecţiei artificiale. omul nu mai intervine. mai lult'sau mai puţin inconştient. Elementul de dificultate i descoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale a constat în aceea că. ce rol joacă lectura cărţii lui h. Darwin tôt ar fi ajuns la această descoperire. Sub raport euristic.1809-1882. din acest punct de vedere.traducere în 1962). Dar ste dubitabil că ar fi realizat descoperirea principiului selecţiei naturale fără faptele e observaţie şi în lipsa principiului selecţiei artificiale. Principiul selecţiei naturale constituie. omul joacă rolul fundamental în alegerea exemplarelor iai reuşite.este de domeniul întâmplătorului în descoperirea făcută. într-un fel. Principiul selecţiei naturale. î situează în prelungirea principiului selecţiei artificiale. Este de presupus că inconştientul a lucrat „conştiinios" asupra ei. Şi 'nd bine pregătit să înţeleg lupta pentru existenţă pe care o întâlneşti pretutindeni. Elementul fundamental în direcţionarea demersului euristic spre descoerirea principiului selecţiei naturale îl constituie însuşi principiul selecţiei artifiiale descoperit şi formulat deja de către Ch.

Coandă implicată în descoperirea Efectului Coandă. El a lăsat relatări scrise. Am observat cum picătura de apă vine şi se prelinge de-a lungul degetului. descoperea existenţa unei clase noi de funcţii fuchsiene. fără nici o pregătire prealabilă. de-a lungul fuzelajului avionului nostru. V. în acea perioadă am cunoscut o adevărată beţie intelectuală" (traducere 1969). fiind în trăsură. B. Intuiţia aceluiaşi creator implicată în descoperirea identităţii dintre transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene şi cele din geometria neeuclidiană. III. Russell mărturiseşte despre discuţiile sale ştiinţifice că A. până ce două din ele au format o combinaţie stabilă. spre marea mea bucurie mi-a venit în minte rezolvarea problemei" (traducere 1962). Atunci m-am lămurit de-a binelea că acest lucru este în legătură directă cu ceea ce s-a întâmplat cu jetul ce venea asupra aparatului cu care zburam în 1910. Intuiţia lui H. pe când punea piciorul pe scara omnibuzului.după cum remarcă H. aflându-mă în baie. . acum. Savantul consemnează faptul că după cincisprezece zile de efort pentru a demonstra că nu există nici o funcţie analogică la ceea ce el numeşte „funcţii fuchsiene" după un mare număr de combinaţii care nu au dat rezultate. implicate în soluţionarea unor probleme în activitatea de elaborare a lucrării Principia Mathematica. Dimineaţa. 119 . în baie. i-a venit ideea. Iată în ce împrejurări s-a realizat această intuiţie: „. căruia îi împărtăşea opiniile sale: „în fiecare seară. IV. că transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene erau identice cu cele din geometria noneuclidiană. cel fără elice.generalizate tot aşa principiul selecţiei artificiale a stat la baza principiului naturale. M-am hotărât să studiez acest efect" (1971). Whitehead. mersul fluidului. Intuiţia lui H. Poincaré face parte dintre acei savanţi care au fost în cea mai mare măsură favorizaţi de intuiţia euristică. ideile-i veneau în avalanşă (enfoule). Desluşeam. Poincaré . din care rezultă că intuiţiile îi veneau în cele mai diverse împrejurări: în automobil. II. intuiţia descrisă mai înainte nu este. atunci la Issy Ies Moulineaux.a fost ulterior verificat la nivelul gândirii conştiente. mă jucam amuzat cu picăturile de apă. în discuţiile noastre apăreau unele obstacole.. Russell. singura de care a uzat Ch. derivând din seria hipergeometrică (edit. căreia nu-i căutase soluţia: divergenţele fiinţelor care descind din aceeaşi tulpină. într-o zi. în alt context. dar a doua zi de dimineaţă vedeam că ele au dispărut de la sine în timpul somnului. 1926). ciocnindu-se. Unele intuiţii ale lui B. el consemnează faptul că scăpase din vedere o problemă. Acesta din urmă constituie o generalizare a primului.Şi pot să-mi amintesc locul precis de pe şosea când. Se pare că H. Poincaré comentează faptul că. H. Darwin în descoperirile făcute.... la fel ca jetul flăcărilor. şi al cărui trist sfârşit îl cunoaşteţi.. nici pe departe. în timpul unei plimbări pe faleză etc. Acest rezultat . Poincaré implicată în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene. Desigur.N. într-o noapte de insomnie de pe urma unei cafele negre.

într-un sistem de coordonate a descoperirilor ştiinţifice şi tehnice. Beveridge. a realizării de idei şi soluţii noi. pentru fiecare individ. De ce oare a fost necesară o perioadă de incubaţie atât de lungă? Ce mecanisme ale creativităţii au operat atât de îndelung asupra faptului de observaţie? în ce mod au conlucrat conştientul şi inconştientul în descoperirea făcută? De câte ori nu s-o fi prelins apa pe degetele lui H. mai multe asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitate de timp. aşa cum interpretează unii studenţi de-ai noştri. 6 şi 7. De aici nu rezultă cu necesitate. se va vedea: I. intuiţiile sunt favorizate. 5. • declanşarea. se mai poate adăuga şi interpretarea că în baie. Aceste fenomene fiziologice pot să antreneze creşterea fluenţei gândirii şi infralogicii. rădăcinile. La cele de mai înainte. ştiinţific. verificarea. fără să-i fi atras atenţia. Este deosebit de interesantă pentru teoria creativităţii coincidenţa dintre condiţiile fizice în care a fost făcută descoperirea lui Arhimede şi cele în care a fost realizată descoperirea lui H. Toate aceste momente le integrăm în termenul mai arg numit geneză. fără să fi favorizat analogia cu jetul flăcărilor abătute pe deasupra fuzelajului avionului său. în ceea ce priveşte reprezentarea grafică. mai ales. în 1910? De ce tocmai în acel moment şi în acel loc s-a produs intuiţia luminatoare? La unele din aceste întrebări vom încerca să oferim un răspuns în paragrafele următoare. consemnează H. ceea ce se poate finaliza în accelerarea rezolvării de probleme.R.1. 4. Coandă. cu simţul umorului. premisele (germenii. După J. Graţie liniştei. Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5. W. Coandă în acelaşi context. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. izvoarele). pag. căldurii degajate de apa fiartă. sau pe diferitele obiecte din aria sa vizuală. o accelerare a transformărilor biochimice la nivelul membranei celulare neuronale. bazate pe intuiţie. Autorul emite ipoteza potrivit căreia Arhimede ar fi descoperit principiul ce-i poartă numele nu pentru că şi-ar fi observat propriul său corp plutind în apă. Moraru. că dacă facem cât mai frecvent baie şi stăm mai mult acolo. 5. 1980. avem şanse mai mari de a deveni mai creativi. 1968). 97. datorită temperaturii relativ ridicate a apei. Baker.Remarcăm faptul că această intuiţie are o perioadă foarte lungă de incubaţie: Au trecut 20 de ani pentru a realiza. maturizarea. ci tocmai datorită condiţiilor creative favorabile existente în baie (cf. Figurile 3. Alternanţa fazelor Considerăm că intuiţia euristică este rezultatul unui proces. posibilităţii de a medita în tihnă. Distincţia operată între momentele procesului e de natură să 20 . sub raport fiziologic. stării psihofiziologice de bine general. datorită aburilor. se realizează o creştere a vitezei influxului nervos şi. menţionate mai înainte. Coandă. cu adevărat ceea ce s-a întâmplat".I. ale cărui momente nai importante sunt: 1. 2. 4. baia constituie un mediu creativ stimulativ.

Bourbaki consideră că „Intuiţia domneşte ca stăpână în geneza descoperirilor matematice" (traducere. Aceasta din urmă reprezintă doar un moment. mai ales cele de „ghicire". pentru o bună parte din intuiţii. rezultă că toate intuiţiile implicate în aceste descoperiri s-au declanşat în zona inconştientului (a se vedea figurile 3. datele investigaţiei noastre capătă dimensiuni noi. 4. în care apar enigmele. Poincaré. care ia în consideraţie toate momentele unei descoperiri sau invenţii. avem temei să presupunem că premisele lor. pe cazurile cercetate de noi. 5. . Din analiza făcută rezultă că procesul euristic de rezolvare a unei probleme presupune o alternanţă de faze: conştiente-inconştiente-conştiente (fig. 4. Bourbaki. 4. relatează faptul că intuiţia (ideea) i-a venit fără nici o pregătire prealabilă. s-ar putea ca intuiţia să-şi aibă originea (izvorul) în anumite repere informaţionale de natură conştientă. în conformitate cu definiţiile date conştientului şi inconştientului. 4. chiar şi o întrebare rău formulata poate să aibă o anumită valoare euristică. rădăcinile. 3. corelate cu mărturisirile creatorilor. Dintr-o perspectivă sistematică. corelând intuiţia cu evenimentele care o preced şi o succed. din reprezentările grafice ale descoperirilor. în sensul dat de N. 6). Analizând cu atenţie succesiunea de faze conştiente şi inconştiente în realizarea unei descoperiri. 6). 3. Chiar şi pentru problemele ce debutează cu o fază inconştientă (fig. pentru problemele care debutează cu o fază conştientă (fig. deşi s-au declanşat în stare de veghe. fără excepţie. se desprinde concluzia că toate intuiţiile. o secvenţă a unei probleme. N. în acest sens. intuiţiile se declanşează în faza de elaborare inconştientă. Se consideră că. ca în descoperirea nr. Altele. vom constata totuşi faptul că acest fenomen (declanşarea) s-a realizat în împrejurări în care atenţia şi voinţa creatorului nu mai erau centrate pe problemele respective ca. De asemenea. 5 şi 7) debutează cu o fază conştientă. Deşi. Aşadar. este necesar să facem distincţie între problemă (numită uneori şi descoperire. sau creatorii. cu excepţia uneia singure (fig. I şi V. rezultă din reprezentările grafice că aproape toate problemele euristice cercetate de noi (fig. de pildă. mai ales sub forma unor întrebări. ca de exemplu intuiţiile din descoperirile nr. 3. Din analiza atentă a descoperirilor menţionate. circulă dictonul: pune-ţi o întrebare nepotrivită şi s-ar putea să primeşti un răspuns potrivit. în cazul intuiţiei din descoperirile nr.aducă precizări importante cu privire la natura intuiţiei euristice. Se ştie că o întrebare formulată prefigurează răspunsul şi direcţionează strategiile euristice spre aflarea acestuia. Interpretând-o drept „ghicire" ce precede orice raţionament. despre H. Pe de altă parte. Desigur. totuşi. 5 şi 7) sau inconştiente-conştiente (fig. nu este exclusă nici posibilitatea ca unele intuiţii. invenţie etc) şi intuiţie. 6). 5 şi 7) se află în această fază. se formulează întrebările etc. să-şi aibă premisele în faza inconştientă. trec în mod necesar prin faza de verificare şi elaborare conştientă. chiar dacă ele se declanşează în faza inconştientă.6 şi 7). IV. II şi III. uneori. după mărturisirile lor. nu operaseră niciodată conştient asupra unor asemenea probleme. trebuie căutate la nivelul formulării întrebării (faza conştientă). Unele în stare de somn profund sau superficial. 121 .

2. Nu de puţine ori. Polya notează: „Şi dacă vreţi o descriere în trei cuvinte a metodei ştiinţifice} eu vă propun: ghiceşte şi verifică" (1971). de natură intuitivă. G. ' mai degrabă o „motivaţie" infralogică (obscură. într-o scrisoare adresată lui M. probah'lă) care se cere verificată ulterior. poate să fie (şi este de fapt) interpretată. 1975). incertă. ci doar degetul meu cel mic ca martor. cert. 1971). continuă activitatea de căutare a noului (soluţiei). A. inconştient şi conştient). 1957). ei se bazează pe simţul lor anticipativ. valabilă pentru o întreagă clasă de sisteme . 5. palidă. Drevet. Este de presupus că atunci când travaliul euristic atinge un 122 . desfăşurată la nivelul conştientului. activitatea euristică. are loc un permanent transfer informaţional reciproc între conştient şi inconştient. 1980. prin combinările Şi asocierile cele mai bizare. ieşite temporar de sub orice constrângere logică. pe flerul lor ştiinţific. psihicul este interpretat. întrebaţi adesea de ce au ales o cale sau alta "n soluţionarea unei anumite probleme. în activitatea de creaţie. Pentru problemele care debutează cu o fază conştientă. un temei logic (clar. cu referire la metoda ştiinţifică. fig.1966). Born în legătură cu interpretarea statistică a fenomenelor cuantice. ^Automatismul face posibilă continuitatea de lucru dintre conştient şi inconştient. posibilă. Golu. în rezolvarea unei anumite probleme care ridică dificultăţi de soluţionare. Moles. 3. Ralea. aspectele nerezolvate sunt transferate inconştientului care. 8). Transferul informaţional de la un nivel la alt nivel ar putea să fie interpretat ca o succesiune de intrări şi ieşiri din conştient în inconştient şi invers. cu deplin temei. Einstein îşi susţine punctul de vedere în felul următor: . Kuzneţov. B. Validitatea introducerii principiului feedback-ului în explicarea mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice se bazează pe următoarele premise: 1. din perspectiva ştiinţei contemporane. fenomenul de du-te-vino informaţional de la conştient la inconştient şi invers (alternanţa de faze) ni-1 putem reprezenta sub forma unei unde ce intersectează mereu graniţa labilă dintre cele două niveluri (a se vedea I. adică o autoritate care nu inspiră încredere dincolo de limitele pielii mele" (cf. unii savanţi nu întotdeauna sunt în măsură să furnizeze argumente întemeiate raţional. Din acest punct de vedere intuiţia de „ghicire" nu de regulă. evident. le mecanizează şi le repetă la subconştient" (M.G.A. Dintr-o perspectivă mai largă.2.Nu pot însă aduce argumente logice pentru a justifica această convingere. ca un sistem cibernetic cu autoregla] (M. A.cele cibernetice. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică i Din paragraful anterior rezultă concluzia după care fenomenele euristice se realizează cu participarea celor două niveluri: conştient şi inconştient (uneori. Moraru. 1968). în virtutea automatismului psihicului. Imagistic. din perspectiva ciberneticii (A. fenomenul de feedback are valoarea unei legi cu un grad mare de generalitate. care ar putea să fie argumentat). Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. culege datele noi găsite de raţiune. ca un caz particular al activităţii psihice. guvernate de principiul feedback-ului. după o activitate de investigaţie intensă şi adesea de lungă durată.

Beveridge). W. sub forma unui program. a meditaţiei concentrată îndelung asupra aceloraşi probleme care. De pildă. un material de la starea de veghe pe care îl prelucrează şi-1 impune mai târziu activităţii conştiente.B. uneori chiar ani. înainte de a le uita. reuşeam să captez aceste gânduri fugare. prin verificare severă.maximum de nivelul conştientului. Cannon.. Dar. sub formă de soluţie.I. o îndelungată acumulare de fapte în starea de veghe. săptămâni. schiţându-le într-un mod aproximativ. 9 (I. Cannon: . 103). de a găsi soluţia creatoare. rămânând nerezolvate în zona vieţii conştiente. de fraze potrivite şi de idei proaspete. cu o năvalnică afluenţă de exemple ilustrative. p. în acest mod. inconştientul. lucrurile nu stau chiar aşa" (cf. 1971). care doar formulează problema de soluţionat. Conştientul transmite inconştientului strategii de căutare a soluţiei. Conştientul îndeplineşte funcţia unei instanţe supreme care. despre care vorbea M. e de natură să funcţioneze ca un program pentru inconştient. ni-1 putem reprezenta imagistic ca în fig. îşi continuă subteran elaborarea prin îmbinările creatoare ale subconştientului. legate de cele deja înşiruite. O idee conştientă a schiţei îşi asociază alte idei din planul inconştientului. 1980. poate izomorfe şi alternative pe intervale relativ mici de timp. Ralea. care o continuă pe prima. desigur. cât şi transferul informaţional şi de soluţii de la inconştient la conştient. despre care vorbeşte W. cu un du-te-vino informaţional permanent de la conştient la inconştient şi invers. Deci. la nivelul activităţii conştiente. 1968). ci ele se configurează pe reperele schiţei-program elaborată de conştient. Este necesară o intensă activitate creativă la nivelul conştient. Moraru. Combinatorica conştientului şi cea a inconştientului sunt complementare.I. Biberi. validează sau invalidează soluţiile. în continuarea conştientului şi ca urmare a activităţii începute la nivelul lui (W. Iată ce relatează în acest sens W. Este plauzibil să credem că aceste asocieri şi combinări nu se realizează cu totul aleatoriu. „Psihologia actului creator în activitatea ştiinţifică presupune. diferite soluţii. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. prin feedback. atunci când aveam de pregătit o expunere publică îmi făceam un punctaj şi notam ideile. ca astfel să fie determinat şi inconştientul să lucreze. în continuarea conştientului. luni. Transferul informaţional şi de programe de la conştient la inconştient. Cele valide sunt elaborate multilateral 123 . începe asocierile şi combinările informaţionale. în virtutea automatismului psihicului.B. Subconştientul primeşte. Inconştientul transmite periodic conştientului. Beveridge. activitate desfăşurată pe mai multe zile. Procesul îmi era atât de familiar şi mă puteam bizui pe el până într-atât. combinatorica conştientului realizează joncţiunea cu combinatorica inconştientului. Având creion şi hârtie la îndemână. astfel. mai mult sau mai puţin complet.A devenit la mine un obicei să aştept cu încredere intervenţia unor procese inconştiente în favoarea mea. Schiţa aproximativă a ideilor. cu dorinţa arzătoare de a rezolva problema. fără ca soluţia să fie găsită. prin feedback. în raport cu intervalul mai mare în care poate să fie găsită soluţia unei probleme dificile. încât aveam impresia că ar fi la îndemâna oricui. bazată pe un înalt travaliu psihic. în nopţile următoare aveam momente subite de trezire. pe care gândul vigil o reia. o adânceşte şi o formulează (I.

H. făcându-1 inoperant. H. rolul de călăuză şi de propulsare a soluţiei din inconştient în conştient. aceasta din urmă îndeplinind. în memoria de lungă durată. emoţia sau sentimentul satisfacţiei. însăşi soluţia problemei este de natură să se constituie ca un mecanism de închidere a schimbului informaţional între conştient. deoarece unele intuiţii pâlpâie doar fracţiuni mici de timp. fie la nivelul conştientului.la nivelul conştientului. Dacă soluţia e validă. cât şi feedback-ul pe problema dată. ni se pare că se poate întemeia. fiind încadrate în contextul altor fapte şi soluţii. Aceste trei repere informaţionale au funcţionat ca program transmis de către conştient inconştientului. Constatarea că soluţia a fost realizată se poate face numai de către conştient. trăit cu mare intensitate. fiind înarmaţi cu hârtie şi creion spre a o nota. care declanşează o falsă emoţie stenică a succesului. se continuă schimbul informaţional dintre conştient şi inconştient. nu le poate satisface. Creatorii care uzează mult de intuiţie. poate să fie vorba de o aparentă soluţie sau de o pseudosoluţie.I. La un moment dat. c) transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene. 6). Beveridge. Beveridge.I. de a fi formulat întrebarea. Validând soluţia. în caz de nereuşită. inconştient şi invers. iar soluţia nu? Sunt întrebări pe care ipoteza lui W. consemnează W. conştientul închide circuitul informaţional pe problema dată şi declanşează sentimentul tonic al satisfacţiei. Beveridge se întreabă cum anume o soluţie (intuiţie). Poincaré nu a desfăşurat un travaliu euristic 124 . cu atât mai multe şanse are să răzbată la conştiinţă" (1968). conştientul încheie transmiterea de informaţie către inconştient. soluţie care lipsea în momentele anterioare. W. Este meritul lui W. pe transferul informaţional permanent în ambele sensuri. cu cât o idee este mai puternic asociată cu o emoţie. b) funcţiile fuchsiene. Uneori.I. declanşată în inconştient. Explicaţiile cu privire la transferul soluţiei din inconştient în conştient (în cazul că ea s-a declanşat în inconştient). până ce soluţia optimă e găsită. în mod mai consistent. prin reexaminare la intervale de timp variabile a datelor problemei. In caz contrar. la nivelul conştientului. Este de presupus că. cât şi feedback-ul. fie la cel al inconştientului.I. spre a mai apărea cândva sau nu. poseda informaţie despre: a) geometria noneuclidiană. pe ipoteza conlucrării continue dintre conştient şi inconştient. La nivelul conştientului. după opinia noastră. Beveridge. Dar în ceea ce priveşte răspunsul. în acest caz. într-un fel. în descoperirea făcută. S-ar părea că această explicaţie încetează să mai fie valabilă pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază inconştientă (fig. ca apoi să dispară iarăşi la nivelul inconştientului. pe acel du-te-vino informaţional dintre cele două niveluri. conştientul amplifică. La o analiză atentă se constată însă că explicaţia de mai înainte îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz. „Conform ipotezei pe care tocmai am schiţat-o. în caz de reuşită sau anulează. El înclină să creadă că soluţia se asociază cu emoţia succesului. Poincaré. nu ne apare prea clar cum anume „ştie" inconştientul că a găsit soluţia spre a declanşa emoţia succesului? De ce emoţia are şanse să treacă din inconştient în conştient. conştientul poate să constate prezenţa soluţiei în datele problemei. pândesc soluţia aşa cum vânătorul pândeşte vânatul. trece în planul conştientului.

dr1 i imainarea potrivă. care se constituie ca un reper al programului. în des*V perirea efectului Coandă (fig. îmbogăţind astfel programul. se cunosc mult ' v . ^ şi alţi savanţi se întrebau la ce anume va folosi. cu cât programul e mai sărac. soluţia de identitate. Putem denumi cele două tir de invenţie (descoperire) finaliste şi nefmaliste. până & ajuns la o oarecare saturaţie informaţională. As de data aceasta mintea procedează de la mijloace la scop. până ce faptul de observaţie a generat. Există temei pentru această presupoziţie chiar în. reflecţia îndelungată au pregătit anale' dintre scurgerea apei pe deget. asupra faptului de observaţie. Răspunsul ne apare înaintea întrebării. rt( atât efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mari ca. Acest sin. A1. Perioada îndelung^6' de incubaţie a fost necesară pentru ca savantul să acumuleze şi alte elemente ^ formaţionale. prin analogie a1 intuiţie de iluminare. căci « comparaţia. după cum s-a menţionat. se caută mijloacele de a-1 atinge.* tatul dat. apoi în imaginarea la ce ar putea folosi. cu atât efoi c^ euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mici.^ Putem presupune că ceea ce afirmă J. Coandă nu căuta acV efect. se datorează. 7). cu totul disparat. H. Acumularea de informaţie. Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incuba nî Se poate presupune că efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt înt| relaţie de inversă proporţionalitate cu completitudinea programului transmis de ^ tre conştient inconştientului: cu cât un program e mai complet. intuiţia luminatoare. Este foarte probabil că H. în care autorul vizează şi descoperirea. 5. scopul fiind dat. spre a declanşa intuiţia. cu totul neaşteptat. J. Hadamard despre invenţie este pervN ( valabil şi pentru descoperire. în descoperirea unui fapt. un fapt de < servaţie (16 decembrie 1910). intelectul lui fiind surprins de acest fenomen. după cum se ştie. Celălalt constă. şi scurgerea flăcărilor spre fuzelajul av nului în 1910. trecând mai apoi în fapt ştiinţific. în faţa căreia atât descoperitorul ei. extr( ^ de sărac din punct de vedere euristic. Paradoxal. asocie^ combinările şi recombinările multiple. analogie care a generat. " 2. al doilea tip de invenţie este mai general şi de\ a şi mai răspândit pe măsură ce ştiinţele progresează" (cf. Efe^ Coandă e o descoperire nefinalistă tipică. 1963).tt element al programului (faptul de observaţie) nu putea genera asocieri. astfel procedează de la scop la mijloace. Din acest punct de vedere.3. de la întrebare la soluţie. de pildă. în baie. conştient sau inconştient. Această descoperire are la bază. între altt^' şi acestui program conştient foarte slab sub raport euristic. cu i cesitate. Coandj > operat adesea. Se poate presupune că perioada de incubţ™ foarte mare (20 de ani). asocierea şi combinarea celor trei elemente trebuia să rezulte.foarte mare. Hadamard face o deosebire de nuanţă între două tipuri de invenţii: „L constă în aceea că. Osborn.F. în prezent. combirp? şi analogii. pot fi formulate două explicaţii complementare: V 1. în legătură cu perioada de incubaţie foarte lunrcldin această descoperire. nu a avut nevoie nici de o perioadă îndelungată de timp.

Capacitatea asociativ-combinatorie face parte din calităţile indispensabile ale unui mare creator în domeniul matematicii şi al altor ştiinţe ce presupun temeinice pului.O flexibilitate combinatorie pe plan mental" (Paula ConstantinescuStoleru. putem presupune că în descoperirile finaliste intuiţiile se realizează mai uşor şi mai repede. prin aproximaţii şi completări succesive. deoarece ele nu sunt centrate pe scop şi direcţionale de el. de fapt. care se exercită mai ales în planul asocierilor şi combinărilor simbolurilor matematice. ţinând seama de cele consemnate mai înainte. completându-1 şi restructurându-1 pe primul. deci nefinalist. Poincaré în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene (fig. conform ipotezei de lucru) şi a găsi ceea ce nu cauţi (şi nici măcar nu te aştepţi.foloase şi utilizări ale Efectului Coandă. . conştientă şi inconştientă.4. se ajunge la soluţia optimă. Hadamard. din punct de vedere psihologic. cu totul neprevăzut. prin încercări şi erori. direcţională şi ea spre atingerea scoSpre deosebire de descoperirile finaliste. intuiţiile se realizează mai greu şi într-un timp mai îndelungat. prin intermediul căruia erau investigate unele aspecte ale creativităţii matematice. Dintr-o perspectivă formalistă. nu cauţi ceva. Faptul de observaţie cu privire la scurgerea jetului flăcărilor era disparat. 126 . 5) este aceea care corespunde structurii programului elaborat de conştient. 1968). Din punctul de vedere al demersului euristic. despre care vorbeşte H. care nu lasă să treacă decât acele soluţii care corespund structurii matricei. în cele nefinaliste (în care scopul lipseşte şi în care.G. Sub raport euristic. Jocul asociativ-combinatoriu şi al operării cu matrici selective este specific creativităţii şi creaţiei tehnice-ştiinţifice şi foarte pronunţat în anumite ramuri ale ştiinţei şi pentru anumiţi creatori. şi tot aşa. jocul acesta combinatoriu pare să fie aspectul esenţial al gândirii productive înainte de stabilirea vreunei legături între aceste elemente combinatorii şi construcţiile logice exprimabile cu ajutorul cuvintelor sau al simbolurilor. Răspunzând la întrebarea dintr-un chestionar (1945) al matematicianului francez J. să găseşti). 1968). A. între cele două descoperiri e o diferenţă ca între a găsi ceea ce cauţi (sau măcar ceea ce te aştepţi să găseşti. von Neumann considera matematica „Drept un joc combinatoriu cu simboluri" (cf. care pot fi comunicate şi altora" (cf. funcţionează ca o matrice selectivă. 1966). Heyting. Kuzneţov. Se pare că prin natura ei. câtuşi de puţin. Există cercetări de psihologia gândirii matematice care atestă. Combinaţia informaţională stabilă. 5. Einstein nota: „Dar. destul de vag şi aproximativ în faza iniţială. J. ca în cazul Efectului Coandă). matematica (creaţia matematică) solicită în foarte mare măsură funcţia asociativ-combinatorie a psihicului. pentru acest domeniu. Soluţiile admise se constituie şi ele ca repere ale unui nou program euristic. B. caz în care mintea e luată prin surprindere. Matricea selectivă Programul euristic stabilit de conştient. A.. fiind configurate de scop şi favorizate de întreaga activitate creativă.

care era însăşi soluţia problemei. Despre A. Edison dispunea de o achiziţie tehnică de bază. analogia lui Ch. analogie de extrapolare.5 Analogia şi intuiţia Din cele cinci intuiţii cercetate de noi. intensitatea acestui câmp. fie una de extrapolare.toare acestea sunt însemne ale geniului" (B. totodată. că domnul Edison. obstacolul de care se lovea creatorul în formularea principiului selecţiei naturale. uneori de a identifica noţiuni foarte îndepărtate una de alta. sensibilizată la asemenea probleme. Malthus (fig. Edison. intuiţia lui Ch. care (legături. Malthus despre suprapopulaţie. Sugestia bătrânei i-a prilejuit o analogie de extrapolare a principiilor de 127 . prilejuită de lectura cărţii lui Th. la modul naiv. în limite variabile. Darwin e precedată de analogia dintre fenomenul de suprapopulaţie şi selecţia naturală. Edison de către o bătrână. 5. în care nu intervine omul. la fel ar putea să facă şi tramcarul să meargă tot cu ajutorul curentului (B. care i-au declanşat imediat o intuiţie euristică. Einstein. fie o funcţie de interpolare. o analogie şi o intuiţie (soluţie) tehnică. Kuzneţov. concluziile lui Th. raza de acţiune a acestor forţe . stabileşte legătura lor cu noţiunea dată. Coandă e precedată de analogia comentată mai înainte (fig. în esenţă. prin analogie. chair faţă de inventator. fapt pentru care ele pot să fie denumite. între care şi fizica. permiţând pe această cale interpolări şi extrapolări. După cum am văzut. uneori le reconstruieşte. Edison îndeplinesc. Apelevianu. forţe) captează alte noţiuni noi. cu totul igonarantă în materie de tehincă care. Puterea colosală a acestui nor. dispunea de observaţii sistematice asupra speciilor etc. aşa cum a făcut becul să lumineze cu ajutorul curentului. Darwin a interpolat. polivalentă. Ch. aceea de a surprinde asemănările dintre fenomene. iniţiază generarea unor noţiuni noi şi anihilarea altora vechi. Prin inventarea becului electric Th.fundamente matematice. Asocierea de către bătrână a celor două elemente (curentul şi tramcarul) a fost de natură să declanşeze în mintea lui Th. Şi alte intuiţii sunt precedate de analogii. 7). în creierul gânditorului fiecare noţiune (sau în etapa precedentă .G. B. şi-a exprimat opinia. Kuzneţov notează: „Geniul lui Einstein se manifestă în capacitatea. în tot acest complex de fenomene informaţionale. fără să ştie cu cine vorbeşte. 1968). 3).fiecare imagine) era înconjurată de un nor de legături virtuale sau de un câmp de forţe. prima analogie de interpolare. El însă descoperise principiul selecţiei artificiale. iar a doua. în abilitatea acestuia de a asocia. de a combina. Darwin se întreba cum se realizează selecţia speciilor libere din natură.C. 1972). îndeplinind o funcţie deosebit de importantă. două sunt precedate de analogii: intuiţia lui H. funcţia asociativ-combinatorie este indispensabilă creatorului din oricare disciplină ştiinţifică. Faptul că o serie de intuiţii sunt precedate de analogii ne face să credem că analogia face parte din mecanismele psihice ale unor specii de intuiţii euristice. care au dus la inventarea tramvaiului. Ch. La o analiză mai atentă. O asemenea analogie i-a fost sugerată lui Th. Darwin şi a lui Th. Desigur. aceasta era enigma şi.

fără premise evidente.. raţionamentul prin recurenţă are o natură preponderent infralogică 128 . adică pe asemănarea de scurgere. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică Proprietatea esenţială a raţionamentului prin recurenţă constă în aceea că el conţine condesate. Acest tip de raţionament permite trecerea gândirii de la individual la general. ele nu s-ar putea dezvolta. de activitate intensă. Mai întâi. ci pe formă. în baie (după 20 de ani). Aşadar. . că raţionamentul matematic. ca acest tip de raţionament. de la finit la infinit. consemnează H. Poincaré. după opinia noastră. în plus. Prin intermediul lui. când structura lui scapă controlului metodic şi explicit. raţionamentul prin recurenţă ţine preponderent de logică. plictisitoare şi monotone. are într-o anumită măsură natura raţionamentului inductiv şi că prin aceasta este el fecund. în acest caz. prin intermediul căreia e surprinsă. 1986). deoarece accentul nu cade. aplicabile la toate numerele. Ea este de fapt ultima „picătură" ce se adaugă unei etape de acumulări. Analogia declanşează intuiţia. 5. Poincaré îşi exprimă dezacordul cu opinia larg răspândită cum că matematica s-ar baza exclusiv pe raţionamentul de tip deductiv. prin aceea că ne scuteşte de demonstraţii lungi.6. gândirea se ridică de la constatări singulare la teoreme. H. In derularea lui relativ lentă. de căutări. soluţia unei anumite^ probleme. generând pe această cale soluţia. consideră H. E posibil. mai mult sau mai puţin îndelungată. putând astfel să-şi continue mersul înainte". între două fenomene foarte diferite ca natură: scurgerea jetului flăcărilor spre fuzelajul avionului (1910) şi scurgerea picăturilor de apă pe deget. Uneori se supraestimează analogia. în care premisele şi concluziile sunt evidente şi oarecum controlabile. cu silogisme condensate şi dinamice să fie implicat atât în mecanismele psihologice ale intuiţiei euristice de inducţie. dar ele recurg din nou la acelaşi procedeu. aşa cum se crede de obicei? O analiză aprofundată ne arată că acest lucru nu este adevărat. Analogia care stă la baza declanşării acestei intuiţii credem că ar putea să fie denumită analogie formală. Se pare că acest raţionament pendulează între logică şi infralogică. pe conţinutul celor două fenomene. prin acest raţionament gândirea face trecerea de la detalii la principii. în acest caz avem de-a face cu analogie slabă. întrebându-se „Care este natura raţionamentului matematic? Este el în mod real deductiv. adică la raţionamentul prin recurenţă. Poincaré. cât şi în cele ale intuiţiei de iluminare. în mişcarea lui rapidă şi discontinuă. după opinia lui H.funcţionare a becului electric la tramcar şi i-a declanşat o intuiţie euristică de soluţionare a problemei. concluzia apărând parcă „din nimic". el ne asigură o mare economie de timp şi de efort. „Dacă matematicile nu ar avea un altul. Poincaré. strict formală. înţeleasă ca o străfulgerare a minţii.într-o formulă unică o infinitate de silogisme" (traducere. Intuiţia lui H. continuă şi explicită. Coandă este însă de alt gen. El îşi păstrează totuşi caracterul rigorii absolute: iată ce trebuie să dovedim mai întâi". parcă dintr-o dată. foarte diferite calitativ.

atunci frecvenţa mare şi specificitatea acestui raţionament pentru gândirea matematică e de natură să explice prezenţa atât de pregnantă a modalităţii de creaţie intuitivă la unii mari matematicieni. ceea ce. dacă este adevărată pentru 2.(subconştientă). Deci. se soldează cu realizarea unei mari viteze de înaintare. Reculul parţial al gândirii recurente contribuie. Poincaré. este adevărată şi pentru 2. după opinia noastră. Aceste achiziţii din infralogic sunt validate sau invalidate în planul logic. De aici rezultă. în funcţie de anumite particularităţi tipologice ale persoanei. ea este şi pentru n.după părerea lui H. Dacă admitem ipotetic că raţionamentul prin recurenţă ar putea să fie suport al intuiţiilor euristice de inducţie şi de iluminare. timpul pe care gândirea recurentă îl pierde prin realizarea la fiecare pas a reculului parţial. este adevărată pentru 2. Poincaré următoarea: Teorema este adevărată pentru numărul 1. Or. în plus. realizează totuşi în final o economie de timp şi de efort despre care vorbeşte H. fecunditatea lui creativă. să explice. Funcţia pulsatorie (de închidere şi deschidere) a raţionamentulului prin recurenţă e de natură. în raţionamentul prin recurenţă termenul ulterior se fundamentează pe cel anterior. prin condensarea tuturor premiselor majore într-o singură formulă generală. mărindu-şi astfel valoarea creativă. cu trecerea ei fulgurantă peste etape (de fapt. se pare. mai mult sau mai puţin frecvent. 129 . la: a) creşterea consistenţei sale. de natură asociativ-combinatorie. între trecut şi viitor. ne mărginim să enunţăm premisa minoră a primului silogism şi formula generală care conţine drept cazuri particulare toate premisele majore. în final. în raţionamentul prin recurenţă. Este un fel de înaintare a gândirii prin recul parţial. Pare ciudat şi oarecum paradoxal faptul că un raţionament ca acesta. peste premisele majore). Deci. o natură intuitivă. fie şi numai parţial. Structura raţionamentului prin recurenţă. ca închidere în logic şi deschidere în infralogic. relativa spontaneitate a gândirii recurente. Mişcarea raţionamentulului prin recurenţă din logic în infralogic şi invers poate fi interpretată. îl compensează şi depăşeşte ca economie. Pe de altă parte. b) permanentul transfer informaţional de la concluzia raţionamentului anterior la premisa minoră a raţionamentului următor. este adevărată şi pentru 3. fapt ce-i conferă. efectuând un permanent du-te-vino între premisa minoră a raţionamentului următor şi concluzia raţionamentului anterior. Poincaré. format dintr-o „cascadă" de silogisme ipotetice este . credem. cu mult. dacă e adevărată pentru l. credem. Or. e adevărată pentru 3 şi aşa mai departe. în acest din urmă caz. „Se vede că concluzia fiecărui silogism serveşte ca premisă minoră pentru următorul. dacă ne putem exprima astfel. prin raportarea la fiecare pas a premisei minore a raţionamentului următor la concluzia raţionamentului anterior. Tocmai în acest punct se concentrează o particularitate esenţială a unui asemenea tip de raţionament. mai mult sau mai puţin aleatorii. premisele majore ale tuturor silogismelor noastre pot fi aduse la o formulă unică. Se vede deci că. Dacă teorema este adevărată pentru n-1. raţionamentul prin recurenţă asimilează din infralogic elemente informaţionale noi. inclusiv la H. în care gândirea înaintează prin retragere parţială.

Deci. într-o bună măsură. se realizează întotdeauna în trecerea de la particular la general. Din aceste cercetări rezultă următoarea intervenţie a intuiţiei euristice: 33% din cercetători au relatat că sunt ajutaţi de intuiţie frecvent. constituind. atunci ei restrâng judecata mea la matematica pură. în grade diferite. care nu e complet indus din elementele particulare. raţionamentul prin recurenţă. Imm. 1969).Adaugă la conceptul subiectului un predicat care nu era deloc gândit în el şi nu putea fi scos prin descompunerea lui". deoarece conţin în sine necesitate. Kant. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului W. Poincaré ne lasă să înţelegem că dezlegarea acestei tulburătoare enigme euristice se cere căutată în judecăţile sintetice a priori. 5. adică la principiu. Şi totuşi. După opinia lui Imm. poincaré.. Kant ridică o seamă de obiecţii. Dacă însă nu se va admite aceasta. Intuiţia s-a dovedit corectă întotdeauna în procent de 7%. după opinia lui H. 17% n-au primit nici un ajutor m Paftea intuiţiei. Deşi viziunea apriorică a lui Imm. Polya (1971). credem.Deşi specific gândirii matematice. ireductibil la elementele din care a fost indus. în principal. ce conţine în sine ceva nou. Acest ceva nou. Construirea lor se face. care nu poate fi scoasă din experienţă. 130 . 50% ocazional. Kant în Critica raţiunii pure consideră că. „virtutea creatoare" a raţionamentului matematic. prin prelungirea în viitor a unor premise din trecut. construit. constituie în fond esenţa creativităţii şi creaţiei matematice. de fapt o trăsătură a mecanismelor gândirii omului în genere. cel puţin în stare latentă. Cel care elaborează ecuaţia raţionamentului prin recurenţă este G. realizate prin metoda anchetei. Beveridge menţionează cercetările lui Alatt şi Backe. Poate că e chiar modalitatea prin care se înfăptuieşte inducţia incompletă în matematică şi nu numai în ea. După opinia noastră. raţionamentul prin recurenţă e implicat. „Trebuie să se observe mai întâi că judecăţile matematice autentice sunt întotdeauna judecăţi a priori şi nu empirice. sunt de tip extensiv. în fond. ei bine.. în ce constă acea „virtute creatoare" a raţionamentului matematic care-1 deosebeşte în mod esenţial de silogism? H. judecăţile sintetice a priori. Acest adaos. fie şi numai parţială. „în toate ştiinţele teoretice ale raţiunii". Kant. e analog sau chiar identic cu inducţia matematică. se pare că explică. raţionamentul prin recurenţă ar putea să fundamenteze parţial şi intuiţia de predicţie ( de „ghicire").I. bazat pe judecăţi sintetice a priori. al cărui concept cere ca ea să nu conţină cunoştinţă empirică. spre deosebire de judecăţile analitice. despre care vorbeşte Imm. ea are totuşi o funcţie explicativă. în rândul cercetătorilor din domeniul chimiei. atât de mult implicată în activităţile euristice anticipative şi mai ales în teoriile prospectologice. Kant. „. cum consideră cu temei Imm. Raţionamentul prin recurenţă. ci presupune o construcţie. ci numai cunoştinţă pură a priori" (traducere. şi în alte modalităţi de gândire.7. toate ştiinţele raţiunii se bazează pe judecăţi sintetice a priori. Poincaré. aşa cum rezultă din structura raţionamentulului prin recurenţă de mai înainte. aşa cum consideră pe bună dreptate H.

. urmată de desfăşurarea altei activităţi. o definiţie a intuiţiei euristice: „Consideraţi ca intuiţie. în timpul activităţii concentrate asupra problemei sau a altor probleme (eventual înrudite). „Intuiţia este un dar pe care ni-1 face mintea noastră". acum inginer. explozia fiind doar forma finală". în concluzie. statistic vorbind. ingineri etc). menţionează drept condiţii favorabile apariţiei intuiţiilor de iluminare: mediul diferit de cel obişnuit. germinează. potenţial. Câţiva nu aderă la definiţia intuiţiei propusă de autoare şi dau ei înşişi unele definiţii: „Idei (uneori vagi) care încolţesc. iar restul declară că intervalul e doar de câteva zile. până la 39. Audiind cursul despre intuiţia euristică. 90% din subiecţi relatează că intuiţia e însoţită de emoţie. Din 19 subiecţi ce declară că există momente favorabile pentru intuiţii. o idee apărută brusc. Pentru a înlătura ambiguităţile. iar 3 au avut intuiţii de iluminare seara sau noaptea. a făcut o adevărată pasiune pentru această temă. lenea nu favorizează intuiţiile. autoarea conchide: „De aceea. de exemplu pe stradă. activităţile intelectuale de rutină nu favorizează intuiţiile. . predată la anul IV. la disciplina Psihologia creativităţii. a prelucrat datele prin tehnici laborioase. pentru a realiza o cercetare prin metoda chestionarului cu privire la acest fenomen. o studentă eminentă. în timpul scurt cât luminează ai timp să vezi şi să înregistrezi toate aspectele ce ţi le relevă. Autoarea a elaborat un chestionar complex pe care 1-a aplicat pe un eşantion de 39 de persoane (studenţi.10-90% declară că intuiţiile s-au arătat ulterior a fi corecte. cele mai fertile. între altele. în chestionar. cerându-ne insistent bibliografie suplimentară şi asistenţă de specialitate. „Realizarea inconştientă a legăturilor între elementele care dau soluţia unei probleme". l menţionează perioada de după somnul de la amiază. ulterior rămânând să finalizezei imaginile captate. Un creier odihnit şi ritm constant de lucru (dar nu monoton) sunt. „După experienţa mea. în timpul mersului. e bine ca orele dimineţii să fie folosite pentru activităţi intelectuale. Restul. Iaşi. 1984. facultatea Automatică din IPB. Din cercetarea menţionată rezultă următoarele date despre intuiţia euristică de iluminare: 89% din subiecţi au asemenea intuiţii la câteva săptămâni. la absolvire şefă de promoţie. Marina Meilă Predoviciu. ele fiind. La 69% din subiecţi intuiţia de iluminare intervine în proporţie de una la circa 10 persoane. cu ani în urmă (1984). în cele ce urmează. 14 afirmă că dimineaţa e timpul cel mai favorabil.". în momentele de singurătate sau după un conflict puternic. intuiţia e o rază de lumină într-o cameră obscură. realizând o lucrare remarcabilă. autoarea a propus. fiind publicată în volumul cu lucrările acestei manifestări ştiinţifice. care a făcut obiectul unei comunicări ştiinţifice la Primul Simpozion Naţional de Inventică. în momentul stării de relaxare. după o concentrare intensă. mai eficiente decât exploziile sporadice de energie psihică".. Mulţi declară însă că intuiţia s-a dovedit greşită. care pune într-o lumină nouă elementele unei probleme ştiinţifice de care vă ocupaţi (v-aţi ocupat)".

132 . spre a ţine pasul cu cerinţele viitorului. d) Elaborarea unor metode de a determina inconştientul să lucreze rapid şi eficient (fără prea mare cheltuială de energie psiho-fiziologică .în timpul somnului. Ea apare. Toate acestea şi încă altele. în relaţia creativă dintre conştient şi inconştient se instituie programe euristice de căutare a soluţiei. rădăcinile. se lovesc de obstacole. în legătură indisociabilă cu momentele care o nreced şi o succed. Anumiţi autori lansează chiar imperativul: .8. relaxării etc). într-o alternare permanentă. presupunând perioade. ţine de problematica viitorului. se constituie drept mecanisme psihologice ale intuiţiei euristice. pot face ca funcţia creativă umană să crească nelimitat. împreună cu conştientul şi sub controlul lui. ceea ce evidenţiază funcţia de instanţă supremă a conştientului. Concluzii . disponibilităţi care ar putea să fie în mai mare măsură activate. Credem că în acest sens poate fi consistent interpretată teza consemnată de W. în contextul rezolvării de probleme. ca urmare a ivirii unui obstacol euristic. izvorul lor. b) Intuiţia euristică este generată de un anumit context creativ. neştiute de noi în prezent. mai mici sau mai mari. se cer căutate în această fază şi nu în inconştient. care a generat dificultăţi serioase în calea rezolvării unei anumite probleme. După cum rezultă din cercetarea noastră. să se revină iar la activitatea algoritmică. cu fazele prin care trece o descoperire sau o invenţie. intervin diferite specii de analogii. Unele probleme se rezolvă pe cale algoritmică. premisele. raţionamente prin recurenţă etc. e) Descoperirile şi invenţiile bazate pe intuiţie presupun o alternativă a fazelor. care validează şi finalizează procesul euristic.Pune-ţi inconştientul să lucreze!". Este deosebit de interesantă relaţia dintre activitatea algoritmică şi cea euristică în rezolvarea de probleme. cel puţin pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază conştientă. de natură continuă. matrici selective de validare a rezultatelor. intră imediat în acţiune activitatea euristică care încearcă să depăşească obstacolul prin strategii exploratorii discontinue. Acele presupuse zone ale creierului ce se găsesc în relativă inactivitate. ca apoi. trecerea intuiţiilor prin faza conştientă de elaborare este absolut necesară şi indispensabilă. împreună cu disponibilităţile creative existente la nivelul conştientului şi inconştientului. c) Deşi intuiţiile analizate de noi se declanşează în faza inconştientă.I.. Beveridge cu privire la izvorul intuiţiei. Desigur că nu toate problemele se rezolvă prin intuiţie. ci numai acelea care prezintă discontinuităţi informaţionale.5. Este de presupus că atunci când activitatea algoritmică ajunge la un obstacol. sunt guvernate de principiul feedback-ului. de incubaţie. procesuală. de regulă. pe baza principiului alternanţei dintre algoritmic şi euristic. pe un teren consolidat. a) Intuiţia euristică se cere analizată dintr-o perspectivă sistemică.

Sinergetica gândirii. El are semnificaţia unui început cu consecinţele epistemice încă nebănuite la acea dată. turbulenţa. pentru un matematician posedă un sens precis. probabiliste şi voluntare a se vedea şi D. considerată de unii autori drept o importantă revoluţie în ştiinţă. geometria etc). All. exprimat doar prin câteva elemente esenţiale ale sale. Haologia . Definiţia sa ştiinţifică este: comportament stochastic ce se produce într-un sistem determinist" (p. meteorolog la Massachusetts Institute of Technology. fractalul şi 5. bifurcaţia (S.CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE • i 1. 55). La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline. 1991). iar primul părinte al acestei noi ştiinţe e Edward Lorenz. din care au purces şi lumea întreagă şi zeii cei fără de moarte s-a ajuns în zilele noastre la o nouă disciplină . publicat în revista de meteorologie. 2. L'ordre du Chaos. Despre fenomenele deterministe. Autorul menţionat mai înainte notează: „Termenul de haos. dezordine.1 Geneza. 3. D. 4. înţeles în sens matematic şi fizic. Pe lângă conceptele de bază consemnate ceva mai înainte. p. 1989) are vocaţia unei largi interdisciplinarităţi. 1994. cu ajutorul unui calculator. joacă un rol important. 542. în acest context matematica. Odile Jacob. Gleick. concepte şi obiect de studiu De la mitul haosului cel veşnic şi fără de sfârşit. Ruelle. Farcaş. mediu dezordonat.haologia. Actul ei de naştere se leagă de anul 1963. Un alt autor. statistica. prin unele ramuri ale sale (teoria probabilităţilor. determinismul. 94-98. Aprilie. desigur meteorologia etc. Acest studiu. Se pare că există cinci concepte de bază ce descriu haosul: l. Ed. Noua ştiinţă (a se vedea şi J. care a avut „năstruşnica" idee de â simula un fenomen „meteo în miniatură". Ed. sistemul haotic. Ed. fizica. haologia utilizează multe alte concepte: ordine. 1992). Huet.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. mediu 133 . teoria catastrofelor. Albin Michel.D. Hasard et chaos. „Sciences et Avenir". Bucureşti. Ruelle. mediu aleatoriu. căruia această ştiinţă îi este mult îndatorată face distincţii de profunzime şi nuanţă între haos şi hazard (D. pune în evidenţă caracterul haotic al sistemului meteo.

într-un sens mai general. Schrôdinger.). 588 şi urmat. prima vizând dezordinea in Slste me.). „De verres de spin aux réseaux de neurones" (M. 1980. Din această perspectivă. 616 şi urmat. şi cel nou. 232.M. De aici decurge concluzia existenţei unui determinism statistic. Schrôdinger. p. care produce „ordine din dezordine". Apare astfel o nouă clasă de sisteme cele haotice.).103-104). traducere. haos determinist (ordonat). p. ne-a atras atenţia o afirmaţie concisă dar riguroasă a lui E. pornind de la informaţii vagi despre acest domeniu. care produce „ordine din ordine". 232. Schrôdinger potrivit căreia „Ordinea întâlnită în desfăşurarea vieţii izvorăşte dintr-o sursă deosebită. Prin urmare există două „mecanisme" diferite prin care pot fi produse evenimente ordonate: „mecanismul statistic". (P Thuillier. „La Recherche Spécial". politică. Mai. „Ordre et désordre mental" (J. mai plauzibil. p. Mézard et G. ordine haotică etc. 656 şi urmat. Schrôdinger îşi au sursa informaţională în fizică. Dintre acestea consemnăm aici câteva exemple de asemenea aplicaţii. care făcea o distincţie similară cu viziunea lui E. J>e pare că aceste consideraţii ale lui E.. „La Recherche Spécial". Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi Foarte multe ştiinţe au adoptat. Bucureşti. până la haosul în sistemele mici. 232. 1991. 102-103). p. 134 . Pentru o minte fără prejudecăţi al doilea principiu pare mult mai simplu. ce acoperă o arie imensă. 1991. Ce este viaţa? Aspectul fizic al celulei vii şi Spirit şi Materie. necunoscute până acum în clasificarea sistemelor. între legile statistice şi dinamice (E. compatibil cu ordinea.. credem. haologia s-ar putea descrie.s ordonat. Tabeling.). May. un unghi de vedere haologic. „La recherche Spécial". ca fiind disciplina ce se ocupă cu studiul relaţiei dintre ordine şi dezordine în sistemele tranzitive. 1. iar altele sunt pe punctul de a o face. Mai târziu. Toulouse." „Dar nu putem spera ca „legile fizicii" derivate din acest principiu să fie suficiente explicării comportamentului materiei vii ale cărei caracteristici remarcabile se întemeiază vădit pe principiul „ordine din ordine" (E. nu doar ca proiect. „La Recherche Spécial. Planck. 232. „Les dendrites" (B. p. Haologia are nenumărate aplicaţii. Perrin et P.Bergeret. de mai multă vreme.2. şi anume pe acelea care sunt mai apropiate de domeniul psihologiei: „Le chaos en biologie" (R. 1991. Ed. Preocupările noastre de euristică haologică au început cu mulţi ani în urmă. traducere. poate la M. P. Mai. La Revance du Dieu Chaos. 1991. 232. Mai. ci sub forma unor lucrări finalizate deja. Unii autori subliniază ordinea. Alţii pun un accent r^ai mare pe dezordine. de la haosul în sistemul solar şi în galaxii. iar a doua ordinea. Mai. Schrôdinger. după opinia noastră. 674 şi urmat. 1980. compatibil cu dezordinea şi a unui determinism dinamic. Mai. „La Recherche Spécial. după anul 1980. Aceste probleme se conjugă cu precizările şi delimitările făcute în teoria informaţiei (fora Shannon) cu privire la entropie şi negentropie. 1991).

Zapan. al cărui student am avut cinstea şi norocul a fi fost. le^j Précurseur. începând acest moment. 4.). p. Lorenz fundamentează haologia^ în anul 1963). referinţele bibliografice menţionate în aceste studii/Cercetarea de faţă se situează^ în prelungirea preocupărilor noastre mai înainte menţionate. 1992 şi de. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii. constată profesorul Gh. ordine mică în dezordine mică. după anul 1980 am început să reflectăm asupra^ punctului de vedere al lui E. Primele rezultate au fost publicate în cartea noastră^ Strategii creative transdisciplinare. 1994. cunoştinţă (decembrie. preocupările noastre oarecum nesistematice. studiul a fost revăzut şi publicat în „Revista de^. care în contextul cerce^ tării sistemelor evolutive cu evenimente preferanţiale şi al elaborării ciberneticii^ calitative. nu după mult timp am încercat oarecare generalizare. mena". există cercetători care-1 consideră pe H. 150-155. realizează o modelare matematică a activităţilor umane. A. 1984. Pe de altă parte.Aşadar haologia are filiaţii directe său indirecte cu toate aceste teorii şi cte de vedere. 415). 2. ajungând astfel relaţii: 1. Namur. 1991. 1992 (textul depus m^ 1988). ordine mare în dezordine mare. XXXVII. dacă nu e prea mult spus. Aprilie. Ulterior. viziunea noastră despre haologie s-a lărgit mult după ce am luat. ordine mare în dezordine mică. „La Recherche Spécial". Odată obţinute. aşa cum am mai spus. Schrôdinger. Belgique. p. Mai apoi. ce pot fi descrise teoria probabilistică a lanţurilor (A.A. vol. pentru acest domeniu^ au căpătat un conţinut mai consistent. Poincar^ drept un precursor al haologiei (J-L. în revista „Cybemetica". am încercat să aplicăm aceste patru relaţii între ordine dezordine la fenomenele euristice. Ed. Schrôdinger (ordine din dezordine şi ordine din ordine). Avem datoria morală de a menţiona faptul că mintea noastră a fost sensibi^ lizată pentru a înţelege problemele haologiei la şcoala cibernetică-statistică-proba bilistică a profesorului Gh. 390. susceptibile. 1935). dezvoltă la început în unitate. ca mai apoi ele să aibă o evoluţie antitetică Zapan. Mai. 1994) de studiile publicate în cele două reviste: „La Recherche Spécial". ne-am asociat un matematician probabilist cu care arn^ publicat studiul „An Aleatory-Haological Interpretation of Some Heuristic Pheno-. „Science et Avenir". ştiinţifică şi clopedică. metodică şi. Zapan constată că în sistemele evolutive evenimente preferenţiale au loc treceri de la o stare la alta. în procesul^ învăţării. 232. Desigur. dezordinea şi ordinea informaţională se^. 9. Chabert. 232. 1993. Henri Poincare. 2. 566 şi urmat. Ed. de a fi şi ele modelate matematic prins teoriile menţionate mai înainte. profesorul Gh. Academiei Române. Zapan. chiar ştiinţifică. 1991. credem. a celor două relaţii menţionate E. dacă o putem numi aşa. inventică" nr.D. 135 . 360. Apoi. p. începând din anul 1964 (a se reţine că E. De asemenea. no. Markov. ordine mică în dezordine mare. 542. Un allţ. devenind treptat o activitate de căutare cuy scop. 1907) şi de teoria lanţurilor legături complete (Onicescu-Mihoc. Deci. Mai. Dalrnedico. sub titlul „Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral^ •al creativităţii". Ordinea şi dezordinea sunt stări zitorii ale sistemelor. precursor al haologiei e savantul român Gheorghe Zapan.

Fundamente neurocibernetice şi sistemice Punctele noastre de vedere îşi găsesc o fundamentare consistentă în diferitele modele cibernetice ale creierului şi ale reţelelor neuronale. Hebb. Bucureşti. 1978).).1. Mecanismele inteligenţei. Ed. să propună opiniei ştiinţifice un nou domeniu al cercetării şi o metodă adecvată pentru aşa ceva euristica haologică şi metoda ideogramei. Ed. Obiective ale cercetării noastre » Ca să ne fie mai bine înţelese intenţiile şi punctele noastre de vedere. Beliş. ştiinţifică. sunt orientate spre aprofundarea euremei asociativ-combinatorii din modelul structurilor euristice fundamentale (I.3. C. ce pendulează permanent de la ordine informaţională la dezordine şi invers.1. Ştiinţifică şi enciclopedică. hipnologie etc. M. Sperăm ca studiile noastre menţionate mai înainte să aibă semnificaţia unor prime încercări de a aplica haologia în domeniul fenomenelor euristice şi de a atrage atenţia creatologilor asupra nevoii de a coopera interdisciplinar cu această nouă ştiinţă. neuro-cibernetică. cercetările noastre pe această temă. 1. Cibernetica. dacă nu chiar mult mai mare. nu prea frecvent. Bucureşti. pentru că cibernetica vizează doar fenomenul ciclic (feedback-ul). Aşadar. Nicolau.4. Moraru. 1980). credem că e necesar să consemnăm faptul că prezentul studiu nu intenţionează nici pe departe să realizeze o sinteză la zi în literatura psihoneurofiziologică. 1961. Creierul şi psihicul sunt. suntem convinşi că în viitorul apropiat se vor contura interdisciplinele ce ar putea să se numească psihohaologia şi euristica haologică (eurihaologia). doar pentru că ele susţin viziunea noastră haologică despre fenomenele euristice. ele urmăresc înţelegerea suportului informaţional al activităţii euristice cerebrale şi eventual. dacă aceşti termeni ne sunt permişi. surprinderea unor principii ale acesteia. Metoda ideogramei serveşte într-o anumită măsură scopurilor noastre şi se bucură şi ea de privilegiul de a fi originală şi inedită. în consens cu definiţia obiectului de cercetare al acesteia (a se vedea par. în sens mai larg. Bucureşti. Ed. 1. Nu e vorba de aşa ceva. The Organization of Behavior. Willey. intrând astfel în sfera de studiu a haologiei. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. în principal. ştiinţifică şi enciclopedică. Dacă în momentul de faţă ne apare pe deplin legitimă psihocibernetica. Credem că haologia va avea în psihologie şi în euristică un ecou comparabil cu acela pe care 1-a avut cibernetica în aceste domenii. In subsidiar. la unele cercetări de asimetrie cerebrală. după opinia noastră sisteme tranzitive. ce evidenţiază faptul că structura cerebrală funcţionează atât determinist cât şi aleatoriu (D. 136 . dar. Bălăceanu. Am recurs. Ed. pe câtă vreme haologia abordează elemente infrastructurale mult mai profunde ale sistemelor. 1949. prezentul studiu intenţionează.

Desigur. există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în starea de veghe.).s. 24). ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. Visul. mai ales în faza de somn paradoxal. V. El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. Cluj-Napoca.1. V. p. că ea nu apreciază. exprimă doar un segment al activităţii nervoase superioare (a.n.) la gen (a.e. cât şi în starea de somn. 1978. Dacia. 2.c.5.). traducere. p. p. O. Relaţia dintre aceste concepte e ca de la specii (a. în raport cu starea de veghe. Freud formulează un punct de vedere oarecum antinomic. ce semnifică un maximum de activism cerebral propriu stării de somn paradoxal (somn cu vis. 15-19).n. Probleme de fiziologie. cristalizate definitiv. Popoviciu. având durata de 15-20 minute). O delimitare conceptuală Termenul de activitate euristică cerebrală (a. Despre funcţia creatoare a visului. Beliş. nu concluzionează" (S. Enătescu. când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (L. Măiastră. 1991. decurge că visul se realizează. traducere. „Creaţiile visului par să împrumute formele mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile" (S. întrebări în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creierului.c). Bucureşti. 1991. Corfariu. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului". Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. 79) ne îndreptăţesc să luăm în consideraţie şi activitatea algoritmică cerebrală (a. Interpretarea viselor. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita .a. cercetările de neurocibernetică (M. l. S. într-o formă specifică. psihologie şi patologie. sunt 1T7 .).c.e. 23-26). p. rezultată mai mult din nevoia de a ne delimita aria de investigaţie.a. Foişoreanu. 1978. fenomen complex şi oarecum enigmatic. Ed. Freud. Freud. în plus.s. în altă parte autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. cercetările de fond pe această temă rămân deschise unei largi cooperări interdisciplinare. o funcţie creatoare. dincolo de această sumară clarificare conceptuală.Jurtună cerebrală". că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. 2.2. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal).c şi a. pe care ne permitem să-1 punem în circulaţie în acest context. Ed.

diferenţiat relaţia 3 sau 4. creşte şansa de a realiza. dominată de relaţia 2. 3. M. ce se realizează intens în această formă de somn. în contextul favorizant al structurării şi restructurării engramelor de memorie. 2. Trecerea de la starea de veghe la somn şi invers înseamnă alternanţă în dinamica informaţională cerebrală. intervine. logica prin funcţia ei raţional-normativă impune. calitativ şi cantitativ. Moraru. Popoviciu şi colab. intervine. în lipsa cvasitotală a logicii. Aplicând aceste relaţii la stările de veghe şi de somn (în sens mai larg la dinamica conştient-inconştient). într-o asemenea dinamică informaţională cerebrală nerestrictivă. Vlyslobodsky. Life Sci. proporţia statistică dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. alternanţa emisferelor cerebrale cu dominanţa funcţională a emisferei irepte (L. asociaţii şi combinaţii informaţional-ideatice. dacă vom încerca să interpretăm aceste fenomene din perspectiva haologiei. p. credem. în funcţie de context. Ordine mică în dezordine mică. desco'eririle lui R.total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în starea vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat (simbolic) în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. Avem temei să presupunem că în aceste stări. De asemenea. cu mai multe grade de libertate. asocierile şi combinările informaţional. 2. 124. Dar în starea de somn. 19. Acest fenomen ar putea fi numit principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală.ideatice se realizează cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari ca în starea de veghe. Ordine mare în dezordine mică. n m evi denţă principiul complementarităţii şi alternanţei funcţionale a celor două misjere cerebrale în stare de veghe. de la relaţiile 3 sau 4. ca aceea din starea de somn paradoxal.W. în care vedem posibile următoarele situaţii: 1. Totodată. 1976). după cercetările lui M. imposibil sau greu de realizat în starea de veghe. cât şi specializarea funcţională a lor (asi38 . 4. sub cenzura severă a raţiunii. e de presupus că în starea de veghe.. relaţia l sau 2. Pharmacologie mphcations of hemispheric asymmetry. 1978. Ordine mică în dezordine mare. activităţi ce se soldează şi ele însele cu o oarecare dezordine informaţională.. 86-111). Sperry. distinse cu Premiul Nobel pentru medicină în anul 1981. trecerea de la veghe la somn presupune. Myslobodsky. la relaţiile l sau 2 şi invers.3 Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală Pe de altă parte. fiind de natură să reactualizeze unele cercetări mai vechi ale noastre (I. dominată de relaţiile 3 sau 4. mai ales în relaţia 2. p. Ordine mare în dezordine mare. 1980.

acela că în această ultimă stare de somn. pe fundalul alternanţei funcţionale a emisferelor cerebrale. Creativitatea şi unele particularităţi ale ei în inginerie. încălcând se pare legile spaţio-temporale. oarecum controversată. Pe plan asociativ-combinatoriu. funcţie de natura stimulului. Popoviciu şi colab. W.W. fie şi numai parţială. logică şi infralogică. mai intervine un fapt extrem de important şi semnificativ. S. într-un context de ordine mică în dezordine informaţional-ideatică mare.O. a gândirii în imagini (I. Left Brain. 2. cât şi alternanţele veghe-somn şi invers se soldează cu asociaţii şi combinaţii între concepte şi imagini vigilice. specifică stării de somn paradoxal. generală şi abstractă şi gândirea concretă. imaginile în gândire. în teza noastră de doctorat (1973) am propus principiul centroaferentaţiei informaţionale. Right Brain. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale Schimbarea dominanţei emisferice atât în starea de veghe. temporală şi raţională.. Cu privire la această problemă. Din punctul nostru de vedere e plauzibil să credem că cele două fenomene sunt conexate cauzal: cel de-al doilea (accelerarea imageriei onirice). e sintetică. Freeman and Company. imagini şi imagini. 1978). 1985. imagini vigilice şi imagini onirice. Mai mult decât atât. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice în afară de relaţia l. 2. in „The Neurosciences Third Study Program". Deutsch. Studiu de epistemologie şi de psihologie. teză de doctorat.G. între concepte şi concepte. gândire fîgurală şi reacţii emoţionale. ceea ce înseamnă. figural-emoţională. relaţia 2 fundamentează şi explică accelerarea imageriei onirice. Springer. 1974. iar emisfera dreaptă în motricitate. Worden.H. 1973). imagini onirice şi imagini onirice. aşa cum arată cercetările de hipnologie şi onirologie. presupune alternanţa haologică şi o oarecare interferenţă informaţională între gândirea verbală. p. Ed. mai ales. între conştient şi inconştient. la intervale relativ mici de timp. Moraru. New York. dar neexplicat (L. avem temei să presupunem că gândirea (eventual fragmente de gândire) se transformă permanent în imagini şi invers. Lateral Specialization in the Separated Hemispheres. între concepte şi trăiri emoţionale.4.metria): emisfera stângă e specializată.5. elaborări teoretice. între gândirea vigilică şi imageria onirică dominantă în starea de somn paradoxal. trăiri emoţionale vigilice şi trăiri emoţionale onirice etc. spaţialvizuală şi intuitivă (R. alternanţele emisferice din starea de veghe. în gândire abstractă. fenomen cunoscut în ştiinţă. Schmitt and F. Mass: MIT Press. cât şi în trecerea de la veghe la somn şi invers. 236). Revised Edition. implicit şi accelerarea procesului aso- l .P. G. care explică transformarea. Sperry. fiind efectul celui dintâi (relaţia 2. imagistică. logica verbală. Universitatea din Bucureşti. ordine mică în dezordine informaţională mare). între concepte vigilice şi imagini onirice. imageria onirică are o dinamică fulgurantă. e analitică. Cambridge. Aşadar. specifică stării de somn profund şi relaţia 2. are loc o accelerare a imageriei onirice. P.

didactică şi pedagogică.3). 594). de a instaura clasificări. Explicarea relaţiei Landau Din perspectiva acestor aspecte haologice înţelegem mai bine punctul de vedere al unor mari creatori (H. prolifică sub raport creativ. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală. p.8. prin fenomenele de alternanţă multiplă (ce ne sugerează chiar formularea ipotetică a unui principiu al alternanţelor cerebrale multiple). p. Poate că şi termenul de flexibilitate introdus în psihologia creativităţii de către J. 2 6. dar mai ales din principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală (2. mereu curgătoare şi disponibilă să-şi distrugă propriile ei automatisme. ordonări şi stereotipii informaţionale inflexibile. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate în sprijinul interpretării din paragraful anterior vine şi următoarea constatare: Le chaos dans les systèmes physiologique procurerait une flexibilité de réponse à différentes situations" (R. Landau.1-2. generatoare de interpolări şi extrapolări. Această relativă dezordine informaţională. 2. Stocarea informaţiei în structurile de memorie se cere făcută pe principiul „vaselor comunicante" . ce intervine pe cale naturală. au şanse sporite să fie soluţionate în stare de somn. dezordine amplificată mai ales în starea de somn paradoxal.7. La modul mai general. Valéry etc) potrivit căruia o anumită dezordine informaţională favorizează asociaţiile şi combinaţiile inedite (E.5. 2. Bucureşti.ciativ-combinatoriu: mai multe asociaţii şi combinaţii informational-ideatice-irnagistice-emoţionale pe unitate de timp. Acest deziderat se poate realiza prin asimilarea unei informaţii divergente. 89). Ed.P. Toate aceste fenomene şi relaţii. cât şi prin strategii asociativ-combinatorii puse m mişcare în mod deliberat. traducere. Anumite probleme care nu şi-au găsit rezolvarea în starea de veghe. în sensul arătat mai înainte. mobilitatea etc) poate fi regândită din această perspectivă. 1991.M. P. Antidotul acestei situaţii e cultivarea gândirii de tip pantareic. Poincaré. 1979. se cere cultivată şi în starea de veghe. Psihologia creativităţii. Guilford. rezultă unele concluzii de natură hipno-euristică. spre a împiedica gândirea de a impune informaţiei o ordine prea rigidă. creativitate despre care au relatat mulţi creatori. consemnate în paragrafele anterioare se constituie drept unul din mecanismele psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. comportă o reconsiderare haologică. guvernată de relaţia haologică 2. despre care am vorbit mai înainte. Corolar hipno-euristic Din paragrafele 2. întreaga teorie a comportamentului (complianţa comportamentală. May.

1995). 45% c) Idei de anticipaţie la care urmează să răspundă ştiinţa şi tehnologia viitorului 6. pe tema „Instalaţie complex pentru recuperarea de energie şi materiale la un cuptor cu arc electric de topit oţef. 27. 3.dr. Bucureşti. Strategii creative transdisciplinare. în stările de somn. starea de somn aproximativ 25 de ani ( o treime din viaţă). ne apar justificate interdisciplinele numite de noi hipnooniroeuristica şi vigiloeuristica. El ne oferă o imagine de ansamblu asupra dinamicii ideilor şi a distribuţiei lor statistice pe cele patru clase valorice. cât distribuirea acestora de către un specialist în domeniu (prof. b) Idei care nu pot fi promovate din punct de vedere tehnologic 14. Total 51 100% Pe ordonată consemnăm ideile în ordinea cronologică a emiterii lor. comparativ şi corelat. din care visul se desfăşoară pe aproape 5 ani (o cincime din starea de somn). Bucureşti. c. 19. vis şi veghe (I. obţinute în aplicaţi noastră cu metoda Osborn (I. în relaţie ci celelalte. originale care pot fi promovate 21.Şi nu al sertăraşelor ermetic închise". d) Idei care se aplică în străinătate cu mici deosebiri 10. p. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideograma Vom aşeza într-un sistem de coordonate cele 51 de idei. 41. atât în starea de veghe.ing. ci şi creşterea mediei de vârstă a vieţii creative. Moraru. 145-148). 1411 . Ştiinţa şi filozofia creaţiei. în sensul comentat mai înainte. ne dăm seama ce importanţă mare ar avea găsirea unor procedee de a stimula creativitatea. Academiei Române. 18%. Aceste clase exprimă calităţi şi cantitativ soluţiile obţinute: a) Idei bune. Brătianu) pe una din cele patru clase (fig. Ideograma ne permite să facem o analiză asupra felului în care se asociază şi se grupează ideile. prin schimbarea proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală.1. didactică şi pedagogică. 11. C. favorizează şi ea acest deziderat.univ. Acest sistem de reprezentare a ideilor a fost numit de noi ideogramă. cât şi în starea de somn. Moraru. Alternanţa veghe-somn. Ed.9. starea de veghe ocupă circa 50 de ani. Contează nu numai creşterea mediei de vârstă a vieţii biologice. Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprins prin metoda ideogramei 3. d). cât şi cu celelalte discipline euristice. 2. 77%. menite să studieze creativitatea. Din această perspectivă. 60%. 1992. 6.). Ed. alături de hipnologie şi onirologie şi în strânsă cooperare cu ele. dar şi o situaţie analitică a fiecărei idei. Pe abscisă punem clasele de idei (a. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative Dacă la o durată a vieţii de 75 de ani. b.

1 T A- 1 L 1.— 1 T j[ -t . - — i 1 "~ " " A - i 1 1 1 "T _j _ * ~ J_ 1 ~ * X 1 " £_IIII!i T 1 r ~ i -_ — _J _ _ -4 — T 1 1 1 l 1 1i _ 4 tI I I l I I *r 1 r T 1_ i i i • 9 — ? H i Î_I - 1 ~l ~1 x _ — 1 1 1 1 J 9 T î h-ţ « i ?h i o h -j - | 1 "1 JL 9 II - -j-- l u 1 9 .

alături de altele se înscriu în clasa proceselor aleatorii cu regularităţi statistice (M. metoda Osborn (brainstorm) e de tip dublu asociativ: o idee enunţată de un subiect declanşează. 1987. căci ar descoperi principiile descoperirii însăşi. Beliş. O constatare optimistă Deşi structura asociativ-combinatorie a informaţiilor şi. ca expresie a unei ordini. 154). Hume. Aceste fenomene. enunţă trei principii ale conexiunii ideilor: 1. în activitatea . ar putea să ne conducă spre descifrarea legilor ce guvernează fenomenele asociativ-combinatorii în ideatic. a ideilor e considerată de unii autori drept esenţa creativităţii. „Cercetarea asupra intelectului omenesc". p.3. O asemenea realizare ar depăşi prin importanţă alte multe rezultate ştiinţifice. din punct de vedere ştiinţific. cauza şi efectul. pe bună dreptate. sub raport psihologic. a Ill-a. 3. idei în mintea celorlalţi subiecţi şi. C. Applied imagination. p. Metoda Osborn şi aceea a ideogramei ne permit să cercetăm asocierea ideilor: a) într-o singură minte. D. Bucureşti. suntem nevoiţi să constatăm că deocamdată nu cunoaştem în profunzime. p. p. 90). Desigur. în acelaşi timp. ca de la cauză la efect. Hume. legile care guvernează asocierea şi combinarea informaţiilor şi a ideilor. de natură să explice şi să amplifice fenomenele de creativitate şi creaţie. şi ea relativă.2. la rândul său. cititorul a sesizat că D. 3. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică. Ralea. Sunt ele în întregime supuse hazardului? Mai degrabă credem că informaţiile. ea se asociază cu alte idei chiar în mintea celui care a emis-o (Al. Istoria psihologiei.I. o rană ne generează asociaţii. Se cunoaşte de multă vreme faptul că gândirea noastră funcţionează pe principiul asociaţiei de idei. în toate domeniile. O pictură generează o asociaţie de asemănare cu originalul. ce pot fi surprinse şi descrise prin legi aleatorii. că enumerarea e incompletă şi că ar putea să mai existe şi alte principii în afara celor menţionate (D. traducere. sunt guvernate de legi haologice-statistice-probabilistice care evidenţiază o relaţie de ordine în dezordine. 2. 1958. în tratatul său despre memorie.F. Hume se referă la asocierea ideilor într-o singură minte. Istoric După cum se ştie. éd. Botez. contiguitatea (contiguity) în timp şi spaţiu.3. Academiei. New York. descrierea unei încăperi dintr-o clădire ne generează asociaţii în legătură cu celelalte încăperi. Despre asocierea ideilor. Principles and procedures of creative problem-solving. în ceea ce priveşte asocierea şi combinarea lor. Nutrim speranţa că metoda ideogramei aplicată pe eşantioane mai mari de idei. Osborn. asemănarea (resenblance). Aristotel descoperă şi formulează două legi ale asociaţiei de idei: legea asemănării şi legea contiguităţii (M. 104). Bucureşti. prin asociere. 1963. într-o dezordine relativă avem de-a face cu anumite relaţii constante. Autorul menţionat consideră. b) în mai multe minţi în relaţie. cu durerea ce o provoacă. 133). 1978. Ed.

de către o 'dee răzleaţă. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice Cu toate acestea. de disociere. 12 se asociază în două grupuri a câte şase idei. Hume. dintre ideile sale. prin legăturile intrinseci. 3. despre care vorbeşte D. Principiul inerţiei ideatice Mai mult. Astfel. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere în ceea ce priveşte aplicaţia noastră constatăm.5. se pare.6. care face astfel trecerea spre un alt grup. '•7. le perturbă e acestea.de rezolvare a unei probleme comune. 3. un principiu al inerţiei ideatice: orice grup ideativ dă impresia că tinde să se conserve. E mai rară situaţia când >e trece de la un grup ideativ la alt grup ideativ direct. încât nu se poate asocia cu ele. H . următoarele: din 51 de idei. analog celui al asocierii ideilor dintr-o singură minte. de tip asociativ. Ar fi interesant de studiat în profunzime natura ideii de diiociere a grupului. 3 se asociază într-un singur grup. grupările de idei respectă. Dacă renunţă la aparate nu le mai poate observa. Frecvent. Perturbarea Nu putem trece însă cu vederea un fapt extrem de important. în anumite momente imprevizibile intervin aleatoriu idei care descompun grupul (idei de disociere). cercetătorul se găseşte în imposibilitatea de a le mai cerceta în 1 16 3pură. Dacă 33 de idei din 51 sunt asociate în zece grupuri şi numai 18 sunt răzleţe. După cum se ştie. 3 4. surprindem. 18 idei sunt răzleţe (neasociate cu altele). un grup ideativ e rupt. funcţionalitatea principiului asocierii ideilor din mai multe creiere. aparţin ideile de diociere şi dacă printre ele există unele cu predilecţie către asemenea idei. îarmat cu aparatură electronică de observaţie şi chiar din cauza acestei aparaturi. dacă utilizează apaitele pertubă fenomenele cuantice. E poate o idee cu un indice mai nare de originalitate? Putem cerceta căror persoane. 8 se asociază în două grupuri a câte patru idei. cercetătorul din mecanica cuantică. Iată un autentic paradox. în varianta a doua e vorba de cercetarea asocierii ideilor mediată prin limbaj. la o primă analiză a asocierii ideilor din mai multe creiere. E de presupus că avem de-a face cu o idee altfel decât celelalte dei ale grupului. comutând ideaţia pe alte clase de idei. acela al perirbării fenomenului cercetat. anume. credem. 10 se asociază în cinci grupuri a câte două idei. după cum se observă în ideogramă. e intră în relaţie de interferenţă cu microfenomenele supuse observaţiei. fără medierea unei idei •ăzleţe.

şi aplicată pe eşantioane tot mai mari de idei. în cazul de faţă avem în vedere specialistul care validează ideile şi le distribuie după anumite criterii prestabilite. ar trebui să dea rezultate identice. Prin aceste principii au fost explicate o serie de fenomene cunoscute. pe de alta realizează. prin intermediul căruia subiectivitatea e total eliminată. folosind o metodologie contemporană de tip haologic-statistic-probabilistic. Totuşi. mai mult sau mai puţin ipotetic.ideatice cerebrale în creativitate. în esenţă. ce ar opera simultan sau succesiv. se cere corelată cu alte procedee şi metode cum ar fi cele bio-informaţionale. Două selectoare electronice. Aşadar. centro-aferentaţiei informaţionale. b. Hume. o activitate duală: pe de o parte perturbă fenomenul ideatic. autorul-a încercat să surprindă unele relaţii relativ constante ale asocierii şi combinării informaţional. din câte ne dăm seama. 4. care influenţează prin aprecierea sa rezultatul asociaţiei de idei. Concluzii Pe urmele lui Aristotel şi D. cu idei lipsite de valoare. c şi d. distribuţia ideilor într-o anume clasă şi. în termeni haologici (a se vedea capitolele l şi 2) o operaţie de trecere de la dezordine ideatică. în expresia optimală. Au fost formulate. psiho-fiziologice etc. schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. asocierea ideilor în grupuri ideatice e un rezultat influenţat de doi factori intercorelaţi: 1. dar care nu aveau o fundamentare ştiinţifică. autorul aspiră la o anumită cuantificare a fenomenelor asociativ-combinatorii cerebrale şi la exprimarea lor prin relaţii formale de tip statistic-probabilistic. se propune o explicaţie cel mult plauzibilă şi doar parţială a mecanismelor psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. . inerţiei ideatice. 4. ruperii aleatorii a grupurilor ideatice etc. interpretarea datelor e relativă. Cu toate acestea. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală şi hipnologie. făcute de doi specialişti. pe unul şi acelaşi eşantion de idei. E vorba de intervenţia unui subiect exterior activităţii ideative. ele nu ar fi identice. selectorul uman. expertul desfăşoară. 2. 3. Nu încape îndoială asupra faptului că dacă am opera două selecţii. Metoda ideogramei ce operează în prelungirea metodei Osborn. 5. neuro-cibernetice. principiile: l. utilizând această metodă. la ordine ideatică. Pe baza principiului l.în selecţia ideilor constatăm un fenomen analog. Dacă am imagina un selector electronic de idei. în care coexistă idei bune. De aceea. asocierii ideilor din mai multe creiere. introducând elemente de subiectivitate. 2. natura intrinsecă a ideii. acesta ar opera distribuţia ideilor pe clase numai după natura lor intrinsecă. în care ideile sunt departajate pe clase valorice. idei de ficţiune etc. Rezultatul cercetărilor noastre de euristică haologică pare a fi încurajator. Ea e preferabilă însă lipsei oricărei interpretări. într-una din clasele a. ci şi de natura intrinsecă a ideii. distribuţia unei anumite idei în una din cele patru clase depinde nu numai de specialistul care validează ideile.

ordine din ordine. Şi totuşi. Schrôdinger comportamentul materiei vii e guvernat de principiul „ordine din ordine".CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. studiază relaţia dintre ordinea şi dezordinea structurală şi energetică-informaţională în sistemele tranzitive. Să înţelegem oare că materia lipsită de viaţă e guvernată de principiul „ordine m dezordine"? Poate că nu e greşit să interpretăm aşa. Introducere De milenii soarta oamenilor şi a colectivităţilor umane a fost legată de cea a astrelor. Schrôdmger care pune în evidenţă două relaţii între ordine şi dezordine: 1. Frecvent indivizii şi-au îndreptat ochii spre cer încercând să desluşească poziţia fastă sau nefastă a planetelor în raport cu scopurile sau acţiunile lor. ordine din dezordine şi 2. Froeschlé. Aşa cum am mai spus. Viaţa. Vechile civilizaţii au cultivat astrologia prin intermediul căreia încercau să prevadă destinul oamenilor funcţie de starea şi mişcarea corpurilor cereşti. 146 . IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1. Unghiul nostru de abordare a relaţiei dintre unele fenomene astronomice şi cele comportamental-psihologice este cel haologic. haologia. Punctul nostru de plecare îl constituie o anumită observaţie a lui E. Menţionăm aici doar studiul autorilor J. Le chaos dans le Système Solaire. Laskar. în formele ei superioare generează ordine. ce se opune dezordinii. iar cercetarea noastră să fie complementară studiului amintit. se pare că speranţa acestor oameni nu a fost deşartă. deşi nu puteau s-o demonstreze cu argumente consistente. 1996). Astăzi avem tot mai multe fapte ştiinţifice ce ne îndreptăţesc cel puţin de a emite unele ipoteze de natură să pună într-o relaţie cauzală două categorii de fenomene: cele astronomice şi cele comportamental-psihologice. iar apoi. 1991. Ei intuiau o relaţie între aceste fenomene. 2. din punctul nostru de vedere. 1994. Prezentul capitol se situează în seria lucrărilor publicate de noi pe această temă (1992. C. Materia vie se bazează pe ordinea intervenită în materia lipsită de viaţă (ordine din dezordine). Premise Această temă a mai fost abordată şi de alţi cercetători. După opinia lui E. Sperăm ca unghiul nostru de vedere să fie diferit de cel al autorilor mai înainte menţionaţi. 1993.

totuşi cu această matrice amplificată se poate opera ceva. 147 . Progresul speciilor poate fi interpretat şi ca o trecere progresivă de la dezordine (entropie mare) la ordine (negentropie) de la ordine mică la o ordine din ce în ce mai mare. a celor două relaţii ale lui E.se desfăşoară reacţii chimice la temperaturi colosale. purtătoare de energie calorică şi luminoasă ce se împrăştie în spaţiul cosmic. dezordine mică ordine mică ordine mică în dezordine mică ordine mare în dezordine mică dezordine mare ordine mică în dezordine mare ordine mare în dezordine mare ordine mare Pe această cale am obţinut patru relaţii între ordine şi dezordine. M. protuberante etc. influenţând planetele din sistemul său gravitaţional şi nu numai din el. în ce constă de fapt această generalizare? Mai întâi am ataşat entităţilor menţionate (ordine şi dezordine) două determinaţii cantitative (mică şi mare). ordine mare în dezordine mică. Dacă la cele două entităţi (ordine şi dezordine) am ataşa trei determinaţii cantitative (mică. folosind formula lui Boltzmann (J. Deşi cele nouă relaţii dintre ordine şi dezordine permit descrieri mai nuanţate ale acestor fenomene. după cum se poate observa din matricea de mai înainte: ordine mică în dezordine mică. Ekmann.la nivelul materiei vii. speciile superioare se bazează. noi am încercat o oarecare generalizare. foarte mare) şi le-am aşeza într-o matrice. cu degajarea unor cantităţi imense de particule elementare. combinându-le complet. Aşa cum am afirmat undeva. Alături de erupţii.. Marshaal. 1991). Schrodinger. Fazele ciclului solar Se ştie că în acest imens reactor termo-nuclear natural . ordine mică în dezordine mare. inclusiv Pământul. Apoi. dezordinea poate fi măsurată şi exprimată cuantificat prin entropie.Soarele . 3. mare. denumite generic cu termenul de „activitate solară". Aceste relaţii vor fi aplicate pe modelul din paragrafele următoare. în astrul zilei şi al vieţii se constată aşa numitele pete solare. motiv pentru care preferăm să lucrăm cu cele patru relaţii rezultate din matricea mai simplă. în domeniul fizicii. mai greu.P. prin combinarea exhaustivă a lor ar rezulta nouă relaţii. am aşezat cele două entităţi şi determinaţiile lor cantitative într-o matrice. dacă nu e prea mult spus. pe ordinea structurală şi energetic-informatională achiziţionată de speciile inferioare. ordine mare în dezordine mare.

a) după numărul de fenomene solare pe unitatea de timp. Această interpretare are unele elemente de arbitrar şi relativitate. începe să crească ordinea. Maximum de dezordine e atins. Aşadar. c) o fază descendentă de circa 4 ani. descreşte ordinea (fig. Pe partea stângă a elipsei (în raport cu cititorul) aşezăm faza ascendentă (2-3 ani). corelat şi proporţional o descreştere a ordinii. descreşte dezordinea. dincolo de care. creşte ordinea. poate fi asociată cu relaţia ordine mică în dezordine mare. b) o fază de activitate solară maximă de aproximativ 2 ani. până la jumătatea fazei ascendente. 7). maximum de ordine. 4. Luând ca reper jumătatea de sus a fazei ascendente. iar la polul de jos ne imaginăm faza de activitate solară minimă (2 ani). orice creştere a dezordinii presupune simultan. după cum orice creştere a ordinii presupune simultan corelat şi proporţional o descreştere a dezordinii. b) intensitatea lor. Peste jumătatea fazei descendente. Considerăm că fazei ascendente a ciclului solar îi corespunde relaţia ordine mică în dezordine mică. vom recurge la o elipsă turtită. Activitatea solară şi fenomenele biologice.informaţionale şi sunt generate puternice câmpuri electro-magnetice. cu următoarele faze: a) o fază ascendentă de circa 2-3 ani. la polul turtit de sus. spre faza de activitate solară maximă. ca multe alte fenomene din Univers cunoaşte o anumită ciclicitate. pe care aşezăm fazele ciclului solar. Figura geometrică nu permite exprimarea nuanţată şi subtilă a gândului. De la jumătatea fazei ascendente. de aproximativ 11 ani. pe partea dreaptă a elipsei reprezentăm faza descendentă (4 ani). faza descendentă se armonizează cu relaţia ordine mare în dezordine mare. la jumătatea fazei de activitate solară intensă. după care începe să descrească ordinea. în sensul mersului acelor ceasornicului: creşte dezordinea. Maximum de ordine e realizat la jumătatea fazei de activitate solară minimă. 1988). Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Pentru o mai mare claritate a modelului. Ordinea şi dezordinea sunt concepte antitice ce exprimă fenomene opozante. d) o fază de activitate solară minimă de aproximativ 2 ani (Georgeta Mariş. constatăm. pe model.energetice . ne reprezentăm faza de activitate solară maximă (2 ani). c) dar am spune noi. Aceste faze se deosebesc între ele. Asociem fazele ciclului solar cu cele patru relaţii haologice deduse din matrice. aceea de activitate solară maximă (faza soarelui calm). 148 . maximum de dezordine. în care sunt expulzate în spaţiu cantităţi imense de particule substanţiale .Această activitate. faza de activitate solară maximă. iar ultima fază. şi după relaţia haologică dintre ordine şi dezordine. devine consonantă cu relaţia ordine mare în dezordine mică. descreşte dezordinea. teoretic. creşte dezordinea.

Dacă erorile umane cât şi frecvenţa „comportamentului" ciudat al aparaturii electronice de control. cutremure etc. s-au resimţit pe zone întinse ale Terrei. care a început în septembrie 1986. Erorile de pilotaj 149 . 1968. după unele date. în vecinătatea maximului solar din 1990/1991. publicate de Agerpres. navale etc. aeriene. după statisticile Centrului de documentare şi informaţii pentru asigurări din Paris. Acest ciclu are maximul prognozat în perioada 1990/1991.FAZA Dt AU I I V ! l A l t aULMHM 1VI«AMVI« Ordine mică în dezordine mare Creşte dezordinea Creşte ordinea '< ' LU . Din păcate nu dispunem de date statistice complete pentru o asemenea analiză. fenomene de secetă prelungită. 7. Se menţionează ca „cel mai ridicat nivel" maximul din 1957. temperaturi foarte ridicate. Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Convenţional. mai exact în anul 1992.) să arate o concordanţă între anii cu activitate solară maximă şi aceste evenimente. maxime solare în următorii ani: 1979.£ 8! o . Se consemnează că aceste accidente reprezintă cu 15 la sută mai puţin ca în anul 1979 (an cu activitate solară maximă). 1957. Paris 7 în 1981. inclusiv în ţara noastră. cresc în această perioadă. De asemenea.dezordine 5. ar trebui ca statisticile accidentelor (terestre. Seceta de la noi din anul 1946-1947 se situează pe maximul solar din 1947 şi poate că a fost o consecinţă a lui.a LU «0 i"5 LU N Descreşte ordinea FAZA DE ACTIVITATE SOLARĂ MINIMA Ordine mare în dezordine mică Descreşte dezordinea Fig. Sunt consemnate de asemenea. rezultă că în anul 1980 (an situat în imediata vecinătate a maximei solare din 1979) s-au înregistrat în lume 23 de accidente aviatice în care şi-au pierdut viaţa 745 de persoane. Fazele ciclului solar şi relaţiile de ordine . etc. 1947. Totuşi. se consideră că în prezent ne aflăm în cel de-al 22-lea ciclu solar.

*ru/c/ din catastrofele aviatice s-au produs în momentul aterizării. Aceste fenomene fac obiectul de studiu^ al unei interdiscipline relativ noi. de o corespondenţă biunivocă a fazelor în relaţia lor Soare . .se afla ia ongmea a /uvo uin acciucmcic uc ^uur consemnate mal inamic. h) creşterea potenţialelor electrice ale pielii şi o asimetrie a distribuţiei lor. Fiecare fază solară şi relaţia corespunzătoare ei de ordine . fenomen ce se corelează cu cel de la litera k. d) creşte frecvenţa cutremurelor de pământ. scăderea rezistenţei organismului la infecţii. Aceste pierderi însumează 227 milioane tone brute în 1979. credem. Se poate vorbi. cu 0. f) sunt afectate comunicaţiile dintre avioane şi aerodromuri.5 milioane tone mai mult decât în 1978 şi mai mult decât dublu fată de 1977 (101 milioane tone). 1988): a) perturbări ale emisiunilor radio. numită heliobiologie.poluarea. 1) diminuarea globulelor albe şi deci.dezordine se reflectă. în literatura de specialitate sunt semnalate următoarele influenţe ale activităţii solare maxime asupra evenimentelor de pe Terra (Georgeta Mariş. Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Trebuie să observăm că fazele ciclului solar şi relaţiile corespunzătoare lor de ordine . j) modificări ale sistemului de coagulare a sângelui ce pot provoca tromboze şi hemoragii.Pământ. i) creşterea răspunsurilor eronate la testele psihomotorii. la o intensitate mai mare sau mai mică pe Terra. Anumite date statistice ale companiei maritime britanice „Lloyds" arată că accidentele navale au bătut toate recordurile pe timp de pace în cursul anilor 1979 si 1980 (maximul solar în 1979). m) cresc factorii de risc pentru persoanele suferinde (există o relaţie între creşterea erupţiilor solare şi infarctul miocardic). b) supraîncălzirea straturilor joase ale atmosferei. să „danseze" pe orbită. Funcţia protectoare a acestora scade însă direct proporţional cu numărul şi mărimea „găurilor" făcute în această umbrelă de fenomenul îngrijorător de extins şi în continuă creştere .dezordine îşi are o corespondenţă adecvată pe Pământ ce se soldează cu multiple şi profunde influenţe asupra vieţuitoarelor de pe planeta noastră. Activitatea solară şi fenomenele biologice. e) sunt bruiate emisiunile radio. k) e probabil că marile cicluri epidemice ale unor bob' se corelează cu creşterea activităţii solare. fără nici un motiv bine determinat. iar 23% la decolare. In cercetarea acestor influenţe solare asupra Terrei trebuie să ţinem seama şi de „umbrela" protectoare formată de atmosfera terestră şi de câmpul magnetic al pământului. c) secetă prelungită pe întinse zone ale Terrei. 6. g) „comportament" ciudat al unor sateliţi circumtereştri care au început. 150 .

De exemplu un pilot trăgând cu racheta asupra unei ţinte este nevoit în acelaşi timp. Astfel la 17. aceştia au fost suspectaţi de epilepsie latentă. Desigur. din aprilie 1993. la care au participat două elicoptere ruseşti şi două americane. f. în timpul zborului s-au constatat fenomene ciudate de pierdere a cunoştinţei. Este vorba de o rupere a funcţionalităţii sistemice psiho-nervoase. Uriaşul B-52 s-a zguduit şi a început să troznească. efectua simultan două activităţi. cu devieri mari de la traseul de zbor şi pierderea de înălţime. După cum se ştie există o lege a transferului şi interferenţei deprinderilor. ruperea nevrotică generată de efectuarea simultană £ două activităţi.Palomares . Cazul cel mai interesant este acela al experimentatului pilot de pe bombardierul strategic american B-52. deasupra unui mic sat spanio . să piloteze avionul. g şi i. p< tema „Simularea unei prăbuşiri de avion şi a operaţiunilor de salvare.01. iar cu dreapta mânuia regulatorul de alimentare cu combustibi de pe petrolierul KS-135. Cert este faptul că alimentarea cu combustibil a avioanelor în zbor este c operaţie extrem de dificilă ce presupune abilităţi de mare precizie în a aduce ş menţine cele două aeronave (petrolierul şi bombardierul în cazul discutat) în co ordonate spaţio-temporale convenabile ei. fenomene ce au generat greşeala de pilotaj. El i-a dat o lovitură de berbec petrolierului ci partea din faţă a fuselajului său. desfăşurat pe timp de 5 zile. care nu era bine stabilizată în stereotipul său dinamic. fiecare dit < îs: .pilotarea avionului iar alta relativ nouă.7.bombardierul B-52 a pierdut cele patru bombe nucleare ale sale. La unii piloni şi elevi piloţi. Wandorf manevra cu mâna stângă manşa. mânuirea regulatorului de alimentare cu combustibil. diagnostic neconfirmat ulterior. De asemenea. partea stângă a cozii petrolierului s-a izbit de geamul carlingei avionului său. potrivit căreia deprinderile noi se interferează cu cele vechi şi le perturbă pe acestea din urmă. adică imposibilitatea operatorului uman de a coordona sistemic la un moment dat şi în condiţii date două sau mai multe activităţi. Internaţi în spitale psihiatrice şi supuşi testării amănunţite. într-o succesiune foarte rapidă a lor. s-au constatat aşa numitele „ruperi nevrotice în cazul unei activităţi dedublate". E posibil ca în căzu acestui grav accident să fi intervenit la nivelul factorului uman două fenomene perturbatorii conjugate: 1. pe baza unor exemple consemnate în literatura psihofiziologică şi psihoergonomică. interferenţa deprinderilor noi cu cele vechi şi perturbarea acestor* din urmă.1966. pilotul Wandorf. Exemple şi comentarii psihofiziologice Ne permitem succinte comentarii la unele din aspectele consemnate în paragraful anterior. adică imposibilităţii de a mai „lipi" în memorie evenimentele anterioare de cele ulterioare. menţinându-1 pe direcţia de zbor. 2. una bine fixată în deprinderile sale . în condiţi de frig extrem". A simţit apoi o lovitură puternică. La primul exerciţiu aeronautic comun ruso-amercian. S-a dovedit însă că pierderea cunoştinţei de către piloţi se datorează în principal unor „tulburări paroxistice ale memoriei". un as al aviaţiei strategice americane. Dintr-o dată. pe o insulă rusească din Oceanu Artic. punctele a.

aleatorie. operatorul a izbucnit cu bucurie „Totul e în ordine!". Gagarin ca el să comunice codificat cu centrul de comandă à zborului: cifra „cinci" însemna că totul este în ordine. desigur. confruntându-se momentul alarmei cu starea de fapt a navei. sounea şeful misiunii americane. brusc. 152 . Şi tocmai în momentul când comandantul zborului a luat totuşi o decizie. A fost o alarmă falsă. Mike Collahan. col.D. Au sărit în picioare alarmaţi şi au început să se întrebe asupra naturii defecţiunii. Dar deodată. Era una din situaţiile cele mai grele ce presupunea o decizie riscantă. pentru că „ruşii sunt cei mai buni din lume la ora aceasta". urmărea încă un obiectiv suplimentar. De exemplu. „De exemplu . aparent fără cauză. de transformarea unor cifre etc. lunare etc. Pe ecran apărea fără întrerupere cifra liniştitoare cinci. Collahan . Riscul de dereglare a aparaturii electronice e direct proporţional cu altitudinea. cu o probabilitate necunoscută. domeniu în care. Gorbov. în primul zbor cosmic s-a convenit cu I. numit în literatura de specialitate „conflictele cu aparatele".părţi pe lângă obiectivul temei. p. Aceste „deraieri" ale computerelor şi a altor instalaţii electronice sunt generate de particulele alfa din radiaţiile cosmice. Militarii americani doreau să înveţe de la ruşi cum anume îşi coordonează ei operaţiunile în condiţii de frig. It. cifra „trei" avea o semnificaţie opusă. Apoi. „Parcă aparatele şi-au ieşit din minţi". Lebedev. V. ruşii nu au hangare pentru avioane si întreţinerea aparatelor se desfăşoară în aer liber la minus 40 de grade. S-a constatat că uneori în circuitele instalaţiilor electronice apare o perturbare neaşteptată. S-a dovedit că instalaţiile electronice şi calculatoarele de pe sateliţii artificiali şi de pe navele cosmice sunt mai afectate decât cele de pe Pământ. Se mai produce un fenomen. aceea de pericol. Toţi au încremenit. pe lângă explicaţiile menţionate mai înainte se cer luate în consideraţie şi posibile cauze cosmice. permiţându-le operatorilor şi coordonatorilor zborului să-şi servească mulţumiţi cafeaua. pe ecran a început să apară cifra trei.menţiona mai departe M.I. Se cerea o decizie rapidă. Din nou pe ecran a început să apară cifra cinci.în nordul extrem. generate de fenomenele solare. în care agentul décident trebuia să ia în consideraţie o multitudine de cauze posibile. 85-94). Cum fac ei treaba asta fără să le îngheţe mâinile?" La rândul lor. Totul decurgea normal. piloţii americani sunt cei mai buni din lume. ruşii doreau să profite de experienţa americanilor în domeniul alimentării cu combustibil a avioanelor în aer. în toate aceste trei categorii de fenomene cât şi în altele. acestea fiind apărate de atmosferă şi de câmpul magnetic ferrei. s-a constatat că nu a existat nici un pericol. Se consemnează în literatură faptul că „furtunile solare" din perioada maximului solar sunt răspunzătoare de unele disfuncţionalităţi ale calculatoarelor. ce generează un „comportament deviat" al instalaţiei. Acest fenomen generează nevroză şi stres în rândurile operatorilor. ce pot perturba comportamentul operatorilor sau deregla aparatura electronică a avioanelor şi navelor. Ce s-a întâmplat atunci cu sistemul electronic al navei? (F. 1973.

excesele comportamentale.funcţionare. 1. ds La persoanele hipersensibile psihonervos. Ulterior aviatorul a avut inspiraţia de a fotografia aparatul în momentul nefuncţionării lui la altitudine. (J. Relaţia ordine mică în dezordine mare. 1991). devenea nefuncţional la anumite înălţimi. Mezard. G. ceea ce împiedica îndeplinirea misiunii de zbor. 1991).M. c) favorizează dezordinea mentală în măsura în care şi alţi factori de personalitate converg către aşa ceva. Toulouse. Bergeret. în genere. amărăciune şi irascibilitate ce se manifesta şi în „complimentarea" aparatului cu expresii dintre cele mai colorate. Controlând aparatul la sol. d2 Creşte mobilitatea ca însuşire a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). mobilitatea trece în labilitate. d* Ca o consecinţă a lui b corelat cu d.Relaţia consemnată mai înainte se verifică pe un alt exemplu din seria celor comentate. Acest aparat funcţional la sol. Culpa aparatului cu „comportament duplicitar". Din relaţia d decurg o seamă de consecinţe: di La nivelul proceselor nervoase fundamentale e favorizată excitaţia în detrimentul inhibiţiei. coordonatorii zborului şi pilotul însuşi constatau că el era în perfectă stare de . în consecinţă. cu accelerarea reacţiilor biochimice neuronale (B. în noi structuri cu posibile modificări de funcţii. produce următoarele modificări psihobiofiziologice posibile: a) se pare că favorizează dezordinea atomilor magnetici de tipul CuMn din arhitectura creierului. P. Această probă 1-a scos pe pilot din culpă. 1991). Relaţiile haologice şi unele transformări psihobiofiziologice posibile Vom încerca să corelăm cele patru relaţii haologice ataşate fazelor ciclului solar cu unele modificări posibile (deci mai mult sau mai puţin ipotetice) de natură psihobiofiziologică. 153 . specifică fazei de activitate solară maximă. Pilotul era făcut responsabil de neîndeplinirea misiunii de zbor. 1991). prinzându-1 astfel „în flagrant delict". Cu toate acestea. Tabeling. funcţional la sol şi nefuncţional la altitudine a fost astfel dovedită. Spre norocul lui a fost declarat „sănătos şi apt pentru zbor". (M. medicilor li s-a părut aşa de bizară conduita pilotului încât 1-au internat în clinica de psihiatrie. 8. cât şi o rearanjare aleatorie a lor pe acest temei. inclusiv actele agresive. pilotul n-a reuşit să pună în funcţiune „aparatul de bombardament fără vizibilitate". fiind diminuată „frâna biologică" a organismului sunt posibile. la scară crescută. într-un exerciţiu de bombardament în timpul zborului. Această defecţiune genera pilotului o stare de încordare. d) creşte flexibilitatea de răspuns a sistemelor fiziologice (Efectul May). unde i-au făcut testări detaliate. creşterea vitezei circulaţiei influxului nervos în neuroni şi în reţelele neuronale. creşte permeabilitatea membranelor neuronale. May. ceea ce favorizează schimburile ionice la acest nivel şi. (R. Perrin. b) e posibilă o creştere a dezordinii dendritice cu impulsionarea fenomenelor de cristalizare şi.

1987). 2. adică a relaţiilor dintre ordine şi dezordine. cu următoarele faze: 1. cu generarea unui număr sporit de asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitatea de timp. Creşte puterea voinţei. intensitatea trăirilor emoţional-afective şi viteza reacţiilor motorii. ds Crescând flexibilitatea sistemelor psihobiofiziologice. scăpate de noi din vedere. în consecinţă. creşte. 4. Bailleau. Sporeşte capacitatea intuitivă ce se exprimă în uşurinţa şi rapiditatea rezolvării de probleme. dio Există premise pentru creşterea suprasolicitării şi stressului. creşte capacitatea asociativ-combinatorie a psihicului. Desigur. 4. . Autorul menţionat vorbeşte despre mutaţiile dezordonate ale societăţii franceze. Aşadar. creşte viteza refledo Sub raport euristic. în cei câţiva ani s-a evoluat 154 xelor. Chelcea. Relaţia ordine mică în dezordine mică. fenomenele semnalate cunosc un ciclu de circa 11 ani. presupune o activizare a fenomenelor consemnate la punctul l (în raport cu faza şi relaţia anterioară). dg Sporeşte potenţialul psiho-nervos al întregului organism. în trecerea spre maximum (ordine mică în dezordine mică). p. Faza de intensitate moderată în trecerea spre minimum (ordine mare în dezordine mare). în care e specifică descreşterea ordinii şi creşterea dezordinii. indică diminuarea accentuată a tuturor fenomenelor semnalate la punctul 1. Faza de intensitate minimă (ordine mare în dezordine mică). 1991. Relaţia ordine mare în dezordine mică. Faza de intensitate maximă (ordine mică în dezordine mare). Faza de intensitate moderată. specifică fazei de activitate solară minimă. complianţa comportamentală a lor (S. atenţiei.ds Scad timpii de reacţie (perioadele de latenţă) şi. corespunzând fazei ascendente. Ea semnifică o creştere a ordinii şi o descreştere a dezordinii. 682 şi urmat. lista rămâne deschisă pentru înscrierea şi a altor fenomene. d? Cresc rapiditatea percepţiei. Momentul de după 1989 de la noi poate fi socotit şi descris socio-comporamental prin relaţia ordine mică în dezordine mare.). Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal Există studii care încearcă să interpreteze societatea şi anumite evenimente sociale prin prisma haologiei (Fr. Evenimentele violente ale societăţii franceze din 1981 sunt analizate şi din această perspectivă. Relaţia ordine mare în dezordine mare descrie faza descendentă. Desigur acest fenomen se cere corelat cu aspectele socio-economice şi politice din aceste ţări. memoriei etc. la rândul ei. toate fenomenele consemnate mai înainte tind spre un anumit echilibru şi o moderaţie a lor. Este facilitată activitatea inteligenţei. 3. 3. Să nu uităm că evenimentele din 1989 de la noi (de fapt din tot estul Europei) se înscriu în apropierea unui maxim solar situat în 1990-1991. deci. 9. comprehensiunea gândirii. 2.

Sunt posibile evenimente sociale majore care să perturbe relaţia de mai înainte şi să comute comportamentele grupale pe relaţia perturbatoare ordine mică în dezordine mare. modelul nostru. într-un an solar. rezultă că Soarele şi planetele din sistemul său gravitaţional au realizat vreo 20 de rotaţii complete. pe Soare şi pe Pământ. Se cunoaşte faptul că Soarele realizează o mişcare de rotaţie completă în jurul centrului galaxiei în circa 200000000 de ani. 10.spre creşterea ordinii şi descreşterea ueiuruum. El nu ia în consideraţie decât ciclul solar şi fazele sale (circa 11 ani). cât şi relaţia haologică ordine-dezordine. mişcare ce. Diferitele evenimente politice pot fi judecate şi ele din perspectivă haologică: dacă au favorizat ordinea sau dezordinea socială. desigur e vorba de „ani solari" şi nu de „ani tereştri". Poate că viaţa însăşi a apărut în acele coordonate cosmice de timp şi spaţiu în care ordinea şi dezordinea se găsesc în proporţii bine determinate. aşa cum o cere de fapt teoria şi metoda modelării. printr-o analogie cu vârstele omului. p. făcând total abstracţie de mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei. goluri cosmice. având numai 20 de ani. Dar această mişcare de rotaţie. Ordinea şi dezordinea cosmică din mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei influenţează. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui După cum observăm. desfăşurându-se pe spaţii foarte mari şi pe intervale de timp imense e foarte greu de controlat şi cu atât mai greu de transpus pe un model. mai bine cercetat şi. astrul vieţii străbate spaţii diferite de ordine şi dezordine cosmică (spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mari. O rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei e numită „an solar" (G. fără să putem determina deocamdată în ce fel anume şi cu o precizie satisfăcătoare. 155 . Gamow. presupunem. Ţinând seama de vârsta sistemului nostru solar de aproximativ 5 miliarde de ani. de aproximativ 11 ani. 332). 1967. Aceste fenomene se cer corelate şi cu mişcările de rotaţie şi revoluţie ale Pământului. Aşadar Soarele nostru. simplifică la maximum dinamica sistemului solar. vieţuitoarele de pe Terra şi comportamentul lor. spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mici etc). mare în dezordine mică ca o fază de optimum social. desigur. într-un timp dat şi într-un spaţiu anume ale mişcării de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei a apărut viaţa pe Terra. Este încă un motiv de a face abstracţie de această mişcare şi de a lua în consideraţie doar ciclul solar. mai apt de a fi transpus pe un model. ca atare. favorabile generării acestui miracol cosmic. influenţează şi ea fazele ciclului solar. e la „prima tinereţe". Poate că această viaţă poartă în matricea sa structurală amprenta condiţiilor de timp şi spaţiu în care se găseau Soarele şi Pământul pe traiectoria cursei cosmice. Ce fel de fenomene astronomice se petrec în decursul unui an solar? Ce influenţe au ele asupra vieţii de pe Pământ? Sunt întrebări la care răspunsul e foarte greu de găsit.

la modul ipotetic. în perioada pre Big-Bang. partea noastră de univers se găsea într-o stare de extremă condensare substanţială şi energetică corespunzând relaţiei ordine mare în dezordine mică. La staţiunea americană Amundsen-Scott din Antarctica au fost efectuate măsurători care au confirmat frecvenţa pulsului solar la un interval de 160 de minute. prin prisma acestei legi.11. să se ajungă iarăşi la o relaţie de ordine mare în dezordine mică şi la configurarea unei noi mari explozii cosmice. Desigur. Aşadar. 156 . PC ansamblu şi pe părţi. electro-magnetice etc asupra Pământului. Ea se verifică la nivelul sistemelor planetare. megasistemul tinzând astfel către o ordine mică în dezordine mare. Universul în expansiune (deplasare spre roşu) semnifică poate o descreştere a ordinii şi o creştere a dezordinii. O nouă interdisciplina . ca Big-Bangul însuşi să poată fi explicat. după cum se vede. într-o primă aproximaţie heliopsihologia ar urma să studieze totalitatea influenţelor solare asupra comportamentului omului. 13. Există temei să presupunem că şi în acest ciclu mic (spre deosebire de ciclul mare de circa 11 ani). în deceniul opt presa a semnalat opinia unor savanţi potrivit căreia Soarele pulsează ca „inima unui om". cuprinzând şi influenţele altor planete (Luna etc. solare. Pe măsură ce aria de cunoştinţe se va lărgi. In momentul de faţă există suficientă informaţie pentru a configura o asemenea interdisciplina. e vorba de un proiect de perspectivă îndelungată dar nu imposibil de realizat. Ca apoi. la graniţa dintre heliologie şi psihologie. Ciclul pulsatoriu al Soarelui ><•. credem că e momentul potrivit ca şi psihologii să se ocupe de constituirea heliopsihologiei. parţial. pe un ciclu cosmic nedeterminat. E probabil. Conta. Este o relaţie de rangul legii ondulaţiunii universale despre care vorbea V.) asupra psihicului. cel puţin parţial. în care sunt cuprinse. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală Credem că ordinea şi dezordinea sunt proprietăţi în relaţie ce se verifică la nivelul tuturor fenomenelor din univers.heliopsihologia Dacă la nivelul ştiinţelor bilogice se vorbeşte despre heliobiologie. şi multe elemente de psihologie. se creează premisele pentru constituirea astropsihologiei. în alte zone ale universului prin creşterea ordinii şi decreşterea dezordinii. Marea explozie a însemnat trecerea de la această relaţie spre relaţia ordine mică în dezordine mare. S-a anunţat apoi faptul că cercetători din SUA au reuşit să înregistreze cu exactitate acest fenomen. la nivelul galaxiilor şi metagalaxiilor. Soarele exercită anumite influenţe calorice. Să se ocupe cu studiul acestor influenţe asupra sistemului psihic. pe care deocamdată nu le cunoaştem. Soarele se contractă şi se dilată probabil sub impulsul unei unde a presiunii interioare. 12.

ne putem aştepta ca ea să aibă şi o valoare de prognoză. oricât de hazardate par ele în momentul de faţă. 157 . heliopsihologii vor fi în măsură să prevadă consecinţele acestor influenţe asupra psihicului. şi să le ieşim în întâmpinare. cât şi influenţele lor asupra vieţuitoarelor de pe Terra. Cunoscând fazele ciclului solar. Se va ajunge oare cândva la elaborarea unui buletin heliopsihologic care să conţină indicaţii adecvate pentru persoanele hipersensibile la aceste influenţe? Cred că putem să fim optimişti în ceea ce priveşte 'realizarea unor asemenea obiective.Pe măsură ce heliopsihologia se va dezvolta.

Iată cum arată criteriile Morris cuantificate: 1. originalitatea. 6. se pare a fi aceea a unui colectiv al Universităţii din Chile. Ca metodologie au fost luate în consideraţie şase criterii valorice: 1. Editura Albatros. A fost folosit un calculator francaz „Cyclades" care a prelucrat informaţia. originalitatea (pon158 . condus de Catherina Morris (1968). p. profunzimea. b) raportarea criteriilor la o operă creată şi la un anume creator şi a acestora la criterii. multilateralitatea. Criteriile euristice Morris Printre primele cercetări sistematice în acest domeniu (dacă nu chiar prima). de obicei anumite însuşiri cerute obiectivului analizei" (P. Criteriologia euristică (teoria criteriilor euristice) şi eurimetria sunt capitole complementare ale euristicii. vastitatea operei. 3. 1983. pe care noi o numim eurimetrie. având drept scop ierarhizarea valorică a personalităţilor de geniu. c) analiza comparativă. 3. pe baza criteriilor mai înainte consemnate. „Criteriul este un punct de vedere al analistului (singur sau în echipă) prin care acesta izolează aspecte ale realităţii.. Precizări preliminare Cercetarea ştiinţifică a criteriilor euristice a fost promovată de „analiza criterială" şi de „analiza valorii". Inventica. influenţa. 5. acordându-le anumiţi „coeficienţi de pondere criterială". aceste preocupări intră în obiectul de studiu al unei noi ramuri a euristicii. un juriu format din opt profesori universitari a cuantificat criteriile Morris. Ponderea criterială La iniţiativa revistei franceze D'Artagnan. Se pare că analiza criterială are în preocuparea sa următoarele aspecte: a) formularea criteriilor euristice. înîr-o formă cuantificată. 4. 165). aşa cum este cazul în paragrafele acestui capitol de după acela intitulat „criterii euristice generale". structuri.CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGffi EURISTICĂ ŞI EURIMETRffi 1. 2. pe bază de criterii a operelor create şi a unor particularităţi ale stilurilor de creaţie cât şi stabilirea unor ierarhii valorice ale operelor şi ale creatorilor etc. ce urmează a coopera îndeaproape. audienţa. 2. funcţii etc. abordând concepte. Dar atunci când cercetarea euristică depăşeşte sfera criteriilor. Vérone.

e probabil ca A.W. 4. Madame de Staël (180). Dar el a fost dezavantajat de audienţă.575 puncte). Pentru oamenii de ştiinţă s-a făcut următoarea ierarhizare: L.W.125).50). cu opera psihanalitică a lui S. p. universitarii francezi au dat următoarea clasificare: L.25).125). după grupul Morris: J. 1983.Marie Arouet zis Voltaire (9. Pascal (195). Opera lui A. Ehrlich (8. Ibsen (9. după cum urmează: a) La cele şase criterii ale autoarei menţionate. Pentru oamenii de artă.40). care a cuprins filosofia. Dacă ne raportăm însă la criteriile stabilite. G. într-o formă iniţială pe numai 72 de pagini. aplicabilitatea şi valoarea. noi am mai adăugat încă 5: 1.30). de asemenea. 4. 2. 5. în afara clasificărilor iniţiale realizată de colectivul Morris. J. multilateralitate şi vastitatea operei. Einstein nu acoperă atâtea domenii ca aceea a lui G. Inventica. Shakespeare (9. Iată ierarhia marilor personalităţi. Vérone.55 puncte). I. D. Goethe (210 puncte). profunzime. vastitatea operei (1.15). 3. Mendel (8.A. Desigur. W. A.->w. Tolstoi (9. precum noutatea. se pare. Leibniz. Dante Alighieri (9. François . Dostoievski (9.00).475) (a se vedea P. da Vinci (9. să zicem. Bolivar (155). logica. modificând criteriile. H. C. audienţa u.dere criterială 2. 5. matematica. 6. suma ponderilor criteriale e 10. valoarea. Acest fapt ne-a determinat să regândim criteriile. ingeniozitatea (eleganţa). W.825). Bonaparte (150). profunzimea (2.00). noutatea ideilor. se ştie că teoria relativităţii a fost redactată. Mozart (165). Dimensiunea acestei lucrări nu se compară. Editura Albatros. Freud. Avem în acest exemplu o lucrare cu întindere mică.W. L. S. L. Darwin (9. da Vinci (180). Einstein (8. dar cu indice de creativitate foarte mare. P.075).125). influenţa (1.I. pe care o redăm mai jos. G. Se ştie că teoria relativităţii a fost iniţial înţeleasă doar de un număr foarte restrâns de oameni de ştiinţă.90). care se întinde.75). ierarhiile pot arăta altfel. Pasteur (9. 4. Leibniz (9. Newton (9. N. pe 24 de volume. Einstein să fi primit un punctaj favorabil la originalitate.I.33).925). 159 . van Beethoven (9. aplicabilitatea.125). Completarea criteriilor euristice Morris Analizând criteriile Catherinei Morris constatăm lipsa unora socotite fundamentale în creatologie. Goethe (9. Ch.45). IS. L. F. van Beethoven (165). pe care. 165-202). Ne poate stârni mirarea faptul că un savant de talia lui A. B. Leibniz (205). 3. simplitatea. 2. pentru oamenii de artă şi pentru oamenii de ştiinţă. multilateralitatea (1. Einstein se situează pe ultimul loc în ierarhia oamenilor de ştiinţă.00).W. V.W. diplomaţia etc. grupul francez de universitari a mai alcătuit două clasificări. G. fizica.275). în ceea ce priveşte vastitatea operei. După cum se observă. Mendeleev (9. Bach (165). Freud (8. Linné (8. le consemnăm în continuare. de pildă. L. Hugo (9. poate şi la influenţă.075).80). S.

Noutatea ideilor (soluţiilor) 2.00 . sau în spaţiul posibilului 7.50 1. de la 10 pe 6 la 10 pe 10.00 10.50 0.00 1. 8). Simplitatea 7. ce se situează în continuarea şi completarea punctelor de vedere ale Catherinei Morris şi ale grupului celor opt universitari francezi. capacitatea autorului de a opera pe ansamblu 2. tabelul criteriilor şi al ponderilor arată ui felul următor: 1. Influenţa ideilor asupra altor autori şi audienţa la marele public (acest criteriu e complementar celor de la numerele 3 şi 4.00 0.50 0. Criterii ipotetice pentru filosofic Cele zece criterii menţionate mai înainte vizează preponderent ştiinţa.0. am unificat influenţa (nr.Comprehensiunea intensivă şi extensivă 10.00 Ponderea 2. după opinia noastră. Valoarea 4. Holismul (globalitatea). 4) din criteriile Catherine! Morris într-un singur criteriu (nr. Ingeniozitatea (eleganţa) 6.00 1. Vocaţia de a construi ipotetic.50 0.50 1. Noutatea ideilor 4.00 0.00 1. Talentul de a opera cu entităţi abstracte 8. fiind astfel mai aproape de ponderea Morris) 9. în viziunea noastră. ţinând seama de specificitatea lui. Stilul: claritatea şi eleganţa gândirii şi a limbajului 9. Profunzimea 8.50 0. Vastitatea operei Total 5.50 1. 3) şi audienţa (nr. se cer luate în consideraţie criterii suplimentare.00 1.50 . Abilităţi hermeneutice Total 160 Ponderea 1. la modul ipotetic. iar ponderile lor se pot însuma. total sau parţial şi în aprecierea creaţiei filosofice? Poate că în acest domeniu. care.00 1.50 1. legea. Aplicabilitatea 5. Schimbând numărul criteriilor se va schimba şi ponderea criterială cuantificată.00 10.00 2. Aptitudinea de a surprinde esenţa. cauza 3. Se pune problema dacă ele sunt relevante.50 1.b) Găsindu-le foarte apropiate. Multilateralitatea 10. Originalitatea 5. artele etc. sunt: 1. Valoarea 6. Originalitatea 3.

Precizia. Cele zece criterii mai înainte menţionate se cer corelate şi cu alte criterii. îndrăzneala umbrelor 5. de pildă. 1974. dar considerăm că le diminuează ponderea. acest fapt nu anulează criteriile de noutate şi originalitate. p. criteriile. Spontaneitate 3. credem.00 1.Am formulat aceste criterii din nevoia de a aprecia oarecum corect şi relativ uniform o serie de teze de doctorat din domeniul filosofici. neintuite de autorul menţionat. Acuitatea şi grija compoziţiei 8. 361-362): 1. 5. cele consemnate de Th. Preţiozitatea clarobscurului 6. Fecunditatea. 6. Simplitatea. a pus în evidenţă criterii noi. 4. Kuhn cu privire la teoria ştiinţifică („Tensiunea esenţială". în ale căror comisii am figurat.00 0.50 1. Noutatea execuţiei 7. Consistenţa.50 0.50 10. în fond. ca şi ponderile cuantificate ce îndrăznim să le atribuim acestor criterii: 1. Perfecţiunea detaliilor Ponderea 2. cât şi ponderile cantitative acordate acestora se cer validate de către un specialist în pictură. cum ar fi noutatea ideilor. 161 .00 0. 1982. originalitatea şi valoarea au în cazul filosofici ponderi mai mici decât în criteriile Morris completate. ce se impun a fi luate în consideraţie. drept criterii valorice de apreciere. p. Originalitatea desenului 2.50 0. în câteva secole ce au trecut de la formularea acestor gânduri de către Francisco de Hollanda. 3. aşa cum se vede din tabelul de mai înainte. traducere. o mare sinteză în istoria gândirii filosofice. traducere. cum ar fi. desprinde pentru o operă de pictură următoarele gânduri. Comportă discuţii faptul că unele criterii.50 0. Orice sistem filosofic e.S. 2. 115). E indubitabil faptul că evoluţia picturii. ce ar putea funcţiona. Desigur. ipotetice desigur. ca referent oficial.00 figurilor Total Desigur. Ni se pare însă că în creaţia filosofică ponderea cade pe alte criterii. Rigurozitate 4.00 1. Nobleţea clasicismului 10. Criterii posibile pentru artele plastice Francisco de Hollanda („Dialoguri romane cu Michelangelo". Extensiunea.50 2. Măiestria alegerii 9.

propunem următoarea cuantificare: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. sugestii etc. urmând ca ele să fie validate şi.00 G. Vorbirea figurată (personificări. valoarea 2. Maiorescu că le-a formulat.50 0. formulează completări. Nu e de prisos să subliniem şi în acest caz faptul că noi încercăm doar o cuantificare ipotetică a acestor criterii.00 1.00 0. metafore) 3. p. Comparaţia să aibă justeţe 5. eventual.50 2. Repeziciunea mişcării ideilor (relaţia dintre cuprins şi întindere) 8. 408-413) comentează critic (chiar hipercritic) criteriile. credem că e necesar să mergem la sursa primă. 1982. Să fie înţeleasă 7. adică. Desigur. 8. . iar criticii de după el au la ce anume să se raporteze.50 10. Conformitatea cu realul 6.7. în expresia sa. Cuantificarea euremelor Luând drept criteriu importanţa (valoarea) unei anumite eureme la realizarea creativităţii. eurema asociativ-combinatorie 3. Călinescu notează: „Dealtfel. Călinescu are observaţii de mare subtilitate la toate aceste „condiţii". poate că aceste criterii sunt criticabile. De asemenea. Maiorescu. (a se vedea lucrarea). 413). eurema ideativ-perceptivă 1. „condiţiile" literaturii (mai ales ale poeziei). Gradaţiunea 10. spre a vedea cum anume şi în ce context au fost formulate aceste criterii de către T. Comparaţia să aibă noutate 4. corectate de specialiştii din acest domeniu. comparaţii. Este însă meritul indiscutabil al lui T.00 2.50 0.50 0. Corespondenţa dintre conţinut şi formă 2. Criterii probabile pentru literatură G. G.50 0. eurema energetică-stimulatorie (motivaţională) 2. eurema de obiectualizare a imaginilor 1. în final. Maiorescu: 1. toate ideile temeinice ale criticei noastre ca şi toate platitudinile vin de la Maiorescu" (p. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a H-a. eurema critică 1. Specificul naţional Total Ponderea 2. formulate de T. Mărimea obiectului (temei) 9.00 1.

Tipul combinativ-critic 9. Tipul volitiv 3. Tipul imagistic 13. indicele de creativitate (I. de pagini Din câte cunoaştem noi. Tipul combinativ-nevolitiv 6. Tipul combinativ-fabulativ 8.C.) pe unitate de spaţiu (dactilografiat. Tipul ideativ 11.C. în ceea ce priveşte cuantificarea. Tipul necreativ 2. Gauss în Jurnalul intim de însemnări. dacă nu chiar cel mai mare.F. de idei (n.v. unde pe 19 pagini a consemnat 146 din descoperirile sale. Tipul cumulativ 4.C. Tipul combinativ-hipercritic 10. Tipul cumulativ-combinativ-volitiv 7. Indicele de creativitate Indicele de creativitate poate fi definit drept număr de idei noi. originale şi valoroase (n. Observăm faptul că indicele de creativitate (I. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice l | | Din cuantificarea euremelor decurge şi cuantificarea tipurilor creative. tipărit. 163 .19 Rezultă aproape 8 descoperiri pe pagină. 1-a realizat C. manuscris etc). în funcţie de prezenţa. v. sau absenţa unor anumite eureme dintr-un anumit tip.) este identic cu indicele de descoperire (I. în acest caz avem relaţia: T T 146 I. 10.) poate fi redat astfel: Tr Nr. avem următoarea cuantificare: 1. ceea ce măreşte gradul lor de relativitate. prezenţa prin exces (cuantificată negativ.). unul din cele mai mari indice de creativitate.D. Tipul ideativ-imagistic-obiectual Ponderea O 2 2 (sau 4) 5 (sau 7) 3 7 (sau 10) 3 4 3 8 9 l 10 Desigur.o. cuantificarea e relativă. într-o exprimare formală.9. o. unele tipuri comportă o anumită interpretare. Tipul ideativ-imagistic 12.) Nr. ca absenţă). Tipul combinativ-volitiv 5..

) înţelegem numărul de brevete pe timpul profesional al personalităţii inventatorului. TT LI. Indicele de elaborare Acest indice se exprimă ca o relaţie între numărul de cărţi. indicele de inovare (Lin. riori. prin aproximaţie. Coandă vom avea următoarea relaţie: LI. . Edison vom avea relaţia: 1080 brevete . = -rrr = mai mult de 5 brevete pe an < 12. de cărţi. Pentru T. = —ZT. Indicele de inventivitate . după relaţia: Lin.U Prin indice de inventivitate (LI. şi timpul de elaborare: jP nr. comercială etc). brevete T. .11. Vom lua. indicele de inventivitate poate fi exprimat astfel: LI.. = nr. Deci.—:— = 36 de brevete pe an 30 am Pentru H. . lorga avem relaţia: 164 . = TT nr. articole etc. Timpul de elaborare De pildă la N. .A.P. Indicele de inovare Dacă prin inovare înţelegem implementarea ideilor noi originale şi valoroase în activitatea productivă (industrială. articole etc. Indicele de inovare (schimbare) e mai greu de determinat decât indicii ante- 13. de trecere de la o stare calitativă la alta. agricolă. de idei aplicate =—L Timp Această relaţie exprimă fenomenul de schimbare.) exprimă numărul de idei (soluţii) noi originale şi valoroase aplicate în activitatea economică de timp. timpul profesional ca fiind de 30 de ani chiar dacă el poate varia în plus sau în minus de la o personalitate la alta.

prin faptul că sistemul de criterii Morris. Suntem absolut convinşi de utilitatea unui asemenea demers. vehiculate de noi în această lucrare. genealogii mai ales. nuanţărilor etc. în studiul dedicat lui N. Astfel. lorga cu un indice de creativitate care nu e într-o relaţie de directă proporţionalitate cu vastitatea operei sale? Nu ne putem pronunţa. Atunci când va exista un inventar complet al acestora. enciclopedii. ce implică o seamă de calcule statistice destul de complicate. lorga. cu variaţii acceptabile. V. Osborn. pentru altă etapă. cataloage polemice. ce se distribuie în toate cazurile. spre a stabili cu mai multă consistenţă ponderile diferitelor criterii. cit. Belous făcută la Iaşi. 1995). 14. Ţinând seama de principiul lui Alex F. am căutat (interesant este că am şi găsit!) ca şi celelalte sisteme de criterii să adopte acelaşi număr. lorga. după care cantitatea în ideaţie generează calitate. de a apela la metodele şi procedeele „analizei valorii". nu mai puţin abstractă". Dar acesta e un principiu ce se cere interpretat nuanţat şi despre care nu se ştie în ce măsură se verifică în toate situaţiile. Călinescu notează: „Dar N. pe cele zece criterii. corecturilor. Trebuie să observăm însă că indicele de elaborare e de natură strict cantitativă. Iată o performanţă poate fără egal în lume. Cărţile lui sunt nişte culegeri de documente comentate. valoroase etc). Avem de-a face la N. pentru a opera relativ uniform cu ele. Desigur că aceste criterii se pot asocia în sisteme mai mici sau mai mari decât zece. vom fi în măsură să corectăm indicele de elaborare. criteriile şi ponderile operează unitar în structura numerică zece. savuroasă adesea. Lăsăm însă această problemă. Concluzii Paragrafele acestui capitol rămân deschise adăugirilor. cu ocazia audierii unei comunicări susţinute de noi pe această temă (5 oct. El nu ne spune nimic despre valoarea calitativă a lucrărilor elaborate (idei noi. G. Pe această cale ni se facilitează posibilitatea de a lucra cu ponderi. nu construieşte. şi în acest caz indicele calitativ (de creativitate) e ridicat. Dar în activitatea noastră. (Op. tot în sistemul zece. conţine zece asemenea criterii. 612). stilist original. . aprofundărilor. Rezultă că au fost elaborate peste 31 de cărţi pe an şi mai mult de 612 articole. originale. împărtăşim pe deplin sugestia d-lui prof. p. ' ~ circa 40 de ani ' 25000 de articole circa 40 de ani Menţionăm faptul că nu avem date absolut certe despre numărul de cărţi şi articole ale istoricului. completat de noi. putem presupune că.1250 de cărţi .. Răspunsul la această dificilă întrebare va putea să fie dat prin cercetări laborioase şi îndelungate de criteriologie euristică şi euritmie. Fişele sunt luate una după alta şi vărsate într-o frază foarte personală. Poate că cineva ar dori să formuleze următoarea întrebare: de ce am operat în toate ocaziile cu decaloguri criterialel Este un aspect mai mult sau mai puţin aleatoriu.

de. „Science et avenir". Paris. Editura didactică şi pedagogică. Editura ştiinţifică. 1994. Barliba... Porneau. M. 1968. 1992. Etica nicomahică.. Bucureşti. J. S. Asachi. 1987. 6. „American Psychologist".. Mariana. Blaga. Introducere în psihanaliză. Kant.. Bucureşti. New York. 1968. 1974. Ghid de instruire.. 1982. 9. Sinergetica gândirii. 1968. Bucureşti. Educaţie şi creaţie în perspectiva unei logici . Bucureşti... Paris. 1994.situaţionale".. 33. Hollanda. M. 11. Şt. 18. Călinescu. Berge. 27. 1971. 1970. Odile Jacob. „International Logic Review (Rassegna Internazionale di Logica)". loan... Gleick.W. Creativity. 19. 1994. Bucureşti.A.. 17. Barlow.. vise şi mistere. Jassy. Bucureşti. Mecanismele inteligenţei. Cultul inconştientului. 5.. Editura ştiinţifică.M. Creativity Step by Step. Y. nr.. L. Guilford. N.. Farcaş. 1973. Critica raţiunii pure. Fr. Einstein. Editura ştiinţifică. 1903. Imm. Moles. Cybernétique et méthodes heuristiques.D. Etude Expérimentale de L'inteligence. 7.. „Informaţia materiei". Gugiuman. Drăgănescu. de. Bono. La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline. E. Editura Academiei... Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 1992. 12. Monique. Bucureşti. Belous.. Istoria literaturii române de la origini pană în prezent.F. G. 14. Editura Academiei Române. Des rythmes au chaos. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 166 . P. Editura ştiinţifică. Editura Academiei. 1959. Mituri.. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. L. 1990.. Binet. 1978. L'inventique. „Zări şi etape". D. Dialoguri romane cu Michelangelo. G. Luca Rodica. „Cercetare asupra intelectului omenesc". Editura didactică şi pedagogică. 13. J. 542. 24. Chelcea. V. S. Beliş. 14. Bucureşti. Bucureşti.. 26.. Editura Meridiane. 1992. Principii de psihologie cibernetică. A. Epistemologie. „Ştiinţă şi tehnică". Editura Gh. Bucureşti. Mitul eternei reîntoarcerii.. Iaşi. 22. Editura Minerva. Inventica. 2. P.P.. Purţuc. 1990.. revăzută şi adăugită. Paris. Hegel. 21. 8. La performantique. Maria. 1994. Editura Albin Michel.I. Bucureşti. A. 16.. D.. 1950. 1969. 10.P. A.. Şulea. Editura ALL. Bucureşti. Kaufmann.. Three faces of intelect. 1975. 15. Aristotel. D. M. ediţia a Il-a. Successful interdisciplinary Ad Hoc Creative Teams.. 1987. Eliade. 1991. Dubois-Gance. 29. Introducere în epistemologie informaţională. Editura didactică Ş' pedagogică.. 1978. Bucureşti. 1989. Despre asocierea ideilor.. Sciences. Eseuri. V. aprilie. J. Bucureşti. Mariana. „American Psychologist". Drevet. Bucureşti.. S. Freud. Huet. Bucureşti. 3. 1969. Inventica şi şcoala.. Complianţa comportamentelor.. Ohio. Editura tehnică. 3. 1995. September. Guilford. Belous. L'Ordre du chaos. A. Caluschi. Ana. Bucureşti. Infeld. Cornelia.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Golu. Creativitate şi inovare. 1990. A. Evoluţia fizicii. Beveridge. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Materiale pentru o istoriologie umană. 9. 23. 1957. Editura ştiinţifică. 28. Chr. Lateral Thinking. 25.. 20.. nr. Editura BIT. Arta cercetării ştiinţifice. Georgescu. Prelegeri de filosofie a istoriei.. lorga. 1988. Iaşi. D. 4. W. Bucureşti. Hume.

Lucan. Moraru. Psihologia consonantistă. Moraru. Moraru. 167 1993. Sperry. Ce este viaţa? Spirit şi materie. Paris. Claudia. Odobleja. 66. H.. ... Introducere în scientoeuristică. Editura Albatros.. Schmitt and F. îndoieli şi certitudini. D. Popescu-Neveanu. L...G. P. 64. a IH-a. 61. Mihaela. Bălăceanu. Moisil. 232.. „Cybernetica". Cibernetica. Le modéele vectorial-operational de la créativité. C.V. 1992. Politici de inovare şi privatizare sectorială. Mass.. I. Moraru. Psihologia creativităţii. 1994. Dicţionar de psihologie. Psihologia inteligenţei. Bucureşti. Moraru. Bucureşti. Editura enciclopedică română. Pharmacologie implications of hemispheric asymmetry. 1993. Editura ştiinţifică. 1926. 9. Editura Odile Jacob. Editura Academiei. 54. Kaufmann. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 38. XXXVII.34. Moraru-Iuga. 60.. 39. 1978. Moraru. 1994. Cultura naţională. Bucureşti. Al. 1987.. Moldovan. 1923. Editura Dacia. Popescu-Neveanu. Foişoreanu. Popa. Kôrner. Bucureşti. Principles and procedures of creative problem-solving. 65. Hasard et chaos. Editura ştiinţifică.M.. Editura politică. L. „The neurosciences Third Study Program". Editura Institutului Naţional de Informatizare şi Documentare. Bucureşti. Kotarbinski. Worden. Science. 1984. Bucureşti. 50. Tratat despre lucrul bine făcut. F. T. T. Bucureşti. Namur. Ştiinţa şi filo sofia creaţiei. L....F. Creativitatea individuală şi de grup. 67. 59.W. Editura didactică şi pedagogică.. Cerebral organization and Behaviour...W. 62. Applied imagination. Bucureşti. An Aleatory-Haological Intrepretation of Some Heuristic Phenomena. P. Corfariu.. C. MIT Press.. Roquette. (red. série de psychologie".. Editura Academiei. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. „Revista de inventică". Psihologia gândirii tehnice (Procesul şi metodele de rezolvare a problemelor tehnice). Istoria psihologiei.. Moraru. Curs de psihoinventică. vol. Haologia . Schrôdinger. R.. M-L. 1980.. N. Le chaos en biologie. Life Sci. Popoviciu. V. Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral al creativităţii. nr. 1978. 45. E. Naum.). mai. Bucureşti. „Science et méthode". Editura P. 1993. Rădulescu-Motru. 1971. Şt. „Curs de psihologie". Bucureşti. 1991. 1991. R. Kuhn.. J. Bucureşti. 1981. Strategii creative transdisciplinare. C. 48. tome 31. 49.U. 1996. 42. 1963. nr. „Revista de psihologie".. Kudreavţev. R. Probleme de fiziologie. Osborn. Gr. Bucureşti. May. Editura politică. Flammarion. „Revista de inventică". 35. 1982. 1982. Paris. Moraru. 1994. 36. Editura Universităţii Politehnice Bucureşti. nr.. 1961. I. I.O. No 2. 40. „Psihologia". Visul.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică. 4. Sperry. Cluj-Napoca.. Bucureşti. Editura Academiei.. I. Bucureşti. V.I. M.. 1974. 1976. 47. Enătescu. Ed. 1981. 1961. Ruelle.. Bucureşti. 63. Introspecţia. 44. 1965.. Bucureşti. P. No 2....S.. 1981. 53.. Poincaré. psihologie şi patologie. l. 46. 1969.. Editura didactică şi pedagogică. 113. traducere. A. Bucureşti. Botez. 1995. „La Recherche". nr. Teoria acţiunii şi logica formală. 1976. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Haologia şi unele principii ale activităţii euristice cerebrale. Piaget. 56. Tensiunea esenţială. C. New York. Editura Academiei Române. Cambridge. 37. Ralea. 58. Th. P. 55. Roco. 1979. „Revue roumaine des sciences sociales.. 68. Lateral Specialization in the Surgically Separted Hemispheres. Belgique. La créativité. L'invention mathématique. 9. Şt. 51. Introspecţie şi observaţie externă. Bucureşti... Nicolau. 52. I. Editura Hyperion. Animation des groupes de crétivé utilisant STIM5. „Experienţă şi teorie".. I. 1996. Al. O. Creativitatea generală şi specifică. éd. 41. Roşea. Editura ştiinţifică. 43. 1958. 57. Bucureşti. Marina. M. Mislobodsky.

decizie. Editura x didactică şi pedagogică. 1924. Flammarion. R. Miturile creaţiei. nr. Tr. London. I. Right Brain. 77. Sistemul şi tipologia acţiunilor sociale. Thom. G. A. Bucureşti. Gh. Vérone. 1976. New York. I. ediţie îngrijită de P. 75. 168 . 1983.. Springer.. VanGundy.. A Study of History. 2nd éd. Stănciulescu.P.. 71. Surdu.. l. Techniques of Structured Problem Solving. Al. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. „Revista de psihologie". Ana. Oxford University Press. Editura Performantica. Iaşi. 1984. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii. Inventica.69. Creativitatea elevilor.J.. Zapan. Editura Academiei. Toynbee. Bucureşti. 70. Lecturi semiotice. Tudosescu.. 1981. 1983.. Bucureşti. 73. Deutsch. 1988. Editura Albatros.B. „Acţiune. 1983.. S. Mureşan. New York. W. P. Valenţe creative ale argumentării silogistice. 76. 74.H. Posibilităţi de cunoaştere şi educare. Stoica. responsabilitate. Left Brain.. Revised Edition. 1985. 72.. Paris. Studii de praxiologie". 78. 1995. Freeman and Company. Bucureşti.D. Paraboles et Catastrophes. A.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful