P. 1
Moraru, Ion, Psihologia Creativitatii

Moraru, Ion, Psihologia Creativitatii

|Views: 89|Likes:
Published by gitlan

More info:

Published by: gitlan on Sep 21, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/01/2011

pdf

text

original

Sections

  • EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI
  • Eurema critică
  • 6. Eurema ideativ-perceptivă
  • 7. Eurema de obiectualizare a imaginii
  • '•1. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii
  • 7.2. Contextul social şi obiectualizarea imaginii
  • 1. Introspecţia
  • 2. Argumente suplimentare
  • 14. Tipul ideativ-imagistic-obiectual
  • 15. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor
  • 2. Logica descoperirii şi psihologia cercetării
  • 3. Cercetarea ca activitate de căutare a noului, aflare şi aplicare
  • 4. Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată
  • 5. Numitorul comun al cercetării, creativităţii şi învăţării creative
  • 2. Comportamente înnăscute şi dobândite
  • 3. învăţarea creativă - cerinţă socială şi trebuinţă individuală înnăscută
  • Repere preliminare
  • l. O definiţie a învăţării creative
  • 3. Obiective ale instrucţiei creative
  • 4 Obiectul de studiu al pedagoeuristicii
  • 5. Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ
  • 4. Delimitări relative
  • 2. Componenta intelectual-culturală
  • 3. Structura profesional-ştiinţifică
  • 4. Elementul competiţional-stimulativ
  • 5. Factorul atitudinal-educaţional
  • 6. Motivarea indivizilor şi grupurilor
  • 7. Structura volitiv-energizantă
  • 8. Conştientizarea socială a nevoii de creativitate
  • 10. Formarea stilului creativ
  • 1. Etimologia termenului de conştiinţă
  • 2. Alte sensuri ale termenului de conştiinţă
  • 3. Conştiinţa, ca obiect de studiu interdisciplinar
  • 4. Structura conştiinţei
  • 5Scurt istoric asupra teoriei inconştientului
  • r Niveluri şi forme ale inconştientului individual
  • 7. Inconştientul individual şi inconştientul colectiv
  • Puncte de vedere reale şi posibile
  • 9. Cuplul creativ conştient-inconştient
  • 10. Funcţia creatoare a visului
  • 1. Introducere
  • 2. Metoda de cercetare a intuiţiei
  • 3. Definirea conceptelor
  • 4. Intuiţiile studiate
  • 5. Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice
  • 5.1. Alternanţa fazelor
  • 5.2. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică
  • 5.4. Matricea selectivă
  • 5.5 Analogia şi intuiţia
  • 5.6. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică
  • 5.7. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului
  • 5.8. Concluzii ,
  • 1. Haologia - o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru
  • 1.1 Geneza, concepte şi obiect de studiu
  • 1.2. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi
  • 1.3. Obiective ale cercetării noastre »
  • 1.5. O delimitare conceptuală
  • 2. l. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală
  • 2.2. întrebări
  • 2.4. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale
  • 2.5. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice
  • 2 6. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate
  • 2.7. Corolar hipno-euristic
  • 2.8. Explicarea relaţiei Landau
  • 2.9. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative
  • 3.1. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideograma
  • 2. Premise
  • 3. Fazele ciclului solar
  • 4. Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă
  • 5. Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor
  • 6. Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei
  • 7. Exemple şi comentarii psihofiziologice <
  • 8. Relaţiile haologice şi unele transformări psihobiofiziologice posibile
  • 10. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui
  • 11. Ciclul pulsatoriu al Soarelui ><•
  • 12. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală
  • 13. O nouă interdisciplina - heliopsihologia

SOCIETATEA ACADEMICĂ HYPERION
UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE PSIHOLOGIE - SOCIOLOGIE

ION MORARU

PSIHOLOGIA CREATIVITĂŢII
Volumul I

EDITURA VICTOR
BUCUREŞTI • 1997

Toate drepturile rezervate Editurii VICTOR

Redactor Tehnoredactor Postprocesare Procesare text

: ELENA DIATCU : CARMEN BUTNIC : FLORIN VLAD : LA VINI A DINU

Bun de tipar: 12.08.1997. Format: 16/70 x 100. Coli de tipar: 10,5

ISBN 973 - 97318 - 7 - 2

Eurema energetică-stimulatorie 5. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii 7. Concluzii CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR 1.2.1. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie 2. Definiţii ale creativităţii 2. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii 3. Eurema ideativ-perceptivă 7. Relaţia dintre creativitate şi creaţie 3. Contextul social şi obiectualizarea imaginii ' 1. Descrierea sistemului 4.CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. Eurema asociativ-combinatorie 4. Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE 1. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. Eurema de obiectualizare a imaginii 7. Introspecţia 2. Argumente suplimentare CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR v 11 13 17 19 22 22 23 25 26 28 29 32 35 36 37 37 41 43 47 . Conceptul de structură creativă 2. Eurema critică 6.

3. 7. 12. 5. Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. 10. 8. Etapele la diferiţi autori 3.1.2.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. Nivelurile modelului 6. Etapa proiectuală 4. Dezvoltarea modelului 8. Etapa constructivă 4. Reflecţii despre modelele euristice CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITĂŢII ŞI CREAŢIEI 1. 2.2. Introducere • 2 Descrierea generală a modelului 3.3. 9.5. 11. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei 3. Etapa asocierilor. 6. 4. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului 7.1. Elementele modelului 4 Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaueristică 5. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor 3. 3.4. Legătura indisociabilă dintre etape CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1. Etapa ideativ-perceptivă 3. Etapa ideaţiei 4. Etapa obiectualizării imaginilor 4. Introducere Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) Tipul volitiv Tipul cumulativ Tipul combinativ-volitiv Tipul combinativ-nevolitiv Tipul cumulativ-combinativ-volitiv Tipul combinativ-fabulativ Tipul combinativ-critic Tipul combinativ-hipercritic Tipul ideativ Tipul ideativ-imagistic Tipul imagistic 61 61 61 62 62 63 63 63 64 64 64 64 64 57 57 58 59 59 59 59 59 60 60 60 60 60 51 51 51 52 53 54 54 54 . Etapa analizei critice 3. 13.4. Criteriile etapizării 2.

Repere preliminare O definiţie a învăţării creative Obiective ale instrucţiei creative Obiectul de studiu al pedagoeuristicii Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICII 1. 2.. 5.. O tipologie posibilă bazată pe aranjament de şase structuri luate câte şase CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1. 4.. 4. 4. 3. Introducere Logica descoperirii şi psihologia cercetării Cercetarea ca activitate de căutare a noului.cerinţa socială şi trebuinţa individuală înnăscută CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ 1. 2. 3. învăţarea creativă . 65 65 65 66 67 67 70 72 73 73 76 78 78 79 80 80 85 85 87 90 . Delimitări relative CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. creativităţii şi învăţării creative CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1. Precizări teoretice-metodologice Psihologie şi creativitate Euristică şi socioeuristică . 3. Introducere 2. 5. 2. aflare şi aplicare Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Numitorul comun al cercetării.14. Tipul ideativ-imagistic-obiectual 15. 4. Comportamente înnăscute şi dobândite 3. 3. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor 16. 5. Introducere Componenta intelectual-culturală Structura profesional-ştiinţifică Elementul competiţional-stimulativ Factorul atitudinal-educaţional . v 93 93 94 94 95 . 2.

8.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. 8. concepte şi obiect de studiu 1.1. 2. Matricea selectivă 5. Analogia şi intuiţia 5. 5. Concluzii CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE 116 116 116 117 120 120 122 125 126 127 128 130 132 1. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică 5. 10. 7. 9.2. 6.4.3. 4.8.6. Alternanţa fazelor 5. 10.2.6. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului 5. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi 8 133 133 134 . Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incubaţie 5. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică 5. 2.1. Etimologia termenului de conştiinţă Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Conştiinţa ca obiect de studiu interdisciplinar Structura conştiinţei Scurt istoric asupra inconştientului Niveluri şi forme ale inconştientului individual Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Puncte de vedere reale şi posibile Cuplul creativ conştient .7. Geneză. 4. Introducere Metoda de cercetare a intuiţiei Definirea conceptelor Intuiţiile studiate Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5.inconştient Funcţia creatoare a visului CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 103 103 105 106 108 110 111 112 113 115 1. Motivarea indivizilor şi grupurilor Structura volitiv-energizantă Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Dimensiunea axiologică Formarea stilului creativ CAPITOLUL XIII RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 97 98 99 101 101 1. 3. 5. 7. 3.5. Haologia . 9.

3. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale 2. 7. O constatare optimistă 3. O delimitare conceptuală 2. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală 13. 9. 4.2. Obiective ale cercetării noastre 1-4.5. 8.4. 5. 3.4. Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală 2. Istoric 3. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice 3. 6.2.3. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative 3. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală 2. Concluzii CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. întrebări 2. O nouă interdisciplina .6.6.9.1. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere 3. Perturbarea 4. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate 2. Explicarea relaţiei Landau 2. Corolar hipno-euristic 2. 2.1. Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprinse prin metoda ideogramei 3.7. Introducere Premise Fazele ciclului solar Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Exemple şi comentarii psihofiziologice Relaţiile haologice şi unele transformări psihofiziologice posibile Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal 10. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice 2. Principiul inerţiei ideatice 3.1.7. Ciclul pulsatoriu al Soarelui 12.heliopsihologia 136 136 137 137 137 137 138 139 139 140 140 140 141 141 141 142 142 143 143 143 143 144 146 146 147 148 149 150 151 153 154 155 156 156 156 .5.8. IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1.3. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideogramă 3. Fundamente neurocibernetice 1-5. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui 11.

CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGIE EURISTICĂ ŞI EURIMETRIE 1. Precizări preliminare 2. Criteriile euristice Morris ..................................................................................... • ...... . - i v lr)o 3. Ponderea cntenala ...................................................................................................... 4. Completarea criteriilor euristice Morris ..................................................................... 5. Criterii ipotetice pentru filosofic ................................................................................ 6. Criterii posibile pentru artele plastice ........................................................................ 7. Criterii probabile pentru literatură .............................................................................. 8. Cuantificarea euremelor ............................................................................................... 9. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice .................................................................. j^ 10. Indicele de creativitate ............ . .................................................................................... 11. Indicele de inventivitate ............................................................................................. 12. Indicele de inovare ...................................................................................................... 13. Indicele de elaborare .................................................................................................. j 14. Concluzii .......................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................................................166

CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare se adresează, mai întâi, studenţilor de la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universităţii Hyperion, dar ea poate fi utilă şi celor de la alte facultăţi şi profiluri, cadrelor didactice, cercetătorilor, creatorilor din domeniile ştiinţei, tehnicii şi artelor. Ea încorporează şi dezvoltă cartea de mai mică dimensiune, publicată la Editura Hyperion XXI sub denumirea Psihologia muncii, partea a doua, Psihologia creativităţii (1993). în decurs de câţiva ani scurşi de la publicarea variantei mai sus menţionate, autorul a elaborat capitole noi, a restructurat total vechea formă, dându-i o mai pregnantă consistenţă ştiinţifică şi didactică, a aprofundat anumite teme din unghiuri noi a introdus viziunea haologică asupra fenomenelor de creativitate şi creaţie. Cercetarea de faţă a fost gândită sub forma unui tratat în două volume. Primul volum abordează preponderent fundamentele teoretice ale creativităţii şi creaţiei. Volumul al doilea se raportează, mai ales, la metodologia creativităţii şi creaţiei. Dimensiunea psihologică, omniprezentă în această monografie, e întregită pretutindeni cu viziunea filosofică, praxiologică, psihosociologică, pedagogică, axiologică etc. Concepută aşa, tematica se subsumează mai degrabă unei denumiri cu o sferă mai largă - creatologia. Dar, din păcate, acest termen nu e încă suficient de bine asimilat de opinia ştiinţifică. Autorul exprimă întreaga gratitudine persoanelor implicate prin efort şi bunăvoinţă în publicarea prezentei ediţii. AUTORUL

Profesorul vede aievea chipuri studenţeşti de ani maturizate, Pe ele surprinde, cu melancolie, şi clipele sale în urmă lăsate, El observă în ochii lor licărind luminile ştiinţei, Şi-n ele se pierde neliniştea sa tulburătoare la curgerea fiinţei Deşi jtie că omul se duce, că viaţa trece, Continuă să lucreze cât doi, durează cât zece, E bucuria supremă, marea artă, profunda dorinţă Aceea de a se şti ziditor de fiinţă.

A. acea aptitudine mintală de reorganizare. consemnând ideea că. generează originalul şi noul. flexibilitatea este trăsătura definitorie a creativităţii gândirii: „Creativitatea reprezintă nivelul superior al gândirii". operate asupra fondului informaţional asimilat şi sedimentat sub formă de cultură. accentul căzând în ea. prin „reorganizări" şi „rearanjări". de rearanjare în mod original şi susceptibil de a conduce la o mai bună priză asupra realului. într-un mod abil şi suprinzător". După opinia lui Al. Autorul citat pune în evidenţă relaţia dintre creativitate şi productivitate. după unii autori (J. Georgescu. o reorganizare. de fragmente de idei de care dispune orice gândire" (Şt. iar „Factorul psihologic principal al creativităţii se pare că este flexibilitatea.C. „Creativitatea este înainte de . Roşea. 1967). este pusă în evidenţă şi opinia lui J.toate un proces care duce la un anumit produs" (Al. Roşea. între altele. cu indice mic de creativitate. a câmpului cunoştinţelor. Din altă perspectivă. sunt admişi şi alţi factori de natură motivaţională şi de caracter. Rezultă că flexibilitatea este factorul principal (dar nu singurul) al creativităţii gândirii. Pe lângă flexibilitate. 13 . Creativitatea este pusă în dependenţă de gândire. după părerea noastră. fără a face mari concesii asociaţionismului. există şi excepţii: productivitate mare sub raport cantitativ. o rearanjare a ceea ce alcătuieşte zestrea mintală. Taylor. cultura intelectuală a fiecărui individ. şi noţiunea de ingeniozitate (ingenuity) „prin care se înţelege rezolvarea problemelor cu eleganţă neuzuală. în corelaţie cu creativitatea şi productivitatea. prin creativitate se poate înţelege. de atomi de semnificaţie. Autorul arată că în creativitate nu participă numai factori intelectuali. 1964). care. 1972).CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. De asemenea. iar gândirea creatoare e pusă în dependenţă de flexibilitate. prin care se înţelege modificarea rapidă a mersului gândirii când situaţia o cere. restructurarea uşoară a vechilor legături corticale în conformitate cu cerinţele noii situaţii. exprimată în mai multe lucrări. Flanganon de a lua în consideraţie. şi relaţia dintre cunoştinţe (informaţie) şi creativitate. 1971). Această definiţie pune în evidenţă. considerată factor principal în creativitate. realizarea uşoară a transferului în rezolvarea problemelor" (Al. Definiţii ale creativităţii Se cunosc mai multe feluri de a defini creativitatea: „în perspectivă metodologică. adică a fondului de semanteme. pe funcţia combinatorie a minţii. Roşea.

Ea nu depinde de Ô .care sunt capabile să emită ipoteze numeroase. Numai aceştia pot determina mobilizarea forţelor necesare în cea mai dificilă şi mai delicată dintre activităţile umane. fiind totodată o expresie a acesteia. Ţinând seama de inteligenţa motorie. originalitatea etc.sinonimă în esenţă cu mobilitatea . care. în totalitatea ei. rapiditatea gândirii poate fi redusă la o noţiune mai consistentă. Ea e întotdeauna rezultanta mai multor vectori de acelaşi sens.apare şi mai evidentă. Al. noţiunea de flexibilitate se cere raportată şi subordonată unui concept mai larg . Cu cât mărimea vectorilor va fi mai importantă şi direcţiile mai apropiate. care poate să însemne cheltuială mică de energie. deschide. şi ea cu pondere mare în creativitate. să facă tatonări multiple şi să sesizeze cu uşurinţă noul. la care subscriem fără rezerve. trebuie luate în seamă. alături de forţă şi de echilibru şi în corelaţie cu ele. Din perspectiva plurifactorială „Creativitatea în adevăratul înţeles al cuvântului (capacitatea de a crea idei sau lucruri noi) nu poate fi produsul unui singur factor. la persoană: „Activitatea creatorilor din diverse domenii. şi anumite elemente de natură motivaţională şi de caracter. 1971). pentru a ajunge la rezultate valoroase şi originale. în primul rând a resorturilor energetice pe care le declanşează factorii voliţional-afectivi şi motivaţionali. subordonată unui concept cu o sferă mai largă inteligenţa. după părerea noastră.. Prin urmare. Deci. perceptivă şi intelectuală (J. în ultimă instanţă. De altfel. Piaget). Pe de altă parte. în aceeaşi ordine de idei. fapt care nu e posibil decât prin participarea deplină.). aşa cum o descrie autorul citat. este definitorie pentru tipurile de activitate nervoasă superioară şi pentru temperamente. cu atât rezultanta va fi mai puternică" (M. de natură psiho-fiziologică. alt autor consemnează: „Ca şi atitudinea artistică. Dacă alături de flexibilitate. putem vorbi de rapiditate la toate aceste niveluri. Raportarea creativităţii la persoană. Iată că. şi anume la mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). în definirea creativităţii.Flexibilitatea. fantezia bogată şi gândirea creatoare . 1903). efort redus. creaţia îşi are şi ea izvorul în fiinţa umană privită ca întreg. necesitatea raportării creativităţii la un concept cu o sferă mai largă . o perspectivă mai largă în definirea şi descrierea creativităţii. Autorul citat mai înainte exprimă dezideratul. Rapiditatea este una din trăsăturile indispensabile inteligenţei (A. de a raporta creativitatea.cel de persoană. flexibilitatea . ci şi alte numeroase aptitudini.este o noţiune de ordin tipologic-temperamental.persoana . activitatea creatoare". Bejet. după opinia întemeiată a autorului citat. flexibilitatea (rapiditatea) poate fi. iar tipul de activitate nervoasă superioară şi temperamentul îşi pun în bună parte amprenta pe persoană. a căror direcţie şi mărime sunt diferite. oricare ar fi acesta şi oricât de important ar fi el (flexibilitatea. se caracterizează în esenţă prin rapiditatea gândirii. Termenul de flexibilitate e în fond sinonim cu cel de rapiditate. dintr-o perspectivă integratoare. nu solicită numai inteligenţa. Binet. Roşea descrie flexibilitatea cu ajutorul termenilor de rapiditate şi uşurinţă. Ea mobilizează în ultimă instanţă întreaga personalitate umană.

fără să fie suficient de analitică şi de explicită. o deficienţă ci un fenomen obiectiv generat de stadiul incipient al cercetărilor în această problemă. în limba română termenul de creativitate se formează din termenul creativ. Se cere însă să avem în vedere şi componentele neintelectuale ale personalităţii. există o mare diversitate de puncte de vedere în a defini creativitatea. înseamnă o îngustare a sferei conceptului de creativitate. rezultă că un prim concept în funcţie de care se poate defini creativitatea. trebuie să observăm. care reflectă căutările divergente şi aspiraţiile de a defini multilateral creativitatea. fără de care creativitatea nu poate să fie consistent şi multilateral explicată. le considerăm valoroase. Din comentariile făcute la definiţiile citate mai înainte. Multe din definiţii sunt complementare şi nu pot pretinde dreptul la exclusivitate. de pildă termenul de comunicativ plus sufixul -itate (comunicativitate) înseamnă însuşirea (calitatea. într-un fel sau altul. probabil. în încercarea de a da o definiţie creativităţii. şi la care se raportează ca însuşire a ei. capacitatea. în sens de creatoare. în prezent. Apropierea punctelor de vedere va fi o consecinţă necesară şi firească a diversităţii. 15 . plus sufixul -itate şi înseamnă. 1973). 1967). a integrării întregii vieţi psihice. şi excepţii). însuşirea (calitatea. în limba română cuvintele care au sufixul de -itate desemnează însuşiri ale persoanei. ci de creşterea generală a întregii vieţi psihice" (N. a participării întregii personalităţi umane. aptitudinea) unei persoane de a fi comunicativă. Moles. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple. Reordonarea experienţei anterioare şi în construirea unor noi modele din vechile elemente de cunoaştere" . a căror natură şi legi de succesiune trebuie determinate" (A. Din altă perspectivă. 1971). Cu toate acestea. este persoana.singură facultate sau aptitudine psihică. Interpretările date creativităţii din perspectiva plurifactorială. cât şi din consideraţiile de ordin lingvistic. Ca gen proxim în planul psihologiei individuale. persoana este purtătoarea tuturor însuşirilor psihice care concură. după opinia noastră. credem. Pârvu. aptitudinea) unei persoane de a fi creativă. A.. Tyson. simţim nevoia de a face mai întâi unele consideraţii de natură lingvistică. că unele din definiţiile analizate anterior prezintă tendinţa de a defini creativitatea numai prin factorii intelectuali. într-o exprimare oarecum tautologică. „După ipotezele cibernetice. Tributară viziunii unificatoare. Bogăţia de opinii în definirea creativităţii nu este. Irving Taylor a pus în evidenţă mai bine de o sută de definiţii ale creativităţii (cf. Drevet. ceea ce. De regulă (pot să fie. esenţa creativităţii constă în . M. După Z. E adevărat că factorii intelectuali (mai ales gândirea) au o pondere mare în creativitate. această definiţie implică perspectiva cibernetică-operatorie. capacitatea. Pietrasinski (1971). cât se poate de fertilă şi de modernă în cercetarea şi definirea creativităţii. la creativitate.

Aptitudinea este o esenţă ce se fenomenalizează în activitate. aducându-i în limite normale de funcţionare. prin conexiune inversă asupra îndeplinirii deciziei. Dar transformarea predispoziţiilor în aptitudini este necesarmente condiţionată tot de activitate.Creativitatea. în sensul operaţional. 1959). afective şi volitive). Prin urmare. Astfel. Leites. dat de J. complexe. activitatea este un fenomen cauză. conceptul de creativitate poate fi raportat şi redus de fapt la un concept consistent. organizează şi îndrumă. „Chiar cele mai pronunţate predispoziţii ale cuiva nu se vor transforma în aptitudini. Pornind de la aceste premise. controlează direct sau mijlocit îndeplinirea ordinelor. El execută o activitate de conducere. acordă recompense şi pedepse etc. Ce înţelegem prin activitate? De pildă. implicată în producerea ideilor noi. generată de activitate. compară datele cu etaloanele. cât şi altele. Aptitudinea nu este o entitate în sine. ci o însuşire psihică care se constituie şi se manifestă în şi prin activitate. afective şi volitive). iar aptitudinea un fenomen efect. sunt activităţi. aşa cum efectul influenţează cauza. conştiente şi inconştiente. altfel spus. dacă acea persoană nu va desfăşura o activitate corespunzătoare" (N. Activitatea este modalitatea prin care predispoziţiile trec din posibil în real. Creativitatea este o activitate mentală. le transmite verigilor din subordine. compozabile şi reversibile etc. „Aptitudinile sunt acele însuşiri psihice ale persoanei care condiţionează executarea izbutită a unei activităţi" (N. Aşadar. creativitatea poate fi definită ca fiind capacitatea esenţială şi integrală a persoanei. Este normal să fie aşa. După cum se ştie. este o capacitate (aptitudine) a persoanei. Sau. T. Piaget. 1959). Dar. acţionează asupra dispoziţiilor de comandă spre a corecta anumiţi parametri ai procesului tehnologic. ca totalitatea de operaţii mentale (intelectuale. descris şi definit riguros în psihologia genetică. primeşte informaţie. Leites. Activitatea este un concept de ordinul genului. Aşadar. native şi dobândite de ordin biologic. Deci. constatăm că aptitudinea (capacitatea) este raportată la activitate. toate acestea. va potenţa şi influenţa activitatea spre a deveni mai eficientă. omul în sistemul muncii efectuează o serie de activităţi. rezultată din activitatea conjugată a tuturor funcţiilor sale psihice (intelectuale. .întreprinderea o prelucrează. le prelucrează. Aptitudinile (alături de temperament şi caracter) sunt socotite elemente esenţiale ale personalităţii. originale şi valoroase. între activitate şi capacitate există un raport de interacţiune. ia decizii. activitatea este un concept fundamental în raport cu aptitudinea. iar activitatea este însuşi modul de a se constitui şi de a fiinţa al aptitudinii. ia decizii. emite comenzi. care cuprinde o multitudine de activităţi specii. adică în aptitudini şi tot activitatea este aceea prin care şi în care aptitudinea (capacitatea) generează fenomenul de creativitate. şi aptitudinea. dinamice. aşa cum am văzut din consideraţiile lingvistice. El execută o activitate de supraveghere şi de corectare. Conducătorul unei întreprinderi industriale recepţionează o mare cantitate de informaţie venită de la diferite subsisteme ale sistemului global . T. o a doua noţiune definitorie pentru creativitate este aceea de activitate. Operatorul supraveghează un tablou de comandă: recepţionează semnale. psihofiziologic şi social. aptitudinea se bazează şi pe anumite elemente native (predispoziţiile).

De la creativitate la creaţie adesea e un drum lung şi anevoios. delimitarea creativităţii de creaţie rămâne cât se poate de relativă. presupune o seamă de riscuri. în acest proces de transpunere a ideii în operă apar idei noi. aparate. ştiinţifică. nuanţate. disciplinate. ca produs originar al creativităţii. în funcţie de context. Ideea nouă şi originală a poetului se cere transpusă. urmează transpunerea (la unii tumultoasă. Ideea se modelează. între aceste concepte se fac cele mai multe substituiri. verificate. în obiecte artistice. transpusă într-o teorie sau în mai multe. între „fragmentele de operă" (şi opera se cere concepută procesual Şi stadial) şi idee are loc un permanent du-te-vino. încât 17 . nu apare completă şi perfectă precum Venus din spuma mării. să zicem. de asemenea. dispozitive tehnice etc. următoarea: conceptul de creativitate se referă la producerea de idei noi şi originale (a se vedea definiţia dată). Prezenţa acestei delimitări poate să genereze mai multe controverse decât absenţa ei. Cu toate acestea. teorie sau altfel. care nu existaseră în stadiul anterior: unele idei iniţiale se modifică atât de mult prin impactul lor cu „fragmentele de operă". au gândit profund şi chinuitor asupra ei. care constituie. Activitatea procesuală de transpunere a ideii în operă este foarte complexă. perioade mai mici sau mai mari de timp. Ideea nouă şi originală a pictorului sau sculptorului. la realizarea de fapt a operei. Relaţia dintre creativitate şi creaţie Trebuie să recunoaştem de la bun început că delimitarea conceptelor de creativitate şi creaţie ridică serioase dificultăţi teoretice. Marii creatori mărturisesc că înainte de a trece la creaţia propriu-zisă. au plămădit mai întâi această operă în minte. se operează nerestrictiv cu ele. Ea trebuie să se supună rigorilor creaţiei poetice. statuie etc. întruchipată în portret. în care se îmbogăţeşte atât ideea. De obicei. după un intens travaliu de elaborare mentală.2. cu valoare utilitară pentru societate (maşini. tehnice etc. Poate tocmai din acest motiv în literatura de specialitate consultată de noi nu am întâlnit încercarea de a defini corelativ cele două concepte. la alţii liniştită . Deosebirea esenţială dintre conţinutul celor două concepte este. de fapt. se îmbogăţeşte. conceptul de creaţie vizează finalizarea ideii. Completarea şi perfecţionarea ideii este rezultatul unui proces complex de metamorfozare a ei. tehnică. poezie. în legendele şi miturile Greciei antice. într-un poem asociindu-se cu multe alte idei. se aprofundează şi se redimensionează continuu în şi prin activitatea de transpunere a ei în operă. şlefuite. funcţional. frescă. Ideea matematicianului se cere corelată cu alte idei. verificată. opera matematică. ca produs al creativităţii. cât şi opera. ordonate după rigorile şi prin mijloacele proprii fiecărui creator. Ideea nouă şi originală a inginerului se vrea transpusă în proiect tehnic. Conceptul de creativitate este foarte apropiat lingvistic şi semantic de conceptul de creaţie. transpunerea ei în operă artistică. mai mult sau mai puţin îndelungat. indiferent dacă ea se va numi simfonie.depinde şi de o serie de particularităţi temperamentale) ideilor în opera propriu-zisă. După stadiul de gestaţie mentală a operei. Ideea nouă şi originală. ştiinţifice. se cere transpusă în operă.). Ideile se cer strunite. după opinia noastră.

de fapt. Ea cercetează structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică. funcţie de context. tehnici şi procedee specifice fiecărui gen de creaţie. Din această perspectivă. aşa 18 . aptitudini. complexă şi anevoioasă. iar aceasta din urmă o desăvârşeşte pe prima. fără a avea pretenţia unei definiţii riguroase. care nu pot fi întotdeauna riguros disociate. Dar. când activitatea va viza deopotrivă producerea ideilor şi transpunerea lor în operă. se presupun. Proiectul ideativ şi opera propriu-zisă. Rădulescu-Motru. vom înţelege activitatea de transpunere a ideii noi şi originale în operă. stimulare şi dezvoltare a creativităţii etc. utilizabil pentru ştiinţă numai când este luată ca o activitate condiţionată de celelalte date ale existenţei" (C. finalizarea şi concretizarea ideii. creativitatea se situează în antecamera creaţiei. „Creaţia are un înţeles. metodele de investigare. Aşa cum obiectul operă nu poate fi creat fără un plan ideativ. metamorfozarea ei procesuală. în cel mai autentic sens al expresiei. mai ales din perspectiva psihologiei. ca finalizare a lui. Ele sunt fenomene ce se interferează şi se completează reciproc.. tipologia creatorilor. Dar. ci doar intenţia de a face unele precizări ce se înscriu sub semnul relativului şi discutabilului. Deşi ele se găsesc într-o strânsă legătură. dacă nu chiar imposibil. la fel acest al doilea element conduce în cele din urmă către primul. legate intrinsec între ele. e o greşeală simetrică şi la fel de dăunătoare să izolăm ermetic aceste concepte care se află într-o comuniune. etapele creativităţii. se întregesc şi se influenţează reciproc. dintr-un punct de vedere dinamic. într-o activitate procesuală. două verigi complementare ale lanţului euristic. Orice operă are la bază o idee. 1932). talent etc. din aceeaşi perspectivă a relativului şi discutabilului. suferă modificări şi completări în activitatea de creaţie. urmăreşte în principal să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi şi originale. Creativitatea se îmbogăţeşte. creaţia poate să mai aibă şi alte sensuri şi accepţiuni. deprinderi. transpunere ce implică cunoştinţe. Prin creaţie. creativitatea şi creaţia constituie două momente ale procesului euristic. Creativitatea se finalizează în creaţie. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi şi originale. în sens temporal. pe de altă parte. ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. să stabileşti linii de demarcaţie rigide care să evidenţieze cu certitudine unde anume se termină creativitatea şi unde începe. pricepere. A opera indistinct cu aceste concepte e o eroare ce generează alte erori. Din acest punct de vedere e foarte greu. Deci. Creaţia succede creativităţii. creaţia. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. o concepţie ideativă. în operarea cu conceptele de creativitate şi creaţie vom avea în vedere deosebirea relativă dintre ele. Atât creativitatea cât şi creaţia sunt activităţi şi. ele se subsumează acestui concept. credem că putem considera că teoria creativităţii.e dificil de precizat dacă ele aparţin etapei iniţiale sau etapei ulterioare. vom opera simultan cu ambele concepte. Desigur. socotim totuşi că este necesar să facem o delimitare relativă între creativitate şi creaţie. Conceptele de creativitate şi creaţie.

folosite cu predilecţie în ştiinţă şi în artă. Cercetările de psihologia muncii industriale dovedesc că aşa-numita muzică funcţională e de natură să menţină starea de veghe. Creaţia formează obiectul de cercetare al ştiinţelor de profil. analogii. prin întrebările lor. Conceptul de inovaţie. . să creeze o stare de bună dispoziţie psihică şi fizică. Este de presupus că muzica uşurează zborul fanteziei. Aceste concepte. făcând imixtiuni legitime dar prudente în sfera creaţiei. o imensă nevoie. cele trei domenii importante: ştiinţa. De asemenea. cât şi de finalizare practică a lor. un optimism generator de tonus cerebral ridicat şi pe fundalul lui să favorizeze un ritm de muncă crescut. ţinând seama şi de observaţiile unor creatori. uneori naive. tehnica şi arta. 3. mintea creatorului poate să fie pusă în alertă euristică. pe care operează atât psihologia. în afara noţiunilor analizate mai înainte. în principal. Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei Printre factorii care sunt de natură să stimuleze creativitatea (presupunând existenţa disponibilităţilor creative) se numără şi liniştea. se subsumează conceptelor de creativitate şi creaţie şi se înscrie în această arie de activitate. ori de unde ar veni ea. în momentele de intensă concentrare. punând-o în situaţia de a realiza mai multe şi mai ample legături asociative. creatorii au nevoie. să contribuie la înlăturarea oboselii. de linişte fizică şi psihică.o activitate mentală. Prin extrapolare. Desigur. între care poate să fie şi soluţia.cum au fost ele analizate de noi. Se recomandă discuţiile chiar cu persoane ignorante în ştiinţă şi tehnică. Se cere creatorului să accepte critica. ca şi munca . sau. Cooperarea dintre psihologie şi disciplinele de profil ni se pare a fi soluţia optimă de cercetare conjugată a creativităţii şi creaţiei. combinatorica sunetelor influenţează combinatorica mentală. ele pot să sugereze creatorului asociaţii. să analizeze cu atenţie şi cu maximum de obiectivitate observaţiile făcute. există o zonă de interferenţă. tehnice şi artistice). extinzându-şi cu circumspecţie preocupările lor în zonele creativităţii. utilizate preponderent în domeniul tehnicii sunt sinonime cu conceptele de creativitate şi creaţie. Creativitatea este tot un gen de activitate. într-o atmosferă de deplină conlucrare creativă cu colegii sau chiar cu persoane din afara specialităţii. Creativitatea cade preponderent în sfera de investigaţie a psihologiei creativităţii (şi nu numai a ei). combinări nerestrictive etc. se poate considera că o anumită muzică e de natură să faciliteze creativitatea. Ei cer cu insistenţă să nu fie perturbaţi în asemenea momente. în legătura lor indisociabilă. vizează. înţeles atât ca activitate de producere a ideilor noi şi originale. în literatura consacrată creativităţii se mai folosesc şi conceptele de inventivitate şi invenţie. cât şi disciplinele de profil (ştiinţifice. sunt stimulatoare discuţiile ştiinţifice.

cel puţin tot atât cât aceasta din urmă o influenţează pe prima. Adesea s-a spus. să cauţi soluţii în paralel cu autorul şi diferite de ale lui. W. vânătoarea. care poate să genereze anumite blocaje mentale. criza de timp etc. de singurătate. Teama de greşeală poate să fie un alt factor frenator în creativitate. Alex F. Scrisul creator. Birourile elegante cu imense şi bogate biblioteci sunt pentru voluptoşii sterili sau pentru impotenţii intelectuali care au nevoie de atmosferă. erau în urma americanilor. sunt uneori şi la unele persoane factori stimulatori în creativitate. întreruperile. frământările personale şi familiale. iritaţiile. în măsura în care. pasiunile colaterale secundare (hobbyes): pescuitul. Nu toţi autorii sunt de acord cu utilitatea unor factori stimulatori în creativitate. Ales. de asemenea. de exemplu: portretele de creatori celebri pe pereţi. Există şi factori care perturbă creativitatea. stimulator: să gândeşti când citeşti (să-ţi pui întrebări. prin încercarea de a elabora scheme. adversităţile. Printre factorii care contribuie la creativitate se mai enumera: experienţa. jocurile distractive şi rezolvarea enigmelor. are o anumită influenţă stimulatorie. Darwin consemnează: „Avea cunoştinţe extraordinar de vaste şi multe au dispărut o dată cu el. trebuie să admitem că abilitatea creatoare a mâinilor influenţează creativitatea mentală." Este pilduitoare în acest sens şi activitatea creativă a lui A. lucrul manual. muncă prea constantă asupra unei probleme. F. pe bună dreptate.I. să te îndoieşti că soluţia găsită de autor e singura posibilă şi cea mai bună etc. A. Gide nu spune că el n-a avut niciodată „un cabinet de lucru". consemnează: „într-o spovedanie. zgomotele. însă o fărâmă de noroc poate să ne ajute să facem un mare salt". din perspectivă onto-genetică actul primează faţă de gând. datorită fricii lui excesive de a nu face cumva vreo greşeală". din cele zece volume ale celebrei sale lucrări A Study of History.). Ralea. Osborn spune că americanii au constatat. de pildă. că savanţii chimişti germani. De asemenea. în ciuda renumelui lor notoriu de creatori în chimie. grafice. dacă-ţi surâde şansa (norocul). oriunde: în vagon. poţi ajunge la descoperiri şi invenţii noi şi originale. M.M. de o mie şi una de excitante ca să fecundeze o debilă şuviţă. Osborn consideră că „norocul familiei Curie provine din perseverenţa neabătută". oboseala intelectuală şi fizică. pe marginea drumurilor. pe băncile grădinilor publice. colecţionarea timbrelor. A. dar adaugă mai departe: „Cele mai multe experienţe sunt făcute în paşi mici. numai patru . Atunci când i-a venit inspiraţia a scris pe apucate. Cititul creativ este. Ch. de stimulente. Se consideră că. care diminuează disponibilităţile pentru creativitate şi creaţie. Observaţie adâncă şi justă. se pare că. în tramvai. calcule etc. din cauza lipsei securităţii personale. după al doilea război mondial. că norocul nu favorizează decât minţile pregătite să-1 sesizeze şi să-1 folosească. pe lângă foarte multă muncă şi perseverenţă. ameninţată în orice moment sub regimul lui Hitler. Despre Robert Brown. Beveridge enumera: grijile.Spiritul de concurenţă. practicarea meşteşugurilor etc.J. Toynbee care. Whitehead consideră că „Nefolosirea abilităţii manuale este cauza principală a letargici mentale a aristocraţiei".

că marile personalităţi creative se manifestă oriunde. în hoteluri etc. într-adevăr. Ralea se referă numai la ele. Se pare. De aceea studiul factorilor care stimulează sau perturbă creativitatea ne apare util şi necesar. Dar ceea ce e valabil pentru creatorul de geniu. iar restul în tren. nu se mai potriveşte la creatorul obişnuit. destul de rar întâlnit. . Este de presupus că subtila observaţie a lui M. pe vapor. în orice condiţii. în lungile-i călătorii spre a descoperi vestigiile civilizaţiilor dispărute. în avion.. oricum.au fost scrise la Londra.

zămislindu-se în însăşi dinamica lor. Asemenea acte şi procese fiind prezente peste tot. originalului şi valorosului în ştiinţă. Metaeuristică se ocupă cu aflarea legilor şi principiilor care generează noul la diferite niveluri ale existenţei. ca fenomen de cultură în societate. prin conlucrarea dintre conştientsubconştient. inovaţie. ca evoluţie şi progres în lumea vie. A. aceste entităţi se cer totuşi corelate spre a se afla într-o anumită concordanţă. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii O serie de autori (J. act şi proces de creativitate. cu creaţia. se poate acredita punctul de vedere după care creaţia e un fenomen universal. stimulare şi dezvoltare a creativităţii. logic-infralogic. Ca expresie a noului. euristica (de la gr. la nivelul omului şi al colectivităţilor umane. creaţie. la nivelul lumii lipsite de viaţă. ca rezultat al cercetării ştiinţifice. Guilford. de Bono etc. Fără a fi izomorfe. Al. După opinia lui G. inovare.CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE t 1. în prezentul subcapitol ne propunem să realizăm o deschidere către aşa ceva. starea vigilică şi cea hipnoonirică. artă etc. ce ne permite înţelegerea creaţiei. euristica studiază apariţia noului. în accepţiunea hegeliană. Drevet şi A. Osborn. tehnicile şi procedeele de modelare. creaţia apare oriunde există acte şi procese de dedublare. Metaeuristică cercetează noul ca generare a ceva din altceva.P. a afla) studiază tocmai procedeele şi metodele de rezolvare a problemelor. jocul antitetic al existenţei cu nonexistenţa generază devenirea împreună. descoperire. cât şi modalităţile.) tratează creativitatea în termenii rezolvării de probleme. F. la toate nivelurile existenţei. 2. Polya. de la existenţa în sine la existenţa conştientă de . Din punctul nostru de vedere. tehnică.A. în sens filosofic. heuriskein. Moles consideră euristica drept „Ştiinţa artei de a inventa". invenţie. de antrenament creativ şi de învăţare creatoare. de naştere şi dispariţie. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie Se constată o evoluţie oarecum paralelă a modelelor de creativitate şi creaţie cu sistemul disciplinelor euristice. E. ca însuşire a existenţei. lumii vii. dintr-o perspectivă foarte generală. societăţii şi omului. Prin metaeuristică noi înţelegem disciplina care se ocupă cu studiul modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a noului.. am spune noi.

în această lucrare a fost elaborat un model euristic . Ana Stoica etc. Disciplinele euristice ce compun sistemul se găsesc în stadii diferite de constituire: unele sunt avansate. în jurul psihopedagoeuristicii sunt aşezate o serie de discipline euristice în curs de constituire . M. în centrul sistemului a fost aşezată psihopedagoeuristica. 1983. din anii 1950 şi după această dată. fiindcă psihologia deţine un avans informaţional şi metodologic faţă de alte discipline. iar câteva doar ca proiect.sine şi de restul universului. D. Descrierea sistemului Sistemul euristic e format dintr-un ansamblu de discipline (ramuri) în relaţie.modelul euremelor. indubitabil. începând cu cercetările lui J. cât şi statutul ei contemporan. prin metaeuristica. cuantificabil şi operaţional. pentru că cercetările de psihologia creativităţii sunt fundamentale pentru oricare disciplină care abordează creaţia în domeniul său specific. Roşea. Leibniz. care îşi propun să studieze corelativ unele aspecte ale creativităţii în stările de veghe. în bună măsură.). Bejat. Relaţia creativă dintre fenomenele vigilice şi cele hipnice-onirice e. în fine. G. în acest domeniu. Mijlocul sistemului îl ocupă euristicile de ramură: scientoeuristica. euristica devine filosofic a creaţiei (metaeuristica). Mai întâi.vigiloeuristica şi hipnooniroeuristica. îmbrăţişând noul la toate nivelurile existenţei. îngustându-şi sfera şi vizând un conţinut mai bine precizat. oarecum. Euristica a debutat ca filosofie a creaţiei. G. în acelaşi timp. poate fi considerată. iar mai apoi s-a constituit ca ştiinţă. ca ars inveniendi (P. 1966). tehnoeuristica şi arteuristica. 3. Dorim să credem că lucrarea noastră „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). în toate ipostazele şi formele sale. Apoi. P. pentru că psihologia e prima disciplină care a abordat experimental creativitatea. Inventica.W. pe de alta ca ştiinţă are în vedere atât dimensiunea ei istorică. de la cele foarte generale la cele particulare. din mai multe motive. Guilford. Mihaela Roco. altele la început de drum. de elaborarea hipnologiei şi onirologiei ca ştiinţe. ca structuri fundamentale ce reali- 23 . Leibniz etc. fără a renunţa de a fi. centrată pe instruirea creativă.P. echivalentă cu relaţia creativă dintre conştient şi subconştient. Popescu-Neveanu. Progresul în constituirea acestor discipline euristice e. o cercetare în principal de tehnoeuristică. prin unele ramuri ale sale. în acest spaţiu se înscriu şi cercetările substanţiale ale psihologilor români: Al. dependent. se pare.W. Definiţia euristicii pe de o parte ca filosofie. ce exprimă atributele sale de mare generalitate. de unii mari filosofi (R. analitic. şi filosofie. somn şi vis. Bădărău. cu permisiunea cititorului. fiind practicată. Ea cercetează fenomenele şi procesele de producere a noului la nivelul fiinţelor dotate cu creier evoluat şi cu viaţa psihică superioară. heuriskein se metamorfozează în ştiinţă a creaţiei. Descartes. Vérone. Este în curs de a se realiza un transfer informaţional şi metodologic din psihologia creativităţii în pedagogie şi de constituire a unei pedagogii euristice. Viaţa şi personalitatea filosofică.

legea reacţiei. ingineria valorii. credem. Odobleja sunt: 1. metoda eurigramelor devine metoda socioeurigramelor. Odobleja în „Psihologia Consonantistă" (1938-1939). pornind de la două elemente primordiale . b) artă a creaţiei. V. c) ştiinţă a cercetării şi descoperirii de noi consonanţe (între idei sau între lume şi idei). în ceea ce priveşte euristica. în forma ei generală.dr. cât şi pe părţi. legea compensaţiei. legea echivalenţei. A. îi precizează domeniul de studiu. într-o concepţie onduliformă şi genetic.lumatia şi informateria. publicată la Editura Academiei Românie (1992). La graniţa dintre tehnoeuristică şi arteuristică cel mai bine conturat sub raport euristic e designul. după Şt. ceva diferit de gândirea algoritmică. Relativ recent au fost puse în evidenţă de către acad. Belous. legea alternanţei. care pot fi interpretate nerestrictiv drept legi ale euristicii. un submodel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice şi al relaţiilor complexe dintre conştient şi subconştient în creativitate. euristica matematicii şi îşi anunţă intrarea în etapa euristicizării managementului şi markentigului. legea reversibilităţii.progresivă. Introducere în socioeuristică" (1981). Prin extrapolarea circumspectă a modelului şi a metodei la fenomenele socioumane a fost publicată o carte intitulată „Creativitatea socială. fondată de prof. M. o infralogică de tip intuitiv). După Şt. îi prevede aplicaţiile şi îi surprinde şi formulează legile. h) domeniu al gândirii ce se opune verificării (un domeniu diferit de cel logic. e) arta de a gândi şi inventa. Legile creaţiei (un fel de reguli de bază ale acesteia). Şi alte ramuri ale artei sunt pe cale de a coopera interdisciplinar cu euristica. Euristicile de ramură ascund în ele însele o serie de potente ce se vor finaliza. în spaţiul tehnoeuristicii progresele cele mai notabile au fost realizate de către disciplinele: proiectarea creativă. Extinderea cercetărilor euristice la domeniul ştiinţei şi perfecţionarea metodologiei au condus la elaborarea monografiei denumită „Strategii creative transdisciplinare. sintetic.ing. Drevet. Autorul conjugă ontologia. ea a fost fundamentată de Şt. care într-un fel cuprinde toate disciplinele euristice comentate mai înainte. Odobleja. 4. Moles). în limbajul de astăzi. A fost conturată şi aplicată metoda eurigramelor.zează creativitatea în general şi creaţia tehnică în particular. epistemologia şi creatologia şi. Introducere în scientoeuristică". analitic. se pare. 6. f) ştiinţa mecanismelor gândirii creatoare. legea antrenamentului. euristica este: a) ştiinţă a introspecţiei gândirii. euristica fenomenologică şi euristica structural-fenomenologică. 2. 3. Aici. El o defineşte atât în sens larg. în ramura scientoeuristicii cea mai bine elaborată e. g) ştiinţa de a mări artificial capacităţile inteligenţei umane prin diferite instrumente (maşini). bazele creaţiei inginereşti şi inventică. din perspectivă multilaterală. prin analogie cu metoda „Organigramelor metodologice" (A. Crea- . pe modelul său numit „inelul lumii materiale". interpretează creaţia ca o trăsătură a întregului univers. 5. sub forma euristicilor particulare. Sunt puse în evidenţă o serie de metode şi un limbaj specifice creativităţii sociale. Aici se înscriu contribuţiile remarcabile ale Şcolii româneşti de inventică de la Iaşi. Drăgănescu unele euristici cu generalitate maximă: euristica structurală.

După opinia noastră aceste euristici pot. formând conţinutul metaeuristicii (fig. 1. pe ultimul nivel. viaţa spirituală (cultura. iar creaţia ca având drept suport cercetarea ştiinţifică. Sistemul disciplinelor euristice 25 . valorile etc. acela al conjugării cunoaşterii şi creaţiei. 4.) sunt consonante cu ritmul pulsatoriu-creativ al întregii naturi. 1). eventual. Cercetarea ştiinţifică e interpretată ca activitate de creaţie. atât de mult căutată la noi şi în lume. Pe această punte de legătură e de aşteptat să se realizeze o tot mai mare apropiere între ştiinţă. tehnică şi artă.tivitatea şi creaţia omului şi a societăţii. Găsim aici premisele (şi nu numai atât) pentru elaborarea unei filosofii a creativităţii şi creaţiei. să fie aşezate în sistemul disciplinelor euristice. Concluzii Geneza sistemului disciplinar euristic evidenţiază un fenomen semnificativ în ştiinţa contemporană. Fig.

a inventa etc. dar acestea sunt subordonate legilor care caracterizează sistemul luat în ansamblul lui. 4. Deci. având o calitate nouă. 3. în cadrul sistemului creativ integral persoana. conjugate. 2. prin extensie a descoperi. Procesul psihic este simultan parte şi funcţie. denumite de compoziţie. iar grupările de părţi în relaţie (structurile) ca „molecule de creativitate". memoria îndeplineşte funcţiile de stocare. Vom considera ca parte în structura euristică. Aţâţ partea. funcţii calitativ diferite de cele ale imaginaţiei sau inteligenţei. ca atare. O parte poate conlucra succesiv şi simultan la mai multe structuri euristice. rezultată din integrarea şi subordonarea părţilor în ansamblu şi o funcţionalitate proprie. şi aceste legi. proprietăţi de ansamblu distincte de cele ale elementelor". cât şi întregul trebuie concepute poli-funcţional. a invenţiilor şi descoperirilor. Desigur. o totalitate de părţi în relaţie.consideră J. Piaget . într-o multitudine de relaţii. deci parte-funcţională. în interdependenţă. inteligenţa etc. Mai multe părţi funcţionale în relaţie formează o structură euristică.) structurile psihice fundamentale care conlucrează la realizarea creativităţii. care formează un tot unitar. vor forma psihicul (persoana) ca sistem creativ integral. a crea. ecforarea (extragerea) informaţiilor. „în mod cert . procesul psihic (funcţia psihică): memoria.o structură este formată din elemente. nu se reduc la asocieri cumulative. care îndeplineşte o funcţie calitativ distinctă în producerea noului şi originalului. părţile nu sunt juxtapuse. 1. păstrare. stocarea informaţiei. de obicei. care înseamnă a afla. Ţinând seama de cele spuse mai înainte. Părţile funcţionale pot fi concepute ca un fel de „atomi de creativitate". Conceptul de structură creativă Prin structură se înţelege. Toate structurile euristice (ca grupări de părţi în relaţie). imaginaţia. Să vedem care sunt părţile şi în ce relaţii se găsesc ele în cadrul structurilor euristice. recunoaştere şi reproducere a informaţiei. iar acestea conlucrează succesiv şi simultan între ele. prin structură euristică vom înţelege o grupare de părţi funcţionale în relaţie. filtrajul.CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR . Fiecare parte are o funcţionalitate calitativ distinctă. Numim eureme (de la grecescul heuriskein. ci conjugate. conservarea. putem considera că în realizarea creativităţii şi creaţiei conlucrează următoarele eureme: . Din perspectiva ciberneticii memoria umană are următoarele funcţii: 1. De pildă. ci conferă totului. clasificarea şi marcajul mesajelor şi 5.

Mihai Golu (1972) pune în evidenţă o serie de asemenea structuri operaţionale. gândire. efortul intens şi de lungă durată. de inteligenţă. motivaţia.. la care conlucrează elemente ideativ-perceptive şi motorii. 2). 2. interese etc. tehnice. putem configura pătratul euremelor (fig. 6.. în sfera structurilor euristice fundamentale. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. în cadrul căreia conlucrează pasiunea. realizată de inteligenţă. eurema asociativ-combinatorie.. eurema ideativ-perceptivă. Pătratul euremelor 27 . plăcerea de a face invenţii şi descoperiri 4. sentimentele.STIMULATOARE LU etc. conştient. eurema de obiectualizare a imaginii. Modelul structurilor euristice fundamentale. dintre care unele pot să aibă un rol mai mic sau mai mare în realizarea creativităţii. eurema critică. inconştient etc. 2.1. curiozitatea. realizată de gândirea analitică. 5. Prin analogie cu pătratul logic. memorie. de funcţia critică şi valorizatoare a conştiinţei etc. EUREMA ENERGETICĂ . CC o m O o o o CC LU H CC 8 LU Ş tr LU EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI Fig. iar pe cele două diagonale sunt dispuse euremele prin care se realizează întruchiparea ideilor în imagini şi obiecte (opere) ştiinţifice. ambiţia. curajul. realizată în principal de memorie.. imaginaţie. limbaj. voinţa. la creativitate şi creaţie pot să participe şi alte multe structuri operaţionale. la care participă componente ideative şi perceptive. nevoia. Pe cele patru laturi sunt aşezate euremele implicate în producerea ideilor noi şi originale. 3. artistice etc. eurema energetică-stimulatorie. interesul. forţa proceselor nervoase exprimată în tipul de activitate nervoasă superioară şi în temperament.

între memorie şi gândire se realizează un permanent du-te-vino. după care sunt stocate în memorie. Cercetările de psihologia memoriei pun în evidenţă că memoria se realizează în funcţie de interese. de erudiţie şi de opiniile înrădăcinate". Ţinând seama de faptul că în vederea activităţii creative este recepţionată o mare cantitate de informaţie (de obicei. Mesajele sunt sumar prelucrate. gândire. El funcţionează ca un filtru care realizează o primă selecţie şi clasificare informaţională. Nu există cercetări experimentale care să releve cu certitudine dacă există o corelaţie de directă proporţionalitate între cantitatea de informaţie şi creativitate. cu cât producem mai multe idei. Cu cât avem mai multe date .. indispensabilă în activitatea creativă. Probabil că opiniile lui Alex F. într-un fel. limbajul. ca şi deficitul informaţional. Ele sunt readuse la nivelul gândirii. De altfel. de natură să finalizeze actul sau procesul creativ: „Este aproape axiomatică teza după care cantitatea produce calitate în ideatic. clasificate la nivelul gândirii. Osborn. „Charles Nicolle ajunge să afirme că geniul nu este în stare să înmagazineze cunoştinţe şi că spiritul inventiv poate fi omorât de un învăţământ deficitar. Logica şi matematica ilustrează adevărul că. Suprasaturaţia informaţională poate să fie la fel de dăunătoare în activitatea creativă. Este de presupus că accentul cade pe memoria logică. le completează. după care le transferă iar în memorie pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. prin care desemnăm mesajul înţeles. Tot atât de adevărat este că cele mai bune idei rareori ne vin primele". limbaj. elimină pe cele superflue etc. cantitatea produce calitate în creativitate. triate. ca apoi să revină la ele. gândirea şi limbajul preced. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei în cadrul acestei eureme un rol important îl are memoria în legătură indisociabilă cu gândirea. le pune în noi contexte. Un astfel de mesaj este necesar şi util în creativitate. interesele etc. Se poate presupune că în creativitate este utilizată în mai mare măsură memoria de lungă durată. Osborn sunt valabile pentru creatorul obişnuit.consideră autorul . se cere ca filtrarea ei să se facă cu maximum de eficienţă. In cadrul euremei de acumulare se realizează deci o simbioză funcţională între memorie. în speţă de interesul creativ. Datele ei sunt îndelung supuse meditaţiei. Clasificarea mesajelor se cere făcută cu maximum de precizie spre a putea fi găsite şi ecforate cu uşurinţă în vederea utilizării lor eficiente în activitatea creativă. interese etc. este reactualizat prompt şi folosit eficient în contexte diferite. Astfel. fixat în cuvânt şi memorat. După opinia lui Alex F. mai multă decât poate fi folosită în creativitatea imediată). cu maximum de precizie. le reclasifică. cu atât suntem mai aproape de a o elabora şi pe cea bună. mai ales în aşa-numita etapă de incubaţie a ideilor. se constată că ele sunt absolut refractare la stocarea unei mari cantităţi de informaţie.cu atât şansa e mai mare ca printre ele sa fie şi informaţia relevantă. care continuă activitatea de analiză şi de sinteză asupra lor: le retriază. le reordonează. în ceea ce priveşte geniile creative. pe logomnemă. şi pregătesc terenul memoriei. .2. Cercetările de psihologia memoriei dovedesc faptul că mesajul înţeles este conservat o durată mai mare de timp.

persoana creativă răspunde cu strategii variabile. Se poate spune. Persoana primeşte apriori nişte „tipare" comportamental-ideative. Un asemenea spirit operează o filtrare informaţională riguroasă. prin travaliul mintal ridicat. Pe acest teren operează ecuaţiile algebrei combinatorii. Imaginaţia 29 . neprevăzute. modificabile aposteriori. dinamice. Geniul creativ prezintă anumite particularităţi: la o cantitate relativ mică de mesaj provenit din afară. cu mai mult temei. din nimic nu se poate naşte ceva. facem saltul de pe coordonata prezentului pe cea a viitorului. prin elaborarea unei singure variante acolo unde sunt posibile o mulţime de soluţii. de combinări şi recombinări. Osborn arată că „Combinarea e adeseori numită esenţa imaginaţiei creatoare".Este foarte adevărat că persoana inventivă nu se poate împăca cu un învăţământ bazat pe memorarea excesivă. Combinarea nouă şi originală se realizează tocmai prin abaterea de la schema dată prin experienţă. Fantezia a re calitatea de a anticipa realul. că geniul creativ nu memorează cunoştinţe nerelevante. amplitudinea şi potenţialul lor. Comportamentul necreativ se caracterizează prin aplicarea unor scheme nonvariabile la situaţii variabile. prin elaborarea de «'soluţii la una şi aceeaşi situaţie. Indicele de creativitate e determinat nu numai de cantitatea de informaţie intrată în sistemul uman. prin incapacitatea de a găsi soluţia optimă. combinarea ideativ-comportamentală va fi identică schemei. Aşa cum spunea Lucretius în De rerum natura. 3. ce se cer soluţionate corespunzător. Combinarea informaţiilor intrate în sistemul uman este de natură să contribuie. sau prin elaborarea unei soluţii neadecvate situaţiei date. cât de valoarea productivă (inventivă) ce se realizează la nivelul verigii centrale. Graţie ei. La situaţii variabile. la realizarea noului şi originalului. sunt antischemă. de a-1 prefigura. în cest caz. procedee apriori şi aposteriori. şi nu atât de ea. Eurema asociativ-combinatorie E realizată în cea mai mare măsură de cuplul fantezie-inteligenţă. nu actualul ci perspectiva. Cum de altfel. prin conlucrarea sistemului de eureme. Este de presupus că în acest joc combinatoriu intervin legi probabilistice. geniul creativ nu poate fi conceput. în mare măsură. care în repetate rânduri a asigurat succesul organismului. Dar fără o cantitate oarecare de cunoştinţe. care poate să dea impresia aparentă că e refractar la acumularea cunoştinţelor. încep „experimentările mintale" de elaborări şi reelaborări. Noul şi originalul se nasc la antipodul schemei stereotipe. Ele se realizează prin combinaţii variabile la situaţii variabile. de a vedea viitorul cu ochii Prezentului. el adaugă o mare cantitate de creativitate din interiorul său. La situaţii identice. v edem cu ochii minţii nu realul ci posibilul. Creativitatea constă tocmai în elaborarea de strategii combinatorii noi la situaţii noi şi uneori în elaborarea de strategii posibile la situaţii probabile. în ce mod? Cum? Alex F. o persoană cu indice mic de creativitate poate să recepţioneze o mare cantitate de informaţie la care să adauge un procent de creativitate foarte mic din interior. nici chiar prin voinţa zeilor. Dar se ivesc situaţii noi. fenomene aleatorii şi necesare. prin forţa.

De îndată ce 30 se aruncă în avangardă. inconsistentă. oricât de mare însemnătate ar avea funcţia combinatorie în producerea noului şi originalului. Informaţiile noi presupun integrarea lor în informaţiile existente în sistem. ai vedea în el milioane de biţi de cunoştinţe şi de experienţă. reale şi posibile. Dacă am rămâne numai la această explicaţie. le pot pune în ipostaze noi. pot evidenţia noi faţete şi aspecte până aici ascunse. ca în cazul adăugirii unei noi piese de cristal în caleidoscop. apariţia noului şi originalului. adică idei produse prin combinarea şi recombinarea elementelor existente. generând pe această cale elemente creative noi şi originale. Sidney T. ni se pare că nu pot explica pe deplin şi în mod consistent creativitatea. Dacă ai privi un creier. depozitate. putem să inventăm. probabil. Dacă manipulezi. Or. sunt de natură să faciliteze jocul asociativ-combinatoriu. prin combinări şi recombinări.. O astfel de concluzie ar fi.Desigur. combinaţiile originale apar cu mai mare probabilitate atunci când diapazonul cunoştinţelor noastre cuprinde domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate ale cercetării". ar însemna că dintr-un număr finit. putem face mai mult decât să descoperim. apoi manipulezi tubul vei obţine o multitudine de noi structuri posibile. asemenea informaţiei stocate în cutia de memorie a computerului. combinarea şi recombinarea lor. dintr-o cantitate finită de informaţie intrată în sistem. în tonalităţi diferite: uneori în roz. relativ mic de cunoştinţe (informaţie) intrat în sistemul uman. în noi raporturi şi relaţii. vei obţine o nouă structură. se realizează la confluenţa informaţiilor inedite. Dacă se manipulează tubul caleidoscopului vei obţine nenumărate structuri. care presupune producerea de idei noi şi originale. ca un joc luminos de artificii.. Informaţiile inedite pot restructura în fel şi chip vechile combinaţii. nu se poate obţine un număr infinit de cunoştinţe noi şi originale. Oricât de mare ar fi numărul combinărilor realizate la nivelul combinatoricii intelectului.. ar rezulta toate cunoştinţele actuale şi viitoare. dar suficient pentru a realiza un număr imens de combinaţii şi printr-o mare capacitate combinatorie. alteori în nuanţe de gri-negru. adică pui în funcţie computerul. . ca să combini trebuie să ai ce combina. Dacă adaugi noi piese. Dacă adaugi un nou fapt sau experienţă. vei obţine nenumărate structuri. Astfel. imaginaţia poate să alăture acele lucruri sau gânduri care nu sunt noi prin ele însele. Ar rezulta o creativitate infinită dintr-un număr finit de elemente informaţionale. Capacitatea combinatorie e pusă în dependenţă şi de cantitatea de cunoştinţe oarecum divergente care. evident. dar pot fi topite în ceva ce este nou. Dacă se adaugă o nouă piesă de cristal la caleidoscop şi se păstrează poziţia iniţială vei da peste o structură uşor diferită. intrate în sistem. cu cât cantitatea de cunoştinţe e mai mare. Graţie combinărilor şi recombinărilor se produc noul şi originalul: „Ca într-un creuzet. Parnes face o analogie reuşită între funcţia de combinare a psihicului şi proprietatea combinatorie a caleidoscopului: „Când priveşti într-un caleidoscop se vede o structură. Mintea operează într-un mod similar. analogiile multiple: . putem să producem idei care n-au mai existat". şi oricât de importante ar fi ele. cu cele existente deja în el. Creativitatea.. Se consideră că. cu atât şansele de a da peste combinaţii noi şi originale sunt mai mari.

Ralea mai adaugă încă două. 4.începi să manipulezi combinând şi rearanjând noul fapt cu cele vechi. 5." Alături de fantezie-inteligenţă. Ele sunt fenomene complementare. la care M. 5.Imposibil. „Inteligenţa este procesul prinderii de relaţii corespunzătoare într-o situaţie relativ nouă. Binet consideră că inteligenţa se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. fantezia participă. 3. comprehensiunea şi 6. direcţionarea gândirii. înseamnă a stabili selectiv anumite legături. 2. 4. intervin şi combinaţii neconcludente.. „Desigur. economie. Edison le cercetă şi-şi dădu de îndată seama că nu preţuia. Inginerii cu diplome şi cu studii în străinătate rămaseră cu gurile căscate în omului care fusese izgonit de la şcoală. . apoi îşi văzu de treabă. funcţia critică. lipsite de perspectivă. vei obţine un număr şi mai mare de noi structuri posibile". la realizarea funcţiei combinative. integrându-le într-un nou asamblaj şi acţionând în consecinţă ori de câte ori e cazul. de la légère = a încheia. şi în strânsă legătură cu ele. nici unul. că inteligenţa este un proces de prindere de relaţii. Când planurile fură gata. în domeniul creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti.Absolut siguri. Peste două zile veni în cabinetul inginerilor şi depuse pe masa lor 48 de planuri de maşini. ca de pildă intuiţia. Ea ocupă o pondere mare în creativitate în raport cu alţi factori. Piaget.Nu puteţi să întocmiţi alte planuri? . întocmite pe aceleaşi principii tehnice. Combinatorica mintală are posibilitatea să-şi anuleze propriile-i produse. Beniuc.. în cadrul euremei a sociativ-combinatorii mai participă şi alte procese. într-o zi. adaptabilitate la scop. complexitate. Se pare că inteligenţa îndeplineşte o funcţie relaţională în cadru'l combinatoricii creative.Sunteţi siguri? .. abstracţie. . în mai mare măsură. ." A. zie Edison. care duc pe căi greşite. reversibilităţii şi anulării descrise de J. detaşând părţi din experienţa trecută sau făcută pe loc. 3. După alţi autori. scrie M. a asambla. Este de presupus că. realizare originală. fără să isprăvească măcar 4 clase Primare. dacă nu chiar identice. inventivitatea. valoare socială. în diferite combinări şi recombinări. putem presupune.". iar inteligenţa la realizarea funcţiei asociative (relaţionale). în cadrul euremei asociativ-combinatorii. Edison avea o foarte mare capacitate asociaţiv-combinatorie: „. cum însuşi cuvântul spune: Intelligere sau intellegere. Trebuie să admitem că în aceste cazuri intervine anularea combinaţiei. după legile compunerii. Th. obiectivitatea.Bine. percepţie corectă şi rapidă. a alege.. Din pers- . răspunseră inginerii. inteligenţa poate să îndeplinească activităţi caracterizate prin: 1. Una din funcţiile psihice care-şi dispută întâietatea cu fantezia în creativitate este inteligenţa. Se pare că inteligenţa funcţionează în strânsă legătura cu fantezia. doi bani. 2. 6. 7. dificultate. ceru inginerilor să-i schiţeze trei planuri de maşini. aceleaşi cu românescul „a înţelege".

Când aparatele erau gata. Eurema energetică-stimulatorie Această euremă e formată dintr-o multitudine de fenomene şi procese psihice care. când spunea că geniul este unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie. dragii mei. Şi aparatele. Mai poate fi luată în consideraţie şi analogia care. Osborn. dirijată de voinţă. Al. cer un mare travaliu psihic. de asemenea. intuiţia poate fi caracterizată ca o stare de iluminare bruscă. consemnează Al. 4. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei şi cea asociativ-combinatorie se desfăşoară pe un fond energetic amplificat. Edison nu dormi barem o singură clipă. intuiţia poate fi caracterizată ca fiind realizarea unei combinaţii informaţionale reuşite.. cu toţii suntem înzestraţi cu puterea voinţei şi aceasta este cheia efortului creator". Se spune despre el că . cât şi pe cele afectiv volitive. Munciră 60 de ore în şir. potrivit contractului. Edison constată cu mirare că nu funcţiona nici unul cum trebuie. Th. pe un tonus cerebral ridicat. sentimentele etc. le spuse el. O voinţă puternică este autogeneratoare de potente creative şi creatoare: „Aproape fiecare dintre noi poate să-şi conducă mintea într-un mod mai eficient decât o face în mod obişnuit. curajul (cutezanţa). îndeplineşte o funcţie relaţională. interesul. nevoia. în caz că nu se livrau la timp. Creativitatea şi creaţia se desfăşoară. O funcţie combinatorie îndeplineşte şi inconştientul. Edison avea multă dreptate. îndeplinesc funcţia de dinamizare creativă şi creatoare a persoanei. de surprindere a unei relaţii creative fundamentale. Creativitatea şi creaţia implică atât componenta intelectuală. laolaltă.Acum. dorinţa. Osborn consemnează opinia lui Emerson: „Să gândeşti este cea mai grea sarcină de pe lume". dintr-un punct de vedere. apoi se duse la uşă şi o închise cu cheia: . care a dus la o soluţie nouă şi originală. care generează şi întreţine starea de continuă concentrare. voinţa (capacitatea de efort). de găsire a unei căi îndelung căutată. nu veţi ieşi de aici până ce nu vor merge strună toate aparatele. Chemă toţi lucrătorii şi tehnicienii în atelier. succesul. în felul acesta înţelegea el să lucreze". cum ar fi: pasiunea. Edison nu stătu mult pe gânduri. F. Combinatorică se înfăptuieşte pe fondul unor fenomene dinamizatoare. Sub raport psihologic. solicită mobilizarea tuturor potentelor energetice şi dirijarea lor spre actul şi procesul euristic. trebuiau să fie predate peste 4 zile. pierdea comanda şi rămânea cu ele pe cap.pectiva combinatoriei! creative. Acest dicton poate fi aşezat drept motto la întreaga sa activitate creativă şi creatoare în domeniul tehnicii. în acest timp. din punct de vedere psihofiziologic.într-o zi căpătă o comandă de aparate telegrafice speciale în valoare de 30. într-o măsură mai mare sau mai mică. . ambiţia.F. de transfer informaţional de la o combinatorică la alta.000 de dolari. un consum energetic foarte mare. cu adevărat genială. curiozitatea. de clarificare a unei probleme.

teorii. de ţintă. Aşadar. sau încercarea temerară a gânditorului în metafizică de a le cuprinde pe toate. printr-un imens travaliu de gândire şi voinţă. prin acumularea mvăţămintelor ce se trag din fiecare încercare şi chiar din fiecare eroare. când stau pe loc însă este pentru mine un chin tot atât de mare. Ea este. îngăduindu-şi cu greu doar 2-3 ore de somn. iar omul înzestrat cu harul muncii şi cu potente creative devine fiinţă prin excelenţă creativă şi creatoare. care. generează. consemnează B. Când am spor e o mare încântare. Cine nu e capabil sau dispus să-1 facă n-are de ce bate la poarta templului creaţiei. „Edison. Uita să mănânce. zecile de variante ale creatorului Uric. „Când este vorba de eficienţa creaţiei .Extraordinar! Asta nu mi s-a mai întâmplat! îţi mulţumesc că ai venit să mă iei. când cumnatul său îi aduse aminte că fericitul eveniment se desfăşurase în salon „fără el". Deci. uneori chiar sutele de încercări neizbutite. chiar şi ziua când trebuia să-şi serbeze căsătoria. şi ele îndelung meditate. invenţii şi descoperiri. sări drept în picioare şi-şi lovi fruntea cu palma: .nici câmpul cunoştinţelor şi nici puterea talentului nostru nu sunt atât de vitale ca forţa noastră motrice. adesea. a fost întrebat de funcţionarul de la ghişeul unde venise să-şi achite impozitele cum îl cheamă." El înscrie un imperativ ce poate fi folosit drept motto al efortului creator: „încearcă şi iar încearcă". într-o mare sinteză. infinitésimal. Sutele de schiţe ale pictorului pregătitoare şi premergătoare creaţiei. lunile de muncă filigranică la şlefuirea trăsăturilor unui chip sculptat. la care el a răspuns că nu ştie. dar care. ce vrea să tindă spre perfecţiune. preocupat de o nouă invenţie fusese atât de absorbit de aceasta încât uitase cu desăvârşire că în ziua aceea avea nunta. te apropie. Odată chiar. să se ducă la culcare. în fericit. ţine de esenţa creativităţii şi a persoanei creative. sunt de natură să evidenţieze sublimul efort creativ şi creator. Creaţia este deopotrivă chin şi fericire: „Lucrez din răsputeri la volumul II. muncea până la uitare de sine şi de alţii. se conjugă. rezultanta efortului creativ. convertiţi în ipoteze. cu pasiunea.F. Voinţa. nu-i aşa?". A uitat. Munca 1-a generat pe om (în sens antropologic). fiind găsit în cele din urmă în atelier. la un moment dat. Naşterea ideilor noi şi originale se realizează printr-un efort prometeic şi printr-un sisific chin. uneori dramatic. Aceasta din urmă se poate naşte în însăşi munca creativă. furat de muncă şi preocupările sale creative şi creatoare. până când în cele din urmă îţi apare soluţia nouă şi originală. Intuiţia este fiica legitimă a muncii continue şi tenace. obsedat fiind de una din invenţiile sale. . Mary trebuie să fie supărată. cel mai adesea. Osborn . Russel.Lucra ziua şi aproape toată noaptea. ceea ce în româneşte se poate tălmăci prin zicala optimistă: „încercarea moarte n-are".consemnează Al. căci ea va rămâne pentru el veşnic închisă. ac ea străfulgerare intuitivă. Efortul creativ se concretizează în zecile. Efortul. făcute şi refăcute. făcut moment de moment. anii şi uneori zecile de ani ai savantului. care „potriveşte" cuvintele şi efectele poetice spre a produce emoţia artistică. prin progresele parţiale acumulate. timp îndelungat. exprimată prin capacitatea de efort creativ.

naşte noul şi originalul. în încheierea Autobiografiei sale. de a ieşi în evidenţă.căci altfel este imposibil să formulezi judecăţi valabile asupra chestiunilor abstracte. peste oceanul adânc al neliniştii.W. La o energie psihică foarte mare. a fost determinat. conjugată cu dorinţa de a înţelege şi explica fenomenele din aceste ştiinţe. Pasiunea. Darwin. profunda şi statornica dragoste de ştiinţă care a fost de natură să-i întreţină sârguinţă.F. atât cât pot să-mi dau seama. ea este armă cu aceasta să fie pentru mine o plăcere şi nu un supliciu. nu poţi să-ţi concentrezi gândirea numai la impulsul unui sentiment al datoriei. plăcerea de a publica. obstacolele devin mai uşor de depăşit. la fenomenul ce poate fi numit „minimalizarea psihică a efortului". dragostea neţărmurită. energia psihofiziologică e amplificată. atunci când merge bine. Printre factorii stimulativi-dinamogeni. apărută de timpuriu şi care a fost puternică şi statornică. ca şi atunci când eram atât de supraestimat.cea mai înaltă bucurie şi singura mea preocupare a fost munca ştiinţifică. o răbdare nemărginită de a reflecta îndelung asupra oricărui subiect. concentrată într-un singur şuvoi şi subordonată fenomenului creativ. şi pasiunea pentru această muncă m-a făcut să uit pentru moment. în raport cu orice fel de obiectiv). Marea pasiune duce. munca şi convingerea că a făcut totul pentru ea devenise un factor tonic de autoliniştire. pasiunile acestea m-au purtat de colo până colo. Dar tot prin combinări şi întregime de munca mea şi. De asemenea. „Sunt foarte bucuros să văd dezvoltându-se în mine o asemenea pasiune . dorinţa de a contribui la dezvoltarea ştiinţelor naturii.. cea mai mare mângâiere a mea era să-mi repet mie însumi de sute de ori că am muncit cât am putut mai mult şi mai bine. cele mai importante au fost: dragostea pentru ştiinţă. în acelaşi timp. Darwin mai consemnează: plăcerea de a fi admirat. cu satisfacţia senină pe care o resimţi când ajungi în vârful unui munte. care au fost puternice şi i-au stimulat continuu forţele creative. Dar mai mult decât orice. Printre factorii care au contribuit la formarea sa ca mare creator în ştiinţă. Munca încununată de succes procură şi acea stare tonică de mulţumire si de plăcere pe care o cunoaşte numai acela care munceşte cu dăruire Am văzut că imaginaţia este. subliniază rolul muncii. obiectivul creativ de atins poate să pară foarte greu. Succesele obţinute. Ch. timpul consacrat creativităţii şi creaţiei poate să pară mai scurt. sau că munca mea n-a fost perfectă. la ceea ce am făcut. sau poate să-i preexiste. pe de o parte. Hegel. succesul meu ca om de ştiinţă. au fost de natură să-i stimuleze forţele creative. pasiunea puternică duce la amplificarea energiei şi a capacităţii de efort. şi nici nu poate fi îndeplinit fără ea". consideră că „Nimic nu s-a îndeplinit fără pasiune. după fiecare reuşită de o oarecare importanţă privesc înapoi. la o energie psihică mică. am doar nevoie din când în când 5 Eurema critică de mici succese". constituie prin ea însăşi o mare încântare. să-i întreţină focul sacru atât de necesar în creativitate. Darwin va putea observa că el e înclinat în a nu pune prea mare preţ pe inteligenţa sa. suferinţele mele de fiecare zi". forţele psihice şi fizice se înzecesc. Pe de altă parte. într-o mare măsură.. Pasiunea este forţa emoţională care propulsează persoana şi o susţine energetic şi moral în greaua şi îndelungata expediţie creativă. capacitatea de efort creativ perseverent.ca apoi să devină suport dinamizator al acesteia. Pentru Ch. hotărâtoare a fost pasiunea pentru muncă: „în tot timpul vieţii mele . s-a menţinut şi mai târziu. şi atunci când am fost criticat cu dispreţ. la modul fizic. Graţie voinţei şi pasiunii. Cititorul atent al Autobiografiei lui Ch.notează Bertrand Russell . duce la succes în creativitate şi creaţie. Ch. imaginaţia poate să deformeze realul. Tocmai amplificarea energiei persoanei în raport cu obiectivul creativităţii şi creaţiei (şi în genere. pe un drum întortocheat. Asemenea marilor vânturi. atunci munca îmi dă credinţa că e mai bine totuşi să exist decât să nu exist. Dintre acestea. cu funcţie în creativitate şi creaţie. în schimb. şi nimeni n-ar fi putut munci mai mult decât atât. care s-a manifestat la el încă din perioada copilăriei şi care. deplină: „Sunt în consecinţă mulţumit . prin excelenţă. probabil. de a câştiga stima colegilor. o deosebită sârguinţă în a observa şi aduna fapte. Darwin socoteşte şi „Pasiunea de a colecţiona".scria Bertrand Russell . încât mă simţeam umilit. într-o viziune sintetică. părerile oamenilor de ştiinţă asupra câtorva puncte importante". Sub impulsul pasiunii. Ch. o funcţie psihică creativă. de însuşiri şi condiţii intelectuale complexe şi variate. Munca. Darwin notează: „De aceea. sau chiar să alung. al efortului în creativitate şi creaţie. atingând uneori marginile disperării". e mtr-adevăr surprinzător că am putut influenţa. care. ori de câte ori are prilejul. deşi rămâne la fel de grea.. un argument suprem cu valoare motivaţională în faţa propriei sale conştiinţe: „Ori de câte ori aflam că am făcut vreo greşeală. dar copleşitoare mi-au cârmuit viaţa: setea de dragoste. rămâne identic cu sine. ambiţia pozitivă se pare a fi jucat un important rol stimulator în activitatea sa creativă: de a se situa la loc de cinste în rândul oamenilor de ştiinţă. Pentru ca această pasiune să rămână în mine o adevărată sursă de energie. Când există o mare şi statornică pasiune. . Darwin . G. Un mare spirit creativ. iar succesul este de natură să alimenteze pasiunea cu combustie internă. Bertrand Russell punea pasiunea la baza conduitei întregii sale vieţi şi activităţi creatoare. oricât de sus s-a putut ridica. Ceea ce este absolut vital pentru mine e raportul faţă de mine însumi pe care mi-1 procură munca. suficient de viguros pentru ca munca recornbinări. Şi o bună parte de inventivitate şi de bun simţ. încununată de lauri: „Trei pasiuni simple.preocupat în combinări şi recombinări.adaugă Ch. într-un fel. generează fenomenul de „minimalizare psihică a efortului". obiectivul creativ de atins poate să pară foarte uşor. şi nu puţine. Cu asemenea însuşiri modeste. munca creativă poate să pară mai uşoară. dorinţa de cunoaştere şi nemărginita milă pentru suferinţele omenirii. cât şi valoarea unor factori de natură afectiv-volitivă. deşi. când am făcut ceva pentru care simt remuşcări (aşa cum se întâmplă adesea). între pasiune şi succes există o relaţie de reciprocitate. conjugată cu potente creative intelectuale.

că e capabilă. ea nu va ajunge prea departe. o facultate creativă care vizualizează. Anumiţi cercetători trag semnalul de alarmă. analizează. iar aceasta luminează demersul raţional". a vedea cu ochii minţii. Se impune deci o conlucrare între imaginaţie şi gândirea critică. Hipertrofierea funcţiei critice va duce la uciderea ideilor în faşă. alege. care judeca. credem că „visual imagery" poate fi interpretat ca o capacitate de a vizualiza ideile. Comentând relaţia dintre imaginaţie şi gândirea critică. gândirea critică îi aduce corecţiile necesare. Pe de altă parte. dă verdicte. în anumite condiţii. în lipsa unei corelaţii echilibrate cu cea critică.aşa cum arată W. adică de convertire a lor în idei. în contextul funcţiilor care concură la creativitate. Eurema ideativ-perceptivă Un rol deosebit în creativitatea inginerească revine fenomenului descris de Alex F. trebuie înţeles ca fiind reversibil: putem vorbi de o vizualizare a ideilor dar şi de o idealizare (în sens de logicizare) a imaginilor. între funcţia imaginativă şi cea critică. Hipertrofierea funcţiei imaginative. Visual imagery este. un „tip fotografic de imaginaţie" şi prezintă mai multe forme. numit de el „visual imagery" (imaginea vizuală). Osborn. în ştiinţele cele mai exacte. Facultatea critică trasează drum imaginaţiei. 2. Din perspectivă gnoseologică. Să renunţăm la imaginaţie? Imposibil. în prim plan apare fenomenul de logicizare a imaginilor. Alex F. Imaginaţia în zborurile sale face ca. după principiul: las-o mai întâi să se avânte în înaltul cerului. Osborn. după Alex F. compară. să conducă gândirea pe piste false. Osborn consemnează: „Intelectul nostru este dual: 1. fenomenul de „visual imagery". funcţia critică. aprobă sau respinge. 6. uneori să „deraieze trenul gândirii". Imaginaţia generează idei. ori de câte ori doreşte". e ca şi cum am tăia aripile unei pasări în timp ce se înalţă. dar finalmente neproductive totuşi. Beveridge . Imaginaţia se cere să fie strunită. Pe de o parte. „Prin acest talent fiecare din noi poate să creeze o imagine mintală a oricărui lucru. Pornind de la consideraţiile lui Alex F. în fond. după Alex F.ca. mai mult sau mai puţin metaforică. va duce la fabulaţie. Osborn. creativitatea fără imaginaţie nu poate fi concepută nici chiar în domeniile cele mai raţionale. Dacă-i impunem restricţii în timpul zborului. ne . Soluţia este de a utiliza imaginaţia controlată. apoi coboar-o pe pământ cu ajutorul gândirii critice. total sau parţial produsele imaginaţiei. dar într-o fază posterioară zborului. prevede şi generează idei. apreciază. de unde unele persoane inventive ideativ. altul către fabulaţie exagerată. Este cam acelaşi lucru cu ceea ce se înţelege prin expresia. compară. în creativitate şi creaţie e foarte necesar . Din unghiul de vedere al teoriei creativităţii şi creaţiei inginereşti. Osborn. în sensul dat de noi. să existe un echilibru.două tăişuri: unul orientat către creativitate. arătând că imaginaţia „naşte monştri". o facultate critică care analizează. 2 x 2 să fie egal cu ceva mai mult decât 4.I.

în construirea diferitelor maşini. Alex F. '•1. prezintă mai multe forme. cu inteligenţa ideativ-imagistică (sau inteligenţa perceptivă) şi cu » inteligenţa mâinilor" mişcarea creativităţii şi creaţiei de la abstract la concret. chimiei etc. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii Am consemnat într-un paragraf anterior punctul de vedere după care eurema de obiectualizare a imaginii. La nivelul creativităţii şi creaţiei inginereşti se întâlnesc şi conlucrează inteligenţa ideativă. creativitatea şi creaţia inginerească presupun nu numai o activitate creativă ideativă. o vizualizare a ideilor. matematicii. mecanisme etc. Este foarte probabil ca el să constituie una din particularităţile fundamentale ale creativităţii inginereşti. Acest simţ intern.". Prin urmare. Osborn mai vorbeşte şi de „vizualizarea structurală" . pornind de la un proiect. realizată prin conlucrarea euremelor de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. şi mai ales fenomenul de vizualizare a ideilor. despre care vorbeşte autorul menţionat. energetică-stimulatorie şi critică. Eurema ideativ-perceptivă realizează trecerea de la creativitate la creaţie. In psihologie. în bună măsură.. dispozitive. Graţie acestei capacităţi. o implică şi pe cea motorie. Pufan. opinia potrivit căreia „Inventivitatea tehnică presupune mişcarea gândirii de la abstract la concret. Acest fenomen de mişcare a gândirii de la abstract la concret se realizează tocmai prin vizualizarea ideilor şi prin obiectualizarea imaginilor. După Johnson O'Connor ea este „un simţ intern pentru formele tridimensionale. ideea se cere să-şi găsească corespondenţa şi să se întruchipeze în obiect tehnic. Se poate presupune că cele mai mari dificultăţi în creativitate şi creaţia inginerească există în convertirea ideilor din codul ideativ în cel ideativ-imagistic şi din acesta în „codul" obiectual. esenţa . asociativ-combinatorie. consemnează P.. Eurema de obiectualizare a imaginii Tot în cadrul fenomenului de „visual-imagery" care. inginerul transpune ideile în proiect. Adesea vagă. de la idee la ideea-imagine şi de aici la obiectul tehnic. Se pare că şi acest fenomen are o importanţă mare în creativitatea şi creaţia inginerească. în principal.". ci în plus o capacitate de a transpune informaţia din codul ideativ în codul vizualperceptiv. operaţie care din perspectiva psihologiei creativităţii constituie.interesează ambele aspecte. vizează deopotrivă vizualizarea ideilor şi obiectualizarea imaginilor. după cum am văzut. pe lângă alte componente. o abilitate instinctuală de a construi cu ochii minţii o imagine clară a unui obiect solid (corp). folosirea legilor fizicii. In unele cercetări este exprimată. semnificaţia analizatorului motor exprimă. 7. cu deplin temei.

„După ipotezele ciberneticii. de natură praxiologică -. a invenţiilor şi descoperirilor. Metamorfozarea ideii în operă (lucru). conceptele de act motor de natură psihofiziologică şi cel de acţiune. de sorginte psihologică. Introducere în socioeuristică (1981). a psihologiei. A. de factură praxiologică-sociologică sunt echivalente. idee implicată în tratarea conţinutului acestei eureme. susceptibile de o interpretare formală şi structural-cibernetică. cu deschidere către o tratare structural-cibernetică. ca act elementar al ei. originale şi valoroase. vedem că această direcţie este puternic convergentă cu praxiologia. Este vorba de conceptul de „praxeme" (praxèmes) de rezonanţă praxiologică. Dar această dimensiune a fost cercetată de noi. în legătură cu această euremă. acela de eurepraxemă. Drevet. Valoarea conceptului de praxemă. ni se pare a fi şi aceea că el sugerează acţiunea la însăşi originea creativităţii. interpretând structurile fundamentale ale creativităţii drept eureme cu deschidere spre euristică . în afara celor două concepte de mediere între cele două discipline . vom admite că acţiunea mintală este în esenţa ei o acţiune creativă de idei noi. ca mod de a se naşte şi de a fiinţa al creativităţii. la care trebuie determinate natura lor şi legile de succesiune" (A. am dori să mai menţionăm o pereche de concepte ce vin să medieze între cele două discipline. Al. Din conjugarea celor două domenii se poate naşte un concept mixt. compozabilă (fiind alcătuite din procese simple). euristică şi praxiologică. este o praxemă. inclusiv cibernetică-euristică. din perspectiva teoriei creativităţii. specific psihologiei. ceea ce face ca multe aspecte şi concluzii din această a doua lucrare să fie complementare la ideile şi opiniile exprimate în prima. 1971). Sau. apărută la numai un an după lucrarea în care a fost elaborat modelul structurilor euristice fundamentale (1980). . obiectualizarea imaginilor presupune şi componenta acţională. trecerea de la creativitate la creaţie se realizează inevitabil şi în mod absolut necesar prin intermediul acţiunii materiale. pe larg. Conceptul ei fundamental şi definitoriu pentru obiectul său de studiu este. între altele. Dacă raportăm conceptul de praxemă la cel de acţiune mintală. ele au fost numite „molecule de creativitate". în lucrarea Creativitatea socială. şi conceptul de „eureme" sau „structuri euristice fundamentale". cu completările de rigoare. Moles. potrivit lui Tadeusz Kotarbinski.acela de acţiune mintală. cu o şi mai mare încărcătură unificatoare. Cu aceasta am intrat direct pe terenul praxiologiei. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple.concepându-le dintr-o perspectivă dinamică. O altă-modali ţaţe de a optimiza modelul euremelor e şi aceea de a prelungi tratarea euremei de obiectualizare a imaginii cu aspectele ei praxiologice. definit drept „Act elementar al spiritului în cursul creaţiei" (A. Moles. Vom transfera selectiv aici şi în paragraful următor. Aşadar. acela de acţiune eficientă. şi cel de acţiune eficientă. Desigur. 1971). definite drept structuri psihice de bază care conlucrează la realizarea creativităţii. esenţialul din cea de-a doua lucrare. utilizând limbajul chimiei. Drevet.conţinutului conceptului de acţiune. cu deschidere către o tratare structural-operaţională. într-un sens metaforic. de provenienţă psihologică. Din cealaltă perspectivă.

Dar actele noastre comportamentale sunt toate eficiente în raport cu scopul? Suntem înclinaţi să credem că nu. Kotarbinski . se circumscrie pe un câmp larg. putem vorbi din perspectiva psihologiei şi despre acte comportamentale. 1976). ca de altfel şi din perspectiva psihologiei. noi piste fertile de cercetare în acest domeniu interdisciplinar. în învăţământ. Se pune problema următoare: acţiunile mintale creative sunt incontestabil acţiuni eficiente.admitem existenţa . până la acţiunile materiale. cu un grad de creativitate scăzut. prin valenţele sale unificatoare. Sfera conceptului praxiologie de acţiune eficientă este mai largă decât a conceptului psihologic de acţiune mintală şi mai îngustă decât aceea de acţiune în genere. p opa. studiate preponderent de psihologie. transformatoare.precizează T. La fel se pot pune problemele şi în ceea ce priveşte acţiunea socială. investigate cu precădere de praxiologie şi sociologie. Conceptul de eurepraxemă deschide perspectiva unei mai bune corelaţii între acţiunile mintale. toate acţiunile mintale sunt creative? Este o problemă ce merită reflecţie şi analiză.sugerându-ne direct că fenomenul euristic şi cel acţionai sunt intim înrudite la originea lor. colective. Este un concept de natură transversală. Dar şi aici se impune o restricţie din unghiul praxiologiei. în muzică etc. în medicină. în apărare. sub raport proiectiv. mai ales cele materiale. desigur. în termeni de acţiuni mintale. Creativitatea epuizează acţiunile mintale eficiente? Omul realizează şi unele acţiuni mintale repetitive. după opinia noastră. Acţiunea eficientă. deschiderea largă a praxiologiei către sociologie.totalitatea calificativelor date eficienţei. ce merge de la acţiunile mintale creative. dar una esenţială.). acţiuni de o înaltă eficienţă. Din perspectiva praxiologiei. socioumane (productive. în industrie. decizional-volitiv etc. fundamentală şi definitorie pentru om. Societatea este în esenţă un câmp imens de acţiuni umane individuale. ca dimensiune transversală. deschizând. ca şi în cultivarea plantelor. în teatru. ce nu rămâne cantonat în nici una din speciile acţiunii. dar care pot să fie eficiente în contexte date. învăţate. Este aproape evident faptul că trebuie să.". De aici. ce trece prin diferite specii de acţiuni. mai mult sau mai puţin rutiniere. Praxiologia nu se referă la toate felurile de acţiuni. o punte de legătură infrastructurală între euristică şi praxiologie. Dar. iar cele creative constituie numai o specie. societatea nu ar mai depune un efort atât de mare şi aşa de insistent pentru a eficientiza acţiunile sale în diferite sectoare de activitate. de unde derivă conceptele de succes şi eroare practică (C. Se mai impune o observaţie: conceptul praxiologie de acţiune eficientă are o deschidere foarte mare. Poate că genul acţiunilor mintale eficiente este mult mai larg. ci numai la cele eficiente. „Prin praxiologie înţeleg . tot de natură mintală. Dar unele dintre ele sunt. tehnologice. Şi ele sunt. fără a le cuprinde în întregime. eficienţa acţiunilor umane este apreciată în funcţie de realizarea sau nerealizarea scopului. eficiente. în administraţia publică. Sunt oare toate acţiunile sociale eficiente? Dacă ar fi aşa. şi acţiunile eficiente. ci trece prin toate. care sunt valabile în toate profesiunile. educative etc. Acest concept constituie. o sferă extrem de largă de cuprindere. în egală măsură în meşteşuguri. într-o secţiune longitudinală. creative.

de grup (de microgrup) care este în esenţa ei socială. se trece în câmpul praxiologiei. von Wright. Pe axul acţiunii mintale. o mare deschidere spre studiul acţiunilor mintale formale de ordin psihologic. pe scurt. ca dimensiune fundamentală. conţinutul sistemelor de norme ce formează obiectul logicii deontice se referă la acţiuni (G. e de natură să propulseze conceptul psihologic de acţiune mintală. Doi subiecţi cooperează dacă cel puţin unul dintre ei îl ajută sau îl stânjeneşte pe celălalt" (T. cooperarea. După cum vedem. spre deosebire de acţiunea simplă. Praxiologia oferă posibilitatea unei largi colaborări interdisciplinare cu o serie de domenii cum sunt: filosofia (ontologia). praxiologia ne duce direct pe terenul sociologiei. Astfel. Praxiologia realizează. Creativitatea înţeleasă în aria psihologiei drept o capacitate de a produce idei noi. ca acţiune individuală şi colectivă.atât a acţiunii eficiente. Ea se ocupă de „Particularităţile pe care le are tocmai acţiunea compusă. prin intermediul conceptului de acţiune eficientă. prin acţiunile materiale. se creează posibilitatea modelării eficiente a unor specii de acţiuni materiale prin intermediul riguros formalizat al acţiunilor mintale şi al controlului acţiunilor mintale. studiază şi acţiunea colectivă sau cooperarea. teoria generală a sistemelor.psihologia. complexă . având mai mulţi subiecţi sau. către sociologie. din unghiul care ne interesează pe noi aici. pe toată gama existenţei lor. care ne duce direct pe terenul larg şi fertil al sociologiei. Ideile creatoare sunt produsul acţiunii mintale. la cele social-materiale. de la cele mintale. deosebit de fertilă şi riguroasă. Pe de altă parte. din unghiul care ne interesează pe noi aici. prin praxiologie. pe axul acţiunii se realizează trecerea de la psihologia creativităţii. ce se pot completa şi redimensiona reciproc. cât şi a celei neeficiente. 40 . ce generează însăşi capacitatea creativ-ideativă. prin trecerea de la creativitatea individuală la cea colectivă. 1976). praxiologia. Această deschidere foarte largă. Ambele discipline operează pe acelaşi câmp de fapte . după cum am observat mai înainte. în esenţă. Aşadar. Se conjugă pe această cale o dimensiune psihologic-experimentală cu una logic-formală. Prin studiul conjugat al praxiologiei şi logicii deontice se creează axul flexibil de trecere de la acţiuni mintale formale şi formalizabile la acţiuni materiale şi invers. între alte multe probleme. Acţiunea mintală se conjugă astfel cu acţiunea materială-socială. teoria organizării etc.acţiunile mintale şi materiale .H. Logica deontică şi praxiologia pun în evidenţă relaţia de izomorfism dintre acţiunile mintale eficiente şi acţiunile materiale-comportamentale. mişcarea către sociologie se realizează şi prin intermediul psihologiei sociale.sociologia. originale şi valoroase este conjugată cu capacitatea acţională. individuale şi colective.fiecare din unghiul ei de vedere şi cu mijloacele sale specifice. 1979). prin cooperarea ei cu logica deontică. de asemenea. la o ştiinţa pluridisciplinară. Kotarbinski. Trebuie să observăm că prin intermediul praxiologiei se face trecerea de la o ştiinţă unidisciplinară . să-i deschidă noi orizonturi şi să-i confere valenţe inedite.

în termenii praxiologiei. originale şi valoroase.2. Ţopa. Creativitatea socială. Aceste particularităţi. Dacă ne deplasăm interesul de la microcolectivităţile profesionale la micro§rupurile şcolare. ale unora şi altora. Microsociologia a pus în evidenţă o mulţime de particularităţi ale grupului mic. până la o creativitate scăzută în domeniile automatizate. dar în cooperare cu ele. cu pasiune şi îndrăzneală. dimpotrivă. prin specificul ei este dispusă să ia în consideraţie. de la o creativitate înaltă. prin activităţi complementare. cu s pirit explorator şi profund inovator. 1980). prin mutarea accentului de pe individual pe social. pe factorii de ambianţă socială şi umană care stimulează sau perturbă creativitatea. cu activităţi repetitive. mai mult sau mai puţin rutiniere. în expresia psiho-sociologică. profundă şi extrem de importantă din punct de vedere social-uman. Dacă psihologia se preocupă preponderent de mecanismele psihice ale ideilor noi. aceste relaţii pot să fie de colaborare şi cooperare amicală sau tensionale şi conflictuale. acest punct de vedere. prin valenţele sale. sociologia insistă pe relaţiile social-umane. creativitatea a intrat în sfera pedagogiei. inhibând-o. Dacă psihologia. înalt creative şi stimulative. grupuri sau macrogrupuri. Natura acestor relaţii îşi pune pecetea pe creativitatea individuală şi socio-grupală. „De la psihologie şi sociologie. care întinereşte văzând cu ochii. din perspectiva creativităţii.şi multidisciplinară. când indivizii se ajută reciproc sau de cooperare negativă. stimulând-o sau. sociologia aduce o schimbare de unghi şi de problematică în cercetarea creativităţii. se raportează în mod diferenţiat la creativitatea socială. la cei care lucrează în asemenea domenii. Apoi. pe măsură ce practică Metodele creative şi concepe acţiunea educativă la scara vieţii omului şi a întregii societăţi" (L. diferitele profesiuni sociale oferă posibilităţi diferenţiate de dezvoltare a creativităţii individuale şi colective. trecerea de la psihologie la praxiologie şi sociologie ne plasează pe un câmp din ce în ce mai complex. aşa cum am văzut. se situează în prelungirea creativităţii şcolare. iar macrosociologia a evidenţiat tendinţele. particularităţile şi manifestările macrocolectivităţilor. vom avea de-a face cu problematica complexă. în anumite domenii. tipologice şi diferenţiale este tentată să studieze mai mult ce este particular pentru un individ şi ce anume îl deosebeşte de altul. preponderent. ne permitem un aforism: vei culege în societate crea- . a psihopedagogiei. din perspectiva creativităţii. Contextul social şi obiectualizarea imaginii Spre deosebire de psihologie şi praxiologie. a disponibilităţilor lor creative. de natură inter. Problema compensării deficitului de creativitate profesională. când se stânjenesc reciproc. 7. sociologia. a sociologiei educaţiei. în prelungirea lor.Totodată. într-un fel. Trecerea de la individ la grup deplasează interesul şi accentul pe relaţiile dintre indivizi care. cu pricepere înalt profesionalizată şi competenţă. unde problemele creativităţii se cer tratate cu cea mai mare atenţie. elementele care-i apropie pe indivizi. pot să fie de cooperare pozitivă. intră tot în aria de investigaţie a sociologiei.

trebuinţă. creativitatea la originile ei se conjugă cu acţiunea. probleme ce se cer rezolvate. de la creativitate la acţiune şi mai ales de la creativitate la acţiunea eficientă. din acest unghi. Grupurile şi colectivităţile sociale desfăşoară. L-am găsit în psihologie ca acţiune mintală. în cooperare cu celelalte. relaţie etc. înseamnă că această problemă a fost rezolvată creativ. iar în sociologie ca acţiune socială colectivă. Creativitatea individuală şi socială se realizează şi ele în şi prin acţiunea socială. la cercetarea creativităţii. dorinţă. în caz contrar. unde efectiv. la o vârstă fragedă. cu cheltuielile cele mai mici şi cu o calitate foarte bună etc.tivitatea pe care ai semănat-o în şcoală.şi transdisciplinar. complexe. După cum am văzut. Orice nevoie. Societatea. de la acţiune la creativitate şi de influenţare şi potenţare. cu relaţii multiple între părţi şi între acestea şi întreg. în timpul cel mai scurt. ni se pare a fi conceptul de acţiune. o face să devină mai productivă.. într-o relaţie deterministă. Vom semnala faptul că axul unificator al tuturor acestor domenii şi discipline. scop. cu grade diferite de dificultate. de complexitate. cu posibilităţi multiple de autoreglare. inter. care facilitează medierile şi trecerile. grad de dificultate etc. în praxiologie ca acţiune eficientă. este un vast câmp de probleme. dinamice. sub raportul soluţionării ei. Grupurile şi colectivităţile sociale sunt. . devine o problemă care cere o anumită strategie de rezolvare. din această perspectivă.omul şi societatea. Creativitatea eficientizează acţiunea umană. într-o soluţie optimală. când persoana e extrem de flexibilă şi uşor influenţabilă prin acţiunea factorilor educativi. cu cât la ea vor participa eficient şi convergent toate ştiinţele care cercetează acest vast teritoriu . pe traseele cele mai directe. rezolvarea creativă a problemelor. Nu avem posibilitatea să ne referim aici la fiecare disciplină în parte. este chemată să participe fiecare disciplină socio-umană. o acţiune de rezolvare a problemelor umane. rezolvarea ei este noncreativă. dar este de la sine înţeles că cercetarea creativităţii sociale va fi cu atât mai multilateral şi mai profund investigată. care duce la soluţia cea mai bună. pluri-. se formează în şcoală. Societatea cere. ne plasează în câmpul cel mai larg. grupuri de acţiune. Societatea ca sistem complex. studiată de ştiinţele socio-umane. deschis.. privită din perspectivă acţională. funcţie de natura ei. dinamic. Premisele comportamentului creativ. ale deprinderilor creative şi stilului de muncă creativ. Atunci când un individ sau o colectivitate testează o problemă într-o manieră inteligentă. în conformitate cu scopul.

autorul citat. că introspecţiunea este o observaţie nesigură. ale imaginaţiei) în timpul acestei febrile activităţi creatoare. în legătură cu informaţiile despre creativitate provenite de la creatorii înşişi. Când ai în conştiinţă o emoţie puternică. se ridică obiecţia că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se observe cum creează: „în clipele de inspiraţie. creator. Nimic în afară de obiectul activităţii lui nu mai poate fi ţinta observaţiei sale şi cu atât mai puţin propria sa persoană. c) posibilitatea creatorilor de a se introspecta şi de a obţine informaţii despre creativitate pe această cale. Introspecţia în conturarea acestui model pornim de la argumentul imposibilităţii dedublării conştiinţei. care nu este posibilă. bunăoară. introspecţiunea presupune o dedublare de conştiinţă care nu se poate obţine". fiindcă ea cere de la aceia care o întrebuinţează două conştiinţe: o conştiinţă limpede de faptul studiat şi o conştiinţă de autoobservaţie. Cunoaşterea acestor mecanisme rămâne ° sarcină de viitor a psihologiei". propria sa activitate. atunci nu mai ai conştiinţa emoţiei. poate cele mai importante din întregul proces de creaţie. consemnând diferitele puncte de vedere despre introspecţie. De aceea. Obiecţia ce i se aduce introspecţiei (fundamentală după părerea noastră. b) posibilitatea existenţei introspecţiei. datorită productivităţii lor. ceea ce este cu neputinţă. Cu un cuvânt. consemnează M. sau dacă reuşeşti să te autoobservi. El nu poate să urmărească desfăşurarea proceselor sale psihice (ale gândirii. omul uită întreg universul şi se uită şi pe sine. în capitolul destinat creativităţii. deoarece vizează însăşi existenţa ei) este aceea că ea presupune o dedublare a conştiinţei. Ştiinţei şi tehnicii. adăugând: „Am citat câteva din cele mai interesante mărturisiri ale unor creatori din domeniul artei. C. Deşi neagă în principiu posibilitatea creatorului de a se autoobserva în procesul creaţiei. notează: „Se obiectează. Pe de altă parte. în legătură cu activitatea lor creatoare. 43 . care constituie de fapt momentul cel mai important şi mai specific. Bejat. este cu neputinţă să mai ştii să te autoobservi. Rădulescu-Motru.CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR 1. El vizează trei aspecte conexe: a) esenţa modelului seriilor de dedublări şi transformări progresive ale existenţei. foloseşte destul de mult şi în mod judicios relatările unor creatori despre propria lor creaţie şi creativitate. procesul de creaţie în stare de inspiraţie este atât de puţin conştient". în primul rând. Acestea aruncă lumină asupra multor aspecte ale procesului de creaţie. dar nu reuşesc să dezvăluie întru totul mecanismele intime ale genezei ideii noi.

aceea că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se autoobserve cum creează. creatorul. Asupra dedublărilor şi transformărilor progresive ale existenţei care preced dedublarea conştiinţei e posibil un consens cvasiunanim. începând cu Heraclit din Efes şi continuând cu G. de o dedublare a eului nostru într-un făuritor de planuri şi un judecător.crucială pentru teoria creativităţii . Dedublarea conştiinţei şi întemeierea introspecţiei tocmai pe această dedublare se pot fundamenta pe modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei (fig. Hegel.W. ţinând seama de teza ce urmează să demonstrăm. fenomen ce se înfăptuieşte progresiv. I. inegal de la un individ la altul. fapt pentru care creatorul nu poate relata cu claritate despre el. după această opinie. de asemenea. consideră că „O persoană creatoare îşi va dedica toate puterile sale gândindu-se la actele sale creatoare şi când vorbeşte la telefon sau când stă de vorbă cu cineva. Savantul Charles B.F. procesul de creaţie se desfăşoară în afara zonei luminoase a conştiinţei. James.Prin urmare. un produs superior al ei.dacă creatorul e capabil să creeze şi simultan să se autoobserve cum creează. se va limita la posibilitatea dedublării conştiinţei. care afirmă dedublarea unului în părţi antitetice. . dedublându-se şi ea. Astfel. cum că ea ar presupune o dedublare de conştiinţă care nu este posibilă. surprinsă de unii mari filosofi. pentru a răspunde la întrebarea . Osborn vorbeşte. mobilizându-şi toate resursele sale creative şi orientându-le spre creaţia propriu-zisă. izvorâtă din legile sale imanente. Mihai Ralea. b) Dedublarea conştiinţei nu poate fi înţeleasă şi explicată doar ca un fenomen natural. istoric şi ontogenetic. are. într-adevăr. de asemenea. filogenetice şi ontogenetice. 3). comentându-1 pe W. un spirit critic ce le supune analizei. nu poate în acelaşi timp să se şi autoobserve pe sine. o personalitate scindată (subi. neputând excepta legile acesteia. a) Conştiinţa fiind un fenomen al existenţei. o temeinică fundamentare ştiinţifică. Huggins. ci în primul rând ca un fenomen social de cunoaştere şi acţiune. este pe deplin reductibilă la obiecţia fundamentală adusă introspecţiei.) când este vorba de problemele sale". se va situa în prelungirea dedublărilor anterioare. Dedublarea este una din trăsăturile esenţiale ale existenţei.M. „scindării" ei în: eul în acţiune (actorul) şi eul observator (spectatorul). c) William James argumentează convingător dedublarea conştiinţei în „le je" şi în „le moi". Deci. Observăm că obiecţia adusă creatorilor. aşa cum e ea conturată în model. Argumentarea noastră. aduce argumente suplimentare în favoarea ideii dedublării conştiinţei. făcând largi analize istorice. ns. Dedublarea existenţei. trebuie să soluţionăm problema posibilităţii dedublării conştiinţei. Concentrându-se asupra obiectului creaţiei nu mai poate să se concentreze şi asupra subiectului creator. laureat al Premiului Nobel. El este. de cultură şi civilizaţie. Alex F. prezentând multiple nuanţe şi particularităţi.

principiilor şi normelor de autoobservare. orientată preponderent spre fixarea scopurilor şi finalizarea actelor. rezultă că percepem şi suntem capabili. creăm şi. 3. gândim şi suntem capabili. se poate pune în mod justificat întrebarea ce se înţelege prin eul în acţiune şi prin eul observator? Eul în acţiune este. avem conştiinţa lor. prin dedublare. Introspecţia ne apare. prin dedublare. trăim cele percepute şi gândite într-o gamă de sentimente. să avem ştiinţa celor percepute şi gândite. să avem conştiinţa percepţiei. putem să ne concentrăm asupra creativităţii. atitudini. Korner). decurge că metoda introspecţiei are un fundament în eul observator. Desigur. Prin eul observator înţelegem acea funcţie a 45 . Admiţând dedublarea ipotetică a conştiinţei. pasiuni şi ne putem concentra asupra lor. Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei Prin urmare. să ne concentrăm asupra percepţiei noastre. să ne concentrăm asupra gândurilor noastre. acea funcţie a conştiinţei conjugată intim cu actele noastre. ca fiind o concetrare asupra concentrării (St. Ea se poate constitui ca totalitate a regulilor. prin dedublare. sau o concentrare de ordinul al doilea. după părerea noastră.Anorganic • • Nevi u • Mediu Natură • • Obiect Existenta ' Organic Viu Organism—^ Om Subiect Corpul Subiectul Eul în acţiune Conştiinţa < Eul observator Gândirea gândită (Cogitata) Fig. astfel.

că omul de creaţie e capabil să creeze şi să relateze despre creativitate. cât şi eul observator sunt axate însă pe act: unul pe finalizarea actului. gândurile şi sentimentele noastre. O problemă care rămâne deschisă cercetărilor ulterioare este şi aceea dacă introspecţia însăşi (autoobservarea. Profunzimea şi fineţea introspecţiei. orientată spre altul (înţeles ca ceva diferit de gândire) şi în gândirea gândită (cogitata). decât să analizeze cum a făcut-o. raporturi de mediere şi de transfer reciproc. devine autoreflexivă şi autointerogativă. Există persoane care pot să realizeze ambele forme de introspecţie. Raportarea gândirii la sine presupune o anumită platformă culturală. Există firi predispuse către o introspecţie profundă. desigur.B. De aceea. gândirea se concentrează asupra manifestărilor sale intime. la una şi aceeaşi persoană. Iată o opinie în acest sens: „Eu cred că marele muzician Johann Sébastian Bach nu ar putea să spună cum s-a întâmplat de a putut concepe Pasiunea Sf. ele pot funcţiona alternativ. De asemenea. Dar există unii oameni talentaţi. această demonstraţie . Atât eul în acţiune. credem. continue în legătură cu domeniul lor" (Ch. printr-o muncă de educaţie şi de autoeducaţie.conştiinţei care realizează o relativă detaşare de acţiune şi de conştiinţa-în-act. se gândeşte pe sine în sine. Este admisă şi reciproca. Ea se realizează prin dedublarea eului observator în gândirea cugetătoare (cogitans). Introspecţia de gradul II se fundamentează pe gândirea gândită (cogitata). între aceste forme de gândire există. când din anumite motive poate să aibă loc un regres. rămâne deschisă posibilitatea trecerii de la introspecţia de gradul I la introspecţia de gradul II. ea cere o anumită deprindere ce se creaza printr-un îndelungat exerciţiu de raportare la altul şi la sine. Chiar dacă ipotetic. ca o consecinţă. se întreabă pe sine despre sine. în condiţii diferite. Luând ca bază ipoteza seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. de gradul II. Evident. orientată spre sine. centrată pe intelect. Andrei. Prin raportarea la sine. constituindu-se ca instanţă ce supraveghează. De aceea. şi de anumite trăsături temperamentale. Credem că e posibilă o descriere tiopologică în acest sens. De aici rezultă. 1971). cât şi posibilitatea fiinţării introspecţiei. legilor şi principiilor sale. centrată pe acţiune. credem că se poate vorbi de o introspecţie mai profundă. se poate spune că la acest nivel se constituie introspecţia de gradul I. Sau. considerăm demonstrată posibilitatea dedublării conştiinţei. ar fi admisă o perturbare. Huggins. judecă şi apreciază valoric actele. concentrarea asupra gândului) nu perturbă fenomenul psihic introspectat. sau numai pe una din ele (pe cea de gradul I). cât şi transpunerea datelor introspectate într-un limbaj adecvat depind. mai degrabă ar scrie o cantată. o trecere de la introspecţia de gradul II la introspecţia de gradul I. Spre deosebire de ea. asupra mecanismelor. analitică şi firi mai puţin apte de o analiză introspectivă bogată. ea este minimă în comparaţie cu cea provocată prin mijloace extrospective. Este vorba de o introspecţie educată ji autoeducată. celălalt pe observarea şi aprecierea lui valorică. care sunt inventivi şi care au capacitatea unei gândiri adânci. pe gândirea însăşi. ce devine sieşi obiect de cercetare.

după părerea noastră. completitudinea şi veridicitatea informaţiilor despre creativitate sunt şi ele influenţate de factorul T. imaginea despre creativitate devine mai palidă. nu este de natură să ne ofere deplină satisfacţie din perspectiva unei cercetări analitice. ipoteza simultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. Rămâne ca ştiinţa să decidă care dintre ele este mai consistentă. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. Odată cu trecerea timpului. Pe baza reversibilităţii spaţiale şi temporale a gândirii şi capacităţii memoriei de a înregistra şi păstra fenomenele. de pildă. Detaliile. uneori mai repede. cu atât uitarea este mai mică. alteori cu încetinitorul. Problema simultaneităţii sau nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat e greu de soluţionat rămânând numai în cadrul datelor psihologiei. Putem presupune că. Piaget). avem posibilitatea de a reface retrospectiv drumul şi de a reconstitui structura unor evenimente psihice trecute. Deci. mai schematică. existenţa introspecţiei. Ipoteza din urmă nu afectează. Se ridică cel puţin trei întrebări. uitarea este direct proporţională cu intervalul de timp T. logice. Este dovedit prin argumente ştiinţifice că gândirea este reversibilă (J. sau mai întunecate. dar în unicat.sintetică.fiziologice. Cât de complete sunt informaţiile despre creativitate provenite prin introspecţie? Care este gradul lor de veridicitate. Ţinând seama de lipsa unor date certe în acest domeniu. nu şi în amănuntele sale specifice. cu cât intervalul de timp T dintre creativitate şi relatarea despre ea este mai mic. cele ale creativităţii. psiho-matematice etc. pot fi formulate două ipoteze antitetice: 1. chiar şi pe cele mai profunde şi mai intime. un film cu secvenţe mai clare. introspectarea ei şi relatarea despre ea se scurge un interval de timp T. prin introspecţie nesimultană. Dacă între creativitate. cum sunt.). sentimentul. valabilă în linii mari. Ea poate să fie relatată numai în contururile sale generale. Cu cât T este mai mic. cu atât datele despre creativitate sunt mai complete. Fiind totuşi o problemă centrală. creativitatea şi concentrarea simultană asupra mecanismelor şi particularităţilor creativităţii. emoţia si concentrarea simultană asupra lor. psiho-fiziologice. ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. în clar-obscur. Pe de altă parte. Această operaţie se aseamănă cu o derulare a filmului. Argumente suplimentare Argumentele aduse împotriva introspecţiei vizează cel mai adesea imposibilitatea de a realiza simultan gândul şi concentrarea asupra lui. trebuie să se ţină seama de faptul că în acest timp intervine fenomenul uitării în conformitate cu legile memoriei. 2. Ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat ridică noi probleme de soluţionat. cu atât aceste date Ppl să fie mai incomplete şi mai puţin veridice. Introspectarea creativităţii e simultană sau nesimultană cu actul sau procesul de creativitate? 2. 47 • . care-şi cer răspunsul: 1. după părerea noastră ea rămâne deschisă investigaţiilor ştiinţifice multilaterale (anatomo. 2. Cu cât T este mai mare.

I. se pierd în timp.) şi-au scris autobiografia. Rousseau în legătură cu acest fenomen. pot răsturna ordinea lor. îmi uit uşor nenorocirile. acesta este lanţul simţămintelor ce au marcat desfăşurarea fiinţei mele. Problema stăruia în minte dar în surdină. la o vârstă înaintată. dar nu pot să-mi uit greşelile. spunând: „Caut să reconstitui retrospectiv". estompată. Un criteriu de apreciere a validităţii informaţiilor despre creativitate poate fi factorul T. poate fi constatat un mare interval de timp între data când au creat şi data când au relatat despre demersul creativ. Cercetând problema creativităţii în matematică. adesea. Câţi mari creatori. Pot face scăpări în privinţa faptelor. Toate hârtiile pe care le strânsesem spre a umple golurile memoriei şi a mă călăuzi în această lucrare. actuale. dar nu mă pot înşela asupra a ceea ce am simţit.nu mai pot reconstrui în detaliu prin ce joc de asociaţii (subi. Matematicianul evocă o anumită împrejurare. ambele având loc în absenţa evenimentului iniţial. nu se vor mai întoarce într-ale mele. Am fă48 .atât de necesare pentru teoria creativităţii. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. şi-mi uit şi mai puţin simţămintele frumoase. Dar reconstituind retrospectiv. Nu am decât un ghid credincios pe care să mă pot bizui. atât de importante pentru aprofundarea fenomenului de creativitate. în care au consemnat foarte multe şi interesante date despre creativitatea lor.să tratez vechea problemă prin algebră". Foarte adesea. Eugen Rusu consemnează că s-a adresat unui matematician de prestigiu cu întrebarea: „Care este descoperirea dvs. rugându-1 s-o comenteze sub aspect psihologic. Dar tocmai acest „joc de asociaţii" ar fi fost foarte interesant pentru cunoaşterea analitică a creativităţii. Dar ea ţâşni dintr-o dată la suprafaţă. nici asupra a ceea ce simţămintele mele m-au îndemnat să săvârşesc. pot încurca datele.J. nu vor fi uitat asemenea detalii. rămânând. învăţând calculul algebric. ns. numai nişte jaloane generale. Charles Darwin etc. pe baza introspecţiei nesimultane.) . Obiectul acestor confesiuni este de a-mi înfăţişa cu exactitate văzduhul lăuntric în toate împrejurările vieţii mele. Astfel.. şi ăsta este lucrul principal. îmi veni în gând . umbrită de alte preocupări noi. Iată ce spune J.M. Alţi creatori vin să întărească teza că refacerea fenomenelor sufleteşti nesimultane este eliptică. matematică cea mai importantă?".. s-ar putea să săvârşesc şi mai muie încă. cărora trebuia să le fac faţă. şi prin ele pe cel al întâmplărilor ce i-au fost cauza şi efectul. creatorul nu-şi mai aduce aminte unele detalii importante despre creativitatea sa. la fel şi introspecţia nesimultană va fi eliptică în raport cu creativitatea. Este regretabil că unii dintre marii creatori (Bertrand Russell. în şi despre Confesiunile sale: „Prima parte a fost scrisă în întregime din memorie şi trebuie să fi săvârşit acolo multe greşeli. o uitasem. Silit să o scriu şi pe a doua tot din memorie. Aparent. Se poate face o analogie perfectă între introspecţia nesimulată şi reprezentare. care relatează târziu despre felul în care au creat. Amintirea lor mi-e prea scumpă spre a se şterge vreodată din inima mea. atunci când face relatări despre ea la intervale de timp considerabile. Aşa cum reprezentarea este eliptică în raport cu evenimentul reprezentat. căzând în alte mâini. nu-şi mai aduce aminte ceva: „Am ajuns într-a patra de liceu.

furnizate de creatorii 49 . Cum vom putea separa informaţiile veridice de acest adaos. adică factorul T să fie relativ mic. iar V3 se situează în prelungirea lanţului euristic Vi şi V2. autorul dezvăluie şi cum a făcut-o. sau lipsesc cu desăvârşire. punând în evidenţă tainele ei intime. sunt preferabile acele surse bibliografice. să fi trecut un timp cât mai scurt. odată cu creativitatea. Astfel. introspectarea ei şi relatarea despre ea a trecut un timp îndelungat. Sau. sunt optime acele surse bibliografice în care. o anumită legitimitate metodologică? De pildă. Nu putem deduce pe Vs din Vi şi V2 prin adaos. introduce. n-am nevoie de alte materiale ajutătoare. din nevoia furnizării unei informaţii coerente. fără lacune. între Vi şi Vs cu care are filiaţii euristice. scrise la intervale mici de timp faţă de data când ea a fost înfăptuită. ar trebui ca între creativitate. în anumite cazuri şi condiţii. adeseori deformat şi nesemnificativ? O cale ar fi analiza comparată a informaţiilor despre creativitate provenite de la creatori diferiţi. avem verigile Vi. atunci când a intervenit fenomenul de uitare. în mod intenţionat sau nu. ni se pare că e de natură să valideze. aşa cum deducem concluzia din premisele raţionamentului? Credem că răspunsul poate să fie afirmativ. Ca informaţiile despre creativitate să fie cât mai veridice şi cât mai puţin deformate. îmi e de ajuns. nesemnificativ. evident. se poate presupune că persoana creatoare. şi. Nu putem deduce pe V2 din Vi şi Va prin adaos euristic? Sau să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi V2. despre fenomene identice sau analoge.găduit să întocmesc istoria sufletului meu. prin concluziile sale. Analiza făcută introspecţiei în genere şi posibilităţii introspectării fenomenului de creativitate. V2. lăsând o informaţie lacunară despre creativitate. din Punct de vedere metodologic. Este însă necesară o metodologie euristică specială care să valideze un asemenea procedeu. Să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi Vs. Se poate pune şi o altă problemă: acest adaos este totdeauna deformat sau el îşi are. atunci când datele despre creativitate sunt originar incomplete. el rămâne perfect valabil şi în ce priveşte deformarea datelor despre creativitate: „Dar dacă orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa. Acest fenomen a fost semnalat încă de Immanuel Kant. 2. ¥2 se sitează. cum am făcut şi până aici. aceasta nu înseamnă totuşi că ea provine toată din experienţă. adaos informaţional adesea deformat. Căci s-ar putea prea bine ca tocmai cunoaşterea noastră prin experienţă să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii şi ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaştere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăşi. să mă cufund în mine însumi". dacă între creativitate. pe lângă fenomenul de uitare şi uneori chiar din cauza lui. V3 ale procesului creativ. adaos pe care noi nu-1 dinstingem de acea materie primă mai înainte ca un îndelung exerciţiu să ne fi făcut atenţi asupră-i şi abili de a-1 separa". introspectarea ei şi relatarea desprea ea (consemnarea ei). Prin urmare. Adaosul se poate produce în două împrejurări: 1. informaţiile despre creativitate. despre autocreativitate. pentru a o scrie cât mai fidel. în legătură cu fenomenul de cunoaştere.

uneori deformant. 50 . provenite de la creatori. ca şi în epistemologie. ne oferă temeiul să afirmăm că aceste cunoştinţe pot să fie un „compositum" de date relevante. analiza valorii cunoştinţelor despre creativitate. şi o coroborare a lor cu informaţiile obţinute pe cale extrospectivă. Pe de altă parte. dar îndoielnică totuşi. să se facă şi o analiză reflexivă asupra informaţiilor despre creativitate. care poate duce teoria creativităţii pe căi greşite. indispensabilă. provenite din această sursă. paralel cu demersul constructiv.înşişi. se impune ca. importantă. prin introspecţie nesimultană. din anumite puncte de vedere. veridice şi de adaos. Şi aici.

pe coordonatele lor generale şi esenţiale (izotip). sisteme. Elementele modelului în raport cu modelul structurilor euristice fundamentale. metode. altul preponderent ontologic. Desigur.model relativ nou. deci de a realiza o sinteză creativă între două modele. prin schimbări şi adaptări. dar nu total eterogene. Este în spiritul teoriei creativităţii de a asocia şi combina idei. Aşadar. noul model conţine 51 . deoarece elementele care-1 compun sunt dispuse pe trei pătrate suprapuse (fig. limbaje. urmărind obiective relativ diferite. 4). către o viziune mai largă. de a optimiza un model este şi aceea de a-1 combina cu un alt model. care ne sugerează ideea de a le combina. care are 6 elemente (structuri). dispuse pe laturile unui pătrat şi pe diagonalele sale. vom observa cum anume din două modele. se va naşte un model euristic relativ nou. Descrierea generală a modelului Din sinteza celor două modele rezultă un . intenţia noastră este de a combina Modelul structurilor euristice fundamentale şi Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. se conservă integral deschizându-se. modele elaborate de noi în lucrarea „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). în acelaşi timp. 2. ci doar selectiv. unul euristic. nuanţări în conţinut etc. inclusiv submodelele complementare. reconsiderări. în această imagine. cu calităţi amplificate în raport cu fiecare din modelele componente. în această ordine de idei.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. un rol oarecum divergent. iniţial. al relaţiilor dintre conştient şi subconştient în creativitate şi cel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice. sinteza a două modele complexe nu se poate realiza punct cu punct (izomorf). modelul iniţial (pătratul euremelor. lărgiri şi îngustări de sferă. structuri. integrală. în esenţă. şi de a obţine elemente noi pe această cale. Introducere O modalitate de a dezvolta şi. prin eliminări şi adăugiri parţiale. denumit de noi modelul euristic tripătratic. 3. Aceste modele au avut. La o analiză atentă se constată elemente de complementaritate între cele două modele. asupra creativităţii şi creaţiei. modele etc.

ca proprietate a existenţei. Se cer explorate şi alte direcţii alternative. 52 . europene şi extraeuropene (mai ales cele ale extremului orient) spre a vedea cum a fost gândit conceptul de existenţă. după cum se ştie. sunt relativ riguros definite. O direcţie deosebit de fertilă este aceea pe care a mers acad. desigur. energie. De aici până la afirmaţia că întreaga existenţă posedă o capacitate de creaţie asemănătoare cu a omului nu mai este decât un pas. cele iniţiale. Modelul euristic tripătratic 4.". Fig. formează suportul oricărei ontologii. informaţie. Se cer poate reconsiderate din perspectiva contemporană viziunile an/mwte (hilozoiste). DEVENIREA CREIER-PSIHIC \ EUREMA ENERGETICA-STIMULATORIE i > ce o LLJ / EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI MEDIU . Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaeuristicâ Definirea elementelor modelului trebuie să înceapă.. Vor trebui căutate şi asimilate viziunile ontice ce deschid perspectiva înţelegerii creaţiei. Acest concept. iar 8 urmează să fie definite corelativ cu elementele primare. Mihai Drăgănescu.NATURĂ s EXISTENŢA -<'. 4. moderne şi contemporane. întrevedem nevoia de a face o largă incursiune în viziunile ontologice antice.14 elemente (sau cupluri de elemente). care interpretează întreaga existenţă ca având un suflet asemănător cu cel al omului. cu conceptul de existenţă. dintre care 6. Vor trebui clarificate relaţiile dintre conceptele materie.

cum ar spune Mihai Eminescu. devenirea. în afara creierului uman şi înainte de apariţia lui. Iată că ne putem imagina o creaţie înaintea creativităţii şi fără ea (o ontocreaţie sau protocreaţie). fiind un concept vid de conţinut. Cum ar fi fost nosibile computerele contemporane. în acelaşi timp.creaţie. Primul nivel de la exterior la interior este. Desigur. Dihotomia creată. Pe baza legilor imanente ale existenţei. ca şi a celor spirituale. dezvoltate. neputând avea însuşiri esenţiale. dedublare. 5). în genere. creierului uman. devenire şi creaţie. care aduc argumente indubitabile că materia lipsită de viaţă are proprietăţi şi capacităţi analogice materiei vii. El se poate raporta doar la conceptul de nonexistenţă care. sistemul nervos central. centrat fiind pe conceptele de existenţă. că o serie de capacităţi şi proprietăţi ale inteligenţei naturale pot fi modelate în inteligenţa artificială şi invers. ambele având drept suport uman activitatea nervoasă superioară. cât şi pe cea subiectivă. fiind bazat pe conceptele de mediu-natură. aceasta se dedublează şi evoluează progresiv (a se vedea fig. conceptul de existenţă în relaţie antitetică cu nonexistenţă generează. nici nefiinţă. ca şi lumea valorilor. dacă materia lipsită de viaţă nu ar avea o seamă de însuşiri asemănătoare cu materia vie. inteligenţei naturale. Nu se poate face abstracţie de ontologia şi epistemologia informaţională şi ale inteligenţei artificiale. aceste consideraţii preliminare se cer aprofundate.Sub raport ştiinţific. în accepţiunea de mai înainte. între materie şi spirit se cere abandonată în era legăturilor atât de intime între inteligenţa naturală şi inteligenţa artificială. cu inteligenţa naturală şi cu proprietatea de creaţie a omului. cuprinde atât existenţa obiectivă. Conceptul de „inteligenţă a materiei" nu mai este demult doar o metaforă. S. ontologic. La nivelul obiectelor finite. Conceptul de existenţă. aşa cum am mai spus. Subliniem punctul de vedere după care conceptul de existenţă. este un gen proxim. ambele fenomene şi concepte favorizând devenirea. ce ne apare a fi preponderent antropologic. un model trinivelar. prin excelenţă. în istoria filosofici. totuşi. nu poate fiinţa. 53 . într-o primă aproximaţie. organism-om. care fac deschideri spre constituirea consistentă a unei metaexiristici. prin existenţă înţelegem tot ceea ce fiinţează material şi spiritual. creativitate. Pe când fiinţă nu era. apoi în timp se desfiinţează trecând în nonexistenţă. creier-psihic. în acest context. generând elementele celui de-al doilea nivel. Nivelurile modelului 5 Modelul euristic tripătratic e. clasa obiectelor materiale. Abia la acest nivel avem de-a face C H o creaţie bazată pe creativitate. în existenţă e cuprinsă lumea substanţelor (lucrurilor). în expresia hegeliană. viziunea filosofică se cere corelată cu teoria Big-Bangului şi cu alte viziuni cosmologice contemporane. nuanţate. la niveLul totalităţii. creaţia ne apare ca o proprietate a existenţei. Un lucru fiinţează.

prin extrapolarea la acest model a relaţiei aristotelice dintre sfera şi conţinutul conceptelor. poate fi gândită şi o formalizare a modelului care să pună în evidenţă relaţiile de succesiune dintre părţi. 6.P. ce are o reprezentare geometrică pe cub.). gândire convergentă. fecunde şi laborioase modele. cu cât sfera modelului se lărgeşte. cu atât conţinutul conceptelor sale devine mai vag. Desigur. putem considera că. mai greu definibil şi comprehensibil. Dar. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului După cum se poate observa. Aşa cum am mai spus şi în alt context. acela al structurilor euristice fundamentale (euremelor). Dezvoltarea modelului De la proiect la modelul elaborat integral va fi un drum lung şi anevoios. precum şi relaţiile dintre niveluri şi întreg. Şi invers. preponderent psihologic. cu cât sfera modelului se îngustează. 8. deşi credem că acest lucru ar fi util pentru metodologia cercetării ştiinţifice. devine operaţional. psihologia deţine o prioritate absolută în investigarea experimentală şi sistematică a creativităţii. construind unul dintre cele mai complexe. cu atât conţinutul conceptelor sale se îmbogăţeşte. persistă o întrebare de fond: este el un 54 . ce va necesita timp şi efort. dintre acestea şi întreg. Ni se pare că modelul euristic tripătratic satisface ambele cerinţe. de la interiorul modelului către exteriorul său creşte dimensiunea extensivă şi descreşte cea intensivă. începând cu cercetările lui J. nu este locul aici să facem o analiză exhaustivă a calităţilor şi Urnitelor acestui model. introduce în circulaţie un set de concepte noi. cât şi pe ansamblu. flexibilitatea gândirii. fluiditatea gândirii etc. pe fiecare structură (element) în parte. Eventual. în general. atât pe aceea de extensiune. specifice sau aplicabile în domeniul creativităţii (gândire divergentă. Acest autor are ideea inedită şi iniţiativa lăudabilă aceea de a aplica metoda modelării în domeniul fenomenelor psihice intelectuale. Modelul poate să fie dezvoltat analitic. Dar începutul a fost făcut. cât şi pe cea de profunzime. cunoscut în lumea ştiinţei sub numele de Modelul tridimensional al intelectului. în armonizarea sistemică a părţilor şi a nivelurilor. Guilford (1950). 7.Acest al doilea nivel se bazează pe cel de-al treilea nivel. riguros şi chiar cuantificabil. Reflecţii despre modelele euristice După cum se ştie. de la exteriorul lui către interior. Este cert faptul că acest model pune în evidenţă o seamă de aspecte esenţiale ale creativităţii.

el îl adoptă pe acela care fiinţează. e un aspect cât se poate de pozitiv. şi după această dată. începând cu anul 1973. este o construcţie ce va consacra o nouă ramură a ştiinţei tehnoeuristica. Un model. ci o constatare. Nu se cuvine să facem noi aprecieri valorice despre acest model. El a fost analizat în recenzii apărute în literatura de specialitate şi din ce în ce mai 55 . oricât ar fi el de complex. model structural etc. continuând cu nivelurile creativităţii (conştient-inconştient). Aşa se face cercetarea ştiinţifică. completându-1 pe diferitele dimensiune ale sale. inclusiv creativitatea ca funcţie a acestuia. Ceea ce spunem aici nu e o critică. Cert e că acest model a exercitat un impact foarte puternic asupra cercetătorilor creativităţii din ţara noastră. Mult timp s-a cercetat creativitatea la noi şi în lume pornindu-se de la acest model şi utilizându-se conceptele lui de bază. dar nu numai a lui. în sinteza lor. Modelul Guilford nu abordează zona subintelectului (inconştientului. Un argument în spirjinul acestui punct de vedere e şi faptul că ştiinţa a consemnat acest model sub denumirea menţionată mai înainte. Desigur. Unele cercetări au dezvoltat şi nuanţat acest model. în accepţiunea în care acest termen e utilizat în diferite ştiinţe (model matematic de tip formal. ce surprinde şi o seamă de trăsături fundamentale ale creativităţii? Suntem înclinaţi să credem că acest model vizează întreaga sferă a intelectului. are şi o oarecare valoare de model.). nu poate surprinde toate faptele si însuşirile esenţiale ale unui fenomen atât de subtil şi dificil de investigat cum e creativitatea. Nu e posibil ca fiecare cercetător să-şi elaboreze propriul său model. în armonie cu literatura consacrată teoriei şi metodei modelării. în literatura românească consacrată creativităţii a fost elaborat „un model epistemologic.psihologic al creativităţii tehnice" (1980). ci doar la singular. în sens larg. submodele etc. Ceea ce nu poate face un singur model poate realiza o suită de modele. aşa cum navigatorul are nevoie de busolă. în acest sens cercetătorii spun „modelul meu".model al creativităţii sau e un model al structurii şi funcţionalităţii intelectului. Este un model structural cu reprezentare geometrică pe pătrat cunoscut şi sub denumirea de pătratul euremelor. desprindem exigenţele ce se cer unei construcţii ştiinţifice spre a fi îndreptăţită să poarte denumirea de model. model cibernetic. ceea ce desigur. completându-se reciproc pe diferitele laturi ale lor. atunci când cercetătorul nu poate alege din mai multe modele. pentru simplul fapt că ele nu există la plural. metode. Dar în sens strict şi riguros. E tot atât de adevărat punctul de vedere potrivit căruia orice construcţie teoretică cu funcţie explicativă. adică cercetarea mea. El pune în circulaţie o mulţime de concepte noi. Mai degrabă un model bine făcut e utilizat de cohorte de cercetători. de Model tridimensional al intelectului şi nu de model al creativităţii. teoria mea etc. Cercetătorul are nevoie de model. infralogicului) şi a rolului crucial al acestuia în creativitate şi nici factorii neintelectuali ai personalităţii implicaţi în creativitate. în sens foarte larg şi vag. în esenţă. construit pe structurile fundamentale ale creativităţii (euremele). o tipologie a creatorului rezultată din structurile creativităţii etc. cu etapele creativităţii.

acum aproape două decenii (1973).Principala punte de legătură între teoria creativităţii şi teoria şi practica proiectării creative" (V. Când se va scrie istoria psihologiei creativităţii se va menţiona poate locul şi importanţa acestui model în cronologia modelelor: dacă e primul. în literatura de inventică. ca teză de doctorat. Belous. creatorul psihognoseologiei româneşti şi primul animator al inventicii la Politehnica din Bucureşti" (V. Premiul Nobel pentru medicină. implicate sau tangente creativităţii. Când „pulsul" lui va deveni foarte slab. Pe de altă parte. stimulându-1 pe mai departe în cercetare. acest model se cere extins la maximum. acest fapt nu poate decât să-1 bucure. Acelaşi autor.inventică. revăzut prin prisma unor descoperiri ştiinţifice fundamentale care au intervenit după elaborarea lui. Sperry.mult utilizat în cercetarea creativităţii şi creaţiei în general şi. Pătratul euremelor se cere completat în continuare. la explicarea unor fenomene adiacente. 1986). autorul lui nu avea cum sa ştie şi nu spera ca el să aibă soarta de a deveni unul din fundamentele noii ştiinţe interdisciplinare . Desigur. iar în a doua variantă.W. al doilea. am putea să menţionăm: cercetările de asimetrie cerebrală (B . ca lucrare publicată.. atunci când acest model a fost elaborat. mai ales. Autorul lui 1-a mai dezvoltat ulterior. Dintre acestea. până îşi va epuiza sau se vor slăbi funcţiile sale explicative. acum un deceniu şi ceva (1980). sfi . onirologie. hipnologie. Acest model e considerat ca „. subordonate sau supraordonate. inventică. va fi necesar să se apeleze la alte modele. 1981). Dar dacă s-a întâmplat să fie aşa. Ce domeniu minunat şi plin de surprize sunt ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică! Iată cum inginerul şi psihologul se întâlnesc.. implicându-1 într-un model mai complex. cu o sferă mai largă. fondator al şcolii româneşti de inventică şi unul dintre făuritorii ei ca ştiinţă. Cert este că acest model a fost elaborat. în prima sa variantă. al treilea sau al n-lea model. 1988). îşi dau mâna şi pornesc mai departe în armonie şi cooperare. euristică. denumit modelul euristic tripătratic (1991). Belous. comportamentologie etc. atât de mult cât sfera lui rezistă. spune în altă parte: „Uitaţi-vă. cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari. partea de psihognoseologie din manualul meu de inventică este făcută în totalitate după teza de doctorat a profesorului Ion Moraru. Deocamdată nu ştim acest lucru cu certitudine şi poate că nici nu are prea mare importanţă să-1 aflăm.

2. pregătirea. 3. de natură să fragmenteze procesul creativ şi creator. tratează: 1. după părerea noastră. De aceea. munca pregătitoare. 1963). Osborn. F. inspiraţia. execuţia (1967). constituie ceea ce numim etapele creativităţii şi creaţiei. într-un fel. 7. N. Etapele la diferiţi autori După Norman L. Criteriile etapizării Delimitarea în timp a procesului creativ şi creator. Etapele creativităţii şi creaţiei se găsesc într-o legătură organică cu structurile euristice fundamentale.găsirea soluţiei. ca etapeprocese) sunt incluse şi ceea ce noi am numit nivelurile creativităţii. 3. parţial şi structurile euristice. Pârvu vorbeşte în creaţia artistică de trei faze: 1. în care se includ producerea ideii şi dezvoltarea ei. autorul omite etapa pregătitoare. inspiraţia. 5. inspiraţia. din această perspectivă. care cuprinde evaluarea (cu verificarea ideilor concurente) şi adoptarea (cu decizia şi realizarea soluţiei finale). între structurile euristice fundamentale şi etapele creativităţii şi creaţiei să existe unele similitudini şi corespondenţe. F. verificarea (Cf. 4. cumva. 2. într-o anumită succesiune de momente. efectivitate şi luciditate. găsirea ideilor. etapele creativităţii şi creaţiei constituie o desfăşurare crono-spaţială a structurilor euristice. M. găsirea faptelor în care intră definirea problemei şi Pregătirea. în creativitate şi creaţie există patru etape: 1. 57 . conştient şi inconştient. 4. se determină şi se interferează. în etapa pregătitoare. Etapele creativităţii şi creaţiei se pregătesc unele pe altele. 2. Dar este neîndoielnic că pentru a incuba trebuie să dispui de o cantitate de informaţie obţinută în prealabil. aspecte diferenţiale (1971). Bejat. ne putem aştepta ca. incubaţia. al „activităţii creatoare". observăm că în etapele creativităţii (autorul le concepe.CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITATE ŞI CREAŢIEI 1. în această viziune. într-o anumită succesiune a lor. Al. Munn. incubaţia. După cum vedem. 2. într-un cadru mai larg. rolul întâmplării. Ele trebuie înţelese ca momente de continuitate în relativă discontinuitate şi nicidecum ca nişte graniţe rigide. 3. 6. 3. întruchiparea ideii. Osborn consemnează o serie de etape ale procesului creativ şi creator ln rezolvarea problemelor: 1. Al. 2.

următoarele etape: 1. în care creatorul strânge datele (fişează materialul de referinţă). elaborarea teoretică. F. eurema asociativ-combinatorie. Osborn în pasajul citat se realizează nu doar în conştiinţă. 5. noi am pus în evidenţă. Această primă etapă o conturează şi o presupune pe a doua . stabileşte şi eşalonează obiectivele de lucru. inconştient. pe fundalul 58 . Astfel. două observaţii. în terminologia medicală. etapa incubaţiei se cere concepută. dar mai ales conştient. Dar conştiinţa depune.F. indubitabil. după care etapele creativităţii şi creaţiei nu sunt altceva decât o desfăşurare crono-spaţială a euremelor fundamentale. 4. După cum vedem. Etapa şi fenomenul de incubaţie. opiniile autorilor despre etapele creativităţii şi creaţiei. cât şi de opinia consemnată mai înainte. eurema critică.L. 3. Moraru. deşi diferite. analogiile. ca fiind activă şi nu pasivă. Cu aplicare la funcţionarea imaginaţiei. 1963). 3. în adevăr. eurema de obiectualizare a imaginii). Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor Ţinând seama de cele şase eureme fundamentale (1. eurema energetică-stimulatorie. în opinia lui Al. experimentală. Constantinescu. în vederea unei explicaţii sumare a acestor etape vom lua ca punct de referinţă opinia lui N. sub raportul efortului. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. termenul de incubaţie desemnează fenomenul prin care ideile se conturează spontan în conştiinţă" (Al. care ni se pare mai simplă şi mai coerentă. care apoi va suferi multiple metamorfoze. întocmind un plan de activitate. le ordonează după anumite criterii (care corespund cel mai bine scopului urmărit). 5. 4. după părerea noastră. analiza critică. ea poartă un sens de relaxare cu scop. aplicaţiilor multiple (I. Din această perspectivă. 6. un fel de schiţă preliminară. nu presupun decât puţin efort sau aproape deloc. la acest savant. sensibil şi chiar obositor. incubaţia este stadiul de dezvoltare a bolilor infecţioase.incubaţia: „Acea parte a procesului creator care nu cere decât puţin efort sau deloc este denumită incubaţia. 2. eurema ideativ-perceptivă şi 6. Aceasta este numai o aparenţă. Asupra opiniei de mai înainte despre incubaţie se impun. Prin etapa de pregătire se înţelege activitatea premergătoare creativităţii. inconştientul se pare că depune doar un efort insignifiant. Dacă ţinem seama de conlucrarea conştiinţei cu inconştientul în creativitate. în primul rând. Munn.F. Această observaţie atrage după sine o alta. se impune să concepem etapa şi fenomenul incubaţiei ca având loc pe fundalul unui efort susţinut. Rădăcina substantivului este un verb ce înseamnă a sta culcat. sunt oarecum convergente. Osborn. mai puţin a euremei energetică-stimulatorie. un efort mai mare. Osborn. conturarea spontană a ideilor despre care vorbeşte Al. 3.într-un studiu inductiv consacrat analizei elaborării teoriei sonicităţii de către G. 1992). ci şi în inconştient. pregătirea. 2.

atât soluţiile obţinute la nivelul conştiinţei şi cu atât mai mult cele obţinute la nivelul inconştientului se cer analizate critic. 3.).L.1. fiind supuse cenzurii severe a raţiunii. fiind însă vorba de un concret care a asimilat întreaga bogăţie a abstractului. de a Pt. Etapa analizei critice Este absolut necesară deoarece. în concepţia noastră putem vorbi de următoarele etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. .L. Etapa ideativ-perceptivă constituie un moment de trecere de la creativitate la creaţie. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei.căreia se desfăşoară toate celelalte. Imaginea este o etapă necesară în trecerea gândirii de la abstract la concret. ceea ce nu exclude ordonarea datelor într-un plan preliminar de acţiune creativă. 3. Etapa obiectualizării imaginilor s Corespunde la ceea ce N. ideea-imagine devine lucru. tehnic etc. etapa analizei critice.3. ea fiind o euremă oarecum transversală. Munn şi alţi autori numesc etapa verificării °luţiei. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei Este echivalentă cu incubaţia şi iluminarea (sau inspiraţia). Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei Corespunde la aceea ce alţi autori numesc etapa pregătitoare. etapa ideativ-perceptivă şi etapa de obiectualizare a imaginilor. creativitatea devine creaţie. etapa asocierilor. Etapa de iluminare (de inspiraţie) are la bază fenomenul de realizare a unei combinaţii potrivite la nivelul conştientului sau inconştientului. Etapa ideativ-perceptivă Indispensabilă tuturor genurilor de creativitate în care ideile. 3 -5. aprofundat şi multilateral. Munn. Etapa de incubaţie nu poate fi concepută decât prin activitatea asociativ-combinatorie conştientă şi inconştientă. Acestei etape nu-i găsim un corespondent în etapizarea dată de către N. capătă contur imagistic. mai mult sau mai puţin abstracte. Am văzut că în acumularea informaţiilor memoria conlucrează din aproape cu gândirea.4. Etapa asocierilor.2. 3. Este etapa finală care încheie un ciclu euristic şi prin care. aceste etape pot fi reduse la fenomenul de asociere şi combinare a informaţiilor. după opinia noastră. 3. în fond. Conţinutul acestei etape îl constituie trecerea ideii-imagine în obiect (arctic.

în această etapă ideea. fiind vorba de o ascensiune în planul creativităţii) din cap în proiect. Pot să apară idei noi şi originale în şi prin convertirea ideii în idee-imagine. etapa asocierilor. cu planul concret senzorial. sunt făcute „invenţiile mentale". se metamorfozează într-un produs tehnic. se realizează o nouă triere (după aceea înfăptuită de eurema critică) a ideilor realiste de cele nerealiste. Unele idei din etapele anterioare nu rezistă confruntării cu substanţa. cu etapa ideativ-perceptivă. Pe de altă parte.1. prin confruntare cu aparatul matematic. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. adesea obscure sau clar-obscure. ideea-imagine din planul prolectual se îmbogăţeşte în şi prin convertirea ei în obiect tehnic. care nu existaseră în etapele anterioare.imagine trece din proiect în obiect tehnic. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei şi etapa analizei critice.3. de fapt.4. acele idei care nu se supun rigorilor proiectuale. mai mult sau mai puţin abstracte. în această etapă. Spre deosebire de etapele anterioare. însumează o serie de alte etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. structural şi funcţional. Etapa proiectuală Corespunde. Ideile abstracte se îmbogăţesc în şi prin transpunerea lor în proiect. acum ideea-imagine suferă o confruntare cu substanţa. prin confruntarea lor. ideile. Fiind supuse şi rigorilor cantitative. în această confruntare a ideii. 4. 4. 4. cel mai adesea se dovedesc a fi inconsistente din punct de vedere tehnic. Legătura indisociabilă dintre etape Este de presupus că etapele interacţionează continuu şi complex. Apar soluţii şi idei constructive noi şi originale. în planul etapelor generale ale creativităţii şi creaţiei. se precizează. Este o etapă a creativităţii inginereşti. ele capătă o anumită acurateţe.2. capătă formă şi conţinut substanţial (în şi din substanţă). Etapa ideaţiei Este o etapă cumulativă care. se completează şi se întregesc reciproc.4. Etapa constructivă Corespunde etapei de obiectualizare a imaginilor. căpătând o transpunere imagistică. Ca rezultat al imaginaţiei creative. în etapa ideaţiei sunt elaborate ideile noi şi originale. ideile coboară (mai exact urcă. 60 .

cheltuiesc energie. insuficient înţelese) se poate acumula. eurema de obiectualizare a imaginii. Asemenea persoane cu disponibilităţi 61 . să le restructureze şi să le perfecţioneze pe cele vehi. ineficientă. eurema critică. mai ales. cultură. ce trebuie canalizată spre alte activităţi decât cele creative (eventual. 2. spre cele rutiniere). eurema asociativ-combinatorie. Acest tip. se frământă. cel puţin teoretic. Beveridge. Ele vor să realizeze ceva. fie de la premise de ordin fiziologic. eurema energetică-stimulatorie. Tipologia pe care o propunem are la bază cele şase eureme fundamentale: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Desigur. 1968). La ele predomină latura afectiv-motivaţională în detrimentul celorlalte Şi. cu o capacitate asociaţiv-combinatorie mică. fiind susceptibil de progres. educaţie şi autoeducaţie. se cere interpretat dintr-o perspectivă dinamică. vom avea de-a face cu o persoană ce are indice de creativitate foarte scăzut. Introducere Există unele încercări e a elabora o tipologie a creatorilor. cum ar fi: forţa. ca de altfel şi celelalte. puse în evidenţă în cercetările lui I. Aceste persoane sunt adesea caracterizate prin „vor dar nu pot". dezvoltând astfel continuu personalitatea. Peatniţchi. 1971).CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1. Tipul volitiv Unele persoane au un fond energetic-stimulatoriu relativ ridicat. Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) O capacitate mică de acumulare şi comprehensiune a informaţiei (cunoştinţe relativ puţine şi. Capacitatea însăşi este condiţionată de activitate. Este de fapt vorba de o energie neproductivă. sub influenţa factorilor de mediu.P. 3. echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). dar rezultatele nu sunt nici pe departe pe măsura cantităţii de energie cheltuită. uneori. eurema ideativ-perceptivă.L. Aceasta din urmă e în măsură să genereze capacităţi noi. pornind fie de la observaţii asupra particularităţilor de creaţie ştiinţifică. conjugate cu observaţii de ordin psihologic (W. pe un fond energetic-stimulatoriu scăzut. Pavlov şi dezvoltate ulterior de o serie de cercetători (I. al celei asociativ-combinatorii.

la unele persoane. cu o mare capacitate asociativ-combinatorie. Se apreciază că în jocul de şah variantele posibile sunt de ordinul IO 1 .combinatoriu. aceste persoane pot realiza un indice de creativitate mediu sau chiar ridicat. 1972). "7fi ca sistem de comparaţie este luat numărul de atomi din galaxie. militează permanent şi perseverent pentru transpunerea lor în fapte. Planul şi realizarea lui se presupun. lucrează cu intensitate după un plan dat de altcineva. aparent disparate. apreciat la 10 (Cf. Şi în acest caz. El îşi confruntă şi susţine cu tărie opiniile.energetice dau rezultate în activităţile de execuţie. să realizeze ceva. cu un volum apreciabil de cunoştinţe. Tipul combinativ-volitiv se caracterizează. fără să aibă disponibilităţile de ordin asociativ. totuşi. Tipul cumulativ excelează în asimilarea de cunoştinţe. Aici se încadrează omul instruit. La o cantitate mare de informaţie intrată în componenta de acumulare. combinări şi recombinări. în această categorie se înscriu oamenii cu o fantezie bogată şi inteligenţă prodigioasă. care dispune de un fond energetic-motivaţional ce se manifestă preponderent în acumularea de informaţie. dar steril. 4. Tipul cumulativ poate să fie o persoană volitivă. corespunde o capacitate asociativ-combinatorie mică. dar care se găsesc în imposibilitatea de a le asocia şi combina într-o manieră nouă şi originală spre a crea ceva. Ei prind „din zbor" unele elemente informaţionale. Tipul combinativ-volitiv O cantitate relativ mică de informaţie (cunoştinţe nu prea bogate). C. Creativitatea şi creaţia la el se găsesc într-o comuniune indisociabilă. din care reuşesc. vom avea un indice de creativitate scăzut. Tipul cumulativ Avem de-a face uneori cu persoane care adună multe cunoştinţe. Nicolau. să ajungă la elemente noi şi originale. Ed. prin asocieri. s-ar putea să se asocieze. Se ştie doar că pentru a realiza un număr foarte mare de combinaţii nu ai nevoie decât de un număr relativ mic de elemente. atât de necesare în creativitate. din domenii variate. care creează parcă din nimic. Bălăceanu. 62 . neproductiv sub raport creativ. prin capacitatea de a realiza lucruri inedite în planul creativităţii şi de a le finaliza în creaţie. Tabla şi piesele de şah sunt un exemplu în acest sens. pe baza căreia se realizează cvasitotalitatea asociaţiilor şi combinaţiilor posibile. 5. Graţie capacităţii asociativ-combinatorii.

6. Tipul combinaţiv-nevolitiv întruneşte toate calităţile de ordin asociativ-combinatoriu, descrise mai înainte mai puţin disponibilităţile volitive. Din cauza lipsei de energie, cele mai multe realizări creative rămân în stadiul de proiect, neputând să le finalizeze. Un asemenea tip poate fi cuplat în activitate cu tipul volitiv, cu care se completează reciproc.

7. Tipul cumulaţiv-combinativ-volitiv
O cantitate mare de informaţie acumulată, cunoştinţe multe, profunde şi variate se pot cupla cu o mare capacitate asociativ-combinatorie, pe un fond energetic stimulatoriu ridicat. Este vorba, în acest caz, despre geniul creativ. Sunt cazurile cele mai fericite, dar şi cele mai rare. Asemenea persoane dau indicele cel mai mare de creativitate. Ele realizează adevărate „mutaţii creative", la o mare amplitudine, de natură să revoluţioneze domenii întregi ale ştiinţei, tehnicii şi artelor. Geniile creative, graţie capacităţii şi energiei lor creative, nu rămân, de obicei, la un singur domeniu, ci tind să iradieze şi în celelalte. Ele îşi pun cu putere şi originalitate amprenta lor creativă pe tot ce îmbrăţişează, fiind deschizătoare de drumuri, elaborând un număr însemnat de idei noi şi originale. De obicei, asemenea persoane se pot manifesta puternic atât în planul creativităţii, al finalizării ei în creaţie, cât şi în planul acţionai multilateral. Acei mari şi cunoscuţi creatori din epoca renaşterii şi-au revărsat geniul lor creativ, în egală măsură, în mai toate domeniile. Persoanele din această categorie pot avea un fond energetic-stimulatoriu ridicat sau mediu, dar în nici un caz scăzut. Cu cât energia lor e mai mare, cu atât capacitatea de a se manifesta multilateral, de a crea mai multe elemente noi şi originale, de a le finaliza, e şi ea mai mare. Persoanele cumulativ-combinative cu un fond energetic mediu pot să elaboreze multe idei noi şi originale, din care finalizează puţine, restul lăsându-le pe seama epigonilor.

8. Tipul combinativ-fabulativ
Luând în consideraţie şi eurema critică, putem întâlni şi un asemenea tip, la care funcţia critică se realizează în deficit. Funcţia asociativ- combinatorie lucrând m exces, fantezia sa foarte bogată iese adesea de pe făgaşul posibilului, trecând cu uşurinţă în domeniul imposibilului, al visului irealizabil. Asemenea persoane devin nerealiste, elaborează idei fanteziste.
63

9. Tipul combinaţiv-critic La care imaginaţia şi gândirea critică se găsesc în echilibru. Imaginaţia e lăsată să zboare, iar după aceea e supusă cenzurii severe a raţiunii. Asemenea persoane sunt fecunde în idei realiste noi şi originale. 10. Tipul combinativ-hipercritic La un asemenea tip funcţia critică se realizează în exces. Fantezia şi inteligenţa lui pot să producă idei noi şi originale, dar majoritatea lor sunt ucise în faşă. La aceste persoane natalitatea ideilor şi mortalitatea lor sunt egale şi deci creativitatea e, în cele din urmă, nulă. 11. Tipul ideativ Ţinând seama de euremele ideativ-perceptivă şi de obiectualizare a imaginii în planul creativităţii şi creaţiei inginereşti, trebuie să mai luăm în consideraţie şi alte tipuri creative posibile. Este vorba de tipul la care predomină latura ideativă, având la bază eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei, eurema asociativ-combinatorie şi eurema critică. Este o persoană aptă pentru activitatea de concepţie. Poate să elaboreze idei noi şi originale, semănându-le, uneori, cu generozitate pe ogorul tehnicii. Nu e nicicând în pană de idei noi şi originale. Găseşte soluţii ingenioase oricând şi pentru orice. O asemenea persoană este prin excelenţă un inginer de concepţie, un „spiritualist" în domeniul ingineriei, uneori cu mai puţine disponibilităţi în activitatea de proiectare şi construcţie. 12. Tipul ideativ-imagistic La aceste persoane ideaţia şi capacitatea de vizualizare a ideilor sunt în echilibru. Ele sunt apte de a elabora idei noi şi originale în domeniul tehnicii şi de a le da contur bi şi tridimensional, transpunându-le în proiect. Orice idee e verificată prin posibilitatea ei de a fi tradusă în proiect, de a fi vizualizată. Aceste persoane sunt deopotrivă oameni de ideaţie, de concepţie şi buni proiectanţi. Sunt arhitecţii propriilor lor idei. 13. Tipul imagistic La el predomină structura imagistică (de vizualizare a ideilor) şi este mai puţin evidentă acea de elaborare a ideilor noi şi originale. Este un tip cu vocaţie pentru activitatea de proiectare şi se cuplează foarte bine cu tipul ideativ, fiind persoane cu trăsături complementare.
64

14. Tipul ideativ-imagistic-obiectual
Este tipul inginerului complet la care structurile ideativă, imagistică şi obiectuală se găsesc în armonie. Asemenea persoane elaborează idei noi şi originale, le desfăşoară în proiect şi au aptitudinea de a le transpune în obiecte tehnice funcţionale, în una şi aceeaşi persoană sunt întrunite trei calităţi: 1. inginerul de concepţie (ideativ); 2. inginerul proiectant (imagistic) şi 3. inginerul constructor (obiectual). Poate că în condiţiile actualei diviziuni a activităţii inginereşti, o asemenea persoană e tot mai rară. Este ca şi în domeniul muzicii când, uneori, aceeaşi persoană întruneşte compozitorul, interpretul şi dirijorul.

15. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor
Pornind tot de la cele 6 structuri euristice fundamentale, combinate între ele, câte două, se poate obţine o tipologie mai completă a creatorilor, pentru modelul nostru de abordare a creativităţii (6 = 36 tipuri euristice posibile). A se vedea în acest sens: I. Moraru, Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice, 1980, tabelul l, Matricea tipologiei creatorului, p. 159. Vom observa faptul că în unele „căsuţe" ale matricei se repetă grupajul funcţiilor structural-tipologice, dar întotdeauna într-o altă ordine. Deci, vom considera că, pentru descrierea unui tip, este necesar să luăm în considerare funcţiile structural-tipologice ce se grupează într-o căsuţă, cât şi ordinea lor. Pe de altă parte, se poate observa că atunci când o anumită structură de pe verticală se întâlneşte cu aceeaşi structură de pe orizontală, în căsuţă nu poate să apară decât funcţia structural-tipologică, rezultată din combinarea unei structuri cu identica ei. Credem că tipurile euristice de acest gen pot fi interpretate ca excelând prin acea funcţie, fără a fi lipsite însă şi de alte funcţii structural-tipologice.

16. O tipologie posibilă bazată pe aranjamente de şase structuri luate câte şase
Prin această interpretare se poate obţine o tipologie completă a creatorilor în limitele modelului nostru euristic. Dar, aparent paradoxal, o asemenea tipologie completă devine inoperantă din cauza numărului prea mare de variante. In această tipologie se porneşte de la premisa că fiecare tip se cere caracterizat Prin prisma celor şase structuri euristice fundamentale, aranjate în ordinea importanţei lor valorice pentru acel tip. Decurge o relaţie de aranjamente de şase luate câte şase. A$ = 6 • 5 • 4 • 3 • 2 • l = 720 variante tipologice. Această interpretare ne-a fost sugerată de L. Dulgheru, în lucrarea Creativitatea şi metode de stimulare a ei (1983).
65

Introducere Nu e o speranţă deşartă şi lipsită de semnificaţii majore ca ştiinţa. coordonarea. din nevoi de cunoaştere şi utilitare. în sistemul ştiinţei sunt cuprinse: structura pe verticală a ştiinţei. modelând diferite obiecte. în sensul opiniilor exprimate de M. Drăgănescu (1989. teoria ştiinţifică etc. E necesar să precizăm că în sfera investigaţiei noastre nu intră sistemul ştiinţei. care să surprindă şi să conjuge elementele comune mai multor discipline ştiinţifice. . se simte nevoia unor intermodele (modele conexionale) ale ştiinţei. cibernetic-euristic şi evasiformal. structural. 1990). Ea urmăreşte să suprindă şi să pună în evidenţă elementele esenţiale comune cercetării ştiinţifice. credem. decizia. elaborate din unghiul dezvoltării ei (cumulaţionist. modelul euristic tripătratic etc. mutaţionist. îndrumarea şi controlul).). Există astăzi modele ale ştiinţei. Modelarea pe care o propunem noi e de tip conexional. sistemic etc. Desigur. ci şi modele structural-fenomenologice. Ştiinţa de mâine se va vedea confruntată cu nevoia de a elabora nu numai modele structurale. metaştiinţa etc. dacă vom înlătura graniţele oarecum rigide ce le separă şi vom pune în evidenţă legăturile structurale şi funcţionale dintre ele. Există. şi a unor transmodele de mai mare generalitate.) (Angela Busuioc Botez. Alături de cercetare. să aspire permanent la a se modela şi pe sine. experimentul. modelul epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. creativităţii şi învăţării creative spre a uşura extrapolările şi interpolările conceptuale şi metodologice între aceste domenii. înţeleasă ca o parte a acestui sistem. ipoteza. procese etc.).CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1. Astfel. 1980). organizarea. de asemenea. Pornim de la premisa că aceste trei domenii sunt autentic complementare şi pot să devină reciproc profitabile. Ţinând însă seama de fenomenul interdisciplinarităţii şi transdisciplinarităţii în ştiinţa contemporană. modele ale creativităţii (modelul Purica. comanda. domenii. politica ştiinţei şi în strânsă legătură cu ea conducerea ştiinţei (prevederea. scienticii (sau scientologiei). cercetarea e un subsistem al sistemului ştiinţei. a cărui sferă conceptuală e foarte largă. Ni se pare însă că cercetarea constituie fundamentul ştiinţei. un domeniu care e el însuşi tot mai bine şi mai multilateral modelat poate să fie mai consonant cu domeniile pe care doreşte să le modeleze. alcătuită din formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice (observaţia ştiinţifică. fenomene. ci doar cercetarea ştiinţifică. Investigarea sistemului ştiinţei revine. istoria şi filosofia ştiinţei.

Una dintre aceste discipline e şi psihologia cercetării (în ştiinţă. cât şi ca rezultate. adică exprimate financiar-valoric. să satisfacă acea dorinţă de înţelegere şi de cunoaştere c are este una dintre tendinţele esenţiale ale inteligenţei umane" (1980). Cercetarea ca activitate de căutare a noului. c) e greu de planificat sub raport temporal. căci ea implică nu numai componente logice.). Nevoia unei analize aprofundate şi interdisciplinare a cercetării ne impune să avem o atitudine tolerantă faţă de unele discipline ştiinţifice cu un aport cât de modest în acest domeniu. alături de disciplinele menţionate. după care „Istoria ştiinţelor dovedeşte cu nenumărate exemple că marile aplicaţii au derivat aproape întotdeauna din marile descoperiri făcute de cercetători care nu se preocupau de aceste aplicaţii şi care căutau. desigur. ceea ce justifică. Aceste structuri practică o cercetare. cerute de societate. pe care se fundamentează întreaga tehnică a undelor? Comparând aceste forme de cercetare. există o cercetare practicată de instituţii speciale. laureat al Premiului Nobel. care se caracterizează prin aceea că: a) delimitarea problemelor nu e precis făcută. de regulă. aflare şi aplicare Gr. Moisil conchide: „Eu susţin că aceasta este încă şi mai importantă decât cealaltă" (1971). deci e vorba de o rezolvare urgentă. Gr. consemnează un punct de vedere analog. şi o dimensiune sociologică. întrucât la realizarea ei participă şi structurile logice împreună cu cele psihologice. adică se poate estima ce beneficii aduce sub raport financiar-valoric. d) rezultatele ei pot să fie contabilizate.. care se distinge prin următoarele trăsături: a) are drept scop să rezolve probleme bine delimitate. cercetarea şi rezultatul ei .descoperirea . de Broglie.C.intră parţial şi în sfera logicii descoperirii. Realizându-se într-un context social. b) rezolvarea lor se cere să fie făcută într-un termen relativ scurt. Spre deosebire de aceasta. Descoperirea cade parţial şi în sfera obiectului de studiu al psihologiei cercetării. cercetarea are. d) realizările ei nu pot să fie contabilizate. 3. tehnică etc. artă etc. Logica descoperirii şi psihologia cercetării Suntem tentaţi să transformăm propoziţia disjunctivă care exprimă titlul studiului lui Th. într-o propoziţie conjunctivă: „Logica descoperirii şi psihologia cercetării". L. ci şi psihologice. economie. într-un timp relativ lung în raport cu cercetarea departamentală. 67 . Un alt prestigios cercetător. înainte de toate. Există o cercetare practicată de institutele de cercetare departamentale. de institutele de cercetare şi laboratoarele uzinale. Kuhn „Logica descoperirii sau psihologia cercetării" (1982).S. c) această rezolvare poate să fie planificată sub raport temporal. şi sociologia cercetării. Sferele conceptelor de „logica descoperirii" şi „psihologia cercetării" se interferează. tehnică. în curs de constituire. După cum.C. Autorul se întreabă: cât valorează teorema lui Pitagora sau ecuaţiile lui Maxwell. b) se realizează. Moisil distingea două specii ale cercetării.2.

W. b) există şi situaţii în care căutarea nu face pasul următor . De aceea.). în raport cu ipoteza de lucru. a şti să exploatezi întâmplarea favorabilă. statistica matematică şi combinatorica" (M. în cele din urmă. R. cercetarea ştiinţifică (C) nu rămâne doar la căutare (CT).consideră R. poate să caute cu tenacitate.aflarea. cu succes sau eşec total. Voinea nota: „Şi istoria a arătat că nu există descoperiri inutile" (1985).I. Pornind de la această idee. înainte de toate. care-1 determină să abandoneze ipoteza iniţială de cercetare şi să formuleze noi ipoteze de lucru. Beveridge. nu cauţi şi totuşi găseşti. Nicolle. Sintetizând.. Voinea . o activitate de căutare a noului. se . 2. Oprea.I. ea ar trebui să se fundamenteze şi pe modelele matematice ale problemelor de căutare. care a fost realizat de către savant fără să-1 caute. Moisil scria: „Să nu uităm. un anumit fenomen ştiinţific fără să-1 găsească. cu dezamăgire. cauţi şi nu găseşti. fără să-1 cauţi. Beveridge considera esenţiale în aceste situaţii două cerinţe. în aceeaşi ordine de idei. „Problemele de căutare (şi rezolvarea lor) sunt probleme care se află la intersecţia a trei domenii relativ tinere ale matematicii: teoria informaţiei. de la o intuiţie de predicţie etc. W. sau cu totul neaşteptat. pe neaşteptate. c) desigur. ceea ce ne oferă temei să menţinem şi să susţinem afirmaţia că cercetarea ştiinţifică se caracterizează prin cele trei momente ale sale: căutarea. Desigur.P. Aşadar. Dar. „Hazardul favorizează numai pe cei care ştiu să-i facă curte" (Cf. E cazul faptului de observaţie în descoperirea Efectului Coandă. cel puţin parţial. pornind de la o ipoteză de lucru. mai mult sau mai puţin aşteptat. că a mers pe o pistă falsă sau pe un drum înfundat etc. 1968). în aceste situaţii. în ceea ce priveşte căutarea şi aflarea se cer făcute unele precizări: a) există situaţii când uneori poţi afla noul în ştiinţă. Ideea că ar exista o cercetare care se poate aplica şi alta care nu se aplică este falsă" (1971). 2. Gr. a şti să recunoşti întâmplarea favorabilă.P. ca finalizare a primelor două momente. 3. efectuată cu metode. în acest gen de descoperiri intervine hazardul. 1. cercetarea ştiinţifică presupune.devine ea însăşi o activitate de cercetare ştiinţifică" (1988). aşa cum spunea Ch. orice cercetare ştiinţifică se aplică. armată cu instrumente din ce în ce mai perfecţionate.Din alt punct de vedere. Pe câmpul ştiinţei se regăsesc toate aceste situaţii. organizată în plan social şi individual. ci ea face şi pasul următor. în acest sens. când H. Situaţia de a găsi un fapt ştiinţific fără să-1 cauţi ţine mai mult de excepţie decât de regulă. Cercetătorul. Apoi.P. situaţia considerată firească şi într-un fel fericită e aceea în care căutarea noului se finalizează în aflarea unui fapt ştiinţific. într-un anume context. 1980). trecând la aflare (AF). fiind într-un fel surprins şi chiar înspăimântat de acest fenomen. 1985). îşi regândeşte parţial strategia de cercetare şi realizează noi încercări ce se pot solda. putem spune că în activitatea de cercetare se întâlnesc următoarele situaţii: 1. El poate să constate. cauţi şi găseşti. Activitatea de căutare a intervenit abia după 20 de ani. se implică în mod necesar în acţiunea de aplicare (A. aflarea şi aplicarea. perioade relativ mari de timp.C. Aplicarea nu e însă deloc o treabă simplă şi uşoară: „Activitatea de aplicare practică a rezultatelor unei ştiinţe . cu frecvenţe diferite. Moraru. Coandă a intuit că înapoia faptului de observaţie s-ar putea să se ascundă un fenomen ştiinţific necunoscut (I.

mediul său familial. şi le comentau. logica şi infralogica cercetătorului. relaţiile dintre cercetători (de cooperare.Academie Olimpia". 69 . precum şi structura colectivului. de natură să-i perturbe activitatea.. pe care îl notăm cu 5 şi a unui macrospaţiu social.G. relativ determinat şi variabil. Cercul de prieteni. Mărimea celor două intervale de timp At şi Ar' e influenţată de o seamă de factori. tensionale. Desigur. serveau uneori masa laolaltă şi o prelungeau în aprinse discuţii. Habicht şi M. cât şi pentru pregătirea celor doi prieteni ai săi. în cadrul cărora discută temele de cercetare. ipotezele de lucru etc. la un grad de generalitate mai mic: căutare şi aflare. C. Prin mediul familial înţelegem atitudinea şi conduita membrilor familiei cercetătorului faţă de acesta. se menţionează punctul de vedere potrivit căruia cercetătorii care se asociază în grupuri mici (2-3 persoane). cum şi unde se aplică? între căutare şi aflare se interpune un interval de timp nedeterminat. adică neîncadrat cu precizie în repere spaţio-cronologice şi variabil.) căruia îi aparţine.poate interpreta că la nivelul aplicării primele două momente se reiau. membrii familiei cercetătorului facilitează în diferite modalităţi munca acestuia sau. atât pentru formaţia sa intelectuală. logicii cercetării. dimpotrivă. concerte etc. prin structura personalităţii lor. autoritar. Prin microspaţiu înţelegem colectivul de cercetare din care face parte cercetătorul. pe care îl notăm cu &t. suportul motivational. făceau proiecte de cercetare şi le examinau în grup etc. circulaţia informaţiei între cercetători etc. Einstein o evoca la maturitate cu vibrantă nostalgie ca pe o comuniune spirituală plăcută şi utilă. mai mici sau mai mari.n. cât şi cercul de prieteni. trăsăturile sale morale-caracteriale etc. în literatura de specialitate (Erika Landau. există cercetători care. capătă un avantaj faţă de cercetătorii care lucrează individual. (B. strategiile de investigaţie. Kuzneţov. la modul real şi dezirabil. 1968).s. pe care îl notăm cu S. în mod fericit. între aflare şi aplicare intervine un A?'. cât şi faţă de cercetare. La fel. de asemenea. eficienţa metodelor şi mijloacelor de cercetare ştiinţifică. Cercetarea se realizează în cadrul unui microspaţiu social. voluntar sau involuntar. Sunt şi cazuri în care grupul de prieteni perturbă activitatea cercetătorului şi acest lucru se întâmplă frecvent în cazul unor tineri cercetători. temperamentul şi tipul de activitate nervoasă superioară (a. Se cunosc cazuri frecvente când. nesfârşite obstacole şi greutăţi. 1979). cât şi stilul cercetătorului (metodic sau intuitiv). Solovin: citeau literatură ştiinţifică şi filosofică şi o discutau împreună. Aceste elemente intră în aria de studiu a psihologiei cercetării. îi creează. Atunci când ne referim la colectivul de cercetare avem în vedere şi stilul de conducere al acestui colectiv (democratic. metodologiei şi epistemologiei. preponderent simpatetice. conflictuale). Se poate menţiona ca exemplu aşa-numita . se pare. n u agreează activitatea în grup. pe care îi notăm cu /: dificultatea temei de cercetare. să devină din ce în ce mai mic. pe care A. poate facilita sau îngreuna munca cercetătorului.. capacitatea sa şi nivelul pregătirii. inteligenţa. indiferente sau chiar ostile.). în funcţie de mai multe elemente. imaginaţia. pe criterii neformale. preferând să lucreze individual. mergeau la spectacole. care poate să fie de cooperare şi înţelegere. dar care tinde. permisiv etc.

+ At' + ap. finanţarea cercetării ştiinţifice. + At + af. +-At + AF. Desigur. iar a doua (c) exprimă aşa-numita cercetare derivată. cât şi conduita cercetătorului individual şi a colectivului de cercetare cum ar fi: atitudinea factorilor organizational! fată de cercetarea ştiinţifică. Spre a nu cădea în eroarea regresiei infinite.. Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Prima relaţie (C) corespunde cercetării fundamentale. Reluarea primelor două momente ale cercetării. la nivelul aplicării.Prin macrospaţiu social înţelegem un complex de factori care influenţează pozitiv sau negativ atât activitatea de cercetare. aflare şi aplicare efectivă. mai ales prin implicarea rezultatelor cercetării în activitatea de decizie. perfectibile şi chiar optimizabile. 4. Cercul mic. aflarea şi aplicarea. desfăşurându-se la un nivel de generalitate mai mic. parţial. Dacă factorii s şi 5 vor fi pozitivi şi deci stimulativi. 1988). 70 . Micşorarea sau mărirea intervalelor de timp At şi At'. Această a doua cercetare. cu cele trei momente ale sale . centrată pe surprinderea esenţei obiectelor şi fenomenelor. preocupată preponderent de consecinţe (R. crearea sentimentului individual şi colectiv de utilitate socială a ştiinţei şi a cercetătorului. Fenomenele exprimate prin /. organizarea activităţii de cercetare ştiinţifică.căutarea. atunci intervalele de timp At şi A?' se vor mări. Studiul lor revine de drept sociologiei cercetării. La modul condensat şi simplificat elementele cercetării pot fi exprimate printr-o relaţie extrem de simplă: C = (CT.P. aceşti factori sunt variabili funcţie de contextul social. se va reflecta în societate. birocraţia. cât şi cei de spaţiu (s şi S) se influenţează reciproc. teoretic are intervale de timp At şi At' mai mici decât cele din prima cercetare. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată e reprezentată imagistic în fig. a legilor etc. Factorii de timp (At şi at'). + Af + AP. Cercul mare reprezintă cercetarea fundamentală. exprimată în politica ştiinţei. prin elemente de progres. în condiţiile în care ştiinţa are o influenţă atât de mare în toate domeniile vieţii. în care elementul de aflare primă a fost realizat. s şi S sunt. sub formă de feedback pozitiv şi negativ. se poate exprima printr-o relaţie analogă: c = (ct. preţuirea ştiinţei şi a cercetătorului. atunci intervalele de timp At şi At' se vor micşora şi invers: dacă factorii s şi S vor fi negativi şi deci frenatori (inhibitori). înscris pe segmentul aplicării din cercul mare semnifică cercetarea derivată.) (f+s + 5). rigiditatea sau elasticitatea proiectelor şi programelor de cercetare şi a structurilor organizaţionale. pe baza unui ciclu parcurs deja şi pe un suport informaţional existent. pe care o notăm cu c.) (f+ s + S). printr-o nouă cercetare. la un nivel mai mic de generalitate. stagnare sau regres social. Voinea. 5. cu reluarea ciclului căutare. se cere să precizăm că în a doua cercetare (c) aplicarea se realizează efectiv.

credem. evident. ca şi cercetarea fundamentală. pe o formă sau alta a cercetării. în funcţie de nevoi. sau să sugereze aplicaţii directe. Cu cât sfera cercetării e mai largă. cu relativă uşurinţă. se a Plică. aflare şi aplicare. relaţia de inversă proporţionalitate dintre sfera şi conţinutul conceptelor. iar scopul se deplasează de la căutarea legilor şi esenţei spre probleme concrete. ceea ce. descoperită încă de Aristotel. O asemenea concepţie relativizează diferenţele prea tranşante dintre cele două forme ale cercetării. e mai vag şi mai greu comprehensibil. cunoaşterii. şi invers: cu cât sfera cercetării e mai îngustă. cercetarea devine derivată. se trece de la cercetarea derivată la cercetarea fundamentală. ţintind către totalitate. sondând esenţe ce vizează fundamentele existenţei. Dacă sfera se măreşte şi obiectivul se comută pe aspecte de legitate şi esenţă. cu atât conţinu- . prin extrapolare.Denumirea de cercetare derivată descrie mai corect această activitate decât aceea de cercetare aplicativă care. Fig. dar pe o sferă mai mică şi cu alte obiective. şi invers: dacă sfera cercetării se micşorează. iar cercetătorul aspiră sa suprindă legi universale. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată E de presupus că uneori şi cercetarea derivată poate să pună în evidenţă aspecte esenţiale şi logice. după cum şi cercetarea fundamentală poate să se plaseze pe aspecte strict aplicative. căci presupune. acţiunii umane etc. structurale şi funcţionale. la rândul ei. se poate comuta. prin antiteză lasă să se înţeleagă ca cercetarea fundamentală n-ar fi aplicabilă. Aşadar. Dacă sfera de cuprindere a cercetării devine maximă. creaţiei. de finalizare a achiziţiilor teoretice-abstracte. Concepută ca o modalitate de reluare a ciclului. atunci cercetarea e de natură filosofică. cercetarea derivată nu are doar un caracter empiric. La nivelul celor trei forme de cercetare. cu atât conţinutul ei e mai sărac în determinări concrete. e o eroare. cu sfere şi conţinuturi variabile. căutare. 5. un cercetător pregătit şi cu aptitudini pentru ambele forme de cercetare (situaţie nu prea frecventă). ce rămâne compatibilă cu diversitatea.. în favoarea unităţii lor.

îşi păstrează credem. 5. într-un anumit grad. procesul investigativ-explorator şi de gândire? Şi mai cu seamă nu ar trebui ca procesul învăţării să modeleze. mai puţin vag şi mai uşor comprehensibil şi transpozabil în relaţii operaţionale. prin unele dintre trăsăturile sale esenţiale. Esenţa învăţării creative constă în asimilarea de către individ şi grup a strategiilor de căutare. se întrepătrund şi uneori chiar trec unele în altele. procesul gândirii productive? (1981). pe două dimensiuni.căutarea. cu unele diferenţe specifice. cunoaşterea ştiinţifică a realităţii şi procesul învăţării sunt într-o oarecare privinţă asemănătoare. la rândul ei. în timp ce cercetarea cu o sferă mai largă e predilect extensivă. Ele au posibilităţi diferenţiate: cercetarea cu o sferă mai mică e preponderent intensivă. fiind incompletă şi tinzând către tot mai mult şi mai profund. răspunsul la aceste întrebări poate şi trebuie să fie afirmativ. originalului şi valorosului şi a tehnicilor şi metodelor. T) . Mai ales în cercetarea fundamentală (dar nu numai în ea). Numitorul comun al cercetării. să modeleze procesul cunoaşterii.tul ei e mai bogat în determinări concrete.intervine şi momentul de comunicare a rezultatelor cercetării. Din această perspectivă cercetarea ştiinţifică e. Dar dacă lucrurile se prezintă astfel. indisociabile. de aplicare a lui. în esenţă. cercetarea ştiinţifică. nevoia de cunoaştere a omului. prin cooperare devin intensiv-extensive. aflarea şi aplicarea noului . Cele trei forme ale cercetării vizează frecvent niveluri diferite ale existenţei. o activitate de creaţie (I. creativitatea şi învăţarea creativă au acelaşi numitor comun. Din punctul nostru de vedere. alături de cele trei momente . cunoaşterii. învăţarea creativă e activitatea pregătitoare pentru cercetarea şi creaţia ştiinţifică. aflarea şi aplicarea .V. ciclurile se reiau permanent. 1988). Kudreavţev notează: „Aşadar. Astfel. Moraru. presupune indubitabil cercetarea ştiinţifică şi se bazează pe ea. preponderent praxiologice. artistică etc. Ele devin obiective fundamentale ale învăţării creative. în legătură cu această problemă. cât şi de mereu nesatisfăcuta curiozitate umană. Toate cele trei activităţi. de trebuinţe intrinseci ştiinţei. De aceea. Căutarea e permanent propulsată de nevoi sociale. acela al căutării. dar pe trepte mereu progresive. creativităţii şi învăţării creative Cele trei momente ale cercetării ştiinţifice şi creativităţii . aflarea. nu trebuie oare ca procesul de învăţare. T. se regăsesc pe fundamentul lor comun.aflare a noului. tehnică. Creaţia. aflării şi aplicării noului. valabilitatea şi în ceea ce priveşte învăţarea creativă. iar ambele. la rândul ei. satisfăcând în mai mare măsură. se poate presupune că procesele învăţării. cercetării şi gândirii sunt legate între ele. care se soldează cu feedback pozitiv sau negativ asupra momentelor anterioare.căutarea.

Introducere în acest subcapitol dorim să punem în evidenţă faptul că fiinţa umană are în dotarea ei naturală predispoziţia creativităţii care.G. Popa. prezentă în literatura de specialitate (D. se realizează pe un suport de valori culturale şi norme morale. de a căror satisfacere depinde existenţa individului şi chiar a speciei (de hrană. Comportamente înnăscute şi dobândite Prin comportament. ar putea să fie împărţite în două mari grupuri: 1. apărare. comportamente bazate preponderent pe elemente dobândite. 1984). preţioase pentru persoane şi colectivitate (I.CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1. O intuiţie vagă ne sugerează ideea că mulţimea de comportamente în genere. Acestea sunt fixate în programe ereditare relativ constante. Credem că aceste comportamente pot fi clasificate. cât şi teoria şi metodologia învăţării creative simt nevoia să se fundamenteze. transversal. 1986). Decurge însă că e necesar să admitem existenţa unei mulţimi finite de comportamente umane. poate deveni capacitate efectivă de creaţie şi trăsătură definitorie a personalităţii. Ausubel. între altele. pe trebuinţe biofiziologice.valori superioare. dintr-un anumit punct de vedere. Activitatea de învăţare. C. 1976. prin educaţie şi cultură. înţelegem ansamblul de acţiuni ale fiinţelor (indivizi şi grupuri) orientate spre satisfacerea unor trebuinţe sau spre realizarea unor anumite scopuri. 1981). Printre constantele comportamentului uman a fost înscrisă şi următoarea: comportamentul uman e orientat spre libertate. potrivit căreia atât teoria şi metodologia învăţării umane în genere. comportamente bazate preponderent (spunem preponderent nu exclusiv. dintr-un anumit unghi. 2. 2. Comportamentele din primul grup sunt centrate. şi cu atât mai mult învăţarea creativă. căci trebuie să admitem la toate nivelurile filogenetice existenţa unor componente dobândite prin învăţare) pe elemente înnăscute.P. în creative şi rutiniere. Moraru. şi pe cunoaşterea principiilor care guvernează comportamentul uman individual şi social. în genere. ce se 73 . Tudosescu.). înmulţire etc. Robinson. în principal. creativitate. F. în ceea ce priveşte comportamentul uman se pare că putem accepta ideea după care avem de-a face cu atâtea specii de comportament câte feluri de acţiuni individuale şi sociale există (I. stimă şi prestigiu . Pornim de la ideea.

valorile şi normele morale! Cu fiecare om universul valorilor se re-descoperă şi se re-construieşte. în elementul de relativă discontinuitate se ascunde cheia progresului uman în sfera valorilor. Din acest motiv se cere ca achiziţiile comportamentelor dobândite. comportamentele dobândite sunt uşor reversibile. prin educaţie. de micro. cu viaţa individului şi chiar a speciei. Moraru. aceste comportamente sunt astfel ferite de orice fel de disfuncţionalităţi provenite din „erori" de interiorizare. de efort organizat face societatea. Câtă economie de efort face natura prin faptul că fiecare organism vegetal şi animal posedă. chiar dacă sunt bine fixate în deprinderi (funcţie psihică şi ea reversibilă). Spre deosebire de comportamentele din primul grup. după interiorizare. fără a se transmite ereditar descedenţilor. pot să intervină diferite disfuncţionalităţi (greşeli educative. Comportamentele din grupul al doilea. interiorizare parţială prin eludarea unor structuri etc. să fie încurajate şi promovate de societate. ele acţionează ca impulsuri interioare. după cum am mai spus. Prin urmare. specifice îndeosebi oamenilor. Aşadar. principalele componente ale reacţiilor sale comportamentale. care constă în faptul că algoritmul . pe câtă . comportamentale din grupul al doilea sunt cel mult „fixate" în convingeri. puternic cimentate în biostereotipii acţionale. decât poate sub formă potenţială şi a unor structuri mai perfecţionate. 1986). ca apoi să dispară odată cu individul. prin aceea că fiecare individ trebuie să-şi interiorizeze. a căror continuitate în timp şi spaţiu e foarte mare. în progame ereditare. egală. interiorizare deosebit de complexă şi anevoioasă. determinând reacţii comportamentale de o mare intensitate şi stabilitate în timp şi spaţiu. deprinderi. Cu toate acestea. iar mai apoi. Trebuinţele spirituale exprimate în valori şi norme acţionează mai întâi din exterior către interiorul indivizilor şi colectivităţilor. pe norme şi valori. în bună măsură. să fie permanent întărite prin stimulente de susţinere şi menţinere în timp şi spaţiu.transmit descedenţilor şi acţionează puternic din interior către exterior. reacţii de respingere din partea subiectului individual sau colectiv. în literatura din ţara noastră a fost elaborat un model cibernetic cu dublu feedback al interiorizării normelor şi valorilor morale (I.specific transmiterii ereditare e spart continuu. Comportamentele din grupurile unu şi doi se deosebesc între ele cel puţin după următoarele caracteristici: a) funcţionalitatea comportamentelor dobândite va depinde. trebuinţele fiind. b) comportamentele preponderent dobândite vor manifesta tendinţa diminuării funcţionalităţii lor şi chiar a stingerii ei în timp. se pare. în bună măsură. gata interiorizate.). de completitudinea şi corectitudinea interiorizării normelor şi valorilor. gata interiorizate. sunt centrate mai ales pe trebuinţe spirituale. Din acest model decurge concluzia că în actul şi procesul interiorizării normelor şi valorilor. făcându-se astfel deschideri spre noi achiziţii cultural-valorice şi normative. Pe câtă vreme în comportamentele preponderent înnăscute. fixate. în bună măsură. pe care aşează elementele învăţate! Şi câtă risipă de energie. devin conştientizate etc. stabilitatea temporală a acestor comportamente e mai mică în raport cu aceea a comportamentelor înnăscute.şi macrocolectivităti.

adăpost. Dar dacă la anumite persoane sau colectivităţi această conştiinţă nu a atins un anumit stadiu superior de dezvoltare şi nu e dublată de vocaţie sau de voinţă morală puternică. adevărul de neadevăr etc. propulsând permanent organismul spre satisfacerea trebuinţei. imperativului . ca atare. greu reversibile. fiind chiar incomod pentru ele. relativ mare (timp de reflecţie. exterior persoanei şi colectivităţilor. -. . d) la comportamentele preponderent înnăscute. Reacţiile comportamentale în acest caz au o intensitate foarte mare. care exprimă o cerinţă normativ-valorică exterioară. din exteriorul individului către interiorul său. intensitatea reacţiilor acestor comportamente poate să fie mai mică decât a celor înnăscute. înceată. ce se constituie drept garant al respectării lor. funcţionează în condiţii deosebit de complexe. fiind susţinute de o energie biofiziologică cu o mare putere de penetraţie. imperativul exterior „Să nu ucizi!" îşi găseşte drept suport interior atât sentimentul de milă. c) comportamentele preponderent înnăscute. analiză. uneori. centrate pe trebuinţe spirituale . oricum. trebuinţele biofiziologice generează o motivaţie foarte puternică.) ceea ce face ca aceasta să fie frecvent o reacţie amânată (întârziată). decizie etc. fiind centrate pe reacţii stabile şi relativ simple . interdicţiilor şi permisiunilor şi. norme. normele şi valorile vin. credem c ă el e foarte frecvent încălcat. ce-şi găseşte însă un suport în structurile şi funcţiile biofiziologice interioare. sau chiar o reacţie paradoxală . comportamentele dobândite. La comportamentele dobândite. Spre deosebire de acestea. între stimul (situaţia acţională) şi reacţia comportamentală moral-valorică intervine un t. în favoarea unor conduite superioare. reacţiile comportamentale sunt copleşitoare. Este de presupus că o mai mare putere de înrâurire asupra comportamentului persoanei o au acele prescripţii bivalente. atunci când trebuinţele spirituale devin convingeri şi au ca suport o voinţă morală puternică. Dar. De pildă.Să spui adevărul!" nu-i găsim un suport biofiziologic interior şi. în care. e) aşa cum am mai spus.mai ales dacă acestea nu sunt bine stabilizate în convingeri şi deprinderi. sunt fixate în algoritmi acţionali. perpetuarea speciei etc.. e foarte greu să deosebeşti binele de rău. principii. uneori imprecisă. în raport cu imperativul de care am pomenit mai . Dar se pare că nu toate imperativele morale sunt bivalente. sub forma obligaţiilor. depăşind cu mult pe cele ale comportamentelor înnăscute. în general. atunci prescripţiile normative rămân doar un deziderat. de o mare precizie.valori. ce se declanşează cu rapiditate în condiţii date. lezând uneori trebuinţe inferioare ale persoanelor şi colectivităţilor. Aceste două elemente conjugate exercită o frânare puternică a comportamentului agresiv de omucidere. cât şi instinctul de ocrotire al indivizilor (mai ales al puilor) din aceeaşi specie sau chiar din specii diferite.pozitivă la rău şi negativă la bine. în principal şi în primă instanţă. idealuri etc. Aceste norme şi valori apelează mai cu seamă la personalităţi înzestrate cu o conştiinţă înaltă şi bine consolidată şi cu o vocaţie morală manifestă. desigur adaptabili la mediu.de hrană. centrate pe achiziţii moral-valorice.vreme comportamentele preponderent înnăscute sunt ireversibile sau. a achiziţiilor culturale. De pildă.

suntem tentaţi să-i dăm un răspuns negativ. Pavlov îl ilustra la animalele supuse experimentării ca reflex necondiţionat de tipul: ce este? ce se întâmplă? La om acest instinct constituie un suport biofiziologic deosebit de eficient pentru activitatea de cercetare (ştiinţifică. Se poate formula următoarea întrebare: oare comportamentul moral. pentru a progresa mai repede. artistică etc. lipsa ei a animalizat comportamentul omului şi îl animalizează. dar credem că indivizii şi specia umană ar fi supravieţuit fără el. I. e vital? De el depinde supravieţuirea omului şi a speciei? Examinând cu obiectivitate această întrebare. Omul şi omenescul din el fiinţează cu adevărat şi se dezvoltă doar într-un context moral-valoric.alături de alte valori . Morala a umanizat şi umanizează. după cum. 3.ne conferă sentimentul măreţiei şi superiorităţii noastre în raport cu alte vieţuitoare. ţinând de domeniul comportamentului înnăscut. avem datoria să ştim . Morala conferă un sens major vieţii colectivităţilor şi indivizilor. va figura ca nevoie prioritară a societăţii viitorului. Valorile morale .). ca una din speciile comportamentului dobândit.1. acele prescripţii normative care contrazic flagrant nevoile vitale ale persoanelor şi colectivităţilor nu ai nici o şansă de a fi recunoscute şi respectate. Pe de altă parte. spre a lichida decalajul enorm dintre activităţile de creaţie şi cele rutiniere. La om se găsesc uneori în faţă imperativele moral-valorice şi legile biofiziologice. tehnică. Fără morală. între care se nasc tensiuni puternice. ea e cerută şi va fi cerută tot mai mult în viitor de către societate. pedagogii. a contribuit şi contribuie la perfecţionarea lor multilaterală. nevoile biofiziologice. Spre deosebire de prescripţiile normativ-valorice. dezacorduri. Pe de o parte.cu un set de comportamente dobândite. învăţarea creativă îşi găseşte un suport în structurile biofiziologice interioare ale organismului. desigur. dar şi armonii generatoare de sensuri înalte. ca unul din comportamentele dobândite cele mai importante. Desigur. Comportamentul moral contribuie însă esenţial ca specia umană să trăiască la un nivel superior. de creaţie şi inovare. şi anume: 3.biofiziologic . La om se poate vorbi de conjugarea comportamentului înnăscut . definitorii şi fundamentale pentru specia umană. sunt vitale (în sensul că de satisfacerea lor depinde viaţa organismului) şi. foarte mult la progresul societăţii omeneşti. dintr-un punct de vedere epistemic şi nu neapărat antropocentric. ca expresie a cerinţelor şi influenţelor exterioare. conflicte dramatice. ele au o forţă acţională extrem de mare. omul şi colectivităţile umane ar fi mai aproape de regnul animal. ca rezultat al cerinţelor interioare. ca atare.cerinţă socială şi trebuinţă individuală înnăscută învăţarea creativă e o activitate umană bivalentă (în sensul celor spuse la punctul e). învăţarea creativă . prezent atât la animalele superioare cât şi la om. în instinctul de explorare. Numai că noi. Comportamentul moral a contribuit.P. Formarea comportamentului creativ.înainte.

preponderent epistemice-valorice. Setea de noutate e un puternic suport al învăţării creative. care apoi va acţiona ea însăşi ca un puternic mobil interior. de satisfacţie. prin educaţie şi autoeducaţie.2. precum şi că ea este astfel deoarece atât în domeniul pasiunilor. valoare etc. iar etica intervine cu elemente moderatoare.. Comportamentologia constată înclinarea fiinţelor vii. prin diferite procedee. curiozitatea tinerilor. cercetătorul care găseşte răspunsul la o problemă. Moraru. 1988). deci inclusiv a omului. Ar fi cu totul paradoxal. celălalt de insuficienţă.4. după care. Cadrelor didactice le revine obligaţia profesională de a şti să stârnească.3. animalul înfometat trăieşte o stare de plăcere intensă. plictisesc. organismele la toate nivelurile filogenezei tind spre căutarea plăcerii şi evitarea durerii (I. la modul superior. recomandând practicarea plăcerii cu măsură. cu condiţia ca educatorii să facă uz de în activitatea şcolară. vechiul. după cum se ştie. formează esenţa creativităţii (alături de originalitate. cu efecte negative asupra individului şi a speciei. noutatea.cum anume poate fi transformat instinctul de explorare în capacitate de cercetare şi creaţie. Propoziţia: ce e nou? este una dintre cele mai frecvente expresii în relaţiile umane de intercomunicare. plăcere şi bucurie. cât şi în cel al actelor. 3. preponderent biofiziologică. Ca o consecinţă a instinctului de explorare. de natură biofiziologică. La om curiozitatea înnăscută devine. obosesc şi chiar stresează persoana şi colectivitatea. curiozitatea e prezentă atât la om cât şi la animalele superioare. şablonul etc. ea tinde direct spre măsura justă (Etica nicomahică. spre căutarea plăcerii. care au însă şi un corespondent într-o stare generală de bine. în nevoia interioară de satisfacţie. dar pe care o regăsim. 1986). şi anume o linie de mijloc între două vicii. trăieşte sentimente puternice. Se ştie că o altă constantă comportamentală e aceea. după căutări îndelungate şi anevoioase. 77 . Lipsa noutăţii şi a varietăţii. în trebuinţa de varietate şi noutate. centrată pe valori de cunoaştere specializată şi de creaţie. unul generat de exces. monotonia. Or.despre faptul că virtutea etică reprezintă o linie de mijloc. Desigur.scria Aristotel . prezintă în forme diferite. traducere. cât şi la animale. 3. atât la om. cu pricepere şi tact pedagogic. propulsând persoana spre investigaţie şi aflare. dacă organismele ar proceda invers: ar căuta durerea şi ar evita plăcerea şi bucuria. trebuinţă ce ţine originar de comportamentul înnăscut. prezentă la unele animale. Atunci când caută şi găseşte hrana. 3. adică uniformitatea.). şi la om. „Cred că am spus suficiente lucruri . Toate aceste însuşiri ale comportamentului înnăscut se constituie drept preconsistente pentru învăţarea creativă. curiozitate epistemică. plăcere şi bucurie.

d. c) din perspectivă instituţională. Prin învăţare creativă ca specie a învăţării şi ca fenomen complex. aflare şi înfăptuirea noului.. . la formarea :omportamentului indivizilor şi colectivităţilor în consens cu idealul educativ al mei anumite societăţi. caracterelor etc. b) din unghiul psihopedagogie. d) sub raport eoretic-metodologic. într-o âziune sistemică. brmarea cadrelor. ca elenente definitorii ale creativităţii. priceperilor.. capacităţilor. l. deprinderilor. modificarea concepţiei despre învăţare. programelor. aceea care vizează învăţarea creativă. în final. leprinderilor. b. e) concepute şi realizate corelat astfel încât să conducă. stabilirea formelor şi modalităţilor de învăţare etc. O definiţie a învăţării creative Există. este activitatea procesuală de asimilare de către persoane şi grupuri i cunoştinţelor şi de formare a motivaţiei. deliberat şi explicit la ormarea unui anume comportament al indivizilor şi colectivităţilor centrat preponterent pe căutare.. îonvingerilor. în momentul de faţă. transmiterea şi asimilarea le cunoştinţe. c. exprimat în sistemul ei de valori şi de norme educative. organizarea procesului instructiv-edu:ativ. învăţarea umană în genere. conştient. din unghiul psihopedagogiei. Ea cere să se definească i termeni operaţionali ce se înţelege prin învăţare creativă şi în ce raport se află a cu celelalte forme ale învăţării şi dacă e necesară şi utilă o interdisciplina care ă studieze învăţarea creativă şi aplicarea ei în şcoală şi în afara ei. astfel încât acestea să ducă. upă părerea noastră. instrumentelor didactice. caracterelor etc. e) în viziunea sociologică şi ergonomică constituirea unui wcroclimat şi macroclimat (micromediu şi macromediu). în sens larg şi n sens restrâns. toate (a. mai multe definiţii ale învăţării.CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ Repere preliminare Una dintre cele mai importante probleme contemporane ale pedagogiei este. priceperilor. ca învăţare ocială şi permanentă. convingerilor. capacităţilor. ale indivizilor şi colecivităţilor. promovarea tehnicilor ii metodelor euristice. formarea motivaţiei. înţelegem: a) sub raport informaţional. originalului şi valorosului. după >pinia noastră. elaborarea planurilor de învăţământ.

De asemenea. învăţarea creativă are drept scop să formeze sentimente şi pasiuni pentru nou. pentru descoperirea ştiinţifică. cultivarea imaginaţiei combinative etc.. inovaţia tehnică. la toate nivelurile învăţământului. originale şi valoroase. critică. să revoluţioneze metodologia învăţării. învăţarea creativă ca fundament al instrucţiei şi educaţiei creative se cere să nu fie gândită îngust şi exclusivist.şi trebuie tratată în termeni de complexitate" (1988). învăţarea creativă urmăreşte să cultive la nivel individual şi grupai un stil de muncă receptiv la nou. noi.. Maliţa.Mai pe scurt spus. acela al deplinei dezvoltări a personali taţii. a simţului de a vedea şi suprinde noul. asimilând şi promovând. învăţarea creativă este acea formă a învăţării care in tmal realizează comportamente individuale şi colective orientate preponderent spre căutarea. aflarea şi aplicarea noului. de Bono. a găsirii modalităţilor celor mai adecvate şi eficiente de transpunere a noului din 79 . 3. ca un corolar. 1981). în cele din urmă. 4. gândire creatoare etc. astfel încât din cunoştinţe date să rezulte cunoştinţe. divergentă. inteligenţă conceptuală. gândire erotetică. asociere şi combinare. „Problematica educaţiei este complexă . intuiţie de predicţie. laterală (E. înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Desigur. M.W. de a-1 detecta cu rapiditate şi precizie. învăţarea creativă intenţionează să fundamenteze teoretic şi metodologic activitatea de asimilare a cunoştinţelor de către persoane şi grupuri prin înţelegere. Şi. comutativă. a capacităţii de a acţiona cu perseverenţă pentru aplicarea ideilor noi. Obiective ale instrucţiei creative Unii autori fac o distincţie pe deplin justificată între „învăţarea de menţinere" şi „învăţarea inovatoare" (J. îndrăzneală şi curaj în a aborda problemele din perspectiva noului. Văideanu . Botkin. fler. 3. nonrutinieră. ci să rămână compatibilă atât cu alte forme ale învăţării. cât şi cu idealul educativ fundamental. 2. Elmadjra. creaţia artistică. bazat pe încercare-eroare-succes-rezolvare.precizează G. M. gândire decizională implicată în rezolvarea ingenioasă a problemelor. perceptiv-imaginative: cultivarea inteligenţei perceptive. la nivelul componentei afectiv-volitive: pasiune pentru muncă şi creaţie (pentru munca creativă). un comportament inovativ. motor-acţionale: cultivarea inteligenţei motorii şi mai ales a „inteligenţei mâinilor". flexibilă. inovarea socială etc. tehnici şi metode euristice. învăţarea inovativă aspiră să realizeze o educaţie creativă la nivelul componentelor de bază ale personalităţii: 1. la nivelul componentei intelectuale: gândirea analitică. Conceptul de învăţare inovatoare e similar sau poate chiar identic cu cel de învăţare creativă. 1973). învăţarea creativă îşi propune ca obiectiv fundamental să formeze la persoanele şi microcolectivităţile supuse procesului instructiv-educativ anumite structuri psihice operatorii spre a rezolva problemele într-o manieră inovatoare.

pe „bitizare". logică.a. Ea poate contribui fundamental la ridicarea unei naţii şi chiar la perfecţionare. Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ Investiţia în creativitate e una dintre cele mai rentabile dar. Formarea deprinderilor. Ea urmează să regândească procesul de învăţământ într-o viziune structural-sistemică şi operaţională.A. la toate nivelurile şi verigile. Bartzer. în fond. pe curiozitate epistemică şi spirit de exploatare? Pedagoeuristică îşi propune să elaboreze modele operaţionale de învăţare creativă. în consens cu etimologia termenului de euristică. praxiologie. 1990). ca trăsătură definitorie a naturii umane" (Şt. comutative şi adaptabile la contextul instructiv-educativ. răspunsul nostru ar fi indubitabil: să începem cu învăţământul. într-o activitate preponderent creativă. A. iar în cadrul ei cu învăţarea. pedagogie.I. Pedagoeuristică e. flexibile. să militeze pentru formarea creatorilor în raport cu nevoile societăţii. evident. in timp. limbaje. a formării personalităţilor creatoare şi a capacităţilor de inovare socială. pe inteligenţa creatoare. bazată în primul rând pe gândirea inovativă. în realitate. (o pedagogie bazată pe gândirea inventivă şi acţiunea creativă) (1986). ce conjugă cunoştinţe. Noi. O. sociologie. la individ şi grup. din perspectiva realizării lui într-o manieră creativă. 5. euristică ş. pe termen lung. o interdisciplina complexă. Ana Stoica o denumeşte psihopedagogia creativităţii (1983). 80 . metode etc. 4 Obiectul de studiu al pedagoeuristicii în momentul de faţă se conturează apariţia unei noi ramuri a pedagogiei. cu şcoala. uşor de aplicat. abilităţilor şi capacităţilor conceptual acţionale. structuri. din dorinţa de a-i sublinia natura interdisciplinară şi legăturile ei intrinseci cu euristica. pedagoeuristică are drept obiect de studiu aflarea soluţiilor la întrebarea şi problema: cum trebuie înfăptuită activitatea de învăţare spre a realiza plenar. preferăm s-o numim pedagoeuristică sau psihopedagoeuristică. a imaginaţiei inventive. în viaţă. atributele creativităţii şi creaţiei? Cum trebuie să procedăm spre a transforma învăţarea dintr-o activitate preponderent reproductivă. la toate nivelurile. la dezvoltarea inteligenţei sociale. Iată opinia unui reputat specialist în inventică şi în pedagogia creativităţii: „una dintre finalităţile importante ale sistemului de învăţământ contemporan este cea privitoare la stimularea şi dezvoltarea creativităţii. bazată mai ales pe memorarea excesivă. eficiente. După opinia noastră. Stănăşilă scrie despre pedagogia creativităţii (1988). Brăgaru pledează pentru o pedagogie de tip G.idee în proiect-program şi de aici. a fondului ei genetic.C. pedagoeuristică e tocmai disciplina ce are drept obiect de studiu şi aplicaţie problemele menţionate în paragrafele anterioare. din psihologie. Dacă am fi puşi în situaţia să răspundem la întrebarea: de unde şi cu ce să începem în introducerea creativităţii la scară socială?.

1990) punctul de vedere după care creativitatea constituie o paradigmă implicată în toate activităţile umane. de corectare şi completare a concepţiei creativ-didactice. Savantul român Angnei Kugma spunea: „Munca. Este axiomatică afirmaţia: culegi în societate creativitatea pe care ai semănat-o în şcoală. mijloacelor didactice. de concepţie şi elaborare a planurilor de învăţământ. Coandă spunea: . într-o manieră creativă. platina etc. mai preţioasă ca aurul.. Creativitatea e cea mai valoroasă resursă a unei colectivităţi. Şi aici „executivul" se cere separat de „legislativ" din raţiuni asemănătoare cu cele din organizarea democratică a statului. Dar ea trebuie făcută să vibreze. în acest sens ar fi util să se înfiinţeze în cadrul Ministerului învăţământului sau al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un departament al cercetării. câteva secţiuni: 1. 2. Aceasta e una dintre cele mai cuprinzătoare instituţii. de feed-back didactic. Tăvălugul istoriei i-a obligat pe români să devină inteligenţi şi creativi spre a supravieţui. în şcoală. Cultivarea creativităţii individuale. la diferite niveluri. o secţiune de cercetare a creativităţii la copii în raport cu particularităţile de vârstă. o „bancă de idei creative" pentru nevoile învăţământului. metode.. H. strategii. 4. Pregătindu-1 creativ în şcoală el se va manifesta creativ în societate. 5. îl înnobilează pe om". programe etc. Acesta ar urma să aibă.a cultivării stilului creativ de muncă.atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani" (1971). stimulării şi promovării creativităţii în învăţământ. Creativitatea e într-adevăr. tehnici. Unul din marii creatori ai neamului nostru. Poate că mai sunt necesare şi alte secţiuni. Civilizaţiile noncreative se vor dezagrega. la scară socială. programelor. 81 .faţă de numărul de locuitori . Fiecare cetăţean e un fost şcolar. Se cere trezită din starea de somnolenţă şi pusă în mişcare accelerată. o secţiune de implementare a instrumentelor didactice creative în structurile de învăţământ preşcolar şi şcolar. în toate ştiinţele şi în toate disciplinele de învăţământ. o secţiunea de măsurare a efectelor implementării. 3. Civilizaţiile viitorului vor fi creative şi vor supravieţui cu atât mai mult cu cât vor fi mai creative.Ce noroc ar avea omenirea. dacă este creatoare. Creativitatea va fi în tot mai mare măsură solicitată în prezent şi mai ales în viitor. iniţiative. cu mediul cultural. Am argumentat la simpozionul organizat de Ministerul învăţământului şi Ştiinţei şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (decembrie. dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus . Avem gena creativităţii în dotarea noastră biologică. se poate face cu maximum de eficienţă prin introducerea ei. după părerea noastră. sub diferite forme. o secţiune de concepţie şi organizare creativă a structurilor învăţământului. Oricare materie poate să fie predată rutinier sau creativ. o problemă de supravieţuire în timp şi spaţiu. Ea poate fi cultivată la indivizi şi amplificată la scară socială prin cunoştinţe. învăţământul îi poate da un impuls hotărâtor de plecare pe orbita unei asemenea mişcări. dotare genetică etc.

după modelul cursurilor intensive de inventică.dr. stimulare şi promovare a creativităţii la nivel preşcolar şi postşcolar. 1986). Din punctul de vedere al cercetărilor în domeniul creativităţii. în care să se dezbată problemele învăţământului creativ. Literatura papetofagă (cu consum mare de hârtie. în 5 volume litografiate. să organizeze concursuri de manuale creative. apar şi cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mare.Acest departament al cercetării. manifestări ştiinţifice judeţene şi naţionale pe tema învăţământului creativ şi să continue simpozioanele naţionale de creativitate. Lucrările acestor simpozioane. practicate cu succes de către prof. se pot iniţia cercetări şi elabora o psihopedagogie a educaţiei creative a copiilor în familie. originale şi valoroase pe unitate de spaţiu (dactilografiat. Pe această cale instrucţia creativă se poate amplifica în timp şi spaţiu. să iniţieze în şcolile în care funcţionează. după cum există şi lucrări cu volum mic şi indice de creativitate mare. cărţi creative. departamentul are posibilitatea să organizeze cursuri intensive de creativitate şcolară. cu o repartizare a activităţilor în timp astfel: două zile instruire în creatologie şi în psihopedagoeuristică. Pentru pregătirea creativă a profesorilor. De exemplu. O anumită optimizare în acest domeniu e posibilă prin promovarea literaturii cu indice mare de creativitate. Editura are posibilitatea să sprijine această iniţiativă prin publicarea unor cercetări teoretice şi aplicative despre creativitatea didactică. două zile asimilarea unor metode creative aplicabile în şcoală.documentar util în organizarea şcolii creative. Există cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mic. pot constitui un fond informaţional . de asemenea. menţiuni etc. dotate cu premii.ing. credem că în ţara noastră există premise consistente spre a se trece la un învăţământ creativ. cât şi în grădiniţe pot fi introduse masiv 82 . stimulării şi promovării creativităţii în şcoaia ar putea să editeze o revistă sau să înfiinţeze o rubrică permanentă în cadrul Revistei de pedagogie. Pot fi valorificate experienţele pozitive ale simpozioanelor organizate de minister cu tema „Creativitate şi eficienţă în învăţământ". Indicele de creativitate se poate defini ca exprimând numărul de idei (soluţii etc. Se pot gândi strategii de cercetare. organizate sub egida ministerului în două ediţii (1983 şi 1985) la Buşteni. contribuind astfel la formarea „creatorilor de creatori". o zi de antrenament creativ şi simularea unor aplicaţii creative. Atât în familie. V. Belous în cadrul Şcolii de inventică de la Iaşi (V. colocvii creative. cât şi informaţiile celor patru simpozioane naţionale de inventică de la Iaşi. Profesorii pregătiţi prin aceste cursuri intensive pot. la rândul lor.) noi. Belous. Cercetarea e unul din domeniile unde creativitatea poate să se manifeste intensiv şi extensiv. Departamentul ar putea. cu denumirea „Paideea euristică". să organizeze consfătuiri. Ea poate deveni un pericol ecologic. de o săptămână. adică cu volum mare şi indice de creativitate mic) se cere stopată.). sau aplicaţii efective în şcoli şi clase experimentale. instruindu-i pe alţii. evident o psihopedagogie creativă pentru părinti. tipărit etc. Şi foarte rar. Editura Didactică şi Pedagogică ar putea edita un volum selectiv cu cele mai bune comunicări din aceste volume. extrem de rar.

de natură să exalte instinctul agresiv al copiilor. pentru viitorul României. diferenţiat. printr-o opţiune fermă şi univocă pentru prima soluţie. în toate instituţiile de învăţământ superior tehnic se cere introdusă inventica. Nu trebuie să scăpăm şansa pe care ne-a oferit-o istoria. să se introducă. Emisiunile de radio şi cele de televiziune pot contribui. Această problemă se pune în termeni hamletieni: a fi sau a nu fi un învăţământ creativ. De pildă. cursuri de creativitate. pe teme pacifiste şi constructive. Ele sunt de natură să contribuie la formarea imaginaţiei creative a copiilor şi a inteligenţei lor perceptiv-motorie şi intelectuală. aceea de a proiecta aici şi acum un învăţământ creativ. Se pot gândi şi iniţia o seamă de acţiuni auxiliare de natură să stimuleze învăţământul creativ la diferite niveluri. pedagogia creativităţii. Asemenea şanse se ivesc rar. pot fi înlocuite cu jucării-creative. Aceasta se poate face prin introducerea disciplinelor: psihologia creativităţii. mai ales.jocurile creative. mai mult decât o fac în prezent. actuala disciplină de psihologie din licee poate să devină o disciplină preponderentă de psihologia creativităţii. la formarea creativă a copiilor. Jucăriile-arme. experimentărilor etc. mai ales în cele de profil umanist. E necesar ca şi instituţiile specializate să producă jucării creative. „Iniţiere în creatologie" etc. E necesar şi util ca în toate instituţiile de învăţământ superior. Desigur. a încercărilor. „Tele-euristica". Pentru aceştia din urmă pot fi gândite strategii postşcolare de perfecţionare creativă. Se cere închisă doar alternativa învăţământ creativ sau învăţământ rutinier. de asemenea. dar şi a tinerilor care au ieşit din structurile organizate ale învăţământului. rămâne deschisă. Pot fi solicitate şi organizate emisiuni: „Radio-euristica". sociologia creativităţii (socioeuristica). ce se informează pe diferite căi despre această disciplină şi solicită consiliilor profesorale introducerea ei în planurile de învăţământ. cu toate consecinţele ce decurg de aici pentru prezentul şi. lista iniţiativelor. Ea se bucură de un interes deosebit din partea studenţilor. l . aplicaţii şi antrenament creativ. logica creativităţii etc.

Este de fapt un procedeu analitic-sintetic sau inductiv-deductiv. a metamorfozelor şi conexiunilor în apariţia acestora. într-o manieră structural-sistemică. ce formează esenţa creativităţii şi a teoriei creativităţii sunt generate. cât şi calitatea nouă rezultată din integrarea acestora în sistem. pe laturi şi faţete diferite. o lege de compoziţie. CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICI1 1.şi multidisciplinară. Conţinutul acestui principiu-criteriu este acela ca părţile să fie aranjate în ordinea genezei lor. vom aplica principiul teoretic şi metodologic al compunerii progresive. 2. dorim să compunem progresiv obiectul de studiu şi problematica teoriei creativităţii sociale din elementele componente în devenirea lor. Ni se pare că este necesar să sesizăm punctele de convergenţă. subînţelegem ca element implicit un alt principiu. Acest principiu devine un criteriu de ordonare a părţilor în sistem şi a disiciplinelor ce vor studia aceste părţi. . de fenome84 . Deci.. dintr-o perspectivă succesiv divergentă (din punctul de vedere al unor discipline complementare) şi convergentă (pe un ax unificator unitar). El este. Psihologie şi creativitate Trebuie să admitem că ideile noi.. zonele de interferenţă ale părţilor şi ale diferitelor discipline ce pot opera pe aceste zone. Precizări teoretice-metodologice în analiza problematicii teoriei creativităţii sociale. respectând cronologia în compunere. ce necesită în mod indubitabil o abordare inter. ale cercetătorului. mai mult sau mai puţin subiective. în cadrul principiului compunerii progresive. ci vom încerca să-1 construim în mişcarea lui de la simplu la complex. nu vom lua obiectul de studiu ca un dat. atât relaţiile dintre părţile componente. din unghiuri diferite. Un alt principiu cu valoare ipotetică-metodologică pe care-1 vom avea în vedere este acela potrivit căruia în cercetarea teoriei creativităţii sociale ne găsim pe un domeniu deosebit de complex. ne situăm de la bun început pe un domeniu complex pe care îl privim chiar din punctul iniţial dintr-o perspectivă inter. cum ar zice J. intersecţiile. Principiul ordonării genetice ne opreşte să facem acest lucru. acela al ordonării genetice a părţilor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. Piaget. Cu alte cuvinte. Cu alte cuvinte. punând în evidenţă. . originale şi valoroase. într-o viziune structural-sistemică. într-o primă instanţă.şi multidisciplinară. potrivit căruia compunerea progresivă nu se realizează la întâmplare sau conform intenţiilor.

psihologia creativităţii urmăreşte. cât şi unghiul de vedere al psihologiei creativităţii sunt absolut necesare. 1978). Din această perspectivă împărtăşim ideea că „Unghiul de vedere psihologic este fără îndoială deosebit de important în studiul creativităţii. în psihologia timpului respectiv. metodele de investigaţie şi dezvoltare a creativităţii. Roth. dar nu şi suficiente prin ele însele. tipologia creatorilor. o triere şi filtrare prin prisma punctului de vedere ştiinţific. înainte de toate. dar nicidecum nu se încheie cu aceste probleme. ştiinţă etc. aşa cum am mai arătat şi în altă parte. din acest punct de vedere. problematica psihologiei creativităţii. Nu ne putem imagina idei noi. ca un principiu de sine-stătător. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. una prin excelenţă filosofică" (A. Teoria creativităţii poate să înceapă. Ceea ce nu înseamnă că toate cercetările pe această temă au aşteptat verdictul psihologiei. a acţionat. Ea studiază structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică. ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi. a cercetărilor psihologice moderne şi contemporane. aceasta se datoreşte. să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi. şi faptului că era necesar să se cerceteze mai întâi geneza ideilor. Din această perspectivă. originale şi valoroase. originale şi valoroase în afara fenomenelor şi proceselor psihofîziologice. câtă vreme nu ştii ce este ea.nele şi procesele psihice ale indivizilor. după opinia noastră. Trebuie să recunoaştem că această problematică. Dacă psihologia deţine în momentul de faţă un avans incontestabil şi unanim recunoscut în cercetarea creativităţii. volens nolens. Problematica creativităţii este şi rămâne. Omul creativ. Ideile sunt produse ale creierului . De pildă.suport anatomo-fiziologic al fenomenului de creativitate. din perspectivă sociologică.). 85 . aceste teorii au căutat suport. se înfăptuieşte nu numai în psihologie. Prin urmare. o serie de probleme ale creaţiei şi implicit ale creativităţii în artă. Aceasta este. între altele. suntem obligaţi să începem tratarea cu fenomenele şi procesele psihice ca generatoare de idei noi. ca şi A. Aplicând principiile enunţate (acela al compunerii progresive a obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale şi cel al ordonării genetice a părţilor). fără însă să aibă o temeinică fundamentare ştiinţifică. de pildă. s-au bucurat de atenţia teoreticienilor cu mult înaintea apariţiei propriu-zise a teoriilor moderne de psihologia creativităţii. cu valoare constructivă în ştiinţă. principiul ordonării genetice. după cum vedem. în principal. deci cu psihologia creativităţii. Roth. şi aici. Noi credem. ci în fiecare ramură a ştiinţei. Uneori. psiho-fiziologică (viziunea romanticilor despre creativitate etc. dar acesta nu este singurul unghi de vedere posibil şi important. Dar ele au necesitat şi încă mai necesită o redimensionare şi fundamentare ştiinţifică. Cum să investighezi creativitatea. în esenţă. ceea ce cădea de drept şi de fapt în câmpul de investigaţie al psihologiei. cum anume apar ideile noi. etapele creativităţii. Această mişcare retroactivă a ştiinţei. concomitentă cu înaintarea. originale şi valoroase. originale şi valoroase? Cronologia şi ordinea necesare în geneză s-au impus. mai mult sau mai puţin consistent. în dreptul de fiinţare al filosofici creativităţii şi creaţiei.

în consens cu viziunea ei sistemică şi integratoare. face deschiderea şi realizează joncţiunea dintre psihologia creativităţii şi praxiologie. încât necesită o disciplină de studiu specială şi înalt specializată. deloc lipsită de temei. originală şi valoroasă. care a avut inspiraţia de a trata domeniul ideaţiei prin prisma conceptului fecund. Această trecere a fost pregătită în bună măsură de psihologie care. cantonată doar la nivelul explicării producerii ideilor noi. aceea că rămâne. pe care teoria creativităţii trebuie să-1 străbată. Totuşi. Exteriorul trece în interior. din perspectiva psihologiei genetice. acela de acţiune mentală. cu valenţe inter. sporit în raport cu alte discipline. o interiorizare treptată a acţiunilor cu lucrurile. I. trebuie să recunoaştem faptul că problematica producerii ideilor noi. originală şi valoroasă. este doar începutul. originale şi valoroase este atât de importantă în sine. Psihologiei creativităţii i se poate aduce o obiecţie. iar acesta se revarsă în exterior. Este de mirare că aşa stau lucrurile. vizează creativitatea în grup. schemă mentală. Desigur. originale şi valoroase.ale cărei problematică şi obiect de studiu vor trebui puse în evidenţă. cât şi pentru societate. Dar şi acţiunile cu lucrurile.şi multidisciplinare. Galperin). mediator. de un anumit grad de generalitate. elaborate de psihologie. nu şi lucrul. în plus. Filosofia. Relaţia dintre idee şi acţiune a fost şi ea într-o anumită măsură pregătită de psihologie. . din perspectivă psihologic-praxiologică. acela de acţiune mentală (J. fără să vizeze macrogrupurile. următorul pas. ce face obiectul psihologiei. Piaget. în principal. cu categorii specifice. de la exterior la interior şi invers. nu şi sfârşitul. este atât de complexă şi de profundă. Este vorba de o mişcare autentic reversibilă. Multe din metodele de creativitate. este doar proiectul creativ. ideea nouă. deşi psihologia se ocupă şi de studiul comportamentului. Această trecere presupune o uşoară schimbare a unghiului de vedere. Conceptul unificator. Pentru creativitatea socială. ea a rămas la grupurile mici.P. al activităţilor. credem. pe domeniul totalităţii teoriei creativităţii. de la interior la exterior. Dar. teoria creativităţii în drumul ei către social trebuie să facă pasul de la individ la grup. care le prefigurează pe primele ca proiect. decizie. Acţiunile mentale sunt. unghiul psihologiei creativităţii nu acoperă decât o mică parte din nevoile ei. De la idee la lucru. de la ideea nouă. către lucru. Dar psihologia nu a făcut decât o firavă deschidere către studiul comportamentului creativ. Aşadar. Obiectul ei se conturează mai bine de pe poziţia sistemului construit. printr-o cercetare de-sine-stătătoare. direcţie care duce spre sociologia creativităţii. de la proiect la acţiune obiectuală este un drum lung şi anevoios. va opera. prin intermediul psihologiei sociale. deşi foarte importantă şi prima în ordinea genetică a elementelor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. sunt o exteriorizare a acţiunilor mentale. trece prin acţiune. a făcut deschiderea către studiul creativităţii în microgrupuri. prin repetare în istorie sau în ontogeneză.

specifică obiectului psihologiei. selectiv şi diferenţiat pe celelalte apărute înaintea ei (psihologia. ceea ce le confirmă valabilitatea. maximă în sistemul nostru de referinţă. De la praxiologie. în momentul de faţă. psihologia. către un grad mai mic de complexitate. cumva. am avansat spre o sferă extrem de largă. mai vag. nu ne vom opri la amănunte. pe curba descendentă. Şi aici se aplică binecunoscuta relaţie din logica formală. Fiind recent apărută. de unde ne repliem. mai aprofundat şi mai riguros exprimat. acelea ale descoperirilor şi invenţiilor. cu cât sfera unui domeniu e mai largă. Euristica se ordonează structural şi cronologic după celelalte discipline menţionate şi se plasează în aria complexităţii descrescânde. cu un conţinut mai bogat. Bazându-se în subsidiar chiar şi pe modalităţile exploratorii şi conceptuale ale psihologiei (subconştient.3. Desigur. în care ne-a fost mai greu să circumscriem obiectul şi problematica teoriei creativităţii. la nivelul sociologiei. găsindu-se. a inversei proporţionalităţi din sfera şi conţinutul unui concept. fiind o disciplină complexă. cu un conţinut mai puţin determinat la nivelul praxiologiei. axul de medieri. comparativ cu celelalte discipline pe care le-am trecut în revistă. către creaţia propriu-zisă. în favoarea unei mai mari specializări şi aprofundări. de a urmări liniile de forţă. metodologia. în domeniul euristicii. La nivelul acesteia din urmă am atins punctul maxim de complexitate. care de fapt formează esenţa creativităţii. vom observa că ele se pun în evidenţă de la sine. unde se întâlnesc. Cu cât sfera domeniului devine mai mică. ca şi în celelalte paragrafe. a căutărilor de obiect şi de problematică. fantezie etc. ceea ce înseamnă un pas înainte. de natură să-i fundamenteze obiectul de studiu şi problematica. ca modalităţi concrete şi practice de căutare a noului. cu un conţinut nu tocmai bine determinat. despre care am pomenit şi în altă parte. euristica este cel mai puţin elaborată.). sociologia. după sociologie. asimilând de la ele ceea ce este valoros. praxiologia etc. euristica preia 87 . la nivelul euristicii. intuiţie. matematica etc. în etapa construcţiei conceptuale. Poate tocmai de aceea ea cunoaşte. prin trecerea din sfera creativităţii. Dar complexitatea acestei discipline este de altă factură decât complexitatea sociologiei. în ceea ce priveşte aplicarea principiilor compunerii progresive şi ordonării genetice. respectând criteriile formulate iniţial. încearcă să integreze parţial. interpretări dintre cele mai diverse. interdisciplinară. pe care încearcă să le conjuge cu concepte logice. Prin extrapolare. trecerile etc. Ni se pare interesant de semnalat faptul că euristica.. ne-am comutat apoi pe o sferă mai largă. De la psihologia creativităţii ea asimilează elementul de bază al acesteia. şi aici. şi anume elaborarea ideilor noi. cu atât conţinutul e mai puţin determinat. de fapt. originale şi valoroase. cu atât conţinutul devine mai bogat şi mai analitic investigat. obiectivitatea şi valoarea lor metodologică. logica. euristica pune aceste probleme pe coordonate mai largi. după care am revenit spre o sferă mai îngustă. aşa cum am văzut mai înainte. în cercetarea creativităţii ne-am întâlnit cu o sferă îngustă şi un conţinut bogat la nivelul psihologiei. Euristica şi socioeuristica Euristica este o ştiinţă complexă.) şi încă pe altele.

abţinute prin explorarea subconştientului. care se circumscriu logicului. Pe le alta parte. în sinteza lor. bazată pe plauzibil. ce adoptă o strategie subtilă. al rezolvării problemelor dificile.). euristica rămâne angrenată în rezolvarea creativă a problemelor complexe. prin care asimilează toate cuceririle de bază.de acţiune. eu88 . operând pe zone divergente. Dar euristica se plasează în câmpul acţiunilor creative şi reatoare complexe. Aşa cum am mai arătat. aparent antinomice. care în cadrul societăţii ating grad de dificultate şi complexitate deosebit de mare. axiomatizare. Pe de altă parte. considerat de unii autori indemonstrabil şi plasat ca atare exclusiv în câmpul aleatorului. de conciliere a antitezelor. specific infralogicului.. Nevoia acută care a direcţional sociologia spre euristică este. care au determinat-o să iasă în întâmpinarea euristicii. fie şi parţială. rigurosul cu nerigurosul în creaţie. Din acest sunet de vedere. iniţiativa i-a aparţinut sociologiei şi nu euristicii. Euristica rămâne sensibilă la limbajele vagi. cât şi o infralogică întărită. înseamnă a găsi o cale de a ocoli un obstacol. prin încercări şi erori. demonstraţie şi rigoare ale acestuia. de rezolvare a acestora. vag. dar şi la raţionamentele nuanţate. Această tentativă se explică prin unele nevoi intrinseci ale sociologiei. Polya. Euristica asimilează atât nodele de probleme complexe din societate. de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil" (G. fundamentată pe tendinţa de argumentare şi demonstrare. ţinând seama de comentariile dinainte. euristica ni se pare a fi bivalentă: o valenţă se află conjugată cu infralogicul. ea încearcă să cultive algoritmicul. precum şi unele interferenţe pe anumite zone. Dar este interesant de semnalat faptul că. cu particularităţile lor specifice. mai ales ale psihologiei. flexibilă şi eficientă. de mare sinteză. cât şi strategii eficiente. contradictoriu etc. faţă de cea clasică. ceea ce îi oferă josibilitatea unei largi deschideri. după opinia noastră. modelare etc. prin strategiile sale. specific logicului şi nonalgoritmicului. deosebit de operante în planul infralogicului. se pare că euristica încearcă să se plaseze pe punctul de vedere fertil ti concilierii dintre infralogic şi logic în creativitate şi creaţie. prin intermediul logicii. Metodele euristice nu sunt total diferite de metodele tradiţionale. euristica încearcă să concilieze ştiinţa cu arta. Problematica convergentă. de evitare a extremelor. asimilând virtuţile de corectitudine. credem. „A rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dmtr-o dificultate. ţinând seama şi de argumentele aduse mai înainte. Descoperirea în matematică. Cultivă o logică de tip „Slab". aceea că euristica. poate să ofere un set de soluţii şi metode creative eficiente pentru rezolvarea problemelor complexe de tip social. către metodologia conemporană (formalizare. a infralogicului. Din această perspectivă. pe care încearcă să le armonizeze. în cooperare cu care îşi construieşte metodele sale. experimentate ocial îfl perioade mari de timp. Euristica tinde să întărească infralogicul prin procedee logice şi să „slăbească" logicul de tip clasic prin procedee infralogice. ale sociologiei şi euristicii. Aşadar. cealaltă valenţă e plasată în domeniul logicului. euristica ne apare drept o disciplină complexă. având drept ţel esenţial şi fundamental rezolvarea creativă a problemelor complexe. determină cu necesitate impactul dintre ele. în esenţa ei.

experienţă ce poate şi trebuie să fie fructificată şi generalizată. dificile). Nu putem şti apriori până unde putem merge. pe de o parte. care ne poate crea deziluzii. Triada matematică-euristică-sociologie 89 . vastă şi aprofundată experienţă în acest domeniu. Cu mult înainte de a apărea euristica. Sociologia. de un anumit fel. procedee şi metode pe terenul fertil şi complex al sociologiei şi să asimileze noi rezultate. fler. cu perspicacitate. care se înscriu şi ele ca procedee. care se confrunta tocmai cu un asemenea tip de probleme (complexe. să vedem. cupluri şi seturi de metode care se potrivesc unor tipuri de probleme. Matematica. de sinteză. tatonare. de rezolvare creativă a problemelor sociale. a experimentat de-a lungul milenarei sale existenţe asemenea metode şi procedee creative. Se cere elaborată o tipologie a problemelor în ordinea complexităţii lor şi creşterii gradului de dificultate. prin rezolvarea de probleme specifice domeniului său. experienţă. Euristica încearcă să asimileze această experienţă şi. având drept scop rezolvarea creativă a problemelor sociale prin strategii. dar nu ştim cât de general şi cât de operaţional este. Socioeuristica ne apare ca o disciplină complexă. Este puţin probabil că va fi găsit algoritmul rezolvării tuturor problemelor sau că toate problemele sociale vor putea fi tipizate şi rezolvate prin metode potrivite. aceasta din urmă are posibilitatea să-şi verifice propriile sale strategii. experimentate social-istoric. pentru a elabora modele socio-euristice de rezolvare a problemelor sociale. o ştiinţă interdisciplinară. Diferiţi cercetători. pe de altă parte.. 1971). societatea. Va rămâne.socioeuristica. noncreativ. o pune la îndemâna sociologiei. Este necesară o muncă tenace şi de lunga durată. cât şi o alcătuire de procedee metodologice-strategice. dificile. încercare-eroare etc. Prin cooperarea dintre sociologie şi euristică. care marchează apariţia unei noi interdiscipline . ce ne strecoară suspiciunea şi rezerva. de experienţă social-umană verificată în cele mai complexe şi dificile situaţii. euristica poate transfera sociologiei modele posibile de rezolvare creativă a problemelor sociale complexe. prin socioeuristica. metode şi modele. născută din corelaţia sociologiei şi euristicii. nimeni nu se aşteaptă ca euristica să dea soluţii de rezolvare pentru toate problemele sociale. au sesizat nevoia şi avantajele unei alianţe a sociologiei cu euristica. îmbogăţinduşi în continuare metodologia. Desigur. procedee şi metode de tip euristic. Cooperarea dintre cele două discipline se cere înţeleasă într-o manieră reciproc avantajoasă. în metodologia euristică.ristica rezolvării problemelor. Societatea omenească deţine un tezaur extrem de bogat de probleme rezolvate creativ. în echipă complexă. de rezolvare a problemelor sociale. spaţiu destul de mare pentru intuiţie. Păstrarea măsurii ne fereşte atât de un optimism exagerat. din nevoi practice. nu poate să rămână insensibilă la disponibilităţile euristicii în acest sens. deţine o îndelungată. cu grade diferite de dificultate şi complexitate. cât şi de pesimismul dezolant. Şi în acest caz se cere să procedăm într-o manieră creativă: să încercăm. Prin extrapolare. desigur. dinamice. diferenţiată şi judicioasă. Izomorfismul problemă-metodă este foarte important. iar sociologia poate retroceda euristicii procedee. să experimentăm.

Vom descrie mai întâi. praxiologia. care au finalizat obiectivele în prealabil stabilite. fie pe altul. culturale. aprofundărilor şi nuanţărilor ulterioare. comunităţi umane. ca disciplină complexă. Din perspectiva acestei noi discipline. Nu este în intenţia şi nici nu ţine de competenţa noastră să intrăm aprofundat în asemenea probleme. consemnate iniţial. După opinia lui T. Delimitări relative în paragrafele anterioare am implicat în discuţie o serie de discipline ştiinţifice: psihologia.) de a produce idei şi lucruri noi. a modelelor atematice. demonstrează că socioeuristica (de fapt psihopraxisocioeuristica). imediate sau de perspectivă. prin acţiuni eficiente vom înţelege. Kotarbinski. materiale-mentale. după opinia noastră. Numai că fiecare dintre ştiinţe se raportează diferenţiat la aceste acţiuni. m conformitate cu anumite nevoi ale societăţii. originale şi valoroase. cea menţionată mai înainte constituie doar un reper operaţional pentru activitatea proprie de cercetare. într-un sens larg. Ca orice definiţie. Dacă o persoană. cât şi acţionai . volitivă. lăsând cale deschisă completărilor. necesare societăţii omeneşti. categoria acţiunilor eficiente. Considerăm că este util să delimităm mai bine aceste discipline din punct de vedere acţionai şi să subliniem mai pregnant zonele lor de interferenţă. în acest context. Vom aborda următoarele cupluri de acţiuni: eficiente-noneficiente. cât şi în sfera de preocupări a altor ştiinţe. Analiza cronologică. prin creativitate socială înţelegem atât capacitatea intelectual-ideativă.. în această grupă intră toate acţiunile economice-comerciale.transformatoare a grupurilor (categorii sociale. 4. praxiologia se ocupă exclusiv cu studiul acestei categorii de acţiuni. fără pretenţia de a realiza o tratare completă a acestora. Pentru a realiza acest deziderat credem că e necesar să analizăm mai întâi unele specii de acţiuni. prin creativitate socială înţelegem şi activitatea grupurilor şi a indivizilor de rezolvare eficientă a problemelor multiple. complexe şi dificile cu care se confruntă societatea. nerestrictiv. euristica şi socioeuristica. Socio1 gia s-a dovedit foarte receptivă la asimilarea metodelor cuantificate. pe care se poate grefa ioeuristica.devine deosebit de fertilă şi promiţătoare în perspectiva viitorului apropiat. puse fie pe un aspect. creaţive-noncreative. în consens cu viziunea socioeuristicii. având în acest sens o experienţă acumulată. în aria de investigaţie comună a tuturor celor cinci discipline menţionate mai înainte. formaţiuni de muncă etc. Este o clasă de acţiuni deosebit de importante pentru societate. se naşte într-un autentic proces de compunere progresivă şi ordonare genetică. acele acţiuni care realizează obiectivele. prin mijloace specifice şi cu accente diferite. în consens cu praxiologia. instituţie 90 . afectivă. individuale-grupale. Aceste acţiuni cad. ci doar să le semnalăm. din perspectiva principiilor metodologice. pe scurt. instructiv-educative etc. Prin acţiuni noneficiente vom înţelege pe acelea care nu finalizează obiectivele. sociologia. sanitare. p altă clasă de acţiuni o formează cele noneficiente.

în principal din punctul de vedere al eficientizării lor. acţiunile rutiniere. căci aceste două feluri de acţiuni se condiţionează reciproc. ca plan ideal şi impuls interior. în măsura în care unele dintre aceste acţiuni sunt eficiente. O altă categorie de acţiuni o constituie acţiunile mentale.. în acţiuni materiale. necesare şi chiar indispensabile pentru funcţionalitatea ei. de exemplu. ca proiect. Aici vom include acţiunile de inovare socială. voinţă. Apoi. Această categorie de acţiuni (ca şi cele eficiente) cade în aria de preocupări a tuturor disciplinelor din sistemul nostru de referinţă. iar apoi. Aşa cum am mai arătat. le preced şi le prefigurează pe acestea. restul disciplinelor analizate. Pe măsură ce o acţiune sau un grup de acţiuni din această clasă devin eficiente. prin exteriorizare. In această categorie se încadrează. iar ultima categorie (cele noneficiente) să fie cât mai mică sau chiar nulă. este de dorit ca prima categorie (cele eficiente) să fie cât mai mare. euristicii şi socioeuristicii. Acţiunile creative formează o altă categorie de referinţă. aşa cum am văzut. în obiectul de studiu al praxiologiei care. dar care. imaginaţie etc. ca acţiuni mentale-materiale etc. cum ar fi munca la banda rulantă. O separare a acţiunilor mentale de cele materiale. inteligenţă conceptuală.sau întreprindere nu şi-au finalizat în întregime scopurile înseamnă ca cei pu^m u parte dintre acţiunile acestora au fost noneficiente. descoperirile ştiinţifice. din punctul de vedere al teoriei creativităţii este cu totul relativă. ele intră şi în obiectul de studiu al praxiologiei. pentru utilitatea lor social-economică. împreună cu psihologia (mai ales cu psihologia creativităţii). Fără a fi total 91 . realizările tehnologice. aceste acţiuni intră în obiectul de studiu al sociologiei. Aceste acţiuni cad preponderent în aria de studiu a psihologiei. Aceste acţiuni. gândire. decizie. ele cad în aria de preocupări a praxiologiei. pentru a le complementa cu acţiuni înalt creative care să compenseze. Prin acţiuni mentale înţelegem acţiunile nonmateriale (în sens de nonmotorii). din nou. Această clasă de acţiuni nu intră. care se interesează de ele din cel puţin două puncte de vedere: mai întâi. din perspectiva rezolvării creative a problemelor complexe. credem. originale şi valoroase pentru societate. din punctul de vedere care ne interesează pe noi. intrând în prima categorie descrisă. prin definiţie. ele nu intră în zona de preocupări a psihologiei creativităţii (care se interesează doar de acţiunile mentale creative). mai ales sociologia. Fiind utile pentru societate. de studiul acţiunilor mentale se interesează îndeaproape euristica şi socioeuristica. foarte importantă. munca de asamblare etc. acţiunile mentale constituie o interiorizare prin repetare a celor materiale. Dar de acţiunile noneficiente se interesează îndeaproape. aşa cum am mai arătat. invenţiile. deficitul lor de creativitate. Desigur. ele trec. Prin acţiuni noncreative vom înţelege acele acţiuni care nu sunt implicate în producerea de idei sau lucruri noi şi originale pentru societate. activitatea finalizată în inovaţii tehnice. pe alte planuri. deşi cad în aria de interes a psihologiei generale şi a psihologiei gândirii. abordează doar acţiunile eficiente. Prin acţiuni creative vom înţelege pe acelea care realizează idei şi lucruri noi. din punctul de vedere al teoriei creativităţii. afectivitate. creaţiile literar-artistice şi filosofice etc. dar sunt utile.

euristicii etc. d pă opinia noastră. prin corelarea lor cu disciplinele ştiinţifice de care ne-am ocupat noi în această parte a lucrării. Acţiunile individuale şi grupale product've din industrie. Această problemă rămâne însă deschisă cercetărilor ulterioare de natură mterdisciplinară. Prin acţiuni materiale înţelegem acţiunile nonideale. sociou -unstica.compormentale-motorii. Aceste acţiuni cad ' preponderent în aria de investigaţie a sociologiei şi praxiologiei. Acţiunile individuale care au şi o componentă mentală (acţiuni mentale) cad în zona de interes a psihologiei. s-au preocupat prea puţin de cercetarea acestui aspect. deosebii de importantă pentru societate. Euristica si mai ales socioeuristica. De ea se interesează şi praxiologia. pe lângă acţiunile mentale creative. ele intră şi în obiectul de studiu al psihologiei creativităţii. mai ales sub raport comportamental. unele dintre aceste specii de acţiuni se interferează. Sociologia se ocupă în mai mică măsură de studiul acţiunii individuale. Psihologia şi euristica se interesează de aceste acţiuni în mai mică măsură. Socioeuristica. sunt acţiuni materiale.dezinteresate de aceste acţiuni. cuprind cu necesitate. o constituie acţiunea grupală. cele energetic. ea fiind centrată pe acţiunile grupale. adică acţiunea care presupune cu necesitate cooperarea între două sau mai multe persoane. în vederea finalizării unei activităţi comune. în fine. în raport cu alte discipline consemnate mai înainte. relative totuşi. în legătură cu sociologia. ocupându-se de rezolvarea creativă a problemelor complexe. Cooperarea lor strânsă cu praxiologia va fi de natură să aducă unele clarificări suplimentare în câmpul delimitărilor şi interferenţelor. cu predilecţie în plan individual. agricultură. Prin acţiuni individuale înţelegem acele acţiuni pe care le realizează o singură persoană. ca atare. Această acţiune. servicii etc. De acţiunea individuală eficientă se interesează şi praxiologia. 32 . abordează această acţiune sub aspectul rezolvării creative a problemelor sociale complexe. individuale şi grupale. sub aspectul cooperării pozitive şi negative. Dacă sunt de natură creativă. am încercat să punem mai bine în evidenţă delimitările. urmează să cerceteze. comparativ cu celelalte discipline. In concluzie. sub raport acţionai. particulariţile creativităţii şi creaţiei sociale. După cum observăm. cât şi unele interferenţe din punct de vedere acţionai. rezolvarea creativă a problemelor sociale complexe. praxiologia şi sociologia se raportează în mai mică măsură la ele. ceea ce atrage după sine o interferenţă de obiect şi de problematică între disciplinele care se ocupă cu studiul lor. cercetează totuşi şi acţiunile materiale. dintre aceste discipline. în exclusivitate. intră preponderent în aria de investigaţie a sociologiei. deoarece multe ramuri ştiinţifice nu au ajuns încă la conştiinţa faptului că studiază diferite specii de acţiuni şi. ultima categorie de acţiuni. Psihologia. fără a fi nevoită să coopereze cu alte persoane. al acestor ştiinţe. ocupându-se preponderent de acţiunile mentale. Prin definiţiile şi descrierile date fiecărei specii de acţiuni. de care intenţionăm să ne ocupăm. în aria lor de investigaţie şi acţiunile materiale creative.

în această ordine de idei. Componenta intelectual-culturală Este în afara oricărei îndoieli faptul că frecvenţa. Este de presupus că două persoane (sau grupuri) care dispun de informaţie divergentă comunică mai 93 . şi între grupuri. Georgescu. combinările. Ele sunt formate din elemente în interrelaţie. structuri pe care le numim. Există temei să presupunem că cei doi factori. iar frecvenţa statistică a ideilor şi lucrurilor noi. Creaţie şi metodă. amplitudinea şi forţa creativităţii sociale sunt dependente de gradul de dezvoltare intelectual culturală a colectivităţilor. aşa cum am mai arătat. Osborn. Gradul de cultură şi cantitatea de informaţie sunt concepte apropiate care se condiţionează reciproc (a se vedea A. comprehensiv sedimentată. originale şi valoroase pentru societate.CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. una din premisele importante ale culturii o constituie cantitatea de informaţie mai mult sau mai puţin divergentă. prin analogie cu euremele. că în creativitate cantitatea de informaţie produce calitate ideatică (a se vedea Alex F. 1963). De aceste componente ne vom ocupa în paginile următoare. Osborn consideră. pe de o parte. suportul creativităţii individuale şi sociale (a se vedea Şt. socioeureme. Din perspectiva teoriei informaţiei. Principles and procedures of creative problem-solving. cu posibilităţi polivalente de utilizare a ei în situaţii variate. Cultura grupurilor este creuzetul în care se plămădeşte creativitatea socială. de care dispun grupurile sociale. Applied imagination. cu atât indicele lor de creativitate poate fi mai înalt. Moles. Această informaţie formează un fond de semanteme care devine zestrea culturală a indivizilor şi grupurilor. 1974). pe de altă parte. mai mare. Alex F. cu îndreptăţit temei. 1972). care conlucrează la realizarea unei funcţii social-créative. cultura şi creativitatea socială. Informaţia divergentă în cultură este de natură să favorizeze în mai mare măsură decât cea convergentă asocierile. informaţie asimilată. Cultura grupurilor este un fenomen puternic al creativităţii sociale. interpolările informaţionale între indivizi. Introducere în realizarea creativităţii sociale este implicată o serie de structuri (componente) fundamentale. Sociodinamica culturii. sunt într-o relaţie de proporţionalitate directă: cu cât cultura colectivităţilor e mai ridicată. 2.

la domeniile adiacente. aceea intelectual-culturală. ceea ce 94 . în această structură intră pregătirea ştiinţifică şi profesională a indivizilor şi grupurilor. pentru realizarea creativităţii sociale. în lipsa unei specializări profunde.creativ decât două persoane (sau grupuri) care posedă informaţie convergentă. decât cele din urmă. combinaţiile. 3. fără deschidere la cultura generală. Cu o frecvenţă mai mică. în cadrul structurii intelectual-culturale includem o serie de elemente componente. curiozitatea socială. în cooperare cu alte structuri şi funcţii. mai bine stăpânită. O dispersare prea mare în cultura generală. informarea lor în profesie. iar dezvoltarea intelectuală a acestora este o premisă importantă pentru producerea şi asimilarea culturii. care facilitează analogiile. realizarea creativităţii sociale. asociaţiile. în bună măsură. Toate aceste elemente structurale au un rol important în realizarea funcţiei intelectual-culturale care. cu cât cultura generală a unei persoane sau a unui grup este mai largă şi cu cât cultura specială (profesională) este mai profundă. generează creativitatea socială. trecând prin mai multe profesiuni. 4. Elementul competiţional-stimulativ De nivelul şi amploarea desfăşurării competiţiei sociale. Primele au şanse mai mari să devină înalt creative. pregătirea managerială şi de marketing. de reciprocitate între dezvoltarea intelectuală şi cea culturală: cultura facilitează dezvoltarea intelectuală a indivizilor şi grupurilor. Structura profesional-ştiinţifică Această structură e înrudită cu precedenta. însuşirea perfecţionarea deprinderilor de muncă şi a posibilităţii de a le transfera rapid şi eficient dintr-un domeniu în altul. poate să se dovedească ineficientă. interesul social etc. întreaga practică pedagogică demonstrează faptul că instrucţia şi educaţia se realizează cu o mai mare eficienţă într-un cadru competitiv. sub raportul creativităţii. la rândul ei. la nivel individual Şi grupai. gândirea socială creativă. Informaţia profesional-ştiinţifică este şi ea o componentă a culturii. sub raportul creativităţii. în forme şi modalităţi cât mai variate. Există o relaţie strânsă. adică prin diferitele profesiuni sociale. depinde. Din acest punct de vedere. Este de presupus ca. dar o componentă analitică. atunci când e nevoie. dezvoltarea capacităţilor tehnice şi social-economice. cu atât creativitatea lor este mai mare. Indivizii se pot manifesta creativ mai ales în cadrul profesiunii pe care o practică. unii indivizi realizează o creativitate transversală. poate să devină sterilă. cu o arie mai îngustă. transferul. dar de o mare profunzime. specializată. creativitatea socială ca gen se manifestă în cea mai mare măsură prin speciile sale. riguroase. cum o specializare prea îngustă. creativitatea în domeniul profesiei fiecăruia este o parte componentă a creativităţii sociale. cum ar fi: inteligenţa şi imaginaţia socială. De fapt.

1980). la continua autoperfecţionare a activităţii. Competiţia socială este o puternică forţă de generare şi dezvoltare a potenţialului creativ al indivizilor şi grupurilor. de îndoială metodică. O asemenea motivare contează mai mult în ideatic decât în oricare altă funcţie mentală. după cum se ştie. de permanentă căutare. la utilizarea eficientă a timpului. atitudinea grupului faţă de creativitate. potrivit căreia lipsa competiţiei interindividuale duce la o „Frânare puternică a evoluţiei biologice". Osborn scria: „Unii psihologi au dovedit că competiţia creşte capacitatea mentală de lucru a adulţilor sau a copiilor cu 50% sau chiar mai mult. de experimentare. Ce este viaţa?. şcoala etc. are o pondere relativ mare în realizarea creativităţii. cu consecinţe dintre cele mai faste în aria creativităţii sociale. la sporirea capacităţii lor de efort. deoarece inteligenţa. Sunt extrem de interesante în acest sens cercetările antropologice realizate de Margaret Mead. Schrôdinger. proporţional cu valoarea socială a produsului creat. Atitudinea creativă propulsează grupurile şi le creează disponibilităţi intelectuale pentru manifestarea eficientă a aptitudinilor lor creative. Schrôdinger. Ea a cercetat patru culturi tribale. de trecere a oricărui fenomen şi eveniment prin filtrul raţiunii individuale şi grupale. Indivizii şi grupurile au nevoie să fie sensibilizate sub raport atitudinal faţă de creativitatea socială. de a o preţui. începând cu familia. o atitudine a indivizilor şi grupurilor. Ascunde în sine un sâmbure de adevăr supoziţia subtilă a lui E. a da curs utilului şi eficienţei în activitatea social-economică. A avea o atitudine creativă înseamnă a te situa în toate împrejurările de partea noului. iar acestea din urmă sunt de natură să le întreţină şi să le susţină pe cele dintâi să contribuie la diversificarea gamei atitudinale şi să genereze noi aptitudini creative. contribuie la mărirea tonusului cerebral al indivizilor şi colectivităţilor. de natură creativă. care se cere formată. iar mecanizarea intensă a industriei „Atrage după sine pericolul serios al degenerării generale a organului inteligenţei noastre" (E. Atitudinea creativă presupune un comportament de explorare. societatea trebuie să găsească antidoturi eficiente. Factorul atitudinal-educaţional Creativitatea socială este în bună măsură şi o stare de spirit. Competiţia socială şi recompensarea materială şi morală a creatorilor. dezvoltată. a promova originalitatea şi valoarea în opoziţie cu nonvaloarea. Atitudinile şi aptitudinile creative formează un cuplu de o mare eficienţă în domeniul creativităţii sociale. 95 . împotriva vechiului. Osborn. 1963). vizând unele aspecte ale creativităţii individuale (indivizii creativi şi noncreativi) şi sociale (ambianţa creativă. în această ordine de idei. împotriva acestor pericole reale. Spirit şi materie. Alex F. Lipsa competenţei sociale este echivalentă cu stagnarea şi mortificarea creativităţii. grădiniţa. încuraja şi promova. deoarece adevărata creativitate depinde foarte mult de aplicarea efortului" (Alex F.este perfect valabil şi pentru creşterea creativităţii sociale. 5. ceea ce duce implicit la o diminuare a creativităţii umane.

în familie şi în societate. Erika Landau.modalitatea de manifestare a creativităţii etc. Totodată. rămânând ca societatea să le promoveze mai departe. ca element fundamental al creativiătii nu este stimulată de colectivitate. căutarea noului. asupra culturii Arapeshlor realizată prin intermediul testului Rorschach. Prin extrapolare prudentă şi diferenţiată. 1938). de căutare a metodelor şi formelor noi. este de la sine ţeles că viitoarele grupuri sociale vor avea premisele creative câştigate încă de : băncile şcolii. Iese cu preganţă în evidenţă faptul că atitudinea colectivităţii poate să fie un puternic factor imulativ sau frenator al creativităţii individuale şi sociale. realizând loar în foarte mică măsură elemente noi. S-a tras concluzia că în această comunitate lipseşte :reativitatea în oricare domeniu al vieţii sale. metodic. Atitudinea de stimuire a creativităţii individuale a făcut ca acest trib să fie cel mai creativ. La drept vorbind. ' etecte noncreative şi anticreative. din care rezultă că această conunitate ignoră manifestările creative ale indivizilor. nonconformist. aceste experimente îşi păstrează arţial valabilitatea chiar şi pentru multe din colectivităţile avansate. In condiţiile exploziei informaţionale contemporane. acă şcoala promovează cu consecvenţă. După opinia autorului. Copiii comunităţii sunt educaţi în a reproduce cultura tradiţională. e în măsură să contribuie mai eficient la stimularea •eativităţii sociale. 1979). şcoala este permanent nenmţată de pericolul supraîncărcării informaţionale a programelor de învăţământ. deşi memirii acestei comunităţi sunt preponderent artişti. este validată pe comunităţile primitive metoda întrebărilor şi a comportamentului explorator.). Mead aminteşte de o cercetare (Unabelin. permiţând doar puţine inovaţii. eficiente. dacă troduce în structura învăţământului metode creative. Din aceste experimente se desprind concluzii foarte importante de formare dezvoltare a creativităţii în microcolectivităţile şcolare. La toate întrebările cercetătorului s-a obţinut unul şi acelaşi ăspuns stereotip. Este necesar ca învăţământul să opereze o . ivergent. 1942) pun în evidenţă faptul că. totuşi. 'sihologia creativităţii. să le dea >i valenţe şi dimensiuni. Cercetările pe cultura Bali (1941. lipsa căutării noului • de natură să explice de ce cultura acestei comunităţi nu a dat naştere unei arte jemnificative. supuse şi acestea unei critici cerbe. fără a avea o artă proprie ca manifestare a creativităţii. ca modalităţi de stimulare a creativităţii individuale şi )ciale. în care dansul reprezintă modalitatea esenţială de manifestare creativităţii. să deţină superioritate netă în raport cu triburile menţionate mai înainte (Cf. aproape fiecare cetăţean e un fost şcolar. deşi se constată posibilitatea unei uşoare divergenţe în modificarea lansurilor tradiţionale. stilulează procedeul de a pune întrebări. Cultura Manus. noncreativ. Cercetătoarea a constatat în 1928 -ă în cultura Samoa. aprofundat creativitatea. Şcoala la toate nivelurile. Copiii sunt educaţi de grup în spiritul unei totale i depline convergenţe. ceea ce conduce la oprimarea >otenţelor creative ale acestora. M. comunitatea are o atitudine restricivă faţă de creativitate. de a avea o atitudine de explorare faţă de jmea înconjurătoare.

riguroasă selecţie în câmpul informaţional. Desigur. pe latura stimulativ-dinamizatoare. de ordin superior. prin impuls interior motivat. în vederea găsirii metodelor şi procedeelor cu adevărat creative. pe studierea şi asimilarea metodelor de a învăţa. în cadrul acestei structuri. la perfecţionarea strategiilor acţionale eficiente. pe învăţarea metodelor de a crea. dorinţa. Amplitudinea.W. Este imperios necesară mutarea accentului de pe memorarea excesivă. în cadrul motivaţiei creativităţii sociale un rol deosebit îl au trebuinţele. Orice obstacol care împiedică. O trebuinţă are o perioadă de apariţie.F. dar aici ele se cer privite. Multe din aceste elemente au funcţii polivalente (inclusiv intelectuale). idealuri. ca elemente constitutive. ambianţa etc. una de maturizare şi alta de manifestare acută. 6. într-un fel sau altul. durata şi eficienţa creativităţii sociale sunt în bună măsură dependente de forţa componentei motivaţionale. pasiuni. scopuri. în care ea se cere satisfăcută. Trebuinţa conlucrează cu alte elemente la elaborarea unui comportament activ şi creativ. a experimentării permanente. Motivarea indivizilor şi grupurilor Această componentă include. curiozitatea. mirarea. care propulsează indivizii şi grupurile. Trebuinţele de hrană. în activitatea creativă. amplifică şi întreţine forţele vitale creative ale indivizilor şi grupurilor. prin sine însăşi. în principal. împotriva căruia îşi îndreaptă întreaga energie şi pricepere spre a-1 înlătura. Hegel considera că „Interesele pun în mişcare viaţa popoarelor". sunt tot atâtea mobiluri puternice care imping indivizii şi grupurile spre activitate creativă. trebuie să luăm în considerare chiar şi trebuinţa de creativitate. care se constituie ca noi mobiluri creative. este interesul. Motivaţia este una dintre cele mai puternice structuri socio-energizante. care conduc indivizii şi grupurile la satisfacerea ei. prestigiu etc. Omul simte o nevoie firească de a se manifesta creativ. cele pregnant interindividuale de comunicare. drept un mobil creativ care pune în mişcare energiile individuale şi grupale. creativitatea individuală şi socială sunt de neconceput. introducerea în mai mare măsură în şcoală a metodelor participative şi euristice. de perpetuare a speciei. Nevoia de satisfacere a trebuinţei se constituie. O trebuinţă satisfăcută generează alte trebuinţe. Motivaţia este o puternică forţă de stimulare a creativităţii individuale şi sociale. Un alt element puternic dinamizator. Fără motivaţie puternică. interese. trebuinţe. Este . care declanşează. această tendinţă atât de necesară de manifestare a sa îi devine un adversar. învăţarea creativă în şcoală este în bună măsura condiţionată şi de mutarea accentului de pe biţizare (dopingul informaţional). de îmbrăcăminte. cu funcţie dinamogenă în creativitate. emoţii. de comuniune cu semenii. G. sentimente. pe gândirea creativă. să-şi restructureze periodic programele prin eliminări şi adăugiri echilibrate. Aceste elemente se constituie în mobiluri interne. Ele au o puternică încărcătură bio-socială şi se constituie ca elemente motivaţionale vitale ale indivizilor şi grupurilor. apreciere. în cadrul trebuinţelor umane foarte variate şi complexe. de prietenie.

de natură să le stimuleze şi să le propulseze elanul lor creativ. într-unul din aforismele sale. Energia psiho-fiziologică declanşată de componenta moti- . potrivit căreia cunoaşterea este. în care a fost prinsă cvasitotalitatea indivizilor. de asemenea. fie ale indivizilor care au ştiut să le insufle şi grupurilor. inteligenţa individuală şi grupală lucrează la mare amplitudine. care formează de fapt esenţa creativităţii. tehnică. Atunci când există o pasiune puternică şi statornică. 7. Interesele indivizilor şi ale grupurilor sunt suficiente prin ele însele pentru a declanşa energii nebănuite. motivaţie socială etc. fie ele în ştiinţă. joacă un rol fundamental în realizarea creativităţii individuale şi grupale. Interesele statornice şi puternice se pot asocia pasiunii. din acest punct de vedere. Blaga. Complexele probleme de psihologie socială (comportament social. la care se pot alătura şi alte elemente motivaţionale. sub influenţa ei forţele creative ale indivizilor şi grupurilor se amplifică. De obicei. trebuinţele se asociază frecvent cu interesele. Curiozitatea şi mirarea constituie un cuplu motivaţional-epistemic. Acest triunghi. o perseverenţă de-a dreptul ieşită din comun. fie în egală măsură şi ale unora şi ale altora. artă sau pe tărâm social-economic au fost alimentate de o mare şi puternică pasiune. pasiunea. formând un cuplu dinamogen cu disponibilităţi creative amplificate. Marile acţiuni umane au fost declanşate şi purtate de mari pasiuni. mirare-explorare-aflare şi dezmirare. Structura volitiv-energizantă este înrudită cu cea motivaţională. fantezia prinde aripi. pasiune. o tenacitate rar întâlnită. Oricare trebuinţă declanşează şi interesul realizării ei. se înscrie în aria căutării noului. Mirarea declanşează comportamentul explorator. izvoarele energetice îşi dublează şi triplează debitul. se revarsă ca un fluviu peste toate celelalte facultăţi psihice ale indivizilor şi grupurilor.foarte adevărat acest lucru: interesul pune în mişcare resorturile cele mai profunde ale creativităţii umane. Comportamentul explorator declanşat de mirare este prin excelenţă creativ. disponibilităţile lor de travaliu mental şi acţional-transformator ridicat şi de lungă durată. Pasiunea este.creativ trebuinţă. mirare şi dezmirare. Acest element. un puternic element motivational al creativităţii individuale şi grupale. Structura volitiv-energizantă Această componentă are ca principal element voinţa individuală şi grupală. Parafrazându-1 pe L. Amândouă sunt preponderent energiJante-dinamizatoare. La acest cuplu se poate asocia şi pasiunea. formând un triunghi motivational . Dar o enigmă clarificată generează alte snigme şi din nou se reia ciclul mirare-explorare-aflare şi dezmirare. amplificându-le potentele. într-un fel anume. putem spune despre creativitatea individuală că este. Blaga consemna lapidar o idee valoroasă. L. Capacitatea indivizilor şi grupurilor de efort creativ. fie ale comunităţilor. interes. formând constelaţii motivaţionale complexe.) nu pot fi explicate satisfăcător în afara cunoaşterii pasiunilor sociale. iar acesta duce la aflarea enigmei. cu funcţii complexe şi multiple în realizarea creativităţii individuale şi grupale. Toate marile creaţii ale umanităţii.

vaţională se cere convertită în acte de voinţă individuală şi grupală şi dirijată cu ajutorul acestora, în mod deliberat, spre fenomenul creativ. Declanşarea energiilor individuale şi grupale şi dirijarea lor spre obiective majore, între care şi cele de creativitate, nu se situează pe ultimul loc ca importanţă socială. Acest obiectiv trebuie avut în vedere în strategiile prioritare ale oricărei micro şi macrocolectivităţi. Este o problemă care se înscrie cu prioritate în metodologia socioeuristică, spre a-şi găsi o rezolvare. în acest caz, se produce, de fapt, o triplă conversiune a energiei umane: în primul rând, energia motivaţională e convertită în acte de voinţă, individuale şi grupale, despre care vorbeam mai înainte; în al doilea rând, energia din actele de voinţă se cere convertită în capacitatea de efort cerebral şi muscular, în travaliu mental-ideativ şi muscular-acţional, puternic, perseverent, uneori chinuitor, de încordare dramatică, până la limita puterilor, dar dătător de mari satisfacţii, în cazul reuşitei; în al treilea rând, energia volitivă, psihofiziologică (cerebro-musculară) se converteşte în acţiuni umane variate, inclusiv în acţiuni creative. Orice persoană şi grup au posibilitatea să-şi mărească potenţialul lor creativ prin puterea voinţei, prin efort continuu, prin perseverenţă şi muncă tenace, în acest sens circulă un dicton, care ascunde în sine un sâmbure de adevăr: tenacitatea e mai preţioasă sub raport creativ, ca perspicacitatea. Depinde de puterea voinţei noastre să devenim mai creativi, să ne autoperfecţionăm până la a ne mări creativitatea - atribut suprem al speciei umane. Subliniem faptul că acest atribut al speciei umane - acela de a fi creativă nu se transferă de la sine, în mod facil, de la specie la individ. Creativitatea nu se primeşte în dar, ci se cucereşte prin efort. Chiar şi predispoziţiile creative trec din posibil în real, devenind aptitudini doar prin activitate, mai ales prin efort. Ne naştem cu predispoziţii creative, dar devenim creativi prin propria noastră capacitate de voinţă, prin autoperfecţionare continuă. 8. Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Societatea contemporană, confruntată cu o serie de probleme majore, actuale şi mai ales de perspectivă, este pe punctul de a ajunge la conştiinţa nevoii de creativitate, în formarea conştiinţei despre valoarea creativităţii şi a nevoii sociale crescânde de creativitate, omenirea a parcurs o serie de etape. După opinia noastră, credem că omenirea a ajuns, mai întâi, la conştiinţa faptului că omul este o fiinţă raţională şi cuvântătoare prin grai articulat. Valorile umane de raţionalitate şi de comunicare, cât şi conştiinţa socială a acestor atribute s-au impus de multă vreme. Se pare că în Grecia antică exista conştiinţa acestor valori şi atribute socioumane, în formă mai mult implicită decât explicită. Spunem mai mult implicită fiindcă, în unele definiţii ale omului, ce ne-au parvenit de la grecii antici, ca de pildă aceea pe care Diogenes Laertios i-o atribuie lui Platon, omul este definit drept „Un animal biped şi fără pene" (Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, 1963). Dar în formă explicită, Aristotel şi-a construit edificiul logicii sale formale
99

ocmai pe atributul raţionalităţii exprimate, recunoscut ca valoare umană şi impus n conştiinţa epocii sale. Grecii antici au impus, de asemenea, dialogul, ca valoare trnană de comunicare, de controversă, ca o cale de a ajunge la adevăr. Creând ogica ca ştiinţă, manifestându-se creativ în atâtea alte domenii, este de mirare că ^ristotel, măcar prin autoobservaţie, n-a ajuns la conştiinţa faptului că omul este, ntre altele, o fiinţă creativă. Abia în Renaşterea italiană (sec. XIV- XVI) încep să se facă auzite glasuri imide despre virtuţile creative ale omului. Totuşi, atributele raţionalităţii şi comudcării prin limbaj, impuse de Grecia antică, sunt cuceriri remarcabile ale umanităţii n câmpul valorilor umane, trepte pe care se vor construi şi descoperi şi alte valori, iclusiv creativitatea. O altă etapă importantă este legată de formarea conştiinţei umanităţii că omul ste fiinţă creatoare de unelte, din ce în ce mai perfecţionate şi mereu perfectibile. Creativitatea omului şi a grupurilor s-a dezvoltat continuu în activitatea de produere a acestor unelte şi de acţiune cu ele asupra realităţii înconjurătoare. Această aloare a intrat în conştiinţa umanităţii, se pare, abia în epoca modernă, bazată pe roductia masivă de unelte ultraspecializate şi de bunuri. La aceasta a contribuit ubstanţial şi cercetarea antropologică, care a pus în evidenţă faptul că omul dinjtdeauna a fost fiinţă creatoare de unelte, fie ele şi dintre cele mai primitive. Al treilea moment, de dată relativ recentă, se leagă, aşa cum am consemnat i începutul acestui paragraf, de formarea şi dezvoltarea conştiinţei contemporane nevoii crescânde de creativitate individuală şi socială, a recunoaşterii creativităţii a valoare umană productivă supremă. Această valoare este solicitată din ce în ce lai mult de societatea contemporană şi va fi, cu siguranţă, în şi mai mare măsură alicitată de societatea viitorului. Creativitatea se conjugă strâns cu munca, cu efortul intens şi adesea de lungă urată, cu travaliul mental ridicat. Este foarte important ca aceste două valori umane i intre în formă conjugată în conştiinţa epocii contemporane. Faptul că în creatiitate intervin şi alte elemente şi structuri psihice, cum ar fi: intuiţia, fantezia, iteligenţa, inspiraţia etc. nu trebuie să producă iluzia că această valoare - creatiitatea - ar putea fi obţinută în afara muncii, a efortului costisitor, uneori dramatic, oate elementele şi structurile, inclusiv cele menţionate mai înainte, toate procesele sihice care concură la realizarea creativităţii, se desfăşoară şi devin productive pe >ndul muncii răbdătoare şi tenace, a efortului cerebral şi chiar muscular. Pentru sublinia rolul efortului şi activitatea de creaţie, Gr.C. Moisil avea o vorbă de uh^care exprimă mult adevăr: „Un dram de inspiraţie şi un kilogram de transpiiţie". Mărturisirile marilor creatori din ştiinţă, tehnică, artă, despre rolul fundalental al efortului în creativitate şi creaţie, vin să întărească acest punct de vedere, i-i confere valoare de adevăr indubitabil. Importanţa creativităţii şi creaţiei în societatea contemporană se exprimă şi 1 cercetările ştiinţifice din acest domeniu, desfăşurate cu intensitate tot mai mare i multe părţi ale lumii. Erika Landau semnalează apariţia anuală a 1250 de pulc aţii pe această temă, cifră, desigur, în continuă creştere.
30

9. Dimensiunea axiologică

->• •-

Creativitatea individuală şi socială, aşa cum menţionam şi ceva mai înainte, constituie o valoare umană productivă supremă. Ea se înscrie în rândul valorilor care concură la producerea altor valori. La rândul lor, creativitatea individuală şi socială se bazează pe valorile fundamentale ale colectivităţii. Climatul valoric bine construit este un puternic factor stimulator al creativităţii individuale şi sociale sau, dimpotrivă, un climat valoric rău construit, devine element frenator, factor inhibitor al creativităţii şi creaţiei. Creativitatea este o valoare individuală şi socială solidară cu întreg sistemul de valori al unei anumite comunităţi. Ea are profunde şi complexe ramificaţii, directe sau indirecte, vizibile sau mai puţin vizibile, spre fiecare valoare în parte, cum de altfel, de la fiecare valoare socială pornesc legături inverse spre creativitatea individuală şi socială, având o funcţie stimulativă sau perturbatoare asupra acesteia. Creativitatea socială este însă mai mult decât atât. Ea poate fi considerată, fără exagerare, un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei anumite comunităţi. Creativitatea socială se naşte şi se dezvoltă într-un climat de efervescenţă social-productivă, de elevaţie spirituală, de preţuire a creatorilor de valori, de promovare a adevărului şi cinstei etc. Asupra uneia din valorile menţionate mai înainte - adevărul - J.W. Goethe ne-a lăsat o maximă plină de frumuseşte şi înţelepciune: „Pentru a dărâma sunt valabile toate argumentele false; pentru a construi, nu. Pe neadevăr nu se clădeşte" (J.W. Goethe, Maxime şi reflecţii, 1972). Cu alte cuvinte, adevărul constituie fundament pentru construcţie, pe câtă vreme falsul este fundament pentru demolare. Niciodată nu s-a putut construi ceva trainic şi valoros pe fals, ci numai pe adevăr. Este cuprinsă aici o sublimă metaforă, aceea a muncii sisifice, de chinuitoare reluare a oricărei activităţi ce încearcă a se clădi pe fals şi, totodată, de nejustificată şi condamnabilă risipă de timp şi de energie umană. Dacă admitem punctul de vedere potrivit căruia creativitatea socială este un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei comunităţi, trebuie să admitem şi faptul că ea presupune, cu necesitate, la fundamentele sistemului valoric, adevărul şi numai adevărul. Creativitatea individuală şi grupală nu poate fiinţa decât pe acest fundament trainic - adevărul. El este generator de creativitate individuală şi socială şi unul dintre cele mai puternice stimulente ale ei. Adevărul susţine şi propulsează creativitatea individuală şi socială, pe câtă vreme falsul o mortifică, o predispune dezagregării, vidului.

10. Formarea stilului creativ
Această componentă ţine în bună măsură de aspectul comportamental al indivizilor şi grupurilor. Formarea stilului creativ este, indubitabil, o problemă esenţială a teoriei creativităţii sociale. Stilul creativ, ne apare drept o rezultantă a tuturor structurilor creativităţii individuale şi grupale.

101

accentul cade preponderent pe elementele de utilitate şi productivitate care. pot să existe multe alte variante ale stilului creativ. ca urmare a realizărilor obţinute în plan social. Este un stil orientat în bună măsură spre elementul tradiţional. în activitatea acestui tip. se rezumă la reproducerea şi vehicularea unor mncipii şi puncte de vedere cunoscute. punându-le în noi contexte teoretice. Comportamentul imitativ. de obicei cerute de un anume context iat. în succesiunea generaţiilor. ca pivot al creativităţii. Stilul inovativ. cărora. de mică amplitudine. le extinde aria de cuprindere. 4. fundamentele unor domenii ştiinţifice şi practic-aplicative. cel mult. în planul activităţii practice-productive. Mureşan. mulţumindu-se în ra nmă măsură. Acest stil promovează prin excelenţă creativitatea prin mutaţie. pe care le pune însă într-un nou context structural şi funcţional. el le conferă noi sensuri. originalul şi valorosul şi mai ales noul. deşi se simte în mai mare măsură prezenţa noului. acest tip adoptă şi promovează soluţii de o amplitudine şi importanţă mai mare. cu ceea ce există deja. 2. iu spre cel inovativ (a se vedea P. extrapolabile şi la alte multe domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate. desigur. Desigur. putem configura următoarea ° l Stilul imitativ. noul apare pregnant ca îmbinare originală şi valoroasă a unor elemente existente deja. le adaugă anumite conentarii.acţionai. după cum se vede. deschizând noi piste de explorare. în plan teoretic-ideatic. e preponderent cent pe asimilarea şi promovarea puţin diferenţiată a produselor. originalului şi valorosului. în plan teoretic îmbină şi combină ideile existente. Acest tip este accentuat creativ. Acest tip e slab creativ. Stilul inventiv se manifestă în activitatea practic-productivă prin schimbări ji adoptări de soluţii noi. cât şi comportamental . Acest tip e puternic creativ. promovează anumite idei noi. pregnant creativ. Cele patru tipuri descrise mai sus se cer corelate cu tipologia generală a creatorilor (vezi capitolul III). construieşte structuri inedite şi le combină într-o manieră originală cu cele existente deja. [n activitatea acestui tip. în acest caz. îşi au valoarea lor. Dacă luăm drept repere ale caracterizării stilului creativ noul. la alte sectoare şi tipuri de probleme. originalul şi valorosul pe scară largă. pe coordonatele realizării şi «•omovării noului. fără a introduce elemente inovative de mare unplitudine. Chiar atunci când utilizează structuri existente deja. în plan teoretic. noul nu-şi face apariţia decât indirect. Stilul ingenios. funcţii şi semnificaţii. El poate da însă rezultate bune în activităţile repetitive şi mai puţin în cele pregnant creative. 3. Soluţiile şi realizările sale teoretice şi practice sunt de mare amplitudine. ce pot fi generalizate şi la alte activităţi.Un stil creativ presupune ca întreaga activitate a persoanelor şi grupurilor să 'e direcţională. imitativ. Acest stil introduce noul. de regulă. prin mutaţii discontinue. „Ce . în vol. ideativ şi comportamental-acţional. Atât sub raport ideativ.ste imitaţia". le pune în contexte inedite. restructurează. 1980). Stilul inovativ este. mai ales practică. 1P 102 . depăşind cadrul vechilor idei.

cunoaşterea laolaltă (cunoaşterea împreună cu alţii). avea şi un sens etic. sensul de rezultat al cunoaşterii încetăţenite. cât şi de cunoştinţă în sine. relativ stabilizată. ''•'•• RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 1. având mai ales o funcţie normativă. pe care latinii le desemnau. ţinând seama că atât nesesizarea deosebirii de nuanţă dintre ele. uneori. şi cunoaşterea ca act şi ca proces. constituind o premisă pe care se întemeiază şi la care se raportează un act comportamental făcut cu ştiinţă. ce se întemeiază şi se realizează prin anumite forme de cunoaştere. cunoştinţă). Cunoaşterea de altul. Se spune. Termenul. prin alţi termeni: cogito (a cugeta. cunoaşterea binelui şi a răului sunt prezentate în vechea semnificaţie a termenului de conştiinţă. împărtăşite mai mult sau mai puţin de acestea. Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Se face. cognitio (cunoştinţă în sens de idee) etc. Fără a opera o dihotomie rigidă între ele. Conscientia se mai poate tălmăci şi prin ştiinţă comună. In limba latină. a integrităţii sale corporale. Evident. dintre conştiinţă şi cunoaştere.CAPITOLUL XIII ' '-'. a medita). con-ştiut. a cumpăni. devenite comune indivizilor şi colectivităţilor. adică a face ceva cu ştiinţă. Prin urmare. ci şi comportarea membrilor colectivităţii în conformitate cu înţelegerea binelui şi răului. în primul rând. probabil. mai ales la permanenta confuzie dintre idee şi conştiinţă. a gândi. având o funcţie normativă. cât şi izolarea lor pot duce la consecinţe semantice nefaste. încă din vechime. cunoaşterea de sine. conştiinţa a avut. că cineva nu are conştiinţă. ceea ce ar însemna cu ştiinţă. are ştiinţa propriei sale persoane. 2. chiar şi o sumară analiză etimologică ne impune o relativă distincţie între conştiinţă şi cunoaştere. Etimologia termenului de conştiinţă Termenul de conştiinţă provine de la latinescul co (cu) şi scientia (ştiinţă. de cunoaştere a binelui şi a răului. a avea ştiinţă de actele tale şi de consecinţele lor etc. în ce sens? La drept vorbind este de neconceput un om fără o anumită conştiinţă. alteori. dacă avem în vedere că el are întotdeauna (exceptând anumite cazuri patologice) cel puţin conştiinţa propriului său eu. apel la conştiinţa noastră sau apelăm noi înşine la conştiinţa cuiva. nu 103 . ni se pare totuşi indicat să facem o relativă distincţie între conştiinţa formată. după cât se pare. Conştiinţa morală semnifica nu numai cunoaşterea binelui şi a răului.

că aşa stau lucrurile". Jurând pe conştiinţă.acest lucru i se reproşează. de pierdere a conştiinţei eului. la mustrările de conştiinţă. când poate să nu aibă suficient de clare consecinţele actelor sale. cum se întâmplă uneori. individul garantează că are ştiinţa deplină a celor spuse sau făcute. Alteori. Desigur. Mustrările de conştiinţă (desigur. în ce sens? Aici conştiinţa e pusă drept garanţie a adevărului celor spuse sau făcute. de dedublare a persoanei. I se poate imputa însă că nu are ştiinţa propriilor sale îndatoriri (civice. de nivelul său de conştiinţă şi de gravitatea faptelor comise. nici juridic şi nici moral. individul e pus uneori în situaţii extrem de complexe. mustrările de conştiinţă pot fi atât de puternice încât să provoace adevărate traume psihice sau acte capitale de autopedepsire. familiale etc). de ce nu a reacţionat decât post-factum? Desigur. conştiinţa nu e pe deplin constituită. La nivelul conştiinţei sunt codificate normale complexe ale vieţii sociale şi tot la acest nivel se naşte sentimentul responsabilităţii pentru respectarea lor. la nivelul căreia se prezintă în deplină ştiinţă obligaţiile şi îndatoririle sale multilaterale. când ea există la un nivel superior) constituie un fenomen dintre cele mai interesante. „Pe conştiinţa mea!" etc. căci ar fi un nonsens. poate fi pe deplin întemeiat. reproşul. până la conştiinţa normelor morale de conduită. temporală sau definitivă. Se spune uneori: „mă mustră conştiinţa pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce am spus". în unele ocazii se spune: „Jur pe conştiinţă. In cazuri psihopatologice se produce fenomenul de depersonalizare parţială sau totală. instanţă ce diferenţiază clar semnificaţia şi consecinţele celor declarate sau înfăptuite. zona luminoasă a persoanei. în unele cazuri. Conştiinţa este o componentă esenţială a persoanei. Asemenea persoane °u pot fi culpabile. Unii autori exprimă opinia după care claritatea conştiinţei nu e totdeauna la nivel maxim. profesionale. conştiinţa se constituie ca o instanţă ce-i judecă şi aprobă sau dezaprobă gândurile. Aici se pune următoarea problemă: de ce conştiinţa nu a exercitat o funcţie preventivă. Nerespectarea normelor umane instituite. la unele persoane se poate produce uneori o relativă şi temporară întunecare de conştiinţă. iar conştiinţa e plenar şi bine constituită. în conformitate cu anumite idealuri. sentimentele şi acţiunile sale. cu pierderea totală sau parţială a oricărei responsabilităţi faţă de actele sale). împingându-1 la autopedepsire. în acest sens. Conştiinţa e instanţa de înaltă factură morală. cu afectarea tuturor nivelurilor de conştiinţă (de la conştiinţa recunoaşteni de sine şi de altul. când uneori acestea i se ascund premeditat din interese străine de sine. chiar dacă are ştiinţa lor. nu se comportă în fapt în consens cu ele. cu consecinţe incomensurabile şi ireparabile. că ele se situează în zona clară a eului său. încălcarea lor sau abaterea de la anumite principii de viaţă conduc. Intensitatea mustrărilor de conştiinţă e variabilă în raport de persoană. 104 . Când acestea sunt extrem de grave. trecând prin grade de intensitate minimă sau mijlocie. criterii şi norme socialmente instituite sau. în însuşi psihicul individului.

relaţia dintre conştiinţă şi stare de veghe. De studiul conştiinţei ca fenomen psihic se ocupă psihologia generală. conştiinţa de neam.' Din punctul de vedere al trecerii de la animalitate la om. Cu studiul conştiinţei din această perspectivă se ocupă fiziologia activităţii nervoase superioare. Conştiinţa este. atitudinile şi conştiinţa persoanei. Sociologia abordează conştiinţa comunităţilor. nu poate fi vorba de o inventariere a tuturor. subliniind. fără să se raporteze la nimeni şi la nimic. Conştiinţa e larg deschisă la existenţă. pierderea eului etc. în interdependenţă cu condiţiile vieţii materiale. dintr-un unghi propriu. Etnologia. Deşi diferite. 3. ermetic închisă. conştiinţa e studiată de mai multe ştiinţe. conştiinţa şi personalitatea. de asemenea. ca obiect de studiu interdisciplinar Ca orice fenomen complex. relaţia dintre cortex şi subcortex (structurile subcorticale. Este unanim admis astăzi punctul de vedere după care conştiinţa e o funcţie a creierului omenesc. formarea şi dezvoltarea ei în cadrul societăţii omeneşti. în religie care. antropologia se interesează. din unghiuri diferite. contribuie în maniera lor proprie la dezvoltarea conştiinţei. psiho-sociologia. psiho-fiziologia. a activităţii nervoase superioare. conştiinţa şi activitatea individului. vibrează mai mult sau mai puţin. între altele. ele sunt totuşi convergente în câteva direcţii esenţiale. care au în vedere apariţia şi dezvoltarea conştiinţei în filogeneză şi ontogeneză. de asemenea. mecanismele psiho-fiziologice ale conştiinţei etc. are în vedere şi fenomenul de conştiinţă chiar dacă ea este tot atât de primitivă ca şi viaţa acestor comunităţi. structura conştiinţei. anatomia şi fiziologia sistemului nervos central etc. se interesează de conştiinţă. de altfel. şi de fenomenul de conştiinţă. cu o amplitudine mai mare sau mai mică. la orientarea ei în raport cu dezideratele majore ale epocii. Conştiinţa. psihiatria se ocupă de fenomenele patologice ale conştiinţei: întunecarea conştiinţei. în diferite perioade de timp. In studiul conştiinţei. caracterul şi trăsăturile de conştiinţă. Istoria. viaţa spirituală. psihologia genetică. Ele cercetează instanţele şi mecanismele ce concură la generarea fenomenelor de conştiinţă. locul şi importanţa conştiinţei în rândul proceselor psihice. Conştiinţa se oglindeşte în forme specifice şi în literatura şi arta timpului respectiv. desigur. Studiul unor comunităţi istorice nu poate fi complet fără a lua în consideraţie. între care şi formaţiunea reticulată) în geneza conştiinţei. conştiinţa naţională etc. în dependenţă de condiţiile vieţii. studiind diferite aspecte ale vieţii materiale şi spirituale a comunităţilor primitive. Conştiinţa este a cuiva despre ceva.Termenul de conştiinţă poate să mai aibă şi alte sensuri şi. o modalitate de raportare a omului la lume şi a lumii la om. în strânsă cooperare cu disciplinele menţionate mai înainte. şi sensul etimologic al conştiinţei. Conştiinţa nu poate fi concepută ca o monadă. la seismele vieţii. în subsidiar. Conştiinţa este şi trebuie să fie contem- .

le-au amplificat spre a atinge pragul conştiinţei epocii. este impuls interior către acţiune şi motivare comportamentală. năzuinţe şi deziderate ale vie^i lor. O pondere în funcţionalitatea conştiinţei o au. trăim comedia umană. spre a reacţiona pozitiv la evenimentele progresiste şi negativ la cele retrograde.flexie (aplecare adânc meditativă către altul şi către sine). Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiută. Este rezultanta personalităţii şi esenţa ei valorică. Este adevărat că în conştiinţă şi prin conştiinţă trăim sublimul. trăirea aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi instanţă dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. în orice fel de 106 . cum o numeşte G. mustrare din interior. Structura conştiinţei încă Aristotel făcea distincţie între procesele psihice cognitive. lumina şi întunericul. afective şi volitive. au pregătit conştiinţa cotidiană pentru a diferenţia valoarea de nonvaloare. le-au problematizat. cât şi cu cele ale prospectologiei. surprinde sensul şi motivele acţiunii. Cunoaşterea discriminează realul. forum de dezbatere cu noi înşine şi cu alţii. cât şi starea astenică de insatisfacţie. desigur. după cum omul este şi trebuie să fie contemporanul timpului său. luminează zona de acţiune. prezent şi viitor. în partea noastră de univers? 4. în proporţii diferite. au avertizat conştiinţa semenilor asupra consecinţelor imediate şi îndepărtate. prin sondarea profundă şi multilaterală a evenimentelor epocii contemporane. dar şi ridicolul. prin asimilarea marilor probleme cotidiene şi conjugarea lor atât cu evenimentele istoriei. opţiune valorică. mai ales. desigur. Trăim fastul. împăcare cu noi înşine sau. Nu vom înţelege. a actelor conştiente participă toate aceste instanţe. au format conştiinţa tinerei generaţii în spiritul marilor idealuri. Conştiinţa se construieşte pe axul cunoaşterii şi este de neconceput în afara ei: cunoaşterea ghidează conştiinţa în acţiune. Problematica filosofică a conştiinţei se constituie nu atât prin sinteza livrescă a teoriilor despre conştiinţă cât. dimpotrivă. Conştiinţa este o atitudine faţă de lume. dar şi nefastul. Conştiinţa este rezonatorul cel mai sensibil al personalităţii la trecut. Marile conştiinţe ale tuturor timpurilor au trăit incandescent evenimentele contemporane lor. angajare civică. pe baza lor şi ca o consecinţă a acestora apar fenomenele de conştiinţă. este re . armonizare cu exteriorul. impulsul spre autodepăşire. angajare plenară omnilaterală. La realizarea conştiinţei. Conştiinţa nu reflectă existenţa într-o manieră speculară (ca oglinda). discriminare şi ierarhizare valorică. Conştiinţa astfel înţeleasă este mai degrabă „treapta reflexiei". Aceste probleme intră în aria de preocupări a filosofici. că agentul conştient se angajează în acelaşi sens. La nivelul conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite.F. Hegel. Conştiinţa este echilibru interior. dar şi drama şi tragedia ei. au făcut din ele fapte de conştiinţă. procesele cognitive deoarece.porană existenţei sale.W. E oare acesta tributul ce-1 plătim. prin convertirea acestora în fapte de conştiinţă. în calitate de fiinţe superioare.

curajul. cu natura opţiunilor axiologice. năzuinţele. constructivă sau distructivă. Conştiinţa nu este numai angajare pentru sau reţinere. Satisfacerea sau nesatisfacerea acestora. neadeziunea la un ţel sau la un program de acţiune ce intră în contradicţie cu fondul de convingeri al unui agent. pozitivă sau negativă. ce ţin de procesele volitive. o ierarhizare ştiută şi mai ales o adeziune sau împărtăşire afectivă. Atitudinea este un sistem complex de fenomene psihice. scopurile. o schimbare de atitudini. cât şi profunzimea senti107 .acţiune. atitudini etc) îndeplinesc o funcţie dinamizatoare a conştiinţei şi a persoanei. cognitive şi afective. cu profunzimea sentimentelor. Formarea unor noi trăsături de conştiinţă presupune. de angajare pozitivă. în bună parte. trebuinţe. Transformarea unui act de cunoaştere într-unul de conştiinţă presupune o decantare valorică. Aceasta înseamnă o schimbare. utilă sau inutilă. Pasiunea conştientizată. Atitudinea ca fenomen de conştiinţă presupune înţelegere (ştiinţă). participare afectiv-emoţională şi volitivă. se înscriu. de ordin material şi spiritual). cu interesele. cu valoare orientativă şi dinamogenă. în prealabil. Funcţionalitatea conştiinţei se bazează pe o înţelegere profundă şi multilaterală. a modului de a gândi şi a convingerilor oamenilor. Conştiinţa se exprimă în cea mai mare măsură prin atitudini. a năzuinţelor şi idealurilor. cu capacitatea de a converti idealul în faptă. va duce la blocarea disponibilităţilor sale energetice sau la declanşarea acestora într-un sens opus acţiunii iniţiate. Pasiunea şi priceperea sunt cele două elemente necesare înfăptuirii cu succes a unei activităţi. dârzenia. în acest caz. să declanşeze disponibilităţile energetice necesare. Procesele afective imprimă atitudinii o natură polarizantă (atitudini pozitive sau negative). pe reflexie meditativă. relativ stabile. scopuri. Perseverenţa. Adoptarea unui ţel va fi de natură să angajeze persoana în mod conştient în realizarea acestuia. procesele afective se polarizează în pozitive sau negative. Conştiinţa începe a se forma prin cunoaştere şi se finalizează în acţiune. în înfăptuirea actelor ce au o motivare conştientă pozitivă. angajare motivată raţional. La nivelul ei se structurează interese. va declanşa la acesta o conduită frenatorie. Nivelul conştiinţei este direct proporţional cu aria cunoaşterii. aspiraţiile. cu fermitatea şi tăria cu care este urmărit un scop. Dimpotrivă. de acceptare sau de respingere. în funcţie de aceasta. de asemenea. năzuinţe. pasiuni. procesele afective (emoţii. idealurile etc. Conştiinţa este (si trebuie să fie) opţiune ştiută în conformitate cu un ideal. orientată pozitiv (deoarece sunt şi pasiuni negative) este o puternică forţă activatoare. ea este uneori şi angajare împotrivă. Un individ poate adera sau nu la un ţel. resursele energetice ale agentului acţiunii vor fi orientate contra ţelului sau evenimentului iniţiat. pe analiză investigatoare. cu un sistem de norme şi valori. împreună cu ele. Dacă procesele cognitive au o funcţie orientativă în conştiinţă. cu atitudinile şi afectivitatea lui. La nivelul acţiunii se verifică atât temeinicia cunoştinţelor. negativă sau de indiferenţă. dorinţele. eveniment sau acţiune. sentimente. selectivă. Procesele afective se găsesc în strânsă conexiune cu trebuinţele (foarte variate. o formare de atitudini noi. perspectiva realizării sau nerealizării lor se exprimă direct în planul afectiv.

meritelor, intensitatea pasiunilor, orientarea atitudinilor. Acţiunea constituie criteriul sintetic de apreciere a nivelului de conştiinţă la care a ajuns un individ sau o colectivitate oarecare.

5 Scurt istoric asupra teoriei inconştientului
Atunci când se abordează problematica inconştientului, cei mai mulţi autori se raportează la Sigmund Freud şi la unii dintre neofreudieni. Dar, de fapt, teoria inconştientului nu începe cu S. Freud şi nu se încheie cu el. Termenul de inconştient, după unii autori, a fost pus în circulaţie în Evul mediu, când se vorbea de inconştientul (subconştientul) animalelor, înţelegându-se prin această expresie mai ales viaţa instinctivă a acestora. Noţiunea s-a păstrat în stare mai mult sau mai puţin latentă, de-a lungul timpului, spre a trece în prim plan în secolul al XIX-lea. După cum remarcă S. Jankélévitch, traducătorul în limba franceză al operelor lui S. Freud, noţiunea de inconştient este dominantă în psihologia acestui secol. Este vorba, de această dată, de psihicul uman. Un precursor al teoriei inconştientului în filosofic se pare a fi G.W. Leibniz. Monadele lui erau înzestrate cu conştiinţă, în acest context, el vorbeşte şi de un inconştient, înţeles ca o zonă obscură, tulbure, o conştiinţă infinitesimală. în viziunea filosofilor şi a artiştilor romantici inconştientul, se pare, capătă o sferă mai largă decât conştientul. Ei vor face un adevărat elogiu inconştientului. Această noţiune capătă la romantici multiple sensuri parapsihologice. J.W. Goethe se dovedeşte a fi un mare teoretician al inconştientului, depăşind într-o oarecare măsură viziunea romanticilor. El e considerat de L. Blaga un precursor al psihanalizei, chiar şi în ceea ce priveşte practica unor procedee terapeutice. „Destinul lui Goethe este guvernat, după propria lui expresie, de demonism; interpretat în raport cu divinitatea, demonismul este probabil acelaşi lucru ca şi în raport cu omul, anume tocmai acea formă plăsmuitoare misterioasă, acea capacitate plastică de a crea un chip şi un spaţiu, legea ce-i determină chipul: la oamenii cei mai mari, acest spaţiu şi această lege a chipului nu este nimic altceva decât destinul lor. Destinul reprezintă atmosfera naturii lor, de aceea forţa creatoare a oamenilor mari nu le aparţine numai lor, nu este ferecată în ei, ci trece dincolo de ei. Sentimentul că lucrurile stau astfel, că el însuşi nu este decât centrul unei forţe mai presus de propria-i persoană - Dumnezeu, destinul sau natura - că fiinţa nu are un ^destin, ci este un destin, toate acestea Goethe le exprimă prin cuvântul bogat m înţelesuri intuite - demonism (aşa cum Cezar vorbeşte despre norocul său şi Napoleon despre steaua sa). Demonismul nu este o putere ce intervine din afară, el este inseparabil de caracterul omului, similar noţiunii înrudite „geniu". Cuvântul exprimă tot o înzestrare cu ceva suprapersonal, numai că demonismul pare a aparţine în mare măsură destinului, adică celor îndurate şi făptuite de om, iar geniul m mai mare măsură naturii, adică sferei a ceea ce trăieşte şi este omul. Dar cu cât un om se află la un nivel mai înalt, cu atât mai puţin pot fi separate destinul şi
108

natura lui: destinul aparţine caracterului, după cum caracterul este el însuşi un destin, cel mai inevitabil dintre toate destinele" (Fr. Gundolf, 1971). Teoria demonicului (de la grecescul Daimon, care înseamnă geniu, zeu etc) a lui J.W. Goethe, teoria geniului a lui Imm. Kant, concepţia despre geniu a lui A. Schopenhauer se clădeşte pe pilonii genunici ai inconştientului. După unii, demonicul devine inconştient; după alţii, inconştientul devine demonic. Oricum, inconştientul şi demonicul se condiţionează, se determină unul pe celălalt. L. Blaga sistematizează funcţiile şi sensurile demonicului, prezente în literatura timpului: funcţie panteistă, „principiu supraistoric", element iraţional în artă, comportament în afara legilor morale, dincolo de bine şi de rău, fundament iraţional al geniului, „izvorul elementelor iraţionale în cultură" etc. (1968). O teorie a inconştientului va fi elaborată la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul celui de-al XX-lea de către psihiatrul austriac Sigmund Freud, în cadrul concepţiei şi metodei sale, mai generale, denumită psihanaliză. Desigur, concepţia lui S. Freud are multe aspecte meritorii, dar şi unele lucruri criticabile şi parţial criticate, uneori cu temei, alteori cu insuficient discernământ, în literatura de specialitate. Spre deosebire de teoriile dinaintea ei, mai mult sau mai puţin speculative, psihanaliza se bazează, în bună parte, pe observaţii clinice, pe fapte experimentale. Se încearcă o definire riguroasă a conceptelor din această perspectivă. Teoria inconştientului e pusă pe un plan ştiinţific în viziunea lui S. Freud. Desigur, dacă vom încadra această teorie în coordonate de timp, aşa cum este firesc şi necesar să o facem, şi o vom analiza comparativ cu teoriile dinaintea sa, exprimate parţial şi sintetic şi în rândurile de faţă, vom sesiza cu uşurinţă progresul teoriei psihanalitice a inconştientului în raport cu acestea. Neîndoielnic, dacă-1 vom raporta pe S. Freud la teoriile contemporane despre psihic şi conştiinţă, unele teze ni se par anacronice. Aşa cum arată S. Freud în mai multe rânduri, întreaga activitatea terapeutică a psihanalizei urmăreşte să transforme inconştientul în conştient, să aducă unele fenomene psihice din subteranele inconştientului în zona clară a conştiinţei. „Terapeutica noastră acţionează - scrie S. Freud în Introducere în psihanaliză - transformând inconştientul în conştient şi ea nu este suficientă decât în măsura în care este capabilă să opereze această transformare" (1992). Romanticii dinaintea lui, dimpotrivă, voiau să transforme mai toate fenomenele de conştiinţă în fenomene inconştiente. S. Freud tinde să conştientizeze inconştientul, pe câtă vreme romanticii încearcă să inconştientizeze conştientul. S. Freud nu are nevoie să-i dea inconştientului sensuri parapsihologice, aşa cum au făcut romanticii, ci îl explică pe baze naturalist-ştiinţifice, dintr-o perspectivă deterministă. Merită să reţinem faptul că S. Freud a elaborat cea mai consistentă teorie a inconştientului. Inconştientul este o realitate a vieţii noastre psihice, ce se cere cercetată şi nu contestată apriori.

ino

r Niveluri şi forme ale inconştientului individual „Diviziunea psihicului într-un psihic conştient şi un psihic inconştient - arată - Freud - constituie premisa fundamentală a psihanalizei, fără de care ar fi fost ncapabilă să înţeleagă procesele patologice, pe cât de frecvente pe atât de grave, j să le confere un temei ştiinţific" (Essais de psychanalyse, Paris, 1929). '' La rândul ei, noţiunea de inconştient este, la S. Freud, clădită, cel puţin parţial, ye noţiunea de refulare (fr, refoulement). S. Freud compară inconştientul cu o ,ntecameră plină cu impulsuri, dorinţe, tendinţe ce vor să năvălească în salonul urninat al conştiinţei. Un gardian vigilent (eul) stă în prag şi impune fiecărei tenlinţe o cenzură severă. Acele tendinţe care contravin în vreun fel normelor morale ;i religioase, deprinderilor şi obişnuinţelor instituite de morală, religie, cultură etc. iunt refulate (înăbuşite), împinse în catacombele inconştientului. Ele însă exercită jresiuni permanente şi puternice asupra conştiinţei. Din cauza acestei stări conflicuale dintre conştient, care opune rezistenţă şi tendinţele inconştiente ce exercită mpulsuri asupra lui se nasc nevrozele, în viziunea lui S. Freud impulsul sexual, :rosul (libido) este cel mai puternic. Acest impuls apare în infantilitatea timpurie i se manifestă prin supt şi prin complexul Oedip. în această teorie a libidoului rezidă una din exagerările teoriei psihanalitice. )upă ce face unele aprecieri pozitive la adresa lui S. Freud, C.I. Parhon scrie: ,Cele spuse nu înseamnă că scrierile lui Freud trebuiesc considerate ca adevărate ivanghelii. Sunt dintre cei care cred că ele conţin şi numeroase exagerări. Una [intre acestea mi se pare importanţa ce s-a atribuit psihosexualitătii infantile. A onsidera actul sugerii laptelui ca un fenomen erotic, ce aduce satisfacţii de natură exuală, mi se pare cel puţin o largă exagerare", iar în altă parte, acelaşi autor daugă: „Partea pe care Freud şi adepţii săi o face complexului Oedip mi se pare le asemenea cu totul exagerată" (1927). La rândul lui, neofreudianul E. Fromm duce unele precizări bazate pe argumente consistente şi convingătoare despre comlexul Oedip, de natură să corecteze şi să completeze viziunea lui S. Freud despre cest fenomen. Tehnica terapeută constă în a învinge rezistenţa şi a aduce în conştiinţă teninţele inconştiente, încercând apoi diferite remedii ale lor. Tendinţele refulate (înăuşite, dar nu nimicite) găsesc anumite modalităţi de manifestare. Mai întâi, prin ublimare (sublimation), un fel de transformare (conversiune) a actelor interzise în ctivităţi permise de societate. Se consideră că energia sexuală, extrem de mare, acă e canalizată spre acte constructive poate să fie un impuls foarte puternic în reativitate şi creaţie, în autorealizare. în al doilea rând, tendinţele refulate se maifestă în aşa-numitele „actes manquées", în care intră: lapsusurile, erorile de lecJ ră, erorile de audiţie, erorile' de exprimare, actele comportamentale eronate etc. i toate se manifestă pulsiunile inconştiente ce năvălesc împotriva voinţei noastre, emascându-ne tendinţele şi pornirile. Freud, după ce divizează psihicul mai întâi în conştient şi în inconştient, pe a "in urmă îl divizează iarăşi în două părţi, şi anume în preconştient şi in-

10

Făcând o trecere în revistă a teoriilor despre inconştient. „Prin inconştient dinamic (alţii îl numesc inconştient latent activ) se înţelege procesul creator efectuat fără ştirea noastră în domeniile subconştiinţei" (1957). iar prin inconştient funcţional se înţelege. Prin conştiinţă el înţelege zona clară.conştient. care nu sunt şi nici nu pot fi conştiente. Freud arată însă că inconştientul nu coincide întocmai cu fenomenele refulate: „Tot ceea ce este refulat este inconştient. structura şi funcţionalitatea codului genetic etc. Inconştientul este zona abisală. să treacă deci în salonul conştiinţei. caracterul inconştientului îşi pierde pentru noi orice semnificaţie precisă" (1929). formată din fenomene psihice. S. inconştientul nu este format numai din tendinţe individuale. funcţionarea organelor noastre biofiziologice: fenomenele homeostazice şi autoreglările lor.. Freud vorbeşte de un preconştient. Ele formează deasupra inconştientului personal un su111 .de a admite existenţa'unui al treilea inconştient. mai devreme sau mai târziu. din punct de vedere teoretic S. să treacă în câmpul clar al conştiinţei. Pe deasupra acestora domină un fel de inconştient colectiv şi ancestral. el operează cu trei termeni: conştientul. formată din fenomene psihice refulate. chiar din această cauză.. Deci sfera inconştientului este mai largă decât sfera formată din elementele refulate. Astfel. în principal. M. preconştientul şi inconştientul.scrie S. Acelaşi autor consemnează faptul că în psihiatrie se cunosc nu mai puţin de 20 forme de inconştient. toate achiziţiile succesive ale umanităţii în mersul ei istoric sunt înregistrate şi reţinute. fără a încerca să treacă vreodată în zona conştiinţei: „Astfel. Toate evoluţiile succesive ale speţei. Freud. putând coexista cu alte calităţi sau lipsind" (1929). în concepţia lui S. Preconştientul este zona din imediata vecinătate a conştiinţei. dar vede în conştiinţă o simplă calitate a acesten. Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Conceptul de inconştient colectiv a fost elaborat de medicul şi psihologul C. faţă de straturile abisale ancestrale. 7. adică un strat mai apropiat de conştiinţă. Ralea vorbeşte de un aşa-zis „inconştient dinamic" şi de un „inconştient funcţional".G. în raport cu inconştientul colectiv. dintotdeauna şi pentru totdeauna inconştiente. care au rădăcini genunice adânci în filogeneză şi în istorie. nerefulat. S. „După Jung. Astfel. apte să devină. Cu toate că sub raport metodologic terapeutica psihanalitică are ca funcţie aducerea fenomenelor inconştiente în planul conştiinţei. fondator al şcolii psihanalitice de la Ziirich. ale societăţilor care ne-au precedat. Jung. ar putea fi interpretat ca un preconştient. Freud notează: „. psihanaliza refuză să considere conştiinţa ca formând esenţa însăşi a vieţii psihice. dar mărturisim că. conştiente. profundă a psihicului uman. inconştientul individual. un inconştient corespunzător cu elementele refulate şi un al treilea inconştient format din elementele nerefulate. Freud . luminoasă a psihicului uman. existând probabil. simţim necesitatea . instincte şi tendinţe care nu au nici o şansă să devină conştiente.. pe care le numeşte „latente". Dorm în noi toate achiziţiile strămoşilor. dar există elemente care sunt inconştiente fără să fie refulate" (1929).

cât o amintire sentimentală a unei existenţe paradisiace: acest sistem există şi eţuieşte cu noi. teorii care primă opinia că în creativitate participă deopotrivă conştientul şi inconştientul. 1958). Constandache.G.conţin simboluri. . oarecum asemănătoare la toate popoarele. aceste achiziţii creatoare se manifestă construcţiile onirice inedite. „Teoretic. Nevrozele răscolesc în noi vechile simboluri e limbajului. 2. se păstrează în formă latentă şi condensată în structurile noastre ereditare.consideră C. aşa im este el înţeles de către C. 5. Eliade în Eseuri . fără a exclude conştiinţa. ale artei primitive etc. In starea de somn. Inconştientul colectiv se exprimă în mituri. C. Astfel. 1990). . Puncte de vedere reale şi posibile Conştiinţa şi inconştientul sunt cele două niveluri ce conlucrează în realizarea nomenelor de creativitate. Interpretările reale şi posibile în ceea ce priveşte rolul «ştiinţei şi al inconştientului în creativitate sunt următoarele: 1. Conceptul de inconştient colectiv. înţelegem mai bine teoria «ionicului şi a geniului. ambele constituie interpretări extreme. Jung . intrând funcţiune straturile inferioare ale creierului. provenit n filogeneză şi istorie. ne oferă posibilitatea să extindem sfera de ţelegere a conceptelor de creativitate şi creaţie în sensul că toate achiziţiile creaare realizate de diferite specii în filogeneză. *&£ a nega şi participarea inconştientului. Descoperirea se datorează geniului lui Freud şi upra ei s-au aplicat toate psihologiile profunzimii de o jumătate de secol încoace" 991). 4. continuând să trăiască. ispunem de capacităţi creatoare individuale şi colective.am putea reconstrui istoria umanităţii )rnind de la complexitatea psihicului nostru. Botez. Din această perspectivă ne apar cu atât mai mult stificate metaeuristica. să lucreze ca în timpurile lemoriale" (G. hipnooniroeuristica şi bioinventica. opere de artă. la care straturile superioare ale nevraxului sunt afectate. prezente şi trecute. recunoscându-i doar un rol xittar.C. să funcţioneze. teorii care acordă o mai mare pondere Conştientului în creativitate. ci şi cu ceva suprapersonal. de ordinul al doilea.G. teorii care pun accentul pe factorul conştient în -atavitate. teorii care raportează creativitatea imai la factorul conştient. e reprezintă punctul de vedere moderat. simboluri. în visuri. de asemenea. Ralea. religii. Sistemul simpatic este mai mult .I. cât şi de către indivizi şi colectivităţi istorie. Jung. deoarece tot ce a existat la un moent dat este încă-prezent şi viu în fiinţa noastră. teorii care pun eativitatea numai pe seama inconştientului. . „Universurile onirice consemnează M. reprentând de fapt erori simetrice în tratarea nivelurilor creativităţii. rezentări. El se manifestă t ns la nevrotici. imagini. personale şi extrapersoJe. sub forma unor imagini arhaice (urstumliche tlder)" (M. Desigur.•aconştient (Uberbewusst) colectiv. 3. despre care am vorbit mai înainte: omul de geniu este zestrat nu numai cu disponibilităţi personale. figuri şi eveniente care constituie mitologiile. Conştientul colectiv se manifestă. purtătoare ale reziduurilor ancestrale. legende etc. din această perspectivă.

de la această interpretare fac excepţie fenomenele ce ţin de aşa-numitul inconştient funcţional. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. în zona de clar-obscur. Ele trebuie concepute ca un cuplu funcţional alternativ şi dinamic. pe care o numim conştiinţă pulsatorie. sau chiar în focarul ei. Pe de altă parte. sau chiar în zona întunecată a preconştientului. în afara ei. căzând în aria preconştiinţei sau chiar a inconştientului. se găsesc fie \sf nivelul conştiinţei clare şi 11? . gândirea. care-şi lărgeşte şi îşi restrânge sfera în mod permanent. când atenţia se deplasează pe alte fapte sau fenomene. e nevoie să le raportăm la unele eureme fundamentale. când pe unele când pe altele. încât influenţele reciproce se exercită încontinuu ca un fel de osmoză psihică.9. în faza mare. din afara focarului conştiinţei.conştiinţa şi inconştientul. Probabil că există o conştiinţă clară şi relativ stabilă. ci doar nişte linii de demarcaţie provizorii şi labile. 1957). între conştiinţă şi inconştient nu pot fi trasate hotare rigide. De asemenea. parţial inconştientă. în orice act sufletesc. limbajul. Trebuie să admitem că gândirea. Când atenţia se concentrează pe un câmp de fapte sau fenomene. care reacţionează integral şi unitar. A opera o sciziune a diverselor elemente înseamnă a urma o procedură arbitrară" (M. interesele etc. Desigur. E nevoie de o teorie care să reunească într-o interpretare unitară ambele părţi ale psihicului . între conştiinţă şi inconştient are loc o permanentă interferenţă. James. în alt moment. dar e imposibil. cum nici conştiinţa singură nu poate fi suficientă pentru a acoperi înţelegerea întregii arii a fenomenelor creative. inconştientul care îşi lărgeşte şi îşi restrânge permanent aria îl numim inconştient pulsatoriu. care operează pe un câmp de fapte esenţiale şi vitale ale persoanei în relaţie cu mediul natural şi social. în faza mică. în realizarea fenomenelor de creativitate. Un fenomen psihic care s-a găsit la un moment dat în zona luminoasă a conştiinţei. Prin urmare. Atenţia se poate comuta ca o „lanternă magică". poate să fie parţial conştientă. creativitatea. psihicul nostru formând o totalitate dată. care să le izoleze. de a despărţi elementele psihice între ele. ceea ce înseamnă că fenomenele psihice pot fi alternativ conştiente şi inconştiente. Pentru a pune mai bine în evidenţă conlucrarea conştiinţei şi inconştientului în creativitate. la care participă. care realizează. un du-te-vino informaţional continuu. conştiinţa poate fi comparată cu un far ce funcţionează alternativ pe fază mare (arie largă) şi pe fază mică (arie îngustă). după noi. Ralea. limbajul. Din această perspectivă. interesele. primele rămân în penumbră. memoria. în esenţă. se poate găsi. din punct de vedere psihologic. se cere înţeleasă ca fenomen „pulsatoriu". reflectând specificul personalităţii. conştiinţa. după cum a arătat W. „Nu numai că fuziunea conştient-subconştient e aşa de intimă. aşa cum am văzut. Cuplul creativ conştient-inconştient Inconştientul singur nu poate explica fenomenele de creativitate. ele intră în zona clară a conştiinţei sau chiar în focarul ei. Aria conştiinţei e în strânsă dependenţă şi de atenţie. presupunem că se poate vorbi de o conştiinţă care îşi lărgeşte şi îşi restrânge sfera continuu. de la conştiinţă la inconştient şi invers.

conştiinţa şi inconştientul. de pildă. când idenifică un organ al corpului cu o reprezentare sau o idee abstractă. Hă parte se poate găsi la nivelul conştiinţei pulsatorii. inteligenţei. fie la nivelul conştiinţei pulsatorii. iar aceasta realizează în starea de veghe. Când psihismul adaptează o halucinaţie luditivă la o imagine himnagogică. ştergând Urnitele între lucruri şi nesocotind >rdonanţele care încătuşează structura lumii. fie că e vorba de starea ie somn sau de veghe. ^ la realizarea ci conlucrează ambele niveluri . care realizează fenomenele de memorie. prin atmosfera generală. Biberi. O parte din 'nfo'rmaţie poate să fie conştientizată. Fantezia însă se poate deplasa de pe Conştiinţa clară şi relativ stabilă. Inteligenţa şi fantezia conlucrează în creativitate pe fondul luminos al conştiinţei. sau/şi la unul şi la altul. precum combinatorica fanteziei cu combinatorica inconştientului? Din 14 . Se pare că funcţia creativă esenţială a inconştientului. se găsesc la nivelul inconştientului funcţional. Aruncând astfel punţi de legătură între datele cele mai eterogene ale vieţii iufleteşti şi ale realităţii exterioare. :are o învăluie" (I. adaptând în sfârşit planurile cele mai liferite de relaţii unele de altele. analogiile se proiuc în sfera conştiinţei prin angajarea gândirii. Conlucrarea Conştientului şi inconştientului. viaţa sub:onştientă crează o nouă realitate. 1970). care deţine ponderea în eurema de acumulare a informaţiilor. la nivelul conştiinţei clare ji relativ stabile. o anumită cantitate poate -" se găsească în zona inconştientului pulsatoriu sau a Inconştientului dinamic. nu se poate fia cu toată cantitatea de informaţie stocată. pentru a înfăptui un fel de scenetă dramatică. prin aceasta. cât şi funcţia lor unitară şi complementară devine :i mai evidentă pe baza acestei ipoteze. el alcătuieşte o 'mbinare de elemente disparate şi creează. în starea de somn iau de veghe. până la inconştientul pulsatoriu (în formele ei de reverie sau de fabulaţie). atât prin emanciparea acestei lumi de simetriile •calităţii şi de categoriile logice. Această asemănare »e conferă temei să emitem ipoteza că subconştientul realizează. se realizează prin activitatea combinatorie: „Când psihicul subconştient fuzionează.relativ stabile. cât şi prin regimul afectiv. Eurema asociativ-combinatorie este realizată de cuplul fantezie-inteligenţă (la :are se alătură analogia. pe fondul conştiinţei. pentru a le topi într-o altă structură. un cadru spaţial cu o dată temporală. către conştiinţa pulsatorie. la nivelul conştient. intuiţia etc). Iată deci că eurema de stocare a informaţiei se găseşte pe toată „scala" conştiinţei şi inconştientului. dar e posibil ca la realizarea lor să participe şi inconştientul pulsatoriu sau dinamic. în itarea de veghe sau de somn şi funcţia combinatorie a fanteziei. isistăm din nou la o elaborare creatoare. o activitate combinatorie simetrică şi în continuarea activităţii faneziei. Dar memoria. un nou regim de realitate emancipat de sub legile logice şi naturale. Intuiţia poate să se realizeze la nivelul conştiinţei sau inconştientului (pulsatoriu sau dinamic). Este izbitoare asemănarea dintre funcţia combinatorie a subconştientului. Nu cumva şi alte procese psihice conştiente e găsesc într-o relaţie funcţională simetrică şi de continuitate cu fenomene psihice nconştiente. o activitate 'ombinatorie simetrică şi în continuarea activităţii subconştiente. Mecanismele bioneurofiziologice.

ca apoi să revină la conştiinţă. se desfăşoară preponderent pe planul conştiinţei. 1978). fenomen complex şi oarecum enigmatic. 10. că ea nu apreciază. nu concluzionează" (Interpretarea viselor. ambiţia. având durata de 15-20 minute). succesul. dorinţa. că visul asociază. pasiunea. că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. Dacă S. El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. 1991). în starea de somn paradoxal (somn cu vis. sunt total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în stare vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. sub redacţia. Funcţia creatoare a visului Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. Unele din aceste întrebări îşi găsesc un răspuns afirmativ în analizele anterioare. Eurema energetică-stimulatorie. autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. al nivelul gândirii lucide. o funcţie creatoare. când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (Liviu Popoviciu. mai ales în faza de somn paradoxal. condensează imagini în structuri imagistice inedite. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului". cuprinzând o varietate de procese şi fenomene psihice (voinţa. în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creatorului.punctul nostru de vedere răspunsul e afirmativ. Trebuie să presupunem că eurema critică se realizează exclusiv în planul conştiinţei clare. decurge că visul realizează. nevoia. Despre funcţia creatoare a visului. în aceeaşi lucrare. „Creaţiile visului par să împrumute forme mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile". există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în stare de veghe. Freud formulează un punct de vedere oarecum antimonic. cât şi în stare de somn. fără a fi exclus ca unele dintre ele să se deplaseze spre zonele inconştientului pulsatoriu. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal). suprapune. Freud admite. într-un sens mai general. S. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita „furtună cerebrală". combină. 115 . Se poate presupune că există un izomorfism structural şi funcţional între conştiinţă şi inconştient. în raport cu starea de veghe. Pe altă pagină. într-o formă specifică. cristalizate definitiv. sentimentele etc). ce semnifică un maximum de activism cerebral.

Ch. în acest sens. intuiţia e numită iluminare. în principal.I. W. după modelul lui G. von Helmholtz. W. necesită o examinare ştiinţifică atentă şi aprofundată. Poincaré. se găseşte soluţia unei probleme îndelung şi insistent căutată. referindu-se la intuiţie. H.B. care a continuat să mediteze asupra problemei chiar dacă în mod conştient nu i-a mai acordat de mult nici o atenţie"(1968). iar progresul în rezolvarea problemei (p) ca ordonată. Pôlya. într-un sistem de coordonate în care timpul (t) e luat ca abscisă. în acest sens. în strânsă relaţie cu elementele care o preced şi o succed. 116 . Beveridge notează: „Psihologia acestui fenomen nu este înţeleasă până la capăt. . A. apariţia unei idei noi şi originale hotărâtoare în reazarea unei invenţii sau descoperiri ştiinţifice. este un submodel al pătratului euremelor. Russell.CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 1. bazându-se pe cercetarea analitică a unor specii de intuiţii. ntuiţia se manifestă ca o străfulgerare a minţii (evrika!) prin care relativ brusc are ' pe înţelegerea unui fenomen.I. asupra faptului că intuiţiile izvorăsc din procesele inconştiente ale creierului. I. Beveridge. de fapt. 2. Teza consemnată de W. a fost utilizată metoda analizei unor descoperiri ştiinţifice şi tehnice bazate pe intuiţie şi a reprezentării lor grafice. B. ' ' ' " ' ' ' ' • > • : Intuiţia este abordată dintr-o perspectivă sistemică. Gauss. subliniază însemnătatea acestui fenomen în creativitatea ştiinţifică şi tehnică. Introducere O serie de savanţi (H. H. Definirea conceptelor Prin intuiţia euristică înţelegem un fenomen psihic prin intermediul căruia se dezleagă o enigmă. . în contextul rezolvării de probleme.F. Wallace. deşi nu universal. Cannon. după care intuiţiile ar izvorî din inconştient. în literatura consacrată acestei teme se consemnează opinia potrivit căreia psihologia intuiţiei nu este suficient de bine cunoscută. Darwin. C.R. ne propunem să elaborăm un model interpretativ al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice care. Există un acord aproape general. simplificat şi adaptat nevoilor noastre de cercetare (1972). Metoda de cercetare a intuiţiei " ' . Adesea. Mecinikov. Coandă etc) relatează că au fost adesea ajutaţi de intuiţie în descoperirile lor. 3.

în conformitate cu scopul urmărit. înţelegem activitatea creativă care se desfăşoară în afara câmpului central al atenţiei şi care nu implică o dirijare sistematică prin intermediul voinţei. Darwin obişnuia să lucreze în paralel la mai multe lucrări cu tematică diferită. în sens strict euristic. vom înţelege activitatea creativă metodică. Ch. Darwin implicată în descoperirea principiului selecţiei naturale. corelate cu investigaţii epistemologice şi psihologice proprii: I. Este de presupus că ea a fost transferată inconştientului (a fost mutată din zona clară a conştiinţei şi a atenţiei). alegerea deliberată a celor mai eficiente. mai restrânse ca arie. în subsidiar. în această cercetare ne vom ocupa. este dirijată în mod voluntar. prin conştient. Ch. se desfăşoară în focarul principal al atenţiei. Tânărul cercetător a adunat un vast material de observaţie cu ocazia călătoriei pe vasul Beagle. în principal. de intuiţiile de iluminare. spre deosebire de descrierile anterioare date acestor fenomene. tot din Autobiografie. iar în ceea ce priveşte selecţia naturală a formulat întrebarea: „Dar cum se putea aplica selecţia la organismele care trăiesc libere în natură?" Negăsirea răspunsului la această întrebare constituie ceea ce el numeşte „misterul". care presupune un scop. din perspectiva euristică. declarând: „Ideea aceasta m-a obsedat". alteori în starea de somn. Ch. spre a face loc altor probleme. deoarece se ştie. Activitatea creativă conştientă se desfăşoară. faptul că Ch. negăsind soluţia. Este probabil că. pe baza înseninărilor lăsate de creatori. de regulă. Darwin mărturiseşte că principiul selecţiei artificiale 1-a formulat „în curând" după ce începuse cercetarea sistematică a acestei teme. fiind înfăptuită uneori în starea de veghe. în acest context simţim nevoia de a introduce unele definiţii tactice. în stare de veghe şi presupune utilizarea unor strategii euristice variate. 4. despre transmutarea speciilor. Cercetând mecanismele psihice ale intuiţiilor de iluminare se deschid posibilităţi şi pentru înţelegerea intuiţiilor de predicţie. Prin inconştient. prin mobilizarea permanentă a energiilor psihice ale persoanei şi orientarea lor spre finalizarea obiectivului euristic. După o perioadă de timp relativ îndelungată de la începerea studiului sistematic în legătură cu modificarea speciilor (octombrie. Intuiţiile studiate Au fost cercetate următoarele intuiţii. 1838). Darwin a lăsat această problemă într-o stare latentă. Dacă vom face o relativă distincţie între două specii înrudite de intuiţii: cele de iluminare şi cele de predicţie (de „ghicire").inspiraţie. Intuiţia lui Ch. Astfel. A continuat apoi să adune date de la crescătorii de animale şi de la grădinari şi a formulat principiul selecţiei artificiale. Dar selecţia organismelor în care nu intervine omul „a rămas câtva timp un mister". în ceea ce priveşte definirea conştientului şi inconştientului. Darwin a citit 117 . foarte largă. dintr-o perspectivă strategică. soluţie sau idee.

Este de presupus că şi fără . Sub raport euristic. între faptele de bservaţie. Principiul selecţiei naturale. Darwin în extinderea principiului lecţiei artificiale la natură. ce rol joacă lectura cărţii lui h. Dacă lectura cărţii lui Th. Darwin să realizeze o conexiune. vând îndelung şi neîntrerupt obiceiurile animalelor şi ale plantelor. Malthus. cartea lui Malthus despre populaţie.este de domeniul întâmplătorului în descoperirea făcută. pe ăi mai ocolite. putem spune că aşa cum nncipiul relativităţii restrânse a stat. î situează în prelungirea principiului selecţiei artificiale. Darwin tôt ar fi ajuns la această descoperire. datorită căreia i-a venit intuiţia salvatoare: [n octombrie 1838. în aceste condiţii.1809-1882. Einstein. Şi 'nd bine pregătit să înţeleg lupta pentru existenţă pe care o întâlneşti pretutindeni. Rezultatul acestui fapt ar fi formarea de i specii. în cazul animalelor libere din natură. cât şi al relaţiei dintre necesitate şi itâmplare. adică cincisprezece luni după ce începusem ancheta sistema. o geeralizare a principiului selecţiei artificiale. o teorie pe baza căreia să pot păşi inte" (Autobiografie . faptele de observaţie. m-a izbit > la început ideea că. la baza principiului relativităţii 18 . Elementul de dificultate i descoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale a constat în aceea că. ceasta din urmă vine să explice fenomenul de selecţie în natură. Ar fi găsit oare Ch. Malthus este un fapt de domeniul întâmplătorului i structura lanţului euristic. Or. omul nu mai intervine.traducere în 1962). Dar ste dubitabil că ar fi realizat descoperirea principiului selecţiei naturale fără faptele e observaţie şi în lipsa principiului selecţiei artificiale. în Iţe condiţii. pe aza lor. principiul selecţiei artificiale formulat deja şi lupta pentru existenţă. Ch.jtea lui Th. . mai lult'sau mai puţin inconştient. Malthus despre populaţie. Principiul selecţiei naturale constituie. Dacă se poate face o analogie între ceste principii şi cele două principii ale lui A. Elementul fundamental în direcţionarea demersului euristic spre descoerirea principiului selecţiei naturale îl constituie însuşi principiul selecţiei artifiiale descoperit şi formulat deja de către Ch. ca să mă distrez. aceste rincipii nu diferă prea mult. aşa cum arată Ch. Malthus. rincipiul selecţiei artificiale constituie elemente de domeniul necesarului în desoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale. din punct de vedere euristic.£ am citit întâmplător. variaţiile favorabile vor tinde să fie paste iar cele nefavorabile să fie distruse. Darwin însuşi. Atunci me operează selecţia? Cum se realizează ea? în virtutea cărei legi? Acesta era bstacolul euristic principal de care se lovea Ch. în structura acestei descoperiri? Această lectură . în sfârşit. din acest punct de vedere.aşa cum consemnează Ih. Este de presupus că inconştientul a lucrat „conştiinios" asupra ei. Ea 1-a ajutat e Ch. ia Rezultă că circa un an de zile de la descoperirea principiului selecţiei artifiale întrebarea despre selecţia naturală s-a găsit într-un stadiu de incubaţie.ctura cărţii lui Th. selecţie care. i cazul selecţiei artificiale. de fapt. După aceea am obţinut. într-un fel. ceva mai târziu etc. pentru animalele domestice o realizează omul. Darwin soluţia dacă nu intervenea analogia u teoria lui Th. Darwin . formulat în prealabil. Darwin. omul joacă rolul fundamental în alegerea exemplarelor iai reuşite. Malthus despre populaţie? Aşadar. poate cu mai multă cheltuială de energie. să închidă un circuit.

şi al cărui trist sfârşit îl cunoaşteţi. Poincaré implicată în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene. IV. până ce două din ele au format o combinaţie stabilă. Atunci m-am lămurit de-a binelea că acest lucru este în legătură directă cu ceea ce s-a întâmplat cu jetul ce venea asupra aparatului cu care zburam în 1910. de-a lungul fuzelajului avionului nostru. Coandă implicată în descoperirea Efectului Coandă. într-o zi. i-a venit ideea. singura de care a uzat Ch. în discuţiile noastre apăreau unele obstacole. căruia îi împărtăşea opiniile sale: „în fiecare seară.. 119 . el consemnează faptul că scăpase din vedere o problemă. Intuiţia lui H.generalizate tot aşa principiul selecţiei artificiale a stat la baza principiului naturale. Unele intuiţii ale lui B. dar a doua zi de dimineaţă vedeam că ele au dispărut de la sine în timpul somnului. în acea perioadă am cunoscut o adevărată beţie intelectuală" (traducere 1969). V. . într-o noapte de insomnie de pe urma unei cafele negre. Intuiţia lui H. Poincaré comentează faptul că..Şi pot să-mi amintesc locul precis de pe şosea când.a fost ulterior verificat la nivelul gândirii conştiente. Se pare că H. descoperea existenţa unei clase noi de funcţii fuchsiene. spre marea mea bucurie mi-a venit în minte rezolvarea problemei" (traducere 1962). 1926). din care rezultă că intuiţiile îi veneau în cele mai diverse împrejurări: în automobil. nici pe departe.. fiind în trăsură. Am observat cum picătura de apă vine şi se prelinge de-a lungul degetului.. pe când punea piciorul pe scara omnibuzului. Desigur. Poincaré face parte dintre acei savanţi care au fost în cea mai mare măsură favorizaţi de intuiţia euristică. mersul fluidului. acum. Russell mărturiseşte despre discuţiile sale ştiinţifice că A. că transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene erau identice cu cele din geometria noneuclidiană. implicate în soluţionarea unor probleme în activitatea de elaborare a lucrării Principia Mathematica. Poincaré .N. în alt context. El a lăsat relatări scrise. ideile-i veneau în avalanşă (enfoule). M-am hotărât să studiez acest efect" (1971). la fel ca jetul flăcărilor. în baie. Whitehead. mă jucam amuzat cu picăturile de apă. Russell. căreia nu-i căutase soluţia: divergenţele fiinţelor care descind din aceeaşi tulpină. derivând din seria hipergeometrică (edit. Savantul consemnează faptul că după cincisprezece zile de efort pentru a demonstra că nu există nici o funcţie analogică la ceea ce el numeşte „funcţii fuchsiene" după un mare număr de combinaţii care nu au dat rezultate. II.după cum remarcă H. atunci la Issy Ies Moulineaux. Intuiţia aceluiaşi creator implicată în descoperirea identităţii dintre transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene şi cele din geometria neeuclidiană. Desluşeam. intuiţia descrisă mai înainte nu este. B. fără nici o pregătire prealabilă. Darwin în descoperirile făcute. Dimineaţa. aflându-mă în baie. Iată în ce împrejurări s-a realizat această intuiţie: „. în timpul unei plimbări pe faleză etc. Acest rezultat . III. H. ciocnindu-se. cel fără elice.. Acesta din urmă constituie o generalizare a primului.

1968). în ceea ce priveşte reprezentarea grafică. maturizarea.Remarcăm faptul că această intuiţie are o perioadă foarte lungă de incubaţie: Au trecut 20 de ani pentru a realiza. rădăcinile. Coandă în acelaşi context. sub raport fiziologic. Distincţia operată între momentele procesului e de natură să 20 . stării psihofiziologice de bine general. că dacă facem cât mai frecvent baie şi stăm mai mult acolo. în 1910? De ce tocmai în acel moment şi în acel loc s-a produs intuiţia luminatoare? La unele din aceste întrebări vom încerca să oferim un răspuns în paragrafele următoare. premisele (germenii. baia constituie un mediu creativ stimulativ. verificarea. Toate aceste momente le integrăm în termenul mai arg numit geneză. 2. intuiţiile sunt favorizate. căldurii degajate de apa fiartă. Baker.I. Este deosebit de interesantă pentru teoria creativităţii coincidenţa dintre condiţiile fizice în care a fost făcută descoperirea lui Arhimede şi cele în care a fost realizată descoperirea lui H.1. ale cărui momente nai importante sunt: 1. Graţie liniştei. ceea ce se poate finaliza în accelerarea rezolvării de probleme. aşa cum interpretează unii studenţi de-ai noştri. Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5. Coandă. fără să fi favorizat analogia cu jetul flăcărilor abătute pe deasupra fuzelajului avionului său. ştiinţific. bazate pe intuiţie. W. Autorul emite ipoteza potrivit căreia Arhimede ar fi descoperit principiul ce-i poartă numele nu pentru că şi-ar fi observat propriul său corp plutind în apă. într-un sistem de coordonate a descoperirilor ştiinţifice şi tehnice. pag. posibilităţii de a medita în tihnă. La cele de mai înainte. 4. mai ales. 5. 4. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. ci tocmai datorită condiţiilor creative favorabile existente în baie (cf. Alternanţa fazelor Considerăm că intuiţia euristică este rezultatul unui proces. mai multe asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitate de timp. 5. sau pe diferitele obiecte din aria sa vizuală. 1980. se mai poate adăuga şi interpretarea că în baie. După J. o accelerare a transformărilor biochimice la nivelul membranei celulare neuronale. 6 şi 7. se realizează o creştere a vitezei influxului nervos şi. se va vedea: I. De aici nu rezultă cu necesitate. Aceste fenomene fiziologice pot să antreneze creşterea fluenţei gândirii şi infralogicii. fără să-i fi atras atenţia. pentru fiecare individ. menţionate mai înainte. De ce oare a fost necesară o perioadă de incubaţie atât de lungă? Ce mecanisme ale creativităţii au operat atât de îndelung asupra faptului de observaţie? în ce mod au conlucrat conştientul şi inconştientul în descoperirea făcută? De câte ori nu s-o fi prelins apa pe degetele lui H. Beveridge. izvoarele). • declanşarea. datorită aburilor. cu simţul umorului. a realizării de idei şi soluţii noi. 97. cu adevărat ceea ce s-a întâmplat". consemnează H. avem şanse mai mari de a deveni mai creativi. Moraru. Figurile 3. Coandă. datorită temperaturii relativ ridicate a apei.R.

în care apar enigmele. 5 şi 7) se află în această fază. despre H. pentru o bună parte din intuiţii. 6). Se consideră că. 5 şi 7) debutează cu o fază conştientă. rezultă din reprezentările grafice că aproape toate problemele euristice cercetate de noi (fig. o secvenţă a unei probleme. . din reprezentările grafice ale descoperirilor. Se ştie că o întrebare formulată prefigurează răspunsul şi direcţionează strategiile euristice spre aflarea acestuia. II şi III.aducă precizări importante cu privire la natura intuiţiei euristice. 6). ca în descoperirea nr. corelând intuiţia cu evenimentele care o preced şi o succed. să-şi aibă premisele în faza inconştientă. corelate cu mărturisirile creatorilor. intuiţiile se declanşează în faza de elaborare inconştientă. 4. 5. nu este exclusă nici posibilitatea ca unele intuiţii. nu operaseră niciodată conştient asupra unor asemenea probleme. Desigur. după mărturisirile lor. în conformitate cu definiţiile date conştientului şi inconştientului. Din analiza făcută rezultă că procesul euristic de rezolvare a unei probleme presupune o alternanţă de faze: conştiente-inconştiente-conştiente (fig. Interpretând-o drept „ghicire" ce precede orice raţionament. Bourbaki consideră că „Intuiţia domneşte ca stăpână în geneza descoperirilor matematice" (traducere. totuşi. de pildă. trec în mod necesar prin faza de verificare şi elaborare conştientă. circulă dictonul: pune-ţi o întrebare nepotrivită şi s-ar putea să primeşti un răspuns potrivit. care ia în consideraţie toate momentele unei descoperiri sau invenţii. este necesar să facem distincţie între problemă (numită uneori şi descoperire. Dintr-o perspectivă sistematică. cu excepţia uneia singure (fig. rezultă că toate intuiţiile implicate în aceste descoperiri s-au declanşat în zona inconştientului (a se vedea figurile 3. Aceasta din urmă reprezintă doar un moment. Bourbaki. în sensul dat de N. ca de exemplu intuiţiile din descoperirile nr. 4. trebuie căutate la nivelul formulării întrebării (faza conştientă). rădăcinile. 6). 3. datele investigaţiei noastre capătă dimensiuni noi. Aşadar. sau creatorii. invenţie etc) şi intuiţie. deşi s-au declanşat în stare de veghe. Altele. pentru problemele care debutează cu o fază conştientă (fig. pe cazurile cercetate de noi. Chiar şi pentru problemele ce debutează cu o fază inconştientă (fig. 3. 4. IV. s-ar putea ca intuiţia să-şi aibă originea (izvorul) în anumite repere informaţionale de natură conştientă. I şi V. în acest sens. 3. uneori. Din analiza atentă a descoperirilor menţionate. 5 şi 7) sau inconştiente-conştiente (fig.6 şi 7). chiar dacă ele se declanşează în faza inconştientă. se formulează întrebările etc. De asemenea. Deşi. 4. mai ales sub forma unor întrebări. avem temei să presupunem că premisele lor. vom constata totuşi faptul că acest fenomen (declanşarea) s-a realizat în împrejurări în care atenţia şi voinţa creatorului nu mai erau centrate pe problemele respective ca. 121 . Pe de altă parte. chiar şi o întrebare rău formulata poate să aibă o anumită valoare euristică. mai ales cele de „ghicire". Poincaré. se desprinde concluzia că toate intuiţiile. Analizând cu atenţie succesiunea de faze conştiente şi inconştiente în realizarea unei descoperiri. în cazul intuiţiei din descoperirile nr. fără excepţie. relatează faptul că intuiţia (ideea) i-a venit fără nici o pregătire prealabilă. Unele în stare de somn profund sau superficial. N.

cert. ci doar degetul meu cel mic ca martor.A. care ar putea să fie argumentat). fig. Polya notează: „Şi dacă vreţi o descriere în trei cuvinte a metodei ştiinţifice} eu vă propun: ghiceşte şi verifică" (1971). Imagistic. Golu. B. palidă. Moles. 1971). cu referire la metoda ştiinţifică. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică i Din paragraful anterior rezultă concluzia după care fenomenele euristice se realizează cu participarea celor două niveluri: conştient şi inconştient (uneori. în activitatea de creaţie.G. întrebaţi adesea de ce au ales o cale sau alta "n soluţionarea unei anumite probleme. psihicul este interpretat. în virtutea automatismului psihicului. fenomenul de du-te-vino informaţional de la conştient la inconştient şi invers (alternanţa de faze) ni-1 putem reprezenta sub forma unei unde ce intersectează mereu graniţa labilă dintre cele două niveluri (a se vedea I. poate să fie (şi este de fapt) interpretată. în rezolvarea unei anumite probleme care ridică dificultăţi de soluţionare. ca un caz particular al activităţii psihice. Kuzneţov. într-o scrisoare adresată lui M. ei se bazează pe simţul lor anticipativ. ieşite temporar de sub orice constrângere logică. activitatea euristică. Pentru problemele care debutează cu o fază conştientă. continuă activitatea de căutare a noului (soluţiei). are loc un permanent transfer informaţional reciproc între conştient şi inconştient. Nu de puţine ori. guvernate de principiul feedback-ului. Validitatea introducerii principiului feedback-ului în explicarea mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice se bazează pe următoarele premise: 1. 1968). prin combinările Şi asocierile cele mai bizare. aspectele nerezolvate sunt transferate inconştientului care. probah'lă) care se cere verificată ulterior. 1975). 3. 8). Moraru. Drevet. ^Automatismul face posibilă continuitatea de lucru dintre conştient şi inconştient.cele cibernetice. unii savanţi nu întotdeauna sunt în măsură să furnizeze argumente întemeiate raţional. Dintr-o perspectivă mai largă. 2. din perspectiva ciberneticii (A. culege datele noi găsite de raţiune. ca un sistem cibernetic cu autoregla] (M. pe flerul lor ştiinţific. Este de presupus că atunci când travaliul euristic atinge un 122 . de natură intuitivă. cu deplin temei. A. Din acest punct de vedere intuiţia de „ghicire" nu de regulă. un temei logic (clar. Born în legătură cu interpretarea statistică a fenomenelor cuantice.1966). incertă. evident. ' mai degrabă o „motivaţie" infralogică (obscură. le mecanizează şi le repetă la subconştient" (M. Ralea. după o activitate de investigaţie intensă şi adesea de lungă durată. Einstein îşi susţine punctul de vedere în felul următor: . posibilă. din perspectiva ştiinţei contemporane. 1980. G.Nu pot însă aduce argumente logice pentru a justifica această convingere. valabilă pentru o întreagă clasă de sisteme . desfăşurată la nivelul conştientului. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. 5. 1957). A.2. Transferul informaţional de la un nivel la alt nivel ar putea să fie interpretat ca o succesiune de intrări şi ieşiri din conştient în inconştient şi invers. fenomenul de feedback are valoarea unei legi cu un grad mare de generalitate. inconştient şi conştient). adică o autoritate care nu inspiră încredere dincolo de limitele pielii mele" (cf.

Beveridge. 1980. 9 (I. o îndelungată acumulare de fapte în starea de veghe. e de natură să funcţioneze ca un program pentru inconştient.maximum de nivelul conştientului. lucrurile nu stau chiar aşa" (cf. Subconştientul primeşte. săptămâni. atunci când aveam de pregătit o expunere publică îmi făceam un punctaj şi notam ideile. luni. uneori chiar ani. Combinatorica conştientului şi cea a inconştientului sunt complementare. Având creion şi hârtie la îndemână. Procesul îmi era atât de familiar şi mă puteam bizui pe el până într-atât. „Psihologia actului creator în activitatea ştiinţifică presupune. legate de cele deja înşiruite. O idee conştientă a schiţei îşi asociază alte idei din planul inconştientului. ci ele se configurează pe reperele schiţei-program elaborată de conştient. Este plauzibil să credem că aceste asocieri şi combinări nu se realizează cu totul aleatoriu. de a găsi soluţia creatoare. în continuarea conştientului. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. Cannon: . Conştientul transmite inconştientului strategii de căutare a soluţiei. despre care vorbeşte W. validează sau invalidează soluţiile. Transferul informaţional şi de programe de la conştient la inconştient. mai mult sau mai puţin complet. sub forma unui program. Cannon. rămânând nerezolvate în zona vieţii conştiente. inconştientul. Cele valide sunt elaborate multilateral 123 . 103). care o continuă pe prima. 1968).B. îşi continuă subteran elaborarea prin îmbinările creatoare ale subconştientului. înainte de a le uita. Este necesară o intensă activitate creativă la nivelul conştient. sub formă de soluţie. a meditaţiei concentrată îndelung asupra aceloraşi probleme care. cu un du-te-vino informaţional permanent de la conştient la inconştient şi invers. W. în virtutea automatismului psihicului. Conştientul îndeplineşte funcţia unei instanţe supreme care. ni-1 putem reprezenta imagistic ca în fig. De pildă. p. bazată pe un înalt travaliu psihic. în raport cu intervalul mai mare în care poate să fie găsită soluţia unei probleme dificile. în nopţile următoare aveam momente subite de trezire. cu dorinţa arzătoare de a rezolva problema. în acest mod. Biberi. prin feedback. începe asocierile şi combinările informaţionale. Beveridge). despre care vorbea M. de fraze potrivite şi de idei proaspete. în continuarea conştientului şi ca urmare a activităţii începute la nivelul lui (W. astfel. schiţându-le într-un mod aproximativ. încât aveam impresia că ar fi la îndemâna oricui. Deci. cât şi transferul informaţional şi de soluţii de la inconştient la conştient.A devenit la mine un obicei să aştept cu încredere intervenţia unor procese inconştiente în favoarea mea. prin feedback. fără ca soluţia să fie găsită. diferite soluţii.. prin verificare severă. Dar. 1971). o adânceşte şi o formulează (I.B. un material de la starea de veghe pe care îl prelucrează şi-1 impune mai târziu activităţii conştiente. activitate desfăşurată pe mai multe zile. Inconştientul transmite periodic conştientului. ca astfel să fie determinat şi inconştientul să lucreze. la nivelul activităţii conştiente. Ralea.I. Iată ce relatează în acest sens W. combinatorica conştientului realizează joncţiunea cu combinatorica inconştientului. Schiţa aproximativă a ideilor. reuşeam să captez aceste gânduri fugare. pe care gândul vigil o reia. cu o năvalnică afluenţă de exemple ilustrative. care doar formulează problema de soluţionat. desigur. poate izomorfe şi alternative pe intervale relativ mici de timp. Moraru.I.

La nivelul conştientului. H. de a fi formulat întrebarea. Explicaţiile cu privire la transferul soluţiei din inconştient în conştient (în cazul că ea s-a declanşat în inconştient). făcându-1 inoperant. inconştient şi invers. Aceste trei repere informaţionale au funcţionat ca program transmis de către conştient inconştientului. Dacă soluţia e validă. soluţie care lipsea în momentele anterioare. ni se pare că se poate întemeia. Validând soluţia. care declanşează o falsă emoţie stenică a succesului. se continuă schimbul informaţional dintre conştient şi inconştient. nu le poate satisface. poseda informaţie despre: a) geometria noneuclidiană. în caz de reuşită sau anulează. conştientul poate să constate prezenţa soluţiei în datele problemei. 6). în caz de nereuşită. cu atât mai multe şanse are să răzbată la conştiinţă" (1968). Este de presupus că. c) transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene. La un moment dat. La o analiză atentă se constată însă că explicaţia de mai înainte îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz. prin reexaminare la intervale de timp variabile a datelor problemei. consemnează W. Beveridge. Uneori. cât şi feedback-ul. Poincaré nu a desfăşurat un travaliu euristic 124 . S-ar părea că această explicaţie încetează să mai fie valabilă pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază inconştientă (fig.I. în descoperirea făcută. pe transferul informaţional permanent în ambele sensuri. trăit cu mare intensitate.I. declanşată în inconştient. aceasta din urmă îndeplinind. într-un fel. pândesc soluţia aşa cum vânătorul pândeşte vânatul. El înclină să creadă că soluţia se asociază cu emoţia succesului. emoţia sau sentimentul satisfacţiei. fie la nivelul conştientului. deoarece unele intuiţii pâlpâie doar fracţiuni mici de timp. iar soluţia nu? Sunt întrebări pe care ipoteza lui W. fiind înarmaţi cu hârtie şi creion spre a o nota. trece în planul conştientului. până ce soluţia optimă e găsită. conştientul amplifică. ca apoi să dispară iarăşi la nivelul inconştientului. Beveridge se întreabă cum anume o soluţie (intuiţie). după opinia noastră. Dar în ceea ce priveşte răspunsul. fie la cel al inconştientului.I. Beveridge. rolul de călăuză şi de propulsare a soluţiei din inconştient în conştient. Constatarea că soluţia a fost realizată se poate face numai de către conştient. W. poate să fie vorba de o aparentă soluţie sau de o pseudosoluţie. b) funcţiile fuchsiene. la nivelul conştientului. In caz contrar. pe acel du-te-vino informaţional dintre cele două niveluri. conştientul încheie transmiterea de informaţie către inconştient.la nivelul conştientului. Creatorii care uzează mult de intuiţie. pe ipoteza conlucrării continue dintre conştient şi inconştient. spre a mai apărea cândva sau nu.I. Poincaré. în acest caz. cât şi feedback-ul pe problema dată. „Conform ipotezei pe care tocmai am schiţat-o. nu ne apare prea clar cum anume „ştie" inconştientul că a găsit soluţia spre a declanşa emoţia succesului? De ce emoţia are şanse să treacă din inconştient în conştient. H. însăşi soluţia problemei este de natură să se constituie ca un mecanism de închidere a schimbului informaţional între conştient. în mod mai consistent. cu cât o idee este mai puternic asociată cu o emoţie. în memoria de lungă durată. fiind încadrate în contextul altor fapte şi soluţii. Beveridge. conştientul închide circuitul informaţional pe problema dată şi declanşează sentimentul tonic al satisfacţiei. Este meritul lui W.

1963). între altt^' şi acestui program conştient foarte slab sub raport euristic. Hadamard face o deosebire de nuanţă între două tipuri de invenţii: „L constă în aceea că. asocie^ combinările şi recombinările multiple. după cum se ştie. Există temei pentru această presupoziţie chiar în. Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incuba nî Se poate presupune că efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt înt| relaţie de inversă proporţionalitate cu completitudinea programului transmis de ^ tre conştient inconştientului: cu cât un program e mai complet. în care autorul vizează şi descoperirea. scopul fiind dat. Hadamard despre invenţie este pervN ( valabil şi pentru descoperire. Este foarte probabil că H. cu cât programul e mai sărac. combirp? şi analogii. Efe^ Coandă e o descoperire nefinalistă tipică.tt element al programului (faptul de observaţie) nu putea genera asocieri. se datorează. analogie care a generat. intuiţia luminatoare. spre a declanşa intuiţia. Răspunsul ne apare înaintea întrebării. cu i cesitate. Coandă nu căuta acV efect. şi scurgerea flăcărilor spre fuzelajul av nului în 1910.F. Acumularea de informaţie. intelectul lui fiind surprins de acest fenomen. dr1 i imainarea potrivă. conştient sau inconştient. pot fi formulate două explicaţii complementare: V 1. care se constituie ca un reper al programului. 5.* tatul dat. se caută mijloacele de a-1 atinge. Celălalt constă. Perioada îndelung^6' de incubaţie a fost necesară pentru ca savantul să acumuleze şi alte elemente ^ formaţionale. de la întrebare la soluţie. Coandj > operat adesea. al doilea tip de invenţie este mai general şi de\ a şi mai răspândit pe măsură ce ştiinţele progresează" (cf. un fapt de < servaţie (16 decembrie 1910). H. după cum s-a menţionat. Din acest punct de vedere. trecând mai apoi în fapt ştiinţific. nu a avut nevoie nici de o perioadă îndelungată de timp. asupra faptului de observaţie. în legătură cu perioada de incubaţie foarte lunrcldin această descoperire. Paradoxal. cu atât efoi c^ euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mici. rt( atât efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mari ca. Acest sin. căci « comparaţia. cu totul neaşteptat. A1. apoi în imaginarea la ce ar putea folosi. până & ajuns la o oarecare saturaţie informaţională. în baie. asocierea şi combinarea celor trei elemente trebuia să rezulte. se cunosc mult ' v . în prezent.3. prin analogie a1 intuiţie de iluminare. J. soluţia de identitate. ^ şi alţi savanţi se întrebau la ce anume va folosi. Osborn. în descoperirea unui fapt. extr( ^ de sărac din punct de vedere euristic. As de data aceasta mintea procedează de la mijloace la scop. Această descoperire are la bază. cu totul disparat. în faţa căreia atât descoperitorul ei. astfel procedează de la scop la mijloace. de pildă. Putem denumi cele două tir de invenţie (descoperire) finaliste şi nefmaliste.^ Putem presupune că ceea ce afirmă J. 7). până ce faptul de observaţie a generat.foarte mare. îmbogăţind astfel programul. în des*V perirea efectului Coandă (fig. reflecţia îndelungată au pregătit anale' dintre scurgerea apei pe deget. Se poate presupune că perioada de incubţ™ foarte mare (20 de ani). " 2.

Einstein nota: „Dar. direcţională şi ea spre atingerea scoSpre deosebire de descoperirile finaliste. Soluţiile admise se constituie şi ele ca repere ale unui nou program euristic.4. Faptul de observaţie cu privire la scurgerea jetului flăcărilor era disparat. von Neumann considera matematica „Drept un joc combinatoriu cu simboluri" (cf. Jocul asociativ-combinatoriu şi al operării cu matrici selective este specific creativităţii şi creaţiei tehnice-ştiinţifice şi foarte pronunţat în anumite ramuri ale ştiinţei şi pentru anumiţi creatori. fiind configurate de scop şi favorizate de întreaga activitate creativă. jocul acesta combinatoriu pare să fie aspectul esenţial al gândirii productive înainte de stabilirea vreunei legături între aceste elemente combinatorii şi construcţiile logice exprimabile cu ajutorul cuvintelor sau al simbolurilor. 1968). Sub raport euristic. Din punctul de vedere al demersului euristic. Kuzneţov. Există cercetări de psihologia gândirii matematice care atestă. conform ipotezei de lucru) şi a găsi ceea ce nu cauţi (şi nici măcar nu te aştepţi. Combinaţia informaţională stabilă. despre care vorbeşte H.. să găseşti). care nu lasă să treacă decât acele soluţii care corespund structurii matricei. din punct de vedere psihologic. J. caz în care mintea e luată prin surprindere. 5. B. funcţionează ca o matrice selectivă. . A. ţinând seama de cele consemnate mai înainte. prin încercări şi erori. ca în cazul Efectului Coandă). putem presupune că în descoperirile finaliste intuiţiile se realizează mai uşor şi mai repede. Matricea selectivă Programul euristic stabilit de conştient.foloase şi utilizări ale Efectului Coandă. se ajunge la soluţia optimă. câtuşi de puţin. deoarece ele nu sunt centrate pe scop şi direcţionale de el. Heyting. prin aproximaţii şi completări succesive. pentru acest domeniu. conştientă şi inconştientă. Capacitatea asociativ-combinatorie face parte din calităţile indispensabile ale unui mare creator în domeniul matematicii şi al altor ştiinţe ce presupun temeinice pului. care se exercită mai ales în planul asocierilor şi combinărilor simbolurilor matematice. intuiţiile se realizează mai greu şi într-un timp mai îndelungat. Poincaré în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene (fig.G. care pot fi comunicate şi altora" (cf. A.O flexibilitate combinatorie pe plan mental" (Paula ConstantinescuStoleru. matematica (creaţia matematică) solicită în foarte mare măsură funcţia asociativ-combinatorie a psihicului. 5) este aceea care corespunde structurii programului elaborat de conştient. prin intermediul căruia erau investigate unele aspecte ale creativităţii matematice. în cele nefinaliste (în care scopul lipseşte şi în care. nu cauţi ceva. 1966). şi tot aşa. Răspunzând la întrebarea dintr-un chestionar (1945) al matematicianului francez J. Dintr-o perspectivă formalistă. 126 . deci nefinalist. Hadamard. cu totul neprevăzut. de fapt. între cele două descoperiri e o diferenţă ca între a găsi ceea ce cauţi (sau măcar ceea ce te aştepţi să găseşti. 1968). Se pare că prin natura ei. completându-1 şi restructurându-1 pe primul. destul de vag şi aproximativ în faza iniţială.

Ch.5 Analogia şi intuiţia Din cele cinci intuiţii cercetate de noi. aceasta era enigma şi. în esenţă. El însă descoperise principiul selecţiei artificiale. 5. care au dus la inventarea tramvaiului. care (legături. şi-a exprimat opinia. intuiţia lui Ch. B. care i-au declanşat imediat o intuiţie euristică.fiecare imagine) era înconjurată de un nor de legături virtuale sau de un câmp de forţe. Edison. iar a doua. o analogie şi o intuiţie (soluţie) tehnică. Darwin şi a lui Th. că domnul Edison. funcţia asociativ-combinatorie este indispensabilă creatorului din oricare disciplină ştiinţifică. îndeplinind o funcţie deosebit de importantă. 1972). la fel ar putea să facă şi tramcarul să meargă tot cu ajutorul curentului (B. fapt pentru care ele pot să fie denumite. fie una de extrapolare. Einstein. prima analogie de interpolare. analogie de extrapolare. dispunea de observaţii sistematice asupra speciilor etc. Kuzneţov notează: „Geniul lui Einstein se manifestă în capacitatea.toare acestea sunt însemne ale geniului" (B. Prin inventarea becului electric Th. două sunt precedate de analogii: intuiţia lui H. stabileşte legătura lor cu noţiunea dată. în tot acest complex de fenomene informaţionale. iniţiază generarea unor noţiuni noi şi anihilarea altora vechi. 3). Şi alte intuiţii sunt precedate de analogii. Coandă e precedată de analogia comentată mai înainte (fig. care era însăşi soluţia problemei. obstacolul de care se lovea creatorul în formularea principiului selecţiei naturale. Desigur. Apelevianu. Kuzneţov. raza de acţiune a acestor forţe . prin analogie. Malthus despre suprapopulaţie. chair faţă de inventator. de a combina. Darwin a interpolat. intensitatea acestui câmp. uneori de a identifica noţiuni foarte îndepărtate una de alta. Edison de către o bătrână. în care nu intervine omul.C. cu totul igonarantă în materie de tehincă care.G. Asocierea de către bătrână a celor două elemente (curentul şi tramcarul) a fost de natură să declanşeze în mintea lui Th. forţe) captează alte noţiuni noi. în creierul gânditorului fiecare noţiune (sau în etapa precedentă . uneori le reconstruieşte. Malthus (fig. aşa cum a făcut becul să lumineze cu ajutorul curentului. în limite variabile. 1968). Edison dispunea de o achiziţie tehnică de bază. sensibilizată la asemenea probleme. Faptul că o serie de intuiţii sunt precedate de analogii ne face să credem că analogia face parte din mecanismele psihice ale unor specii de intuiţii euristice. La o analiză mai atentă. O asemenea analogie i-a fost sugerată lui Th. Puterea colosală a acestui nor. Ch. în abilitatea acestuia de a asocia. Darwin e precedată de analogia dintre fenomenul de suprapopulaţie şi selecţia naturală. fie o funcţie de interpolare. Despre A. analogia lui Ch. permiţând pe această cale interpolări şi extrapolări. polivalentă. Edison îndeplinesc. 7). Darwin se întreba cum se realizează selecţia speciilor libere din natură. între care şi fizica.fundamente matematice. prilejuită de lectura cărţii lui Th. Sugestia bătrânei i-a prilejuit o analogie de extrapolare a principiilor de 127 . fără să ştie cu cine vorbeşte. totodată. După cum am văzut. concluziile lui Th. la modul naiv. aceea de a surprinde asemănările dintre fenomene.

cu silogisme condensate şi dinamice să fie implicat atât în mecanismele psihologice ale intuiţiei euristice de inducţie. mai mult sau mai puţin îndelungată. Prin intermediul lui. raţionamentul prin recurenţă are o natură preponderent infralogică 128 . Se pare că acest raţionament pendulează între logică şi infralogică. prin intermediul căreia e surprinsă.6. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică Proprietatea esenţială a raţionamentului prin recurenţă constă în aceea că el conţine condesate. putând astfel să-şi continue mersul înainte". generând pe această cale soluţia. H. 5. strict formală. E posibil. consideră H. fără premise evidente. continuă şi explicită. Aşadar. pe conţinutul celor două fenomene. concluzia apărând parcă „din nimic". aplicabile la toate numerele. Coandă este însă de alt gen. Poincaré. după opinia lui H. are într-o anumită măsură natura raţionamentului inductiv şi că prin aceasta este el fecund. Ea este de fapt ultima „picătură" ce se adaugă unei etape de acumulări. de căutări. că raţionamentul matematic. 1986).. când structura lui scapă controlului metodic şi explicit.funcţionare a becului electric la tramcar şi i-a declanşat o intuiţie euristică de soluţionare a problemei. cât şi în cele ale intuiţiei de iluminare. Poincaré. în acest caz. ci pe formă. gândirea se ridică de la constatări singulare la teoreme. de la finit la infinit. dar ele recurg din nou la acelaşi procedeu. adică la raţionamentul prin recurenţă. prin aceea că ne scuteşte de demonstraţii lungi. deoarece accentul nu cade. raţionamentul prin recurenţă ţine preponderent de logică. înţeleasă ca o străfulgerare a minţii. In derularea lui relativ lentă. de activitate intensă. în baie (după 20 de ani). în care premisele şi concluziile sunt evidente şi oarecum controlabile. în mişcarea lui rapidă şi discontinuă. Analogia care stă la baza declanşării acestei intuiţii credem că ar putea să fie denumită analogie formală. soluţia unei anumite^ probleme. Analogia declanşează intuiţia. Uneori se supraestimează analogia. după opinia noastră. în acest caz avem de-a face cu analogie slabă. ca acest tip de raţionament. Poincaré. ele nu s-ar putea dezvolta. între două fenomene foarte diferite ca natură: scurgerea jetului flăcărilor spre fuzelajul avionului (1910) şi scurgerea picăturilor de apă pe deget. aşa cum se crede de obicei? O analiză aprofundată ne arată că acest lucru nu este adevărat. „Dacă matematicile nu ar avea un altul. Acest tip de raţionament permite trecerea gândirii de la individual la general. consemnează H. Intuiţia lui H. plictisitoare şi monotone. în plus. Poincaré îşi exprimă dezacordul cu opinia larg răspândită cum că matematica s-ar baza exclusiv pe raţionamentul de tip deductiv. parcă dintr-o dată. foarte diferite calitativ. . întrebându-se „Care este natura raţionamentului matematic? Este el în mod real deductiv. prin acest raţionament gândirea face trecerea de la detalii la principii. Mai întâi. adică pe asemănarea de scurgere. El îşi păstrează totuşi caracterul rigorii absolute: iată ce trebuie să dovedim mai întâi".într-o formulă unică o infinitate de silogisme" (traducere. el ne asigură o mare economie de timp şi de efort.

o natură intuitivă. se soldează cu realizarea unei mari viteze de înaintare. inclusiv la H. fapt ce-i conferă. Funcţia pulsatorie (de închidere şi deschidere) a raţionamentulului prin recurenţă e de natură. peste premisele majore). mărindu-şi astfel valoarea creativă. Poincaré. în raţionamentul prin recurenţă. atunci frecvenţa mare şi specificitatea acestui raţionament pentru gândirea matematică e de natură să explice prezenţa atât de pregnantă a modalităţii de creaţie intuitivă la unii mari matematicieni. în plus. în raţionamentul prin recurenţă termenul ulterior se fundamentează pe cel anterior. prin raportarea la fiecare pas a premisei minore a raţionamentului următor la concluzia raţionamentului anterior. fecunditatea lui creativă. efectuând un permanent du-te-vino între premisa minoră a raţionamentului următor şi concluzia raţionamentului anterior. îl compensează şi depăşeşte ca economie. 129 . Deci. raţionamentul prin recurenţă asimilează din infralogic elemente informaţionale noi. Or. cu trecerea ei fulgurantă peste etape (de fapt. b) permanentul transfer informaţional de la concluzia raţionamentului anterior la premisa minoră a raţionamentului următor. format dintr-o „cascadă" de silogisme ipotetice este . Tocmai în acest punct se concentrează o particularitate esenţială a unui asemenea tip de raţionament. Structura raţionamentului prin recurenţă. premisele majore ale tuturor silogismelor noastre pot fi aduse la o formulă unică. Poincaré. timpul pe care gândirea recurentă îl pierde prin realizarea la fiecare pas a reculului parţial. cu mult. ceea ce. după opinia noastră. este adevărată şi pentru 2. Reculul parţial al gândirii recurente contribuie. „Se vede că concluzia fiecărui silogism serveşte ca premisă minoră pentru următorul. Mişcarea raţionamentulului prin recurenţă din logic în infralogic şi invers poate fi interpretată. este adevărată pentru 2. Pe de altă parte. Or. Poincaré următoarea: Teorema este adevărată pentru numărul 1. De aici rezultă. credem. este adevărată şi pentru 3. se pare. ea este şi pentru n. în funcţie de anumite particularităţi tipologice ale persoanei. între trecut şi viitor. relativa spontaneitate a gândirii recurente. de natură asociativ-combinatorie. Pare ciudat şi oarecum paradoxal faptul că un raţionament ca acesta. e adevărată pentru 3 şi aşa mai departe. la: a) creşterea consistenţei sale. realizează totuşi în final o economie de timp şi de efort despre care vorbeşte H. Este un fel de înaintare a gândirii prin recul parţial. mai mult sau mai puţin aleatorii. fie şi numai parţial. să explice. dacă e adevărată pentru l. Aceste achiziţii din infralogic sunt validate sau invalidate în planul logic. în final. Dacă teorema este adevărată pentru n-1. ne mărginim să enunţăm premisa minoră a primului silogism şi formula generală care conţine drept cazuri particulare toate premisele majore. Se vede deci că. credem. în acest din urmă caz. mai mult sau mai puţin frecvent.după părerea lui H. Dacă admitem ipotetic că raţionamentul prin recurenţă ar putea să fie suport al intuiţiilor euristice de inducţie şi de iluminare. în care gândirea înaintează prin retragere parţială.(subconştientă). dacă ne putem exprima astfel. prin condensarea tuturor premiselor majore într-o singură formulă generală. Deci. ca închidere în logic şi deschidere în infralogic. dacă este adevărată pentru 2.

bazat pe judecăţi sintetice a priori. cum consideră cu temei Imm. 5. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului W. aşa cum consideră pe bună dreptate H. atât de mult implicată în activităţile euristice anticipative şi mai ales în teoriile prospectologice. Kant. se realizează întotdeauna în trecerea de la particular la general. Dacă însă nu se va admite aceasta. Raţionamentul prin recurenţă. Acest ceva nou. realizate prin metoda anchetei. Kant. în ce constă acea „virtute creatoare" a raţionamentului matematic care-1 deosebeşte în mod esenţial de silogism? H. aşa cum rezultă din structura raţionamentulului prin recurenţă de mai înainte. după opinia lui H. După opinia lui Imm. Deşi viziunea apriorică a lui Imm. „virtutea creatoare" a raţionamentului matematic. în principal. în rândul cercetătorilor din domeniul chimiei. raţionamentul prin recurenţă ar putea să fundamenteze parţial şi intuiţia de predicţie ( de „ghicire"). Poincaré ne lasă să înţelegem că dezlegarea acestei tulburătoare enigme euristice se cere căutată în judecăţile sintetice a priori. „în toate ştiinţele teoretice ale raţiunii". Din aceste cercetări rezultă următoarea intervenţie a intuiţiei euristice: 33% din cercetători au relatat că sunt ajutaţi de intuiţie frecvent. se pare că explică. ce conţine în sine ceva nou. Acest adaos. Kant ridică o seamă de obiecţii. ei bine. care nu e complet indus din elementele particulare. e analog sau chiar identic cu inducţia matematică. constituind. Beveridge menţionează cercetările lui Alatt şi Backe. 130 . prin prelungirea în viitor a unor premise din trecut. Deci. atunci ei restrâng judecata mea la matematica pură.Adaugă la conceptul subiectului un predicat care nu era deloc gândit în el şi nu putea fi scos prin descompunerea lui". Poate că e chiar modalitatea prin care se înfăptuieşte inducţia incompletă în matematică şi nu numai în ea. care nu poate fi scoasă din experienţă. credem. cel puţin în stare latentă. Polya (1971). 50% ocazional. în grade diferite.I.. Cel care elaborează ecuaţia raţionamentului prin recurenţă este G.. Kant. 17% n-au primit nici un ajutor m Paftea intuiţiei. După opinia noastră. fie şi numai parţială. spre deosebire de judecăţile analitice. constituie în fond esenţa creativităţii şi creaţiei matematice. 1969). ea are totuşi o funcţie explicativă. Kant în Critica raţiunii pure consideră că. în fond. Şi totuşi. „Trebuie să se observe mai întâi că judecăţile matematice autentice sunt întotdeauna judecăţi a priori şi nu empirice. deoarece conţin în sine necesitate. Poincaré. al cărui concept cere ca ea să nu conţină cunoştinţă empirică. Intuiţia s-a dovedit corectă întotdeauna în procent de 7%. sunt de tip extensiv. poincaré. raţionamentul prin recurenţă.Deşi specific gândirii matematice. ci presupune o construcţie. Imm. raţionamentul prin recurenţă e implicat. Construirea lor se face. despre care vorbeşte Imm. toate ştiinţele raţiunii se bazează pe judecăţi sintetice a priori. şi în alte modalităţi de gândire. într-o bună măsură. ireductibil la elementele din care a fost indus. judecăţile sintetice a priori. adică la principiu. construit. ci numai cunoştinţă pură a priori" (traducere. de fapt o trăsătură a mecanismelor gândirii omului în genere.7. „.

autoarea conchide: „De aceea. în timpul scurt cât luminează ai timp să vezi şi să înregistrezi toate aspectele ce ţi le relevă. germinează. în timpul mersului. a prelucrat datele prin tehnici laborioase. fiind publicată în volumul cu lucrările acestei manifestări ştiinţifice. Din 19 subiecţi ce declară că există momente favorabile pentru intuiţii.". activităţile intelectuale de rutină nu favorizează intuiţiile. Pentru a înlătura ambiguităţile.. Audiind cursul despre intuiţia euristică. Mulţi declară însă că intuiţia s-a dovedit greşită. urmată de desfăşurarea altei activităţi. facultatea Automatică din IPB. în momentele de singurătate sau după un conflict puternic. predată la anul IV. mai eficiente decât exploziile sporadice de energie psihică". acum inginer. „Realizarea inconştientă a legăturilor între elementele care dau soluţia unei probleme". care pune într-o lumină nouă elementele unei probleme ştiinţifice de care vă ocupaţi (v-aţi ocupat)". e bine ca orele dimineţii să fie folosite pentru activităţi intelectuale. la disciplina Psihologia creativităţii. o definiţie a intuiţiei euristice: „Consideraţi ca intuiţie. ulterior rămânând să finalizezei imaginile captate. 90% din subiecţi relatează că intuiţia e însoţită de emoţie. la absolvire şefă de promoţie.. Iaşi.10-90% declară că intuiţiile s-au arătat ulterior a fi corecte. realizând o lucrare remarcabilă. . până la 39. după o concentrare intensă. Marina Meilă Predoviciu. Restul. de exemplu pe stradă. Câţiva nu aderă la definiţia intuiţiei propusă de autoare şi dau ei înşişi unele definiţii: „Idei (uneori vagi) care încolţesc. explozia fiind doar forma finală". pentru a realiza o cercetare prin metoda chestionarului cu privire la acest fenomen. Un creier odihnit şi ritm constant de lucru (dar nu monoton) sunt. autoarea a propus. cu ani în urmă (1984). Din cercetarea menţionată rezultă următoarele date despre intuiţia euristică de iluminare: 89% din subiecţi au asemenea intuiţii la câteva săptămâni. cele mai fertile. între altele. iar restul declară că intervalul e doar de câteva zile. intuiţia e o rază de lumină într-o cameră obscură. ele fiind. 14 afirmă că dimineaţa e timpul cel mai favorabil. o studentă eminentă. Autoarea a elaborat un chestionar complex pe care 1-a aplicat pe un eşantion de 39 de persoane (studenţi. potenţial. o idee apărută brusc. în chestionar. ingineri etc). 1984. La 69% din subiecţi intuiţia de iluminare intervine în proporţie de una la circa 10 persoane. în timpul activităţii concentrate asupra problemei sau a altor probleme (eventual înrudite). care a făcut obiectul unei comunicări ştiinţifice la Primul Simpozion Naţional de Inventică. l menţionează perioada de după somnul de la amiază. lenea nu favorizează intuiţiile. iar 3 au avut intuiţii de iluminare seara sau noaptea. în cele ce urmează. în momentul stării de relaxare. statistic vorbind. cerându-ne insistent bibliografie suplimentară şi asistenţă de specialitate. „După experienţa mea. „Intuiţia este un dar pe care ni-1 face mintea noastră". menţionează drept condiţii favorabile apariţiei intuiţiilor de iluminare: mediul diferit de cel obişnuit. a făcut o adevărată pasiune pentru această temă. în concluzie.

să se revină iar la activitatea algoritmică. care a generat dificultăţi serioase în calea rezolvării unei anumite probleme.8. Este de presupus că atunci când activitatea algoritmică ajunge la un obstacol. pot face ca funcţia creativă umană să crească nelimitat. Este deosebit de interesantă relaţia dintre activitatea algoritmică şi cea euristică în rezolvarea de probleme. în legătură indisociabilă cu momentele care o nreced şi o succed. procesuală. Concluzii . împreună cu conştientul şi sub controlul lui. disponibilităţi care ar putea să fie în mai mare măsură activate. presupunând perioade. intră imediat în acţiune activitatea euristică care încearcă să depăşească obstacolul prin strategii exploratorii discontinue. cel puţin pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază conştientă. c) Deşi intuiţiile analizate de noi se declanşează în faza inconştientă. într-o alternare permanentă. d) Elaborarea unor metode de a determina inconştientul să lucreze rapid şi eficient (fără prea mare cheltuială de energie psiho-fiziologică . pe un teren consolidat. împreună cu disponibilităţile creative existente la nivelul conştientului şi inconştientului. de regulă. de incubaţie. spre a ţine pasul cu cerinţele viitorului. a) Intuiţia euristică se cere analizată dintr-o perspectivă sistemică. Anumiţi autori lansează chiar imperativul: . sunt guvernate de principiul feedback-ului. relaxării etc). Desigur că nu toate problemele se rezolvă prin intuiţie. Toate acestea şi încă altele. Acele presupuse zone ale creierului ce se găsesc în relativă inactivitate. mai mici sau mai mari.în timpul somnului. rădăcinile.I. b) Intuiţia euristică este generată de un anumit context creativ.Pune-ţi inconştientul să lucreze!". trecerea intuiţiilor prin faza conştientă de elaborare este absolut necesară şi indispensabilă. pe baza principiului alternanţei dintre algoritmic şi euristic. După cum rezultă din cercetarea noastră. care validează şi finalizează procesul euristic. ţine de problematica viitorului. se lovesc de obstacole. raţionamente prin recurenţă etc. premisele.. în relaţia creativă dintre conştient şi inconştient se instituie programe euristice de căutare a soluţiei. ca apoi. izvorul lor. Ea apare. intervin diferite specii de analogii. e) Descoperirile şi invenţiile bazate pe intuiţie presupun o alternativă a fazelor. cu fazele prin care trece o descoperire sau o invenţie. se cer căutate în această fază şi nu în inconştient. Beveridge cu privire la izvorul intuiţiei. Credem că în acest sens poate fi consistent interpretată teza consemnată de W. 132 . se constituie drept mecanisme psihologice ale intuiţiei euristice.5. neştiute de noi în prezent. de natură continuă. ci numai acelea care prezintă discontinuităţi informaţionale. Unele probleme se rezolvă pe cale algoritmică. ceea ce evidenţiază funcţia de instanţă supremă a conştientului. în contextul rezolvării de probleme. matrici selective de validare a rezultatelor. ca urmare a ivirii unui obstacol euristic.

considerată de unii autori drept o importantă revoluţie în ştiinţă. mediu dezordonat. Hasard et chaos. Ed. probabiliste şi voluntare a se vedea şi D. Ed. All. 94-98. 1992). 1994. care a avut „năstruşnica" idee de â simula un fenomen „meteo în miniatură". mediu 133 . Ruelle. Albin Michel.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. 2. Ed. p. 1989) are vocaţia unei largi interdisciplinarităţi. publicat în revista de meteorologie. Pe lângă conceptele de bază consemnate ceva mai înainte. Se pare că există cinci concepte de bază ce descriu haosul: l. turbulenţa. L'ordre du Chaos.1 Geneza. La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline. pune în evidenţă caracterul haotic al sistemului meteo. Gleick. Actul ei de naştere se leagă de anul 1963. înţeles în sens matematic şi fizic. bifurcaţia (S. Un alt autor. Aprilie. 1991). Huet. din care au purces şi lumea întreagă şi zeii cei fără de moarte s-a ajuns în zilele noastre la o nouă disciplină . meteorolog la Massachusetts Institute of Technology. geometria etc). fractalul şi 5. prin unele ramuri ale sale (teoria probabilităţilor. Bucureşti. iar primul părinte al acestei noi ştiinţe e Edward Lorenz. cu ajutorul unui calculator. „Sciences et Avenir". Ruelle. exprimat doar prin câteva elemente esenţiale ale sale. teoria catastrofelor. 542. El are semnificaţia unui început cu consecinţele epistemice încă nebănuite la acea dată. căruia această ştiinţă îi este mult îndatorată face distincţii de profunzime şi nuanţă între haos şi hazard (D. sistemul haotic. haologia utilizează multe alte concepte: ordine. statistica. Farcaş. joacă un rol important. mediu aleatoriu. Haologia . în acest context matematica. 3. Noua ştiinţă (a se vedea şi J. 4.CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE • i 1. fizica. Despre fenomenele deterministe. desigur meteorologia etc. determinismul. Autorul menţionat mai înainte notează: „Termenul de haos.D.haologia. Odile Jacob. pentru un matematician posedă un sens precis. Acest studiu. D. Definiţia sa ştiinţifică este: comportament stochastic ce se produce într-un sistem determinist" (p. concepte şi obiect de studiu De la mitul haosului cel veşnic şi fără de sfârşit. dezordine. 55). Sinergetica gândirii.

care făcea o distincţie similară cu viziunea lui E. credem. după anul 1980. Schrôdinger. 1991. mai plauzibil. iar a doua ordinea. 232. politică. ci sub forma unor lucrări finalizate deja. care produce „ordine din dezordine". 102-103).2. haos determinist (ordonat). Schrôdinger. 232. „Ordre et désordre mental" (J. Pentru o minte fără prejudecăţi al doilea principiu pare mult mai simplu. Toulouse. 232. poate la M. 656 şi urmat. de la haosul în sistemul solar şi în galaxii. 1991. Planck.). Preocupările noastre de euristică haologică au început cu mulţi ani în urmă. Mai. Schrôdinger. Perrin et P. 1991. Mai. Haologia are nenumărate aplicaţii. 232.). traducere. p. între legile statistice şi dinamice (E. ce acoperă o arie imensă. De aici decurge concluzia existenţei unui determinism statistic. Mai.Bergeret.. p. 588 şi urmat. Mézard et G. ordine haotică etc. necunoscute până acum în clasificarea sistemelor. p. Din această perspectivă. haologia s-ar putea descrie. Mai. după opinia noastră. 1. un unghi de vedere haologic. Apare astfel o nouă clasă de sisteme cele haotice. 1991). prima vizând dezordinea in Slste me.. „De verres de spin aux réseaux de neurones" (M. J>e pare că aceste consideraţii ale lui E. 1991. traducere. Dintre acestea consemnăm aici câteva exemple de asemenea aplicaţii.103-104). 134 .s ordonat. „La Recherche Spécial. 1980. Mai. „La Recherche Spécial. nu doar ca proiect. ca fiind disciplina ce se ocupă cu studiul relaţiei dintre ordine şi dezordine în sistemele tranzitive. p. 1980. (P Thuillier. La Revance du Dieu Chaos. Alţii pun un accent r^ai mare pe dezordine. p. iar altele sunt pe punctul de a o face. Ce este viaţa? Aspectul fizic al celulei vii şi Spirit şi Materie." „Dar nu putem spera ca „legile fizicii" derivate din acest principiu să fie suficiente explicării comportamentului materiei vii ale cărei caracteristici remarcabile se întemeiază vădit pe principiul „ordine din ordine" (E. compatibil cu dezordinea şi a unui determinism dinamic. Ed. Mai târziu. 616 şi urmat. ne-a atras atenţia o afirmaţie concisă dar riguroasă a lui E. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi Foarte multe ştiinţe au adoptat. May. „La Recherche Spécial". Schrôdinger potrivit căreia „Ordinea întâlnită în desfăşurarea vieţii izvorăşte dintr-o sursă deosebită. într-un sens mai general. P. pornind de la informaţii vagi despre acest domeniu. „Les dendrites" (B. Tabeling. compatibil cu ordinea. 674 şi urmat. şi anume pe acelea care sunt mai apropiate de domeniul psihologiei: „Le chaos en biologie" (R.M. „La Recherche Spécial". de mai multă vreme. până la haosul în sistemele mici. Unii autori subliniază ordinea. care produce „ordine din ordine". Prin urmare există două „mecanisme" diferite prin care pot fi produse evenimente ordonate: „mecanismul statistic". Schrôdinger îşi au sursa informaţională în fizică. „La recherche Spécial". 232. Aceste probleme se conjugă cu precizările şi delimitările făcute în teoria informaţiei (fora Shannon) cu privire la entropie şi negentropie. Bucureşti.). şi cel nou.).

A. p. 1992 şi de. Primele rezultate au fost publicate în cartea noastră^ Strategii creative transdisciplinare. Dalrnedico. Un allţ. devenind treptat o activitate de căutare cuy scop. constată profesorul Gh. 1984. ca mai apoi ele să aibă o evoluţie antitetică Zapan. chiar ştiinţifică. Ed.Aşadar haologia are filiaţii directe său indirecte cu toate aceste teorii şi cte de vedere. Namur. dacă nu e prea mult spus. studiul a fost revăzut şi publicat în „Revista de^. metodică şi. începând din anul 1964 (a se reţine că E. Zapan. Apoi. 1993. Chabert. există cercetători care-1 consideră pe H. ne-am asociat un matematician probabilist cu care arn^ publicat studiul „An Aleatory-Haological Interpretation of Some Heuristic Pheno-. p. sub titlul „Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral^ •al creativităţii". 1992 (textul depus m^ 1988). le^j Précurseur. în procesul^ învăţării. XXXVII. Henri Poincare. susceptibile. 1991. ştiinţifică şi clopedică. Pe de altă parte. realizează o modelare matematică a activităţilor umane. 232. Deci. inventică" nr. Ulterior. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii. Markov. 232.D. 1994) de studiile publicate în cele două reviste: „La Recherche Spécial". „Science et Avenir". ce pot fi descrise teoria probabilistică a lanţurilor (A. profesorul Gh. 2. mena". începând acest moment. preocupările noastre oarecum nesistematice. a celor două relaţii menţionate E. 150-155. referinţele bibliografice menţionate în aceste studii/Cercetarea de faţă se situează^ în prelungirea preocupărilor noastre mai înainte menţionate. Ed. 135 . am încercat să aplicăm aceste patru relaţii între ordine dezordine la fenomenele euristice. 1994. 4. „La Recherche Spécial". 1935). credem. Mai apoi. Schrôdinger. dezvoltă la început în unitate. vol. Ordinea şi dezordinea sunt stări zitorii ale sistemelor. Mai. dacă o putem numi aşa. Zapan constată că în sistemele evolutive evenimente preferenţiale au loc treceri de la o stare la alta. viziunea noastră despre haologie s-a lărgit mult după ce am luat. 1907) şi de teoria lanţurilor legături complete (Onicescu-Mihoc. 415). după anul 1980 am început să reflectăm asupra^ punctului de vedere al lui E. nu după mult timp am încercat oarecare generalizare. 542. ordine mare în dezordine mică. dezordinea şi ordinea informaţională se^. care în contextul cerce^ tării sistemelor evolutive cu evenimente preferanţiale şi al elaborării ciberneticii^ calitative. 2. 566 şi urmat. Avem datoria morală de a menţiona faptul că mintea noastră a fost sensibi^ lizată pentru a înţelege problemele haologiei la şcoala cibernetică-statistică-proba bilistică a profesorului Gh. 390. Aprilie. 1991. ordine mare în dezordine mare. Belgique. De asemenea. ordine mică în dezordine mică. de a fi şi ele modelate matematic prins teoriile menţionate mai înainte. Academiei Române. ajungând astfel relaţii: 1. A. al cărui student am avut cinstea şi norocul a fi fost. ordine mică în dezordine mare.). pentru acest domeniu^ au căpătat un conţinut mai consistent. no. Desigur. Poincar^ drept un precursor al haologiei (J-L. Zapan. 360. aşa cum am mai spus. Schrôdinger (ordine din dezordine şi ordine din ordine). Lorenz fundamentează haologia^ în anul 1963). Odată obţinute. 9. cunoştinţă (decembrie. p. precursor al haologiei e savantul român Gheorghe Zapan. Mai. în revista „Cybemetica".

ştiinţifică şi enciclopedică. M. ce evidenţiază faptul că structura cerebrală funcţionează atât determinist cât şi aleatoriu (D. C. 1980).1. Sperăm ca studiile noastre menţionate mai înainte să aibă semnificaţia unor prime încercări de a aplica haologia în domeniul fenomenelor euristice şi de a atrage atenţia creatologilor asupra nevoii de a coopera interdisciplinar cu această nouă ştiinţă. suntem convinşi că în viitorul apropiat se vor contura interdisciplinele ce ar putea să se numească psihohaologia şi euristica haologică (eurihaologia). sunt orientate spre aprofundarea euremei asociativ-combinatorii din modelul structurilor euristice fundamentale (I. The Organization of Behavior. Beliş. 136 . Dacă în momentul de faţă ne apare pe deplin legitimă psihocibernetica. în sens mai larg. In subsidiar. dacă aceşti termeni ne sunt permişi. Bălăceanu. Ştiinţifică şi enciclopedică.1.4. Mecanismele inteligenţei. ştiinţifică. în principal. 1. surprinderea unor principii ale acesteia. Obiective ale cercetării noastre » Ca să ne fie mai bine înţelese intenţiile şi punctele noastre de vedere. 1. neuro-cibernetică. în consens cu definiţia obiectului de cercetare al acesteia (a se vedea par. 1949. Aşadar. ce pendulează permanent de la ordine informaţională la dezordine şi invers. după opinia noastră sisteme tranzitive. dacă nu chiar mult mai mare. ele urmăresc înţelegerea suportului informaţional al activităţii euristice cerebrale şi eventual. Creierul şi psihicul sunt. Ed. prezentul studiu intenţionează. Moraru. Am recurs. hipnologie etc. Hebb. Bucureşti. Metoda ideogramei serveşte într-o anumită măsură scopurilor noastre şi se bucură şi ea de privilegiul de a fi originală şi inedită. Ed. Ed. intrând astfel în sfera de studiu a haologiei. Cibernetica. Fundamente neurocibernetice şi sistemice Punctele noastre de vedere îşi găsesc o fundamentare consistentă în diferitele modele cibernetice ale creierului şi ale reţelelor neuronale.3. Nu e vorba de aşa ceva. 1961. Bucureşti. pe câtă vreme haologia abordează elemente infrastructurale mult mai profunde ale sistemelor. Ed. doar pentru că ele susţin viziunea noastră haologică despre fenomenele euristice. 1978). cercetările noastre pe această temă. Nicolau. dar. Bucureşti. la unele cercetări de asimetrie cerebrală. pentru că cibernetica vizează doar fenomenul ciclic (feedback-ul). Willey. nu prea frecvent. credem că e necesar să consemnăm faptul că prezentul studiu nu intenţionează nici pe departe să realizeze o sinteză la zi în literatura psihoneurofiziologică.). Credem că haologia va avea în psihologie şi în euristică un ecou comparabil cu acela pe care 1-a avut cibernetica în aceste domenii. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. să propună opiniei ştiinţifice un nou domeniu al cercetării şi o metodă adecvată pentru aşa ceva euristica haologică şi metoda ideogramei.

a. Corfariu. V. 79) ne îndreptăţesc să luăm în consideraţie şi activitatea algoritmică cerebrală (a. într-o formă specifică. El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. p. fenomen complex şi oarecum enigmatic. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului".). p.1. rezultată mai mult din nevoia de a ne delimita aria de investigaţie. Probleme de fiziologie. ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. Măiastră. 24).c). Freud formulează un punct de vedere oarecum antinomic. având durata de 15-20 minute). mai ales în faza de somn paradoxal. ce semnifică un maximum de activism cerebral propriu stării de somn paradoxal (somn cu vis. Bucureşti. „Creaţiile visului par să împrumute formele mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile" (S. în altă parte autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. decurge că visul se realizează.s. 1991. în plus. pe care ne permitem să-1 punem în circulaţie în acest context.Jurtună cerebrală". în raport cu starea de veghe. Enătescu. cristalizate definitiv. traducere. când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (L. că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. O. Ed.2.5. Relaţia dintre aceste concepte e ca de la specii (a. V. Foişoreanu. traducere.n. cercetările de neurocibernetică (M.c. Despre funcţia creatoare a visului. o funcţie creatoare. Freud. l. Desigur. Freud. p. Cluj-Napoca. nu concluzionează" (S. 23-26).c şi a. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita . Dacia. 1991.e. Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. 1978. 15-19). p. Ed. sunt 1T7 . 2.) la gen (a. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. dincolo de această sumară clarificare conceptuală. exprimă doar un segment al activităţii nervoase superioare (a. Visul. cercetările de fond pe această temă rămân deschise unei largi cooperări interdisciplinare. Popoviciu.e. există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în starea de veghe. psihologie şi patologie.a. că ea nu apreciază. Interpretarea viselor. S. O delimitare conceptuală Termenul de activitate euristică cerebrală (a. 2. întrebări în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creierului. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal). Beliş.s. 1978.).).n. cât şi în starea de somn.c.

de la relaţiile 3 sau 4. 3. 124. Acest fenomen ar putea fi numit principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. p. ce se realizează intens în această formă de somn. Life Sci. n m evi denţă principiul complementarităţii şi alternanţei funcţionale a celor două misjere cerebrale în stare de veghe. mai ales în relaţia 2.3 Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală Pe de altă parte. 1980. proporţia statistică dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. într-o asemenea dinamică informaţională cerebrală nerestrictivă. Vlyslobodsky. logica prin funcţia ei raţional-normativă impune. Moraru. sub cenzura severă a raţiunii. 19. 2. ca aceea din starea de somn paradoxal. dacă vom încerca să interpretăm aceste fenomene din perspectiva haologiei. calitativ şi cantitativ. Dar în starea de somn. după cercetările lui M. intervine. activităţi ce se soldează şi ele însele cu o oarecare dezordine informaţională. Myslobodsky. fiind de natură să reactualizeze unele cercetări mai vechi ale noastre (I. asociaţii şi combinaţii informaţional-ideatice. 4. credem. în lipsa cvasitotală a logicii. cât şi specializarea funcţională a lor (asi38 . p. în funcţie de context. Ordine mare în dezordine mică. în contextul favorizant al structurării şi restructurării engramelor de memorie. Popoviciu şi colab. Totodată.. Pharmacologie mphcations of hemispheric asymmetry. Ordine mare în dezordine mare. intervine. De asemenea.ideatice se realizează cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari ca în starea de veghe. e de presupus că în starea de veghe. dominată de relaţia 2. Ordine mică în dezordine mică. diferenţiat relaţia 3 sau 4. distinse cu Premiul Nobel pentru medicină în anul 1981. Ordine mică în dezordine mare. 2.W. M. cu mai multe grade de libertate. la relaţiile l sau 2 şi invers.. asocierile şi combinările informaţional. Sperry. 1976). 86-111).total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în starea vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat (simbolic) în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. Aplicând aceste relaţii la stările de veghe şi de somn (în sens mai larg la dinamica conştient-inconştient). Avem temei să presupunem că în aceste stări. Trecerea de la starea de veghe la somn şi invers înseamnă alternanţă în dinamica informaţională cerebrală. în care vedem posibile următoarele situaţii: 1. imposibil sau greu de realizat în starea de veghe. dominată de relaţiile 3 sau 4. trecerea de la veghe la somn presupune. desco'eririle lui R. 1978. alternanţa emisferelor cerebrale cu dominanţa funcţională a emisferei irepte (L. relaţia l sau 2. creşte şansa de a realiza.

New York. între concepte vigilice şi imagini onirice.metria): emisfera stângă e specializată. Mai mult decât atât. a gândirii în imagini (I. mai intervine un fapt extrem de important şi semnificativ. în gândire abstractă.H. acela că în această ultimă stare de somn. într-un context de ordine mică în dezordine informaţional-ideatică mare. funcţie de natura stimulului. teză de doctorat. în teza noastră de doctorat (1973) am propus principiul centroaferentaţiei informaţionale. Aşadar. relaţia 2 fundamentează şi explică accelerarea imageriei onirice. logica verbală. in „The Neurosciences Third Study Program". W. p.4. generală şi abstractă şi gândirea concretă. are loc o accelerare a imageriei onirice. e sintetică.W. iar emisfera dreaptă în motricitate.. Left Brain. S.G. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale Schimbarea dominanţei emisferice atât în starea de veghe. fie şi numai parţială. trăiri emoţionale vigilice şi trăiri emoţionale onirice etc. fenomen cunoscut în ştiinţă. 1974. P. imagini şi imagini. între gândirea vigilică şi imageria onirică dominantă în starea de somn paradoxal. implicit şi accelerarea procesului aso- l . figural-emoţională. Universitatea din Bucureşti. imagini onirice şi imagini onirice. la intervale relativ mici de timp. 236). Din punctul nostru de vedere e plauzibil să credem că cele două fenomene sunt conexate cauzal: cel de-al doilea (accelerarea imageriei onirice). specifică stării de somn paradoxal. logică şi infralogică. dar neexplicat (L. Moraru. Creativitatea şi unele particularităţi ale ei în inginerie. 1978). încălcând se pare legile spaţio-temporale. ceea ce înseamnă. Schmitt and F. Ed. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice în afară de relaţia l. între concepte şi concepte. aşa cum arată cercetările de hipnologie şi onirologie. Popoviciu şi colab. Worden. fiind efectul celui dintâi (relaţia 2. 1985. Freeman and Company. temporală şi raţională. imageria onirică are o dinamică fulgurantă. oarecum controversată. cât şi alternanţele veghe-somn şi invers se soldează cu asociaţii şi combinaţii între concepte şi imagini vigilice. Revised Edition. Springer. imagini vigilice şi imagini onirice. elaborări teoretice. ordine mică în dezordine informaţională mare). imaginile în gândire. 1973).P. G. 2. Mass: MIT Press. gândire fîgurală şi reacţii emoţionale. imagistică. specifică stării de somn profund şi relaţia 2. între conştient şi inconştient. Pe plan asociativ-combinatoriu. mai ales. e analitică. spaţialvizuală şi intuitivă (R. Sperry. Lateral Specialization in the Separated Hemispheres. care explică transformarea. alternanţele emisferice din starea de veghe. Cu privire la această problemă. între concepte şi trăiri emoţionale. 2. Right Brain. presupune alternanţa haologică şi o oarecare interferenţă informaţională între gândirea verbală. avem temei să presupunem că gândirea (eventual fragmente de gândire) se transformă permanent în imagini şi invers. cât şi în trecerea de la veghe la somn şi invers. pe fundalul alternanţei funcţionale a emisferelor cerebrale. Cambridge.5.O. Studiu de epistemologie şi de psihologie. Deutsch.

p. Landau. Guilford.7.M. se cere cultivată şi în starea de veghe. Corolar hipno-euristic Din paragrafele 2. au şanse sporite să fie soluţionate în stare de somn. Antidotul acestei situaţii e cultivarea gândirii de tip pantareic. traducere. generatoare de interpolări şi extrapolări. Această relativă dezordine informaţională.1-2. 1991. de a instaura clasificări. Poincaré. Valéry etc) potrivit căruia o anumită dezordine informaţională favorizează asociaţiile şi combinaţiile inedite (E.3). în sensul arătat mai înainte.8. 2. Toate aceste fenomene şi relaţii. Anumite probleme care nu şi-au găsit rezolvarea în starea de veghe. cât şi prin strategii asociativ-combinatorii puse m mişcare în mod deliberat. La modul mai general. didactică şi pedagogică. 1979. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală. Bucureşti. întreaga teorie a comportamentului (complianţa comportamentală. dar mai ales din principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală (2. creativitate despre care au relatat mulţi creatori. 2.ciativ-combinatoriu: mai multe asociaţii şi combinaţii informational-ideatice-irnagistice-emoţionale pe unitate de timp. 89). ce intervine pe cale naturală. 594). guvernată de relaţia haologică 2.5. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate în sprijinul interpretării din paragraful anterior vine şi următoarea constatare: Le chaos dans les systèmes physiologique procurerait une flexibilité de réponse à différentes situations" (R. p. Poate că şi termenul de flexibilitate introdus în psihologia creativităţii de către J. dezordine amplificată mai ales în starea de somn paradoxal. Acest deziderat se poate realiza prin asimilarea unei informaţii divergente. rezultă unele concluzii de natură hipno-euristică. mereu curgătoare şi disponibilă să-şi distrugă propriile ei automatisme. Explicarea relaţiei Landau Din perspectiva acestor aspecte haologice înţelegem mai bine punctul de vedere al unor mari creatori (H. consemnate în paragrafele anterioare se constituie drept unul din mecanismele psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. Psihologia creativităţii. prolifică sub raport creativ. 2 6. P. comportă o reconsiderare haologică. May.P. prin fenomenele de alternanţă multiplă (ce ne sugerează chiar formularea ipotetică a unui principiu al alternanţelor cerebrale multiple). despre care am vorbit mai înainte. ordonări şi stereotipii informaţionale inflexibile. Ed. spre a împiedica gândirea de a impune informaţiei o ordine prea rigidă. Stocarea informaţiei în structurile de memorie se cere făcută pe principiul „vaselor comunicante" . mobilitatea etc) poate fi regândită din această perspectivă.

starea de veghe ocupă circa 50 de ani. Alternanţa veghe-somn. 60%. 1411 . Acest sistem de reprezentare a ideilor a fost numit de noi ideogramă. Ed. dar şi o situaţie analitică a fiecărei idei. 145-148). Strategii creative transdisciplinare. 1992. Aceste clase exprimă calităţi şi cantitativ soluţiile obţinute: a) Idei bune. Bucureşti. ne dăm seama ce importanţă mare ar avea găsirea unor procedee de a stimula creativitatea. atât în starea de veghe. Academiei Române.univ. Din această perspectivă. în stările de somn. starea de somn aproximativ 25 de ani ( o treime din viaţă). 1995).Şi nu al sertăraşelor ermetic închise". 45% c) Idei de anticipaţie la care urmează să răspundă ştiinţa şi tehnologia viitorului 6. ne apar justificate interdisciplinele numite de noi hipnooniroeuristica şi vigiloeuristica.ing. b.dr. ci şi creşterea mediei de vârstă a vieţii creative. menite să studieze creativitatea. obţinute în aplicaţi noastră cu metoda Osborn (I. Ştiinţa şi filozofia creaţiei. prin schimbarea proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. Ideograma ne permite să facem o analiză asupra felului în care se asociază şi se grupează ideile.9. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative Dacă la o durată a vieţii de 75 de ani. în relaţie ci celelalte. C. cât şi în starea de somn. 18%. Bucureşti.). 6. b) Idei care nu pot fi promovate din punct de vedere tehnologic 14. Brătianu) pe una din cele patru clase (fig. în sensul comentat mai înainte. El ne oferă o imagine de ansamblu asupra dinamicii ideilor şi a distribuţiei lor statistice pe cele patru clase valorice. 2. 3. Total 51 100% Pe ordonată consemnăm ideile în ordinea cronologică a emiterii lor. originale care pot fi promovate 21. favorizează şi ea acest deziderat. comparativ şi corelat. c. d). p. Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprins prin metoda ideogramei 3. Ed. 19. Contează nu numai creşterea mediei de vârstă a vieţii biologice. didactică şi pedagogică. cât distribuirea acestora de către un specialist în domeniu (prof. Moraru. 77%. cât şi cu celelalte discipline euristice. Pe abscisă punem clasele de idei (a. din care visul se desfăşoară pe aproape 5 ani (o cincime din starea de somn). d) Idei care se aplică în străinătate cu mici deosebiri 10. 27. Moraru. alături de hipnologie şi onirologie şi în strânsă cooperare cu ele. pe tema „Instalaţie complex pentru recuperarea de energie şi materiale la un cuptor cu arc electric de topit oţef.1. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideograma Vom aşeza într-un sistem de coordonate cele 51 de idei. vis şi veghe (I. 11. 41.

— 1 T j[ -t .1 T A- 1 L 1. - — i 1 "~ " " A - i 1 1 1 "T _j _ * ~ J_ 1 ~ * X 1 " £_IIII!i T 1 r ~ i -_ — _J _ _ -4 — T 1 1 1 l 1 1i _ 4 tI I I l I I *r 1 r T 1_ i i i • 9 — ? H i Î_I - 1 ~l ~1 x _ — 1 1 1 1 J 9 T î h-ţ « i ?h i o h -j - | 1 "1 JL 9 II - -j-- l u 1 9 .

b) în mai multe minţi în relaţie. Principles and procedures of creative problem-solving. p. New York. o rană ne generează asociaţii. sunt guvernate de legi haologice-statistice-probabilistice care evidenţiază o relaţie de ordine în dezordine. C. Botez. Autorul menţionat consideră. că enumerarea e incompletă şi că ar putea să mai existe şi alte principii în afara celor menţionate (D. Bucureşti. 2. asemănarea (resenblance).2. O pictură generează o asociaţie de asemănare cu originalul. prin asociere. şi ea relativă. de natură să explice şi să amplifice fenomenele de creativitate şi creaţie. Ed. Aceste fenomene. 104). Ed.3. ce pot fi surprinse şi descrise prin legi aleatorii. p. Ralea.3. 1987. cititorul a sesizat că D. enunţă trei principii ale conexiunii ideilor: 1. 3. Applied imagination. căci ar descoperi principiile descoperirii însăşi. Bucureşti. în activitatea . traducere. în toate domeniile. Hume. metoda Osborn (brainstorm) e de tip dublu asociativ: o idee enunţată de un subiect declanşează. cauza şi efectul. la rândul său. într-o dezordine relativă avem de-a face cu anumite relaţii constante. Hume. idei în mintea celorlalţi subiecţi şi. 154). ea se asociază cu alte idei chiar în mintea celui care a emis-o (Al. alături de altele se înscriu în clasa proceselor aleatorii cu regularităţi statistice (M. Despre asocierea ideilor. ca de la cauză la efect. legile care guvernează asocierea şi combinarea informaţiilor şi a ideilor. „Cercetarea asupra intelectului omenesc". descrierea unei încăperi dintr-o clădire ne generează asociaţii în legătură cu celelalte încăperi. pe bună dreptate. suntem nevoiţi să constatăm că deocamdată nu cunoaştem în profunzime. sub raport psihologic. Academiei. în ceea ce priveşte asocierea şi combinarea lor. a Ill-a. 1963. în acelaşi timp. Se cunoaşte de multă vreme faptul că gândirea noastră funcţionează pe principiul asociaţiei de idei. ar putea să ne conducă spre descifrarea legilor ce guvernează fenomenele asociativ-combinatorii în ideatic. 90). a ideilor e considerată de unii autori drept esenţa creativităţii. Metoda Osborn şi aceea a ideogramei ne permit să cercetăm asocierea ideilor: a) într-o singură minte. éd. 3. p. Sunt ele în întregime supuse hazardului? Mai degrabă credem că informaţiile. Hume se referă la asocierea ideilor într-o singură minte. în tratatul său despre memorie. Osborn. din punct de vedere ştiinţific. ca expresie a unei ordini. p. cu durerea ce o provoacă. O constatare optimistă Deşi structura asociativ-combinatorie a informaţiilor şi. D. contiguitatea (contiguity) în timp şi spaţiu. Aristotel descoperă şi formulează două legi ale asociaţiei de idei: legea asemănării şi legea contiguităţii (M. 133). O asemenea realizare ar depăşi prin importanţă alte multe rezultate ştiinţifice. 1978. Nutrim speranţa că metoda ideogramei aplicată pe eşantioane mai mari de idei. Beliş.I. ştiinţifică şi enciclopedică.F. Desigur. 1958. Istoria psihologiei. Istoric După cum se ştie.

Dacă 33 de idei din 51 sunt asociate în zece grupuri şi numai 18 sunt răzleţe. un grup ideativ e rupt. H . îarmat cu aparatură electronică de observaţie şi chiar din cauza acestei aparaturi. E poate o idee cu un indice mai nare de originalitate? Putem cerceta căror persoane. după cum se observă în ideogramă. le perturbă e acestea. grupările de idei respectă. Hume. anume. Ar fi interesant de studiat în profunzime natura ideii de diiociere a grupului. E mai rară situaţia când >e trece de la un grup ideativ la alt grup ideativ direct. cercetătorul din mecanica cuantică. la o primă analiză a asocierii ideilor din mai multe creiere. funcţionalitatea principiului asocierii ideilor din mai multe creiere. Astfel. de tip asociativ. în anumite momente imprevizibile intervin aleatoriu idei care descompun grupul (idei de disociere). dintre ideile sale. 18 idei sunt răzleţe (neasociate cu altele). se pare. încât nu se poate asocia cu ele. După cum se ştie. 3. E de presupus că avem de-a face cu o idee altfel decât celelalte dei ale grupului. 3. Iată un autentic paradox. 12 se asociază în două grupuri a câte şase idei.6. analog celui al asocierii ideilor dintr-o singură minte. 3 4. despre care vorbeşte D. un principiu al inerţiei ideatice: orice grup ideativ dă impresia că tinde să se conserve. acela al perirbării fenomenului cercetat. e intră în relaţie de interferenţă cu microfenomenele supuse observaţiei. Perturbarea Nu putem trece însă cu vederea un fapt extrem de important. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice Cu toate acestea. 3 se asociază într-un singur grup. fără medierea unei idei •ăzleţe. Frecvent. de către o 'dee răzleaţă. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere în ceea ce priveşte aplicaţia noastră constatăm. dacă utilizează apaitele pertubă fenomenele cuantice. cercetătorul se găseşte în imposibilitatea de a le mai cerceta în 1 16 3pură. 10 se asociază în cinci grupuri a câte două idei. în varianta a doua e vorba de cercetarea asocierii ideilor mediată prin limbaj. comutând ideaţia pe alte clase de idei. surprindem. aparţin ideile de diociere şi dacă printre ele există unele cu predilecţie către asemenea idei. Principiul inerţiei ideatice Mai mult. credem.5.de rezolvare a unei probleme comune. următoarele: din 51 de idei. 8 se asociază în două grupuri a câte patru idei. '•7. Dacă renunţă la aparate nu le mai poate observa. care face astfel trecerea spre un alt grup. prin legăturile intrinseci. de disociere.

Metoda ideogramei ce operează în prelungirea metodei Osborn. Pe baza principiului l. în cazul de faţă avem în vedere specialistul care validează ideile şi le distribuie după anumite criterii prestabilite. schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. Cu toate acestea. distribuţia unei anumite idei în una din cele patru clase depinde nu numai de specialistul care validează ideile. Rezultatul cercetărilor noastre de euristică haologică pare a fi încurajator. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală şi hipnologie.în selecţia ideilor constatăm un fenomen analog. inerţiei ideatice. idei de ficţiune etc. din câte ne dăm seama. E vorba de intervenţia unui subiect exterior activităţii ideative. ce ar opera simultan sau succesiv. neuro-cibernetice. în esenţă. natura intrinsecă a ideii. Ea e preferabilă însă lipsei oricărei interpretări. acesta ar opera distribuţia ideilor pe clase numai după natura lor intrinsecă. care influenţează prin aprecierea sa rezultatul asociaţiei de idei. utilizând această metodă. se propune o explicaţie cel mult plauzibilă şi doar parţială a mecanismelor psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. Concluzii Pe urmele lui Aristotel şi D. asocierea ideilor în grupuri ideatice e un rezultat influenţat de doi factori intercorelaţi: 1. Două selectoare electronice. ar trebui să dea rezultate identice. făcute de doi specialişti. cu idei lipsite de valoare. Dacă am imagina un selector electronic de idei. 2. autorul aspiră la o anumită cuantificare a fenomenelor asociativ-combinatorii cerebrale şi la exprimarea lor prin relaţii formale de tip statistic-probabilistic. interpretarea datelor e relativă. Totuşi. Au fost formulate. mai mult sau mai puţin ipotetic. selectorul uman. 5. dar care nu aveau o fundamentare ştiinţifică. Prin aceste principii au fost explicate o serie de fenomene cunoscute. centro-aferentaţiei informaţionale. 4. folosind o metodologie contemporană de tip haologic-statistic-probabilistic. ruperii aleatorii a grupurilor ideatice etc. în expresia optimală. introducând elemente de subiectivitate. şi aplicată pe eşantioane tot mai mari de idei. 2. în termeni haologici (a se vedea capitolele l şi 2) o operaţie de trecere de la dezordine ideatică. expertul desfăşoară. ci şi de natura intrinsecă a ideii. principiile: l. pe de alta realizează. la ordine ideatică. prin intermediul căruia subiectivitatea e total eliminată. 3. 4. Nu încape îndoială asupra faptului că dacă am opera două selecţii. în care coexistă idei bune. ele nu ar fi identice.ideatice cerebrale în creativitate. De aceea. o activitate duală: pe de o parte perturbă fenomenul ideatic. distribuţia ideilor într-o anume clasă şi. b. . în care ideile sunt departajate pe clase valorice. Aşadar. pe unul şi acelaşi eşantion de idei. asocierii ideilor din mai multe creiere. se cere corelată cu alte procedee şi metode cum ar fi cele bio-informaţionale. autorul-a încercat să surprindă unele relaţii relativ constante ale asocierii şi combinării informaţional. Hume. c şi d. psiho-fiziologice etc. într-una din clasele a.

146 . C. Laskar. Unghiul nostru de abordare a relaţiei dintre unele fenomene astronomice şi cele comportamental-psihologice este cel haologic. iar cercetarea noastră să fie complementară studiului amintit. în formele ei superioare generează ordine. 1991. Schrôdinger comportamentul materiei vii e guvernat de principiul „ordine din ordine". După opinia lui E. Punctul nostru de plecare îl constituie o anumită observaţie a lui E. haologia. 1996). Sperăm ca unghiul nostru de vedere să fie diferit de cel al autorilor mai înainte menţionaţi. ordine din ordine. Le chaos dans le Système Solaire. Frecvent indivizii şi-au îndreptat ochii spre cer încercând să desluşească poziţia fastă sau nefastă a planetelor în raport cu scopurile sau acţiunile lor. Să înţelegem oare că materia lipsită de viaţă e guvernată de principiul „ordine m dezordine"? Poate că nu e greşit să interpretăm aşa. Introducere De milenii soarta oamenilor şi a colectivităţilor umane a fost legată de cea a astrelor. 1993. iar apoi.CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. Vechile civilizaţii au cultivat astrologia prin intermediul căreia încercau să prevadă destinul oamenilor funcţie de starea şi mişcarea corpurilor cereşti. Prezentul capitol se situează în seria lucrărilor publicate de noi pe această temă (1992. IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1. Astăzi avem tot mai multe fapte ştiinţifice ce ne îndreptăţesc cel puţin de a emite unele ipoteze de natură să pună într-o relaţie cauzală două categorii de fenomene: cele astronomice şi cele comportamental-psihologice. ordine din dezordine şi 2. Premise Această temă a mai fost abordată şi de alţi cercetători. Şi totuşi. Ei intuiau o relaţie între aceste fenomene. ce se opune dezordinii. studiază relaţia dintre ordinea şi dezordinea structurală şi energetică-informaţională în sistemele tranzitive. 2. Froeschlé. Schrôdmger care pune în evidenţă două relaţii între ordine şi dezordine: 1. se pare că speranţa acestor oameni nu a fost deşartă. Menţionăm aici doar studiul autorilor J. Viaţa. deşi nu puteau s-o demonstreze cu argumente consistente. Aşa cum am mai spus. Materia vie se bazează pe ordinea intervenită în materia lipsită de viaţă (ordine din dezordine). 1994. din punctul nostru de vedere.

cu degajarea unor cantităţi imense de particule elementare. Aşa cum am afirmat undeva. Progresul speciilor poate fi interpretat şi ca o trecere progresivă de la dezordine (entropie mare) la ordine (negentropie) de la ordine mică la o ordine din ce în ce mai mare. inclusiv Pământul. în astrul zilei şi al vieţii se constată aşa numitele pete solare.P. Schrodinger. motiv pentru care preferăm să lucrăm cu cele patru relaţii rezultate din matricea mai simplă. am aşezat cele două entităţi şi determinaţiile lor cantitative într-o matrice.se desfăşoară reacţii chimice la temperaturi colosale. 3. pe ordinea structurală şi energetic-informatională achiziţionată de speciile inferioare. Apoi. M. foarte mare) şi le-am aşeza într-o matrice. Fazele ciclului solar Se ştie că în acest imens reactor termo-nuclear natural . totuşi cu această matrice amplificată se poate opera ceva. ordine mare în dezordine mică. Alături de erupţii. prin combinarea exhaustivă a lor ar rezulta nouă relaţii. a celor două relaţii ale lui E. folosind formula lui Boltzmann (J. ordine mică în dezordine mare. mare. combinându-le complet. denumite generic cu termenul de „activitate solară". Marshaal. Aceste relaţii vor fi aplicate pe modelul din paragrafele următoare.. în domeniul fizicii. 1991). noi am încercat o oarecare generalizare. dezordinea poate fi măsurată şi exprimată cuantificat prin entropie. ordine mare în dezordine mare.la nivelul materiei vii. Deşi cele nouă relaţii dintre ordine şi dezordine permit descrieri mai nuanţate ale acestor fenomene. Dacă la cele două entităţi (ordine şi dezordine) am ataşa trei determinaţii cantitative (mică. influenţând planetele din sistemul său gravitaţional şi nu numai din el. 147 . speciile superioare se bazează. după cum se poate observa din matricea de mai înainte: ordine mică în dezordine mică. în ce constă de fapt această generalizare? Mai întâi am ataşat entităţilor menţionate (ordine şi dezordine) două determinaţii cantitative (mică şi mare).Soarele . dezordine mică ordine mică ordine mică în dezordine mică ordine mare în dezordine mică dezordine mare ordine mică în dezordine mare ordine mare în dezordine mare ordine mare Pe această cale am obţinut patru relaţii între ordine şi dezordine. protuberante etc. mai greu. dacă nu e prea mult spus. Ekmann. purtătoare de energie calorică şi luminoasă ce se împrăştie în spaţiul cosmic.

d) o fază de activitate solară minimă de aproximativ 2 ani (Georgeta Mariş. vom recurge la o elipsă turtită.a) după numărul de fenomene solare pe unitatea de timp.energetice . b) o fază de activitate solară maximă de aproximativ 2 ani. 4. constatăm. faza de activitate solară maximă. ca multe alte fenomene din Univers cunoaşte o anumită ciclicitate. Peste jumătatea fazei descendente. Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Pentru o mai mare claritate a modelului. Ordinea şi dezordinea sunt concepte antitice ce exprimă fenomene opozante. aceea de activitate solară maximă (faza soarelui calm). Figura geometrică nu permite exprimarea nuanţată şi subtilă a gândului. de aproximativ 11 ani. Considerăm că fazei ascendente a ciclului solar îi corespunde relaţia ordine mică în dezordine mică. descreşte ordinea (fig. iar la polul de jos ne imaginăm faza de activitate solară minimă (2 ani). 1988). creşte ordinea. Asociem fazele ciclului solar cu cele patru relaţii haologice deduse din matrice. Maximum de dezordine e atins. în sensul mersului acelor ceasornicului: creşte dezordinea. şi după relaţia haologică dintre ordine şi dezordine. faza descendentă se armonizează cu relaţia ordine mare în dezordine mare. poate fi asociată cu relaţia ordine mică în dezordine mare. b) intensitatea lor. iar ultima fază. dincolo de care. la jumătatea fazei de activitate solară intensă. pe model. 148 . teoretic. după cum orice creştere a ordinii presupune simultan corelat şi proporţional o descreştere a dezordinii. corelat şi proporţional o descreştere a ordinii. după care începe să descrească ordinea. Aşadar. pe partea dreaptă a elipsei reprezentăm faza descendentă (4 ani). Această interpretare are unele elemente de arbitrar şi relativitate. Maximum de ordine e realizat la jumătatea fazei de activitate solară minimă.Această activitate. devine consonantă cu relaţia ordine mare în dezordine mică. De la jumătatea fazei ascendente. descreşte dezordinea. descreşte dezordinea. Aceste faze se deosebesc între ele. maximum de dezordine. cu următoarele faze: a) o fază ascendentă de circa 2-3 ani. la polul turtit de sus. maximum de ordine. spre faza de activitate solară maximă. pe care aşezăm fazele ciclului solar. în care sunt expulzate în spaţiu cantităţi imense de particule substanţiale . Luând ca reper jumătatea de sus a fazei ascendente. orice creştere a dezordinii presupune simultan. până la jumătatea fazei ascendente. creşte dezordinea. c) o fază descendentă de circa 4 ani. Pe partea stângă a elipsei (în raport cu cititorul) aşezăm faza ascendentă (2-3 ani). Activitatea solară şi fenomenele biologice. 7). începe să crească ordinea. c) dar am spune noi. ne reprezentăm faza de activitate solară maximă (2 ani).informaţionale şi sunt generate puternice câmpuri electro-magnetice.

care a început în septembrie 1986. Fazele ciclului solar şi relaţiile de ordine . după unele date. maxime solare în următorii ani: 1979. De asemenea. Seceta de la noi din anul 1946-1947 se situează pe maximul solar din 1947 şi poate că a fost o consecinţă a lui.FAZA Dt AU I I V ! l A l t aULMHM 1VI«AMVI« Ordine mică în dezordine mare Creşte dezordinea Creşte ordinea '< ' LU . Paris 7 în 1981.dezordine 5. Erorile de pilotaj 149 .£ 8! o . s-au resimţit pe zone întinse ale Terrei. cresc în această perioadă. ar trebui ca statisticile accidentelor (terestre. inclusiv în ţara noastră. navale etc. 1957. rezultă că în anul 1980 (an situat în imediata vecinătate a maximei solare din 1979) s-au înregistrat în lume 23 de accidente aviatice în care şi-au pierdut viaţa 745 de persoane. cutremure etc. în vecinătatea maximului solar din 1990/1991. Totuşi. Acest ciclu are maximul prognozat în perioada 1990/1991. 1947. publicate de Agerpres. etc. se consideră că în prezent ne aflăm în cel de-al 22-lea ciclu solar. Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Convenţional. Se menţionează ca „cel mai ridicat nivel" maximul din 1957.) să arate o concordanţă între anii cu activitate solară maximă şi aceste evenimente. mai exact în anul 1992. 7. Sunt consemnate de asemenea. 1968. Dacă erorile umane cât şi frecvenţa „comportamentului" ciudat al aparaturii electronice de control. Se consemnează că aceste accidente reprezintă cu 15 la sută mai puţin ca în anul 1979 (an cu activitate solară maximă). temperaturi foarte ridicate. aeriene. după statisticile Centrului de documentare şi informaţii pentru asigurări din Paris.a LU «0 i"5 LU N Descreşte ordinea FAZA DE ACTIVITATE SOLARĂ MINIMA Ordine mare în dezordine mică Descreşte dezordinea Fig. fenomene de secetă prelungită. Din păcate nu dispunem de date statistice complete pentru o asemenea analiză.

numită heliobiologie. cu 0.dezordine se reflectă. Activitatea solară şi fenomenele biologice. Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Trebuie să observăm că fazele ciclului solar şi relaţiile corespunzătoare lor de ordine . Anumite date statistice ale companiei maritime britanice „Lloyds" arată că accidentele navale au bătut toate recordurile pe timp de pace în cursul anilor 1979 si 1980 (maximul solar în 1979). e) sunt bruiate emisiunile radio. h) creşterea potenţialelor electrice ale pielii şi o asimetrie a distribuţiei lor.se afla ia ongmea a /uvo uin acciucmcic uc ^uur consemnate mal inamic.5 milioane tone mai mult decât în 1978 şi mai mult decât dublu fată de 1977 (101 milioane tone). Fiecare fază solară şi relaţia corespunzătoare ei de ordine .Pământ. k) e probabil că marile cicluri epidemice ale unor bob' se corelează cu creşterea activităţii solare. j) modificări ale sistemului de coagulare a sângelui ce pot provoca tromboze şi hemoragii.poluarea. In cercetarea acestor influenţe solare asupra Terrei trebuie să ţinem seama şi de „umbrela" protectoare formată de atmosfera terestră şi de câmpul magnetic al pământului. d) creşte frecvenţa cutremurelor de pământ. b) supraîncălzirea straturilor joase ale atmosferei. c) secetă prelungită pe întinse zone ale Terrei. fără nici un motiv bine determinat. 1988): a) perturbări ale emisiunilor radio. fenomen ce se corelează cu cel de la litera k. Aceste fenomene fac obiectul de studiu^ al unei interdiscipline relativ noi. 150 . scăderea rezistenţei organismului la infecţii. de o corespondenţă biunivocă a fazelor în relaţia lor Soare . .dezordine îşi are o corespondenţă adecvată pe Pământ ce se soldează cu multiple şi profunde influenţe asupra vieţuitoarelor de pe planeta noastră. *ru/c/ din catastrofele aviatice s-au produs în momentul aterizării. Se poate vorbi. iar 23% la decolare. la o intensitate mai mare sau mai mică pe Terra. credem. în literatura de specialitate sunt semnalate următoarele influenţe ale activităţii solare maxime asupra evenimentelor de pe Terra (Georgeta Mariş. 6. m) cresc factorii de risc pentru persoanele suferinde (există o relaţie între creşterea erupţiilor solare şi infarctul miocardic). i) creşterea răspunsurilor eronate la testele psihomotorii. 1) diminuarea globulelor albe şi deci. Aceste pierderi însumează 227 milioane tone brute în 1979. g) „comportament" ciudat al unor sateliţi circumtereştri care au început. să „danseze" pe orbită. Funcţia protectoare a acestora scade însă direct proporţional cu numărul şi mărimea „găurilor" făcute în această umbrelă de fenomenul îngrijorător de extins şi în continuă creştere . f) sunt afectate comunicaţiile dintre avioane şi aerodromuri.

adică imposibilităţii de a mai „lipi" în memorie evenimentele anterioare de cele ulterioare. care nu era bine stabilizată în stereotipul său dinamic. El i-a dat o lovitură de berbec petrolierului ci partea din faţă a fuselajului său. în condiţi de frig extrem". Este vorba de o rupere a funcţionalităţii sistemice psiho-nervoase. ruperea nevrotică generată de efectuarea simultană £ două activităţi. să piloteze avionul. Wandorf manevra cu mâna stângă manşa.bombardierul B-52 a pierdut cele patru bombe nucleare ale sale. De asemenea. După cum se ştie există o lege a transferului şi interferenţei deprinderilor. p< tema „Simularea unei prăbuşiri de avion şi a operaţiunilor de salvare. punctele a. diagnostic neconfirmat ulterior. iar cu dreapta mânuia regulatorul de alimentare cu combustibi de pe petrolierul KS-135. una bine fixată în deprinderile sale . aceştia au fost suspectaţi de epilepsie latentă. Cazul cel mai interesant este acela al experimentatului pilot de pe bombardierul strategic american B-52. fiecare dit < îs: . cu devieri mari de la traseul de zbor şi pierderea de înălţime. 2. din aprilie 1993.Palomares . g şi i. Exemple şi comentarii psihofiziologice Ne permitem succinte comentarii la unele din aspectele consemnate în paragraful anterior. interferenţa deprinderilor noi cu cele vechi şi perturbarea acestor* din urmă. deasupra unui mic sat spanio . La unii piloni şi elevi piloţi. în timpul zborului s-au constatat fenomene ciudate de pierdere a cunoştinţei. Uriaşul B-52 s-a zguduit şi a început să troznească. De exemplu un pilot trăgând cu racheta asupra unei ţinte este nevoit în acelaşi timp. mânuirea regulatorului de alimentare cu combustibil. Cert este faptul că alimentarea cu combustibil a avioanelor în zbor este c operaţie extrem de dificilă ce presupune abilităţi de mare precizie în a aduce ş menţine cele două aeronave (petrolierul şi bombardierul în cazul discutat) în co ordonate spaţio-temporale convenabile ei. adică imposibilitatea operatorului uman de a coordona sistemic la un moment dat şi în condiţii date două sau mai multe activităţi. pilotul Wandorf. A simţit apoi o lovitură puternică. desfăşurat pe timp de 5 zile. Astfel la 17.01. pe baza unor exemple consemnate în literatura psihofiziologică şi psihoergonomică. potrivit căreia deprinderile noi se interferează cu cele vechi şi le perturbă pe acestea din urmă. partea stângă a cozii petrolierului s-a izbit de geamul carlingei avionului său. un as al aviaţiei strategice americane. s-au constatat aşa numitele „ruperi nevrotice în cazul unei activităţi dedublate". efectua simultan două activităţi. Internaţi în spitale psihiatrice şi supuşi testării amănunţite. E posibil ca în căzu acestui grav accident să fi intervenit la nivelul factorului uman două fenomene perturbatorii conjugate: 1. S-a dovedit însă că pierderea cunoştinţei de către piloţi se datorează în principal unor „tulburări paroxistice ale memoriei". Desigur. pe o insulă rusească din Oceanu Artic.7.1966. la care au participat două elicoptere ruseşti şi două americane.pilotarea avionului iar alta relativ nouă. menţinându-1 pe direcţia de zbor. La primul exerciţiu aeronautic comun ruso-amercian. Dintr-o dată. f. fenomene ce au generat greşeala de pilotaj. într-o succesiune foarte rapidă a lor.

cu o probabilitate necunoscută. Militarii americani doreau să înveţe de la ruşi cum anume îşi coordonează ei operaţiunile în condiţii de frig. cifra „trei" avea o semnificaţie opusă.menţiona mai departe M. în primul zbor cosmic s-a convenit cu I. operatorul a izbucnit cu bucurie „Totul e în ordine!". Collahan . ce generează un „comportament deviat" al instalaţiei. aleatorie. Se cerea o decizie rapidă. Apoi. ruşii nu au hangare pentru avioane si întreţinerea aparatelor se desfăşoară în aer liber la minus 40 de grade. Se consemnează în literatură faptul că „furtunile solare" din perioada maximului solar sunt răspunzătoare de unele disfuncţionalităţi ale calculatoarelor. sounea şeful misiunii americane. piloţii americani sunt cei mai buni din lume. ce pot perturba comportamentul operatorilor sau deregla aparatura electronică a avioanelor şi navelor. numit în literatura de specialitate „conflictele cu aparatele". V.I. Era una din situaţiile cele mai grele ce presupunea o decizie riscantă. Acest fenomen generează nevroză şi stres în rândurile operatorilor. 85-94). Cum fac ei treaba asta fără să le îngheţe mâinile?" La rândul lor. Aceste „deraieri" ale computerelor şi a altor instalaţii electronice sunt generate de particulele alfa din radiaţiile cosmice. S-a dovedit că instalaţiile electronice şi calculatoarele de pe sateliţii artificiali şi de pe navele cosmice sunt mai afectate decât cele de pe Pământ. brusc. în toate aceste trei categorii de fenomene cât şi în altele. pe ecran a început să apară cifra trei. Gorbov. A fost o alarmă falsă. Pe ecran apărea fără întrerupere cifra liniştitoare cinci. de transformarea unor cifre etc. „De exemplu .D. Se mai produce un fenomen. Toţi au încremenit. confruntându-se momentul alarmei cu starea de fapt a navei. s-a constatat că nu a existat nici un pericol. Mike Collahan. Gagarin ca el să comunice codificat cu centrul de comandă à zborului: cifra „cinci" însemna că totul este în ordine. Riscul de dereglare a aparaturii electronice e direct proporţional cu altitudinea. S-a constatat că uneori în circuitele instalaţiilor electronice apare o perturbare neaşteptată.părţi pe lângă obiectivul temei. Lebedev. Dar deodată. Totul decurgea normal. domeniu în care. în care agentul décident trebuia să ia în consideraţie o multitudine de cauze posibile. ruşii doreau să profite de experienţa americanilor în domeniul alimentării cu combustibil a avioanelor în aer. De exemplu. p. urmărea încă un obiectiv suplimentar. „Parcă aparatele şi-au ieşit din minţi". Şi tocmai în momentul când comandantul zborului a luat totuşi o decizie. 1973. pentru că „ruşii sunt cei mai buni din lume la ora aceasta".în nordul extrem. 152 . Din nou pe ecran a început să apară cifra cinci. aceea de pericol. generate de fenomenele solare. pe lângă explicaţiile menţionate mai înainte se cer luate în consideraţie şi posibile cauze cosmice. lunare etc. permiţându-le operatorilor şi coordonatorilor zborului să-şi servească mulţumiţi cafeaua. Ce s-a întâmplat atunci cu sistemul electronic al navei? (F. acestea fiind apărate de atmosferă şi de câmpul magnetic ferrei. It. aparent fără cauză. col. Au sărit în picioare alarmaţi şi au început să se întrebe asupra naturii defecţiunii. desigur.

unde i-au făcut testări detaliate. în genere. 1991). amărăciune şi irascibilitate ce se manifesta şi în „complimentarea" aparatului cu expresii dintre cele mai colorate. d* Ca o consecinţă a lui b corelat cu d. d2 Creşte mobilitatea ca însuşire a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). 153 . ceea ce împiedica îndeplinirea misiunii de zbor. ds La persoanele hipersensibile psihonervos. funcţional la sol şi nefuncţional la altitudine a fost astfel dovedită. devenea nefuncţional la anumite înălţimi. inclusiv actele agresive. 1991). într-un exerciţiu de bombardament în timpul zborului. Ulterior aviatorul a avut inspiraţia de a fotografia aparatul în momentul nefuncţionării lui la altitudine. coordonatorii zborului şi pilotul însuşi constatau că el era în perfectă stare de . Toulouse. medicilor li s-a părut aşa de bizară conduita pilotului încât 1-au internat în clinica de psihiatrie. Relaţia ordine mică în dezordine mare. Această probă 1-a scos pe pilot din culpă. prinzându-1 astfel „în flagrant delict". fiind diminuată „frâna biologică" a organismului sunt posibile. specifică fazei de activitate solară maximă. excesele comportamentale. 1991). 8. 1. b) e posibilă o creştere a dezordinii dendritice cu impulsionarea fenomenelor de cristalizare şi. 1991). Tabeling. Relaţiile haologice şi unele transformări psihobiofiziologice posibile Vom încerca să corelăm cele patru relaţii haologice ataşate fazelor ciclului solar cu unele modificări posibile (deci mai mult sau mai puţin ipotetice) de natură psihobiofiziologică. în consecinţă. la scară crescută. creşte permeabilitatea membranelor neuronale. c) favorizează dezordinea mentală în măsura în care şi alţi factori de personalitate converg către aşa ceva. ceea ce favorizează schimburile ionice la acest nivel şi. Această defecţiune genera pilotului o stare de încordare. Din relaţia d decurg o seamă de consecinţe: di La nivelul proceselor nervoase fundamentale e favorizată excitaţia în detrimentul inhibiţiei.M. mobilitatea trece în labilitate. cât şi o rearanjare aleatorie a lor pe acest temei. Cu toate acestea. în noi structuri cu posibile modificări de funcţii. Pilotul era făcut responsabil de neîndeplinirea misiunii de zbor. G. Acest aparat funcţional la sol. Mezard.funcţionare. Bergeret. (R. Spre norocul lui a fost declarat „sănătos şi apt pentru zbor". May. produce următoarele modificări psihobiofiziologice posibile: a) se pare că favorizează dezordinea atomilor magnetici de tipul CuMn din arhitectura creierului. Controlând aparatul la sol. Perrin. pilotul n-a reuşit să pună în funcţiune „aparatul de bombardament fără vizibilitate". cu accelerarea reacţiilor biochimice neuronale (B. creşterea vitezei circulaţiei influxului nervos în neuroni şi în reţelele neuronale. d) creşte flexibilitatea de răspuns a sistemelor fiziologice (Efectul May). (M. P. Culpa aparatului cu „comportament duplicitar". (J.Relaţia consemnată mai înainte se verifică pe un alt exemplu din seria celor comentate.

Faza de intensitate moderată. în trecerea spre maximum (ordine mică în dezordine mică). memoriei etc. Faza de intensitate moderată în trecerea spre minimum (ordine mare în dezordine mare). Relaţia ordine mare în dezordine mare descrie faza descendentă. fenomenele semnalate cunosc un ciclu de circa 11 ani. Desigur acest fenomen se cere corelat cu aspectele socio-economice şi politice din aceste ţări. toate fenomenele consemnate mai înainte tind spre un anumit echilibru şi o moderaţie a lor. dio Există premise pentru creşterea suprasolicitării şi stressului. scăpate de noi din vedere. d? Cresc rapiditatea percepţiei. Autorul menţionat vorbeşte despre mutaţiile dezordonate ale societăţii franceze. în consecinţă. Evenimentele violente ale societăţii franceze din 1981 sunt analizate şi din această perspectivă. Sporeşte capacitatea intuitivă ce se exprimă în uşurinţa şi rapiditatea rezolvării de probleme. Relaţia ordine mică în dezordine mică. 3. presupune o activizare a fenomenelor consemnate la punctul l (în raport cu faza şi relaţia anterioară). Faza de intensitate minimă (ordine mare în dezordine mică). creşte capacitatea asociativ-combinatorie a psihicului. Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal Există studii care încearcă să interpreteze societatea şi anumite evenimente sociale prin prisma haologiei (Fr. 2. Să nu uităm că evenimentele din 1989 de la noi (de fapt din tot estul Europei) se înscriu în apropierea unui maxim solar situat în 1990-1991. 4. la rândul ei. intensitatea trăirilor emoţional-afective şi viteza reacţiilor motorii. Relaţia ordine mare în dezordine mică. complianţa comportamentală a lor (S.). Este facilitată activitatea inteligenţei.ds Scad timpii de reacţie (perioadele de latenţă) şi. Faza de intensitate maximă (ordine mică în dezordine mare). în cei câţiva ani s-a evoluat 154 xelor. Aşadar. specifică fazei de activitate solară minimă. 2. Bailleau. adică a relaţiilor dintre ordine şi dezordine. lista rămâne deschisă pentru înscrierea şi a altor fenomene. ds Crescând flexibilitatea sistemelor psihobiofiziologice. Creşte puterea voinţei. Ea semnifică o creştere a ordinii şi o descreştere a dezordinii. dg Sporeşte potenţialul psiho-nervos al întregului organism. Momentul de după 1989 de la noi poate fi socotit şi descris socio-comporamental prin relaţia ordine mică în dezordine mare. . Desigur. în care e specifică descreşterea ordinii şi creşterea dezordinii. p. 4. comprehensiunea gândirii. 682 şi urmat. creşte. cu următoarele faze: 1. Chelcea. cu generarea unui număr sporit de asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitatea de timp. 9. deci. 1987). 1991. atenţiei. corespunzând fazei ascendente. indică diminuarea accentuată a tuturor fenomenelor semnalate la punctul 1. 3. creşte viteza refledo Sub raport euristic.

Poate că viaţa însăşi a apărut în acele coordonate cosmice de timp şi spaţiu în care ordinea şi dezordinea se găsesc în proporţii bine determinate. Gamow. desigur e vorba de „ani solari" şi nu de „ani tereştri". fără să putem determina deocamdată în ce fel anume şi cu o precizie satisfăcătoare. vieţuitoarele de pe Terra şi comportamentul lor. Ţinând seama de vârsta sistemului nostru solar de aproximativ 5 miliarde de ani. Este încă un motiv de a face abstracţie de această mişcare şi de a lua în consideraţie doar ciclul solar. rezultă că Soarele şi planetele din sistemul său gravitaţional au realizat vreo 20 de rotaţii complete. mişcare ce. 155 . mai apt de a fi transpus pe un model. mare în dezordine mică ca o fază de optimum social. influenţează şi ea fazele ciclului solar. e la „prima tinereţe". Ce fel de fenomene astronomice se petrec în decursul unui an solar? Ce influenţe au ele asupra vieţii de pe Pământ? Sunt întrebări la care răspunsul e foarte greu de găsit. ca atare. astrul vieţii străbate spaţii diferite de ordine şi dezordine cosmică (spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mari.spre creşterea ordinii şi descreşterea ueiuruum. Aceste fenomene se cer corelate şi cu mişcările de rotaţie şi revoluţie ale Pământului. făcând total abstracţie de mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei. p. printr-o analogie cu vârstele omului. modelul nostru. Diferitele evenimente politice pot fi judecate şi ele din perspectivă haologică: dacă au favorizat ordinea sau dezordinea socială. într-un an solar. mai bine cercetat şi. Se cunoaşte faptul că Soarele realizează o mişcare de rotaţie completă în jurul centrului galaxiei în circa 200000000 de ani. 332). Dar această mişcare de rotaţie. 1967. pe Soare şi pe Pământ. O rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei e numită „an solar" (G. Poate că această viaţă poartă în matricea sa structurală amprenta condiţiilor de timp şi spaţiu în care se găseau Soarele şi Pământul pe traiectoria cursei cosmice. de aproximativ 11 ani. Aşadar Soarele nostru. goluri cosmice. 10. favorabile generării acestui miracol cosmic. Sunt posibile evenimente sociale majore care să perturbe relaţia de mai înainte şi să comute comportamentele grupale pe relaţia perturbatoare ordine mică în dezordine mare. având numai 20 de ani. desigur. cât şi relaţia haologică ordine-dezordine. El nu ia în consideraţie decât ciclul solar şi fazele sale (circa 11 ani). spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mici etc). Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui După cum observăm. aşa cum o cere de fapt teoria şi metoda modelării. desfăşurându-se pe spaţii foarte mari şi pe intervale de timp imense e foarte greu de controlat şi cu atât mai greu de transpus pe un model. simplifică la maximum dinamica sistemului solar. într-un timp dat şi într-un spaţiu anume ale mişcării de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei a apărut viaţa pe Terra. Ordinea şi dezordinea cosmică din mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei influenţează. presupunem.

S-a anunţat apoi faptul că cercetători din SUA au reuşit să înregistreze cu exactitate acest fenomen. Pe măsură ce aria de cunoştinţe se va lărgi. prin prisma acestei legi. La staţiunea americană Amundsen-Scott din Antarctica au fost efectuate măsurători care au confirmat frecvenţa pulsului solar la un interval de 160 de minute. PC ansamblu şi pe părţi. partea noastră de univers se găsea într-o stare de extremă condensare substanţială şi energetică corespunzând relaţiei ordine mare în dezordine mică. cel puţin parţial. în alte zone ale universului prin creşterea ordinii şi decreşterea dezordinii. în care sunt cuprinse.) asupra psihicului.11. în perioada pre Big-Bang. Desigur. e vorba de un proiect de perspectivă îndelungată dar nu imposibil de realizat. 156 . şi multe elemente de psihologie. în deceniul opt presa a semnalat opinia unor savanţi potrivit căreia Soarele pulsează ca „inima unui om". la nivelul galaxiilor şi metagalaxiilor. In momentul de faţă există suficientă informaţie pentru a configura o asemenea interdisciplina. Ca apoi. megasistemul tinzând astfel către o ordine mică în dezordine mare.heliopsihologia Dacă la nivelul ştiinţelor bilogice se vorbeşte despre heliobiologie. Există temei să presupunem că şi în acest ciclu mic (spre deosebire de ciclul mare de circa 11 ani). E probabil. 12. Soarele exercită anumite influenţe calorice. să se ajungă iarăşi la o relaţie de ordine mare în dezordine mică şi la configurarea unei noi mari explozii cosmice. Soarele se contractă şi se dilată probabil sub impulsul unei unde a presiunii interioare. 13. Ea se verifică la nivelul sistemelor planetare. Universul în expansiune (deplasare spre roşu) semnifică poate o descreştere a ordinii şi o creştere a dezordinii. Este o relaţie de rangul legii ondulaţiunii universale despre care vorbea V. Marea explozie a însemnat trecerea de la această relaţie spre relaţia ordine mică în dezordine mare. O nouă interdisciplina . Să se ocupe cu studiul acestor influenţe asupra sistemului psihic. parţial. la modul ipotetic. cuprinzând şi influenţele altor planete (Luna etc. pe un ciclu cosmic nedeterminat. solare. Conta. la graniţa dintre heliologie şi psihologie. Ciclul pulsatoriu al Soarelui ><•. se creează premisele pentru constituirea astropsihologiei. credem că e momentul potrivit ca şi psihologii să se ocupe de constituirea heliopsihologiei. într-o primă aproximaţie heliopsihologia ar urma să studieze totalitatea influenţelor solare asupra comportamentului omului. Aşadar. după cum se vede. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală Credem că ordinea şi dezordinea sunt proprietăţi în relaţie ce se verifică la nivelul tuturor fenomenelor din univers. pe care deocamdată nu le cunoaştem. electro-magnetice etc asupra Pământului. ca Big-Bangul însuşi să poată fi explicat.

cât şi influenţele lor asupra vieţuitoarelor de pe Terra. ne putem aştepta ca ea să aibă şi o valoare de prognoză.Pe măsură ce heliopsihologia se va dezvolta. oricât de hazardate par ele în momentul de faţă. 157 . Cunoscând fazele ciclului solar. heliopsihologii vor fi în măsură să prevadă consecinţele acestor influenţe asupra psihicului. şi să le ieşim în întâmpinare. Se va ajunge oare cândva la elaborarea unui buletin heliopsihologic care să conţină indicaţii adecvate pentru persoanele hipersensibile la aceste influenţe? Cred că putem să fim optimişti în ceea ce priveşte 'realizarea unor asemenea obiective.

Ponderea criterială La iniţiativa revistei franceze D'Artagnan. influenţa. pe bază de criterii a operelor create şi a unor particularităţi ale stilurilor de creaţie cât şi stabilirea unor ierarhii valorice ale operelor şi ale creatorilor etc. 165). b) raportarea criteriilor la o operă creată şi la un anume creator şi a acestora la criterii.. Iată cum arată criteriile Morris cuantificate: 1. „Criteriul este un punct de vedere al analistului (singur sau în echipă) prin care acesta izolează aspecte ale realităţii. având drept scop ierarhizarea valorică a personalităţilor de geniu. Dar atunci când cercetarea euristică depăşeşte sfera criteriilor. 2. ce urmează a coopera îndeaproape. audienţa. 1983. Inventica. originalitatea. vastitatea operei. de obicei anumite însuşiri cerute obiectivului analizei" (P. c) analiza comparativă. pe care noi o numim eurimetrie. Se pare că analiza criterială are în preocuparea sa următoarele aspecte: a) formularea criteriilor euristice. acordându-le anumiţi „coeficienţi de pondere criterială". abordând concepte. 6. profunzimea. 4. 3. aşa cum este cazul în paragrafele acestui capitol de după acela intitulat „criterii euristice generale". 3. 2. structuri. multilateralitatea. originalitatea (pon158 . aceste preocupări intră în obiectul de studiu al unei noi ramuri a euristicii. 5. condus de Catherina Morris (1968). funcţii etc. Editura Albatros. Criteriile euristice Morris Printre primele cercetări sistematice în acest domeniu (dacă nu chiar prima). înîr-o formă cuantificată. Ca metodologie au fost luate în consideraţie şase criterii valorice: 1.CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGffi EURISTICĂ ŞI EURIMETRffi 1. se pare a fi aceea a unui colectiv al Universităţii din Chile. un juriu format din opt profesori universitari a cuantificat criteriile Morris. p. Vérone. Precizări preliminare Cercetarea ştiinţifică a criteriilor euristice a fost promovată de „analiza criterială" şi de „analiza valorii". pe baza criteriilor mai înainte consemnate. Criteriologia euristică (teoria criteriilor euristice) şi eurimetria sunt capitole complementare ale euristicii. A fost folosit un calculator francaz „Cyclades" care a prelucrat informaţia.

pe 24 de volume. Bolivar (155). G.125). în ceea ce priveşte vastitatea operei.25). ierarhiile pot arăta altfel.40). ingeniozitatea (eleganţa). H. Ehrlich (8. L. Goethe (9.125). Linné (8. Tolstoi (9.55 puncte). 5. modificând criteriile. într-o formă iniţială pe numai 72 de pagini.W. le consemnăm în continuare. Leibniz (205). se pare. Freud (8. fizica. 1983. care a cuprins filosofia. Desigur. S.W. 4. W. L. da Vinci (9. A. 3. Dar el a fost dezavantajat de audienţă.A. IS. L.00). B. da Vinci (180).00). Mozart (165). Einstein nu acoperă atâtea domenii ca aceea a lui G. grupul francez de universitari a mai alcătuit două clasificări. Mendel (8.125). Freud. Dante Alighieri (9.I. Einstein (8.125).90). van Beethoven (165).75). Pentru oamenii de ştiinţă s-a făcut următoarea ierarhizare: L. L. F. S. Pentru oamenii de artă. pe care o redăm mai jos.45). Mendeleev (9. simplitatea. după grupul Morris: J. matematica. care se întinde. Editura Albatros. influenţa (1. profunzimea (2. Pasteur (9.00).075).30). diplomaţia etc. după cum urmează: a) La cele şase criterii ale autoarei menţionate.W. François . în afara clasificărilor iniţiale realizată de colectivul Morris. 5. C. e probabil ca A. Einstein să fi primit un punctaj favorabil la originalitate. Einstein se situează pe ultimul loc în ierarhia oamenilor de ştiinţă. p. se ştie că teoria relativităţii a fost redactată. Pascal (195). aplicabilitatea. Leibniz. P. pe care. I.925).575 puncte).->w. Opera lui A. logica.275). suma ponderilor criteriale e 10. vastitatea operei (1. Dimensiunea acestei lucrări nu se compară. Ne poate stârni mirarea faptul că un savant de talia lui A.dere criterială 2. V. aplicabilitatea şi valoarea.15). noutatea ideilor.80). poate şi la influenţă. G. G. După cum se observă. să zicem. J. noi am mai adăugat încă 5: 1. multilateralitate şi vastitatea operei. Leibniz (9. Se ştie că teoria relativităţii a fost iniţial înţeleasă doar de un număr foarte restrâns de oameni de ştiinţă. van Beethoven (9. Vérone. Hugo (9. 2.075). Completarea criteriilor euristice Morris Analizând criteriile Catherinei Morris constatăm lipsa unora socotite fundamentale în creatologie. Bonaparte (150). Acest fapt ne-a determinat să regândim criteriile. D. cu opera psihanalitică a lui S. 159 . Shakespeare (9. N.825). universitarii francezi au dat următoarea clasificare: L. 4. valoarea. Madame de Staël (180).50). 165-202). Inventica. 4. Goethe (210 puncte). pentru oamenii de artă şi pentru oamenii de ştiinţă.W.W. de asemenea. de pildă. precum noutatea. Iată ierarhia marilor personalităţi. Dostoievski (9. Dacă ne raportăm însă la criteriile stabilite. Bach (165). multilateralitatea (1. Darwin (9. dar cu indice de creativitate foarte mare.I. Ch.475) (a se vedea P. Avem în acest exemplu o lucrare cu întindere mică. 6. Ibsen (9. audienţa u. profunzime. W. Newton (9.33). 3.Marie Arouet zis Voltaire (9. 2.

Noutatea ideilor (soluţiilor) 2.00 1. la modul ipotetic.50 0. se cer luate în consideraţie criterii suplimentare. Stilul: claritatea şi eleganţa gândirii şi a limbajului 9. Influenţa ideilor asupra altor autori şi audienţa la marele public (acest criteriu e complementar celor de la numerele 3 şi 4. total sau parţial şi în aprecierea creaţiei filosofice? Poate că în acest domeniu. 3) şi audienţa (nr. Ingeniozitatea (eleganţa) 6. Valoarea 6.00 Ponderea 2.0.00 1.00 0.00 1. iar ponderile lor se pot însuma. am unificat influenţa (nr.Comprehensiunea intensivă şi extensivă 10. Criterii ipotetice pentru filosofic Cele zece criterii menţionate mai înainte vizează preponderent ştiinţa.50 1.50 1. 8).50 . capacitatea autorului de a opera pe ansamblu 2. Multilateralitatea 10.00 2.50 1. cauza 3.00 10. tabelul criteriilor şi al ponderilor arată ui felul următor: 1.50 0. Valoarea 4.00 0. Aplicabilitatea 5.50 1.b) Găsindu-le foarte apropiate.50 0. sau în spaţiul posibilului 7.00 .00 1.50 0. Abilităţi hermeneutice Total 160 Ponderea 1. legea. Se pune problema dacă ele sunt relevante. Talentul de a opera cu entităţi abstracte 8. ţinând seama de specificitatea lui. Schimbând numărul criteriilor se va schimba şi ponderea criterială cuantificată. Profunzimea 8. Simplitatea 7. 4) din criteriile Catherine! Morris într-un singur criteriu (nr. Holismul (globalitatea).00 10.00 1. în viziunea noastră. sunt: 1. Aptitudinea de a surprinde esenţa. Originalitatea 5.50 1. artele etc. Noutatea ideilor 4. Originalitatea 3. de la 10 pe 6 la 10 pe 10. după opinia noastră. care. Vocaţia de a construi ipotetic. Vastitatea operei Total 5. fiind astfel mai aproape de ponderea Morris) 9. ce se situează în continuarea şi completarea punctelor de vedere ale Catherinei Morris şi ale grupului celor opt universitari francezi.

cât şi ponderile cantitative acordate acestora se cer validate de către un specialist în pictură. de pildă. Noutatea execuţiei 7.00 figurilor Total Desigur. criteriile. 5.50 0. 3. Consistenţa. Kuhn cu privire la teoria ştiinţifică („Tensiunea esenţială".50 0. Acuitatea şi grija compoziţiei 8.00 0. Rigurozitate 4. Originalitatea desenului 2. dar considerăm că le diminuează ponderea. Orice sistem filosofic e. Măiestria alegerii 9. 361-362): 1.50 0.Am formulat aceste criterii din nevoia de a aprecia oarecum corect şi relativ uniform o serie de teze de doctorat din domeniul filosofici. E indubitabil faptul că evoluţia picturii. Desigur. traducere. Criterii posibile pentru artele plastice Francisco de Hollanda („Dialoguri romane cu Michelangelo". 1982. în câteva secole ce au trecut de la formularea acestor gânduri de către Francisco de Hollanda. 1974.50 1. Extensiunea. neintuite de autorul menţionat. ce ar putea funcţiona. 6. o mare sinteză în istoria gândirii filosofice. Precizia. 4. Fecunditatea. originalitatea şi valoarea au în cazul filosofici ponderi mai mici decât în criteriile Morris completate. ca şi ponderile cuantificate ce îndrăznim să le atribuim acestor criterii: 1. în ale căror comisii am figurat. Perfecţiunea detaliilor Ponderea 2. acest fapt nu anulează criteriile de noutate şi originalitate. Comportă discuţii faptul că unele criterii.S. cele consemnate de Th. ca referent oficial. Nobleţea clasicismului 10. 115). desprinde pentru o operă de pictură următoarele gânduri. drept criterii valorice de apreciere. cum ar fi.00 1. ipotetice desigur. Cele zece criterii mai înainte menţionate se cer corelate şi cu alte criterii. Preţiozitatea clarobscurului 6. a pus în evidenţă criterii noi. Ni se pare însă că în creaţia filosofică ponderea cade pe alte criterii. credem. traducere. în fond. Simplitatea.50 2. aşa cum se vede din tabelul de mai înainte.00 1.50 10. ce se impun a fi luate în consideraţie. 2. p. îndrăzneala umbrelor 5.00 0. 161 . cum ar fi noutatea ideilor. p. Spontaneitate 3.

00 0. eurema de obiectualizare a imaginilor 1. adică.50 10. Comparaţia să aibă noutate 4. propunem următoarea cuantificare: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Călinescu notează: „Dealtfel.50 2. corectate de specialiştii din acest domeniu. 8. Gradaţiunea 10. . formulate de T. Desigur. Maiorescu că le-a formulat. spre a vedea cum anume şi în ce context au fost formulate aceste criterii de către T.00 1. eurema ideativ-perceptivă 1. metafore) 3. în expresia sa. De asemenea. Repeziciunea mişcării ideilor (relaţia dintre cuprins şi întindere) 8. Mărimea obiectului (temei) 9. Specificul naţional Total Ponderea 2. Maiorescu. Nu e de prisos să subliniem şi în acest caz faptul că noi încercăm doar o cuantificare ipotetică a acestor criterii. urmând ca ele să fie validate şi. Maiorescu: 1. eurema energetică-stimulatorie (motivaţională) 2.00 2. toate ideile temeinice ale criticei noastre ca şi toate platitudinile vin de la Maiorescu" (p. p. 1982. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a H-a. „condiţiile" literaturii (mai ales ale poeziei). iar criticii de după el au la ce anume să se raporteze. în final. Cuantificarea euremelor Luând drept criteriu importanţa (valoarea) unei anumite eureme la realizarea creativităţii. Călinescu are observaţii de mare subtilitate la toate aceste „condiţii". Vorbirea figurată (personificări. comparaţii. Criterii probabile pentru literatură G. eurema critică 1. Conformitatea cu realul 6. (a se vedea lucrarea).7.50 0.50 0. sugestii etc. Comparaţia să aibă justeţe 5. Este însă meritul indiscutabil al lui T. 408-413) comentează critic (chiar hipercritic) criteriile. eventual. G. poate că aceste criterii sunt criticabile.50 0. formulează completări. credem că e necesar să mergem la sursa primă.50 0. eurema asociativ-combinatorie 3.00 G. valoarea 2. Corespondenţa dintre conţinut şi formă 2. Să fie înţeleasă 7. 413).00 1.

unde pe 19 pagini a consemnat 146 din descoperirile sale. tipărit. Indicele de creativitate Indicele de creativitate poate fi definit drept număr de idei noi. în ceea ce priveşte cuantificarea. originale şi valoroase (n. unul din cele mai mari indice de creativitate. Tipul cumulativ 4. unele tipuri comportă o anumită interpretare. 10. Tipul combinativ-nevolitiv 6. Tipul ideativ 11. indicele de creativitate (I. prezenţa prin exces (cuantificată negativ.o. ca absenţă). Tipul imagistic 13..F. 1-a realizat C. de idei (n. Observăm faptul că indicele de creativitate (I.) poate fi redat astfel: Tr Nr. cuantificarea e relativă. Tipul volitiv 3. într-o exprimare formală. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice l | | Din cuantificarea euremelor decurge şi cuantificarea tipurilor creative. Tipul ideativ-imagistic-obiectual Ponderea O 2 2 (sau 4) 5 (sau 7) 3 7 (sau 10) 3 4 3 8 9 l 10 Desigur. v. dacă nu chiar cel mai mare. Gauss în Jurnalul intim de însemnări. Tipul combinativ-fabulativ 8.C. de pagini Din câte cunoaştem noi.C. Tipul combinativ-hipercritic 10. Tipul combinativ-critic 9. o.v. sau absenţa unor anumite eureme dintr-un anumit tip. Tipul necreativ 2.C. manuscris etc).) este identic cu indicele de descoperire (I. în funcţie de prezenţa.) Nr. Tipul cumulativ-combinativ-volitiv 7.9. ceea ce măreşte gradul lor de relativitate.).) pe unitate de spaţiu (dactilografiat. 163 . Tipul combinativ-volitiv 5.D.19 Rezultă aproape 8 descoperiri pe pagină. în acest caz avem relaţia: T T 146 I. Tipul ideativ-imagistic 12. avem următoarea cuantificare: 1.

şi timpul de elaborare: jP nr. Indicele de inventivitate . = nr. după relaţia: Lin. . articole etc. de idei aplicate =—L Timp Această relaţie exprimă fenomenul de schimbare.—:— = 36 de brevete pe an 30 am Pentru H.A. timpul profesional ca fiind de 30 de ani chiar dacă el poate varia în plus sau în minus de la o personalitate la alta. TT LI. Edison vom avea relaţia: 1080 brevete . . Vom lua. = TT nr. Pentru T. Indicele de elaborare Acest indice se exprimă ca o relaţie între numărul de cărţi. Indicele de inovare (schimbare) e mai greu de determinat decât indicii ante- 13.) exprimă numărul de idei (soluţii) noi originale şi valoroase aplicate în activitatea economică de timp. de trecere de la o stare calitativă la alta. de cărţi.) înţelegem numărul de brevete pe timpul profesional al personalităţii inventatorului. = —ZT. indicele de inovare (Lin. prin aproximaţie. indicele de inventivitate poate fi exprimat astfel: LI. brevete T. Deci.U Prin indice de inventivitate (LI.11. . = -rrr = mai mult de 5 brevete pe an < 12. Coandă vom avea următoarea relaţie: LI. . articole etc. Indicele de inovare Dacă prin inovare înţelegem implementarea ideilor noi originale şi valoroase în activitatea productivă (industrială. lorga avem relaţia: 164 . riori. comercială etc). agricolă..P. Timpul de elaborare De pildă la N.

14. Ţinând seama de principiul lui Alex F. nu construieşte. ce se distribuie în toate cazurile. Dar acesta e un principiu ce se cere interpretat nuanţat şi despre care nu se ştie în ce măsură se verifică în toate situaţiile. Fişele sunt luate una după alta şi vărsate într-o frază foarte personală. prin faptul că sistemul de criterii Morris. lorga. Trebuie să observăm însă că indicele de elaborare e de natură strict cantitativă. împărtăşim pe deplin sugestia d-lui prof. 612). după care cantitatea în ideaţie generează calitate. lorga. 1995). Poate că cineva ar dori să formuleze următoarea întrebare: de ce am operat în toate ocaziile cu decaloguri criterialel Este un aspect mai mult sau mai puţin aleatoriu. nuanţărilor etc. cu variaţii acceptabile. de a apela la metodele şi procedeele „analizei valorii". originale. Dar în activitatea noastră. Cărţile lui sunt nişte culegeri de documente comentate. Astfel.1250 de cărţi . Suntem absolut convinşi de utilitatea unui asemenea demers. cit. G. aprofundărilor. Călinescu notează: „Dar N. Lăsăm însă această problemă. vom fi în măsură să corectăm indicele de elaborare. vehiculate de noi în această lucrare. lorga cu un indice de creativitate care nu e într-o relaţie de directă proporţionalitate cu vastitatea operei sale? Nu ne putem pronunţa. în studiul dedicat lui N. pentru altă etapă. pentru a opera relativ uniform cu ele. (Op. savuroasă adesea. Osborn. enciclopedii. Concluzii Paragrafele acestui capitol rămân deschise adăugirilor. tot în sistemul zece. criteriile şi ponderile operează unitar în structura numerică zece. Desigur că aceste criterii se pot asocia în sisteme mai mici sau mai mari decât zece. ' ~ circa 40 de ani ' 25000 de articole circa 40 de ani Menţionăm faptul că nu avem date absolut certe despre numărul de cărţi şi articole ale istoricului. completat de noi. am căutat (interesant este că am şi găsit!) ca şi celelalte sisteme de criterii să adopte acelaşi număr. corecturilor. pe cele zece criterii. p. Pe această cale ni se facilitează posibilitatea de a lucra cu ponderi. Rezultă că au fost elaborate peste 31 de cărţi pe an şi mai mult de 612 articole. cu ocazia audierii unei comunicări susţinute de noi pe această temă (5 oct. spre a stabili cu mai multă consistenţă ponderile diferitelor criterii. El nu ne spune nimic despre valoarea calitativă a lucrărilor elaborate (idei noi. . şi în acest caz indicele calitativ (de creativitate) e ridicat. V. cataloage polemice. nu mai puţin abstractă". Iată o performanţă poate fără egal în lume. ce implică o seamă de calcule statistice destul de complicate. Atunci când va exista un inventar complet al acestora.. Avem de-a face la N. conţine zece asemenea criterii. Belous făcută la Iaşi. valoroase etc). stilist original. genealogii mai ales. putem presupune că. Răspunsul la această dificilă întrebare va putea să fie dat prin cercetări laborioase şi îndelungate de criteriologie euristică şi euritmie.

Materiale pentru o istoriologie umană. Moles.F. 6. Drăgănescu. Complianţa comportamentelor. Mitul eternei reîntoarcerii. Editura Academiei Române. S. Beliş. Despre asocierea ideilor. Y. Luca Rodica. Infeld. Bucureşti. N. 166 . P. Editura ALL. Editura tehnică. Creativity Step by Step. 1969. 1992. Ana. Sciences. ediţia a Il-a. Guilford. A. 10. 1989. Bucureşti. 12. S. Binet. Hegel.. 1987. Editura ştiinţifică. 25. J. 1987.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. lorga. Belous. Lateral Thinking. 1978.. 1971.. loan. 26. D. 3. September. 22.. Paris. Editura ştiinţifică. A. „International Logic Review (Rassegna Internazionale di Logica)". Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Georgescu.. Cybernétique et méthodes heuristiques. D. 24.. Drevet. Eliade.situaţionale". Etica nicomahică. „Informaţia materiei". 18. 1990. 1968.. D. Epistemologie. Huet. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 11. 27. 13. Mituri. 1970. Hollanda. Iaşi... revăzută şi adăugită. Dialoguri romane cu Michelangelo. 542. Bucureşti. Golu.. Barlow. Bucureşti. 20. Istoria literaturii române de la origini pană în prezent.. Successful interdisciplinary Ad Hoc Creative Teams.. Kaufmann.. Porneau. Ohio. 23.. Bucureşti. „American Psychologist". Editura didactică şi pedagogică... 1978. Editura ştiinţifică. Beveridge. „American Psychologist".. nr. D. V. S. Principii de psihologie cibernetică. 1990. 5.M. Farcaş. 1991. Chelcea.. 2. 1992. Editura didactică şi pedagogică. Sinergetica gândirii. Cornelia. New York. nr. J. 3. Bono.D. Mariana. M. La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline..P... Paris. 14. G.. de. Ghid de instruire. Dubois-Gance. 1990. Şt.. 1974. Bucureşti. Monique.. 15.A. „Science et avenir". Mecanismele inteligenţei. 1994. 1988. aprilie. „Zări şi etape". 1950. 29. Bucureşti. Maria.. Three faces of intelect.. 4. 19. Freud. Blaga. L'Ordre du chaos. 9. W.. Bucureşti. Belous. Introducere în psihanaliză. Des rythmes au chaos.. L'inventique. Arta cercetării ştiinţifice. E. 9. A.. 1982. „Ştiinţă şi tehnică". Editura Albin Michel. Aristotel. Iaşi. Bucureşti. P. Editura Academiei. 1994. 17. 21. Editura Gh. Bucureşti. Creativity. vise şi mistere. 28. Imm. Creativitate şi inovare.. Editura BIT.. Prelegeri de filosofie a istoriei. 1957. J. V.. Editura Minerva. Einstein. M. Jassy. Evoluţia fizicii. Editura Meridiane. Bucureşti. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. L. Asachi. 1973. Educaţie şi creaţie în perspectiva unei logici .. A.. 1995. 14. de. Kant. Paris. 1994. Bucureşti. 16.P. „Cercetare asupra intelectului omenesc". Hume.. Inventica. Bucureşti. La performantique. Chr. Introducere în epistemologie informaţională. Editura Academiei. 1975. Barliba. M. Editura didactică Ş' pedagogică. Editura ştiinţifică. Fr. 1994. Bucureşti. Critica raţiunii pure. Gugiuman.. Şulea. Caluschi. Inventica şi şcoala. Bucureşti. 1959. 1968.. 33.. Bucureşti. 1968. Gleick. G. Purţuc. Bucureşti. A. 7. Cultul inconştientului.I. 8. Berge. Etude Expérimentale de L'inteligence.W. L. 1992. Călinescu. Bucureşti... Odile Jacob. 1969. 1903. Mariana. Eseuri. Editura ştiinţifică. Guilford.

39. 41.. Popoviciu. „Revista de inventică". 1991. Bucureşti. Editura Hyperion. 36. Creativitatea individuală şi de grup. Osborn. I. Editura Academiei. 58. 113.. I.. Istoria psihologiei.. Introspecţie şi observaţie externă.I.. Mislobodsky.. Pharmacologie implications of hemispheric asymmetry.S. 62. Ralea. Moraru. Moraru. Bucureşti. L.. 35. 232. Bucureşti. Roco. Science. L. 1976. Editura Academiei. 1992. N. Flammarion. 1993. 9. Moisil.. Botez.W. Bucureşti. (red. 1981. 1981. D. Kaufmann. nr. Editura ştiinţifică. 68. Principles and procedures of creative problem-solving. Al. Applied imagination.. Editura Albatros. C. 1981. Bucureşti. Worden.. Editura didactică şi pedagogică. Ruelle. 1974. Psihologia inteligenţei. Teoria acţiunii şi logica formală. Moraru. Psihologia gândirii tehnice (Procesul şi metodele de rezolvare a problemelor tehnice). C. „Revista de psihologie". Moraru... Bucureşti. 1982. Bucureşti. Kudreavţev. „Revue roumaine des sciences sociales. Bucureşti. nr. Bucureşti.F. 56. I. Moraru. Popa. Ştiinţa şi filo sofia creaţiei.M. 50. Sperry. Popescu-Neveanu. Enătescu. 167 1993. 1971. I... Schmitt and F. Bucureşti. .34. série de psychologie". 1978. No 2. Bucureşti. Şt. Psihologia consonantistă. Bucureşti. 1993.. 57. Lucan. T. No 2. 1995. P. Editura Institutului Naţional de Informatizare şi Documentare.. 1965. M. Piaget. Moraru. Le modéele vectorial-operational de la créativité. 1961. L'invention mathématique. I. 1994. 1994. nr. Editura Dacia. Cibernetica. New York. Roşea. psihologie şi patologie. Odobleja. 1996. 48. Namur. Kôrner. mai. P. 51.. 46. Life Sci. 1987. 65. 67. Claudia. Marina. An Aleatory-Haological Intrepretation of Some Heuristic Phenomena. Paris. Editura Academiei.. Ce este viaţa? Spirit şi materie. Editura politică. Editura didactică şi pedagogică. L. 1958..). Mihaela. Th. Bucureşti. 40. 1994.. 60. J. M. 61. 38. MIT Press. Lateral Specialization in the Surgically Separted Hemispheres. Bucureşti. Creativitatea generală şi specifică. Hasard et chaos. Cerebral organization and Behaviour. tome 31.G. Kotarbinski.. C. Al. La créativité.V. Editura Academiei Române. Introducere în scientoeuristică... 47. 1982.. „Curs de psihologie". 45. éd. Schrôdinger. 52. F. Bucureşti.. R. R. E. Moldovan. 53.U. Editura P. P. „Revista de inventică". 43. Curs de psihoinventică. Sperry. Editura ştiinţifică. Rădulescu-Motru. 1978. Poincaré. „La Recherche". V. 1980.. Probleme de fiziologie. 1996. 1926. Corfariu..W. Dicţionar de psihologie. 59. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. C. 1961. Ed. T. Cultura naţională. Editura politică. R. Animation des groupes de crétivé utilisant STIM5. Naum. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 1991. V. Belgique. Bucureşti. 44. 42. „Science et méthode". traducere. Bălăceanu. Bucureşti. 9. 54. Paris. Editura ştiinţifică şi enciclopedică... Nicolau. XXXVII. Bucureşti.. Introspecţia. Roquette. Kuhn. Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral al creativităţii. P. „Experienţă şi teorie". 63.. O. 49. Tensiunea esenţială. 1969. Mass. nr.. a IH-a. 66. M-L... Politici de inovare şi privatizare sectorială. Popescu-Neveanu.. I. Cambridge. 1979. Editura Universităţii Politehnice Bucureşti. Tratat despre lucrul bine făcut. vol.. „Cybernetica". 37. A.O. 1976. 4. 1963. Haologia şi unele principii ale activităţii euristice cerebrale. Haologia . l.. Şt. 1923. 55. Bucureşti. Visul. 64. Editura Odile Jacob. May. Editura ştiinţifică. Moraru-Iuga. Moraru.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică. Editura enciclopedică română. „The neurosciences Third Study Program". Cluj-Napoca.. „Psihologia". Foişoreanu.. Strategii creative transdisciplinare. Psihologia creativităţii. Gr. Moraru. Le chaos en biologie. îndoieli şi certitudini. 1984. H...

1988. Zapan. Editura Performantica.J. 74.. Stoica. 1985. Editura Albatros. 71. A. Bucureşti. 78. New York. l. S. 75. Left Brain.B. 2nd éd. Stănciulescu. London. Miturile creaţiei. Bucureşti. I.. Vérone. Bucureşti. I. „Acţiune.H. decizie. Tudosescu. Surdu. 77. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Oxford University Press. 1983. Gh. 1981. Bucureşti.. Revised Edition. Toynbee. Right Brain.. Sistemul şi tipologia acţiunilor sociale. Paris. ediţie îngrijită de P. Techniques of Structured Problem Solving.D. W. Creativitatea elevilor. 1983.. 76.. A Study of History. 1983. Freeman and Company. G.. 1984. Posibilităţi de cunoaştere şi educare. 73. Mureşan. Tr. R. 168 ... 70. VanGundy. Ana. nr. Studii de praxiologie". Inventica.. 72. Deutsch. Valenţe creative ale argumentării silogistice. P. Editura x didactică şi pedagogică.. Flammarion. „Revista de psihologie". Thom. Editura Academiei. 1924. Al. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii.P. Springer. A. responsabilitate. 1995. Paraboles et Catastrophes.69. 1976. Lecturi semiotice. New York. Iaşi.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->