P. 1
Arsenie-800capete

Arsenie-800capete

|Views: 70|Likes:
Published by cpopy

More info:

Published by: cpopy on Sep 21, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/27/2012

pdf

text

original

Sections

  • Şcoala primară şi liceul
  • Gorunul lui Zian
  • Institutul Teologic
  • Ucenicia la Muntele Athos
  • Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti
  • Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
  • Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu
  • Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”
  • Mănăstirea Sâmbăta, o altă „Filocalie”
  • Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi
  • Chilia din munte
  • Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta
  • Chemat la treapta arhieriei
  • Stareţ şi duhovnic la Prislop
  • Pribegia în Bucureşti
  • Pictarea bisericii din Drăgănescu
  • Aşezământul de la Sinaia
  • Scrierile Părintelui Arsenie
  • Îndrumător al monahilor
  • Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism
  • Plecarea la cele veşnice
  • ADEVĂRUL
  • ASCEZA
  • ASCULTAREA
  • ATEISMUL
  • AVORTURILE
  • BĂTRÂNEŢEA
  • BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA
  • BISERICA
  • BLESTEMELE
  • BOGĂŢIA
  • BOLNAVII
  • BOTEZUL
  • CALEA MÂNTUIRII
  • CANCERUL
  • CĂLUGĂRIA
  • CĂLUGĂRII
  • CĂRTURARII
  • CĂSĂTORIA
  • CÂRMUITORII DE NEAMURI
  • CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU
  • CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ
  • CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI
  • COPIII
  • COPIII ÎNDRĂCIŢI, NEASCULTĂTORI, NECREDINCIOŞI ŞI
  • DESFRÂNAŢI
  • COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI
  • CREDINŢA
  • CREŞTINISMUL
  • CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII
  • CUNOŞTINŢELE
  • CUVINTE INTERZISE
  • DESFRÂNAREA
  • DEZNĂDEJDEA
  • DISCIPLINA
  • DREAPTA SOCOTEALĂ
  • DREPTATEA LUI DUMNEZEU
  • DUHOVNICUL
  • DUMNEZEU
  • ENDOCRINOLOGIE, NEUROLOGIE
  • ŞI PSIHOLOGIE
  • EREDITATEA
  • EREDITATEA ŞI MEDIUL
  • EXTREMELE
  • FAPTELE BUNE
  • FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI
  • FUMATUL
  • GADARENII ŞI SUFLETUL
  • GÂNDURILE
  • IERTAREA
  • IISUS – CINE ESTE IISUS?
  • IMAGINAŢIA
  • INSTINCTELE
  • ISPĂŞIREA
  • ISPITELE
  • IUBIREA
  • IUBIREA DE SINE
  • IUDA – IUDELE
  • ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
  • ÎNDUMNEZEIREA
  • ÎNFRÂNAREA
  • ÎNJURĂTURILE
  • ÎNTRISTAREA
  • ÎNVIEREA
  • JERTFA
  • JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU
  • LEPĂDAREA DE LUME
  • LEPĂDAREA DE SINE
  • LIBERTATEA OMULUI
  • LUMEA – LUMESCUL
  • MAICA DOMNULUI
  • MARTIRII
  • MÂNDRIA
  • MÂNTUIREA
  • MINCIUNA
  • MINTEA
  • MOARTEA
  • MUNCA
  • NEAMURILE
  • NEASCULTAREA
  • NECAZURILE
  • NEPUTINŢELE
  • NEVOINŢA
  • OMUL
  • PACEA
  • PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI
  • PATIMILE
  • PĂCATELE
  • PERSONALITATEA
  • PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV
  • PLĂCERILE
  • PLÂNSUL
  • POCĂINŢA
  • POPORUL IUDEU
  • PORUNCILE LUI DUMNEZEU
  • POSEDAŢII
  • POSTUL
  • POVĂŢUITORII
  • PREJUDECĂŢILE
  • PREOŢII
  • PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI
  • PROVIDENŢA
  • PSALTIREA
  • RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI
  • RAŢIUNEA
  • RĂBDAREA
  • RĂUTATEA
  • RĂZBOAIELE
  • RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR
  • RECUNOŞTINŢA
  • RELIGIA
  • RENUNŢAREA
  • RESPONSABILITĂŢILE
  • RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII
  • SAU A INIMII
  • SCRIPTURA
  • SECTARII
  • SFÂNTA CRUCE
  • SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE
  • SFÂNTA LITURGHIE
  • SFÂNTUL NICOLAE
  • SFÂRŞITUL LUMII
  • SFINTELE TAINE
  • SFINŢENIA
  • SFINŢII – DREPŢII
  • SIFILISUL
  • SMERENIA
  • SMERENIA ŞI CURAJUL
  • SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI
  • SPIRITISMUL
  • SPOVEDANIA
  • STĂPÂNIREA
  • STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA
  • STUDIUL
  • SUFERINŢA
  • SUFLETUL
  • ŞTIINŢA
  • TALANŢII
  • TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI
  • TRINITATEA
  • TRUFIA
  • TRUPUL
  • URA
  • URMAREA LUI HRISTOS
  • VEDENIILE
  • VICLENIA
  • VIRTUŢILE
  • VOTURILE MONAHALE
  • VRAJBA CONFESIONALĂ
  • VRAJBA ÎN CASĂ
  • VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST
  • P.S. Daniil Partoşanul
  • Arhimandritul Teofil Părăian2
  • În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1

RECOMANDARE

Sunt tot mai puţini cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. Tot mai puţini sunt cei ce-şi amintesc de Părintele Arsenie şi pot să dea mărturie despre el. Din toţi aceia câţi mai sunt, nu toţi au competenţa necesară, iar unii dintre ei au un cerc prea restrâns de acţiune şi de răspândire a cuvântului. Mai sunt şi din aceia care, deşi sunt bine informaţi, au ezitări când e vorba să dea mărturie despre cel ce a fost, este şi va fi Părintele Arsenie, în cer şi pe pământ. În acelaşi timp, sunt însă mulţi, în vremea noastră, cei ce doresc să afle şi să ştie câte ceva despre Părintele Arsenie cel de odinioară, dar cu acţiune şi în vremea noastră, mai ales prin lucrarea sa, intitulată Cărarea Împărăţiei. Eu însumi am fost întrebat adeseori în mânăstirea noastră, în alte mânăstiri şi în multe oraşe: „Ce ne puteţi spune despre Părintele Arsenie?” La fel, mi s-a cerut de multe ori: „Spuneţi-ne ceva despre Părintele Arsenie.” De fiecare dată am răspuns cu plăcere la aceste solicitări şi am pus în atenţia ascultătorilor tot ce am socotit mai important din cele ce le ştiu despre acest om mare, ca şi care nu ştiu să mai fi fost unul asemenea dintre cei cunoscuţi de mine, ca lucrători în Biserică. Aceasta a fost până acum. De acum înainte şi deocamdată, cel mai bun răspuns, răspunsul cel mai autorizat la întrebarea „Cine a fost, ce a făcut şi ce a gândit Părintele Arsenie?” ni-l dă cartea de faţă, pe care o recunoaştem ca cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie, o carte serioasă şi vrednică de a fi luată în seamă, pe care o recomandăm cu toată inima, în vederea folosului duhovnicesc. Autorul cărţii de faţă a făcut această lucrare ca proiect de teză de licenţă în teologie. El a lucrat cu seriozitatea cuvenită, a adunat material, l-a selectat şi l-a organizat cu rigorile cerute pentru o lucrare ştiinţifică. Lucrarea a fost apreciată ca foarte bună, iar autorul ei, pe nume Ioan Gînscă (Ionuţ, cum îi zicem noi, prietenii) a fost declarat licenţiat în teologie. Ea este a doua lucrare de licenţă a autorului, pentru că ei îi premerge licenţa realizată la Facultatea de Arte Vizuale, cu care a obţinut titlul de licenţiat la prima facultate. Când Ionuţ mi-a oferit un exemplar din lucrarea sa despre Părintele Arsenie, am aranjat lucrurile în aşa fel ca această lucrare să-mi fie imprimată pe casete ca s-o pot studia, iar studiind lucrarea, mi-am dat seama de valoarea ei şi lam îndemnat s-o tipărească, spre a ajunge la cititori. La fel au gândit şi alţi prieteni ai noştri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că s-a ajuns la această carte, care porneşte la propovăduire ducând la cititori nu numai informaţii despre Părintele Arsenie, ci şi multe din gândurile lui, cuprinse în partea de mijloc a cărţii, intitulată „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Sinteza gândirii Părintelui Arsenie este prezentată pe idei puse în ordine alfabetică, aşa încât cititorul se poate orienta şi îşi poate alege ceea ce-l interesează în primul rând. Ca unul care am contribuit şi eu la această lucrare cu informaţiile pe care le-am dat, dar şi ca unul care am insistat pentru tipărirea ei, bineînţeles, o recomand din toate puterile mele. O recomand pentru toate categoriile de vârstă, dar în mod special pentru tinerii intelectuali şi, mai cu seamă, pentru studenţi. Tinerii, care au viaţa în faţă şi se pregătesc pentru viitor, e bine să pornească în viaţă cu nişte lucruri ştiute, cu nişte lucruri învăţate de la Părintele Arsenie, care le vorbeşte din carte. Socotesc că nu-i cazul să insist asupra faptului că recomand această carte, deoarece cartea se recomandă ea însăşi pe sine. Ceea ce trebuie să fac eu, este doar să spun cu apăs că această carte nu este o carte de lectură, ci este o carte de studiu. O singură lectură, o lectură superficială, este pur şi simplu fără rost. Cartea fiind foarte densă, mai ales în partea în care se prezintă gândirea Părintelui Arsenie, ea nu poate fi asimilată şi impropriată decât insistând şi revenind. Deci, când recomand cartea, recomand şi această stăruinţă asupra cuprinsului ei. Ionuţ Gînscă ne face un mare dar, prin cartea pe care ne-o oferă spre luare aminte, pentru binele nostru şi al celor din jurul nostru şi pentru înmulţirea binelui din această lume. Îi mulţumim şi îi suntem recunoscători că ne-a oferit această carte, care nu-i o carte ca cele multe, ci este o carte de referinţă, al cărui folos îl vor cunoaşte toţi cei ce vor lua aminte la cele scrise în carte şi le vor împlini după a lor putere. Nouă nu ne rămâne decât să mutăm gândurile din carte în mintea noastră şi să le dăm viaţă, prin împlinirea lor cu fapta. Dacă vom face aşa, va fi ca şi când Părintele Arsenie va fi între noi, cu povăţuirile sale de odinioară. Luând aminte la gândurile Părintelui Arsenie, va fi ca şi cum l-am fi întâlnit fiecare dintre noi, la Mânăstirea de la Sâmbăta, la Mânăstirea Prislop, la Bucureşti şi Drăgănescu, ori la Sinaia. Pentru noi, cei de azi, cartea de faţă ţine loc de orice loc pe unde a putut fi întâlnit Părintele Arsenie. Ea este Părintele Arsenie adus lângă noi, cu cuvântul său, care e acelaşi pentru noi, cum a fost pentru cei care l-au auzit rostit prin viu grai. Pentru toate acestea,

„Să mulţumim Domnului”, „Sus să avem inimile!” Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus

ARGUMENT

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Acest îndemn, pe care îl pun ca început al lucrării de faţă, mi-a fost pus în vedere în chip deosebit în urmă cu cîţiva ani de un pustnic, pe când mă aflam într-un pelerinaj la Muntele Athos. Eram împreună cu trei prieteni (dintre care unul – Ioan, Dumnezeu să-l odihnească – s-a mutat la Domnul) şi eram tare bucuroşi de întâlnirea noastră cu dânsul. Eram dornici de cuvânt de învăţătură, aşa că Părintele a fost bun şi ne-a vorbit. Nu ne-a spus prea multe, deşi nouă poate că nu ne-ar fi ajuns nici o noapte întreagă să-l ascultăm. Au trecut anii, însă reţin şi acum din acea întîlnire mai ales îndemnul din Evrei 13, îndemn cu care am început. De atunci încoace, am încercat, după puterile mele, să împlinesc acest cuvânt, să-l fac lucrător. Şi, împreună cu câţiva prieteni, ne-am propus, pe lîngă rânduiala şi profesia pe care o are fiecare în parte, următorul obiectiv: recuperarea şi promovarea gândirii şi a scrierilor marilor părinţi duhovniceşti ortodocşi, în special români. Este un demers care îşi arată actualitatea şi necesitatea mai ales azi, când lumea creştină a cam început să orbecăiască ea însăşi „în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul” (Arsenie Boca). Deci motivele pentru care avem nevoie şi trebuie să ne îngrijim de aceşti Părinţi, pe drept cuvânt, „ca de ochii din cap”, sunt evidente, întrucât ei sunt luminătorii trupului eclesial, ei sunt „luminătorii lumii” – „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22-23). Aşa am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne îngrijim de editarea câtorva cărţi de spiritualitate ortodoxă şi de organizarea unor expoziţii de fotografii, documente şi scrisori, acestea din urmă, închinate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla. Prin urmare, şi studiul de faţă, închinat şi el unui Părinte, se înscrie în acelaşi demers, de redescoperire şi promovare a gândirii părinţilor duhovniceşti, pentru că, fără nici o îndoială, Părintele Ieromonah Arsenie Boca este unul din mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră, după cum se zice în Epistola către Evrei. Aşadar, să aducem lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (cf. Evrei 13, 15). Ca absolvent al unei Academii de Arte Vizuale, pot afirma că mi-ar fi mult mai uşor să zugrăvesc, nu prin cuvinte, ci cu ajutorul penelului, sau să modelez în lut chipul Părintelui Arsenie Boca. Dar, şi în această situaţie, mă simt oarecum ca şi Anania, zugravul Regelui Avgar al Edessei, care, cu toate că era un „zugrav iscusit”, nu a reuşit să „isvodească” chipul Mântuitorului.1 Desigur, nu se pune problema că aş fi şi eu un zugrav iscusit, dar mi-a venit în minte această comparaţie pentru că mă simt şi eu neputincios din pricină că, studiind personalitatea şi scrierile Părintelui Arsenie, la câte am reuşit eu să ajung, îmi dau seama că dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca e greu de cuprins în cuvinte (de „zugrăvit”) şi, pe lângă aceasta, mai mărturisesc, ca mulţi alţii, că „cunosc mult prea puţin din tot ce Părintele Arsenie a reprezentat pentru neamul nostru”.2 La toate acestea se mai adaugă, să-i zic aşa, încă o dificultate, şi anume faptul că vorbesc despre un călugăr, şiatunci s-ar putea pune întrebarea: cum pot eu înţelege un călugăr din afara acestei condiţii, care, atâta timp cât nu ai trăito, rămâne o taină, cum pot eu să vorbesc (fără să exagerez) şi să înţeleg gândirea unui călugăr pe care mulţi îl socotesc un sfânt, sau unii chiar un geniu? Deci, se poate totuşi vorbi, se poate scrie, fără a te afla în treabă şi fără a aluneca în disertaţii pietiste sau în aprecieri „suficiente şi deştepte”? Când ai un îndrumător, se poate. Iată de ce, în această situaţie aflându-mă, m-am bucurat de sprijinul şi călăuzirea unui bun prieten, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, care de la bun început m-a ajutat, m-a sfătuit şi mi-a oferit cele mai multe din materialele pe care le-am folosit în această lucrare. Pe de altă parte, având în vedere prietenia mea cu Părintele Teofil (care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie şi ale cărui ziceri, Părintele Teofil, se ştie foarte bine, le popularizează cu timp şi fără timp) şi având în vedere şi faptul că am

să „isvodeasc” chipul Părintelui Arsenie Boca. Căruia mă rog să mă ajute să nu greşesc. în cele din urmă. Le mulţumesc tuturor. cartea de faţă a ajuns în mâinile. m-am simţit oarecum dator să studiez şi.făcut şi eu. căci aşa se explică faptul că ei au insistat şi m-au sprijinit ca s-o şi tipăresc. în special Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi dau slavă lui Dumnezeu. Ioan Gînscă . Gândită şi redactată iniţial ca lucrare de licenţă. mai multor prieteni şi cunoscuţi ai mei. ca oarecând Părintele Arsenie. şi cred că şi în inimile. o Academie de Arte Frumoase.

intrat în tradiţia poporului român. ctitorie a Mitropolitului Andrei Şaguna. universalitatea manifestărilor omeneşti. Întocmai cum un fluviu adună în albia sa afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic. chimie. el asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii. prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului. Se prefigurează de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat să aducă teologia în arena largă a vieţii intelectuale care să îmbrăţişeze o misiune spirituală totalitară. ca un simbol al biruinţei. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii.5 Gorunul lui Zian În afara matricolelor şcolare.VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy. cu un corp didactic de elită.1 Şcoala primară şi liceul Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad. Iosif şi Cristina. al cincilea liceu românesc din Transilvania. îl înfăţişează pe Zian ca „Excepţional de înzestrat. caligrafie. Părinţii săi. după cele de la Blaj. însă trebuie şi el să şi-o câştige» (Cărarea Împăraţiei. Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul. de 10 mai. este extrem de interiorizat. cu profesori mireni şi teologi. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. lângă Brad. judeţul Hunedoara. format la universităţile din ţară sau de la Viena. Braşov şi Năsăud. totul îl interesează. de-o voinţă extraordinară. cuprinse într-un caiet (jurnal) ascuns cândva de Romulus Neag (absolvent şi el al liceului mai sus amintit). Beiuş. liderul recunoscut şi respectat de profesori şi colegi.4 În două momente deosebite se ştie că Părintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii după 50 de ani de la absolvire şi cu ocazia celebrării centenarului celui de al cincilea liceu românesc din Transilvania. Inspiraţia nu ţine de materie. „Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate. De la această vârstă. de raţiune». fizică. închinată Părintelui Arsenie. refăcând «circuitul elementelor». Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. se varsă în mare. Mărturiile colegului de bancă. Dumnezeu i-a dat o valoare mare. apoi fiecare coleg stropeşte cu . aşa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai târziu în opera sa de valoare universală Cărarea Împărăţiei: «… precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. p. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. biologie. eu îl presam. le-a făcut colegilor mărturisirea că la orele de desen şi pictură i s-a descoperit ideea potrivit căreia «omul nu este numai carne. ridicând braţe de energie spre tainele universului”. după o serbare în piaţa oraşului. ci Boca Zian plantează pomul». excelează la matematică. are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen.3 Liceul Naţional Ortodox din Brad. pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă. solitar. alte documente care să ateste trecerea prin liceul brădean a lui Zian Boca s-au pierdut. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu.2 Coleg de bancă l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D’or Uragan). şi autorul poeziei Sfântul. muzică. sânge şi oase. în 1969. i-au pus la botez numele Zian. Mă pregăteam să iau puietul. la Vaţa de Sus. pe care-l absolvă în 1929. se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar. cântă la flaut. rămâne însă peste timp o mărturie vie pe care Părintele Boldor o evocă cu emoţie: „Era în primăvara anului 1929. 210)”. ci există şi altceva. multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. îşi pune profund amprenta asupra receptivităţii intelectuale şi sensibilităţii sufleteşti a tânărului Zian Boca. profesorul Candin Ciocan. Spre sfârşitul clasei a VII-a. când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor. autorul amplului poem Horia redivivus (poem care îl face pe Nichifor Crainic să exclame: „Onomatopee! În toată literatura universală nu cunosc o metaforă de o asemenea amploare”). o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun”. de aici se pulverizează în cosmos şi din nou se revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare. de o curiozitate intelectuală remarcabilă. în frunte cu dirigintele. când promoţia de absolvenţi din acest an. „«Statură pozitivistă». o memorie formidabilă.

ca un simbol al vigorii. . Dumnezeu să-l odihnească cu aleşii Săi. care căuta să redea în compoziţii clare şi în analize psihologice destule adâncuri ale sufletului omenesc. al înălţimii idealului spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat. Aşa că „Mănăstirea a început cu trei oameni mari” (Arhimandritul Teofil Părăian).”8 „Extrem de rezervat. Aici urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie. Ne-a impresionat tăria de voinţă cu care răbda frigul. Dar Mitropolitul Nicolae Bălan îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-a trimis la Sfântul Munte. ca să facă din noi caractere tari. În acest context maestrul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea la Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazul. în textul de pomenire pe care îl publică în „Telegraful Român”. cu trei absolvenţi de Teologie. şi frecventează şi alte cursuri în domeniul culturii şi artei. unde a făcut studii deosebite cu profesorul Costin Petrescu. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928. participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Tot astfel abţinerea de la bucate mai grele. introvertită. Nu trebuie uitate nici coperţile minunate ale primelor patru volume ale Filocaliei şi ale Vieţii în Hristos. care nu trebuie uitată. Mitropolitul Nicolae Bălan. când ar fi refăcut. Toate acestea erau tot atâtea dovezi care ne ajutau să întrevedem în el pe pictorul şi pe duhovnicul de mai târziu. Pr. retrasă. El s-a dezvoltat frumos. A iubit de mic desenul. „călătoria Sfântului Apostol Pavel din Grecia”. Nicolae Streza). cu trei candidaţi la călugărie. se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”. Se ştie că în această privinţă fostul Mitropolit Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. Vacanţele le petrecea adeseori la o rudenie a sa. Cunoştea totuşi foarte bine limba franceză şi citea cu aviditate studii de psihologie. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. Părintele Arsenie (Boca Zian). personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”.stropitoarea la rădăcină. pe când făceau studiile de Teologie la Sibiu. adevăruri vii şi luminoase ale vieţii harice. este trimis cu bursă la Institutul de Belle-Arte din Bucureşti. cu Părintele Nicolae Mladin. În sfârşit. mănăstire Voievodală zidită de Constantin Brâncoveanu. cum puţine s-au realizat la noi. care o restaurat Mănăstirea de la Sâmbăta. şi anume cu: Părintele Arsenie. după absolvirea Institutului Teologic (1933). total sau parţial. din 1939 din martie începând. proaspăt reîntors de la studii în străinătate. reţinut. chiar dacă în metodologia ei au mai rămas multe aspecte de îndreptat. Părintele Arsenie şi-a adus o contribuţie deosebită. puternice. şeful promoţiei de absolvenţi a liceului. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan. acela n-are decât să cerceteze pictura bisericească din Drăgănescu (Ilfov) ca să nu mai vorbim de tot atâtea lucrări de coloristică şi de modelaj cunoscute atât la Sâmbăta.9 Ucenicia la Muntele Athos La puţină vreme după terminarea Institutului de Belle-Arte. fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. iar din 1940 cu Părintele Serafim. când s-a îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. ale Profesorului Rainer Francisc – cf. în linii şi culori. iar Părintele Serafim a rămas acolo 6 luni şi un an şcolar la Atena la Teologie. la «mişcarea» de reînnoire religioasă de la Mănăstirea Sâmbăta. după care l-am legat de tutore. ci a sesizat. urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. Părintele Teodor Bodogae mărturiseşte despre Părintele Arsenie că n-a ajuns să-i poată cunoaşte toate adâncurile sufletului. sculptura şi mai ales pictura. La intervenţia profesorului Nicolae Popovici. renunţând regulat la «porţia» de carne din Institut. Îmi amintesc şi acum de uşurinţa cu care interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase. de grafologie. căutând să se adâncească în descifrarea tainiţelor sufletului. Pentru toată strădania de bine. şi solitar”.6 Institutul Teologic Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad. încât între colegi are aureola unui „Sfânt”. vreme de patru ani. care venea de la studii din Grecia. Cu toate că au şezut pe aceeaşi bancă. al frumuseţii. Cu gândul acesta a pornit. socoteşte concludente următoarele aspecte ale personalităţii colegului său7: „Poate că faptul că nu s-a prea bucurat în tinereţe de căldura unei vieţi familiale explică firea sa puţin sociabilă. al trăiniciei. Totuşi. la scurtă vreme de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. după spusele unora. continuă să studieze în particular pictura într-o cămăruţă rezervată în calitate de infirmier al Institutului. Părintele Teodor Bodogae. Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele Gorunul lui Zian. cât şi la Prislop. Părintele Arsenie a stat acolo trei luni. Cine vrea să se convingă că în urma acestor studii Părintele Arsenie n-a pus în fresca de pe pereţii bisericilor la care a pictat doar scene şi compoziţii creştine remarcabile. de caracteriologie. prin care s-a încercat din totdeauna mai ales depistarea patimilor omeneşti şi vindecarea lor prin lucrarea de înduhovnicire creştină.

departe de forfota . Cu acest prilej – se spune mai departe – s-a săvârşit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca. Boca. pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii. prefeţele primelor ediţii nu apar şi deci nici menţionarea demersurilor Părintelui Arsenie) contribuţia însemnată a Părintelui Arsenie la traducerea Filocaliei.n. Evenimentul este consemnat şi de „Revista Teologică” din 1940.C. P. aduse de P.S. bunul meu student de odinioară. Părintele Dumitru Stăniloae. şi-a petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu. ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete.C. are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. la reîntoarcerea în ţară.). Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Şi se spune că ar fi ajuns la un duhovnic10 care i-ar fi zis de la început: „Măi. la ăsta stau!”. Sa.P.11 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti Fiecare cititor poate afla din prefeţele primelor 4 volume ale Filocaliei româneşti (nu cele editate de Editura Harisma. Contribuţia Părintelui Arsenie a fost mare şi aceasta s-a concretizat asfel: Dânsul a adus cu sine de la Sfântul Munte Athos copii de pe manuscrise mai vechi şi a insistat apoi pe lângă Părintele Stăniloae pentru traducerea Filocaliei. „a adus cerul ortodox pe pământul românesc”. aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul său profesor de la Sibiu. prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa cea pus-o pe lângă mine de-a face această traducere. Şi Părintele Arsenie s-a gândit atunci: „Aici e de mine. care mi-a rămas mereu aproape.”15 Tot aici mai aflăm următoarele: „Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. au slujit Sfânta Liturghie şi au cuvântat închinătorilor. primind acum numele de Arsenie. care să-l povăţuiască cu autoritate. cf. acest act va rămânea legat într-o mare măsură de numele P. pe bună dreptate.S. am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. vorbim altundeva. Î.C. luând numele de Arsenie.”12 „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte. în mod surprinzător. pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor. a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a numit „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”.S. De aceea. (cf. „Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de obşte şi în acest an. Reproducem aici două fragmente din prefeţele volumelor 1 şi 2 ale Filocaliei.C. în 3 mai 1940. acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti.”13 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939.Se spune despre Părintele Arsenie că la Sfântul Munte Athos a căutat să fie sub ascultarea unui părinte aspru. unde. editată la Sibiu. Mitropolit Nicolae şi P. la prima ei redactare. a fost trimis de Î. de la Mănăstirea Brâncoveanu. mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare. a susţinut lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le-a procurat. iar apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena. pentru a sublinia mai bine eforturile Părintelui Arsenie la această lucrare extrem de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă: „La unele scrieri am folosit şi copii de pe manuscrise româneşti mai vechi. aşa cum zicea Părintele Arhimandrit Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere. Sa (Părintele Serafim Popescu) şi de Părintele Arsenie. Întors în ţară.P. (…) Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P. Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Părinte Ieromonah Arsenie. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică. Părintele Veniamin Tohăneanu).C. cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei monumentale lucrări. Episcop Nicolae Colan al Clujului.C. Sa a executat şi coperta. Tot P.14 fiind deja diacon celib (probabil hirotonit în 29 septembrie 1935. de la Athos. prin care Părintele Stăniloae. P. Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre Teologice «Andreiane». tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere. în Vinerea din Săptămâna Luminată (deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n. După aproape un an de zile. pe care altfel nu cred că aş fi săvârşit-o. Arhimandritul Teofil Părăian) Sigur este că. Părintele Arsenie a scris după dictatul Părintelui Stăniloae. Despre nevoinţele şi virtuţile acestui prim cetăţean al restauratei ctitorii voevodale de la Sâmbăta de Sus. cler şi popor din tot jurul. În afară de aceasta. a realizat coperta Filocaliei.C.

S. se remarcă în chip strălucitor ca «pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos» (Nichifor Crainic). le îndreptau către Cel Atotputernic.16 Şi presa vremii ţine să vorbească despre „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a unuia din „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane”: „Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare. Peste Ţara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii neamului şi ai credinţei drepte”. Pelerinii.P. mulţimile nu mai contenesc. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi.Sf. absolvent de Teologie. Predica înălţătoare şi duioasă a Î. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. Î. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. faţă de timpurile grele ce le străbatem şi de vremea ploioasă. poporul român ortodox venit pe timp ploios. „încrestând”. „faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora.”17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale.P. . ctitoria voievodului martir». La acea «bulboană spirituală uriaşă». Sa a hirotonit cu acest prilej pe Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. cântând cu zăpada până la piept spre Sâmbăta de Sus. cât şi în aerul liber. au avut mari bucurii duhovniceşti. Se reînvie acum o tradiţie a marilor pelerinaje la locurile sfinte. preoţi şi credincioşi”. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae mărturisea. E un caracter integru şi un monah de aspră tărie duhovnicească. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi.) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus obişnuitul pelerinaj. cu sufletul plin de bucurie. iar pe tânărul.”20 După numai un an de la hirotonia întru preot a Părintelui Arsenie.18 „În Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942 n. Vechiul şi statornicul gând al Î. Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. cum exclamă cu admiraţie Nichifor Crainic: «Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj. Mitropolit Nicolae.S. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. Sale a stors lacrimi pelerinilor. cum zice chiar dânsul. În adevăr. nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi. Moţ după locul de naştere. «Vinerea» din Săptămâna Învierii Domnului. «Isvorul tămăduirii». deci în 1943. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai «Academiei Andreiane». Vasile Şortan întru diacon pentru trebuinţele mănăstirii. diplomat al Şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. prin aceste intrări în cinul monahal.19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi” „În anii de ctitorie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. părintele diacon Boca. despre lucrarea duhovnicească cu totul deosebită a fostului său elev.lumii.S. alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. A urmat sfinţirea apei la fântâna tămăduitoare şi un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoţi. cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. ca să-şi întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul său de mare român şi de mare creştin. Iată de ce. a simţit încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi.n. şi P. Î.P. S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. este pornit pe calea înfăptuirii”. veniţi în număr destul de mare.S.P.

privind într-o meditaţie serioasă la ceea ce e cu adevărat plin de valoare pentru exitenţa sa. că nu mai pot purta povara pe mine». Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi. încât nu le-ar mai veni să plece. crezând pentru ei. O facem deci cu riscul de a supăra pe Părintele Arsenie. căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. care taie azi brazdă adâncă în viaţa sufletească a unor întinse cercuri de credincioşi. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. dar de mine când vezi. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt. care consideră vorba bună care i se spune ca cel mai mare rău ce i se poate face. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea.21 Dar precum se opreşte omul măcar câteodată din galopul atenţiei spre atâtea lucruri neesenţiale şi zgomotoase. ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare. de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. Dar ceea ce te covârşeşte lângă aceşti oameni este încordarea cu care aşteaptă să le vină rândul la mărturisirea păcatelor. ea trebuie să continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete. e prin definiţie ceva pasiv. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice. În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. . ca creşterea grâului. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru. dar simţindu-se atât de bine şi de întremaţi. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. ca să nu merităm bănuiala de cine ştie ce păcat. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. ca lucrurile sfinte şi mari. hrănindu-se numai cu pâine şi apă.„De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu. ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. cu duhul ei de înfrânare. atât de scăzut în ultimele timpuri. Mitropolit Nicolae de-a iniţia prin restaurarea mănăstirii martire a lui Constantin Brâncoveanu nu numai reînfiinţarea monahismului din Transilvania. rugându-se pentru ei. iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale. ostenitorul smerit de la Sâmbăta. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte. veniţi de la sute de kilometri. Am evitat totuşi până acum să scriem. Mulţi dintre ei. Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare. La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană. ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat. Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie. nu se dau numai îndemnuri pentru ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei. Te înduioşează să-i auzi sărmanii alergând în întâmpinarea Părintelui cu strigătul: «Părinte.P. n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. cu voia lui Dumnezeu. trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite. o refacere generală a duhului călugăresc ortodox. a început să-şi arate rodul cel mai promiţător. Într-o foaie ca a noastră. ca viaţa intimă a familiei. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta. când fiecare ştie că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului şi toate colţurile trecutului de petele chinuitoare ale păcatului. preoţi şi credincioşi. ci. ca rugăciunea zilnică. fiind răspunzător pentru ei. tot aşa era necesar să aducem vorba cândva despre ceea ce se petrece la Mănăstirea Brâncoveanu. Cu atât mai mult eram datori să vorbim despre o lucrare de proporţiile celei de la Sâmbăta de Sus. Gândul Î. la hohotele de plâns pentru păcatele lor. stau acolo câte 2 până la 5 săptămâni. este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. ca respiraţia continuă.S. lipsit de forţă. opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. de nuanţă sectară este lovit în cap. mai ales pentru că simţeam că mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu e ceva care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti.

Dar organele personale ale lui îl practică şi îl promovează. Se cunosc deja numeroase cazuri de familii care. Părintele zideşte în sufletul miilor de oameni care caută aici răspuns la marile întrebări existenţiale. podeţe ca într-o lume de basm. Statul ca entitate impersonală îl combate. În orice caz mişcarea de înnoire. de radicalizare a vieţii creştine în sensul restaurării ei sănătoase. Părinte Antonie Plămădeală. ca un artist. Pentru atitudinea sa anticomunistă. în anii 1945-1948. din următoarele motive: „În calitate de stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu. Părintele Arsenie a identificat aici o mare racilă şi a pus fierul roşu pe ea.”25 Părintele Arsenie nu se străduia numai cu cuvântul rostit să împodobească sufletele credincioşilor cu virtuţi şi să-i facă pe aceştia sensibili la armonie şi frumos. prin aceasta Părintele arătând că îndemnul „Fiţi desăvârşiţi. Pentru toate acestea am socotit că Părintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport în lupta anticomunistă. În anii aceia de profundă efervescenţă spirituală.24 Mănăstirea Sâmbăta. umilit şi izolat. Peste neamul nostru s-a abătut ca un adevărat flagel obişnuinţa avorturilor. de trăire în duhul Sfinţilor Părinţi. la „loc de cinste”. chiar de va fi reprezentată numai prin elemente puţine în satele noastre. moral şi material. dar permanent căutat de năpăstuiţii din regiune. Într-o scrisoare trimisă fostului său coleg de bancă de la liceul din Brad (Petru Boldor). au trecut numele Părintelui Arsenie Boca. ci şi împrejurimile mănăstirii. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri este frumos”. ca un semn de înaltă preţuire. care. lăsând să se întrevadă reflexe diamantine de roci alese ca pietre semipreţioase. în afară de supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste făgărăşene sau de alţi foşti deţinuţi politici28 ne vorbeşte chiar Mitropolitul Ardealului. s-a spus şi se mai spune că a fost o legătură.27 Despre legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa din munţi. că „Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus” (Părintele Dumitru Stăniloae). cu mici izvoraşe. torturat de Securitate şi condamnat la închisoare şi Canal. până la moarte. pe care trebuie să-l recunoaştem şi noi astăzi. va exercita o influenţă binefăcătoare asupra unor cercuri cât se poate de largi. pe care dânsul.26 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi Între rezistenţa anticomunistă care exista în Munţii Făgăraşului şi Părintele Arsenie Boca. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo. trezite la conştiinţa acestui păcat. i-am trecut numele pe crucea ridicată la mănăstirea unde a fost atâţia ani stareţ. mici bazine de apă cristalină de munte. Nimic nu poate zăgăzui revărsarea lui. Fie-i pomenirea neîntinată!”. Şi. consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară. Î.P. E de aşteptat ca această trezire să treacă de la om la om şi să putem înregistra nu peste mult efecte remarcabile. A fost ţinut apoi cât mai departe de Sâmbăta. .S. Petru Boldor (colegul de bancă de la Liceul din Brad) petrecea aici trei săptămâni. Cu sprijinul său s-au ţinut aici. a ţinut ca nimeni altul flacăra credinţei. împotriva comunismului ateu. mărturiseau în chip tăcut despre misiunea doxologică şi iconografică a omului.”22 Atras de mişcarea de la Sâmbăta. cărora le dădea sfaturi şi îmbărbătare. arestat în mai 1948. fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. când l-a auzit pe Părintele Stăniloae afirmând cu admiraţie: „Părintele Arsenie e un fenomen unic în istoria monahismului românesc”. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi”.23 Prin urmare. Am evaluat această rezistenţă ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă. Părintele Arsenie a fost alungat. o altă „Filocalie” „Spaţiul din jurul bisericii era o veritabilă lucrare de artă. reţinem „importanţa naţională” pe care o avea lucrarea de acolo şi faptul. în acea perioadă duhovnic la Sâmbăta. totul înconjurat de boschete înflorite şi pajişti ireale prin frăgezimea lor. s-au recules cu hotărâre. Numai o zguduire religioasă a conştiinţelor poate ajuta aici. Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistenţa făgărăşeană. „moral şi material”. au ridicat în faţa Mănăstirii Sâmbăta o cruce-monument „în memoria celor ce s-au jertfit în luptele cu comunismul ateu” şi pe care monument.Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. în anul 1947. în lăcaşul de închinăciune de la Sâmbăta de Sus. şi anume că Părintele i-a ajutat „direct” pe luptătorii din munţi. aducând lumea lângă altarele lui Hristos. în 1995. peste tot fiind un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” înseamnă şi: „Fiţi frumoşi. Părintele Arsenie se destăinuie: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în Om. le-a aranjat şi îngrijit în aşa fel încât totul să arate ca un colţişor de rai (fotografiile din acea vreme sunt foarte grăitoare în acest sens). Aşa mărturisesc supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste.

ci tuturora le-au spus că n-au căderea şi puterea să împiedice ce trebuie să vină. sintetizat în Predica de pe Munte. la izvorul văii Sâmbăta. se ştia de grupul din părţile Timişoarei. că creştinul nu-i voie şi nu poate să fie antisemit. Deşi aici veneau studenţi de la Cluj şi din alte părţi. cel care a fost după Codreanu şi după Sima. (…) În felul ăsta. dar.. era un pact de formă. pe o muchie de „cleanţ”. în momentul în care au ajuns în munţi. veneau aici în mănăstire şi Părintele Arsenie le umplea desagele cu pâine. nu au mai făcut altceva decât să-şi păzească pielea. fără îndoială şi cu multă sinceritate. pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieţii. Părintele Arsenie a avut mereu în vedere nevoinţele ascetice şi aceasta începând încă de timpuriu. „Dintr-o autentică dorinţă de trăire spirituală. şi de încreştinarea vieţii lor cea de toate zilele”. că ne-am întâlnit acolo cu cei din munţi. într-o predică de-a lui. atât de mare. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi. că înseamnă că lam politizat pe Părintele Arsenie. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu. încât între colegi era considerat un „sfânt”. dar şi-a mărturisit şi încrederea în mine. care era a libertăţii şi a credinţei şi îi ajuta pe cei din munţi. care dă de ştire mântuirea …” (Isaia 52. îmbrăcaţi în ciobani. am venit într-o primă vacanţă la Sâmbăta. Nu este adevărat! Eu ştiu lucrurile aşa cum s-au petrecut şi nu înseamnă că-l politizez pe Arsenie şi că îl scot din rândul sfinţilor aşa cum încearcă el să o facă. de mai multe ori. încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată. Asta deja vă poate spune ceva! Cel care a ridicat de curând troiţa aceasta din faţa Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistenţa din munţi ştie foarte bine aceste lucruri. la acea vreme stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. terasează stânca. cărora el le umplea sacii cu mâncare. a început să ducă o viaţă foarte ascetică. din momentul în care s-au retras în munţi. este undeva scris.„De rezistenţa din munţi se vorbea şi în ziare. Şi este scris (era) numele Părintelui: «Ieromonah Arsenie Boca». pentru binele ţării. Delegaţi de-ai lor. cel care a scris. Părintele poate că o fi avut o legătură cu vreunul dintre ei. de când era student. Veneam şi-mi petreceam vacanţele aici.”29 Cu toate acestea însă. a solului de veste bună. (…) Student la Bucureşti fiind am auzit de mişcarea de la Sâmbăta.75 m . cu credinţă religioasă. Se ştia că există grupuri de ofiţeri. îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creştin. se ştie. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania.65-1. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă. de curând. ei pentru tine au murit». cum a spus un anumit părinte. iar alţii au murit în luptele cu Securitatea. care venau să organizeze rezistenţa românească.” Chilia din munte „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea. după ce am avut o primă discuţie cu Părintele Arsenie aici. Şi atunci. La multe din acestea am fost şi eu martor.. şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munţi. care era mentor spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor. Am avut relaţii cu Părintele Arsenie Boca. După constatările la faţa locului ale Părintelui Boldor. în funcţie de purtările lor.”31 Prin urmare Părintele Arsenie avea deja o pregătire ascetică când s-a aşezat la mănăstire. Sigur. cu un povârniş aproape vertical. că antisemitismul nu ţine de creştinism. „scobeşte” o deschizătură cu înălţimea 1. Pleca dimineaţa la pădure. Ori Părintele nu a murit pentru ţară. Adică partizanii. „toţi cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creştină din anii 1946-1948. dar nu avea nici un rost. dar nu numai eu. Nu se poate spune. eu am devenit preferatul lui. deci nu era un lucru de care să nu se ştie. o carte şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. cu slănină şi cu de toate. unii dintre ei au fost prinşi. care alcătuiesc Cărarea Împărăţiei. Deci Dumnezeu este Cel care rânduieşte ce trebuie să vină asupra oamenilor. indiferent de ce culoare politică erau ei. (…) După ce am făcut o primă vacanţă aici. În interiorul masivului. el a căpătat în mine o încredere deosebită. el a pus cumva ochii pe mine. încât ieşeam numai eu cu el uneori. având cu el o scândurică subţire pe care îngenunchea la rugăciune şi medita îndelung. nu au mai putut face nimic pentru ţară. Eu am fost martor. la plimbare pe lac. Au rezistat cât au rezistat. Eu ştiam chiar mai mult decât atât. care a şters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce. 7). ci mulţi alţii. de grupul din Carpaţii Meridionali. dar eu am asistat la convorbirile lui Pătraşcu cu Părintele Arsenie Boca. conducătorii Mişcării Legionare din România. la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu. Deci. O dată a avut îndrăzneală. de ascultarea lor de Dumnezeu. dorinţa construirii unei chilii în inima muntelui şi dorinţa retragerii ne pare firească. De ce? Pentru că ei. Pe monumentul de la Sâmbăta scrie: «Mamă ţară. ştiu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistenţă şi nesupunere. pe care nu l-au respectat şi pentru care Pătraşcu a fost după aceea arestat şi a şi murit în închisoare.30 Este foarte potrivit să menţionăm aici mărturia realistă a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi să luăm aminte la ea: „Părintele Arsenie spune undeva. El apăra atunci o cauză sfântă.

Veneau cu căruţe pe drumul cel mare pietruit. imediat aranja cu cineva să aducă piatra cu un car cu bivoli. o ploaie măruntă şi deasă. Predicarea Evangheliei .”33 Chilia Părintelui a rămas până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă. de a rămâne singuri cu Dumnezeu. (Părintele dacă a vrut să facă o treabă găsea totdeauna priză la oameni. Răspunsurile liturgice le-a dat şi în anul acesta corul din Făgăraş. Lisa şi alte sate. prin stare de rugăciune neîncetată care se identifică cu sinea lor cea mai lăuntrică. norii s-au risipit şi raze aurii de soare şi lumină au înveselit făptura gingaşă a mănăstirii. pe jos. Vişti. „Chiar dacă nu i-ar fi trimis înapoi. Dacă găsea la râu o piatră mare care se potrivea undeva la mănăstire. Ivindu-se fisuri în stâncă. şi „atacă” frontal muntele printr-o deschidere boltită de circa 2 m. şi cu Părintele Arsenie s-a întâmplat ca şi cu alţi părinţi duhovniceşti: Dumnezeu a primit iubirea lor şi i-a trimis înapoi în lumea din care doreau să se retragă ca tămăduitori ai ei. ar fi fost la fel de mari făcători de bine pentru semenii lor. Liturghia arhierească La ora 9. fiind o binecuvântare de la Dumnezeu. bătrâni şi tineri.) Dar. aşa cum se crede. Dar Dumnezeu i-a menit din veci să slujească celorlalţi într-un mod mai direct.S. Făgăraş. Tineretul din Drăguş. care până la urmă nu a fost de retragere. fete şi copii. Câteva sute de închinători veniseră din ajun. pe care o lărgeşte în interior. alte şi alte cete de închinători soseau.şi lăţimea de 0. în ziua praznicului. iar acum au început să curgă miile din toate părţile. în hainele de sărbătoare. Întreg acest popor păstra cea mai adâncă reculegere şi urmărea cu evlavie desfăşurarea Sfintei Liturghii. după care lucrarea se opreşte. însă suntem convinşi că dacă s-ar fi retras. spre cursul văii. Mişcarea religioasă de aici avea deja anvergură naţională. Dacă Antonie cel Mare şi Sfântul Serafim de Sarov n-ar fi făcut nimic altceva decât să se roage în pustia în care se găseau. pun o floare sau aprind o lumânare. Hristos a Înviat. A renunţat pentru că a constatat că se infiltrează apă. un hol din care urma să se desfacă o cameră în stânga. Roşeală. Nu Părintele a săpat singur chilia. după spusele unui martor. Oamenii veneau şi îl ajutau. ale Branului. Mitropolitul Ardealului. cete. în cele din urmă.80 m. Părintele a lucrat cu oameni. fuga lor ar fi fost la fel de creatoare şi ar fi avut o însemnătate uriaşă pentru societate. Şi atunci. În tot decursul Sfintei Liturghii. Sâmbete. răsuna ca un strigăt de biruinţă din miile de piepturi ale închinătorilor. Timpul era nehotărât. „Am fost şi în anul acesta în pelerinaj la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus din jud. Vineri. a renunţat şi pentru că el a plecat. Două zeci şi patru de preoţi în odăjdii de mare sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea Î. ca prin minune. a fost cel mai înălţător dintre toate praznicele la care participase până atunci la Sâmbăta. pe alocuri plouase şi-n alte părţi se pregătea de ploaie.” (Arhimandritul Teofil Părăian) (Nu ştim dacă Părintele Arsenie ar fi vrut să se retragă acolo cu totul sau numai în anumite perioade. construieşte o schelă suspendată în faţă. Arpaşe. Veneau apoi cete. dragostea şi dorinţa pe care au avut-o şi alţi oameni cu viaţă îmbunătăţită care „au fugit de lume” din dorinţa. întrucât ea avea să împiedice pe credincioşii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. Sale Nicolae. care venea ca în fiecare an să slujească la altarul ridicat în mijlocul pădurii de fag. fiindcă monahul ajută lumea nu prin cele pe care le spune sau face. măiestrit cusute şi împodobite în cele mai felurite şi mai plăcute culori.P. şiruri.000 de suflete. pentru că e în apropiere o cabană turistică. Şi ploaia a ţinut până către ora 8. a început ploaia din zori la mănăstire. cu excepţia unor oaspeţi distinşi şi studenţi de la Bucureşti. ci prin însăşi existenţa sa.32 „Părintele Arsenie a fixat un loc socotit de retragere. nu o făcea de dragul senzaţionalului sau ca să se pregătească pentru vreo datorie oarecare.30 clopotele mănăstirii au început să sune într-un dangăt prelung şi într-o armonie cerească. stăruitoare. şiruri.) Chilia e un început. Atunci. Miile de închinători îşi arătau bucuria şi mulţumirea sufletească şi îngenuncheau cu evlavie în faţa înaltului păstor. care-i mistuia. primindu-i binecuvântarea. Această slujire directă şi văzută era însă o consecinţă esenţială a slujirii nevăzute pe care o aduceau prin rugăciunea lor. şi s-a renunţat şi pentru că erau partizani pe munte şi să nu se facă o legătură între Părintele şi partizani. şi. ale Târnavelor. nici pentru el şi nici pentru altcineva. Cu toate că sunt un vechi cercetător al mănăstirii. astfel încât la ceasul predicii am putea spune că se aflau în jurul altarului cam 10. ci ar fi făcut-o cu convingerea. înaintează cam 1 m. cu intenţia de a realiza o chilie în „inima” muntelui. sub foarte iscusita conducere a D-lui Prof. bărbaţi şi femei. Cu toate că ploaia era binevenită pentru pământul însetat. iar troparul Învierii. prăznuirea de acum m-a covârşit cu desăvârşire. Închinătorii cei mai îndepărtaţi au fost cei din părţile Braşovului. ne săgeta totuşi inima. a renunţat şi din motivul acesta. Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta Acesta a fost de Izvorul Tămăduirii (7 mai) din anul 1948.

Datorită însă entuziasmului enoriaşilor din Schei care aduceau zilnic.34 Fireşte că regimul comunist nu putea tolera aşa ceva şi era de aşteptat ca în cele din urmă să reacţioneze. care au ţinut să facă pe jos. refuzând de a se urca în camion. a Î. ci duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare. Era în faţa noastră o mare de capete. de orientare la o viaţă curată şi de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu. A îndemnat apoi pe ascultători să-şi păstreze credinţa şi să împlinească cu sfinţenie datinile strămoşeşti. 37). În încheiere. (Aici se face referire la Părintele Arsenie. harul său le impunea respect şi teamă. în ultima săptămână a lunii iulie. ca o apă limpede din izvorul său. punând în faţa ascultătorilor icoana vie. Sale Nicolae. Dumitru Stăniloae. puteam ieşi la aer. Numele primit la Botez şi l-a dobândit pe bună dreptate”. Părintele Mladin a evocat în cuvinte de foc mucenicia pentru Hristos a celor credincioşi. A mânecat de la cuvintele Mântuitorului: «De însetează cineva. Părintele Arsenie era îmbrăcat în alb şi părea detaşat de tot ce-l înconjura.) În felul acesta predicarea Evangheliei la mănăstire e socotită ca ceva de sine înţeles şi aşteptată cu sete de închinători. în mentalitatea lor. În ziua praznicului. La terasa aceasta aveam şi noi acces. toţi licenţiaţi şi doctori în Teologie. Obişnuit. Părintele era scos la soare timp de o oră pe zi. Avalanşa poporului şi a tineretului spre Mănăstirea Brâncoveanu i-a speriat. pe o terasă a clădirii. Dr. a căror râvnă este deosebită. Mulţimea s-a strâns şi mai mult în jurul altarului. Este o lucrare de mare artă. ieromonahi cuvioşi ca: Arsenie. când era ceva mai multă linişte. Mulţimea asculta mişcată şi sorbea cu nesaţiu din cuvintele vieţii. „Din spusele gardianului Raicu.P. a vorbit cu adâncime despre Hristos. Au urmat apoi la rând alţi 8 predicatori. preoţi şi diaconi: Părintele Prof. nu era văzut cu ochi buni de guvern şi. dar plină de părintească iubire. pelerinii vin la Mănăstire pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine şi pentru a asculta cuvânt de învăţătură şi zidire sufletească. Puţinele cuvinte pe care ni le adresa erau pline de înţelepciune şi încurajare. Ba unii din părinţii mănăstirii au ţinut cicluri întregi de predici. cu o privire pătrunzătoare. Părintele Arsenie era închis în subsolul clădirii. Cele nouă predici. au înviorat pe ascultători. Din când în când se uita însă la noi. a mărturisit despre realitatea Învierii lui Hristos şi despre datoria noastră de a învia cu El. cu străfulgerări de lumină. pentru tot poporul în general şi pentru studenţi şi tineret în special. să vină la Mine şi să bea» (Ioan 7. nici de mai marii Ierarhiei Bisericeşti. putea ajunge oricând periculos având în vedere popularitatea pe care a are. unde a fost dusă şi dânsa pentru cercetări. Serafim şi Mihail au vorbit despre marile daruri ale mănăstirii şi despre trebuinţa înnoirii sufleteşti a închinătorilor. Nu numai la marile praznice. se ştie. ierodiaconul Nicolae. mai ales a femeilor. mii de perechi de ochi atârnau de figura senină.P. clădită în mijlocul grădinii de pomi este o nouă înfăptuire după desenele şi planurile Părintelui Arsenie. brăzdată de cei 66 de ani. Se bănuia că acolo unde este o aşa de mare adunare de oameni trebuie să fie neapărat şi instigaţie. Eu şi prietena mea Ita Tâmpănaru. Mănăstirea de la Sâmbăta în această privinţă corespunde pe deplin cerinţelor vremii de astăzi: ea este o şcoală de luminare a poporului. botezată «cea frumoasă» din partea Î. lucrând adânc în sufletul fiecăruia.S. plină de lumină şi putere dumneziască a Mântuitorului Hristos.S. Fântâna cea frumoasă Ca şi altă dată s-a făcut sfinţirea apei la fântâna de lângă altarul bisericii şi Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi. în frunte cu o bătrână de 70 de ani. În fine. pelerinajul la mănăstire.S. de deşteptare din somnul păcatelor. impunătoare. mâncare la poartă.Vatra Mănăstirii de la Sâmbăta a ajuns astăzi un puternic amvon de propovăduire. în grupuri compacte.37 . Părintele consilier Nanu din Sibiu. slujitorii mănăstirii. Sa Mitropolitul nostru Nicolae. arestat ca legionar.S. Traian Ciocănelea. care. Şi cine altcineva putea fi spionat şi arestat decât „instigatorul”. Mitropolitul nostru. dând cu putere învăţătură poporului.35 Otilia Rădulescu Aroneasa mărturiseşte că l-a reîntâlnit pe Părintele Arsenie în vara anului 1948 la Securitatea din Braşov. Protopopul Făgăraşului. rostirea cuvântului fu începută de către Î. poate. Sale. Aceste daruri li se împărtăşesc în toată vremea.P. Mihail.”36 Aceasta era starea lucrurilor când Părintele Arsenie a plecat la Prislop. protopopi. care devenea incomod şi care. Părinţii ieromonahi: Arsenie. ţin sus predicarea cuvântului Evangheliei.P.(…) De altfel era ştiut că Părintele Arsenie. un om în vârstă. fântâna vieţii şi a nemuririi. Sale curgea natural. a adus mulţumiri tuturora pentru osteneala ce şi-au dat venind în pelerinaj. arătând că ctitorii de la Sâmbăta fac parte din ceata mucenicilor credinţei lui Hristos. sau poate altor interese. Lucrul deosebit al acestui an a fost sfinţirea fântânii. Această fântână. care (după posibilităţile lui) m-a ajutat foarte mult. Predica Î. Totuşi. eram «cazate» într-un birou gol şi la amiază. Părintele consilier Secaş din Sibiu a lăudat râvna închinătorilor. Serafim. organiza acele „vacanţe spirituale” la care participau cu mult interes tineri şi studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare. ocrotindumă. prin frumuseţea şi puterea lor. a zugrăvit icoana duioasă a unei cete de femei.

care i-a hirotonit. aşa cum s-ar putea crede. cu prilejul comemorării a 50 de ani de la întronizarea Patriarhului Justinian. întreaga ţară. a fost părăsită de călugării greco-catolici. Părintele Ieronim Grovu. părintele acela. obligat să rămână inactiv. Mutarea. care a fost de fapt iniţial ortodoxă. l-a chemat la Sâmbăta. şi nişte scrisori adresate Părintelui Ieronim Grovu – pe acestea le avea acasă.” (Arhimandritul Teofil Părăian) Dar şi aici. ca amploare. avea nişte scrisori. Părintele Arsenie.P. Dr. loc unde îşi va pune iarăşi pecetea de ziditor de suflete şi ziditor de aşezăminte. Asta era amărăciunea Părintelui. Ceva de neînchipuit: călugări să se răzvrătească! S-au răzvrătit împotriva Mitropolitului Nicolae Bălan care a restaurat mănăstirea. licenţiat în Teologie de la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Eu nu-s bun. să nu mai fie în atenţia mulţimii şi în atenţia Securităţii. arhidiaconul Ioan Circov de la catedrala mitropolitană din Sibiu şi preotul Traian Faur din Silvaşu de Sus. a condus acţiunea de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la sânul Bisericii strămoşeşti. Adică cât s-a străduit el să realizeze ceva pentru ei (pentru cei de la Sâmbăta). Preotul a fost caterisit şi exclus din monahism şi ceilalţi au fost excluşi din monahism. deci Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie. Părintele Mihail nu a fost bun – un părinte care s-a mutat la o altă mănăstire. la fel ca şi ceilalţi patru. mai ales că bunurile fostei Biserici Greco-catolice au trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. mitropolitul de atunci al Ardealului. surprinzătoare a fost aplecarea lui Justinian. preotul Traian Belaşcu. care i-a făcut călugări. însă oamenii au rămas tot oameni. Î. cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină. fost preot de mir. Şi Părintele Arsenie poate că trebuia să plece de la Sâmbăta. dar a devenit grecocatolică. Au fost de faţă noul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. practic. a avut şi el motivele lui ca să nu se mai întoarcă la Sâmbăta. îndrumat de Mitrolopitul Nicolae Bălan. a plecat la Mănăstirea Prislop unde a fost numit stareţ apoi duhovnic. a cărui puternică influenţă spirituală cuprinsese. care a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta. părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi – cu pereţii tuturor clădirilor plini de igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea. hai la Sâmbăta. a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca. nemaifiind în Eparhia lui. Mănăstirea de la Prislop. Dar a avut loc şi un eveniment care s-a numit atuncea «revenirea greco-catolicilor în sânul Bisericii Ortodoxe». Este cunoscut faptul că Părintele Arsenie a lucrat constant la Prislop. pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus. nu rămâne la Arad. că eşti din eparhia mea. Acesta este motivul ştiut al mutării. nu i-a schimbat cu nimic.» Şi Părintele Arsenie l-a rugat pe Mitropolit să îl lase în continuare la Prislop ca să consolideze relaţia între ortodocşi şi foştii greco-catolici şi Părintelui Grovu i-a scris. prin implicarea personală în restaurarea mănăstirii şi în toate celelalte munci de aici: tencuiala pentru pregătirea frescei. scrise de la Prislop. În urma acestui eveniment al «revenirii». Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului. dus în lagăre de muncă forţată şi apoi. Şi atunci. Erau câţiva şi au plecat şi a rămas mănăstirea goală. Şi părintele acela care a fost conducătorul acestei rebeliuni a fost sancţionat de Mitropolit. Nicolae Bălan (1929-1955). A scos din arhiva Mitropoliei nişte scrisori ale Părintelui Arsenie adresate Mitropolitului.Chemat la treapta arhieriei Într-o cuvântare rostită (liber) la 5 iunie 1998 în aula Palatului Patriarhiei. Între timp ce s-a întâmplat: Mănăstirea Prislop a ajuns în Eparhia Aradului. Primul dintre acestea. cum vom vedea. cel care. respectiv să se ştie că Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie înapoi la Sâmbăta. Părintele Arsenie. precum se cunoaşte. pentru că Părintele începuse să fie prigonit şi urmărit de Securitate. «Părinte Arsenie. Mănăstirea era într-o stare jalnică. un părinte de la Sibiu. după ce s-a aşezat acolo. În 1954 a fost o rebeliune la noi la Mănăstire. nu a fost şi nici nu putea fi o rezolvare a acestei probleme. avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul. Şi cu acest prilej Părintele Arsenie i-a scris Părintelui Grovu că «Oamenii sunt tot oameni». Şi atunci. până atunci stareţ al reînviatei ctitorii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus. a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca. practic.S. Şi Mitropolitul l-a dus pe Părintele Arsenie să organizeze Mănăstirea de la Prislop. Bartolomeu Anania. ci şi pentru marile curente duhovniceşti. Cine-i bun?!». nu numai pentru viaţa monahală. cu o gospodărie anexă foarte săracă şi neîngrijită. Arsenie a fost arestat. îşi aduce aminte că Patriarhul Justinian se gândea să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei. nu erau în arhiva Mitropoliei – şi astea le-a adus la Mănăstire şi le-a predat Părintelui Serafim să le citească obştii şi să se ştie de ce Părintele Arsenie nu a mai venit la Mănăstire. A fost un preot şi 4 monahi. rugându-l să intervină la Mitropolit să îl lase la Prislop. fiind el pe atunci consilier la Mitropolie la secţia economică. înainte de a fi depus din treaptă a zis: «Părintele Arsenie nu a fost bun – l-a dat afară.”39 „Poate că a fost o soluţie pe vremea aceea. cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clădirilor duse de torentele pârâului Silvuţ. Şi Mitropolitul Nicolae Bălan trebuia să se îngrijească de reactivarea Mănăstirii.”38 Stareţ şi duhovnic la Prislop „La 25 noiembrie 1948. Părintele a fost căutat de Securitate. Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei. fiind distrusă cu tunurile din ordinul generalului Bukow. Deci. dar. care. cu două veacuri în urmă. ridicarea schelei pentru pictura cu care dorea chiar dânsul să . „În această ordine de idei. cu câteva săptămâni în urmă.

sora Julieta Constantinescu.1951. gândită şi zidită tot de Părintele Arsenie. 2408/1959. în amintirea celei de a doua ctitoră a mănăstirii. viaţa însăşi a mănăstirii fiind tributară rânduielilor pe care obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950. Prislop. şi Leonida Plămădeală42. Bucuria n-are multe vorbe. celălalt ca ierodiacon. Dar. adică în 1952. străjuit de o clopotniţă pe stâncă. când. cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus.40 Primul hram la Prislop a fost în data de 8 mai 1949.1952. mai e şi unul local. Aşa cum am zis. Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache.44 Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950. la decizia episcopului Andrei. Dintre acestea. aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. un adevărat parc natural (ce ne aduce aminte de cel de la Sâmbăta). fără nici o motivare. de Buna Vestire. Părintele Arsenie s-a întors la Prislop după un an. În aprilie 1950. stareţul astei mănăstiri. la Prislop: sănătos. după două veacuri de năpăstuiri”.55 . În cartea Viforniţa cea mare a lui Dimitrie Bejan49 aflăm că Părintele Arsenie a fost dus. 2407/1959 semnat şi parafat de Prea Sfinţitul Episcop Andrei Mageru. îi scrie episcopului Andrei al Aradului următoarele: „De Buna Vestire.43 În curând au fost hirotoniţi tot de Episcopul Andrei. a fost tunsă în monahism la 6 august. în curtea mănăstirii.1951. Părintele Dometie împreună cu maicile Prislopului solicită sprijinul ierarhului Aradului. Oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. vorbind necuviincios.04. licenţiată în Teologie şi cu diplomă de absolvire a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti. iar stareţa lor era acuma Monahia Zamfira Constantinescu. Cu acest prilej. Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel.împodobească biserica. În cadrul aceleiaşi slujbe au fost tunşi în monahism: Stelian Manolache. În 1951 Monahia Zamfira a fost numită stareţă a mănăstirii. 3. primind numele de Zamfira. Prin urmare maicile au fost alungate iar mănăstirea desfiinţată. şi la Ocnele Mari. am ajuns acasă. din motivele ei. dimpreună cu obştea. Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959. 45 Deci mănăstirea devenise între timp de maici. pe lângă motivul străvechi. de aceea.46 Aşa cum am amintit puţin mai sus. toate lucrările efectuate au respectat planurile Părintelui Arsenie. prin actul Episcopiei Aradului nr. prima liturghie arhierească ortodoxă. Ajuns acasă. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc. pentru că faceţi parte. unul ca ieromonah. adică 1976 şi pe parcursul a mai mult de două decenii. Monahia Zamfira Constantinescu.”47 Într-o altă scrisoare. Vlădica Andrei a săvârşit. Nu ni s-a prezentat nici un ordin.01. 51 La fel s-a procedat şi în cazul stareţei Mănăstirii Prislop. Nu spune însă în ce an. le-a respectat cu sfinţenie. Într-o scrisoare din 26. a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii.54 Pribegia în Bucureşti După ce a fost alungat de la Prislop. înainte de a fi la Canal 50. restaurarea bisericii şi a clădirilor anexe. Părintele Dometie scria către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului: „…la ora 5 dimineaţa. Vă aşteptăm. mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aci. Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preot-duhovnic. pentru stareţul lor. de praznicul Schimbării la Faţă. au rămas primele 6 surori. iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor. cu actul nr. care au fost închinoviate aici în luna mai 1950. a fost îndepărtat din mănăstire. Părintele Arsenie a fost în continuare urmărit de Securitate. pentru că între timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. Arsenie. V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie.01. la care a adăugat altele noi.52 În incinta ei s-a organizat un Cămin de bătrâni. sculptarea iconostaselor şi a stranelor – în general lucrarea întregului mobilier liturgic.”48 Se ştie că în această perioadă Părintele Arsenie a fost dus la Canal unde a stat 9 luni de zile. Cei doi tineri monahi însă n-au rămas mult timp la Prislop. – ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am. punând începutul vieţii de obşte. cu numele de Dometie. amenajarea şi decorarea întregii curţi. ziua Înălţării Sfintei Cruci. Procedeul a fost brutal. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu. cu ajutorul lui Dumnezeu. în toate privinţele. de pomenirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi a constituit „prima mare bucurie ortodoxă a mănăstirii. scrisă tot în data de 26. părintele Arsenie Boca. icoanele de pe tâmpla altarului.41 La 14 septembrie 1949.53 După anul redeschiderii Mănăstirii Prislop. care a primit numele de Antonie. mult folosit şi tot atâta de senin. Au intrat în chiliile surorilor. Toate acestea.

în cele ce urmează. Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei. nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!61 Aşezământul de la Sinaia După izgonirea forţată din mănăstire în anul 1959. după expresia Sfinţiei Sale. şi anume cel din dreptul ochilor. de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni. mai ales că ocupă un loc important în absidă. Părintele Arsenie a fost şi un înzestrat scriitor bisericesc. care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă”. aceasta pentru că. în semn de adevărată ascultare călugărească. aşterne pe ziduri. Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită. care a tiranisit biserica între anii 741-775. care acum este metocul Mănăstirii Prislop. Părintele a introdus în pictura de aici. Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene. Ele nu sunt simple vorbe de spirit. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989. atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei. care oricum este destul de rar reprezentată. este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici. pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.62 Scrierile Părintelui Arsenie Pe lângă faptul de a fi fost un mare propagator al gândirii patristice. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou. numeroase sentinţe scurte. cum chiar dânsul spunea. ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual. pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul. în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu. ci doar participând la slujbe. în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci. când s-a săvârşit din viaţă. Prin urmare.56 Pictarea bisericii din Drăgănescu Ieşind la pensie. dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi date publicităţii. al gândirii filocalice. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii. de lângă Bucureşti. cu splendida-i caligrafie.”58 Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare. lămuritoare. cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară. la care a lucrat vreme de 15 ani.60 Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios. lângă scenele reprezentate. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale. „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat. care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte. . cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare. obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori. întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”.Este foarte important să amintim aici că „Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh. care le grăia direct. fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor. nemaislujind. deja consacrate. însă. Totuşi. însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. Părintele.) Aici. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. fără a spovedi. din pricina lumânărilor. cu ajutorul penelului şi al culorilor. pe alocuri. o face acum într-alt chip. a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”. pe lângă scenele clasice. Dacă i s-a interzis să predice. rămânând încă duhovnic. şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre. o pensie minoră. nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat. doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. ca şi cântăreţ de strană. Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie.59 Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui. pentru generaţii de preoţi şi credincioşi. pictura s-a „pangarit” (afumat).57 „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi.

somn. îndreptar de viaţă care nu a fost cuprins în vreo scriere publicată (de pildă Cărarea Împărăţiei). care se adresează în special monahilor care doresc să-şi rânduiască viaţa interioară în vederea urcuşului duhovnicesc. glicogen. Iată caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar: „Pravila Albă – model de strâmbare a unui original furat”. între care o întrebare care am spus-o eu de multe ori.64 I s-a mai atribuit şi scrierea numită Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. Nu stătea să se tocmească cu nimeni în privinţa asta. aveam treisprezece ani şi jumătate. înainte de a da un verdict în ceea ce priveşte recomandarea pentru călugărie.65 O altă scriere care o găsim deja publicată în câteva site-uri ortodoxe web este Trepte spre vieţuirea în monahism. care l-au cercetat sau nu l-au cercetat. fă-te ca focul!” (Părintele Arsenie Boca) Părintele Arsenie a fost cercetat de mulţi doritori de viaţă monahală.63 S-au mai tipărit şi se mai tipăresc şi în continuare predicile şi meditaţiile Părintelui Arsenie cuprinse în manuscrisul numit Fiii Învierii. care l-au ascultat sau nu l-au ascultat vreodată. incult şi mincinos”. un manuscris care i s-a furat Părintelui Arsenie şi care pe urmă a fost modificat şi rescris.) La fel.Scrierile Părintelui Arsenie au circulat între credincioşi în mai multe variante. cum (Părintele) a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949. Dintr-o singură privire şi schimbând două-trei cuvinte putea să înţeleagă şi să cântărească exact ce-i de făcut cu doritorul de călugărie ce-i stătea în faţă. S-a început cu câteva cuvinte de învăţătură publicate în revista „Gândirea”. (Nu există carte a Părintelui Teofil în care să nu apară cel puţin o zicere a Părintelui Arsenie. lucru care nu înseamnă deloc că nu ar fi şi acesta foarte important. Unele dintre ele au fost deja făcute cunoscute cititorilor. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. mai ales de când există posibilitatea ca ele să fie fotocopiate (xeroxate). Era şi un foarte bun psiholog. Spunea răspicat ce avea de spus. pe care şi le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărţile – după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică”. Lua foarte în serios problema călugăriei. cei care-i deţin manuscrisele s-au gândit că în cele din urmă este mai bine să le publice. Trebuie amintite aici şi zicerile Părintelui Arsenie. de editarea căreia m-am ocupat personal. Cele mai frumoase şi cunoscute cuvinte ale Părintelui Arsenie le-am cuprins în cartea Părintelui Teofil Veniţi de luaţi bucurie. Mai erau apoi cunoscute şi multiplicate (dactilografiate) şi predici ale Sfinţiei Sale şi. copii după scrisorile Părintelui au ajuns la foarte mulţi credincioşi. În final lucrarea mai cuprinde şi o tâlcuire a rânduielii tunderii în monahism. şi pe care mai ales Părintele Arhimandrit Teofil Părăian le popularizează cu timp şi fără timp. după care vor urma predicile – care şi ele circulă în nu ştiu câte variante –. Serie nouă. iar altele probabil că vor urma a fi publicate. care şi ele circulă. Părintele era acolo. în acest context. aşa încât. Le spunea Părintele: „Măi. văzând câte variante ale scrierilor Părintelui Arsenie circulă. De o largă răspândire s-a bucurat şi scrierea Pravila Albă. să nu uităm. Iată caracterizarea pe care o face Părintele şi asupra acesteia: „Sundar Sing – Ce frumos scrie Sundar Singh şi de ce proastă calitate e apocrifa aceasta. păstrarea hormonilor şi concepţia de viaţă creştină”. Foarte elocventă în acest sens este relatarea despre întâlnirea din 1942 dintre Părintele Arsenie şi pe atunci tânărul de 13 ani Ioan Părăian (azi Arhimandritul Teofil Părăian) care dorea să rămână în Mănăstirea de la Sâmbăta: „Când m-am dus eu la Mănăstirea de la Sâmbăta în 1942 să mă fac călugăr. chiar dacă Părintele Arsenie nu a dorit acest lucru. o dată cu acestea. am stat de vorbă. prin mine dincolo de . De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat şi se interesează oameni şi teologi de seamă. scrierile Părintelui e firesc să cunoască o rapidă răspândire. prin care vroia să intre dincolo de mine. în „Foaia duhovnicească pentru popor – Străjerul Ortodox”. mare căutare au avut şi fotografiile Părintelui Arsenie din perioada de când era la Sâmbăta. Nimeni nu putea înşela ochiul său ager cu prefăcătorii sau vicleşuguri. mi-aduc aminte şi de amănunte. Până una alta. Dar. nu toţi cei din lume se prăpădesc. M-a luat la spovedit. ci a fost auzit de către un tânăr din gura Părintelui Arsenie. iar în 1995 şi în 2000 s-a ajuns să se tipărească (în două ediţii deci) „forma definitivă a Cărării Împărăţiei. Părintele Arsenie „căuta să vadă prin tine dincolo de tine”. a unui fanatic. Dar. nu trebuie uitat că Părintele Arsenie a lăsat acel program de angajare într-o viaţă duhovnicească autentică în cinci puncte: „Oxigen. credincioşi care l-au cunoscut sau nu l-au cunoscut. Îndrumător al monahilor „De vrei să te faci călugăr. Cea mai cunoscută dintre ele şi cea mai răspândită a fost Cărarea Împărăţiei. Tot aici trebuie să amintim şi scrisorile pe care Părintele Arsenie le-a trimis celor apropiaţi. pentru că. mai puţin răspândită decât celelalte. scrisorile Părinţilor sunt unele dintre cele mai frumoase opere din literatura patristică. de întrebările pe care mi le-a pus. fotografii care erau şi sunt puse de mulţi credincioşi lângă icoane.

şi dacă nu le rezolvăm noi. Interesant. zicerea aceasta că copilul e oglinda părinţilor. o dată cu asta zici «miluieşte-mă pe mine. Amintim aici pe cei mai cunoscuţi: Leonida Plămădeală. Bineînţeles că mi-am văzut de treabă. cercetează-te şi vezi de unde ai venit! Şi părintele. ajunsă stareţă la Prislop. îi cumulăm pe părinţii noştri. devenit vestitul duhovnic de la Râmeţi. am plecat. şi când zicea câte cineva de un nepot al ei: «Seamănă cu dumneata». dar aşa m-a învăţat părintele. Eu aveam o bunică. Julieta Constantinescu. dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc călugării». că Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al rugăciunii. pentru că lupta se dă în gând. dar am ştiut de rugăciune şi de câte ori îmi aduceam aminte ziceam: «Doamne. o dată cu asta zici «Iisuse Hristoase. dând aerul afară: «miluieşte-mă pe mine.67 Petru tinerii de atunci. dar s-o zici cu cuvântul gândit». Mie mi s-a părut foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor vreun om. Nu te faci călugăr. Doamne. adică pot fi „bătrâni frumoşi”. ca să o zic cu cuvântul gândit. cine suntem. că-i bine». a unei linişti. tu vrei să te faci călugăr? Păi îţi spun eu ce să faci tu. pe care ceilalţi nu le observau. că nu-mi venise niciodată un gând de acesta. viitorul Mitropolit al Ardealului. ci începem cu rădăcini. A zis odată părintele către unul: «Mă. dar s-o zic. dar şi pentru tinerii de azi care doresc să urmeze calea monahală. dacă vrei să te faci călugăr. Şi atunci părintele ştiind lucrul acesta. cât timp să zic rugăciunea. trăgând aerul în piept. păcătosul». Şi nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă de unde vin. Nu mi-a dat nici o explicaţie. că înnoirea monahismului (atât de dorită şi atunci. Stelian Manolache. Pentru a evita apariţia acestora. Fiul lui Dumnezeu. nu aveau posiblitatea să le formuleze aşa de fain: «Tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». de alta. Deci. şi nici de atunci încoace. sunt nişte lucruri pe lângă care noi trecem uşor. nu e absolut necesar să se facă aşa. Fiul lui Dumnezeu». Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o sinteză. în orice caz. miluieşte-mă pe mine. păcătosul». cu cineva care să mă îndrumeze. în felul următor: între respiraţii zici «Doamne». trăgând aerul în piept: «Iisuse Hristoase. Dumnezeu ştie de unde. Atât mi-a spus. Părintele Arsenie i-a scris Episcopului Aradului. Despre ei zicea: „Unii dintre călugări nu sunt călugări. ea răspundea: «Păi numai de-ar semăna cu mine. chiar şi în mijlocul unei lumi plină de confuzie. trebuie să avem gânduri pozitive. Este vorba despre Trepte spre vieţuierea în monahism. ştiam rugăciunea cu care se mântuiesc călugării şi foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. am făcut liceul. Mi-a zis aşa: «S-o zici cu gândul. miluieşte-mă pe mine. Dar negrăit mai importantă decât această scriere este pilda vieţii Părintelui Arsenie 68. Vedeţi. Nu mi-a spus cât să zic. şi eu aşa am făcut. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate. dacă vrei să ştii cine eşti. e voie. deci cu cuvântul gândit. cum m-a învăţat părintele: între respiraţii: «Doamne». că moştenim din străfunduri de existenţă lucruri pozitive şi negative. care arată călugărilor că pot trăi ca Părinţii din vechime. cu vreun duhovnic. mama mamei. Părintele Arsenie Boca a lăsat o scriere care se referă la creşterea duhovnicească a doritorilor de desăvârşire. Iisuse Hristoase. ci mi-a zis aşa: «Zici în gând. în eparhia căruia era în acei ani. părintele îşi dădea seama de anumite lucruri. din pricină că încă nu a fost editată. bineînţeles că ştia toate lucrurile acestea. însă.”66 Au ales calea călugăriei mulţi dintre tinerii care l-au căutat pe Părintele Arsenie. nu le rezolvăm niciodată şi nu le rezolvă nimeni. Am mai vorbit noi de una. care sunt străfundurile existenţei mele. mai departe. „că le poate fi viaţa aşa cum le este şi numele” (Arhimandritul Teofil Părăian). Iisuse Hristoase. dar i-am mai auzit pe oameni zicând: «Te omor. nu cu cuvântul vorbit. mi-am văzut de şcoală. nu m-am gândit niciodată că trebuie să o fac cu exclusivitate. păcătosul». lipeşti de respiraţie rugăciunea. că noi nu începem propriu-zis de la conceperea noastră. Prea Sfinţitului Andrei Mageru. nu mi-a făcut nici un fel de teorie. Fiul lui Dumnezeu. despre altceva nu mi-a spus nimic. Bineînţeles. şi atunci. cât şi pentru cei care au făcut deja acest pas. păcătosul». ca şi acum). şi având capacitatea aceasta de a intui esenţialul în orice chestiune. a unei harababuri. am făcut Teologia şi după unsprezece ani m-am făcut călugăr. nici până atunci. să am o pravilă. ca să scoatem din lucrare gândurile negative. Deci. tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». fire-ai …» şi nu ştiu ce. experienţa şi competenţa cu care scrisese Cărarea Împărăţiei şi Trepte spre vieţuierea în monahism. o lucrare destul de puţin cunoscută. păcătosul». deşi se poate şi cu cuvântul vorbit.69 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism Părintele a văzut de-a lungul vieţii sale şi cazuri de călugări rataţi. disperare şi abandonare a adevărului. sau. Şi mi-a spus să zic: «Doamne. doar mi-a spus să mă angajez la rugăciune. ci cuiere de haine călugăreşti”. Iisuse Hristoase. înainte cu unsprezece ani de a mă face călugăr. de care depinde . spre a-i arăta cu iubirea. bineînţeles că s-a gândit la asta. Fiul lui Dumnezeu. şi lista ar putea continua. şi dând aerul afară din piept. miluieşte-mă pe mine. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în existenţa noastră. Fiul lui Dumnezeu». de câte ori să zic. pe bunicii noştri. sau treceau pe lângă ele. cât timp să stau în rugăciune. Dumnezeu ştie cum suntem. Deci. Mă întrebă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. ca şi când ar fi zis către mine: «Uite ce-i. De ce? Pentru că Părintele avea în gândurile lui şi după aceea în afirmaţiile lui.mine.

Aceasta este ultima Lui definiţie. E destul să pomenim bisericile şi mănăstirile din Ardeal. uşurare. „Am văzut şi răsăritul şi apusul multor mănăstiri. închipuiri. în diferite grade. nu se ajunge decât la o situaţie decadentă. De asemenea e foarte bine să se ştie de la început care e punctul de vedere al fiecărui ins asupra răului. De răsăritul sau apusul acestora atârnă încrederea sau neîncrederea ce le mai rămâne oamenilor în forţa de creaţie a creştinismului. inima. năluciri – toate tulburări psihice din cauze netratate. Din câte au ei de făcut pomenesc doar una: Unificarea sufletească a obştii. Speriaţii aceştia se dedau de capul lor la nevoinţe care le ruinează amândouă sănătăţile – nu sunt de nici o treabă în mănăstiri. dar foarte arareori se nasc povăţuitorii: stareţii şi duhovnicii. manihei asupra trupului şi osânditori ai familiei – obsesii şi interpretări nesănătoase ca obiecte de cugetare. Obştile mari. cu cât sunt mai mari cu atât au o viaţă mai scurtă. Infirmii se fixează pe îngustimi neesenţiale creştinismului. decât oameni perfect sănătoşi cu plămânii. . nu se face prin înmulţirea numărului de mănăstiri şi schituleţe şi nici prin simple directive venite „de sus”. Din diferenţa de zestre. se nasc în obşte atitudini umilitoare. Fiecare ins e o lume de necunoscute. ar fi o învrednicire. Alcătuită cu precizie. gospodărie la fel. încât atrage prezenţa nevăzută a lui Iisus într-o atare obşte. viciilor. luaţi în parte. litanie. rămân de obicei la voia întâmplării şi pradă unei păreri cu totul pe dos. înfiinţate de ctitorii de peste munţi. determină cerşetoria. Iată rostul şi sarcina povăţuitorilor. într-o obşte de un cuget. dovedind un climat nesănătos al minţii sau ducând la el. pe care şi-o aduce fiecare. Adevărata chemare însă nu are nimic cu infirmitatea. Iar când vitregiile trecutului – urzite de Vatican – le-a dărâmat şi ars. ba şi care n-ajută cu nimic. claritate. ba chiar duşmani. să învrăjbească obştea şi să se învrăjbească şi între ei înafară – smintelile. Aceştia trebuie să fie minţi luminate. a păcatului. „un luminos punct de reper într-o eventuală încercare de înviorare a monahismului”. vederi largi. ai căror vieţuitori au ţinut trează în conştiinţă unitatea ortodoxă a neamului. ca de pildă pe amănunte de tipic. Aci e un punct gingaş. cu care uneori se începe o mănăstire. De multe ori. un preludiu al sfinţeniei. Acesta ne-a ferit de cel ruşinos. pe bună dreptate. structuri cu o fericită îmbinare între iubire şi autoritate. ci o infirmitate de adaptare. când mănăstirile şi le desfiinţează călugării. de calendar (stilismul). Iar dacă totuşi sunt primiţi. obştea poate ajunge pradă mâncătoriei. care să conducă cuminte ceea ce se adună la întâmplare. De aceea. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Căci mulţi par buni. care au pricinuit Bisericii numai supărări. Curajul de a alege liber acest mod de mântuire nu aruncă ponoase pe celălalt mod de mântuire. e o dovadă de lucrare dumnezeiască şi. buni cunoscători ai omului: limpezi în doctrină. E atât de anevoios lucrul acesta dar şi atât de mare. chiar de-ar avea povăţuitori cu calităţi. a diavolului. mari din neprevedere. şi apun. Aci e cazul de popas. sub influenţa structurii lor. Întotdeauna se găsesc vieţuitori de mănăstire. care nu mai trebuie neglijat. Iată câteva decadenţe: Sărăcia. dar fără oameni îndeajuns formaţi. profunzime şi cu o putere de discernământ cu totul aparte. chiar de pravilă. Ziduri se pot face uşor. pretarea la slujbe pe rufărie. ca să sfârşească în decepţii şi sminteli. Adevăraţii chemaţi văd limpede eroica nevoinţă a desăvârşirii. De fapt e o tragedie care bate la uşă: dezorganizarea mintală. numai El o poate face. poruncă şi rugăciune. întâietăţi nedrepte – destrămare sufletească. Ce reînfiinţăm. Răsar.şi înnoirea mai generală a Bisericii şi a societăţii. umblatul cu «pantahuza». când grăiesc conştiinţei poporului prin simplă existenţa lor. Oamenii din afară. Sănătatea fizică a fiecărui ins în parte trebuie medical şi dinainte ştiută. E un apus frumos. lucrăturilor. desăvârşit. pricinuind oarecare jenă. Nu pot fi primiţi în această nevoinţă de o viaţă a sfaturilor evanghelice. taxe pe slujbe – ruşini. care ajută prin donaţii mai de seamă. a face unire între oameni. denaturări. e ridicată de Noul Testament la valoarea de argument al existenţei lui Dumnezeu. s-au arătat mucenicii. dar mai ales cu sistemul nervos. al familiei. fără ispita sfinţeniei. «înclinaţia spre mănăstire» nu e de fapt o înclinaţie. din cauze organice sau din alte cauze. îngustimi habotnice. ca toţi să fie într-un cuget. epistola lămuritoare a Părintelui Arsenie – o adevărată sinteză a gândirii Sfinţiei Sale despre monahismul contemporan – poate fi socotită. adunare de vieţuitori foarte uşor – greutatea-i la ales. dar devin răi adunaţi laolaltă – devin ceea ce erau de fapt. Acestea din urmă. habotnicii. când această existenţă e pătată de nevrednicia vieţuitorilor lor. îmbunătăţiţi în smerenie şi iscusiţi în dreapta socoteală şi. al decadenţei actuale. mai ales între femei. dacă nu li se are grija. străini la trapeză şi rugăciune. de unde înclinaţia spre exagerări. pe deasupra. care situaţie? E frumoasă iniţiativa şi trebuie apreciată. că încetarea mai devreme a unor funcţii de natură endocrină. chiar puţini. sângele şi glandele endocrine. Infirmii văd în mănăstire: vis. Multe structuri psihice sunt pradă obsesiei răului. încep să se amestece în treburile interne ale mănăstirii.

Deci. a venit şi a tâlcuit cuvintele: „Mene. dragostea faţă de Hristos. printre multe altele. ca şi Sfântul Elisei. A suferit. sub raportul aşezării.”73 . sobornicească şi apostolească. în 28 noiembrie 1989. pentru lume. pentru că. De aceea suntem noi astăzi aici. la ora 9 şi ceva seara. ne-a citit chiar şi ne-a descifrat parte din semnele timpului pe care noi le trăim şi cu care suntem martori şi contemporani. dar. Mori. pentru ca astăzi să ne trăim viaţa noastră creştineşte. în veacul acesta. în ziua de 4 decembrie 1989. techel ufarsin” – „Număraţi.S. decât realizările prezente fără nădejde. chemat de Împărăteasă. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. fel de fel de aprecieri de către oameni necompetenţi. număraţi. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. în 28 noiembrie 1989. ca şi femeia din Şunem pe Muntele Carmel. în familiile noastre. şi nu ştiu ce … Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii şi pe care le citesc credincioşii şi necredincioşii. Vin. iconografic a Părintelui nostru Arsenie? Şi am găsit o asemănare. avem nevoie de urmele paşilor Sfântului Ilie pe Carmel. şi nu prea mari. „Se fac fel de fel de vorbe. Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop. se roagă. pentru noi toţi. în predica rostită cu acest prilej. credinţa în Hristos. cuvântul lui Dumnezeu. vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. ne-a tâlcuit. Împăratul s-a cutremurat. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. a avut pentru veacul nostru. repet. ne-a tălmăcit mesajul lui Dumnezeu.”70 Plecarea la cele veşnice Părintele Arsenie a murit la Sinaia. dacă nu cumva pentru totdeauna. Nu multe mănăstiri. al înzestrării şi al componenţei personalului. în fidelitate şi credincioşie faţă de Biserica noastră Ortodoxă. cântăriţi şi împărţiţi”. în duh curat ortodox. mene. a spus printre altele: „Am meditat şi m-am gândit: Oare ce semnificaţie. nu din curiozitate. în poporul nostru. păstrate aşa: moment de culme al trecutului grăiesc mai bine conştiinţei poporului. despre trăirea în Hristos. în sufletele noastre: ne-a descifrat. avem nevoie de duhul şi puterea şi rugăciunea şi mijlocirea şi binecuvântarea Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul. pentru vremea noastră şi personalitatea şi activitatea şi lucrarea duhovnicească şi cea scrisă şi cea reprezentată estetic sau artistic. Aşa mi se pare că a făcut şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie. de pietrele Carmelului. P. pentru ţară. avem nevoie de focul Carmelului. a avut ceva cu rinichii şi din aceasta i s-a tras şi sfârşitul. N-a ştiut ce semnificaţie au aceste cuvinte şi nici altcineva din anturajul său. Căci pietrele. aprind o lumânare. acolo şi-a dat sfârşitul. mai bine fără ele. am găsit o comparaţie. pentru timpul nostru. după care trag nişte concluzii care nu sunt adevărate. tâlcuind duhovniceşte viaţa şi lucrarea Părintelui Arsenie Boca. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. ci din necesitate sufletească şi spirituală. când la ospăţul idolatru şi păgânesc al acestuia. nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. „Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. cu ceea ce sa petrecut în Babilon pe vremea Împăratului Belşaţar. de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora. că i-a spus lui Ceauşescu că va muri. în ţara noastră. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu. la 79 de ani. că moare lumea la 79 de ani şi mai devreme. ca încheiere a părerilor: decât realizări sortite decadenţei. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. dar cu atât mai bune. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. Dumnezeu trimite o mâna care scrie pe tencuiala peretelui din interiorul palatului nişte cuvinte. avem nevoie. pentru familie.”71 Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi. harul şi darul lui Dumnezeu. Apoi. nu din alte gânduri. pentru Biserică. ci puţine: cât mai puţine. în Biserica noastră. Deci Părintele Arsenie s-a sfârşit în Sinaia. Că a vorbit cu Ceauşescu. Părinte Daniil Partoşanul. cea una singură. proorocul Daniel.”72 La parastasul de 12 ani.

Dar şi mare mângâiere. Chipul sfintei lui iubiri. Şi Părinte drag l-am avut. Viu să fie-n amintiri. 3-4. Şi cu toţi nădăjduim. cei ce l-am cunoscut. Iar acum la despărţire. Cu nemărginită recunoştinţă. Cerem binecuvântare. Cu Părintele să fim.. De vom împlini curat.. Nu va înceta nici cum. De la cel plecat în zare. Căci noi ştim că şi acum. Sfaturile ce ne-a dat. Cu smerenie şi iubire. Braşov.XII.Zorica Laţcu.1989 . împreună cu toţi credincioşii. Teodosia .OMAGIU PĂRINTELUI DRAG Noi. Simţim astăzi adâncă durere. copii ai Părintelui.

pentru a răspunde unei întrebări vitale. Apoi. sau „Să nu crezi tot ce auzi. (. La fel putem vorbi şi despre cuvintele Părintelui Arsenie Boca.1 Acesta este unul din motivele pentru care am socotit ca foarte binevenită realizarea. şi nu numai ai monahilor. Oricine a citit măcar o predică a Părintelui. şi zicerile şi apoftegmele marilor duhovnici contemporani exercită asupra credincioşilor noştri o atracţie evidentă.”. se poate convinge de această realitate. cuvântul Părintelui Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”.”? Poate mai mult decât oricare alt duhovnic de la noi. ca mana. să nu spui tot ce ştii. Pe câţi prieteni sau credincioşi nu i-am auzit rostind ziceri de-ale Părintelui. nici sentinţe frumoase mai mult sau mai puţin pioase scrise de un autor duhovnicesc. portretele familiale ale celor pe care-i considerau întotdeauna drept părinţii lor. adică folosul duhovnicesc al cititorilor. Cine nu cunoaşte astăzi. să nu dai tot ce ai”? Mulţi credincioşi le-au auzit şi le-au ţinut minte.”. faimoşii zăvorâţi din Gaza secolului VI. Acesta-i avantajul celor care „culeg” direct de la sursă astfel de ziceri.. Mulţi credincioşi mărturisesc acest lucru. în primul rând pentru că au în ele acea notă de spontaneitate. Era ca o galerie de portrete vii ale marilor strămoşi. atât de aparte formulate.. fiii deveniţi părinţi transmiţând la rândul lor ucenicilor lor ceea ce primiseră. Sunt cuvinte ţâşnite din viaţă şi întrupate în viaţă. prospeţime şi dulceaţă specifică rostirii mai mult decât scrisului. ne furnizează o mărturie deosebit de remarcabilă asupra locului pe care. Părintele Arsenie Boca are o mulţime de astfel de cuvinte care au o expresivitate proprie celebrelor apoftegme din Pateric. Cel mai adesea mi se întâmplă asta când citesc cuvintele Părintelui Teofil. Părinţii au vorbit iar unele din cuvintele lor au fost transmise posterităţii. când apoftegmele au fos aşternute în scris. prin intermediul apoftegmelor. ele au continuat să se transmită şi să se propage într-o tradiţie monastică vie. îl arată pe Părintele Arsenie ca pe un om cu o putere de sinteză deosebită. Corespondenţa avvilor Varsanufie şi Ioan. este latura practică pe care am avut-o în vedere. Monahi şi laici rumegau apoftegmele ca pe cuvintele Sfintei Scripturi.2 Un alt motiv care m-a determinat să fac această selecţie. să nu faci tot ce poţi.”. în partea a 2-a a lucrării de faţă.. prelungind de-a lungul veacurilor iradierea pe care au avut-o în timpul vieţii lor. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. ai tuturor. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. sentinţele Sfinţiei Sale. atât de citite şi citate în ultima vreme.) Începând de la sfârşitul secolului V circula în Palestina o culegere ce aduna în ordine alfabetică cuvintele şi faptele atribuite «bătrânilor» celor mai faimoşi. Părinţii deşertului îl deţineau în viaţa monahilor palestinieni ai acestor epoci. unei chestiuni stăruitoare şi presante. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. găsind în ele o hrană pe gustul lor şi potrivită gustului fiecăruia.) Mai mult. care să cuprindă cu precădere acele cuvinte scrise într-un limbaj aforistic. trebuie remarcat că transmiterea orală a acestor cuvinte a trebuit să se facă cel mai adesea în acelaşi context al îndrumării duhovniceşti. . (. dar nu convinge. sau în câte predici nu am auzit deja celebrele cuvinte: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. sau zicerile Părintelui Paisie: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”. în care monahii îşi puteau regăsi de acum.”. în însuşi exerciţiul paternităţii lor. „Nu toţi din lume se prăpădesc. din generaţie în generaţie.”1 Apoftegmele Părinţilor contemporani Fireşte. Zicerile. „Mustrarea învinge. unei Sinteze a gândirii Părintelui Arsenie Boca. Vocea inconfundabilă a dânsului le însoţeşte şi parcă le dă o putere şi mai mare.. „Cine face curte nu face carte. „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”. de pildă. deci relizarea unei antologii. zicerile lor sunt numite «Apoftegmele Părinţilor». Nu sunt cuvinte rostite în văzduh.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor „Din fericire. Pe drept cuvânt. căci ele emană de la Părinţi ca atare. pentru că vedem aici că şi laicii puteau discuta între ei asupra Cuvintelor Părinţilor. Cînd le citesc de prin cărţi parcă şi aud glasul Părintelui care le-a rostit.

iar cea de-a doua ca fiind „o apocrifă a unui fanatic. Predicile din caietul Părintelui Ioan Fărcaş (predici copiate de Maica Miruna de la Sinaia. Trepte spre vieţuirea în monahism. cu binecuvântarea Părintelui Arsenie.) Caietul cu predicile şi zicerile culese de Părintele Petru Vanvulescu. atribuite de unii Părintelui Arsenie Boca. Părintele Ioan Fărcaş a înregistrat Părintelui Teofil. . Predicile din manuscrisul intitulat Fiii Învierii. fără să mai caute ei înşişi în întreaga operă. Întrucât partea aceasta are structura unui dicţionar. Predicile Părintelui publicate în revista „Gândirea” (Serie nouă). Între timp acest caiet s-a pierdut. cu specificaţia ca să nu schimbe nimic din text. Cuvintele culese de cei care l-au cercetat duhovniceşte pe Părintele Arsenie. nu le-am luat în discuţie. modificat şi rescris”. care era rudă cu Părintele Ioan Fărcaş din Blaj. Scrierile Pravila Albă şi Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. cu care este prieten. publicate în „Străjerul Ortodox”. Forţa formativă şi varietatea ţintelor atinse de cuvintele Părintelui sper să-i convingă pe toţi de utilitatea acestui demers. cititorii vor putea afla. incult şi mincinos”.Zicerile şi fragmentele cuprinse aici au fost selectate din mai multe surse. ce anume îi interesează din gândirea Părintelui Arsenie. prima ca fiind „un manuscris furat. dar au rămas benzile magnetice. Cuvintele culese de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian. de pe un caiet al Părintelui Arsenie cu notiţe. pe care le voi enumera în cele ce urmează: Cărarea Împărăţiei. adunate în cartea Veniţi de luaţi bucurie. dar aspru caracterizate chiar de Părintele Arsenie. un ucenic apropiat al Părintelui. aceste predici pe bandă de magnetofon.

În nevoinţe nu e numai omul. nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării. strigă Sfântul Apostol Petru. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu. precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte. din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii. ASCULTAREA 10. 8. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Nu sunt toate oi. 4. de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea. ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire. dar poate pierde şi tot ce a agonisit. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. 9. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. mai sunt şi berbeci şi ţapi. se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau . Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. Adevărul este fiinţă vie. pe care o face Dumnezeu Însuşi. În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate. 14. 5. grija învăţării lui curate. devin eretici şi. Dintre cele trei făgăduinţe monahale. 13. ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea. ASCEZA 6. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie. Asceza are şi un caracter hristologic. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. ca atare. 7. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului. 3. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului. 2. stareţii şi duhovnicii. e şi Hristos prezent. Chiar când se realizează sfinţenia. iar celălalt personalitatea ei. Cel mai greu păcat. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste. pentru că nu numai că nu înaintează. a aflării adevărului curat. 12.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE ADEVĂRUL 1. adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului. În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. 11.

cu încălţăminte. ci numai plâns şi jale. ce o are cu toţi păcătoşii. ATEISMUL 21. îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră. 23). Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie. 22. iar eu vă spun că şi de la brâu în jos. 20. toată sluga să se roage la vreme. pe care iai făcut. dacă e ceva de capul ascultătorului. ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi. Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpânii ţiganii. 23. 16. Acesta este un păcat strigător la cer. atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor. pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte. «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu» (Psalm 31). nu este cu nimic mai uşoară. să le rabzi pe toate. 19. AVORTURILE 26. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc. 15. curăţite. mamelor. trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. ci te va milui. trebuie să pui în loc tot atâţi copii. De asemenea. Dar ascultarea de Biserică nu încetează. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. iar patrafirul este uşa. să nu-l poată potopi». Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă. fără de care nu putem face nimic. Altă durere pe care o aveţi voi. de multe ori. ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui. care au ucis copii. nonsensul. iar dacă nu. ai altor femei sărace şi să-i botezi. nu-l asculta. şi ce scoţi din copiii tăi. 30. de vei fi vrednică. o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. sunt copiii lepădaţi. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă. ci să le mai ucidem cu postul. Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. spre ruşinea noastră. căci aceştia sunt izbiţi de toate relele care de la stomac încep. trebuie să vă înfrânaţi cu postul. până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea. 18. chiar potop de ar veni. luarea crucii în fiecare zi (Luca 9. şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. 27. Vrei copii puţini. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa. nădăjduind în mila lui Dumnezeu. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta. Ateismul este o infirmitate. căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa. căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Însă ca să puteţi face lucrul acesta. 24. inimă şi minte cu vicleşug. căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat. Prin urmare. cu acestea. iar dacă ne îndreptăm. fie pentru ei. cu îmbrăcăminte. iar eu zic cu foamea.caterisirii. Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş. 29. ori vor cere însuşi capul mamei. De aceea. că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu. când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul. Iar. . făină. că postul este poarta. 28. Nu uitaţi însă. «De aceea. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă. Necredincioşii. nu vei avea noroc cu ceilalţi. deci toată energia. pe care. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii. nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce. că îţi va ierta păcatul. Ştiţi bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. ia-i şi botezaţi gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi. taţilor. bani de şcoală. să iasă şi din aceia. inimii şi trupului vostru. Milostenia cu osteneală. Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. Ascultarea e lepădarea de sine. zilele se înseninează şi ne vom bucura. fie de la ei. se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu. să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. ori îţi ia Dumnezeu şi pe ceilalţi. 17. Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalţi copii. toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine. biruie înaintea judecăţii. cu vremea. vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu. 25. Este uciderea la mijloc. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim.

născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. urmaşul va fi. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul. pentru viitor. dezechilibru moral. ba două cozi. dezechilibru în toate părţile. dezastre în patrimoniul erediar. epileptic – boală de nervi fără leac. se întâmplă că ajung neroditori. mila mă opreşte. mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. cu maximă probabilitate. Îl expropriază. iar în valuri ucigaşul. se ciocneşte cu Dumnezeu. Îl înlătură. ba alte forme. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. care mă face să scriu. proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. Deci nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. acestea i se fac mamona. Toate isprăvile se trec la activ. se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. adevărate chipuri ale lui Dumnezeu printre oameni. întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA 34. un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi. cel puţin spaima ce-o mănîncă. din amărâta viaţă la viaţa cerească. de se va crede stăpân absolut al lumii. Nu mai sunt bătrâni – bătrâni venerabili. Dumnezeu laudă pe iconomul pârât. Mai mult chiar. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Aşa de pildă. înecând pe oameni. 32. de avuţie. Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată. Că. pe de o parte. pe motivul că n-are proprietatea absolută. şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume. o mai fi având şi mama ceva de adaus. Deci. deşi toţi ţin să trăiască. Nu-şi dă seama bietul om că. primind ispita. ci precum ai sufletul şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. avînd ba două capete. Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must. Şi bătrâneţea-i un cavou ajutător. arde şi atrofiază. Îl tăgăduieşte. BLESTEMELE 36. iar pe de altă parte. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. Aceasta e cu atît mai sigur. seamănă cu credinţa îngerului nebun. şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. aci Hristos. Dacă de fapt şi de drept. dacă nu alta. Dumnezeu l-a numit iconom nedrept. iar sufletul în iad încă de aici. De aici putem scoate înţelesul bogăţiei: nu sărăcia te mântuieşte. Ruşine este bătrânului plin de pofte. de slavă. totuşi. Aşadar. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Urmaşii lui – nu mai zic nimic. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică. 16). care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptăţii. ca să-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău. în loc de un chip senin. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Acolo era Noe. . 12). sub orice formă şi la orice grad de tărie. Când omul se lipeşte de făptură. BISERICA 35. dar cei ce blestemă se osândesc. Pentru ca să înfrâneze pe om de la o căderea ca aceasta. efecte ale beţiei. BOGĂŢIA 37. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. Cu toate acestea. aşa nici sărăcia nu te osândeşte. Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt.BĂTRÂNEŢEA 31. cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi. de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii. Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. 33. şi care-i mai mult siluire decît iubire. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. nici bogăţia nu te osândeşte. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. mai am şi o milă preventivă. cu cât la scârba şi spaima bietei mame. un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. aprinde mintea spre aceleaşi pofte. şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărăţie când o va isprăvi de risipit. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune. Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor. şi precum nici bogăţia nu te mântuieşte. dezechilibru în mediul umoral. atunci omul e numai un fel de chiriaş. după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se înţelege că e vorba de risipirea mamonei. care însemnează bani sau bogăţii. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. ci pe oriunde trece ameţeşte. ci numai proprietatea relativă.

Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură fireşte. un om decăzut al tuturor păcatelor. prin care ni se împărtăşesc. spinarea. Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Nici bogăţia. La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Căci. pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele. dar groaza ne cuprinde când sub strălucirea trupească a bogatului. şi le cere socoteală. 47. devin iuţi şi nerăbdători. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură. iubindu-L. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc sau se osândesc. şalele. ca să-i trezească din împietrirea inimii cu care ţin Lazării la poartă. silindu-ne a gândi şi a iubi ca El. săracul. Pe acestea i le gâdilau dracii. 42. poate să-şi pună iconomi pe cine vrea. după orânduirea lui Dumnezeu. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni. BOLNAVII 48. Deci. a zis doar: „Fii celor săraci ca un Tată!” (Înţelepciunea lui Isus Sirah). 50. nici sărăcia în sine n-au calitatea de a osândi sau ferici pe planul veşniciei. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. este Raiul şi Iadul. iată că nu te mântuieşte sărăcia. Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avuţia se risipeşte. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. împlinind condiţia asta. avuţia se ia de la noi sau se risipeşte. BOTEZUL 52. Din naştere. 3. două eternităţi paralele. Cufundarea aceasta totală însemnează atât moartea Domnului pentru noi cât şi moartea omului vechi. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea. 2. Din desfrânare. E foarte semnificativă întreita cufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. dar desfăcut cu inima de bogăţia ta. cărora stomacul e tot dumnezeul lor (Filipeni 3. iar făptura a făcut păcatul. Boala apare întâi în psihic. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. poate în fondul lor. Iar. care nu se va lua de la noi. 41. vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fără nici o virtute. . Dincolo de cele văzute. de asta atârnă mântuirea sau osânda ta. Numai cu preţul acestei morţi ne învrednicim de ungerea cu Sfântul Mir. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. dar îi aduce sufletului smerenia. 1) şi bogaţilor. Deci lepra şi orice lepră. Noi însă să ne îmbogăţim în Dumnezeu: cugetându-L. Cu această orânduire atotputernică. Am băgat de seamă umblând că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un Lazăr. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. mai mult ca din actul de proprietate. când clatină Dumnezeu mamona. 8) lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. 43. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. împărtăşindu-ne cu El. La mulţi lea arătat şi le-a atras aminte de rostul lor. Eşti bogat. Cel venit din ceruri. 51. că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor (Ieremia 8. 40. Dar. dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii. Cine ştie. Bietul Dumnezeu. pe care nu i le ling nici câinii. Nu poţi propovădui Împărăţia Cerurilor cu plumbul materiei pe aripi. Deci.38. între toate împrejurările vieţii. întrebuinţând chiar şi pe vrăjmaşii Săi. fiind în drepturile absolute peste valoarea economică. prin care Dumnezeu Îşi lucrează voia Sa. pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). 45. Poate chiar o izgonire a Lui. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie. bubele spurcăciunii. 44. Stăpânul averii ne-o menţine. e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni. urmărite la obârşiile ei. cu o prăpastie de netrecut între ele. Poate că şi de aceea mai clatină Dumnezeu bogăţia bogaţilor. sănătatea minţii. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga. omul păcatului. prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc. după ei. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul: 1. iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. 49. fără nici o bunătate. Darurile Duhului Sfânt şi unirea cu Omul Cel nou. dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor. Iată adevărata bogăţie. 39. 19). Toate acestea. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor. slăbesc nervii. ca de foc. De otrăvuri din lipsa postului. 46. ca totuşi să se mai mântuiască unii din ei. n-are unde să-şi plece capul.

altele. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!? CALEA MÂNTUIRII 62. Fiecare din noi. dar cu fapte. iar nu numai până la un loc. A trebuit un sobor ecumenic. Cu biruinţa Sa. cât ţine cărarea. ultimul sobor. precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi. ca fulgerul l-a aruncat din ceruri (Luca 10. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus. 27). ori credem. temelia zidirii noastre celei duhovniceşti. fiind iubite. Noi însă zicem: unde e fericirea aceea. un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi. Cine vrea să vadă pe Domnul în veacul fără de sfârşit. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. fiind urâte de noi. dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. De ce? Iată de ce: Darurile Botezului stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute. făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13. în toate zilele. luat din pământ şi pământesc. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători. întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie. 47). să cădem şi noi în „primejdia”. El e modelul de luptă. în care a căzut Dumnezeu? Iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu. Iar primul om ceresc este Iisus Hristos: Omul Cel nou. El a mers pe ea. Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat. printre altele. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. sobornicească şi apostolească Biserică”. Hristos Iisus Cel cu Cruce. e semn că nu suntem vrednici. în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Galateni 3. Aici stă pricina pentru care noi. temându-se ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejduiască viaţa aceasta. în dar. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. până la sfârşitul veacului (Matei 28. . care este din cer şi se face ceresc (1 Corinteni 15. începe când omul vine – de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea – şi intră în Biserica văzută.. Aceasta e adevărat pentru toţi cei botezaţi. Toţi creştinii sunt botezaţi şi totuşi nu toţi se mântuiesc. 20): Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi. să apere cinstirea sfintelor icoane. iar El Se face – aşa zicând – duhul nostru. iar câştigând – ca om – o biruinţă desăvârşită asupra lui. întovărăşind nevăzut pe oameni. Rămaşi în urmă de frică (Apocalipsă 21. Mântuitorul nostru nevăzut se îmbracă cu noi. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. aflăm despre comoara cerească cea ascunsă în ţarina fiinţei noastre. la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. al VII-lea. al pocăinţei. cu fiecare. 59. Făptura noastră cea sufletească sau duhovnicească se uneşte cu Dumnezeu. deşi botezaţi. Momeala nefiind păcat. biruinţa ne-a dat-o nouă. 66. şi pe noi ne îmbracă cu Sine: „Câţi în Hristos v-aţi botezat.53. 24). pentru că. sau Cărarea. E bine de observat că Iisus Hristos. 61. când. Iată pe scurt ce este tămăduirea firii noastre sau înnoirea omului. ca om adevărat. întrupat în om adevărat. cunoştinţa şi puterea. Aceasta pentru ca unele din ele. trebuie să meargă cu El toată calea. 15) şi dându-ne îndrăzneală. 18). sfântă. se îmbracă în omul cel de-al doilea. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. ori nu ştim. care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Efeseni 4. întâmplată prin Botez. când curăţirea e aflată efectiv prin porunci. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. dar mai ales în zilele noastre. căci de-atunci. iar nu ca Dumnezeu. 57. Deci El e meşteşugul. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez.) Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. 56. 65. cea adevărată. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost. 54. purtăm pe Hristos Iisus şi pe Duhul cel Sfânt în temelia făpturii noastre celei duhovniceşti. ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. 60. sau gândurile din pricina plăcerii”. Omul cel dintâi. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. în fiecare – căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus. o mare luptă pentru icoane. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. este aşadar piatra unghiulară. 8) sunt destui în toate vremile. lăuntric prin conştiinţă. cu fiecare rând de oameni. Curăţirea deplină a firii. ori nu credem. prin propovăduirea Bisericii. Iisus a venit să se lupte cu diavolul. Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii. astăzi iarăşi li se găseşte vină. şi dinafară prin cuvântul Bisericii.. 55. ori ştim. cel dintâi.. Calea mântuirii. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. ca să sfărâme lucrurile diavolului (1 Ioan 3.8) şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. care e: „Una. îndată să fie şterse. aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii. pe care o avem în noi.. după înviere. 58. Calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu. Darurile Sfântului Botez ne îmbie. Mântuitorul de aceea a şi venit. căci cu puterea de Dumnezeu. a biruit pe diavolul ca om. aşteaptă şi vremea minţii. 63. 64. (. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. sau numai până la o vreme.

tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului. Pricepem. E un simbol al minţii care. această misterioasă anarhie celulară. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului.) e un văl uşor. Mantia (călugărului). Fratele care vine la călugărie este o roadă a acestei jertfe. aproape străveziu. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. ţâşnind ca fulgerele din fiinţa lui Dumnezeu aşa cum s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor Petru. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. deci Dumnezeu gândeşte lumea. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. 40).n. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. Deşi e negru şi el. 77. să străbată nu numai luptele. 75. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. prin preoţii Bisericii. CANCERUL 70. Iar de foc se va îngriji Dumnezeu. mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială. lemnele sau jertfa de bună voie pe altarul lui Ilie. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. slujitorii Săi văzuţi. lumina dumnezeiască în care au strălucit mulţi. Mantia e o îmbrăcăminte plisată. Noi suntem pietrele. pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. ci şi nepătimirea. De vrei să te faci călugăr. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. Cancerul. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. deşi cuvioşii adormiţi se înfăşoară în mantie. alegerii şi statorniciei. prin urmare. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. care pogoară de pe cap la corp. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. sila . Braţele părinteşti îl aşteaptă deschise pe cruce. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. 69. Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului. Aceasta este îmbrăcămintea nestricăciunii şi a sfinţeniei. că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. îndată după intrarea cea mică cu Evanghelia. În felul acesta El Se face hrană minţii noastre. Sfânta Liturghie este slujba de căpetenie a Bisericii în care e prezentată viaţa şi învăţătura Mântuitorului. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică. nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. măcar tot aşa de zornic. altarul de dovedire al adevăratului Dumnezeu. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. Intrarea în călugărie se săvârşeşte în vremea Sfintei Liturghii. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. CĂLUGĂRIA 72. 68.67. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. Sfânta Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiaşi jertfe şi taine. devine străvezie. Aceasta e cea mai puternică chemare ce s-a putut face vreodată oamenilor. Mulţimea ispitelor. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. 76. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei 10. nu înseamnă gândul morţii. în tot cazul recesivitatea e sigură. decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Iacov si Ioan. vicleniile potrivnicului nevăzut. „oameni după fire şi dumnezei după har” (Sf. Deci. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. Acesta este factorul de care Biserica ţine seama şi garantează seriozitatea convingerii. fă-te ca focul! 73. deşi e neagră. Simeon Noul Teolog). sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. şi aceasta numai cât îi este cu putinţă firii omeneşti. 71. Spre ştiintă. ceea ce aminteşte o îmbrăcăminte de raze a unei lumini necreate. precum şi lucrarea de mântuire a omului prin Jertfa de pe Golgota. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. Libertatea conştiinţei e cel mai adânc bun spiritual pe care-l avem la îndemână în viaţă. Sila împrejurărilor. nu înseamnă gândul morţii. pe scurt. în calea Duhului. Însemnătatea făcliei în rânduiala călugăriei vrea să spună că noi înşine trebuie să ne transformăm într-o făclie. 74. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. care este trupul în întregimea lui. De obicei. sub puterea curăţitoare a Harului.

cum au fost apostolii. Viaţa lui viitoare. ba să urâm şi propria noastră viaţă în condiţiile lumii acesteia (Luca 14. dar săruţi şi foarfecele. tăierea voii şi a toată părerea îţi este lege. ipocrit. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. visul se destramă şi începe dezamăgirea şi nemulţumirea. Aceasta nu e repetarea primului Botez. judecându-i şi găsindu-le tot felul de pricini. 88. Călugăria e o logodnă cu modul mai presus de veac al vieţuirii îngereşti. 86. La această tăiere nu numai că te învoieşti. De la logodna cu îngerescul mod de viaţă sub o nouă lege. prin urmare. 82. sila înfrângerilor. se mulţumeşte numai cu intrarea în călugărie. 83. Pentru calea călugăriei trebuie. 91. deşi continuată pe pământ. Aceasta a fost ultima zi din viaţă în care ai mai avut păreri personale si voinţă proprie. Aşa se explică îndepărtările. mijloacele fizice sau morale cu care se face această rupere a sufletului şi a minţii de patimi. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. aşadar. Călugăria stabileşte o altă înrudire între oameni: rudenia cea după Duh. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. Chemaţii sunt mulţi. Oamenii prea legaţi de fire nu au înţeles niciodată vieţuirea cea mai presus de fire. dar putem fi nişte ucenici mai smeriţi ai unui slujitor al lui Iisus. ne-a cerut să ne lepădăm de tot ce avem. Călugăria se întemeiază pe sfaturile evanghelice. Făgăduinţele călugăriei sunt. dacă nu se vor converti în convingere. care îşi înţelege personal Botezul. Nici nu observă monahul molatic de minte când a fost scos din luptă şi redus la un simplu cuier de haine călugăreşti. să urâm familia. Călugăria nu se învaţă atât din cărţi. părere pe care nemărturisit şi-o păstrează şi în mănăstire. viaţă petrecută într-o mănăstire. va avea să fie o slavă a Sfintei Treimi. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. ci o iau iarăşi pe calea pământului. 79. În mănăstire visează sfinţiri şi litanii şi viaţă fericită. Aceasta este iubirea de sine pe care o menţine mândria şi punctul de vamă al diavolului. prin conştiinţa unei călăuze. De povătuiţorii săi se desparte sufleteşte. unelte care taie vălul necunoştinţei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. Dacă monahul se complace într-o călugărie de uniformă şi nu-l doare stingerea luminilor sufletului său – întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse – înseamnă că a dat în micime de suflet şi a ajuns un om de nimic. adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. de tăierile dureroase ale pedepsirii întru toată fapta bună. pe viaţă. Aşa se cuibăreşte viclenia în suflet şi îl face pe monah om cu două feţe. neîngrijit pe dinăuntru. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. Cu acestea începe noua îmbrăcare în Hristos. De la darea numelui. îmbrăcămintea sa de luptător al duhului pierde însemnătatea ei de la început. 81. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simt trebuinţă să asculte şi să urmeze. Căsătoria şi copiii îi părăseşti înainte de a-i avea şi n-o iei pe calea aceasta. dar îndărătnicii pe aceleaşi căi se poticnesc şi cad. asupra neputinţei si căpătăm curaj în nevoinţe. pe viaţă. (…) Logodna aceasta începe însă cu foarfecele. apără şi întăreşte un asemenea dar. ci înnoirea lui. dar vin numai câte unii care se aleg. Cinul monahal urmăreşte trăirea creştinismului până la măsurile desăvârşirii. sănătate deplină şi majoritate de minte. pentru că aceasta taie amăgirea de sine din care creşte dezamăgirea. .neputinţelor. Sandalele nu mai aleargă pe calea gătirii evangheliei păcii. 84. un mincinos al Domnului Hristos. 87. 90. monahul e un nou botezat. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. Cu alte cuvinte nu vede că a ajuns o mizerie căzută între tâlhari. calea duhului. Sufletele slăbănogite de mândrie stau totuşi pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. camuflările mândriei. ca şi cum cu aceasta şi-ar fi ajuns scopul. Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi călugăria e dătătoare de har şi e numărată la Taina Pocăinţei. de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vieţuire ca de un rău. iar când aici dau de severitatea luptelor cu patimile. cum este duhovnicul. Părerea sau iubirea de sine e o formă subţire a mândriei. 26). 85. Pe această cale nu poti călători fără primejdie decât condus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu. Drepte sunt căile Domnului şi cei drepţi merg pe ele. Întreaga Sfântă Treime îşi face sălaş într-un ales. Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe. aprobarea voilor sale. Mulţi vin la călugărie cu o părere bună despre ei înşişi. întrucât îl lipesc de viaţa aceasta. ca de o mustrare şi i-au făcut mucenici. Ştiind Iisus că patimile opresc sufletul de la calea Sa. Dacă cel în cauză îşi închide sufletul de către povăţuirea duhovnicească. bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit. 78. 80. 92. nu stau garanţie pentru călugărie. Potrivit acestei îndreptări el caută altă hrană sufletului său: lauda oamenilor. Potoleşte râvna de războire cu slăbiciunile firii patimilor. Fiţi de-a dreptul ucenicii lui Iisus. Dar ca să facă firea omenească o cale atât de lungă trebuie înţelese bine mijloacele şi foarte bine cunoscută calea. 89. Monahul leneş de mântuirea sa începe să uite înţelesul celor ce are de făcut. cât din această ucenicie. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. Îl avem noi mai de demult. morminte văruite pe dinafară.

Dacă dai stareţului toată grija ta. 99. pentru că ele aduc grijile lumeşti. fie schismă. e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. dacă nu e tăiată din rădăcini. Când monahul a realizat făţărnicia. aşadar. prin slujitorii ei. 106. Prea multă întâlnire cu rudele nu e bună. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. Creştinii nu au de învăţăt nimic bun de la aceşti dezertori şi mincinoşi. e totuna cu ducerea lui iarăşi în temniţa patimilor. aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii pentru Împăratul cerurilor. aşa va rămâne. Toţi călugării care pentru neapărată trebuinţă au mers prin oraşe au simţit trebuinţa ocrotirii lui Dumnezeu. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. Astăzi pentru obrazele celor din îndărătnicie părăsesc lupta călugării. Acesta este rostul de căpetenie al monahismului: trăirea creştinismului până la tensiunile desăvârşirii. câlţi fiind. O viaţă îmbunătăţită a noastră le-ar fi singura mângâiere şi bucurie care ar cântări în sufletul lor mai mult decât amărăciunile. 97. precum trebuie să se ferească şi de cei ce-l ocărăsc. Precum când merg la oaste. nu face degrabă lucrul acesta. 24). 100. Mirenii mai vin la mănăstire pentru rugăciune. 98. de primejdia pierzării. numai călugăria nu. Sunt totuşi rude care se bucură cu adevărat de calea noastră. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. Călugărul trebuie să se ferească în sufletul lui de cel ce-l iubeşte. Călugăria cere smerenie şi curaj. iar pentru înfrângerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2. de pipernicire la literă şi pierde curajul. Viaţa monahului este lăuntrică. provocând fie erezie. ca să nu-i încâlcească în vremea ostăşiei. De aceea călugării nu umblă printre oameni cu ochii pe ei. a ajuns pe punctul de a părăsi călugăria. Aşa ceva ar însemna încetarea călugăriei. ca să se dezmeticească. Biserica încearcă pedepsirea. Cea mai bună justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a străbătut el istoria: rostul spiritual. 101. Călugăria slăbeşte în suflete slabe şi se întăreşte în suflete mari. ci îşi văd de cale cu gândul la Dumnezeu. CĂLUGĂRII 105. duhovnicească. Aşa se întâmplă când se întăreşte fariseul şi slăbeşte vameşul. ca să nu fie rănit de slava deşartă. Acesta-i primul folos sufletesc ce se aşteaptă de la noi. iese dintre ei. Eu am biruit lumea”. oamenii lumii lasă toată grija de acasă. 108. În ce constă primejdia? Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. osândindu-i. şi cum va rândui. cătând cunoscuţi sau dorind să stea de vorbă. Cu toate acestea. 103. legătura nu e ruptă. scoaterea din monahism. 94. călugării nu se mai duc în lume să se odihnească. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. Un drum în lume îţi face dovada statorniciei în calea cea duhovnicească. În ochii lui toţi sunt făţarnici. 107. tânguirea că au fost părăsite şi felul de a gândi după lume. să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus că „Împărăţia lui Dumnezeu” – chiar aceasta lăuntrică – „se ia cu năvală şi năvălitorii pun mâna pe ea” şi „Îndrăzniţi. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. De aici se vede destul de limpede că mândria singură. dar ce nu poate rugămintea poate pedeapsa. Ceilalţi. care nu-l realizează. rostul cultural şi rostul social. 95. ca nu cumva poate din nepăsarea lui să fie hulit Dumnezeu. Îndărătnicii dau. e o victimă nevinovată a nedreptăţilor. ci cei dintâi. Una cu alta nu seamănă. ba se şi completează. Biserica. Dacă te atingi cu focul. Iar al doilea e acela al rugăciunilor pentru mântuirea lor. afurisirea sau caterisirea. 96. deci pierde smerenia. chiar sub cea mai subţire formă a sa. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. când existenţa lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidenţei absolute pentru toţi. ci oameni hotărâţi care duc trăirea creştinismului până la ultimele lui consecinţe de disciplină şi frumuseţe.93. de aceea. Dar nu aceştia califică monahismul. Prinderea sufletului într-o viaţă dinafară de duh prin tărâţele vieţii. pe când viaţa în lume e înafară. De asemenea. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea. Plata neascultării de Biserică este pierderea mântuirii. umblă cu ele stinse. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. Lepădarea de lume e o convingere. când te crezi bun. 102. cum e părerea de sine. Cu toate acestea. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. Călugăria nu creşte visători ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Călugării care realizează monahismul sunt în lume făcliile aprinse ale lui Dumnezeu. Rugăciunile celor din mănăstire i-au însoţit ca o mână de apărare. Toate profesiunile au vacanţă sau concediu. Călugăria dezleagă pe monahi de obligaţiile îngrijirii familiei în lume. 104. patimile amorţite prin . o dai şi pe aceasta. De altfel nici nu se trimit din mănăstire decât cei mai statornici în călugărie. ci rămâne în dreapta cumpănire a situaţiilor şi a celei mai bune soluţii. patimile cu focul. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului.

Căsătoria are cuvântul. chiar un Dumnezeu al lor. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa. 125. mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente. sunt o icoană străveche a lumii noi. de vreme ce-i aflat de vină. Aşa frate călugăre. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi. care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină. deşi absolut. De la aşezământul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorăşte toată purtarea monahului către cele dinafară. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei. învăluie pe oameni în dragostea ta cea din multă rugăciune şi vei vedea trezindu-se în necunoscuţii cu care stai de vorbă şi o scânteie dumnezeiască. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. ba uneori e numită făţărnicie. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. Acesta se stinge când se apropie de ei întinăciunea prin simţuri. după modul cum le face.înfrânare se aprind prin simpla vedere. Călugării trăiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. faza bio-psihică. prin care. pe care nu şi-o pot exprima. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. 128. Majoratul părţilor îl decide mintea. dacă nu chiar inexistent. prin viaţa lor de obşte. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. Prin Isaia proorocul. dar nu cred în Iisus Hristos. nu instinctul. 112. CĂRTURARII 115. 118. sporesc duhul celor dinlăuntru. 119. se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57. iată că dispariţia dreptului e o problemă. Virtutea e neînţeleasă. 123. Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte. 9). Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. şi faza spirituală. credinţa. 120. va avea precocitate sexuală. iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. este un călugăr cu luminile stinse. iar cele dinafară. iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură. 117. cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3. ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu. îmbrăcată în pui de om. 122. nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. să se asigure stăpânirea acestei patimi. Un călugăr trist. În opera recreaţiunii omului în Hristos. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere. 126. ci numai o suspină. Din 3 familii. Ei caută oarecum fie să defaime modul acesta de viaţă. inaccesibil. Chipul monahului a trezit întotdeauna şi în tot locul mâncărimea de limbă a mirenilor. 114. îngăduiţi de lege. În timpul sarcinii. CĂSĂTORIA 116. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. Mirenii văd pe călugări prin patimile de care sunt stăpâniţi ei şi nu le vine a crede că-i cu putinţă şi o viaţă de virtute. dar nu ştiu niciodată pe vreunul din sfinţii care să fi biruit el aceste înfrângeri. Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii. „păzind hotarele legii”. Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. 1). 121. 2 divorţează. Călugării. 110. care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenţa. la cinstea de Taină. 109. înfrânarea nu desfrânarea. Trăind într-o căsătorie cu aceştia. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului. de care suntem traşi la răspundere. 111. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii. creat de ei. fără limite precise. nu necredinţa. . Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. fie să-l fericească pe al lor. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi. 113. Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte? Foarte simplu: că nu se mai nasc. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. de ce nu se mai nasc drepţii? Iată că trebuie. Mirenii ştiu toate înfrângerile călugărilor. 124. 127.

şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute. Abstinenţa sexuală dă vigoare. iar dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta. ne strigă. prin firea Sa. dar totuşi de dincolo de tine. nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine. Chemarea lăuntrică a conştiinţei. începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste. că avem o înrudire cu Dumnezeu. Prin păcatele noastre. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist. 138. când. încât aceştia ajung de bună credinţă. mai către capătul zilelor. trebuie soţii să se împreuneze. Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil. 6. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.129. Căsătoria pentru mântuire şi prunci. Chemarea prin semnele mai presus de fire. concepţia creştină nu prea e dusă. Obişnuit. dar încă neaprinsă. 5. Iar cei ce ştiu împreună. reaua voinţă şi peste tot păcatele. 2. Cârmuitorii de neamuri. Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri. Patimile. spre pedepsirea răutăţii. Chemarea prin necazurile morţii. dar dacă nu vrem să înţelegem. Glasul conştiinţei însă. 136. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. 130. Din toate timpurile se ştie că. la fel. 142. CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ 137. de la Dumnezeu. îngăduie războaiele. Chemarea prin necazurile vieţii. îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta. 141. Odată şi odată începe să strige la noi. 133. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi. 7. atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu. 132. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. nu pentru plăceri. dau de asprimea dreptăţii Sale. dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas. până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. 3. capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. pentru cauza lui Dumnzeu în lume. rupând toate zăgazurile . CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI 139. când îndărătnicia firii s-a mai stins. avem cuvântul lui Dumnezeu. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”. Chemarea din afară a cuvântului. ne cheamă. în afară de posturi (Sfântul Pavel). Chemarea la judecată. câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5. nu va putea fi înăbuşit mereu. Iată câteva dintre ele: 1. fiind şi capătul lui Dumnezeu din fiii Săi. 135. dar din când în când. iubirea îi trecea printre zeii nemuritori. Înţelegem prin urmare. la fel. şi ne va băga în chinurile iadului. sunt Dumnezeu şi omul. Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi. şi mai rar. CÂRMUITORII DE NEAMURI 131. E un grai tăcut. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face. 4. Dumnezeu ne caută. care-i sting graiul. cum se face că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor. CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU 134. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. Pe vremuri. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. prin mai multe surle. o chemare lină. drumeţi prin viaţa aceasta. 25). 140. toată vremea vieţii noastre pământeşti. nişte solzi. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună. pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru. încât abia se mai aude. că El va asculta pâra şi-i va da dreptate. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu. na mai dăinuit puterea lor. abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori.

uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. unde te vei duce. ca urmare. şi nu te lasă să pleci fără să vezi. ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. deodată cu o petrecere de acest fel. din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său. ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni. o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie. încât şi somnul le-a fugit. COPIII 144. aproape cojită de materie. acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva. dacă mama fură oarece. Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă. prin amplificare. zisă cu tot focul fiinţei sale. chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta. copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. melancolie. şi predispus spre boli nervoase. fără să ştii şi tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun. ce-l aveai la îndemână pretutindeni. deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine. un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. dureri. De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şii pricinuieşte mutaţia infinitezimală. 143a. Supărări. ca odată să vadă fiecare. ceea ce trebuia. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău. zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat. e o putere nebănuită. 28). şi. ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. cu tendinţe sau predipoziţii. iar la unii le-a fugit şi mintea. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale. se va ruga şi copilul. ca organ spiritual al omului. Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei. vor mări decăderea şi necazurile. e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos. deci şi asupra trupului. Naşterea de fii. după dorinţă. Se îmbată mama o dată. Aşa sunt tocmite lucrurile. ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi. Ăsta-i ocolul de cercuri şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii. Deci toate acestea trebuie ocolite. trăim şi suntem (Fapte 17. care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat. schizofrenia. cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. sinuciderea. aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau. procese uriaşe în configuraţia persoanei. noul venit va fi un copil prea puţin înclinat spre trezirea genezică prematură.fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor. nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat şi nici în vremea alăptării copilului. să vadă totdeauna. amărăciuni. Omul care se întunecă despre Dumnezeu şi suflet. Se roagă mama lui Dumnezeu. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie. în final. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. ereditar nervos. Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze. cum să nu fie în stare blestemul unei babe. nesănătate. în care ne mişcăm. despre puterile sufletului asupra lumii fizice. decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. încă de aici. omul care n-are nici un Dumnezeu şi nu-l interesează nimic decât desfrâul lui. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor. pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. vrând-nevrând. urmează sancţiuni ale conştiinţei. se întipăresc în copil. Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic. paranoia. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei. Deci. 146. predispun copilul la tristeţe. nu aprobă niciodată viciul şi păcatul. mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund. şi va fi un copil arţăgos. Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. În vremea aceea. Conştiinţa. prin natura ei e de a nu se lăsa învinsă. încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. de se vor căsători. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru. nebunia acută şi. Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale. 143b. copilul va fura toată viaţa. prin natura ei. neatras spre onanie şi aproape deloc dispus spre nervozitate. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate. cu care trebuie să te împaci pe drum”. prin credinţă. sigur că roada sa va însuma în sine toată lipsa lui de echilibru cu marele mediu divin. Invers. despre morală şi orânduirea spirituală a venirii copiilor pe lume. . dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualităţii. 145. 147. din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei.

căci toate prin câte trece mama. Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. Vinerea. acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele. Toţi părinţii. dacă nu le-aţi fi făcut. Nota sufletească dominantă în familie. 2. oamenilor ce o primesc fără discuţie. nici nu v-ar fi durut. când Iisus este interzis? 152. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. 149. răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă. numai copiii o au. apoi o pierde: devine păcătos. fie cu mintea. omul începe viaţa cu sfinţenie. Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată. Îi vor fi şi mucenici. de aici mulţi copii se nasc morţi. sau mor de tineri. ceilalţi. ca să nu cădeţi în astfel de greşeli. 154. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat. Deci. în vremea celor 9 luni de sarcină. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu. dacă vremea le-o va cere. tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară. 3. Lui Iisus lucrurile. sunt neascultători. 153. ce eventual l-ar găsi şi. vorbeşte cu Dumnezeu despre ei. orice mamă se va mântui. toate îi vor răsări în oale. îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Ei sunt de mici mai străvezii pentru Dumnezeu şi prin aceasta se vede că au chemare să-I fie ucenici. pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor. 158. se naşte un copil ce va fi slăbănog. a cărui icoană. de mici să vină la Iisus. fie bune. Iată faza spirituală a vieţii de familie. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor. COPIII ÎNDRĂCIŢI. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău.148. fiţi cu mare băgare de seamă. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. precumpănesc înclinările bune şi nu-i biruie împrejurările rele ale mediului. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Duminica. Pe copii. chiar împotriva acestui mediu sunt rânduiţi. fie cu trupul. Când va creşte mare. cum să nu Se supere Împăratul. În atari strădanii. Ei. pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru. poate că. va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea. De fapt. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat. Astfel. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini: 1. luaţi aminte. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. cu deosebire din vremea aceea. de asemenea. Iată o supărare a lui Iisus. 10). asemenea copiilor. S-ar apropia de natura originară. dacă trăiesc alunecă în curvie. Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură. fie cu amândouă. cu care n-ai vrea să te supere. şi mai ales a mamei. Care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer. 155. . despre care zice Sfânta Scriptură: „Cei ce au păzit pravila sfântă sfinţi-se-vor şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă“ (Înţelepciunea lui Solomon 6. În copiii veniţi dintr-o vieţuire curată a căsătoriei. Îndreaptă purtările tale. fie rele. către Dumnezeu. printre noi. 150. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. când vă va veni rândul. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi. oamenii de tot felul. întâmplările. mamă. sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Şi iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod. Desigur că vă doare. răsplată de fericire pentru ostenelile tale. îndărătnici. fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 159. 151. 157. NEASCULTĂTORI. sau. 156. de pildă. se întipăresc şi în copil. pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. Toţi copiii care rezultă. oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii. iar. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor.

Iarăşi dovadă că nervii sunt într-o primejdie. Astfel bărbatului. nu mai învie niciodată. celula nervoasă moare. să presupunem că. poartă ponoasele trecutului şi mustrările viitorului. şi al doilea. fie aparte. pricepem mecanismul după care apare în lanţul cromozomilor roiul boabelor de neghină. Desfrânarea omoară milioane de celule nervoase. diferite neputinţe fără leac. Ce e la mjloc? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea. Omorîtă o dată. nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale. şi alta externă. Fireşte. cade în viciul onaniei. De îndată ce viciul sau desfrânarea de orice fel. mai tăcut. Aşa se ajunge pe rând la atrofierea diferitelor organe în iconomia generală a corpului şi aşa apar sterilitatea. în genezele cromozomilor. un viciu nu va ieşi cu alt viciu. obsesii. nu faci casă. Nu mai vorbesc de stările sufleteşti: frica. Aşa sunt construiţi genetic şi ireversibil. Dar. Revenind la corespondenţă. că organismul întreg se piperniceşte. De milă. în răstimpuri de vreme. cu atâtea geneze recesive mai mult. mîinile – cu care a greşit – îi tremură. realizându-se armonia ce se vede. ceea ce n-ar fi păţit dacă ar fi avut o purtare mai bună. Osteneala şi scârba ei abia acum încep. sporind cu vârsta. nu mai aprinde dragoste. Să zicem că o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tinereţii. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos. care vin la intervale mai mari de vreme. face excese. adică în factorul biologic al eredităţii. chiar dacă se face. afară de celula nervoasă. la primele anunţări ale instictului. mai întâi funcţional. Mai trebuie ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac. Totuşi. scoase din lucru şi cu toate urmările acestui dezechilibru umoral. nevrozele şi o stare generală de boală. Dar căsătoria. Dacă n-are norocul să dea de un sfat. nemaiavând agenţi simulatori cuveniţi. şi aşa trebuie sa-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi şi fără soţie. a vioiciunii rezistente a sistemului nervos şi a celorlate ţesuturi şi umori. ci trecutul bărbatului se răzbună. Proba o dau copiii. Nu au nici o vină şi nici un leac. sporesc şi urmările viciului. i se întîmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii. şi. Nici pe el nu-l prea atrage femeia şi nici fetele nu se simt atrase spre el. sau o predispoziţie spre tot felul de boli. reprezentând situaţia lui. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă. nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv. fie angajaţi în procesul rodirii. e din ce în ce mai retras. parcă e bătrân. deci n-au sistemul nervos şubrezit dintr-o vină ca aceea. mai împiedicaţi. precum şi situaţia biopsihică a părinţilor. Nu-l află părinţii. Această ostenire a vieţii e de fapt o ostenire a elanului. Cei din tinereţe sunt mai vioi. Imaginaţia nu mai e vioaie. degenerează. formând celule genezice. se şi însemnase în stocul de cromozomi. Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. vărsînd hormonii în sânge. iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte. mai obosit. ceva mai văzut. un chip îmbătrînit. Pomeneam că glandele genezice au o dublă funcţiune: una endocrină. nu lovesc pe nimeni. în vreme şi pe măsură ce se adaugă. aşa cum l-au desfrânat viciile. Şi-a distrus părintele cu viciile lui milioane de celule nervoase? Acestea. a agerimii. răstălmăcirea înţelesurilor şi o continuă muncire de conştiinţă. i-au şters farmecul. totuşi-totuşi. mai bătrâni. mai ageri la minte. ceea ce îi va pricinui nevroze. atunci ţesuturile glandelor masculine sau feminine. nevoile vieţii ostenesc nervii oricui. prin urmare. ci totalul celor distruse şi sănătatea la care se găsea în momentul când îşi chema un urmaş pe lume. glandele în totalul lor rămân atrofiate. Mai sunt şi urmări ale desfrânării şi destul de grele încă din tinereţe. ci milă. sau măcar de o carte. cearcănele vinete pe lîngă ochi îl dau de gol – pentru cine ştie să vadă. Presupunem că tânărul-bătrîn vrea să fie şi el în rând cu lumea. nemairefăcându-se niciodată. şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om. mai sănătoşi. dimpotrivă simt alăturea cu durerea oricui. Nu e ea de vină că-l va părăsi. Cum şi de ce? Iată cum şi de ce: ştim de adineaori că toate faptele insului se înseamnă în două locuri: undeva într-o contabilitate nevăzută. pe când copiii veniţi mai la bătrâneţea părinţilor sunt mai molâi. dacă nu sunt scoase din lucru de perechea mai sănătoasă a celuilalt părinte. dureri regionale şi gânduri de căutare în altă parte. sunt peste măsură de mult solicitate şi silite să furnizeze material extern şi. mai sprinteni. Vreţi dovadă la îndemâna oricui? Iat-o. după cum urmează. vrea să se însoare. Bărbatul. – chestiunea rămâne mereu întrun cerc vicios. l-au fleşcăit cu totul. serios.COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI 160. în felul că celulele nervoase. Creşterea corpului încetinită. Cu alte cuvinte. mintea se tâmpeşte şi încă repede. cu materialul ce li se dete. căci mereu va rămâne nemulţumită. Factorul biologic al eredităţii rezumă starea oricărui moment. ideile fixe. E reacţiunea sufletului la starea mizerabilă în care i-a ajuns casa prin patimi. Presupunem că un copilandru. nu-i mai place joaca. încleştat de viciu. nu mai învaţă la şcoală. Nu izbuteşte. Poate s-a bănuit din cele de până aici. Acestea toate se înscriu numaidecât în patrimoniul genetic al eredităţii. de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos. în grăuncioarele de cromatină. . nu mai pot secreta şi mediul endocrin. ca de silă. şi insul respectiv începe să fie un fleşcăit. i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e atinsă. slăbirea minţii. iar dacă desfrânarea continuă. genezele recesive şi ravagiile ce le pot face ele.

Creştinismul reînvie în raport invers proporţional cu încercările de a-l stinge. o iluminare a ei. Una reface organismul. de a voi şi de a gândi. 169. sfinţii se şi fereau de a face minuni. 172. 177. Cât asculţi de Dumnezeu. îndată ce organismul s-a refăcut la plinătatea lui spirituală. ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. 164. Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. unic în viaţa lui Iisus. Ţintele ultime ale creştinismului nu sunt absorbite total de forma acestei trecătoare vieţi. a vrut să dea pe faţă credinţa femeii şi sigur că a privit cu dragoste acest furt original. a doua creaţie a omului. Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”. 165. Iisus era chemat de durerea unui tată. alta dărâmă. chiar nevrând. 167. De aceea crinii au ajuns până la strălucirile lumii divine. ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă. în firea noastră apare modul divin de a fi. dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului. în cazul cel mai bun. 176. Când conducea pe israeliteni în pustie. iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam. Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles. nu voiau să mai . ci trec dincolo de moarte. cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă. Aici Iisus „n-a simţit puterea care a ieşit din El”. Grija zilei de mâine este o grijă presantă. 171. care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine. prin credinţă. se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. dintr-o religie revelată. Aceasta înseamnă că boala a încetat. Este un factor de purificare. le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. Stăruim puţin asupra acestui furt. Acesta-i paradoxul. păcătoşenia – o degradare. în modul divin al existenţei.CREDINŢA 161. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. a îngerilor căzuţi. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe. ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. adusă de două delegaţii şi e pur spirituală. ieşirea în lumina veacului viitor. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală. ca Dumnezeu în ordinea realului. Credinţa este un risc: împotriva raţiunii. Credinţa e un risc al raţiunii. chiar pe furiş. 170. contemporani cu Sfântul Apostol Pavel. având mai întâi grijă de mântuire şi pe al doilea plan grija vieţii. Pământean fiind. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia. sau. 175. să trăim prin credinţă. împotriva vieţii. Sfântul Apostol Pavel frânează exagerarea accentului transcendent. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. Aceasta ar da să se înţeleagă că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ. El. Ei au crezut cuvântului lui Iisus. de fapt. CREŞTINISMUL 174. care uneori dezorganizează normalul social. împotriva limitelor omeneşti. 163. acea energie rară a sfinţeniei. o creaţie din nou a firii. între potrivnici se aprinde şi se menţine. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată. 168. de marginea hainei lui Iisus. pe firul credinţei. Grăuntele de credinţă este. din cauza nostalgiei după împărăţia spirituală. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă. Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica. deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Aşa suntem sfătuiţi. Care e cu noi în toate zilele. grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. totuşi. de dragul Adevărului. 166. că atingânduse. Dărâmarea se opreşte îndată ce organismul împrumută. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit. până la sfârşitul veacurilor. câteodată şi împotriva normalului. într-o doctrină umanitară. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului. Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească. Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui sunt ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască. 173. bolnava a furat-o printr-o atingere materială. a te hotărî să-L mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere e o şi mai mare bucurie ce te poate duce până la deschiderea ochilor credinţei: să ţi se descopere Iisus. Creştinismul e a doua creaţie a lumii. Unii creştini. Fiul lui Dumnezeu. pe măsură ce-L cunoaştem. Iisus însă. ba L-a chiar furat pe drum. sau chiar fură. Iisus iubea copiii. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. într-un raţionalism protestant. Focul iubirii divine. 162. fără nimic supranatural şi personal. Sfinţenia este o energie. De aceea. Oare de unde ştia femeia aceasta. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi.

sau nevrând să ostenească mai sus. Scurtarea vieţii a venit neamului omenesc ca o plată pentru căderea în desfrânare. Toate celelalte înţelegeri ale lumii s-au învechit şi s-au stins. 180. Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta. Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. A trebuit să vină apoi toţi ca să-şi descopere complotul şi cu mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. 179. Nici că se poate mai drept. pe rând. azi abia se mai zăreşte ca o stea. Cunoştinţa mântuirii trebuie. nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. că-l găseşte aşa de schimbat şi nu îndeajuns normal. CUNOŞTINŢELE 184. Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. descalificându-le din cinstea unei minţi sănătoase. 6) şi în umbra morţii. este stilul de viaţă a lui Iisus. Singur creştinismul este mereu nou. 183. Creştinismul este o concepţie de viaţă. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate-Trinitate. Şi fiindcă sunt fiinţe vii. creştinii. ci o strădanie de toate zilele. cu toate consecinţele lor. Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. al treilea îi spune marea sa uimire. 181. 186. parcă te-ai schimbat cumva! Şi s-au dus. ca el să renunţe la ele şi să se coboare satisfăcut la singur rolul de mascul şi femelă? Asta-i toată aspiraţia lui? Neînvăţat la un ideal mai înalt. ca nişte copii ai lui. Adevărul. nici ocara din ele. căci gloatele şed în întunerec (Matei 4. el rămîne o simplă formalitate şi ne putem trezi fără ea. Creştinismul nu e numai o afacere de Dumineca. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au prezentat. trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda. la intervale neregulate şi-au început a se nedumeri înaintea omului: Ce-i cu tine. Drept aceea. ca să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia . Următorul îl găseşte cu totul curios la minte. pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana. apostolul ridică la rangul de imperativ şi naşterea copiilor la condiţia de mântuire a femeii căsătorite. cu orice preţ. DESFRÂNAREA 187. a ajuns la nebuni. 4). toată viaţa. ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. Şi biata victimă. de a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni le-a dat Iisus. pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi. Şi aşa şi ceilalţi. L-a înzestrat Dumnezeu pe om cu atâtea daruri minunate. Altă dată. de unde odată lumina ca soarele între noroade. mereu divin. Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. reaprinsă între oameni.lucreze şi nu voiau să mai aibă copii. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. tocmai cu acest scop. Cunoştinţa mântuirii (1 Timotei 2. CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII 182. Pe simplul motiv că noi. Deci. 178. Biserica. Cuvintele sunt fiinţe vii. capabile să facă treaba la care au fost trimise. Aici. viaţă din viaţă. care naşte fii lui Dumnezeu. până când ultimul i-a propus să se ducă la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. concepţie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creştinismului. aşa după cum a rânduit Dumnezeu o instituţie. abia a putut limpezi mintea zăpăcită sistematic de minciună. vreme de 2000 de ani. De asemenea a pus capăt pentru totdeauna alarmismului omului şi oricărei fantezii aprinse spre apocaliptic. CUVINTE INTERZISE 185. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin”. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa.

De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa. 26). Dumnezeu ar fi un fricos. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. un neputincios. dacă le răbdăm de bunăvoie. dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 189. pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi. a întrevăzut acestea: „Cei nelegiuiţi pedepsiţi vor fi. când află că mintea. dacă repede ar pedepsi tot răul. alţii o duc aşa. ce încarci pe altul ai să duci şi tu.. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. Preoţii vremurilor noastre. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap. 188. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. ci o lasă să-şi facă de cap. li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine.spiritului. Răul. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. încât sufletul. Şi în sfârşit. Vrăjmaşul. Apoi. chipul bun e. Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale. iar alţii. atunci şi oamenii ar face binele de frică. ce ai zis ţi se va zice. – cum fac oamenii. DREAPTA SOCOTEALĂ 194. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. neumblând cu ocolirea. nădejdea. deşi El ar fi vrut. DREPTATEA LUI DUMNEZEU 195. căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. 25). a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. 196. Că numai de se va arăta viaţa lui Hristos în noi. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. nu ne ajută Dumnezeu. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. şi-I nesocoteşti Biserica. Iar ca pedeapsă. de durere. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. vrea să facă răscoală împotriva robiei sale. ci un mijloc de înţelepţire. precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. ne ajută Dumnezeu. cu aceeaşi datorie ca Pavel. o îndreptare mai aspră. împinsă de strigarea conştiiinţei. diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire. nimicul. şi numaidecât. 191. Căci scrie: „Dormind oamenii. Câte unii mai scapă. ca o lege milostivă. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. 192. când vin asupra noastră strâmtorările. Aşa e de grea robia duhului acesta. Solomon. DISCIPLINA 193. DEZNĂDEJDEA 190. mai mult morţi decât vii. altora.. copiii. vine cu asuprire mare. ca unul ce avea s-o păţească. În vremea ispăşirii. vom cunoaşte ţinta spre care trebuie să tindem şi ne vom înţelege rostul pe pământ. Femeile lor sunt fără minte şi copiii lor stricaţi. O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. dimpotrivă. Acesta este un semn de primejdie. care pustieşte prin patimi. că nu le înţelegem. Chiar dacă ar face aşa. Ce ai făcut ţi se va face. din amândouă părţile. Păcatul desfrâului şi a toată fărădelegea întârzie sau face cu neputinţă arătarea şi desăvârşirea vieţii lui Hristos în noi. aici. şi numaidecât. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. iar spiţa lor blestemată” (Înţelepciune 3. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. li se rătăceşte mintea cu totul. mântuirea ar fi de silă. adunându-şi cele mai de pe urmă puteri. Dreapta socoteală-i mai mare ca postul. dă lupta deznădejdii. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute. şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. păcatul. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii. 10-12). sigur că se află în disonanţă şi în dezechilibru cu Dumnezeu. . Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. aici. în întindere şi în adâncime. dând în nebunie. nemaiputând suferi.

Între cei trimişi de Dumnezeu. nu poate să vie după Mine. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. Deci. Iar dacă. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi. din Duhul Sfânt. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. vicleniile potrivnicului nevăzut. şi că biruieşte binele asupra răutăţii. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu. fie răul. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. stăm liniştiţi şi noi. 3). prin virtutea credinţei. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc. Îi dă şi timp. 204. cade din dragostea Tatălui său. dacă însă nu bagă în seamă. Soţul preot poate fi şi duhovnicul soţiei. 23). în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale duhului. veşnic liniştită asupra răului. latent. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. ca pe un rob. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. în fiecare. doar va simţi să vină de bună voie. 208. 200. Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic. 197. 203. de unde vin peste oameni toate cele văzute. 199. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi. tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire. Dar aceştia. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui HristosDumnezeu. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. 205. deoarece în cele duhovniceşti. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. De aceea-s rânduiţi duhovnicii să cumpănească duhurile ce străbat mintea. nu găseşte pe Iisus. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. decât înseşi patimile. îi întinde ispită puternică. e ceea ce numim desăvârşirea. DUMNEZEU 210. şi încotro îi înclină cumpăna. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. Când cineva. Mulţimea ispitelor. 201. în ale celor nevăzute legi. 206. cea la măsura fiecărui ins. . „Cine nu se leapădă de sine. Apoi. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate. şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii. Lui i s-a dat meşteşugul. sau nici măcar nu-l caută. la vreme de mare însemnătate pentru ei. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. n-o poate face decât duhovnicul. nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit. – atotputernicie asupra căreia. Nici omorâţi nu pot fi. după felul şi trebuinţa bolii sale. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii.” (Luca 9. ori că răsplăteşte. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. despre care nu ne mai tocmim. primind palmele şi scuipările răului.ne dovedeşte atotputernicia Sa. „inoculat”. în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2. ori că nu răsplăteşte. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. sfărâmă mereu porţile iadului. şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. 209. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. dă de dreptatea Lui. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. ce vor avea s-o aibă. 202. cunoştinţa şi puterea ca să ajute omului în încercări. dăruite lor după măsura credinţei. îl va readuce la cale cu sila. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. să vrea şi el leacul ce i-l îmbie Dumnezeu. 29) a lui Dumnezeu. Pricepem prin urmare că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. DUHOVNICUL 198. 207. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică. totuşi. să se desăvârşească şi ea. cu faptele sale păcătoase. în structura ta spirituală. să cunoască măsurile fiecărui ins. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. fie binele. absolut superior condiţiei tale pământeşti. care. după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8.

Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge. când mintea nu ştie să înfrâneze unele ca acelea. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. Tot atâtea porţi de cremene şi iască în care mediul din afară loveşte cu amnarul în mediul dinlăuntru şi-l aprinde cu scânteile poftelor spre văpaia faptelor. 224. 220. totuşi nu poate trece la faptă. Dumnezeu este pretutindeni. aflându-se în orice moment în toată structura sângelui. ale căror hormoni încă au misiunea să agerească şi să activeze alte funcţiuni. 219. şi pe acela de a da o configuraţie specifică. când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi. Funcţiunile genezice se deşteaptă încă din vremea copilăriei. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Instinctul. ENDOCRINOLOGIE. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii. plin de iubire şi apropiat oamenilor. creierul. fie ca femeie. începutul şi finalitatea lumii. că hormonii. 223. iau la ţintă capitala sistemului nervos. (Ce bine! Şi ce rău. De ce oare e rânduiala de-a-ndoaselea? . Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. creierul. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră. 221. ŞI PSIHOLOGIE NEUROLOGIE 230.211. pe viaţă. nările şi gura sunt zone erogene. la cel dintâi motiv semnalat de ochi. pe măsură ce-L cunoaştem. pe lângă alte rosturi. foarte energică şi netă. asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. apără şi întăreşte un asemenea dar. 228. ameninţător. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. ci. Glandele care izvorăsc hormonii şi se află în sectorul cel mai de jos al corpului au. Dreptatea lui Dumnezeu. gloanţele instinctului. 227. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. anunţând ocazia şi poruncile instinctului. Îl avem noi mai de demult. fie ca bărbat. 218. 212. plăteşte fapta. Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi. 214. cu toată puterea. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. corpului întreg. 215. De altfel. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. urechile. Dumnezeu nu ne cere minuni. deşi e fără minte. nu pe vreo cale a lor aparte. mila şi ajutorul. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos. 229. pentru cei ce-L caută. Toate împreună au rost şi influenţă cu deosebire asupra sistemului nervos şi a capitalei sale. Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –. 225. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. sfinţii. Acelea le face El. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. 219. atotputernic şi tare departe. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om. 222. 213. cosmos. când însăşi stăpânirea minţii e coruptă şi cenzura cumpărată!) Apoi. Dumnezeu se revelează smereniei. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii. printre alte zone ale corpului. Cât asculţi de Dumnezeu. mai urmează şi partea din partea noastră. 216. 226. deodată se şi reped în poarta forului de judecată. Mai au pe urmă rostul să stimuleze funcţiunea celorlalte glande. 231. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. fără învoirea minţii şi fără încuviinţarea câtorva cenzuri. ochii. deşi cu milă. ascuns. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor.

te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1. tânăr. student. Toate faptele omului. cei în cauză. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam... depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aici şi prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă. Intrăm în creştinism de mici. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh – Botezul (. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei. să se dezvolte şi să se agerească întreg organismul şi cu deosebire sistemul nervos. Pe urmă. Dumnezeu e cu atât mai mare. 238. Înainte de a exista ca persoane pământeşti. neavând termenul.. Şi vin împrejurări neprevăzute. de unde nu erau. sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău.. 234. Stăruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. În această creaţie conlucră cu părinţii pământeşti. nu sunt decât excitanţii din afară care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală – devenim practic şi real. pot duce la dezechilibru. dar acţiunea lor trebuie întovărăşită de înfrânare. Dumnezeu ne spune. în cazul când Îi calcă legile. ca. sau după care legi? Sau. învăţându-l pe Ieremia. sau fac apel la străfunduri cu care încă nu făcusem cunoştinţă. Forma. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noatre. dar prevenindu-i că. În realitate împrejurările. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. astea dau tonul în materie de ereditate. la nebunie.. Atunci ni se „inoculează” creştinismul. care. ca intenţie a lui Dumnezeu. care trezesc străfunduri.. Ştiinţa. care-l scot clinic dintre oameni. fireşte că răspunderea căderilor nu rămâne numai în seama copiilor sau a lui Dumnezeu. 5). oricât de curioase ar fi – şi poate cu atât mai mult –. În privinţă neurologică şi endocrină. al cărei umil suport bilogic putem fi şi noi. . 237. pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt. nu după legile probabilităţii. sunt Dumnezeu râvnitor. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei. 235. Atenţie! Suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor să facem apel. EREDITATEA 232. acum 3500 ani pe muntele Sinai.. . Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc. mai pe larg: Prin ce împrejurare. altfel creşterea sănătoasă a organismului şi a sistemului nervos ar fi profund alterată. până la formele prezente şi viitoare. decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii? Cuvântul acesta rămâne adevărat chiar dacă Dumnezeu ar fi făcut numai prima celulă vie şi în ea ar fi comprimat toate posibilităţile ulterioare de dezvoltare. mediul şi destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţialele persoanei omeneşti. asistent. poate ajunge la crize. nu poate da răspunsul la întrebarea: Cum au apărut în ascendenţi genezele defective. 240. 236. prin Botez. atât organic cât şi funcţional. ci după legile care atârnă peste fărădelegi. 233.) Şi trec anii. ceea ce tot un dezastru sufletesc este. Chiar numai factorul eredităţii. pruncul se face copil. Ereditatea. calcă viaţa propriilor lor copii. existăm ca gând. independentă şi anterioară procesului eredităţii. 9-10). actualizate. Deci hormonii se dovedesc izvorând cu rost. 242. După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi de pe urma vreunui păcat. aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase. dincolo de biologie şi probabilitate. întrucât cine poate să cunoască mai bine omul. către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (Deuteronom 5.Dacă socotim datoria părinţilor de a-şi supraveghea şi de a-şi preveni copiii la vreme. că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare. conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei. Problema eredităţii mai are un capăt.. despre aceste noutăţi gingaşe. dată în nucleu lui Moise de Mântuitorul Însuşi prin revelaţie. sub acţiunea ei. ca să fie cunoscut îndeajuns. 243. ci părinţii au să dea seama. fie că ar lipsi hormonii. „Eu. ritmul şi durata. când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece. să ne redea liştea şi echilibrul pe care raţiunea noastră omenească – oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia – nu le-ar putea restabili. menajându-le libertatea. 239. Copiii se reazimă pe mintea părinţilor. aşa trebuie să fie: încă din copilărie să izvorască această energie interzisă. 241. într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Domnul Dumnezeul tău. la dezechilibru. De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească. la sinucidere. apar în cromozomi. tare de mici. toate mişcările lui se înseamnă undeva. genezele recesive apar în ascendeţi în chip independent. Iată Genetica modernă. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. Dacă va fi fost creaţia aşa. încă nebănuite de noi. spontane. prin ce accident. deci după fire. fie că ar lipsi înfrânarea.

pentru fericite excepţii. mediul totdeauna alege una singură.244. pătimaşă. chiar foarte multe. în fluviul timpului. în vremea străduinţei celui în cauză. neghina recesivă şi. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu. ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare. şi de toate configuraţiile mediilor viitoare. au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi.m. ci ca o reacţie a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. Puterile credinţei. e cu putinţă. Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină. şi nicidecum hazardul. ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. s-o întunece. trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei. dacă s-a silit. prin mecanismul eredităţii. dacă nu El are de adus în viaţa pământească. Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi. slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios. nesuferind contrastul. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. E cu putinţă. . ajungându-l cu răutăţile lui din urmă şi întorcându-i-le în braţe. Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. şi astfel s-o înlăture. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. necurată şi pironită. 247. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. încît trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului. mult mai uşor. greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu. iau în spate poveri părinteşti. care creează în dependenţă cu omul şi potrivit cu faptele sale. Dincoace. să-şi dobândească iertarea. din care nu putem ieşi. prin lupta cu sine însuşi. 252. Când mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive. 246. totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi. ceea ce lui Dumnezeu Îi este foarte cu putinţă. nesenină. care cuprind jumătate din numărul cromozomilor. Din acestea foarte multe. dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. se ridică la astronomica cifră de 282. după cum e vorba de o însuşire sau alta. care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd. 248. pe care le închide sistemul genetic. şi încă bine definite. putinţele de dezvoltare. Cine ştie. De aceea unii.481 de posibilităţi. Dar. în care configuraţia genezelor se dezvoltă. EXTREMELE 254. energia lor latentă nu întârzie să răbufnească prin subconştient asupra conştiinţei. după cum e vorba de o însuşire sau alta. Pe urmă. cu preţul şi cu osteneala unei vieţi curate. Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu. 253. Adică şi prea mare iubire de Dumnezeu – înainte de vreme – poate fi pricină de cădere: o iubire oarecum pământească. Sfinţii însă. A denatura firea e uşor. ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu. încât numărul lor să împlineacă toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi. ş. decât a scoate denaturarea introdusă în fire.536. în infinitul mic. să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante. nu se reduc niciodată numai la una singură. sau cu trei ochi. Cu alte cuvinte. rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă.d. 249. Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. sau iertându-l de ele. amplificate de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.) 245. purificându-şi trupul de patimi. are margini. din care nu putem ieşi. multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. pe lângă acestea. Iisus Hristos decide. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. 250. iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă. atâtea feţe omeneşti. din tot parcursul creşterii. Au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. ci la mai multe. trecând ei prin poarta naşterii pământeşti.429. neliniştită. dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat.a. au izbutit să-l aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei. despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da. El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări imense în configuraţia şi în faptele noastre viitoare. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor. Acţiunea mediului nu e fără frâu. EREDITATEA ŞI MEDIUL 251.

zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. care s-a aprins de poftă pătimaşă. cu noi cu toţi. Domniile şi Stăpâniile întunericului. crezând ispititorului. tendinţele rele. Iar trupul. nu L-a mai văzut. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină. că este un singur Dumnezeu. Astfel: Mintea i-a fost amăgită de mândrie şi slavă deşartă. 262. pofta şi iuţimea. Dar sufletul nu s-a întunecat de tot. care l-a făcut pe om bucăţi. ea întunecă chipul nostru cel după Dumnezeu. când să-şi recunoască greşeala. 265. mii de ani de-a rândul. avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu. mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. Răspunsuri către Talasie. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. erau unite întreolaltă şi în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. faţă de lupul care se afla mai la deal şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. Deci. ci. aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. 263. 257. Firea perversă şi firea curată.FAPTELE BUNE 255. fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată – la facerea binelui. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” . 256b. FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI 259. cu sine însuşi. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită. prin fapte convergente spre bine. Omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile. care chinuieşte firea. nu ca blestem. originară. 3). Dumnezeu fiind. dar cu venirea lui Iisus Hristos ca Om între oameni. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. de vreme ce vederea conştiinţei sale era acum întoarsă de la Dumnezeu la sine. mai ales prin repetare. se repară structural firea omenească. om însă. căci a mai rămas conştiinţa. Omul dintâi. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat. Iar când l-a strigat Dumnezeu pe nume. Ştiam şi până la El că avem o obârşie divină. Să le avem ca dar. spiritual. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi prin el. Căderea firii în ispită e totuna cu o sfărmare. iubirea şi voinţa. Cînd un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine. Mintea. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. sau cugetarea. cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. văzându-se gol. îmbrăcându-se pe ascuns în simţirea cea după fire şi povârnind-o spre o lucrare contra firii şi contra ascultării de Dumnezeu. nu numai că e departe de a realiza această armonie. Care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă. o moarte anticipată. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. în care avea să crească de la chip la asemănare cu Dumnezeu. neavând în sine poftă pătimaşă. care a introdus-o în fire. e o venetică în fire. căci s-a văzut gol. iar Om (cu „O” mare) numai Unul. Simţirea sau dragostea i s-a întors spre trup. dar nu e naturală. o încovoiere a unei meniri dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. fără să se preocupe de bunătatea lor. Iisus Hristos. încât cunoaşterea lui decăzută scoase vinovat pe Dumnezeu pentru pustiirea sa. 264. deşi pământ. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. Învrăjbirea în afară: cu semenii. fiecare. Învrăjbrea lăuntrică: cu Dumnezeu. ca o stea ce nu s-a stins de pe cerul Raiului şi mereu ne aduce aminte de obârşia noastră dumnezeiască şi ne îmbie o refacere. prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. că va fi ca Dumnezeu. Oameni suntem toţi. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. s-a ascuns de Dumnezeu. dar cu ajutorul omului. Abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care. Care pentru oameni. 260. 266. nevăzut – ştiau aceasta şi dacii lui Zalmoxis de pe meleagurile noastre –. II. unitate şi siguranţă. Răutatea e o osândă. întovărăşea – aşa zicând – contemplarea aceasta. 12). până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. E primul război pierdut de om. mintea îi era slăbită. cunoscând binele şi răul. Faptele grăiesc mai tare şi-s mai decisive sus. S-a făcut Om. în istorie. trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. dimpotrivă. Învrăjbirea aceasta ne urmăreşte ca o lege de pedeapsă dată firii. ci numai L-a auzit. Iată condiţia sine qua non a termenului „o turmă şi un păstor”. măcinat de contradicţii interne. 256a. Asta era temelia cea străveche. că suntem nemuritori cu sufletul. Iată cercul vicios pe care-l strângeau cu putere asupra firii omeneşti. Filocalia vol. Un om de teorie se ştie că e un om slab. cu firea toată. inima rănită cu iubirea de sine. De atunci firea noastră se află în îndoită învrăjbire: I. 261. 258. Voinţa sau iuţimea în spaimă şi ruşine s-a întors şi.

Misiunea lui Iisus. sau decăderea firii. Ne-am sălbăticit în toate părţile. pentru paguba pe care le-a făcut-o „L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor”. Astfel S-a suit în corabie. Nu-l judeca pe cerşetor că fumează. cum zic părinţii. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. 274. mai limpede.să-l mănânce. existent încă în fire. ci şi mintea omului. Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. pentru mântuirea unui suflet. Cu alte cuvinte. Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea. Şi un fost îndrăcit nu este un misionar de rând. asupri. dată şi mieilor. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. nici ce e bine. între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor a ieşit cu scandal. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor. Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om. totuşi. şi trag mintea la învoire şi la faptă. cu prilejul îndrăcitului din Gadara. Luca 8. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. care se chinuia în ţinuturile gadarenilor. dar capabil să-şi recâştige dimensiunile şi valoarea paradisiacă: miezul capabil de Har. care este păcat. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. Răi de pagubă cum erau. nu pentru suflet! Iisus S-a conformat: „Intrând în corabie. 267. încât credinţa nu o mai vezi atât de curat. Ei s-au declarat pentru porci. deşi comprimat. De cealaltă parte a mării. deocamdată. 34. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. Îl întâmpină pe Iisus altă furtună. Nu suntem din maimuţă. Iată de ce şi fiarele fug de om. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. Iisus o ia pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet. trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun. ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. De aceea. E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva. 37). de sălbăticie. pacea dinlăuntrul nostru. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. patimile cu focul. ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. e descojirea firii de absurditate. întrucât gadarenii au trebuit să mintă preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci. căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. GÂNDURILE 273. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Cumpăna aceasta. GADARENII ŞI SUFLETUL 272. A pus în cumpănă un suflet. 268. nu încă cu toată lumea. dar mergem cu paşi repezi spre ea. S-a înapoiat”. FUMATUL 270. într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. 269. Neîntrebat nimic nu e bine. Păcatul. al unei turme de 2000 de porci. omul acesta avea un suflet. stăpâni mintea. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni. patimile amorţite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a dat un misionar. de caricatura existenţei: demonicul. 271. Precum că acestea sunt aşa. Ei bine. 276. Şi poate tocmai scandalul ce a urmat pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului. 275. şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. Şi a dat pierzării turma de porci a gadarenilor. al celui mai decăzut dintre oameni cu preţul. . Aceasta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. tot oraşul ieşi întru întâmpinarea Lui şi văzându-L Îl rugară să Se ducă de pe hotarele lor (Matei 8. Dacă te atingi cu focul câlţi fiind. Fumatul slăbeşte nu numai plămânii.

Pentru voi. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. momelile sale. Fiul lui Dumnezeu. ştergi ce ierţi. trăiesc durerile de mamă. El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor. „Nu mai trăiesc eu. în cer şi pe pământ nu este!”. despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană. de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă. Iisuse Hristoase. Iisus S-a integrat naturii omeneşti. 282. piatra cea din capul unghiului. făptura cea nouă. (. Dacă întârziem să ne luptăm. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă. deci. încă nu sunt înfrângeri şi păcat. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. 5). Gândurile celui rău. vin şi vremuri fără furtună. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. temelia cetăţii sufletului. vrăjmaşul stăruie cu ea. avem înaintare la unire. Acesta e omul cel nou.. dar. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând. omul născut de sus. ca să o facă iubită minţii. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească.277. ca un miel neştiutor. dornică de pustiire. după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. dacă sunteţi creştini netrebnici. vede lupul şi se duce la el. Iertând. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru. Iar dacă lupul mai e şi viclean. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă. pe care o flutură el în văzul minţii. şi e vie în noi. În cazul când.” (II Cor. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire. 280. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă. nălucirile lui (ideiile fixe ale lui). rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne. ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136. Deci. crezând că e oaie. Cerul este mintea şi pământul inima. ostaş al lui Hristos. ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. Iisus este Prietenul nostru. noi nu iertăm. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Judecata aceasta te scoate de sub judecată. Iar mintea. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. faptic. Prin urmare. simplu în toată fiinţa Sa.) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El. ci Hristos trăieşte în mine. „Gândurile”. cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om. reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire. 281. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4. 285. Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. 13. dar. cu orânduire dumnezeiască. autenticitatea noastră. 283.. 287. toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. o arată mai sclipitoare. aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”. se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai . satană»). nu ne ierta nouă. fiii mei. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. sau asupreala. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. omul cu reflexul veşniciei lui Iisus. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. IERTAREA 284.. Aşa a rămas şi mai rămâne. cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El. singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. armă mai tare. 42). căci nici noi nu iertăm altora! IISUS – CINE ESTE IISUS? 286. oricât „se impun”. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat. A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul. Ce ierţi la altul. „Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus. răsfrânt în afară de chip. 8). se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. Aceasta e a doua înaintare a războiului. de aceea. 278. muncind mintea. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă. pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22. mai mult decât acestea. lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus. cumva. ţie ţi se şterge. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători. oricât de „nebune” ar fi. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului.) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. (. în atârnarea de noi.. Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei. 19). 279.

Toţi aceştia L-au refuzat. Şi astăzi. Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod. „Duh”. iar alţii Îl urăsc. Salutul permanent al fiecărui Toma. Originalul nostru. iar după mii de ani. Daţi foc Liturghierelor. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne.contrazicerilor. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. . S-a întrebat toată necredinţa. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa. încă fiind în veac. S-a întrebat toată trufia minţii. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia răsăritului (nălucirile false). au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac. Exemplu: „Adevăr”. după apariţia Sa mai presus de fire. va scăpa de Iisus.. Răspunsurile teologice sunt ştiinţa. Iisuse Hristoase. care auzind toate câte făcea Iisus. De aici.000 de prunci. Răsunetul tuturor romanilor. pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor. Cine este Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus. Se întrebau cărturarii şi fariseii. numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi. care nu statorniceşte nici o imaginaţie sau imagine. iar alţii fără destin. IMAGINAŢIA 289. De El a atârnat roata conştiinţei. unii Îl iubesc. crezând că omorând 14. nu mai putea fi fără răspuns. Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. primind orice. Iisus e sensul vieţii. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui. Amintirea Lui e vie pretutindeni. într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Deci. poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. a frumosului şi a rătăcirii. se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele? Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea? Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi. nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul. Şi se ştie că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere. pe vârful clopotniţelor. prin uşi încuiate. după dovada dumnezeirii Sale. ca în ziua Naşterii Sale. naştere care deschide calea veşniciei. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa. L-a osândit la moarte. Distrugeţi ferestrele de biserici. pentru noi. pe viaţă şi pe moarte. dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv. s-au măcelărit şi s-au ajutat. ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. ca-n primele zile. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât. Mântuitorul lumii”. nu din rea credinţă sau din împotrivire. stăpâni ai lumii. Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina. la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. într-o propovăduire cu apostolii. pe toate drumurile.) 288. într-o rostire cu îngerii. în acela s-a născut Iisus. acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. smintindu-se pentru formalităţi înfrânte. autenticitatea noastră. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline. luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. nici sens. Răsăritul meditează fără imagini.. De altfel. reazimul şi în ispite şi în furtuni. ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune. Unii sunt în destinul lui Iisus. chiar contra imaginilor. Fiul lui Dumnezeu. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa. ci din grija de a nu greşi. Dar după dovada Învierii Sale. Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată. L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. petrecere nevăzută cu oamenii. S-a întrebat Irod Tetrarhul. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii. De aceea. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii. iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. e Sfânta noastră Împărtăşanie. Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor. (. S-a întrebat puterea lumească. care aflând de la magi cine-I. noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl. chiar vedeniile reale le refuză. Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului. cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică.

Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. Inspiri Duhul Sfânt. când devin patimi şi. cu inevitabile urmări ereditare ş. 295. cu preţul pierderii libertăţii. nu ne ajută Dumnezeu. 8). prin nevoinţă. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. iar de acum caută să o surpe cu totul şi lumina conştiinţei să o stingă. ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. 15). Omul reuşeşte această denaturare.) INSTINCTELE 290. Forţa instinctelor – forţele oarbe ale firii. deci. satisfacerea şi rostul lor concret. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. dar necinstind-o. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. îi trebuie doi ani. cum nu se mai poate spune. când nu e păstrată în starea lor originară. ISPĂŞIREA 297. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. iar omul şi-a pierdut libertatea. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare.. e într-o stare de necredinţă. Copilului până se desprinde de mamă. Numai omul poate interveni cu voinţa. 292.. Şi iarăşi. nu-i dau omului lupte. ne ajută Dumnezeu. neuro-motor. Ca neamul oamenilor să dăinuiască şi peste triajul morţii. sau dezechilibru total. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. căutând să scape de rostul firii sale.a. Plăcerea. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. deşi El ar fi vrut. 296. de uitare de Dumnezeu. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. În cazul robiei. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. o luptă. prin virtute. dacă le răbdăm de bunăvoie. Instinctul femeii însă e maternitatea. alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. căutată intenţionat – arbitrar – dar în dauna sănătăţii. pentru că acestea primesc aprobarea. prin luptă metodică. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. Această modificare a funcţiei instinctelor. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. Dumnezeu a sădit în fire câteva legi fundamentale numite instincte (. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. dar refuzând rostul –. neumblând cu ocolirea. din toate vieţuitoarele. ca prilej al descărcărilor sale genezice. deşi conştiinţa nu doarme. ci un mijloc de înţelepţire. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. reglementândul potrivit cu rostul său originar. ca în somn. sau o va face criminală. 293. Cum devine „patimă” un instinct sădit ca lege de existenţă a firii? Iată răspunsul unui profesor creştin de medicină: „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. creşte când degenerează în patimi. întrucât ele au slăbit stavila cenzurii raţiunii. după rânduiala firii. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. Omul.m.d. prin patimile trupului. în sens opus. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. păzind-o de rostul zămislirii. sau la lupanare. . Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. alţii la aventuri. 291. poate fi făcută în două sensuri opuse: înspre dereglarea lor. cu libertatea şi cu funcţia conştiinţei să modifice natura acestor norme fixe. În vremea ispăşirii. căutată numai pentru ea însăşi. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. că nu le înţelegem. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. când vin asupra noastră strâmtorările. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. oamenii au ajuns în robia patimilor. ca o lege milostivă.) care sunt norme fixe de viaţă. 294. vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte. omul trăieşte în stare de păcat. trebuie să fie lăsată în pace. Alţii recurg la sterilizare. numai omul. neuro-endocrin. Deci. 9). Instinctele. o îndreptare mai aspră. prin puterile raţionale ale sufletului. a dereglării altor instincte superioare. altfel în serviciul vieţii rânduite –.(Exemple practice: fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. neuro-static). ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. război chiar. înspre convertirea sau sublimarea lor.

este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la „Dumnezeu”. care restabileşte. Aşa se face că simţim un Dumnezeu atotputernic. Aceştia nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea aceasta. 301. ameninţător. Este şi o „ispită a mântuirii” în care au căzut mulţi înşelaţi. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. stăm de bună credinţă că mergem bine. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. 302. Pe de altă parte. Ispăşirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu în destinul insului şi în destinul neamurilor. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu. Numai ispitele. plin de iubire şi apropiat oamenilor. Dumnezeu. peste voinţele oamenilor. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. Vrăjmaşul. Aceasta pentru ca unele din ele. îndată să fie şterse. fie spre mântuire. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. după iubirea omului. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. Este şi ispita sfinţeniei. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. care înclină fie spre pierzare. Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne. prin care constrânge faptele oamenilor cu urmările lor. Câtă vreme mergem în voia valurilor. al pocăinţei. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. îmbie sufletului ispita întâi. fiind iubite. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. echilibrul creaţiei şi echilibrul vieţii. Vicleanul are două feluri de momeli. 27). totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. paie. de orice fel. şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului. cu desfrânarea. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. o numim ispăşire. ascuns. pe cel înclinat spre gânduri. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu. 309. aramă. 308. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. zicând că-s mântuiţi. Momeala nefiind păcat. dar în chipul cel mai văzut cu putinţă. 44). sau gândurile din pricina plăcerii”. oameni amăgiţi de ei. fiind urâte de noi. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. cea prin plăcere. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. care nici nu îngăduie să li se zică păcătoşi. Aici stă pricina pentru care noi. 20). Zice un Sfânt Părinte: „Ia ispitele şi îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască”. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. când de fapt ei n-au săvârşit nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. 26). ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. n-avem nici o luptă. stricat de fărădelegile oamenilor. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. pietre. ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora. ci cu vicleşuguri şi curse. . întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili.298. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. 307. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. 304. deşi botezaţi. Toţi cei ce umblă după plăceri. Dar cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. atotputernic şi tare departe. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. nu vor scăpa de primejdii. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. că nu le lasă Dumnezeu. 305. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. 299. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. până ajunge deprindere sau obicei. care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. altele. 303. 20). De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. câlţi sau „pământ şi cenuşă” (Facere 18. 306. 1). De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute: acestea tot în capul lor se întorc. Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. Peste lucrul lor trebuie să vină corecturi divine. ISPITELE 300. ca ultim reazim etern al liniştii. în voia firii povârnite spre păcat. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere.

318. 312. zicându-i gândurile că-i trebuie putere şi nu-i păcat. 11) ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu. şi aşa ne aflăm având pe Dumnezeu. să nu piară.) De fiecare dată când îl zorea credinţa aceasta trecea. p. Filocalia. fiindcă numai ele coc sămânţa pe pământ. intră vrăjmaşul în cetate. grăindu-i cu mare blândeţe. pe care o vedea. 44).II. necuraţi la inimă. Sibiu.precum este şi ispita muceniciei. Câte unii mai aprinşi la minte. împlinindu-le Iisus ca nimeni altul. în trei vârste se vede: În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. când încrederea îi va fi câştigată desăvârşit şi îi va fi întărită. 14) şi cu chinuri ce duce la Împărăţie. De aceea. Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit. căutând să-l amăgească. Astfel. îl cercetează satana luând chip mincinos al lui Hristos şi. când are cine le trăi. învrăjbite de fapta ucigaşă a păcatului.193). dacă se vor învoi pe pământ. şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecata.1. care spun că nu mai au nimic de făcut.1. Când însă vede că nu poate amăgi pe om cu cele de-a stânga. la toată lumea. ci în afară. nu la sine. Filocalia. vol. îi trânteşte o laudă cu care-l câştigă fulgerător şi poate pentru totdeauna. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci. căci numai ea uneşte cele învrăjbite. pe calea cea strâmtă (Matei 7. cei doi sau trei sunt puterile sufletului care. după câte o ispravă. prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4. de-a dreapta de tot. şi ed. fie de la boli. Sibiu. 316. şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească în acestea. Pe unul îl trezea la rugăciune. IUBIREA 313.I. 19). sare în cealaltă margine. Iar iubirea. îmbulziţi nu de vreo virtute.I. Pe unul l-a săgetat arătându-se în chipul lui „Hristos” şi spunându-i: „Pentru dumneata mai răsare soarele!”. E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. ca pe unul ce. Iisuse Hristoase.249. 315. Carele este iubire. care este Fiul Său. iar mai cu deosebire inima. scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire. 310. De aceea sunt îngăduite încercările. Carele este în ceruri. şi-i năpusteşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. 1947. 314. Aci stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmaşul. În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5. când atârnă de la Dumnezeu o atare pedeapsă pentru oarecare. şi pe la casa de nebuni. 247) şi Maxim Mărturisitorul (Sfântul Maxim Mărturisitorul. după cum ne asigură Sfinţii Marcu Ascetul (Sfântul Marcu Ascetul. dăruindu-le iubirea Sa din ceruri. p. Tatăl răspunde celor doi sau trei de pe pământ. îi dă pe seama vicleanului să-i pedepsească. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat. ca să-i dea omul crezare. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. prin potriviri de semne prevestite ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala. Iubind cele rele. Cuvintele acestea. mai au şi următorul înţeles: pământul este trupul. Sau dacă cel ochit spre înşelare nu-i chiar aşa de virtuos. ci de iubirea de sine. ed. 1946. 311. vol. 19-20). fie de la fire. p. umblă după „plăceri duhovniceşti”. Douăzeci şi cinci de ani pe urmă l-a mai dăscălit. De-acu. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. adică prin cele de-a stânga. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. încât şi moarte de om e în stare să facă. Căci iată: Dumnezeu Se ascunde în poruncile Sale. Fiul lui Dumnezeu. a „dumnezeilor” după har. îi mai îngăduie să fumeze. vol. în persoana lui Iisus. precum că pe „el” îl trezesc „îngerii” la pravilă. (De fapt era sfârşitul judecăţii sale. acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18. Sibiu. adunându-se într-un gând. . însemnează iubirea. după oarecare şcoală a rătăcirii. în mijlocul nostru. Despre legea duhovnicească. Dragostea în Duhul lui Hristos. Având aceştia iubire fără minte pe care vor să o cinstească cu daruri mai presus de fire. 1947. pârjol de Cer în inimile oamenilor. cerând ceva de la Dumnezeu. Unirea puterilor sufletului pe pământul inimii. 8).2. decât să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia. 16). Capete gnostice. ca tot cel ce crede într-Însul. care-s biruiţi de el. neavând cercarea dreptei socoteli. minţile înguste. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni în care atârnă toată Legea şi Proorocii (Matei 22. mucenicia şi celelate năluci ale minţii înşelate. 37-40). încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii. pe firul acestei iubiri. va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.. să bea. întemeindu-se pe Scriptură. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: „Doamne. pentru îndrăzneală. Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (2 Tesaloniceni 2. 317. Minunea adunării puterilor sufletului. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ. nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. silindu-se să-i strecoare în minte şi în inimă părere mare despre sine. misiunea. Iată-l cu momeala pe gât. Îi trânteşte o laudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi a iubirii virtuţii. care se va face prin el. ed. „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru (mântuirea) pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu. relele. ca să ajungă să se creadă pe sine că el e fiul omului din Scriptură şi dreptul judecător. pe lângă înţelesul literei.

aşa prin contrast. toată. 326. iar la dezlegarea lor din trup. dar o putem deduce din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. ci au mângâiat-o cu toate plăcerile şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la minte şi necurăţiţi la inimă. Satana îi cerne şi îi culege pe toţi cei ce mai umblă în lumea aceasta după plăceri. Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei ce n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor. foarte puţini ajung. că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii. în împărăţia fără de Har. prin umilinţele cu care o arde. Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii. Care. Structura lui era o dezarmonie. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini. printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăţia Cerurilor. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine. strâmbă mintea bietului om. 327. De aceea toţi Părinţii au fugit de laudă şi au iubit ocara şi toată năpăstuirea. nu piere niciodată. numai să-i prindă. chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl. Iubirea trupească de sine şi plină de trufie. rămânând în Împărăţia Harului. 322. primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea. numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum. după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii: căci patima aceasta face pe om să cadă. . 7-13). e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă. am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. chiar duhovniceşti. între potrivnici se aprinde şi se menţine. IUBIREA DE SINE 323. în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe. 321. îl ajută să iasă şi din legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. care au de gând să se mântuiască. în starea de iad a conştiinţei. 329. ca pe unele ce ucid puii vicleni şi aduc mult folos de la Dumnezeu. de dragul Adevărului. Ba încă. străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul. Cei ce prin darul lui Dumnezeu se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. desăvârşind în ei iubirea. e puternică. care nu luminează nimic. le rămâne nădejdea. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi. 13). Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine „primul pui al diavolului”. IUDA – IUDELE 330. certări şi ocări peste capul nostru. Noi nu prea putem şti în câtă primejdie ne bagă iubirea de sine. 16). cu alte cuvinte: pe cine l-a ajutat Dumnezeu să iasă din legăturile iubirii de lume. Focul iubirii divine. care s-au amăgit de poftele lumii. dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri” (2 Corinteni 5. 328. Cu îngăduirea lui Dumnezeu. cu iubire de oameni. 13) aici pe pământ. „Puiul de drac” al iubirii de sine. omorând pe cei ce nu cred ca el. 325. făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său. ajută mântuirea noastră. căci altfel nu putem muri nouă înşine ca să viem lui Dumnezeu (Galateni 2. să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9. îngăduind încercări. încât i se va părea păcatul virtute dumnezeiască. cu rostul ca să ne scârbim de noi înşine şi să ni se tocească tot gustul de cele de aici. ura aceasta infernală e focul nestins. Iubirea n-are marginile omului. ura aceasta arde. acesta sporeşte. înşelate de iubirea de sine care le-a povăţuit la toate poftele. 19). De aceea „suspinăm în acest trup. zvârcolirea neputinţei furioase. de slava deşartă şi de trufia vieţii (1 Ioan 2. Lepădarea aceasta însă o poate face numai cine sa ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale. Ura aceasta care nu poate face nimic. către Dumnezeu. iatăle înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. ca să împlinească pentru ei faptele iubirii. tatăl minciunii. De aceea satana întru ale sale a intrat. prin har nu prin natură. Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte potrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine. începătura mândriei. i se va părea că face slujbă lui „Dumnezeu” (dumnezeul care l-a înşelat pe el) (Numerii 25. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină.În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15. ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic. 23). 31). 2). Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei. 10). 324. Împotriva ei nea cerut Mântuitorul să ne hotărâm pentru lepădarea de sine. încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. pe când la vârsta a treia a iubirii. nici timpul. spre desăvârşire (1 Corinteni 12. se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi străini şi călători (Evrei 11. cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4. 319. 320. zicând: „Oricine voieşte să vie după Mine să se lepede de sine. lovit de săgeţile laudei şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită din socoteala smereniei. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. un haos. Sufletele acelea. nici spaţiul. Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale. Au plecat cu nădejde. Sau.

Şi cu preţuri derizorii fiindcă se îmbie mulţi. preoţi. în slava ei orbitoare şi transformatoare de eon. în Cer nou şi pământ nou (Matei 19. până a dospit toată. 336. Întrun aşa suflet se străvede Iisus. Până atunci Împărăţia lui Dumnezeu e contestată. dând la moarte: părinţi. când pământul va fi stârv. Şi când te gândeşti că în fiecare om – luat la întâmplare – e ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu. Iată oamenilor mici. Împărăţia lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. Aci se pune accentul pe virtute. 1932. se multiplică – aşa zicând – dar neîmpărţindu-se. Iuda nu mai este un anonim. trădând. întru slava ei orbitoare. ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească. din nevăzută ce era. El e Fiul şi energia spirituală a Împărăţiei. Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel ce o trăieşte şi. în grăunte nevăzut: desăvârşirea. Împărăţia cerurilor. e destul să existe. Dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieţii – ultimul cuvânt. A fi luminat de cunoştinţa de Dumnezeu. Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei. dar numai o singură uşă: Iisus. în lipsă de argumente decisive. vinde pe Iisus mereu. surori. reclamând. existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce ar spune. A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri. o cale de a ajunge „mari”. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. El nu trebuie să vorbească. destinul şi obârşia noastră de fii ai lui Dumnezeu. a luat-o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa. fraţi. trupul şi Duhul. De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată. bărbaţi. Vitae Graecae. . Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfânta Fecioară Maria) şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul. 334. „Cea mai minunată viziune e un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său” (Halkiu. chiar dacă după omul dinafară aceştia sufăr toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia – şi mai ales dacă le sufăr mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri. arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni. Vita prima 48). curat şi smerit cu inima. în slavă şi mărire. lumea şi sa făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (I Cor. 338. Nu e o împărăţie de vedenii – cum cer oamenii. 6. 335. Pentru veşnicia noastră în împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un alt preţ nu este prea mare. Creştinismul e văzut ca a doua creaţie a omului. sfinţi… Iuda multiplicat. Împărăţia lui Dumnezeu are două vârste. locuind deodată între o mulţime de fraţi. nici unul din „necazurile de faţă”. trăind mai după firea lor cerească trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. e singurul argument valabil al Împărăţiei. Împărăţia. În acest interval al Împărăţiei nevăzute creştinul se bucură întru necazuri. e mai mult dedusă din „răbdarea sfinţilor”. 337. Bruxeles. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. În rezumat. ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU 332. 333. 2). Sancti Pahomii. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus. Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. O astfel de zare a destinului nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. care aceeaşi treabă o vor face-o: vânzând. – vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici” (2 Corinteni 13. „Marele Iuda”. Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări. fiindcă e deodată cu a doua venire a lui Iisus. dar atunci va fi afirmată de Însuşi Împăratul Cerurilor. Cel ce ne lucrează desăvârşirea. în vârsta ei primă e nevăzută. născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt. de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minte satanică. comprimată într-o sămânţă mică. fie şi cercarea cu moartea). 5) –.331. toată făptura se va înnoi – dar „ca prin foc” – şi va deveni spirituală. (fie ele mii de ispite. El. făcându-i oameni cereşti. 28). în suflete devenite fecioare.

Mintea ei e inima. În cale stă infirmitatea firii şi o putere potrivnică nevăzută care caută să înfrâneze sufletul de la un zbor mai înalt decât viaţa veacului acestuia. nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. între calitatea trupului şi calitatea sufletului. deşi sufletul e de altă natură. prietena copiilor. îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire. în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2.339. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate. Poate de aici îşi are obârşia faptul că. sau ei. Deci. înfăţişare de copil. 15). li s-au dat oamenilor normele divine şi minte. Hormonii. dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbat-femeie. mai ales bărbaţii. cu prima întâmplată în cale. iar când se aprind la mânie. şi băieţi şi fete. influenţează spiritul. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă. ÎNJURĂTURILE 346. veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facere 3. găsim o mare disonanţă. decât spre bunătate. nu prin judecăţi. ÎNFRÂNAREA 341. Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. o întrepătrundere ondulatorie. Iisus nu ne lasă numai cu presimţirea – chiar întărită – a Paradisului pierdut. ceea ce de multe ori au să plătescă cu capul. cu fecioria păzită. 345. ca să trăiască într-o rânduială după fire – rânduială morală şi spirituală. De aceea. întretăindu-se în cercuri şi. se văd valurile apei. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. Ce vrea unul. încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11. adică după îndumnezeirea omului. nu ne lasă cu o simplă certitudine a inimii – pe care de fapt o are oricine care-şi vinde averea (marea avere „eul”. Astfel bărbatul dobândeşte. sau urmaşii lor. dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genezice. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere. pe ele. mai mult primitoare decât creatoare. Este o corespondenţă între trup şi suflet. conştiinţa de „sine”) şi o dă săracilor –. Presimte prin instinct. nu corespunde cu ce vrea altul. 3-4). „conştiinţa eului”. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului. petece de lună. decât spre asuprire şi dominaţie şi. 344. mai curând spre brutalitate. nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. după Scriptură. însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte. Pe când slabii. Aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare. Tot rostul fiziologic al bărbatului – ca de altfel al întregului regn animal – nu e altul decât aventura. ci ne vorbeşte de făclia aprinsă a cunoaşterii acestei Împărăţii şi a aşteptării ei stăruitoare. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. pe lângă configuraţia anatomică. . Firea întreagă suspină după arătarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8. ÎNDUMNEZEIREA 340. într-un fel al bărbatului şi într-alt fel. 19). cu totul anarhic. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit. 343. până la căsătoria legală. nervoşii. Drept aceea. Astfel. trăind împotriva firii. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii. împotriva spiritului. 342. Bărbatul e poligam din fire – aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de dăunăzi. Omul gândeşte cu toate organele sale. are o acţiune cu totul diferită. decât spre supunere. al femeii. înclinat mai mult spre tiranie. în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite. mai mult sensibilă decât intelectuală. Organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă. 16). dispuse ierarhic – iar nu să-şi facă de cap. prin trup. hormonul feminin. împotriva moralei. mişcându-se. puterile minţii se dovedesc creatoare. cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. Foliculina. toţi tinerii trebuie să fie curaţi. proprie destinului de mamă. Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. Persoanele tari se fac mai tari prin această formă de asceză. Cu alţii e activ. Bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. nici lui Dumnezeu nu vor să se supună. pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale.

Jertfa e maxima apropiere a voinţei şi iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. stăm liniştiţi şi noi. 348. printr-un mecanism al suprapunerii de imagini. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. în serviciul de cenzură şi în sistemul nervos. O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. după ce n-a reuşit să-l refuze. Iată de ce. le izbucneşte din subconştient şi. – cum fac oamenii. sau. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. când înjură bărbaţii folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. rezumată în simbol. fapta. în mediul umoral. O înjurătură e un moment de îndrăcire a mâniei. o clipă de întunecare a minţii – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte. e un iresponsabil. primind palmele şi scuipările răului. 353. Învierea este noul stâlp de foc. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. ÎNVIEREA 352. şi numaidecât. celelalte sunt cenzurate. izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjură. însă nu duc la nebunie. din auzire. Iar. de nu va fi cu luare-aminte. . Înjurăturile dovedesc. afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă şi încep rafalele înjurăturii. Chiar dacă ar face aşa. Situaţia îngrozeşte pe cei ce pătimesc neputinţa asta. cu ea. Ea vine. peste cele cuvioase. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei. în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. din poveri ereditare. să se desăvârşească şi ea. prin urmare. din fapte consumate. îi întinde ispită puternică. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. un neputincios. Înjurăturile au aceeaşi obârşie ca hulele. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că. din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente. Unii înjură pe Dumnezeu pe faţă. cel puţin în momentul acela. stârnite de hormoni. schematizat în simboluri. Alţii Îl înjură când se roagă. deci dezechilibrat în structura genetică. Totul. şi anume. JERTFA 354. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. dacă repede ar pedepsi tot răul. aici. Ele sunt o pedeapsă. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor.347. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. pe care ni-l leagă de inimă. prin virtutea credinţei. Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche nu una de acum. JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU 355. ÎNTRISTAREA 351. şi numaidecât. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. numai că unele sunt învoite de minte. să nu scadă în credinţă începătorii şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. dacă. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. din cât se poate vedea. Iisus ne aduce Învierea – firul transcendenţei noastre. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. veşnic liniştită asupra răului – atotputernicie asupra căreia. Temniţa îi deschide porţile şi-l va lua în braţe. coboară în întunericul subconştientului. prin mecanismul de contrast. atunci şi oamenii ar face binele de frică. Întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse. în sfârşit. 350. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. cum se tem cei mai mulţi. care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Ea e hotarul de atingere între voinţa divină şi libertatea omului. totuşi. Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni şi. mai ales. că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem. Când deci pe unii cu cenzura slabă – înţelegeţi genetic slăbiciunea aceasta – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare. 349. aici. Cenzura morală astupă un depozit de dinamită. ne dovedeşte atotputernicia Sa. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri pe care o simt în trupul lor. Dumnezeu ar fi un fricos. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. mântuirea ar fi de silă. De aceea vinovăţia celor de pe urmă e neasemănat mai mică. cele necuvioase. Aci. se sedimentează ca un conflict cu conştiinţa. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvânt mai tare decât jertfa. într-o ruşine şi într-o necesitate. Apoi.

adică ne comportăm după om sau . 359. mărturisirea dreptei credinţe. 38). şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său. fraţii mai mici ai lui Dumnezeu. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu sfărâmă mereu porţile iadului. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică şi că biruieşte binele asupra răutăţii. fie rele. numai pentru atâta vină. pentru că nu le-ai dat să mănânce. fiecare va vedea şi va culege roadele. 356. ci Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. Dimpotrivă. se poate ca Dumnezeu să te dea focului şi diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde şi la întrebarea aceasta? Totuşi este răspuns: Cel flămând şi însetat. că le-au adus cu fapta lor germenele nebuniei. sunt refractari propovăduirii cuvântului. dacă le pierdem. Să desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. Pe când. De la acestea se decide soarta noastră în vecii vecilor. nu i-ai cercetat când erau în temniţă. au nu în numele Tău am profeţit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău multe minuni am făcut?” Dar capătă răspunsul: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. ura şi minciuna. în temniţă. Dacă am trăi anii lui Matusalem tot aşa am face. de la Botez. Apoi. Pentru o greşeală vremelnică. 357. ori că nu răsplăteşte. cel acoperit cu preţul vieţii. oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga. 15). Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. În loc de dosare. 364. Căci viaţa pământeană era vremea semănatului. adică ne comportăm prin ele după Duhul lui Dumnezeu. nu i-ai primit când erau străini. făcută într-o viaţă scurtă. ori că răsplăteşte. iar pe de altă parte. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că la toţi Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. mai puternicii veacului. sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii. în fiecare. peste toate acestea. LEPĂDAREA DE LUME 362. pentru că n-ai fost milostiv cu săracii. Faţă de Hristos Iisus din noi şi de Duhul Său cel Sfânt. Mărturie la îndemână ne stau însăşi prilejurile. Dacă le câştigăm. în care se cuprinde toată Scriptura. când ne dă o plată veşnică pentru o mică decizie. o pedeapsă veşnică? Întrebarea aceasta zvâcneşte aproape în toate minţile. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. faptele iubirii şi 2. 363. toţi oamenii. Acestea sunt patimile. căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre: 1. Prin urmare: „Nu este nedreptate la Dumnezeu”. putem avea în vremea vieţii noastre pământeşti una din cele două atitudini: fie trădarea lui Iuda. precum desparte păstorul oile de capre. Pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti. iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu. 360. săşi vadă toate faptele şi să-şi cunoască toate urmările lor şi pe dreptate să-şi ia plata veşnică. Luther se va vedea pricinuitorul puzderiei de secte. fie iubirea lui Ioan. 358. vremea secerişului. nu sunt numai săracii. Lepădarea de lume are două trepte. pe Care Îl avem noi. simţim în suflet o pace şi o creştere sufletească. Întâi ne lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. Doamne. fie binele. O judecată dreaptă şi veşnică nu se face decât chemându-se toţi martorii. e descătuşarea unei foarte mari puteri sufleteşti. Atunci mateloţii lui Columb vor vedea turma de nebuni pentru care au să dea seama.Deci. Lepădarea de sine nu este cu neputinţă sau înfrângere. fie răul. temelia şi viaţa noastră cea după Dumnezeu. în buni şi răi. Duceţi-vă de la Mine. În al doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. după cuvântul: „Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos. cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7. nebănuit de mari. din toate vremile. Lepădarea de lume e o convingere. Şi aşa mai departe. acestea îi despart pe oameni în două. Mila şi adevărul. În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul „Mila şi adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. 22-33) şi vor merge cu lucrătorii fărădelegii toţi cei ce-au ascultat de ei. 361. Mulţi oameni. la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni. LEPĂDAREA DE SINE 365. iar viaţa viitoare. fie bune. cu sfinţii îngeri” (Marcu 8. străin şi bolnav şi. zicând: „Doamne. în care-s scrise toate faptele oamenilor. în înţelesul tainic. iar înşelaţii lui se vor apăra şi ei de urgia judecăţii. Într-adevăr. ale faptelor sale. nu i-ai îmbrăcat. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. gol.

372. are la îndemână aceste trei: răbdarea. unul după altul. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. Şi vede. 19). până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. placul oamenilor (Efeseni 6. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti. ca să ne însoţească toată calea călugăriei şi să caracterizeze călugăria. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. dar nemăsurat de mari la infinit. ci întrucâtva de libertatea omului. Răbdarea mai este şi nevoinţă. 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2. care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2. simţim o tulburare. Lepădarea de sine trebuie să ne-o facem a doua natură. E gura satului. Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. iertarea şi rugăciunea. undeva în centrul timpului. . Din aceasta izvorăşte o mare trăire sufletească. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. gura vecinului şi. nu-I mai sunt stavilă. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. 15-16). gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10. 16). de multe ori. Omul are nevoie de Dumnezeu. Cu nonsensul. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă. 367.după patimi. ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină. nu mai aduce nici o roadă. garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută. Bobul care nu vrea să moară. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. la centru. Libertatea omului înclină orientările sale. sau lumea. 8). Scuipă pe cei bolnavi. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. ca să nu cădem în întristare. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1. cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu. 375. dar n-a putu face nimic. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17. Prin „lume” se înţelege categoria păcatului. pofta ochilor şi trufia vieţii. Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu. ocara ni se face ca lauda şi lauda ca ocara. Aceştia. 374. îţi iartă orice ticăloşie ai face. în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi. 366. oricât ai îndărăpta cu sufletul. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp. 4). Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp. 377. ci trebuie timp şi răbdare. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. de necaz şi se schimbă în bucurie. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber. sub orice formă l-a întâlnit Iisus. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. fie chiar şi de grâu. o mustrare de conştiinţă şi o împuţinare sufletească. trupul şi diavolul. Când avem lepădarea de sine şi dragostea. 36). 368. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. 371. nici cele din lume: pofta trupului. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. 373. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii. 9). 10). Lepădarea de sine dovedeşte credinţa şi dragostea pe care o avem către Iisus. dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1. a armonizării totului. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea. oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. LIBERTATEA OMULUI 370. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării. iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici. rezervată pentru a doua venire. 12) trei vrăjmaşi. În felul acesta seacă izvorul şi rădăcina patimilor. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5. Atunci acestea nu mai au îngăduire. pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. LUMEA – LUMESCUL 376. când deciziile negative ale libertăţii omeneşti. 369. fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi.

grăirea împotrivă. nicidecum să nu uităm că ostaşi (2 Timotei 2. oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei. cu ale cui arme baţi război (2 Corinteni 10. prin aceea că-ţi dă darul răbdării. MAICA DOMNULUI 379. al iertării din inimă (Matei 18. nu ne mântuieşte nimeni. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv. MÂNTUIREA 390. chiar sub cea mai subţire formă a sa. unul după altul. sau chiar îşi va pierde sufletul. căci pentru ele biruie El în locul omului. cu sila. Dacă însă nu vrem. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. MÂNDRIA 382. părăsind sfatul cel bun dat la vreme şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul cel rău. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. groaza de umilinţă. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. De aceea au zis Părinţii că pricina mântuirii este aproapele. . mai ales din partea mândriei. mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău. zicându-i: ai scăpat de noi. 392. 3) ai lui Dumnezeu suntem. îl ştie Dumnezeu că se va mântui. Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins. Partea importanţei. posomorârea. Maica Domnului este crinul neamului omenesc. boala locului de cinste sau a numelui de cinste. boala obrăzniciei. de nemulţumiri. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. De aceea când Avva Macarie era dus de îngeri din lumea aceasta şi pe drum îl întâmpinau dracii. ca darul mântuirii (Efeseni 2. oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. Neascultători. dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu. răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. 35) şi al rugăciunii. 12) trei vrăjmaşi. ştiind cui crezi (2 Timotei 1. de făţărnicii. prin care ne scoate din păcat. Cea mai primejdioasă este mândria sfântului. a voinţei şi a dragostei noastre. Sufletele slăbănogite de mândrie stau pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. 383. din pricina întunecimii sale. – ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. la purtarea ta cea după Dumnezeu. 387. 386. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. cine îţi ajută. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând. Căci răbdarea răului. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm.378. Ispita sfinţeniei e cea mai rafinată capcană a mândriei. Deci fii destoinic. 12). Prin urmare. Creştinului nu-i poate face rău nici cel care-l omoară. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. suflete. 389. 384. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte. ce ţin morţiş că-s păcătoşi. Aşa se explică îndărăptările. Căci. 385. Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit. sufletul lui. neascultarea. nu au parte de darurile sfatului. Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simte trebuinţă să asculte şi să urmeze. cum e părerea de sine. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină. dacă vrem şi ostenim şi noi. pentru orice fiu al lui Dumnezeu. MARTIRII 380. de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi. Mândria singură. să ştii că eşti nebun şi să aştepti ocara ca să te curăţeşti. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun. 4). 8) Sale să fie totodată şi roada cunoştinţei. mintea alunecă pe panta nebuniei. trupul şi diavolul. Macarie. Din răcirea dragostei şi a umplerii sufletului de răutate sub influenţa acestei patimi. 388. 381. Aşa voieşte Dumnezeu. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta. răspundea: încă n-am scăpat. toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. 391.

în puterea noastră. Luând ceva în gură. ca pe o săgeată. . Cereau semn (Luca 11. zise el. l-am luat prin surprindere: repede la şcoală că-i târziu! Dar parcă este întuneric afară. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie. 29) şi umblau să omoare pe Lazăr. Stai. şi a minţii care o conduce. iar dacă-i aduci probele în obraz. nu are leac. Mântuirea este prin Hristos. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului. dar are pedeapsă. 394. Da. fie că o întunecă. Minciuna în treptele ei uşoare. chiar când grăieşte de bine nu mai are statornicie. Gicule este seară. ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu. 399. tronul lui Dumnezeu în om.393.) (Matei 21. şi s-a pierut şi în Rai. Însemnez aici cugetul unei femei simple. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu.n. da să plece la şcoală. 7). fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El. Minte câte unul. întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu cade în propria sa sentinţă: va trebui să se tăgăduiască şi pe sine. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu. crezând situaţia descrisă. ar fi minţit sau ar fi furat. Acesta e un alt neajuns al căsătoriilor greşite. a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură. absurdul ei şi. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om. Tâlharul. Iar pe biata minte. şi aşchia nu sare departe de butuc. iar după ce-i trece unda aceasta. cu mare luptă. 400. de unde – după fire – avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu. N-avem siguranţa mântuirii în noi. 401. şi pe câmpuri de bătaie. stând de-a pururi împotriva Adevărului. 396. Întâmplându-i-se odată ca să doarmă după amiaza cam mult. Orbia răutăţii. Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. şi se poate pierde oriunde. nu recunoaşte nimic. 31). râzi de mine şi dă repede să plece. 406. dogmatic şi mistic. nu se mai poate sui să priceapă din cele văzute pe cele nevăzute. Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. Atunci am văzut chipul dezorientării pe faţa unui copil. de glumă poate fi dăunătoare. Până la judecata din urmă. locul său cel sfânt. Când s-a trezit. şi în ceata sfinţilor Apostoli. 403. Cum era somnoros. Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar. ci şi o faptă a libertăţii noastre. ci presupune şi o faţă socială. că este seară şi nu dimineaţă. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui. 397. era şi toamnă şi ziua scăzuse. 405. S-a conformat. 395. a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. care după fire aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un ac dragostea. în chipul cel mai firesc cu putinţă. O minte nebună nu mai înţelege cele bune. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. Inima înfrântă şi smerită însă. dovedeşte non-sensul. în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15. De aceea. MINTEA 404. prin urmare. răstignit pentru faptele sale. 398. nici măcar nu-şi mai aduce aminte. Dumnezeu nu o va urgisi. A. MINCIUNA 402. dovedeşte nebunia acestei lupte. Aveam în meditaţie un şcolar. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. O minte întunecată n-o mai poţi crede. în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc. blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. iar catre diavol mânia. şi în mănăstiri. Căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există. dar plin de tâlc. Experienţa următoare mi-a dovedit-o. a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” (celor ce se cred drepţi n. Iuţimea sau voinţa. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. încât fiara de om. ca şi când o altă persoană ar fi înjurat. mântuirea se poate dobândi oriunde. Care trebuie cunoscut istoric. şi se poate dobândi şi din iad. Au trebuit şi alte ajutoare să-i dovedească evidenţa. aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. dar în dimineaţa aceasta este eclipsă de soare. 407. înfruntând mândria. nimeni nu se mântuieşte singur. de stă soarele în loc. iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9. era şapte seara. Dar. 34). cel înviat a patra zi din morţi.

acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului. mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. aproape străveziu. Îndată după moarte însă. în relaţie cu binele şi cu răul. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. devine străvezie. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. crezând că e oaie. ne face un mare bine. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă. 9). Astfel. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului. O minte înnebunită de simţuri şi de poftele contra firii – prin care lucrează toată pofta vrăjmaşă „vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu.afumând-o cu mândria. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. nu poate face dovada decisivă nici că este. năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului. În moarte-i învierea. putea cunoaşte. fără să ştim şi fără să vrem. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel. Cu un cuvânt. Mintea obişnuită. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor. trupul va învia din morţi. sau într-alte chipuri o sfarmă şi pune într-însa urâciunea pustirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului. Deşi e negru şi el. acum e templu al idolilor. Deci. ci şi nepătimirea. fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu. chiar a celei mai înzestrate şi cultivate firi. şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă. Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii. în relaţie cu nemurirea sufletului. li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea. Răul e osândit de moarte. Nu trupul este răul. nu voia să cunoască. ceea ce nu cunosc ei. care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. nu înseamnă gândul morţii. fiind stăpâniţi de o lege biologică. având în loc de un singur Dumnezeu. MOARTEA 414. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh. 416. 411. Iar mintea. Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii. Iar dacă lupul mai e şi viclean. neputinţă. fie că o aprinde să stea împotriva adevărului. când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale. 409. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 14. când se dezleagă şi trupul de necredinţă. libertatea aceasta se suspendă. rămânea în necunoştinţă. vede lupul şi se duce la el. care pogoară de pe cap la corp. multe chipuri ale patimilor necurate (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 408. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. În felul acesta El se face hrană minţii noastre. ca un miel neştiutor. Când sora moarte ne dezleagă de trup. la vreme. 7) – ce sfaturi poate ea să dea. nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. prin moarte încetează. Oamenii fug. E un simbol al minţii care. pentru că mintea firii acesteia e tot atât de dibace de a dovedi şi afirmaţia şi negaţia unuia şi aceluiaşi lucru. 417. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. neavând mirosul oii cercat. ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Facere 3. dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire. Ori şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim în Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta? 413. fiind o putere arzătoare. păcatul cu miile lui de gheare. Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. 30) s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. Mintea. dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit. Mintea. Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. pe când era îmbrăcat în trup. care este trupul în întregimea lui şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. 415. adică s-o aştepte cu bucurie. să străbată nu numai luptele.) e un văl uşor.n. sub puterea curăţitoare a Harului. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu. de aceea. deci moartea ni-i un ajutor. 412. mintea. nici că nu este Dumnezeu. întunerecul. deci Dumnezeu gândeşte lumea. 22). 410. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. În vremea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască. învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de . care încă este foc arzător (Ieremia 20.

învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele. De aceea. urmare pe care îngăduie Dumnezeu so gustăm spre înţelepţirea noastră. o conştiinţă împăcată răsfrânge o faţă senină. ca să nu piardă pe oameni. Socotiţi acum. Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului. De aceea. dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1. când îl trădează. mărturiseşte că: „Preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiil 7. îi lasă în păcatele lor. El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu. cum nu-i apără nimic pe lume. Munca iese din stadiul pedepsei şi trece în cel al consacrării. Când a sunat ceasul ieşirii din lume. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi. încât ani de zile nu ajung. 424. ori nu vrem. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Moartea şi învierea împlinesc. Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. ci urmarea greşelilor noastre. care de cine să asculte mai întâi? . 423. 428. pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. că pentru înmulţirea neascultării a ridicat Dumnezeu sfatul dintre oameni. NEASCULTAREA 421. ci milostivirea Lui. nu de la Dumnezeu. au apărarea lui Dumnezeu.necredinţă. dar pentru o viaţă curată. dar şi aceea au mai zis. (…) Necazurile vieţii însă iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte. fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea. NECAZURILE 422. necazurile. Fiind atotbun şi atotînţelept. cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte săI înţeleagă căile. chemarea care ustură. Au zis Părinţii că plata neascultării e pierderea mântuirii. Iar Scriptura. 427. În vremea noastră. pentru aceeaşi pricină. nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv. pe când o conştiinţă neîmpăcată răsfrânge o faţă îngrozită. cunoştinţa noastră e numai frântură. silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire. Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. în vremea ieşirii sufletului le străluceau feţele ca soarele. Şi iarăşi mărturisim: că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. sufletul se retrage din trup şi se adună înspre cap. Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă. când îi sorteşte Dumnezeu pedepsirii. 26). Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi. li se înseninează faţa cu o lumină neobişnuită. La mulţi dintre sfinţii nevoitori ai pustiei. Nouă toate necazurile ne vin de la greşeli. ori vom înţelege pe urmă. să se gătească de pedeapsă. ori pricepem acum. ca să-i dai de capăt. Căci ştiindu-le firea. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu. Dumnezeu Milostivul. Pe locuitorii cu o viaţă stricată. aşadar. ca şi ei? 425. Căci. capătă o sfinţenie pentru conştiinţa cu care e făcută. nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta. Nu fericiţi. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu. Când îşi urmează destinul. precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa. pentru cei ce au dus o viaţă duhovnicească intensă. le rânduieşte o chemare mai tare. dacă vom avea necazuri. 426. conştiinţa faţă de muncă începe să fie un factor de mare preţ în construirea viitorului oamenilor. În vremea aceea. MUNCA 419. îi apără Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. ori vrem. NEAMURILE 420. 3). ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău. 418. ci osânda în cealaltă.

ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică. De la faptul neînsemnat că unuia. 438. Autonomia raţiunii. e cu putinţă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu. i s-a strâmbat mintea. în rând cu oricare dintre obiecte. autonomia societăţii omeneşti nu se poate constitui ca atare decât cu preţul pierderii păcii. preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. care ar încovoia crinii în gunoi. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. pentru unii mai uşoară. Să nu cârtim la necazuri. 442. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine. De aceea. dovedeşte că omul are preţ imens. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Nu sunt toate oi. OMUL 436. şi ca persoane nevăzute. 431. decât o degradare a lui în rândul vitelor.429. poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. adică să trăim deodată. cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins. Dar pentru cei care nu judecă pe nimeni. Omul are dimensiunile intenţiei divine. a tragediei inerente construcţiilor fără Dumnezeu. aşa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieţii. căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă. cu întinderea şi lungimea de vreme. Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece şi în macrobiologie. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. NEPUTINŢELE 434. într-un om. cei cu daruri. o mărturisire a neajunsului. Omul. Precum nu se află vrajbă în Dumnezeu. 37). Necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută. învestit cu putere. care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. – ceea ce e de fapt o înfrângere sau. pentru alţii mai grea şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. în întregul lui. 437. cu puteri şi cu tot felul de haruri. De asemenea şi pacea sufletului atârnă de aceeaşi condiţie. ca nu cumva tocmai la urmă să piardă totul. Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om. ci poartă un număr. cu răspunderi. şi ca persoane văzute. până şi jertfa Sa de pe cruce. ajunge obiect de istorie. 433. cu măriri. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. se petrece şi în mare. mai sincer. necrezut de mare. Asta înseamnă treaba unuia. e subiect de istorie. Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. în omenirea întreagă. pentru alţii mai lungă. Mântuitorul zice că fără nevoinţă intră în Împărăţie (Luca 6. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nici unul dintre sfinţi nu a scăpat desăvârşit de vreo frână oarecare a neputinţei. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de mare. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. Deci. . în societatea omenească. e din ce în ce mai necunoscut. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa. alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. 432. dacă renunţă la dimensiunile sale divine. Ceea ce se petrece în mic. mai sunt şi berbeci şi ţapi. După cum unii ridică până la Cer valoarea omului. 440. ca ultim reazim etern al liniştii. 430. centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte. pe când. NEVOINŢA 435. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. PACEA 441. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare. nu mai poartă un nume. 439.

sau ce este şi mai des. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră. 449. neuro-motor. Dumnezeu a blestemat pământul: spini şi pălămidă să dea şi prin sudoarea feţei să îţi câştigi pâinea. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta. o luptă. Aceasta e un bun spiritual. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti. Şi lepădarea copiilor sunt păcate strigătoare la cer. Lucrează Duminica. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. Pe El să-L iubim. blesteme sau nedreptate: să luaţi seama. dacă vei lucra. pune-ţi o cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească. De aceea. dracul desfrâului. Un neurolog psihiatru a identificat pentru fiecare patimă descrisă de Sfinţii Părinţi o glandă endocrină. de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură. iar femeia în dureri mari să nască”. ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. Sfinţii Părinţi au numit „draci” patimile de căpetenie (Sfântul Ioan Scărarul în Scara numără 7 sau 8 patimi de căpetenie). din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. copii lepădaţi şi îngropaţi ici. căci aduce moarte. pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte. să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru. din mână pătimaşă. iar tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. a capacităţii lor de a strica echilibrul minţii şi de a o întoarce stricată împotriva lui Dumnezeu: dracul lăcomiei. care nu poate fi creat sau menţinut de arme. căci să ştiţi. Când a fost izgonit Adam din Rai. O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi. neuro-endocrin. 2. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor . De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. Adevărat este că o bază biologică a patimilor şi a urmărilor lor o formează şi glandele endocrine al căror echilibru sau dezechilibru funcţional se răsfrânge în toată fiinţa omenească. Ba în gunoi. că nu-i destul să le spui sub patrafir. ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl Cel din ceruri. 445. fă sfeştanie. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. în curtea în care stai tu. Pacea este o idee specific creştină şi se condiţionează de obârşia ei divină. De aceea. cine te va mângâia? 4. dracul trufiei. Dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminica. de El să ne lipim inima. PATIMILE 447. Cineva se ţine de vrăji asupra ta.. căci. de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. 444. Iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocania (pagubele) asupra avutului vostru: 1. neuro-static). nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii. cu făină. păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci tu tânjeşti şi vitele tale. alături de trăirea creştinismului. deşi i-ai muncit nu te vei putea folosi. căci dă Dumnezeu după cuvântul lui. căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele. război chiar sau dezechilibru total.) 3. toate celelalte rezolvări. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte. trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. mai înainte de a o amesteca cu ale tale. 8. 448.. peste tot. căci neasemănată este plata pe care ne-o dă Dumnezeu. Ai cumpărat din mână rea. 6. vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica. faţă de cea dată de lume. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. e singura cale care mai poate aduce pace între oameni şi bună învoire. trăit din toată sinceritatea fiinţei. 450. dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima. 5. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în desfrânare. colo. satisfacerea şi rostul lor concret. din cauza caracterului lor constrângător. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. pentru că acestea primesc aprobarea.443. (. şi alţi „draci” ai nervilor. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că. al obârşiei lor adamice. peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre. grăbesc apocalipsul. dă-i puţină apă sfinţită. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul. Instinctele. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. ba lângă o altoaie. 7. Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit. nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii. curăţeşte-ţi trupul tău prin post. pe câmp. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. De aceşti bani. nu-i dau omului lupte. Dumnezeu. PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI 446. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele.

Fiecare din patimile de căpetenie pot duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă. iar omul şi-a pierdut libertatea. Iată-ne. trebuie născuţi. asupri. când nu le mai are. azi. toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi. căci cu ce vine. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului. ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. prin patimile trupului. fie ea omorârea de sine. oamenii au ajuns în robia patimilor. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie. iar acum. care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii când se vede în primejdii. slăbindu-i puterile. 461. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. căci între noi şi El e zidul păcatului. În cazul robiei. În veacurile de aur ale creştinismului. fie nebunia. deşi conştiinţa nu doarme. uneori. 464. De aceea. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. 10) chiar între creştini. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. căci deîndată ce sunt spuse. 452. 462. în veacul nostru însă. Păcatul. De aceştia care însă să trăiască viaţa în Hristos. stăpâni mintea. iar dincoace de zid. 455. ca în somn. Păcat aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. dar nu le mai are de unde. Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţă de a se mai împotrivi. le-ar întoarce lui Dumnezeu. mântuirea. ca şi mai mari mizerii. Drept aceea. pacea dinlăuntrul nostru. pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. Drept aceea. precum şi înfricoşarea de urmări. împotriva noastră înşine. a scopului ultim al virtuţilor. fie chiar îndrăcirea. 466. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. lăcomia de putere şi fumul mândriei. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă. rar dacă se mai află. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu. Totuşi. 454. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. prin patimile trupului. 459. altă cale nu rămâne. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. De aceea. oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta. ascunse cu voia. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei. mai aici. . Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. PĂCATELE 456. 453. Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede. iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. sau decăderea firii. trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată şi. iar lui. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. 451. Trebuie. când Dumnezeu a ajuns de râs (Ieremia 6. De aceea. Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. de uitare de Dumnezeu. Ne-am sălbăticit în toate părţile. e într-o stare de necredinţă. De pildă. Aceasta ne învaţă cel mai bine calea lui Dumnezeu. dar refuzând rostul –. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa. omul trăieşte în stare de păcat. pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor? Care a sfârşit bine dintre beţivi. iau în ajutor propria lor mizerie. aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile. în schimb. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ţi aprinzi paie în cap. Lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii sau legea păcatului (Romani 7. omul. deci. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. cum vine. Calea aceasta e treabă de cârpaci. căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi îi lua în glumă. Iată de ce şi fiarele fug de om. e destul să izbutească o mutare mai încoace. toată viaţa. prin patimi. noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărmare aflându-ne. lăcomia de avere. le piere puterea de a obseda. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. 460. deci.forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. 457. acum s-au făcut bărbaţi şi îi simte cum îi fură puterile. 7). din multa păcătuire. trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini. i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. 465. 463. 458. împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.

păcatul. de făcut calea de la chip la asemănare. o mare capacitate de dragoste. omul nu e al lui însuşi. o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Deci. care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire. datorită înzestrării sufleteşti mai puternice. p. Asta-i noutatea grozavă. veşnic fără iertare: starea omului împotriva adevărului. slujitorii Sfintei Liturghii. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. Iată o nevăzută dimensiune a crucii. când eşti convins de nedesăvârşirea ta. decât talazurile care bântuie marea” (Sfântul Ioan Gură de Aur. 1941. Despre preoţie. De aceea. VIII. pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic. jertfă neîncetată. o voinţă mai puternică. precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. o copiliţă numai. aleargă după ei şi face aceasta până la ultimul om al împărăţiei Sale. trebuie risipit. ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului. Iconomii tainelor. Craiova. nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu. te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu. Păcatul nu e o realitate cu suport propriu. iar alţii şi câte cinci. iertându-le din datorie. cu ispravă cu tot. este semn că Cel desăvârşit este lângă tine şi conştiinţa ta strigă diferenţa între El şi tine. până la moarte”(Apocalipsă 12. Deci. de drept. 471. trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală. ca de pildă o minte mai străvăzătoare. sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. Toti creştinii au sigur câte un talant. Aceste energii ale chipului prind mai bine. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. Când crezi despre tine că eşti drept. Faptul că. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. personalitatea ar putea străbate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemănată asemănare. de asemenea. Cartea III. dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o între sfinţi. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi focul alăturea pentru toţi pomii care nu aduc roadă bună. Mărturisirea de credinţă fără îndreptarea vieţii nu are nici o valoare. 473. Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic şi mult mai limpede. ca nişte antene mai bune. pentru mântuirea lumii. Dar. nicidecum numele pe care îl are. cînd îi loveşti dracii. ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă. 470. după judecata tuturora. sunt şi ei în măsura iubirii. Personalitatea este o înzestrare sufletească neobişnuită. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. 469. ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce. al cărui autor este. ci al lui Dumnezeu. Păcatul este o călcare a legilor vieţii. cap. nici al altui om. 11). 61). Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos. şi nu şi-au iubit viaţa lor. zice că tu eşti drac. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. Prietenul păcătoşilor aşteaptă pe toţi cei ce au să se mântuiască. Pe de altă parte. Aşa-i firesc omului păcătos. energii de lucru. 475. . Căci. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. o inimă mai largă. pe Iisus. 1). De aceea. Pentru păcat Dumnezeu este foc mistuitor. 477. adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna. energiile Harului care le sfinţeşte. arsă în lumea aceasta. sub amara tiranie a neantului. ai închis toate posibilităţile tale de desăvârşire. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. 474. îi caută. această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului. Personalitatea are. E destul să ne gândim la Sfântuliţa de la Argeş. 468.467. Păcatul. Dacă urmează mereu aşa. îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă. că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate. 476. Valoarea unui pom o hotărăsc roadele ce le face. Când ştii că eşti păcătos. 472. adică răul. dar unii au şi câte doi. o ingeniozitate înăscută. Iar împlinind condiţia asta. Cel mai greu păcat. Păcătoşii au un prieten. pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii. PERSONALITATEA 478. o memorie mai bună. mintea slăbeşte şi nu mai poate stăvili dezechilibrul din ce în ce mai mare care invadează spaţiul vieţii cu spectrele sinistre ale morţii pe picioare (Apocalipsă 3. Talanţii sunt talente. introducerea în viaţă a unui dezechilibru consimţit de minte. iar făptura a făcut păcatul. ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii. după ei.

Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament. faptele pe care le-ai făcut plângând. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. Ceea ce. adevăratul aproape al conştiinţei căzute între tâlhari. Mare este Taina pocăinţei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe în zeama lor. ascuns. Ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10. izvorând din Hristos. . nu pot să vie la mântuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de „ştiinţă” şi afumată de mândrie. nu numai fiindcă te face din rău. Acasă. precum şi cele două testamente Legea şi Harul. ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. creşterea lui în neamul samarineanului. 483a. neputând să-l ajute. de cele mai multe ori. să le facă o judecată milostivă şi fără nici o înfricoşare şi iarăşi să-i împace cu Sine. de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea. Matei 7. legea. povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine. A petrecut împreună cu omul. ca să avem răspuns la problema vieţii veşnice. iar la acestea se ajunge. adică căderea omului din starea de rai a conştiinţei în starea din lumea aceasta. să vie de bună voie la smerenie. cu vin şi untdelemn. ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul. 482. Iisus. POCĂINŢA 485. mai ales. nu vor scăpa de primejdii. omul fără de păcat. Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii. (căci samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari). Plăcerea e momeala cu care „hoţul” înşeală pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon. PLÂNSUL 484. însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om. a dreptăţii după fapte. 33). A venit un străin. omul fără de păcat. până la a doua venire a Samarineanului când i se va răsplăti osteneala. Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând. 480. plângând. ei care stăpânesc peste oameni. ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră. pecetluind cu aceasta unul din cei doi bani de cheltuială. i-a luat firea sa în spate (întruparea lui Dumnezeu). Pe când în Cartea Vieţii se scriu. le-a spălat cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine). adevăratul nostru aproape. spălându-i rănile. pe Fiul Său Cel Unul Născut. care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. au trecut pe alăturea: asemenea şi leviţii nu i-au ajutat nimic. ei care ştiu totul. pentru cine umblă după ea. bun. 486. asta mândria n-o poate face. Pilda samarineanului nu este numai o pildă. Toţi cei ce umblă după plăceri. pomul vieţii. coborând din ceruri. Amândouă tămăduiesc deplin pe om. din neam în neam. este şi angajarea omului în asemănarea cu samarineanul. pe când cu lacrimile te curăţeşti pe tine şi-i foloseşti şi pe alţii. PLĂCERILE 481. Iată adevărata împlinire a legii în iubire. stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui. Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă.PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 479. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. ci pe cunoştinţa de Dumnezeu şi pe curăţia inimii. Cu puterea de a izgoni duhurile cureţi pe alţii şi te poţi primejdui pe tine. Prin urmare. de orice fel. a dat Bisericii grija de om. până li se moaie oasele trufiei. le trimite. De aceea. dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ. Dar a doua zi după Înviere. din vrăjmaş al lui Dumnezeu. are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Iată cu cine să fim asemenea şi ce să facem. prieten al Lui. Toată bătaia de cap cu omul şi tămăduirea conştiinţei sale o are Biserica. este totodată şi revelaţia misiunii viitoare a Bisericii. adică după trebuinţă. i s-a apropiat de răni. Cum să poată veni. l-a dat în grija Bisericii. în stare să ne care în spate dintre tâlhari. „Bucuria minunilor te poate pierde în slavă deşartă” (cf. 483b. să vie în genunchi înaintea unui simplu preot şi să-şi înşire toate fărădelegile şi necazurile lor?! Nu. curăţite cu asprimea pocăinţei. ca un untdelemn ce unge rănile. Iisus n-a pus accentul pe minuni. 22-23). Iată Samarineanul. rănită şi mai moartă de tâlharii cei din gând. Să renunţi la plăcerile tale spre a face bucuria altuia. Pogorârea din Ierusalim în Ierihon. Noul Testament. Mila cea fără de margini a Tatălui. om de alt neam. Legea şi prorocii.

Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit. Ei au rămas dincoace. PORUNCILE LUI DUMNEZEU 494. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor. binecuvântând pe cei ce-i duceau la moarte. Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l-au cerut în curtea lui Pilat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27. 490. Când se vor convinge de aceasta. care face viaţa neamurilor cu putinţă. zile de foamete: „Nu foamete de pâine şi nu sete de apă. Neam fără semn. ci de auzit cuvintele Domnului. POPORUL IUDEU 488. sau deşteptarea puterilor sădite în noi la a doua naştere. ci e mai presus de fire. care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte (Neemia 9. cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană. numai şi numai ca aceştia să-i scape de cel mai îngrozitor coşmar al istoriei lor: Iisus. … Plată îi aşteaptă. romanii. pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni. ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos. Evreii urau de moarte stăpânirea romană. pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc. Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vorbeşte! 491. Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări. şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului. Lucrarea poruncilor. tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii. Nu le-a rămas decât aruncarea lumii în Apocalipsă. 489. căutând cuvântul Domnului. Vor îmbrăţişa pe omul trufiei absolute! Omul care în numele său se va proclama Dumnezeu! Acela-i Antihrist – Semnul Sfârşitului! 493. . Crinul Bunei Vestiri. ei ieşiră din destinul lor. De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului. cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. Neam fără Dumnezeu. dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. întoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii. e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. iar alţii ziceau că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ce-au făcut ei. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită. dar ca să termine cu Iisus. vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină. iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor. 25). pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme. Cât se poate prinde de minunea acestei sfinte taine. iudeii Îl răstigniră pe cruce. de proporţiile lumii. până la cel mai de pe urmă. spre neîndurata moarte. nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor. Au făcut-o şi pe aceasta. încât pretutindeni dau de Iisus. 492. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină. Pentru ei Iisus a trecut pe cealaltă parte a mării înţelesurilor. 11-12). cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. Toată tragedia acestui popor. erau dispuşi ca să apeleze la oricine. Trebuia re-crearea acestei zidiri. deci pricinuiesc aceeaşi istorie. căci e adevărat: nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te ucide în tot felul. trezirea la viaţa cea după Hristos şi Duhul Sfânt. dar fără idealul care i-a părăsit. 29). Acesta e înţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu: redobândirea iubirii fără margini. Cei vechi se rugau pentru cei ce-i schingiuiau şi le cuprindeau picioarele.487. povârnită iremediabil spre plata păcatului. pe care şi-l vor pune rege. Neam împotriva lui Dumnezeu. au fost în stare de data aceasta să se facă apărătorii cei mai ascuţiţi în slujba celor mai mari duşmani ai lor. Singura rezolvare. Ei n-au înţeles că de aceea petrec acele „zile fără număr”. şi vor cutreiera pământul. pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. Astfel. Nici porţile iadului nu le-au putut ajuta să scape de El. Neam fără înviere. Coşmarul acesta al lor s-a mărit cu veacurile. Totul e să te învoieşti aşa pentru Dumnezeu şi El îţi ajută. dar nu-l vor afla” (Amos 8. Cu fapta aceasta ucigaşă. Şi aceasta o vor face.

Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. ca să-ţi pui nădejdea în om. ca apoi să nu fie prăpăstenie la care să nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinţă. POSEDAŢII 496. 503. ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare. care se retrage în simţiri. ca unii ce n-au aflat comoara. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. 501. dimpotrivă. creaţia sa. Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor: precum nu mulţumeşti servitorului tău care te serveşte. se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejile sale. nu vom avea pretenţia ca Dumnezeu să ne mulţumească precum că I-am împlinit poruncile. De aici puterile potrivnicului. mintea vede gândurile. zice Ioan Scărarul. patimile. În acest adânc al minţii. 502.Dumnezeu se găseşte în poruncile Sale şi prin porunci vine la noi şi pe noi ne strămută în Sine. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude. Postul e vechi şi începe odată cu omul. Exemplu: Nietzsche. ba şi talantul de negustorie l-au îngropat în pământ. Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământeşti. POVĂŢUITORII 504. după expresia Părinţilor. în mocirla uscată. punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Ochii văd lucrurile. încet şi cu socoteală. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. Milostivul. precum şi întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmaşul şi ajungem de-o asemănare cu el. Cu trupul nu putem trata decât prin post. altfel mustrarea lor învinge. fiindcă. iar acela n-are nici un motiv să se supere tot aşa şi noi faţă de Dumnezeu. 497. fiind nepătimaş. Zice un filosof: e destul să primeşti în minte o singură prejudecată. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. sau în altarul inimii. Se sălăşluieşte Hristos. Biserica înşiră printre păcatele minţii şi prejudecăţile. cea nematerialnică de la ţărână se subtiază şi se curăţă. Mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. 495. Postul lucrează şi asupra acestora. De aceea el trebuie uscat. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. le rânduieşte şi chemare dinafară prin glasul slujitorilor Săi. Deci cei ce ajung la hotarul morţii în nelucrarea poruncilor. E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos. deşi Lui nu-I trebuia. la dezechilibru. Dar Dumnezeu. E prima poruncă de stăpânire de sine. de la trup se spurcă şi se întunecă şi că. care-l scot clinic dintre oameni. PREOŢII 506. POSTUL 498. revoltat împotriva lui Dumnezeu. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. 500. Şi Iisus a postit 40 de zile. porcii patimilor nu mai vin să se scalde. PREJUDECĂŢILE 505. mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. izgonind afară pe satana. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim la Botez. că mintea fiind netrupească. dar nu convinge. nu se vor mântui. poate ajunge la crize. ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om. ca să nu-i piardă în fărădelegile lor. . voia să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile. De aceea. Prin preoţi nu te cheamă omul. 499. pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului. E lucru de mirare.

Craiova. din amândouă părţile. aşa cum sunt. decât talazurile care bântuie marea” (Sf. De aceea. Acesta este un semn de primejdie. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. Aşa se cufundă în păcate. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. biruindu-se de lume. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. 514. slujitorii Sfintei Liturghii. le pune înainte neputinţele oamenilor. Aceştia din anumite „motive” nu vor să asculte de preoţii Bisericii. Prin ei. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine. ascultaţi de Biserică. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. 513. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă. Preoţia este. A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. şi nu şi-au iubit viaţa lor. 509. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. iertându-le din datorie. VIII. zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor. prin viaţa lor. şi în general dreptul. 61). cu toate acestea. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. 25). îşi strică mintea cu părerile lor. Dumnezeu te cheamă. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. Preoţii au grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduită întoarcerii. De aceea. Mare. prin Sfântul Sânge al Mântuitorului. De multe ori dreptul o păţeşte. 510. Drept aceea. Sigur că aceştia. Despre preoţie. prin graiul lor. 508. Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi. cu aceeaşi datorie ca Pavel. Ioan Gură de Aur.507. darul lor e de la Dumnezeu. Căci scrie: „Dormind oamenii. cap. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele). a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. 26). Preoţii vremurilor noastre. e sfânt. fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei. Cartea III. Preoţii poartă preoţia lui Hristos. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. covârşitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep oamenii? 512. 517. căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu. Iisus nu a avut nici un păcat şi. sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. ale slujitorilor legali ai Bisericii. copiii. nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. În jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea. din neascultare. de care prin amăgire au ascultat. deci nimeni nu se mântuieşte răzleţinduse de Biserică. în întindere şi în adâncime. 516. capitalizate în om. p. Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor. 11). nevrând să-i piardă din gheare. 2). ca să nu cadă din milostivire sub strivirea dreptăţii. ca o nouă filiaţiune. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. sunt şi ei în măsura iubirii. să-şi facă singuri „credinţa”. vor şovăi în hotărâri (Isaia 28. Şi aşa îi duce de minte. jertfă neîncetată. Vrăjmaşul. acoperindu-le darurile şi harurile. Dumnezeu îţi vorbeşte. dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi). Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. pâinea cea din Cer. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. Iconomii tainelor. până la moarte ”(Apocalipsă 12. 1941. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. în loc ca ei să biruie lumea. Preotul. iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii. ce puţini L-au ascultat! Este un cerc vicios. şi pe om şi pe Dumnezeu. care trece peste taina pocăinţei. fiindcă au păcate. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. Dumnezeu te iartă. PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI . Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală. administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei. pentru mântuirea lumii. Fraţilor. ci de Cuvântul lui Dumnezeu. sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu. oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 511. ştergându-le cu darul datoriile agonisite diavolului. indiferent de neajunsul lor de oameni. nu de pâine. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. arsă în lumea aceasta. 7). în care se încurcă sufletul multora. 515. ci o lasă să-şi facă de cap. de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. 16-17). Lor li s-a dat marele dar să ierte în numele lui Dumnezeu. de Dumnezeu ascultă. Dar. Chemarea le este învăluită. oricât ai fi de păcătos. prin iertarea lor.

Înşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşi nu au crucea pe catarg. 24). Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru. 520. Proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită şi pălmuiesc smerenia. şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. decât a-l desăvârşi. 4. ci ne păzim şi îi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşăm cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (2 Petru 1. 3. Tălmăcesc greşit. Se dau pe sine de ceva mare. 49): pârjolul dragostei. lămurindu-l ca aurul. 8. căci mulţi dintre ei au fost pe la casa de nebuni sau vor trebui să se ducă. după trecere de vreme. pândind şi alergând după fiecare ins. 519. ed. Înşelăciunea e şi mai vădită. în fiecare veac de oameni. Pe semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte: 1. 5. ba şi Sfânta Împărtăşanie luând-o!. de cum pe oamenii lumii. prin sfintele soboare. Nu vor nici în ruptul capului să-şi controleze prin preoţi cele auzite de la duhul lor. Capete despre dragoste. căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12. ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape. căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28. mai presus de Biserică şi sfinţi. luntri sau biserici mincinoase. Pentru ei. mai mult pe ei înşişi decât pe Dumnezeu. chiar şi pe pustnici. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie. pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. ca pe Pavel” (Sfântul Maxim Mărturisitorul. 10. 12. Se ţin pe sine mai presus de Scriptură (unul chiar mi-a rupt-o). întrebându-i: Nu după scripturi (Ioan 19. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-I Cruce. Asta nu se poate tăcea. până la sfârşitul lumii. Sibiu. Asta atârnă de puterea de străvedere a „duhului” care le spune ce le spune.518. Cad la laudă. unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă. Pretind ascultare de la oameni pentru că „Dumnezeu” i-a trimis să spună la lume lucruri de care îţi ţiuie urechile. . strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Dar asta nu e proorocire. Dreptul Judecător şi aşa mai departe. hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. întemeindu-se pe Scriptură că şi Avraam a fost în stare de o atare ascultare. 1947.) Prin urmare fiind aşa de săritori cu ascultarea şi credinţa la poveţele „duhului” lor. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. 11. În numele „dumnezeului” lor sunt în stare să omoare om. terorişti ai sufletelor simple. strâmbă adevărul şi se propovăduiesc din Scripturi. 6. 9. pentru fiii pierzării. Nu-i blândeţe pe chipul lor. p. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni. Şi aceasta o face mereu. dându-se pe ei de ceva mai mare: Ilie. 7-13). Iisus Hristos. deşi scrie: „Aşa să vă rugaţi” (Matei 6. 3000). pe care-l cred că e Hristos. 20). 10). Prin urmare. Răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. Dumnezeu-Omul. şi-ţi îngheaţă inima auzindu-i. mergând grăbit spre cea mai de pe urmă sfărmare şi sărire a minţii. 523. bătând metanii. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte (800 în 1946. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucruri fără nici o legătură. 7) au răstignit ei pe Dumnezeu ? PROVIDENŢA 522. 2. Câte unii. cu „duhul” care îi poartă şi îi învaţă. Adesea au „grăire în duh”.I. a cercat vrăjmaşul pe mulţi. îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiuită a Satanei (2 Tesaloniceni 2. având smerenie mincinoasă. Fiul Omului. luat în parte. în toate vremurile. iar ei sunt înşelaţi. (Cu amăgirea ascultării până la ucidere de om. acum cca. Ioan. aceasta curăţeşte şi viaţa noastră. dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică „Tatăl nostru”. 9). cum s-au dat. 7. cea din iubirea de oameni. în care pe mulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului. (…) umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut. dar scuipă Biserica. 521. Filocalia. şi jurându-se că-s oamenii lui Dumnezeu. întrucât oricare din hristoşii mincinoşi. Fac pe proorocii şi împrăştie spaimă între oameni. făcându-şi şi Sfânta Cruce. care li s-a făcut până acum în peste 800 de hristoşi mincinoşi (Matei 24. vol. Astfel. arată o evlavie neobişnuită: mărturisind pe Hristos.77). sunt o adevărată primejdie pentru oameni. e destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut iudeii. nu e fiul Tatălui. Multe proorocii li se împlinesc. ucigaşii drepţilor. iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. care de fapt sunt diavoli. sărutând icoanele. îngăduind Dumnezeu. Hristos. iar Finees a şi făcut aceasta şi i s-a socotit acestuia râvnă pentru Dumnezeul său (Numerii 25. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic. Nu-i ocărâm. toţi ereticii (rătăciţii) vremurilor pe care însă i-a afurisit Biserica. dar multe nu. cu toate acestea. pe Maica Domnului. de altfel. ca unul ce n-are învelitoarea trupului şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. 10). primii călători la iad cu Scriptura în mână.2. „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui.

Duhul lui Dumnezeu Se retrage din om şi vin pedepse colective multiple asupra vieţii păcătoase. rămân la pământ. pentru că sunt numai trup. în care Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. de la ascetică la mistică. arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori. Prin sabie se înţelege aici: asprimea dreptăţii. până chiar şi pedeapsa cu sabia. cu puterea arzătoare. Toată cărarea de la porunci la cunoaştere. Că uneori Dumnezeu pedepseşte răul şi uneori răsplăteşte binele. nu poate. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură. întunecaţi şi la întuneric. 534. al libertăţii deciziei şi timpul are o funcţie variabilă în Providenţă. printr-un elan de iubire de Dumnezeu. după cum îi trebuie. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. În cazul când omul cel vechi mereu se obrăzniceşte cu „drepturile” sale biologice asupra omului ceresc şi biruie. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. 540. sunt refractari propovăduirii cuvântului. că avem o înrudire cu Dumnezeu. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că tuturor Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. Aşa că pe unii îi luminează nearzându-i. autoritatea. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. care „striga înaintea Domnului” (Geneză 19. pline de chinul contrazicerilor.. mai puternicii veacului. perversiunea sodomiei. Dacă Dumnezeu ar răsplăti tot binele aici ar însemna acelaşi lucru. 532. Iar fiindcă omul are dorul excepţional al făpturilor spirituale. Aşa avem motivarea potopului: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia. 527. într-un sentiment de liberare. Dacă Dumnezeu ar pedepsi toate relele aici. iar cu puterea luminoasă. însă. Mulţi oameni. 536.care aprinde lumea. pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-i mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au. 13) a atras asupra Sodomei şi Gomorei prăpădul focului. când dintr-o omidă păroasă – trecută aparent prin moartea unei crisalide – iese şi zboară un fluture în culorile curcubeului. legea. 535. dar încă neaprinsă. de aceea pentru aceştia nu-i mai rămâne decât sabia. atunci. care nepedepsit imediat ar putea periclita stăpânirea lumii. cel acoperit cu preţul vieţii. precum nu răsplăteşte tot binele aici şi numaidecât. De asemenea. precum şi vremi când îl prigoneşte sabia – ca să vie iarăşi la starea de milostivire. bineînţeles –. dar şi pentru că fiecare ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea. 530. stăpânirea. 524. ajungând într-un contrast nelimitat. 3). Dacă o face rar în lumea aceasta este semn că o trece sigur în cealaltă. 531. care a ars pământul 400 m sub nivelul mării. ar însemna că se teme de puterea răului. ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau. . asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. ar putea însemna că lumea aceasta este singura care există. Dacă ar răsplăti tot binele imediat ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta. ca o înviere din morţi. Dacă ar pedepsi toate relele imediat. dar nearzătoare străluceşte pe sfinţi. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare. ca un Soare neapus în vecii vecilor. cauzalitatea. 526. radioactivă până astăzi. 525. 539. deosebirea celor două naturi care trăiesc întreţesute în noi. poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale. nici un pas nu o facem singuri. Dacă Dumnezeu uneori nu pedepseşte răul este că aşteaptă pocăinţa păcătosului.. Providenţa bate timpurile în funcţie de om. Ştiind Dumnezeu slăbiciunea credincioşilor şi desfrâul răutăţii. Deci zilele lor să fie o sută douăzeci de ani” (Geneză 6. Timpul. dar neluminoasă arde păcătoşii. formând Marea Moartă. în vecii vecilor. viaţa şi toate vămile cunoaşterii. lumea. Pe nedrepţi. pedeapsa. mai intervine din când în când cu întâmplări înfricoşătoare între oameni. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. 537. Dumnezeu taie para focului în două. adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană – sub acţiunea harului de sus. că există numai lumea aceasta. ce se întorc Acasă. decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. respectând libertatea omului. o candelă cu untdelemn şi fitil. 533. este ca să ştie că răul se pedepseşte şi binele se răsplăteşte. 538. 528. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu. Când cineva se încumetă să se lase în conducerea Providenţei. Dumnezeu nu pedepseşte toate relele aici şi imediat. Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia. 529. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. iar pe alţii îi arde neluminându-i.

şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. Durerile se stârnesc şi cresc în vremea mersului. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. Şi aceasta fac şi oamenii liberi şi cunoscuţi şi lor înşişi ca atare. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie. ca o făclie. De ce nu-s părinţii la fel de grăbiţi şi cu însurarea băieţilor. în ce sfârşeşte omul. O răsplată aici şi imediată pentru toate faptele ar dăuna libertăţii omului. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. Aşa zic medicii. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. împinşi de milă şi de ştiinţă. furii. îi trebuie doi ani. De la pântece durerile se întind la rinichi şi în josul pântecelui. până la tristeţea şi melancolia cea mai profundă. 543. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. Alţii recurg la sterilizare. la sensul lor metafizic cel ascuns în Dumnezeu. pe cât sunt de grăbiţi cu măritarea fetelor? Fapta lor greşită încurajează tăinuit şi pe faţă frauda neomaltusiană – onania cu femeie. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. deci. fereala. Într-un raport conjugal normal. Aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu. 545. uneori în membrele inferioare. căutând să scape de rostul firii sale. cu deosebire la femei: tulburări grave ale sănătăţii. În amândouă cazurile Dumnezeu aşteaptă sfârşitul omului. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. care este Duh. cum nu se mai poate spune. organele genitale feminine trec succesiv printro fază de congestie intensă şi o fază de slăbănogire bruscă. a ridicării vreunui lucru şi peste tot în vremea intimităţii – lucru care aduce uneori grave neînţelegeri conjugale. sau o va face criminală. păzind-o de rostul zămislirii. adevărate sincope ale judecăţii. până se desprinde de mamă. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. irascibil până la exces. Iată. se arată şi pedepsele acestei fraude. fără . printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI 544. reglementândul potrivit cu rostul său originar. 15). Asta-i frauda şi isprava. fie că a fost multă vreme bun. prin urmare. alţii la aventuri. prin puterile raţionale ale sufletului. trebuie să fie lăsată în pace. dar necinstind-o. apar tulburările nervoase. neisprăvit. E un adevărat dezechilibru umoral. Şi iarăşi. Caracterul schimbător ajunge iritabil. 548. 9). singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. care nu mai pot fi înfrânate sau stăpânite. 8). ce stabileşte cursul regulat în circulaţia sângelui. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. păzirea – ceea ce e o plagă de o nebănuită întindere în toate mediile sociale. cu desăvârşire necunoscute nici chiar medicilor. la ce climat de libertate şi dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-şi ridice fiii. Deodată cu durerile acestea. mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. şi uneori. ca prilej al descărcărilor sale genezice. care face biata victimă să treacă de la explozia violenţei. este iubire şi Adevăr. 547. după rânduiala firii. PSALTIREA 542. Deci. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoştinţa cea din păţanie. De aceea nu tăcem. cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate patimile ispitelor. cele de pe urmă au ultimul cuvânt. sau la lupanare. Plăcerea. S-ar micşora ceva din slava lui Dumnezeu şi s-ar micşora şi prestigiul fiinţei omeneşti. tulburări îndeosebi nervoase şi mintale. căutată numai pentru ea însăşi. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. iar binele s-ar face din interesul răsplăţii. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. ci demascăm. până la ideea sinuciderii. explozii violente. 546. în vremea ridicării şi aşezării pe scaun. după scurtă vreme. 541. Instinctul femeii însă e maternitatea. Răul nu s-ar face de frica pedepsei. fie că a fost multă vreme rău. Din nimicuri. ţinută în mână de David. ci o va osândi cu ucigaşii şi curvarii. Actul conjugal falsificat. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. Copilului. Iată că. care schimbă profund starea psihică şi mintală a bolnavelor.Dacă uneori nu răsplăteşte binele dreptului este semn că-i lucrează răbdarea. sau învăţăturile din durere. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti. fenomene dureroase ale pântecelui.

oricât sar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui. Răbdând bătăi. iar cu vremea. La începători. Prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. pentru că în lupta cu mândria şi cu slava deşartă. iritaţii. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. piroanele şi spânzurarea pe cruce. în credinţa lui Dumnezeu. deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci. pe urmă alterarea lor anatomică. 559. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. Dumnezeu adevărat. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. RĂBDAREA 553. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. RAŢIUNEA 551. 557. cu vicleşug. care. raţiune absolută a lui Dumnezeu. care-şi pierd funcţiunea lor normală. deprinderea răbdării începe cu ocara. dar cu tulburări reflexe la distanţă. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. ci şi toată stăpânia morţii. cataclismul în faţă. Cuvânt. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. O iluminare a raţiunii. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. Nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor. Fiul şi slava Tatălui. 549. acestea au obiceiul să-l arunce în deznădejde ca să părăsească lupta. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El. Atunci în zadar mai doreşti copii. pe aceasta o avea la spate. umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii şi. 561. 560. căci ştia ce putere are umilinţa. sfărâmă mereu porţile iadului. datorită „locuirii” lui Hristos în suflet.. decât răbdarea cu dragoste a necazurilor. îndură apăsări. ci a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ. făceam şi noi ale lumii. Începutul trebuie întărit cu răbdarea. scuipări în obraz. ne-am băgat datori. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. ia un caracter permanent. este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. Răbdarea mai este şi nevoinţă.concluzia naturală. Răbdarea răului sau umilinţa. 556. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. Cine rabdă (îndreptarea) până la sfârşit se va mântui (Matei 10. Mulţimea firişoarelor nervoase ale plexului hipogastric. Urmează o tulburare a nutriţiei ţesuturilor. mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii. firişoare care pleacă de la uter şi se unesc cu sistemul cerebro-spinal. putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume. întrucât Iisus Hristos este numit încă în terminologia greacă: „logos”. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. 562. sterilitatea definitivă. . Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor (Apocalipsă 13. 552. care stăvileşte haosul. Ultimul efect: denatalitatea. care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea. Crucea cea mai grea. ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. Aşa se instalează. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere. 550. ci trebuie timp şi răbdare. depopularea etc. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie. nu S-a împotrivit. iar peste suflet hulirea celor fărădelege. nu este de nici o mirare. Aşa se stinge neamul. astfel. pe care era răstignit cu faţa. căci firea te pedepseşte cu această crudă întoarcere a lucrurilor: îţi califică fapta şi îţi condamnă neamul la moarte. în tine. iar pe tine te creşte mai presus de om. o turmă de inactivi. 10). căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor. 558. cunună de spini.. 554. ca să nu cădem în întristare. după câte o lungă perioadă de sterilitate voită. 555. la obârşie sunt dureri locale. lasă să persiste în vase o stare de înecare ce. aruncă pe bolnave în plin domeniu psihiatric. ci ei sunt ostaşii Împăratului. puterile răului dezlănţuite. Congestiile acestea cu repetiţie produc alterări intense şi profunde în sânul ţesuturilor. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. 22). 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. cu vremea. mugurii vieţii. Cei ce biruie lumea (1 Ioan 5. toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. incurabilă.

Relele pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii. Firea perversă şi firea curată. spre pedepsirea răutăţii. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii. nu poate nimic. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum. iar oile Dumnezeu le ştie”. Acesta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. numai singur Dumnezeu ştie – şi precum ştie şi face – dacă pentru cineva e mai de folos viaţa. Este ascunsă în ea o mare bucurie. lumea crede că mor în războaie cei răi şi scapă cei buni. existent încă în fire. Nimic mai greu. şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. Unul din sfinţi a zis: „Caprele eu sunt. cu acelaşi preţ al vieţii. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. nici Iisus. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. Mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor. pe cei fără nici un Dumnezeu. de sălbăticie. Apoi. 569. deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Iisus a tămăduit orbirea ochilor. să ne bucurăm de hotărârea Lui. originară. Pe urmă. adică mântuirea. Este şi nu este aşa. a ceea ce orânduieşte şi face Dumnezeu. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. care a introdus-o în fire. dau de asprimea dreptăţii Sale. 574. că nu le lasă Dumnezeu. dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii. Pe de altă parte. care chinuieşte firea. Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor. decât a combate răutatea. stăm de bună credinţă că mergem bine. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit. n-avem nici o luptă. De aceea. Orbia răutăţii nu are leac. Răbdarea sfinţilor în încercări are rostul iubirii de oameni. răutatea. mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. când. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” să-l mănânce. formalismul iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. când vrei să te apropi şi să slujeşti Domnului. decât s-ar fi mântuit acasă. foloseşte şi pe cei răi. 565. Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii zicând: „Fiule. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să fii pedepsit. împotriva ei. cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii. 570. Răbdarea este o condiţie a mântuirii. Câtă vreme mergem în voia valurilor. singurul lucru cu adevărat de trebuinţă. în voia firii povârnite spre păcat. deşi comprimat dar capabil să-şi recâştige dimensiunea paradisiacă: miezul capabil de Har. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun. de caricatura existenţei: demonicul. dar nu e naturală. să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Cartea înţelepciunii lui Sirah). Iar gândul al treilea e că în suferinţe fără de voie s-au mântuit mucenicii. Obişnuit. de asemenea. 573. Nimic mai primejdios. Nu după Scriptură L-au câştigat pe Iisus? Iată ce poate răutatea: să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu. ci cu vicleşuguri şi curse. dată şi mieilor. Misiunea lui Iisus. 44). în suferinţe de bunăvoie s-au mântuit cuvioşii. 572. în atotputernicia Sa. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. 26). faţă de lupul care se afla mai la deal.563. ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri. îngăduie războaiele. Lupta începe abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Aceste forme ale relei voinţe au înfrânt şi pe Iisus. pe cei nebăgători în seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu. chiar dacă nu pricepem aceasta. mult mai mulţi se mântuiesc pe front. tot aşa şi cu suferinţele războaielor. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. şi ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin. sau mai mult îi foloseşte mutarea din viaţa aceasta. 568. 564. Dumnezeu. ba chiar şi pe draci. că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. nu are iertare. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa. cel milostiv întru drepţi. 575. oameni . ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar. pe necredincioşi. dar are judecată. pentru că numai singur Dumnezeu ştie şi ţine socoteala fiecăruia. încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei. e o venetică în fire. 12). RĂUTATEA 567. care crede că are dreptate. dar cu ajutorul omului. Iar. dar are pedeapsă. Dumnezeu. 566. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. o moarte anticipată. Precum că acestea sunt aşa ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. RĂZBOAIELE 571. e descojirea firii de absurditate. Sfântul Pavel de asemenea ne previne: „Toţi cei ce vor să trăiască cucernic vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. Răutatea e o osândă. ai lui Dumnezeu. prin a mărturisi şi ei pe Hristos.

20). asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului. Începătorii pot să vadă cum numele Mântuitorului îi izbăveşte de asuprirea momelilor vicleanului – ceea ce-i îndatorează cu o mare smerenie înaintea lui Dumnezeu. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. 583. Aceasta e a doua înaintare a războiului. Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. Cine are darul dragostei. Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. 20) care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. RĂZBOIUL ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR NEVĂZUT 585. 578. 5).) Căci cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. de orice fel. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. Dacă la ceasul de război. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. depănând rugăciunea. pe care o flutură el în văzul minţii. Vremea de luptă are o mare cumpănă. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. ostaş al lui Hristos. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. cu desfrânarea. nu vor scăpa de primejdii. Şi: Îl cheamă dragostea. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. 584. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. şi printr-însa trecând. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. 577. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. Dacă întârziem să ne luptăm. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. Prin urmare. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. 576. 581. decât în ceea ce-i era dat după fire. ca să o facă iubită minţii. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. până ajunge deprindere sau obicei. i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Numai ispitele... Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. întoarceri neaşteptate la Dumnezeu. aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. al răbdării şi al gândului smerit. . pe cel înclinat spre gânduri. (. 580. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1.amăgiţi de ei. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. 1). Grijă la minte! Căci războiul nevăzut cearcă pe toată lumea şi n-a cruţat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! 586. 582. în vremea de luptă – dacă luptă după lege (2 Timotei 2. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici.. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă vrăjmaşul stăruie cu ea. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i.”.. 8). iar legea este dragostea – poate vedea lucruri minunate. mai bine-zis în clipa de luptă. oriunde e chemat pe nume. şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de „Doamne Iisuse. Toţi cei ce umblă după plăceri. 579. o arată mai sclipitoare. sau asupreala. ştiind că se luptă El în locul lor. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. avem înaintare la unire. precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii.

587. fiind iubite. iubim Crucea lui Hristos şi crucea noastră. Când însă ne mai adâncim sufletele acolo unde ne aşteaptă Hristos de la Botez. căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii. cu firea primim şi credem că tăierea voii proprii e într-un cuvânt curăţirea de patimi. fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minţi. nici ucenicie. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Adevărul. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. ci tot aceeaşi. Suntem în furtună cu sufletul numai atâta vreme cât trăim la suprafaţă. cataclismul în faţă. Cu această meşteşugire ar restrânge năzuinţele sufletului numai la o viaţă comodă în veacul acesta. la expresia cea mai dinafară a vieţii. Adună la conflict. căci biruinţa pe mulţi i-a păgubit. Dacă vede vicleanul că nu isprăveşte surparea cu ispitele atunci aruncă în minte hule împotriva lui Dumnezeu. 598. iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire.. deşi botezaţi. iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. 593.. se închid sufleteşte în prejudecăţi şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. a trupului. Să ştii că a rămâne în picioare nu e treaba ta. psihanalitică. 594. Cu primele umblă să ne amăgească. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţa asupra răului. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. Răul. 597. scăpându-i cu desăvârşire. Dar cu Hristos da. fiind urâte de noi. latent. care stăvileşte haosul. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. în structura ta spirituală. Aici stă pricina pentru care noi. e un continuu război nevăzut între binele şi răul din om. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică. că vezi ajutorul lui Dumnezeu şi te smereşti şi te umpli de dragoste. Şi „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul – care nu plăteşte nimic (în sine) – şi mai departe nu pot să facă nimic!” 592. 591. îndată să fie şterse. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. 595. iar pe tine te creşte mai presus de om. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. Nici o viaţă sporită nu e cruţată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă. nici sporire. 588. De la această experienţă începând. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemulţumire. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. ca ultim reazim etern al liniştii. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. Noua ta realitate de o evidenţă absolută. Biruinţa Mântuitorului e unică. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. sau gândurile din pricina plăcerii”. altele. 599. însă nu e nici atunci altă biruinţă. mintea – conştiinţa chiar – atunci războiul nevăzut între binele şi răul din om ia o formă clinică. uneori cu luciditate unică în viaţă. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. „inoculat”. 590. care acaparează pentru sine şi forţele naturale ale sufletului. ci a harului Aceluia Care te ţine în braţele Sale ca să nu cazi în întristare. că „dintr-asta” numai Dumnezeu te poate scăpa. nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi care uneori izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. vă voi face liberi!”. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. Vezi clar. 589. El este izvorul smereniei care reechilibrează sufletul din bântuielile mândriei. nici să nu le băgăm în seamă. de unde ajung la mania persecuţiei. precum şi toată istoria acestui mod de existenţă decimat de moarte. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. 596. Omul nu şi-ar mai cunoaşte slăbiciunea şi nici de smerenie nu ar mai avea trebuinţă. nici nu trebuie să fie. Dar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. Momeala nefiind păcat. Pe puţini credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenţa neputinţei cu care îi aruncă în deznădejde. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. nu ar mai trebui nici Harul neîncetat de la Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. Deplin izbăvit de lupte nu este om pământean. nici a virtuţii tale. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu. puterile răului dezlănţuite. E mai de preţ lupta. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. . Aceasta pentru ca unele din ele. absolut superior condiţiei tale pământeşti. Nici omorâţi nu pot fi. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. al pocăinţei.) Când în om se întăreşte această alternativă. sau de la oricare altă Taină. primim cuvântul Lui care împrăştie furtuna. Altfel nu ar mai fi luptă. în tine. Tot intervalul de vreme până la moartea fizică a fiecăruia în parte. Covârşirile acestui mândru să nu sperie pe nimeni căci nu spurcă pe om. (.

care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul). când izbăvindu-se patimile. Propriu-zis. rugăciunea curăţeşte mintea. RELIGIA 601. Această renunţare totală asigură „pentru veacul viitor viaţa veşnică”. Atunci. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura. Unul dintre faraoni sfârşeşte cu toată oastea în fundul Mării Roşii (Ieşire 14. şi printr-însa trecând. RESPONSABILITĂŢILE 604. Nouă. piramidele au rămas monumente ale morţii şi dinastiile s-au stins. Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale. Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne. din zece. nu osândirea ei. 602. după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică. pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus. 608. Astăzi. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. La intrarea în călugărie rugăciunea vameşului. Iisuse Hristoase. aducându-ne aminte greşelile noastre. Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu. în cer şi pe pământ nu este!”. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. O unificare a voinţei. RENUNŢAREA 603. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic. Iată încă o amărăciune a lui Iisus. Cerul este mintea şi pământul inima. Rugăciunea nu judecă. 28). 612. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. 611. depănând rugăciunea. ci numai de rugăciunea minţii. cu atât îi poartă şi Dumnezeu o iubire şi o grijă mai mare.RECUNOŞTINŢA 600. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. a găsit-o între străini. nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii. a rupt zăvoarele . Iată de ce se spune că binefacerea şi cu recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au întâlnit amândouă pe pământ. 8). e neapărat de trebuinţă să-şi cunoască atârnarea lor de Dumnezeu şi Lui să-I întoarcă cinstea şi slujba. că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi. Fiul lui Dumnezeu. s-a isprăvit cu ei. 609. nu ale lumii. Rugăciunea mintii are şi stări superioare. Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este sabia Duhului. Religia nu face ştiinţă. câtă vreme faraonii respectau religia. armă mai tare. completată poate chiar de Iisus. Dacă la ceasul de război. Pentru cei ce însă au o răspundere între oameni. Rugăciunea minţii este „Doamne. 615. apoi cu mintea. Postul curăţeşte ochiul. când mila lui Dumnezeu vine în Persoană să caute şi să cureţe pe pedepsiţii Săi. ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea. pe care le au ei între oameni. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel. Dar. 605. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii. templele şi-au închis luminile ştiinţei. iarăşi se vor fi apucat de rele. Îndată ce şi-au ridicat mâna asupra preoţilor. Iisuse Hristoase. dinastiile lor dăinuiau multe mii de ani. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos. deci în privinţa mântuirii. Fiul lui Dumnezeu. eşti mai tare ca ea şi te ascultă. mai bine-zis în clipa de luptă. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. În istoria Egiptului. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. 607. ci conştiinţă. 614. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Iisus ne izbăveşte neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmaşi. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta. 610. ci se smereşte. de oameni şi de toată făptura. la un samarinean. întro nesfârşită dragoste de Dumnezeu. se deapănă de la sine fără cuvinte. Cu cât cineva stă mai sus pe scara răspunderilor obşteşti. 613. RUGĂCIUNEA SAU A INIMII – RUGĂCIUNEA MINŢII 606. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. descoperit de Însuşi Iisus.

o iau razna şi inima şi mintea. Sfânta Scriptură. Şi: Îl cheamă dragostea. Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. O măsură de ajutor în biruinţa asupra firii ne-o dă şi citirea dumnezeieştilor Scripturi. De aceea. 616. De aceea şi citiri sunt două. Cine ştie. De aceea Biblia e şi singura carte a căreia date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. din Sfânta Liturghie. Este Duhul lui Dumnezeu în cărţile Sfintei Scripturi. Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. 621. 631. N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine. adică înţeleasă în rostul ei de revelaţie. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor. nu pricepi decât litere. asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. o taină a ocârmuirii lumii. nu era tocmai această concentrare a personalităţii fericitului: a minţii în inimă şi a amândorura în Dumnezeu. fără lucrarea de unire a preafericitului nume. în sforţarea ei de a menţine în conştiinţa poporului ales aşteptarea descoperirii desăvârşite în Iisus Hristos. dacă nu ţi-o dezleagă. căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns. Cartea lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. sau Jertfa cea de-a pururi. care nu sunt ca gândurile omului. Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem trebuinţă mereu nu numai de pâinea naturală. pe scara Sfintei Liturghii. oriunde e chemat pe nume. Inspiri Duhul Sfânt. E Sfânta Liturghie. ascunsă sub chip smerit. Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu. ci mai ales de pâinea supranaturală a Sfintei Împărtăşanii.şi a spart porţile iadului. sfinţind trupul şi arzând patimile. În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. căpătând forma unui stâlp de foc. 617. Nu da cu bâta în viespile sectare. 622. dar n-o numeşte (2 Tesaloniceni 2. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. dacă nu mărturiile unor văzători Părinţi despre stâlpul de foc ce urca la câte un sporit duhovniceşte până la cer. Trupul şi Sângele Lui Hristos din Sfânta Împărtăşanie se luptă cu trupul şi sângele nostru împotriva patimilor. Mai întâi trebuie învăţată această carte a lui Dumnezeu către oameni. 630. iarăşi sub chip smerit. SFÂNTA CRUCE 625. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE 626. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească. 627. are literă şi are duh. 618. 620. SCRIPTURA 619. despre care a . 623. de aceea citirea ei zideşte duhovniceşte. Unde sunt lacrimile când venim să ne împărtăşim? SFÂNTA LITURGHIE 629. Citirea cu socoteală a Dumnezeieştilor Scripturi aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu. Ne trebuie mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă. Dar şi pentru aceasta trebuie puţină preocupare. ascunde. 6). SECTARII 624. căci altfel. înţeleasă în cadrul ei istoric. şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta. 628.

De aceea. De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor. Acestea sunt: Sfântul Botez. Biruinţa Mântuitorului e unică. sporind focul iubirii sale de oameni. iubitori de oameni sfinţi. 10) şi apoi Însuşi ne-a învăţat. întrucât – celor ce trăim viaţa în Hristos – nu ne mai este o groază. aşa Sfânta Liturghie. iar la vârsta priceperii. în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi. 11) peste tot pământul. sau omul nelegiuirii (2 Tesaloniceni 2. vor fi 1290 de zile” (Daniil 12. Căci pentru mulţimea fărădelegilor. încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Luca 6. SFINTELE TAINE 637. 632.grăit Domnul prin Daniil (Daniil 12. Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare. Dar. sub chip smerit. sau o fereşte de urgiile Antihristului. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare. SFÂRŞITUL LUMII 636. cu toată voia lor. ci omorâre a păcatului şi izbăvirea firii. 634. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie. atunci vine sfârşitul. marea taină. cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi. iertându-ne de prima. toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie. îndată după venirea noastră în lume (Ioan 1. şi va începe urâciunea pustiirii. şi. Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. care câştigă războiul şi se oşteşte pentru mântuirea noastră. încât vor împiedica Sfânta Liturghie. SFÂNTUL NICOLAE 635. Iată de ce. decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. Deci. ci tot aceeaşi. dar de fapt e Iisus Hristos. Moartea pentru noi nu mai este o înfrângere a firii. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare. mijlocind milostivirea de la El. Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea. În felul acesta zicem că biruim şi noi. 11). ne-a dăruit şi nouă biruinţa asupra morţii. pentru mântuirea fiecărui suflet în parte. ne-a întărit firea pentru refacerea virtuţii şi ne-a luminat mintea pentru refacerea cunoştinţei – amândouă de trebuinţă pentru a ne lipi cu dragostea mai tare de adevăr decât de viaţa aceasta. Dar cu Hristos da. . 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţă asupra răului. Ungerea cu Sfântul Mir şi Sfânta Împărtăşanie. marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii. Iisus Hristos împlineşte ceea ce ne lipseşte nouă: ne-a dăruit o a doua naştere. Astfel. însă nu e nici atunci altă biruinţă. încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi. care apoi. Sfânta Liturghie mai ţine lumea. mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl. fiecăruia. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi. 3). Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist. indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu. ci o dezlegare definitivă de păcate. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba. ascunsă iarăşi sub chip smerit. precum zice la Daniil: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii. 639. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. 638. căreia Dumnezeu nui poate pune hotar mormântul. mântuieşte lumea. Cel ce locuieşte în noi prin Taine. în primele trei Sfinte Taine. demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea. 633. stăruind şi noi cu dragoste în nevoinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. mai multă suferinţă atrage. răzbeşte asemănarea Sa peste chipul vieţii noastre. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. vrând necredinţă. 9). Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului. Aşa ni s-a împărtăşit pe Sine. Satana n-are putere: îl opreşte Dumnezeu. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului. însă Dumnezeu-Fiul. Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie. că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ. cunoştinţa de Dumnezeu (Ioan 17.

Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. Cei ce îşi întorc mânia şi pofta de la cele de aici. Sfinţenia este şi efectivă şi preventivă. înecând pe oameni. şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură. s-o scape de năruire numai sfinţenia rămâne. până şi copiii îi prilejuiau motive de revelaţie. comoara. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu. SFINŢII – DREPŢII 652. De la sine numai. 653. Sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. 647. singurul leac al vieţii. că sunt în lumea aceasta. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. Lui Iisus lucrurile. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. Prezenţa lui Hristos în Sfintele Taine rămâne un adevăr dogmatic. 648. Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască. căutând cum să-i înghită. 12). susţinută de convingere. 645. Sfinţenia tristă e o tristă sfinţenie. s-au făcut ca un pârjol întrun rug nearzător şi. Iar sfinţenia este de la Dumnezeu. ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Acolo era Noe. talantul şi altarul Împărăţiei lui Dumnezeu. că Dumnezeu Însuşi se ascunde din faţa lor.640. Este nevoinţa monahului. Dar nu spre el le e privirea. Pe copii de pildă: Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Dacă Domnul este ascuns de la Botez în Sanctuarul cel mai dinlăuntru al fiinţei noastre. chiar şi numai cu atâta. Sfinţenia nu e tristeţe. În viaţa duhovniceasă credinţa hotărâtă poate face ca posibilitatea sfinţeniei să se transforme în realitatea sfinţeniei. Oamenii voinţei sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. De aceea. Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească realizarea sfinţeniei. orice posibilitate reală va rămâne numai posibilitate sau chiar se va transforma în imposibilitate. din amărâta viaţă la viaţa cerească. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. 646. 643. Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. de desfăşurarea lui Hristos din Taine în viaţa noastră reală. ci având toată făptura lor absorbită de dar. ard pe „stăpânitorul” ei în inimă. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul. Toţi ştim că înlăuntrul nostru stau ascunse mărgăritarul. 651. De altfel. 654. Înlăuntrul nostru avem aşadar posibilitatea sfinţeniei. 650. Unde sunt acestea şi Dumnezeu Se odihneşte. De fapt. în dar. Mai mult chiar. Sfinţii Părinţi nu au recunoscut desăvârşirea decât după semnul desăvârşitei smerenii. o strălucire lină a spiritului. întâmplările. unde altfel ar fi zăcătorit în contra firii. printr-însele apar pe obrazul nostru spiritual trăsăturile Domnului. aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea unui suflet de fecioară. e bucurie. Fără nevoinţă întinsă. ca un Înaintemergător îndemnându-ne spre împlinirea poruncilor. 646. Sfinţenia. oamenii de tot felul. ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulgerul în ispita sfinţeniei. Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu. omul începe viaţa cu sfinţenie. deşi toţi ţin să trăiască. tare seamănă a sănătate originară. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. Dar posibilitatea încă nu e realitatea. mântuirea. iar în valuri ucigaşul. aci Hristos. 16). Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. care e cea mai rafinată capcană a mândriei. Dar de dragostea lui . Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. Ei. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. SFINŢENIA 642. posibilitatea sfinţeniei nu se transformă în sfinţenie. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. 641. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. judecându-se pe ei înşişi vrednici de iad. 655. ca o sabie de văpaie. 644. Aici vorbim de trăire. 656. primesc de la Dumnezeu Raiul şi. apoi o pierde: devine păcătos. unde lipsesc şi Iisus Îşi pierde răbdarea.

va îndrepta pe mulţi” (Isaia 53. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. ci trebuie să se împlinească dreptatea. Marcu 11. oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie cu smochinul fără roadă (Luca 13. În jurul acestora se întăreşte şi se întinde credinţa. 664. 659. În credinţă. 14. căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar. Familia. 658. Prin ei se potoleşte anarhia. şi. pe când dacă nu-i are. prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte (Galateni 1. în religie este sfântul. 666. socotind greutatea sarcinii. dar nepedepsit nimic nu lasă”(Naum 1. drept aceea. Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu. Cel ce strigă printr-înşii voia Sa către ceilalţi oameni. 668. şi pe om şi pe Dumnezeu. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea.Dumnezeu nimic nu-i mai desparte (Romani 8. pe deasupra. 3). 30). milostivirea. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. Sfinţii. Să nu se creadă îngust că dreptul apare numai în religie. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. Slujba cea anevoioasă şi plină de primejdii o au însă drepţii. şi în general dreptul. Dacă însă abia apare în religie. Sfântul nu cercetează. ori pe-a artistului. şi n-am găsit” (Iezechiil 22. nici viaţa. 11). timpul. 663. când o face în dauna intenţiei divine. În sfânta lor neştiinţă ei sunt simpli ca florile. sunt slugile Sale. ori pe-a împăratului. cărora le-a dat avuţia Sa pe mână. ori pe-a săracului. 669. Preotul. Un singur lucru i se cere pentru aceasta: să se cunoască pe sine ca avându-şi obârşia spirituală şi toată înzestrarea de la Dumnezeu. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. Ştiinţa nu angajează viaţa. 38-39): nici suferinţa. fără vreo treabă de făcut. sluga Mea. 18). oamenii mai presus de fire sau dumnezeii după Dar. Sfinţenia e tocmai această transparenţă a lui Dumnezeu în făptura Sa. şi mulţi se mântuiesc. iubirea nu se poate împlini. Însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi (Amos 3. tuturora. dincolo de zarea dimensiunii a patra. 16-17). dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. ori de poartă slujba preotului. care-şi pune viaţa pentru oile sale (Ioan 10. pe măsura credinţei şi a curăţiei lor moştenită din părinţi şi sporită cu propria lor osteneală sunt o cuvântare vie. 5) şi trimişi să o împlinească. 665. nici iadul. slujba aceasta n-o poate face decât un lepădat de viaţă şi un îndrăgostit de Dumnezeu. 6. primejdia căderii în mândrie a celor conştienţi de virtutea lor. „Dumnezeu este îndelung-răbdător şi mult milostiv. prin ei se restabileşte echilibrul şi armonia şi prin ei şi ceilalţi întrevăd pe Dumnezeu. 7). drepţii prin excelenţă. Pentru ei neştiinţa e o mare acoperire de primejdii şi anume. Ieremia 1. ca văzător înainte. pentru că au într-înşii pe Dumnezeu – Cuvântul. prin care sfătuieşte neamurile şi. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. 13). 667. De aceea trebuie să fie deodată şi stâlp de fier şi zid de aramă (Ieremia 1. ori pe-a vistiernicului. nu ştiu nimic de frumuseţea lor. Mântuirea dreptului e condiţionată de împlinirea destinului său de la Dumnezeu şi e primejduită de cruţarea vieţii proprii. trebuie să fie păstorul cel bun. Aceştia. Isaia 58). îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe nevăzuta Carte de la cârma lumii. dreptul. face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni. Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu. Într-adevăr. de care se dovedesc mai presus. . 15. 10. că şi dreptul abia se mântuieşte (1 Petru 4. câştigând în războaie. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. Dreptul e omul lui Dumnezeu. oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale. când trebuie să dea pe faţă păcatele poporului (Plângeri 2. va ajunge drept. nici îngerii. De aceea zice Petru. Purtătorul oricărei valori. nici moartea. prin rostul lor. 11). „Căutat-am printre ei. Îl aduce pe Dumnezeu la impas. prietenia aceea de mare cuviinţă a sufletului cu Tatăl său – singura situaţie normală şi de la sine înţeleasă a omului şi a oamenilor. 657. să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta. Cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. ori pe-a bogatului. În Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ. 18) şi faţă de cremene (Isaia 50. Căci nimeni nu e drept fără vreun rost de la Dumnezeu. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. cu roadele ei împovărate de fărădelegi. Dreptul poate să se arate în oricare dintre valorile sau talanţii lui Dumnezeu. Sunt mulţi drepţi care nici nu ştiu despre ei că sunt drepţi. 662. Când lipsesc drepţii dintre oameni. ca să nu o pierd. 661. care are alte mijloace de aflare a adevărului. după faptele lor. asta se datoreşte faptului că numai aici se mai ştie ceva despre atârnarea omului de Dumnezeu. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. 660. Drepţii fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu. „Prin ştiinţa lui. De multe ori dreptul o păţeşte. Ieremia 14. 7).

atitudinea serviciului de siguranţă e cu totul stranie: nu se apără. decât un om de nimica. unde zice: „Iată. dar nădăjduiesc. adaptare aproape automată. ca să fie asigurată liniştea apărării organice. căci altfel ar conturba lucrul zorit al apărării automate. asupra ta. fiindcă natura nu vrea să se apere. ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocărăşte omul acesta? În orice caz. prăjina ocărilor. Căci. după părerea ta. 675. ai avea o viaţă bună după voia lui Dumnezeu. SMERENIA 671. ca să-i scoată din calea mântuirii. Şi cine ar putea să facă mai bine o treabă de asta. nici cerul nu este destul de curat (Iov 15. împotriva cărora nu-i descântec şi vă vor muşca. voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii. la 1492. îi îngăduie să umble în inspecţie prin întreg organismul şi-l lasă să „mănânce” ce pofteşte. Columb aduce în Europa vestea descoperirii Americii. să te dezlegi de vina lor şi iată. completând etc. De pildă. ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. pentru stăvilirea urmărilor dezastruoase ale spirochetei. el la vreme îţi aduce aminte. de care trebuia cruţat. dar. ştiute sau neştiute. lipind.SIFILISUL 670. pe când războiul pentru mândrie e dovada celei mai mari neputinţe. cu atât mai vârtos. să-ţi ardă obrazul zvârlindu-ţi vorbe grele: prăpădită. iar soţul tău îţi aduce aminte acum. Ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că. să-ţi sară în obraz şi să ţi-l pălmuiască cu ocările cele mai de pe urmă. cu totul. fie cu fapta.. răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme. dar totuşi de vreo treabă lui Dumnezeu. sub formă de necuviinţă. ci să-şi apere „onoarea”. Acum cinci veacuri. Poate că vreun gând rău asupra vieţii sale. vreo greşeală cu propriul tău soţ. nu te grăbi. Nu-l întreba pe el: de ce mă ocărăşti. Ca la o comandă. (. ucigaşă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi faptele pe nume. facultăţile de medicină au creat catedră de sifiligrafie. Un şoc nervos opreşte afluenţa sângelui la creier. Primirea umilinţei e cea mai mare putere a dreptului. Suferinţa mai are şi un alt rost. Poate că şi copilul îşi strigă în ocara sa vreun păcat al părinţilor. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile. Toată această adaptare la noua situaţie dovedeşte un serviciu automat de siguranţă a vieţii. fără vreo mişcare. se răstesc la . Nu cumva Treponema asta e o pedeapsă neîndurată. înainte de vreme. ţi se aduc aminte. cu şi mai grele vorbe. Drept aceea. De aceea a trebuit ştiinţa să ia măsuri împotriva lui. în corpul tăieturii. 15). înaintea lui Dumnezeu. fără să ştie că păcatul o dată tot răbufneşte.. când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme. ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii – decât luând. Iar pe de altă parte. Temperatura locală se ridică.. nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura. totuşi. unde se şi apucă să repare. 672. pedeapsa neîndurată peste care dă mintea când nu-şi înfrânează poftele: e dată jos de pe tronul conducerii şi. (. ca muşcată de şarpe. organismul stă astfel locului. 17). cu rânduiala lui Dumnezeu.) Iată. iar pe cel ce te cearcă. neştiindu-te de vină cu nici una din acestea şi nepricepând ce se lucrează la mijloc. hoaţă. apăsându-l şi ucigându-l cu mânia. pentru păcatele lor trecute. îi lasă deschise toate căile. se poate să sari.. răspunzându-i ce nu trebuie. aruncată ca o frână împotriva destrăbălării? Nu cumva.. ceea ce aduce căderea în nesimţire. – ştiut fiind că nu este nedreptate la Dumnezeu. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi. încât. fibrina din sânge se şi transformă în mici aţe. soţ şi copii cumsecade şi.. într-un şuvoi de mânie. Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre.) E recunoscută de toţi extraordinara repeziciune şi putere de adptare a organismului la orice accident şi împrejurare. poate că puţine zile mai avem şi. 673. zice Domnul” (Ieremia 8. iar mateloţii lui aduc Europei sifilisul. greşeala ce era s-o faci asupră-i. unui tăietor de lemne îi alunecă mâna în pânza fierăstrăului său. prin cei apropiaţi primim arsurile cele mai curăţitoare. pentru năpăstuirea ocării. aşa din senin. cu câteva sute de turaţii pe secundă. nu dă alarmă. din îngăduirea lui Dumnezeu. atingerea devine dureroasă. neînsemnat la slujbă sau chip. ci socoteşte cum trebuie: poate că nu ţi-ai mărturisit. pe care le ghemuie ca un dop. oricâtă uitare s-ar fi aşternut peste el. în faţa acestei pedepse i s-a luat firii dreptul de apărare? De ce nu se apără? (. Pe noi însă. Nu e bine. până şi scoarţa de pe creier. Isprava lor a luat proporţii. şi necunoscându-ne. (. Prin ea îngăduie Dumnezeu oricui. Uitaseşi să ţi le mărturiseşti. 674.. ne înşelăm după părerea noastră cu „dreptatea” pe care n-o avem. Să zicem că. Un val de sânge învăluie rana care se coagulează în atingere cu aerul şi formează un înveliş izolator. cei păcătoşi şi grei la pricepere. prăvăliţi. Iar tu. fie cu gândul. iar sfinţire fără smerenie nu este. De-abia a simţit grozăvia şi cade în nesimţire. legaţi în casa de nebuni. nu răbdăm cele ce vin peste noi. Căci foarte mari târcoale dă vrăjmaşul în jurul celor încercaţi. trup şi suflet.. apărându-te şi îndreptându-te. un vecin sau propriul tău copil sau soţ. ispitindu-i să nu se smerească. la o întâmplare oarecare.) Tare-mi vine-a mă gândi la locul din Ieremia proorocul. mila lui Dumnezeu.) Faţă de bacilul sifilisului.

Grija noastră să fie: de-a nu strica ce tocmeşte Dumnezeu. Dumnezeu se ceartă cu omul… în numele dragostei.. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. În zilele noastre. Drept aceea. O cădere în umilinţă. stăm improvizat. până nu-şi înţeleg greşelile. într-alţii propovăduieşte. cu lumina cunoştinţei fiind. cei ce ne-au îndemnat la păcate. apără şi întoarce toate spre pace. în necazuri bucuraţi-vă (1 Tesaloniceni 5. Ziditorul făpturii. Se micşorează pe Sine la măsură omenească. SPIRITISMUL 684. cu fiecare vârstă. Dacă este o creştere naturală este şi o creştere supranaturală. De fapt ei sunt închişi şi legaţi la minte cu un văl de întuneric care nu se rupe altfel. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. 16). ca să o iubeşti. (. să suim la măsura Sa dumnezeiască. în nedezvoltare. într-alţii sporeşte cu vârsta şi cu înţelepciunea. iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. deci pierde smerenia. „Cui i se pare că stă. cu fiecare rând de oameni până la sfârşitul veacului. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte. bătând şi aşteptând la poarta zidirii Sale să I se deschidă şi să fie primit. într-alţii minuni săvârşeşte şi în sfârşit într-unii Se schimbă la faţă în lumină dumnezeiască. Mulţi. iubirea şi crucea sunt din aceeaşi familie a desăvârşirii). dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. n-au dat foc şi aşa mai departe. Depresiunea de asemenea nu este stare de masă. Satana. „A sta” este înălţarea care se corectează cu căderea. dânduse minţii noastre să-i semuiască preţul.) . adică să fim dumnezei după Har. Omul voia să-l scape pe Dumnezeu de cruce. şi. Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. Fărădelegea vorbirii cu morţii. 683. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. ne strigă vinovăţiile uitate pe care mărturisirea şi lacrimile noastre nu le-au şters. Deci. 680. 676. prin alegerea cea de bunăvoie. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. să ia aminte să nu cadă”. de pipernicire la literă şi pierde curajul. a ajuns o adevărată modă de lume mare. se cred curaţi apărându-se: că n-au omorât. sau spiritismul. Deasemenea. provocând fie erezie. SMERENIA ŞI CURAJUL 681. fie schismă. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. Satana Îi era milostiv lui Dumnezeu prin Petru şi ucigaş prin Iuda. pe potriva măsurilor noastre omeneşti. 679. Cu toate acestea. Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face. prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa raţiunilor mântuirii. în nesiguranţă. Şi nesmerit nu apare înrudirea ta cu crucea. ca un mare smerit să ne înduplece. Şi se sileşte. e şi cea mai primejdioasă rătăcire. şi. încă nu este întărită ca să poată „sta”. Drept aceea. în atârnarea milostivirii lui Dumnezeu. în nonsens. ca bobul de grâu în strălucirea soarelui. Firea noastră. SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI 682. ca pe ceva în care eşti smerit (smerenia. Într-unii Se naşte. nici oamenii şi nici dracii. Este cel ce creşte fără să ştie. Iată pe Dumnezeu cârmuind lumea şi. totuşi. Necertat nu te smereşti. Şi crucea – cu învierea care-i urmează – era punctul de vedere al lui Dumnezeu. căci adevărata dimensiune a desăvârşirii este smerenia. fiind cea mai subţire dintre amăgiri. căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile. De aceea. 677. prin vreo gură slabă. ţine omul în îngustime. şi. ori nu pricepem aceasta. are vechime mare.. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie.. cu mare smerenie. 678.. cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu. dacă Îl va afla. curăţă. când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul. iar într-alţii – foarte mulţi de aceştia – neasemănat Se chinuieşte. să ridice firea omenească la măsura dumnezeieştii Sale smerenii. ori pricepem.noi viclenii. îndură o micşorare a Sa în Duh. decât numai când le izbeşti păcatele peste obraz. convins de binefacere şi pe mulţi i-a folosit şi la mai mari măsuri i-a adus decât pe mulţi dintre nevoitorii conştienţi de calea sfinţeniei. Mântuitorul nostru. ba se şi completează.

Unul e luminat la minte. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. încât toate le văd printr-un duh străin. se banalizează. cele închise în zile viitoare. SPOVEDANIA 686. numai răposatul putea să le ştie. nu opreşte ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. 688. 689. îşi schimbă firea. pe care. jaf care duce. De aceea. dat Tesalonicenilor. Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătăţii nervilor. s-a găsit că 70 de inşi la sută făcuseră spiri-tism. o prea deasă spovedanie. dacă ţii neapărat la acestea. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastra înşelare ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa de bine. pe lângă toate acestea. Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh. căci tâlhărite de spirite slăbesc şi. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. oarecum zicând. ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte. într-o casă de nebuni. sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală. 685. de aceea opreşte lucrul acesta şi-şi previne credincioşii cu sfatul Sfântului Pavel. ci-l opreşte. Şi. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. Altă pricină. Ba. De aceea ne ajutăm de cercetarea conştiinţei sau de spunerea gândurilor. celălalt nu ascultă de nimeni. Căci cale nedreaptă îndrăgesc toţi acei ce iscodesc lăturalnic tainele lui Dumnezeu. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici. care poate fi oricât de deasă. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă. Unul e ascultător de duhovnic. Spovedania deasă şi cercetarea conştiinţei au rostul de a slăbi din fire deprinderile patimilor şi a pune în loc deprinderile bune sau virtuţile contrare patimilor. adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul. arătând că ştie lucruri. ni se pare nouă. cea mai meşteşugită substituire a persoanei. celălalt e întunecat. Aşa începe pe încetul să se arate nebunia. 7-12). şi de amăgiri nelegiuite. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt.. pe unii mai repede. ci au îndrăgit nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2. pe alţii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi. Se-ntâmplă. Viaţa Sfântului Ciprian. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. Să nu uităm însă că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. ne poate sta mărturie şi în privinţa spiritismului. Iar cu vremea. şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. încetul cu încetul. iscoditori şi ei de taine: „Taina fărădelegii se înfiripează. nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului. Ţinta sufletească a monahului faţă de taină trebuie îndreptată atunci când se dovedeşte uşurătate la mijloc. ca amăgirea noastră cea din bună credinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire. de cele mai multe ori fără întoarcere. ba şi la viaţă i-au întors. însoţită prin tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. să mai crezi şi în spiritism. câştigându-ţi încrederea. ascunse cu voia. ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. .. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare. 687. care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate. Făcându-se cercetare undeva. ţi le cere şi pe-acestea. pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lăturalnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. ca să se mântuiască. Ivirea „aceluia” va fi prin lucrarea lui Satan. de teama să nu te afli în greşeală. îndărătnic şi mai rău se afundă. Spovedania deasă trebuie ţinută însă la preţul ei. care scrie sau vorbeşte printr-unul din cei adunaţi. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi. care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni. în sufletele neadâncite. Poate înşira dovezi după dovezi. te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii. nu cere sfinţirea vieţii. Cum se ajunge la nebunie e uşor de priceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă. pentru fiii pierzării. Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii. adică. Iată de ce: Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. fiindcă n-au primit iubirea adevărului. dar numai ca. ca să dea (dar) crezământ minciunii. cade în transă. Acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei. trebuitoare spiritului de dincolo. câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. cum o ştiam şi noi. şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul. altfel decât cealaltă lume normală. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite.Biserica nu tăgăduieşte spiritismul.

. creştinii trebuie să dea ascultare cezarului. Cunoştinţa cea din păţanie. veştile şi poveştile din lumea întreagă. Aci.690. şi să-i plătească dajdia. lui Dumnezeu se împotriveşte. iar din odihnă. ne străbat fără să prindem nimic. sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. totuşi înduri încercări şi de multe ori ani de zile în şir. 700. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei. 6) –. ci va asista neputincios lângă un aparat stricat. 697. Situaţia. 699. în aceeaşi sferă. Cine face curte nu face carte. E bine să luăm aminte însăşi mărturia proorocului David – „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmul 31. dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru. să se roage pentru el. care este păcat. şi ne-o tălmăceşte printr-un conflict străfund în temelia noastră. şi. isprăvile şi tendinţele ce le avem. ca provenită din autoritatea lui Dumnezeu. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet. se răsfrâng isprăvile pământului. mai limpede. SUFERINŢA 701. Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. tot atunci. de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. celălalt e întunecat. Aşa vedem seninătate şi la idioţi. celălalt nu ascultă de nimeni. Deci. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. 695. e dependentă şi de construcţia genetică a trupului. nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus. luminează seninul cerului. dar o înregistrează sfera conştiinţei. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. toate se răsfrâng. cum zic părinţii şi trag mintea la învoire şi la faptă. Unul e ascultător de duhovnic. STUDIUL 698. STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA 694. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. În iconomia organică. ci şcoală. STĂPÂNIREA 693. Neîntrebat nimic nu e bine. genezele recesive. se rezumă şi se înscriu în structura noastră genetică. Supunerea faţă de stăpânire este din raţiuni divine: din iubire universală de oameni şi nu din oportunism sau din frică. oriunde ne-am afla. sau fulgerele dreptăţii divine. şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. sau mai târziu. stăpâni mintea. Profesorii ascund soluţiile temelor. 696. îndărătnic şi mai rău se afundă. Apostolul Pavel. 692. căci de îndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. Iarăşi o mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radio-difuziune circulă în jurul nostru. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. Din acest motiv. sau de a se lepăda de El. lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. 691. Reacţionarismul este un păcat. tâlcuieşte autoritatea lumii acesteia. ci huruie. Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. până acuma încă n-a ieşit ceva de folos. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi. care nu cântă. Le prind însă aparatele de recepţie. nici ce e bine. este o atitudine fals religioasă. în care va avea să petreacă o vreme. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. deşi latente. sunt ca şi inexistente. dar şi în sfera conştiinţei. n-am învăţa nimic. şi cine se împotriveşte stăpânirii. Precum plăcerea e dascălul păcatelor. ca să ia banii elevilor şi studenţilor. aşa durerea e dascălul înţelepciunii. Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl. 703. Unul e luminat la minte. ce zac în străfunduri. precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului. 702. asupri. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. Nu te răspândi cu multe cărţi. Cam aşa ceva se întâmplă şi cu energia germenilor infirmi ai structurii noastre genetice: organismul nu înregistrează această energie. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. Să fim înţeleşi: încercările acestea nu-s pedeapsă. peste ele. care le transformă pe înţelesul nostru. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare. în conştiinţă.

În spirit e înclinarea şi căderea. 705. amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului. care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte. De durere trebuie să scapi. nu rodeşte nici o nădejde de pe urma ei. slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase. 708. Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi. stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet. iar când revine în lumea aceasta. 720. dacă e locuit de Dumnezeu. Fără libertate şi fără har. după cuvântul Domnului. prin negrijă. cu seninătate. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. După încetarea trupului. printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască. câtă suferinţă putem ridica de pe el. deşi foarte mare. toate piedicile cad pe rând. E parcă o prelungire a iadului după tine. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni. Şi sufletul are patimile lui: părerea. cu atât neliştea ta e mai mare şi poate să fie mai mare ca în toată lumea. acela a înviat pentru veşnicie. se urăşte pe sine. Sufletul.704. Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită. nu scapă de tirania poftelor sale. izgonit din trup de moartea acestuia. iar cine-şi urăşte sufletul său. iar sufletul trăieşte. 718. Sufletul. Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit. un lacom de avere. cu atât mai puţin suferinţa din iad. pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă. Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe. 707. nici o suferinţă nu plăteşte nimic. Suferinţa aceea. încât sufletele lor se sting şi se pierd. Dar libertatea. 716. 715. pentru faptul că se face curat. ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere. îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. Durerea nu e obiect sănătos de meditaţie. nărăvindu-se cu viaţa cea trupească. Căci durerea ta te ia în vîrtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume. 25). poftele. 706. aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta. dacă e locuit de suflet. are să se chinuiască în felul fiecărei patimi. ci pentru Dumnezeu – sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta. sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi. fie de viaţă. în care a intrat încă din viaţa pământească. Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti. Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu. Care-L face să uite de sine. 713. chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti. câtă vreme era pe pământ. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. în lumea aceasta. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţă sufletului. te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. 717. Bucuria neînfrânată. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice. iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea. Trupul trăieşte. să o depăşeşti. iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zădărnicia suferinţei sale. Sufletul care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine. Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu. să fii deasupra ei. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea sufletului. care. îl va păzi spre viaţa veşnică” (Ioan 12. . Cu cît orizontul tău e mai îngust şi mai îngustat de durere. care zice: „Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde. 719. care l-a ros în viaţa pământească. încât n-ar mai vrea să-i moară trupul. acela a murit pentru veşnicie. şi numai la atâtea daruri ajungem. Viaţa şi dragostea lui întreagă este numai Dumnezeu. un beţiv. care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână a trupului în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu. Sufletul are şi el o parte pătimaşă. răbdând cu linişte. 711. Numai atâta bine putem face. 714. un lacom de mâncare. stârnesc în sufletul desfăcut de trup o văpaie de pofte. de-am străluci duhovniceşte ca soarele. E bine de ştiut şi faptul că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi. sunt oameni care au într-înşii suflete vii. prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Aşadar. fie de moarte. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. Deci. ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul. 712. ceea ce la puţini se întâmplă. de una să ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită „aici” dragostea noastră. câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. iubirea şi harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfinţenie deplină. şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă). SUFLETUL 709. 710. un curvar. dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti. cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet. orice potrivnicie în calea darului şi. câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale. Un iubitor de argint. ca să ne mai şi săturăm de ea.

care crede că. 740. dar satana le vede. nici că există Dumnezeu. 731. ca pe un jgheab. adeseori e mucenic. 739. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului. pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală. medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti. şi totdeauna o vinovăţie. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. asta e descalificare şi ruşine. ca să fie cunoscut îndeajuns. 729. un conducător de neamuri. înseamnă a ieşi din ierarhie şi a face anarhie. în religie este sfântul. peste aceasta să nu treacă nimeni. tot aşa este un Ierarh al lor. Oare ştiinţa nu aşteaptă şi ea. Sfântul nu cercetează. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existemţei. nu e totdeauna o vinovăţie – uneori e chiar virtute. varsă el. 730. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. 722. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falşi fură talanţii noştri buni. Sufletul dus în robie e jefuit pe dată de toată agoniseala sa duhovnicească. toate la un loc nu pot să dovedească. 726. pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. un bun veterinar. 742. dincolo de biologie şi probabilitate. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. 741. Deci lepra şi orice lepră. 725. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. dar îi aduce sufletului smerenia. Chiar numai factorul eredităţii. care pune crucea pe masa de judecată. şi. însă a şti puţin. la vreme de mare însemnătate pentru ei. Ce ţi-a dat Dumnezeu dar. 735. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. dar nici să nu se lovească nimeni a o ajunge. căci precum este o ierarhie a valorilor. s-a apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor. 727. de asemenea e mucenic. Dar aceştia. ca şi cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare . Toate valorile. asta este toată istoria omului. urmărite la obârşiile ei. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. A nu lucra cu valorile. în favoarea lui Dumnezeu. va ajunge drept. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. în întregul lui. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. Între cei trimişi de Dumnezeu sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. nici că nu există. până la un loc. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. 736. talentele. Oare în Templul sufletului nostru se va găsi vreun copil sau măcar vreun orb să-L primească pe Iisus? 723. n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. 728. sănătatea minţii. care mărturiseşte în mediul său pe Dumnezeu. e din ce în ce mai necunoscut. 3). Omul. ŞTIINŢA 724. Ştiinţa nu angajează viaţa. ar trebui să se negustorească între oameni. Ştiinţa. şi nu găteşte venirea zilei Domnului? TALANŢII 734. în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu. Purtătorul oricărei valori. 732. ar însemna pentru ea un adevărat triumf. În credinţă. Problema eredităţii mai are un capăt. 743. Dacă ştiinţa ar putea prinde momentul când apare în părinţi o geneză (genă) defectivă. 733. dar cu fapte.721. A nu şti şi a recunoaşte aceasta. De aceea. Medicul. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. Un bărbat de ştiinţă. Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. În fiecare om este închisă o măsură a lui. filosofia. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. fără să ştie. după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Romani 12. ca un tâlhar viclean. care are alte mijloace de aflare a adevărului. chiar şi dreptul. asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare. Darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim. povăţuind pe oameni. 737. şi a face gâlceavă că ştii totul. 738. dacă se declară atârnător de Dumnezeu.

curajul adevărului. energie pe care lumea nu o cunoaşte. interpretarea vieţii în perspectiva luminii divine. erotizează scoarţa cerebrală. forţele sale sunt oarbe. asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării. răbdare pustnicilor. Cenzura rezistă.. abia în Împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. Luarea prin surprindere poate fi aprigă. cu puteri şi cu tot felul de haruri. au ca urmare convertirea. Satana nu e definitiv biruit pe pământ. darul cunoştinţei. înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei. Să ne apropiem de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi. a căpătat o straşnică pedeapsă. să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li-l dase spre tot lucrul bun. Darul proorociei i s-a luat o vreme. care este a treia împărăţie a lui Dumnezeu. sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că Însuşi Iisus Se luptă cu Satana în locul nostru. 745. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit. înfuriate de patimi. Prezenţa lui Iisus în toate fragmentele timpului este ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine. ca trup. Se vede învăluit. de pe urma unei evidenţe divine. nebunia pentru Hristos. care la nivelul creierului. cu răspunderi. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. Aceasta dă îndrăzneală mucenicilor. 17). deznădăjduit chiar. În felul acesta „gândurile” şi „imaginile” şi „reprezentările”. nevoitorul se sperie. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. TRINITATEA 750. Deci. Care este mecanismul biologic al instinctului de reproducţie? Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină.. osteneşte. (. hormoni. neutralizat – decât după o ciocnire. chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri şi imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente. Omul. în glande. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. iar din popor i-au murit 70. de care să ne bucurăm numai noi. Când aceste gânduri de rezistenţă. Împărăţia omului şi a cosmosului iluminat nu se realizează decât prin Sfântul Duh. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat. criză.000 de oameni – şi doar el greşise. 746. 748. iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului...slăbiciune şi vinovăţie. Lupta „de gând” iarăşi începe. care varsă o substanţă chimică în sânge.) Şi totuşi. Regele David. numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (2 Regi 24). 747. toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte. strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne de veun om. Convertirea talentelor este un mare talent. care fac această neutralizare. ce au să-l împlinească în lume. (. care erotizau scoarţa cerebrală. talantul îngropat şi de puţini dezgropat şi sporit.. cei cu daruri. cu măriri. la obârşie. înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama. talazurile mării. ca om. Numai în această „Trinitate” . Subiectul iubitor şi iubitul găsesc deplinătatea vieţii în împărăţia iubirii. spre scopurile ei anumite. care apoi s-au liniştit. Trupul e indiferent. în care se încheie drama. i se va lua şi ceea ce i se pare că are. se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. Talentele sunt înzestrări de energie divină. Conştiinţa – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă trans-cendentă – aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: Jertfa – lepădarea de sine. se încheie cerul. Cu talantul Botezului sunt dăruiţi creştinii. TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI 749. lepădarea de plăcere. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. Revelaţiile lui Dumnezeu cu altul se împlinesc într-un al treilea. nu poporul (2 Regi 24. 744.. Şi aşa păţesc pe rând toţi dăruiţii lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge. Ele cer învoirea. le respinge. Cel ce recunoaşte Providenţa de la Dumnezeu a talentelor sale va mai primi şi celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu. chiar de venirea sabiei după dreptate. puternice şi luminoase. se produc iarăşi şi iarăşi.) Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu.

găsesc conţinutul definitiv şi deplinătatea vieţii lor. TRUPUL 752. ci scoasă din rădăcină şi firea făcută iarăşi curată. să fie măsurat după vârstă. despotismul. în spate – trupul de pe noi. Filocalia. în religie. ecumenismul şi societatea perfectă. Cu tot dinadinsul se atrage luarea-aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit. căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. între ipoteze şi fiinţa unică. toţi au întârziat sau. în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate . nici că se mişcă. Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. pe când durerea sufletului. p. De aceea. desăvârşind în ei iubirea. II. I. însă. că mai mulţi s-au păgubit din post. vol. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. divin. care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura. îndărăptând. boala îi întoarce. Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului. Sibiu 1946. o viforniţă. această desfigurare spirituală. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie piedica şi intră în lupta mântuirii. Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. face mii de victime. Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din Skit. Şi ed. 753. Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean. Foamea îmblânzeşte fiarele. 755. în împărăţia fără de Har. rămânând în Împărăţia Harului. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt (1 Corinteni 3. 758. De fapt.130. în starea de iad a conştiinţei. gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile.Trinitate. TRUFIA 751. Când potrivnicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume. Aşa cere dreapta socoteală. decât din prea multa mâncare. Acestea îl îmblânzesc. p. acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. ed. dictatura. Ea un e un climat al mediului viciat. atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. ci le stârneşte a doua piedică prin viciile trupului. inchiziţia.1. E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie. un număr care simplifică. protestantismul. nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. e tânguirea vicleană a stricăciunii. adică. în ştiinţă şi economie. în care subiectul iubitor şi obiectul iubit. aşa prin contrast. senzualismul. terorismul. E de neînţeles că durerea trupului îl face pe om să ceară ajutorul lui Dumnezeu. nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame. trebuinţa şi putinţa fiecăruia. creează împărăţia lor. de strâmbătatea şi amorţirea lui. ca virtutea cea mai mare (Sfântul Ioan Casian. 754. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. ca să te milostiveşti de el. Trinitatea este un număr sacru. Fiecare ducem un ateu. 1947. deşi învrăjbirea nu-i ţine mult. au zis Părinţii. 756. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului. victoria asupra luptei şi diviziunii.129). În valoarea politică trufia stârneşte tirania. necredincios. 16) e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă. Firea trupului fiind surdă. Sibiu. deşi le tânjeşte cugetul. iar la dezlegarea lor din trup. o boare a haosului. dar după iertarea păcatelor aşa de puţin! URA 757. Misterul creştinismului este misterul unităţii. nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic. De aceea. materialismul. URMAREA LUI HRISTOS . după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor. oarbă şi mută. şi preamăreau dreapta socoteală. încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. în care nu este opoziţie între personalităţi. ca să nu dăuneze sănătăţii. care nu trebuie ascultată.ne este dată viaţa divină perfectă. Postul. Ierarhul lor de drept. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură. în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu. ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. pe alţii.1. au pierdut. vol. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. Ura. în artă. acesta sporeşte. sau o iubire trupească de sine. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul. muşcaţi la minte de mândrie. mândria nu-l lasă să se dea bătut. plenitudinea.

desăvârşirea. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere. dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei. ştiu. nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice. grăbeşte sfârşitul. în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin. este semn că Dumnezeu. din când în când. feciorul tău fuge de biserică. care trebuie să aibă loc. nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. VEDENIILE 771. E lucru de mirare că. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. Şi se ştie că Dumnezeu nu Se supără când se stă pe acest punct de vedere. de asemenea. 767. 762. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. dar nu cred în Iisus Hristos. El este în căutarea lui însuşi. chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. 761. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus? Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri. 769. la care suntem chemaţi. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu. 768. Revelaţia e deplină. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. 760. întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii şi. Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. fără deosebire de confesiune. dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini. adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul. cât poate să cuprindă firea omenească. chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire. dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. 764. ci din grija de a nu greşi. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. O trăire a vieţii lui Iisus. nu-ţi găseşti nici sensul tău. înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor. deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor. 763. este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi îşi fereşte şi fiii. De aceea Răsăritul meditează fără imagini chiar contra imaginilor. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (nălucirile false). ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. Iisus e nu numai Cheia. un război şi a-ţi zidi o cetate. au învăţat că. iar acestea sunt marile hotărâri spre El. în demnitate. a primejdiilor la câte te expune aceasta. inaccesibil dacă nu chiar inexistent. Omul este veşnic în căutare după ceva. chiar un Dumnezeu al lor. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. ci şi Uşa împărăţiei de scăpare. neputincioşilor. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!” 766. lasă în urmă orice vedenie. 765. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. adevărurile vii. trebuie să-i iubeşti. care nu statorniceşte . Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii. Nouă. verişoara ta a fugit necununată. Este la mijloc o revelaţie tripartită. pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte. creat de ei. 772. asta este toată istoria omului. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei. iar cele ce mai lipsesc le aşteptăm la a doua venire. scapi până la uşa unei case în pădure. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. primind orice. Vecinul tău bate crâşmele. ai isprăvit toate obligaţiile lumii. că urmărit de o fiară. dar nu-L ştiţi pe El. deşi absolut. care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. 770. pe care. nici sensul lumii.759. te doare. care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. nu te afli nici pe tine. asemenea cu El va fi. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne. în cruce să se asemene şi. încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut piroanele în tălpi. „Dumnezeu poartă paşii omului”. Ce folos. măcar tot aşa de zornic. Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni. Dar. Mărginirea ta. O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Toţi marii mistici.

dar oricâţi vor rămâne. Dacă prin porunci Domnul ni Se îmbie. Dumnezeu iartă neştiinţa. 775. Dintre cele trei făgăduinte (monahale). pentru că are de biruit mai mult patimile minţii. pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. 2. dar viclenia ba. 777. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani. Nu-i va fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea? VIRTUŢILE 774. Astfel au intrat într-o casă nouă. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini. rămânând ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrâneţe distrusă. miluieşte-mă pe mine. ca principiu atractiv. când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii! 5. VRAJBA CONFESIONALĂ 780. iar virtutea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinlăuntru. Obligativitatea voturilor monahale poate înceta numai în cazul extrem de rar când se întâmplă din motive clinice a personalităţii omeneşti. dinafară. are să le spargă casa. cum au fost la început. „Duh”. Porunca ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare din afară. Încetarea voturilor e încetarea călugăriei. Nepotrivirea de vârstă. Exemplu: „Adevăr”. aşa zicând. adică cu desfrânarea. rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una. De aceea. VICLENIA 773. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi. om în . Toate îşi au izvorul în păcate. Din curvii nemărturisite. iar la 18. Iisuse Hristoase. De vei mărita fata ta numai pentru avere. pe care toţi îl plătesc cu vrajba. VOTURILE MONAHALE 776. Prin urmare. O asemenea căsătorie nu ţine. Neapărat vine vrajba în casă. aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. 3. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii. 4. Vrajba în casă vine din păcate. Este un prim păcat. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă. unirea creştinătăţii întârzie Doamne. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească. prin virtuţi Domnul se manifestă dinlăuntru. 778. sau fără cununie bisericească. fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. însă făgăduinţele rămân obligatorii iar lepădarea lor păcat. dacă: 1. Mai vine apoi. Fiul lui Dumnezeu. păcătosul”. care discută cu Dumnezeu. Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale. dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. măcar la sfârşit. care este cel care făcea acest lucru. în loc să asculte fără discuţie. din pricina aceasta. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor.nici o imaginaţie sau imagine. căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan. Primejdia comună s-a arătat în lume. făcute înainte sau după căsătorie. cea mai grea e ascultarea. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. Căsătoria s-a început cu stângul. 779. până când? VRAJBA ÎN CASĂ 781. 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. tocmai pentru că nau omorât pe diavolul. toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa. cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat. cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile. deci şi a conştiinţei în cazul deplinătăţii de conştiinţă. sunt o formă decadentă de monahism. căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. ca principiu impulsiv.

acolo de unde doar Iisus a început lupta. 787. 785. nu suportă impresii prea tari. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie. 8-9). ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte. Şi din cauza aceasta. după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie. . Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. biruind prin dragostea de Dumnezeu ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători. poate să-l ducă până la boala epilepsiei. Nu mai ţin nici o rânduială. din negrija de spovedanie. atât a Mântuitorului. dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în duh. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. De la această deosebire încolo. sau războiul nevăzut. căci nu mai ţin seamă de miercuri. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos. muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi personală a potrivnicului. ca peste toate acestea să rămână sănătos. o încovoiere a unei meniri. din trup şi din suflet. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh. 783. de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii. răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi. în societatea omenească stăpânită de acela. ca să ajungem după multă vreme la o sănătate.toată firea. de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război. (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn. care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Din negrija de suflet a celor din casă. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. Noi. E primul război pierdut de om. chiar în ceasul tulburării tale. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi. şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi. mii de ani de-a rândul. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere. prin gura lumii. cât şi a ucenicului. dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară. spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. 784. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu. căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte. orice gânduri rele ai avea. care dacă nu se păzesc. după slăbiciunea la care-l găseşte. Aşa. nemaiavând ce face. pentru o vorbă cât de neînsemnată. pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (1 Corinteni 1. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.) să-l facă. cu noi cu toţi. 18). 7. îl prind în prezenţa nevăzută. Doamne. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi. Dar soţii cum desfrânează. Deci. că nu-i lasă (diavolul n. dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă! 788b. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului. care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. Plin de fiere fiind. lupta pentru mântuire. acesta-i chinul păcatului său că. dacă a trebuit să fugă ruşinat. Deci. în stare de a ne apropria. fizică şi psihică. după zeci de ani de lupte dinlăuntru.n. de zilele postului şi de sărbători. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4. VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST 782. sau părere înaltă. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost. ci presupune şi o faţă socială. ca numele lui Dumnezeu”. 788a. Mândria lui nu poate răbda bătaie. descrisă de Evanghelii. îi sare în cap celuilalt. trebuie s-o capete. totuşi. după unii. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. urmând pe Domnul. fără primejdii grave. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. prin el. 786. în apariţia lui personală din pustie. ca un vameş al văzduhului. căci. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam. pălmuindu-ţi mintea. 3). De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană. vine în persoană să se războiască cu noi. casa aceea nu ţine. 8. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului. Diavolul dă sfaturile lui la toţi. De aceea. de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine. Răspunsuri către Talasie. dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Crucea Ta ne-ai dat”. 6. E lucru ştiut şi probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi. când sunt legiuiţi? Aşa bine. care seamănă mult cu îndrăcirea. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni. izbăveşte-mă de cel rău”. Astfel. te umpli de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem. a venit să-l bată şi în lume. căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. Filocalia vol. atunci sufletul şi mintea. urmează aceeaşi cărare şi stadii. 12). fiecare. nimeni nu se mântuieşte singur. sau în mai mari să-i cufunde. Atunci. ceva mândrie. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale. care sunt poruncile lui Dumnezeu. căci nu e un război de glumă. Din petrecere fără post. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. făcându-se curate. să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea. de vineri.

că aşa cere boala lor. Drept aceea. chipul său de fiară. o face. deoarece mintea lui fiind nebună. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa. a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Diavolul ştie şi el Scriptura. cu atât mai vârtos o cere Lucifer. trimite Dumnezeu vedenii. cea prin plăcere. moarte lui Dumnezeu. e o risipire. 797. la bătrâneţe. prin patimi. orice iubire. chivernisită de oameni cu ură. de la început până în zilele acelea. care este Sfânta Liturghie. 790. Cum zice un Părinte. că-I risipeşte avuţiile. se cred pe sine stăpâni şi împăraţi. ci luptă nebun cerând: 1. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. înainte de dobândirea smereniei statornice. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. Trimite Dumnezeu slujitori. vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. zicând: „Eu sunt hristos!” (Luca 21. îmbie sufletului ispita întâi. nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină. în schimb. cu care amăgeşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti. însă diavoleşte. . vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. propovăduieşte şi el. începătorul nebuniei. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. Cu un cuvânt: contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor. nu cu iubire. 800. Vrăjmaşul. Deci. 14) şi în hristos mincinos (Matei 24. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii. mai aici. trimite şi el. pe cine iubeşte pe Dumnezeu. ci în minciună. Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare… 798. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. 8). Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu. 791. că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. 24) şi înşeala pe mulţi. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini. îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu. 4. satana s-a mai iscusit în rele. 799. e destul să izbutească o mutare mai încoace. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. 793. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. moarte învăţăturii Sale. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine. ci năluceşte şi el o lumină. în care va lucra toată puterea Satanei. iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului. 795. îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l laudă. Dar. deci. 794. împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu. se arată şi el. rânjind (1 Petru 5. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi. Iată-ne. dar călătoreşte fără sfat şi întrebare. ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. pe poimâine.789. nebunul la o mândrie mai mare. ucenicilor Săi. în păruta lui împărăţie. 3. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. şi orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. care este lumea întreagă. 792. 796. Trebuie. Aşa se preface în chip mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11. Orice ascultare de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu. moarte creştinilor. de vreme ce el nu stă în adevăr. De aceea. cele de la Antihrist. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită. Chinurile cele de pe urmă. 8) bucuros. încât şi lumina dumnezeiască o contraface. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om. strâmbă înţelesul oricărui cuvânt. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu. 2. Cu trecere de vreme. şi nu râvneşte.

Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică. Ăsta a fost Părintele Arsenie. în general. şi vrea să-l primească. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată. iar el se crede grâu nedreptăţit”. şi aleargă înaintea lui. tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea. ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul. tot atît de infinită. 10-13). a făcut şi ceva Medicină. o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. să-l sărute. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. adică de la informaţie la convingere. nu numai Teologie. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge. ca să-l primească. în formularea de mai sus. unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea. oamenii râd. şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”.CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele. Asta le place la mulţi. Cât de departe e Răsăritul de Apus. Când îi puneai o problemă. de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta. Apoi el a studiat mult. în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. însă eu. care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. era un profesor excepţional. o formulă. cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu. nu toţi din lume se prăpădesc. prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Să luăm. să-l ajute. Unic prin gândirea lui. Cuvântul spus de Părintele Arsenie. el imediat avea răspunsul. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. cum este de infinită şi mărirea Lui. Pentru că din inima lui. deci. Părintele Arsenie a fost unic. dar nu convinge”. în inima Maicii Domnului. aşa este şi mila Ta”. aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu. să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Avea o putere de sinteză deosebită. dar sunt sigur că are încă ceva”. cunoştea şi chestiuni de medicină. Adică dacă era inginer. dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. în ’42. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu. Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. De pildă. ar fi fost un om deosebit. . Cu o astfel de afirmaţie. oricâte rele am face. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Până trăim în această viaţă Dumnezeu nu ne părăseşte. în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos. nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu. a făcut Şcoala de Belle Arte. ci a studiat şi artă. Zice: „Mă. Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră. după cum citim în pilda cu fiul risipitor. şi-l aşteaptă. personal. nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui. cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. în manuscrisele lui. păcătoşii. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. spre răul lor. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. dar când l-a văzut că vine. Cum miluieşte un tată pe copiii săi. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. dacă era profesor. cât ar fi sfântul de mare. dacă era un doctor. oricât de depărtaţi am fi. că mila lui Dumnezeu este tot atît de mare. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu. să-l îmbrăţişeze. era un doctor deosebit. fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui. el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi. aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102. şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct. aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui. Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu. nu era un inginer comun. l-a aşteptat într-un fel. orice ar fi fost. secţia pictură. am băgat de seamă că le place. Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie! E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat. prin stilul lui de lucru. atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. mi-a şi spus un cuvânt.

dar ea. iar el se crede grâu nedreptăţit. Când le spun că Părintele a zis că „în mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă”. dimpotrivă. Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. nu mai e bob de grâu. De la învingere până la convingere e o cale lungă. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei. Aşa caracteriza Părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea. fără să şi fie de fapt. ci doar tăciune. Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. deci aşa cum sunt ele. cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa. pe atunci student la teologie. Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. anume: „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. pentru că omul este fiinţa care poate zice nu. dar nu convinge. măcar să nu suferim zadarnic. Până la inimă mai e o cale lungă. Mă. ba. doar învinge. . adică de la informaţie la convingere. creştinismul fiind „religia bucuriei”. nu mie. De pildă. în manuscrisele lui. „cea mai lungă cale”. căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinătorilor noştri. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. Când îi puneai o problemă. avea o posibilitate de a formula ceva. E necesară şi informaţia. pictură în faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. mi-a spus cândva un cuvânt. Dumnezeu să-l odihnească. şi zice nu! Dacă tot trebuie să suferim. cel ce se crede a fi drept. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. ci unui părinte. oamenii râd în general. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute te ajută cel mai mult. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el. De fapt. Ajutaţi-mă să vă pot ajuta. Când mintea se îndreaptă. Dacă eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lângă tine şi omul superior ţie. ci e păcat de moarte”. mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a Părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului. o formulă. Avea o putere de sinteză deosebită. Părintele Arsenie. îl judeci şi-l calci în picioare. „Cînd greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”. 11). pentru bucurie. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său. de fapt. Zice: „Mă. Asta le place la mulţi. şi asta se întâmplă des. însă de convins nu convinge. care urmărea pentru oameni o minte dreaptă şi lucruri drepte şi îndreptare spre mintea cea bună. nu mai suferă. Într-o astfel de situaţie. Dar a rămâne la informaţie înseamnă doar a fi la începutul drumului. când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător. nu toţi din lume se prăpădesc. cât cea de la urechi la inimă. atunci nu te poate ajuta. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Deci. ci tu eşti cel care poţi să fii ajutat. cât cea de la informaţie la convingere. ca şi constrângere. poate tot atât de lungă. chiar dacă pe moment nu înţelege. am băgat de seamă că le place. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. credinţa noastră fiind „izvor de bucurie”. mi-a si spus un cuvânt. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism. cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. dar dacă nu-l recunoşti superior. ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun. Aşa obişnuia să spună Părintele Arsenie. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. nu toţi din lume se prăpădesc. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. care adeseori se face prin auzire. Mustrarea învinge. atunci „nu mai e greşeală. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce îl aud. vede lucrurile drept.În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. el imediat avea răspunsul. Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. „la urechi”. un cuvânt pe care eu îl socotesc cel mai important cuvânt pe care l-am auzit de la el din câte ştiu că le-a spus şi le-a scris. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise.

adică zahăr din ficat. să trăieşti în aer cât mai bun. dar aceasta cere timp şi osteneală. nici mai mult nici prea puţin. căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie. Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală. Al patrulea punct: să-ţi păstrezi hormonii. cum merg unii. Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul… Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte. am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore. Să ai glicogen. nu faceţi risipă de energie sexuală. vara. glicogen. tu eşti ceea ce ai simţit. de a îndumnezei firea. se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. Foarte corect! Ce rost are să meargă. nici refuzul”. adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă. zen şi altele. Unii dintre călugări nu sunt călugări. Cine face curte nu face carte. zic: „Măi. Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. Cel puţin. A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Cum? Printr-o hrană raţională. Bineînţeles. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi. care a formulat îndreptarul de viaţă. Tu eşti noi. În legătură cu sexualitatea în familie. ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. Şi Părintele şi noi care spovedim. Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate. tu eşti ceea ce ai făcut. adică să nu faci risipă de energie sexuală. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun. somn. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. glicogen. După aceea somn. că să-i spună altul. Noi ne-am alcătuit în tine. somnul şi energia vitală. Părintele Arsenie zicea: „Nici abuzul. somn. Şi al cincilea punct: să ai concepţie de viaţă creştină. nici refuzul. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine. să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi. ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire. s-o rezolvăm. că nu ştiu ce… şi-apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic! Oxigen. e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. cum dorm unii acuma. Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup. E cam prea mult. nu e numai suflet. Aşa dorea Părintele Arsenie. pe care nu vrem să o risipim pe plăceri. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. Pe o pictura făcută de Părintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu eşti noi”. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti. nu vreo zece ceasuri. să ştii că eşti noi. câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun). yoga. putem să ne cunoaştem. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”. ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. câtă o avem. . tu eşti ceea ce ai vorbit. că să-i spună unul. „Tu eşti noi”. adică înseamnă şi mai mult. tu eşti ceea ce ai gândit. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. că un cuvânt de folos. ştiu eu. i-aş spune că nu are dreptate. Glicogen: să ai o hrană raţională. Nasteţi-vă sfinţi! Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinţi. De curând. ca şi când ar spune faptele oamenilor: Fii atent că tu cum eşti acum. nu faceţi abuz. Concepţia de viaţă creştină. pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el.Nici abuzul. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa. hrana raţională. tu eşti ceea ce ai citit. să aflăm negativele noastre. de aceea îndrăznim să spunem: fiţi atenţi. ci cuiere de haine călugăreşti. întâlnim oameni dărâmaţi prin abuzuri şi. prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Zicea Părintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”.

mi-a îndrumat paşii spre Teologie. cum îl numea un alt mare ctitor al iubirii de Frumos – şi l-am amintit aici pe Părintele Dumitru Stăniloae. Din 1991 este cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. spre Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic – Grecia. Daniil Partoşanul Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr-duhovnic1 „Părintele Arsenie ştia cã la tinereţe se pune temelia vieţii omului. Între 1986 – 1999 este preot la Prislop şi Densuş. silindu-mă şi străduindu-mă să-i călăuzesc. acum. la 15 ani. petrecute în viaţa mea. Născut la 23 septembrie 1957 în Hăţăgel. mai apoi. aici. mai apoi spre mănăstirea Hodoş-Bodrog unde am fost călugărit şi în cele din urmă spre sfânta mănăstire Prislop unde am putut să fiu mai mult în apropierea Părintelui Arsenie. în ziua de 26 octombrie. de mai mulţi ani. Daniil Partoşanul. unde Sfinţia Sa. În al doilea rând.S. com. picta şi lucra în semiclandestinitate la biserica ce astăzi îi poartă pictura exprimată şi reprezentată într-un mod deosebit în stil neobizantin curat ortodox. spre Părintele Arsenie Boca. după 160 de ani. Prea Sfinţitul Dr. pentru fraţii noştri români ortodocşi din Banatul Iugoslav. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa”. la începutul celui de-al doilea an de studenţie la Sibiu.S. Între 1999-2000 ctitoreşte schitul Retezat. Sa Mitropolitul Nicolae al Banatului. La 31 martie-1aprilie 2001 este hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Banatului.P. trebuie să mulţumesc lui Dumnezeu şi să-mi plec capul cu nevrednicie pentru harul arhieriei la care m-a chemat şi pentru slujba de ierarh şi de episcop în Biserica Sa. Sa este unul dintre cei ce au lăsat frumoase urme în spiritualitatea Ţării Haţegului. colegii profesori şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad unde predau în continuare Patristica. mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. mai îndeaproape. pe care l-am întâlnit întâia dată în casa parohială a bisericii sale ortodoxe din Drăgănescu. comuna Mihăileşti. Bucureşti. îl cãutau tinerii şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. În primul rând. pentru faptul că. Hunedoara). din apropierea Bucureştilor. mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor cititorilor că pentru patru lucruri. credincioşii români ortodocşi din Banatul Iugoslav au episcop. pedagogic. respectiv spre Seminarul Teologic din Caransebeş. duhovnicesc şi chiar profetic. sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sale Daniil Partoşanul. în mod deosebit. pe care l-am cunoscut de asemenea. sunteţi unul dintre puţinii care l-au cunoscut. care m-a propus pentru alegerea şi hirotonirea întru arhiereu. În al treilea rând. Densuş (jud. Episcop vicar al Mitropoliei Banatului cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia După 160 de ani. pentru faptul că. În al patrulea rând. La 25 martie 1984 (după absolvirea Institutului Teologic din Sibiu şi a cursurilor postuniversitare ale Facultă!ilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Tesalonic-Grecia) intră în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. ca episcop vicar şi administrator al Episcopiei Ortodoxe de Vârşeţ. Apoi preotul care m-a botezat şi mi-a îndrumat paşii spre seminarul teologic. mai întâi spre mănăstirea Sâmbăta Brâncoveanu unde am fost frate. a dezvoltãrii omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. la Timişoara. În primul rând părinţii mei. Tesalonic. – Prea Sfinţite Daniil. venite ca din partea lui Dumnezeu. P. au în persoana mea un ierarh. S. în persoana P. nu sunt şi nu voi fi niciodată vrednic a mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu. Sibiu. profesorii de la Caransebeş. În viaţa mea personală. fiind hirotonit preot la 10 aprilie 1984. pe Părintele Arsenie Boca. pe acest „ctitor al Filocaliei româneşti”. Dumnezeu mi-a rânduit paşii. Biserica Ortodoxă. care.MĂRTURII P. când îţi vorbea Părintele Arsenie. fratele Traian Dorz. să-i păstoresc şi să-i conduc spre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. S. Simţeai. Î. conducătorul spiritual al Oastei Domnului în anii ’70 şi ’80. – Astăzi. disciplina Patrologie şi literatură postpatristică. după aceea spre cursurile de doctorat de la Bucureşti şi. Dar în mod cu totul şi . în ultimii ani ai vieţii Sfinţiei Sale. trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a îndrumat paşii înspre viaţa monahală. apoi spre Institutul Teologic din Sibiu. cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia (cu sediul la Vârşeţ).

şi Părintele Arsenie nu poate fi exprimată şi explicată în cuvinte. o dată la Sinaia. – Cuviosul Arsenie a fost – o spun cei ce l-au cunoscut şi i-au recunoscut Cărarea Împărăţiei – unul din cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc. pentru lume. cu Sfinţia Sa am avut fericirea să fiu de două ori în călătorii şi drumeţii în Munţii Retezat. a fost un pictor bisericesc. cinstit şi în timpul vieţii. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. pentru ţară. cum le asculta necazurile. aprind o lumânare. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea. pentru Biserică. ieşind la pensie – o pensie minoră. a fost însă căutat. în toamna anului 1979. ne-a lăsat Cărarea Împărăţiei ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească. a Părintelui Arsenie Boca. credinţa în Hristos. Neînţeles de mulţi. dacă nu cumva pentru totdeauna. m-a marcat profund. Grigore Palama pentru greci şi pentru ortodoxia ecumenică sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului. cum le explica problemele şi necazurile şi cum îi povăţuia şi îi sfătuia. După ce a lucrat o vreme în Schitul Maicilor la Bucureşti. harismatică. şi nu datorită Decretului 410 n. iubit. de cunoscut. despre trăirea în Hristos. să se scrie mai mult. toţi. Serafim de Sarov a fost pentru ortodocşii ruşi sau Sf. Pe Părintele Arsenie l-am reîntâlnit de mai multe ori la Mănăstirea Prislop – unde am ajuns preot slujitor. fiind doctorand la Bucureşti. când l-am întâlnit pentru ultima dată – Sfinţia Sa trecând la cele veşnice în 28 noiembrie 1989. marcate de amintirea şi prezenţa lor. auzind de la maicile de la mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic. şi eu sunt absolut sigur. apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. a fost un zugrav de suflete. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. dar şi mustrări. în 1968 a început pictura bisericii parohiale ortodoxe din Drăgănescu. Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. îmi plăcea să stau în apropierea Sfinţiei Sale. în mod deosebit. dragostea faţă de Hristos. Care e „poziţia” Prea Sfinţiei Voastre faţă de această consideraţie? – Părintele Arsenie a fost un om excepţional. a fost un predicator de statură patristică. dar mai ales mâine şi. m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte. Părintele Arsenie va fi pentru noi. pentru aceste cuvinte care m-au zidit lăuntric. un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească. şi sunt sigur că. pentru ortodoxia românească. Am ajuns la Sfinţia Sa. de la Sibiu spre Bucureşti. şi mai ales după moarte. tot acolo. prin multe încercări. satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta mănăstire Prislop. astăzi. întrucât fusese pe nedrept scos din mănăstirea Prislop prin Decretul 410 din 1959 (Părintele Arsenie a plecat din Prislop la începutul lui mai ‘59. cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu. cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea.O. Vin. românii. m-a răscolit. neiubit de mulţi. de învăţături. era atunci civil. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. – Ce sfaturi deosebite vă dădea Părintele? – Legătura dintre un începător. că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. – Întâlnirile cu oamenii mari rămân. şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie. neapreciat de mulţi. la Ghelar şi în alte părţi. Pun aceste cuvinte în ghilimele pentru că îi aparţin şi eu însumi l-am auzit zicând aceasta. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc. după ce am călătorit cu trenul o noapte. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. – Mai vorbiţi-ne puţin despre prima întâlnire cu Sfinţia Sa! – Eram student la Sibiu. Prima întâlnire cu Părintele. de o mulţime de credincioşi. un mare părinte al Bisericii noastre. pentru noi. cu siguranţă. unde a lucrat vreme de 15 ani cu multă dragoste. atâta câtă este. ne ocroteşte. pentru poporul român. între 1986 şi 1988. ne povăţuieşte. stimat.R. de povăţuiri. cum am fost şi am rămas eu. 17 decembrie. să se vorbească mai mult. de statură neopatristică. atât de cinstit. ceea ce Sf. de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşã de credincioşi. Sfinţia Sa este cel care m-a îndrumat spre studii şi cursuri de doctorat. mijloceşte pentru noi. în biserică la Drăgănescu.. Întâlnirea cu Sfinţia Sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism. ca şi toate celelalte. ascultându-l cum vorbea cu oamenii. filocalică. Am multe cuvinte de la Părintele Arsenie. Hunedoara – despre Părintele Arsenie. care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie. din nefericire. de apreciat. un om al lui Dumnezeu. Ce „urme” a lăsat Părintele Arsenie în viaţa Prea Sfinţiei Voastre? – De fapt. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. Pentru mine personal. pentru familie. care mă ţin lăuntric. de sfaturi. m-a remontat. .n. de acolo de unde este.cu totul aparte. poimâine. După aceea. se roagă. din jud. a ortodoxiei şi a Bisericii. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. cât mai curând posibil. ne călăuzeşte. după ce a pictat parţial biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. creştini care sunt deschişi mai mult spre acel simţ al sacrului. Am o mulţime de cuvinte. şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B. am auzit multe cuvinte. Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină. în viitor.). De asemenea. am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc. şi unde – cum spunea Sfinţia Sa însuşi – a fost căutat şi cercetat duhovniceşte de o adevărată „avalanşă de oameni”. duhovnicească. al sfinţeniei. Părintele Arsenie. când. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. pentru totdeauna. cu răbdare. care sunt pietrele de temelie ale vieţii mele duhovniceşti. un om extraordinar. la sfatul şi povăţuirea Sfinţiei Sale.

ucenici ai Sfinţilor Părinţi. îl căutau tinerii. ierarhul să fie conştienţi de atotprezenţa lui Dumnezeu. când îţi vorbea Părintele Arsenie. altul o sută din roadele duhovniceşti. experienţe singulare. prin lacrimă. prin umilinţă şi pocăinţă. ne simte şi ne ştie tot ceea ce facem. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră. Hr. Eu aş adăuga: „Cerul înnorat deasupra noastră şi credinţa creştină din noi”. să aducem unul treizeci. astăzi. păcatul săvârşit sau urmările păcatelor moştenite de la moşii şi strămoşii noştri. Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie. trăind acest adevăr dogmatic. în Mântuitorul Iisus Hristos. după măsura noastră. gândurile noastre. venite ca din partea lui Dumnezeu. simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. în Harul şi Darul Sfântului Duh şi al Sfintelor Taine. purtătorul de Dumnezeu – mutat la Domnul în anul 107 d. mesajul Părintelui Arsenie pentru noi. ucenici ai părinţilor duhovniceşti şi fiecare. şi l-a ales pe urmãtorul: Un răspuns creştin la neliniştile vremii. de cea neopatristică. Părintele Arsenie promova ideea legii ispăşirii. monahul. Adică omul. dar aceasta se leagă de cea duhovnicească. Cu doisprezece ani înainte de a ajunge printr-o bursă să studiez în Grecia. Însă nu vreau să fiu înţeles greşit şi să accentuez doar faptul şi latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. De aceea. au urmări şi în viaţa noastră sau lasă urmări şi în viaţa urmaşilor. Simţeai. destul de pline de incertitudine. În explicarea necazurilor şi a problemelor oamenilor. fost episcop al Antiohiei. creştinii. prin rugăciune. prin citirea şi studiul Sfinţilor Părinţi şi prin întreaga noastră trăire şi concepţie de viaţă creştină. simţirile noastre. nu-mi îngădui acum să vorbesc despre ele sau despre toate acestea. acestei scrieri-testament a Sfinţiei Sale. în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. aceasta ne menţine şi aceasta ne va duce şi ne va trece în veşnicie. în Ortodoxie. – Să abordăm puţin relaţia tânăr–duhovnic: Prea Sfinţia Voastră – Părintele Arsenie. Să căutăm să fim creştini cât mai mult. este credinţa în Dumnezeu. pe dezvoltarea în fiecare om. Părintele Arsenie punea foarte mult accent pe viaţa duhovnicească. puterea şi iubirea lui Dumnezeu. toţi. şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. că-ţi ştie nu numai prezentul. Însă pot să amintesc doar faptul că simţeai în prezenţa Părintelui Arsenie că te vede. Şi.. Părintele Arsenie mi-a spus şi mi-a dat de înţeles acest lucru. Şi. martirizat la Roma şi sfâşiat de fiarele sălbatice în arena romană – scrise şi adresate în epistola Sfântului Policarp către acest episcop al Smirnei. pentru că este imposibil. prin pocăinţa noastră. foarte mult pe tineri şi căuta să-i îndrume ca să-şi închine tinereţea lui Hristos şi Bisericii Sale. în fiecare suflet. prin citirea Sfintelor Scripturi. să căutăm să înţelegem vremurile pe care le trăim şi mesajul lui Dumnezeu în vremurile acestea destul de tulburi. Şi multe alte lucruri care s-au împlinit la vremea potrivită conform spuselor şi cuvintelor duhovniceşti ale Sfinţiei Sale. discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul: „Toús kairoús katamántane!” – Citeşte vremurile! Datori suntem şi noi. cum spunea şi scria Sfinţia Sa: „Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii care nu este alta decât păcatul”. cu siguranţă!)? – Atunci când Părintele Arsenie şi-a isprăvit de scris şi de redactat Cărarea Împărăţiei. credinciosul. şi îţi intuieşte viitorul. fiecare într-un fel sau altul. te cunoaşte. Prin urmare. prin umilinţă. ştiind de acest lucru. iertate. Poate va rândui Dumnezeu o vreme când voi scrie aceste lucruri într-o carte despre viaţa Părintelui Arsenie şi despre semnele pe care Dumnezeu ni le-a trimis prin viaţa şi lucrarea duhovnicească a Sfinţiei Sale.. . fără îndoială. trăirile noastre. de cea neofilocalică. – În legătură cu amintirile şi experienţele şi trăirile deosebite în preajma Părintelui Arsenie. a acestei conştiinţe. gândim sau vorbim. ierarhi mai ales. Şi acesta este un lucru foarte important şi foarte necesar şi-n vremurile de astăzi. a atotprezenţei lui Dumnezeu. a crucilor pe care oamenii le au de purtat. ne aude. prin smerenie. preoţi. Cunoaştem cu toţii cuvintele celebre de pe mormântul lui Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi conştiinţa morală din mine”. Aceasta ne ţine. să citim. adevăraţi. ca şi pentru cei care nu l-au cunoscut. Şi aceasta a fost şi este esenţială. ca şi pentru cei care nu l-au recunoscut şi nu-l recunosc. ucenic oarecum şi părinte apostolic. Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului. – Un cuvânt de mângâiere şi de alinare? – Aş aminti cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul. dar şi trecutul. monahi.. destul de instabile. duhovnici.– Ce credeţi că ar spune lumii de azi Părintele Arsenie (şi o spune. de cea creştină şi ortodoxă. preotul. a faptului că păcatele noastre sunt cauzele durerilor noastre. care să fie călăuze şi care să fie povăţuitori pentru ceilalţi. ucenici ai lui Hristos. altul şaizeci. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa. spovedite. şi nu numai. altele vor fi vorbele noastre. Cum se raporta Părintele la tinereţea şi tinerii vremii Sfinţiei Sale? – Părintele Arsenie aprecia. în mod deosebit pentru cei care l-am cunoscut. – Amintiri. de la părinţii noştri. în Biserică. prin rugăciune. păcatele se cuvine să fie ispăşite. ca să se ridice oameni ai lui Dumnezeu. dezlegate şi stinse în harul. de faptul că Dumnezeu este în orice loc şi în orice timp şi ne vede. a căutat un subtitlu acestei cărţi. de la Dumnezeu. a dezvoltării omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum. creştinul. pe conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu. să descifrăm.

că acel cuvânt nu îl caracterizează la drept vorbind şi nu ştiu dacă există într-adevăr o vină în chestiunea aceasta. nu o spus câtă vreme o trecut de atunci. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele: „Să vă întăriţi convingerea în credinţă încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc. Se făcea că e în biserica Mănăstirii. orice lucru de jos din lumea aceasta din câte se pot face l-ar fi făcut. Şi-atuncea. Nu se sprijinea de pereţi zicea Părintele. luni. şi şi-o dat seama că el o făcut acest păcat. murdară ca o spălătoare. de data aceasta curată. dar tu vei fi nevinovat. 11. A treia temă a fost în legătură cu Sfânta Împărtăşanie. am ţinut-o minte poate pentru că ştiam că o ţine un om deosebit – anume. şi zicea Părintele că şi-a văzut haina.Iar în încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. Mi-a scris ca din partea Părintelui şi mi-a atras atenţia asupra rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase…”. o citit din cartea Proorocului Iezechiel. despre care el n-a spus ce este. responsabilităţile îndrumătorului de suflete. ca să ajungă să aibă „haină de nuntă”. plutea în aer şi copilul i-a arătat cu mâna spre Părintele. care era paroh în satul meu. poate fără nici un păcat la drept vorbind. ţinută de Părintele Arsenie Boca avea trei teme – mi-aduc aminte foarte bine de predica aceea. Nu a spus ce păcat. A citit din Sfânta Scriptură a Noului Testament. un preot tânăr. unde sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această pâine şi să bea din acest pahar. şi-o dat Părintele seama că e din pricina că o întâmpinat vedenia cu „Doamne”. Părintele Arsenie Boca l-a delegat pe un diacon de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus să-mi scrie el un răspuns ca din partea Părintelui. aş zice eu că nu ştiu dacă cineva poate să fie vinovat de pe urma faptului că întâmpină o vedenie cu un cuvânt. ştia despre Mănăstirea de la Sâmbăta. prima şi ultima la drept vorbind. Şi a spus că pentru el cuvântul din Sfânta Evanghelie despre cel care o intrat fără haină de nuntă a fost un cuvânt de care s-o poticnit el de multă vreme. A doua temă pe care a tratat-o Părintele a privit responsabilitatea preotului. ca rezultat al vieţii pe care a dus-o probabil Părintele Arsenie. cu o pată pe ea cam de o jumătate de metru. dacă eşti pus străjer şi îi anunţi pe oameni despre iminenţa pericolului ei vor muri pentru păcatele lor dacă nu te vor asculta. un om cult. ca o pată. Mi l-a pus în atenţie Părintele Ioan Opriş. în locul acela mai strâmt. satul Topârcea. dacă timpul o va cere”. El s-o prezentat pe sine atunci public în faţa credincioşilor care erau de faţă ca un om cu două păcate. a văzut un copil care plutea în aer. Prima predică pe care am auzit-o. copilul o zâmbit. Eu de fapt pe Părintele Arsenie Boca nu l-am auzit vorbind altădată decât în Duminica aceea şi a doua zi dimineaţa. doar că copilul i-a atras atenţia că el mai are un păcat pe lângă cel care se arăta în pata de pe haină şi păcatul acela. atunci sângele lor se va cere din palma ta. o fost preocupat de curăţirea hainei. sau de câte ori am vorbit despre Părintele. fiind la Mănăstire la Sâmbăta. Am învăţat în iunie 1942 să scriu la maşina de scris. notarul din sat mi-a dat voie să folosesc maşina de scris de la Primărie şi i-am scris o scrisoare la care am primit răspuns prin intermediar. din judeţul Sibiu. E vorba de diaconul Vasile Şortan care în cele din urmă n-a mai rămas la Mănăstire. cuvântul adresat stăjerului. Arhimandritul Teofil Părăian2 Despre Părintele Arsenie am auzit pentru prima dată în anul 1942 prin aprilie. în 31 august 1942. şi asta reprezenta un păcat. a zis atunci: „Aş fi mutat şi ceea ce nu se poate spune aici”. când îi spune Dumnezeu proorocului: Fiul omului. adică să-mi atragă atenţia asupra rugăciunii cu care se mântuiesc călugării. Adevărul este. Ştia despre Părintele Arsenie Boca. şi celălalt care a fost de pe urma faptului că a întâmpinat vedenia cu „Doamne”. cu omul care neavând haine de nuntă a intrat totuşi la nuntă şi care a fost scos afară legat de mâini şi de picioare şi aruncat în întunericul cel mai dinafară. adică a hainei pe care o purta. păcat care atunci când şi-o dat seama că l-o făcut. o avut o vedenie. sau în continuarea aceleiaşi paranteze. Iar dacă nu-i vei anunţa. Atunci Părintele o ţinut şi o predică. ţinând un fel de cuvânt îndrumător pentru credincioşii care erau de faţă la Mănăstire. Eu am stăruit încât m-am întâlnit cu Părintele şi în 30 august 1942. că de câte ori l-am întâlnit pe Părintele. După o vreme. niciodată nu m-am gândit că Părintele Arsenie este omul cu două păcate. El mi-a dat şi ideea să mă fac călugăr. în înţelesul că la un moment dat şi-a văzut haina cu care era îmbrăcat. După ce am aflat despre Părintele Arsenie Boca i-am scris o scrisoare. la sfârşitul capitolului. dar la Sâmbăta fiind. şi-atunci o spus el că cuvântul „Doamne” se adresează numai lui Dumnezeu şi Domnului Hristos. din Epistola I către Corinteni cap. Mai fac o paranteză. El atunci s-o uitat la el însuşi şi şi-o văzut haina cu care era îmbrăcat. în locul acela unde se trece din pronaos în naos. expresia este a lui „ca o spălătoare”. după ce şi-o văzut haina murdară ca o spălătoare. după ce s-a încadrat în Mănăstire. Unul reflectat pe haină. sau cu mai puţin de două păcate. sau am vorbit cu el. nici măcar Maicii Domnului. Şi spunea el că ar fi făcut orice numai să-şi vadă haina curată. n-o spus unde o avut intuiţia hainei de nuntă. ceea ce însemna că o nimerit. cu adaosul care este numai în Sfânta Evanghelie de la Matei. mai întâi Părintele o vorbit despre haina de nuntă. că cine mănâncă şi bea Trupul şi . după Evanghelia de la Matei. fac aici o paranteză. Era o zi de Duminică şi era Duminica în care s-a citit din Evanghelie Pilda cu Nunta fiului de împărat. sau o venit vorba despre el. Am ajuns la Sâmbăta în dimineaţa zilei de 30 august.

Părintele Arsenie o stat acolo trei luni. Dar. Şi tot atuncea o frecventat şi cursuri de medicină. pentru că era talentat la pictură.Sângele Domnului cu nevrednicie mănâncă şi îşi bea sieşi osândă. ci sunt şi înafară de creştinism. O atras atenţia că atâta vreme cât cineva care a fost în război şi se întoarce acasă şi încă mai are visuri cu groaza pe care o trăit-o pe front în timpul războiului. Mănăstirea a început cu trei oameni. Am vorbit puţin cu el după Slujbă. erau nişte copii. zilele trecute. De aceea Părintele o lucrat cu toată capacitatea lui. a pomenit Mitropolitul de Părintele Arsenie ca de un „mare duovnic al vremii sale” şi ca de un „Zalmoxis al neamului românesc”. Bineînţeles că nu şi l-a putut duce la îndeplinire decât în parte. şi anume: cu Părintele Arsenie. în special de genetică. pe un student în medicină care urma să meargă pe front. cât dorm. L-o ţinut foarte mult. deşi el o şi exceptat pe unii. din 1942. De fapt chestiunea a tratat-o Părintele Arsenie. şi după aceea în 1940 s-a aşezat şi Părintele Serafim care venea de la studii din Grecia. căci chiar şi un pahar de vin pe care îl bea cineva care după aceea se angajează la conceperea unui copil este dăunător pentru copilul care urmează să se nască. mănăstire Voevodală zidită de Constantin Brâncoveanu. Şi cu ocazia asta o spus de câteva ori că Părintele Arsenie a fost un călugăr mare. a fost un om cu dar de la Dumnezeu. Da’ Părintele a interpretat chestiunea aceasta cumva şi în înţeles fizic. N-o trebuit să mergem mai departe. Cu gândul acesta a pornit. predica. Deci nu o fost posibil să stau de vorbă cu el decât Duminică seara. s-o ocupat puţin şi de nişte copii care erau acolo de faţă şi le-o vorbit despre conştiinţă şi o formulat definiţia cugetului sau conştiinţei ca fiind: „Glasul lui Dumnezeu care vorbeşte în noi şi arată ce este bine şi ce este rău”. Lucruri pe care după aceea le-o dezvoltat şi le-o prezentat în Cărarea Împărăţiei. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. Şi Duminică seara mi-o spus un cuvânt care mi-o rămas de atuncea: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc. . pentru că Mitropolitul Nicolae Bălan care o restaurat mănăstirea de la Sâmbăta. în sensul că întotdeauna mi-o părut bine să aud despre călugări. De fapt am avut. că şi bolile fizice de multe ori sunt de pe urma faptelor rele pe care le fac oamenii. în sensul că o fost călugărit de Părintele Arsenie la Prislop. nu are voie să se angajeze la conceperea copiilor. Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie au fost trimişi de Mitropolitul Nicolae Bălan la Sfântul Munte ca să cunoască realităţile de acolo. aşa se zice că nu e autentic. O făcut pictură şi sculptură. pe mine nu m-o exceptat. cum trăiesc. pentru că nu s-au prezentat mulţi absolvenţi de Teologie. mi-aş fi dorit să vorbesc cu călugări. respectiv toţi oamenii pot fi bolnavi şi slabi şi morţi. După aceea m-o spovedit şi pe mine. Le-o zis despre cazuri când părinţii sunt responsabili pentru copiii lor care vin în lumea aceasta cu defecte. Dorinţa mea era să mă fac călugăr. Duminica trecută. din 1939 din martie începând şi so întors şi s-a aşezat la Sâmbăta. De aceea printre voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi bună parte mor”. ce mănâncă. Aşa că Părintele era de atunci. să se retragă. care de fapt nu e autentic. Şi Părintele Serafim o rămas acolo 6 luni la Sfântul Munte şi un an şcolar la Atena la Teologie. şi aveau şi dreptate. a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la Bucureşti unde o urmat Şcoala de „Belle Arte”. El nu vorbea Duminica cu oamenii pentru că era împresurat de mulţi credincioşi şi atuncea el vroia să facă deosebire între o zi de lucru şi o zi de Duminică. Mitropolitul voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan care s-a interesat foarte mult de Academia Andreiană pentru care o format profesori. nici nu a fost publicat în Filocalia. aş putea zice vocaţie pentru asta. Aveam 13 ani şi jumătate. Vroia să se odihnească. Sunt cuvintele Mitropolitului Antonie. o sfinţit o troiţă la intrarea în Mănăstirea noastră. pentru că bolnavi nu sunt numai între creştini şi nu sunt numai între creştinii nevrednici să zicem. aş fi vrut să ştiu ce fac călugării. de avea slujba cununiei. Mitropolitul nostru. Şi la sfinţirea monumentului. era vorba despre necazurile care le vin părinţilor prin copii. o spovedit întâi pe un tânăr. cu Părintele Nicolae Mladin. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928 când Mitrpolitul Nicolae Bălan s-o îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. Încă ceva: după ce o ţinut cuvântul către credincioşi. A doua zi o ţinut un cuvânt de îndrumare pentru credincioşii care erau de faţă. Mitropolitul îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-o trimis la Sfântul Munte. După aceea Părintele o spovedit în ziua aceea de 31 august 1942. cu trei candidaţi la călugărie. în special în capitolul Ereditate şi spirit şi în subcapitolele Copii căzuţi între tâlhari şi Copii născuţi în lanţuri. deoarece copiii pot să aibă neputinţe de pe urma faptului că părinţii nu sunt destul de liniştiţi. cum se roagă. după ce a terminat Teologia. o pus în atenţie faptul că soţii nu trenuie să consume băuturi alcolice. preocupat de chestiuni de felul acesta. Părintele Serafim o adus de la Athos un caiet cu texte ascetico-mistice dar nu numai din Filocalie. după cum ziceau oamenii. A fost singura spovedanie pe care am făcut-o la Părintele. Asta a fost predica Părintelui. Mă gândesc eu acuma că cuvintele acestea ale Sfântului Apostol Pavel se referă mai ales la o boală şi la o slăbiciune sufletească. să mai întrebăm pe cineva. cum dorm. de responsabilitatea părinţilor pentru copiii lor. Nişte lucruri de felul acesta le-am avut în vedere de pe atuncea şi m-am prezentat la mănăstire la Sâmbăta cu dorinţa să rămân la Mănăstire. care i-o fost într-un fel ucenic. sau mie mi s-o părut că l-o ţinut foarte mult. De exemplu un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciunea de toată vremea. Nu s-o putut. O atras atenţia asupra faptului de a fi oamenii cununaţi la biserică. Părintele Arsenie. acea cruce de marmoră. câtă vreme mai are astfel de traume să zicem. El.

pentru că ea era infirmă nu numai fizic. I-a arătat-o şi după aceea el a fost preocupat de chestiunea aceasta. cred. niciodată nu calcula un răspuns. care vroia să se căsătorească cu un băiat din Hârseni. Însă acuma o ajuns şi el în declin. Să amintesc un caz: un preot din Sibiu. Acuma. unde lucra Părintele pe atuncea. ci să te fericeşti în căsătorie. în orice caz. Şi omul nu o mai vrut să stea cu ea. bineînţeles. Probabil s-a gândit la aceasta că. îşi spunea punctul de vedere. şi spirituale. Băiatul din Hârseni avea un tată care gângăvea. el s-a despărţit de ea. Este un preot în apropierea noastră şi tot aşa s-a dus la Părintele şi tot aşa i-o pus în atenţie o fată. Părintele. o fată. fiind un „om născut între tâlhari”. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor. i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. sau ceva de felul acesta. Ori. fiind un „copil născut în lanţuri”. Au mai fost şi alte cazuri. Veneau oamenii la el cu fotografia cuiva şi ziceau: uite. că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri – părinţi. Copiii îi sunt sănătoşi. Un bărbat o vrut să se căsătorească cu o fată. dar o fată infirmă. Când vorbea. Şi au 5 copii totuşi. Şi cu asta rezolva o chestiune sau nu o rezolva dar. Trăiesc totuşi împreună. Şi după ce s-au căsătorit ei sau dus la Cluj. dar acum nu-i bine. la o clinică şi s-a constatat că femeia e bolnavă. El îşi dădea seama de tarele ereditare şi le explica. Şi-apoi el trăgea nişte concluzii. soţia este funcţionară la o bancă… Părintele i-a pus-o în vedere odată când s-a dus el acolo la Drăgănescu. Părintele nu ştiu dacă l-o trimis sau nu să-şi facă analiza sângelui. Părintele se socotea întotdeauna asuprit de soţia lui. A dus-o foarte greu. contând. de la trei ani. Şi anume. avea un picior mai scurt. după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. nu mai are ţinere de minte. Era şi cu desene explicative. Şi Părintele şi-o dat seama că e o tare ereditară. Ce îi venea prima dată în minte aceea spunea. Chiar şi de pe fotografii. ceea ce gândea el că sunt. O fost şi nereuşite multe în viaţa Părintelui în sensul acesta. gângăvea. Şi atuncea Părintele i-o zis: „ia-o pe asta”. că dacă te duci la cineva să te îndrumeze. În realitate. La noi la Mănăstire o fost o carte în bibliotecă. cu pregătirea pe care o avut-o şi cu cunoştinţele pe care le-a avut a lucrat mai bine decât am fi lucrat ceilalţi care nu aveam astfel de cunoştinţe şi pe care nici nu trebuie să le ai neapărat ca să fii îndrumător de suflete. Şi o luat-o. în orice caz nu l-a înţeles pe Părintele ca Părinte şi poate nici ca soţ. nu i-am dat un răspuns evaziv. am avut nişte părinţi. nu să suporţi o căsătorie. i-am dat răspunsul care era de fapt. Şi copilul. nu era ea ca toţi oamenii. deci mama băiatului. Dumnezeu ştie până la urmă dacă e eşec sau nu-i eşec. Şi Părintele. fiind un nevăzător. am impresia că uneori şi căuta să facă pe omul care ştie multe şi că ştie bine ce ştie. şi pe ceea ce îi spunea figura. un caz din Ludişor. dacă o iubeşte. Părintele vroia să intre în legătură cu înaintaşii mei. dar şi-o dat seama că ceva nu-i în regulă. putea să-şi dea seama şi de pe figura omului despre starea lui sufletească. de 13 ani şi jumătate nu era cazul să îmi pună o astfel de întrebare. poate că la vârsta aceea. nu pot zice ca Sfînta Tereza de Lisieux: „Să ştiţi că eu am avut nişte . avea un fel de şchiopătare. la fel. că e un sânge bolnav. Ea nu l-a înţeles pe Părintele. nu o duc bine. şi Părintele i-a spus să se căsătorească. Că el. asta este fata cu care vreau să mă căsătoresc şi Părintele zicea: Nu-i bună. Îi trimitea pe unii dintre credincioşii care veneau la Părintele să se ducă să-şi facă analiza sângelui şi să vină cu rezultatul la el. Deci Părintele nu a lucrat numai cu asta. o carte intitulată: Revelation du visage – cum descoperă faţa starea interioară. Şi el o zis: „Da”. Mulţumesc lui Dumnezeu. în orice caz. într-adevăr. în sensul că nu putea merge foarte bine. nu o mai putut nici să vorbească şi la şapte ani o murit. nu o fost un eşec al Părintelui. bunici. de la o vreme. să o ia. deşi. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă. chiar dacă m-am mirat. în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale. De exemplu. m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. Ceea ce făcea Părintele. Fata avea ceva la un ochi. Sau îi bună. Părintele Casian. Părintele Arsenie era întotdeauna la îndemâna oamenilor. Părintele are dar de la Dumnezeu. şi o zis că l-ar interesa o fată. În sensul că l-a îndrumat să se căsătorească cu fata cu care s-a căsătorit şi nu o duce bine. până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. străbunici. şi asta e interesant de ştiut şi de reţinut. a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt. o început să aibă îndărăptări fizice şi. când e vorba de căsătorie. dintre care unul e călugăr la noi la Mănăstire. Nu mai recunoaşte oamenii. că o ştiut că nu o să am copii sănătoşi şi că vor muri. Dar el o lucrat cu toate mijloacele lui. La spovedania mea Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios că mă întrebă. Şi asta s-a socotit un eşec al Părintelui Arsenie. are vreo 80 de ani. Bineînţeles că persoana respectivă o spus: o avut dreptate Părintele. personal. au un băiat. Şi atuncea Părintele o zis: „Ia-o”. că îi descoperea Dumnezeu. având şi cunoştinţe de artă. ci el o lucrat şi cu nişte lucruri ştiinţifice. el trăieşte şi acuma. că ar vrea să se căsătorească. nu ştiu pe unde o mai apucat sau pe unde mai este. Dar. Eu. Dar ea totuşi s-a căsătorit şi-o avut un copil. nu era ea destul de luminată la minte. ar fi susţinut-o şi în suferinţă şi nu ar mai fi făcut nici un caz. ar fi cazul să te îndrumeze să te căsătoreşti. Ori Părintele putea ştii asta şi fără să aibă dar de la Dumnezeu. fără să-i dea o explicaţie i-o spus fetei: „Să nu te căsătoreşti cu Gheorghe. Sau o fost un caz în Sâmbăta de Sus. De la o vreme. i-am spus de multe ori: măi. Şi soţia respectivului. dacă ar fi iubit-o. de vreme ce i-o spus că. Realitatea este că nu e bine şi i-am zis eu că e un eşec al Părintelui Arsenie. Şi. să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. s-a recăsătorit. bineînţeles că. are sângele contaminat. Din 1949 ştiu de cartea aceasta. tu eşti un eşec al Părintelui Arsenie. dar te-ai gândi aşa. Părintele şi-o dat seama că ceva nu e în regulă şi i-o spus băiatului: „O iubeşti?”. că nu o să aveţi copii sănătoşi”. A luat-o în căsătorie.De aceea.

Mergeau oamenii să se roage pentru ei. în orice caz. Spunea cineva că i-a spus: „Măi. Şi anume. dacă bătea un cui trebuia să-l scoată apoi cineva şi să-l bată cumsecade. Mergeau părinţii copiilor. Şi asta arată că Părintele. S-au înţeles în sensul acesta că nu s-au exclus. Nu prea erau personalităţi de seama Părintelui pe vremea aceea… Nici atunci şi nici după aceea. un liceu de văzători. orice ştia. Dacă mă duceam la mănăstire. Părintele Arsenie a fost un om cu o înzestrare deosebită. Acuma nu mă mai pot gândi ce ar fi fost dacă ar fi fost altceva. ca din pleasna bicului. adică să zic: „Doamne. Iisuse Hristoase. mi-o spus că aceasta e rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. odată cu aceasta. ci simplu şi ca gândire. Dar a avut o activitate cu răsunet în conştiinţa oamenilor. ma dus totuşi la ceva. după 23 de ani. pentru că eu am mers pe direcţia şcolii şi eu mă bucur că am mers pe direcţia şcolii. nu numai simplu ca formă. şi dând aerul afară din piept „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. cum se face o casă. în sensul că orice lucru pe care l-ai fi întrebat. În 1949 cred. dar şcoala nu te duce la mântuire”. avea o putere de sinteză şi o putere de pătrundere şi scotea nişte concluzii bune. că dacă eu m-aş fi ocupat de rugăciunea de toată vremea cu exclusivitate. la ceea ce sunt prin şcoală. Dar nici ei. cu un om care practică rugăciunea. care. Părintele şi-o dat seama de asta şi atuncea a zis. au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care leau avut. poate că aş fi ajuns la nişte performanţe sau la nişte rezultate pe care le presupunea Părintele. dacă şi-a dat seama că eu nu pot rămâne acolo. acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă. miluieşte-mă pe mine. păcătosul”. la o Şcoală Specială. am auzit că Părintele a venit la Sibiu şi că e la Profesorul Nicolae Mladin. săracu’. că aş putea face eu ceea ce fac călugării. Nu ne alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic. te pocnea şi rămâneai pocnit. miluieşte-mă pe mine. nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am străbătut prin viaţă. plecau pe front şi Părintele îi îndruma. dar. mi-o spus că această rugăciune să o zic în gând. Eu nu am ţinut seama de ce mi-a zis Părintele şi am făcut şcoală. eu mă duc să fac şcoală. s-o lipesc de respiraţie în felul următor: Între respiraţii. fiind deja student la Teologie în anul I. Chiar în toamna aceluiaşi an. ne-au crescut. Era o situaţie specială. din 1941. Când l-am întâlnit a doua oară. Acuma a avut dreptate. Nu pot zice lucrul acesta. După aceea m-am dus şi la Teologie şi asta m-a favorizat şi pentru preoţie. Dar. Aveam cinci clase făcute la Cluj şi am continuat clasa a şasea la Timişoara la o Şcoală Specială şi după aceea am fost elev la Liceul Loga. De aceea el nu a avut niciodată o înaintare. Nu putea aşa ceva. M-a îndrumat Părintele atuncea să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Părintele a avut o activitate deosebită şi Părintele a fost o personalitate puternică de atuncea. ne-au îndrumat bine. Adică. eu. niciodată să nu tragi la ţintă! Tragi în gol”. care i-a sensibilizat pe oameni. Deşi. era mai de inimă. nu pentru oricine. Deşi era deosebit şi era mai bun ca Părintele Arsenie ca inimă. în 1942. cred că n-ajugeam eu niciodată mai mult decât un călugăr simplu şi călugăr simplu simplu. păcătosul”. Cu Părintele nu m-am mai întâlnit 23 de ani. în înţelesul că el. am plecat la Timişoara. Maica Teodosia Laţcu a avut două iubiri: pe Părintele Arsenie şi pe maica Veronica. Dumnezeu ştie de toate. ca temperament şi ca formare nu s-au potrivit. Ea a cosiderat că Părintele a fost extraordinar. Totuşi. 1942 a intrat în atenţia oamenilor şi oamenii erau sensibilizaţi atuncea. l-am preţuit mai mult pe Părintele Serafim decât pe Părintele Arsenie. însă am făcut mai mult la fără frecvenţă. ca om. Ori. Iisuse Hristoase. Dar toată lumea îl prefera pe Părintele Arsenie. Adică el ce mi-a zis de fapt să zic „Doamne. Nu s-au completat. Doar mi-a spus ceva care zic eu că nu a fost o îndrumare foarte bine gândită. care chiar dacă nu m-a adus la mântuire. Şi nu mi-a zis să iau legătură cu un îndrumător. Părintele Arsenie era dintr-o dată. Dar niciodată nu aş fi putut zice că Părintele Arsenie e mai mic decât Părintele Serafim. Fiecare era mare în felul lui. Fiul lui Dumnezeu. Părintele a lucrat şi în nişte condiţii care au favorizat stilul lui de lucru. De aceasta pot să zic eu că Părintele Arsenie a fost un ctitor la existenţa mea. Altceva nu mi-a mai spus în legătură cu asta. Că or fi având şi ei vreo vină… mă rog. cu cineva care ştie ce ispite pot veni. să zic „Iisuse Hristoase. fiziologic şi social în care am venit în lume. a şi avut. Important însă este că eu mi-am adus aminte şi că am folosit îndrumările pe care mi le-a dat. La Sâmbăta te puteai duce la doi duhovnici: la Părintele Arsenie sau la Părintele Serafim. şi lucruri tehnice. A zis: „Da. zic eu. mergeau copiii împreună cu părinţii. totuşi. nu putea să bruscheze pe cineva. pe la începutul anului. că el e un om deosebit. mai cald la suflet. nu-şi mai aducea aminte de mine şi nici de îndrumările pe care mi le-a dat. Nu îl interesa. trăgând aerul în piept. Mi-a spus un student care îl cunoştea de la Sâmbăta. Părintele Serafim. ci fiecare a avut stilul lui de lucru. în sensul acesta. având o experienţă. deci fără să inspir şi fără să expir. nu a avut o caldură sufletească. Mi-a convenit mie personal mai mult Părintele Serafim decât Părintele Arsenie. Am luat aminte la ce mi-a zis Părintele. să le dea binecuvântare. ci în gând. nu cu cuvântul vorbit. eu am zis că dacă nu pot să rămân aici la Mănăstire. să zic „Doamne”. Fiul lui Dumnezeu”. ar putea trage nişte concluzii şi ar putea să mă direcţioneze. Fiul lui Dumnezeu.părinţi sfinţi”. de fapt. Ori. Însă eu nu am putut face lucrul acesta şi eu i-am spus Părintelui că nici părinţii mei nu ar fi de acord să renunţ la şcoală. nu pe Părintele Serafim. Şi Părintele nu a zis să fac şcoală. . De pildă.

Părintele Serafim era atuncea conducătorul mănăstirii. în sensul acesta de a-l scuti pe Părintele de relaţiile cu oamenii. Poate nu l-a luminat Dumnezeu. Pe atuncea. maicile şi surorile s-au dus la Sibiu. poate nu am fost eu vrednic. au stat în Sibiu şi apoi în Răşinari. Veneau şi de mai departe. Nu zicea „dumneavoastră“. o siguranţă a verdictului. oamenii. (…) Eu. Nu aveam ce să fac. Eu nu ştiu dacă şi Părintele Arsenie cumva nu a avut o amestecare în toată treaba aceasta. ca să fie scutit de deranjul Securităţii. Deşi eu am găsit asta. Unii s-au spovedit la Părintele. pentru că intelectuali sunt mai puţini şi în societate. Ori. Părintele Arsenie le ţinea cuvântări în care punea în valoare credinţa creştină. să-l admire. în sensul că în 1951-1952. în general. Acolo era plecat de la Sâmbăta. cam pe atuncea. Şi Părintele nu mi-a dat-o în bună. cum zicea el. şi îi ţinea de seara până dimineaţa şi dimineaţa le dădea drumul. mai ales cu oamenii mai cunoscuţi.Şi. cu colege de-ale lui. 1981. nu era chiar aşa multă lume în jurul Părintelui. Părintele. în 1942. Plecase în 1948. Era un om cu o cultură bine pusă la punct. de fapt. la sfârşitul lui octombrie. că hai să vorbim. în 1959. să-l asculte. cum ziceam. Însă. Am trimis vorbă printr-un student care mergea la Sâmbăta. A stat acolo cam vreo 9 luni. Părintele Arsenie i-a fascinat. În 1987 Părintele Arsenie era la Prislop. i-a făcut să fie copleşiţi în faţa lui. mai vorbea el cu câte cineva. cu Părintele Arsenie nu ştiu dacă aş fi reuşit să formez o legatură din asta. Şi asta a mers până în 1959. Mănăstirea s-a desfinţat atuncea. a fost arestat şi dus la Canal. o autoritate. dar. În 1949. Părintele ţinea o predică hotărâtă şi cu fiecare vorbea aşa. maica Zamfira a fost cerberul care l-a ajutat pe Părintele să fie scutit de relaţiile cu oamenii. a venit lume multă. în special pe email. pentru că în acea Duminică în care am fost eu erau mulţi la mănăstire. Un grup de oameni de 20 sau 50 de persoane porneau din Poiana Mărului dimineaţa şi seara erau la Sâmbăta. Şi Părintele a rămas acolo ca duhovnic la obştea din Mănăstirea Prislop. în primăvară. să-l vadă pe Părintele Arsenie. În sensul acesta că el nu a dorit să mai aibă treabă prea mult cu oamenii.. a fost foarte mult urmărit de Securitate şi maica Zamfira la ajutat pe Părintele. în general. Şi asta a durat la Sâmbăta până în 1948. S-au organizat la Sâmbăta întâlniri cu Părintele Arsenie. Apoi s-a întors la Prislop. nu a vrut.. Da’ realitatea asta este: nu a vrut să stea de vorbă cu mine. Părintele a stat în Bucureşti până în 1980. obşte care a durat până în 1959. Şi atuncea. Şi ăştia erau cei care veneau. No bine. pur şi simplu. În 1982 parcă. şi nu numai pentru Părintele. aşa cum a zis şi Părintele odată: „Oamenii rămân tot oameni”. prin Departamentul Cultelor. Îi baga într-o magazie acolo. Guvernul. nu ştiu ce interpretări se pot da. Păi veneau studenţi de la Teologie din Bucureşti. A fost o dispoziţie pe care. Şi având el pregătire de pictor şi de sculptor s-a angajat la Atelierele Patriarhiei şi a lucrat acolo vreme de 10 ani. Şi apoi toamna a fost un decret care a golit mănăstirile. nu am mai ajuns la Sâmbăta. Cu dânsul m-am înţeles eu foarte bine de atuncea şi am rămas în legatură toată viaţa. În 1969 a început pictura de la Drăgănescu. şi l-am rugat să-i spună Părintelui Arsenie că sunt şi eu acolo şi că aş vrea să vorbesc cu el.) Între timp Mănăstirea de la Prislop a devenit mănăstire de maici prin stăruinţa Maicii Zamfira. Părintele le vorbea la fiecare pe limba lui. (…) Avea aşa o prestanţă. mai ales din pătura ţărănească. venind pe jos. Maica Zamfira sa dus cu Părintele. Ori. cu cei cu care avea ceva relaţii sau care erau mai deosebiţi. a părăsit Mănăstirea Prislop şi s-a dus la Bucureşti. Mişcarea asta s-a stins repede după aceea. Adică eu aş zice că. de la egal la egal. făcea în aşa fel încât să nu se ajungă la el. Şi Părintele a fost între cei care au lucrat acolo. Chiar şi călugări care se duceau să-l vadă pe Părintele aveau de suferit. s-a sfinţit biserica de la Drăgănescu. până la sfârşitul vieţii Părintelui şi şi după aceea. care după aceea s-a părăsit şi la care au lucrat mulţi deţinuţi politici. asta a fost în mai. Intelectuali erau mai puţini. Cum s-a ajuns la asta? Maica Zamfira. A pictat-o în tempera prima dată şi s-a „pangarit”. (. în viaţa lor de toate zilele. care era absolventă de Teologie. Deşi era. care a fost stareţă la Prislop. În 1959 a fost decretul şi s-a aplicat în 1960. punea în valoare rezultatele ştiinţei. în mai. să părăsească Mănăstirea Prislop. de la Poiana Mărului. ca student la Teologie în anul 2 a venit la Sâmbăta împreună cu colegi de-ai lui. A pictat icoane. A fost foarte dură. o dată cu Părintele. eram student la Teologie şi am aflat că Părintele Arsenie era la Sibiu. Părintele îi primea la spovedanie. Ăsta e necazul. Cei mai mulţi oameni sunt oameni simpli. în progresul lor spiritual? Deci. în timpul cât a fost Părintele la Sâmbăta. pînă în 1949. Eram student la Teologie şi eram în vacanţa de Paşti. Mitropolitul nostru Antonie. domina omul simplu. Mi s-a mai întâmplat o situaţie dintr-aceasta în 1987. o siguranţă a cuvântului. Părintele Arsenie era plecat când am mai ajuns eu la Sâmbăta. Şi de la noi de la Sâmbăta au plecat atuncea vreo patru inşi. care îl cunoştea pe Părintele Arsenie. o lipsă a Părintelui. adică s-a afumat . De fapt nu atăta doream eu să vorbesc cu el. s-a retras şi ea de la Prislop. aşa cumva. să continui ce am început. În 1959 a primit ordin din partea Episcopiei Aradului. şi m-am întrebat de multe ori. unde au lucrat la Arta Manuală. unde sunt oamenii aceia mulţi care veneau la Părintele? Ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu Părintele. care s-a dus şi ea la Prislop împreună cu Părintele Arsenie şi s-au aranjat lucrurile în aşa fel încât mănăstirea de la Prislop să devină mănăstire de maici. în societatea în care au trăit? Ce a însemnat influenţa Părintelui în existenţa lor. pe care Părintele a pictat-o de două ori. nu a vrut. care îl cunoştea de când era elev de liceu şi care mergea împreună cu părinţii la Sămbăta. Se făcea pe atuncea Canalul Dunăre-Marea Neagră. Părintele a avut acolo o întrerupere. Veneau oamenii de la 40 de km pe jos la mănăstire. Atunci. cât mi-aş fi dorit să vorbească el cu mine. Bine. a dat-o stăpânirea.

fiind eu într-o situaţie specială. Maica Zamfira e conducătoarea acestui grup. că tot ălea-s. odată nu mi-a prea convenit mie treaba aceasta. Şi zic şi eu în legătură cu epitaful: Epitaful acesta este unul deosebit. Dar. Nu mai ştiu eu cum a fost. Părintele a avut acolo o chilie. s-a retras. dar ştiu că a fost vorba de asta că vreau să plec şi că o mai vrut cineva să plece şi nu l-a lăsat Părintele Şoima. la Sinaia. în legătură cu epitaful pictat de Părintele şi care se putea vedea de vizitatori în holul stăreţiei vechi. nici nu are rost să le îmblăteşti de pe-o parte pe cealaltă. Părintele Şoima. pe nume Bologa. Dumnezeu Care îi vorbeşte. sunt lucruri pe care Dumnezeu le ştie. Adică. Ele au muncit la Munca Manuală. stăteam de vorbă cu un cadru universitar din Sibiu. Şi apoi nu am mai ajuns să vorbesc cu Părintele decât în 1965. Şi Părintele Şoima se gândea că e mai bine să rămân. Mie nu mi-a prea convenit treaba asta. Deci. Pentru că la Sinaia grupul acela de surori şi de maici care au fost în subordinea Părintelui cândva la Prislop şi-au cumpărat o vilă. Dar noi trebuie să căutăm o cunoştinţă pe care ne-o dă Dumnezeu. Şi a zis Părintele către el: „Să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească”. sunt importante. Adică. în 1949. Chiar şi noi înşine. el a murit de moarte naturală. că tocmai de aceea că nu mi-a scris m-a avut el în vedere mai mult decât dacă mi-ar fi scris şi m-ar fi uitat. nu a vrut să vorbească cu mine. cinstind cu dumnezeieşti cântări”. Da’ nu mi-a mai scris. Mi-a plăcut foarte mult cuvântul acesta şi eu îl socotesc cel mai important cuvânt dintre cuvintele rostite de Părintele Arsenie. în cazul nostru. A avut ceva cu rinichii. cum n-a fost. Mi-a pus în atenţie Catavasia I din Catavasiile Înălţării: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit. era o festivitate la Sibiu în legătură cu Mitropolitul Nicolae Bălan. ci Părintelui Serafim. Nu aşa că nu vorbesc. El o ieşit înaintea mea şi nu m-a condus. de multe ori suntem limitaţi cu posibilităţile de a ne manifesta. Acolo este un fel de aşezământ cvasi-monahal. făcut de un Părinte despre care zic eu că este un geniu. îmi aduc aminte de scrisoarea aceea” şi a căutat el o modalitate de a se scuza. Pentru că a venit vorba de pictura Părintelui Arsenie. „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. apoi în Răşinari şi apoi s-au mutat la Sinaia. De exemplu. în înţelesul că trebuie sa-ţi scuturi tina de pe ochii minţii – pentru că avea Părintele vorba: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. mi-a spus: „Măi. După aceea. Şi am zis: Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. câte le ştim şi câte le putem şti. nu vorbesc cu el. (…) Părintele la Sinaia a murit. despre condiţia de a-ţi vorbi Dumnezeu. Părintele. a găsit modalitatea să scoată lumânările din biserică şi s-a apucat Părintele şi a mai pictat-o o dată.de lumânări. E o unitate monahală doar în sensul acesta. Şi anume despre cunoştinţa de Dumnezeu prin Dumnezeu sau despre cunoştinţa de Dumnezeu prin studiu. Părintele m-a dus într-un birou şi se ducea şi lucra şi după aceea mai venea şi mai stăteam puţin de vorbă. gângavul a spus legea cea scrisă de Dumnezeu. acolo a şi murit în 1989 şi grupul acesta mai există. într-adevăt a fost o întâlnire cu rost şi cu folos. prin 1970 şi ceva. să-l înţelegi şi pe acela care nu-şi poate ţine gura. zic eu. Când m-am întâlnit cu el în 1965. Nu vreau eu să mă prevalez de nişte lucruri. dar. după ce a terminat pictura la Drăgănescu. Şi când să plecăm. cântări din intuiţia măreţiei lui Dumnezeu. din munca lor. mai ales. dar şi pentru că. Poate mai avea el şi nişte dorinţe de a face el nişte experienţe… ce ştiu eu? Dar. cumva prin limpezimea sufletului. pentru că o ştiam şi a făcut nişte referiri la asta şi mi-au plăcut foarte mult referirile. un părinte care a fost profesor de muzică şi de tipic la Teologie. Părintele o luat bagajul studentului acela şi am ieşit. atunci când am fost eu în 1965 la Bucureşti cu băiatul acela. despre Duhul Sfânt Care-l învăluie pe Moise. toate cuvintele Părintelui. era de Rusalii. în sfârşit. De fapt. că stau acolo nişte vieţuitoare care trăiesc cum trăiesc călugării. vroiam să plec acasă. Bineînţeles. Părintele Simion Săsăujan era student în anul 3 la Teologie. este bine să îl aibă în vedere oricine. În 1965 când m-am întâlnit cu Părintele. I-am mai scris o scrisoare la care a răspuns Părintele. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. l-am spus de foarte multe ori şi. Nu mi-a fost foarte comodă treaba şi mă miram eu aşa. La Prislop nu am fost. zic eu. Căci scuturând tina de pe ochii minţii vede pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului. mai întâi în Sibiu. Bineînţeles că am reţinut catavasia. Atunci eu am fost la Părintele Arsenie cu un student care a plecat în oraş între timp. dar cred că de măsura asta nu este nici unul. Nu ştiu dacă am continuat ideea aceea că Părintele. sigur. Şi domnul respectiv a zis: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Să izvorască din sufletul tău nişte cântări spre slava lui Dumnezeu. Deşi eu zic că ar fi trebuit să vorbească cu mine şi pentru că l-am rugat. să-l înţelegi şi pe acela care te vorbeşte de rău. aşa că e de mare importanţă să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească. care nu ai putea zice că e o unitate monahală. că a zis el vorba asta. domnule. lasă-l încolo de Teofil. a stat prin Bucureşti. pe lângă cultura pe care o are. care acum e preot şi e consilier la Sibiu. a stat acolo. S-au făcut multe vorbe în legătură cu moartea Părintelui. că dumneata nu ai aşa de multe bucurii câte avem noi”. aşa ca să-l aud eu pe unde merge şi să merg după el. să-l înţelegi şi . aveam nevoie de un ajutor mai mult decât cineva care este într-o situaţie obişnuită. într-o situaţie specială trebuie şi un tratament special. În 1982. aici este vorba despre Moise. are „încă ceva”. Şi zicea Părintele: „Teologie pot să facă şi păgânii şi necredincioşii”. s-a sfinţit biserica de la Dragănescu. dar nu mie mi-a scris. că o să-mi scrie. am constatat că neputinţa omenească este o realitate din care mulţi nici nu pot ieşi. Da’ zice: „Dumitale zice îţi dau voie. M-am gândit de foarte multe ori la lucrul acesta. cred. Părintele mi-a pus în atenţie un lucru care.

îi duceam căruciorul sau o purtam în spate. S-a spălat pe picioruşe. fiindcă o ajutam tot mereu la biserică.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem. care au aflat de la alţii de Părintele Arsenie. după ce se odihneşte. Fântâniţa Părintelui Arsenie Fântâniţa de lângă mănăstire nu Părintele a descoperit-o. Se îndemnau unii pe alţii să meargă pe la Părintele Arsenie. erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi. Serafim acuma. «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta».S. De exemplu la început îi îndruma pe mulţi să se facă călugări. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva.S. Cu vreo două zile înaite de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite. pe la ora 15 ne-am înţeles că. că era mai uşor de tras. Şi eu am zis că haide să mergem. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus. au fost îndrumaţi. Şi fratele respectiv a spus: Părinte. sunt şi sibian. dar ştim că e mai greu… da’ zic eu. dar. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie. din câţi ştiu eu. nu numai de lumea de dincolo. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. Era 3 august 1990. a fost şi om cu dar de la Dumnezeu. încet. Unii dintre ei au reţinut anumite lucruri. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim. ca şi care nu a mai existat altcineva în Biserică. să ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună. A avut şi autoritate. Bineînţeles că îl caracterizează – cu gândurile cu care a început cu acelea a şi lucrat în general. toate lucrurile acestea să le categoriseşti ca neputinţă omenească şi să-ţi dai seama că altfel nu se poate. că vrea el să-l facă. decât de împins şi l-am lăsat lângă drum acolo sus. ci a angajat nişte oameni. Părintele a fost atenţionat despre existenţa acelui izvor de către un frate de la mănăstire. adică gânduri de către sfârşitul vieţii. deja vezi că este un om de excepţie. Da’ am spus: haide să mergem. un părinte care a murit în 1984. a fost la Sfânta Liturghie. să o urce. Cu toatea acestea. Doar atâta îmi pare rău. Nu mă gândesc că nu au fost în istorie personalităţi cu mai multă priză la oameni decât Părintele Arsenie. La pârâiaşul acela. consider că Părintele Arsenie a fost cel mai de vârf. Şi-a dat el seama că nu poţi să schimbi multe în lumea aceasta. Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la „Fântâna Părintelui Arsenie”. Sunt nişte lucruri care au rămas după Părintele. a fost omul care şi-a dat seama de nişte realităţi la care noi ăştialalţi nu ajungem. Eu m-am mai întâlnit cu Părintele şi de altă dată. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. m-a trimis P. cum am reţinut că trebuie să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. somn. de înţelegere. cum am reţinut Catavasia de la Înălţarea Domnului. s-a împărtăşit. Şi sa făcut ceea ce este acolo.pe acela care vrea să facă un lucru peste tine. . Deşi am impresia că Părintele şi-a mai şi schimbat din idei. Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo. Către sfârşitul vieţii îndemna să nu se mai facă călugări. chiar dacă mi-au plăcut verdictele date de Părintele Arsenie. cum am reţinut eu rugăciunea de toată vremea. în orice caz. Eu l-am preferat pe Părintele Serafim totdeauna. Era acolo un izvor natural. Şi Părintele a zis că vrea să-l vadă şi el. un om mare. Şi aşa s-a dus Părintele la izvor şi a văzut că e apă bună. Din câţi oameni am cunoscut eu. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu. pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. probabil şi pentru motivul că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care s-au făcut călugări nu au realizat ceva deosebit în viaţa lor. din gândurile lui. un om care ţine seama şi de lumea aceasta. că ajută Dumnezeu. Părintele a fost cum a putut el să fie faţă de mine. Mi-ar fi părut tare bine dacă se putea face un om din doi. a fost şi om cu perspectivă. că sunt gânduri de început. că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la Î. iar după Sfântul Maslu. A fost un duhovnic mare. Nu el personal. Eu nu am fost un admirator al Părintelui Arsenie. la fântâniţă. ne ajută Părintele Arsenie. Fiind prieten cu Maria Silaghi. în aşa fel încât nu numai cei care l-au cunoscut l-au avut în seamă. nu sunt gânduri de către sfârşit. haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. „Eram student în anul I la Teologie la Sibiu. cum am reţinut faptul că Teologie pot face şi păgânii. la izvor. deşi m-am bucurat de toate afirmaţiile lui care au ajuns la mine. erau vreo 2 km. Dacă ne gândim la toate lucrurile acestea ne dăm seama că Părintele a fost. Culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră. chiar dacă nu vrei tu să-l facă. cu lărgime de gândire. atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie. am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni. cât şi cei care nu l-au cunoscut. L-am considerat totdeauna o personalitate puternică. Era într-o vineri când am ajuns acolo. Ani şi ani izvorul acesta a rămas aşa. să o coboare scările. care au lucrat în Biserică. a fost şi un om cu pătrundere. Şi am pornit încet. chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit. fără să se îngrijească cineva să facă acolo nişte bănci şi o masă. trecem printr-altă parte. într-adevăr. şi anume: un om cu mintea Părintelui Arsenie şi un om cu inima Părintelui Serafim. din cât cunosc eu. să o ducă la biserică.P. Şi pe la ora 14. glicogen. Şi am zis că nu-i nimica. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. La izvor l-am tras în sus. Să ne gândim numai la îndreptarul acela de viaţă cu oxigen. peste care a trebuit să trecem. Nu se poate. contemporani cu noi. fiecare este cum este. Ar fi fost ceva excepţional. să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo. Şi apoi gândurile lui din Cărarea Împărăţiei. pe mâini. pe faţă. în viaţa mănăstirii şi în viaţa Bisericii. s-a impus în conştiinţa multor credincioşi. a avut şi cultură.

că nu mai îi de noi aicea. Şi zice: mă ţin de tine. care o mai îngrijeşte. Acuma este în obştea Schitului din Retezat. că era pietriş. Şi atuncea a mers până la mănăstire. erau bolovani. Şi s-a ţinut. a intrat în mănăstire pe picioarele ei. împreună cu sora ei.”3 . ţine-te. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. bine. tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele. Şi când am ajuns la drum am spus că acuma. să mergem până la mănăstire. a mers şi am ajuns până la cărucior. ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. era sora Ana. Şi zic. că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus. adică Aurica acolo. Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior. când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele. care au văzut şi s-au minunat.Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să megem. până când ne depărtăm. Era sora Iuliana. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum. dacă tot mergem. mâinile i se suceau. De obicei. Şi când a ajuns la drum.

DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)

„Cei săraci şi lipsiţi caută apă, dar nu o găsesc; limba lor este uscată de sete” (Isaia 41, 17), din pricină că Izvorul apei celei vii L-au părăsit şi „şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13). De toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură – „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24, 2). Asta le spunea Părintele Arsenie credincioşilor atunci când veneau la dânsul să se plângă de preoţii lor. Îi îndemna pe oameni să nu se mai văicărească, ci să nască sfinţi, să nu mai sape „fântâni sparte”, dacă într-adevăr sunt însetaţi. Deci, cu alte cuvinte spus: „Sapă, frate, sapă, sapă, Până când vei da de apă. Ctitor fii fântânilor, ce Gura, inima ne-adapă.” (Lucian Blaga) „Cele mai multe lucruri au locţiitori: când n-ai la îndemână un ciocan şi vrei totuşi să baţi un cui, pot fi de folos o piatră sau tocul de la pantof. Când îţi lipseşte masa pe care să-ţi aşezi hrana, un placaj poate face şi el destul de bine treaba. Un scaun poate fi înlocuit de un bolovan, un cuţit – de un ciob de sticlă ascuţit, cutia de chibrituri – prin cremene şi iască. Dacă vrei să faci o groapă în pământ şi n-ai sapă, poţi încerca cu un băţ, dacă n-ai oglindă să-ţi vezi chipul, poţi folosi un lighean cu apă. La nevoie, când te prinde furtuna şi n-ai casă, te poţi adăposti într-o colibă sau chiar sub buza unei stânci, iar un buştean poate uneori servi drept barcă, aşa cum două-trei pietre încinse bine în foc pot fi întrebuinţate drept plită. Şi aşa mai departe. Dar o fântână cu ce să o înlocuieşti? Fântânile nu au locţiitori. Câte deosebiri nu întâlneşti la fântâni! Unele sunt extrovertite, precum cele arteziene; Ele îşi risipesc cu profunzime şi generozitate apa. Cele mai multe dintre acestea arată un clar dezinteres pentru util; cu un vădit temperament de artist, ele ne desfată prin nenumăratele curcubee strălucitoare. Fântânile de ţară sunt mai reţinute şi mai introvertite. Unele, totuşi, semeţe, cele cu cumpănă, îţi fac semn de departe, te atrag, te îndeamnă să te serveşti de ele. Pe altele, modeste, pitulate sub câte un copac, având un mic acoperiş conic, o pălărie de protecţie deasupra, trebuie să ştii să le găseşti. Există fântâni princiare, cu grifoni, delfini, scoici şi naiade, toate cioplite în piatră. Există fântâni cazone, cenuşii, plasate exact în centrul curţii închise a unei cazărmi. Există fântâni serioase, grave, cu mecanismele bine unse, dar şi fântâni glumeţe, care te împroaşcă şi te stropesc atunci când te străduieşti să întrebuinţezi apa pe care ai scos-o din ele. Unele scârţâie de bătrâneţe din toate încheieturile şi au ghizdurile antice şi acoperite de muşchi, altele îşi proclamă, cu trufie, printr-o inscripţie, vârsta şi cine le-a săpat. Există fântâni care astâmpără de îndată setea, altele, care ţi-o sporesc pe ce bei mai mult. De unele n-ai vrea să te mai îndepărtezi şi le ţii minte toată viaţa. Pe altele le părăseşti repede şi le uiţi de îndată ce nu le mai vezi în preajmă. Fântânile au, fiecare, fire, temperament, caracter şi obiceiuri proprii, neasemenea. Dacă n-ar avea apă, ai spune că nu există nimic comun între ele. Dar au. (...) Fântânile au şi reputaţii cum nu se poate mai diferite între ele: despre unele se spun poveşti de spaimă, cum că, spre pildă, şi-ar fi găsit în ele sfârşitul vreo fată nemângâiată. Despre altele se zice că mijlocesc întâlniri, cum fusese cea dintre Isaac şi Rebecca. Unele au renumele de a avea o apă cu virtuţi curative şi de aceea atrag în jurul lor o mulţime de oameni în zilele de sărbătoare, iar când renumele le este încă şi mai mare, se fac într-acolo veritabile procesiuni. Întâlneşti fântâni despre care circulă atâtea calomnii încât, deşi sunt puse în mijlocul pieţei oraşului, pe unde trec zilnic mii de oameni, nimeni nu vrea să se uite la ele. Despre altele, dimpotrivă, se crede că sunt în stare, contra unui bănuţ aruncat în apa lor, să-l facă pe drumeţul ce l-a azvârlit acolo să revină la ele. Reputaţiile fântânilor se fac şi se desfac: fântâni importante cândva îşi pierd, nu prea se ştie exact de ce, mai tot creditul şi ajung să fie de-a dreptul abandonate, părăsite. Stau, de aici înainte, pierdute, cu trupul prădat de buruieni, cu cumpăna prăbuşită, cu găleata mâncată de rugină, înnămolite şi uitate de Dumnezeu. (...)

La unele fântâni, oricât te-ai roti în jurul lor, vezi numai zidărie, ţevi şi lanţuri. La altele, oricât te apleci deasupra ghizdurilor, nu zăreşti decât tenebrele adâncului. Dar mai sunt şi fântâni din care, atunci când te uiţi în penumbra lor, te priveşte, luminos şi albastru, un ochi de cer.”1 Prin urmare, frate, „Sapă numai, sapă, sapă, Până dai de stele-n apă!” (Lucian Blaga)

CONCLUZII

Am început lucrarea de faţă cu îndemnul cuprins în Epistola către Evrei, în capitolul 13. Până aici am avut în vedere prima parte a acestuia, şi anume: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa...”, şi am văzut şi cu acest prilej că Părintele Arsenie Boca este unul dintre mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră. Dar, de-acum, ar trebui să ne gândim şi la ultima parte a îndemnului de mai sus şi anume la: „urmaţi-le credinţa”. Ar trebui, deci, să ne întrebăm ce s-a întâmplat în acest timp care a trecut de la moartea Părintelui Arsenie. I-am urmat credinţa? Generaţia tânără de teologi sau monahii, mai ales cei pe care i-a îndrumat personal, au transformat moştenirea Părintelui Arsenie într-un punct de plecare întru mărturisire? Cei care au simţit contemporaneitatea cu Părintele drept o binecuvântare, împreună cu cei care-l descoperă acum pe Părintele, citindu-i scrierile sau ascultând mărturii despre dânsul, după cuvântul Epistolei amintite, sunt îndemnaţi să o facă. Unii însă, din pricini numai de ei gândite, sunt de părere că despre activitatea şi lucrările Părintelui Arsenie „se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească...”1. Acesta este şi principalul motiv pentru care, despre Părintele Arsenie nu au apărut cărţi, aşa cum au apărut despre toţi marii duhovnici ai României. În afară de Cărarea Împărăţiei, care a dispărut de mult de pe piaţă (de fapt eu nu am văzut-o niciodată într-o librărie de carte religioasă2), mai sunt multe predici, meditaţii, schiţe şi desene care încă nu au fost tipărite, poate – zic unii – pentru a respecta ultima dorinţă a Părintelui Arsenie, anume aceea de a nu-i fi date publicităţii. Cu ele însă sau fără ele, tot există un interes crescând faţă de personalitatea Părintelui Arsenie. Este ştiut, de pildă, fapul că dintre toate mormintele duhovnicilor români, mormântul Sfinţiei Sale este cel mai căutat, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj la care merg creştini din toată ţara, an de an tot mai mulţi. Tot în acest sens, un exemplu concret şi foarte concludent şi el este acela că, pe Internet, în cazul vizitatorilor de Pagini de spiritualitate ortodoxă, cele mai căutate nume sunt „arsenie” şi „boca”, lucru pe care îl ilustrează cât se poate de limpede Statistica unui astfel de Site, pe care o reproducem în Anexa III. Dar, în legătură cu Părintele Arsenie Boca constatăm, cu părere de rău, că există şi extreme: pe de-o parte, unii îl învinuiesc şi îl suspectează de tot felul de lucruri 3, iar pe de altă parte alţii, cei însetaţi de legende mai mult sau mai puţin miraculoase4, exagerează în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale. Din 1989 încoace am tot întâlnit asfel de atitudini sau mărturisiri apărute în diverse publicaţii, semnate fie de gazetari aflaţi în treabă, fie de omeni care se pretind deştepţi, cu aere de intelectuali5, fie de feţe bisericeşti, care au dat dovadă că nu au înţeles că sunt şi lucruri care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti, lucruri care trebuie să se continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete, ca lucrurile sfinte şi mari, ca şi creşterea grâului, ca viaţa intimă a familiei, ca respiraţia continuă, ca rugăciunea zilnică6. Cu toate acestea însă şi aceştia, asemenea celor care l-au surghiunit pe Părintele Arsenie, nu i-au stins slava, ci, dimpotrivă, i-au înălţat-o şi mai mult, au făcut-o mai strălucitoare. „Aşa e cu natura faptelor duhovniceşti. Nici o piedică materială nu le opreşte! Dimpotrivă, înfloresc şi cresc în fiecare zi. Nu le veştejeşte nici timpul şi nu le opreşte nici depărtarea.”7 În acest înţeles numea Sfântul Ioan Gură de Aur trupurile sfinţilor şi izvoare, şi rădăcini, şi miruri duhovniceşti. „Pentru că izvorul, rădăcina şi mirul, adică parfumul, nu-şi îngrădesc însuşirile lor numai la ele, ci le răspândesc la mare depărtare în jurul lor. De pildă, izvoarele izvorăsc multă apă, dar nu ţin apele în sânul lor, ci dau naştere la râuri care curg mai departe şi se întâlnesc cu marea. Şi aşa, izvoarele, ca o mână întinsă, îmbrăţişează prin prelungirile lor apele mărilor. La fel, rădăcinile plantelor şi ale arborilor stau ascunse în sânurile pământului; dar puterea lor nu rămâne

dacă natura plantelor şi a aromatelor au atâta putere. a parfumurilor. în piaţă şi vesteşte trecătorilor calitatea parfumurilor din casă. se întind până la mare depărtare şi fac prin desişul frunzelor un acoperiş întins.jos în pământ. Când coardele viţei de vie se agaţă de ramurile de sus ale copacilor. Parfumurile sunt păstrate în casă. dar adeseori mirosul lor plăcut se răspândeşte prin ferestre pe uliţe. Asta e şi însuşirea mirurilor. . pe străzi. mai ales aceasta este însuşirea viţei de vie care se agaţă de copacii înconjurători. târându-se pe ele. apoi cu atât mai mult trupurile sfinţilor.”8 Că spusele acestea nu-s minciuni îl arată marile pelerinaje de la mormântul Părintelui Arsenie. Dacă izvorul şi rădăcina.

Cărarea Împărăţiei. Toţi apreciază negativ afirmaţiile la care ne este luarea-aminte şi de care ne vom ocupa mai jos. tot trupul tău va fi întunecat. iar de va fi ochiul tău rău. până la urmă. ca fiind scris „la comandă”. scrisă de Prea Sfinţitul Timotei Seviciu al Aradului. . prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. în care nu se prezintă observaţii asupra cărţii – cum era de aşteptat.) unui nemulţumit: „sau ochiul tău e rău. iar atmosfera creată de ele se potriveşte cu cartea pe care o prezintă. i-ai turnat pe ea pelin”. căruia o pâine-i dai. pe care se află scrise numele celor ce au murit pentru ţară. Eu am citit şi recitit şi am analizat articolul Părintelui Bodogae despre Părintele Arsenie şi n-am găsit în el nimic „minimalizat şi caricaturizat”. după aproape şase ani. Toţi cei cu care am venit la vorbă despre Cărarea Împărăţiei şi-au exprimat nemulţumirile. pentru că eu sunt bun?” (Matei 20. Este „veninul” şi „pelinul” turnat peste „mierea” cărţii şi a mărturisirilor care o însoţesc. 34). Bietul Părinte Bodogae! Îndată după trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. este urmată de o postfaţă. din luna ianuarie 1990 . s-a simţit îndemnat să scrie câteva rânduri În amintirea Părintelui Arsenie. Nu-mi pot închipui că Părintele Bodogae s-ar fi putut gândi că articolul său de pomenire a Părintelui Arsenie va fi considerat cândva. nici tu nu eşti pentru rai. de asemenea. harică şi marcantă personalitate a monahismului din Ardeal”. şi rău îl găseşti”. fostul său coleg de Teologie şi chiar de bancă. cu scopul precis de a „minimaliza şi caricaturiza” „această complexă. dacă îl cauţi de bun. făcând parte dintre cei ce au luptat în Munţii Făgăraşului. Mă gândesc. Căci până să-ţi guste mierea. pentru aprecierile din Notă asupra ediţiei. Vasile Militaru: Vorbe cu tîlc Consideraţii generale Cartea Părintelui Arsenie. gândul mi se duce la cuvântul Domnului Hristos: „De va fi ochiul tău curat. nu e faptă de creştin. 15). Şi dacă lumina din tine este întuneric. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. ci lucruri în afara ei. 1 şi urm. spunea: „Pe om. pe care le-a publicat în „Telegraful Român”. Toate acestea sunt scrise decent şi odihnitor. L-am înţeles ca pe un articol de aducere aminte şi atâta tot. întunericul cu cît mai mult?” (Matei 6.ANEXA I Cuvînt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. iar dacă-l cauţi de rău. Părintele Teodor Bodogae. 22–23). Nu tot aşa stau lucrurile în privinţa Notei asupra ediţiei. apărută recent în Editura Episcopiei Aradului. trăitor odinioară în mănăstirea noastră de la Sâmbăta. la ceea ce i-a spus stăpânul din pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie (Matei 20. în rezistenţa anticomunistă. ci se dau şi unele lămuriri – care. Să nu uităm apoi că „Din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12. Cum stau lucrurile în legătură cu numele Părintelui Arsenie înscris pe crucea-monument a luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. pe care ne-o indică lucrarea Părintelui Arsenie. Un monah simplu. Miere chiar de i-ai da astfel. de o scrisoare adresată Părintelui Arsenie de Nichifor Crainic şi de nişte mărturisiri făcute de Părintele Profesor Universitar Simion Todoran. bun îl găseşti. tot trupul tău va fi luminat. au şi ele nevoie de lămurire. iar aceasta se face într-o formă care tulbură „calea senină”. monument ce se găseşte în curtea mănăstirii noastre? În toamna anului 1995 s-a ridicat în curtea Mănăstirii de la Sâmbăta o cruce monument. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu1 Moto: „Dacă cerţi pe cerşetorul. Luând aminte la o astfel de apreciere sau supoziţie. Raiul nu e pentru tine. care nu privesc ediţia.

dacă va fi necesar. Mulţumim de informaţii. m-aş fi mirat să nu fie… Ctitorii acestei cruci monumentale ştiu desigur de ce au trecut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie. Nu-mi amintesc să se fi vorbit vreodată în mănăstirea noastră despre o reînhumare la mănăstirea la care şi-a început activitatea.S. va face corecturile de rigoare. în mod abuziv. Mitropolit Antonie. din informaţiile semnate de Maica Zamfira. fiind licenţiat în Teologie. Nu mai ştiu de unde şi prin ce împrejurare mi s-a împlântat în minte ideea că Părintele va fi înmormântat la Mănăstirea de la Sâmbăta. câteva scrisori ale Părintelui. şi îl mai ştiam cu multă evlavie la Părintele Arsenie. Ştiind aceasta. Abia la moartea Părintelui am înţeles că gândul meu nu se potriveşte cu realitatea şi abia de curând am aflat că Părintele şi-a ales loc de înmormântare şi că a zis: „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”. (Cuvintele acestea au fost imprimate pe casetă. În cuvântul meu de la înmormântarea Părintelui Ieromonah Dometie. voi putea completa şi eu unele lucruri. E bine că s-a pus în atenţie faptul că Părintele Arsenie n-a fost scos de la Sâmbăta de autorităţile locale. înseamnă că ştie mai bine decât noi. anume că lucrurile s-au petrecut cu ştirea noastră şi cu binecuvântarea arhierească. în ceea ce poate vor fi cândva memoriile mele”. deoarece în seara zilei de 21 noiembrie a fost şters. de unde le-am redat). dar Părintele Arsenie i-a cerut Mitropolitului să-l lase în continuare la Prislop. a spus: „Am văzut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie Boca. ci îl ştiam om inteligent. ci a primit ascultare de la Mitropolitul Nicolae Bălan să organizeze Mănăstirea Prislop. Cunosc. în legătură cu prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce. aşa ceva nu se poate. decât noi. în această privinţă. Şi mai e ceva: personal. nu miam făcut nici o grijă în ceea ce priveşte conţinutul. Fără îndoială că binecuvântare şi aprobare pentru monument a fost. În ce-l priveşte pe autor. Acatistul Prea Cuviosului Părinte Arsenie şi Viaţa Sfântului Prea Cuvios Părinte Arsenie. mi-am zis: „Cei care l-au scris vor fi ştiind mai bine decât mine. nu-l ştiam a fi „maniac şi exaltat religios” – cum este înfăţişat în rândurile la care ne este luarea aminte –. Nu ne deranjează cu nimic. cu rosturile pe care le-a avut. Nu cred că s-au discutat şi chestiuni de amănunt. Din referirile făcute la aceste scrieri reiese că ele au fost scrise şi răspândite „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească”. În sfârşit – şi asta nu trebuie să fie trecută cu vederea –. n-a ştiut sau n-a vrut să ştie de acestea. de care noi nu ştim. Astfel. când am aflat că numele Părintelui e scris pe monument. Î. Cine s-a opus. Şi când te gândeşti că acel fanatic este în rosturi de îndrumător de oameni şi mai ales de tineri! Ni se reproşează că nu ne-am opus noi.P. şi cu alt prilej: „Pecetluit să-mi fie mormântul până la a doua venire”. Şi mai departe. am spus despre el următoarele: „Părintele Dometie. A fost copleşit de măreţia . „Prea Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta. Spun „a fost scris”. Un acatist contestat şi un om defăimat Am lăsat la urmă cele două scrieri ale Părintelui Ieromonah Dometie Moian. cum ar fi aceea dacă să fie sau nu scris şi numele Părintelui Arsenie pe monument. chiar dacă nu avea pregătire şcolară. L-a dactilografiat un Părinte. nu se mai putea face nimic. în memoriile mele. adresate Mitropolitului Nicolae Bălan şi Părintelui Grovu. un Zamolxis al neamului românesc. Părinţii de la Sâmbăta s-au văzut în faţa faptului împlinit. acatistul nu m-a interesat. ba mai având şi binecuvântarea arhierească”. pe cel din urmă rugându-l să intervină pentru a i se da binecuvântarea să rămână la Prislop. la drept vorbind. s-a făcut plăcut oamenilor. ne putem da seama că înscrierea numelui Părintelui Arsenie pe monumentul de la Sâmbăta n-a fost – cum se afirmă – „o ultimă încercare de a răstălmăci rostul şi sensul profund creştin al activităţii Părintelui Arsenie”. însuşi Mitropolitul ducându-l pe Părintele la Prislop. şi pentru aşezarea lui în curtea mănăstirii. Este de mirare deci că în altă parte s-a putut vorbi despre aşa ceva şi că asta începe să se ştie abia acum. şi nu m-am mirat deloc. a fost evlavia lui la Părintele Arsenie. Părinţii de la Sâmbăta au luat la cunoştinţă că numele Părintelui Arsenie e scris pe monument abia atunci când monumentul a fost ridicat şi când. despre toate acestea am luat la cunoştinţă din cele afirmate în expunerea anexă la „notă asupra ediţiei”. Şi să ştiţi că ceea ce l-a caracterizat cel mai mult şi mai mult – poate mai mult decât pe oricare dintre noi –. vestitul mare duhovnic al vremii. licenţiat în Teologie. Pentru istorie. pentru că acum nu mai este scris. Având în vedere toate acestea. mi-am zis: „Cine ştie ce acţiuni va fi desfăşurat Părintele. la festivitatea de sfinţire a monumentului. În această perspectivă au ştiut cei de la Sâmbăta de prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce şi nu s-au opus. Ne vor spune ceva. de către un fanatic apărător al numelui Părintelui Arsenie. împlinind rugămintea autorului. Cine poate face o astfel de afirmaţie. La acestea se mai poate adăuga că Părintele a fost chemat de Mitropolitul Nicolae să se întoarcă la Sâmbăta când Mănăstirea Prislop a trecut în perimetrul eparhiei Aradului. în privinţa cărora a fost şi mai este atâta zbatere. dar de care ştiu cei ce l-au pus cap de listă”. de ce l-au scris”. Ori. cu deshumarea şi cu o eventuală mutare a osemintelor Părintelui Arsenie la Sâmbăta. cu ştirea cărora s-a făcut acest lucru. aşa că n-am avut curiozitatea nici să-l cunosc. căci mi-am zis că Părintele. Să ştiţi că nu-i aşa! Eu am aflat de acatist atunci când se dactilografia. „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta” În ceea ce priveşte cele în legătură cu locul de înmormântare.Drept cap de listă a fost scris numele Părintelui Arsenie.

pentru că a fost un om în care s-au odihnit oamenii. în expunerea de faţă. de ce nu s-ar putea citi şi acest acatist. să zicem aşa. mi-au mai rămas şi câteva nedumeriri. e drept. un om de care noi ne-am bucurat. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan i-a dat bursă pentru Şcoala de Arte Frumoase şi l-a trimis şi la Sfântul Munte. este fără rost. Adică. aceasta n-are nici o legătură cu mănăstirea şi nici cu Părintele Dometie. deşi eu însumi nu-l citesc. ca pe un prooroc. Şi acum se continuă încă. „maniac şi exaltat religios”. constaţi că de câte ori e vorba despre Mitropolitul Nicolae Bălan. adresată Părintelui Arsenie. de ce să-l denigrăm pe un coleg al nostru? Cât priveşte răspândirea acatistului. Să-l pui la bine. „om inteligent şi evlavios. Acatistul a început să circule chiar de la început. iar pe de altă parte. să ne întrebe: „Unde să pun sufletul Părintelui Dometie?”. Cîteva nedumeriri Acestea fiind zise. în nota la scrisoarea lui Nichifor Crainic. a fost un om util mănăstirii. Cine are dreptate? Căci prezentarea e diferită. la vârstă înaintată. precum şi o şcoală de ucenici –. chiar dacă „nici mort nu se mai întoarce la Sâmbăta”. Şi asta l-a dus să alcătuiască un acatist pentru Părintele Arsenie. ca pe un om cu dar de la Dumnezeu. cu încuviinţarea Mitropolitului Bălan”. la care ne este luarea aminte. să-l aşeze cu drepţii şi cu sfinţii. şi tot timpul căuta prilej să spună ceva frumos despre Părintele. adică în inima noastră. Pe mine nu mă deranjează cu nimic existenţa acestui acatist. în aceeaşi expunere. noi nu suntem chemaţi să spunem ce-i bine şi ce-i rău. Nu ştiu pe ce se întemeiază acest fel de a spune. în iubirea noastră. ca fiind numai „cu patru clase” – deşi a făcut întreaga şcoală primară. În sfârşit. Mai departe. Părintele Dometie. Mitropolitul Nicolae Bălan este ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu. pe de o parte. şi ne ducem mai departe viaţa purtându-l în sufletele noastre”. l-ar folosi pe acela. cu voie şi fără de voie. tot spre înmulţirea evlaviei sau spre manifestarea evlaviei? Orice încercare de denigrare a Părintelui Dometie. în legătură cu rândurile pe care le am în vedere. iar alţii ca să-l denigreze”. e scris: „Nichifor Crainic e ocrotit de Părintele Arsenie. ca să se pună în umbră acatistul scris de el. Iubiţi credincioşi. „defăimarea lui”. fiind (se înţelege. un om cu evlavie. deoarece credincioşii nu citesc acatistul din evlavie faţă de autor sau raportîndu-se la autor – despre care unii nu ştiu nimic sau aproape nimic. dar fie-mi îngăduit să afirm că e o necuviinţă. care au evlavie la Părintele Arsenie şi care îşi revarsă sufletul cinstitor. şi n-am de gând să-l opresc pe cineva de a-l citi. E ca şi cînd ar afirma cineva că lucrarea Cărarea Împărăţiei a fost scrisă de Părintele Boca sau că nota asupra ediţiei e semnată de Monahia Constantinescu.Părintelui Arsenie. deşi am respect faţă de Părintele Arsenie. Dumnezeu să-l odihnească. Mă uimeşte afirmaţia că acatistul a fost scris „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta” şi că această încuviinţare i s-a dat Părintelui Dometie. Punând acum faţă în faţă afirmaţiile celor ce-l defaimă şi cele ale cinstitorilor. învrednicit de harul preoţiei. mai ales când ne gândim că Mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotonit pe Părintele Arsenie diacon şi preot şi că l-a făcut călugăr. în cinstirea noastră. Şi apoi. Răspândirea au făcut-o credincioşii. prin acatistul pe care îl au la îndemână. Dacă ar fi unul mai bun. dacă a avut umbre şi pete pe suflet. pentru care este alcătuit. ci din evlavie faţă de Părintele Arsenie. Părinţii de la Sâmbăta) de acelaşi nivel cu autorul. Şi asta i-a adus Părintelui Dometie nişte necazuri: a avut şi are nişte împotrivitori … La Părintele Dometie au răscolit unii şi au găsit şi anumite rele. cum e corect: „Mitropolitul Nicolae Bălan?”. dar nu se poate zice că alcătuirea acatistului pentru Părintele Arsenie este ceva rău. aşa cum se citesc şi alte cărţi apocrife – cum e Visul Maicii Domnului – spre înmulţirea evlaviei. se exprimă aceasta prin cuvântul: „săvârşirea din viaţă”. toţi am răspunde: „Să-l pui la bine. dar după mai mult de zece ani de diaconie şi după aproape patruzeci de ani de călugărie”. la noi. în timp ce. De ce să nu se spună. Noi îl ţinem unde-l avem. care doar l-a scris. Este vreo deosebire între săvârşire şi moarte? A doua nedumerire este aceea că. Şi dacă a făcut totuşi şi ceva rău. Astfel. Citind cele scrise spre informare şi lămurire. e scris: „Înainte de a muri…”. nu am un cult pentru el. pentru că. iată că Biserica ne-a adunat să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte toată greşeala ce a făcut. Dacă ar veni îngerul acum. pe care l-a văzut ca pe un om mare. de fiecare dată când a venit vorba de trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. un om care şi-a văzut de treabă. iar alţii ştiu prea puţin –. citim: „Părintele a fost dus cu maşina de Mitropolitul Bălan”. apare. În Pateric se spune că un călugăr a judecat pe cineva şi l-a socotit că este rău. el este pomenit ca „Mitropolitul Bălan”. pe acesta îl şi folosesc. Şi ar fi cazul să se vorbească corect. Oamenii totuşi au evlavie la Părintele Arsenie şi la forma aceasta de revărsare de suflet. E vorba cumva de vreo nuanţă? Unii mor şi alţii se săvârşesc? Ceva ce nu-ţi poţi închipui . cum acesta este singurul pe care îl au. E drept că nu-i la măsurile la care ar trebui să fie un acatist. cu privire la Părintele Bodogae. „probabil. între care vina aceasta că a făcut un acatist Părintelui Arsenie. la bine sau la rău?”. la care şi-a început Părintele Arsenie viaţa de mănăstire şi unde şi-a desfăşurat activitatea vreme de nouă ani. Îngerul s-a dus cu sufletul celui judecat la cel ce-l osândise şi a zis: „Unde să-l pun pe acesta pe care l-ai judecat. E groaznic să constaţi la ce se poate gândi cineva pus pe defăimare.

În sfârşit. ca un fel de despovărare de greutatea ce o purtam pe suflet. Le-am scris dintr-o necesitate sufletească. cu mai bine de patruzeci şi cinci de ani de călugărie şi cu aproape tot atâţia ani de vieţuire în preajma Părintelui Arsenie. fără să fiu incisiv. cea de-a treia nedumerire îmi vine de pe urma constatării că o călugăriţă. Şi cuvântul. poate purta în suflet atâta răutate. turnat peste mierea celor pe care le pecetluieşte. ca un ultim cuvânt însoţitor al cărţii Cărarea Împărăţiei. cu atâta răutate. „Monahia Zamfira Constantinescu”. în ultimul cuvânt însoţitor al Cărării Împărăţiei. N-am vrut să fiu polemic şi cred că nici nu sunt. N-am cu nimenea nimic. de pe urma celor scrise. câtă emană din rândurile pe care le semnează. E ultima impresie şi nu e cea bună… Arhimandritul Teofil Părăian Notă: Aceste rânduri le-am scris în zilele de 8 şi 9 februarie 1996. la vârsta de 70 de ani de viaţă. este „pelinul” şi „veninul”. . aşa cum lumina n-are nimic cu umbrele şi cu petele pe care le descoperă. Unele observaţii trebuiau totuşi să fie făcute şi leam făcut. aşa cum ne apare.

ajutorul meu de la Domnul Cel ce a făcut cerul şi pământul”. el a înţeles că sfânta ortodoxie a neamului a mai fost păstrată mai cu deosebire pentru neamul nostru în mănăstiri. în frunte cu episcopul de la Blaj. Mănăstirile au fost oazele unde se odihnea sufletul neamului nostru românesc pentru ca refăcut şi întărit cu forţe noi. Ruperea legăturilor vieţii noastre cu climatul pe care mânăstirile au au ştiut să-l păstreze neîntinat. către care trebuie să tindem ca spre binele nostru suprem. susţinută de ura de neînţeles a fraţilor uniţi. poporul român ortodox venit pe timp ploios. când urgia habsburgică. a înţeles că simţul său legat mai mult de adevărurile lui Dumnezeu decât de ceea ce este schimbător şi trecător. ctitorii voevodale sau particulare. Poporul nostru însă. dar mai ales pentru cel din Ţara Oltului şi din întreg Ardealul. i-a venit numai din luminata trăire cu Dumnezeu în jurul altarelor acestor sfinte mânăstiri. cât şi ca societate. Voevodul Constantin Brâncoveanu. Brâncoveanu Constantin a înţeles că numai acolo în munţii cari-i dau atmosfera prielnică trăirii intense cu Dumnezeu. este cu putinţă ca românul de amândouă părţile Carpaţilor să se desbrace de haina păcatului şi să se ridice pe culmile cele neprihănite de unde să ceară ajutorul lui Dumnezeu în primejdii şi nevoi.ANEXA II În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1 Niciodată nu mi s-au arătat mai profunde şi mai pline de înţeles creştin cuvintele psalmistului care zice: „Ridicatam ochii mei la munţi de unde-mi va veni ajutorul meu. „Isvorul tămăduirii”. Toate acestea le-a dăruit – şi le va dărui şi în viitor după restaurare. simbolul ortodoxiei noastre şi a fiinţei noastre naţionale. ucigător de suflete şi rătăcitor de conştiinţe. Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare „Vinerea” din săptămâna Învierii Domnului. l-a revărsat asupra tuturor fiilor săi duhovniceşti.P. Când a fost ridicată această mănăstire. mai demnă şi mai independentă. Mitropolit Dr. Dumnezeu. ca la ocazia pelerinajului la altarul ctitoriei marelui mucenic al Legii strămoşeşti şi al neamului românesc. de reculegere şi de minunată meditaţie. Nicolae Bălan. Mănăstirile au fost acelea care au asigurat neamului nostru în timpurile de mare vitregie izvorul de la care se adăpa el pentru a-şi păstra nealterată conştiinţa că aparţine unei naţiuni care în Biserica ortodoxă şi numai prin această Biserică Ortodoxă are a-şi afirma drepturile lui la o viaţă mai înaltă. voi încerca totuşi să aştern aci câteva gânduri ce m-au făcut să retrăiesc clipele în care şi-a desfăşurat viaţa Brâncoveanu Constantin. tăria şi curajul lui în vremurile de cumplită încleştare între popoare. dar cu inima plină de harul binecuvântării pe care Marele Ierarh al Ardealului Î.S. Aşezată chiar la picioarele munţilor Făgăraşului. Şi de aici isvorăsc cele mai mari desordini sociale pe care a putut să le înregistreze istoria. În adevăr. Căci în atmosfera de evlavie. se abătuse asupra Bisericii Ortodoxe şi a poporului român ortodox din Ardeal. În jurul lor şi la sânul lor el a ştiut să desprindă voia lui Dumnezeu şi să simtă cum braţul atotputernic al Ziditorului îl ocrotea şi-l ducea la biruinţă. Căci ca unul care trăia în neîntreruptă comuniune cu Hristos Domnul şi Isbăvitorul nostru. el reuşeşte să înţeleagă că viaţa nu este dată să o petrecem pentru a sluji pământului. – poporului român din Ardeal altarul sfânt al ctitoriei lui Brâncoveanu Constantin. acest loc de închinare a fost pentru poporul românesc din Ardeal o citadelă a rezistenţei lui în veacul 18-lea. la care m-am învrednicit şi eu să iau parte anul acesta. Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost şi va fi pentru neamul românesc. ca să-şi întâmpine . În ele omul modern găseşte chipul cel mai sigur şi cel mai autentic al trăirii în neîntreruptă legătură cu Creatorul său. ci trăind pe pământ să avem certitudinea că altă viaţă va începe pentru noi dincolo de mormânt. Cu părere de rău de a nu fi putut să zăbovesc mai mult în jurul acestui sfânt altar. duce la o înfricoşătoare sărăcie sufletească care mai devreme sau mai târziu se arată în toate manifestările noastre atât ca inşi. de la Sâmbăta de Sus. Dar aceste mânăstiri sunt tot atâtea pilde de trăire creştinească în mijlocul unei lumi prinsă în mrejele secularismului veacului nostru. că puterea. să reia lupta şi s-o ducă la bun sfârşit. dar mai ales de mânăstirile noastre. născut şi crescut de duhul Ortodoxiei în Biserică.

să o facă o vie realitate ortodoxă şi naţională. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. şi în sfârşit. Numai în felul acesta vom putea să fim una în jurul Majestăţii Sale Regelui Carol II-lea.ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul Său de mare român şi de mare creştin. făcându-i voia. scăldate de râurile harului ceresc prin aceste locaşuri de închinare care ne-au crescut şi păstrat ca neam. atât de la cei de la ţară. diacon Boca. pe care Î.S. În adevăr. Sfinţitul Mitropolit Nicolae.P. Bucuria Învierii s-a revărsat şi asupra ei. atât în zile de pace cât şi în zile de sbucium. Căci dacă moşii şi strămoşii noştri au putut rezista de-a lungul veacurilor. adăpându-ne de la altarul acestor lăcaşuri de închinare. Iată de ce cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare.P. la credinţa în El şi la trăirea cu El. Dar dacă până acum avem pace. răscumpărând prin jertfe de tot felul căderea celui care pe drept cuvânt a fost numit de popor „Satanasie” şi afirmînd sus şi tare drepturile noastre de popor creştin ortodox şi român pe aceste meleaguri. cu măiestria oamenilor care văd peste veacuri. Dar mai presus de toate rămâne reactualizarea testamentului lui Brâncoveanu Constantin. Episcop Nicolae al Clujului le-a rostit poporului arătând cât de înălţătoare şi grăitoare este această zi a Isvorului Tămăduirii. cât mai ales de la cei din oraşe. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. a simţit încă odată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. Toate acestea şi-au găsit expresia însemnătăţii lor atât religioase cât şi naţionale în predica pe care Î. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai „Academiei Andreiane”.P. vom avea siguranţa că nimeni şi nimic nu ne va smulge pe viitor moştenirea pe care înaintaşii noştri ne-au transmis-o.P. În adevăr. cum că în strânsă legătură cu duhul înaintaşilor noştri cari au ştiut să-şi jertfească viaţa pentru apărarea altarelor lui Hristos. păr. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus.S. afirmarea drepturilor noastre milenare pe aceste meleaguri. crescut şi îndrumat în studiul teologiei. le îndreptau către Cel atotputernic. care poartă sarcina conducerii destinelor neamului nostru. Dumnezeu urmăreşte curăţirea noastră de sgura păcatului. vom fi şi noi în stare să le urmăm pilda crezând şi trăind ca şi ei în Biserică. În jurul lui.P. apoi cu atât mai mult noi datori suntem să le urmăm pilda şi să stăm ca şi ei în vecinătatea lui Dumnezeu. un sfânt legământ pentru viitor. revenirea pe cărările lui Dumnezeu. Mitropolit Nicolae. diplomat al şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. Mitropolitul Nicolae a ştiut. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. Moţ după locul de naştere. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. avem datoria a ne uni pentru a fi tari şi în duhul lui Hristos se cade a purta sarcina unii altora pentru a asigura ţării maximum de muncă şi de roade bogate. Timpurile prin care trecem cer de la noi. iar apa din isvorul care a fost sfinţit se va fi prefăcut în isvor de apă vie care va tămădui toate boalele şi toate neputinţele trupeşti şi sufleteşti. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. Mitropolit Nicolae a binevoit s-o rostească dând-o ca pe o hrană isvorâtoare de tărie şi de curaj mai ales în vremurile tulburi prin care trecem. spune Î. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. şi P. apoi este aceasta tot voia lui Dumnezeu care ne-a lăsat răgazul necesar pentru a ne întoarce la El. Nu mai puţin mişcătoare au fost cuvintele pe care P. cuvintele Î. Întreaga regiune de la Sâmbăta de Sus şi-a îmbrăcat haina de sărbătoare pe care lumina Învierii Domnului o luminase şi o sfinţise. Diacon Haralambie Cojocaru .S. ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos.S. Sfinţitului Mitropolit au fost prinos de recunoştinţă adus memoriei Voevodului Brâncoveanu. Chiar atunci când suferim. Î. Sf. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. mort pentru Legea şi pentru Neamul românesc.

ANEXA III .

„Telegraful Român”. 10. 3543. Mircea Păcurariu. la „Naşterea Domnului”. p. O relatare mai detaliată a acestei întâmplări ne oferă Mineiul lunii august. p. S-a spălat. Avgar i-a recomandat să facă portretul lui Hristos şi să i-l aducă în cazul în care Acesta ar fi refuzat să vină. cu o scrisoare în care-I cerea lui Hristos să vină la Edessa pentru a-l vindeca. Sibiu. numită în Biserica Ortodoxă „nefăcută de mâna omenească” – acheiropoiètos. Editura Teognost. p. 1946. Ibid.NOTE ARGUMENT 1. pp. cf. nr. Văzând că Hannan de străduieşte să-I isvodească portretul. 5-6/1997. Marcu. „Gândirea”. Se mai ştie apoi că Nichifor Crainic planificase tipărirea tuturor manuscriselor Sfinţilor Părinţi aflate la Sfântul Munte. „Înălţarea Domnului”. nr. care se aflau acolo adunate pentru tipar din 1937 şi pentru care monahii. Romulus Neag. 7. 340-341) în legătură cu articolul Părintelui Teodor Bodogae. 14. Timişoara. din pricina „slavei negrăite a chipului Său care se schimba mereu sub puterea harului”. pp. VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA 1. cf. 9. Vlad Protopopescu. Serie nouă.) 12. neavând mijloacele de a le tipări acolo. Teodor Bodogae.) I-a dat marama lui Hannan pentru ca acesta să o poarte împreună cu scrisoarea către cel care îl trimisese. 158. pentru necesităţile învăţământului teologic. . Cum Hannan era pictor. 13. 2-4. împărtăşesc întru totul opinia Părintelui Teofil Părăian. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. 1990. ediţia a 2-a. Prof. p. Probabil că numele de Zian vine de la Sânzian. Hristos a cerut apă. care se reduce la următoarele: Suferind de lepră. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Aflându-L pe Hristos înconjurat de mult popor. 9-10. Părintele Serafim Popescu şi Părintele Arsenie Boca au adus de la Athos manuscrisele româneşti ale Filocaliei. În amintirea Părintelui Arsenie Boca. Serie nouă. Pr. Romulus Neag.. Arad 1986. Istoria Mănăstirii Prislop. anul VI. pp. 16. septembrie-octombrie. nr. Pr. fragment. 48. 29. Bucureşti. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian. Editura Gordian. vezi textul în întregime în Anexa II din această lucrare. În ceea ce priveşte afirmaţiile pe care Monahia Zamfira Constantinescu le face în Notă asupra Ediţiei I (vezi: Cărarea Împăraţiei. nr. iunie 1999. 30. 4. Idem. Majoritatea absolvenţilor liceului brădean au devenit preoţi şi avocaţi. Hannan s-a urcat pe o piatră pentru a-L vedea mai bine. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. Şi-a şters faţa cu o maramă. 2002. p. Diacon Haralambie Cojocaru. Ibid. 4. La Mănăstirea Ciucea în 2000. E vorba de Părintele Arhimandrit Antipa Dinescu (1859-1942). „Gândirea”. 2. din Prefaţa primului volum al Filocaliei. 1947. 26-31. 11. 15. 17. Traduceri ale Filocaliei existau deja şi se înscriau în activitatea mai generală de traducere din Sfinţii Părinţi. Ibid. (Aceasta este prima icoană a lui Hristos. 1994. nr. 6/102. Dr. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. Prof. 12 mai 1940.. 28. Cuvinte lămuritoare. 525. Ibid. p. din Prefaţa volumului 2 al Filocaliei. „Telegraful Român”. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. 9. 1940.. Vezi Anexa I din această lucrare: Cuvânt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. pe care a rămas imprimat chipul Său. 8. 6. Regele Avgar a trimis la Hristos pe arhivarul său Hannan (Anania). p. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. INTRODUCERE 1. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. A încercat să-I facă portretul. 2. (cf. au încercat să obţină sprijin din ţară. „Puncte Cardinale”. 6. 524. 3.. Grigorie T. anul VI. 5-6/1997. „Revista Teologică”. şi la Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca în 2001. 5. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. pp. 28-29. p. dar nu a reuşit. Dumitru Stăniloae. p. Dr. p.

4. fenomenul Arsenie Boca. serie nouă. 1. 339. p. 37. 2001. Mircea Păcurariu spune că Părintele Arsenie a fost hitotonit în iunie 1940 – cf: Pr. că dacă eu tac. Editura Cum. p. 6/102. 31. A se vedea şi: Ion Gavrilă Ogoranu. . anume alese şi frumos amplasate oarecând de Părintele Arsenie în acel parc natural dimprejurul bisericii –. doară. cf. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. pietrele vorbesc. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. 1997. 135. p. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. p. Editura Gordian. pp. vol. ambele cu ecouri până‘n zilele noastre. Istoria Mănăstirii Prislop. Romulus Neag. 1997. ambele. prin Părintele Arsenie Papacioc. 185. dar nu se îndoiesc. 39. 41. 8) 38. de asemenea. Lumina faptei din lumina cuvântului. serie nouă. 129.18. la Vladimireşti se năştea un altul. 145. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zaradensis. spune că Părintele Arsenie a fost călugărit şi hirotonit în acelaşi an. „Telegraful Român”.” (Monahia Zamfira Constantinescu) 36. „Telegraful Român”. de anvergură naţională. Virgil Maxim. 48. Părintele Nicolae Streza. Istoria Mănăstirii Prislop. 23. aşa cum am calculat şi eu cu ajutorul Evanghelistarului. nr. se pecetluia pe sine prin arestarea protagonistului. 33. p. să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. adică în 1939. Dr. Tohănene?”.139-142. Dumitru Stăniloae. 28. 28. Lidia Ionescu Stăniloae. Cărarea Împărăţiei. p. Pentru că în jurul bisericii s-au construit zidurile care azi formează incinta mănăstirii. 8/80. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. al cărui miez nu erau atât „vedeniile” Veronicăi Furău. „Telegraful Român”. Mircea Păcurariu. 8 august 1943. pp. Mircea Păcurariu. 12 aprilie 1942. Romulus Neag. Notă asupra Ediţiei I. Cât de actual este acest text. anul VI. p. „Gândirea”. nr. şi cea de la Techirghiol. Editura Gordian 1997. în Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. 9. Editura Deisis. 1999. „În ciuda înstăpânirii comuniste. „Puncte Cardinale”. p. nr. Editura Fides. p. anul VI. Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru. 1996. nu se mai păstrează aproape nimic din această lucrare a Părintelui Arsenie. Vlad Protopopescu. 24. într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca în data de 11 aprilie 2002. 6. vol. Împreună cu tatăl meu. 2000. Părintele Ciprian Negrean. Nicolae Pop. datele oferite de dânşii sunt greşite. Irénée Hausherr. Editura Anastasia. p. 1993. Cuvânt înainte la: Monahul Daniil (Sandu Tudor). Editura Marineasa. 19. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. cu înţelesul acesta. p. „Puncte Cardinale”. 7. „Gândirea”. Jertfa. Timişoara. 34. 51. 29. nr. iunie 1999. nu trebuie trecute cu vederea cele două mari şi autentice vetre duhovniceşti.. poporului român nu-i lipseau mişcările duhovniceşti. încă mai grăiesc despre cel ce le-a pus. p. p. dacă alte mărturii au amuţit. Editura Arhidiecezană. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. prin Părintele Cleopa Ilie. 30. Dr. 32. se spune că Părintele Veniamin Tohăneanu (numit stareţ la Sâmbăta după plecarea Părintelui Arsenie). 1-2. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. când s-a întâlnit la Bucureşti cu Părintele Arsenie. Arad 1986. Iaşi. Prof. 158. în faza lui pură. Ştire: Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. p. nr. 25. p. Brazii se frâng. 5-6/1997. Editura Patmos. a afirmat şi dânsul că Părintele Arsenie a fost hirotonit pe data de 10 aprilie 1942. 143. Dumitru Stăniloae. 1994. p. La vremea de care vorbim. 16 mai 1948. Pr. Dr. 29. „Puncte Cardinale”. Martor. cea de la Sihăstria. Bucureşti. 26. august 1997. 30. 52. Timişoara. Editura Humatitas. străbătând deceniile roşii. Ion Gavrilă Ogoranu. Pr. 56/1997. În legătură cu acest fapt. p. Prof. Păcatul nerostirii adevărului. p. nr 7-8. Romulus Neag. nr. 56. 29. la care ar cam trebui sa ia aminte gazetarii noştri de azi. a fost întrebat de acesta: „Ce mai zic pietrele de la Sâmbăta. Bartolomeu Anania. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Arad 1986. 21. 20. 27. 1999. 1. ahtiaţi după senzaţional şi paranormal! 22. Acatiste. cât predica duhovnicului Ioan Iovan. 9. 108. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. 1999. Ibid. 5-6/1997.15.” (Bartolomeu Valeriu Anania. p. anul VI. p. Însă conform ştirii preluate din „Telegraful Român”/1942. Timişoara. Sibiu. p. 35. Doar câteva mărturii scrise şi puţinele fotografii din acele vremuri ne mai arată cât de minunat şi cu câtă pricepere şi bun gust a fost îngrijită „Grădina Maicii Domnului” de la Sâmbăta. „Gândirea”. Dan Lucinescu. pornind de la ştirea din „Telegraful Român”. serie nouă. „Adevărul este că în mijlocul mulţimii erau şi unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă. Prof. Monahia Zamfira Constantinescu. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Imn pentru crucea purtată. 2/62. ci doară. 31. Puţinele pietre – rămase şi mutate ici-colo. Atitudini. Sibiu.

pp. Arad 1986. Părinte Laurenţiu Streza Episcopul Caransebeşului. Daniil Partoşanul) 56. Prin Hotărârea Sinodului Mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998 semnată de Î. 124-125.S. cf. (vezi: ibid. p. gazetar. 1997. şi care avantaja călugării cu studii teologice. a făgăduit că va rechema imediat pe cei îndepărtaţi. 346-348) 54.40. în Mănăstirea Neamţ.. prezentate de Arhid. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. Deci nu a plecat o dată cu decretul. După o primă arestare şi o detenţie de 3 ani. ediţia a 2-a. 50. Acatiste. Fragment dintr-o scrisoare dată de Nichifor Crainic Părintelui Arsenie Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971. pp. p. Mihai Săsăujan. Prof. P. când s-au limpezit aspecte critice din trecut. unde este hirotonit ieromonah. întrucât Păintele stareţ Arsenie Boca fusese arestat de Securitate în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. Mircea Păcurariu. 11. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. de unde se va retrage la Schitul Rarău. Părintele Arsenie a plecat de la Mănăstirea Prislop în mai 1959. Părintele Mircea Păcurariu nu a putut spune că Monahia Zamfira a fost numită stareţă a Mănăstirii Prislop. ierodiaconul Antonie.S. Părintele Arsenie s-a întors la mănăstire abia în 1952. Sunt acolo o mulţime de cuvinte frumoase şi îndrumătoare care arată că Părintele Arsenie de fapt nu a fost un om de rând. Prof. 347. cf: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. A se vedea şi: Mărturisitori de după gratii – Slujitori ai Bisericii în temniţele comuniste. Din mărturiile celor care au trăit evenimentele din 1959 şi imediat următoare. (cf. p. trecut în 1950 la Mănăstirea Slatina în Moldova. Mircea Păcurariu. aşa cum scrie P. adică noi suntem cele care te-au alcătuit. sub numele de Agaton. 47. considerând reintegraţi în viaţa obştei prislopene pe toţi cei împricinaţi.P. cu osebire pe toate maicile şi surorile din perioada Decretului 410/1959”. Dezvăluiri istorice – Documente inedite despre părintele Arsenie Boca. Ibid. de Buna Vestire. Naş la călugărie a fost Părintele Daniil (Sandu Tudor). Viforniţa cea mare. În consecinţă. în Mănăstirea Antim din Bucureşti. Antonie Plămădeală. se revine asupra deciziilor de alungare din Mănăstirea Prislop a Părintelui Protosinghel Arsenie Boca şi a maicii stareţe stavrofora Zamfira Constantinescu şi „socoteşte potrivit ca după Revoluţia Română. în „Calea Mântuirii”. unde organizează şi conduce gruparea duhovnicească „Rugul Aprins”. Arhimandritul Teofil Părăian) 52. Aşezământul monahal din Sinaia a fost recunoscut ca metoc al Mănăstirii Prislop. Dr.. 1995. rezultă că P. Colegul său. (cf. a fost numit „Cucuzel” de către Părintele Arsenie) a slujit ulterior în diferite parohii în Transilvania. Dânsul este cunoscut de cei mai mulţi credincioşi ca restauratorul şi duhovnicul mănăstirii de maici de la Râmeţi.. Arsenie Boca. ibid. Dr. p.S. 42. Apoi îmbracă schima cea mare şi devine Ieroschimonahul Daniil. Prin aceeaşi Hotărâre. Cluj-Napoca. se anulează Deciziile nr. 346-347. Bartolomeu Valeriu Anania. (vezi: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. Am reprodus aici textul explicativ pe care Părintele Arsenie l-a scris lângă această compoziţie. de exemplu la „Judecata de apoi”. Părinte Timotei Seviciu Episcopul Aradului şi Hunedoarei şi P. pp. 49. Dr. 48. 15. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. în 1970 a fost ales episcop vicar patriarhal. iar din februarie 1982 arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. fost ofiţer de marină şi pilot Sandu Tudor (pe numele său adevărat. era atunci civil. în momentul redactării actelor de referinţă. decret aplicat în luna mai 1960. o revistă din Sibiu. 57. Cuvânt înainte. ibid. cf. (cf. în biserica din satul Drăgănescu. Părinte Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului. În plus. Ieromonahul Dometie (1924-1975) (înzestrat de Dumnezeu cu darul deosebit al cântării.) 44. nu era în măsură de a iscăli valid. Pr.S. 59. înainte de decretul din 10 noiembrie 1959. nr. 41. 2407/1959 şi 2408/1959. Deci „Tu eşti noi”. iar mai târziu s-a remarcat ca un iscusit şi apreciat duhovnic. p. 46. în Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. P. 43. p. Hotărârea Sinodului .. Episcop Andrei. p. 57.S. Pr. stareţul mănăstirii Prislop. 58. Prof. Arhimandritul Teofil Părăian) 60. în noaptea de 13/14 iunie 1958. Editura Cum. 1996. din nefericire. pentru că de fapt mănăstirea rămăsese fără stareţ. Daniil. 57. de aici va fi arestat de Securitate. 1999. Cărarea Împărăţiei. Alexandru Teodorescu). cf. să reabiliteze pe toţi slujitorii şi vieţuitoarele de aici. după ce va primi avizul Patriarhului Justinian. Istoria Mănăstirii Prislop. (cf. 2000. 347. Pentru că e vorba de o carte publicată înainte de ’89. ediţia a 2-a. Părintele Arsenie. 55. Supliment al Revistei Renaşterea. Mircea Păcurariu. 51. devenit călugăr în 1948. hirotonit ieromonah în 1953. 347-348) 53. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. p. Editura Tehnică. Antonie Plămădeală. în „Chipul Cetăţii”. 4. 114. Ibid. din care făcea parte şi viitorul mitropolit al Ardealului. (cf. 2000.. .. e scris acolo că ar zice faptele omului: „Tu eşti noi”. p. Pr. din ianuarie 1980 episcop la Buzău. după Paşti. 57) 45. Este vorba de cunoscutul scriitor. Părintele Arsenie a scris multe cuvinte la scenele pe care le-a pictat. Agaton se aşează în Schitul Crasna din Judeţul Gorj. Arad 1986.S. Editura Anastasia. Istoria Mănăstirii Prislop.. Dimitrie Bejan.

anul II. În perioada când a fost la Sâmbăta Părintele Arsenie a îndrumat foarte mulţi oameni să meargă la mănăstire. sau în Cărarea Împărăţiei. maicile Eufimia şi Filareta Botu (prima la Mănăstirea Robaia. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Sibiu. pp. Exemple de maici: Maica Ambrozia Stoia (în prezent la Prislop. 238-240. Ieromonahul artist. a mai spus-o şi Părintele Nicolae Steinhardt. toţi de la Mănăstirea Sîmbăta. 342. cf. 69. I-a zis lui fratele: Voiesc şi ei. voieşti să le poruncesc lor? I-a răspuns lui bătrânul: Nu. ci te fă lor pildă. cealaltă la Mănăstirea Hurezi). cu privire la reînfiinţarea mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. Cărarea Împărăţiei. după cum am mai spus. nr. 73. Editura Sf. (interviu) în: Tinereţe. serie nouă. 4-5/1998. Cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. Prof. în prezent la Prislop). Biserică. cap. Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânărduhovnic. Bucureşti.. 65. Tatiana Sergiu. Bucureşti. p. legată de împlinirea a 12 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Arsenie. 1/1993. Dumitru Stăniloae. Arhimandritul Teofil Părăian. p. 32-33. Monahul Alexie. Părintele Arsenie Boca. Tismana. cf. 62. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. pp. 1.51) Despre pictura de la Drăgănescu a se vedea şi: Nichifor Crainic. pp. 66. Părintele Arsenie nu a mai trimis pe nimeni la mănăstire. p. „Gândirea”. Zis-a lui bătrânul: Nu. Editura Agaton. 64. Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mănăstirea Prislop în 28 noiembrie 2001. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. Mistici din Carpaţi. Maica Teodora (Mănăstirea Bistriţa. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan. „Gândirea”. pp. Timpul Rugului Aprins. Trepte spre vieţuierea în monahism. Făgăraş. iar ultimii 30 de ani la Sâmbăta unde este şi înmormîntată). unde. 67. Episcop Daniil Partoşanul. Deisis. Monahul Ieronim Ştefănescu. dacă aş fi dispus de un material mai bogat. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE 1. Maicile Apolinaria şi Paisia de la Prislop. Dar după decretul din 1959 nu a mai trimis pe nimeni. ajungând în final la Mănăstirea Hurezi. Lucien Regnault. Editura Humanitas. (Nicolae Steinhardt. Maica Benedicta din Ludişor (Mănăstirea Hurezi). Ion Buga. A îndrumat în special fete spre Mănăstrirea Bistriţa unde s-au răzvrătit asupra autorităţilor bisericeşti. 188) 70. Vasile Andru. a Pr. Ibid. Idem. cf. Întâmpinări. p. p. Foarte mulţi însă se declară trimişi de Părintele Arsenie. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. 8 august 1943. zicând: Nişte fraţi locuiesc cu mine. după decretul din 1959. ideal. 165-168. a trecut pe la Mănăstirea Dintr-un lemn. Bucureşti. 45-50. în realitate. Alba Iulia. Apoftegmele Părinţilor Contemporani 1. Învăţătura aceasta că adevăratul Părinte spiritual rămâne mai degrabă mistagogul decât legiuitorul (cf. Cele 800 de cuvinte cuprinse aici ar fi putut deveni mai multe. unde a şi murit. şi de voiesc să trăiască. ediţia a 2-a. anul IV. Prof. „Telegraful Român”. 331-333. pp. Editura Crist. întrucât se ştie. aproape în fiecare număr. ci fă tu întâi aceasta. Nu trebuie să ne surprindă prea mult acest fapt. P. Episcopul Aradului. (Patericul. Arsenie Boca. pp. (Arhimandritul Teofil Părăian) 68. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor 1. în special pe cei din zona Făgăraşului. Monahia Zamfira Constantinescu. Bistriţa şi Hurezi). 1990. Exemple de călugări: Actualul Mitropolit Antonie Plămădeală şi Părintele Dometie de la Râmeţi. ei singuri vor vedea. 19. că „Orice adevărat artist e şi profet”. Tismana şi Ţigăneşti. din 7 mai 1952. pp. dar poate că nu cu mult mai multe. 189) reiese şi din următoarea apoftegmă din Pateric: „Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen. André Scrima. p. 2002. 64-68. 5/1993. omorât la Mănăstirea Izbuc de tâlhari. Gheorghe Vechi. 343. Visarion Leancu. iar nu dătător de lege”. 2000. Maica Timoteia (Mănăstirea Hurezi.S. Arhimandritul Teofil Părăian. Arhimandritul Teofil Părăian. 1992. Dometie şi Varnava. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. să le poruncesc. Ovidiu Vuia. text cuprins în volumul Unde a fost Biserica. Părinte. nr. „Gândirea”. nr. Ibid. p. (copie după mss. 2. 187-191. Ibid. Părinţii Veniamin şi Timotei Tohăneanu. serie nouă.61. sunt reproduceri color după frescele de la Drăgănescu. Bistriţa.). 72. . Editura Revistei „Literatorul”. 2000. Serie nouă. începând cu anul 1997. călugăriţi de Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop. 2001. Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor (Minunea de la Mihăileşti). 71. Notă asupra ediţiei I. 63. Apoftegma 173 de la Avva Pimen. A se vedea apoi şi revista „Gândirea”. Editura Sofia. cf. serie nouă.

Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. cap.. 20. p... Ibid.). 11. Cărarea Împărăţiei.. Nepăsarea absolută. „Gândirea”. Ibid.. Ibid. ediţia a 2-a. 8. 50..). Ibid. 54. 198 18.). Ibid. Păstorul şi oile. 41. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 46. 33. 19. 52. 25. 49. p. cap. 24. Ibid. 198 17. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 23. 92-93. p. Ibid.. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. Mărturia unui ateu.. 13. Cărarea Împărăţiei. nr. p. 45. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Cărarea Împărăţiei. 51. 37. Ibid. Trepte . 6. Votul ascultării şi personalitatea monahului.. p.. 31. Ibid. Nepăsarea absolută. cap. 198-199 21. p. 144. Ibid. Tânărul bogat.. 38.). 43. Ibid. Cei mai bogaţi săraci. 16. Trepte ... Votul ascultării. Ibid.. Cărarea Împărăţiei..). p. pp.). 47. 15. 5. Treptele vieţuirii duhovniceşti. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ispititorii cu dajdia. 36. 40. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 34.. Ibid... 14. 142. 10.. 157. Ibid. Ibid. 32. p. 1-3/2000. Trepte . 56. Cărarea Împărăţiei. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid.2. 29. 15. 22. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 300. Ibid. Ibid. 55. 39..). Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite în biserica de la Drăgănescu. Cărarea Împărăţiei. Cărarea Împărăţiei. 299. Ibid. Serie nouă. pp. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Cărarea Împărăţiei. 26. 7. Semănătorul. 3. Ibid. Ibid.. Ibid. 247. Ibid. Ibid. Nebunii.. Ibid. Ibid. 28. Despre durerile oamenilor. pp. 48. 9. Condiţiile uceniciei. o primejdie infinită. Ibid. 53. Ibid. p. . Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Crinii pustiei. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 12. 42. Pedeapsa cu lepra. 44.. Ibid. 265. Ibid. 200. Ibid. p. p. 299-300. 27. Despre copiii lepădaţi. o primejdie infinită. Ibid... 30. 35.). Ibid.. 4.

Ibid.. cap. 105. . 1-3/1999. Ibid. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 60. 71. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 98. 74. 67. 81. Ibid. Ibid. 39. Cărarea Împărăţiei. 84. Ibid. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 325. Războiul nevăzut sau despre ispite. „Gândirea”. cap. cap. prieteni.57. 65. 95. Ibid. 66. Ibid. Ibid. Ibid. 100. 72.. Ibid.. 75.. 90. Ibid. Ibid. 197. 63.. 14. 70. p. 107. 59.. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. Ibid.. 91. 102. 108. Ibid.. Ibid. 61. Ibid. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 87. 78. Ibid. 26. p. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 252. Ibid. cap. 43.. p. 54. Rostul şi însemnătatea monahismului. Ibid. (Ibid.. Ibid. 111. Votul ascultării. Ibid. 101. cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 73. Ibid. 16. Ibid. Ibid.. 104. p. Serie nouă. Ibid. 64. 69. Ibid. Ibid. În Duminica Ortodoxiei. 103.. Ibid... 68. 28. p. cap.. 2. Ibid. p. Ibid. nr. Trepte . 83. 62. Ibid.. Purtarea monahului fată de rude. Ibid.. Ibid. Ibid.. 92. 88. cap. 86. p. Ibid. cap. Ibid. 82. Ibid. Ibid.. 80. 106. Ibid.. 27. cap. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 171. 110. 89.). 93. 109. cunoscuţi şi faţă de credincioşii care vin la mănăstire.. 76. Ibid.. Petrecerea monahului în lume. p. 79. p. Ibid. 58.. 99. Războiul nevăzut sau despre ispite. p. p. p. 85. Ibid. Trepte . Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 97. 77.. 94. 96. Ibid.

144. 126. Zicere. 270.. S-a supărat Iisus.. 155. 87.. Ibid. Zicere. 162. p. 124. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte. Ibid. p. 157. 138. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 117. 148. Ibid. Ibid. 143a. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. 132. 125. 154.. 87-88. S-a supărat Iisus.. 264. 211.. . p. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 161. 130. pp. 153. p. Ibid. Ibid.. 147. 163. Nu eşti departe de Împărăţie. Ibid. 136. 137. Ibid.). Ibid. 114. 131. 122. 282. p. 141. p. Ibid.). 158. 256. Ibid. Ibid. 288. 264. Ibid. 135. Ibid. p. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. pp.. 110. 65. 129. p. 165.. Ibid. 149. 272. Ibid.. Despre durerile oamenilor.. Cărarea Împărăţiei. p. Sfinţenie. Ibid. 102.. Ibid. 146. Ibid. 120.. Ibid. 164. Ibid. 140. 128. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 118.. p.). Ibid. 139. Ibid.. 152. 143b.. pp. cap. Cărarea Împărăţiei.. 151. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.). Ibid. 115. Ibid. p. 148. 145. Rostul şi însemnătatea monahismului. 147. Cărarea Împărăţiei. 269-270. Ibid.. p. p. Ca de la sine înţeles... Ibid. Ibid.. p.. Ibid. Un grăunte de credinţă.. p. p... 119. Ibid. Ibid. Ibid. p. 116. cap. 142.. 149. Ibid. 127. 150. p... Ibid. 160. 159. 260.. 133. 154. Ibid. 86-87. Ibid. Ibid. 244-247..112. 113.. 269. 134. 121. 123. Ibid. 156. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid.. Ibid. p..

. 200. 2.). 198. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. . Ibid. 192. 199. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. 188. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Zicere. Ibid. Ibid. Ibid. Ibid. Un grăunte de credinţă. 185. 172... 179. 196..). p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 186.. 267. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. Ibid.. 194. pp. 112-113. Ibid.). 78. 170. 220. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. p. p. „Gândirea”. 265. nr. 169. Cărarea Împărăţiei. 202. Ibid. p. 41.. p. 207.. 190. Semne de sfârşit de sâmbătă. 211. 193. 189. Cuvinte interzise. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 211. 278. 219... Ibid. 212. 221. p. Ibid... Cărarea Împărăţiei. 210.. p. Ibid. 215. Ibid. 4-5/1998. Ibid. cap. Ibid. 206. 195.. 201. Fiii Învierii (mss. p.167. Rostul şi însemnătatea monahismului. 217. Ibid.. Ibid.. 191. 181.. pp. p. p. 178. p. 175. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Ibid. 77-78. 205. p. Ibid. 171. 194. 146. p. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Păstorul şi oile. „Străjerul Ortodox”.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 199-200. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 218. 276. p. 222. 277. Ibid. pp. Ibid. Ibid. 179. 176. 39. 177. Ibid.. pp. 282. 214. 187. Ibid. Ibid. 208.. 213. 210. Ibid.. pp.. p. 282. p.. 174. 178-179.). p. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. p. 173. Un grăunte de credinţă. Ibid. 180.). 195-196. 216. Ibid. Serie nouă. 199.. 184. nr. 41. Ibid.. Chemări la apostolie. Ibid. pp. Trepte . Ibid.). Ibid. 148. 25. O minune furată..... 1/2001.. Suprafaţă şi adânc. 203. 182. Ibid. 168.. Ibid. Ibid. 183. 68-70. Ibid. 204.). Crinii pustiei. 209. p. Cărarea Împărăţiei. 197.

223. Ibid., Rugăciuni nepotrivite. 224. Ibid. 225. Ibid., Tânărul bogat. 226. Ibid., Crinii pustiei. 227. Ibid., Un grăunte de credinţă. 228. Ibid., Nepăsarea absolută, o primejdie infinită. 229. Ibid., Sfântul Mucenic Dimitrie. 230. Cărarea Împărăţiei, p. 239. 231. Ibid., p. 241. 232. Ibid., p. 145. 233. Ibid., pp. 145-146. 234. Ibid., p. 149. 235. Ibid., p. 224. 236. Ibid., p. 226. 237. Ibid., p. 234. 238. Ibid., pp. 235-236. 239. Ibid., p. 236. 240. Ibid. 241. Ibid. 242. Ibid. 243. Ibid., p. 237. 244. Ibid., pp. 236-237. 245. Ibid., p. 259. 246. Ibid., p. 257. 247. Ibid., p. 267. 248. Ibid., pp. 267-268. 249. Ibid., p. 268. 250. Ibid., p. 281. 251. Ibid., p. 259. 252. Ibid. 253. Ibid., p. 260. 254. Ibid., p. 191. 255. Ibid., p. 162. 256a. Ibid., p. 163. 256b. Zicere. 257. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Ca de la sine înţeles. 258. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 259. Cărarea Împărăţiei, p. 145. 260. Ibid., p. 145. 261. Ibid., p. 133. 262. Ibid. 263. Ibid. 264. Ibid., pp. 133-134. 265. Ibid., p. 134. 266. Răutatea şi Firea, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 1998, p. 17. 267. Cărarea Împărăţiei, p. 134. 268. Trepte..., cap. Petrecerea monahului în lume. 269. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 270. Ibid. 271. Ibid. 272. Ibid., Gadarenii şi sufletul. 273. Cărarea Împărăţiei, p. 45. 274. Trepte..., cap. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei; Citirea Dumnezeieştilor Scripturi; Lecturi spirituale. 275. Ibid. 276. Ibid.

277. Cărarea Împărăţiei, p. 154. 278. Ibid., pp. 173-174. 279. Ibid., p. 174. 280. Ibid., p. 176. 281. Ibid. 282. Ibid., p. 200. 283. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Piatra unghiulară. 284. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 285. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 286. Cine e Iisus?, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/98. p. 46,. 287. Fiii Învierii (mss.), Cine este Iisus?, pp. 28-31, „Străjerul Ortodox", nr. 6/2000, pp. 1-2. 288. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 289. (Dincolo de chip, Vanvulescu) 290. Cărarea Împărăţiei, p. 151. 291. Ibid., p. 152. 292. Ibid., p. 153. 293. Ibid., p. 154. 294. Ibid. 295. Ibid., p. 261. 296. Ibid. 297. Ibid., p. 41. 298. Ibid., p. 278. 299. Ibid., p. 287. 300. Ibid., p. 135. 301. Ibid., p. 157. 302. Ibid. 303. Ibid., p. 159. 304. Ibid., pp. 171-172. 305. Ibid., p. 172. 306. Ibid. 307. Ibid., p. 178. 308. Ibid., p. 179. 309. Ibid., p. 183. 310. Ibid., pp. 183-184. 311. Ibid., p. 191. 312. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Semănătorul. 313. Cărarea Împărăţiei, pp. 31-32. 314. Ibid., p. 169. 315. Ibid. 316. Ibid., p. 178. 317. Un Om nou se naşte, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 6-7/1998, pp. 29-31. 318. Cărarea Împărăţiei, p. 204. 319. Ibid., p. 314. 320. Ibid. 321. Ibid. 322. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 323. Cărarea Împărăţiei, p. 22. 324. Ibid., p. 23. 325. Ibid. 326. Ibid. 327. Ibid., p. 184. 328. Ibid., p. 189. 329. Ibid., p. 317. 330. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Marele Iuda. 331. Ibid. 332. Împărăţia nevăzută, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 4-5/99, p.42-43.

333. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Împărăţia aruncată. 334. Ibid. 335. Ibid., Cearta lui Iisus cu Petru. 336. Ibid. 337. Ibid., Condiţiile uceniciei. 338. Ibid., Amărăciune divină. 339. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 340. Trepte..., cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 341. Cărarea Împărăţiei, p. 242. 342. Ibid., pp. 242-243. 343. Ibid., pp. 243-244. 344. Ibid., p. 244. 345. Ibid., pp. 268-269. 346. Ibid., p. 255. 347. Ibid., p. 256. 348. Ibid., pp. 256-257. 349. Ibid., p. 257. 350. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 351. Zicere. 352. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Cearta lui Iisus cu Petru. 353. Ibid. 354. Cărarea Împărăţiei, p. 297. 355. Ibid., pp. 112-113. 356. Ibid., pp. 321-322. 357. Ibid., p. 322. 358. Ibid. 359. Ibid., p. 325. 360. Ibid., p. 326. 361. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Taina răbdării. 362. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 363. Ibid. 364. Cărarea Împărăţiei, p. 197. 365. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 366. Ibid., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 367. Ibid. 368. Ibid. cap. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 369. Ibid. 370. Ibid., Măsurile vremurilor. 371. Ibid. 372. Ibid. 373. Ibid. 374. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), O minune cu totul anevoie. 375. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Condiţiile uceniciei. 376. Cărarea Împărăţiei, pp. 18-19. 377. Ibid., pp. 19-20. 378. Ibid., p. 20. 379. Ibid., p. 293. 380. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 381. Ibid. 382. Cărarea Împărăţiei, p. 66. 383. Trepte..., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 384. Ibid. 385. Ibid. 386. Ibid., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 387. Ibid. 388. Ibid.

157. Ibid. 422. 415. 29-31. nr.. p. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. Cărarea Împărăţiei. nr. Cărarea Împărăţiei. p.. 416. 405.. p.. 399. p. Ibid.. pp. 430. p. 429.... Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 435. 100.. Votul ascultării..). 421. Ibid. . Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 437. 276-277. p. p. 213. Ibid. 410. 56. pp. Cărarea Împărăţiei. 419. 13. Cărarea Împărăţiei. 400. p. 404. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism.. „Gândirea”.. Un Om nou se naşte. Cearta lui Iisus cu Petru. 417. 257. 411.. 438. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Ibid.. 309. Cărarea Împărăţiei. Ibid. cap. p. 159. 90. Ibid. „Gândirea”. 85. 408. p.. 34. 398. Ibid. p. 396. Ibid. cap. p. Ibid.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. Ibid. Osândirea iertării. Nebunii... 391.. pp. 412. pp. Ibid. 432. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 392. Cărarea Împărăţiei. Ibid.. 89. Serie nouă. Ibid. Ibid. 423. Ibid. Rostul şi însemnătatea monahismului. 214. Ibid... Ibid. 409.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 403. Păstorul şi oile. 420. p. p.. 111.. Ibid.). p. pp. De Sfinţii Apostoi Petru şi Pavel. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. Ibid. Ibid. 439.. 431. 136. 201. p. p. p. 20. p.. 290. 101... 48. 441. 77. 1-3/2000. p. 55. 258. Cuvinte interzise. 442. O privire în rai. 418. 440.. cap. Cearta lui Iisus cu Petru. 33. p. p.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 401.. Ibid. Ibid. 426. Zicere. 402. 297-298. p.. Ibid. cap. 149. 295-296. p. 394. 308.. 397. 65.). p. 424. 434. 233. Ibid.).). 18.. Ibid. Trepte. 414. Ibid. Cărarea Împărăţiei. p. Ibid.389. Ibid. Ibid. 406. 436. Serie nouă.. 173-174. 390. 92-93. p. pp. 393. 16.. 425. 6-7/1998. 433. 428. 443a. 407. 413. p. Trepte. Ibid. Trepte. 427. 395.. p. Ibid.

. 468. 178. p.. p.. „Străjerul Ortodox”. 154. p.. 492.. p. 454. p.. 277. Cărarea Împărăţiei.. p. 467. nr. Zicere. 1/2001. 180. 5/2001. p. 452. 465. 449. 3. 490. 445. Ca de la sine înţeles. Trepte.. Ibid. Ibid. pp. 469. p. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Ibid. nr. cap. 458.). Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Cărarea Împărăţiei. p. 29-31. Fiii Învierii (mss.). cap. 446. Ioan. Despre durerile oamenilor.. 486.)... 300-301. Cărarea Împărăţiei. 485. Votul ascultării.. Cărarea Împărăţiei.. 315. p. Ibid. Ibid. p. Ibid. Ispititorii cu dajdia. 488. Ibid... 480. p. Ibid. 295. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 479. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Votul ascultării şi personalitatea monahului.). Trepte. pp. 455.). De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 482. 154. Cărarea Împărăţiei. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. Ibid. 444. 494.. 114-115. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 134. în „Străjerul Ortodox”. p. 153. Neam fără semn. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 179.. 497. Ibid. Prietenul păcătoşilor. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. p.. p. 484. Ibid. p. 282.. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 213. 6-7/1998.. Ibid. 475. 456. Samarineanul. pp. Ibid. pp.. Ibid.). 149. 77-78. Un Om nou se naşte. 478. Crinii pustiei. 457.). Ibid. 473. 472. Ibid. 135. „Gândirea”. 261... Lecturi spirituale. 1. Ibid. 293. Cărarea Împărăţiei. 481. p. 300.. Ibid. 453. 496. 477. 460. p. p. 476. 212. Ibid. Citirea dumnezeieştilor Scripturi. 470. nr. 451..). 116. Ibid. 495.. Ibid.. Fiii Învierii (mss. 464. capătul proorocilor. 463. Ibid. 466. 171.).. Bucuriile lui Iisus.). 493. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Serie nouă. Ibid. 447. 461. 491. Spovedania şi despre certarea conştiinţei. Ibid. p. p. 448. p.. 459. Ibid. p. 462. p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 42. 474.443b. Cărarea Împărăţiei. 150. 450. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. pp. 29. Zicere. Ibid. Ibid.. 179.. 68-70.. 471. 152.. 487. 483.

Ibid. 538. 50. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 517.. 154-155. pp. 533.. p.. 535. 189. Ibid. 300-301. Ibid.. Ibid. Ibid. Trepte. 14-15. 510. Ibid. 502. Ibid. 500.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. p. cap.. p. 528.. 548. 504. . Cărarea Împărăţiei. Ibid. 516. Ibid.. Ibid.. 285.. 501. Ibid. 261. 530. 532. Ibid.. 17.). 189-191.. 522. 507. Ibid. p.. Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 520.. Ibid. 499. 552. 527. p. 551. p. Ibid. Măsurile vremurilor. 511. Ibid. 543. Ibid.. p. p.. p. Ibid. Iconomul nedrept. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 506. Ibid. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte. Ibid. Ibid. Ibid. 88. Ibid. 140. p. p. 148. 523. 508. Ibid... 524.. p.. 263. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Taina răbdării. 505. cap. p. pp. p. Ibid. Ibid.. 536.. p. 549. Ibid. p. Ibid. Ibid. 159. Ibid. Ibid. 512. 282.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.498. 540. 531. Cărarea Împărăţiei. pp..). 262. Dincolo de întâmplări. 114. 547.).. 539. 35. 519. p. 16. Ibid. 147. 324. Ibid. 261. p.. p. Ibid. Păstorul şi oile. Cărarea Împărăţiei. 537. 550. 36. 541. 515. 513. 542. p. 529. 534.. p. Cărarea Împărăţiei. p. 546. Ibid.. Despre post şi rugăciune. 285. 525. Ibid. pp. 276.). 545... 503. Ibid. Ibid. 284. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. 544. Ibid. 518. 514. Ibid. 521. 526. 48. p. 509.

p. 281. Ibid. p.. 179. 598. p. „Străjerul Ortodox”. p.. Ibid. Trepte. p. 1-3/1999. 601. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 43. 567. Ibid. p. 54. Ibid. Ibid. 561. p. 579. Ibid... 68-70. ibid. Ibid.. 1-3/1998. p.). p.. 146-147. 173.. Ibid. 563.). 2. 557. 604. mândrie.. 599. 570. Rostul şi însemnătatea monahismului. cap. pp.. 571. Ibid. 566. Ibid. 19.). 162. p. 574. 555.. Trepte. p. 112-113.. Ibid. 572. Trepte. p. 559. 20. Ibid. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. p. Ibid. smerita cugetare. 140-141. pp.. 53. 595. p. 607. 590.. nr.. Ibid. Ibid.. 594. cap. 564.. „Gândirea”. Ibid. Ibid. 569. mândrie.... 585. 157. 575.. 602.. Cărarea Împărăţiei. pp. 565. 171-172. pp.. 578. 605. Ibid. Ibid. 592. 591. 280. 603. Despre răbdare. Ibid. 191.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 200. 587. Pedeapsa cu lepra.. pp.. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 156. Despre post şi rugăciune.. 573. p. Taina răbdării. Ibid. 556. 43. 554. 17. Ibid. p. p. Răutatea şi Firea. Serie nouă. În Duminica Ortodoxiei. 588. cap. Întrebarea întrebărilor. Ibid. Despre răbdare. Ibid..). 597.. Trepte. 53. 20-21. 20 608. 177. Ibid. p. p. 600. nr. 560. Ibid. nr. 147. 151-152. smerita cugetare. 581. 178. p. cap. Ibid.). 558. 562.. p. cap. 582. 606. 577. 596. Omul. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 159. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 586. Ibid. 576. smerenie.. Ibid.. p.. p. Ibid. 568. 110. . 1/2001. Dumnezeu fără vreme..553. Ibid.. Cărarea Împărăţiei. 580.... smerenie. pp. tăierea voii. 589. p. p. Ibid. 593. Ibid. pp.. tăierea voii. 169. 172. Războiul nevăzut sau despre ispite. p. 146.. p. 174. Ibid. Fiii Învierii (mss. Ibid. 584. Ibid. 583. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss..

644. Trepte. 12-13. 123. p. Fiii Învierii (mss. Ibid. 660.609. 15. Mieii. 630. Ibid. 202.. Ibid. 624. p.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. Ibid.). cap. Ibid. Ibid. 613. Ibid. cap. 648.. 656... Ibid. 140-141.. Ibid. 640. 278. 210-211. p. 626. Lecturi spirituale. Ibid... 652. 621. 622. 634.. 662. Ibid. Trepte. 641. 169. p. 619. 649. 657... 123. 628. Ibid.. 645. Treptele vieţuirii duhovniceşti. Ibid. Ibid. 281. p. p.). Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 638. Ibid.. 26. p. 161. 654. Ibid. 1. 650.. 617. pp. 629. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Ibid. 124. Ibid. pp. pp. 201. p..). Ibid. Trepte. 203. 123. 637. Ibid. p. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. „Străjerul Ortodox”. 205-206. Ibid.. 633. 615. cap.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 659. 206..). Ibid.. 1-3/98. 59. 611. Ibid. 614. p. Cărarea Împărăţiei. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p.. 651. Dincolo de întâmplări. 623. 620. 625... p. Sfinţenie. Cărarea Împărăţiei. 177. 610.. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. Ibid. Dicolo de chip. Ibid. Ibid. 632. p. 647.. 655. Votul ascultării. p. 661. 636. p. nr. p. 627. 642.. p. Ibid. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei. p. nr. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 646. pp.. 618.. Cărarea Împărăţiei. misionari între lupi. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p... Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. 643. . Serie nouă.). 179. 194. 653. pp. 612. „Gândirea”. 631. Cărarea Împărăţiei. cap.. 176. 616. p. p. 658. 143. Ibid. Ibid. p. Ibid. p. 124. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 285.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid.. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Cărarea Împărăţiei. cap. 2/2001. 639. 141. 17. Ibid.. Ibid. 124-125. p.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p.

Ibid. 249-251. p. 160.. Ibid.). 703. Ibid.). Fiii Învierii (mss. 48. 701. p... 696. pp. p. 704. Ibid. p. Ibid.. p. 42... 691. p. Ibid. 689. 702. Cananeanca. 711. Ibid. 314-315. Ibid. 712. Zicere. 673. 675. p... Lecturi spirituale. Cărarea Împărăţiei. 297. cap. 666.. p. 664. cap. pp. 697. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. nr. Ibid... Ibid. Votul ascultării.. 315. 676. 692. 285. Ibid. Cearta lui Iisus cu Petru. 671. 669. 665. Ibid. 716. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 709. 714. Ibid. 161. Cărarea Împărăţiei. p. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi. 255.. 694. 713. Ibid. Votul ascultării şi personalitatea monahului.. Ibid. p.. Ibid. Ibid. Ibid. Ibid. Ibid. Ibid. Amărăciune divină. 42. . Ibid. p. pp. 46. p. 284.. pp. 23. p. 308. 1. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 682. p. 286. 670. 685. 47. 705. Ibid.. 677. 43. p. Ibid. p. Cărarea Împărăţiei... 688. Ibid. 44. 24. p. Ibid. Ibid..). p. 49. 706.). 680. 313... 684. Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 314.. 695. p.. Ibid.). 254. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 283. 700. p.. p. Sfântul Nicolae. 667. Ibid... 708.663. 707.. 699. 678. p. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei. 693.. 679. Ibid.. 67-69. 687. p. 710. Ibid. 683. O privire în Rai. pp.. Cărarea Împărăţiei. 715. 698. 253-254. 287. Ibid. 681.. Ibid. 690.. Ibid. Ibid. Ibid. p. p. 65-66. Trepte. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 674. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. „Străjerul Ortodox”. 668.. p.... 45-46. 686. Ibid. 76. 58. 200. Trepte. p.. 672. 4/2001. 253. pp.

717. Ibid. 718. Ibid., p. 316. 719. Ibid. 720. Ibid. 721. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Pedeapsa cu lepra. 722. Ibid., Chemări la apostolie. 723. Ibid., Ocuparea Templului din Ierusalim. 724. Cărarea Împărăţiei, p. 210. 725. Ibid. 726. Ibid., pp. 210-211. 727. Ibid., p. 233. 728. Ibid. 729. Ibid., p. 234. 730. Ibid. 731. Ibid., p. 242. 732. Ibid., p. 298. 733. Fiii Învierii (mss.), Siguranţa absolută, pp. 47-48, „Străjerul Ortodox”, nr. 5/2000, p. 1. 734. Trepte..., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 735. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 736. Cărarea Împărăţiei, pp. 195-196. 737. Ibid., p. 196. 738. Ibid. 739. Ibid., p. 199. 740. Ibid., p. 279. 741. Ibid., pp. 279-280. 742. Ibid., p. 281. 743. Ibid., p. 282. 744. Ibid., p. 296. 745. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Talanţii Împărăţiei. 746. Ibid. 747. Ibid. 748. Ibid. 749. Cărarea Împărăţiei, pp. 155-156. 750. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Chemări la apostolie. 751. Cărarea Împărăţiei, p. 280. 752. Ibid., p. 21. 753. Ibid. 754. Ibid. 755. Ibid., p. 22. 756. Fiii Învierii (mss.), Iisus şi slăbănogul, pp. 86-87, „Străjerul Ortodox”, nr. 3/2001, p. 1. 757. Cărarea Împărăţiei, p. 259. 758. Ibid., p. 317. 759. Ibid., p. 26. 760. Ibid., p. 54. 761. Ibid., p. 55. 762. Ibid., p. 115. 763. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Nu eşti departe de Împărăţie. 764. Ibid. 765. Ibid., Respinşi, chemaţi, trimişi. 766. Ibid. 767. Ibid., Condiţiile uceniciei. 768. Ibid., Chemări la apostolie. 769. Ibid. 770. În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43. 771. Cărarea Împărăţiei, p. 196. 772. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Dincolo de chip.

773. Cărarea Împărăţiei, p. 119. 774. Ibid., pp. 142-143. 775. Ibid., p. 143. 776. Trepte..., cap. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 777. Ibid., cap. Votul ascultării; Votul ascultării şi personalitatea monahului; Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 778. Ibid. 779. Ibid. 780. Cărarea Împărăţiei, p. 123. 781. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Despre durerile oamenilor. 782. Cărarea Împărăţiei, p. 133. 783. Ibid., pp. 32-33. 784. Ibid., p. 25. 785. Ibid., pp. 25-26. 786. Ibid., p. 43. 787. Ibid., p. 121. 788. Ibid., p. 44. 789. Ibid., p. 29. 790. Ibid., p. 122. 791. Ibid., p. 135. 792. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 793. Cărarea Împărăţiei, p. 180. 794. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 795. Ibid., Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 796. Cărarea Împărăţiei, p. 182. 797. Ibid., p. 182. 798. Ibid., p. 298. 799. Ibid., p. 122. 800. Ibid. MĂRTURII 1. P.S. Daniil Partoşanul, Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr- duhovnic, interviu realizat de Romeo Petraşciuc, Tmişoara, Octombrie 2001, publicat în Tinereţe, ideal, Biserică, Editura Agaton, Făgăraş, 2002. 2. Arhimandritul Teofil Părăian, înregistrare audio la Mănăstirea „Sub Piatră“, în 22 aug. 2001. 3. Mărturie culeasă de Părintele Teofil în 21 august 2001. DESPRE FÂNTÂNI 1. Andrei Cornea, Penumbra, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pp. 139-142. CONCLUZII 1. cf. Părintele Daniil Stoenescu, 28 Noiembrie – o zi cu cruce..., „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1/1993, p. 20. 2. M-am întrebat apoi de ce cartea nu are ISBN? Asta ar însemna că nici în bibliotecile publice nu e de găsit. 3. A se vedea de pildă: Arhimandritul Ioasaf Popa, Vocaţia monahală şi conţinutul voturilor călugăreşti, „Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 109, ianuarie 1994. Fără să-l numească direct, autorul face aluzie la Părintele Arsenie. 4. Este vorba de textele apărute în „Formula AS”. 5. Ileana Marinescu, Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca, „Transilvania”, nr. 1-2, 1994, pp. 3435. 6. cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, „Telegraful Român”, 8 august 1943, pp. 1-2. 7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinţi, Părintele nostru Eustaţie, arhiepiscopul Antiohiei cele Mari, în: Predici la sărbători Împărăteşti şi cuvântări de laudă la Sfinţi, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 388. 8. Ibid. ANEXA I

1. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian, Cuvinte lămuritoare, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002. ANEXA II 1. Text publicat în: „Telegraful Român”, 12 mai 1940, p. 6. ANEXA III 1. Este vorba despre Statistica Site-ului Nistea’s Page de la adresa: www15. brinkster.com/inistea

Lucian. Dr. 2000. 5/1993. Semne de sfârşit de sâmbătă. anul VII. Trancotă C. Desfiinţaţi Mănăstirile – Un ordin care nu a mai sosit. Bucureşti. Dimitrie. pp. „Gândirea”. Serie nouă. Vasile. „Gândirea”. Bucureşti. august 1998. „Gândirea”. 17. 77-78. p. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. 1990. BOCA. Serie nouă. XI-XII. ediţia a II-a. nr. Editura Tehnică. 1990-1991. Ieromonahul Arsenie. I-IV. BLAGA. vol. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. Arad. anul VII. BOCA. BOCA. „Gândirea”. 6-7/1998. traducere. BOCA. ediţia a III-a. luna august. ANANIA. Ieromonahul Arsenie. Misionari între lupi. Arhiepiscopul Bartolomeu. Cluj-Napoca. Poezii. Galaţi. 6-7/1998. „Gândirea”. 1997-1981. B. pp. 29-32. Cărarea Împărăţiei. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. Ieromonahul Arsenie. Vieţile Sfinţilor pe Noiembrie. anul VII. Serie nouă. Ieromonahul Arsenie. 19461948.. Arhimandritul Ioanichie. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ieromonahul Arsenie. BOCA. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. Alba-Iulia. 39-40. „Gândirea”. EIBMBOR. anul VI. Serie nouă. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. TEXTE PATRISTICE Filocalia românească. Bucureşti. nr. nr.. Sibiu. nr. Bucureşti. 1999. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. anul VII. Episcopia Ortodoxă Română. nr. Editura Arhidiecezană. Bucureşti. 4-5/1998. nr. nr. 5-6/1997. 1929. Colind armonizat de Părintele Arsenie Boca. 1995. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. 1-3/1998. „Caietul Părintelui Ioan Fărcaş”. anul VII. vol. anul VII. Schimbarea la Faţă. BOCA. ediţiile din 1936 şi 1939. Biblia sau Sfânta Scriptură. Bucureşti 1993. Ieromonahul Arsenie. Prof. Serie nouă. Pogorârea la iad. Serie nouă. 2000. Mistici din Carpaţi. „Gândirea”. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. copie după un mss. pp. BOCA. EIBMBOR. nr. cu privire la reînfiinţarea Mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. anul VII.. „Caietul Părintelui Petru Vanvulescu”. BOCA. 6-7/1998. copiate dintr-un caiet al Părintelui Arsenie de Maica Miruna de la Sinaia. pp.. BĂLAN. BOCA. Vasile Radu şi Gala Galaction. 4-5/1998. Predici. Editura Crist. BOCA. Bucureşti. „Gândirea”. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.. anul VII. Arad. „Magazin Istoric”. Viforniţa cea mare. TEXTE SACRE ŞI LITURGICE Biblia sau Sfânta Scriptură. mss. Predici şi ziceri. 1967. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. p. Serie nouă. C. BĂLAN. 1996. BOCA. 1-3/1998. Dumitru Stăniloae. „Gândirea”. din 7 mai 1952. Cine este Iisus?. Pateric românesc. nr. BOCA. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. Episcopul Aradului. V-X. anul VII. pe versuri de Nichifor Crainic. Serie nouă. 46. Ieromonahul Arsenie. . BEJAN. ANDRU. „Gândirea”. 1-3/1998. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. 5-6/1997. Ieromonahul Arsenie.. Atitudini. BOCA. ediţia a II-a. vol. Episcopia Romanului. Editura pentru Literatură. Mineiul. 2000. 29-31. 1982. mss. Ieromonahul Arsenie. Arhimandritul Ioanichie. ediţia I-a. Vetre de sihăstrie românească. Ieromonahul Arsenie. Un Om nou se naşte. consemnate de Părintele Petru Vanvulescu. 1990. nr. Patericul. STUDII ŞI ARTICOLE AIOANEI. nr. ediţia a 2-a. anul II. nr. Pravila Albă. Ieromonahul Arsenie. traducerea Părinţilor Prof. copie după un mss. BOCA.BIBLIOGRAFIE A. Serie nouă. „Gândirea”. 1-3/1998. BOCA. C. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. anul VI. Tipografia Cărţilor Bisericeşti. introduceri şi note de Pr. Trepte spre vieţuierea în monahism.

nr. nr. 1-3/1998. anul X. BOCA. 34-35. „Gândirea”. „Gândirea”. anul III. Casa Editorială Gândirea. nr. nr. p. . LUCINESCU. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca. 4-6/2001. nr. p. Bucureşti. 1996. Viaţa Sfântului Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca. „Gândirea”. Mitropolitul Serafim. p. Virgil. 3. Serie nouă. anul VII. 2-4/1990. pp. MOIAN. 28 noiembrie 1991. BOCA. pp. Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. 1. „Revista Teologică”. în „Ortodoxia”. Ieromonahul Arsenie. Cărarea Împărăţiei – Recenzie. pp. Vasile. HAUSHERR. pp. Ieromonahul Arsenie. „Telegraful Român”. „Străjerul Ortodox”. pp. Monahia Zamfira. 6/2001. 2001. 6/2000. Cananeanca. p. 9-10/1940. pp. „Străjerul Ortodox”. Ţara de obârşie. Ileana. Grigorie. BOCA. 1991. Serie nouă. Sibiu. anul II. 2001. Ieromonahul Arsenie. pp. „Gândirea”. 3-4/1996. diaconul Haralambie. IONAŞCU. 9-10/1940. Post-Scriptum la o lucrare de istoria isihasmului românesc. „Revista Teologică”. În Duminica Ortodoxiei. Siguranţa absolută. nr. nr. „Gândirea”. 1-2. Editura Gordian. 34-35. nr. 46/2000. din manuscrisul Fiii Învierii. nr. 1-2. Monahia Zamfira. nr. anul VIII. 42-43. Precizări. pp. Dan. 1. 5/2001. „Telegraful Român”. MARCU. Ieromonahul Arsenie. Penumbra. 38-39. Serie nouă. 1992. din manuscrisul Fiii Învierii. 95-96. nr. pp. Serie nouă. p. zile negre. BOCA. p. Serie nouă. 1994. manuscris. 1-3/2001. CONSTANTINESCU. pp. nr. CONSTANTINESCU. Jertfa. 3. Zile albe. Unde mai sunt astăzi limbile de foc?. pp. Monahia Zamfira. Andrei. nr. anul IX. 65-66. Nichifor. MARINESCU. 6. anul IX. Monahia Zamfira. Ieromonahul Arsenie. Editura Patmos. Iaşi. p. Ieromonahul Dometie. din manuscrisul Fiii Învierii. anul VII. nr. 4/2001. pp. nr. Împărăţia nevăzută. nr. pp. Ieromonahul Dometie. BOCA. Cluj-Napoca. pp. 1997. nr. Arhimandritul Juvenalie. nr. pp. p. 105-108. JOANTĂ. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. 2/2001. 2 volume. Intrări în monahism (Ştire). anul III. 4. din manuscrisul Fiii Învierii. tradiţie şi cultură românească. Mitropolitul Nicolae. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. din manuscrisul Fiii Învierii. BOCA. Ieromonahul Arsenie. 3-4/1994. BOCA. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. Cine este Iisus?. 6-7/1998. p. 1-2/1994. „Gândirea”. nr. „Străjerul Ortodox”. Serie nouă. 47-48. Serie nouă. MAXIM. Experienţa rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea românească. Un ideal de rugăciune. Pr. Prof. Serie nouă. p. 12-13. Editura Fides. pp. 1-2/1996. 28-31.BOCA. „Gândirea”. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. Nebunii. „Străjerul Ortodox”. nr. manuscris. Timişoara. În amintirea Părintelui Arsenie. Ioan. p. Editura Deisis. „Străjerul Ortodox”. pp. CONSTANTINESCU. BODOGAE. COJOCARU. p. IONESCU. nr. p. pp. „Gândirea”. 82-83. 1999. nr. Mănăstirea Brâncoveanu. 524. Teodor. din manuscrisul Fiii Învierii. din manuscrisul Fiii Învierii. 3-4/1994. anul VIII. 3. 1. Serie nouă. Târgu-Mureş. BOCA. 5/2000. Ieromonahul Arsenie. 1-2. BOCA. 103. „Străjerul Ortodox”. 1997. Iaşi. „Gândirea”. nr. 3-4. nr. MLADIN. Dr. Serie nouă. Dr. Despre o mărturie care şi-a greşit ţinta. Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu (Ştire). BOCA. din manuscrisul Fiii Învierii. CRAINIC. Ieromonahul Arsenie. reproducere după o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca. 1/1993. „Gândirea”. 1-2. pp. O lămurire necesară. 92-93. MANEA. Aţi întrecut măsura D-lor intelectuali de la Revista „Transilvania” – Sibiu. pp. p. Ieromonahul Arsenie. BOCA. Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca. 1998. Grigorie. „Telegraful Român”. 525. Prelegeri de mistică ortodoxă. 22-23. BOCA. Editura Polirom. BOCA. 3/2001. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Irénée. Editura Veritas. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. Ieromonahul Arsenie. anul V. anul IX. Pr. „Gândirea”. 4-5/1999. MARCU. Ieromonahul Arsenie. Iisus şi slăbănogul. „Transilvania”. Editura Anastasia. Ieromonahul Arsenie.19. CORNEA. Bucureşti. Mănăstirea Brâncoveanu. Idem. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. nr. 12 mai 1940. BOCA. 68-70. Isihasmul. nr. 86-87. 43. Editura Anastasia. „Gândirea”. 1/2001. 97-98. 1-3/2000. MOIAN. 1. 28 noiembrie 1991. CORBU. Adrian (Ieromonahul Agapie). p. Vârstele libertăţii. Imn pentru crucea purtată. CONSTANTINESCU. 77-78. 1-3/1999. „Străjerul Ortodox”. „Străjerul Ortodox”. Ieromonahul Arsenie. 96. Bucuriile lui Iisus. pp.

***. 8 august 1943. „Puncte Cardinale”. Cuvinte lămuritoare. STĂNILOAE. Editura Arhidiecezană. Andrei. Ne vorbeşte Părintele Teofil. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. SRGIU. „Telegraful Român”. Supliment al Revistei „Renaşterea”. nr. Romulus. Episcopul Daniil Partoşanul. ideal. Păcatul nerostirii adevărului. Un om de care s-au bucurat oamenii. Bucureşti. 2 volume. „Telegraful Român”. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Cărarea Împărăţiei. nr. nr. Slujitori în temniţele comuniste. Editura Gordian. 34/1994. 2000. ***. Sibiu. 16 mai 1948. Craiova. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. p. Arhimandritul Teofil. diletanţi şi neadevăruri. Tinereţe. anul II. Nicolae. Serie nouă. 1997. (Convorbirea cu Maica Mina). Arhimandritul Teofil. Editura Deisis. Tatiana. PĂRĂIAN. Vlad. „Gândirea”. Editura Episcopiei Romanului. 1996. în: Pr. Roman. Bucureşti. 26-31. Ionescu Lidia. Editura Bizantină. 4-5/1998. STOENESCU. Întâmpinări.C. Timişoara. Cuvinte către tineri. . 6. „Gândirea”. Editura Teognost. 7. PĂRĂIAN. Pr. 1993. Praznicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (ştire). 8-9. Episcopul Daniil Partoşanul. p. Editura Deisis. Editura Anastasia. anul III. Părintele Dometie de la Râmeţi (despre). Cluj-Napoca. Între contestări şi exagerări. nr. 12 aprilie 1942. Editura Humanitas. (Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitriu). Episcopul Daniil Partoşanul. ***. nr. PĂRĂIAN. Gânduri bune pentru gânduri bune. REGNAULT. p. p. Editura Agaton. Arsenie Boca. iulie 1999. un răspuns creştin la neliniştile vremii. Timişoara. 15-16/1990. Arhimandritul Teofil. Bucureşti. 4. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. 2001. Serie nouă. Editura Anastasia. Mitropolitul Antonie. Cluj-Napoca. Editura Omniscop. Arhimandritul Teofil.O. 1997. SCRIMA. 64-68. OGORANU. PĂRĂIAN. 2001. 1-3/2000. VUIA. Editura Cum. nr. PLĂMĂDEALĂ. Editura Mitropoliei Banatului. ***. Pentru cealaltă vreme a vieţii mele. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. „Gândirea”. Monahul Daniil (Sandu Tudor). Ion Gavrilă. ***. Mărturisitori de după gratii. PĂRĂIAN.R. „Telegraful Român”. Pr. 1-2. „Telegraful Român”. 15. nr.S. Dumitru. ***. Dr. Bucureşti. STOENESCU. POP. „Telegraful Român”. 1-4/1991. ***. Sibiu. Ovidiu. 1997. Editura Sofia. Brazii se frâng. 1998. Stareţul Mănăstirii Prislop. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca. PĂRĂIAN. dar nu se îndoiesc. 2/62. Arhimandritul Teofil. anul VII. 110-111. Bucureşti. SĂSĂUJAN. PĂRĂIAN. Prof. 20. Craiova. Prof. p. Dr. Lumina faptei din lumina cuvântului. „Puncte Cardinale”. anul V. Arhidiaconul Mihai. nr. pp. Mircea. anul IX. pp. Prescuri pentru cuminecături. Editura Teognost. nr. Arhimandritul Teofil. Arhimandritul Teofil. pp. Serie nouă. Din cuvintele Părintelui Arsenie Boca. STOENESCU. Timpul Rugului Aprins. p. 56/1997. PĂRĂIAN. Dezvăluiri istorice. Bucureşti. STĂNILOAE. PĂRĂIAN. anul VI. Bucureşti. Editura Antim. Serie nouă. PĂRĂIAN. Părintele Arsenie Boca sau Universul Sfânt al culorii (Minunea de la Mihăileşti). p. ***. Bucureşti.NEAG. PROTOPOPESCU. 2000. Arhimandritul Teofil. PĂRĂIAN. 4. februarie 1996. Istoria Mănăstirii Prislop. „Puncte Cardinale”. Ieromonahul artist. Unde a fost Biserica. 2001.129. A. 1997. Prof. 2 volume. Editura Humanitas. 2000. Arhimandritul Teofil. Lacrima prigoanei. Arad. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. 6/102. 2001. PĂRĂIAN. TUDOR. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană. Timişoara. Gheorghe Vechi. 8/80. nr. Din lupta legionarelor românce. Serie nouă. Lumini de gând. Acatiste. Editura SF. Editura Mitropoliei Banatului. Din vistieria inimii mele. „Gândirea”. 1/1993. 28 Noiembrie – o zi cu cruce. Arhimandritul Teofil. Dumitru Stăniloae. 2001. Veniţi de luaţi bucurie. Duhovnici români în dialog cu tinerii. Prof. OGORANU. „Gândirea”. 1997. Arhimandritul Teofil. Timişoara. p. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. 2002. 1995. PĂCURARIU.7. 11/2002. august 1997. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu. nr. 94-95. Jurnalism. nr. „Gândirea”. Biserică. pp. Cluj-Napoca. 1994. PĂRĂIAN. pp.2. Editura Bizantină. Făgăraş. 1999. Serie nouă. Editura Marineasa. p. 2002. 1998. „Calea Mântuirii”. Arhimandritul Teofil. Ion Gavrilă. pp. Împreună cu tatăl meu. Ion Buga. Lucien. 1996. Cluj-Napoca. Bucureşti. 1998. Arhimandritul Teofil. 1-2/1996.

.........................................................30 Stareţ şi duhovnic la Prislop................53 BLESTEMELE....................................................................................40 Plecarea la cele veşnice.........................................................................56 CALEA MÂNTUIRII..........................................................................................................................................................................................5 ARGUMENT.....................................................................................................54 BOGĂŢIA........................................................................12 Şcoala primară şi liceul....................................................................34 Aşezământul de la Sinaia....36 Îndrumător al monahilor.................66 CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ..................................................................................65 CÂRMUITORII DE NEAMURI............Cuprins RECOMANDARE............................................................................................................................................................................................22 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi.....................................................................................27 Chemat la treapta arhieriei...........................................................................................................................................................49 ASCULTAREA.............52 BISERICA.........54 BOLNAVII.64 CĂRTURARII.38 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism.....19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”.................................................................................12 Gorunul lui Zian...................................15 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti.................. NEASCULTĂTORI.................25 Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta...................................9 VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA....................................................................................14 Ucenicia la Muntele Athos.................................................................................................... NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 71 .................................45 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA.....................................................51 AVORTURILE..........................................................................................................................................................57 CANCERUL...............................................................19 Mănăstirea Sâmbăta.........................................65 CĂSĂTORIA................................................................................................59 CĂLUGĂRII..........................................................................................................................................59 CĂLUGĂRIA..........................................................................................................................................................55 BOTEZUL....................................................................... o altă „Filocalie”........50 ATEISMUL............................................49 ASCEZA..52 BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA.................23 Chilia din munte...........30 Pribegia în Bucureşti...............................................................Zorica Laţcu........................................51 BĂTRÂNEŢEA.............................................16 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus....................................................................................67 COPIII..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................67 CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI...............................................................................................................................................................................................36 Scrierile Părintelui Arsenie....................................................................................................................................................................................................................17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu..34 Pictarea bisericii din Drăgănescu.................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................13 Institutul Teologic..........................................46 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE ÎN 800 DE CAPETE49 ADEVĂRUL..................................66 CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU...................43 OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – de Teodosia .69 COPIII ÎNDRĂCIŢI.....

........................................................80 DUMNEZEU..............................................84 EREDITATEA ŞI MEDIUL...............................................................................90 GÂNDURILE...................................109 LEPĂDAREA DE LUME.................................................................................77 DESFRÂNAREA............................................................................................97 ISPITELE.......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................90 GADARENII ŞI SUFLETUL.............................................93 IMAGINAŢIA........................................................................91 IERTAREA...................79 DREAPTA SOCOTEALĂ....................................113 MARTIRII..............................................................77 CUNOŞTINŢELE............111 LIBERTATEA OMULUI............................95 INSTINCTELE...................................................................................................................87 EXTREMELE........116 MINTEA............................................................................108 JERTFA...................................................79 DISCIPLINA.......................................................95 ISPĂŞIREA......................................................................................................................................................................................109 JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU..............................................................................................................................................................................................................................................................................................106 ÎNFRÂNAREA........................................................................111 LEPĂDAREA DE SINE...............................................................................................................................................87 FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI..........................................................106 ÎNJURĂTURILE......................................................................................................................................................................................................78 DEZNĂDEJDEA.....................................114 MÂNTUIREA................................................................................................................................................120 NEPUTINŢELE..............................102 IUDA – IUDELE.......................120 NEASCULTAREA..............79 DUHOVNICUL........................................................114 MINCIUNA......................................................................................87 FAPTELE BUNE...........................................................................................................104 ÎNDUMNEZEIREA..........................................................72 CREDINŢA................................113 MÂNDRIA................................................................................121 ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................79 DREPTATEA LUI DUMNEZEU...........................101 IUBIREA DE SINE...COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI.......................................................................................................................................................................................................................................116 MOARTEA........98 IUBIREA...............................................................................108 ÎNVIEREA.......107 ÎNTRISTAREA......................................................................................................................120 NECAZURILE.......................................................................................................................................................................................104 ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU........83 EREDITATEA......................................................................................................................................................................................................................112 LUMEA – LUMESCUL.................................................112 MAICA DOMNULUI........................92 IISUS – CINE ESTE IISUS?...........................................................................................88 FUMATUL................................................................76 CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII................................118 MUNCA....................................77 CUVINTE INTERZISE...........................82 ENDOCRINOLOGIE............................. NEUROLOGIE ŞI PSIHOLOGIE..................................................................................119 NEAMURILE................................................................................................................74 CREŞTINISMUL........................................................................................................................................................................................................................................................................

.....................122 PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI............................................126 PERSONALITATEA..............................................................150 RENUNŢAREA..............140 RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI140 RAŢIUNEA........................................................................................................................................................................................150 SCRIPTURA...................................................166 SUFERINŢA...155 SFINŢII – DREPŢII.....................................................................................................................152 SECTARII.........130 POPORUL IUDEU.......144 RĂZBOAIELE......................................................................................................................................................165 STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA..........................................................................................................................................145 RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR...........................130 POCĂINŢA...............152 SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE..............................................................................................................................150 RESPONSABILITĂŢILE..................................131 PORUNCILE LUI DUMNEZEU.........................................................133 PREOŢII..............................................................................................................................................................................................................164 STĂPÂNIREA.........................................................160 SMERENIA ŞI CURAJUL.........................................................................................................................................................................................150 RELIGIA..................................................................................................142 RĂUTATEA............................................................................................................................150 RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII SAU A INIMII........................................................................................................................121 PACEA....................................................................153 SFÂNTUL NICOLAE.......165 STUDIUL...............124 PĂCATELE...133 PREJUDECĂŢILE.......................................................................154 SFINTELE TAINE..................................................168 ŞTIINŢA............132 POSTUL...................................................................................................................133 PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI........................................................................156 SIFILISUL..................................................................................................NEVOINŢA....................................129 PLÂNSUL.....162 SPIRITISMUL...........................................................................................170 ...................................................................................................................................................169 TALANŢII................................................121 OMUL.....................................166 SUFLETUL.................123 PATIMILE..........................................137 PSALTIREA...................................147 RECUNOŞTINŢA....................................................................................162 SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI.......153 SFÂNTA LITURGHIE............................................................................................................................................................................................128 PLĂCERILE................................................................152 SFÂNTA CRUCE...........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................128 PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV................................................................................................................................................132 POSEDAŢII...................142 RĂBDAREA...154 SFÂRŞITUL LUMII................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................136 PROVIDENŢA......................................132 POVĂŢUITORII..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................163 SPOVEDANIA.................................................159 SMERENIA............................................................................154 SFINŢENIA..................................................................................................................

.....................................................................................228 BIBLIOGRAFIE 253 ................. în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”...................................................................................................................175 VEDENIILE.............................................S...............................183 MĂRTURII....................................................172 TRINITATEA......... Daniil Partoşanul...............................................................173 URA..................179 CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL..........................178 VRAJBA CONFESIONALĂ.195 DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)..................................................227 NOTE.........................................................................................................................................................................................................173 TRUPUL................................................................................173 TRUFIA......... prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”..................................................175 URMAREA LUI HRISTOS..............214 ANEXA I – Cuvînt lămuritor...................................................................................................................................223 ANEXA III...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................177 VOTURILE MONAHALE.............................................................................................178 VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST...................178 VRAJBA ÎN CASĂ.....................................................................177 VIRTUŢILE..........189 P...............................................................................................177 VICLENIA...............189 Arhimandritul Teofil Părăian......................... semnată de Monahia Zamfira Constantinescu 216 ANEXA II – În pelerinaj la Sâmbăta de Sus.............................................................................212 CONCLUZII...........................................................TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI...........................................

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->