You are on page 1of 64

CUPRINS

Forum
2 10
Studii geofizice-geologice privind utilizarea energiei geotermice în roci „uscate” fierbinţi. Aplicaţii în zona Arad în scopuri energetice, inclusiv în eventualitatea construirii unei centrale electrice de mare putere – Ing. Justin ANDREI, Prof.dr. Crişan DEMETRESCU, Dr. fizician Maria TUMANIAN, Dr.ing. Jean GORIE, Ing. Daniela GORIE Garantarea siguranţei conductelor. Creşterea perioadei de viaţă a conductelor – Drd.ing. Ana SĂRARU (BRATU), Ing. Dan BÂLDEA

LEX
18 19
Ordinul 127 din 20 august 2010 privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare Ordinul 130 din 24 august 2010 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi miniere de explorare, privind concursul public de oferte - Runda nr. 72/2010

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
25 26 30 32 34 38
Prezenţa României, prin societăţile membre ACFR, la cea mai mare manifestare expoziţională din domeniul petrolier din America Latină – RIO OIL&GAS INTERNATIONAL FAIR 2010 –

Ing. Dan VASILESCU
Spre noi reglementări în procedurile de abandonare şi conservare a sondelor de petrol: reabilitarea ecologică – Ing. Constantin CĂPRARU Centenarul aviaţiei militare româneşti – Ing. Mihai OLTENEANU

Recenzii
INFRASTRUCTURI CRITICE

Personalităţii
Un interviu virtual cu profesorul universitar VALERIU STĂNESCU – Drd.ec. Violeta DUMITRIU Toma Petre GHIŢULESCU – Ing. Mihai OLTENEANU

Info
41 45 54 59 63 64
Monitorizarea poluării cu petrol în Bazinul Mării Negre Drd.mat. Manuel VAIS Studii ale mişcărilor crustale recente – Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU Folosirea petrolului în timpurile vechi – Jurist Ion M. UNGUREANU Riscul – oportunitate sau ameninţare – Prof.univ.dr. Gheorghe ION, Retail senior ec. Luminiţa ION

Revista editată de Asociaţia „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze“
Redacţia CP 200 OP 22 Bucuresti tel. 0372.160.599 0741.08.64.00 fax 0318.174.420 e-mail: violeta.dumitriu@petrom.com Director fondator Gheorghe Buliga Director executiv Violeta Dumitriu

Evoluţia cotaţiilor în 2008-2010 la principalele produse petroliere. Cursul leului şi rata dobînzii în 2008-2010 Preţurile produselor petroliere la distribuţie Preţurile principalelor produse alimentare în Bucureşti

NOTA REDACŢIEI: Responsabilitatea materialelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. Toate dreptutile rezervate. Nici o parte din aceasta publicaţie nu poate fi reprodusa, utilizată, stocată în diferite sisteme sau transmisă electronic, mecanic etc., fără permisiunea prealabilă scrisă a SIPG, proprietarul dreptului de copiright.

Tehnoredactare: Alexandru Floarea www.est-cardinal.ro Tipar: S.C. COPERTEX S.R.L. ISSN 1583 - 0322

Forum Studii geofizice-geologice privind utilizarea energiei geotermice în roci „uscate” fierbinţi. Aplicaţii în zona Arad în scopuri energetice, inclusiv în eventualitatea construirii unei centrale electrice de mare putere.

Ing. Justin ANDREI Cercetător ştiinţific gr. I

Prof.dr. Crişan DEMETRESCU Institutul de Geodinamică „Sabba Ştefănescu” al Academiei Române Membru corespondent al Academiei Române

Dr. fizician Maria TUMANIAN Institutul de Geodinamică „Sabba Ştefănescu” al Academiei Române

Dr.ing. Jean GORIE S.C. Prospecţiuni S.A.

Ing. Daniela GORIE S.C. Prospecţiuni S.A.

Abstract: The Romanian division of the Pannonic Depression presents the most intense geothermal anomalies from our country, specially the ones from the sector Arad-Sannicolau Mare. The particular intensity of these disturbances is determined, just like in the rest of the Pannonic Depression, by the reduced thickness of earth crust (25-27 km), and by the important thickness of the granitic layer (14-15 km). The gravimetric and magnetometric images show with pregnancy that the meta-basic from the Biharia sheet, from the south-west part of the Highis Mountains, is continued towards west from Arad’s south. In the area of this locality, the meta-basic are covered with strata predominantly formed from mud, dating from the Inferior Pannonian, which have thicknesses of 600-800 m. The lines of macro seismic sensibility: Santana-Arad-Vinga-Becicherecu Mic, the Tisa’s interflow with the Danube, respectively Fibis-Vinga-Varias-east Sannicolau Mare, which reflects crustal fractures, are completing the panorama of the favorable factors for the presence of highly geothermal gradient (in the boreholes from Turnu lease having about 5,30C /100 m). In the last decades, the Romanian government has funded S.C. FORADEX S.A. for the digging of tens of bore holes in order to entrap the geothermal artesian springs from the synclinal areas, at depths of over 2000 m. The attempt of using these geothermal springs for
2

Forum
energetic purposes (the heating of buildings or the delivery with water for greenhouses) has no success, the respective waters having an prohibit content of dissolved minerals (specially Ca and Mg carbonates). In these conditions, the authors tend to chose to capitalize on the geothermal waters under the form of “hot dry rock” in the Arad area. The researches undertaken (2D forward model of gravimetrical and aeromagnetic anomalies, estimations of geothermal temperature’s variation with the depth) have shown that: – meta-basic intrusions extend to depth of about 7000 m. – at depths of about 6 km, the cold waters pumped in from the surface reach, in favorable conditions, temperatures of about 3000C. – unlimited use of river Mures debits is possible. Similar researches made recently in France and Germany, with European funds, as well as in Switzerland, with national funds, have proved that from technical and economical points of view, such attempts are reliable. The authors propose an addendum program of geophysical-geological studies (in a two years stage) in order to obtain all the necessary preliminary information. These complimentary researches can be funded through state funds or through a public – private cooperation. Taking into account that EU founds or at least co-finance projects of usage of no conventional energies, in the second variant, Romanian’s contribution must be made through a publicprivate financial cooperation. In our case, the minimal product is the heating the entirety Arad town and of the immediate outskirts, as well as the steam delivery for thousands of hectares of greenhouses west of Arad. 1. Interesul problemei Caracterul limitat şi poluant al surselor de energie bazate pe arderea caustobiolitelor a determinat identificarea, cu precădere în ultimul secol, a unor soluţii alternative. Printre acestea, un rol continuu crescător îl joacă energia geotermică. În ţările europene în care au loc manifestări vulcanice (Italia, Islanda) sau în care au avut loc recent asemenea fenomene (Germania, Grecia etc.), sursele de energie geotermală au fost valorificate în centrale electrice şi ca sursă de încălzire menajeră (în special în Islanda). Recent, cercetările vest-europene în materie au fost concentrate în Sistemul Geotermal Intensificat (E.G.S.). În Franţa, la Soultz-sous-Fôrets, s-a desfăşurat de curând un proiect de valorificare a energiei geotermale în roci „uscate” fierbinţi, finanţat de Uniunea Europeană. Un sistem similar a fost construit la Basel, în Elveţia, cu fonduri naţionale. În ambele cazuri s-a desfăşurat un dispozitiv ca cel din Figura nr. 1, în care schimbul de energie geotermică s-a realizat în cuprinsul unor roci magmatice, fisurate cu ajutorul unor explozii subterane. La Gross-Schöenebeck, în Germania, schimbul de energie geotermică s-a realizat în roci sedimentare de adâncime. În toate aceste cazuri s-a dovedit că sistemul este fezabil din punct de vedere tehnic şi rentabil din punct de vedere financiar (G. Hatziyannis, 2005).
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

La noi în ţară s-a încercat valorificarea potenţialului geotermic din partea de est a Depresiunii Pannonice, printr-un program de foraje săpate de obicei până la 2.500 m, pe structuri sinclinale ale cuverturii neogene. Încercările de valorificare în scopuri energetice a acestor ape geotermale, în special în zona Oradea, s-a soldat cu eşecuri repetate, datorită conţinutului foarte ridicat în săruri minerale al apelor respective (în special carbonaţi de Ca şi Mg). Prin urmare, singura utilizare a acestor ape a rămas cea terapeutică, respectiv în industria turistică. Am considerat, aşadar, că singura manieră de a valorifica potenţialul energetic al apelor geotermale din anumite zone ale segmentului estic al Depresiunii Pannonice îl constituie utilizarea procedeului în roci „uscate” fierbinţi. Principiul acestui procedeu este ilustrat în Figura nr. 1. Am urmărit ca rocile care urmează să găzduiască schimbul de energie calorică în adâncime să îndeplinească următoarele condiţii: 1. să fie compacte, de preferinţă roci magmatice intrusive sau metamagmatice. Se preferă cele cu chimism bazic celor acide, primele având o conductivitate termică mai ridicată; 2. să prezinte un conţinut modest de săruri durizante; 3. să fie acoperite spre suprafaţă de roci sedimentare impermeabile;
3

Forum

Figura nr. 1: Schema unei centrale combinate curent-căldură bazată pe conceptul „Roci Fracturate Fierbinţi“

4. vecinătatea unor fracturi adânci ar crea condiţii geotermice locale deosebit de favorabile. 2. Datele problemei În Câmpia de Vest a României, care constituie din punct de vedere geologic extremitatea estică a Depresiunii Pannonice, anumite condiţii specifice determină un gradient geotermic foarte ridicat. Cauzele acestui fenomen sunt de natură crustală, respectiv poziţia elevată a discontinuităţii Mohorovicič şi grosimea importantă a stratului granitic. Autorii şi-au îndreptat atenţia asupra zonei Arad deoarece aici s-a înregistrat cea mai intensă anomalie geotermică din Câmpia de Vest (vezi Figura nr. 2). Maximul din zona Arad–Sânnicolau Mare este controlat în mod evident de două linii de
4

sensibilitate macroseismică, ce se intersectează la Vinga (Atanasiu (Saulea), 1961). În plus, în zona Arad beneficiem de o sursă importantă de apă, reprezentată de râul Mureş. În limitele structurii purtătoare de petrol Turnu (aproximativ 15 km NV de Arad), gradientul geotermic este în medie de 5,26o C/100 m (Paraschiv, 1975). În zona Arad, fundamentul Depresiunii Pannonice se ridică până la adâncimi de 600-800 m (Paraschiv, 1975) şi este constituit din formaţiuni ale pânzei de Biharia (Săndulescu, 1984). În Munţii Highiş, unde aflorează, seria de Biharia este constituită din roci metabazice şi granite de două generaţii, spre sud fiind acoperită transgresiv de formaţiuni blastodetritice. La nord de paralela Covăsinţi, pânza de Biharia acoperă tectonic pânza

Forum
de Highiş–Poiana (constituită în exclusivitate din roci blastodetritice ale seriei de Păiuşeni) care, la rândul ei, încalecă la nord de Şiria pânza de Codru (conglomerate şi roci carbonatice triasice, şisturi cristaline şi granite de Codru). Proprietăţile petrofizice ale seriilor de Biharia şi de Păiuşeni, care interesează gravimetria şi magnetometria, sunt prezentate în mod sintetic în Tabelul nr. 1, după C. Andrei şi Anca Isac (din Costea et al., 1988).

Figura nr. 2.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 5

Forum
Tabelul nr. 1: Date petrofizice care interesează gravimetria şi magnetometria, obţinute în laboratorul de petrofizică al S.C. Prospecţiuni S.A. (pe probe recoltate de Costin Andrei şi Anca Isac), pentru zona de sud-vest a Munţilor Highiş.

Seria de Biharia – Pz Metabazite cu foarte puţin magnetit sau illmenit Metabazite cu magnetit ± illmenit

Granite cu foarte puţin magnetit

Granite cu magnetit primar sau secundar

Seria de Păiuşeni – Pz Blastomilonite

Permian Siltite

Cifra din paranteză exprimă numărul de eşantioane din litotipul respectiv. Prelungirea spre vest a maximului gravimetric determinat de metabazitele din Munţii Highiş, în lungul râului Mureş, până spre frontiera cu Ungaria, dovedeşte că în zona Arad fundamentul preneogen este constituit din intruziuni bazice metamorfozate. În majoritatea cazurilor, metabazitele respective nu conţin magnetit şi/sau illmenit. În consecinţă, maximul gravimetric major, la care ne-am referit, este doar parţial asociat cu anomaliile magnetice. În vederea descifrării structurii geologice de adâncime a fundamentului bazinului pannonic în zona Arad, dar în special pentru a estima grosimea
6

corpului intrusiv metabazic, am efectuat o modelare combinată gravimetrică-magnetometrică 2D pe profilul cu orientare submeridiană Vinga–Iratoşu (amplasamentul său se poate urmări pe Figura nr. 2). În acest scop, am utilizat datele petrofizice sus-menţionate şi datele seismice. Acestea din urmă ne-au permis să trasăm relieful îngropat al fundamentului cristalin, precum şi limitele dintre corpurile metabazice şi seria Păiuşeni, respectiv dintre acestea din urmă şi formaţiunile terigene permiene. Modelul de simulare gravimetricmagnetic 2D Vinga–Iratoşu, obţinut după câteva

Forum

iteraţii, este prezentat în Figura nr. 3, evidenţiind diferenţe nesemnificative între anomaliile gravimetrice şi aeromagnetice (plafonul de zbor 300 m) măsurate şi cele calculate cu ajutorul programului GM-SYS. Modelul obţinut denotă că în sectorul din vecinătatea vestică a municipiului Arad baza pânzei de Biharia, constituită aici din roci metabazice (metagabbrouri, metadiorite, metadolerite, metabazalte), se plasează la adâncimea de aproximativ 7 km. Mai menţionăm că în zona Arad masele metabazice ale fundamentului sunt acoperite de o formaţiune impermeabilă, predominant lutitică, reprezentând Pannonianul inferior (Paraschiv, 1975). 3. Estimări geotermice În acest studiu dorim să evaluăm distribuţia temperaturii în stratul sedimentar şi în fundament, în cazul unui foraj din Bazinul Pannonic, situat în zona Arad, până la adâncimea de 6 km. Evaluarea temperaturii la diferite adâncimi în crustă se poate realiza printr-o procedură directă, utilizând în acest scop o tehnică (un model termic) de continuare în adâncime a măsurătorilor termice de la suprafaţă. Problema directă în geotermie
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

presupune cunoaşterea parametrilor modelului termic şi a ecuaţiei fizice ce guvernează procesul analizat, adică, în cazul de faţă, ecuaţia de transport a căldurii în regim termic staţionar: (1) unde T reprezintă temperatura, K – conductivitatea termică, H – generarea radiogenă de căldură. Condiţia termică la limita superioară a modelului este temperatura la suprafaţă, menţinută la o valoare constantă, de 10°C în cazul studiat, şi valoarea fluxului termic de suprafaţă, Qs, de 85 mWm-2 (Demetrescu, Polonic, 1989). Ipoteza unui regim conductiv staţionar de transport al căldurii în aria studiată ia în considerare faptul că un model conductiv pentru transportul căldurii pare să fie adecvat pentru cea mai mare parte a crustei continentale în regiunile tectonic stabile (Chapman, 1986) şi faptul că ultimul eveniment tectonic implicând Bazinul Pannonic în zona Arad, deşi de vârstă relativ recentă, nu a avut o amploare deosebită. Pentru obţinerea distribuţiei de temperatură în zona Arad am propus două modele termice, adică două variante de structuri geologice şi termice.
7

Forum
Fiecare model termic unidimensional propus pentru zona analizată ia în considerare un model simplu crustal (omogen lateral), alcătuit din 2 straturi cu grosimea totală de 6 km, din care 1 km reprezintă grosimea stratului sedimentar şi 5 km grosimea fundamentului. În acest caz simplificat, problema termică (ecuaţia diferenţială (1)) are o soluţie analitică, în condiţiile în care fluxul termic determinat la suprafaţă (Qs), conductivitatea termică (K) şi generarea radiogenă de căldură (H) au fost adoptaţi ca parametrii cunoscuţi în termenii metodei geotermice directe. Conductivitatea termică a rocilor care formează un bazin sedimentar este un parametru important pentru determinarea câmpului de temperaturi la adâncimi mai mari decât cele pentru care există determinări directe. În această lucrare, conductivitatea termică a fost presupusă constantă în fundament şi variabilă în stratul sedimentar, unde s-a luat în considerare efectul procesului de compactare asupra variaţiei cu adâncimea a conductivităţii termice. Pentru calcularea variaţiei cu adâncimea a conductivităţii termice a rocilor sedimentare (K) s-a adoptat un model de conductivitate determinat de conductivitatea matricei (Km), conductivitatea apei (Ka) şi porozitate (Φ), de forma: (2) unde variaţia porozităţii cu adâncimea este descrisă de o lege exponenţială (Sclater şi Christie, 1980) de tipul:

Φ(z)=Φoexp(-z/L)

(3)

în care Φo este porozitatea la suprafaţă, iar L este constanta de compactare. Această lege de variaţie a porozităţii rocilor sedimentare este considerată valabilă în cazul sedimentelor aflate la presiune litostatică normală. Din păcate, valori măsurate privind parametrii acestor relaţii analitice (conductivitatea termică, porozitatea şi generarea de căldură) în Bazinul Pannonic, zona Arad, nu sunt disponibile. Prin urmare, în această lucrare, datorită lipsei de informaţie furnizată de măsurători directe sau indirecte, au fost adoptate valori folosite frecvent de diferiţi autori (Andreescu et al., 1989; Beck şi Shen, 1989; Čermak et al., 1989) pentru parametri termici în modele geotermice similare (Tabelul nr. 2). Menţionăm că în modelul I fundamentul este constituit din roci acide, iar în modelul II din roci bazice.

Tabelul nr. 2: Valori alocate parametrilor termici ai modelelor.

K strat sedimentar (WK-1m-1) fundament A strat sedimentar (μWm-3) fundament Φo strat sedimentar (%) fundament L strat sedimentar (km) fundament Grosimea stratului sedimentar (km) Rezultatele privind distribuţia cu adâncimea a temperaturii pentru cele două modele analizate în acest studiu sunt prezentate în Figura nr. 4. În cazul nostru (fundament constituit din roci bazice), temperatura la adâncimea de 6 km ar fi de aproape 270o C. Având în vedere probabilitatea ca fractura crustală Sântana–Arad–Vinga– Becicherecul Mic să determine o creştere locală a fluxului termic, este posibil ca la adâncimea de 6 km să avem o temperatură de aproximativ 300o C. În această privinţă, date mult mai certe vor fi obţinute în faza finală a studiului.

Modelul I 2,6 3,1 0,8 1,5 65 0 0,67 0 1

Modelul II 2,6 2,2 0,8 0,2 65 0 0,67 0 1

4. Încheiere Studiile preliminare efectuate de către autori denotă că în zona Arad par să fie îndeplinite condiţiile necesare obţinerii de abur cu temperaturi de aproximativ 300o C de la adâncimi de 6 km. Pentru a aprofunda în mod temeinic aceste aprecieri preliminare, organele în drept ale guvernului României (sau un consorţiu publicprivat) ar urma să finanţeze un studiu desfăşurat pe o perioadă de doi ani care să cuprindă: 1. măsurători geotermice în sondele pentru hidrocarburi din Depresiunea Pannonică, în arealul limitat la nord de Crişul Alb, iar la sud de Bega;

8

Forum
2. efectuarea câtorva profile seismice de reflexie dispuse transversal în raport cu maximul gravimetric major de la Arad. Pe profilele respective se vor executa măsurători gravimetrice la intervale de 100 m, precum şi măsurători magnetometrice terestre ΔT (sau ΔZ şi ΔH) la intervale de 10 m; 3. elaborarea unui set de modele de simulare gravimetrică şi magnetică 2D pentru zona Arad– Sânnicolau Mare; 4. executarea câtorva profile de măsurători geotermice în sondeze săpate la adâncimea de 40 m. Aceste profile geotermice trebuie să intersecteze liniile de sensibilitate macroseismică din zonă (în special linia Sântana–Arad–Vinga) pentru a estima creşterile de flux termic în vecinătatea fracturilor crustale respective; 5. completarea studiului petrofizic realizat în partea de vest a Munţilor Highiş, cu determinări de conductivitate termică, pe eşantioane recoltate din cariere; 6. săparea unui foraj experimental până la adâncimea de 2 km, pe amplasamentul viitorului foraj de injectare a apei reci. Pe carotele extrase din acest foraj experimental se vor realiza determinări petrofizice (inclusiv de conductivitate termică), precum şi ample investigaţii petrologice, mineralogice, micropaleontologice, palinologice, hidrogeologice etc. Raportul geofizic-geologic privind lucrările preconizate va fundamenta soluţiile tehnice ale viitorului proiect de exploatare. În funcţie de temperatura care se poate obţine la adâncimea de 6 km, se va opta pentru o soluţie maximală (construirea unei termocentrale de mare putere care să utilizeze preponderent energia geotermală) sau una minimală (producerea de abur care să permită încălzirea municipiului Arad şi a localităţilor adiacente, precum şi a câtorva mii de hectare de sere, plasate pe malul stâng al Mureşului, la vest de Arad). Organele abilitate ale statului vor face diligenţele necesare pentru a asigura o finanţare integrală din partea U.E. De asemenea, guvernul României va stabili, pe bază de licitaţie, un consorţiu publicprivat care să exploateze obiectivul geoenergetic Arad şi, la nevoie, să asigure finanţarea părţii române, dacă U.E. nu acceptă finanţarea integrală a proiectului. Mulţumiri Autorii aduc sincere mulţumiri Institutului Geologic al României, d-nei drd.ing. Cristina Dumitrică şi d-lui dr.ing. Paul Cristea pentru sprijinul generos în finalizarea prezentului studiu.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Bibliografie: Andrei, J. – Alpine deep stated Magmatic Bodies based on Geophysical Data related to Plate Tectonic Elements, Poster la Simpozionul de magmatism şi metalogeneză, Baia Mare, 1994. Andreescu, M., Burst, D., Demetrescu, C., Ene, M., Polonic, G. – On the geothermal regime for the Moesian Platform and Getic Depression, „Tectonophysics”, 164, 1989, p. 281-286. Anghel, M., Demetrescu, C., Neştianu, T. – Secular Variation Studies in Romania, Gerlands Beitr. Geophysik, Leipzig, 89, 6, 1908, p. 499-510. Atanasiu, I., (Saulea, E.) – Cutremurele de pământ din România, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1961, p. 194. Beck, A.E., Shen, P.Y. – On a more rigorous approach to geothermic problems, „Tectonophysics”, 164, 1989, p. 83-92. Beşuţiu, L. – Considerații privind modelarea câmpului geomagnetic normal. Algoritmi și semnificații, Stud. Cercet. Geofizică, 33, Acad. Rom., 1999. Chapman, D.S. – Thermal Gradients in the Continental Crust. In: J.B. Dawson, D.A. Carswell, J. Hall, K.H. Wedepohl (Eds.) – The Nature of the Lower Continental Crust, Geol. Soc. London, Spec. Publ., 24, 1986, p. 63-70. Cermák, V., Šafanda, J., Guterch, A. – Deep temperature distribution along three profiles crossing the Teisseyre-Tornquist tectonic zone in Poland, „Tectonophysics”, 164, 1989, p. 151-163. Costea, A. et al. – Date nepublicate Arh. S.C. Prospecţiuni S.A., 1988. Cristescu, Tr., Ştefănciuc, A. – Date nepublicate Arh. S.C. Prospecţiuni S.A., 1963. Demetrescu, C., Polonic, G. – The evolution of the Pannonian Depresion (Romanian sector) as derived from subsidence and heat flow data, „Tectonophysics”, 164, 1989, p. 287-299. Giuşcă, R., Bleahu, M., Corvin Papiu, V., Ghenea, C., Manea, A. – Harta geologică a României, sc: 1:200.000, foaia Arad, Com. Stat. Geol., Inst. Geol. Bucureşti, 1966. Hatziyanis, G. – Geothermal Energy in Europe – Recent Research, GEO ENeRGY, 11, 2005. Paraschiv, D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România, St. tehn. econ., Seria A, 10, Bucureşti, 1975. Rădulescu. Fl. – Sondajul seismic de adâncime, Institutul Central de Fizică, Centrul de Fizica Pământului şi Seismologie, BucureştiMăgurele, EP-39-1989, 1989, p. 99. Săndulescu, M. – Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984, p. 336. Sclater, J.G., Christie, P.A.F. – Continental stretching and explanation of the past-midcretaceous subsidence of the Central North Sea Basin, „J. geophys. Res.”, 85, 1980, p. 37113749.
9

Forum
GARANTAREA SIGURANȚEI CONDUCTELOR. CREȘTEREA PERIOADEI DE VIAȚĂ A CONDUCTELOR.

Drd.ing. Ana SĂRARU (BRATU) S.N.T.G.N. TRANSGAZ Bucureşti

Ing. Dan BÂLDEA Director S.N.T.G.N. TRANSGAZ Bucureşti

Abstract: The basic principle of cathodic protection (CP) is a simple one. Through the application of a cathodic current onto a protected structure, anodic dissolution is minimized. Cathodic protection is often applied to coated structures, with the coating providing the primary form of corrosion protection. The CP current requirements tend to be excessive for uncoated systems. 1. CLASIFICAREA CONDUCTELOR O activitate organizată în industria gazelor naturale a debutat în România la începutul secolului XX, când, pe baza primelor descoperiri, rezervele comerciale au fost puse în producţie şi, astfel, s-au efectuat livrări comerciale de gaze în scopuri casnice şi industriale (pentru iluminat, încălzit şi producerea de metanol, carbonat de sodiu şi negru de fum). Există mai multe feluri de conducte de petrol şi gaze: a) Conducte de refulare şi conducte de colectare. b) Conducte de alimentare din amonte. c) Conducte de distribuţie. d) Conducte de transport gaze care, conform Normelor Tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale, au următoarea terminologie: conducte proiectate să funcționeze în regim de înaltă presiune, mai mare de 6 bar, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, prin care se asigură transportul gazelor naturale între punctele de preluare din conductele din amonte și punctele de predare la consumatori/distribuitori/ furnizori și, respectiv, tranzitul între punctele de intrare și punctele de ieșire în/ din țară.
10

Elementele unei conducte sunt: conducta propriu - zisă, curbe, fitinguri, flanșe, colectoare, separatoare de lichide, stații de lansare/primire PIG, dispozitive de măsură și control, borne de marcare a traseului, prize de potențial, stații de protecție catodică, robinete, regulatoare de presiune, compresoare. 2. CERINȚE OBLIGATORII – Asigurarea siguranței în exploatare a conductelor Un factor important de care se ține seama în proiectarea unei conducte îl reprezintă siguranța în exploatare. Majoritatea conductelor de transport sunt realizate în baza standardelor Asociaţiei Americane a Inginerilor Mecanici (ASME) sau a altor standarde care se bazează pe acestea. Construcţia şi exploatarea conductelor se supun, de regulă, reglementărilor sau legilor locale. Siguranța în exploatare este asigurată atât prin proiectare, cât și prin activitatea de mentenanță a conductei pe tot parcursul vieții acesteia. 3. FACTORI CARE GARANTEAZĂ SIGURANȚA ÎN EXPLOATARE – Calitatea materialului tubular – caracteristici fizico-chimice. – Coeficientul de siguranță: Siguranţa conductelor şi consecinţele (atât asupra mediului, cât şi asupra populaţiei) pot fi crescute prin

Forum
limitarea coeficientului de siguranţă (adică presiunea maximă) a conductei. Coeficientul de siguranță și presiunea maximă rezultată, la care va funcționa conducta, va fi întotdeauna sub hidrotestare înainte de funcționare și mult sub presiunea de avariere a conductei când este foarte veche. Coeficienții de siguranță sunt menținuți sub limita de curgere a materialului și sub deformația la limita de elasticitate în majoritatea structurilor. Este important să înțelegem originile și semnificațiile acestor coeficienți de siguranță. În primul rând, coeficientul de siguranță este un mod simplu de a ne asigura că tensiunile de regim în conducta respectivă sunt mult sub rezistența de rupere la întindere a materialului de conductă. Tensiunea de avariere a unei conducte noi, perfecte, va fi aproape de rezistența de rupere la întindere, care va fi un coeficient de siguranță echivalent cu > 1,3 (adică 1,3 x rezistența de rupere la întindere a țevii). Unitatea de clasă de locație reprezintă suprafața de teren care se întinde pe o lățime de 200 m de fiecare parte a axei unei conducte cu o lungime continuă de 1,6 km. Clasele de locație pentru proiectarea, execuția și verificarea conductelor din amonte și a conductelor de transport de gaze naturale sunt definite după cum urmează: a) clasa 1 de locație este orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate maximum 10 clădiri. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 1 de locație este S = 1,39. b) clasa 2 de locație este orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate un număr de clădiri cuprins între 11 și 45 inclusiv. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 2 de locație este S = 1,67. c) clasa 3 de locație este: 1) orice unitate de clasă de locație în care sunt amplasate minimum 46 de clădiri; 2) o suprafață în care conducta este poziționată la mai puțin de 100 m de o clădire sau de un spațiu exterior cu o suprafață bine definită care este ocupat de 20 sau mai multe persoane, cel puțin 5 zile pe săptămână, timp de 10 săptămâni, în orice perioadă de 12 luni. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 3 de locație este S = 2. d) clasa 4 de locație este orice unitate de clasă de locație în care predomină clădiri cu patru sau mai multe etaje. Clasa 4 de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

locație poate fi avută în vedere în cazul zonelor cu trafic rutier dens și care prezintă o infrastructură subterană complexă. Coeficientul de siguranță corespunzător clasei 4 de locație este S = 2,5. – Grosimea de perete a materialului tubular se stabilește pe bază de calcul, în funcție de presiunea de operare la care este exploatată conducta, de calitatea materialului tubular, precum și în funcție de încadrarea traseului conductei în clase de locație conform Normelor Tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale. – Calitatea izolației: Izolația constituie protecția anticorosivă de bază a conductelor metalice îngropate. Ea este o barieră a accesului electrolitului la suprafața metalului. Izolația este afectată chiar din faza de construcție de micropori și microfisuri imposibil de detectat dar care permit accesul soluțiilor electrolitice la suprafața metalului. Izolațiile sunt materiale al căror succes se vede abia după 25 - 30 ani de exploatare. Caracteristicile cele mai importante ale izolațiilor sunt: – continuitatea; – aderența la suport; – rezistența electrică; – rezistența la desprindere catodică; – retenția de apă și vapori de apă. – Calitatea subansamblurilor: – robineți; – coturi, curbe; – teuri; – flanșe electroizolante; – descărcătoare de presiune; – prize de potențial. – Stabilitatea terenului pe traseul conductei: Conductele se montează subteran sub zona de îngheț, la adâncimi minime de 1 m până la generatoarea superioară a acestora. Montajul suprateran se acceptă numai în cazuri bine justificate. La alegerea și stabilirea traseului conductei se ține cont de existența obiectivelor din vecinătate respectând distanțele de siguranță față de acestea. Stabilirea unui traseu trebuie să facă obiectul unui studiu în care să fie utilizate toate informațiile disponibile. La elaborarea studiului pentru stabilirea traseului final al conductei se utilizează planuri
11

Forum
și ridicări topografice, ortofotoplanuri, studii geotehnice, studii hidrologice al cursurilor de ape, studii de mediu. Stabilitatea terenului pe traseul conductei se face atât în fază inițială, cât și pe parcursul exploatării. – Calitatea traversărilor și subtraversărilor de drumuri, ape, CF și alte obstacole: Alegerea soluției de traversare trebuie să aibă la bază un studiu comparativ tehnico-economic între variantele posibile. Detaliile traversării trebuie precizate prin proiect. Proiectul de traversare cuprinde, dacă este necesar, și lucrări de stabilizare a malurilor, de traversare a digurilor de protecție, lucrări de deviere a apelor sau alte lucrări hidrotehnice. – Calitatea protecției catodice: Printre lucrările de mentenanță implementate, menționăm protecția catodică a conductei. Aceasta se desfășoară în baza unor norme specifice (pentru Protecția Catodică). Normele tehnice au drept scop reglementarea activităților privind mentenanța și monitorizarea protecției catodice a conductelor SNT, cu luarea în considerare a numeroșilor factori ce influențează calitatea protecției contra coroziunii. Normele tehnice reprezintă un document – normativ care face parte din reglementările pentru funcționarea Sistemului Național de Transport a gazelor naturale și sunt elaborate în baza reglementărilor și a legislației în vigoare, privind funcționarea în condiții de siguranță a conductelor de înaltă presiune. Prin aplicarea Normelor Tehnice ale Protecției Catodice se urmăreşte: 1. creșterea duratei normale de bună funcționare a conductelor nou construite, în condițiile menținerii permanente a parametrilor protecției catodice în limitele stabilite pentru asigurarea protecției contra coroziunii în orice punct al conductei; 2. prelungirea duratei de exploatare a conductelor aflate deja în exploatare prin aplicarea ulterioară a protecției catodice; 3. prevenirea riscurilor create de coroziune prin pierderea necontrolată de gaze, în condițiile respectării normelor privind protecția mediului și a principiilor dezvoltării durabile, așa cum se cere prin legislația în vigoare; 4. promovarea și reglementarea activităților privind concepția și mentenanța protec12

ției catodice a conductelor destinate transportului gazelor naturale ce aparțin SNT. Protecția catodică asigură protecția suprafețelor exterioare ale construcțiilor metalice îngropate în sol sau imersate în apă prin eliminarea atacului electrochimic al mediului. Protecția catodică, asociată cel mai frecvent cu o acoperire izolatoare, este în mod obișnuit utilizată pentru protejarea suprafeței metalice contra coroziunii. Protecția catodică asigură o durată normală de exploatare a conductelor cu mult mai mare decât a celor neprotejate. Astfel, o conductă corect protejată catodic poate fi exploatată în deplină siguranță un timp de 50-65 ani, pe când una neprotejată, maximum 30 ani. Protecția catodică este recunoscută ca metodă ce limitează spargerea, fisurarea sau ruperea pe durata de exploatare a conductelor, și eficacitatea ei este dependentă de condițiile în care lucrează conducta, de calitatea lucrărilor efectuate la instalare. 4. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ SIGURANȚA ÎN EXPLOATARE LA O CONDUCTĂ PROIECTATĂ ŞI EXECUTATĂ CORECT – – – – Coroziunea exterioară și interioară. Deplasarea terenului. Influențe mecanice asupra conductei. Funcționarea defectuoasă a protecției catodice.

Coroziunea exterioară (Figura nr. 1) este provocată în principal de agresivitatea solului și prezența curenților de dispersie.

Figura nr. 1.

Forum
La combaterea coroziunii exterioare a conductelor expuse coroziunii atmosferice se practică acoperiri cu straturi de vopsea, în urma unei prelucrări corespunzătoare a suprafeței de protejat, iar pentru combaterea coroziunii exterioare a conductelor expuse coroziunii subterane soluția optimă constă într-o protecție mixtă, respectiv protecția de bază pasivă și cea activă. Coroziunea interioară (Figura nr. 2) a conductelor se manifestă prin formarea de tuberculi din rugină, alveole adânci, care reduc local grosimea peretelui și conduc la alterarea produsului vehiculat, la diminuarea performanțelor hidraulice și la creșterea costului transportului prin conductă. O situație deosebită de coroziune interioară și chiar de distrugere a conductei o prezintă formarea criohidraților în cazul transportului gazelor naturale. Acțiunile mecanice exterioare pot fi produse de: • deplasări ale conductelor ce generează forţe mecanice şi de frecare (Figura nr. 4, Figura nr. 5)

Figura nr. 4.

Figura 2.

Deplasările de teren (Figura nr. 3) produc tensionări ale materialului tubular, ducând până la ruperea materialului. Aceste deplasări sunt caracteristice solurilor în pantă şi zonelor din apropierea cursurilor de apă slab consolidate.

Figura nr. 5.

greutatea proprie a instalaţiilor (Figura nr. 6)

Figura nr. 3.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Figura nr. 6.

13

Forum
• eroziunea cursurilor de apă (Figura nr. 7) Cu un echipament CIPS este posibilă obținerea cu o precizie ridicată a următoarelor informații despre conducta inspectată: – localizarea cu o precizie ridicată a zonelor neprotejate catodic de-a lungul conductei; – posibilitatea determinării unor eventuale defecte, dar cu o precizie scăzută pe baza interpretării rezultatelor; – identificarea structurilor metalice care „fură“ protecție catodică de la conducta verificată prin sesizarea scăderilor de potențial; – stabilirea stării izolației flanșelor electroizolante; – stabilirea rapidă a porțiunilor de conductă cu un număr mare de defecte prin căderi mari ale potențialelor măsurate. Pentru a se putea utiliza această metodă de depistare a zonelor neprotejate catodic trebuie identificat traseul exact al conductei cu ajutorul unor aparate specifice. Necesarul de oameni este reprezentat de un operator care determină traseul exact al conductei și un operator calificat care execută măsurătorile cu ajutorul înregistratorului de date Quantum. Înregistratorul Quantum este piesa de bază a echipamentului, putând fi utilizat la realizarea inspecțiilor în mai multe moduri în același timp. Echipamentul Quantum L Plus redat în figura de mai jos, este un înregistrator de date cu 5 canale, proiectat pentru măsurători de tip CIPS și DCVG.

Figura nr. 7.

Defectele de izolație sunt principala cauză a coroziunii exterioare. 5. DEPISTAREA DEFECTELOR DE IZOLAȚIE Curentul electric aplicat conductei subterane bine izolate față de sol scade după o lege aproximativ logaritmică pe măsură ce crește distanța față de punctul de injecție. Atenuarea curentului depinde, în principal, de rezistivitatea electrică a izolației și de suprafața aflată în contact cu solul și mai puțin de reducerea secțiunii peretelui conductei ca urmare a coroziunii. Scăderea locală a rezistenței electrice de trecere, ca urmare a unui defect de izolație, este marcată de o pierdere importantă de curent. O asemenea rezistență slabă poate fi cauzată de: – aplicarea necorespunzătoare a izolației; – degradarea mecanică a izolației înainte sau după instalarea conductei; – îmbătrânirea izolației; – contactul direct cu o altă conductă sau structură metalică, neizolată față de sol; Depistarea de la suprafața solului a defectelor de izolație se poate face prin mai multe metode, dintre care mai folosite sunt: – metoda DCVG (Direct Current Voltage Gradient); – metoda Pearson; – metoda CIPS (Close Interval Potential Survey). Metoda CIPS este o metodă de măsurare a potențialelor conductei la intervale mici. Practic, această metodă nu depistează în mod direct defectele de izolație. Este o metodă simplă, cu o precizie ridicată în depistarea zonelor neprotejate ale unei conducte.
14

Forum
Descrierea aparatului Quantum Panoul frontal al aparatului înregistrator Quantum are o tastatură alfanumerică și un ecran LCD. de legare la distanță) la poziția unde se înregistrează măsurarea.

Forma impulsului care apare pe ecran se schimbă continuu. În figura de mai jos este arătat forma impulsului așa cum apare când se leagă electrodul CIPS și conducta (conectate prin cablul

Echipamentele necesare pentru detectarea exactă a traseului conductei: – echipament CIPS compus din: data logger, acumulatori; – electrod de referință nepolarizabil de Cu/ CuSO4 cu buton de comandă; – cabluri de conexiune între electrod și data logger; – rolă cu fir de cupru; – întrerupătoare ON – OFF sincronizabile – acestea sunt dispozitive folosite la întreruperea protecției catodice pe parcursul inspecției conductei.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

15

Forum
În cadrul măsurătorilor, operatorul pășește deasupra conductei cu electrodul în contact cu solul la o perioadă egală cu valoarea unui ciclu complet. După o astfel de perioadă, electrodul este mutat mai departe, tot desupra conductei, la o distanță cuprinsă între 1,5 și 2 m. Pe măsură ce operatorul se depărtează de locul de pornire, firul de cupru se desfășoară de pe rola respectivă, iar în momentul terminării respectivului fir se înlocuiește rola cu una nouă. Prin realizarea măsurătorilor de-a lungul întregului traseu al conductei rezultă un șir de valori ale potențialelor ON și OFF, care vor servi la trasarea celor două diagrame. Mai întâi aceste valori se introduc în programul de descărcare a datelor astfel: utilizând tabelul „Distance Calculation Worksheet”, se introduc pe coloanele corespunzătoare: – numărul înregistrării; – latitudine; – longitudine; – altitudine, acestea fiind datele înregistrate pe teren. Aceste date sunt preluate din tabelul „xILocation 1” din programul de descărcare a datelor din Quantum.

Calculul distanței cumulative “Cumulativ Distance” se va realiza conform figurii de mai jos:

16

Forum

Legendă: A. Căderi potențiale (posible contacte proaste cu solul). B. Anomalie severă indicând posibil defect mare de izolație. C. Anomalie scăzută indicând posibil mic defect de izolație. D. Zonă de supraprotecție.

Criteriul de interpretare a metodei CIPS utilizează valoarea de –850 mV ce desparte protecția de supraprotecție. Curba la care se face raportarea este curba OFF. Practic, în urma efectuării măsurătorilor și a ridicării diagramelor de potențial, se vor determina posibilele defecte de izolație, urmând a se merge în punctele respective unde se vor face gropi de poziție pentru verificarea defectului de izolație și măsurarea grosimii peretelui țevii conductei. Urmează apoi să se treacă la măsurile pentru remedierea defectelor găsite.

protecție, iar consecințele depășesc strictul control al coroziunii. Scopul controlului sistemului este de a constata dacă este satisfăcută valoarea de minimum –850 mV OFF măsurată față de electrodul nepolarizabil Cu/CuSO4. În prezent, izolațiile aplicate conductelor sunt de foarte bună calitate și devine din ce în ce mai dificil de a atinge potențialul –850 mV OFF. În asemenea cazuri se stabilește drept criteriu depolarizarea de 100 mV. Această depolarizare este dată de diferența între potențialul OFF și potențialul după un anumit timp de depolarizare. Durata de depolarizare nu este impusă prin norme, ea depinzând de mediul de lucru, caracteristicile izolației, timpul cât conducta a fost polarizată.

7. BIBLIOGRAFIE 1. Oroveanu T., David V., Stan Al.D., Trifan C. – Colectarea, transportul, depozitarea și distribuția produselor petroliere și gazelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985. Tudor I., Zecheru Ghe., Drăghici Ghe., Lața I., Rîpeanu R., Petrescu M., Dinu F., Georgescu D., Roșu B. – Protecția anticorozivă și reabilitarea conductelor și rezervoarelor, Editura Universității Petrol – Gaze din Ploiești, 2007. *** Instrucțiunile de exploatare și întreținere a instalațiilor de protecție catodică din sistemul de transport gaze naturale Mediaș, 2001. *** Caietul electricianului din cadrul SNTGN TRANSGAZ S.A. MEDIAȘ, Mediaș, 1981. *** Norme Tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale, Mediaș, 2009.

2.

3. 4. 5.

6. CONCLUZII Controlul protecției catodice este fundamental pentru a verifica eficacitatea sistemului de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

17

LEX
privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare EMITENT: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 25 august

Ordinul 127 din 20 august 2010

Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) si art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, presedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin. Art. 1. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.554/2010 privind explorarea resurselor de bazalt din perimetrul Valea Podului, judeţul Arad, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială GEOMIN - S.R.L., cu sediul în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în calitate de concesionar. Art. 2. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.555/2010 privind explorarea resurselor de gnais din perimetrul Răşinari, judeţul Sibiu, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială TERRA CONSTRUCT - S.R.L., cu sediul în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, în calitate de concesionar. Art. 3. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.556/2010 privind explorarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Gaiseni Nord, judeţul Giurgiu, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială STYLE CONSTRUCT - S.R.L., cu sediul în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu, în calitate de concesionar. Art. 4. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.557/2010 privind explorarea resurselor de nămol terapeutic din perimetrul Balta Albă, judeţul Buzău, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială PELL AMAR COSMETICS - S.R.L., cu sediul în comuna Balta Albă, judeţul Buzău, în calitate de concesionar. Art. 5. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.563/2010 privind explorarea resurselor de apă minerală naturală din perimetrul Banpotoc Deva, judeţul Hunedoara, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, ăi Societatea Comercială MINEXFOR - S.A., cu sediul în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, în calitate de concesionar. Art. 6. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.564/2010 privind explorarea resurselor de apă geotermală din perimetrul Vama, judeţul Satu Mare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială CRISENI - S.R.L., cu sediul în comuna Vama, judeţul Satu Mare, în calitate de concesionar. Art. 7. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 13.565/2010 privind explorarea resurselor de andezit din perimetrul Sacuieu, judetul Cluj, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială HOLCIM (ROMANIA) - S.A, cu sediul în municipiul Bucureşti, sectorul 1, în calitate de concesionar. Art. 8. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi Bucuresti, 20 august 2010.

18

privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activități miniere de explorare, privind concursul public de oferte - Runda nr. 72/2010 EMITENT: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 618 din 1 septembrie în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi al art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin. Art. 1. - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă abilitată să aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, organizează concurs public de oferte - Runda nr. 72/2010, pentru concesionarea de activităţi miniere de explorare în perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin. Art. 2. - Perimetrele în cuprinsul cărora urmează a fi concesionate activităţi de explorare, inclusiv coordonatele topogeodezice, perimetrele exceptate şi resursa minerală sunt prevazute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 3. (1) Ofertele redactate în limba româna vor fi depuse, în original şi copie, potrivit legii, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale din Bucureşti, str. I.D. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1. (2) Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 35-a zile lucratoare de la data intrarii în vigoare a prezentului ordin. Art. 4. - Ofertele persoanelor juridice române sau straine interesate vor cuprinde, cu respectarea prevederilor art. 42-45 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare, urmatoarele documente şi informaţii: I. plic exterior: A. în cazul persoanelor juridice romane: a) declaraţie de participare, semnată şi stampilată de ofertant, fără ştersături sau adăugări, care va cuprinde angajamentul de a menţine valabilitatea ofertei, menţionarea perimetrului la care se referă, respectiv denumirea, poziţia din anexa la prezentul ordin potrivit art. 2 şi coordonatele topogeodezice, aşa cum au fost publicate, precum şi asumarea răspunderii ofertantului asupra datelor şi declaraţiilor din ofertă. Menţionarea în cuprinsul declaraţiei de participare a altor coordonate topogeodezice decât cele publicate în conformitate cu prezentul ordin atrage descalificarea ofertei, fără a se mai proceda la deschiderea plicului interior; b) declaraţie cuprinzand date şi informaţii privind ofertantul, respectiv denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare, capitalul social, asociaţii/acţionarii, precum şi numele, funcţia, telefonul/ faxul persoanei împuternicite de ofertant cu care se vor face comunicările; c) copii, certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv si certificatul de inregistrare ale ofertantului; d) certificat constatator privind ofertantul, emis de oficiul registrului comertului, in termen de valabilitate, in original ori copie legalizata; e) lista cuprinzând menţionarea datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei; în cazul utilizării de date şi informaţii publice referitoare la resurse minerale se va indica sursa din care provin acestea; f) dovada privind deţinerea legală a datelor şi informaţiilor incluse în fondul geologic naţional şi/sau în fondul naţional de resurse/rezerve minerale, utilizate la elaborarea ofertei, respectiv factura emisa de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si ordinul de plata sau chitanta corespunzatoare, precum si acordul de confidentialitate pentru utilizarea datelor si informatiilor geologice incheiat intre ofertant si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale;
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 19

Ordinul 130 din 24 august 2010

LEX

LEX
g) scrisoare de bonitate, in original sau copie legalizata, cuprinzand urmatorii indicatori economici exprimati in procente: lichiditate globala, solvabilitate patrimoniala, rata profitului brut si rentabilitate financiara. Lipsa oricarui indicator economic solicitat atrage depunctarea ofertei. Prezentarea oricarui alt indicator decat cei mentionati nu se ia in considerare; h) certificate constatatoare/adeverinte, in original sau copie legalizata, emise de autoritatile/institutiile publice care administreaza bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale, precum si bugetele locale; i) - certificat de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/sau executarea lucrarilor de cercetare geologica si memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate ori in curs de executare, in cazul ofertantilor specializati si atestati de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale; sau -documentatie privind dotarea tehnica a ofertantului, care va cuprinde cel putin informatii privind instalatiile si utilajele specifice activitatilor miniere de cercetare geologica, detinute de ofertant, si titlul detinerii acestora, precum si personalul ofertantului, inclusiv personalul de specialitate specific activitatilor miniere, si un memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate sau in curs de executare, in cazul ofertantilor cu dotare tehnica proprie, neatestati de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale; sau -copie de pe certificatul de atestare privind capacitatea tehnica pentru intocmirea documentatiilor si/ sau executarea lucrarilor de cercetare geologica a persoanei juridice cu care urmeaza sa fie executate activitatile miniere, semnata si stampilata pentru conformitate, memoriu cuprinzand prezentarea activitatilor miniere executate de aceasta sau in curs de executare, precum si actul juridic prin care s-a convenit obligatia ferma de executare a activitatilor miniere, daca acestea ii vor fi concesionate, in cazul ofertantilor fara capacitate tehnica proprie. Pentru capacitatea tehnica se vor depune documente numai pentru unul dintre cele 3 cazuri prezentate anterior. In situatia in care un operator economic depune oferte pentru mai multe perimetre din lista aprobata prin prezentul ordin, originalele prevazute la lit. d), g) si h) vor fi prezentate in oferta aflata pe pozitia superioara din lista. Pentru celelalte oferte se prezinta copii certificate in conformitate cu originalul, cu specificarea expresa in care dintre oferte se gasesc originalele. Documentele prevazute la lit. d), g) si h) se vor prezenta in termen de valabilitate la data depunerii ofertei; B. in cazul persoanelor juridice straine, plicul exterior va cuprinde documentele si informatiile prevazute la lit. A.a), b), e), f) si i), precum si urmatoarele: a) scrisoarea de bonitate, fara prezentarea indicatorilor prevazuti la art. 59 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare; b) raportul anual auditat. Documentele cuprinse in plicul exterior se vor prezenta indosariate, cu paginile numerotate si fila finala; II. plic interior care, atat in cazul persoanelor juridice romane, cat si in cazul celor straine, contine oferta propriu-zisa, respectiv: a) programul de explorare propus; b) proiectul tehnic de refacere a mediului. Programul de explorare propus si proiectul tehnic de refacere a mediului vor cuprinde inclusiv volumele fizice de lucrari, defalcate pe ani contractuali, si valorile estimative corespunzatoare acestora. Art. 5. (1) In conformitate cu prevederile art. 72 alin. (4) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, lipsa oricarui document din plicul exterior atrage descalificarea ofertei, fara a se mai proceda la deschiderea plicului interior. (2) Lipsa oricarui document din plicul interior atrage descalificarea ofertei, conform art. 72 alin. (6) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare.
20

LEX
Art. 6. (1) In vederea formularii ofertelor, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale pune la dispozitia persoanelor juridice interesate date si informatii geologice existente in fondul geologic national si/sau in fondul national de resurse/rezerve minerale. (2) Accesul la datele si informatiile geologice se face, conform art. 11 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificarile ulterioare, in baza solicitarii scrise, cu respectarea conditiilor impuse de legislaţia privind informaţiile clasificate, a acordului de confidenţialitate si in conditiile achitarii de catre solicitant a tarifelor pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul geologic naţional referitoare la resurse minerale, altele decat petrolul, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 131/2009 privind aprobarea tarifelor în domeniul minier şi a taxelor în domeniul petrolier, percepute pentru consultarea şi utilizarea de date şi informaţii din fondul geologic naţional referitoare la resursele minerale. Art. 7. - Ofertele vor fi deschise la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale la ora 10,00 a celei de-a 3-a zile lucrătoare de la data împlinirii termenului prevazut la art. 3 alin. (2). Art. 8. (1) Organizarea şi desfăşurarea concursului public de oferte pentru concesionarea de activităţi de explorare se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare. (2) Modalitatea de evaluare a capacităţii financiare, capacităţii tehnice, programului de explorare şi a proiectului tehnic de refacere a mediului, precum şi datele-limita ale evaluarii ofertelor şi cea a declarării câştigătorului pot fi obţinute gratuit de participanţii la concursul public de oferte de la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. (3) Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau la telefon: 021.317.00.96, 021.317.00.18, 021.317.00.94 ori 021.317.00.95/interior 132. Art. 9. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I, si intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii. Presedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi Bucuresti, 24 august 2010.
ANEXĂ LISTA perimetrelor pentru concesionare de activităţi de explorare privind concursul public de ofertă Runda 72/2010

NR. DENUMIREA CRT. PERIMETRULUI 1 VALEA RÎŞAGULUI

COORDONATE SUPRAFAŢA X 607141 606749 606659 606525 606368 606197 606082 606392 606612 606806 630853 630497 629602 629958 Y 275881 275974 275974 275959 276025 276172 275732 275631 275670 275586 257771 259042 258847 257524
kmp

JUDEŢ Bihor

SUBSTANŢA calcar industrial şi de construcţie

0.312

2

BORŞ NORD

1.239

Bihor

nisip şi pietriş

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

21

LEX
3 HOTAR VEST 614855 614669 614300 614005 613489 613488 613787 614526 511000 511350 510300 508800 508750 507443 507722 507453 507203 507089 506782 506425 506510 506854 415236 415236 414736 414736 474500 474500 470500 470500 678397 678395 678395 678396 678386 678396 678404 678380 678354 678333 678312 678328 678325 678338 678352 678362 678378 678386 678392 477912 477986 478029 477096 475729 475735 475496 475047 475249 294383 294566 294630 295000 294701 294168 293791 293714 350400 351200 352400 352100 351350 317636 318766 318917 318957 319025 319097 319491 318218 318052 448152 448652 448652 448152 282000 285000 285000 282000 483532 483524 483510 483499 483491 483476 483457 483421 483409 483390 483418 483441 483466 483475 483483 483493 483510 483521 483534 561201 561616 561922 561988 562064 561957 561730 561652 561152 1.162 Bihor marnă

4

POIANA ALMAŞU MIC

3.102

Hunedoara

bazalt

5

VORTA DEDII

1.278

Hunedoara

bazalt

6

SEACA

0.250

Vilcea

apă geotermală

7

ROZALIA

12.000

Timis

minereuri polimetalice

8

BORŞA

0.006

Maramures

dioxid de carbon mofetic

9

ILIENI CHICHIŞ

1.823

Covasna

nisip şi pietriş

22

LEX
475960 476216 476274 476284 476219 476436 476407 371998 372278 373943 373515 373061 372958 372612 372416 372247 372050 489638 489665 489626 489601 489557 490012 490119 489947 489735 489531 489454 489370 489359 489373 489412 489534 424125 425000 424000 423000 358500 358500 355500 355500 629725 629098 628702 628977 629160 629471 637200 637439 637322 637153 636835 636860 474220 475126 474525 474144 473437 561346 561469 561530 561626 561914 561901 561313 551936 552347 551016 550540 551059 551193 551356 551478 551581 551847 340646 340714 340888 340897 341067 341155 341188 341685 341611 341609 341459 341221 341115 341036 340933 340774 283500 284000 286000 285000 586000 589000 589000 586000 263423 263935 263514 263267 263456 263139 308000 308334 308403 308436 308535 308240 340141 342124 342604 342185 340453

10

BUCŞANI - HĂBENI

1.174

Dimbovita

nisip şi pietriş

11

FELDIOARA

0.385

Hunedoara

nisip şi pietriş

12

GOLEŢ

2.438

Caras-Severin

lignit

13

CIOLPANI

9.000

Ilfov

apă geotermală

14

EPISCOPIA CLUB BRAVO

0.375

Bihor

nisip şi pietriş

15

VĂRZARI EST

0.178

Bihor

lignit

16 SANCRAI

2.007

Hunedoara

Gips

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

23

Evenimente – Viaţa ştiinţifică

SEPTEMBRIE ÎN S|RB|TOARE

Ziua petroliștilor – 8 septembrie ● Ziua gaziștilor – 10 septembrie…
De 20 de ani, în luna septembrie, când se culeg roadele verii, petroliştii şi gaziştii din România serbează ziua profesiei lor. Exploratori ai profunzimii Pământului, ei, petroliştii şi gaziştii, descifrează secretele vârstei scoarţei terestre şi ale Universului aducând din adâncuri „aurul negru” şi energia gazului, spre a le pune la dispoziţia societăţii şi a fiecăruia dintre noi. Hidrocarburile odată extrase din măruntaiele Pământului sunt supuse unor transformări miraculoase pentru a furniza carburanţii care fac să se mişte pe şosele mii şi milioane de autovehicule, trenurile pe şine, pe mări şi oceane vapoare uriaşe, iar prin aer avioane rapide ce săgetează văzduhurile. Gazele, această energie odată dezlănţuită este controlată şi pusă să ne protejeze de gerul iernii aducându-ne în cămine căldura focului şi, aprinzând fulgerele luminoase ale electricităţii, să pună în mişcare fabrici şi utilaje gigantice, să ne lumineze casele şi drumurile prin întunericul nopţii. Profesioniştii acestor activităţi trudesc zi şi noapte cu forţa inteligenţei minţii şi a trupului în şantiere, în rafinării, pe marile coridoare de transport energetic, la catedrele din şcoli şi universităţi, fie că sunt ingineri, economişti ori jurişti, fie simpli muncitori cu toţi participă la descătuşarea unor imense cantităţi de energie. Roadele muncii lor se regăsesc pretutindeni: de munca lor depinde economia ţării şi confortul nostru. Înălţând un imn petrogaziştilor români de aici şi de pretutindeni, Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze le adresează urarea:

„Mulți ani trăiască!”
Asociaţia „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze” (S.I.P.G.) PREŞEDINTE, Dr.ing. Gheorghe Buliga

24

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Prezența României, prin societățile membre ACFR, la cea mai mare manifestare expozițională din domeniul petrolier din America Latină – RIO OIL&GAS INTERNATIONAL FAIR 2010
Cu prilejul Expoziţiei Internaţionale din domeniul petrolier RIO OIL&GAS INTERNATIONAL FAIR, ediţia 2010, România este prezentă pentru a doua oara consecutiv, cu pavilion naţional, participarea fiind organizată în cadrul Programului de promovare a exportului, derulat în parteneriat public-privat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, în colaborare cu Patronatul Asociaţiei Contractorilor de Foraj din Romania – ACFR. Manifestarea, aflată la cea de-a 15-a ediţie, este cea mai importanta din domeniu în America Latină şi are loc în perioada 13-16 septembrie, fiind locul de întâlnire al importatorilor, distribuitorilor şi specialiştilor din domeniul industriei de procesare a petrolului şi gazelor. La această ediţie şi-au anunţat participarea peste 1300 expozanţi din 36 de ţări (printre care România, Italia, Brazilia, Danemarca, Germania, Norvegia, Franţa, China, S.U.A. etc.), repartizate în 5 pavilioane. Încă de la prima ediţie, ce a avut loc în 1982, expoziţia şi conferinţele ce se desfăşoară în cadrul acesteia au contribuit la construirea reputaţiei oraşului Rio de Janeiro ca fiind capitala petrolului mondial. Acest eveniment expoziţional în industria petrolului, organizat la fiecare 2 ani, atrage profesionişti în căutare de noi tehnologii şi practici manageriale din aria de desfăşurare a acestui domeniu. Programul conferinţei include sesiuni tehnice de comunicare, prezentări şi seminarii plenare de promovare a ideilor inovative. Pavilionul României, unanim apreciat de către specialişti şi public, este construit şi amenajat într-o manieră moderna, pe o suprafaţă de 50 mp, în care expun 7 firme româneşti de prestigiu (CONFIND – Câmpina, UPETROM Trading&Engineering şi UPETROM 1 Mai din Ploieşti, PETAL – Huşi, UPET – Târgovişte, BOWLYG – Satu Mare, TC UPET – Târgovişte) sub brandul Romania – Your Reliable Trade Partner. Manifestarea constituie o oportunitate pentru promovarea produselor româneşti cu valoare ridicată pe aceasta piaţă –
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

echipamente pentru industria de petrol şi gaze, instalaţii de foraj puţuri de petrol, utilaje petroliere, sonde etc. –, precum şi disponibilitatea de a coopera în realizarea de noi tehnologii specifice locurilor de extracţie cu firmele braziliene şi străine potenţial partenere. În data de 14 septembrie a.c., pavilionul a fost vizitat de directorul târgului, dl. San Paio, care a apreciat faptul că România sprijină exportatorii în demersurile lor de pătrundere pe noi pieţe şi a purtat discuţii cu reprezentantul ACFR pentru viitoarea participare din 2012. De asemenea, standul a primit vizita doamnei Alina Dociu, Consulul României în Rio de Janeiro, însoţită de o delegaţie de oameni de afaceri interesaţi în colaborarea cu firmele româneşti. Întâlnirile vor continua la sediul Consulatului României în data de 16 septembrie a.c., când firmele româneşti îşi vor prezenta oferta de export potenţialilor parteneri brazilieni. Participarea firmelor româneşti la Rio Oil&Gas International Fair are ca principal obiectiv iniţierea de contacte cu societăţi de profil, care să permită accesul mai intens pe pieţele Americii Latine. Ing. Dan VASILESCU – Director executiv ACFR
25

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Spre noi reglementări în procedurile de abandonare și conservare a sondelor de petrol: reabilitarea ecologică
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a iniţiat şi organizat la Târgu-Ocna, între 23-27 august a.c., o dezbatere la nivel de specialişti, având ca subiect Îmbunătățirea Instrucțiunilor privind avizarea operațiunilor petroliere de conservare, abandonare și respectiv de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol. Instrucţiunile sunt în vigoare din august 2009, dar la nivelul anului curent a apărut necesitatea ca actul normativ să fie optimizat, în sensul unei flexibilităţi şi fluidităţi mărite în planurile aplicative, în relaţiile cu alte organisme de stat şi organe locale, în eficientizarea procedurilor, a conlucrării cu agenţii economici. La dezbateri au participat circa 50 specialişti, experţi din domeniile tehnic, economic, juridic, ca reprezentanţi ai autorităţilor centrale, ANRM ca organizator şi Ministerul Mediului. OMV Petrom şi Romgaz au fost prezenţi cu responsabili şi specialişti ai tematicii puse în discuţie; de asemenea, specialişti din alte unităţi economice, ca ACFR, companii de expertize, proiectare, analişti, consultanţi independenţi. cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 756/2003 privind Organizarea şi funcţionarea ANRM, Legea protecţiei mediului nr. 139/1995, opiniile specialiştilor pentru optimizarea Instrucțiunilor s-au grupat pe câteva aspecte de bază: ♦ îmbunătăţirea în formă şi în conţinut a unor paragrafe;

♦ reducerea de documente din formularistică; ♦ creşterea flexibilităţii între nivelurile de
competenţe, în fazele de avizare, proiectare, execuţie, monitorizare şi reducerea termenelor în procedurile de autorizare;

♦ fluiditate mărită în sistemul procedural, între organele de avizare, autorizare, monitorizare şi agenţii economici executanţi;
armonizare coerentă cu legislaţia română în gospodărirea durabilă a resurselor naturale;

♦ racordarea unor prevederi din Contractul din 2004, OMV-MEC/OPSPI, privatizarea Petrom, anexa P.
Au reţinut atenţia propunerile pentru îmbunătăţirea unor articole din Instrucţiuni, cum sunt: ■ la capitolul 4 – „Descrierea Instrucţiunilor”, subcapitolul 4.5 – „Conţinutul cadru al proiectelor tehnice”: unele date privind situaţia sondei să fie prezentate la prima fază de avizare, renunţându-se repetarea lor la fazele ulterioare; renunţarea la unele anexe grafice, care reprezintă duplicate la diverse scări; ■ la capitolul 5 – „Programele de lucrări de abandonare”: delimitarea mai exactă a fazelor şi operaţiunilor la sonde, între foraj şi probe de producţie; detalierea cazurilor de sonde la care starea tehnică a găurii nu permite executarea operaţiunilor programate, în special în situaţia alunecărilor de teren; precizări privind situaţiile tehnice de protecţie, prin izolarea capului de coloană la gura sondei; ■ la capitolul 6 – „Monitorizarea lucrărilor de abandonare”: într-un grup restrâns de experţi s-au discutat factorii poluanţi de impact în mediu natural şi în mediu provocat. S-a supus atenţiei un subiect racordat la tematica întâlnirii: Schimbarea echilibrului

Dezbaterile au urmat itinerariul celor 8 capitole ale Instrucțiunilor în vigoare: 1. Dispoziţii generale; 2. Definiţii; 3. Domeniul de aplicare; 4. Descrierea instrucţiunilor; 5. Programe de lucrări, ca norme tehnice minime; 6. Monitorizarea lucrărilor de abandonare; 7. Durata de execuţie a lucrărilor şi termenele de valabilitate a actelor emise; 8. Sancţiuni. În consens cu actele juridice de bază în vigoare, precum Legea petrolului nr. 238/2004,
26

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Vulcanii noroioşi şi focurile nestinse din diverse zone ale României reprezintă cazurile tipice de poluare naturală permanentă. De asemenea, s-au ilustrat cazurile provocate de emisiile de gaze în freatic şi în atmosferă, provenite din erupţia de proporţii la unele sonde (Lipia şi Urziceni).

geostatic al hidrocarburilor din subsol, prin forajul de adâncime al sondelor (autorii: inginerii C. şi E. Căpraru). Prezentarea, în format PPS, a înscris situaţiile de difuzie, de la cazurile sintetice la cazurile reale din teren. De asemenea, în acelaşi document au fost prezentate cazurile de poluare permanentă, naturală, a efectului de seră în atmosferă prin emanaţiile de gaze libere.

Cuantificarea emisiilor de gaze prin difuzie naturală a beneficiat de suportul unor date, rezultat al cercetărilor universitare (Universitatea „BabeşBolyai” din Cluj-Napoca).

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

27

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Este de reţinut că emanaţiile de metan în câmp deschis, înregistrate de Universitatea „BabeşBolyai” în Bazinul Transilvaniei, au marcat valori cuprinse între 416 şi 12.368.000 CH4, mg/mp/zi. Astfel de date reprezintă o invitaţie pentru organele responsabile cu protecţia mediului de a ridica monitorizarea emanaţiilor prin difuzie a gazelor naturale, metanul în primul rând, de la scara locală, regională, spre cercetări şi monitorizări la scară naţională. Cu privire la aspectele tehnico-financiare ce derivă din programele de abandonare şi conservare a sondelor aflate în fondul agenţilor economici, datele disponibile din raportările Petrom în situaţiile de bilanţ arată o situaţie puţin confortabilă.

Noile Instrucțiuni ce urmează a fi perfectate şi aprobate de ANRM privesc spre o mai bună abordare şi aplicare a prevederilor din anexa P – „Angajament privind despăgubirile de mediu” din contractul de privatizare Petrom – şi au ca ţintă declanşarea pe scară largă a programelor de ecologizare a ambientului din perimetrele de sonde abandonate. Pentru Petrom, autorităţile statului au în răspundere desfăşurarea procedurilor şi creditarea lucrărilor de proiectare şi execuţie. Se poate aminti aici că entităţile competente deţin un rol important în monitorizarea corectă a elaborării programelor şi a valorilor de ecologizare. În acest sens, sunt prevăzuţi a fi folosiţi experţi tehnici şi auditori independenţi acreditaţi de ANRM. Reprezentanţii OMV Petrom, împreună cu cei de la Romgaz, au adus în dezbatere propuneri pertinente de completări a Instrucțiunilor, în
28

sensul de promovare a unor prevederi pragmatice, îmbunătăţite pe fluxul operaţional. Conform anexei P, statul român, începând cu anul 2005, prevede un credit bugetar iniţial, tip revolving, de 50 milioane euro pentru ecologizare, legat de contaminarea istorică şi de operaţiunile de abandonare din industria de petrol. Este de observat că, pentru lucrările de abandonare a sondelor şi de ecologizare, cheltuielile ce vor fi decontate statului român, aşa cum s-a văzut în tabelul de mai sus, Provizioane Petrom, evaluările societăţii la finele anului 2009 sunt cifrate la 2,3 miliarde lei. Raportat la cota anuală de credit bugetar de 50 milioane euro/ an, aceasta ne conduce, în valori constante, la circa zece ani de creditare conform cotelor prevăzute în anexa P, sau echivalentul taxelor şi redevenţelor totale ce ar fi încasate de ANRM pe doi ani (553 milioane lei în sem. I/2010).

Evenimente – Viaţa ştiinţifică

În concluzie, se poate considera că întâlnirea de la Târgu-Ocna şi-a atins obiectivele propuse. ANRM, ca organizator, prin ing. Dorin Cojocaru, director general, asistat de experţii săi, Iulian Sorici şi Mihai Spătaru, au asigurat evenimentului baza şi climatul unor dezbateri cu un ridicat conţinut profesional.

În mod egal, entităţile implicate în procedurile de avizare, monitorizare sau în execuţia lucrărilor de abandonare, specialiştii, experţii prezenţi au beneficiat de un schimb de păreri ce a contribuit la clarificări de ordin operaţional.

im

ant ort p

Ing. Constantin CĂPRARU consultant independent

Prof.univ.dr.ing. Constantin Gh. POPA de la UNIVERSITATEA PETROL-GAZE din Ploieşti, personalitate de prestigiu internaţional a ingineriei zăcămintelor de petrol şi gaze, fost preşedinte al SPERomânia, a primit premiul de excelenţă. R â i i it i ld l ţă În fotografii, imagini cu Prof.univ.dr.ing. Constantin Gh. POPA (foto dreapta) şi aspecte de la decernarea premiului.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

29

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Centenarul aviației militare românești
Un eveniment ştiinţific şi tehnic important n eveniment m l-a constituit aniversarea a o sută de ani de la prezentarea, în ziua de 17 iunie 1910, a primului avion militar de concepţie şi construcţie românească, proiectat de Aurel Vlaicu (18821913), de profesie inginer, considerat primul pilot militar al armatei române. Această aniversare a fost sărbătorită în mai multe localităţi din ţară prin zboruri acrobatice, demonstraţii de paraşutism şi parade militare. Astfel de manifestări, urmărite de sute de persoane, au avut loc la Aeroclubul Ghimbav din judeţul Braşov, unde lotul naţional de paraşutism şi-a demonstrat măiestria, pe aeroportul „Henri Coandă” de la Otopeni şi la „Statuia Aviatorilor” din Bucureşti, unde s-a desfăşurat şi o paradă militară.

România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a utilizat avionul în cadrul unor manevre militare, efectuând recunoaşteri militare între Slatina şi Piatra-Olt. Pregătirea piloţilor militari se efectua la aeroportul de la Chitila, unde tehnica pilotajului se învăţa pe avioane „Farman III”, model 1909, construite sub licenţă la atelierele de la Chitila. La Chitila au fost brevetaţi în pilotaj Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu, care şi-au perfecţionat studiile la Şcoala Superioară de Construcţii Mecanice şi Aeronautice de la Paris. Între anii 1911 şi 1912 s-au înfiinţat trei şcoli de pilotaj civil la Chitila, Cotroceni şi Băneasa, suburbii ale Bucureştiului. În 1912, prin decret regal, Ministerul de Război a înfiinţat o Şcoală Militară de Pilotaj la Cotroceni. Locotenentul Valentin Bibescu a realizat, în
30

septembrie 1910, primul zbor aerian românesc pe traseul Bucureşti–Ruse. Armata a fost dotată cu zece aparate de zbor de construcţie românească „Aurel Vlaicu 1”, „Farman III” ş.a., cu care a participat la manevrele militare din 1911-1912, realizând zboruri de 150-200 km, distanţe mari în epocă. În aprilie 1913, Parlamentul României a votat prima lege de organizare a aviaţiei militare, acceptată de regele Carol I. În continuare aviaţia militară a evoluat astfel: – În anul 1913 avea în dotare 34 de aparate de zbor militare, dintre care 16 de tip Bristol Coandă. – În primul război mondial armata română a fost dotată cu 322 de avioane de vânătoare şi bombardament uşor cumpărate din Franţa şi Anglia. – În august 1916, la intrarea în război contra Puterilor Centrale, armata română a mai fost dotată cu 44 avioane şi 97 piloţi. – După data înfăptuirii României Mari aviaţia militară participase cu 11.000 ore de zbor şi susţinuse 750 de lupte aeriene. – În cel de-al doilea război mondial aviaţia română a realizat victorii importante pe cele două fronturi, de est şi de vest. Detalii privind istoricul şi dezvoltarea aviaţiei militare pot fi obţinute de la Muzeul Aviaţiei, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului României din 2 martie 1990. Propunerea înfiinţării unui muzeu al aviaţiei îi aparţine profesorului Nicolae Iorga. Realizările inventatorilor români în domeniul aviaţiei sunt bine cunoscute, apreciate şi citate de comunitatea mondială a aviatorilor.

Evenimente – Viaţa ştiinţifică
Prezentăm, pe scurt, câţiva dintre inventatorii români cei mai cunoscuţi şi realizările lor. Conrad Haas (1509-1579), născut la Sibiu, inginer militar, este considerat inventatorul rachetelor, fapt înscris în Coligatul de la Sibiu, un manuscris în care Haas descrie invenţiile sale în domeniul rachetelor cu mai multe trepte. Priorităţile lui Conrad Haas au fost atestate la congresele de aeronautică de la Braunschiweig (1966) şi Mar-del-Plata (1967). Alexandru Giurcu (1854-1922), s-a născut la Şercaia, în districtul Făgăraş. A urmat la Viena cursurile Politehnicii şi ale Facultăţii de Drept. Giurcu şi-a dedicat cercetările în domeniul propulsiei dirijabilelor. Invenţiile sale s-au brevetat în Franţa, Germania, Anglia, Belgia, Italia şi SUA. Traian Vuia (1872-1950), născut în comuna Surducul Mic, aproape de Lugoj, a urmat cursurile Şcolii Politehnice din Budapesta şi s-a specializat la Paris, unde a studiat zborul mecanic. El este inventatorul primelor aparate de zbor cu sisteme de decolare, propulsie şi tren de aterizare propriu, care îi poartă numele („Vuia 1”, „Vuia 1 bis”, „Vuia 2”). Aurel Vlaicu (1882-1913), s-a născut în comuna Binţinţi, lângă Orăştie. A urmat un an cursurile Politehnicii din Budapesta, după care a urmat cursurile Politehnicii din München. A construit avioane. Aparatul „Vlaicu 1” l-a brevetat în 1910 (RO 2258) sub denumirea de „Maşină de zburat cu corp în formă de săgeată”. Este considerat drept pionier al aviaţiei mondiale şi a fost distins cu numeroase premii internaţionale. Gheorghe Botezat (1883-1940), om de ştiinţă şi inventator, s-a născut la Iaşi, şi-a făcut studiile universitare la Petrograd, în Rusia, şi la Sorbona. Între anii 1920-1921 a construit un elicopter, GB 5, proiectat după o concepţia sa originală, eveniment consemnat în presa mondială. El a efectuat şi o serie de cercetări teoretice pentru un traseu al unui vehicul cosmic pe ruta Terra–Lună, care au fost utilizate ulterior de specialiştii de la NASA, ce au pregătit programele de cercetare pentru spaţiul cosmic. Grigore Brişcu (1884-1965), născut la Bârlad, a absolvit Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti şi a urmat unele cursuri la Paris. În anul 1909 a inventat automatul deviator, pe care l-a intitulat „platou pentru variaţia pasului elicelor”, dispozitiv care asigură stabilitatea elicopterului şi pilotarea aparatului prin variaţia ciclică a pasului palelor elicelor. El este şi inventatorul „motorului rotativ Brişcu”, brevetat de OSIM.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Henri Coandă (1886-1972), născut la Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Tehnice Superioare de la Charlottenburg, cele ale Universităţii din Liège şi Şcoala Superioară de Electricitate din Montefiore. A inventat „avionul fără elice” , primul avion din lume, pe care l-a prezentat şi pilotat pe câmpul de la Issy Molineux, strămoşul avioanelor turboreactoare care, în mii de exemplare perfecţionate, străbat zilnic atmosfera terestră. El este realizatorul şi a altor 250 invenţii importante, pentru care a obţinut 700 de brevete în diferite ţări ale lumii. Herman Oberth (1894-1980), s-a născut la Sibiu, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din München şi cele ale Politehnicii. Obsedat de stadiul rachetelor, a fost primul din lume care a executat proiectul unei rachete cu combustibil lichid. Despre el, biograful Berth scria: „A fost primul om care, în legătură cu ideea unui zbor cosmic real, a pus mâna pe rigla de calcul elaborând concepte şi proiecte de construcţie pe baza calculelor”. Elie Carafoli (1901-1983), s-a născut în comuna Varia, lângă Salonic (Grecia). În 1924 a obţinut titlul de inginer diplomat la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele şi a primit o bursă de studii în Franţa. A efectuat studii şi cercetări privind profilele aerodinamice şi a realizat „profilele Carafoli”, cunoscute în literatura de specialitate. În anul 1929 studiază şi proiectează avioanele IAR-14, IAR-15 şi altele. Virgiliu N. Constantinescu (1931-2009), născut la Bucureşti, absolvent şi doctor inginer al Politehnicii din Bucureşti. S-a ocupat de cercetări în domeniul aerodinamicii şi mecanicii fluidelor. A fost preşedinte al Academiei Române şi rector al Politehnicii din Bucureşti. A pus bazele unei ştiinţe noi, tribologia, care se ocupă cu mecanica fluidelor în special pentru avioane şi rachete. Dar lista nu se opreşte aici; sunt încă numeroşi specialişti care îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetărilor şi aplicaţiilor în aviaţie.
Ing. Mihai OLTENEANU
31

Recenzii

INFRASTRUCTURI CRITICE

Autori:

Marian RIZEA Daniela ENĂCHESCU Cristiana NEAMŢU-RIZEA

Cartea intitulată INFRASTRUCTURI CRITICE, apărută la Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010 şi prefaţată de General-colonel, prof.univ.dr. Teodor Frunzeti, aduce în atenţia celor avizaţi un subiect de mare interes şi actualitate inserat şi în recentul proiect al Strategiei Naţionale de Apărare, Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare – Bucureşti, elaborat în anul 2010. Preocuparea pentru securitatea infrastructurilor critice a constituit o preocupare importantă, în special a domnului profesor dr.ing. Marian Rizea, membru al S.I.P.G., care, în ultimii cinci ani, a mai semnat ca autor sau coautor pentru trei cărţi pe această temă şi a publicat numeroase articole în paginile revistei noastre, „Monitorul de Pertrol şi Gaze“, având o contribuţie majoră la definirea, însuşirea şi conştientizarea conceptului de „infrastructuri critice” în România. Definind conceptul de „infrastructuri critice” ca fiind „ansamblul elementelor materiale, organizaționale și informaționale care asigură funcționalitatea și viabilitatea în contextul general al dezvoltării sociale”, autorii identifică vulnerabilităţile macrostructurilor în epoca actuală, acutizate de tendinţa manifestă de globalizare. Dacă în anii `80, la nivel mondial dezbaterile pe tema protecţiei infrastructurii aveau un caracter pur teoretic, recunoscându-se importanţa conceptului dar nu şi urgenţa implementării sale, anii `90 au
32

reprezentat un punct de cotitură decisiv. Elementul cotitură zentat declanşator l-a constituit amplificarea deosebită a dinamicii fenomenului terorist. Posibilitatea ca o entitate nestatală, folosind resurse relativ reduse, să provoace distrugeri considerabile cu impact regional sau global, a introdus un element inedit în mediul relaţiilor internaţionale, iar problema de securitate pe care a lansat-o a fost fără precedent istoric. După atentatele cu bombe de la Wold Trade Center din 1993 şi Oklahoma City din 1995, sintagma „infrastructură critică” este folosită, pentru prima dată în mod oficial, de guvernul american. Documentul care a impulsionat în mod decisiv cercetările şi realizările în domeniu, îl reprezintă Ordinul executiv nr. 13010 al preşedintelui Statelor Unite ale Americii din 15 iulie 1996 privind protecţia infrastructurii critice, în care sunt explicitate, în mod detaliat, măsurile şi responsabilităţile privind reducerea vulnerabilităţii infrastructurilor critice în caz de atac terorist. În ultimii ani, atât în SUA, cât şi în UE, un număr însemnat de documente pe tema protecţiei infrastructurilor de importanţă deosebită au oferit definiţii generale şi s-au materializat în identificarea vulnerabilităţilor şi întocmirea de liste cu infrastructurile care ar putea fi incluse în această categorie. Aşa cum rezultă şi din paginile acestei cărţi, toate statele democratice au abordat problematica infrastructurilor critice în funcţie de particularităţile naţionale sau ale interdependenţelor zonale. Nici una dintre

Recenzii
aceste liste sau definiţii nu poate fi considerată definitivă şi exhaustivă. Criteriile pe baza cărora infrastructurile critice pot fi caracterizate ca atare au constituit subiecte de dezbatere şi au cunoscut modificări semnificative în timp. Dacă iniţial se considerau infrastructuri de importanţă deosebită cele a căror ameninţare ar fi avut un impact militar şi economic deosebit, în categoria acestora s-au adăugat treptat infrastructuri critice tip simbol (exemplu: Memorialul de la Washington, unde un atac ar putea cauza pierderea unui mare număr de vieţi omeneşti sau ar putea afecta în mod negativ moralul maselor. Dar ce ar însemna pentru Franţa distrugerea turnului Eiffel, pentru Anglia Bridge Town, Kremlinul pentru Rusia, Piramidele pentru Egipt, Marele Zid pentru China, Opera din Sidney pentru Australia şi, de ce nu, Sfinxul, Coloana Infinitului sau complexul feroviaro-rutier Cernavodă, ce include şi opera celebrului arhitect Anghel Saligny, pentru România...? Şi lista ar putea continua...). Chiar dacă la început industria chimică nu a fost inclusă pe listele anterioare care aveau în vedere doar securitatea militară şi economică, se pare că, în prezent, aceasta este inclusă în principal, pentru că anumite combinate şi depozite chimice ar putea fi surse de materiale ce ar putea fi utilizate la fabricarea unor arme de distrugere în masă sau procesele tehnologice din marile uzine chimice/combinate ar putea fi afectate astfel încât să se pună în pericol siguranţa comunităţilor învecinate, cazul cel mai concludent fiind cel al uzinei chimice italiene care, în urmă cu peste un deceniu, a infestat accidental atmosfera unui întreg oraş cu gaze toxice. Cunoscută fiind importanţa securităţii energetice naţionale, regionale şi mondiale, autorii au trecut în revistă, într-un capitol separat, infrastructurile critice energetice, evidenţiind, prin prezentarea unor accidente contemporane reper, vulnerabilităţile unor infrastructuri speciale, construite în perioada Războiului Rece, dar şi a unora de dată recentă. Autorii particularizează prin studiile de caz din capitolul şase câteva dintre cele mai reprezentative situaţii ce au determinat ca anumite infrastructuri să devină critice. Astfel, în premieră, sunt prezentate, pe baza unor documente şi fotografii inedite, cauzele exploziei de pe fosta platformă petrochimică Teleajen-Ploieşti, din decembrie 1983, accidentul nuclear de la Cernobâl, fosta URSS, din aprilie 1986, explozia produsă la hidrocentrala rusească Sayano-Shushenskaya din august 2008 şi dezastrul ecologic din Golful Mexic din aprilie 2010. Totodată, autorii aduc în discuţie şi lansează celor avizaţi provocarea de a dezvolta concepte mai puţin abordate privind protecţia infrastructurii informaţionale sau a infrastructurii intelectuale. Alte două capitole importante se referă la Intelligence-ul în protecția infrastructurilor critice şi Necesitatea protejării infrastructurii critice energetice. În cadrul acestor capitole sunt prezentate particularităţile infrastructurii critice din domeniul transportului de ţiţei şi gaze prin conducte şi a energiei nuclearo-electrice. De asemenea, sunt prezentate într-un subcapitol câteva infracțiuni comise prin utilizarea tehnologiei informatice și în special a rețelei Internet, autorii exemplificând dimensiunea la nivel mondial a unor atacuri cibernetice devastatoare. În concluzie, prin această lucrare autorii au dorit să aducă „un modest aport la dezvoltarea, promovarea și implementarea la nivel național a conceptului de infrastructură critică ca un proces imperios necesar și indispensabil”. Rămâne în sarcina statelor de a dezvolta proiecte şi mecanisme locale, naţionale şi internaţionale pentru preîntâmpinare sau de reducere a riscurilor de insecuritate, de a disponibiliza mijloace de prevenţie şi de limitare a efectelor în cazul în care astfel de evenimente totuşi s-au produs.

Dr.ing. Gheorghe BULIGA

Cartea INFRASTRUCTURI CRITICE poate fi procurată, la preţul de 50,00 lei +TVA(9%), pe bază de comandă fermă transmisă la Asociaţia SIPG pe adresa de e-mail: violeta.dumitriu@petrom. ro sau prin fax la numărul 0318174420, expedierea urmând a se face prin poştă cu “plata ramburs” sau prin delegat-beneficiar după confirmarea efectuării plăţii aferente (copie OP) în contul Asociaţiei SIPG: RO 14 RNCB 0072 0497 0460 0001 deschis la BCR-Sector 1-Bucureşti (pentru comenzi mai mari de 100 exemplare plata se poate face ulterior prin OP, pe baza facturii emise de SIPG, în termen de până la 15 zile de la livrarea cărţii prin delegat-beneficiar). Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la telefon: 0372160599 şi 0741086400.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

33

Personalităţi

Un interviu virtual cu

profesorul universitar

VA L E R I U S T Ă N E S C U
Numele lui Valeriu STĂNESCU, geolog de petrol, doctor în geologie, fost profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, astăzi pensionar, este cunoscut nu numai de miile de foşti studenţi ce l-au audiat în amfiteatre şi în laboratoare timp de 44 de ani, de colegii săi de facultate, de colaboratorii pe care i-a avut, dar şi din publicaţiile ştiinţifice în care a semnat peste o sută de lucrări de specialitate. E puţin, e mult într-o profesiune pe care a practicat-o, în total, 52 de ani ca profesor şi cercetător? Judecata e la îndemâna fiecăruia. REP.: Deci, cine sunteți domnule Valeriu Stănescu și de unde veniți? V.S.: Aparent sunt un vârstnic intrat în al nouălea deceniu de viaţă, care îl contrazice pe De Gaulle afirmând că „bătrâneţea e un neufragiu”. Eu sunt un bătrân care nu am naufragiat şi care, dimpotrivă, încă plutesc în largul oceanului, cu speranţe vii, ca în anii vântelor trecute. De unde vin? Nu mi-e greu să o spun, deşi cineva (Nietzsche) spunea cândva că „nu contează de unde vii; mai important este încotro mergi”. Îl contrazic şi pe filosof, pentru că, în cazul meu, locul de unde vin a avut o influenţă notabilă asupra mea. Aşadar, rădăcinile mele sunt într-un sat, Clinceni, aflat la o aruncătură de băţ de Capitala ţării. Aici familia mea a avut până în anii 19451946 o frumoasă gospodărie, pe care a lăsat-o rudelor când părinţii au decis să se mute la oraş. Mama, Iulia (născută Rădulescu), era o femeie cu mult bun simţ, cu vorba tăioasă, care nu admitea minciuna, lenevia şi hoţia; femeie mândră, uşor emancipată (îi citea pe Anton Pann, Petre Ispirescu, citea şi ziarul „Universul”, un roman foileton de mari proporţii – Rocambole), ei bine, dânsa avea un serios ascendent asupra celor două cumnate din sat, Mariţa şi Leana. Tata, Ion, era maistru mecanic la o fabrică din Capitală. Ne vizita de sâmbătă seara până luni dimineaţa în fiecare săptămână. Era un bărbat
34

înalt, subţire, îngrijit şi pedant (se rădea zilnic, purta cravată, pantofii mereu lustruiţi etc.). Cinstit, corect, disciplinat, tata era un model pentru tot neamul nostru. Iar şefii lui din fabrică erau încântaţi de comportarea şi profesionalismul său. În plus, tata era duşmanul aprig al alcoolului şi al tutunului. A trăit 92 de ani, cu o „sănătate de invidiat”. Mama m-a adus pe lume la mijlocul lunii lui Florar a anului 1929, adică acum 81 de ani şi patru luni. M-au urmat, doi ani mai târziu, un frate şi, încă doi ani mai apoi, o soră. Vremurile nu erau prea bune. Ba totul s-a produs în timpul marii crize economice mondiale din perioada 1929-1934. Familia noastră n-a simţit efectele acelei crize. Am avut din abundenţă tot ceea ce ne-a trebuit, slavă Domnului! REP.: Am reținut că rădăcinile dumneavoastră sunt undeva într-un sat. Dar educația școlară unde v-ați făcut-o? V.S.: Şcoala primară, evident, în satul natal. Am început-o la vârsta de 6 ani şi 4 luni, când deja ştiam să citesc ziarul „Universul”. Mama mă învăţase. REP.: Acel ziar a fost primul dumneavoastră abecedar? V.S.: Chiar aşa! Însă înainte de a începe şcoala ştiam să fac şi socoteli până la 100. Ba, vreţi să ştiţi, spuneam tabla înmulţirii pe de rost clienţilor din cârciuma bunicului matern (Dumitru Rădulescu), încât amicii lui Bachus rămâneau cu gura căscată când eu terminam din capul meu înmulţirea până la 10 cu 2, cu 3, cu 4, cu 5, cu 6, cu 7, cu 8, cu 9, cu 10! Câte unul dintre ei întreba uimit: „Dracu ăsta spune bine, măi, Ghiţă?; Da Marine, spune bine!; Mă, al dracu’ nepot are nea Mitică! Ptiu, să nu-l deochi!”. Pentru că tata dorea să fac ciclul complet de 7 clase, m-am înscris şi în clasa a V-a, numai că după

Personalitati

Sala de şedinţe a Consiliului Facultăţii: Prof.dr. Lucian MATEI, Acad.Prof. dr. Valeriu STĂNESCU, Prof.dr. Mira TUDOR, mai 2004

ce am terminat-o şi pe asta, bunicul matern m-a adus la oraş şi m-a supus examenului de admitere în clasa I la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” (chiar aşa se numea acel liceu!). Am luat examenul, iar după două săptămâni tot bunicul meu m-a readus la liceu să concurez, la un nou examen, de astă dată pentru o bursă şcolară. Am promovat şi acest examen. Aşa că în septembrie 1940 eram elev în clasa I la Colegiul „Sfântul Sava”, iar pe deasupra, şi bursier, adică tata nu plătea nici o taxă şcolară, locuiam gratuit la internatul şcolii, masa era de asemenea gratuită. Timp de 8 ani am tras cu dinţii de carte şi am dovedit o disciplină fără cusur, pentru ca să nu pierd bursa. O singură corigenţă era suficientă pentru a pierde calitatea (şi avantajele) de bursier. Mulţi colegi de-ai mei au rămas fără bursă după un an, doi sau mai mulţi, chiar numai pentru că au avut abateri de la regulament şi au fost sancţionaţi cu o eliminare de 3 sau 6 zile. În anul 1948 am devenit student al Facultăţii de Ştiinţe Naturale, în urma unui concurs de admitere. Bunicul meu matern, care toată viaţa sperase ca „cel mai bun nepot” al său să urmeze Dreptul, să devină avocat renumit, a fost decepţionat de decizia mea. Doi ani mai târziu s-a prăpădit, sărmanul, cu această decepţie. Dar, ca orice bunic iertător, m-a iertat în final pentru că nu l-am ascultat. În al treilea an am optat pentru secţia de Geologie, care în vara lui 1950 se unise cu Geografia în Facultatea de Geologie şi Geografie. Absolvirea a fost normală, în 1952. Tot atunci Comisia de repartizare a absolvenţilor a apreciat că eu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine un loc de asistent universitar la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti. Nu m-a întrebat nimeni dacă accept sau nu. Dispoziţia de repartizare era fermă. Până la pensionare am fost sclavul învăţământului geologic la Institutul de Petrol şi Gaze, devenit mai târziu Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie; între 1955 şi 1957 am lucrat şi
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

la Institutul de Mine din Bucureşti, iar din 1974 până în 1994 (anul pensionării) am fost cadru didactic la Universitatea din Bucureşti. Dar cum în amfiteatre şi în sălile de laborator m-am simţit „ca peştele în apa curată”, mi-am prelungit activitatea didactică încă doi ani (1994-1996), de data aceasta la o universitate privată, după aceea, până în anul 2004, am lucrat încadrat cercetător principal gradul I la un centru de transfer tehnologic, incubare şi excelenţă din Bucureşti. Domeniul predilect a fost, în tot acest timp, geologia petrolului. REP.: Nu ați spus nimic despre promovarea dumneavoastră în ierarhia didactică. V.S.: Adevărat; era să uit acest lucru, în legătură cu care aş putea scrie o carte. Am pornit de la prima treaptă, cea mai de jos, în 1952; am avansat pe a doua treaptă în 1954 (asistent), apoi pe a treia în 1957 (şef de lucrări). Cea de-a patra treaptă (conferenţiar) mi-a devenit accesibilă în 1971 (după susţinerea tezei de doctorat), iar pe ultima treaptă (profesor tutelar) am urcat în anul 1992. Fiecare promovare s-a făcut în urma unei analize a activităţii mele, întreprinsă de o comisie de universitari reputaţi. Pe măsura avansării în gradele didactice, criteriile avute în vedere la comisiile de concurs deveneau tot mai severe. Astfel, pentru concursul de promovare la gradul de profesor am solicitat supervizarea comisiei de concurs şi a comisiei ministerului învăţământului pentru acordarea gradelor didactice, de către doctorul docent Dumitru Paraschiv, cel care, ca director al Direcţiei Geologice din Ministerul Petrolului a condus timp de 20 de ani activitatea geologică de descoperire şi valorificare a petrolului şi gazelor în bazinele româneşti. Totodată, D. Paraschiv a fost cea mai proeminentă personalitate contemporană din România, bine cunoscută de către specialiştii străini. În referatul său, D. Paraschiv a scris: „La ora actuală d-l Valeriu Stănescu e cel mai autentic şi competent dascăl de geologia petrolului din ţara noastră”. Şi aşa a rămas!
35

Personalităţi

Prof.dr.Valeriu STĂNESCU-discurs la a X-a aniversare a Fundaţiei ION BASGAN, 12 decembrie 2008

REP.: Ați cunoscut mulți profesori și conferențiari universitari. Care dintre dânșii v-au cucerit prin prestația științifică-didactică și prin atitudine? V.S.: Am fost studentul unor mari profesori universitari, care m-au impresionat într-o măsură imposibil de descris. Îmi vin în minte îndată profesorii Ternavski, Motaş, Ştefureac, Doinescu, de la Ştiinţele naturale; Dan Giuşcă, Nicolae Oncescu, Nicolae Grigoraş de la Geologie. La Institutul de Petrol şi Gaze am fost colaboratorul unor somităţi în branşă, profesori ca Iulian Gavăţ, pe lângă care am lucrat 18 ani, apoi T. Iorgulescu, V. Eustaţiade, C. Gheorghiu, Mircea Ilie, Gh. Murgeanu, N. Petrulian, T. Joja, I. Dumitrescu. Unii dintre aceştia „umpleau locul cu persoana lor”, cum spune George Călinescu. Pe mulţi dintre dânşii i-am cunoscut mai bine, le-am studiat caracterul, le-am citit în suflet şi i-am etichetat ca oameni mari. De la dânşii am învăţat multe lucruri folositoare în profesia mea, dar şi pentru relaţiile cu alte persoane din şcoală sau din afara ei. Bunăoară, am învăţat cum trebuie înţelese vorbele Mântuitorului Iisus: „Să dai Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu”. Am mai învăţat că perseverenţa descoperă adevărul, iar superficialitatea îl îngroapă; sau că cea dintâi muncă a profesorului este să înveţe el însuşi; abia apoi să-i înveţe pe alţii. REP.: Am înțeles că doctoratul a fost una dintre formele de perfecționare profesională pe care ați urmat-o; au fost și altele? V.S.: Da. Iniţial (în 1953), când nu se reintrodusese doctoratul în sistemul de pregătire postuniversitar, am fost admis prin concurs la forma numită atunci aspirantură (aspirantul era acel licenţiat care „aspiră” la titlul ştiinţific de candidat în ştiinţă). Planul de pregătire întocmit
36

de conducătorul ştiinţific (profesorul Iulian Gavăţ) prevedea 4 examene de specialitate, 2 de limbi străine şi unul de materialism filosofic, dialectic şi istoric, la care se adăuga teza de disertaţie. Totul urma să fie încheiat în 4 ani, cu posibilităţi de prelungire în situaţii bine justificate. Am promovat planul de pregătire (etapa anterioară elaborării tezei) în termenul prevăzut. Îndeplinirea acestei etape de pregătire îmi dădea calificarea de „minimum de candidat”, echivalentul masteratului de astăzi. Când am redactat lucrarea finală, aspirantura fusese înlocuită cu vechiul doctorat, desfiinţat în anul 1948. Astfel, teza susţinută public, regulamentar prezentată comisiei de doctorat, a fost acceptată ca teză de doctorat. Prin aceasta am vrut să arăt că doctoratul meu şi al multor altor tineri a avut la bază o pregătire temeinică, consemnată într-un plan aprobat de instituţia de învăţământ superior şi de minister, cuprinzând multe examene şi referate de specialitate, plus limbi străine. Aş mai menţiona în acelaşi context trei stagii de perfecţionare în laboratoarele I.C.P.P. Câmpina – secţia Bucureşti (anii 1970-1980) şi un stagiu de documentare petrolieră – didactică şi ştiinţifică – în S.U.A. (1972), ca şi stagii de activitate la multe trusturi şi schele de petrol. REP.: Este adevărat că ați avut și activități de conducere în facultate? V.S.: Da. În perioada 1974-1980 am fost onorat cu funcţia de prodecan al facultăţii, funcţie de o dificultate maximă şi de care m-am achitat, totuşi, onorabil. Am părăsit această funcţie, spre uimirea tuturor (decan, rector, colegi) printr-o demisie fermă. În anul 1975 rectorul Universităţii, profesorul George Ciucu, m-a rugat să-l înlocuiesc în luna

Personalitati
august din funcţia de conducător al Universităţii. Am acceptat greu, iar Domnia Sa a obţinut, în acest scop, toate aprobările necesare (minister, partid ş.a.). Mi-am făcut datoria cu onestitate, echilibru şi sănătoasă judecată, fiind consiliat zilnic de secretarul şef al instituţiei, d-l Şerbănescu, om de mare valoare şi ajutor. Din fericire pentru mine, „chinul” de a fi temporar rector s-a încheiat mai curând decât s-a prevăzut; astfel m-am eliberat de o teribilă răspundere. Asta a fost totul; o nimica toată! REP.: Cadrele universitare aveau și în trecut, ca și acum, preocupări științifice legate de profesiune. Nu mă îndoiesc că și dumneavoastră ați avut asemenea preocupări. Cum le-ți valorificat? V.S.: În paralel cu obligaţiile didactice (curs, laborator, proiect, practică de şantier ş.a.) am prestat şi o activitate de cercetare ştiinţifică consistentă atât în domeniul teoretic, cât şi în cel practic. O parte din această activitate s-a bazat pe contracte cu trusturile, schele petroliere, instituţii de cercetareproiectare petrolieră etc. Mare parte din rezultatele cercetărilor a fost publicată în reviste şi cărţi de specialitate. Am publicat 11 cărţi în scop ştiinţific, dar şi didactic, am scris şi publicat în reviste peste 60 de articole, am ţinut peste 25 de comunicări în sesiuni ştiinţifice a rezultatelor cercetărilor făcute, am predat beneficiarilor de contract aproape 40 de rapoarte ştiinţifice-tehnice. Unele dintre aceste lucrări au necesitat ample studii de laborator, în care procesele experimentale trebuiau examinate mai multe zile, la intervale de timp foarte mici (23-30 minute). Dar rezultatele obţinute au anulat eforturile şi oboseala cercetătorului. Dintre cele mai importante rezultate ştiinţificetehnice aş menţiona: demonstrarea caracterului biogenetic al metanului din zăcămintele Transilvaniei; standardizarea elementelor geologice pentru proiectul de construcţie şi funcţionare a sistemelor de injectare a apelor uzate în formaţiuni geologice adânci; definirea complexă a conceptului de capcană petroliferă în condiţii hidrogeologice statice şi dinamice; presiunea anormală de zăcământ şi structura rezervorului natural; modelul geologic bazinal în reconstituirea oleogenezei; puncte de vedere şi argumente în sistematica structurilor (capcanelor) nontectonice. REP.: Ați avut o carieră netedă, plană, sau una presărată cu asperități sau obstacole? V.S.: Această întrebare mă pune într-o mică încurcătură. Firesc, cât trăieşte omul întâmpină şi greutăţi de diverse feluri. Ele apar şi în procesul exercitării profesiunii. Însă, în ceea ce mă priveşte,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

faptul că mi-am dus la capăt (după 52 de ani) cariera, fără seisme majore, demonstrează că am reuşit să ridic deasupra, de fiecare dată, capul. Am dat Cezarului ce-i al Cezarului, iar pe Dumnezeu l-am slăvit şi i-am implorat ajutorul; am fost perseverent; am ascultat şi urmat sfatul prietenilor buni (şi au fost mulţi!); am avut concursul moral al familiei; am avut tăria răbdării de a vedea înseninarea şi purificarea atmosferei, iar când cineva din jur se lansa cu mânie ţintindu-mi persoana, mă gândeam la vorbele lui Horaţiu că „mânia e o scurtă nebunie”. Scurtă, adică trecătoare. Şi aşa era. Însă greutăţile care mi-au fost puse în faţă, de oameni sau de destin, atâtea câte au fost, m-au fortificat psihic, m-am ambiţionat, m-am imunizat. Deci, tot răul spre bine! Nu aş detalia şi nu aş continua răspunsul pentru a nu deveni plicticos spunând totul (vorba lui Voltaire). REP.: Cu ce gând sau formulă v-ați încheiat cariera? V.S.: În ultimii ani de carieră, când mă aflam în sala de examen cu studenţii, mă chinuia o dilemă: „ce e mai bine, să ştiu ce ştie studentul sau să ştiu ce nu ştie el?” Cu această dilemă am încheiat cariera de profesor. Astăzi poate că aş fi fost captat de alt gând. Vremurile se schimbă… REP.: Ce face un profesor universitar când devine pensionar? Dumneavoastră, de pildă, cu ce vă ocupați în viața de pensionar? V.S.: Orice profesor este un intelectual şi orice intelectual trebuie să continue, într-un fel sau altul, activitatea cerebrală; aceasta ţine „în priză toate organele şi glandele endocrine ale corpului”. Eu, bunăoară, după anul 2004, când am renunţat la activitatea geologică petrolieră, am revenit la un hobby din adolescenţă: consumarea literaturii beletristice. Şi nu mă mulţumesc doar cu atât, ci mă insinuez, timid, şi în sfera producţiei acestei literaturi, în proză şi în versuri. Nu mă erijez în scriitor veritabil; cu o fabulă, cu o epigramă, cu o schiţă nu ajungi în breasla oamenilor de litere, poate cel mult, la periferia ei. Dar… vorba lui Marin Sorescu în poezia „Rugăciune”: „Sfinților / Primiți-mă în rândul vostru / Măcar ca figurant.”

Realizator - Drd.ec. Violeta DUMITRIU
37

Personalităţi

Toma Petre GHIŢULESCU (1902-1983)
• • • • inginer geolog geofizician şi minier profesor al primului curs de Geofizică aplicată în România explorator în Africa
interes, se face cunoscut şi este invitat să participe la o expediţie de cercetări geologice în Africa. Drept urmare, în anul 1930, însoţit de patru mineri moţi din Munţii Apuseni, pleacă la Paris, unde se ataşează unei misiuni de exploratori organizată de Consorţiul minier Congo-Niari, sub auspiciile statului francez. Şeful expediţiei a fost inginerul consilier Georges Lazerges, sub şef fiind T.P. Ghiţulescu. Regiunea studiată se întinde între 2 grade şi 4 grade latitudine nordică şi 11 grade şi 13 grade est de Greenwich, fiind cuprinsă între bazinul mijlociu al fluviului Niari şi cursul superior al fluviului Ogue. Expediţia s-a împărţit în două grupuri. Cea condusă de inginerul Ghiţulescu, formată din cei patru moţi, 300 de indigeni purtători de bagaje şi un medic, a străbătut pe jos, din lipsă de căi de comunicaţii şi animale de tracţiune, o distanţă de 2.500 km, pe parcursul a 5 luni. Rezultatele comunicate la Institutul Geologic şi la Societatea Română Regală de Geografie, publicate ulterior, au fost ascultate cu mult interes şi au făcut senzaţie. Presa din ţară şi străinătate a mediatizat expediţia. Profesorul inginer Ghiţulescu a realizat o hartă geologică de ansamblu a regiunii, a descoperit zone bogate în zăcăminte de substanţe minerale utile, dar a făcut şi descoperiri de ordin geografic, faunistic, botanic şi etnologic, recunoscute ca originale. Astfel, el este primul geolog român care a făcut studii sistematice pe teritoriul Africii, deschizând drumul pentru numeroasele expediţii geologice româneşti, care au lucrat până în prezent în acest teritoriu şi au contribuit la ridicarea economică a ţărilor africane. Reîntors în ţară, pasiunea lui de cercetător se îndreaptă spre studiul subsolului românesc, pentru descoperirea de zăcăminte de minerale necesare economiei naţionale. Tot în anul 1930, împreună cu inginerul geolog şi geofizician I. Gavăţ, face o serie de comunicări la Institutul Geologic asupra zăcămintelor de minereuri de la Rodna Veche şi situaţiei zăcămintelor de fier, crom, magneziu şi pirită din ţara noastră. An de an, până în 1948, face cercetări geologice pentru zăcăminte metalifere împreună cu prietenul său, inginerul Mircea Socolescu, şi cu profesorul Dan Giuşcă (1902-1988), mineralog şi geochimist, aducând

S-a născut la Giurgiu, în ziua de 29 iunie 1902. Tatăl său, de profesie funcţionar, era din comuna Vinerea, de lângă Alba Iulia, fiind refugiat din Transilvania din cauza persecuţiilor regimului austro-ungar. Şcoala primară o face la Giurgiu. În 1921 a absolvit Liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, secţia reală, iar între anii 1921 şi 1925 a fost student la Şcoala Politehnică din capitală. În facultate a fost remarcat de un celebru profesor universitar, geologul Ludovic Mrazec, care îl ia colaborator pe teren la cercetările pe care le efectua în Munţii Metaliferi, la a căror cercetare Toma Ghiţulescu se va întoarce pe tot parcursul vieţii sale. După obţinerea titlului de inginer, entuziasmat de noua ştiinţă a geofizicii, pleacă pentru specializare în Germania, la Freiburg şi Potsdam, apoi la Paris, la Institutul de Fizică, şi la Vansec, în Belgia, la Laboratoarele Askania, unde va cunoaşte în amănunt metodele şi tehnicile acestei geoştiinţe. Până la apariţia geofizicii ca ştiinţă aplicată, cercetările geologice se făceau prin cercetarea directă a rocilor, completată cu analize de laborator. Prin utilizarea tehnicilor geofizice, bazate pe măsurarea în teren a caracteristicilor fizice ale rocilor, geologia devine şi o ştiinţă tehnică, inginerească. Întors în ţară în 1927, este numit conferenţiar la Politehnica din Bucureşti, unde a predat pentru prima dată în ţara noastră un curs de Geofizică aplicată. De altfel, el va utiliza aceste metode şi în cercetările laborioase pe care le va întreprinde ulterior. Împreună cu colegii şi prietenii săi, profesorii universitari ingineri Sabba Ştefănescu (1902-1994), Iulian Gavăţ (1900-1978) şi Mircea Socolescu (19021993), este întemeietorul Societăţii Române de Geofizică. Iubitor de sport, a făcut parte din echipa olimpică română de rugby, care a câştigat în 1924, la Paris, prima medalie olimpică pentru România, şi din echipa de bob, cu care a participat în 1928 la competiţiile din Elveţia. Primele rezultate ale aplicaţiilor metodelor geofizice le face cunoscute la un congres internaţional care a avut loc la Paris, în 1929, susţinând comunicarea: Sur l’application des méthodes géophysiques à la prospection du sous-sol en Roumanie. Astfel, stârneşte
38

Personalitati
noutăţi pe care le comunică la sesiuni ştiinţifice în ţară şi în străinătate şi care apar în publicaţii de specialitate. Una dintre lucrările cele mai importante pe care le realizează (în colaborare cu Mircea Socolescu) este harta geologică a Munţilor Apuseni, a cărei concepţie nu a fost schimbată ulterior de cercetătorii care au adus completări de detaliu. Această hartă a stat la baza dezvoltării mineritului în regiune, dar şi a bazei materiale a industriei metalurgice naţionale. Lucrările pe teren s-au desfăşurat în anii 1932-1937 şi harta a fost publicată în 1941 („Anuarul Institutului Geologic”, nr. XXI). Un aport deosebit îl are în dezvoltarea economiei naţionale şi prin studiul zăcămintelor de aur din patrulaterul aurifer din Apuseni. Zăcămintele auro-argentifere de pe teritoriul Transilvaniei se exploatau la întâmplare chiar şi în primele decenii ale acestui secol. Este cunoscut faptul că în timpul ocupaţiei Daciei, ce a durat 166 de ani, romanii au extras aproximativ 500.000 kg aur şi 950.000 kg argint. Cei care au urmat la ocupaţia acestui teritoriu s-au îndeletnicit cu extracţia auroargentiferelor, dar şi a altor bogăţii minerale. Astfel, Roma, iar mai târziu Viena şi Budapesta s-au clădit şi cu aurul luat de aici, iar mari cantităţi de aur au plecat şi la Istanbul şi la Moscova. Pentru a cunoaşte orizonturile-reper şi a reconstitui legităţile naturale de distribuţie a aurului, cercetează peste 200 de deschideri miniere, care, după ce au fost exploatate pe parcursul istoriei, au fost părăsite. Ca rezultat al acestor studii, pe care le comunică şi publică, reuşeşte să realizeze metode de exploatare raţională a zăcămintelor auro-argentifere. Recunoscut ca un strălucit specialist, este solicitat de diferite societăţi miniere şi i se încredinţează funcţia de director la „Société de mines de l’or de Transylvanie”, apoi de administrator delegat la Societatea minieră „MICA” şi la Societatea „Balkan-Rodope”. Deşi nu îl interesa politica, avea o opţiune profund democratică şi umanistă, iar ca expert este implicat de politicieni în afacerile şi aranjamentele lor. Astfel, la începutul celui de-al doilea război mondial, în 1940, este numit consilier în Ministerul Economiei Naţionale, apoi este avansat secretar general şi secretar de stat. Caută să încetinească livrările de aur şi minereuri către nemţi, devine suspect pentru poliţia politică germană, dar reuşeşte să scape. După terminarea războiului, rămâne consilier în acelaşi minister. Chemat de Gh. Gheorghiu-Dej să îi raporteze cauzele scăderii producţiei de aur, inginerul T.P. Ghiţulescu îi răspunde, cu sinceritatea omului de ştiinţă, că se fură din cauza comuniştilor, care au desfiinţat controalele riguroase la ieşirea din şut, dar şi din cauza utilajelor miniere foarte uzate. Pleacă pentru achiziţionarea de utilaje în Suedia şi Franţa, unde este sfătuit să rămână, dar simţul onoarei pe care îl avea nu îl lasă.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Întors în ţară, află de la I.Gh. Maurer, pe atunci secretar general în Ministerul Economiei, că au apărut alte soluţii pentru revigorarea producţiei miniere: constituirea de societăţi mixte românosovietice (sovromurile). Dar T.P. Ghiţulescu îi explică, argumentat, dezavantajele acestei combinaţii, faptul că ruşii vor controla producţia. Maurer îl „demască” întrun consiliu tehnic, de faţă fiind şi consilierul sovietic. Prevenit că va fi arestat, caută să se ascundă, dar numai după ce distruge planuri miniere importante, pentru a nu cădea în mâinile jefuitorilor. Este prins şi arestat, iar, în urma unui proces politic, condamnat la moarte. Pedeapsa a fost comutată însă în muncă silnică pe viaţă. Păzit cu străşnicie, izolat, este pus să lucreze ca inginer geolog în subteran şi, în special, să reconstituie planurile miniere. Dar era adus la anumite intervale la Ministerul Minelor pentru consultări, sub pază. După 16 ani de detenţie (1948-1964) şi doi ani de domiciliu obligatoriu la Brad, este angajat în Bucureşti ca inginer principal la Întreprinderea de Prospecţiuni, de unde este pensionat în 1977, dar reangajat şi apoi pensionat definitiv în 1980, la vârsta de 78 de ani. În anii de după eliberarea din închisoare studiază în continuare substanţele miniere asociate magmatismului terţiar din Munţii Metaliferi, rezultatele obţinute le comunică şi le publică, acestea constituind studii fundamentale de mare valoare. În anul 1971, în colaborare cu inginerul I. Folea, fost ministru al Geologiei, şi cu alţi specialişti, publică la Editura Tehnică tratatul Economia geologică minieră, o lucrare de referinţă. Fiicele sale, Ana-Maria şi Ioana, sunt ambele inginere geolog. Aventura vieţii acestui mare om uitat se încheie la 26 octombrie 1983, într-o cămăruţă de 10 m2, mobilată cu un pat, o masă, un scaun şi rafturi pline de cărţi. La intrarea în blocul în care a locuit în sărăcie timp de 17 ani cel ce a ştiut să exploateze aurul în interesul ţării sunt două plăci comemorative: una pentru un scriitor, alta pentru un arhitect. Ne întrebăm: „Nu ar fi cazul să fie şi una care să amintească şi de acest mare om de ştiinţă român?” Profesorul universitar Lazăr Pavelescu de la Facultatea de Geologie-Geofizică vorbea despre T.P. Ghiţulescu astfel: „A fost un important inginer geolog, geofizician și minier, specialist în prospectarea, explorarea și exploatarea zăcămintelor metalifere, neegalat până în prezent. Profesorul care și-a demonstrat originalitatea prin introducerea în învățământul universitar românesc a unei noi discipline, geofizica. Cunoscut în țară și străinătate ca explorator de tărâmuri necunoscute din Africa și ca expert minier pentru aur, dar și pentru alte substanțe minerale”.

Ing. Mihai OLTENEANU
39

Info

Monitorizarea poluării cu petrol în Bazinul Mării Negre

Drd.mat. Manuel VAIS

Poluarea cu petrol a mediului marin se datorează, în majoritatea cazurilor, unor accidente. Cauzele, amploarea şi severitatea accidentelor, precum şi consecinţele acestora sunt deosebit de diverse. Acestea depind de situaţii concrete, rezultate din combinarea mai multor factori naturali, tehnici, tehnologici şi umani. Din acest punct de vedere, fiecare accident este un caz unic. Menţionăm în cele ce urmează câteva tipuri de accidente. Accidente în timpul activităţii de foraj Aceste accidente, foarte severe, sunt posibile în cazul în care se întâlneşte o presiune a zăcământului peste limitele obişnuite, provocând erupţii intense şi de lungă durată, presiuni atât de mari pentru care metodele tehnologice avute la dispoziţie pot deveni ineficiente. Probabilitatea unor astfel de evenimente este mică, dar... Cel mai recent accident de acest fel este cel petrecut la compania BP (British Petroleum), în Golful Mexic, la 20 aprilie 2010, la o platformă de foraj situată la 80 de km de ţărmul american, într-o zonă cu adâncime mai mare decât cele de lângă ţărm. La astfel de adâncimi, presiunea zăcământului este mult mai mare, iar temperatura ţiţeiului este ridicată. Erupţia a eliberat în mediul marin cca 5000 de barili de ţiţei pe zi. La 1 mai 2010, satelitul Terra (NASA) a achiziţionat, cu ajutorul senzorului ASTER (Advanced Spaceborne Thermal Emission and Reflection radiometer), o imagine a petei de petrol
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

din Golful Mexic. Imensa pată de petrol a fost dusă de curenţii marini spre delta fluviului Mississippi. Imaginea, localizată la 29,0 grade latitudine nordică şi 88,3 grade longitudine vestică, acoperă o suprafaţă de 79,1 pe 103,9 km, la cca 32 km vest de gurile fluviului Mississippi. Variatele nuanţe de alb din imagine reflectă diferitele grosimi ale ţiţeiului din apă. Albul strălucitor indică punctul sursă a erupţiei.

Un alt grup de accidente, cu efecte de poluare a mediului marin mai puţin severe, poate fi prezent în activitatea curentă de foraj, conducând la apariţia unor pete de petrol de mică întindere, datorate
41

Info
unor erupţii în timpul operaţiilor de foraj, la care se aplică procedurile curente bazate pe prevenitoare de erupţie, respectiv fluide grele de foraj. Chiar dacă severitatea acestor accidente nu este atât de mare, impactul cumulativ asupra mediului marin impune luarea unor măsuri de monitorizare şi curăţare şi în aceste cazuri. Accidente în timpul activităţii de transport şi înmagazinare O cantitate apreciabilă din ţiţeiul extras este transportat către terminalele onshore cu petroliere mari. Cauzele principale ale accidentelor provocate de aceste petroliere, accidente care provoacă întinse pete de petrol în mediile marine, sunt coliziunile, explozii şi incendii la bordul acestor cargouri. Este de menţionat că atât accidentele provocate din activitatea de foraj, cât şi cele datorate transportului cu petroliere apar relativ rar. Frecvenţa unor astfel de evenimente, precum şi volumul petrolului dispersat în mediul marin, diferă de la un an la altul. Datorită măsurilor luate, rata accidentelor provocate de petroliere este în scădere în ultimele două decenii. Foarte periculoase sunt accidentele provocate de tancuri de gaze, folosite cu precădere în Marea Barents, a căror încărcătură este compusă din gaze lichefiate şi care pot cauza aşa-numitele explozii fără flacără, datorate evaporării rapide a gazelor lichefiate, urmate de formarea de gheţuri şi nori de gaze capabile să omoare orice vietate pe o suprafaţă de 400 km2. Riscuri mari pentru astfel de accidente sunt prezente şi în cazul rezervoarelor de ţiţei şi gaze subacvatice, precum şi în cazul reţelelor de conducte subacvatice – accidente ce pot fi provocate şi de activităţile seismice. Iată de ce devine acută necesitatea monitorizării acestor evenimente de poluare, având în vedere creşterea activităţii de exploatare a rezervelor de petrol şi gaze din bazinul Mării Negre. Suprafeţele foarte mari implicate impun folosirea imaginilor de teledetecţie în monitorizarea poluării acestor cazuri. Menţionăm existenţa unui organism internaţional sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, IMO – International Maritime Organization, care a impus reglementări internaţionale în acest domeniu din care amintim: • International Convention for the Safety of Life at Sea (SOLAS) – 1914, cu amendamentele ulterioare; • International Convention for the Prevention of Pollution of the Sea by Oil (OILPOL) – 1954; • The Convention on the Prevention of Maritime Pollution from Ships – 1973, modificată printr-un protocol în 1978 şi cunoscută ca MARPOL 73/78 Convention. Pentru exemplificarea utilizării imaginilor de teledetecţie, am selectat 41 de imagini LANDSAT ETM+ prelucrate cu ajutorul software-ului specializat în prelucrări de imagini de teledetecţie – ENVI (ITT Solution), georeferenţiate în ArcMap (software GIS-ESRI) şi mozaicate cu componente ale software-ului ArcGIS Desktop, rezultând o acoperire a bazinului Mării Negre cu includerea zonelor costiere. Diferenţele de culoare provin de la perioadele diferite ale achiziţiei imaginilor, care sunt „free”, iar în situaţia dezvoltării proiectului ele vor trebui a fi achiziţionate în perioade compatibile. Multitudinea misiunilor satelitare în operare impune existenţa unei strategii şi a unei metodologii în alegerea şi utilizarea imaginilor satelitare de teledetecţie.

Prezentăm mai jos cele mai severe accidente în care au fost implicate petroliere mari: • Petrolierul Torrey Canyon, în 1967, lângă coastele engleze şi franceze, a împrăştiat 95.000 tone de petrol; • Petrolierul Amoco Cadiz, în 1978, a împrăştiat 220.000 tone de petrol; • Petrolierul Esso Bernica, în 1978, a împrăştiat 1.100 tone de petrol în zona nordică a coastelor scoţiene; • Petrolierul Exxon Valdez (figura alăturată, foto: EVOS Trustee Council), în 1989, a împrăştiat 40.000 tone de petrol lângă coasta de sud a peninsulei Alaska; • Petrolierul Braer, în 1993, a împrăştiat 85.000 tone de petrol.
42

Info

Imaginile satelitare, obţinute cu senzori optici (imagini panchromatic alb-negru sau imagini color – multispectrale), au unele dezavantaje, şi anume: • Vizibilitate redusă în condiţii de acoperire cu nori sau, în general, în alte condiţii de vreme neprielnică; • Alarme false datorate strălucirii solare, reflectarea eronată din cauza caracteristicilor de fund al mării; • Umbra norilor; • Materiale de natura biologică care dau impresia unor pete de petrol;

Situaţii în care produsele petroliere nu pot fi văzute sau distinse faţă de mediul înconjurător. Aceste dezavantaje pot fi suplinite prin alegerea imaginilor RADAR, care nu depind de iluminarea suprafeţei de apă. Tehnicile de procesare a imaginilor RADAR, implementate în noile versiuni ale software-urilor ERDAS şi ENVI, asigură identificarea petelor de petrol chiar în situaţia unor pete subţiri. Răspunsul spectral – semnătura – agentului poluant, în cazul nostru produsul petrolier, poate fi

Exemplu de imagine radar prelucrată cu ERDAS software: digitizarea automată a petei de petrol, folosind o valoare de gri reprezentativă pentru o pată de petrol în scopul identificării limitelor petei de petrol. Acest procedeu este denumit „region grow”.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 43

Info
utilizat în aprecierea concentraţiei lui pe suprafaţa apei şi, deci, să facem distincţia diferitelor grosimi ale petelor de petrol. În afara imaginilor multitemporale, se pot crea imagini suplimentare prin procedeul de fuziune a imaginilor cu rezoluţie mai fină (de regulă imagini în mod panchromatic) cu imagini multispectrale – procedeul denumit Pansharpening, sau prin fuziunea imaginilor RADAR cu imagini multispectrale, toate aceste prelucrări făcându-se fie în timpul procesului de monitorizare, fie după, în cadrul unui proces de evaluare a accidentului de poluare. Concluzii privind utilizarea imaginilor de teledetecţie în monitorizarea petelor de petrol pe suprafeţe marine În monitorizarea petelor de petrol pe suprafeţe de apă marine un loc esenţial îl ocupă imaginile RADAR, datorită faptului că imaginile nu sunt afectate de condiţiile meteorologice. Este de menţionat, însă, că imaginile RADAR ridică probleme în identificarea şi realizarea distincţiei între petele de petrol şi pete similare cu cele de petrol. Pentru rezolvarea acestui neajuns, pe lângă imaginile RADAR, este necesară achiziţia şi a altor imagini satelitare de tip panchromatic, multispectral cu benzi spectrale din zona infraroşu (NIR) şi chiar imagini de teledetecţie aeropurtată cu senzori hiperspectrali. În baza de date cu răspunsuri spectrale, inclusiv comportamente spectrale, vor trebui incluse şi cele aferente coloniilor de alge, al căror răspuns în imaginile RADAR sunt asemănătoare cu a petelor de petrol. Se constată că pentru eficientizarea procesului de monitorizare este necesară coordonarea misiunilor satelitare utilizate cu zboruri de supraveghere aeriană – teledetecţie aeropurtată. Astfel de acţiuni coordonate sunt frecvent prezente în companiile de petrol cu activitate „offshore”. Chiar dacă imaginile RADAR puse la dispoziţie de misiunea COSMO SkyMed au o frecvenţă de două imagini zilnic, nu putem elimina utilizarea şi a celorlalte misiuni RADAR, cum ar fi RADARSAT 2, cu senzorul C-Band SAR, ERS, ENVISAT (senzorul MERIS şi ASAR) şi chiar imaginile achiziţionate de satelitul japonez ALOS (Advanced Land Observing Satellite). Clasificările automate ale petelor de petrol reprezintă direcţia în care se vor orienta preocupările autorului în perioada următoare.

im

ant ort p

INFORMARE DE PRESĂ
Mediului de Afaceri

Ministerul Economiei, Comerţului şi

Companiile ROMGAZ, Georgian Oil and G Corporation (GOG si iile iil ROMGAZ G i d Gas C ti (GOGC) State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) vor demara etapele urmatoare ale proiectului AGRI:
Societatea AGRI LNG Project Company va fi inregistrata, in perioada urmatoare, la Registrul Comertului, Project t urmatoare, r a ca societate română va avea sediul la Bucuresti şi va funcţiona în conformitate cu legislaţia română; română, sediul e e u Conform prevederilor Memorandumului de Intelegere semnat între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din Romania, Ministerul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaidjan şi Ministerul Energiei din Georgia, la data de 13 aprilie a.c., la Bucureşti, structura actionariatului este formata din cele trei companii partenere : ROMGAZ ( România ), SOCAR ( Republica Azerbaidjan ) si GOGC ( Georgia ); Fiecare companie detine un numar egal de parti sociale, reprezentand 33,33 % din capitalul social al societati AGRI LNG Project Company; Avand in vedere interesul exprimat de Republica Ungaria de a se alatura proiectului AGRI, cota fiecarui actionar in cadrul companiei de proiect urmeaza sa fie de 25 % din capitalul social ; Scopul principal al acestei societati este intocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul AGRI ; Dupa finalizarea acestui studiu, in cazul in care concluziile acestuia vor fi favorabile, va putea fi demarata etapa de atragere a investitiilor straine in vederea implementarii acestui proiect ;
44

Info

STUDII ALE MIŞCĂRILOR C R U S TA L E R E C E N T E
Dr.ing. Florin A. RĂDULESCU Memoriei inginerului geodez Ioan DRĂGOESCU, promotorul acestor studii în România.

Abstract: The paper presents some aspects of regional and local crustal recent movements studies. Are described the maps of recent vertical movements (of 1975, 1985 and 1998) information, the results in the geodynamic polygons (Gruiu–Căldărușani, Rast–Lom–Vidin–Calafat and Nehoiu–Bâsca Rozilei) and considerations on satellite GPS networks.
Modificările în timp ale reliefului continentelor se datorează unor factori geologici de natură externă (care modelează suprafaţa Terrei) şi a unor factori interni, situaţi în interiorul superficial sau mai adânc al Pământului. Dintre manifestările evidente ale acestor cauze interne fac parte mişcările verticale, de ridicare şi scufundare ale suprafeţei terestre, ale căror evidenţe sunt extrem de numeroase şi situate în diferite regiuni ale globului. Cunoscute sunt actualul Zuidersee (Olanda), oraşul Uppsala (Suedia) şi templul lui Jupiter de la Pozzuoli (Italia). Acesta din urmă are coloanele găurite de moluşte litofage la o înălţime de peste 1 m (deasupra nivelului actual al mării), indicând faptul că terenul respectiv a suferit o imersiune, după care s-a produs o mişcare de ridicare; în ultimii ani este evidentă o scufundare a terenului în care sunt încastrate coloanele templului (Rădulescu, Mocanu, 1996). În România, asemenea evidenţe sunt menţionate în Dobrogea, la Histria şi Mangalia, unde la cca 2 m sub nivelul hidrostatic s-au descoperit morminte romane şi greceşti, iar în Delta Dunării, la săparea canalului Sulina, s-au găsit schelete de elefanţi şi rinoceri, ambele constatări indicând existenţa unei mişcări de scufundare a regiunilor respective. Denumite la început de J. Gilbert mişcări epirogenetice (generatoare de continente), de V.V. Belousov – mişcări oscilatorii şi de R.W. Van Bemmelen – mişcării de undaţie, cunoscutul geolog V. Obrucev introduce termenul de mişcări
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

neotectonice, înţelegând prin aceasta mişcările tectonice cele mai noi, ce produc efecte vizibile asupra reliefului terestru. În prezent, se utilizează termenul de „mişcări crustale recente”, cu cele două variante – mişcări verticale şi orizontale. Principala metodă de studiu a mişcărilor neotectonice, cu rezultate cantitative şi precizii ridicate, este metoda geodezică, de nivelment de înaltă precizie (pentru mişcările verticale) şi a triangulaţiei şi trilateraţiei (pentru deplasările orizontale). Anterior abordării acestei metode, studiile respective s-au bazat pe observaţii geomorfologice efectuate asupra teraselor râurilor şi asupra configuraţiei reţelei hidrografice. Astfel de observaţii geomorfologice le datorăm în România lui L. Mrazec (1891), A. Penck (1891), Emm. de Martonne (1900, 1907), J. Cvijic (1908), Gh. Munteanu-Murgoci (1912), G. Vâlsan (1915, 1940), V. Mihăilescu (1932), N.M. Popp (1938), M. Paucă (1954) şi N. Orghidan (1969). Gh. Munteanu-Murgoci, într-o conferinţă din 1904 (publicată în 1912) ţinută la Societatea Regală Geografică Română, face o serie de consideraţii asupra mişcărilor ce au afectat litoralul marin şi Delta Dunării, pe baza unor informaţii istorice şi a analizei reţelei hidrografice din Dobrogea de nord. M. Paucă (1954) a constatat grosimea mare (400 m) a aluviunilor cuaternare ale conului Mureşului, dovadă a mişcărilor negative postlevantine. Mişcările de scufundare din Bazinul Pannonic sunt
45

Info
evidenţiate şi de numeroşii afluenţi ai Dunării din sectorul cuprins între confluenţa cu Drava şi Tisa, Timiş şi Morava. Studii asemănătoare au efectuat şi V. Lăzărescu şi C. Dinu (1973), prin analiza variaţiei altitudinilor teraselor celor mai înalte aparţinând bazinelor Prutului şi Siretului. Analiza respectivă a indicat o puternică ridicare transversală a Carpaţilor Orientali, activă până în Cuaternar. Ridicarea, extinzându-se transversal orogenului şi în platforma adiacentă, indică o cauză profundă, subcrustală, comună ariei orogenice şi zonei platformice. Observaţii similare au fost făcute de V. Lăzărescu (1969) asupra platformei Predeal, element geomorfologic inedit, pus în evidenţă de geograful G. Vâlsan (1940), care aprecia că această platformă s-a format la finele Pliocenului şi începutul Cuaternarului. Autorul a calculat viteza medie de ridicare a regiunii în timpul perioadei cuaternare, de 0,09-0,2 mm/an. Se compară aceste valori cu situaţia poziţiei pietrişurilor de Cândeşti la altitudinea de 1000 m în Măgura Odobeştilor, unde ar rezulta o viteză de ridicare de 0,3-0,6 mm/an. Pe baza acestor două situaţii se poate aprecia faptul că viteza de ridicare cuaternară a zonei de curbură a Carpaţilor a fost de 0,1-0,6 mm/an, valoare inferioară cu un ordin de mărime celei determinate de măsurătorile geodezice. Lăzărescu (1969) pune această diferenţă pe seama caracterului episodic al mişcărilor neotectonice şi modului diferit de manifestare în ariile orogenice, de cele din zonele de platformă. De altfel, şi geologul Gh. Munteanu-Murgoci a fost preocupat de geomorfologia Câmpiei Române, explicând direcţia cursurilor inferioare ale râurilor Buzău şi Râmnic prin mişcările de scufundare ale zonei cuprinse între Focşani şi Galaţi. Analog, explică prin scufundări locale axiale dispoziţia convergentă a reţelei hidrografice din regiunile Piteşti, Rm.-Vâlcea şi Filiaşi (Codarcea, 1957). Analiza hărţii geotectonice şi a unor fenomene geomorfologice a permis lui Radu Ciocârdel şi Miron Popescu (1965) stabilirea unor tendinţe actuale ale mişcărilor crustale verticale ale teritoriului României. Astfel, autorii menţionează mişcările de ridicare ale regiunii de curbură a Carpaţilor Orientali, tendinţele de scufundare ale Dobrogei centrale şi nordice şi a zonei dintre Galaţi şi Focşani. Sectorul valah al Platformei Moesice reprezintă o arie cu o slabă tendinţă de ridicare, care se prelungeşte şi pe teritoriul Bulgariei. Zona de frontieră cu Ungaria, aparţinând Depresiunii Pannonice, apare afectată de o mişcare de scufundare.
46

Într-o publicaţie ulterioară, R. Ciocârdel şi A. Esca (1966) au în vedere, în afara datelor geologice şi geofizice cunoscute, datele nivelmentului repetat executat pe unele trasee de către Direcţia Topografică Militară şi elaborează o hartă preliminară a mişcărilor crustale verticale recente. Această hartă reprezintă o primă imagine provizorie a tendinţelor de deplasare verticală de pe teritoriul României. Într-o lucrare publicată în 1968, R. Ciocârdel, M. Socolescu, A. Esca şi C. Teodorescu abordează o arie mai largă în jurul Mării Negre şi întocmesc o hartă a mişcărilor verticale recente ale suprafeţei crustei terestre, hartă redactată pe baza datelor publicate în Uniunea Sovietică, Ungaria, Bulgaria şi România. Din această reprezentare cartografică se remarcă două centre de ridicare intensă (în zona Kirovograd–Krivoi Rog şi în sectorul nordic al Carpaţilor Răsăriteni), separate de o zonă cu valori maxime ale mişcărilor de scufundare pe linia Odessa–Vinniţa–Jitomir. Studiile sistematice ale mişcărilor crustale recente au făcut şi fac parte din programele de cercetare ale ţărilor cu seismicitate ridicată, cum ar fi China, Statele Unite şi Japonia. Într-un articol anterior am menţionat Programul Chinez pentru Predicţia Cutremurelor sau Programul Japonez, iar în Statele Unite Programul de Reducere a Hazardului Seismic. Cercetările s-au derulat prin observaţii geodezice clasice (de nivelment repetat şi de triangulaţie şi de trilateraţie), iar mai târziu prin tehnici şi aparaturi moderne, spaţiale, cum ar fi aparatura Doppler şi, în ultimii ani, odată cu inventarea sateliţilor de navigaţie, măsurători prin tehnologie satelitară GPS (Global Positioning System). În 1987, la Vancouver, la a XVIII-a Adunare Generală a Uniunii Internaţionale de Geodezie şi Geofizică, în structura Asociaţiei Internaţionale de Geodezie s-a înfiinţat secţiunea de „Poziţionare”, destinată tocmai acestor studii cu impact asupra întregului glob, în vederea modelării proceselor geodinamice la scară locală şi regională. În cadrul acestei asociaţiei se numără şi Comisia Mişcărilor Crustale Recente, al cărei obiectiv ştiinţific a fost coordonarea studiilor geodezice în vederea elaborării hărţilor mişcărilor crustale recente pe arii largi şi în poligoane-test, destinate urmăririi în timp a deplasărilor crustale pe arii restrânse. O altă sarcină a comisiei a fost monitorizarea driftului continental, precum şi înţelegerea mişcărilor crustale în complexitatea lor şi a relaţiei lor cu alte fenomene naturale. Cooperarea Comisiei Mişcărilor Crustale Recente cu Comisia de Coordonare Internaţională a Tehnicilor Spaţiale

Info
pentru Geodezie şi Geodinamică s-a făcut cu scopul diversificării informaţiilor în regiuni clasice din Europa, America de Nord şi aria Pacifică (Rădulescu, Nacu, Mateciuc, 2002). Observaţiile geodezice, acompaniate de măsurători gravimetrice, observaţii ale maregrafelor şi ale deformărilor crustale (cu tiltmetre, straimetre şi creepmetre) au furnizat date şi informaţii utilizate la predicţia cutremurelor puternice, din zonele cu seismicitate ridicată. În România, studiul sistematic al mişcărilor crustale verticale recente prin metoda geodezică a debutat în anul 1968, în cadrul Institutului de Geofizică Aplicată. Iniţiatorul şi promotorul acestor studii a fost ing. geodez Ioan Drăgoescu (1930-1993). Acestea s-au desfăşurat sub coordonarea Comisiei Academiilor pentru Geofizică Planetară (KAPG) şi a serviciilor geodezice din Uniunea Sovietică şi ţările excomuniste (Rădulescu, Nacu, Mateciuc, 2003). Cercetările efectuate s-au concretizat în elaborarea unei hărţi preliminare a vitezelor mişcărilor crustale verticale pe teritoriul României (Drăgoescu, 1972), ce a fost inclusă în Harta Europei Centrale, scara 1 : 2 500 000, publicată în 1973 la Moscova (editori I.A. Meşcerikov şi I.D. Boulanger). O variantă îmbunătăţită a acestei prime imagini a fost finalizată în 1975 de I. Drăgoescu şi M.N. Popescu, tipărită în cadrul institutului în 1977 (scara 1 : 1 000 000) şi publicată în cadrul unei sinteze geologo-geodezice în 1978 şi 1979 (I. Cornea, I. Drăgoescu, M.N. Popescu, M. Visarion). Harta respectivă a fost întocmită pe baza celor mai vechi măsurători de nivelment geometric executat în reţeaua de ordinul I din Banat şi Transilvania, în perioada 1881-1896 şi, mai târziu, în patru perioade de timp, şi anume: 1895-1913, 1919-1941, 1949-1960 şi 1961-1972 (Cornea et al., 1978, 1979). Măsurătorile din sec. XIX au fost efectuate de Institutul Geografic Militar din Viena, iar celelalte de Direcţia Topografică Militară din Bucureşti şi IGFCOT (din 1958). Reţeaua de nivelment de ordinul I (măsurată în prima etapă, 1881-1960) a avut o lungime totală de cca 5.000 km; reperii geodezici au fost plantaţi la distanţe de cca 1,5 km, fiind alcătuiţi din plăci de fontă, încastrate în pereţii de zid sau de piatră ai clădirilor plasate, în general, pe principalele căi ferate şi drumuri naţionale. În etapa următoare (1961-1972), nivelmentul geometric de înaltă precizie s-a efectuat într-o reţea geodezică îmbunătăţită, în lungime ceva mai mare, de cca 5.800 km, alcătuită din 14 poligoane (cu lungimi de 300-1.105 km) şi 9 linii izolate, de
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

legătură cu ţările învecinate. Reţeaua se prezenta sub forma a două inele, unul în interiorul Bazinului Transilvaniei şi altul la exteriorul Carpaţilor, incluzând şi Munţii Apuseni (Cornea et al., 1979). Compensarea acestei reţele de nivelment (alcătuită din 72 linii, dintre care 63 în cadrul poligoanelor închise) s-a realizat prin metoda măsurătorilor condiţionate şi a celor indirecte; eroarea medie pătratică a diferenţelor de nivel compensate nu a depăşit ± 0,67 mm, iar eroarea pentru 1 km de drumuire a fost de ± 1,86 mm. Altitudinile calculate s-au referit la nivelul mediu al Mării Negre, în punctul Constanţa, la epoca 1975 (Popescu, Drăgoescu, 1987). Calculul vitezelor de mişcare verticală s-a făcut prin metoda reţelelor geokinetice, controlată prin metoda gradienţilor. Valorile compensate ale vitezelor s-au obţinut prin legarea reţelei compensate la punctul Giurgiuleşti (a cărei viteză de mişcare a fost apreciată la –0,2 mm/an), cu ajutorul liniei de nivelment Bărboşi–Giurgiuleşti. Cu valorile calculate în punctele reţelei s-a elaborat harta vitezelor de mişcare verticală la scara 1 : 1 000 000, cu izolinii trasate la echidistanţa de 1 mm/an şi izolinii secundare la 0,5 mm/an (Drăgoescu, Popescu, 1975). Principalul element al acestei prime hărţi este tendinţa de ridicare a Carpaţilor, în special în sectorul de la nord de Valea Trotuşului, cu viteze maxime de +6 mm/an (în zona Târgu-Neamţ–Câmpulung Moldovenesc); aria de ridicare se extinde şi în partea nordică a Platformei Moldoveneşti. O altă regiune afectată de mişcări intense de ridicare (+3,5 mm/an) s-a conturat în Carpaţii Meridionali, în zona Teregova–Petroşani, pe aria Munţilor Ţarcu, Godeanu şi Retezat. În Munţii Apuseni apar mişcări de ridicare de intensitate redusă (1,5 mm/an), iar aria Depresiunii Transilvaniei este cvasistaţionară. În sectorul vestic al ţării (Depresiunea Pannonică) se remarcă mişcări de subsidenţă (de coborâre), care depăşesc viteze de –2 mm/an (în zonele Sânnicolau Mare–Nădlac şi Sohodol). Regiunea sudică a ţării poate fi divizată în două sectoare distincte: unul, la vest de râul Argeş, cu mişcări de ridicare, şi altul, la est de Argeş, de o stabilitate relativă (–0,5 mm/an). Teritoriul dobrogean este caracterizat de o slabă tendinţă de ridicare, cu excepţia zonei litorale, unde s-au înregistrat mişcări moderate de scufundare, la sud de Constanţa (–1,5 mm/an). Această primă imagine asupra deplasărilor crustale verticale a fost inclusă în Harta regiunii carpato-balcanice, scara 1 : 1 000 000, tipărită la Budapesta în anul 1979 (Joó et al., 1981). În afara României, alte şase ţări (Polonia, Cehoslovacia,
47

Info
Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, URSS – sectorul sud-vestic) sunt incluse în harta respectivă. După cutremurul vrâncean din 4 martie 1977, s-au iniţiat măsurători de nivelment de înaltă precizie în reţeaua naţională de ordinul I. În reţeaua respectivă s-au inclus două linii suplimentare – Adjud–Ciceu şi Tg.-Jiu–Simeria –, fiind constituită în final din 15 poligoane închise, cu 59 linii de nivelment şi 1328 reperi geodezici. Valorile neînchiderilor poligoanelor respective au fost cuprinse între 0,01-1,85 mm, distribuite, în principal, în domeniul 0,42-0,69 mm (72%). Cu datele acestor măsurători de nivelment s-a calculat o altă serie de viteze de mişcare verticală. Intervalele de timp între măsurători au fost de 1015 ani (47%), 16-22 ani (36%), 23-32 ani (15%). Valorile vitezelor verticale s-au raportat la punctul fundamental Constanţa, viteza absolută a acestui punct fiind estimată la valoarea de –2,51 mm/an, apropiată de valorile obţinute la maregrafele de la Burgas şi Varna din Bulgaria (Popescu, Drăgoescu, 1986, 1987). Prelucrarea datelor geodezice s-a făcut printr-o colaborare între specialiştii Centrului de Fizica Pământului şi Seismologie (actualul Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului) şi cei ai Institutului de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea Teritoriului (IGFCOT). Harta vitezelor de mişcare verticală recentă s-a bazat pe datele nivelmetrului geometric executat în perioada 1978-1983. Imaginea geodinamică obţinută prezintă aceleaşi particularităţi generale evidenţiate în harta tipărită în 1977 (Popescu, Drăgoescu, 1986, 1987; Popescu, Lăzărescu, 1988). Se confirmă ridicarea regiunilor muntoase, iar mişcările de subsidenţă afectează ariile de câmpie şi cele depresionare. Se remarcă şi unele diferenţe faţă de imaginea anterioară. Astfel, în Dobrogea sudică s-au determinat viteze maxime de –3 mm/an într-o zonă în care s-a cartat o anomalie magnetică negativă (Rădulescu, Nacu, Mocanu, 1991). Câmpia Română este afectată de mişcări de subsidenţă mai accentuate în sectorul estic, la nord şi est de Bucureşti, cu viteze maxime de –2,0-2,5 mm/an. În sectorul central apar mişcări slabe de ridicare (+1,0 mm/an) în zonele Piteşti– Turnu Măgurele şi Alexandria–Roşiori (Figura nr. 1); spre vest, în zona Craiova–Băileşti, s-au evidenţiat mişcări de coborâre a reperilor geodezici (–1,0 mm/an). În Câmpia de Vest (Depresiunea Pannonică), aria cu maximă subsidenţă se plasează la NV de Timişoara şi la graniţa cu Ungaria (viteze de –2,00 mm/an). Aria Carpaţilor Orientali este afectată tot de mişcări de ridicare, dar de intensitate ceva mai redusă în comparaţie cu harta anterioară (viteze maxime de +5,0 mm/an în sectorul nordic al ariei orogenice). Regiunea seismogenă Vrancea este situată într-o arie cu subsidenţă redusă (–0,5 mm/an) şi într-o zonă de intensificare a deplasărilor, la nord de Năruja. În cadrul studiului mişcărilor crustale recente, ing. Ioan Drăgoescu a proiectat şi realizat un reper

Figura nr. 1: Harta mişcărilor crustale verticale recente, ediţia 1977 (după Cornea, Drăgoescu, Popescu, Visarion, 1977).
48

Info
tubular de nivelment (RTD), conceput special pentru acest gen de măsurători. Reperul respectiv (dintr-o ţeavă de plastic) este încastrat în găuri cu adâncimi de 2-6 m, funcţie de natura subsolului; ţeava este introdusă într-un alt tub protector de PVC (cu diametrul de 12 cm), care, la partea superioară, are fixată o marcă convexă de porţelan pe care se sprijină mirele în cadrul măsurătorilor. Harta vitezelor de mişcare verticală realizată în 1985 a stat la baza elaborării, în 1987, a unei hărţi a gradienţilor orizontali ai deplasărilor verticale; aceasta a evidenţiat o serie de gradienţi orizontali în poligonul din faţa curburii Carpaţilor (Mărăşeşti– Tecuci–Galaţi–Buzău–Mărăşeşti), în zona Turnu Măgurele şi la Timişoara etc. Aceste aliniamente au fost corelate cu fracturi importante, unele dintre ele având un caracter seismic activ, fiind, probabil, legate de producerea cutremurelor subcrustale din Vrancea. Harta respectivă exprimă gradienţii prin valori unghiulare, care reflectă înclinarea suprafeţei crustei terestre (Drăgoescu et al., 1989). Imaginea respectivă a făcut parte din harta ariei carpatobalcanice (coordonată de Ungaria) şi cea privind regiunea est-europeană (coordonată de fosta Uniune Sovietică), ambele la scara 1 : 2 500 000. În ambele imagini s-au figurat şi informaţiile seismotectonice cunoscute. O altă abordare a problemei gradienţilor orizontali s-a efectuat de prof. Victor Mocanu (1989) prin metoda Thurm (1978), într-o reţea pătratică cu latura de 10 km. Respectiva metodă permite determinarea modulului vectorului gradient (grad W), precum şi orientarea acestuia. Harta vectorului gradient W (scara 1 : 1 000 000) a utilizat datele vitezelor de mişcare verticală interpolate în nodurile reţelei pătratice amintite. Analiza respectivei imagini a evidenţiat existenţa unor sectoare de extensie (rectori divergenţi) şi unele coridoare cu schimbări regionale ale orientărilor vectorilor. Studii ceva mai recente (Zugrăvescu et al., 1998) au avut în vedere datele nivelmentului de înaltă precizie, executat în perioada 1893-1994, pe baza cărora s-a elaborat o nouă hartă a mişcărilor crustale verticale pe teritoriul ţării. La întocmirea acesteia s-a ţinut seama de compartimentarea crustei terestre în acest areal, conform modelului geodinamic actual, acceptat de majoritatea cercetătorilor (Zugrăvescu D., Polonic Gabriela, 1997). Imaginea obţinută prezintă unele diferenţe importante faţă de hărţile anterioare. Astfel, valorile maxime ale vitezelor verticale apar în Carpaţi, în zona Munţilor Buzăului şi Bucegilor (+5 mm/an) şi nu unde a evidenţiat harta din 1985 (în nordul Carpaţilor
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Orientali). Contactul dintre orogen şi vorland este mascat de o serie de mişcări diferenţiale, de ridicare pe aria orogenică şi de subsidenţă pe marginile platformelor. În zona de curbură a Carpaţilor se remarcă mişcări accentuate de coborâre a suprafeţei crustei acestei arii, cu valori maxime în sectorul Balta Albă (–4 mm/an). Mişcări moderate de scufundare a crustei s-au conturat şi în estul Platformei Moesice (Dobrogea sudică) şi în zona Arad–Timişoara şi Oradea. Noua imagine a tendinţelor actuale ale suprafeţei crustei au completat modelul geodinamic acceptat de specialiştii români şi au confirmat persistenţa proceselor dinamice semnalate de studiile neotectonice (Gabriela Polonic, 1985, 1986, 1988). Sunt evidenţiate clar modificările regimului mişcărilor crustale datorate fracturilor active, cum ar fi faliile Dragoş Vodă, Solca, Trotuşului, Mureşului, Cernei, Tinosu–Bărăitaru, precum şi fracturile majore Peceneaga–Camena, Capidava–Ovidiu şi falia Intramoesică. După cutremurul major din 4 martie 1977, studiul mişcărilor crustale s-a diversificat prin iniţierea unor măsurători geodezice clasice în poligoanele geodinamice Gruiu–Căldăruşani (1979), Rast–Lom (1986) şi Nehoiu–Bâsca Rozilei (1986). În cele ce urmează se vor menţiona unele elemente privind studiile derulate în cadrul acestor reţele geodezice. Poligonul-test Gruiu–Căldăruşani a fost proiectat şi realizat în vederea evidenţierii în special a deplasărilor orizontale într-un sector al faliei crustale Intramoesice Ploieşti–Fierbinţi– Călăraşi (Cornea et al., 1980). Materializarea reţelei a început în 1979 cu 12 reperi de adâncime (încastraţi în foraje tubate, cu adâncimi de cca 30 m), finalizată în 1983, cu un număr total de 32 reperi geodezici (22 de adâncime şi 10 reperi de suprafaţă) (Bonatz, Ghiţău, Rădulescu, 1994; Ghiţău et al., 1996) (Figura nr. 2). Reperii de adâncime au avut o structură complexă, fiind alcătuiţi dintr-un tub metalic p

Figura nr. 2: Amplasarea reţelei geodezice în poligonul geodinamic Gruiu-Căldăruşani.
49

Info
interior (de lungimea găurii de foraj), cimentat până în talpă şi protejat de două tuburi ceramice, cu diametre de 200 şi 400 mm (în lungime de 3 m), cu vată minerală între ele şi o placă şi un capac metalic de protecţie la partea superioară; înălţimea reperului de la sol a fost de 1,50 m. Reperii de suprafaţă au fost, de fapt, nişte borne de ciment, cu înălţimea de 2,40 m (de la sol 1,20 m), de formă paralelipipedică, la partea superioară de dimensiuni 0,40/0,40 m, iar la cea inferioară 1,20/1,20 m; placa metalică de la partea superioară era protejată de un capac metalic. Măsurătorile de trilateraţie, triangulaţie şi de nivelment geometric s-au executat, în mai multe perioade de timp, de către specialiştii Facultăţii de Geodezie (din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti), sub conducerea prof. Dumitru Ghiţău. Prelucrarea observaţiilor geodezice s-a făcut în colaborare şi cu sprijinul Fundaţiei germane „Alexander von Humboldt”, prin specialiştii Departamentului de Geodezie Teoretică al Universităţii din Bonn şi al Departamentului de Geodezie al Universităţii din Karlsruhe. Fundaţia menţionată a asigurat utilizarea unor echipamente performante (teodolite DKM-2 şi DKM-3 şi aparatură pentru măsurarea distanţelor Kern Mekometer 3000 EDM şi 5000 EDM). Prelucrarea măsurătorilor de triangulaţie şi trilateraţie executate în reţeaua iniţială (din 12 reperi de adâncime) în anii 1982 şi 1989 a remarcat deplasări orizontale pe direcţia SE-NV, cu viteze medii de 1,14 mm/an şi 1,85 mm/an; valorile mai mari ale vitezelor de deplasare orizontală s-au determinat în sectorul nord-estic şi ceva mai reduse în partea sud-vestică, în zona pârâului Gruiu. Dimensiunea redusă a reţelei geodezice (de cca 1,5 km) a evidenţiat caracterul local al deplasărilor; extinderea acesteia către NE şi SV ar fi fost în măsură să obţină informaţii certe de pe ambele flancuri ale faliei investigate (falia Intramoesică). Măsurătorile de distanţe (trilateraţie) au fost utilizate pentru determinarea parametrilor de deformaţie (de strain) prin metoda elementului finit (Nacu et al., 1994; Ghiţău et al., 1996; Nacu, 1998). S-au avut în vedere datele de observaţie din 1982, 1984, 1986 şi 1989; configuraţia axelor de extensie şi compresie, corespunzătoare celor 11 elemente finite (triunghiuri), pentru perioada maximă 19821989, nu a permis o interpretare geodinamică coerentă a acestor informaţii. Suplimentar, în poligonul Gruiu–Căldăruşani s-au efectuat şi alte investigaţii geofizice, măsurători gravimetrice, magnetice, geoelectrice şi
50

un profil seismic de reflexie, cu acoperire multiplă de ordinul 48 şi înregistrări până la 16 secunde. Măsurătorile gravimetrice au utilizat un gravimetru Lacoste–Romberg (model G), pus la dispoziţie de Fundaţia „Humboldt”, ce s-au executat în vara lui 1985 şi 1986, toamna lui 1986 şi în 1990. Observaţiile gravimetrice din 1986 s-au efectuat înainte şi după cutremurul vrâncean din 30 august (Ms = 7,0). Programul de prelucrare a datelor de observaţie corectate a fost dezvoltat de colectivul Facultăţii de Geodezie al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Corecţiile aplicate valorilor măsurate au avut în vedere eliminarea influenţelor variaţiilor mareelor terestre asupra gravităţii în fiecare punct de observaţie; aceste corecţii au fost furnizate de specialiştii germani ai Departamentului de Geodezie Teoretică al Universităţii din Bonn. Rezultatul final a fost reprezentat de imaginea anomaliei Bouguer şi a anomaliei locale în toate cele 32 puncte ale reţelei geodezice. Aceasta a evidenţiat o anomalie de minim, pe direcţia NV-SE, cu un gradient intens de variaţie în apropierea zonei în care, la suprafaţă, au apărut anterior trei cratere (prin care au erupt gaze şi noroi, la săparea unui foraj în comuna Lipia), indicând, astfel, existenţa unei fracturi principale sau satelit. S-au calculat şi prima şi a doua derivată a anomaliei Bouguer, care au arătat acelaşi minim local menţionat anterior. Măsurătorile efectuate înainte şi după seismul puternic din 30 august 1986 au indicat diferenţe de gravitate între +79 μgal şi –64 μgal, pozitive în sectorul nord-estic şi negative în cel sud-vestic. Efectele se datorează compactării diferenţiale şi, probabil, microfracturării cauzate de acest cutremur puternic, care a modificat distribuţia fluidelor în cuvertura sedimentară a subsolului regiunii (Ghiţău et al., 1996). În anii 1986, 1988 şi 1990 s-au efectuat şi măsurători ale câmpului geomagnetic cu un magnetometru protonic Geometrics. În reţeaua iniţială (din 12 reperi) nu s-au evidenţiat variaţii semnificative ale câmpului magnetic total. În 1986, specialiştii japonezi ai Universităţii Nagoya au executat măsurători geoelectrice prin metoda potenţialului natural, pe trei profile care au traversat reţeaua poligonului geodezic. În zona cu valori reduse ale câmpului geomagnetic s-a conturat o intensă anomalie electrică dipolară. Profilul seismic de reflexie, lung de cca 15 km, a traversat zona poligonului pe direcţia NESV. Pe secţiunea de timp respectivă se remarcă, în partea superioară, numeroase reflexii paralele, corespunzătoare formaţiunilor neogene, şi o reflexie intensă în baza acestora (limita Sarmaţian/

Info
Cretacic). În secvenţa inferioară s-au corelat două grupuri de reflexii, corespunzătoare sedimentelor mezozoice şi paleozoice. În sectorul central al profilului s-au înregistrat axe de difracţie în partea inferioară a cuverturii neogene, şi apare şi o descreştere a reflectivităţii seismice, datorată, probabil, fracturii Intramoesice. Un alt poligon geodezic, proiectat în vederea abordării unor studii geodinamice, a fost poligonul româno-bulgar din zona localităţilor Rast–Lom– Vidin–Calafat (Drăgoescu et al., 1988). Reţeaua de nivelment a fost constituită din 6 reperi pe malul românesc şi 18 pe malul bulgăresc; aceştia au configurat reţeaua poligonului, alcătuită din 11 poligoane închise (în lungime de 150 km) şi trei linii peste Dunăre. Plantarea reperilor s-a făcut în perioada 1983-1985 (reperi RTD, cu lungimi de 2-4 m). Reţeaua planimetrică a avut o configuraţie diferită, fiind proiectată şi realizată de partenerii bulgari. Aceasta a fost formată din 6 reperi în sectorul românesc şi 17 pe malul bulgăresc al Dunării. În această reţea s-au executat măsurători de distanţe (de către Direcţia Topografică Militară) şi măsurători unghiulare de către specialiştii bulgari. Măsurătorile de nivelment geometric s-au executat în anul 1986, care, pe linia Calafat–Rast, s-au comparat cu datele măsurătorilor din 1964, constatându-se viteze de mişcare verticală cuprinse între –12 mm/an şi +0,4 mm/an. Din cauza unor dificultăţi financiare, măsurătorile programate pentru perioada 1991-1992 nu au mai putut avea loc. Studii geodezice şi geofizice s-au efectuat şi în poligonul Nehoiu–Bâsca Rozilei, situat pe Valea Buzăului (în lungime de cca 5 km), în zona flişului paleogen al Carpaţilor Orientali. Geodinamic, acest poligon este situat în faţa subplăcii Mării Negre, în accepţiunea lui Airinei (1976), arie în care se presupune că au loc mişcări de subducţie către nord-vest, în contact cu subplaca Intra-alpină. Reţeaua geodezică respectivă a fost alcătuită din 18 reperi, plantaţi la distanţe de 500-700 m (Calotă et al., 1988). Măsurătorile geodezice au fost executate de fostul Institut de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, în colaborare cu Institutul de Geodezie al Universităţii din Karlsruhe, în fiecare an, începând din 1985, şi înainte şi după seismul din 30 august 1986. În afara măsurătorilor geodezice, s-au efectuat şi măsurători gravimetrice, cu un gravimetru La Coste–Romberg. Pentru perioada 1986 (înainte de seismul din 30 august)-1988, s-au determinat vectorii de deplasare orizontală care,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

cu excepţia a patru puncte stabile (fără deplasări), s-au obţinut direcţii de mişcare haotice, ce nu pot fi integrate într-o viziune coerentă. După seismul major din 4 martie 1977, s-au iniţiat măsurători de nivelment de înaltă precizie în poligonul (din reţeaua de ordinul I) Mărăşeşti– Tecuci–Galaţi–Făurei–Buzău–Mărăşeşti, poligon situat în faţa curburii Carpaţilor Orientali, din vecinătatea zonei seismic-active Vrancea. Din punct de vedere tectonic, acest poligon regional este situat în cea mai mare parte în aria de avanfosă şi în sectorul vestic al Platformei Moesice şi al Promontoriului Nord-Dobrogean. Particularitatea principală a acestui areal, în special în sectorul vestic, este grosimea mare a cuverturii sedimentare; pe flancul estic al Depresiunii Focşani–Odobeşti, sondajele seismice de adâncime au determinat grosimi ale acestui domeniu crustal de 17-18 km (Rădulescu, 1979, 1981, 1991). Lucrările de foraj şi studiile geofizice au indicat prezenţa unor fracturi crustale majore, orientate NV-SE, cum ar fi prelungirea faliilor dobrogene Peceneaga–Camena şi Capidava–Ovidiu. Variaţiile relative ale înălţimii reperilor pe linia Mărăşeşti–Fileşti în perioada de timp între 1961 şi 1986 au indicat, pe un fond cvasistaţionar, schimbări locale semnificative (pozitive şi negative) în zona faliei Peceneaga– Camena (a prelungirii acesteia). Trebuie amintit şi faptul că preocupări similare a avut şi are Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ştefănescu” (al Academiei Române) în cadrul unui program ştiinţific intitulat “Studii geofizice complexe în ariile geodinamice active, în special în zona seismogenă Vrancea”. În afara unor studii geofizice (gravimetrice, geomagnetice, geoelectrice, maree terestre), s-au monitorizat deformările crustei terestre în trei poligoane geodinamice: Căldăruşani–Tulnici, Crăciuneşti– Padeş şi Delta Dunării–Mangalia. Observaţiile efectuate au evidenţiat existenţa unor deplasări orizontale şi verticale, corelate cu particularităţile tectonice ale ariilor respective. Anul 1995 a marcat începutul studiilor satelitare GPS în România, în cadrul unui proiect european CERGOP (Central European Geodynamic Project), destinat studiilor geodinamice în zona Europei Centrale. Proiectul, finanţat de Comunitatea Europeană, a debutat în 1994 în cadrul reţelei geodezice CEGRN, care a acoperit teritoriile a 10 ţări (Austria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria), fiind constituită din 31 reperi GPS. Din 1995, reţeaua s-a extins şi pe teritoriul României cu încă 8 reperi.
51

Info
Obiectivele ştiinţifice ale proiectului CERGOP au fost următoarele: interpretarea studiilor de geodinamică în contextul tectonic al Europei Centrale; investigarea structurii zonei Tornquist– Teisseyre, a Bazinului Pannonic şi a orogenului carpatic; crearea unui cadru de referinţă pentru studiile ulterioare; stabilirea unor colaborări extinse, a unui schimb de date şi informaţii, precum şi publicarea în comun a rezultatelor cercetărilor; crearea unor baze de date privind punctele reţelei CEGRN. Reţeaua românească CEGRN a fost alcătuită din cinci puncte, amplasate pe aria orogenului carpatic (Tismana, Fundata, Vrancea, Vatra Dornei şi Gilău), un reper în cadrul Orogenului Nord-Dobrogean (Măcin), unul în Platforma Moldovenească (Iaşi) şi unul în Platforma Moesică (Măgurele). Reperii respectivi au fost plantaţi în anul 1994, fiind alcătuiţi dintr-un reper principal, unul adiţional şi o gaură liberă (de rezervă). Reperul principal şi cel adiţional au fost alcătuiţi dintr-un şurub de oţel (protejat de un capac de protecţie), fixat prin cimentare într-o gaură practicată în roca amplasamentului respectiv (Rădulescu et al., 2003). În reţeaua geodezică respectivă (Figura nr. 3) s-au executat măsurători în anii 1995, 1996, 1997, 1999 şi 2001. Aparatura utilizată (receptori tip Trimble SSE şi SSI) a fost pusă la dispoziţie de partenerii germani din cadrul Agenţiei Federale pentru Cartografie şi Geodezie (din Frankfurt pe Main). Unii dintre reperii reţelei CEGRN (Central European Geodynamic Regional Network) – Vrancea, Măgurele, Iaşi, Măcin, Fundata – au fost incluşi (începând din 1997) în reţeaua de măsurători geodezice derulate în cadrul unui proiect internaţional (SFB 461, iniţiat de Universitatea din Karlsruhe, Germania), destinat descifrării proceselor geodinamice responsabile de producerea seismelor puternice din aria seismicactivă Vrancea. Prelucrarea datelor GPS s-a făcut în mai multe centre de profil din Austria (Graz), Cehia (Zdiby), Croaţia (Zagreb), Germania (Frankfurt pe Main), Italia (Udine), Polonia (Varşovia), Slovacia (Bratislava) şi Ungaria (Penc). Prelucrarea măsurătorilor executate în anii 1995, 1996 şi 1997 prin elaborarea a trei modele ale vitezelor (unul, analitic, bazat pe constrângerile unei reţele libere) a evidenţiat viteze relative de deplasare orizontală cu valori mici, sub 3 mm/ an, cu excepţia reperilor de la Iaşi şi Tismana. În privinţa deplasărilor verticale, acestea au valori mai mari (de ordinul ±5 mm/an), cu excepţia reperului de la Vatra Dornei, care depăşeşte +15 mm/an (Becker et al., 1988). Datorită intervalului de timp relativ mic (1997-1995), autorii nu au putut trage nişte concluzii ferme, rezultatele obţinute fiind nesemnificative. Reţeaua geodezică CEGRN de pe teritoriul României a fost, ulterior, îndesită în anii următori (1997, 2000, 2002 şi 2003), ajungându-se să fie compusă din 56 staţii GPS şi purtând denumirea de „reţeaua Vrancea”. În 1997, reţeaua proiectată şi materializată a fost „centrată” pe zona seismogenă Vrancea şi a fost formată din 25 de puncte (incluzându-se şi 5 puncte din reţeaua CEGRN).

Figura nr. 3: Reţeaua CEGRN de pe teritoriul României.
52

Info
Datele de observaţie obţinute în „reţeaua Vrancea” (extinsă) au permis o analiză a deformărilor crustale din acest areal, în perioada 1998-2000 (Mateciuc, 2010). S-a utilizat metoda elementului finit, metodă testată anterior în poligonul geodinamic Gruiu–Căldăruşani. În reţeaua respectivă s-au definit 42 elemente finite (triunghiuri), în care s-au determinat valorile deformărilor (strain-ului) maxime şi minime, care au indicat valori anomale în zonele cu activitate seismică intensă şi o mişcare de rotaţie a reţelei. În încheierea acestei sumare treceri în revistă a studiului mişcărilor crustale recente vom face unele consideraţii asupra particularităţilor geodinamice actuale ale teritoriului României. Astfel, în toate cele trei hărţi realizate (din 1975, 1985 şi 1998) privind vitezele deplasărilor verticale apar tendinţe similare, şi anume: regiunile muntoase sunt afectate de mişcări de ridicare, iar platformele (câmpiile) mişcări de subsidenţă (scufundare), de diferite intensităţi. Mişcările pozitive cele mai intense (+5-6 mm/an) au apărut în primele imagini, în nordul Carpaţilor Orientali (în nordul Văii Trotuşului) şi, ceva mai reduse (+ 3,5 mm/an), în Carpaţii Meridionali, la vestul Văii Oltului, în Munţii Banatului. În harta din 1998, autorii (D. Zugrăvescu, Gabriela Polonic, M. Horomnea, V. Dragomir) au evidenţiat aceste mişcări intense (+5 mm/an) în zona de curbură (M. Buzăului) şi în M. Bucegi. Viteze reduse de ridicare apar în regiunea epicentrală Vrancea, cu activitate seismică subcrustală persistentă. Mişcările intense de ridicare din Carpaţii Orientali au fost legate de tendinţa de scufundare a discontinuităţii Moho prin schimbarea de fază ce are loc în acest domeniu situat în baza crustei (Lăzărescu et al., 1980). Blocul sudic al Carpaţilor Orientali pare a avea deplasări similare sectorului estic al Carpaţilor Meridionali. Falia Oltului separă acest bloc crustal de blocul adiacent vestic, care este compus din masivele muntoase dintre Olt şi Jiu. În harta din 1985, Platforma Moesică se evidenţiază printr-o intensificare a mişcărilor de subsidenţă, în special în sectorul estic al Dobrogei centrale şi sudice, precum şi la NV de Bucureşti (–3,0 mm/an), arie legată de regiunea depresionară din faţa Carpaţilor Meridionali. Sectorul românesc al Bazinului Pannonic este afectat de tendinţe de scufundare (cu viteze de –2 mm/an), unitate tectonică cu o structură crustală particulară, cu adâncimi ale limitei Moho de 24-28 km şi o zonă de tranziţie crustă/manta de grosime 2-4 km.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Unele dintre fracturile crustale majore s-au manifestat prin configuraţia izoliniilor vitezelor de mişcare verticală. Astfel, falia Peceneaga–Camena separă aria de subsidenţă din estul oraşului Bacău (cu viteze de –1,0 mm/an) de zona de ridicare corespunzătoare Avanfosei carpatice (+1,5 mm/an) şi arealul dintre Bârlad şi Galaţi. În Dobrogea, falia Capidava–Ovidiu limitează sectorul nordic al zonei de subsidenţă (cu viteze de –3,0 mm/an) Constanţa–Negru Vodă. Falia Trotuşului desparte blocul nordic, cu ridicări maxime ale Carpaţilor Orientali, de sectorul sudic al acestora, printr-un cordon cu valori minime ale vitezelor (+1,0 mm/an). Aceste câteva exemple relevă importanţa studiului acestor mişcări crustale recente, cu implicaţii directe în abordarea şi derularea cercetărilor privind predicţia cutremurelor puternice din ariile seismogene.

Bibliografie selectivă:
Calotă, C., Lăzărescu, V., Moldoveanu, T., Zugrăvescu, D. – Variații în timp ale gravității în poligoane geodinamice din România, St. cerc. geol. geofiz. geogr., seria Geofiz., 26, 1988, p. 3-16. Cornea, I., Drăgoescu, I., Popescu, M., Visarion, M. – Monografia mișcărilor crustale verticale recente în Republica Socialistă România, preprint ICEFIZ – CFPS, 1978, 115 p. Drăgoescu, I., Popescu, M. – Harta mișcărilor crustale verticale recente pe teritoriul R.S. România, ediţia 1975, Arhiva Inst. Geol. al României. Ghiţău, D., Ilieş, A., Moldoveanu, C., Marcu, C., Săvulescu, C., Rădulescu, F., Nacu, V., Danchiv, Dorina, Mateciuc, D., Biter, M., Diaconescu, Camelia – Results of geodetic geophysical studies carried out in the Gruiu–Căldărușani test-polygon, Rom. Reports in Physics, 48, 9-10, 1996, p. 913-934. Popescu, M.N., Drăgoescu, I. – Maps of recent vertical crustal movements in Romania: Similarities and differences, J. Geodynamics, 8, 1987, p. 123-126. Rădulescu, F., Nacu, V., Mocanu, V. – Study of Recent Crustal Movements, preprint Center for Earth’s Physics, 1991, 103 p. Rădulescu, F., Nacu, V., Mateciuc, D. – Studiul mișcărilor crustale recente prin metode geodezice, St. cerc. geofiz., 41, 2003, p. 3-18. Visarion, M., Drăgoescu, I. – Contributions on the Earth’s crust vertical movements in Romania, Rev. Roum. Géol. Géophys. Géogr., Sér. Géophys., 19, 1975, p. 21-26. Zugrăvescu, D., Polonic, Gabriela, Horomnea, M., Dragomir, V. – Recent vertical crustal movements on the Romanian territory, major tectonic compartments and their relative dynamics, Rev. Roum. Géophys., 42, 1998, p. 3-14.
53

Info
F O L O S I R E A P E T R O LU LU I TIMPURILE VECHI ÎN

Jurist Ion M. UNGUREANU
(urmare din numarul trecut)

În 1550 este menţionată meseria de „fântânar”. Nu există nici o îndoială că primii care au trecut la scoaterea petrolului din pământ au fost constructorii de fântâni pentru apă. Ulterior, fântânarul se îndeletnicea şi cu scoaterea din puţuri a petrolului sau a păcurii pe care o vindea. Fântânăritul şi păcuritul erau specifice şi în satul Hâzeşti-Păcureţi din judeţul Prahova. Şi acum unele familii poartă numele de „Păcureţu”, chiar şi la Ţicleni avem familii cu acest nume, venite din acea zonă, după 1954. Pe la 1646, călătorind pe dealurile de la Mosoare-Dofteana-Poieni şi Păcura din judeţul Bacău, călugărul Baudinus este impresionat de numeroasele gropi, din care ţăranii scoteau păcura pe care o foloseau la ungerea osiilor căruţelor şi chiar ca medicament. Lambă din Câmpina, în 1697, vinde feciorului „Dumnealui Postelnicul Vasile o parte din moşia Câmpina compusă din câmp, din păduri, din apă, din păcuri etc.” Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, consemna în 1716 că pe malurile Tazlăului Sărat, nu departe de Moineşti, izvorăşte o răşină minerală de care se servesc ţăranii pentru ungerea osiilor la căruţe. Dintr-o hotărnicie datând din 1729, cu localizare la Câmpina, reţinem: „Trăgându-se a doua oară spre Buneşti am pus piatră în apa Doftanei, hotaru şi trăgându-se până în Siliştea Târgului. Până în Doftana spre Telega, am pus piatră d-n sus de fântânile cu păcurile etc”. În 1740 apare, la Alba Iulia, Valachiae cibalutanae subteraneae descriptionae de Mihailis Schendo, scrisă în limba latină, care, în harta publicată în anexa de la sfârşitul lucrării, menţionează urme bituminoase şi în Oltenia.
54

Trebuie să reţinem că în Transilvania s-a păstrat scrierea în limba latină fără întrerupere, deci deosebit de situaţia Ţării Româneşti şi a Moldovei.

Descriptio Moldaviae, în care marele cărturar Dimitrie Cantemir descrie păcurile din ținutul Moineștiului.

Info
Petcu Braşoveanu se jeluieşte domnului la 1745 că jupânesele Ilinca şi Chiajna i-au încălcat hotarele moşiei de 200 de stânjeni timp de 17 ani, cerând dijmă de bucate şi partea lui de 700 de vedre de păcură, dar Divanul îi aprobă numai 300 de vedre socotind vadra cu o jumătate de taler1. Tot la 1745, domnitorul Constantin Şuţu acordă drepturi de exploatare asupra unor moşii cu puţuri unor moşneni în zona Văleni de Munte „…zicând Moşnenii că ei au moşia cu puţuri cu păcuri ce se numeşte Izeşti ot sud Sac2, care au stăpânit-o din vechime moşii lor, părinţii lor şi ei împreună cu puţuri necontenit…” Consulul Austriei la Bucureşti, Ştefan Raicevici, menţiona la 1788 că ţiţeiul se găseşte la adâncimi mici, amestecat cu apă, că este de două feluri – negru şi roşu –, că localnicii îl folosesc ca medicament şi ca unsoare pentru căruţe iar boierii îl întrebuinţează la iluminatul curţilor în timpul nopţii. Tot la 1788, călătorul florentin Domenico Sestini – profesor la Universitatea din Pisa –, cu prilejul călătoriei în Valahia şi Moldova, printre altele consemna: „Nu cred că există în Europa un pământ mai bogat în salpetru ca cele două provincii (...). Domnitorul este obligat să trimită la Constantinopol 20.000 ocale de salpetru (...). Aici abundă catranul natural de două feluri: unul roşu şi altul negru, extras prin săparea la mică adâncime în pământ. Uneori se întâlneşte o vână din acest bitum lichid pur, dar, mai adesea, amestecat cu apă într-un bazin natural, de unde se strânge cu o lingură mare de lemn bitumul care s-a separat deasupra. Catranul roşu e un fel de asfalt care poate fi întrebuinţat, fără altă pregătire, ca leac pentru vindecarea unor boli la animale, dar, în general, serveşte pentru ungerea roţilor de care şi pentru a fi ars pe timpul nopţii, în curţile boiereşti”.3 În Codul lui Caragea din Ţara Românească şi al lui Calimachi din Moldova, din zorii secolului al XIX-lea, era stabilit dreptul domnului de a exploata minele, după care Regulamentul Organic dădea dreptul proprietarului suprafeţelor de teren să exploateze subsolul, dar cu obligaţia de a plăti
Talerul era monedă olandeză care circula în Ţările Române. (Mica enciclopedie – Moneda, autor Costin Kiriţescu, Bucureşti, 1984). 2 Saac sau Săcuieni – fost judeţ între judeţele Prahova şi Buzău, actualmente cea mai mare parte este cuprinsă în jud. Prahova. 3 Prin Țările Române – călători străini din secolul al XIX-lea – antologie, traducere, studiu introductiv şi note de Simona Vărzaru, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984, p. 50.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010
1

zeciuiala în favoarea cârmuirii. Totuşi, păcurarii erau scutiţi de zeciuială. Ulterior, păcura fiind tot mai mult căutată, interesul domnitorului conduce la hotărârea că petrolul extras este al domnitorului, stabilind pentru „fântânari” o plată pentru fiecare găleată extrasă. Consulul englez Wilkinson face o constatare în 1815 destul de interesantă: că păcura se găseşte în apropierea lentilelor de sare, dovedită mai târziu şi de ştiinţa geologică. Dintr-un act de vânzare-cumpărare datat noiembrie 1822, aflăm despre vânzarea unei gropi „cu păcură în schelă, în coasta de la vale de puţul lui Sârghie plină cu pământ ca de cincizeci de ani astupată, care această groapă e numai pe patru oameni şi noi din păreţii noştri dăm o sută şaizeci de zile partea jumătate vândută tocmeala ne-a fost lei 18, iar numitul să aibă a o destupa în pace”. Petrolul românesc continuă să intereseze pe mulţi străini. Astfel, misiunea ştiinţifică condusă de savantul rus Anatol Demidoff din perioada 1837-1840 în Ţările Române remarcă lipsa de interes a notabilităţilor pentru o bogăţie ca aceea a unsorilor. El consemna că, în 1837, din puţurile de la Păcureţi se extrăgeau anual 225.000 kg de păcură şi că din unele puţuri chiar 15-80 kg zilnic. În 1804, Andreiaş Wolf – medicul oraşului Sibiu – scrie despre izvoarele de gudron mineral pe care moldovenii îl numesc păcură şi-l foloseau ca unsoare pentru hamuri şi căruţe şi ca leac împotriva înţepăturilor de insecte. La 16 februarie 1819, domnitorul Alexandru Şuţu dă o procură vameşilor de la Câmpina ca să trimită „patru sute de vedre de păcură fără nici un fel de amestecătură, sau apă” de la Ţintea şi Doftăneşti. În 1835 se extrăgea de la Păcureţi – Prahova „până la 80 kilogramuri” pe zi din gropi săpate.4 Perioada 1830-1840 cunoaşte o intensificare a încercărilor de a distila ţiţeiul şi se ajunge la izbânda obţinerii petrolului lampant – izvor de lumină mai puternic şi mai ieftin, care inaugurează o nouă etapă a istoriei petrolului. La Lucăceşti apare, în anul 1840, prima distilerie de ţiţei, numită „găzărie“, după care numărul distileriilor de capacităţi mici, rudimentare, creşte vertiginos. Profesorul de la Sf. Sava, Vaillant, în perioada 1840-1844, face o descriere a puţurilor de păcuri de la Păcureţi, Câmpina, Telega şi Băicoi, remarcând adâncimea acestora de 30-40 metri, precum şi o producţie aproximativă de 100 kg/puţ şi zi. În
Ion Leţea – Geografia petrolului pe glob, Bucureşti, 1974, p. 15.
55
4

Info
prima etapă au fost la modă puţurile cu crivac. Crivacul era un cilindru din lemn de stejar, cu o lungime medie de 1,80 m şi cu diametrul de 12 cm, prevăzut la extremităţi cu două braţe opuse, având două manivele şi fiind aşezat pe două furci, pentru a se putea învârti în jurul axului său cu ajutorul celor două manivele. Pe el se monta şi o opritoare, precum şi frâna. La început, pe crivac era înfăşurată o frânghie de cânepă, unsă, iar, ulterior, înlocuită cu cablu de sârmă de oţel, având la capătul ei hârdăul. Crivacul era acţionat de forţa umană. vie şi fără fum, dar, aşa cum se ştie, 5 ani mai târziu Bucureştiul va fi primul oraş din lume care trece la iluminatul public pe bază de petrol lampant. Din vechime, cete de moşneni, tovărăşii restrânse de ţărani, prin mijloace rudimentare, săpau gropoaie, puţuri, din care scoteau ţiţei în folosul lor. Când terenul nu le aparţinea, dijmuiau ţiţeiul cu proprietarul terenului, după „obiceiul pământului”. Aceste puţuri sau gropoaie erau săpate, consolidate cu o anumită măiestrie, ele fiind moştenite şi exploatate de mai multe generaţii, cum rezultă şi din cele prezentate mai înainte. Pentru îndepărtarea primejdiei gazelor toxice din puţurile adânci se proceda la coborârea de încărcături de zăpadă, care absorbeau emanaţiile nocive.5 Dar nu numai atât. Se asigura iluminatul cu ajutorul unei oglinzi şi, prin alte sisteme primitive, se făcea aerisirea, spre exemplu, prin mişcarea ritmică a unui vârf de brad la gura puţului, iar mai târziu, la puţurile mai adânci, cu vârtelniţa manuală sau foale, după care s-a trecut la folosirea ventilatoarelor aspiratoare, deoarece nefiind lumină şi aer, datorită prezenţei gazelor, şi a primejdiei de explozie, nu se putea folosi nici un alt mijloc de iluminat şi aerisire.

Puț de mână cu crivac. Oglinda servea iluminării puțului.

Începutul secolului al XIX-lea cunoaşte o intensificare a activităţii economice, prelungită şi după apusul soarelui, care impunea găsirea unor soluţii mai ieftine de iluminat, când uleiul de rapiţă, lumânările de ceară şi seu aveau un preţ tot mai ridicat. În ţările producătoare de petrol din acea vreme, în special România, Galiţia şi Rusia, îşi fac apariţia o serie de distilerii rudimentare de ţiţei, care ajung la obţinerea petrolului lampant, ceea ce a determinat creşterea interesului pentru petrol. În anul 1844, prinţul Bibescu, domnitorul Ţării Româneşti, intenţiona să acorde la doi mari financiari ruşi – Trandafiloff şi Zaporovsky – concesiunea puţurilor de petrol din Muntenia. Boierii ţării se opun înstrăinării exploatării subsolului, aşa că ideea domnitorului nu prinde viaţă. Aceasta, desigur, după ce în 1832 intrase în vigoare Regulamentul Organic, care consacrase sistemul accesiunii, în sensul că exploatarea bogăţiilor subsolului este la latitudinea proprietarului suprafeţei, care avea obligaţia ca într-un termen dat să o pună în exploatare sau să o cedeze altei persoane. Un farmacist din Galiţia – Lukasiewitz – obţine un petrol care să poată fi ars în lămpi, cu o lumină
56

Hecna trasă de cal.

O bună perioadă de timp ţărani „păcureţi” au practicat un fel de geologie empirică, aceştia putând, prin analiza unei probe de pământ, adusă de multe ori într-o basma din diferite locuri, să stabilească cu o relativă exactitate, după culoarea şi mirosul acesteia, dacă zona de unde a fost recoltată proba este purtătoare de ţiţei. Crescând nevoile de ţiţei, a trebuit să se găsească soluţiile vremii pentru a se săpa puţuri mai adânci. O astfel de soluţie a fost „hecna” trasă de cal, cu ajutorul căreia se atingeau adâncimi de
5

I.M. Ştefan – Din istoria tehnicii românești, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p. 53.

Info
200-250 metri. Hecna prelua funcţiile crivacului, dar era acţionată de cal, înlocuind efortul uman. În plus faţă de crivac, frânghiile se înfăşurau în sens contrar – una în partea inferioară şi una în partea superioară, astfel că, prin învârtirea porumbarului în jurul axului vertical, cu ajutorul calului, un hârdău cobora, iar al doilea se ridica plin. Calul făcea o mişcare de rotaţie în jurul axului vertical al hecnei. La o hecnă erau 5-6 lucrători, care se schimbau succesiv la operaţiunile ce le aveau de făcut. Hecna a apărut în jurul anului 1850 la Păcureţi – Prahova. Ulterior, în Moldova, prima hecnă a fost folosită la Schela Caşin, apoi şi la celelalte. „Unsorile” rezultau din ceea ce mai rămânea din ţiţei în urma evaporării naturale a fracţiilor de hidrocarburi mai uşoare. Sigur că s-a încercat obţinerea mai rapidă a „unsorii” (păcurii) din ţiţei cu ajutorul focului, însă vaporii se aprindeau şi practic ardea tot produsul. De aici a încolţit ideea distilării, similară producerii ţuicii. Rezultatele au fost încurajatoare, chiar dacă s-au mai produs şi unele incendii. Şi au fost şi surprize plăcute. Prin distilare s-au obţinut o serie de lichide, primele cu densitate mai mică – foarte volatile, cu mare pericol de foc –, iar, pe măsură ce creştea şi temperatura de distilare, lichidele obţinute aveau o densitate mai mare, dar acestea din urmă nu mai erau aşa de volatile ca primele. La temperatura normală aveau o inflamabilitate mai scăzută. Aşa s-a ajuns şi la lampant. În ţara noastră, primele instalaţii de prelucrare a ţiţeiului sunt considerate găzăriile construite la Lucăceşti – Bacău, prima a lui N. Choss în anul 1840, iar cealaltă a lui M. Helmsohn în anul 1844. Şi năstruşnica idee de a folosi lampantul pentru iluminat, în premieră mondială, a aparţinut românilor. Impropriu, în vorbirea populară, lampantului i se zicea „gaz” sau „gaz de lampă”, de unde şi petroliştilor li se mai zicea „găzari” chiar şi până în timpurile noastre. De la economicitatea, eficienţa şi chibzuinţa cu care trebuia folosit „gazul”, nu întâmplător celor care au o eficienţă scăzută în ceea ce fac li se spune că „au ars gazul de pomană”, preluat din latineşte: „Oleum et operam perdere” (A-şi pierde degeaba uleiul din lampă). Deplasarea cu „gaz” spre comercializare pe anumite rute a condus la botezarea acestora ca „Drumul găzarului”, în mod analog ca şi „Drumul sării”. De altfel, folosirea petrolului pentru iluminat a fost principalul motiv care a determinat crearea industriei petrolifere. Rene Sedillot se întreabă: „Cine a inventat lampa cu petrol?” Şi tot el răspunde: „Bineînţeles,
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

invenţia aparţine cu precădere ţărilor în care se poate găsi petrol; folosirea mult preţuitului lichid este rodul propriei sale existenţe. Căci în vremea aceea nimănui nu-i putea veni ideea să transporte cu mari cheltuieli uleiul mineral, pentru a-i asigura debuşeuri departe de locul de extracţie. Prioritatea pare să aparţină românilor, care dispun de zone petrolifere de curând reperate; ei învaţă să colecteze şi să folosească petrolul. Pentru ei, încă din primii ani ai secolului al XIXlea, petrolul devine, la o scară bine delimitată, un mijloc de iluminat. Rafinat în Moldova, va fi distribuit la Bucureşti”.6 Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. Documentele de arhivă despre cheltuielile pentru iluminarea capitalei noastre pe anul 1857 atestă că primele lămpi cu petrol lampant au fost instalate şi aprinse la sfârşitul anului 1856. Treptat, treptat, acestea vor înlocui lămpile cu ulei de rapiţă, care costau de două ori mai mult decât cele pe bază de lampant. Al doilea oraş din ţară iluminat cu petrol lampant a fost Ploieştiul, cu un an înainte de iluminarea Vienei. În 1858 s-a trecut la iluminatul public cu lămpi de petrol la Iaşi7. Să vedem cum priveau oltenii această noutate a iluminatului pe bază de petrol lampant: La 9 decembrie 1860, Consiliul Municipal Bucureşti răspundea unei adrese primite de la Prefectura judeţului Gorj că iluminarea cu petrol lampant pe timp de un an, inclusiv instalarea şi întreţinerea unei singure lămpi, este estimată la 12 galbeni. Totodată, în adresă se arăta că „lumina unei lămpi are puterea de 5-6 lumânări de seu şi străbate 25-30 de stânjeni”. În Istoria Târgu-Jiului, Alexandru Ştefulescu menţionează că „La 1846 se înfiinţează felinarele pe strade în număr de 40 cu stâlpi de lemn văpsiţi şi cu lumânări de său”8. În aceeaşi lucrare, autorul elogiază personalitatea lui D.C. Frumuşanu, numit profesor al „şcoalei normale din TârguJiului” (1849-1856), iar la 1864 revizor şcolar, şi ca „Preşedinte de Magistrat” (primar al oraşului Târgu-Jiu), în timp de 5 ani, „introducând o iluminare a oraşului mai sistematizată”9, bineînţeles, pe bază de lampant.
Rene Sedillot – Istoria petrolului, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 58. 7 Istoria României în date, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1971, p. 205. 8 Alexandru Ştefulescu – Istoria Târgu-Jiului, ediţia I, 1906, p. 52. 9 Idem, p. 186.
57
6

Info
În 1861 erau interesate de iluminarea cu petrol lampant târgurile Baia de Aramă şi Horezu – înaintea Râmnicului-Sărat şi a Câmpinei care aveau resursele necesare. Tot în 1861 are loc licitaţia pentru iluminarea oraşului Turnu-Severin cu 64 de felinare. Anterior trecerii la folosirea petrolului lampant – la 15 mai 1812 –, Divanul Ţării Româneşti avea la ordinea de zi de discutat cererea „boierilor divăniţi ai Craiovei” prin care solicitau „a se trimite… negustori cu păcură… pentru aprovizionarea masalalelor”10. Contractul din 3 mai 1848 prevedea că Gheorghe Prunoiu şi D. Gogulescu, „păcureţul”, răzeşi înstăriţi din Păcureţi – Prahova, se obligau să vândă Magistraturii din Slatina 4000 ocale de „păcură din cea grasă de Ţara Românească”, necesară pentru construirea podului peste Olt11. La 26 martie 1862, Costache Sorescu din Ploieşti se adresează Ministerului Cultelor, solicitând să i se aprobe dreptul de a exploata păcura de pe moşiile mânăstirilor Mărgineni şi Govora – aceasta din urmă din „districtul Gorj, unde a dovedit oarecare vine de păcură”12. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului al XX-lea, industria extractivă de petrol din România, dar şi din alte ţări din Europa, America, Asia, cunoaşte o vertiginoasă dezvoltare, excluzând sincopele cauzate de primul război mondial. Începe să se recunoască o superioritate a petrolului faţă de cărbuni, care erau utilizaţi la maşinile cu aburi. Maşinile cu aburi de pe vapoare sunt transformate pentru a funcţiona cu petrol, care ocupă de două ori mai puţin loc şi încălzeşte de trei ori mai repede. La vremea respectivă era şi de 10 ori mai ieftin decât cărbunele. Imediat începe utilizarea petrolului şi pe vasele de război şi comerciale – americane, apoi cele franceze. Rusia echipează cu maşini cu aburi pe bază de petrol navele de la Marea Caspică şi, apoi, chiar şi locomotivele trenurilor de mare distanţă. În 1870, fostul chelner de cafenea – belgianul Ettiene Lenoir (naturalizat francez după războiul franco-prusac din 1870) – a inventat un aparat
Masală, s.f. (înv.) – Torţă, faclă – Din ngr. Masalas; Masalagiu – persoană care purta sau aprindea masalalele pe străzi – Vezi Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Ediţia 1975, p. 525. 11 Constantin M. Boncu – Contribuții la Istoria Petrolului românesc, Editura Academiei R.S.R., p. 132. 12 Idem, p. 432.
58
10

în care un piston era pus în mişcare de către un amestec de gaz cu aer, care se dilata când era aprins de la o scânteie electrică, pentru care obţine brevet. Se naşte motorul cu ardere internă. Inginerul german Nicolaus August Otto îl perfecţionează, botezându-l „motor în patru timpi”, cunoscut şi sub numele de „motorul Otto”. Cei patru timpi sunt bine cunoscuţi: 1 – Aspiraţia de carburant şi aer. 2 – Compresia. 3 – Explozia urmare aprinderii. 4 – În final evacuarea gazelor. Un coleg al lui Otto, Gotlieb Daimler, în 1885 montează pe o bicicletă primul motor cu ardere internă cu un singur piston, folosind drept carburant benzina. De acum, petrolul începe a nu mai fi folosit la încălzirea şi producerea aburului, ci pentru ardere internă în cilindrii motoarelor. Daimler a devenit marcă de automobil bine cunoscută. La Mannheim, în 1886, Karl Benz construieşte un triciclu, pus în mişcare de un motor orizontal în patru timpi, cu o singură viteză, funcţionând pe bază de benzină. La 1890, automobilul devine articol comercial. După benzină şi petrolul lampant, intră în rol şi motorina. În 1893, germanul Rudolf Diesel concepe şi realizează motorul ce-i poartă numele, funcţionând pe motorină – fără aprindere prin scânteie şi fără carburator. Se inventează avionul care foloseşte kerosenul obţinut tot din petrol. Se dezvoltă petrochimia – o mare consumatoare de petrol. Aceştia au fost importanţii acceleratori ai erei petrolului. Concomitent, s-a dezvoltat sistemul de transport al ţiţeiului şi derivatelor sale, au crescut capacităţile de rafinare a ţiţeiului, România aflându-se în elita mondială a ţărilor producătoare de petrol. Dovadă a acestei recunoaşteri o constituie şi găzduirea celui de-al treilea congres mondial al petrolului din Bucureşti în anul 1907. Capitalul străin devine tot mai interesat de petrolul românesc, numărul societăţilor prezente în România în această perioadă fiind destul de mare. Unele din ele le-am menţionat la capitolul Repere cronologice, din volumul PETROLUL ȘI OLTENII, ediţia 2004, pentru a cunoaşte, în cea mai mare parte, premisele care au pregătit şi era petrolieră a Olteniei.

Info Riscul
– oportunitate sau ameninţare

Prof.univ.dr. Gheorghe ION A.S.E. Bucureşti
(urmare din numărul trecut)

Retail senior ec. Luminiţa ION A.S.E. Bucureşti

Riscul politic este văzut ca un set de acţiuni şi evenimente politice care influenţează valoarea investiţiei realizate de o companie într-o ţară străină. Aceste evenimente pot fi catastrofice, de genul războaielor civile, dar şi curente, de genul acţiunilor mai subtile, cum ar fi restricţiile impuse la accesul pe piaţa valutară a unor firme, cauzate de problemele economice ale ţării străine. Între aceste extreme se situează exproprierea sau naţionalizarea tuturor firmelor într-un anumit sector economic sau exproprierea tuturor firmelor deţinute în proprietate de firme şi cetăţeni străini. Fiecare ţară prezintă un profil de risc politic diferit şi reprezintă o sursă unică de risc politic, pe care firmele trebuie să îl evalueze şi să-l gestioneze, dacă sunt interesate de derularea de operaţiuni în străinătate [Eaker, Fabozzi, Grant, 1996]. Pentru Hibbert1, riscurile la care afacerile internaţionale ale unei firme sunt supuse se încadrează în două clase: Riscul politic; Riscul economic. Riscul politic este considerat de Hibbert ca fiind cel mai important dintre toate tipurile de risc, deoarece afectează viabilitatea pe termen lung a investiţiilor şi activelor situate în străinătate. Riscul politic apare ca urmare a acţiunilor întreprinse de guvernele ţărilor gazdă, de cele mai multe ori ele depinzând de orientarea politică şi stabilitatea regimului politic din aceste ţări. Cu toate că firmele autohtone nu sunt complet imune la acţiunea acestor factori de risc, acţiunile guvernelor afectează în primul rând operaţiunilor firmelor străine. Hibbert include în categoria riscului politic următoarele acţiuni:
1

Confiscarea – ca proces prin care guvernul preia proprietatea asupra unei entităţi economice, fără a acorda proprietarului de drept o compensaţie; Exproprierea – care presupune o compensaţie, dar care este cel mai adesea însoţită de vânzarea activelor deţinute în ţara gazdă de către firma investitoare, şi aceasta datorită exercitării anumitor presiuni de către autorităţi; Naționalizarea – care apare după ce a avut loc fie confiscarea, fie exproprierea, şi care presupune preluarea în proprietate de către guvernul ţării gazdă a entităţilor anterior deţinute de străini. De abia după ce riscul politic a fost analizat, Hibbert consideră că este momentul ca firma să ia în considerare şi riscul economic. Interesant în cazul lui Hibbert este că, deşi prezintă riscul economic ca risc distinct, nu oferă decât instrumentele prin care acesta poate fi gestionat, fără a prezenta şi o definire a acestui risc. Pe cale de deducţie, se includ, în categoria riscurilor economice, evenimente de genul: Riscul dependenţei de un singur produs; Riscul de angajare a resurselor; Riscul valutar; Riscul de natură ecologică. Explicaţia acestei tratări superficiale a riscului economic rezidă în importanţa supra- dimensionată acordată riscului politic ca risc specific operaţiunilor globale. În sprijinul acestei concluzii poate fi adus un studiu realizat de Deringer şi Wang2, care consideră că analiza riscului politic se află într-un declin serios începând cu sfârşitul anilor ’80, o dată cu renunţarea
H. Deringer, J. Wang – Note on Political Risk, Harvard Business School, 1997.
59
2

E.P. Hibbert – International Business. Strategy and Operations, McMillan Business, London, 1997.

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

Info
multor companii la departamentele care aveau drept funcţie evaluarea riscului politic şi cu reducerea semnificativă a folosirii serviciilor de evaluare a acestui risc. O serie de factori au determinat reducerea importanţei acordate de manageri riscului politic, şi anume: dificultăţile inerente determinării precise a riscului politic pentru investirea într-o anumită ţară, diminuarea percepţiei de noutate asociată operaţiunilor în străinătate şi, nu mai puţin important, diferenţa între aşteptările utilizatorilor serviciilor de determinare a riscului politic şi rezultatele efectiv obţinute. O clasificare a surselor riscului de afaceri cu care se confruntă firmele globale este realizată de Heywood şi Martin3. Astfel, riscul poate avea următoarele surse: Catastrofe majore, de genul cutremurelor şi inundaţiilor; Dezastre ecologice; Incendii care afectează unităţile productive şi activele firmei; Calitatea produselor; Modificări la nivelul factorilor competiţionali pe piaţă; Impactul eşecurilor la nivelul produsului, clienţilor şi furnizorilor sau al tehnologiei; Evenimente legate de forţa de muncă. Se poate cu uşurinţă constata, pe de o parte, că aceste riscuri sunt specifice nu numai firmelor globale, ci şi oricărei companii şi, pe de altă parte, că sursele generatoare ale acestor riscuri, ca şi impactul lor asupra afacerilor firmei, sunt mult diferite de la un caz la altul. Lessard4 alege să prezinte diferitele tipuri de risc cu care o companie se confruntă atunci când derulează investiţii în străinătate prin intermediul unor cercuri concentrice, prezentate în Figura nr. 8. Deplasându-ne dinspre exteriorul cercului spre interior, riscurile sunt următoarele: Riscul pieţei globale (world market price risk); Riscul macroeconomic şi politic al ţării gazdă (country macroeconomic and political risk); Riscul pieţei locale (country-level price risk); Riscul de reglementare instituţională (institutional regulatory risk);
D. Heywood, P. Martin – Foretelling the Future, CPA, 2000. 4 D. Lessard – Principles of International Portfolio Selection, ,,International Financial Management”, 1996.
60
3

Riscul sectorului de activitate (industrylevel risk); Riscul proiectului sau riscul comercial (project/commercial risk). Conform autorului, în ceea ce priveştea această clasificare a riscurilor, cea mai mare parte a lor diferă ca magnitudine, şi mai puţin ca formă, de cele specifice pieţei ţării de origine a transnaţionalei. Lessard5 consideră astfel că singurul tip de risc asociat exclusiv proiectelor internaţionale este aşa-numitul „risc de transfer”, aferent transferurilor comerciale şi financiare ce au loc între componentele transnaţionalei. Cu toate acestea, Lessard recunoaşte că dinamica acestor riscuri este diferită de cea a riscurilor pur naţionale. Astfel, riscul de reglementare instituţională asociat unei investiţii străine este diferit de cel specific unei investiţii naţionale nu numai datorită diferenţelor existente între instituţiile de pe cele două pieţe, ci şi datorită tratamentului acordat unei firme străine pe o piaţă gazdă, de multe ori diferit de cel al unei firme locale (deşi nu întotdeauna neapărat mai nefavorabil!).

Figura nr. 8: Tipurile de riscuri asociate investiţiilor străine directe. Sursa: Lessard, 1996.

De asemenea, Lessard (1996) propune şi o altă clasificare a riscurilor asociate proiectelor internaţionale, având drept criteriu capacitatea firmei de a dispune de un avantaj comparativ în asumarea lor, care depinde, la rândul ei, de celelalte active ale firmei, de existenţa unui avantaj de informaţie (sau, dimpotrivă, de lipsa lui), ca şi de abilitatea companiei de a gestiona astfel de riscuri. În opinia lui Lessard, avantajul comparativ în asumarea unui risc poate fi consecinţa unuia din următorii trei factori (care reprezintă violări ale ipotezelor asociate modelului CAPM şi altor modele standard de evaluare a activelor financiare):
D. Lessard – Financial risk management for developing countries: a policy overview, ,,Journal of Applied Corporate Finance”, 1985.
5

Info

Figura nr. 9: Clasificarea riscului de afaceri. Sursa: „The Economist Intelligence Unit”, Managing business risks.
Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010 61

Info
1. Informaţia nu este disponibilă în mod egal tuturor investitorilor; 2. Investitorii dispun de diverse grade de influenţă asupra rezultatelor unei acţiuni; 3. Investitorii sunt diferiţi din perspectiva capacităţii lor de a diversifica riscurile, mai ales ca efect al factorilor (1) şi (2) de mai sus. Eiteman, Stonehill şi Moffett6 preferă, însă, structurarea riscurilor din perspectiva altui criteriu, mai adecvat procesului de ajustare cantitativă. Conform celor trei autori, riscul poate fi: unilateral şi bilateral. Riscul unilateral pune în evidenţă mai pregnant potenţialul apariţiei unei pierderi (ca exemplu sunt transnaţionalele la care riscul – de expropriere şi cel al blocării fondurilor – este mai mare). Aceste riscuri sunt denumite unilaterale datorită faptului că, în realizarea unei investiţii în străinătate, managementul firmei pleacă de la presupunerea că proprietatea şi controlul asupra filialelor sau activelor situate în străinătate nu sunt ameninţate, iar capitalul poate fi transferat din/ în ţara gazdă relativ liber. Astfel, transnaţionala nu dispune de a doua dimensiune (pozitivă) a impactului acestor riscuri, deoarece deţinerea proprietăţii şi libertatea mişcării capitalului sunt considerate absolut necesare pentru derularea unei afaceri în străinătate. Deşi aceste riscuri sunt adesea descrise prin intermediul probabilităţilor de apariţie, ele sunt prin natura lor calitative. Cea mai bună opţiune pe care managementul firmei o are la dispoziţie în ceea ce priveşte raportarea la ele este aceea de a le încadra în două categorii, „riscuri acceptabile” şi „riscuri inacceptabile”, urmând ca numai riscurile considerate acceptabile să fie suportate de companie. Riscurile bilaterale reprezintă acea categorie de riscuri care sunt caracterizate atât printr-o latură negativă, cât şi prin una pozitivă. Riscul valutar este, de departe, reprezentantul de seamă al acestei categorii de riscuri, o filială productivă situată în străinătate putând beneficia de avantaje (sau dezavantaje) competitive internaţionale în situaţia deprecierii (respectiv, aprecierii) monedei locale pe pieţele financiare internaţionale. Un alt tip de risc din această categorie este riscul de politică economică al ţării gazdă, deoarece multe guverne elaborează programe economice care pot atrage investiţiile străine (aceasta este latura pozitivă a riscului) sau, dimpotrivă, restricţionează prezenţa
D. Eitman, A. Stonehill, M. Moffett – Multinational Business Finance, Addison-Wesley Publishing Company, 2000.
62
6

firmelor străine în economia locală (latura negativă a riscului). Cel mai adesea riscurile bilaterale sunt aproximate prin apelarea la studii statistice pe baza informaţiilor din trecut sau prin derularea de simulări care includ diverse aşteptări cu privire la evenimentele viitoare. În mod evident, aceste riscuri sunt mult mai uşor de modelat cu ajutorul tehnicilor cantitative, aceste tehnici permiţând transnaţionalei să ierarhizeze oportunităţile investiţionale de care dispune în funcţie de performanţele lor relative, după ce au fost anterior considerate acceptabile. Cele mai performante clasificări ale riscurilor cu care companiile se confruntă în cadrul naţional şi internaţional aparţin lui „The Economist Intelligence Unit” – EIU şi Miller. Prima dintre ele realizează o clasificare a riscurilor în interiorul riscului de afaceri, văzut ca risc total al firmei, având la bază un studiu derulat pe parcursul mai multor ani şi constând, în principal, din interviuri cu peste 40 de manageri de vârf ai unor mari corporaţii globale – printre care Chase Manhattan Bank, Digital Equipment Corporation, Heineken N.V., Guiness Plc şi Motorola Inc. –, cu scopul de a investiga modul în care firmele de acest gen gestionează problema riscului de afaceri. Plecând de la constatarea că o serie de factori de natură politică, socială, tehnologică, de mediu etc. induc elemente de incertitudine în funcţionarea economiei globale, studiul amintit încearcă să identifice strategia optimă pe care o companie ar putea să o dezvolte astfel încât să beneficieze, în cel mai înalt grad, de oportunităţile de afaceri existente şi, în acelaşi timp, să minimizeze şi să controleze riscurile la care este inevitabil expusă. Corporaţiile incluse în eşantionul ales de cercetătorii britanici oferă un răspuns la problema enunţată mai sus, concluzia centrală a studiului fiind aceea că firmele de succes în afacerile globale aplică o politică de permanentă reevaluare şi actualizare a proceselor de afaceri atât în privinţa evaluării riscului de afaceri, cât şi a controlului său, cu obiectivul clar definit de reducere a riscurilor la un nivel considerat acceptabil. Abordarea fundamentală utilizată în acest studiu constă în considerarea afacerilor derulate de companii ca o succesiune de tranzacţii generatoare de profit, ceea ce permite construirea unei perspective procesuale inclusiv asupra gestionării riscurilor de afaceri. (va urma)

Info

EVOLUŢIA COTAŢIILOR ÎN 2004-2009 LA PRINCIPALELE PRODUSE PETROLIERE

Monitorul de petrol şi gaze ♦ 9(103) Septembrie 2010

63

Info

64