You are on page 1of 288

Mioara
AVRAM
ORTOGRAFIE
PENTRU TO|I

30 de dificult[\i
edi\ia a doua

CUPRINS
Cuvînt înainte la ediţia a doua ....................................................................... 3
Cuvînt înainte la ediţia întîi ........................................................................... 5
I a sau ea? ...................................................................................................... 9
II ă sau e? ...................................................................................................... 15
III ă sau î? ....................................................................................................... 24
IV e sau ie? ...................................................................................................... 28
V ea sau ia (şi: eai sau iai, eau sau iau)? ....................................................... 40
VI h sau c(h), k(h)? ......................................................................................... 53
VII Cu sau fără h? ............................................................................................ 59
VIII i sau ii (şi: ii sau iii)? .................................................................................. 66
IX i sau î? ........................................................................................................ 81
X ia sau iea, iia? ............................................................................................ 88
XI Cu sau fără i final? ..................................................................................... 93
XII î sau â? ....................................................................................................... 96
XIII k sau c, ch, k, ? ......................................................................................... 101
XIV Cu sau fără -l ? ......................................................................................... 107
XV n sau m? ................................................................................................... 115
XVI oa sau ua? ................................................................................................ 119
XVII q(u) sau c, ch, cu, cv, k? ............................................................................ 126
XVIII s sau ş? ..................................................................................................... 131
XIX s sau z? ..................................................................................................... 137
XX w sau v, u? ................................................................................................ 148
XXI x sau cs (ks, cks), gz (cz)? ........................................................................ 153
XXII y sau i, ai? ................................................................................................ 164
XXIII Literă unică sau repetată (dublă, triplă)? ................................................... 169
XXIV Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată ........................................... 175
XXV Un cuvînt sau mai multe? ......................................................................... 182
XXVI Cu sau fără cratimă? ................................................................................. 203
XXVII Majusculă sau minusculă? ........................................................................ 227
XXVIII Abrevierile ............................................................................................... 245
XXIX Numele de luni ......................................................................................... 269
XXX Despărţirea cuvintelor la capăt de rînd ...................................................... 272
Abrevieri şi semne speciale ...................................................................... 283
Bibliografie .............................................................................................. 285

2 Mioara Avram

CZU 805.90-1
A 95

Mioara Avram este o autoritate at]t printre lingvi=tii rom`ni (ba
chiar =i europeni!), c]t =i pentru to\i vorbitorii de limba rom`n[. S-a
impus ]n acest domeniu al =tiin\ei, doar ]n aparen\[ “mai u=or“ —
lingvistica —, de la chiar debuturi, cu aproape jum[tate de secol ]n
urm[, prin contribu\ii marcate de profunzimea studiului, meticulozitatea
document[rii, t[ria argumentului, fiind, chiar atunci c]nd a tratat aspecte
dificile ]n abordare =i pentru speciali=ti, maxim accesibil[, inteligibil[.
Teza de doctorat a dnei pr. dr Mioara Avram Evolu\ia subordon[rii
circumstan\iale cu elemente conjunc\ionale ]n limba rom`n[, r[m]ne un
studiu de referin\[ ]n domeniul sintaxei istorice. A participat la elaborarea
=i redactarea a numeroase lucr[ri fundamentale, precum Gramatica limbii
rom`ne (1954, 1963), Studii =i materiale privitoare la formarea cuvintelor
]n limba rom`n[ (5 vol., 1959—1969), Crestoma\ie romanic[ (1962—
1968), Enciclopedia limbilor romanice (1989) =. a. A ]ngrijit tip[rirea
valoroaselor volume de cultur[ a limbii, intitulate at]t de modest —
Pu\in[ gramatic[ (vol. 1-2, 1987, 1988) —, de ]nv[\[torul d-ei, acad. Al.
Graur. }n 1986, i-a ap[rut la Editura Academiei o Gramatic[ pentru to\i
(edi\ia a II-a — Bucure=ti, 1997), iar peste un an — Probleme ale
exprim[rii corecte, aceste monografii fiind completate, ]ntr-un fel, cu o
alt[ lucrare important[, scris[ ]n aceea=i tonalitate comprehensibil-major[
— Ortografie pentru to\i: 30 de dificult[\i (1990), pe care o reproducem
]n prezenta edi\ie.
Redactorul

Editura ]=i exprim[ =i pe aceast[ cale
gratitudinea pentru asentimentul autoarei
de a publica neremunerat prezentul volum.

Coperta: Isai C`rmu

ISBN 9975-904-75-0 © “LITERA”, 2002

CUPRINS

Ortografie pentru to\i 3

Cuvînt înainte la ediţia a doua
Ediţia de faţă reproduce cu intervenţii minime (adăugarea
unor situaţii sau a unor exemple, suprimarea sau/şi înlocuirea
unor exemple şi, bineînţeles, corectarea greşelilor de tipar) textul
ediţiei întîi — apărute în 1990, la Bucureşti, la Editura Academiei
Române —, care s-a bucurat de o bună primire, dovedită de
epuizarea rapidă şi de recenziile mai mult decît favorabile*.
Deşi între timp Academia Română a hotărît, în februarie 1993,
modificarea unor reguli, referitoare în speţă la scrierea vocalei
[î] şi la trei forme ale verbului a fi (sînt, sîntem, sînteţi), precizez
că lucrarea mea n u se aliniază la modificările menţionate.
Explicaţia principală a acestui fapt este dezacordul meu — şi al
majorităţii specialiştilor români şi străini — cu modificările în
cauză, dezacord pe care l-am exprimat consecvent, în mai multe
rînduri, începînd cu articolul Diversiunea â din ziarul “România
liberă”, 1991, nr. 14389 (355), p. 4, şi 14390 (356), p. 4, şi
terminînd, deocamdată, cu ediţia a doua a cărţii Gramatica pentru
toţi, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, p. 10. În esenţă,
argumentele ştiinţifice împotriva adoptării scrierii cu â în interiorul
tuturor cuvintelor sînt cele pe care le formulasem în prima ediţie
a cărţii de faţă (capitolul al XII-lea, § 3); la ele se adaugă unele
de natură practică, şi mai ales, altele care privesc atît modul
inadmisibil în care s-au luat decizii de normare lingvistică fără a
se ţine seama de opoziţia lingviştilor, cît şi manipularea
demagogică a opiniei publice. Pentru cei interesaţi mai
îndeaproape de această problemă recomand, din bogata ei

* Vezi: Rodica Zafiu, în “Luceafărul” s. n. I, 1990, nr. 38, p. 4; Ştefan Badea, în
“România literară” XXIV, 1991, nr. 5, p. 5; Ştefan Gencărău, în “Cercetări de
lingvistică” XXXVI, 1991, nr. 1-2, p. 112-113; Andra Şerbănescu, în “Limbă şi literatură”
1991, nr. 2, p. 201-203; Laura Vasiliu, în “Limba română” XL, 1991, nr. 5-6, p.
302-303; N. Mihăescu, în “Libertatea” II, 1991, nr. 287, p. 4.

hotărîrea academică din 1993 nu a fost general acceptată. p. Iaşi. p. 531-540. Cartea de faţă poate fi folosită. chiar dacă şi aici există unii care încearcă şă tulbure apele. Despre folosirea literelor â şi î. consacrat în întregime ortografiei. De altfel. care însă. Gramatica limbii române. dintre cele mai prestigioase — continuînd să practice ortografia raţională. Dumitru Irimia. Iaşi. din obligaţie sau din greşită convingere — au acceptat modificările ortografice din 1993. Iaşi-Chişinău.cum poate constata orice cititor al tipăriturilor din dreapta Prutului. nr. viitor. toate indicaţiile pe care le conţine corespund cu normele româneşti oficiale pretutindeni. următoarele: numărul 4/1992 al revistei “Limba română” de la Bucureşti. cartea mi-a fost cerută în ultimii ani şi de alte edituri. 3(15)/1994 al revistei “Limba romînă” de la Chişinău (rezumat în Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice din România pe anii 1993-1994. în orice caz. în aceeaşi revistă. 1992. şi de cititorii care — din neştiinţă. 1997. din raţiuni comerciale. prezent. volumul colectiv Ortografia limbii române. cu excepţia celor privitoare la modul de scriere a vocalei [î] în interiorul cuvintelor. Am dat-o editurii care nu mi-a cerut un asemenea compromis şi sînt încredinţată că prin aceasta nu fac un deserviciu. 35-37). În stînga Prutului revenirea la scrierea cu alfabetul latin s-a făcut prin adoptarea ortografiei româneşti oficiale în 1989 şi aceasta este şi acum ortografia în vigoare în Republica Moldova. în nr.4 Mioara Avram bibliografie. 10/1992. Problemele actuale ale ortografiei româneşti (raport la Congresul al V-lea al Filologilor Români. 9-13. Trecut. Bucureşti. p. ci un serviciu culturii naţionale. Alf Lombard. Pentru că i se recunoştea utilitatea. 6-9 iunie 1994). sub XII 2). numeroase publicaţii periodice şi edituri — nu întîmplător. din conformism. cu î în toate poziţiile (cu excepţiile menţionate şi în această carte. ar fi vrut să o adapteze la reglementările contrare convingerilor mele. 1994. Mioara Avram. întrucît. .

insuficienta atenţie şi exigenţă a celor care predau scrisul. în mod absolut. printr-o simplificare excesivă a situaţiei reale. sînt discutate în diverse alte lucrări. ceea ce rezultă şi din literele cu mai multe valori. Cu toate acestea. Mă întreb însă dacă mulţimea greşelilor de scriere şi neglijarea ortografiei nu se datorează şi ideii. ortografia şi limba română. aceste cauze înseşi se pot explica printr-o atitudine de neînţelegere a importanţei pe care o are. din neconcordanţele dintre scriere şi pronunţare la multe cuvinte. la diferite niveluri. sînt învăţate în şcoală. din numeroasele excepţii de la reguli sau din numeroasele reguli particulare şi chiar individuale. ea preia . Cauzele pot fi variate: pe de o parte. din amestecul de principii pe care se bazează şi de criterii luate în considerare. insuficienta atenţie a celor care învaţă. existenţa greşelilor de scriere. respectarea normelor unitare de scriere. culminînd cu textele tipărite. pentru cultura naţională. Ortografia românească este uşoară numai în raport cu unele limbi care au o ortografie mai grea. fonematică —. CUPRINS Ortografie pentru to\i 5 Cuvînt înainte la ediţia întîi Normele ortografice ale limbii române sînt stabilite în lucrări academice cu caracter oficial. şi din literele cu valori comune. că ortografia noastră este uşoară (chiar foarte uşoară). în timpul şi după absolvirea şcolii. idee care pare să reiasă şi din spaţiul redus acordat formulării regulilor în lucrările normative. în general. este o realitate recunoscută. precum şi din inaccesibilitatea unora dintre ele. dar. sînt aplicate concret în îndreptare şi dicţionare normative. pe de altă parte. Ortografia limbii române este uşoară şi în raport cu ortoepia ei (pronunţarea ei literară). Ea nu este uşoară în sine. prea des repetate şi subliniate. în măsura în care ortografia este predominant fonetică — mai exact. insuficienta informare şi autoperfecţionare.

. care exclud posibilitatea de realizare a unei expuneri sintetice şi. mergînd pînă la semnalarea existenţei unor reguli individuale. De aceea poate că învăţămîntul şi acţiunile de cultivare a limbii ar trebui să adopte tactica de a releva laturile dificile ale ortografiei. lucrarea a căpătat proporţii care aparent sînt incompatibile cu destinaţia ei “pentru toţi”. însuşirea şi aplicarea normelor ortografice actuale ale limbii române nu prin ocolirea punctelor dificile. în însuşi titlul capitolelor respective. Cartea are scopul practic de a ajuta înţelegerea. descrierea normelor trebuie să aibă în vedere toate aspectele. ci prin cunoaşterea lor. Lucrarea de faţă este o demonstraţie în acest sens: o demonstraţie a existenţei unor dificultăţi reale. variate şi complexe. nu totdeauna pot fi cuprinse exhaustiv şi pentru care rămîne în continuare necesară consultarea unor lucrări cu liste alfabetice. ci se limitează la principalele dificultăţi constatate în practica scrisului sau semnalate de diverşi solicitanţi ai unor lămuriri. dar care vorbesc de la sine despre complexitatea materiei.6 Mioara Avram cea mai mare parte a dificultăţilor ortoepice. Ea nu este un tratat complet de ortografie şi nu prezintă nici măcar toate dificultăţile ortografiei noastre. Pentru a nu falsifica realitatea şi a fi eficientă. în acelaşi timp. pentru a face să fie luată mai în serios. referindu-se la situaţii în care se pune problema alegerii între două sau mai multe soluţii teoretic posibile. Demonstraţia nu este făcută de dragul demonstraţiei. mai numeroase prin aspectele fiecăreia dintre ele —. drept întrebări care exprimă ezitarea şi aşteaptă răspuns de la tratare. care. cu atenţia sporită care se dă oricărei discipline grele. Cu toate limitele impuse prin selectarea a numai 30 de dificultăţi — de fapt. în mod fatal. Majoritatea dificultăţilor reţinute sînt prezentate. utile.

în multe situaţii. 1986). conştientizarea unei distincţii obiective care funcţionează şi în aspectul nescris al limbii. o distincţie care cere nu atît cunoştinţe. vechi şi popular (moştenite din latină. între cuvintele din fondul tradiţional. ci expune. maghiare. modificate din punct de vedere formal în spiritul limbii române) şi cele neadaptate. mai ales. Detalierea diverselor reguli şi a aspectelor pe care le . al cărei pandant este cartea de faţă. Fundamentală este. dilema permanentă a opţiunii între adaptare şi păstrarea unui aspect apropiat de original. iar la cele din urmă distincţia între neologismele adaptate (asimilate. O dificultate majoră a ortografiei româneşti este faptul că are reguli. Cartea nu conţine soluţii ortografice şi păreri personale. de grade diferite ca sferă de aplicare şi ca importanţă. folosirea altora cu valori speciale. şi neologisme (cuvinte împrumutate în perioada modernă). în combinaţii sau cu semne neobişnuite) şi. integrate. Componenta neologică a limbii de cultură creează dificultăţi specifice în ortografie (adoptarea unor litere în alfabet. în pronunţare. care facilitează circulaţia internaţională a unor termeni. în eventualitatea necunoaşterii unora dintre ei cititorul poate găsi definiţiile necesare în lucrarea Gramatica pentru toţi (Bucureşti. preluate din substrat şi împrumuturi slave.Ortografie pentru to\i 7 Scopul practic al lucrării şi destinatarii avuţi în vedere — toţi cei care vor să înveţe ortografia în cunoştinţă de cauză — explică absenţa discuţiilor teoretice şi limitarea la strictul necesar a terminologiei lingvistice şi a notaţiei fonetice cu care se operează. care se bazează pe criterii etimologice. greceşti şi turceşti). chiar atunci cînd unele amănunte ale acestora nu corespund preferinţelor autoarei. cît sensibilizarea unui simţ lingvistic înnăscut. Termenii folosiţi fac parte de obicei din categoria celor învăţaţi în gimnaziu şi prezenţi în dicţionarele explicative curente. sistematizează şi explică normele în vigoare.

8 Mioara Avram ia aplicarea lor serveşte indirect şi la analiza critică a unor inconsecvenţe în vederea posibilei îmbunătăţiri viitoare a regulilor. Între numeroasele lucrări de ortografie apărute în ultimii ani. în problemele tratate. fie şi numai prin receptarea recomandării de a nu folosi cuvinte noi cu scrierea neverificată în prealabil. Împotriva părerii celor care cred că reaşezarea periodică a normelor este cauza principală a greşelilor curente. raţiunea de alcătuire a cărţii. Abaterile înregistrate şi discutate în scop corectiv reprezintă. pun accentul pe latura teoretică sau pe cea de metodologie didactică şi nu o dată amestecă expunerea regulilor oficiale cu critici şi opinii personale. ci vor să-i cunoască justificarea şi încadrarea într-o regulă sau într-un ansamblu de reguli. cele mai multe şi cele mai grave dintre ele se referă la norme ortografice vechi de peste o sută de ani. într-un fel. televiziune etc. Felul de a scrie este o carte de vizită care poate onora sau compromite. un ghid în lumina normelor oficiale pentru cititorii care nu se mulţumesc cu aflarea rapidă a unei soluţii concrete în Îndreptarul ortografic. ortoepic şi morfologic al limbii române. dar speră ca lectura ei să le reducă numărul.). Deosebirile în ce pri- veşte gravitatea greşelilor sînt nu numai de ordin pur lingvistic. şi cînd se prezintă drept practice. care. Autoarea nu-şi face iluzia că lucrarea de faţă va contribui la dispariţia greşelilor. . abaterile nu au acelaşi grad de gravitate. ci şi social şi funcţional: încălcarea normelor este totdeauna mai gravă la oamenii cu pretenţii de cultură şi îndeosebi în textele cu circulaţie largă (prin tipar. lucrarea de faţă are scopul modest de a constitui. ortoepic şi de punctuaţie (ediţia a IV-a) şi în Dicţionarul ortografic. dar nu acesta a fost scopul cărţii. Deşi o ortografie trebuie respectată în toate elementele ei.

şi pl. vasluian. agrease. crişean. În majoritatea formelor este corect a: agrea.. oltean) [óa]. dar la ind. liniază. îndoială şi îndoiască. supleant. în ambele direcţii. recrea — . agreat. a sau ea? Problema alegerii între a şi ea (= [óa]) în pronunţare şi în scriere se pune mai ales după consoane. creaţie.. bucuria. se scrie atît a. lucr||ează sau evalu||a. 3. După e. . 2. Din punctul de vedere exclusiv a ceea ce urmează după i. conform principiului morfologic. cît şi după vocala [i] se scrie numai a. chiar dacă pronunţarea nu este distinctă sau înclină spre [óa].... scrierea reflectă totdeauna pronunţarea. Derivatele verbelor cu tema în -e se scriu corect cu a: agreabil. creatură. ca şi lucr||a. întemeia şi întemeiază. Pronunţarea prezintă însă variante regionale (legate de caracterul dur sau palatal al consoanelor precedente) şi hipercorecte. După i vocalic şi semiconsonantic întrebarea “a sau ea?” devine fie “ea sau ia?” (vezi V).. creează. creator. După cele mai multe consoane vorbitorii graiurilor de tip nordic (moldovean. prez. suplea. bănăţean) pronunţă [a]. cît şi ea. iar vorbitorii graiurilor de tip sudic (muntean. Structura morfologică a acestor verbe este agre||a. CUPRINS Ortografie pentru to\i 9 I. în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în această vocală. supleează. 1. fie “ia. creaţi. După consoane.. agreaţi. creativitate.. joia şi Joian. în orice caz. crease. maramureşean. agre||ează. apropia. interdicţia de apariţie a secvenţei grafice iea. evalu||ează. sfiască etc. care se reflectă şi în scris. Atît după semiconsoana [í]. iia sau iea?” (vezi X). niciodată ea: femeia şi femeiască. este corect ea: agreează. 3 sg. este de reţinut. creat.. crea — şi procrea.

a. şampanie. şansă. de la semăna). şi pl. jad. rejansă. Variantele — fonetice şi grafice — cu ea la cuvintele din ultimul alineat se explică prin apropierea lor de cuvinte asemănătoare prin învelişul sonor. javră. pl. jandarm. şablon. seamăn s. sg. aseară. prez. şi pl. şi pl. şah. şantier. îndîrjeală sau mînjeală (faţă de dîrjală şi tînjală). şanţ. cu excepţia rădăcinilor care conţin consoanele j. de la acelaşi verb). de la deşerta) şi deşarte (f. de la seca). jantă. ş. mojar. jachetă. seacă (f. prez. şi pl. deşală (ind. de la deşert şi ind. şi pl. şamotă. Conform acestei reguli se scrie a (nu ea) în aşază (ind. şapcă. 3 sg. caşalot. jaf. şale. eşapament. şasă (f. prez. searbăd. prez. 3 sg. jale. şadă (conj. şaibă. persoană înaltă şi slabă”. stejar etc. şa. înşală (ind. 3 sg. dîrjală “băţ. prez. dojană. deseară/diseară —. în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie numai a (nu ea): deja. Se pronunţă şi se scrie seamă în toate sensurile actuale ale acestui cuvînt (şi în . caşa. După j. sg. şase. prez. jambon. şal. întrucît la ele ea se găseşte în afixe. de la sec şi ind. 3 sg. tînjală “piesă la jug”. de la şedea) şi şade (ind. şalău. şalupă. jalon. dejalen. şagă. jar — şi jarişte —. eşarfă. prez.. 3 sg. de exemplu. 3 sg.10 Mioara Avram Pentru rădăcina cuvintelor nu se pot formula reguli cu un grad mai mare de generalitate. 3 sg. şaisprezece şi şaizeci. coadă de topor sau de sapă. furişează sau înfăţişează (faţă de aşază). şan. de la aşeza). şarpe. seară — şi alaltăseară. muşama. greşeală (faţă de deşală şi înşală). şacal. şabac/şabacă. pojar. jalbă. ş. 3 sg. deşartă (f. prez. aşa. şi pl. se pronunţă şi se scrie ea în cuvintele măsea. şi seamănă vb. şi pl. jartieră. de la adjectivul şes). cearşaf. de la deşerta). de la înşela). jaluzea. şarjă. b. de la deşela). şatră etc. dar diferite prin structura morfologică. 3 sg. (ind. eşafod. După s. şapte. janilie. prez. şi pl. de la deşert şi conj.

3 sg. După z. zdreanţă. se pronunţă şi se scrie a în obadă. dar ea în ţeapă şi ţeapăn. şi pl. ţeastă. e. prez. şi pl. (ind. vadră. se pronunţă şi se scrie a în flacără. şi vb. dar ea în buleandră. creangă. dar ea în stearpă (f. Pentru afixele flexionare şi lexicale ataşate la teme conso- nantice există regula menţinerii unităţii acestora şi a respectării structurii morfologice a tipului de flexiune sau de derivare. sg. prez. se pronunţă şi se scrie ea în deapănă (ind. reavăn. (ind. Se admite atît ea. fleandură. treapăd. d. După ţ. de la variante morfologice diferite ale aceluiaşi verb: depăra/dăpăra. şi pl. c. 3 sg. veac. dar beat. se pronunţă şi se scrie corect a în tas. şi pl. prez. ţeavă. a lua seama. se pronunţă şi se scrie a în za (pl. prez. După r. de la rău). m. v). Se admite variaţia în interjecţia tranca-flanca/trean- ca-fleanca. teraz. prez. După consoane labiale (b. greabăn. sg. de la sterp). de la merge). pribeag. 3 sg. 3 sg. strajă. vreau de la acelaşi verb). 4. 3 sg. dar ea în breaslă. şi pl. de la depăna). prez. rea (f. şi pl. de la rezema) şi reazemă vb. se pronunţă şi se scrie a în ţară. rabdă (ind. reazem s. streaşină. p. zale) şi zadă. a ţine seama. vrea (şi vreai. pag. pană. de la acelaşi verb). cît şi a în deapără/dapără ind. pomană. După l. praftură. După t. dar ea în zeamă. crapă (ind. şirag. 3 sg. 1 sg. o seamă de). leapădă (ind. dar samă în sensurile învechite “recensămînt” şi “bir”. şi pl. pară. de la lepăda). taşcă. se pronunţă şi se scrie a în cracă. de la crăpa). prez. prez. meargă (conj. de care este legat derivatul sameş “funcţionar strîngător de biruri” şi “administrator de moşie”. După d. de la răbda). pată.Ortografie pentru to\i 11 îmbinările a băga de seamă. 3 sg. . vreasc.

şi pl.. uşa (< uşă) etc. coaja (< coajă). cireaşa (< cireaşă).. tovarăşa (< tovarăşă). Variantele neliterare laturea.. (part. La conjugarea a IV-a desinenţa de conj. paşa (< paşă). broşa (< broşă). maja (< majă). soarta (< soartă). este -ească la verbele cu infinitivul în consoană + -i şi -ască la cele cu infinitivul în -î. mătuşa (< mătuşă). supin) etc. şi pl.. originea (< origine). Substantivele feminine terminate în consoană + ă au forma articulată în a. b. ş au formele articulate numai în -a: cîrja (< cîrjă). 1 sg. angajai. origina forme nearticulate în -ă.. ş se pronunţă şi se scriu cu a la infinitiv şi în formele care preiau sufixul infinitivului: angaja. cum sufixul de infinitiv -î apare numai după r. Substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în j. Vezi II 3.. angajat. m. prez.. aranja. (ind. angajaţi. tusea (< tuse).. 3 sg. tuşa (< tuşă). 3 sg. loja (< lojă). pl. sg.). iar directoara. directoarea (< direc- toare). În limba literară actuală se pronunţă şi se scrie corect latura (< latură). aranjează. Verbele de conjugarea I cu tema terminată în j. margina.. îngrăşa (inf. dar cu ea în desinenţa de indicativ prezent 3 sg. rezultă că desinenţa -ască se poate întîlni numai după r . dar bătrîneţea (< bătrîneţe). fruntaşa (< fruntaşă). menaja şi furişa. furişai.. part. cravaşa (< cravaşă). de asemenea substantivele masculine bulibaşa (< bulibaşă). furişaţi. schija (< schijă).). şi imperf. 2 sg... şi imperf. trişează etc. furişat. ţigara (< ţigară). iar cele terminate în consoană + e au forma articulată în ea.... s. păpuşa (< păpuşă). ţigarea au la bază forme nearticulate în -e. grija (< grijă).). ruja (< rujă). gureşa (< gureşă). menajează şi furişează. plaja (< plajă). c. marginea (< margine). m. tija (< tijă). năpasta (< năpastă). cămaşa (< cămaşă).. înfăţişează.. mătasea (< mătase). prez.12 Mioara Avram a.. şi imperf. 2 pl. (perf. înfăşa..: angajează.

. veştejea. posomorască. branşament. dar auzea. îngrijeai. bandaja. oblojească. gogoşar. hotărască. scociorască. ameţească. Imperfectul verbului a fi. apăsa. dogorea. orjad(ă). dar ameţea. căptuşeală. -ament: angajament. zăpuşeală. deranjant. în limba literară. sosească. tranşant. dar obosea. după consoane. căluşar. eraţi. învălmăşeală. ieşea. păşea. înfăşa. erau (nu eream. uza. moleşeală. cocoţa. era. ocărască. Se pronunţă şi se scrie numai ea. oblojeală. cobora. -ar: birjar.). păpuşar etc. dar -ea la toate celelalte. Sufixul imperfectului este -a la verbele de conjugarea I (scris ea la cele cu tema terminată în consoanele [ë]. dar amăra. dar furişa. umezea. menaja. este eram. veştejească. sfîrşea. căţea. aranjament.Ortografie pentru to\i 13 (dar nu e corectă decît la verbele în -rî. d. forjar.. coşar. îngrijai. rămăşag. descurajant. Se pronunţă şi se scrie corect oblojea. dar amărască. mînjeală. hotăra etc. dogorească. suferea. îngrăşa. îngrijea etc. mulţumească. iuţească. viţea. îngrija etc. erai. obosească. . sfîrşeală.. huzurea. Se pronunţă şi se scrie numai a în următoarele sufixe: -adă: oranjadă.”: îngrijeam. de cel al verbului îngriji “a avea grijă de. în sufixele: -ea (f. [ĺ]) şi la cele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în -î. rotunjească. dar angaja. -eală: betejeală. Se pronunţă şi se scrie corect îngrijească. -şag: furtişag. sg. greşeală. aranja. umezească. erea etc. de la -el): frumuşea. prăjeală. nu şi la cele în -ri). rotunjea. huzurească. ataşament. Limba literară deosebeşte imperfectul verbelor îngrija “a fi îngrijorat”: îngrijam. ereai. ereaţi. -ator: încurajator. e. -ant: angajant.

judeţean. englezească. persan. gorjean. frăţească etc. ş poate apărea sufixul -an cu alte valori: hlujan. haţegan. -ească (f. apusean. 5. gălăţean. inclusiv j. sufixul este însă -an: lipscan. Transfăgărăşan (şosea). crişean. prahovean. După d şi s pot apărea atît -ean. ostăşească. Galaţanu şi Gălăţeanu. procopseală. răzeşească. bănăţean. -an: bîrlădean. orăşean. cu influenţe reciproce (-a pentru -ea şi -ea pentru . argeşean. Făgărăşan(u) şi Făgărăşeanu. oşean. se pronunţă şi se scrie numai -ea în sufixul de apartenenţă locală -ean după majoritatea consoanelor. cît şi. maramureşean. băieţească. g. mesean. -eaţă: roşeaţă. moldovean. vîrlezean. iuţeală. ş. chiar Şearpe alături de Şarpe) şi mai frecvent afixele: de exemplu. În antroponimele româneşti se întîlnesc variante cu a în loc de ea şi cu ea în loc de a. franţuzească. rusească. Peagu alături de Pagu. urzeală. oţăreală. dar bîrsan. cetăţean. ieşean. săsească. făgărăşean. tăpşan. hurezean. mohoreală.14 Mioara Avram agoniseală. strămoşească. de la -esc): vitejească. umezeală. Sufixul onomastic -şa se pronunţă şi se scrie corect cu a (nu cu ea): Comşa. Moldovan(u) şi Moldovean(u) etc. lipovean. După j. z. numele de familie Cîmpan(u) şi Cîmpean(u). Existenţa a două sufixe diferite -a şi -ea. orădean. Crişana (provincie). După c. Tomşa. braşovean. Focşa. Variaţia vizează mai rar rădăcina cuvintelor (cf. amăreală. Variante cu -an în loc de -ean după j. totuşi numele de familie Decusară alături de Decuseară. oboseală. De asemenea. Lugojan şi Lugojeanu. huşean. ţ. dar arădean/arădan. ameţeală. v: clujean. doljean. sg. ş sînt răspîndite prin unele formaţii cu valoare de nume proprii: Argeşana şi Clujana (întreprinderi). Lupşa. mai rar. Ana-Lugojana (personaj dintr-un cîntec popular şi din opereta cu acest titlu). lugojean.

Creţa şi Creţea. tăie) şi -em la persoana 1 pl. taie) şi a perfectului simplu (muie. ci numai [ůă]). II. După i vocalic este valabilă interdicţia apariţiei lui ă. ci numai ie (=[i-e]): de aceea şi verbele de conjugarea I cu tema în i vocalic au -e în loc de -ă la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (apropie. Nu se pronunţă [ůe]. Dejani. dar nu e notat după vocală. nu există alegere. zgîrie) şi a perfectului simplu (apropie. După vocale nu sînt numeroase situaţiile care pun probleme. respectiv u. 1. scrise i. . tăiem). Oprişani. a indicativului prezent (muiem. scrise i şi u. a indicativului prezent (moaie. care de fapt există în pronunţare. 2. Mosora şi Mosorea. Groza şi Grozea. Focşani. Zbiera şi Zbierea etc. zgîrie. În limba literară nu se pronunţă niciodată [íă] şi nici nu se scrie iă. de fapt. scris uă: de aceea substantivul ou are pluralul cu desinenţa -ă (ouă). CUPRINS Ortografie pentru to\i 15 -a). este complicată şi supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane. După semiconsoanele [í] şi [ů]. Toponimele provenite din nume de grup pot avea sufixul -ani sau -eni. ca şi după i semiconsonantic. faţă de desinenţa -e a altor substantive neutre. Nu se pronunţă [i-ă] şi nu se scrie iă. nu însă -eani. se pronunţă şi se scrie corect -ani în Botoşani. ci numai ie (= [íe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [í] au -e în loc de -ă la persoana a 3-a sg. este relativ simplă şi cu o soluţie convenţională după vocale. ă sau e? Problema alegerii între ă şi e este simplă şi se rezolvă ferm şi clar după semiconsoanele [í] şi [ů]. explică variantele întîlnite la unele prenume masculine (Costa şi Costea) şi mai ales la nume de familie: Chiosa şi Chiosea.

şepcărie. stejăriş — şi stejărel. şepcuţă —. deşert — şi deşerta. crea. jertfă. jeg — şi jegos —. pojărnicie. şervet. creăm. (ind. deşertăciune —. cît şi e. iar scrierea reflectă pronunţarea. şeici (pl. are genitiv-dativul singular şi pluralul în -ări: creări. de la continua) — continue adj. şei pl. jărăgai. şăgalnic. pl. şătrar — şi şătrăreasă —. evaluez — evaluăm. muşeţel. jări. şerpi pl. şerpesc. jeli. în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în -e (agrea. şerpoaică. 3 sg.). deci sînt posibile ambele vocale în discuţie. anume creare. şi pl. sau vb. agreeze. Se pronunţă şi se scrie continuă adj. jăratic. şănţui. şăluţ. a. stejărişte —. În rădăcini se scrie de obicei e: injecţie. (conj. jefui. jărci (pl. deşela. şesar şi şesime.16 Mioara Avram repatrie) şi -em la persoana 1 pl. creezi. jăchilă. 3. dar agreez. şalvirie. şăgi (pl. (< continuu) sau vb. şerb. stejăruţ. şănţurele —. şănţuleţ — şi şănţişor. şeptar şi şeptime. şerpariţă. de la jarcă). substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului crea. a indicativului prezent (apropiem. jăpcan. şi pl. sg. f. şerpui etc. repatriem). şedea. păianjen. ş alegerea între ă şi e nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui î şi i sau a şi ea. jălbar. conform principiului morfologic. stînjen. Cele mai multe probleme apar după consoane. înşela. de la şaică). —. f. — şi şerpar. jerpeli. — şi şepcar. jecmăni. respectiv creez. şerpărie. deşănţat. După e nu se pronunţă de obicei [ă] şi nici [e] pur. agreezi. Se scrie însă ă în jăcaş. După u vocalic nu acţionează însă interdicţia legată de semiconsoana corespunzătoare. şi şelar — şi şelărie. şepci pl. . şes. prez. suplea): agreăm. scrijeli/scrijela. înşeua —. prez. şătruţă. creeze.-n. zgîriem. 3 sg. de la şagă). După j. Se scrie însă atît ă.

rujă. uriaşe (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în -i). coajă. schijă. înfăşăm. diminutive rare). ele pot avea -e la plural şi la genitiv-dativ singular: cîrje. tuşe. a conjunctivului prezent (degaje. cireaşă. angajări... înfricoşător. cireşe. înduioşător. schije. tovarăşe. cravaşe. vrajă. dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ă sînt cuvinte de mică importanţă (învechite sau/şi regionale. majă. cămaşă. grijă. paşă. tovarăşe! Verbele de conjugarea I cu tema în j. plajă. uriaşă.). tovarăşă. plaje. Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în j. îngroaşe etc. degajă. mătuşă. drăgălaşă. iar la a IV-a -esc: angajez. broşă. ş se pronunţă şi se scriu numai cu -ă la nominativ-acuzativul (şi la vocativul egal cu această formă) singular: cîrjă. ş se pronunţă şi se scriu cu -ă la persoana 1 plural şi a 3-a singular şi plural a indicativului prezent (degajăm. mînjesc. drăgălaşe.. (nu coaje. gureşă. -ător şi forma de plural (şi genitiv-dativ singular) a sufixului -are: îngrăşămînt. păpuşe. îngrăşător. uşă etc. lojă.Ortografie pentru to\i 17 Îndreptarele curente îşi permit să simplifice situaţia. încurajă). tije. gureşe. cămaşe. ruje. cît şi e. În afixele flexionare şi lexicale se poate scrie atît ă. în ciuda “excepţiilor” admise. fruntaşe. formulînd regula scrierii numai cu e în rădăcina cuvintelor. grije. înfeşe.).. ojă. în funcţie de afix şi de clasa de flexiune sau de derivare. păpuşă. etajă. tijă. dar -e în forma de vocativ singular a substantivelor şi adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ş: chipeşe (domn!). tuşă. Desinenţa verbelor cu prezent slab este la conjugarea I -ez. avalanşe. şi pl. cravaşă. păşesc etc. dar cu -e la persoana a 3-a sg. naşe. fruntaşă. furişez. înfaşă) şi la persoana a 3-a singular a perfectului simplu (angajă. La genul masculin se pronunţă şi se scrie -ă la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor bulibaşă. . broşe.. naşă. crucişător. avalanşă. Se pronunţă şi se scriu cu ă sufixele -ămînt.

Limba literară face deosebire între să şi se (de exemplu: să ştie conj. -eşte se menţine: străjeresc. tuse. Unele variante regionale cu ă în loc de e erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu. şi ind. prez. Este corect -e în substantivele mătase. în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ă în pasăre. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal. -ărie şi -erie au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul -ar (-ăreasă. -ăreşte: birjăresc. şi pl. b. 3 sg. căşărie. cenuşăreasă. vitejesc. 3 sg. lăcătuşărie.. secară. cît şi unele cu -ă: coase (inf. secui — şi secuiesc. ieşeni etc.) — coasă (conj.18 Mioara Avram amenajări. etajări. înduioşări. activ.este corect în derivatele cu -ean de la toponime în -ani: botoşănean. iese (ind. Se pronunţă şi se scrie corect ă în borşăreasă. birjăreşte. prez.) — iasă (conj. Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu -e.. ţesăla. burduşel.). dar lenjerie. se pron. greşeli. personal. frumuşel. reflexiv-pasiv impersonal). Se pronunţă şi se scriu cu -e sufixele -el. să se ştie conj. e din -er + -esc. chisăliţă. refl. dar e în lenjereasă. prez. 3 sg. -ărie) sau -er (-ereasă. retuşări etc. clujeni. gogoşărie. să conjcţ. Tot -ă.. Derivatele cu -esc. şi adj. prez. tot astfel. său pron. căluşăresc. sg. menajerie. -esc şi formele de plural (şi de genitiv-dativ singular) ale sufixelor -eală. prez. < sămînţă). seminţe (pl. birjărie. focşănean. 3.). -eşte de la cuvinte formate cu -ar se pronunţă şi se scriu corect cu -ăresc. şi pl. dar e în chiseliţă. seu s. şi pl. 3 sg. După s. prez. chiţibuşărie. pos. sămînţă. străjerie. săcui. său şi seu. oblojeli. Pentru afixe alegerea între ă şi e se orientează după criterii morfologice. se ştie ind. -ean: rotunjel. 3 sg. semăna — şi asemăna —. secuime —. miroase . prez. -erie). strămoşesc. Sufixele -ăreasă şi -ereasă. prez.. detaşări. încurajări.

). frăţesc. şi pl. ţăpoi. Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect -esc: asurzesc.). ţepuşă —. zemos. prez. oţet. oază — oaze. Sufixele -ărie şi -erie sînt ambele corecte. dar e în înţelege. Sufixele -ărie şi -erie îşi împart formaţiile corecte: brînzărie. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic. 3 sg. Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu corect -esc: ameţesc. 3 sg. răzeşie. raţă — raţe. În flexiunea verbală de asemenea există forme corecte cu ambele vocale: cutează (ind. şi pl. dar e în Dumnezeu. ţevişoară. prez. băieţesc. ţăran. prez. Se face deosebire între zeu s. 3 sg. După z. dar cocserie. zece. ţelină. . În flexiunea unor verbe există forme corecte cu -ă şi cu -e: agaţă. zeţui. În afixe se aplică principiul morfologic. urîţesc. După ţ. pupăză — pupeze. lunguiaţă — lunguieţe. ţevos. zer. ţăruş. La substantivele şi adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în -ă şi pluralul (= genitiv-dativul sg. rusesc. ţevui —. cocoaţe (conj. măzăriche. 3 sg. ţencuşă. dar leprozerie. ţese — şi ţesător. şi pl. ţesătură —. cocoaţă (ind. 3 sg. în rădăcina cuvintelor se scrie ă în înţărca.) — cuteze (conj. ţesăla. 3 sg. şi pl. — şi rezema —. răzeş — şi răzeşesc. reazem s. ţevar — şi ţevărie.) în -e: aţă — aţe. franţuzesc. orezărie. prez. şi zău interj. zeghe. (de la ţeapă şi de la rarul ţep) — şi ţepos.) — miroasă (conj. ţest — şi ţestos —.). ţesătorie. vitează — viteze. ceaprăzărie. englezesc. La substantivele şi adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în -ă şi pluralul (= genitiv-dativul singular) în -e: coacăză — coacăze. în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ă în mazăre — şi măzărar. rază — raze. răzeşime. umezesc. în cuvinte diferite: mătăsărie. viţă — viţe. prez. ţepi pl. muzeu. răzeşiţă —.) — agaţe. şi pl.Ortografie pentru to\i 19 (ind. măzărat —. Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim se pronunţă şi se scriu -esc (nu -ăsc): obosesc. prez.

sg. tinereţe. vatămi (ind. netot.20 Mioara Avram În limba literară actuală este corect sufixul substantival -eţe (nu -eţă. marochinărie. în prefixele de. lindină. După aceste reguli se scria înţerca. prez. se pronunţă şi se scrie corect ă în crăpa — şi crăpi . se pronunţă şi se scrie corect e în prepoziţia de — şi în compusele cu ea: deoarece. care e învechit): bătrîneţe. Sufixul -ărie este corect în cofetărie. pieptănătorie. interjecţia de. clovnerie. După n. stricteţă) şi tolerau variaţia -eţe/-eţă în formaţiile tradiţionale (bătrîneţe/bătrîneţă. fineţă. margine. dar bombonerie. des-/dez. blîndeţe/blîndeţă. tehui. piraterie.(dezbrăca. pieptenel. dar ă în nădăjdui. 1 sg. pieptănuş. în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ă în pieptăna — şi pieptăn (ind. tăciune. tăpşan — şi tăpşi —. Regulile academice din 1932 recomandau scrierea -eţă în neologisme (acurateţă. pieptănariţă. pieptănaş. delicateţe. conjuncţia de. După r. Se admite variaţia e/ă în verbele dăula/dehula şi depăra/dăpăra. lăptărie. pagină. spiţerie. 2 sg. deştept. se pronunţă şi se scrie corect ă în nădejde. tapiţerie. politeţe.). piepteni s. devălmăşie —. năjit. origine. dar e în necaz — şi necăji —. După t. (conj. nătărău. iar -erie în galanterie. năvădi. În desinenţe. În ce priveşte desinenţele. năvod. tristeţe/tristeţă). menghină.). imagine. pl. prez. loterie. pecingine. Sînt corecte formaţiile benzinărie. Se pronunţă şi se scrie corect -ărie în cîrnăţărie. prez. 3 sg.). dar -erie în seminţerie. năzdrăvan. se pronunţă şi se scrie corect -ă în năpastă şi soartă.(dedulci. papetărie. pieptănar. (ind. politeţă. 2 sg. depune). zeţărie. şi pl. nobleţă. prez. nerod — şi nerozie —. d. pieptănător. nămeţi. pieptănătură —. desface etc. pieptănat. deunăzi. se pronunţă şi se scrie corect -ă în grindină. pieptănătoare. dar e în pieptene s. După d. tinereţe/ tinereţă. năgară. şi vb. şi vb. telpiz. c. năpusti.). faienţărie. dar -e în funingine.) şi în cuvintele desagă.

cît şi -e: se pronunţă şi se scrie corect -ă în brăţară. repezi —. 3 sg. de la reteza). ocărăsc etc. străvedea. rebegi. strămuta. precum şi dintre paronimele rătez s. n. străin.şi re-: răpune “a doborî. izvorăsc. răci. răbda. ţigară. suferă (ind. şi răposa “a deceda” — repauza “a se odihni”. prefere. străjui —. iar sufixul adverbial corespunzător. hotărăsc. latură. răgaz. strepezi. dar respinge. şi pl. coboară. De asemenea se disting prefixele dublete ră. şi pl.nu trebuie confundat cu secvenţa res-: se pronunţă şi se scrie corect răsfira. Sufixul adjectival se pronunţă şi se scrie corect -esc: tătăresc. răsfrînge. corespunde. (ind. străjer — şi străji (pl. restrişte. şi retez vb. Prefixul stră. înzdrăveni. răposa. dar e în către. -eşte: tătăreşte. de la strajă). rătez s. descoperă. reţea. preferă. 1 sg. În ce priveşte afixele flexionare. 3 sg. ferăstrău.nu trebuie confundat cu secvenţa stre-: se pronunţă şi se scrie corect strămoş.). reteza. Desinenţa de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală -e: care (< car). cureţi (ind. . oferă. descopere. pl. La conjugarea a IV-a desinenţa verbelor cu infinitivul în -i este -esc (dogoresc). f. responsabil. izvoare (< izvor). prez. reuşi. a ucide” — repune “a pune din nou”. ferestrui. 3 sg.) şi cureţe (conj. răutate. sufere (conj. strămurare. rezema. şi s. cît şi cu -e: acoperă.) — acopere.). prez. hotare (< hotar). răspunde. rele adj. prez. dar strecura. Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu -ă. ofere. 2 sg. iar a celor cu infinitivul în -î este -ăsc (amărăsc. omoară. coboare. între. (< rău). pl. întrema. 2 sg. şi pl. substantivele feminine pot avea la singular atît desinenţa -ă. cf.). strănuta.) —. prez. prez.Ortografie pentru to\i 21 (ind.-n.. pahare (< pahar). curăţa — şi curăţ. omoare. curăţă —. De remarcat şi distincţia dintre vechiul răspunde şi neologicele coresponda. dar -e în directoare. repede — şi repejor. prez. Prefixul răs.

pl. conforme cu regulile academice din 1932. După l. bărbieri. sufere (3 pl. dar e în galben. zvîrli se admite variaţia azvîrlă/azvîrle. şi pl. în rădăcina cuvintelor se scrie ă în lăicer/lăvicer. . 1 sg. acoper. ţipete. în formele verbale acopăr. diferă. descoper se pot explica prin vechi deprinderi ortografice. pereche. După p. în rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect ă în băjenie — şi băjenar. După b. ciubăr. sufer). descoperi) şi în prepoziţia după (nu dupe!). băşică. băutură —. şi pl. ci şi cu e în rădăcină: semăn (ind. băjeni —. perete şi în verbul speria. lepăda. de la acoperi. prez. curpen. băjenări. zvîrle la conjunctiv prezent. băut — şi băutor. oferă. Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. în substantivele carpen. aceeaşi persoană fiind numai azvîrle. După m. dar e în prepoziţia pe. a verbului avea are desinenţa -ă (nu -e): aibă. Verbele semăna şi asemăna au forme corecte nu numai cu ă. Se admite variaţia în lăscaie/leţcaie. descopăr (ind. 1 sg. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. prez. Variantele acoper. acopere. prez..22 Mioara Avram În berărie. pulberărie este corect sufixul -ărie. foraibăr. Desinenţa verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunţă şi se scrie corect -esc: iubesc. lebădă. semen “drug de fier”. În flexiunea verbelor azvîrli. zvîrlă/zvîrle la indicativ prezent 3 sg. rumen. Substantivul derivat de la a ţipa pentru a desemna acţiunea şi rezultatul ei este ţipăt. se pronunţă şi se scrie corect ă în geamăn şi e în egumen.) — semeni (ind. iar în trezorerie sufixul -erie. lăuzie —. dar e în lepăda. greabăn. famen. 3 sg. vorbesc. lăuză — şi lăuzi. “asemănare”). jneapăn. dar se admite variaţia la substantivul seamăn/semen (persoană. dar 3 sg. e. prez. se pronunţă şi se scrie corect ă în ienupăr. oberliht.

lehămeti — şi lehămetisi. dar e în dezveli. 1 sg. . hărăţi. conform dorinţei purtătorilor şi tradiţiei. Focşăneanu şi Focşeneanu. Jenică/Jănică. Lăpădat(u) şi Lapedatu.). chiar dacă unele dintre ele au fost la origine pur grafice (cu scriere etimologică). Sufixele -ărie. La antroponime ele sînt respectate. înveli. ca Zenovie/Zănovie şi chiar neologicele Jenel/Jănel. g. Substantivul derivat de la a geme pentru a desemna acţiunea şi rezultatul ei este geamăt. se pronunţă şi se scrie corect ă în sufăr (ind. veleat. şi pl.). Lepădat(u). Lăduncă şi Leduncă. Problema alegerii între ă şi e poate viza simultan mai multe vecinătăţi consonantice: este cazul lui fătălău (nu feteleu). femeie. verbul a merge nu are însă forme cu ă: în limba literară se pronunţă şi se scrie merg. de exemplu: Băjenaru. se pronunţă şi se scrie corect ă în levănţică. -erie sînt corecte în cuvinte diferite: plăpumărie. Petruţ/Pătruţ. prez. pl. După h. Năvodaru şi Nevodaru. ea apare şi la alte prenume. prez. de la suferi). Cîrjă şi Cîrje. semene (conj. f. fermeca. Herescu şi Herăscu. iar substantivul colectiv derivat de la poamă este pomet. reavăn. Desinenţa verbală şi sufixul adjectival omonim sînt -esc: mulţumesc. După v. Bejănaru şi Bejenaru. În numele proprii româneşti se întîlnesc variante — fixate ca nume diferite — cu ă în loc de e şi e în loc de ă. dar e în felie. Mureş(e)anu şi Murăşanu. hămesi. după diverse consoane şi în diverse poziţii. se pronunţă şi se scrie corect ă în hălăciugă.Ortografie pentru to\i 23 2 sg. lehămetui —. Varianta sufer era recomandată de regulile academice din 1932. vedriţă. vecui. gemete. lumesc. La prenume mai frecventă este variaţia la Petru/Pătru şi la unele derivate: Petraşcu/Pătraşcu. 3 sg. Jeler şi Jăler. dar parfumerie. După f. La numele de familie variaţia are o largă răspîndire.

Săuca şi Seuca. şi s. ă sau î? Alegerea între ă şi î este o problemă de pronunţare. adv. Sălişte şi Selişte. Ţepuş şi Ţăpuş etc. bineînţeles. Sălaj. pe de alta. Şerpescu şi Şărpescu. se preiau unele variante regionale. la vorbitorii cu alte limbi materne ele se datoresc dificultăţii de a distinge aceste vocale la audiţie şi în pronunţare. pe cînd [î] este o vocală închisă (ca [i] şi [u]). m.. Administraţia a optat uneori pentru variante diferite în cazul aceleiaşi denumiri atribuite mai multor localităţi. în zona centrală a cavităţii bucale. pl. CUPRINS 24 Mioara Avram Sălăgeanu. întrucît pronunţarea poate prezenta diverse abateri de la normă. ţări s.. Vişeu. pe de o parte. Mureş. 1 sg. m. f. mai ales cînd sînt accentuate: măr s. Ele sînt foneme deosebite. Săulescu şi Seulescu. iar. servind la distincţii între perechi de cuvinte. Confuziile reciproce între ă şi î au două cauze: la vorbitorii nativi ele ţin de unele deprinderi regionale. (antonimul lui bun şi bine) — rîu s. — pîs interj. Răuseni şi Reuseni. dar grade diferite de deschidere: [ă] are un grad mijlociu de deschidere (ca [e] şi [o]). Şelaru şi Şălaru. Şăulia şi Şeulia. se menţin unele variante grafice învechite (etimologice sau chiar greşite).. “verişor”— vîr vb. În toponimie. în scriere. Tămăşeşti şi Temeşeşti. — mîr interj. (ind. de exemplu: Răcaş şi Recaş. Tătărăşti şi Tătăreşti. (< ţară) — ţîri s. . care se reflectă. văr s. Tătărăscu şi Tattarescu. dar e în Maramureş. III. pl. Se pronunţă şi se scrie corect ă în Buzău. (< ţîr). Selăgeanu şi Selegean(u). păs s. ură şi urăm (de la ura) — urî şi urîm (de la urî). rău adj. Vocalele [ă] şi [î] au acelaşi loc de articulare. (apă curgătoare). Sălăjan şi Selejan. Concordanţa dintre scriere şi pronunţare nu rezolvă în orice situaţie nedumeririle existente în legătură cu corectitudinea unor cuvinte. prez.

) sau adjective terminate în î de nici un fel. La început de cuvînt confuziile sînt ca şi inexistente. Interjecţia populară îra are. Sub accent există atît -ă. răni “a face o rană” — rîni “a curăţi”. de exemplu: mînea — măsei. masî = lit. şi pl. tătîne. folosite în graiuri diferite. tînăr. mînăm. tărîm.. unele variante regionale. frămîntăm. foarte puţine: la pronumele şi adjectivele pronominale demonstrative ăl(a) şi ălălalt. tăbărî. rîmăm.): ură se deosebeşte de urî. măsură) şi -î la un grup de verbe de conjugarea a IV-a (coborî. ăţi. sămînţă. La sfîrşit de cuvînt variaţiile sînt mai numeroase. vîrî etc. dar de obicei nu se infiltrează în exprimarea literară. nici la sg. nici la pl. o variantă ăra. n. ele pot alterna în flexiunea aceluiaşi cuvînt sau în derivare (faţă de cuvîntul de bază sau faţă de derivatele cu aceeaşi bază). cel mult. 1. În limba literară nu există verbe terminate la infinitiv în -ă. sfărîmăm. Cuvinte începătoare cu ă. de altfel. Cele două vocale se pot întîlni în corpul aceluiaşi cuvînt. . vără şi vărăm (de la văra) — vîrî şi vîrîm (de la vîrî). dar şi cînd sînt neaccentuate: (a se) măna “a fi atins de mană” — mîna “a conduce”. îţi. Printre variantele regionale ale auxiliarului de viitor şi prezumtiv a vrea figurează la persoana a 2-a sg. 2.. Limba literară nu are î final neaccentuat la nici o parte de vorbire şi nu are substantive (cu excepţia lui imambaialdî s. masă). uneori fiind chiar repetate: pămînt. ăst(a) şi ăstălalt se pot adăuga. numeroase forme regionale cu această finală au corespondente literare cu -ă neaccentuat (de exemplu. hotărî. de asemenea. tămîie. (carne —) cîrnat/cîrnaţ — cărnos. cît şi -î la persoana a 3-a singular a perfectului simplu: -ă la majoritatea verbelor de conjugarea I (băgă. vînăt. reg.Ortografie pentru to\i 25 de la vîrî). De asemenea. atît ăi. cît şi îi.sînt. mînă — mănuşă.

de la mînca). mînuşiţă. tîndăli — şi Tîndală —. mănînci. se pronunţă şi se scrie corect ă în tălmaci — şi tălmăci —. După s. tărbăci. după anumite consoane şi în special în silabă neaccentuată. Se admite însă variaţia la substantivul înrudit zăngăt/zîngăt. —. se pronunţă şi se scrie corect ă în răşchitor. întîlni. zăngănitor. se pronunţă şi se scrie corect ă în mănînc. vrîncean. După r. păstîrnac.26 Mioara Avram 3. urîm < urî. vîlvătaie. După b. mîzgăli. semăna — şi asemăna —. se pronunţă şi se scrie corect ă în păcăli — şi Păcală —. dar urăm < ura. dar î în întîi. pîrcălab. ci şi o încercare de evidenţiere a legăturii cu mînă. mănîncă. dar î în fărîma. mănînce (ind. Sînt admise ambele vocale în mănăstire/mînăstire (şi în derivate: mănăstioară/mînăstioară. se pronunţă şi se scrie corect ă în nănaş(ă). După f. b. mînătarcă. pîrîu. tîlhar — şi tîlhăresc. După v. . răzgîia. După p. pîrîcios. pîrpăli şi pîrîu. După z. —. mănăstiresc/mînăstiresc). mănuşă. păsat. După m. sărman. se pronunţă şi se scrie corect î în vîlcea — şi vîlcică. dar î în pînă. Problema alegerii între ă şi î se pune mai des în interiorul unor cuvinte. După t. se pronunţă şi se scrie corect ă în lăbărţa. se pronunţă şi se scrie corect ă în sănătos — şi sănătate —. a. tîlhări. şi conj. dar î în zbînţui. prez. tărhat. tîlhărie etc. Varianta mînuşă reprezintă nu numai pronunţarea regională a lui ă neaccentuat. tîrziu — şi întîrzia —. zăngănitură —. se pronunţă şi se scrie corect ă în fărşerot. dar î în lumînare. vîlceluşă etc. După n. se pronunţă şi se scrie corect ă în zăngăni — şi zăngăneală. dar î în fîşie — şi sfîşia —.

De exemplu: Cîrlănescu şi Cărlănescu. grohăi.Ortografie pentru to\i 27 La pîrîu a intervenit etimologia populară: varianta etimologică părău/ pîrău (de unde pînă azi pluralul literar în -aie) a fost apropiată de rîu. cîştig. se pronunţă şi se scrie corect ă în cărpănos. chiţcăi. zbîrnîi. ţupăi. Prezenţa unuia sau a celuilalt nu depinde de consoana imediat precedentă. c. Pîrcălab(u) şi Părcălab(u). Tămpău şi Tîmpău. plescăi. Această distribuţie explică variaţia admisă la gîgîi/găgăi. cîrpaci. dîrdîi. lălăi. Se admite variaţia la gîgîi/găgăi. pîrîi. orăcăi. fîlfîi. ci de vocala din silaba precedentă. 4. ticăi. fleşcăi. respectiv cîrpă. Variaţia este admisă la substantivul cîrdăşie/cărdăşie şi la verbul cărnosi/cîrnosi (în industria pielăriei). mormăi. au sufixul -îi verbele derivate de la interjecţii care conţin vocala î: bîjbîi. smiorcăi. răzgîia. 5. fîrnîi. Tălmaciu şi Tîlmaciu. zornăi. cîrîi. Vrînceanu şi Vrănceanu. bîlbîi. După c. dar în cuvinte diferite. zumzăi etc. Sufixele verbale -ăi şi -îi sînt amîndouă literare. tropăi. sfîrîi. vîjîi. mîrîi. ronţăi. Pîrnuş şi Părnuş. dar î în gîlceavă. păcăli. se pronunţă şi se scrie corect ă în mîzgăli. scîrţîi. gîfîi. bîzîi. Fîntîneanu şi Fîntăneanu. Vîlsan şi Vălsan. fîsîi. pufăi. hîrşîi. dar î în călcîi. Tărnăuceanu şi Tîrnăuceanu. hurducăi. fîşîi. Tărniceanu şi Tîrniceanu. sîcîi. Formaţiile de la interjecţii care conţin alte vocale decît î au sufixul -ăi: chirăi. Păsat şi Pîsat. Prin armonie vocalică. respectate conform dorinţei purtătorilor. . După g. Fînăţeanu şi Fănăţeanu. În numele de familie româneşti se întîlnesc variante cu ă şi î ale aceloraşi nume. sîsîi. rîcîi. care le-a apropiat de cîrd. măcăi. Variantele diferite de aspectul normat al apelativelor corespunzătoare sînt de obicei învechite sau/şi regionale. Pîrîianu şi Părăianu. pîlpîi. Variantele cîrdăşie şi cîrpănos se datoresc etimologiei populare.

deci notaţia fidelă ar fi [iíe] sau chiar [iíe]). cele două vocale au între ele un i semiconsonantic. ienibahar. cît şi. aievea. ieftin. iesle. e. iederă. baie. lămîie. întemeiez. În cele mai multe cazuri problema alegerii se pune între scrierea cu e şi cea cu ie = [íe]. femeie. foaie. — diftongul [íe] se scrie atît ie. ierburi. călcîie. iepe. În cuvintele din fondul tradiţional se pronunţă şi se scrie de obicei ie: ied. litera e se citeşte uneori [íe]. deie. taie. ieşire. e sau ie? În această opoziţie atît litera e. La multe dintre aceste cuvinte . La început de cuvînt şi de silabă (după vocală) pronunţarea şi scrierea cu e sau ie (= [íe]) se orientează în linii mari după etimologia cuvintelor. băieţi. Pornind de la scriere spre pronunţare formula rezumativă ar fi: în timp ce secvenţa grafică ie nu se citeşte niciodată [e]. creier. oaie. mai slab sau mai puternic. mai rar. cuie. ierna. zmeie etc. cheie. iezer. Diversitatea situaţiilor se cuprinde în următoarele formule: — vocala [e] se scrie numai e. voie. iar secvenţa ie acelaşi diftong sau succesiunea de vocale “în hiat”[i-e] (de fapt. — succesiunea de vocale [i] + [e] se scrie numai ie. giuvaier. Regulile diferă după poziţia în cuvînt: iniţială de cuvînt sau iniţială de silabă (după vocală). ienicer. CUPRINS 28 Mioara Avram IV. ieri. respectiv interiorul unei silabe (după consoană). ierta. curcubeie. făcînd distincţie între cuvintele din fondul tradiţional şi neologisme. cît şi secvenţa grafică ie au cîte două valori fonetice: litera e poate nota vocala [e] sau diftongul [íe]. a. beie. mormăie. noiembrie. iepure. 1. gutuie. ienupăr. voievod.

egumen. Iepureni şi Iepureşti. Găieşti. băiat. reg. — iei vb. 3 sg. adverbul estimp “în acest an”(cf. Nicolae şi Nicolaie şi chiar grafii ca Epure şi Epureanu. erau. Se scriu însă cu e. unită cu modul de fixare prin tradiţie. era. de aceea se tolerează variante grafice ca Andreescu şi Andreiescu. (ind. prez. pl. iarnă. eh(e).Ortografie pentru to\i 29 ie alternează în flexiune sau derivare cu ia: iadă. 2 sg. eşti. f. Poienari şi Poieni etc. evanghelie. epitrop. Iezer. Ploieşti. pronumele personale ei. Eşeanu sau Ploae. — ei interj. de la a fi) — e interj. edec. substantivul aer şi verbul a aerisi. sau ei pron. dem. iartă. iest). iasă. Două prenume feminine . erai. eram. Deşi logic ar fi ca şi acestea să se scrie cu ie. eparhie. eres. identitatea grafică a două cuvinte pronunţate diferit la e vb. ele. însă adj. eu şi formele verbului a fî: e. opoziţia pur grafică la ei pron. întrucît la el s-a suprapus un strat neologic prin împrumutul de sensuri şi formaţii noi. Enache şi Ienache. erete. Eremia şi Ieremia. aici funcţionează şi regula de respectare a dorinţei purtătorului. (Dintre acestea pentru aer (şi aerisi) norma este mai puţin fermă în privinţa pronunţării. iapă. (arhi)episcop. elei şi substantivele ectenie. prez. — iele s.) Această regulă particulară — justificată prin etimologie şi tradiţie — duce la două situaţii speciale legate de deosebirea dintre scriere şi pronunţare: pe de o parte. deşi se pronunţă corect cu diftongul [íe]. Nae şi Naie. Regula scrierii cu ie a cuvintelor din fondul tradiţional pronunţate astfel este valabilă şi pentru numele proprii de locuri româneşti provenite din cuvinte comune: Iedera. eraţi. ei. evreu. iarbă. este. pe de altă parte. întemeiază etc. (aici două cuvinte care sînt unul şi acelaşi la origine) pronunţate la fel şi. de la a lua) sau ele pron. O situaţie aparte se întîlneşte la numele proprii de persoane pronunţate cu [íe]. (ind. Se pronunţă şi se scriu cu e interjecţiile e. efor. el. efendi.

b. opoziţia este de natură socioculturală: variantele cu ie la început de cuvînt şi de silabă — după a. . mai mult sau mai puţin perceptibil. liceie. la care scrierea este conformă cu pronunţarea. ierbar) şi erb. licee. poet. influenţă. epocă. Elena. duet. emoţie. creiez. erbicid. o. măiestru şi maestru. est. elev. graminee. proeminent. Elisabeta. aerian şi în compusele cu aero. poate duce la deosebiri de pronunţare între membrii vechi şi noi ai familiei acestui cuvînt. orhideie etc. Se scriu numai cu e prenumele tradiţionale Ecaterina. etaj.). erbivor. Scrierea cu e la începutul cuvintelor neologice este conformă cu pronunţarea lor literară (nu există situaţii în care să se scrie e- şi să se pronunţe corect [íe]). eră.(ierburi. idee. La început de silabă din interiorul cuvintelor e se pronunţă distinct de ie numai după vocalele a. scrisă greşit eie (aleie. Zoe/Zoia. efectuez. aerodrom. dar în aera. coexista. Opoziţia dintre regulile de bază de sub a şi b se reflectă în dubletele ierb. Evdochia.30 Mioara Avram au variante cu -e/-ia: Aglae/Aglaia. ideie. care vizează şi substantivul aer. asidue. iar reproducerea şi în scris a acestor rostiri prezintă o gravitate sporită. exista. u — în neologisme fixate în limba literară cu e (de exemplu: iepocă. Regula particulară de sub a. erboriza). în timp ce între un [e] şi un alt [e] (ca şi între [i] şi [e]) se pronunţă un i semiconsonantic. poiet) indică lipsa de instrucţie a vorbitorului care le foloseşte. canoe. electric.se pronunţă [e].(erbacee. De aceea greşelile de scriere cu ie în loc de e la neologisme sînt mai frecvente în interiorul cuvintelor şi mai ales în secvenţa ee. edil. alee. În neologisme se scrie de obicei e: economie. creez. o şi u. Eftimie. Pronunţarea literară cu [e] în neologisme se opune pronunţării de tip rustic cu [íe]. orhidee. maree. deşi rădăcina se scrie totdeauna cu e: în aer şi aerisi se pronunţă de obicei [íe].

Tot astfel se pronunţă corect cu [e] cuvinte străine ca latinismul et din abrevierea etc. zeţuiesc etc. inclusiv în siglele alcătuite din abrevieri literale: E. rihtuiesc. iezuit. Puţine sînt cele cu ie în rădăcină: ierarhie. Pentru unele dintre aceste cuvinte există variante grafice (uneori şi fonetice) învechite cu je în loc de ie: project. Mihaela. maieutică. < Emiratele Arabe Unite sau U. remaieză.).E. nu [íe]. — antroponime: Eduard. (= etcetera < et caetera) sau din formula et alii “şi alţii”. Emil(ia). Suez.A. Există însă şi neologisme care se pronunţă şi se scriu corect cu ie.E. nituieşti. statuie. Suedia. Se pronunţă de asemenea [e]. . Europa. ieremiadă. caiet. dar maestoso ca italienism în terminologia muzicală). restituie. în conformitate cu etimonul respectiv. nituieşte (la fel revizuiesc.Ortografie pentru to\i 31 Este de la sine înţeles că numele proprii de provenienţă cultă scrise cu e se pronunţă corect cu [e]. Sigla C. proiect. numele literei e în orice contexte. Eliza. pînă mai de curînd majestate (mai ales în lesmajestate) şi majestuos.A. Samuel. ci şi prin opoziţia [e] — [íe]. Elveţia. Mai numeroase sînt neologismele cu ie la întîlnirea dintre rădăcină sau temă şi un afix: atribuie. Elvira. nu cu [íe]: — toponime: Egipt. Eugen(ia). convoaie.A. lezmaiestate.R.< Consiliul de Ajutor Economic Reciproc se deosebeşte în pronunţare de substantivul comun caier nu numai prin locul accentului. maiestate (şi maiestuos.U. traiect (şi traiectorie). (E)manuel(a). bruiez. deraiez. toate verbele derivate de la neologisme cu sufixul -ui au forme pronunţate şi scrise cu ie: nituiesc. < Uniunea Emiratelor Arabe. Esmeralda.

constitui —. traectorie. — cf. iar statuetă cu e după etimologie (< fr. dar contribuie. -poieză) din hematopoietic. cf. Orientarea atît după flexiune. reperul este dat de clasa flexionară şi structura morfologică: continue (adj. erarhie. Numai după anumite consoane secvenţa grafică ie poate corespunde atît succesiunii de vocale [i-e]. dar biet [bíet]. maestate. dar fier [fíer]. f. constitue. pietate ([pi-e]). Ideea falsă că în neologisme s-ar scrie numai e — născută din generalizarea şi absolutizarea situaţiei care este doar cea mai frecventă. cf. pl. perpetua. m. dar nu unica — duce la manifestări de hipercorectitudine: grafii greşite (uneori şi pronunţări forţate) ca atribue. prez. Etimologia diferită explică existenţa dubletelor parţiale poetic adj. p.32 Mioara Avram Fiind deci posibile ambele moduri de pronunţare şi de scriere. premiere ([mi-e]). prez. statua. şi) vb. statuette) şi tradiţie. neîntîlnită în alte substantive. -poïétique.-n. I conj. dar piesă ([píe-]). inclusiv inconsecvenţele regulilor academice din 1932. cît şi după morfologie explică perechea aparent contradictorie statuie — statuetă: statuie se scrie cu ie din considerente morfologice (scrierea cu e ar fi dus la forma articulată statuea. cît şi diftongului [íe]. — cf. poezie) şi -poietic element de compunere (< fr. fief [fi-ef]. eşuez. (< fr. f. După o consoană pronunţarea şi scrierea cu e sau ie (diftong sau succesiune de vocale) au reguli diferite în funcţie de natura consoanei precedente şi de poziţia în cuvînt. continua —. dar miere ([míe-]). poétique. şi) conj. . statuez de la eşua. Unele dintre aceste grafii continuă vechi deprinderi ortografice. dar vierme [víer-]. caet. v. revizuesc. contribui. proect. 2. cu secvenţa uea. perpetuez. vie [vi-e]. Exemple: bielă ([bi-e]). În această situaţie sînt în primul rînd consoanele labiale b. constituie vb. a. dar bruiez de la bruia. IV (ind.

sînt pronunţate adesea cu diereză ([bi-e]. 1956) — care au o silabă în plus. lornion. în mai mică măsură. şi după n. (spre deosebire de vietate < viu. omenie. variantele grafice hibride de tipul vignietă nu au nici o justificare. cf. Imaginea grafică identică a lui ie în ambele valori şi tendinţa fonetică de reducere a hiatului au drept consecinţă greşeli de .Ortografie pentru to\i 33 După aceste consoane distincţia între pronunţarea cu [i-e] şi cea cu [íe] poate crea opoziţii fonologice la cuvinte omografe: piez ([pi-ez] “unitate de măsurare a presiunii” şi [píez] variantă a lui piază). plafonieră. vier ([vi-er] “viticultor sau paznic de vie” şi [víer] “porc necastrat”). Dubla valoare a lui ie se întîlneşte. păţanie). Influenţa etimonului şi deprinderi ortografice mai vechi explică existenţa variantelor grafice castagnetă. vieţui. dar vignetă). după aceste consoane se întîlnesc variante de pronunţare: obiect şi subiect. vieţuitoare etc. situaţie frecventă în poziţie finală (iunie. De asemenea. recomandînd castanietă şi lornietă.([mi-e-]) faţă de miel [míel]. respectiv [-bi-ect]).([pi-e-]) faţă de piele ([píe-]) sau mielo. gn): castanietă. conform etimologiei. opinie. manie. sezonier). la care corectă este. Grupul de litere ie notează însă şi diftongul [íe] în cîteva neologisme în care s-a rezolvat astfel redarea lui [ń] (n palatal) din etimon (< fr. lorgnetă. şi pielo. cu [i-e]). ie corespunde după n vocalelor [i-e]. vinietă. pronunţat el însuşi cu diftongul [ía]: vieţi. precizarea este necesară în opoziţie cu variantele învechite — susţinute şi de recomandări ortoepice mai vechi (1932. De reţinut că pronunţarea literară actuală este cu diftong în formele flexionare şi în derivatele substantivului viaţă. vignetă (regulile din 1932 erau inconsecvente. datorită pronunţării lui i ca vocală (vezi şi X 4 b). dar nu numai (liniem. pronunţarea cu diftong. De obicei.

Nesiguranţa în legătură cu scrierea şi pronunţarea derivatelor cu sufixele -ier şi -er este sporită de împrejurarea că derivatele în -ier pot avea .(hierofant. poliomelită sau şifoner constituie abateri grave de la exprimarea literară. — la sufixul neologic -ier. variantele de tipul braconer. pioner. [brigadíer]. prin transformarea vocalei i în semiconsoană. — la termeni tehnico-ştiinţifici internaţionali cu rădăcini de origine greacă: hiero. [liníem] şi [liníez]. îndeosebi într-un tempo rapid şi în poziţie pretonică. De reţinut că în limba literară miner este substantiv... caserie şi caseriţă. devine monosilabic: [braconíer]. pronunţarea cu [íe] în loc de [i-e] este tolerabilă într-o oarecare măsură. din bisilabic. a monoftongării lui [íe] în [e]. hierogramă). pentru care vezi VII).. heroglifă (şi în varianta eroglifă.34 Mioara Avram pronunţare în favoarea diftongului: cele două vocale [i-e] ajung să fie pronunţate într-o singură silabă. [casíer]. plutoner. [liníeze] etc. (polio)mielită. [garderobíer].. Ascunsă de scriere. mielină. [petrolíer]. Prin variante fonetice şi grafice de acest tip se anulează distincţia dintre: — derivate cu sufixul -ier şi -er: pe lîngă modificarea lui -ier în -er. Ea constituie însă o verigă spre faza următoare. [plutoníer]. [pioníer]. cu dispariţia lui h-. iar minier adjectiv. minieră. care. apariţia lui -ier în loc de -er la cuvinte ca paraclisier.. hieroglifă.. [levíer]. nici exploatare mineră în loc de . fenomen care se reflectă şi în scriere. caser. [şifoníer] etc. se întîlneşte şi greşeala inversă.. zilier. deci nu e corect să se spună şi să se scrie minierii din cutare regiune în loc de minerii. lever. Fenomenul se întîlneşte mai ales în următoarele situaţii: — în flexiunea verbelor cu infinitivul în consoană + [i-a]: [apropíem]. [liníezi].

Alegerea se orientează în principiu după alternanţa cu ea. însă perechea. monoftongarea lui [íe] (ferb “fierb” este un exemplu dintr-o serie în care intră şi pere “piere” sau mere “miere”) şi. în loc de patisier. [v íerde]. [míere] “mere” etc. pere — piere.). tot corectă. mez- (prefixul din mezalianţă sau elementul de compunere din mezenter) — miez. vistier — vistierie. [p íentru]. obiele. melodie”(cf. veţi — vieţi. în -erie: bijutier — bijuterie. argilă”. patisier — patiserie (cf. bazinet” şi pelo. de aici greşeli ca patiser. Numai după b. .“mîl.“pelvis. piedică (şi împiedica). vers — viers. pe de alta. Secvenţa consoană labială + [íe] se întîlneşte mai ales în cuvinte din fondul tradiţional: biet. [píere] “pere”. cu o formaţie românească în -ie). şi formaţii paronime ca mielotomie şi melotomie). membru” sau “muzică. veri — vieri. respectiv ia (vezi şi V). mere — miere. infirmier — infirmerie. f şi m se pune problema alegerii între e sau ie cu valoare de diftong. pielo. — elemente de compunere diferite prin sens şi etimon: mielo- “măduvă” şi melo. În pronunţarea literară vocala [e] se distinge de diftongul [íe] după o consoană labială. [b íete] “bete”. sau infirmierie. întrucît cei cu pronunţarea regională ferb pentru fierb pronunţă şi fearbă pentru fiarbă şi pot transpune în scris această alternanţă. opoziţia avînd rol fonologic în perechi ca bete — biete.“extremitate. uşoara diftongare a lui e ([iub íesc]. corecte. p. deşi reperul propus nu ajută pe toţi vorbitorii. mei — miei. v. [f í el].Ortografie pentru to\i 35 formaţii paralele (împrumutate). în loc de infirmerie. În unele pronunţări cu caracter regional — care trebuie evitate în exprimarea literară — distincţia între [e] şi diftongul [íe] se anulează prin existenţa unor fenomene opuse: pe de o parte.

obiect. mierlă. În această situaţie sînt: fier (moştenit din latină) şi derivatele tradiţionale fierar. împrumutate din surse diferite.36 Mioara Avram piele. Cuvinte înrudite aparţinînd unor straturi etimologice diferite (elemente moştenite din latină şi împrumuturi ulterioare. pieptos. viespe. miere (moştenit) şi mieriu. pierzător faţă de perdant şi perdiţie (neologice). miercuri. melivor (neologice). cf. fiere. feromagnetism. pieptene (moştenit) şi pieptăna. de obicei neologisme latino-romanice) se pot deosebi între ele prin pronunţarea şi scrierea cu e sau ie. persic şi perjă. pieziş. piersic(ă). fierbinţeală. de asemenea neologice. fierărie. piept. ferosiliciu etc. feric (acid ~ ). vier “porc necastrat”. fervent. miercuri (moştenit) şi Mercur. feros (oxid ~ ). şi faţă de derivatele. . mieros faţă de melifer. pierde (moştenit) şi derivatele tradiţionale pierzanie. feronerie. persan. mieuna. pierde. ferocianură. faţă de pectiniform. piersic şi piersică (moştenite) faţă de pers. fier. dezmierd. vieţui. pieri (moştenit) şi pieritor. pieţe. fierbe. mercurial (neologisme). viezure. înfiera faţă de elementele de compunere neologice fero- şi feri. piedestal. piesă. ferată (cale ~). piept (moştenit) şi derivatele tradiţionale pieptar. miere. Ea există şi în cîteva neologisme: impiegat. pieptiş. pieptene. pieri. pieptănuş etc. fierbe şi fierbinte (moştenite din latină) şi derivatele fierbător.din structura unor termeni tehnico-ştiinţifici ca feroaliaj. împieptoşa faţă de neologicul pectoral. ferură. şi simbolul internaţional Fe (< lat. înfierbînta faţă de neologicele fervoare. ferrum) al elementului chimic fier. pieritură faţă de perisabil (neologic). pietre. efervescent. vierme. subiect. feruginos (apă feruginoasă ). pieptuţ.

viermănos. viermişor. verminaţie. . pare nu numai desuetă. moştenit) şi derivatele tradiţionale pietrar. pojghiţă”). de la care s-a format verbul împeliţa. înverşuna şi meu. făptură”. viers “melodie. “membrană”. dar neglijează amănuntul că numai în varianta peliţă cuvîntul de bază a avut sensul “trup. “strat subţire. drac împeliţat). ci şi artificială. în nici un caz nu se pronunţă mieu ceea ce se scrie meu.Ortografie pentru to\i 37 pietre (pl. care se mai aude la unii actori în vîrstă. împietri faţă de petrifica şi elementul de compunere petro- (petrogeneză. sg. împeliţa (cf. vermifug). Pronunţarea mieu. Se pronunţă şi se scriu corect cu e. cuvintele ferăstrău (şi derivatele ferăstraş. vermicular. cu care n-are. vierme (moştenit) şi derivatele tradiţionale viermar. pietrărie.). pietricică. pietriş. mele). au fost respinse de evoluţia uzului majoritar. ferestrui). apropierea reface o legătură etimologică reală. legătură (ferăstrău e împrumutat din maghiară. pietros. pietrui. Precizarea este necesară în opoziţie cu variantele neliterare care au aici ie. ferăstrăiaş. fiind apropiată în mod nejustificat de cuvîntul fier. petroglifă. îndepărtat de sensurile actuale ale lui pieliţă (“piele fină”. Variantele învierşuna şi mieu. pietrean(că). viermănar. versifica şi versui “a versifica”. justificate sau nu etimologic. de la piatră. viermui faţă de neologicele vermial. pietroi. vermiform. mea — pl. iar fier e moştenit din latină). Varianta împieliţa se explică şi ea prin apropiere de cuvîntul pieliţă (diminutiv de la piele). verminoză şi elementul de compunere vermi. Varianta fierăstrău se explică prin etimologie populară. care a mers paralel cu substantivul de bază în cazul lui înverşuna (între vierşun şi verşun predomină verşun) şi cu alte forme flexionare în cazul lui meu (f.(vermicid. cu explicaţii diferite de la caz la caz. voce”(cuvînt popular moştenit) şi viersui “a cînta” faţă de neologicele vers. verset. petrograf etc. vermină. nu cu ie. de fapt.

[ĺ] — scrise ch. roche. stinghie. mingie. Petreanu şi Pietreanu. cînd nu sînt simple inadvertenţe din indicatoare. pogace. ele se pot explica prin uzul regional diferit şi prin tradiţie. cuhnie. Toleranţa faţă de dorinţa purtătorilor la antroponime explică variante ca Feraru şi Fieraru. pîrtie. minge. gh —. veghe. — sînt admise ambele variante: muchie şi muche. Petroşani şi Pietroşani. unghie. helge.38 Mioara Avram Numele proprii româneşti se scriu în principiu în acelaşi fel ca şi cuvintele comune cu care au legătură: — toponime: Fierbinţi. ureche. falce. b. ridiche. Pietrari. pereche. nădejdie etc. Variante şi inconsecvenţe se întîlnesc şi în formele oficiale ale toponimelor: Petriş şi Pietriş. răspîntie. aici se încadrează şi adj. Pietreanu (cf. pîrghie. prăpastie. rochie. unele cu repercusiuni şi în toponimie (de exemplu: Petreni şi Pietreni). . Mieluşel. — antroponime: Fieraru. nădejde. care se grupează în trei categorii din punctul de vedere al normelor limbii literare actuale: — corectă este varianta în -ie: aşchie. În poziţie finală neaccentuată variaţia se întîlneşte mai ales la singularul unor substantive feminine comune — împreună cu care se clasează şi femininul adjectivului vechi —. pîrte etc. — corectă este varianta în -e: buche. zeghe. elice. fachie. cobe (nu buchie. Piersica. bute. [ę] — scrise c. pietrean < Piatra). g — şi după [t] ) se pune problema alegerii între scrierea — şi pronunţarea — cu e sau ie (= [i-e]). jirebie (nu aşche. După diverse consoane (îndeosebi după [ë]. dajdie. streche. Pietricica. lance. veche.). Viezuri. [č].). Miercurea. Petrescu (< Petru). leghe. vecernie. Vesparu şi Viesparu. urticarie. ridichie. cuhne. elicie. Peptan şi Pieptan. Pietrosu.

Grigore. iunie.) ale verbelor de conjugarea I după [ë].Ortografie pentru to\i 39 Bineînţeles. Ilarie). decembrie. aprilie. îngenunchezi. buţi). veghez. martie. septembrie. de la muchie singularul articulat e muchia şi pluralul muchii(le). îngenunchem. -ghia sînt corecte formele în -iez. înjunghiem etc. e muchea. rochia. -iezi. Vasile). cuhnia. -iem: machiez. V 5. — cîteva nume proprii de persoană (prenume folosite uneori şi ca nume de familie). Vezi V 5 şi VIII 1. salce (plantă erbacee. mingea. la toate acestea fiind corectă finala -ie: ianuarie. [ĺ]. 1 şi 2 sg. machiem. trunchiem. butea) şi pluralul în -i (ridichi. pîrtii). . februarie. sos) şi salcie (arbore). octombrie. iar pentru altele ie (Eustatie. scrise ch. cuhnii.. -em: îngenunchez. În poziţie accentuată problema alegerii între e şi ie se pune la formele de indicativ şi conjunctiv prezent (pers. la care se tolerează variaţia. muchi(le). noiembrie. pîrtia) şi pluralul în -ii (aşchii. Cf. gh. trunchiez. forma de singular adoptată determină tipul de flexiune: substantivele feminine cu singularul în -e au forma articulată în -ea (ridichea. La substantivele masculine variaţia apare la: — numele a zece luni ale anului. — la verbele cu infinitivul în -chia. veghem. Distincţia între -e şi -ie poate crea opoziţii între cuvinte ca Marte (planeta) şi martie (luna). 1 pl. -ghea sînt corecte formele în -ez. iar de la muche forma articulată de sg. iar cea de pl. mingi. -ezi. dar se preferă pentru unele finala e (Gheorghe. la care se disting două situaţii din punctul de vedere al normelor limbii literare: — la verbele cu infinitivul în -chea. rochii. veghezi. iar cele cu singularul în -ie au forma articulată în -ia (aşchia. iulie.

[ĺ]. dar aproape în toate contextele fonetice există şi cuvinte lipsite de alternanţă. gh şi urmate de vocală pot fi şi numai litere ajutătoare. acest reper este în orice caz inoperant. respectiv vocala [a]) sau realităţi fonetice foarte asemănătoare. [ía]. respectiv ie. b) diftongii [óa]. Pe de altă parte. eau sau iau)? Întrucît literele e şi i pot nota atît vocale. în care aceste secvenţe grafice notează aceeaşi realitate fonetică (diftongul [ía]. [ę]. în alegerea scrierii corecte la început de cuvînt şi după vocală. diferiţi între ei numai după consoane. petre. Pentru alegerea între diftongul [óa] sau vocala [a] şi hiatul [i-a] vezi 5. în care pronunţarea face o distincţie clară între vocalele e şi i. . [ë]. iar precedate de c. g. Problema scrierii cu ea sau ia priveşte ultimele două situaţii. ele notează: a) secvenţele de vocale în hiat [e-a]. Regulile ortografice sînt diferite în funcţie de literele/sunetele precedente. în flexiune şi derivare. CUPRINS 40 Mioara Avram V. ea sau ia (şi: eai sau iai. Scrierea nu concordă totdeauna cu pronunţarea (nici măcar cu cea literară). la care se aplică în mod convenţional una dintre cele două scrieri. cît şi semivocale sau semiconsoane. ch. Ele stipulează de obicei ghidarea după alternanţa cu e. la notarea secvenţelor de vocale din silabe diferite. aplicînd în parte principiul morfologic sau/şi principiul etimologic. căci altminteri vorbitorii cu pronunţarea regională fearbă. Problema alegerii între ea şi ia în scriere nu se pune în prima situaţie. [i-a]. greu de distins între ele (diftongii [óa] şi [ía]). pentru vorbitorii care nu fac distincţie între [e] şi [íe] (vezi IV). numai după [č]. c) vocala [a]. secvenţele grafice ea şi ia au cîte trei corespondente fonetice. peatră au şi e în formele alternante ferb. alternanţa este un reper numai pentru cine stăpîneşte pronunţarea literară.

1 sg. iarnă (pl. iatagan. aloea (aloe). iatac (derivat ietăcel). şi imper. care se scrie corect ea. evaluează (evaluez). la începutul unei silabe care urmează după vocală. ianuarie. iau (ind. iei). melopeea (melopee). iaht. iadă (pl. Scrierea deosebeşte astfel pronumele personal feminin de verbul omofon: ea ia (pronunţate [ía ía]. aceeaşi. În interiorul cuvîntului. iactant. iede. ideea (idee). ceea ce creează alternanţa grafică e — ea. iaca/iacă. creează (creez).. m. 2. ele. pl. derivat ierna). după cum există sau nu alternanţă cu e. ierni. 3 sg. iaroviza. de asemenea. Justificarea modului de scriere a pronumelui este de natură etimologică şi morfologică: menţinerea legăturii cu celelalte forme. (ind. .Ortografie pentru to\i 41 1. iarăşi. ei). cît şi atunci cînd nu există alternanţă: ia interj. iasomie. cu unica excepţie a pronumelui personal de persoana a 3-a singular feminin. Cele mai multe cuvinte aflate în această situaţie sînt neologisme: aleea (alee). iată. iadeş. iască. cf. iapă (pl. iaz. iei). iarba (genitiv-dativ ierbi. m. La început de cuvînt singurul diftong posibil dintre cei doi menţionaţi este [ía]. Se scrie ea şi în pronumele demonstrative de feminin singular aceea. prez. canoea (canoe). iarmaroc. iazigi. se pronunţă numai diftongul [ía). ierburi). iama. sînt însă şi cuvinte vechi la care se aplică această regulă: formele verbale aciuează (aciuez < aciua). agreează (agreez). atît atunci cînd există alternanţă cu ie: ia vb. ieşi). iahnie. iezi). deşi la ele nu există alternanţă cu e. iasă (iese. Se scrie ea atunci cînd există alternanţă cu e. El se scrie ia în toate cuvintele. prez. 2 sg.. el. în linii mari. cf. cf. iavaş. iad. deşeuează (deşeuez < deşeua). de la lua. şi 3 pl. iepe). Se scrie deci corect ia în poziţie iniţială. coreean (coreeni) etc. deşi se pronunţă tot [ía]. statuează (statuez). iaurt. iar/iară.(pl. iacobin. iazmă (pl. scrise cu e. înşeuează (înşeuez < înşeua). dar scrierea lui diferă. iezme). iard. de la lua. iamb.

toiag (toiege). verzuie — verzuia. Salomeea. boia (boiele). foaia (foaie). Unele structuri morfologice impun scrierea cu ia după vocală. foia şi foiască (foiesc). băiat (băieţi. (ambele pronunţate [ačeíaşí]). Gheboaia. trebuia (trebuie) etc. înapoi. atît atunci cînd există alternanţă cu ie: baia (baie. cît şi atunci cînd nu există această alternanţă: aia. Medeea. dar ea în Andreea. Filofteea. zaiafet etc. paiantă. Forma de genitiv-dativ singular feminin a acestor pronume se scrie cu ia: aceleia (< acelei) şi aceleiaşi (nu aceleeaşi). în general. . lămîia (lămîie). îndoia şi îndoiască (îndoiesc). sg. Doroteea. femeia (femeie). Crimeea.. ca şi în denumirea constelaţiei Casiopeea. paiaţă. Gătaia. se scrie ia în Aglaia. Stoian. Sinaia. trăia şi trăiască (trăiesc). cf. loial. Guineea (şi în derivatele lor: coreean etc. — forma de feminin a numeralului ordinal corespunzător cardinalului trei: treia şi ordinalului masculin întîi: întîia (folosit corect în antepunere). — aceia m. sg. Traian. În toponimele româneşti se scrie ia: Deia. faianţă (faienţar). voiaj. vezi IV. întemeia şi întemeiază (întemeiez). nuia (nuiele). bruia (bruiez).). băieţaş). Aglaia şi Zoia au şi variante paralele în -e. În numele proprii de persoane. Se scrie ea în toponimele străine Coreea. scris i: femeie — femeia. — aceiaşi m. tăia (taie). baiaderă. şi prepoziţia înapoia < adv. rambleia (rambleiere). Maia. Scrierea deosebeşte astfel formele omofone de genuri şi numere diferite ale unor pronume demonstrative: aceea f. joi — joia. băieş).42 Mioara Avram În toate celelalte situaţii se scrie ia. îndoială (îndoieli). pl. pl. (ambele pronunţate [ačeía]) şi aceeaşi f. este vorba de adăugarea lui a la teme în [í]: — formele articulate cu -a ale substantivelor şi adjectivelor feminine cu tema în [í]. caiac. raia. Strehaia. naiadă. constituia (constituie). Zoia.

. acesteia < acestei. căreia < cărei. la toate verbele (de conjugarea a IV-a) terminate la infinitiv în vocală (alta decît i) + i: bănuiască. ţeapă (ţepi. l. neaoş. leac (lecui). -easă. El se scrie ea în toate cuvintele cu acest context. crăiasă. -ean la substantivele cu tema în [í]: îndoială. vasluian. sîsîia. n. scînteia etc. -eţ la toate adjectivele cu tema în [í]: ciocoiască. lunguiaţă. z) în limba literară diftongul este de obicei [óa]. prea.Ortografie pentru to\i 43 — formele cu -a ale pronumelor terminate în [í]: aceia m. suia) şi cel egal cu sufixul infinitivului la verbele de conjugarea I cu vocală + [ía] (categoria precedentă + altele ca muia. — forma de feminin singular a variantei sufixelor -esc. tăia). roia. leat. altuia < altui. — sufixul imperfectului la toate verbele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în vocală (alta decît i) + -i (mormăia. tencuială. s. pl. reavăn (reveni). la toate verbele (de conjugarea I) cu tema în [í]: încleiază. sau dacă nu există această alternanţă: deasupra. — desinenţa de indicativ prezent 3 sg. înţepa). hîiască.. zeamă (zemi. zemos) etc. r. a. 3. trăiască etc. — desinenţa de conjunctiv prezent 3 sg. poleială. şi pl. mălăiaţă. mîrîială. femeiască. indiferent dacă există alternanţă cu e: deasă (des). însera). — varianta sufixelor -eală. t. întemeia. ţuţuian. După consoanele dentale (d. şi de imperativ 2 sg. teafăr (teferi). sleia. < acei. aceluia < acelui. întemeiază. şi pl. ţ. îmbăia. îndoiască.. înapoia. — verbele formate cu sufixul -a de la teme în [í]: descuia. crăiască. neamţ (nemţi). poleiască. seară (seri. După consoane scrierea cu ea sau ia are reguli diferite în funcţie de natura consoanei precedente. Joian.

44 Mioara Avram

seamă, teatru etc., inclusiv în cele mai multe cuvinte cu tema
terminată astăzi în i: alăturea (alături), asemenea (asemeni), lunea
(luni), marţea (marţi), miercurea (miercuri), nimenea (nimeni),
vinerea (vineri).
Cuvintele de bază ale formelor din ultima categorie au şi variante în e:
asemene, miercure, nimene etc.
Se scrie de asemenea ea în numele proprii româneşti:
— toponime: Ardeal, Oradea, Predeal;
— antroponime: Costea, Ileana, Mihnea, Onea.
Singurele cuvinte din fondul tradiţional în care după d, t şi ţ
se pronunţă diftongul [ía] şi se scrie ia sînt substantivul diavol cu
derivatele sale (diavolesc, diavoliţă), pronumele demonstrativ
aceştia (şi ăştia) m. pl. şi nehotărîtul atîţia m. pl.; pronumele au
o formă corespunzătoare în -i (aceşti, atîţi). Există de asemenea
cîteva neologisme cu [ía] scris ia după d, n: adiacent, coniac.
Pronumele aceştia este pronunţat nu numai cu diftong, ci şi cu i vocalic,
deci [-tía] şi [-ti-a].
Cu excepţiile menţionate, ia scris după d, l, n, r, s, t, ţ, z notează
în scrierea corectă hiatul [i-a]: diabet, liană, dania, bucuria,
siamez, tiară, raţia, ziar.
De remarcat pronunţarea diferită a lui diabolic (cu hiat, deci [di-a-])
faţă de diavol (cu diftong [día-]).
b. După consoanele prepalatale j, ş singurul diftong posibil
în limba literară este [óa], care se scrie ea şi alternează cu e:
aranjează (aranjez), clujean (clujeni), îngrijească (îngrijeşte),
oblojeală (oblojeli), vitejească (vitejesc), afişează (afişez), ieşean
(ieşeni), sfîrşească (sfîrşeşte), greşeală (greşeli), strămoşească
(strămoşesc) etc.

Ortografie pentru to\i 45

Vezi şi I 4.
Orice ia după j, ş notează în scrierea corectă hiatul [i-a]: jian,
şiac.
c. După consoanele labiale (b, p, m, f, v) diftongii [óa] şi [ía]
se disting în pronunţarea literară.
Se pronunţă şi se scrie ea cînd există alternanţă cu e: beat
(beţi), stropească (stropesc), vulpea (vulpe), lumea (lume), meargă
(merge), cafea (cafele, cafegiu), veac (veci, vecie), avea (avem,
avere) etc. şi în sufixe care îşi menţin aspectul avut după alte
consoane: drumeag.
Se pronunţă şi se scrie ia în toate celelalte situaţii, atît atunci
cînd există alternanţă cu ie: biată (biet), obială (obiele), piaptănă
(pieptene), piaţă (pieţe), mia (pl. miele; m. miel), fiare (fier), viaţă
(vieţi, vieţui), cît şi cînd nu există forme alternante: abia, fiară.
Limba literară deosebeşte astfel, în pronunţare şi în scriere, cuvinte
paronime ca beată (< beat) şi biată (< biet), mea (< meu) şi mia (< miel).
d. După consoanele palatale [ë], [ĺ], scrise ch, gh + e sau i ca
literă ajutătoare, se pronunţă vocala [a].
Se scrie ea cînd există alternanţă cu e: cheag (închega),
cheamă (chem, chema), deşucheat (deşuchetură), marchează
(marchez), ochească (ochesc), scheaun (scheuna), strechea
(streche), urechea (ureche, urechez), vechea (veche), agheasmă
(aghesmui), gheară (gheruţă), gheată (ghete), gheaţă (gheţuri,
gheţar) şi îngheaţă (îngheţa), jgheab (înjgheba), leghea (leghe),
lighean (lighene), tejghea (tejghele), veghea (veghe, veghez),
zbughească (zbughesc).
Se scrie ia cînd nu există forme alternante: chiabur, chiar,
unchiaş, ghiaur, maghiar.
e. După consoanele prepalatale [č], [ę], scrise c, g + e sau i ca
literă ajutătoare, se pronunţă vocala [a].

46 Mioara Avram

În majoritatea cuvintelor se scrie ea indiferent dacă există
alternanţă cu e: acea (acelei), briceag (bricege), ceapă (cepe),
ceas (cesuc), ducea (duce), muncească (munceşte), preceadă
(precedă), tăcea (tăcem, tăcere), zecea (zece), amăgească
(amăgeşte), dobrogean (dobrogeni), fugea (fuge), geam
(gemuleţ), geană (gene), geantă (genţi), mingea (minge) etc. sau
dacă nu există alternanţă: ceam, ceaun, gealat, geamantan,
geamie, harcea-parcea, inclusiv în cuvinte cu tema terminată în
i: aicea (aici), atuncea (atunci), cincea (cinci), douăzecea
(douăzeci).
Nu se face deosebire deci între numeralul ordinal feminin corespunzător
cardinalului zece (zecea) şi termenul final al ordinalelor feminine
corespunzătoare cardinalelor compuse cu zeci (douăzecea).
Se scrie de asemenea ea în numele proprii româneşti:
— toponime: Dobrogea, Isaccea, Segarcea, Tulcea;
— antroponime: Haragea, Mihalcea, Oancea.
Se scrie ia (= [a]) numai în cîteva neologisme: buciardă — şi
buciarda, buciardaj —, ciaconă, ciadian, giardia — şi giardiază —.
În toate aceste excepţii justificarea este de ordin etimologic: cf. it.
bocciarda, it. ciaccona, Ciad, lat. giardia, fr. giardiase.
Se scrie de asemenea ia (= [a]) în numele proprii Caragiale,
Caragiani.
Secvenţele scrise cia, gia notează de obicei o pronunţare
bisilabică: cian şi cianură, contumacia, social şi socialism, elegia
şi elegiac etc.
f. Unele structuri morfologice impun prezenţa lui ea (= [óa]
sau [a]) după orice consoană:
— formele articulate cu -a ale substantivelor şi adjectivelor
terminate în consoană + -e: f. bute — butea, cale — calea, cobe —

Ortografie pentru to\i 47

cobea, leghe — leghea, lene — lenea, lume — lumea, veche — vechea,
verde — verdea, vulpe — vulpea etc.; m. bade — badea, gîde — gîdea,
nene — nenea;
Pentru articularea substantivelor feminine terminate în consoană + i
şoptit vezi a.
— formele de feminin ale numeralelor ordinale
corespunzătoare unor cardinale terminate în -e: şapte — şaptea,
şase — şasea, zece — zecea sau în -i grafic: cinci — cincea,
douăzeci — douăzecea;
— imperfectul tuturor verbelor de conjugarea a III-a şi al celor
de conjugarea a IV-a cu infinitivul în -i: III ardea, bătea, făcea,
mergea, rupea etc.; IV ameţea, auzea, citea, ochea, stropea,
suferea, venea, vorbea, zbughea etc.;
La acestea se adaugă imperfectul cu tema egală cu infinitivul al tuturor
verbelor de conjugarea a II-a (avea, bea, cădea, putea etc.) şi al unor verbe
de conjugarea I cu tema în [ë], [ĺ], scrise ch, gh (deochea, îngenunchea,
veghea etc.), de asemenea imperfectul cu reduplicare al verbelor neregulate
da şi sta (dădea, stătea).
— desinenţa de indicativ prezent 3 sg. şi pl. şi de imperativ 2
sg. la toate verbele (de conjugarea I) cu tema în consoană:
bombează, bravează, citează, dansează, desenează, lucrează,
marchează, veghează etc. sau în u (cu infinitivul în -ua): aciuează,
efectuează, perpetuează etc.;
— desinenţa de conjunctiv prezent 3 sg. şi pl. la toate verbele
(de conjugarea a IV-a) cu tema în consoană: amăgească,
ameţească, citească, ochească, stropească, vorbească,
zbughească etc.;
— sufixele -eală, -easă şi -eaţă la toate substantivele cu tema
în consoană: amăgeală, ameţeală, greşeală, îndrăzneală, oblojeală,
oboseală, umezeală, urecheală etc.; croitoreasă, isprăvniceasă,
preoteasă etc.; albeaţă, dulceaţă, negreaţă, roşeaţă etc.;

48 Mioara Avram

— sufixul -ean la toate substantivele şi adjectivele cu tema în
consoană: ardelean, bihorean, bîrlădean, bucureştean,
constănţean, craiovean, gorjean, ieşean, moldovean, tecucean,
turdean, ucrainean etc.;
Grafia -ian este corectă la notarea sufixului pronunţat bisilabic:
argentinian, irakian, israelian etc., inclusiv în numele proprii armeneşti
(Sarchizian, Zambaccian), precum şi la notarea sufixului -(e)an după teme
terminate în [í]: vasluian (vezi X 4).
— forma — de obicei învechită şi regională — de feminin
singular a sufixului -el la toate substantivele şi adjectivele cu tema
în consoană: frumuşea, mititea, rîndunea, turturea, vîlcea etc.;
— forma de feminin singular a sufixului -esc la toate
adjectivele cu tema în consoană: bărbătească, ciobănească,
drăcească, lumească, sîrbească, studenţească, şcolărească,
vitejească etc.
4. Abaterile de la scrierea — eventual şi pronunţarea — corectă
au diferite explicaţii.
Variantele cu ea în loc de ia la început de cuvînt (de exemplu:
earnă) şi la început de silabă după vocală (de exemplu: aceleeaşi,
oamenii aceea, bănueală, femeea, întemeează) sînt pur grafice
şi reprezintă efectul hipercorectitudinii. Tot pur grafice sînt
variantele cu ea după [ë], [ĺ], [č], [ę], scrise ch, gh, c, g (de
exemplu: chear, gheaur, geardia), care se datoresc ignorării
excepţiilor de la regulă.
Variantele cu ea în loc de ia după consoane labiale (de
exemplu: abea, feară, peardă) sînt nu numai grafice, ci şi fonetice,
redînd o pronunţare regională.
Variantele cu ia în loc de ea la început de silabă după vocală
(de exemplu: aleia, creiază, coreian) sînt pur grafice. De
asemenea sînt pur grafice variantele de acest fel după [č], [ę],
scrise c, g (de exemplu: ciai, cincia, giamie). După [ë], [ę], scrise

cafia. liac. Ghiaţă în loc de Gheaţă (< gheaţă). iar finala consoană + -ia corespunde formelor nearticulate în consoană + -ie. zbughiască) se explică uneori prin menţinerea unor deprinderi ortografice învechite. lighian. zeghea. Sînt corecte formele articulate buchea. dar veghiază. dar urechiază. scrise ch. stropia. După diferite consoane. ridichea. În nume proprii de familie variantele care nu respectă regulile de scriere în anumite contexte. vechia. blochează. [óa]) sau bisilabice (ia = [i-a]). dar mai ales după [ë] [ĺ]. de exemplu: Ciacîru în loc de Ceacîru (< ceacîr). Numele în -ian ajung asemănătoare cu cele armeneşti de tipul Sarchizian. mingea. aceste pronunţări reprezintă tipuri flexionare diferite. perechea. urechea (aici se încadrează şi adjectivul feminin articulat vechea). ghiaţă. cobea (nu . dial. pogacea. se datoresc dorinţei purtătorilor sau/şi tradiţiei. gh. 5. La singularul substantivelor feminine comune articulate finala consoană + -ea corespunde formelor nearticulate în consoană + - e. helgea. Sînt specifice variantele sufixale -ia pentru -ea: Creţia < Creţea şi -ian(u) pentru -ean(u): Cretzianu. sînt legate şi de confuzii morfologice. veghea. se scria gheată. ochiască. Orăşianu. Selăgianu. lancea. variantele grafice cu ia (de exemplu: chiag. leghea. ghiara. chiamă. gh.Ortografie pentru to\i 49 ch. zeghea. tiamă) nu sînt totdeauna pur grafice. butea. nădejdea. ci pot reprezenta şi redarea unei pronunţări regionale. După consoane labiale şi dentale variantele cu ia în loc de ea (de exemplu: biat. cataloghează. Variantele. dar vechia. falcea. Regulile academice din 1932 aveau multe inconsecvenţe în această privinţă: de exemplu. elicea. dar ghiaţă. strechea. diferind uneori de scrierea corectă a apelativelor corespunzătoare. scrierea cu ea sau ia corespunde în limba literară unor pronunţări diferite: monosilabice (ea = [a]. grafice sau/şi fonetice.

Astfel. invers.50 Mioara Avram buchia. imper.+ desinenţele personale. mai mult ca perfectul în -chease-. imperfectul şi perfectul simplu în -chea-. Sînt admise ambele variante la muchia/muchea. -ghiaţi. -ghease. în -cheaţi. mai mult ca perfectul în -chiase-. în loc de -chia. mai ales. -ghea (de exemplu: urechia. prez. veghia). Dubla valoare fonetică a secvenţei grafice ia duce la lecturi greşite în special în nume proprii: a.. -ghiase. urticaria. -gheat). rochia. participiul şi supinul în -cheat. -ghia în calchia. întortochea. îngenunchea. stinghia. trunchia. veghea (cu ind. social — şi. 2 pl. urechea. dar aşchia.+ desinenţele personale. imper. împerechea. machia. -ghia în loc de -chea. dajdia. Lucian şi cuvinte comune ca cianură şi cianhidric. şi conj. înjunghea). socialist. oficializa —. înmănunchea. ghea. -ghia (de exemplu: trunchea. şi conj. despăduchea. prez. numele statului Ciad şi derivatul ciadian se pronunţă adesea cu [či-a] în loc de [ča] şi. unghia. pîrtia. -ghea. fachia.+ desinenţele personale. dar finala (bisilabică) -chia. în -chiaţi. socialism. -ghea în deochea. -ghia. . pîrghia. Grafii corecte sînt citite greşit. prăpastia. ridichia. Pentru formele nearticulate vezi IV 2 b. răspîntia.. Pentru confuzii ortografice şi ortoepice derivate din încadrarea la tipul flexionar cu finală monosilabică sau bisilabică vezi VIII 2 b. cuhnia. -ghiat). -gheaţi. 2 pl. imperfectul şi perfectul simplu în -chia-. rochea. oficialitate. de la această pronunţare greşită nu mai e decît un pas pînă la variantele grafice incorecte de tipul Lucean. vecernia.). jirebia (nu aşchea. participiul şi supinul în -chiat. cuhnea etc. oficial — şi.). Liliana. prenume ca Ligia. mai ales. socializa — sînt pronunţate greşit cu [ía] sau [a] în loc de [i-a]. înjunghia (cu ind. mingia etc. Variante inverse se întîlnesc la ambele finale: -chia.+ desinenţele personale. La verbele de conjugarea I este corectă finala (monosilabică) -chea. ca şi -chea.

Variantele grafice cu ia. şi Golea/Golia. Volodia etc. La transcrierea alfabetului chirilic litera я din scrierea limbii ruse se redă prin ia la început de cuvînt (de exemplu: Iakovlev) şi după vocală (de exemplu: Maiakovski). iar cereală cu trei silabe în loc de patru. Valea. Prenumele ruseşti terminate în consoană + ÿ se transcriu deci corect prin ea: Kolea. Dorotea) şi cu -eia (Crimeia.). legate de tendinţa de reducere a hiatului: astfel. Variantele grafice cu ia în loc de ea sînt citite în mod normal cu hiat. dar prin ea după orice consoană (de exemplu: Celeabinsk). diferită de pronunţarea literară cu diftong. Secvenţa grafică ea are şi ea o dublă valoare fonetică: diftongul [óa] sau vocalele în hiat [e-a]. idealism. 6. iau naştere unele variante grafice care semnalează necesitatea pronunţării bisilabice a lui ea: întrucît sufixul din cuvintele scrise corect mediteranean. astfel. greşit. ca toponimul Crimeea sau prenumele Doroteea. Se admit două variante fonetice şi grafice la prenumele masculin Horia (trisilabic)/Horea (bisilabic). de mulţi vorbitori. circulă două tipuri de variante grafice greşite: cu -ea (Crimea. cu o silabă în plus: [Va-ni-a]. Tania. . unii dintre cei care ştiu că sufixul trebuie pronunţat în două silabe [-ne-an]. cf. Doroteia). în loc de [Va-nóa]. respectiv [-če-an] scriu greşit -eean în loc de -ean (mediteraneean.Ortografie pentru to\i 51 b. variante fonetice cu [óa] pentru [e-a] apar mai ales în silabe aflate înainte de accent: de exemplu. realitate. au uneori drept consecinţă modificarea pronunţării. Vasea. scris ea. Tanea. Volodea (nu Kolia. Ca o reacţie la asemenea pronunţări greşite. care reprezintă deprinderi învechite sau/şi influenţe străine. Vasia. Pentru nume proprii în -eea. Olea. licean este pronunţat. respectiv [ličan). liceean). monosilabic [mediteranóan]. ideal este pronunţat adesea în două silabe în loc de trei. de exemplu deal şi real. grafia Oradia corespunde unei variante fonetice cu finală bisilabică [di-a]. În locul pronunţării corecte cu [e-a] se întîlnesc adesea variante cu diftong (cu o silabă în minus). Vanea.

. n. sfîrşeai. 1 sg. l. scrierea deosebeşte îmbinarea e-a (= ind. muiai. muiau.). scînteiai. p. de la lua) şi formele de imperfect 2 sg. Cuvintele vizate sînt însă mult mai puţine. ofileai. sau în acuzativ 3 pl. respectiv eau sau iau. pronunţat bisilabic: Nadia. z). prez. f. veneai. prez. pers. s. prez. vorbeai. v): — în formele de imperfect rodeai. i-a văzut). r.: e-a mea. aveau etc. şleau. vorbeau. îndoiau. t. tăiau.52 Mioara Avram În onomastica românească prenumele feminine de origine slavă preluate prin filieră occidentală s-au impus cu grafia -ia. în dativ 3 sg. [óaů] după consoane dentale (d. stropeau. După consoană în cele mai multe situaţii se scrie eai. primeai.. auzeau. 3 sg. Regulile scrierii cu ea sau ia sînt valabile în linii mari şi pentru eai sau iai. după prepalatalele j. citeau. veneau. ameţeau.: i-a dat. oboseai. şi 3 pl. 8. guleai. Problema alegerii între scrierea cu e sau i a primului element al diftongului [ía] se poate pune şi atunci cînd diftongul este constituit din alăturarea a două cuvinte. Goncearov (nu Gonciarov). ameţeai. îngrijeau. Se scrie de asemenea ea în redarea secvenţei ÷a din alfabetul chirilic: Ceapaev (nu Ciapaev).. m. bîrfeau. dar şi ind. îngrijeai. [íaů] şi se scrie totdeauna i-: iau (ind. ţ. tăiai. — în alte cuvinte: beau (imperfect 3 pl. scînteiau. sfîrşeau. sufereai. eau: a. ofileau. aveai. oboseau. m. ş şi după labiale (b. stropeai. rodeau. bîrfeai. şi 3 pl. sg. de la a fi + articol posesiv f. 1 sg. citeai. 7. primeau. sufereau. şi 3 pl. Deşi pronunţarea este identică. Se şi pronunţă triftongul [óaí]. e-a mamei) de i-a (= pron. vreau.+ auxiliarul de 3 sg. La început de cuvînt şi la începutul unei silabe care urmează după vocală se pronunţă triftongii [íaí]. îndoiai. auzeai. Sonia.

germană. [ë] în pronunţare se pune de cele mai multe ori la cuvinte de origine greacă: atît la unele ceva mai vechi. mergeau etc. ch. ch. cuvintele vizate prezintă în română diverse soluţii care pot apărea în variantele aceluiaşi cuvînt. respectiv între [h] şi [k]. vegheau. această grafie putînd corespunde atît pronunţării cu [h]. slavă şi orientală. de cele mai multe ori şi din germană. cît şi celei cu [k] sau [ë]. cît mai ales la neologisme internaţionale cu diverse etimologii directe. [aů] după consoanele [ë]. iar cele cu c (= [k]) pronunţarea din franceză şi engleză. Se pronunţă diftongul [aí]. ceainic). precum şi pronunţarea şi scrierea din slavă. vegheai. g + e ca literă ajutătoare: — în formele de imperfect urecheai. CUPRINS Ortografie pentru to\i 53 b. . k. şcheau. [ë] interesează şi unele cuvinte de origine latino-romanică. aproximativ. Este vorba de cuvinte al căror etimon grecesc este scris cu c. k. gh. VI. pronunţarea din greacă. [č]. — în alte cuvinte: ceai (şi ceainărie. treceau. împrumutate direct din neogreacă sau/şi prin filieră slavă. urecheau. Singurele cuvinte în care se scrie iau după consoană fără ca i să corespundă vocalei [i] sînt interjecţii: miau (unde se şi pronunţă [íaů]) şi chiau (pronunţat [ëaů]). problema scrierii cu h sau c. c. redat în alfabetul latin prin ch sau kh în mai multe limbi. cele scrise cu ch sînt neconcludente în privinţa pronunţării. [ĺ]. treceai. h sau c(h). kh şi a pronunţării cu [h] sau [k]. uneori şi din germană. k(h)? Problema alegerii între h şi c. iar la unele normele înseşi au variat de-a lungul anilor. Pe lîngă cuvintele de origine greacă. mergeai. [ę]. kh în scriere. Cuvintele (sau variantele) româneşti cu h redau. Intrate în epoci şi din surse diferite.. scrise ch.

bahic.(arheolog. haos. stih. — între vocală şi consoană: tehnic.şi -hton. chorus. — la sfîrşit de cuvînt după consoană: monarh. branhie. mahăr. arheo. trohoidă.(arhebioză. monarhie). arheozoic etc.54 Mioara Avram Această problemă vizează orice poziţie în cuvînt: — la început de cuvînt înaintea unei vocale: haos. crah. -arhie (arhiereu.(branhifer. brahial. Se pronunţă şi se scrie h în cuvintele aheu — şi aheean — . htonogen. chirurg. de aceea numai cu totul excepţional se scrie ch şi se pronunţă [k] sau [h] înainte de a. himeră. dihotomie etc. doliho. astrahan. brechtian. cor.).(brahicefal. almanah. arhaic. hrisov. ierarhie. bronhogen etc. monarh.). hartă. eshatologie. caracter. ierarh. — la sfîrşit de cuvînt după vocală: almanah.. orhidee. arhi. stomac. kilogram. -hreză (antihreză. hiat. holeră — şi holeric. pascalie. arhetip etc. ci doar inventare clasificate şi reguli particulare referitoare la unii formanţi (prefixe şi elemente de compunere). arhe. bronh(i)o- (bronhioliză. ipohondru “bolnav închipuit”. o. — între consoană şi vocală: orhidee. catahreză etc. arhitect etc. brahi.). — la început de cuvînt înaintea unei consoane: hrisov. reguli speciale se pot da pentru elementele de compunere arahno. zahăr. -htonie (htonofite. brahiologie etc. maniheism. exhibiţie. loch. bronhie. holerină —. heruvim. tehnic. Nu se poate da o regulă generală. arahnidă. branhi. cohlee. ecou. khmer. mahăr. hil. — între vocale: psiho-. arhivă.(dihofiză.şi -arh. — între consoane: splanhno-.). diho.). Ca regulă generală ortografică este de reţinut că scrierea corectă reflectă pronunţarea. branhiform). dolihomorf etc. barhet. psihic şi psihoză. arahidă.).(dolihocefal. htono. drahmă. u sau de consoane şi la sfîrşit de cuvînt. clor. monah. trahee. eparhie. barhet.).). orchestră. arhiplasmă. 1. . machairodus. machism. rahitic.(arahnofobie etc.

tehnologie etc.şi -clor (clorofilă. cartotecă etc.). cartă “manifest. cronică.). splanhno. condrotomie etc. Cristina.). tricofobie etc. tehno- (tehnocrat.). trico.şi taho-. coleretic.). rahiplegie etc. zahari. core(o). taheo-. Se pronunţă şi se scrie c în cuvintele bacanală şi bacantă. pascalie. splanhnotomie etc. autohtonie). act fundamental”. monomahie etc.şi -rahie (rahianestezie. stomac. ihtiofag etc.şi -trih. rahi(o). cor — şi coral —. . corotip etc. -mahie (logomahie. cromo.). ecopatie etc. Zahei/Zaheu. colecist. stocastic.). monocrom etc. eco- (ecoacuzie. 2. cronometru.). policazie etc.). pahipleurită etc. conco- (concologie. crestomaţie. Mihai — şi Mihaela — şi Zaharia. trihotomie).). melancolie).(ihtiodont. crom. cromoterapie. tahicardie.şi -splanhnie (splanhnocel.(crisodermă. criso. hipocondru (termen anatomic).). col-. zaharomicete etc. coro-.). caracter. coleric “uşor iritabil”.şi -cron. ihti(o). colepatie. condro. -cronie (cronologie. -trihie “în trei” (trihosporange. condrio-.).). zaharigen.(coregrafie şi coreografie).Ortografie pentru to\i 55 autohton.şi -colie (colagog. crizantemă.). condriozom. coriamb.“referitor la păr” (tricofiţie.şi -crom (cromatoliză.). cole. precum şi în elementele de compunere carto- (cartografie.).(zaharifer. tahogramă etc. concotomie etc. cromato-.). triho. pahi. onicopatie etc. Se scrie de asemenea h în prenumele Arhip.). psiho. crisograf etc.şi -condrie (condriosferă. scolastic. ecometru. condrocraniu. crono. cromolitografie. Se scrie de asemenea c în prenumele Cristian(a). onico.şi -psihie (psihologie.). cloro. sincronie etc.(pahiderm. sincron.). cloropenie etc. cromatometru. -tahă (taheograf/tahigraf. tahi. -caziu şi -cazie (pleiocaziu. psihopat etc. zaharofor. Cristofor.şi zaharo. -cor şi -corie (corologie. clor.(onicofagie.

chimoree). chili.şi conchilio- (conchiform. Grafia ch = [h] se foloseşte şi la transliterarea în alfabet latin a cuvintelor scrise cu alfabetul grecesc. stoichiometrie).). . o. kilometru. chimie — şi alchimie —. stoichio.). conchiliologie etc. kilolitru. numai înainte de e sau i. chiromanţie etc. a. chim.). de obicei nume proprii.(achirofite. ischion. cheiro. echini. 5. lichid fiziologic”. Se scrie kh şi se pronunţă [k] la începutul cuvîntului khmer.56 Mioara Avram 3.“o mie” (kilogram.). în mod excepţional.şi chilo-. machism şi machist < Mach. schizopode etc. Această regulă nu se referă şi la compuse cu -c + h-. brechtian < Brecht. kilowatt etc. Se scrie k şi se pronunţă [ë] în cuvintele kediv. Această valoare a scrierii ch se întîlneşte în mod excepţional şi la nume proprii de alte origini şi în derivatele lor: de exemplu. -chilie (chilifer. u şi la sfîrşit de cuvînt. schismă şi în elementele de compunere achiro. kil/kilo “kilogram” şi în elementul de compunere kilo.(echinifer.). chil “suc.(stoichiologie.şi chiro-. în neologisme neadaptate: chorus. -cheirie şi -chirie (cheiroptere/chiroptere. schisto. În mod excepţional se scrie ch şi se citeşte [h] în termenul internaţional de fizică techneţiu şi în termeni ştiinţifici greco-latini complet neadaptaţi: branchipus. chirurg. orchestră. machairodus.(schistocarp.şi chimo.). Se scrie ch şi se citeşte [k] înainte de a. achiromorf). chilocel).(chimifer. b. Se scrie ch şi se pronunţă [ë]. Chladek. c. schistoglosie etc. schizo- şi -schiză (schizofrenie. 4. care îşi menţin valorile fonetice: blochaus. schemă.şi echino. echinoderme etc. chimi. loch. în cuvintele chiasm şi chiasmă. conchi. schimă.

Antioh faţă de Antiochus. mai ales. aceeaşi este situaţia numelor mitologice Cristos/Hristos (nu Christos) şi Anticrist/Antihrist (nu Antichrist). Cristian(a) şi Hristian(a). Hristu). Christian(a). . La numele proprii de persoane se întîlnesc variante conforme cu dorinţa purtătorilor sau/şi cu tradiţia. Cristofor şi Hristofor. Michăescu.. Mihai şi Zaharia — şi derivatele lor — au de asemenea variante pur grafice cu ch: Archip. Zacharia şi Zachareanu. altele sînt în acelaşi timp grafice şi fonetice. Prin respectarea normelor de scriere şi pronunţare se deosebesc între ele cuvinte paronime sau omonime ca hil. în conformitate cu pronunţarea. Christu). Caron faţă de Charon.“în trei” (trihotomie) — trico- “referitor la păr” (tricofiţie). Christodor (Christodorescu). Michai şi. Aheron faţă de Acheron. au şi variante românizate. transliterat ch. În mod asemănător ar trebui să se deosebească în scris şi în pronunţare elementele de compunere -arhie “conducere” şi -archie “mulţumire. Michailidi. Corespund unor variante de pronunţare — primele mai noi. Numele (prenume şi nume de familie) Arhip. Cristina şi Hristina. Micaela). mai rar c. Unele nume proprii de persoane se pronunţă şi se scriu (şi) altfel decît apelativul din care provin: Exarcu (cf. Cristescu. 7. De exemplu. unele dintre ele sînt pur grafice. Cristu) şi Hristea (şi Hristache. Ahile faţă de Achilles. Cristea (şi Cristache. desemnînd o “porţiune la suprafaţa unui organ” — chil “suc. Christea (sau Christache.Ortografie pentru to\i 57 6. grafică şi fonetică. nu însă şi Chrisant. lichid fiziologic” — kil “kilogram” şi elementele de compunere triho. Christofor. Hristescu. Zacharescu. Multe nume proprii vechi greceşti scrise cu c. respectiv Caldeea faţă de Chaldeia. Michăilescu. Arhimede faţă de Archimedes. exarh). Siheu faţă de Sichaeus etc. Cristodor (şi Cristodorescu) şi Hristodor (şi Hristodorescu). Michaela (acesta şi o variantă. Lisimah faţă de Lysimachos. în care s-a impus scrierea cu h. celelalte vechi şi populare — grafiile Crisant şi Hrisant. Christescu. termen anatomic şi botanic.

. denotă confuzia produsă de interpretarea grafiei ambigue. kilopode. kiliarh — şi kiliarhie —. autarchie. Paronimele hipocondru s. (neanalizabil) “bolnav închipuit (om care suferă de ipohondrie. cu aceeaşi origine îndepărtată în greaca veche. “cu caracter de durată” sînt şi ele dublete etimologice. Uneori norma a adoptat soluţii diferite în cuvinte înrudite sau chiar în ipostazele aceluiaşi cuvînt.58 Mioara Avram suficienţă”. provenienţa directă şi apartenenţa stilistică. analizabil prin prefixul hipo. adică este neliniştit şi preocupat în mod obsesiv de starea sănătăţii sale. numeros”. dintre derivate. dar sensul lui ipohondru se explică prin credinţa veche că ipohondria ar fi o boală a hipocondrului. chiliarh(ie). (termen anatomic. chilopode. unul dintre sensurile lui cronică fiind identic cu unicul sens al lui hronic.(cartografia. impunerea formaţiei greşite autarhie în locul celei corecte. cele două cuvinte sînt distanţate între ele astăzi. din punct de vedere semantic. n.“referitor la chil” — kili. nu chiliant. hrisov are aceeaşi rădăcină cu elementul de compunere criso-. diferite prin vechime. iar în forma adaptată se pronunţă şi se scrie Bacus. Paronimele hronic s. crezînd că suferă de boli pe care nu le are)” sînt dublete etimologice.şi kilo. lucrare istorică în care evenimentele sînt înregistrate cronologic” şi cronic adj. iar cu -h. ar trebui să se deosebească în scris şi elementele de compunere chilo.adjectivul bahic. cu substantivul cronică relaţia lui hronic este şi de sinonimie parţială. n. şi adj. deci să se scrie kiliant.substantivele bacanală şi bacantă.“o mie. m. se pronunţă şi se scriu cu -c. Faţă de substantivul hartă elementul de compunere corespunzător este carto. Numele zeului protector al viilor la romani se scrie în forma originară Bacchus şi se pronunţă [Bacus]. În conformitate cu distincţia grafică dintre cuvintele omofone chil şi kil. deosebite prin vechime şi răspîndire. “letopiseţ. cartogramă).şi elementul de compunere -condru) şi ipohondru s.

CUPRINS Ortografie pentru to\i 59 VII. harac. iar în altele. În unele graiuri se produce dispariţia consoanei [h] înaintea unei vocale. alică.cuvintele: alandala. arap. aripă. atît la unele cuvinte din fondul tradiţional. arţag — şi arţăgos —. armăsar. a. chi. hangara. ghe. arpagic. Dificultatea constă în faptul că de obicei vorbitorii nu cunosc pronunţarea corectă a cuvintelor în cauză. oină. Cele mai numeroase probleme apar înaintea unei vocale la început de cuvînt. de asemenea. oropsi. 1. În cîteva situaţii se pune însă exclusiv problema prezenţei sau absenţei în scris a unui h fără corespondent în pronunţare. halică. problema alegerii între prezenţa sau absenţa lui h este în acest caz în acelaşi timp de ortografie şi de ortoepie. dimpotrivă. halviţă. variantele — specifice limbii vorbite — ăla şi ăsta (nu hăla. Cu sau fără h? Scrierea cu sau fără h reflectă în majoritatea situaţiilor pronunţarea celui care scrie. arman. Problema alegerii între prezenţa sau absenţa lui h interesează toate poziţiile posibile într-un cuvînt. . angara.). ursuz (nu halandala. Reguli generale nu se pot da. Norma ortografică este că — exceptînd grupurile de litere che. ului. hăsta). La cuvintele din fondul tradiţional variantele cu sau fără h- diferite de normele limbii literare au caracter regional. arc. apariţia ei sau a unui sunet asemănător. în care h este literă ajutătoare — se scrie h acolo unde în pronunţarea literară există consoana [h] şi nu se scrie această literă cînd nu are corespondentul fonetic menţionat. arac. harap etc. alviţă — şi alviţar —. ghi şi unele grafii străine. aşchie. În limba literară se pronunţă şi se scriu fără h. cît mai ales la neologisme.

sau interj. arac < ngr.. haină s. ăla. pos. aină.cuvintele hai şi haide. adj. pos.) — ham s. hodorogi. — hai interj. De remarcat normele diferite existente la cuvinte înrudite ca: alviţă — şi alviţar — faţă de halva — şi halvagiu —.grafia din franceză. am vb. dem. iar cele mai savante.) sau art. oină faţă de hoinar. — hale s. hurduca. ambar. hoinar. hasmaţuchi.. Ca regulă generală. La neologisme variantele care diferă de normele limbii literare actuale prin prezenţa sau absenţa lui h au caracter învechit sau/şi stilistic (livresc sau. prez. pronunţarea şi scrierea din italiană. ale art. Limba literară deosebeşte perechi de cuvinte ca ai vb. arţag — şi arţăgos — faţă de harţă — şi hărţui —. engleză şi latină. arţag < magh. reg. hăţ.. herghelie).care nu se pronunţă): variantele fără h- redau pronunţarea din franceză sau din neogreacă. hoţ. havuz. hambar. ăsta. huli. armăsar. araba. şi s. hurui. harbuz. sau împrumuturi din diverse limbi cu h-. herghelie. alva. iar cele cu h. din terminologii speciale. aripă. (ind. 2 sg. . harcag. ca hambar.). ham. arababură etc. cf. neologismele larg răspîndite sînt fără h-. 1 sg. dar nu un indiciu absolut. pronunţarea din greaca veche. (ind. hait/haiti. hoardă.60 Mioara Avram Se pronunţă şi se scriu însă cu h. prez. cuvinte moştenite din latină fără h-. harababură. întrucît există şi cuvinte care nu concordă cu etimonul în această privinţă (haraba < tc. hareci. dimpotrivă. cu h-. haraki. hotărî. şi alviţă < (h)alva). pronunţarea şi scrierea din germană.. halva — şi halvagiu —. popular). b. ca arc. huideo. Etimologia este un indiciu (cf. hogeag. huţa (nu ai(de). heleşteu. hîrtie. Existenţa variantelor pentru unul şi acelaşi cuvînt sau pentru unul şi acelaşi formant (prefix sau element de compunere) se explică prin etimologia multiplă a unora dintre cuvintele şi formanţii în cauză — împrumuturi din surse diferite sau/şi în perioade diferite — şi prin deosebirile dintre împrumuturile făcute pe cale orală şi cele intrate prin scris (căci în multe limbi se scrie un h.

harpă/harfă. hemoragie. hepta. .Ortografie pentru to\i 61 În limba actuală majoritatea neologismelor se pronunţă şi se scriu cu h-: halebardă. histologie etc.“referitor la cai” (hipic. umăr le corespund neologisme cu h-: homicid. igienist. hipologie). hindus “locuitor din India” — indus (< induce). igienă — şi igienic.). diminuat” şi elementele de compunere hemi-. odometru). umoare. hemostatic etc.) şi elementele de compunere halo. hexa. hectolitru etc. hidră.(hipersensibil. harnaşament.). eliport. umor. hexagon). harpon. hipso-. hangar. helioterapie etc. hidrofil etc. hibrid.(hidroavion. orificiu”.(heliocentrală. elicostat). azimă” — ostie “unealtă de pescuit. hispanic. ilot.). halogen etc.(hectar. hirsut.“inferior.). hazard. Cuvintelor moştenite om. Prefixul hipo. m. hipodrom. hidrocentrală. hanorac.). hipno.“referitor la sare” (halofită.(odograf. homeotermie etc.(histogeneză. heptagon). hetero-. şi s. haplologie etc. humerus. precum şi toate formaţiile cu elementele de compunere eli-/elico- (eligară. la fel ar trebui să fie hostie “jertfă. hiero-. holo-. uman. hecto. hermină. hominid. ilaritate.).(heptaedru.). umor. helveţian s.(haplofază. hecatombă.) şi odo. histo. homunculus. igieniza —.(hexaedru. hotel. reguli particulare se pot da pentru prefixul hiper.(hipnogen. helio. hipo. Prin prezenţa sau absenţa lui h. respectiv humeral. umorist şi humorescă. homeo- (homeopat. hieratic. hebdomadar. homo.).nu au o comportare unitară. hipnopedie. hipertensiune etc. hidro. histrion. erpeto- (erpetolog etc.se deosebesc cuvinte ca halogen “care dă naştere la săruri” — alogen “de origine diferită”. elicopter. hilar “referitor la hili”. hernie. hidrobicicletă.. elicopurtat. confundate parţial chiar în lucrări normative. hipnoză etc. — ilar “hazliu”. heroină (drogul) — eroină (femeie erou). hermeneutică. haplo. (termen geologic) — elveţian adj. Se pronunţă şi se scriu însă fără h.).cuvintele elice. hegemon(ie). ale căror formaţii au totdeauna h-. n. hidalgo. De remarcat deosebirea dintre hindi. hinduism. hemo- (hemoglobină. hindus şi India.

înfăţişare”. hipsometru etc. hiposulfuric.).în majoritatea formaţiilor (hipomicron. Hiero.cuvintele hipostază (termen medical) — ipostază “situaţie. se admit ambele variante la eteroclit/heteroclit şi eterodox/heterodox — şi eterodoxie/hete- rodoxie —.62 Mioara Avram Prefixul hipo. neanalizabil semantic) şi a derivatelor ieşite din uz ipocomisar.“inferior.numai în emisferă — şi emisferic — şi emistih.în cele mai multe compuse (heterociclu. dar fără h. hieroglifă — şi hieroglific —.în cele mai multe formaţii (hipsocromie.se pronunţă şi se scrie cu h. dar fără h.).(hemianestezie. Hipso.au o distribuţie aproape egală: se scriu cu h- . holocristalin. hierodulă. heteronom. heteromorf.în eterogen — şi eterogenitate — şi eterosugestie. eteroman(ă).în hierodul. respectiv etero-. dar fără h. Hetero.numai în termenul juridic olograf “scris în întregime de mîna emiţătorului” (cf. etero. diferit” se poate confunda cu elementul de compunere omograf etero. ipotecă. heteropter.“alt. ipotenuză.) apare fără h. hemiciclu.) apare fără h. ipocrit. şi hipocondru (termen anatomic) — ipohondru “bolnav închipuit”. ipodiacon. hemiplegie etc. de asemenea ipoteză. însă holografie şi hologramă în fotografie). ipohondru. heterodont. hipotensiune etc. ieromonah.şi omo. În varianta fără h-.(holocaust.).se pronunţă şi se scrie cu h.în ipsofon.în ierarh — şi familia acestuia —. heterodină. Homo. în pronunţare cele două elemente se deosebesc prin locul accentului: etero-. holoparazit etc. Se diferenţiază prin prezenţa/absenţa unui h.< eter (eteroinfecţie. cu excepţia unor cuvinte devenite neanalizabile (ipochimen. heterotrof etc. Holo. ipodidascal. eteromanie). ierodiacon. Elementul de compunere hemi.se pronunţă şi se scrie cu h. hierofant. heteronim. cf. diminuat” se pronunţă şi se scrie cu h.

omogeniza —. Se pronunţă şi se scriu fără -h. năut — şi năutiu — (nu năhut. pahar (nu beăi.).Ortografie pentru to\i 63 cuvintele homocentric. Alături de prenumele masculin Adrian. dior. omoform. omoplat.. mahala — şi mahalagesc.(nu Miai.cuvintele omofag. Cuvintele vizate sînt mult mai puţine. homocron. omofon. lăuzie — (nu lehuză. omonim. consacrat astfel. În neologisme prezenţa/absenţa lui h. homoplastie. b. homozigot. Ion Heliade Rădulescu a semnat şi Eliade. mohor.cuvintele alcool. coabita. Variante cu şi fără h. ienibaar. omograf.în derivate prefixale sau în compuse depinde de soluţia adoptată la iniţiala cuvîntului de bază: din moment ce se spune abilita şi erede.cuvintele lăuză — şi lăuzi. ienibahar. homocromie. În limba literară se pronunţă şi se scriu fără -h. Prenumele feminine Hortensia şi Ortansa sînt dublete etimologice. Zaaria). mahalagiu —. coerent. mahalagioaică. Pentru Homer (şi homeric) a existat o variantă veche Omer (de unde şi omeric).se întîlnesc şi la numele proprii româneşti sau în adaptarea celor străine. Problemele ridicate de prezenţa sau absenţa lui h între vocale sînt asemănătoare cu cele de la începutul cuvîntului. homogrefă.). .. homomorf. maala etc. se înregistrează în mod excepţional varianta livrescă Hadrian. a. nohutiu). homotransplant. deci să se spună reabilita şi coerede. La cuvintele din fondul tradiţional abaterile se datoresc unor deprinderi regionale. dihor. dar fără h. omofor. 2. homopter. omogen — şi omogenitate. Se pronunţă şi se scriu însă cu -h. e normal ca în formaţiile prefixale să nu apară h intervocalic. Prenumele Mihai şi Zaharia sînt literare cu -h. homosexual. omolog — şi omologa —.cuvintele behăi.

r problema alegerii între prezenţa şi absenţa lui h. prohibiţie. ohm < Ohm se scrie h. rean sau irean au un pronunţat caracter regional. s. 3. ci. [f] nu se pune problema alegerii între prezenţa sau absenţa lui h. Coabita se îndepărtează astfel de termenul înrudit habitat. Variantele ilizi. odihnă. înainte de consoanele l. coherent. p. fără să-i corespundă un sunet (cuvintele menţionate se . cu excepţia lui hrăpăreţ. cohortă. fraht. ş. arană — şi arăni —. sc pentru a reda consoane ca [č].în minus sau în plus. hrean şi fără h. sch. sh sau ş. În termenii neologici proveniţi din nume proprii străine hahniu < Hahn. vehement. Se pronunţă şi se scriu cu -h. sihlă. ci între scrierea cu ch sau ce. ph sau f. În limba literară se pronunţă şi se scriu cu h. a. c vezi VI. [ş]. mîhni. hrană — şi hrăni —. Între o vocală precedentă şi o consoană următoare h notează consoana [h] în cuvintele din fondul tradiţional (cahlă. conform ortografiei numelor respective.este legată de existenţa unor variante regionale cu h. coheziune). Vecinătatea unei consoane este poziţia în care litera h poate să nu aibă corespondent fonetic. Pentru alegerea între h şi ch. dar situaţiile sînt variate şi nesupuse unor reguli generale în ce priveşte prezenţa sau absenţa lui h. tihni) şi în neologisme ca brahman.verbul răpi şi derivatele lui. În unele neologisme cu elemente de grafie străină în care h apare grupat cu literele c. lihnit. cohabita.cuvintele aprehensiv şi comprehensiv. duhni.64 Mioara Avram coeziune (nu alcohol. La început de cuvînt. meteahnă.(+ consoană) cuvintele hlizi. varianta hrăpi este învechită şi populară. cuhnie. Cuvintele vizate nu sînt numeroase. b. iaht. drahmă.

phi. în aceeaşi situaţie este neologismul neadaptat foehn [fön]. menţinute prin tradiţie de unii purtători ai numelor în cauză. După ex. exhaustiv. La sfîrşit de cuvînt.). h după consoană corespunde consoanei . tărhat. Teodor/Theodor şi la numele de familie derivate. înhuma. De reţinut că se scriu fără h în interior cuvintele exala (deşi e antonimul lui inhala) şi exuberant (nu exh. Teodorini/Theodorini. inhiba. tîlhar) şi în neologisme ca inhala. reniu. ca Atanasescu/Athanasescu. Marta/Martha. Între o consoană precedentă şi o vocală următoare h notează consoana [h] în cuvintele tradiţionale (de exemplu: deshăma. [om].). rinofaringită etc. Atanasiu/ Athanasiu. luteran (nu lutheran). Teodorescu/Theodorescu. însă simbolul internaţional Rh) şi toate formaţiile cu elemente de compunere ca rino. exhibiţie. în această situaţie sînt catharsis.. metodă (nu methodă). În unele neologisme de origine greacă veche sau derivate din nume proprii.). rhodesian.Ortografie pentru to\i 65 pronunţă [haníu]. Pur grafic este h şi în numele de familie Eleutheriade. exhuma. tanatologie etc. c. piton (nu pithon). înhăma.. reproducînd reguli de scriere din limba sursă sau de transcriere a ei. h este pur grafic. inerent (nu inherent). Variante învechite cu h grafic postconsonantic au şi alte cuvinte la care normele actuale recomandă scrierea fără h.(nu tha-: tanatofobie.există variante neliterare fără h de tipul exibiţie. rodiu (cf. rhyton. sînt pretenţioase.(nu rhi-: rinocer. thailandez. ghanez. Grafiile învechite cu h. tanato. tarhon. Variante cu sau fără h pur grafic există şi la nume proprii ca prenumele Atanasie/Athanasie. d.

chiul. ca element al unui diftong ascendent (de exemplu: iar. uneori. VIII. i sau ii (şi: ii sau iii)? Litera i are mai multe valori. biată) sau descendent (de exemplu: ai. prez. gi. literă ajutătoare. chi. sg. ia s. . unchi. (< ie) — ia vb.). vineri) şi în compusele cu cîteşi. largi. (ind. deşi conjcţ.. art. roi vb. 3 sg. cîţi (cîţiva). numai la sfîrşit de cuvînt (de exemplu: aduni. ghi aflate la sfîrşit de cuvînt (de exemplu: deci. pl.. f. m. aceşti.(cîteşitrei etc. Valorile multiple ale literei i creează condiţii de existenţă a unor cuvinte omografe care nu sînt omofone.). însă lutier şi lutist). Valorile nevocalice şi nesilabice ale literei i sînt următoarele: i semiconsoană [í]. ghiul etc. mari. giuvaier. mină. unghi) sau urmate de o vocală (ciulin. m.). mici vb. oareşi- (oareşicum etc. buni. regionale sau. neologisme).. mai rar de o consoană (în compuse: nicicum. -i şoptit [ř]. Ele sînt sursa unor greşeli de lectură la cuvinte necunoscute — nume proprii. între care notarea vocalei [i] se opune tuturor celorlalte prin capacitatea acesteia de a forma silabă: in. cuvinte rare (învechite. citeşti. dar este pur grafic în neologisme ca luth (cf. cincizeci şi în nume proprii: Pecica). patriarh). dimpotrivă. — roi s. 2 sg. orişicine etc. ari.. pl. sg. ori. căi vb. de exemplu: albi vb. cincisprezece. pl. — albi adj. — deşi adj. şi pl. CUPRINS 66 Mioara Avram [h] la cuvinte terminate în -arh (ierarh. în combinaţiile ci.căi s.). mai). după consoane. monarh. nicidecum. ochi vb. pl. de la lua). ori (oricum. — ochi s. şi imper. a toponimului Pecica (cu o silabă în plus: trei silabe în loc de două) ori a variantei învechite vecinic . zi. Este cazul confuziei între cuvinte ca vier bisilabic şi vier monosilabic (vezi şi IV 2) sau al lecturii greşite a antroponimului Mavrogheni (cu o silabă în minus: trei silabe în loc de patru).. — mici adj.

Valorile fonetice descrise pentru ii şi iii au în vedere condiţii ideale de pronunţare. secvenţa grafică iii corespunde unei secvenţe fonice care cuprinde doi i vocalici şi cel puţin un i nevocalic (element al unui diftong). în loc de Arghezi. [iů] şi [íu]. pronunţat greşit [pi-u] şi chiar [pi-o] în loc de [píu]. oferă terenul cel mai favorabil variaţiei atît la cuvinte comune (de exemplu: fotoliu. este cazul confuziei exploatate de Caragiale — în lectura lui Ipingescu din O noapte furtunoasă — între omografele sufragiu (= sufragiu “vot” şi sufragiu “cel care serveşte la masă”). piuneză. De aceea scrierea cu un singur i sau cu doi i şi cea cu doi sau cu trei i se orientează în . deci notaţia fidelă ar fi [iíi] sau un diftong (descendent. ca o soluţie de marcare a caracterului silabic: de exemplu. unii scriu greşit vocala [i] cu doi i. este cazul lui meniu [menŕů] şi al unor pronunţări greşite însuşite de purtătorii unor nume de familie ca Morariu. mai slab sau mai puternic. 75). Morariu). pronunţat greşit [martirŕů] în loc de [martŕríu]. mai ales în tempo rapid. cu patru corespondenţe fonetice [ŕ-u]. confetii în loc de confeti.Ortografie pentru to\i 67 (cu o silabă în plus: trei silabe în loc de două. martiriu. noştrii şi voştrii în loc de noştri. Arghezii. cu al doilea i semiconsoană: [ií]). în tempo rar şi cu oarecare emfază. ceea ce face ca modul de pronunţare să nu constituie pentru oricine un reper sigur în scriere. voştri (vezi p. Sesizînd deosebirea acustică dintre i nevocalic şi i vocalic. Confuzia între valorile literei i poate fi asociată cu locul diferit al accentului sau/şi cu valorile literei u. În pronunţarea curentă. Unele foste greşeli s-au impus. el venii în loc de veni şi. cele două vocale au între ele un i semiconsonantic. Secvenţa grafică iu. ca şi biuretă). [i-u]. mai des. diftongul [ií] se poate confunda cu vocala [i]. Secvenţa grafică ii poate nota succesiunea de vocale “în hiat” [i-i] (de fapt. ca în actualul veşnic). cît mai ales la nume de familie (nume terminate originar în [íu] neaccentuat sînt pronunţate cu [ŕ-u] sau [ŕů]: Boieriu. pronunţat cu [li-u] sau [liů] în loc de [líu].

: găsi — găsii. conjunctivul perfect. în interior. ii sau iii se pun la sfîrşitul cuvintelor. Cele mai multe probleme de alegere între scrierea cu i.: şti — (să) ştii. distincţii totale sau numai parţiale între valorile adjectivale şi cele pronominale sau substantivale ale formelor de masculin plural: distincţie totală între adjectivul pronominal alţi şi pronumele corespunzător (articulat) alţii. reguli morfologice şi contexte sintactice). sui — suii. distincţia între infinitiv (şi toate formele lor compuse cu acest mod — cele enumerate la verbele precedente —. — la verbele a fi şi a şti. — la majoritatea verbelor de conjugarea a IV-a. pui — puii. fi — (să) fii. mari — marii. . modul prezumtiv. — la unele pronume şi numerale. respectiv a doi sau trei i.68 Mioara Avram cvasitotalitatea situaţiilor după gramatică (structura morfologică a cuvîntului în cauză. locul unde se întîlneşte rădăcina sau tema lexicală cu un afix (flexionar sau derivativ) ori cu un element de compunere. copii — copiii sau de genitiv-dativ feminin singular: (unei) ţări — ţării. arbitri — arbitrii. infinitivul perfect) şi indicativ sau/şi conjunctiv prezent 2 sg. marchează distincţii morfologice: — la substantive şi adjective. imperativul negativ 2 sg.) sau perfectul simplu 3 sg. Regulile gramaticale vizează sfîrşitul cuvîntului şi. distincţia între formele nearticulate şi cele articulate de (nominativ-acuzativ) masculin plural: ani — anii. şi perfectul simplu 1 sg. condiţionalul perfect. 1. dulci — dulcii. sfii — sfiii. Scrierea corectă are aici o deosebită importanţă întrucît prezenţa unui singur i sau a doi i. distincţia între infinitiv (şi toate formele lor compuse cu acest mod: viitorul indicativ şi condiţionalul prezent la toate persoanele. precum şi formele compuse cu auxiliarul a fi: viitorul anterior.

— pluralul nearticulat şi genitiv-dativul singular nearticulat al substantivelor şi adjectivelor feminine. pluralul masculin nearticulat . cu excepţia celor cu singularul în -iu şi a substantivului copil: arbitri. vineri. Face excepţie varianta învechită şi populară fii a substantivului fiu (literar în această ultimă formă. confeti. mici. trei. a. voi). f. toate şi pl. atîţi). moi. unchi. — pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine. copii. atît (alţi. arici. pui. noştri. taxi. cai. pluralul numeralelor fracţionare în -ime (doimi. lupi. ceilalţi) şi nehotărîte alt. albaştri. varianta — care circulă alături de fiu-su — se scrie fii-su (nu fi-su).). primi (cu valoare adjectivală în orice topică) — întîii. voştri) şi al pronumelui şi adjectivului interogativ cît (cîţi).Ortografie pentru to\i 69 distincţie parţială la numeralele ordinale întîi. mări. femei. unchi. unghi.). şi noi. aurii). douăzeci şi celelalte compuse cu -zeci). joi. săi. roi. roşii). Se scrie numai i la: — singularul nearticulat al substantivelor de orice gen: m. al pronumelor şi adjectivelor pronominale posesive (mei. vulpi. — cîteva numerale cardinale propriu-zise (doi. n. cu excepţia celor cu nominativ-acuzativul singular în -ie bisilabic: cărţi. — nominativ-acuzativul masculin plural al pronumelor personale (ei. idei. schi. vechi (dar bucurii. cinci.). tanti. primii (cu valoare substantivală. aceşti. zi (cu excepţia ultimului. treimi etc. acest. familii. celălalt (acei. fiul). albi. art. mici. dar şi adjectivală în antepunere). tăi. moi. culi (toate şi pl. al adjectivelor pronominale demonstrative acel. vechi (dar cafegii. folosită numai în îmbinări cu adjective posesive conjuncte. Dintre acestea numai alţi are o formă opusă cu doi i (pronumele alţii). ţări.

b. ştii). bătui. şi pron. lucrezi. îşi). mersei. . scrii. conjcţ. citeşti. îi. terţ (primi etc. proprii. vi. tăcui. birui (dar apropii). cu excepţia prezentului verbelor. iubi. şi (adv. Dintre acestea au forme opuse cu doi i numai numeralele ordinale menţionate (formele de genitiv-dativ articulat de tipul doimii nu sînt numerale fracţionare. deşi conjcţ. sfiii). imperativ pozitiv) ale tuturor verbelor. coborîi (dar citii. Se scrie numai ii la: — pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine terminate în -iu: fii. îmi. — infinitivul prezent şi persoana a 3-a singular a perfectului simplu la verbele de conjugarea a IV-a cu tema în consoană: citi. citeai. şi. deci. ţi. perfect simplu. — persoana l singular (omonimă cu a 2-a singular) la prezentul indicativ şi conjunctiv al verbelor de conjugarea I şi a IV-a cu tema în i semiconsoană: tai. aici. — cuvintele aci. cu excepţia celor de conjugarea a IV-a cu infinitivul în i: adunai.. aurii. formele de dativ ale pronumelor personale şi reflexive (mi.). îţi. adunaşi. li. mai mult ca perfect. bei. numeralul ordinal întîi cu valoare adjectivală postpus (la ambele numere şi la toate genurile). secund. veni. i. ci substantive propriu-zise). refl. afli. imperfect. al substantivului copil (copii) şi al adjectivului roşu (roşii). — persoana a 2-a singular la toate timpurile simple (indicativ — şi conjunctiv — prezent. adunaseşi. însuşi. rîzi (dar apropii.). cafegii. pronumele şi adverbele compuse cu -şi: acelaşi. totuşi (pentru care vezi şi XI 3 b).. iarăşi.70 Mioara Avram al numeralelor ordinale prim. ni. de diverse conjugări. — persoana 1 singular la perfectul simplu al tuturor verbelor. ci. cu tema în i vocală: (să) aduni.

cafegiii. a substantivului copil şi a adjectivului roşu: arbitrii. popii. -le şi în -ii: cărţii. copiii. familiei. realizîndu-se o distincţie între perechi de tipul albăstrelei (< albăstrea) — albăstrelii (< albăstreală). propriii. Dependentă de scrierea genitiv-dativului singular al substantivelor feminine este scrierea adjectivului invariabil acătării (provenit dintr-un genitiv cu articol posesiv) şi a genitiv-dativului îmbinărilor alcătuite dintr-un substantiv şi un adjectiv posesiv conjunct de tipul maică-mii. vechii (dar fiii. cu excepţia celor cu singularul în -iu. auriii. mării. iar forma articulată a unui genitiv-dativ singular nearticulat în -le este totdeauna -lei. fetii. aricii. — pluralul nearticulat şi genitiv-dativul singular nearticulat al substantivelor şi adjectivelor feminine în -ie bisilabic: bucurii. cu excepţia celor cu genitiv-dativul singular nearticulat în -e. micii. rochii. unchii. proprii. zilei. În limba literară nu se admite secvenţa iii la genitiv-dativul feminin singular articulat (deşi forma nearticulată corespunzătoare este în -ii). roşiei). ţării. gălbuii. nu au un corespondent nearticulat în -i): neichii. caii. — genitiv-dativul singular articulat al unor substantive masculine (care. familiei. Numărul lor creşte dacă se adaugă substantivele la care forma cu -ii are variante de . auriii. fetei. vechii (dar casei. micii. mamei. femeii. cafelei. albaştrii. lupii. soră-mii. — genitiv-dativul singular articulat al substantivelor feminine. nevesti-mii. bucuriii. familii. spre deosebire de cele feminine. roşiii). albii.Ortografie pentru to\i 71 — nominativ-acuzativul plural articulat al substantivelor şi adjectivelor masculine. familiii. Formele de acest tip sînt mai numeroase în uz decît în normă. vulpii. gălbuii. roşii. -lii sau -iii ale unor forme literare în -ei. bucuriei. în loc de casei. bucuriei. -lei sau -iei: de exemplu. aurii. casii. întrucît la cele literare se adaugă variantele neliterare în -ii. auriei. cafelii.

orariu (nu şi în raport cu formele itinerar.72 Mioara Avram alt tip admise în normă: bădichii/bădicăi. Unii vorbitori folosesc forme de plural în -ii şi la alte substantive neutre terminate la singular în consoană. — sanatorii). ştii. naibei/naibii. vlădicii/vlădicăi/vlădichii. secund. cu tema în i vocalic: apropii. vreunul (unii. — pluralul nearticulat al substantivelor neutre terminate la singular în -iu: domenii. orarii sînt admisibile numai la cei care folosesc singularele învechite itinerariu. scrii. lui Toma/Tomei (nu Oprii. nominativ-acuzativul masculin plural al numeralelor ordinale întîi. tatei/lui tata (nu papii. în loc de sanatoriu. al pronumelor şi adjectivelor pronominale nehotărîte unul. de diverse conjugări. orar. tatii). fii. terţ cu valoare substantivală şi cu valoare adjectivală în antepunere (întîii/primii. genitiv-dativul feminin singular al numeralului ordinal întîi în aceleaşi situaţii (întîii zile). sau sanator. prim. dînsul (înşii. — nominativ-acuzativul masculin plural al pronumelor personale însul. pluralele itinerarii. vreunii). al pronumelui nehotărît altul (alţii) şi al pronumelui şi adjectivului negativ nici unul (nici unii). . lui Oprea/Oprei. cf. Pentru alte substantive. Tomii). Conform normelor actuale sînt corecte formele itinerar — itinerare şi orar — orare. nu sînt considerate literare variantele în -ii: se spune corect papei. Dintre acestea numai alţii are o formă opusă cu un i (adjectivul alţi). în loc de laboratoare. studii. o formă de plural în -ii există şi la substantivul seminar (seminarii/seminare). servicii. comune şi proprii. taichii/lui taica. dînşii). exerciţii. — pluralul nearticulat al numeralului cardinal mii. şi flexiuni hibride ca laborator —laboratorii. — persoana a 2-a singular a prezentului indicativ sau/şi conjunctiv sau/şi a imperativului pozitiv la verbe. întîii/primii concurenţi).

Greşeli de scriere se produc în ambele direcţii: pe de o parte. c. Ambele tipuri de greşeli afectează în special opoziţia de articulare la substantive şi la adjective sau la cuvinte cu valori înrudite: absenţa unui i face ca o formă articulată să fie interpretată drept nearticulată şi. respectiv ii în loc de iii) şi. se întîlneşte notarea unui i în minus (i în loc de ii. iubii. explicabilă prin hipercorectitudine. venii sau în orice vocală afară de i: căii. pe de alta. — persoana 1 singular la perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a cu infinitivul în i şi tema în consoană: citii. — persoana 1 singular (omonimă cu a 2-a singular) a prezentului indicativ şi conjunctiv la verbe de conjugarea I cu tema în i vocalic: apropii. dar destul de des apare şi greşeala opusă — scrierea unui i superfluu —. pustii. Se scrie numai iii la: — nominativ-acuzativul plural articulat al substantivelor şi adjectivelor masculine cu singularul în -iu: fiii. iar. pustiii. mînii. auriii. sfii. Pronunţarea singură nu ajută totdeauna orientarea scrierii. Cele mai frecvente sînt notaţiile în minus.Ortografie pentru to\i 73 — infinitivul prezent şi persoana a 3-a singular a perfectului simplu la verbele de conjugarea a IV-a cu tema în i: prii. hîrîii. sperii etc. scrierea unui i în plus (de obicei ii în loc de i). sfiii. invers. ci şi pentru că o anumită particularitate fonetică a . un i în plus dă unei forme nearticulate aspectul fals al uneia articulate. mai rar. — persoana 1 singular la perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a cu tema în i: priii. înjunghii. cafegiii. chiar a doi i în minus (i în loc de iii). suii (dar sfiii). îndoii. propriii. nu numai pentru că distincţiile nu sînt clare. al substantivului copil (copiii) şi al adjectivului roşu (roşiii).

[ţărí] — [ţărií]. iar triştii băieţi cu tristul băiat sau cu trista fată.74 Mioara Avram articulării. testarea existenţei unui al doilea i. aceleia. contextul substantiv nearticulat + genitiv sau adjectiv posesiv cu articolul al faţă de substantiv articulat + genitiv sau adjectiv posesiv fără al: băieţi ai mei/ai mamei — băieţii mei/mamei. amîndoi sau toţi. mulţi) băieţi — băieţii aceştia (amîndoi. Pentru a distinge cele două situaţii atunci cînd pronunţarea nu oferă un reper suficient de clar este utilă folosirea unor contexte minimale cu rol diagnostic şi a unor probe de substituţie: — pentru masculin plural contextul aceşti. poate induce în eroare. anume faptul că i nevocalic de la formele nearticulate devine vocalic la cele articulate ([eroí] — [eroií]. — pentru genitiv-dativul singular feminin contextul acestei. doi sau mulţi + substantiv nearticulat faţă de substantiv articulat + aceştia. dar băieţii trişti cu băiatul trist sau cu fetele triste. identitatea cu pluralul la formele nearticulate: (unei) ţări bogate = (multe) ţări bogate şi nonidentitatea formelor articulate ţării bogate — ţărilor bogate. prin substituirea lui cu forma de genitiv-dativ plural a articolului hotărît enclitic: băieţi||i — băieţi||lor. acestei/acelei/unei ţări — ţării acesteia/ aceleia şi substituirea cu un sinonim masculin-neutru: acestui/ acelui/unui ţinut — ţinutului acestuia/ aceluia. respectiv amîndoi sau toţi + substantiv articulat: aceşti (doi. [veë] — [veëií]). acelei sau unei + substantiv nearticulat faţă de substantiv articu- lat + acesteia. toţi) sau amîndoi (toţi) băieţii şi substituirea cu femininul corespunzător aceste/două/multe fete — fetele acestea/amîndouă/toate sau amîndouă/toate fetele. substituirea cu singularul sau/şi cu femininul corespunzător şi variaţia topicii: băieţi trişti cu băiat trist sau cu fete triste. substituirea cu un sinonim de alt gen şi variaţia topicii: . articol. atrăgînd neglijarea — fonetică şi grafică — a articolului propriu-zis.

De reţinut că posesivele nu sînt articulabile cu articolul enclitic şi în consecinţă nu trebuie să aibă niciodată doi i. dar ţării (celei) mari cu ţinutului (celui) mare. cuscru. simplu. testarea existenţei unui al doilea i. prin substituirea lui cu formele de plural ale articolului hotărît enclitic: ţări||i — ţări||le. Scrierea cu un i în plus apare frecvent şi la pronumele şi adjectivele posesive cu structură fonetică asemănătoare (ai) noştri. Grafii ca aceşti/unii/doi membrii. părinţii propri (în loc de proprii) şi proprii — sau chiar propri — părinţi (în loc de propriii) nu respectă condiţiile elementare ale concordanţei formelor morfologice cu contextul sintactic. negru. toţi/amîndoi copii (în loc de copiii). albastru. litru. ca şi elevi — elevii. În scris cele două serii de forme trebuie marcate deosebit: nearticulat membri — articulat membrii. ministru. suplu) se fac.Ortografie pentru to\i 75 unei ţări mari cu unui ţinut mare. numărul de silabe fiind acelaşi. socru. după cum nu au nici -l la singular. poate. albaştrii tăi ochi). inclusiv . membru. membrii comisiei. al substantivului copil şi al adjectivului roşu. ţări||lor. multiplu. ochi/ochii albaştri. codru. Grafii ca aceşti/unii/doi copiii (în loc de copii). cele mai multe confuzii între formele articulate şi cele nearticulate întrucît aici distincţia este mai puţin clară în pronunţare. La pluralul substantivelor şi adjectivelor masculine terminate la singular în consoană + r sau l + u (de tipul arbitru. dublu. toţi/amîndoi membrii. cafru. respectiv acru. fii mei (în loc de fiii). articol. toţi/amîndoi membri. metru. membri comisiei. De asemenea se fac numeroase confuzii între formele articulate şi cele nearticulate la pluralul substantivelor şi adjectivelor masculine terminate în -iu. ochi/ochii albaştrii sau albaştri tăi ochi sînt greşite prin neconcordanţa formelor în i sau ii cu contextele în care apar (se scrie corect aceşti/unii/doi membri. astru. (ai) voştri (scrise greşit noştrii. voştrii). amplu. iar marii ţări cu marelui ţinut. aspru. Scrierea articolului i este obligatorie în toate situaţiile.

nu şi persoana a 2-a sg. grafia fi este corectă pentru infinitiv (a fi) şi pentru multele forme compuse cu el (voi fi. precum şi dintre fii vesel! (imperativ pozitiv) şi nu fi trist! (imperativ negativ). de exemplu: în ochii-mi.76 Mioara Avram atunci cînd avem a face cu un substantiv sau adjectiv la care se ataşează o formă pronominală conjunctă de dativ. a şti. pentru întregul grup nominal. dar este incorectă pentru persoana a 2-a sg. Tot astfel.. complet inexistent în pronunţare: propriii-i fii. la care corectă este scrierea cu doi i: atenţie deci la distincţiile dintre să fii sănătos (conjunctiv prezent) şi să fi mers (conjunctiv perfect). propriii-mi fii. prez. a prezentului indicativ şi conjunctiv: corect se scrie să ştii (nu să şti). aş şti. vii. . Copiii-ar mînca. şi conj. nu şti). va fi aflat. la adjectivul posesiv conjunct. Grafia şti este corectă pentru infinitiv (a şti) şi pentru formele compuse cu el (voi şti. aş fi. Grafiile ţi şi vi nu sînt corecte decît pentru formele pronominale de dativ. să fi aflat. a ţine şi a veni. Grafia scri nu are nici o acoperire în limba literară (ea poate nota numai o variantă regională de infinitiv. ind. în asemenea situaţii după cratimă poate apărea şi un al patrulea i. nu şi pentru formele verbale ţii. nu fi. O situaţie aparte este aceea a îmbinărilor de tipul nevesti-sii. La verb cele mai multe greşeli de scriere se întîlnesc la formele monosilabice ale verbelor cu mare frecvenţă a fi. în care articularea este marcată. care se notează scrii). va fi aflînd. ar fi aflat. chiar să fii lăudat (conjunctiv prezent diateza pasivă) şi să fi lăudat (conjunctiv perfect diateza activă). a fi aflat). sau cînd se produc contrageri accidentale de tipul ochii-aceia. a scrie. dar incorectă pentru persoana a 2-a singular a conjunctivului prezent şi a imperativului pozitiv.

Ortografie pentru to\i 77 La persoana 1 şi a 2-a singular a prezentului indicativ şi conjunctiv se produc greşeli de scriere. Secvenţa — fonetică şi grafică — ii este corectă numai atunci cînd a) un prefix sau element de compunere terminat în i se . relativ rar. invers. eu mă sfiii. ele nu au acoperire fonetică decît prin raportare la variantele neliterare de nominativ-acuzativ singular roche. Se greşeşte de asemenea la scrierea formelor de perfect simplu. roş. mai mult. Mai des apare greşeala inversă. nu însă şi cînd reprezintă o încercare de notare a formei literare de pl. de la participiul ros. ea corespunde unei realităţi fonetice şi cînd notează varianta învechită şi regională de m. ridichie (vezi şi IV 2 b). pl. la întîlnirea dintre rădăcină sau tema lexicală cu un afix (flexionar sau derivativ) ori cu un element de compunere. sufla. şi a 3-a sg. puţin familiare celor mai mulţi vorbitori. intrii etc. pl. unghi şi. sg. se scrie corect eu sosii. problema alegerii se pune numai între i şi ii. a adjectivului roşu (m. La formele nearticulate de plural şi de genitiv-dativ singular ale substantivelor şi adjectivelor feminine greşelile de (pronunţare şi) scriere duc la confuzia unor tipuri morfologice. mingii. înjunghi în loc de apropii. mai ales. zgîri şi. la persoana a 2-a singular a prezentului indicativ şi conjunctiv la verbele afla. roşe). sg. umbla. ridichii nu sînt literare. zgîrii. Grafii ca rochi. dar el se sfii (şi a se sfii). roşă. 2. la conjugarea a IV-a. Grafia roşi este literară pentru m. respectiv mingie. pl. distincţia dintre persoana 1 sg. (aceasta din urmă egală cu infinitivul). intri (nu aflii. scrierea cu un i în plus. intra. În interiorul cuvintelor. umfla. dar el sosi (şi a sosi). a acestui adjectiv sau a pluralului substantivului roşie. umple. unghe. cu un i în minus la verbele de conjugarea I cu tema în i vocală (apropi.). Greşelile afectează. f. înjunghii). corect se scrie afli.

-inţă (cuviinţă.(antiimperialist. antiinfecţios. protoiereu). -ime (miime). Menţinerea celor doi i în pronunţare şi în scriere nu este totuşi generală. viitor). înjunghiind. conştiinţă şi conştiincios. ale verbelor de conjugarea I şi a IV-a cu tema în i vocală: apropiind. fie prin eliziunea vocalei finale a prefixului. antiinflamator. de exemplu. încuviinţa. ţiitor. locţiitor. Substantivul fiică se scrie corect cu ii indiferent dacă etimologia justă este învechitul fie “fiică” + sufixul -ică sau învechitul fii “fiu” + sufixul -că. priind. Există şi cîteva formaţii prefixale cu un singur i. neştiinţă. -işoară (iişoară. toxi- (toxiinfecţie).78 Mioara Avram combină cu o temă (cuvînt sau element de compunere) care începe cu i şi b) cînd un sufix sau element de compunere cu i iniţial se combină cu o temă (cuvînt sau element de compunere) terminată în i. priincios). maxi-. antiinsulină. calchiind. . mîniind. bineînţeles. miişoară. ierarh) şi arhiereu (cf. cu sufixul -ind.cf. viişoară). antiintelectualist. Se scrie ii în: — derivatele cu prefixele anti. pluri. arhi- (arhiinteresant). viitură) de la cuvinte cu tema în i vocală şi.(diiamb).(miniinterviu). semiinternat). mini. termenul medical antinion < anti. zgîriind. sfiind. înştiinţa. arhierarh (cf. trunchiind. -itor (pustiitor. a. scriind.etc. — compusele cu elemente ca di. pustiind. — formele de gerunziu. machiind.(semiindustrializa. antarctic. fiinţa şi înfiinţa. fiind (şi fiindcă). ştiinţă). derivatele şi compusele acestor derivate (cuviincios. scriitor.+ inion (pentru varianta ant. peri. semi. — derivatele cu sufixele -icios (sfiicios). Scrierea concordă totdeauna cu pronunţarea. necuviinţă. fiinţă. poli.(poliizopren). antepileptic).(periintestinal). -itură (scriitură. -iciune (sfiiciune). în principiu şi cele cu bi-. ştiind. explicabile fie prin contragerea celor doi i originari. antiistorism)..

muind. sfios. conştinţă. se confundă în special tipurile flexionare cu infinitivul în -chea. înfiez. urechind. tăind. pe cînd de la doi şi trei derivatele cu acelaşi sufix sînt doime. scriindu-se — la fel de greşit — îngenunchiind. grafii ca finţă. zgîrieci. îngenunchind. trunchind). ştiu. . conştiinţă şi înştiinţa. biruind. apropie. iia). e. şedinţă). grafiile cunoştiinţă şi încunoştiinţa) şi la formele de gerunziu (atît grafii ca apropind. învechind. înjunghind. — derivatele de la cuvinte a căror temă nu se termină în i vocală. spre deosebire de ştiinţă. la care tema în i justifică pronunţarea şi scrierea cu ii. Cele mai numeroase se întîlnesc la derivatele cu sufixul -inţă (pe de o parte. iar. sfiască (nu sfiiesc. muiind. fiască. putinţă. pe de alta. chinuind. tăiind. apropiem. — gerunziul verbelor de conjugarea I şi a IV-a cu tema în i nevocalic se scrie corect deochind. Pentru scrierea cu ia sau iia vezi şi X.Ortografie pentru to\i 79 b. cît şi. cerinţă. suind. sfiesc şi sfia. -ghia. Se scrie însă i în: — formele flexionare ale tuturor cuvintelor cu tema în i în care afixul este a. înmănunchind. sfiia. de la numeralul mie derivatul cu sufixul -ime are doi i (miime). înştinţez. -ghea şi -chia. Şi în interiorul cuvintelor se produc greşeli de pronunţare şi de scriere în ambele direcţii. De reţinut că se scrie corect i în substantivele cunoştinţă. recunoştinţă şi în verbul încunoştinţa. zbughind. împerechind. — derivatele cuvintelor cu tema în i în care afixul începe cu altă vocală decît i: fiesc. sfiiască). înfia. despăduchind. treime. find. machind. mai rar. veghind. cf. u sau începe cu aceste vocale: ie — ia (nu iie. sfielnic. credinţă. apropiat. urechiind. fiuţ. în care sufixul -inţă este ataşat la o temă consonantică (cunoaşt-. pustietate. sfială. veghiind şi calchind. prielnic.

pfi/pfii etc. i pronume (în dativ) + i verb: i-i foame (şi mi-i foame etc. De exemplu: Baraschi. Isus se scriu cu un singur i iniţial (nu Iisus). . De exemplu: miiic de tot! c. finala unui substantiv sau adjectiv (şi părţi de vorbire echivalente) + i verb: cu bani-i bine sau + i pronume: ochii-i rîd. nu are legătură cu gramatica. şi-i dau sau + i verb: şi-i bine. d. Tot un mijloc de redare a lungirii vocalei i într-o pronunţare marcată de afectivitate este scrierea ocazională cu doi sau mai mulţi i în interiorul rădăcinii cuvintelor. Malinschi. finala unui verb + i pronume (în dativ sau acuzativ): auziţi-i. Uneori se pune problema alegerii între scrierea cu un singur i şi cea cu doi i separaţi/legaţi prin cratimă. În anumite situaţii — puţin numeroase — alegerea între i şi ii. Ostrovski. Macedonski. eventual şi iii. finala unui adverb + i verb: aci-i bine. b. finala unei conjuncţii + i pronume (în dativ sau acuzativ): ci-i văd şi-i aud. Numele proprii de origine slavă — româneşti şi străine — în -schi se scriu cu un singur i final. daţi-i.80 Mioara Avram 3. chiar dacă în limbile originare numele respectiv are finala -ii. Secvenţa grafică i-i (şi ii-i) se întîlneşte în următoarele situaţii: i pronume (în dativ) + i pronume (în acuzativ): i-i dau (şi mi-i ţin etc. 4. În cîteva interjecţii se poate scrie atît i. dînşii-i văd. repetarea literei fiind un mijloc de marcare a lungirii vocalei în cauză: i/ii/iii. aici-i bine.). Numele proprii Isac. Dostoievski. cît şi ii sau chiar iii. a.). părinţii-i dau bani. di/dii.

părinţi-i dau. tot astfel. Acel i omis poate să fie din finalul cuvîntului care precedă cratima. CUPRINS Ortografie pentru to\i 81 În asemenea secvenţe se produc greşeli de scriere nu numai în privinţa cratimei (pentru care vezi XXVI). ei i-i dau. IX... care ajung să fie scrise greşit lui a dat. cui + i-a (pron... se confundă în unul singur în pronunţare şi de aceea se poate ajunge la grafii greşite ca i dau sau i foame.). de unde şi aici grafiile curente cu omiterea unui i. sau poate să fie i conjunct. (-)ei. părinţii-i. Secvenţa neaccentuată ii-i (din ochii-i. cui i-e foame. secvenţa neaccentuată iii-i (din propriii-i copii sau copiii-i văd) nu se pronunţă cu patru sunete distincte. Este cazul îmbinărilor (-)lui.. i sau î? Scrierea corectă cu i sau î concordă totdeauna cu pronunţarea literară. pentru care vezi şi 1). Problemele care apar se datoresc unor variante de diverse feluri (regionale. cui e foame din cauza faptului că în pronunţare cele două semiconsoane [í] se confundă în una singură (vezi şi 4). i-e (pron. + vb. învechite sau greşite) existente şi în pronunţare şi avînd un caracter pur fonetic sau/şi morfologic. copii-i văd etc. + vb. în grafii ca ochii rîd pentru ochii-i rîd sau propriii copii pentru propriii-i copii. fie ca o singură vocală. lui i-a dat.): de exemplu. Omiterea unui i poate avea loc şi la întîlnirea a doi i (cu valoare de semiconsoane) din cuvinte diferite între care nu se foloseşte cratima. . deci articolul acestuia (în grafii de tipul ochi-i rîd.) se pronunţă fie ca diftong. ceea ce explică frecvenţa grafiilor care omit un i. + pron. sau pron. 5. ci şi a numărului de i. În poziţie neaccentuată cei doi i din îmbinarea i-i pron. proprii-i copii. + vb..). niciodată ca o secvenţă de trei sunete distincte. i-i (pron. + pron.

sînt cuvinte diferite însera. vînzător. Vezi distincţia dintre perechi de cuvinte ca bir — bîr. vînzare. inocula. indiferent dacă secvenţa in-/im. incrusta. înocula. încarna. fiţă — fîţă. . nici în scriere cele două unităţi. impieta. împieta. a amurgi” şi insera “a introduce”.şi cel neologic in-. dar inhumaţie. care reprezintă foneme (vocale). in extenso. înhuma şi înhumare. învesti “a acorda un drept. uneori dublete etimologice ca virtute “integritate morală. dar insufla. ci doar un set de reguli particulare şi chiar individuale. şi alternanţe. “a se face seară.. în flexiune şi derivare. 1. dar imbold.are sau nu statut de prefix. între care se produc confuzii în ambele direcţii: corecte sînt formaţiile încasa. În poziţie iniţială de cuvînt. însufleţi. învedera (nu incasa. întitula). intabula. încrusta. problema alegerii între pronunţarea şi scrierea cu i sau î se pune atunci cînd vocala în cauză este urmată de n sau m. curaj”. Confuzia este frecventă şi la compusul încontinuu (nu incontinuu). invedera) şi imbold. ca vinde — vînd. respectiv litere distincte. incrimina. mină — mînă. Generală este numai obligativitatea de a nu confunda nici în pronunţare. intitula (nu îmbold. îndemnizaţie. încrimina. Prepoziţia în însăşi este confundată cu prepoziţia latinească in din diverse formule livreşti: se pronunţă şi se scrie corect in corpore. timp — tîmp. calitate” — vîrtute “vigoare. întabula. De reţinut că se pronunţă şi se scrie corect îmboldi.ori în-/îm. De cele mai multe ori este vorba de alegerea între prefixul tradiţional în. o demnitate” şi investi “a plasa un capital”. in s. incarna. — în prep. indemnizaţie.82 Mioara Avram Nu se pot da reguli generale de (pronunţare şi) scriere.

de asemenea in-cvarto. succesiunea iî este limitată la compuse de tipul nemaiîntîlnit. înjunghiind. scriînd etc. intreprindere). În numele proprii de familie sînt tolerate — conform dorinţei purtătorilor şi tradiţiei — pronunţări (şi grafii) regionale cu î în rădăcină: Jîngă. în extenso. in-folio. sprijin. intro-. in spe (nu în corpore. dar interes. întrepid. lămîie) —. nu apropiînd. şindrilă. priind. intrepid şi introduce (nu înteres. Şîşcariu. a. Secvenţele în. scriind (III). cît şi î. fie cu i semiconsonantic (lămîi. la iniţiala unor afixe flexionare sau derivative pot apărea atît i. în spe). Şîşcă. intra.se confundă şi în rădăcina unor cuvinte. jir. . Alegerea între i şi î intră în aceeaşi serie cu alegerea între e şi ă. b. În afara rădăcinii. jimba. Face excepţie verbul onomatopeic şîşîi — şi familia lui —. semiîntuneric (vezi XXIV 2 c). În timp ce succesiunea îi este curentă — fie cu i vocalic (mîrîit). jitar. tăind (I). jindui. fiind. 3. în funcţie de clasa morfologică a cuvintelor. ruşine. precum şi în prefixele între-.Ortografie pentru to\i 83 in extremis. La verbele cu tema terminată în i gerunziul se formează în -ind chiar la conjugările pentru care este caracteristic sufixul -înd: se pronunţă şi se scrie corect apropiind. 2. Se pronunţă şi se scrie corect înger şi întreprindere (nu inger. întra. jintiţă. maşină. ea şi a după aceleaşi consoane (vezi I şi II). păstrîndu-se înfăţişarea pe care o au afixele în cauză după orice altă consoană. mojic. şiştar. şi. (pentru scrierea cu i sau ii vezi VIII). ştiind (IV). muind. În rădăcina cuvintelor se pronunţă şi se scrie corect numai i: jilţ. După j şi ş pronunţarea literară şi scrierea cu i sau î ţin seama de structura morfologică a cuvintelor. Jîrghie. Jîtaru.şi in. în extremis. întroduce).

săvîrşi. cojit. cojiţi. cojind. Conform acestei reguli şi aplicării ei la flexiunea verbală. prăji. r.. la fel ca toate celelalte verbe cu tema în consoană nepalatală (b. mărunţişînd. protejînd. pastişînd. tranşînd. Verbele de conjugarea I cu tema lexicală în -j. necăji. p. Variantele regionale cu generalizarea fie a lui î. hîşîi.84 Mioara Avram Verbele de conjugarea a IV-a cu tema lexicală în -j. vrăji. ieşii. m. s. z): angajînd. rotunji. d. vrăjitoare. ieşiţi. forjînd. ş au sufixul lexical -îi (nu -ii): vîjîi. prăjitură. -ş se pronunţă şi se scriu corect cu -înd (nu -ind) la modul gerunziu. îmbrăţişînd. cojii. fie a lui i după orice j. ricoşînd. desluşi. sfîrşi etc. participiu. mînji. ş anulează distincţia dintre clase şi tipuri morfologice: o variantă ca angajind dă impresia că verbul ar fi de conjugarea a IV-a! Verbele onomatopeice de conjugarea a IV-a derivate de la interjecţii terminate în j. dirijînd. defrişînd. şantajînd. imperativ 2 pl. avantajînd. ieşisem. ieşi. neglijînd. ţ. menajînd. ieşim. moleşi. precum şi în cuvintele formate de la aceste verbe: cojire. mai mult ca perfect. l. ieşit. este posibilă opoziţia fonetică şi grafică între gerunziile îngrijindu-se (de la a se îngriji”a avea grijă de.. păşi. căptuşi. f. reproşînd. branşînd. etajînd. g. aranjînd. buşi. . linguşitor. veşteji.. însuşi. fîşîi. t. înfăşînd. îngrăşînd. cojisem. v. cerşi. c. îngroşînd. perfect simplu. de conjugarea I). ieşind.”. Se pronunţă şi se scrie i în toate formele verbale care preiau tema infinitivului (indicativ şi conjunctiv prezent 1 şi 2 pl. răguşi. de conjugarea a IV-a) şi îngrijîndu-se (de la mai rarul a se îngrija “a se îngrijora”. sfriji. sluji. îngriji. afişînd. supin şi gerunziu): cojim. n.. furişînd. tînji. greşi. -ş au sufixul infinitivului scris şi pronunţat corect -i (nu -î): coji. trişînd etc. îngrijitor. linguşi. încurajînd. bandajînd. ieşire.

z. ţ. mirositor. înghiţi. Practic. ursită. ţipa. De aici i în formele flexionare şi în derivatele de la tema infinitivului: mirosind. boţi. păzi. mirosi. sîneaţă. sclifosi. dar uzînd. dar căpăţînă. în funcţie de clasa morfologică. ţine. simbrie — şi simbriaş —. morţiş. zînă. încălzi. -z. ursi. dar sughiţînd (de la sughiţa). peţi. ameţi. dar sîmbră — şi sîmbraş —. sînziană. singura situaţie în care pot apărea atît i. păzitor etc. urzi. slobozi. părăsi. urzi — şi urzind —. auzi. ambele feluri de pronunţare şi de scriere sînt corecte în cuvinte diferite: sihlă. zid. z. zimbru (animalul). găsi. zice.. zi. înghiţi — şi înghiţind —. -ţ au sufixul infinitivului scris şi pronunţat corect -i (nu -î): afurisi. ursitoare. excepţie făcînd sufixul verbal -îi. fie -îi (nu -î. mirosi — şi mirosind —. silă — şi sili —. Singurele reguli cu caracter mai larg referitoare la prezenţa lui i sau î după s. ş. dar zîmbi.Ortografie pentru to\i 85 În majoritatea afixelor ataşate după j. În pronunţarea regională cu î generalizat în această poziţie se anulează deosebirea dintre cuvinte paronime ca ţînc “copilaş” şi ţinc (termen de tîmplărie) şi dintre tipuri morfologice (gerunziul unor verbe de conjugări diferite: curăţînd de la curăţa şi curăţind de la curăţi). ţ sînt identice cu unele de sub 3 b: — verbele de conjugarea a IV-a cu tema lexicală în -s. este sufixul modului gerunziu. 4. sînge. cît şi î. Existenţa variantelor cu î după s face ca unii vorbitori să creadă că adverbul latinesc sic “aşa” (scris între paranteze la reproducerea unui text cu greşeli pentru a semnala faptul că reproducerea este exactă) ar fi interjecţia de origine turcească sîc. de aceea verbele pot avea la infinitiv fie -i. se pronunţă şi se scrie i. încreţi. cu atît mai mult cu cît indicaţia sic este însoţită de obicei de semnul exclamării. După s. nici -ii). . dar apăsînd. zîzanie (“discordie”).

stricni. strîmţi. fugări. În numele proprii de familie sînt tolerate. dar acoperind. urît. variante cu i. tîrî. După r. Căpăţină. la care se greşeşte mai des). urîciune. pe de alta. ţ au sufixul lexical -îi (nu -ii): fîsîi. sprînceană. bărbieri. dar î în drîmbă. Gerunziul verbului datori este datorind. z. urînd. frînghie. Ţinţăreanu. care au diverse explicaţii: pronunţări regionale (Sprincenatu). suferi. pîrî. omorî. chiorî. Zimbatu. urî. În rădăcina cuvintelor este corect i în rindea (şi rindelui). izvorî. de asemenea ambele moduri de pronunţare şi de scriere sînt corecte în cuvinte diferite.86 Mioara Avram — verbele onomatopeice de conjugarea a IV-a derivate de la interjecţii terminate în s. acoperitor. (de reţinut. mohorî. zăvorî şi -i la toate celelalte: acoperi. scociorî. 5. vîrî. striga. în loc de î. coborî. coborîş. care fac uneori de nerecunoscut cuvîntul originar: Simbotin. atît în rădăcină. Sufixul corect de infinitiv al verbelor de conjugarea a IV-a este -î la foarte puţine verbe: amărî. scrînti. scîrţîi etc. strîmticel. chiorî. borî. pogorî. tăbărî. Simedrea. mai ales cu i în loc de î. doborî. umbri. ocărî. Ţînteş. Î se menţine în flexiune şi derivare: sprîncenat. De aici decurg distincţii şi în afixele flexionare şi derivative: coborînd. strîmt. rezultatul unor grafii străine (Drimba). distanţarea faţă de apelativul originar (Uritescu şi Uriţescu). . dogori. iar al lui datora este datorînd. zăvorî şi. hotărî. cît şi în afixe. strica. rîndaş. dogori. Variaţia de la numele proprii face ca unii să găsească o legătură între prenumele feminine Zina şi Zîna (< zînă). scrîşni. pe de o parte. zări etc. zădărî. urîţi. În numele proprii de familie se tolerează variante diferite de cele admise la apelativele corespunzătoare. înflori. coborîtor. sprîncene. bîzîi. acoperiş. oţărî.

8. 82. dar semincer. întru şi p(r)e + în. Pentru sensurile dubletelor vîrtute — virtute vezi p. întru este din. După sc şi st este corect î în scînci. . între. viscoză. derivatele lui sînt sămînţos. este cazul unor forme flexionare şi al unor derivate. cît de influenţa celor următoare şi de analogia cu alte forme. 7. se tolerează însă numele de familie Schinteie şi toponimul Schinteieşti) şi i în stinge (nu stînge). printre. vîrtoşie. 4. între. Pe lîngă situaţiile discutate în diverse paragrafe anterioare (2. 9. seminţie. 5). suplea. viscozitate. dintre. a cărui formă normală de gerunziu este aciuînd (cf. seminţerie. virtuoz. a căror formă corectă din punct de vedere morfologic este cu î: creînd (nu creind). schinteie. După g(h) este însă corect i în ghici (nu gîci). După consoane se fac distincţii legate de vechimea în limbă (asemănătoare cu unele discutate sub 1) numai după v: este corect î în cuvintele din fondul tradiţional vîrtos. dintru (nu dîn-). Aspectul literar al prepoziţiilor analizabile prin de + în. virtuozitate. Substantivul dobîndă are pluralul corect dobînzi (nu dobinzi). În unele situaţii alegerea între i şi î nu depinde atît de sunetele/ literele precedente. seminţenie. viscozimetru. vîscos. dar i în neologismele virtuos. respectiv prin.Ortografie pentru to\i 87 6. recrea). însămînţa. scînteie (nu schinci. printru (nu pîn-). seminţiş. vîrtute. — aciua. sufixul modului gerunziu pune problema alegerii între i şi î la următoarele verbe: — agrea. crea (şi derivatele prefixale: procrea. 3. Adjectivul şi substantivul tînăr are femininul singular tînără (nu tineră). 10. Substantivul sămînţă are pluralul corect seminţe.

prefixul avînd o variantă cu eliziunea lui -i înaintea unei teme cu iniţială vocalică (arhanghel. tot astfel. gerunziul aciuind face parte din paradigma variantelor cu infinitivul aciui sau aciuia. M. În siglele literale alcătuite din iniţiale majuscule s-a încetăţenit deprinderea de a nu se nota semnul diacritic la Î. 11. nu şi la i (nu I). Un exemplu real. iar iia nu se foloseşte. arhi-. 1. cu excepţia lui diiamb. peri-. iia? Problema alegerii între ia şi iea. (< Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului) se citeşte mî-e-i. semi-. Dacă însă un “adversar al iacobinilor” sau “atitudinea contrară iacobinismului” ar fi desemnate prin derivate cu anti-. iia ar trebui să nu se pună. dacă un “iaht mic” sau un “borcan mic de iaurt” ar fi denumite prin compuse cu mini-. de unde şi derivatul itebist. plouînd). CUPRINS 88 Mioara Avram luînd. Distincţia între i şi î trebuie respectată şi la literele majuscule.B. poli-. mini-. X. Asemenea formaţii virtuale nu se întîlnesc. ca anti-. . ca în greacă. este grecismul arhiiatros “medic-şef”.T. în situaţia în care teoretic ar fi posibilă. (< Întreprinderea de Transport Bucureşti) se citeşte i-te-be. miniiaurt. pluri-. cu o temă (cuvînt sau element de compunere) care începe cu i. dat fiind că scrierea iea nu este niciodată corectă. maxi-. toxi-. di-. ca bi-. acestea s-ar scrie corect antiiacobin. antiiacobinism.E. acestea s-ar scrie corect miniiaht. sau a unui element de compunere de asemenea în -i.I. care însă apare scris şi arhiatros. ceea ce duce la lectura acestei litere drept i: I. ia sau iea. antiiacobinist. Unica situaţie în care ortografia actuală permite secvenţa grafică iia este cea de la întîlnirea unui prefix terminat în i. ea se face prin notarea semnului diacritic caracteristic la litera î (Î). din limba mai veche. practic. în fapt.

foiască. ianuarie. niagară. constituia. pronunţate de obicei [iía]. [č]. iadeş. (< lua) şi interj.(iatralipt. via prep. în substantivele ia art. foia. nu pune. pian. “bunică”). iatrochimie. diacon. Deia. . — după consoane: alinia. siaj. viaţă. şi reg. iarăşi. g: chiar. iarbă. bruia. aliniază. Exemple de scriere corectă cu această valoare fonetică. şi s. miarţă. băiat. sînt: — la început de cuvînt: ia vb. gh. — la început de silabă. iactant. joia. Pentru scrierea cu ii + alte vocale în cuvinte cu structură similară vezi VIII 2 a. arhiereu). practic. precum şi în elementul de compunere iatr(o). şiac. boia. baiaderă.. miasmă. hiat. nici o problemă de concurenţă. Ialomiţa. ghiaur. c. iahnie. Scrierea ia pentru vocalele [i-a]. iatromanţie). întemeia. glaciar. diavol. faianţă. caiac. fiară. baia. pl. iapă. cianură. pronunţate de obicei măcar cu un slab [í] între ele. rial.Ortografie pentru to\i 89 poate şi arhierarh. în mod excepţional: Isaia. Exemple de scriere corectă cu ia = [ía]. în diverse poziţii. Aglaia. scrise ch. iacobin.. b. 2. — la început de silabă. iad. Iani. îndoia. (< ie) şi iacă (înv. sînt: — la început de cuvînt. familia art. după vocală: aceia şi aceiaşi m. îndoială. întemeiază. femeia. Scrierea cu ia = [a] se foloseşte numai după consoanele [ë]. după vocală. [ę]. aia. apropia.. iadă. [ĺ].. — după consoane: abia. ciaconă. a. liant. îndoiască. piatră. foaia. Pentru scrierea incorectă cu iia vezi 3. în mod excepţional. giardia. în diverse poziţii. Maia. sg. Scrierea ia pentru diftongul [ía] sau pentru vocala [a] poate pune numai problema concurenţei cu ea (vezi V). bucuria art. tiamină. aceleia şi aceleiaşi genitiv-dativ f. fiastru. cît şi pentru a nota vocalele [i-a]. comisia art. În toate celelalte situaţii se scrie corect numai ia atît pentru a nota diftongul [ía] sau vocala [a] după consoane palatale.. iar/iară. iamb. iaht. iama. amiază.. Sinaia. iaca/iacă.

aliniai. sfiială în loc de sfială. în puţine cazuri ele reprezintă şi deprinderi ortografice învechite. comisia. — în derivate de la teme în i cu sufixe care încep cu [ó] şi în derivate raportabile la teme în [ií]: fiiască în loc de fiască. (< vie). (< -esc): viabil. obligatoria. Liliana. tragedian. sibiian în loc de sibian. în loc de a două mia). via vb. Octavian. -ar. — în flexiunea verbelor cu infinitivul în -ii: sfiia în loc de sfia. ia. Anglia. România. familia. ştia. sfiam. Cornelia. — forme verbale: alinia. De reţinut că se scrie corect ia (= [i-a]) în formele flexionare şi derivatele tuturor cuvintelor cu tema în i în care afixul este — sau începe cu — a sau ea (=[óa]): — formele articulate ale substantivelor şi adjectivelor feminine în -ie: bucuria. la întîlnirea dintre o temă în i şi un afix flexionar sau lexical: — la articularea substantivelor feminine (mai ales. Cu excepţia — mai mult virtuală — indicată sub 1. după consoană. Medgidia. industrial. tîrzia. Adrian(a). -ean. oficial. fiască (< fiesc). via. Oltenia. sfiaţi. miiaş în loc de miaş. iia. aliniază. -ească f. jian. sfiască. omenia. ştiam.90 Mioara Avram art. -an. Diana. sibian. -al. albăstria. apar în interiorul cuvintelor. sfială. Variante grafice cu iia în loc de ia apar numai pentru notarea vocalelor [i-a] (vezi 2 b) şi se explică prin dorinţa de marcare a pronunţării bisilabice şi de evitare a confuziei cu ia = [ía]. ie) şi a numeralului mie (mai ales în structura numeralului ordinal corespunzător pluralului mii: a două miia. Cele mai răspîndite grafii cu iia = [i-a]. -aş. Maria. ziar. ştiai. 3. incorecte în limba literară actuală. aici . ziar. Buziaş. aliniaţi. sfiiască în loc de sfiască. — derivate cu sufixe ca -abil. sfiai. scrierea cu iia este incorectă. dania. şi viager. dar şi -eală. sfia. aliniam. roşia. în loc de ia < sg. miaş.

Liniiaşi în loc de Liniaşi (toponim). incorecte. dar în cel de al doilea ele nu au nici o justificare. în loc de Isaia. şi. în loc de ştia.Ortografie pentru to\i 91 se încadrează şi numele proprii Diianu în loc de Dianu (nume de familie şi toponim). aliniează. de asemenea. briller). de asemenea frecvent. Se întîlneşte. care apar în aceleaşi contexte ca grafiile cu iia (vezi 3): — la articularea substantivelor şi adjectivelor feminine (iea. Variantele grafice cu iea în loc de ia apar nu numai pentru notarea vocalelor [i-a] (vezi 2 b). ştiea. sfiească în loc de sfiască). în primul caz. în loc de a (o) mia). în loc de aliniază. mai ales. grafia Isaiia. a. care poate fi corectă într-o anumită situaţie (vezi 1). ci şi pentru notarea diftongului [ía] (vezi 2 a). în loc de scria. roşiea) şi a numeralului mie (mai ales în structura numeralului ordinal corespunzător singularului mie: a (o) miea. şi derivatele sale: briiant în loc de briant “strălucitor” (sau în loc de briliant “diamant”). Jiianu în loc de Jianu (nume de familie). ele beneficiază de circumstanţa atenuantă a dorinţei de marcare a pronunţării bisilabice (care explică şi variantele grafice cu iia — vezi 3) şi de existenţa unor reguli particulare în acest sens în sisteme ortografice vechi. — în varianta regională cu -a a adverbului aci: aciia în loc de acia. — în flexiunea verbelor cu infinitivul în -ii (sfiea în loc de sfia. — în derivate de la teme în i cu sufixe care încep cu [ó]: fiească în loc de fiască. Cele mai răspîndite sînt grafiile incorecte cu iea = [i-a]. Variantele grafice. scriea. dar şi în alte forme verbale: aliniea. Spre deosebire de secvenţa grafică iia. în loc de alinia. în nume proprii: . în loc de bria (< fr. 4. briiantină în loc de briantină. secvenţa grafică iea este totdeauna incorectă. cu iea = [i-a] sînt frecvente. Grafia iia apare uneori şi în cuvinte ca briia. sfieală în loc de sfială.

după vocale. fie numai în virtutea inerţiei. Crevediea în loc de Crevedia. crăieasă în loc de crăiasă. femeiea. vasluiean în loc de vasluian. Medieaş în loc de Mediaş. Grafiile. gălbuiea.de unii vorbitori. — antroponime (prenume) feminine (Iulieana în loc de Iuliana. Lilieana în loc de Liliana.din viaţă continuă să fie scrisă viea. fie pentru evidenţierea structurii morfologice: viu + sufixul -eaţă. Isaiea în loc de Isaia.din acest cuvînt (ca în învia). Ieremiea în loc de Ieremia. lunguieaţă în loc de lunguiaţă. îndoieală în loc de îndoială. Grafia vieaţă în loc de viaţă. . Octaviean în loc de Octavian). Lucreţiea în loc de Lucreţia. — în derivate de la teme în [í] cu sufixe care încep cu [ó]: ciocoiească în loc de ciocoiască. mai rar în forme ca bănuiea în loc de bănuia sau tăiea în loc de tăia şi mai des în forme cu desinenţele -ească şi -ează: îndoiească în loc de îndoiască şi întemeiează în loc de întemeiază. secvenţa via. — în flexiunea verbală. cu iea = [ía] apar mai ales la început de silabă. cuvîntul constituie astfel un caz mai rar de apariţie a grafiei iea = [ía] după consoană. Mariea în loc de Maria) şi masculine (Adriean în loc de Adrian. la întîlnirea dintre o temă în [í] şi un afix flexionar sau lexical: — la articularea substantivelor şi adjectivelor feminine terminate în [íe]: baiea. are o istorie complicată: ea a apărut — şi a fost chiar recomandată de reguli ortografice mai vechi — pentru marcarea pronunţării bisilabice a secvenţei via.92 Mioara Avram — toponime: Angliea în loc de Anglia. incorecte. incorectă în ortografia actuală. Devenită de mult monosilabică în limba literară. Tatieana în loc de Tatiana. b. Claudiea în loc de Claudia.

Călăraşi. Bilghez. Caraş. moţ — moţi. Oituz. nerozi. oraş. 1. Regula nu se limitează la cuvintele cu forme opuse prin absenţa/prezenţa lui -i. urşi. 1 şi 2 sg. uzi etc. Gorj.). Mihalţ. z se întîlnesc la marcarea distincţiei dintre singular şi plural în flexiunea nominală şi a distincţiei dintre persoana 1 şi a 2-a singular în flexiunea verbală. Dej. şi. bărbaţi. jucăuş — jucăuşi. Dolj. Trotuş. zi în: Barboşi. Se pronunţă şi se scrie corect fără -i orice formă de singular (bej. chipeş — chipeşi. Periş. ţ. Făgăraş (oraşul şi munţii). z la sfîrşitul formelor de singular ale substantivelor şi adjectivelor masculine. copilaş — copilaşi. Buhuşi. Păuliş. Timiş. Buziaş. ţ şi z şi după r. zi la sfîrşitul formelor de plural: vrej — vreji. Mureş. ş. ţ. dar ji. Crîngaşi. ruj. Mediaş. CUPRINS Ortografie pentru to\i 93 XI. viteji. Someş. ş. micuţ — micuţi. ş. Distincţia este mai greu de făcut la toponime. ţi. hoţ — hoţi. ji. Situaţii în care această problemă interesează în comun consoanele j. Balş. Beiuş. Se pronunţă şi se scrie corect j. iadeş. Turţ. ţăruş — ţăruşi. sau una ca îngraş de pers. şi. lăzi. Huşi. toţi. prilej. coş. ţ. tuş) şi cu -i orice formă de plural (mînji. Lugoj. ş. sturz — sturzi etc. Se pronunţă şi se scrie corect: j. Peleş. şi pl. sau îngraşi de pers. ţi. frumoşi. Rîmeţ. Teiuş. Iaşi. Aceste distincţii nu pot fi făcute de graiurile în care consoanele menţionate sînt totdeauna dure (deci o formă ca moş este în acelaşi timp de sg. garaj. Argeş.) ori totdeauna moi (deci o formă ca moşi este în acelaşi timp de sg. struţ — struţi. Belinţ. z în: Blaj. Baziaş. moş —moşi. Ciucaş. şi pl. Criş.). englez — englezi. Olteţ. frunziş. Sebeş. 1 şi 2 sg. . Cu sau fără i final? Problema alegerii între prezenţa sau absenţa lui i şoptit (nesilabic) la sfîrşit de cuvînt se pune după anumite consoane: după j.

îţi (îţi dă). deci şi auxiliarul de condiţional-optativ aş (din aş vrea sau aş fi vrut). ziseşi etc. agăţ — agăţi. Vîrlezi. Carpaţi. Filiaş (în judeţul Harghita) şi Filiaşi (în Dolj şi Iaşi). ţ. Galaţi. Varianta aşi a auxiliarului de condiţional-optativ 1 sg. (eu) îngraşi şi mătuşe. Dorobanţ. este regională. apariţia ei în scrieri literare este admisibilă numai în reproducerea pronunţării regionale a unor personaje.) sau de mai mult ca perfect (cîntaseşi. lucrez — lucrezi etc. Se pronunţă şi se scriu numai cu i final formele îşi (îşi dă). -şi (amintindu-şi). a. Remeţi. cutez — cutezi. Se pronunţă şi se scrie corect ş. multe altele în forma articulată de singular) şi Dorobanţi (în Arad şi Botoşani).94 Mioara Avram Adunaţi — şi toate toponimele cu formă de participiu —. 3. îngroş — îngroşi.(şi-a amintit). 2. Se pronunţă şi se scrie ş (fără -i) în următoarele cuvinte: . dar şi. Cele mai multe probleme se pun după ş. şi cu -i orice formă de persoana a 2-a singular. Mehedinţi. şi. -ţi (amintindu-ţi). (un) coşi. dar numai dacă se reproduc consecvent toate pronunţările similare (de exemplu. 1 şi 2 sg. cocoţ — cocoţi. şeapcă). ţi- (ţi-a amintit). O situaţie comună numai consoanelor ş şi ţ este prezenţa sau absenţa lui -i în formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal şi reflexiv. în judeţul Iaşi. zi la sfîrşitul celor de persoana a 2-a singular: îngraş — îngraşi. Rădăuţi — şi toate derivatele în -ăuţi —.). ţi. Denumirile unor localităţi se deosebesc prin fixarea în forma de singular sau în cea de plural: vezi Balinţ (în judeţul Timiş) şi Balinţi (în Botoşani). ziseseşi etc. z (fără -i) la sfîrşitul formelor verbale de persoana 1 singular. băuşi. indicativ şi conjunctiv prezent opuse între ele prin absenţa/prezenţa lui -i. deci şi de perfect simplu (cîntaşi. Regula nu se limitează la formele de pers. Zăplazi. băuseşi. Se pronunţă şi se scrie corect fără -i orice formă de persoana 1 singular.

. pl. b. m. uş. hîş. a-şi închipui).-dat. aceeaşi.Ortografie pentru to\i 95 — adverbele formate cu sufixele specifice -iş. pl.) folosită mai ales în îmbinarea cu substantivul dată: întîiaşi dată. as) şi de grupul sintactic omofon alcătuit din prepoziţia a + -şi pronume reflexiv (de la infinitive reflexive ca a-şi bate joc. furiş etc. mintenaş. sg. fîş. însăşi sg. aceloraşi pl. şi gen. Întrucît cele două cuvinte se pronunţă la fel. diferenţierea lor grafică (în felul menţionat sau invers: verbul auxiliar cu i şi interjecţia fără. cinevaşi. prin care se obţine distincţia faţă de forma verbală aş.. aceiaşi. La aceste forme pronominale distincţia dintre singular şi plural nu se face prin absenţa/prezenţa lui -i (cum cred unii vorbitori. -îş şi cu sufixul diminutival -aş: cruciş. chiorîş... care scriu greşit acelaş sau însuş). Se pronunţă şi se scrie şi (= particula invariabilă) în următoarele cuvinte: — toate formele pronumelui şi adjectivului demonstrativ acelaşi şi ale adjectivului pronominal de întărire de persoana a 3-a însuşi: acelaşi. această distincţie (recomandată de regulile academice din 1932) nu este conformă cu normele ortografice actuale. înşişi m. făţiş.. aceleiaşi sg. — varianta formei accentuate de dativ a pronumelui reflexiv de persoana a 3-a: sieşi. curmeziş. — interjecţiile aş (ei aş!).. aceleaşi. pîş. ci prin modificarea secvenţei dinaintea invariabilului -şi. (sg. precum şi adverbele primare: iavaş. aceluiaşi. după o regulă care nu a fost niciodată oficială) nu are nici o justificare. — o variantă a numeralului ordinal feminin întîia (art. însuşi. ele trebuie diferenţiate numai de aşi s. pl. tîrîş. — variantele învechite şi populare ale unor pronume nehotărîte: cevaşi.. înseşi f. Interjecţia aş apare adesea în varianta grafică aşi.

oareşicum). iarăşi. deci ori. la fel. Ea se scrie corect cu -i. dar fără -i. adverbe — cu oareşi- (oareşicare.) şi în formaţiile nehotărîte — pronume. Formaţiile nehotărîte — pronume.(cîteşipatru. oareşicînd. deci se pronunţă şi se scriu corect cu i după r: oricare. respectiv “din a”.în numeralele colective compuse cu cîteşi. XII. CUPRINS 96 Mioara Avram — adverbele acuşi. Întrucît î este litera curentă. în lectura alfabetului (în care â figurează după a. oricum. ci în interiorul unor cuvinte compuse. prin prezenţa sau absenţa lui i final se face deosebire între două conjuncţii coordonatoare care sînt doar paronime.. cîteşitrei etc. oricine. oricînd. iar î după i) se renunţă la precizarea provenienţei lui î. oriunde. adverbe sînt compuse cu ori. Particula şi pune probleme de scriere cu sau fără i şi în situaţiile în care nu se găseşte la sfîrşit de cuvînt. or n-a fost aşa). orişicînd etc. nu omonime: se pronunţă şi se scrie corect cu i.în nehotărîtele compuse cu fieş.(fieşcare). adjective pronominale.(orişicare. centrală sau medială ca loc de articulare (din aceeaşi serie cu [a] şi [ă] şi închisă (ca [i] şi [u]). nu cu or. oareşicine. După r.. De aceea aceste litere nu pot fi denumite numai prin pronunţarea vocalei [î]. conjuncţia adversativă argumentativă neologică (Credeam că l-am convins.(fieştecare). ci este necesar — pentru diferenţiere — adaosul specific “din i”. Da ori ba?). ă. din fondul vechi şi popular. oricît. care se referă exclusiv la provenienţa literei. fieşte. adjective pronominale. conjuncţia disjunctivă. dar fără i. cele cu orişi. nu şi a sunetului. totuşi. deci or. iar â are întrebuinţări limitate. .). cîtuşi.. oareşice. fiind suficientă specificarea de la â. orice. 4. sinonimă cu sau (dreapta ori stînga. î sau â? Literele î şi â notează acelaşi sunet: vocala [î].

a. 2. cînd. dar la acestea este tolerată şi scrierea cu â (vezi 2). fără motivări sau consecinţe ortoepice. înflori. în antroponimele româneşti. Sînziana şi nume de familie: Bîrlă. încă. Se scrie deci î: — la început de cuvînt: în. lînă. Pîslaru. românism. Tîmpănaru. înainte. meglenoromân. înger etc. imambaialdî. Întrebuinţările literei echivalente â sînt legate. aromân. tîngui. rumänisch. -ä-: Rumänien. de asemenea. b. Se scrie î vocala [î] aflată în orice poziţie în cuvînt şi în orice fel de cuvinte. Pîrvu. roumain) a termenilor corespunzători în diverse limbi care folosesc alfabetul latin. gînd. it. românime. hotărî.. româneşte. Cîrstoiu. românofil. istroromân. românie. Romania sau cu tremă. fîn. Vîlcea etc. fie cu combinaţii de litere între care una este a: fr. cu excepţia celor menţionate sub 2 (în primul rînd a numelui propriu România şi a cuvintelor din familia lui.Ortografie pentru to\i 97 Problema alegerii între î şi â este deci pur ortografică. rîu. dacoromân. româncuţă. Ele sînt limitate la o poziţie. românist. Bîrseşti. Ca regulă. Cîmpulung. sîn. Mîndreşti. Dîmboviţa. ocărî. Blîndu. într-un fel sau altul. neînsemnat. de situaţia specială a numelor proprii. în scrierea cărora se întîlnesc diverse alte semne şi excepţii de la reguli. fr. Se scrie î. româniza. anume la interiorul cuvîntului. — la sfîrşit de cuvînt: coborî. — în interiorul cuvîntului: bîlci. prenume: Brînduş şi Brînduşa. 1. Litera â este admisă şi în nume proprii de familie ai căror . Nagîţ. mînca şi mîncînd. împăca.. românesc. urî etc. îhî. Se scrie î în toate toponimele româneşti: Bîldana. vezi 2). tradiţie şi corelare cu modul de scriere (fie cu a simplu: engl. vocala [î] se scrie â numai în numele propriu România şi în cuvintele din familia lui: român. Cîndea. Romanian. românaş. româncă. Roumanie. Romanus). vînt etc... Romania. românistică. Justificarea acestei reguli stă în etimologie (român < lat. Mîrza. pîlc. Vîntu etc. Mîndra.

întîmplător.şi cu -î). De reţinut deosebirea dintre situaţia de sub a şi celelalte două: numai în România şi cuvintele din familia sa scrierea cu â este obligatorie. la Brâncuşi (brîncă < lat. între 1953 şi 1965 — este unul dintre aspectele controversate ale ortografiei actuale. care a scris cu litere chirilice. să fie scris cu â. cu excepţia formaţiilor de la cel cu î. Se scrie â şi în derivatele de la nume proprii consacrate cu â: brâncuşian. (Valeriu) Râpeanu. în timp ce la numele proprii de familie ea este doar facultativă. În toate cazurile în care nu se cunoaşte în mod special dorinţa purtătorului este recomandabilă scrierea cu î. nu există nici un motiv ca numele poetului Vasile Cîrlova.98 Mioara Avram purtători ţin la această scriere: de exemplu. etimologică: de exemplu. Prezenţa lui â se explică prin tradiţia de familie. (Dimitrie) Brândză. branca). ventum) şi este chiar mai depărtată de etimon decît cea cu î în exemple ca Râpeanu (rîpă < lat. ripa). (Constantin) Brâncuşi. La 17 februarie 1993 Academia Română a hotărît în mod arbitrar această . Scrierea cu â la aceste nume este numai cîteodată. Sfera limitată de folosire a literei â — după o perioadă de eliminare totală. 3. c. Topîrceanu se ştie că adoptase scrierea cu î susţinută şi aplicata de revista “Viaţa romînească”). (Vasile) Pârvan. ea nu are nici o legătură cu etimologia în exemple ca Pârvan (Pîrvu < sl. Libertatea de a scrie â în nume proprii de familie nu trebuie transformată într-o regulă obligatorie. tolerată. respectîndu-se forma pe care au avut-o numele respective în perioada de funcţionare a regulii de scriere cu â în interiorul tuturor cuvintelor. prйvй) sau Vântu (< lat. în jurul căruia se fac agitaţii şi speculaţii demagogice şi diletantiste. susţinătorii acestei litere dorind extinderea întrebuinţării ei prin reactualizarea regulii din 1904 şi 1932 (deci scrierea cu â în interiorul tuturor cuvintelor. iar scrierea derivatelor urmează în mod firesc modelul numelui de bază. iar despre G. ea nu trebuie folosită mecanic în scrierea cu â a tuturor numelor de persoane anterioare anului 1953 (de exemplu.

coborând. târziu < tardivus. coborâtor etc). fără a restaura întocmai regula din 1904/1932: de la scrierea cu â în interiorul cuvintelor se exceptează acum numai derivatele prefixale şi compusele de la baze cu î- (neînţeles. râpă < ripa. cârnaţ < *carnacius. drйzй. dar urând < ura) constituiau însă aspectul cel mai criticabil al ortografiei din prima jumătate a secolului nostru. regula scrierii cu î şi â după poziţia în cuvînt nu are decît în parte justificare etimologică. iar â în interior. sânge < sanguis. — contravine etimonului latinesc în cuvinte cu [î] provenit din alte vocale decît a. mână < manus. râde < ridere. bineînţeles). vânt < ventus. Această justificare este reală în situaţia lui român — ceea ce explică regula particulară de sub 2 a — şi. Contrar părerilor exprimate de cei care discută problema în necunoştinţă de cauză. rând < sl. redй etc. gând < magh. şi la alte cuvinte moştenite din latină. lână < lana. desigur. Folosirea a două litere pentru acelaşi sunet şi modul lor de distribuţie complementară după poziţia în cuvînt (î la început şi la sfîrşit de cuvînt. nu şi formele flexionare sau derivatele sufixale de la baze cu -î (coborâm. pâine < panis. chiar din i: dânsul < de + însul (< ipse). din u: rândunea <*hirundinella. gond.. întrucît complica în mod nejustificat însuşirea şi practica scrierii corecte. ca blând < blandus. anume din e: mormânt < monumentum. sân < sinus. urînd < urî. din o: fântână < fontana. lângă < longum ad. de exemplu: dârz < sl.Ortografie pentru to\i 99 extindere (vezi Cuvînt înainte la ediţia de faţă). . Preferinţa pentru î se explică prin dorinţa de evitare a confuziilor posibile între î şi â. dar: — nu este decît analogică la cuvintele de alte origini cu [î] în interior. cu excepţii legate de analiza structurii morfologice: neîntrecut. tânăr < tener(us). râu < rivus. hotărîtor. împotriva folosirii a două litere şi în favoarea anume a lui î s-au pronunţat numeroase personalităţi progresiste din trecut. Tocmai de aceea.

şi pentru scrierea vocalei [ă]. ô (în lôngă sau fôntână). şi sp. care au preluat şi domeniul celorlalte. panis decît posibilitatea de a-l recunoaşte pe rivus (şi corespondente romanice ca port.100 Mioara Avram În acelaşi mod contravine etimonului latinesc scrierea cu î a vocalei [î] provenite din a în înger < angelus sau din u în încă < unquam. 4. Litera î se foloseşte la transcrierea literei ы din alfabetul limbii ruse: . un mod hibrid de scriere a vocalei [î]. rio) în actuala grafie rîu? Exceptînd întrebuinţările analogice la cuvinte de origine nelatinească. care nu mai era nici pe deplin etimologic. litera â avea justificare etimologică în sisteme ortografice din secolul trecut care foloseau pentru scrierea vocalei [î] mai multe litere cu acelaşi semn diacritic (accent circumflex). dar nu devenise nici fonetic. după 1904. după cum foloseau mai multe litere. dar şi ê (în vênt). Menţinerea a numai două dintre literele cu valoarea [î] (cele cu frecvenţă maximă). î (în în). practic. Argumentul identificării de către străini a cuvintelor de origine latină. pe lîngă că principial este lipsit de valoare. generalizarea scrierii cu î a însemnat un progres important al aplicării principiului fonetic de corespondenţă între o literă şi un sunet. Cele spuse pînă acum cu privire la corespondentul fonetic identic al literelor â şi î sînt valabile numai pentru ortografia şi ortoepia limbii române actuale (pentru cuvinte comune şi nume proprii româneşti sau pentru nume proprii străine transliterate) şi pentru texte obişnuite. în funcţie de sunetul originar din latină: â (în lână). în primul rînd litera ě. păstrată pînă tîrziu pe frontispiciul ziarului Adevěrul. û (în rûndunea). cade de la sine în lumina lipsei de consecvenţă în concordanţa â < a şi î < i: de ce ar fi mai important să se ofere străinilor posibilitatea — de altfel îndoielnică — de a recunoaşte în grafiile câine şi pâine cuvintele latineşti canis. Restrîngerea literei â la sfera numelor proprii şi. cu alt semn diacritic. a avut ca rezultat.

mai ales străine. Vîborg. q? Litera k. kk) şi poate fi asociată cu alte grafii specifice neologismelor neadaptate şi numelor proprii străine: litere ca w şi y (walkirie. În notaţii speciale ale unor cuvinte româneşti litera â poate avea alte valori. yankeu. Ea se foloseşte într-un sistem de transliterare a alfabetului chirilic pentru redarea literei æ. are întrebuinţări limitate la neologisme de circulaţie internaţională. la nume proprii. denumită ca. prevenind pe cititor asupra posibilităţii de lectură a cuvîntului respectiv după reguli ale altor limbi. ch. k sau c. Nîmes [Nim]. face parte din alfabetul limbii române de la constituirea acestuia. Ea însăşi apare în combinaţii specifice altor ortografii (ck. â. explicaţia stă în inventarul comparativ mai bogat al cuvintelor scrise cu k şi mai ales în importanţa unora dintre ele.“o mie” din denumirea a numeroase unităţi de măsură. î au valori diferite şi. ck. În alfabetul latin folosit de alte limbi. whisky) . Cel puţin la cuvintele comune prezenţa literei k marchează statutul lor neologic. XIII. integrate recent. indiferent de corespondenţa actuală cu [ă] sau [î]. w şi y. în numele proprii neadaptate trebuie citite conform regulilor din limba respectivă: Bâle [Bal]. spre deosebire de q. deşi. şi la derivate ale acestora. iar într-un sistem de notaţie fonetică pentru o vocală intermediară între [ă] şi [î]. în frunte cu elementul de compunere kilo. În sisteme ortografice din secolul trecut litera â a fost folosită şi pentru notarea vocalei [ă]. de exemplu în scrierea limbii franceze. ca atare. kh. ca şi ele. CUPRINS Ortografie pentru to\i 101 Cernîşevski.

kiwi. i. hogback. kovar. kitsch). litere simple cu valori neobişnuite. kakemono.“potasiu” (kaliemie. kil/kilo. kripton. khmer. de etimologie (k nu apare în cuvinte comune din fondul tradiţional) şi de gradul de adaptare a neologismelor. de obicei cu circulaţie internaţională: kabili. sh = [ş] (shocking). kalipatron. în cele mai multe cazuri. karma. kyat. keta. kirghiz. litere duble (afrikaans. kazah. kaizer. afrikaans. kilt. “pachet. glockenspiel. ca j = [ę] (joker) sau a = [e] (backhand). kava. kurumă. ch depinde. În neologisme. joker. algonkian. 1. kala-azar. rock (dans) şi reg. feedback. five o’clock. krarupizare. tch şi tsch = [č] (ketchup. legătură”). litera k are valori comune cu litera c. know-how. şi [ë] + e. Pentru variante cu k şi q vezi XVII. ketchup. kronprinz. karibu.102 Mioara Avram sau ü (volapük). în general. elementele de compunere kali. roc “haină”. karate. karling. Scrierea cu k sau c. akkadian. respectiv ch. cockpit. kibbutz. koala. landsknecht. kitsch. kaliu — şi kaliemie—. kil “kilogram” şi chil “lichid fiziologic” (pentru ultimele vezi VI 7). rickettsii). dakotas.“frumos” (caligrafie. keramit. kaon. kediv. kainit. pack (termen din geologie şi din sport) şi pac interj. kidnapping. ch = [č] (kampuchian). După cum rezultă şi din denumirea ei. (şi reg. kamikaze. De exemplu. combinaţii de litere ca ae = [e] (baedeker). lekytos. kibbutz. redînd consoanele [k]. calistenie). Există cuvinte omofone care se deosebesc între ele prin scrierea cu k (ck) sau c. kalipatron) şi cali. . kalam. Litera k se foloseşte în următoarele categorii de cuvinte: a. tz = [ţ] (kibbutz). kurd. kaki. kieselgur. koine. backhand. başkir. dirt-track. sp = [şp] (glockenspiel). breakfast. kenotron.

kt (kilotonă). shocking. lamarckism. kilometraj.m (kilogram-forţă-metru). kgm (kilogrammetru). franklin. quaker. O. keynesism. kilovolt — şi kilovoltamper —. kilogrammetru —. neck. rickettsii — şi rickettsioză —. 0K (grad Kelvin). stokes. newyorkez.k. kantism —. kilometric —. koblenzian. kimberlit. kungurian. În derivate (prin afixare sau prin conversiune) de la nume proprii: kampuchian. dyke. (cnocdaun). whisky. kilojoule. kilohertz. kilogram — şi compusele: kilogram-forţă. kilotonă. kJ (kilojoule). kgf. macedonskian.d. kgf (kilogram-forţă). c. MKS (sistemul metru-kilogram-secundă). kcal (kilocalorie). kantian — şi kantianism. În abrevieri şi simboluri internaţionale: K (kaliu). kgf. keuper. kilogram-forţă-metru. kilometru — şi derivatele: kilometra. walkie-talkie. kHz (kilohertz). (kilogram-forţă-metru pe secundă). kVA (kilovoltamper). turkmen. week-end.o.. overlock. kimeridgian. (cnocaut). b. kWh (kilowatt-oră). shaker. sprinkler. kilolitru. kilowatt — şi kilowatt-oră — etc. kievean. sulky.(kilocalorie.s. k. snack-bar. kl (kilolitru). volapük. yankeu şi în elementul de compunere kilo. Bk (berkeliu).). bikini. parkinsonism.m. rapakiwi. sticks. kilociclu. conform normelor în vigoare din 1953. Kr (kripton). tokiot. De remarcat neconcordanţa dintre abrevierile internaţionale k. irakian. pick-up. kieserit. km/h (kilometru pe oră). kg (kilogram). kenyan. kW (kilowatt). pack.K. play-back. makemono. marketing. şi scrierea cuvintelor de bază.o. berkeliu. walkirie. walkman. k.Ortografie pentru to\i 103 lock-out. yorkian. km (kilometru). baedeker. rock. . ([o keí] “în regulă”) şi seria abrevierilor legate de compusele cu kilo-: kc (kilociclu). kV (kilovolt). wronskian.d. tomahawk.

altele prezentate ca atare.. Unele toponime străine au variante grafice cu k şi cu q. Khartoum. Bruckner. Király. Parkinson. Koblenz. Altele au variante grafice cu k şi c: Karlowitz/ Carlowitz. Karlovy-Vary. Shakespeare. . (Jacques) Byck. — nume de familie. Mekong. Kirileanu.104 Mioara Avram cnocdaun. În nume proprii străine: — toponime: Kansas. Kogălniceni. Keats. Knudsen. Pakistan. unele de origine străină. cracoviană) pentru Kraków. knock-down [nok-daůn]. Kreindler. între care şi scrierea cu c pentru k: Copenhaga pentru K∅benhavn. Karachi. cnocaut. Rockefeller. knock-out [nok-aůt]. (Alexandru) Kiriţescu. Kipling. (Alexandru) Macedonski. cracovian. Stokes etc. Tokio. Cracovia (de unde şi cracoviac. (Nicolaus) Copernic/Copernicus pentru (Mikolaj) Kopernik. Storck. de origine turcă: Ada Kale sau provenite din antroponime: Mihail Kogălniceanu. Lamarck. Kenya. Oklahoma. — antroponime: Kant. (Nicolae) Kretzulescu. Koch. Mecca/Mekka sau variante românizate sub diverse aspecte. (Anton) Chladek. din păcate. (Mihail) Kogălniceanu. York etc. iar altele ca urmare a conservării literei k de pe vremea scrierii cu alfabetul chirilic. Kilimanjaro. (Dimitrie) Kiriac. (Nicolae) Kirculescu. e. Unele antroponime străine scrise cu k în limba de origine sînt cunoscute în variante latinizate: Comenius pentru (Jan Amos) Komenský. d. Bangkok. În nume proprii româneşti: — toponime. deveniţi internaţionali. de exemplu lrak/lraq (vezi şi XVII 1 e). Kernbach. Franklin. aceste grafii românizate redau pronunţări greşite ale termenilor englezeşti. (Anatol) Baconsky. în toate conform dorinţei purtătorului numelui respectiv: Kalinderu.

Comsomol. dacă litera e are valoarea [ă]. b. tokiot etc. — înaintea unei consoane: krarupizare. franklin. kripton. sprinkler. Kursk. berkeliu. Smolensk. Evident. volapük. Kazanlîk/Kazanlăk. Pernik etc.Ortografie pentru to\i 105 Unele nume au variante grafice cu k sau cu c cu referire la purtători diferiţi: (Ion) Ghica. Uneori prezenţa unei litere care notează de obicei vocale poate induce în eroare. Ispolcom. 2. u: kaliu. conform unor reguli străine. — la sfîrşit de cuvînt: tomahawk. . o. k precedent are valoarea [k): joker [ęokăr]. Korolenko. Se scrie k şi se pronunţă [ë] înaintea vocalelor e (scrisă şi ä) şi i (scrisă şi y): kediv. Dostoievski. Valorile fonetice ale literei k diferă după contextele fonetice în care apare. landsknecht. parkinsonism. kiwi. Altele au variante grafice cu k şi cu q: (Emanoil) Kinezu/Quinezu (vezi şi XVII 1 f). marketing. kyad. shaker [şeíkăr]. Makarenko. f. algonkian. Krasnoiarsk. scriindu-se cu c. breakfast. kenotron. în dyke şi stokes litera e nu are valoare fonetică. denumirile compuse în care se identifică elemente existente şi în română: Comintern. Fac excepţie. a. kilo-. De asemenea unele toponime transliterate cu k au o variantă românizată cu c: Moscova pentru Moskva. dakotas. Baku. Kremlin. Se scrie k şi se pronunţă consoana [k] în cele mai multe contexte: — înaintea vocalelor a. În cuvinte — mai ales nume proprii — transliterate din alfabetul chirilic rusesc sau bulgăresc: Kazan. dacă se reproduce grafia din limba de origine: de exemplu. (Samuel Micu-) Klein sau Clain. turkmen. kurd. — prenume: Take (Ionescu). koine. Kirov. lekytos. Kästner. pronunţarea fiind [daík]. Nekrasov. Kiev. respectiv [stoks]. dar (Alexandru) Ghika sau cu referire la acelaşi purtător: Hurmuzaki/Hurmuzachi.

a. catamaran. fachir. neck. chinetoterapie. din care provine. carst — şi carstic —. cheratoplastie etc. chin-.bar. schip. colhoz. ci ch în cuvintele chefir. dischinezie etc. b. chilă.(chimograf. cangur. schi. peching. Knox [noks]. scheting. pechinez. Nu se scrie k.). Substantivele comune nanchin şi peching.şi -chinezie (chinestezie. Tot [k] se pronunţă ck înainte de e = [ă]: glockenspiel. calif. crah. respectiv Pekin/Beijing. snack. chimo. chicinetă. Se scrie kh şi se pronunţă [k] în khmer. lock-out. Grafia românizată parching este sprijinită de membrii mai vechi ai . quarc. Uneori litera k este folosită. Knight [naít]. calmuc. greşit. pechinez se scriu deci altfel decît toponimele din care provin: Nankin/Nanjing. nanchin. cart — şi carting —. catharsis. sticks. chimogramă). chelner. cumîs. feedback. i şi [k] în toate celelalte contexte (înainte de consoană şi la sfîrşit de cuvînt): [ë]: lamarckism. [k]: backhand. ci c în cuvintele caiac. Se scrie k fără valoare fonetică în know-how [năů-haů]. Se scrie ck şi se pronunţă [ë] înainte de e. hogback. în cuvinte pentru care normele actuale recomandă altfel de scriere. chineto. cola. overlock. Khartoum. spicher — şi spicheriţă — şi în elementele de compunere cherato- (cheratogen.106 Mioara Avram c. culac. Se scrie kk şi se pronunţă [k] în akkadian. chioşc. five o’clock. cockpit. play-back. dirt-track. shocking. 3. camgarn. scheci. rock. caolin. chiflă. folcloristic —. parching. f. chimonou. rickettsii. craflă. folclor — şi derivatele: folclorist. pick-up. e. schif. Substantivul comun caracul se scrie deci altfel decît toponimul Karakul. Nu se scrie k. smoching. pack. caracul. d.).

cake).). în ambele situaţii l este totdeauna pronunţat şi notat în scris. e. ci c în biftec. 4. blochaus. Chivu şi în diminutivele în -ache (Costache. parcaj. parcare. şi ale numelor de familie româneşti. respectiv rusesc (kulturnik. Tache etc. d. Nu este pusă în cauză deci nici secvenţa finală -ul care nu cuprinde un articol. staul. Variantele grafice kek şi kake în loc de chec sînt hipercorecte în privinţa iniţialei (cf. în vorbirea curentă şi într-un tempo rapid. una dintre cele două forme articulate ale substantivului tată). Scrierea cu litera k în loc de c poate fi folosită cu valoare stilistică pentru a sugera statutul străin al unor cuvinte şi al noţiunilor desemnate: german (diktat). nomenklatură). minuscul. Nu se recomandă scrierea cu k în prenume româneşti. nichel. XIV. scrupul. tubercul. Chiriachiţa. Chiril. CUPRINS Ortografie pentru to\i 107 familiei acestui cuvînt: parc (de vehicule). tentacul. Se scrie deci c în Cati sau Costi şi ch în Chira. engl. Nu se scrie ck. c. de tipul Ursaky — sînt o dovadă de snobism. de altfel. vehicul sau din îmbinări ca ştiindu-l). Variantele grafice cu k ale unor asemenea prenume — ca. din cuvintele cumul. ci ch în docher. Pentru deosebirea dintre situaţia . Chiţa. parca. nici prezenţa articolului -l după altă vocală decît u (în tatăl. şi de aceea ajunge să fie omis şi în scris. întrucît numai acest -l poate să nu se pronunţe sau se pronunţă nedistinct. cocteil (nu cocktail). Nu se scrie ck. chiar dacă este tot neaccentuată (de exemplu. Cu sau fără -l ? Problema prezenţei sau absenţei unui l final se pune numai pentru articolul hotărît de masculin-neutru singular cu această formă la nominativ-acuzativ şi numai după u. doc.

verzui — verzuiu(l). funcţia lui este preluată de vocala precedentă -u. al adjectivelor. prim — primu(l). calculul). cît şi în pronunţare. Absenţa lui -l provoacă anularea opoziţiei de articulare. bisilabic. bun — bunu(l). prin aceasta opoziţia de articulare continuă să fie exprimată. deşi nu se pronunţă distinct decît în stilul solemn şi într-un tempo lent.108 Mioara Avram precară a articolului -l şi situaţia solidă a consoanei finale l într-un substantiv nearticulat se pot compara omografele calcul art. înainte de pauză. vocală: alibi — alibiu(l). monosilabic — [le-u]. 1.. ca şi al cuvintelor asimilate cu acestea (prepoziţii provenite din adverbe). În condiţiile în care articolul -l nu se mai pronunţă sau se pronunţă foarte slab. la cuvintele (substantive. în scris eventuala omitere a lui l la forma articulată anulează opoziţia de articulare la asemenea cuvinte. care reprezintă fosta desinenţă a substantivului nearticulat. ceea ce înseamnă o diferenţă în numărul de silabe: [leů]. numeralelor şi pronumelor cu formă articulată. insuficient de distinct. adjective. “socoteală” (art. (< calc “decalc”: tip de hîrtie şi fenomen lingvistic) şi calcul neart. albăstriu — albăstriu(l) etc. în absenţa lui l opoziţia este aici între [ů] şi [u]. numerale) terminate la forma nearticulată în: consoană: pom — pomu(l). În pronunţare. în pronunţare şi în scris. întîi — întîiu(l) etc. opoziţia de articulare continuă să fie exprimată clar şi la cuvintele terminate la forma nearticulată în semiconsoana [ů]: leu — leu(l). codru — codru(l). simplu — simplu(l) etc. semiconsoana [í]: tei — teiu(l). gri — griu(l). atît în scris. Scrierea poate să . Se scrie l (cu excepţiile de sub 4) la sfîrşitul substantivelor comune. la cuvintele a căror formă nearticulată se termină în vocala [u]: beneficiu — beneficiu(l).

Forma “articulată” deosebeşte aceste prepoziţii de adverbele din care provin: înăuntru. adjective şi numerale) sau de statut lexico-gramatical (la pronume şi prepoziţii): substantive: băiatul. teiul. În cazul cuvintelor a căror formă nearticulată se termină în consoană (băiat. de tipul băiatu. raiu. de-a berbeleacul. pomul. prim. îndărăt. verzui. tablou. de tipul leu. beneficiul. codru. îndărătul (şi dindărătul). tabloul. adjective: bunul (meu prieten). nici o formă literară. în timp ce altul şi unul (vreunul. numerale: primul (venit). nici unul) se opun prin -ul adjectivelor pronominale alt. tei. vreunul). unul (şi nici unul. vocală (alibi. raiul. nu poate avea un reper sigur în pronunţarea curentă. beneficiu. pronume: altul. înăuntru) grafiile fără l. nici un). La cuvintele a căror formă nearticulată se termină în u semiconsonantic (leu. scrisă i (rai. gratiile fără l. ci se orientează după un criteriu gramatical. codrul. gri) sau semiconsoana [í]. bun. de obicei.Ortografie pentru to\i 109 nu concorde aşadar totdeauna cu pronunţarea şi. însul. nu reprezintă. alt. fără cratimă. Dintre acestea dînsul şi însul nu se opun unor forme fără -ul. dînsul. un (vreun. alibiul. rău) sau vocalic (beneficiu. prepoziţii: înăuntrul (şi dinăuntrul). Se scriu cu -l şi substantivele articulate din componenţa locuţiunilor adverbiale formate cu prepoziţiile cu şi de-a: cu binişorul. marcînd opoziţia de articulare (la substantive. întîi). în orice caz. simplu. răul (copil). întîiul (succes). reprezintă în mod obişnuit forme nearticulate. de-a rostogolul. leul. la cuvîntul . alibiu. Articolul l se scrie alipit direct. simplul (fapt). pom. îndărăt).

exemplu. La cuvintele de acest tip se scrie cu cratimă şi desinenţa de plural -uri. ilustrată de toate exemplele precedente. aleatoriu. beneficiu. al adjectivelor. formînd cu acesta o unitate (fonetică şi) grafică. aici se încadrează şi roşu (< roşiu). dar împreună cu vocala de legătură u: — neologisme neadaptate.-ul. în consoană + semiconsoana [í]. al cui exemplu?. articol posesiv + genitiv sau + adjectiv posesiv: acest (simplu) exemplu. acru. E. acest. simplu. 2. un. De la această regulă. pick-up-ul. interogatoriu. mediu. aspru. cu finala scrisă şi pronunţată după reguli ale altor limbi: bourrée-ul. codru. show-ul sau/şi compuse. al său exemplu. omagiu. fac excepţie următoarele categorii de cuvinte. fără l. care nu pot fi însoţite de un şi care primesc determinanţii postpuşi acela. luciu. gi: substantive: cenaclu. aluminiu. F. R. la sfîrşitul substantivelor comune. acesta. know-how-ul. un (notoriu) arbitru. week-end-ul. Se pronunţă şi se scrie numai u (vocalic). C. propriu. a. scrise ci. la care el poate apărea separat prin cratimă. arbitru. scrise cu cratimă ca în limba de origine: hold-up-ul. Contextele specifice formelor nearticulate sînt realizate prin însoţirea de către determinanţii antepuşi acel.-ul. exemplul cui?. scrisă i. exerciţiu. ministru. walkie-talkie-ul. S. Rh. [ę]. adjective: dublu. numeralelor şi pronumelor cu formă nearticulată a căror temă se termină în consoană + l sau r.110 Mioara Avram articulat. în opoziţie cu formele articulate. de exemplu: show-uri.-ul. Pentru a recunoaşte caracterul nearticulat al acestor forme este utilă folosirea unor contexte minimale cu rol diagnostic şi a unor probe de substituţie. sau în consoanele [č]. genitivul sau adjectivul posesiv: exemplul acesta. — sigle: A. .

În principiu. cifra unu. la substantivele neutre este operantă şi substituţia cu forma de plural (beneficiu(l) cu beneficii sau beneficiile). eu unul. d. ora unu. printru. o sută unu). Se pronunţă şi se scrie numai u la sfîrşitul adverbului înăuntru (şi dinăuntru) şi al prepoziţiilor dintru. Se pronunţă şi se scrie numai u la sfirşitul numeralului cardinal unu în formulele de numărare (unu. dar acestea pun problema distincţiei între i şi ii (vezi VIII 1). precum şi ca termen final al unui numeral compus (treizeci şi unu. pentru. tramvaiul unu). mult mai puţin clară decît cea dintre -ii şi -iile. Se pronunţă şi se scrie numai u la sfîrşitul pronumelor şi adjectivelor pronominale posesive (al) nostru. . unu la sută) şi de denumire (numărul unu. substituţia cu pluralul se poate aplica şi la substantivele sau adjectivele masculine. întru. Prin prezenţa/absenţa lui l final se face deosebire între pînă la unul “pînă la ultimul” şi pînă la unu “pînă la ora 1” (în contexte ca Au rezistat pînă la unu/unul). Prin tradiţie. Se face deci deosebire între adverbul înăuntru şi prepoziţia înăuntrul (vezi 1). şi dinăuntru — dinăuntrul. b. Substituţia se poate face şi prin variaţia topicii (bătrînul codru/codrul bătrîn şi simplul exemplu/exemplul (cel) simplu. bătrînul codru cu bătrina pădure) sau cu un masculin-neutru terminat în consoană (ministru cu şef sau conducător). acest exemplu/exemplul acesta). cf. se scrie însă unul nu numai pronumele nehotărît. doi. Proba de substituţie se face cu un feminin corespunzător (exemplu(l) bun cu pildă bună sau pilda bună. (tot) unul şi unul. nota unu. (al) vostru. unu sau doi. c. ci şi numeralul cardinal în îmbinări ca de unul singur.Ortografie pentru to\i 111 exemplul său.

Zoonimele se scriu fără l. Sandu. toate cele derivate cu sufixele specifice -aşcu (Dumitraşcu. Vasiliu). Puiu. Nelu. ca excepţie. Grafiile de acest fel. Cele mai multe probleme le pune scrierea toponimelor. Numele de familie se scriu de regulă tot fără l: Albu. c. Manciu). În substantivele proprii scrierea cu sau fără l după u are reguli diferite după categoriile de denumiri. -oiu (Petrăchioiu. Dealu Mare. Ursu. Negru. Radu. Rădulescu). Lemnaru. -iu (Gheorghiu. Alexandru. avînd tratamentul substantivelor comune: Mihai Bravul şi Mihai Viteazul. f. Izvoru. Suru. Carul-Mare. -ciu (Ivanciu. Gogu. Pătraşcu). Păstorul-cu-Oile. Olteanu). Roibu. -escu (Grigorescu. Cantacuzino Nababul. după structură sau/şi etimologie şi. Dumitru. Crăciunelu de Sus. Corbu. Sergiu. Dintre categoriile onomasiologice se detaşează numele de localităţi.). sînt supărătoare la toponimele compuse. Măru) şi mai ales compuse (de exemplu. pentru care pe cale administrativă s-a impus scrierea fără l nu numai la nume fixate mai de mult astfel (ca Giurgiu sau Runcu). Ruxăndoiu). Nicu. Prenumele se scriu numai fără l: Alecu. Voicu etc. Murgu.112 Mioara Avram 3. Astronimele se scriu cu l. uneori. Petru. Silviu. Tîrgu Bujor etc. fără l. e. după funcţia sintactică. a. b. Sighetu Marmaţiei. Rîmnicu Sărat. Poreclele şi supranumele se scriu cu l. Laurenţiu. Constantinescu Porcul. ci şi la alte nume simple (de exemplu. avînd tratamentul substantivelor comune: Berbecul. (Aron) Pumnul. pentru care regulile variază după categorii onomasiologice. Se respectă însă. Puiu. în care substantivul de bază este însoţit de determinanţi (vezi ultima serie de . avînd tratamentul prenumelor: Lupu. Ovidiu. Ducu. scrierea învechită cu l practicată de purtătorii numelui: (Dimitrie) Onciul. Petru Şchiopul. Vărsătorul. d. -eanu (Munteanu. Barbu.

). Zau de Cîmpie. În momentul de faţă scrierea numelor de localităţi în indicatoarele administrative oficiale prezintă multe inconsecvenţe din punctul de vedere al prezenţei/absenţei lui l: de exemplu. în legătură cu funcţia sintactică îndeplinită. admiţînd scrierea fără l numai la compusele scrise într-un cuvînt (Cîmpulung. Pîrîu Mare în jud. se spune şi se scrie rîul Argeş şi pe Argeş în jos. Neamţ. Moldoveanul. Negoiul < Negoiu. Unele toponime se deosebesc astfel de antroponimele din care provin: de exemplu. Tîrgu-Jiu). Plaiul Cîmpinei în jud. Astfel. şi toponime care cunosc opoziţia de articulare. Vîrful cu Dor. Mureş. Omul). Omul < Omu. de străzi — se scrie. de tipul Crăciunelu de Sus). Negoiul. toate compusele citate mai înainte. numele de munte Moldoveanul (cu genitiv-dativul Moldoveanului) faţă de numele de familie Moldoveanu (cu genitiv-dativul lui Moldoveanu). de forme de relief. Satulung) sau cu cratimă (Rîmnicu-Vîlcea. Oceanul Îngheţat de Nord. Negoiul. absenţa lui l face să nu se mai marcheze pronunţarea vocalică a lui u (= [u]) din exemple ca Şimleu Silvaniei. în mod firesc. Lacul Sărat. De aceea lucrările normative lingvistice recomandă scrierea cu l a toponimelor compuse (Crăciunelul de Sus. de provincii şi ţări. dar Argeşul este un rîu frumos. l: de exemplu. Jiul se varsă în Dunăre. dar Pîrîul Mare în jud. de asemenea rîul Jiu şi M-am scăldat în Jiu. Crişul Repede. dar Plaiu Cornului în acelaşi judeţ. Dealul Mare. Teceu Mic. Moldoveanul. Dacă substantivul de bază se termină la forma nearticulată în semiconsoana [ů]. tot astfel se spune şi se scrie oraşul Braşov şi Am fost la Braşov sau oraşul Sibiu şi în Sibiu.Ortografie pentru to\i 113 exemple. articulată (de exemplu. ca Măru(l). Prahova. Şimleul Silvaniei etc. dar şi toponime simple. scrisă u. dar . la acestea din urmă forma articulată se scrie cu l. Există toponime cu o singură formă. Rîul Doamnei. În toate celelalte categorii de toponime — nume de ape. Someşul Cald. ca substantivele comune. Omul.

4. prin hipercorectitudine. De asemenea nu se scrie l cînd se urmăreşte redarea ca atare. Egipt şi Egiptul. dar şi cu vocale neaccentuate din cuvinte autosemantice: Băiatu-acela. de obicei din cuvinte neaccentuate în propoziţie (ca articolul posesiv: anu-al doilea. a. a vorbirii. Liftu defect (în loc de liftul) trădează incultura celui care le foloseşte. — ataşarea formei conjuncte verbale i (ind. Băiatu-şi riscă viaţa. Ei. Sub influenţa pronunţării curente se omite adesea scrierea lui l în situaţii în care ea este obligatorie. al nostrul (în loc de .. pronumele o: Bătrînu-o vede).114 Mioara Avram Braşovul s-a dezvoltat mult şi Îmi place Braşovul sau Sibiul este municipiu. cu valoare stilistică. prez. Băiatu-aşteaptă. — contragerea accidentală cu o vocală următoare. fundul) sau Fumatu oprit (în loc de fumatul). situaţie în care absenţa lui l e bine să fie marcată prin apostrof: Ce dracu’?. domnu’! 5. Ca o reacţie faţă de asemenea greşeli se ajunge. Grafii ca Alexandrul (în loc de Alexandru). în care se scrie un l inutil la sfîrşitul unor cuvinte/forme terminate în u vocală (vezi 2). Grafii ca Borşu se vinde în fundu curţii (în loc de borşul. Vietnam şi Vietnamul. Totu-i în ordine. de la a fi): Banatu-i fruntea. Abateri de la scrierea corectă cu sau fără l se produc în ambele direcţii. 3 sg. la unele de tip opus. Nu se scrie l în situaţiile în care au loc următoarele fenomene de fonetică sintactică marcate prin cratimă: — ataşarea unei forme conjuncte pronominale de dativ sau de acuzativ: (în) păru-i “(în) părul său”. auxiliarele a şi ar: Bătrînu-a venit. Băiatu-l înţelege. Teleorman şi Teleormanul. Băiatu-i înţelege etc. b. Alte exemple similare: Banat şi Banatul.

. pronunţîndu-se la fel. transformîndu-l pe n în m. îmbinarea a convinge de contrariu (..de contrariul) şi formula densitatea pe metru pătrat (..pe metrul pătrat). Pe lîngă aceste greşeli elementare. cît şi pentru situaţiile create. care. p. XV. Scrierea nu se poate orienta aici după pronunţare. în derivarea cu prefixe şi în compunere. v şi m. în principiu. f. deci pentru notarea consoanei nazale urmate de o consoană labială (bilabială: b. v). n sau m? Problema se pune la scrierea uneia dintre aceste litere înainte de b. la scrierea unor substantive terminate în u vocalic (vezi 2 a) se produc frecvent ezitări în situaţii neconcludente pentru opoziţia de articulare. apar adesea scrise cu un l superfluu construcţiile prepoziţionale cu valoare de unităţi frazeologice cu titlu de şi sub beneficiu de (cu titlul de curiozitate. Iată. ca un m slab articulat. din considerente etimologice. are capacitatea de a provoca pronunţarea ca labială a consoanei precedente. m sau labiodentală: f. 1. exemple din . p. chiar atunci cînd. CUPRINS Ortografie pentru to\i 115 nostru). Regula este valabilă pentru marea majoritate a cuvintelor (în orice caz. la întîlnirea dintre un formant şi cuvîntul de bază. nu n.. Astfel. Înainte de b şi p se scrie de obicei m. de exemplul (în loc de exemplu) sau un membrul (în loc de membru) reprezintă greşeli mai grave decît cele de sub a pentru că nu au nici măcar circumstanţa atenuantă a reproducerii pronunţării populare. respectiv sub beneficiul de inventar). pentru toate cele din fondul tradiţional. dat fiind că în această poziţie cele două consoane nazale îşi pierd în bună parte identitatea. dar şi pentru cele mai multe neologisme) atît pentru rădăcina cuvintelor. sînt scrise diferit. mai întîi.

con. vechi şi adaptate. simplu. cîmp. împerechea. Astfel: în. timp. La unele neologisme. în îmbinarea cu sensul “roz viu (ca de bomboane)”. neadmisă de norme. imposibil. care explică varianta grafică. decembrie. bombonieră < fr. împăca. bonbon (şi al familiei sale: bombonerie < fr. împreună şi dimpreună. coposesiune. compromite. imperfect. en. limbă. empatie.> prim-): îmbarca. impur. îmbelşuga.116 Mioara Avram interiorul rădăcinii: bombăni. amplasa. lampă. complăcea. umbla. îmbolnăvi.> sim-: simbioză. imprecis. implanta. imblocaţie. sin. care se scrie sau în întregime ca în franceză: rose bonbon. Regula nu se aplică la unele neologisme (toate cu structură . romb.> am. scrierea cu m diferă de aceea a etimonului. compatriot. împuternici. sîmbătă. coproprietar. umple. scump.> im-: imbatabil. ca determinant al lui roz. an.> em-: embolie. împacheta. împiedica. rambursa. in. ampenaj. bonbonieră). împodobi. sau românizat: roz bombon.> îm. îmbătrîni. lumbago. compătimi. ambulanţă. imberb.> ram-): ambarcaţie. Cuvîntul francez a fost preluat şi într-o variantă morfologică mai apropiată de etimon. coparticipa. împricinat. bonbonnière). bonboană (şi bonbonerie.> dim-. îmblăni. ambranşament. respectiv compuse cu un cuvînt care începe cu b sau p. împotrivă şi dimpotrivă. Este cazul lui bomboană < fr.> com-: combate. compune sau co-: cobeligerant. copreşedinte.(şi ran. impar. bombă. împrejur. Prefixele şi prepoziţiile terminate în n se scriu cu m în derivate. bonbonnerie. dimprejur şi primprejur.(şi din. impietate. trompă. copărtaş. coproducţie. prin. îmbuna. imbold. simpatie.

varianta hambal este incorectă. — compuse cu pan-: panpsihism. Cu atît mai mult ea nu se aplică la un cuvînt ca handbal. avanport. avanpost. 1 sg. de dorinţa purtătorului numelui în cauză. ca totdeauna. Istanbul (cf. — antroponime: Feinblatt. Gutenberg. — cuvîntul input (în electronică şi informatică. sanctus) au o scriere variabilă înainte de b. avanpremieră. de aceea pot exista variante grafice ale aceluiaşi nume: Goldemberg şi Goldenberg. eliminîndu-l pe -d-. toate cu aceeaşi origine. aceasta este grafia sub care apare de cele . panpsihotrop. Steinbeck. prez.Ortografie pentru to\i 117 de cuvinte compuse.“sfînt(ul)” (< lat. Canberra. brandenburgic). analizabile sau măcar semianalizabile): — compuse cu avan-: avanbec. antonimul lui output). De asemenea regula nu se aplică la numele proprii străine (nici la derivatele lor). — imput vb. în pronunţare cele două cuvinte se deosebesc prin locul accentului (input — imput). brandenburghez. p. Rosemberg şi Rosenberg. În mod normal. stambol şi numele propriu de familie Stambuliu. La antroponime se ţine seama. Rosenbusch. Brandenburg (şi brandenburg “şnur”. însă stamboală. De remarcat că prin ortografia ultimului cuvînt se creează opoziţia grafică input s. Numele proprii româneşti compuse cu sîn. sîn. (ind. de la a imputa). care se scriu conform normelor din limbile respective: — toponime: Banbury.> sîm-: Sîmpetru. chiar dacă pronunţarea simplifică grupul consonantic. dar vechi şi populare).

învrăjbi. Grafia cu n se regăseşte în toponimele Sînbenedic şi Sînpaul.în împrumuturi mai vechi (simfiză. infra-. nimfă. reguli individuale. limfă. convoi. Pentru scrierea cu m sau n înainte de f şi v nu există o regulă generală. convorbi. ran-: ranforsa. tramcar). Prefixele în-. dar îl păstrează pe n în împrumuturi recente: sinfazic. decem). involuntar. învăţa. triumf. confrunta.118 Mioara Avram mai multe ori ca vechi nume de personaj mitologic. înfiora. in-: infinit. camfor.şi ran-. an-: anfiladă. inflama. de sărbătoare (în aceste două ipostaze şi cu varianta nesudată Sîn-Petru) şi de familie (rar cu varianta grafică Sînpetru). simfonie). înflori. configura. dar ca toponim indicatoarele administrative l-au fixat în grafia cu n menţinut: Sînpetru. În rădăcina cuvintelor şi în interiorul formanţilor scrierea cu m sau n înainte de f. bomfaier. tram şi rom. fonf. respectiv n — în cuvintele . invalid. îngîmfa. Se scrie confort. ci doar unele reguli particulare şi. fanfară. in. în rest. invizibil. 2. amforă.şi con-. umfla. conveni.> sim. Prefixul en. Compusele cu un prim termen în -m îl păstrează: cumva (cf. Prefixul sin. Termenul de compunere sîn. De remarcat deosebirea de scriere — cu m.> em-: emfază. engl. anvelopă. Zamfir(a). honved. înviora. damf. cum). emfizem. decemvir (cf. tramvai (cf. dar amfi-. convieţui. Pamfil. v se orientează după etimologie sau/şi tradiţie.îl păstrează pe n: Sînvăsii. ca şi rarele an. îl păstrează pe n nemodificat: în-: înfăşa. pamflet. con-: confederaţie. dar amvon. lat.

notînd. secvenţele grafice oa şi ua au cîte două corespondente fonetice. comemora. oa sau ua? Întrucît literele o şi u pot nota atît vocale. immaculat.> co-: comasa. diftongii [đa]. pan-: panmieloftizie. sin-: sinmoşin.> sî-: Sîmedru “sfîntul Dumitru”. care ducea la consoana dublă mm în cuvinte de tipul commemora. gonfler). immemorial (influenţate de grafia etimoanelor franceze: commémorer. Problema alegerii între oa şi ua în scriere se pune mai ales cînd e vorba de notarea unui diftong. înmulţi. secvenţele de vocale în hiat [o-a]. îngîmfa (< lat. immaculé. pe de o parte. dintre care [đa] apare numai după consoane. N se menţine în formaţiile cu: în-: înmatricula. Sînmiclăuş. înmărmuri. pentru că el poate fi acelaşi . 3. comesean. imemorial. înmormîntare. Vezi şi XXIII. Sînmartin. conflare?) şi neologicele inflaţie (< fr. [ůa]. nefiind admisă nici în regulile ortografice din 1932. pe de altă parte. sîn-: Sînmarghita. imobil. cît şi semivocale sau semiconsoane. N dispare în formaţiile cu: con. A treia posibilitate. imigra. este de mult ieşită din uz. Înainte de m există două situaţii: menţinerea lui n sau dispariţia lui. înmiit. CUPRINS Ortografie pentru to\i 119 înrudite umfla (moştenit din lat. [u-a].au amîndouă tratamentele: sîn. imutabil.> i-: imaterial. Sînmihai. iar. inflation) şi gonfla (fr. inflare). înmîna. immémoriel). panmixie. in. XVI. Numele proprii formate cu sîn. constînd în notarea ca m a nazalei anterioare lui m.

oaste (oşti). Se scrie oa atunci cînd există alternanţă cu o: angioame (angiom). atît atunci cînd există alternanţă cu o: oablă (oblu). -oaie. oază. a. La început de cuvînt singurul diftong posibil dintre cei doi menţionaţi este [ůa]. (-i)oară şi -(i)oasă. oase (os). idioată (idiot).. -oaică şi -oaie care nu au alternanţă cu o: . Adesea scrierea nu concordă cu pronunţarea (nici măcar cu cea literară). Existenţa unor forme alternante cu o impune scrierea cu oa în orice poziţie.120 Mioara Avram ([ůa]) sau greu de distins (diftongii [đa] şi [ůa]). incluzînd şi cuvinte în care nu există alternanţă cu o. dar el poate fi scris. gălbioară (gălbior). El se scrie însă oa în toate cuvintele. respectuoasă (respectuos) etc. atît oa. oarecine. -uoasă: zmeoaică şi zmeoaie (zmeoi). aplicînd mai mult principiul morfologic sau/şi principiul etimologic. roşioară (roşior). căprioară (căprior). pioasă (pios).. mioapă (miop). graţioasă (graţios). mînioasă (mînios). subsuoară (subsuori) etc. glorioasă (glorios). oacheş (ocheşel). vioară (viori). se pronunţă numai diftongul [ůa]. în această categorie intră toate derivatele feminine cu sufixele -oaică. inclusiv derivatele în -ioară. 2. oarecum —. cît şi ua. cuvioasă (cuvios). furioasă (furios). în cuvinte diferite. de asemenea. Regulile ortografice diferă în funcţie de literele/sunetele precedente. oaspete (ospăta). oară (ori). fastuoasă (fastuos). perioadă (periodic). oarbă (orb). oameni (om). monstruoasă (monstruos). soţioară (soţior). 1. sperioasă (sperios). oare — şi compusele oarecare. afectuoasă (afectuos). cît şi atunci cînd nu există alternanţă: oac. sfioasă (sfios). oaie (oi). oală (olar). înfioară (înfior). La începutul unei silabe care urmează după vocală. junioară (junior). oacăr. dar această scriere are o sferă mai largă.

Ortografie pentru to\i 121 aşchioară. bătrîioară. reaua. a noua. hîrtioară. flăcăuan. duioasă. ziuatic (< ziuă). Se scrie. noroioasă. pîrîuaş (variante ale lui flăcăiaş. săbioară. piuar. beizadeaua. — în derivatele cu sufixe care încep cu a (în special -an. pînă la ziuă). pălărioară. pîrîiaş). roua. în vocală accentuată sau în o neaccentuat: caua. odinioară. bouar. nouar. surioară. neaua. de cu ziuă. mişeauă. cafeaua. fuioare. steaua. istorioară. piua. steauă. b. în compuse cu oa iniţial de cuvînt: balaoacheş. flăcăuaş. . dumnezeoaie. reauă. măgăoaie. mantaua. bunăoară. rumeioară. voioasă etc. Numeroase substantive şi adjective feminine terminate la forma nearticulată în vocală accentuată au variante vechi şi regionale în -uă: de exemplu. Se scrie ua atunci cînd nu există alternanţă cu o: — în formele articulate de nominativ-acuzativ singular ale substantivelor şi adjectivelor feminine terminate în -uă. substantivul zi are şi în limba literară o formă secundară ziuă. — în forme ale verbelor cu tema în [ů]. fără alternanţă cu o. ouar. în care a alternează cu ă: înşeua (înşeuăm) şi deşeua (deşeuăm). noua. tămîioasă. hîrlăuan. ua în neologismul ouabaină. deoarece. — în numeralele ordinale feminine a doua. basmaua. folosită numai în expresii (se face ziuă. -ar) de la teme în [ů]: băcăuan. scînteioară. poezioară. cleioasă. După semiconsoana [í] diftongul din componenţa triftongului astfel format se scrie totdeauna oa: aripioară. măseauă. ziua. Se scrie de asemenea oa. lăcrămioară. ploioasă. ploua (plouă). neauă. cacaua. leoaică. oua (ouă). de asemenea. tăzlăuan. 3. uleioasă. greaua.

guard. gioarsă. guaşă. strîmtoare. gioale. izvoare (izvor). cu pronunţarea literară (deosebirea dintre cei doi diftongi este însă minimă). moară (mori). picioare. cît şi cînd nu există această alternanţă: angoasă.122 Mioara Avram 4. fumoar. diftongul este de obicei [đa]. pavoaz şi pavoaza. miloasă. exploata. coase (cos). toast. [ĺ]. goală (gol). foaier. . După consoană. voal etc. vîntoasă etc. noapte (nopţi). privighetoare. cuartă. a. lavoar. b. scrise chi. unsoare. — după g: guano — şi guanidină. iepuroaică. scuar. Se scrie totdeauna oa şi după consoanele [ë]. doare (dor). ghi. dar e posibil şi [ůa]. savoare. ghioagă. foame (înfometa). zoaie (zoi). loază. ardoare. ghionoaie. -oaie. gi (cu i ca literă ajutătoare): chioară. aviatoare. zicătoare. patinoar. moar. pledoarie. poală. bănoasă. cioară. căsoaie. savoare. -oasă. poartă (port). soare (sori). paraguayan. guanină —. ochioasă. Se scriu cu oa toate substantivele şi adjectivele feminine derivate cu sufixele -oaică. culoar. descuama. tălpoaie. cuaternar. remontoar. [ę]. în general. fervoare. cuantă. uruguayan. atît atunci cînd există alternanţă cu o: boală (boli). ci. Scrierea concordă. poantă. ecuadorian. tutungioaică. Se scrie ua (= [ůa]) numai în cîteva neologisme: — după c: acuarelă. controloare. Se scrie oa în majoritatea cuvintelor. norocoasă. toacă (toca). rezemătoare. guarani. ciocănitoare. găzdoaie. croazieră. şoaptă (şopti). încoace. ţoale (ţol). guatemalez. cuarţ. boare. turcoaică. indiferent dacă au sau nu forme alternante cu o: brînzoaică. -oare şi -toare. coafa. doar. fermoar. [č]. hoţoaică. zgripţoroaică. şi substantivele neutre analizabile cu sufixul -oar: balansoar. foarte. iguană. joacă (joc). roade (rod).

zioa). — în verbele deşeua. cît şi oa în loc de ua. Variantele grafice incorecte cu ua în loc de oa la început de cuvînt (de exemplu: uameni). la cei aflaţi în faza de deprindere a scrisului. pronunţat [h]: marijuana. 5. — după t: trotuar. — după q: acqua Tofana. După teme în -o apar variante grafice incorecte numai cu a în loc de ua: . înşeua. patinuar în loc de patinoar. corespunzînd pronunţării literare cu vocalele [u-a] repartizate în silabe diferite. sanctuar. scriindu-se atît ua în loc de oa.Ortografie pentru to\i 123 — după j. care apare scris greşit -uar şi la un nivel mai înalt: culuar în loc de culoar. quarc. quasar. în trei silabe. Scrierea -uar în loc de -oar este legată de obicei şi de pronunţarea greşită cu u vocalic (de exemplu: [fer-mu-ar]. în două). în unele dintre situaţiile descrise sub 2 b: — în formele articulate de tipul cafeaua. cu excepţia sufixului -oar din substantive neutre (analizabile şi neanalizabile). ziua. — în derivatele cu sufixe care încep cu a de la teme în [ů]: băcăoan în loc de băcăuan. Ele apar frecvent la început de silabă după vocală. scrise greşit cu -oa. pioa. quattrocento. scrise greşit cu -oa (cafeaoa. În aceeaşi situaţie sînt variantele de acest fel şi după consoane (de exemplu: expluata. la început de silabă după vocală (de exemplu: suriuară) şi după i = [í] (de exemplu: tămîiuasă) se întîlnesc numai la un nivel elementar. care au altă structură morfologică şi la care scrierea cu ua este corectă. osuar. Abateri de la scrierea corectă se produc în ambele direcţii. reaoa. pioar în loc de piuar. în loc de [fer-mđar]. fermuar în loc de fermoar. Variantele grafice şi fonetice de acest tip se datoresc influenţei unor cuvinte ca anuar. Mai numeroase sînt variantele grafice incorecte cu oa în loc de ua. muar).

La cuvintele scrise cu oa variantele fonetice apar numai în neologisme. parloar. ord. recomandată de normele în vigoare. coafor. budoar.124 Mioara Avram roa în loc de roua. este. scoar în loc de scuar şi. normală: ea aplică regula comună pentru substantivele neutre similare ca etimologie. fermoar. lavoar. şi num. dar frecvent după consoană: practic toate cuvintele enumerate sub 4 b au variante cu [u-a]. susţinută şi de deprinderi ortografice conforme regulilor academice din 1932. anume pronunţarea [đa] în loc de [o-a]. noa în loc de noua (adj. sporozoar etc. coafură sînt pronunţate de unii vorbitori cu hiat [co-a-] în loc de diftong [cđa-]. oar în loc de bouar. boar. structură şi pronunţare (benoar. fumoar.). constituie o excepţie. în unele dintre cuvintele enumerate sub 4 b: acoarelă în loc de acuarelă. în substantivul boa şi în familia verbului coagula. art. a doa în loc de a doua. patinoar. de tipul [a-cu-a-re-lă] în loc de [a-cůa].. Dubla valoare fonetică a secvenţelor grafice oa şi ua favorizează existenţa unor variante fonetice cu hiat în loc de diftong şi invers. o menţiune aparte pentru frecvenţa pronunţării greşite [tro-tu-ar]. polisoar. protozoare. de fapt. Variante grafice cu oa în loc de ua se întîlnesc şi după consoane. Variantele fonetice cu [o-a] în loc de [đa] sînt puţin numeroase: coafa şi derivatele sale coafeză. mai rar se întîlnesc asemenea variante la cuvintele toast şi toasta. remontoar). Varianta trotoar. apare în elementul de compunere -zoar din hematozoar. ouar. mai ales. oa în loc de oua şi ploa în loc de ploua. Fenomenul invers. în raport cu care scrierea trotuar. culoar. Variante fonetice cu [u-a] în loc de [ůa] se întîlnesc rar după vocală (înşeua este pronunţat uneori greşit cu u vocalic). . 6. trotoar în loc de trotuar.

osuar. Uneori. vanituoasă în loc de vanitoasă. sg. se face greşeala inversă. dilua. tempestuoasă. (nom. evalua. efectua. relua) şi în substantivul aluat. De reţinut lista adjectivelor care au forme corecte în -uoasă (-uoase): afectuoasă. pronunţarea [ůa] atrage şi variante grafice incorecte cu oa. în substantivele anuar. defectuoasă. evacua. Pe de o parte. al pronunţării cu [ůa] în loc de [u-a]. Pe de altă parte. evolua şi. ajung la [-ůa-]. Fenomenul invers. continua.-dat. care în limba literară se scriu corect cu -uoasă f.-ac.). în verbele neologice accentua. impetuoasă. sanctuar. ca şi la genul masculin. dezastruoasă. tumultuoasă. şi de neutru pl. la unii vorbitori se produce înlocuirea cu sufixul -oasă.Ortografie pentru to\i 125 Unele pronunţări de acest tip s-au impus în uz şi au fost acceptate de normele actuale. 7. şi pl. (şi gen. incestuoasă. merituoasă. cu micşorarea implicită a numărului de silabe: ei pronunţă şi scriu afectos.). de exemplu loa. dificultuos) în loc de dificultoasă. eventual. în verbul lua (şi derivatele sale prelua. au două tipuri de variante neliterare. . atenua. monstruoasă. voluptuoasă. ale adjectivelor cu sufixul -uos. este cazul cuvintelor ecuator şi ecuaţie. în adjective ca anual. mai ales. (in)fructuoasă. respectuoasă. afectoasă în loc de afectuos. unii dintre vorbitorii care-l menţin pe u simplifică secvenţa grafică uoa renunţînd la o: aceştia scriu afectuasă şi de la pronunţarea [-u-đa-]. contractual. virtuoasă. a adăugării unui u superfluu înaintea sufixului -oasă. somptuoasă. aspectuoasă. şi n. -uoase f. de exemplu: dificultuoasă (şi m. Formele de feminin sg. prin hipercorectitudine. trecînd prin faza [-u-a-]. f. aloat. apare şi el frecvent după diverse consoane: de exemplu. pl. sinuoasă. fastuoasă. afectuoasă. sg. în conformitate cu pronunţarea [-u-đa-]. onctuoasă. maiestuoasă.

Floarea. Pioaru şi Piuar(i)u. k. Săbăoani. În numele proprii romăneşti scrierea cu oa sau ua urmează regulile de la cuvintele comune. XVII. Tarcaoanu. cf. Oat(u) şi Ouatu. Hîrlăuanu. dar Bîrgăuani. fiind folosită în cuvinte puţin numeroase şi puţin importante. Tărcăuanu. şi Băcăoanu. CUPRINS 126 Mioara Avram 8. Brezoaia. . Tăzlăuanu. q(u) sau c. Denumirea acestei litere sugerează existenţa unor valori comune cu literele c. Scrierea oficială a toponimelor provenite din nume de grup a adoptat uneori. Toader. Ioana. Mioara. La antroponime există unele variante grafice menţinute conform dorinţei purtătorilor sau/şi tradiţiei: Boar(i)u şi Bouar(i)u. Hîrlăoanu. k? Litera q. Se scriu corect cu ua toponimele Sălciua. Oar. Tăzlăoanu şi Tăzlăuanu. cv. de asemenea toate antroponimele şi toponimele create din nume de locuitori: Băcăuanu. avea însă statutul de literă străină (ca ä. Ialomicioara. în mod inconsecvent. y sau w). Dîmbovicioara. denumită kü/chiu [ëu]. ch. deşi era utilizată mai de mult — şi chiar într-o măsură mai largă decît astăzi — în scrierea românească. Marioara. Slătioara. Zănoaga şi antroponime ca Oana. Răcoasa. Zurbaua. are cel mai mic randament funcţional dintre toate unităţile alfabetului românesc. Bîrgăuani. Se scriu corect cu oa toponime ca Oarba. A fost admisă relativ recent (1982) în alfabetul limbii române. variante grafice cu -oani în loc de -uani: Crăcăoani. Timişoara. cu răspîndire şi frecvenţă mică. cu.

din care s-au format quasag şi quasar. ca a = [eí] şi e = [ă] (quaker [kůeíkăr]). e. quantum sufficit). valori fonetice neobişnuite ale unor litere. statu-quo. Nume proprii străine: . de exemplu litere duble (quattrocento. filioque. Litera q se foloseşte în următoarele categorii de cuvinte: a. 1. Neologisme neadaptate. la abrevieri şi simboluri cu caracter internaţional. quick (quick-cola şi citro-quick). exequatur. (lat. sequoia. quarc. Prezenţa literei q este o marcă a statutului neologic sau străin al unui cuvînt/nume propriu. quebracho. Abrevieri şi simboluri internaţionale: q (chintal). d. quidditate). (lat. QSG (quasag). equus. fiind excepţională în cîteva nume proprii româneşti. quechua. quipu. q. Formule integral străine (latineşti): ad quem. b. sine qua non. combinaţii de litere de tipul ch= [č] (quebracho. quiproquo. quantum placet). quattrocento — şi quattrocentist —. Dintre acestea simbolul internaţional q nu corespunde cu scrierea românească actuală a cuvîntului reprezentat (chintal). quetzal. quechua) şi tz = [ţ] (quetzal). a quo. QSG şi QSR sînt sigle ale unor îmbinări terminologice englezeşti: qua(si) s(tellar) g(alaxy). maquis şi maquisard. q. Derivate (prin afixare sau prin conversiune) de la nume proprii străine: quisling.Ortografie pentru to\i 127 Întrebuinţarea literei q este limitată la neologisme “stridente” şi formule integral străine. quaker — şi quakerism —. quidditate. c. la nume proprii străine şi derivate ale acestora. de obicei cu caracter internaţional: quadrivium. quasar. blanquism. p. cuvintele care o conţin pot prezenta şi alte particularităţi străine în ce priveşte scrierea şi pronunţarea. respectiv quas(i stell)ar (radio source). QSR (quasar). s. jacquerie. acqua Tofana. quasag.

blanquism. sequoia. (Don) Quijote. — nume de familie: (Emanoil) Quinezu. Quito. Secvenţa grafică qu apare numai urmată de o literă care notează vocale. [kv] în quadrivium. jacquerie.. Unele toponime străine au variante grafice cu q şi cu k: Qairwan/ Kairouan. Braque. exequatur. statu-quo etc. Jacquard. Roquefort etc.. Quintilian/Quintilianus. Quebec/Québec. f. acqua Tofana. Numele lui Emanoil Quinezu apare scris şi în varianta Kinezu. quiproquo. Jacques. Valorile fonetice ale secvenţei grafice qu sînt următoarele: a. quattrocento. — rar. Iraq. cu sau fără valoare fonetică. Qingdao. — între vocale: maquisard. quasar. b. în toate cuvintele comune — litera q este urmată de u. (Constantin) Jiquidi. Quinet. quarc. quechua. exclusiv antroponime: — prenume de origine străină: Quintus. Quezon City. Irak/Iraq (derivatul e însă numai irakian). Masqat. Guadalquivir. — antroponime: Quasimodo. quipu.128 Mioara Avram — toponime: Qatar. quasar etc. statu-quo şi în formulele latineşti de sub 1 b. Daquin. El Ladhiqiya/Latakia.. în care litera c este lipsită de valoare proprie. . [ë] în quebracho. Quisling. Velásquez etc. Arequipa. Queneau. Márquez. c. filioque. sequoia. o combinaţie specifică este cq. el este identic cu Chinezu < chinez. Roques. variantă regională a lui cneaz. În marea majoritate a apariţiilor — în orice caz. Queensland. Qiqihar. Nume proprii româneşti. între o consoană şi o vocală: blanquism. Siqueiros. [ků] în quaker. Neînsoţită de u este numai în unele nume proprii străine: Qatar. Masqat. (Nicolae) Quintescu. 2. ea se poate întîlni în următoarele poziţii: — la început de cuvînt: quadrivium. equus.

achiziţie. cuantor—. Quinezu.Ortografie pentru to\i 129 maquis şi maquisard. Nu se scrie qu. cadrilat. rechizite “totalitatea materialelor necesare pentru scris”. ci ch. 3. inchizitor şi inchiziţie. cuarţos —. jachetă. cartier. c.(echidistant. ca în norvegiană. cuarţ — şi cuarţit. Nu se scrie qu. rechiziţie. jacard. achita. cuantum. chintal. Nu se scrie qu. în cuvintele cadril. înainte de e. ventriloc. d. inchietudine. deci [kvisling] şi [kisling]. Qiqihar [ţiţihar]. chestor. Prin hipercorectitudine apar variante grafice cu q şi pentru manichiură şi derivatele sale. ubicuitate. echilibra. percheziţie. Nu se scrie qu. echivalent etc. cuaternar.). conchistador. chintesenţă. ci cu în cuvintele acuarelă. lichior. lichid — şi lichida —. cuantă — şi cuantic. b. echitaţie. Pentru cuvîntul quisling sînt admise două feluri de pronunţare a lui qu: [kv]. ca în franceză. ci c. echitabil. ci cv în cuvintele acvaforte. echilateral. Jiquidi. Quintescu. ecuator. cadrilaj. donchihotism. i în cuvintele achiesa. de exemplu [ţ] în nume chinezeşti: Qingdao [ţindaů]. În nume proprii străine q(u) poate avea şi alte valori. ecuaţie. a. cuantifica. lichefia. acvamarin. chinină. Uneori litera q este folosită în cuvinte pentru care normele actuale recomandă altfel de scriere. . licoare. Pentru pronunţarea corectă a cuvintelor/numelor proprii scrise cu q este necesară cunoaşterea etimologiei/apartenenţei lor sau consultarea lucrărilor cu indicaţii ortoepice. recuzită “totalitatea obiectelor care servesc la montarea unui spectacol” — şi recuzitor. recuzitoare —. chitanţă. cuaga. rechizitoriu. echer. şi [ë]. dovadă a adaptării neologismelor respective. echitate. sechestru şi în elementul de compunere echi.

cvadrigemeni. de exemplu: acuarelă — şi acuarelist —. 4. frecvent. cvartal. cvadrupli —. acvatipie. Nu este permisă succesiunea qv. cvadragenar. Cf. dar licoare. lichior. acvilon —. cvadrimotor/ cuadrimotor. De remarcat şi tratamentul diferit al unor cuvinte cu bază comună. cvadricolor. colocviu — şi colocvial —.). cver. sau qu. acvifer. acvatubular. cvorum. consecvent. cvadrică. dar încartirui. acvilin. acvilă — şi acvilidă. adecvat. dar cvartă în alte domenii tehnice şi cvartă/cuartă în muzică. cvadruman. cvadrant. Grupul de consoane [kv] se scrie sau cv. cvadrilateral. acvatic. acvamarin. cvadrigă. dar recuzită (în teatru şi cinematografie). cuartă în sport şi în telecomunicaţii. acvariu. cvintet. cvartadecimă/cuartadecimă. echitaţie. cvadripartit. cvintolet.(cvasitotalitate. acvatintă. acvatipie. acvariu. cvadrienal. recviem. ubicvist şi în elementul de compunere cvasi. dar ubicvist. cvasiunanim etc. . acvatubular. acvifer. cvadruplu — şi cvadrupla. elocvent. dar ecvestru şi equus. acvatintă. ecvin. ubicuitate. cvintuplu — şi cvintupli —. acvatic. ecvestru. şi donchihotism faţă de Don Quijote. Alteori variantele sînt specializate pe sensuri sau/şi pe domenii: chintă în sport (poziţie la scrimă). relicvă — şi relicvariu —. ecvisetacee. Pentru cîteva cuvinte sînt admise în normă cîte două variante: chietism/cvietism. dar cvintă în muzică. cvadrilion. cvartir.130 Mioara Avram acvanaut. ecvidee. cvadrat — şi cvadratură —. locvace. e. dar acqua Tofana şi acvaforte. cvadriremă. acvaplan. cvintilion. cvartir. secvenţă. cvintadecimă. cuartet/cvartet. cvadripetal. acvanaut. rechizite (de scris).

2. a. La început de cuvînt. şofran. salopetă. scinda. sceptru. scenă. scorpie. şobolan. schimba. dar ş în şasiu (cadru). scris ch + e. înainte de consoană. scorpion. i. şcolaritate. b. pronunţînd. scintigramă. scit. schingiui. c. sarafan. se pronunţă şi se scrie numai s: scelerat. în speţă pronunţarea ca [ş] a lui s. scorbură. . sciziune. salvie. sampan. sală. CUPRINS Ortografie pentru to\i 131 XVIII. schilod. În general. înainte de vocală se pronunţă şi se scrie s în cuvintele salată. dar există şi cîteva situaţii în care apar variante fonetice la lectura unor cuvinte scrise corect. Înainte de c se pronunţă şi se scrie s în scandal. schimbea. scolastic. i. ea nu poate constitui un reper de încredere. 1. şenă sau şiatică. la început de cuvînt. scheuna. şchiop şi şchiopăta. s sau ş? Confuziile între s şi ş sînt reciproce. scris c + e. Înainte de [č]. sceptic. Unii vorbitori. în diverse categorii de cuvinte (vechi şi noi) şi în diverse poziţii. Cum însă pronunţarea însăşi pune probleme multor vorbitori. şindrilă. scrierea concordă cu pronunţarea. sobol. sub influenţă italiană. sie — şi sieşi —. se pronunţă şi se scrie s în cuvintele schelă. dar ş în şcheau (pl. Ele se întîlnesc în pronunţare şi în scriere. schilav. reduc întregul grup [sč] la [ş]. dar ş în şcoală — şi şcolar. de exemplu. şorici. Pentru ortografie problema alegerii între s şi ş este simplă în condiţiile cunoaşterii pronunţării literare. şchei). saşiu “cu privirea încrucişată”. Înainte de [ë]. solomonar. Cele mai multe probleme apar. sipică. sciatică. sovîrf.

se deosebesc dubletele etimologice fisă (“plăcuţă care serveşte ca marcă de plată — jeton —. şmotru. stanţa “a compune stanţe” şi ştanţă (unealtă). sprinter —. ştafetă. strangula. d. student. ştampilă. ştrudel. spray (pronunţat corect [spreí]).132 Mioara Avram Variantele cu reducerea întregului grup [së] la [ş]. şpriţ. Prin prezenţa lui -s. standard. stefanian. sfară. g. dar ş în şpagat. reflectate mai rar în scriere. dar ş în şmag. start. stas. Înainte de t se pronunţă şi se scrie s în cuvintele stand. respectiv ş se deosebesc între ele cuvintele stanţă “strofă. stras. şperaclu. şpalt. sprinkler. ştevie. 3. special. s şi ş se confundă mai ales în contexte care favorizează fenomenele de asimilare sau de disimilare: se pronunţă şi se scrie corect -s. Înainte de m se pronunţă şi se scrie s în cuvintele smoală şi smoching. stejar. sînt învechite. dar ş în şfichi — şi şfichiui —. în şemă şi şematism pentru schemă şi schematism sau şismatic pentru schismatic. datorindu-se aplicării greşite a unei reguli de pronunţare valabile în anumite cuvinte în limba germană. poezie”. sprint — şi sprinta. stat (inclusiv în sensul “tabel” din stat de plată). şosetă. Variantele de pronunţare cu [ş] în loc de [s] înainte de p şi t. ştrand.în cuvintele şosea (pl. spital. spiţer. e. şpagă. dar -ş. în neologisme. stefanit. Între vocale. şosele). spion. spirt. sînt.în şoşele “amăgeli”. specula. stresant —. rezultatul hipercorectitudinii. stoc. stuc — şi stucatură —. Înainte de f se pronunţă şi se scrie s în cuvintele desfăca. stres — şi stresa. şmirghel. şpilhozen. dar ş în ştachetă. f. sfert. şoşoni. Prin pronunţarea şi scrierea cu s. stofă. spicher — şi spicheriţă —. sfoară. ştanţa “a prelucra cu ajutorul unei ştanţe”. Înainte de p se pronunţă şi se scrie s în cuvintele spangă. sfeşnic.sau -ş. piesă de .

fresce. Înainte de [k]. fuscel. -escenţă (adolescent. dar ş în muşchi — şi muşchios. descentraliza. susceptibil. răşchia.) şi în formele flexionare cu desinenţa -e ale cuvintelor cu rădăcina terminată în sc (basce. muşchiuleţ —. fiscal. piesă de contact de la capătul unui cordon”). grupul [sč] din neologisme este redus de unii vorbitori la [ş]: de exemplu. Înainte de p se pronunţă şi se scrie s în pluralul adjectivului şi substantivului aspru: aspri. muşcată (floarea). deschide. lasciv. discipol. scris ch + e. clipă”. fascicul. piscicol. resuscita şi suscita. deschinga. e. muscat “tămîios”. Înainte de c se pronunţă şi se scrie s în cescuţ “timp foarte scurt. ascensor —. În interiorul cuvîntului. . c. precum şi în toate cuvintele cu sufixele -escent. descendent. d. căscioară. tescovină. 4. scris c + e. dar ş în cuvintele coşciug. Înainte de [č]. Ca şi la începutul cuvîntului (vezi 2 b). descinde. disciplină.Ortografie pentru to\i 133 forma unei monede care declanşează funcţionarea unui mecanism”) şi fişă (“bucată de hîrtie. muscular. înaintea unei consoane se produc variaţii asemănătoare cu cele de la începutul cuvîntului în acelaşi context. b. fascism. muscel. musculatură. ăstea (forme de f. mescioară. uşcioară (şi uşcior ca variantă a lui uşor s. dar ş în ceşcuţă “ceaşcă mică”. teşcherea. faşism. Înainte de t se pronunţă şi se scrie s în astea. convalescent. a. i. efervescent. incandescent etc. descifra. răşchitor. răşchira. ascendent — şi ascensiune. fascist. muschetă — şi muschetar —. Se pronunţă şi se scrie corect paşaport (nu pas(a)port). se pronunţă şi se scrie s în ascet. chioşc. se pronunţă şi se scrie s în descheia. i. odalisce).).

Alegerea între s şi ş este determinată uneori de considerente morfologice. La sfîrşit de cuvînt. a tuturor substantivelor şi adjectivelor terminate la sg. S. fripse. după vocală se pronunţă şi se scrie ş în griş — şi grişat — şi sufertaş. Distincţia între s şi ş trebuie respectată şi la literele majuscule. În cuvintele veşmînt şi înveşmînta consoana [ş] provine din [s] în acelaşi context. incaşi. poştalion. 5. sg. m. ale pronumelui şi adjectivului demonstrativ în varianta sa din limbajul familiar). C. m. falşi. pilaştri. incasă. 2 sg. duse. în -stru: albaştri. Vezi şi XXVII F. dar s în incas (f. ea se face prin notarea sedilei la litera ş (Ş). vers.Ş.T. dar hîrşîi. false) şi falsifica. sg. de exemplu. 6. Sufixul perfectului simplu este -se (nu -şe): se pronunţă şi se scrie corect arse. O. După consoană (de obicei l. f. prez. (< Consiliul Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei).. veşteji şi în forma de m. zise. iar S. dar ş în poştal (şi în îmbinarea carte poştală). Iosif (< Ştefan Octavian Iosif) se citeşte [ste-o]. 8. 7. pl. şiştar. . pl. variantele mai vechi avînd un t între ş şi m (veştmînt < vestmînt). f. mustri (ind. hîrsi. falsă. incase).N. de la mustra) şi în şustăr. merse. Regula este valabilă şi pentru abrevierile de prenume reduse la iniţiale sau pentru siglele alcătuite din iniţiale majuscule.134 Mioara Avram pl. variaţiile sînt asemănătoare în interiorul cuvîntului şi la sfîrşit de cuvînt: se pronunţă şi se scrie fals (f. iluştri. miniştri. pl. r). Deprinderea de a nu se nota sedila la Ş duce la lectura acestei litere drept s: St. F. Substantivele masculine terminate la singular în s au totdeauna pluralul cu ş: se pronunţă şi se scrie corect perşi (nu persi).

cu menţinerea lui s. cît şi grafii etimologice. Sicula. Sebiş şi Şebiş. Administraţia a oficializat scrierea şi pronunţarea cu s a unor nume proprii de localităţi. au devenit Oprişiu. prin grafia Oprisiu. În unele nume proprii româneşti de persoane sau numai în variante ale lor se întîlneşte uneori scrierea. dar Şiculeni. pentru care vezi 2). Semlac şi Şemlac(~ul Mare/Mic). de . Unele variante se explică prin corespondente străine: Şimon pentru Simon sau Stefu pentru Ştefu (< Ştefan). învechită. (Bogdan Petriceicu) Hasdeu. Scrierea cu -siu pentru [ş] a fost curentă în secolul trecut în Transilvania: nume ca Opriş. de exemplu Segarcea. cu s pentru [ş]: (Ovid) Densusianu (< Densuş). ele provin din fr. dar Şărmăşag. Paraschiva şi Paraşchiva. De exemplu: Musceleanu şi Muşceleanu. Schiopu (şi Schiopulescu) pot reprezenta atît variante fonetice regionale (ca şi apelativele corespunzătoare. respectiv fr.Ortografie pentru to\i 135 (< Societatea de Ştiinţe Filologice) [se-se-fe]. Variante cu s pentru [ş] şi cu ş pentru [s] se întîlnesc şi la numele proprii româneşti în contexte identice cu cele descrise la 1— 6. Spiţeru şi Şpiţeru. Substantivele comune stefanian (perioadă geologică) şi stefanit “sulfură dublă naturală de stibiu şi argint” sînt raportabile la forma latinească a numelui propriu Ştefan într-o variantă parţial românizată. stéphanite. stéphanien (denumire legată de bazinul carbonifer Saint-Etienne). Nume de familie ca Scheau. (George) Stephănescu (< Ştefan). Vezi şi XXVIII B 3 e. Sopot şi Şopot(~ul Nou/Vechi) sau la nume înrudite: Sărmaşu şi Sărmăşel. 9. dar cu f pentru ph. şi a optat pentru soluţii diferite la aceleaşi nume din regiuni diferite: Scheia şi Şcheia. Variantele de la toponime explică şi unele variante din antroponimie.

ultimul cu pronunţare corectă diferită şi ca accent de corespondentul german. numele de oraşe Rostock şi Speyer se pronunţă corect cu [s]. De reţinut că numele proprii englezeşti şi americane (Spencer.C. D. cărora li se aplică astfel. Stendhal. Nici măcar pentru numele proprii germane lectura [ş] nu trebuie generalizată: de exemplu. numele fluviului Spree se pronunţă corect [şpre]. În nume proprii străine — de locuri. La lectura unor nume proprii străine se face adesea greşeala de a se pronunţa [ş] litera s — iniţială de cuvînt sau de silabă — urmată de p sau t în cuvinte de diverse origini. În numeroase nume proprii germane (nu însă în toate!) se scrie s şi se pronunţă [ş] înainte de p şi t la început de cuvînt (şi de silabă în compuse şi în formaţii prefixale): de exemplu. cu aspect german şi scris cu s. franceze (Madame de Staёl. Strasbourg. Pentru pronunţarea corectă a numelor proprii străine trebuie bine determinată apartenenţa lor şi trebuie consultate dicţionare speciale. şi adjectivul din denumirea textului rotacizant Psaltirea Scheiană/ Şcheiană. cu atît mai mult cu cît acelaşi nume. scris Strassburg). Sturdza-Scheianul. în mod nejustificat. iar numele compozitorului austriac Strauss se pronunţă [ştraůs). o regulă valabilă numai pentru unele cuvinte germane. care-l aminteşte pe donatorul său. olandeze (Steen) şi suedeze (Stockholm. nu cu [ş-]. Strindberg) se pronunţă corect cu [s-]. Cf. se poate pronunţa cu [ş] ori cu [s] după cum este sau nu . 10. Springfield. Stevenson).136 Mioara Avram exemplu Scheianu şi Şcheianu. Steinbeck. de instituţii sau de persoane — şi în derivatele lor scrierea şi pronunţarea urmează regulile limbilor respective.

atît prin complexitatea şi diversitatea regulilor. Sütö. s sau z? Alegerea între s şi z este una dintre cele mai dificile probleme ale ortografiei româneşti. bernsteinism. slovace şi sîrbocroate are ca rezultat lectura lor. O situaţie asemănătoare se întîlneşte la lectura numelor proprii poloneze cu S: de exemplu. fie din pricina contradicţiei dintre scrierea cu s şi pronunţarea cu [z] în unele limbi sursă (franceza şi germana). Skoda. Springer (editor german şi chimist american) sau Stein (om politic prusac şi scriitoare americană). Mestrović. . dar cu [ş] în cazul omului politic german. întrucît derivatele bernsteinian. greşită. cu [s] în loc de [ş]: de exemplu. ele se pronunţă corect cu [ş] (şi cu [aí]). Greşeala inversă se întîlneşte la lectura numelor proprii maghiare. nu [s]: de. cît şi prin soluţiile lor oscilante şi prin unele aspecte controversate. de exemplu. bernsteinist se referă la acesta din urmă. şi Stendal (oraş german) şi Stendhal (scriitor francez). cf. problema alegerii între s şi z se pune în special la neologisme: fie din pricina etimologiei multiple a unora dintre ele. valabilă pentru cuvinte de orice origine —. Numele propriu Bernstein se pronunţă cu [s] în cazul dramaturgului francez şi al compozitorului american (cu diferenţe fonetice în alte privinţe). s la numele proprii cehe. Neglijarea semnului diacritic al literei S. în care litera s trebuie citită [ş]. Sar Planina. XIX. CUPRINS Ortografie pentru to\i 137 german. Sandor. Cu excepţia poziţiei înaintea altei consoane — unde prezenţa lui s sau z are o condiţionare de ordin fonetic. Swidnica. Stur. exemplu.

la început de cuvînt nu sînt numeroase probleme.138 Mioara Avram Scrierea se orientează în general după pronunţarea literară actuală (precizarea este necesară întrucît există pronunţări regionale sau/şi învechite diferite de cele conforme normelor ortoepice în vigoare). Se pronunţă şi se scrie corect s.în zahăr (şi întreaga familie. 2. scrierea corectă este în mod deliberat diferită de pronunţarea corectă. decisiv. zaharoză şi elementul de compunere zahari-/zaharo-) şi în zalhana. din considerente etimologice. premisă. gresie. Înaintea unei vocale. Există însă situaţii în care pronunţarea nu distinge clar consoana surdă [s] de corespondenta ei sonoră [z] şi altele — mai puţine — în care. 1. fisiona şi fisiune. zegras. inclusiv. a. resorbi. vernisa. froasa. inclusiv neologismele zaharină. Se pronunţă şi se scrie corect z. desinenţă. pronunţat [zimăns]. esofag. incisiv. supă. salamandră. disident. finisa. a. oclusiv. disertaţie. soldă — şi soldat —. este un semn de preţiozitate şi snobism. exclusiv. după modelul limbilor cu ortografie etimologică. în elementele de compunere . dar se scrie s în termenul tehnic siemens. sesiune. fără a fi totdeauna unice pentru un anumit context. chermesă. Regulile de scriere şi de pronunţare diferă în funcţie de literele/ sunetele învecinate.în safir. francmason. b. provenit dintr-un nume propriu. idiosincrasie. Cele mai multe dificultăţi sînt legate de poziţia intervocalică. Tendinţa de a înmulţi numărul grafiilor cu s diferite de pronunţarea cu [z]. episod. conclusiv. Se pronunţă [z]. resignaţie. c. Se pronunţă şi se scrie s în cuvintele asista. resemna.

talasoterapie etc. în sufixele de substantive abstracte -ază (litiază.(ftiziolog. pisolit). muzică. cezură.(fiziologie. afazie. transvaza.).). -ezie (analgezie. lizi. schizo.(vasiform. scizi. fantezie.(schizofrenie. rezolva.). fusi.(piezoelectric. ftizioterapie etc. ca şi în -eză/-euză pentru nume de agent sau/şi de instrument .). anosognozie etc. regiza şi regizor. lizo- (lizogenie. zimază etc. -iză (expertiză.). fîzio.). fizică. ftizio.).şi fazo- (fazitron. policaziu etc.(pisiform. drosometru etc.).(bazifit. -oză (avitaminoză. poezie. prozodie.).).şi vaso. gnoseo. microzom etc.). vezică. ezoteric. rezista.(drosofilă. ihtiozaur etc. rezecţie.). furniza şi furnizor. rezilia. cvasiunanim etc. -cazie şi -caziu (pleiocaziu. sinteză.(lizigen. entuziasm. fază. frază. în elementele de compunere bazi.(posologie).).şi bazo. muzeu. piezo. prozelit. nosomanie. bazilică.) şi în formaţiile cu prefixul cis. criză. bazofobie etc. cisalpin). noso- (nosofobie. curtoazie. teză. plesiozaur etc. lizozimă etc. aplatiza. simpozion. acuza. schizopode etc. ftizie. bază. repartiza. cezar — şi cezariană —. bizon. parazit. bazin. fazotron). ocluziune. aluzie.Ortografie pentru to\i 139 cvasi. plesio.(cvasitotalitate. vasodilatator etc. vasi. droso. fizo- (fizostigmină etc.).(scizipar). pauză — şi repauza —. cauză. tizană.(esteziologie. ateriza.(fusiform).).). muză. speze. prognoză etc. geneză). fizionomie etc. pisi. furunculoză. pleurezie etc. lizimetru etc. iluzie. vocaliză).). doză. confuzie. -zaur (dinozaur. fazi.(cisalfa.). -eză (diureză. bazofil. proză.).(talasofobie. viteză. -gnoză (diagnoză. glucoză etc. b. poso. azil. miozotis.). -zom (cromozom. estezio. fuziona şi fuziune. talaso. esteziometru etc.şi piso. paranteză. piezometru etc.).(gnoseologie). Se pronunţă şi se scrie z în cuvintele abuza.(plesiomorf.

(misogamie.în rădăcină şi cu -z. mezozonă etc. izocrom.140 Mioara Avram (brodeză. deci -s. dar iso.în interiorul elementului de compunere (înaintea vocalei tematice o). dezordine etc. misologie etc.în sufix.în majoritatea formaţiilor (mezocarp. inclusiv la verbele (aplatiza.la întîlnirea cu o iniţială vocalică. -iser şi în formaţiile cu prefixele dez. ateriza. dezinforma.(scizi-) sau -s- (toate celelalte).în mizantrop şi derivatele acestuia. mezotermal. izoglosă etc. franceză). Prezenţa lui z în loc de s este controversată la cuvintele al căror etimon are ss (bazin. furniza. în sufixul verbal -iza < fr. mezotorace. viteză. iar în altele cu -z-. Se scrie şi se pronunţă mezo.(dezarma. miso-/miz-. Se scrie şi se pronunţă -zof şi -zofie în cuvintele filozof. filozofic. filozofală. şi gimnosofist). -iser (din concretiza. tricoteză. şi în elementele de compunere din terminologia internaţională. realiza.în mesohippus şi mesopotamian. dizeuză) şi -eză pentru nume de locuitori (< -ez: burgheză. teozof.). mezaventură). regiza) în care -isa < fr. filozofard. meso-/mezo-. Se scrie şi se pronunţă izo. machieză. filozofie (şi familia acestora: filozoafă.în toate formaţiile analizabile (izoanaliză. -iss. teozofie.). mezolitic. sciziune).).s-a confundat cu paronimul -iza < fr. dar miz. dar meso. mez. Pentru unele elemente de compunere nu există reguli unitare: ele se pronunţă şi se scriu în unele formaţii cu -s-.).în cuvîntul neanalizabil isoscel. scrise în diverse limbi cu -ss. c. filozofa. dar -sofie în gimnosofie (cf. filozoficeşte). Verbul sesiza se pronunţă şi se scrie cu -s. . sonoriza etc.). Se scrie şi se pronunţă miso.(mezalianţă. misogin. dar -z. În această situaţie sînt elementele de compunere iso-/izo-. izobară.

kieselgur [kizelgúr]. h. dar se scrie s în neologisme neadaptate: diesel.. chiar cei care o susţin pronunţă însă cu -z.prefix negativ şi dis-/diz. Sufixul -esim/-ezim apare cu s în milesim. disestezie. se pronunţă şi se scrie totdeauna s (nu z). a. răsciti. scrise c (şi ce.(disartrie. s.au numai varianta cu -s în derivatele de la cuvinte cu asemenea iniţiale: descărca.(cum se pronunţă şi în franceză. discontinuu. este dintre cele mai controversate. ţ. descentraliza. infinitezimal. engleză) cuvintele în cauză. t.. scufunda.înaintea unei vocale (dizarmonie şi derivatele: dizarmonic. răscoace. dar cu z în centezimă şi centezimal. dis-/diz-. regulile sînt unice şi măcar relativ ferme înaintea consoanelor care intră în corelaţie de sonoritate (lipsite de excepţie înaintea consoanelor surde.element de compunere: elementul de compunere se scrie şi se pronunţă de obicei dis. răsfira. che.. despărţi. d. La întîlnirea cu iniţiala vocalică a termenului următor se comportă în mod diferit formanţii omonimi dis-/diz. ş. s-/z-.Ortografie pentru to\i 141 Scrierea cu -s. . răz-/răs-. filosofie etc. displăcea. cu caracter mai tehnic. Se pronunţă [z]. trans-/tranz. cu puţine excepţii înaintea consoanelor sonore) şi neunitare înaintea majorităţii consoanelor sonante. minnesang [minezang]. disovulaţie. Prefixele des-/dez-. desface. iscusit.în filosof. p. din raţiuni pur etimologice. în mod excepţional diz. ishod. disurie). descheia. spre deosebire de compusele cu gimno-. germană. f. prefixul omonim în varianta de bază devine diz. răsturna etc. 3. distona etc. chi).(dizenterie). kieserit [kizerŕt]. deshăma. răsplată. Înainte de consoane surde. desţelina etc. Înaintea unei consoane. k. pronunţat [dŕzel]. ispiti etc.. sfîşia. iz-/is-. ci. dizarmonios).

disgravidie. sveter) şi mai ales: — derivate cu prefixul trans-: transborda. deszăvorî. ghi). excepţie: dis-de-dimineaţă) şi în diverse neologisme (azbest.şi s-/z. brizbiz. transplanta. zgură etc.. jurisdicţie. transsiberian. mazdeism. j şi v. transtermie etc. sgraffito. izgoni. dis-/diz-.. guzgan. zbor. g (şi ge. năzbîtie. regulile referitoare la scrierea cu s sau z înaintea consoanelor sonore nu . d. izbucni. răz-/răs. referitoare la consoanele surde. glasvand. svastică. prezbit etc. transfocator. disgenic.. gazdă. Sub aspectul ei ortoepic regula nu este respectată totdeauna.şi răz-/răs. b. zvînta etc. dezgheţa. analizabile şi neanalizabile: aisberg. zgoni. disjuncţie etc. existînd variante cu [ş] în loc de [s] (vezi XVIII 4). zbate. Prefixele des-/dez-. între care puţine greu de clasat (de exemplu: cicisbeu. zgîria. mîzgă.). răzjudeca. transgresa. iz-/is-. dezdoi. puzderie. — alte compuse. — compuse cu elementul dis-: disbazie.142 Mioara Avram spulbera. zvon. răzgîndi. Se scrie s în unele neologisme. glasbeton.apar în varianta cu -s: deszăpezi. transcarpatic. răzvrăti etc. dezvinovăţi etc. Înainte de consoanele sonore. răzbate. dizgraţia. buzdugan. răzda. De la această regulă nu se întîlnesc abateri sub aspect ortografic. stîrni etc. consoana [z] este singura sonoră înaintea căreia prefixele des-/dez. zdup. izvodi. ghe. izdat.au varianta cu -z în derivatele de la cuvinte care încep cu asemenea consoane: dezbate.. brazdă. gi. Spre deosebire de regula de sub a. transcendent. răszice.. transdanubian. scrise b... transvaza etc. dezgoli. transhidrogenaze. se pronunţă şi se scrie z în toate cuvintele din fondul tradiţional (azvîrli. disdipsie.

buzna. lesne. scrierea cu s la începutul cuvintelor: sbiera. caznă — şi căzni —. brazdă. trosni şi în elementele de compunere cosmo. hazna. îndrăzni. cu s-. c. Înaintea consoanelor sonante [r]. [m]. desmologie etc. smeri. izmă. ceea ce se explică prin faptul că aceste reguli sînt relativ mai noi în ortografia noastră (regulile academice din 1932 recomandau încă. slei. Înainte de r prefixul des-/dez. snob. inconsecvent. dezrăsuci. zlot. trăsnitor. dezghioca. Înainte de l. osmoză. dezrobi. cizmă — şi cizmar. desmo- (desmodrom. gleznă. trăsnitură —. zmeu. pizmă. strenţăros. Prefixul des-/dez. care le slăbesc eficienţa. [l]. dar în acestea consoana următoare este corespondenta surda a lui [d]: streanţă. m. odraslă. dar z în zlătar. neliterare. svăpaiat şi cu z numai în interiorul lor: năzbîtie. Pentru zdreanţă şi derivatele sale (zdrenţăros. cizmărie —. tuslama. slănină. guzgan). asmuţi. i. n se pronunţă şi se scrie s în cuvintele breaslă. strenţui. smarald. smog. cislă.se pronunţă şi se scrie cu -z în toate formaţiile . smochin. smoc. smalţ— şi smălţui —. cosmetic. prefixul dez. slobod.este corect numai cu -z: dezrădăcina. sdrobi. poznă. dejghioca în loc de dezgheţa. niznai. smoală. slut. slavă. slab. Pronunţarea este de obicei cu [z].are varianta neliterară — fonetică şi grafică — dej-: dejgheţa.). smirnă. sgomot. basma. scrisă gh + e. razna. zmeură — şi derivatele —. trăsnet. au cunoscut oscilaţii şi au chiar azi excepţii. rozmarin. sminti. smîntînă. smuci. zloată. smîrc. Înaintea consoanei [g]. [n] alegerea între s şi z nu are reguli generale de pronunţare şi de scriere. bismut.). măslină.Ortografie pentru to\i 143 sînt respectate fără abateri. smead. bezmetic. trăsni — şi întreaga familie: trăsnaie. cosmografie etc. teslă. beznă. zdrenţui) există variante fonetice.(cosmodrom. snoavă. chiar atunci cînd se scrie incorect s în cuvinte ca sbura sau răsboi. snop. islam. cazma.

dezmînia. răzmeriţă. în special cu s în loc de z (de exemplu. În cuvinte neanalizabile cu -nic se pronunţă şi se scrie atît s (becisnic. fantasmă — şi fantasmagoric —. clismă. schismă). Cuvintele din fondul tradiţional pot avea atît finala -smă (agheasmă. — prefixul trans. sarcasm. dezmoşteni. paznic (< pază). . spasm.şi răs-/răz.) şi în unele neanalizabile (dezmetic. dezmierda). cismă. transmutaţie etc. răzleţ. smulge). pleonasm. dezlipi.au totdeauna variantele cu -z (izlaz. praznic). iznoavă. zmîntînă). idealizm. miasmă. zmîngăli). smeură). răznepot). glesnă. agheazmă. Prefixul s-/z. catapeteasmă. dezlega. smotoci. cît şi z (năpraznic. trăznet.144 Mioara Avram analizabile (dezlănţui. În unele situaţii variantele grafice cu s în loc de z reprezintă vechi deprinderi ortografice susţinute de regulile academice din 1932. plasmă. dezmembra. prismă — şi prismatic —. obraznic (< obraz).). dosnic (< dos). deznoda etc. — neologismele pot avea numai finalele -sm (inclusiv sufixul productiv -ism) şi -smă: chiasm. Lipsa unei reguli unitare şi oscilaţiile în timp ale unor reguli individuale explică existenţa a numeroase variante. dar cu -s în desluşi. josnic (< jos). izmă.(zmăcina. groaznic (< groază). iazmă. comunism. crîsnic). mireasmă. islaz. Pentru cîteva afixe se pot da reguli particulare lipsite de excepţii: — prefixele iz-/is. dezlîna. cît şi -zmă (cizmă. idealism. pizmă). dar şi cu z în loc de s (de exemplu.are totdeauna varianta cu -s (translitera.apare înainte de m în unele formaţii în varianta s- (smomi. — derivatele cu sufixul -nic menţin ca atare consoana finală a rădăcinii: se pronunţă şi se scrie casnic (< casă). iar în altele în varianta z. chiasmă. dezminţi. deznădăjdui. dar colhoznic (< colhoz).

cenzură. 5. Se pronunţă şi se scrie s în cuvintele caraghios. Rucksack.(ansotomie). senzorial. sensibilitate. universal şi universitate. verzal. consista. o regulă generală./tranz. După n. dar z în cenzitar. se pronunţă şi se scrie s în cuvintele însă. transoceanic. recenza — şi recenzent. se pronunţă şi se scrie s în alsacian. sens — şi unele derivate ale sale: sensibil. Se pronunţă şi se scrie z în subzista şi derivatele sale. transuranic). hortensie. tranzita. dar z în expulza. tranzitiv. expulsie. Se pronunţă şi se scrie s în rucsac < germ. după vocală nu există. consul. concis. revulsie şi revulsiv. Influenţa consoanelor precedente este mai puţin puternică decît cea a consoanelor următoare. precum şi în elementele de compunere anseri. sensibiliza —. transiluminare.are s în formaţiile analizabile (transaminare. repulsie. transelectronaze.Ortografie pentru to\i 145 4. După alte consoane cuvintele care pun probleme sînt izolate. datorită analizei prin sac. senzual.(ansiform) şi anso. tranzit. confuz. dar z în cuvintele neanalizabile (tranzient. convulsie şi convulsiv. tranziţie) sau greu analizabile (tranzacţie. ansi. recensămînt. tranzitoriu. . transatlantic. senzitiv. Cele mai multe probleme apar după consoanele sonante. persista şi persistent. tranzistor).(anseriforme). a. senzor. totuşi există situaţii în care se pune problema alegerii între s şi z. se pronunţă şi se scrie corect s în persecuta. recenzie. După r. La sfîrşit de cuvînt. precis. senzaţie. marchiz. dar z în erzaţ. caz. curios. După l. dar z în abuz. de asemenea. cens. b. impulsiv. pensie. consult. Prefixul trans. aviz. recenzor —.

troleibuz etc. dar rezista şi subzista. . solvent. Adjectivelor (uneori substantivizate) în -siv le corespund substantive abstracte în -zie sau -ziune: conclusiv. Iniţiala unor rădăcini se modifică în unele formaţii prefixale: se pronunţă şi se scrie sista şi asista. dar concizie. generos. “artist care excelează în tehnica specialităţii sale”. decis. Verbului glasa îi corespunde substantivul glazură. rezoluţie. variantele cu s la formaţiile cu acest element sînt deci etimologice. Adjectivelor în -os.). persista. “cu (multe) virtuţi. dar concluzie. dar curiozitate. incisiv. dar coroziune. soluţie şi solvabil. dar generozitate. uneori şi verbe în -iza: concis. Alegerea între s şi z este complicată de împrejurarea că normele au adesea recomandări diferite la cuvinte înrudite. Se face deosebire între virtuos adj. hidrobuz. 6. dar dizolva şi rezolva. Prezenţa lui z în loc de s este controversată la elementul de compunere -buz. dar precizie şi preciza. dar incluziune etc. le corespund substantive abstracte în -ozitate: curios. Adjectivelor în -is le corespund substantive abstracte în -izie.146 Mioara Avram uz. precis. moral” şi virtuoz s. extras din omnibuz < omnibus (la origine cuvînt latinesc în forma de dativ-ablativ plural). de asemenea. Mai frecvent apar diferenţe între consoana finală a cuvîntului de bază şi derivatele sufixale în care consoana respectivă devine intervocalică. consista. microbuz. dar decizie. De la Paris există derivate cu z: parizer şi parizian. dar incizie. Uneori există diferenţe în aceeaşi poziţie intervocalică. precum şi în formaţiile cu elementul de compunere -buz (autobuz.) şi cu sufixul -ez (burghez. francez etc. corosiv. inclusiv. omnibuz.

Ortografie pentru to\i 147

Unele elemente de compunere care au rădăcini comune cu unele
cuvinte de sine stătătoare şi care pot sta în compuse atît pe primul
loc, cît şi pe al doilea se pronunţă şi se scriu cu s la început de cuvînt,
dar cu z în poziţie intervocalică: se pronunţă şi se scrie saurieni şi
sauro- (saurografie, sauropode), dar -zaur (dinozaur, ihtiozaur etc.);
somatic şi somato- (somatologie, somatometrie, somatotrop etc.), dar
-zom (cromozom, microzom etc.) şi -zomie (heterozomie etc.).
Într-o situaţie asemănătoare se găsesc cuvintele sofism, sofist — şi
derivatele acestuia — faţă de elementele de compunere -zof şi -zofie din
filozof, filozofie, teozof, teozofie; distanţa semantică face ca aici să nu se
simtă identitatea rădăcinii. Acolo unde legătura e ceva mai clară s se menţine
în poziţie intervocalică: gimnosofie, gimnosofist. Argumentul principal al
scrierii cu -z- în filozofie şi cu -s- în gimnosofie este concordanţa cu
pronunţarea (vezi 2 c ).
7. În numele proprii româneşti se aplică, în general, regulile
valabile pentru cuvintele comune (descrise sub 1—5).
a. În antroponime, la început de cuvînt, înainte de vocală se
pronunţă şi se scrie s în prenumele Sabina, Sofia, dar z în prenumele
Zamfir, Zamfira şi numele de familie derivate: Zamfireanu,
Zamfirescu, Zamfiroiu.
În poziţie intervocalică se pronunţă şi se scrie s în prenumele
Aspasia, Elisabeta, Iosif şi Iosefina, dar z în Ambrozie, Artemiza,
Baltazar, Cezar şi Cezarina, Dezideriu, Eliza, Rozalia, Sarmiza,
Suzana.
Numele personalităţii antice Cezar poate fi scris şi în forma sa originară,
neadaptată: (Caius Iulius) Caesar, nu însă şi Cesar.
Înainte de o consoană sonoră se pronunţă şi se scrie z în

CUPRINS

148 Mioara Avram

prenumele Răzvan. Regula are aici excepţii, ca Desdemona şi
Svetlana, scrise cu s.
Înainte de o consoană sonantă se pronunţă şi se scrie s în
prenumele Smaranda, dar z în Cozma şi Cozmin.
Prenumele şi, mai ales, numele de familie au numeroase
variante cu s în loc de z şi, mai rar, invers, respectate conform
dorinţei purtătorilor sau/şi tradiţiei. Unele dintre cele cu s pentru
z sînt exclusiv grafice: de exemplu, Elisa, Musicescu, Răsvan, Sbierea,
Sdrobici, Sgîrcea. Altele, de ambele tipuri, pot fi şi variante fonetice:
Aspazia, Zmaranda, chiar Cosma şi Smeu.
b. Scrierea celor mai multe nume de localităţi se conformează
regulilor ortografice existente. Se scrie corect z înainte de
consoane sonore (Bazga, Izbăşeşti, Izbiceni, Izgar, Izvin, Zbegu,
Zvoriştea etc.); în mod excepţional pentru unele denumiri
administraţia a menţinut însă grafii învechite, cu s (de exemplu,
Isvarna, Isverna, Sboghiţeşti, Sborul, Sviniţa). Înainte de
consoane sonante se scrie atît z (Bazna, Roznov, Tazlău, Tuzla),
cît şi s (de exemplu, Snamăna); aceeaşi denumire poate apărea
astfel în variante grafice diferite cînd este purtată de două sau
mai multe localităţi (Cosmeşti şi Cozmeşti), uneori creîndu-se
şi deosebiri artificiale faţă de apelativele corespunzătoare (de
exemplu: Smei — şi Smeeni, Smeeşti (sic!) —, dar şi Zmeu <
zmeu; Smeura, dar Zmeurătu, Zmeuret < zmeură, respectiv
zmeuret).

XX. w sau v, u?
Recent admisă în alfabetul limbii române, litera w era folosită şi
înainte de 1982 în scrierea românească, dar avea statutul unei litere

Ortografie pentru to\i 149

străine (ca ä, ć etc.).
Din denumirea pe care o are această literă, “dublu v”, rezultă că
este un fel de v. Într-adevăr, notarea consoanei [v] este principala
valoare a literei w, dar nu unica, întrucît — spre deosebire de litera v
— ea mai poate nota şi semiconsoana [ů].
Întrebuinţarea literei w este limitată la neologisme neadaptate,
de obicei cu caracter internaţional, la nume proprii străine sau cu
rezonanţă străină şi la derivate ale acestora. Prezenţa literei w
este un semnal diagnostic pentru statutul de neologism sau de
nume străin al unui cuvînt/nume propriu şi previne pe cititori
asupra posibilităţii de lectură a cuvîntului respectiv — nu numai
în privinţa acestei litere — după reguli ale altor limbi; de altfel,
apariţia lui w este însoţită adesea de alte grafii specifice aceloraşi
categorii de cuvinte: literele k, x, y (de exemplu, whisky) şi chiar
litere străine ca ü (würmian), litere duble (maxwell, watt, week-end,
woofer, willemit), combinaţii de litere de tipul ch = [č]
(chewing-gum, chow-chow), sh şi sch = [ş] (show, Schwyz) sau tz
= [ţ] (wurtzit).
1. Categoriile de cuvinte în care se poate folosi litera w sînt
următoarele:
a. Neologisme neadaptate, preponderent de origine engleză şi
germană, dar, de obicei, cu circulaţie internaţională: wagon-lit,
walkie-talkie, walkirie, warant, warcops, water-balast, waterpolo,
week-end, western, whig, whisky, white-spirit, widia, wigwam, won,
woofer, wulfenit; boogie-woogie, bowling, chewing-gum,
chow-chow, deadweight, hardware, kiwi, know-how, ludlow,
rapakiwi, show, software, stewardesă, swahili, swazi, swing, tweed,
twist.

150 Mioara Avram

b. Derivate (prin afixare sau prin conversiune) de la nume proprii:
wagnerian, walon, watt — şi wattmetru, wattoră, wattormetru,
wattsecundă, hectowatt, kilowatt, kilowatt-oră, megawatt —, weber —
şi webermetru —, werfenian, westfalian, willemit, willy-willy, witherit,
wolfram — şi wolframat, wolframic, wolframit —, wronskian, würm —
şi würmian —, wurtzit; brownian, browning, lawrenţiu, ludwigit,
maxwell, newton, newyorkez.
c. Abrevieri şi simboluri: W (watt şi wolfram), Wb (weber), Wh
(wattoră), WC (closet), hW (hectowatt), kW (kilowatt), kWh
(kilowatt-oră), Lw (lawrenţiu), MW (megawatt), tdw (tonă
deadweight).
d. Nume proprii străine:
— toponime: Wales, Wall Street, Waterloo, Weimar,
Westminster, Winnipeg, Wroclaw, Georgetown, Malawi, New York,
Ottawa, Zimbabwe etc.;
— antroponime: Wagner, Wassermann, Watt, Watteau, Weber,
Wordsworth, Wundt, Wurtz, Brown, Browning, Lawrence, Ludwig,
Maxwell, Mickiewicz, Newton, Zweig etc.
e. Nume proprii de familie româneşti, de origine străină, scrise
astfel după dorinţa purtătorului: Warodin, Wizanti, Stoilow.
Uneori acelaşi nume este scris atît cu v, cît şi cu w, cu referire la persoane
diferite: Vizanti şi Wizanti, Stoilov şi Stoilow.
2. Valorile fonetice ale literei w diferă în primul rînd după originea
cuvîntului în care se găseşte; rareori există şi contexte fonetice
specializate.
a. Se scrie w şi se pronunţă consoana [v] în cuvinte de origine
germană, franceză, poloneză (în linii mari, de altă origine decît
engleza, dar şi în cuvinte de această origine pătrunse prin alte limbi).

Ortografie pentru to\i 151

Cu această valoare w poate apărea:
— la început de cuvînt + vocală: Wagner şi wagnerian, walkirie,
warant, Weber şi weber, widia, Wolfram şi wolfram, Wurtz şi
wurtzit;
— la început de cuvînt + r: wronskian, Wroclaw;
— la început de silabă, între vocale: kilowatt, kiwi, Mickiewicz;
— între o consoană şi o vocală: Ludwig şi ludwigit, Schwyz;
— la sfîrşit de cuvînt după vocală: ludlow; Stoilow.
b. Se scrie w şi se pronunţă semiconsoana [ů] în cuvinte de
origine engleză sau transmise prin engleză. Cu această valoare w
poate apărea:
— la început de cuvînt + vocală: walkie-talkie, walkman, warcops,
week-end, western, willy-willy, woofer;
— la început de cuvînt + h (cu sau fără valoare fonetică) + vocală:
whig, whisky, white-spirit;
— între o consoană şi o vocală: hardware, maxwell, software,
swing, twist, wigwam;
— la sfîrşit de silabă după vocală şi + consoană: bowling,
brownian, browning;
— la sfîrşit de cuvînt după vocală: chow-chow, know-how.
c. Se scrie ew şi se pronunţă diftongul [íu] în cuvinte de origine
engleză. Secvenţa ew cu această valoare se întîlneşte după
consoană: chewing-gum, newton, New York şi newyorkez,
stewardesă.
d. Se scrie aw şi se pronunţă vocala [o] în cuvinte de origine
engleză. Secvenţa aw cu această valoare se întîlneşte după consoană:
Lawrence şi lawrenţiu.
e. În numele proprii străine w poate avea şi alte valori, de exemplu

nu cu w. Cel mai adesea adaptarea neologismelor cu w a dus la înlocuirea lui w cu v. svastică. corect. Probleme speciale pune toponimul Waterloo. unde se pronunţă cu [ů]. clovn. localitate istorică din partea de limbă flamandă a Belgiei. vecsel. vindiac. cuvintele vafă. dar în română a intrat din franceză. vagon. astfel. dar substantivul comun watt provenit din numele său a fost împrumutat în limba noastră din franceză sau/şi din germană. pentru pronunţarea corectă a cuvintelor scrise cu w trebuie să se cunoască etimologia lor sau să se consulte lucrări normative cu indicaţii de pronunţare. sveter. Există şi situaţii în care. viking. şvab. Situaţiile sînt complicate uneori: warant îşi are originea în limba engleză. 3. Dat fiind că cele mai multe contexte sînt comune cel puţin principalelor două valori ale literei w şi că ea apare de obicei în cuvinte care pun şi alte probleme ale raportului dintre scriere şi pronunţare. cu v. se admit variante de pronunţare a literei w: Kuwait/Kuweit [kuůeít] / [kůveít] şi kuwaitian/ kuweitian (tot cu [ů] şi [v]). cum pronunţă unii din hipercorectitudine!). iar polonezul Wista forma Vistula. şvarţ. cu pronunţarea [v]. . Toponimul austriac Wien are forma adaptată Viena (cu derivatul vienez). Uneori litera w este folosită în cuvinte pentru care normele actuale recomandă altfel de scriere. care în limba de origine se pronunţă cu [ů]: [ůátărlo]. a. Se scriu. pentru toponime străine şi derivatele lor. valţ. cu v (nu cu [ů].152 Mioara Avram [f] în nume poloneze: în secvenţa -wski (Paderewski) sau final (Wroclaw). vist. şvaiţer. vatir. (James) Watt a fost un inventator englez. viplă. vermut. vatman. al cărui nume se pronunţă [ůot]. cu pronunţarea [v]. Cine ştie că (Antoine) Watteau a fost un pictor francez pronunţă acest nume.

şi şvaiţer faţă de Schwyz. cks). Ostrovski. dar wagon-lit. Se scrie deci Dimitrov. cf. b. Suvorov. de altfel. Numele statului african Rwanda are o variantă cu u în loc de w: Ruanda. Se scrie deci Vali. la al doilea cele două soluţii rezultă din compararea substantivului cu verbul din aceeaşi familie: interviu. Variantele grafice cu w ale unor asemenea prenume — ca. [gz] şi pronunţarea cuvintelor scrise cu litera x ridică numeroase probleme de corectitudine. Nu este corectă folosirea literei w în scrierea cu litere latine a numelor proprii bulgăreşti sau ruseşti. Dunaevski. Primul cuvînt ilustrează ambele moduri de înlocuire a lui w în neologismele adaptate: engl. Nu se recomandă scrierea cu w în prenumele româneşti. CUPRINS Ortografie pentru to\i 153 Există dublete parţiale care se deosebesc (şi) prin scrierea cu v sau w: vagon. care nu au w nici în limbile de origine. dar intervieva. x sau cs (ks. bow-window > bovindou. Valter. şi ale numelor de familie româneşti — sînt o dovadă de snobism. Nu se scrie w. XXI. Vanda etc. datorate în primul rînd faptului că aici se întîlnesc ambele tipuri de excepţii de la regula generală conform căreia ortografia limbii române notează fiecare sunet printr-o literă: . ci u la sfîrşitul cuvintelor bovindou. admisă şi la derivatul rwandez/ruandez. Volga. gz (cz)? Scrierea grupurilor de consoane [ks]. interviu. Prin hipercorectitudine se scrie uneori greşit w în loc de v în cuvinte ca volei sau volt.

Situaţii în care grupul de consoane [ks] se scrie altfel decît x: a. dar uneori aceeaşi literă notează consoanele [gz]. ci cu cs. chs. corespunzătoare consoanelor din alcătuirea grupului: cs sau ks. nu cu x. în general. care au în comun faptul că provin din cuvinte scrise. Întrucît cuvintele în care nu se scrie x. — notaţia prin x nu este unică pentru grupurile consonantice în discuţie. ci se folosesc cîte două sau trei litere sînt foarte puţine. iar la numele proprii de persoane şi preferinţa purtătorului. la care se adaugă unele contexte fonetice distinctive sau formanţi cu grafie specifică. comics (bandă desenată). de diverse origini. Scrierea cu x sau cu cs. micsandră (floare). după criterii etimologice. fucsie (floare). cocsifica. fucsină (materie colorantă). cuprinzînd atît cuvinte din fondul tradiţional (catadicsi < ngr. Se scrie cs în verbele catadicsi. ticsi cu etimologia necunoscută). cocsagîz (plantă industrială). Din punct de vedere etimologic lista este eterogenă. îmbîcsi. cheia cea mai sigură — şi cea mai accesibilă — pentru scrierea corectă este enumerarea acestor cuvinte şi memorarea listelor. (c)ks. Koks. ci un grup de două sunete consonantice şi nu totdeauna acelaşi grup: de obicei prin x se notează consoanele [ks]. micsandră. îmbîcsi şi ticsi şi în substantivele comune cocs (şi familia lui: cocserie. în limbile sursă. cocsificabil. cocsagîz < rus. văcsuitor). şi chiar cu cîte trei litere: cks. respectiv gz.154 Mioara Avram — litera x nu notează un sunet. lacs (peşte). facsimil. care sînt scrise în unele cuvinte — mai puţine — cu cîte două litere. . tocsin (clopot de alarmă). respectiv gz sau cz. se orientează. vacs (şi familia lui: văcsui. cks sau ks: cocs < germ. comics < engl. rucsac. kok-sagîz.. cocsochimie). sconcs (animal). 1. cît şi neologisme. cz. hicsoşi (populaţie antică).

Ortografie pentru to\i 155 comics. dar Bixad (în Covasna şi Satu-Mare). hicsoşi < fr. nici înainte de o consoană. Cu cs ar trebui scris. Singurele poziţii în cuvînt în care poate apărea scrierea cu cs sînt: între vocale. vacs < germ. căci altminteri există şi purtători ai aceluiaşi nume scris cu x). Wachs. Se scrie kes în termenul internaţional de fizică stokes (< numele savantului englez Stokes). Pentru acesta actualmente există două grafii: Bicsadu-Oltului Gară (în judeţul Covasna). d. tocsin. indiferent de localizare. lacs < germ. Alecsiu. Alecsescu. sconcs < fr. Dintre toate acestea scrierea cu cs s-a impus la numele de familie Alecsandri (pentru familia poetului Vasile Alecsandri. fuchsine. c. Alecsandri. între consoana n şi vocala u (în forma articulată sconcsul) şi la sfîrşit de cuvînt (după o vocală sau după consoana n). Se scrie cks în substantivul sticksuri pl. Rucksack. Kicks. (< engl. Situaţii în care grupul de consoane [gz] se scrie altfel decît x: . Se scrie ks în transliterarea alfabetului chirilic: Aleksandr. 2. Licsandru. Alecsandrescu. sticks). hyksos. precum şi fux “aducere pe linia de plutire a buştenilor înţepeniţi” < germ. cu pluralul stokşi. fuchsia. b. rucsac < germ. Fuchs. Alecsandru. şi toponimul Bicsad. Acsinteanu. conform etimologiei. Se pot scrie de asemenea cu cs — conform dorinţei purtătorilor sau/şi tradiţiei de familie — unele nume proprii de persoane (prenume şi mai ales nume de familie) reprezentînd variante ale unor nume a căror scriere recomandabilă este cu x (vezi 3 a): Acsente. fucsină < fr. Nu se scrie deci niciodată cs la început de cuvînt. fac simile. Alecsa. În această categorie ar trebui să intre şi chix < germ. Acsintescu. Alecse. sconse/skunks. facsimil < lat. Acsinte. Lachs. Aleksandrov. pronunţat [stoks]. fucsie < fr. tocsin < fr.

b. Cu această valoare litera x se foloseşte în contexte fonetice variate: — la început de cuvînt + vocală: xantină. şi în neologicul zigzag < fr. doxă. 3. complex. mixt. În toate celelalte cuvinte comune şi în cele mai multe substantive proprii care în pronunţare au grupurile consonantice [ks]. bogzar “specie de peşte numită şi viză”. cu etimologie necunoscută. înaintea unei consoane: excava. — de cele mai multe ori şi între vocale: axă. fix. scrise cu x şi în limbile sursă. taxim). În majoritatea situaţiilor x notează grupul de consoane surde [ks]. a. Bogzoiu. zigzag. Bogzuşor (nume de familie). Din punct de vedere etimologic cuvintele comune scrise cu x sînt în marea lor majoritate neologisme (preluate direct din diverse limbi. sexe. derivate de la nume proprii cu x în rădăcină). — la sfîrşit de cuvînt. maxim. . Se scrie cz numai în substantivul eczemă < fr. Se scriu cu x şi cîteva cuvinte ceva mai vechi de origine neogreacă (de exemplu. exoflisi. după consoanele n şi r: anxios. Dintre diversele poziţii în cuvînt două sînt specifice pentru scrierea cu x: la început de cuvînt şi înaintea unei consoane. Se scrie gz în substantivele comune regionale bogză “bufniţă”. Bogzeanu. exprima. — în interiorul cuvîntului. [gz] se scrie litera x. dar cu origine îndepărtată latină şi grecească. textil (şi a unui grup de consoane: exclama. Bogzeşti (toponim). exarh. precum şi în numele proprii Bogza (antroponim — nume de familie — şi toponim).156 Mioara Avram a. taxid) şi turcă (taxidar. sfinx. box. eczéma (şi în adjectivul eczematos). — în interiorul cuvîntului. marxist. extrage). după o vocală: ax. xilofon. lux sau după consoana n: linx. xenon.

f.n. invers. măxina). ea se reflectă şi în introducerea lui x în cuvinte străine. Axinia. tacsă). vacs şi ax. mai rar.Ortografie pentru to\i 157 Un indiciu ajutător îl poate constitui faptul că se scrie numai x în prefixele (neologice) ex-.(din coxalgie. micsandră şi mixa). lacs s. Alexiu.şi în sufixul (regional/argotic) -xina (din cexina. de asemenea pentru toponimele provenite din antroponime: Alexandria. mai des. Ezitările existente în această privinţă au mai multe cauze. în sensul că se foloseşte litera x acolo unde normele au consacrat scrierea cu cs (de exemplu: mixandră. al omofonelor cocs s. Sextil. < toxină “substanţă otrăvitoare”. Tot cu x se scriu zoonimele care reprezintă cuvinte străine. coxă). faximil. de reţinut modul deosebit de scriere. cox. n. Felix. tocsine s. Greşeli de scriere se produc fie. Altă cauză este oscilaţia în timp a normelor ortografice (de exemplu. facsimil şi maximă. exo-. sticks(uri) (produs alimentar) şi Styx (fluviu din infern în mitologia greacă). ca Rex (nume de cîine). Luxiţa. Maxim(ilian). şi cox. sconcs şi linx. cakes . Axintele. extra. Alexeni. Una dintre ele este identitatea unor contexte fonetice cu scriere diferenţiată după criterii etimologice care nu sînt la îndemîna nespecialiştilor (de exemplu: cocs şi box. fucsină şi vacs se scriau cu x după regulile academice din 1932). Scrierea cu x constituie regula generală pentru numele proprii de persoane: prenumele Alexandru. cf. ca engl. pl. Polixenia. (”destins. în sensul că se scrie cs în locul literei x (de exemplu: fics. vax. Axente. tixi). cks (stixuri) sau kes (stox). Xenia şi numele de familie derivate de la ele: Alexandrescu. conform normelor actuale. coxal. < tocsin “clopot de alarmă” şi toxine s. neîncordat”). stox. Moxa(lie). Axinteanu etc. (peşte) şi lax adj. (pentru Alecsandri vezi 1 a). pl. Ruxandra. Ideea falsă că în neologisme s-ar scrie numai x duce la grafii hipercorecte de tipul comixuri. Oxana. Roxana. Măxineni. fie. cocs. stixuri.

şi cu ss. din necunoaşterea regulii individuale de sub 2 b (exemă). Numeroase sînt greşelile care se produc la pronunţarea cuvintelor scrise cu litera x. respectiv anex. În cîteva cuvinte x notează grupul de consoane sonore [gz]. Drept curiozităţi pot fi menţionate grafiile hemanex şi hodox. exercita. în loc de angstrom. sfincşi etc. fox (cîine). lux (unitate de măsură din fizică). nici fixşi). din meniuri de restaurante. executa. care fac de nerecunoscut engl. perplex. există şi variante grafice cu s. Pentru alte greşeli de scriere. exgzemplu). fix. La lectura cuvintelor cu x intervocalic se fac două feluri de greşeli. Ele apar în situaţiile în care x este fie intervocalic. în nume de familie ca Alessandrescu. exact. exalta. a. Pentru scrierea greşită cu cs în loc de x la sfîrşitul unor substantive şi adjective masculine ca fenix. în prenume ca Lisandru. Alessiu. ham and eggs şi hot dogs. scrierea cu x în loc de cz. Mai răspîndite sînt confuziile — în ambele direcţii — între . sfinx. exantematic. Toate cuvintele în cauză sînt neologisme latino-romanice: auxiliar. exil. exista. complex. exaspera. Alesseanu şi Alessianu. legate de pronunţare. exotic. Massim. prolix. ortodox. şi scrierea hibridă cu xgz în loc de x (exgzecuta. exemplu. vezi 4. lax. Greşelile de scriere sînt de trei feluri: scrierea cu gz în loc de x. linx. o împrejurare care favorizează confuzia este faptul că pluralul lor — numai cel masculin la adjective — se scrie corect cu litera c + ş: ficşi (nu fixi. examen. b. În mod excepţional se întîlnesc grafii greşite cu x pentru cuvinte în care se scrie corect gs: anxtrom. 4. exulta. care reflectă şi o variantă de pronunţare (cu s în ambele situaţii). fie urmat de o consoană. alături de variante pur grafice cu cs în loc de x (pentru care vezi 1 a). egzistă).158 Mioara Avram “prăjituri” scris chex. conformă cu pronunţarea (în exemple ca egzecuta. Rusanda. La numele proprii de persoane ezitările se pot datora şi necunoaşterii variantei preferate de purtătorul numelui în cauză. aflat între vocale.

În orice caz. se pronunţă greşit [gz] acolo unde norma are grupul de consoane surde [ks]. [egzamen]. ambele tipuri de greşeli de pronunţare se datoresc faptului că cele două grupuri consonantice notate prin aceeaşi literă apar în contexte fonetice foarte asemănătoare (de exemplu: exagera (ks) şi exact [gz]. exuberant [ks] şi exulta [gz]. ezamen. prin generalizarea valorii principale). pe cale exclusiv scrisă. exegeză [ks] şi exemplu [gz]. Pe lîngă explicaţiile specifice fiecărui tip de greşeli. examen şi celelalte enumerate la 3 b. esista poate reprezenta o simplă variantă grafică pentru cea cu z. este pedantă şi artificială. Scrierea cu s în loc de x intervocalic în esamen. exod [ks] şi exotic [gz]. Unii vorbitori reduc grupul de consoane [gz] la una singură. [eksakt]. ezecuţře. o variantă . De la pronunţarea ezaltat. greşeli de acest tip se întîlnesc la cei care au deprins neologismele în cauză pe cale orală. şi anume la ultima. [eksemplu]. [eksil]. [egzecuţie]. Mai rar. care se întîlnesc pronunţate greşit cu [ks]: [auksiliar]. rostind (şi scriind) greşit ezact. exact. această pronunţare.Ortografie pentru to\i 159 cele două valori ale literei x. [eksamen]. de exemplu în exagera (pronunţat [egzaęera] în loc de [eksaęera]. a cuvîntului scris exaltat s-a putut ajunge la varianta populară zăltat. această pronunţare urmează o regulă a limbii franceze. [eksulta] etc. în loc de [egzact]. oxid [ks] şi auxiliar [gz]. esemplu. [eksista]. [egzistă]. [eksotik]. semnalînd în acelaşi timp însuşirea recentă. dar nu e exclus să corespundă şi unei variante de pronunţare (vezi şi numele proprii citate la 3 b). influenţată de scriere (mai precis de cunoaşterea incompletă a valorilor literei x. De obicei se neglijează faptul că litera x notează grupul de consoane sonore [gz] în cuvintele auxiliar. a cuvintelor în cauză. în loc de [egzaltat]. ezistă..

eshibiţie. esotropie — exotropie. (i)mistiune (în loc de excavator. expoziţie. (i)mixtiune) şi. esploatare. esclamaţie. estorca. explica. esplica. espropriere. după o audiţie aproximativă. mai ales. export. experienţă. estracţie. exprima. de un grup de consoane există tendinţa de reducere a lui [ks] la [s]. b. ea este tot o consecinţă a însuşirii cuvîntului pe cale exclusiv orală. extern. expropriere. juxtapunere.la Eminescu. excursie. unii vorbitori pronunţă (şi scriu) greşit escavator. excrescenţă. justapunere. esport. deci formarea grupului [ks] în loc de [s]. exploatare. mai des. explicabilă prin dificultatea de pronunţare a mai multor consoane succesive. Cele mai multe greşeli se fac la pronunţarea grupului [ks] (îndeosebi precedat de vocala e) cînd este urmat de o consoană. extracţie. estrem (în loc de exclamaţie. estern. Înainte de o consoană şi. esprima. escursie. Variantele cu s în loc de x intervocalic trebuie evitate deoarece pot da naştere la confuzii între cuvinte: pe lîngă exemple de perechi tasa — taxa. expres. prin fenomenul opus: apariţia unui [k] superfluu înaintea lui s intervocalic. espres — şi espre —. prin s faţă de x se disting termenii medicali antonimi esoforie — exoforie. dintre . inexpugnabil. fisă — fixă. extorca. extrem). numeroasele forme cu es. Existenţa unor variante fonetice cu s pentru [ks] este probată şi indirect. La scriitorii mai vechi unele variante cu s în loc de actualul x [ks] + consoană se explică istoric prin încercările de adaptare a unor neologisme cu etimologie multiplă. astfel. în speţă prin modelul italienesc al unor împrumuturi (de exemplu. Variantele cu s (ss) în locul actualului x de la scriitori mai vechi au explicaţii etimologice în modelul italian. inespugnabil. escrescenţă. exhibiţie. espoziţie. mai greu confundabile. în variante inculte ca petroxin în loc de petrosin.160 Mioara Avram fonetică (şi grafică) cu s pentru x [= ks] este înregistrată la cuvîntul filoxeră > filoseră. esperienţă.

escalop. excamota. la variantele. excroc — şi excrocherie —. expresiv < fr. lat. s în surescita — şi derivatele sale sufixale. expadrilă. În unele cuvinte. expressif. precum şi derivatul prefixal supraexcitaţie —. escalator. experanto. pentru engl. extropiat în locul formelor corecte cu s: escadră — şi escadrilă. Datorită existenţei acestei greşeli şi din dorinţa de a o evita — deci prin ceea ce se numeşte hipercorectitudine —. exchiva. la estorca în loc de extorca influenţa lui a stoarce. excorta. espresso. excară. excalada. exter. expressus. şi variante ca extingtor. escorta. escapadă. distrat. excapadă. eschiva. dar. din păcate. escalada. inclusiv surescitaţie. iar la inestricabil în loc de inextricabil influenţa lui a strica (manifestată şi asupra sensului acestui adjectiv. Fenomenul are. o mare răspîndire la s precedat de e şi urmat de consoană. escală. explanadă. estingtor pentru substantivul extinctor). escadron —. estinctor şi (in)estingibil în loc de extinctor şi (in)extingibil se poate presupune influenţa verbului a stinge (cf. excalator. s urmat de o consoană este transformat uneori în grupul [ks] în cuvinte ca distins. cf. din care nu te poţi descurca”. pronunţate greşit [dikstins]. spunîndu-se (şi scriindu-se) greşit excadră — şi excadrilă. dar espressivo ca italienism în terminologia muzicală. Tendinţa de reducere a grupurilor de (multe) consoane explică şi grafia bizară misgril. fără justificare. cum cred unii). extradă. înlocuirea lui x (= [ks]) cu s se poate datora şi apropierii făcute între un neologism şi un cuvînt vechi. Există şi în limba actuală cuvinte înrudite cu rădăcina pronunţată şi scrisă diferit din cauza etimologiei directe diferite: expres < fr. poziţie în care intervine şi analogia cu prefixul ex-. express şi exprès. extompa. excalop. dar espresso “aparat de preparare rapidă a cafelei” < it. dintr-un meniu de restaurant. de reţinut că sensul exact al lui inextricabil este “foarte complicat. x în excita — şi derivatele sale sufixale. mai cunoscut: de exemplu. escamota. excadron —. dixtrat). mixed-grill. escroc — şi . greşite. escară. exhatologie.Ortografie pentru to\i 161 care cea mai cunoscută este nesplicată = neexplicată din Epigonii). excală. nu “care nu poate fi distrus sau stricat”. [dikstrat] (şi scrise dicstins.

Pe de altă parte. cu exs. exicator. se manifestă şi aici tendinţa de reducere a grupului de trei consoane. ca substantivele text şi test. extirpa. spune. Pe de o parte. exspune. substantivul context şi verbul (ind. cu sau fără modificarea lui s. Greşeala opusă se întîlneşte uneori la cuvinte în care vorbitorilor li se pare că trebuie să existe un s după ex-: grafii ca exspira. fascism): din această categorie fac parte pronunţări de tipul [ekşčelent]. eshatologie. exudat. expus — e spus). între altele. excepta — şi excepţie. ester. excepţional —. excela — şi excelent. Ea se explică atît prin hipercorectitudine. O situaţie specială este cea în care prefixul ex. În cuvintele în care ex.este urmat de consoana [č] (din secvenţele scrise ce.. faşcism pentru scenă. chiar dacă în pronunţare nu se disting clar cei doi s ([eks +s]).este ataşat la un cuvînt care începe cu s: cuvintele exsangvinotransfuzie. există variante cu [kş] în loc de [ks]. deci pronunţări de tipul [esčelent] .(inspira şi respira. estompa. 1 sg.) contest. stoarce). exudaţie. excelenţă —. care are mai multe rezultate: a) dispariţia lui k.162 Mioara Avram escrocherie —. esperanto. stîrpi. Distincţia între x (= [ks]) şi s urmate de consoană trebuie respectată. excitat se produc diverse abateri de la pronunţarea literară cu secvenţa [ksč]. ci): excedent. exces. deci nu exangvinotransfuzie. excipient. dubletele etimologice expune şi spune (cf. prez. exsudat “secreţie” şi exsudaţie “transpiraţie” trebuie scrise astfel. extorca. estropiat. expune. exstirpa sau exstorca în loc de expira.. esplanadă. espadrilă. estradă. cît şi prin apropierea de verbe înrudite cu s. exsicator (aparat de laborator). excentric.. explicabile prin influenţa exercitată de consoana următoare (fenomen asemănător cu cel care se petrece în variantele şcenă. şi pentru că ea serveşte uneori la deosebirea unor cuvinte paronime.

dispariţia atît a lui k. Tamariske. în pronunţări de tipul [ečelent] explicabile prin faza precedentă (fenomen asemănător cu cel care apare în varianta acepta pentru accepta). c) mai rar. Pronunţarea literei x în cuvinte nu trebuie confundată cu numele ei. neînregistrat în dicţionare. cu reducerea grupului ksc > ks). Pornind de la notaţia prin x a unei necunoscute dintr-o ecuaţie algebrică. iar escalop (< fr. În cîteva cuvinte se produc confuzii între grupurile consonantice [ks] (= x) şi [sk]: substantivul asterisc (< fr. Scrie-l mai clar pe x!.Ortografie pentru to\i 163 sau [eşčelent]. tamarix). de obicei majuscula X substituie nume proprii: în oraşul X. astérisque) are varianta. (a icsa “a anula un text dactilografiat prin scrierea suprapusă a mai mulţi x”. 6. cetăţeanul X şi de aici s-a ajuns la formaţia X-ulescu. în propoziţii referitoare la scriere (Lipseşte un x. escalope) se întîlneşte scris exalop (într-o variantă — hipercorectă — care se poate explica însă şi prin faza excalop. Cele spuse pînă acum cu privire la litera x şi la pronunţarea ei sînt valabile numai pentru ortografia şi ortoepia limbii române (pentru cuvinte comune şi pentru nume proprii de persoană ale . în normă se admite variaţia tamariscă/tamarix (< germ. cît şi a lui s > ş. b) dispariţia lui s > ş în pronunţări de tipul [ekcelent]. De la numele literei x s-a format şi un verb. pronunţată (şi scrisă şi) Icsulescu. 5. litera x este folosită ca substitut de cuvinte. Numele literei x este “ics” şi ea se citeşte astfel cînd este izolată. lat. cînd înseamnă “semn de forma literei x” (pluralul x-uri se citeşte icsuri) sau cînd are valoare de simbol în diferite coduri. Litera x notează un grup de consoane). greşită. asterix. cu valoare substantivală: în enumerarea literelor din alfabet.

Ea se citeşte [h] în spaniolă: de exemplu. al capitalei acestui stat. dar cu statutul unei litere străine (din categoria literelor ä. se pronunţă corect cu [s]. E bine de ştiut că în alfabetul latin folosit de alte limbi litera x are diferite valori şi ca atare în numele proprii neadaptate trebuie citită conform regulilor din limba respectivă. litera y nu constituie o noutate în ortografia românească. adaptată. Ciudad de Mexico. Prin tradiţie noi pronunţăm cu [ks] numele statului Mexic în această formă. întrucît era folosită şi înainte de 1982. ai? Recent admisă în alfabetul limbii române. ô etc. în numele. neadaptat. nu cu [ks] (deci [Brüsél]). ca nume de vin). cu finală consonantică. Mickiewicz (= [Miţkievič]). Grupurile de litere cs şi cz au şi ele valori diferite în unele limbi. Fără a acoperi toate valorile fonetice ale literei i. XXII.). În franceză ea se citeşte uneori [s]: numele oraşului Bruxelles. Czerny. de exemplu: Csáki. Ele trebuie citite [č] (= ci) în nume proprii maghiare şi poloneze. Însăşi denumirea acestei litere drept “i grec” arată că ea este o dublură a literei i. capitala Belgiei. y sau i. un fel de i. litera x trebuie pronunţată însă [h] (aproximativ [Siudá de Méhico]). Xining. Mohács. în numele localităţii Xeres (devenit şi substantiv comun. CUPRINS 164 Mioara Avram unor români sau alte nume proprii adaptate). Tot [s] se citeşte litera x în numele proprii chinezeşti scrise cu litere latine: Xiamen. principalele valori ale literei y se regăsesc printre .

Ea nu se foloseşte deci niciodată la cuvinte din fondul tradiţional (nici la nume proprii tradiţionale). yardang. cherry-brandy. hobby. grizzly. sexy. semiconsoana [í] (vezi omofonele boi. ph = [f] (phylloceras) sau sch = [ş] (Schwyz) etc. şi boy. 1. driverlob. lobbyism. Întrebuinţarea literei y este limitată la neologisme. yoghist —. de obicei cu circulaţie internaţională: yankeu. combinaţii de litere de tipul ch [č] (cherry-brandy). Prezenţa literei y este un indiciu al caracterului neologic sau străin al unui cuvînt/nume propriu şi este în măsură să pună în gardă pe cititor asupra posibilităţii de lectură a acelui cuvînt după reguli ale altor limbi. garden-party. . din cow-boy sau old-boy) şi. de la bou. fairplay. copy-right. lekytos. happy-end. yuan. old-boy. care o are şi ea în neologisme neadaptate de origine engleză. în whisky). dyke. de obicei cu caracter internaţional. yenerit. phylloceras. play-back. yucca. litere duble (grizzly. yatren. Valoarea [aí] nu este necunoscută literei i. lady — şi milady —.Ortografie pentru to\i 165 acestea. Litera y se foloseşte în următoarele categorii de cuvinte: a. diftongul [aí]. de exemplu în copy-right [kopiraít]. ele sînt: vocala [i]. hobby). roylon. yoga — şi derivatele yoghin. rotary. de altfel. drive [draív] şi driver. by-pass. mai rar. În neologisme neadaptate. ylang-ylang. folosirea literei y este adesea asociată cu alte grafii mai mult sau mai puţin specifice neologismelor şi numelor proprii străine: literele k şi w (de exemplu. pl. cow-boy. rhyton. permalloy. yohimban şi yohimbină. la nume proprii străine şi la derivate ale acestoră. În mod excepţional apare în unele nume proprii româneşti de origine străină. yen. disc-jockey. yeoman.

166 Mioara Avram

spray, sulky, tory, whisky.
b. În derivate (prin afixare sau prin conversiune) de la nume
proprii: yală, yeatmanit, yemenit, yorkian, ypresian, yterbit,
yterbiu, yterit, ytrit, ytriu, ytrocerit; byronian, ceylonez, debye,
henry, kenyan, keynesism, newyorkez, paraguayan, taylorism,
uruguayan, willy-willy.
c. În abrevieri şi simboluri: Y (ytriu), Yb (yterbiu), yd (iard),
dy (disprosiu), dyn (dină).
În timp ce unele dintre ele corespund scrierii cu y şi a cuvintelor
de bază (yterbiu, ytriu), alteori se scrie y numai în abrevierea sau
simbolul unui cuvînt scris cu i: vezi yd şi iard, dy şi disprosiu, dyn
şi dină.
Explicaţia acestei neconcordanţe stă în caracterul internaţional al
abrevierilor/simbolurilor respective.
d. În nume proprii străine:
— toponime: Yale, Yemen, York, Yorkshire; Ceylon, Conakry,
Guyana, Kenya, New York, Paraguay, Sydney, Uruguay etc.;
— antroponime: Yeats, Young, Yourcenar; Báthory, Byron,
Goya, Meyer, Nagy, Vigny etc.
e. În nume proprii româneşti:
— toponime provenite din antroponime: Ady Endre, Saligny;
— antroponime nume de familie; cele mai multe de origine
străină, după dorinţa purtătorului: (Spiridon) Yorceanu, (Anatol)
Baconsky, (Jacques) Byck, (Paul) Gusty, (Alexandru) Myller,
(Theodor) Pallady, (Mihail) Pascaly, (Anghel) Saligny.
Uneori acelaşi nume este scris atît cu i, cît şi cu y, fie cu referire la
aceeaşi persoană: (Zenaida) Pally/Palli, fie cu referire la persoane
diferite: Paul Gusty, dar Dimitrie Gusti. Fiul lui Carol Popp de Szathmáry
semna (Alexandru) Satmari.

Ortografie pentru to\i 167

f. În cuvinte — mai ales nume proprii — transliterate din
alfabetul grecesc, care de obicei au paralel şi o variantă adaptată,
cu i: de exemplu, Dionysos şi Dionisiu, Aischylos şi Eschil,
Lysimachos şi Lisimah, Scylla şi Scila, Styx şi Stix, Tyr şi Tir.
2. Valorile fonetice ale literei y diferă, în general, atît după
vecinătăţile şi poziţia ei în cuvînt, cît şi — mai ales la numele proprii —
după originea cuvîntului în care se găseşte.
a. Se scrie y şi se pronunţă vocala [i] în următoarele contexte:
— la început de cuvînt + consoană (ylang-ylang, ypresian,
yterbiu);
— între consoane: lekytos; Byck, Myller;
— între o consoană şi o vocală: kenyan, lobbyism;
— la sfîrşit de cuvînt după consoană: henry, sexy, tory;
Baconsky, Pallady.
b. Se scrie y şi se pronunţă semiconsoana [í]:
— la început de cuvînt + vocală, cu care [í] formează un
diftong ascendent (yankeu, yemenit, yoga, yucca, Yorceanu);
— la început de silabă după vocală şi + vocală, cu care [í]
formează un diftong ascendent (paraguayan, uruguayan);
— după vocală, cu care [í] formează un diftong descendent,
şi + consoană (old-boys pl., roylon);
— la sfîrşit de cuvînt după vocală, cu care [í] formează un
diftong descendent (disc-jockey, fairplay, old-boy, spray).
c. Se scrie y şi se pronunţă diftongul [aí] după consoană în
unele cuvinte de origine engleză: by-pass, Byron şi byronian (silaba
by pronunţată [baí] ); Dyke şi dyke (pronunţate [daík]).
d. În numele proprii străine y poate avea şi alte valori, de
exemplu:
— marcă a caracterului palatal al consoanei precedente în

168 Mioara Avram

nume maghiare: Balvanyos (silaba -nyos pronunţată [ńoş]), Nagy
[nôĺ];
— [î] în unele nume poloneze: Bytom, Lysa Gora, Olsztyn;
— [ü] în nume daneze: Nyrop şi suedeze: Rydberg;
— [ă] în unele nume englezeşti: Byrd.
Este evident că pentru pronunţarea corectă a cuvintelor scrise
cu y — mai ales a numelor proprii — este necesară fie cunoaşterea
etimologiei lor (şi a regulilor din limba de origine), fie cunoaşterea
indicaţiilor ortoepice din dicţionare speciale.
3. Uneori litera y este folosită în cuvinte pentru care normele
actuale recomandă altfel de scriere.
a. Nu se scrie y, ci i, în neologisme adaptate, ca iac, iaht,
iard, idiş, iod/iot, iolă, iperită, iurtă; dandi, derbi, dinam, dină,
hidrant, hipi, hochei, mirt, piramidon, rugbi, simpozion, vinil,
volei, toate formaţiile cu prefixele hiper- (hipercritic, hipertrofie
etc.) şi hipo- (hipogastru, hiposulfit etc.) şi cele cu elemente de
compunere ca dis- (dischinezie, distrofie etc.), hidro- (hidrargir,
hidrodinamic etc.), psiho- (psihologie, psihoterapie etc.), tipo-
(tipografie, tipometru etc.), xilo- (xilofon, xilografie etc.). Se scriu
de asemenea cu i numele proprii Iugoslavia (şi iugoslav), Savoia
(şi savoiard), Siria (şi sirian), Tokio (şi tokiot).
Nu se recomandă scrierea cu y în prenumele româneşti. Se
scrie deci i în Lidia, Mia, Olimpia, Olimpiu, Silvia, Silviu şi în
hipocoristice ca Adi, Ani, Cati, Cristi, Didi, Eti, Lili, Mimi, Miţi,
Neli, Nuţi, Pusi, Puşi, Riri, Ştefi, Tili, Titi, Vali, Vivi, Zizi.
Variantele grafice cu y ale unor asemenea prenume — ca, de altfel, şi ale
numelor de familie româneşti, de exemplu Ursaky în loc de Ursachi — sînt
o dovadă de snobism.
b. Nu se scrie y, ci ai, în neologisme adaptate, ca nailon.

CUPRINS

Ortografie pentru to\i 169

XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?
Alegerea între scrierea unei singure litere şi repetarea ei pune
probleme diferite, cel puţin în parte, după cum este vorba de
litere care notează vocale (şi semivocale sau semiconsoane) ori
de litere care notează consoane.
1. Dublarea (sau triplarea etc.) unei litere care notează o vocală
corespunde de obicei unor realităţi fonetice: fie pronunţării
distincte în hiat (în silabe diferite) a două vocale identice, fie
pronunţării unei vocale lungi; dublarea poate fi însă şi lipsită de
valoare fonetică.
a. Repetarea — în pronunţare şi în scris — a unei vocale şi
litere corespunzătoare poate avea loc la întîlnirea unui formant
(prefix sau element de compunere) terminat în vocală cu un cuvînt
(temă) care începe cu aceeaşi vocală: contraatac, paraaldehidă,
supraalimenta, ultraaglomerat; neeuclidian, reedita, preexista,
teleenciclopedie; antiimperialist, toxiinfecţie; coopera — şi
familia: cooperant, cooperativă, cooperativiza, cooperator,
cooperaţie —, microorganism etc. sau la întîlnirea unei teme
terminate în vocală cu un afix flexionar (desinenţă, sufix verbal)
sau lexical care începe cu aceeaşi vocală: creez, licee; aliniind,
fiind — şi fiindcă —, fiinţă, scriind, scriitor; asiduul, atuuri,
vacuum — şi familia: vacuumare, vacuummetru — etc.
Secvenţele ee, ii, uu se pronunţă de obicei [eíe], [iíi], [uůu]. Vezi şi IV, VIII.
Mai rar, o repetare de acest fel are loc în rădăcina unor cuvinte
(aalenian, feerie, gheenă, alcool) sau în structura unor elemente
de compunere ca noo- (noocraţie, noologie, noosferă), oo-
(oogeneză, oolit, oosferă etc.) sau zoo- (epizootie, zoologie,
zooparc, zootehnie etc.), ultimul folosit şi independent (zoo).

170 Mioara Avram

Cînd un asemenea element de compunere se combină cu o temă care
începe cu o- nu se ajunge totuşi la trei o, producîndu-se o contragere a doi
dintre ei: zoonim, zoopsie.
Este nejustificată repetarea vocalei/literei e, respectiv o, în rădăcina
cuvintelor prerie (nu preerie!) şi proroc, prorocesc, proroci (nu proo-!) sau
în formaţia prefixală copreşedinte (nu coopreşedinte!).
Variantele fonetice şi grafice cu o singură vocală/literă corespunzătoare
(de tipul alcol, coperativă, fincă sau finţă, zologie) sînt incorecte.

Pentru ee vezi şi IV, iar pentru ii VIII.
b. Repetarea unei litere care notează o vocală poate
constitui un mijloc de marcare a cantităţii, în speţă a naturii
lungi a acestei vocale; fenomenul este specific cuvintelor
exclamative prin natura lor (interjecţii) sau folosite în enunţuri
exclamative (afective şi imperative). Litera care notează o
vocală lungă poate fi scrisă numai de două ori (interjecţiile
ii, dii, ee, pfii etc., variante ale lui i, di, e, pfi; Ajutoor!, Săriiţi!;
buun “foarte bun”, biine “foarte bine”; Stăăteam şi eu ca
prostu; Zăău?), sau de trei ori (interjecţiile aaa, iii, variante
ale lui a, i; biniiişor sau miiic < mic; Ce faceee?; Daaa) şi
chiar de mai multe ori, în situaţia cuvintelor din enunţuri
afective: gaaaata!; Taaaare mi-i poftă!).
c. Dublarea fără valoare fonetică a unei litere care notează o
vocală se întîlneşte în mod excepţional în nume proprii româneşti
şi în eventualele derivate de la ele. De exemplu, se scrie aa şi se
pronunţă [a] în numele scriitorului (Vasile) Aaron şi al
mitropolitului Varlaam.
Nu e necesară dublarea lui i din numele proprii Isac, Isus.
d. Dublarea unei litere care notează o vocală se poate datora,
în nume proprii străine şi în neologisme neadaptate, unor reguli

Ortografie pentru to\i 171 ortografice străine. Secvenţa grafică ii corespunde vocalei [i] urmate de semiconsoana [í] în cuvinte ca argintii. Vezi şi V. iar secvenţa grafică iii vocalelor [i-i] — rostite de obicei [iíi) — urmate de semiconsoana [í] în cuvinte ca argintiii. întîrzii. Repetarea literelor e. ideea etc. Vezi şi VIII. asiduu. Secvenţa grafică ee corespunde vocalei [e] urmate de semiconsoana [í] în cuvinte ca agreează. perpetuu. u (dublarea tuturor acestora şi triplarea numai a literei i) se poate datora şi dublei valori fonetice a acestor litere. în primul caz. (mă) sfiii. u) sau/şi semivocale (e). egeean. Medeea etc. creează. ştii. care notează atît vocale. Doroteea. Triplarea unei litere care notează o consoană are totdeauna valoare fonetică. 3. 2. i. Dublarea unei litere care notează o consoană poate corespunde sau nu unei realităţi fonetice. după regulile limbii engleze. superfluu. redînd exclusiv natura lungă a unei consoane unice. . încontinuu —. reziduu. şi în nume proprii precum Coreea — şi coreean —. Secvenţa grafică uu. cît şi semiconsoane (i. aleea. marcînd un anumit fel de lectură: de exemplu. de pronunţarea unei consoane lungi sau de succesiunea a două consoane diferite. poate fi vorba de repetarea aceleiaşi consoane (în silabe diferite). Crimeea. care după normele în vigoare ar trebui să aibă valoarea [u-u] în cuvintele ambiguu. continuu — şi discontinuu. ee pentru [i] în feedback [fid-bec] sau oo pentru [u] în boom [bum]. redă de obicei pronunţarea [uů].

înnoda. în compuse populare cu ăl şi cel + -lalt (ăllalt. în variantele cu un singur -n-. Iau naştere astfel următoarele secvenţe grafice şi fonetice: bb: rar.). fotogrammetrie —.(subbibliotecar). rr: în derivate cu prefixele hiper. ohmmetru. înnălţa.). interregn) şi super. Se scrie însă m în comemora (nu comm. înnopta. înnisipa. în derivate sau compuse cu sub. . înăclăi şi înăduşi s-au fixat. înnegura.. Înăbuşi. înnăscut.. transsiberian. transsubstanţiere.(hiperrealist). înnegri. înnoroi şi derivatele lor) şi într-un singur derivat cu in- (innavigabil). înnora. răsstrăbun). Se scrie însă b în subraţ. variantă a lui ălălalt. înnainte. numeroase. Dublarea lui n este nejustificată în cuvintele neanalizabile printr-o temă cu n-. variantă a lui celălalt). prin tradiţie. Dublarea — în pronunţare şi în scriere — a unei consoane şi litere corespunzătoare poate avea loc la întîlnirea unui formant (prefix sau element de compunere) terminat în consoană cu un cuvînt (temă) care începe cu aceeaşi consoană. kilogrammetru. inter- (interregional. înnemuri. înnoi. Tot cu un singur n se scriu conaţional şi inova. ss: în cele mai multe derivate cu trans..172 Mioara Avram a.).(superrefractar).(răssec. ll: rar. transsudat) şi în cîteva derivate cu răs.. de aceea variantele grafice de tipul dinnainte. nn: în derivatele. înneca sau înnota sînt incorecte. cellalt. înnărăvi. subrau (nu subb. înnămoli... mm: în compuse cu -metru şi derivatele lor (fotogrammetru — şi fotogrammetric. vacuummetru). înnebuni. înnăcri. imemorial (nu imm. cu prefixul în. înnobila.(înnădi.(transsaharian.

Ortografie pentru to\i 173

Dintre derivatele cu trans- de la cuvinte cu s-, se pronunţă şi se scrie cu
un singur s, prin tradiţie, transcrie. Prefixul răs- se confundă de obicei cu
ră- înaintea unui s-: răsuci, răsufla; se poate face distincţie totuşi între
răsuna şi răssuna (Am sunat şi am răssunat).
tt: în derivate cu prefixul post- (posttonic, posttraumatic) şi
într-un compus cu port- (porttabac).
b. Repetarea unei litere care notează o consoană poate
constitui un mijloc de marcare a pronunţării prelungite a unei
consoane continue (r, s, ş, z) sau a măririi fazei de ţinută a unei
consoane oclusive (m); acest fenomen este specific interjecţiilor,
dar are loc şi la alte cuvinte în contexte exclamative sau/şi pentru
redarea valorii de superlativ absolut. Litera care notează o
consoană lungă poate fi scrisă numai de două ori (în interjecţiile
brr, prr şi sst, variantă a lui st) sau de trei ori (în interjecţiile şşş
şi bîzzz, pîrrr, variante ale lui bîz, pîr) şi chiar de mai multe ori
în situaţia cuvintelor cu întrebuinţare contextuală exclamativă
sau/şi superlativă (Ccanalia!, Inffamul!, Mmarş!, Mmizerabile!,
nnemaipomenit, sssplendid, Vorrrba!).
c. Dublarea literei c înainte de e, i corespunde succesiunii
a două consoane diferite [kč] în cuvinte ca accelera, accent,
accepta, acces, accidenta, boccea, buccinator, ciubucciu,
coccis, occident, occipital, succes, succint, vaccin şi în
toponimul Isaccea.
Variantele fonetice de tipul [ačepta] sînt greşite. Se scrie corect numai
c (= [č]) în cuvîntul bacil (nu baccil) şi în elementele de compunere bacili-,
bacilo-. Pentru grafia cu cc = [č] în soccer vezi d.
Litera g nu se dublează niciodată în condiţii asemănătoare.
Se scrie corect numai g (= [ę]) în cuvintele sugera, sugestie (nu suggera,
suggestie). Pentru grafia cu gg = [g] în loggia vezi d.

174 Mioara Avram

d. Dublarea fără valoare fonetică a unei litere care notează o
consoană se întîlneşte în următoarele situaţii:
— în neologisme neadaptate, de obicei în poziţie
intervocalică (babeurre, babbit, loggia, rummy, sgraffito,
soccer, zeppelin) sau la sfîrşit de cuvînt (loess, gauss, watt),
în mod excepţional înaintea unei consoane (quattrocento,
rickettsii; cf. şi mass-media);
Finalele ss, tt de la singularul substantivelor masculine alternează la
plural cu consoanele simple ş, respectiv ţ: gauss — gauşi, watt —waţi.
Intervocalicul zz are valoarea [ţ] în italienismele din terminologia muzicală
mezza-voce, mezzo-forte, mezzo-piano, mezzo-soprană, pizzicato şi din
terminologia gravurii mezzo-tinto, precum şi în pizza.
Nu se dublează consoana intervocalică din casă “casierie, seif”, masă
“mulţime”, rasă “grup biologic” (la care scrierea cu -ss-, recomandată în
1904, este abolită în 1932), corida, hipism, moto, siroco, nici consoana finală
din bos, stres (intervocalică în forma articulată bosul, stresul şi în derivatele
stresa, stresant).
La unele cuvinte pentru care se admit cîte două variante — adaptată şi
neadaptată — deosebirea poate consta în absenţa/prezenţa consoanei duble:
golgheter/goal-getter; şiling/shilling. Sufixul neologic românizat este -isim,
cu un singur s (generalisim, rarisim etc.), dar sufixul italian din terminologia
muzicală -issimo se scrie cu ss: fortissimo, pianissimo.
— în nume proprii străine şi în derivatele lor: toponime ca
Andorra (şi andorran), Bissau, Bruxelles (şi bruxellez), Ottawa,
(La) Valletta; antroponime ca Hess (şi hessian), Russell (şi
russellian);
— în nume proprii româneşti (antroponime), conform dorinţei
purtătorilor: prenume ca Anna, Marietta, Pussi, Sabba
(Ştefănescu), Stella; nume de familie ca Alessandrescu, Bolliac,
Filotti, Lecca; Massim, Mille, Millo, Nottara, Pann, Philippide,
Pillat, Rosetti, Tattarescu, Tell, Zirra, Zotta.

CUPRINS

Ortografie pentru to\i 175

Secvenţa zz are valoarea [ţ] în Negruzzi.
Dacă în numele de familie ale unor personalităţi dublarea consoanei
este respectată mai ales în virtutea tradiţiei, la prenume şi la numele de
familie fără istorie acest fenomen nu are justificare; el denotă de obicei
snobismul purtătorilor.

XXIV. Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată
Scrierea unor litere în vecinătate imediată este uneori total
nepermisă, iar alteori limitată fie la anumite cuvinte sau categorii
de cuvinte, fie la anumite poziţii în cuvînt.
Unele succesiuni grafice nepermise corespund unor succesiuni
fonetice imposibile în limba literară, cel puţin. În această categorie
intră, de exemplu, succesiuni ca iă (atît cu valoarea [iă], cît şi cu
valoarea [íă]) sau zp şi pz.
Alte succesiuni grafice nepermise corespund unor succesiuni
fonetice posibile. Aşa sînt, pe de o parte, succesiuni grafice
nepermise din considerente de simplificare şi de analogie sau
consecvenţă în cadrul sistemului ortografic, ca iea = [iía], şi, pe
de altă parte, succesiunile grafice inacceptabile din considerente
etimologice, ca wă (fie cu valoarea [vă], fie cu valoarea [ůă]) sau
ghy (=[ĺi]).
Opuse acestora din urmă sînt succesiunile grafice permise —
în anumite limite — care corespund unor succesiuni imposibile
din punct de vedere fonetic dacă se acordă literelor în cauză
valorile lor curente. În această situaţie sînt numeroase succesiuni
grafice care aparent notează grupuri constituite dintr-o consoană
sonoră urmată de una surdă (bc, bf, bp, bs, bt, bţ) sau dintr-o
consoană surdă urmată de una sonoră (cd, cv; sb, sd, sg, sj, sv),

176 Mioara Avram

deşi în realitate pe plan fonetic se produc asimilări, de obicei sub
influenţa celei de a doua consoane, aşa încît una dintre cele două
litere ale grupului are altă valoare decît cea obişnuită: de exemplu,
b are valoarea [p] în grupuri de tipul bc (abces, obcină,
subcarpatic, subchiriaş etc.), bt (dedesubt, obtuz, subtil), bţ
(abţine, subţire).
l. Succesiunile grafice total nepermise sînt de diverse feluri.
a. Unele notează sunete incompatibile din punct de vedere
fonetic:
— iă: Nu se scrie, de exemplu, nici liniă (perf. s. 3 sg.) sau
liniăm (ind. prez. 1 sg.) în flexiunea verbului a linia, nici tăiă sau
tăiăm în flexiunea verbului a tăia, ci numai -ie, -iem.
— iea monosilabic: Nu se scrie nici întemeiează sau trăiească,
nici îndoieală sau vasluiean, întrucît în pronunţare există o singură
semiconsoană [í], deci diftongul [ía], scris ia. Vezi şi X.
— Litere care notează anumite consoane sonore + consoane
surde, anume grupurile dc, df, dp, dş; jc, jf, jp, jt şi zc, zf, zp, zt.
Nu se scrie deci lodcă, podcap, podcoavă, vodcă, ci lotcă,
potcap, potcoavă, votcă.
— Litere care notează anumite consoane surde + unele
consoane sonore, anume grupurile cb; fb, fz; pd, pg, pv, pz; şb,
şd, şg. Nu se scrie deci vraşbă — şi învrăşbi —, aşişderea,
odăşdii, şgheab — şi înşgheba —, poşghiţă, ci vrajbă, învrăjbi,
aşijderea, odăjdii, jgheab, înjgheba, pojghiţă.
Succesiunile grafice fd, fg, sv, şv şi tb, td, tj, tv sînt însă parţial permise,
deşi pronunţarea lor este mai curînd [vd], [vg], respectiv [zv], [jv], [db] etc.:
vezi e şi 2.
Succesiunea grafică tz este permisă numai cu valoarea excepţională [ţ],
în neologisme neadaptate, nume proprii şi derivate ale acestora, de exemplu
hertz, wurtzit; altminteri se scrie, de exemplu, podzol, nu potzol.

Ortografie pentru to\i 177

— Litere care notează consoane nesonante + x. Interesează în
mod special caracterul inacceptabil al secvenţelor grafice cx, hx şi
gx; vezi şi XXI.
b. Altele conţin litere între care există o incompatibilitate
etimologică. În general, literele k, q, w, y, specifice elementelor
străine recente din vocabular, nu se asociază cu litere specific
româneşti, ca ă, î, ş, ţ sau grupul gh; cuvintele scrise cu k, q, w, y
pot conţine literele ă, î, ş, ţ în afixe (de exemplu, kenyană,
wolframică, yoghistă; kilometrînd) şi în alternanţe ale temei (de
exemplu, waţi), dar nu în succesiune directă cu cele dintîi. Nu
sînt acceptabile deci succesiunile:
— kă, kî, kţ şi ăk, îk, ţk;
Pentru kş şi şk vezi 2.
— q(u)ă, q(u)î şi ăq(u), îq(u), şq(u), ţq(u);
— wă, wî, wş, wţ şi ăw, îw, şw, ţw;
— yş, yţ şi ăy, îy, şy, ţy; chy, ghy.
c. Unele succesiuni grafice pentru care există corespondente
fonetice sînt nepermise de convenţia sistemului ortografic. Aşa
sînt succesiunile:
— cs sau ks + consoană: Pentru o asemenea secvenţă s-a stabilit
notaţia unică prin x a grupului [ks]: text şi context, subtext (nu
tecst sau tekst).
— iea bisilabic: Pentru pronunţareaí [iía] se consideră suficientă
notaţia ia, ca şi ie pentru [iíe]; nu se scrie deci nici bucuriea, familiea,
nici liniează, priească, nici fiească, sfieală. Vezi X.
d. Alte succesiuni grafice pentru care de asemenea există, la
unii vorbitori, corespondente fonetice sînt nepermise din motive
etimologice sau/şi morfologice: e cazul succesiunii şce, variantă
incorectă a lui sce (scenă, sceptru; basce, fresce).

bţ se întîlnesc în mai multe neologisme (obtuz. Se scrie anecdotă. subterfugiu. altul funcţional (distincţia între cuvinte comune şi nume proprii.şi răz-/răs-. Pentru bf şi bp vezi c. dar dezdoi. succesiunile grafice bt. sv. izbuc. subscrie. jurisdicţie. Vezi şi XIX. Se scrie corect asbest. dezbrobodi. Vezi şi IV. . sj. corecte în unele situaţii (vezi 2). abţibild.178 Mioara Avram Succesiunea şce este corectă în nume proprii străine: de exemplu. absolvi. idee. a. Astfel. Limitarea unor succesiuni grafice la anumite cuvinte sau categorii de cuvinte ţine seama de trei criterii: unul istoric (distincţia între cuvinte tradiţionale şi neologisme). Unele litere care notează consoane surde + consoane sonore: cd. iz-/is. dar răzvrăti. şv. Se scrie corect abces. absint. Unele litere care notează consoane sonore + consoane surde: bc. (nu şi femee sau întemeez). subtil. sv. subţire). Unele succesiuni grafice sînt total nepermise numai în anumite contexte. sg. obţine. absorbi. succesiunile grafice sb. abhora. Uneori este vorba numai de o preferinţă pentru neologisme. De exemplu. subteran. Saltîkov-Şcedrin. sveter. la fel. observa. voesc).. dar migdală. răzbuna etc. subsecvent. e. abţine. sgraffito. Vezi şi III. răzda. sd. dar numai dezbina. bh. canoe (nu şi voe. absidă. sînt incorecte în cuvintele formate cu prefixele des-/ dez-. izdat. bs. răzgîndi. dar dezgropa. 2. abstract. sg. oe: aloe. absent. sb. sd. sj. cv. dar şi în cuvinte tradiţionale (dedesubt. resorbţie). melopee etc. cu care se grupează şi derivatele acestora) şi celălalt de structură (distincţia între cuvinte simple şi cuvinte analizabile: derivate/forme flexionare cu afixe sau cuvinte compuse). alee. cz. Sînt limitate la neologisme următoarele secvenţe grafice: ee: agreez. N.

subprefect etc. disjunct. Mai multe litere care notează consoane surde + consoane sonore: cg (în caicgiu). xs: exsicator. subvenţie etc. şvarţ. postpune). subpolar. postsincronizare). sgraffito şi transgresa. td (în portdrapel. exstrofie. Numeroase secvenţe constituite din litere care notează consoane de acelaşi fel din punctul de vedere al absenţei/ prezenţei sonorităţii: bg (în subgrindă. sz (în deszăpezi şi deszăvorî). marxist.). dv (adverb. şvaiţer. c. rădăcină) următoarele secvenţe: iia: diiamb. bp (în subpămîntean. element de compunere. şvăboaică —. stp (postpalatal. iî: nemaiîntîlnit. nu jv. stf (postfaţă). (r )tp (portperie). postdata). zc (în ovăzcior). şvemer. element de compunere. zvon. sangvin) şi cv < qu (delincvent. postcalcul). tj (în portjartier). În cuvintele tradiţionale se scrie z: zbate. Sînt limitate la nume proprii sau/şi la derivate ale acestora succesiuni ca: rx: marxism. în speţă la întîlnirea între finala unui prim constituent (prefix. Vezi şi XXI. Sînt limitate la cuvinte analizabile.). Se scrie şv. (r )th (porthartă). glasvand şi transvaza. zbor. (r sau s)ts (portsabie. rădăcină/temă) şi iniţiala celui următor (sufix lexical. dar bogză. sş (răsştiut). tg (în botgros). dar în neologisme (şi) s: aisberg.). transborda. zdup. (r)tţ (portţigaret) etc. Vezi şi VIII. b. subfilială). exsudat. jurisdicţie şi transdanubian. şved — şi şvezesc —. şvăbeşte. postscenium. bv (obversiune. Se face deosebire între gv < gu (lingvistică. . nu delingvent). advers etc. Unele litere care notează consoane sonore + consoane surde: bf (în subfebril. subgrup).Ortografie pentru to\i 179 eczemă — şi eczematos —. gş (în tîrgşor). în şvab — şi şvăbesc. (r sau s)tc (portcuţit. sveter. svastică. (s)tş (postşcolar). zgardă.

disjunct. iar altele atît în cuvinte analizabile. bn (abnegaţie. nzdr (înzdrăveni). subteran. f. e. sd în jurisdicţie şi Hasdeu. postverbal). absolvi. rstn (vîrstnic). Unele secvenţe grafice cu sferă limitată de acceptabilitate se întîlnesc atît în neologisme. portvizit. De exemplu. molitvă). Este limitată la forme flexionare cu anumite structuri. creăm. hertz. eî (neînsemnat. d. wurtzit. succesiunea grafică tv. creînd). nscr (înscripţie. reîncepe. ptspr (optsprezece). creări etc. admite). mai exact la întîlnirea între finala rădăcinii/temei şi desinenţă sau sufixul gramatical. agreez. cît şi în nume proprii şi derivate ale acestora: de exemplu. înscrie). transdanubian.180 Mioara Avram Secvenţe constituite din litere care notează consoane sonore + consoane sonante: bm (submarin. subnutri etc. agreînd. secvenţa eă: agreăm. altele cumulează statutul de neologisme şi pe acela de forme flexionare analizabile: de exemplu. excepţională în cuvinte simple (tverdu. Uneori este vorba numai de o preferinţă pentru cuvinte analizabile. apare în cîteva compuse şi derivate prefixale actuale (patvagon. submina). dm (admira. în care . hasdeian sau tz = [ţ] în kibbutz şi (Nicolae) Kretzulescu. altele atît în neologisme. dn (adnota). cît şi în forme analizabile: de exemplu. Unele cuvinte cumulează statutul de neologisme şi pe acela de cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile (derivate sau compuse): de exemplu. grabnic. fg (afgan şi pilafgiu). obnubila. Secvenţe de mai mult de trei litere care notează consoane: de exemplu. cît şi în cuvinte tradiţionale analizabile: de exemplu.). Secvenţa grafică sd are valori fonetice diferite în neologismul jurisdicţie ([sd]) şi în numele propriu românesc Hasdeu (şi derivatul său).

qu: quarc. evaluez etc.... subtil etc. r. secvenţe alcătuite din litere care notează consoane sonante + consoane nesonante. vacuum etc.n. coopta etc. cf. coreean etc.. b. Secvenţele alcătuite din litere care notează consoane nesonante + consoanele sonante l. br: brînză. a. alee şi aleea.Ortografie pentru to\i 181 reprezintă secvenţa şd [jd]. Sînt limitate la poziţia iniţială şi medială secvenţele grafice: oo: oogeneză. este o excepţie explicabilă. . oblon etc. Limitarea poziţională a unor secvenţe grafice este uneori exclusivă (o singură poziţie permisă).. maquis etc. mb: tumbă. Zoo s.. romb etc.. În poziţie iniţială oe apare cu valori din alte limbi: [e] sau [ö]. alb etc... bt: dedesubt şi dedesubtul. alteori extinsă la două poziţii.. băieţii. abraziv etc. fii şi fiind etc. de exemplu: lb: albie. oe: canoe şi canoea. Sînt limitate la poziţia medială şi finală secvenţe grafice ca: ee: agreez. uu: continuu.. ii: antiimperialist. 3. variantele de scriere şi de pronunţare întîlnite pentru acest nume. de exemplu: bl: blană. bd: răbda şi rabd etc. ue: asidue.

. iar factorii care trebuie luaţi în seamă sînt numeroşi şi diferiţi de la un caz la altul. bş: obşte. bs: absent. bj: abject. CUPRINS 182 Mioara Avram nx: anxios. uşcioară. rl: mierlă. linx etc. c. subţire etc. subşef.. subsemnat etc. A. într-o măsură mult mai mică în cazul altor cuvinte unice (primare sau derivate). observa. ţc: coţcar. pentru că statutul de cuvînt unic (compus) şi delimitarea unui asemenea cuvînt faţă de grupuri — stabile sau nu — sînt interpretabile. bţ: abţibild. f: bc: abces. existenţa sau inexistenţa independentă (în limba actuală) a unui . resorbţie. Un cuvînt sau mai multe? Probleme reale se pun cînd ar putea fi vorba de un cuvînt compus. abţine. subjuga. urla etc. XXV. şci: coşciug. leţcaie (variantă a lui lăscaie). subcarpatic etc. Scrierea cuvintelor compuse este unul dintre cele mai dificile capitole ale ortografiei româneşti: în primul rînd. tipul de compunere. pentru că aici pronunţarea nu poate constitui un reper şi.. rx: marxist. Sînt limitate la poziţia medială următoarele secvenţe grafice. pe lîngă cele de sub 2 b.. obcină. d. rc: morcov şi porc etc. cei mai importanţi sînt gradul de sudură semantică şi morfologică dintre termenii constitutivi. bw: zimbabwean.. în al doilea rînd.

are un rol şi principiul tradiţional-istoric. sintactico-lexical). Sudura morfologică sau ştergerea individualităţii morfologice se manifestă în două feluri: fie în pierderea flexiunii unui termen. Lipsa unor reguli generale care să se bazeze pe un singur principiu face ca practic scrierea corectă a cuvintelor compuse să se înveţe pentru fiecare cuvînt în parte. Orientarea scrierii după comportamentul morfologic este posibilă numai la compusele flexibile. iar uneori intervine şi principiul estetic de evitare a unor cuvinte prea lungi sau a cratimelor în compuse cu mai mult de doi termeni. care ţine seama de flexiune. . cît şi unor grupuri. Pe lingă acestea. stabile sau nu. De aceea există situaţii în care alegerea grafiei corecte trebuie făcută între trei posibilităţi: un compus sudat. mai exact. care ţine seama de sensul cuvintelor şi de legătura sintactică existentă sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. într-un cuvînt. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijate indicaţiile cu rol orientativ. Alegerea între scrierea într-un cuvînt şi cea în două sau mai multe cuvinte comportă două aspecte: cu sau fără spaţiu alb (numit blanc) între termenii constitutivi şi cu sau fără cratimă. 1. scrise cu spaţiu alb între termeni. 2. legată în bună parte şi de un criteriu estetic. În scrierea cuvintelor compuse au deci o largă aplicare cele două principii gramaticale ale ortografiei româneşti: principiul morfologic. şi cel sintactic (sau. de exemplu: botgros nume de pasăre. Pentru scrierea cu sau fără cratimă vezi XXVI A 2 şi B 1.Ortografie pentru to\i 183 termen constitutiv şi tradiţia grafică. care ajută la conştientizarea grafiilor concrete. şi bunăvoinţă faţă de bună-credinţă şi bună purtare). fie în dobîndirea unei flexiuni neaşteptate în anumite structuri. un compus cu cratimă şi un grup de cuvinte. bot-gros epitet şi bot gros grup liber (cf. Cratima poate marca un tip de compuse opuse atît altora scrise împreunat.

bineînţeles. vezi XXVI). bunăvoinţă (art. marxism-leninismul. botgroşi etc.). Regula nu este absolută. bună purtare (art. boturi groase etc. valvîrtejuri etc. genitiv-dativ bune(i) purtări etc. valvîrtej (art. pl. botul gros. . bunăvoinţa.). buna purtare. primăvara.). liberul schimb).). pl. se scriu într-un cuvînt compusele la care în flexiune se modifică numai ultimul termen. pl. verbe compuse din două verbe). liberă practică (art. de exemplu: bot gros (art. pl. Se scriu în cuvinte separate prin blanc grupurile de cuvinte unitare sau aparent unitare din punct de vedere semantic la care în flexiune se modifică amîndoi sau toţi termenii constitutivi. căci printre substantive există şi compuse similare care se scriu cu cratimă (de exemplu. furgăsit). nu şi primul. fluorclormetanul). libera practică). genitiv-dativ bunăvoinţei). decît la compuse în care amîndoi sau toţi termenii constitutivi şi-ar putea modifica forma (substantive compuse din două substantive în nominativ-acuzativ sau dintr-un substantiv şi un adjectiv.184 Mioara Avram a. De regulă. botgrosul. prim-planuri. valvîrtejul. pri- măveri etc. genitiv-dativ primăveri(i).). — verbe: furgăsi (part. Pierderea flexiunii unui termen nu se poate produce. liber schimb (art. fluorclormetan (art. de exemplu: — substantive: botgros “pasărea numită şi cireşar” (art. primăvară (art.

Unele compuse scrise cu cratimă permit anumite disocieri. de exemplu: substantive: deîmpărţit (art. de exemplu. contabil-şef. Cele mai multe probleme de scriere împreunată sau separată apar la compusele din adjectiv + substantiv sau substantiv + adjectiv. bunăvoie. b. vezi XXVI). bună ştiinţă (în cu ~). eventual şi după gen. bun-plac şi bun-simţ. Dobîndirea unei flexiuni explicabile numai prin unitatea compusului se constată la compuse din prepoziţie + substantiv sau din substantiv + prepoziţie + substantiv. şi adverbul bunăoară. cf. bun-gust. mai ales că unele adjective se comportă diferit de la o combinaţie la alta sau chiar în combinaţii cu aceleaşi substantive în situaţii diferite. Regula este că se scriu într-un cuvînt compusele de acest fel la care substantivul final se articulează enclitic sau îşi schimbă forma după număr. scriere separată prin blanc: bună purtare. bunul-plac. şi bună stare “stare bună” (în a fi în ~). bună-cuviinţă. untdelemn (art. demîncarea). . untdelemnul).Ortografie pentru to\i 185 Numeroase compuse cu flexiune similară se scriu totuşi cu cratimă (de exemplu. fără cratimă: bunul său gust. fărădelegea). demîncare (art. bunul-simţ. bunul ei plac etc. situaţie în care se scriu separat. Pentru celălalt vezi 2 a. caz. scriere cu cratimă: bună-credinţă. permit intercalarea adjectivului posesiv sau a pronumelor personale de genitiv. Buna-Vestire. articulate bunul-gust. bună seamă (în de ~). deîmpărţitul). cf. fărădelege (art. bunăvoinţă. Cazul extrem este reprezentat de combinaţia adjectivului bună cu un substantiv (feminin): scriere împreunată: bunăstare “situaţie materială prosperă”. Vezi şi XXVI.

împreună. art. după masă etc. printre. vezi XXVI). pronume (adjective pronominale): celălalt (pl. . cealaltă. laolaltă. conjuncţii: deoarece. Şi această regulă cunoaşte excepţii scrise cu cratimă (de exemplu. celelalte). De la această regulă există unele excepţii: pe de o parte. De exemplu: substantive: mijloc. prepoziţii şi conjuncţii). precum şi la compuse invariabile din clase în general flexibile. uneori. dintru. mujdei. cuminţi). a. 2. numerale: amîndoi. cică. printru. de mîncare. niscai. Se scriu într-un cuvînt compusele care conţin termeni lipsiţi de existenţă independentă — în forma respectivă — în limba contemporană. dintre. pl. substantive sau adjective cu structura adverb + substantiv ori adverb + adjectiv). sînziană. după-amiezi(le). Esenţială este deosebirea faţă de scrierea cu blanc în grupuri nesudate: de împărţit. tustrei. prepoziţii: din. Sudura semantică sau ştergerea individualităţii lexicale se manifestă şi ea în două feluri: fie prin inexistenţa independentă (în limba actuala) a unuia dintre termenii constitutivi. ceilalţi. Orientarea scrierii după gradul de sudură semantică se aplică în special la cuvintele neflexibile (adverbe. deunăzi. după-amiaza. dar şi la unele compuse flexibile al căror prim termen este neflexibil (de exemplu. degeaba. compusele cu elemente de compunere: biogeneză. după-amiază. înadins. precum. adverbe: altminteri. îndeosebi. odinioară. f. pl. împrejur. fie prin faptul că sensul global al compusului diferă de sensurile termenilor constitutivi.186 Mioara Avram adjective: cuminte (pl. prin. cvasiunanim etc.

o ţîră. Atenţie la altădată şi altă dată. cf. prepoziţii: despre. cf. altcum(va). cf. îndelung. Între numeroasele situaţii care necesită atenţie la alegerea scrierii corecte există unele perechi şi serii mai frecvente cu termeni comuni. alteori. altcînd(va). adverbe: departe. alte): Se scriu într-un cuvînt adverbele compuse altădată “odinioară”. alte date). altfel “altminteri” (şi ~ de. conjuncţii: fiindcă. compuse cu elemente separate prin cratimă (pentru acestea vezi XXVI). alt element dat”. în delimitare se ţine seama de legăturile sintactice existente sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. pe alocuri. adjective: cumsecade. uneori cu omofonie totală. cf. a căror scriere trebuie reţinută: a l t (altă. Această regulă serveşte la diferenţierea grafică a compuselor respective faţă de îmbinările mai mult sau mai puţin libere — şi chiar unele succesiuni întîmplătoare — constituite din aceiaşi termeni. altunde(va) şi pronumele compuse altcareva. şi adjectiv + substantiv “altă datare. încît. Toate celelalte grupări cu adjectivele nehotărîte în discuţie se scriu în cuvinte separate prin spaţiu alb: altă dată (locuţiune adverbială “în altă împrejurare. b. pe de alta. astfel şi ~ de). altfel şi alt fel. pl. desigur.Ortografie pentru to\i 187 locuţiuni în care se menţine scrierea separată a unor cuvinte lipsite de existenţă independentă: de-a valma. De exemplu: substantive: preaplin. alte dăţi. şi de altfel “de altminteri”. altce(va). alt fel (adjectiv + substantiv “un fel diferit”. . altcine(va). întrucît. cu alt prilej”. Se scriu într-un cuvînt compusele al căror sens global nu rezultă din suma sensurilor pe care le au termenii constitutivi. altîncotro. alte feluri).

c î t e: Se scriu în cuvinte separate numeralele distributive cîte unu. pe cît. oare. dar de cît = de + cît (De cît timp aştepţi?). ascultător”. întrucît “deoarece. bine mirositor.. încît am îngheţat). dar numai de cît grup liber. priceput exact”. încît “că” (E atît de frig. dar întru cît. ori şi va vezi în continuare. numaidecît adv. dar cu minte prepoziţie + substantiv (de exemplu: cu minte ageră. ascuţită. cîte trei etc. Pentru cîteodată. cîte o dată şi cîte odată vezi d a t ă. întrucît e tîrziu). Atenţie la bineînţeles şi bine înţeles! c î t: decît “numai” (Nu e decît el) sau “ca” (mai mare decît noi). . şi “educat”). cîte doi. binevoi — şi binevoitor —. c u: cuminte adj. evident. adverb + prepoziţie + cît (Îşi aminteşte numai de cît a cîştigat). d a t ă: altădată şi altă dată: vezi a l t. iar dintre cele cu adverbul bine numai binecuvînta — şi binecuvîntare — şi adverbul bineînţeles “desigur. Pentru formaţiile cu nici. Toate celelalte grupuri. multă). întru cîtva.188 Mioara Avram dar de alt fel (pl. “în ce măsură. pentru că” (Plec. în măsura în care” (Nu înţeleg întru cît mă priveşte). de alte feluri)! b i n e: Se scriu într-un cuvînt toate compusele al căror prim termen este substantivul bine: binefacere — şi binefăcător —. bine venit. dar precît. cf. binemerita. chiar stabile. “înţelept. bine înţeles “înţeles bine. al căror prim termen este adverbul bine se scriu în cîte două cuvinte: bine crescut (şi “înalt”. fireşte”. dar în cît = în + cît (În cît timp vine?). “imediat”. dar într-un cuvînt numeralele colective populare cîtetrei sau cîteşitrei. bine cunoscut.

cf. cîtă odată. dar cîte o dată “cîte o singură dată” şi cîte odată “cîte odinioară” (grupare rară şi liberă: cf. “odinioară. totodată (şi totdeodată) adv. locuţiunea adverbială o dată + participiu şi locuţiunea conjuncţională o dată ce “după ce” şi locuţiunea prepoziţională o dată cu “în acelaşi timp cu”. de aici sau de-aici. împreună”. dintr-o dată. dar o dată numeral adverbial (în opoziţie cu de două ori) sau o articol ori numeral + substantivul dată (pl. şi de odată “de odinioară”. brusc. dar tot o dată = adverbul tot + o dată (cu toate valorile lui o dată) şi tot odată = adverbul tot + odată “odinioară”. . “nicicînd”. nici acum). de altmintrelea). nici două date. de altminteri (de altminterea. d e: de abia sau de-abia. dar nici o dată (anumită). dar în dată “în datare” (pl. cît. niciodată adv. cîţi. Cîte odată nu erau altfel!). dar îndeajuns. de aceea sau de-aceea. pe dată “imediat”. “uneori. date) “datare. cf. de altfel şi de alt fel: vezi a l t. dar de o dată (oarecare). dar vreo dată “o dată oarecare” (cf. îndată adv. dar îndeaproape. de exemplu. unele date). element dat”. vreodată adv. cîndva. “brusc”. cîndva”. odată adv. “în acelaşi timp”. şi nici odată “nici odinioară” (~. de acum sau de-acum. “imediat” (şi îndată ce). de nişte date. deodată adv. “uneori”.Ortografie pentru to\i 189 cîteodată adv. de ajuns sau de-ajuns. de aproape sau de-aproape. în date).

formă verbală (de mîncat aş mînca). demîncatul). “odinioară. de mîncat. “mîncare” (cu ~. de felul). de cîte ori (cf. fel de mîncare. de atîtea ori). decît şi de cît: vezi c î t. art. de cu vreme. defel”. dar de mîncare. de cu noapte. numai ultimul. din grabă”. defel adv. de demult “de odinioară”). demult şi demultişor adv. de cum. dar de grabă prepoziţie + substantiv “despre grabă. deloc adv. de cu ziuă). “curînd. vorbim de loc “despre loc”). dar de mult şi de multişor “de mult timp” (întrebarea de cînd?) şi grupuri libere cu de prepoziţie + mult adjectiv sau adverb (de exemplu: aşa de mult. grupuri libere curente alcătuite din prepoziţie + substantiv (de exemplu: a vorbi de mîncare. repede”. de cu (de cu seară. cf. dedesubt(ul) şi de dedesubt(ul). degeaba. n-a spus nimic de mîncat) sau. “nicidecum. demîncarea. dar de fel “de origine” (cf. de mult ce ai lucrat). deasupra. “nicidecum. cîndva” (răspund la întrebarea cînd?. de lîngă. degrabă adv. dar de loc “de origine” sau grup liber = prepoziţie + substantiv (de exemplu: complement circumstanţial de loc “referitor la loc”.190 Mioara Avram de asemenea (de asemeni) sau de-asemenea (de-asemeni). de ce. de curînd. . demîncare şi demîncat. deloc”. de la. substantive compuse populare.

deseară (diseară) adv.. “în seara aceasta”. de odată: vezi d a t ă. deşi.Ortografie pentru to\i 191 deoarece. d i n: dinadins. de sub. de peste. la o parte”. grup liber şi locuţiune. dar de seară prepoziţie + substantiv (de exemplu: haine de seară). deplin adj. ~ lîngă). vorbesc de plin). devale adv. departe adv. (de exemplu: atît de plin. dar de o (şi de-o) parte = de prepoziţie + o articol sau numeral + parte (cf.. adv.. despre. “la mare distanţă”. dar de vale “din vale. de sine stătător. devreme adv. de jos”. negreşit”. “fireşte. adv. dar de vreme “de timp” şi de vreme ce. dar de sigur prepoziţie + adj. de altă parte. dar de plin = de prepoziţie + plin adj. . deocamdată. “complet. de pe ( ~ la. “din sau la timp.. de mai multe părţi). deoparte adv. dar îndeobşte adv. (de exemplu: aşa de sigur). “izolat. dar de parte. desigur adv. “(în) jos”. din afara. de obşte. deopotrivă adv. şi s. perfect”. deodată şi de o dată. de obicei. dar dintr-adins. nu de întreg). nu tîrziu”. grup liber alcătuit din prepoziţie + substantiv (de exemplu: vorbesc de parte.

şi adj. şi adj. pron. dinspre. din preajma. dinapoi şi dinapoia. dar fie care = fie verb sau conjuncţie + care pron. deoarece”. fiecînd adv. . atît în sensul propriu “în exterior. fie ce vreau eu). dar structuri diferite). înadins. dar într-adins. (Fie ce vrei. dar dinafară în locuţiunea adverbială pe dinafară. î n: în adevăr. (de exemplu: în fiece zi). “oricînd”. dar într-adevăr. dar fie ce = fie verb sau conjuncţie + ce pron. din contra (din contră). şi adj. pron. sau s. “pentru că. fie care. cît şi în cel figurat “pe de rost” (Ştie poezia pe dinafară). dindărăt şi dindărătul. (pe) afară” (A rămas pe dinafară). fie ce vrei tu. pl. din moment ce. fie cum vreau eu). dinainte şi dinaintea. dar dat fiind că “avînd în vedere că. dar fie cum = fie verb sau conjuncţie + cum (Fie cum vrei. “oricum” (Lucrează fiecum). dincotro. fie cînd vine). (de exemplu Fie care vrei. fiind: fiindcă conj.192 Mioara Avram din afară “din exterior” (de exemplu: partea din afară). ţinînd seama că” (cu sensuri apropiate. fie căruţe). Fie cînd pleacă. şi adj. dinăuntru şi dinăuntrul. fiece pron. pron.. dincolo. f i e: fiecare pron. fie cum vrei tu. fiecum adv. pron. dar fie cînd = fie verb sau conjuncţie + cînd (Fie cînd vrei. dincoace.

îndeosebi. îndărăt şi îndărătul. dar în cît: vezi c î t. îndelete şi pe îndelete. dar în dată: vezi d a t ă. în grabă. încolo. în contra. încotro şi încotrova. dar în continuu prepoziţie + adjectiv (de exemplu: în continuu progres). înapoi şi înapoia. îndeaproape. îndeajuns. în dreptul. înăuntru şi înăuntrul. îndelung. în curînd. înainte şi înaintea.. înde. încît. în faţa şi în faţă. . în afară şi în afară de. în ascuns şi într-ascuns. în general şi în genere. în loc de. îndeseară. îndestul.Ortografie pentru to\i 193 în afara. încoace. în fine. îndată. în loc să şi în locul. îndemînă şi la îndemînă. încontinuu adv.

dar nici cît = nici adv. “niciodată”. + o numeral. dar într-una “în una”. dar nici de cum = nici adv. . niciodinioară adv. drept”. dar nici cum = nici adv. nici o adj. însemn s. î n t r u: întruna adv. întru cîtva. + prepoziţie + cît (Nu ştie nici de cît ţi-am dat). “deloc. “mereu”. dar în scris “în formă scrisă”. nicidecît adv. înspre. nicicum adv. întrucît. dar nici de cît = nici adv. înscris s. “niciodată”. pron. dar nici odinioară “nici pe vremuri”. “semn distinctiv. în zadar. “deloc”. întru totul. niciodată. “deloc”. (genitiv-dativ nici unei) şi nici adv. nici cum vreau eu). “act juridic. dar nici o dată şi nici odată: vezi d a t ă. “deloc”. dar nici cînd = nici adv. + cînd (Nici cînd era tînăr nu dansa). insignă”. declaraţie scrisă”. + cum (Nici cum vrei tu.194 Mioara Avram în preajma. nicicît adv. în sfîrşit. în schimb şi în schimbul. cu nici un chip”. n i c i: nicicînd adv. în van. dar întru cît: vezi c î t. + cît (Nu ştiu nici cît tine). + pre- poziţie + cum (Nu-mi amintesc nici de cum era îmbrăcat). nicidecum adv. dar în semn prepoziţie + substantiv şi în semn de “ca.

dar oare ce = oare adv.. oareunde adv. oare şi ce. + ce. (Nu ştie nici unde a dormit). (de exemplu. un om oarecare). oare şi cînd. şi adj. oareşicînd. + care pron. oareşicît. orice pron. o r i: oricare pron. oare şi cît.. oare şi cum. dar oare care = oare adv. + cine. + un numeral.. sau s... (Oare care vine? Oare care să fie sau căruţe?). sau s. dar oare cînd = oare adv.pronunţat nesilabic. + cînd. sau s. pron. nici unul pron. dar oare cum = oare adv. dar oare unde = oare adv. oareşice. niciunde adv. pl. oarece pron. cu unele contexte comune: el numai bea “doar el bea” sau “el doar bea. pron. + cum. o a r e: oarecare pron. pl. şi compusele populare oareşicare. şi adj. nu face altceva decît să bea” şi el nu mai bea “el a încetat să bea.. oare şi cine. pron. s-a lăsat de băut”. + unde adv. pron. (Cei care intră ori care ies încuie uşa). dar oare cît = oare adv.. oarecît adv. dar ori ce = ori conjuncţie “sau” + ce (Vrei să pleci ori ce vrei?). + cît. oareşicine. dar ori care = conjuncţia ori “sau” + care pron. oarecînd adv. nici altul). oareşicum. şi adj. pron. n u: numai “doar” (de exemplu: numai el). pron. dar nici unde = nici adv. oarecum adv. cu şi pronunţat silabic şi accentuat (de exemplu: Oare şi cine a rîs te interesează?). şi nici adv. sau s. şi adj. (nici unul. pl. + unul pron. . cu -şi. şi adj. “nicăieri”. dar nu mai = negaţie + mai (Nu mai este aici). “nimeni” (Nici unul n-a venit) şi nici adv. + unde adv. dar oare cine = oare adv. oarecine pron. Cf.Ortografie pentru to\i 195 nici un adj. pl. faţă de oare şi care.. (de exemplu: oricare om).

oricînd adv... pe de rost. orişicum. oricît adv. orişicine. oriunde adv. orişice. dar ori cît = ori conjuncţie + cît. orişicît. pe de altă parte şi pe de o parte. oricum adv. dar ori cine = ori conjuncţie + cine. . pe dată. separat şi atunci cînd este substantiv şi face parte din numerale adverbiale — şi formule echivalente — aşezate întîmplător înaintea unor pronume. + că (de exemplu: Ei par că sînt sănătoşi. dar nu-i aşa). dar ori unde =ori conjuncţie + unde adv.. sau 3 pl. p a r: parcă adv. (de exemplu: Ea parcă plînge). orişicînd. pe la. pe furiş. pl... dar ori cînd = ori conjuncţie + cînd. pe deplin. orişiunde au mai rar paralele cu scrierea separată: Te interesează numai dacă a vorbit ori şi ce a spus? A venit de cîteva ori şi unde stăm acum.. Ori se scrie. pe de lături. p e: pe alocuri şi pe-alocuri. dar ori cum = ori conjuncţie + cum.196 Mioara Avram oricine pron. pe de-a-ntregul. şi pron. adjective sau adverbe relative: de două ori cît tine. Compusele orişicare. pe atît şi pe cît. sau s. dar par că = par verb 1 sg. pe dinafară: vezi d i n. bineînţeles. pe drept şi pe nedrept. ori de cîte ori.

dar ce va = ce pron. dar care va = care pron. pron. deci. pesemne adv. cîtva (adj. dar pe semne = pe prepoziţie + semne s. semn). dar cine va = cine pron. dar unde va = unde adv. totodată. sau s. pl. + va verb.Ortografie pentru to\i 197 pe lîngă. în ciuda sinonimiei ei cu vasăzică.) pron.. (Tot una am şi eu. pe negîndite. cumva adv. sg. şi adv. “vrea să însemne” (Aceasta va să zică progres). Merge tot una). vasăzică conj. + va verb. totuna adv.. pe sfîrşite. (cf. + vb. + va verb auxiliar (care va veni). pl. dar cît va = cît pron. indiferent” (de exemplu: Mi-e totuna). pe potriva. vasăzică?). pe urmă. v r e (o): vreo adv. v a: careva pron. “egal. f. pl. + va verb. pe loc. şi adv. pe sub. sau adv. + una num. “aşadar. prin urmare” (de exemplu: Pleci. cineva pron. undeva adv. + va verb. dar va să zică vb... dar cum va = cum adv. + va verb. dar tot una = tot adv.... de unde şi locuţiunea conjuncţională care va să zică. şi adj. dar tot o dată şi tot odată: vezi d a t ă. t o t: totdeauna. . ceva pron. sau s..

două sute de mii. milioane etc. care se scriu într-un cuvînt (douăzeci. verificarea se face prin substituiri cu alte cuvinte (sinonime) sau cu alte forme ale aceluiaşi cuvînt.. de exemplu. două mii. de aceea grafii ca Vorbeam decît am pierdut sau Vii orice faci? sînt indicii nu numai ale lipsei de cunoştinţe. dacă nu cumva şi pe un principiu al comodităţii de cuprindere vizuală la lectură. În situaţiile de omofonie scrierea este motivată într-un grad mai mare: de exemplu. În caz de dubiu. Iar. între numeralele compuse cu zeci. două milioane). Regulă bazată pe principiul estetic. Astfel apar diferenţe între formaţii asemănătoare ca structură. treizeci. vreodinioară. Această regulă explică scrierea separată a numeralelor cardinale compuse care denumesc numere de ordine diferite: . şi cele compuse cu sute. prin testarea posibilităţilor de dislocare sau prin schimbarea topicii. vreun şi vreunul. 3.198 Mioara Avram vreodată. 4. dacă distincţia dintre un cuvînt compus şi un grup stabil este cîteodată mai greu de făcut. dar vreo dată: vezi d a t ă. Reguli bazate pe tradiţia grafică se aplică de obicei la cuvintele frecvente. douăzeci de mii). unele soluţii alese de normă sînt mai mult sau mai puţin convenţionale şi de aceea au variat uneori în timp. este cea care prevede evitarea unor cuvinte excesiv de lungi. cel puţin pentru succesiunile întîmplătoare de cuvinte este clar că scrierea separată este singura adecvată. ci şi ale unor defecte de gîndire. După cum rezultă din exemplele date. la numai şi nu mai. care se scriu în cuvinte separate (două sute. mii.

În terminologia tehnico-ştiinţifică există însă numeroase compuse de mari dimensiuni.. Aceasta duce la deosebiri între denumiri cu formanţi (aparent) comuni. port. dintre care se scriu separat Port Louis. Port of Spain. conform tipului de structură şi unităţii semantice. La numele proprii de persoane se respectă dorinţa purtătorilor şi în privinţa scrierii prenumelor sau a numelui (numelor) de familie într-un cuvînt sau în mai multe. miilefeuille. uneori şi conform etimonului respectiv. care se scriu într-un singur cuvînt. care respectă grafia din limba de origine. Port Moresby. cum sînt toponimele cu engl. o sută trei. puerto. Exclusiv pe criterii etimologice se bazează scrierea numelor proprii străine. al o mie nouă sute treizeci şi doilea. Puerto Rico (Porto Rico).Ortografie pentru to\i 199 douăzeci şi unu. La numeralele ordinale corespunzătoare această scriere este în evidentă contradicţie cu sudura lor morfologică dată de formantul final. 6. sp. şi Brazaville sau Libreville faţă de Monaco-Ville. al o sută treizeci şi treilea. o sută douăzeci şi trei de mii. hipergammaglobulinemie). o mie nouă sute treizeci şi doi. porto. un milion douăzeci şi trei de mii cinci sute şaptesprezece. dar şi din cuvinte propriu-zise (diclordifeniltriclormetilmetan. Scrierea etimologică este respectată şi la unele neologisme compuse neadaptate: de exemplu. dar deux-pièces. prenumele compus din . dar cu cratimă Port-au-Prince. numele ştiinţific al substanţei cunoscute sub denumirea abreviată DDT). alcătuite de obicei cu elemente de compunere sau/şi cu prefixe (de exemplu: angiomicrocine- matografie. de exemplu: al douăzeci şi unulea. Porto-Novo. fr. o sută treizeci şi trei. cf.. 5. De exemplu. port. it. extrateritorialitate.

julesvernian < Jules Verne. Lesueur (pictor). nici nemai auzind. numele franceze de familie pot fi scrise cu articolul proclitic sudat sau separat: Lamartine.200 Mioara Avram Ana şi Maria. costarican < Costa Rica.. vezi XXVI).). Derivarea parasintetică poate crea deosebiri între scrierea cuvintelor din aceeaşi familie. dar Le Sueur (compozitor). pentru care regula cere cratimă (Ana-Maria. ca şi sudarea greşită a unor cuvinte diferite sau a unor fragmente de cuvinte se produc din cauza confuziei între un segment de cuvînt şi un cuvînt independent omofon.se scriu într-un cuvînt chiar atunci cînd sînt şi compuse cu mai. nemaiauzit (nu ne mai auzind. prin definiţie neanalizabile.. 7. B. — de la antroponime: antonpannesc < Anton Pann.. Se întîlnesc însă cazuri de falsă analiză făcută din ignoranţă şi din nesesizarea limitelor dintre cuvinte în fluxul vorbirii. Cuvintele primare (neformate de la altele). Pentru situaţii excepţionale de scriere cu cratimă a unor derivate cu prefixe sau cu sufixe vezi XXVI. şi chiar cele derivate cu afixe lipsite de existenţă independentă nu ar trebui să pună probleme referitoare la scrierea într-un cuvînt sau în mai multe. De exemplu: — de la toponime: băimărean < Baia Mare. Se scriu într-un cuvînt derivate de la nume proprii scrise în cuvinte separate. Asemenea fenomene apar la un nivel . poate apărea scris şi Anamaria sau Ana Maria. newyorkez < New York. întrucît este evident faptul că ele trebuie scrise într-un cuvînt.. camilpetrescian < Camil Petrescu. intercalat între prefix şi bază: nemaiauzind. dar La Fontaine.. Scindarea greşită a unui cuvînt unic. De reţinut că formaţiile (forme verbale) cu prefixul negativ ne.

în cete (prepoziţie + substantiv).: alor mei) şi a lor (articol + pronume: a lor e mai frumoasă). încete (adjectiv) şi în ceată. opune. cufăraş. ele sînt speculate. Confuzii între termeni existenţi sînt cele produse între: — cuvinte şi grupuri întîmplător omofone: ale (articol: ale mele) şi a le (prepoziţie + pronume: pentru a le vedea). . orînduială (substantive) şi o poziţie. semăna (verb) şi se măna (pronume + verb). în textele umoristice. în scopuri satirice. Falsele analize au două feluri de rezultate: confuzii între cuvinte şi grupuri existente în limbă şi “crearea” unor cuvinte inexistente. — cuvinte şi grupuri omofone cu elemente parţial comune (cuvinte de bază) sau înrudite (prefixe şi prepoziţii): descîntă. opoziţie. înceată. o rînduială (articol sau numeral + substantiv). orîndui (verbe) şi o pune. delegat (substantiv) şi de legat (prepoziţie + substantiv sau verb la supin). a. cele (articol: cele mari) şi ce le (pronume + pronume: ce le dai?). alor (articol în genitiv-dativ pl.Ortografie pentru to\i 201 elementar de cunoaştere a limbii (în vorbirea copiilor şi a străinilor) şi la un nivel elementar de cultură. înjur (verb) şi în jur (locuţiune adverbială). cuvînt (substantive) şi cu făraş. des face (adverb + verb). cu vînt (prepoziţie + substantiv). decar (substantiv: un decar) şi de car (prepoziţie + substantiv sau conjuncţie + verb). secară (substantiv) şi se cară (pronume + verb). laminare (substantiv) şi la minare (prepoziţie + substantiv). desface (verbe) şi des cîntă. o rîndui (pronume + verb). baros (substantiv) şi ba ros (negaţie + participiu).

. rebusuri). 1 duios pentru unduios. doi: de exemplu. . preamilostiv (adjectiv: “foarte milostiv”) şi prea milostiv (adverb + adjectiv: “mai milostiv decît ar fi cazul”). 2 N = doi ne pentru doine).202 Mioara Avram poetastru (substantiv) şi poet astru (substantiv + substantiv). dar cu unele diferite ca valoare (de exemplu.. Umoriştii folosesc şi ei notarea prin cifre a unor segmente omofone cu numeralele un. În rebusuri termenii constitutivi sînt reprezentaţi prin desene. laborator înţeles şi scris la borator. cifre. Falsele analize de acest fel sînt utilizate în jocuri de cuvinte (calambururi) şi în jocuri rebusistice (şarade. — cuvinte şi grupuri omofone cu toate elementele comune. Stancu Ion (două substantive) şi Stan cu Ion (substantiv + prepoziţie + substantiv). in telectual. în scrisul curent este reprezentat de sudarea greşită a substantivelor feminine nearticulate. prefixe şi prepoziţii): întreruperi (substantiv) şi între ruperi (prepoziţie + substantiv). inflamabil. intelectual înţelese şi scrise in flamabil. De exemplu: calmare descompus în cal mare sau calm are. cu articolul posesiv următor prin confuzie cu forma articulată enclitic: de exemplu. la forma de singular. În urma falselor analize se poate ajunge la decuparea unor segmente sau la sudarea în unităţi (fonetice şi grafice) cărora li se acordă în mod arbitrar statutul de cuvînt. difuzare a presei. Unele false analize de acest tip sînt mai mult sau mai puţin accidentale. centru de difuzarea presei în loc de. din păcate. litere izolate (de exemplu: a = a mic pentru amic. Un tip frecvent. b. De exemplu: deranj înţeles şi scris de ranj.

putînd fi înlocuită cu alte semne (virgula sau linia de pauză). Întrebuinţările cratimei ca semn ortografic — singurele care interesează în lucrarea de faţă — sînt numeroase şi variate. înţeles şi scris un crop. cu sau fără includerea într-o silabă comună). cea care prezintă aspecte complexe este legarea între ele a două sau mai multe cuvinte care se rostesc împreună. pe cînd în punctuaţie ea este un semn secundar. atît semn ortografic. Aceste fenomene sînt uneori obligatorii. fiind de obicei strîns legate de morfologie. în ortografie cratima are întrebuinţări specifice şi obligatorii. În această categorie intră: . constînd în dispariţia uneia dintre cele două vocale. Cu sau fără cratimă? Cratima — numită şi liniuţă sau linioară de unire (şi de despărţire). Este cazul cuvintelor: oleacă adv. împotriva etimonului. scris greşit o leacă. totodată. alteori facultative. a. CUPRINS Ortografie pentru to\i 203 Altele au răspîndire mai mare. în timp ce în punctuaţie folosirea ei este facultativă. XXVI. substantiv. Principala funcţie şi. alipirea unor cuvinte neaccentuate. Fenomenele fonetice obligatorii sînt limitate la situaţii care privesc anumite cuvinte şi forme flexionare. deci în crearea unui diftong. mai demult şi trăsură de unire — este. 1. În această funcţie cratima marchează fenomene de fonetică sintactică (contragerea sau. în scrierea românească. A. chiar periferic. uncrop. probabil după modelul lui o ţîră. sinereza produsă la întîlnirea unei vocale finale cu vocala iniţială a cuvîntului următor. Ponderea şi statutul ei diferă în cele două sectoare ale scrierii: în ortografie cratima este semnul principal. cît şi semn de punctuaţie. eliziunea produsă în împrejurări similare. mai exact. fenomen constînd în transformarea primei vocale într-o semivocală.

printru cu un. una. atît). a primelor două şi cu alte cuvinte începătoare cu a (acoace. anume cele produse la întîlnirea: unei forme neaccentuate de dativ a pronumelor personale ori reflexive cu forma de acuzativ o (ne-o dă.204 Mioara Avram — unele contrageri (sinereze). adjective sau prepoziţii + forme pronominale neaccentuate de dativ (în viaţa-i. orice cuvînt + formele neaccentuate de indicativ prezent i şi s ale verbului a fi (nu-i. însele (dintr-o glumă. dîndu-şi. alta. vedea-ţi-aş. însul. acolo. într-un ceas. — orice alipire a unor cuvinte neaccentuate (a celor enclitice cu sau fără includerea într-o silabă comună. dă-ne. substantive nearticulate + adjective posesive (frate-meu. a celor proclitice numai cu includerea într-o silabă comună). b. văzutu-mi-l-a. prepoziţiilor dintru. altă. afară-i bine). — unele eliziuni. vedea-ţi-i-aş). vedea-va). printr-însul). fenomen produs în grupuri alcătuite din: verb + forme pronominale neaccentuate de dativ sau/şi de acuzativ (dă-mi. Se întîlnesc şi aici: . alt(ul). o. anume eliziunea primei vocale produsă la întîlnirea: unei forme pronominale neaccentuate de acuzativ cu un verb auxiliar (m-a văzut. interjecţie + forme similare (iată-mă. însa. ne-ar da). asupra-ţi). pronumele l + verb auxiliar (l-am dat). în trista-i viaţă. na-ţi). şi-o închipuie). substantive. de-a lungul) şi în numele unor jocuri de copii (de-a prinselea). Fenomenele fonetice facultative vizează şi unele cuvinte sau forme implicate în situaţiile menţionate sub a. înşii. s-a dus). soră-sa). că-s. dîndu-şi-l. întru. care pot avea şi pronume intercalate (văzutu-l-a. dar şi multe altele. unei forme pronominale neaccentuate de dativ sau acuzativ şi a unui verb auxiliar (te-a văzut. pare-mi-se). adins. prepoziţiilor de şi a numai în locuţiuni adverbiale şi prepoziţionale (de-a berbeleacul. unul. forme verbale inverse (văzut-a.

să-ntreb. Cratima nu poate nota însă contrageri (sinereze) produse în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate: deodată se scrie la fel atît la pronunţarea sa în patru silabe (cu vocala [e]. pe de o parte. de. caracterizează stilul colocvial şi un tempo rapid. după aceea. dintre care mai frecvente sînt cele suferite de conjuncţiile că. Despre cratimă nu se poate spune însă că e facultativă în aceste situaţii. lîng-un pom) şi de negaţia nu (n-a venit. — unele eliziuni ale primei vocale (finala primului cuvînt). iar. pe de alta. produsă exclusiv la cuvintele care încep cu î (dacă-ncepe. pentru că producerea fenomenului fonetic impune folosirea obligatorie a cratimei. de prepoziţiile după. cîntă-n cor). a. din necesităţi metrice. nu a venit. pe-atunci. la-nceput. dacă. n-aud). s-aştepte). o şi al. lîngă (dup-aceea. . ale (de-acolo. cît şi la cea în trei silabe (cu semivocala [ó]). pe. produse mai ales la întîlnirea oricărui cuvînt cu instrumente gramaticale ca prepoziţiile a. în poezie. de-al meu). conjuncţia de. dacă începe etc. stilul înalt şi un tempo lent. şi orice eliziune a celei de a doua vocale (iniţiala cuvîntului al doilea). apar. să aştepte. unde-aşteaptă). să (c-a venit.). articolele un.Ortografie pentru to\i 205 — numeroase contrageri (sinereze). pe atunci. fără. ai. Fenomenele menţionate sînt facultative în sensul că pentru toate situaţiile descrise şi ilustrate există variante fără contragere (de exemplu: de acolo. făr-o vorbă. variantele cu contragere sau cu eliziune. Cratima poate nota eliziuni similare şi în interiorul unor cuvinte compuse sau derivate (vezi 2 şi 3 a). dac-o vezi. vine acuma) sau fără eliziune (că a venit. dar şi între orice alte cuvinte (vine-acuma. în timp ce variantele fără contragere sau fără eliziune sînt caracteristice pentru exprimarea emfatică.

pe de o parte. traista-ciobanului. relativ rar la adverbe (şi locuţiuni adverbiale) şi interjecţii. dar compusul are unitate morfologică. un grad mai slab de sudură — morfologică sau semantică — decît la compusele scrise într-un cuvînt (vezi şi XXV). însu-mi. nume de insecte de tipul calul-popii. Se pot da puţine reguli generale pentru scrierea cu cratimă a cuvintelor compuse. nume proprii de aştri şi constelaţii de tipul Carul-Mare. Ciobanul-cu-Oile. cratima apare mai ales la substantive şi adjective. nume de rudenie ca mamă-mare. nume de plante ca cinci-degete. vre-unul. nume de substanţe. vezi 1. pronume. La prepoziţii compuse cratima poate apărea în situaţii în care se produc contrageri (de-a în de-a lungul) sau eliziuni (făr-a plînge. Cratima îndeplineşte un rol important în scrierea cuvintelor compuse: ea marchează. De reţinut că nu există numerale. fiind-că sau întru-cît. epitete ca mălai-mare. scara-mîţei.206 Mioara Avram Notarea corespunzătoare a fenomenelor fonetice menţionate este esenţială pentru lectura fidelă a versurilor. 2. Ca marcă grafică a cuvintelor compuse. De aceea ortografia acestora se învaţă de obicei pentru fiecare cuvînt în parte. schimbîndu-şi . statutul de cuvînt compus în opoziţie cu o îmbinare de cuvinte (stabilă sau nu) şi. pîn-a nu veni). ceea-ce. — cînd termenii constitutivi îşi păstrează individualitatea semantică. gura-leului. zgîrie-brînză. bine-voi. nu sînt corecte grafii ca două-sute. de instrumente sau operaţii tehnice ca gură-de-lup. pe de altă parte. verbe şi conjuncţii compuse care să se scrie cu cratimă. nume de peşti ca nouă-ochi. La substantive sînt trei situaţii principale: — cînd termenii constitutivi nu corespund ca sens realităţii denumite de compus: de exemplu.

social-culturali. pl. Unele structuri sînt comune adjectivelor şi substantivelor (provenite din adjective): de exemplu. fie că se menţine grafia din limba de origine. prim-plan (pl. oraşe-tîrguri). m. pl. tic-tac. albaştri-azurii. nord-est (articulat nord-estul). social-culturale). nord-american. vrînd-nevrînd. economişti-contabili. f. fie chiar ambii termeni (de exemplu: contabil-şef. contabili-şefi. dar art. oraş-tîrg. f. m. Cratima apare şi în numeroase împrumuturi recente. pick-up. genitiv-dativ zilei-muncă). albastră-azurie. albastru-azuriu (f. . scris-citit (art. vagoane(le)-restaurant. pl. haida-hai) şi cele din termeni asemănători (calea-valea. art. fie că se introduce cratima pentru a marca unitatea compusului: cow-boy. pl. contabilul-şef. — unitatea semantică şi lipsa de unitate morfologică (flexiune la ambii termeni): de exemplu. art. albastre-azurii). pl. genitiv-dativ scris-cititului). scris-cititul. dimpotrivă. ziua-muncă. La adjective se întîlnesc de asemenea situaţii cu contradicţii între: — unitatea morfologică (flexiune exclusiv finală) şi lipsa de unitate semantică: de exemplu. compusul are unitate semantică. Adverbele şi interjecţiile au de asemenea unele structuri comune. nitam-nisam. happy-end. prim-planuri). vagonul-restaurant. nou-născut. social-culturală. pl.Ortografie pentru to\i 207 în flexiune numai ultimul termen: de exemplu. schimbîndu-şi în flexiune fie numai primul termen (de exemplu: vagon-restaurant. tura-vura). dar nu şi unitate morfologică. zile-muncă. economist-contabil. social-cultural (f. social-democrat. — cînd. pl. cum sînt locuţiunile sau compusele din termeni înrudiţi (cîine-cîineşte. zi-muncă.

la substantivul vino-ncoace (din a avea pe ~ ). reîntoarcere. În scrierea unor cuvinte compuse cratima are un dublu rol. La derivatele cu prefixe cratima este obligatorie între prefix şi bază în următoarele situaţii: — la formaţiile cu prefixele ne. post-mortem. dacă — într-un tempo rapid — se produce eliziunea vocalei iniţiale a bazei: se scrie neîmpăcat. La ambele categorii de cuvinte există situaţii în care cratima este obligatorie şi altele în care ea este facultativă. neînţeles. dar ne-mpăcat. ex-deputat.cu sensul “fost”: ex-campion. de la nume proprii sau de la numele unei litere: anti-Maiorescu. marcînd atît statutul de compus. cît şi rostirea împreună a două cuvinte: de exemplu. La altele intervenţia cratimei cu rol fonetic produce variante grafice diferite de regula aplicată compuselor în cauză: de-mpărţit faţă de deîmpărţit. În sfîrşit. statu-quo. 3. dar re-ntoarcere. Un rol mai mic are cratima în scrierea unor derivate cu prefixe şi cu sufixe. Cratima între prefix şi bază este facultativă la alte formaţii ocazionale: — formaţii cu prefixe superlative.şi re. a.de la un cuvînt care începe cu î-. cu diverse prefixe. anti-X. — formaţii cu prefixe terminate în aceeaşi literă ca iniţiala bazei. — formaţiile cu prefixul ex. dar ne-nţeles. tutti-frutti. — formaţiile ocazionale. (Ion) ne-Ion. .208 Mioara Avram porto-franco. non-a. la altele cratima impusă de statutul compusului anulează posibilitatea de redare a pronunţărilor diferite: substantivul luare-aminte se scrie astfel indiferent dacă este pronunţat cu vocala [e] sau cu semivocala [ó].

X-ulescu.T. Cratima se întrebuinţează astfel numai în formele flexionare ale unor compuse din abrevieri (I. Facultativă este şi cratima dintre prefixe la formaţiile ocazionale supraprefixate: super-extrafin. I.T. al 2lea sau al IIlea.-ist. nu voltaireian. d-ei < dumneaei sau D-sa < Domnia sa. Vezi şi XXVIII B 3 b. < locotenent-colonel sau S-E < sud-est). între bază şi sufix. numai cînd baza este o literă sau o abreviere literală: de exemplu.B.T.-ul. ultra-ultraelegant.B. mai bine cunoscute şi avînd sensuri diferite: a re-crea “a crea din nou” faţă de a (se) recrea “a (se) odihni”. de la Voltaire: voltaire-ian (sau voltairian).-ului). respectiv a 2a. a numeralelor ordinale cratima poate lipsi numai dacă formantul final est scris la umărul cifrei: Iul. b. slow-ul. Ea este facultativă în formaţiile de la nume proprii străine a căror finală nu se scrie aşa cum se pronunţă. de exemplu. La scrierea de acest tip. înaintea articolului enclitic sau a unei desinenţe. În altele ea are rolul special de a marca discontinuitatea elementelor din care este alcătuită abrevierea: de exemplu.B. . I. lt. La derivatele cu sufixe cratima este obligatorie. pur şi simplu. al 2-lea sau al II-lea). Această notaţie este mai puţin obişnuită. cratima existentă în bază (de exemplu. x-ul) şi notaţiile cifrice ale numeralelor (2-ul. Cratima intră în structura unor abrevieri de cuvinte compuse. bourrée-uri. În unele se preia.-col. cu cifre şi litere. cum sînt denumirile literelor (a-ul. neologisme cu grafie străină diferită de pronunţare în partea finală (bourrée-ul. a IIa. 4.Ortografie pentru to\i 209 — formaţii omonime cu altele. 5. slow-uri) şi ale altor cuvinte cu situaţii speciale. Asemănătoare cu situaţia derivatelor cu sufixe este folosirea cratimei în unele forme flexionare.

re-. în exprimări eliptice ca persoanele hiper- sau hipotensive. pe silabe. Astfel. nu d-ra). multe isme. nu pentru “domnului”). -tor. transformate în cuvinte.210 Mioara Avram Cratima nu se foloseşte în abrevieri corespunzătoare unor cuvinte simple. articole enclitice: -l.şi trilaterale. înţelegeri bi. de exemplu. elemente de compunere ca -fob. poziţia iniţială se notează cu cratimă postpusă (la prefixe: anti-. rostirea sacadată. mediană. 7. desinenţe: -m.din înflori). a unor cuvinte. 6. d-lui se foloseşte pentru “dumnealui”. iar cea interioară. nu d-na). Nu se scriu deci cu cratimă abrevierile substantivelor doamna (dna. cea finală cu cratimă antepusă (la sufixe: -ism. ne-. domnişoara (dra. -uri. -le. Cratima se foloseşte şi pentru a marca despărţirea cuvintelor la capăt de rînd (vezi XXX). domnul (d. în texte artistice. afixe lexicale şi gramaticale. -trofie). În lucrări de lingvistică cratima se foloseşte la notarea unor segmente izolate din cuvinte (sunete sau litere. la consoane intervocalice: -s-. În texte obişnuite afixele şi elementele de compunere se scriu fără cratimă cînd apar de sine stătătoare. Cratima se menţine la prefixele şi la elementele de compunere care sînt izolate fără a-şi schimba valoarea. atelier moto. el e anti. elemente de compunere. fără să se repete şi la începutul rîndului următor. În această situaţie ea se scrie numai la sfîrşitul primului rînd. Locul cratimei indică direcţia legăturii cu alt(e) element(e). elemente de compunere ca bi-. articole enclitice) şi a unor forme pronominale şi verbale exclusiv conjuncte. Un rol asemănător are cratima care marchează. sau dl. nu d-l). rădăcini sau teme. de exemplu: Eşti un mi-ze-ra-bil! . geo-). la rădăcini ca -flor. cu cratime la ambele extremităţi (la interfixe: -ăl-.

cea de a doua şi cea de-a doua. reflectă pronunţarea diferită. în tempo rapid. apostrof. linie de pauză. mai-marele faţă de mai mult ca perfect (art. îmbinarea prepoziţiei de cu prepoziţia a din structura infinitivului se poate scrie atît fără. ai. Scrierea cu cratimă sau cu spaţiu alb. alteori orientată după norme pur convenţionale. în situaţiile care permit contrageri (sinereze) şi eliziuni. Ambele feluri de scriere. b.Ortografie pentru to\i 211 B. Alegerea între scrierea cu cratimă şi cea cu spaţiu alb a două cuvinte este uneori dependentă de pronunţare. . a. Scrierea cu sau fără cratimă pune problema alegerii între cratimă şi diverse alte posibilităţi: blanc (spaţiu alb) sau scriere în două ori mai multe cuvinte complet separate. în cuvinte separate. sînt corecte şi în îmbinarea prepoziţiei de cu articolul al. ceea ce nu înseamnă că normele stabilite nu trebuie respectate. ale: cel de al doilea şi cel de-al doilea. respectiv lent. cît şi cu cratimă (pentru că se pronunţă atît în două silabe. Scrierea cu cratimă sau cu spaţiu alb. într-un singur cuvînt. cît şi în una): plăcerea de a citi şi plăcerea de-a citi. este mai mult sau mai puţin convenţională în alte situaţii. mai mult ca perfectul). vezi A 1 b. deci la întîlnirea a două vocale. Probleme de alegere a scrierii corecte se pun la numeroase cuvinte compuse: substantive comune ca drum-de-fier faţă de drum de ţară şi chiar faţă de cale ferată. O menţiune specială merită prepoziţia de urmată de prepoziţia a sau de articolul a(l): în timp ce prepoziţia compusă de-a din structura locuţiunilor adverbiale şi prepoziţionale şi a numelor unor jocuri de copii se scrie totdeauna cu cratimă (pentru că se pronunţă numai într-o silabă). a. apă-grea faţă de apă oxigenată. 1. în cuvinte complet separate. dependente de pronunţare. scriere împreună.

(din) sudul Dunării. Curtea de Argeş sau Vatra Dornei. şi indicatoarele administrative. care cer prezenţa cratimei. La unele toponime există şi discordanţe contemporane între normele ortografice. pare-mi-se.212 Mioara Avram nu-mă-uita faţă de propoziţia Nu mă uita. de-sine-stătător sau Baia-Mare aplică norme mai vechi. De reţinut că se scrie corect pare-se. dar i se dă (nu i-se!). modificate între timp. Bolintinul din Deal. pot apărea ezitări în situaţiile în care regulile produc neconcordanţe în scrierea unor formaţii înrudite: America de Nord. astă-noapte. dar nord-american. dar tot convenţionale. În uzul actual se constată şi tendinţa (moda) de a se omite cratima dintre prenume ca Ana-Maria. adverbe ca astă-iarnă. dar mi se pare (nu mi-se!). Ezitările şi abaterile actuale se datoresc uneori faptului că normele înseşi au cunoscut fluctuaţii în timp: grafii ca de-a-lungul. după-masă “după-amiază” faţă de după masă. Broşteni-Deal sau Piatra-Neamţ faţă de Baia Mare. . faţă de iarna asta sau această iarnă (de remarcat însă înţelesul diferit al adjectivului demonstrativ din compus: astă-iarnă “iarna trecută”). prim-plan faţă de prim ajutor. dar sud-dunărean. Maria-Laura şi de la nume de familie duble sau cu adaosuri: Maria Popescu-Gheorghiu. cum sînt cele referitoare la succesiunile de forme pronominale neaccentuate şi la îmbinările de verbe cu asemenea pronume. dar se pare. dîndu-i-se. care o omit: este cazul celor de tipul Piatra-Neamţ sau Tîrgu-Jiu (pentru ultimul vezi şi XIV). Ezitări se pot întîlni şi în situaţii cu norme ferme. De asemenea. astronimul Carul-Mare faţă de carul mare. substantive proprii ca: toponimele Bistriţa-Năsăud. antroponimele Roşu-împărat faţă de Împăratul Roşu sau Baba-Cloanţa faţă de baba Maria.

bazate pe o analiză logică şi lingvistică elementară. bunăvoia) şi bunăvoinţă (art. bunăvoie (art. într-un singur cuvînt. alcătuite din cuvinte întregi existente şi independent. buna-cuviinţă). Cf. dar primăvară (art. bunăvoinţa). rea-credinţă şi bună-credinţă. bunăstarea). răuvoitor şi binevoitor. Cf. bună-credinţă (art. la care criteriul este comportamentul în flexiune: se scriu cu cratimă compusele lipsite de unitate morfologică (la care flexiunea afectează primul termen) şi într-un cuvînt cele cu unitate morfologică (la care flexiunea afectează termenul final). dar bunăstare (art. O dificultate reală o constituie scrierea unor compuse propriu-zise. Alegerea între scrierea cu cratimă şi scrierea împreună. primă-balerină (art. primăvara) şi primadonă (art. şi bună purtare sau bună ştiinţă.Ortografie pentru to\i 213 2. fie între formaţiile cu aceeaşi structură şi chiar cu un termen comun. se scrie corect: rea-voinţă (art. reaua-voinţă). în mod excepţional şi a unora primare (neformate din altele). De exemplu. prima-balerină). buna-credinţă) şi bună-cuviinţă (art. dar bunăvoinţă (art. bunăvoinţa) şi răuvoitor. Această regulă generală se concretizează în aplicaţii individuale care prezintă contradicţii fie în cadrul aceleiaşi familii. Prima categorie se referă la scrierea unor cuvinte compuse şi derivate. Pentru unele compuse din cuvinte întregi există reguli . a. primadona). vizează şi ea două categorii de situaţii: unele cu norme mai mult sau mai puţin convenţionale sau bazate pe o analiză lingvistică subtilă şi altele cu norme ferme.

încît ar trebui să nu pună probleme. care se scriu într-un cuvînt (cogeamite. electroterapie. Regulile ortografice mai vechi erau inconsecvente recomandînd scrierea într-un singur cuvînt la cogeamite. respectiv de-nmulţit. — compusele cu elemente care indică originea etnică aflate în raport de coordonare cu termenul următor: anglo-saxon. dar cu cîte două cratime la dară-mi-te. fără cratimă. toate compusele tematice. într-un cuvînt. indo-european (dar istroromân “român(esc) din Istria”. se scriu cu cratimă compusele cu prepoziţia după (sinonimele după-amiază. Se scriu într-un cuvînt.214 Mioara Avram orientate după primul termen al compusului. Pentru altele — mai puţine — regulile se referă la ultimul termen al compusului: este cazul formaţiilor cu adverbul mite. Se scrie deci corect electrotehnică.şi vel- (baş-caimacam. după-masă. astfel. fărădelege) sau cu prepoziţia a + tot. pasă-mi-te. cu următoarele excepţii: — compusele arhaice cu elementele baş. vel-armaş). iudeospaniol “evreu originar din Spania”. grafiile cu cratimă reflectă un fenomen de etimologie populară (interpretarea adverbului mite drept format din pronumele mi + te). electro- fizioterapie etc. dar fără cratimă.se scriu de-mpărţit. Compusele cu de pot fi scrise cu cratimă din motive de ordin fonetic: substantivele deîmpărţit. . darămite. toate (atotştiutor. după-prînz). deînmulţit pronunţate cu eliziunea lui -î. atoateştiutor). retoroman “roman(ic) din Reţia”). pasămite şi alte formaţii similare). austro-ungar — şi Austro-Ungaria —. descăzut. cele cu prepoziţiile de şi fără de (deochi. Scrierea compuselor tematice (cu aşa-numitele elemente de compunere) este mai unitară şi mai clar normată.

para. show-uri sau bourréeuri pentru bourrée-uri decît în cele cu diferenţe mai mari între scrierea şi pronunţarea finalei.şi pro- (se scrie corect antialcoolic şi antidrog. se bazează pe o analiză în acelaşi timp logică şi lingvistică atunci cînd e vorba de distincţia dintre un cuvînt unic şi o succesiune de cuvinte diferite. de tipul Bruxellesului în loc de Bruxelles-ului. . într-un singur cuvînt. ca anti-. cratimă inutilă la newyork-ez. semi- şi vice-: se scrie corect cvasiunanim(itate). non-. mini-. maxitaxi. Abaterile sînt mai puţin importante în exemple ca showul sau showuri pentru show-ul. Ezitările sînt numeroase la scrierea cu sau fără cratimă a formelor flexionare ale unor nume proprii străine sau ale unor neologisme neadaptate (vezi A 4). La derivatele cu sufixe apar ezitări şi greşeli la formaţiile de la nume proprii străine (vezi A 3 b): de exemplu. nonvaloare şi nonviolenţă. îndeosebi cînd compusul are mai multe elemente (electrobalneofizioterapie sau otorinolaringologie). cvasi-. semiauxiliar. Alegerea între scrierea cu cratimă şi cea fără cratimă şi fără spaţiu alb. Distincţia fiind esenţială şi totodată simplă. faulkner-ian sau absenţa cratimei la shakespeareian. parasolar şi parazăpadă. Scrierea derivatelor cu prefixe are de asemenea reguli clar stabilite (vezi A 3 a). orice ezitări sau greşeli în această privinţă sînt indicii sigure ale inculturii celui la care apar. constituind cele mai infamante greşeli de scriere. b. profascist şi prorector). vicepreşedinte) şi la compusele cu anumite structuri: cu elemente — altele decît cele referitoare la originea etnică — aflate în raport de coordonare (tipul psiholingvistică sau sociocultural). minibaschet.Ortografie pentru to\i 215 Grafii greşite cu cratimă se întîlnesc mai ales la anumite elemente de compunere (de exemplu. maxi-. Grafii greşite cu cratimă se întîlnesc mai ales la derivate cu anumite prefixe.

conjuncţie + articol: ştiu c-ai tăi sînt aici) şi cai (substantiv: doi cai). ce-a (pronume + verb: ce-a spus?) şi cea (articol: cea mare. termenii opoziţiei (ambii sau măcar unul dintre ei) au o mare frecvenţă în limbă. interjecţie: ai! ). . c-am (conjuncţie + verb: ştiu c-am greşit) şi cam (adverb: cam tîrziu). interjecţie opusă lui hăis). a-ţi (prepoziţie + pronume: pentru a-ţi aminti) şi aţi (verb auxiliar: aţi vrut. aţi vrea).216 Mioara Avram Atenţie deci la omofone! Cuvinte şi. conjuncţie: ca să. în primul rînd. prepoziţie ca elev). c-al (conjuncţie + articol: ştiu c-al tău e bun) şi cal (substantiv: un cal). c-ai (conjuncţie + verb: ştiu c-ai venit. de unde rezultă importanţa însuşirii scrierii lor corecte: a-i (prepoziţie + pronume: pentru a-i vedea) şi ai (articol: ai mei. mai ales. c-aş (conjuncţie + verb: ştii c-aş vrea) şi caş (substantiv: caş dulce). ce-ai (pronume + verb: ce-ai spus?) şi ceai (substantiv: ceaşcă de ceai). a-şi (prepoziţie + pronume: pentru a-şi aminti) şi aşi (substantiv: doi aşi). c-ar (conjuncţie + verb: ştiu c-ar veni) şi car (substantiv: un car de lemne).: un ai. a-l (prepoziţie + pronume: pentru a-l vedea) şi al (articol: al meu). substantiv reg. grupuri de cuvinte pronunţate la fel există. printre monosilabe. că-i (conjuncţie + pronume: că-i dai. conjuncţie + verb: că-i bine) şi căi (substantiv: două căi). c-a (conjuncţie + verb: ştiu c-a venit sau conjuncţie + articol: ştiu c-a mea e bună) şi ca (adverb: ca la munte. reprezentînd sau cuprinzînd instrumente gramaticale.

n-ai (negaţie + verb: n-ai venit.Ortografie pentru to\i 217 ce-i (pronume + pronume: ce-i dai. l-aş (pronume + verb: l-aş chema) şi laş (adjectiv: om laş). mi-au (pronume + verb: mi-au dat) şi miau (interjecţie). conjuncţie: El pleacă. i-a (pronume + verb: i-a dat) şi ia (verb: ia un măr). de-a (prepoziţie + prepoziţie: de-a dura. mi-i (pronume + pronume: mi-i dă. pronume + verb: mi-i bine) şi mii (numeral: două mii). . m-ai chema) şi mai (adverb: mai aşteaptă. n-a (negaţie + verb: n-a venit) şi na (interjecţie: na un măr). de-a-l (prepoziţie + prepoziţie + pronume: plăcerea de-a-l vedea) şi deal (substantiv: un deal). mi-a (pronume + verb: mi-a dat) şi mia (substantiv: o mia). m-aţi chema) şi maţi (adjectiv: ciorapi maţi). na-i (interjecţie + pronume) şi nai (substantiv: cîntă la nai). ce-l (pronume + pronume: ce-l doare) şi cel (articol: cel mare). i-au (pronume + verb: i-au dat) şi iau (verb: iau un măr). l-ai (pronume + verb: l-ai chemat) şi lai (adjectiv: berbec lai). m-aţi (pronume + verb: m-aţi chemat. l-aţi (pronume + verb: l-aţi chemat. l-aţi chema) şi laţi (adjectiv: peşti laţi). l-a (pronume + verb: l-a chemat) şi la (prepoziţie: la munte). i-ar (pronume + verb: i-ar da) şi iar (adverb: iar pleacă. de-al (prepoziţie + articol: de-al meu). pronume + verb: ce-i aici) şi cei (articol: cei mari). iar ea n-a venit). prepoziţie + articol: de-a mea) şi dea (verb: să dea). m-au (pronume + verb: m-au chemat) şi mau (interjecţie). substantiv: în mai). n-ai veni). m-ai (pronume + verb: m-ai chemat.

De exemplu: c-ale (conjuncţie + articol: ştiu c-ale tale sînt bune) şi cale (substantiv: cale lungă). ne-a (pronume + verb: ne-a dat) şi nea (substantiv: fulg de nea). m-oi şi moi. s-a (pronume + verb: s-a dus) şi sa (adjectiv posesiv: cartea sa). s-au (pronume + verb: s-au dus) şi sau (conjuncţie: el sau ea). mă-i şi măi. pronume + verb: vi-i bine) şi vii (adjectiv: oameni vii. să-i (conjuncţie + pronume: să-i dau) şi săi (adjectiv posesiv: copiii săi). Omofonele pot fi şi de două. ţi-i (pronume + pronume: ţi-i dau. m-or şi mor. v-ar (pronume + verb: v-ar plăcea) şi var (substantiv: apă de var). c-or şi cor. . pronume + verb: ţi-i bine şi ţii (verb: ţii minte). substantiv: dealuri cu vii). n-oi şi noi. trei sau mai multe silabe. n-or şi nor. nu-l (negaţie + pronume: nu-l cunosc) şi nul (adjectiv: rezultat nul). ne-am (pronume + verb: ne-am dus) şi neam (substantiv: un neam). te-i şi tei. v-oi şi voi. s-ar (pronume +verb: s-ar duce) şi sar (verb: eu sar coarda). v-or şi vor. v-a (pronume + verb: v-a plăcut) şi va (verb: va raporta).218 Mioara Avram n-aş (negaţie + verb: n-aş veni) şi naş (substantiv: un naş). La acestea se adaugă o serie de omofone în care grupul de cuvinte scrise cu cratimă este realizat cu forme populare ale verbului auxiliar de viitor şi de prezumtiv: de exemplu. vi-i (pronume + pronume: vi-i dau.

veţi. Pe de o parte. respectiv ale. Pe de altă parte. se întîlnesc grafii care ar fi corecte în alte situaţii. î-l. dar sînt greşite în contextul dat. Mai bate (vîntul) şi M-ai bate (dacă ai putea). a-ţi reproşa). zi-le (verb + pronume: zi-le şi lor) şi zile (substantiv: multe zile). într-una (prepoziţie + numeral: într-una din zile) şi întruna (adverb: plînge întruna). dar Ai crede una ca asta?.Ortografie pentru to\i 219 c-are (conjuncţie + verb: ştiu c-are treabă) şi care (pronume: omul care vine. cînta-ţi. de exemplu. cîntaşi. fusese. ami.. incorecte în orice împrejurare. Greşelile legate de folosirea cratimei în asemenea situaţi sînt de două feluri. îl. vam sau a-le. se întîlnesc grafii inacceptabile în mod absolut. mergeţi.. dintre care unele pot avea chiar mici contexte aparent comune. fuse-se. cîntai. de tipul: deschide-ţi (subiect: tu) şi deschideţi (subiect: voi). vorbiţi). dar La cules e mare veselie. ve-ţi. v-am. Astfel. în această situaţie intră toate exemplele de omofone diferenţiate prin scrierea cu sau fără cratimă. m-a. n-are (negaţie + verb: n-are timp) şi nare (substantiv reg. du-ne (verb + pronume: du-ne acolo) şi dune (substantiv). O omofonie care vizează multe verbe de conjugarea a III-a este aceea dintre persoana a doua singular a imperativului + pronumele -ţi şi persoana a doua plural a imperativului sau a prezentului indicativ şi conjunctiv fără pronume.: o nare). Ei .. Pentru a-i crede e nevoie de dovezi. de felul celor din listele anterioare (de exemplu: Bine a-ţi venit! în loc de. substantiv: două care). aţi venit şi pentru aţi reproşa în loc de. se scrie corect L-a cules de pe drumuri. îşi. cînta-i. merge-ţi. cînta-şi. î-şi. ma.. vorbi-ţi (în loc de a-mi.

că v-a fi destul.” (omofone cu voi. v-am. Mijloacele de verificare a soluţiei alese sînt diverse. sau cu ori.şi v. forme populară de viitor sau de prezumtiv însoţite de pronume. dar E trist sau supărat? În asemenea situaţii e necesară o atenţie sporită.. m-ai. vă vom. vă vor. n-ai. regionalul v-o fi. De exemplu: forme verbale inverse ca dat-a (omofonă cu substantivul data). m-a. o fi” fără implicarea pronumelui vă). 3. vor). c-are. c-am.. c-ale.. c-al. De exemplu.. De asemenea. După cum se . v-om. în care v-a fi corespunde literarului vă va fi (fiind). iar cu iarăşi sau cu şi. dea cu deie. cînd n.. cînd m. n-am. plîns-a (omofonă cu plînsa. Problema alegerii între scrierea cu cratimă şi cea cu apostrof se pune în puţine situaţii în cadrul ortografiei actuale. Cele mai simple constau în substituirea cu alte cuvinte (sinonime) sau cu forme ale aceluiaşi cuvînt.. v-or + infinitivul cu sensul “vă voi...corespunde lui nu. cf. Precizarea este necesară pentru că nu e vorba de scrisul orientat — din ignoranţă sau din snobism — după norme abolite de 44 de ani. cu un auxiliar regional de viitor (Odihniţi-vă. iar în cazul grupurilor de cuvinte şi în eventuale reconstituiri ale cuvintelor cu eliziuni. şi v-a. c-aţi cînd c- poate fi întregit în că. dar va fi dacă sensul este “are să fie.. vă. n-a. vom... participiu devenit adjectiv şi substantiv) sau plînsu-mi-s-a (în care finalul e omofon cu posesivul sa). se poate reţine că se scriu într-un cuvînt: cea cînd poate fi înlocuit cu acea sau aceea sau cînd se opune lui hăis. m-au. Analiza şi alegerea scrierii corecte pot fi mai dificile în cazul unor cuvinte şi forme învechite sau/şi regionale necunoscute de cel pus în situaţia de a le scrie. v-aţi.. ca v-oi. că se scriu cu cratimă: c-a şi c-ai. sa cu ei sau cu lui.220 Mioara Avram s-au supărat.pot fi întregite în mă... Un exemplu de acest fel care necesită o analiză mai subtilă este unicul caz în care grafia v-a poate fi corectă pentru indicativul viitor sau pentru prezumtiv: dacă înseamnă “vă va”. c-ar. o să fie.

fiind înlocuit de cratimă în situaţiile în care marca în acelaşi timp eliziunea unei vocale (finale sau iniţiale) şi rostirea împreună a două cuvinte sau a unor părţi din două cuvinte: de exemplu. iar în altele prin apostrof. în 1953 apostroful şi-a restrîns mult întrebuinţările. s‘a dus. era distincţia dintre scrierea cu apostrof şi cea cu cratimă. vino’ncoace). aşa ‘nainte. Prezenţa apostrofului nu este necesară la formaţiile trunchiate devenite cuvinte de sine stătătoare. dacă-ntreabă (vezi şi A 1). rare în scrierea curentă. ca tuşă < mătuşă sau cică < zice că. criteriul fiind următorul: dacă se ajunge la rostirea împreună. se foloseşte apostroful. dacă nu. întrucît unul dintre punctele cel mai des încălcate ale ortografiei anterioare. într-o < întru o. pe de altă parte. din interiorul sau de la sfîrşitul cuvîntului) poate fi marcată în unele situaţii prin cratimă.Ortografie pentru to\i 221 ştie. după un cuvînt terminat în consoană sau în semiconsoană şi chiar într-o vocală cu care nu se formează o silabă comună) se foloseşte apostroful: ‘Neaţa < bună dimineaţa. Absenţa accidentală din rostire a unor sunete cu diverse poziţii într-un cuvînt (de la începutul. Apostroful continuă să fie folosit în ortografia românească actuală. În toate celelalte situaţii (la început de comunicare. s-a dus < se a dus. ea nu este . tot ‘nainte. dar numai în situaţii mai mult sau mai puţin accidentale. în sensul de cuprindere în aceeaşi silabă. iar. n-am < nu am. Sunete iniţiale: Absenţa sunetului sau sunetelor iniţiale se notează cu cratimă numai după un cuvînt terminat în vocală care atrage în ultima sa silabă cuvîntul sau începutul cuvîntului următor: intră-n casă. a sunetelor din jurul celui absent (sau celor absente) se foloseşte cratima. la multă nesiguranţă în folosirea lui şi la descrieri nesatisfăcătoare ale noii sale condiţii. la impresia că el ar fi dispărut cu totul din scrierea limbii române. n’am. Aceasta duce. pe de o parte. vino-ncoace < vino încoace (nu într’o. mai ‘nainte. Raţiunea acestei înlocuiri a fost simplificarea. din 1932. a. ceea ce-i dă statutul unui semn marginal.

lapăd. La umăr arm’!. b. Prezenţa apostrofului nu este necesară la cuvinte fixate în forma cu eliziune. în celelalte situaţii se foloseşte apostroful: dom’le < domnule. E cazul variantelor cuvintelor: fără: făr’ de. nălbi. o în loc de eo sau u în loc de eu: de exemplu. totdauna. dom’ Popescu. s-a etc. Sunete finale: Absenţa sunetului final se notează cu cratimă numai înaintea unui cuvînt începător cu o vocală cu care se formează o silabă comună: într-o. vra. . re-ntoarce. margă. prăjască. Se scriu însă cu cratimă (nu cu apostrof) grupuri de cuvinte cu pronunţare regională de acest tip. c. îndată: îndat’ să pleci. ca d-aia “de aceea” sau d-ale “de ale”.222 Mioara Avram obligatorie la variante cu n. dar îndat-a plecat. greşală. dapăn. zamă.pentru în-: nainte. (vezi şi A 1). las’ să. cum este cazul adverbului parcă < pare că (nu par’că). Un’ te uiţi?. m-a. şi nici chiar la variante curente ca cinsprezece sau cinşpe pentru cincisprezece. înaintea unui cuvînt care începe cu o consoană sau cu o semiconsoană) se foloseşte apostroful: Afar’!. las-o. Nu se pune nici apostrof. vrun. Sunete din interiorul cuvîntului: Cratima se foloseşte numai la eliziunea lui î de la începutul temei din formaţii prefixale cu ne-. dar făr-a. Varianta cu eliziune a unuia şi aceluiaşi cuvînt poate fi însoţită de un semn diferit — apostrof sau cratimă — în funcţie de existenţa/absenţa şi felul legăturii cu un cuvînt alăturat. sarbăd. las’ pe mine. lasă (imperativ): las’ că. vro şi vrodată. făr’ să. sal’tare < salutare etc. dar las-acum. d-o “de o” d-un “de un”. de-mpărţit (vezi A 4). nici cratimă în variantele regionale ale unor cuvinte — primare sau compuse sudate — şi ale unor forme flexionare cu a în loc de ea (vezi I). ţapă. ravăn. re- şi compuse cu de-: ne-mpăcat. În celelalte situaţii (la sfîrşit de comunicare. nalt.

sau înşir’ te. Exemplul cel mai răspîndit.. devenită şi nume propriu compus. De aceea. vin’ să. absenţa consoanei [r] (de fapt rostirea graseiată a acesteia): Pe ca’e-l v’ea And’ei? sau pronunţarea incompletă a unui beţiv ori a unui afazic. tat’-su. trompe l’oeil). mam-mare. Cu absenţa sunetelor/literelor iniţiale ale unui cuvînt seamănă absenţa primei cifre sau a primelor două cifre din scrierea unui număr care indică un an. mărgărite > înşir-te. vino: vin’ la. mam’-mare). înşiră-te. dar pas-a. de exemplu. Problema alegerii între cratimă şi linia de pauză ca semn . vin-odată. scoală (imperativ): scoal’ înainte de pauză şi scoal’ să plecăm. dar scoal-odată. pîn’ să.Ortografie pentru to\i 223 pasă (imperativ): pas’ de. 4. pîn’ la. tat’ su. cu grafie fluctuantă. dar sînt tolerabile şi variantele (ţin’ te. dar pîn-a. mam’ mare (neacceptate — deşi logice — fiind numai ţin’-te. Tot numai prin apostrof se notează absenţa unor sunete din cauza unei pronunţări defectuoase. dar vin-aici. ceea ce depinde de ponderea acordată funcţiilor îndeplinite.. În uzul actual se constată preferinţa pentru cratimă: ţin-te. pînă: pîn’ ce. este formula din basme. o asemenea absenţă se notează numai prin apostrof: ’916 ”1916” sau ’44 “1944”. O’Neill. Apostroful se menţine ca atare în scrierea numelor proprii străine (de exemplu: D’Annunzio.. pas’ să. în situaţiile în care ar trebui folosit apostroful pentru absenţa unor sunete şi cratima pentru alte fenomene (caracterul conjunct al unor pronume neaccentuate sau statutul de cuvînt compus) se pune problema opţiunii pentru un anumit semn. tat-su. N’Djamena) şi a unor neologisme neadaptate (five o’clock. Nu se admite folosirea cumulată a ambelor semne..

indiferent de faptul că termenii constitutivi pot fi şi ei compuşi scrişi cu o cratimă proprie.224 Mioara Avram ortografic (nu de punctuaţie) se pune la compuse de tipul nord— nord-vest sau anglo—vest-german. i-aţi (pronume + verb: i-aţi dat) şi ia-ţi (verb + pronume: ia-ţi banii). numai prin spaţiul alb). De reţinut că locul cratimei poate diferenţia omofone ca: i-ai (pronume + verb: i-ai dat) şi ia-i (verb + pronume: ia-i tu). Cele două semne. Folosirea cratimei la ambele niveluri ale compunerii în situaţii de acest fel (de exemplu. C. de tipul anglo-franco-italian. . n-aţi (negaţie + verb: n-aţi vrut) şi na-ţi (interjecţie + pronume: na-ţi banii). În unele situaţii nu se pune problema scrierii cu sau fără cratimă. în care linia de pauză evidenţiază structura semantică binară a compuselor. deosebite clar în textele tipărite. şi în textele scrise cu mîna (prin dimensiuni şi prezenţa/absenţa spaţiului alb) şi chiar în cele dactilografiate (de obicei. grafii ca zi-sa în loc de zis-a sau fi-rar şi fi-r-ar în loc de fir-ar. ci problema locului în care trebuie plasată sau/şi a numărului de cratime. anulînd deosebirea dintre asemenea compuse cu structură binară şi cele cu structură ternară. 1. La un nivel elementar se întîlnesc greşeli şi în situaţii care nu comportă dificultăţi reale de analiză şi de interpretare: de exemplu. vest-german—suedez şi vest-german—sud-african. nord-nord-vest sau anglo-vest-german) ascunde numărul real al termenilor implicaţi. pot şi trebuie să fie diferenţiate. cu grijă.

c-o < cu o). Nu-mi arde de glumă (nu nu mi-arde). Pentru numărul de cratime vezi. tot acolo. deci nu Nu i-al meu. . Nu s-acolo). În altele — uneori cu aceeaşi structură. dar Nu mi-a ars (nu nu-mi a). Aspecte mai subtile — uneori mai puţin normate şi deci cu soluţii controversabile — prezintă unele grupări care conţin forme pronominale neaccentuate. Gruparea negaţiei nu cu formele de indicativ prezent i. de-al şi de-a-l. Rostirea într-o singură silabă a prepoziţiei cu şi a articolului sau a numeralului un se notează corect cu cratimă după c: c-un. chiar dacă una este preferată. pentru sesizarea căreia e nevoie de o ureche fină. Gruparea conjuncţiei da “dar” cu adverbul apoi se notează corect cu cratimă după d: d-apoi. La acestea locul cratimei depinde de pronunţare. care. au explicaţii de ordin fonetic (diferenţe de accent sau sunete asemănătoare în punctul de întîlnire). Nu-s acolo (nu după verb. Nu-mi amintesc şi Nu mi-amintesc. s ale verbului a fi urmate de un cuvînt începător cu o vocală se scrie corect cu cratimă între nu şi verb: Nu-i al meu. nu da-poi (cf. De exemplu: Nu-l aud şi Nu l-aud.Ortografie pentru to\i 225 Pentru n-ai şi na-i vezi 2 b. de obicei. Există grupări în care locul cratimei poate varia. 2. ambele soluţii fiind corecte. cratima se poate folosi după verb numai la înlocuirea lui i prin e: Nu e-al meu (vezi şi V 7). dar cu pronume sau verbe diferite — intervin restricţii. nu cu-n (cf. se scrie: Ceasul nu-l am (nu nu l-am). De exemplu. dar Nu l-am pierdut (nu nu-l am). c-apoi).

cu mai multe cratime între diverşi termeni. D. ne-om. de tipul de-a lungul.. a substantivului compus mai mult ca perfect (art.. dacă e necesar. în cuvinte separate.. Nu mi-era foame şi Nu-mi era foame.. Aceasta explică faptul că normele actuale au preferat scrierea fără cratimă.)? Deşi se pot invoca modele pentru ambele feluri de scriere.. sau de-i vedea) sau t-ei duce (cf. compuse populare ca numele de plante trei-fraţi-pătaţi.. m-oi. sînge-de-nouă-fraţi.. pe cît e posibil. Un cuvînt sau un grup de cuvinte poate fi scris.. dar v-ăţi duce.226 Mioara Avram Nu mi-e foame şi Nu-mi e foame. mai mult ca perfectul). grupări de cuvinte diferite ca de-acu-ncolo şi de-acu-ncolo-ncerc. . iarba-datului-şi-a-faptului şi numele de personaje din basme Şchiopul-cu-Barba-cît-Cotul. m-oi.. respectiv compuselor. preferabile par soluţiile diferite la cele două persoane în discuţie: te-i duce. sau de-ţi vedea) sau v-ăţi duce (cf. De exemplu. Din considerente de ordin estetic se evită. ne-om. s-o. dar numai Nu-i e foame (nu şi Nu i-e foame).. s-o.. De exemplu: te-i duce (cf. sau scrierea cu o singură cratimă a locuţiunilor. care ar fi necesitat trei cratime. folosirea apropiată a mai multor cratime. de-a uliul şi porumbeii. Jumătate-de-Om-Călare-pe- Jumătate-de-Iepure-Şchiop sau compuse savante ca kilo- gram-forţă-metru şi metru-kilogram-secundă-amper. Dificultăţi mai mari apar la grupări alcătuite din pronume neaccentuate şi variante — populare şi familiare — ale unor verbe auxiliare din structura viitorului şi a prezumtivului..)? vă-ţi duce (cf... de-a prinselea. Se scrie însă corect Cui i-e foame sau Lui i-e foame (vezi VIII 5). n-o-nţelege şi n-o-nţelege-aşa. dar numai Nu-i era foame (nu şi nu i-era).

lozinci.). în anumite situaţii sintactice. Întrebuinţarea iniţialelor majuscule şi a celor minuscule are caracter obligatoriu în cele mai multe situaţii. iar. întrucît la acestea ea vizează nu numai iniţiala primului termen. inscripţii. de-a-n picioarelea. în celelalte situaţii alegerea vizează numai litera iniţială. CUPRINS Ortografie pentru to\i 227 De reţinut însă că economia de cratime poate afecta numai situaţiile cu norme grafice mai mult sau mai puţin convenţionale. nu şi pe cele în care scrierea este dependentă de pronunţare. firme. Cu excepţia abrevierilor şi a simbolurilor. pe de o parte. Scrierea cu iniţială majusculă sau minusculă în situaţii . ca şi cea integrală cu minuscule (în telegrame) ascund corectitudinea lui grafică din punctul de vedere al diferenţierii unor iniţiale. Scrierea integrală cu majuscule a unui text (titluri. XXVII. la anumite categorii de cuvinte: substantive proprii sau comune. A. pe de altă parte. Pentru scrierea cu majuscule sau cu minuscule în abrevieri şi simboluri vezi XXVIII B 3 e. Majusculă sau minusculă? Problema alegerii între scrierea cu majuscule (litere mari) şi cea cu minuscule (litere mici) se pune. legate de delimitarea enunţurilor şi de punctuaţie. ci şi a altora din structura compusului. la care majuscula poate apărea şi în interior. formule sau pronume de politeţe. dar există şi unele întrebuinţări facultative. de-a v-aţi ascunselea. abrevieri şi simboluri. Alegerea se complică în cazul special al substantivelor proprii compuse sau susceptibile de a fi interpretate astfel. de-a-ndoaselea sau de-a-n boulea. anunţuri etc. De aceea se scrie totuşi de-a-ndăratelea.

prin excelenţă semn de punctuaţie interioară: Era obosit pentru că se sculase de dimineaţă. Popescu. oricît de scurt ar fi textul în cauză. cit. în general. Către Întreprinderea. cît şi cea cu iniţială minusculă la primul cuvînt următor. pentru că muncise toata ziua. Pentru că întîrziase. 1. Art. am primit scrisoarea. I.. Se scrie cu iniţială minusculă primul cuvînt care urmează după semnul numit punct şi virgulă. chiar dacă acesta izolează arbitrar părţi ale unui enunţ.. Se scrie cu iniţială majusculă primul cuvînt care urmează după punct ca semn de punctuaţie. Cînd este semn ortografic (în abrevieri) punctul nu atrage folosirea iniţialei majuscule la cuvîntul următor: La 15 l. ea depinzînd. P. Se scrie cu iniţială majusculă primul cuvînt al oricărui text.. în texte ştiinţifice: Vezi capitolul următor. Iubiţi părinţi. de faptul dacă semnul respectiv .c. ea depinde — în mod firesc — de analiza gramaticală şi de prezenţa unor semne de punctuaţie anterioare.. 3. De exemplu: Fumatul oprit. De exemplu: A plecat. Conform acestei reguli de bază.. 2. pentru că n-avusese nici un ajutor. Stimate coleg etc. După alte semne de punctuaţie este corectă atît scrierea cu iniţială majusculă. 105 etc. se scrie cu iniţială majusculă şi: — primul cuvînt al unei adrese: Familiei dr. Orar: 10—18. — primul cuvînt al notelor din subsolul paginii. În goana mare. la delimitarea enunţurilor.228 Mioara Avram sintactice serveşte la marcarea începutului unui text şi la divizarea textului. inclusiv primul cuvînt al unei formule de adresare în vocativ: Dragă mamă. Cîine rău. Casieria. 4.

iniţiala minusculă se foloseşte la enunţul cu verb de declaraţie care este aşezat după vorbirea directă terminată în puncte de suspensie: — Nu ştiu nimic. de obicei.). De exemplu: Ce e? fată sau băiat? sau Vai! ce frig mi-e! Se scrie numai cu iniţială minusculă primul cuvînt al enunţului care conţine un verb de declaraţie aşezat după vorbirea directă încheiată prin semnul întrebării sau prin cel al exclamării: — Unde ai fost? întrebă mama. după care cuvîntul următor se scrie cu iniţială majusculă. independent de cel precedent: — vorbirea directă. Ciulesc urechea şi aştept să se repete. dacă se consideră că e vorba de continuarea aceluiaşi enunţ. c. De asemenea.. b.Ortografie pentru to\i 229 încheie sau nu un enunţ. se apără el... — Asta ne mai lipsea! zise tata. în timp ce iniţiala minusculă arată că se continuă enunţul dinainte de pauză (Deodată. reprodusă după un enunţ introductiv şi marcată de semne specifice (linie de dialog sau/şi ghilimele): ... După semnul numit două puncte iniţiala majusculă marchează începutul altui enunţ. dar cu frecvenţă egală şi. am auzit o şoaptă). mai uşor de distins se întîlnesc după punctele de suspensie: iniţiala majusculă marchează începutul altui enunţ (Deodată mi se pare că aud ceva.. Se admite şi scrierea cu iniţială minusculă după aceste semne. şi în pronunţare prin existenţa/inexistenţa sau durata unei pauze între textul care precedă semnul de punctuaţie şi textul următor. Situaţii asemănătoare. Semnul întrebării şi semnul exclamării (care pot apărea şi combinate) sînt de obicei semne de punctuaţie finală.. într-o oarecare măsură. a... de exemplu: — Unde ai fost pînă acum? Te-am căutat peste tot! Aş fi vrut să vii cu mine la teatru. cele două situaţii se deosebesc. ca prin vis..

Iniţiala minusculă se foloseşte la continuarea aceluiaşi enunţ: — în enumerări: Au sărit toţi locuitorii: bătrîni şi tineri. iar iniţiala minusculă un fragment de enunţ dependent de rest. separînd vorbirea directă care ar fi trebuit încheiată prin punct de enunţul cu verb de declaraţie aşezat după ea. zise el. Am ajuns cu bine la munte. d.) faţă . (Nu voiam să fiu găsit de nimeni.230 Mioara Avram Mama îl întrebă: — Unde ai fost? — un citat. În interiorul unor semne de punctuaţie perechi — ghilimelele şi parantezele — scrierea cu iniţială majusculă sau minusculă a textului cuprins depinde de caracterul acestuia. ascultător. 5. independent (de obicei şi predicativ) sau dependent (eventual şi nepredicativ). De exemplu: Nu lăsasem noua adresă. al unei cereri sau al unui memoriu care urmează după formula de adresare separată printr-o virgulă: Dragă mamă. În mod excepţional se scrie cu iniţială majusculă primul cuvînt al textului propriu-zis al unei scrisori. după care cuvîntul următor se scrie cu iniţială minusculă: A ascultat atent. Virgula este de obicei un semn de punctuaţie interioară. — în explicaţii: Am înţeles ce vrei: să plec. deştept. marcat de ghilimele: Cum spune poetul: “Toate-s vechi şi nouă toate”. Majuscula marchează începutul unui enunţ independent. al cărui sfîrşit e marcat de un semn de punctuaţie care precedă închiderea ghilimelelor sau a parantezei. primul cuvînt al acestui enunţ se scrie cu iniţială minusculă: Am fost la şcoală. s-a gîndit şi a răspuns. E frumos. Chiar atunci cînd virgula are funcţia unui semn de punctuaţie finală. bărbaţi şi femei.

. indiferent de statutul său sintactic. în primul rînd. Numeroasele dificultăţi care apar în aplicarea acestei reguli provin. dar şi cu virgulele. exceptînd cuvintele de sub B şi D. De exemplu: Cînd amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme. nu se foloseşte decît iniţială minusculă la primul cuvînt. asimilabile cu parantezele. adică la cuvinte grupate după ceea ce denumesc ele. cel mult. nu se folosesc iniţiale majuscule. Unele categorii onomasiologice nu pun probleme de scriere (cu excepţia. Regulile particulare ale scrierii cu iniţială majusculă sau minusculă se referă la categorii onomasiologice. din dificultatea de a identifica începutul unui nume propriu (înglobînd sau nu un substantiv comun generic). Între liniile de pauză. În cuprinsul aceluiaşi enunţ. regula este simplă: substantivele proprii se scriu cu iniţială majusculă. În principiu.Ortografie pentru to\i 231 de Nu lăsasem noua adresă (căci nu voiam să fiu găsit de nimeni). (Eminescu) B. uneori. Singura excepţie o reprezintă admiterea scrierii (facultative) cu iniţială majusculă a primului cuvînt din fiecare vers al unei poezii. precum şi unele abrevieri (vezi XXVIII B 3 e). 6. La substantive scrierea cu iniţială majusculă sau minusculă are rolul de a diferenţia substantivele proprii de cele comune. Grafii ca Trecerea Oprită sau Închis pentru Inventar constituie greşeli elementare. din dificultatea de a atribui unul dintre cele două statute (la anumite categorii sau numai la anumite cazuri individuale) şi. Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. iar cele comune cu iniţială minusculă.

mai ales. munţi etc. numele punctelor cardinale). cu unele aspecte de structură în cazul compuselor reale sau aparente). Dificultăţile sporesc cu unele cazuri de conversiune stabilă sau ocazională (treceri de la o categorie onomasiologică la alta sau de la substantivele proprii la cele comune şi invers). ţări. pentru că este controversat statutul lor de substantive proprii (numele de aştri) sau de substantive comune (numele de popoare.). nefiind menţionate explicit (numele de dansuri populare. numele de obiecte de învăţămînt) sau pentru că sînt sau par neunitare (numele de rase. varietăţi de animale şi plante. prepoziţii. În legătură cu scrierea substantivelor proprii compuse sînt necesare următoarele precizări generale: — Cuvintele ajutătoare (articole. specii. Heliade între Vii. supranume şi pseudonime). dar Celmare sau Cel Mare (nume de familie: sudat sau nesudat după dorinţa purtătorilor). numele proprii de animale. — Regulile care prevăd scrierea cu iniţială majusculă a tuturor . porecle. inclusiv cele de personaje literare. localităţi. La Om (vîrf de munte). Alte categorii onomasiologice pun probleme de scriere şi regulile înseşi au cunoscut fluctuaţii în timp. Radu de la Afumaţi. dar Între Gîrle (străzi). nume de familie. cu situaţii care sînt sau par neglijate de norme. cele de vînturi şi.232 Mioara Avram a unor aspecte de structură) pentru că statutul lor este clar şi unanim recunoscut: în această situaţie sînt numele proprii de persoane (prenume. ape. numele proprii geografice şi teritorial-administrative (de continente. Se scrie deci corect Ştefan cel Mare (domnitorul). conjuncţii) din structura unei denumiri nu se scriu cu iniţială majusculă decît dacă ocupă primul loc într-un compus. numele lunilor şi zilelor. dar Delavrancea.

— Regulile care prevăd scrierea cu iniţială majusculă numai a primului termen nu se aplică numelor proprii incluse în altă denumire. — înglobarea sau neînglobarea unui termen generic: vezi Moşandrei şi moş Andrei. de exemplu: Bietul Ioanide. — scrierea unor articole şi prepoziţii din numele străine: vezi J. Cu iniţială majusculă şi cu iniţiale majuscule la toţi termenii constitutivi în cazul compuselor se scriu: a. pseudonime). supranume. du Bellay. Titu-Gară. Liceul de Matematică-Fizică etc. Făt-Frumos. harpagon. dar Vincent Van Gogh. Ursa-Mare. donjuan. — numele proprii de fiinţe mitologice aparţinînd oricărui cult. porecle. Hagichirea. La fel ca numele proprii de persoane reale se scriu: — numele de personaje literare (inclusiv cele din folclor). reprezentante ale unor tipuri umane: de exemplu. De reţinut că: — se scrie corect cu iniţială majusculă nu numai Dumnezeu. de exemplu: Negru-Vodă. care îşi păstrează scrierea cu iniţială majusculă. dar Du Cange.Ortografie pentru to\i 233 termenilor constitutivi (cu excepţia cuvintelor ajutătoare) se aplică şi termenilor din structura unui compus scris cu cratimă. Acestea se pot scrie cu iniţială minusculă cînd devin substantive comune. Dificultăţile privesc: — distincţia dintre numele sudate şi cele nesudate: vezi Celmare şi Cel Mare. nume de familie. Numele proprii de persoane (prenume. — unele conversiuni (vezi 3 i). ci şi Domnul . Hagiculea şi Hagi-Gheorghe. păcală. Roşu-Împărat şi împaratul Roşu. Ludwig van Beethoven. 1.

judeţe etc. sinonimul savant Terra pentru Pămîntul). Zîna-Zorilor. de semantica termenului generic. forme de relief etc. baltă. atît atunci cînd exprimă alte sensuri (de exemplu. Sfîntul Gheorghe. lac. — se scriu corect cu iniţială minusculă numele comune de fiinţe mitologice reprezentate în multe exemplare: iele. teritoriu” în cazul lui pămînt). Numele proprii de locuri. stradă. c. în toate celelalte situaţii. d. ca toate denumirile de planete (cf.234 Mioara Avram cu acest sens.). deal. iar. mare.). de structura formativă a denumirii. Sfînta Maria şi Maica Domnului. Precista. criteriul extralingvistic al respectării denumirii oficiale. din texte care nu aparţin limbajului astronomic. pe de o parte. Vărsătorul. Ciobanul-cu-Oile. Atenţie însă la conversiune: se scrie Joiana (nume individual). insulă. vîrf etc. Numele proprii de animale. Dificultăţile privesc înglobarea sau neînglobarea termenului generic (alee. Se consideră că face parte din numele propriu şi se scrie deci cu iniţială majusculă termenul generic: . localităţi. ”sol. Numele — ştiinţifice şi populare — de aştri şi constelaţii: Carul-Mare. Casiopeea. bulevard. Mahomed şi Profetul. cîmpie. înger. pe de alta. munte. dar o joiană (ca termen generic pentru vaci). ci şi Mîntuitorul. cu excepţia situaţiilor în care termenul generic este înglobat într-un nume propriu: Arhanghelul Mihail.”lumina lunii. teren. Pămîntul. cît şi atunci cînd înseamnă tot ”planetă. ţărînă. ele se scriu cu iniţială minusculă. la acestea se adaugă. ocean. Soarele. în cazul numelor de state. nu numai (Isus) Cristos. Criteriile lingvistice ţin.) şi teritorial-administrative (state. b. piaţă. nimfă. respectiv a soarelui” în cazul lui lună şi soare.. ape. corp ceresc” ca în astronomie. geografice (de continente. În lucrări ştiinţifice de astronomie se scriu cu iniţială majusculă şi Luna. zînă etc.

Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. Numele proprii ale oricăror întreprinderi. instituţii. prepoziţie + substantiv: Vîrful cu Dor) sau de forme (substantiv în genitiv: Munţii Măcinului) care nu s-ar putea folosi independent. dar Facultatea de filologie).Ortografie pentru to\i 235 — urmat de cuvinte (adjective: Strada Lungă. Curtea de Conturi. Prima precizare este necesară pentru că între 1954 şi 1982 normele deosebeau scrierea instituţiilor centrale de cele necentrale.) sau de importanţa lor (internaţională. sportivă etc. numerale: Bulevardul 1848. indiferent de natura lor (politică. orientîndu-se după un criteriu extralingvistic (se scria Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului. naţională. locală) şi indiferent de lungimea lor. în consecinţă. Dificultăţile privesc în principiu şi aici înglobarea sau neînglobarea termenului generic în situaţiile în care se distinge o denumire propriu-zisă. — cu un sens care nu (mai) corespunde realităţii denumite: Rîmnicu-Vîlcea. — aşezat după un substantiv în nominativ-acuzativ: Feteşti-Sat. economică. cînd apare. Structura formativă specifică a acestor nume este reprezentată de un substantiv în nominativ-acuzativ: munţii Retezat. de regulă. socială. termenul generic este înglobat în denumire şi scris cu iniţială majusculă . Tîrgu-Jiu. vîrful Omul. asociaţii. e. culturală. În situaţiile opuse acestora termenul generic nu este înglobat în denumire şi. se scrie cu iniţială minusculă cînd precedă numele propriu (simplu sau compus). A doua precizare este necesară pentru că unele lucrări normative bazate pe regulile academice din 1932 limitau iniţialele majuscule din cuprinsul unor asemenea nume proprii la denumirile scurte (recomandînd să se scrie Teatrul Naţional. dar Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului român).

f. Clubul Sportiv Steaua). Flori de cîmp (săpun). fie prin scrierea cu caractere cursive în texte tipărite. de opere literare. g. ştiinţifice şi artistice (muzicale. populare. maestru al sportului etc.. Cele două niveluri ale denumirii se pot deosebi prin folosirea ghilimelelor la denumirea propriu-zisă: Colegiul Dobrogean“Spiru Haret”. naţionale. Cu iniţială majusculă la termenul unic şi la primul termen. plastice). h. Unirea Principatelor. Cînd sînt citate într-un text titlurile se marchează fie prin ghilimele. în general (doctor în ştiinţe. Numele proprii de ordine. b.236 Mioara Avram (Întreprinderea de Panificaţie Titan. doctor honoris causa. deşi denumirea propriu-zisă se poate folosi şi fără el. cu acestea se asimilează congresele (colocviile. de documente şi legi. Numele proprii de sărbători — calendaristice. conferinţele etc. iar alteori delimitarea dintre titlurile onorifice (Laureat al Premiului de Stat) şi titlurile ştiinţifice sau profesionale. Renaşterea. medalii. de rubrici şi capitole. Titlurile de publicaţii periodice. premii. . coregrafice. Numele proprii de evenimente: Reforma (anticatolică). Gloria (aparat de radio). de spectacole. religioase. internaţionale. distincţii şi titluri onorifice. vezi 3 f). actuale. 2.): Al XVIII-lea Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică. Numele proprii ale mărcilor de produse industriale: Cordial (produse cosmetice). indiferent de importanţa lor. ordin. vechi —. artist emerit. premiu). concursuri şi acţiuni similare. dar cu iniţiale minuscule la ceilalţi termeni constitutivi se scriu: a. respectiv prin subliniere în textele scrise de mînă sau dactilografiate. Dificultăţile privesc uneori tot înglobarea sau neînglobarea termenului generic (medalie.

moţ. Formulele de politeţe alcătuite dintr-un substantiv şi una sau mai multe determinări: Domnia sa (şi Domnia ei. vîrlezean. respectiv de plantă. specii. indiferent de valoarea lor adjectivală sau substantivală: european. pe de o parte. şi. Rîndunica (navă fluvială). . Dificultăţile privesc delimitarea de numele comune ale altor rase. mahomedan sau averescan. Cu iniţială minusculă se scriu: a. ta. Record (floarea-soarelui). specii. nu totdeauna uşor de făcut (de exemplu. pe de altă parte. bucureştean. român. nave): Independenţa (navă maritimă). care se scriu cu iniţială minusculă (vezi 3 h). dificultăţile vechii reguli sporeau cu distincţia cerută între sensul propriu şi sensurile figurate ale substantivelor de tipul boem. c. voastră). ele se folosesc pe lîngă un termen generic exprimînd noţiunea de varietate sau reprezentînd numele de animal. varietăţi. nejustificată. Numele proprii ale unor rase. prin aplicarea exclusiv la această categorie onomasiologică (de ce nu şi la alte clase de cuvinte cu aceleaşi duble valori morfologice. varietăţi de animale sau de plante: Marele alb (porci). Maiestăţile lor regale etc. 3. Distincţia era.Ortografie pentru to\i 237 Cu acestea se pot asimila numele proprii ale unor vehicule (trenuri. în funcţia de nume predicativ: el este ardelean). ardelean. Precizarea referitoare la valoarea morfologică este necesară întrucît regulile academice din 1932 recomandau scrierea diferită a acestor cuvinte după cum erau substantive (cu iniţială majusculă) sau adjective (cu iniţială minusculă). Excelenţa sa. junimist. chinez. unele derivate tot de la nume proprii: de exemplu. lui. denumirile scrise cu iniţială majusculă nu au forme flexionare. Domniile lor. Ca nume proprii. muscal “rus”) sau populare (mocan. luteran. maiorescian?). Numele de popoare şi de locuitori. tulcean. ţigan şi cu neclarităţi în privinţa valabilităţii ei la nume vechi (ca arbănaş şi arvanit “albanez”. d.

c. împărat.. evul mediu. lumea antică). româncuţă). g. indiferent de importanţa lor: academician. limba engleză. vest. economie politică. romantism. indiferent de caracterul lor literar sau popular. voievod etc. orient şi răsărit. Precizarea este necesară în raport cu unele recomandări din lucrări normative bazate pe regulile academice din 1932. Vezi şi XXIX. secretar general). deci: est. De reţinut că se scrie cu iniţială minusculă şi domn “domnitor. Numele disciplinelor de învăţămînt: chimie. sectoarelor din întreprinderi . Numele punctelor cardinale.238 Mioara Avram muntean “locuitor de la munte”). rege. preşedinte. secţiilor. voievod”. care făceau o distincţie nejustificată între termenii savanţi (cu iniţială majusculă) şi corespondentele lor româneşti (cu iniţială minusculă). secretar (şi prim-secretar. paleozoicul etc. e. nemţoi. sud şi miazăzi. director. indiferent de caracterul lor neologic savant (internaţional) sau vechi şi popular. de funcţii şi grade. geografie. paleoliticul. nord şi miazănoapte. ministru (şi prim-ministru). şi numele zilelor săptămînii. b. precum şi la nume marcate afectiv (başbuzuc. limba română etc. Denumirile serviciilor. Numele lunilor anului. Numele de titluri ştiinţifice şi profesionale. deputat. d. feudalismul (sau orînduirea feudală). f. istorie. Numele de epoci istorice şi geologice: antichitatea (sau epoca antică. friţ. occident şi apus. colonel. doctor. cu acestea se asimilează şi numele de epoci şi curente culturale: clasicism.

exprimate prin adjective: domnesc (măr). astrahan. Delimitarea este. olandă (ţesături). — nume de obiecte şi de rase. dar nu Secţia de sculărie. cotnar. — nume de obiecte sau unităţi de măsură şi nume de rase. Substantivele comune (unele şi cu valoare adjectivală) provenite din substantive proprii: — nume de personaje literare: vezi 1 a. secţia de sculărie etc. ţigaie. buldogi. deci: ori secţia de sculărie. Vezi şi 2 c. specii şi varietăţi de animale sau de plante denumite după o .Ortografie pentru to\i 239 şi instituţii: direcţie. ori Secţia de Sculărie. murfatlar (vinuri). bistriţă (prună). pentru care este specifică scrierea cu iniţială minusculă. varietăţi de animale sau de plante. La substantive delimitarea se face după caracteristica celor comune de a avea forme flexionare şi după capacitatea lor de a fi folosite (şi) singure. numele lui urmează să fie scris cu iniţiale majuscule la toţi termenii. ţurcane. secretariat. sînt necesare informaţii extralingvistice pentru a şti dacă un laborator este o instituţie de sine stătătoare sau un serviciu dependent (ca laboratoarele din cadrul unor instituţii de învăţămînt şi de cercetare). dar şi la acestea se admite iniţiala majusculă în contextele pasibile de interpretări diferite (de tipul măr delicios “măr gustos” faţă de măr Delicios “măr de soiul Delicios”). catedra (sau laboratorul) de fizică. În unele situaţii apar dificultăţi de delimitare faţă de unităţile independente scrise cu iniţială majusculă (vezi 1 e): de exemplu. Dacă însă un serviciu oarecare este confundat cu o instituţie. ţurcană (oi). h. caracul (blănuri şi rase de oi). fără un termen generic: de exemplu. specii şi varietăţi de animale sau de plante denumite după locul de origine: damasc. specii. pietroasă (cireaşă) sau prin substantive comune cu sau fără valoare adjectivală: buldog. turchestan (pepene). i. în general. mai clară la adjective. pechinez (cîini). Denumirile unor rase.

pere. cînd se găsesc sub incidenţa altei reguli. în situaţii diferite. sandviş sau sandvici. Bălcescu sau M. de loc etc. 4. influenţa Orientului şi cînd intră în structura unui nume propriu geografic: America de Nord. mere. Kogălniceanu ca nume de localităţi. de instituţii. scrise în mod obişnuit cu iniţială minusculă (vezi 3 b). de asemenea. ci şi ca o situaţie sintactică. de filatură şi de editură sau ca marcă de automobil. struguri). marghiloman. savarină (produse culinare). prim posesor sau prim beneficiar): de exemplu.240 Mioara Avram persoană (inventator. Astfel. producător sau comerciant. Numele punctelor cardinale. volt (unităţi de măsură). Napoleon ca nume al unor varietăţi de fructe (cireşe.). În această situaţie sînt. creator. ionatan (măr). scrierea titlurilor este justificată nu numai ca o categorie de nume proprii (B 2 a). prin coincidenţa unor reguli referitoare la categorii onomasiologice diferite. amper. Berlin-Vest (conform regulii de sub 1 d) sau în structura unui nume propriu de instituţie: . de exemplu. dacă titlul constă dintr-un nume propriu (de persoană. 5. diesel (motor). numele proprii de persoane care se folosesc şi ca nume de locuri. Uneori scrierea cu iniţială majusculă se poate explica simultan prin mai multe reguli. se scriu cu iniţială majusculă cînd sînt folosite ca toponime: Extremul Orient. Unele cuvinte au acelaşi statut lexico-gramatical şi acelaşi fel de scriere în diverse întrebuinţări. de produse sau de varietăţi: N. de instituţii şi de produse sau de varietăţi: Dacia ca nume de femeie. în privinţa iniţialei majuscule sau minuscule. numele proprii de locuri folosite ca nume de persoane. joule. de străzi şi de şcoli. în speţă început de text (A 1). Unele categorii onomasiologice în întregime sau numai unele cuvinte în parte se pot scrie în mod diferit. majuscula este justificată şi de regula scrierii acestuia.

Numele disciplinelor de învăţămînt. scrise în mod obişnuit cu iniţială minusculă (vezi 3 d). Teatrul Naţional. Facultatea de Fizică. 24 Ianuarie (conform regulii de sub 1 g). Limba română (rubrică în catalog. scrise în mod obişnuit cu iniţială minusculă (vezi 3 e). se scriu cu iniţială majusculă în numele proprii de sărbători exprimate prin data calendaristică a acestora: Întîi (sau 1) Decembrie. titlu de revistă şi de manual). . Ele se scriu cu iniţială majusculă (numai la primul termen) şi conform regulii sintactice a începutului de text (vezi A 1): în diverse rubrici sau liste. Manual pentru clasa a V-a! Numele proprii de instituţii alcătuite din cuvinte comune (un termen generic şi diverse determinări indicînd specia) pot fi omonime sau aparent omonime cu grupuri nominale care nu au statut de nume proprii şi de care se deosebesc prin scriere. cum sînt rubricile din catalog. Numele lunilor anului. Atenţie la deosebirea dintre Facultatea de Limba şi Literatura Română şi (revista) Limba şi literatura română sau dintre Manual de limba română (ca şi învăţ la limba română) şi Limba română. dar un teatru naţional şi teatrele naţionale. şi în titluri de manuale sau de alte publicaţii constînd din numele obiectului de studiu (vezi 2 a): de exemplu.Ortografie pentru to\i 241 Gara de Nord (conform regulii de sub 1 e). se scriu cu iniţială majusculă (la toţi termenii constitutivi) în denumirile de unităţi de învăţămînt: Facultatea de Istorie. Se scrie corect Liceul de Matematică-Fizică) dar învaţă la un liceu de matematică-fizică sau În judeţ sînt două licee de matematică-fizică. Liceul de Matematică-Fizică (în conformitate cu regula de sub 1 e). Pentru abrevieri vezi XXVIII A 5 c şi B 3 e. dar o facultate şi facultăţile de fizică. Vezi şi XXIX 1.

reale sau aparente. denumire consacrată pentru “Muntenia”. mai ales. a. şi ţara românească “statul român. De remarcat deosebirea faţă de formulele de politeţe de sub 2 d. Prin suprapunerea regulii sintactice a începutului de text se produc deosebiri de scriere în anumite categorii de texte. În orice caz. se poate scrie cu iniţială majusculă pe o hartă: Vîrful (sau Vf. patria românilor” sau ţările române “(toate) formaţiunile statale româneşti”. mata. vezi D. soţul/iubitul şi soţia/iubita. Termenul generic neînglobat într-un nume propriu. la fel dînsul. cînd este simţit ca pronume de politeţe. ca formaţiune statală istorică.) Caraiman. Am fost pe malul lacului Sinoe. Scrierea cu iniţială majusculă în loc de minusculă este posibilă la orice cuvînt dacă intervine intenţia de reliefare pentru sugerarea importanţei acordate sau a atitudinii de reverenţă. Lacul (sau L. D. şeful . C. Scrierea cu iniţială majusculă sau minusculă este facultativă în unele situaţii. O confuzie frecventă se face între Ţara Românească. vezi1 d).) Sinoe.242 Mioara Avram Omonimii asemănătoare. Pentru politeţea distantă. generînd uneori ezitări şi greşeli în scriere. în care poate avea valoare stilistică. de tipul dumnea- voastră. se întîlnesc şi în alte situaţii. scris cu iniţială minusculă în texte obişnuite (Am urcat de două ori pe vîrful Caraiman. acest fel de scriere este singurul adecvat la pronumele care exprimă un grad de politeţe intimă: dumneata şi. Sînt tratate în acest fel mai cu seamă: — numele de persoane şi de lucruri considerate unice de cel care scrie: părinţii şi bunicii. Pronumele de politeţe se scriu de obicei cu iniţială minusculă.

p. Mă duc la Institut. ale unor nume proprii: Capitală = Bucureşti. îndeosebi pronumele de politeţe şi cele referitoare la ele în adresări oficiale: Mă adresez Dumnea- voastră pentru a Vă informa. procedeul e folosit mai ales în adresări directe şi indirecte: Domnule Director. Institut < Institutul de Lingvistică. M-am adresat Directorului.r. — substantive abstracte ca adevăr. Scrierea cu iniţială minusculă în loc de majusculă la început de vers (chiar şi la primul) este permisă dacă aşa a scris poetul . omenie: în numele Libertăţii. ţara proprie etc. cu antecedente interbelice. b. iubire.. Domnului Profesor. se recomandă folosirea ei cu măsură. au constituit o modă temporară în publicistică imediat după 1989: ceauşescu pentru N. Scrierea cu majuscule se explică uneori şi prin interpretarea unor substantive drept izolări eliptice din nume proprii compuse: de exemplu.Ortografie pentru to\i 243 ierarhic. Abuzul de majuscule cu caracter excepţional este obositor şi anulează însuşi efectul expresiv urmărit. în contextul dat. libertate. Şi-a dat viaţa pentru Patrie. locul de muncă. Ceauşescu. Ea “soţia sau iubita” (şi a Ei).. Scrierea cu iniţială minusculă în loc de majusculă la nume proprii de persoane şi de instituţii este folosită uneori cu valoare peiorativă exprimînd minimalizarea şi chiar detestarea. Grafiile de acest fel. pentru Partidul Comunist Român. Apelez la bunăvoinţa Dumnea- voastră etc. dreptate. De exemplu: Am visat-o pe Mama.. — pronumele şi adjectivele pronominale care ţin locul unor substantive din categoriile precedente: de exemplu.c. — substantive comune sinonime. Deşi iniţiala majusculă este permisă în asemenea situaţii.

b. denumiri de magazine şi instituţii (editura meridiane). deci ca procedeu ţinînd de arta grafică. se întîlneşte scrierea cu iniţială majusculă a unor substantive comune care trebuie scrise cu iniţială minusculă: mai ales în enumerări. Aceste grafii nonconformiste — izvorîte din necesitatea de variaţie. din reclame comerciale (Vizitaţi raioanele de: Confecţii. din interiorul sau de la sfîrşitul unui cuvînt. a. Costume de liceeni). fie condamnîndu-le ca abateri. Ele sînt nerecomandabile nu atît în sine. De exemplu. în opoziţie cu cea tradiţională. din dorinţa de originalitate. de exemplu) şi de opere literare (cu minuscule şi la nume proprii din cuprinsul titlului: fiica dunării şi-a mării). pe care-l au asupra celor care nu le înţeleg substratul artistic şi le judecă exclusiv sub aspect ortografic. Ca procedeu grafic. desigur involuntar. căreia i se datoreşte şi apelul la caractere tipografice rare. grafia momenTe Vesele la televiziune (= TV). de obicei pentru sugerarea unor relaţii ascunse.244 Mioara Avram respectiv. E. Ea este o caracteristică a poeziei moderne. Pe de altă parte. eventual aşezate pe rînduri diferite. cît prin efectul. se întîlneşte scrierea cu iniţială minusculă a unor nume proprii care trebuie scrise cu iniţială majusculă: mai ales nume de persoane (la semnătură şi pe coperta/foaia de titlu: eugen barbu). titluri de publicaţii (revistele flacăra şi magazin istorie. Pe de o parte. c. Jucării şi Articole de menaj sau Vindem: Uniforme şcolare. la folosirea unor litere modelate după alte alfabete sau la alte artificii — reprezintă un fel de joacă de-a scrisul. se recurge la scrierea cu majuscule şi a unei/unor litere neiniţiale. Scrierea cu majuscule sau cu minuscule este folosită uneori în mod intenţionat împotriva normelor lingvistice (ortografice). fie .

dar unele abrevieri apar şi în alte stiluri funcţionale.! F. limitele procedeului de evitare a majusculelor rezultă din faptul că nimeni nu îndrăzneşte să scrie astfel numele patriei sau nume de personalităţi oficiale. Ele sînt caracteristice limbajului tehnico-ştiinţific şi celui administrativ. XXVIII. În ce priveşte însuşi efectul artistic. care utilizează. cel mai puţin se întîlnesc în stilul beletristic. î. el este anulat de banalizarea acestor procedee. după aria. A. CUPRINS Ortografie pentru to\i 245 — mai grav — adoptîndu-le ca modele în scrisul curent. Î. De exemplu. ş. este reliefarea prin scriere integrală cu majuscule a unui text. cu mare frecvenţă. prin faptul că nu produce confuzii cu scrisul curent. ţ: Ă. în reclame comerciale: Vindem UNIFORME ŞCOLARE pentru elevi de toate vîrstele. De altfel. citate importante) sau a unor cuvinte-cheie. devenite maniere. Respectarea normelor ortografice ar trebui să constituie o normă şi pentru graficieni! Singurul procedeu grafic tolerabil. a unui fragment de text (titluri. Abrevierile Abrevierile sau prescurtările se folosesc — mai ales în scris. Abrevierile pot fi clasificate din diverse puncte de vedere: după natura lor pur grafică sau/şi orală. Ş. â. dar uneori şi în vorbire — pentru economie de spaţiu şi de timp. COSTUME de LICEENI sau Cumpăraţi chiar AZI uniformele şcolare pentru copiii dv. diverse abrevieri convenţionale (îndeosebi simboluri şi indicaţii bibliografice). Majuscula corespunzătoare lui i se scrie însă fără punct deasupra (I). În scrierea literelor majuscule este obligatorie notarea semnelor diacritice la corespondentele lui ă. gradul şi restricţiile . Ţ. Â.

). după sensul sau valoarea lor (monovalente şi polivalente pe plan lexical şi gramatical). (articole) industriale (şi de tip) Gospodina”. după caracterul lor naţional sau internaţional. este cazul atît al unor nume proprii devenite comune (de tipul big-uri. după mecanismul de obţinere a abrevierii (din litere iniţiale. îmbinări de cuvinte. uzuale sau curente şi rare. categorii onomasiologice).246 Mioara Avram de folosire (generale şi speciale. De exemplu: cca “circa”. Abrevierile folosite şi în exprimarea orală pot deveni cuvinte de sine stătătoare. 1. Plafar “(magazin de) plante farmaceutice”). pronumele de politeţe. fie că se citesc pe litere (C. mai ales ale numelor proprii de întreprinderi şi instituţii. Cele mai multe abrevieri sînt pur grafice.F. cît şi al unor termeni tehnici ca VAR “volt-amper reactiv”. citit [če-fe-re] sau [ke-fe-re]). părţi de vorbire şi clase sau specii ale acestora. “numărul”. necesitînd întregirea la lectura orală (vezi B 4).R. fie că permit lectura cursivă (de exemplu: BIG “(magazin de) băcănie. “Căile Ferate Române”. chiar ocazionale. de unde şi concordanţa sau neconcordanţa cu cuvîntul reprezentat şi folosirea unor litere din alte alfabete. . după categoriile lingvistice ale bazelor abreviate (cuvinte simple. după felul abrevierii (pur literale — cu litere din alfabetul limbii române sau/şi cu litere din alte alfabete — şi mixte. cuvinte compuse. din litere nesuccesive şi din fragmente de cuvinte). după accesibilitatea abrevierii (uşor decodabile şi ermetice). În general au (şi) aspect oral abrevierile de cuvinte compuse. Unele abrevieri pot apărea şi în exprimarea orală. ca substantivele comune şi proprii. în limba comună sau numai în limbaje speciale. un plafar etc. vezi B 4. nr. libere sau absolute şi contextuale). chiar particulare. realizate din litere asociate cu cifre sau cu alte semne grafice).

n. care tinde să devină adjectiv invariabil. onoraţii. “onoratul.Ortografie pentru to\i 247 La unii vorbitori un fenomen asemănător se produce cu abrevierea onor. c. e. ceea ce se reflectă grafic în omiterea punctului final. onoratelor”. unele abrevieri sînt contextuale. onoratei. “anul curent” şi l. depinzînd de anumite vecinătăţi. Pe lîngă un inventar de abrevieri generale în limbă. onoraţilor. “pagina”.). vol. m “metru” etc. “secolul”. onorata. familii) apar forme articulate enclitic (onor călătorii sau onor călătorilor. r. abrevierile uzuale sau curente de cele rare sau ocazionale. cunoscute tuturor vorbitorilor culţi şi înregistrate de obicei în lucrări normative de uz curent. sec. — nume proprii de persoană (nume de familie): toate abrevierile . e. În această situaţie sînt abrevierile legate de vecinătatea directă (anterioară sau posterioară) a unor: — cifre: p. onor. iar gramatical în schimbarea construcţiei: în locul unor substantive nearticulate (onor. “înaintea erei noastre”. c. onoratului. independente de o anumită vecinătate. şi chiar abrevieri specifice unei anumite persoane sau unei anumite lucrări. există numeroase abrevieri specifice anumitor limbaje sau stiluri funcţionale. cunoscute din manuale de cei iniţiaţi în domeniul respectiv. libere sau absolute. “rîndul”. călători. În cadrul fiecărei categorii se pot distinge. după frecvenţă. 2. n. — date: a. onoratele. În timp ce majoritatea abrevierilor sînt de sine stătătoare. “luna curentă”. “volumul” şi toate abrevierile numelor de unităţi de măsură (l “litru”. onor familiei). abrevierile speciale şi cele particulare folosite în texte date publicităţii sînt explicate în anexe sau note pentru înlesnirea decodării. “era noastră” şi î.

“numărul curent”. a. c. “anul curent” şi l. p. S. ( < lat. S. a. ş. “curent” în a. fiind inserat în dicţionare numai pentru existenţa sa orală. “Alexandru”. şi dvs. dna “doamna”. loc. 3. care nu apare niciodată scris întreg. Un caz extrem este reprezentat de raportarea abrevierii etc. c. crt. fie că sînt . (< lat. Altele însă. “intrarea”. intr. a. P. e. ing. “Ion”). “de exemplu” şi “după” în d. — nume proprii de persoană (nume de familie ori prenume) sau/ şi titluri academice ori profesionale: abrevierile unor termeni sau formule de adresare şi de referire (d. “înainte de amiază”. De asemenea sînt contextuale abrevierile unor cuvinte care se folosesc în acest fel numai în abrevieri compuse corespunzătoare unor cuvinte compuse sau unor îmbinări de cuvinte. I. “dumneavoastră”. et caetera “şi celelalte”) la un adverb etcetera. loco citato) “(în) locul citat”. c. “post-scriptum”. “Preasfinţia sa”).248 Mioara Avram unor nume de titluri academice şi profesionale (dr. Dintre acestea cele mai multe sînt raportabile şi la cuvinte româneşti. “doctor”. “rîndul”. “profesor”). prof. dar crt. (< lat. de exemplu: dv.m. chiar p “piano”. m “metru”. de exemplu: Ag “argint”. fie că pornesc de la cuvinte străine. şos. “şoseaua”. “după-amiază”. m. “de” în d. sua subscriptione) “cu semnătura sa”. sau dl “domnul”. a. r. cit. “inginer”. “luna curentă”. precum şi abrevierile prenumelor (Al. Numeroase abrevieri au caracter internaţional. ss (< lat. ca lectură a abrevierii grafice menţionate. ante meridiem) “antemeridian”. “şi aşa mai departe”. î. Abrevieri cu specific naţional sînt cele care pornesc de la cuvinte româneşti. d. De exemplu: d. “curent” în nr. s.

de exemplu: cap. de obicei din domenii diferite). şi U. ha “hectar”. (semnal de alarmă). şi a. confer “compară” este înţeleasă de unii greşit drept “conform”. î. O. “Statele Unite ale Americii”. Unele abrevieri internaţionale nu sînt analizabile pentru orice vorbitor român. cele mai multe dintre abrevierile fixate în normă sînt monovalente (desemnează o singură noţiune): Au “aur”. şi no sau no. a. S. A. “figura. (d. p. N “nitrogen/azot. Din punct de vedere lexical. de exemplu: CP şi HP “cal-putere”. Pentru unele noţiuni există dublete constituite dintr-o abreviere naţională şi una internaţională (pornind de la o limbă străină). K “kaliu/potasiu”. (formulă de aprobare). fig. “pagina”.Ortografie pentru to\i 249 absolut convenţionale. Necunoaşterea caracterului străin al unei abrevieri duce şi la greşeli: indicaţia cf.K. caporal”. S. U. “capitolul. Cm “curiu” şi Tm “tuliu”. Fe “fier”. A. S. cca “circa”. prezintă discordanţe totale sau parţiale faţă de echivalentul românesc: a) discordanţe totale: e “(nota) mi”. m. Abrevierile internaţionale corespund uneori numai unuia dintre sinonimele existente în limba noastră pentru aceeaşi noţiune şi nu totdeauna celui mai frecvent. horse-power) “cal-putere”. a. “următoarele”. nr. . 4. urm. neper. “înainte de amiază”. “după-amiază”. S. de exemplu. care le poate cunoaşte numai sensul global. “numărul”. m. a. < lat. de exemplu: Hg “hidrargir/ mercur”. O. h “oră”. sau pag. Dy “disprosiu” şi dyn “dină”. Rh “rodiu” şi Th “toriu”. q “chintal”. nelegate de nici o limbă. figurat”. b) discordanţe parţiale: Å “angstrom”. E “est”. Există însă şi numeroase abrevieri polivalente (care desemnează două sau mai multe noţiuni. şi p. HP (< engl.

d-tale “dumitale”. ş.a. Din punct de vedere morfologic. dlor “domnilor”. “şi aşa mai departe”. abrevierea poate prelua elemente de la principalii termeni componenţi. De obicei abrevierile sînt polivalente sub acest aspect.m. de exemplu: d. N. ms. de exemplu: gr “gram. fie derivate (interesează faptul că la derivatele cu prefixe abrevierea poate prelua elemente din ambele componente: prefixul şi tema): c/val. c) îmbinări de cuvinte: a. “diclordifeniltriclormetilmetan”.”.D. “strada”. Din punctul de vedere al structurii. dna “doamna”. a. S. I.d. “anul curent”. dnei “doamnei”. sulf”. onoratei. S “siemens. c. “după-amiază”. km “kilometru”. L. D. “manuscris”. “locotenent-colonel”. nord”. a. fie nederivate: Br “brom”. “secolul. î.. n. Z. “placă aglomerată lemnoasă”. slt. secolului. grame”. O. dr. 5. î. onorata. “sublo- cotenent”. “obiect zburător neidentificat”. sud.. “înainte de amiază”. “intradermoreacţie”.-col. puţine abrevieri sînt monovalente (corespunzînd unei singure forme flexionare). VSH “viteza de sedimentare a hematiilor”. chiar cînd compusul de bază este sudat şi scris într-un singur cuvînt): CP “cal-putere”. S.T. “contravaloarea”. secolele. d-ta “dumneata”. bazele abreviate pot fi: a) cuvinte simple. dlui “domnului”. R. lt. Abrevierile pot corespunde unor categorii lingvistice variate. b. “doctor”. onor. b) cuvinte compuse (la care. sau dl “domnul”. e. bazele abreviate reprezintă următoarele părţi de vorbire: . “înaintea erei noastre”. “Preasfinţia sa”. D.250 Mioara Avram newton. secolelor”. onoratului. Din punct de vedere gramatical. de asemenea. str. P. b. “onoratul. sec. P.a. d. A.

a. — verbe: cf.). V “vest”.Ortografie pentru to\i 251 — substantive (cu cele mai multe abrevieri). “vezi”.m. sau d-voastră “dumneavoastră”. cca “circa”. s.n. “Căile Ferate Române”..).m. nr. V “volt” etc. .a. “alţii. iun. “universitar” (în: prof. apr.d. C.R. versus “faţă de”.).a.. I. v.I. şi l. febr. altele” (în: ş.e. e. — adjective pronominale (posesive): n. î. “curent” (în a. iul. celelalte” (în: ş. “aprilie”. “aşa” (în: ş. m. — pronume: (de politeţe) d-ei “dumneaei”. (nehotărîte) a. “noiembrie”. d. l “litru”.). ing. n. n. “Maiestatea sa). — adverbe: a. oct. “iulie”. S “sud”. î. “februarie”.). “septembrie”.G. cît şi proprii: Astra “Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român”.) şi “după” (în: d. — numele punctelor cardinale: N “nord”. “şi” (în: ş.). (demonstrative) cl. Pb “plumb”.. ş. aug. “sa” (în M. “numărul”. “Anul Geofizic Internaţional”). “octombrie”. “după-amiază”. mart.c. “de” (în: d. univ.d.F.).).a. univ.cl.cl. bazele abreviate în mod curent şi abrevierile respective reprezintă: — numele unităţilor de măsură: g şi gr “gram”.a. sept. confer “compară”. dv. “inginer”. — conjuncţii: ş. — numele lunilor anului: ian.. I.c.d. — prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale: d.S. “august”. < lat. atît comune: g sau gr “gram”. “martie”.m. “Ion”.a. < lat. “iunie”. Din punct de vedere onomasiologic. c. ş. “ceilalţi. “mai departe” (în: ş.a. — adjective: c. “ianuarie”. şi dvs. vs.). “noastră” (în: e. m “metru”. E “est”. “internaţional” (în A. “înainte de” (în: î.d.).a.

mai ales epistolare: N. m “masa”. jud. “logaritm”. ss “cu semnătura sa” etc. “profesor”. “etcetera”. nr. v “viteză”. “locul sigiliului (ştampilei)”. grade militare: acad. Dv. — pronume şi formule de politeţe: d-ta “dumneata”.n. p.. — termeni şi formule de adresare şi referire: d.c. ing. L “lungime”. nota bene! . — (cel puţin unele) simboluri din chimie. “tabelul”.. prof.a. “vezi”. com. “pagina”. “era noastră”. Dvs. “agronom”. exp. — indicaţii bibliografice: art. “academician”. — termeni şi formule din limbajul administrativ: a. sau dl “domnul”. cap. “capitolul”. M. Vezi şi XXIX. “inginer”. H “hidrogen”. Cl “clor”. serg.S. S “sulf”. dvs. fig.. ş. L. — titluri academice. “sergent” etc. “municipiul”. Numele lunii mai nu se abreviază. — formule diverse. “Maiestatea sa” etc. “şi alţii”.d. etc. conf.. dv. mun. “comuna”. < lat.e. sau pag. l “lăţime”. O “oxigen”. univ. “Domnia voastră”. D-sa “Domnia sa”. “societate comercială”.. nume de profesii. “figura”. SRL “societate cu răspundere limitată”. “doctor”. sec. “observaţia”.B. agr. c “viteza luminii”. tab. “volumul. “de exemplu”.. lt. v. “decembrie”.a. sau de ex.a. “şi aşa mai departe”. e. arh. “după-amiază”. volume(le)”. sin “sinus”. S. “expeditor”. “căpitan”. “locotenent”. “numărul”. vol. cpt. “conferenţiar universitar”. — numele altor noţiuni temporale: d. “articolul”.S. dr. “judeţul”.C.252 Mioara Avram dec.m. — formule de legătură şi de enumerare: d. ş. log. “anul curent”. F “forţă”. obs. “arhitect”. “secolul”. fizică şi matematică: C “carbon”. d-voastră “dumneavoastră”.

G. Abrevierile pot consta din: a. “Gheorghe”. R. vo “verso”.. µW “microohm”. Folosirea literelor minuscule sau majuscule şi a anumitor caractere . cratima. “Alexandru”. — simboluri (indicative) de state. întrucît nu pornesc de la cuvinte. În componenţa abrevierilor pot intra diverse semne ortografice: punctul. “Casa de Economii şi Consemnaţiuni”. TAROM “Transporturile Aeriene Române”.P. c).S. SUA “Statele Unite ale Americii”.P.M. bara oblică (vezi B 3 a.Ortografie pentru to\i 253 “ia seama bine. Germania “Republica Federală Germania”. litere asociate cu alte semne grafice: ro “recto”. scrierea numerelor prin cifre (2. — nume proprii de întreprinderi. Deşi prezintă asemănări funcţionale. II. b. — nume proprii de persoane: (prenume) Al. µ. I. “Republica Moldova. instituţii. Chineză ”Republica Populară Chineză”. sau R. b. “post-scriptum”. “Miron Radu Paraschivescu”. (litere din alfabete diferite: româneşti şi străine) µg “microgram”. fii atent”. V “volt”. o “grad” nu sînt abrevieri. TL “Tulcea”. “micron”.C. 6. ONU “Organizaţia Naţiunilor Unite”. " “secundă”.F. MW W “megaohm”. al II-lea) sau notaţii de tipul ' “minut”. (nume complete în pseudonime sau în sigle) Nigrim “Nicolae Grigore Mihăilescu”. O3 “ozon”. Gh. litere — minuscule sau majuscule —: (din alfabetul limbii române) mg “miligram”. — nume proprii geografice şi teritorial-administrative (denumiri compuse ale unor state): R. RO “România”. M.F. c. judeţe sau oraşe: B “Bucureşti”. Tradem “Traian Demetrescu”. R. asociaţii: C. litere asociate cu cifre: m2 “metru pătrat”.R. P. “Ion”.E. (din alte alfabete) Å “angstrom”.

“arhitect”. vezi B 3 e. cpt.e. . d.F. Abrevierile discontinue — alcătuite din litere nesuccesive în cuvîntul de bază — pot conţine succesiuni grafice nepermise sau rare în alte situaţii (vezi XXIV): de exemplu. C. dv.c. D-sa “Domnia sa”. ASIROM “Asigurarea Românească”. (iniţiala şi altă literă sau alte litere fără o motivaţie anume) Ag “argint”.R. Literele nesuccesive selectate din interiorul bazei sînt de obicei litere care notează consoane. art. mm “milimetru”. litera iniţială a cuvîntului în cauză sau literele iniţiale ale cuvintelor dintr-o îmbinare sau dintr-o denumire compusă: a. ADAS “Administraţia Asigurărilor de Stat”. “ianuarie”. Astra “Asociaţiunea Transilvană. D-sale “Domniei sale”. c.. “articolul citat”. dna “doamna”.-maj. cosec “cosecantă”. pz “piez”. Abrevierile se realizează prin: a. “înainte de era noastră”.254 Mioara Avram (drepte sau cursive) ţine de structura abrevierii. (iniţiala prefixului şi a bazei sau iniţialele termenilor unui compus): slt. [= Asociaţia Româno-Americană] + gaz. b. Rn “radon”. există însă şi abrevieri discontinue cu litere care notează vocale: de exemplu. e. combinaţii de litere şi segmente: cca “circa”.A. Ci “curie” sau dam “decametru”. TAROM “Transporturile Aeriene Române”. ian.”. At “astatiniu”. “dumneavoastră”. cm “centimetru”. segmentul iniţial al cuvîntului în cauză sau segmente iniţiale ale cuvintelor dintr-o îmbinare sau dintr-un compus: arh. tg “tangentă”.. “sergent-major”. dnei “doamnei”. “căpitan”. serg. cit. De remarcat şi literele duble care apar în situaţii neobişnuite: cca “circa”.R. ha “hectar”. cos “cosinus”. kgm “kilogrammetru”.n. litere nesuccesive din structura cuvîntului în cauză: (prima şi ultima) dl “domnul”. 7. “anul curent”. succesiunea sb în asb “apostilb” şi Sb “stibiu”. î. “sublocotenent”.. combinaţii de litere şi cuvinte: aragaz < A.

Ortografie pentru to\i 255 f. De asemenea sînt uşor decodabile abrevierile folosite într-un text după folosirea bazei neabreviate (de exemplu. M.. în primul rînd în DOOM.E. sînt mai uşor decodabile abrevierile mai lungi.P. B. “substantiv”). Problemele de corectitudine pe care le pun abrevierile privesc: modul lor de realizare. faţă de s. 8. I.C. Numeroase abrevieri sînt fixate prin norme. Pe lîngă normele care privesc aspectul diverselor abrevieri în parte. existenţa unor variante de structură. etc.R. gostat. Abrevierile generale şi uzuale. există unele norme generale ale abrevierii ca procedeu. într-un dicţionar sau o gramatică subst. Accesibilitatea unei abrevieri depinde de familiarizarea cu baza abreviată şi cu domeniul (limbajul) în care se foloseşte. În ce priveşte modul de realizare a abrevierilor (pentru . care reţin mai multe elemente din bază şi care sînt realizate din sau şi din segmente continue. mai ales cînd nu apar într-un context ajutător. Ionescu după ce s-a menţionat integral prenumele Marin). ele pot fi cunoscute deci prin consultarea acestor lucrări.S. pronunţarea. 1. precum şi principalele abrevieri speciale sînt înregistrate în lucrările ortografice normative. abrevierile de acest fel sînt însă mai puţin economice. În general. combinaţii de segmente şi cuvinte: Eurasia. cunoaşterea lor serveşte atît la înţelegerea unor abrevieri existente. cît şi la formarea unor eventuale abrevieri noi. Sînt greu decodabile şi chiar ermetice abrevierile lipsite de un indiciu semnificativ. condiţiile de întrebuinţare. nu numai din litere iniţiale (de exemplu. scrierea. Rompetrol. este cazul abrevierilor unor nume de instituţii în adrese sau enumerări (de exemplu: F.).

noiembrie se abreviază n. Nu sînt recomandabile abrevierile hibride sau semiabrevierile. la). “pagina”. d.. (nu noi. Aurel etc. iar. abrevieri ca î. nu d. în. p.!).d. Cu excepţia abrevierilor internaţionale. ş.). . dvs. c.a. Ele pot diferi prin: — lungime: cot şi cotg “cotangentă”. iar raionul r. sau rn.S. “în loc de”.e. dag.e. “şi alţii. Nu sînt recomandabile abrevierile prin care nu se realizează o economie reală de spaţiu grafic. cu excepţia abrevierilor reduse la litera iniţială a bazei (a. Andrei. d. ib. nu se admit abrevieri terminate în litere cu valoare de vocală sau semivocală/semiconsoană. şi pag.256 Mioara Avram care vezi A 7): a. şi ibid. nu m pătrat.. “şi” în ş.ex. (nu Ghe.!).) ibidem) “în acelaşi loc. dv. “Ana. A. pentru că economisesc în fapt cîte un singur semn grafic.m.l. hg. din d. sau Gh. “de” în d. Gheorghe se abreviază corect G. dg. dintre cele naţionale. “sa” în M.c. b. tot acolo”. p-ţa “piaţa” sînt inutile. drei “domnişoarei”). “Preasfinţia sa”.”) şi a celor care menţin finala bazei (cca “circa”. Se face excepţie totuşi pentru unele abrevieri din componenţa altora: de exemplu. şi altele” sau ş. a prepoziţiilor cu. “de exemplu” (dar de ex. 2. (< (lat. (nu rai. mg).a. dna “doamna”.. “Maiestatea sa” sau P. şi d-voastră “dumneavoastră”. kg. în speţă abrevierea parţială a unui compus sau a unei îmbinări terminologice: metru pătrat se abreviază corect m2 . — prezenţa (sau absenţa) şi locul unor semne ortografice (vezi B 3 a).S.d “şi aşa mai departe”.!).S. S. mai ales cînd spaţiul unei litere omise este preluat de punct sau de cratimă (de aceea din principiu este nerecomandabilă abrevierea cuvintelor alcătuite din două litere: de exemplu. de. şi dl “domnul”. Unele abrevieri au variante admise în normă. nici metru2. din a. sau e. g şi gr “gram” (dar numai cg. sau noe.

“înainte de amiază”. “doctor”. de exemplu.cl. punctul nu se foloseşte la orice abreviere: pe lîngă abrevieri la care punctul final sau interior este obligatoriu. şi " “secundă”. nr. şi ş. etc. de aceea bulevardul se abreviază corect bd. sec. Această regulă are unele excepţii reale (dr.Ortografie pentru to\i 257 — folosirea literei majuscule sau minuscule (vezi 3 e). La acestea se adaugă: — existenţa dubletelor sinonime de tipul a. dnei “doamnei”. “maior”) şi altele aparente (întrucît corespund numai formelor articulate. şi ' “minut”. “şi ceilalţi. — scrierea mai sus (la umăr) a abrevierii sau însoţirea ei de semnul o : r sau ro “recto”. Nu se scriu însă cu punct final următoarele abrevieri: — abrevierile care menţin ultima literă a bazei: cca “circa”.. Deşi este considerat specific pentru abrevieri. — numele unităţilor de măsură: cm. nu “număr”. 3. majuscule sau minuscule. caracterele drepte sau cursive. În general.a. m etc. şi celelalte” (vezi A 3). v sau vo “verso”. aşezarea în rînd. abrevierile care pornesc de la cuvinte unice au un punct la sfîrşit. jr “junior”. dl. de exemplu: min. Scrierea corectă a abrevierilor are aspecte legate de prezenţa unor semne ortografice (punctul. nu bd). — existenţa unor abrevieri sinonime cu notaţii grafice de alt tip (neliterale). d-ta “dumneata”. dl “domnul”.m. La acestea se adaugă folosirea unor litere din alfabete străine şi a unor semne grafice neliterale (vezi A 6). . Dintre semnele ortografice care pot apărea în abrevieri cel mai important este punctul. cratima. dublarea unor litere. nu celor nearticulate.. există unele la care el este interzis şi altele la care el este facultativ. şi î. kg. “numărul”. a. mr. bara oblică).

sau f < (lat. GB. r. dar Rh “rodiu”. N.). Variantele din uz sînt mai numeroase. company. “şi aşa mai departe”.m “kilogram- forţă-metru”.a. S. ş. — simbolurile din chimie.) folio. “articolul citat”. unele dintre ele se explică prin vechi deprinderi ortografice: de exemplu. “strada”. dar str “steradian”. n. scrierea cu punct a abrevierilor pentru numele unităţilor de măsură (m.m. dar sec “secantă”. “după-amiază”. < engl. . V. “nota”. factor în medicină. În mod excepţional unele abrevieri au în normă variante cu sau fără punct final: f. lat.258 Mioara Avram — numele punctelor cardinale: E. Rh. dintre termenii abrevierii. sau kg. a.. — indicativele statelor şi ale judeţelor la autovehicule: R.) şi pentru numele punctelor cardinale (N. compania. Tendinţa actuală este de renunţare la punct şi în alte situaţii. m etc. “rîndul”. I.c. În mod excepţional. Perechi de abrevieri/simboluri constînd din aceleaşi litere se pot deosebi între ele prin scrierea cu sau fără punct final. Hg. l. art. sec. “secolul” şi “secundă”.. “era noastră”. se pune punct după fiecare termen constitutiv sau numai după unii dintre ei şi la abrevierea unor cuvinte compuse: d. Se pune punct după fiecare termen al abrevierii unor îmbinări libere de cuvinte: de exemplu.a. La abrevierile care pornesc de la îmbinări de cuvinte şi denumiri compuse se pune şi problema punctelor interioare. dar Co “cobalt”.d. kgf. cit. de exemplu: Co. str. fizică şi matematică: C. dar n “număr (întreg)”. dar r “röntgen”. TL. e. GJ.n.

Punctele sînt facultative la abrevierile compuse din litere iniţiale ale: — unor cuvinte compuse (analizate în termenii constitutivi) şi îmbinări terminologice: A. sau CFR. ECOSOC. H. care urmează o regulă generală.). TAROM sau Tarom (nu T. SANEPID etc. datorată posibilităţii de lectură cursivă: laser.c. în timp ce a doua (cu punct interior la abrevierea unui compus: c. state: C. — abrevierile unor nume proprii compuse în a căror structură intră (şi) segmente sau cuvinte întregi: ADAS (nu A.Ortografie pentru to\i 259 Abrevierea formulelor şi ceilalţi.N.D.) este total greşită. O.R. caracterizate prin sudură. ş. T. radar. VAR. deci există riscul disocierii unor segmente în litere fără corespondent.). dar preferabilă este prima (ş. ICECHIM. S. — numelor proprii compuse de instituţii. Abrevierile compuse fără puncte interioare nu se scriu cu punct nici la sfîrşit (nu se scrie deci ADAS.l. sau ONU. Scrierea fără puncte interioare este recomandabilă în situaţiile în care abrevierea nu este analizabilă în elemente cunoscute. Celelalte două sînt ambele acceptabile. Pentru a nu greşi în exemple ca ADAS sau ECOSOC e preferabil să se scrie fără puncte interioare toate abrevierile (deci şi CFR sau ONU). sau ACTH “adrenocorti- cotrophormon”. b.. C.l. şi şcl. organisme. la fel AGERPRES sau Agerpres.cl..U. ACTH. Cratima se foloseşte în cuprinsul cîtorva abrevieri în două situaţii: .O.A.!). Nu se pun puncte la următoarele abrevieri: — puţine abrevieri literale ale unor îmbinări terminologice.cl.S. celelalte”) se orientează după excepţii. şi celelalte cunoaşte trei variante rezultate din folosirea punctului: ş.A. sau SUA.M).R. “ceilalţi.U. ROMPRES sau Rompres.A.F. sau CFR. Dintre acestea cea care are numai punct final (şcl.

d-lor “dumnealor”. dar pot fi scrise. Bara se foloseşte în cuprinsul următoarelor abrevieri: — abrevierea prefixului contra. Perechi de abrevieri constînd din aceleaşi litere se pot deosebi între ele prin prezenţa sau absenţa cratimei: d-lui “dumnealui”. lt. în p-ţa “piaţa”sau în prenumele C-tin < Constantin.în c/val. serg. “locotenent-colonel”. — cu valoarea “pe” în abrevierea unor formule distributive de tipul km/h “kilometru pe oră”. “sergent-major”. D-tru < Dumitru (de altfel.-col. Cele mai multe abrevieri nu au restricţii în privinţa caracterelor grafice folosite: ele se scriu de obicei cu caractere tipografice drepte.. dar dlui “domnului”. şi cu caractere cursive. respectiv sublinierea în textele manuscrise sau dactilografiate. N-V “nord-vest”. d-ta “dumneata”. dar dlor “domnilor”. fizică şi muzică la care este obligatorie folosirea caracterelor cursive în textele tipărite. Perechi de simboluri constînd din aceeaşi literă se pot deosebi între ele prin scrierea cu caractere drepte sau cursive. — marcînd discontinuitatea elementelor din structura abrevierii în cazul unor compuse sudate (de exemplu.-maj. c. d-tale “dumitale”) şi în cazul unor formule echivalente cu pronumele de politeţe (D-sa “Domnia sa”).260 Mioara Avram — fiind preluată din bază în cazul abrevierii unor cuvinte compuse nesudate: ec. De exemplu: . sau Const. de exemplu în d-na în loc de dna.). Există însă unele simboluri din matematică. recomandabile sînt abrevierile C. “economist-contabil”.-cont. “contravaloarea”. după caz. d. respectiv D. Nu este corectă folosirea cratimei în abrevieri discontinue ale unor cuvinte simple.

sunete. pF “picofarad”. Scrierea cu litere minuscule sau majuscule a abrevierilor face parte din structura lor şi nu urmează regulile ortografice obişnuite.Z.z. Perechi de abrevieri/simboluri constînd din aceeaşi literă sau aceleaşi litere se pot deosebi între ele prin scrierea cu majuscule sau minuscule. De exemplu: cl “centilitru”. dar F (sau f) “forte”. pH “puterea hidrogenului”. “nord”. e. n “număr (întreg)”. dar Cl “clor”. dar D-ta “Domnia ta”. “neper”. d-ta “dumneata”. Literă majuscula poate apărea în corpul unei abrevieri scrise cu iniţiala minusculă: de exemplu. În mod excepţional unele simboluri constituite dintr-o singură literă au variante cu majusculă sau minusculă: F sau f “forte” (în muzică).N. dar h “înălţime”. dar A “arie”. ci numai la cele care se scriu astfel. t “tonă”.Ortografie pentru to\i 261 A “amper” şi “amper-spiră”. “newton”. Asemenea variante sînt mai numeroase la abrevierile alcătuite din mai multe litere. kW “kilowatt”. dar m “masă”. dar T “tesla” şi “tritiu”. “obiect . de exemplu: O. şi o. Dat fiind rolul distinctiv al caracterelor cursive la abrevieri. eV “electron-volt”. dar N “azot”. după tehnica obişnuită la citarea unor litere. în acest capitol nu s-au folosit asemenea caractere la toate abrevierile discutate. h “ora” şi “(nota) mi”. iniţiala majusculă se foloseşte la numeroase abrevieri care nu sînt nume proprii. m “metru”.. cuvinte etc.n. de exemplu: toate simbolurile elementelor chimice. dar M “mach”. Astfel. numele punctelor cardinale. F “farad” şi “fluor”. m “metru”.

La scrierea unor abrevieri are rol distinctiv şi aşezarea în rînd. R. “Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice”. Unele dintre cele care pot fi citite legat se scriu atît integral cu majuscule. Deşi normele prevăd scrierea cu semnele diacritice de rigoare.Ţ. “Societatea de Ştiinţe Filologice” şi numai A.R. Vezi şi IX 10.Ş. respectiv “verso” cînd sînt scrise mai sus decît rîndul. f. Numeroase simboluri conţin cifre plasate ca exponent (m3 “metru cub”) sau ca indice (O3 “ozon”). Astfel. de exemplu: I.F. cît şi numai cu iniţiala majusculă: de exemplu. “Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului” şi toate denumirile în care abrevierea I.E.B. .. AGERPRES şi Agerpres. TAROM şi Tarom.F. Tbc şi tbc “tuberculoză”. dar indicativul NT “Neamţ”). televiziune”.262 Mioara Avram zburător neidentificat”. Abrevierile numelor proprii compuse se scriu cu toate literele majuscule: C. “Fabrica de Ţigarete Bucureşti”. 11v — 12r (variantele ro şi vo se scriu în rînd: 11 vo—12 ro).T. Abrevierile scrise cu litere majuscule pun şi problema semnelor diacritice la literele care comportă asemenea semne.S. TBC. ROMPETROL şi Rompetrol.B.S. Literele duble care apar în abrevieri pot fi legate sau nu de grafia bazei.P. la umărul drept al cifrei însoţite: de exemplu.F.Ş. g. TV şi tv “televizor.T.S. în uz se constată omiterea lor: mai rar la Ş (vezi totuşi frecvent S. în loc de S.G. — scrisă şi citită ca atare — corespunde cuvîntului Întreprinderea. “Întreprinderea de Transport Bucureşti”). dar aproape regulat la Î (vezi M. dar C. abrevierile r şi v înseamnă “recto”.N. ”Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie”) şi Ţ (vezi F.D.I.

ajunsese să capete şi forme flexionare: tovul. Nu este corectă deci pronunţarea ca atare a abrevierilor d. de redarea abrevierilor respectate ca atare (neîntregite). pp. pe de o parte. Lectura orală (pronunţarea) corectă a abrevierilor pune probleme legate. întrucît la toate celelalte abrevieri nu se face deosebire între singular şi plural. rîndurile”.a. volumele” etc. sequentes “(şi) următoarele” (faţă de sq. În aceeaşi categorie intră şi literele duble folosite de unii cu valoare de plural.m. de întregirea lor. fasc. < (lat. pe de alta. capitolele”. (Vezi. pizz. “manuscrise” (faţă de ms. rall.cl.m. în trecut tov. etc.d. vol.) rallentando. “fascicula. ..a.) pizzicato. r. după modelul altor limbi.Ortografie pentru to\i 263 Sînt legate de grafia bazei: — abrevierile care reprezintă segmente ale unor cuvinte cu ortografie străină: pass. În vorbirea neîngrijită tov. “volumul. din acelaşi domeniu al indicaţiilor bibliografice.) sua subscriptione” sau “semnătura sa”. “pagina”). — abrevierile alcătuite din litere nesuccesive ale bazei: cca “circa”.) passim. tovii etc.. Ori de cîte ori se cunoaşte corespondentul unei abrevieri se recomandă întregirea ei la lectura orală.. eventual şi sqq. ş. ş.< lat. “manuscris”). abrevierile cap. sau ş. iar. ing. în abrevierile mss. “capitolul. < lat. < (it. “rîndul. sau p.) 4. fasciculele”. a titlurilor academice şi profesionale folosirea orală a abrevierilor (de exemplu. “paginile” (faţă de p.a. mm “milimetru”. acad. — abrevierile alcătuite din iniţialele a două cuvinte: ss “(lat. În situaţia termenilor de adresare şi de referire.. pp “pianissimo” (faţă de p “piano”). sequens “(şi) următoarea”). < (it. Procedeul nu este recomandabil.) este şi nepoliticoasă. Nu sînt legate de grafia bazei literele duble folosite cu valoare de superlativ: ff “fortissimo” (faţă de f “forte”).

h [haş]..G. problema lecturii acesteia după modelul general românesc sau după un model străin.E.O.. [če-o-me]. F. [be-o-be].I. [be-te-te]. S. Gh. r [er]. [ke-fe-re]. următoarele litere care notează consoane au variante de citire consacrate în uz care diferă de lectura obişnuită pentru denumirea lor: f [ef].D. — lectura cursivă: A. învechit. O.O. Numeroase abrevieri nu permit decît lectura pe litere: B. l [el]. în unele situaţii.I. Popescu (citit [de-re]). [o-ne-te]. I. C.T. L. [o-ze-ne]. [se-o-se] şi [es-o-es].M. Iosif (citit [şte-o] ). R. [re-de-ęe] şi [re-de-ĺe]. Altele permit ambele lecturi.O. Ioaniţescu şi D. R.F. [če-te-če].N. Astra “Asociaţiunea Transilvană. Teodorescu (citit [ĺe-dem]).T. [če-fe-re] şi. Fac excepţie unele nume.S.264 Mioara Avram Prenumele abreviate în scris se întregesc de asemenea la lectura orală. Unele abrevieri de acest tip au cîte două variante orale: C. A.F.. Abrevierile alcătuite din cîte o singură literă (iniţială) pun. O. de exemplu: cos “cosinus”..A.I.C.S. n [en]. C.C. VSH [ve-se-haş].E.A. [me-a-i]. R. O. Dem..L.N.. Popescu se citeşte (domnul) Ion Popescu..N. fixate oarecum în forma abreviată: D. s [es].N. Şt. M.A. C.R.Z. Lectura ca atare a abrevierilor nu pune probleme la cele — simple sau compuse — alcătuite din segmente.A. La abrevierile compuse din litere iniţiale se pune în primul rînd problema lecturii pe litere (în care situaţie la literele menţionate anterior se pune aceeaşi problemă a lecturii după model românesc sau străin) sau a lecturii legate.R.B. deci (dl) I.C. g [ęe]. Astfel.R. m [em].M. UNESCO. Caragiale (citit [i-le]).T.. I.U. O. [fe-me-i].T. VAR.”.F. . dar uzul a fixat de obicei una dintre ele: — lectura pe litere: B. C.

A. . D-trescu pentru Dumitrescu sau D-triu pentru Dumitriu). Aspectul oral al abrevierilor alcătuite dintr-o singura literă sau din mai multe litere citite ca atare nu trebuie confundat cu cel grafic prin transpunerea în scris a fonetismului: nu trebuie să se scrie Am “en” probleme. ca şi cuvintele obişnuite. C. Folosirea corectă a abrevierilor implică respectarea anumitor reguli şi restricţii referitoare la bazele abreviabile. [če-a-re] şi [kar].E.Ortografie pentru to\i 265 Unele abrevieri au variante orale corespunzînd celor două tipuri de lectură: C. a. ci C. [če-a-pe] şi [kap]. Cele citite cursiv cunosc. nu Cefere(ul). mai multe tipuri de accentuare. E.L.A. Abrevierile citite pe litere se accentuează corect pe ultima silabă.S.G. Cele mai importante criterii care trebuie avute în vedere în decizia de a recurge la abrevierea unui cuvînt sau a unei îmbinări de cuvinte sînt frecvenţa bazei în textul sau limbajul dat şi lungimea ei (vezi şi 1 a).U. 5.R(-ul). ci n.I.R.. Restricţiile referitoare la baze vizează mai ales unele categorii de nume proprii şi unele formule: — La numele proprii de persoane se poate abrevia în mod obişnuit numai prenumele.I. abrevierile terminate în consoană sau în vocala e au accentul pe ultima silabă: A.P. recomandabilă este prima variantă.F. ONU şi ONU. la natura textelor în care se introduc abrevieri şi la asigurarea posibilităţilor de înţelegere. A. nu numele de familie (sînt incorecte deci abrevierile de tipul C-tinescu pentru Constantinescu. Unele abrevieri au variante de accentuare: ODUS şi ODUS.R. A. UNESCO. legate de structura lor fonetică.. iar abrevierile terminate în orice vocală cu excepţia lui e au accentul pe silaba penultimă: UEFA.. Recomandabilă este prima variantă. în linii mari.T.S.

I. sau Ioana C. vezi şi b. La numele compuse se admite abrevierea primului termen numai în cazul numelor de localităţi care reproduc un nume de persoană (de exemplu: N. abreviat Tr. nu este recomandabilă abrevierea prenumelor feminine (se scrie deci Maria Ionescu. — Din motive complexe (dificultăţi de decodare şi lipsă de politeţe) nu este recomandabilă abrevierea unor formule cu valoare de enunţuri sau mesaje.).f. Mare în loc de Baia Mare. indicativul acestora nu se poate folosi pentru desemnarea oraşului. abreviat Tg. În acest sens sînt esenţiale deosebirile între: — textele scrise pentru uz personal şi cele destinate să fie citite de altcineva. Turnu(l). Bălcescu) şi în cazul cuvintelor: Sfîntul sau Sfînta. — Numele proprii de localităţi nu se abreviază (nu se scrie deci G-ţi pentru Galaţi sau T-ra pentru Timişoara). nu M. . Admiterea abrevierilor depinde în cea mai mare măsură de natura textelor în care sînt folosite. În mod excepţional numele de familie se abreviază — numai prin iniţială — atunci cînd se urmăreşte camuflarea parţială a identităţii cuiva (de exemplu. S. Neamţ în loc de Piatra-Neamţ.266 Mioara Avram Numele de familie pot fi abreviate ca element constitutiv al unei abrevieri compuse. În situaţia omonimiei cu nume de judeţe (de exemplu: BC. Ciuc în loc de Miercurea-Ciuc. R. de Argeş în loc de Curtea de Argeş. Tîrgu(l). Sărat în loc de Rîmnicul Sărat. vezi A 5. IS. Cu excepţia propriei semnături. M.p. Nou în loc de Satul Nou. P. Nu e corect să se scrie B. TL).C. “Sărbători fericite!” b. abreviate Sf. de tipul: M.f.. devenite pseudonim sau siglă (fixă sau ocazională). “Mulţumiri pentru felicitări” sau S.. Ionescu). C.

“nostru”. prep. “seminegre”. În general.Ortografie pentru to\i 267 — textele cu circulaţie limitată la un anumit grup de cititori şi textele destinate publicului larg. redactorii şi tipografii folosesc abrevieri pentru numele caracterelor tipografice: crs. editorii. mai cu seamă atunci cînd pregătirea acestora diferă. Uneori abrevierea aceluiaşi termen diferă de la un colectiv la altul sau de la un specialist la altul. “verzale”. de exemplu: A. ca ac. şi fem. sau vz. De exemplu. Pentru”birou executiv” în unele instituţii se folosea abrevierea Birex. “singular”. f. “cursive”. “feminin”. “prepoziţie”. ciorne ale unei lucrări). “acuzativ”. În texte cu caracter special. “plural”. nu trebuie folosite abrevieri care ar face lectura dificilă (vezi şi c). La scrierea unui text destinat să fie citit de altă persoană sau alte persoane. m. textele din prima parte a fiecăreia dintre opoziţiile menţionate permit sau chiar impun folosirea mai multor abrevieri decît cele opuse lor. sing. abrevierile unor instrumente gramaticale: as. şi sg. şi acuz. ”pentru” şi ale altor cuvinte frecvente. f. la care se pune în mod acut problema economiei de spaţiu prin codificare. pl. însemnări în agendă. dintre care unele au o răspîndire mai largă prin dicţionare şi gramatici: de exemplu. iar în altele BEX. ”asupra”. . sn. fcă ”fiindcă”.. Există abrevieri care pot fi folosite numai în texte de uz personal (notiţe la cursuri sau la şedinţe. ”foarte”. “acesta”. “adjectiv”. schematice. sau ptr. lingviştii au şi ei abrevieri specifice. tp. Există de asemenea abrevieri care se folosesc numai între membrii aceluiaşi colectiv sau între specialiştii din acelaşi domeniu. şi textele cursive. dr. ”drepte”. p. pt. ”mai”. la care se recomandă discernămînt şi prudenţă. cum sînt indicaţiile din dicţionare. v. de exemplu. — textele (sau pasajele) codificate. ns. adj. “timp” etc. ac. Terminologia lingvistică are numeroase variante de abrevieri.

pentru “imperativ”. Sadoveanu. “imperfect”. abrevierea conj. în lucrări cu obiect lingvistic. P. Oricine redactează un text destinat să devină public este interesat ca el să fie înţeles exact. — explicarea tuturor abrevierilor terminologice şi bibliografice (siglele sub care apar citate diverse lucrări) folosite în text.v. Baltagul”). sau. c. (pe hărţi) L. parodice.n. “vîrful”. Pentru aceasta. .C.M. faţă de SB pentru “M. B. Folosirea abrevierilor depinde şi de registrul stilistic în care sînt scrise textele respective. se pot folosi abrevieri inacceptabile în texte cursive. şi să se prefere abrevierile cît mai explicite. “imperfect”). în limitele strictei necesităţi. Unele abrevieri sînt create cu intenţii glumeţe. inscripţiile de pe plăcile de înmatriculare. “prin extensiune”. < poate pică ceva “sacoşă” sau abrevierile din argoul militar (A.+ cifră “au mai rămas [atîtea zile]”). ext. ”lacul”. măcar. p. Sadoveanu. Puţine abrevieri sînt neutre din acest punct de vedere. “pe nevăzute”. B. chiar dacă ele ocupă mai mult spaţiu (de exemplu. “conjunctiv” şi “conjuncţie” sau imp. de exemplu: (în dicţionare) p. — folosirea abrevierilor consacrate (prin normă şi uz). încercîndu-se dezambiguizarea lor prin selectarea unor litere specifice (de exemplu.R. cele mai multe fiind marcate de apartenenţa (măcar iniţială) la un anumit limbaj. livr. Sad. în privinţa abrevierilor se recomandă: — folosirea lor cu măsură. şi “impersonal”). pentru “conjugare”. (la autoturisme) MM “Maramureş”.268 Mioara Avram notaţiile de pe hărţi. Vf. impf.P. de exemplu. Îndeosebi în lucrările adresate unui public larg e bine să se evite abrevierile cu mai multe valori din acelaşi domeniu (de exemplu. “livresc”..

23 August. Toate numele de luni se scriu cu iniţială minusculă. recomandînd iniţiala majusculă la numele de luni şi minusculă la numele zilelor săptămînii. mai. iunie. Regula este valabilă atît pentru denumirile literare (ianuarie. martie. . Din acest punct de vedere regulile ortografice din 1932 erau inconsecvente. ide. iulie. CUPRINS Ortografie pentru to\i 269 XXIX. septembrie. De la această regulă fac excepţie numele de luni cuprinse în denumirea unor sărbători: 1 Mai (sau Întîi Mai). decembrie). vineri. none în calendarul roman). Regula este necesară în opoziţie cu deprinderi care ţin de: — vechi reguli ortografice ale limbii noastre (pînă în 1953 ortografia academică recomanda iniţiala majusculă). îndrea) din limba veche şi populară. sîmbătă. de asemenea. de interes istoric. chiar numai unuia dintre ele. marţi. — modelul unor limbi străine în a căror scriere se foloseşte iniţiala majusculă (de exemplu: engleza). miercuri. Numele de luni Deşi sînt puţin numeroase. noiembrie. termidor). numele celor 12 luni ale anului pun relativ multe probleme de ortografie (uneori şi de ortoepie). ale lunilor din calendarul republican francez (de exemplu: germinal. comune tuturor sau specifice cîtorva. octombrie. februarie. joi. este valabilă pentru denumirile. la care se aplică regula scrierii cu iniţială majusculă a tuturor cuvintelor componente — cu excepţia celor ajutătoare — ale unei astfel de denumiri. august. duminică) şi ale altor diviziuni ale lunii (de exemplu: calende. cît şi pentru variantele (de exemplu: ghenarie. april) sau sinonimele (cireşar. Scrierea cu iniţială minusculă a numelor de luni este corelată cu acelaşi fel de scriere aplicat la numele zilelor săptămînii (luni. faur şi făurar. aprilie. 1.

martie. Se presupune ca de la sine înţeles faptul că numele de luni pot fi scrise cu iniţială majusculă în contexte speciale în care sînt personificate. Se pronunţă şi se scrie b înainte de r în numele lunilor februarie. februar. ele sînt încă răspîndite mai ales la numele ultimelor patru luni ale anului. decembrie. octombrie. vezi IV 1 a. noiembrie. octombrie. februarie. iulie. Cu excepţia lui mai şi august. Numele lunii a unsprezecea se pronunţă şi se scrie noiembrie. Vezi şi XXVII B 5. 4. . iunie. noiembrie. 3. noiembrie. Pentru m înainte de b vezi şi XV. septemvrie. dat fiind că ortografia din 1932 recomanda scrierea Februarie. aprilie. Regula este necesară în opoziţie cu două tipuri de variante neliterare care vizează începutul silabei a doua: a) varianta grafică noe.. Regula este necesară în opoziţie cu variantele învechite care au v în loc de b: fevruarie. Regula este necesară în opoziţie cu variantele neliterare în care lui -ie îi corespunde: a) zero (de exemplu: ianuar. b) -e (de exemplu: marte. dar 23 august 1944 (dată). Se pronunţă şi se scrie m (nu n) înainte de b în numele ultimelor patru luni ale anului: septembrie. april). octombrie.270 Mioara Avram Se scrie 23 August (sărbătoare). septembre). septembrie. 5.(ortografia din 1932 recomanda scrierea Noemvrie). 2. toate celelalte zece denumiri literare ale lunilor se pronunţă şi se scriu cu finala ie: ianuarie. dar finala -vrie la seria începînd cu luna a noua. septembrie. decembrie. octomvrie etc. decembrie.

aug. XII = decembrie. Abrevierile concurente noe. 7. IV = aprilie. (< ianuarie). (< septembrie). Pentru silabele finale vezi 2 şi 3. iun.(novembrie sau novembre). dar e posibilă şi .(dechembr(i)e sau dechemvr(i)e). (< iunie). IX = septembrie. sept. XI = noiembrie. 2 = februarie etc. 8. VIII = august. VI = iunie. febr. iul. (< februarie). Numele lunilor pot fi înlocuite. Numele lunii a douăsprezecea se pronunţă şi se scrie decembrie. prin simboluri cifrice de la 1 la 12. II = februarie. (< martie). după ordinea lor în calendar.1986 sau 27-4-1986. cu ce în a doua silabă. Tradiţională este notaţia cu cifre romane: I = ianuarie. Numele lunii mai. mart. Se admite însă şi notaţia cu cifrele arabe corespunzătoare (1 = ianuarie. V = mai. X = octombrie. oct. (< august). nu se abreviază.Ortografie pentru to\i 271 b) varianta fonetică şi grafică nove. (< decembrie). apr. (< aprilie). pornesc de la variante neliterare ale numelui acestei luni (vezi 5). III = martie. Numele lunii noiembrie se abreviază numai prin litera iniţială: n. de obicei cele trei rînduri de cifre se separă prin punct sau prin cratimă: 27. Regula este necesară în opoziţie cu variantele învechite în care apare -che. (< octombrie) şi dec.4.). 6. Abrevierile numelor româneşti ale lunilor anului sînt de obicei fragmente constînd din primele trei sau patru litere ale cuvintelor în cauză: ian. VII = iulie. şi nov. în scrierea unei date. care se răspîndeşte din ce în ce mai mult. care indică ziua şi anul. fiind scurt. (< iulie). În această notaţie este indispensabilă folosirea unui semn grafic între cifra care simbolizează luna şi cifrele alăturate.

dar cu deosebiri în ce priveşte exclusivitatea şi ponderea. Despărţirea cuvintelor la capăt de rînd Cînd un cuvînt sau un grup de cuvinte cu cratimă între ele nu are loc să fie scris în întregime într-un rînd “despărţirea” sau scindarea lui — notată cu cratimă la sfîrşit de rînd — pentru trecerea restului în rîndul următor nu se face la întîmplare. nu obligatorii. 27/IV/1986. 1986. Mai mult. dovedindu-se astfel singura regulă generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rînd (vezi 1). iar la cuvintele şi grupurile mai lungi supuse regulilor morfologice regulile fonetice oferă posibilităţi de despărţire în plus. dar nu recomandabilă): 27 IV 1986. dar şi 27. anume reflectînd structura silabică) şi morfologice (ţinînd de structura formativă. cuprinzînd toate situaţiile. o anumită regulă fonetică impune restricţii celor morfologice. CUPRINS 272 Mioara Avram folosirea barei oblice (27/4/1986). Dintre ele.1986. 02 = februarie etc. Data notată anterior apare în acest caz în forma 27. În limbajul administrativ cifrele arabe care simbolizează primele nouă luni (ca şi cele care indică primele nouă zile din lună) sînt precedate de 0: 01 = ianuarie. Sfera mai largă de aplicare a regulilor fonetice face ca fenomenul grafic al despărţirii la capăt de rînd a cuvintelor şi a grupurilor legate . regulile fonetice au o sferă mai largă de aplicare. La notaţia lunilor cu cifre romane folosirea semnelor demarcatoare faţă de cifrele arabe alăturate este facultativă (permisă.04. pe cînd cele morfologice sînt limitate la grupurile de cuvinte şi la unele cuvinte. Aceste reguli sînt de două feluri: fonetice (ţinînd de pronunţare. XXX. de recunoaşterea unităţilor semantice constitutive). fiind chiar la acestea doar preferate. 27-IV-1986. ci după anumite reguli.IV.

după reguli fonetice. La cuvintele primare (neformate de la altele) şi la majoritatea derivatelor cu sufixe despărţirea la capăt de rînd se face într-un singur fel. interzice ca despărţirea să se facă după sau înainte de un segment lipsit de o vocală propriu-zisă. fonetice şi morfologice (uneori întîmplător coincidente). iar al doilea prin contradicţia în adaos —. cuprinzînd neapărat o — unică — vocală. din comoditate. Cum prezenţa unei vocale este condiţia de existenţă a silabei. Pentru distingerea celor două feluri de despărţire termenului silabaţie i se adaugă uneori precizările fonetică. Pentru respectarea acestei reguli este necesar să se identifice corect valorile vocalice ale literelor cu mai multe valori. l. numit pe scurt silabaţie. Această regulă. în scrierea corectă se preferă despărţirea morfologică. cît şi cel trecut în rîndul următor trebuie să conţină cel puţin o silabă (adică o vocală sau un grup de sunete. cu o singură deschidere a gurii. sunetele însoţitoare ale vocalei sînt consoane sau/şi semiconsoane/semivocale. îmbinările menţionate sînt folosite. căci spre . pronunţate cu acelaşi efort expirator. deşi despărţirea după reguli mor- fologice poate să nu coincidă cu structura silabică. Există o singură regulă generală şi obligatorie a despărţirii la capăt de rînd a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte scrise cu cratimă.Ortografie pentru to\i 273 cu cratimă să fie confundat cu fenomenul fonetic al despărţirii lor în silabe. pentru evitarea unor perifraze ca despărţirea cuvintelor (la capăt de rînd) după reguli fonetice/ morfologice. la cîteva derivate cu sufixe şi la grupurile de cuvinte legate cu cratimă se pot aplica ambele feluri de reguli. La cuvintele compuse şi la derivatele cu prefixe. respectiv morfologică. dar se tolerează şi despărţirea fonetică. de natură fonetică. deşi improprii — primul prin tautologie. regula poate fi formulată şi altfel: atît segmentul lăsat la sfîrşitul primului rînd.

care se notează cu un număr egal sau diferit de litere. pl. roi s. crean-gă. iar cuvinte de şapte litere — şi şapte. De exemplu: substantivele bisilabice car-te. unchi). [roi]. deci . În formele aceluiaşi cuvînt structura silabică poate varia în funcţie de sunetele afixelor flexionare şi de alternanţele fonetice. chiar. iar i notează şi un sunet nesilabic după consoanele finale (vezi VIII). care constă în interzicerea lăsării la sfîrşit de rînd sau la început de rînd a unui segment lipsit de o vocală propriu-zisă. silaba -nic din substantivul bunic devine -ni. [roí] şi roi vb. [albř]) şi albi vb.în forma articulată (bu-ni-cul). strîmbi. art. la fel ca e şi i. sfincşi. De aceea cuvinte scrise — total sau parţial — la fel pot fi pronunţate diferit.în forma articulată (bu-nul) şi în forma de feminin bu-nă. ia). dulci. ă şi î. Silaba poate avea între un sunet (vocală) şi şapte sunete. care notează totdeauna vocale. ciur. şase sau cinci sunete — pot fi monosilabice (de exemplu. la fel adjectivele dul-ce. [albi]. crengi. cît şi semivocale sau semiconsoane (vezi XVI).. acesta fiind dat exclusiv de numărul vocalelor din cuvînt. trunchi. şchiopi. ştreang. ma-re (pl. m. ochi s. nuci). vier s. iar silaba bun din adjectivul masculin devine bu.274 Mioara Avram deosebire de a. nici sau cheamă. Cuvintele şi grupurile monosilabice nu se despart la capăt de rînd. strîngi. ie s. Cuvinte alcătuite din două litere pot fi bisilabice (dacă ambele litere au valoare de vocale: de exemplu. care au şi valoarea de litere ajutătoare (de exemplu. chiar dacă au lungimea ultimelor exemple. [oë] şi ochi vb. mari). zbenghi). Lungimea unui cuvînt — ca număr de sunete sau de litere — nu corespunde în mod necesar unui număr mare de silabe. “porc necastrat” [víer] şi “paznic de vie” [vier] etc. strîmţi. cu structuri silabice diferite: albi adj. nu-că au plurale monosilabice (cărţi. literele o şi u notează atît vocale. în cea. [oëi]. Regula generală.

vo-ios. arat. Ele se pot aplica şi la cuvintele compuse. baraj. Cînd vocala este urmată de două semiconsoane (+ vocală) despăr- ţirea se face înaintea primei semiconsoane (care este primul element al unui triftong): cre-ioa-ne. ful-gi. la unele derivate cu sufixe şi la grupurile de cuvinte legate cu cratimă. ce-ea. neglijînd diversele variante posibile ale silabelor rezultate din categoriile de sunete însoţitoare ale sunetelor menţionate pentru locul de delimitare. b. barai etc. Regula de despărţire a succesiunii vocală + consoană + vocală. în speţă la ceea ce urmează imediat după vocală. În succesiunea vocală + semiconsoană + vocală despărţirea se face înaintea semiconsoanei (care este primul element al unui diftong ascendent sau al unui triftong): a-ia. este adesea încălcată. ci şi pentru bară. sau le completează prin soluţii de despărţire în plus. fulgi. scară. tre-ia. 2. faţă de care sînt doar tolerate. po-em. su-iau. Într-o succesiune de două vocale propriu-zise despărţirea se face între ele: a-ici. trebuie înţeleasă ca fiind valabilă nu numai pentru cuvinte ca ară. su-iai. se desparte greşit cu-ib. Regulile fonetice ţin seama exclusiv de natura sunetelor care alcătuiesc o succesiune oarecare. şfi-chi (în loc de cuib. oa-ia. ba-ia. a. vo-ioa-se. . dar la toate acestea concurează regulile morfologice. strîm-bi. la derivatele cu prefixe. a-ur. de exemplu. strîmbi. şfichi). bo-ul. re-al etc. le-oai-că. iară. no-uă etc. Formularea lor se referă direct la sunetele între care se face despărţirea.Ortografie pentru to\i 275 neformînd silabă. în special din cauza necunoaşterii valorilor nevocalice ale lui i sub aspectul trecerii în rîndul următor a unui segment nesilabic: de exemplu. no-ua. Celelalte reguli fonetice sînt obligatorii numai la cuvintele primare şi la marea majoritate a celor derivate cu sufixe.

d. treap-tă etc. În succesiunea vocală + semiconsoană + consoană despărţirea se face după semiconsoană (care este ultimul element al unui diftong descendent sau al unui triftong): cîi-ne. ti-tlu etc. normal şi frecvent. iar a doua l sau r: ca-blu. trăis-tu-ţă. întrucît. gh= [ĺ] (vezi ve-che. ea reprezintă o unitate grafică: ta-xă. răb-dăm. deşi notează un grup de două consoane ([ks] şi [gz]. cum este. — cînd un grup de litere notează o singură consoană. cu subreguli speciale. pentru care vezi XXIII) între cele două consoane: am-nar.. vezi XXI). v (şi k. ca-dru. Ea se aplică de asemenea la cuvintele cu qu intervocalic corespunzător grupului de consoane [kv] (vezi XVII): se-quo-ia (cf. ar-că. g. însă frec-vent). cre-tin. În succesiunea vocală + consoană + vocală (sau vocală + consoană + semivocală + vocală) despărţirea se face înaintea consoanei: a-pă. mais-to-ri-ţă. deci a întregului grup: — cînd prima consoană este b. e-xil etc. ho-ţoai-că etc. trais-tă. Cînd semiconsoana este urmată de două sau trei consoane despărţirea se face după prima consoană: mais-to-raş. (faţă de tic-si. de-clar. t. e. h. p. ar-de şi ar-dea. ba-te şi bă-tea. ban-că. co-bra/co-bră. c. doi-că.276 Mioara Avram c. Această regulă se aplică şi la cuvintele cu litera x intervocalică. . su-fla. bog-ză). Aceasta regulă are două categorii de excepţii. f. În succesiunea vocală + două consoane + vocală (sau vocală + două consoane + semivocală + vocală) despărţirea se face în cele mai multe situaţii (inclusiv în cazul literelor duble. în care despărţirea se face înaintea primei consoane. nei-că. mais-tru. d. cazul grupurilor ch= [ë]. w).

pas-tă. Această regulă are două categorii de excepţii.Ortografie pentru to\i 277 ve-ghe) şi. diferite şi între ele: — Despărţirea se face după a doua consoană la numeroase grupuri consonantice. făcînd despărţirea înaintea lui s: ma-scă. pe care mulţi le consideră unitare. th = [t]: ca-thar-sis sau [d]: ru-ther-ford. nct (punc-tul) şi ncţ (punc-ţi-e). cum e cazul unor grupuri cu . măs-lin). dintre care cele mai importante sînt lpt (sculp-ta). ob-şte şi ob-ştea. cu subreguli speciale. ph = [f]: Ste-phă-nes-cu. uneori existente în cîte un singur cuvînt. rtf (jert-fi). mpt (somp-tu-os) şi mpţ (re-demp-ţi-u-ne). de exemplu ch = [h]: tech-ne-ţi-u ori ck = [k]: Bruck-ner. Regula despărţirii grupului de două consoane este încălcată de obicei în sensul atragerii mai multor grupuri în categoria excepţiilor. ca: ch = [č]: kam-pu-chi-an sau [h]: Mi-chă-i-les-cu. În succesiunea vocală + trei consoane + vocală (sau semivocală + vocală) despărţirea se face în cele mai multe situaţii după prima consoană: as-pri şi as-prea. dj = [ę]: a-zer-bai-djan. san-gvin etc. Cele mai frecvente abateri privesc grupurile începătoare cu s. ts = [ţ]: jiu-ji-tsu. mă-slin (în loc de mas-că. — Despărţirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană. mai ales. ncş (sfinc-şii). tz = [ţ]: To-ni-tza. f. în-treb şi în-trea-bă. cazul unor grupuri cu valori speciale în nume proprii şi neologisme neadaptate. pa-stă şi. rct (arc-tic). această subregulă acţionează în toate situaţiile în care grupul începe cu o literă dublă: watt-me-tru sau în care primele două litere notează o singură consoană. mai rar.

Regulile fonetice expuse pot fi prezentate schematic în formulele următoare. nstr. nspr. tung-sten. diferite şi între ele: — Despărţirea se face după a doua consoană la cîteva grupuri existente numai în neologisme (cele mai multe compuse sau derivate cu prefixe): horn-blen-dă. g. — Despărţirea se face după a treia consoană în grupul rstn: vîrst-nic.(trans-gre-sa). derivate cu post- (post-sce-ni-um) sau trans. — Despărţirea se face înaintea întregului grup de litere cînd acesta notează o singură consoană. în neologisme neadaptate. cum e cazul grupului tsch. în-zdră-ve-ni. cu subreguli speciale. h. opt-spre-ze-ce. Este cazul grupurilor frecvente nscr. Această regulă are trei categorii de excepţii. În succesiunea vocală + patru consoane + vocală despărţirea se face în cele mai multe situaţii după prima consoană. nzdr: mon-stru. în care bara dublă marchează locul despărţirii: (a) vocală//vocală (b) vocală//semiconsoană vocală vocală//semiconsoană 1 semiconsoană 2 vocală (c) vocală semiconsoană//consoană vocală vocală semiconsoană consoanăl//consoană2 vocală vocală semiconsoană consoanăl//consoană2 consoană3 vocală . compuse cu port- (port-dra-pel). În succesiunea — extrem de rară — vocală + cinci consoane + vocală despărţirea se face după a doua consoană: ang-strom.278 Mioara Avram valori speciale în nume proprii şi în neologisme neadaptate ca tch = [č]: ke-tchup.

pu-ii). //br. ma-scă sau tab-lă. nc//ş. //gr. le-ii. nu co-pii-i (cf. //dl. mp//t. //tr. rt//f! vocală//consoanăl consoană2 consoană3 vocală (g) vocală consoană1//consoană2 consoană3 consoană4 vocală Excepţii: vocală consoană1 consoană2//consoană3 consoană4 vocală vocală consoană1 consoană2 consoană3//consoană4 vocală vocală//consoană1 consoană2 consoană3 consoană4 vocală (h) vocală consoană1 consoană2//consoană3 consoană4 consoană5 vocală. //vl. este cazul în special al confuziilor dintre vocale şi semiconsoane sau semivocale în exemple ca a-cu-a-re-lă. //gl. rc//t. //fl. ci şi în situaţiile în care se reproduce — în texte artistice — pronunţarea sacadată. despărţiri ca ful-gi. co-ni-ac. //fr. O situaţie care pune probleme din pricina neconcordanţei perfecte dintre scriere şi pronunţare este despărţirea cuvintelor de tipul copiii. //cr. Uneori însă ele reflectă şi pronunţarea greşită a celui care scrie. //hr. //cl. mp//ţ. nc//ţ. //vr! (f) vocală consoanăl//consoană2 consoană3 vocală (semivocală + vocală) Excepţii: vocală consoană1 consoană2//consoană3 vocală Atenţie la lp//t. e-ro-ii. //tl. de exemplu. co-niac. nc//t. //hl.Ortografie pentru to\i 279 (d) vocală//consoană vocală (semivocală +vocală) (e) vocală consoanăl//consoană2 vocală (semivocală + vocală) Excepţii: vocală//consoană l consoană 2 vocală Atenţie la //bl. se-if (în loc de a-cua-re-lă. despărţirea corectă este co-pi-ii. motivată de împrejurări afective sau obiective . Abaterile de la aceste reguli şi subreguli constituie de cele mai multe ori greşeli exclusiv de scriere. //pl. //pr. seif). //dr. Despărţirea în silabe se notează în scris nu numai la capăt de rînd.

. om-zi.). bazate pe structura formativă.sfe-ră...280 Mioara Avram (asigurarea audiţiei exacte. Deşi sînt justificate din punct de vedere etimologic şi funcţional.. iar. deci cu o limită silabică. se pot aplica numai la grupurile de cuvinte legate prin cratimă şi la cuvinte analizabile sau măcar semianalizabile: la toate cele compuse şi la toate derivatele cu prefixe.a-tlan-tic. În unele cazuri concrete — grupuri sau cuvinte — despărţirea de tip morfologic coincide cu locul unei despărţiri de tip fonetic. du-te. ber-bant...sta-re. această despărţire — a unui cuvînt sau a unui enunţ scurt — se notează integral. dintre derivatele cu sufixe. mai ales în cazul formaţiilor savante. între un element de compunere şi rădăcină sau temă (bio//sferă). -şor).. într-//însul) sau dintr-un cuvînt compus (bună//stare). de exemplu.). dictare etc. anume la derivatele de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană (-lîc.. De aceea normele nu le impun drept reguli obligatorii. nebun sau neom. -nic.în-sul. pe de alta. Notarea despărţirii în toate silabele unui cuvînt poate evidenţia greşeli de pronunţare care nu rezultă neapărat din despărţirea la capăt de rînd. preferate — în situaţiile menţionate — faţă de cele fonetice. pentru că depind de bagajul lexical al celui care scrie. 3. ci le recomandă doar drept reguli culte.. cu cratime între toate silabele: Sînt dis-pe-ra-tă! Se numeşte Na-bu-co-do-no-sor... regulile morfologice de despărţire la capăt de rînd sînt dificile şi nu sînt accesibile oricui: pe de o parte. între rădăcină sau temă şi sufix (berbant//lîc). De exemplu: Pe-ci-ca în loc de Peci-ca (vezi VIII)... Despărţirea la capăt de rînd după aceste reguli priveşte exclusiv punctul de întîlnire a două unităţi constitutive. Regulile morfologice. în rest despărţirea se face după reguli fonetice (. pentru că cer o anumită capacitate de analiză lingvistică şi. făcîndu-se între două cuvinte dintr-un grup (de exemplu. între prefix şi rădăcină sau temă (trans//atlantic). Probleme de alegere a scrierii corecte apar în cazurile în care . numai la unele.

La unele cuvinte — compuse şi derivate prefixale — aplicarea despărţirii morfologice este complicată de existenţa unor variante ale elementelor de compunere şi ale prefixelor şi. reduse la o . tran//scri-e.Ortografie pentru to\i 281 despărţirea morfologică nu se potriveşte cu cea fonetică. de contragerea într-un singur sunet a sunetului final din elementul de compunere sau din prefix şi a celui iniţial. De exemplu: despărţire morfologică despărţire fonetică într-//însul în-tr(-)în-sul fir-//aţi fi-r(-)aţi bună//stare bu-năs-ta-re de//spre des-pre drept//unghi drep-tunghi bio//sferă bi-os-fe-ră in//uman i-nu-man ne//ştire neş-ti-re sub//linia su-bli-ni-a trans//atlantic tran-sa-tlan-tic berbant//lîc ber-ban-tlîc. colagog. avînd următoarea restricţie: la grupurile de cuvinte legate prin cratimă nu se lasă la capăt de rînd cuvintele nesilabice. omonimie. din rădăcină sau temă. diftong etc.) sînt necesare atît cunoştinţe etimologice — mai ales cunoştinţe de greacă şi latină —. Pentru aplicarea corectă a despărţirii morfologice la termenii ştiinţifici internaţionali (ca biosferă. Regulile morfologice se supun regulii fonetice generale prezentate sub 1. Existenţa dificultăţilor menţionate explică de ce despărţirea morfologică este indicată în DOOM de cîte ori ea diferă de cea fonetică. identic cu precedentul. cît şi raportarea la alte formaţii din serie. de exemplu: biopsie. om//-o-ni-mi-e. transcrie. îndeosebi. la care despărţirea se face în favoarea celei de a doua unităţi constitutive (cuvînt sau element de compunere cu aspect de cuvînt): bi//op-si-e.

informaţionale etc. Carpaţi). dacă nu există o posibilitate de aflare pe loc a soluţiei corecte. UTA) şi formulele de tipul î. 4. s. vu-i sau cheam-o. 15. scris-cititul. s-a. de tip fonetic. reduse la o consoană (r. 5. Ionescu) sau un termen generic urmat de un nume propriu (O. ducîndu-se. iar cine nu e stăpîn pe analiza morfologică să recurgă numai la despărţirea. social-economic). i-o. z.). dat-a). în orice caz de dubiu.a. Fără a fi interzisă. este recomandabil să se evite despărţirea la capăt de rînd în următoarele situaţii: — cînd segmentul care ar urma să fie lăsat la un capăt de rînd (silabă sau unitate lexico-morfologică) se limitează la o literă (de exemplu: a-le. din corpul cuvîntului în cauză. să-i) sau la o consoană urmată de [ř] (pronumele din să-mi.a. să-l). mai simplă. iar la derivatele prefixale nu se lasă la capăt de rînd prefixe nesilabice. v-o sau din nu-l. şi nici numeralele ordinale cu notaţie de tip mixt (cifre + formant: al II-lea). Din considerente legate de unitatea lexicală (semantică şi formală) nu se despart la capăt de rînd abrevierile. lipsit de dificultăţi.N. mai cu seamă compusele din abrevieri literale (ca ONU.din racorda.. locul despărţirii coincide cu locul cratimei. nu-ţi) ori de semivocala [ó] (ne-a. — cînd o abreviere literală reprezintă primul termen al unui nume propriu compus (M. la grupurile de cuvinte şi la cuvintele compuse scrise cu cratimă. v-a.din zbate). gli-e. . la semiconsoana [í] (i-a. — cînd un grup nominal este alcătuit dintr-un numeral. bună-credinţă. ş. a-ur.din scoace. e-rou. le-o).T. şi un substantiv: de exemplu: 15 lei sau p. notat cu cifre.282 Mioara Avram consoană (pronumele din l-a. ne-o. nu-i. — cînd. m-a.. prudenţa recomandă ca. întrucît funcţia dublă a cratimei ar crea confuzii la reconstituirea întregului nedespărţit (de exemplu: dă-le. să se evite despărţirea la capăt de rînd sau să se facă despărţirea în alt punct. În afara acestor cazuri cu explicaţii speciale (prin criterii economice. le-a.

= persoană. articulat nom. = nominativ-acuzativ cf. = rusesc it. = articol. = portughez gen. = feminin pl. = turcesc magh.-dat. = spaniol m. = regional interj. = conjuncţie part. = plural fr. CUPRINS Ortografie pentru to\i 283 Abrevieri şi semne speciale adj. = verb > ”a dat” sau “dă”. = latinesc sl. = conjunctiv ord. = german prep. personal f. = maghiar vb. = interjecţie rus. = literar sp. = ordinal conjcţ. = numeral conj. = pronume. = imperativ prez.-ac. = prepoziţie imper. = neogrec art. s. = englezesc pers. = singular lat. = prezent imperf. = adverb ngr. = posesiv germ. = masculin tc. pronominal ind. = perfect simplu engl. = substantiv înv. = infinitiv reg. = demonstrativ perf. = slav lit. = participiu dem. = francez port. = indicativ refl. = imperfect pron.= genitiv-dativ pos. ”de la” * (înaintea unui cuvînt) notează forme neatestate / notează variante || notează segmentarea morfologică a unor cuvinte şi forme . = confer “compară” num. = adjectiv n. = neutru adv. = reflexiv inf. ”devine” < “provine din”. = învechit sg. = italian s.

unghi) í = semiconsoana redată în ortografie prin i (cui. gn. de obicei final. în care se scrie. sp. redat în ortografie prin i (ari. de obicei. deci) ó = semivocala redată în ortografie prin e (deal) ę = consoana redată în ortografie prin g + e. iar) ř = sunetul palatal nesilabic. pasteuriza) ů = semiconsoana redată în ortografie prin u (au) . i (gheaţă. i (ceas. oricît) ë = consoana redată în ortografie prin ch + e. intermediară între [a] şi [o] č = consoana redată în ortografie prin c + e. i (cheamă.284 Mioara Avram Între [ ] se redau sunete şi cuvinte în transcrierea fonetică ' (deasupra unei litere) notează locul accentului în cuvintele transcrise fonetic (între [ ]. eu (bleu. cu litere drepte şi cu unele semne speciale) . ñ) đ = semivocala redată în ortografie prin o (doar) ö = vocală anterioară labială existentă în neologisme neadaptate. legi) ĺ = consoana redată în ortografie prin gh + e. (dedesubtul unei litere) notează locul accentului în cuvintele redate ortografic (cu litere cursive şi fără [ ]) ô = vocală posterioară deschisă inexistentă în limba română literară. i (geam. unchi) ń = consoană nazală palatală inexistentă în limba română literară (= fr.

1982 G. Direcţia de Transporturi Poştale Bucureşti. 1983. Institutul de Lingvistică al Universităţii din Bucureşti. Vasile Breban (coordonator). punctuaţie. Contribuţii la fonetica şi dialectologia limbii române. CUPRINS Ortografie pentru to\i 285 Bibliografie Academia R. 1970. Institutul de Lingvistică al Universităţii din Bucureşti. Bucureşti. 1973. Bucureşti. Câteva observaţii asupra DOOM). 1983. Probleme de ortografie. lexic. Beldescu. Ortografia actuală a limbii române. ediţia a IV-a. G. G.. Ion Calotă. 1982. Codul poştal al localităţilor din R. Bucureşti. România. cum pronunţăm corect. Chişinău. Norme şi exerciţii. Bucureşti. Valentina Şerban. Sergiu Drincu. Limba română corectă. Sabina Teiuş. Cum scriem. Îndreptar ortografic. Norme şi exerciţii.R. . Craiova. Bucureşti. Doina Negomireanu. Bucureşti. Fulvia Ciobanu. Beldescu. S. ortoepie. Dicţionar ortografic cu elemente de ortoepie şi morfologie. Semnele ortografice şi de punctuaţie în limba română. 1973.S. România. ortoepic şi de punctuaţie. Beldescu.S. Maria Bojan. Lidia Sfîrlea. Ortografie. 1991. Bucureşti. 1984. gramatică. Direcţia Generală a Poştelor şi Telecomunicaţiilor. Bucureşti. Ortografia în şcoala. Dicţionarul ortografic. Elena Comşulea. Academia R. Bucureşti. ortoepic şi morfologic al limbii române. 1986 (capitolul al II-lea: Ortografie. 1974.

republicat în 1995 sub titlul Ortografia pentru toţi. Bucureşti.286 Mioara Avram Al. D. 1982.a. ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române. Theodor Hristea. 1979. Al. Naum. [I] Bucureşti. Ion Iordan. Bucureşti. 1991 Sextil Puşcariu şi Teodor A. Em. Iorgu Iordan. I. Graur. Dicţionar al numelor de familie româneşti. Dorin N. Indicatorul localităţilor din România. Normele ortografice. Universitatea din Bucureşti. 1974. Limba română actuală. . Al. Dificultăţile ortografiei limbii române. Bucureşti. Flora Şuteu. Bucureşti. Bucureşti. Iorgu Iordan. 1984. Petre Gâştescu. Rodica Uţă Uritescu. Graur. 1948. Gramatica limbii române. ediţia a doua. Puţină gramatică. 1987. Dicţionar al greşelilor de limbă.]. Aspecte ortografice controversate. 1974. Bucureşti. 1937. 1986. O gramatică a “greşelilor”. Principiile ortografiei româneşti actuale. Bucureşti. Iorgu Iordan. Oancea. Uritescu. Bucureşti. Vasiliu. Bucureşti [f. Sinteze de limba română. Mic tratat de ortografie. Scrierea limbii române în raport cu fonetica şi fonologia. 1983. în Theodor Hristea (coordonator). Bucureşti. [II] Bucureşti. Îndreptar şi vocabular ortografic. ediţia a doua. 1988. 1986. ediţia a treia. Chişinău. Graur.