P. 1
Procesul Formarii Opiniei Publice

Procesul Formarii Opiniei Publice

|Views: 1,013|Likes:
Published by paul_the_donn

More info:

Published by: paul_the_donn on Sep 30, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/28/2013

pdf

text

original

PROCESUL FORMĂRII OPINIEI PUBLICE Opinia publică permite exprimarea atitudinii majorităţii faţă de un subiect.

Etimologia cuvântului ,,opinie” derivă din latinescul opinari care înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere şi este expresia unei convingeri subiective într-o anmită problemă, faţă de o anumită situaţie. În literatura de specialitate opinia publică a primit varii definiţii. A fost definită drept ,,un complex de preferinţe exprimate de un număr semnificativ de personae cu privire la o problemă de importanţă genererală” sau ca ,,process psihologic interactiv de agregare a judecăţilor evaluative, atitudinilor şi credinţelor referitoare la o problemă socială ale unui număr semnificativ de personae dintr-o comunitate care se exprimă verbal deschis. 1. Tipurile opiniei publice Pentru ca să putem vorbi cu adevărat de o opinie publică trebuie ca forţa acestui “for interior al unei naţiuni” să întâmpine o rezistenţă reală sau, cel puţin, posibilă. Această opoziţie poate fi manifestată faţă de guvern, parlament sau autoritate. O primă clasificare a opiniei publice este: a) opinia clar exprimată, ce beneficiază de o largă publicitate; b) opinia orală şoptită- zvonurile; c) opinia rezultată în urma referendumului sau sondajului de opinie, cu participare neobligatorie; d) opinia exprimată prin referendum sau sondaj de opinie, cu participare obligatorie. În accepţiunea cea mai frecventă, opinia publică corespunde primelor două forme de opinie. După modul de manifestare opinia publică se poate clasifica: opinie publică statică ( tradiţii, cutume, obiceiuri ) şi opinie publică dinamică, având un caracter raţional. Corelaţia dintre cele două forme ale opiniei publice este comparată de Stoetzel cu cea dintre legea cutumiară şi legislaţia parlamentară. De-a lungul timpului clasificările opiniei publice au variat în funcţie de curentele filozofice apărute. Chiar dacă unii autori au în vedere şi o opinie publică latentă sau internă, modul de exprimare a opiniei publice constituie o caracteristică definitorie a ei. Există şi opinii conform cărora conceptul de “opinie publică latentă” exprimă o contradicţie în termeni, dacă se acceptă faptul că ea apare în cadrul disputelor publice şi constituie o exprimare verbală a atitudinilor sociale. Cea mai recentă clasificare împarte opinia publică în opinie durabilă, opinie virtuală şi respectiv opinie tacită. Această clasificare prezintă însă un character limitativ, termenii fiind cu circulaţie restrânsă. Opinia durabilă presupune înmagazinarea şi recuperarea informaţiei din memorie prin proceduri dogmatice. Opiniile virtuale sunt acele structuri informaţionale înmagazinate, care fiind activate sunt întotdeauna crezute precum sunt înmagazinate. Acest gen de opinie este virtual pentru că este neactivat şi, prin urmare, nefuncţional. Opiniile tacite se deosebesc de opiniile virtuale prin modul de recuperare a informaţiei stocate. În timp ce opinia virtuală ca 2+2=4 a fost înmagazinată ca atare într-un dosar dogmatic, opinia tacită ca 465 este mai mare decât 2 este recuperată prin mijloace dogmatice, în mod deductiv. Putem spune că nu există două opinii identice care să se formeze într-o singură minte în momente diferite sau în minţi diferite. În urma unor studii amănunţite mai putem distinge trei tipuri de opinie publică ce fac referire doar la ultimele două nivele ale opiniei publice, la nivelul encounter participând practic fiecare dintre membrii unei comunităţi respectiv societăţi: opinia publică latentă, opinia publică pasivă şi opinia publică activă. Prin opinie publică latentă 1

deoarece cele două tipuri de opinie se bazează pe interese distincte. unde indivizii nu se cunosc direct şi neavând o experienţă comună privitoare la problemele asupra cărora trebuie să se pronunţe.se înţelege totalitatea persoanelor care din diferite motive nu participă la dezbaterea publică. În jurul unor probleme precum terorismul. Până la formarea unui punct de vedere relativ comun. liderii de opinie şi diagrama opiniilor. sărăcia. ci globale. foametea se formează opinia publică mondială în scopul eliminării factorilor ce degradează viaţa socială şi lezează demnitatea umană. Este un principiu determinant în procesul formării opiniei publice atunci când are legătură cu politicile economice. 2005. 2 Principiul interesului personal evidenţiază faptul că beneficiile personale sunt primordiale în alegerile făcute de cetăţeni. Ediţia a II-a. dar care nu participă activ la activităţile organizaţiei sau ale partidului. informaţiile politice. de atitudini în diferite probleme. dezarmarea generală. ca factor de schimbare. Procesul de formare a opiniei publice nu exclude confruntarea de păreri individuale. inegalităţile sociale. ţin discursuri în public şi aşa mai departe. Opinia publică pasivă se constituie din publicul şi alegătorii ce participă sporadic la adunări şi care pot fi membrii unor organizaţii non-guvernamentale sau a unor partide. Opinia publică activă este formată din persoanele care iau parte într-un mod activ la procesul de comunicare politică.” nu numai de o “opinie naţională” sau de “opinia publică” din interiorul naţiunii. Luminiţa Gabriela. criza energetică. 2005. apărând ca formă de exprimare şi manifestare a acesteia. ca forţă a maselor. fie a problemelor de importanţă internaţională ( cooperare pentru dezvoltare. foametea şi malnutriţia. Dar acest proces se cere examinat în complexitatea şi nuanţele sale. Editura Economică. p. Opinia publică propriu-zisă nu poate apărea decât în grupurile secundare. decolonizarea etc ). Unificarea conştiinţelor individuale presu-pune două condiţii şi anume existenţa unei intense activităţi de informare şi dezvoltarea unei activităţi specializate de mânuire a simbolurilor. ca element derivat din însuşi sensul ascendent al procesului de dezvoltare socială în planul conştiinţei. uneori conflictuale. Formarea opiniei publice nu se realizează instantaneu. 2. Luminiţa Gabriela. Raportul dintre opinia primară şi cea secundară este unul de factură conflictuală. Opinia publică mondială se formează în jurul problemelor naţionale comune unui mare număr de ţări ( subdezvoltarea. Bucureşti. în societăţile globale. Bucureşti. Opinia publică activă constituie până la zece procente din numărul alegătorilor1. Principiul este întâlnit şi în cazul celorlaltor tipuri de politici publice având însă mai puţină claritate. instaurarea unei noi ordini economice. ci parcurge mai multe stadii sau etape. opinia publică reuşeşte să se individualizeze ca formă de exprimare şi manifestare a acesteia şi să dobândească un caracter relativ autonom. 42 Popescu. Pentru a fi o soluţie viabilă trebuie ca opinia secundară să ia forma opiniei publice ceea ce presupune unificarea conştiinţelor individuale pe poziţii comune fiind vorba de însuşi fundamentul opiniei publice. problemele tineretului ). pornind de la realitatea social-istorică. iau decizii politice. Procesul de formare a opiniei publice gravitează în jurul a patru factori şi anume: interesul personal. p. În cadrul acestui ultim proces. Editura Economică. dar ele încă nu constituie opinia publică. Astăzi se vorbeşte despre “opinia publică mondială. Ediţia a II-a. pot avea loc serioase discuţii. 60 2 . ca element activ. Politici publice. În 1 2 Popescu. Politici publice. lupte între opinii individuale sau între curente de opinii care cuprind unele colectivităţi mai mari sau mai mici. Mecanismele şi elementele formării opiniei publice Opinia publică se află în raport direct cu democraţia. iar relaţiile dintre ei nefiind nemijlocite. deoarece acestea exprimă tocmai punctul de vedere comun la care se ajunge.

O personalitate politică. Având cunoştinţe temeinice în domeniul politic ei aduc în discuţie noi subiecte încercând prin relevarea conceptelor valorice să formeze la nivelul publicului noi opinii. Ediţia a II-a. “Diagrama opiniei publice reprezintă o reţea a cunoştinţelor organizate şi credinţelor care ghidează procesarea informaţiilor referitoare la un anume subiect. un grup din societatea civilă. un jurnalist anunţă că societatea sau o parte semnificativă a ei se confruntă cu un eveniment disfuncţional.”3 Atunci când opiniile se formează pe baza unui grad redus de informare are loc rapida lor schimbare pe măsură ce apar noi informaţii pentru public din partea politicului. cei care urmăresc parţial ştirile politice. precum piloţii automaţi ( 75% ). Politici publice. în cea mai mare parte. Bucureşti. cei care sunt foarte bine informaţi. 2005. altele sunt reţinute în urma dezbaterii publice. Bucureşti. Editura Economică. “Informarea politică este un fenomen aproape generalizat ca. Luminiţa Gabriela. Linia de acţiune acceptată se converteşte în acţiune propriu-zisă. moderat sofisticaţi. Astfel începe cea de-a patra etapă ( etapa programului ). Politici publice. Editura Economică. 2005. ca de exemplu politi-cieni. În etapa a doua ( etapa propunerii ) se identifică răspunsurile la problema semnalată. Ediţia a II-a. mitinguri. Editura Economică. Cercetătorii numesc profunzimea cunoştinţelor din domeniul afacerilor publice ale unui cetăţean sofisticare politică. ce acordă atenţie scăzută afacerilor publice şi foarte rar se implică în politică ( 20% ). Apar comportamente colective ( demonstraţii de stradă. se conturează şi publicul. În final se ajunge la o decizie. Conform lui R. Spre sfârşitul etapei. S-a demonstrat că în cazul în care politica publică nu aduce în discuţie principiul interesului personal opinia cetăţeanului fie lipseşte fie are pronunţat caracter schimbător. Cercetătorii au constatat existenţa a cinci etape în formarea opiniei publice. Politici publice. marşuri ) pentru susţinerea uneia sau alteia din căile de rezolvare a problemei. fie să influenţeze opinia publică. Se fac sondaje de opinie iar în mass-media editorialiştii se pronunţă în favoarea sau împotriva propunerilor avansate. În ultima etapă ( etapa evaluării 3 4 Popescu. Ediţia a II-a. cei mai puţini sofisticaţi. 2. p. În prima etapă ( etapa problemei ) se semnalează că o anumită situaţie a devenit problemă socială. Unele propuneri de acţiune cad. Bucureşti.cazul în care anumite politici publice sunt orientate spre probleme de ordin moral principiul interesului personal nu are nici o reprezentativitate.”5 Diagrama opiniei publice se formează prin structurarea atitudinilor cetăţenilor asupra unei probleme specifice. p. 62 Popescu. în pofida unei ignoranţe politice vizibile. 2005. acţionând însă. cristalizându-se proble-ma. Neuman publicul în funcţie de sofisticarea politică poate fi împărţit astfel: 1. sofisticaţi politic. p. analişti politici şi jurnalişti. din această categorie făcând parte politicieni. 61 Popescu. Etapa a treia ( etapa tactică ) constă în analiza variantelor de acţiune având loc dezbateri. Principala calitate a diagramei este că aceasta impulsionează crearea de imagini şi valori la nivelul mental al cetăţenilor. analişti politici ( 5%)4 Liderii de opinie au rolul de a crea de cele mai multe ori opinii publice. 64 5 3 . Circulă zvonuri contradictorii şi emoţiona-litatea creşte. Pentru a reuşi se folosesc de orice canal mediatic dar şi de relaţii publice.”. 3. Luminiţa Gabriela. În această etapă nici problema şi nici publicul nu se conturează cu precizie: „publicul şi problema emerg împreună în cursul interacţiunii. cetăţenii să-şi exprime opiniile. fiecare cetăţean având opinia bazată pe propriile valori. Prin persuasiune ei reuşesc fie să lanseze noi curente de opinie. Luminiţa Gabriela. Cei mai activi încearcă să obţină un consens în favoarea soluţiei propuse de ei.

ce obţin informaţii. Însă ea nu are nici autonomie. permit şi doresc să fie. ei sunt socializaţi să gândească într-un anume fel despre problemele sociale şi se simt adesea constrânşi de norme ale comportamentului “corect” în societate. O dată cu apariţia noilor mijloace de comunicare interactive. nici echivalentul unui principiu constituent. relaţiile inter. cercetătorii şiau îndreptat atenţia asupra factorilor sociali şi de grup care influenţează formarea şi 4 . ocupând numai spaţiul lăsat vacant de comunicarea interpersonală şi de comunicarea instituţionalizată. Deşi aceste aspecte sunt mult mai greu măsurabile. Prin intermediul unei abordări interacţioniste. Majoritatea satisfăcută de succesul acţiunii se bucură şi în scurt timp identifică o nouă problemă fiind reluat întregul proces de soluţionare a ei. Atenţia sociologilor s-a concentrat. între guvernanţi. comunicarea în masă ţine şi de natura unei anumite culturi. în special a cinematografului şi radioului. 3.” Comunicarea socială îmbracă diferite forme. sociologia se străduie astăzi să analizeze. Comunicarea în masă reprezintă ansamblu de modalităţi ( reţele de transmisie. de fiecare dată altul. ceea ce înţeleg şi ceea ce gândesc. fenomenelor sociale. împreună. datorită multiplicării cărţilor şi a ziarelor. Grupurile minoritare. ei considerau fiecare din efectele favorabile ale extinderii în număr cât mai mare a acestui privilegiu capabile să “comunice” cu toţi. accesibile pentru stabilirea şi ampli-ficarea dialogului dintre indivizii sau grupele care o alcătuiesc. cu excepţia deprinderii sociale. între oraşe. Cu siguranţă. îşi împărtăşesc informaţii. indiferent de formă sau scop. de la apariţia marilor cotidiene. Înainte de 1920. subiectele comunicării. ea devine ceea ce şi una şi cealaltă. Perioada interbelică indică degradarea crescândă a culturii şi a societăţii. a radioului şi a televiziunii asupra comportamentelor sau a atitudinilor tuturor şi a fiecăruia în parte. la începutul secolului al XX-lea. Legile şi tehnicile de investigare ale opiniei publice Pentru a ajunge la o opinie publică trebuie să aibă loc mai întâi o comunicare în masă. În realitate. prin anchete sau observaţii limitate. simultan.) se face o judecată de valoare asupra acţiunii în legătură cu eficienţa şi urmările acţiunii întreprinse. se influenţează reciproc. Unicitatea sa ţine de recurgerea la utilizarea tehnicilor cu un grad diferit de sofisticare. în interiorul fiecărei organizaţii sociale şi în afara lor. oamenii interacţio-nează între ei. cântăresc opţiuni şi fac judecăţi evaluative asupra evenimentelor. Sociologii americani preferă acestei expresii termenul “mass-media. emiţătorii şi receptorii. Din 1960 se multiplică avertizările împotriva pretenţiei cercetătorilor de a rezolva problema influenţei mass-media. precum şi scopul său. care nu au putut fi convinse şi nu au aderat la programul de acţiune îşi fac publică opinia. La cealaltă extremă. precară. Comunicarea în masă trebuie situată între aceste două forme de comunicare socială. spontană şi prescriptivă. asupra studiului influenţei mijloacelor de comunicare în masă: influenţa presei.şi intraorganizaţionale sunt conduse de instituţii: între naţiuni. artizanală. valorilor. admiţând în schimb posibilitatea de a le influenţa pe fiecare. ea redescoperă că este important şi ceea ce oamenii aşteaptă de la comunicarea în masă. Modul în care este măsurată cel mai adesea opinia publică ( prin agregarea opiniilor individuale ) induce imaginea unor actori sociali indepen-denţi. În concluzie cea mai importantă parte a rezolvării unei probleme este cercetarea ei detaliată şi dezbaterea rezolvării acesteia. spontană şi neaxio-matizată. pare să nu se supună nici unei alte reguli. echipamente individuale şi autonome ) care permite punerea la dispoziţia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje. supuse amândouă influenţei noilor mijloace de comunicare în masă. Prima. ea se înscrie în cadrul relaţiilor interpersonale. fiind limitată.

sunt sau nu de acord cu aceste comportamente sau atitudini. Dat fiind că opiniile sunt un indicator al atitudinilor. modelul pâlniei cauzalităţii şi modelul Foote-Hart. Teoria atribuirii subliniază că oamenii fac deducţii în legătură cu motivele care stau în spatele comportamentelor şi atitudinilor altora şi în funcţie de aceste evaluări. dar şi al comportamentului potenţial al oamenilor. Studiul politicilor publice. s-a încercat şi descifrarea mecanismelor psihosocio-logice de formare a opiniei publice şi de schimbare a opiniilor în strânsă legătură cu schimbarea atitudinilor. a elementelor şi a relaţiilor dintre elementele componente ale opiniei publice. Atitudinile în raport cu o anume problemă se pot schimba în măsura în care mesajul care promovează schimbarea este evaluat ca fiind în acord cu valoarea de adevăr. focus grupul şi analiza de conţinut. De-a lungul timpului au fost formulate mai multe teorii legate de opinia publică precum: teoria atribuirii. VanLeuven sau Slater sunt de acord cu teza stadialităţii formării opiniei publice. de la o viziune largă asupra lucrurilor. Angus. 127-128 5 . cât mai ales din intensitatea şi structura opiniilor. Cercetările psihosociologice asupra opiniei publice s-au centrat pe efortul de înţelegere a structurii. Mai multe cercetări au evidenţiat distorsiuni importante în modul în care oamenii explică propriul comportament şi comportamentul celorlalţi: există tendinţa de a atribui propriul comportament negativ. Opiniile sunt generate de interpretarea diferită de către oameni a realităţii obiective existente. În mod firesc. Deşi nu a fost scutit de critici modelul pâlniei cauzalităţii. atitudinilor şi comportamentelor. 2004. cu atât procesul de formare este mai întârziat. holging ) opiniei acţionează independent sau în conjuncţie. unor aspecte contextuale. are aplicabilitate în întregul câmp al opiniilor. ci parcurge mai multe stadii sau etape. p. Indivizii observă comportamentul verbal şi nonverbal al celorlalţi şi atribuie motivaţiile şi intenţiile acestora. fireşte. este mai mare probabilitatea ca o informaţie să fie crezută dacă este transmisă la ştiri. dar şi cele pentru care receptorul a fost ales drept ţintă a mesajului. Această evaluare ia în consideraţie motivele care par să stea în spatele mesajului. Foote. Factorii interacţionează sau îşi pierd influenţa pe măsura trecerii timpului. Philip E Converse. elaborat pentru a explica comportamentul de vot. Aceste distorsiuni adesea sunt extinse şi la nivelul grupurilor de apartenenţă şi au un impact semnificativ asupra opiniei publice. iar comportamentul negativ al altora unor elemente de personalitate. Conform modelului propus de Angus Campbell şi alţii axul conului pâlniei este timpul în scurgerea sa. Cei mai mulţi specialişti precum Dawison. Forţa opiniei publice nu decurge atât din numărul mare de persoane. Cele mai frecvent utilizate metode pentru descrierea şi măsurarea opiniei publice sunt sondajul de opinie ( metodă derivată din ancheta sociologică ). El sugerează că pentru a ajunge la o opinie în legătură cu o problemă strict determinată se parcurg mai multe etape. se ajunge în timp la decizii punctuale ce vor fi înregistrate în sondajele de opinie publică. 6 Campbell. Hart. le denumesc diferit. 1970 în Howlett Michael şi Ramesh M. Chişinău. Când o opinie se formează rapid modelul apare cu un ax scurt. Editura Epigraf. elementelor evidente de compor-tament. Există şi situaţii când procesul de formare a opiniilor se opreşte înaintea cristalizării unei opinii strict delimitate. În fiecare etapă factorii care contribuie la formarea ( însuşirea. chiar dacă identifică mai multe sau mai puţine etape şi. decât dacă este difuzată într-o reclamă. El sugerează că. ele au constituit obiect de cercetare încă de când abordarea empirică a socialului şi-a construit primele metode de studiu. Cu cât axa de formare a opiniei este mai lungă. Formarea opiniei publice nu se realizează instantaneu. De pildă.. Problemele minore sau cele individuale nu dau naştere curentelor de opinie publică. Warren E Miller şi Donald E Stokes6. Modelul pâlniei cauzalităţii a fost propus de Angus Campbell.exprimarea opiniei publice.

Sondajul de opinie porneşte de la o condiţie de bază pe care trebuie să o îndeplinească şi anume aceea că “nu se poate organiza un sondaj de opinie publică decât dacă o asemenea opinie publică există. Au fost realizate pe eşantioane nereprezentative sau cu metode care nu includeau subiecţii cu exactitate într-o anumită categorie.4/ 1990. Factori de influenţă asupra opiniei publice Este o axiomă faptul că oamenii care ştiu puţine nu acceptă un punct de vedere contrar. realizate sistematic sau ştiinţific. În dezbaterile organizate de revista Sociologie românească7 s-a atras atenţia asupra pericolului utilizării sondajelor de opinie în scopul manipulării comportamentale a cetăţenilor. De asemenea sunt folosite pentru a determina candidaţii cu şanse de câştig şi pentru a planifica anumite campanii. Rezultatele sondajelor comerciale ajută în stabilirea planului de marketing. Însă acestea nu au fost. şcolarizare. în special în legătură cu comportamentul de vot. sondajele sunt folosite preponderant în ştiinţele sociale pentru a afla anumite date despre delicvenţă. După anii 1930 sondajele de opinie au cunoscut o dezvoltare remarcabilă datorită organizaţiilor educaţionale sau politice ce începuseră să dezvolte metode care să permită o selecţie riguroasă a subiecţilor şi o sistematizare eficientă a datelor acumulate dintr-o mare arie a subiecţilor. ocazional. Dacă acestea nu sunt realizate cu profesionalism există posibilitatea ca informaţiile oferite de acestea să nu fie reale. la stabilirea strategiei publicitare şi la realizarea anumitor schimbări asupra unui produs pentru a creşte vânzările. Procesul serios de monitorizare sistematică a atitudinii publice începe din secolul XX. organizaţii politice. fără să corespundă unui anumit eşantion. sondajele sunt folosite cel mai des pentru a obţine informaţii despre atitudinea votanţilor referitoare la anumite idei sau la candidaţii propuşi. atitudini politice. interviu ) şi pe teoria eşantionării. Opinia publică. Opinia publică poate fi atât generatorul propagandei perfide. Acestea consideră că publicul este nereceptiv faţă de punctul lor de vedere şi. Încă de la început au existat controverse asupra sondajelor de opinie. Acest tip de cercetare sociologică se fondează pe tehnicile interogative de culegere a informaţiilor ( chestionar. nr 3/ 1992 6 . acele sondaje erau primitive dar erau oarecum folositoare. atribuie acest lucru influenţei intereselor contrare asupra spiritului public. Sondajele de opinie sunt acceptate ca instrumente utile pentru afaceri. impune nu numai studierea ei în spiritul deontologiei sociologice.Sondajul de opinie presupune aplicarea unor tehnici de investigare pe un eşantion reprezentativ pentru o populaţie. După standardele actuale. În afaceri sondajele sunt folosite pentru a testa preferinţele consumatorilor şi pentru a descoperi părerea acestora despre anumite produse. pe drept sau pe nedrept. Dar. în general. de asemenea şi pentru cercetările academice. În politică. mass-media şi guvern. nr 3. Este destul de firesc faptul că acolo unde sunt implicate ideile generale critica stării de spirit a publicului şi a originii acesteia vine cel mai adesea din partea grupurilor care nu agreează punctul de vedere acceptat. Au existat şi sondaje “volun-tare” la care nu au participat decât persoanele care se ofereau pentru asta. sub aspect sociologic. cu scopul culegerii de date privind opiniile acesteia pe o anumită temă. Aceste grupuri constată că presa. progrese economice. 7 Sociologie românească. 4. Academic. Sondajele de opinie trebuie realizate pe eşantioane relevante. dar şi cu metodele şi tehnicile sociologice. eşantioane care trebuie delimitate clar astfel încât fiecare dintre subiecţi să aparţină numai unui eşantion. sondaje de opinie s-au făcut şi înainte de anii 1930. Intoleranţa este însoţită aproape invariabil de o adevărată imposibilitate de a înţelege sau de a permite puncte de vedere opuse. între care sondajul de opinie reprezintă modalitatea cea mai des utilizată şi cea mai cunoscută. cât şi rezultatul acesteia.

Ziarele. revistele. În cazul acestei funcţii instructiv-cultura-lizatoare se remarcă şi un efect subliminal. publicul şi orice forţă care modifică opinia publică interacţionează. amplasarea geografică. Luminiţa Gabriela. Mass-media poate realiza chiar distrugerea discernământului. Există însă şi tendinţa de a transforma totul în spectacol. statutul economic şi nivelul educaţional. radioul. Ediţia a II-a. Pe lângă acestea mai poate interveni impactul unui eveniment curent. instalarea unei apatii. are o universalitate pe care nici o altă instituţie nu o are. Opinia publică este influenţată în acelaşi timp de unele condiţii permanente dar şi de unele circumstanţe temporare. Astfel nu este surprinzător că omul care nu se înscrie în opinia publică majoritară priveşte presa zilnică ca pe o forţă coercitivă. Acestea pot influenţa opinia unui individ sau a unui anumit grup în legătură cu multe subiecte. În bibliografia de specialitate este considerat că influenţa mass-media poate conduce la realizarea acordului. cum sunt campaniile de presă sau ale unor întâmplări aşteptate sau neaşteptate. în caz de calamităţi naturale. filmul. 2005. massmedia poate avea o influenţă pe termen scurt sau poate avea nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operaţională. Bucureşti. Funcţia instructiv-culturalizatoare se realizează prin difuzarea de informa-ţii. Mass-media ne afectează profund pentru că ea constituie o prezenţă constantă în viaţa noastră. modele comportamentale ce ţin de paradigma culturală a societăţii. În cele mai multe lucrări de specialitate comunicarea prin massmedia prezintă câteva funcţii comune precum funcţia de informare. conştiinţele chiar dincolo de propria voinţă. funcţia instructiv-culturizatoare. poate distruge voinţa de a înţelege şi a acţiona. orientează şi dirijează opinia publică. ceea ce are efect contrar funcţiei de liant. Efectele mass-media se pot resimţi în diferite zone ale societăţii. opinia unor persoane influente sau autoritate ca şi efectul mass-mediei. 53-57 7 . Despre funcţiile comunicării în masă s-a scris foarte mult şi s-au făcut diferite clasificări. Editura Economică. mai bine spus. De asemenea efectele presei pot crea schimbări dorite sau mai puţin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat. Ele influenţează. cunoştinţe cultural-ştiinţifice. televiziunea şi internetul sunt canale care prin informaţiile difuzate satisfac o nevoie fundamentală a omului modern şi anume informarea. Politici publice. reclamele. în comparaţie cu participarea la concerte şi alte spectacole. Mijloacele de comunicare în masă au o uriaşă forţă de influenţare a consumatorului de informaţie. de exemplu. Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare. de aceea analiza modului în care presa afectează societatea a constituit una dintre preocupările principale ale cercetătorilor mass-media. Pe lângă cei mai cunoscuţi factori de influenţă se adaugă de asemenea şi ideile care caracterizează cultura populară într-o anumită regiune. şcolile. Funcţia de liant este consecinţa celor anterioare şi se referă la faptul că poate genera un mecanism de solidaritate socială. Alte condiţii relativ permanente de influenţă pot fi rasa. revistele ajung zilnic la milioane de oameni şi că punctul de vedere dominant în cele mai multe dintre aceste instituţii este ajustat în funcţie de starea de spirit a publicului8. Din altă perspectivă. identificării sau internalizării valorilor sau sensurilor transmise prin intermediul presei. adică crearea unei detaşări de problemele grave prezentate. Forţele proiectate asupra publicului şi publicul în sine acţionează şi interacţionează continuu. Publicul şi presa sau. Presa este cea mai importantă dintre diferitele instituţii ce sunt considerate în mod curent ca lideri în modelarea gândirii publice. la un anumit moment. persuasiv‫ ׃‬sunt promovate valori. interesele şi motivaţiile oamenilor. funcţia de interpretare. radioul. funcţia de liant şi respectiv funcţia de divertisment. Comunicarea prin mass-media prezintă câteva funcţii importante ce se regăsesc în cele mai multe lucrări de specialitate. 8 Popescu. a publicului. Acestea sunt cele mai ieftine mijloace de divertisment. bisericile.conferinţele. Radioul şi televiziunea realizează numeroase emisiuni de divertis-ment. p. religia.

2. în consecinţă. 3. 2007. 9 David.George David9 identifică următoarele căi de influenţare a opiniei publice: 1. Comunicare în administraţia publică. specifică acelor publicuri sau categorii de public. atenuarea manifestărilor comportamentale ostile organizaţiei. ediţia a II-a. cel mai bun efect ce poate fi obţinut prin activitatea de relaţii publice este neutralizarea acestor opinii nefavorabile şi. Populaţia a fost transformată de-a lungul timpului de către mass-media într-o societate care consumă. 369. p. Editura Economică. aceştia trebuind să facă apel la toate capacităţile de care dispun pentru ca opiniile încă neformate sau latente să se transforme în opinii favorabile. deci. face departajarea între cei care lucrează în domeniul relaţiilor publice. în Popescu Luminiţa . opiniile ostile provin din credinţe şi atitudini. cristalizarea opiniei publice latente sau neformate. Tocmai de aceea. conservarea opiniei publice favorabile. este puţin probabil ca acestea să poată fi schimbate radical. 8 . De cele mai multe ori. Bucureşti. pentru a le menţine opinia publică favorabilă organizaţia nu trebuie decât să le arate atenţia cuvenită. neutralizarea opiniei publice ostile este activitatea cea mai dificilă cu care se confruntă cei ce activează în acest domeniu. George. mai degrabă decât într-un public care produce idei şi opinii. 2003. care susţin deja organizaţia şi nu mai trebuie convinşi.

1970 în Howlett Michael şi Ramesh M. ediţia a II-a.4/ 1990. Angus. Editura Economică. în Popescu Luminiţa .. Editura Epigraf. George. Ediţia a II-a. Bucureşti. Comunicare în administraţia publică. Studiul politicilor publice. 2004 2) David. nr 3. 2007 3) Popescu. Luminiţa Gabriela. Chişinău. Editura Economică. 2003. nr 3/ 1992 9 . Bucureşti.BIBLIOGRAFIE: 1) Campbell. Politici publice. 2005 4) Sociologie românească.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->