P. 1
Functiile limbajului

Functiile limbajului

|Views: 7,909|Likes:
Published by dragomirna

More info:

Published by: dragomirna on Oct 05, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/12/2013

pdf

text

original

institutor AURELIA GRIGORESCU Scoala Nr 12 - Bucureşti FUNCTIILE LIMBAJULUI

Funcţiile limbajului sunt strâns determinate de actul limbajului, care presupune emiţătorul, referentul si receptorul. Trei funcţii principale ale limbajului se desprind în actul comunicării: functia expresiva, stabilita în funcţie in relatia cu emitatorul receptorului; functia interogativa sau de apel (in raport cu destinatarul); functia de reprezentare (stabileste relatia intre enunt si universul exterior). Roman Jakobson (in "Essais de Iinguistique generale", 1963) stabileşte şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării (emiţătorul, mesajul, contextul, codul, destinatarul): 1.emotiva (se refera la emiţător); 2.conativa (se fixează asupra destinatarului); 3.referentiala (trimite la context, stabileşte referentul); 4.fatica (menţine contactul dintre interlocutori); 5.metalingvistica (are rolul de clarificare a codului); 6.poetica (presupune concentrarea atenţiei asupra limbajului în sine). Funcţia emotivă (numită şi expresivă sau interjecţională) este centrată asupra emiţătorului şi arată atitudinea vorbitorului faţă de enunţ. Ea se poate exprima prin intermediul interjecţiilor, al exclamaţiilor, prin lungirea emfatica a sunetelor. Între aceste functii se creeaza principii de echivalentă, bazate pe asemănare şi deosebire, antonimie şi sinonimie, iar contiguitatea se stabileşte prin combinare. Funcţia conativă se concentreaza asupra receptorului, folosind strategia lingvistica a contactarii lui, bazata pe marci ale vocativului si imperativului. Funcţia fatică slujeste la stabilirea contactului şi la menţinerea sau intreruperea comunicării, verificând dacî receptorul este atent şi canalul de comunicare funcţionează fara factori perturbatori. Funcţia referenţială (denotativă sau cognitivă) are in vedere, în scopul informării, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural, situaţional) al comunicării. Descrie orientarea reală a mesajului, ceea ce este primordial în comunicarea de tip obiectiv; factuală, preocupată de “adevăr” şi “acurateţe”. Funcţia metalingvistică are in vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esentiala a artei verbale. Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică, situaţii absurde, quiproquo-uri.

Una din problemele centrale ale lingvisticii structurale este s e g m e n t a r e a, adică modalitatea de a împărţi un enunţ în unităţi de diferite nivele (foneme, morfeme etc.). Strâns legată de aceasta e problema stabilirii t i p u r i l o r de u n i t ă ţ i lingvistice: Primul tip de unitate descoperit şi studiat de structuralişti este f o n e m u l. Fonem (foneme, s.n) -Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcţiunea de a diferenţia cuvintele între ele, precum şi formele gramaticale ale aceluiaşi cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. –Din fr. phonème. FONÉM s. n. cea mai mică unitate fonică sau sonoră a unei limbi, având funcţia de a alcătui şi de a deosebi între ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia şi aceluiaşi cuvânt. -Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc între ele unităţile semnificative ale limbii (morfemele şi lexemele). Ex: par-pat sau casa-case Morfem (morfeme, s.n) -Cea mai mică unitate (rădăcina / radical, prefix, sufix, desinenţă) cu sens determinat din structura morfologică a cuvântului.

FONOLOGIA

abrevierile. 3. Îmbinare de cuvinte = Ansamblu liniar de elemente ale limbii. gramaticale>când formează forme gramaticale. element morfologic (afix. în prefixe. conjugarea verbelor. Sufixele lexicale sunt folosite pentru denumirea: agentului: băutor. b) privative (arată o lipsă) >a descreţi. Partea de propoziţie= cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziţii. Prefixele sunt sunete sau grup de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma un cuvânt nou. cuvânt auxiliar etc. turcime. Ele se împart. în actul vorbirii. care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor. adjectivare. Ex: neştiute conţine 4 morfeme: ne (prefix.împrumuturile. după poziţia în care se ataşează.derivarea. alternanţă fonetică.argoul): 1) Derivarea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu ajutorul afixelor (prefixe şi sufixe). c) iterative (arată o repetare) >a răsuci. la care se pot ataşa afixe (sufixe şi prefixe). douăsprezece etc Afixe: Afixele sînt particule care nu pot exista independent. propoziţii şi fraze. Morfemele se combină între ele pt a forma unităţi cu rang superior = CUVINTE Cuvânt: -Unitatea fundamentală de comunicare a unui înţeles. De exemplu declinarea substantivelor şi adjectivelor. cuvinte şi forme flexionare. Morphème. vorbă. Ele sunt lexicale>cand formează cuvinte noi. fierar.compunerea.) cu ajutorul căruia se formează. între care există un raport de subordonare şi care constituie o parte a unei propoziţii sau a unei fraze. -Unitate de bază a vocabularului. = Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. sufixe. În mod obişnuit. Alte sufixe pot servi de exemplu la trecerea cuvintelor dintr-o categorie gramaticală în alta (substantivare. a deşira. piperniţă . exprimă negaţia)+şti (rădăcina / radical)+(u)t (desinenţa)+e (pluralul) Categorii de morfeme: Morfeme libere: Morfemele libere sînt cuvinte de sine stătătoare şi pot apărea ca atare în cuvinte compuse: floarea-soarelui. 2. Cuvintele se combină în expresii. fricos. lexic Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare şi care variază de la o categorie de vorbitori la alta. Ele modifică sensul cuvantului de baza fiind: a) negative >neşansa. Vocabular de bază (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcţia specifică îndeplinită în cadrul propoziţiei VOCABULAR Vocabular = totalitatea cuvintelor unei limbi. iubitor colectivităţii: brădet. a reaminti Sufixele sunt sunete sau grup de sunete adăugate după rădăcina cuvântului. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. 3. lexicogramaticale>când exprimă. de la o rădăcină. desinenţă. care. Cuvânt simplu = cuvânt care conţine un singur morfem radical. Derivatele parasintetice sunt cele formate prin adăugare de prefix şi sufix în acelaşi timp. accent. El poate să fie compus din unul sau mai multe morfeme. dar nu le utilizează (decât accidental). trei-fraţi-pătaţi. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le înţeleg.schimbarea valorii gramaticale / conversiunea) şi EXTERNE (1. un cuvânt se compune dintr-o parte de bază (rădăcină / radical). simultan. aparţinând unor clase diferite. un sens nou şi o categorie gramaticală. 2. ci se lipesc de cuvinte pentru a le modifica sensul. gornist însuşirii: auriu.) sau pentru crearea de diminutive şi augmentative Morfeme flexionare (Desinenţele): Inflexiunile sînt morfeme care ataşate unor cuvinte din anumite categorii morfologice servesc la flexionare sau la realizarea acordului gramatical. Vocabular secundar = masa vocabularului Mijloacele de imbogatire a vocabularului sunt INTERNE (1. stufiş instrumentului: alfabetar. se face prin inflexionare.-Din fr. etc. se îmbină unul cu altul.

noţiunilor abstracte: cerinţa.E.Procedee de compunere sunt: alăturarea. grăsime modalităţii: bărbăteşte obiectelor sau însuşirilor mici: căluţ.verbe la gerunziu>Suferindul privea trist spre fereastră. Prin conversiune se pot obţine: SUBSTANTIVE din: -adjective>Am intrat în adâncul întunecat al pădurii. . -substantive(care denumesc elemente legate de timp) PREPOZI|II din: -adverbe>Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre. copilaş obiectelor sau însuşirilor mari: băieţoi. altele sunt împrumutate din diverse limbi iar altele sunt formate în interiorul limbii. video)şi argoul. maghiară) sau noi (din: franceză. Împrumuturile pot fi vechi (din:slavă. editura Academiei – 2005. verbe la supin>Mersul prin pădure îmi place. ADVERBE din: -adjective>Vorbeşte frumos despre natură. metro. 3) Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi prin trecerea de la o parte de vorbire la alta. editura Academiei – 1986. În limba romana. -pronume>Aceşti brazi sunt mici.C. greacă. -pronume>Nu-mi pierd vremea cu nişte nimicuri. Împrumuturile pot fi făcute pe cale directă sau pe cale indirectă. abrevierile (blugi. -adverbe>Înţelegea suferinţa aproapelui său. -verbe la participiu>Cânta îngânat. germană) BIBLIOGRAFIE: -AVRAM M – “Gramatica pentru toţi”. unele cuvinte sunt moştenite din limba latină. unind termeni diferiţi. domnie. -ACADEMIA ROMÂNĂ – “Gramatica limbii române”. băieţel. -verbe la participiu>Rătăciţii în padure se sperie. -substantive>Picta frumos graţie talentului. juxtapunerea sau parataxa: Subordonarea: gura-leului Abrevierea sau prescurtarea: C. copilandru 2) Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi. turcă. italiană. engleză. -verbe la participiu>A terminat de recoltat mulţumită lui Mijloacele externe de îmbogăţire a limbii române sunt împrumuturile lexicale (Neologismele). -interjecţii>N-a ascultat oful meu. verbe la gerunziu>Îmi plăceau pletele fluturânde ale ei. ADJECTIVE din: verbe la participiu>Privem lumina filtrată prin ramuri. -adverbe>Mi-am luat haina gata.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->