Tulburările activităţii motorii

Activitatea motorie: reprezintă desfăşurarea unor acte cu un anumit scop.

Tulburările activităţii motorii sunt:

- cantitative
- calitative

Tulburările cantitative ale activităţii motorii:

Exagerarea activităţii motorii

Hiperactivitatea (hiperkinezia sau tahikinezia) – acţiunile se desfăşoară rapid,

nu sunt finalizate, mimica este foarte mobilă, expresivă, gestica este amplă, rapidă iar
vocea are o tonalitate amplă.
Se întâlneşte în: episod maniacal, hipomaniacal, anxietate, stări de uşoară intoxicaţie.
Instabilitatea (neliniştea) psihomotorie – incapacitatea de a păstra mult timp
aceeaşi poziţie staţionară, pacientul simte nevoia să se mişte mereu (sau unele părţi ale
corpului – „sindromul picioarelor neliniştite”). Pacientul nu deranjează ambianţa. Se
întâlneşte în manie, demenţă.
Agitaţia (excitaţia) psihomotorie – este o hiperactivitate excesivă; motilitatea
este necoordonată, aleatorie, scapă de sub voinţă. Uneori această tulburare este un
răspuns al stării de tensiune interioară, a anxietăţii. Se însoţeşte de acte de violenţă
heteroagresive.
Agitaţia poate fi întâlnită în:
- impregnaţii neuroleptice – akatisie (imposibilitatea de a sta linistit în şezut,
culcat sau în picioare) şi tasikinezie (tendinţa de a se deplasa încontinuu)
- deteriorări, regresiuni sau nedezvoltare cognitivă (demenţe senile, vasculare,
traumatice) – agitaţia se declanşează brusc, la incitaţii minime din mediu,
uneori pacienţii au manifestări agresive faţă de cei din jur. La bătrâni această
agitaţie îmbracă un aspect verbal şi psihomotor, fără acţiuni agresive. La
oligofreni agitaţia se manifestă sub formă de acte agresive.
- stări maniacale – agitaţia este precedată de o stare prodromală caracterizată
prin irascibilitate. În forme grave sau în cazul suprimării bruşte a
neurolepticului incisiv, bolnavii pot izbucni într-o stare de agitaţie extremă –
„furor maniacal”
- stări depresive – izbucneşte la bolnavi aparent liniştiţi anterior, apare brusc,
fără un motiv anume. Este o stare de nelinişte extremă care poate include
violenţă, uneori loviri, omucideri sau impulsiuni de autoliză – „Raptus
melancolic”.
- schizofrenie – agitaţia apare în mod imprevizibil, fără incitaţii din mediul
extern. Se întâlneşte mai ales în stările hebefrenice şi catatonice.
- epilepsie – se poate manifesta în timpul unei echivalenţe epileptice sau
intercritic. Agitaţia poate fi extremă – „furor epilepticus”. Bolnavii pot
comite acte de mare violenţă şi cruzime urmate de amnezia momentului
respectiv.

1
 - stări reactive – agitaţia din stările reactive este generată de sentimentul acut de
frustraţie şi de paroxismele anxioase. Bolnavii, în neliniştea lor acută nu-şi pot
păstra poziţia, merg dintr-o parte în alta fără un scop anume, oftează, îşi frâng
mâinile, sau în cazuri extreme încearcă să-şi rupă hainele, să-şi smulgă părul.

Diminuarea activităţii motorii (hipoactivitatea motorie)

Lentoarea (bradikinezia) – se referă la scăderea vitezei de efectuare a

mişcărilor. Se întâlneşte în depresie.
Hipokinezia – diminuarea activităţii motorii. Se asociază frecvent cu lentoarea,
hipomimia şi bradilalia, încetinirea cursului ideativ.
Akinezia (inhibiţia psihomotorie) – este extrema hipoactivităţii şi se
caracterizează prin abolirea activităţii motorii. Se manifestă prin:
- baraj motor – oprirea bruscă a oricăriei mişcări. Se însoţeşte de oprirea bruscă
a actului vorbirii.
- fading motor – diminuarea treptată a activităţii motorii până la oprirea oricărui
act sau gest.
- stuporul – imobilitate completă sau aproape completă în care subiectul pare
înţepenit, este lipsit de reacţie la anturaj, şi are o mimică împietrită care
exprimă durere sau anxietate (în stări depresive), sau mimica este complet
inexpresivă (amimie) (în stările stuporoase din catatonie). Se însoţeşte
frecvent de refuzul de a se alimenta (anorexie), refuzul de a comunica cu toate
că pacientul este conştient perfect. Este întâlnit în episoade depresive severe,
schizofrenie.
- catatonia – Catatonia interesează cu predilecţie activitatea motorie. Sfera
catatoniei cuprinde stereotipiile, sugestibilitatea şi negativismul.
Stereotipiile – sunt caracterizate prin tendinţa la repetare a uneia şi aceleiaşi
manifestări, de obicei bizare, în planul mimico-pantomimic al atitudinii,
limbajului sau scrisului. În cazul stereotipiilor de atitudine pacientul păstrează
timp îndelungat poziţii bizare şi incomode. Stereotipiile de mişcare se
caracterizează prin perseverarea unor mişcări sau repetarea unui gest, a unei
acţiuni, a unui cuvânt, a unor propoziţii sau fraze.
Sugestibilitatea – posibilitatea de a fi influenţat prin sugestie. Astfel, bolnavul
acceptă cu uşurinţă recomandările interlocutorului şi execută într-o manieră
automată ordinele examinatorului.
Negativismul – tendinţa unor bolnavi de a opune rezistenţă la orice stimul extern
şi uneori faţă de satisfacerea propriilor nevoi fiziologice (alimentaţia, deglutiţia,
micţiunea, defecaţia). Bolnavul refuză să se ridice din pat, să meargă, să mănânce
(negativism alimentar), să vorbească (negativism verbal), să relaxeze sfincterele
(negativism intern). Acesta este un negativism pasiv. Există şi un negativism activ
când bolnavul, la orice recomandare execută actul opus, astfel bolnavul se
îndepărtează când este chemat, îşi retrage mâna atunci când i se întinde.

2
 Tulburările calitative ale activităţii motorii
Pervertirea conduitei motorii – Parakineziile (sunt mişcări bizare, ciudate,
incomprehensibile care înlocuiesc mişcările normale).

Manierisme motorii – sunt mişcări complexe, frecvente care par a avea un scop
pentru pacient dar, acestea par bizare observatorului care le descrie ca fiind inutile,
exagerate, teatrale, nepotrivite, nenaturale. De exemplu mersul care poate fi săltat, dansat,
în zig-zag. Se întâlnesc în schizofrenia hebefrenă (dezorganizată).
Stereotipiile – sunt mişcări repetitive, inutile, inadecvate circumstanţial. De
exmplu balansările înainte-înapoi ale trunchiului. Se întâlnesc în schizofrenie.
Ambitendenţa – prezenţa simultană a unor intenţionalităţi contradictorii. La
abaza ei stă indecizia. Se întâlneşte în schizofrenie.
Comportamentul teatral – comportament cu gestică amplă, caracteristic
persoanelor isterice.