Teoreticienii şi practicienii media (vezi W.A Agee, Ph.H Ault, E. Emery, 1983; B.

Brooks, G. Kennedy, 1988; B.Itule, D. Anderson, 1991; M. Mencher 1987; K

Metzler,1986; C. Rich 1994 etc.) au ajuns la un anume consens în încercarea de stabilire
a valorii de ştire a unei informaţii. Ei au identificat o serie de criterii (valori de
informare) pe baza cărora jurnaliştii pot decide ce e demn de a fi publicat şi ce nu.
Dintre acestea, cele mai importante sunt:

1. Noutatea (proximitatea temporală)

Întotdeauna pe cititorul de presă îl interesează ceea ce este actual. „Ştirea trebuie să fie
nouă. Când o citeşti sau auzi de ea, trebuie să fie pentru prima dată.” (K. Metzler, 1986,
p.23) Publicul va fi mult mai interesat de o ştire despre un eveniment care s-a petrecut
ieri decât despre un eveniment care s-a petrecut acum două luni. Ştirea e ca îngheţata:
dacă n-o mănânci repede, se topeşte.

Evenimentele mai îndepărtate în timp îl pot interesa pe cititor doar în măsura în care au o
legătură clară cu o situaţie sau cu o problema de actualitate. Altă excepţie o reprezintă
situaţia în care un fapt s-a petrecut cu mult timp în urmă, dar s-a aflat recent despre el. În
acest caz elementul de noutate este dat chiar de momentul descoperirii faptului.
“Descoperirea unor evenimente vechi poate să fie ştire, aşa cum ar fi găsirea unor resturi
dintr-un vapor din secolul al XVIII – lea care s-a scufundat pe coasta Floridei. Această
descoperire este o ştire, şi nu faptul că acum 200 de ani vasul s-a scufundat.” (K. Metzler,
1986, p. 23)

După ordinea de interes (M. Voirol, 1992, p. 24), în presa scrisă, au prioritate:

1. viitorul imediat; 2. trecutul imediat; 3. prezentul; 4. viitorul îndepărtat; 5. trecutul

îndepărtat.

2. Distanţa (proximitatea spaţială)

Cu cât faptele despre care vorbim în ştiri se petrec mai aproape de publicul nostru, cu atât
interesul pentru ele este mai mare. Evenimentele apropiate pot avea urmări pentru cititor,
pot fi directe, imediate, concret resimţite de el şi pot fi într-o mai mare măsură controlate.

Schimbările vremii în Satu Mare au o importanţă mai mică pentru cei care locuiesc în
Bacău şi invers. Distanţa până la locul faptei este un factor important. Cu cât ne
îndepărtăm mai mult de spaţiul despre care vorbim, cu atât interesul scade. “O ştire care
într-un ziar local ar putea umple prima pagina poate fi rezumată într-un un paragraf de un
ziar central, naţional.” (K. Metzler, 1986, p.24)
În jargonul jurnaliştilor, proximitatea spaţială se mai defineşte şi prin sintagma “moarte
kilometrică”. Această regulă a fost formulată de jurnaliştii francezi astfel: „moartea unui
european din Vest echivalează cu moartea a trei est-europeni, a nouă latinoamericani, a
11 oameni din Orientul Mijlociu şi a 12 asiatici”.

3. Neobişnuitul (raritatea)

Cu cât un eveniment este mai neobişnuit, mai rar, cu atât valoarea de informaţie a ştirii
este mai mare. Imprevizibilitatea îl atrage pe cititor. Dacă o echipă de fotbal din prima
ligă învinge la scor mare o echipă din liga a treia, acest lucru nu miră pe nimeni. Dacă
însă o echipă de liga a treia o bate pe cea din liga întâi, putem spune că informaţia e o
ştire bună.

Faptul că o persoană oarecare a căzut de la etajul 10 şi a scăpat fără nicio zgârietură este
o ştire. Faptul că o persoană oarecare a căzut de la etajul 10 şi a murit nu e o ştire, pentru
că era previzibil că, după o astfel de căzătură, şansele de supravieţuire sunt minime.

4. Notorietatea (proeminenţa personalităţii)

Implicarea unei personalităţi într-o situaţie obişnuită de viaţă poate transforma un fapt
divers într-un eveniment, iar un eveniment într-o ştire.

Valoarea informaţiei creşte direct proporţional cu gradul de notorietate al acelora care

participă la un eveniment. Cu cât vizibilitatea în rândul publicului a subiectului unei ştiri
este mai mare, cu atât valoarea ei este mai mare. Din acest punct de vedere, ştirile nu sunt
democratice, după cum aprecia un jurnalist. Numele cunoscute sunt privilegiate.

Să presupunem că avem informaţia că un cetăţean oarecare şi-a lovit nevasta. Valoarea

acestei informaţii nu este foarte mare. Dar, dacă aflăm că acela care şi-a lovit soţia este
preşedintele ţării sau un actor celebru, valoarea informaţiei creşte considerabil.

Criteriul notorietăţii nu funcţionează numai în cazul persoanelor, ci şi în cazul

instituţiilor. De exemplu, un raport făcut de o instituţie de renume este mult mai
interesant (legitim) decât unul făcut de o instituţie mică. Un sondaj făcut de un institut
cunoscut este mult mai important decât unul al unui institut abia înfiinţat şi despre care
nu se ştie mare lucru. Ştirile despre companiile mari au o valoare mai mare decât ştirile
despre companii mici.

5. Conflictul / competiţia
Oamenii iubesc competiţia. Face parte din viaţa noastră, de aceea vrem să ştim cât mai
multe despre ea. Vrem modele de reuşită. Vrem consolări în cazul unui eşec. Uneori,
conflictul este acel pretext de a deveni fiecare dintre noi mici judecători, care împart
dreptatea între cei care sunt în conflict. Devenim suporteri câteodată.

Conflictul trezeşte cu siguranţă interesul. Dacă doi lideri politici se iau la bătaie în
Parlament, informaţia e mai interesantă decât dacă aceiaşi lideri merg împreună la o bere
în oraş. Cearta îi incită pe oameni să se poziţioneze, să ţină partea cuiva sau a nimănui.

Opoziţiile, chiar şi cele de opinii, dau o valoare mult mai mare informaţiei. Situaţiile în
care participanţii la un eveniment se confruntă verbal sau fizic cresc interesul cititorului.

Un exemplu foarte simplu, în acest sens, îl reprezintă confruntările sportive. La meciurile

amicale, conflictul este mic, iar interesul publicului este pe măsură. Situaţia se schimbă,
însă, în cazul unui meci oficial, unde competiţia este mult mai mare. Cu cât e mai multă
competiţie şi miza este mai mare, cu atât ştirea e mai bună.

6. Consecinţele / Impactul (numărul persoanelor afectate)

Valoarea de informaţie este cu atât mai mare cu cât se referă la un eveniment sau un fapt
care afectează mai multe persoane. Alegerea informaţiilor se face, în acest caz, în funcţie
de consecinţele asupra publicului.

Să ne gândim că Guvernul decide să mărească preţul pâinii, al curentului electric, al

gazelor etc. În acest caz, aproape toată populaţia ţării va fi afectată, deci informaţia este
importantă. O publicaţie serioasă va prefera o asemenea ştire decât una că o vedetă şi-a
cumpărat o maşină nouă.

Nu trebuie confundat acest criteriu cu cel care se referă la numărul persoanelor implicate
într-un eveniment. E drept că acestea pot să coincidă, de exemplu în cazul în care toţi
producătorii de pâine îşi întrerup activitatea pentru o săptămână şi ies pe stradă pentru a
protesta. Avem aici multe persoane afectate (publicul, care nu mai are de unde să
cumpere pâine), dar şi multe persoane implicate (producătorii, care protestează).

7. Amploarea (numărul persoanelor implicate)

Acest criteriu se referă la numărul oamenilor care participă efectiv la eveniment. Cu cât
numărul acestora este mai mare, cu atât creşte şi valoarea de informaţie a ştirii. Numărul
participanţilor este perceput adesea ca un indicator al importanţei (amplorii)
evenimentului.
O revoltă, o mişcare de protest, un conflict armat implică participarea multor persoane.
Să luăm exemplul unei greve a minerilor. Dacă din totalul minerilor care lucrează în ţară
ies în stradă numai 5% dintre ei, greva are, cu siguranţă, o importanţă mult mai mică
decât dacă ar ieşi 90% dintre mineri.

Un accident aviatic în care au murit peste 100 de persoane are un impact mult mai
puternic decât un accident de maşină în care au murit patru persoane.

Putem să înţelegem foarte uşor acest criteriu făcând o paralelă cu votarea. Dacă 90%
dintre votanţi aleg un om, înseamnă că acesta e important (e legitim). Dacă doar 5%
votează pentru el înseamnă că nu e important, deci nu merită să se vorbească despre el.

8. Proximitatea socială

Ceea ce provoacă proximitatea socială este „ceea ce oamenii au în comun” (S. Preda,
2006, p. 28): naţionalitatea, religia, cultura, profesia etc.

Un accident feroviar petrecut în Spania în care au murit cinci persoane nu ar avea, la

prima vedere, o foarte mare relevanţă pentru presa din România. Numărul victimelor nu
este foarte mare. Distanţa e semnificativă. Totuşi, dacă printre victime este şi un român,
evenimentul devine important pentru presa din România.

Proximitatea socială este un criteriu căruia i se supune cel mai des presa de proximitate
(presa regională/locală, presa specializată, presa care ţinteşte un segment de public: copii,
tineret, presă feminină, segmente care rezultă din hobby-uri).

Pentru o revistă IT tot ce are legătură cu Internetul, cu hardware-ul, cu software-ul etc.

este interesant. La fel sunt interesante pentru o revistă feminină: moda, cumpărăturile,
produsele de întreţinere şi înfrumuseţare etc.

9. Proximitatea afectivă (interes uman)

Oamenilor le plac poveştile despre oameni. Tot ceea ce este de ordin emoţional (viaţa,
moartea, dragostea, fericirea) este interesant. Oamenii tind să se identifice cu bucuriile,
suferinţele, necazurile şi reuşitele celor din jur. Chiar dacă nu sunt evenimente cu nişte
consecinţe majore pentru public, ele îi oferă acestuia ceva la fel de important – emoţie.

Povestea unui sportiv care a rămas invalid în vârful carierei, a unei mame care luptă să-şi
salveze copilul de la o boală gravă, a unei familii căreia i-au murit toţi cei patru copii într-
un accident de maşină, toate aceste drame nu au cum să nu stârnească interes.
Nu doar dramele au impact emoţional. Şi evenimentele fericite pot fi la fel de interesante,
de exemplu: povestea unui tânăr student care a reuşit să facă o afacere de succes,
povestea primei femei care a călătorit în spaţiu, povestea unei fete foarte sărace care s-a
căsătorit cu unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume etc.

10. Preferinţa pentru concret

Criteriul se referă la prezentarea unor informaţii specifice, precise, bine delimitate. Cu cât
informaţia este mai generală, mai vagă, cu atât ea are o importanţă mai mică.

O ştire că Guvernul a implementat măsuri speciale de fiscalitate nu spune mare lucru.

Informaţia nu ne ajută foarte mult. Dacă ştim însă care sunt măsurile luate concret, de
exemplu mărirea taxelor auto, informaţia capătă valoare.

Cifrele trebuie puse în context. Degeaba le spunem cititorilor că bugetul statului de anul
acesta a crescut cu 2,5 miliarde de euro faţă de cel de anul trecut. Foarte puţini dintre ei
vor şti cât înseamnă această cifră. Mult mai bine, în acest caz, ar fi să transformăm în
procente şi să spunem că bugetul a crescut cu 0,5 la sută. Oamenii îşi vor da seama mai
uşor de importanţa cifrei.

11. Caracterul complet al informaţiei

S-a ajuns de comun acord că, pentru a fi completă ca informaţie, o ştire trebuie să
răspundă la următoarele întrebări: cine?, ce?, când?, unde?, cum?. Pe lângă acestea,
foarte importantă este şi întrebarea de ce?. Valoarea unei ştiri este cu atât mai mare cu cât
răspunde la mai multe dintre aceste întrebări.

Criteriile enumerate mai sus funcţionează corelativ. Ideal ar fi ca o ştire să poată întruni
cât mai multe dintre valorile enunţate anterior. Cu cât îndeplineşte mai multe criterii, cu
atât ştirea e mai bună. Noutatea este vârful piramidei valorilor, în cele mai multe cazuri.
Dincolo de ea, ierarhia valorilor poate fi oricare.