UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" CLUJNAPOCA FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂŞI SPORT CATEDRA DE JOCURI SPORTIVE

FLAVIA RUSU

CURS DE VOLEI

CLUJ-NAPOCA 2007

2

INTRODUCERE

Acest curs se adresează studenţilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, conţinutul său fiind structurat în concordanţă cu obiectivele şi cerinţele programei analitice de la această disciplină. Pentru că jocul de volei, alături de atletism, gimanstică şi celelalte jocuri sportive reprezintă un mijloc principal de realizarea a obiectivelor educaţiei fizice şcolare, accentul este pus pe metodologia de predare a jocului în cadrul lecţiilor de educaţie fizică. Sunt descrise etapele specifice stadiilor de învăţare, adică iniţierea, fixarea şi consolidarea principalelor acţiuni ale jocului şi sunt prezentate şi sistemele de acţionare considerate de noi eficiente pentru realizarea demersului didactic. Am acordat atenţie şi câtorva aspecte legate de procesul de identificare a talentului şi orientarea copiilor spre practicarea jocului de volei la echipe de performanţă, pentru că şi acest aspect face parte din munca profesorului de educaţie fizică. Noţiunile principale ale regulamentului de joc şi câteva informaţii referitoare la organizarea competiţiilor de volei au completat acest curs, în care am încercat să oferim viitorilor profesori de educaţie fizică un material accesibil şi util.

3

descrierea execuţiei acţiunilor de joc cu implicaţiile de ordin biomecanic. Teoria (care reprezintă generalizarea activităţii practice) determină modificarea şi îmbunătăţirea conţinutului metodicii. 1 1. Obiectul disciplinei VOLEI. analizează într-o abordare sistemică tehnica şi tactica jocului. rezultat al generalizării experienţei practice consolidată de integrarea datelor obţinute prin cercetare ştiinţifică în domeniu. având un regulament de joc. • conţinutului jocului (tehnica şi tactica. OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII JOCULUI DE VOLEI 1. Teoria jocului de volei constituie un ansamblu de cunoştinţe ordonate sistematic care apreciază şi stabileşte conţinutul real al jocului competiţional. fiind practicat în cadrul secţiilor asociaţiilor şi cluburilor sportive diferenţiat pe categorii: copii. Principalele surse de documentare a teoriei şi metodicii jocului sunt: practica. experienţa pozitivă a specialiştilor români şi străini consemnată în lucrări de specialitate. conţinut şi forme de pregătire unitară. juniori. care la rândul ei influenţează favorabil activitatea practică viitoare.1. • metodica de învăţare şi de antrenament. etc. Teoria jocului de volei este o ramură a Teoriei Educaţiei Fizice şi a Teoriei şi Metodicii Antrenamentului Sportiv şi are legături cu alte 4 . ca mijloc al educaţiei fizice şi ca disciplină sportivă constă în studiul: • apariţiei şi dezvoltării jocului. • regulamentul de joc şi condiţiile materiale şi organizatorice necesare practicării jocului. formulează şi elaborează concepţia de joc care va fi aplicată pe plan naţional de toate echipele. cercetarea ştiinţifică din domeniu. Jocul de volei are o teorie şi o metodică specifică. Este încadrat într-un sistem competiţional naţional şi internaţional. Între teoria şi practica jocului există o strânsă interdependenţă şi o permanentă condiţionare reciprocă.CURSNR. Ca mijloc al educaţiei fizice jocul de volei se practică în învăţământul de toate gradele. VOLEIUL . de utilizare.). seniori.MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI DISCIPLINĂ SPORTIVĂ Disciplina sportivă volei este un joc sportiv colectiv. • probleme ale selecţionării şi orientării copiilor spre practicarea jocului de volei. masculin şi feminin. sistematizarea lui fiind cuprinsă în conţinutul programelor de educaţie fizică. caracteristicile lor.

în forme organizate (Campionate şcolare. liberă. igienică şi educativă. Jocul sportiv este un sistem de exerciţii fizice practicate sub formă de joc cu un anumit obiect cu dimensiuni şi formă specifică. nu necesită condiţii organizatorice şi materiale complicate. sociologia. atractivă. poate fi practicat atât în sală cât şi în aer liber. El oferă posibilitatea gradării efortului corespunzător vârstei şi gradului de pregătire şi are influenţa pozitivă asupra întăririi sănătăţii. desfăşurată spontan după reguli prestabilite. prin care două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare sau desfăşurare. sportul pentru toţi şi sportul de performanţă. Este practicat cu scop recreativ de tineri şi vârstnici. creativ-compensativă. dezinteresată. Campionate balcanice. seniori. Jocul de volei se caracterizează prin atractivitate şi accesibilitate.3. reprezentând o formă de manifestare cu caracter ludic a exerciţiului fizic. jocul se caracterizează prin dinamism şi spectaulozitate. iar popularitatea competiţiilor îi asigură un loc important în iererhia disciplinelor sportive. 5 . iar ca sport de performanţă este practicat organizat sub forma meciurilor din Campionate naţionale de juniori. alături de celelalte jocuri sportive şi sporturi ocupă un loc important în sistemul de educaţie fizică. asigurând o dezvoltare fizică armonioasă a celor carel practică. Toate acestea conferă voleiului valenţe biologice şi pedagogice de necontestat şi poziţii bine precizate în sistemul de educaţie fizică şi sport în domeniile: educaţia fizică. de instituţii sau de cartier etc. destinderii fizice şi psihice. Jocul de volei este prezent în lecţiile de educaţie fizică de la toate nivelele sub forma jocurilor dinamice cu elemente din volei şi a jocul global. anatomia funcţională şi biomecanica. Are o largă răspândire în rândurile tineretului şi a altor categorii de populaţie. contribuie la dezvoltarea calităţilor motrice şi la formarea personalităţii. 1. Campionate Europene. CARACTERISTICI ALE JOCULUI DE VOLEI Jocul este o activitate complexă. Dintre caracteristicile jocului amintim că este o activitate naturală. tineret. Campionate Mondiale. Dacă este practicat la nivel de performanţă. constituie o parte importantă a activităţii sportive.) sau spontane. El cumulează efectele pozitive sanotrofice ale sportului şi exerciţiului fizic cu influenţele educative ale jocului. predominant motrică şi emoţională.dicipline cum sunt: pedagogia. Jocuri Olimpice. VOLEIUL ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ Jocul de volei. în scop recreativ. psihologia. spontană. Prin valoarea lui practică. Datorită caracteristilor sale influenţează pozitiv dezvoltarea fizică şi marile funcţiuni ale organismului. fiziologia. totală. universitare. sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială.

şi se încheie atunci când una dintre echipe câştigă trei seturi din cinci. Pe viitor specialiştii domeniului preconizează ca principale direcţii de dezvoltare a jocului creşterea flexibilităţii în strategia şi tactica echipei. Se observă de asemenea creşterea forţei serviciului. fără impunerea prin regulament a unei limite de timp. dacă se efectuează blocaj. dezvoltarea pregătirii mentale a jucătorilor şi eliminarea treptatăă a diferenţelor dintre conţinutul jocului practicat de fete faţă de cel practicat de echipele masculine. mai ales în urma modificărilor de regulament şi introducerea regulii tie-breack-ului.Pentru definirea noţiunii de joc sportiv se iau în consideraţie trei elemente:  activitatea jucătorului. Pe plan tehnic. Victoria se obţine prin depăşirea adversarului direct. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu în terenul advers prin cel mult 3 lovituri dacă nu se efectuează blocaj sau 4 lovituri. evoluţiei şi de găsesc într-o strânsă corelaţie. punct de lovire a mingii din ce ce mai înalt. creativitate în construirea combinaţiilor de atac şi flexibilitatea în alegerea sistemului de apărare. La nivelul echipelor de mare performanţă asistăm la o accelerare a ritmului de joc. A crescut de asemenea conţinutul emoţional al jocului. se preconizează dezvoltarea jocului de volei în viitor mai ales pe seama următorilor factori: 6 . un sistem de principii şi reguli de acţionare care stabilesc ce au de făcut jucătorii. care devine din ce în ce mai mult o armă de atac a echipei.  ideile de joc reunite în concepţia de joc – stabilirea celor mai potrivite modalităţi de acţionare. Bota. Colibaba.  regulamentul de joc – act normativ oficial care precizează toate detaliile necesare privind oragnizarea şi desfăşurarea jocului. creşterea numărului de simulări în atac şi modificarea repartiţiei acţiunilor de atac de a lungul fileului cu scopul creşterii gradului de incertitudine şi împiedicarea organizării eficiente a blocajului advers. (I. 1998) Voleiul este un joc sportiv care se desfăşoară pe un teren cu dimensiuni relativ reduse (2X9/9). supuse perfecţionării. fiind despărţite de un fileu. prin perfecţionarea continuă acţiunilor. Toate elementele sunt dinamice. (Prin regulamente interne la unele competiţii se poate stabili câştigarea partidei şi cu două seturi din trei) DIRECŢII DE DEZVOLTARE A JOCULUI DE VOLEI Jocul de volei modern se carecterizează prin viteză şi varietate a acţiunilor de joc. între două echipe formate din şase jucători care nu sunt în contact direct. Acţiunile de joc se desfăşoară prin lovirea sau respingerea mingii în forme specifice. Durata unei partide poate varia cu aproximaţie între 30 –120 de minute. D.

 Dezvoltarea creativităţii şi a posibilităţilor de aplicare a acţiunilor cunoscute în scopul valorificării amxime a potenţialului individual şi colectiv.  Dezvoltarea posibilităţilor de a impune adversarului maniere de joc incomode. utilizarea tehnicilor media în orientarea şi interpretarea pregătirii. paralel cu optimizarea raportului dintre pregătire şi jocurile oficiale. asociate cu particularităţile individuale ale jucătorilor. Cele mai importante elemente de progres în jocul de volei sunt:  Folosirea în procesul de pregătire a unor metode de antrenament şi a mijloacelor specifice altor discipline sportive.  Modificarea structurii motrice şi a ritmului de execuţie în funcţie de situaţia de joc. în analiza şi optimizarea antrenamentelor şi în pregătirea meciurilor oficiale. CURS NR. ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI PE PLAN MONDIAL 7 . Dezvoltarea inteligenţei operaţionale. factorii care pot contribui la perfecţionarea şi dezvoltarea aspectelor tactice sunt:  Creşterea gradului de prmeditare şi anticipare a comportamentului tactic în funcţie de punctel puternice şi slabe ale echipei şi adversarului. dar şi a punctelor slabe ale adversarului. Ridicarea gradului de măiestrie tehnică individuală în paralel cu armonizarea şi încadrarea ei în angrenajul de acţionare colectiv.  Însuşirea şi perfecţionarea unui număr cât mai mare de variante de execuţie ale acţiunilor de joc.  Dezvoltarea capacităţii de disimulare şi de mascare a adevăratelor intenţii de acţionare.  Creşterea numărului de jocuri de verificare.  Creşterea numărului de variante de execuţie a acţiunilor de finalizare prin creşterea forţei de lovire a mingii şi a preciziei motrice. În plan tactic.  Dezvoltarea capacităţii de gândire operaţională şi rezolvare eficientă a situaţiilor de joc.  Introducerea în pregătire a mijloacelor informatice.  Creşterea gradului de stabilitate tehnică în condiţiile de joc şi în momentele de responsabilitate. 2 2.

Jocul a fost numit "mintonette". prin intermediul filialelor organizaţiei americane YMCA. deoarece aceasta era prea uşoară şi voluminoasă.Jocul a fost inventat în anul 1895. dar şi acesta era prea dur. A împărţit colectivul în două echipe egale şi înlocuind rachetele prea costisitoare cu palmele. a plăcut. aceasta fiind prea grea. la început nelimitat. În servirea mingii s-a renunţat la repetarea serviciului greşit. Durata jocului era legată de numărul serviciilor. ajungându-se apoi la 6. Ele au fost puse în aplicare în anul 1897 la iniţiativa lui A. acela de a oferi elevilor săi un joc recreativ şi odihnitor. variabil şi el. a fost de 5. Asia şi Europa. se schimbau o dată cu evoluţia jocului. jocul fiind propus spre difuzare. Jocurile cunoscute până atunci: fotbal. Halsted (Directorul Colegiului). Căutând să remedieze aceste neajunsuri ale tenisului. 14 sau 9 jucători. America de Sud. Primele încercări făcute cu mingea de baschet. a fileului.T. a pus jucătorii să joace cu mingea de baschet. decât cea din zilele noastre. Cu acest prilej la propunerea lui A. la minge. cerându-le ca prin lovirea mingii cu mâinile să o trimită în terenul advers. Suprafaţa terenului era mai mare decât cea actuală. Morgan de la Colegiul Holyoke Massachusetts – SUA. tenis. S-a recurs atunci la camera ei. Arians. numărul de jucători. sau alte sporturi ca atletismul. dar era costisitor ºi se juca cu prea puţini jucători. După scurt timp s-a confecţionat mingea pe care folosită şi astăzi. după unii. nu au reuşit. care la rândul lui era în funcţie de numărul jucătorilor. rugby. de către un profesor de educaţie fizică. Au apărut reguli noi la crearea cărora au contribuit diverse 8 . după alţii la 2 m de la pământ. handbal. jocul a primit numele de “volley-ball” de la “volley” (zbor) şi „ball” (minge). puţine şi simple iniţial. la 1.83 m. avea un zbor lent şi imprecis. Primele reguli ale jocului asemănătoare cu cele ale tenisului se deosebeau mult de regulile de acum. După o încercare de limitare în timp s-a stabilit ca seturile să fie câştigate de echipa care realizează prima 15 puncte. influenţă a tenisului şi la regula de a se socoti valabilă mingea servită şi ajutată de un coechipier să treacă plasa. Aceste prime reguli simple şi puţine la număr se schimbau pe măsură ce experienţa furniza noi elemente care trebuiau luate în seamă. scăzând din dinamismul jocului. a luat plasa şi a ridicat-o. cu reguli prea severe şi nepotrivite pentru toate vârsteIor. Regulile jocului. iar înălţimea plasei mai redusă cu aproximativ 15 cm.T. jocul a căpătat o formă ceva mai conturată iar demonstraţia făcută de două echipe în anul 1896. În perioada anilor 1900-1920. Williams G. Numărul jucătorilor. care era şi el de curând inventat. Inventatorul a încercat să recurgă la baschet. solicitau organismul la un efort prea mare şi nici nu puteau fi folosite iarna în săli. jocul se răspândeşte în Canada. dar nici noua soluţie nu a fost satisfăcătoare. Se refereau la dimensiunile terenului. După scurt timp. Regulile jocului nu s-au schimbat însă uniform în toate colţurile lumii. Tenisul i s-a părut mai nimerit scopului propus. mai ales în ţările asiatice. etc.

printre care şi ţara noastră. ridicători. în urma Congresului FIVB de la Florenţa din anul 1955. care a fost impus tuturor federaţiilor naţionale afiliate. iar a diferenţei de două puncte pentru câştigarea setului în anul 1925. cât şi în America. au luat iniţiativa înfiinţării Federaţiei Internaţionale de Basket şi Volleyball (FIBV). În acelaşi an numărul jucătorilor unei echipe a fost stabilit la 6. Rotaţia era obligatorie la început numai la serviciu. începând cu J. iar în paralel are loc şi primul Campionat European pentru echipe feminine. Consacrarea deplină a voleiului ca disciplină sportivă practicată în întreaga lume s-a produs în anul 1964. jocul s-a practicat în 9 jucători. în insulele Filipine a apărut pentru prima dată jocul cu limitarea numărului de lovituri la 3 într-un teren şi tot acolo s-au tras primele mingi “bombă”. pe un teren cu o suprafaţă ale cărei laturi măsurau 11 şi 21 de metri. dar din linia a doua. jocul de volei se dezvoltă atât prin răspândirea sa în tot mai multe ţări ale lumii. În Japonia însă. număr care a rămas obligatoriu. jucători de linia a II-a. rotaţia a devenit obligatorie pentru toţi jucătorii. Federaţia din Japonia a hotărât introducerea treptată a regulilor stabilite de forul internaţional. cât şi prin organizarea unor competiţii continentale şi mondiale. iar în 1949 la Praga. Din 1916. 6 ţări. Acest fapt a determinat specializarea jucătorilor pe posturi: trăgători. care avea în grijă şi voleiul. în vigoare şi astăzi cu unele amendamente. nu a făcut eforturi pentru unificarea regulilor jocului.naţiuni. Un an mai târziu. când voleiul a fost inclus în familia disciplinelor sportive olimpice. în aprilie 1947. Stabilirea numărului maxim de trei lovituri în fiecare teren s-a realizat în anul 1923. dar această activitate era frânată de faptul că regulile de joc erau diferite de la o ţară la alta. În 1920 dimensiunile terenului se fixează la 18/9. jucătorii aveau dreptul să-şi schimbe locurile în formaţie. Pe plan internaţional FIVB a desfăşurat permanent o activitate susţinută stabilind regulile jocului şi modificările lor în funcţie de dezvoltarea sa continuă. În anul 1912 este introdusă regula rotaţiei. Periodic. După înfiinţarea FIVB.O de la Tokio. jucători de linia I. “Federaţia Internaţională a Jocurilor cu Mâna” de la Stockholm. Astfel. în urma analizei atente a modificărilor apărute în evoluţia jocului şi mai ales pentru menţinerea unui echilibru între acţiunile ofensive şi cele defensive. primul Campionat Mondial masculin. În anul 1948 se organizează la Roma primul Campionat European pentru echipe masculine. După repunerea mingii în joc. Se simţea nevoia unei unificări şi a unui for suprem de conducere a activităţii acestui joc sportiv. la Paris a fost convocat un congres ale cărui lucrări au dus la constituirea Comitetului de conducere al FIVB şi întocmirea unui regulament de joc internaţional. atât în Europa. În anul 1946 la Praga. Peste tot în lume se disputau campionate naţionale şi aveau loc chiar şi întâlniri internaţionale. Congresele FIVB au hotărât 9 . criteriile de calificare şi participare a echipelor al marile competiţii internaţionale. Abia după mulţi ani.

a mingii ricoşate din blocaj. Galaţi. aduce ca noutate permisiunea trecerii palmelor peste planul vertical al fileului la efectuarea blocajului. cu ocazia Congresului desfăşurat la Seul. adică “autodublajul”. Campionatul este câştigat de echipa “Apărătorii Patriei”. inclusiv laba piciorului şi un amendament conform căruia în anumite situaţii la prima lovitură sunt permise contactele succesive : preluarea serviciului.  În anul 1988. mingea servită poate atinge fileul iar la prima lovitură (preluarea) nu se mai sancţionează „dubla” sau „mingea ţinută”. o organizaţie a tineretului creştin american. fiind introdus la fel ca şi în celelalte ţări europene de către YMCA.  În anul 1992. la Barcelona se acordă permisiunea de a lovi mingea cu coapsa şi genunchiul şi se dispare pinctul limită 17 în setul V.modificări. desfiinţându-se spaţiul de serviciu. 2. s-a introdus sistemul de “tie-break” din tenis.  Din anul 1999. PiatraNeamţ.  În anul 1976. Până în anul 1941 se mai organizează 10 campionate pentru 10 .  Congresul din anul 1968.2.  În anul 1994 la Atena. a loviturii de atac. s-a permis trecerea mâinilor peste fileu de către jucătorii care participă la blocaj şi posibilitatea de a relua mingea ricoşată din blocaj de către jucătorii care au efectuat blocajul. DEZVOLTAREA ŞI EVOLUŢIA VOLEIULUI ÎN ROMÂNIA În ţara noastră voleiul a început să fie cunoscut şi practicat prin anii 1920-1921. din Mexic. Dintre cele mai importante astfel de modificări amintim:  În anul 1964 cu ocazia Congresului FIVB de la Tokio. Focşani. Tot cu această ocazie se introduce posibilitatea efectuării serviciului de pe toată suprafaţa liniei care delimitează terenul de joc pe lăţime.  În anul 1978. Printre primii care au jucat acest joc în România au fost membrii misiunii militare americane şi militarii români de la “casele ostăşeşti”.  În anul 1998 se introduce sistemului “tie-break” pentru toate seturile şi a unui jucător “libero” cu sarcini defensive. serviciul poate fi blocat sau atacat de jucătorii echipei adverse – pentru ca în 1982 să se revină serviciul NU poate fi blocat sau atacat de jucătorii echipei adverse. această prevedere se extinde: mingea poate fi lovită cu orice parte a corpului. Buzău. la Montreal. s-a stabilit ca atingerea mingii la blocaj să nu intre în calcul la cele trei lovituri permise pentru fiecare echipă. urmaţi în scurt timp de către elevii şcolilor din Bucureşti. În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet şi Volei care organizează primul Campionat Naţional masculin la care participă 8 echipe. amendamente sau clarificări ale regulamentului de joc. pentru numărătoarea punctelor în setul decisiv.

Rapid Bucureşti. la Eforie. echipa campioană este Locomotiva-CFR Bucureşti. câştigată la băieţi de echipa VSC Bucureşti şi la fete de Start Club Bucureşti. divizia B sau tineret. câştigat de echipa liceului Matei Basarab şi un turneu pentru echipe universitare la care pe primul loc se situează echipele masculine şi feminine ale Facultăţii de Drept. Formaţia reprezentativă masculină a ţării noastre participă în anul 1949 la prima ediţie a Campionatului Mondial de la Praga. A câştigat echipa studenţilor români cu scorul de 3-1. În anul 1943 se organizează la Ploieşti o competiţie naţională cu participarea a 8 echipe masculine şi 4 feminine. Primele campionate naţionale pentru echipe de juniori se organizează în anul 1955. În anul 1948 se înfiinţează Comisia centrală de Volei şi se organizează primul Campionat naţional al elevilor. Federaţia de Volei se înfiinţează în anul 1958. La feminin prima ediţie a Campionatelor Naţionale desfăşurată în anul 1950 este câştigată tot de echipa Locomotiva-CFR Bucureşti. Explorări Baia-Mare la masculin şi echipele Dinamo Bucureşti. divizia de juniori şi şcolari. Perioada anilor 1950-1980 este cea în care echipele de volei din România obţin cele mai bune performanţe sportive pe plan internaţional atât cu echipele de club cât şi cu echipele naţionale:  Echipa Rapid Bucureşti (m) a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni (1961. În anul 1946 are loc prima ediţie a Balcaniadei la Bucureşti. Campionatul divizionar B se înfiinţează în anul 1958. clasându-se pe locul al IV-lea. ulterior transformându-se în divizia naţională a juniorilor şi şcolarilor. În perioada cuprinsă între anul 1980 şi până în prezent activitatea voleibalistică internă s-a desfăşurat cu regularitate conform calendarului competiţional al FRV prin Campionate Naţionale organizate pentru toate categoriile de jucători : divizia A sau divizia naţională. Tot în acest an are loc la Bucureşti primul Campionat şcolar. În perioada anilor 1950 -1980 titlurile naţionale au fost cucerite de echipele Rapid Bucureşti. formaţiile României ( masculine şi feminine) fiind câştigătoarele acestei competiţii. Prima întâlnire internaţională amicală este consemnată în anul 1927. 11 . pentru echipe masculine şi la feminine.echipe masculine şi feminine. Steaua Bucureşti. Din anul 1949 începe organizarea regulată a Campionatului Naţional de seniori.Primul regulament intern de volei apare în anul 1932. Progresul Bucureşti.1963. între formaţia studenţilor de la ONEF Bucureşti şi o echipă turcă. La prima ediţie la care participă 20 de echipe. 1965) şi s-a clasat pe locul al II-lea de patru ori. Dinamo Bucureşti. şi Penicilina Iaşi la feminin.

locul I şi performanţa echipei masculine de club "U" Cluj.  La Campionatele Mondiale din anii 1960 (Rio de Janeiro) şi 1962 (Moscova) echipa naţională masculină se clasează pe locul al IIIlea.  În anul 1977. iar în anul 1979 a câştigat Cupa Cupelor. desfăşurat la Bucureşti.  Alte rezultate semnificative au fost realizate de naţionala feminină la J. şi 1993 (Buffalo) .1967) şi s-a clasat de trei ori pe locul al II-lea.  Echipele feminine ale cluburilor Dinamo şi Rapid Bucureşti s-au clasat de câteva ori pe locul al III-lea în finalele Cupei Campionilor Europeni şi a Cupei Cupelor.  Cea mai bună performanţă a voleiului masculin pe plan european a fost realizată în anul 1963. la Paris.  12 . iar doi ani mai târziu. Singurele rezultate notabile realizate în ultimii ani fiind cele obţinute de echipele reprezentative universitare feminine la Universiadele din anii 1991(Shefield) . echipa masculină se clasează pe locul al III-lea. echipa masculină a României ocupă locul al II-lea la Campionatul Mondial. la Campionatele Europene de la Helsinki. echipa naţională masculină reuşeşte clasarea pe locul al III-lea şi câştigarea medaliilor olimpice de bronz.  Reprezentativa feminină a României s-a clasat pe locul al II-lea la Campionatul Mondial din anul 1956. când echipa naţională s-a clasat pe locul I la Campionatul European. rezultatele obţinute pe plan internaţional fiind departe de cele ale deceniilor anterioare. echipele naţionale româneşti au intrat într-un con de umbră.  La J.  În anul 1956. care a reuşit să acceadă în optimile de finală în competiţia Cupa Cupelor din anul 1996. Calificarea în anul 2004.Echipa Dinamo Bucureşti (m) a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni (1966. în 1958.O din anul 1980 de la Moscova. După anul 1980. a echipei naţional feminine la turneul final al Campionatului European poate fi considerată şi ea un succes şi oferă şansa unui reviriment al voleiului în viitorul apropiat. acelaşi loc la Campionatele Europene desfăşurate la Praga.  În anii 1966 şi 1967 finala masculină a Cupei Campionilor Europeni s-a disputat între două echipe româneşti Dinamo şi Rapid. Campionatele Mondiale din anii 1952 şi 1974 – locul al V-lea şi la Campionatele Europene din anii 1950 şi 1979 – locul al V-lea.O.locul al II-lea. din anul 1964 – locul al IV-lea.  La Campionatele Europene naţionala feminină a reuşit cucerirea medaliilor de bronz la ediţia din anul 1963.

complexitatea efortului se manifestă diferit şi în relaţie cu celelalte componenete psiho-motrice ale execuţiei. 1984) acţiunea de joc are un puternic caracter individual. execuţia) Procedeul de execuţie este structura de acte motrice bine precizate prin care se concretizează în mod particular acţiunea de joc. NOŢIUNI GENERALE NOŢIUNI DE TERMINOLOGIE SPECIFICĂ Acţiunea de joc este unitatea de bază din jocul de volei. sistematizată după necesitatea rezolvării parţiale sau totale a unei sarcini specifice de joc la care jucătorii participă cu toate calităţile sale psiho-fizice native sau dobândite. 3 3. Este unitatea funcţională de bază a jocului. • Pregătirea pentru următoarea execuţie. • Deplasările specifice – pregătirea • Luarea deciziei. dar pe plan tactic primeşte şi caracter colectiv mai ales când este vorba despre organizarea atacului sau apărării şi la dispozitivele specifice la efectuarea sau primirea serviciului. pregătirea. • Analiza situaţiei. 3. Faza de joc – este succesiunea acţiunilor de joc ale unei echipe din momentul trecerii mingii în terenul propriu şi până la trecerea mingii în terenul advers. Acţiunile de joc se desfăşoară pe spaţiu redus. Sistemul de joc cuprinde acţiuni de atac şi de apărare care determină structura de joc cu care se operează în procesul de instruire. Condiţiile de joc impuse de ultimele modificări ale regulamentului determină o accentuare a importanţei eficienţei acţiunilor individuale în contextul acţiunilor colective. STADIILE DE INSTRUIRE 13 . Fiecare fază de joc se compune din mai multe acţiuni de joc. La fiecare acţiune de joc.lovirea propriu-zisă. analiza şi decizia) şi trei cu pondere fizică (deplasarea. ele trebuie să fie rapide şi exacte. are un rol dominant în toate componenetele acestuia. Sistemele de acţionare – sunt structuri de exerciţii sau mijloace cu ajutorul cărora realizăm obiectivele de instruire. Execuţia unei acţiuni cuprinde următoarele elemente: • Sarcina parţială de joc. Totalitatea fazelor şi acţiunilor de joc formează structura de joc. • Execuţia .2. (Ghenadi. Dintre cele şase elemente trei sunt cu pondere psihică (sarcina. în funcţie de cerinţele şi situaţiile concrete ale jocului.CURS NR.

Accesibilitatea creează premisele pentru însuşirea rapidă a modelului de joc încă de la începutul instruirii iar obligativitatea rotaţiei impune o pregătire completă a jucătorilor mai ales în primele stadii. execuţia se va încadra în condiţii variabile de timp şi spaţiu.3 determină o abordare specifică în instruire la nivelul predării jocului de volei ca mijloc al educaţiei fizică şcolare. folosirea excesivă a exerciţiilor fără minge sau imitarea şi exersarea fără aspect tactic. • accentul se va pune pe constanţă. Eşalonarea este utilă pentru a uşura stabilirea priorităţilor şi alegerea mijloacelor şi formelor de instruire. Traseul metodic de învăţare şi perfecţionare poate fi eşalonat teoretic. mai ales la nivelul începătorilor. apoi tactic şi psihic specific jocului. se va urmări formarea deprinderii fără detaliile neesenţiale. În stadiile de consolidare. • se vor aborda succesiv aspectele: tehnic. • exerciţiile vor fi încadrate în situaţia tactică. prezentate în subcapitolul 1. • se va urmări stabilirea de legături între acţiuni care urmează a fi învăţate şi elementele deja cunoscute. Procesul de însuşire este uşurat de faptul că nu există contact direct cu adversarul. ÎNVĂŢAREA – AUTOMATIZAREA PARŢIALĂ Pentru fiecare dintre stadiile de instruire există câteva cerinţe specifice a căror respectare contribuie la eficientizarea procesului de predare şi sporeşte şansele ca elevii să-şi însuşească rapid şi corect acţiunile de bază ale jocului şi să fie capabili să practice jocul în condiţii regulamentare: În stadiile de iniţiere-fixare accentul se pune pe exersarea globală.Caracteristicile jocului de volei. • se va evita: introducerea elementului de întrecere înainte de fixarea aspectului dominant ale execuţiei acţiunilor de joc. Stadiile instruirii sunt: INIŢIEREA FIXAREA CONSOLID. • solicitările vor creşte până la depăşirea celor din siutaţiile reale de joc. 14 . valorificare: • se va urmări dezvoltarea capacităţii de concurs. • deprinderea se va efectua de la început cu viteza specifică. preluarea. VALORIFICAREA PERFECŢION. precizie. chiar dacă aceste condiţii vor fi uşurate faţă de solicitările reale ale jocului. • exersarea va respecta condiţiile regulamentare. eficienţă. în mai multe etape sau stadii. acţiunea cea mai puţin atractivă a jocului. perfecţionare. Faptul că mingea nu are voie să cadă în terenul propriu impune acordarea unei atenţii sporite pregătirii primei lovituri.

anumite forme de conduită. de la structura de joc la acţiunea de joc. Psihologic. dar şi la nivelul componentei cognitive prin sistemul de cunoştinţe specifice dobândite. iar performanţa motrică este manifestarea superioară a aptitudinilor de învăţare rapidă. învăţarea este un fenomen psiho-comportamental prin care individul dobândeşte ca urmarea a exersării. Vom aborda câteva noţiuni generale referitoare la învăţarea motrică. Instruirea va porni de la general la particular. în special de motivaţie. Schmidt (1991). afective. 1999) În învăţarea motrică specifică jocului de volei subiectul trebuie să cunoască următoarele elemente: • structura acţiunii motrice d joc. Aceasta va fi valorificată atât la nivel motric prin gradul de măiestrie de execuţie al acţiunilor motrice învăţate.Ca principiu de bază ale instruirii se va acorda prioritate învăţării globale a jocului. a strategiilor şi a atitudinilor cognitive. Se va urmări în permanenţă îmbunătăţirea indicelui de eficienţă al acţiunilor de joc şi realizarea unui echilibru între acţiunile de atac şi cele de apărare în paralel cu dezvoltarea calităţile motrice specifice. pe baza unor modele. Învăţarea motrică capătă astfel caracterul unei învăţări inteligent creativă. eficientă. Activitatea cognitivă care însoţeşte orice proces de învăţare motrică conferă acestuia specificul său. Deprinderile însuşite devin mijloace operaţionale de rezolvare a problemelor care apar. Bota Aura. care determină o conduită motrică. judecăţi şi de a se manifesta creativ în rezolvarea situaţiilor concrete. condiţionată de factorii atitudinali.(S. (Dragnea. deprinderilor. învăţarea motrică este definită "ca un set de procese asociate exersării şi experienţei care conduc la schimbări permanente în conduita motrică şi realizarea deprinderilor înalt performante. pentru că în predarea jocului de volei în lecţia de educaţie fizică este cea care detemină formarea deprinderilor necesare însuşirii acţiunilor de bază şi a capacităţii de practicare a jocului în scopul realizării obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Cristea." Prin învăţarea motrică se însuşesc acte şi acţiuni motrice. motivaţionale şi volitive ale personalităţii elevilor. 1998 -Dicţionar de termeni pedagogici) În activitatea de instruire specifică lecţiei de educaţie fizică procesul de învăţare angajează dimensiunile cognitive. 3.3. activitatea proiectată de cadrul didactic pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalităţii elevului sau studentului prin valorificarea capacităţii acestora de dobândire a cunoştinţelor. 15 . NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ Învăţarea reprezintă din punct de vedere pedagogic. După unul dintre specialiştii din domeniul psihologiei sportive. Învăţarea motrică realizată la nivel de priceperi şi deprinderi este dublată de însuşirea unor noţiuni şi concepte care oferă individului posibilitatea de a efectua raţionamente. • modalităţile de execuţie.

uşurinţă. În situaţia în care profesorul nu are abilităţile necesare pentru realizarea unei astfel de demonstraţii este mai utilă folosirea altor mijloace: kinograme. Mai ales când este vorba despre acţiuni complexe. Pentru realizarea unui proces de învăţare motrică eficient în predarea jocului de volei profesorul va lua măsuri pentru ca elevii săşi formeze o imagine cât mai corectă despre deprinderea care urmează a fi învăţată. Fiziologic. automatizare). Învăţarea motrică este un proces dinamic care se desfăşoară pe o perioadă de timp marcată de momente de schimbare. • modalităţile de acţionare. este o calitate importantă a unui profesor eficient. înregistrări video. caracterizată printr-un înalt randament şi un indice de execuţie performant (viteză. Este important felul în care se transmit aceste explcaţii.• posibilităţile proprii de acţionare. • etapa execuţiei acţiunii la indicii normali de viteză. fotografii. aplicare şi adaptare a sistemului motric la situaţia concretă. • etapa stabilizării execuţiei. Este uşor pentru un profesor să fie nemulţumit atunci când elevii nu înţeleg ce li se cere. Prin exersare. • etapa mişcărilor realizate cu un grad mare de încordare şi dispariţia mişcărilor inutile. coordonare. pe baza elementelor prezentate mai sus. anumite secvenţe pot avea variaţii sub aspectul calităţii execuţii. Explicaţia va consta în expunerea logică şi argumentată a informaţiilor necesare despre acţiunea sau situaţia de joc care urmează a fi învăţată. dar nu este o rezolvare. subiectul va reuşi să-şi formeze deprinderea motrice specifică. iar prfoesorul trebuie să facă un efort special pentru ca acestea să fie foarte clare şi să fie reformulate în cazul în care se observă că nu au fost corect recepţionate. pe baza sistemului de cunoştinţe despre acţiunea respectivă şi a unor deprinderi elementare deja însuşite (priceperi motrice). Dezvoltarea şi perfecţionarea 16 . etapele de formare a deprinderilor motrice sunt: • etapa mişcărilor inutile şi a lipsei de cordonare. stagnare sau chiar regres. Procesul de învăţare motrică nu se desfăşoară liniar şi continuu. folosind explicaţia şi demonstraţia şi încercând să angreneze în acest proces cât mai mulţi analizatori. accelerare. dar privită global performanţa motrică va fi în progres. uşurinţă în execuţie. precizie. Perfecţionarea indicelui de execuţie este asociată automatizării şi caracterizează deprinderile motrice care se manifestă cu un grad de eficienţă ridicat. Demonstraţia trebuie folosită în corelaţia cu explicaţia. precizie. iar eficienţa ei depinde de măsura în care se apropie din cât mai multe puncte de vedere de "modelul" acţiunii care urmează să fie învăţată. Explicaţiile sunt eficiente numai dacă determină elevii să execute ceea ce li se cere. Capacitatea de a reformula de câte ori este necesar explicaţiile fără ca acest lucru să supere.

tehnica reprezintă structura motrice a jocului. chiar dacă definiţiile şi câteva trăsături caracteristice pentru fiecare dintre aceste două componente vor fi prezntate separat. metoda globală este potrivită. La nivelul instruirii de bază din cadrul lecţiei de educaţie fizică primele două componente sunt esenţiale şi vor fi tratate în continuare în maniera abordării sistemice. cărora cărora executanţii trebuie să le acorde atenţie sporită. priceperi. de complexitatea acţiunii şi nu în ultimul rând de nivelul motivaţiei. ea este legată de joc în relaţie cu celelete componente şi subordonată sarcinilor de instruire. durata în timp a formării deprinderilor specifice depinde de experienţa motrică a individului. 1998. decât cea în care se foloseşte metoda analitică prin care mişcarea ce compune acţiunea d joc este descompusă în secvenţe care se învaţă separat. deprinderi) .  sistemul de acţionare să fie alcătuit din exerciţii cu eficienţă testată. psihologice şi teoretice. este evolutivă deoarce se perfecţionează continuu mai ales sub influenţa luptei permanente dintre atac şi apărare. Se mai caracterizează prin viteză de deplasare şi execuţie. Tehnica nu este de sine stăt2toare. gesturi. că pentru învăţarea acţiunilor de bază a jocului în cadrul lecţiei de educaţie fizică. ansamblându-se apoi într-o execuţie globală. Tehnica are un caracter ştiinţific (prin folosirea unor date din ştiinţe conexe. 17 .  corectările să fie făcute individualizat. există opinia că abordarea globală este mai eficientă. CONŢINUTUL JOCULUI DE VOLEI Conţinutul jocului este format (după cum reiese din modelul de mai sus) din tehnica şi tactica jocului la care se adaugă componentele fizice. precizie.  numărul de exersări să fie suficient pentru realizarea fixării şi consolidării. Eficienţa învăţării depinde de măiestria profesorul care trebuie să aibă în vedere umătoarele aspecte:  elevii să-şi formeze o imagine corectă şi bine conturată a acţiunii.  explicaţia să indice cu precizie şi claritate secvenţele "cheie" ale acţiunii. Referitor la modalitatea de abordare a învăţarii din punct de vedere metodic. în care nu se urmăreşte atingerea unui grad înalt de măiestrie tehnic. Tehnica jocului de volei este accesibilă şi relativ simplă.Noi considerăm.deprinderilor are mai degrabă aspectul unei spirale cu reveniri şi reluări ale scvenţelor şi acţiunilor. Sintetic spus. de nivelul indicilor morfo-funcţionali. din raţiuni metodologice. cu ajutorul cărora se rezolvă scopul şi sarcinile de atac ş şi de apărare. având un caracter raţional. coordonare şi mod specific de lovire a mingii. de fiecare dată la un nivel ceve mai ridicat. Colibaba. TEHNICA de joc este „un sistem de mişcări integrate specializate şi automatizate (acte. În jocul de volei.”(Bota.

Bota. TACTICA de joc reprezintă „un sistem coerent de acţiuni selecţionate. iar modalitatea în care acestea se leagă între ele. Tactica jocului d volei se caracterizează prin accesibilitate. câştigată de echipa care obţine victoria în trei seturi din 5) 2. La nivel de set (în primele patru seturi – 25 de puncte. în limitele regulamentului şi ale eticii sportive în scopul obţinerii victoriei ". faza a II se poate repeta de „n” ori) 5. care se exprimă pe mai multe nivele. Totalitatea acţiunilor individuale şi colective specifice voleiului şi procedeele lor de execuţie formează tehnica jocului. La nivelul jocului (meci sau partidă.începe cu preluarea serviciului. În cadrul procedeului de execuţie. devenind din ce în ce mai sofisticată pe măsura creşeşterii nivelului de performanţă. Tehnica şi tactica alcătuiesc conţinutul jocului. organizate şi coordonate raţional şi unitar. în funcţie de felul acţiunii. În faza de joc.începe cu preluarea atacului. într-o structură de joc poate exista doar o fază I. planificate şi pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcţie de adversari şi condiţiile de concurs pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în scopul îndeplinirii obiectivelor de performanţă stabilite”. setul V – 15 puncte 3. pentru că presupune o continuă adaptabilitate a jucătorilor la situaţiile din joc. faza a II a . La nivelul structurii de joc (ciclu) reprezentând totalitatea fazelor şi acţiunilor derulate de la punerea mingii în joc până la căderea ei pe sol sau oprirea prin fluier a jocului de către arbitru (de la punerea mingii în joc până la obţinerea punctului de către una dintre echipe) 4. care constă în succesiunea acţiunilor unei echipe din momentul venirii mingii în terenul propriu până la trecerea ei în terenul advers (faza I . condiţiile concrete. La nivelul acţiunii de joc ca unitatea funcţională prin care jucătorul intervine la minge pentru rezolvarea unei sarcini parţiale şi specifice a jocului. după cum urmează: 1. precum şi capacitatea acestora de acţiona creator pe parcursul tuturor fazelor de atac şi apărare. prin concretizarea în fapt acţiunii. la care se adugă modul de finalizare reprezintă tactica jocului de volei. (Colibaba. 18 . 6. tradusă prin corespondenţa care trebuie să existe între nivelul tehnic şi particularităţilor fizice şi psihice ale jucătorilor şi prin elasticitatea. pentru a forma structuri de maximum 3-4 lovituri.Tehnica jocului de volei este mai puţin pretenţioasă la nivelul lecţiei de educaţie fizică sau practicarea jocului cu scop recreativ. modul în care se ia contact cu mingea. 1998) Leon Teodorescu defineşte tactica drept "totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe. nivelul de pregătire a executanţilor.

ritmul şi tempoul de joc. • COMBINAŢIA TACTICĂce reprezintă coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi coechipieri. • PRINCIPIILE constituie regulile generale. El stabileşte sarcini precise şi principii de colaborare şi circulaţie în cadrul unui dispozitiv prestabilit. • FORMELE. Este în general mai complexă. tacticii. de la iniţiere şi până la consumarea lor. • SISTEMUL DE JOC . • STILUL DE JOC. principiile. • Concepţia de joc poate fi privită şi ca o tendinţă care indică orientarea jocului şi perspectivele lui de dezvoltare atât la nivelul echipelor de club. în scopul realizării sarcinilor jocului atât în atac cât şi în apărare. În jocul de volei. adică aplicarea conştientă. cât şi la nivelul jocului respectiv pe plan naţional şi internaţional. folosind procedeele tehnice. Concepţia de joc a celor mai bune echipe la nivel naţional şi mai ales a echipelor reprezentative exprimă concepţia de joc pe plan naţional. • CONCEPŢIA DE JOC .reprezintă forma generală de organizare sau structura acţiunilor efectuate de jucători în atac şi apărare. • FAZELE reprezintă etapele distincte parcurse în desfăşurarea atacului şi apărării. • ACŢIUNEA INDIVIDUALĂ. combinaţiile tactice şi schemele de joc cunoscute. aplicată mai ales în atac.1. într-o fază a jocului. COMPONENTELE TACTICII Elementele sau componentele fundamentale ale tacticii în jocul de volei sunt următoarele: fazele. comune tuturor jucătorilor unei 19 . în conformitate cu principiile respective. într-o anumită fază a jocului a celui mai potrivit complex de acţiuni în scopul rezolvării adecvate a unei sarcini parţiale a jocului. În jocul de volei există mai multe sisteme de atac şi apărare iar combinaţiile şi schemele tactice sunt şi ele numeroase. de bază în virtutea cărora jucătorii îşi dirijează şi coordonează acţiunile individuale şi colective pe parcursul unei faze de atac sau de apărare. acţiunile tactice individuale şi colective. • SCHEMA TACTICĂca formă mai evaluată a combinaţiei tactice. factorii şi formele atacului şi ale apărării.reprezintă particularităţile sau caracteristicile aplicării tacticii de joc de către o anumită echipă. tactica este formată din: • TACTICA INDIVIDUALĂcare reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite în mod conştient de către un jucător în colaborare cu coechipierii. reprezintă structura activităţii concrete a jucătorilor în diversele faze. în scopul rezolvării unei sarcini parţiale de atac sau apărare. respectând principiile şi folosind factorii respectivi în cadrul sistemelor de joc din atac şi apărare. dar în acelaşi timp se caracterizează prin stereotipie şi rigiditate.reprezintă caracteristicile de aplicare a tehnicii.4. • FACTORII sunt mijloacele prin care jucătorii acţionează în atac şi în apărare.

• ŞCOALA PE RAMURĂ DE SPORT.echipe.în jocul de volei reprezintă caracteristicile de interpretare şi aplicare unitară a aceluiaşi stil de joc şi a aceleiaşi concepţii de pregătire sportivă. 20 . rezultat al unei lungi experienţe şi tradiţii sportive. Dacă o concepţie de joc se poate însuşi şi aplica întrun timp relativ scurt (8-10 luni) pentru a se ajunge la un stil de joc este necesară o perioadă îndelungată.şcoala sovietică.) După numărul jucătorilor care participă la diferite acţiuni tactica se poate clasifica în două capitole: tactica individuală şi tactica colectivă. sud-americană etc. Calitatea execuţiilor tehnice şi ritmul de joc prin care echipa este apreciată în ansamblu dau nota de personalitate colectivă. cu o perspectivă bine determinată de 2-3 ani. (Ex. în care se efectuează o pregătire comună. propriu unui număr mare de echipe de pe un teritoriu. japoneză.

Reuşita mai depinde şi de nivelul pregătirii teoretice şi psihice. Acţiunile tactice individuale sunt în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice. 6. Acţiuni individuale în apărare . 4 4. Caracteristicile tacticii individuale pot fi sintetizate astfel: 1. În jocul de volei tactica individuală este cu atât mai importantă cu cât prin specificul jocului. Lovitura de atac 2. Regulile de joc. de execuţie şi de deplasare). în succesiunea apariţiei lor şi prin reglementările impuse au intervenit şi ele în mod direct în evoluţia acţiunilor tactice individuale şi colective.TACTICA INDIVIDUALĂ Tactica individuală cuprinde acţiuni cu mingea şi acţiuni fără minge.1. Blocajul 21 . Conţinutul tactic al acţiunilor este cu atît mai mare cu cât se efectuează în condiţii de joc sau apropiate. 4.(specificul jocului + regulamentul de schimbări). Multilateralitea în însuşirea acţiunilor de atac şi de apărare. Concretizarea lor în raport cu ceilalţi jucători din echipă.Acţiuni individuale în atac . La baza fiecărei acţiuni tactice individuale stă însuşirea corectă a execuţiei tehnice respective. în special cu viteza (de reacţie. Conţinutul jocului de volei constă în alternarea acţiunilor individuale şi colective specifice.acţiuni de bază: 1. 3. Modul de exprimare specific al unor mari jucători este un alt factor al evoluţiei şi dezvoltării acţiunilor tactice. Sistematizarea acţiunilor tactice individuale se poate realiza în funcţie de contribuţia lor în cele două faze ale jocului: când echipa este în posesia mingii sau când mingea este la adversar: 1. Precizia şi varietatea sporesc eficacitatea acţiunilor tactice individuale. Serviciul 2. Constanţa în acţiuni este deosebit de importantă. care în jocul de volei este mai importantă decât în alte jocuri.acţiuni de bază: 1. cu sarcinile şi regulile jocului se realizează prin acţiuni de bază şi variante. Preluarea serviciului 2. detenta. Caracterul decisiv al acţiunii tactice individuale este un aspect valabil pe tot parcursul meciului dar mai ales în finalurile de set sau meci. 5. Chiar şi o acţiune imprecisă aduce câştig adversarului care intră astfel uşor în posesia mingii şi poate declanşa eficient atacul. îndemânarea. Acţiunile trebuie să se încadreze în modelul de joc folosit de echipă în atac şi apărare. orice acţiune greşită duce la pierderea punctului. În apariţia şi dezvoltarea acţiunilor de joc un factor important a fost lupta dintre atac şi apărare: apariţia şi perfecţionarea unei noi acţiuni în atac a avut ca răspuns apariţia unei acţiuni "antidot" în apărare.1. 2. Ridicarea pentru atac 3.CURS NR.

Este caracteristică începătorilor. ridicarea pentru atac 4. determinată de desfăşurarea fazelor jocului. Înaite de a trece la descrierea lor şi a traseului metodic de invăţare din cadrul lecţiilor de educaţie fizică vom face o referire succintă la poziţiile de bază şi la deplasările în teren cel mai des folosite în jocul de volei. fiind favorabilă majorităţii acţiunilor. trunchiul aplecat. cu unui picior aşezat înainte. preluarea din fileu 9. Este recomandată menţinerea ridicată 22 . Poziţia medie este cel mai des întâlnită. a căror specificitatea este dată de mărimea unghiului de flexie a membrelor inferioare. articulaţiile memebrelor inferioare uşor flectate. Picioarele sunt depărtate şi îndoite din articulaţia genunchilor şi glezenlor. SISTEMATIZAREA ŞI METODICA DE ÎNVĂŢARE A ACŢIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE DE BAZĂ Vom prezenta acţiunile tactice individuale de bază ale jocului de volei în ordinea logică a desfăşurării jocului. Diversitatea situaţiilor determină existenţa mai multor poziţii a jucătorilor în teren. greutatea repartizată pe ambele picioare cu tendinţa de proiectare a centrului de greutate pe piciorul din faţă pentru a favoriza deplasarea la minge. preluarea din cadrul autodublării 4. stângul la dreptaci). în funcţie de situaţie. cu un picior aşezat mai în faţă (de obicei. Preluarea din atac Acţiunile tactice individuale pot fi sistematizate în după criteriul succesiunii lor logice. blocajul 6.3.2. când jucătorul nu intervine în joc. cu palmele în dreptul abdomenului. preluarea serviciului 3. lovitura de atac 5. atunci când se pregăteşte blocajul şi când jucătorul nu participă la dublarea atacului. medii sau joase. preluarea atacului 7. astfel: 1. la nivelul articulaţiilor gleznă şi genunchi. cu braţele flexate din articulaţia cotului la poziţionate la nivelul taliei. preluarea din blocaj 8. Poziţia înaltă este este apropiată de poziţia stând: picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor. În funcţie de acest parametru există poziţii înalte. Braţele. serviciul 2. plonjonul 10. greutatea corpului egal repartizată pe ambele picioare. sunt pregătite pentru a interveni prin lovire de jos sau de sus. Este poziţia folosită mai ales în momentele de relaxare. Prin specificul său jocul de volei solicită o permanentă mişcare a practicanţilor. trunchiul puţin arcuit înainte.

în forţă. • Trimiterea mingii spre un jucător deficitar al preluare. Aspectele tactice individuale elementare legate de execuţia acestei acţiuni sunt: • Direcţionarea serviciului spre zonele vulnerabile ale terenului advers. cu pas adăugat (pentru distanţe scurte). Clasificarea acestei acţiuni se poate face din perspectiva mai multor criterii: • În funcţie de punctul de lovire a mingii: serviciul poate fi de jos sau de sus. pentru a putea cu uşurinţă trece la acţiunea motrice următoare.2. Trunchiul este uşor înclinat. 4.SERVICIUL Serviciul este acţiunea de punere a mingii în joc. • După zborul mingii: plasat. • Trimiterea mingii spre jucătorul care a greşit în faza anterioară sau nou intrat în teren. Pentru executarea lui.1. împiedicându-se construirea în condiţi optime a atacului. singura acţiune în care execuţia este determinată în exclusivitate de calităţile individuale ale jucătorului.a călcâiului piciorului din spate pentru a favoriza declanşarea rapidă a deplasării. genunchi sunt uşor flexate. cât mai relaxat. Procedee de execuţie ale serviciului:  Serviciul de jos din faţă este utilizat mai ales de începători. Toate deplasările de fac din poziţie medie. Se aruncă mingea uşor în sus. şezuta plasată sub nivelul genunchilor. Deplasările în teren se efectuează cu pas simplu (rotaţie. mingea este ţinută la nivelul centurii cu mâna opusă celei de lovire. Poziţia joasă se caracterizează printr-o îndoire accentuată a articulaţiilor memebrelor inferioare. Este în acelaşi timp prima acţiune de atac a echipei pentru că printr-o execuţie putenică şi corectă se poate obţine un punct sau se poate crea a situaţie dificilă pentru echipa adversă. Opririle se pot realiza într-un timp sau în doi timpi. bazinul mult coborât. prin alergare sau săritură. deplasări când jocul este întrerupt). iar cu braţul îndemânatic care a efectuat un scurt elan se loveşte mingea în porţiunea ei 23 . cu pas dublu. • După distanţa de la care se excută: din apropierea liniei de fund sau de la mare distanţă. jucătorul este orientat cu faţa şi linia umerilor paralel cu fileul. articulaţiile gleznă. Este caracteristică pentru efectuarea preluărilor din atac. Piciorul opus braţului de lovire este plasat înainte. planat. iar schimbările de direcţie sunt utile pentru a ajunge la mingi cu traiectorii neaşteptate. • După poziţia executantului: de pe sol sau din săritură. • Poziţia umerilor faţă de minge şi plasă determină alte caracteristici: serviciul din faţă sau din lateral.

palma este încordată şi cu degetele apropiate. Mingea se loveşte cu toată palma.Tehnica lui de execuţie este asemănătoare cu cea a serviciului descris anterior. terenul advers fiind mult mai uşor de observat. • În timpul execuţiei: aruncarea mingii înainte. • În timpul execuţiei: aruncare prea înaltă. viteza şi precizia care poate fi imprimată mingii.  Serviciul de sus planat (plutitor) este serviciul care se foloseşte cel mai mult la nivelul echipelor de perfomanţă. picioarele paralele cu linia umerilor. ţinerea mingii prea aproape sau prea departe de corp. contactul de lovire pe calota inferioară sau lateral. neurmărirea cu privirea a mingii servite. cel opus braţului de lovire aşezat mai înainte. Greşelile frecvente: • În momentul iniţial: poziţii incorecte ale picioarelor şi ale corpului. cu câteva modificări. Poziţia iniţială a jucătorului este cu linia umerilor paralelă cu fileul. se face într-un punct situat cât mai aproape de axul median 24 . lovirea din palmă (fără aruncare). se creează posibilitatea utilizării acestui serviciu într-un număr mare de situaţii.40-60 cm. într-un punct aflat puţin sub axul ei orizontal pe calota inferioară. imprimâmdu-se o traiectorie ascendentă cu rotaţii înainte. când se află la momentul maxim al înălţării ei. Mingea se aruncă în sus şi în faţă la o distanţă de cca. Astfel articulaţia pumnului şi palma braţului de lovire sunt blocate în extensie pe tot parcursul execuţiei şi în finalul ei. timp în care se trece greutatea pe piciorul din spate şi trunchiul execută o uşoară extensie. • În finalul acţiunii: centrul de greutate rămâne pe piciorul din spate. greutatea corpului fiind repartizată în mod egal pe ambele picioare. lovirea cu degetele sau antebraţul. • În finalul acţiunii: pendularea braţului care loveşte peste nivelul umerilor sau în plan lateral. Cele mai frecvente greşeli: • La momentul iniţial: picioarele pe aceiaşi linie.inferioară concomitent cu trecerea greutăţii corpului pe piciorul din faţă.În momentul lovirii. forţa. privirea nu urmăreşte mingea după execuţie.  Serviciul de sus din faţă este folosit atât la nivelul începătorilor cât şi la nivelul de performanţă. înapoi sau lateral. amplitudine mică a cursei braţului de lovire. Mingea este ţinută în palma mâinii care nu loveşte la nivelul pieptului. braţul de lovire execută mişcarea de revenire în plan lateral.Prin traiectoria. Braţul de lovire se află ridicat întins la nivelul capului. orientarea corpului pe alte direcţii decât cea a fileului. Lovirea mingii este scurtă. cu palma orientată spre minge pregătită pentru lovire.

îndreptat deasupra unei linii corespunzătoare înălţimii fileului. • În finalul acţiunii: pendularea laterală a braţului lovitor. flexia articulaţiei pumnului după lovire.M. • În timpul execuţiei : nesincronizarea aruncării mingii cu săritura şi lovirea. Aterizarea se face elastic. punct de lovire prea jos faţă de planul superior al fileului. o Acelaşi exerciţiu cu mărirea distanţei dintre elevi. cu intrare de traiectoria mingii ricoşate. Greşeli frecvente: • În momentul iniţial: distanţă prea mare de linia de fund. punctul de lovire prea jos. • Mai există şi alte variante mai puţin folosite în jocul practicat azi: serviciul de sus din lateral. mai ales masculine.  Serviciul din săritură a fost prezentat pentru prima dată la C. pas de control. o Serviciu spre perete de la 6-7 metri. Jucătorul aflat la o distanţă de cca.al mingii. oscilantă. Zborul care se imprimă este unul planat cu o traiectorie imprevizibilă. prinderea mingii. mingea coborând până acesta se ridică. Traseul metodic pentru învăţarea serviciului: • Sisteme de acţionare cu accent pe ansamblul execuţiei acţiunii: o Serviciu spre perete de la distanţă mică. • În timpul execuţiei: articulaţia pumnului relaxată. executând în acelaşi timp1-2 paşi de elan. apoi o bătaie pe ambele picioare înapoia liniei de fund. palma acoperă mingea la lovire. Se execută de la distanţe mari faţă de linia de fund. Dificultatea recepţionării este mai mare decât la cel descris anterior. efectuarea unei preluări de sus. 25 . pe ambele picioare în interiorul terenului. urmată de o săritură spre minge. Punctul de lovire este situat puţin sub linia mediană. din 1982 de către echipele sud-americane (Brazilia) căpătând rapid o largă răspândire la echipele de performanţă. o Pe perechi. aterizare dezechilibrată. Braţul de lovire ridicat întins deasupra capului execută lovirea mingii când aceasta ajunge în punctul maxim de înălţare. la distanţă de 5-6 metri: un elev execută serviciul celălalt prinde mingea. de linia de fund aruncă mingea cu una sau două mâini spre înainte în interiorul terenului. iar traiectoria lui vizează în special partea a doua a terenului advers. serviciul prin rotarea braţului. 2m. • În finalul acţiunii: neantrenarea în acţiune a trunchiului. Greşeli frecvente: • În momentul iniţial: poziţie prea joasă a braţului cu mingea sau a celui care loveşte.

deasupra unei linii. o Joc cu penalizarea serviciilor greşite • Sisteme de acţionare pentru consolidarea serviciului: o Serviciu dirijat spre ultimii metri ai terenului. fiind prima acţiune din structura de joc. • Sisteme de acţionare cu accent pe blocarea articulaţiei pumnului şi cotului şi alegerea corectă a punctului de lovire: o Servici la perete distanţă 4=5 metri. prinde mingea.o Acelaşi exerciţiu cu preluare de jos. o Pe perechi serviciu cu accent pe blocare prin lovirea de 2-3 ori a mingii înaintea execuţiei. urmând 26 . • Preluare de sus cu două mâini. Este o acţiune de joc de maximă importanţă al cărui scop este în primul rând de a împiedica adversarul de a realiza punct direct din serviciu. • În condiţii apropiate de joc: o Serviciu peste fileu de la diferite distanţe.2. o Serviciu dirijat spre anumite zone 4. pas de control. o Serviciu peste fileu pe perechi. • Imprimarea unei traiectorii care să permită lovitura de atac din lovitura a doua. poziţiei corpului. prin care echipa se apără împotriva acţiunii adversarului şi intră în posesia mingii. Centrul de greutate este coborât prin flexarea pronunţată a articulaţiilor membrelor inferioare Braţele sunt depărtate. Aspectele tactice elementare ale acestei acţiuni includ: • Direcţionarea preluării spre jucăorul ridicător. etc. • Preluare cu două mâini de sus sau de jos cu plonjon pe spate sau lateral. o Pe perechi. folosită cel mai frecvent se efectuează după o deplasare şi oprire rapidă în poziţie specifică caracterizată de mărirea bazei de susţinere prin depărtarea picioarelordincolo de lăţimea umerilor. Clasificare: • Preluarea de jos cu două mâini – folosită cel mai frecvent. apoi de a trimite mingea în cele mai bune condiţii spre ridicător. cu un picior mai avansat. la distanţă de 6-7 metri: un elev execută serviciul celălalt preluarea de jos sau de sus. o Serviciu în condiţii regulamentare sub formă de concurs.PRELUAREA DIN SERVICIU Preluarea din serviciu face parte din acţiunile individuale de apărare. o Serviciu de sus precedat de 2-3 aruncări ale mingii pentru verificarea înălţimii. o Serviciu dirijat pe o anumită parte a terenului: apoi pe diagonală.2. Preluarea din serviciu de jos cu două mâini.

Lovirea se face cu antebraţele. etc. În funcţie de viteza de zbor a mingii se execută o mişcare de amortizare a contactului cu mingea: prin coborârea sau ridicarea centrului de greutate. atac. alegerea greşită a momentului şi formei de deplasare. • preluare din serviciu în condiţii apropiate de joc: o preluare din serviciu urmată de atac. Greşeli frecvente:  În momentul iniţial: • aprecierea inexactă a traiectoriei şi vitezei mingii. • preluare cu accent pe deplasare: o pe perechi – preluare de jos alternativ de la distanţe diferite. o preluare din serviciu efectuat de la 7-8 metri pe perechi sau în formaţii de trei jucători. neurmărirea traiectoriei mingii.  La finalul acţiunii: • braţele ridicate deasupra nivelului umerilor. Traseul metodic pentru învăţarea preluării din serviciu: La începători serviciul are de obicei o forţă şi viteză redusă. urmată de preluare lungă spre partener. extensia fragmentată a articulaţiilor trenului superior. La finalul execuţiei. • preluarea de jos din minge aruncată şi servită de la distanţe diferite: o pe perechi cu o minge la distanţa unei fandări. 27 . contactul cu mingea cu alte porţiuni ale braţului decât antebraţul. aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. poziţia inegală a antebraţelor. o preluare din minge aruncată de profesor la distanţă de 6-7 m în diferite formaţii.să se apropie în momentul contactului cu mingea. jucătorul se deplasează şi se pregăteşte pentru următoarea acţiune de joc: dublaj. iar din articulaţia umărului se face o uşoară anteducţie. o serviciu peste fileu – preluare. iar poziţia picioarelor şi asigurarea unei baze de susţinere mare este un aspect prioritar. articulaţiile pumnului şi cotului sunt în extensie.  În timpul execuţiei: • lipsa blocării articulaţiei cotului şi a extensiei în articulaţia pumnului. lovirea în poziţie dezechilibrată. o preluare de control la distanţă mică. Articulaţia cotului rămâne blocată pe tot parcursul execuţiei. o preluare din serviciu efectuată alternativ pe perechi. astfel că preluarea de jos se efectuează cu ridicarea centrului de greutate. o preluare din serviciu în doi jucători urmată de schimbarea locurilor prin deplasare laterală.

28 .o preluare din serviciu urmată de dublarea atacului şi retragerea în dispozitiv.

Mingea trebuie lovită într-un punct situat deasupra frunţii. 29 . viteză şi distanţă faţă de fileu. După contactul cu mingea. În timpul execuţiei: • lipsa unei cupe elastice. tactica în atac a echipei proprii.3. tălpile paralele. articulaţia cotului flexată. Picioarele. urmare a contracţiei prea pronunţate a degetelor sau poziţiei greşite. policele îndreptat spre înainte. După efectuarea ridicării. La nivelul lecţiei de educaţie fizică această acţiune se poate executa mai ales prin două procedee: ridicarea înainte şi ridicarea peste cap înapoi. tactica în atac preconizată.RIDICAREA PENTRU ATAC Ridicarea pentru atac este acţiunea din ansamblul jocului utilizată pentru punerea într-o situaţie cât mai favorabilă a jucătorului care urmează să finalizeze combinaţia ofensivă pentru echipa care se află în posesia echipei. La finalul acţiunii: • flexia palmară prea pronunţată sau dimpotrivă. genunchi şi gleznă.CURS NR. Articulaţia pumnului în uşoară extensie. plasarea jucătorului într-o poziţie echilibrată. iar înălţimea şi lungimea ridicării este în funcţie de situaţia concretă: nivelul tehnic al trăgătorului. • punctul de lovire a mingii prea coborât. Greşeli frecvente: În momentul iniţial: • aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. Corpul ridicătorului acţionează ca un resort din toate articulaţiile. Distanţa convenabilă faţă de fileu este de 40-80 cm.2. lovind-o (de obicei) cu două mâini de sus ţinând cont de: posibilităţile atacantului. jucătorul se plasează în poziţie joasă în apropierea atacantului pentru a asigura dublarea lui. Ridicătorul va trimite mingea. • lovirea inegală a mingii. 5 4. cu faţa spre direcţia de transmitere. • degetele prea apropiate. cu degetele în formă de cupă. iar cea a pumnului una de flexie radială. lipsa flexiei dorsale a palmelor. În funcţie de aceste aspecte el va imprima mingii o anumită traiectorie. Ridicarea înainte (în mod frecvent desemnată şi prin termenul „pasa înainte”) folosită în multe situaţii ale jocului necesită: deplasare rapidă spre minge. piciorul dinspre fileu plasat mai în faţă. dispunerea blocajului advers. uşor depărtate. • coatele prea apropiate sau prea depărtate. • braţele şi picioarele întinse. printr-un impuls generalizat toate articulaţiile vor face o mişcare de extensie. Tot în uşoară flexie sunt şi articulaţiile şold. • acţiunea fragmentată a corpului.

În timpul execuţiei: • lipsa extensiei accentuate în articulaţia pumnului. • de pe zona 3 pase peste cap din minge oferită din zonele 5 sau 6 urmată de atac din zona 2.• neurmărirea traiectoriei mingii sau deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii. Traseul metodic pentru învăţarea ridicării înainte(pasei de sus): • pasă de sus precedată de deplasare din minge aruncată (oferită). cel de la preluare la ridicare etc. • pasare succesivă a două mingi oferite de coechipieri. Traseul metodic pentru învăţarea pasei de sus peste cap (ridicare înapoi): • în formaţie de trei jucători.4.2. • preluare de sus. • preluare de susu. Mişcarea segmentelor superioare este însoţită de extensia articulaţiilor trenului inferior. În încheiere ridicătorul execută o mişcare rapidă de întoarcere pentru a asigura dublarea atacantului. La finalul acţiunii: • neurmărirea traiectoriei mingii sau deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii. • accentuarea exagerată a extensiei trunchiului fără împingerea bazinului înainte. 4. Diferenţele între acest procedeu şi cel descris anterior apar în momentul dinaintea luării contactului cu mingea. ridicare peste cap. pasare în triunghi cu trecerea mingii peste fileu. • plasarea cupei la nivelul frunţii sau mai jos. Ridicarea înapoi permite schimbarea direcţiei ridicării în scopul evitării blocajului advers. • preluare din serviciu. pasa peste cap din minge venită de la partener. • aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. Astfel. LOVITURA DE ATAC 30 . • preluare de sus din minge servită de la distanţă mică. iar dirijarea peste cap se realizează printr-o extensie puternică a braţelor şi a articulaţiilor pumnului. ridicare. ridicare din zona 3 şi atac din zona 4. imprimându-se mingii o traiectorie spre înapoi. primirea mingii se va face deasupra frunţii. Greşeli frecvente: În momentul iniţial: • neurmărirea plasamentului jucătorilor proprii. jucătorul care a servit trece la preluare. trecerea mingii peste fileu. • pasare a mingii în două triunghiuri aşezate de o parte şi alta a fileului.

În timpul zborului: 31 . Mingea se loveşte cu toată palma deasupra liniei mediane imprimându-se o traiectorie descendentă. Se execută de regulă pe de zona 3 şi 2 (dreptacii) sau 3 şi 4 (stângacii). din linia a II-a. În timpul săriturii corpul atacantului este echilibrat. Modul de execuţie este acelaşi cu a procedeului descris anterior. uşor flexate. Bătaia se poate executa simultan sau succesiv. din ridicare întinsă. având ca efect trimiterea mingii după lovire pe direcţia elanului. Lovitura de atac pe alte direcţii este folosită cu scopul de a evita blocajul advers. braţele nu efectuează mişcarea de avântare. Alegerea momentului săriturii şi a locului de desprindere este în funcţie de traiectoria şi viteza de deplasare a mingii. GREŞELI FRECVENTE: În momentele premergătoare săriturii: • ritmul paşilor este prea lent sau uniform. care necesită un bagaj minim de aptitudini motrice şi deprinderi.Lovitura de atac este o acţiune de finalizare care concretizează efortul echipei în faza de construcţie a atacului. • ultimul pas de elan este scurt. Astfel mingea este trimisă pe o traiectorie care ocoleşte blocajul. Procedeele de execuţie cele mai folosite sunt: • lovitura de atac pe direcţia elanului • lovitura de atac pe alte direcţii (procedeu întors) • lovitura de atac atac prin rotarea braţului(folosită mai rar) Este o acţiune complexă. aterizarea şi deplasarea pentru fazele următoare. Truchiul în uşoară extensie. din ridicare în urcare. tehnica lovirii mingii. braţele ridicate peste nivelul capului. Momentele componente ale loviturii de atac sunt: elanul. lucrul braţelor. • bătaia se efectuează pe vârfuri. ajungând cu linia umerilor paralelă cu vechea direcţie de elan şi perpendicular pe minge. săritura. Se blochează deplasarea prin frânare pe călcâi ceea ce duce la transformarea vitezei de deplasare orizontală într-una ascensională. cu excepţia momentului lovirii mingii: în timpul săriturii jucătorul face o întoarcere de până al 450 în direcţia laterală efectuării elanului. Are în vedere trimiterea mingii în terenul advers prin lovire cu o mână şi este executată în urma unei sărituri prin care jucătorul ajunge să aibă contact cu mingea deasupra nivelului superior al fileului. Printr-o extensie energică a musculaturii membrelor inferioare corelată cu elanul energic al braţelor se asigură o săritură cât mai înaltă pe verticală. Mingea se loveşte în momentul când săritura este în punctul ei maxim. Lovitura de atac pe direcţia elanului este utilizată cel mai frecvent. Elanul se execută cu 1 sau 2 paşi. mai ales la nivelul de bază al instruirii. Aterizarea se face elastic pe ambele picioare. ultimul mai lung. linia umerilor paralelă cu fileul. picioarele în uşoară flexie din articulaţia genunchiului. În jocul avansaţilor se mai folosesc: lovitura de atac din ridicare scurtă.

lovitura de atac. • braţul de lovire coboară rigid. 32 . lovirea mingii susţinute. În finalul acţiunii: • aterizare dezechilibrată. • preluare din serviciu. • atac peste fileu din minge oferită. Traseul metodic pentru învăţarea loviturii de atac pe direcţia elanului: • elan. • lovirea mingii de jos în sus.• coordonare greşită a întâlnirii cu mingea. ridicare înainte. • lovirea mingii fără flexia palmei pe antebraţ. • atac din minge ridicată. bătaie. • neurmărirea mingii cu privirea. • preluare din minge oferită. executarea loviturii de atac. ridicare înainte. săritură.

CURS NR. acţiunea începe cu apropierea jucătorului de locul ales pentru execuţie. Eficienţa acestei acţiuni este determinată de capacitatea jucătorilor de a anticipa intenţia adversarului. blocaj la minge susţiunută deasupra fileului. Cele mai frecvente greşeli: • La momentul iniţial: aprecierea incorectă a locului de execuţie. lovitura de atac şi blocajul. intenţia fiind de a determina ricoşarea mingii în terenul advers. După lovirea mingii. După numărul jucătorilor care participă la blocaj:  Individual. blocaj la minge ridicată cu deplasare laterală. 6 4. palmele se retrag în terenul propriu iar aterizarea se efectuează elastic în poziţiei echilibrată. • În finalul acţiunii: retragere prea târzie a palmelor. fiind extrem de scurt.2. între braţe şi fileu rămâne o distanţă prea mare. • În timpul execuţiei: braţele nu se întind complet. picioarele depărtate la nivelul umerilor. palmele depărtate atât cât să nu treacă mingea printre ele. pe perechi de o parte şI alta a fileului.  defensiv – cu palmele în extensie. Degetele sunt răsfirate. Scopul blocajului este de a împiedica treceerea mingii spre terenul propriu. Traseu metodic pentru învaţarea blocajului individual: o exersarea în condiţii uşoare: executarea blocajului la minge ţinută de un partener.4 la atacuri efectuate din ridicări lungi sau peste cap. 33 . iar palmele depăşesc marginea superioară a fileului. braţele se întind. După plasarea palmelor faţă de planul vertical al fileului blocajul poate fi:  ofensiv – cu palmele în flexie. balansarea spre înainte a braţelor. Deplasarea se face lateral cu paşi adăugaţi sau prin alergare paralelă cu fileul. braţele îndoite cu palmele ridicate al nivelul bărbiei şi orienatate înainte. În momentul execuţiei jucătorul se găseşte cu faţa la fileu.3. la fel şi între palme. intervalul de timp dintre cele două acţiuni. intenţionându-se încetinirea mingii atacate. BLOCAJUL Este acţiunea prin care jucătorii din linia I se interpun pe traiectoria loviturii de atac a adversarului.5. o exersare în condiţii apropiate de joc: blocaj la minge atacată din ridicare înaltă. articulaţiile trenului inferior sunt uşor flexate.  Colectiv (doi sau trei jucători) În cazul blocajului individual. blocaj succesiv pe zonele 2. Din această poziţie se execută o săritură pe verticală. aterizare dezechilibrată. prin plasarea mâinilor peste nivelul fileului.

blocaj, joc 3x3 sau 4x4 cu temă (blocajul reuşit = 2 puncte). Atunci când blocajul se excută colectiv în doi sau trei jucători la elementele descrise mai sus, se adaugă necesitatea coordonării mişcărilor dintre jucători şi gruparea lor în funcţie de direcţia loviturii de atac. Cel mai frecvent se foloseşte blocajul în doi jucători, situaţie în care fiecare dintre cei doi participanţi asigură (apără) o anumită direcţie de atac. Nu se poate trece la învăţarea blocajului colectiv înainte ca jucătorii să stăpânească la un nivel corespunzător, blocajul individual. Mijloacele folosite în traseul metodic în acest caz sunt caracteristice stadiilor de consolidare şi perfecţionare, urmărind mai ales aspectul omogenităţii cuplurilor de jucători şi a sincronizării dintre ei:  trei jucători de o parte a fileului (pe zone), trei de partea cealaltă. La comandă jucătorul din centru se deplasează spre stânga sau dreapta unde împrună cu jucătorul din zona rspctivă execută simularea blocajului.  Blocaj în doi juctori la lovitura de atac efectuată din terenul advers din zona dinainte stabilită;  Acelaşi exerciţii, dar fără anunţarea dinainte a zonei din care se efctuează lovitura de atac;  Exersarea blocajului colectiv în structura de joc şi apoi în joc cu temă şi joc de pregătire. 4.2.6.PRELUAREA DIN ATAC PRELUAREA DIN ATAC este acţiunea prin care se împiedică căderea mingii în terenul propriu. Pentru reuşită jucătorii trebuie să aibă capacitatea de a anticipa traiectoria mingii, de a se deplasa rapid şi la locul optim. Poziţia corpului: joasă cu baza de susţinere mare, contactul cu mingea pe porţiunea inferioară antebraţului. În funcţie de viteza şi forţa cu care vine mingea articulaţiile vor face o mişcare de cedare şi amortizare. GREŞELI: anticipare greşită a intenţiilor adversarului, a vitezei, forţei şi traiectoriei mingii, poziţie înaltă. Traseu metodic: • Exersare în condiţii uşoare: o pe perechi cu o minge, preluare din atac efectuat din autoaruncare, pe direcţia celui care preia; o acelaşi exerciţiu cu deplasare laterală (fandare); preluări successive din atac, intercalate cu deplasari laterale; • Exersare în condiţii apropiate de joc: o preluare din atac cu apărarea alternativă a diagonalelor; o preluare din atac efectuat pe diagonală lungă şi apoi pe culoar; 34

o serii de preluare din zonele 1 şi 5. Preluarea mingilor ricoşate din fileu face parte din categoria acţiunilor specifice de apărare prin care se poate corecta o greşeală de preluare a unui coechipier. Se execută prin lovire cu o mînă sau două de jos. Traiectoria mingilor ricoşate este diferită în funcţie d locul în care aceasta ia contact cu fileul: dacă acest loc este în partea de joc, mingea este respinsă mai departe, iar dacă acest loc este în partea superioară a plasei, mingea va cădea în apropiera liniei de centru. Regulamentul jocului permite jucătorilor care au atins mingea la blocaj să atingă pentru a doua oară mingea în cazul în care această cade în apropierea lor, în zona din spatele blocajului, la o distanţă de 1-1,5 m. Este vorba despre „autodublaj”, a acţiune d joc mai puţin întâlnită la nivelul începătorilor. În acest caz preluarea mingii se realizează de obicei cu o mână sau cu două mâini de sus sau de jos, adesea cu plonjon. Autodublarea se mia poate întâlni şi în cazul atacului, atunci când mingea atacată este respinsă de blocaj în apropierea jucătorului care a efectuat atacul. Plonjonul, este o acţiune care însoţeşte o acţiune de preluare în situaţiile în care jucătorul nu poate ajunge la minge în condiţiile efectuării unei deplasări obişnuite. Nu se folosesc prea des în jocul de volei practicat la nivelul lecţiei de educaţie fizică, sunt destul de dificil de realizat, implică şi riscurile unor posibile accidentări dacă nu sunt corect însuşite şi excutate. Pe de altă parte, datorită spectaculozităţii lor şi faptului că prin realizarea unei acţiuni de apăare prin folosirea plonjonului se poate salva o minge considerată pierdută, plonjoanele sunt procedee de execuţie apreciate de copii, mai ales de băieşi. Sunt cunoscute următoarele procedee de execuţie a plonjoanelor:  plonjonul pe spate, lateral şi înainte;  plonjonul pe spate şi lateral cu rostogolire;  plonjonul înainte prin întindere şi alunecare (cu pârghie dură) La nivelul voleiului ca mijloc al educaţiei fizice considerăm că se pot învăţa două dintre procedee şi anume: plonjonul pe spate şi plonjonul lateral. Plonjonul pe spate se execută din poziţie joasă, cu oprire pe ambele picioare. După lovirea mingii cu două mâini de sus, se efectuează căderea, urmată de o rulare în timpul căreia spatele trebuie să fie rotunjit, bărbia în piept, picioarele îndoite. La finalul rulării, piciorul din faţă, se întinde şi efectuează o mişcare de basculare energică prin care se aceelerează mişcarea de revenire în poziţia de plecare. Cele mai frecvente greşeli :  executarea plonjonului prea dparte faţă de locul de cădere a mingii sau depăşirea acestui loc;  poziţie prea înaltă faţă de traiectoria mingii. Traseul metodic este format din exerciţii fără minge:

35

 din ghemuit, cădere înapoi cu rulare pe spate şi revenire în poziţia iniţială;  rulări pe spate cu revenire în ghemuit;  jocuri dinamice cu executare de plonjoane; Exerciţii cu mingea:  executarea plonjonului cu mingea ţinută în cupă (palme);  pe perechi faţă în faţă executarea pasei de sus cu plonjon pe spate din minge oferită, apoi pasată sau servită;  joc cu temă. Plonjonul lateral se execută după efectuarea unei fandări laterale pe direcţia din care vine mingea. După lovire urmează căderea, rularea şi revenirea în acealşi mod ca şi în cazul plonjonul pe spate. Lovirea mingii se execută cu o mână sau două de jos din lateral sau din faţă. Exerciţiile fără minge cuprin fandări consecutive şi alternative stânga-drapta, urmate apoi de simularea lovirii mingii. Exerciţiile cu mingea sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior pentru plonjonul pe spate, cu adaptările de rigoare.

36

CURS NR. • Acţiuni tactice în atac cu trei lovituri: • cu participarea a doi jucători din linia I şi un jucător din linia a II-a. SISTEMATIZARE ŞI ASPECTE METODICE ALE ACŢIUNILOR TACTICE COLECTIVE Acţiunile tactice colective sau de echipă sunt au ca scop rezolvarea planului strategic al echipei. 2.2 sau 4) cu schimbări de locuri în linia I sau în ambele linii. • Elasticitatea şi dependenţa de celelalte componente ale antrenamentului sportiv. fiind corelată cu strategia pregătirii tehnice. TACTICA LA PRELUAREA SERVICIULUI se poate realiza prin: ♦ Aşezarea cu cinci jucători la preluare şi un jucător la fileu (zona 3. 7 4. TACTICA LA EFECTUAREA SERVICIULUI se poate realiza prin: ♦ Dispozitive ce menţinerea formaţiei. uneori două faze se petrec în fracţiuni de secundă. ♦ Aşezare cu patru jucători la preluare şi aşezarea ridicătorului lângă fileu indiferent pe ce zonă se găseşte ( împreună cu corespondentul din linia I sau un jucător de pe aceiaşi linie) şi intrarea lui în linia I. 37 . • cu participarea a trei jucători din linia I. între cele două componente ale pregătirii existând o interacţiune complexă. ♦ Aşezarea cu cinci jucători la preluare şi un jucător la fileu (zona 3. Caracteristici ale tacticii colective în volei: • Este evolutivă şi s-a perfecţionat pe măsura dezvoltării jocului. TACTICA ÎN ATAC DUPĂPRELUAREA SERVICIULUI: • Acţiuni tactice în atac cu două lovituri. pentru care se disting două situaţii: atunci când echipa efectuează serviciul şi atunci când echipa intră în posesia mingii prin preluarea serviciului.3. linia a II a sau în ambele linii. Acţiunile tactice colective evoluează permanent în funcţie de modificările regulamentului.fazele de joc se succed foarte repede şi aritmic. ♦ Dispozitive cu schimbarea formaţiei în linia I. TACTICA COLECTIVĂLA SERVICIU: Specific jocului de volei este momentul fix de repunere a mingii în joc prin serviciu după fiecare oprire a jocului. În ordinea succesiunii de desfăşurare a jocului acţiunile tactice colectice se pot sistematiza astfel: 1.2 sau 4) cu păstrarea formaţiei. • Se caracterizează prin rapiditatea trecerii din apărare în atac şi invers . de la o echipă la cealaltă. de apariţia unor noi acţiuni sau de noi variante de execuţie ale acţiunilor individuale.

Aşezarea în teren la efectuarea serviciului la nivelul începătorilor şi avansaţilor 38 . La echipele de avansaţi şi de performanţă. TACTICA COLECTIVĂLA SERVICIU • cu participarea a trei jucători din linia I şi a unui jucător din linia a II-a. • Cu schimbarea jucătorilor din linia I. La începători şi în lecţia de educaţie fizică se recomandă folosirea primei variante. TACTICA ÎN ATAC DUPĂPRELUAREA ATACULUI SAU PRELUAREA DIN DUBLAJ • Acţiuni tactice cu participarea a doi jucători.3. fiind vorba despre aşezarea/plasarea şi deplasarea jucătorilor în dispozitivul de apărare al echipei. TACTICA ATACULUI 4. COLECTIVĂÎN APĂRARE LA DUBLAREA TACTICA COLECTIVĂLA EFECTUAREA SERVICIULUI se desfăşoară fără minge. • Tactica colectivă în apărare cu blocaj colectiv 5. • Acţiuni tactice cu participarea a trei jucători: 4. schimbările se fac pentru a realiza un blocaj cât mai eficient (în linia I) şi pentru a întări apărarea în linia a IIa şi a plasa ridicătorul într-o poziţie cât mai avantajoasă pentru construirea fazei de atac. TACTICA COLECTIVĂLA PRELUAREA ATACULUI ŞI LA DUBLAJ • Tactica colectivă în apărare fără blocaj.1. • Tactica colectivă în apărare cu blocaj individual. • Cu schimbarea jucătorilor din ambele linii. Se poate realiza: • Cu menţinerea formaţiei.3. • Cu schimbarea jucătorilor din linia a II-a.

Acţiunile tactice colective la preluarea serviciului fac parte din acţiunile de apărare. dar constituie în acelaşi timp prima parte a principalelor acţiuni de atac ale echipei.Aşezarea în teren la efectuarea serviciului (A-sistem de apărare cu centrul 2 avansat. Se urmăreşte acoperirea cât mai judicioasă a terenului. pentru a asigura preluarea mingii şi trimiterea ei spre jucătorul ridicător în cele mai bune condiţii. În funcţie de zona ocupată. B. 39 .sistem de apărare cu centrul 2 retras) Aşezarea în teren la efectuarea serviciului – schimbările din teren în linia a II-a Aşezarea în teren la efectuarea serviciului – schimbările din teren în linia I TACTICA COLECTIVĂLA PRELUAREA SERVICIULUI . Toţi jucătorii trebuie să aibă un culoar de vizibilitate. pentru a putea urmări traiectoria mingii servite. Scopul acestor acţiuni constă în realizarea intrării în posesia mingii servită de adversar în cele mai bune condiţii.

Este bine să se înveţe o organizare de bază şi una de rezervă necesară adaptării la unele situaţii speciale.4. ca de exemplu după trei-patru acţiuni alergare. Jucătorii aşezaţi la primire preiau mingea aruncată pe profesor şi organizează atacul (se pot adăuga sarcini suplimentare. ele se pot învăţa în paralel prin exersare în oglindă. În paralel cu pregătirea tacticii la serviciu trebuie însuşite şi prevederile regulamentului. Restul jucătorilor se plasează în aşa fel încât să poată intra în combinaţiile de atac ale echipei şi să nu-i incomodeze pe jucătorii de la preluare. La începătorii de vârstă mai mare sau la avansaţi este indicată aşezarea în teren pentru preluarea serviciului cu cinci jucători la preluare şi jucătorul din zona 2 la fileu. Sunt eficiente şi exersările sub forma unor jocuri de atenţie şi jocuri dinamice. fiind aşezată la efectuarea serviciului. Se impune ca toţi jucătorii să fie pregătiţi pentru a participa la preluarea (inclusiv rezervele) iar în cazul unor jucători cu aptitudini deosebite li se pot repartiza sarcini sporite (suprafaţă mai mare). După o rotaţie completă serviciul trece la cealaltă echipă. Traseu metodic: Dispozitivele de aşezare în teren la efectuarea şi primirea serviciului se însuşesc relativ uşor. Una dintre echipe serveşte de trei-patru ori consecutiv. se verifică aşezarea corectă ca poziţie şi orientare. 40 . blocaj la perete etc. La începători şi în lecţia de educaţei fizică se foloseşte aşezarea în teren cu cinci jucători la preluare ( dispuşi în formă de semicerc sau în forma W) şi jucătorul din zona 3 lângă fileu pentru a acţiona ca ridicător. iar poziţia jucătorilor din zonele 1. lor va fi cu piciorul dinspre linia laterală a terenului aşezat mai în faţă. Sisteme de acţionare: Jucătorii aşezaţi pe ambele terenuri la primire. apoi se rotează. Jocuri cu temă. numărul jucătorilor care efectuează preluarea serviciului scade. La nivelul cel mai înalt această acţiune este efectuată doar de doi jucători din linia a II specializaţi în acest scop. iar cealaltă organizează preluarea serviciului.5.jucătorii se găsesc orientaţi perpendicular faţă de cel care serveşte. La echipele de performanţă. Din a treia lovitură se trimite mingea spre zona 1 unde este reţinută şi servită din nou. În timpul preluării jucătorii folosesc poziţia medie sau joasă.2.) Acelaşi exerciţiu cu introducerea blocajului.

cu intrarea ridicătorului din zona 1) 41 .Aşezarea în teren la preluarea serviciului la nivelul începătorilor şi avansaţilor (5 jucători la preluare) Aşezarea în teren la preluarea serviciului la avansaţi (4 jucători la preluare. cu intrarea ridicătorului din zona 1 (A) şi 6 (B) Aşezarea în teren la preluarea serviciului la echipe de performanţă (3 jucători la preluare.

Aşezarea în teren la preluarea serviciului la echipe de performanţă (2 jucători la preluare. cu intrarea ridicătorului din zona 5) 42 .

efectuare şi asigurare a atacului. ridicarea (pasa) pentru atac şi lovitura d atac (atacul propriu-zis). Acţiunile tactice colective după preluarea serviciului sunt acţiunile de atac cele mai eficace şi mai spectaculoase. acţiunile se desfăşoară după un plan şi au ca scop obţinerea punctului şi serviciului. Poziţii optime: zonele 2 şi 4. este recomndat sistemul cu 2 ridicători şi 4 trăgători. iar sistematizarea acţiunilor se realizează după locul de plecare în atac şi zona de pe fileu de unde se execută atacul: 43 .în aceste acţiuni ridicătorul are rol determinant. Aceste acţiuni se numesc combinaţii. Acţiunile colectice sunt simularea atacului în cadrul combinaţiilor şi asigurarea atacului (dublarea) de cărte unul sau doi coechipieri. cu minge sau fără minge.necesită o mare precizie a preluării. fiind acţiunile cele mai frecvent întâlnite la toate nivelele. Din momentul intrări în posesia mingii şi până la finalizare. iar la echipel de performanţă se foloseşte pe scară largă sistemul cu un singur ridicător-coordonator şi cinci trăgători.2. Acţiunile individuale care intră componenţă tacticii de echipă în atac sunt în ordine: preluarea serviciului şi trimiterea mingii spre ridicător. Sistemul de atac al echipei este dispozitivul pe baza căruia se organizează acţiunile ofensive. Se pot clasifica după numărul loviturilor din care sunt formate în: • Acţiuni tactice în atac cu două lovituri . La începători unde nu există specializarea pe posturi se realizează prin pasă înaltă sau medie din zona 3 spre zona 4 sau 2. Traiectoria mingii la pasa directă este medie spre înaltă. Constituie algoritmul jocului de volei. prin trecerea ei peste fileu. • Acţiuni tactice cu trei lovituri . la distanţă de 1 m faţă de fileu. Tactica în atac se stabileşte în funcţie de numărul de trăgători şi ridicători existenţi în echipă.Este accesibilă la nivel de avansaţi. coordonând acţiunile coechiperilor.. 8 4. Se execută în condiţii optime de anticipare a combinaţiilor şi de adaptare a lor la calitatea preluării din serviciu. Se pot sistematiza în funcţie de locul din teren al jucătorilor care participă la organizarea şi finalizarea lor în: • acţiuni cu participarea a 2 jucători din linia I când ridicătorul este în linia I.3. din acţiuni individuale şi colective.TACTICA DE ECHIPĂ ÎN ATAC TACTICA COLECTIVĂÎN ATAC este formată din însumarea acţiunilor de organizare.CURS NR. La începători şi în lecţie de educaţia fizică se recomandă folosirea sistemului în care fiecare jucător este ridicător când ajunge pe zona 3 sau2 şi trăgător în celelalte. La avansaţi ridicarea se poate executa de pe orice zona a liniei I. La avansaţi şi în lecţia de educaţie fizică la clase mai mari.

cu efectiv redus. pot fi cu două sau cu trei lovituri. La începători se folosesc combinaţiile cu trei lovituri similarecu cele anterioare. pe teren cu dimensiuni reduse şi cu reguli adaptate. este nevoie ca ridicătorul să execute intrarea din linia a II de pe zonele 1. combinaţii tactice în atac cu plecarea jucătorilor în acţiune din zonele 2 şi 4.oferă posibilitatea folosirii în atac a tuturor jucătorilor din linia I. combinaţii tactice în atac cu plecarea jucătorilor în acţiune din zonele 3 şi 4 • acţiuni cu participarea a 2 jucători din linia I şi a unui jucător din linia a II . după preluarea serviciului în 5 jucători. preluare din atac) astfel învăţarea acţiunilor de atac trebuie corelată cu învăţarea acţiunilor de apărare. accesibile doar la nivel de performanţă. În lecţia de educaţie fizică şi la începători se utilizează combinaţiile în atac cu trei lovituri. • acţiuni cu participarea a 3 jucători din linia I şi un jucător din linia a II-a .1. care sunt orientate spre înainte. 44 . al treilea este considerat ridicător când este plasat pe zona 3. În atac participă 2 jucători din linia I. eficacitatea lor depinde de calitatea preluării şi de numărul de jucători care participă la combinaţie. ele sunt accesibile doar la nivel de avansaţi. Acţiunile de atac cu două lovituri sunt mai dificil de realizat. Se atacă din pase înalte sau medii. Acţiunile tactice colective după preluarea atacului sau dublarea atacului. La acest nivel se va insista pe însuşirea cerinţelor tactice în atac legate de oraganizarea jocului pe baza celor trei lovituri (preluare. Exerciţiile se concep pornind de la modelul structural al jocului. Sunt pretenţioase. lovitura de atac). 2. exersarea organizată în aşa fel încât traseul mingii să fie similar cu cel din timpul jocului. ridicare.5 sau 6. Traseu metodic – de reţinut că organizarea atacului este determinată de faza de apărare premergătoare (preluare din serviciu. Oferă o mare diversitate de posibilităţi de combinaţii.similare cu cele precedente pentru jucătorii din linia I. Acest obiectiv se poate realiza prin exersarea acţiunilor respective în condiţiile unor jocuri pregătitoare. La nivelul lecţiei de educaţie fizică nu se pune problema învăţării unor combinaţii tactice şi a însuşirii aspectelor tactice ale acţiunilor individuale care sunt învăţate.

Exerciţii pentru învăţarea acţiunilor colective de atac simple formate din două lovituri pentru lecţia de educaţie fizică Joc cu efectiv redus. pe teren cu dimensiuni reduse pentru exersarea combinaţiilor simple de atac 45 .

Jucătorii sunt dispuşi în teren în aşa fel încât să se acopere tot spaţiul şi să se asigure preluarea mingii. 46 . este ficient dacă echipa are un blocaj colectiv înalt şi uşurează construcţia atacului. La această oră sunt folosite trei sisteme de bază: • Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – cel mai vechi sistem de apărare cu o largă aplicare şi în prezent datorită eficienţei cu care rezolvă sarcinile defensive. Dublarea atacului şi a blocajului se face permanent de către jucătorul din zona 6. Primul aspect al tacticii colective în apărare este DUBLAREA ATACULUI. Este folosit mai ales de echipele de avansaţi şi cele feminine.3. încadrate într-un sistem de apărare. Aşezarea în teren este asemănătoare ce cea folosită la preluarea serviciului.TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE Caracteristic pentru jocul de volei este faptul că în apărare jucătorii au de acoperit o suprafaţă destul de mare. 9 4. Avantajele acestui sistem constă în faptul că jucătorii au sarcini precise ( fie numai de asigurare a blocajului fie de apărare în linia a II-a). asigurând dublarea pentru situaţiile în care blocajul împiedică trecerea ei în terenul advers. iar jucătorii din zonele 1 şi 5 apropiaţi de axa longitudinală a terenului. Pe măsură ce creşte nivelul de performanţă aspectele legate de tactica colectivă devin mai complicate.CURS NR.3. atunci când jucătorul ridicătorcoordonator se află în linia a II-a. În aşezarea iniţială. jucătorii din zonele 2 şi 4 sunt aşezaţi în apropierea liniilor laterale. jucătorul din zona 6est avansat cu 2-3 metri în mijlocul terenului. fapt care solicită nu numai aptitudini motrice şi deprinderi bine consolidate. indiferent de zonă. Ridicătorul este primul care efectuează dublajul atacului. Regula de bază pentru această situaţie este: cei mai apropiaţi coechipieri se plasează în poziţie joasă în apropierea jucătorului care atacă. În acest caz sunt necesare mai multe măsuri de organizare şi coordonare a acţiunilor tuturor jucătorilor. În cadrul lecţiei de educaţie fizică la clasele mici şi la nivelul începătorilor când atacul are intensitate redusă. dar şi cunoştinţe teoretice şi capacitatea de a anticipa acţiunile de atac ale adversarului pentru a aprecia corect direcţia. necesită mai puţine deplasări în teren. Apărarea este prezentă în joc în situaţiile de preluare a serviciului despre care au fost expuse explicaţiile necesare în punctul anterior şi de PRELUARE A ATACULUI. se foloseşte tactica colectivă în apărare fără blocaj. jucătorul din zona 6 asigură un dublaj bun. traiectoria şi forţa cu care vine mingea.

Învăţarea unui sistem defensiv este un proces complex care se realizează pe parcursul unor etape de pregătire îndelungate. Dublarea se face de către jucătorul din zona 1 sau 5 în funcţie de zona de unde se atacă. Fiecare jucător asigură aproximativ trei metri din lăţimea terenului. necesitând pe lângă o foarte bună mobilitate pe teren şi preluarea unor responsabilităţi precise de către fiecare jucător şi capacitate de anticipare bine dezvoltată. Este un sistem elastic cu mai multe variante în ceea ce priveşte deplasările jucătorilor din linia I şi linia a II-a. la care se adaugă necesitatea consolidării şi perfecţionării acţiunilor tactice individuale de apărare. • Sistemul de apărare „ pe culoare” se foloseşte în situaţia unui joc combinativ în care mingile atacate ajung la 6-7 metri de fileu. Într-o primă fază jucătorii trebuie să fie iniţiaţi în cunoaşterea şi rezolvarea sarcinilor pe care le au pe zone şi apoi să aplice aceste cunoştinţe în condiţii de joc. favorizează poziţia ridicătorului care face intrare. • Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – este folosit de echipele de avansaţi şi performanţă. Avantajele acestui sistem sunt evidente când se foloseşte blocajul individual (situaţie frecventă în faţa unui atac combinativ şi desfăşurat în viteză). experimenate. dar şi a relaţiilor dintre jucători şi a mecanismului de funcţionare a sistemului. Dezavantajele constă în neacoperirea unei suprafeţe destul de mari din mijlocul terenului şi distanţele mari pe care le au de parcurs jucătorii . Acest sistem este folosit mai ales d echipele masculine. Pentru a creşte 47 . în special ridicătorul când trebuie să treacă din apărare în faza de organizare a atacului. unde nu este vorba încă despre învăţarea tacticii în cadrul un sistem de apărare. exersarea acţiunilor individuale în cadrul jocului este cea mai bună metodă de dezvoltare a deprinderilor defensive. în cazul atacurilor de la distanţă şi a mingilor plasate între linii. La începători. Aspecte metodice – organizarea jocului în apărare presupune stabilirea unor reguli şi principii de acţiune foarte clare pentru fiecare dintre jucători. caracteristica sistemului fiind dată de faptul că jucătorul din zona 6 (care de obicei este înlocuit de un jucător „libero”) este ultimul apărător. Pentru prima fază sunt importante explicaţiile teoretice care să conducă la înţelegerea de către jucători a sarcinilor personale.Dezavantajele sunt legate de faptul că devine eficient în situaţia blocajului individual. respectiv se blochează. în faţa unui joc în viteză. fiind plasat aproape de linia de fund a terenului.

Exersarea propriu-zisă se va efectua la început fără minge şi vor consta în deplasări specifice şi simularea acţiunilor solicitate în apărare pe zonele respective. Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – aşezare iniţială Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – un jucător la blocaj 48 .eficienţa explicaţiilor acestea vor fi însoţite de imagini explicative şi demonstrative. adaptarea sistemului dfensiv la particularităţile jucătorilor şi a echipei. Exersarea în condiţiile jocurilor cu temă şi a celor pregătitoare va urmări coordonarea acţiunilor jucătorilor. În continuare se va introduce exersarea în condiţii apropiate de joc cu mingi oferite. legarea acţiunilor de atac-apărare şi apărare-atac.

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – doi jucători la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – trei jucători la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – aşezare iniţială 49 .

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – un jucător la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – doi jucători la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – trei jucători la blocaj 50 .

cu doi jucători la blocaj Sistemul de apărare „pe culoare”.Sistemul de apărare „pe culoare”-aşezare iniţială Sistemul de apărare „pe culoare”.cu trei jucători la blocaj 51 .un jucător la blocaj Sistemul de apărare „pe culoare”.

• Capacităţile coordonative: capacităţile de echilibru. O importanţă decisivă în dezvoltarea talentului revine formării unei motivaţii stimulative pentru practicarea sportului. În exprimarea talentului sportiv joacă un rol important următorii factori: • Factorii antropometrici: înălţimea. Şi pentru jucătorii de volei care sunt dotaţi genetic cu fibre albe rapide cu metabolism aerob-anaerob (mixt) avantajul este evident. programate şi dirijate. raportul dintre ţesuturile musculare şi ţesuturile adipoase. cu o mobilitate articulară bună şi o anvergură mare care să depăşească cu 6-8 cm. • Caracteristicile fizice: rezistenţa aerobă şi anaerobă. Tip de fibră musculară . etc. supleţea. talia. predispoziţia la competiţie. anduranţa-forţa. • Controlul mental: puterea de concentrare. 10 5. cu musculatura armonios dezvoltată. Aptitudinile specifice jocului de volei. identificate în momentul selecţiei iniţiale devin performante numai în condiţiile unei educări corespunzătoare. capacitatea tactică. • Capacitatea de învăţare: creativitatea. IDENTIFICAREA ŞI PROMOVAREA TALENTULUI ÎN VOLEI Talentele sportive se dezvoltă şi se perfecţionează numai în procesul de învăţare. de analiză. • Predispoziţia la performanţă: sârguinţa şi asiduitatea în antrenament.nu mai este o noutate că atleţii de la probele de viteză şi sărituri posedă un procentaj mai ridicat de fibre musculare rapide (albe). pregătire şi antrenament. Talentul sportiv poate fi definit prin existenţa unor predispoziţii peste medie pentru înalta performanţă. perseverenţa. • Aptitudini funcţionale 52 . capacitatea de a suporta frustaţia. etc.CURS NR. centrul de greutate al corpului. anduranţa-viteza. O talie înaltă sau foarte înaltă este o necesitate pentru obţinerea performanţei în jocul de volei contemporan. greutatea. viteza de reacţie şi de acţiune. forţa dinamică şi statică. • Factori afectivi: stabilitatea psihică. etc. capacitatea de învingere a stresului. inteligenţa motrică. Evoluţia aptitudilor specifice poate fi prevăzută cu oarecare doză de siguranţă dacă se vor lua în calcul predispoziţiile fondului ereditar: • Aptitudini somatice – cu o mare determinare genetică: Talia – se constată o deplasare a selecţiei finale spre jucători şi jucătoare cu talie din ce în ce mai mare. capacitatea de observaţie. Greutatea şi tipul somatic – tip constituţional portivit este cel longilin. armonia proporţiilor. de mânuire a mingii.

corect şi eficient acţiunile tehnico-tactice. • Ambidextria • Aptitudini motrice Viteza în regim de forţă . tactice. Capacitatea de mobilizare a resurselor energetice psihice şi fizice are o importanţă specială în competiţie. Nu este întotdeauna direct proporţională cu IQ-ul jucătorilor. Îndemânarea în regim de rezistenţă . Îndemânarea în regim de viteză . • Viteza de repetiţie .coordonată în joc.Tipul de activitate nervoasă superioară (ANS) .capacitatea de a executa rapid.ideal pentru jocul de volei ar fi tipul puternic-echilibrat-mobil. În aceste cazuri şi consumul de oxigen este redus.calitatea de a efectua mişcări rapide în condiţiile învingerii unei greutăţi relativ mici (30-66 % din posibilităţile maxime). are mai multe componente: • Capacitatea de orientare în spaţiu • Capacitatea de echilibru • Capacitatea de analiză statico-dinamică vizuală şi acustică Coordonarea segmentară este formată din componentele: • Viteza de execuţie . de talent. Capacitatea vitală şi consumul de O2 . • Aptitudini psihomotrice Coordonarea generală .coordonată în joc. depinzând mai degrabă de o serie de aptitudini specifice care ţin de vocaţie. 53 .o formă de exprimare complexă a capacităţii de performanţă prin învăţarea rapidă a mişcărilor noi şi adaptarea rapidă la situaţii variate. numită şi detentă. conform specificului fiecărei ramuri de sport. • Viteza de anticipare . • Aptitudini general motrice Capacitatea de învăţare . această aptitudine defineşte tipul de sportiv învingător.creşterea continuă a capacităţii de a consuma oxigen este o cerinţă de bază a dezvoltării acestor tipuri de aptitudini.caliatea care permite executarea corectă şi eficientă a acţiunilor pe întreg parcursul jocului. La nivel relativ egal din punct de vedere valoric şi la pregătirii. iar rezistenţa generală şi specifică este diminuată.coordonată în joc.se manifestă prin uşurinţa cu care jucătorii asimilează problemele teoretice. şi tehnicotactice. Capacitatea vitală la jucătorii şi jucătoarele de volei cu aspect longilin şi cu gabarit mare este adesea insuficientă. Rezistenţa la factori perturbatori – jucătorii de volei de valoare reuşesc prin mijloace acumulate în timpul procesului de antrenament şi prin experienţa de concurs să elimine în mare măsură efectul factorilor stressanţi şi perturbatori care apar în timpul pregătirii şi al competiţiilor. În realitate sunt puţini subiecţi care să prezinte caracteristicile pure ale acestui tip.

anticiparea situaţiilor. kinestezic şi auditiv sunt intens solicitaţi. a combinaţiilor. anticipare.atenţia distributivă. referitoare la creşterea în mod voluntar a intensităţii. Funcţia de termoreglare a organismului este şi ea intens solicitată. Solicitarea aparatului cardio-vascular este medie. organismul poate contracta o datorie de oxigen destul de mare.calitatea de a efectua eforturi medii (30-65 %) în condiţii de durată scurtă dar repetate pe parcursul jocului. cpacitatea de fort voluntar.concentrarea. Rezistenţa în regim de viteză . • stare de sănătate optimă. orientarea spre un anumit scop. volumului şi complexităţii efortului în antrenamente şi joc. 54 .capacitatea de a rezista la efortul din joc cu angrenare totală şi eficace. dezvoltare fizică bună şi armonioasă. la creşterea intensităţii efortului şi la reducerea timpului de refacere. Sistemul nervos şi analizatorii vizual. procesele de transpiraţie sunt accentuate. cât şi la nivelul celui superior. Jocul actual de volei se caracterizează prin creşterea vitezei de execuţie şi implicit a celei de reacţie. deci şi al jocului de volei specialiştii includ în următoarele însuşiri: • viteza de acţiune. Aparatul locomotor este solicitat permanent atât la nivelul trenului inferior. aplicată în limitele fair-play-ului.Viteza în regim de rezistenţă . alternat pentru scurte perioade cu cel aerob. activizarea. a traseului tactic. I ale coloanei vertebrale sau ale membrelor inferioare. luarea rapidă a deciziilor. imaginaţie motrică şi tactică. fără deficienţe fizice până la gr. ceea ce impune antrenarea mai rapidă în efort a segmentelor solicitate şi a corpului în întregime. însoţită de tulburări în mecanismele care reglează automatismul şi precizia mişcărilor. ajungându-se la pierderi mari de apă şi electroliţi. De asemenea a crescut complexitatea şi varietatea acţiunilor tehnico-tactice. În categoria aptitudinilor favorizante practicării jocurilor sportive. • statura de preferinţă la limitele superioare ale valorilor de referinţă pentru grupa de vârstă şi categoria de sex respectivă. pe lângă cea fizică. Tensiunea psihică este şi ea crescută. în fazele de joc disputate. ceea ce a dus la scurtarea pauzelor dintre fazele de joc. cu excepţia fazelor cu efort de intensitate submaximală. Substratul metabolic al efortului este mai ales cel anaerob. coordonarea. Funcţia respiratorie este mult solicitată pe toată durata jocului. precum şi creşterea forţei explozive.analiză rapidă a situaţiilor.mărirea atenţiei. gândire rapidă . ceea ce duce la apariţia rapidă a oboselii nervoase. memorie a mişcării. gândirea operativă. precum şi scăderea puterii de concentrare. • Aptitudini psiho-intelectuale: atenţie distributivă. • Aptitudini psiho-afective şi psihoreglatorii voliţionale: cmbativitatea.

• aptitudinile motrice: atât calităţile motrice de bază (viteza. disciplină • plan temperamental: puternic-echilibrat. Metode şi mijloace de diagnoză şi prognoză Pentru aprecierea corectă a creşterii şi dezvoltării fizice există numeroase tehnici şi metode de prognoză. forţa.923) + S.08 /2. gesturi necontrolate. • plăcerea pentru joc. Cele mai importante: viteza şi îndemânarea. Karkus (SUA): la băieţi: S. Câteodată manifestările pot avea chiar un caracter negativ: certuri. angajament total. • în plan psihic calităţile necesare: • cognitiv: atenţia. trebuie atent căutată la copii şi cultivată pentru că lipsa ei mai târziu este un impediment serios în obţinerea unor rezultate sportive semnificative. imaginaţia • afectiv: rezistenţa la stres • social: capacitate de colaborare • plan atitudinal: interes. Cu cât tabloul acestor aptitudini este mai complet cu atât putem susţine că acel copil este mai talentat. sar. motivaţie. vioi. lovesc cu mai multă uşurinţă şi mai mare forţă decât ceilalţi. • combativitatea. emulaţie. viteza de învăţare. în speţă jocuri de mişcare. se caţără. extrovertit.Prognoza staturii definitive se mai poate face şi cu ajutorul unor formule dintre care menţionăm formula lui V. Copiii înzestraţi cu aceste însuşiri aleargă.Mamei x 1. Aceasta din urmă se poate deduce din raportul numărului de centimetri crescuţi pe an. Ideal ar fi ca copiii să dispună de un număr cât mai mare de aptitudini favorizante pentru practicarea jocului de volei.D = S.M /2. dorinţă de obţinere a victoriei. Important este să se cunoască curba de creştere a staturii la diferite vârste şi viteza de creştere. inteligenţa motrică. După această vârstă se recomandă folosirea tabelului estimativ următor: Vârsta în ani Băieţi % din statura definitivă Fete % din statura definitivă 55 .T x 0. manifestată prin entuziasm. Această formulă este aplicabilă cu rezultate bune mai ales până la vârsta de 10 ani.D = (S. îndemânarea. • din cadrul însuşirilor psihomotrice: rapiditatea actelor motrice. armonizate cu structura jocului de volei. • vigoarea fizică şi uşurinţa în mişcări manifestată în executarea actelor motrice specifice vârstei.la fete: S.tatălui + S. rezistenţa) cât şi calităţile motrice combinate. Această calitate care este o formă pozitivă de manifestare a agresivităţii.• vârsta cronologică suprapusă în mare măsură cu cea biologică. aruncă. coordonarea generală şi segmentară. presupune un comportament dârz. iar puseul de creştere la vârsta de 12-13 ani trebuie să atingă 7-8 cm.

9 99. Pentru a identifica la copii acele predispoziţii care favorizează practicarea voleiului trebuie alese câteva jocuri care să conţină elemente asemănătoare structural cu jocul şi să fie obiectivizate. iar practicarea unui joc sportiv ca şi voleiul îi ajută să-şi dezvolte toate componentele personalităţii. sau a celor care se abat de la particularităţile de vârstă generale. Considerăm că începerea procesului de selecţie se poate face începând cu vârsta de 10-11 ani.1 87. Lungimea şi lăţimea extremităţilor (palma. laba piciorului) sunt dimensiuni care pot anticipa creşterea în înalţime.8 99. statura+ 3 cm.2 75.4 78.1 80.1 92.8 87.3 92.3 81.2 96. cu pârghii consolidate este un indiciu important în orientarea copiilor spre volei.6 98. 56 .7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 69. Valorile normale ale anvergurii sunt la 13 ani.7 98. Vârsta optimă pentru începerea practicării jocului de volei şi aprecierea vârstei cronologice şi a vârstei biologice: vârsta cronologică este cea care apreciază calendaristic numărul anilor de la naştere până la un moment dat.3 84.5 83. iar cea biologică aceea prin care se apreciază particularităţile individuală ale fiecărui copil în parte. sau chiar mai devreme pentru că la copii bucuria de a se juca este naturală şi foarte dezvoltată.AI = Bust-Statură/2 (normal 3-4 pentru băieţi.8 100 73. în aşa fel încât să permită înregistrarea acţiunilor şi apoi evaluarea aptitudinilor vizate. 4-5 pentru fete) Anvergura care denotă braţe lungi.0 96. Pentru evaluarea predispoziţiilor ludice se pot folosi jocurile dinamice care au marea calitate de a asigura cadrul necesar desfăşurării unei largi palete de aptitudini specifice jocurilor sportive în general. dar dimensiunile care depăşesc valorile normale sunt factori favorizanţi pentru practicarea voleiului. Este o prezumţie care pleacă de la constatarea că maturizarea osoasă se produce mai întâi la nivelul oaselor metatarsiene şi metacarpiene.6 77.8 100 Proporţiile corporale armonioase pot fi apreciate folosind Indicele Adrian Ionescu: I.0 72.

dezvoltarea calităţilor motrice de bază (în special viteza. iar în funcţie de anumiţi factori care ţin atât de condiţiile materiale cât şi priceperea profesorului aceste cerinţe pot fi depăşite. al unor structuri ale jocului pentru dezvoltarea îndemânării şi a jocurile pregătitoare şi sportive pentru dezvoltarea rezistenţei. printre care faptul că necesită un spaţiu redus. recomandă voleiul ca pe un mijloc al educaţiei fizice şcolare dintre cele mai eficiente. şi anume: • dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevilor. precum şi a jocului integral trebuie să asigure în primul rând îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. la acţiunile 57 . • dezvoltarea calităţilor motrice de bază. Folosirea în lecţia de educaţie fizică a acţiunilor specifice jocului de volei. • dobândirea unui sistem de deprinderi. detenta şi îndemânarea) cât şi la formarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice. • formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în timpul liber tot timpul vieţii. începând din clasa a VII-a. JOCUL DE VOLEI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ În programa şcolară jocul de volei este prezent alături de celelalte jocuri sportive ca mijloc de realizare al obiectivelor educaţiei fizice şcolare la toate clasele. O serie de caracteristici ale jocului de volei. 11 6. contribuind atât la rezolvarea sarcinilor legate de dezvoltarea fizică armonioasă (tonificarea musculaturii extensoare a spatelui. tonificarea articulaţiilor şi ligamentelor). a VI-a respectiv capacitatea de a desfăşura joc bilateral cu efectiv complet şi cu respectarea principalelor reguli. precum şi acela că poate fi practicat după însuşirea a una sau două dintre acţiunile principale ale jocului (lovirea de sus şi de jos). Prevederile programei şcolare actuale cu privire la jocul de volei se referă la însuşirea acţiunilor tehnico-tactice de bază ale jocului şi formarea capacităţii de aplicare a acţiunilor de bază în joc cu efectiv redus şi reguli simplificate.CURS NR. • întărirea sănătăţii şi mărirea capacităţii de efort. el fiind în acelaşi timp unul din jocurile sportive care se bucură de mare popularitate în rândul elevilor de toate vârstele. instalaţii puţine şi simple. Programa şcolară prevede la capitolul dedicat dezvoltării calităţilor motrice folosirea acţiunilor specifice voleiului pentru dezvoltarea vitezei. Sistemele de acţionare bazate pe structuri motrice ale jocului de volei pot fi prezente în aproape toate părţile (verigile) lecţiei de educaţie fizică. Cerinţele programei sunt după părerea noastră cerinţe minime care pot fi realizate în condiţiile oricărei şcoli. Folosirea lor este benefică pentru elevi. priceperi şi cunoştinţe motrice. în clasele a V-a.

Acest deziderat se poate realiza 58 . în special al unui număr suficient de mingi . economisindu-se astfel timpul pentru explicare şi organizarea colectivului. • Stimularea activităţii independente.prevăzute în programă se pot adăuga şi altele precum: serviciul de sus. Se recomandă organizarea pe grupe valorice stabile. • instruirea nu se face global sau se folosesc exerciţii şi forme de organizare a colectivului puţin eficiente. în funcţie de condiţiile concrete din şcoală. • Sistemele de acţionare vor fi alese în aşa fel încât exerciţiile simple să fie grupate în structuri care să cuprindă un exerciţiu de bază şi 2-3 variante. Optimizarea instruirii este posibilă prin : • Structurarea modelelor de joc şi raţionalizarea conţinutului tehnico-tactic. la dezvoltarea combativităţii. stabilirea unor elevi-instructori. de timpul avut la dispoziţie. • Folosirea pe scară largă a jocurilor pregătitoare şi cu efectiv redus pe teren cu dimensiuni reduse. condiţie a însuşirii corespunzătoare a acţiunilor jocului. a spiritului de echipă. sau care nu sunt în concordanţă cu nivelul de pregătire al colectivului de elevi. ştafetelor. fără ca acestea să fie aplicate în joc bilateral. formarea la copii a obişnuinţei de a-şi extinde exersarea acţiunilor însuşite în lecţie în activitatea lor independentă. Se va urmări simplificarea modelelor şi mijloacelor. blocajul colectiv. ridicare şi trecere peste fileu a mingii. fapt care oferă posibilitatea exersării timpurii a acţiunilor de bază în condiţii de joc. exersarea în coloană. fără corespondenţă cu jocul. lovitura de atac pe alte direcţii decât cea a elanului. folosirea suveicilor. chiar dacă ele vor fi alese în corespondenţă cu cele care se folosesc la nivelul echipelor de performanţă. • planificarea unor modele de joc greoaie. • folosirea acţiunilor de joc în lecţie . contribuind la creşterea interesului elevilor pentru jocul de volei. autodublajul. numărul de elevi şi nivelul lor de pregătire. Din acest motiv se impun măsuri pe linia organizării colectivului în aşa fel încât să se realizeze un număr cât mai mare de repetări. şi în ultimă instanţă la formarea caracterului şi personalităţii elevilor. • atenţie insuficientă acordată instruirii acţiunii de organizare a celor trei lovituri: preluare. • Asigurarea unor condiţii optime de exersare în timpul lecţiei este o necesitate determinată de timpul afectat în lecţie pentru realizarea obiectivelor specifice jocului de volei care este limitat la 15-20 de minute şi de numărul relativ mare al colectivului de elevi. Dintre factorii limitativi care pot împiedica realizarea obiectivelor amintim: • neasigurarea materialul didactic. Pentru a asigura o instruire eficientă profesorul va avea în vedere factorii limitativi care pot apare în cadrul instruirii şi va lua măsuri de înlăturare a acestora. • însuşirea necorespunzătoare a celor două acţiuni de bază: lovirea de sus şi de jos a mingii.

• dacă în cadrul lecţiilor vom folosi jocuri de mişcare şi pregătitoare pe care ei le vor juca cu plăcere şi în timpul liber. 59 . insistându-se mai ales pe demonstrare. cu reguli simplificate. cu accent pe ansamblul acţiunii şi sublinierea momentelor "cheie". locul ei fiind apoi luat din ce în ce mai mult de exersarea în condiţii apropiate de joc în etapa de fixare şi consolidare. Pe măsura progresului realizat de elevi jocul se va apropia din ce în ce mai mult de forma lui competiţională cu regulile obişnuite. 6. Metoda exersării frontale. De asemenea se recomandă organizarea clasei pe grupe (echipe) stabile atât pe parcursul lecţiilor cât şi a desfăşurării unor minicompetiţii. Se poate folosi şi lucrul pe ateliere şi pe grupe valorice dar numai în cazul în care colectivul este bine instruit şi disciplinat. adică o minge la 2-4 elevi. 6.1. Lucrul pe părţi se foloseşte mai ales pentru exersarea unor aspecte dominante din tehnica de execuţie sau în cazul în care se observă dificultăţi de însuşire corectă a mecanismului mişcării. Acţiunile de bază se vor preda folosindu-se metoda globală. Dar pentru a fi eficientă este obligatoriu ca numărul de mingi să fie suficient. ca metodă de exersare se poate utiliza pentru consolidarea unor deprinderi şi mai ales pentru dezvoltarea calităţilor motrice. mai ales în etapa de învăţare. INDICAŢII PENTRU CICLUL LICEAL Obiectivul principal la acest nivel este exersarea acţiunilor de bază în vederea aplicării lor cât mai repede în cadrul jocului bilateral. cu tot colectivul clasei este recomandată ca fiind cea mai potrivită cu condiţiile lecţiei de educaţiei fizică. Elevii vor fi instruiţi şi în privinţa regulamentului şi a organizării competiţiilor pentru a fi capabili să-şi organizeze şi singuri aceste întreceri. În lecţia de educaţie fizică se pot introduce şi forme de autopregătire şi autoconducere pe fondul unei bune discipline la nivelul clasei şi cu ajutorul unor elevi-instructori special pregătiţi. METODOLOGIA PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI ŞI FORMELE DE ORGANIZARE A COLECTIVULUI ÎN LECŢIE Explicarea şi demonstrarea acţiunii se vor realiza în condiţii cât mai apropiate de cele ale jocului.2. În primii ani de instruire aceste competiţii se vor organiza la nivel de jocuri pregătitoare şi jocuri cu efectiv redus. Circuitul. Pe parcursul exersării se va reveni cu explicaţii în funcţie de necesităţile concrete ale colectivului. iar mijloacele folosite vor fi alese după criteriul eficienţei şi a legăturii lor cu structura jocului. Exersarea în condiţii uşurate va fi şi ea prezentă. Organizarea unor competiţii interne stabile la nivelul claselor încă din primul an de instruire.

în cazurile în care colectivul are un bun nivel de pregătire sau pentru anumiţi elevi care au un grad de dezvoltare al calităţilor şi al deprinderilor motrice mai dezvoltat. Modelele intermediare trebuie să fie stabilite în concordanţă cu modelul final.3. 12 6. fără blocaj. • Model de joc pentru clasa a VII. fără blocaj. în vederea creşterii gradului de implicare în procesul de organizare şi conducere a competiţiilor şcolare. trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 şi 4 cu o mână sau două mâini din săritură. jucătorul din zona 6 60 .MODELE DE JOC INTERMEDIARE ŞI FINALE PENTRU CICLUL GIMNAZIAL ŞI LICEAL Stabilirea clară a modelului de joc constituie o cerinţă de bază a obţinerii performanţelor la orice nivel de pregătire. ridicarea înainte şi peste cap.joc 6x6. • instruirea elevilor pentru cunoaşterea regulamentului de joc.Capacitatea motrică a elevilor la această vârstă este bine dezvoltată aşa că accentul se pune pe: • exersarea globală a acţiunilor şi finalizarea lor. jucătorul din zona 3 lângă fileu. a cerinţelor organizării unor competiţii. acţiunile introduse suplimentar vor fi folosite pe linia pregătirii individualizate. Apărarea. Serviciu de jos din faţă sau de sus din faţă ( în funcţie de nivelul colectivului cu permisiunea de a servi din interiorul terenului). Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului. jocuri cu handicap etc. CURS NR.joc 4x4 pe teren redus dispozitivul la primirea serviciului – trei jucători în semicerc. El trebuie să cuprindă dispozitivele de aşezare în teren la primirea şi efectuarea serviciului şi acţiunile de bază în atac şi apărare. • Model de joc pentru clasa a VI. al patrulea la fileu. În pregătire se va acorda atenţie mărită acţiunilor de bază. cu jucătorii din zonele 2 şi 4 în urma liniei de trei metri. Serviciu de jos sau prin lovire de sus cu două mâini. aspectul tehnic al execuţiei interesând mai puţin.a . preluarea serviciului în formaţie de semicerc sau “W” cu cinci jucători.a . cu preocupare specială pentru realizarea continuităţii în organizarea celor trei lovituri şi trecerea mingii peste plasă Atenţie deosebită se acordă elementelor de întrecere şi organizării de competiţii : • jocuri cu efectiv redus pe teren cu dimensiuni reduse • jocuri cu efective inegale • competiţii în care să se realizeze solicitarea diferenţiată: efective inegale. • exersarea în structuri de acţiuni după modelul jocului. Pentru obţinerea unor rezultate eficiente se va face tratarea diferenţiată a colectivului prin organizarea unor grupe valorice.

6 metri faţă de fileu. Se poate executa şi sub formă de concurs.joc 6 x 6 cu blocaj individual la corespondent şi dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. ridicarea înainte scurtă şi lungă. blocajul individual şi blocajul în doi jucători. De asemenea se poate introduce specializarea unor jucători pe anumite posturi: ridicători. Model de joc pentru clasa a VIII-a (model final pentru ciclul gimnazial) . Când mingea ajunge la ultimul executant.4. concomitent din cele două terenuri. sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras. cu jucătorul din zona 6 retras. jucătorii din zonele 1 şi 5 aşezaţi mai înainte şi în lateral. În apărare. extremele din linia a doua mai retrase. Se joacă 2-3 seturi până la 15 puncte. Model de joc final pentru ciclul liceal (clasele a XI-a şi a XII-a) – sistemul de atac cu 4 atacanţi şi 2 ridicători. sau cu dublaj al jucătorul din zona 1 sau 5 şi sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras. Preluarea serviciului în cinci jucători în formaţie de “W”. cu jucătorul din zona 2 lângă fileu (ridicător). care continuă circuitul. Model de joc intermediar pentru ciclul liceal (cl. Apărare cu blocaj individual efectuat de jucătorul corespondent. jucătorii din linia I aşezaţi lângă fileu pentru blocaj. 6. trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 şi 3 cu lovitură de atac sau cu două mâini din săritură. La efectuarea serviciului . Toţi jucătorii devin ridicători atunci când ajung în zona 2 şi atacanţi în zonele 2 şi 3. JOCURI PREGĂTITOARE • • • Joc cu mingi aruncate peste fileu între două echipe de câte 6 jucători: se începe cu două mingi care se aruncă cu o mână sau două.• • • avansat spre mijlocul terenului. numai cu lovire de sus a mingii. Mingea căzute în teren înseamnă punct pentru adversar. Dacă se greşeşte nu se întrerupe exerciţiul ci se continuă cu mingile care au rămas. acesta o trimite lung spre primul jucător. Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului spre ridicător în zona 2. Jucătorii aşezaţi câte 6 în triunghiuri legate între ele. obligatoriu cu 61 . După fiecare set se mai introduce o minge. Primul executant trimite pe rând mingile cu două mâini de sus spre jucătorul următor. pe lungimea sălii. se poate introduce intrarea ridicătorului din zona 1 la primirea serviciului şi combinaţia cu atac simultan. Joc în echipe de câte doi elevi peste fileu improvizat. libero şi schimbarea de locuri după trecerea mingii peste fileu. fiecare grupă cu trei mingi. dublat de jucătorul cel mai apropiat. imediat ce acesta a efectuat pasa anterioară. Serviciul de sus din faţă. atacanţi. a IX-a şi a X-a) – se poate folosi modelul de joc final de la ciclul gimnazial cu unele îmbunătăţiri: se poate introduce blocajul în doi jucători cu dublaj al jucătorului din linia I care nu participă la el. la cca.

Nu sunt luate în considerare mingile căzute în spaţiul de trei metri. cu obligativitatea organizării celor trei acţiuni: preluarea spre jucătorul din zona 2. Joc în echipe de câte trei în aceleaşi condiţii. La început cu mingi oferite (aruncate) din afara terenului. Joc în echipe de câte trei pe jumătatea în lungime a terenului.• • • • • pasarea mingii între cei doi coechipieri şi apoi trimiterea peste fileu. prin acordarea derogărilor descrise anterior. dar la creşterea eficienţei acestor lecţii de 62 . În general se recomandă ca instruirea echipelor reprezentative şcolare să fie realizată prin lecţii speciale de antrenament sportiv. Se punctează doar acţiunile care se încadrează în modelul impus: preluarea spre jucătorul din zona 2. preluarea atacului de către jucătorii din linia a II-a. fără ca această lovitură să conteze la cele trei obligatorii sau permisiunea de a juca mingea şi dacă ea a căzut odată de sol. fără blocaj. seturi de câte 4-5 minute. Rotaţia jucătorilor se face după 5 acţiuni. Fiecare echipă are dreptul la cinci servicii consecutive. jucătorul din zona 6 retras în spatele jucătorilor din zonele 1 şi 5. Este obligatorie organizarea celor trei lovituri. Joc în echipe de câte 6 jucători cu serviciu. ECHIPA REPREZENTATIVĂ ŞCOLARĂ Activitatea de pregătire a echipelor şi chiar participarea la unele întreceri se poate realiza în parte prin activitatea independentă a elevilor. Se punctează acţiunile care respectă aceste condiţii. Se poate juca şi în condiţii uşurate. Joc în echipe de câte patru jucători pe teren cu dimensiuni mai reduse. Trimiterea mingii peste fileu cu două mâini. ridicare pentru atac. Echipa care serveşte este dispusă în teren cu jucătorii din linia I pregătiţi pentru blocaj. Se joacă contratimp. iar cea din apărare în dispozitiv cu cinci jucători la preluare dispuşi în semicerc sau în “W “şi jucătorul din zona 2 la fileu pentru a asigura ridicarea pentru atac. pe lungimea sălii. apoi se poate introduce serviciul de la distanţă de 5 – 6 m faţă de fileu. La început se pot acorda diferite derogări de la regulile jocului competiţional: jucarea mingii de două ori consecutiv de acelaşi jucător. cu trei jucători pe linia de atac. trimitere peste fileu cu lovitură de atac. dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiatde pe aceiaşi linie. indiferent de evoluţia scorului. Joc în echipe de câte 6 jucători cu mingi oferite din afara terenului. la început simplu apoi din săritură. ridicare pentru jucătorul din zona 3 sau 4. ridicare şi trimiterea mingii peste fileu obligatoriu din săritură ( lovitură de atac sau plasat). cu serviciu. apoi se introduce blocajul individual şi dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. La început fără blocaj. apoi cu serviciu. În apărare: blocaj individual la corespondent. preluare. La început mingea se pune în joc prin lovire cu două mâini. lovitura de atac de de zona 3 sau 4.

se vor organiza mai multe comisii care să poată rezolva anumite probleme şi să asigure buna desfăşurare în conformitate cu regulamentul: comisia de organizare. Ele sunt activităţi îndrăgite de elevi şi ar trebui să fie organizate în număr cât mai mare la nivelul şcolilor de toate gradele. Ministerul Educaţiei Naţionale. iar aprecierea valorii se face după disputarea unui număr mai mare de meciuri. Avantajul acestei forme de disputare este faptul că există o continuitate în pregătire. organizatorii. Pentru profesori. categoriile de jucători care au drept de participare • Sistemul de disputare. Această formulă asigură pentru fiecare echipă defăşurarea alternativă a jocurilor pe teren propriu şi în deplasare. comisia tehnică.6. numită formula “Berger”. iar cele oficiale sunt organizate de Inspectoratele şcolare. SISTEME DE DISPUTARE A COMPETIŢIILOR ŞCOLARE Competiţiile şcolare de volei se pot disputa sub forma turneelor sau în sistem eliminatoriu. scopul. CURS NR. Federaţia Română de Volei şi nou înfiinţata Federaţie a Sportului Şcolar şi Universitar. fiecare echipă primeşte un număr. de la 1 la n ( n= numărul total al echipelor participante) • Dacă “n” este un număr par. În sistemul turneu. Competiţiile cu caracter amical se pot organiza la nivelul claselor. iar numărul total al meciurilor va fi de “ n(n-1) 63 . Pentru reuşita unei competiţii este necesar ca ea să se desfăşoare în condiţiile unui regulament elaborat în prealabil. fiecare echipă se întâlneşte pe rând cu toate celelalte echipe. Pentru organizarea unor competiţii importante. 13 6. Modul concret de folosire al acestei formule este următorul: • Prin tragere la sorţi. referindu-se la următoarele aspecte: • Denumirea competiţiei.activităţi sportive. modul de alcătuire al clasamentului • Termenele de înscriere • Premiile. a şcolii. competiţiile oferă de asemenea cea mai bună ocazie de verificare a metodelor şi mijloacelor utilizate în procesul de instruire. titlurile care se vor acorda câştigătorilor şi participanţilor. Acest regulament va cuprinde toate datele legate de acţiunea respectivă. Programarea jocurilor în sistem turneu se face după o formulă prestabilită. sau între echipele reprezentative ale unor unităţi şcolare din localitate. iar dacă “n” este impar pe parcursul a “n” etape. durata. comisia administrativă. competiţia se va desfăşura pe parcursul a “n-1” etape.

Astfel pentru un turneu cu 8 echipe vom avea următoarea situaţie: Etapa I 1-8 Etapa II 8-5 Etapa III 2-8 Etapa IV 8-6 Etapa V 3-8 Etapa VI 8-7 Etapa VII 4-8 • În continuare se vor programa celelalte echipe astfel: când cifra mai mică este în stânga se continuă de sus în jos cu următoarele în ordine crescătoare. se ia în considerare setaverajul( cifra obţinută prin împărţirea numărului de seturi câştigate la numărul de seturi pierdute).8 2-7 3-6 4-5 • 8–5 6-4 7-3 1-2 2–8 3-1 4-7 5-6 8-6 7-5 1-4 2-3 3-8 4-2 5-1 6-7 8-7 1-6 2-5 3-4 4-8 5-3 6-2 7-1 Atunci când numărul echipelor înscrise este impar. Dacă numărul echipelor este par. ACTIVITATEA PROFESORULUI ÎN PREGĂTIREA ECHIPEI REPREZENTATIVE A ŞCOLII Pe lîngă activitatea de selecţie şi de instruire a elevilor care fac parte din echipa reprezentativă a şcolii. programarea se face pentru numărul par imediat următor.• Numărul de ordine par cel mai mare este luat ca bază şi va fi trecut în tabel în stânga ( joc în deplasare) în etapele cu număr impar şi în dreapta (joc pe teren propriu ) în etapele cu număr par. un punct pentru înfrângere. iar dacă egalitatea persistă şi în acest caz. programarea jocurilor se face folosind următoarea formulă: (A. se va lua în calcul punctaverajul.2n) x 2 = R. iar timpul afectat competiţiei este limitat. care se obţine în acelaşi mod. iar R reprezintă numărul echipelor care vor juca în primul tur. Dacă există echipe cu acelaşi număr de puncte. toate echipele vor juca prima etapă. • Clasamentul se întocmeşte adunând punctele obţinute de fiecare echipă în toate meciurile ( se acordă 2 puncte pentru victorie. iar când aceasta este în dreapta se continuă trecând tot în partea stângă următoarea cifră mai mare: Etapa I Etapa II Etapa III Etapa IV Etapa V Etapa VI Etapa VII 1. nu va juca în etapa respectivă. dar cel mai apropiat de A. Dacă numărul echipelor este impar. iar echipa programată să joace cu acest număr. 0 puncte pentru neprezentare).7. n este puterea la care ridicând cifra 2 se obţine un număr mai mic. unde A reprezintă numărul echipelor. 6. Sistemul eliminatoriu se foloseşte atunci când numărul echipelor participante este mare. în ordinea tragerii la sorţi a numărului de ordine. profesorul de educaţie 64 .

nu prea multe la număr. concepţia de joc a viitorului adversar . Încălzirii i se va acorda atenţie deosebită. profesorul mai poate da indicaţii legate de alimentaţie. Se va anunţa locul şi ora de disputare a jocului.fizică trebuie să desfăşoare şi alte activităţi specifice pregătirii şi participării la competiţii. În timpul meciului profesorul conduce echipa în conformitate cu regulamentul în vigoare. actele de identitate. 65 . Aceste activităţi sunt legate de momente diferite ale desfăşurării competiţiilor: înainte de meci. Înainte de începerea meciului. profesorul rezolvă problemele organizatorice (prezentarea actelor de legitimare pentru completarea foilor de arbitraj). împreună cu aceştia va analiza la un nivel accesibil. este recomandat ca profesorul să ofere posibilitatea tuturor componenţilor echipei să ia parte activă la joc. De asemenea această întâlnire poate fi un bun prilej de întărire a pregătirii psihologice. iar soluţiile de rezolvare a problemelor care apar să fie găsite împreună. încurajator. profesorul poate de asemenea să ceară schimbarea jucătorilor în anumite situaţii cerute de evoluţia jocului. formaţia de bază şi sarcinile de joc pentru fiecare jucător. care trebuie să fie constructive şi încurajatoare pentru jucători. indicaţiile vor fi clare. pentru că efectuarea ei în condiţii improvizate sau într-un timp insuficient poate compromite din start şansele echipei. iar la prima întâlnire de după meci va analiza obiectiv modul în care echipa şi jucătorii şi-au îndeplinit sarcinile de joc. Este bine ca la această analiză să fie angrenaţi toţi jucătorii care să-şi poată expune şi ei părerile. După terminarea meciului. El are posibilitatea de a transmite indicaţii verbale în timpul partidei. precise. organizează şi supraveghează pregătirile echipei. În funcţie de aceste aspecte va stabili tactica echipei. echipamentul de joc şi eventual alte aspecte organizatorice: locul de adunare. odihnă şi alte aspecte ale refacerii. Tot în limita regulamentului. Pentru ca aceste întreruperi să fie benefice. Poate cere întreruperea jocului prin „timpii de odihnă” la care are dreptul fiecare echipă în anumite momente când acest lucru i se pare necesar: pentru a odihni jucătorii. pentru a stimula dorinţa de joc a elevilor. înainte cu o zi sau două. profesorul va organiza o discuţie cu componenţii echipei în care. La nivelul echipelor şcolare. profesorul va aprecia comportarea echipei. sistemul de atac şi de apărare. de dezvoltare a spiritului de echipă şi a dorinţei de victorie. Pentru fiecare joc. iar tonul folosit va fi unul calm. pentru a da indicaţii tactice concrete sau pentru a întrerupe jocul adversarilor. etc. punctele forte şi cele vulnerabile ale acestuia. În şedinţa de pregătire a jocului. în acelaşi spirit constructiv indiferent de rezultat. în timpul meciului şi după încheierea meciului.

lăţime. Ele trebuie să aibă o culoare deschisă şi diferită de cea a solului şi a altor marcaje: • liniile de delimitare: terenul de joc este delimitat de linii laterale şi două linii de fund. ambele trasate în interiorul terenului de joc.I.trebuie să fie plană.B din anul 1998. O altă noutate a regulamentului a fost apariţia unui jucător cu sarcini speciale denumit “libero”. O diferenţa minimă de două puncte între echipa învingătoare şi cea învinsă este obligatorie. NOŢIUNI DE REGULAMENT Pentru a aduce jocul de volei în nişte limite de timp mai uşor anticipabile. Meciurile se dispută pe sistemul trei seturi câştigate din cinci.I.V. Între două schimbări ale “libero-ului” trebuie să se dispute cel puţin un punct. măsurând 9x9 m. s-a adoptat noul sistem de punctare. numai că toate seturile se joacă în sistemul “tie-break”. Acesta a devenit obligatoriu din anul 1999 pentru toate competiţiile organizate de F.V. şi pentru toate competiţiile din anul 2000.CURS NR.este în spatele liniei de fund pe toată lăţimea acesteia. Schimbările unui jucător din linia a doua cu jucătorul “libero” nu afectează numărul obişnuit de schimbări. SUPRAFAŢA DE JOC. ZONELE ŞI SPAŢIILE DE JOC • zona de atac este delimitată în fiecare teren de axa liniei de centru şi de linia de atac trasată în interiorul zonei la o distanţă de 3 m. Pentru realizarea acestei diferenţe în cazurile de egalitate se poate juca fără limită. orizontală şi uniformă.lăţimea tuturor liniilor este de 5 cm. să atace sau să sară la blocaj. iar în setul al cincilea. LINIILE TERENULUI . exact ca în vechiul sistem de “tie-break” care se aplica pentru setul decisiv. Dimensiuni: terenul de joc are forma unui dreptunghi cu laturile de 18x9 m. desfăşurat la Tokyo. de culoare deschisă. • zona de serviciu . În contextul acestor noi prevederi ale regulamentului jocului de volei. Un spaţiu de cel puţin 7 m de la sol trebuie să fie liber de orice obstacol. În primele patru seturi câştigătoare va fi echipa care va ajunge prima la 25 de puncte. Acesta poate intra numai în linia a doua şi nu are voie să servescă. 66 . la 15 puncte. de această axă. fiecare acţiune de joc se finalizează prin câştigarea sau pierderea punctului. la Congresul F. • linia de centru: axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri egale. 14 7. fiecare. SPAŢIUL DE JOC cuprinde terenul de joc şi zona liberă. în adâncime se prelungeşte până la capătul zonei libere.B. înconjurat simetric de o zonă liberă dreptunghiulară de minimum 3 m.

un maseur şi un medic. . de 2. Competiţiile mondiale FIVB. • antenele: sunt două tije flexibile având 1. El este identificat printr-o tresă de 8x2 cm de culoarea diferită de cea a tricoului plasată sub numărul din faţă. 67 • .24 pentru femei.50 m. FILEUL ŞI STÂLPII • fileul măsoară 1 m. presiunea interioară 392-444 mbari .. • stâlpii de susţinere a fileului trebuie să fie rotunzi şi netezi. diametru confecţionate din fibre de sticlă. pân2 la 1 m. 0.80 m lungime şi 10 cm. Prin interiorul acestei benzi trece un cablu flexibil care prinde fileul de stâlpi şi-l menţine întins la partea superioară. Ea trebuie să fie sferică. lungime. un antrenor principal.50 m. lăţime şi 9. înălţime. Aprobarea unui material de piele sintetică este fixată prin regulamentul FIVB.45 kg/cm pătrat). cu care se prinde şi se menţine întinsă. fiind întins vertical deasupra liniei de centru. • benzile laterale: două benzi albe. • căpitanul echipei trebuie să fie înregistrat pe foaia de arbitraj. Toate mingile folosite vor fi de acelaşi tip şi culoare.40-0. campionatele continentale şi naţionale sau de ligă trebuie să fie jucate cu mingi aprobate de către FIVB. fixaţi de sol la o distanţă de 0. La partea superioară are o bandă de pânză albă răsfrântă pe fiecare parte a fileului de 5 cm. greutatea: 260-280 gr. de piele sintetică sau material similar. Culoarea: uniformă. fixate la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale. unul secund. lăţime. este de culoare neagră. şi este vopsită în benzi de culori contrastante. late de 5 cm. Este interzisă fixarea stâlpilor cu ajutorul unor cabluri. de fiecare linie laterală. Partea superioară a fiecărei antene depăşeşte fileul cu 80 cm. măsurat la centrul terenului.55 m. Când căpitanul nu este în teren.zona pentru înlocuiri.Mingea va fi de piele. deschisă. La extremitatea inferioară se găseşte o sforă mobilă care trece pe toată lungimea. MINGEA ..lungi de 1 m. ECHIPELE • echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători. alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm. La meci nu pot participa decât jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj. circumferinţa: 65-67 cm.este delimitată de prelungirea imaginară acelor două linii de atac până la masa scorerului.. • înălţimea fileului este de 2. sunt prinse vertical de fileu deasupra fiecărei linii laterale a terenului. antrenorul principal (sau căpitanul) va desemna un alt jucător care va prelua funcţia de căpitan. Culoarea acesteia va fi o culoare deschisă şi uniformă sau o combinaţie de culori omologată de către FIVB.43 m pentru bărbăţi şi 2. având în interior o cameră de cauciuc.

cu o diferenţă minimă de 2 puncte şi 15 puncte în setul decisiv. numerele vor fi plasate central pe piept şi pe spate şi vor fi de culoare contrastantă cu tricoul. dar nu are dreptul să intervină în joc. dar numai când mingea este în afară de joc. ECHIPĂINCOMPLETĂ  echipă pierde prin "forfait" (0-3. fără toc. el poate să-i preia responsabilităţile cu autorizarea arbitrului principal. ANTRENORUL SECUND: • poate sta pe banca de rezerve. CĂPITANUL: • semnează foaia de arbitraj. pierde setul sau meciul. pe piept şi 15 cm. coechipieri şi spectatori. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE JUCĂTORILOR • participanţii trebuie să cunoască regulile jocului şi să le respecte. • pentru câştigarea unei faze de joc: de fiecare dată când echipa comite o greşeală echipa adversă câştigă faza de joc şi obţine un punct FORFAIT. PUNCT.echipamentul jucătorilor se compune din tricou. • trebuie să se comporte respectuos şi politicos în spirit " fairplay" faţă de arbitri. chilot şi pantofi de sport uşori. să accepte deciziile arbitrilor fără a le comenta. apoi o semnează • înaintea fiecărui set predă scorerului fişa (fluturaşul) cu aşezarea echipei în teren • în timpul jocului poate da instrucţiuni jucătorilor. Dimensiunile: înălţime minimă 10 cm. SET ŞI ÎNVINGĂTOAREA MECIULUI • învingătoarea unui meci este echipa care câştigă trei seturi din cinci • pentru a câştiga un set o echipă trebuie să marcheze prima 25 puncte. cu talpă de cauciuc. de aceiaşi culoare pentru toată echipa. • în cazul când antrenorul principal trebuie să părăsească echipa. • comunicările între toţi membri unei echipe în timpul jocului sunt permise. flexibili. Ele trebuie să fie uniforme. păstrându-şi punctele sau seturile câştigate până atunci. FORMAŢIILE ECHIPELOR 68 • . adversari. ANTRENORUL PRINCIPAL: • înaintea jocului înscrie sau verifică numele şi numerele jucătorilor săi înscrişi pe foaia de arbitraj. pe spate. Tricourile trebuie să fie numerotate de la 1 la 18. reprezintă echipa la tragerea le sorţi • în timpul jocului este singurul autorizat să vorbească cu arbitri. 0-15 pentru fiecare set) dacă: o nu se prezintă la teren la ora stabilită o refuză să joace  o echipă declarată incompletă pentru un set sau pentru un meci.

Schimbările jucătorului libero nu intră în aceste reguli JUCAREA MINGII . execuţia incorectă.în momentul lovirii mingii de către jucătorul care serveşte.acţiunea de punere a mingii în joc efectuată din afara terenului. o Ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5. ÎNLOCUIREA JUCĂTORILOR . iar în celelalte alternativ. LOVITURA DE ATAC. POZIŢIILE JUCĂTORILOR ŞI ROTAŢIA .greşeli: • lovirea mingii în spaţiul de atac al echipei adverse • trimiterea mingii în afara terenului 69 • . GREŞELI DE SERVICIU: nerespectarea ordinii la serviciu. mingea este lovită cu o mână.formaţia iniţială este cea pe care o prezintă antrenorul pe fişa sau fluturaşul de poziţie la începutul fiecărui set.prin înlocuire se înţelege acţiunea prin care un jucător părăseşte terenul şi un altul ocupă poziţia acestuia cu autorizarea arbitrilor. Un jucător nu poate atinge mingea de două ori consecutiv (cu excepţia blocajului).un jucător atinge mingea de două ori succesiv sau mingea atinge mai multe părţi ale corpului său. cade în afara terenului.3 şi 2.fiecare echipă are dreptul la maximum trei lovituri (plus blocajul) pentru a retrimite mingea peste fileu. ORDINEA LA ROTAŢIE este deteminată prin formaţia iniţială care trebuie menţinută pe toată durata setului. ocupând poziţiile 4.un jucător nu loveşte clar mingea • dublă lovitură. jucătorii săi trebuie să efectueze o rotaţie. fiecare echipă trebuie să fie cu toţi jucătorii în terenul propriu (cu excepţia jucătorului care a servit). atinge fileul. deplasându-se cu o poziţie în sensul acelor de ceasornic. Imediat ce mingea a fost servită jucătorii se pot deplasa şi pot ocupa orice poziţie pe propriul teren şi în zona liberă. Odată ce echipa de la preluare a câştigat dreptul de a servi. plasaţi în două linii de câte trei jucători: o Cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia I. GREŞELI ÎN JUCAREA MINGII • patru lovituri : o echipă atinge mingea de patru ori înainte de a o retrimite peste fileu • lovitură ajutată când un jucător se sprijină pe un obiect sau un coleg • minge ţinută. Într-un set sunt permise maximum şase înlocuiri simple sau trei duble.6 şi 1. Primul serviciu în seturile 1 şi 5 este efectuat de echipă desemnată prin tragere la sorţi. GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU • atingerea fileului • pătrunderea în spaţiul de joc advers împiedicând jocul adversarului SERVICIUL . serviciul atinge un jucător al echipei care serveşte.

PAUZELE ÎNTRE SETURI. intimidare avertizare • conduită gravă : acte contrare bunelor maniere a moralităţii sau expresii dispreţuitoare. SANCŢIUNI.respectiv ieşirea jucătorilor.CONDUITA INCORECTĂ • conduită nesportivă: dispută verbală. În acest set când o echipă acumulează 8 puncte.• lovitura de atac asupra serviciului advers BLOCAJUL .după fiecare set echipele schimbă terenurile de joc şi băncile de reezerve. poziţiile jucătorilor fiind păstrate. se schimbă terenurile.eliminare • agresiune: atac fizic sau tentativă de agresiune descalificare BRIGADA DE ARBITRI este compusă din următorii oficiali: • PRIMUL arbitru (arbitrul principal –AP) • AL DOILEA arbitru (arbitrul secund –AS) • Scorerul • Patru sau doi asistenţi de linie Numai PRIMUL şi AL DOILEA arbitru pot fluiera în timpul jocului: • AP dă semnalul pentru serviciul care începe faza de joc • AP şi AS semnalează sfârşitul fazei de joc 70 .pierderea fazei de joc • conduită injurioasă : cuvinte sau gesturi defăimătoare sau insultătoare .toate pauzele dintre seturi durează 3 minute.greşeli • atingerea mingii în spaţiul de joc advers înaintea sau în timpul loviturii de atac • blocajul efectiv al unui jucător din linia a doua • blocajul prin exteriorul antenelor • blocarea serviciului advers • atingerea fileului • mingea respinsă de blocaj cade în afara terenului ÎNTRERUPERI DE JOC: timpii de odihnă şi înlocuirile de jucători • fiecare echipă are dreptul la maximum doi timpi de odihnă şi şase înlocuiri simple într-un set • întreruperile pot fi cerute numai de către antrenorul principal sau căpitanul de echipă • durata uni timp de odihnă este de 30 de secunde • întreruperea pentru înlocuire este limitată la înregistrarea ei în foaia de arbitraj şi intrarea . interval în care se schimbă terenul şi se înregistrează jucătorii în foaia de arbitraj. Pentru setul decisiv se efectuează o nouă tragere la sorţi. SCHIMBAREA TERENULUI.

echipamentul • efectuează tragerea le sorţi în prezenţa căpitanilor • controlează încălzirea echipelor • sancţionează conduita incorectă şi întârzierile • decide asupra: o greşelilor jucătorului care serveşte şi cele de poziţie ale echipei o greşelilor de jucare a mingii o greşelile comise deasupra fileului şi la partea superioară a acestuia ARBITRUL SECUND.Imediat după ce au fluierat ei trebuie să indice prin gesturile oficiale natura greşelii. PRIMUL ARBITRUL . El conduce meciul. deasupra fileului. RESPONSABILITĂŢI: • verifică condiţiile suprafeţei de joc. cotrolează durata acestora • autorizează înlocuirile • verifică aşezarea în teren a jucătorilor • fluieră şi semnalizează:  greşeli de poziţie ale jucătorilor echipei de la preluare  pătruderea înterenul şi spaţiul advers pe sub fileu  contactul jucătorilor cu antena şi fileul de pe partea sa  lovitura deatac sau blocajul neregulamentar al jucătorilor din linia a doua  contactul mingii cu un obiect exterior sau cu solul SCORERUL îşi îndeplineşte fincţiile aşezat la o masă aşezată în partea opusă şi în faţa arbitrului principal RESPONSABILITĂŢI: • completează foaia de arbitraj • înscrie datele jocului şi echipele • înregistrează formaţiile iniţiale • înregistrează punctele marcate • controlează ordinea rotaţiei • 71 . în afara terenului de joc.îşi îndeplineşte funcţiile aşezat sau în picioare pe un scaun situat la una dintre extremităţile fileului. are autoritate asupra tuturor oficialilor. mingile.îşi îndeplineşte funcţiile în picioare. fileul. privirea sa trebuie să fie la cca. jucătorul care a greşit. echipa care va servi. aproape de stâlp. are putere de decizie asupra tuturor problemelor pe care le implică jocul. în faţa arbitrului principal: • este asistentul arbitrului principal dar are şi propriul domeniu de competenţă • controlează activitatea scorerului • supraveghează conduita membrilor echipei de pe banca de rezerve • autorizează întreruperile. 50 de cm.

în fiecare colţ al terenului. Îşi îndeplinesc atribuţiile folosind un fanion de 30x30 cm. semnalizează mingea căzută în teren sau în afara lui. Terenul de volei 72 .• anunţă sfârşiturile de set • înregistrează sancţiunile • înscrie scorul final ASISTENŢII DE LINIE sunt plasaţi în picioare în zona liberă la 1-3 m.

I. Bucureşti • Colibaba-Evuleţ. ANEFS Bucureşti • * * * * Regulamentul jocului de volei – F. (2001) . M.CNFPA.Optimizarea instruirii în Volei. Editura Aldin. A. Leeds.. – Volei-teorie şi metodică. Braicu F.Science of Coaching Volleyball..Selecţia şi orientarea medicosportivă. (1997) – Volei curs de specializare. Illinois.V. V. Editura Sport-Turism.. Editura Fundaţiei Universitare. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca. – Insights and Strategies for Winning Volleyball.Teoria activităţilor motrice Editura didactică şi pedagogică. şi colab. Bucureşti • Drăgan.(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor. Sport-Turism. Bucureşti • Ghenade V. Rusu Flavia. Editura Plumb. I. Bacău • Hebert M. Teorie şi metodică. Ed. (1999) . 2000 • Bompa.I. Galaţi • Şerban.. Human Kinetics Publishers • Păcuraru. Champaign.B 73 . (1995) .(coord). (2002) – Volei – tehnică şi tactică.. A. Bucureşti • Croitoru Doina (2000) . (1989) . Bota Aura (1999) . Leisure Press.BIBLIOGRAFIE • Bengeanu C-tin.. T. • McGown C. D. Bucureşti • Ghenade.Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv . (1998) – Jocuri sportive.Volei – Editura ANEFS Bucureşti • Dragnea. Bota.

74 .