P. 1
8636904 Viata Si Lucrarea Parintelui Arsenie Boca

8636904 Viata Si Lucrarea Parintelui Arsenie Boca

|Views: 10|Likes:
Published by shakyamuni007

More info:

Published by: shakyamuni007 on Oct 14, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/03/2011

pdf

text

original

Sections

  • Şcoala primară şi liceul
  • Gorunul lui Zian
  • Institutul Teologic
  • Ucenicia la Muntele Athos
  • Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti
  • Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
  • Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu
  • Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”
  • Mănăstirea Sâmbăta, o altă „Filocalie”
  • Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi
  • Chilia din munte
  • Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta
  • Chemat la treapta arhieriei
  • Stareţ şi duhovnic la Prislop
  • Pribegia în Bucureşti
  • Pictarea bisericii din Drăgănescu
  • Aşezământul de la Sinaia
  • Scrierile Părintelui Arsenie
  • Îndrumător al monahilor
  • Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism
  • Plecarea la cele veşnice
  • ADEVĂRUL
  • ASCEZA
  • ASCULTAREA
  • ATEISMUL
  • AVORTURILE
  • BĂTRÂNEŢEA
  • BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA
  • BISERICA
  • BLESTEMELE
  • BOGĂŢIA
  • BOLNAVII
  • BOTEZUL
  • CALEA MÂNTUIRII
  • CANCERUL
  • CĂLUGĂRIA
  • CĂLUGĂRII
  • CĂRTURARII
  • CĂSĂTORIA
  • CÂRMUITORII DE NEAMURI
  • CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU
  • CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ
  • CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI
  • COPIII
  • COPIII ÎNDRĂCIŢI, NEASCULTĂTORI, NECREDINCIOŞI ŞI
  • DESFRÂNAŢI
  • COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI
  • CREDINŢA
  • CREŞTINISMUL
  • CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII
  • CUNOŞTINŢELE
  • CUVINTE INTERZISE
  • DESFRÂNAREA
  • DEZNĂDEJDEA
  • DISCIPLINA
  • DREAPTA SOCOTEALĂ
  • DREPTATEA LUI DUMNEZEU
  • DUHOVNICUL
  • DUMNEZEU
  • ENDOCRINOLOGIE, NEUROLOGIE
  • ŞI PSIHOLOGIE
  • EREDITATEA
  • EREDITATEA ŞI MEDIUL
  • EXTREMELE
  • FAPTELE BUNE
  • FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI
  • FUMATUL
  • GADARENII ŞI SUFLETUL
  • GÂNDURILE
  • IERTAREA
  • IISUS – CINE ESTE IISUS?
  • IMAGINAŢIA
  • INSTINCTELE
  • ISPĂŞIREA
  • ISPITELE
  • IUBIREA
  • IUBIREA DE SINE
  • IUDA – IUDELE
  • ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
  • ÎNDUMNEZEIREA
  • ÎNFRÂNAREA
  • ÎNJURĂTURILE
  • ÎNTRISTAREA
  • ÎNVIEREA
  • JERTFA
  • JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU
  • LEPĂDAREA DE LUME
  • LEPĂDAREA DE SINE
  • LIBERTATEA OMULUI
  • LUMEA – LUMESCUL
  • MAICA DOMNULUI
  • MARTIRII
  • MÂNDRIA
  • MÂNTUIREA
  • MINCIUNA
  • MINTEA
  • MOARTEA
  • MUNCA
  • NEAMURILE
  • NEASCULTAREA
  • NECAZURILE
  • NEPUTINŢELE
  • NEVOINŢA
  • OMUL
  • PACEA
  • PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI
  • PATIMILE
  • PĂCATELE
  • PERSONALITATEA
  • PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV
  • PLĂCERILE
  • PLÂNSUL
  • POCĂINŢA
  • POPORUL IUDEU
  • PORUNCILE LUI DUMNEZEU
  • POSEDAŢII
  • POSTUL
  • POVĂŢUITORII
  • PREJUDECĂŢILE
  • PREOŢII
  • PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI
  • PROVIDENŢA
  • PSALTIREA
  • RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI
  • RAŢIUNEA
  • RĂBDAREA
  • RĂUTATEA
  • RĂZBOAIELE
  • RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR
  • RECUNOŞTINŢA
  • RELIGIA
  • RENUNŢAREA
  • RESPONSABILITĂŢILE
  • RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII
  • SAU A INIMII
  • SCRIPTURA
  • SECTARII
  • SFÂNTA CRUCE
  • SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE
  • SFÂNTA LITURGHIE
  • SFÂNTUL NICOLAE
  • SFÂRŞITUL LUMII
  • SFINTELE TAINE
  • SFINŢENIA
  • SFINŢII – DREPŢII
  • SIFILISUL
  • SMERENIA
  • SMERENIA ŞI CURAJUL
  • SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI
  • SPIRITISMUL
  • SPOVEDANIA
  • STĂPÂNIREA
  • STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA
  • STUDIUL
  • SUFERINŢA
  • SUFLETUL
  • ŞTIINŢA
  • TALANŢII
  • TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI
  • TRINITATEA
  • TRUFIA
  • TRUPUL
  • URA
  • URMAREA LUI HRISTOS
  • VEDENIILE
  • VICLENIA
  • VIRTUŢILE
  • VOTURILE MONAHALE
  • VRAJBA CONFESIONALĂ
  • VRAJBA ÎN CASĂ
  • VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST
  • P.S. Daniil Partoşanul
  • Arhimandritul Teofil Părăian2
  • În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1

RECOMANDARE

Sunt tot mai puţini cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. Tot mai puţini sunt cei ce-şi amintesc de Părintele Arsenie şi pot să dea mărturie despre el. Din toţi aceia câţi mai sunt, nu toţi au competenţa necesară, iar unii dintre ei au un cerc prea restrâns de acţiune şi de răspândire a cuvântului. Mai sunt şi din aceia care, deşi sunt bine informaţi, au ezitări când e vorba să dea mărturie despre cel ce a fost, este şi va fi Părintele Arsenie, în cer şi pe pământ. În acelaşi timp, sunt însă mulţi, în vremea noastră, cei ce doresc să afle şi să ştie câte ceva despre Părintele Arsenie cel de odinioară, dar cu acţiune şi în vremea noastră, mai ales prin lucrarea sa, intitulată Cărarea Împărăţiei. Eu însumi am fost întrebat adeseori în mânăstirea noastră, în alte mânăstiri şi în multe oraşe: „Ce ne puteţi spune despre Părintele Arsenie?” La fel, mi s-a cerut de multe ori: „Spuneţi-ne ceva despre Părintele Arsenie.” De fiecare dată am răspuns cu plăcere la aceste solicitări şi am pus în atenţia ascultătorilor tot ce am socotit mai important din cele ce le ştiu despre acest om mare, ca şi care nu ştiu să mai fi fost unul asemenea dintre cei cunoscuţi de mine, ca lucrători în Biserică. Aceasta a fost până acum. De acum înainte şi deocamdată, cel mai bun răspuns, răspunsul cel mai autorizat la întrebarea „Cine a fost, ce a făcut şi ce a gândit Părintele Arsenie?” ni-l dă cartea de faţă, pe care o recunoaştem ca cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie, o carte serioasă şi vrednică de a fi luată în seamă, pe care o recomandăm cu toată inima, în vederea folosului duhovnicesc. Autorul cărţii de faţă a făcut această lucrare ca proiect de teză de licenţă în teologie. El a lucrat cu seriozitatea cuvenită, a adunat material, l-a selectat şi l-a organizat cu rigorile cerute pentru o lucrare ştiinţifică. Lucrarea a fost apreciată ca foarte bună, iar autorul ei, pe nume Ioan Gînscă (Ionuţ, cum îi zicem noi, prietenii) a fost declarat licenţiat în teologie. Ea este a doua lucrare de licenţă a autorului, pentru că ei îi premerge licenţa realizată la Facultatea de Arte Vizuale, cu care a obţinut titlul de licenţiat la prima facultate. Când Ionuţ mi-a oferit un exemplar din lucrarea sa despre Părintele Arsenie, am aranjat lucrurile în aşa fel ca această lucrare să-mi fie imprimată pe casete ca s-o pot studia, iar studiind lucrarea, mi-am dat seama de valoarea ei şi lam îndemnat s-o tipărească, spre a ajunge la cititori. La fel au gândit şi alţi prieteni ai noştri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că s-a ajuns la această carte, care porneşte la propovăduire ducând la cititori nu numai informaţii despre Părintele Arsenie, ci şi multe din gândurile lui, cuprinse în partea de mijloc a cărţii, intitulată „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Sinteza gândirii Părintelui Arsenie este prezentată pe idei puse în ordine alfabetică, aşa încât cititorul se poate orienta şi îşi poate alege ceea ce-l interesează în primul rând. Ca unul care am contribuit şi eu la această lucrare cu informaţiile pe care le-am dat, dar şi ca unul care am insistat pentru tipărirea ei, bineînţeles, o recomand din toate puterile mele. O recomand pentru toate categoriile de vârstă, dar în mod special pentru tinerii intelectuali şi, mai cu seamă, pentru studenţi. Tinerii, care au viaţa în faţă şi se pregătesc pentru viitor, e bine să pornească în viaţă cu nişte lucruri ştiute, cu nişte lucruri învăţate de la Părintele Arsenie, care le vorbeşte din carte. Socotesc că nu-i cazul să insist asupra faptului că recomand această carte, deoarece cartea se recomandă ea însăşi pe sine. Ceea ce trebuie să fac eu, este doar să spun cu apăs că această carte nu este o carte de lectură, ci este o carte de studiu. O singură lectură, o lectură superficială, este pur şi simplu fără rost. Cartea fiind foarte densă, mai ales în partea în care se prezintă gândirea Părintelui Arsenie, ea nu poate fi asimilată şi impropriată decât insistând şi revenind. Deci, când recomand cartea, recomand şi această stăruinţă asupra cuprinsului ei. Ionuţ Gînscă ne face un mare dar, prin cartea pe care ne-o oferă spre luare aminte, pentru binele nostru şi al celor din jurul nostru şi pentru înmulţirea binelui din această lume. Îi mulţumim şi îi suntem recunoscători că ne-a oferit această carte, care nu-i o carte ca cele multe, ci este o carte de referinţă, al cărui folos îl vor cunoaşte toţi cei ce vor lua aminte la cele scrise în carte şi le vor împlini după a lor putere. Nouă nu ne rămâne decât să mutăm gândurile din carte în mintea noastră şi să le dăm viaţă, prin împlinirea lor cu fapta. Dacă vom face aşa, va fi ca şi când Părintele Arsenie va fi între noi, cu povăţuirile sale de odinioară. Luând aminte la gândurile Părintelui Arsenie, va fi ca şi cum l-am fi întâlnit fiecare dintre noi, la Mânăstirea de la Sâmbăta, la Mânăstirea Prislop, la Bucureşti şi Drăgănescu, ori la Sinaia. Pentru noi, cei de azi, cartea de faţă ţine loc de orice loc pe unde a putut fi întâlnit Părintele Arsenie. Ea este Părintele Arsenie adus lângă noi, cu cuvântul său, care e acelaşi pentru noi, cum a fost pentru cei care l-au auzit rostit prin viu grai. Pentru toate acestea,

„Să mulţumim Domnului”, „Sus să avem inimile!” Arhimandrit Teofil Părăian Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus

ARGUMENT

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Acest îndemn, pe care îl pun ca început al lucrării de faţă, mi-a fost pus în vedere în chip deosebit în urmă cu cîţiva ani de un pustnic, pe când mă aflam într-un pelerinaj la Muntele Athos. Eram împreună cu trei prieteni (dintre care unul – Ioan, Dumnezeu să-l odihnească – s-a mutat la Domnul) şi eram tare bucuroşi de întâlnirea noastră cu dânsul. Eram dornici de cuvânt de învăţătură, aşa că Părintele a fost bun şi ne-a vorbit. Nu ne-a spus prea multe, deşi nouă poate că nu ne-ar fi ajuns nici o noapte întreagă să-l ascultăm. Au trecut anii, însă reţin şi acum din acea întîlnire mai ales îndemnul din Evrei 13, îndemn cu care am început. De atunci încoace, am încercat, după puterile mele, să împlinesc acest cuvânt, să-l fac lucrător. Şi, împreună cu câţiva prieteni, ne-am propus, pe lîngă rânduiala şi profesia pe care o are fiecare în parte, următorul obiectiv: recuperarea şi promovarea gândirii şi a scrierilor marilor părinţi duhovniceşti ortodocşi, în special români. Este un demers care îşi arată actualitatea şi necesitatea mai ales azi, când lumea creştină a cam început să orbecăiască ea însăşi „în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul” (Arsenie Boca). Deci motivele pentru care avem nevoie şi trebuie să ne îngrijim de aceşti Părinţi, pe drept cuvânt, „ca de ochii din cap”, sunt evidente, întrucât ei sunt luminătorii trupului eclesial, ei sunt „luminătorii lumii” – „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22-23). Aşa am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne îngrijim de editarea câtorva cărţi de spiritualitate ortodoxă şi de organizarea unor expoziţii de fotografii, documente şi scrisori, acestea din urmă, închinate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla. Prin urmare, şi studiul de faţă, închinat şi el unui Părinte, se înscrie în acelaşi demers, de redescoperire şi promovare a gândirii părinţilor duhovniceşti, pentru că, fără nici o îndoială, Părintele Ieromonah Arsenie Boca este unul din mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră, după cum se zice în Epistola către Evrei. Aşadar, să aducem lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (cf. Evrei 13, 15). Ca absolvent al unei Academii de Arte Vizuale, pot afirma că mi-ar fi mult mai uşor să zugrăvesc, nu prin cuvinte, ci cu ajutorul penelului, sau să modelez în lut chipul Părintelui Arsenie Boca. Dar, şi în această situaţie, mă simt oarecum ca şi Anania, zugravul Regelui Avgar al Edessei, care, cu toate că era un „zugrav iscusit”, nu a reuşit să „isvodească” chipul Mântuitorului.1 Desigur, nu se pune problema că aş fi şi eu un zugrav iscusit, dar mi-a venit în minte această comparaţie pentru că mă simt şi eu neputincios din pricină că, studiind personalitatea şi scrierile Părintelui Arsenie, la câte am reuşit eu să ajung, îmi dau seama că dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca e greu de cuprins în cuvinte (de „zugrăvit”) şi, pe lângă aceasta, mai mărturisesc, ca mulţi alţii, că „cunosc mult prea puţin din tot ce Părintele Arsenie a reprezentat pentru neamul nostru”.2 La toate acestea se mai adaugă, să-i zic aşa, încă o dificultate, şi anume faptul că vorbesc despre un călugăr, şiatunci s-ar putea pune întrebarea: cum pot eu înţelege un călugăr din afara acestei condiţii, care, atâta timp cât nu ai trăito, rămâne o taină, cum pot eu să vorbesc (fără să exagerez) şi să înţeleg gândirea unui călugăr pe care mulţi îl socotesc un sfânt, sau unii chiar un geniu? Deci, se poate totuşi vorbi, se poate scrie, fără a te afla în treabă şi fără a aluneca în disertaţii pietiste sau în aprecieri „suficiente şi deştepte”? Când ai un îndrumător, se poate. Iată de ce, în această situaţie aflându-mă, m-am bucurat de sprijinul şi călăuzirea unui bun prieten, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, care de la bun început m-a ajutat, m-a sfătuit şi mi-a oferit cele mai multe din materialele pe care le-am folosit în această lucrare. Pe de altă parte, având în vedere prietenia mea cu Părintele Teofil (care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie şi ale cărui ziceri, Părintele Teofil, se ştie foarte bine, le popularizează cu timp şi fără timp) şi având în vedere şi faptul că am

mai multor prieteni şi cunoscuţi ai mei. ca oarecând Părintele Arsenie. m-am simţit oarecum dator să studiez şi. în cele din urmă. o Academie de Arte Frumoase. cartea de faţă a ajuns în mâinile. Le mulţumesc tuturor.făcut şi eu. în special Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi dau slavă lui Dumnezeu. să „isvodeasc” chipul Părintelui Arsenie Boca. Ioan Gînscă . Căruia mă rog să mă ajute să nu greşesc. Gândită şi redactată iniţial ca lucrare de licenţă. şi cred că şi în inimile. căci aşa se explică faptul că ei au insistat şi m-au sprijinit ca s-o şi tipăresc.

când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor. însă trebuie şi el să şi-o câştige» (Cărarea Împăraţiei. alte documente care să ateste trecerea prin liceul brădean a lui Zian Boca s-au pierdut. chimie.1 Şcoala primară şi liceul Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad. ctitorie a Mitropolitului Andrei Şaguna. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy. de-o voinţă extraordinară. Beiuş. fizică. intrat în tradiţia poporului român. De la această vârstă. lângă Brad. Se prefigurează de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat să aducă teologia în arena largă a vieţii intelectuale care să îmbrăţişeze o misiune spirituală totalitară. Dumnezeu i-a dat o valoare mare. de aici se pulverizează în cosmos şi din nou se revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare.5 Gorunul lui Zian În afara matricolelor şcolare.VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910. al cincilea liceu românesc din Transilvania. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. cu profesori mireni şi teologi. de 10 mai.4 În două momente deosebite se ştie că Părintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii după 50 de ani de la absolvire şi cu ocazia celebrării centenarului celui de al cincilea liceu românesc din Transilvania. Braşov şi Năsăud.3 Liceul Naţional Ortodox din Brad. se varsă în mare. profesorul Candin Ciocan. aşa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai târziu în opera sa de valoare universală Cărarea Împărăţiei: «… precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. ridicând braţe de energie spre tainele universului”. Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul. multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. când promoţia de absolvenţi din acest an. în 1969. cântă la flaut. ci există şi altceva. o memorie formidabilă. după cele de la Blaj. prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului. îl înfăţişează pe Zian ca „Excepţional de înzestrat. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. Părinţii săi. i-au pus la botez numele Zian. p.2 Coleg de bancă l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D’or Uragan). Inspiraţia nu ţine de materie. caligrafie. cuprinse într-un caiet (jurnal) ascuns cândva de Romulus Neag (absolvent şi el al liceului mai sus amintit). apoi fiecare coleg stropeşte cu . 210)”. rămâne însă peste timp o mărturie vie pe care Părintele Boldor o evocă cu emoţie: „Era în primăvara anului 1929. „Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate. în frunte cu dirigintele. eu îl presam. la Vaţa de Sus. închinată Părintelui Arsenie. le-a făcut colegilor mărturisirea că la orele de desen şi pictură i s-a descoperit ideea potrivit căreia «omul nu este numai carne. o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun”. Mă pregăteam să iau puietul. „«Statură pozitivistă». refăcând «circuitul elementelor». excelează la matematică. Întocmai cum un fluviu adună în albia sa afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic. este extrem de interiorizat. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. sânge şi oase. liderul recunoscut şi respectat de profesori şi colegi. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. muzică. autorul amplului poem Horia redivivus (poem care îl face pe Nichifor Crainic să exclame: „Onomatopee! În toată literatura universală nu cunosc o metaforă de o asemenea amploare”). şi autorul poeziei Sfântul. pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă. format la universităţile din ţară sau de la Viena. solitar. pe care-l absolvă în 1929. totul îl interesează. are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen. cu un corp didactic de elită. universalitatea manifestărilor omeneşti. el asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii. ca un simbol al biruinţei. M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. judeţul Hunedoara. îşi pune profund amprenta asupra receptivităţii intelectuale şi sensibilităţii sufleteşti a tânărului Zian Boca. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. Iosif şi Cristina. Mărturiile colegului de bancă. ci Boca Zian plantează pomul». de raţiune». de o curiozitate intelectuală remarcabilă. biologie. se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar. după o serbare în piaţa oraşului. Spre sfârşitul clasei a VII-a.

de caracteriologie. Tot astfel abţinerea de la bucate mai grele. prin care s-a încercat din totdeauna mai ales depistarea patimilor omeneşti şi vindecarea lor prin lucrarea de înduhovnicire creştină. retrasă. pe când făceau studiile de Teologie la Sibiu. şeful promoţiei de absolvenţi a liceului. urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. Ne-a impresionat tăria de voinţă cu care răbda frigul. la scurtă vreme de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. cu trei candidaţi la călugărie. Se ştie că în această privinţă fostul Mitropolit Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.6 Institutul Teologic Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad. adevăruri vii şi luminoase ale vieţii harice. Nu trebuie uitate nici coperţile minunate ale primelor patru volume ale Filocaliei şi ale Vieţii în Hristos. Cu gândul acesta a pornit. şi frecventează şi alte cursuri în domeniul culturii şi artei. El s-a dezvoltat frumos. La intervenţia profesorului Nicolae Popovici. cum puţine s-au realizat la noi. total sau parţial. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. Părintele Arsenie a stat acolo trei luni. Cunoştea totuşi foarte bine limba franceză şi citea cu aviditate studii de psihologie. sculptura şi mai ales pictura. fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. din 1939 din martie începând. participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan. iar din 1940 cu Părintele Serafim. Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele Gorunul lui Zian. cu trei absolvenţi de Teologie. în textul de pomenire pe care îl publică în „Telegraful Român”. Pr. . ca un simbol al vigorii. încât între colegi are aureola unui „Sfânt”. al trăiniciei. cât şi la Prislop. în linii şi culori. personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”.stropitoarea la rădăcină. Îmi amintesc şi acum de uşurinţa cu care interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase. mănăstire Voievodală zidită de Constantin Brâncoveanu. al frumuseţii. socoteşte concludente următoarele aspecte ale personalităţii colegului său7: „Poate că faptul că nu s-a prea bucurat în tinereţe de căldura unei vieţi familiale explică firea sa puţin sociabilă. puternice. Aşa că „Mănăstirea a început cu trei oameni mari” (Arhimandritul Teofil Părăian). Cu toate că au şezut pe aceeaşi bancă. se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”. după spusele unora. Dar Mitropolitul Nicolae Bălan îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-a trimis la Sfântul Munte. căutând să se adâncească în descifrarea tainiţelor sufletului. şi solitar”. Părintele Arsenie (Boca Zian). A iubit de mic desenul. Părintele Teodor Bodogae mărturiseşte despre Părintele Arsenie că n-a ajuns să-i poată cunoaşte toate adâncurile sufletului. şi anume cu: Părintele Arsenie. proaspăt reîntors de la studii în străinătate. Părintele Arsenie şi-a adus o contribuţie deosebită. cu Părintele Nicolae Mladin. care nu trebuie uitată. ale Profesorului Rainer Francisc – cf. acela n-are decât să cerceteze pictura bisericească din Drăgănescu (Ilfov) ca să nu mai vorbim de tot atâtea lucrări de coloristică şi de modelaj cunoscute atât la Sâmbăta.”8 „Extrem de rezervat. vreme de patru ani. ca să facă din noi caractere tari.9 Ucenicia la Muntele Athos La puţină vreme după terminarea Institutului de Belle-Arte. Aici urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie. este trimis cu bursă la Institutul de Belle-Arte din Bucureşti. după absolvirea Institutului Teologic (1933). de grafologie. chiar dacă în metodologia ei au mai rămas multe aspecte de îndreptat. Nicolae Streza). Dumnezeu să-l odihnească cu aleşii Săi. Părintele Teodor Bodogae. când s-a îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. „călătoria Sfântului Apostol Pavel din Grecia”. reţinut. Vacanţele le petrecea adeseori la o rudenie a sa. după care l-am legat de tutore. continuă să studieze în particular pictura într-o cămăruţă rezervată în calitate de infirmier al Institutului. ci a sesizat. Cine vrea să se convingă că în urma acestor studii Părintele Arsenie n-a pus în fresca de pe pereţii bisericilor la care a pictat doar scene şi compoziţii creştine remarcabile. unde a făcut studii deosebite cu profesorul Costin Petrescu. Totuşi. la «mişcarea» de reînnoire religioasă de la Mănăstirea Sâmbăta. al înălţimii idealului spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928. introvertită. care venea de la studii din Grecia. În sfârşit. iar Părintele Serafim a rămas acolo 6 luni şi un an şcolar la Atena la Teologie. Toate acestea erau tot atâtea dovezi care ne ajutau să întrevedem în el pe pictorul şi pe duhovnicul de mai târziu. care căuta să redea în compoziţii clare şi în analize psihologice destule adâncuri ale sufletului omenesc. Pentru toată strădania de bine. care o restaurat Mănăstirea de la Sâmbăta. Mitropolitul Nicolae Bălan. când ar fi refăcut. În acest context maestrul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea la Ateneul Român a scenei privitoare la Mihai Viteazul. voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. renunţând regulat la «porţia» de carne din Institut.

acest act va rămânea legat într-o mare măsură de numele P.C.”12 „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student. Boca. Mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Evenimentul este consemnat şi de „Revista Teologică” din 1940. în mod surprinzător. Şi se spune că ar fi ajuns la un duhovnic10 care i-ar fi zis de la început: „Măi. „a adus cerul ortodox pe pământul românesc”. Episcop Nicolae Colan al Clujului. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a numit „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. editată la Sibiu. de la Mănăstirea Brâncoveanu.11 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti Fiecare cititor poate afla din prefeţele primelor 4 volume ale Filocaliei româneşti (nu cele editate de Editura Harisma. Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu.S. ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete. Contribuţia Părintelui Arsenie a fost mare şi aceasta s-a concretizat asfel: Dânsul a adus cu sine de la Sfântul Munte Athos copii de pe manuscrise mai vechi şi a insistat apoi pe lângă Părintele Stăniloae pentru traducerea Filocaliei. Părinte Ieromonah Arsenie. aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul său profesor de la Sibiu. a fost tuns în monahism tânărul diacon Zian V. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus.S. a realizat coperta Filocaliei. pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor. Cu acest prilej – se spune mai departe – s-a săvârşit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca. În afară de aceasta. în Vinerea din Săptămâna Luminată (deci de praznicul Izvorului Tămăduirii n. Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. Sa. (…) Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P. pentru a sublinia mai bine eforturile Părintelui Arsenie la această lucrare extrem de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă: „La unele scrieri am folosit şi copii de pe manuscrise româneşti mai vechi.C. Mitropolit Nicolae şi P. Şi Părintele Arsenie s-a gândit atunci: „Aici e de mine. cf. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere. Părintele Arsenie a scris după dictatul Părintelui Stăniloae. Î. la reîntoarcerea în ţară. şi-a petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu. cler şi popor din tot jurul.C. prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa cea pus-o pe lângă mine de-a face această traducere.C. Întors în ţară. P. la ăsta stau!”.C. departe de forfota . vorbim altundeva. prefeţele primelor ediţii nu apar şi deci nici menţionarea demersurilor Părintelui Arsenie) contribuţia însemnată a Părintelui Arsenie la traducerea Filocaliei.C. care să-l povăţuiască cu autoritate. pe bună dreptate.”15 Tot aici mai aflăm următoarele: „Cu prilejul îndătinatului pelerinaj anual de la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Părintele Veniamin Tohăneanu). de la Athos. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P. a fost trimis de Î. bunul meu student de odinioară. luând numele de Arsenie.S. pe care altfel nu cred că aş fi săvârşit-o. am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. (cf.”13 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939. aşa cum zicea Părintele Arhimandrit Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus. iar apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena. unde. la prima ei redactare.Se spune despre Părintele Arsenie că la Sfântul Munte Athos a căutat să fie sub ascultarea unui părinte aspru. Reproducem aici două fragmente din prefeţele volumelor 1 şi 2 ale Filocaliei. După aproape un an de zile.P. acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere. mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare. Tot P. prin care Părintele Stăniloae. care mi-a rămas mereu aproape. P. Sa (Părintele Serafim Popescu) şi de Părintele Arsenie. primind acum numele de Arsenie. aduse de P. pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii. De aceea.).P. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte. Sa a executat şi coperta.n. a susţinut lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le-a procurat. Părintele Dumitru Stăniloae. în 3 mai 1940. are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Despre nevoinţele şi virtuţile acestui prim cetăţean al restauratei ctitorii voevodale de la Sâmbăta de Sus.C. cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei monumentale lucrări. au slujit Sfânta Liturghie şi au cuvântat închinătorilor. tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”. Arhimandritul Teofil Părăian) Sigur este că.14 fiind deja diacon celib (probabil hirotonit în 29 septembrie 1935. Cuviosul Ierodiacon Arsenie Boca este absolvent al Academiei noastre Teologice «Andreiane». „Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu a întrunit la rugăciunea de obşte şi în acest an.

crescut şi îndrumat în studiul teologiei. cum zice chiar dânsul. le îndreptau către Cel Atotputernic. . Pelerinii.P.19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi” „În anii de ctitorie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.lumii. şi P. cu sufletul plin de bucurie. «Isvorul tămăduirii». mulţimile nu mai contenesc. A urmat sfinţirea apei la fântâna tămăduitoare şi un Sfânt Maslu cu mare sobor de preoţi. absolvent de Teologie. Vasile Şortan întru diacon pentru trebuinţele mănăstirii.) a avut loc la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus obişnuitul pelerinaj. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. părintele diacon Boca. cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. S-a slujit Sfânta Liturghie atât la altarul mănăstirii. veniţi în număr destul de mare. ctitoria voievodului martir». pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune.P. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. E un caracter integru şi un monah de aspră tărie duhovnicească. a simţit încă o dată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. La acea «bulboană spirituală uriaşă».n. alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. Moţ după locul de naştere. se remarcă în chip strălucitor ca «pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos» (Nichifor Crainic). cântând cu zăpada până la piept spre Sâmbăta de Sus.S. Predica înălţătoare şi duioasă a Î. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. Se reînvie acum o tradiţie a marilor pelerinaje la locurile sfinte. Î. deci în 1943.S. poporul român ortodox venit pe timp ploios.P. diplomat al Şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. cât şi în aerul liber. faţă de timpurile grele ce le străbatem şi de vremea ploioasă. ca să-şi întâmpine ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul său de mare român şi de mare creştin. preoţi şi credincioşi”. În adevăr.16 Şi presa vremii ţine să vorbească despre „mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism” a unuia din „luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiane”: „Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare.S.”17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot.18 „În Vinerea Izvorului Tămăduirii din acest an (1942 n. cum exclamă cu admiraţie Nichifor Crainic: «Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj. iar pe tânărul. este pornit pe calea înfăptuirii”. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai «Academiei Andreiane». Mitropolit Nicolae.”20 După numai un an de la hirotonia întru preot a Părintelui Arsenie. Sale a stors lacrimi pelerinilor. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul. Vechiul şi statornicul gând al Î. tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre.S. au avut mari bucurii duhovniceşti. Î. Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. Iată de ce.Sf. Sa a hirotonit cu acest prilej pe Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. nostru Mitropolit Nicolae de a alcătui o trupă de călugări luminaţi. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae mărturisea. despre lucrarea duhovnicească cu totul deosebită a fostului său elev. „faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. «Vinerea» din Săptămâna Învierii Domnului. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. „încrestând”.P. Peste Ţara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii neamului şi ai credinţei drepte”. prin aceste intrări în cinul monahal.

care consideră vorba bună care i se spune ca cel mai mare rău ce i se poate face. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice. atât de scăzut în ultimele timpuri. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. încât nu le-ar mai veni să plece. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte. Am evitat totuşi până acum să scriem. Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi. privind într-o meditaţie serioasă la ceea ce e cu adevărat plin de valoare pentru exitenţa sa. la hohotele de plâns pentru păcatele lor. ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare. crezând pentru ei. ca viaţa intimă a familiei. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Te înduioşează să-i auzi sărmanii alergând în întâmpinarea Părintelui cu strigătul: «Părinte. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. fiind răspunzător pentru ei. preoţi şi credincioşi. Dar ceea ce te covârşeşte lângă aceşti oameni este încordarea cu care aşteaptă să le vină rândul la mărturisirea păcatelor. Mulţi dintre ei.21 Dar precum se opreşte omul măcar câteodată din galopul atenţiei spre atâtea lucruri neesenţiale şi zgomotoase. lipsit de forţă. ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat. este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. care taie azi brazdă adâncă în viaţa sufletească a unor întinse cercuri de credincioşi. ca creşterea grâului. de nuanţă sectară este lovit în cap. iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale. veniţi de la sute de kilometri. În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. nu se dau numai îndemnuri pentru ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei. . n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. O facem deci cu riscul de a supăra pe Părintele Arsenie. trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite. tot aşa era necesar să aducem vorba cândva despre ceea ce se petrece la Mănăstirea Brâncoveanu.S. ci. Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. mai ales pentru că simţeam că mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu e ceva care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti. hrănindu-se numai cu pâine şi apă. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. e prin definiţie ceva pasiv. Într-o foaie ca a noastră. cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru. Cu atât mai mult eram datori să vorbim despre o lucrare de proporţiile celei de la Sâmbăta de Sus. ca lucrurile sfinte şi mari. că nu mai pot purta povara pe mine». Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj. cu duhul ei de înfrânare. o refacere generală a duhului călugăresc ortodox.„De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu. rugându-se pentru ei. Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie.P. căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană. ea trebuie să continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. a început să-şi arate rodul cel mai promiţător. ca respiraţia continuă. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim. dar simţindu-se atât de bine şi de întremaţi. ca să nu merităm bănuiala de cine ştie ce păcat. Gândul Î. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. dar de mine când vezi. ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre şi care pot influenţa astfel asupra altora. ostenitorul smerit de la Sâmbăta. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. ca rugăciunea zilnică. Mitropolit Nicolae de-a iniţia prin restaurarea mănăstirii martire a lui Constantin Brâncoveanu nu numai reînfiinţarea monahismului din Transilvania. stau acolo câte 2 până la 5 săptămâni. cu voia lui Dumnezeu. când fiecare ştie că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului şi toate colţurile trecutului de petele chinuitoare ale păcatului.

Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. arestat în mai 1948.”22 Atras de mişcarea de la Sâmbăta. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi”. lăsând să se întrevadă reflexe diamantine de roci alese ca pietre semipreţioase. ca un semn de înaltă preţuire. Peste neamul nostru s-a abătut ca un adevărat flagel obişnuinţa avorturilor. ci şi împrejurimile mănăstirii. A fost ţinut apoi cât mai departe de Sâmbăta. Părintele Arsenie a fost alungat. . în 1995. Î. Numai o zguduire religioasă a conştiinţelor poate ajuta aici. s-a spus şi se mai spune că a fost o legătură. mărturiseau în chip tăcut despre misiunea doxologică şi iconografică a omului. torturat de Securitate şi condamnat la închisoare şi Canal. la „loc de cinste”. va exercita o influenţă binefăcătoare asupra unor cercuri cât se poate de largi. a ţinut ca nimeni altul flacăra credinţei. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” înseamnă şi: „Fiţi frumoşi. podeţe ca într-o lume de basm.P. fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. peste tot fiind un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. s-au recules cu hotărâre. în anii 1945-1948. mici bazine de apă cristalină de munte. cu mici izvoraşe. împotriva comunismului ateu. consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară. Pentru toate acestea am socotit că Părintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport în lupta anticomunistă. reţinem „importanţa naţională” pe care o avea lucrarea de acolo şi faptul. Într-o scrisoare trimisă fostului său coleg de bancă de la liceul din Brad (Petru Boldor). au ridicat în faţa Mănăstirii Sâmbăta o cruce-monument „în memoria celor ce s-au jertfit în luptele cu comunismul ateu” şi pe care monument. că „Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus” (Părintele Dumitru Stăniloae). totul înconjurat de boschete înflorite şi pajişti ireale prin frăgezimea lor. Se cunosc deja numeroase cazuri de familii care. şi anume că Părintele i-a ajutat „direct” pe luptătorii din munţi. dar permanent căutat de năpăstuiţii din regiune. ca un artist. Părintele Arsenie a identificat aici o mare racilă şi a pus fierul roşu pe ea. În anii aceia de profundă efervescenţă spirituală. le-a aranjat şi îngrijit în aşa fel încât totul să arate ca un colţişor de rai (fotografiile din acea vreme sunt foarte grăitoare în acest sens). de radicalizare a vieţii creştine în sensul restaurării ei sănătoase. cărora le dădea sfaturi şi îmbărbătare. în anul 1947. aducând lumea lângă altarele lui Hristos. pe care dânsul. au trecut numele Părintelui Arsenie Boca. Am evaluat această rezistenţă ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă. din următoarele motive: „În calitate de stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu. care. umilit şi izolat. Petru Boldor (colegul de bancă de la Liceul din Brad) petrecea aici trei săptămâni.24 Mănăstirea Sâmbăta. în afară de supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste făgărăşene sau de alţi foşti deţinuţi politici 28 ne vorbeşte chiar Mitropolitul Ardealului.S. Fie-i pomenirea neîntinată!”. Părintele zideşte în sufletul miilor de oameni care caută aici răspuns la marile întrebări existenţiale.23 Prin urmare. Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistenţa făgărăşeană. În orice caz mişcarea de înnoire. Aşa mărturisesc supravieţuitorii rezistenţei anticomuniste. prin aceasta Părintele arătând că îndemnul „Fiţi desăvârşiţi. Cu sprijinul său s-au ţinut aici. până la moarte. Şi. Nimic nu poate zăgăzui revărsarea lui.”25 Părintele Arsenie nu se străduia numai cu cuvântul rostit să împodobească sufletele credincioşilor cu virtuţi şi să-i facă pe aceştia sensibili la armonie şi frumos. chiar de va fi reprezentată numai prin elemente puţine în satele noastre. moral şi material. în lăcaşul de închinăciune de la Sâmbăta de Sus. trezite la conştiinţa acestui păcat.26 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi Între rezistenţa anticomunistă care exista în Munţii Făgăraşului şi Părintele Arsenie Boca. precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri este frumos”. pe care trebuie să-l recunoaştem şi noi astăzi. Părintele Arsenie se destăinuie: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în Om. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo. de trăire în duhul Sfinţilor Părinţi. Statul ca entitate impersonală îl combate. Părinte Antonie Plămădeală. i-am trecut numele pe crucea ridicată la mănăstirea unde a fost atâţia ani stareţ. o altă „Filocalie” „Spaţiul din jurul bisericii era o veritabilă lucrare de artă. Pentru atitudinea sa anticomunistă. „moral şi material”. E de aşteptat ca această trezire să treacă de la om la om şi să putem înregistra nu peste mult efecte remarcabile. în acea perioadă duhovnic la Sâmbăta.27 Despre legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa din munţi. când l-a auzit pe Părintele Stăniloae afirmând cu admiraţie: „Părintele Arsenie e un fenomen unic în istoria monahismului românesc”. Dar organele personale ale lui îl practică şi îl promovează.

ci tuturora le-au spus că n-au căderea şi puterea să împiedice ce trebuie să vină. Pleca dimineaţa la pădure. unii dintre ei au fost prinşi. după ce am avut o primă discuţie cu Părintele Arsenie aici. el a căpătat în mine o încredere deosebită. de când era student. Nu este adevărat! Eu ştiu lucrurile aşa cum s-au petrecut şi nu înseamnă că-l politizez pe Arsenie şi că îl scot din rândul sfinţilor aşa cum încearcă el să o facă. (…) Student la Bucureşti fiind am auzit de mişcarea de la Sâmbăta. cum a spus un anumit părinte. Părintele Arsenie a avut mereu în vedere nevoinţele ascetice şi aceasta începând încă de timpuriu. cel care a scris. După constatările la faţa locului ale Părintelui Boldor.” Chilia din munte „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea. la izvorul văii Sâmbăta. cu credinţă religioasă. că ne-am întâlnit acolo cu cei din munţi. care era a libertăţii şi a credinţei şi îi ajuta pe cei din munţi.”29 Cu toate acestea însă. Eu ştiam chiar mai mult decât atât. că creştinul nu-i voie şi nu poate să fie antisemit. în funcţie de purtările lor. Şi atunci. în momentul în care au ajuns în munţi. îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creştin. „toţi cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creştină din anii 1946-1948. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu. Pe monumentul de la Sâmbăta scrie: «Mamă ţară. încât între colegi era considerat un „sfânt”. Delegaţi de-ai lor. cel care a fost după Codreanu şi după Sima. o carte şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. având cu el o scândurică subţire pe care îngenunchea la rugăciune şi medita îndelung.75 m . şi de încreştinarea vieţii lor cea de toate zilele”. Se ştia că există grupuri de ofiţeri. nu au mai putut face nimic pentru ţară. Deci. eu am devenit preferatul lui. din momentul în care s-au retras în munţi. atât de mare.”31 Prin urmare Părintele Arsenie avea deja o pregătire ascetică când s-a aşezat la mănăstire. indiferent de ce culoare politică erau ei. de ascultarea lor de Dumnezeu. sintetizat în Predica de pe Munte.65-1. era un pact de formă. pe care nu l-au respectat şi pentru care Pătraşcu a fost după aceea arestat şi a şi murit în închisoare. (…) După ce am făcut o primă vacanţă aici. Ori Părintele nu a murit pentru ţară. într-o predică de-a lui. de curând. Şi este scris (era) numele Părintelui: «Ieromonah Arsenie Boca». se ştia de grupul din părţile Timişoarei. este undeva scris. pentru binele ţării. deci nu era un lucru de care să nu se ştie. la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu. nu au mai făcut altceva decât să-şi păzească pielea.30 Este foarte potrivit să menţionăm aici mărturia realistă a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian şi să luăm aminte la ea: „Părintele Arsenie spune undeva.. eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munţi. de grupul din Carpaţii Meridionali. Asta deja vă poate spune ceva! Cel care a ridicat de curând troiţa aceasta din faţa Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistenţa din munţi ştie foarte bine aceste lucruri. că antisemitismul nu ţine de creştinism. el a pus cumva ochii pe mine. Au rezistat cât au rezistat. a solului de veste bună. Am avut relaţii cu Părintele Arsenie Boca. iar alţii au murit în luptele cu Securitatea. dar şi-a mărturisit şi încrederea în mine. care venau să organizeze rezistenţa românească. am venit într-o primă vacanţă la Sâmbăta. „scobeşte” o deschizătură cu înălţimea 1. la plimbare pe lac. „Dintr-o autentică dorinţă de trăire spirituală.. El apăra atunci o cauză sfântă. ei pentru tine au murit». dar nu numai eu. dar nu avea nici un rost. se ştie. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă. dar eu am asistat la convorbirile lui Pătraşcu cu Părintele Arsenie Boca. Veneam şi-mi petreceam vacanţele aici. pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieţii. şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. fără îndoială şi cu multă sinceritate. Adică partizanii. La multe din acestea am fost şi eu martor. încât ieşeam numai eu cu el uneori. cu un povârniş aproape vertical. care era mentor spiritual al întregii Transilvanii şi chiar dincolo de hotarele munţilor. Deşi aici veneau studenţi de la Cluj şi din alte părţi. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi. care dă de ştire mântuirea …” (Isaia 52. conducătorii Mişcării Legionare din România. Părintele poate că o fi avut o legătură cu vreunul dintre ei. că înseamnă că lam politizat pe Părintele Arsenie. De ce? Pentru că ei. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania. care a şters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce.„De rezistenţa din munţi se vorbea şi în ziare. terasează stânca. (…) În felul ăsta. veneau aici în mănăstire şi Părintele Arsenie le umplea desagele cu pâine. care alcătuiesc Cărarea Împărăţiei. Deci Dumnezeu este Cel care rânduieşte ce trebuie să vină asupra oamenilor. 7). a început să ducă o viaţă foarte ascetică. cărora el le umplea sacii cu mâncare. la acea vreme stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. În interiorul masivului. pe o muchie de „cleanţ”. O dată a avut îndrăzneală. Sigur. cu slănină şi cu de toate. dorinţa construirii unei chilii în inima muntelui şi dorinţa retragerii ne pare firească. de mai multe ori. dar. ştiu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistenţă şi nesupunere. Eu am fost martor. îmbrăcaţi în ciobani. încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată. ci mulţi alţii. Nu se poate spune.

Atunci. Închinătorii cei mai îndepărtaţi au fost cei din părţile Braşovului. „Chiar dacă nu i-ar fi trimis înapoi. Arpaşe. măiestrit cusute şi împodobite în cele mai felurite şi mai plăcute culori. pentru că e în apropiere o cabană turistică. Oamenii veneau şi îl ajutau. Părintele a lucrat cu oameni. ar fi fost la fel de mari făcători de bine pentru semenii lor.000 de suflete.32 „Părintele Arsenie a fixat un loc socotit de retragere. fiind o binecuvântare de la Dumnezeu. cu intenţia de a realiza o chilie în „inima” muntelui. şi „atacă” frontal muntele printr-o deschidere boltită de circa 2 m. Veneau apoi cete. pe alocuri plouase şi-n alte părţi se pregătea de ploaie. A renunţat pentru că a constatat că se infiltrează apă. astfel încât la ceasul predicii am putea spune că se aflau în jurul altarului cam 10. fete şi copii. însă suntem convinşi că dacă s-ar fi retras. şiruri. Răspunsurile liturgice le-a dat şi în anul acesta corul din Făgăraş.30 clopotele mănăstirii au început să sune într-un dangăt prelung şi într-o armonie cerească. întrucât ea avea să împiedice pe credincioşii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. dragostea şi dorinţa pe care au avut-o şi alţi oameni cu viaţă îmbunătăţită care „au fugit de lume” din dorinţa. fuga lor ar fi fost la fel de creatoare şi ar fi avut o însemnătate uriaşă pentru societate. Roşeală. ale Târnavelor. în ziua praznicului. Timpul era nehotărât. (Părintele dacă a vrut să facă o treabă găsea totdeauna priză la oameni.”33 Chilia Părintelui a rămas până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă. care-i mistuia. Vineri. Lisa şi alte sate. şiruri. pe jos. ci ar fi făcut-o cu convingerea. „Am fost şi în anul acesta în pelerinaj la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus din jud. prăznuirea de acum m-a covârşit cu desăvârşire. care până la urmă nu a fost de retragere.) Chilia e un început. bătrâni şi tineri. primindu-i binecuvântarea. Şi atunci. pun o floare sau aprind o lumânare. şi cu Părintele Arsenie s-a întâmplat ca şi cu alţi părinţi duhovniceşti: Dumnezeu a primit iubirea lor şi i-a trimis înapoi în lumea din care doreau să se retragă ca tămăduitori ai ei. Predicarea Evangheliei . sub foarte iscusita conducere a D-lui Prof. o ploaie măruntă şi deasă. alte şi alte cete de închinători soseau. prin stare de rugăciune neîncetată care se identifică cu sinea lor cea mai lăuntrică. după spusele unui martor. Sale Nicolae. bărbaţi şi femei. Mişcarea religioasă de aici avea deja anvergură naţională. construieşte o schelă suspendată în faţă. Şi ploaia a ţinut până către ora 8.P. În tot decursul Sfintei Liturghii. Dacă Antonie cel Mare şi Sfântul Serafim de Sarov n-ar fi făcut nimic altceva decât să se roage în pustia în care se găseau. ale Branului. nu o făcea de dragul senzaţionalului sau ca să se pregătească pentru vreo datorie oarecare.) Dar. ca prin minune.80 m. spre cursul văii. care venea ca în fiecare an să slujească la altarul ridicat în mijlocul pădurii de fag. pe care o lărgeşte în interior. Mitropolitul Ardealului. de a rămâne singuri cu Dumnezeu. iar acum au început să curgă miile din toate părţile. după care lucrarea se opreşte. Nu Părintele a săpat singur chilia. stăruitoare. cu excepţia unor oaspeţi distinşi şi studenţi de la Bucureşti. înaintează cam 1 m. Liturghia arhierească La ora 9. nici pentru el şi nici pentru altcineva. Dar Dumnezeu i-a menit din veci să slujească celorlalţi într-un mod mai direct. Tineretul din Drăguş. a fost cel mai înălţător dintre toate praznicele la care participase până atunci la Sâmbăta. aşa cum se crede. imediat aranja cu cineva să aducă piatra cu un car cu bivoli. a renunţat şi din motivul acesta. iar troparul Învierii. Această slujire directă şi văzută era însă o consecinţă esenţială a slujirii nevăzute pe care o aduceau prin rugăciunea lor.şi lăţimea de 0. în cele din urmă. Întreg acest popor păstra cea mai adâncă reculegere şi urmărea cu evlavie desfăşurarea Sfintei Liturghii. Câteva sute de închinători veniseră din ajun. Miile de închinători îşi arătau bucuria şi mulţumirea sufletească şi îngenuncheau cu evlavie în faţa înaltului păstor. Cu toate că sunt un vechi cercetător al mănăstirii.” (Arhimandritul Teofil Părăian) (Nu ştim dacă Părintele Arsenie ar fi vrut să se retragă acolo cu totul sau numai în anumite perioade. Ivindu-se fisuri în stâncă. Veneau cu căruţe pe drumul cel mare pietruit. răsuna ca un strigăt de biruinţă din miile de piepturi ale închinătorilor. un hol din care urma să se desfacă o cameră în stânga. ci prin însăşi existenţa sa. Dacă găsea la râu o piatră mare care se potrivea undeva la mănăstire. Sâmbete. în hainele de sărbătoare. fiindcă monahul ajută lumea nu prin cele pe care le spune sau face. ne săgeta totuşi inima. Făgăraş. cete.S. norii s-au risipit şi raze aurii de soare şi lumină au înveselit făptura gingaşă a mănăstirii. a început ploaia din zori la mănăstire. Hristos a Înviat. Vişti. Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta Acesta a fost de Izvorul Tămăduirii (7 mai) din anul 1948. şi s-a renunţat şi pentru că erau partizani pe munte şi să nu se facă o legătură între Părintele şi partizani. Două zeci şi patru de preoţi în odăjdii de mare sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea Î. şi. Cu toate că ploaia era binevenită pentru pământul însetat. a renunţat şi pentru că el a plecat.

plină de lumină şi putere dumneziască a Mântuitorului Hristos. Eu şi prietena mea Ita Tâmpănaru. Dumitru Stăniloae. cu străfulgerări de lumină.) În felul acesta predicarea Evangheliei la mănăstire e socotită ca ceva de sine înţeles şi aşteptată cu sete de închinători. care au ţinut să facă pe jos.P. Protopopul Făgăraşului. Au urmat apoi la rând alţi 8 predicatori. a căror râvnă este deosebită. Părintele Arsenie era îmbrăcat în alb şi părea detaşat de tot ce-l înconjura.37 .”36 Aceasta era starea lucrurilor când Părintele Arsenie a plecat la Prislop. arătând că ctitorii de la Sâmbăta fac parte din ceata mucenicilor credinţei lui Hristos. a mărturisit despre realitatea Învierii lui Hristos şi despre datoria noastră de a învia cu El.P. harul său le impunea respect şi teamă. ci duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare. Părintele Arsenie era închis în subsolul clădirii. Din când în când se uita însă la noi. Sale Nicolae. Aceste daruri li se împărtăşesc în toată vremea. În încheiere. pentru tot poporul în general şi pentru studenţi şi tineret în special. prin frumuseţea şi puterea lor. de deşteptare din somnul păcatelor. pelerinajul la mănăstire. A îndemnat apoi pe ascultători să-şi păstreze credinţa şi să împlinească cu sfinţenie datinile strămoşeşti. dar plină de părintească iubire. protopopi. Părintele era scos la soare timp de o oră pe zi. a Î. rostirea cuvântului fu începută de către Î. Totuşi. unde a fost dusă şi dânsa pentru cercetări. eram «cazate» într-un birou gol şi la amiază. a vorbit cu adâncime despre Hristos. în frunte cu o bătrână de 70 de ani.(…) De altfel era ştiut că Părintele Arsenie. impunătoare. puteam ieşi la aer. cu o privire pătrunzătoare. Traian Ciocănelea. Mihail. Părintele consilier Secaş din Sibiu a lăudat râvna închinătorilor. botezată «cea frumoasă» din partea Î. ierodiaconul Nicolae. de orientare la o viaţă curată şi de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu. Fântâna cea frumoasă Ca şi altă dată s-a făcut sfinţirea apei la fântâna de lângă altarul bisericii şi Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi.P. În ziua praznicului. Această fântână. Cele nouă predici. Părintele consilier Nanu din Sibiu. Se bănuia că acolo unde este o aşa de mare adunare de oameni trebuie să fie neapărat şi instigaţie. A mânecat de la cuvintele Mântuitorului: «De însetează cineva. a adus mulţumiri tuturora pentru osteneala ce şi-au dat venind în pelerinaj.S. un om în vârstă. Părinţii ieromonahi: Arsenie. La terasa aceasta aveam şi noi acces. în grupuri compacte. Nu numai la marile praznice. Sa Mitropolitul nostru Nicolae. care. ţin sus predicarea cuvântului Evangheliei. Mulţimea asculta mişcată şi sorbea cu nesaţiu din cuvintele vieţii. În fine. (Aici se face referire la Părintele Arsenie.S.S. Mitropolitul nostru. ca o apă limpede din izvorul său. să vină la Mine şi să bea» (Ioan 7. Mănăstirea de la Sâmbăta în această privinţă corespunde pe deplin cerinţelor vremii de astăzi: ea este o şcoală de luminare a poporului. Numele primit la Botez şi l-a dobândit pe bună dreptate”. Sale. Părintele Mladin a evocat în cuvinte de foc mucenicia pentru Hristos a celor credincioşi. nici de mai marii Ierarhiei Bisericeşti. Serafim. Şi cine altcineva putea fi spionat şi arestat decât „instigatorul”. în ultima săptămână a lunii iulie. 37). organiza acele „vacanţe spirituale” la care participau cu mult interes tineri şi studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare. Avalanşa poporului şi a tineretului spre Mănăstirea Brâncoveanu i-a speriat. „Din spusele gardianului Raicu. Puţinele cuvinte pe care ni le adresa erau pline de înţelepciune şi încurajare. Mulţimea s-a strâns şi mai mult în jurul altarului. Este o lucrare de mare artă. care (după posibilităţile lui) m-a ajutat foarte mult. sau poate altor interese. mâncare la poartă. ieromonahi cuvioşi ca: Arsenie. pelerinii vin la Mănăstire pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine şi pentru a asculta cuvânt de învăţătură şi zidire sufletească. Ba unii din părinţii mănăstirii au ţinut cicluri întregi de predici. clădită în mijlocul grădinii de pomi este o nouă înfăptuire după desenele şi planurile Părintelui Arsenie. fântâna vieţii şi a nemuririi. mai ales a femeilor.35 Otilia Rădulescu Aroneasa mărturiseşte că l-a reîntâlnit pe Părintele Arsenie în vara anului 1948 la Securitatea din Braşov.Vatra Mănăstirii de la Sâmbăta a ajuns astăzi un puternic amvon de propovăduire. Datorită însă entuziasmului enoriaşilor din Schei care aduceau zilnic. Era în faţa noastră o mare de capete. preoţi şi diaconi: Părintele Prof.34 Fireşte că regimul comunist nu putea tolera aşa ceva şi era de aşteptat ca în cele din urmă să reacţioneze. toţi licenţiaţi şi doctori în Teologie. slujitorii mănăstirii. se ştie. care devenea incomod şi care. când era ceva mai multă linişte.S. Predica Î. Sale curgea natural. lucrând adânc în sufletul fiecăruia. ocrotindumă. au înviorat pe ascultători. a zugrăvit icoana duioasă a unei cete de femei. dând cu putere învăţătură poporului. Lucrul deosebit al acestui an a fost sfinţirea fântânii. punând în faţa ascultătorilor icoana vie. poate. refuzând de a se urca în camion. Obişnuit. arestat ca legionar. putea ajunge oricând periculos având în vedere popularitatea pe care a are. mii de perechi de ochi atârnau de figura senină. brăzdată de cei 66 de ani. Serafim şi Mihail au vorbit despre marile daruri ale mănăstirii şi despre trebuinţa înnoirii sufleteşti a închinătorilor.P. nu era văzut cu ochi buni de guvern şi. pe o terasă a clădirii. Dr. în mentalitatea lor.

arhidiaconul Ioan Circov de la catedrala mitropolitană din Sibiu şi preotul Traian Faur din Silvaşu de Sus. aşa cum s-ar putea crede. cum vom vedea. respectiv să se ştie că Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie înapoi la Sâmbăta. Erau câţiva şi au plecat şi a rămas mănăstirea goală. Mutarea. hai la Sâmbăta. a avut şi el motivele lui ca să nu se mai întoarcă la Sâmbăta. un părinte de la Sibiu. cu două veacuri în urmă. dar a devenit grecocatolică.S. preotul Traian Belaşcu. Bartolomeu Anania. Eu nu-s bun. ci şi pentru marile curente duhovniceşti. a fost părăsită de călugării greco-catolici. pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Deci. a plecat la Mănăstirea Prislop unde a fost numit stareţ apoi duhovnic. precum se cunoaşte. pentru că Părintele începuse să fie prigonit şi urmărit de Securitate.Chemat la treapta arhieriei Într-o cuvântare rostită (liber) la 5 iunie 1998 în aula Palatului Patriarhiei. după ce s-a aşezat acolo. care. care i-a făcut călugări. nu rămâne la Arad. nemaifiind în Eparhia lui. dar. l-a chemat la Sâmbăta. Adică cât s-a străduit el să realizeze ceva pentru ei (pentru cei de la Sâmbăta). a cărui puternică influenţă spirituală cuprinsese. părintele acela. Şi părintele acela care a fost conducătorul acestei rebeliuni a fost sancţionat de Mitropolit. mitropolitul de atunci al Ardealului. deci Mitropolitul l-a chemat pe Părintele Arsenie.» Şi Părintele Arsenie l-a rugat pe Mitropolit să îl lase în continuare la Prislop ca să consolideze relaţia între ortodocşi şi foştii greco-catolici şi Părintelui Grovu i-a scris. părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi – cu pereţii tuturor clădirilor plini de igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea. Părintele Arsenie. îndrumat de Mitrolopitul Nicolae Bălan. obligat să rămână inactiv. cel care. practic. rugându-l să intervină la Mitropolit să îl lase la Prislop. A scos din arhiva Mitropoliei nişte scrisori ale Părintelui Arsenie adresate Mitropolitului. «Părinte Arsenie. Şi Mitropolitul l-a dus pe Părintele Arsenie să organizeze Mănăstirea de la Prislop. dus în lagăre de muncă forţată şi apoi. care a fost de fapt iniţial ortodoxă. A fost un preot şi 4 monahi. Î. prin implicarea personală în restaurarea mănăstirii şi în toate celelalte munci de aici: tencuiala pentru pregătirea frescei. Arsenie a fost arestat. însă oamenii au rămas tot oameni. Primul dintre acestea. să nu mai fie în atenţia mulţimii şi în atenţia Securităţii. Părintele Arsenie. ca amploare. şi nişte scrisori adresate Părintelui Ieronim Grovu – pe acestea le avea acasă. a condus acţiunea de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la sânul Bisericii strămoşeşti. înainte de a fi depus din treaptă a zis: «Părintele Arsenie nu a fost bun – l-a dat afară. Asta era amărăciunea Părintelui. Mănăstirea de la Prislop. Părintele Ieronim Grovu. Şi cu acest prilej Părintele Arsenie i-a scris Părintelui Grovu că «Oamenii sunt tot oameni». până atunci stareţ al reînviatei ctitorii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus. Este cunoscut faptul că Părintele Arsenie a lucrat constant la Prislop. avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul. practic.” (Arhimandritul Teofil Părăian) Dar şi aici. surprinzătoare a fost aplecarea lui Justinian. cu o gospodărie anexă foarte săracă şi neîngrijită. fost preot de mir. Preotul a fost caterisit şi exclus din monahism şi ceilalţi au fost excluşi din monahism. nu erau în arhiva Mitropoliei – şi astea le-a adus la Mănăstire şi le-a predat Părintelui Serafim să le citească obştii şi să se ştie de ce Părintele Arsenie nu a mai venit la Mănăstire. a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca. scrise de la Prislop. care i-a hirotonit. Mănăstirea era într-o stare jalnică. Au fost de faţă noul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. că eşti din eparhia mea. Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei. cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clădirilor duse de torentele pârâului Silvuţ. „În această ordine de idei. mai ales că bunurile fostei Biserici Greco-catolice au trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. fiind el pe atunci consilier la Mitropolie la secţia economică. întreaga ţară. Acesta este motivul ştiut al mutării. Dr. loc unde îşi va pune iarăşi pecetea de ziditor de suflete şi ziditor de aşezăminte.”39 „Poate că a fost o soluţie pe vremea aceea. Şi Părintele Arsenie poate că trebuia să plece de la Sâmbăta. avea nişte scrisori. care a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta. cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină. nu a fost şi nici nu putea fi o rezolvare a acestei probleme. Dar a avut loc şi un eveniment care s-a numit atuncea «revenirea greco-catolicilor în sânul Bisericii Ortodoxe». cu prilejul comemorării a 50 de ani de la întronizarea Patriarhului Justinian. Părintele Mihail nu a fost bun – un părinte care s-a mutat la o altă mănăstire.P.”38 Stareţ şi duhovnic la Prislop „La 25 noiembrie 1948. În urma acestui eveniment al «revenirii». la fel ca şi ceilalţi patru. Părintele a fost căutat de Securitate. Şi atunci. Ceva de neînchipuit: călugări să se răzvrătească! S-au răzvrătit împotriva Mitropolitului Nicolae Bălan care a restaurat mănăstirea. Şi atunci. Nicolae Bălan (1929-1955). Între timp ce s-a întâmplat: Mănăstirea Prislop a ajuns în Eparhia Aradului. nu i-a schimbat cu nimic. fiind distrusă cu tunurile din ordinul generalului Bukow. licenţiat în Teologie de la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului. ridicarea schelei pentru pictura cu care dorea chiar dânsul să . cu câteva săptămâni în urmă. a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca. nu numai pentru viaţa monahală. Şi Mitropolitul Nicolae Bălan trebuia să se îngrijească de reactivarea Mănăstirii. În 1954 a fost o rebeliune la noi la Mănăstire. îşi aduce aminte că Patriarhul Justinian se gândea să-l cheme pe Părintele Arsenie la treapta arhieriei. Cine-i bun?!».

cu ajutorul lui Dumnezeu. Au intrat în chiliile surorilor. vorbind necuviincios. pentru că faceţi parte.52 În incinta ei s-a organizat un Cămin de bătrâni. În cadrul aceleiaşi slujbe au fost tunşi în monahism: Stelian Manolache. din motivele ei. care au fost închinoviate aici în luna mai 1950. Vă aşteptăm. Prin urmare maicile au fost alungate iar mănăstirea desfiinţată. toate lucrările efectuate au respectat planurile Părintelui Arsenie. amenajarea şi decorarea întregii curţi. Părintele Dometie scria către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului: „…la ora 5 dimineaţa. restaurarea bisericii şi a clădirilor anexe. un adevărat parc natural (ce ne aduce aminte de cel de la Sâmbăta). care a primit numele de Antonie. le-a respectat cu sfinţenie. 2408/1959. Aşa cum am zis. cu numele de Dometie. au rămas primele 6 surori. Dintre acestea. punând începutul vieţii de obşte.46 Aşa cum am amintit puţin mai sus. prin actul Episcopiei Aradului nr. aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii.53 După anul redeschiderii Mănăstirii Prislop. V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie.01. Monahia Zamfira Constantinescu. prima liturghie arhierească ortodoxă. Părintele Dometie împreună cu maicile Prislopului solicită sprijinul ierarhului Aradului. Nu spune însă în ce an. În aprilie 1950.41 La 14 septembrie 1949.”48 Se ştie că în această perioadă Părintele Arsenie a fost dus la Canal unde a stat 9 luni de zile. Vlădica Andrei a săvârşit. a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii.44 Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950. la decizia episcopului Andrei. celălalt ca ierodiacon. şi la Ocnele Mari. Cei doi tineri monahi însă n-au rămas mult timp la Prislop. părintele Arsenie Boca. Ajuns acasă. sora Julieta Constantinescu. la Prislop: sănătos. În 1951 Monahia Zamfira a fost numită stareţă a mănăstirii. de pomenirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi a constituit „prima mare bucurie ortodoxă a mănăstirii.43 În curând au fost hirotoniţi tot de Episcopul Andrei. Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. unul ca ieromonah. Dar. cu actul nr. iar stareţa lor era acuma Monahia Zamfira Constantinescu. 2407/1959 semnat şi parafat de Prea Sfinţitul Episcop Andrei Mageru.01. scrisă tot în data de 26. 51 La fel s-a procedat şi în cazul stareţei Mănăstirii Prislop. Părintele Arsenie s-a întors la Prislop după un an. mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aci. Procedeul a fost brutal. gândită şi zidită tot de Părintele Arsenie. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu. viaţa însăşi a mănăstirii fiind tributară rânduielilor pe care obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950. în toate privinţele.40 Primul hram la Prislop a fost în data de 8 mai 1949. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc. îi scrie episcopului Andrei al Aradului următoarele: „De Buna Vestire. a fost îndepărtat din mănăstire. Toate acestea. icoanele de pe tâmpla altarului. şi Leonida Plămădeală42. 45 Deci mănăstirea devenise între timp de maici. 3. străjuit de o clopotniţă pe stâncă. stareţul astei mănăstiri. după două veacuri de năpăstuiri”. Părintele Arsenie a fost în continuare urmărit de Securitate.1951. iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor. Bucuria n-are multe vorbe. Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preot-duhovnic. mult folosit şi tot atâta de senin. dimpreună cu obştea. de aceea. Cu acest prilej. la care a adăugat altele noi. de Buna Vestire.1952. ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache. În cartea Viforniţa cea mare a lui Dimitrie Bejan49 aflăm că Părintele Arsenie a fost dus. în curtea mănăstirii. primind numele de Zamfira.1951. am ajuns acasă. Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959. adică 1976 şi pe parcursul a mai mult de două decenii.54 Pribegia în Bucureşti După ce a fost alungat de la Prislop. când.”47 Într-o altă scrisoare. Prislop. a fost tunsă în monahism la 6 august.04.55 . – ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am. de praznicul Schimbării la Faţă. sculptarea iconostaselor şi a stranelor – în general lucrarea întregului mobilier liturgic. mai e şi unul local. adică în 1952. cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. ziua Înălţării Sfintei Cruci. fără nici o motivare. licenţiată în Teologie şi cu diplomă de absolvire a Facultăţii de Filozofie din Bucureşti. Nu ni s-a prezentat nici un ordin. pentru că între timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte. în amintirea celei de a doua ctitoră a mănăstirii. înainte de a fi la Canal 50. pe lângă motivul străvechi. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. pentru stareţul lor. Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel. Într-o scrisoare din 26. Oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951.împodobească biserica. Arsenie.

aşterne pe ziduri. este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici. al gândirii filocalice. cum chiar dânsul spunea. care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă”. fără a spovedi. şi anume cel din dreptul ochilor. Părintele a introdus în pictura de aici. nemaislujind. Dacă i s-a interzis să predice. ci doar participând la slujbe. ca şi cântăreţ de strană. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare. care le grăia direct. de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni. însă. pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul. pictura s-a „pangarit” (afumat). Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că. cu splendida-i caligrafie. „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat. numeroase sentinţe scurte. în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual. pe lângă scenele clasice. Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei. Părintele Arsenie a fost şi un înzestrat scriitor bisericesc. Părintele. Ele nu sunt simple vorbe de spirit.) Aici. care a tiranisit biserica între anii 741-775. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. aceasta pentru că.59 Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui.Este foarte important să amintim aici că „Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh. rămânând încă duhovnic. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene. şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre. . după expresia Sfinţiei Sale. în cele ce urmează. mai ales că ocupă un loc important în absidă. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou. căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat. a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”. cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”. în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu. Prin urmare. doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori. nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989. deja consacrate.62 Scrierile Părintelui Arsenie Pe lângă faptul de a fi fost un mare propagator al gândirii patristice. care acum este metocul Mănăstirii Prislop. ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci.”58 Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare. pe alocuri. Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită.60 Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios. în semn de adevărată ascultare călugărească. cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale.57 „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi. o pensie minoră. Totuşi. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii. adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte. Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie. fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor. întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!61 Aşezământul de la Sinaia După izgonirea forţată din mănăstire în anul 1959. lămuritoare. de lângă Bucureşti. pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. din pricina lumânărilor. cu ajutorul penelului şi al culorilor. o face acum într-alt chip. care oricum este destul de rar reprezentată. lângă scenele reprezentate. la care a lucrat vreme de 15 ani. când s-a săvârşit din viaţă. pentru generaţii de preoţi şi credincioşi. dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi date publicităţii. obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia.56 Pictarea bisericii din Drăgănescu Ieşind la pensie.

65 O altă scriere care o găsim deja publicată în câteva site-uri ortodoxe web este Trepte spre vieţuirea în monahism. îndreptar de viaţă care nu a fost cuprins în vreo scriere publicată (de pildă Cărarea Împărăţiei). cei care-i deţin manuscrisele s-au gândit că în cele din urmă este mai bine să le publice. un manuscris care i s-a furat Părintelui Arsenie şi care pe urmă a fost modificat şi rescris. nu toţi cei din lume se prăpădesc. lucru care nu înseamnă deloc că nu ar fi şi acesta foarte important. iar în 1995 şi în 2000 s-a ajuns să se tipărească (în două ediţii deci) „forma definitivă a Cărării Împărăţiei. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. Părintele era acolo. am stat de vorbă. care şi ele circulă. pe care şi le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărţile – după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică”. Dintr-o singură privire şi schimbând două-trei cuvinte putea să înţeleagă şi să cântărească exact ce-i de făcut cu doritorul de călugărie ce-i stătea în faţă. şi pe care mai ales Părintele Arhimandrit Teofil Părăian le popularizează cu timp şi fără timp. mai puţin răspândită decât celelalte. a unui fanatic. care l-au ascultat sau nu l-au ascultat vreodată. Mai erau apoi cunoscute şi multiplicate (dactilografiate) şi predici ale Sfinţiei Sale şi. Cele mai frumoase şi cunoscute cuvinte ale Părintelui Arsenie le-am cuprins în cartea Părintelui Teofil Veniţi de luaţi bucurie. după care vor urma predicile – care şi ele circulă în nu ştiu câte variante –. (Nu există carte a Părintelui Teofil în care să nu apară cel puţin o zicere a Părintelui Arsenie. înainte de a da un verdict în ceea ce priveşte recomandarea pentru călugărie.64 I s-a mai atribuit şi scrierea numită Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. M-a luat la spovedit. De o largă răspândire s-a bucurat şi scrierea Pravila Albă. Lua foarte în serios problema călugăriei. Era şi un foarte bun psiholog. glicogen. în acest context. fă-te ca focul!” (Părintele Arsenie Boca) Părintele Arsenie a fost cercetat de mulţi doritori de viaţă monahală. între care o întrebare care am spus-o eu de multe ori. Dar. Trebuie amintite aici şi zicerile Părintelui Arsenie. chiar dacă Părintele Arsenie nu a dorit acest lucru. aveam treisprezece ani şi jumătate. păstrarea hormonilor şi concepţia de viaţă creştină”. credincioşi care l-au cunoscut sau nu l-au cunoscut. ci a fost auzit de către un tânăr din gura Părintelui Arsenie. de editarea căreia m-am ocupat personal. Tot aici trebuie să amintim şi scrisorile pe care Părintele Arsenie le-a trimis celor apropiaţi. somn. scrisorile Părinţilor sunt unele dintre cele mai frumoase opere din literatura patristică. Unele dintre ele au fost deja făcute cunoscute cititorilor. Nu stătea să se tocmească cu nimeni în privinţa asta. văzând câte variante ale scrierilor Părintelui Arsenie circulă. mare căutare au avut şi fotografiile Părintelui Arsenie din perioada de când era la Sâmbăta. o dată cu acestea. fotografii care erau şi sunt puse de mulţi credincioşi lângă icoane. Nimeni nu putea înşela ochiul său ager cu prefăcătorii sau vicleşuguri. mai ales de când există posibilitatea ca ele să fie fotocopiate (xeroxate). Părintele Arsenie „căuta să vadă prin tine dincolo de tine”. Spunea răspicat ce avea de spus. S-a început cu câteva cuvinte de învăţătură publicate în revista „Gândirea”. incult şi mincinos”. pentru că. prin mine dincolo de . care l-au cercetat sau nu l-au cercetat. Le spunea Părintele: „Măi. Până una alta. Serie nouă. aşa încât.Scrierile Părintelui Arsenie au circulat între credincioşi în mai multe variante. Foarte elocventă în acest sens este relatarea despre întâlnirea din 1942 dintre Părintele Arsenie şi pe atunci tânărul de 13 ani Ioan Părăian (azi Arhimandritul Teofil Părăian) care dorea să rămână în Mănăstirea de la Sâmbăta: „Când m-am dus eu la Mănăstirea de la Sâmbăta în 1942 să mă fac călugăr. Iată caracterizarea pe care o face Părintele şi asupra acesteia: „Sundar Sing – Ce frumos scrie Sundar Singh şi de ce proastă calitate e apocrifa aceasta. de întrebările pe care mi le-a pus. scrierile Părintelui e firesc să cunoască o rapidă răspândire. să nu uităm. iar altele probabil că vor urma a fi publicate. Îndrumător al monahilor „De vrei să te faci călugăr. copii după scrisorile Părintelui au ajuns la foarte mulţi credincioşi. mi-aduc aminte şi de amănunte. De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat şi se interesează oameni şi teologi de seamă. cum (Părintele) a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949. nu trebuie uitat că Părintele Arsenie a lăsat acel program de angajare într-o viaţă duhovnicească autentică în cinci puncte: „Oxigen. în „Foaia duhovnicească pentru popor – Străjerul Ortodox”. prin care vroia să intre dincolo de mine. În final lucrarea mai cuprinde şi o tâlcuire a rânduielii tunderii în monahism. Cea mai cunoscută dintre ele şi cea mai răspândită a fost Cărarea Împărăţiei.63 S-au mai tipărit şi se mai tipăresc şi în continuare predicile şi meditaţiile Părintelui Arsenie cuprinse în manuscrisul numit Fiii Învierii. Dar.) La fel. care se adresează în special monahilor care doresc să-şi rânduiască viaţa interioară în vederea urcuşului duhovnicesc. Iată caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar: „Pravila Albă – model de strâmbare a unui original furat”.

A zis odată părintele către unul: «Mă. a unei harababuri. adică pot fi „bătrâni frumoşi”. Şi mi-a spus să zic: «Doamne. o lucrare destul de puţin cunoscută. Bineînţeles. Eu aveam o bunică. că nu-mi venise niciodată un gând de acesta. sau treceau pe lângă ele. trăgând aerul în piept. Prea Sfinţitului Andrei Mageru. cercetează-te şi vezi de unde ai venit! Şi părintele. şi eu aşa am făcut. lipeşti de respiraţie rugăciunea. cât timp să zic rugăciunea. Nu mi-a spus cât să zic. disperare şi abandonare a adevărului. ca să o zic cu cuvântul gândit. nici până atunci. nu cu cuvântul vorbit. deci cu cuvântul gândit. e voie. am făcut Teologia şi după unsprezece ani m-am făcut călugăr. Fiul lui Dumnezeu. însă. părintele îşi dădea seama de anumite lucruri. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate. Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o sinteză. Şi atunci părintele ştiind lucrul acesta. Stelian Manolache. şi atunci. dând aerul afară: «miluieşte-mă pe mine. nu m-am gândit niciodată că trebuie să o fac cu exclusivitate. ajunsă stareţă la Prislop. dar s-o zici cu cuvântul gândit». am plecat. zicerea aceasta că copilul e oglinda părinţilor. viitorul Mitropolit al Ardealului. dar i-am mai auzit pe oameni zicând: «Te omor.69 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism Părintele a văzut de-a lungul vieţii sale şi cazuri de călugări rataţi. care sunt străfundurile existenţei mele. în eparhia căruia era în acei ani. şi dând aerul afară din piept. ca şi când ar fi zis către mine: «Uite ce-i. Mie mi s-a părut foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor vreun om. miluieşte-mă pe mine. Julieta Constantinescu. Pentru a evita apariţia acestora. bineînţeles că ştia toate lucrurile acestea. îi cumulăm pe părinţii noştri. tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». în orice caz. că moştenim din străfunduri de existenţă lucruri pozitive şi negative. ca şi acum). o dată cu asta zici «miluieşte-mă pe mine. că înnoirea monahismului (atât de dorită şi atunci. nu aveau posiblitatea să le formuleze aşa de fain: «Tu eşti sinteza harababurii din casa voastră». Am mai vorbit noi de una. Este vorba despre Trepte spre vieţuierea în monahism. ci mi-a zis aşa: «Zici în gând. Bineînţeles că mi-am văzut de treabă. mi-am văzut de şcoală. mama mamei. dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc călugării». o dată cu asta zici «Iisuse Hristoase. dar şi pentru tinerii de azi care doresc să urmeze calea monahală. Nu te faci călugăr. tu vrei să te faci călugăr? Păi îţi spun eu ce să faci tu. şi când zicea câte cineva de un nepot al ei: «Seamănă cu dumneata». pe care ceilalţi nu le observau. că noi nu începem propriu-zis de la conceperea noastră. de câte ori să zic. Dumnezeu ştie de unde. Fiul lui Dumnezeu. cu cineva care să mă îndrumeze. care arată călugărilor că pot trăi ca Părinţii din vechime. nu e absolut necesar să se facă aşa. cum m-a învăţat părintele: între respiraţii: «Doamne». spre a-i arăta cu iubirea. pentru că lupta se dă în gând. „că le poate fi viaţa aşa cum le este şi numele” (Arhimandritul Teofil Părăian). ea răspundea: «Păi numai de-ar semăna cu mine. chiar şi în mijlocul unei lumi plină de confuzie. Atât mi-a spus. Dumnezeu ştie cum suntem. şi lista ar putea continua. Iisuse Hristoase. am făcut liceul. devenit vestitul duhovnic de la Râmeţi. Şi nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă de unde vin. Despre ei zicea: „Unii dintre călugări nu sunt călugări. cu vreun duhovnic. miluieşte-mă pe mine. de care depinde . Vedeţi. deşi se poate şi cu cuvântul vorbit. în felul următor: între respiraţii zici «Doamne». dar am ştiut de rugăciune şi de câte ori îmi aduceam aminte ziceam: «Doamne. Mi-a zis aşa: «S-o zici cu gândul. Deci. Interesant. Fiul lui Dumnezeu». şi dacă nu le rezolvăm noi. Iisuse Hristoase. miluieşte-mă pe mine. păcătosul».mine. trăgând aerul în piept: «Iisuse Hristoase. nu le rezolvăm niciodată şi nu le rezolvă nimeni. păcătosul». ca să scoatem din lucrare gândurile negative. Amintim aici pe cei mai cunoscuţi: Leonida Plămădeală. şi având capacitatea aceasta de a intui esenţialul în orice chestiune. cât timp să stau în rugăciune. Dar negrăit mai importantă decât această scriere este pilda vieţii Părintelui Arsenie68. trebuie să avem gânduri pozitive. ci cuiere de haine călugăreşti”.67 Petru tinerii de atunci. a unei linişti. păcătosul». Nu mi-a dat nici o explicaţie. pe bunicii noştri. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în existenţa noastră. dacă vrei să te faci călugăr. păcătosul». Mă întrebă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. experienţa şi competenţa cu care scrisese Cărarea Împărăţiei şi Trepte spre vieţuierea în monahism. De ce? Pentru că Părintele avea în gândurile lui şi după aceea în afirmaţiile lui. Deci. păcătosul». înainte cu unsprezece ani de a mă face călugăr. dar s-o zic. şi nici de atunci încoace. Fiul lui Dumnezeu. că Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al rugăciunii. ci începem cu rădăcini. Părintele Arsenie i-a scris Episcopului Aradului. Deci. dar aşa m-a învăţat părintele. fire-ai …» şi nu ştiu ce. bineînţeles că s-a gândit la asta. nu mi-a făcut nici un fel de teorie. cine suntem. doar mi-a spus să mă angajez la rugăciune. din pricină că încă nu a fost editată. sau. dacă vrei să ştii cine eşti. Părintele Arsenie Boca a lăsat o scriere care se referă la creşterea duhovnicească a doritorilor de desăvârşire. Fiul lui Dumnezeu».”66 Au ales calea călugăriei mulţi dintre tinerii care l-au căutat pe Părintele Arsenie. să am o pravilă. Doamne. mai departe. cât şi pentru cei care au făcut deja acest pas. despre altceva nu mi-a spus nimic. Iisuse Hristoase. că-i bine». ştiam rugăciunea cu care se mântuiesc călugării şi foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. de alta. sunt nişte lucruri pe lângă care noi trecem uşor.

Oamenii din afară. al familiei. E destul să pomenim bisericile şi mănăstirile din Ardeal. umblatul cu «pantahuza». dovedind un climat nesănătos al minţii sau ducând la el. viciilor. care nu mai trebuie neglijat. epistola lămuritoare a Părintelui Arsenie – o adevărată sinteză a gândirii Sfinţiei Sale despre monahismul contemporan – poate fi socotită. când mănăstirile şi le desfiinţează călugării. Speriaţii aceştia se dedau de capul lor la nevoinţe care le ruinează amândouă sănătăţile – nu sunt de nici o treabă în mănăstiri. cu cât sunt mai mari cu atât au o viaţă mai scurtă. . Aceştia trebuie să fie minţi luminate. când această existenţă e pătată de nevrednicia vieţuitorilor lor. chiar de-ar avea povăţuitori cu calităţi. Obştile mari. ba chiar duşmani. gospodărie la fel. a diavolului. „un luminos punct de reper într-o eventuală încercare de înviorare a monahismului”. chiar puţini. Din diferenţa de zestre. mai ales între femei. luaţi în parte. ca de pildă pe amănunte de tipic. Iată rostul şi sarcina povăţuitorilor. Curajul de a alege liber acest mod de mântuire nu aruncă ponoase pe celălalt mod de mântuire. E un apus frumos. sângele şi glandele endocrine. care ajută prin donaţii mai de seamă. De aceea. ba şi care n-ajută cu nimic. «înclinaţia spre mănăstire» nu e de fapt o înclinaţie. Multe structuri psihice sunt pradă obsesiei răului. litanie. De fapt e o tragedie care bate la uşă: dezorganizarea mintală. De asemenea e foarte bine să se ştie de la început care e punctul de vedere al fiecărui ins asupra răului. De multe ori. e ridicată de Noul Testament la valoarea de argument al existenţei lui Dumnezeu. manihei asupra trupului şi osânditori ai familiei – obsesii şi interpretări nesănătoase ca obiecte de cugetare. Adevărata chemare însă nu are nimic cu infirmitatea. pricinuind oarecare jenă. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Adevăraţii chemaţi văd limpede eroica nevoinţă a desăvârşirii. ca să sfârşească în decepţii şi sminteli. Răsar. a păcatului. dar fără oameni îndeajuns formaţi. pe care şi-o aduce fiecare. Aci e un punct gingaş. să învrăjbească obştea şi să se învrăjbească şi între ei înafară – smintelile. că încetarea mai devreme a unor funcţii de natură endocrină. adunare de vieţuitori foarte uşor – greutatea-i la ales. dacă nu li se are grija. pretarea la slujbe pe rufărie. profunzime şi cu o putere de discernământ cu totul aparte. chiar de pravilă. din cauze organice sau din alte cauze. determină cerşetoria. străini la trapeză şi rugăciune. în diferite grade. întâietăţi nedrepte – destrămare sufletească. când grăiesc conştiinţei poporului prin simplă existenţa lor. care au pricinuit Bisericii numai supărări. Sănătatea fizică a fiecărui ins în parte trebuie medical şi dinainte ştiută. dar foarte arareori se nasc povăţuitorii: stareţii şi duhovnicii. se nasc în obşte atitudini umilitoare. Căci mulţi par buni. pe deasupra. Iată câteva decadenţe: Sărăcia. habotnicii. îngustimi habotnice. structuri cu o fericită îmbinare între iubire şi autoritate. e o dovadă de lucrare dumnezeiască şi. decât oameni perfect sănătoşi cu plămânii. pe bună dreptate. Ce reînfiinţăm. a face unire între oameni. Acestea din urmă. de calendar (stilismul). Aceasta este ultima Lui definiţie. dar devin răi adunaţi laolaltă – devin ceea ce erau de fapt. inima. mari din neprevedere. buni cunoscători ai omului: limpezi în doctrină. Infirmii se fixează pe îngustimi neesenţiale creştinismului. Întotdeauna se găsesc vieţuitori de mănăstire. De răsăritul sau apusul acestora atârnă încrederea sau neîncrederea ce le mai rămâne oamenilor în forţa de creaţie a creştinismului. de unde înclinaţia spre exagerări. al decadenţei actuale. lucrăturilor. obştea poate ajunge pradă mâncătoriei. sub influenţa structurii lor. ai căror vieţuitori au ţinut trează în conştiinţă unitatea ortodoxă a neamului. năluciri – toate tulburări psihice din cauze netratate. Ziduri se pot face uşor. claritate. cu care uneori se începe o mănăstire. vederi largi. nu se ajunge decât la o situaţie decadentă. Alcătuită cu precizie. Aci e cazul de popas. nu se face prin înmulţirea numărului de mănăstiri şi schituleţe şi nici prin simple directive venite „de sus”. „Am văzut şi răsăritul şi apusul multor mănăstiri. înfiinţate de ctitorii de peste munţi. Iar când vitregiile trecutului – urzite de Vatican – le-a dărâmat şi ars. denaturări. care să conducă cuminte ceea ce se adună la întâmplare. ca toţi să fie într-un cuget. uşurare. numai El o poate face. ar fi o învrednicire. rămân de obicei la voia întâmplării şi pradă unei păreri cu totul pe dos. Iar dacă totuşi sunt primiţi. încât atrage prezenţa nevăzută a lui Iisus într-o atare obşte. desăvârşit. poruncă şi rugăciune. taxe pe slujbe – ruşini. s-au arătat mucenicii. încep să se amestece în treburile interne ale mănăstirii. dar mai ales cu sistemul nervos. Fiecare ins e o lume de necunoscute. Acesta ne-a ferit de cel ruşinos. într-o obşte de un cuget. care situaţie? E frumoasă iniţiativa şi trebuie apreciată.şi înnoirea mai generală a Bisericii şi a societăţii. un preludiu al sfinţeniei. îmbunătăţiţi în smerenie şi iscusiţi în dreapta socoteală şi. Din câte au ei de făcut pomenesc doar una: Unificarea sufletească a obştii. E atât de anevoios lucrul acesta dar şi atât de mare. închipuiri. fără ispita sfinţeniei. Infirmii văd în mănăstire: vis. şi apun. Nu pot fi primiţi în această nevoinţă de o viaţă a sfaturilor evanghelice. ci o infirmitate de adaptare.

nu din curiozitate. ca încheiere a părerilor: decât realizări sortite decadenţei. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. acolo şi-a dat sfârşitul. chemat de Împărăteasă. în predica rostită cu acest prilej. pentru lume. în sufletele noastre: ne-a descifrat. pentru vremea noastră şi personalitatea şi activitatea şi lucrarea duhovnicească şi cea scrisă şi cea reprezentată estetic sau artistic. în veacul acesta. vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. de către oameni care nu ştiu realitatea şi care vreau să îl pună pe Părintele în atenţia altora.”73 . fel de fel de aprecieri de către oameni necompetenţi. „Se fac fel de fel de vorbe. Nu multe mănăstiri. ca şi Sfântul Elisei. în duh curat ortodox. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu. în 28 noiembrie 1989. nu din alte gânduri. Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop. dar. pentru noi toţi. Deci Părintele Arsenie s-a sfârşit în Sinaia. nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. tâlcuind duhovniceşte viaţa şi lucrarea Părintelui Arsenie Boca. N-a ştiut ce semnificaţie au aceste cuvinte şi nici altcineva din anturajul său. că i-a spus lui Ceauşescu că va muri. după care trag nişte concluzii care nu sunt adevărate. mai bine fără ele. am găsit o comparaţie. păstrate aşa: moment de culme al trecutului grăiesc mai bine conştiinţei poporului. aprind o lumânare. la 79 de ani.”72 La parastasul de 12 ani.”70 Plecarea la cele veşnice Părintele Arsenie a murit la Sinaia. a venit şi a tâlcuit cuvintele: „Mene. şi nu prea mari. în fidelitate şi credincioşie faţă de Biserica noastră Ortodoxă. techel ufarsin” – „Număraţi. avem nevoie de duhul şi puterea şi rugăciunea şi mijlocirea şi binecuvântarea Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul. harul şi darul lui Dumnezeu. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. printre multe altele. ci puţine: cât mai puţine. A suferit. Apoi. ne-a tâlcuit. avem nevoie de focul Carmelului. când la ospăţul idolatru şi păgânesc al acestuia. proorocul Daniel. sobornicească şi apostolească. în familiile noastre. în 28 noiembrie 1989. P. De aceea suntem noi astăzi aici. se roagă. pentru Biserică. că moare lumea la 79 de ani şi mai devreme. Căci pietrele. dragostea faţă de Hristos. dacă nu cumva pentru totdeauna. decât realizările prezente fără nădejde. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. despre trăirea în Hristos. a spus printre altele: „Am meditat şi m-am gândit: Oare ce semnificaţie. ne-a tălmăcit mesajul lui Dumnezeu. Mori. pentru ca astăzi să ne trăim viaţa noastră creştineşte. ci din necesitate sufletească şi spirituală. ca şi femeia din Şunem pe Muntele Carmel.Deci. „Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. Dumnezeu trimite o mâna care scrie pe tencuiala peretelui din interiorul palatului nişte cuvinte. în Biserica noastră. pentru că. număraţi. avem nevoie de urmele paşilor Sfântului Ilie pe Carmel. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. cu ceea ce sa petrecut în Babilon pe vremea Împăratului Belşaţar. ne-a citit chiar şi ne-a descifrat parte din semnele timpului pe care noi le trăim şi cu care suntem martori şi contemporani. cea una singură. pentru timpul nostru.”71 Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi. la ora 9 şi ceva seara. Părinte Daniil Partoşanul. pentru ţară. cuvântul lui Dumnezeu. dar cu atât mai bune. cântăriţi şi împărţiţi”. şi nu ştiu ce … Nu-i adevărat! Sunt nişte lucruri care nu s-au întâmplat şi pe care le inventează oamenii şi pe care le citesc credincioşii şi necredincioşii. de pietrele Carmelului. repet. Împăratul s-a cutremurat. în ziua de 4 decembrie 1989. al înzestrării şi al componenţei personalului. Vin. mene.S. Aşa mi se pare că a făcut şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie. sub raportul aşezării. credinţa în Hristos. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. în ţara noastră. a avut pentru veacul nostru. a avut ceva cu rinichii şi din aceasta i s-a tras şi sfârşitul. pentru familie. iconografic a Părintelui nostru Arsenie? Şi am găsit o asemănare. Că a vorbit cu Ceauşescu. în poporul nostru. avem nevoie.

Sfaturile ce ne-a dat. 3-4. Braşov. Nu va înceta nici cum. Şi cu toţi nădăjduim. Dar şi mare mângâiere.OMAGIU PĂRINTELUI DRAG Noi.XII. împreună cu toţi credincioşii. Cu smerenie şi iubire..Zorica Laţcu. Chipul sfintei lui iubiri.. Căci noi ştim că şi acum. cei ce l-am cunoscut. De vom împlini curat.1989 . Cu Părintele să fim. De la cel plecat în zare. copii ai Părintelui. Cerem binecuvântare. Viu să fie-n amintiri. Teodosia . Şi Părinte drag l-am avut. Cu nemărginită recunoştinţă. Simţim astăzi adâncă durere. Iar acum la despărţire.

Pe drept cuvânt. Acesta-i avantajul celor care „culeg” direct de la sursă astfel de ziceri.) Începând de la sfârşitul secolului V circula în Palestina o culegere ce aduna în ordine alfabetică cuvintele şi faptele atribuite «bătrânilor» celor mai faimoşi. Părinţii deşertului îl deţineau în viaţa monahilor palestinieni ai acestor epoci. atât de aparte formulate. zicerile lor sunt numite «Apoftegmele Părinţilor». adică folosul duhovnicesc al cititorilor.. Cînd le citesc de prin cărţi parcă şi aud glasul Părintelui care le-a rostit. fiii deveniţi părinţi transmiţând la rândul lor ucenicilor lor ceea ce primiseră. (. şi zicerile şi apoftegmele marilor duhovnici contemporani exercită asupra credincioşilor noştri o atracţie evidentă. găsind în ele o hrană pe gustul lor şi potrivită gustului fiecăruia. nici sentinţe frumoase mai mult sau mai puţin pioase scrise de un autor duhovnicesc. sau în câte predici nu am auzit deja celebrele cuvinte: „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. dar nu convinge.”? Poate mai mult decât oricare alt duhovnic de la noi. sau zicerile Părintelui Paisie: „Să ne întâlnim la uşa Raiului!”. unei chestiuni stăruitoare şi presante. „Nu toţi din lume se prăpădesc. în care monahii îşi puteau regăsi de acum. ne furnizează o mărturie deosebit de remarcabilă asupra locului pe care.”1 Apoftegmele Părinţilor contemporani Fireşte. se poate convinge de această realitate. să nu faci tot ce poţi. Nu sunt cuvinte rostite în văzduh. sau „Să nu crezi tot ce auzi. „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. Era ca o galerie de portrete vii ale marilor strămoşi. Sunt cuvinte ţâşnite din viaţă şi întrupate în viaţă. şi nu numai ai monahilor. Părinţii au vorbit iar unele din cuvintele lor au fost transmise posterităţii. trebuie remarcat că transmiterea orală a acestor cuvinte a trebuit să se facă cel mai adesea în acelaşi context al îndrumării duhovniceşti. portretele familiale ale celor pe care-i considerau întotdeauna drept părinţii lor. în însuşi exerciţiul paternităţii lor. atât de citite şi citate în ultima vreme. Cel mai adesea mi se întâmplă asta când citesc cuvintele Părintelui Teofil..O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor „Din fericire. „Mustrarea învinge. faimoşii zăvorâţi din Gaza secolului VI. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. pentru a răspunde unei întrebări vitale. din generaţie în generaţie.”. în partea a 2-a a lucrării de faţă. să nu spui tot ce ştii..2 Un alt motiv care m-a determinat să fac această selecţie. Părintele Arsenie Boca are o mulţime de astfel de cuvinte care au o expresivitate proprie celebrelor apoftegme din Pateric.”. La fel putem vorbi şi despre cuvintele Părintelui Arsenie Boca. prelungind de-a lungul veacurilor iradierea pe care au avut-o în timpul vieţii lor. ca mana. îl arată pe Părintele Arsenie ca pe un om cu o putere de sinteză deosebită. prin intermediul apoftegmelor. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. „Cine face curte nu face carte. pentru că vedem aici că şi laicii puteau discuta între ei asupra Cuvintelor Părinţilor.”. unei Sinteze a gândirii Părintelui Arsenie Boca.) Mai mult. de pildă. când apoftegmele au fos aşternute în scris. prospeţime şi dulceaţă specifică rostirii mai mult decât scrisului. Vocea inconfundabilă a dânsului le însoţeşte şi parcă le dă o putere şi mai mare.. Zicerile. sentinţele Sfinţiei Sale. Corespondenţa avvilor Varsanufie şi Ioan. Pe câţi prieteni sau credincioşi nu i-am auzit rostind ziceri de-ale Părintelui. deci relizarea unei antologii. Apoi. (. ele au continuat să se transmită şi să se propage într-o tradiţie monastică vie. Monahi şi laici rumegau apoftegmele ca pe cuvintele Sfintei Scripturi. Mulţi credincioşi mărturisesc acest lucru. care să cuprindă cu precădere acele cuvinte scrise într-un limbaj aforistic. Cine nu cunoaşte astăzi. cuvântul Părintelui Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”. este latura practică pe care am avut-o în vedere. în primul rând pentru că au în ele acea notă de spontaneitate.”. .1 Acesta este unul din motivele pentru care am socotit ca foarte binevenită realizarea. să nu dai tot ce ai”? Mulţi credincioşi le-au auzit şi le-au ţinut minte. Oricine a citit măcar o predică a Părintelui. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. căci ele emană de la Părinţi ca atare. ai tuturor.”.

dar au rămas benzile magnetice. aceste predici pe bandă de magnetofon. cu care este prieten. cu binecuvântarea Părintelui Arsenie. pe care le voi enumera în cele ce urmează: Cărarea Împărăţiei. cu specificaţia ca să nu schimbe nimic din text. un ucenic apropiat al Părintelui. Forţa formativă şi varietatea ţintelor atinse de cuvintele Părintelui sper să-i convingă pe toţi de utilitatea acestui demers. incult şi mincinos”. Cuvintele culese de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian. Trepte spre vieţuirea în monahism. Cuvintele culese de cei care l-au cercetat duhovniceşte pe Părintele Arsenie. modificat şi rescris”. atribuite de unii Părintelui Arsenie Boca. ce anume îi interesează din gândirea Părintelui Arsenie. de pe un caiet al Părintelui Arsenie cu notiţe. publicate în „Străjerul Ortodox”. care era rudă cu Părintele Ioan Fărcaş din Blaj. Predicile Părintelui publicate în revista „Gândirea” (Serie nouă). Scrierile Pravila Albă şi Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. Predicile din caietul Părintelui Ioan Fărcaş (predici copiate de Maica Miruna de la Sinaia.Zicerile şi fragmentele cuprinse aici au fost selectate din mai multe surse. cititorii vor putea afla. Între timp acest caiet s-a pierdut. adunate în cartea Veniţi de luaţi bucurie. fără să mai caute ei înşişi în întreaga operă. iar cea de-a doua ca fiind „o apocrifă a unui fanatic. Părintele Ioan Fărcaş a înregistrat Părintelui Teofil. dar aspru caracterizate chiar de Părintele Arsenie.) Caietul cu predicile şi zicerile culese de Părintele Petru Vanvulescu. . Predicile din manuscrisul intitulat Fiii Învierii. nu le-am luat în discuţie. Întrucât partea aceasta are structura unui dicţionar. prima ca fiind „un manuscris furat.

7. veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului. devin eretici şi. Adevărul este fiinţă vie. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea. ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea. e şi Hristos prezent. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii. În nevoinţe nu e numai omul. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. ASCEZA 6. pentru că nu numai că nu înaintează. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”. pe care o face Dumnezeu Însuşi. mai sunt şi berbeci şi ţapi. a aflării adevărului curat. 11. de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –. 3. Dintre cele trei făgăduinţe monahale. 2. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. 13. 12. 4. 5. grija învăţării lui curate. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire. stareţii şi duhovnicii. iar celălalt personalitatea ei. dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire. 8. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos. Chiar când se realizează sfinţenia. Asceza are şi un caracter hristologic. se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau . precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte. nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării. Cel mai greu păcat. dar poate pierde şi tot ce a agonisit. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului. ASCULTAREA 10. adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate. Nu sunt toate oi. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. 9.O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE ADEVĂRUL 1. 14. strigă Sfântul Apostol Petru. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte. ca atare. În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele.

23. nonsensul. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc. Este uciderea la mijloc. cu acestea. Altă durere pe care o aveţi voi. căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte. spre ruşinea noastră. făină. 15. 28. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului. că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu. îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră. Dar ascultarea de Biserică nu încetează. sunt copiii lepădaţi. o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpânii ţiganii. de multe ori. bani de şcoală. ci numai plâns şi jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă. Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi. trebuie să pui în loc tot atâţi copii. pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. inimii şi trupului vostru. când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa. 30. ci să le mai ucidem cu postul. fie pentru ei. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa. ci te va milui.caterisirii. pe care iai făcut. atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor. ori vor cere însuşi capul mamei. . Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. iar patrafirul este uşa. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă. să iasă şi din aceia. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii. toată sluga să se roage la vreme. taţilor. ce o are cu toţi păcătoşii. 27. Însă ca să puteţi face lucrul acesta. 29. iar dacă ne îndreptăm. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie. mamelor. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. că îţi va ierta păcatul. pe care. inimă şi minte cu vicleşug. chiar potop de ar veni. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim. 18. ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă. De aceea. ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi. fie de la ei. dacă e ceva de capul ascultătorului. Prin urmare. de vei fi vrednică. iar eu vă spun că şi de la brâu în jos. deci toată energia. Ştiţi bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. iar eu zic cu foamea. căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. 23). Iar. să le rabzi pe toate. căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. 17. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine. Milostenia cu osteneală. căci aceştia sunt izbiţi de toate relele care de la stomac încep. vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu. ori îţi ia Dumnezeu şi pe ceilalţi. 16. Ateismul este o infirmitate. să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. fără de care nu putem face nimic. 25. 20. absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce. AVORTURILE 26. De asemenea. 24. se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu. căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat. trebuie să vă înfrânaţi cu postul. curăţite. «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu» (Psalm 31). cu îmbrăcăminte. şi ce scoţi din copiii tăi. zilele se înseninează şi ne vom bucura. nu-l asculta. Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalţi copii. Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. biruie înaintea judecăţii. 22. nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie. ai altor femei sărace şi să-i botezi. şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. ATEISMUL 21. care au ucis copii. nu vei avea noroc cu ceilalţi. Ascultarea e lepădarea de sine. «De aceea. ia-i şi botezaţi gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi. Acesta este un păcat strigător la cer. iar dacă nu. Necredincioşii. 19. să nu-l poată potopi». Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă. până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea. Nu uitaţi însă. cu încălţăminte. nădăjduind în mila lui Dumnezeu. nu este cu nimic mai uşoară. luarea crucii în fiecare zi (Luca 9. Vrei copii puţini. că postul este poarta. cu vremea.

primind ispita. care mă face să scriu. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. cel puţin spaima ce-o mănîncă. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. care însemnează bani sau bogăţii. Nu mai sunt bătrâni – bătrâni venerabili. BISERICA 35. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. avînd ba două capete. nici bogăţia nu te osândeşte. se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. Nu-şi dă seama bietul om că. Îl înlătură. 12). scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Aceasta e cu atît mai sigur. BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA 34. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. BOGĂŢIA 37. Acolo era Noe. de avuţie. Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Dumnezeu laudă pe iconomul pârât. urmaşul va fi. dar cei ce blestemă se osândesc. Mai mult chiar. şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume. de slavă. BLESTEMELE 36. Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului.BĂTRÂNEŢEA 31. un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. De aici putem scoate înţelesul bogăţiei: nu sărăcia te mântuieşte. aprinde mintea spre aceleaşi pofte. dezastre în patrimoniul erediar. acestea i se fac mamona. iar pe de altă parte. ci precum ai sufletul şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. dezechilibru în mediul umoral. Şi bătrâneţea-i un cavou ajutător. dacă nu alta. iar în valuri ucigaşul. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. seamănă cu credinţa îngerului nebun. ba alte forme. se ciocneşte cu Dumnezeu. Aşa de pildă. ca să-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău. pe motivul că n-are proprietatea absolută. dezechilibru moral. mila mă opreşte. Pentru ca să înfrâneze pe om de la o căderea ca aceasta. Dumnezeu l-a numit iconom nedrept. un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi. epileptic – boală de nervi fără leac. 32. cu maximă probabilitate. deşi toţi ţin să trăiască. o mai fi având şi mama ceva de adaus. sub orice formă şi la orice grad de tărie. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător. Că. Cu toate acestea. din amărâta viaţă la viaţa cerească. Toate isprăvile se trec la activ. şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărăţie când o va isprăvi de risipit. şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Deci nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Urmaşii lui – nu mai zic nimic. de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii. ba două cozi. iar sufletul în iad încă de aici. 16). aci Hristos. pentru viitor. adevărate chipuri ale lui Dumnezeu printre oameni. atunci omul e numai un fel de chiriaş. efecte ale beţiei. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Aşadar. . cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. se întâmplă că ajung neroditori. ci numai proprietatea relativă. întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. Dacă de fapt şi de drept. şi care-i mai mult siluire decît iubire. 33. mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. dezechilibru în toate părţile. după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se înţelege că e vorba de risipirea mamonei. Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor. va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune. Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul. proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu. cu cât la scârba şi spaima bietei mame. totuşi. în loc de un chip senin. Deci. de se va crede stăpân absolut al lumii. mai am şi o milă preventivă. înecând pe oameni. Îl tăgăduieşte. şi precum nici bogăţia nu te mântuieşte. Când omul se lipeşte de făptură. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. ci pe oriunde trece ameţeşte. Îl expropriază. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. arde şi atrofiază. pe de o parte. Ruşine este bătrânului plin de pofte. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptăţii. aşa nici sărăcia nu te osândeşte. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7.

ca să-i trezească din împietrirea inimii cu care ţin Lazării la poartă. sănătatea minţii. ca totuşi să se mai mântuiască unii din ei. şi le cere socoteală. dar îi aduce sufletului smerenia.38. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta. pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele. Boala apare întâi în psihic. Iar. La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. Nu poţi propovădui Împărăţia Cerurilor cu plumbul materiei pe aripi. Darurile Duhului Sfânt şi unirea cu Omul Cel nou. Căci. n-are unde să-şi plece capul. Noi însă să ne îmbogăţim în Dumnezeu: cugetându-L. . când clatină Dumnezeu mamona. Bietul Dumnezeu. pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). pe care nu i le ling nici câinii. prin care ni se împărtăşesc. silindu-ne a gândi şi a iubi ca El. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor. iubindu-L. Din desfrânare. slăbesc nervii. iată că nu te mântuieşte sărăcia. dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii. fără nici o bunătate. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul: 1. 44. cu o prăpastie de netrecut între ele. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc sau se osândesc. BOTEZUL 52. poate să-şi pună iconomi pe cine vrea. că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor (Ieremia 8. întrebuinţând chiar şi pe vrăjmaşii Săi. E foarte semnificativă întreita cufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. este Raiul şi Iadul. Din naştere. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni. Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură fireşte. Poate chiar o izgonire a Lui. dar groaza ne cuprinde când sub strălucirea trupească a bogatului. e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. după ei. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. devin iuţi şi nerăbdători. 40. 45. după orânduirea lui Dumnezeu. Cine ştie. Cufundarea aceasta totală însemnează atât moartea Domnului pentru noi cât şi moartea omului vechi. chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea. Stăpânul averii ne-o menţine. dar desfăcut cu inima de bogăţia ta. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie. nici sărăcia în sine n-au calitatea de a osândi sau ferici pe planul veşniciei. Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avuţia se risipeşte. poate în fondul lor. între toate împrejurările vieţii. 43. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor. 50. Deci. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga. 8) lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fără nici o virtute. a zis doar: „Fii celor săraci ca un Tată!” (Înţelepciunea lui Isus Sirah). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. cărora stomacul e tot dumnezeul lor (Filipeni 3. 46. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. şalele. Cel venit din ceruri. urmărite la obârşiile ei. La mulţi lea arătat şi le-a atras aminte de rostul lor. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. Deci. împlinind condiţia asta. 42. 2. mai mult ca din actul de proprietate. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. spinarea. bubele spurcăciunii. iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. două eternităţi paralele. prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Pe acestea i le gâdilau dracii. omul păcatului. care nu se va lua de la noi. un om decăzut al tuturor păcatelor. 51. 19). împărtăşindu-ne cu El. BOLNAVII 48. Toate acestea. săracul. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Eşti bogat. Cu această orânduire atotputernică. 49. pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. 3. Deci lepra şi orice lepră. dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot. iar făptura a făcut păcatul. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. 41. avuţia se ia de la noi sau se risipeşte. Iată adevărata bogăţie. 1) şi bogaţilor. Numai cu preţul acestei morţi ne învrednicim de ungerea cu Sfântul Mir. Nici bogăţia. prin care Dumnezeu Îşi lucrează voia Sa. 39. 47. Dar. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. Dincolo de cele văzute. Am băgat de seamă umblând că aproape la toate porţile bogaţilor a pus Dumnezeu câte un Lazăr. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură. Poate că şi de aceea mai clatină Dumnezeu bogăţia bogaţilor. De otrăvuri din lipsa postului. fiind în drepturile absolute peste valoarea economică. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. ca de foc. de asta atârnă mântuirea sau osânda ta.

ca om adevărat. să apere cinstirea sfintelor icoane. 58. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. 47). Darurile Sfântului Botez ne îmbie. Calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu. Mântuitorul de aceea a şi venit. sobornicească şi apostolească Biserică”. al pocăinţei. Calea mântuirii. al VII-lea. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. sau gândurile din pricina plăcerii”. Hristos Iisus Cel cu Cruce. 18). ori nu credem. Cine vrea să vadă pe Domnul în veacul fără de sfârşit.) Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. Aceasta pentru ca unele din ele. întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie. în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Galateni 3. printre altele. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste. 64.8) şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Făptura noastră cea sufletească sau duhovnicească se uneşte cu Dumnezeu. îndată să fie şterse. ori nu ştim. întovărăşind nevăzut pe oameni. Noi însă zicem: unde e fericirea aceea. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. aflăm despre comoara cerească cea ascunsă în ţarina fiinţei noastre. o mare luptă pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic. iar câştigând – ca om – o biruinţă desăvârşită asupra lui. cu fiecare rând de oameni. sau Cărarea. făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13. precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. 8) sunt destui în toate vremile. 65. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!? CALEA MÂNTUIRII 62. 27).. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Efeseni 4. până la sfârşitul veacului (Matei 28. E bine de observat că Iisus Hristos. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus. un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi.. pentru că. căci cu puterea de Dumnezeu. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. astăzi iarăşi li se găseşte vină. Iată pe scurt ce este tămăduirea firii noastre sau înnoirea omului. care este din cer şi se face ceresc (1 Corinteni 15. 15) şi dându-ne îndrăzneală. dar cu fapte. fiind urâte de noi. purtăm pe Hristos Iisus şi pe Duhul cel Sfânt în temelia făpturii noastre celei duhovniceşti. Toţi creştinii sunt botezaţi şi totuşi nu toţi se mântuiesc. când curăţirea e aflată efectiv prin porunci. 55. trebuie să meargă cu El toată calea. 61. în dar. ori credem. a biruit pe diavolul ca om. în toate zilele. temelia zidirii noastre celei duhovniceşti. temându-se ca nu cumva din cauza credinţei să-şi primejduiască viaţa aceasta. este aşadar piatra unghiulară. 54. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. . Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi. şi pe noi ne îmbracă cu Sine: „Câţi în Hristos v-aţi botezat. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. 66. pe care o avem în noi. 57. luat din pământ şi pământesc. cât ţine cărarea. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. Rămaşi în urmă de frică (Apocalipsă 21. cel dintâi. 63. Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii. după înviere. cu fiecare.53. ca fulgerul l-a aruncat din ceruri (Luca 10. iar nu ca Dumnezeu. Omul cel dintâi. Aici stă pricina pentru care noi. sau numai până la o vreme. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii. se îmbracă în omul cel de-al doilea. cea adevărată. dar mai ales în zilele noastre. începe când omul vine – de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea – şi intră în Biserica văzută. (. prin propovăduirea Bisericii. e semn că nu suntem vrednici. 56. în fiecare – căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus. ori ştim. 60. când. la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. deşi botezaţi. 20): Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi. Aceasta e adevărat pentru toţi cei botezaţi.. şi dinafară prin cuvântul Bisericii. care e: „Una. dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. ultimul sobor. Iar primul om ceresc este Iisus Hristos: Omul Cel nou. în care a căzut Dumnezeu? Iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu. În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost.. iar nu numai până la un loc. Mântuitorul nostru nevăzut se îmbracă cu noi. fiind iubite. Cu biruinţa Sa. Iisus a venit să se lupte cu diavolul. El e modelul de luptă. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Momeala nefiind păcat. ca să sfărâme lucrurile diavolului (1 Ioan 3. El a mers pe ea. Deci El e meşteşugul. Curăţirea deplină a firii. De ce? Iată de ce: Darurile Botezului stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute. biruinţa ne-a dat-o nouă. căci de-atunci. cunoştinţa şi puterea. 59. aşteaptă şi vremea minţii. lăuntric prin conştiinţă. întrupat în om adevărat. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători. 24). întâmplată prin Botez. altele. Fiecare din noi. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. sfântă. iar El Se face – aşa zicând – duhul nostru. să cădem şi noi în „primejdia”. Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat.

Aceasta este îmbrăcămintea nestricăciunii şi a sfinţeniei. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. Deşi e negru şi el. sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. această misterioasă anarhie celulară. „oameni după fire şi dumnezei după har” (Sf.67. Însemnătatea făcliei în rânduiala călugăriei vrea să spună că noi înşine trebuie să ne transformăm într-o făclie. nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic. Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. Mantia (călugărului). Sfânta Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiaşi jertfe şi taine. Deci. Mantia e o îmbrăcăminte plisată. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. deşi cuvioşii adormiţi se înfăşoară în mantie. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică. Libertatea conştiinţei e cel mai adânc bun spiritual pe care-l avem la îndemână în viaţă. că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. îndată după intrarea cea mică cu Evanghelia. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. nu înseamnă gândul morţii. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. 77. 68. Pricepem. care pogoară de pe cap la corp. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii. E un simbol al minţii care. decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Braţele părinteşti îl aşteaptă deschise pe cruce. De vrei să te faci călugăr. Noi suntem pietrele. fă-te ca focul! 73. mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială. în tot cazul recesivitatea e sigură. 71. în calea Duhului. măcar tot aşa de zornic. Aceasta e cea mai puternică chemare ce s-a putut face vreodată oamenilor. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. altarul de dovedire al adevăratului Dumnezeu. aproape străveziu. Acesta este factorul de care Biserica ţine seama şi garantează seriozitatea convingerii. prin preoţii Bisericii. De obicei. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Iar de foc se va îngriji Dumnezeu. Sfânta Liturghie este slujba de căpetenie a Bisericii în care e prezentată viaţa şi învăţătura Mântuitorului. deci Dumnezeu gândeşte lumea. ţâşnind ca fulgerele din fiinţa lui Dumnezeu aşa cum s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor Petru. sila . Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. 69. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei 10. tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului. Mulţimea ispitelor. devine străvezie. CĂLUGĂRIA 72. pe scurt. Iacov si Ioan. Spre ştiintă.n. să străbată nu numai luptele. lemnele sau jertfa de bună voie pe altarul lui Ilie. alegerii şi statorniciei. şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. 74. nu înseamnă gândul morţii. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi. Sila împrejurărilor. care este trupul în întregimea lui.) e un văl uşor. precum şi lucrarea de mântuire a omului prin Jertfa de pe Golgota. 75. CANCERUL 70. slujitorii Săi văzuţi. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. Fratele care vine la călugărie este o roadă a acestei jertfe. prin urmare. şi aceasta numai cât îi este cu putinţă firii omeneşti. sub puterea curăţitoare a Harului. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. Simeon Noul Teolog). oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. Cancerul. vicleniile potrivnicului nevăzut. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. deşi e neagră. În felul acesta El Se face hrană minţii noastre. 40). ceea ce aminteşte o îmbrăcăminte de raze a unei lumini necreate. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. ci şi nepătimirea. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). lumina dumnezeiască în care au strălucit mulţi. 76. Intrarea în călugărie se săvârşeşte în vremea Sfintei Liturghii.

tăierea voii şi a toată părerea îţi este lege.neputinţelor. Întreaga Sfântă Treime îşi face sălaş într-un ales. prin conştiinţa unei călăuze. pentru că aceasta taie amăgirea de sine din care creşte dezamăgirea. camuflările mândriei. unelte care taie vălul necunoştinţei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. ca şi cum cu aceasta şi-ar fi ajuns scopul. prin urmare. nu stau garanţie pentru călugărie. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. Aceasta a fost ultima zi din viaţă în care ai mai avut păreri personale si voinţă proprie. calea duhului. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. 84. să urâm familia. 80. Sandalele nu mai aleargă pe calea gătirii evangheliei păcii. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Pe această cale nu poti călători fără primejdie decât condus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu. Cu acestea începe noua îmbrăcare în Hristos. pe viaţă. ipocrit. Viaţa lui viitoare. 83. 86. morminte văruite pe dinafară. va avea să fie o slavă a Sfintei Treimi. Dacă cel în cauză îşi închide sufletul de către povăţuirea duhovnicească. Nici nu observă monahul molatic de minte când a fost scos din luptă şi redus la un simplu cuier de haine călugăreşti. sănătate deplină şi majoritate de minte. 82. dar îndărătnicii pe aceleaşi căi se poticnesc şi cad. 87. Aşa se explică îndepărtările. Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe. dar săruţi şi foarfecele. dar putem fi nişte ucenici mai smeriţi ai unui slujitor al lui Iisus. Potoleşte râvna de războire cu slăbiciunile firii patimilor. 88. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. Chemaţii sunt mulţi. visul se destramă şi începe dezamăgirea şi nemulţumirea. ne-a cerut să ne lepădăm de tot ce avem. (…) Logodna aceasta începe însă cu foarfecele. 81. Cinul monahal urmăreşte trăirea creştinismului până la măsurile desăvârşirii. De la logodna cu îngerescul mod de viaţă sub o nouă lege. judecându-i şi găsindu-le tot felul de pricini. de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vieţuire ca de un rău. Pentru calea călugăriei trebuie. Călugăria nu se învaţă atât din cărţi. ci înnoirea lui. aşadar. cum este duhovnicul. dacă nu se vor converti în convingere. iar când aici dau de severitatea luptelor cu patimile. adică silinţe ale conştiinţei întărite de voinţă. Monahul leneş de mântuirea sa începe să uite înţelesul celor ce are de făcut. Căsătoria şi copiii îi părăseşti înainte de a-i avea şi n-o iei pe calea aceasta. ba să urâm şi propria noastră viaţă în condiţiile lumii acesteia (Luca 14. deşi continuată pe pământ. ci o iau iarăşi pe calea pământului. care îşi înţelege personal Botezul. 79. Călugăria e o logodnă cu modul mai presus de veac al vieţuirii îngereşti. Oamenii prea legaţi de fire nu au înţeles niciodată vieţuirea cea mai presus de fire. Aceasta nu e repetarea primului Botez. mijloacele fizice sau morale cu care se face această rupere a sufletului şi a minţii de patimi. Dacă monahul se complace într-o călugărie de uniformă şi nu-l doare stingerea luminilor sufletului său – întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse – înseamnă că a dat în micime de suflet şi a ajuns un om de nimic. Potrivit acestei îndreptări el caută altă hrană sufletului său: lauda oamenilor. pe viaţă. Făgăduinţele călugăriei sunt. dar vin numai câte unii care se aleg. Drepte sunt căile Domnului şi cei drepţi merg pe ele. 26). apără şi întăreşte un asemenea dar. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. . 85. 78. 91. îmbrăcămintea sa de luptător al duhului pierde însemnătatea ei de la început. Călugăria stabileşte o altă înrudire între oameni: rudenia cea după Duh. aprobarea voilor sale. de tăierile dureroase ale pedepsirii întru toată fapta bună. De povătuiţorii săi se desparte sufleteşte. ca de o mustrare şi i-au făcut mucenici. Îl avem noi mai de demult. Părerea sau iubirea de sine e o formă subţire a mândriei. cât din această ucenicie. 92. bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit. La această tăiere nu numai că te învoieşti. părere pe care nemărturisit şi-o păstrează şi în mănăstire. Sufletele slăbănogite de mândrie stau totuşi pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. În mănăstire visează sfinţiri şi litanii şi viaţă fericită. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. Dar ca să facă firea omenească o cale atât de lungă trebuie înţelese bine mijloacele şi foarte bine cunoscută calea. gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. Călugăria se întemeiază pe sfaturile evanghelice. se mulţumeşte numai cu intrarea în călugărie. Fiţi de-a dreptul ucenicii lui Iisus. Cu alte cuvinte nu vede că a ajuns o mizerie căzută între tâlhari. întrucât îl lipesc de viaţa aceasta. De la darea numelui. monahul e un nou botezat. Din pricina acestei lupte între convingeri şi patimi călugăria e dătătoare de har şi e numărată la Taina Pocăinţei. 90. un mincinos al Domnului Hristos. 89. asupra neputinţei si căpătăm curaj în nevoinţe. Ştiind Iisus că patimile opresc sufletul de la calea Sa. cum au fost apostolii. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simt trebuinţă să asculte şi să urmeze. Aşa se cuibăreşte viclenia în suflet şi îl face pe monah om cu două feţe. Aceasta este iubirea de sine pe care o menţine mândria şi punctul de vamă al diavolului. viaţă petrecută într-o mănăstire. neîngrijit pe dinăuntru. sila înfrângerilor. Mulţi vin la călugărie cu o părere bună despre ei înşişi.

O viaţă îmbunătăţită a noastră le-ar fi singura mângâiere şi bucurie care ar cântări în sufletul lor mai mult decât amărăciunile. e totuna cu ducerea lui iarăşi în temniţa patimilor. patimile amorţite prin . Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea. deci pierde smerenia. precum trebuie să se ferească şi de cei ce-l ocărăsc. ci cei dintâi. câlţi fiind. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea. 102. 99. ci oameni hotărâţi care duc trăirea creştinismului până la ultimele lui consecinţe de disciplină şi frumuseţe. Când monahul a realizat făţărnicia. De asemenea. de primejdia pierzării. Călugărul trebuie să se ferească în sufletul lui de cel ce-l iubeşte. 106. iar pentru înfrângerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2. Cea mai bună justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a străbătut el istoria: rostul spiritual. De aici se vede destul de limpede că mândria singură. Călugăria slăbeşte în suflete slabe şi se întăreşte în suflete mari. afurisirea sau caterisirea. Toţi călugării care pentru neapărată trebuinţă au mers prin oraşe au simţit trebuinţa ocrotirii lui Dumnezeu. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. numai călugăria nu. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi. 100. 24). provocând fie erezie. când existenţa lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidenţei absolute pentru toţi. Îndărătnicii dau. 101. ci îşi văd de cale cu gândul la Dumnezeu. umblă cu ele stinse. Mirenii mai vin la mănăstire pentru rugăciune. 108. Aşa se întâmplă când se întăreşte fariseul şi slăbeşte vameşul. să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti. 94. aşadar. 95. Acesta este rostul de căpetenie al monahismului: trăirea creştinismului până la tensiunile desăvârşirii. ca să nu-i încâlcească în vremea ostăşiei. Precum când merg la oaste. ci rămâne în dreapta cumpănire a situaţiilor şi a celei mai bune soluţii. Prea multă întâlnire cu rudele nu e bună. Cu toate acestea. Cu toate acestea. ca nu cumva poate din nepăsarea lui să fie hulit Dumnezeu. De aceea călugării nu umblă printre oameni cu ochii pe ei. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. În ce constă primejdia? Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. de aceea. Biserica. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. rostul cultural şi rostul social. 96. Călugăria nu creşte visători ai Împărăţiei lui Dumnezeu. călugării nu se mai duc în lume să se odihnească. De altfel nici nu se trimit din mănăstire decât cei mai statornici în călugărie. Iar al doilea e acela al rugăciunilor pentru mântuirea lor. Călugăria cere smerenie şi curaj. e o victimă nevinovată a nedreptăţilor. ca să se dezmeticească. Biserica încearcă pedepsirea. Sunt totuşi rude care se bucură cu adevărat de calea noastră. iese dintre ei. ba se şi completează. Dacă dai stareţului toată grija ta. cum e părerea de sine. oamenii lumii lasă toată grija de acasă. e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. Prinderea sufletului într-o viaţă dinafară de duh prin tărâţele vieţii. şi cum va rândui. Plata neascultării de Biserică este pierderea mântuirii. 103. tânguirea că au fost părăsite şi felul de a gândi după lume. În ochii lui toţi sunt făţarnici. Viaţa monahului este lăuntrică. pe când viaţa în lume e înafară. Un drum în lume îţi face dovada statorniciei în calea cea duhovnicească. cătând cunoscuţi sau dorind să stea de vorbă. chiar sub cea mai subţire formă a sa. Dar nu aceştia califică monahismul. patimile cu focul. Aşa ceva ar însemna încetarea călugăriei. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. de pipernicire la literă şi pierde curajul. ca să nu fie rănit de slava deşartă. 104. legătura nu e ruptă. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus că „Împărăţia lui Dumnezeu” – chiar aceasta lăuntrică – „se ia cu năvală şi năvălitorii pun mâna pe ea” şi „Îndrăzniţi. care nu-l realizează. Călugăria dezleagă pe monahi de obligaţiile îngrijirii familiei în lume. Acesta-i primul folos sufletesc ce se aşteaptă de la noi. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. fie schismă. 98. Lepădarea de lume e o convingere. dacă nu e tăiată din rădăcini. dar ce nu poate rugămintea poate pedeapsa. Ceilalţi. prin slujitorii ei. Astăzi pentru obrazele celor din îndărătnicie părăsesc lupta călugării. Dacă te atingi cu focul. scoaterea din monahism. Rugăciunile celor din mănăstire i-au însoţit ca o mână de apărare.93. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. Eu am biruit lumea”. CĂLUGĂRII 105. a ajuns pe punctul de a părăsi călugăria. 107. o dai şi pe aceasta. aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii pentru Împăratul cerurilor. duhovnicească. Toate profesiunile au vacanţă sau concediu. nu face degrabă lucrul acesta. 97. Creştinii nu au de învăţăt nimic bun de la aceşti dezertori şi mincinoşi. Călugării care realizează monahismul sunt în lume făcliile aprinse ale lui Dumnezeu. când te crezi bun. pentru că ele aduc grijile lumeşti. osândindu-i. aşa va rămâne. Una cu alta nu seamănă.

prin care. îngăduiţi de lege. şi faza spirituală. Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere. 119. dar nu cred în Iisus Hristos. Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte. credinţa. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. 2 divorţează. 110. de vreme ce-i aflat de vină. prin viaţa lor de obşte. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi. să se asigure stăpânirea acestei patimi. Călugării trăiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. fie să-l fericească pe al lor. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual. 122. chiar un Dumnezeu al lor. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. va avea precocitate sexuală. Acesta se stinge când se apropie de ei întinăciunea prin simţuri. fără limite precise. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Mirenii ştiu toate înfrângerile călugărilor. deşi absolut. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu. creat de ei. ci numai o suspină. Un călugăr trist. Trăind într-o căsătorie cu aceştia. iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. este un călugăr cu luminile stinse. îmbrăcată în pui de om. nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. 1). dacă nu chiar inexistent. de care suntem traşi la răspundere. iată că dispariţia dreptului e o problemă. CĂRTURARII 115. la cinstea de Taină. nu necredinţa. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. nu instinctul. De la aşezământul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorăşte toată purtarea monahului către cele dinafară. CĂSĂTORIA 116. dar nu ştiu niciodată pe vreunul din sfinţii care să fi biruit el aceste înfrângeri. ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu. 120. 109. iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură. cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3. sunt o icoană străveche a lumii noi. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului. Majoratul părţilor îl decide mintea. 117. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii. 112. Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte? Foarte simplu: că nu se mai nasc. 121. 124. 9). Căsătoria are cuvântul. faza bio-psihică. inaccesibil. 118. În opera recreaţiunii omului în Hristos. 128. iar cele dinafară. 126. Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii. pe care nu şi-o pot exprima. Chipul monahului a trezit întotdeauna şi în tot locul mâncărimea de limbă a mirenilor. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei. care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină. care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenţa.înfrânare se aprind prin simpla vedere. ba uneori e numită făţărnicie. de ce nu se mai nasc drepţii? Iată că trebuie. . „păzind hotarele legii”. Aşa frate călugăre. se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. sporesc duhul celor dinlăuntru. învăluie pe oameni în dragostea ta cea din multă rugăciune şi vei vedea trezindu-se în necunoscuţii cu care stai de vorbă şi o scânteie dumnezeiască. 113. 127. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa. Ei caută oarecum fie să defaime modul acesta de viaţă. 123. Virtutea e neînţeleasă. În timpul sarcinii. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. Prin Isaia proorocul. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi. Din 3 familii. înfrânarea nu desfrânarea. 114. Mirenii văd pe călugări prin patimile de care sunt stăpâniţi ei şi nu le vine a crede că-i cu putinţă şi o viaţă de virtute. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. după modul cum le face. 125. 111. mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor. Călugării.

2. CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ 137. Patimile. 130. îngăduie războaiele. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună. şi mai rar. începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste. avem cuvântul lui Dumnezeu. o chemare lină. 138. Din toate timpurile se ştie că. pentru cauza lui Dumnzeu în lume. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Chemarea la judecată. încât aceştia ajung de bună credinţă. 132. Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri. Iar cei ce ştiu împreună. 4. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. mai către capătul zilelor. Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil. Chemarea lăuntrică a conştiinţei. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. Prin păcatele noastre. Dumnezeu ne caută. prin firea Sa. 25). 140. dar încă neaprinsă. 133. toată vremea vieţii noastre pământeşti. prin mai multe surle. pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute. de la Dumnezeu. dar dacă nu vrem să înţelegem. nu pentru plăceri. na mai dăinuit puterea lor. iar dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta. când. Odată şi odată începe să strige la noi. câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5. iubirea îi trecea printre zeii nemuritori. la fel. sunt Dumnezeu şi omul. Iată câteva dintre ele: 1. fiind şi capătul lui Dumnezeu din fiii Săi. drumeţi prin viaţa aceasta. nu va putea fi înăbuşit mereu. ne strigă. nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine. Înţelegem prin urmare. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”. dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas. 135. dar totuşi de dincolo de tine. Chemarea prin necazurile morţii. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave. Abstinenţa sexuală dă vigoare. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face. ne cheamă. că avem o înrudire cu Dumnezeu. până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. încât abia se mai aude. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu. 6. capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Chemarea prin semnele mai presus de fire. 142. Cârmuitorii de neamuri. Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi. Pe vremuri. când îndărătnicia firii s-a mai stins. 136. atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu. îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta. spre pedepsirea răutăţii. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. E un grai tăcut. trebuie soţii să se împreuneze. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. în afară de posturi (Sfântul Pavel). CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI 139. 7. reaua voinţă şi peste tot păcatele. care-i sting graiul. Chemarea din afară a cuvântului. că El va asculta pâra şi-i va da dreptate. Obişnuit. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. CÂRMUITORII DE NEAMURI 131. Glasul conştiinţei însă. CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU 134. 5.129. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. concepţia creştină nu prea e dusă. şi ne va băga în chinurile iadului. rupând toate zăgazurile . pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist. dar din când în când. Căsătoria pentru mântuire şi prunci. 141. 3. dau de asprimea dreptăţii Sale. la fel. nişte solzi. cum se face că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor. Chemarea prin necazurile vieţii.

deodată cu o petrecere de acest fel. deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine. ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi. 147. dacă mama fură oarece. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta. o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor aplecat spre onanie precoce şi târzie. ca organ spiritual al omului. unde te vei duce. pe care copilul le va avea pentru toată viaţa. ereditar nervos. Se îmbată mama o dată. urmează sancţiuni ale conştiinţei. uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor. şi predispus spre boli nervoase. mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund. Se roagă mama lui Dumnezeu. De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şi-i pricinuieşte mutaţia infinitezimală. 146. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. în care ne mişcăm. noul venit va fi un copil prea puţin înclinat spre trezirea genezică prematură. şi. paranoia. zisă cu tot focul fiinţei sale. sinuciderea. Omul care se întunecă despre Dumnezeu şi suflet. în final. În vremea aceea. şi nu te lasă să pleci fără să vezi. ca odată să vadă fiecare. ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu. Deci. fără să ştii şi tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun. chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce e o decădere de la rostul firii sale. Dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale. trăim şi suntem (Fapte 17. Supărări. se va ruga şi copilul. cum să nu fie în stare blestemul unei babe. Toată această povară îşi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualităţii mamei. care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat. predispun copilul la tristeţe. încât şi somnul le-a fugit. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru. Deci toate acestea trebuie ocolite. Toată vremea sarcinii şi a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze. Conştiinţa. prin amplificare. şi va fi un copil arţăgos. copilul va fura toată viaţa. din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave. să vadă totdeauna. schizofrenia. Ăsta-i ocolul de cercuri şi se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii. se întipăresc în copil. despre morală şi orânduirea spirituală a venirii copiilor pe lume. nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat şi nici în vremea alăptării copilului. Aşa sunt tocmite lucrurile. Naşterea de fii. e o putere nebănuită. ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. . Invers. 143b. deci şi asupra trupului. 145. iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni. încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. cu tendinţe sau predipoziţii. prin natura ei. sigur că roada sa va însuma în sine toată lipsa lui de echilibru cu marele mediu divin. amărăciuni. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău. după dorinţă. nu aprobă niciodată viciul şi păcatul. melancolie. prin credinţă. Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă. 143a. e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos. Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic. Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei. dureri. din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său. cu care trebuie să te împaci pe drum”. 28). Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie. Prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. iar la unii le-a fugit şi mintea. aproape cojită de materie. prin natura ei e de a nu se lăsa învinsă. de se vor căsători. decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere. ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe. nesănătate. omul care n-are nici un Dumnezeu şi nu-l interesează nimic decât desfrâul lui.fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor. ceea ce trebuia. neatras spre onanie şi aproape deloc dispus spre nervozitate. zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat. ca urmare. vrând-nevrând. copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. Însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. vor mări decăderea şi necazurile. nebunia acută şi. despre puterile sufletului asupra lumii fizice. un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. încă de aici. aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau. cufundarea lui în întuneric şi în muncă. COPIII 144. procese uriaşe în configuraţia persoanei. acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva. ce-l aveai la îndemână pretutindeni. dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualităţii.

149. Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată. 3. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. apoi o pierde: devine păcătos. Vinerea. asemenea copiilor. în vremea celor 9 luni de sarcină. 156. 150. când Iisus este interzis? 152. Îndreaptă purtările tale. 153. S-ar apropia de natura originară. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii. În copiii veniţi dintr-o vieţuire curată a căsătoriei. a cărui icoană. Nota sufletească dominantă în familie. De fapt. îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. printre noi. iar. Astfel. dacă nu le-aţi fi făcut. cum să nu Se supere Împăratul. Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. vorbeşte cu Dumnezeu despre ei. ca să nu cădeţi în astfel de greşeli. oamenilor ce o primesc fără discuţie. cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. mamă. Iată o supărare a lui Iisus. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat. se întipăresc şi în copil. va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor. de aici mulţi copii se nasc morţi.148. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru. Desigur că vă doare. Ei. fie cu amândouă. se naşte un copil ce va fi slăbănog. COPIII ÎNDRĂCIŢI. NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 159. pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite. când vă va veni rândul. când copiii sunt opriţi de a veni la Iisus. cu care n-ai vrea să te supere. până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. fie cu mintea. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. NEASCULTĂTORI. Ei sunt de mici mai străvezii pentru Dumnezeu şi prin aceasta se vede că au chemare să-I fie ucenici. orice mamă se va mântui. precumpănesc înclinările bune şi nu-i biruie împrejurările rele ale mediului. fie cu trupul. Îi vor fi şi mucenici. sunt neascultători. ceilalţi. Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. 151. de mici să vină la Iisus. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea. Iată faza spirituală a vieţii de familie. În atari strădanii. numai copiii o au. omul începe viaţa cu sfinţenie. 154. . fie rele. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. toate îi vor răsări în oale. de pildă. Toţi copiii care rezultă. fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele. Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini: 1. Când va creşte mare. Lui Iisus lucrurile. 10). Deci. căci toate prin câte trece mama. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău. răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă. Şi iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod. luaţi aminte. Toţi părinţii. cu deosebire din vremea aceea. dacă trăiesc alunecă în curvie. despre care zice Sfânta Scriptură: „Cei ce au păzit pravila sfântă sfinţi-se-vor şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă“ (Înţelepciunea lui Solomon 6. de asemenea. Pe copii. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. răsplată de fericire pentru ostenelile tale. sau. pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor. sărbătorile de peste an şi posturile întregi. tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară. dacă vremea le-o va cere. ce eventual l-ar găsi şi. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. întâmplările. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat. oamenii de tot felul. 158. Împărăţia lui Dumnezeu este făgăduită copiilor. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu. oamenilor ce au venit la Iisus de copii. Duminica. Care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer. poate că. fie bune. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor. 155. nici nu v-ar fi durut. chiar împotriva acestui mediu sunt rânduiţi. sau mor de tineri. Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură. către Dumnezeu. 2. şi mai ales a mamei. fiţi cu mare băgare de seamă. îndărătnici. 157.

şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om. parcă e bătrân. Nu au nici o vină şi nici un leac. Nici pe el nu-l prea atrage femeia şi nici fetele nu se simt atrase spre el. în vreme şi pe măsură ce se adaugă. Să zicem că o pereche de oameni n-au avut pacoste cu viciile tinereţii. Vreţi dovadă la îndemâna oricui? Iat-o. i-au şters farmecul. Nu-l află părinţii. mai sprinteni. un chip îmbătrînit. Omorîtă o dată. Presupunem că tânărul-bătrîn vrea să fie şi el în rând cu lumea. Factorul biologic al eredităţii rezumă starea oricărui moment. sporind cu vârsta. pricepem mecanismul după care apare în lanţul cromozomilor roiul boabelor de neghină. căci mereu va rămâne nemulţumită. Cu alte cuvinte. şi alta externă. iar dacă desfrânarea continuă. Mai trebuie ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac. mîinile – cu care a greşit – îi tremură. adică în factorul biologic al eredităţii. pe când copiii veniţi mai la bătrâneţea părinţilor sunt mai molâi. după cum urmează. deci n-au sistemul nervos şubrezit dintr-o vină ca aceea. ceea ce n-ar fi păţit dacă ar fi avut o purtare mai bună. Aşa se ajunge pe rând la atrofierea diferitelor organe în iconomia generală a corpului şi aşa apar sterilitatea. şi. a vioiciunii rezistente a sistemului nervos şi a celorlate ţesuturi şi umori. Nu mai vorbesc de stările sufleteşti: frica. Aşa sunt construiţi genetic şi ireversibil. în grăuncioarele de cromatină. Pomeneam că glandele genezice au o dublă funcţiune: una endocrină. fie angajaţi în procesul rodirii. care vin la intervale mai mari de vreme. cu atâtea geneze recesive mai mult. aşa cum l-au desfrânat viciile. nu mai aprinde dragoste. totuşi-totuşi. că organismul întreg se piperniceşte. nevrozele şi o stare generală de boală. poartă ponoasele trecutului şi mustrările viitorului. nu faci casă. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos. Bărbatul. obsesii. Ce e la mjloc? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea. ci milă. serios. Iarăşi dovadă că nervii sunt într-o primejdie. ci trecutul bărbatului se răzbună. mai întâi funcţional. Proba o dau copiii. sporesc şi urmările viciului. dureri regionale şi gânduri de căutare în altă parte. mai împiedicaţi. Mai sunt şi urmări ale desfrânării şi destul de grele încă din tinereţe. în genezele cromozomilor. Nu izbuteşte. Cei din tinereţe sunt mai vioi. genezele recesive şi ravagiile ce le pot face ele. şi aşa trebuie sa-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi şi fără soţie. i se întîmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii. Fireşte. l-au fleşcăit cu totul. sau o predispoziţie spre tot felul de boli. nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv. De milă. mai obosit. formând celule genezice. cearcănele vinete pe lîngă ochi îl dau de gol – pentru cine ştie să vadă. Desfrânarea omoară milioane de celule nervoase. Astfel bărbatului. e din ce în ce mai retras. glandele în totalul lor rămân atrofiate. nu mai pot secreta şi mediul endocrin.COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI 160. Dacă n-are norocul să dea de un sfat. nevoile vieţii ostenesc nervii oricui. la primele anunţări ale instictului. Dar căsătoria. ca de silă. nu lovesc pe nimeni. mai sănătoşi. face excese. E reacţiunea sufletului la starea mizerabilă în care i-a ajuns casa prin patimi. Şi-a distrus părintele cu viciile lui milioane de celule nervoase? Acestea. Osteneala şi scârba ei abia acum încep. se şi însemnase în stocul de cromozomi. fie aparte. cu materialul ce li se dete. Revenind la corespondenţă. prin urmare. . sunt peste măsură de mult solicitate şi silite să furnizeze material extern şi. şi al doilea. i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. ci totalul celor distruse şi sănătatea la care se găsea în momentul când îşi chema un urmaş pe lume. cade în viciul onaniei. sau măcar de o carte. mai tăcut. în felul că celulele nervoase. Nu e ea de vină că-l va părăsi. Acestea toate se înscriu numaidecât în patrimoniul genetic al eredităţii. Dar. a agerimii. mai ageri la minte. Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. celula nervoasă moare. un viciu nu va ieşi cu alt viciu. memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e atinsă. încleştat de viciu. degenerează. în răstimpuri de vreme. de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos. ideile fixe. şi insul respectiv începe să fie un fleşcăit. scoase din lucru şi cu toate urmările acestui dezechilibru umoral. atunci ţesuturile glandelor masculine sau feminine. diferite neputinţe fără leac. mintea se tâmpeşte şi încă repede. vrea să se însoare. Cum şi de ce? Iată cum şi de ce: ştim de adineaori că toate faptele insului se înseamnă în două locuri: undeva într-o contabilitate nevăzută. chiar dacă se face. Presupunem că un copilandru. Creşterea corpului încetinită. nemaiavând agenţi simulatori cuveniţi. realizându-se armonia ce se vede. dacă nu sunt scoase din lucru de perechea mai sănătoasă a celuilalt părinte. precum şi situaţia biopsihică a părinţilor. nu-i mai place joaca. să presupunem că. Totuşi. iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte. vărsînd hormonii în sânge. nu mai învaţă la şcoală. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă. – chestiunea rămâne mereu întrun cerc vicios. ceva mai văzut. răstălmăcirea înţelesurilor şi o continuă muncire de conştiinţă. afară de celula nervoasă. Această ostenire a vieţii e de fapt o ostenire a elanului. Poate s-a bănuit din cele de până aici. nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale. dimpotrivă simt alăturea cu durerea oricui. slăbirea minţii. ceea ce îi va pricinui nevroze. De îndată ce viciul sau desfrânarea de orice fel. nu mai învie niciodată. mai bătrâni. reprezentând situaţia lui. Imaginaţia nu mai e vioaie. nemairefăcându-se niciodată.

împotriva limitelor omeneşti. împotriva vieţii. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată. Aici Iisus „n-a simţit puterea care a ieşit din El”. într-un raţionalism protestant. o creaţie din nou a firii. ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. sau chiar fură. Creştinismul reînvie în raport invers proporţional cu încercările de a-l stinge. ci trec dincolo de moarte. Credinţa e un risc al raţiunii. Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”. Focul iubirii divine. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. pe firul credinţei. 167. în modul divin al existenţei. contemporani cu Sfântul Apostol Pavel. De aceea crinii au ajuns până la strălucirile lumii divine. de marginea hainei lui Iisus. ba L-a chiar furat pe drum. păcătoşenia – o degradare. Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. având mai întâi grijă de mântuire şi pe al doilea plan grija vieţii. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia. Pământean fiind. între potrivnici se aprinde şi se menţine. De aceea. Aşa suntem sfătuiţi. CREŞTINISMUL 174. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. Iisus iubea copiii. adusă de două delegaţii şi e pur spirituală.CREDINŢA 161. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. care uneori dezorganizează normalul social. 175. le-a spus cam aşa: să înceapă din a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica. 169. 176. 164. prin credinţă. că atingânduse. El. din cauza nostalgiei după împărăţia spirituală. Sfântul Apostol Pavel frânează exagerarea accentului transcendent. 168. Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles. ieşirea în lumina veacului viitor. de fapt. chiar pe furiş. să trăim prin credinţă. Grăuntele de credinţă este. 162. Stăruim puţin asupra acestui furt. Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. 172. fără nimic supranatural şi personal. 163. grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu. o iluminare a ei. iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam. acea energie rară a sfinţeniei. Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă. a doua creaţie a omului. Iisus însă. pe măsură ce-L cunoaştem. Când conducea pe israeliteni în pustie. Grija zilei de mâine este o grijă presantă. sfinţii se şi fereau de a face minuni. alta dărâmă. Ţintele ultime ale creştinismului nu sunt absorbite total de forma acestei trecătoare vieţi. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului. Cât asculţi de Dumnezeu. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. în cazul cel mai bun. 177. Aceasta înseamnă că boala a încetat. a vrut să dea pe faţă credinţa femeii şi sigur că a privit cu dragoste acest furt original. Fiul lui Dumnezeu. îndată ce organismul s-a refăcut la plinătatea lui spirituală. care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine. Acesta-i paradoxul. sau. 170. chiar nevrând. Unii creştini. a îngerilor căzuţi. bolnava a furat-o printr-o atingere materială. câteodată şi împotriva normalului. 173. de a voi şi de a gândi. Iisus era chemat de durerea unui tată. cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă. Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui sunt ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască. Ei au crezut cuvântului lui Iisus. Este un factor de purificare. 165. unic în viaţa lui Iisus. 166. Creştinismul e a doua creaţie a lumii. Oare de unde ştia femeia aceasta. Aceasta ar da să se înţeleagă că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ. ca Dumnezeu în ordinea realului. dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului. într-o doctrină umanitară. Credinţa este un risc: împotriva raţiunii. Una reface organismul. ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu. nu voiau să mai . Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală. Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. 171. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe. Care e cu noi în toate zilele. de dragul Adevărului. în firea noastră apare modul divin de a fi. A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească. Sfinţenia este o energie. deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. totuşi. până la sfârşitul veacurilor. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă. dintr-o religie revelată. a te hotărî să-L mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere e o şi mai mare bucurie ce te poate duce până la deschiderea ochilor credinţei: să ţi se descopere Iisus. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit. de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi. Dărâmarea se opreşte îndată ce organismul împrumută.

abia a putut limpezi mintea zăpăcită sistematic de minciună. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. Nici că se poate mai drept. pe rând. Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au prezentat. reaprinsă între oameni. Deci. până când ultimul i-a propus să se ducă la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII 182. trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda. căci gloatele şed în întunerec (Matei 4. 178. vreme de 2000 de ani. Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate-Trinitate. Pe simplul motiv că noi. Adevărul. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. creştinii. Singur creştinismul este mereu nou. 6) şi în umbra morţii. de unde odată lumina ca soarele între noroade. pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana. tocmai cu acest scop. el rămîne o simplă formalitate şi ne putem trezi fără ea. Biserica. Creştinismul este o concepţie de viaţă. DESFRÂNAREA 187. Şi fiindcă sunt fiinţe vii. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. apostolul ridică la rangul de imperativ şi naşterea copiilor la condiţia de mântuire a femeii căsătorite. CUVINTE INTERZISE 185. Cunoştinţa mântuirii (1 Timotei 2.lucreze şi nu voiau să mai aibă copii. capabile să facă treaba la care au fost trimise. A trebuit să vină apoi toţi ca să-şi descopere complotul şi cu mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. este stilul de viaţă a lui Iisus. pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi. toată viaţa. de a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni le-a dat Iisus. că-l găseşte aşa de schimbat şi nu îndeajuns normal. care naşte fii lui Dumnezeu. Şi aşa şi ceilalţi. al treilea îi spune marea sa uimire. ca el să renunţe la ele şi să se coboare satisfăcut la singur rolul de mascul şi femelă? Asta-i toată aspiraţia lui? Neînvăţat la un ideal mai înalt. Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti. CUNOŞTINŢELE 184. Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. viaţă din viaţă. 186. parcă te-ai schimbat cumva! Şi s-au dus. sau nevrând să ostenească mai sus. nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus. ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. la intervale neregulate şi-au început a se nedumeri înaintea omului: Ce-i cu tine. cu orice preţ. Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta. concepţie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creştinismului. Toate celelalte înţelegeri ale lumii s-au învechit şi s-au stins. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin”. mereu divin. 180. Şi biata victimă. Următorul îl găseşte cu totul curios la minte. cu toate consecinţele lor. Altă dată. L-a înzestrat Dumnezeu pe om cu atâtea daruri minunate. Să băgăm de seamă ca nu cumva creştinismul să se ia de la noi. Scurtarea vieţii a venit neamului omenesc ca o plată pentru căderea în desfrânare. tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii. Creştinismul nu e numai o afacere de Dumineca. Cuvintele sunt fiinţe vii. De asemenea a pus capăt pentru totdeauna alarmismului omului şi oricărei fantezii aprinse spre apocaliptic. azi abia se mai zăreşte ca o stea. precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. ca nişte copii ai lui. 183. ci o strădanie de toate zilele. a ajuns la nebuni. nici ocara din ele. ca să-l îndrepte şi să-l ajute spre împărăţia . Cunoştinţa mântuirii trebuie. Aici. Drept aceea. aşa după cum a rânduit Dumnezeu o instituţie. 181. descalificându-le din cinstea unei minţi sănătoase. 4). Taina pocăinţei este o judecată milostivă. 179.

aici. Şi în sfârşit. dacă le răbdăm de bunăvoie. adunându-şi cele mai de pe urmă puteri. şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu.. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap. Chiar dacă ar face aşa. ci un mijloc de înţelepţire. Femeile lor sunt fără minte şi copiii lor stricaţi. Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. nădejdea. Preoţii vremurilor noastre. păcatul. mântuirea ar fi de silă. dând în nebunie. Câte unii mai scapă. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. 191.. vrea să facă răscoală împotriva robiei sale. 25). atunci şi oamenii ar face binele de frică. Solomon. din amândouă părţile. pentru că El are o rânduială şi-ţi cere s-o urmezi. li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. Apoi. Că numai de se va arăta viaţa lui Hristos în noi. diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii. Dumnezeu ar fi un fricos. 26). şi numaidecât. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. care pustieşte prin patimi. precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta. O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. ca unul ce avea s-o păţească. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. DEZNĂDEJDEA 190. de durere. Ce ai făcut ţi se va face. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. nu ne ajută Dumnezeu. altora. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute. În vremea ispăşirii. ca o lege milostivă. Păcatul desfrâului şi a toată fărădelegea întârzie sau face cu neputinţă arătarea şi desăvârşirea vieţii lui Hristos în noi. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. dimpotrivă. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. dacă repede ar pedepsi tot răul. Dreapta socoteală-i mai mare ca postul. li se rătăceşte mintea cu totul. ne ajută Dumnezeu. când vin asupra noastră strâmtorările. 188. iar spiţa lor blestemată” (Înţelepciune 3. un neputincios. Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale. deşi El ar fi vrut. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. împinsă de strigarea conştiiinţei. Aşa e de grea robia duhului acesta. Căci scrie: „Dormind oamenii. copiii. 10-12). – cum fac oamenii. că nu le înţelegem. nimicul. cu aceeaşi datorie ca Pavel. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 189. ci o lasă să-şi facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei creştine. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. 192. şi-I nesocoteşti Biserica. DISCIPLINA 193. Vrăjmaşul. vine cu asuprire mare. iar alţii. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. sigur că se află în disonanţă şi în dezechilibru cu Dumnezeu. mai mult morţi decât vii. Iar ca pedeapsă. aici. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. DREAPTA SOCOTEALĂ 194. DREPTATEA LUI DUMNEZEU 195. Acesta este un semn de primejdie. căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. alţii o duc aşa. Răul. neumblând cu ocolirea. dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. încât sufletul. a întrevăzut acestea: „Cei nelegiuiţi pedepsiţi vor fi. 196. ce ai zis ţi se va zice.spiritului. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv că nu-L asculţi sau Îi tăgăduieşti existenţa. în întindere şi în adâncime. o îndreptare mai aspră. . vom cunoaşte ţinta spre care trebuie să tindem şi ne vom înţelege rostul pe pământ. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. ce încarci pe altul ai să duci şi tu. şi numaidecât. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. când află că mintea. dă lupta deznădejdii. diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire. nemaiputând suferi. chipul bun e. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte.

209. totuşi. fie răul. prin virtutea credinţei. nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit. DUHOVNICUL 198. la vreme de mare însemnătate pentru ei. Apoi. 200. făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. doar va simţi să vină de bună voie. – atotputernicie asupra căreia. căci fără darul acestuia e cu neputinţă izbăvirea de necazuri şi mântuirea. în fiecare. Soţul preot poate fi şi duhovnicul soţiei. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi. Când cineva. ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu. îl va readuce la cale cu sila. 197. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus. Iar dacă. stăm liniştiţi şi noi. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. Între cei trimişi de Dumnezeu. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. n-o poate face decât duhovnicul. şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii. după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8. Dar aceştia. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. în structura ta spirituală. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică. nu poate să vie după Mine. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu. dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul. şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. cu faptele sale păcătoase. Nici omorâţi nu pot fi. Mulţimea ispitelor. ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului. fie binele. e ceea ce numim desăvârşirea. ori că nu răsplăteşte. ce vor avea s-o aibă. 205. cea la măsura fiecărui ins. cunoştinţa şi puterea ca să ajute omului în încercări. 23). dăruite lor după măsura credinţei. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi. din Duhul Sfânt. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. 207. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. . dă de dreptatea Lui. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura. Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc. după felul şi trebuinţa bolii sale. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. decât înseşi patimile. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. 206. veşnic liniştită asupra răului. sau nici măcar nu-l caută. să vrea şi el leacul ce i-l îmbie Dumnezeu. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. Pricepem prin urmare că ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste către duhovnicul său. 3). ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. 29) a lui Dumnezeu. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. primind palmele şi scuipările răului. dacă însă nu bagă în seamă. ori că răsplăteşte. îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară şi o va face scaun al lui HristosDumnezeu. Deci. DUMNEZEU 210. vicleniile potrivnicului nevăzut. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei.ne dovedeşte atotputernicia Sa. de unde vin peste oameni toate cele văzute. în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii (Coloseni 2. şi că biruieşte binele asupra răutăţii. în ale celor nevăzute legi. absolut superior condiţiei tale pământeşti. 199. sfărâmă mereu porţile iadului. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni. Lui i s-a dat meşteşugul. 201. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. să cunoască măsurile fiecărui ins. deoarece în cele duhovniceşti. De aceea-s rânduiţi duhovnicii să cumpănească duhurile ce străbat mintea. îi întinde ispită puternică. şi încotro îi înclină cumpăna. războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi.” (Luca 9. oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale duhului. latent. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu. despre care nu ne mai tocmim. care. 202. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. Îi dă şi timp. să se desăvârşească şi ea. 203. 208. ca pe un rob. „inoculat”. „Cine nu se leapădă de sine. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. 204. nu găseşte pe Iisus. Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic. cade din dragostea Tatălui său.

Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi. ale căror hormoni încă au misiunea să agerească şi să activeze alte funcţiuni. Acelea le face El. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi. ENDOCRINOLOGIE. pe lângă alte rosturi. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii. deşi cu milă. nu pe vreo cale a lor aparte. 231. Mai au pe urmă rostul să stimuleze funcţiunea celorlalte glande. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. ameninţător. 223. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii. 225. apără şi întăreşte un asemenea dar. la cel dintâi motiv semnalat de ochi. aflându-se în orice moment în toată structura sângelui. sfinţii. 228. când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi. dar acum a prins el inima noastră în razele lui. fără învoirea minţii şi fără încuviinţarea câtorva cenzuri. foarte energică şi netă. viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. 220. deodată se şi reped în poarta forului de judecată. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră. 224. pentru cei ce-L caută. cu toată puterea. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om. Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –. cosmos. plin de iubire şi apropiat oamenilor. Glandele care izvorăsc hormonii şi se află în sectorul cel mai de jos al corpului au. Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor. creierul. De altfel. Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi. fie ca bărbat. Dumnezeu este pretutindeni. totuşi nu poate trece la faptă. pe măsură ce-L cunoaştem. 214. plăteşte fapta. 226. (Ce bine! Şi ce rău. atotputernic şi tare departe. 221. şi pe acela de a da o configuraţie specifică. Îl avem noi mai de demult. 218. 229. gloanţele instinctului. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. creierul. dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii. 216. atât ascultă şi Dumnezeu de tine. iau la ţintă capitala sistemului nervos. 227. că hormonii. 212. ochii. Dreptatea lui Dumnezeu. 219. Toate împreună au rost şi influenţă cu deosebire asupra sistemului nervos şi a capitalei sale. 213. mila şi ajutorul. mai urmează şi partea din partea noastră. ŞI PSIHOLOGIE NEUROLOGIE 230. anunţând ocazia şi poruncile instinctului. Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. Instinctul. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. 222. nările şi gura sunt zone erogene. Tot atâtea porţi de cremene şi iască în care mediul din afară loveşte cu amnarul în mediul dinlăuntru şi-l aprinde cu scânteile poftelor spre văpaia faptelor. Cât asculţi de Dumnezeu. Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine. 219. Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu. fie ca femeie. Dumnezeu se revelează smereniei.211. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază. când mintea nu ştie să înfrâneze unele ca acelea. 215. printre alte zone ale corpului. Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge. începutul şi finalitatea lumii. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos. corpului întreg. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. ci. Dumnezeu nu ne cere minuni. ascuns. De ce oare e rânduiala de-a-ndoaselea? . când însăşi stăpânirea minţii e coruptă şi cenzura cumpărată!) Apoi. Funcţiunile genezice se deşteaptă încă din vremea copilăriei. deşi e fără minte. pe viaţă. urechile.

. dar prevenindu-i că. tânăr. fie că ar lipsi înfrânarea. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. „Eu. 234. mai pe larg: Prin ce împrejurare. când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece. învăţându-l pe Ieremia. aşa trebuie să fie: încă din copilărie să izvorască această energie interzisă. care. Stăruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. menajându-le libertatea. altfel creşterea sănătoasă a organismului şi a sistemului nervos ar fi profund alterată. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. Atunci ni se „inoculează” creştinismul. încă nebănuite de noi. ritmul şi durata. asistent. În privinţă neurologică şi endocrină. Dumnezeu e cu atât mai mare. cei în cauză. EREDITATEA 232.) Şi trec anii. să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noatre. ci părinţii au să dea seama. 241. la dezechilibru. 233. În realitate împrejurările. Chiar numai factorul eredităţii. ci după legile care atârnă peste fărădelegi. genezele recesive apar în ascendeţi în chip independent. 242. După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi de pe urma vreunui păcat. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh – Botezul (. poate ajunge la crize.. Domnul Dumnezeul tău. tare de mici. aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase. Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc. acum 3500 ani pe muntele Sinai. nu sunt decât excitanţii din afară care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală – devenim practic şi real.. sub acţiunea ei. Dumnezeu ne spune. prin Botez. sau după care legi? Sau. pruncul se face copil. deci după fire. te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1. 238.. astea dau tonul în materie de ereditate. Pe urmă. nu după legile probabilităţii. care-l scot clinic dintre oameni. sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău. . la sinucidere. la nebunie.. nu poate da răspunsul la întrebarea: Cum au apărut în ascendenţi genezele defective. spontane. Toate faptele omului. 236. student. dincolo de biologie şi probabilitate. să ne redea liştea şi echilibrul pe care raţiunea noastră omenească – oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia – nu le-ar putea restabili. depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aici şi prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă. pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt. atât organic cât şi funcţional.. al cărei umil suport bilogic putem fi şi noi. toate mişcările lui se înseamnă undeva. Şi vin împrejurări neprevăzute. Dacă va fi fost creaţia aşa. ca. până la formele prezente şi viitoare. Înainte de a exista ca persoane pământeşti. calcă viaţa propriilor lor copii. mediul şi destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţialele persoanei omeneşti. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei. existăm ca gând. prin ce accident. În această creaţie conlucră cu părinţii pământeşti. dar acţiunea lor trebuie întovărăşită de înfrânare. fireşte că răspunderea căderilor nu rămâne numai în seama copiilor sau a lui Dumnezeu. 5). 9-10). întrucât cine poate să cunoască mai bine omul. Ereditatea. să se dezvolte şi să se agerească întreg organismul şi cu deosebire sistemul nervos. De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească. Ştiinţa. în cazul când Îi calcă legile. ca să fie cunoscut îndeajuns. Deci hormonii se dovedesc izvorând cu rost. fie că ar lipsi hormonii. decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii? Cuvântul acesta rămâne adevărat chiar dacă Dumnezeu ar fi făcut numai prima celulă vie şi în ea ar fi comprimat toate posibilităţile ulterioare de dezvoltare. oricât de curioase ar fi – şi poate cu atât mai mult –. neavând termenul. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam. de unde nu erau. 239. sau fac apel la străfunduri cu care încă nu făcusem cunoştinţă. conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei. 235. ca intenţie a lui Dumnezeu. Iată Genetica modernă. 237. ceea ce tot un dezastru sufletesc este. către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (Deuteronom 5. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare. Atenţie! Suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor să facem apel. care trezesc străfunduri. 243. 240. Copiii se reazimă pe mintea părinţilor. dată în nucleu lui Moise de Mântuitorul Însuşi prin revelaţie. actualizate. Forma. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. sunt Dumnezeu râvnitor. despre aceste noutăţi gingaşe. într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Intrăm în creştinism de mici... Problema eredităţii mai are un capăt. apar în cromozomi. . independentă şi anterioară procesului eredităţii. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei.Dacă socotim datoria părinţilor de a-şi supraveghea şi de a-şi preveni copiii la vreme. pot duce la dezechilibru.

d. sau cu trei ochi. Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu. ajungându-l cu răutăţile lui din urmă şi întorcându-i-le în braţe. EXTREMELE 254. 249. nu se reduc niciodată numai la una singură. purificându-şi trupul de patimi. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia.) 245. 247. mult mai uşor. să-şi dobândească iertarea. neliniştită. Din acestea foarte multe. amplificate de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Acţiunea mediului nu e fără frâu. neghina recesivă şi. Au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. 253. pe lângă acestea. Ieşirea din înghesuirea aceasta nu e cu putinţă decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi. Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. prin mecanismul eredităţii. EREDITATEA ŞI MEDIUL 251. şi încă bine definite. De aceea unii. încît trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului.m. dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. după cum e vorba de o însuşire sau alta. Adică şi prea mare iubire de Dumnezeu – înainte de vreme – poate fi pricină de cădere: o iubire oarecum pământească.536. au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi. se ridică la astronomica cifră de 282. necurată şi pironită. slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător. dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat. şi nicidecum hazardul. s-o întunece. 248. iau în spate poveri părinteşti. să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină. din tot parcursul creşterii. nesuferind contrastul. ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară. . pe care le închide sistemul genetic. după cum e vorba de o însuşire sau alta. chiar foarte multe. decât a scoate denaturarea introdusă în fire. iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. Sfinţii însă. din care nu putem ieşi. încât numărul lor să împlineacă toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi. în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia. Când mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive. Dincoace. care creează în dependenţă cu omul şi potrivit cu faptele sale. Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină. putinţele de dezvoltare. care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. 252. care cuprind jumătate din numărul cromozomilor. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu. Cu alte cuvinte. El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări imense în configuraţia şi în faptele noastre viitoare. multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. nesenină. Puterile credinţei. totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi. dacă nu El are de adus în viaţa pământească. E cu putinţă. atâtea feţe omeneşti. în infinitul mic. şi astfel s-o înlăture. Dar. Cine ştie. trecând ei prin poarta naşterii pământeşti. 250. cu preţul şi cu osteneala unei vieţi curate. dacă s-a silit. e cu putinţă. despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da.481 de posibilităţi. Iisus Hristos decide. în vremea străduinţei celui în cauză. pentru fericite excepţii. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios. ceea ce lui Dumnezeu Îi este foarte cu putinţă. 246. au izbutit să-l aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei. Pe urmă. Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei. Ereditatea nu fixează poziţii fatale. din care nu putem ieşi. în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor. are margini. greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu. mediul totdeauna alege una singură. sau iertându-l de ele. prin lupta cu sine însuşi. ci limite mai mult sau mai puţin fixe. ci la mai multe. pătimaşă.a. energia lor latentă nu întârzie să răbufnească prin subconştient asupra conştiinţei.429. ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare. în fluviul timpului. rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă. şi de toate configuraţiile mediilor viitoare. ş. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd.244. ci ca o reacţie a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu. A denatura firea e uşor.

ci. nu ca blestem. dar cu venirea lui Iisus Hristos ca Om între oameni. nu numai că e departe de a realiza această armonie. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. inima rănită cu iubirea de sine. Iar trupul. fiecare. Învrăjbrea lăuntrică: cu Dumnezeu. o încovoiere a unei meniri dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar când l-a strigat Dumnezeu pe nume. Care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă. faţă de lupul care se afla mai la deal şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. Răspunsuri către Talasie. fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată – la facerea binelui. Abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care. S-a făcut Om. Faptele grăiesc mai tare şi-s mai decisive sus. Căderea firii în ispită e totuna cu o sfărmare. că suntem nemuritori cu sufletul. nevăzut – ştiau aceasta şi dacii lui Zalmoxis de pe meleagurile noastre –. neavând în sine poftă pătimaşă. Deci. Astfel: Mintea i-a fost amăgită de mândrie şi slavă deşartă. în care avea să crească de la chip la asemănare cu Dumnezeu. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” . Învrăjbirea aceasta ne urmăreşte ca o lege de pedeapsă dată firii. fără să se preocupe de bunătatea lor. prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. crezând ispititorului. pofta şi iuţimea. Care pentru oameni. prin fapte convergente spre bine. Mintea. E primul război pierdut de om. Simţirea sau dragostea i s-a întors spre trup. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită. mii de ani de-a rândul. că este un singur Dumnezeu. Să le avem ca dar. ca o stea ce nu s-a stins de pe cerul Raiului şi mereu ne aduce aminte de obârşia noastră dumnezeiască şi ne îmbie o refacere. tendinţele rele. o moarte anticipată. Omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile. Oameni suntem toţi. FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI 259. de vreme ce vederea conştiinţei sale era acum întoarsă de la Dumnezeu la sine. Filocalia vol. cunoscând binele şi răul. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. 262. 261. sau cugetarea. Învrăjbirea în afară: cu semenii. 264. 263. dar cu ajutorul omului. mai ales prin repetare. om însă. 257. deşi pământ. mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. erau unite întreolaltă şi în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. Iată cercul vicios pe care-l strângeau cu putere asupra firii omeneşti. iubirea şi voinţa. Firea perversă şi firea curată. cu firea toată. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. mintea îi era slăbită. în istorie. Cînd un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine. când să-şi recunoască greşeala. îmbrăcându-se pe ascuns în simţirea cea după fire şi povârnind-o spre o lucrare contra firii şi contra ascultării de Dumnezeu. Asta era temelia cea străveche. Dumnezeu fiind. Un om de teorie se ştie că e un om slab. Ştiam şi până la El că avem o obârşie divină. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi prin el. unitate şi siguranţă. 260. căci a mai rămas conştiinţa. 266. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină. zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural dintr-o natură bună în chip dezinteresat. Dar sufletul nu s-a întunecat de tot. care s-a aprins de poftă pătimaşă. cu noi cu toţi. măcinat de contradicţii interne. care a introdus-o în fire. avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu. trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. cum creşte bobul de grâu şi cum izvorăşte apa din stânci. Domniile şi Stăpâniile întunericului. 3). e o venetică în fire. Voinţa sau iuţimea în spaimă şi ruşine s-a întors şi. s-a ascuns de Dumnezeu. dimpotrivă. Iată condiţia sine qua non a termenului „o turmă şi un păstor”. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. încât cunoaşterea lui decăzută scoase vinovat pe Dumnezeu pentru pustiirea sa. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. originară. Răutatea e o osândă.FAPTELE BUNE 255. dar nu e naturală. care chinuieşte firea. 12). 256a. întovărăşea – aşa zicând – contemplarea aceasta. 258. ea întunecă chipul nostru cel după Dumnezeu. se repară structural firea omenească. căci s-a văzut gol. 256b. ci numai L-a auzit. nu L-a mai văzut. aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. spiritual. că va fi ca Dumnezeu. care l-a făcut pe om bucăţi. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele. cu sine însuşi. iar Om (cu „O” mare) numai Unul. II. 265. De atunci firea noastră se află în îndoită învrăjbire: I. Iisus Hristos. văzându-se gol. Omul dintâi.

dată şi mieilor. Neîntrebat nimic nu e bine. trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun. patimile cu focul. Nu-l judeca pe cerşetor că fumează. deşi comprimat. de sălbăticie. de caricatura existenţei: demonicul. căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. Cu alte cuvinte. şi trag mintea la învoire şi la faptă. cum zic părinţii. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. 276. 267. Luca 8. nu încă cu toată lumea. Dacă te atingi cu focul câlţi fiind. ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. cu prilejul îndrăcitului din Gadara. GADARENII ŞI SUFLETUL 272. 274. 271. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. GÂNDURILE 273. S-a înapoiat”. Şi a dat pierzării turma de porci a gadarenilor. pacea dinlăuntrul nostru. sau decăderea firii. nici ce e bine. asupri. 268. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. Misiunea lui Iisus. stăpâni mintea. omul acesta avea un suflet. 269. A pus în cumpănă un suflet.să-l mănânce. pentru mântuirea unui suflet. între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor a ieşit cu scandal. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. Astfel S-a suit în corabie. dar mergem cu paşi repezi spre ea. Precum că acestea sunt aşa. Răi de pagubă cum erau. dar capabil să-şi recâştige dimensiunile şi valoarea paradisiacă: miezul capabil de Har. care se chinuia în ţinuturile gadarenilor. şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. deocamdată. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. Iată de ce şi fiarele fug de om. Iisus o ia pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet. întrucât gadarenii au trebuit să mintă preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci. Fumatul slăbeşte nu numai plămânii. într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă. Ne-am sălbăticit în toate părţile. De cealaltă parte a mării. patimile amorţite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. De aceea. Cumpăna aceasta. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. al unei turme de 2000 de porci. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva. Şi un fost îndrăcit nu este un misionar de rând. ci şi mintea omului. mai limpede. nu pentru suflet! Iisus S-a conformat: „Intrând în corabie. Păcatul. Ei bine. 34. Firea omenească a fost asemănată cu câlţii. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor. Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a dat un misionar. 37). Nu suntem din maimuţă. pentru paguba pe care le-a făcut-o „L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor”. Şi poate tocmai scandalul ce a urmat pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. e descojirea firii de absurditate. Ei s-au declarat pentru porci. Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. încât credinţa nu o mai vezi atât de curat. existent încă în fire. al celui mai decăzut dintre oameni cu preţul. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. care este păcat. Îl întâmpină pe Iisus altă furtună. ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. FUMATUL 270. Aceasta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni. Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea. . Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. totuşi. tot oraşul ieşi întru întâmpinarea Lui şi văzându-L Îl rugară să Se ducă de pe hotarele lor (Matei 8. 275.

A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul. până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. armă mai tare. lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus. 285. temelia cetăţii sufletului. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă. Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. căci nici noi nu iertăm altora! IISUS – CINE ESTE IISUS? 286. 8). Iertând. după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. vrăjmaşul stăruie cu ea. se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai . ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire. muncind mintea. Acesta e omul cel nou. Judecata aceasta te scoate de sub judecată. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. (. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Iisus S-a integrat naturii omeneşti. o arată mai sclipitoare. Iisuse Hristoase. sau asupreala. 42). avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”.. dacă sunteţi creştini netrebnici. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească. ţie ţi se şterge. Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei. de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă. reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Prin urmare. IERTAREA 284. faptic. despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană. cu orânduire dumnezeiască. „Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară. trăiesc durerile de mamă. Gândurile celui rău. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă.) De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. (. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru. fiii mei. crezând că e oaie. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. oricât de „nebune” ar fi. dar. în cer şi pe pământ nu este!”. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. încă nu sunt înfrângeri şi păcat. şi e vie în noi. Deci. Aceasta e a doua înaintare a războiului. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte.) De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos. autenticitatea noastră. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. dornică de pustiire. nălucirile lui (ideiile fixe ale lui). deci.. vin şi vremuri fără furtună. pe care o flutură el în văzul minţii. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă. făptura cea nouă. ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. În cazul când. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. de aceea. „Nu mai trăiesc eu. „Gândurile”. iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne. Iar dacă lupul mai e şi viclean. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat. pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22. 279. singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Fiul lui Dumnezeu. 281. Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând. simplu în toată fiinţa Sa. 278. omul cu reflexul veşniciei lui Iisus. ostaş al lui Hristos. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus. 13. Cerul este mintea şi pământul inima. momelile sale. nu ne ierta nouă. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. ca un miel neştiutor. Aşa a rămas şi mai rămâne. avem înaintare la unire. dar. 280. cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii. Dacă întârziem să ne luptăm. omul născut de sus. Pentru voi. răsfrânt în afară de chip. vede lupul şi se duce la el. ca să o facă iubită minţii. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El.” (II Cor. Iar mintea. 287. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. în atârnarea de noi. satană»). Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile. ci Hristos trăieşte în mine. toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. ştergi ce ierţi. 19). mai mult decât acestea.. cumva. noi nu iertăm. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. Ce ierţi la altul. 5). cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om. piatra cea din capul unghiului. El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. 283.277. oricât „se impun”. Iisus este Prietenul nostru. ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136. 282.. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om.

Şi astăzi. într-o rostire cu îngerii. reazimul şi în ispite şi în furtuni. Şi se ştie că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere. Iisus e sensul vieţii. prin uşi încuiate.contrazicerilor. luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. într-o propovăduire cu apostolii. în acela s-a născut Iisus. chiar vedeniile reale le refuză. nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul. pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor.. Amintirea Lui e vie pretutindeni. nu mai putea fi fără răspuns. Salutul permanent al fiecărui Toma. naştere care deschide calea veşniciei. numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi. au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. Distrugeţi ferestrele de biserici. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. Deci. după dovada dumnezeirii Sale. Unii sunt în destinul lui Iisus. S-a întrebat puterea lumească. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa. ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să-L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui. unii Îl iubesc. autenticitatea noastră. Se întrebau cărturarii şi fariseii. Dar după dovada Învierii Sale. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina. chiar contra imaginilor. Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor. care auzind toate câte făcea Iisus. pe viaţă şi pe moarte. la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului. IMAGINAŢIA 289. Mântuitorul lumii”. L-a osândit la moarte. acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui. De aici. De El a atârnat roata conştiinţei. primind orice. care aflând de la magi cine-I. pentru noi. „Duh”. nici sens. Iisuse Hristoase. Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată. Originalul nostru. după apariţia Sa mai presus de fire. care nu statorniceşte nici o imaginaţie sau imagine.000 de prunci. iar alţii fără destin. Fiul lui Dumnezeu. Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis. petrecere nevăzută cu oamenii. . încă fiind în veac. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline.. (. De altfel. a frumosului şi a rătăcirii. iar după mii de ani. a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus. ca în ziua Naşterii Sale. e Sfânta noastră Împărtăşanie. din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu. iar alţii Îl urăsc. iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii. Răsunetul tuturor romanilor. ci din grija de a nu greşi. arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii. se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele? Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea? Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi. L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. pe vârful clopotniţelor. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod. noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl. Daţi foc Liturghierelor. S-a întrebat toată trufia minţii. Răsăritul meditează fără imagini. pe toate drumurile. Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa. S-a întrebat Irod Tetrarhul. s-au măcelărit şi s-au ajutat. va scăpa de Iisus. nu din rea credinţă sau din împotrivire. S-a întrebat toată necredinţa.) 288. ca-n primele zile. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât. stăpâni ai lumii. Toţi aceştia L-au refuzat. Exemplu: „Adevăr”. crezând că omorând 14. cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. smintindu-se pentru formalităţi înfrânte. De aceea. Răspunsurile teologice sunt ştiinţa. Cine este Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv. ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia răsăritului (nălucirile false). poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni.

ca prilej al descărcărilor sale genezice. Instinctele.) care sunt norme fixe de viaţă. prin nevoinţă. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. 291. ne ajută Dumnezeu. când vin asupra noastră strâmtorările. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii.. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. sau o va face criminală. neuro-static). întrucât ele au slăbit stavila cenzurii raţiunii. Omul reuşeşte această denaturare. de uitare de Dumnezeu. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. . dar refuzând rostul –. reglementândul potrivit cu rostul său originar. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional. Şi iarăşi. cum nu se mai poate spune. Inspiri Duhul Sfânt. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. sau dezechilibru total. că nu le înţelegem. satisfacerea şi rostul lor concret.. iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi. Această modificare a funcţiei instinctelor. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. îi trebuie doi ani.d. prin puterile raţionale ale sufletului. neumblând cu ocolirea. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. căutată intenţionat – arbitrar – dar în dauna sănătăţii. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată. Deci. numai omul. ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii. în sens opus. neuro-endocrin. Alţii recurg la sterilizare. Omul. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. cu libertatea şi cu funcţia conştiinţei să modifice natura acestor norme fixe. vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. prin care ne curăţim de petele faptelor rele. cu preţul pierderii libertăţii. înspre convertirea sau sublimarea lor. Ca neamul oamenilor să dăinuiască şi peste triajul morţii. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. trebuie să fie lăsată în pace. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. Copilului până se desprinde de mamă. când nu e păstrată în starea lor originară. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă.) INSTINCTELE 290. alţii la aventuri. prin virtute. deşi conştiinţa nu doarme. nu ne ajută Dumnezeu. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu. ca o lege milostivă. Cum devine „patimă” un instinct sădit ca lege de existenţă a firii? Iată răspunsul unui profesor creştin de medicină: „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. Dumnezeu a sădit în fire câteva legi fundamentale numite instincte (. 15). neuro-motor. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. 293.m. nu-i dau omului lupte.(Exemple practice: fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. o luptă. În cazul robiei. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. omul trăieşte în stare de păcat. Numai omul poate interveni cu voinţa. poate fi făcută în două sensuri opuse: înspre dereglarea lor. Forţa instinctelor – forţele oarbe ale firii. după rânduiala firii. Instinctul femeii însă e maternitatea. căutând să scape de rostul firii sale. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. deci. Plăcerea. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. prin patimile trupului. 9). sau la lupanare. ca în somn. alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. ISPĂŞIREA 297. 8). oamenii au ajuns în robia patimilor. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. căutată numai pentru ea însăşi. cu inevitabile urmări ereditare ş. ci un mijloc de înţelepţire. dacă le răbdăm de bunăvoie. creşte când degenerează în patimi. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. 294. 292. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. putem vorbi chiar de legea dreptăţii. 295. pentru că acestea primesc aprobarea. iar de acum caută să o surpe cu totul şi lumina conştiinţei să o stingă. deşi El ar fi vrut. război chiar. e într-o stare de necredinţă. din toate vieţuitoarele. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. prin luptă metodică. păzind-o de rostul zămislirii. dar necinstind-o.a. 296. altfel în serviciul vieţii rânduite –. a dereglării altor instincte superioare. o îndreptare mai aspră. iar omul şi-a pierdut libertatea. În vremea ispăşirii. când devin patimi şi.

dar în chipul cel mai văzut cu putinţă. Peste lucrul lor trebuie să vină corecturi divine. încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. 44). echilibrul creaţiei şi echilibrul vieţii. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. paie. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. 307. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin Cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. care restabileşte. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. după iubirea omului. Zice un Sfânt Părinte: „Ia ispitele şi îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască”. ameninţător. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. stăm de bună credinţă că mergem bine. Pe de altă parte. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. ci cu vicleşuguri şi curse. ascuns. Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. care înclină fie spre pierzare. Dumnezeu. în voia firii povârnite spre păcat. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. stricat de fărădelegile oamenilor. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia. rânduieşte fiecăruia ispăşiri în lumea aceasta. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu. cea prin plăcere. că nu le lasă Dumnezeu. n-avem nici o luptă. Aici stă pricina pentru care noi. 309. ca ultim reazim etern al liniştii. Vrăjmaşul. aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu. fie spre mântuire. atotputernic şi tare departe. deşi botezaţi. plin de iubire şi apropiat oamenilor. Aceasta pentru ca unele din ele. Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. Aşa se face că simţim un Dumnezeu atotputernic. este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la „Dumnezeu”. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. îmbie sufletului ispita întâi. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute: acestea tot în capul lor se întorc. 304. îndată să fie şterse. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. altele. pietre. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. 299. Momeala nefiind păcat. 20). Toţi cei ce umblă după plăceri. fiind iubite. 308. prin care constrânge faptele oamenilor cu urmările lor. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. când de fapt ei n-au săvârşit nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. 301. al pocăinţei. şi astfel să se arate şi Harul lui Dumnezeu şi voia omului. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. câlţi sau „pământ şi cenuşă” (Facere 18. păcătosul simte un Dumnezeu aspru. 305. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu. Este şi o „ispită a mântuirii” în care au căzut mulţi înşelaţi. o numim ispăşire. cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. Câtă vreme mergem în voia valurilor. Aceştia nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. 26). Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. de orice fel. ştiind de mai-nainte sfârşitul tuturora. care nici nu îngăduie să li se zică păcătoşi. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. cu desfrânarea. . sau gândurile din pricina plăcerii”. 20). Vicleanul are două feluri de momeli. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. Numai ispitele. 27). 303. aramă. nu vor scăpa de primejdii.298. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. oameni amăgiţi de ei. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. Este şi ispita sfinţeniei. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. peste voinţele oamenilor. 302. fiind urâte de noi. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. 1). pe cel înclinat spre gânduri. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. zicând că-s mântuiţi. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. ISPITELE 300. 306. până ajunge deprindere sau obicei. Ispăşirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu în destinul insului şi în destinul neamurilor. Dar cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi.

Carele este în ceruri. va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. 311. care se va face prin el. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”.I.193). 44). şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecata. Sibiu. Astfel. Sibiu. neavând cercarea dreptei socoteli. De aceea. a „dumnezeilor” după har. când atârnă de la Dumnezeu o atare pedeapsă pentru oarecare. îl cercetează satana luând chip mincinos al lui Hristos şi. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala. Iar iubirea.1. p. pe calea cea strâmtă (Matei 7. Dragostea în Duhul lui Hristos. 11) ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu. încât şi moarte de om e în stare să facă. 1947. relele. şi pe la casa de nebuni. îi dă pe seama vicleanului să-i pedepsească. Având aceştia iubire fără minte pe care vor să o cinstească cu daruri mai presus de fire.precum este şi ispita muceniciei. şi aşa ne aflăm având pe Dumnezeu. p. misiunea. ed. 19). pârjol de Cer în inimile oamenilor. după oarecare şcoală a rătăcirii. mucenicia şi celelate năluci ale minţii înşelate. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: „Doamne. prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat. Filocalia. 247) şi Maxim Mărturisitorul (Sfântul Maxim Mărturisitorul. vol. la toată lumea.249. cei doi sau trei sunt puterile sufletului care. după câte o ispravă. prin potriviri de semne prevestite ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui. zicându-i gândurile că-i trebuie putere şi nu-i păcat. fie de la fire. Iisuse Hristoase. Tatăl răspunde celor doi sau trei de pe pământ. sare în cealaltă margine. grăindu-i cu mare blândeţe. Aci stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmaşul. Capete gnostice. Iată-l cu momeala pe gât. şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească în acestea. Iubind cele rele. pe care o vedea. silindu-se să-i strecoare în minte şi în inimă părere mare despre sine. învrăjbite de fapta ucigaşă a păcatului. Despre legea duhovnicească. îi trânteşte o laudă cu care-l câştigă fulgerător şi poate pentru totdeauna. iar mai cu deosebire inima. ca tot cel ce crede într-Însul. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu. 317. Căci iată: Dumnezeu Se ascunde în poruncile Sale. Câte unii mai aprinşi la minte. Unirea puterilor sufletului pe pământul inimii. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ. cerând ceva de la Dumnezeu. În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5. 315.2. care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. împlinindu-le Iisus ca nimeni altul. „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru (mântuirea) pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu. 1946. 310. ca pe unul ce. IUBIREA 313. în persoana lui Iisus. ca să-i dea omul crezare. (De fapt era sfârşitul judecăţii sale. 314. care-s biruiţi de el. 8). adunându-se într-un gând. adică prin cele de-a stânga. 14) şi cu chinuri ce duce la Împărăţie. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit. mai au şi următorul înţeles: pământul este trupul. întemeindu-se pe Scriptură. De aceea sunt îngăduite încercările. căci numai ea uneşte cele învrăjbite. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni în care atârnă toată Legea şi Proorocii (Matei 22. să bea. dacă se vor învoi pe pământ. şi-i năpusteşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. Când însă vede că nu poate amăgi pe om cu cele de-a stânga. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. în trei vârste se vede: În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19. 37-40). săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. Îi trânteşte o laudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi a iubirii virtuţii. îmbulziţi nu de vreo virtute. încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii. Cuvintele acestea. fie de la boli. 16). ci în afară. când încrederea îi va fi câştigată desăvârşit şi îi va fi întărită. însemnează iubirea. 318. dăruindu-le iubirea Sa din ceruri. Sau dacă cel ochit spre înşelare nu-i chiar aşa de virtuos. când are cine le trăi. care este Fiul Său. decât să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia.II. umblă după „plăceri duhovniceşti”. scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire.1. vol. Sibiu. după cum ne asigură Sfinţii Marcu Ascetul (Sfântul Marcu Ascetul. Minunea adunării puterilor sufletului. De-acu. de-a dreapta de tot. ca să ajungă să se creadă pe sine că el e fiul omului din Scriptură şi dreptul judecător. să nu piară.. Carele este iubire. Fiul lui Dumnezeu. căutând să-l amăgească. 19-20). miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Filocalia. fiindcă numai ele coc sămânţa pe pământ. precum că pe „el” îl trezesc „îngerii” la pravilă. Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (2 Tesaloniceni 2. 1947. pe firul acestei iubiri. 316. Pe unul l-a săgetat arătându-se în chipul lui „Hristos” şi spunându-i: „Pentru dumneata mai răsare soarele!”. Douăzeci şi cinci de ani pe urmă l-a mai dăscălit. acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18. pe lângă înţelesul literei. intră vrăjmaşul în cetate. E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. minţile înguste.) De fiecare dată când îl zorea credinţa aceasta trecea. nu la sine. Pe unul îl trezea la rugăciune. vol. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci. ci de iubirea de sine. necuraţi la inimă. pentru îndrăzneală. 312. nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. în mijlocul nostru. şi ed. . p. care spun că nu mai au nimic de făcut. îi mai îngăduie să fumeze. ed.I.

În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15. desăvârşind în ei iubirea. 13) aici pe pământ. primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea. De aceea toţi Părinţii au fugit de laudă şi au iubit ocara şi toată năpăstuirea. prin umilinţele cu care o arde. le rămâne nădejdea. nici spaţiul. zicând: „Oricine voieşte să vie după Mine să se lepede de sine. Cu îngăduirea lui Dumnezeu. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. de dragul Adevărului. 319. numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum. iatăle înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. 328. „Puiul de drac” al iubirii de sine. Satana îi cerne şi îi culege pe toţi cei ce mai umblă în lumea aceasta după plăceri. acesta sporeşte. e puternică. către Dumnezeu. s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină. care au de gând să se mântuiască. iar la dezlegarea lor din trup. ca pe unele ce ucid puii vicleni şi aduc mult folos de la Dumnezeu. rămânând în Împărăţia Harului. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini. străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul. chiar duhovniceşti. 320. Ba încă. Focul iubirii divine. IUBIREA DE SINE 323. prin har nu prin natură. Sufletele acelea. 19). ca să împlinească pentru ei faptele iubirii. după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii: căci patima aceasta face pe om să cadă. aşa prin contrast. dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri” (2 Corinteni 5. care nu luminează nimic. printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăţia Cerurilor. făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său. Ura aceasta care nu poate face nimic. . 327. certări şi ocări peste capul nostru. Sau. spre desăvârşire (1 Corinteni 12. dar o putem deduce din purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Noi nu prea putem şti în câtă primejdie ne bagă iubirea de sine. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine. 326. încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. zvârcolirea neputinţei furioase. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. 16). e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă. am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti. De aceea „suspinăm în acest trup. Cei ce prin darul lui Dumnezeu se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. omorând pe cei ce nu cred ca el. îl ajută să iasă şi din legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. Iubirea trupească de sine şi plină de trufie. în împărăţia fără de Har. în starea de iad a conştiinţei. 31). Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. 10). începătura mândriei. numai să-i prindă. 2). cu rostul ca să ne scârbim de noi înşine şi să ni se tocească tot gustul de cele de aici. Structura lui era o dezarmonie. pe când la vârsta a treia a iubirii. se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi străini şi călători (Evrei 11. în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe. 325. Împotriva ei nea cerut Mântuitorul să ne hotărâm pentru lepădarea de sine. de slava deşartă şi de trufia vieţii (1 Ioan 2. între potrivnici se aprinde şi se menţine. 7-13). că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii. Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii. ajută mântuirea noastră. cu alte cuvinte: pe cine l-a ajutat Dumnezeu să iasă din legăturile iubirii de lume. Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale. Au plecat cu nădejde. un haos. Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte potrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine. ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic. toată. 329. foarte puţini ajung. cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4. Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine „primul pui al diavolului”. ura aceasta infernală e focul nestins. lovit de săgeţile laudei şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită din socoteala smereniei. să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9. încât i se va părea păcatul virtute dumnezeiască. nu piere niciodată. Iubirea n-are marginile omului. ci au mângâiat-o cu toate plăcerile şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la minte şi necurăţiţi la inimă. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi. 23). 321. 13). tatăl minciunii. căci altfel nu putem muri nouă înşine ca să viem lui Dumnezeu (Galateni 2. nici timpul. chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl. De aceea satana întru ale sale a intrat. Lepădarea aceasta însă o poate face numai cine sa ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale. 324. îngăduind încercări. i se va părea că face slujbă lui „Dumnezeu” (dumnezeul care l-a înşelat pe el) (Numerii 25. Care. care s-au amăgit de poftele lumii. înşelate de iubirea de sine care le-a povăţuit la toate poftele. strâmbă mintea bietului om. ura aceasta arde. IUDA – IUDELE 330. 322. Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei. cu iubire de oameni. Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei ce n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor.

Vitae Graecae. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Întrun aşa suflet se străvede Iisus. în slava ei orbitoare şi transformatoare de eon. Pentru veşnicia noastră în împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un alt preţ nu este prea mare. Împărăţia. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. Iuda nu mai este un anonim. preoţi. 28). bărbaţi. fiindcă e deodată cu a doua venire a lui Iisus. trăind mai după firea lor cerească trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieţii – ultimul cuvânt. e destul să existe. trădând. nu pe daruri neobişnuite sau viziuni. Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus. 336. existenţa lui grăieşte mai tare decât cele ce ar spune. înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei. Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel ce o trăieşte şi. 6. A fi luminat de cunoştinţa de Dumnezeu. trupul şi Duhul. Iată oamenilor mici. ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU 332. A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe văzutele: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri.331. în Cer nou şi pământ nou (Matei 19. – vinovăţia o purtăm şi noi „creştinii netrebnici” (2 Corinteni 13. În acest interval al Împărăţiei nevăzute creştinul se bucură întru necazuri. comprimată într-o sămânţă mică. El. în suflete devenite fecioare. Împărăţia lui Dumnezeu are două vârste. e singurul argument valabil al Împărăţiei. dar numai o singură uşă: Iisus. El nu trebuie să vorbească. în grăunte nevăzut: desăvârşirea. 333. Şi cu preţuri derizorii fiindcă se îmbie mulţi. făcându-i oameni cereşti. reclamând. Prima vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. care aceeaşi treabă o vor face-o: vânzând. 337. Bruxeles. Cel ce ne lucrează desăvârşirea. „Marele Iuda”. chiar dacă după omul dinafară aceştia sufăr toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia – şi mai ales dacă le sufăr mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri. Aci se pune accentul pe virtute. 335. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (I Cor. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. 338. O astfel de zare a destinului nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească. Nu numai afirmată: ci de istov desfăşurată. a luat-o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa. o cale de a ajunge „mari”. Până atunci Împărăţia lui Dumnezeu e contestată. în lipsă de argumente decisive. dând la moarte: părinţi. Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări. se multiplică – aşa zicând – dar neîmpărţindu-se. fie şi cercarea cu moartea). dar atunci va fi afirmată de Însuşi Împăratul Cerurilor. Creştinismul e văzut ca a doua creaţie a omului. Nu e o împărăţie de vedenii – cum cer oamenii. e mai mult dedusă din „răbdarea sfinţilor”. în slavă şi mărire. Sancti Pahomii. . Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii. 1932. Împărăţia lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. El e Fiul şi energia spirituală a Împărăţiei. când pământul va fi stârv. până a dospit toată. 5) –. întru slava ei orbitoare. locuind deodată între o mulţime de fraţi. 334. din nevăzută ce era. fraţi. sfinţi… Iuda multiplicat. toată făptura se va înnoi – dar „ca prin foc” – şi va deveni spirituală. vinde pe Iisus mereu. arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni. în vârsta ei primă e nevăzută. Împărăţia cerurilor. lumea şi sa făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. Dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. „Cea mai minunată viziune e un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său” (Halkiu. de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minte satanică. (fie ele mii de ispite. De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor. surori. destinul şi obârşia noastră de fii ai lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfânta Fecioară Maria) şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul. curat şi smerit cu inima. 2). Vita prima 48). În rezumat. nici unul din „necazurile de faţă”. născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt. Şi când te gândeşti că în fiecare om – luat la întâmplare – e ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu.

cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. mai ales bărbaţii. găsim o mare disonanţă. puterile minţii se dovedesc creatoare. înfăţişare de copil. Poate de aici îşi are obârşia faptul că. ÎNDUMNEZEIREA 340. 15). Tot rostul fiziologic al bărbatului – ca de altfel al întregului regn animal – nu e altul decât aventura. împotriva moralei. Hormonii. decât spre bunătate. Mintea ei e inima. se văd valurile apei. până la căsătoria legală. proprie destinului de mamă. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă. Bărbatul e poligam din fire – aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de dăunăzi. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii. deşi sufletul e de altă natură. Firea întreagă suspină după arătarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8. veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facere 3. hormonul feminin. Bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. 19). în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite. pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului. ci ne vorbeşte de făclia aprinsă a cunoaşterii acestei Împărăţii şi a aşteptării ei stăruitoare. Este o corespondenţă între trup şi suflet. influenţează spiritul. toţi tinerii trebuie să fie curaţi. Pe când slabii. o întrepătrundere ondulatorie. ceea ce de multe ori au să plătescă cu capul. nu ne lasă cu o simplă certitudine a inimii – pe care de fapt o are oricine care-şi vinde averea (marea avere „eul”. Iisus nu ne lasă numai cu presimţirea – chiar întărită – a Paradisului pierdut. iar când se aprind la mânie. dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genezice. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. adică după îndumnezeirea omului. între calitatea trupului şi calitatea sufletului. li s-au dat oamenilor normele divine şi minte. cu fecioria păzită. dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbat-femeie. mai curând spre brutalitate. nu prin judecăţi. împotriva spiritului. după Scriptură. dispuse ierarhic – iar nu să-şi facă de cap. . 342. Aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare.339. are o acţiune cu totul diferită. nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. mişcându-se. petece de lună. Astfel bărbatul dobândeşte. Deci. În cale stă infirmitatea firii şi o putere potrivnică nevăzută care caută să înfrâneze sufletul de la un zbor mai înalt decât viaţa veacului acestuia. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă. 16). întretăindu-se în cercuri şi. nici lui Dumnezeu nu vor să se supună. 343. Foliculina. decât spre supunere. ÎNJURĂTURILE 346. trăind împotriva firii. ca să trăiască într-o rânduială după fire – rânduială morală şi spirituală. mai mult primitoare decât creatoare. Cu alţii e activ. „conştiinţa eului”. mai mult sensibilă decât intelectuală. însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte. nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Astfel. nervoşii. 3-4). pe ele. ÎNFRÂNAREA 341. 344. Omul gândeşte cu toate organele sale. cu prima întâmplată în cale. De aceea. Organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genezici – însă numai sub o cenzură de înfrânare. Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. 345. al femeii. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. conştiinţa de „sine”) şi o dă săracilor –. prin trup. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate. sau urmaşii lor. Ce vrea unul. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit. Presimte prin instinct. prietena copiilor. încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11. în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2. înclinat mai mult spre tiranie. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. pe lângă configuraţia anatomică. nu corespunde cu ce vrea altul. Drept aceea. într-un fel al bărbatului şi într-alt fel. Persoanele tari se fac mai tari prin această formă de asceză. îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire. şi băieţi şi fete. sau ei. decât spre asuprire şi dominaţie şi. cu totul anarhic.

se sedimentează ca un conflict cu conştiinţa. 353. ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia. în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu. în sfârşit. sau. Înjurăturile au aceeaşi obârşie ca hulele. Chiar dacă ar face aşa. şi numaidecât. le izbucneşte din subconştient şi. primind palmele şi scuipările răului. Învierea este noul stâlp de foc. de nu va fi cu luare-aminte. e un iresponsabil. din cât se poate vedea. schematizat în simboluri. aici. Cenzura morală astupă un depozit de dinamită. spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. mai ales. cu ea. Ea vine. o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni şi. prin urmare. într-o ruşine şi într-o necesitate. deci dezechilibrat în structura genetică. Care ne întăreşte cu liniştea Sa. mântuirea ar fi de silă. Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât. precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei.347. ÎNVIEREA 352. şi anume. o clipă de întunecare a minţii – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte. îi întinde ispită puternică. cele necuvioase. din poveri ereditare. cum se tem cei mai mulţi. fapta. în mediul umoral. Iisus ne aduce Învierea – firul transcendenţei noastre. Ele sunt o pedeapsă. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că. pe care ni-l leagă de inimă. Unii înjură pe Dumnezeu pe faţă. Totul. în serviciul de cenzură şi în sistemul nervos. izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjură. Ea e hotarul de atingere între voinţa divină şi libertatea omului. Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche nu una de acum. şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea. însă nu duc la nebunie. Înjurăturile dovedesc. prin virtutea credinţei. afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă şi încep rafalele înjurăturii. şi numaidecât. să se desăvârşească şi ea. printr-un mecanism al suprapunerii de imagini. celelalte sunt cenzurate. Situaţia îngrozeşte pe cei ce pătimesc neputinţa asta. Temniţa îi deschide porţile şi-l va lua în braţe. . Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă. Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie. un neputincios. prin mecanismul de contrast. De aceea vinovăţia celor de pe urmă e neasemănat mai mică. uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege. după ce n-a reuşit să-l refuze. stăm liniştiţi şi noi. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri pe care o simt în trupul lor. veşnic liniştită asupra răului – atotputernicie asupra căreia. rezumată în simbol. atunci şi oamenii ar face binele de frică. Apoi. când înjură bărbaţii folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. peste cele cuvioase. în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. dacă. numai că unele sunt învoite de minte. 350. micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească. – cum fac oamenii. Întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvânt mai tare decât jertfa. 348. dacă repede ar pedepsi tot răul. aici. 349. Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor. O înjurătură e un moment de îndrăcire a mâniei. din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente. O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. coboară în întunericul subconştientului. ÎNTRISTAREA 351. JERTFA 354. cel puţin în momentul acela. Jertfa e maxima apropiere a voinţei şi iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU 355. din fapte consumate. stârnite de hormoni. iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem. Alţii Îl înjură când se roagă. care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Aci. din auzire. să nu scadă în credinţă începătorii şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. Iar. ne dovedeşte atotputernicia Sa. Când deci pe unii cu cenzura slabă – înţelegeţi genetic slăbiciunea aceasta – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare. totuşi. Dumnezeu ar fi un fricos. Iată de ce.

atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu sfărâmă mereu porţile iadului. Prin urmare: „Nu este nedreptate la Dumnezeu”. Dimpotrivă. Acestea sunt patimile. fiecare va vedea şi va culege roadele. când ne dă o plată veşnică pentru o mică decizie. mai puternicii veacului. 363. faptele iubirii şi 2. 358. Pentru o greşeală vremelnică. În loc de dosare. fie bune. nu i-ai îmbrăcat. temelia şi viaţa noastră cea după Dumnezeu. se poate ca Dumnezeu să te dea focului şi diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde şi la întrebarea aceasta? Totuşi este răspuns: Cel flămând şi însetat. de la Botez. ci Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi. LEPĂDAREA DE SINE 365. oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga. sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii. năravurile şi toate slăbiciunile noastre personale. fraţii mai mici ai lui Dumnezeu. 360. nu i-ai primit când erau străini. mărturisirea dreptei credinţe. Pe când. ale faptelor sale. făcută într-o viaţă scurtă. adică ne comportăm prin ele după Duhul lui Dumnezeu. în temniţă. un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică şi că biruieşte binele asupra răutăţii. din toate vremile. În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul „Mila şi adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88. în care se cuprinde toată Scriptura. zicând: „Doamne. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. Să desăvârşim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. Duceţi-vă de la Mine. 15). ori că răsplăteşte. cel acoperit cu preţul vieţii. cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7. iar înşelaţii lui se vor apăra şi ei de urgia judecăţii. pe care poţi s-o ai şi-n mijlocul lumii stând. Mulţi oameni. fie binele. 359. precum desparte păstorul oile de capre. e descătuşarea unei foarte mari puteri sufleteşti. 364. iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu. toţi oamenii. O judecată dreaptă şi veşnică nu se face decât chemându-se toţi martorii. dacă le pierdem. 356. prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că la toţi Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. Luther se va vedea pricinuitorul puzderiei de secte. Căci viaţa pământeană era vremea semănatului. nu i-ai cercetat când erau în temniţă.Deci. Întâi ne lepădăm de lumea din afară şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. vremea secerişului. ura şi minciuna. pe Care Îl avem noi. acestea îi despart pe oameni în două. Dacă am trăi anii lui Matusalem tot aşa am face. 38). fie rele. simţim în suflet o pace şi o creştere sufletească. dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. 357. în buni şi răi. au nu în numele Tău am profeţit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău multe minuni am făcut?” Dar capătă răspunsul: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. În al doilea rând ne lepădăm şi de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. fie răul. sunt refractari propovăduirii cuvântului. Într-adevăr. străin şi bolnav şi. 22-33) şi vor merge cu lucrătorii fărădelegii toţi cei ce-au ascultat de ei. în înţelesul tainic. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. după cuvântul: „Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos. ori că nu răsplăteşte. săşi vadă toate faptele şi să-şi cunoască toate urmările lor şi pe dreptate să-şi ia plata veşnică. Mila şi adevărul. iar pe de altă parte. Mărturie la îndemână ne stau însăşi prilejurile. Pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti. în fiecare. şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său. Dacă le câştigăm. Atunci mateloţii lui Columb vor vedea turma de nebuni pentru care au să dea seama. la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni. în care-s scrise toate faptele oamenilor. iar viaţa viitoare. putem avea în vremea vieţii noastre pământeşti una din cele două atitudini: fie trădarea lui Iuda. cu sfinţii îngeri” (Marcu 8. numai pentru atâta vină. precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre: 1. fie iubirea lui Ioan. LEPĂDAREA DE LUME 362. Lepădarea de sine nu este cu neputinţă sau înfrângere. 361. De la acestea se decide soarta noastră în vecii vecilor. nebănuit de mari. Şi aşa mai departe. Faţă de Hristos Iisus din noi şi de Duhul Său cel Sfânt. peste toate acestea. Lepădarea de lume e o convingere. adică ne comportăm după om sau . pentru că n-ai fost milostiv cu săracii. că le-au adus cu fapta lor germenele nebuniei. Doamne. pentru că nu le-ai dat să mănânce. Lepădarea de lume are două trepte. o pedeapsă veşnică? Întrebarea aceasta zvâcneşte aproape în toate minţile. gol. nu sunt numai săracii. Apoi.

Scuipă pe cei bolnavi.după patimi. Răbdarea mai este şi nevoinţă. 12) trei vrăjmaşi. la centru. 16). nu mai aduce nici o roadă. oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. 367. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau în acelaşi raport ca timpul cu eternitatea. nici cele din lume: pofta trupului. Lepădarea de sine dovedeşte credinţa şi dragostea pe care o avem către Iisus. fie chiar şi de grâu. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. gura vecinului şi. Cu nonsensul. Omul are nevoie de Dumnezeu. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. pune mâinile pe umerii orbului şi-l întreabă: „vezi?”. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii. ci întrucâtva de libertatea omului. singur El ştie şi deţine etapele timpului cât va mai fi timp. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. Numai a lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp. unul după altul. trupul şi diavolul. iar urmările acestei înclinări sunt mai neprevăzute ca ale unei linii ce descrie diferite unghiuri mici. cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17. 369. LIBERTATEA OMULUI 370. Decizia de a crede în Dumnezeu sau de a fi ateu. care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2. Din aceasta izvorăşte o mare trăire sufletească. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. undeva în centrul timpului. 4). pofta ochilor şi trufia vieţii. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. simţim o tulburare. De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea. 374. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. 368. 372. de multe ori. garant al libertăţii sale şi Care are libertatea absolută. fireşte este o faptă a libertăţii – sensul pozitiv al libertăţii. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. ci trebuie timp şi răbdare. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Şi vede. Căci numai despre libertatea omului ştiu că se hotărăşte numai până la un punct atotputernicia lui Dumnezeu. Cine nu se va lepăda de sine nu va fi liber. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. Libertatea omului înclină orientările sale. are la îndemână aceste trei: răbdarea. Bobul care nu vrea să moară. 36). 366. Ce uşor poate face Dumnezeu ochi sănătoşi. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. În schimb Iisus Îşi ascundea atotputernicia slavei. nu-I mai sunt stavilă. 377. a armonizării totului. Aparent lucrurile arătau pe Iisus neputincios. Evidenţa divină n-are nevoie de nici o sprijinire. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Atunci acestea nu mai au îngăduire. Prin „lume” se înţelege categoria păcatului. oricât ai îndărăpta cu sufletul. 375. adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1. placul oamenilor (Efeseni 6. Totuşi vedem că necredinţa îi stăvileşte evidenţa. când deciziile negative ale libertăţii omeneşti. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. Dumnezeu întrucât prevede mişcările libertăţii omeneşti. o mustrare de conştiinţă şi o împuţinare sufletească. rezervată pentru a doua venire. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1. dar nemăsurat de mari la infinit. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării. 8). 9). E gura satului. îţi iartă orice ticăloşie ai face. sau lumea. Când avem lepădarea de sine şi dragostea. De aceea libertatea omului este îngrădită „în soroacele” timpului. ocara ni se face ca lauda şi lauda ca ocara. gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10. 371. 15-16). 19). iertarea şi rugăciunea. ca să nu cădem în întristare. LUMEA – LUMESCUL 376. 10). . Aceştia. 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2. în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă. În felul acesta seacă izvorul şi rădăcina patimilor. 373. de necaz şi se schimbă în bucurie. dar n-a putu face nimic. sub orice formă l-a întâlnit Iisus. Deci credinţa este o decizie a libertăţii. ca să ne însoţească toată calea călugăriei şi să caracterizeze călugăria. ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină. Lepădarea de sine trebuie să ne-o facem a doua natură.

gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea. posomorârea. Partea importanţei. oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei. unul după altul. Căci răbdarea răului. 386. 35) şi al rugăciunii. 387. să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simte trebuinţă să asculte şi să urmeze. 392. Ispita sfinţeniei e cea mai rafinată capcană a mândriei. de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi. Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit. prin aceea că-ţi dă darul răbdării. 383. . că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. suflete. ca darul mântuirii (Efeseni 2. trupul şi diavolul. ştiind cui crezi (2 Timotei 1. de făţărnicii. 3) ai lui Dumnezeu suntem. cu sila. De aceea când Avva Macarie era dus de îngeri din lumea aceasta şi pe drum îl întâmpinau dracii. 391. a voinţei şi a dragostei noastre. 4). Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins. groaza de umilinţă. Dacă însă nu vrem. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând. MÂNDRIA 382. MARTIRII 380. mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău. zicându-i: ai scăpat de noi. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. MAICA DOMNULUI 379. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv. boala obrăzniciei.378. din pricina întunecimii sale. răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. 8) Sale să fie totodată şi roada cunoştinţei. răspundea: încă n-am scăpat. Macarie. nu ne mântuieşte nimeni. neascultarea. Deci fii destoinic. cu ale cui arme baţi război (2 Corinteni 10. 381. Sufletele slăbănogite de mândrie stau pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun. dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. mai ales din partea mândriei. dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. ce ţin morţiş că-s păcătoşi. chiar sub cea mai subţire formă a sa. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte. Căci. la purtarea ta cea după Dumnezeu. cine îţi ajută. nicidecum să nu uităm că ostaşi (2 Timotei 2. cum e părerea de sine. să ştii că eşti nebun şi să aştepti ocara ca să te curăţeşti. boala locului de cinste sau a numelui de cinste. 12). 385. de nemulţumiri. 389. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. părăsind sfatul cel bun dat la vreme şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul cel rău. – ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. prin care ne scoate din păcat. sau chiar îşi va pierde sufletul. nu au parte de darurile sfatului. Creştinului nu-i poate face rău nici cel care-l omoară. se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3. Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor. oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. al iertării din inimă (Matei 18. dacă vrem şi ostenim şi noi. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină. Aşa voieşte Dumnezeu. pentru orice fiu al lui Dumnezeu. MÂNTUIREA 390. Mândria singură. mintea alunecă pe panta nebuniei. Neascultători. 384. căci pentru ele biruie El în locul omului. împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei. 388. Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta. îl ştie Dumnezeu că se va mântui. 12) trei vrăjmaşi. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu. sufletul lui. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea. Aşa se explică îndărăptările. De aceea au zis Părinţii că pricina mântuirii este aproapele. Cea mai primejdioasă este mândria sfântului. toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. Din răcirea dragostei şi a umplerii sufletului de răutate sub influenţa acestei patimi. Prin urmare. grăirea împotrivă. Maica Domnului este crinul neamului omenesc. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea.

Gicule este seară. MINCIUNA 402. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. Au trebuit şi alte ajutoare să-i dovedească evidenţa. Dumnezeu nu o va urgisi. dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului. Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El. ar fi minţit sau ar fi furat. şi s-a pierut şi în Rai.393. De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. iar catre diavol mânia. Care trebuie cunoscut istoric. absurdul ei şi. şi în mănăstiri. încât fiara de om. nu se mai poate sui să priceapă din cele văzute pe cele nevăzute. 34). 395. în chipul cel mai firesc cu putinţă. Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar. dovedeşte non-sensul. râzi de mine şi dă repede să plece. Întâmplându-i-se odată ca să doarmă după amiaza cam mult. De aceea. Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu. Inima înfrântă şi smerită însă. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui. locul său cel sfânt. de glumă poate fi dăunătoare. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu. nu recunoaşte nimic. iar dacă-i aduci probele în obraz. Iuţimea sau voinţa. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc. A. răstignit pentru faptele sale. ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu. 406. întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile. Da.n. în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. S-a conformat. 399. dar plin de tâlc. iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9. Stai. şi se poate pierde oriunde. era şapte seara. Acesta e un alt neajuns al căsătoriilor greşite. 403. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu cade în propria sa sentinţă: va trebui să se tăgăduiască şi pe sine. dar are pedeapsă. 31). Dar. MINTEA 404. 400. cel înviat a patra zi din morţi. Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. mântuirea se poate dobândi oriunde. ca pe o săgeată. Minte câte unul. Tâlharul. N-avem siguranţa mântuirii în noi. stând de-a pururi împotriva Adevărului. Căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există. de unde – după fire – avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu. 405. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii. că este seară şi nu dimineaţă. 401. în puterea noastră. iar după ce-i trece unda aceasta. 7). O minte nebună nu mai înţelege cele bune. în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15. Minciuna în treptele ei uşoare. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. 407. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om. Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. cu mare luptă. chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie. ca şi când o altă persoană ar fi înjurat. Experienţa următoare mi-a dovedit-o. Cereau semn (Luca 11. 29) şi umblau să omoare pe Lazăr. Mântuirea este prin Hristos. Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. şi pe câmpuri de bătaie. Aveam în meditaţie un şcolar. zise el. Până la judecata din urmă. Însemnez aici cugetul unei femei simple. era şi toamnă şi ziua scăzuse. fie că o întunecă. şi se poate dobândi şi din iad. nimeni nu se mântuieşte singur. înfruntând mândria. l-am luat prin surprindere: repede la şcoală că-i târziu! Dar parcă este întuneric afară. Când s-a trezit. dovedeşte nebunia acestei lupte. nu are leac. ci şi o faptă a libertăţii noastre. chiar când grăieşte de bine nu mai are statornicie. a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” (celor ce se cred drepţi n. şi în ceata sfinţilor Apostoli. nici măcar nu-şi mai aduce aminte. ci presupune şi o faţă socială. Iar pe biata minte. 394. Cum era somnoros. Atunci am văzut chipul dezorientării pe faţa unui copil. 397. care după fire aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un ac dragostea. 396. dar în dimineaţa aceasta este eclipsă de soare.) (Matei 21. fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. şi a minţii care o conduce. tronul lui Dumnezeu în om. a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură. prin urmare. 398. Luând ceva în gură. şi aşchia nu sare departe de butuc. blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. de stă soarele în loc. Orbia răutăţii. O minte întunecată n-o mai poţi crede. da să plece la şcoală. . crezând situaţia descrisă. dogmatic şi mistic.

întunerecul. trupul va învia din morţi. fie că o aprinde să stea împotriva adevărului. Camilafca (pe care o primeşte candidatul la călugărie n. se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel. fără să ştim şi fără să vrem. Nu trupul este răul. care pogoară de pe cap la corp. 22). de aceea. 410. dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire. ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului. în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. 416. Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. MOARTEA 414. 417. mintea nu mai cugetă greşit sau rătăcit pe Dumnezeu ca obiect. deci moartea ni-i un ajutor. 30) s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. prin moarte încetează. 415. Mintea. dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit. Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii. şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă. 412. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă. vede lupul şi se duce la el. ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu. Oamenii fug. rămânea în necunoştinţă. Mintea obişnuită.n. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii. decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboară din Ierusalim în Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta? 413. ci ne întâlnim noi şi Dumnezeu în acelaşi subiect al unei altfel de cunoaşteri. care încă este foc arzător (Ieremia 20. adică s-o aştepte cu bucurie. O minte înnebunită de simţuri şi de poftele contra firii – prin care lucrează toată pofta vrăjmaşă „vrăjmăşia împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8. sub puterea curăţitoare a Harului. Îndată după moarte însă. Iată unde are să ajungă rugăciunea minţii. devine străvezie. Într-o atare tărie şi deplinătate de Duh. Ori şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. Deci. când face aceasta nu e de mirare că nu-L găseşte. stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 14. ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului. ne face un mare bine. Astfel. Iar dacă lupul mai e şi viclean. chiar a celei mai înzestrate şi cultivate firi. 9). crezând că e oaie. 408. Când sora moarte ne dezleagă de trup. care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor. 411. cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. când se dezleagă şi trupul de necredinţă. Cu un cuvânt. 7) – ce sfaturi poate ea să dea. care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa. în relaţie cu nemurirea sufletului. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu. neavând mirosul oii cercat. li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea. fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. neputinţă. putea cunoaşte. Răul e osândit de moarte. Mintea. aproape străveziu. mai presus de firea de dincoace a minţii (Dumnezeu este subiectul universului văzut şi nevăzut şi tot universul este obiectul cugetării lui Dumnezeu. având în loc de un singur Dumnezeu. păcatul cu miile lui de gheare. năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. Iar mintea. În moarte-i învierea. în relaţie cu binele şi cu răul. pe când era îmbrăcat în trup. dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină. învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de . ca un miel neştiutor. nu înseamnă gândul morţii. E un simbol al minţii care. 409. devine de culoarea cerului şi se vede pe sine ca lumină înţelegătoare. pentru că mintea firii acesteia e tot atât de dibace de a dovedi şi afirmaţia şi negaţia unuia şi aceluiaşi lucru. nu voia să cunoască. În felul acesta El se face hrană minţii noastre. Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte. În vremea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască.afumând-o cu mândria. fiind stăpâniţi de o lege biologică. nu poate face dovada decisivă nici că este. libertatea aceasta se suspendă. la vreme. ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Facere 3. tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. Deşi e negru şi el. Aici e o mare taină a vieţii duhovniceşti. care este trupul în întregimea lui şi astfel mintea noastră se uneşte cu mintea lui Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – şi tot trupul nostru se face primitor de lumină înţelegătoare. Altarul minţii în care s-a sălăşluit Hristos la Botez devine tot luminos şi lumina dumnezeiască din Iisus străbate catapeteasma. nici că nu este Dumnezeu. iar nu făptura Îl gândeşte pe Dumnezeu. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale.) e un văl uşor. multe chipuri ale patimilor necurate (Sfântul Maxim Mărturisitorul). să străbată nu numai luptele. mintea. Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii. acum e templu al idolilor. sau într-alte chipuri o sfarmă şi pune într-însa urâciunea pustirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului. fiind o putere arzătoare. căci în ea s-a sădit putinţa unirii omului cu Dumnezeu. deci Dumnezeu gândeşte lumea. acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului. de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii. ci şi nepătimirea. ceea ce nu cunosc ei.

426. MUNCA 419. ci milostivirea Lui. Munca iese din stadiul pedepsei şi trece în cel al consacrării. 3). dacă vom avea necazuri. 418. NEAMURILE 420. Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul şi nici nu-i stau în cale piedicile trupului. dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. capătă o sfinţenie pentru conştiinţa cu care e făcută. au apărarea lui Dumnezeu. silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Nouă toate necazurile ne vin de la greşeli. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea. ci osânda în cealaltă. îi lasă în păcatele lor. în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău. În vremea aceea. mărturiseşte că: „Preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” (Iezechiil 7. îi apără Dumnezeu. ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire. 428.necredinţă. care de cine să asculte mai întâi? . pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. aşadar. NEASCULTAREA 421. Nu fericiţi. chemarea care ustură. La mulţi dintre sfinţii nevoitori ai pustiei. când îl trădează. De aceea. Au zis Părinţii că plata neascultării e pierderea mântuirii. pentru aceeaşi pricină. ca să-i dai de capăt. ci urmarea greşelilor noastre. De aceea. nu de la Dumnezeu. ca să nu piardă pe oameni. nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta. o conştiinţă împăcată răsfrânge o faţă senină. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv. le rânduieşte o chemare mai tare. 26). că pentru înmulţirea neascultării a ridicat Dumnezeu sfatul dintre oameni. Când îşi urmează destinul. cum nu-i apără nimic pe lume. Iar Scriptura. Moartea şi învierea împlinesc. Dumnezeu Milostivul. dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. NECAZURILE 422. dar şi aceea au mai zis. ori nu vrem. Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu. 427. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. ori vom înţelege pe urmă. dar pentru o viaţă curată. precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa. Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. 424. învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele. li se înseninează faţa cu o lumină neobişnuită. Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă. ori vrem. în vremea ieşirii sufletului le străluceau feţele ca soarele. necazurile. El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu. cunoştinţa noastră e numai frântură. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi. ori pricepem acum. În vremea noastră. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi. când îi sorteşte Dumnezeu pedepsirii. să se gătească de pedeapsă. sufletul se retrage din trup şi se adună înspre cap. Pe locuitorii cu o viaţă stricată. ca şi ei? 425. Şi iarăşi mărturisim: că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Fiind atotbun şi atotînţelept. Socotiţi acum. încât ani de zile nu ajung. Căci. fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe. pentru cei ce au dus o viaţă duhovnicească intensă. (…) Necazurile vieţii însă iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte. Căci ştiindu-le firea. pe când o conştiinţă neîmpăcată răsfrânge o faţă îngrozită. urmare pe care îngăduie Dumnezeu so gustăm spre înţelepţirea noastră. cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte săI înţeleagă căile. conştiinţa faţă de muncă începe să fie un factor de mare preţ în construirea viitorului oamenilor. 423. nu-i apără nici o graniţă şi nici o armă. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu. ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. Când a sunat ceasul ieşirii din lume.

Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece şi în macrobiologie. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa. centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. şi ca persoane văzute. De la faptul neînsemnat că unuia. 432. 431. Nu sunt toate oi. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de mare. De asemenea şi pacea sufletului atârnă de aceeaşi condiţie. 433. necrezut de mare. 437. 440. 439. ci poartă un număr. se petrece şi în mare. PACEA 441. şi ca persoane nevăzute. care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. După cum unii ridică până la Cer valoarea omului. pentru unii mai uşoară. cei cu daruri. poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. pentru alţii mai grea şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. 37). i s-a strâmbat mintea. . cu întinderea şi lungimea de vreme.429. în rând cu oricare dintre obiecte. cu măriri. OMUL 436. Necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută. aşa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieţii. – ceea ce e de fapt o înfrângere sau. autonomia societăţii omeneşti nu se poate constitui ca atare decât cu preţul pierderii păcii. Omul. 430. Autonomia raţiunii. dacă renunţă la dimensiunile sale divine. a tragediei inerente construcţiilor fără Dumnezeu. o mărturisire a neajunsului. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. adică să trăim deodată. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă. 442. cu puteri şi cu tot felul de haruri. în omenirea întreagă. încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu. NEVOINŢA 435. ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică. Ceea ce se petrece în mic. dovedeşte că omul are preţ imens. căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. ca nu cumva tocmai la urmă să piardă totul. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine. e subiect de istorie. până şi jertfa Sa de pe cruce. decât o degradare a lui în rândul vitelor. e cu putinţă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu. mai sincer. Să nu cârtim la necazuri. învestit cu putere. e din ce în ce mai necunoscut. 438. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. mai sunt şi berbeci şi ţapi. pentru alţii mai lungă. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. în întregul lui. Nici unul dintre sfinţi nu a scăpat desăvârşit de vreo frână oarecare a neputinţei. Deci. Precum nu se află vrajbă în Dumnezeu. cu răspunderi. ajunge obiect de istorie. De aceea. în societatea omenească. Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte. într-un om. cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare. Mântuitorul zice că fără nevoinţă intră în Împărăţie (Luca 6. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. Dar pentru cei care nu judecă pe nimeni. Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. Omul are dimensiunile intenţiei divine. care ar încovoia crinii în gunoi. pe când. nu mai poartă un nume. ca ultim reazim etern al liniştii. NEPUTINŢELE 434. alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. Asta înseamnă treaba unuia. Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei.

căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele. 2. Cineva se ţine de vrăji asupra ta. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Între cenzura minţii (centrul inhibitor al creierului) şi între puterea de impunere a forţei oarbe se creează o tensiune. Ba în gunoi. 449. dacă vei lucra. Cum însă marea majoritate a oamenilor au dereglat rostul normal al acestor . dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. a capacităţii lor de a strica echilibrul minţii şi de a o întoarce stricată împotriva lui Dumnezeu: dracul lăcomiei.. pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte. faţă de cea dată de lume. pe câmp. PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI 446. neuro-static).. câtă vreme cineva nu iese din rânduiala lor. peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre. 444. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în desfrânare. O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. iar tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. că nu-i destul să le spui sub patrafir. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci tu tânjeşti şi vitele tale. cine te va mângâia? 4. vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica. (. sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte. căci neasemănată este plata pe care ne-o dă Dumnezeu. dă-i puţină apă sfinţită. sau ce este şi mai des. alături de trăirea creştinismului. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele. Dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminica. în curtea în care stai tu. Sfinţii Părinţi au numit „draci” patimile de căpetenie (Sfântul Ioan Scărarul în Scara numără 7 sau 8 patimi de căpetenie). Pentru altceva a dat Dumnezeu inima. blesteme sau nedreptate: să luaţi seama. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul. din cauza caracterului lor constrângător. 5. căci. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti. război chiar sau dezechilibru total. Dumnezeu a blestemat pământul: spini şi pălămidă să dea şi prin sudoarea feţei să îţi câştigi pâinea. ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl Cel din ceruri. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră. pune-ţi o cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească. 445. Pacea este o idee specific creştină şi se condiţionează de obârşia ei divină. de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. curăţeşte-ţi trupul tău prin post. ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor.443. De aceea. Iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocania (pagubele) asupra avutului vostru: 1. peste tot. deşi i-ai muncit nu te vei putea folosi. 6. ba lângă o altoaie. căci aduce moarte. În creier funcţionează un centru de cenzură (medical „inhibiţia”) care are la dispoziţie tot mecanismul biochimic necesar (neuro-psihic. nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi. Ai cumpărat din mână rea. PATIMILE 447. din mână pătimaşă. Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit. din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. care nu poate fi creat sau menţinut de arme. colo. de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură. Adevărat este că o bază biologică a patimilor şi a urmărilor lor o formează şi glandele endocrine al căror echilibru sau dezechilibru funcţional se răsfrânge în toată fiinţa omenească. Când a fost izgonit Adam din Rai. capabil să aprobe sau să frâneze tot ce obligatoriu trebuie să treacă pe la acest centru de informaţie. e singura cale care mai poate aduce pace între oameni şi bună învoire. toate celelalte rezolvări. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. 448. de El să ne lipim inima. al obârşiei lor adamice. dracul desfrâului. neuro-endocrin. Lucrează Duminica. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. 8. neuro-motor. căci dă Dumnezeu după cuvântul lui. Un neurolog psihiatru a identificat pentru fiecare patimă descrisă de Sfinţii Părinţi o glandă endocrină. Şi lepădarea copiilor sunt păcate strigătoare la cer. şi alţi „draci” ai nervilor. nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii. De aceea. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta. De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. trăit din toată sinceritatea fiinţei. dracul trufiei. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că. pentru că acestea primesc aprobarea. Dumnezeu. Instinctele. să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru. cu făină. nu-i dau omului lupte. grăbesc apocalipsul. mai înainte de a o amesteca cu ale tale. copii lepădaţi şi îngropaţi ici. iar femeia în dureri mari să nască”. 7. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. o luptă. trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. 450. fă sfeştanie. nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii. De aceşti bani. Pe El să-L iubim.) 3. căci să ştiţi. Aceasta e un bun spiritual. satisfacerea şi rostul lor concret.

de uitare de Dumnezeu.forţe oarbe ale firii – urmărind exclusiv plăcerea ce-o conferă. pacea dinlăuntrul nostru. Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. azi. 459. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. prin patimile trupului. prin patimi. De aceea. fie chiar îndrăcirea. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. mântuirea. noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărmare aflându-ne. Păcatul. ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu. ascunse cu voia. Drept aceea. deci. dar nu le mai are de unde. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa. Aceasta ne învaţă cel mai bine calea lui Dumnezeu. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi. 466. De aceştia care însă să trăiască viaţa în Hristos. fie nebunia. trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini. toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. căci cu ce vine. Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ţi aprinzi paie în cap. acum s-au făcut bărbaţi şi îi simte cum îi fură puterile. iau în ajutor propria lor mizerie. când Dumnezeu a ajuns de râs (Ieremia 6. iar dincoace de zid. fie ea omorârea de sine. ca şi mai mari mizerii. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. PĂCATELE 456. îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. lăcomia de putere şi fumul mândriei. 463. omul trăieşte în stare de păcat. precum şi înfricoşarea de urmări. când nu le mai are. asupri. le piere puterea de a obseda. 452. Calea aceasta e treabă de cârpaci. Fiecare din patimile de căpetenie pot duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă. căci deîndată ce sunt spuse. în schimb. sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu. 465. Iată-ne. rar dacă se mai află. De aceea. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţă de a se mai împotrivi. ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor? Care a sfârşit bine dintre beţivi. căci între noi şi El e zidul păcatului. altă cale nu rămâne. 462. trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată şi. iar acum. toată viaţa. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. Trebuie. 458. Omul care a ajuns rob patimilor sale nu mai are mărturia conştiinţei pentru faptele sale – care a ajuns într-un fel de „adormire”. În cazul robiei. stăpâni mintea. pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. 10) chiar între creştini. le-ar întoarce lui Dumnezeu. a scopului ultim al virtuţilor. 464. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. cenzura minţii a slăbit considerabil şi patimile conduc mintea. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. deci. iar omul şi-a pierdut libertatea. iar lui. cum vine. Iată de ce şi fiarele fug de om. prin patimile trupului. 454. şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. De aceea. aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile. În veacurile de aur ale creştinismului. 461. Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie. e într-o stare de necredinţă. 455. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. sau decăderea firii. Totuşi. împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. e destul să izbutească o mutare mai încoace. Drept aceea. oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta. . slăbindu-i puterile. trebuie născuţi. 451. căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi îi lua în glumă. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. Ne-am sălbăticit în toate părţile. 453. 460. De pildă. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii când se vede în primejdii. lăcomia de avere. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. ca în somn. credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă. din multa păcătuire. pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei. în veacul nostru însă. Căci „păcat” aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. deşi conştiinţa nu doarme. 7). Păcat aceasta însemnează: înfrângerea morală a conştiinţei de către satana. cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. oamenii au ajuns în robia patimilor. iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. Lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii sau legea păcatului (Romani 7. dar refuzând rostul –. mai aici. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. uneori. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. omul. împotriva noastră înşine. 457.

slujitorii Sfintei Liturghii. dar unii au şi câte doi. adică răul. 11). nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu. Păcatul nu e o realitate cu suport propriu. pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii. ci al lui Dumnezeu. nici al altui om. Toti creştinii au sigur câte un talant. o inimă mai largă. Când crezi despre tine că eşti drept. când eşti convins de nedesăvârşirea ta. Aceste energii ale chipului prind mai bine. Craiova. Pentru păcat Dumnezeu este foc mistuitor. Personalitatea are. Iată o nevăzută dimensiune a crucii. al cărui autor este. personalitatea ar putea străbate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemănată asemănare. Aşa-i firesc omului păcătos. ai închis toate posibilităţile tale de desăvârşire. ca de pildă o minte mai străvăzătoare. te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu. Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos. 471. sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot. veşnic fără iertare: starea omului împotriva adevărului. îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă. şi nu şi-au iubit viaţa lor. energii de lucru. VIII. nicidecum numele pe care îl are. Cel mai greu păcat. până la moarte”(Apocalipsă 12. după judecata tuturora. iar alţii şi câte cinci. mintea slăbeşte şi nu mai poate stăvili dezechilibrul din ce în ce mai mare care invadează spaţiul vieţii cu spectrele sinistre ale morţii pe picioare (Apocalipsă 3. 469. p. că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate.467. arsă în lumea aceasta. adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna. 1). de asemenea. Iconomii tainelor. Deci. trebuie risipit. Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Dacă urmează mereu aşa. Prietenul păcătoşilor aşteaptă pe toţi cei ce au să se mântuiască. această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. din nimic Dumnezeu a făcut făptura. Cartea III. jertfă neîncetată. aleargă după ei şi face aceasta până la ultimul om al împărăţiei Sale. este semn că Cel desăvârşit este lângă tine şi conştiinţa ta strigă diferenţa între El şi tine. omul nu e al lui însuşi. iar făptura a făcut păcatul. Iar împlinind condiţia asta. decât talazurile care bântuie marea” (Sfântul Ioan Gură de Aur. Păcătoşii au un prieten. trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală. . Valoarea unui pom o hotărăsc roadele ce le face. cu ispravă cu tot. pe Iisus. 474. ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului. după ei. cap. Căci. o memorie mai bună. păcatul. 477. o ingeniozitate înăscută. Despre preoţie. Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic şi mult mai limpede. ca nişte antene mai bune. 1941. Păcatul. Personalitatea este o înzestrare sufletească neobişnuită. o voinţă mai puternică. o mare capacitate de dragoste. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire. îi caută. de drept. de făcut calea de la chip la asemănare. Talanţii sunt talente. o copiliţă numai. E destul să ne gândim la Sfântuliţa de la Argeş. Faptul că. datorită înzestrării sufleteşti mai puternice. 61). De aceea. PERSONALITATEA 478. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem. 476. zice că tu eşti drac. cînd îi loveşti dracii. De aceea. pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi focul alăturea pentru toţi pomii care nu aduc roadă bună. 468. Păcatul este o călcare a legilor vieţii. ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii. dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o între sfinţi. Deci. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. 475. Dar. sunt şi ei în măsura iubirii. ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă. 473. 470. nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. introducerea în viaţă a unui dezechilibru consimţit de minte. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. Când ştii că eşti păcătos. sub amara tiranie a neantului. Mărturisirea de credinţă fără îndreptarea vieţii nu are nici o valoare. 472. ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce. pentru mântuirea lumii. Pe de altă parte. iertându-le din datorie. Asta-i noutatea grozavă. energiile Harului care le sfinţeşte.

de orice fel. Toată bătaia de cap cu omul şi tămăduirea conştiinţei sale o are Biserica. Mila cea fără de margini a Tatălui. precum şi cele două testamente Legea şi Harul. 486. pe când cu lacrimile te curăţeşti pe tine şi-i foloseşti şi pe alţii. legea. coborând din ceruri. Prin urmare. ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. spălându-i rănile. cu vin şi untdelemn. adevăratul nostru aproape. Cum să poată veni. Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând. dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ. 480. povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine. faptele pe care le-ai făcut plângând. a dreptăţii după fapte. le-a spălat cu vin (usturimea pocăinţei) le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine). Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. din vrăjmaş al lui Dumnezeu.PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV 479. nu vor scăpa de primejdii. care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. Ceea ce. pecetluind cu aceasta unul din cei doi bani de cheltuială. Pilda samarineanului nu este numai o pildă. pomul vieţii. în stare să ne care în spate dintre tâlhari. mai ales. Ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească. ei care stăpânesc peste oameni. de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea. om de alt neam. pentru cine umblă după ea. asta mândria n-o poate face. au trecut pe alăturea: asemenea şi leviţii nu i-au ajutat nimic. neputând să-l ajute. prieten al Lui. Să renunţi la plăcerile tale spre a face bucuria altuia. De aceea. ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul. i s-a apropiat de răni. ascuns. 482. iar la acestea se ajunge. nu numai fiindcă te face din rău. Iată cu cine să fim asemenea şi ce să facem. Cu puterea de a izgoni duhurile cureţi pe alţii şi te poţi primejdui pe tine. ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră. Toţi cei ce umblă după plăceri. să vie în genunchi înaintea unui simplu preot şi să-şi înşire toate fărădelegile şi necazurile lor?! Nu. Iisus. Dar a doua zi după Înviere. să vie de bună voie la smerenie. Iată adevărata împlinire a legii în iubire. adevăratul aproape al conştiinţei căzute între tâlhari. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. A petrecut împreună cu omul. Acasă. stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui. Iisus n-a pus accentul pe minuni. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10. bun. plângând. 22-23). neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. ci pe cunoştinţa de Dumnezeu şi pe curăţia inimii. PLÂNSUL 484. POCĂINŢA 485. omul fără de păcat. 483a. izvorând din Hristos. adică după trebuinţă. creşterea lui în neamul samarineanului. A venit un străin. omul fără de păcat. Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament. de cele mai multe ori. să le facă o judecată milostivă şi fără nici o înfricoşare şi iarăşi să-i împace cu Sine. este şi angajarea omului în asemănarea cu samarineanul. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. 483b. până la a doua venire a Samarineanului când i se va răsplăti osteneala. ca să avem răspuns la problema vieţii veşnice. până li se moaie oasele trufiei. PLĂCERILE 481. l-a dat în grija Bisericii. 33). adică căderea omului din starea de rai a conştiinţei în starea din lumea aceasta. i-a luat firea sa în spate (întruparea lui Dumnezeu). ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe în zeama lor. Amândouă tămăduiesc deplin pe om. Noul Testament. a dat Bisericii grija de om. Pogorârea din Ierusalim în Ierihon. Iată Samarineanul. Legea şi prorocii. . Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii. rănită şi mai moartă de tâlharii cei din gând. are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Mare este Taina pocăinţei. (căci samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari). le trimite. Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă. ca un untdelemn ce unge rănile. din neam în neam. Matei 7. curăţite cu asprimea pocăinţei. pe Fiul Său Cel Unul Născut. „Bucuria minunilor te poate pierde în slavă deşartă” (cf. este totodată şi revelaţia misiunii viitoare a Bisericii. Pe când în Cartea Vieţii se scriu. însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om. ei care ştiu totul. Plăcerea e momeala cu care „hoţul” înşeală pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon. nu pot să vie la mântuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de „ştiinţă” şi afumată de mândrie.

. Lucrarea poruncilor. dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. căutând cuvântul Domnului. au fost în stare de data aceasta să se facă apărătorii cei mai ascuţiţi în slujba celor mai mari duşmani ai lor. 490. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit. pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni. numai şi numai ca aceştia să-i scape de cel mai îngrozitor coşmar al istoriei lor: Iisus. cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. 29). Ei n-au înţeles că de aceea petrec acele „zile fără număr”. de proporţiile lumii. Acesta e înţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu: redobândirea iubirii fără margini. şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului. iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor. căci e adevărat: nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te ucide în tot felul. Neam fără semn. Neam împotriva lui Dumnezeu. ci e mai presus de fire. erau dispuşi ca să apeleze la oricine. 11-12). Le va sosi şi vremea aceea mult dorită. tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii. Evreii urau de moarte stăpânirea romană. întoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină. spre neîndurata moarte. Nici porţile iadului nu le-au putut ajuta să scape de El. Vor îmbrăţişa pe omul trufiei absolute! Omul care în numele său se va proclama Dumnezeu! Acela-i Antihrist – Semnul Sfârşitului! 493. PORUNCILE LUI DUMNEZEU 494. sau deşteptarea puterilor sădite în noi la a doua naştere. 492. dar ca să termine cu Iisus. Neam fără Dumnezeu. zile de foamete: „Nu foamete de pâine şi nu sete de apă. POPORUL IUDEU 488. Când se vor convinge de aceasta. Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l-au cerut în curtea lui Pilat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27. Au făcut-o şi pe aceasta. pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană.487. iar alţii ziceau că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni. încât pretutindeni dau de Iisus. pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc. care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte (Neemia 9. pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme. deci pricinuiesc aceeaşi istorie. pe care şi-l vor pune rege. 25). binecuvântând pe cei ce-i duceau la moarte. şi vor cutreiera pământul. Ei au rămas dincoace. Nu le-a rămas decât aruncarea lumii în Apocalipsă. nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor. dar nu-l vor afla” (Amos 8. Neam fără înviere. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ceau făcut ei. Totul e să te învoieşti aşa pentru Dumnezeu şi El îţi ajută. până la cel mai de pe urmă. Cât se poate prinde de minunea acestei sfinte taine. De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului. cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor. Astfel. Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări. … Plată îi aşteaptă. romanii. e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. Pentru ei Iisus a trecut pe cealaltă parte a mării înţelesurilor. iudeii Îl răstigniră pe cruce. vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină. Singura rezolvare. Cu fapta aceasta ucigaşă. ci de auzit cuvintele Domnului. ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos. dar fără idealul care i-a părăsit. povârnită iremediabil spre plata păcatului. 489. care face viaţa neamurilor cu putinţă. Şi aceasta o vor face. trezirea la viaţa cea după Hristos şi Duhul Sfânt. Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vorbeşte! 491. ei ieşiră din destinul lor. Trebuia re-crearea acestei zidiri. Cei vechi se rugau pentru cei ce-i schingiuiau şi le cuprindeau picioarele. Coşmarul acesta al lor s-a mărit cu veacurile. Toată tragedia acestui popor. Crinul Bunei Vestiri.

mintea vede gândurile. voia să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile. porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământeşti. fiindcă. le rânduieşte şi chemare dinafară prin glasul slujitorilor Săi. ca să-ţi pui nădejdea în om. la dezechilibru. pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului. dimpotrivă. Cu trupul nu putem trata decât prin post. 502. În acest adânc al minţii. Ochii văd lucrurile. De aceea el trebuie uscat. Zice un filosof: e destul să primeşti în minte o singură prejudecată. Se sălăşluieşte Hristos. fiind nepătimaş. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim la Botez. POSEDAŢII 496. 499. revoltat împotriva lui Dumnezeu. după expresia Părinţilor. E prima poruncă de stăpânire de sine. . Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său. mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţele lor veşnice. Prin preoţi nu te cheamă omul. sau în altarul inimii. ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare. ci te cheamă Domnul ca să-ţi strămuţi viaţa ta de om. Biserica înşiră printre păcatele minţii şi prejudecăţile. 495. 500. Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. 501. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. în mocirla uscată. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. nu vom avea pretenţia ca Dumnezeu să ne mulţumească precum că I-am împlinit poruncile. Postul e vechi şi începe odată cu omul. ca să nu-i piardă în fărădelegile lor. E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos. Deci cei ce ajung la hotarul morţii în nelucrarea poruncilor. izgonind afară pe satana. altfel mustrarea lor învinge. ca unii ce n-au aflat comoara. zice Ioan Scărarul. care-l scot clinic dintre oameni.Dumnezeu se găseşte în poruncile Sale şi prin porunci vine la noi şi pe noi ne strămută în Sine. creaţia sa. precum şi întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmaşul şi ajungem de-o asemănare cu el. patimile. 497. ba şi talantul de negustorie l-au îngropat în pământ. Şi Iisus a postit 40 de zile. la îndrăcire: pradă a unui duh rău sau a unor puteri rele. care se retrage în simţiri. Mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. 503. ca apoi să nu fie prăpăstenie la care să nu ajungi în chipul cel mai logic cu putinţă. deşi Lui nu-I trebuia. POSTUL 498. că mintea fiind netrupească. iar acela n-are nici un motiv să se supere tot aşa şi noi faţă de Dumnezeu. punând postul începătură a vestirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. PREJUDECĂŢILE 505. De aici puterile potrivnicului. Dar Dumnezeu. POVĂŢUITORII 504. de la trup se spurcă şi se întunecă şi că. cea nematerialnică de la ţărână se subtiază şi se curăţă. E lucru de mirare. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Postul lucrează şi asupra acestora. încet şi cu socoteală. Milostivul. se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejile sale. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. PREOŢII 506. Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor: precum nu mulţumeşti servitorului tău care te serveşte. poate ajunge la crize. dar nu convinge. nu se vor mântui. Exemplu: Nietzsche. De aceea.

pentru mântuirea lumii. aşa cum sunt. vor şovăi în hotărâri (Isaia 28. cu toate acestea. a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. cap. care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24. dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi). prin Sfântul Sânge al Mântuitorului. deci nimeni nu se mântuieşte răzleţinduse de Biserică. cu aceeaşi datorie ca Pavel. ale slujitorilor legali ai Bisericii. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI . 513. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă. din amândouă părţile. Dar. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. nevrând să-i piardă din gheare. neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu. jertfă neîncetată. p. arsă în lumea aceasta. a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13. le pune înainte neputinţele oamenilor. 515. oricât ai fi de păcătos. VIII. A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. 61). de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine. Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor… 511. îşi strică mintea cu părerile lor. Fraţilor. de Dumnezeu ascultă. din neascultare. Ioan Gură de Aur. De multe ori dreptul o păţeşte. biruindu-se de lume. Preotul. În jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea.507. iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii. capitalizate în om. Cartea III. Chemarea le este învăluită. pâinea cea din Cer. oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. copiii. Căci scrie: „Dormind oamenii. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. ce puţini L-au ascultat! Este un cerc vicios. şi nu şi-au iubit viaţa lor. cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7. în care se încurcă sufletul multora. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. prin viaţa lor. De aceea. 514. Sigur că aceştia. nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească. Dumnezeu îţi vorbeşte. căci toată decăderea e de la părinţi începătură. darul lor e de la Dumnezeu. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. decât talazurile care bântuie marea” (Sf. iertându-le din datorie. fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei. până la moarte ”(Apocalipsă 12. covârşitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep oamenii? 512. Şi aşa îi duce de minte. sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Despre preoţie. 516. oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”. ci o lasă să-şi facă de cap. Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi. Preoţii vremurilor noastre. Dumnezeu te iartă. sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. 509. 25). de care prin amăgire au ascultat. De aceea. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. nu de pâine. Vrăjmaşul. Iisus nu a avut nici un păcat şi. avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală. Acesta este un semn de primejdie. fiindcă au păcate. Preoţia este. în întindere şi în adâncime. 16-17). Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor. acoperindu-le darurile şi harurile. Preoţii poartă preoţia lui Hristos. Preoţii au grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduită întoarcerii. prin iertarea lor. care trece peste taina pocăinţei. indiferent de neajunsul lor de oameni. în loc ca ei să biruie lumea. şi în general dreptul. ca să nu cadă din milostivire sub strivirea dreptăţii. Aceştia din anumite „motive” nu vor să asculte de preoţii Bisericii. 517. Drept aceea. administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei. Prin ei. Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele). sunt şi ei în măsura iubirii. Lor li s-a dat marele dar să ierte în numele lui Dumnezeu. 11). e sfânt. Mare. Iconomii tainelor. să-şi facă singuri „credinţa”. Aşa se cufundă în păcate. 508. 7). Dumnezeu te cheamă. Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu. de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul. 1941. ascultaţi de Biserică. nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă. Craiova. 26). ci de Cuvântul lui Dumnezeu. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. 2). ştergându-le cu darul datoriile agonisite diavolului. şi pe om şi pe Dumnezeu. Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor. slujitorii Sfintei Liturghii. zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului. 510. ca o nouă filiaţiune. prin graiul lor.

dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică „Tatăl nostru”. primii călători la iad cu Scriptura în mână. 10). în toate vremurile. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. mai presus de Biserică şi sfinţi. Şi aceasta o face mereu. 12. aceasta curăţeşte şi viaţa noastră. de altfel. de cum pe oamenii lumii. unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă. Se dau pe sine de ceva mare. pentru fiii pierzării. 10). strâmbă adevărul şi se propovăduiesc din Scripturi. deşi scrie: „Aşa să vă rugaţi” (Matei 6. mai mult pe ei înşişi decât pe Dumnezeu. Astfel. după trecere de vreme. în fiecare veac de oameni. Se ţin pe sine mai presus de Scriptură (unul chiar mi-a rupt-o). e destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut iudeii. 5. 20). Nu vor nici în ruptul capului să-şi controleze prin preoţi cele auzite de la duhul lor. cu toate acestea. şi jurându-se că-s oamenii lui Dumnezeu. făcându-şi şi Sfânta Cruce. . Hristos. pe care-l cred că e Hristos. până la sfârşitul lumii. p. Tălmăcesc greşit. cum s-au dat. dar multe nu. dându-se pe ei de ceva mai mare: Ilie. care de fapt sunt diavoli. 6. întemeindu-se pe Scriptură că şi Avraam a fost în stare de o atare ascultare. acum cca. În numele „dumnezeului” lor sunt în stare să omoare om. (Cu amăgirea ascultării până la ucidere de om. Câte unii. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru. dar scuipă Biserica. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte (800 în 1946. 1947. căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12. decât a-l desăvârşi. Pretind ascultare de la oameni pentru că „Dumnezeu” i-a trimis să spună la lume lucruri de care îţi ţiuie urechile. Dar asta nu e proorocire. luat în parte. bătând metanii. Ioan. iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. iar Finees a şi făcut aceasta şi i s-a socotit acestuia râvnă pentru Dumnezeul său (Numerii 25. 11. Nu-i ocărâm. Pe semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte: 1. sunt o adevărată primejdie pentru oameni. ca unul ce n-are învelitoarea trupului şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Multe proorocii li se împlinesc.I. (…) umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut. ucigaşii drepţilor. îngăduind Dumnezeu. Cad la laudă. 7. având smerenie mincinoasă. pândind şi alergând după fiecare ins.2. care li s-a făcut până acum în peste 800 de hristoşi mincinoşi (Matei 24. 8. arată o evlavie neobişnuită: mărturisind pe Hristos. ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape. Sibiu. vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot mai mult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului. pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum. în care pe mulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. luntri sau biserici mincinoase. Capete despre dragoste. ba şi Sfânta Împărtăşanie luând-o!. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucruri fără nici o legătură. lămurindu-l ca aurul. 3000). şi-ţi îngheaţă inima auzindu-i. Asta nu se poate tăcea.518. ca pe Pavel” (Sfântul Maxim Mărturisitorul. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios. 24). Înşelăciunea e şi mai vădită. Adesea au „grăire în duh”. mergând grăbit spre cea mai de pe urmă sfărmare şi sărire a minţii. 7) au răstignit ei pe Dumnezeu ? PROVIDENŢA 522. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-I Cruce. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni. căci mulţi dintre ei au fost pe la casa de nebuni sau vor trebui să se ducă. Fac pe proorocii şi împrăştie spaimă între oameni. Proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită şi pălmuiesc smerenia. strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. 4. Dumnezeu-Omul. 3. prin sfintele soboare. toţi ereticii (rătăciţii) vremurilor pe care însă i-a afurisit Biserica.77). 2. Asta atârnă de puterea de străvedere a „duhului” care le spune ce le spune. îngăduie Dumnezeu amăgirea nelegiuită a Satanei (2 Tesaloniceni 2. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie. cea din iubirea de oameni. chiar şi pe pustnici. ed. 523. a cercat vrăjmaşul pe mulţi. 7-13). 519. 9. căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28. 521. terorişti ai sufletelor simple. 520. vol. iar ei sunt înşelaţi. „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui. întrucât oricare din hristoşii mincinoşi. Filocalia. sărutând icoanele. întrebându-i: Nu după scripturi (Ioan 19. Răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. nu e fiul Tatălui. cu „duhul” care îi poartă şi îi învaţă. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic. pe Maica Domnului. 49): pârjolul dragostei. Iisus Hristos. Dreptul Judecător şi aşa mai departe. Prin urmare.) Prin urmare fiind aşa de săritori cu ascultarea şi credinţa la poveţele „duhului” lor. Pentru ei. hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. 10. ci ne păzim şi îi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşăm cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (2 Petru 1. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Fiul Omului. Nu-i blândeţe pe chipul lor. Înşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşi nu au crucea pe catarg. 9).

precum nu răsplăteşte tot binele aici şi numaidecât. până chiar şi pedeapsa cu sabia. arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori. deosebirea celor două naturi care trăiesc întreţesute în noi. ce se întorc Acasă. Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia. pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-i mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au. o candelă cu untdelemn şi fitil. Duhul lui Dumnezeu Se retrage din om şi vin pedepse colective multiple asupra vieţii păcătoase. Dacă Dumnezeu uneori nu pedepseşte răul este că aşteaptă pocăinţa păcătosului. poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale. lumea. pentru că sunt numai trup. Dacă Dumnezeu ar răsplăti tot binele aici ar însemna acelaşi lucru. Dacă o face rar în lumea aceasta este semn că o trece sigur în cealaltă. după cum îi trebuie. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. mai intervine din când în când cu întâmplări înfricoşătoare între oameni. Când cineva se încumetă să se lase în conducerea Providenţei. care a ars pământul 400 m sub nivelul mării. atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. 524. 537. decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. că locuieşte chiar în structura noastră spirituală. Dacă ar răsplăti tot binele imediat ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta. 526. iar pe alţii îi arde neluminându-i. că există numai lumea aceasta. Timpul. de aceea pentru aceştia nu-i mai rămâne decât sabia. întunecaţi şi la întuneric. stăpânirea. Mulţi oameni. perversiunea sodomiei. respectând libertatea omului. într-un sentiment de liberare. că avem o înrudire cu Dumnezeu. sunt refractari propovăduirii cuvântului. care „striga înaintea Domnului” (Geneză 19. viaţa şi toate vămile cunoaşterii. cel acoperit cu preţul vieţii. care nepedepsit imediat ar putea periclita stăpânirea lumii. 534. Iar fiindcă omul are dorul excepţional al făpturilor spirituale. Dacă ar pedepsi toate relele imediat. 538. Că uneori Dumnezeu pedepseşte răul şi uneori răsplăteşte binele. precum şi vremi când îl prigoneşte sabia – ca să vie iarăşi la starea de milostivire. iar cu puterea luminoasă. 3). dar unii din ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor. Ştiind Dumnezeu slăbiciunea credincioşilor şi desfrâul răutăţii. ca o înviere din morţi. ar însemna că se teme de puterea răului. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură. Dumnezeu taie para focului în două. De asemenea. 529. 535. Toată cărarea de la porunci la cunoaştere. Dacă Dumnezeu ar pedepsi toate relele aici. 532. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare. când dintr-o omidă păroasă – trecută aparent prin moartea unei crisalide – iese şi zboară un fluture în culorile curcubeului.care aprinde lumea. bineînţeles –. mai puternicii veacului. 530. 528. 539. Pe nedrepţi. de la ascetică la mistică. dar încă neaprinsă. că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii. Aşa avem motivarea potopului: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia. pline de chinul contrazicerilor. legea. printr-un elan de iubire de Dumnezeu. 540. La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că tuturor Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. 527. Aşa că pe unii îi luminează nearzându-i. Deci zilele lor să fie o sută douăzeci de ani” (Geneză 6. cauzalitatea. Dumnezeu nu pedepseşte toate relele aici şi imediat. nu poate. cu puterea arzătoare. al libertăţii deciziei şi timpul are o funcţie variabilă în Providenţă. Prin sabie se înţelege aici: asprimea dreptăţii. este ca să ştie că răul se pedepseşte şi binele se răsplăteşte. ajungând într-un contrast nelimitat.. radioactivă până astăzi. 525. asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi. 533. în care Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul. adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană – sub acţiunea harului de sus. pedeapsa. formând Marea Moartă. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu. . rămân la pământ. dar nearzătoare străluceşte pe sfinţi. în vecii vecilor. Providenţa bate timpurile în funcţie de om. 531. dar neluminoasă arde păcătoşii. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus. ca un Soare neapus în vecii vecilor. ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau.. ar putea însemna că lumea aceasta este singura care există. însă. nici un pas nu o facem singuri. 13) a atras asupra Sodomei şi Gomorei prăpădul focului. În cazul când omul cel vechi mereu se obrăzniceşte cu „drepturile” sale biologice asupra omului ceresc şi biruie. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt. 536. dar şi pentru că fiecare ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea. autoritatea. atunci.

Alţii recurg la sterilizare. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia. Din nimicuri. alţii la aventuri. Deci. deci. care schimbă profund starea psihică şi mintală a bolnavelor. a ridicării vreunui lucru şi peste tot în vremea intimităţii – lucru care aduce uneori grave neînţelegeri conjugale. îi trebuie doi ani. în ce sfârşeşte omul. sau la lupanare. ca prilej al descărcărilor sale genezice. neisprăvit. Într-un raport conjugal normal. explozii violente. la sensul lor metafizic cel ascuns în Dumnezeu. 545. reglementândul potrivit cu rostul său originar. şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare. cum nu se mai poate spune. păzirea – ceea ce e o plagă de o nebănuită întindere în toate mediile sociale. se arată şi pedepsele acestei fraude. Caracterul schimbător ajunge iritabil. singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate patimile ispitelor. după scurtă vreme. De aceea nu tăcem. sau învăţăturile din durere. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoştinţa cea din păţanie. fie că a fost multă vreme bun. pe cât sunt de grăbiţi cu măritarea fetelor? Fapta lor greşită încurajează tăinuit şi pe faţă frauda neomaltusiană – onania cu femeie. până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Plăcerea. şi uneori. prin urmare. organele genitale feminine trec succesiv printro fază de congestie intensă şi o fază de slăbănogire bruscă. E un adevărat dezechilibru umoral. ca o făclie. făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă. fenomene dureroase ale pântecelui. printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21. mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. care este Duh. sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38. 8). fie că a fost multă vreme rău. care nu mai pot fi înfrânate sau stăpânite. RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI 544. Iată. fereala. Asta-i frauda şi isprava. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti. cele de pe urmă au ultimul cuvânt. Copilului. De ce nu-s părinţii la fel de grăbiţi şi cu însurarea băieţilor. Durerile se stârnesc şi cresc în vremea mersului. 547. 546. ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia. ci o va osândi cu ucigaşii şi curvarii. irascibil până la exces. 15). trebuie să fie lăsată în pace. Şi iarăşi. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2. cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului. 541. S-ar micşora ceva din slava lui Dumnezeu şi s-ar micşora şi prestigiul fiinţei omeneşti. ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. ţinută în mână de David. care face biata victimă să treacă de la explozia violenţei. este iubire şi Adevăr. 543. cu desăvârşire necunoscute nici chiar medicilor. Deodată cu durerile acestea. punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare. O mare dizarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. uneori în membrele inferioare. îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie. la ce climat de libertate şi dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-şi ridice fiii. Răul nu s-ar face de frica pedepsei. O răsplată aici şi imediată pentru toate faptele ar dăuna libertăţii omului. PSALTIREA 542. săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire. Instinctul femeii însă e maternitatea. după rânduiala firii. furii. ce stabileşte cursul regulat în circulaţia sângelui. tulburări îndeosebi nervoase şi mintale. Aşa zic medicii. până se desprinde de mamă. ci demascăm. dar necinstind-o. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. adevărate sincope ale judecăţii. sau o va face criminală. Şi aceasta fac şi oamenii liberi şi cunoscuţi şi lor înşişi ca atare. apar tulburările nervoase. Iată că. căutând să scape de rostul firii sale. 9). căutată numai pentru ea însăşi. prin puterile raţionale ale sufletului. Aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu. fără . până la ideea sinuciderii. până la tristeţea şi melancolia cea mai profundă. păzind-o de rostul zămislirii. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale. De la pântece durerile se întind la rinichi şi în josul pântecelui. 548. împinşi de milă şi de ştiinţă. În amândouă cazurile Dumnezeu aşteaptă sfârşitul omului. iar binele s-ar face din interesul răsplăţii. Actul conjugal falsificat. cu deosebire la femei: tulburări grave ale sănătăţii.Dacă uneori nu răsplăteşte binele dreptului este semn că-i lucrează răbdarea. în vremea ridicării şi aşezării pe scaun. Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional.

559. Congestiile acestea cu repetiţie produc alterări intense şi profunde în sânul ţesuturilor. Atunci în zadar mai doreşti copii. Cine rabdă (îndreptarea) până la sfârşit se va mântui (Matei 10. aruncă pe bolnave în plin domeniu psihiatric. în credinţa lui Dumnezeu. piroanele şi spânzurarea pe cruce. Mulţimea firişoarelor nervoase ale plexului hipogastric. 552. o turmă de inactivi. Răbdând bătăi. Timp pentru deprindere şi răbdare pentru greutatea ei. oricât sar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui. La începători. incurabilă. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. sfărâmă mereu porţile iadului. 557. mugurii vieţii. lasă să persiste în vase o stare de înecare ce. 555. Crucea cea mai grea. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor (Apocalipsă 13. apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi. căci ştia ce putere are umilinţa. deprinderea răbdării începe cu ocara. acestea au obiceiul să-l arunce în deznădejde ca să părăsească lupta. deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci. 554. atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. cu vicleşug. este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. 561. Răbdarea mai este şi nevoinţă. iritaţii. adică pedepsirea de bună voie a firii cu tot felul de osteneli. cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute. Fiul şi slava Tatălui. iar cu vremea. firişoare care pleacă de la uter şi se unesc cu sistemul cerebro-spinal. scuipări în obraz. 562. O iluminare a raţiunii. astfel. cunună de spini. Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine. care stăvileşte haosul. iar peste suflet hulirea celor fărădelege. era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni. cu toată întristarea mea sunt covârşit de bucurie. căci firea te pedepseşte cu această crudă întoarcere a lucrurilor: îţi califică fapta şi îţi condamnă neamul la moarte. 10). ci a primit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ. Cuvânt. Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră. nu este de nici o mirare. ci trebuie timp şi răbdare. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere. Aşa se instalează. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume. căci ea arde datoriile noastre şi toată strădania lor. 560. iar pe tine te creşte mai presus de om. puterile răului dezlănţuite.. cataclismul în faţă. 22). care-şi pierd funcţiunea lor normală. nu S-a împotrivit. Începutul trebuie întărit cu răbdarea. pe care era răstignit cu faţa.concluzia naturală. umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii şi. făceam şi noi ale lumii. . ci ei sunt ostaşii Împăratului. ca să nu cădem în întristare. raţiune absolută a lui Dumnezeu. 550. în tine. pentru că în lupta cu mândria şi cu slava deşartă. Dumnezeu adevărat. până deprindem desăvârşit lepădarea de sine. ne-am băgat datori. datorită „locuirii” lui Hristos în suflet. pe aceasta o avea la spate. depopularea etc. dar cu tulburări reflexe la distanţă. ia un caracter permanent. îndură apăsări. întrucât Iisus Hristos este numit încă în terminologia greacă: „logos”. Nu le trebuie potrivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor. RAŢIUNEA 551. toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea. care. Răbdarea răului sau umilinţa. sterilitatea definitivă. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că. Urmează o tulburare a nutriţiei ţesuturilor. care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea. Prin răbdarea multor neştiuţi de oameni. mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii. cu vremea. ci şi toată stăpânia morţii. răbdarea încetează de a mai avea înfăţişarea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie. 556. pe urmă alterarea lor anatomică. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. 558. Cei ce biruie lumea (1 Ioan 5. Ultimul efect: denatalitatea. la obârşie sunt dureri locale. Aşa se stinge neamul. decât răbdarea cu dragoste a necazurilor. după câte o lungă perioadă de sterilitate voită. ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu.. 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi. RĂBDAREA 553. 549.

cu minciuni şi cu înfricoşare şi cu alte nemaipomenite zavistii. Este şi nu este aşa. de sălbăticie. lumea crede că mor în războaie cei răi şi scapă cei buni. împotriva ei. 26). decât a combate răutatea. 566. sau mai mult îi foloseşte mutarea din viaţa aceasta. Orbia răutăţii nu are leac. 565. ai lui Dumnezeu. dau de asprimea dreptăţii Sale. 12). Misiunea lui Iisus. 564. Iar gândul al treilea e că în suferinţe fără de voie s-au mântuit mucenicii. prin a mărturisi şi ei pe Hristos. se vor folosi de unelte ale lor (Ioan 8. 568. e o venetică în fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun. în suferinţe de bunăvoie s-au mântuit cuvioşii. Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii zicând: „Fiule. Obişnuit. când vrei să te apropi şi să slujeşti Domnului. e descojirea firii de absurditate. o moarte anticipată. dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii. Precum că acestea sunt aşa ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu. Dar nu vor sări cu toată urgia răutăţii. 574. oameni . nici Iisus. când. Pe de altă parte.563. şi îi băga mielului de vină că-i tulbură apa. Apoi. RĂUTATEA 567. Dumnezeu. în voia firii povârnite spre păcat. de caricatura existenţei: demonicul. 569. de asemenea. să ne bucurăm de hotărârea Lui. Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor. deşi comprimat dar capabil să-şi recâştige dimensiunea paradisiacă: miezul capabil de Har. pe cei nebăgători în seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu. îngăduie războaiele. nu ne trezim din cursele vrăjmaşului (2 Timiotei 2. n-avem nici o luptă. existent încă în fire. ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin. deîndată ce aflăm ce înzestrare avem şi ne trezim spre ce trebuie să fim. 44). pe necredincioşi. Dumnezeu. Pe urmă. Răutatea e o osândă. nu poate nimic. pentru că numai singur Dumnezeu ştie şi ţine socoteala fiecăruia. care chinuieşte firea. sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele. dată şi mieilor. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii. Răbdarea este o condiţie a mântuirii. puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. în atotputernicia Sa. Câtă vreme mergem în voia valurilor. Răbdarea sfinţilor în încercări are rostul iubirii de oameni. RĂZBOAIELE 571. ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad! Dar. 573. cu acelaşi preţ al vieţii. pe cei fără nici un Dumnezeu. ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit. Mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor. Firea perversă şi firea curată. cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii. Acesta însemnează că Iisus contează pe un miez originar necontaminat. stau laolaltă în raportul în care se afla un miel care bea apă dintr-un râu. formalismul iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iar. I-a dat omului apostolia acestei misiuni: „Iată eu vă trimit pe voi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Unul din sfinţi a zis: „Caprele eu sunt. dar are pedeapsă. stăm de bună credinţă că mergem bine. răutatea. dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. dar cu ajutorul omului. faţă de lupul care se afla mai la deal. 572. Aceste forme ale relei voinţe au înfrânt şi pe Iisus. ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri. Lupta începe abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. dar nu e naturală. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să fii pedepsit. nu are iertare. şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. găsindu-i acestuia motivul „întemeiat” să-l mănânce. Nimic mai primejdios. foloseşte şi pe cei răi. şi ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. E absurditate multă şi variată lipită pe fire. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa. care a introdus-o în fire. numai singur Dumnezeu ştie – şi precum ştie şi face – dacă pentru cineva e mai de folos viaţa. tot aşa şi cu suferinţele războaielor. 570. decât s-ar fi mântuit acasă. pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum. chiar dacă nu pricepem aceasta. Nu după Scriptură L-au câştigat pe Iisus? Iată ce poate răutatea: să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu. Sfântul Pavel de asemenea ne previne: „Toţi cei ce vor să trăiască cucernic vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3. spre pedepsirea răutăţii. cel milostiv întru drepţi. ci cu vicleşuguri şi curse. care crede că are dreptate. să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Cartea înţelepciunii lui Sirah). Este ascunsă în ea o mare bucurie. originară. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte. încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei. singurul lucru cu adevărat de trebuinţă. Nimic mai greu. ba chiar şi pe draci. că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu. Iisus a tămăduit orbirea ochilor. Relele pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii. 575. iar oile Dumnezeu le ştie”. că nu le lasă Dumnezeu. mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul. a ceea ce orânduieşte şi face Dumnezeu. De aceea. mult mai mulţi se mântuiesc pe front. dar are judecată. adică mântuirea.

Potrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. Dacă la ceasul de război. De aceea zice Înţeleptul: „Fiule. avem înaintare la unire. mai bine-zis în clipa de luptă. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Toţi cei ce umblă după plăceri. ca să o facă iubită minţii. căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. RĂZBOIUL ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR NEVĂZUT 585. Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup. 1). încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Vremea de luptă are o mare cumpănă. pe cel înclinat spre gânduri. clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât. în vremea de luptă – dacă luptă după lege (2 Timotei 2.amăgiţi de ei. întoarceri neaşteptate la Dumnezeu. sau asupreala. găteşte sufletul tău spre ispite” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 2. decât în ceea ce-i era dat după fire. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia.. Începătorii pot să vadă cum numele Mântuitorului îi izbăveşte de asuprirea momelilor vicleanului – ceea ce-i îndatorează cu o mare smerenie înaintea lui Dumnezeu. căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe. de orice fel. pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia (2 Petru 1. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună. 20) care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors. 584. Şi: Îl cheamă dragostea. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe. pe care o flutură el în văzul minţii. care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. ostaş al lui Hristos. lupta trebuie dată grabnic şi după lege. 579. necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume. Grijă la minte! Căci războiul nevăzut cearcă pe toată lumea şi n-a cruţat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! 586. 577. şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. 5). Dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean. Prin urmare. până ajunge deprindere sau obicei. ştiind că se luptă El în locul lor.”. Dacă întârziem să ne luptăm. când vrei să te apropii să slujeşti Domnului. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi care aşteptau ascunşi afară. cu înţelepciunea veacului acestuia (1 Corinteni 1. cu desfrânarea. aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. nu vor scăpa de primejdii. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii.. (. depănând rugăciunea. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. 581. al răbdării şi al gândului smerit. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii. învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. . şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de „Doamne Iisuse. a rupt zăvoarele şi a spart porţile iadului.. care le-ar face toate câte-i învaţă dracii – dacă ar fi după ei. sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe. 578. avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă vrăjmaşul stăruie cu ea. i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului.) Căci cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. şi printr-însa trecând. 20). precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii. oriunde e chemat pe nume. 583. va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin.. se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii. 582. iar legea este dragostea – poate vedea lucruri minunate. Numai ispitele. Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. 8). iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află. Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva. o arată mai sclipitoare. 580. asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. 576. Cine are darul dragostei. Aceasta e a doua înaintare a războiului.

primim cuvântul Lui care împrăştie furtuna. care acaparează pentru sine şi forţele naturale ale sufletului. Adevărul. absolut superior condiţiei tale pământeşti. ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. 589. Omul nu şi-ar mai cunoaşte slăbiciunea şi nici de smerenie nu ar mai avea trebuinţă. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei. nici sporire. Aceasta pentru ca unele din ele. 597. Momeala nefiind păcat. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. Cu această meşteşugire ar restrânge năzuinţele sufletului numai la o viaţă comodă în veacul acesta. Aici stă pricina pentru care noi. nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine. Încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică. „inoculat”. Nici omorâţi nu pot fi. Nici o viaţă sporită nu e cruţată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă. iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. Covârşirile acestui mândru să nu sperie pe nimeni căci nu spurcă pe om.) Când în om se întăreşte această alternativă. Dar cu Hristos da. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi. 593. Biruinţa Mântuitorului e unică. iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. precum şi toată istoria acestui mod de existenţă decimat de moarte. îndată să fie şterse. al pocăinţei. nici să nu le băgăm în seamă. Altfel nu ar mai fi luptă. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. 599. e un continuu război nevăzut între binele şi răul din om. 596. nici nu trebuie să fie. în măsura în care sunt iubite să şi rămână. în structura ta spirituală. Sfântul Marcu Ascetul ne lămureşte: Hristos prin cruce şi prin Harul Botezului „slobozindu-ne de orice silă. cataclismul în faţă. întrucât nu suntem ca îngerii neschimbabili. unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. ca ultim reazim etern al liniştii.. Pe Dumnezeu Îl ai sădit. 588. Pe puţini credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenţa neputinţei cu care îi aruncă în deznădejde. 595. 594. El este izvorul smereniei care reechilibrează sufletul din bântuielile mândriei. nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi care uneori izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemulţumire. Deplin izbăvit de lupte nu este om pământean. mintea – conştiinţa chiar – atunci războiul nevăzut între binele şi răul din om ia o formă clinică. scăpându-i cu desăvârşire. n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inimă. fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minţi. uneori cu luciditate unică în viaţă. care stăvileşte haosul. că „dintr-asta” numai Dumnezeu te poate scăpa. se închid sufleteşte în prejudecăţi şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. nici a virtuţii tale.. că vezi ajutorul lui Dumnezeu şi te smereşti şi te umpli de dragoste. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. totuşi n-am scăpat de războiul momelilor. Răul. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu. şi astfel să se arate şi harul lui Dumnezeu şi voia omului. totuşi mai avem trebuinţă şi de al doilea Botez. vă voi face liberi!”. latent. 591. sau de la oricare altă Taină. Vezi clar. Şi „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul – care nu plăteşte nimic (în sine) – şi mai departe nu pot să facă nimic!” 592. Când însă ne mai adâncim sufletele acolo unde ne aşteaptă Hristos de la Botez. împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii. sau gândurile din pricina plăcerii”. cu firea primim şi credem că tăierea voii proprii e într-un cuvânt curăţirea de patimi. De la această experienţă începând. de unde ajung la mania persecuţiei. E mai de preţ lupta. nici ucenicie. Noua ta realitate de o evidenţă absolută. Când împrejurările te aduc în situaţia să vezi limitele raţiunii. puterile răului dezlănţuite. căci biruinţa pe mulţi i-a păgubit. însă nu e nici atunci altă biruinţă. Tot intervalul de vreme până la moartea fizică a fiecăruia în parte. (. Dacă vede vicleanul că nu isprăveşte surparea cu ispitele atunci aruncă în minte hule împotriva lui Dumnezeu. Dar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţa asupra răului. în tine. . prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. iubim Crucea lui Hristos şi crucea noastră. iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine. Deşi înzestraţi cu darurile Botezului. fiind iubite. deşi botezaţi. ce anume iubeşte: ostenelile din pricina Harului. fiind urâte de noi. iar pe tine te creşte mai presus de om. a trupului. căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii. Suntem în furtună cu sufletul numai atâta vreme cât trăim la suprafaţă. Cu primele umblă să ne amăgească. e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertăţii noastre. 590. ci a harului Aceluia Care te ţine în braţele Sale ca să nu cazi în întristare. ci tot aceeaşi. Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. psihanalitică. 598. Adună la conflict. Să ştii că a rămâne în picioare nu e treaba ta. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu.587. nu ar mai trebui nici Harul neîncetat de la Dumnezeu. la expresia cea mai dinafară a vieţii. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu. altele.

Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura. 608. descoperit de Însuşi Iisus. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale. Fiul lui Dumnezeu. Rugăciunea minţii este sabia Duhului. Postul curăţeşte ochiul. RUGĂCIUNEA SAU A INIMII – RUGĂCIUNEA MINŢII 606. Îndată ce şi-au ridicat mâna asupra preoţilor. câtă vreme faraonii respectau religia. Dacă la ceasul de război. 602. că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi. 607. Rugăciunea minţii este „Doamne. ci numai de rugăciunea minţii. nu osândirea ei. piramidele au rămas monumente ale morţii şi dinastiile s-au stins. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte. pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus. Dar. Rugăciunea nu judecă. nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii. după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică. 8). O unificare a voinţei. RESPONSABILITĂŢILE 604. şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Rugăciunea mintii are şi stări superioare. mai bine-zis în clipa de luptă. Fiul lui Dumnezeu. apoi cu mintea. după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”. săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. 28). nu ale lumii. dinastiile lor dăinuiau multe mii de ani. Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne. templele şi-au închis luminile ştiinţei. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta. lovim momeala cu numele lui Dumnezeu. care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. pe care le au ei între oameni. Cerul este mintea şi pământul inima. 615. când izbăvindu-se patimile. 611. RENUNŢAREA 603. Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu. Iată de ce se spune că binefacerea şi cu recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au întâlnit amândouă pe pământ. vom vedea lucru minunat: pentru ostaş luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. 614. Unul dintre faraoni sfârşeşte cu toată oastea în fundul Mării Roşii (Ieşire 14. În istoria Egiptului. în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne. se deapănă de la sine fără cuvinte.RECUNOŞTINŢA 600. a găsit-o între străini. armă mai tare. întro nesfârşită dragoste de Dumnezeu. din zece. s-a isprăvit cu ei. ci conştiinţă. Iisus ne izbăveşte neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmaşi. rugăciunea curăţeşte mintea. ci se smereşte. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii. e neapărat de trebuinţă să-şi cunoască atârnarea lor de Dumnezeu şi Lui să-I întoarcă cinstea şi slujba. ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea. Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. de oameni şi de toată făptura. Propriu-zis. cu atât îi poartă şi Dumnezeu o iubire şi o grijă mai mare. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. La intrarea în călugărie rugăciunea vameşului. iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel. Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Iată încă o amărăciune a lui Iisus. Religia nu face ştiinţă. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul). depănând rugăciunea. când mila lui Dumnezeu vine în Persoană să caute şi să cureţe pe pedepsiţii Săi. 612. e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. în cer şi pe pământ nu este!”. Astăzi. Pentru cei ce însă au o răspundere între oameni. deci în privinţa mântuirii. şi printr-însa trecând. la un samarinean. Atunci. iarăşi se vor fi apucat de rele. a rupt zăvoarele . 613. aducându-ne aminte greşelile noastre. 610. miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos. eşti mai tare ca ea şi te ascultă. Iisuse Hristoase. Iisuse Hristoase. Cu cât cineva stă mai sus pe scara răspunderilor obşteşti. completată poate chiar de Iisus. Nouă. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic. 609. 605. RELIGIA 601. Această renunţare totală asigură „pentru veacul viitor viaţa veşnică”.

622. ci mai ales de pâinea supranaturală a Sfintei Împărtăşanii. 623. E Sfânta Liturghie. 630. înţeleasă în cadrul ei istoric. Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească. SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE 626.şi a spart porţile iadului. SCRIPTURA 619. De aceea. 631. 618. 616. Cine ştie. pe scara Sfintei Liturghii. Nu da cu bâta în viespile sectare. Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi. De aceea Biblia e şi singura carte a căreia date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. 628. ascunde. 621. Mai întâi trebuie învăţată această carte a lui Dumnezeu către oameni. Spre schimbarea omului din raza naturii în raza supranaturii avem trebuinţă mereu nu numai de pâinea naturală. care nu sunt ca gândurile omului. căci altfel. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu. oriunde e chemat pe nume. o taină a ocârmuirii lumii. căpătând forma unui stâlp de foc. nu era tocmai această concentrare a personalităţii fericitului: a minţii în inimă şi a amândorura în Dumnezeu. asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului. fără lucrarea de unire a preafericitului nume. are literă şi are duh. o iau razna şi inima şi mintea. O măsură de ajutor în biruinţa asupra firii ne-o dă şi citirea dumnezeieştilor Scripturi. Unde sunt lacrimile când venim să ne împărtăşim? SFÂNTA LITURGHIE 629. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus. este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. din Sfânta Liturghie. Citirea cu socoteală a Dumnezeieştilor Scripturi aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu. sfinţind trupul şi arzând patimile. de aceea citirea ei zideşte duhovniceşte. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor. Inspiri Duhul Sfânt. 617. Şi: Îl cheamă dragostea. dacă nu ţi-o dezleagă. Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. 627. adică înţeleasă în rostul ei de revelaţie. iarăşi sub chip smerit. Dar şi pentru aceasta trebuie puţină preocupare. în sforţarea ei de a menţine în conştiinţa poporului ales aşteptarea descoperirii desăvârşite în Iisus Hristos. ascunsă sub chip smerit. De aceea şi citiri sunt două. sau Jertfa cea de-a pururi. dacă nu mărturiile unor văzători Părinţi despre stâlpul de foc ce urca la câte un sporit duhovniceşte până la cer. Ne trebuie mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine. Cartea lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură. Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine. căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns. 620. N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce. despre care a . şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta. 6). nu pricepi decât litere. Trupul şi Sângele Lui Hristos din Sfânta Împărtăşanie se luptă cu trupul şi sângele nostru împotriva patimilor. SFÂNTA CRUCE 625. SECTARII 624. Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu. dar n-o numeşte (2 Tesaloniceni 2. Este Duhul lui Dumnezeu în cărţile Sfintei Scripturi. biruind pentru ostaşii Săi şi slobozindu-i.

Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare. Moartea pentru noi nu mai este o înfrângere a firii. dar de fapt e Iisus Hristos. decât că sunt un răspuns pe care l-a dat Dumnezeu pentru iubirea lor de marele ierarh. cunoştinţa de Dumnezeu (Ioan 17. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie. demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea. însă nu e nici atunci altă biruinţă. stăruind şi noi cu dragoste în nevoinţa lui Dumnezeu. iubitori de oameni sfinţi.grăit Domnul prin Daniil (Daniil 12. Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. Suferinţa pe care o aduna de la toţi îi făcea iubirea mai strălucitoare – şi acestea laolaltă – ard ca o făclie în viaţa sfântului. mijlocind milostivirea de la El. pentru mântuirea fiecărui suflet în parte. şi. marea minune şi din ce în ce mai rară între oameni este tocmai această lumină a inimii. 638. precum zice la Daniil: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii. ci omorâre a păcatului şi izbăvirea firii. întrucât – celor ce trăim viaţa în Hristos – nu ne mai este o groază. ci tot aceeaşi. ne-a dăruit şi nouă biruinţa asupra morţii. În felul acesta zicem că biruim şi noi. 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. Cel ce locuieşte în noi prin Taine. vor fi 1290 de zile” (Daniil 12. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţă asupra răului. sau omul nelegiuirii (2 Tesaloniceni 2. 9). care apoi. căreia Dumnezeu nui poate pune hotar mormântul. marea taină. aşa Sfânta Liturghie. SFÂRŞITUL LUMII 636. în primele trei Sfinte Taine. Astfel. Iisus Hristos împlineşte ceea ce ne lipseşte nouă: ne-a dăruit o a doua naştere. în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi. Căci Dumnezeu este făcătorul de minuni în Sfinţii Săi. vrând necredinţă. că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ. însă Dumnezeu-Fiul. Dar. cu toată voia lor. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului. SFÂNTUL NICOLAE 635. Biruinţa Mântuitorului e unică. sporind focul iubirii sale de oameni. 632. 634. şi va începe urâciunea pustiirii. Deci. ascunsă iarăşi sub chip smerit. Să o lăudăm şi noi măcar cu vorba. ci o dezlegare definitivă de păcate. Cred că aceasta este taina „luminătorilor lumii”. cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi. Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea. sau o fereşte de urgiile Antihristului. Satana n-are putere: îl opreşte Dumnezeu. îndată după venirea noastră în lume (Ioan 1. 639. fiecăruia. încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii (Luca 6. Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire. ne-a întărit firea pentru refacerea virtuţii şi ne-a luminat mintea pentru refacerea cunoştinţei – amândouă de trebuinţă pentru a ne lipi cu dragostea mai tare de adevăr decât de viaţa aceasta. 633. Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare. Aşa se face că inima lui era mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului îşi găseau alinare. toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie. mântuieşte lumea. Sfânta Liturghie mai ţine lumea. încât vor împiedica Sfânta Liturghie. mai multă suferinţă atrage. mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl. iertându-ne de prima. iar la vârsta priceperii. 10) şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Dar cu Hristos da. Aşa ni s-a împărtăşit pe Sine. sub chip smerit. De fapt toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor. 11) peste tot pământul. prelungindu-se în vreme şi înmulţindu-se cu luptătorii. De aceea. răzbeşte asemănarea Sa peste chipul vieţii noastre. Ungerea cu Sfântul Mir şi Sfânta Împărtăşanie. SFINTELE TAINE 637. 3). 11). după mutarea Sfântului nu au altă explicaţie. Iată de ce. indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau nu. care câştigă războiul şi se oşteşte pentru mântuirea noastră. Acestea sunt: Sfântul Botez. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist. Căci pentru mulţimea fărădelegilor. încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi. . atunci vine sfârşitul.

Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. ca printr-o oglindă şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. s-o scape de năruire numai sfinţenia rămâne. Sfinţenia tristă e o tristă sfinţenie. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7. iar în valuri ucigaşul. 646. Sfinţenia este şi efectivă şi preventivă. Aici vorbim de trăire. Cei ce îşi întorc mânia şi pofta de la cele de aici. unde altfel ar fi zăcătorit în contra firii. Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea. ca o sabie de văpaie. 655. 656. Dar de dragostea lui . primesc de la Dumnezeu Raiul şi. Toţi ştim că înlăuntrul nostru stau ascunse mărgăritarul. Dacă Domnul este ascuns de la Botez în Sanctuarul cel mai dinlăuntru al fiinţei noastre. ca un Înaintemergător îndemnându-ne spre împlinirea poruncilor. Sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. De la sine numai. Lui Iisus lucrurile. 650. judecându-se pe ei înşişi vrednici de iad. În viaţa duhovniceasă credinţa hotărâtă poate face ca posibilitatea sfinţeniei să se transforme în realitatea sfinţeniei. care e cea mai rafinată capcană a mândriei. şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură. susţinută de convingere. tare seamănă a sănătate originară. Unde sunt acestea şi Dumnezeu Se odihneşte. 16). singurul leac al vieţii.640. întâmplările. aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea unui suflet de fecioară. Dar posibilitatea încă nu e realitatea. Ei. Fără nevoinţă întinsă. De altfel. 646. Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului. e bucurie. oamenii de tot felul. 12). cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulgerul în ispita sfinţeniei. mântuirea. ci având toată făptura lor absorbită de dar. 643. pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. omul începe viaţa cu sfinţenie. Acolo era Noe. De aceea. deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop. talantul şi altarul Împărăţiei lui Dumnezeu. De fapt. Dar nu spre el le e privirea. Oamenii voinţei sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. deşi toţi ţin să trăiască. 641. o strălucire lină a spiritului. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. că sunt în lumea aceasta. de desfăşurarea lui Hristos din Taine în viaţa noastră reală. Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască. Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri. aci Hristos. comoara. aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. 654. Iar sfinţenia este de la Dumnezeu. devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. din amărâta viaţă la viaţa cerească. Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească realizarea sfinţeniei. 645. s-au făcut ca un pârjol întrun rug nearzător şi. Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale. scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. 644. ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. 653. Înlăuntrul nostru avem aşadar posibilitatea sfinţeniei. ard pe „stăpânitorul” ei în inimă. Pe copii de pildă: Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. totuşi nu toţi vor să scape în coarbie. născându-i din trup în Duh (Coloseni 2. în dar. chiar şi numai cu atâta. strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu. Este nevoinţa monahului. că Dumnezeu Însuşi se ascunde din faţa lor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor. Abia lor le îngăduie Atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-l ardă. Mai mult chiar. 647. Prezenţa lui Hristos în Sfintele Taine rămâne un adevăr dogmatic. căutând cum să-i înghită. printr-însele apar pe obrazul nostru spiritual trăsăturile Domnului. până şi copiii îi prilejuiau motive de revelaţie. înecând pe oameni. Sfinţenia. Sfinţenia nu e tristeţe. apoi o pierde: devine păcătos. 648. orice posibilitate reală va rămâne numai posibilitate sau chiar se va transforma în imposibilitate. SFINŢENIA 642. unde lipsesc şi Iisus Îşi pierde răbdarea. Sfinţii Părinţi nu au recunoscut desăvârşirea decât după semnul desăvârşitei smerenii. 651. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul. posibilitatea sfinţeniei nu se transformă în sfinţenie. SFINŢII – DREPŢII 652.

nici viaţa. 11). Căci nimeni nu e drept fără vreun rost de la Dumnezeu. Dacă însă abia apare în religie. câştigând în războaie. fără vreo treabă de făcut. În sfânta lor neştiinţă ei sunt simpli ca florile. drept aceea. 662. Cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi. Să nu se creadă îngust că dreptul apare numai în religie. Dreptul e omul lui Dumnezeu. când o face în dauna intenţiei divine. De aceea trebuie să fie deodată şi stâlp de fier şi zid de aramă (Ieremia 1. nici moartea. Însă nimic nu face fără să arate taina Sa slujitorilor Săi (Amos 3. va ajunge drept. De aceea zice Petru. 18). În credinţă. Prin ei se potoleşte anarhia. ori pe-a săracului. tuturora. Ieremia 14. Îl aduce pe Dumnezeu la impas. Familia. Sunt mulţi drepţi care nici nu ştiu despre ei că sunt drepţi. oamenii mai presus de fire sau dumnezeii după Dar. slujba aceasta n-o poate face decât un lepădat de viaţă şi un îndrăgostit de Dumnezeu. de care se dovedesc mai presus. ori pe-a împăratului. 660. trebuie să fie păstorul cel bun. Marcu 11. 14. „Căutat-am printre ei. Sfântul nu cercetează. prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte (Galateni 1. Într-adevăr. drepţii prin excelenţă. Cel ce strigă printr-înşii voia Sa către ceilalţi oameni. 38-39): nici suferinţa. ori pe-a vistiernicului. 664. 30).Dumnezeu nimic nu-i mai desparte (Romani 8. şi. Dreptul ajunge la obârşia Scripturii. după faptele lor. Ştiinţa nu angajează viaţa. sunt slugile Sale. cărora le-a dat avuţia Sa pe mână. dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…” (Înţelepciunea lui Solomon 4. De multe ori dreptul o păţeşte. pe măsura credinţei şi a curăţiei lor moştenită din părinţi şi sporită cu propria lor osteneală sunt o cuvântare vie. dar nepedepsit nimic nu lasă”(Naum 1. şi în general dreptul. Un singur lucru i se cere pentru aceasta: să se cunoască pe sine ca avându-şi obârşia spirituală şi toată înzestrarea de la Dumnezeu. 6. Aceştia. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. prietenia aceea de mare cuviinţă a sufletului cu Tatăl său – singura situaţie normală şi de la sine înţeleasă a omului şi a oamenilor. 13). 7). ca să nu o pierd. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. Sfinţii. 5) şi trimişi să o împlinească. Când lipsesc drepţii dintre oameni. 18) şi faţă de cremene (Isaia 50. 16-17). 666. În jurul acestora se întăreşte şi se întinde credinţa. Pentru ei neştiinţa e o mare acoperire de primejdii şi anume. Purtătorul oricărei valori. ca văzător înainte. Ieremia 1. dreptul. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. „Prin ştiinţa lui. va îndrepta pe mulţi” (Isaia 53. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. şi mulţi se mântuiesc. sluga Mea. 669. Sfânta Scriptură ar fi o copie de pe nevăzuta Carte de la cârma lumii. Drepţii fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu. Preotul. înduplecând spreolaltă amândouă părţile. 661. şi n-am găsit” (Iezechiil 22. 667. 668. Slujba cea anevoioasă şi plină de primejdii o au însă drepţii. face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni. cu roadele ei împovărate de fărădelegi. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. prin rostul lor. care-şi pune viaţa pentru oile sale (Ioan 10. 665. În Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ. . pentru că au într-înşii pe Dumnezeu – Cuvântul. dincolo de zarea dimensiunii a patra. oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie cu smochinul fără roadă (Luca 13. nici iadul. să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta. Mântuirea dreptului e condiţionată de împlinirea destinului său de la Dumnezeu şi e primejduită de cruţarea vieţii proprii. oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale. 15. nici îngerii. că şi dreptul abia se mântuieşte (1 Petru 4. milostivirea. 658. 10. Dreptul poate să se arate în oricare dintre valorile sau talanţii lui Dumnezeu. 657. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului. ori pe-a artistului. asta se datoreşte faptului că numai aici se mai ştie ceva despre atârnarea omului de Dumnezeu. 663. Iată dreptul ca vestitor al voinţei lui Dumnezeu. 3). 11). prin care sfătuieşte neamurile şi. care are alte mijloace de aflare a adevărului. timpul. în religie este sfântul. ori pe-a bogatului. ori de poartă slujba preotului. primejdia căderii în mândrie a celor conştienţi de virtutea lor. nu ştiu nimic de frumuseţea lor. ci trebuie să se împlinească dreptatea. 7). şi pe om şi pe Dumnezeu. când trebuie să dea pe faţă păcatele poporului (Plângeri 2. „Dumnezeu este îndelung-răbdător şi mult milostiv. Isaia 58). 659. pe deasupra. îşi are slujba de a tălmăci tainele iconomiei divine. că primeşte săgeţi din amândouă părţile. prin ei se restabileşte echilibrul şi armonia şi prin ei şi ceilalţi întrevăd pe Dumnezeu. pe când dacă nu-i are. Sfinţenia e tocmai această transparenţă a lui Dumnezeu în făptura Sa. socotind greutatea sarcinii. iubirea nu se poate împlini. căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar. Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu.

greşeala ce era s-o faci asupră-i. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi.. unui tăietor de lemne îi alunecă mâna în pânza fierăstrăului său. 672. nu te grăbi. ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii – decât luând. SMERENIA 671. trup şi suflet. sub formă de necuviinţă. asupra ta. lipind. organismul stă astfel locului. se poate să sari. nici cerul nu este destul de curat (Iov 15. până şi scoarţa de pe creier. aşa din senin. Căci. îi lasă deschise toate căile. De-abia a simţit grozăvia şi cade în nesimţire. mila lui Dumnezeu. unde zice: „Iată. ci socoteşte cum trebuie: poate că nu ţi-ai mărturisit. Suferinţa mai are şi un alt rost. Un şoc nervos opreşte afluenţa sângelui la creier. într-un şuvoi de mânie. Poate că vreun gând rău asupra vieţii sale. cu câteva sute de turaţii pe secundă. Nu e bine. Să zicem că. Căci foarte mari târcoale dă vrăjmaşul în jurul celor încercaţi. completând etc. răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme.. nu răbdăm cele ce vin peste noi. să-ţi ardă obrazul zvârlindu-ţi vorbe grele: prăpădită.. ceea ce aduce căderea în nesimţire. 675. Un val de sânge învăluie rana care se coagulează în atingere cu aerul şi formează un înveliş izolator. 17). să-ţi sară în obraz şi să ţi-l pălmuiască cu ocările cele mai de pe urmă. în faţa acestei pedepse i s-a luat firii dreptul de apărare? De ce nu se apără? (.SIFILISUL 670. căci altfel ar conturba lucrul zorit al apărării automate. Ca la o comandă. de care trebuia cruţat. pentru stăvilirea urmărilor dezastruoase ale spirochetei. Columb aduce în Europa vestea descoperirii Americii. adaptare aproape automată. îi îngăduie să umble în inspecţie prin întreg organismul şi-l lasă să „mănânce” ce pofteşte. apărându-te şi îndreptându-te. pentru năpăstuirea ocării. prăvăliţi. atingerea devine dureroasă. prin cei apropiaţi primim arsurile cele mai curăţitoare. vreo greşeală cu propriul tău soţ. ca să-i scoată din calea mântuirii. ai avea o viaţă bună după voia lui Dumnezeu. (. ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocărăşte omul acesta? În orice caz.. iar sfinţire fără smerenie nu este. oricâtă uitare s-ar fi aşternut peste el. Uitaseşi să ţi le mărturiseşti. 673. ca să fie asigurată liniştea apărării organice. Isprava lor a luat proporţii. înainte de vreme. cu şi mai grele vorbe. fie cu gândul. Nu cumva Treponema asta e o pedeapsă neîndurată. Şi cine ar putea să facă mai bine o treabă de asta. pentru păcatele lor trecute. la 1492. să te dezlegi de vina lor şi iată. (. zice Domnul” (Ieremia 8. Acum cinci veacuri. neînsemnat la slujbă sau chip. încât. din îngăduirea lui Dumnezeu. în corpul tăieturii. dar totuşi de vreo treabă lui Dumnezeu. voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii. pe când războiul pentru mândrie e dovada celei mai mari neputinţe. iar pe cel ce te cearcă. împotriva cărora nu-i descântec şi vă vor muşca.) Faţă de bacilul sifilisului. ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. el la vreme îţi aduce aminte. (. dar nădăjduiesc. hoaţă. facultăţile de medicină au creat catedră de sifiligrafie. Pe noi însă. atitudinea serviciului de siguranţă e cu totul stranie: nu se apără. ca muşcată de şarpe. ci să-şi apere „onoarea”. dar. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile. fără vreo mişcare. decât un om de nimica. cu atât mai vârtos. aruncată ca o frână împotriva destrăbălării? Nu cumva. poate că puţine zile mai avem şi. Poate că şi copilul îşi strigă în ocara sa vreun păcat al părinţilor.. Nu-l întreba pe el: de ce mă ocărăşti. Prin ea îngăduie Dumnezeu oricui. De aceea a trebuit ştiinţa să ia măsuri împotriva lui. cu rânduiala lui Dumnezeu. Temperatura locală se ridică. apăsându-l şi ucigându-l cu mânia. Drept aceea. – ştiut fiind că nu este nedreptate la Dumnezeu.. la o întâmplare oarecare. ucigaşă. totuşi. un vecin sau propriul tău copil sau soţ. soţ şi copii cumsecade şi. răspunzându-i ce nu trebuie. cei păcătoşi şi grei la pricepere. De pildă. 15). Primirea umilinţei e cea mai mare putere a dreptului. după părerea ta. neştiindu-te de vină cu nici una din acestea şi nepricepând ce se lucrează la mijloc. 674. iar mateloţii lui aduc Europei sifilisul. Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre. Toată această adaptare la noua situaţie dovedeşte un serviciu automat de siguranţă a vieţii. fibrina din sânge se şi transformă în mici aţe. nu dă alarmă. nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura. prăjina ocărilor. cu totul. pedeapsa neîndurată peste care dă mintea când nu-şi înfrânează poftele: e dată jos de pe tronul conducerii şi. ne înşelăm după părerea noastră cu „dreptatea” pe care n-o avem. unde se şi apucă să repare. pe care le ghemuie ca un dop. Iar tu. Iar pe de altă parte. legaţi în casa de nebuni. ţi se aduc aminte.) Iată. înaintea lui Dumnezeu. fie cu fapta. iar soţul tău îţi aduce aminte acum. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi faptele pe nume.) Tare-mi vine-a mă gândi la locul din Ieremia proorocul. ştiute sau neştiute. fiindcă natura nu vrea să se apere. Ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că.. şi necunoscându-ne. când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme..) E recunoscută de toţi extraordinara repeziciune şi putere de adptare a organismului la orice accident şi împrejurare. se răstesc la . fără să ştie că păcatul o dată tot răbufneşte. ispitindu-i să nu se smerească.

„A sta” este înălţarea care se corectează cu căderea. „Cui i se pare că stă. O cădere în umilinţă. deci pierde smerenia. cu mare smerenie. decât numai când le izbeşti păcatele peste obraz. în necazuri bucuraţi-vă (1 Tesaloniceni 5. Iată pe Dumnezeu cârmuind lumea şi. Şi nesmerit nu apare înrudirea ta cu crucea. căci adevărata dimensiune a desăvârşirii este smerenia. Mântuitorul nostru. când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul. prin frica de suferinţă a trupului şi prin ignoranţa raţiunilor mântuirii. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie. într-alţii propovăduieşte. provocând fie erezie. SMERENIA ŞI CURAJUL 681. adică să fim dumnezei după Har. Mulţi. Se micşorează pe Sine la măsură omenească. apără şi întoarce toate spre pace. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte. iubirea şi crucea sunt din aceeaşi familie a desăvârşirii). fiind cea mai subţire dintre amăgiri. prin alegerea cea de bunăvoie. ori pricepem. are vechime mare. Cu toate acestea. dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. ca un mare smerit să ne înduplece. căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile. (. şi. în atârnarea milostivirii lui Dumnezeu. Satana. în nesiguranţă. dacă Îl va afla. Grija noastră să fie: de-a nu strica ce tocmeşte Dumnezeu. Smerenia şi curajul s-ar părea doi termeni opuşi.. 16). 678. 679. în viaţa duhovnicească ei se armonizează. ţine omul în îngustime. în nonsens. Drept aceea. să ia aminte să nu cadă”. se cred curaţi apărându-se: că n-au omorât. De fapt ei sunt închişi şi legaţi la minte cu un văl de întuneric care nu se rupe altfel. şi. pe potriva măsurilor noastre omeneşti. de pipernicire la literă şi pierde curajul. Depresiunea de asemenea nu este stare de masă. sau spiritismul. Şi se sileşte. cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică. Dumnezeu se ceartă cu omul… în numele dragostei. ca pe ceva în care eşti smerit (smerenia.. ca bobul de grâu în strălucirea soarelui. îndură o micşorare a Sa în Duh. dânduse minţii noastre să-i semuiască preţul. Omul voia să-l scape pe Dumnezeu de cruce. Deasemenea. Deci. Dacă este o creştere naturală este şi o creştere supranaturală. Într-unii Se naşte. cu fiecare vârstă. într-alţii minuni săvârşeşte şi în sfârşit într-unii Se schimbă la faţă în lumină dumnezeiască. Satana Îi era milostiv lui Dumnezeu prin Petru şi ucigaş prin Iuda. în nedezvoltare. prin vreo gură slabă. 677. a ajuns o adevărată modă de lume mare. 676. cei ce ne-au îndemnat la păcate. Firea noastră. bătând şi aşteptând la poarta zidirii Sale să I se deschidă şi să fie primit. să ridice firea omenească la măsura dumnezeieştii Sale smerenii. n-au dat foc şi aşa mai departe. SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI 682. Şi crucea – cu învierea care-i urmează – era punctul de vedere al lui Dumnezeu. nici oamenii şi nici dracii.) . Fărădelegea vorbirii cu morţii. De aceea. curăţă.noi viclenii. Căci viaţa creştină orientată numai spre umilinţă ia o înfăţişare de sclavie spirituală. Ziditorul făpturii. Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face. Drept aceea. convins de binefacere şi pe mulţi i-a folosit şi la mai mari măsuri i-a adus decât pe mulţi dintre nevoitorii conştienţi de calea sfinţeniei. cu un cuvânt: în sminteală cu Dumnezeu. ne strigă vinovăţiile uitate pe care mărturisirea şi lacrimile noastre nu le-au şters. iar într-alţii – foarte mulţi de aceştia – neasemănat Se chinuieşte. şi. fie schismă. ba se şi completează. până nu-şi înţeleg greşelile.. Absenţa sau împuţinarea unuia slăbeşte pe celălalt şi între ei trebuie ţinut un echilibru. SPIRITISMUL 684. În zilele noastre. să suim la măsura Sa dumnezeiască. Necertat nu te smereşti. e şi cea mai primejdioasă rătăcire. într-alţii sporeşte cu vârsta şi cu înţelepciunea. stăm improvizat. Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. orientarea numai spre îndrăzneală personală şi spre profetism distruge bisericitatea şi sobornicitatea creştinismului. ca să o iubeşti.. iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. totuşi. 680. cu lumina cunoştinţei fiind. cu fiecare rând de oameni până la sfârşitul veacului. Este cel ce creşte fără să ştie. ori nu pricepem aceasta. încă nu este întărită ca să poată „sta”. 683.

pe lângă toate acestea. Dar şi îngerii răi sau spiritele pot să le ştie tot aşa de bine. iscoditori şi ei de taine: „Taina fărădelegii se înfiripează. ţi le cere şi pe-acestea. cade în transă. trebuitoare spiritului de dincolo. pe care. Spovedania deasă trebuie ţinută însă la preţul ei. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia. adică. ci-l opreşte. ne poate sta mărturie şi în privinţa spiritismului. În nici un chip nu putem fi siguri de identitatea celui ce vorbeşte sau scrie întocmai ca răposatul.. 685. atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră. într-o casă de nebuni. o prea deasă spovedanie. te poţi pomeni cu sfaturi împotriva mântuirii. sau pradă nălucirilor care clintesc mintea din dreapta socoteală. E şi mai uşor: spiritismul nu cere lupta cu sine însuşi. dar numai ca. şi ca o slavă cu care i-a cinstit pe sfinţi. Cum se ajunge la nebunie e uşor de priceput: fiecare şedinţă se poate face numai dacă toţi cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă. nu cere sfinţirea vieţii. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite. nu cere recunoaşterea dumnezeirii Mântuitorului. îşi schimbă firea.Biserica nu tăgăduieşte spiritismul. adică şi în altceva pe lângă Biserica întemeiată de Dumnezeu. se banalizează. încât toate le văd printr-un duh străin. să mai crezi şi în spiritism. văzând că cele mai multe descoperiri se împlinesc mai pe urmă. Am putea fi întâmpinaţi de adepţii spiritismului cu cuvântul că dintre sfinţi mulţi au grăit cu îngerii. ni se pare nouă. care scrie sau vorbeşte printr-unul din cei adunaţi. Altă pricină. care e înlocuită şi copiată întocmai întru toate. primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. cea mai meşteşugită substituire a persoanei. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice. Viaţa Sfântului Ciprian. pe alţii mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte şi de nervi. pentru fiii pierzării. şi de amăgiri nelegiuite. iar unii cu adevărat au grăit şi cu cei mutaţi de aici. dacă ţii neapărat la acestea. ca să se mântuiască. 687. Biserica e datoare să-şi cruţe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh. Acela îşi pierde conştiinţa de sine în vremea şedinţei. Ivirea „aceluia” va fi prin lucrarea lui Satan. Spovedania deasă şi cercetarea conştiinţei au rostul de a slăbi din fire deprinderile patimilor şi a pune în loc deprinderile bune sau virtuţile contrare patimilor. De aceea ne ajutăm de cercetarea conştiinţei sau de spunerea gândurilor. însoţită prin tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. dat Tesalonicenilor. Unul e luminat la minte. pentru care Biserica îşi opreşte fiii de la calea lăturalnică a spiritismului şi a vrăjitoriei de toate treptele e şi aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. care înainte de a fi creştin era mare vrăjitor şi înşelător de oameni. ba şi la viaţă i-au întors. ci au îndrăgit nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. Iar cu vremea. Căci cale nedreaptă îndrăgesc toţi acei ce iscodesc lăturalnic tainele lui Dumnezeu. Din când în când se arată între oameni cât ascultă Dumnezeu de sfinţi când arde într-înşii iubirea de oameni şi voiesc să-i scape de vreo mare nedreptate năpăstuită peste dânşii: ei cer de la Dumnezeu mărturia celui de dincolo de mormânt. Poate înşira dovezi după dovezi. Se-ntâmplă. primeşti fără control cea mai de pe urmă înşelare. De aceea. îndărătnic şi mai rău se afundă. jaf care duce. ca pe cea mai adevărată descoperire de dincolo. care poate fi oricât de deasă. de cele mai multe ori fără întoarcere. 7-12). celălalt nu ascultă de nimeni. dar asta a fost din îngăduinţa lui Dumnezeu. fiindcă n-au primit iubirea adevărului. Ţinta sufletească a monahului faţă de taină trebuie îndreptată atunci când se dovedeşte uşurătate la mijloc. Iar aceasta o păţesc mai ales cei ce ocolesc sfintele Predanii ale Bisericii şi umblă după măiastra înşelare ca să-i povăţuiască aceia către lumea de dincolo. Ba. celălalt e întunecat. Să nu uităm însă că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. cum o ştiam şi noi.. ca amăgirea noastră cea din bună credinţă să fie desăvârşită: iar noi să credem o lucrare de amăgire. Şi. ascunse cu voia. Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătăţii nervilor. 689. SPOVEDANIA 686. Unul e ascultător de duhovnic. oarecum zicând. ca să dea (dar) crezământ minciunii. căci tâlhărite de spirite slăbesc şi. Făcându-se cercetare undeva. altfel decât cealaltă lume normală. ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. Dar de la minunile lui Dumnezeu prin sfinţi şi până la descoperirile spiritiste e tot atâta depărtare. încetul cu încetul. Iată de ce: Spiritul care vine nu poate aduce nici o probă îndeajuns de convingătoare despre fiinţa sau identitatea sa. nu opreşte ispitirea de Dumnezeu – căci tocmai asta e spiritismul. 688. pe unii mai repede. numai răposatul putea să le ştie. câştigându-ţi încrederea. ca o mărturie a nemuririi sufletului şi a învierii celei de obşte. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. în sufletele neadâncite. s-a găsit că 70 de inşi la sută făcuseră spiri-tism. şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul. arătând că ştie lucruri. cele închise în zile viitoare. . câtă de la sfinţi la ispititorii de Dumnezeu. de aceea opreşte lucrul acesta şi-şi previne credincioşii cu sfatul Sfântului Pavel. de teama să nu te afli în greşeală. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. Aşa începe pe încetul să se arate nebunia.

care este păcat. mai limpede. este o atitudine fals religioasă. lui Dumnezeu se împotriveşte. Supunerea faţă de stăpânire este din raţiuni divine: din iubire universală de oameni şi nu din oportunism sau din frică. oriunde ne-am afla. nici ce e bine. Aci. Reacţionarismul este un păcat. 696. iar din odihnă. asupri. tot atunci. Neîntrebat nimic nu e bine. în aceeaşi sferă. dar şi în sfera conştiinţei. Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl. Cunoştinţa cea din păţanie. ci şcoală. sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. Profesorii ascund soluţiile temelor. luminează seninul cerului. isprăvile şi tendinţele ce le avem. Controlul tuturor gândurilor e lege în călugărie. şi ne-o tălmăceşte printr-un conflict străfund în temelia noastră. ci va asista neputincios lângă un aparat stricat. 700. să se roage pentru el. STĂPÂNIREA 693. dar o înregistrează sfera conştiinţei. ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă. Iarăşi o mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radio-difuziune circulă în jurul nostru. Din acest motiv. n-am învăţa nimic. liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă. sau mai târziu. ca provenită din autoritatea lui Dumnezeu. dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea. . Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet. 691. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei. aşa durerea e dascălul înţelepciunii. e dependentă şi de construcţia genetică a trupului. SUFERINŢA 701. Să fim înţeleşi: încercările acestea nu-s pedeapsă. în care va avea să petreacă o vreme. Situaţia. Precum plăcerea e dascălul păcatelor. În iconomia organică. totuşi înduri încercări şi de multe ori ani de zile în şir. se răsfrâng isprăvile pământului. tâlcuieşte autoritatea lumii acesteia. până acuma încă n-a ieşit ceva de folos. 697. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi. Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. toate se răsfrâng. ne străbat fără să prindem nimic. Nu te răspândi cu multe cărţi. 6) –. peste ele. cum zic părinţii şi trag mintea la învoire şi la faptă. creştinii trebuie să dea ascultare cezarului. Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. ce zac în străfunduri. STUDIUL 698. 702. şi să-i plătească dajdia. Deci. Le prind însă aparatele de recepţie. ca să ia banii elevilor şi studenţilor. precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului. care le transformă pe înţelesul nostru. genezele recesive. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare. îndărătnic şi mai rău se afundă. Cam aşa ceva se întâmplă şi cu energia germenilor infirmi ai structurii noastre genetice: organismul nu înregistrează această energie. Unul e luminat la minte. stăpâni mintea. Cine face curte nu face carte. 699. şi. lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. sau de a se lepăda de El. – asta-i uşurează răbdarea încercărilor. nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus. pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte. 695. Aşa vedem seninătate şi la idioţi. STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA 694. deşi latente. sau fulgerele dreptăţii divine. 703. celălalt nu ascultă de nimeni. Apostolul Pavel. Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii. căci de îndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda.690. sunt ca şi inexistente. E bine să luăm aminte însăşi mărturia proorocului David – „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmul 31. care nu cântă. Unul e ascultător de duhovnic. 692. dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. se rezumă şi se înscriu în structura noastră genetică. celălalt e întunecat. veştile şi poveştile din lumea întreagă. de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. ci huruie. în conştiinţă. şi cine se împotriveşte stăpânirii. Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău.

Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. după cuvântul Domnului. Un iubitor de argint. pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă. câtă suferinţă putem ridica de pe el. încât n-ar mai vrea să-i moară trupul. fie de viaţă. amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului. acela a murit pentru veşnicie. E parcă o prelungire a iadului după tine. În spirit e înclinarea şi căderea. 714. Fără libertate şi fără har. în care a intrat încă din viaţa pământească. După încetarea trupului. toate piedicile cad pe rând. 715. un beţiv. De durere trebuie să scapi. deşi foarte mare. Care-L face să uite de sine. un curvar. stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet. de una să ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită „aici” dragostea noastră. printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit. să fii deasupra ei. te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta. şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă). cu atât neliştea ta e mai mare şi poate să fie mai mare ca în toată lumea. nărăvindu-se cu viaţa cea trupească. iar când revine în lumea aceasta. Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu. sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi. SUFLETUL 709. E bine de ştiut şi faptul că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi. să o depăşeşti. dacă e locuit de Dumnezeu. Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe. 705.704. Căci durerea ta te ia în vîrtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume. însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice. orice potrivnicie în calea darului şi. se urăşte pe sine. iar sufletul trăieşte. Dar libertatea. câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. poftele. îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase. 713. Cel ce a înviat în sufletul său cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu. Numai atâta bine putem face. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. cu atât mai puţin suferinţa din iad. îl va păzi spre viaţa veşnică” (Ioan 12. 717. 708. dacă e locuit de suflet. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi. care zice: „Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde. Bucuria neînfrânată. 718. Sufletul are şi el o parte pătimaşă. Durerea nu e obiect sănătos de meditaţie. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni. 706. încât sufletele lor se sting şi se pierd. stârnesc în sufletul desfăcut de trup o văpaie de pofte. care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână a trupului în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu. un lacom de avere. în lumea aceasta. are să se chinuiască în felul fiecărei patimi. ceea ce la puţini se întâmplă. Sufletul care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine. 711. ci pentru Dumnezeu – sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta. chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti. Şi sufletul are patimile lui: părerea. fie de moarte. ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. prin negrijă. Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. Trupul trăieşte. 710. nici o suferinţă nu plăteşte nimic. izgonit din trup de moartea acestuia. ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul. ca să ne mai şi săturăm de ea. de-am străluci duhovniceşte ca soarele. 25). Sufletul. iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zădărnicia suferinţei sale. care l-a ros în viaţa pământească. Suferinţa aceea. cu seninătate. răbdând cu linişte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea sufletului. iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea. aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta. Deci. nu scapă de tirania poftelor sale. 719. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţă sufletului. . pentru faptul că se face curat. 707. Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti. are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale. 720. iar cine-şi urăşte sufletul său. 712. Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită. Cu cît orizontul tău e mai îngust şi mai îngustat de durere. un lacom de mâncare. iubirea şi harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfinţenie deplină. sunt oameni care au într-înşii suflete vii. care-l muncesc cel puţin tot atâta cât l-ar chinui setea până la moarte. care. nu rodeşte nici o nădejde de pe urma ei. cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet. câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. Sufletul. acela a înviat pentru veşnicie. şi numai la atâtea daruri ajungem. Aşadar. Viaţa şi dragostea lui întreagă este numai Dumnezeu. câtă vreme era pe pământ. 716. Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi. dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti.

Între cei trimişi de Dumnezeu sunt şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare. de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. 741. ar trebui să se negustorească între oameni. chiar şi dreptul. căci precum este o ierarhie a valorilor. şi totdeauna o vinovăţie. 731. asta este toată istoria omului. care crede că. ca un tâlhar viclean. sănătatea minţii.721. ca şi cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare . Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului. şi. n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e. pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală. dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Purtătorul oricărei valori. Deci lepra şi orice lepră. dar nici să nu se lovească nimeni a o ajunge. ar însemna pentru ea un adevărat triumf. Darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim. la vreme de mare însemnătate pentru ei. şi nu găteşte venirea zilei Domnului? TALANŢII 734. Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. care pune crucea pe masa de judecată. dar satana le vede. Ştiinţa nu angajează viaţa. Problema eredităţii mai are un capăt. în întregul lui. care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. Sufletul dus în robie e jefuit pe dată de toată agoniseala sa duhovnicească. şi a face gâlceavă că ştii totul. 739. În fiecare om este închisă o măsură a lui. În credinţă. Dacă ştiinţa ar putea prinde momentul când apare în părinţi o geneză (genă) defectivă. A nu lucra cu valorile. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. povăţuind pe oameni. dacă se declară atârnător de Dumnezeu. dacă va ajunge la cunoştinţa atârnării sale de Dumnezeu. Ce ţi-a dat Dumnezeu dar. tot aşa este un Ierarh al lor. înseamnă a ieşi din ierarhie şi a face anarhie. Ştiinţa. în religie este sfântul. arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului. Chiar numai factorul eredităţii. ca să fie cunoscut îndeajuns. inevitabil ajung în înfundătura aroganţei care nu ştie nimic – ceea ce păţesc numai peticarii ştiinţei. un bun veterinar. 726. în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu. dar îi aduce sufletului smerenia. Medicul. va ajunge drept. 743. dar cu fapte. Un bărbat de ştiinţă. nici că există Dumnezeu. care are alte mijloace de aflare a adevărului. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. 732. pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. 733. când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo. de asemenea e mucenic. un conducător de neamuri. medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti. nu e totdeauna o vinovăţie – uneori e chiar virtute. 3). Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu. 725. toate la un loc nu pot să dovedească. urmărite la obârşiile ei. ŞTIINŢA 724. talentele. unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare. în favoarea lui Dumnezeu. fără să ştie. dincolo de biologie şi probabilitate. 730. Cel cu un talant din Sfânta Evanghelie are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez. s-a apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor. e din ce în ce mai necunoscut. A nu şti şi a recunoaşte aceasta. asta e descalificare şi ruşine. 722. În ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă. să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic. 740. Dar aceştia. care mărturiseşte în mediul său pe Dumnezeu. 736. Oare ştiinţa nu aşteaptă şi ea. însă a şti puţin. 727. peste aceasta să nu treacă nimeni. Omul. varsă el. depăşeşte limitele ştiinţei pozitive. 728. cei ce se mărginesc numai la cunoştinţa unilaterală. adeseori e mucenic. ca pe un jgheab. 738. 742. Toate valorile. nici că nu există. De aceea. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existemţei. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falşi fură talanţii noştri buni. 729. 735. puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. 737. după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Romani 12. Sfântul nu cercetează. să audă graiul şi cuvintele mai presus de fire. până la un loc. filosofia. Oare în Templul sufletului nostru se va găsi vreun copil sau măcar vreun orb să-L primească pe Iisus? 723.

iar din popor i-au murit 70. Numai în această „Trinitate” . Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune. sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că Însuşi Iisus Se luptă cu Satana în locul nostru.000 de oameni – şi doar el greşise.. ca trup. în glande. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr. înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei. (. ce au să-l împlinească în lume. ca om. se încheie cerul. atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge. TRINITATEA 750.. Care este mecanismul biologic al instinctului de reproducţie? Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină. Lupta „de gând” iarăşi începe. Să ne apropiem de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi.. răbdare pustnicilor. Omul. 744. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit. Cu talantul Botezului sunt dăruiţi creştinii. cu măriri. hormoni. criză. 746. Regele David. Cel ce recunoaşte Providenţa de la Dumnezeu a talentelor sale va mai primi şi celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu. Satana nu e definitiv biruit pe pământ. Şi aşa păţesc pe rând toţi dăruiţii lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii. Subiectul iubitor şi iubitul găsesc deplinătatea vieţii în împărăţia iubirii. Cenzura rezistă. Convertirea talentelor este un mare talent. în care se încheie drama. erotizează scoarţa cerebrală.. nevoitorul se sperie. Prezenţa lui Iisus în toate fragmentele timpului este ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine. talantul îngropat şi de puţini dezgropat şi sporit. se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi. puternice şi luminoase. la obârşie. care varsă o substanţă chimică în sânge. să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li-l dase spre tot lucrul bun. forţele sale sunt oarbe. înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct.. talazurile mării. darul cunoştinţei. lepădarea de plăcere. cei cu daruri. au ca urmare convertirea. iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului. strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne de veun om. În felul acesta „gândurile” şi „imaginile” şi „reprezentările”. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. 747. TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI 749. de care să ne bucurăm numai noi. Darul proorociei i s-a luat o vreme. asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării. le respinge. energie pe care lumea nu o cunoaşte. numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (2 Regi 24). Talentele sunt înzestrări de energie divină.slăbiciune şi vinovăţie. curajul adevărului. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. interpretarea vieţii în perspectiva luminii divine. se produc iarăşi şi iarăşi. care fac această neutralizare. (. Când aceste gânduri de rezistenţă. 748. Conştiinţa – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă trans-cendentă – aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: Jertfa – lepădarea de sine. Aceasta dă îndrăzneală mucenicilor. care apoi s-au liniştit. nebunia pentru Hristos. Trupul e indiferent. chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri şi imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar. toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte. care este a treia împărăţie a lui Dumnezeu. Se vede învăluit. Luarea prin surprindere poate fi aprigă. neutralizat – decât după o ciocnire. Deci. înfuriate de patimi.) Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu. de pe urma unei evidenţe divine. chiar de venirea sabiei după dreptate. Împărăţia omului şi a cosmosului iluminat nu se realizează decât prin Sfântul Duh. care erotizau scoarţa cerebrală.) Şi totuşi. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente. spre scopurile ei anumite. deznădăjduit chiar. Revelaţiile lui Dumnezeu cu altul se împlinesc într-un al treilea. nu poporul (2 Regi 24. cu răspunderi.. care la nivelul creierului. abia în Împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. cu puteri şi cu tot felul de haruri. 745. osteneşte. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat. i se va lua şi ceea ce i se pare că are. a căpătat o straşnică pedeapsă. Ele cer învoirea. au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu. 17).

că mai mulţi s-au păgubit din post. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului. şi preamăreau dreapta socoteală. p. nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame. în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate . aşa prin contrast. Acestea îl îmblânzesc. Cuvânt despre Sfinţii Părinţi din Skit. Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului. Ierarhul lor de drept. în ştiinţă şi economie. în care subiectul iubitor şi obiectul iubit. necredincios. TRUPUL 752. face mii de victime. E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie. 758. boala îi întoarce. Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. protestantismul. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt (1 Corinteni 3. între ipoteze şi fiinţa unică. un număr care simplifică. 16) e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă. în care nu este opoziţie între personalităţi. vol. Când potrivnicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume. De aceea. materialismul. E de neînţeles că durerea trupului îl face pe om să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. terorismul. URMAREA LUI HRISTOS . care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura. oarbă şi mută. divin.1. deşi le tânjeşte cugetul. în religie. în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu. atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. de strâmbătatea şi amorţirea lui. această desfigurare spirituală. au zis Părinţii. decât din prea multa mâncare. Foamea îmblânzeşte fiarele. plenitudinea. să fie măsurat după vârstă. ci scoasă din rădăcină şi firea făcută iarăşi curată. Filocalia. senzualismul. adică. Firea trupului fiind surdă. ecumenismul şi societatea perfectă. deşi învrăjbirea nu-i ţine mult. gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile. Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea. Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. Trinitatea este un număr sacru. după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor. Misterul creştinismului este misterul unităţii. Sibiu. nici că se mişcă. căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. ci le stârneşte a doua piedică prin viciile trupului.ne este dată viaţa divină perfectă.129). De fapt. dar după iertarea păcatelor aşa de puţin! URA 757. în spate – trupul de pe noi. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie piedica şi intră în lupta mântuirii. acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală. desăvârşind în ei iubirea. nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic. ca să nu dăuneze sănătăţii. în starea de iad a conştiinţei. II. vol. ca să te milostiveşti de el. o viforniţă. lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. iar la dezlegarea lor din trup. mândria nu-l lasă să se dea bătut. Cu tot dinadinsul se atrage luarea-aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit. p. 753. ed. care nu trebuie ascultată. găsesc conţinutul definitiv şi deplinătatea vieţii lor. Aşa cere dreapta socoteală. o boare a haosului. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli. Fiecare ducem un ateu. e tânguirea vicleană a stricăciunii.130. 754. trebuinţa şi putinţa fiecăruia.Trinitate. sau o iubire trupească de sine. De aceea. Sibiu 1946. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură. despotismul. 755. I. toţi au întârziat sau. însă. în artă. rămânând în Împărăţia Harului. pe când durerea sufletului.1. încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. acesta sporeşte. în împărăţia fără de Har. ca virtutea cea mai mare (Sfântul Ioan Casian. 1947. îndărăptând. dictatura. Postul. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară. ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. Părinţii i-au zis trupului: vrăjmaş milostiv şi prieten viclean. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. creează împărăţia lor. Ura. victoria asupra luptei şi diviziunii. În valoarea politică trufia stârneşte tirania. inchiziţia. TRUFIA 751. muşcaţi la minte de mândrie. Ea un e un climat al mediului viciat. nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. 756. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul. Şi ed. au pierdut. pe alţii.

dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. în demnitate. inaccesibil dacă nu chiar inexistent. Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. 770. VEDENIILE 771. Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (nălucirile false). Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere. care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. care nu statorniceşte . Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Nouă. lasă în urmă orice vedenie. feciorul tău fuge de biserică. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti. Mărginirea ta. asemenea cu El va fi. Toţi marii mistici. Revelaţia e deplină. Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi îşi fereşte şi fiii. Iisus Hristos e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale. pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor. 762. cât poate să cuprindă firea omenească. dar nu cred în Iisus Hristos. întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii şi. adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul. măcar tot aşa de zornic. chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu. 767. De aceea Răsăritul meditează fără imagini chiar contra imaginilor. Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească. Omul este veşnic în căutare după ceva. primind orice. este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El. Au rămas cu un Dumnezeu abstract. pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte. care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. pe care. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei. chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire. Este la mijloc o revelaţie tripartită. nu-ţi găseşti nici sensul tău. E lucru de mirare că. O trăire a vieţii lui Iisus. copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu. că urmărit de o fiară. care trebuie să aibă loc. nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. El este în căutarea lui însuşi. este semn că Dumnezeu. a primejdiilor la câte te expune aceasta. Iisus e nu numai Cheia. 764. Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii. ştiu. 760. Ce folos. încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut piroanele în tălpi. „Dumnezeu poartă paşii omului”. la care suntem chemaţi. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus? Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri. creat de ei. grăbeşte sfârşitul. dar nu-L ştiţi pe El. nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice. verişoara ta a fugit necununată. neputincioşilor. din când în când. dar n-ai avut grijă ca să iei cheia de acasă. Vecinul tău bate crâşmele. adevărurile vii. O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune. ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. fără deosebire de confesiune. iar cele ce mai lipsesc le aşteptăm la a doua venire. asta este toată istoria omului. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. de asemenea. dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale. ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. trebuie să-i iubeşti. Şi se ştie că Dumnezeu nu Se supără când se stă pe acest punct de vedere.759. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte. lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!” 766. 772. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii. un război şi a-ţi zidi o cetate. 768. chiar un Dumnezeu al lor. 769. Dar. te doare. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne. nu te afli nici pe tine. nici sensul lumii. deşi absolut. iar acestea sunt marile hotărâri spre El. ci şi Uşa împărăţiei de scăpare. 763. în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu. în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei. în cruce să se asemene şi. 765. Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine. au învăţat că. A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. ci din grija de a nu greşi. desăvârşirea. ai isprăvit toate obligaţiile lumii. înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor. scapi până la uşa unei case în pădure. 761.

făcute înainte sau după căsătorie. om în . tocmai pentru că nau omorât pe diavolul. toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa. Căsătoria s-a început cu stângul. Iisuse Hristoase. Din curvii nemărturisite. însă făgăduinţele rămân obligatorii iar lepădarea lor păcat. dacă: 1. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii. „Duh”. 777. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă. De vei mărita fata ta numai pentru avere. care este cel care făcea acest lucru. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi. Prin urmare. Exemplu: „Adevăr”. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una. fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. Toate îşi au izvorul în păcate. deci şi a conştiinţei în cazul deplinătăţii de conştiinţă. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor. Astfel au intrat într-o casă nouă. aşa zicând. are să le spargă casa.nici o imaginaţie sau imagine. ca principiu atractiv. miluieşte-mă pe mine. Nu-i va fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea? VIRTUŢILE 774. iar la 18. 3. cea mai grea e ascultarea. sunt o formă decadentă de monahism. Dacă prin porunci Domnul ni Se îmbie. dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă. cum au fost la început. Dintre cele trei făgăduinte (monahale). rămânând ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrâneţe distrusă. prin virtuţi Domnul se manifestă dinlăuntru. Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne. aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Încetarea voturilor e încetarea călugăriei. păcătosul”. cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat. 2. Nepotrivirea de vârstă. 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. care discută cu Dumnezeu. măcar la sfârşit. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească. O asemenea căsătorie nu ţine. pe care toţi îl plătesc cu vrajba. Mai vine apoi. sau fără cununie bisericească. până când? VRAJBA ÎN CASĂ 781. Primejdia comună s-a arătat în lume. în loc să asculte fără discuţie. VOTURILE MONAHALE 776. adică cu desfrânarea. Dumnezeu iartă neştiinţa. Vrajba în casă vine din păcate. 779. pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. VRAJBA CONFESIONALĂ 780. ca principiu impulsiv. iar virtutea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinlăuntru. Este un prim păcat. din pricina aceasta. 4. Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale. 778. unirea creştinătăţii întârzie Doamne. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. dar viclenia ba. dinafară. Porunca ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare din afară. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani. căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan. Obligativitatea voturilor monahale poate înceta numai în cazul extrem de rar când se întâmplă din motive clinice a personalităţii omeneşti. dar oricâţi vor rămâne. cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile. VICLENIA 773. De aceea. Fiul lui Dumnezeu. pentru că are de biruit mai mult patimile minţii. când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii! 5. căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. 775. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini. Neapărat vine vrajba în casă.

nemaiavând ce face. Răspunsuri către Talasie. nu suportă impresii prea tari. ca un vameş al văzduhului. după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. dacă a trebuit să fugă ruşinat. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială. 12). Noi. cu noi cu toţi. muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi personală a potrivnicului. VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST 782. acesta-i chinul păcatului său că. a venit să-l bată şi în lume. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere. . nimeni nu se mântuieşte singur. din trup şi din suflet. după unii. întrucât toţi eram în Adam (Romani 5. Şi din cauza aceasta. 787. vine în persoană să se războiască cu noi. Astfel. E lucru ştiut şi probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi. urmând pe Domnul. 18). căci. De la această deosebire încolo. fără primejdii grave. atât a Mântuitorului. Aşa. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos. căci nu e un război de glumă. sau în mai mari să-i cufunde.n. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu. pălmuindu-ţi mintea. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană. trebuie s-o capete. de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. acolo de unde doar Iisus a început lupta.) să-l facă. Diavolul dă sfaturile lui la toţi. de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine. care sunt poruncile lui Dumnezeu. De aceea. spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă. îl prind în prezenţa nevăzută. Deci. orice gânduri rele ai avea. din negrija de spovedanie. îi sare în cap celuilalt. Dar soţii cum desfrânează. fizică şi psihică. 784. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie. Filocalia vol. ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. care seamănă mult cu îndrăcirea. Crucea Ta ne-ai dat”. să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea. prin gura lumii. 6. despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem. care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. totuşi. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi. pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei. căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte. după zeci de ani de lupte dinlăuntru. 788a. mii de ani de-a rândul. 785. de zilele postului şi de sărbători. Doamne. 786. ceva mândrie. Deci. Din petrecere fără post. te umpli de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. sau războiul nevăzut. în stare de a ne apropria. ca să ajungem după multă vreme la o sănătate. Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi. de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război. Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale. căci nu mai ţin seamă de miercuri. ci presupune şi o faţă socială. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă. urmează aceeaşi cărare şi stadii. Plin de fiere fiind. ca peste toate acestea să rămână sănătos. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (1 Corinteni 1. făcându-se curate. 783. dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în duh. E limpede că la mijloc a fost o neascultare. ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost. păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte. Atunci. lupta pentru mântuire.toată firea. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc. dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară. izbăveşte-mă de cel rău”. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni. prin el. atunci sufletul şi mintea. în societatea omenească stăpânită de acela. dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. în apariţia lui personală din pustie. că nu-i lasă (diavolul n. cât şi a ucenicului. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului. după slăbiciunea la care-l găseşte. care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. când sunt legiuiţi? Aşa bine. 8-9). 3). fiecare. (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh. descrisă de Evanghelii. Din negrija de suflet a celor din casă. care dacă nu se păzesc. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. sau părere înaltă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului. pentru o vorbă cât de neînsemnată. E primul război pierdut de om. căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. Mândria lui nu poate răbda bătaie. poate să-l ducă până la boala epilepsiei. biruind prin dragostea de Dumnezeu ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi. 7. Nu mai ţin nici o rânduială. casa aceea nu ţine. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4. şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi. chiar în ceasul tulburării tale. de vineri. dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă! 788b. ca numele lui Dumnezeu”. o încovoiere a unei meniri. 8. de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii.

şi orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. 799. în schimb. deoarece mintea lui fiind nebună. chipul său de fiară. Trebuie. o face. satana s-a mai iscusit în rele. multă şi adâncă deosebire a gândurilor. propovăduieşte şi el. deci.789. De aceea. Aşa se preface în chip mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11. trimite şi el. îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. 792. prin patimi. de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu. care este Sfânta Liturghie. 797. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu. Diavolul ştie şi el Scriptura. în care va lucra toată puterea Satanei. moarte învăţăturii Sale. încât şi lumina dumnezeiască o contraface. căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa. moarte lui Dumnezeu. însă diavoleşte. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită. ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii. Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare… 798. îmbie sufletului ispita întâi. cu atât mai vârtos o cere Lucifer. Orice ascultare de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu. nebunul la o mândrie mai mare. împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu. ci în minciună. 793. chivernisită de oameni cu ură. cele de la Antihrist. a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Deci. cea prin plăcere. . 8) bucuros. Chinurile cele de pe urmă. Cum zice un Părinte. mai aici. şi nu râvneşte. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini. iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului. potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. dar călătoreşte fără sfat şi întrebare. la bătrâneţe. de la început până în zilele acelea. ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om. ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor. 24) şi înşeala pe mulţi. ci luptă nebun cerând: 1. Trimite Dumnezeu slujitori. că aşa cere boala lor. pe cine iubeşte pe Dumnezeu. strâmbă înţelesul oricărui cuvânt. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. Drept aceea. Iată-ne. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare. ucenicilor Săi. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii. 800. care este lumea întreagă. că-I risipeşte avuţiile. moarte creştinilor. 796. zicând: „Eu sunt hristos!” (Luca 21. 14) şi în hristos mincinos (Matei 24. ci năluceşte şi el o lumină. se arată şi el. Vrăjmaşul. orice iubire. printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului. 2. 3. 794. Cu un cuvânt: contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor. se cred pe sine stăpâni şi împăraţi. cu care amăgeşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti. decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu. nu cu iubire. nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină. 790. vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. 795. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. trimite Dumnezeu vedenii. vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea. Dar. începătorul nebuniei. pe poimâine. de vreme ce el nu stă în adevăr. e destul să izbutească o mutare mai încoace. rânjind (1 Petru 5. îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l laudă. 8). 791. în păruta lui împărăţie. deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând. înainte de dobândirea smereniei statornice. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi. Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa. aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare. e o risipire. 4. Cu trecere de vreme. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine.

oricât de depărtaţi am fi. Să luăm. orice ar fi fost. Până trăim în această viaţă Dumnezeu nu ne părăseşte. Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie! E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat. de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu. căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici. aşa este şi mila Ta”. după cum citim în pilda cu fiul risipitor. însă eu. Cum miluieşte un tată pe copiii săi. dacă era profesor. oamenii râd. dar nu convinge”. ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul. fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui. Cuvântul spus de Părintele Arsenie. să-l ajute. aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102. nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui. ci a studiat şi artă. Când îi puneai o problemă. în general. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. 10-13). în inima Maicii Domnului. cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos. în manuscrisele lui. Apoi el a studiat mult. deci. Zice: „Mă. să-l îmbrăţişeze. Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică. spre răul lor. adică de la informaţie la convingere. nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. Avea o putere de sinteză deosebită. prin stilul lui de lucru. în formularea de mai sus. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. să-l sărute. şi vrea să-l primească. nu numai Teologie. nu era un inginer comun. el imediat avea răspunsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus. păcătoşii. a făcut Şcoala de Belle Arte. în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu. aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge. dar când l-a văzut că vine. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. iar el se crede grâu nedreptăţit”. să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”. care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. secţia pictură. în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu. personal. şi aleargă înaintea lui. atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. ca să-l primească. Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Ăsta a fost Părintele Arsenie. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu. tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. dar sunt sigur că are încă ceva”. cunoştea şi chestiuni de medicină.CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele. sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. oricâte rele am face. aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu. Asta le place la mulţi. Cu o astfel de afirmaţie. era un doctor deosebit. era un profesor excepţional. cum este de infinită şi mărirea Lui. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. Adică dacă era inginer. avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. . Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată. şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi. şi-l aşteaptă. nu toţi din lume se prăpădesc. am băgat de seamă că le place. ar fi fost un om deosebit. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. Pentru că din inima lui. tot atît de infinită. Părintele Arsenie a fost unic. o formulă. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. l-a aşteptat într-un fel. prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct. Unic prin gândirea lui. De pildă. unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea. Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. că mila lui Dumnezeu este tot atît de mare. cât ar fi sfântul de mare. mi-a şi spus un cuvânt. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. dacă era un doctor. a făcut şi ceva Medicină. în ’42. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu.

ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15. vede lucrurile drept. E necesară şi informaţia. Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. ci doar tăciune. cel ce se crede a fi drept. Când mintea se îndreaptă. Părintele Arsenie. iar el se crede grâu nedreptăţit. îl judeci şi-l calci în picioare. Aşa obişnuia să spună Părintele Arsenie. ca şi constrângere. mi-a si spus un cuvânt. deci aşa cum sunt ele. un cuvânt pe care eu îl socotesc cel mai important cuvânt pe care l-am auzit de la el din câte ştiu că le-a spus şi le-a scris. Dumnezeu să-l odihnească.În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. când l-am întâlnit eu pentru prima dată. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise. el imediat avea răspunsul. nu toţi din lume se prăpădesc. creştinismul fiind „religia bucuriei”. atunci „nu mai e greşeală. poate tot atât de lungă. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător. pe atunci student la teologie. Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său. anume: „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. nu mai e bob de grâu. Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute te ajută cel mai mult. pentru că omul este fiinţa care poate zice nu. Aşa caracteriza Părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce îl aud. atunci nu te poate ajuta. Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun. căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinătorilor noştri. Într-o astfel de situaţie. avea o posibilitate de a formula ceva. Ajutaţi-mă să vă pot ajuta. ba. Zice: „Mă. nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune. 11). cât cea de la urechi la inimă. Asta le place la mulţi. dar ea. chiar dacă pe moment nu înţelege. o formulă. Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. măcar să nu suferim zadarnic. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. doar învinge. fără să şi fie de fapt. Când le spun că Părintele a zis că „în mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă”. când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici. cât cea de la informaţie la convingere. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei. . şi asta se întâmplă des. însă de convins nu convinge. nici toţi din mănăstire se mântuiesc. „cea mai lungă cale”. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. dar dacă nu-l recunoşti superior. Nici abuzul. Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. „Cînd greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”. care urmărea pentru oameni o minte dreaptă şi lucruri drepte şi îndreptare spre mintea cea bună. Avea o putere de sinteză deosebită. în manuscrisele lui. omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism. mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a Părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului. credinţa noastră fiind „izvor de bucurie”. Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. dar nu convinge. mi-a spus cândva un cuvânt. adică de la informaţie la convingere. pentru bucurie. ci unui părinte. cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. ci tu eşti cel care poţi să fii ajutat. dimpotrivă. am băgat de seamă că le place. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. Dacă eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lângă tine şi omul superior ţie. ci e păcat de moarte”. Dar a rămâne la informaţie înseamnă doar a fi la începutul drumului. nu mie. nu toţi din lume se prăpădesc. oamenii râd în general. Mă. cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa. nici refuzul. Mustrarea învinge. „la urechi”. pictură în faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. De fapt. Deci. De pildă. Până la inimă mai e o cale lungă. care adeseori se face prin auzire. de fapt. şi zice nu! Dacă tot trebuie să suferim. Când îi puneai o problemă. De la învingere până la convingere e o cale lungă. o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. nu mai suferă.

să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”. tu eşti ceea ce ai vorbit. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. nu e numai suflet. Foarte corect! Ce rost are să meargă. ştiu eu. Tu eşti noi. că nu ştiu ce… şi-apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic! Oxigen. nu vreo zece ceasuri. Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul… Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte. E cam prea mult. De curând. Aşa dorea Părintele Arsenie. glicogen. i-aş spune că nu are dreptate. somn. tu eşti ceea ce ai gândit. dar aceasta cere timp şi osteneală. Cel puţin. ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen. adică zahăr din ficat. cum merg unii. căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. Să ai glicogen. A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup. „Tu eşti noi”. întâlnim oameni dărâmaţi prin abuzuri şi. să aflăm negativele noastre. Şi al cincilea punct: să ai concepţie de viaţă creştină. de a îndumnezei firea. Al patrulea punct: să-ţi păstrezi hormonii. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti. câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun). Zicea Părintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”. că un cuvânt de folos. Bineînţeles. ci cuiere de haine călugăreşti. Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală. Şi Părintele şi noi care spovedim. adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă. Nasteţi-vă sfinţi! Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinţi. adică înseamnă şi mai mult. somn. ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi. Cum? Printr-o hrană raţională. pe care nu vrem să o risipim pe plăceri. am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore. hrana raţională. vara. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa. adică să nu faci risipă de energie sexuală. pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el. care a formulat îndreptarul de viaţă. nici mai mult nici prea puţin. nu faceţi abuz. Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. s-o rezolvăm. că să-i spună unul. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine. să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. yoga.În legătură cu sexualitatea în familie. ca şi când ar spune faptele oamenilor: Fii atent că tu cum eşti acum. să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi. glicogen. Cine face curte nu face carte. să ştii că eşti noi. de aceea îndrăznim să spunem: fiţi atenţi. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate. tu eşti ceea ce ai simţit. Concepţia de viaţă creştină. Noi ne-am alcătuit în tine. După aceea somn. câtă o avem. Părintele Arsenie zicea: „Nici abuzul. tu eşti ceea ce ai citit. nici refuzul”. zic: „Măi. . Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie. se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. Glicogen: să ai o hrană raţională. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. tu eşti ceea ce ai făcut. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun. că să-i spună altul. e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. să trăieşti în aer cât mai bun. putem să ne cunoaştem. nu faceţi risipă de energie sexuală. ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. zen şi altele. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. Unii dintre călugări nu sunt călugări. Pe o pictura făcută de Părintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu eşti noi”. cum dorm unii acuma. somnul şi energia vitală.

îl cãutau tinerii şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. spre Părintele Arsenie Boca. a dezvoltãrii omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. aici. sunteţi unul dintre puţinii care l-au cunoscut. pe Părintele Arsenie Boca. credincioşii români ortodocşi din Banatul Iugoslav au episcop. fiind hirotonit preot la 10 aprilie 1984.P. În primul rând. profesorii de la Caransebeş. Episcop vicar al Mitropoliei Banatului cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia După 160 de ani. pe acest „ctitor al Filocaliei româneşti”. trebuie să mulţumesc lui Dumnezeu şi să-mi plec capul cu nevrednicie pentru harul arhieriei la care m-a chemat şi pentru slujba de ierarh şi de episcop în Biserica Sa. cum îl numea un alt mare ctitor al iubirii de Frumos – şi l-am amintit aici pe Părintele Dumitru Stăniloae. conducătorul spiritual al Oastei Domnului în anii ’70 şi ’80. mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor cititorilor că pentru patru lucruri. Biserica Ortodoxă. Sibiu. Între 1986 – 1999 este preot la Prislop şi Densuş. spre Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic – Grecia. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa”.MĂRTURII P. mi-a îndrumat paşii spre Teologie. Bucureşti. de mai mulţi ani. În al patrulea rând. unde Sfinţia Sa. din apropierea Bucureştilor. pe care l-am cunoscut de asemenea. respectiv spre Seminarul Teologic din Caransebeş. pentru fraţii noştri români ortodocşi din Banatul Iugoslav. Născut la 23 septembrie 1957 în Hăţăgel. La 25 martie 1984 (după absolvirea Institutului Teologic din Sibiu şi a cursurilor postuniversitare ale Facultă!ilor de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Tesalonic-Grecia) intră în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog.S. Sa este unul dintre cei ce au lăsat frumoase urme în spiritualitatea Ţării Haţegului. S. când îţi vorbea Părintele Arsenie. în persoana P.S. În primul rând părinţii mei. Între 1999-2000 ctitoreşte schitul Retezat. mai apoi. care m-a propus pentru alegerea şi hirotonirea întru arhiereu. mai apoi spre mănăstirea Hodoş-Bodrog unde am fost călugărit şi în cele din urmă spre sfânta mănăstire Prislop unde am putut să fiu mai mult în apropierea Părintelui Arsenie. la începutul celui de-al doilea an de studenţie la Sibiu. după aceea spre cursurile de doctorat de la Bucureşti şi. picta şi lucra în semiclandestinitate la biserica ce astăzi îi poartă pictura exprimată şi reprezentată într-un mod deosebit în stil neobizantin curat ortodox. Dumnezeu mi-a rânduit paşii. nu sunt şi nu voi fi niciodată vrednic a mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu. fratele Traian Dorz. pentru faptul că. Densuş (jud. silindu-mă şi străduindu-mă să-i călăuzesc. venite ca din partea lui Dumnezeu. La 31 martie-1aprilie 2001 este hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Banatului. la 15 ani. Simţeai. Sa Mitropolitul Nicolae al Banatului. Prea Sfinţitul Dr. pentru faptul că. duhovnicesc şi chiar profetic. În al treilea rând. Î. disciplina Patrologie şi literatură postpatristică. com. – Prea Sfinţite Daniil. trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a îndrumat paşii înspre viaţa monahală. să-i păstoresc şi să-i conduc spre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tesalonic. după 160 de ani. pedagogic. apoi spre Institutul Teologic din Sibiu. Daniil Partoşanul. Apoi preotul care m-a botezat şi mi-a îndrumat paşii spre seminarul teologic. sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. la Timişoara. petrecute în viaţa mea. Daniil Partoşanul Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr-duhovnic1 „Părintele Arsenie ştia cã la tinereţe se pune temelia vieţii omului. Din 1991 este cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. în mod deosebit. colegii profesori şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad unde predau în continuare Patristica. ca episcop vicar şi administrator al Episcopiei Ortodoxe de Vârşeţ. Sale Daniil Partoşanul. Hunedoara). mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. au în persoana mea un ierarh. în ultimii ani ai vieţii Sfinţiei Sale. Dar în mod cu totul şi . comuna Mihăileşti. mai îndeaproape. care. acum. cu atribuţii în administrarea Episcopiei Române din Iugoslavia (cu sediul la Vârşeţ). În al doilea rând. mai întâi spre mănăstirea Sâmbăta Brâncoveanu unde am fost frate. În viaţa mea personală. – Astăzi. S. P. în ziua de 26 octombrie. pe care l-am întâlnit întâia dată în casa parohială a bisericii sale ortodoxe din Drăgănescu.

iubit. în mod deosebit. la Ghelar şi în alte părţi. după ce am călătorit cu trenul o noapte. unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. După aceea. m-a remontat. toţi. 17 decembrie. când. despre adevărul Bisericii Ortodoxe. pentru lume. Părintele Arsenie. aprind o lumânare. o dată la Sinaia. ne ocroteşte. a fost un pictor bisericesc. duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu. şi unde – cum spunea Sfinţia Sa însuşi – a fost căutat şi cercetat duhovniceşte de o adevărată „avalanşă de oameni”. un om al lui Dumnezeu. la sfatul şi povăţuirea Sfinţiei Sale. de o mulţime de credincioşi. şi nu datorită Decretului 410 n. şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie. se roagă. stimat. . cum am fost şi am rămas eu. şi eu sunt absolut sigur. harismatică. ca şi toate celelalte. neiubit de mulţi. a fost un zugrav de suflete. în toamna anului 1979.cu totul aparte. şi Părintele Arsenie nu poate fi exprimată şi explicată în cuvinte. – Întâlnirile cu oamenii mari rămân. ascultându-l cum vorbea cu oamenii.). din jud. Pun aceste cuvinte în ghilimele pentru că îi aparţin şi eu însumi l-am auzit zicând aceasta. După ce a lucrat o vreme în Schitul Maicilor la Bucureşti. poimâine. satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta mănăstire Prislop. – Mai vorbiţi-ne puţin despre prima întâlnire cu Sfinţia Sa! – Eram student la Sibiu. care sunt pietrele de temelie ale vieţii mele duhovniceşti. Întâlnirea cu Sfinţia Sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism. dar şi mustrări. am auzit multe cuvinte.O. între 1986 şi 1988. atâta câtă este. pentru ţară. cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră. cu răbdare. m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte. mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj. Sfinţia Sa este cel care m-a îndrumat spre studii şi cursuri de doctorat. Iar mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop. ieşind la pensie – o pensie minoră. cinstit şi în timpul vieţii. un om extraordinar. ne-a lăsat Cărarea Împărăţiei ca pe o călăuză pentru viaţa duhovnicească. Neînţeles de mulţi. m-a răscolit. neapreciat de mulţi. Prima întâlnire cu Părintele. pentru Biserică. din nefericire. auzind de la maicile de la mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară. – Ce sfaturi deosebite vă dădea Părintele? – Legătura dintre un începător. în 1968 a început pictura bisericii parohiale ortodoxe din Drăgănescu. a fost un predicator de statură patristică.. despre trăirea în Hristos. De asemenea. de la Sibiu spre Bucureşti. filocalică. creştini care sunt deschişi mai mult spre acel simţ al sacrului. Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină. de sfaturi. a ortodoxiei şi a Bisericii. cât mai curând posibil. românii. care radia şi pe care-l transmitea personalitatea Părintelui Arsenie. de o mulţime de oameni ai lui Dumnezeu. pentru aceste cuvinte care m-au zidit lăuntric. Am multe cuvinte de la Părintele Arsenie. Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. să se scrie mai mult. Am o mulţime de cuvinte. îmi plăcea să stau în apropierea Sfinţiei Sale.n. dar mai ales mâine şi. Sfinţia Sa a fost un mare duhovnic.R. astăzi. să se vorbească mai mult. pentru ortodoxia românească. Care e „poziţia” Prea Sfinţiei Voastre faţă de această consideraţie? – Părintele Arsenie a fost un om excepţional. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc. de statură neopatristică. Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea. era atunci civil. duhovnicească. şi mai ales după moarte. al sfinţeniei. pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme. cu Sfinţia Sa am avut fericirea să fiu de două ori în călătorii şi drumeţii în Munţii Retezat. cu siguranţă. Pentru mine personal. Ce „urme” a lăsat Părintele Arsenie în viaţa Prea Sfinţiei Voastre? – De fapt. unde a lucrat vreme de 15 ani cu multă dragoste. Părintele Arsenie va fi pentru noi. de cunoscut. a Părintelui Arsenie Boca. pentru noi. cum le explica problemele şi necazurile şi cum îi povăţuia şi îi sfătuia. Vin. fiind doctorand la Bucureşti. a fost însă căutat. cum le asculta necazurile. un mare părinte al Bisericii noastre. tot acolo. după ce a pictat parţial biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti. în viitor. dragostea faţă de Hristos. se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei. de povăţuiri. Hunedoara – despre Părintele Arsenie. mijloceşte pentru noi. pentru poporul român. de învăţături. ne călăuzeşte. un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească. marcate de amintirea şi prezenţa lor. m-a marcat profund. credinţa în Hristos. pentru totdeauna. de acolo de unde este. Grigore Palama pentru greci şi pentru ortodoxia ecumenică sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului. şi mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop şi membru al B. ne povăţuieşte. întrucât fusese pe nedrept scos din mănăstirea Prislop prin Decretul 410 din 1959 (Părintele Arsenie a plecat din Prislop la începutul lui mai ‘59. Am ajuns la Sfinţia Sa. de apreciat. apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. şi sunt sigur că. de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşã de credincioşi. dacă nu cumva pentru totdeauna. pentru familie. ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia. că mai devreme sau mai târziu va veni timpul rânduit de Dumnezeu când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat. Serafim de Sarov a fost pentru ortodocşii ruşi sau Sf. cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea. când l-am întâlnit pentru ultima dată – Sfinţia Sa trecând la cele veşnice în 28 noiembrie 1989. care mă ţin lăuntric. prin multe încercări. am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc. atât de cinstit. în biserică la Drăgănescu. Pe Părintele Arsenie l-am reîntâlnit de mai multe ori la Mănăstirea Prislop – unde am ajuns preot slujitor. ceea ce Sf. – Cuviosul Arsenie a fost – o spun cei ce l-au cunoscut şi i-au recunoscut Cărarea Împărăţiei – unul din cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc.

ca să se ridice oameni ai lui Dumnezeu. De aceea. prin lacrimă. adevăraţi. destul de instabile. altul o sută din roadele duhovniceşti. Însă pot să amintesc doar faptul că simţeai în prezenţa Părintelui Arsenie că te vede. pe conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu. ucenici ai Sfinţilor Părinţi. iertate. prin rugăciune. monahul. când îţi vorbea Părintele Arsenie. în Mântuitorul Iisus Hristos. prin umilinţă şi pocăinţă. să descifrăm. şi l-a ales pe urmãtorul: Un răspuns creştin la neliniştile vremii. În explicarea necazurilor şi a problemelor oamenilor. a atotprezenţei lui Dumnezeu. pentru că este imposibil. acestei scrieri-testament a Sfinţiei Sale. prin citirea şi studiul Sfinţilor Părinţi şi prin întreaga noastră trăire şi concepţie de viaţă creştină. în mod deosebit pentru cei care l-am cunoscut. ca şi pentru cei care nu l-au recunoscut şi nu-l recunosc. fiecare într-un fel sau altul.. Părintele Arsenie promova ideea legii ispăşirii. au urmări şi în viaţa noastră sau lasă urmări şi în viaţa urmaşilor. în Biserică. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum. a dezvoltării omului pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era şi înconjurat de tineri. Cum se raporta Părintele la tinereţea şi tinerii vremii Sfinţiei Sale? – Părintele Arsenie aprecia. dezlegate şi stinse în harul. în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. te cunoaşte. ca şi pentru cei care nu l-au cunoscut. ucenici ai părinţilor duhovniceşti şi fiecare. – Să abordăm puţin relaţia tânăr–duhovnic: Prea Sfinţia Voastră – Părintele Arsenie. de la Dumnezeu. monahi. Şi aceasta a fost şi este esenţială. fără îndoială. preotul. de faptul că Dumnezeu este în orice loc şi în orice timp şi ne vede. – Amintiri. Şi acesta este un lucru foarte important şi foarte necesar şi-n vremurile de astăzi. fost episcop al Antiohiei. cu siguranţă!)? – Atunci când Părintele Arsenie şi-a isprăvit de scris şi de redactat Cărarea Împărăţiei. destul de pline de incertitudine. ştiind de acest lucru. de cea neopatristică. Şi. a căutat un subtitlu acestei cărţi. prin pocăinţa noastră. păcatul săvârşit sau urmările păcatelor moştenite de la moşii şi strămoşii noştri. Cunoaştem cu toţii cuvintele celebre de pe mormântul lui Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi conştiinţa morală din mine”. . Hr. care să fie călăuze şi care să fie povăţuitori pentru ceilalţi. preoţi. toţi. de la părinţii noştri. Părintele Arsenie mi-a spus şi mi-a dat de înţeles acest lucru. că-ţi ştie nu numai prezentul. după măsura noastră. de cea creştină şi ortodoxă. trăind acest adevăr dogmatic. Părintele Arsenie punea foarte mult accent pe viaţa duhovnicească. Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie. Şi. Poate va rândui Dumnezeu o vreme când voi scrie aceste lucruri într-o carte despre viaţa Părintelui Arsenie şi despre semnele pe care Dumnezeu ni le-a trimis prin viaţa şi lucrarea duhovnicească a Sfinţiei Sale. duhovnici. Însă nu vreau să fiu înţeles greşit şi să accentuez doar faptul şi latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie. venite ca din partea lui Dumnezeu. că îţi vorbeşte Dumnezeu prin Sfinţia Sa. altul şaizeci. să căutăm să înţelegem vremurile pe care le trăim şi mesajul lui Dumnezeu în vremurile acestea destul de tulburi. de cea neofilocalică. cum spunea şi scria Sfinţia Sa: „Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii care nu este alta decât păcatul”. altele vor fi vorbele noastre.– Ce credeţi că ar spune lumii de azi Părintele Arsenie (şi o spune. ne aude. a crucilor pe care oamenii le au de purtat.. mesajul Părintelui Arsenie pentru noi. Eu aş adăuga: „Cerul înnorat deasupra noastră şi credinţa creştină din noi”. pe dezvoltarea în fiecare om. Simţeai. în Harul şi Darul Sfântului Duh şi al Sfintelor Taine. îl căutau tinerii.. Să căutăm să fim creştini cât mai mult. Şi multe alte lucruri care s-au împlinit la vremea potrivită conform spuselor şi cuvintelor duhovniceşti ale Sfinţiei Sale. puterea şi iubirea lui Dumnezeu. foarte mult pe tineri şi căuta să-i îndrume ca să-şi închine tinereţea lui Hristos şi Bisericii Sale. dar şi trecutul. purtătorul de Dumnezeu – mutat la Domnul în anul 107 d. experienţe singulare. a acestei conştiinţe. Adică omul. a faptului că păcatele noastre sunt cauzele durerilor noastre. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră. simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. – În legătură cu amintirile şi experienţele şi trăirile deosebite în preajma Părintelui Arsenie. să citim. Prin urmare. creştinii. ucenici ai lui Hristos. prin smerenie. simţirile noastre. ierarhi mai ales. prin rugăciune. ierarhul să fie conştienţi de atotprezenţa lui Dumnezeu. Cu doisprezece ani înainte de a ajunge printr-o bursă să studiez în Grecia. aceasta ne menţine şi aceasta ne va duce şi ne va trece în veşnicie. discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul: „Toús kairoús katamántane!” – Citeşte vremurile! Datori suntem şi noi. creştinul. martirizat la Roma şi sfâşiat de fiarele sălbatice în arena romană – scrise şi adresate în epistola Sfântului Policarp către acest episcop al Smirnei. gândurile noastre. spovedite. în fiecare suflet. ne simte şi ne ştie tot ceea ce facem. prin citirea Sfintelor Scripturi. Aceasta ne ţine. gândim sau vorbim. şi nu numai. astăzi. este credinţa în Dumnezeu. prin umilinţă. – Un cuvânt de mângâiere şi de alinare? – Aş aminti cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul. trăirile noastre. Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului. dar aceasta se leagă de cea duhovnicească. în Ortodoxie. ucenic oarecum şi părinte apostolic. să aducem unul treizeci. păcatele se cuvine să fie ispăşite. credinciosul. nu-mi îngădui acum să vorbesc despre ele sau despre toate acestea. şi îl ascultau şi-i primeau poveţele şi sfaturile. şi îţi intuieşte viitorul.

Atunci Părintele o ţinut şi o predică. A citit din Sfânta Scriptură a Noului Testament. mai întâi Părintele o vorbit despre haina de nuntă. am ţinut-o minte poate pentru că ştiam că o ţine un om deosebit – anume. o citit din cartea Proorocului Iezechiel. A treia temă a fost în legătură cu Sfânta Împărtăşanie. că cine mănâncă şi bea Trupul şi . doar că copilul i-a atras atenţia că el mai are un păcat pe lângă cel care se arăta în pata de pe haină şi păcatul acela. Adevărul este. Prima predică pe care am auzit-o. După ce am aflat despre Părintele Arsenie Boca i-am scris o scrisoare. sau o venit vorba despre el. expresia este a lui „ca o spălătoare”. a zis atunci: „Aş fi mutat şi ceea ce nu se poate spune aici”. ca să ajungă să aibă „haină de nuntă”. cu omul care neavând haine de nuntă a intrat totuşi la nuntă şi care a fost scos afară legat de mâini şi de picioare şi aruncat în întunericul cel mai dinafară. sau am vorbit cu el. sau în continuarea aceleiaşi paranteze. copilul o zâmbit. După o vreme. ştia despre Mănăstirea de la Sâmbăta. în locul acela mai strâmt. Şi spunea el că ar fi făcut orice numai să-şi vadă haina curată. Mai fac o paranteză. responsabilităţile îndrumătorului de suflete. Arhimandritul Teofil Părăian2 Despre Părintele Arsenie am auzit pentru prima dată în anul 1942 prin aprilie. ceea ce însemna că o nimerit. orice lucru de jos din lumea aceasta din câte se pot face l-ar fi făcut. după Evanghelia de la Matei. după ce s-a încadrat în Mănăstire. ca o pată. în înţelesul că la un moment dat şi-a văzut haina cu care era îmbrăcat. aş zice eu că nu ştiu dacă cineva poate să fie vinovat de pe urma faptului că întâmpină o vedenie cu un cuvânt. Părintele Arsenie Boca l-a delegat pe un diacon de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus să-mi scrie el un răspuns ca din partea Părintelui. Era o zi de Duminică şi era Duminica în care s-a citit din Evanghelie Pilda cu Nunta fiului de împărat. un om cult. sau de câte ori am vorbit despre Părintele. Ştia despre Părintele Arsenie Boca. Eram un grup restrâns de studenţi teologi de la Sibiu şi ne-a zis următoarele: „Să vă întăriţi convingerea în credinţă încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc. Mi l-a pus în atenţie Părintele Ioan Opriş. a văzut un copil care plutea în aer. ţinând un fel de cuvânt îndrumător pentru credincioşii care erau de faţă la Mănăstire. dacă eşti pus străjer şi îi anunţi pe oameni despre iminenţa pericolului ei vor muri pentru păcatele lor dacă nu te vor asculta. poate fără nici un păcat la drept vorbind. păcat care atunci când şi-o dat seama că l-o făcut. la sfârşitul capitolului. o avut o vedenie. Şi a spus că pentru el cuvântul din Sfânta Evanghelie despre cel care o intrat fără haină de nuntă a fost un cuvânt de care s-o poticnit el de multă vreme. ca rezultat al vieţii pe care a dus-o probabil Părintele Arsenie. Am ajuns la Sâmbăta în dimineaţa zilei de 30 august. din Epistola I către Corinteni cap. fac aici o paranteză. Eu am stăruit încât m-am întâlnit cu Părintele şi în 30 august 1942. în locul acela unde se trece din pronaos în naos. Iar dacă nu-i vei anunţa. şi zicea Părintele că şi-a văzut haina. o fost preocupat de curăţirea hainei. prima şi ultima la drept vorbind. El atunci s-o uitat la el însuşi şi şi-o văzut haina cu care era îmbrăcat. care era paroh în satul meu. satul Topârcea. că acel cuvânt nu îl caracterizează la drept vorbind şi nu ştiu dacă există într-adevăr o vină în chestiunea aceasta. despre care el n-a spus ce este. niciodată nu m-am gândit că Părintele Arsenie este omul cu două păcate. Am învăţat în iunie 1942 să scriu la maşina de scris. unde sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această pâine şi să bea din acest pahar. murdară ca o spălătoare. că de câte ori l-am întâlnit pe Părintele.Iar în încheiere aş dori să amintesc un cuvânt pe care Părintele Arsenie mi l-a spus într-una din primele întâlniri. E vorba de diaconul Vasile Şortan care în cele din urmă n-a mai rămas la Mănăstire. Eu de fapt pe Părintele Arsenie Boca nu l-am auzit vorbind altădată decât în Duminica aceea şi a doua zi dimineaţa. după ce şi-o văzut haina murdară ca o spălătoare. luni. Nu se sprijinea de pereţi zicea Părintele. Se făcea că e în biserica Mănăstirii. nu o spus câtă vreme o trecut de atunci. adică a hainei pe care o purta. A doua temă pe care a tratat-o Părintele a privit responsabilitatea preotului. plutea în aer şi copilul i-a arătat cu mâna spre Părintele. Unul reflectat pe haină. Nu a spus ce păcat. sau cu mai puţin de două păcate. şi asta reprezenta un păcat. şi-atunci o spus el că cuvântul „Doamne” se adresează numai lui Dumnezeu şi Domnului Hristos. Şi-atuncea. 11. fiind la Mănăstire la Sâmbăta. în 31 august 1942. El mi-a dat şi ideea să mă fac călugăr. ţinută de Părintele Arsenie Boca avea trei teme – mi-aduc aminte foarte bine de predica aceea. atunci sângele lor se va cere din palma ta. dacă timpul o va cere”. cuvântul adresat stăjerului. dar tu vei fi nevinovat. cu o pată pe ea cam de o jumătate de metru. de data aceasta curată. şi şi-o dat seama că el o făcut acest păcat. şi celălalt care a fost de pe urma faptului că a întâmpinat vedenia cu „Doamne”. din judeţul Sibiu. un preot tânăr. cu adaosul care este numai în Sfânta Evanghelie de la Matei. notarul din sat mi-a dat voie să folosesc maşina de scris de la Primărie şi i-am scris o scrisoare la care am primit răspuns prin intermediar. Mi-a scris ca din partea Părintelui şi mi-a atras atenţia asupra rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase…”. şi-o dat Părintele seama că e din pricina că o întâmpinat vedenia cu „Doamne”. nici măcar Maicii Domnului. dar la Sâmbăta fiind. când îi spune Dumnezeu proorocului: Fiul omului. adică să-mi atragă atenţia asupra rugăciunii cu care se mântuiesc călugării. El s-o prezentat pe sine atunci public în faţa credincioşilor care erau de faţă ca un om cu două păcate. n-o spus unde o avut intuiţia hainei de nuntă.

O atras atenţia că atâta vreme cât cineva care a fost în război şi se întoarce acasă şi încă mai are visuri cu groaza pe care o trăit-o pe front în timpul războiului. o spovedit întâi pe un tânăr. Părintele Arsenie o stat acolo trei luni. dar dărâmată şi rămasă în ruină până în 1928 când Mitrpolitul Nicolae Bălan s-o îngrijit de restaurarea bisericii şi de reînfiinţarea Mănăstirii. Mă gândesc eu acuma că cuvintele acestea ale Sfântului Apostol Pavel se referă mai ales la o boală şi la o slăbiciune sufletească. Asta a fost predica Părintelui. Părintele Arsenie. cum se roagă. pentru că Mitropolitul Nicolae Bălan care o restaurat mănăstirea de la Sâmbăta. că şi bolile fizice de multe ori sunt de pe urma faptelor rele pe care le fac oamenii. o sfinţit o troiţă la intrarea în Mănăstirea noastră. şi aveau şi dreptate. Şi tot atuncea o frecventat şi cursuri de medicină. pe mine nu m-o exceptat. . câtă vreme mai are astfel de traume să zicem. N-o trebuit să mergem mai departe. a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la Bucureşti unde o urmat Şcoala de „Belle Arte”. Nişte lucruri de felul acesta le-am avut în vedere de pe atuncea şi m-am prezentat la mănăstire la Sâmbăta cu dorinţa să rămân la Mănăstire. aş fi vrut să ştiu ce fac călugării. El. pentru că era talentat la pictură. Cu gândul acesta a pornit. şi anume: cu Părintele Arsenie. Mitropolitul voia să aibă acolo numai absolvenţi de Teologie. mănăstire Voevodală zidită de Constantin Brâncoveanu. cum dorm. Sunt cuvintele Mitropolitului Antonie. Vroia să se odihnească. Mitropolitul nostru. De fapt am avut. a fost un om cu dar de la Dumnezeu. L-o ţinut foarte mult. respectiv toţi oamenii pot fi bolnavi şi slabi şi morţi. A fost singura spovedanie pe care am făcut-o la Părintele. O atras atenţia asupra faptului de a fi oamenii cununaţi la biserică. pe un student în medicină care urma să meargă pe front. zilele trecute. predica. Şi la sfinţirea monumentului. după cum ziceau oamenii. Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie au fost trimişi de Mitropolitul Nicolae Bălan la Sfântul Munte ca să cunoască realităţile de acolo. Aşa că Părintele era de atunci. Dorinţa mea era să mă fac călugăr. Am vorbit puţin cu el după Slujbă. nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”. Mitropolitul îşi dădea seama că începe cu oameni nepregătiţi în altă mănăstire şi atunci i-o trimis la Sfântul Munte. Încă ceva: după ce o ţinut cuvântul către credincioşi. căci chiar şi un pahar de vin pe care îl bea cineva care după aceea se angajează la conceperea unui copil este dăunător pentru copilul care urmează să se nască. El nu vorbea Duminica cu oamenii pentru că era împresurat de mulţi credincioşi şi atuncea el vroia să facă deosebire între o zi de lucru şi o zi de Duminică. Aveam 13 ani şi jumătate. Da’ Părintele a interpretat chestiunea aceasta cumva şi în înţeles fizic. Le-o zis despre cazuri când părinţii sunt responsabili pentru copiii lor care vin în lumea aceasta cu defecte. nici nu a fost publicat în Filocalia. Mănăstirea a început cu trei oameni. a pomenit Mitropolitul de Părintele Arsenie ca de un „mare duovnic al vremii sale” şi ca de un „Zalmoxis al neamului românesc”. erau nişte copii. să se retragă. s-o ocupat puţin şi de nişte copii care erau acolo de faţă şi le-o vorbit despre conştiinţă şi o formulat definiţia cugetului sau conştiinţei ca fiind: „Glasul lui Dumnezeu care vorbeşte în noi şi arată ce este bine şi ce este rău”. De aceea Părintele o lucrat cu toată capacitatea lui. după ce a terminat Teologia. o pus în atenţie faptul că soţii nu trenuie să consume băuturi alcolice. Şi Duminică seara mi-o spus un cuvânt care mi-o rămas de atuncea: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc. cât dorm. De fapt chestiunea a tratat-o Părintele Arsenie. pentru că nu s-au prezentat mulţi absolvenţi de Teologie. care i-o fost într-un fel ucenic. cu Părintele Nicolae Mladin. nu are voie să se angajeze la conceperea copiilor. Lucruri pe care după aceea le-o dezvoltat şi le-o prezentat în Cărarea Împărăţiei. mi-aş fi dorit să vorbesc cu călugări. în special de genetică. Duminica trecută. acea cruce de marmoră.Sângele Domnului cu nevrednicie mănâncă şi îşi bea sieşi osândă. să mai întrebăm pe cineva. Părintele Serafim o adus de la Athos un caiet cu texte ascetico-mistice dar nu numai din Filocalie. care a ajuns profesor la Teologie prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan care s-a interesat foarte mult de Academia Andreiană pentru care o format profesori. care de fapt nu e autentic. Dar. deoarece copiii pot să aibă neputinţe de pe urma faptului că părinţii nu sunt destul de liniştiţi. aşa se zice că nu e autentic. ce mănâncă. După aceea Părintele o spovedit în ziua aceea de 31 august 1942. deşi el o şi exceptat pe unii. A doua zi o ţinut un cuvânt de îndrumare pentru credincioşii care erau de faţă. Bineînţeles că nu şi l-a putut duce la îndeplinire decât în parte. sau mie mi s-o părut că l-o ţinut foarte mult. De exemplu un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciunea de toată vremea. De aceea printre voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi bună parte mor”. cum trăiesc. aş putea zice vocaţie pentru asta. de avea slujba cununiei. Deci nu o fost posibil să stau de vorbă cu el decât Duminică seara. O făcut pictură şi sculptură. şi după aceea în 1940 s-a aşezat şi Părintele Serafim care venea de la studii din Grecia. Şi cu ocazia asta o spus de câteva ori că Părintele Arsenie a fost un călugăr mare. cu trei candidaţi la călugărie. din 1939 din martie începând şi so întors şi s-a aşezat la Sâmbăta. din 1942. în special în capitolul Ereditate şi spirit şi în subcapitolele Copii căzuţi între tâlhari şi Copii născuţi în lanţuri. în sensul că o fost călugărit de Părintele Arsenie la Prislop. preocupat de chestiuni de felul acesta. era vorba despre necazurile care le vin părinţilor prin copii. După aceea m-o spovedit şi pe mine. de responsabilitatea părinţilor pentru copiii lor. ci sunt şi înafară de creştinism. Şi Părintele Serafim o rămas acolo 6 luni la Sfântul Munte şi un an şcolar la Atena la Teologie. pentru că bolnavi nu sunt numai între creştini şi nu sunt numai între creştinii nevrednici să zicem. în sensul că întotdeauna mi-o părut bine să aud despre călugări. Nu s-o putut.

Şi-apoi el trăgea nişte concluzii. că nu o să aveţi copii sănătoşi”. Eu. că ar vrea să se căsătorească. Dar. s-a recăsătorit. soţia este funcţionară la o bancă… Părintele i-a pus-o în vedere odată când s-a dus el acolo la Drăgănescu. I-a arătat-o şi după aceea el a fost preocupat de chestiunea aceasta. în sensul că nu putea merge foarte bine. de la trei ani. Ce îi venea prima dată în minte aceea spunea. bunici. ci el o lucrat şi cu nişte lucruri ştiinţifice. nu pot zice ca Sfînta Tereza de Lisieux: „Să ştiţi că eu am avut nişte . ar fi susţinut-o şi în suferinţă şi nu ar mai fi făcut nici un caz. Părintele are dar de la Dumnezeu. bineînţeles. fiind un nevăzător. nu o mai putut nici să vorbească şi la şapte ani o murit. Părintele nu ştiu dacă l-o trimis sau nu să-şi facă analiza sângelui. Ori Părintele putea ştii asta şi fără să aibă dar de la Dumnezeu. dar acum nu-i bine. nu era ea ca toţi oamenii. A dus-o foarte greu. Şi o luat-o. Nu mai recunoaşte oamenii. Sau îi bună. Şi după ce s-au căsătorit ei sau dus la Cluj. avea un fel de şchiopătare. De exemplu. are sângele contaminat. sau ceva de felul acesta. niciodată nu calcula un răspuns. dar te-ai gândi aşa. La spovedania mea Părintele m-a întrebat un lucru care mi s-a părut curios că mă întrebă. când e vorba de căsătorie. Şi copilul. tu eşti un eşec al Părintelui Arsenie. Că el. Şi anume. Părintele Casian. Chiar şi de pe fotografii. Trăiesc totuşi împreună. Când vorbea. Şi. deci mama băiatului. fără să-i dea o explicaţie i-o spus fetei: „Să nu te căsătoreşti cu Gheorghe. Şi au 5 copii totuşi. cred. la fel. dar şi-o dat seama că ceva nu-i în regulă. Au mai fost şi alte cazuri. Părintele Arsenie era întotdeauna la îndemâna oamenilor. nu o duc bine. că e un sânge bolnav. Şi atuncea Părintele i-o zis: „ia-o pe asta”. Este un preot în apropierea noastră şi tot aşa s-a dus la Părintele şi tot aşa i-o pus în atenţie o fată. i-am dat răspunsul care era de fapt. Şi el o zis: „Da”. să vadă eventual din ce tâlhari am apărut eu în această lume. Ceea ce făcea Părintele. am avut nişte părinţi. în orice caz. Şi omul nu o mai vrut să stea cu ea. i-am spus că niciodată nu mi-a venit să omor un om. În realitate. nu o fost un eşec al Părintelui. personal. Ori. Mulţumesc lui Dumnezeu. m-a întrebat dacă mi-a venit vreodată în minte să omor vreun om. putea să-şi dea seama şi de pe figura omului despre starea lui sufletească. că îi descoperea Dumnezeu. Pentru că Părintele ştia că copilul este oglinda părinţilor. el trăieşte şi acuma. Un bărbat o vrut să se căsătorească cu o fată. Îi trimitea pe unii dintre credincioşii care veneau la Părintele să se ducă să-şi facă analiza sângelui şi să vină cu rezultatul la el. Şi Părintele. De la o vreme. până unde ajunge spectrul vital al existenţei noastre. Părintele. avea un picior mai scurt. bineînţeles că. asta este fata cu care vreau să mă căsătoresc şi Părintele zicea: Nu-i bună. dacă ar fi iubit-o. poate că la vârsta aceea. unde lucra Părintele pe atuncea. Veneau oamenii la el cu fotografia cuiva şi ziceau: uite. Realitatea este că nu e bine şi i-am zis eu că e un eşec al Părintelui Arsenie. el s-a despărţit de ea. un caz din Ludişor. o început să aibă îndărăptări fizice şi. că dacă te duci la cineva să te îndrumeze. dar o fată infirmă. Copiii îi sunt sănătoşi. Şi cu asta rezolva o chestiune sau nu o rezolva dar. dintre care unul e călugăr la noi la Mănăstire. că fiecare dintre noi suntem sinteza înaintaşilor noştri – părinţi. străbunici. ceea ce gândea el că sunt. după aceea mi-am dat seama de ce mi-a pus-o. Dar ea totuşi s-a căsătorit şi-o avut un copil. în orice caz nu l-a înţeles pe Părintele ca Părinte şi poate nici ca soţ. are vreo 80 de ani. Şi atuncea Părintele o zis: „Ia-o”. ar fi cazul să te îndrumeze să te căsătoreşti. Şi soţia respectivului. ci să te fericeşti în căsătorie. Dar el o lucrat cu toate mijloacele lui. Fata avea ceva la un ochi. Părintele şi-o dat seama că ceva nu e în regulă şi i-o spus băiatului: „O iubeşti?”. fiind un „om născut între tâlhari”. o fată. deşi. şi pe ceea ce îi spunea figura. nu era ea destul de luminată la minte. Din 1949 ştiu de cartea aceasta. gângăvea. având şi cunoştinţe de artă. îşi spunea punctul de vedere. i-am spus de multe ori: măi. Băiatul din Hârseni avea un tată care gângăvea. nu mai are ţinere de minte. de 13 ani şi jumătate nu era cazul să îmi pună o astfel de întrebare. şi asta e interesant de ştiut şi de reţinut. să o ia. au un băiat. nu ştiu pe unde o mai apucat sau pe unde mai este. într-adevăr. de la o vreme. dacă o iubeşte. Părintele vroia să intre în legătură cu înaintaşii mei.De aceea. Şi Părintele şi-o dat seama că e o tare ereditară. şi Părintele i-a spus să se căsătorească. pentru că ea era infirmă nu numai fizic. contând. La noi la Mănăstire o fost o carte în bibliotecă. Şi asta s-a socotit un eşec al Părintelui Arsenie. o carte intitulată: Revelation du visage – cum descoperă faţa starea interioară. fiind un „copil născut în lanţuri”. şi spirituale. în orice caz. Însă acuma o ajuns şi el în declin. a vrut să ştie dacă părinţii mei sunt. de vreme ce i-o spus că. Părintele se socotea întotdeauna asuprit de soţia lui. Să amintesc un caz: un preot din Sibiu. că o ştiut că nu o să am copii sănătoşi şi că vor muri. A luat-o în căsătorie. Probabil s-a gândit la aceasta că. nu i-am dat un răspuns evaziv. că fiecare dintre noi aducem o încărcătură din străfunduri de existenţă. Acuma. În sensul că l-a îndrumat să se căsătorească cu fata cu care s-a căsătorit şi nu o duce bine. Era şi cu desene explicative. El îşi dădea seama de tarele ereditare şi le explica. în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale. Dumnezeu ştie până la urmă dacă e eşec sau nu-i eşec. Bineînţeles că persoana respectivă o spus: o avut dreptate Părintele. O fost şi nereuşite multe în viaţa Părintelui în sensul acesta. Ea nu l-a înţeles pe Părintele. la o clinică şi s-a constatat că femeia e bolnavă. nu să suporţi o căsătorie. am impresia că uneori şi căuta să facă pe omul care ştie multe şi că ştie bine ce ştie. chiar dacă m-am mirat. care vroia să se căsătorească cu un băiat din Hârseni. Sau o fost un caz în Sâmbăta de Sus. şi o zis că l-ar interesa o fată. Deci Părintele nu a lucrat numai cu asta. cu pregătirea pe care o avut-o şi cu cunoştinţele pe care le-a avut a lucrat mai bine decât am fi lucrat ceilalţi care nu aveam astfel de cunoştinţe şi pe care nici nu trebuie să le ai neapărat ca să fii îndrumător de suflete.

Eu nu am ţinut seama de ce mi-a zis Părintele şi am făcut şcoală. eu. Nu ne alegem noi părinţii şi nici părinţii nu ne aleg pe noi şi venim în lume în contextul fizic. nefiind absolvent de Teologie şi neavând vârsta la care se poate hotărî cineva să se facă călugăr şi având şi deficienţa cu care am străbătut prin viaţă. să zic „Doamne”. Doar mi-a spus ceva care zic eu că nu a fost o îndrumare foarte bine gândită. Mi-a spus un student care îl cunoştea de la Sâmbăta. nu a avut o caldură sufletească. că el e un om deosebit. zic eu. că aş putea face eu ceea ce fac călugării. niciodată să nu tragi la ţintă! Tragi în gol”. Părintele a lucrat şi în nişte condiţii care au favorizat stilul lui de lucru. care i-a sensibilizat pe oameni. nu pe Părintele Serafim. ar putea trage nişte concluzii şi ar putea să mă direcţioneze. acolo unde se întâlneşte o respiraţie cu cealaltă. 1942 a intrat în atenţia oamenilor şi oamenii erau sensibilizaţi atuncea. nu numai simplu ca formă. Spunea cineva că i-a spus: „Măi. păcătosul”. Mi-a convenit mie personal mai mult Părintele Serafim decât Părintele Arsenie. în orice caz. De aceea el nu a avut niciodată o înaintare. dar şcoala nu te duce la mântuire”. Nu îl interesa. Părintele şi-o dat seama de asta şi atuncea a zis. trăgând aerul în piept. dacă şi-a dat seama că eu nu pot rămâne acolo. Dar toată lumea îl prefera pe Părintele Arsenie. am auzit că Părintele a venit la Sibiu şi că e la Profesorul Nicolae Mladin. în înţelesul că el. De aceasta pot să zic eu că Părintele Arsenie a fost un ctitor la existenţa mea. Nu pot zice lucrul acesta. în sensul că orice lucru pe care l-ai fi întrebat. Dumnezeu ştie de toate. care. dacă bătea un cui trebuia să-l scoată apoi cineva şi să-l bată cumsecade. cum se face o casă. Fiecare era mare în felul lui. la o Şcoală Specială. miluieşte-mă pe mine. te pocnea şi rămâneai pocnit. eu am zis că dacă nu pot să rămân aici la Mănăstire. A zis: „Da. mergeau copiii împreună cu părinţii. Părintele a avut o activitate deosebită şi Părintele a fost o personalitate puternică de atuncea. Totuşi. Şi nu mi-a zis să iau legătură cu un îndrumător. din 1941. Iisuse Hristoase. Mergeau oamenii să se roage pentru ei. ci simplu şi ca gândire. odată cu aceasta. având o experienţă. am plecat la Timişoara. mai cald la suflet. Chiar în toamna aceluiaşi an. plecau pe front şi Părintele îi îndruma. Iisuse Hristoase. ca temperament şi ca formare nu s-au potrivit. nu cu cuvântul vorbit. Adică el ce mi-a zis de fapt să zic „Doamne. miluieşte-mă pe mine. cred că n-ajugeam eu niciodată mai mult decât un călugăr simplu şi călugăr simplu simplu. fiziologic şi social în care am venit în lume. Fiul lui Dumnezeu. Nu s-au completat. Însă eu nu am putut face lucrul acesta şi eu i-am spus Părintelui că nici părinţii mei nu ar fi de acord să renunţ la şcoală. să zic „Iisuse Hristoase. s-o lipesc de respiraţie în felul următor: Între respiraţii. La Sâmbăta te puteai duce la doi duhovnici: la Părintele Arsenie sau la Părintele Serafim. Ea a cosiderat că Părintele a fost extraordinar. De pildă. ne-au îndrumat bine. Fiul lui Dumnezeu”. În 1949 cred. să le dea binecuvântare. pentru că eu am mers pe direcţia şcolii şi eu mă bucur că am mers pe direcţia şcolii. Acuma a avut dreptate. Cu Părintele nu m-am mai întâlnit 23 de ani. poate că aş fi ajuns la nişte performanţe sau la nişte rezultate pe care le presupunea Părintele. ca din pleasna bicului. au fost oameni de treabă şi-au văzut de îndatoririle pe care leau avut. Maica Teodosia Laţcu a avut două iubiri: pe Părintele Arsenie şi pe maica Veronica. în 1942. ci fiecare a avut stilul lui de lucru. Dar nici ei. la ceea ce sunt prin şcoală. Deşi. Altceva nu mi-a mai spus în legătură cu asta. şi lucruri tehnice. Nu prea erau personalităţi de seama Părintelui pe vremea aceea… Nici atunci şi nici după aceea. Am luat aminte la ce mi-a zis Părintele. M-a îndrumat Părintele atuncea să fac rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. nu-şi mai aducea aminte de mine şi nici de îndrumările pe care mi le-a dat. l-am preţuit mai mult pe Părintele Serafim decât pe Părintele Arsenie. Nu putea aşa ceva. S-au înţeles în sensul acesta că nu s-au exclus. După aceea m -am dus şi la Teologie şi asta m-a favorizat şi pentru preoţie. ci în gând. deci fără să inspir şi fără să expir. mi-o spus că aceasta e rugăciunea cu care se mântuiesc călugării. Şi Părintele nu a zis să fac şcoală. pe la începutul anului. care chiar dacă nu m-a adus la mântuire. Părintele Arsenie era dintr-o dată. ca om. păcătosul”. Dar niciodată nu aş fi putut zice că Părintele Arsenie e mai mic decât Părintele Serafim. Important însă este că eu mi-am adus aminte şi că am folosit îndrumările pe care mi le-a dat. cu un om care practică rugăciunea. . m-a dus totuşi la ceva. Şi asta arată că Părintele. Când l-am întâlnit a doua oară. era mai de inimă. nu putea să bruscheze pe cineva. adică să zic: „Doamne. Aveam cinci clase făcute la Cluj şi am continuat clasa a şasea la Timişoara la o Şcoală Specială şi după aceea am fost elev la Liceul Loga. Ori. Dacă mă duceam la mănăstire. săracu’. Dar. de fapt. Părintele Serafim. şi dând aerul afară din piept „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Mergeau părinţii copiilor. Că or fi având şi ei vreo vină… mă rog.părinţi sfinţi”. un liceu de văzători. nu pentru oricine. în sensul acesta. Deşi era deosebit şi era mai bun ca Părintele Arsenie ca inimă. Era o situaţie specială. mi-o spus că această rugăciune să o zic în gând. Dar a avut o activitate cu răsunet în conştiinţa oamenilor. a şi avut. Fiul lui Dumnezeu. Acuma nu mă mai pot gândi ce ar fi fost dacă ar fi fost altceva. avea o putere de sinteză şi o putere de pătrundere şi scotea nişte concluzii bune. Ori. că dacă eu m-aş fi ocupat de rugăciunea de toată vremea cu exclusivitate. însă am făcut mai mult la fără frecvenţă. fiind deja student la Teologie în anul I. dar. Şi anume. cu cineva care ştie ce ispite pot veni. Părintele Arsenie a fost un om cu o înzestrare deosebită. orice ştia. Adică. eu mă duc să fac şcoală. totuşi. ne-au crescut. după 23 de ani.

domina omul simplu. şi l-am rugat să-i spună Părintelui Arsenie că sunt şi eu acolo şi că aş vrea să vorbesc cu el. Maica Zamfira sa dus cu Părintele. Se făcea pe atuncea Canalul Dunăre-Marea Neagră. pe care Părintele a pictat-o de două ori. să continui ce am început. care după aceea s-a părăsit şi la care au lucrat mulţi deţinuţi politici. în general. Poate nu l-a luminat Dumnezeu. nu era chiar aşa multă lume în jurul Părintelui. nu am mai ajuns la Sâmbăta. Adică eu aş zice că. Am trimis vorbă printr-un student care mergea la Sâmbăta. Şi ăştia erau cei care veneau. Şi Părintele a rămas acolo ca duhovnic la obştea din Mănăstirea Prislop. (. care a fost stareţă la Prislop. să-l asculte. ca să fie scutit de deranjul Securităţii. că hai să vorbim. Şi apoi toamna a fost un decret care a golit mănăstirile. Părintele Arsenie le ţinea cuvântări în care punea în valoare credinţa creştină. eram student la Teologie şi am aflat că Părintele Arsenie era la Sibiu. Şi de la noi de la Sâmbăta au plecat atuncea vreo patru inşi. Părintele. A stat acolo cam vreo 9 luni. (…) Eu. 1981. Însă. care îl cunoştea de când era elev de liceu şi care mergea împreună cu părinţii la Sămbăta. în sensul că în 1951-1952. şi nu numai pentru Părintele. venind pe jos. în sensul acesta de a-l scuti pe Părintele de relaţiile cu oamenii. unde sunt oamenii aceia mulţi care veneau la Părintele? Ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu Părintele. Părintele Arsenie i-a fascinat. (…) Avea aşa o prestanţă. şi îi ţinea de seara până dimineaţa şi dimineaţa le dădea drumul. Pe atuncea. mai vorbea el cu câte cineva.. s-a sfinţit biserica de la Drăgănescu. în progresul lor spiritual? Deci. Îi baga într-o magazie acolo. Unii s-au spovedit la Părintele. în 1959. cum ziceam. Eu nu ştiu dacă şi Părintele Arsenie cumva nu a avut o amestecare în toată treaba aceasta. Mitropolitul nostru Antonie. o lipsă a Părintelui.) Între timp Mănăstirea de la Prislop a devenit mănăstire de maici prin stăruinţa Maicii Zamfira. Atunci. pînă în 1949. nu a vrut. în mai. ca student la Teologie în anul 2 a venit la Sâmbăta împreună cu colegi de-ai lui. oamenii. cu Părintele Arsenie nu ştiu dacă aş fi reuşit să formez o legatură din asta. De fapt nu atăta doream eu să vorbesc cu el. Nu zicea „dumneavoastră“. Guvernul. În 1949. Ori. mai ales cu oamenii mai cunoscuţi. în general. Şi asta a durat la Sâmbăta până în 1948. să părăsească Mănăstirea Prislop. de la egal la egal. o siguranţă a cuvântului.. Părintele le vorbea la fiecare pe limba lui. Mişcarea asta s-a stins repede după aceea. de fapt. mai ales din pătura ţărănească. în timpul cât a fost Părintele la Sâmbăta. Nu aveam ce să fac. a venit lume multă. No bine. pur şi simplu. În 1959 a primit ordin din partea Episcopiei Aradului. În 1982 parcă. Cu dânsul m-am înţeles eu foarte bine de atuncea şi am rămas în legatură toată viaţa. care s-a dus şi ea la Prislop împreună cu Părintele Arsenie şi s-au aranjat lucrurile în aşa fel încât mănăstirea de la Prislop să devină mănăstire de maici. Păi veneau studenţi de la Teologie din Bucureşti. pentru că în acea Duminică în care am fost eu erau mulţi la mănăstire. a dat-o stăpânirea. nu a vrut. Părintele Serafim era atuncea conducătorul mănăstirii. obşte care a durat până în 1959. s-a retras şi ea de la Prislop. pentru că intelectuali sunt mai puţini şi în societate. o autoritate. Şi Părintele a fost între cei care au lucrat acolo. a fost foarte mult urmărit de Securitate şi maica Zamfira la ajutat pe Părintele. Bine. şi m-am întrebat de multe ori. cu cei cu care avea ceva relaţii sau care erau mai deosebiţi. în societatea în care au trăit? Ce a însemnat influenţa Părintelui în existenţa lor. În 1969 a început pictura de la Drăgănescu. au stat în Sibiu şi apoi în Răşinari. Părintele a stat în Bucureşti până în 1980. a părăsit Mănăstirea Prislop şi s-a dus la Bucureşti. unde au lucrat la Arta Manuală. Era un om cu o cultură bine pusă la punct. Veneau oamenii de la 40 de km pe jos la mănăstire. S-au organizat la Sâmbăta întâlniri cu Părintele Arsenie. să-l vadă pe Părintele Arsenie. Eram student la Teologie şi eram în vacanţa de Paşti. până la sfârşitul vieţii Părintelui şi şi după aceea. A fost foarte dură. să-l admire. Cei mai mulţi oameni sunt oameni simpli. Şi Părintele nu mi-a dat-o în bună. Şi atuncea. Ori. aşa cumva. Ăsta e necazul. Mi s-a mai întâmplat o situaţie dintr-aceasta în 1987. poate nu am fost eu vrednic. în special pe email. Părintele ţinea o predică hotărâtă şi cu fiecare vorbea aşa. la sfârşitul lui octombrie. A pictat icoane. nu ştiu ce interpretări se pot da. Mănăstirea s-a desfinţat atuncea. A pictat-o în tempera prima dată şi s-a „pangarit”. a fost arestat şi dus la Canal. În sensul acesta că el nu a dorit să mai aibă treabă prea mult cu oamenii. în viaţa lor de toate zilele. care îl cunoştea pe Părintele Arsenie. Acolo era plecat de la Sâmbăta. Părintele Arsenie era plecat când am mai ajuns eu la Sâmbăta. asta a fost în mai. adică s-a afumat . prin Departamentul Cultelor. Chiar şi călugări care se duceau să-l vadă pe Părintele aveau de suferit. în 1942. o dată cu Părintele. Părintele a avut acolo o întrerupere. cum zicea el. În 1987 Părintele Arsenie era la Prislop. Şi având el pregătire de pictor şi de sculptor s-a angajat la Atelierele Patriarhiei şi a lucrat acolo vreme de 10 ani. Părintele îi primea la spovedanie. cu colege de-ale lui. punea în valoare rezultatele ştiinţei. Deşi eu am găsit asta. Deşi era. Apoi s-a întors la Prislop. făcea în aşa fel încât să nu se ajungă la el. În 1959 a fost decretul şi s-a aplicat în 1960. cam pe atuncea. cât mi-aş fi dorit să vorbească el cu mine. aşa cum a zis şi Părintele odată: „Oamenii rămân tot oameni”. Şi asta a mers până în 1959. Intelectuali erau mai puţini. care era absolventă de Teologie. Da’ realitatea asta este: nu a vrut să stea de vorbă cu mine. maica Zamfira a fost cerberul care l-a ajutat pe Părintele să fie scutit de relaţiile cu oamenii. de la Poiana Mărului. maicile şi surorile s-au dus la Sibiu. A fost o dispoziţie pe care. Cum s-a ajuns la asta? Maica Zamfira. i-a făcut să fie copleşiţi în faţa lui. dar. Plecase în 1948. Un grup de oameni de 20 sau 50 de persoane porneau din Poiana Mărului dimineaţa şi seara erau la Sâmbăta. Veneau şi de mai departe. o siguranţă a verdictului.Şi. în primăvară.

Şi a zis Părintele către el: „Să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească”. a stat prin Bucureşti. toate cuvintele Părintelui. în 1949. este bine să îl aibă în vedere oricine. Poate mai avea el şi nişte dorinţe de a face el nişte experienţe… ce ştiu eu? Dar. lasă-l încolo de Teofil. că tot ălea-s. cumva prin limpezimea sufletului. aşa că e de mare importanţă să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească. Să izvorască din sufletul tău nişte cântări spre slava lui Dumnezeu. Nu vreau eu să mă prevalez de nişte lucruri. dar cred că de măsura asta nu este nici unul. un părinte care a fost profesor de muzică şi de tipic la Teologie. nu a vrut să vorbească cu mine. nu vorbesc cu el. S-au făcut multe vorbe în legătură cu moartea Părintelui. M-am gândit de foarte multe ori la lucrul acesta. sunt importante. aşa ca să-l aud eu pe unde merge şi să merg după el. acolo a şi murit în 1989 şi grupul acesta mai există. pentru că o ştiam şi a făcut nişte referiri la asta şi mi-au plăcut foarte mult referirile. a găsit modalitatea să scoată lumânările din biserică şi s-a apucat Părintele şi a mai pictat-o o dată. Da’ nu mi-a mai scris. că tocmai de aceea că nu mi-a scris m-a avut el în vedere mai mult decât dacă mi-ar fi scris şi m-ar fi uitat. a stat acolo. apoi în Răşinari şi apoi s-au mutat la Sinaia. are „încă ceva”. odată nu mi-a prea convenit mie treaba aceasta. Maica Zamfira e conducătoarea acestui grup. care acum e preot şi e consilier la Sibiu. de multe ori suntem limitaţi cu posibilităţile de a ne manifesta. După aceea. El o ieşit înaintea mea şi nu m-a condus. câte le ştim şi câte le putem şti. Părintele o luat bagajul studentului acela şi am ieşit. Ele au muncit la Munca Manuală. la Sinaia. cinstind cu dumnezeieşti cântări”. făcut de un Părinte despre care zic eu că este un geniu. vroiam să plec acasă. Părintele m-a dus într-un birou şi se ducea şi lucra şi după aceea mai venea şi mai stăteam puţin de vorbă. zic eu. aici este vorba despre Moise. dar ştiu că a fost vorba de asta că vreau să plec şi că o mai vrut cineva să plece şi nu l-a lăsat Părintele Şoima. s-a retras. În 1965 când m-am întâlnit cu Părintele. Da’ zice: „Dumitale zice îţi dau voie. Dar noi trebuie să căutăm o cunoştinţă pe care ne-o dă Dumnezeu. din munca lor. sigur. Nu ştiu dacă am continuat ideea aceea că Părintele. era de Rusalii. era o festivitate la Sibiu în legătură cu Mitropolitul Nicolae Bălan. l-am spus de foarte multe ori şi. Adică. prin 1970 şi ceva. Pentru că a venit vorba de pictura Părintelui Arsenie. Acolo este un fel de aşezământ cvasi-monahal. cântări din intuiţia măreţiei lui Dumnezeu. Mie nu mi-a prea convenit treaba asta. Părintele mi-a pus în atenţie un lucru care. în înţelesul că trebuie sa-ţi scuturi tina de pe ochii minţii – pentru că avea Părintele vorba: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. să-l înţelegi şi pe acela care nu-şi poate ţine gura. că a zis el vorba asta. Mi-a plăcut foarte mult cuvântul acesta şi eu îl socotesc cel mai important cuvânt dintre cuvintele rostite de Părintele Arsenie. am constatat că neputinţa omenească este o realitate din care mulţi nici nu pot ieşi. Şi zicea Părintele: „Teologie pot să facă şi păgânii şi necredincioşii”. Bineînţeles. să-l înţelegi şi pe acela care te vorbeşte de rău. zic eu. într-adevăt a fost o întâlnire cu rost şi cu folos. mai întâi în Sibiu. Părintele Simion Săsăujan era student în anul 3 la Teologie. în sfârşit. gângavul a spus legea cea scrisă de Dumnezeu. Nu mi-a fost foarte comodă treaba şi mă miram eu aşa. Bineînţeles că am reţinut catavasia. Deci. Nu aşa că nu vorbesc. A avut ceva cu rinichii. Deşi eu zic că ar fi trebuit să vorbească cu mine şi pentru că l-am rugat. după ce a terminat pictura la Drăgănescu. domnule. mi-a spus: „Măi. nici nu are rost să le îmblăteşti de pe-o parte pe cealaltă. în legătură cu epitaful pictat de Părintele şi care se putea vedea de vizitatori în holul stăreţiei vechi. aveam nevoie de un ajutor mai mult decât cineva care este într-o situaţie obişnuită. De fapt. „Să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. că stau acolo nişte vieţuitoare care trăiesc cum trăiesc călugării. Şi anume despre cunoştinţa de Dumnezeu prin Dumnezeu sau despre cunoştinţa de Dumnezeu prin studiu. (…) Părintele la Sinaia a murit. Şi am zis: Nu ştiu dacă are o cultură perfectă. Şi zic şi eu în legătură cu epitaful: Epitaful acesta este unul deosebit. dar nu mie mi-a scris. La Prislop nu am fost. că o să-mi scrie. Chiar şi noi înşine. s-a sfinţit biserica de la Dragănescu. Atunci eu am fost la Părintele Arsenie cu un student care a plecat în oraş între timp. cum n-a fost. Pentru că la Sinaia grupul acela de surori şi de maici care au fost în subordinea Părintelui cândva la Prislop şi-au cumpărat o vilă. el a murit de moarte naturală. pe nume Bologa. E o unitate monahală doar în sensul acesta. atunci când am fost eu în 1965 la Bucureşti cu băiatul acela. pe lângă cultura pe care o are. mai ales. care nu ai putea zice că e o unitate monahală. că dumneata nu ai aşa de multe bucurii câte avem noi”. Şi când să plecăm. Şi domnul respectiv a zis: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. în cazul nostru. Şi Părintele Şoima se gândea că e mai bine să rămân. dar şi pentru că. fiind eu într-o situaţie specială. Nu mai ştiu eu cum a fost. Adică. În 1982. I-am mai scris o scrisoare la care a răspuns Părintele. Părintele Şoima. îmi aduc aminte de scrisoarea aceea” şi a căutat el o modalitate de a se scuza. Părintele a avut acolo o chilie. Dar. Mi-a pus în atenţie Catavasia I din Catavasiile Înălţării: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit. într-o situaţie specială trebuie şi un tratament special. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. dar după aceea mi-am dat seama că a avut dreptate. despre Duhul Sfânt Care-l învăluie pe Moise. De exemplu. cred. să-l înţelegi şi . sunt lucruri pe care Dumnezeu le ştie. despre condiţia de a-ţi vorbi Dumnezeu. dar. Părintele. Dumnezeu Care îi vorbeşte. Când m-am întâlnit cu el în 1965.de lumânări. Şi apoi nu am mai ajuns să vorbesc cu Părintele decât în 1965. stăteam de vorbă cu un cadru universitar din Sibiu. ci Părintelui Serafim. Căci scuturând tina de pe ochii minţii vede pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului.

cu lărgime de gândire. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. . care au aflat de la alţii de Părintele Arsenie. Părintele a fost atenţionat despre existenţa acelui izvor de către un frate de la mănăstire. Şi-a dat el seama că nu poţi să schimbi multe în lumea aceasta. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva. trecem printr-altă parte. Mi-ar fi părut tare bine dacă se putea face un om din doi. la izvor. chiar dacă mi-au plăcut verdictele date de Părintele Arsenie. chiar dacă nu vrei tu să-l facă.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem.P. că ajută Dumnezeu. Fântâniţa Părintelui Arsenie Fântâniţa de lângă mănăstire nu Părintele a descoperit-o. Era acolo un izvor natural. din gândurile lui. fiindcă o ajutam tot mereu la biserică. un părinte care a murit în 1984. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. un om care ţine seama şi de lumea aceasta. s-a impus în conştiinţa multor credincioşi. pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. adică gânduri de către sfârşitul vieţii. Deşi am impresia că Părintele şi-a mai şi schimbat din idei. Părintele a fost cum a putut el să fie faţă de mine. Bineînţeles că îl caracterizează – cu gândurile cu care a început cu acelea a şi lucrat în general. Şi pe la ora 14. dar ştim că e mai greu… da’ zic eu. Culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră. Şi fratele respectiv a spus: Părinte. sunt şi sibian. S-a spălat pe picioruşe. Era într-o vineri când am ajuns acolo.S. pe la ora 15 ne-am înţeles că. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Fiind prieten cu Maria Silaghi. îi duceam căruciorul sau o purtam în spate. Eu nu am fost un admirator al Părintelui Arsenie. Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la „Fântâna Părintelui Arsenie”. De exemplu la început îi îndruma pe mulţi să se facă călugări. Şi aşa s-a dus Părintele la izvor şi a văzut că e apă bună. au fost îndrumaţi. cât şi cei care nu l-au cunoscut. să o urce. pe mâini. să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo. erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi. Şi Părintele a zis că vrea să-l vadă şi el. Şi sa făcut ceea ce este acolo. «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta». probabil şi pentru motivul că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care s-au făcut călugări nu au realizat ceva deosebit în viaţa lor. dar. s-a împărtăşit. decât de împins şi l-am lăsat lângă drum acolo sus. şi anume: un om cu mintea Părintelui Arsenie şi un om cu inima Părintelui Serafim. că vrea el să-l facă. a avut şi cultură. Eu m-am mai întâlnit cu Părintele şi de altă dată. Cu toatea acestea. de înţelegere. nu sunt gânduri de către sfârşit. Serafim acuma. să o coboare scările. erau vreo 2 km. Să ne gândim numai la îndreptarul acela de viaţă cu oxigen. am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus. care au lucrat în Biserică. La izvor l-am tras în sus. a fost şi om cu dar de la Dumnezeu. a fost la Sfânta Liturghie. Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo. A fost un duhovnic mare.pe acela care vrea să facă un lucru peste tine. Sunt nişte lucruri care au rămas după Părintele. să ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună. a fost şi un om cu pătrundere. Ani şi ani izvorul acesta a rămas aşa. fără să se îngrijească cineva să facă acolo nişte bănci şi o masă. cum am reţinut că trebuie să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească. toate lucrurile acestea să le categoriseşti ca neputinţă omenească şi să-ţi dai seama că altfel nu se poate. deşi m-am bucurat de toate afirmaţiile lui care au ajuns la mine. cum am reţinut eu rugăciunea de toată vremea.S. Era 3 august 1990. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie. din cât cunosc eu. m-a trimis P. contemporani cu noi. Şi eu am zis că haide să mergem. somn. Da’ am spus: haide să mergem. Şi apoi gândurile lui din Cărarea Împărăţiei. că era mai uşor de tras. un om mare. Şi am zis că nu-i nimica. Nu se poate. Nu el personal. după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu. „Eram student în anul I la Teologie la Sibiu. ca şi care nu a mai existat altcineva în Biserică. cum am reţinut Catavasia de la Înălţarea Domnului. ci a angajat nişte oameni. încet. că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. peste care a trebuit să trecem. Dacă ne gândim la toate lucrurile acestea ne dăm seama că Părintele a fost. Eu l-am preferat pe Părintele Serafim totdeauna. deja vezi că este un om de excepţie. în viaţa mănăstirii şi în viaţa Bisericii. de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la Î. din câţi ştiu eu. haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. fiecare este cum este. Şi am pornit încet. Din câţi oameni am cunoscut eu. să o ducă la biserică. Nu mă gândesc că nu au fost în istorie personalităţi cu mai multă priză la oameni decât Părintele Arsenie. într-adevăr. iar după Sfântul Maslu. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim. chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit. după ce se odihneşte. pe faţă. la fântâniţă. Cu vreo două zile înaite de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite. La pârâiaşul acela. a fost şi om cu perspectivă. glicogen. atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie. ne ajută Părintele Arsenie. în orice caz. Doar atâta îmi pare rău. în aşa fel încât nu numai cei care l-au cunoscut l-au avut în seamă. Unii dintre ei au reţinut anumite lucruri. Se îndemnau unii pe alţii să meargă pe la Părintele Arsenie. a fost omul care şi-a dat seama de nişte realităţi la care noi ăştialalţi nu ajungem. Către sfârşitul vieţii îndemna să nu se mai facă călugări. L-am considerat totdeauna o personalitate puternică. cum am reţinut faptul că Teologie pot face şi păgânii. consider că Părintele Arsenie a fost cel mai de vârf. Ar fi fost ceva excepţional. că sunt gânduri de început. nu numai de lumea de dincolo. să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină. A avut şi autoritate.

Şi zic. a mers şi am ajuns până la cărucior. care o mai îngrijeşte. Şi când am ajuns la drum am spus că acuma. mâinile i se suceau. bine. că nu mai îi de noi aicea. Şi zice: mă ţin de tine. Şi atuncea a mers până la mănăstire. era sora Ana. erau bolovani. să mergem până la mănăstire. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. până când ne depărtăm. că era pietriş. Şi s-a ţinut. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum. a intrat în mănăstire pe picioarele ei. Şi când a ajuns la drum. Acuma este în obştea Schitului din Retezat. împreună cu sora ei. tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele. când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele. De obicei. adică Aurica acolo. care au văzut şi s-au minunat. că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus. dacă tot mergem. ţine-te.Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să megem. Era sora Iuliana.”3 . Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior.

DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI)

„Cei săraci şi lipsiţi caută apă, dar nu o găsesc; limba lor este uscată de sete” (Isaia 41, 17), din pricină că Izvorul apei celei vii L-au părăsit şi „şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13). De toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură – „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24, 2). Asta le spunea Părintele Arsenie credincioşilor atunci când veneau la dânsul să se plângă de preoţii lor. Îi îndemna pe oameni să nu se mai văicărească, ci să nască sfinţi, să nu mai sape „fântâni sparte”, dacă într-adevăr sunt însetaţi. Deci, cu alte cuvinte spus: „Sapă, frate, sapă, sapă, Până când vei da de apă. Ctitor fii fântânilor, ce Gura, inima ne-adapă.” (Lucian Blaga) „Cele mai multe lucruri au locţiitori: când n-ai la îndemână un ciocan şi vrei totuşi să baţi un cui, pot fi de folos o piatră sau tocul de la pantof. Când îţi lipseşte masa pe care să-ţi aşezi hrana, un placaj poate face şi el destul de bine treaba. Un scaun poate fi înlocuit de un bolovan, un cuţit – de un ciob de sticlă ascuţit, cutia de chibrituri – prin cremene şi iască. Dacă vrei să faci o groapă în pământ şi n-ai sapă, poţi încerca cu un băţ, dacă n-ai oglindă să-ţi vezi chipul, poţi folosi un lighean cu apă. La nevoie, când te prinde furtuna şi n-ai casă, te poţi adăposti într-o colibă sau chiar sub buza unei stânci, iar un buştean poate uneori servi drept barcă, aşa cum două-trei pietre încinse bine în foc pot fi întrebuinţate drept plită. Şi aşa mai departe. Dar o fântână cu ce să o înlocuieşti? Fântânile nu au locţiitori. Câte deosebiri nu întâlneşti la fântâni! Unele sunt extrovertite, precum cele arteziene; Ele îşi risipesc cu profunzime şi generozitate apa. Cele mai multe dintre acestea arată un clar dezinteres pentru util; cu un vădit temperament de artist, ele ne desfată prin nenumăratele curcubee strălucitoare. Fântânile de ţară sunt mai reţinute şi mai introvertite. Unele, totuşi, semeţe, cele cu cumpănă, îţi fac semn de departe, te atrag, te îndeamnă să te serveşti de ele. Pe altele, modeste, pitulate sub câte un copac, având un mic acoperiş conic, o pălărie de protecţie deasupra, trebuie să ştii să le găseşti. Există fântâni princiare, cu grifoni, delfini, scoici şi naiade, toate cioplite în piatră. Există fântâni cazone, cenuşii, plasate exact în centrul curţii închise a unei cazărmi. Există fântâni serioase, grave, cu mecanismele bine unse, dar şi fântâni glumeţe, care te împroaşcă şi te stropesc atunci când te străduieşti să întrebuinţezi apa pe care ai scos-o din ele. Unele scârţâie de bătrâneţe din toate încheieturile şi au ghizdurile antice şi acoperite de muşchi, altele îşi proclamă, cu trufie, printr-o inscripţie, vârsta şi cine le-a săpat. Există fântâni care astâmpără de îndată setea, altele, care ţi-o sporesc pe ce bei mai mult. De unele n-ai vrea să te mai îndepărtezi şi le ţii minte toată viaţa. Pe altele le părăseşti repede şi le uiţi de îndată ce nu le mai vezi în preajmă. Fântânile au, fiecare, fire, temperament, caracter şi obiceiuri proprii, neasemenea. Dacă n-ar avea apă, ai spune că nu există nimic comun între ele. Dar au. (...) Fântânile au şi reputaţii cum nu se poate mai diferite între ele: despre unele se spun poveşti de spaimă, cum că, spre pildă, şi-ar fi găsit în ele sfârşitul vreo fată nemângâiată. Despre altele se zice că mijlocesc întâlniri, cum fusese cea dintre Isaac şi Rebecca. Unele au renumele de a avea o apă cu virtuţi curative şi de aceea atrag în jurul lor o mulţime de oameni în zilele de sărbătoare, iar când renumele le este încă şi mai mare, se fac într-acolo veritabile procesiuni. Întâlneşti fântâni despre care circulă atâtea calomnii încât, deşi sunt puse în mijlocul pieţei oraşului, pe unde trec zilnic mii de oameni, nimeni nu vrea să se uite la ele. Despre altele, dimpotrivă, se crede că sunt în stare, contra unui bănuţ aruncat în apa lor, să-l facă pe drumeţul ce l-a azvârlit acolo să revină la ele. Reputaţiile fântânilor se fac şi se desfac: fântâni importante cândva îşi pierd, nu prea se ştie exact de ce, mai tot creditul şi ajung să fie de-a dreptul abandonate, părăsite. Stau, de aici înainte, pierdute, cu trupul prădat de buruieni, cu cumpăna prăbuşită, cu găleata mâncată de rugină, înnămolite şi uitate de Dumnezeu. (...)

La unele fântâni, oricât te-ai roti în jurul lor, vezi numai zidărie, ţevi şi lanţuri. La altele, oricât te apleci deasupra ghizdurilor, nu zăreşti decât tenebrele adâncului. Dar mai sunt şi fântâni din care, atunci când te uiţi în penumbra lor, te priveşte, luminos şi albastru, un ochi de cer.”1 Prin urmare, frate, „Sapă numai, sapă, sapă, Până dai de stele-n apă!” (Lucian Blaga)

CONCLUZII

Am început lucrarea de faţă cu îndemnul cuprins în Epistola către Evrei, în capitolul 13. Până aici am avut în vedere prima parte a acestuia, şi anume: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa...”, şi am văzut şi cu acest prilej că Părintele Arsenie Boca este unul dintre mai-marii noştri, căruia i se cuvine amintirea noastră. Dar, de-acum, ar trebui să ne gândim şi la ultima parte a îndemnului de mai sus şi anume la: „urmaţi-le credinţa”. Ar trebui, deci, să ne întrebăm ce s-a întâmplat în acest timp care a trecut de la moartea Părintelui Arsenie. I-am urmat credinţa? Generaţia tânără de teologi sau monahii, mai ales cei pe care i-a îndrumat personal, au transformat moştenirea Părintelui Arsenie într-un punct de plecare întru mărturisire? Cei care au simţit contemporaneitatea cu Părintele drept o binecuvântare, împreună cu cei care-l descoperă acum pe Părintele, citindu-i scrierile sau ascultând mărturii despre dânsul, după cuvântul Epistolei amintite, sunt îndemnaţi să o facă. Unii însă, din pricini numai de ei gândite, sunt de părere că despre activitatea şi lucrările Părintelui Arsenie „se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească...”1. Acesta este şi principalul motiv pentru care, despre Părintele Arsenie nu au apărut cărţi, aşa cum au apărut despre toţi marii duhovnici ai României. În afară de Cărarea Împărăţiei, care a dispărut de mult de pe piaţă (de fapt eu nu am văzut-o niciodată într-o librărie de carte religioasă2), mai sunt multe predici, meditaţii, schiţe şi desene care încă nu au fost tipărite, poate – zic unii – pentru a respecta ultima dorinţă a Părintelui Arsenie, anume aceea de a nu-i fi date publicităţii. Cu ele însă sau fără ele, tot există un interes crescând faţă de personalitatea Părintelui Arsenie. Este ştiut, de pildă, fapul că dintre toate mormintele duhovnicilor români, mormântul Sfinţiei Sale este cel mai căutat, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj la care merg creştini din toată ţara, an de an tot mai mulţi. Tot în acest sens, un exemplu concret şi foarte concludent şi el este acela că, pe Internet, în cazul vizitatorilor de Pagini de spiritualitate ortodoxă, cele mai căutate nume sunt „arsenie” şi „boca”, lucru pe care îl ilustrează cât se poate de limpede Statistica unui astfel de Site, pe care o reproducem în Anexa III. Dar, în legătură cu Părintele Arsenie Boca constatăm, cu părere de rău, că există şi extreme: pe de-o parte, unii îl învinuiesc şi îl suspectează de tot felul de lucruri 3, iar pe de altă parte alţii, cei însetaţi de legende mai mult sau mai puţin miraculoase4, exagerează în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale. Din 1989 încoace am tot întâlnit asfel de atitudini sau mărturisiri apărute în diverse publicaţii, semnate fie de gazetari aflaţi în treabă, fie de omeni care se pretind deştepţi, cu aere de intelectuali5, fie de feţe bisericeşti, care au dat dovadă că nu au înţeles că sunt şi lucruri care se situează deasupra întâmplărilor în jurul cărora se pot face exerciţii gazetăreşti, lucruri care trebuie să se continue a se desfăşura dincolo de zgomotul şi de curiozitatea întreţinute în jurul unor realităţi umflate de gazete, ca lucrurile sfinte şi mari, ca şi creşterea grâului, ca viaţa intimă a familiei, ca respiraţia continuă, ca rugăciunea zilnică6. Cu toate acestea însă şi aceştia, asemenea celor care l-au surghiunit pe Părintele Arsenie, nu i-au stins slava, ci, dimpotrivă, i-au înălţat-o şi mai mult, au făcut-o mai strălucitoare. „Aşa e cu natura faptelor duhovniceşti. Nici o piedică materială nu le opreşte! Dimpotrivă, înfloresc şi cresc în fiecare zi. Nu le veştejeşte nici timpul şi nu le opreşte nici depărtarea.”7 În acest înţeles numea Sfântul Ioan Gură de Aur trupurile sfinţilor şi izvoare, şi rădăcini, şi miruri duhovniceşti. „Pentru că izvorul, rădăcina şi mirul, adică parfumul, nu-şi îngrădesc însuşirile lor numai la ele, ci le răspândesc la mare depărtare în jurul lor. De pildă, izvoarele izvorăsc multă apă, dar nu ţin apele în sânul lor, ci dau naştere la râuri care curg mai departe şi se întâlnesc cu marea. Şi aşa, izvoarele, ca o mână întinsă, îmbrăţişează prin prelungirile lor apele mărilor. La fel, rădăcinile plantelor şi ale arborilor stau ascunse în sânurile pământului; dar puterea lor nu rămâne

Asta e şi însuşirea mirurilor. apoi cu atât mai mult trupurile sfinţilor.jos în pământ. Parfumurile sunt păstrate în casă. Când coardele viţei de vie se agaţă de ramurile de sus ale copacilor. se întind până la mare depărtare şi fac prin desişul frunzelor un acoperiş întins.”8 Că spusele acestea nu-s minciuni îl arată marile pelerinaje de la mormântul Părintelui Arsenie. dacă natura plantelor şi a aromatelor au atâta putere. . târându-se pe ele. pe străzi. Dacă izvorul şi rădăcina. mai ales aceasta este însuşirea viţei de vie care se agaţă de copacii înconjurători. a parfumurilor. dar adeseori mirosul lor plăcut se răspândeşte prin ferestre pe uliţe. în piaţă şi vesteşte trecătorilor calitatea parfumurilor din casă.

pentru că eu sunt bun?” (Matei 20. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. Un monah simplu. în care nu se prezintă observaţii asupra cărţii – cum era de aşteptat. după aproape şase ani. au şi ele nevoie de lămurire. la ceea ce i-a spus stăpânul din pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie (Matei 20. ci lucruri în afara ei. Cărarea Împărăţiei. iar de va fi ochiul tău rău. bun îl găseşti. căruia o pâine-i dai.ANEXA I Cuvînt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. 15). nici tu nu eşti pentru rai. harică şi marcantă personalitate a monahismului din Ardeal”. L-am înţeles ca pe un articol de aducere aminte şi atâta tot. fostul său coleg de Teologie şi chiar de bancă. pe care ne-o indică lucrarea Părintelui Arsenie. care nu privesc ediţia. pe care le-a publicat în „Telegraful Român”. trăitor odinioară în mănăstirea noastră de la Sâmbăta. iar dacă-l cauţi de rău. gândul mi se duce la cuvântul Domnului Hristos: „De va fi ochiul tău curat. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu1 Moto: „Dacă cerţi pe cerşetorul. Mă gândesc. şi rău îl găseşti”. pentru aprecierile din Notă asupra ediţiei. până la urmă. tot trupul tău va fi luminat. s-a simţit îndemnat să scrie câteva rânduri În amintirea Părintelui Arsenie. nu e faptă de creştin. Şi dacă lumina din tine este întuneric. Miere chiar de i-ai da astfel. este urmată de o postfaţă. ci se dau şi unele lămuriri – care. monument ce se găseşte în curtea mănăstirii noastre? În toamna anului 1995 s-a ridicat în curtea Mănăstirii de la Sâmbăta o cruce monument. Vasile Militaru: Vorbe cu tîlc Consideraţii generale Cartea Părintelui Arsenie. tot trupul tău va fi întunecat. Luând aminte la o astfel de apreciere sau supoziţie. din luna ianuarie 1990 . de asemenea. Este „veninul” şi „pelinul” turnat peste „mierea” cărţii şi a mărturisirilor care o însoţesc. Căci până să-ţi guste mierea. Toate acestea sunt scrise decent şi odihnitor.) unui nemulţumit: „sau ochiul tău e rău. în rezistenţa anticomunistă. Nu tot aşa stau lucrurile în privinţa Notei asupra ediţiei. . iar aceasta se face într -o formă care tulbură „calea senină”. Bietul Părinte Bodogae! Îndată după trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. întunericul cu cît mai mult?” (Matei 6. 22–23). Nu-mi pot închipui că Părintele Bodogae s-ar fi putut gândi că articolul său de pomenire a Părintelui Arsenie va fi considerat cândva. scrisă de Prea Sfinţitul Timotei Seviciu al Aradului. Părintele Teodor Bodogae. de o scrisoare adresată Părintelui Arsenie de Nichifor Crainic şi de nişte mărturisiri făcute de Părintele Profesor Universitar Simion Todoran. făcând parte dintre cei ce au luptat în Munţii Făgăraşului. Să nu uităm apoi că „Din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12. cu scopul precis de a „minimaliza şi caricaturiza” „această complexă. spunea: „Pe om. apărută recent în Editura Episcopiei Aradului. dacă îl cauţi de bun. Toţi apreciază negativ afirmaţiile la care ne este luarea-aminte şi de care ne vom ocupa mai jos. 1 şi urm. Raiul nu e pentru tine. pe care se află scrise numele celor ce au murit pentru ţară. 34). ca fiind scris „la comandă”. iar atmosfera creată de ele se potriveşte cu cartea pe care o prezintă. i-ai turnat pe ea pelin”. Cum stau lucrurile în legătură cu numele Părintelui Arsenie înscris pe crucea-monument a luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. Eu am citit şi recitit şi am analizat articolul Părintelui Bodogae despre Părintele Arsenie şi n-am găsit în el nimic „minimalizat şi caricaturizat”. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. Toţi cei cu care am venit la vorbă despre Cărarea Împărăţiei şi-au exprimat nemulţumirile.

cum ar fi aceea dacă să fie sau nu scris şi numele Părintelui Arsenie pe monument. Ştiind aceasta. şi pentru aşezarea lui în curtea mănăstirii. licenţiat în Teologie. L-a dactilografiat un Părinte. aşa că n-am avut curiozitatea nici să-l cunosc. mi-am zis: „Cei care l-au scris vor fi ştiind mai bine decât mine. despre toate acestea am luat la cunoştinţă din cele afirmate în expunerea anexă la „notă asupra ediţiei”. În ce-l priveşte pe autor. dacă va fi necesar. Ori. La acestea se mai poate adăuga că Părintele a fost chemat de Mitropolitul Nicolae să se întoarcă la Sâmbăta când Mănăstirea Prislop a trecut în perimetrul eparhiei Aradului. deoarece în seara zilei de 21 noiembrie a fost şters. aşa ceva nu se poate. adresate Mitropolitului Nicolae Bălan şi Părintelui Grovu. nu se mai putea face nimic. pe cel din urmă rugându-l să intervină pentru a i se da binecuvântarea să rămână la Prislop. În sfârşit – şi asta nu trebuie să fie trecută cu vederea –. „Prea Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sâmbăta. fiind licenţiat în Teologie. Şi să ştiţi că ceea ce l-a caracterizat cel mai mult şi mai mult – poate mai mult decât pe oricare dintre noi –. Şi când te gândeşti că acel fanatic este în rosturi de îndrumător de oameni şi mai ales de tineri! Ni se reproşează că nu ne-am opus noi. Nu mai ştiu de unde şi prin ce împrejurare mi s-a împlântat în minte ideea că Părintele va fi înmormântat la Mănăstirea de la Sâmbăta. Abia la moartea Părintelui am înţeles că gândul meu nu se potriveşte cu realitatea şi abia de curând am aflat că Părintele şi-a ales loc de înmormântare şi că a zis: „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”. a fost evlavia lui la Părintele Arsenie. am spus despre el următoarele: „Părintele Dometie. Mitropolit Antonie. căci mi-am zis că Părintele. de ce l-au scris”. anume că lucrurile s-au petrecut cu ştirea noastră şi cu binecuvântarea arhierească. „Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta” În ceea ce priveşte cele în legătură cu locul de înmormântare. Cine s-a opus. pentru că acum nu mai este scris. un Zamolxis al neamului românesc. ne putem da seama că înscrierea numelui Părintelui Arsenie pe monumentul de la Sâmbăta n-a fost – cum se afirmă – „o ultimă încercare de a răstălmăci rostul şi sensul profund creştin al activităţii Părintelui Arsenie”. cu deshumarea şi cu o eventuală mutare a osemintelor Părintelui Arsenie la Sâmbăta. mi-am zis: „Cine ştie ce acţiuni va fi desfăşurat Părintele. Pentru istorie. Şi mai departe. Având în vedere toate acestea. n-a ştiut sau n-a vrut să ştie de acestea. Astfel. Este de mirare deci că în altă parte s-a putut vorbi despre aşa ceva şi că asta începe să se ştie abia acum. În cuvântul meu de la înmormântarea Părintelui Ieromonah Dometie. Nu-mi amintesc să se fi vorbit vreodată în mănăstirea noastră despre o reînhumare la mănăstirea la care şi-a început activitatea.Drept cap de listă a fost scris numele Părintelui Arsenie. când am aflat că numele Părintelui e scris pe monument. Cine poate face o astfel de afirmaţie. decât noi. acatistul nu m-a interesat. a spus: „Am văzut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie Boca. în ceea ce poate vor fi cândva memoriile mele”. Din referirile făcute la aceste scrieri reiese că ele au fost scrise şi răspândite „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească”. împlinind rugămintea autorului. cu ştirea cărora s-a făcut acest lucru. dar de care ştiu cei ce l-au pus cap de listă”. înseamnă că ştie mai bine decât noi. cu rosturile pe care le-a avut. voi putea completa şi eu unele lucruri. chiar dacă nu avea pregătire şcolară. în legătură cu prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce. vestitul mare duhovnic al vremii. în memoriile mele. Spun „a fost scris”. Mulţumim de informaţii. (Cuvintele acestea au fost imprimate pe casetă. Să ştiţi că nu-i aşa! Eu am aflat de acatist atunci când se dactilografia. şi cu alt prilej: „Pecetluit să-mi fie mormântul până la a doua venire”. Un acatist contestat şi un om defăimat Am lăsat la urmă cele două scrieri ale Părintelui Ieromonah Dometie Moian. ba mai având şi binecuvântarea arhierească”. în privinţa cărora a fost şi mai este atâta zbatere. s-a făcut plăcut oamenilor. de către un fanatic apărător al numelui Părintelui Arsenie. Nu cred că s-au discutat şi chestiuni de amănunt. câteva scrisori ale Părintelui.P. E bine că s-a pus în atenţie faptul că Părintele Arsenie n-a fost scos de la Sâmbăta de autorităţile locale. Fără îndoială că binecuvântare şi aprobare pentru monument a fost.S. la drept vorbind. Acatistul Prea Cuviosului Părinte Arsenie şi Viaţa Sfântului Prea Cuvios Părinte Arsenie. şi nu m-am mirat deloc. în mod abuziv. Ne vor spune ceva. Părinţii de la Sâmbăta s-au văzut în faţa faptului împlinit. A fost copleşit de măreţia . ci a primit ascultare de la Mitropolitul Nicolae Bălan să organizeze Mănăstirea Prislop. în această privinţă. de unde le-am redat). ci îl ştiam om inteligent. de care noi nu ştim. şi îl mai ştiam cu multă evlavie la Părintele Arsenie. Cunosc. dar Părintele Arsenie i-a cerut Mitropolitului să-l lase în continuare la Prislop. nu miam făcut nici o grijă în ceea ce priveşte conţinutul. la festivitatea de sfinţire a monumentului. din informaţiile semnate de Maica Zamfira. În această perspectivă au ştiut cei de la Sâmbăta de prezenţa numelui Părintelui Arsenie pe cruce şi nu s-au opus. va face corecturile de rigoare. însuşi Mitropolitul ducându-l pe Părintele la Prislop. nu-l ştiam a fi „maniac şi exaltat religios” – cum este înfăţişat în rândurile la care ne este luarea aminte –. Şi mai e ceva: personal. Î. m-aş fi mirat să nu fie… Ctitorii acestei cruci monumentale ştiu desigur de ce au trecut pe cruce şi numele Părintelui Arsenie. Părinţii de la Sâmbăta au luat la cunoştinţă că numele Părintelui Arsenie e scris pe monument abia atunci când monumentul a fost ridicat şi când. Nu ne deranjează cu nimic.

dar nu se poate zice că alcătuirea acatistului pentru Părintele Arsenie este ceva rău. la vârstă înaintată. Mitropolitul Nicolae Bălan este ctitorul Mănăstirii Brâncoveanu. chiar dacă „nici mort nu se mai întoarce la Sâmbăta”. este fără rost. noi nu suntem chemaţi să spunem ce-i bine şi ce-i rău. deoarece credincioşii nu citesc acatistul din evlavie faţă de autor sau raportîndu-se la autor – despre care unii nu ştiu nimic sau aproape nimic. „probabil. de fiecare dată când a venit vorba de trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. E vorba cumva de vreo nuanţă? Unii mor şi alţii se săvârşesc? Ceva ce nu-ţi poţi închipui . deşi am respect faţă de Părintele Arsenie. În Pateric se spune că un călugăr a judecat pe cineva şi l-a socotit că este rău. în nota la scrisoarea lui Nichifor Crainic. la care şi-a început Părintele Arsenie viaţa de mănăstire şi unde şi-a desfăşurat activitatea vreme de nouă ani. cu voie şi fără de voie. Cîteva nedumeriri Acestea fiind zise. Să-l pui la bine. l-ar folosi pe acela. Şi asta i-a adus Părintelui Dometie nişte necazuri: a avut şi are nişte împotrivitori … La Părintele Dometie au răscolit unii şi au găsit şi anumite rele. şi tot timpul căuta prilej să spună ceva frumos despre Părintele. un om cu evlavie. în expunerea de faţă. adică în inima noastră. Oamenii totuşi au evlavie la Părintele Arsenie şi la forma aceasta de revărsare de suflet. iar alţii ştiu prea puţin –. adresată Părintelui Arsenie. Părintele Dometie. în timp ce. precum şi o şcoală de ucenici –. se exprimă aceasta prin cuvântul: „săvârşirea din viaţă”. „om inteligent şi evlavios. aceasta n-are nici o legătură cu mănăstirea şi nici cu Părintele Dometie. toţi am răspunde: „Să-l pui la bine. să ne întrebe: „Unde să pun sufletul Părintelui Dometie?”. ca fiind numai „cu patru clase” – deşi a făcut întreaga şcoală primară. pentru că a fost un om în care s-au odihnit oamenii. iar alţii ca să-l denigreze”. cu privire la Părintele Bodogae. între care vina aceasta că a făcut un acatist Părintelui Arsenie. pe care l-a văzut ca pe un om mare. iar pe de altă parte. cum e corect: „Mitropolitul Nicolae Bălan?”. Şi acum se continuă încă. pe de o parte. care doar l-a scris. ca pe un om cu dar de la Dumnezeu. Punând acum faţă în faţă afirmaţiile celor ce-l defaimă şi cele ale cinstitorilor. Este vreo deosebire între săvârşire şi moarte? A doua nedumerire este aceea că. să zicem aşa.Părintelui Arsenie. în iubirea noastră. în cinstirea noastră. e drept. el este pomenit ca „Mitropolitul Bălan”. citim: „Părintele a fost dus cu maşina de Mitropolitul Bălan”. Şi apoi. în aceeaşi expunere. la care ne este luarea aminte. dacă a avut umbre şi pete pe suflet. Şi ar fi cazul să se vorbească corect. Pe mine nu mă deranjează cu nimic existenţa acestui acatist. ca să se pună în umbră acatistul scris de el. să-l aşeze cu drepţii şi cu sfinţii. pe acesta îl şi folosesc. Adică. Dumnezeu să-l odihnească. „maniac şi exaltat religios”. şi ne ducem mai departe viaţa purtându-l în sufletele noastre”. mi-au mai rămas şi câteva nedumeriri. Tot Mitropolitul Nicolae Bălan i-a dat bursă pentru Şcoala de Arte Frumoase şi l-a trimis şi la Sfântul Munte. învrednicit de harul preoţiei. aşa cum se citesc şi alte cărţi apocrife – cum e Visul Maicii Domnului – spre înmulţirea evlaviei. prin acatistul pe care îl au la îndemână. E drept că nu-i la măsurile la care ar trebui să fie un acatist. e scris: „Nichifor Crainic e ocrotit de Părintele Arsenie. Acatistul a început să circule chiar de la început. Părinţii de la Sâmbăta) de acelaşi nivel cu autorul. Mai departe. dar după mai mult de zece ani de diaconie şi după aproape patruzeci de ani de călugărie”. pentru care este alcătuit. de ce să-l denigrăm pe un coleg al nostru? Cât priveşte răspândirea acatistului. Dacă ar fi unul mai bun. Răspândirea au făcut-o credincioşii. un om de care noi ne-am bucurat. e scris: „Înainte de a muri…”. apare. „defăimarea lui”. Nu ştiu pe ce se întemeiază acest fel de a spune. cum acesta este singurul pe care îl au. tot spre înmulţirea evlaviei sau spre manifestarea evlaviei? Orice încercare de denigrare a Părintelui Dometie. Noi îl ţinem unde-l avem. fiind (se înţelege. şi n-am de gând să-l opresc pe cineva de a-l citi. De ce să nu se spună. a fost un om util mănăstirii. dar fie-mi îngăduit să afirm că e o necuviinţă. ca pe un prooroc. ci din evlavie faţă de Părintele Arsenie. Şi asta l-a dus să alcătuiască un acatist pentru Părintele Arsenie. nu am un cult pentru el. la bine sau la rău?”. Şi dacă a făcut totuşi şi ceva rău. un om care şi-a văzut de treabă. pentru că. constaţi că de câte ori e vorba despre Mitropolitul Nicolae Bălan. cu încuviinţarea Mitropolitului Bălan”. mai ales când ne gândim că Mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotonit pe Părintele Arsenie diacon şi preot şi că l-a făcut călugăr. Astfel. la noi. în legătură cu rândurile pe care le am în vedere. Dacă ar veni îngerul acum. E groaznic să constaţi la ce se poate gândi cineva pus pe defăimare. Mă uimeşte afirmaţia că acatistul a fost scris „cu încuviinţarea Prea Cuvioşilor Părinţi de la Sâmbăta” şi că această încuviinţare i s-a dat Părintelui Dometie. care au evlavie la Părintele Arsenie şi care îşi revarsă sufletul cinstitor. iată că Biserica ne-a adunat să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte toată greşeala ce a făcut. Citind cele scrise spre informare şi lămurire. deşi eu însumi nu-l citesc. de ce nu s-ar putea citi şi acest acatist. Iubiţi credincioşi. E ca şi cînd ar afirma cineva că lucrarea Cărarea Împărăţiei a fost scrisă de Părintele Boca sau că nota asupra ediţiei e semnată de Monahia Constantinescu. Îngerul s-a dus cu sufletul celui judecat la cel ce-l osândise şi a zis: „Unde să-l pun pe acesta pe care l-ai judecat. Cine are dreptate? Căci prezentarea e diferită. În sfârşit.

fără să fiu incisiv. . aşa cum ne apare. Le-am scris dintr-o necesitate sufletească. la vârsta de 70 de ani de viaţă. ca un fel de despovărare de greutatea ce o purtam pe suflet. cu mai bine de patruzeci şi cinci de ani de călugărie şi cu aproape tot atâţia ani de vieţuire în preajma Părintelui Arsenie. Unele observaţii trebuiau totuşi să fie făcute şi leam făcut. aşa cum lumina n-are nimic cu umbrele şi cu petele pe care le descoperă. este „pelinul” şi „veninul”. Şi cuvântul. ca un ultim cuvânt însoţitor al cărţii Cărarea Împărăţiei. cu atâta răutate. cea de-a treia nedumerire îmi vine de pe urma constatării că o călugăriţă.În sfârşit. turnat peste mierea celor pe care le pecetluieşte. E ultima impresie şi nu e cea bună… Arhimandritul Teofil Părăian Notă: Aceste rânduri le-am scris în zilele de 8 şi 9 februarie 1996. „Monahia Zamfira Constantinescu”. câtă emană din rândurile pe care le semnează. N-am cu nimenea nimic. în ultimul cuvânt însoţitor al Cărării Împărăţiei. N-am vrut să fiu polemic şi cred că nici nu sunt. poate purta în suflet atâta răutate. de pe urma celor scrise.

voi încerca totuşi să aştern aci câteva gânduri ce m-au făcut să retrăiesc clipele în care şi-a desfăşurat viaţa Brâncoveanu Constantin. susţinută de ura de neînţeles a fraţilor uniţi.P. Când a fost ridicată această mănăstire. Voevodul Constantin Brâncoveanu. când urgia habsburgică. Dar aceste mânăstiri sunt tot atâtea pilde de trăire creştinească în mijlocul unei lumi prinsă în mrejele secularismului veacului nostru. Brâncoveanu Constantin a înţeles că numai acolo în munţii cari-i dau atmosfera prielnică trăirii intense cu Dumnezeu. dar cu inima plină de harul binecuvântării pe care Marele Ierarh al Ardealului Î. ca să-şi întâmpine . Dumnezeu. Mănăstirile au fost oazele unde se odihnea sufletul neamului nostru românesc pentru ca refăcut şi întărit cu forţe noi.S. el a înţeles că sfânta ortodoxie a neamului a mai fost păstrată mai cu deosebire pentru neamul nostru în mănăstiri. la care m-am învrednicit şi eu să iau parte anul acesta. de reculegere şi de minunată meditaţie. Aşezată chiar la picioarele munţilor Făgăraşului. Căci în atmosfera de evlavie. el reuşeşte să înţeleagă că viaţa nu este dată să o petrecem pentru a sluji pământului. acest loc de închinare a fost pentru poporul românesc din Ardeal o citadelă a rezistenţei lui în veacul 18-lea. i-a venit numai din luminata trăire cu Dumnezeu în jurul altarelor acestor sfinte mânăstiri. Mitropolit Dr. ctitorii voevodale sau particulare. a înţeles că simţul său legat mai mult de adevărurile lui Dumnezeu decât de ceea ce este schimbător şi trecător. În jurul lor şi la sânul lor el a ştiut să desprindă voia lui Dumnezeu şi să simtă cum braţul atotputernic al Ziditorului îl ocrotea şi-l ducea la biruinţă. În ele omul modern găseşte chipul cel mai sigur şi cel mai autentic al trăirii în neîntreruptă legătură cu Creatorul său.ANEXA II În pelerinaj la Sâmbăta de Sus1 Niciodată nu mi s-au arătat mai profunde şi mai pline de înţeles creştin cuvintele psalmistului care zice: „Ridicatam ochii mei la munţi de unde-mi va veni ajutorul meu. născut şi crescut de duhul Ortodoxiei în Biserică. Duhul lui Brâncoveanu se va fi bucurat împreună cu îngerii din ceruri că în această zi mare „Vinerea” din săptămâna Învierii Domnului. „Isvorul tămăduirii”. Căci ca unul care trăia în neîntreruptă comuniune cu Hristos Domnul şi Isbăvitorul nostru. Poporul nostru însă. în frunte cu episcopul de la Blaj. de la Sâmbăta de Sus. mai demnă şi mai independentă. Nicolae Bălan. – poporului român din Ardeal altarul sfânt al ctitoriei lui Brâncoveanu Constantin. În adevăr. cât şi ca societate. poporul român ortodox venit pe timp ploios. Mănăstirile au fost acelea care au asigurat neamului nostru în timpurile de mare vitregie izvorul de la care se adăpa el pentru a-şi păstra nealterată conştiinţa că aparţine unei naţiuni care în Biserica ortodoxă şi numai prin această Biserică Ortodoxă are a-şi afirma drepturile lui la o viaţă mai înaltă. se abătuse asupra Bisericii Ortodoxe şi a poporului român ortodox din Ardeal. ci trăind pe pământ să avem certitudinea că altă viaţă va începe pentru noi dincolo de mormânt. dar mai ales de mânăstirile noastre. Ruperea legăturilor vieţii noastre cu climatul pe care mânăstirile au au ştiut să-l păstreze neîntinat. este cu putinţă ca românul de amândouă părţile Carpaţilor să se desbrace de haina păcatului şi să se ridice pe culmile cele neprihănite de unde să ceară ajutorul lui Dumnezeu în primejdii şi nevoi. ucigător de suflete şi rătăcitor de conştiinţe. Şi de aici isvorăsc cele mai mari desordini sociale pe care a putut să le înregistreze istoria. Toate acestea le-a dăruit – şi le va dărui şi în viitor după restaurare. către care trebuie să tindem ca spre binele nostru suprem. ca la ocazia pelerinajului la altarul ctitoriei marelui mucenic al Legii strămoşeşti şi al neamului românesc. ajutorul meu de la Domnul Cel ce a făcut cerul şi pământul”. dar mai ales pentru cel din Ţara Oltului şi din întreg Ardealul. Cu părere de rău de a nu fi putut să zăbovesc mai mult în jurul acestui sfânt altar. Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost şi va fi pentru neamul românesc. l-a revărsat asupra tuturor fiilor săi duhovniceşti. că puterea. simbolul ortodoxiei noastre şi a fiinţei noastre naţionale. tăria şi curajul lui în vremurile de cumplită încleştare între popoare. duce la o înfricoşătoare sărăcie sufletească care mai devreme sau mai târziu se arată în toate manifestările noastre atât ca inşi. să reia lupta şi s-o ducă la bun sfârşit.

P. ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos. diplomat al şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti. crescut şi îndrumat în studiul teologiei.S.P. tânărul monah a înţeles să dea ascultare gândurilor marelui Ierarh al Bisericii noastre. pe care s-o desfăşoare acolo în liniştea munţilor pe care Brâncoveanu îi alesese ca loc de retragere şi de rugăciune. cât şi din afara hotarelor ţării noastre. păr. săvârşirea sfintei liturghii a fost pentru toţi cei ce veniseră la Sâmbăta de Sus. Dar mai presus de toate rămâne reactualizarea testamentului lui Brâncoveanu Constantin.P. le îndreptau către Cel atotputernic. Sf.P. diacon Boca. afirmarea drepturilor noastre milenare pe aceste meleaguri. Bucuria Învierii s-a revărsat şi asupra ei. iar apa din isvorul care a fost sfinţit se va fi prefăcut în isvor de apă vie care va tămădui toate boalele şi toate neputinţele trupeşti şi sufleteşti. avem datoria a ne uni pentru a fi tari şi în duhul lui Hristos se cade a purta sarcina unii altora pentru a asigura ţării maximum de muncă şi de roade bogate.S. În adevăr. Vreau să vorbesc de mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism pe seama acestei ctitorii voevodale. atât de la cei de la ţară. Diacon Haralambie Cojocaru . Întreaga regiune de la Sâmbăta de Sus şi-a îmbrăcat haina de sărbătoare pe care lumina Învierii Domnului o luminase şi o sfinţise. consacrându-şi viaţa lui Hristos prin studiul picturii bisericeşti. să o facă o vie realitate ortodoxă şi naţională. care poartă sarcina conducerii destinelor neamului nostru. Nicolae Colan al Clujului înconjuraţi de sobor de preoţi. un sfânt legământ pentru viitor. Dar dacă până acum avem pace. Chiar atunci când suferim.S. Dumnezeu urmăreşte curăţirea noastră de sgura păcatului. scăldate de râurile harului ceresc prin aceste locaşuri de închinare care ne-au crescut şi păstrat ca neam. Sfinţitului Mitropolit au fost prinos de recunoştinţă adus memoriei Voevodului Brâncoveanu. la credinţa în El şi la trăirea cu El. care se pare că a fost înscris în planul Providenţei să reia şi să afirme în chipul cel mai solemn testamentul Voevodului martir împotriva tuturor gândurilor celor rele atât dinlăuntrul.P. Episcop Nicolae al Clujului le-a rostit poporului arătând cât de înălţătoare şi grăitoare este această zi a Isvorului Tămăduirii.ierarhul care îi poartă bucuriile şi necazurile în sufletul Său de mare român şi de mare creştin. Mitropolit Nicolae a binevoit s-o rostească dând-o ca pe o hrană isvorâtoare de tărie şi de curaj mai ales în vremurile tulburi prin care trecem. cum că în strânsă legătură cu duhul înaintaşilor noştri cari au ştiut să-şi jertfească viaţa pentru apărarea altarelor lui Hristos. vom fi şi noi în stare să le urmăm pilda crezând şi trăind ca şi ei în Biserică. mort pentru Legea şi pentru Neamul românesc. a simţit încă odată cum se revarsă peste el binefacerile cerului la rugăciunile şi binecuvântările pe care cei doi ierarhi. Numai în felul acesta vom putea să fim una în jurul Majestăţii Sale Regelui Carol II-lea. pe care Î. cât mai ales de la cei din oraşe. Moţ după locul de naştere. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu. răscumpărând prin jertfe de tot felul căderea celui care pe drept cuvânt a fost numit de popor „Satanasie” şi afirmînd sus şi tare drepturile noastre de popor creştin ortodox şi român pe aceste meleaguri. adăpându-ne de la altarul acestor lăcaşuri de închinare. atât în zile de pace cât şi în zile de sbucium. Timpurile prin care trecem cer de la noi. şi în sfârşit. a unuia din mulţii şi luminaţii absolvenţi ai „Academiei Andreiane”. vom avea siguranţa că nimeni şi nimic nu ne va smulge pe viitor moştenirea pe care înaintaşii noştri ne-au transmis-o. Mitropolit Nicolae.S. revenirea pe cărările lui Dumnezeu. Iată de ce cred că duhul lui Brâncoveanu a tresăltat de bucurie văzându-şi opera reînviată şi împodobită în chip atât de minunat de Mitropolitul Ardealului din România Mare. făcându-i voia. Nu mai puţin mişcătoare au fost cuvintele pe care P. În adevăr. apoi este aceasta tot voia lui Dumnezeu care ne-a lăsat răgazul necesar pentru a ne întoarce la El. Sfinţitul Mitropolit Nicolae. În jurul lui. Mitropolitul Nicolae a ştiut. apoi cu atât mai mult noi datori suntem să le urmăm pilda şi să stăm ca şi ei în vecinătatea lui Dumnezeu. spune Î. şi P. prilej de bucurii care au făcut să stoarcă lacrimi din ochi. Căci dacă moşii şi strămoşii noştri au putut rezista de-a lungul veacurilor. cuvintele Î. Î. Toate acestea şi-au găsit expresia însemnătăţii lor atât religioase cât şi naţionale în predica pe care Î. cu măiestria oamenilor care văd peste veacuri.

ANEXA III .

fragment. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. septembrie-octombrie. În ceea ce priveşte afirmaţiile pe care Monahia Zamfira Constantinescu le face în Notă asupra Ediţiei I (vezi: Cărarea Împăraţiei. Marcu. Romulus Neag. Editura Gordian. „Înălţarea Domnului”. prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. Serie nouă. 6. nr. Dr. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. INTRODUCERE 1. anul VI. cu o scrisoare în care-I cerea lui Hristos să vină la Edessa pentru a-l vindeca. 3. au încercat să obţină sprijin din ţară. dar nu a reuşit. Aflându-L pe Hristos înconjurat de mult popor. 16. „Telegraful Român”. Părintele Serafim Popescu şi Părintele Arsenie Boca au adus de la Athos manuscrisele româneşti ale Filocaliei. pentru necesităţile învăţământului teologic. Istoria Mănăstirii Prislop. 7. p. 9. La Mănăstirea Ciucea în 2000. 1990. Bucureşti. 10. din Prefaţa volumului 2 al Filocaliei. Sibiu. nr. 12 mai 1940. Editura Teognost. Ibid. 2. Idem. p. „Gândirea”. Timişoara. O relatare mai detaliată a acestei întâmplări ne oferă Mineiul lunii august. „Gândirea”. p. 3543. p. Prof.. Dumitru Stăniloae.. 4. şi la Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca în 2001. Se mai ştie apoi că Nichifor Crainic planificase tipărirea tuturor manuscriselor Sfinţilor Părinţi aflate la Sfântul Munte. „Telegraful Român”. VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA 1. Grigorie T. Şi-a şters faţa cu o maramă. 6/102. la „Naşterea Domnului”. p. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. 524. care se reduce la următoarele: Suferind de lepră. 30. din Prefaţa primului volum al Filocaliei. 1994. În amintirea Părintelui Arsenie Boca. Cum Hannan era pictor. 29. Vezi Anexa I din această lucrare: Cuvânt lămuritor în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”. Probabil că numele de Zian vine de la Sânzian. A încercat să-I facă portretul. 1940. p. Hannan s-a urcat pe o piatră pentru a-L vedea mai bine. cf. 11. 340-341) în legătură cu articolul Părintelui Teodor Bodogae. împărtăşesc întru totul opinia Părintelui Teofil Părăian. Hristos a cerut apă. Majoritatea absolvenţilor liceului brădean au devenit preoţi şi avocaţi. vezi textul în întregime în Anexa II din această lucrare. Ibid. 158. anul VI. Avgar i-a recomandat să facă portretul lui Hristos şi să i-l aducă în cazul în care Acesta ar fi refuzat să vină. pp. p. 5. Diacon Haralambie Cojocaru. pp. p. Văzând că Hannan de străduieşte să-I isvodească portretul. 14. 17. Pr. Dr. Ibid. Romulus Neag. 6. (Aceasta este prima icoană a lui Hristos. 2-4. 9. Ibid. pp. ediţia a 2-a. Serie nouă. Pr. numită în Biserica Ortodoxă „nefăcută de mâna omenească” – acheiropoiètos. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. S-a spălat. neavând mijloacele de a le tipări acolo. care se aflau acolo adunate pentru tipar din 1937 şi pentru care monahii. Mircea Păcurariu. 15. 4. Regele Avgar a trimis la Hristos pe arhivarul său Hannan (Anania). . p. 28. „Revista Teologică”. din pricina „slavei negrăite a chipului Său care se schimba mereu sub puterea harului”.) I-a dat marama lui Hannan pentru ca acesta să o poarte împreună cu scrisoarea către cel care îl trimisese. 2002. 13. nr. semnată de Monahia Zamfira Constantinescu. 28-29. 8. Cuvinte lămuritoare. 5-6/1997. p. 525. nr. nr. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae.. (cf. E vorba de Părintele Arhimandrit Antipa Dinescu (1859-1942). Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian.. 2.) 12. Prof. Traduceri ale Filocaliei existau deja şi se înscriau în activitatea mai generală de traducere din Sfinţii Părinţi. 56/1997.NOTE ARGUMENT 1. pe care a rămas imprimat chipul Său. cf. Vlad Protopopescu. iunie 1999. 9-10. 1947. Teodor Bodogae. 1946. Arad 1986. „Puncte Cardinale”. pp. 26-31. 48.

41. 1999. 145. Editura Gordian.15. Editura Marineasa. p. 56/1997. Sibiu. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. 1997. 48. Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitru. Editura Fides. Notă asupra Ediţiei I. se pecetluia pe sine prin arestarea protagonistului. aşa cum am calculat şi eu cu ajutorul Evanghelistarului.139-142. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. Ştire: Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Istoria Mănăstirii Prislop. 8/80. Mircea Păcurariu spune că Părintele Arsenie a fost hitotonit în iunie 1940 – cf: Pr. p. Editura Patmos.. Doar câteva mărturii scrise şi puţinele fotografii din acele vremuri ne mai arată cât de minunat şi cu câtă pricepere şi bun gust a fost îngrijită „Grădina Maicii Domnului” de la Sâmbăta. 26. Atitudini. „Gândirea”. iunie 1999. 6/102. Romulus Neag. când s-a întâlnit la Bucureşti cu Părintele Arsenie. la care ar cam trebui sa ia aminte gazetarii noştri de azi. A se vedea şi: Ion Gavrilă Ogoranu. Sibiu. p. p. 24. 23. p. 339. 28. nu trebuie trecute cu vederea cele două mari şi autentice vetre duhovniceşti. în faza lui pură. nr. ambele cu ecouri până‘n zilele noastre. Lidia Ionescu Stăniloae. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. Dr. 1994. august 1997. 135. cât predica duhovnicului Ioan Iovan. 29. anume alese şi frumos amplasate oarecând de Părintele Arsenie în acel parc natural dimprejurul bisericii –. 1999. Bucureşti. „Telegraful Român”. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. 1999. Mircea Păcurariu. Ibid. 158. „Telegraful Român”. Dr. 30. Istoria Mănăstirii Prislop. p. 33. 19. p. Ion Gavrilă Ogoranu. Dumitru Stăniloae. p. Păcatul nerostirii adevărului. 2000. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca în data de 11 aprilie 2002. serie nouă. p. 1993. 27. Lumina faptei din lumina cuvântului. anul VI. 143. Timişoara. 1997. nr. 12 aprilie 1942. 2/62. ambele. 5-6/1997. „Puncte Cardinale”. de anvergură naţională. încă mai grăiesc despre cel ce le-a pus. Dan Lucinescu. se spune că Părintele Veniamin Tohăneanu (numit stareţ la Sâmbăta după plecarea Părintelui Arsenie). p. p. „Gândirea”. a fost întrebat de acesta: „Ce mai zic pietrele de la Sâmbăta. Irénée Hausherr. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zaradensis. serie nouă. Editura Humatitas. p. Părintele Nicolae Streza. „Puncte Cardinale”.” (Bartolomeu Valeriu Anania. La vremea de care vorbim. 6. Cuvânt înainte la: Monahul Daniil (Sandu Tudor). p. Pr. pietrele vorbesc. prin Părintele Cleopa Ilie. Bartolomeu Anania. 1. 56. 51. Iaşi. 28. Dumitru Stăniloae. „În ciuda înstăpânirii comuniste. Împreună cu tatăl meu. 52. ci doară. Mircea Păcurariu. nr. Imn pentru crucea purtată. anul VI. Prof. 9. nr. în Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Însă conform ştirii preluate din „Telegraful Român”/1942. 32. 31. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. 39. 29. cf. Părintele Ciprian Negrean. Pentru că în jurul bisericii s-au construit zidurile care azi formează incinta mănăstirii. fenomenul Arsenie Boca. 4. p. 8 august 1943. 108. Arad 1986. 29. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. cea de la Sihăstria. să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. Jertfa. nr. 21. anul VI. Lacrima prigoanei – Din lupta legionarelor românce. p. Romulus Neag. vol. şi cea de la Techirghiol. Pr. 8) 38. 7. vol. 37. străbătând deceniile roşii. Vlad Protopopescu. nu se mai păstrează aproape nimic din această lucrare a Părintelui Arsenie. nr. p. Dr. dar nu se îndoiesc. Romulus Neag. pp. p. prin Părintele Arsenie Papacioc. Nicolae Pop. Arad 1986. 56/1997. 185. Martor. al cărui miez nu erau atât „vedeniile” Veronicăi Furău. p. a afirmat şi dânsul că Părintele Arsenie a fost hirotonit pe data de 10 aprilie 1942. 1. 1-2. 1996. adică în 1939. .” (Monahia Zamfira Constantinescu) 36. datele oferite de dânşii sunt greşite. 31. pp. poporului român nu-i lipseau mişcările duhovniceşti. p. Brazii se frâng. Editura Arhidiecezană. Tohănene?”. „Puncte Cardinale”. de asemenea. Timişoara. Editura Gordian 1997. „Adevărul este că în mijlocul mulţimii erau şi unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă. „Telegraful Român”. nr 7-8. cu înţelesul acesta. că dacă eu tac. p. 34. Prof. pornind de la ştirea din „Telegraful Român”. Virgil Maxim. p. 129. Monahia Zamfira Constantinescu. Prof. 20. 30. 9. 25. doară. 2001. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 35. dacă alte mărturii au amuţit. Acatiste. ahtiaţi după senzaţional şi paranormal! 22. Timişoara. Cărarea Împărăţiei. Editura Cum. serie nouă. „Gândirea”. Cât de actual este acest text. spune că Părintele Arsenie a fost călugărit şi hirotonit în acelaşi an. la Vladimireşti se năştea un altul. capitolul Evocări – Otilia Rădulescu Aroneasa. 16 mai 1948. Puţinele pietre – rămase şi mutate ici-colo.18. Editura Anastasia. Editura Deisis. În legătură cu acest fapt.

iar din februarie 1982 arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. Arsenie Boca. 43. Editura Sfintei Episcopii a Aradului. pp. 346-348) 54. Viforniţa cea mare. Arhimandritul Teofil Părăian) 52. P. Părintele Arsenie s-a întors la mănăstire abia în 1952. Mircea Păcurariu. nu era în măsură de a iscăli valid. în 1970 a fost ales episcop vicar patriarhal. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. Pr. rezultă că P. de unde se va retrage la Schitul Rarău. în biserica din satul Drăgănescu. p. A se vedea şi: Mărturisitori de după gratii – Slujitori ai Bisericii în temniţele comuniste. Din mărturiile celor care au trăit evenimentele din 1959 şi imediat următoare. pp. 1995. 1996. Deci nu a plecat o dată cu decretul. Daniil. ediţia a 2-a. Sunt acolo o mulţime de cuvinte frumoase şi îndrumătoare care arată că Părintele Arsenie de fapt nu a fost un om de rând. Arad 1986. Editura Sfintei Episcopii a Aradului.. (cf. În consecinţă. p. în Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 1997. Ieromonahul Dometie (1924-1975) (înzestrat de Dumnezeu cu darul deosebit al cântării. În plus. Mihai Săsăujan. 4. ibid. 58. pentru că de fapt mănăstirea rămăsese fără stareţ. Părinte Timotei Seviciu Episcopul Aradului şi Hunedoarei şi P. Pentru că e vorba de o carte publicată înainte de ’89. 59. (cf. 57. Mircea Păcurariu. în Mănăstirea Antim din Bucureşti. cf: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. Antonie Plămădeală. 49.S.. p. După o primă arestare şi o detenţie de 3 ani. 124-125. (cf. 51. 15. 11. fost ofiţer de marină şi pilot Sandu Tudor (pe numele său adevărat. ierodiaconul Antonie. unde este hirotonit ieromonah. 41. din ianuarie 1980 episcop la Buzău. stareţul mănăstirii Prislop. P. Ibid. Acatiste. Arhimandritul Teofil Părăian) 60. Părintele Arsenie a scris multe cuvinte la scenele pe care le-a pictat. 42. 2000. Bartolomeu Valeriu Anania. de Buna Vestire. Cluj-Napoca.. . Prof. şi care avantaja călugării cu studii teologice. Alexandru Teodorescu). în Mănăstirea Neamţ. întrucât Păintele stareţ Arsenie Boca fusese arestat de Securitate în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. 48. cf. Editura Cum. 114. Pr.. devenit călugăr în 1948.S. Editura Anastasia. Daniil Partoşanul) 56. Istoria Mănăstirii Prislop. 46. (vezi: ibid. sub numele de Agaton. cu osebire pe toate maicile şi surorile din perioada Decretului 410/1959”. Părinte Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului.S. se anulează Deciziile nr. trecut în 1950 la Mănăstirea Slatina în Moldova. de aici va fi arestat de Securitate. (vezi: Hotărârea Sinodului Mitropolitan. Cuvânt înainte. Antonie Plămădeală. Agaton se aşează în Schitul Crasna din Judeţul Gorj. din care făcea parte şi viitorul mitropolit al Ardealului.. considerând reintegraţi în viaţa obştei prislopene pe toţi cei împricinaţi. 57. Dânsul este cunoscut de cei mai mulţi credincioşi ca restauratorul şi duhovnicul mănăstirii de maici de la Râmeţi. Naş la călugărie a fost Părintele Daniil (Sandu Tudor). 346-347. nr. 347. Este vorba de cunoscutul scriitor. decret aplicat în luna mai 1960. 47. Am reprodus aici textul explicativ pe care Părintele Arsenie l-a scris lângă această compoziţie. Părintele Arsenie. unde organizează şi conduce gruparea duhovnicească „Rugul Aprins”. 57) 45.. (cf. Episcop Andrei. Părintele Arsenie a plecat de la Mănăstirea Prislop în mai 1959. Dimitrie Bejan. Istoria Mănăstirii Prislop. Editura Tehnică. Supliment al Revistei Renaşterea. Pr. Deci „Tu eşti noi”. a fost numit „Cucuzel” de către Părintele Arsenie) a slujit ulterior în diferite parohii în Transilvania. 55. din nefericire. Părinte Laurenţiu Streza Episcopul Caransebeşului. Dezvăluiri istorice – Documente inedite despre părintele Arsenie Boca. Prin aceeaşi Hotărâre. în noaptea de 13/14 iunie 1958. în „Chipul Cetăţii”. 2407/1959 şi 2408/1959. 347. iar mai târziu s-a remarcat ca un iscusit şi apreciat duhovnic. când s-au limpezit aspecte critice din trecut. Părintele Mircea Păcurariu nu a putut spune că Monahia Zamfira a fost numită stareţă a Mănăstirii Prislop. Colegul său. p. cf. p. după ce va primi avizul Patriarhului Justinian.P. 1999. hirotonit ieromonah în 1953. în momentul redactării actelor de referinţă. cuprinsă în Cărarea Împărăţiei. (cf. Arad 1986.S. ibid. p. Prof. Hotărârea Sinodului . 347-348) 53. Dr. gazetar. prezentate de Arhid. Apoi îmbracă schima cea mare şi devine Ieroschimonahul Daniil. adică noi suntem cele care te-au alcătuit. Dr. Ibid. în „Calea Mântuirii”. ediţia a 2-a.S. Mircea Păcurariu. a făgăduit că va rechema imediat pe cei îndepărtaţi. 50. Prof.) 44. e scris acolo că ar zice faptele omului: „Tu eşti noi”. Dr. Aşezământul monahal din Sinaia a fost recunoscut ca metoc al Mănăstirii Prislop. Cărarea Împărăţiei. înainte de decretul din 10 noiembrie 1959. pp.40. Prin Hotărârea Sinodului Mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998 semnată de Î. p. era atunci civil. după Paşti. 57. p. de exemplu la „Judecata de apoi”.S. se revine asupra deciziilor de alungare din Mănăstirea Prislop a Părintelui Protosinghel Arsenie Boca şi a maicii stareţe stavrofora Zamfira Constantinescu şi „socoteşte potrivit ca după Revoluţia Română. să reabiliteze pe toţi slujitorii şi vieţuitoarele de aici. aşa cum scrie P. p. Fragment dintr-o scrisoare dată de Nichifor Crainic Părintelui Arsenie Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971. cf. o revistă din Sibiu.. 2000.

zicând: Nişte fraţi locuiesc cu mine. 188) 70. nr. Editura Humanitas. cf. Prof. iar ultimii 30 de ani la Sâmbăta unde este şi înmormîntată). pp. Întâmpinări. sau în Cărarea Împărăţiei. să le poruncesc. Părintele Arsenie nu a mai trimis pe nimeni la mănăstire. 165-168. Foarte mulţi însă se declară trimişi de Părintele Arsenie. dacă aş fi dispus de un material mai bogat. Monahia Zamfira Constantinescu. călugăriţi de Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop. 64. Cele 800 de cuvinte cuprinse aici ar fi putut deveni mai multe. 63. p. 2000. p. din 7 mai 1952. 1990. 238-240. 1/1993. Sibiu. Dumitru Stăniloae. 1. cf. 342. a mai spus-o şi Părintele Nicolae Steinhardt. Cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. 2. Timpul Rugului Aprins. p. sunt reproduceri color după frescele de la Drăgănescu. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan. Ibid. p. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. Monahul Ieronim Ştefănescu.S. 62. Dar după decretul din 1959 nu a mai trimis pe nimeni. Cărarea Împărăţiei. Arhimandritul Teofil Părăian. Ibid. 2001. 8 august 1943. omorât la Mănăstirea Izbuc de tâlhari. 19. Alba Iulia. toţi de la Mănăstirea Sîmbăta. Editura Sf. Episcopul Aradului. dar poate că nu cu mult mai multe. 72. după cum am mai spus. . Apoftegmele Părinţilor Contemporani 1. nr. 343. Editura Agaton. ideal. Visarion Leancu. pp.. (Nicolae Steinhardt. (interviu) în: Tinereţe. I-a zis lui fratele: Voiesc şi ei. Trepte spre vieţuierea în monahism. că „Orice adevărat artist e şi profet”. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE 1.51) Despre pictura de la Drăgănescu a se vedea şi: Nichifor Crainic. (Patericul. întrucât se ştie. A îndrumat în special fete spre Mănăstrirea Bistriţa unde s-au răzvrătit asupra autorităţilor bisericeşti. nr. Exemple de maici: Maica Ambrozia Stoia (în prezent la Prislop. Biserică. în special pe cei din zona Făgăraşului. 64-68. Episcop Daniil Partoşanul. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu. 189) reiese şi din următoarea apoftegmă din Pateric: „Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen. 69. Tismana. Editura Revistei „Literatorul”. Bucureşti. Ion Buga. după decretul din 1959. Învăţătura aceasta că adevăratul Părinte spiritual rămâne mai degrabă mistagogul decât legiuitorul (cf. text cuprins în volumul Unde a fost Biserica. Maica Benedicta din Ludişor (Mănăstirea Hurezi). Maica Teodora (Mănăstirea Bistriţa. „Gândirea”. p. „Telegraful Român”. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. serie nouă. Vasile Andru. Idem. maicile Eufimia şi Filareta Botu (prima la Mănăstirea Robaia. Ieromonahul artist. (copie după mss. „Gândirea”. cealaltă la Mănăstirea Hurezi). Dometie şi Varnava. pp. începând cu anul 1997. 45-50. 2002. Părintele Arsenie Boca. P. cf. cu privire la reînfiinţarea mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. Bucureşti. O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Tradiţia vie a apoftegmelor 1. Zis-a lui bătrânul: Nu. 4-5/1998. Arhimandritul Teofil Părăian. André Scrima. anul IV. voieşti să le poruncesc lor? I-a răspuns lui bătrânul: Nu. A se vedea apoi şi revista „Gândirea”. 2000. Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor (Minunea de la Mihăileşti). Editura Sofia. Serie nouă. serie nouă. Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mănăstirea Prislop în 28 noiembrie 2001. în realitate. Monahul Alexie. Exemple de călugări: Actualul Mitropolit Antonie Plămădeală şi Părintele Dometie de la Râmeţi. Bistriţa. iar nu dătător de lege”. Ovidiu Vuia. ediţia a 2-a. Bistriţa şi Hurezi). 5/1993. Arsenie Boca. în prezent la Prislop). 73. Tismana şi Ţigăneşti.61. 71. 331-333. „Gândirea”. ci te fă lor pildă. Mistici din Carpaţi. pp. Maica Timoteia (Mănăstirea Hurezi. unde. 65. şi de voiesc să trăiască. unde a şi murit. pp. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. Părinţii Veniamin şi Timotei Tohăneanu. anul II. Bucureşti. 67. p. Făgăraş. 32-33. ajungând în final la Mănăstirea Hurezi. ei singuri vor vedea. Ibid. Apoftegma 173 de la Avva Pimen. 187-191. cap. serie nouă. pp. În perioada când a fost la Sâmbăta Părintele Arsenie a îndrumat foarte mulţi oameni să meargă la mănăstire. ci fă tu întâi aceasta. Notă asupra ediţiei I. Gheorghe Vechi. Părinte. aproape în fiecare număr. pp. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. Maicile Apolinaria şi Paisia de la Prislop. Tatiana Sergiu. a trecut pe la Mănăstirea Dintr-un lemn. cf. Lucien Regnault. Deisis. Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânărduhovnic. Prof. 1992. Editura Crist.). a Pr. p. legată de împlinirea a 12 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Arsenie. Nu trebuie să ne surprindă prea mult acest fapt. 66. Arhimandritul Teofil Părăian. (Arhimandritul Teofil Părăian) 68.

Nepăsarea absolută. p. 5. Treptele vieţuirii duhovniceşti. 9. p.. 8. 43.. 6. Semănătorul. Ibid. Ibid...2. cap. Ibid. Ibid.. 14. Ibid.. Ibid.. 25. 13. Ispititorii cu dajdia. 15. pp..).. Cărarea Împărăţiei. 35. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 26. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. p. 55. Ibid. 42. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. pp. Despre durerile oamenilor. Ibid. ediţia a 2-a.).. 32. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 7. Cărarea Împărăţiei. 51. o primejdie infinită. 10.. Cei mai bogaţi săraci. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 299.). 31. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 299-300. 20.. Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 300. p... Ibid. 52. 41. 49. Ibid.. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite în biserica de la Drăgănescu. 34. 50.. 142. 200. 53. Trepte . Cărarea Împărăţiei.. Votul ascultării. Ibid. 157.. 54.). p. p. 45.. o primejdie infinită. 19. 247. Ibid. Trepte . 22. Ibid. 198 18. Cărarea Împărăţiei. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 144.. Ibid. Ibid. 15.. Trepte . Crinii pustiei. Ibid. 1-3/2000.). 3. Ibid. 30. 24. Cărarea Împărăţiei.). Cărarea Împărăţiei. Ibid. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. cap.. Cărarea Împărăţiei. 40. Nepăsarea absolută. Ibid. p. 38.). Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. Ibid. Ibid. p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 12. Serie nouă.). 29. 198 17. 39. Ibid.. 46. p. 198-199 21. Ibid.. nr. 92-93. Ibid. 265. 28. 44. 33. cap. Pedeapsa cu lepra. Ibid. Despre copiii lepădaţi. 36. Cărarea Împărăţiei. . 16. 56. Votul ascultării şi personalitatea monahului. 23. Ibid. Ibid. pp. 4. Păstorul şi oile.. 37. Ibid. Mărturia unui ateu.. Condiţiile uceniciei. p. 27. „Gândirea”. 11. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Tânărul bogat.. p. Ibid. Nebunii. 48. 47.

Ibid. 110.. 94. Războiul nevăzut sau despre ispite. 96. Ibid. 86. 100. 104... 54. 107. 83. Purtarea monahului fată de rude. 325. Ibid. 106. p. 26.. p. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 97. Ibid. Ibid. 76. Ibid. Trepte . Ibid. Ibid. Ibid.. p..). Ibid. 71. Ibid.. Trepte . 69. Ibid. 80. 67. 79. Ibid. 62. 61.. 91. Ibid. Cărarea Împărăţiei... p. 197. Ibid. Ibid. p. p. 43. 73. p. Ibid. Ibid. . 28. 1-3/1999. 85. Ibid. Ibid. 87. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. (Ibid.. cap. p. Cărarea Împărăţiei. Votul ascultării. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. p.. 58. 59.57. 74. cunoscuţi şi faţă de credincioşii care vin la mănăstire. Ibid. Ibid. Ibid. 64.. Rostul şi însemnătatea monahismului. cap. Ibid. Serie nouă. cap. 77.. 78.. Ibid. 95. 60. 68. 84. 93. Ibid.. cap.. 72. Ibid. 88. 2. 89. p. Ibid. 102. 171. p. Cărarea Împărăţiei. 108. Ibid. Războiul nevăzut sau despre ispite. prieteni. 98. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Ibid. 109. 70. p. Ibid. cap. cap. 99.. 90. 75. nr. 101. cap. 103. Ibid.. Petrecerea monahului în lume. 39. 92. Ibid. 16. Ibid. 81. 27. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. „Gândirea”. Ibid. 63.. Ibid. 105. 252. Ibid. 14. cap. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. Ibid... Ibid. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p. cap. Ibid. 82. În Duminica Ortodoxiei.. Ibid. 66.. 65. Ibid. 111. Ibid. Ibid. Ibid.

148. 149. 87. 260. Ibid. 269-270. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Un grăunte de credinţă. Ibid. 153. Ca de la sine înţeles. 138. Ibid. Ibid. 161. 114. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. Ibid. 113. 134. Ibid. 244-247. Ibid. Cărarea Împărăţiei.. 102. S-a supărat Iisus. 141. p. Ibid. p. Zicere. pp. Ibid. Ibid. Ibid. p. 140.. 124.). 65. 87-88.. 117. cap. 150. 165. 163. 133. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 264. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 157. 139. Ibid..... 211. 145. p. 159. 151. p.). Despre durerile oamenilor. 269. 148. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 129. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Ibid.. 118. Cărarea Împărăţiei. p.). Ibid. 146. 130. p. 136. Ibid. Sfinţenie. Ibid. Ibid.).. 126.. 120. pp. p.. 132... 147.. 86-87.. 123. pp. 154. 115. Ibid. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. Ibid. 270. p. 264. 164. 154. Ibid. 147. Ibid. 256. S-a supărat Iisus. Ibid.. cap. 282.112. p. 142.. 128. . 121.. Ibid. 288. Ibid. p.. 158. 122.. 135.. 156. p. 149. 272. Ibid. Ibid. 144. Ibid. Ibid. 131.... 160. 143b. Ibid.. p. 143a. Ibid. Ibid. Ibid. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte. 152.. Ibid. Ibid. 110. Nu eşti departe de Împărăţie. Ibid. Ibid.. 125. Zicere.. 116. Rostul şi însemnătatea monahismului.. p. 137. Ibid. 119. 155... Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. Ibid. Ibid. Ibid. p. 127. p. 162. Ibid. p.

. Ibid. 182. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 2. 194. 173.. 203. Rostul şi însemnătatea monahismului. 176. 189. Ibid. 209. Păstorul şi oile. 188. 194. p. 179. Ibid. 178-179. 41. 184. pp. Cărarea Împărăţiei. p.. 200.).. 186. 174. 185. pp.). Ibid. 171. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. 4-5/1998. p. nr. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. pp. 148. 196... 197. Ibid. cap.. 178. Ibid.. Zicere. Cărarea Împărăţiei. 276. 211. pp. p. 216. „Străjerul Ortodox”.. Ibid. p. Ibid. Ibid. Ibid. p. p. „Gândirea”. 278. 282. Cărarea Împărăţiei. p. Chemări la apostolie.). 39. 177. 191. Ibid. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 25. Ibid. 183. Serie nouă. 206. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Un grăunte de credinţă. 201.. 220.. 78. Cărarea Împărăţiei. Fiii Învierii (mss.. 282. 199. 212.. 195-196..). Suprafaţă şi adânc. p. 222. 267. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. 221. Ibid. 213. Ibid. 207. . 41. Ibid. Ibid. 215. Ibid. Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 198..167. Crinii pustiei... Ibid. Ibid. Ibid. p. p. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. pp. p. Ibid. Un grăunte de credinţă. p. 219. 210. Ibid. 195. p. 210. p. Ibid. p. p. Ibid. Ibid. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. Ibid. 1/2001. 181. nr. 168. Ibid.). Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 211. 170.. Ibid. 68-70.. 265..). 172. 180. 199.. p. Ibid. 175. Ibid. 217.... 146.. 199-200. Ibid. 187. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 192. 205. 208. p. O minune furată. 193... 190. Ibid. Semne de sfârşit de sâmbătă. 179. 218. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 169. 77-78. pp. 112-113.. 214. Ibid... p.. 202. Ibid. 277. Trepte .). Ibid. Cuvinte interzise. 204.

223. Ibid., Rugăciuni nepotrivite. 224. Ibid. 225. Ibid., Tânărul bogat. 226. Ibid., Crinii pustiei. 227. Ibid., Un grăunte de credinţă. 228. Ibid., Nepăsarea absolută, o primejdie infinită. 229. Ibid., Sfântul Mucenic Dimitrie. 230. Cărarea Împărăţiei, p. 239. 231. Ibid., p. 241. 232. Ibid., p. 145. 233. Ibid., pp. 145-146. 234. Ibid., p. 149. 235. Ibid., p. 224. 236. Ibid., p. 226. 237. Ibid., p. 234. 238. Ibid., pp. 235-236. 239. Ibid., p. 236. 240. Ibid. 241. Ibid. 242. Ibid. 243. Ibid., p. 237. 244. Ibid., pp. 236-237. 245. Ibid., p. 259. 246. Ibid., p. 257. 247. Ibid., p. 267. 248. Ibid., pp. 267-268. 249. Ibid., p. 268. 250. Ibid., p. 281. 251. Ibid., p. 259. 252. Ibid. 253. Ibid., p. 260. 254. Ibid., p. 191. 255. Ibid., p. 162. 256a. Ibid., p. 163. 256b. Zicere. 257. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Ca de la sine înţeles. 258. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 259. Cărarea Împărăţiei, p. 145. 260. Ibid., p. 145. 261. Ibid., p. 133. 262. Ibid. 263. Ibid. 264. Ibid., pp. 133-134. 265. Ibid., p. 134. 266. Răutatea şi Firea, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 1998, p. 17. 267. Cărarea Împărăţiei, p. 134. 268. Trepte..., cap. Petrecerea monahului în lume. 269. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 270. Ibid. 271. Ibid. 272. Ibid., Gadarenii şi sufletul. 273. Cărarea Împărăţiei, p. 45. 274. Trepte..., cap. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei; Citirea Dumnezeieştilor Scripturi; Lecturi spirituale. 275. Ibid. 276. Ibid.

277. Cărarea Împărăţiei, p. 154. 278. Ibid., pp. 173-174. 279. Ibid., p. 174. 280. Ibid., p. 176. 281. Ibid. 282. Ibid., p. 200. 283. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Piatra unghiulară. 284. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 285. Fiii Învierii (mss.), Un ideal de rugăciune, pp. 82-83, „Străjerul Ortodox”, nr. 6/2001, p. 2. 286. Cine e Iisus?, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/98. p. 46,. 287. Fiii Învierii (mss.), Cine este Iisus?, pp. 28-31, „Străjerul Ortodox", nr. 6/2000, pp. 1-2. 288. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 289. (Dincolo de chip, Vanvulescu) 290. Cărarea Împărăţiei, p. 151. 291. Ibid., p. 152. 292. Ibid., p. 153. 293. Ibid., p. 154. 294. Ibid. 295. Ibid., p. 261. 296. Ibid. 297. Ibid., p. 41. 298. Ibid., p. 278. 299. Ibid., p. 287. 300. Ibid., p. 135. 301. Ibid., p. 157. 302. Ibid. 303. Ibid., p. 159. 304. Ibid., pp. 171-172. 305. Ibid., p. 172. 306. Ibid. 307. Ibid., p. 178. 308. Ibid., p. 179. 309. Ibid., p. 183. 310. Ibid., pp. 183-184. 311. Ibid., p. 191. 312. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Semănătorul. 313. Cărarea Împărăţiei, pp. 31-32. 314. Ibid., p. 169. 315. Ibid. 316. Ibid., p. 178. 317. Un Om nou se naşte, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 6-7/1998, pp. 29-31. 318. Cărarea Împărăţiei, p. 204. 319. Ibid., p. 314. 320. Ibid. 321. Ibid. 322. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. 323. Cărarea Împărăţiei, p. 22. 324. Ibid., p. 23. 325. Ibid. 326. Ibid. 327. Ibid., p. 184. 328. Ibid., p. 189. 329. Ibid., p. 317. 330. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Marele Iuda. 331. Ibid. 332. Împărăţia nevăzută, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 4-5/99, p.42-43.

333. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Împărăţia aruncată. 334. Ibid. 335. Ibid., Cearta lui Iisus cu Petru. 336. Ibid. 337. Ibid., Condiţiile uceniciei. 338. Ibid., Amărăciune divină. 339. Ţara de obârşie, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/ 2001, pp. 34-35. 340. Trepte..., cap. Războiul nevăzut sau despre ispite. 341. Cărarea Împărăţiei, p. 242. 342. Ibid., pp. 242-243. 343. Ibid., pp. 243-244. 344. Ibid., p. 244. 345. Ibid., pp. 268-269. 346. Ibid., p. 255. 347. Ibid., p. 256. 348. Ibid., pp. 256-257. 349. Ibid., p. 257. 350. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 351. Zicere. 352. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Cearta lui Iisus cu Petru. 353. Ibid. 354. Cărarea Împărăţiei, p. 297. 355. Ibid., pp. 112-113. 356. Ibid., pp. 321-322. 357. Ibid., p. 322. 358. Ibid. 359. Ibid., p. 325. 360. Ibid., p. 326. 361. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Taina răbdării. 362. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 363. Ibid. 364. Cărarea Împărăţiei, p. 197. 365. Trepte..., cap. Despre lepădarea de sine. 366. Ibid., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 367. Ibid. 368. Ibid. cap. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 369. Ibid. 370. Ibid., Măsurile vremurilor. 371. Ibid. 372. Ibid. 373. Ibid. 374. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), O minune cu totul anevoie. 375. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Condiţiile uceniciei. 376. Cărarea Împărăţiei, pp. 18-19. 377. Ibid., pp. 19-20. 378. Ibid., p. 20. 379. Ibid., p. 293. 380. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 381. Ibid. 382. Cărarea Împărăţiei, p. 66. 383. Trepte..., cap. Despre răbdare, mândrie, smerenie, tăierea voii, smerita cugetare. 384. Ibid. 385. Ibid. 386. Ibid., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 387. Ibid. 388. Ibid.

Ibid. 48. 56.. Cărarea Împărăţiei.. Cărarea Împărăţiei. 390. Ibid. 85. Ibid. 429. Serie nouă. p. 420.. 415. p. 258. 29-31. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 434. 418. Ibid. p. Ibid. Ibid. p. 411. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Trepte. Ibid. Ibid. 437. Ibid. Ibid. Ibid. 55. p. Ibid.. 401. Nebunii. 295-296. 309. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid.. 430. 392. 425. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. Ibid. O privire în rai. p. 442. p. 417. 408. 441..). p... 214. 402. 1-3/2000. 34. Ibid. p. Cărarea Împărăţiei. 436. 13. pp.. Cearta lui Iisus cu Petru. Ibid. 400. 290. . Ibid. Serie nouă. Ibid. p.). Ibid. 419.. 410. p. Votul ascultării şi personalitatea monahului.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 233. pp. pp... p. p. p. p. Zicere. p. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. 257. 427. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 405. De Sfinţii Apostoi Petru şi Pavel. Cărarea Împărăţiei. 395. nr. 90. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Ibid. nr. 6-7/1998. 414. 398. Rostul şi însemnătatea monahismului. Cearta lui Iisus cu Petru.. p. Votul ascultării. 394. Ibid. p..389... cap.. 416. Ibid. p. 423. pp.. Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. Cărarea Împărăţiei. „Gândirea”. 412. 424...). Ibid. Ibid.. 433. Un Om nou se naşte. 89..). 173-174. 413. Cuvinte interzise. Ibid.. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 435. 213. 432. 276-277. 136. p. p. 399. p. 77... 92-93. 297-298. 406. 403.. 391. 65.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. pp.. 426. p. 16. 431. 397. 439. 149. 396. Ibid. Ibid. Trepte. 157. Ibid. Cărarea Împărăţiei. p. pp.. 18. Ibid... Cărarea Împărăţiei. p. 33.. 404. 421. 407. 443a... Osândirea iertării. Ibid. 409. 308. Ibid. „Gândirea”. 101. cap. Păstorul şi oile. p. 159.. Ibid.. 393. 438.). cap.. Ibid. cap. 201. 422. 440. 20. Trepte. 111. p. 100. p. 428.

„Străjerul Ortodox”. p. 1/2001. 482. cap. p. p. Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Un Om nou se naşte. pp. p. 494.. Votul ascultării şi personalitatea monahului. p. 42. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. Lecturi spirituale. Cărarea Împărăţiei. 114-115. 497. 484. 455. 295. nr. în „Străjerul Ortodox”.. pp. 135. Ibid. p. Ibid.. 468. Crinii pustiei. Prietenul păcătoşilor. 445. 493. 492. Ibid. Ibid. Ibid... Ibid. 462. 471. p. 153. 300.. 29-31. 461. 1.. 179.. Serie nouă. pp. Ibid. 213. 179. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 447. 480.. 152. 178. 454. Ibid.. 5/2001. 282. 458. 467. Cărarea Împărăţiei.. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 475.. p. 472. pp. Trepte. p. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. Ibid. 6-7/1998. Zicere. 171.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 465. 469. p.). 490. 483. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 495. Cărarea Împărăţiei. 456. p. 29. Cărarea Împărăţiei. Samarineanul. p. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 479.).. 150. cap. 470. 485.. 481... Bucuriile lui Iisus. 450.443b. pp. nr. Cărarea Împărăţiei. p. 449. 180. Ibid. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. p. p. Ibid. 474. Ibid.. 116.). 293. Ibid.). p... Ca de la sine înţeles. Ibid. Fiii Învierii (mss. . 463. 77-78. 457. nr.. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Spovedania şi despre certarea conştiinţei. p. 453.. 478. 212. 491. Cărarea Împărăţiei.). Ibid. Ibid. 452. 3. Despre durerile oamenilor. 261. p. 460. capătul proorocilor.). p. p. 488. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.). Votul ascultării. Ibid.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 444.. 451. p. 477. Ioan... 486. Ibid. 134. 466. p. Ibid. Ispititorii cu dajdia.).. 300-301. Trepte. 154. p.. 473.... Citirea dumnezeieştilor Scripturi. 464. p. Ibid. Ibid. Zicere. p. p.). 446. 154. Cărarea Împărăţiei. 149. „Gândirea”. 487. Ibid. 277. Ibid. 476. Ibid. 496. Fiii Învierii (mss. Cărarea Împărăţiei. 459. Ibid.). 68-70.. Neam fără semn. 448. 315.

521. Ibid. 528. p. Ibid. 515. Ibid.. 504. Ibid. Ibid.. 509. 262. 282. Ibid. 538. 526. Taina răbdării. 505. p. . Ibid. 534. 50. p. Ibid. Ibid. 189. 285. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. 543. Ibid. p. 545. 552... Ibid. 540. Despre post şi rugăciune. 532.. 263. 284. 140. Ibid.. Ibid. 524. 516. 546.. 324.. 48. 501. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. p. 512.. 514. Dincolo de întâmplări. 147. 499. p. Ibid.. cap. 285. p.. pp. Ibid. Ibid.. Ibid.). Ibid. Iconomul nedrept. 522. 536. 261.. 530. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 17. Ibid. Ibid. 159. 544. 549. Ibid. 114.. 535.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 189-191. Ibid. p.. 542. Ibid. Cărarea Împărăţiei.. p. Ibid. Ibid. 36. p. 527.. 525. Cărarea Împărăţiei. 523. 507. faţă de ascultări şi faţă de bunurile mănăstirii. 529. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. Ibid.).. 547.. 513. p. p. Ibid. Ibid. p. Ibid.).. 148. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite.. Ibid. Ibid. cap. p. 276. Ibid. 35.). 520. 510. pp. 539.498.. p. Ibid... Trepte. Ibid. 531. Ibid. 550. Ibid. Cărarea Împărăţiei. p. 14-15. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 541... 518. 533. 300-301.. 517. pp.. pp. p. p. 537. Ibid. 88. Ibid. 548. 551. 154-155. 500.. Ibid. 503. Ibid. p.. p. 261. p. 506. 519. Ibid. 508. Măsurile vremurilor. 502. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 16. 511. Păstorul şi oile. p. Purtarea monahului faţă de superior şi faţă de obşte.

„Străjerul Ortodox”. 605. Ibid. p. Ibid. p. p. pp. 557. 567. 597. Ibid. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 601. În Duminica Ortodoxiei. mândrie. mândrie. 606. 556. p. 593. Ibid...... 20. . 604. p... 568. p. pp. Ibid. p. 280.. Ibid. 584. p. p. 564. Trepte. Ibid. 169. 200. 565. 159. Cărarea Împărăţiei. cap. Ibid. 140-141. Rostul şi însemnătatea monahismului.. 566. p. 43. 281..).). Ibid. pp. nr. 599. 2. 171-172.. 569. 559.). cap. 20-21. p. cap. Ibid. 602. 573. 563. 586.. 558. 191. 588. Cărarea Împărăţiei. 554. Ibid. Despre răbdare. 156. Războiul nevăzut sau despre ispite. 173. 578. 68-70. 147. 53. cap. p. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 577. Ibid. Ibid. Ibid. 157. p. p. 560. 172.. Ibid. Ibid. 562. Ibid. Ibid.. 581. 603. smerita cugetare.. 1-3/1999. Taina răbdării. 110. Ibid. Ibid. 146. Pedeapsa cu lepra.. 596. 53. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.). p. p.. Ibid. Ibid. Ibid. p. „Gândirea”. 607. Cărarea Împărăţiei. Ibid. p. 572. nr.. 1-3/1998.. 585. 146-147. Serie nouă. Ibid. ibid. 582. Despre post şi rugăciune. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. p. 587. Răutatea şi Firea... 43.. 20 608. 162. tăierea voii. 594. 571. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 151-152. p. Ibid.... Ibid.. p. 574. smerenie. 561. 580. Trepte. nr. 1/2001. Omul. Ibid. pp. 19. tăierea voii. pp. p.. Trepte... Ibid. 179. Ibid.. Ibid. 555. Întrebarea întrebărilor. 590. 579. 54. 592.. 591.. Ibid. p. cap. 600.. Dumnezeu fără vreme.. Ibid.). smerita cugetare.553. pp. 174. Ibid... 595. 575. p. 177. Fiii Învierii (mss. smerenie. 17. Ibid. Ibid. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Trepte. 178. p. Ibid. pp. 583. 589. 112-113. Ibid.. p. Ibid. Despre răbdare. 598. 570. Ibid.. 576..

641. 176. Ibid.. Ibid. Ibid.. 627.). Tâlcuirea rânduielii tunderii în monahism. p.. 637. Trepte.. Ibid. 202.... 15.). 611. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. cap. 179. Cărarea Împărăţiei. 657. 633. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. misionari între lupi. 643. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 646. 629.. Mieii. p. 655. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. Ibid. pp. 628. 612. Ibid. Ibid. p. p. Ibid.... Ibid. 640. Ibid. 659. 614. 17. 656. Ibid. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei.).. Ibid. Cărarea Împărăţiei. 653. 1-3/98.. p. pp.609. p. 123. „Gândirea”. 662. 124-125.. p. 661. 281. 203. 140-141. 123. p. Ibid. pp. Ibid. 194. 123. Fiii Învierii (mss. 12-13. Ibid. Ibid.. 26. 124. 638. Ibid.. 634.. 651. 644.). cap. 206. 169. nr. 658. 616. Ibid. p. 660.. Ibid. p. 615. Cărarea Împărăţiei. 124. Ibid. 285. 278. 177. 620. Ibid. Dicolo de chip. 59. p. 626. p. Citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Sfinţenie. Ibid. „Străjerul Ortodox”. Treptele vieţuirii duhovniceşti. 654. Cărarea Împărăţiei. Ibid. 613. 631. 639.). Ibid. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. cap. . Ibid. p. p. 205-206.. 2/2001. 210-211. p. Ibid. 201. cap.. 645. Ibid. cap. 161. p.. Trepte.. 647. pp. Ibid. Ibid. 636.. 610.. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. pp. 623. 618. Serie nouă. 624... p. 649.. 619. Cărarea Împărăţiei. Ibid. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Votul ascultării... Trepte. p. 621. Cărarea Împărăţiei. 632. p. 141. 630. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 648. 1. p. 625. 622. Ibid. Ibid. 617. nr. 143. Cărarea Împărăţiei. Ibid.. 650.. p. p. 652. Ibid. p. p.. 642.. Lecturi spirituale. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. Ibid. Dincolo de întâmplări. Ibid.

pp. Ibid. 689.. Ibid. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. p. Ibid. Ibid... Ibid. 254. Ibid.. Ibid... Ibid. p.. Ibid. Sfântul Nicolae. 677. pp. p. 713. p.. p. p. p. 709. Ibid. Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 682. 284... 674.. 43. Ibid. 693. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. Ibid. 695.). 671. 76. 688.). cap.. 710. 698. 670.. 704.. Ibid. p. 314-315.. 673. p. p... 708. 42. 313. Ibid. 665. p. 716. 680. 694. 160.. p. 58. Ibid. Ibid. pp. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss. 161.. 253. 686. Ibid. 685. 664. Cearta lui Iisus cu Petru. p. 683. Ibid. 668. 701. Ibid.). pp. 702. p. Cărarea Împărăţiei. O privire în Rai.. p. Spovedania şi despre cercetarea conştiinţei.663. 48. 675. Ibid.. 691. 65-66.). Ibid. Ibid. 200. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.. 315. Ibid. p. Ibid. 666. Votul ascultării. p. p.. p. Ibid. p. p. 672. 700. 283. 286. 669. Votul ascultării şi personalitatea monahului. Ibid. 696. Cărarea Împărăţiei. 687.. 711.. p. 253-254. 703. 690. cap. Ibid. 46. 697.. 24.. 715. 692.. 714. 667. 49.. 699. p. p. Ibid. 297. 45-46. 67-69. 706. pp. 676. Ibid. 255. 314. Cărarea Împărăţiei. p. „Străjerul Ortodox”. Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite. p. Ibid. Ibid.. Ibid.. 42. 308. nr.. 249-251. Ibid. Ibid. Ibid. pp. 4/2001. 712. Ibid. 684. Zicere. 47. Ibid. p. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss... p. 1. Ibid. 678. 287.. Cananeanca. Lecturi spirituale. Trepte. 681. Ibid. p. 705. 285. Cărarea Împărăţiei. 23. Fiii Învierii (mss. Ibid... Ibid. Amărăciune divină. 44.. Ibid. 679. 707..). Trepte. . Citirea Dumnezeieştilor Scripturi.

717. Ibid. 718. Ibid., p. 316. 719. Ibid. 720. Ibid. 721. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Pedeapsa cu lepra. 722. Ibid., Chemări la apostolie. 723. Ibid., Ocuparea Templului din Ierusalim. 724. Cărarea Împărăţiei, p. 210. 725. Ibid. 726. Ibid., pp. 210-211. 727. Ibid., p. 233. 728. Ibid. 729. Ibid., p. 234. 730. Ibid. 731. Ibid., p. 242. 732. Ibid., p. 298. 733. Fiii Învierii (mss.), Siguranţa absolută, pp. 47-48, „Străjerul Ortodox”, nr. 5/2000, p. 1. 734. Trepte..., cap. Chipul cel dinlăuntru şi cel dinafară al monahului. 735. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 736. Cărarea Împărăţiei, pp. 195-196. 737. Ibid., p. 196. 738. Ibid. 739. Ibid., p. 199. 740. Ibid., p. 279. 741. Ibid., pp. 279-280. 742. Ibid., p. 281. 743. Ibid., p. 282. 744. Ibid., p. 296. 745. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Talanţii Împărăţiei. 746. Ibid. 747. Ibid. 748. Ibid. 749. Cărarea Împărăţiei, pp. 155-156. 750. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Chemări la apostolie. 751. Cărarea Împărăţiei, p. 280. 752. Ibid., p. 21. 753. Ibid. 754. Ibid. 755. Ibid., p. 22. 756. Fiii Învierii (mss.), Iisus şi slăbănogul, pp. 86-87, „Străjerul Ortodox”, nr. 3/2001, p. 1. 757. Cărarea Împărăţiei, p. 259. 758. Ibid., p. 317. 759. Ibid., p. 26. 760. Ibid., p. 54. 761. Ibid., p. 55. 762. Ibid., p. 115. 763. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Nu eşti departe de Împărăţie. 764. Ibid. 765. Ibid., Respinşi, chemaţi, trimişi. 766. Ibid. 767. Ibid., Condiţiile uceniciei. 768. Ibid., Chemări la apostolie. 769. Ibid. 770. În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43. 771. Cărarea Împărăţiei, p. 196. 772. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Dincolo de chip.

773. Cărarea Împărăţiei, p. 119. 774. Ibid., pp. 142-143. 775. Ibid., p. 143. 776. Trepte..., cap. Despre sfaturile Evangheliei şi voturile monahale. 777. Ibid., cap. Votul ascultării; Votul ascultării şi personalitatea monahului; Poate înceta obligativitatea voturilor monahale? 778. Ibid. 779. Ibid. 780. Cărarea Împărăţiei, p. 123. 781. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Despre durerile oamenilor. 782. Cărarea Împărăţiei, p. 133. 783. Ibid., pp. 32-33. 784. Ibid., p. 25. 785. Ibid., pp. 25-26. 786. Ibid., p. 43. 787. Ibid., p. 121. 788. Ibid., p. 44. 789. Ibid., p. 29. 790. Ibid., p. 122. 791. Ibid., p. 135. 792. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 793. Cărarea Împărăţiei, p. 180. 794. Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Iconomul nedrept. 795. Ibid., Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite... 796. Cărarea Împărăţiei, p. 182. 797. Ibid., p. 182. 798. Ibid., p. 298. 799. Ibid., p. 122. 800. Ibid. MĂRTURII 1. P.S. Daniil Partoşanul, Părintele Arsenie Boca – o abordare simpatetică a relaţiei tânăr- duhovnic, interviu realizat de Romeo Petraşciuc, Tmişoara, Octombrie 2001, publicat în Tinereţe, ideal, Biserică, Editura Agaton, Făgăraş, 2002. 2. Arhimandritul Teofil Părăian, înregistrare audio la Mănăstirea „Sub Piatră“, în 22 aug. 2001. 3. Mărturie culeasă de Părintele Teofil în 21 august 2001. DESPRE FÂNTÂNI 1. Andrei Cornea, Penumbra, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pp. 139-142. CONCLUZII 1. cf. Părintele Daniil Stoenescu, 28 Noiembrie – o zi cu cruce..., „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1/1993, p. 20. 2. M-am întrebat apoi de ce cartea nu are ISBN? Asta ar însemna că nici în bibliotecile publice nu e de găsit. 3. A se vedea de pildă: Arhimandritul Ioasaf Popa, Vocaţia monahală şi conţinutul voturilor călugăreşti, „Vestitorul Ortodoxiei”, nr. 109, ianuarie 1994. Fără să-l numească direct, autorul face aluzie la Părintele Arsenie. 4. Este vorba de textele apărute în „Formula AS”. 5. Ileana Marinescu, Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca, „Transilvania”, nr. 1-2, 1994, pp. 3435. 6. cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, „Telegraful Român”, 8 august 1943, pp. 1-2. 7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinţi, Părintele nostru Eustaţie, arhiepiscopul Antiohiei cele Mari, în: Predici la sărbători Împărăteşti şi cuvântări de laudă la Sfinţi, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 388. 8. Ibid. ANEXA I

1. Text preluat din: Arhimandritul Teofil Părăian, Cuvinte lămuritoare, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002. ANEXA II 1. Text publicat în: „Telegraful Român”, 12 mai 1940, p. 6. ANEXA III 1. Este vorba despre Statistica Site-ului Nistea’s Page de la adresa: www15. brinkster.com/inistea

1995.. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. „Gândirea”. august 1998. „Gândirea”. Arad.. Galaţi. pp. anul VII. Biblia sau Sfânta Scriptură. anul VII. vol. BOCA. „Caietul Părintelui Petru Vanvulescu”. Sibiu. Tipografia Cărţilor Bisericeşti. Mistici din Carpaţi. Arhiepiscopul Bartolomeu. „Magazin Istoric”. 77-78. anul VII. Prof. Dr. 1999. 1929. Editura Crist. anul VI. anul VII. 6-7/1998. BĂLAN. Ieromonahul Arsenie. 5-6/1997. Arhimandritul Ioanichie. Episcopia Ortodoxă Română. pp. copie după un mss. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. ediţia a II-a. Lucian. Serie nouă. 4-5/1998. 46. 1967. 2000. BOCA. BOCA. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Serie nouă. Ieromonahul Arsenie. nr. 1997-1981. 1-3/1998. BOCA. ediţia a 2-a. B. vol.. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. nr. anul VII. 29-32. p. Serie nouă. Serie nouă. nr. Desfiinţaţi Mănăstirile – Un ordin care nu a mai sosit. 2000. introduceri şi note de Pr. Serie nouă. Episcopia Romanului. EIBMBOR. anul II. „Caietul Părintelui Ioan Fărcaş”. pp. traducerea Părinţilor Prof. mss. nr. „Gândirea”. cu privire la reînfiinţarea Mănăstirii Geoagiului ca mănăstire de maici. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. nr. anul VII. Atitudini. copiate dintr-un caiet al Părintelui Arsenie de Maica Miruna de la Sinaia. BOCA. Bucureşti. anul VII. consemnate de Părintele Petru Vanvulescu. Serie nouă. 6-7/1998. BOCA. ediţiile din 1936 şi 1939. Arad. „Gândirea”. p. C. 5/1993. Serie nouă. anul VI. Vasile. BOCA. Bucureşti 1993. 1990. Episcopul Aradului. BLAGA. „Gândirea”. mss. TEXTE SACRE ŞI LITURGICE Biblia sau Sfânta Scriptură. nr. 19461948. ANDRU. 1990-1991. traducere. Serie nouă. Ieromonahul Arsenie. Predici. Vieţile Sfinţilor pe Noiembrie. 4-5/1998. Schimbarea la Faţă. Editura Tehnică. C. reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. „Gândirea”. BOCA. 29-31. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. „Gândirea”. Pravila Albă. Vasile Radu şi Gala Galaction. Serie nouă. ANANIA. nr.BIBLIOGRAFIE A. Pateric românesc. „Gândirea”. 1990. BOCA. nr. Serie nouă. Scrisoare către Prea Sfinţitul Andrei Mageru. Cine este Iisus?. ediţia I-a. Serie nouă. nr. Patericul. Cluj-Napoca. Ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie. BEJAN. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. ediţia a II-a. „Gândirea”. Ieromonahul Arsenie. 1-3/1998. Trancotă C. Semne de sfârşit de sâmbătă. BOCA. 2000. 1-3/1998. Editura pentru Literatură. Bucureşti. 1996. Poezii. nr. 39-40. nr. BOCA. Ieromonahul Arsenie. 5-6/1997. XI-XII. Pogorârea la iad. BĂLAN. Ieromonahul Arsenie. STUDII ŞI ARTICOLE AIOANEI. Dimitrie.. Vetre de sihăstrie românească. Viforniţa cea mare. Alba-Iulia. I-IV. Ieromonahul Arsenie. Predici şi ziceri. Bucureşti. Bucureşti. anul VII.. Ieromonahul Arsenie. Arhimandritul Ioanichie. Ieromonahul Arsenie.. Cărarea Împărăţiei. BOCA. BOCA. 6-7/1998. BOCA. anul VII. Editura Arhidiecezană. nr. 17. Mineiul. pp. luna august. vol. Trepte spre vieţuierea în monahism. TEXTE PATRISTICE Filocalia românească. Ieromonahul Arsenie. EIBMBOR. „Gândirea”. Bucureşti. Colind armonizat de Părintele Arsenie Boca. Bucureşti. din 7 mai 1952. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. Misionari între lupi. . reproducere după pictura bisericii din satul Drăgănescu. V-X. copie după un mss. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. ediţia a III-a. pe versuri de Nichifor Crainic. Dumitru Stăniloae. BOCA. Ieromonahul Arsenie. Un Om nou se naşte. 1-3/1998. Serie nouă. 1982.

„Străjerul Ortodox”. Ieromonahul Arsenie. p. p. Iaşi. Ioan. Ieromonahul Dometie. nr. anul VIII. „Gândirea”. Imn pentru crucea purtată. MOIAN. Isihasmul. pp. pp. nr. nr. Pr. Editura Patmos. p. 12 mai 1940. manuscris. din manuscrisul Fiii Învierii. 1994. pp. 5/2000. Serie nouă. Ieromonahul Dometie. Ieromonahul Arsenie. pp. Monahia Zamfira. nr. BODOGAE. Bucureşti. Serie nouă. 3/2001. „Telegraful Român”. nr. Editura Veritas. Idem. diaconul Haralambie. Serie nouă. din manuscrisul Fiii Învierii. Despre o mărturie care şi-a greşit ţinta. „Gândirea”. Editura Anastasia. 38-39. Ieromonahul Arsenie. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. COJOCARU. 3-4/1994. p. Cananeanca. 34-35. Orbul din naştere şi sufletele oarbe. 1-2/1996. BOCA. Ţara de obârşie. . CRAINIC. 1991. IONESCU. 1-2. din manuscrisul Fiii Învierii. Editura Deisis. BOCA. Jertfa. pp. pp. Ieromonahul Arsenie. BOCA. în „Ortodoxia”. 4-6/2001. 1-3/2001. „Străjerul Ortodox”. Târgu-Mureş. BOCA. Ieromonahul Arsenie. 96. p. BOCA. Dan. 2-4/1990. nr. MOIAN. BOCA. zile negre. Pelerinajul de la Mănăstirea Brâncoveanu (Ştire). „Gândirea”. CORNEA. „Telegraful Român”. nr. „Străjerul Ortodox”. Un ideal de rugăciune. CONSTANTINESCU. 28 noiembrie 1991. Andrei. reproducere după o icoană pictată de Părintele Arsenie Boca. 1-2/1994. Editura Anastasia. anul III. Ieromonahul Arsenie. Post-Scriptum la o lucrare de istoria isihasmului românesc. „Transilvania”. „Străjerul Ortodox”. „Străjerul Ortodox”. „Telegraful Român”. pp. nr. nr. pp. 1. Mănăstirea Brâncoveanu. 42-43. BOCA. „Gândirea”. 6/2001. 6-7/1998. 105-108. nr. Umilă mărturisire despre Părintele Arsenie Boca. În Duminica Ortodoxiei. Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin. pp.19. anul II. 86-87. 3. MARCU. Editura Polirom. „Străjerul Ortodox”. pp. Dr. Ieromonahul Arsenie. Zile albe. 28-31. 3-4/1996. O lămurire necesară. nr. În pelerinaj la Sâmbăta de Sus. Penumbra. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. Ieromonahul Arsenie. Siguranţa absolută. 4. anul IX. nr. „Gândirea”. 1/1993. 1-2.BOCA. „Revista Teologică”. 92-93. p. „Gândirea”. pp. Editura Fides. BOCA. Prelegeri de mistică ortodoxă. BOCA. 1998. nr. 12-13. Prof. Mitropolitul Nicolae. anul VII. 47-48. HAUSHERR. pp. nr. Mănăstirea Brâncoveanu. 65-66. 103. BOCA. p. „Gândirea”. 2001. anul X. Nebunii. 1997. tradiţie şi cultură românească. 4/2001. pp. 525. Iaşi. Unde mai sunt astăzi limbile de foc?. CONSTANTINESCU. Ieromonahul Arsenie. MANEA. Serie nouă. Bucuriile lui Iisus. Monahia Zamfira. p. nr. anul IX. Aţi întrecut măsura D-lor intelectuali de la Revista „Transilvania” – Sibiu. „Revista Teologică”. Intrări în monahism (Ştire). anul IX. Grigorie. Cine este Iisus?. Serie nouă. Precizări. 3-4. Timişoara. Împărăţia nevăzută. 82-83. pp. „Gândirea”. 34-35. IONAŞCU. nr. Monahia Zamfira. 9-10/1940. anul VIII. p. „Străjerul Ortodox”. Vârstele libertăţii. 1996. Dr. anul V. Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. 22-23. nr. 3. 4-5/1999. pp. LUCINESCU. din manuscrisul Fiii Învierii. Sibiu. 68-70. MAXIM. 524. pp. 9-10/1940. Socoteală omenească şi socoteală dumnezeiască. Ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie. Serie nouă. MARCU. 1-2. p. Scrisoare către Părintele Arsenie Boca. „Gândirea”. BOCA. În amintirea Părintelui Arsenie. 2001. 1-3/1998. p. p. Serie nouă. Monahia Zamfira. 1-2. Adrian (Ieromonahul Agapie). CONSTANTINESCU. 1992. Editura Gordian. 1-3/2000. pp. Nichifor. 1/2001. CORBU. p. nr. pp. „Gândirea”. nr. 95-96. 3. 43. nr. 6. „Străjerul Ortodox”. nr. Serie nouă. Grigorie. 2 volume. din manuscrisul Fiii Învierii. 28 noiembrie 1991. Pr. Iisus şi slăbănogul. nr. Ieromonahul Arsenie. Viaţa Sfântului Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca. „Gândirea”. manuscris. 46/2000. Casa Editorială Gândirea. Virgil. 6/2000. Experienţa rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea românească. Ileana. 1. MARINESCU. Ieromonahul Arsenie. nr. Mitropolitul Serafim. 1999. Cărarea Împărăţiei – Recenzie. 1. MLADIN. Bucureşti. pp. BOCA. 1997. Serie nouă. anul VII. din manuscrisul Fiii Învierii. din manuscrisul Fiii Învierii. p. 3-4/1994. BOCA. „Gândirea”. pp. Teodor. Serie nouă. anul III. 1. Serie nouă. 77-78. BOCA. Cluj-Napoca. pp. nr. din manuscrisul Fiii Învierii. Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca. Irénée. Arhimandritul Juvenalie. nr. 2/2001. 97-98. Vasile. JOANTĂ. p. 5/2001. CONSTANTINESCU. Ieromonahul Arsenie. nr. 1-3/1999.

Editura Deisis. Arhimandritul Teofil. Prof. 2001. De ce am scris numele Părintelui Arsenie Boca pe crucea de la Mănăstirea Sâmbăta. Editura Episcopiei Romanului. Episcopul Daniil Partoşanul. Bucureşti. p. Părintele Arsenie Boca sau Universul Sfânt al culorii (Minunea de la Mihăileşti). Editura Mitropoliei Banatului. Stareţul Mănăstirii Prislop. Arhimandritul Teofil. Serie nouă. PĂRĂIAN. Arhimandritul Teofil. 1997. POP. ***. 2000. Făgăraş. Editura Deisis. (Convorbirea cu Maica Mina). 2/62. Documente inedite despre Părintele Arsenie Boca. Bucureşti. Tinereţe. Serie nouă. nr. p. Acatiste. „Gândirea”. Editura Humanitas. Cluj-Napoca. Serie nouă. 26-31. STĂNILOAE. Gheorghe Vechi. Întâmpinări. ***. Craiova. 28 Noiembrie – o zi cu cruce. pp. Arhimandritul Teofil. 1999. Editura Omniscop. „Puncte Cardinale”. Cluj-Napoca. 1-2/1996. 6/102. Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu. Mircea. 64-68. TUDOR. Arhimandritul Teofil. nr. Un om de care s-au bucurat oamenii. pp. Dr. nr. Ionescu Lidia. Prof. 1996. Lacrima prigoanei. Arhimandritul Teofil. PĂRĂIAN. Pentru cealaltă vreme a vieţii mele. OGORANU. 4. Veniţi de luaţi bucurie. 2 volume. Dezvăluiri istorice. Serie nouă. Ion Gavrilă. nr. Editura SF. Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV. Arhimandritul Teofil. 1-4/1991. 8-9. Ovidiu. nr. Romulus. 1996. 1995. 16 mai 1948. STOENESCU. Arhimandritul Teofil. Ieromonahul artist. „Gândirea”. Pentru mai dreapta cinstire a lumii Părintelui Stăniloae. Craiova. Din cuvintele Părintelui Arsenie Boca. Bucureşti. Editura Teognost. PĂRĂIAN.O. PLĂMĂDEALĂ. „Telegraful Român”. diletanţi şi neadevăruri. Monahul Daniil (Sandu Tudor). anul III. Prof. Lumini de gând. PĂRĂIAN. PĂRĂIAN. PĂRĂIAN. 1997. februarie 1996. Din vistieria inimii mele. Duhovnici români în dialog cu tinerii. Din lupta legionarelor românce. SRGIU. Brazii se frâng. Serie nouă. pp.2. 1998. Slujitori în temniţele comuniste. Jurnalism. 4-5/1998. PĂRĂIAN. Ion Gavrilă.C. Editura Marineasa. Prof. 2001. Editura Cum. Cărarea Împărăţiei. Arhimandritul Teofil. Timişoara. „Gândirea”. anul II. Timişoara. anul VII. „Puncte Cardinale”. nr. 2002. Împreună cu tatăl meu. pp. Arsenie Boca. Lumina faptei din lumina cuvântului. . nr. 56/1997. Editura Gordian. „Telegraful Român”.129. 20. Unde a fost Biserica. „Gândirea”. Roman. Ne vorbeşte Părintele Teofil. STĂNILOAE. Editura Anastasia. 2000. 4. 15-16/1990. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană. Editura Sofia. Arhimandritul Teofil. Cluj-Napoca. anul IX. Dumitru. Vlad. 1997. PROTOPOPESCU. p. Lucien. „Telegraful Român”. Dumitru Stăniloae. PĂRĂIAN. „Telegraful Român”. Măritul praznic de la Mănăstirea Brâncoveanu. Bucureşti. „Telegraful Român”. anul VI. PĂRĂIAN. Supliment al Revistei „Renaşterea”. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală. 1-3/2000. 110-111. Arhidiaconul Mihai. p. 2 volume. Între contestări şi exagerări. Mărturisitori de după gratii. Bucureşti. 1994. Editura Bizantină. p. 11/2002. Prescuri pentru cuminecături. Biserică. Timişoara. ***. Părintele Dometie de la Râmeţi (despre). iulie 1999. Cuvinte către tineri. Editura Teognost. Arhimandritul Teofil. 15. Istoria Mănăstirii Prislop. 1997. 1998. Cuvinte lămuritoare. Gânduri bune pentru gânduri bune. Timpul Rugului Aprins. PĂRĂIAN. 2001. ***. Sibiu. A. 2001. 12 aprilie 1942. 1997. Bucureşti. nr. Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu.7. nr. nr. p. Praznicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (ştire). ***. un răspuns creştin la neliniştile vremii. „Gândirea”. „Gândirea”. Bucureşti. Serie nouă. SCRIMA. în: Pr. 6. „Puncte Cardinale”. ***. Nicolae. 8/80. Editura Mitropoliei Banatului. p. Editura Arhidiecezană.NEAG. Tatiana. 2002. anul V. Dr. Cluj-Napoca. Mitropolitul Antonie. nr. Păcatul nerostirii adevărului. 94-95. Pr. „Calea Mântuirii”. 34/1994. ideal. Andrei.R. ***. (Convorbiri cu Dragoş Şeuleanu şi Carmen Dumitriu). Bucureşti. Pr. Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis. ***. Editura Humanitas. Sibiu. Episcopul Daniil Partoşanul. Bucureşti. Ion Buga. PĂCURARIU. REGNAULT. pp. Arhimandritul Teofil. 1/1993. pp. Editura Anastasia. Arhimandritul Teofil. 1993. VUIA. Editura Agaton. 2000. august 1997. p. p. Timişoara. 1998. Editura Antim. Arad. 7. PĂRĂIAN. 1-2. 8 august 1943.S. STOENESCU. SĂSĂUJAN. Episcopul Daniil Partoşanul. dar nu se îndoiesc. OGORANU. 2001. PĂRĂIAN. PĂRĂIAN. nr. STOENESCU. Editura Bizantină.

..................................................................................66 CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU........................................................5 ARGUMENT..................38 Concepţia Părintelui Arsenie despre monahism........................................................................................49 ASCULTAREA.............................................40 Plecarea la cele veşnice....................36 Scrierile Părintelui Arsenie.......................................................................................................................................................Zorica Laţcu...........................................................................................................................................................64 CĂRTURARII...................................51 BĂTRÂNEŢEA..........................19 Curentul spiritual de la Sâmbăta sau „Filocalia pentru toţi”................................................................52 BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA.............................50 ATEISMUL..................................................13 Institutul Teologic... NEASCULTĂTORI.67 COPIII..............................................................................................23 Chilia din munte...............................................65 CĂSĂTORIA......................................59 CĂLUGĂRIA................22 Legătura Părintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi.................................................................................................................................................................................................................................65 CÂRMUITORII DE NEAMURI................46 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE ÎN 800 DE CAPETE49 ADEVĂRUL......55 BOTEZUL.......................................................12 Gorunul lui Zian................................52 BISERICA.30 Pribegia în Bucureşti..........................................................................49 ASCEZA..............................................................................................................................................................................................................................................................57 CANCERUL.....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................15 Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti...........................36 Îndrumător al monahilor..................................66 CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ..................................................................69 COPIII ÎNDRĂCIŢI................................................................54 BOGĂŢIA............................12 Şcoala primară şi liceul..59 CĂLUGĂRII.......................... o altă „Filocalie”...................................56 CALEA MÂNTUIRII..........53 BLESTEMELE............................................................................................................................................................27 Chemat la treapta arhieriei..............................................................................................67 CONŞTIINŢA – GLASUL CONŞTIINŢEI..........................................................................................................................9 VIAŢA ŞI LUCRAREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA.......................34 Aşezământul de la Sinaia..................................................43 OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – de Teodosia ...........................................................................................................................................................30 Stareţ şi duhovnic la Prislop.................................................................................45 O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA.......................................................................................................................................................................16 Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus............................................................Cuprins RECOMANDARE............................................25 Ultimul mare praznic sărbătorit de Părintele Arsenie la Sâmbăta......34 Pictarea bisericii din Drăgănescu.......................51 AVORTURILE...............................................................................................................................................................................................14 Ucenicia la Muntele Athos...........................................................................................17 Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveanu................ NECREDINCIOŞI ŞI DESFRÂNAŢI 71 ..............................................................................................................................................54 BOLNAVII.......................................................................................................19 Mănăstirea Sâmbăta...............................

.................................................................................................................................................................................................................................................................................................................104 ÎNDUMNEZEIREA................................................................................................77 CUNOŞTINŢELE................. NEUROLOGIE ŞI PSIHOLOGIE.......................................................................79 DUHOVNICUL........................................................................................................................................................79 DREPTATEA LUI DUMNEZEU.....................87 EXTREMELE.......................................................95 INSTINCTELE.......................................................................................................................................................................74 CREŞTINISMUL.........................................................COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI........................................................................................................79 DISCIPLINA...............................................................................................95 ISPĂŞIREA...........................................................................93 IMAGINAŢIA.......................................................107 ÎNTRISTAREA.................78 DEZNĂDEJDEA............111 LIBERTATEA OMULUI........................................................................................................................................................................................120 NEASCULTAREA.................................................................................................113 MÂNDRIA..........................................................................109 LEPĂDAREA DE LUME.....................................................................121 .......................................................................................................................................................................................76 CUNOŞTINŢA MÂNTUIRII............87 FAPTELE BUNE......87 FIREA OMENEASCĂ – CĂDEREA EI.................................84 EREDITATEA ŞI MEDIUL...............116 MINTEA...............................................................................................................................................................................79 DREAPTA SOCOTEALĂ.....................................72 CREDINŢA.......................98 IUBIREA.....................................................................................................92 IISUS – CINE ESTE IISUS?......................................................................................................................................................................................111 LEPĂDAREA DE SINE.........................77 CUVINTE INTERZISE....................................................................................................................................................................................................................109 JUDECATA DREAPTĂ A LUI DUMNEZEU........................................................................................................................................................................................................................................................................77 DESFRÂNAREA................................................................................................................................................................................................................................101 IUBIREA DE SINE..................................................................................80 DUMNEZEU.....................102 IUDA – IUDELE............................................................................................................................................................................................97 ISPITELE......112 MAICA DOMNULUI..119 NEAMURILE.....113 MARTIRII.......................................................................................................................................................................................................................................................................................118 MUNCA...114 MINCIUNA.............................................................................................91 IERTAREA....116 MOARTEA...................................................................................................................................106 ÎNFRÂNAREA.........104 ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU.........................................120 NECAZURILE..........114 MÂNTUIREA.....................................................................106 ÎNJURĂTURILE................................................108 ÎNVIEREA.......................................................................................................................................................................120 NEPUTINŢELE................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................82 ENDOCRINOLOGIE.....108 JERTFA.........................................88 FUMATUL........90 GÂNDURILE......112 LUMEA – LUMESCUL............................................................................................................................................................90 GADARENII ŞI SUFLETUL......................................................83 EREDITATEA.............................

.....................................133 PROOROCII ŞI HRISTOŞII MINCINOŞI................................................................................................................................................................126 PERSONALITATEA.......144 RĂZBOAIELE................................159 SMERENIA..........................................................................................................................................................132 POSTUL...............................................162 SMERENIA (CHENOZA) MÂNTUITORULUI...............................................................................154 SFINTELE TAINE.................................................................................................................................................................................................145 RĂZBOIUL NEVĂZUT ŞI RĂZBOIUL MOMELILOR...............................................................................................................123 PATIMILE.............................................................................................................................................................................................................................................................................................169 TALANŢII........................................NEVOINŢA..................................................150 RENUNŢAREA.........................................................132 POSEDAŢII.....133 PREJUDECĂŢILE..................................................................................................................................................................121 OMUL.......................................150 SCRIPTURA..150 RUGĂCIUNEA – RUGĂCIUNEA MINŢII SAU A INIMII......................................................................................................................................................................142 RĂUTATEA...........................................130 POPORUL IUDEU..............................................137 PSALTIREA....................................................................................................................................................................................156 SIFILISUL...............................168 ŞTIINŢA............................................................................132 POVĂŢUITORII..............................................................................................................................121 PACEA.............................................................................................122 PAGUBELE ASUPRA AVUTULUI.150 RELIGIA..............................................................................................................................................164 STĂPÂNIREA........................................................166 SUFLETUL......................................................................................165 STRUCTURA GENETICĂ ŞI CONŞTIINŢA................................................................................................................................................124 PĂCATELE.............130 POCĂINŢA...............152 SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE............................................................................................................................................................................................................................................................................128 PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV.......................................153 SFÂNTA LITURGHIE................................................................................................................................................................................................................................................................140 RAPORTUL CONJUGAL – DESPRE RELAŢIILE SEXUALE DINTRE SOŢI140 RAŢIUNEA......131 PORUNCILE LUI DUMNEZEU............................................................................154 SFINŢENIA...............................................................142 RĂBDAREA......................................................................................................................................................................152 SFÂNTA CRUCE.............................................................................................................................................................136 PROVIDENŢA.................................................................................150 RESPONSABILITĂŢILE.................................................................................................................................................................................................................................................................................................................133 PREOŢII............153 SFÂNTUL NICOLAE....................................................................................................155 SFINŢII – DREPŢII................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................129 PLÂNSUL.......................165 STUDIUL..................163 SPOVEDANIA.......154 SFÂRŞITUL LUMII........................................................162 SPIRITISMUL...................170 ...............................166 SUFERINŢA...............................................147 RECUNOŞTINŢA............160 SMERENIA ŞI CURAJUL.................................152 SECTARII.................................................................................................................128 PLĂCERILE.........

..................................................... prezentată sub titlul „Notă asupra ediţiei”..........................................................................................................189 P.....................................................................................................S..........................................................................................177 VICLENIA....................................................................................178 VRAJBA CONFESIONALĂ..................................................TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI.......................................................... semnată de Monahia Zamfira Constantinescu 216 ANEXA II – În pelerinaj la Sâmbăta de Sus.............................................................................................................................................................. în privinţa unor afirmaţii din anexa la „Cărarea Împărăţiei”...........223 ANEXA III..............................................189 Arhimandritul Teofil Părăian......................................................................................................................................172 TRINITATEA................................212 CONCLUZII........................177 VOTURILE MONAHALE..............................175 URMAREA LUI HRISTOS.........................................................................195 DESPRE „FÂNTÂNI” (DUHOVNICI).183 MĂRTURII.................................................................................................................................... Daniil Partoşanul..............................................................................................................177 VIRTUŢILE.................................................173 URA.................175 VEDENIILE......................173 TRUPUL.........227 NOTE..........179 CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL..................................................................178 VRAJBA ÎN CASĂ................................178 VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST..........................................................................................................................................................................................................................................173 TRUFIA..............................................................228 BIBLIOGRAFIE 253 ...............................................................................214 ANEXA I – Cuvînt lămuritor................

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->