INTRODUCERE ÎN PSIHOTERAPIE CAPITOLUL I • Cui se adresează şi cine sunt beneficarii celor trei tipuri de activităţi înrudite ?

Există trei categorii de beneficieri ai intervenţiilor de consiliere,psihoterapie şi dezvoltare personală (optimizare umană) : - indivizi,- cupluri şi familii;- grupuri, organizaţii şi colectivităţi; Pentru consilierii şi moderatorii se numesc de obicei „clienţi” Psihoterapeuţii se adresează mai curând „pacienţilor”, adică persoanelor care se confruntă cu starea de boală, de orice tip, sau prin extensie, relaţiilor interumane patogene, disfuncţionale, maladive. Obiectivul general al psihoterapiei este asistarea şi depăşirea impasului existenţial de toate tipurile, creat de confruntarea cu pierderile, relaţiile perturbate şi evenimentele traumatizante, afecţiunile somatice, psihice şi psihosomatice, accidentele şi situaţiile-limită, modificările de mediu cu impact catastrofal, confruntările şi discriminările sociale, economice, politice şi religioase etc. De aceea vorbim, nu doar de terapii individuale, ci şi de terapii de cuplu, de familie, de grup şi chiar organizaţionale sau colective. • Puncte comune şi diferenţiatoare între consiliere, psihoterapie şi dezvoltare personală sistematizează asemănările şi deosebirile dintre consiliere şi psihoterapie după patru criterii: 1. gradul de severitate al tulburării clientului. consilierea psihologică este indicată in cazul unor tulburări minore ale personalităţii – normali care se confruntă cu diverse probleme şi au un dezechilibru uşor al edificiului personalităţii. Psihoterapia este o intervenţie indicată pentru afecţiuni majore ale personalităţii ( nevroze, psihoze sau psihopaţii) . punctul slab şi depăşit actualmente este că nu se face o demarcaţie corectă ăntre tulburare minoră şi majoră. 2. natura problemelor clientului. Consilierea este recomandată pentru pentru problemele interpersonale care pot fi rezolvate prin luarea unor decizii în mai profundă concordanţă cu nevoile şi motivele personale, iar psihoterapia este activitatea de elecţie pentru problemele intrapersonale, care ţin de structura personalităţii (trăiriafective, atitudini, convingeri personale, ideal de viaţă, etc.) 3. scopurile consilierii şi psihoterapiei. Scopul consilierii : folosirea mai eficientă a resurselor personale. Scopul psihoterapiei : restructurarea personalităţii. Psihoterapia şi consilierea sunt astfel absorbite într-un unic proces de dezvoltare personală şi autotransformare 4. Metodele şi tehnicile utilizate Metodele sunt structurate pe etape şi paşi terapeutici, fiind fundamentate de o teorie asupra personalităţii şi de o anumită filozofie de viaţă exprimată într-o orientare terapeutică specifică : - psihanalitică - comportamental-cognitivă - umanist-experienţială 1

- holistică şi transpersonală. - I.Holdevici defineşte consilierea psihologică ca un proces intensive de acordare a asistenţei psihologice pentru persoanele normale care doresc să-şi atingă obiectivele şi să funcţioneze mai eficient,iar psihoterapia ca pe un demers mai complex de tratament psihologic centrat pe reducerea unor simptome, sau comportamente disfuncţionale sau pe reechilibrarea şi restructurarea personalităţii • Etapele metodologice ale procesului psihoterapeutic - evaluarea cazului (sau sistemului relaţional perturbat); în cazul pacienţilor orientaţi de către sau către serviciile medicale, documentarea completă diagnostică, prognostică şi asupra planului terapeutic în echipă este obligatorie pentru o intervenţie complexă şi asociată cu efecte de potenţare mutuală prin mijloace complementare, în beneficiul pacientului şi al familiei sale - alianţa terapeutică (inclusiv „contractul” psihologic de asistare şi lucru împreună dintre terapeut şi beneficiar(i), motivarea şi complianţa în terapie, informarea asupra regulilor de confidenţialitate şi colaborare terapeutică din perspectiva codului etic şi deontologic al activităţilor de consiliere şi psihoterapie), - stabilirea obiectivelor terapiei (sau consilierii), din perspective clientului, din perspectiva terapeutului şi precizarea obiectivelor comune, precum şi a modalităţilorcadru de lucru ( ritmicitatea şi durata întâlnirilor, alte reguli ce ţin de specificul metodei în implicarea beneficiarului, drepturile şi obligaţiile autoasumate ale ambilor - derularea programului psihoterapeutic, orientat şi individualizat, după caz, nevoile şi receptivitatea clientului(ţilor). această etapă de mijloc a procesului terapeutic include, în viziunea terapiei unificării pe care o practic cîţiva paşi semnificativi : 1. provocarea şi reconstituirea experienţelor traumatizante prin modalităţi simbolice de expresie şi dramaterapeutice; 2. explorarea şi analiza trăirilor, gîndurilor şi comportamentelor asociate experienţelor anterioare readuse în prezent; 3. intregrarea treptată, din perspectiva prezentului, a experienţelor perceptuale, afective şi cognitive anterioare şi a mecanismelor autoblocante, prin conştientizare extinsă şi resemnificare (un nou nivel de conştientizare a eu-lui); 4. activarea spontană a resurselor autocreative şi echilibrante, ca efect al resemnificării şi travaliilor de iertare, separare, acceptare şi reinvestire afectiv-spirituală a relaţiilor cu sine, cu alţii şi cu lumea; 5. recanalizarea şi reinvestirea resurselor conştientizate 6. disponibilizarea pentru noi proiecte şi strategii experienţiale cu sens, - implementarea modificărilor personale şi validarea lor în realitatea vieţii cotidiene şi a scenariului de viaţă - reevaluarea cazului şi a efectelor terapeutice de restructurare la încheierea terapiei; separarea terapeutică şi „lăsarea uşilor deschise”; confirmarea succesului şi autonomiei clientului în dezvoltarea sa, gratificarea efortului şi calităţilor care l-au condus la rezolvarea sau depăşirea „problemelor”şi controlul propriei salevieţi; - Cristalizarea sau consolidarea efectelor benefice în timp sau catamneza (contacte şi reevaluări succesive la 1,3, 6 luni, eventual 1 an după finalizarea unui ciclu sau program terapeutic, cu posibilitatea reluării în caz de recidivă sau de necesitate). Se descurajază dependenţa terapeutică pe tot parcursul terapiei, • Etapele metodologice ale procesului de - evaluarea completă a cazului în contextul situaţiei de viaţă cu care se confruntă; 2

- identificarea problemei de bază şi a celor derivate din perspective clientului şi a consilierului; schiţarea obiectivelor consilierii împreună cu clientul şi acceptarea contractuală a cadrului consilierii (durata şi frecvenţa şedinţelor, locaţia, costurile, clarificarea intenţiilor, aşteptărilor mutuale şi maniera de colaborare pe parcursul consilierii, asigurarea clientului de respectarea principiului confidenţialităţii); - realizarea relaţiei şi stimularea alianţei terapeutice, a contactului facilitator muncii de explorare şi clarificare; - explorarea problemei, analiza răspunsurilor emoţionale, cognitive şi comportamentale ale clientului la problema identificată şi conectarea lor cu obiectivele iniţiale; reformularea obiectivelor de lucru în funcţie de evoluţia relaţiei şi de reactivitatea clientului în procesul de consiliere; - facilitarea insight-urilor şi descoperirea împreună a soluţiilor posibile; - conceperea şi alegerea personală a noilor răspunsuri, comportamente şi scenarii de viaţă, proiectarea şi luarea noilor decizii; - implementarea deciziilor şi strategiilor alternative în propria viaţă; - susţinerea şi validarea soluţiilor rezolutive de viaţă practicate de către client; - evaluarea finală a rezultatelor consilierii; - încetarea de comun acord a consilierii cu menţinerea unui contact catamnestic de confirmare a evoluţiei, ca şi de reluare a unui nou ciclu în caz de nevoie (principiul „uşilor deschise”). • Cadrul terapeutic, specificul practicării şi derulării programului de asistare psihologică - H.Z.Hoxter susţine că activitatea de consiliere se adresează conştientului, iar psihoterapia inconştientului Dezvoltarea personală, în opinia noastră, se adresează ambelor niveluri de procesare şi utilizare a informaţiilor şi energiilor, angajând semnificativ resursele creatoare şi autotransformatoare ale beneficiarilor. - C. îl ajută pe individ să se clarifice, să-şi recunoască şi să-şi accepte conflictele emoţionale, apărute în circumstanţenefavorabile. - P. este un proces centrat pe aspectele inconştiente ale minţii care sunt mai puţin accesibile nivelului conştient şi mai rezistente la schimbare. - D.P. fiind un proces de autorestructurare presupune lucrul fluid şi stimulativ cu ambele faţete al realităţii psihice (interne şi externe),suprafaţa şi profunzimea, conştientul şi inconştientul, Persona şiUmbra • Durata programelor terapeutice şi de consiliere • consilierea necesită o perioadă mai scurtă de timp (cca.6-10 întâlniri, de minimum 30-45 minute, maximum 60 minute); • psihoterapia se desfăşoară pe perioade mai lungi de timp, cu un număr variabil de şedinţe (de min 45 minute, maximum 90 minute, în funcţie de orientarea teoretică şi metodologică a terapeutului); • dezvoltarea personală este un proces aproape continuu, dar reperizat pe cicluri intensive de travaliu optimizator, pe parcursul mai multor ore şi zile CAPITOLUL II Obiective, specific, tipuri şi domenii aplicative ale consilierii şi psihoterapiei Definiţie. În termeni generali, C şi P. sunt activităţi psihologice profesioniste centrate pe relaţia de ajutor în situaţiile de criză personală sau colectivă, de impas existenţial iminent sau trenant, de dificultate în adaptare, relaţionare şi integrare socială. 3

Ele sunt necesare ori de câte ori persoanele se confruntă cu: • blocarea capacităţilor uzuale de a face faţă provocărilor vieţii, ca şi problemelor survenite în educarea şi dezvoltarea lor; • în situaţii de impas existenţial, pierderi şi traume, suferinţă psihică şi somatică în contextul anumitor maladii, intervenţii chirurgicale, accidente etc. Obiective Psihoterapia şi consilierea psihologică sunt tipuri de intervenţie de scurtă sau de mai lungă durată, având ca obiective: • prevenirea, remiterea unor tuburări psihice, psihosomatice,emoţionale şi dezadaptative; • asigurarea de suport , ghidare rezolutiva şi cataliză a strategiilor creativ-adaptative ale clienţilor(pacienţilor) în a face faţă unor probleme personale (emoţionale, cognitive şi comportamentale)şi relaţionale (interpersonale) cu impact individual, familial şi socioprofesional dezorganizator. 1.1. Specificul activităţilor şi proceselor terapeutice. Cheia tuturor intervenţiilor circumscrise consilierii şi psihoterapiilor este dezvoltarea unor noi strategii de coping existenţial, activarearesurselor blocate, complementare sau compensatorii, astfel încât persoanele, familiile şi grupurile sau colectivităţile în dificultate să-şi găsească propriile soluţii, utilizându-şi potenţialul de care dispun. Două pârghii psihologice de maximă importanţă în actul asistării clientului sunt: - autoacceptarea prin explorare de sine, conştientizare şi schimbarea perspectivei evaluative asupra problemelor de viaţă; - modificarea realistă şi pozitivarea imaginii de sine. • Spaţiul terapeutic, relaţia terapeutică şi sarcinile (competenţele) terapeutului Ce este spaţiul psihologic terapeutic ? • un spaţiu al cunoaşterii şi rearmonizării, respectat şi respectabil, profund motivant pentru viaţă şi pentru valorile ei. • un spaţiu al confidenţialităţii, autenticităţii şi acceptării necondiţionate, al încrederii şi compasiunii, al „purificării”mental-emoţionale, • un „spaţiu relaţional, informaţional şi energetic” al reîncărcării „bateriilor”, al stimulării, reenergizării şi recanalizării resurselor către scopuri mai realiste, mai iubitoare de sine şi de alţii, mai împlinitoare. • un spaţiu creat de natura interconectivă a întâlnirii terapeutice, polarizat şi catalizator al regăsirii de sens şi de sine, al reconstruirii unor graniţe identitare sănătoase, ceea ce permite o reintegrare mai matură în spaţiul relaţiilor personale şi cotidiene. C. şi P trebuie ca dinamici procesuale de explorare „ împreună În opinia noastră, (coincidentă şi cu cea a altor psihoterapeuţi din orientarea umanistă), rolul consilierului şi terapeutului profesionist este de a însoţi şi stimula procesul de autoexplorare al clientului său, ajutându-l să conştientizeze şi să acorde sens evenimentelor şi stărilor personale, fără a-i indica sau sugera propriile explicaţii. • Ce sarcini are terapeutul ? - reperizează, susţine şi validează cu entuziasm soluţiile şi alternativele pe care beneficiarul consilierii sau terapiei le va concepe, descoperi pe cont propriu

4

de remediere. . psihoterapia are obiective de profunzime şi un plan terapeutic bine structurat. pierderea. 3. folosind tehnici şi abilităţi pe care le-a dobândit prin educaţie şi formare profesională 2. este un serviciu oferit de un consilier cu competenţă recunoscută. atunci când cazul o impune. deblocându-i şi recanalizându-i energia spre scopuri mai realiste şi echilibrante. 6 caracteristici 1. Diferenţe şi interferenţe între consiliere psihologică şi psihoterapie ca alternative specializate de ajutor psihologic • Consilierea Deşi termenul de consiliere este uzitat şi în alte domenii ale vieţii sociale. ajutându-l să dedramatizeze evenimentele sau trăirile şi să se deculpabilizeze sau dezanxieteze. cum ar fi cel juridic. în funcţie de 5 . care. ajutându-l să-şi accepte limitele cu naturaleţe. este un mod de viaţă pentru consilier. principala competenţă a consilierului este capacitatea de a facilita relaţiile umane 6. deoarece el acţionează ca un moderator al dezvoltării altor persoane prin intermediul prezenţei sale psihologice – structura personalităţii sale facilitează sau blochează scopurile şi efectele procesului de consiliere. formează sau dezvoltă abilitatea de a lua decizii şi de a facilitarezolvarea problemelor clientului. politic. financiar.reconectează treptat clientul sau pacientul la realitatea vieţii şi la posibilităţile sale. 5. permiţând o remodelare creatoare a personalităţii. după majoritatea autorilor. • Psihoterapia 1. reactivitatea nevrotică sau consecinţele disociale ale psihozelor. de dezvoltare şi de educaţie. a Eului. gradul de autodezvăluire al psihoterapeutului în relaţia cu clientul este mai restrâns spre deosebire de cel al consilierului. 3. durerea şi blocajul în dezvoltare. are responsabilitatea de a-l ajuta pe client.îl decuplează progresiv de la fantasme producătoare de suferinţă. consilierea psihologică presupune.îl sprijină emoţional şi prin tehnici specifice (verbale şi nonverbale. deculpabilizându-l pentru vini reale sau imaginare.printr-un proces specific de analiză.. tulburărilor adictive 2. psihoterapia este predominant o activitate curativă.printr-o relaţie de natură profesională. simbolice. psihoterapia antrenează un demers explorator şi de conştientizare (bazată pe insight). 5. mai deschis şi mai puţin expertal în intervenţie şi atitudine. cu durată mai lungă (vezi terapiile psihanalitice. psihoterapia se adresează cel mai adesea unor probleme semnificative din sfera sănătăţii psihice. a rolurilor manifestate şi a relaţiilor cu alţii şi cu lumea. generează şi catalizeazăalternativele planurilor de viaţă. stimulează învăţarea de noi comportamente şi atitudini 4.2. având în centru trauma. este o activitate comună a consilierului şi clientului. raţional-emotive. în care respectful mutual este fundamental. psihodinamice şi experienţiale) sau mai scurtă 4. psihosomatice şi somatice. cognitive. conştientizare şi resemnificarea insight-urilor deblocante. ajutând clientul în modificarea stilului de viaţă. în vreme ce consilierea este mai curând preventivă. administrativ. indiferent de locul unde se desfăşoară consilierea şi de natura problemei cu care se confruntă clientul. 1.comportamentale) să-şi gestioneze şi controleze propria viaţă mai responsabil. .

. . . de. tinde să devină un proces de profunzime. tendinţele la repetarea comportamentelor de eşec. adolescenţi. ca urmare a deblocării capacităţii 6 . se desfăşoară.psihoterapia în grup de cupluri sau de familii. • Interferenţe şi suprapuneri între C. Evaluarea muncii de consiliere/psihoterapie Succesul unei consilieri.consilierea organizaţională şi de grup. cu o mai bună acceptare şi revalorizare de sine din perspectiva propriilor calităţi şi defecte. clarificatoare.reţinem că : • C. Tipurile de psihoterapie se grupează în : . psihoterapiei şi dezvoltării personale Tipurile de consiliere care se conturează sunt: . . analitică. ambele utilizează autenticitatea şi calitatea relaţiei terapeutice sau de consiliere.în grup (copii. în anumite cadre şi jalonată de scopuri imediate. comunicarea mediată de „prezenţa” personală şi adesea de carisma profesională a terapeutului sau consilierului. rigide de a gândi şi acţiona. Dezvoltarea personală poate fi practicată: .experienţială şi resocializatoare – cu sau fără suport ocupaţional. . 2. biblioterapeutic sau ergoterapeutic). . 1. din care derivă noi scenario de viaţă şi un nou modus vivendi. ambele dezvoltă capacitatea clienţilor de a lua decizii şi de a-şi remodela traiectoria de viaţă. • P.consilierea personală. chiar dacă disputele terminologice par fără de sfârşit. mai curând ca o activitate suportivă. . adolescenţi.psihoterapia ambientală şi de mediu.în grup de cupluri sau de familii.4. constă în posibilitatea clientului de a nu rămâne ancorat sau dependent de terapeut. axatpe dinamica restructurativă a personalităţii. unele dintre metode stimulând în special soluţiile alternative de viaţă şi adaptarea creativă 4. . dimpotrivă.psihoterapia individuală. psihodinamică. ca şi al unei psihoterapii. a potenţialului de care dispune şi pe care învaţă să şi-l reactualizeze şi dezvolte permanent.artterapeutic.psihoterapia cuplului (maritală) şi a familiei .responsivitatea clientului În concluzie. adulţi). de cuplu şi de familie. deblocarea resurselor personale de coping şi de dezvoltare pe cont propriu. 5. • Principalele tipuri şi forme de practică a consilierii.în grupuri organizaţionale 1. la nivel conştient.inconştient şi uneori transconştient. creşterea autoîncrederii şi a capacităţii de face cele mai bune alegeri pentru sine. şi P.. precisă. 3.individual (copii. a modurilor stereotipe. acţionând oarecum la „suprafaţa icebergului” şi ţinând prea puţin cont de proceseleinconştiente. clarificarea şi pozitivarea imaginii de sine.consilierea vocaţională sau educaţională.psihoterapia de grup (suportivă. adulţi). ajutorare limitată. ambele se finalizează cu o reevaluare a stării şi modificărilor survenite în relaţia clientului cu sine şi cu alţii. ambele caută să reducă şi să transforme comportamentele de autoapărare nevrotică. ambele urmăresc şi scopuri identice: explorarea propriei persoane şiînţelegerea de sine.

cu norme. pe de o parte. perseverând în eroare şi autosabotându-se. consilierea şi terapia se bazează pe resurse empatice. . comportamentul şi orientarea sa teoretică. optimism şi menţinere a contactelor sociale integratoare poate fi de asemenea un succes al unei consilieri. inerţie. totuşi ele nu sunt prin ele însele suficiente pentru a stabili şi menţine o relaţie terapeutică efectivă. poţi cunoaşte dinamica psiho-comportamentală. Sinceritatea şi onestitatea se referă la poziţia faţă de sine a terapeutului. neajutorare şi dependenţă sau îşi agravează reacţiile dezadaptative ori se ancorează în conduite de şantaj emoţional. care reflectă o anumită cultură. pe de altă parte. congruenţa între ideile.tradiţii şi valori familiale. poţi învăţa diagnostic şi intervenţii tehnice. 1. comportament protestatar sau revendicativ.sale de a-şi gestiona şi rezolva problema întrun mod responsabil. morale şi spiritual-religioase specifice Modelul teoretic elaborat de Atkinson precizează particularităţile acestor etape. iar pe de altă parte. de genul unui handicap şi învăţarea convieţuirii cu el în condiţii de linişte. CAPITOLUL III Terapeutul ca persoană şi „prezenţă” terapeutică – eficienţă şi profesionalism Se pune întrebarea ce anume asigură eficienţa unui terapeut şi în ce măsură persoana şi profesionistul sunt roluri ce se împletesc indestructibil în practica acestei profesii? Studiile arată (G. . atenţie acordată clientului. respect şi adevăr. între aprecierea şi dezaprecierea propriului grup şi a grupului dominant. Corey.introspecţia – se referă la analiza propriului grup. Eşecul muncii unui consilier. dar sugerate sau relevate nonverbal.articularea sinergică sau conştientizarea: aprecierea propriului grup şi a altor minorităţi şi aprecierea selectivă a grupului dominant. 1991) că cel mai important instrument cu care lucrează un bun consilier sau terapeut este el însuşi ca persoană. Cu toate că astfel de cunoştinţe şi abilităţi sunt esenţiale. „Fiecărei şedinţe de terapie îi aducem calităţile noastre umane şi experienţele care ne-au 7 .5. ca şi a unui terapeut este lesne de observat atunci când persoana asistată stagnează în reacţii de negativism.. Respectul presupune menţinerea unei atitudini non-evaluative faţă de client. În calitatea lor de relaţii umane. sentimentele. centrată pe sentimente exprimate sau neexprimate verbal de client.disonanţa – apare un conflict între aprecierea şi dezaprecierea propriului grup. În pregătirea pentru consiliere şi terapie poţi dobândi o cunoaştere a teoriilor personalităţii şi a psihoterapiei. acceptarea sa necondiţionată şi valorizarea lui ca o persoană demnă de stimă şi valoare. pe de o parte şi dezaprecierea grupului majoritar. Acceptarea unei situaţii ireversibile. la evaluarea altora pe baza etnocentrismului. precum şi a caracteristicilor sale diferenţiale.conformarea – se apreciază cultura dominantă. după cum urmează: . se dezaprobă propria cultură şi se manifestă atitudini discriminative faţă de alte culturi. . lamentativitate. .rezistenţa – se caracterizează prin conflictul dintre empatia faţă de alte minorităţi şi etnocentrism. Condiţii facilitatoare ale consilierii şi psihoterapiei Un rol important în profesarea activităţii de consilier/ psihoterapeut îl deţine respectarea nevoilor şi valorilor clientului. Empatia emană şi se manifestă din ascultarea activă.

sunt dispuşi şi capabili să tolereze ambiguitatea.este interesat de cum apare lumea din punctul de vedere al clientului său. nu numai că-ţi extinzi conştiinţa de sine. dar. Au bunăvoinţa şi curajul de a părăsi ceea ce este sigur şi cunoscut.îşi dezvoltă un stil propriu de consiliere sau terapeutic care este al filosofiei şi experienţei lor de viaţă.se respectă şi se autoapreciază. .îşi extind cunoştinţele de sine şi de alţii. motivaţiile.pot dărui ajutor şi dragoste . . Dacă sperăm să introducem creşterea şi schimbarea în clienţii noştri. Studiile lui Cobs (1986) arată că următoarele atitudini sunt asociate cu succesul în activitatea de consiliere şi terapie: .are opinii pozitive despre oameni. . ce sunt capabili să devină . îi consideră demni de încredere.au o identitate. 8 .sunt capabili să-şi recunoască şi să-şi accepte propria putere.Corey. fiecare în parte. Întrucât creşterea depinde de abandonarea familiarului . Cea mai puternică sursă de a ne influenţa clienţii într-o direcţie pozitivă este exemplul nostru viu: cine suntem şi cât de dispuşi suntem să luptăm permanent pentru a trăi la nivelul propriului potenţial… Sugerez să-ţi reevaluezi modurile în care poţi lucra la dezvoltarea ta ca persoană. . capabili şi prietenoşi. În măsura în care rămâi deschis la autoevaluare. să-ţi potenţeze sau să-ţi împiedice eficacitatea în activitatea de consiliere. precizează G. această dimensiune umană este una dintre cele mai puternice determinaţii ale întâlnirii terapeutice pe care o avem cu clienţii.influenţat. este nevoie să fim dispuşi să introducem creşterea şi schimbarea în propria noastră existenţă. • Ce calităţi personale necesită practicarea unei consilieri şi psihoterapii eficiente? Se pare că cea mai importantă calitate a unui consilier/terapeut eficient este autenticitatea. Dincolo de simţul propriei valori şi forţe. . luându-ţi în considerare nevoile. .sunt deschişi la schimbare. valorile şi trăsăturile de personalitate care ar putea.intervenţia în calitate de consilier/terapeut se bazează pe valorile personale ale clientului.are o imagine de sine pozitivă şi încredere în propriile abilităţi. Indicatorii unui terapeut eficient . În opinia mea. Persoana şi profesionistul sunt entităţi care se împletesc şi nu pot fi separate în realitate Calitatea relaţiei terapeut(consilier)-client pare a fi cea care facilitează în cea mai mare măsură creşterea în cele două părţi implicate. Ei ştiu cine sunt. de asemenea. Realizează că o conştiinţă limitată înseamnă o libertate limitată. construieşti fundaţia pentru dezvoltarea abilităţilor de profesuionist.

• Să ne dezvoltăm simţul umorului • Stabilirea de scopuri realisteStabilirea de scopuri realiste este esenţială în relaţia potenţială cu pacientul sau clientul. distraşi sau pot să nu aibe nimic de spus pentru moment. .fac alegeri. nu veţi ajunge la aceste abilităţi şi veţi acţiona mai degrabă greşit şi ineficient. e necesar să reamintim că nu este potrivit să folosim timpul clienţilor pentru a lucra asupra reacţiilor pe care le avem faţă de ei.apreciază influenţa culturii. sinceri şi oneşti . . Iată câteva semnificaţii ale tăcerilor ce survin într-o şedinţă individuală sau de grup: .se simt „vii” şi alegerile lor sunt orientate spre viaţă.se implică profund în munca lor şi extrag din ea sensuri noi. .clientul poate fi ostil faţă de terapeut şi astfel să înceapă un joc de testare şi provocare a terapeutului: ”Eu stau aici ca o stană de piatră şi observ dacă el(ea) poate ajunge la mine”..sunt autentici. Dacă nu facem acest lucru. . dar este absolut obligatoriu să lucrăm asupra noastră în cadrul altor şedinţe. • Refuzul de a da sfaturi Sarcina unui terapeut eficient este de a încerca să-l ajute pe client să-şi descopere . preocupaţi. . . .clientul se poate gândi în linişte la lucrurile pe care tocmai le-a discutat. . • Să înţelegem tăcerea clientului Tăcerea poate avea multe semnificaţii şi în activitatea de consiliere este necesar să învăţăm să descoperim aceste semnificaţii. de indiferenţa sau neasumarea niciuneia dintre responsabilităţile ce îi revin în procesul de explorare şi schimbare.clientul şi terapeutul pot fi plictisiţi.pot experimenta şi cunoaşte lumea clientului.în general trăiesc în prezent. Lipsa lor de motivare este pusă în evidenţă de uitarea sau anularea frecventă a întâlnirilor. opţiuni care le modelează viaţa. • Relaţia cu clienţii dificili sau pretenţioşi Explorarea contratransferurilor pe care le dezvoltaţi în relaţia terapeutică este extrem de utilă pentru a preveni repetarea unor erori de contact terapeutic.fac greşeli şi sunt dispuşi să le admită.îşi evaluează nişte insight-uri abia realizate. . de către supervizor – un terapeut cu experienţă şi calităţi didactice.clientul poate aştepta ca terapeutul să ia conducerea şi să decidă ce să spună .clientul şi terapeutul pot comunica fără cuvinte. . . riscăm să ne pierdem şi clienţii sau să-i „folosim” inadecvat şi neetic pentru a ne întâlni cu propriile nevoinesatisfăcute.sunt capabili să se „reinventeze .dedicate nouă înşine. • Relaţia cu clienţii neimplicaţi . În concluzie. CAPITOLUL IV 9 .au simţul umorului .sunt sincer interesaţi de bunăstarea altora.singur soluţiile şi de a-şi asuma propria libertate de acţiune Reţineţi ! Dând sfaturi.

calificarea şi pregătirea consilierului sau a terapeutului. . . . este o strategie înţeleaptă să se ceară clienţilor să semneze un contract în care să-şi exprime acordul de a nu discuta sau de a nu scrie despre ce se întâmplă în timpul şedinţelor sau de a vorbi despre cei prezenţi.eşecul în consultaţie.întreruperea relaţiei.atât în cazul consilierii de grup. . .când lucrează cu minori. . . consilierii trebuie să obţină în prealabil consimţământul membrilor grupului sau să ascundă (protejeze) în mod adecvat informaţiile care pot duce la identificarea membrilor grupului.diagnosticarea greşită. Majoritatea codurilor etice profesioniste prevăd dreptul clienţilor de a primi destule date privind alegerile informate: .angajarea într-o relaţie sexuală cu un client. Consimţământul informat tinde să promoveze cooperarea activă a clienţilor în program.provocarea intenţionată a suferinţei psihice. parametrii legali şi etici care pot defini relaţia.când se lucrează cu minori sau cu persoane incapabile de a-şi da acordul.condiţiile şi modul de continuare a relaţiei.responsabilităţile clienţilor. . .limitele şi excepţiile confidenţialităţii.lovirea sau agresarea fizică a unui client ca o tehnică de tratament. . .responsabilităţile consilierului faţă de client. Iată şi câteva principii referitoare la confidenţialitate: . . . moderatorul-consilier sau terapeut nu poate face totul pentru a garanta respectarea confidenţialitătii din partea tuturor membrilor grupului. . . 10 . Clienţii adesea nu realizează că au drepturi şi nu se gândesc la responsabilităţile pe care le au în rezolvarea propriilor probleme.scopurile generale ale consilierii. .terapeuţii trebuie să exercite o preocupare specială pentru a proteja interesele acestor persoane.violarea drepturilor civile.lungimea aproximativă a procesului terapeutic. Iată câteva acţiuni nerecomandate în timpul practicii terapeutice şi de consiliere: .încheierea inadecvată a terapiei. . cât şi al celei individuale. Unul dintre cele mai bune moduri de a proteja drepturile clientului este de a dezvolta proceduri care să-l ajute să facă alegeri fiind informat.este esenţial ca un terapeut (consilier) de grup să fie informat şi familiarizat cu legile locale şi statale care au impact în activitatea sa. . . . terapeuţii trebuie să specifice limitele confidenţialităţii.Câteva repere etice în practica de consiliere şi psihoterapie Dreptul la consimţământul informat. .încălcarea principiului confidenţialităţii într-un mod neadecvat.pentru a putea publica sau comunica în conferinţe materialele personale rezultate în urma terapiei.deşi confidenţialitatea este esenţială pentru succesul în terapia de grup.deformarea pregătirii profesionale sau a abilităţilor.provocarea unui rău fizic de-a lungul exerciţiilor de grup. .

• Este capabil să se reinventeze. • Face alegeri care îi modelează viaţa. • cunoaşterea problematicii familiei şi a riscului de a deveni înlocuitor al părinţilor. • cunoaşterea şi respectarea codului etic şi deontologic al profesiei de psiholog şi psihoterapeut. • Trăieşte în prezent. următoarele competenţe şi cunoştinţe indispensabile: • cunoaşterea principalelor etape ale dezvoltării umane.. copiilor şi adolescenţilor din comunitatea respectivă. • cunoaşterea principalelor reglementări privind protecţia copilului. • Îşi expansionează conştiinţa. • Este capabil să cunoască lumea clientului • Îşi recunoaşte propriile greşeli. intermediar între organizaţia din care face parte şi persoanele aflate în dificultate. . autentice. mai degrabă. • cunoaşterea sistemului de valori al adulţilor. prin trăsăturile sale cardinale. îi sunt atribuite. . • Formarea consilierului şi psihoterapeutului în grupul experienţial Grupul experienţial. • Are simţul umorului.a pretinde un alt onorariu decât cel stabilit sau prevăzut contractual.eşecul în neavertizarea şi protecţia unei potenţiale victime a unui client care a emis ameninţări. • Are un interes sincer pentru bunăstarea celuilalt Lista pe care am alcătuit-o nu are rolul de a descuraja definitive consilierul şi terapeutul în formare ci. . • Terapeutul ca „prezenţă” – competenţa autocunoaşterii Oricărui terapeut (consilier). • Se respectă şi se apreciază.netrimiterea clientului la alt terapeut atunci când devine evident faptul că persoana are nevoie de o intervenţie ce depăşeşte nivelul de competenţă al respectivului terapeut. sincere. de a experimenta modalităţi de interacţiune noi. • Este proactiv şi nu reactiv.eşecul în exercitarea unei griji fireşti pentru a împiedica sinuciderea clientului. . • Este sincer şi onest • Îşi dezvoltă un stil de lucru propriu. cât şi în clienţii săi. • Este deschis către schimbare. • Dimensiuni ale personalităţii consilierului Există un set obligatoriu de calităţi personale? • Are o identitate.. • Îşi recunoaşte şi îşi acceptă propria putere. în general. de a-i permite să examineze şi să dezvolte o concepţie proprie asupra calităţilor pe care se va strădui să le urmărească pentru a promova creşterea atât în el însuşi. • cunoaşterea reţelei de instituţii de stat şi de organizaţii neguvernamentale. 11 . răspunde la un nivel maximal nevoilor membrilor de a se autocunoaşte şi autoafirma.prescrierea şi administrarea greşită a medicamentelor. • Are toleranţă înaltă la ambiguitate.

12 . De aceea. cu ajutorul procesului secundar (adică raţional sau conştient). El conţine ceea ce este ereditar.teoria lui S. Abordarea clasică psihodinamică Abordarea psihodinamică clasică îl are ca întemeietor pe S. Acestea sunt. de a controla instinctele Sinelui. inautentice. ea conducând la o restructurare a edificiului personalităţii prin explorarea inconştientului şi analiza mecanismelor şi exprimărilor sale simbolice. Abordările psihodinamice 1. pe de altă parte. Eul şi upraeul.Grupul acţionează ca o „insulă culturală”. • Repere psihanalitice conceptuale . Freud asupra „aparatului” psihic Freud introduce trei concepte de bază. Printre acestea. restructurarea emoţională. abordările comportamental-cognitive. Eul are o dublă funcţie .pe de o parte. CAPITOLUL VI Orientări şi metode în psihoterapie Există o multitudine de abordări în consilierea psihologică şi psihoterapie. Îmbunătăţirea imaginii de sine. atât în cadrul psihanalizei. îmbogăţire şi restructurare de paradigmă teoretică şi metodologică pe care s-au construit alte metode. abordările experienţiale. grupul experienţial este un spaţiu de ameliorare şi creştere a competenţei interpersonale şi a eficienţei relaţionale. de a se adapta lumii externe şi. atât modele asupra psihicului şi personalităţii umane cât şi abordări practice de consiliere psihologică şi psihoterapie trei mari orientări (curente) în domeniul psihoterapiilor. abordările psihodinamice. Freud. adică instinctele care îşi au originea în organizarea şi funcţionarea somatică şi îşi găsesc aici o primă expresie psihică. în care sunt identificate şi asistate pentru a fi depăşiteatitudinile impersonale. restructurarea cognitivă – sunt doar câteva dintre direcţiile de utilizare a resurselor grupului. este corectă denumirea de abordare psihanalitică pentru abordarea psihodinamică clasică. Freud recunoaşte două clase de instincte: ale vieţii (libido) şi ale morţii (thanatos). El nu cunoaşte realitatea externă şi operează după “principiul plăcerii” căutând doar satisfacerea instinctelor. El le consideră nivelurile sau dimensiunile pe care se structurează psihicul uman sau „aparatul” psihic. Eul. 2. pe lângă funcţia de mediere între Id şi mediul social trebuie să ţină cont şi de un al treilea nivel structural . care aveau să facă istorie în psihoterapie : Sinele. Sinele (Id-ul) este zona cea mai veche din punct de vedere ontogenetic. în acelaşi timp. asupra personalitaţii umane. decristalizarea percepţiilor rigide faţă de sine şi/sau faţă de alţii. 1. luând decizii în legătură cu satisfacerea acestora. valorile convenţionale şi stereotipurile comportamentale. cât şi al unora dintre terapiile umaniste. 3. Abordarea psihanalitică poate fi considerată o metodă de intervenţie profundă. în care sunt suspendate temporar regulile jocurilor sociale. experienţiale. Pentru viitorul consilier (terapeut). Acesta a realizat atât un model teoretic asupra personalităţii umane cât şi o metodă de intervenţie psihologică (în principal psihoterapeutică). oferind edificiul conceptual şi posibilităţile de dezvoltare. Constituie matricea teoretică a dzvoltării majorităţii matodelor de psihoterapie.Supraeul. Eul apare de timpuriu în viaţă şi operează după "principiul realităţii”. Eul. de o importanţă deosebită este instinctual sexual.

Acum. Acesta este cunoscut sub numele de “complexul lui Oedip”.frică şi inabilitate de-a forma relaţii intime. Eul. vorbit logoreic) pot avea o fixaţie orală. ură şi alte sentimente negative.dependenţă şi iniţiativă scăzută. • Concepţia lui S. Este timpul socializării şi a formării relaţiilor cu ceilalţi. . conflictul principal al acestui stadiu este dorinţa incestuoasă a copilului faţă de părintele de sex opus.sentimente de inferioritate. Stadiul de latenţă (6-12 ani).Supraeul este un precipitat format în perioada copilăriei. precum şi cerinţele mediului social cel mai apropiat. jocuri şi o serie de activităţi distractive. fumat. Stadiul anal (1-3 ani).neîncrederea în alţii . Zona anală are o semnificaţie majoră în această perioadă.la adult. Acum se învaţă controlul sfincterian. Stadiul oral (0-1ani) . Mecanismele de apărare ale Eului sunt nişte strategii prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. băutură.rejecţia altor persoane. chiar dacă există restricţii sociale. Stadiul falic (3-6 ani). • Mecanismele de apărare ale Eului În concepţia lui Freud. adolescenţii ajung să “investească”energia sexuală în variate activităţi acceptate social. în scopul menţinerii echilibrului între cele 3forţe care-l “presează” (Sinele. De asemenea. simte reţinere faţă de tată şi dezvoltă teama că acesta îl va pedepsi pentru că el îşi iubeşte mama. De exemplu. Stadiul genital (12-18 ani). . În acord cu punctul de vedere al lui Freud. Eul aparţine conştiinţei. aceste stadii urmând logica gratificării sexuale şi fiind considerate stadii ale dezvoltării personalităţii umane. Suptul la sân satisface o dublă nevoie a copilului : pentru mâncare şi plăcere. adulţii care au nevoi excesive “orale” (hrană.confuzie cu privire la sex-rol. Copilul este mai mult interesat de şcoală. . Frustrările acestei zone orale pot conduce . alături de 13 . a întregii familii.la fixaţii orale. În această perioadă zona genitală are cea mai mare importanţă pentru copil. Băiatul îşi îndreaptă atenţia către mamă. Acestea sunt: . Supraeul conţine Eul ideal şi conştiinţa morală.imaginea de sine negativă. Dacă Sinele şi Supraeul intră în zona inconştientului. angajându-se în diverse sporturi sau pregătinduse pentru o carieră.incapacitate de a face faţă schimbării. . O serie de probleme ale adultului pot avea originea în această perioadă. Între conştient şi inconştient se află preconştientul. furie. Acum este o perioadă de “liniştire” a impulsurilor sexuale. În cursul adoptării acestui comportament există o multitudine de situaţii în care copilul simte ostilitate.se întinde de la naştere până la sfârşitul primului an de viaţă. Supraeul şi cerinţele sociale) apelează la anumite mecanisme de apărare. a tradiţiilor de rasă şi naţionale. Apărarea este o strategie adaptativă. droguri. Freud asupra dezvoltării personalităţii umane Freud descrie o serie de stadii ale dezvoltării. conflicte valorice. prin care se prelungeşte influenţa maternă şi paternă. . În concepţia lui Freud trecerea la un stadiu superior se face dacă nu apar fixaţii la stadiile anterioare. formând prietenii. deprivarea de gratificaţia orală poate da naştere şi unor probleme în viaţa de adult: .

jena sau dorinţa de-aface o impresie bună. 8. în terapiile psihodinamice. 3. “Persoana nevrotică se apără mai mult şi înfruntă mai puţin. problemele vieţii pot fi abordate în mod realist fără constrângeri şi anxietăţi paralizante care sunt produsul unor reprimări repetate” Strategia . Simptomul. pe “insightul” asupra cauzelor comportamentului şi mai puţin pe comportamentul în sine.o formă de apărare prin care persoana pretinde hotărât exact opusul a ceea ce simte. pentru că o viaţă sănătoasă înseamnă predominarea conştientului.constă în atribuirea propriilor noastre sentimente. Metoda asociaţiilor libere – clientul. 2. Procesul de consiliere şi psihoterapie se bazează pe descoperirea cauzelor simptomului. Proiecţia . 6. “toate mecanismele de apărare au rolcompensator” Obiectiv. Analiza transferului. 3. aşezat în decubit dorsal. Regresia. 9. Dacă consilierul sau psihoterapeutul îşi menţin neutralitatea. Formaţiunea reactivă .înfruntare. Analiza acţiunilor clientului . Negarea.constă în negarea existenţei unui lucru rău deja întâmplat.“adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şicredinţele sale” 4.comportamentul verbal şi nonverbal al clientului poate furniza elemente importante pentru procesul consilierii sau psihoterapiei. 5.constă în întoarcerea la modele comportamentale şi afective din trecut. de obicei. Tehnicile şi procedurile 1. Analiza viselor .procesul prin care gândurile şi dorinţele dezagreabile suntîmpiedicate să devină conştiente. 14 . 4. eliberând persoana de efectele lor. Raţionalizarea. Ideea este că astfel conţinuturile reprimate ale inconştientului vor ieşi la iveală. timp de câţiva ani) pentru că el are un obiectiv pretenţios: aducerea conflictelor în conştient şi rezolvarea acestora. înfruntarea” Care sunt deci strategiile principale de apărare ale Eului? 1. fără a avea nici un contact vizual cu terapeutul.analiza se face asupra visului în întregime sau asupra unor detalii semnificative ale visului conform aceluiaşi principiu al asociaţiilor libere. La personalitatea sănătoasă predomină.etiologică. este mai puţin important decât ceea ce l-a produs. 2. este invitat şi aşteptat să spună tot ceea ce-i trece prin minte lăsând la o parte convenienţele. Terapiile şi consilierea psihodinamică sunt centrate pe aducerea la nivelul conştiinţei a motivaţiilor inconştiente care produc comportamente dezadaptative şi pe întărirea Eului clientului. 7. procedeu care înseamnă de fapt o restructurare a personalităţii. intenţii şi gânduri altor persoane pentru a scăpa de culpabilitate.procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă în forme acceptabile social. Compensarea. Introiecţia. Durata Demersul psihanalitic clasic este de lungă durată (5-6 şedinţe/săptămână. Transferul reprezintă un mecanism prin care raportarea la o altă persoană nu are legătură cu ceea ce este ea în realitate ci are un caracter iraţional şi proiectiv. În sens larg.încorporarea în Eul propriu a unor elemente străine acestuia. Reprimarea. Psihoterapeutul şi consilierul trebuie să ştie că nu există un simbolism universal al viselor şi că fiecare individ visează după un cod specific personalităţii lui. Sublimarea. “Revenind asupra gândurilor şi sentimentelor primejdioase şi înfruntându-le.

Contratransferul.G. constituie substratul oricărui psihism individual. Rezistenţele reprezintă orice fapt care interferă cu dezvoltarea normală a şedinţelor. Analiza rezistenţelor. deoarece proiecţiile lor se exercită doar acolo (aspect important în analiza şi terapia relaţiilor parteneriale de cuplu). neacceptată a psihicului. gânduri. El consideră că influenţele din copilărie pot da naştere unor complexe de inferioritate. John Bowlby etc. conferindu-i o explicaţie cu sens prin prisma conceptelor psihanalitice” 2. În procesul de consiliere clienţii sunt încurajaţi săşi asume responsabilitatea propriului destin. ci izvorăsc din tendinţe ascunse. Analiza egoului. Anima.inconştientul colectiv. Jung distinge 3 nivele psihice: . D.G. Adler. ce se compune din conţinuturi care au devenit inconştiente fie că şi-au pierdut intensitatea şi au căzut în uitare. Winnicott. dar şi familială şi colectivă Umbra nu poate fi conştientizată decât în relaţia cu un adversar. fie că li s-a retras conştienţa prin aşa numită refulare şi din conţinuturi ce sunt de fapt percepţii senzoriale care n-au ajuns niciodată în conştient . Cele mai importante arhetipuri sunt: Persona. în teoria lui asupra psihicului acordă importanţă şi părţii spirituale. Animus este imaginea colectivă a bărbatului în psihicul femeii.majoritatea reacţiilor emoţionale ale clientului nu au legătură cu situaţia prezentă. 7. 8. Abordările psihodinamice postfreudiene Reprezentanţii acestei abordări sunt: A. mistice. Jung. Sinele. Umbra poate fi individuală. C.constă în analiza forţei şi naturii specifice a atitudinilor conştiente şi a comportamentului prezent al clientului. iar tendinţa de-a le compensa poate constitui o sursă motivaţională şi volitivă puternică pentru destinul personal. imagini primordiale care au semnificaţie pentru noi toţi). el este depozitarul arhetipurilor (elemente universale. “Interpretarea analitică constă în aceea că terapeutul ordonează materialul discontinuu produs de client în cursul asociaţiilor libere şi a analizei viselor. MODUL II Abordările experienţiale 15 . iar Umbra semnifică partea întunecată. Jung. Interpretările. Este cunoscut mai ales pentru teoria arhetipurilor şi pentru conceptul de inconşient colectiv. 6. Persona reprezintă masca socială. Animus.inconştientul personal (Umbra).Persona) . C. care nu este individual. Melanie Klein. Rolul acesteia este de-a vedea dacă clientul este pregătit. ci general uman. Ele sunt mecanisme prin care persoana se apără de anxietatea inerentă aducerii în conştient a unor motive şi conflicte inconştiente. A. Nu numai clientul poate transfera asupra consilierului atitudini. 5. care a redimensionat semnificativ evoluţia psihoterapiei. influenţa familiei şi a factorilor de mediu în determinarea comportamentului individului. transpersonale şi creative din om.Umbra.conştientul (Eul este partea conştientă a persoanei . sentimente care au legătură cu o imagine sau amintire importantă din viaţa sa dar şi acesta poate răspunde emoţional la solicitările clientului. Anima este imaginea colectivă a femeii în psihicul bărbatului. orientînd-o către abordarea umanistă şi transpersonală. iar Animusul şi Anima numai în relaţia cu sexul opus. dacă Eul său este suficient de puternic pentru a se confrunta cu o nouă porţiune din tenebrele inconştientului. Adler accentuează determinismul social în defavoarea celui biologic.

Dimensiunile de bază ale existenţei umane. singuri. omul trece ca un somnambul prin viaţă. parţial. Toţi aceşti autori. o anxietate în faţa vieţii. anxietatea este o parte a vieţii.psihanalist ce abandonează freudismul în favoarea fenomenologiei lui E. Libertatea şi responsabilitatea. 2. Buber susţinea că noi suntem condiţionaţi în formarea noastră. O altă idee nodală este că sensul existenţei noastre nu este fixat.U. derivată din libertatea noastră. Abordarea existenţială Fundamentele filosofice Originea acestei abordări o găsim în lucrările existenţialiştilor europeni precum şi în filosofia şi psihologia orientală. viaţa şi chiar problemele cu care ne 16 . într-o lume în care totul e nesigur. inacţiunea este o decizie. • Concepţia existenţialiştilor asupra naturii umane Abordarea existenţială are ca punct central ideea că procesul de consiliere sau psihoterapie nu reprezintă un set de tehnici ci o manieră de a înţelege felul de-a fiinţa al oamenilor în lume.metode moderne: • analiza existenţială – • analiza tranzacţională • analiza bioenergetică – . profunde. la fel ca şi principiile filosofiei orientale consideră omul ca o entitate unică.metode clasice: • psihoterapia gestalt . conform modelului existenţial : 1.metode postmoderne: • programarea neurolingvistică – • terapiile transpersonale – (terapia sub LSD şi terapia prin respiraţie holotropică). Husserl.Rogers. de la suflet la suflet.centrate pe metoda P. • terapia experienţială a unificării (PEU) – Iolanda Mitrofan) : . . Noi avem potenţialul de-a acţiona.metoda P.U. noi suntem. şi dezvoltarea personală unificatoare 1. Suntem autorii propriei vieţi. Noi suntem în întregime responsabili pentru viaţa noastră şi pentru acţiunile noastre. Capacitatea omului de-a fi conştient şi de-a lua decizii. capabilă de creştere şi fiind în continuă dezvoltare. Filosofia danezului Kierkeggard are în centrul ei conceptul de “teamă”. de către ceilalţi. Cele două merg mână în mână. aceasta ne face să devenim mai responsabili în alegerile noastre. dar avem oportunitatea dea construi relaţii cu ceilalţi. M. • psihoterapia nondirectivă sau centrată pe persoană – Carl R. o dată pentru totdeauna. în fond. Asumarea anxietăţii existenţiale îl poata face pe om să devină stăpânul destinului său. Acest curent filosofic a dat naştere unei abordări psihologice existenţiale ai cărei reprezentanţi sunt Ludwig Biswanger. ne alegem acţiunile noastre şi ne construim. • psihodrama clasică – Jacob Levi Moreno.Frederick Perls. un fel de nelinişte ontologică.. destinul. iar nu de la rol la rol.E. noi am clasificat metodelereprezentative ale acestui curent umanist-experienţial în trei categorii : . în sensul că ne construim destinul. Fără experienţa acestei temeri. ci că noi ne reconstruim continuu idealurile şi dezvoltarea.E. Pentru ca dezvoltarea personalităţii noastre să fie armonioasă avem nevoie de relaţii autentice.

ne face să realizăm că viaţa este finită şi că nu avem o eternitate la dispoziţie pentru a ne realiza planurile. Anxietatea. 6. Această renunţare este acompaniată. el va putea: să-şi clarifice identitatea personală. Mulţi clienţi vin la consiliere sau terapie pentru că nu şiau găsit semnificaţia existenţei proprii. Fiecare om îşi doreşte să se descopere pe sine. căci îţi trebuie curaj pentru a-ţi descoperi interiorulşi a trăi conform cu ceea ce eşti. fiecare om intră în relaţie cu alţi semeni. la viaţă” Confruntarea cu moartea.“fiecare individ trebuie să-şi descopere înţelesul propriei vieţi” 5. “Înainte de-a avea o relaţie solidă cu altcineva.să fie mulţumit de sine şi viaţa sa. Pe măsură ce clientul conştientizează că este singurul responsabil de ceea ce este.confruntăm. • Procesul de consiliere /psihoterapie Scopul principal al consilierii şi terapiei existenţiale este a-i ajuta pe clienţi să conştientizeze că au libertatea de-a-şi construi propriul destin dar şi responsabilitatea pentru propriile acţiuni. A învăţa să accepţi anxietatea este un pas în direcţia unei vieţi autentice. În acelaşi timp. o perioadă. Aceste scopuri ale analizei existenţiale derivă din ideea că simpomele celor care se prezintă la consiliere sau terapie sunt expresia alienării. dacă nu suntem în stare să ne simţim bine cu noi. * Căutarea unui nou înţeles. Anxietatea normală este benefică deoarece “prin intermediul ei individul conştientizează faptul că existenţa este limitată şi de aceea individul este singurul responsabil de scopul şi direcţia vieţii” Anxietatea nevrotică însă. iar nu fuga din faţa acestei idei. Confruntarea cu moartea. asumarea responsabilităţii reprezintă o condiţie a schimbării. “Este absolut necesar să ne gândim la moarte dacă vrem să ne gândim. Existenţialiştii consideră anxietatea ca o condiţie a vieţii. Efortul pentru construirea identităţii şi a relaţiilor interpersonale presupune: * Curajul de-a fi. Acesta nu este un process simplu. Dar numai când un om se simte bine cu sine poate să-şi construiască relaţii personale satisfăcătoare. să-şi contureze scopuri care să-l definească şi împlinească. de o inevitabilă anxietate căci clientul se va simţi ca “o frunză în bătaia vântului” până când îşi va găsi propriul sistem de valori. ca un corolar al unei vieţi autentice şi. ca o condiţie a vieţii. Consilierii existenţialişti ajută clienţii să facă faţă anxietăţii inerente alegerilor şi să accepte ideea că destinul lor nu este determinat din afară. căci acestea vor fi bazate pe prea-plinul lui iar nu pe frustrările personale. în sine. ci presupune curajul de-a te confrunta cu tine. eI reuşeşte să accepte prezenţa anxietăţii. în deplin acord cu propriile decizii şi acţiuni. 3. 4. Ei delimitează între anxietatea normală. într-o manieră plină de înţeles. Căutarea propriului sistem de valori înseamnă renunţarea la valorile împrumutate de la ceilalţi. de anumite forţe. Străduinţa pentru construirea identităţii şi a relaţiilor cu alţii. Căutarea înţelesului vieţii. înstrăinării de adevărata 17 . pozitivă şi cea nevrotică. * Experienţa singurătăţii: ne ajută să înţelegem că noi singuri nedecidem sensul vieţii. În consilierea şi psihoterapia existenţială. să-şi construiască relaţii personale satisfăcătoare. * Conştientizarea faptului că fiinţarea în lume nu are un înţeles. imobilizează persoana şi-o face incapabilă de-a acţiona. pentru a evita singurătatea şi nefericirea. “ * Debarasarea de valorile introiectate. trebuie să avem o bună relaţie cu noi înşine” ( * Relaţionarea cu ceilalţi: noi ne relaţionăm continuu cu ceilalţi. nu vom fi în stare să fim în armonie cu ceilalţi.

alienarea. acesta apropiindu-l ca sens de cel de neimplicare. Apoi i se sugerează să descrie ce-ar spune persoanele prezente la ceremonial despre sine. traseul vieţii acestuia vom înţelege mai bine această teorie asupra personalităţii umane dar şi asupra modalităţii de a înţelege şi realiza consilierea şi terapia. pe scurt. până atunci. ca deexemplu: anxietatea.analiza viselor Una din tehnicile larg utilizate în abordarea existenţială este experimentarea imaginativă a morţii proprii.tehnica fanteziei dirijate .fantezia şi reveria . bazată pe respect şi înţelegere. o relaţie de la adult la adult. cu potenţialul său de-a-şi construi propriul său destin.natură a Sinelui şi a vieţuirii în conformitate nu cu ceea ce eşti. izolarea. 2. În aceastaă abordare pot fi folosite unele tehnici psihanalitice sau unele specifice orientării comportamentaliste.datorită confuziei pe care termenul de nondirectivitate a iscat-o printre specialişti.relaxarea şi reveria . adoptate în funcţie de situaţia concretă a clientului. Concluzii • Abordarea existenţială accentuează libertatea umană şi responsabilitatea fiecărui om în construirea destinului propriu. Ceea ce contează este relaţia consilierclient.tehnici de relaxare . Urmărind. • Tehnicile şi procedurile utilizate Consilierii şi terapeuţii existenţialişti nu au un set de tehnici şi proceduri specifice. valorizare şi încurajare” Temele majore ale întâlnirilor de consiliere sau terapie sunt anxietatea. moartea şi implicaţiile ei pentru viaţă şi permanenta căutare a sensului vieţii. • Concepţia asupra naturii umane 18 .relaxarea musculară. pentru conştientizarea senzaţiilor corporale . se cere clientului să-şi imagineze că a murit şi că participă la propria înmormântare. Mai frecvent întâlnite sunt: .tehnici de educare a voinţei . • Tehnicile utilizate nu mai au o atât de mare semnificaţie în cadrul acestui model.tehnici dramatice . respect. Anume. libertatea şi responsabilitatea. • Existenţialiştii sunt cei care găsesc o latură benefică în fenomene considerate ca negative.Relaţia consilier-client specifică acestei abordări este de “acceptare necondiţionată. Abordarea nondirectivă sau consilierea centrată pe persoană Istoricul abordării Consilierea şi terapia centrată pe persoană sau nondirectivă a fost dezvoltată de Carl Rogers. singurătatea şi chiar moartea. Din variata sa experienţă Rogers a dat naştere unei noi abordări a consilierii şi psihoterapiei. înţelegere şi comunicare mutuală.tehnici de concentrare a atenţiei . ci cu ceea ce i-ai lăsat pe ceilalţi să facă din tine. frustrarea. În timpul şedinţelor clientul este încurajat să-şi caute un plan de acţiune conform propriului şi unicului său fel de-a fiinţa în lume. • Abordarea existenţialistă este profund umanistă. punînd în centrul ei omul. cea nondirectivă Ulterior sistemul său s-a numit consiliere/psihoterapie centrată pe client.

conduce la formarea de personae mature. Are mai puţină importanţă dacă condiţiile exterioare sunt frustrante sau nu.simţ neostil al umorului şi spirit creator.orizonturi nelimitate. cu imaginea pe care o are despre ea. se manifestă atât la nivel fizic cât şi psihic şi constă într-o organizare pozitivă. fireşti a personalităţii. a diagnosticelor şi interpretărilor dinspre consilier spre client.percepţia corectă a realităţii. fără distorsiuni sau cenzurări realizate din diverse motive (frica de pedepse. evolutivă a individului. “tendinţă de actualizare”. . .Procesul de consiliere /psihoterapie Procesul de consiliere/psihoterapie rogersian este caracterizat prin nondirectivitate sau centrare pe persoană.sentimentul social. Atitudinea aceasta nu trebuie confundată cu indiferenţa sau neimplicarea consilierului. acceptarea Eului. a încrederii pe care consilierul o are în fiecare personă de “a 19 . . adică cu Eul propriu.spontaneitate. specifică fiecărei persoane. adică într-o dezvoltare a persoanei în direcţia maturităţii. . nu mai poate fi vorba de o dezvoltare pozitivă. autoactualizate. în sens evolutiv a propriilor experienţe. este inerentă oricărei fiinţe umane. certitudine etică. Rogers are o concepţie puţin diferită comparativ cu cea a existenţialiştilor cu privire la fenomenul anxietăţii. . Deci putem spune că o imagine incorectă despre sine blochează dezvoltarea persoanei. teama de-a nu dezamăgi persoanele iubite). Dacă pentru aceştia un anumit nivel al anxietăţii este necesar impulsionării persoanei pentru a-şi construi o viaţă congruentă cu potenţialul propriu. Percepţia realităţii de către persoană este strâns conectată cu percepţia persoanei despre sine. dacă nu este împiedicată în desfăşurarea ei. . .prospeţime continuă a aprecierii. Dacă persoana are însă o imagine falsă despre sine. Mediul de viaţă îşi pune amprenta asupra acestei tendinţe. .acţionând asupra persoanei prin intermediul percepţiei (subiective) pe care individul o are asupra realităţii. Ea este o consecinţă a concepţiei despre natura umană. Această tendinţă de autoactualizare. C. ci indirect. contează dacă persoana le percepe sau nu ca atare. Înseamnă o lipsă a direcţiilor. dar selective. Rogers este de părere că anxietatea are un efect frenator asupra dezvoltării normale. libertatea de-a-şi recunoaşte propriile simţiri şi gânduri. . Eul nu-şi poate îndeplini funcţia sa de orientare corectă a actualizării persoanei şi.centrare pe problemă.Pentru ca Eul să corespundă realităţii.Ideea în jurul căreia se coagulează teoria rogersiană asupra naturii umane este încrederea în capacitatea de dezvoltare pozitivă a persoanei întrun climat de respect şi încredere. a celorlalţi şi a naturii umane. dacă condiţiile exterioare o permit. în această situaţie. Această capacitate de dezvoltare. Între tendinţa de actualizare a persoanei şi Eul propriu există fine influenţări: Eul orientează tendinţa de actualizare şi aceasta tinde către îmbogăţirea Eului. relaţii sociale profunde.structură de caracter democratică. persoana trebuie să dispună de libertate experienţială.detaşare. Maslow) sunt: . independenţă de cultură şi mediu. dar nu direct. Caracteristicile unei astfel de persoane (conform A.

Căci ascultarea reflectivă nu înseamnă a şti cu exactitate înţelesul real a ceea ce ni se comunică. .Consilierul/psihoterapeutul are o înţelegere empatică a clientului. Reprezintă o reformulare mai profundă.Parafrazarea. 2. atunci când clientul se blochează. ca reformulare. de vulnerabilitate sau angoasă. “aşadar”.Reflectare tip ecou . 20 .Două persoane să fie în contact psihologic. Ascultarea reflectivă (activă) reprezintă. . Tehnici de deschidere: folosirea expresiilor “şi”. Amplificarea: se foloseşte pentru a scoate în evidenţă un aspect important al situaţiei. Această încredere în oameni a consilierului este ceva profund. cel puţin pe perioda desfăşurării şedinţelor. “deci tu”. Procesul consilierii şi psihoterapiei nondirective este eficient. . o atitudine iar nu o concepţie declarativă. De multe ori se repetă ultimul cuvânt. Conform lui Rogers următoarele 6 condiţii sunt necesare şi suficiente pentru ca procesul de actualizare să se declanşeze: . fără a modifica prea mult propoziţia iniţială.A doua persoană.Clientul să nu-şi dea seama decât într-o măsură minimă de consideraţia pozitivă necondiţionată şi înţelegerea empatică pe care consilierul/terapeutul le dovedeşte faţă de sine. dar şi felul în care se răspunde acestuia. adică procesul numit “actualizarea de sine” se declanşează numai dacă consilierul are convingeri şi atitudini de încredere în capacitatea de dezvoltare a fiinţei umane.Reflectarea sentimentelor. Este cea mai profundă formă de reflectare (din această cauză unii autori o prezintă tot ca pe o parafrazare) şi presupune o înţelegere a dimensiunii emoţionale a mesajului.Prima persoană. cât şi pe cele viitoare. .Tehnicile şi procedurile 1. Există mai multe nivele ale reflectării: . prin care ascultătorul extinde semnificaţia mesajului mai departe de ceea ce a vrut să spună vorbitorul. pe care o numim terapeut. prin urmare. A gândi reflectiv reprezintă încercarea de a alege dintre multiplele variante posibile pe cea mai apropiată de semnificaţia reală a mesajului transmis. se află într-o stare de dezacord intern. se află într-o stare de acord intern. dar ar fi putut să spună. pe care o numim client. 4. ca modalitate de a stimula comunicarea. ci a încerca să ghicim cît mai exact semnificaţia acestuia. efortul de a înţelege cât mai exact ceea ce ni se spune. “Ce crezi/ simţi în legătură ca asta?”. Asculatorul reformulează ceea ce a auzit. Ascultarea reflectivă (activă) Important pentru ascultarea activă este nu numai segmentul de auzire şi înţelegere a ceea ce clientul spune. . Focalizarea dialogului în prezent prin întrebări de genul: “Ce simţi acum?”.ca repetare a unui singur cuvânt sau a mai multora din ceea ce vorbitorul a afirmat. .Reflectarea.Consilierul/psihoterapeutul experimentează sentimente de consideraţie pozitivă faţă de client. . . . 3.se direcţiona” singură dacă un climat securizant este asigurat. În principal consilierul asistă clientul în procesul lui de creştere astfel încât acesta va putea mai bine să-şi rezolve atât problemele prezente.

Rogers nu este interesat de dinamica de grup. . c) selecţionarea membrilor grupului se face astfel încât subiecţii să beneficieze de pe urma grupului şi grupul să beneficieze de pe urma persoanelor. sunt respectate următoarele reguli: a) un număr de 6 sau 6+2 membri. b) membrii grupului pot avea diverse probleme sau diverse structuri de personalitate. Cei care pot beneficia de apartenenţa la un grup de întâlnire sunt: .L. Concepţia gestaltistă asupra personalităţii umane În abordarea gestalt conceptul de “holism” se aplică atât personalităţii. oamenii. . auz. Concluzii .considerată un întreg în care fiecare element are legătură cu celelalte. În privinţa componenţei grupurilor de întâlnire. . ce pune accent pe faptul că fiecare element al structurii personalităţii este conectat cu întregul. exprimarea şi acceptarea propriilor sentimente de către fiecare membru algrupului. jocul de rol din psihodrama fundamentată de J. conduce persoana spre împlinire personală.au loc într-o încăpere liniştită. d) grupul trebuie să fie omogen din punctul de vedere al vârstei. Perls este concentrat pe conştiinţa lui “aici şi acum”.văz. ca tehnică. Individul. mişcare etc. la care se adaugă coordonatorul de grup. pe cum se simte. interesul său centându-se pe conştientizarea.persoane normale cu probleme de viaţă. avem o capacitate înnăscută de autoactualizare care. intră în relaţie cu mediul. Abordarea gestaltistă Introducere Frederick S. gândeşte şi trăieşte prezentul şi foarte puţin pe „de ce”-ul din spatele acestuia. Perls este fondatorul abordării gestaltiste.în timpul acestora sunt discutate anumite teme. .schizofrenii aflaţi în faza de remisiune. Moreno. . cât şi relaţiei individului cu mediul ce funcţionează ca o unitate dinamică..adolescenţii cu tulburări de comportament. dacă nu este frânată de factori din mediu. aduse în centrul atenţiei de membrii grupului.persoanele anxioase.copiii cu tulburări de comportament. Şedinţele au următoarele caracteristici: . Experienţa în grup poate conduce la modificări permanente în structura personalităţii individului. gust.Concepţia lui Rogers asupra personalităţii umane este fenomenologică: noi ne structurăm personalitatea în acord cu felul cum percepem realitatea. . adică realizează contactul cu realitatea. După 21 . pipăit.sunt necesare un număr minim de 20 de şedinţe. pentru a supravieţui şi a se dezvolta.persoanele nevrotice.persoanele cu afecţiuni somatice invalidante. Se stimulează confruntările autentice dintre membrii grupului 3. .Concepţia care stă la baza acestei abordări este că noi. . membrii grupului fiind aşezaţi în jurul unei mese. Specific teoretic şi metodologic Abordarea gestaltistă este una holistă. . miros. 3. 2. El a încorporat. Contactul se realizează prin toate simţurile .Abordarea rogersiană centrată pe grup 1.durează o oră şi se realizează de două ori pe săptămână. .

nevoi de relaţionare personală . Pe măsură ce nevoia este împlinită. Retroflecţia “descrie procesul general de negare. Proiecţia dă naştere erorii în aprecierea de sine şi în aprecierea altora. În retroflecţie există un impuls care împinge la acţiune şi un altul care îi rezistă acestuia. într-un mod nediscriminatoriu. dorinţe proprii. 2.nevoi de siguranţă şi confort . Deflecţia: constă în evitarea contactului sau într-un contact rigid şi neautentic. sănătos. 22 . Confluenţa împiedică realizarea unor relaţii satisfăcătoare cu ceilalţi. Pe măsură ce trebuinţele dintr-un stadiu sunt parţial satisfăcute. 5. 3. 4. avem detaşarea unei figuri în fondul perceptiv al persoanei. Prin introiecţie persoana se înstrăinează de sine. în acelaşi timp. Confluenţa: constă în absenţa graniţei între sine şi mediu. holistic) presupune relaţionarea cu mediul şi cuceilalţi fără a pierde simţul identităţii proprii. intră în funcţiune nevoile din straturile superioare.nevoia de a fi liber. Maslow ierarhizează aceste nevoi fundamentale ale oamenilor. “a vorbi dar a nu comunica” etc. fiecare om are o constelaţie de nevoi proprii. La persoana normală există o mobilitate a figurilor şi o legătură unitară între figură şi fond. În structura personalităţii. Ciclul experienţei gestalt explică cum se realizează interacţiunea om-mediu. a convingerilor. Ciclul experienţei gestalt al satisfacerii nevoilor şi teoria schimbării personale Punctul de pornire al unui ciclu gestalt este o nevoie personală activată. schimbarea şi dezvoltarea personală. acţiuni. Contactul înseamnă îmbogăţire şi. având drept cauză satisfacerea nevoilor personale şi efect. reţinere s au echilibrare a tensiunii impulsive cu tensiunea senzorio-motorie opusă” . Se realizează prin reţinerea acţiunii pe care o persoană ar fi dorit s-o realizeze în afară şi uneori deturnarea acesteia spre sine. înfrânare. Văzând la alţii ceea ce refuză să vadă la sine. valorilor. Proiecţia: se petrece atunci când o persoană atribuie altora gânduri..experimentarea contactului. Introiecţia. lăsând loc alteia care corespunde unei alte necesităţi.nevoia de valorizare . Nu există o separaţie între eu şi alţii. standardelor specifice altor indivizi. persoana nu-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce e. schimbare. ceea ce simte. Ceea ce asimilează în virtutea lui “trebuie” fără a se întreba dacă îi este necesar sau bine sau dacă i se potriveşte. figura îşi pierde din evidenţă. gândeşte sau face. comportamente neconforme cu esenţa ei. În termenii psihologiei gestalt. A. există câteva care pot fi considerate fundamentale şi comune pentru majoritatea oamenilor. o conduce pe aceasta la gânduri. Însă. obţinând o piramidă cu cinci trepte : . este necesară integrarea informaţiilor “culese” din mediu. sentimente. Unbun contact (unitar. Forme de deflecţie uzuale sunt: “a nu privi pe cineva în ochi”. Principalele rezistenţe la contact sunt: 1.asimilarea de către persoană.nevoi biologice . creativ (de autoactualizare).

de ce-urile care induc. fobice. * De a susţine clientul să se debaraseze de cuvintele “blocante”.dezvoltarea abilităţilor şi valorilor care să satisfacă propriile nevoi fără a le viola drepturile altora. . a mimicii şi pantomimicii etc. -adolescenţilor cu tulburări de adaptare. căci toate acestea nu fac decât să împiedice experimentarea prezentului de către client. * De a “forţa” clientul (prin frustrare) să-şi găsească propriile posibilităţi şi să descopere că ceea ce aşteaptă de la consilier poate realiza şi singur * De a orienta atenţia clientului asupra limbajului corporal precum şi asupra incongruenţelor dintre verbal şi nonverbal * De a ajuta clientul să înţeleagă mecanismele din spatele cuvintelor.asumarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni. tehnicile şi procedurile pot fi considerate de focalizare. a senzaţiilor epidermice sau interne. copii). a ritmului respirator şi cardiac. evitându-se pe cât posibil. Tehnici de conştientizare afectivă şi relaţională. p.creşterea conştiinţei de sine.workshopuri.asumarea graduală a propriilor experienţe şi rezolvarea afacerilor “neîncheiate” din trecut. 23 . . sentimentelor şi gândurilor care se petrec în prezent. * De a împiedica intelectualizările. . “De ce-ţi aminteşte asta?”. “Ce se întâmplă în corpul tău acum?”. . cu scopuri de formare a consilierilor/ terapeuţilor precum şi de optimizare comportamentală.dihotomizate: figura poate să rămână fără fond (obiectul realizării nevoiloreste doar în imaginaţia persoanei şi nu are un fundament real) Procesul de consiliere /psihoterapie în abordarea gestaltistă Scopurile procesului de consiliere/psihoterapie gestalt sunt: .consiliere/terapie individuală (pentru adulţi. Există mai multe modalităţi de lucru în consilierea/ terapia gestaltistă: .consiliere/ terapie de grup. Iolanda Mitrofan. Tehnici de conştientizare corporală: a tensiunii musculare. 46-53) mai frecvent utilizate sunt: 1.La persoana bolnavă (psihic sau somatic) fondul şi figura sunt “rupte”. . “aici şi acum”. .a deveni mai apt să ceri ajutor şi să oferi ajutor. 1997. depresive. În procesul de consiliere. rolul consilierului şi al terapeutului este: * De a centra atenţia clientului asupra senzaţiilor corporale. Exerciţiile (cf. căci rolul lor este de a centra atenţia clientului asupra sa Focalizarea atenţiei poate fi realizată prin întrebări de genul: “Ce simţi tu acum?”. * Tehnica scaunului gol: ca suport fie pentru a experimenta dialogul cu persoane semnificative din viaţă. fie pentru a pune în legătură părţile Eului aflate în conflict. interpretările şi verbalizărileexcesive. justificări şi intelectualizări. . emoţionale şi de identitate -persoanelor care doresc să-şi optimizeze comportamentul (Iolanda Mitrofan.consilierea/ terapia cuplului şi familiei. somatoforme. Indicaţii terapeutice Consilierea/ psihoterapia gestaltistă sunt indicate : -persoanelor cu tulburări anxioase. . * De a ajuta clientul să reconvertească întrebările în afirmaţii. Tehnici şi proceduri În abordarea gestalt.mutarea suportului personal din exterior în interior. de obicei. 2.

trăirea experienţei de grup în prezent. grupul permite utilizarea a o serie deexerciţii bazate pe mişcare. sănătoasă din punct de vedere fizic şi psihic este un întreg. * Tehnica metapoziţiilor: este derivată din tehnica scaunului gol şi constă în experimentarea succesivă. Tehnici de conştientizare şi restructurare cognitivă. gândeşte. Concluzii . * Tehnica fanteziei ghidate.conştientizarea de grup. 4. acţionează clientul în prezent. modalităţile de relaţionare cu ceilalţi. Tehnica arată modul cum persoana face faţă situaţiilor izolante şi poate constitui suportul pentru depăşirea unor probleme de viaţă.contactul dintre participanţi este foarte important. ca în orientarea psihodinamică ci este adus şi reconstituit în prezent. . mai întâi a celei cu care se află în conflict. Principiile care stau la baza proceselor de grup de tip gestalt .Meritul principal al abordării gestaltiste este accentul pus pe ideea de "holism”: persoana normală. * Tehnica cubul. Berne asupra personalităţii umane Analiza tranzacţională este atât o teorie asupra personalităţii umane. la nivel imaginativ. * Tehnica zidul: este o tehnică metaforică prin care clientul se confruntă. fie el. Tehnica aceasta scoate în evidenţă percepţia de sine în relaţie cu mediul. dezirabil. apoi a celeia care e martoră la discuţia celor două şi o evaluează. De asemenea. Funcţia exerciţiului este de-a cunoaşte mai bine propriile emoţii. unei anumite mişcări sau posturi. . imaginativ. de către client. Abordarea tranzacţională Concepţia lui E. fie celelalte personaje joacă un rol pozitiv. ce înseamnă mai mult decât suma conştientizărilor individuale la un moment dat. pe ceea ce simte. este tot o tehnică metaforică prin care clientul experimentează. cât şi un sistem de consiliere/ psihoterapie. cu un zid – simbol relevant pentru proiectarea atitudinii şi strategiei de a face faţă unui obstacol existenţial. 3. apoi rolul celei de-a treia care a văzut cum a fost evaluată discuţia de către martor. I se cere clientului să exagereze exprimarea unor trăiri emoţionale sau idei. . “aici şi acum”. . Trecutul nu este interpretat. gânduri. atitudini prin această “mărire” a lor. capabil să-l “hrănească” emoţional şi să-I creeze montaje mentale pozitive care să-l ajute să facă faţă realităţii mai eficient. o unitate a fizicului şi psihicului. o situaţie de izolare. Prin intermediul ei clientul experimentează imaginativ situaţii noi în care.* Tehnica reprezentării spaţiului personal: constă în descrierea de către client a spaţiului personal aşa cum este perceput şi văzut în prezent. Teoria asupra personalităţii se bazează pe o serie de concepte: 24 . Ea se adaptează continuu şi creativ influenţelor mediului. blocajele sau disconfortul existente în relaţia eulume. a rolurilor altor persoane. şi aşa mai departe. * Tehnica amplificării.folosirea experimentului de grup de către un lider care se implică.Procesul de consiliere/psihoterapie este centrat aici şi acum. ea permite descoperirea unor resurse personale de a face faţă situaţiilor blocante din viaţă. În plus. orientarea predominantă a personalităţii. Prin acest exerciţiu sunt developate reacţiile emoţionale şi strategiile de confruntare cu obstacole existenţiale.

regresia de vârstă. Metodele şi procedeele utilizate în analiza tranzacţională. aprobare) sau negative (critică. Există două concepte cheie ale psihodramei care o individualizează pe aceasta de celelalte abordări de grup: spontaneitatea şi întâlnirea. Întăririle comportamentale. stimulări şi răspunsuri între stadiile Eului aparţinând a două persoane. -întăriri comportamentale. active.jocul de rol . Fiecare stadiu al Eului are nevoie de întăriri pentru a se fixa.modalităţi de stucturare a timpului. Tranzacţiile: unităţi de comunicare interpersonală.echilibrarea egogramelor prin transfer energetic de la cele mai puternice la cele mai slabe. Întăririle pot fi pozitive (laudă. Psihodrama este un model de consiliere/psihoterapie de grup în care.analiza jocurilor psihologice. impulsivitate. Scenariul de viaţă: se structurează încă de timpuriu în urma interacţiunilor cu părinţii sau cu alte persoane şi reprezintă o modalitate de-a structura realitatea prin atribuirea de roluri. Când doi oamenicomunică. .se decodifică mesajele ascunse din cadrul relaţionărilor cu alte persoane . tranzacţii psihologice. cât şi comportamentul persoanei în diferite situaţii problematice. Fiecare stadiu reprezintă o modalitate specifică de-a gândi. Stadiul Eului copil: este structurat conform patternurilor din copilărie şi este divizat în copil liber şi copil adaptat.se desfăşoară pe 2 planuri simultane: unul explicit şi unul ascuns. dezaprobare). implicit. sunt: . egograme. curiozitate şi creativitate. sunt explorate atât conţinuturile vieţii psihice.-stările Eului. Sunt comunicate nonverbal sau prin mijloacele verbale extralingvistice şi pot genera jocuri psihologice. Stările Eului. atât sieşi. Copilul liber este caracterizat prin spontaneitate. Procesul de consiliere /psihoterapie bazat pe analiza tranzacţională Acest model de consiliere se bazează pe teoria personalităţii umane descrisă anterior şi are următoarele scopuri: . al Eului adult şi al Eului părinte. 5. iar întăririle negative sunt de preferat lipsei întăririlor. Moreno.L. tranzacţionează cele 6 stări ale Eului. Persoanele au egograme specifice datorită energiei de care dispun precum şi modalităţii de distribuţie a acesteia între cele 5 stări ale Eului. Psihodrama clasică Fondatorul psihodramei este J. Întăririle pozitive sunt superioare. Tranzacţiile pot fi: * Ulterioare.evidenţierea şi întreruperea jocurilor psihologice . libertate. scenarii de viaţă. În fiecare individ există 3 stadii ale Eului. cu ajutorul jocului de rol. simţi şi acţiona. 25 . jocuri psihologice.modificarea scenariilor de viaţă . Egograma este reprezentarea grafică a cantităţii de energie pe care o conţine starea Eului. dinamice şi observabile: stadiul Eului copil.pentru înţelegerea Eului de copil al clientului . De regulă planul deschis presupune mesaje adult-adult iar cel implicit mesaje părinte-copil sau copilpărinte.realizarea unor activităţi care să dezvolte caracteristicile stadiilor Eului slab dezvoltat. cât şi celorlalţi. El fundamentează această abordare pornind de la extraordinara intuiţie a valenţelor terapeutice ale teatrului.

ea poate învăţa modalităţi de relaţionare adecvată şi eficientă. Conducătorul.ceilalţi membri ai grupului care nu sunt implicaţi direct în reprezentaţie. al conducătorului şi auditoriului şi prin intermediul jocului de rol îşi explorează interioritatea psihică. de obicei. Procesul de consiliere /psihoterapie bazat pe jocul dramatic Jocul dramatic se poate utiliza atât în consilierea/ psihoterapia individuală cât şi în cea de grup. Ea poate fi indusă prin crearea unui cadru optim.Spontaneitatea reprezintă adaptarea promptă la nevoile interioare cât şi la cerinţele realităţii. La discuţia finală fiecare din cei prezenţi comunică protagonistului ce emoţii a trăit şi cu ce imagini au fost associate acestea. interacţionează în viaţa de zi cu zi. slăbiciunile şi defectele lor. În reprezentarea scenică protagonistul (o persoană din grup).protagonistul priveşte o scenă în care el este “jucat” de un alterego.este ales de protagonist pentru a juca un rol în reprezentarea scenică. privindu-se în “oglindă”. de încredere în sine şi în alţii. ce puneau accentul pe forţele inconştiente. Rolurile din psihodramă sunt bine delimitate.încălzirea . În psihodramă sunt utilizate o serie de tehnici psihodramatice. doar în parte conştienţi de scopurile lor reciproce” Şedinţa de psihodramă moreniană are trei momente: . cu ajutorul Eurilor auxiliare.protagonistul . care ulterior au fost preluate şi adaptate şi de alte orientări de consiliere/ psihoterapie: 1) inversiunea de rol. doi actori umani care se vor înfierbânta de spontaneitate.Jucând un anumit rol.conducătorul grupului . în acelaşi timp. “Într-o întâlnire cele două persoane sunt prezente în spaţiu cu toate forţele.o persoană care se identifică cu protagonistul şi exprimă ceea ce acesta nu reuşeşte.auditoriul. MODUL III Abordările comportamentale Abordările comportamentale au apărut ca o reacţie la cele psihodinamice. . persoana poate afla mai multe despre sine şi. La discuţia finală participă întreg auditoriul.o persoană joacă rolul alteia cu care. în sensul că energia eliberată de persoană prin intermediul spontaneităţii poate deveni fundamentul actului de creaţie.Eul auxiliar.este acela care. el poate descoperi aspecte necunoscute despre sine. 3) oglinda. Protagonistul.discuţia finală. Poate fi folosit ca o modaliate centrală de abordare a problemelor clientului (şi aici avem de-a face cu psihodrama) sau ca adjuvant al altora. într-o abordare eclectică. afectiv şi comportamental .consilierul/terapeutul. 2) dublul.reprezentarea scenică . abisale ale psihismului şi pe funcţia eliberatoare de 26 . Încălzirea se realizează prin exerciţii şi discuţii şi se creează o ambianţă de spontaneitate. Astfel avem: . cu ajutorul Eului auxiliar şi al auditoriului pune în scenă o întâmplare din viaţa lui sau una imaginată de el. Spontaneitatea este strâns legată de creativitate. Auditoriul. Eul auxiliar. Întâlnirea. el este “regizorul” reprezentaţiei şi analistul materialului ce apare pe parcurs. Jocul de rol îl implică pe individ ca un tot: cognitiv.

Procesul de consiliere /psihoterapie bazat pe abordarea comportamentală Dacă dezvoltarea personalităţii este văzută de comportamentalişti ca o rezultantă a unui proces de învăţare. Întărirea se referă la stimulii care. toţi aceştia sunt de acord asupra a mai multor idei: * Studiul personalităţii umane înseamnă studiul comportamentului. Abordarea comportamentală clasică Concepţia asupra personalităţii umane Deşi există diferenţe în modalităţile de-a explica personalitatea umană. predicţia şi controlul comportamentului uman. Ea are mai multe etape: a) învăţarea relaxării. şi consilierea/psihoterapia este tot un proces ce presupune învăţarea. totuşi mediul are rolul dominant. Dintre conceptele de bază ale behaviorismului. cresc probabilitatea de manifestare a lui. * Dualismele: corp. eliminarea simptomelor şi a comportamentelor dezadaptative şi învăţarea unor modele de comportament mai eficiente. Conceptul de “control” este strâns legat de cel de “întărire” căci prin administrarea întăririlor există posibilitatea de control a comportamentului. poate fi depăşită prin confruntarea cu situaţia anxiogenă în condiţii de deplină siguranţă. Astfel consilierea/ psihoterapia înseamnă. Abordările comportamentale au ca fundament teoretic curentul “behaviorism” din psihologie care consideră că personalitatea umană “se structurează şi funcţionează în raport de stimulii exteriori. anxietatea): tehnica implozivă şi tehnica expunerii.spirit nu sunt relevante în dezvoltarea. Spre deosebire de acestea. rolurile şi interacţiunile sociale şi nu de forţele psihice interne. Tehnica desensibilizării sistematice. corp. asupra simptomelor. Clientul care vine la consiliere prezintă comportamente dezadaptative şi rostul consilierii/ terapiei este de a-l ajuta să le elimine şi să le înlocuiască cu altele. abordările comportamentale centrează procesul de consiliere/psihoterapie asupra manifestărilor comportamentale. adăugaţi comportamentului. două au influenţat mai mult procesul de consiliere/ terapie: întărirea şi controlul. de situaţiile. Tehnicile consilierii/ psihoterapiei comportamentale Tehnica stingerii comportamentelor nedorite. * Deşi în dezvoltarea personalităţii există nişte bariere fixate genetic.comportamentele dezadaptative îşi reduc frecvenţa de apariţie şi apoi se sting dacă nu le mai întărim corespunzător.minte. 27 . A fost elaborată de Wolpe şi reprezintă o metodă prin care clientul este învăţat să rămână calm în situaţii anxiogene. ca reacţie condiţionată la anumiţi stimuli.în primele şedinţe de consiliere b) stabilirea ierarhiei stimulilor anxiogeni c) procedeul desensibilizării. În tratamentul tulburărilor anxioase sunt folosite două modalităţi de stingere a comportamentului nedorit (în acest caz. în această viziune. * Mediul şi experienţele individului determină dezvoltarea personalităţii astfel încât diferenţele dintre persoane au legătură cu experienţele lor de viaţă diferite. adaptative.simptome psihice a “insightului”. abisale” 1. Ambele tehnici au ca premisă ideea că anxietatea.

deviaţii sexuale).retrăirea evenimentelor anxiogene pe plan imaginativ sau prin intermediul jocului de rol şi analiza trăirilor psihice aferente . Se cere clientului să amplifice frecvenţa comportamentului dezadaptativ. fumat.explicarea de către consilier clientului a relaţiei dintre gândire.T. Se accelerează un comportament dorit producând condiţiile în care el apare. Ea este indicată persoanelor timide şi celor careau dificultăţi în stabilirea contactelor interpersonale.Tehnica aversivă. actualmente nu se mai foloseşte datorită aspectelor etice implicate. Tehnica asertivă constă în învăţarea exprimării deschise şi adecvate a gândurilor şi sentimentelor. afectivitate şi comportament 28 . Abordarea cognitiv-comportamentală A. pentru a-i stimula unui copil dorinţa de-a citi. Metode de modificare a gândurilor negative şi comportamentelor aferente: . Sancţiunea constă fie în retragerea întăririlor pozitive. O activitate cu frecvenţă mai mare poate funcţiona ca întărire pentru o activitate cu frecvenţă mai mică.analiza gândurilor asociate modificărilor de dispoziţie din cadrul şedinţei de consiliere.presupune înlăturarea modelelor nedorite de comportament prin sancţionarea acestora. Metodele şi tehnicile abordării cognitiv-comportamentale pot fi grupate în două categorii: 1. Tehnica paradoxală.discutarea unei experienţe stresante recente (se descrie detaliat experienţa luânduse în calcul senzaţiile. căreia dorim să-I creştem frecvenţa Tehnica contractului. Deşi utilizată pentru o serie de deprinderi greşite (mâncat excesiv. Bazele abordării cognitiv-comportamentale au fost puse de T. Tehnica saţierii. alcoolism.învăţarea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea unor persoane. De exemplu. 2. pentru a schimba comportamentul ineficient al persoanei. Abordarea cognitiv-comportamentală leagă cogniţia persoanei de comportamentul ei. Beck care a elaborat atât o teorie structurală asupra depresiei. trebuie să intervenim asupra felului în care aceasta interpretează situaţiile. emoţiile şi gândurile aferente) . Este indicată când comportamentul este strâns legat de anxietatea de performanţă.Rush şi colaboratorii săi. cât şi faptului că noile comportamente dezirabile induse prin această metodă nu au tendinţa de-a se generaliza şi la alte situaţii decât strict la cele asupra cărora s-a acţionat direct. dependenţă de droguri. Contractul este o înţelegere scrisă între două sau mai multe persoane prin care se stabileşte explicit modul de relaţionare reciprocă: a) care este comportamentul fiecărei persoane. fie în aplicarea de stimuli aversivi. Un comportament dezadaptativ se reduce dacă exagerăm întărirea sa. b) care sunt consecinţele executării lui. este bine săi asigurăm în camera lui o bibliotecă. considerând că felul de-a se comporta al unui individ într-o anumită situaţie depinde de caracteristicile situaţiei şi de modalitatea în care acesta o interpretează. Metoda modelării. Metode de identificare a gândurilor negative: . Tehnica amorsajului. Corolarul acestei idei este că. 2. Tehnica Premark. cât şi o teorie psihologică care a fost apoi definitivată de A.

atât a celor fericite. Procesul de consiliere este unul activ şi directiv de scurtă durată în care clientul este ajutat prin diverse metode să renunţe la gândirea sa iraţională. Metodele utilizate în cadrul acestei abordări sunt: . cât şi a celor nefericite. care în 1967 a înfiinţat "Institute for Reality Therapy".clientul este ajutat să discrimineze între stările afective raţionale (frică. 3.Ellis utiliza umorul în şedinţele terapeutice. Glasser. gândurile iraţionale asociate faptului trăit.) . care sunt doar o consecinţă a primelor. atât în plan real. prin implicarea lor în diverse activităţi programarea activităţilor explicarea clienţilor a unor principii de planificarea riguroasă a timpului verificarea veridicităţii gândurilor negative automat asociate unor situaţii. Este iluzoriu să credem că problemele noastre sunt determinate de exterior. Acestea sunt învăţate devreme. cât şi iraţional. cuiva cu frică de lift i se cere să meargă cu liftul de multe ori pe parcursul unei zile) . A. acţiunea de consiliere sau terapeutică se va focalize asupra gândurilor. B. inclusiv nefericirea pe care o simţim. emoţiile născute de ceea ce gândeşte persoana. depresie etc. Consilierea /psihoterapia centrată pe realitate Bazele acestei abordări au fost puse de W. să facă liste cu gândurile negative. iar convingerile şi ideile iraţionale sunt cele care stau la baza tulburărilor dinsfera psihică.efectuarea unor sarcini cu caracter imploziv de 10-20 de ori pe zi. se află în interiorul nostru. un eveniment care i se întâmplă persoanei. La baza acestei abordări stă teoria alegerii: în orice împrejurare noi alegem tot ceea ce facem.- informarea clienţior asupra mecanismelor anxietăţii distragerea clienţilor de la gândurile negative. tristeţe. iar uneori sunt trecute de la o generaţie la alta cu titlul de "înţelepciune".studierea unor materiale pentru învăţarea felului în care oamenii se perturbă prin intermediul gândirii . Conform acestui model. mult mai mare decât ne imaginăm. şi nu asupra emoţiilor. în cadrul educaţiei. în cazul fumătorilor etc) . frustrare. C. ceea ce înseamnă că deţinem un control mai mare asupra vieţii noastre.ca modalitate de întrerupere a convingerilor iraţionale . de fapt. Abordarea raţional-emotivă Această abordare a fost iniţiată de Albert Ellis.identificarea situaţiilor stresante şi analiza gândurilor şi emoţiilor aferente.imageria: clienţii erau încurajaţi să-şi imagineze răspunsuri pozitive pentru situaţii stresante. 4. motivaţiafaptelor şi alegerilor noastre. Ellis considera că probemele noastre sunt consecinţa felului în care gândim. când. Principiile consilierii/terapiei centrate pe realitate sunt: 29 . importantă este evaluarea veridicităţii ideilor rezultante din situaţia respectivă . să scrie dezavantajele fumatului.jocul de rol .) şi cele iraţionale (panică. cât şi imaginar (de ex.temele pentru acasă (de ex. nemulţumire etc. La baza acesteia stă concepţia autorului despre modalitatea oamenilor de-a-şi crea probleme.Oamenii au o tendinţă egală de-a gândi atât raţional.

relaxarea musculară. diminuarea tensiunilor interioare. potenţarea capacităţilor imaginative şi asociative etc. a anxietăţii. însă. Schultz. a observat apariţia anumitor senzaţii corporale la pacienţii cu care lucra şi pe care aceştia le relatau la ieşirea din transă.Tehnicile de relaxare si meditatie creatoare Tehnicile de relaxare intră în sfera metodelor de autoreglare şi chiar de autoprogramare psihică. la fel cum orice destindere musculară va fi urmată de efecte de relaxare pe plan psihic Multe sisteme şi tehnici de relaxare îşi au originea în practicile meditative orientale de tip yoga sau în practica hipnozei terapeutice. Până în acest moment reţinem că termenul de relaxare poate denumi fie starea. Literatura descrie o gamă variată de metode de relaxare.sintetice (Schultz) şi eclectice (antrenamentul psihoton). plăcută şi sanogenă pentru persoană iar practica ei regulată are pe termen lung efecte de ameliorare şi optimizare a stării psihice generale. . Instalarea sa este acompaniată de apariţia unor modificări fiziologice şi senzoriale: scăderea ritmului cardiac şi respirator. care utilizează 2 criterii: a. 5.rolul consilierului este acela de a-şi asista clienţii în planificarea unui comportament responsabil.. fie tehnica. a tonusului şi dispoziţiei afective a individului. Relaxarea reprezintă prin sine o experienţă pozitivă.de cele mai multe ori la baza problemelor este o relaţie umană nesatisfăcătoare. b. adepţii hipnozei terapeutice tradiţionale consideră starea de relaxare ca tranzitorie către transa hipnotică. . a stării de sănătate psihică şi somatică sau chiar dispariţia unor simptome precizate. de Winter (1963).această abordare pune accentul pe responsabilitatea personală pentru tot ceea ce ni se întâmplă. medicale şi metode empirice. 30 . De exemplu. Majoritatea sistemelor clasice de relaxare pornesc de la această asemănare cu hipnoza şi utilizează ethnici de tip inductiv. în general. precum şi a unora psihologice: starea de calm şi bine subiectiv. rezultând metode: analitice (Jacobson). după unii autori ea fiind mai aproape de starea de veghe iar după alţii mai aproape de cea hipnotică. practicând hipnoza fracţionată. Holdevici prezintă două clasificări ale acestor metode: • Clasificarea lui E.procesul intervenţiei este centrat pe prezentul clientului. . Majoritatea lor pornesc de la unitatea şi conexiunea funcţională dintre planul psihic şi cel somatic. extramedicale. criteriul raţional. pe care le-a integrat în trainingul autogen. mijlocul de obţinere a stării. clientul nu mai poate schimba nimic în trecut. Nu toţi psihologii sunt de acord însă cu faptul că trainingul autogen intră în aria sistemelor de relaxare de tip hipnotic.psihologice. tot ceea ce poate face acum este să-şi clădească un prezent mult mai eficient". senzaţii de greutate şi căldură în corp şi membre. criteriul conceptual. unde demersul este invers: se sugerează apariţia respectivelor senzaţii pentru a obţine prin aceasta o stare de tip hipnotic. iar nu pe trecutul lui ("trecutul s-a dus. după care desprindem între metode ştiinţifice. Starea de relaxare intră în sfera stărilor modificate de conştiinţă. Este vorba despre senzaţiile de căldură şi greutate.consilierea/psihoterapia realităţii centrează clientul pe ceea ce alege el să facă în prezent şi nu încurajează plângerile excesive. Orice stare de tensiune psihică va avea o componentă somatică.

de relaxare diferenţiată pe grupe de muşchi. Maniera de a sugera aceste senzaţii începând de la picioare. Relaţia cu acesta este mai degrabă contractuală. răcirea frunţii (în primul ciclu) şi de cal care şi control al respiraţiei şi ritmului cardiac (în cel de-al doilea).1. în care accentul cade pe terapeut (de tip hipnotic). 4. inducerea hipnozei prin tehnica fixării privirii. metode pasive. indiferent de sursa acestora. cuprinde exerciţii organizate în 2 cicluri. • Antrenamentul autogen – Schultz Probabil cel mai răspândit sistem de relaxare. 5. vizează abordarea inconştientului profund al pacientului. Starea subiectivă de tip meditativ se aseamănă destul de mult cu cea de relaxare. • Reglarea activă a tonusului – Stovskis În cadrul acestei metode subiectul este solicitat să coopereze la ameliorarea senzaţiilor sale. exerciţii de contractură a diferitelor grupe musculare. 3. Subiectul face exerciţii de conştientizare a tensiunii musculare. asociată fiind însă cu unele senzaţii specifice: căldură. starea de relaxare fiind obţinută prin sugerarea destinderii musculare. inducerea relaxării prin sugestii de căldură şi greutate. greutate în corp şi membre. menite a produce subiectului o serie de senzaţii de destindere. care desprind: a. care porneşte de la premisa că orice emoţie se traduce în modificări de tonus muscular. lichidarea relaţiei terapeut-pacient şi practicarea individuală a relaxării de către pacient. a tensiunii prin imaginarea membrelor ca nişte tuburi elastice prin care acestea se scurg şi ies din corp este o valorificare a unei idei aparţinând unui fost coleg de facultate. continuând cu braţele. Relaxarea bazată pe destinderea musculară Acest tip de exerciţiu are o componentă sugestivă. de conştientizare a tensiunilor musculare reziduale produse de stările afective. în care subiectul are un rol important. Se procedează în paşi: 1. la care se adaugă unele elemente de specific aparţinând experienţialismului. în sensul că aceasta este prezentă. trunchiul şi capul ne este proprie iar elimina rea disconfortului.• Stovskis şi Wiesenhuter (1963). aplicarea terapeutică a hipnozei. metode active. Aceeaşi autoare face o trecere în revistă a sistemelor de relaxare delargă circulaţie: • Relaxarea analitică – Jacobson Starea de relaxare este definită ca absenţă a oricărei contracture musculare. de la relaxarea musculară la cea psihică. • Antrenamentul psihofiziologic – Ajuriaguera Este o metodă clinică derivată din antrenamentul autogen. corp uşor şi nu 31 . Cel de-al doilea ciclu al antrenamentului autogen poate fi practicat numai sub îndrumarea unui specialist atestat în această metodă. Meditaţia experienţială cu suport imagistic Acest gen de exerciţiu urmează în linii mari principiile meditaţiei ca tehnică. b. căldură în corp şi pleoape. Tehnica presupune parcurgerea unor faze succesive. • Hipnoza activă în trepte – Kretschmer Utilizată mai ales în clinica de psihiatrie. 2. 3. • Relaxarea dinamică de tip sofrologic – Caycedo Sofrologia este o disciplină ce studiază modificarea stărilor de conştienţă. prin autoeducaţie voluntară.

Acest fapt este foarte evident în cazul tulburărilor emoţionale. problemele identitare.) Ele au în vedere problemele graniţelor dintre generaţii. culpabilitatea şi anxietatea de separare. sunt de natură a atrage în mod indirect atenţia subiectului că el este responsabil de ceea ce se întâmplă. se adresează întregului sistem perturbat şi relaţiilor intrafamiliale disfuncţionale. CAPITOLUL VII Consilierea şi terapiile de familie Experienţa clinică ne-a dovedit că în dinamica diverselor tipuri de patogenii. specific meditaţiei şi care ilustrează foarte bine concepţia asupra stării meditative ca stare de focalizare a atenţiei. pe larg folosită în programarea neurolingvistică. aşa cum spuneam mai sus. inadecvările în comportamentulde rol-sex. prin natura complexităţii sale structurale şi funcţionale.. de plutire.procesul proiectiv al familiei. . comunicaţionale. factorul familial. 32 . Frecvent. disfuncţiile sexuale şi afective.F. Starea conştiinţei este una modificată de tip fluid. . Bowen Murray Bowen a dezvoltat o teorie psihodinamică de familie bazată pe idea că fiecare familie este un sistem de relaţii emoţionale. în care se activează o serie de disponibilităţi latente ale persoanei.ecran pe care subiectul poate vizualiza o serie de conţinuturi personale şi cu ajutorul căruia poate lucra asupra lor. Mişcarea face de multe ori legătura dintre fizic şi psihic şi este totodată poate cel mai bun mijloc de exprimare a conţinuturilor psihice. Adesea. Terapia de familie a lui M.distanţarea emoţională. • Focalizarea succesivă a atenţiei pe diferite elemente. în scopul reechilibrării şi optimizării rolurilor. violenţa familială etc. • Tehnica ecranului mental. nevrotice şi comportamentale ale copiilor. dinamicile emoţionale dintre soţi. graniţelor intrasistemice şi relaţiilor (emoţionale. precum şi cele transgeneraţionale sau psihogenealogice Teme foarte frecvente sunt : abandonul. ericksoniană. conflictele şi lupta pentru putere.F). dar nu numai. • Ieşirea din exerciţiu utilizând mişcarea. dintre fraţi. Aşa au apărut psihoterapiile de familie (P. Terapia de familie a lui Bowen are drept nucleu opt concepte interconectate: . sexuale. dintre părinţi şi copii. ca şi în cea a evoluţiei bolnavilor sub tratament.sistemul emoţional familial nuclear.diferenţierea Sinelui. până la fixarea pe unul singur este un procedeu. • Elemente de sugestie indirectă. . în abordarea sa.triangularea.greu şi chiar de zbor. . de tipul: “poate ai făcut aceasta deja sau poate mai trebuie să cauţi puţin” sau “te destinzi atât cât vrei”. este profund implicat. cognitive decizionale etc. pacienţii nu sunt decât „matafora” tulburărilor relaţionale şi de comunicare din familiile şi cuplurile lor. Specific P. Bowen se concentra asupra unui membru al familiei şi a felului cum se relaţionează acesta cu restul familiei.

ce pune la baza terapiei de familie ideea de structură. Diferenţierea Sinelui reprezintă "gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează. Totalitatea acestor reguli constituie un întreg. Graniţele interpersonale separă aceste subsisteme şi reglează schimburile care se petrec la nivelul lor. Poziţia de frate sau soră. iar în cazul stresului cronic membrii unei societăţi se comportă predominant emoţional. Membrii familiilor ce preiau transgeneraţional modalităţi dezadaptative de adaptare emoţională tind să aibă urmaşi cu nivele de diferenţiere mai scăzute decât ale lor. În familiile cu graniţe rigide. Nucleul terapiei iniţiată de Virginia 33 . Procesul proiectiv al familiei se referă la faptul că "nivelul de diferenţiere al părinţilor trece mai departe la unul sau altul dintre copiii lor" Distanţarea emoţională este o modalitate de scădere a anxietăţii în cadrul familiilor fuzionale. Familia este mai mult decăt o sumă de indivizi. Poziţia pe care fiecare copil o are în sistemul fratern influenţează comportamentul său. Structura familiei constituie totalitatea patternurilor de interacţiune între membrii acesteia. . Ierarhia ne arată cine are puterea deciziei în familie.procesul de transmitere multigeneraţională. Minuchin. orice individ uman dispune de o anxietate de bază. Uneori se pot crea alianţe între diverşi indivizi din familie cu scopul împărţirii puterii de decizie. Procesul de transmitere multigeneraţională. Pentru a înţelege terapia structurală de familie este nevoie să cunoaştem conceptele ei de bază: structură. ierarhie. membrii familiei au puţine contacte între ei. Această anxietate creşte când persoana intră într-o relaţie semnificativă emoţional şi este cu atât mai crescută cu cât nivelul stresului la care este supusă relaţia este mai mare şi cu cât cei doi sunt mai nediferenţiaţi. Când nivelul anxietăţii creşte într-o familie.regresia socială. De cele mai multe ori regulile ce guvernează relaţiile familiale sunt nespuse. clare sau difuze. Ele pot fi rigide. Această putere este de obicei împărţită între indivizi sau între subsisteme.interacţiunile specifice familiilor pot fi observate şi la nivel social. Triangularea. proiecţia problemei (sau concentrarea atenţiei) asupra unui copil. conflictele. este "unitatea de bază a interdependenţei în sistemul emoţional familial" În acord cu Bowen. graniţe. în interiorul ei au loc o serie de interacţiuni conform unor reguli. iar membrii familiei pot să nu fie conştienţi de existenţa acestora. Regresia socială. în funcţie de context. . explicite sau nu. Terapia experienţială a comunicării Acest tip de terapie a fost dezvoltat de Virginia Satir şi se constituie un curent important desprins din terapia comunicaţională. Terapia structurală de familie Principalul reprezentant al acesteia este S.poziţia de frate sau soră.. subsisteme. un psihiatru argentinian. în timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi" Sistemul emoţional familial nuclear se referă la modalităţile de relaţionare emoţională dintre membrii familiei. membrii acesteia pot utiliza modalităţi diferite de-a face faţă acestei situaţii: distanţarea emoţională. dar şi cu cei din afara familiei. o structură. dezvoltarea unui sindrom fizic sau psihic la unul dintre soţi.

Prin urmare. Punctul nodal al terapiei comunicaţionale este schimbarea patternurilor de comunicare ineficiente din familie. principalul scop al intervenţiei terapeutice este rezolvarea problemei prezente. criteriile pentru a stabili dacă o familie este sau nu sănătoasă sunt: .prescrierea simptomului (clientul este încurajat să continue comportamentul simptomatic. vor reacţiona la divorţ prin tristeţe şi sentimente de abandon. Pentru a putea comunica onest. ci de soluţionarea problemei. de obicei într-o anumită situaţie şi la o anumită oră). în funcţie de situaţie. în sensul că aceasta este văzută ca necesară sistemului familial). mulţi au dificultăţi sociale şi emoţionale. . Consilierul care abordează familiile în conformitate cu acest model trebuie să fie deci atent la patternurile de comunicare. De aceea primul pas al terapiei este ajutarea familiei pentru a-şi clarifica problema.roluri clare şi relaţii satisfăcătoare cu exteriorul. Conform acestora. CAPITOLUL VIII Aspecte practice ale Consilierii si Psihoterapiei copilului în situaţii familiale de risc Consilierea copiilor cu părinţi divorţaţi În cazul divorţului părinţilor.reîncadrarea (schimbarea perspectivei asupra problemei. este nevoie de o bună imagine de sine. (pe lângă instrucţiunile directe): . Apoi terapeutul realizează o evaluare a interacţiunilor familiale pornind de la observarea familiei în timpul şedinţelor pentru ca. la regulile şi rolurile din familie. au coşmaruri. ea credea că membrii unei familii pot fi învăţaţi să comunice mai sincer şi mai eficient. sarcinile metaforice (se acţionează asupra problemei prezente într-o manieră simbolică). să ofere directive clare. . cu graniţe bine conturate. cu scopul schimbării funcţionării acesteia şi rezolvării probemei (căci terapeuţii strategici sunt directivi şi autoritari). chiar dacă nu toţi copiii sunt grav afectaţi. Copiii care au suport material. copiii nu fac distincţia clară între ce simt ei şi ce simt părinţii lor. . cu o imagine pozitivă de sine. în final. Terapia strategică de familie Cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei terapii sunt Jay Haley şi Cloe Madanes. .paradoxul. De fapt. devin extrem de anxioşi. ai căror părinţi au abilităţi de comunicare bune se adaptează mai bine divorţului părinţilor.reguli flexibile. Tehnici utilizate de consilierii strategici. o familie funcţională este "un system deschis. clare şi care permit schimbul de informaţii în mod adecvat şi predictibil" În terapia strategică. care au suferit puţine schimbări de mediu. Între 6-8 ani. Un alt aspect important în terapia comunicaţională este încrederea în sine a membrilor familiei. Ei sunt înspăimântaţi de incertitudinea situaţiei. 34 . încă de la începutul terapiei.comunicarea congruentă (fiecare membru spune ceea ce simte sau gândeşte fără să-i fie frică sau fără a fi rejectat). Ceilalţi sunt profund afectaţi. astfel încât consilierul acordă timp suficient.Satir este comunicarea. Terapeuţii strategici consideră că membrii familiei nu au nevoie de insighturi în legătura cu dinamica familială. construcţiei unei imagini de sine pozitive la membrii familiei.

nu au încredere în sine şi în alţii. de obicei. pot fi ostili şi agresivi atât cu colegii.ieşirea din conflictul cu părinţii şi centrarea pe aspectele vieţii lor . dar şi pe a celor din jur. a consumului de alcool sau droguri ilegale. sentimentele şi drepturile celorlalţi. adică prin intermediul tehnicilor moderne de realizare a comunicării (telefon. alergii şi probleme cu somnul. deci sentimente de culpă.rezolvarea furiei şi a sentimentelor de învinovăţire . Se simt neiubiţi şi. agitaţie motorie şi verbală. abuzul de alcool. Cei care suferă cei mai mult sunt copiii. dominatori şi cu labilitate emoţională. Consilierea copiilor cu deficit de atenţie În momentul de faţă nu se ştie exact care sunt cauzele deficitului de atenţie. Consilierul şcolar poate lucra atât cu părinţii. rejecţie. dar şi cu persoanele cu autoritate. ajung să creadă că nu merită să fie iubiţi. Însă. aşa că ei vor încerca să facă o alegere pentru a diminua conflictul interior. urmărind găsirea celor mai bune modalităţi de comportare în relaţie cu copiii/adolescenţii/tinerii. pot simţi pierdere. mai ales în mediile cu venituri materiale scăzute. cât şi cu profesorii. Nu au încredere în ei iar din punct de vedere al activităţii psihice prezintă deficit de atenţie. 35 . Din punct de vedere fizic. Ei pot fi agresivi. Fizic.Cei cu sindromul de hiperactivitate (deficit de atenţie) se manifestă prin distractibilitate. Pot dezvolta sentimente de vinovăţie pentru că nu au prevenit ceea ce se întâmplă în familliile lor. Ei învinovăţesc frecvent pe unul dintre părinţi şi îşi descarcă furia asupra acestuia. frică. memorie deficitară. norme. Când lucrează cu aceşti copii/adolescenţi/tineri cu părinţi divorţaţi. consilierea la distanţă. pot fi neîngrijiţi şi pot avea semen fizice. confuzi şi cu sentimente de insecuritate foarte intense (pentru că nu există predictibilitate şi siguranţă în mediul lor de viaţă). Consilierea copiilor cu unul sau ambii părinţi alcoolici În societatea românească.acceptarea de către aceştia că divorţul s-a întâmplat şi că părinţii lor nu mai sunt căsătoriţi . internet) şi-a câştigat un loc bine definit în sfera consilierii. dar şi dependenţa de alcool (alcoolismul) sunt relativ frecvente. impulsivitate. Ei se pot simţi neiubiţi de tatăl sau mama absentă şi pot fi foarte furioşi deoarece se simt rejectaţi. Aceşti copii se pot simţi divizaţi între loialitatea faţă de cei doi părinţi. deficit de control. toleranţă scăzută la frustrare şi rutină. acum se întâlneşte de obicei furia. singurătate.acceptarea faptului că divorţul este un aranjament permanent şi că părinţii lor nu se vor mai împăca . deficit în a respecta reguli. incapacitate de concentrare. Consilierea la distanţă În ultimii ani. Dacă la 6-8 ani sentimentul predominant era tristeţea.iniţierea de noi relaţii (evitarea izolării sociale). Oricum însă. ruşine că părinţii lor se despart. Se pare oricum că această tulburare are şi un fundament organic. de stomac). a alege înseamnă a respinge pe unul dintre părinţi. pot avea infecţii ale urechilor. La această vârstă copiii pot simţi simptome psihosomatice (dureri de cap. Un alcoolic nu îşi pune în pericol numai sănătatea sa fizică şi psihică. ale căilor respiratorii. Copiii între 8-12 ani pot separa nevoile lor de nevoile părinţilor lor. Alcoolismul părinţilor îşi pune amprenta astfel asupra copiilor: ei sunt anxioşi.Evident activitatea şcolară are de suferit în aceste condiţii. consilierul şcolar este necesar să aibă următoarele obiective: . Uneori revolta lor împotriva a ceea ce se întâmplă acasă poate lua forma comportamentului delincvent.

În aceste situaţii el ia o decizie ţinând cont atât de cadrul etic. Este secţiunea codului etic care stipulează că orice client al consilierii trebuie să beneficieze de confidenţialitate. a. ACA) care reglementează relaţia consilierclient. Clientul solicitant demarează procesul de consiliere sunând la telefon. b. specifice altor ţări. d.când clientul reprezintă un pericol pentru sine sau o altă persoană. ritm.când sunt probleme legale . din punct de vedere etic.când clientul cere el însuşi consilierului să dezvăluie anumite informaţii . Responsabilitatea faţă de şcoală şi comunitate (mai ales pentru consilierul şcolar) Aceasta se manifestă prin furnizarea informaţiilor despre activităţile cu potenţial periculos (consum de droguri. căci costurile acesteia sunt mai scăzute decât ale celeilalte. e. 2. cu scopul îndeplinirii funcţiilor consilierii şi anume ajutorul oferit clienţilor. gestică. Singurele excepţii de la regula confidenţialităţii sunt: . contact vizual. postură. în România. nu există o legislaţie care să reglementeze deciziile etice ale consilierilor psihologici şi şcolari."medierea" comunicării prin mecanisme tehnice. ca secţiune a codului etic. În contextul consilierii şcolare.) poate fi îngustat de elementele tehnice neperformante .reducerea elementelor de feedback pe parcursul comunicării. 36 . Elemente de deontologie a consilierii psihologice şi şcolare Acestea sugerează cadrul necesar pentru luarea unor decizii etice. imposibilitatea de-a observa clientul şi conduita lui generală (comunicarea nonverbală.Probabil că şi la noi în ţară această formă de consiliere va fi din ce în ce mai folosită. prin telefon. Responsabilitatea faţă de clienţi Consilierul are responsabilitatea de-a informa părinţii copiilor dacăaceşti reprezintă un pericol pentru ei sau pentru alte persoane. Responsabilitatea faţă de colegi sau faţă de Asociaţiile Profesionale Este necesară realizarea unor relaţii de cooperare cu colegii. Responsabilitatea faţă de părinţi (mai ales pentru consilierul şcolar) Consilierul şcolar trebuie să stabilească relaţii de cooperare cu părinţii elevilor. vandalism. Responsabilitatea. 1. Responsabilitatea faţă de sine. are mai multe subdiviziuni. agresivitate). pentru a-i/le permite clientului/clienţilor săşi exploreze starea. (Ethical Standards. c. Constă în cunoaşterea abilităţilor şi limitelor şi în implicarea profesională ţinând cont de acestea. mimică. Această lipsă a fost suplinită de către consilieri prin consultarea altor coduri etice. dar nu întotdeauna oferă soluţii clare. din cauza posibilelor interceptări de către o terţă persoană. accentual etc. Câteodată consilierul se poate confrunta cu dileme etice. În momentul actual.registrul de elemente paraverbale (ton. stilul vestimentar) . Consilierea prin telefon este un serviciu prin care un consilier specializat lucrează cu un client sau grup de clienţi. Consilierea prin telefon are însă şi dezavantaje: . să le respecte drepturile şi responsabilităţile acestora. Uneori este utilă consultarea cu alţi specialişti. modulaţia vocii. fără însă a leza confidenţialitatea clienţilor. problemele sau crizele personale într-o singură sesiune sau într-o relaţie terapeutică pe termen lung sau continuu. dar şi situaţia specifică. dar înainte trebuie să spună copilului despre această decizie. deci impersonale . Confidenţialitatea. consilierea prin telefon va câştig probabil în detrimentul celorlalte modalităţi de consiliere la distanţă.dificultatea de a asigura deplina confidenţialitate a comunicării cu clientul.

Schimbarea şcolii. al evenimentelor care nu pot fi anticipate. Pentru că expresia durerii fizice şi a celei sufleteşti în cazul copiilor diferă de cea a adulţilor. Pierderi aşteptate versus pierderi neaşteptate Definim pierderile aşteptate ca fiind acele pierderi conştientizate şi pentru care te poţi pregăti în avans. pot mări oportunitatea pentru creşterea şi rezolvarea altor experienţe. alterând aşteptările individului şi percepţia sa asupra lumii sau.copiii dezvoltă un ataşament special faţă de persoanele care îi îngrijesc. faţă de care manifestă un puternic ataşament şi care îi pot ajuta să rezolve sentimentele de pierdere implicate în asemenea situaţii. 1. Încă de la naştere copilul experimentează schimbări cauzate de separaţie şi pierderea unui anumit model de dezvoltare. iritabilitatea. Cu siguranţă că profunzimea experienţelor durerii diferă de la un caz la altul. alarma şi panica. Studiile lui Bowlby (1971. Copiii au nevoie de sprijin din partea adulţilor. Repere în consiliere. De asemenea. Fazele urmează una după alta şi includ. acesta va reprezenta un fundament pentru ca ei să poată face faţă viitorului. Se manifestă prin păstrarea unui contact regulat cu colegii. La fel ca adulţii. o sursă a stresului pentru mulţi copii. mai ales dacă are loc separarea lor de obiectul ataşamentului. apariţia unor probleme serioase cum ar fi hospitalism sau moartea unui prieten drag – sunt numai câteva exemple de pierderi experimentate de către copii în timpul vieţii. în funcţie de stadiile de dezvoltare. hiperactivitatea. Schneider (1994) arăta că jelirea şi tristeţea pot afecta dezvoltarea normală. 2. 37 . oricât de minoră ar putea fi aceasta. Toate aceste reacţii pot determina stres şi iritabilitate. la rândul lor. Pierderile neaşteptate sunt rezultatul întâmplării. dimpotrivă. la manifestări ştiinţifice ale organizaţiilor profesionale. protestul). Fiecare proces dureros prin care trece copilul include trei faze: durerea de început. După naştere urmează şi alte asemenea modificări. Vom încerca să luăm în discuţie toate aspectele pierderii şi durerii aplicate la copilărie. Atunci când se instalează un oarecare confort. recunoscând natura unică a acestei suferinţe. copiii trec prin aceste faze la fiecare pierdere suferită. 1973) arată că în primele şase luni de viaţă. Multe pierderi nu sunt recunoscute şi nici apreciate la adevărata lor valoare. experimentează reacţii dureroase speciale. Fazele durerii şi reacţiile comportamentale caracteristice la copii Fiecare experienţă dureroasă este unică. S-a constatat că acei copii care primesc sprijin din exterior vor trece mai uşor şi mai sănătos prin pierdere şi chiar mai productiv pentru varietatea sentimentelor exprimate. mutarea într-o altă casă. Responsabilitatea faţă de profesie. Probabil că cele mai pregnante schimbări se produc la pubertate schimbări esenţiale trecerii spre maturitate. În cazul durerii de început (timpurii) cele mai comune reacţii include negarea (disocierea. CAPITOLUL IX Experienţa pierderii şi a durerii la copii. este important ca cei care lucrează în munca de consiliere cu aceştia să recunoască reacţiile lor comportamentale. Chiar şi naşterea unui nou frăţior poate fi resimţită ca o pierdere a poziţiei de copil unic şi a avantajelor care decurg din aceasta.f. mai multe componente. Apar evenimente care au inevitabil rezultate dureroase şi care au nevoie să fie înţelese şi depăşite. durerea acută şi durerea subsidiară. pentru a găsi cea mai bună modalitate de răspuns. prin participarea la supervizări.

Se urmăreşte consonanţa dintre comportamentul verbal şi cel nonverbal al copilului atunci când răspunde la test. Pierderea conţine şi o parte traumatizantă pentru copil. O altă modalitate de a ajunge la sufletul copilului este aceea de a concentra toate simţurile acestuia spre o activitate care să fie relevantă scopurilor terapeutice urmărite. 4. mai puţin vizibil în exterior. Există şi copii care au un alt mod de a simţi pierderea şi durerea. dacă este cazul. O modalitate corectă de lucru este aceea de a include în planul de acţiune şi pe îngrijitorii copiilor. Copiii trebuie asiguraţi de faptul că nu sunt singuri şi că ceea ce simt ei este absolut normal în asemenea situaţii. Întrebările se reiau. furie. Consilierea copiilor (trişti. depresivi. Cei care vor lucra cu copiii aflaţi în suferinţă pot găsi o sursă importantă şi bogată de informaţii la îngrijitorii acestora. încercând să-şi imagineze soluţii pentru problemă.3. iar efortul care nu se încununează cu acest rezultat este privit ca nefolositor şi chiar poate provoca furie şi teamă. teamă. aşa că orice intervenţie din partea profesioniştilor trebuie să ţină cont de acest aspect extrem de important. fericire. Este foarte important să nu se anticipeze şi nici să nu se sugereze răspunsul copilului. o reprezintă tehnica celor cinci sentimente: tristeţe. Aceşti copii pot rămâne furioşi sau depresivi şi chiar striviţi sub ruinele propriilor pierderi. De asemenea. dar eu sunt aici lângă tine şi dacă te pot ajuta în vreun fel. temători şi agresivi) şi a familiilor lor Majoritatea copiilor care au suferit pierderi mai păstrează în primele şase luni după pierdere dispoziţia de doliu şi durere. ca de exemplu imagini video sau cărţi de poveşti. ceea ce nu înseamnă că nu vor primi ajutorul consilierului dacă li se oferă. sau chiar un timp mult mai îndelungat pentru despăgubirile rezultate de pe urma procesului dureros. „Ştiu că este greu pentru tine să vorbeşti despre suferinţa ta. Refacere şi reaşezare. oferindu-i posibilitatea dezvăluirii sentimentelor (anxietate. ajutorul trebuie să sosească înainte ca ei să integreze în mod pozitiv pierderea. necesară pentru liniştirea apelor. furie. nimic în afară de eradicarea pierderii nu va aduce confortul adevărat. Acestea ar putea fi 38 . frică şi singurătate.”. Dacă copilul întâmpină dificultăţi în exprimarea verbală a ceea ce simte. Părintele sau aparţinătorul şi copilul se întâlnesc cu o altă persoană (consilierul). Sunt f ără puterea necesară refacerii şi reaşezării pe noi fundamente. Pentru cei mai mulţi copii. se poate inventa o poveste în care el însuşi să fie unul dintre actorii acesteia. O modalitate simplă. plânset lăuntric. îngrijorare etc. dar eficientă. Unora le lipseşte abilitatea de a se implica în relaţii cu ceilalţi şi chiar devin preocupaţi de probleme de sănătate care implică durere fizică. se poate folosi un joc în care se pot implica sentimente legate de pierdere şi separare. aş fi foarte încântat să o fac. Câteva tehnici specifice de lucru Atunci când copiii nu sunt dispuşi sau nu se simt confortabil să vorbească despre sentimentele lor. Toate tipurile de pierdere cer o perioadă de timp.). Încă se mai păstrează sentimentele de anxietate. şi care nu cer ajutor în mod explicit. Pentru copiii aflaţi în suferinţă. putem să apelăm la combinarea discuţiilor cu activităţi externe. Nu este uşor pentru copil să străbată drumul refacerii şi estructurării după pierdere. Se pot teme exagerat de mult de singurătate. urmând paşi specifici: În primul rând se exprimă acordul asupra faptului că există o problemă şi definesc exact care este problema – să spunem că în fiecare seară există certuri legate de ora de culcare a copilului. iar capacitatea de concentrare şi organizare este încă şubredă.

să fie implicaţi în procesul de dezvăluire. Stabilirea unor circumstanţe ideale pentru când şi unde să dai veştile rele este dificil de realizat. 5. iar problema devine inamicul numărul unu). Controlul asupra acestor sentimente poate preveni eşecul dezvăluirilor.ci ne propunem să problematizăm câteva din posibilităţile de a da veştile rele. preferabil acasă şi cu multe lucruri personale (jucării. „Staţi împreună după aceea“ Veştile rele pot fi dezvăluite atunci când cei implicaţi sunt capabili să stea unul cu celălalt. prea bolnavi sau prea stresaţi.) la îndemână. copilăria este deseori umbrită de necazuri şi veşti rele. Planificarea. „Acolo unde reacţiile şi răspunsurile nu vor fi inhibate” Locul unde veştile rele sunt dezvăluite nu va inhiba copilul în exprimarea emoţiilor sau în problematizarea situaţiei (întrebări. În al patrulea rând membrii familiei vor discuta fiecare punct de pe lista stabilită anterior. în acelaşi timp. Nu există nici o modalitate corectă/dreaptă de a comunica veştile rele copiilor. atunci când primeşte o veste rea. Nu ne propunem să prezentăm o formulă infailibilă pentru a face ceea ce este corect să faci – pentru că aşa ceva nu există . Desfăşurarea unei dezvăluiri nu poate fi niciodată prezisă cu o acurateţe completă. nelămuriri. modalităţi al căror scop este acela de a alina suferinţa celor mici şi necăjiţi.schimbate cu alte momente mult mai plăcute pentru copil. Al treilea pas ar fi ca fiecare dintre membrii familiei să exploreze împreună toate posibilităţile şi toate alternativele în rezolvarea problemei respective. Empatia. copiii sunt ajutaţi mult mai mult şi mai bine dacă li se explică situaţia ca atare.. trebuie să fie în mijlocul unui mediu familiar. Durerea şi comunicarea terapeutică. Introspecţia. dileme). „Atenţie maximă” Timpul cel mai indicat pentru comunicarea veştilor rele este atunci când cei implicaţi sunt capabili să dea atenţie totală la ceea ce se spune şi să nu fie prea obosiţi. dar care nu este fezabil. Este bine ca procesul de comunicare a veştilor rele să fie planificat şi pregătit cu mult înainte. „Când toţi cei implicaţi sunt prezenţi” Se recomandă ca dezvăluirile să aibă loc când toţi cei ce sunt implicaţi în atare situaţii sunt de faţă. Înseamnă anticiparea a ceea ce copilul este pregătit să simtă şi să gândească şi a modalităţii în care copilul poate reacţiona la veştile rele. dar în schimb există câteva modalităţi mult mai de ajutor decât altele. Asemenea rateuri în comunicarea veştilor rele se întâmplă mai ales atunci când adulţii implicaţi sunt nepregătiţi pentru „cum să te exprimi şi cum să te comporţi în timpul dezvăluirilor”. Adultul va răspunde întotdeauna nevoilorcopilului şi nu va încerca să pună în mod rigid în aplicare un plan determinat. dar următoarele sugestii pot fi reţinute şi aplicate acolo unde este posibil: „Mai degrabă mai devreme decât prea târziu” Dacă veştile rele sunt despre un eveniment care deja a avut loc sau care este pe cale de a se întâmpla. cel puţin perioada imediată după ce veştile rele sunt date. „Context familiar” Copilul. Într-o lume ce fiinţează sub imperiul suferinţei şi al deznădejdii. Repere în consiliere. În al doilea rând vor stabili dacă sunt sau nu capabili să învingă împreună problema (părintele şi copilul devin o echipă. cărţi etc. Copiii şi veştile rele. Adulţii implicaţi pot avea sentimente puternice referitoare la veştile rele şi. 39 .

vulnerabil. trebuie să fie foarte greu pentru tine. ce se întâmplă. dându-i-se timp să gândească şi să vorbească. Empatia. iar în cazurile în care veştile rele sunt mai grave. poate să fie confuz. Etapa 3: Explicaţii în legătură cu orice altceva vrea copilul să ştie. .felul în care va fi dată vestea. Poate nu este încă momentul potrivit pentru o analiză profundă a celor întâmplate sau pe cale de a se întâmpla. Trebuie explorată „agenda” copilului. Copilul trebuie întrebat dacă există orice altceva ce ar vrea să ştie şi să i se dea posibilitatea de a vorbi despre gândurile şi sentimentele lui. Afirmaţii empatice de genul: „Văd că eşti supărat. . se poate gândi tot timpul că se poate întâmpla ceva şi mai rău decât în realitate Comunicarea cu copilul este importantă atât verbal. . . a spus.contextul şi circumstanţele. . un copil se va lupta să înţeleagă ce se întâmplă.relaţia copilului cu cei prezenţi. poate să apară şi teama de abandon Totuşi. folosind întrebări deschise şi verificând exact ceea ce copilul spune.cultura şi dinamica familiei de origine a copilului.abilitatea copilului de a înţelege semnificaţia veştilor proaste.” pot să ajute în acest sens. cât şi nonverbal. . . Exprimarea mutuală a gândurilor şi sentimentelor contribuie la crearea unui mediu deschis şi onest.etnia copilului. Poate fi întotdeauna oferit prin întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor particulare ale oricărui copil. cea mai recomandată modalitate de a aborda subiectul este să recunoşti deschis ceea ce copilul a făcut. în care copiii pot pune întrebări. dar ajutorul poate fi oferit prin recunoaşterea empatică a dificultăţilor existente şi prin provocarea şa discuţii libere. consilieri şi psihoterapeuţi Etapa 1: Descoperirea a ceea ce copilul ştie sau suspectează Atunci când există indicii că vestea rea este bănuită sau cunoscută de către copil. ce este de făcut. Etapa 4: În întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor copilului Informaţiile şi explicaţiile trebuie date ca răspuns la nevoile şi dorinţele copilului. 40 . anxios. Este imperios necesar ca el să obţină un sens al situaţiei în care se găseşte şi să înceapă să facă faţă veştilor rele. În absenţa unor informaţii clare şi credibile. exprimate în timpul etapei anterioare. Copiii trebuie să ştie că sentimentele lor sunt recunoscute.6. Fiecare trebuie lămurit cu onestitate şi consistenţă. Împărtăşirea sentimentelor. Etapa 2: Povestind copilului despre veştile rele Se dau informaţii factuale despre: ce s-a întâmplat.personalitatea copilului. totuşi copilul poate să se teamă de eventuale pierderi. Chiar dacă veştile rele nu implică separare. Încurajarea comunicării: toate principiile precedente pun accentul pe felul în care i se răspunde copilului. unele sugestii despre cum poate reacţiona un copil în astfel de situaţii se pot obţine luând în considerare: . ce se va întâmpla. pot vorbi despre anxietăţile lor şi îşi pot exprima gândurile şi trăirile. Structura procesului dezvăluirii – un model pentru părinţi. Sprijinul emoţional.cum a reacţionat copilul la pierderi sau evenimente stresante anterioare. a văzut şi să-l inviţi să vorbească despre acest lucru: Alinierea la dorinţele şi nevoile copilului este necesară la începutul unei dezvăluiri reactive (iniţiate de către copil). fără să fie întâmpinaţi de declaraţii care să implice cunoaşterea exactă a modului în care simt.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful