www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.

Drumet pe Bistrita si in munti
Dumitru Martiniuc
O DRAGOSTE STATORNICĂ
Drumeţiile mele prin munţi îşi au începuturile cu mulţi ani în urmă. Cetatea de piatră a Carpaţilor m-a cucerit de la primii paşi pe cărările ei de umbră şi lumină, cu farmecul ei ademenitor. An de an, cu sacul în spinare, am rătăcit pe drumuri umblate sau mai puţin umblate, prin aşezări răsfirate pe văi ori cocoţate pe costişe şi nicăieri n-am descoperit poteci mai darnice în pitoresc şi inedit. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţi drumeţi, confruntarea cu muntele a însemnat cu mult mai mult decît o simplă performanţă, o ambiţie de a ajunge cu orice preţ pe vîrful cel mai înalt. Am rămas cu ferma convingere că cunoaşte natura înseamnă a ne cunoaşte mai bine propria fiinţă. Escaladînd închipuirile de piatră ce se hotărnicesc cu cerul, mi-am cîntărit cu atenţie resursele, şi nu numai cele fizice, în tentativa fireasca de autodepăşire. De aceea, urcuşul spre înalturile munţilor lam asemuit cu aspiraţia spre un ideal mereu căutat, dar, din nefericire, niciodată atins pe deplin. Un loc aparte în dragostea mea statornică pentru munte, pentru frumuseţea lui austeră, îl constituie Ceahlăul. L-am suit pe la Lutu Roşu, din sus de cabana Izvorul Muntelui, şi pe la cabana Fîntînele, şi pe la cascada Duruitoarea, şi prin partea lui apuseană, dinspre Transilvania, copleşit de fiecare dată de măreţia lui, dar şi de peisajul schimbător şi mereu proaspăt izvodit de rotirea anotimpurilor. Cel muti mult mă impresionează Ceahlăul cînd îl privesc din albia Bistriţei, de pe marele lac de acumulare de la Bicaz ori de pe malul răsăritean al apei, de unde îl văd, şi eu ca atîţia alţii, ca pe un uriaş altar. Iar cînd ceţuri şi neguri îi ascund faţa — partea aceea pe care o asemuiesc cu un altar —, mi se pare că din fruntea lui se înalţă, ca dintr-un rug ciclopic, fuioare de tămîie... Poate ca şi de aceea Ceahlăul apare, în credinţele vechi ale moldovenilor, ca „munte sfînt". Cît priveşte Bistriţa, la care fac dese referiri în cartea de faţă, ea este rîul ce mi s-a părut dintotdeauna că ne poate oferi o multitudine de tablouri, amestec de culoare şi seducătoare chemări. Am drumeţit de-a lungul cursului ei capricios — corectat şi valorificat în atîtea izvoare de lumină de către oamenii zilelor noastre — întîrziind, nu o dată, la focuri de seară, ascultînd întîmplări şi păţanii, închipuite ori petrecute aievea. Am zăbovit însă şi prin pădurile ce se întind pe zeci şi zeci de kilometri la picioarele Ceahlăului şi Tarcăului, ale Călimanului şi Stînişoarei, codri ce au rămas din vechime învăluiţi în taine şi visare, aproape neatinşi de mîna omului. Şi poate mai mult decît alţii, am îndrăgit pădurea de conifere, cu cîntecul ei ameţitor de cetină, cu aerul îmbălsămat, cu iz de răşină. Drumurile mele spre cabana Dochia ori spre alte locuri din Ceahlău, peste Munţii Stînişoarei şi spre cabana Ardeluţa din masivul Tarcăului mi-au prilejuit întîlniri cu diferiţi oameni, dar mai ales, cu pădurari, vînători, muncitori forestieri, ciobani, cu care am legat uneori trainice prietenii, deoarece mi se pare că nu se află loc mai prielnic pentru o apropiere adîncă între oameni decît muntele. Le-am ascultat vorba cîntărită, cîntecele şi legendele, le-am aflat evenimente şi întîmplări ce le-au marcat destinul. Biografiile lor, fragmentare fireşte, se regăsesc într-o anume măsură în capitolele ce urmează. I-am cunoscut mai bine pe aceşti oameni cu sufletul deschis, cu comportări fireşti, săritori la nevoie, prietenoşi şi de o ospitalitate nedezminţită pînă astăzi. Prin aşezările pitite sub poale de codru am auzit, de multe ori, cîntec din frunză, „zis" cu măiestrie de cîntăreţi pe care, în majoritatea cazurilor nici nu i-am văzut. Ascultînd odată un asemenea cîntec şi uitîndu-mă întîmplător în coroana unui fag bătrîn, dar semeţ, am avut impresia că o frunză vibra şi se mişca în ritmul şi întorsăturile impuse suratei din gura cîntareţului nevăzut...

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Drumeţiile, întâmplările, povestirile şi relatările din cartea de faţă sînt rodul mai multor ani de evadări pe cărările Ceahlăului, Stînişoarei, Tarcăului şi ale altor munţi şi prin aşezările bistriţene, în vacanţe sau cu alte prilejuri. Am străbătut locurile descrise mai cu seamă în prag de toamnă, anotimpul în care pădurile, vegetaţia muntelui, în general, îmbracă tonalităţi de culoare pe care nu le întîlneşti vara sau primăvara. Dacă vara te vrăjeşte cu belşugul de verdeaţă şi soare, toamna te farmecă prin cromatica pădurilor de foioase la ceas de primenire, prin roşul şi galbenul în infinite nuanţe ce-ţi îmbată ochiul şi sufletul. Ca să mărturisesc sincer, în vreme de iarnă m-am avîntat mai rar în împărăţia munţilor. Nu pentru că anotimpul n-ar dărui frumuseţe plaiurilor şi pădurilor, înveşmîntate în valuri albe de mireasă, ci pentru că, la începuturile mele în ale drumeţiei, vremea rea, cu viscole;şi geruri, mi-a căşunat destule neplăceri, pe care nici nu m-am încumetat măcar să le evoc... După cum se va vedea din cele ce urmează, călătoriile mele montane nu urmăresc trasee anume, cu legătură strictă între ele. Este, cred, şi firesc, de vreme ce ele au fost întreprinse de-a lungul mai multor ani, cu pauze şi reveniri. De aceea şi însemnările, povestirile, impresiile de drumeţie urmează acelaşi drum sinuos al diferiţilor ani şi al diferitelor locuri, aflate la depărtări diferite. Am dorit doar să împărtăşesc drumeţului şi oricărui iubitor al naturii şi, mai cu seamă, al naturii montane, cîte ceva din experienţa proprie, din trăirile şi întâlnirile mele, nutrind speranţa că el, cititorul, care se va obosi să parcurgă capitolele cărţii, va regăsi poate un crîmpei din propriile trăiri, din propriile întîmplări şi întîlniri neprevăzute, pe care le tăinuieşte în suflet, neîndrăznind să le dea în vileag, cum am făcut-o eu. Sau, poate, de ce nu, cu discretă speranţă, să cred că va găsi, totuşi, şi ceva nou, nespus încă. Autorul

ÎN TRENUL DE BICAZ
M-am urcat în trenul de Bicaz la Piatra Neamţ, unde rămăsesem cîteva zile la nişte cunoscuţi. Cum în compartiment nu se afla nimeni, mi-am aşezat rucsacul în suportul pentru bagaje şi am privit pe geam. Îndată după mine a apărut o bătrînică tăbîrcind o boccea mare şi o valiză ce mi s-a părut prea elegantă pentru înfăţişarea ei de ţărancă, pe jumătate îmbrăcată însă orăşeneşte. Am ajutat-o să-şi urce valiza şi — în vreme ce ne îndeletniceam cu aceasta — s-a strecurat pe lingă noi un bărbat încă tînăr, care s-a tras pe locul de la fereastră, aruncînd priviri iscoditoare către bătrînică. Cred că ea nici nu l-a observat cînd a trecut. De îndată ce s-a aşezat pe banchetă, omul şi-a tras discret poalele balonzaidului pe faţă, moţăind ori prefăcîndu-se. — Vreţi să vă ajut s-o ridicaţi sus ? am întrebat-o, arătînd spre bocceaua pe care abia reuşise s-o aducă lîngă dînsa. — Nu, nu, mă opri ea. Asta o ţin eu pe braţe, că aşa m-am învăţat... Băieţii şi fetele mele miau cumpărat valiza asta — şi arătă spre bagajul de sus — da eu parcă mă simt mai bine cu bocceaua mea, că aşa m-am pomenit de cînd mă ştiu. „Nu mai umbla, mamă, cu buleandra aceea, îţi cumpărăm noi o valiză uşoară, încăpătoare", îmi ziceau ei, şi chiar mi-au cumpărat-o... E adevărat că stau parcă mai bine lucrurile, şi mai ales bluzele şi fustele — se păstrează călcate —, da eu n-am lăsat nici bocceaua... Femeia avea, după cît se vedea, chef de vorbă şi părea că şi-a găsit în mine un fel de confident de ocazie. Nu m-am lăsat nici eu mai prejos, ci, ispitit poate şi de felul în care amintea de „băieţii şi fetele ei", am întrebat-o: — Ai mulţi băieţi şi fete, măicuţă ? Ea parcă asta aştepta. Chipul i s-a luminat dintr-o dată, iar în ochii căprui, încă tinereşti, s-a ivit lumina unei bucurii. — Trei băieţi şi două fete... Apoi cel mare s-ar cam apropia de vîrsta dumitale, dacă nu te superi, a continuat ea firesc, fără s-o mai zgîndăr cu vreo întrebare. Cum zic, cel mare îi om în toată firea, are şi el două fete şi un băiet. Fata cea mare, Luminiţa, a dat în toamna asta la facultate şi a şi răuşit... Ei, aş fi putut avea şi strănepoţi, dacă Eugen ar fi vrut să se însoare mai devreme. Abia la 30 de ani s-a gîndit să-şi caute nevastă... De la locul său, pasagerul care moţăia cu capul acoperit îşi arată pentru o clipă faţa, ce abia am reuşit să i-o zăresc, ca să se ascundă apoi mai bine după poalele balonzaidului. Bătrîna nici nu-l luă în seamă, tot aşa cum nici el părea să nu mă observe pe mine.

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Poate n-a făcut rău că s-a însurat aşa tîrzior, am reluat eu, o fi vrut să cunoască şi el mai bine lumea... — Da de unde ! s-a ferit bătrîna cu vioiciune. Era un băiet — vorbesc de el dinainte de însurătoare — tare sfios, tras în apele lui, cu îngîndurări ce mi-l aminteau pe bietul taicăsu... Aici şi-a înmuiat glasul, sugrumîndu-şi-l, în încercarea de a alunga aduceri-aminte. Cred că Eugen, pînă la însurătoare, nici n-a vorbit cu vreo fată. Se vede treaba că Florentina, nevastă-sa, îi cea dintîi în viaţa lui... — De unde ştii dumneata ? am întrebat-o cu o umbră de îndoială. — Cum să nu ştiu ?! păru intrigată. Drept îi că pînă la Iaşi — că acolo a făcut şcoala, politehnica — îi departe, dar nu mi-ar fi spus mie fata cea mare, care-i îndată după el, dacă ar fi fost ceva ? Ş-apoi Maricica (care vede şi ce n-ar trebui !) nu-mi dădea „raportul" cum şi ce fel ?... El era doar în anul al III-lea la politehnică şi Maricica în anul I la medicină. Şi au stat cîţiva ani împreună, prinşi de şcoală... Aşa că ştiu mai bine decît ai crede... — Bine, dar după încheierea studiilor l-ai mai putut urmări în chestiile astea sentimentale, ca să zic aşa ? — Da, pentru că lucra aici, la Bicaz, la hidrocentrală, ca inginer. Drept că n-a lucrat decît vreo doi ani, că era pe terminate centrala. Pe urmă a trecut la hidrocentrala de pe Argeş. Acolo a cunoscut-o pe Florentina, care i-a şi devenit nevastă. A nimerit bună fată, n-am ce zice. Aşa-i o linişte şi o înţelegere în casa aceea, a lor, că ţi-i mai mare dragul. N-ai să-i vezi oţărîndu-se şi niciodată nu i-am auzit certîndu-se (şi eu stau cu săptămînile pe la ei) ori spunîndu-şi vorbe de batjocură, cum mai aud pe la alţii... O urmăream cum povesteste, fără să se încurce în cuvintele „radicale", împestriţîndu-şi doar vorbirea cu cîte un cuvînt sau expresie populară, ceea ce îi mărea farmecul rostirii. — Şi fata cea mare, Maricica, unde-i acum ? Presupun că-i doctoriţă... — Da, cam de multişor... Îi doctoriţă într-o comună din apropiere de Craiova. Eugen stă chiar în Craiova, aşa că nu-s departe unul de celălalt, îl am acolo şi pe băietul cel mic, Niculae. Cînd a văzut cel mare că nu reuşeşte la facultate (tot la politehnică ar fi vrut), l-a luat cu dînsul şi l-a purtat pe multe şantiere. „O să-l fac eu om", a zis Eugen şi, întradevăr, l-a făcut, îi azi fierar-betonist şi sînt luni cînd cîştigă mai bine decît frate-su mai mare, deşi acela-i ditamai inginer-şef ! — Au mai rămas un băiat şi-o fată, despre care încă n-ai pomenit nimic... — Băietul cel mijlociu, care vine după Maricica (îl cheamă Victor), îi doctor veterinar pe aproape de Roşiori, tot prin părţiile acelea. Om aşezat şi el, însurat de mult, are doi băieţi şcolari... Fata cea mică, Valeria, oleacă mai răsfăţată decît ceilalţi, îi profesoară la noi în sat. Singura care încă nu s-a măritat... În vreme ce vorbea despre fata ei cea mică, mi s-a părut ori chiar aşa era, omul ce se prefăcea că doarme sub haina lui se foi şi chiar vru să se ridice, dar renunţă, reaşezîndu-se mai bine la locul lui. — Deci, mulţumită de copiii dumitale, nu ? — Cum să nu fiu ? I-am văzut pe toţi, în afară de cea mică, la casele lor, cu rosturile şi cu ocupaţiile lor, cum să nu fiu mulţumită ? — Cred că te duci des pe la ei. — Da, mă cheamă fiecare, să stau o lună-două, pe la ei, da am şi eu oleacă de gospodărie şi nu pot lăsa totul pe capul Valeriei. Că are şi ea destul cu şcoala. Uneori chiar se şi supără cînd plec pe la ceilalţi. Cum s-a întîmplat acuma, cu vreo două săptămîni în urmă: ,,Mata îţi iei bocceluţa şi pe-aici ţi-i drumul... Mă laşi cu toată casa pe cap". „Lasă copchilă, îi zic, nu s-or muta munţii din loc pînă m-oi întoarce eu... Ori poate vrei să nu mă mai duc ?!", o încerc eu, ştiind că se înmoaie. „Nu, mamă, asta nu. Ziceam şi eu aşa. Du-te, mata, sănătoasă". După o scurtă pauză, aducîndu-şi aminte de ceva, bătrîna a continuat: „Ai s-o vezi pe Valeria, cred că m-aşteaptă la gara...". — Acum vii de la Craiova, de bună seamă. — Da, de la Craiova, de la dînşii... îi drum lung pînă acolo, altfel m-aş repezi eu mai des. Mau chemat, drăguţii de ei, să mă sărbătorească de 70 de ani... — Mulţi înainte ! i-am urat. Dar n-aş fi crezut să fi împlinit atîţia. Ea se apară, dînd din mînă, neluîndu-mi în seamă complimentul, deşi îi spusesem sincer ce gîndeam.

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Cu vreo săptămînă înainte, am primit o telegramă: „Dragă mamă, vino la noi să te sărbătorim. Semnat: Eugen, Maricica, Victor şi Niculae". „Aş veni — le-am răspuns eu printr-o altă telegramă — dă cui s-o las pe Floricica ?" „Las-o pe Floricica în seama vecinilor şi vino !" mi-au răspuns. — Cine-i Floricica ? Femeia zîmbi, aducîndu-şi aminte că făcuse o omisiune: — Floricica îi viţeluşa mea, de fapt acuma-i juncană. Cam năbădăioasă de felul ei. Nu ştiu ce are cu Valeria, că o împunge, mai mult în şagă. Fata se sperie, cum o vede. „Mamă, zice, te duci, însă pe Floricica o laşi cui ai şti." Am lăsat-o la nişte vecini, cum m-au sfătuit băieţii şi fata de la Craiova. Trenul a şi parcurs o staţie de la Piatra Neamţ. De la fereastră văd unduindu-se dealurile subcarpatice îmbrăcate cu hainele multicolore ale pădurilor în prag de toamnă. — Şi te-au sărbătorit frumos ? am reluat, ca s-o mai ascult cum povesteşte. — Da, au întins masă mare, parcă ar fi fost nuntă, nu alta. Mi-au cumpărat o mulţime de cadouri, de mi-au umplut valiza. Maricica nu mă lăsa să mai plec... — După cîte înţeleg, şi Maricica-i o fată vrednică. — Da, mulţămesc cerului !... Şi prin cîte a trecut ea ! A muncit tare mult pentru profesia asta a ei. De două ori n-a reuşit la facultate, da nici ea nu s-a lăsat. A lucrat un an întreg la spital la Piatra, ca un fel de soră... O îndrăgise un doctor, care spunea că-i divorţat. Era vorba chiar că se iau, dar deodată fata mea n-a mai vrut să-l vadă. După cît mi-a dat ea să înţeleg, doctorul se cam învîrtea şi pe lîngă o doctoriţă, oleacă mai coaptă decît Maricica... Pe doctor l-am cunoscut destul de bine, că a şi venit în cîteva rînduri pe la noi, pe-acasă. Stătea însă de vorbă mai mult cu mine şi cu Valeria, că fata mea cea mare părea să nu-i dea nici o atenţie. Eu şi Valeria ne veseleam de glumele lui, pe cînd Maricica se ţinea serioasă, aruncîndu-i din cînd în cînd cîte o privire mustrătoare. De la un timp, am băgat de seamă că Maricica devine din ce în ce mai retrasă, mai supărată, dar mai înverşunată totodată. Despre doctorul Mihăilă (că aşa îl cheamă), nici un cuvînt. Venea de la serviciu, îmbuca ceva şi se apuca de învăţat. Nu mai spun că duminicile n-o mai scoteai din camera ei decît la masă. ,,Ce-i cu tine, fata mea ? Ai să te îmbolnăveşti tot învăţînd !". „Lasă-mă, mamă, în pace", atît îmi răspundea şi-şi vedea mai departe de învăţătură. „Draga mamei, nici chiar aşa, să nu mai ştii ce-i sărbătoare, doar eşti aproape o copchilă...". „Da, o «copichilă»- de 21 de ani !", se strîmba ea. „Am să-i arat eu doctorului Mihăilă !" „Ce-i cu doctorul Mihăilă ?" „Nimic, mamă", părea ea însăşi speriată de cuvintele ce-i scăpaseră. A ţinut-o aşa pînă-n vară, cînd s-a dus la examenul de admitere. Eu îmi luasem de-o grijă într-un fel. îmi ziceam că dacă n-a reuşit, şi-a găsi ea un rost în viaţă, că doar îi fată harnică şi cuminte. Cînd s-a întors de la Iaşi, cum am văzut-o, mi-am dat de îndată seama că s-a întîmplat ceva în bine. Era trasă la faţă, dar numai zîmbet şi lumină. — Ai reuşit, fata mea, dă ? — Da, a 17-a pe listă ! — Ei, brava ! Ne-am îmbrăţişat şi deodată am auzit-o scîncind, apoi că dă într-un plîns în lege. „Da ce te-a apucat, fată ?". Nu mi-a răspuns atunci. Mai tîrziu, după ce s-a liniştit, mi-a povestit ce se întîmplase cu cîteva luni în urmă. Avusese un schimb de vorbe cu doctoriţa aceea, de care spuneam mai adineaori că se cam lega doctorul Mihăilă. „Maricica, ia-ţi gîndul de la doctorul Mihăilă, i-a zis. Să ştii că pe mine nu mă interesează, eu am alte planuri. Gîndesc însă că tu, care te cam înfierbînţi cînd îţi vorbeşte, nu ai şansă. Mi-a şi spus odată: «Maricica ? Nu mă interesează ! O fi ea fată drăguţă, şi nu proastă, dar ce viitor o aşteaptă ?... Cu facultatea a încurcat-o şi nu văd cum ar mai putea-o descurca. Are peste 20 de ani şi ştii că de la vîrsta asta e tot mai greu să înveţi. A mai spus ce-a mai spus doctoriţa, da Maricica i-a întors spatele mînioasă... De la locul lui, individul, ce moţăia sau se prefăcea că doarme, se foi neliniştit, pe cînd vagonul se înclina la o curbă, gata să răstoarne bagajele de sus. M-am ridicat şi am împins valiza la locul ei, aruncînd şi o privire spre necunoscutul acoperit cu poalele balonzaidului. — Da, asta-i povestea cu fata mea cea mare. A terminat facultatea, a fost trimeasă în Oltenia şi acolo s-a şi măritat... Mi-am crescut tare greu copiii, că au rămas, săracii, orfani de tată... N-am mai întrebat-o cum şi ce. Dimpotrivă, am căutat să-i abat gîndurile la altceva:

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Şi povestea cu doctorul Mihăilă a rămas baltă ? am întrebat. — A, doctorul Mihăilă a mai venit pe la noi în unele duminici. Maricica îi zîmbea doar, aşa, ca din întîmplare, şters şi uneori chiar ieşea, lăsîndu-mă cu el pe mine şi pe Valeria. Fata cea mică, Valeria, care pe-atunci avea doar 17 ani, îl servea cu dulceţuri şi cafea şi era numai ochi şi urechi cînd povestea doctorul cîte ceva. Cred că se şi îndrăgostise de el. „Valerie, îi ziceam, tu chiar că eşti o copchilă, ce crezi că doctorul — care-i om în toată firea — pentru tine vine ?" Ea se îmbujora la faţă şi-şi căuta de treabă. Abia peste o vreme, cînd fata cea mare era la facultate, am băgat de seamă că doctorul nu mai venea pentru Maricica, ci... pentru Valeria !... Da uite că ne apropiem de gara unde cobor. Poate îmi ajuţi să iau valiza de sus... Femeia s-a ridicat de pe banchetă, punînd şi ea mîna pe valiza ce-o coboram. — Sînt sigură că mă aşteaptă Valeria în gară. I-au trimis ai mei telegramă... — Poate mai aşteaptă şi pe altcineva ! se auzi în spatele nostru o voce plăcută de bariton, care nu era alta decît a omului ce se înfăsurase în haina lui, prefăcîndu-se că doarme. Am rămas uimit, pe cînd bătrîna scoase un ,,ah" ca de spaimă. — Doctorul Mihăilă ! se recomandă scurt, către mine, dar aplecîndu-se imediat şi sărutînd mîna femeii. Aşa, coană Sevastiţă, mă vorbeşti de rău pe unde şi în faţa cui nimereşti ! rîse el jovial, bine dispus şi încărcat de acel farmec personal ce-ţi sare în ochi de la prima vedere. Dar şi dumneata, mi se adresă de parcă m-ar fi cunoscut, descoşi al naibii oamenii, îndemnîndu-i la confidenţe... Nu conteneam să-mi revin din uimire, trăgîndu-mă jenat într-o parte. Totodată, îl admiram pe doctorul Mihăilă. Părul lui negru, cu zăpezi părelnice pe la tîmple, contrasta cu faţa-i luminoasă, rotundă şi mereu zîmbitoare. Întreaga înfăţişare purta un aer de distincţie, ascunsă cu discreţie. — Cine s-ar fi aşteptat, domnul doctor, continua să se mire femeia de întîmplare. — În definitiv, am îndrăznit eu, aţi fi putut să vă înfăţişaţi ceva mai devreme... — Am vrut să ascult pînă unde ajungeţi! rîse el din nou, ameninţîndu-ne pe amîndoi, ca şi cum am fi fost prinşi asupra faptului. — Mă bucur că n-am spus nimic rău la adresa dumneavoastră, i-am zis. — Atîta v-ar fi trebuit !... Dar să ştii, coană Sevastiţă, că povestea aceea cu doctoriţa bîrfitoare nu-i adevărată. Altele au fost motivele care au dus la ruptura noastră... Dar ce să mai discutăm ?... — Şi eu zic ! încheie coana Sevastiţă, bucuroasă ca o fetişcană, nemaiştiind cum să-i intre în voie doctorului. — Pentru că tot aţi intrat, prin iscodelile dumneavoastră, uneori chiar indiscrete (şi mă ameninţă din nou cu degetul), vă invit pe 24 octombrie la nuntă ! — Ce nuntă ?! se minună coana Sevastiţă, aparent surprinsă. — Nunta mea şi a Valeriei, spuse firesc doctorul, ca şi cum ar fi dat bună ziua. — Nuntă fără ca eu să ştiu ? păru că se supără bătrîna. Se vede că dacă stăpînul nu-i acasă... Uite ce se întîmplă dacă lipsesc două-trei săptămîni ! — Ei, coană Sevastiţă, ce, crezi că n-am să ţi-o cer pe Valeria în mod... oficial ? Dacă vrei, pot s-o fac şi acum... Şi se aplecă să pronunţe formula cunoscută, dar bătrîna îl opri: — Nu, nu, nu !... Nu se cade aici... Ş-apoi nu mai avem vreme să ascultăm, că uite, trenul opreşte în gară... Doctorul o cuprinse cu gingăşie şi rîseră amîndoi complice uitîndu-se totuşi la mine cu o anume sfiiciune. — Vă felicit călduros şi vă mulţumesc. Vă doresc fericire şi mult noroc ! — Felicitările le primim la nuntă, mi-o întoarse doctorul Mihăilă, luîndu-şi la revedere şi apropiindu-se de uşa vagonului pentru coborîre. Pe peron, o fată înăltuţă, dacă nu cumva ceva mai înaltă decît doctorul, făcea semne cu mîna, observînd-o, desigur, pe mamă, dar şi pe doctor. Nu putea fi decît Valeria. M-am pomenit că-i fac şi eu semn cu mîna, deşi o vedeam pentru prima oară. Mi s-a părut că mi-a răspuns, dar era prea tulburată de sosirea mamei şi mai ales a doctorului Mihăilă. În vreme ce trenul se puse în mişcare, eu le făceam la tustrei semne şi l-am auzit clar pe doctor strigîndu-mi: — Nu uitaţi, la 24 octombrie sînteţi invitatul nostru !

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.

SINGUR PE CĂRĂRILE CEAHLĂULUI
Cu vreo doi ani în urmă, într-o toamnă, m-am hotărît să urc Ceahlăul pe la cascada Duruitoarea şi prin Curmătura Piciorul Şchiop. M-am trezit înspre zori şi am luat-o — de la hotelul „Cascada" din Durău —, încă pe întuneric, pe marcajul cruce albastră. Gîndeam că voi găsi destui tovarăşi de drum de-a lungul traseului ce mi-am propus a-1 străbate. Cînd s-a luminat de ziuă, am observat că în poiana din sus de staţiune un şfichi de brumă ucisese — chiar în acel ceas al dimineţii — mare parte din brînduşele de toamnă ce îndrăzniseră să întîrzie şi să se aburce spre soare pînă-n prag de octombrie. Mi s-a strîns inima privind fragilele, delicatele flori violacee culcate de perfida năvală a steluţelor de gheaţă. Pînă pe la jumătatea drumului spre Duruitoare n-am întîlnit ţipenie de om. Urcăm prin pădure, tot uitîndu-mă la fagii şi molizii seculari, cînd, deodată, am zărit printre trunchiurile lor un om proptit exact în cărarea mea. Cum stătea aşa, puţin crăcănat, ţinînd ceva în mîini, semănînd a armă automată, părea că mă aşteaptă taman pe mine. Mi-am continuat urcuşul, aparent fără să-l bag în seamă. Se făcuse de-acum ziuă bine, dar pădurea lăsa încă destule umbre prin lumina ţărmurită de coroanele copacilor. — Bună dimineaţa, l-am salutat eu încă înainte de a ajunge lîngă el. Avusesem destul timp ca să observ că omul purta un ferăstrău mecanic, pe care-l luasem drept armă. Era un muncitor forestier ce-şi aştepta tovarăşii de muncă. — Bună să-ţi fie inima, tovarăşe, dar încotro ? — Spre Duruitoare... Şi de acolo, sus, pe Ceahlău. — Şi ce faci la Duruitoare ? vru să afle omul, parcă puţin intrigat de proiectele mele. — În vizită... îmi place să mă vîntur prin pădure, să privesc vîrfurile brazilor şi fagilor, să mă caţăr pe stînci... — Apoi, dacă vă place... Şi dacă vă ambiţionaţi să ajungeţi pe Ceahlău, aţi ajunge... Da aşa, chiar singur, singurel ? — M-am gîndit că am să mă întîlnesc cu destui pe drum... — De, ştiu eu... Dacă vremea a fi bună. Şi se uită la petecul de cer de deasupra noastră. Ne-am salutat apoi ca nişte cunoscuţi şi am luat-o în sus, în pas domol, menajîndu-mi forţele pentru urcuşul ce mă aştepta de la Duruitoare încolo. O ciocănitoare „bătea toaca" într-un brad, ţinîndumi vremelnică tovărăşie. „Cioc, cioc, cioc...", am tot auzit, pînă m-am îndepărtat multişor. În stînga potecii mele, la cîteva zeci de metri, am zărit un luminiş ce mi-a prins privirea. Era un mic gol de pădure, aproape perfect rotund, cu fagi pitici şi alte specii de foioase ce păreau bătuţi de soare, deşi astrul zilei se ascunsese între timp în nori. Frunzele îngălbenite, pălite de primele brume, inundau acea lumină ce-mi luase ochii. Zăbovind cu privirea spre acea poieniţă, am auzit la un moment dat un foşnet uşor, apoi s-a făcut linişte. Rotindu-mă, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc o altă privire: aceea a unui cerb care se uita ţintă la mine, încercînd să-mi desluşească intenţiile. Totul a durat cîteva secunde, pentru că nobilul patruped şi-a întors capul, bătut parcă în nestemate, dispărînd într-un tufiş... Aproape de Duruitoare, m-a ajuns din urmă o pereche de tineri: un băiat şi o fată, ambii în jur de 20 de ani. Urcau gîfîind şi abia dacă m-au salutat cînd au ajuns în dreptul meu, grăbind pasul. — N-aţi luat-o cam repede ? i-am întrebat. — Ei, ne mai odihnim noi... — Neapărat, pentru că urcuşul e destul de lung şi graba n-are nici un rost... am zis eu, gata să le ţin un logos despre reglarea respiraţiei cu ritmul paşilor şi altele, dar m-am abţinut, îmi părea şi rău că iar o să urc singur. Am ajuns la Duruitoare cu cel mult zece minute în urma lor. Fata însă şedea lungită pe banca de la masa improvizată de lîngă cascadă. Abia-şi mai trăgea sufletul şi nici nu voia să audă de gustarea la care o îmbia tînărul ei prieten. M-am aşezat şi eu pe un capăt de bancă, tot privind horbota apelor prăvălite din înălţimi şi le-am ascultat cîntul. Le-am propus tinerilor să mă însoţească în drumul pe Ceahlău, dar fata nu arăta în vreun fel că s-ar încumeta la o asemenea încercare. — Urcăm sau nu urcăm la Dochia ? a întrebat-o băiatul cam răstit. — Urcăm, dar ceva mai tîrziu, să-mi mai trag sufletul. Rămase în continuare pe bancă, în nemişcare. Auzind tîrguiala lor, am atacat singur abruptul din sus de cascadă, cu pante în trepte, una mai afurisită decît cealaltă. În unele locuri, datorită repeziciunii povîrnişului, eram nevoit să mă prind cu mîinile de smocuri de iarbă, tufişuri şi rădăcini de copaci. Am apucat apoi o sîrmă, întinsă anume acolo

deocamdată încearcă. Pînă la Dochia nu mai este mult. dar uşor dezolantă. Dar nu puteaţi să veniţi mai puţin. Intorcîndu-mă brusc. pe care-l folosesc spre a îmbuca ceva. „Ţarcalan în jurul soarelui. ca să se suie iarăşi hoţeşte peste rama muntelui. temători de toanele Ceahlăului. bîntuit acum de un vînt ce a început să mă încolţească. Tot privind năstruşnica întruchipare a naturii. A urmat o uşoară coborîre (să te ferească Sfîntul de coborîrile pe un traseu în urcuş !). care m-a însoţit credincioasă tot drumul. însă pe măsură ce urci se tot îndepărtează. am rămas înlemnit. Ceva ţigări ai la dumneata ? — Se mai găsesc. dar stau puţin în cumpănă dacă e cazul să mai ajung acolo ori să mă îndrept spre coborîre. de astă dată. încet. în glumă.... îmbrăcaţi în treninguri şi cu căciulite pe cap. să-mi fure şapca din cap şi se hîrjoneşte cu crengile de jnepeni. încet. mi-o întoarse altul rîzînd. nu ? mă întrebă unul. dacă mă uit la botul lătăreţ şi la ochii bulbucaţi. pe furiş ? Dacă eram mai slab de înger. de vreme ce îi vedeam pe cei doi rămaşi la cascadă atît de mici. Staţiunea Durău nici nu se mai vede şi înţeleg că nu mai am vreo şansa de a întîlni drumeţi ce urcă.. alunecînd în hăurile împădurite. au coroanele mai desfăşurate. zăresc meterezele cetăţii de piatră.. Vînturile se fugăresc aici în voie. am ajuns la capătul aparent al abruptului. cîrduind turme de nori care abia acum am observat că se îndesesc.. îmi ţiuie urechile de singurătate şi de efort. ivite de nu se ştie unde. Doar nu văzusem pe nimeni de jurîtrnjprejur: — Stai aşa şi nu mişca ! am auzit deodată în spate. Speriat de o asemenea întîlnire pe cărările singuratice ale Ceahlăului. Nici nu mi-am propus. ce mă ţineau cu generozitate lîngă ei. ci mă hotărăsc să mă înapoiez spre locul pe unde am urcat.cartiaz. Mă întristează că pădurea. Izvorul ce venea grăbit de undeva de sus îmi ţinea tovărăşie cu cîntecul lui dătător de speranţe. Deocamdată însă Curmătura Piciorul Şchiop e o adevărată poartă a soarelui prin care năvăleşte o revărsare de lumină ce se preface în ţăndări cînd se prăvale peste pădurea sumbră din vale. Înspre nord. şuierând şerpeşte. ca de acolo să urmeze altul şi mai îndrăcit. nu mai stau mult pe gînduri şi mă îndrept spre cabana Dochia. dar nu m-a ajuns nimeni din urmă şi nici n-am întîlnit pe cineva care să coboare.. O apariţie înşelătoare. în timp ce iscodeam cu privirea hăul din dreapta. de presiunea din ce în ce mai scăzută.. pe platou. nu se întîmpla să-mi. întreruptă doar de murmurul izvoraşului şi de şoapta cetinii clătinate de briză Prin cîte o rarişte. însă zările sînt ţărmurite de nori şi ceţuri.. frumuseţea muntelui aproape golaş îmbracă altă faţă: o austeritate. Tînărul aproape că mi l-a . rezemîndu-mă din cînd în cînd de trunchiuri de brazi. îmi spun. ud pantalonii ? — N-ar fi avut nici un haz dacă ne-am fi semnalat prezenţa mai de departe.. după care am luat o pantă în piept ce credeam că n-am s-o mai pot urca. Toaca şi Panaghia dormitează în ceţuri suspecte. care îşi au aici domnie exclusivă. astfel că părăsesc gîndul de a ajunge la cabană.... desigur. Se vede că ciobanii. L-am urcat şi pe acesta cu o anume furie. Pe cărările muntelui nu se profilează nici un om. probabil sportivi. apropiindu-se de mine. l 705 m". Cerul s-a deschis dintr-o dată din toate părţile şi dintre nori s-a ivit soarele. Mai fac un tur de orizont. urechea a prins zgomot de paşi. Par atît de aproape. de farmec. de tăcerea pădurii şi a muntelui.. îmi reţine atenţia prin înfăţişarea ei zoomorfă. într-o paradă fără sfîrşit. După vreun sfert de ceas abia am izbutit să sui cîteva zeci de metri. O stîncă singuratică. Cine ar fi putut fi în singurătatea aceea ?. La o anume altitudine observ că pădurea se răreşte. Am scos pachetul de ţigări din buzunar şi am vrut să-i servesc. După un scurt popas. Munţii Rodnei înscriu pe cerul tulbure un contur şters. o asprime nelipsită. Mă apasă singurătatea şi pustietatea muntelui. lîngă o stînă părăsită. Pare un chip de brotăcel. confuz. Am ajuns. Mai urc vreo zece minute şi îmi apare un indicator cu o însemnare: „Spre Piciorul Şchiop. dar am observat că nu-i puţin. Nu mai urc mult şi locul brazilor e luat de jnepeni. Brazii.. în sfîrşit. fără vreun obstacol serios. — Te-ai înfricoşat puţin. lîngă cărare.www. A trecut aproape o oră de cînd am plecat de la cascada Duruitoarea. deoarece observ în jurul astrului un cerc abia ghicit. Nu mai stau la îndoială. grăbind dinspre apus şi nord.. dacă nu cumva mai repede". au şi coborît cu mioarele în vale. pentru că locul e mai larg. Înseamnă că vremea o să se schimbe în cîteva ore. De acum înainte. cu opriri pentru a-mi potoli bătăile mult prea grăbite ale inimii. întunecos şi fără capăt. În vîrful căreia vreau să ajung. prinzîndu-mă iarăşi de rădăcini şi de trunchiuri de fagi. ca să ai de ce te agăţa în urcuş. şi-a încheiat împărăţia. În gura deschizăturii de la Piciorul Şchiop se perdeluiesc şomoioagele de vată ale cetii. ce-l înconjură discret într-o largă circumferinţă. am dat cu ochii de un grup de vreo sase tineri. Alergînd în voie pe întinsul platou... Totul n-a durat decît cîteva minute.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. să rămîn pe munte. toţi înalţi.

... vedeţi-vă de treabă. zise tînărul. şi altă dată. smuls din mînă. trebuie să ne înţelegem mai bine ! Mulţumim pentru trataţie şi. Puţin mai jos.... vîntul se înteţi brusc şi am avut senzaţia că pe obraji mi se topesc fulgi nevăzuţi de nea. Stîna părăsită. sperăm. Pe platou. Între fumători. apoi ca un strigăt şi picături reci îmi izbiră faţa. încheie tînărul. „Putea fi mai rău.cartiaz..... stînd la adăpost. îi priveam cum se îndepărtează. — Cum credeţi că e mai bine. pe Ceahlău".. — Nu plouă.. mi s-a părut că văd un om venind în direcţia mea. îşi scutura acoperişul precar în bătaia vîntului subţire. privind cu îngrijorare — înainte de a intra în pădurea de conifere — vîrfurile muntoase ce le mai puteam zări în depărtările din nord-vest. aducător de ploaie. purtate de aerul încărcat. mai rămîn puţin.. întîlnită la urcare. În realitate. În partea ei dinspre răsărit.. — Mai ai în pachet vreo 4—5 bucăţi. — Cu atît mai bine.. uşoare pete întunecate pe cerul lăptos. — Se poate. am început eu. pentru că vremea trage a ploaie. singur. cu tăcerea ei suspectă înainte de ploaie.. zîmbind acru de întîmplare. Vezi că la Dochia nu găseşti ţigări ! — Mulţumesc pentru grija ce mi-o arătaţi. — De. dacă v-aţi grăbit. pe cei doi tineri rămaşi la cascada Duruitoarea. dumneata ai un pachet aproape plin şi noi nici una ? !. Fata părea în totul leşinată. Poate atunci te vom servi noi. dar m-am oprit la timp. poate se mai găseşte cineva dornic de ţigări ! Băieţii se amuzară grozav de spusele mele. În apropiere de staţiune. mi-am zis. invizibilele picături din horbota cetii.. Mă salutară apoi şi porniră spre Curmătura Piciorul Şchiop. dar n-am de gînd să ajung la cabană. umblînd aşa. mă întîmpină pădurea. se dezlănţuie vuietul ei.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. tovarăşe. trebuia să mă grăbesc spre coborîre ! În depărtare. culcată pe pătura moale de muşchi. acum mult mai deasă. pe un plai înceţoşat. Noi ne ducem pînă la cabană. numărînd ţigările rămase. Ce mai. chiar de-ar ploua. De fapt. dînd fiecăruia cîte o ţigară şi mai luînd cîte una pe deasupra. Cred că e cazul să ne întoarcem la Durău. erau cu mult mai reci decît as fi crezut.www. am descoperit. ne ţineţi tovărăşie la coborîre.. Eu cobor chiar acum şi vă spun la revedere. în vreun sfert de oră sîntem la adăpost.. Poate ne mai întîlnim la Durău. astfel că şi coborîrea o voi face de unul singur. .. Am iuţit pasul la coborîre. Pînă în gura curmăturii însă nu mi s-a mai arătat. la început ca un mumur. — Nu. nici nui aşa departe şi.

. N-am avut vreme să sar în picioare. am băgat de seamă că în rarişte se rînduiau cioate aproape putrezite. vorbind singur. De aceea am zis că nu v-aţi găsit loc prea bun aici. privind cu anume curiozitate armele lor.. mai schimbînd cîte o vorbă. O adevărată oază de linişte şi lumină. nu-i vorba de asta. Se lungi într-o destindere totală. mi s-a părut. dar încă plin de sucul dulceacrişor. În partea dimpotrivă noastră nu i se vedea marginea.. am prins foşnete suspecte şi. la adăpostul pădurii. l-am liniştit. — În loc de zîne.. ferindu-ne feţele de crengile arboretului ce ne închidea adesea drumul. — Vreun răufăcător ? — Chiar răufăcător ! Căutăm un urs înrăit ce s-a înnădit la oile oamenilor. dezbrăcaţi. L-am lăsat acolo. să nu avem cumva o întîlnire neaşteptată cu Moş Martin. în uniformele lor verzui. răsărită după ploile din urmă cu vreo zece zile. că nu vad nici o mişcare în jur. am şi ajuns în marginea luminişului. ÎN RARIŞTEA CU ZMEURIŞ Tot rătăcind prin pădurile Ceahlăului. de drumeţie. Uitîndu-mă mai cu atenţie. că doar nu dă acuma peste noi. Ori poate a ielelor care joacă sub clar de lună. printre tufele de zmeură.. desfătîndu-se în soare. Lăsă apoi mîinile în jos. i-am răspuns. scurţi. Nu era însă un simplu luminiş. Ori poate n-avem voie. strigă el cu disperare.cartiaz. Ştiţi doar că lui Moş Martin îi place al dracului zmeura şi mai face vizite prin preajmă. văzînd că intră „la o idee". adulmecînd parfumul suav al unor brînduşe de toamnă. — Nu. — Ne-am apropiat de zmeurişul ăsta. care se tolănise ceva mai încolo. am şi dat peste un ciorchine rămas din vară. — Stai. Pînă una-alta.. . dar nu ne aşteptam să vă întîlnim pe dumneavoastră. Mam aşezat.. — Aoleu.. Pădurarii rîseră cu poftă. arătînd undeva.. Şi. spuse amicul. şi am dat un ocol zmeurişului. la rîndul meu.. pe care lam cunoscut în staţiunea Durău. — Ia uite ce poiană se deschide într-acolo. în tovărăşia unui proaspăt amic de drumeţie. În vreo zece minute. mi-am scos cămaşa şi maioul. Amicul ridică mîinile.. că am auzit chiar la urechea mea un strigăt de uimire: — Uite unde şi-au găsit dumnealor loc de odihnă ! Frecîndu-mă puţin la ochi şi ridicîndu-mă în cot. — Atacă şi oameni ? vru să afle amicul meu. aşa că nu mi-am mai dat seama de trecerea timpului. ca să mă aleg cu pielea găurită. — O fi poiana zînelor! zise amicul. cred că am aţipit puţin.www. nu ne-ar strica un ceas de plajă. pentru că terenul cobora domol într-o pantă pierdută în buza pădurii. mai mult i se ghicea. ce părea a nu fi fost călcat de picior omenesc.. îmi zise prietenul. cu tufişuri de zmeură în preajmă. Toropit de soare.. Între timp. cu nelipsitul corn şi arme de vînătoare. ca în plină vară. amicul meu. ne-am pomenit că ne înfundăm într-o parte de codru sălbatic. Soarele dogorea atît de tare. nu. lăsîndu-se moale pe un petic de iarbă crudă. un luminiş. într-un tîrziu. în dreapta noastră. desigur. — Cine a zis că în codru te ameninţă tot felul de primejdii ascunse a greşit. Noi căutăm pe altcineva. privind cu suspiciune zmeurişul. Erau amîndoi pădurari.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. rămînînd doar în pantalonii albi.. mai cu seamă că pînă la orele mesei avem încă destul ? — Să mergem. se înălţă încet. Umblînd aşa. Aici poţi să stai fără să te deranjeze nimeni. entuziasmat în felul lui de orice descoperire în natură. ca să-i dovedesc că nu e cazul să ne fie teamă. Ne-am îndreptat fără grabă spre poiană. dar în aşa fel că unul din vînători bănui altceva şi îşi îndreptă arma într-acolo. aproape uscat. speriat: — Nu-s vinovat cu nimic. ci o adevărată rarişte inundată de soarele ce se ridica spre amiază. convins că-i o eroare. un uşor duduit de paşi. cine ştie ce taină a pădurii descoperim. bine zici. pe cînd el se mai extazia. am văzut că lîngă mine stăteau doi oameni. — Am făcut ceva ce nu se cuvine ? am întrebat eu. deşi ne aflam în septembrie. N-ai vrea să dăm o raită. pe iarbă.

apoi începu să învîrtească băţul în jurul capului şi al propriului trup cu o iuţeală uluitoare. L-am aflat stînd jos. N-am sfîrşit vorba.. — Unde eşti. frecîndu-mă la ochiul cu pricina. — Mi-e teamă că ai să dai şi dumneata ! îmi răspunse el. iubite amice ? Am observat de îndată că buza lui de jos se şi umflase. — Pînă aici te-au fugărit viespile. Neavînd ce face. — Viespile. Ferindu-mă cum puteam şi mai învîrtind şi eu băţul..cartiaz. agăţîndu-se de tufele de ferigi şi de crengile arborilor. luînd-o la fugă în toată legea şi apărîndu-se cum putea de ceva invizibil pentru mine. Cred că una mi-a şi încercat pielea. mi-am zis că-i mai bine s-o iau înapoi. care se vitejea că el n-are teamă. ca şi cum acesta ar fi avut vreo eficienţă. Fugea. m-am îndreptat cam în direcţia în care dispăruse gonit de viespi. zicîndu-mi că are o idee fixă. Apreciind situaţia. în sus şi în jos. cu tot cu păr. Ştiţi doar că paza bună. cu spatele proptit într-un brad. — Da. mai puţin bîntuit de urşi.. dar de ce nu păstrezi. amice..www. încercînd să se apere. pînă n-am mai auzit bîzîitul acela ascuţit. îmi făcea. iar noi ne-am retras într-un alt loc. — Vezi că nu-i prea mult loc în pădure ? îi strigai în batjocură. . unde s-a întîlnit cu o ursoaică. plescăind din buză. S-a dus tot aşa într-un zmeuriş ca ăsta. Doar ecourile strigătului meu.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. Hei. dacul nu iei seama. amicul se opri dintr-o dată ca trăsnit. Şi cine naiba te-a pus să tot loveşti cu băţul acela ? Se vede că ai nimerit într-o scorbură. ceea ce n-a făcut amicul meu.. Doar încă o dată am mai simţit trecînd pe la ureche una.. cea dintîi măsură a fost să-mi arunc cămaşa pe mine. — Ce faci. Hai s-o luăm mai bine spre staţiune. ca un glonte. ocolind cu bună ştiinţă zona periculoasă a agresivelor insecte.. nelămurit încă asupra fugii lui disperate. cunoscut. De la un timp. — Ai avut prilejul să constaţi ce capcane ascunde pădurea. aşa... dîndu-i o înfăţişare caraghioasă. ca o lopată. Fireşte. dacă se vede înghesuit. Nici un răspuns.. am început să strig prin pădure. ce se mişca nefiresc. amicul meu lovea din cînd în cînd cîte un tufiş sau arbore. probabil ultima. după goana de adineauri. derutîndu-mă singur de ecourile stîrnite. — Ce... Puteai să mă chiorăşti ! — Scuze. distanţa legală ? N-ai unde să te desfăşori în pădure ? Continuînd să izbească ici un copac. desigur. Ajungînd într-o vîlcea însorită. cu scîntei duşmănoase. e la pămînt şi tot colţos !. viespile ! ţipa el. dragă. că văd nori pe cer şi nu se ştie dacă ploaia n-o să ne răcorească. puii ei. i-am reproşat.. tulburată pe locul ei — s-a repezit la nepoftit şi într-o clipă i-a luat pielea de pe cap. am zbughit-o la goană în direcţie opusă. aflînd că pe aproape există o stînă. Şi unde este stînă sînt şi cîini.. ai reuşit să te faci mai frumos ! Amicul îmi aruncă o privire rea. Puteţi face plajă cît vreţi. dar ursoaica — se vede treaba. Am rămas puţin în urmă. am început eu să-i ţin o lecţie. în ciudă. dai în tufiş şi uite că o creangă m-a lovit peste ochi. lăsîndu-i să plece în treburile lor. amice ?. Dar şi la umăr avea o înţepătură. pentru orice eventualitate. s-au căţărat iute într-un fag. Oare s-o fi speriat întratît încît să fi fugit în staţiune ? Am mai mers o bucată prin pădure.. Tot mătăhăind cu băţul. Ştiu acum destule datorită erudiţiei matale în probleme forestiere şi de altă natură ! — Uite-l. dar nu cu prea mult spor. bătuo-ar trăsnetul. Lupta cu viespile Le-am mulţumit pădurarilor pentru sfaturi. asta a fost. nu mă auzi ?. ai dat în mintea copiilor sau te-a apucat strechea ? i-am strigat de la mica distanţă la care mă aflam. A scăpat el cu viaţă. ici un aluniş.. — Zi-mi mai bine mersi că m-am sacrificat pentru dumneata. însă întro poiană fără zmeuriş. al viespilor. Pierzîndu-ne unul de celălalt. În aceeaşi clipă. gîndind că n-aveam altceva de făcut decît să ajung şi eu la Durău. Ursuleţii. — În sfîrşit. îmi răspunse cu o voce de nerecunoscut. am auzit în jurul urechilor bîzîitul iute. Am să vă spun păţania unuia. dar n-am vrea să păţiţi şi dumneavoastră la fel. — Uneori. altfel nu-mi explic apariţia bătăioaselor viespi. ne-am întocmit fiecare cîte un băţ bun. luat prin surprindere.. şi nu pe urmele amicului atacat din plin. neprimind nici un semn că prietenul de drumeţit prin coclauri se află în viaţă. După vreun sfert de oră de umblat am auzit glasul sfîrşit al celui pe care-l căutam.

Ai fi zis că în coroanele brazilor s-au adunat mii şi mii de diavoli care n-au altceva de făcut decît să-i scuture şi să-i zburătăcească. luminînd cu intermitenţă şi cele mai ascunse cotloane. rătăciţi cine ştie cum chiar în locul în care ne aflam. — E destul să ţină şi zece minute. astfel că va scăpa repede de belea.. se prăvăliră peste pădure.www. de unde tunetele răzbăteau mai înăbuşit. — Ha.. altfel... De data asta nu m-am mai putut abţine să nu rîd. i-am propus. scapără chiar în faţa noastră. cu buza lui umflată. Dacă aţi fi avut la dumneavoastră un cuţit. azvîrlind consoana „b" spre un „p" exploziv. şi cînd colo. simt c-o să asurzesc şi o să orbesc de-a binelea. — Hai să fugim.. aţi fi apăsat pana lui rece pe înţepătură şi alta ar fi fost treaba. după cît îmi amintesc. Pădurarilor nu le pasă. venind către noi. mai cu seamă că începuse să agite iar băţul ameninţător. — E o stînă prin apropiere. explica unul din noii veniţi. azvîrlind asupra noastră micile proiectile de apă într-un crescendo de infern.. în speranţa că se va putea feri de stropii grei ce pîrîiau în coroanele copacilor. — Că să fim mai siguri. — Mai încet. privind cu bănuială la buza umflată a victimei. ce par aşa de banale. numai să fie cineva acolo. Erau cei doi pădurari-vînători. ce cabinet medical ! N-am văzut încă medic să vindece înţepăturile de albine sau de viespi şi guturaiul. încît ai fi zis că-i potop curat. încît m-am ferit repede din calea lui. adăpost efemer. trandafiriu. Ca să nu mai azvîrl gaz pe foc. ... am zis eu. lipindu-se mai mult de trunchiul unui brad. Amicul meu îşi făcu cruce. că faci curent şi canalizezi trăsnetele pe urmele noastre ! Atît i-a trebuit. Printre dulăii de la stînă În timpul acesta. într-un răpăit deocamdată inofensiv şi plăcut auzului. Mai degrabă se descoperă antidotul cancerului decît leacul unor asemenea belele.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. se plînse el. E pe aici... Şi aveţi grijă de cîini ! A. ha. după cîte ştiu. V-aţi războit cu viespile ? — Nu ne-am războit. Pînă acolo facem un sfert de oră. căci ploaia se înteţi într-atît. Noi credeam că sînteţi de mult la Durău.. pentru că purtau un fel de pelerină cu glugă şi doar pe la picioare erau uzi de şuvoaiele ce se scurgeau de pe poale. să audă vorbele astea. căutînd să-l apăr pe amic. ploaia se mai domolise. nu te atacă.. reluate de ecou. Amicul meu se oţărî atît de râu. dacă nu te legi de ele. da ce-aţi păţit ? se interesă cel care vorbise. tot după un brad. — Oare o mai ţine mult ? întrebă cu oarecare nădejde amicul meu. urmate de îndată de tunete asurzitoare. cînd am auzit întîia bubuitură de tunet. — De bună seamă că le-aţi stîrnit cumva. împiedicat. — Da. Dintr-o văgăună alăturată. ne-au atacat ele. să mergem. ca să te mureze.. bubuiturile se înteţeau şi nu vedeam cum am fi putut scăpa de ploaie. legănînd coroanele şi scuturînd peste noi şfichiurile de apă. — Ce cabinet medical.. — Dacă mai continuă aşa. Se opri epuizat.. Nu-i bine aşa ? — Ba dă. Intre timp. iar ca să ajungem în staţiune ner-ar trebui mai bine de un ceas..cartiaz. Cîteva fulgere scurte. în apropierea amicului. Abia mă abţineam să nu rîd de felul cum vorbea.. Dacă zici că nu-i departe. întocmai ca o baba speriată. că spaima lui crescu proporţional cu presupusul pericol. uitîndu-se mai cu atenţie la buza umflată a amicului meu. zise unul din pădurari. Trece ea repede ploaia.. — Şi dacă au să te vadă ciobanii în halul în care eşti. auzindu-l cum pronunţă cuvîntul „banale". Vîntul se dezlănţui şi el deodată cu încrîncenarea ploii.. aşteptîndu-mă să-1 ajung.. încurajîndu-l şi asigurîndu-i că în staţiune există cabinet medical. alergînd cu nădejde. hai să ne adăpostim la stînă. dar cît mai iute ! îmi strigă. am să le spun că ai un defect din naştere.. Mă trăsei şi eu. V-a prins ploaia doar cu flaneluţele acelea pe dumneavoastră. pe aproape. Un fulger imens. Picături mari şi rare începură să bată frunzele arborilor.. da. altfel s-ar putea să vă încerce o răceală zdravănă.. numai că dumneavoastră trebuie s-o luaţi la picior cît mai repede. am găsit de cuviinţă să-i vorbesc pe un ton prietenos.. fulgerele scăpărau tot mai în depărtare.. ha ! rîseră ei cînd ne văzură. care ni s-a părut foarte aproape. fugărind umbrele ce se înstăpîniseră de-o vreme. fără vreun accent de batjocură.. se desluşi vorbă omenească. domle.

apoi să le vorbesc frumos. în vreme ce amicul mătăhăia cu băţul prin aer. i-am răspuns eu. — Să nu vă miraţi ! îmi replică unul din pădurari. sfărcuindu-l cu colţii lui de oţel. dar ei.. cînd dulăii s-au apropiat la 5—6 metri de noi. în altă direcţie. se iscă din nou cu atîta putere. îşi arătă faţa soarele. — Curcubeul e cu noroc şi nu mă mai opresc decît în pragul stînci ! — Numai dacă nu vom da de vreo piedică neprevăzută. încît părea că ne va lua pe sus. Instinctiv. Unul dintre dulăi se aruncă şi apucă băţul. se ivi acoperişul de frunzare al stînei. că ne spală ploaia. altă pîrpără.. Cred că ăştia-s lupi. — Blestem pe capul lor ! ţipă amicul. agitînd de pe acum băţul. lătrînd cu furie şi ameninţîndu-l cu colţii lor fioroşi. în vîrful unui brad şi azvîrlind peste noi toate apele cerului. Poate că aici şi acum mi-a sunat ceasul cel din urmă ! Dar dacă viaţa noastră este doar o clipă smulsă eternităţii — îşi încheie el tirada —. — La pămînt. devenind patetic.www.cartiaz. — Nu vă temeţi. să le inventez nume frumoase.. Într-adevăr. speriat însumi că dulăii l-ar putea înşfăca. printr-o spărtură de nori. ridicîndu-se în genunchi. gîndindu-mă la o stratagemă cunoscută din copilărie: să te laşi la pămînt şi să aştepţi să treacă durdura. — Să nu arunci cu pietre în ei. cu gîndul că ne-ar putea întîmpina o droaie de cîini. că nu vă trăsneşte ! ne strigă unul. la pămînt ! i-am strigat amicului.. Pădurarii abia se mai puteau ţine de rîs. Acolo vom avea.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. nu departe. iar după alte cîteva minute. Se aplecă chiar şi apucă nişte pietre. la pămînt. cît cuprindea bucata de cer dinaintea noastră. cînd ochii ni se opriră pe întinsul unei poiene învăpăiate de lumină. se vedea însă că nu putea face mare ispravă. luînd şi eu poziţie de apărare. la nu prea mare distanţă. Da poate scăpaţi pînă la stînă. — Minune. am început să strig la ei. mare minune.. limpezit de turmele de nori. se vaită amicul. de adevăratele. Tocmai ieşeam din pădure. îl înconjurară. N-am mai văzut aşa ceva de pe vremurile îndepărtate ale copilăriei. poate. că văd. — Cred că ne urmăreşte pe noi. Pe faţa lui. Văzduhul era de o puritate de cristal. amice.. Mai aruncai şi o piatră. poate reuşim să ne uscam acolo. — O. determinînd pe un altul să se ia după ea. i-am propus amicului. dezlănţuind un trăsnet ce ne făcu să ne ţiuie urechile. aruncîndu-ne undeva. opriţi-vă odată ! se lamenta amicul. slobozi amicul. înverşunaţi de opoziţia omului. o să băgaţi spaima în cîini ! — Lasă. — Hai să ne îndreptăm spre stînă. trei dulăi ciobăneşti se repeziră ca din puşcă în calea noastră. Frumos mai e ! În dreapta noastră. amice. De copil m-am temut de trăsnete. — Unde să mă mai las în droaia asta ? ! ţipă amicul.. Dulăii. într-un răpăit înverşunat. Deocamdată nu lătrau şi asta îi făcea şi mai ameninţători. — În halul în care vă găsiţi. ne lăsarăm jos. de ce trebuie să mai ţinem la această clipă ? Mai ales cînd clipa e atît de mizerabilă. că-i înverşunezi mai rău ! l-am sfătuit. ce stătuse. deşi rămîneam complet descoperit în faţa lor.. — Aruncă-te la pămînt. cînd un fulger imens. schimbat la faţă. şi uite unde mi-a fost dat să le înfrunt. dacă nu ne-o prinde alta. — Lasă-te jos ! i-am strigat din nou. După cîteva minute de bubuială şi răpăit. prilejul să prelungim clipa cît mai mult. m-am lungit repede pe iarbă. în speranţa că i-ar speria. pace ! Ca să-i derutez. Ploaia se slobozi cu furie. trăsnetelor. însemna că răfuiala va fi cu atît mai cruntă. În iarba în care sticleau puzderia de steluţe ale picăturilor de ploaie se înălţa spre coada pădurii din cealaltă latură un curcubeu superb. pregătindu-se să dea piept cu dulăii. care ne urmăreau cu privirea. norilor. N-am făcut mai mult de 20 de paşi. Fără vreo mişcare de prisos. Mi se pare că se şi închipează. mi-a venit ideea să azvîrl băţul într-o parte. în rîsetele pădurarilor. se furişă ca un şarpe prin claia de nori negri. ploaia încetă brusc. iar vîntul. dacă vrei să smulgi o clipă în plus eternităţii ! Acuma-i . — Să lăsăm vorbele mari. privind la întruchiparea de o cromatică delicată a curcubeului. ca şi cum acela ar fi fost duşmanul lui. luînd-o iute la picior spre presupusa stînă salvatoare. cînd am ajuns la două-trei sute de metri de sălaş. fulgerelor. o plească de noroi îi compunea o mască hazoasă. în faţa noastră stîna. nu cîini ! În disperare de cauză. i-am răspuns.

cuţu. — Mulţumim dumneavoastră pentru grijă. apoi se liniştiră. i-am zis eu.. dar nu părăsiră „cîmpul de luptă". mai tacă-ţi gura — Cuţu. sperînd într-o pacificare. care-i potoli şi-i alungă înapoi la stînă. dar nu se mişcară din cozile lor. vă promit sincer. Doar dîre uşoare de colţi ce punctau în două locuri pielea cu urme de un roz pal. dar dulăii. ci mai mult ca să-şi facă datoria.Creaturile turbate" mai lătrară ce mai lătrară.. bărbate. spre norocul lui.. Bine că nu v-a muşcat vreunul. pînă nu se reîntorc ceilalţi doi ! Făcu probabil o mişcare greşită. dacă ciobanii or vrea să ne facă un foc. e cumva domeniul lor. Fulgerător. apăru şi o femeie. de poţi fi aşa de calm.. nu se vedea pe laba piciorului nici urmă de sînge. — Ăştia au de gînd să ne ţină aici prizonieri toată ziua ? — Ştiu eu.. în sfîrşit. ne-au sosit mosafiri.... ce se uscase la soare. — Uite.... Ca şi cum ar fi înţeles ce vorbim. se adresă femeia ciobanului care trebăluia prin stînă. m-am ridicat şi m-am repezit spre amic. să nu bage spaima în drumeţi.. — Crezi că sînt proşti să se lase seduşi de promisiuni deşarte ? — Dar ce le-am făcut noi. puţin supărat. că de obicei zile de-a rîndul nu vedem pe nimeni. — Stai la locul dumitale ! Stână de piatră să stai ! — Cum naiba să stai nemişcat. s-ar putea... Apropiaţi-vă de foc. se auzi un şuier scurt dinspre stînă şi cîinii se repeziră într-acolo.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. cînd eşti ameninţat de creaturile astea turbate ? Nu ştiu ce fel de om eşti dumneata. rîzînd pe înfundate văzîndu-i faţa mînjită de noroi.. — Ba eu sînt convins că erau turbaţi de-a binelea. — Cred că mi-au pătruns colţii prin bocanc. — Pe aici trec aşa de puţini oameni. Dulăul lăsă bocancul şi se îndepărta cîţiva metri... să atace oamenii ? sări prietenul meu. blînzi şi cuminţi ? Ăştia se bat şi cu lupii. se întoarse ea veselă către amicul meu. dar nu cu aceeaşi înverşunare. înverşunîndu-se din cînd în cînd. e pădurea lor ? — Dacă-i stîna aproape.. — Aţi avut necazuri cu cîinii ? ne întrebă ea. dînd să se descalţe. zărindu-ne. că văd că sînteţi uzi. Cîinii ne mai lătrară. supraveghindu-ne cu mare atenţie. în reprize scurte. pentru injecţii. ca să ne ia în primire cu atîta duşmănie ? Ce.locul încăierării”. Ne îndreptarăm spre stînă. arătîndu-şi colţii. Amicul îşi scoase bocancul şi.. Cîinii rînjiră. Se apropie şi ne întinse simplu mîna. N-ai văzut cum ne-au atacat ? — Îţi închipui cumva că ar fi cîini de oraş ori de apartament. — Se vede că m-au luat drept lup ! — Hai să ne apropiem de stînă. Avem focul aprins şi o să vă uscaţi hainele. După încă vreo cîteva minute de aşteptare. oameni paşnici şi nevinovaţi. pe care l-am încălcat cu voia sau fără voia noastră. poate ne uscam puţin hainele de pe noi. — Bine aţi venit la noi ! Bucuroşi de oaspeţi. în vreme ce lătratul se mai potoli. abia aşteptînd vreo mişcare ori vreun semn de duşmănie din partea noastră. mai cu seamă că şi ceilalţi doi reveniră iute la . Deocamdată. se repeziră în întîmpinarea noastră.cartiaz. chemă uşor amicul.. e poiana lor. erai un apropiat client al Institutului antirabic. Ţineţi-i prin preajma stînii. Aproape o dată cu ei. momentul.. — De ce-i lăsaţi aşa. am să vă ofer o bucată de salam. În cîteva minute am ajuns la stînă.www. suficient timp pentru ca noi să fim la un adăpost precar.. — Ai avut noroc.. deşi personal nu cred că ar prezenta vreun pericol.. — Nu agita băţul ! Ai să vezi că se liniştesc. bănunind cele întîmplate. E drept că eram uzi leoarcă după ploaie şi statul pe iarba udă numai bine nu ne făcea. astfel că dulăul rămas îl înşfacă de bocanc şi trăgea de el. lăsîndu-ne. amice. Sînt cîini izolaţi. ne petrecu o bucată de drum. aşteptînd cu o răbdare demnă de o cauză mai bună. trântindu-mă lîngă el. N-aveam însă încotro. .. Dacă ne lăsaţi în pace. Dimpotrivă. dulăii se mai înverşunară într-o repriză de lătrat susţinut. slobozi. se proptiră în cozi. . Venind apoi spre noi.. într-o încetare a ostilităţilor. Dacă te muşca cu adevărat. linişte. cuţu. se plînse amicul.

cînd prindem din vreme de veste că ar vrea să deie buzna peste noi. chiuim. Pe deasupra.. m-am tras mai la o parte.. Am plecat de la stînă cînd soarele trecuse puţin de amiază. îl înconjurăm cu cîinii. l-am ironizat eu. Numai că nu vine numai un lup. aşa că trebuie să-ţi schimbi puţin optica cu privire la viaţa ciobănească. Şi adesea răuşeste.. simţind că a dat-o cu măciuca în baltă. da pînă în prezent nu l-au dibuit.. Sîntem mai retraşi aici.... — Să te tragi la umbră în toiul amiezii de vară. săracii. Numai că noaptea. completă ciobanul. mărturisi. — Vă atacă şi pe dumneavoastră ? întrebă amicul. îi răspunse ciobanul rîzînd cu îngăduinţă. aducîndu-şi aminte pe loc de păţania de adineauri. Cu un sac în cap.. dacă-i zărim pe undeva. Seara trebuie să dăm oile în porneală. La stînă e foarte multă treabă. Uneori il mai fugărim cu cîinii. uite. facem tărăboi şi el se retrage. îmi amintesc. — Dac-ar fi numai asta. Dimineaţa o luăm de la capăt. de care ne amintise ciobăniţa. bărbatul ei. Nu mai spun că s-ar putea să vie şi cîte o repezeală de frig ori chiar ninsoare. ne căutăm de drum. mîine o să punem de urdă. care noapte de noapte dă să ne împuţineze turma.. să aud cîntec de fluier. — Nu prea se întîmplă. .. Numai dacă vine la stînă avem treabă cu el. care cred că n-are să mai deie tîrcoale pe-aici. nu prea vine lume. turuia amicul. mai ales acuma. nu se poate face urdă. Ce să facă bieţii dulăi ?.. iar ciobanul. şi nimeni nu-ţi face treaba cît lipseşti. Cred că dumnealor ar putea spune mai multe în privinţa asta. în poiana asta depărtată de sate.. aşa se zice pe la noi. — Ne mai apără şi ei. de 16 am — cu oile şi trebuie să le mulgem. încercînd cumva să-l contrazică.. ce v-a prins pe dumneavoastră —.. Pe urmă punem laptele la închegat pentru brînză. înveseli atmosfera. să mă reconfortez pe deplin.. eu trebuie să plec mîine să duc brînză la oraş. ducem oile la păscut şi dacă ploaia nu se opreşte. ne oferi cîte o felie de urdă. n-ar fi nimic. dînd dosurile. pentru mulsul lor. n-am dreptate ? — Nu prea. muntele îţi reface forţele. fluierăm.. văzînd doar latura poetică a vieţii la stînă. care părea pierdut în ceţuri depărtate privitoare la această realitate. faţă de el. ori cu o bucată din asta de plastic pe cap (ne făcu semn spre un fel de pelerină din mase plastice).www. singurătatea te recreează. când am auzit cîinii schelălăind. la stînă. da-i oboseală cu dusul şi întorsul.. l-a schilodit pe-un lup mai pirpiriu. să mă îmbăt de parfumul florilor. — Dar cîinii ce fac ? i-o întoarse amicul. Noi. mărturisi amicul. Se apropia de strungă băiatul cu oile. Un foc de vreascuri uscate. Dacă plouă — şi nu o ploaie ca asta.. Doar într-o privinţă. Doar dacă dai chiar peste el ori dacă-i zădărăşti. Umblă după dînsul doi pădurari-vînători. totul îi mohorît. lau încolţit tare cîinii. În locul dumneavoastră..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Auzindu-l. dîndu-şi seama că amicul e picat din lună. aşa cum ar lua-o un om voinic. Şi asta dacă-i vreme bună. şi pe-aici îi e drumul.. înfulecînd ultima bucăţică.cartiaz. zise amicul meu. Femeia îi dădu amicului meu apă să-şi spele faţa de noroi. că ar păţi-o. n-avem ce face. Ne mai încearcă şi un urs... continuîndu-şi vorbăria. să nu faci absolut nimic.. — Fără brînză. Mai acum vreo două săptămîni.. să uit de treburile mele. Drept că mă duc călare. — E frumos aici... Şi ce credeţi că a făcut ? S-a apucat să azvîrle cu pietre în dulăi ! Nu-mi venea să cred. mi-am dat seama că nu-i glumă. eu aş face numai urdă. — Ei. cel cu pată neagră pe cap (era cîinele care-l muşcase pe amicul meu). pînă ne prinde aproape miezul nopţii. ne pomenim cu lupul şi rar se întîmplă să nu ne sfărcuie cîte o oaie. Toată ziulica ne tot curge de sus. uimit de cele auzite.. l-am contrazis. oricum. Eu mai cunoşteam cîte ceva din viaţa ciobanilor. Uite. peste vreun ceas vine băiatul — că avem un băiat mărişor. păstrate cu grijă în stînă. I-o întoarse însă ciobanul foarte bine: — Dumneavoastră ziceţi că singurătatea ne-ar prii. răspunse cu modestie nevasta. fire-ar el să fie ! Ia cîte o mioară subsuoară. uneori. da cînd mi-a sfîrîit pe la ureche o piatră.. — E-adevărat că avem destulă treabă mai tot timpul.. Mi-ar plăcea să stau o bucată de vreme. ca să vină în altă noapte ! Odată.. Ştie al dracului să se ascundă din calea lor. nu vezi pe nimeni zile întregi. — N-am mai mîncat de ani de zile o aşa bunătate.. unul dintre ei.. Dacă se întîmplă aşa. am adăugat arătînd spre cioban şi nevasta lui. ci vreo 3—4 şi uneori mai mulţi. toamna. răcnim la el cît ne ţin puterile. treaba merge de tot greu... — Chiar aşa...

cît am dorit să-ţi fiu un cît mai util şi — aş îndrăzni să susţin — cît mai plăcut interlocutor. prin pădure.. de neştiutor... ba chiar să cred că ar fi un loc de retragere în caz de astenie. ne mai udaseră stropii rămaşi pe frunzele arborilor. . luîndu-mă peste picior pentru precaritatea cunoştinţelor mele în domeniul. Era tocmai bine.. — Îţi mărturisesc sincer.dau mare" în privinţa cunoştinţelor în disciplinele amintite (minus cea din urmă citată. încît te dai drept un fel de protector al meu sau. botanicii. unde s-ar putea să ai dreptate !). silviculturii.. în anume situaţii. nu ne-am dat seama cînd am ajuns în larga poiană din susul staţiunii Durău. prostologiei etc. aşa cum mă paşte pe mine de la o vreme încoace. să idealizez viaţa ciobanilor... pentru că. că. un fel de arbitru atoateştiutor. după păţaniile noastre de astăzi.. Am fost tentat.. şi de neajutorat. dintotdeauna. ci şi cămăşile erau aproape leoarcă de apă.. iubite amice. ! — Nu. ecologiei. — Şi două. unde nu vine lupul şi nici ursul. te-ar putea băga în spaime şi o mîţă ! — Ptiu ! scuipă cu scîrbă.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. amice. zoologiei. la hotel.. spuse amicul după o bucată de vreme.. Mai tachinîndu-ne şi împăcîndu-ne. meteorologiei.. — Ne-ar prinde bine acum un coniac răzbit ! îmi propuse amicul. Mă crezi atît de fricos. potopită de lumina şi căldura soarelui. pe înnoptate. Tot mai bine în staţiune. astfel că nu numai încălţările.cartiaz. că trebuie să fac un serios corectiv în privinţa cunoştinţelor mele în domeniul vieţii pastorale. iubite amice.www. — Am impresia. nici prin gînd nu mi-a trecut să te jignesc şi nici nu mă .

ce-i drept. .. Doar cîte o întrebare şi un răspuns privitoare la drumul străbătut. premergătoare unor convorbiri mai închegate. urmărind din cînd în cînd marcajul. . „Ce să le spun ? Ca omul cu haina. Ia hai la cabanier să ne lămurim".. se arăta mai guraliv şi totodată prietenos. am auzit dintr-un grup de excursionişti. pe-o căldură ca asta. Văzîndu-mă între cei doi. Vocalele se revărsau într-o sonoritate plină.. siguranţă în mers.. încet au prins a se lega crîmpeie de discuţie. într-adevăr. nevastă. pînă dă de mine. inspirau forţă. Pînă la Poiana Viezuri nu s-a vorbit mai nimic. a dispărut şi ei au înţeles. ne-am scos cămăşile. probabil..Ei. nu eram îngrijoraţi din pricina aceasta. Cum dracu să nu alergi ca nebunul. ca şi cum mi-ar fi ghicit dorinţa. unde mă descîntă cu o tămîoasă de Rugineşti. Am numărat hârtiile de-o sută. una cîte una (le număram ca să constat în acelaşi timp dacă nu umblase cineva acolo).ro – Carti si articole electronice de la A la Z. cîte zile are de gînd să rămînă în staţiune sau la cabană şi altele asemenea.. reuşea să-şi regleze bine respiraţia cu ritmul paşilor. se apucă să povestească felurite întîmplări. sobri. am constatat că uitasem la cabana Izvorul Muntelui scurta mea de scai.. domle ? îl cunosc de cîţiva am şi-l ştiu cinstit". dar.. neforţat. e haina mea !" Cei doi rîseră cînd mă auziră: „Haina dumitale ? Asta-i bună. DIN POVESTIRILE UNUI DRUMEŢ Într-un miez de vară. nu !". „Ce le-ai spus. de s-au legat de mine" ? l-am întrebat pe cabanier după plecarea celor doi. pînă într-o sută de lei. ştiind că în drumeţie prieteniile se leagă firesc şi spontan. căm scurte.. în maiou şi în pantaloni scurţi. evident. doar coboram. cu cerul fără pic de nori. Eugene... pînă la împlinirea sumei de 3 000. şi ce-i cu asta. într-un buzunărel secret. bucuroşi că ziua se arăta frumoasă. toţi bărbaţi serioşi. Bunăoară. Ne-am reluat drumul spre cabana Fîntînele şi. constituită cu o seară înainte la hotelul . După ce descusu pe fiecare. cum se făcuse de-acum cald. ca rostogolirea apelor unui izvor pe prund. numai viţa de Rugineşti. dar groase. În scurta pauză din poiană.. aşteptînd să-i mai aud vorbind.. Ceea ce nu-mi place la dînsa e că mă caută prin cîrciumi. zicea. n-aţi spus că s-a furat o haină de scai şi că dacă-i vedem pe cel suspectat să-l aducem aici ?" „Am spus eu aşa ceva ?" se miră cabanierul. urcam Ceahlăul pe la cabana Fîntînele. M-am lăsat dus de bunăvoie la cabanier... „Ăştia trebuie daţi pe mîna miliţiei". de unde se continuau în cei ai umerilor şi pieptului. cu pronunţarea accentuată a cuvintelor. erau şi bani. mi-a hotărît să nu beau. dacă în haină.. „Da. fiecare spunînd de unde este. Cei doi îmi urmăreau mişcările cu încordare. să nu spun minciuni. n-aş fi ascuns vreo 3 000 de lei. Eram în formaţie de cinci. cabanierul rămase uluit. că nu ţine ! Dacă spuneai că ai avut mai mulţi bani. captivîndu-ne cu rîsul lui slobod. i-aş fi putut azvîrli cît colo pe cei doi ce se grozăveau că au prins un hoţ. „Să-i sece sămînţă de vie şi de vin. la toată urma. — Eu urc de multe ori pe vară Ceahlăul.. urcam pe la Lutu Roşu. că s-au furat banii. în care avea bani. dar mai cu seamă prin vorbirea lui curgătoare. încet. rămînînd numai în maiouri. Vedeţi. Pe la jumătatea drumului.. de astăzi. mă mai încurc uneori cu prieteni la un pahar. altul de celălalt. Numai unul dintre noi.www. Îl cunoşteam bine pe cabanier.. se lăuda el.Nevastă-mea. Curios că omul.. tăind scurtături şi aproape fugind. . Acum.cartiaz. „Păi. dat nu mi s-a întîmplat vreodată măcar să nu se ivească o chestie pe care să n-o fi păstrat în memorie. Numai muntele se scălda într-o uşoară ceaţă albăstrie. unul de-un braţ..Bradul" din Durău. o îndemn. chiar anul trecut. „Stai jos nevastă. Pornisem îndată după răsăritul soarelui. prin august cred. am strigat la rîndu-mi. Strigînd: „Dînsul e cel cu haina ! L-am văzut ieri îmbrăcat cu ea !" . se vedea limpede că trupul îi era deplin armonizat: muşchii braţelor se evidenţiau sub o piele arsă de soare. mai cu seamă că nici nu-mi era prea greu. este o femeie minunată. „Ce aveţi cu omul. dar că erau şi bani în haina aceea". luînd-o înapoi. descheind buzunărelul secret. În buzunarul de la pantalonii mei scurţi nu aveam decît mărunţiş.. Şi nu mai umbla cu «buzunarele secrete». De băut.. Văzînd că mă găseşte oricum. ca în final să se retragă contrariaţi.. Cînd am plecat de-acasă. încurcătură: doi inşi voinici mă înşfăcară. să nu mă ţin după femei." blestemă ea. mi-am stabilit reşedinţa la Bibi Păun (un ospătar dat dracului).Să sece. Îl urmăream cu interes pe tovarăşul nostru de drum. . de partea mea. La cabană. ce mă făceam ?. Curînd ne-am afundat în pădure. N-ar fi fost nimic. . Pot să vă spun şi suma: 3 000 de lei". ca şi cum ne-ar fi cunoscut de cine ştie cînd.." mă întreabă cînd mă află. cu toate că mai toţi cunoşteam destul de bine drumul.Ce te faci acum. „Nu numai atît. ins puţin trecut de 40 de ani. iar picioarele. să sece. întîrziind pînă la o bucată de noapte. să cinsteşti un păhărel din licoarea asta de Rugineşti".. uşor cîntătoare. deşi. ademenindu-ne cu chemări nerostite. am zis eu. Deşi abia ne cunoscusem." mi-am zis. începu să povestească un alt episod din drumeţiile lui. iar dreptatea era.Iar te-ai înfundat la Bibi ?. deşi vorbea aproape întruna. ce femeie minunată e nevastă-mea.

căutînd fiecare ceva de mîncare. dau peste un cal ce păştea acolo. Gicule !". Cuminte. strigă careva din grup. spre surprinderea tuturor. şi să te iau cu mine. căluţule. cam din partea aceea din care am venit într-o poieniţă. la îndemnul meu. trebuie să recunosc. care-l confunzi cu Rosinanta. Ceva mai în vale. în rîsetele „galeriei". „Uite-l pe Don Quijote !" zise unul din grup. tinere. A stîrnit senzaţie cînd a început să lingă berea vărsată. pînă ce dispăru după o cotitură a Bistriţei. Tînărul luă calul şi dintr-o săritură încăleca. într-o plimbare pe munte". L-am încălecat sprinten. orbindu-ne. în admiraţia. Probabil că. I-am mulţumit cabanierului şi am plecat bucuros în drumul meu. a tuturor. de pildă. care se şi hlizeau în aşteptarea încercării. A luat-o apoi la trap şi s-a oprit la un pas de mine. i-am zis eu. un mucos de vreo 20 şi ceva de ani. poate un kilometru. l-am îndemnat pe cel ce mă luase în rîs la venire. în vreme ce mai mulţi din grup îi strigau: „Ţine-te bine. Ce-ar fi să-ţi întrerup eu „timpii morţi". mai cu seamă că în grup erau şi cîteva tinere. slobod. Scot la repezeală din rucsac cîteva bucăţele de zahăr şi el vine direct la mîna mea întinsă. pe luciul căruia se contura silueta vaporaşului alb ce se îndrepta spre Poiana Teiului. aşadar. Excepţie făcea povestitorul nostru. da. frumuşele altfel. rămase într-o poziţie caraghioasă. pe cînd ăştia. atît de calm şi fără urmă de oboseală se arăta. i-am răspuns zîmbind. scormonind cu copita. a nechezat uşor. l-o fi apucat un junghi. Dracul ştie ce s-a întîmplat. apoi zahărul şi deodată îl văd că-şi rînjeşte botul ca să prindă bucăţelele. soarele aprinse în geamurile vaporaşului o stea de foc ce-şi trimise văpaia în ochii noştri.cartiaz. răsturnînd chiar unul.. „Asta-i cal năzdrăvan". Spuneţi dumneavoastră sincer. Cîţiva se feriră iute din calea mea. M-am prefăcut că plec. hai să-ţi dau ceva ce poate n-ai gustat niciodată". prrr ! Calul s-a oprit la timp.. fără să-i aprobăm ori să-l contrazicem. La un nou îndemn al călăreţului.Murgule. scoţînd din buzunar cîteva bucăţele de zahăr şi răsplătindu-1. . Prrr. ridicîndu-se. în smuciturile calului. ne uitam la el şi zîmbeam. aproape de izvor.Sper că nu ţi-ai scrîntit vreo coastă". unde ne aflăm. . coborînd uşor panta. deşi fiecare îi recunoştea. rîzînd de mine în clipa în care urcam costişa asta prăvălatică la terasa cabanei. a fost o nesăbuinţă din parte-mi. să te vedem dacă ai atins în viaţa dumitale şaua unui cal". L-am chemat încetişor. Murgule. Drumul fusese pînă aici greu şi ne ştergeam feţele de transpiraţie. să sară dezordonat încoace şi încolo. Calul năzdrăvan — În urmă cu cîţiva ani. probabil. vedeţi-vă de treabă. Se apucă şi el să mănînce. în rîsetele tuturor. l-am chemat. ni se adresă direct povestitorul. Cu greu. îl îndemnă călăreţul. chiar şi a mea. cu urechile ciulite. L-am încălecat iute. urcînd cu calul pînă la mesele lor. l-am avertizat eu. semăn eu cu Don Quijote ? — Nu. zise el cu dispreţ. Tocmai atunci coborîse de pe munte un grup de excursionişti. în aplauzele cîtorva din grup. spiritul înclinat spre aventură.. „O să vedeţi că-l încalec şi urc cu el spre Dochia". a ridicat capul. să încalece Murgul. se opreşte brusc (s-a lămurit. Călăreţul reuşi să se mai menţină zece-cincisprezece secunde. Gicule !". într-o toamnă.. . că mă pricep la cai. A rămas . „Hai.. Ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. după ieşirea din pădure. cred.. în ciuda îndemnurilor mele. Ne-am scos rucsacurile. pe cînd toţi cei care se uitau la mine ce falnic călăream au rămas muţi. iar el a luat cărarea fără vreun îndemn din parte-mi. Făgăraşii. toţi tineri — băieţi şi fete. Murgul a luat-o. Murgul începu să pască în apropiere de izvor.www. „Dumneata vorbeşti. Eu trebuie să ştiu tot ce se petrece la cabană". la o repezitură a calului într-o parte. în urcuş. s-a ivit deodată în vale oglinda lacului Bicaz. urcam tot pe traseul ăsta spre Toaca. Murgul se apucă să zburde. dar el după mine. dar. Nu cumva v-aţi şi speriat ?" ne întrebă în batjocură. La o ridicătură.Ce.Dii. însă omul. Murgule. pînă la cabană. întinzînd botul spre paharele cu bere. a revenit la poziţia verticală.. cred că student. „îţi închipui dumneata că-i mare scofală să încaleci un cal se grozăvi el. nişte dealuri prizărite pe care pot merge la plimbare pînă şi babele !.. „Ia-1 şi dumneata.. .ro – Carti si articole electronice de la A la Z. . dar faptul nu-l împiedica să povestească păţanii de-ale lui. Ne apropiam de-acum de cabana Fîntînele. pe individ. mai aduc a munţi adevăraţi. cu ce ageamiu are de-a face). Am călărit aşa cîteva sute de metri. şi. altfel o păţeşti !". În vreme ce mîncam. în direcţia noastră. Murgul nu reacţiona în nici un fel. calul s-a oprit. A mirosit ce a mirosit mîna. Pentru cîteva clipe. — L-am îndemnat.. uitîndu-se ţintă. care n-ai pupat vreodată nici măcar sprijinitoarea de la şa ? l-am întrebat. bătîndu-1 uşor în coaste cu călcîiele încălţărilor (nişte bascheţi cu care se fălesc atîta unii dintre tinerii ăştia). Poate derutat de muzica „rock" ce izbucnise din difuzorul unui casetofon (nu-i de mirare să i se fi urcat şi berea la cap !). Am urcat aşa cîteva zeci de metri şi.Să vedem un galop. dar. aici.. Murgul porneşte. „Vorbeşte-i frumos.. şi am urcat panta ce dă la cabană. cred. căluţule !". pe care-l ţineam uşor de coamă. le-am zis. ăştia sînt munţi.. mi-am zis. ateriza pe iarbă. Părea că nici nu urcase. Am urmărit un timp vaporaşul alb. la rîndu-mi.

cu contur abia schiţat. şi chestia e dovedită ştiinţific. pe sub poale de codru. cu mine călare. i-am zis. apucîndu-se să pască liniştit. ca rîsul unui copil gîdilat. îmi ziceam. M-am îndreptat. Regina balului De pe terasa Fîntînele am privit îndelung contrafortul Piciorului Crestăturii. în stînga. „Iată-mă şi hoţ de cai !". Smida Fîntînele. ne descria în cîteva cuvinte locurile. mai dificil. De aceea ţin să-ţi mulţumesc. în care forţele par să ne lase. lăsînd privirea să alunece către valea adîncă. ascultînd. cînd Murgul şi-a întins botul să-l răsplătesc pentru tevatura aceea. Deşi răscruce de vînturi. dînd drumul gîndului să colinde în lumi de poveste. de un albastru visat de îngeri. De data asta. şi nu ne mirăm. ai un cal năzdrăvan. cîteva clipe nemişcat. „Opreşte porcăria aia de casetofon !" le-am strigat.. Sînt animale cărora le place muzica. tovarăşe. După cîteva opinteli. dăruită de mirozna florilor. am ieşit din pădure. că zbor spre înalturi. Am citit undeva că pînă şi florilor le place muzica bună. mai din sus de cabană. deosebit de periculos. „Să mai vezi de la mine zahăr. M-am lăsat pe pătura de muşchi. deci. Se înţelege că am păstrat cîteva bucăţi de zahăr. zic.Întoarce-te.. sînt convins că asemenea cai sînt mai deştepţi decît unii oameni !. pe partea stîngă. dar nu pe potecă. nu credeţi una ca asta ? ni se adresă povestitorul. În timpul urcuşului nimeni nu mai vorbea. de curînd îmbăiat. M-am dat jos şi. pe care ar părea că se sprijină Toaca. nevoie mare. — Da. Parcă cei crescuţi la ţară — cum am crescut şi eu — încalecă cu şa şi frîu ! mio întoarse. Şi cînd să-l las. „În direcţia aia e Dochia ?". unde de altfel eram cazat. cînd pornise pe drumul cel bun.. mai-mai să mă arunce. făcînd abstracţie de episodul aventurii mele. i-am zis cu răutate. de unde am zărit. nu ritmurile alea aiurite de rock. să mă agăţ de-o creangă ori de trunchiul vreunui copac şi să mă calicesc dracului. Iar liniştea — dar o linişte tonifiantă. încercînd să potolesc galopul Murgului. Am descălecat chiar în spatele hotelului cel nou. un turn de conglomerat cu înfăţişare antropomorfă. talonată de Şerpăria. am încercat eu să-l opresc.. bătu-l-ar norocul !" „Cum să nu fie. De altfel." „Dumneata. Calul mă privi însă cu atîta încordare. un gol de munte. povestitorul alunecă pe o pantă lirică: — Cînd am ajuns sus. Calul s-a oprit taman în poieniţa în care-l găsisem. liniştea aceea. Vîlceaua de lîngă cabană... Dar nu-i nimic. prin pădure. făcînd o mică pauză.. dar eu aveam grijă să nu cad şi să dau acelaşi spectacol ca tînărul adineauri. cînd n-ai şa şi frîu ! Calul s-a slobozit într-un trap grăbit. M-am gîndit mult ce l-o fi apucat atunci. năzdrăvanule". tot trebuia să mă duc să-l aduc acasă. Şi. cu oarecare grijă. aud deodată în spatele meu: „Ai călărit bine. Pe această ultimă strigare.. în direcţia în care urma să reluăm drumul.. am şi dispărut în pădure.. pregătindu-mă să plec şi să-l las în plata domnului.. aşa. Uneori face pe prostul şi nu vine singur.. în goana. ci pe-o scurtătură. în mai puţin de două ceasuri. .. să nu mă întîlnesc cu cei care coborau de la cabană. ca să răsune pădurea.. dar muzica bună. lăsînd respiraţia în voie. Murgule !". iar boarea abia simţită nu ştiu dacă ar fi făcut să tremure pana unui porumbel.. ce împunge cerul. l-am plesnit cu dosul palmei. şi s-a apropiat de mine. Doar prietenul nostru mai vorbăreţ slobozea vreo apreciere. Ce să stăpîneşti. .. şi creasta Stînei lui Buftea. nu una ce te face să-ţi ţiuie urechile. s-ar fi putut ca. la început prin pădurea Fîntînele.. ne făcea să aruncăm privirile spre vîrfuri mai depărtate. mai strigă unul în urma mea. pe sub umbră de brazi. „Durău".. m-a îmbătat cu nemărginirea lui. privindu-mă cu stăruinţă. mai apoi printre steiuri de gresie şi conglomerate. Nu de alta. ajungînd într-o şa îngustă. strigă cineva în urma mea. Cerul. De mirare însă cum ai putut dumneata să încaleci un cal fără şa şi frîu. „O fi cal de furat !". nu vă miraţi. Probabil muzica aceea rock (pe care nici eu nu pot s-o sufăr) l-a făcut s-o ia razna.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.cartiaz. parcă mustrîndu-mă. A nechezat în chip de salut. a doua zi (era într-o duminică) l-am găsit păscînd în poieniţa din care-l amăgisem către o călătorie romantică. ca să revin la tevatura cu calul.www. Ce. S-a întors brusc. Am tăiat cîteva serpentine. drept răsplată pentru vrednicia lui. însă un nechezat aparte.. Ceahlăul era în ziua aceea o gură de rai. moale şi mai plăcută decît orice saltea de puf. ţinînd seama de urcuşul în pripă. să-l stăpînesc. — Pe dracu !.. l-am încălecat şi nu ne-am oprit decît la Durău. bănuind de unde ar fi putut ajunge aici. Calul a luat-o la galop. dar. tăinuită de pădure întunecată. cînd are un asemenea stăpîn !" încheie omul. pe munte.. prin pădure. am avut senzaţia că sînt uşor ca un fulg. m-a făcut să mă simt ca un prunc. şi-a scuturat capul cînd a ajuns în dreptul excursioniştilor şi a coborît. cu adîncimile infinite în care se scaldă veşnicia. în dreapta. Spre uimirea noastră. Am început urcuşul adevărat. generatoare de teamă —. însă ei îl dădură mai tare. voinice. spre platoul Ceahlăului. ca un om. Şi n-ar fi fost tocmai plăcut. dînd în Curmătura Arşiţei. pe care natura ne-a lăsat-o dintru începuturi. ca un oştean ori haiduc. am citit şi cu în revistă povestea asta cu florile şi muzica am zis. Căciula Dorobanţului. pe murgul meu ? Te-am văzut venind ţanţoş.

ca pentru sine. Dacă şi azi mai sînt în stare să impresionez o femeie. Contrariaţi. ca să risipesc vreo nedumerire din partea voastră. Era o fetişcană de vreo 17 ani. Am invitato simplu la dans. Păstra încă destulă frumuseţe. La un asemenea „bal intim" am întîlnit-o pe Minodora. sper să ne vedem cu toţii la Dochia. Apropiinduse.. Are patima muntelui. Şi eu cîte o dată... am încercat să legăm între noi vorbe.. ni se înfăţişară privirii culmile domoale ale Subcarpaţilor şi mai jos. fără să ţină seama de prezenţa noastră. te ducea cu gîndul la o sănătate perfectă.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Nu-i nimic. am observat că era îmbrăcată ca de oraş. a hotărît ea. Ochii negri. Cu mai bine de douăzeci de am în urmă. Ascultînd această convorbire. — Nu vă mai grăbiţi. chipurile că nu auzim ce-şi spun cei doi.cartiaz. cu o mică sacoşă în mînă. însă Eugen (ni se întipărise de-acum numele lui) întrerupse vorbăria noastră simplu: „Dînsa este Minodora. era un tango. ea cunoscîndu-mă (şi n-avea cum să nu mă cunoască. cu oglinda albastră. vă rog să mă credeţi. Noi am crezut că-i o glumă de-a lui. sub o frunte uşor bombată.. Privind în vale. Urca sprinten. Şi chiar aşa s-a întîmplat". bucuroşi că s-a ivit printre noi o femeie. vă imaginaţi că la 20 de am puteam să sucesc minţile (de unde atîta minte) unei copilandre ca Minodora. dragii mei tovarăşi de drumeţie. — Ce tuşeşti. furată din tăriile cerului. „Nu vă miraţi de ceea ce vă spun. Corpul însă. un fel de „ceaiuri dansante". te-am zărit ieri în staţiune. Iar acum. . Singurul lucru ce mi-a reţinut atenţia au fost ochii ei. Pînă să pornim. dragii mei. Atît i-a trebuit. dar ai dispărut în hotel.. Un scurt popas părea binevenit şi toţi am fost de acord să ne oprim cîteva minute. deoarece — după cum arăta. ce abia îi acoperea genunchii. Cuta aceea din colţul gurii se prelungea în bărbie şi de acolo la gît.. organizam nişte petreceri.. se scuză cel în cauză. mai dinspre nord. cu o aproape imperceptibilă grimasă de răutate ori neîncredere. te-am şi strigat. „Femeia asta mă urmăreşte oriunde m-aş duce !". Minodora ? îţi jur că nu te-am recunoscut. Ne-am întors cu toţii privirile spre dînsa. Pe cînd pierdeam din vedere luciul apelor lacului de acumulare. cu o anume curiozitate. ca să-i putem lăsa pe cei doi singuri.. o prietenă de-a mea din tinereţe. Minodora bate munţii ăştia de parcă ar fi numai ai ei. al lacului Bicaz. Nu uit nici acum dansul acela. „A.. . „Nu.. aşa-i de sprintenă pe drumurile astea de munte.. ne-a asigurat Eugen. uneori şi iarna. pierzîndu-se undeva în curbura muşchilor umerilor şi pieptului.. — Te rog să mă crezi că n-am făcut-o intenţionat. dacă nu chiar mă depăşeşte". De cele mai multe ori erau. ci doar să dau bună ziua unui vechi prieten. din moment ce pe o rază de 20 kilometri orice fată ar fi dorit să danseze cu mine). nu crezi ce spun ?. tu erai. Stingheriţi. iar în picioare pantofi de stradă.. Nu mai văzusem pînă atunci o excursionistă echipată astfel pe drumuri de munte. Se întoarse chiar spre noi.. cînd mă mai întîlnesc cu dînsa.. bătînd într-un auriu închis. mi-am zis. iar ea s-a lipit de mine pătimaş. am zărit venind către noi o femeie.baluri intime". într-o bluză roşie şi o fustă gri. dacă n-ar fi fost linia severă a gurii.„ochiul de mare". a celorlalţi. Se întîmplă să-i bată şi cu mine". cu pielea bronzată. Cît e vara de lungă. fireşte întîmplător.Sinceră să fiu. ne-am ridicat să plecăm. în îmbrăcămintea ei ce numai de munte nu era — prezentarea prietenului nostru Eugen ni se părea suspectă. abia dacă pot ţine pasul. Unul dintre noi tuşi imprudent. ne-am dat seama că. Ne dădu bună ziua la toţi şi-l aborda direct: „Ce. frumos dezvoltat. Am să plec eu înaintea dumneavoastră ! De altfel. de unde am venit... domle. fiind de-acum student. prin părţile mele natale. în care de pe atunci jucau sclipirile unei nebunii în dragoste.. dar cînd femeia a ajuns lîngă noi. tot aşa o să plec singură".. aşteptînd probabil să spună şi altceva decît să amintească doar pasiunea ei pentru munte. Îţi închipui că eu sînt dintre acei ce n-au văzut mai departe de fusta nevestii ?!. este întocmai aşa.. deşi numai după mers şi tot mi-aş fi dat scamă. Ne uitam cu toţii după dînsa. însă noi nu băgăm în seamă mica încurcătură. o aşteptam să ajungă în dreptul nostru.. fireşte. poate prea pătimaş pentru ochii unor mame ce însoţeau adesea fetele la aceste baluri.. dar mi s-a părut mai aprig prietenul nostru Eugen.. Minodora îl privea întruna. a şi dispărut după o cotitură a potecii. Eugene ?". dar femeia sări în picioare. cum am venit. scuzîndu-se: „N-am vrut să vă tulbur. pe dînsul îl caută. că n-aveţi unde dormi altundeva". că n-o ajungem. îi împrumutau un aer tineresc." Se vedea de la o poştă că minte. Am aflat că o cheamă Minodora. dînd astfel de înţeles că prietenul Eugen „taie piroane". făcîndu-se că n-o vede. precis că mîine ia drumul muntelui. vioi. de la care mi s-au tras multe după aceea. ce părea să capete întorsături intime. ce-i scăpărau în sclipiri jucăuşe. am să vă spun ce-i cu femeia asta şi de ce mă caută mereu. nu mă mai cunoşti. ca şi mine. am zis. „Dar putem merge foarte bine împreună".www. dar pe care noi le numeam baluri. mai cu seamă că de aici aveam posibilitatea unui tur larg de orizont. după o denumire împrumutată de pe undeva. ocolind cu băgare de seamă obstacolele. exclamă încet povestitorul. într-adevăr. parcă puţin ostentativ.. iar eu aveam 20.

sonor. ferindu-ne ochii de văpaia mult prea darnică a soarelui.. ajuns acum la zenit. sesizată de altfel de noi toţi: — În timpul dansului. Cîţiva băieţi vindeau cărţi poştale. gîndul mi-a zburat pentru o clipă la Minodora.. ca să avem vreme de desfătare şi bucurie. atît prin profesie (sînt inginer silvic). Căsnicia lor a durat cîteva luni. dacă nu mă înşel vreo patru. etcetera. Depărtările se deschideau pînă la orizontul ţărmurit de piele străvezii. făcînd o plecăciune în faţa fetei.www. — Vă propun o clipă de odihnire pe covorul acesta iscodit de zei. m-am pomenit cu scrisori de la dînsa. ori cînd ambiţiile unora acreditau ideea după care cutare fată din bal. (Dacă aţi fi mai tineri. mai încărcată de înţelesuri. cernea o lumină scăzută. Povestea însă nu se încheie aici. decît pe mine. De la acel bal s-a născut între noi o dragoste ca-n filme.regina balului".. Se desluşeau vîrfurile din Tarcău şi Hăghimaş. că-i femeie cu minte şi mă iubeşte. se auzi glasul inimitabil.. şi tot ar fi avut darul s-o facă să freamăte. zău că nu v-aş recomanda să vă lăsaţi tîrîţi într-o asemenea dragoste. uşor vălurit de urzeala norilor subţiri. dumneaei şi-a continuat studiile (că nu-i femeie proastă)... chestii şi pînă la urmă divorţ ! Nu mult după aceea. Mai rămăsese o oră şi mai bine pînă la amiază. De la Jgheabul Panaghiei. Mergeam în pas domol.. că eu eram la facultate) şi la un moment dat am aflat că scumpa mea Minodora s-a căsătorit cu un director de şantier. mai ales cînd erau mirosite comploturi. în goana ei spre o fericire mereu căutată ? Ca prietenul Eugen părea sedus de alte chemări şi alte orizonturi.. în mai puţin de un sfert de ceas am atins rama platoului. iuţind pasul. cu mult mai frumoasă. Se năşteau invidii. iar înspre nord-vest cununa vulcanică a Călimanului ceva moi înălţată. scriind pe ele numele fetei ce doream să fie aleasă. de justificări din partea ei etcetera.tocit" de ceţuri şi nori. Au urmat scrisori nemaipomenite. inevitabil m-am reîntîlnit cu Minodora pe-o cărăruie ca asta. cît şi prin dragostea ce-o port munţilor. Încercări de reînnodare a unor fire... care era. . ca pe un fundal îndepărtat să licărească în soare Inăul Rodnei. s-a găsit că Minodora avea 23 cărţi poştale. inginer din Bucureşti. regină a balului !".. în plină lumină a zilei de vară. Scandal.. la un preţ de altfel piperat. deşi eram convins că în inima lui închidea o taină dezvăluită pe jumătate. Minodora l-a găsit pe bărbăţelul ei. pe care să le dedicăm Minodorei. mai ales cînd priveam spre sud şi vest. să ne vînturăm pînă la Jgheabul lui Vodă. cu una în pat. ca un cîntec. fixasem chiar şi ziua logodnei (tot prin scrisori. După această descumpănire ce părea să pună capăt povestirii.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. în risipa de lumină a astrului zilei. cu jurăminte. fata cu cei mai frumoşi ochi din lume !". Eugen continuă.cartiaz...poştaşul" să împartă „corespondenţa": „Viorica B. Oare pe unde o fi umblînd. este cea mai frumoasă.. a absolvit facultatea de geografie şi a apucat-o pasiunea pentru drumeţie. Nici nu m-am gîndit să-i răspund. să ne înfăţişăm pentru a saluta spectacolul neasemuit al apusului. ci pentru că pur şi simplu m-am îndrăgostit de nevastă-mea. în care-mi jura că nu a iubit pe nimeni altul. poate chiar pînă la Ocolaşe şi apoi să ne întoarcem la cabana Dochia pentru masă. unde şi libertatea binecuvîntată pare mai dulce. Spre miezul nopţii urma să fie aleasă regina balului. marele director. fata cea mai frumoasă din bal". Păstrez şi acum acele scrisori de la dînsa. La ceasul de cumpănă al amiezii. între timp. mă prefac. fără grăbire.. cînd în realitate fata respectivă era poate una mai urîţică. Iar către seară.în seara asta vei fi regina mea !". Să mai ai încredere în femei ! Abia dacă mai cred în nevastă-mca.. dar cu o uşoară cenzurare a spuselor. apoi numai cel al Minodorei C. Chiar dacă vorbele melc ar fi fost neadevărate. al prietenului Eugen. La ora hotărîtă sosi. Aveam vreme să suim pe vîrful Toaca. Eu însă m-am ţinut de cuvînt. ce-i drept. Au urmat cîteva nume de fete. Mai cu seamă cele mai frumuşele.. pe scările de vizavi de cabana meteorologică. Ştiţi doar proverbul că focul ce arde în pălălăi nu ţine mult)... Vă închipuiţi ce momente emoţionante trăiau fetele din bal ! Fiecare visa să fie regină. Muşchiul care ne mîngîie tălpile ne poate tot atît de bine legăna în tihnă şi visare. strigă poştaşul. Care fată avea adresate mai multe astfel de cărţi poştale.. întreţinînd o permanentă suspiciune în jurul lor din partea nevesti-mi. uneori împotriva celei mai frumoase fete. cu ascuţişul lui. într-o lume de vrajă. aceea era declarată. „Minodorei C. cerul Ceahlăului. „O declarăm pe domnişoara Minodora C. Am aranjat cu unii dintre prietenii mei să cumpărăm cît mai multe cărţi poştale.. Aşa au trecut anii. oricîte declaraţii ar face. asigurări de dragoste pe viaţă. dar faţă de altele. Stînd pe salteaua aceea fără pereche şi privind cerul înalt al Ceahlăului. Pe scurt. Cum nici eu nu stau prea mult pe-acasă. eu m-am însurat la rîndu-mi. La numărătoare. în tulbureala de sineală a sudului. şi nu ca să-i fac în ciudă. într-o seară. Ne-am aburcat sacii în spate. i-am şoptit la ureche: . pe care le cumpăram.

. s-a constituit un nou comitet. ferită întrucîtva de furtunile şi vînturile ce se iscă pe platoul înalt te miri cînd. sub auspiciile Societăţii Turiştilor din România. preşedintele Societăţii de gimnastică şi sport din Iaşi. Xenopol.www. La 10 august 1907. Bucuria excursioniştilor pe Ceahlău a fost însă de scurtă durată. nu atît prin lipsa de dorinţă de a face escursiuni. la 18 iulie 1908. Găvănescul.a. sumă ce ar fi fost necesară — după aprecierile inginerului Eugen Botez — pentru ridicarea cabanei. Din ziarele şi publicaţiile vremii aflăm că la construcţia adăpostului de pe Ceahlău şi-au adus o contribuţie hotărîtoare profesorii D. Apelul era semnat de profesorul I. Comitetul a comandat de la Fabrica „Vulcan" din Bucureşti . Se mergea pe ideea lărgirii listelor de subscripţie. În apel se scria: „Munţii Carpaţi. Eugen Lovinescu. din iniţiativa Societăţii de gimnastică şi sport din Iaşi. rămîn în mare parte necunoscuţi. muzică militară. se hotărăşte ridicarea unei noi cabane din beton armat. Pe de altă parte. 1909. Constatîndu-se însă că refacerea adăpostului ar fi costat sume mari şi că nu ar fi existat suficiente garanţii că zidăria va rezista. cabana răsare îndată în faţa drumeţului obosit. ne-am hotărît să încercăm a remedia în parte răul. Avea două odăi. V. Răsfoind „dosarul" atît de interesant al construcţiei cabanei. profesorii Ion Simionescu. din cauza lipsei unui adăpost. dar activa Societate a Turiştilor din România. Se pare că dezastrul s-a datorat neglijenţelor unui antreprenor hrăpăreţ.materialul preparat pentru 100 rachete şi 18 figuri mari". şi putea adăposti pînă la 20 de persoane. Nicolae Iorga. iar cimentul întrebuinţat n-a făcut priză. din care una pentru paznic.a. între membrii comitetului îi întîlnim pe aceeaşi inimoşi profesori ieşeni.cartiaz. aflăm că a fost inaugurată la 6 august 1914. nu numai străinilor. Cădere. ridicînd pe cel mai frumos munte din Moldova. adăpostul de pe Ceahlău a fost ridicat în anul 1908 şi s-a inaugurat la 30 iunie acelaşi an. La numai 20 de zile de la inaugurare. preşedintele Societăţii turiştilor din Iaşi şi de alţii. citim în ele nume ale unor mari personalităţi politice. de profesorul universitar Ion Simionescu. inginerii Bals şi Niculescu. Ion şi C.. aceste minunate podoabe naturale cu care este înzestrată frumoasa noastră ţară. Prima cabană din Carpaţii Orientali a fost construită cu mari sacrificii şi a costat cca 5 000 lei. Munteanu-Murgoci. un adăpost permanent în zid. o bucată de brînză ori de şuncă. fapt ce a dus la crăparea zidurilor şi „dărîmarea clădirii". încurajaţi de tînăra. L Istrati. din pricina lipsei de fonduri. După cum rezultă dintr-o dare de seamă pe anul 1907—1908. Alexandru Vlahuţă ş. din aceeaşi cauză: insuficientele fonduri adunate. cît mai ales din lipsa înlesnirilor necesare escursioniştilor. o cameră de bucătărie. după îndelungi tergiversări. în frunte cu D. D. pe atunci ministru al instrucţiunii publice. care să poată adăposti comod 25 persoane. acesta din urmă adunînd bani din conferinţele publice. În consecinţă. CABANA DOCHIA În drumurile mele pe Ceahlău m-am adăpostit adesea la cabana Dochia.. pentru refacerea clădirii. Costinescu ş. Gh. dans şi alte distracţii. Pentru aceasta.. necesar lansării focurilor de artificii. pe vîrful Ceahlăului. Praja. Cercetînd listele de subscripţie lansate cu acest prilej. incluzînd în ele personalităţi din întreaga ţară. ştiinţifice şi culturale din Iaşi şi din întreaga ţară. s-a hotărît să se organizeze „proiecţiuni foto- . în august 1908. la scurtă vreme. la o adîncime de 80 cm. astfel că. Praja. Situată în partea sudică a masivului. neavînd unde se adăposti o noapte !". adunate în cîţiva am de-a rîndul prin liste de subscripţii publice. ce nu sînt rare acolo ! Cîţi au trebuit să renunţe cu regret de a vedea un răsărit ori un apus de soare pe vîrful Ceahlăului. Comitetul pentru adăpostul Dochia hotărăşte organizarea unor serbări la Copou. ascunsă într-un fel de vîlcea. a fost lansat un „apel" care chema la începerea lucrărilor de construcţie. „Noi. Filiala Iaşi. unde să se poată găsi un păzitor. Cîţi n-au trecut prin grele încercări. De asemenea. un pahar de vin sau de coniac. din cei 7 000 lei. A.. adăpostul Dochia a fost distrus de o furtună. ajuns aici după opintelile urcuşului de la Lutu Roşu.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. care n-a vrut să pună fundaţie de zid pe o lungime de 6 metri. în condiţiile cele mai avantajoase". astfel că la începutul anului 1909 abia se strînseseră 4 300 lei. ouă etc. în intenţia de a reconstrui adăpostul pînă în anul următor. Colectele se făceau însă destul de greu. dar chiar românilor. dacă au fost surprinşi pe vîrfurile înalte în timpul vreunei furtuni violente. o sumă importantă pentru acea vreme. Se lansează noi liste de subscripţii. mortarul pentru zidărie a fost „rău făcut". La loc de frunte figura Spiru Haret. O. cum a reieşit din ancheta ce s-a întreprins la faţa locului. Cădere şi I. Artur Gorovei. Lucrările de construcţie vor începe cu adevărat abia peste cîţiva ani. cu jocuri do artificii. chiar în această vară. Prăbuşirea adăpostului de la Dochia a produs un larg ecou în opinia publică. dr.

M-rea Durău şi pe Ceahlău se vor găsi membri din comitetul de serbare purtînd semnul distinctiv la butonieră o floare a reginei (Edelweiss) care vor da escursioniştilor toate explicaţiunile necesare".. compromiţînd astfel o clădire a cărei necesitate este atît de simţită şi care va fi o probă că şi ţara noastră cultivă sporturile care-i fac cunoscute frumuseţele solului (sic !) şi contribuie la educaţia naţională a tineretului. nu poate garanta adăpostul peste noapte sus pe Ceahlău la mai mult de 30 de persoane. Pentru a nu se opri aceste lucrări. transportul între Răpciuni şi în apropiere de Durău (la l km depărtare) se va putea face cu vagonetele puse gratuit la dispoziţie de către dl.. în fine.din cauza inundaţiilor mari din acest an din Moldova. În acelaşi interesant proces-verbal din ianuarie 1913 se mai poate citi şi următorul frumos îndemn: . Din lista de cheltuieli rezultă că la „concursul de tărăboanţe"." Documentele ne dezvăluie. Însă ia obligaţia să se găsească la Răpciuni şi M-rea Durău un număr îndestulător de cai pentru toţi escursioniştii. cu care ocazie s-au procurat sume mai substanţiale. amînate de patru ori din pricina „ploilor interminabile".o raţă". Atît în Bicaz.ca să se zidească cabana tot din piatră. chiar în decursul verii viitoare". „Comitetul se mai obligă a găsi destule locuinţe de dormit l—2 nopţi la Răpciuni şi Buhalniţa. în şedinţa sa din ianuarie 1913.din cauza febrei tifoide şi a închiderii şcoalelor". Comitetul era convocat spre a lansa noi liste de subscripţii şi a aproba. primul plan al construcţiei cabanei. etc. n-au adus însă fondurile scontate..cu regret că membrii Comitetului nu se interesează mai toţi de chestiune". electrice" cu clişee colorate. ne facem o plăcută datorie a vă înştiinţa că în ziua de 6 august a. . Un comitet special se va îngriji ca Onor escursioniştii să găsească la Bicaz. împreună cu familia. Comitetul nu a pregetat să înceapă lucrările atît de grele ale acestui adăpost... Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns.Stimate domn.. Serbările de la Copou. cu preţuri moderate. „Concursuri.. de asemeni.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. în această ultimă sforţare. se mai puneau în cale adversităţile naturii: inundaţii. se inaugurează adăpostul «Dochia» de pe muntele Ceahlău. În iulie 1912. S-a organizat în acelaşi scop şi o serbare la Piatra Neamţ. de la tombolă s-a cîştigat ca premiu. la a cărui înfăptuire aţi contribuit şi Dv. Comitetul pentru adăpostul Dochia expedia diferitelor personalităţi o nouă misivă în care se spunea:. în vara anului 1914. muzică şi alte distracţiuni vor avea loc cu acest prilej". la executarea lucrărilor. alte şi alte dificultăţi ce le-au avut de înfruntat inimoşii iniţiatori ai construcţiei cabanei Dochia. precum şi diferite concursuri distractive. într-un proces-verbal din septembrie 1909 se arată că iniţiativa Comitetului de a organiza o nouă serbare-matineu la Copou a rămas fără rezultat. dar rezultatul ei financiar a fost nesemnificativ. ministrul lucrărilor publice.. Devizul era întocmit de inginerul şef al Serviciului tehnic al judeţului Neamţ şi s-a trecut. materiale distruse ori împrăştiate de furtunile dezlănţuite pe Ceahlău etc. mai departe. Comitetul hotărăşte să se menţină decizia luată în luna martie. iar premiul al II-lea cu l leu.. se anunţa întocmirea unui nou deviz pentru ridicarea cabanei. jocuri. Într-o dare de seamă amănunţită a Comitetului. dacă Comitetul nu ar fi descoperit cu o sumă de peste 4 000 lei. nici pe munte. Răpciuni.. La începutul anului 1910.Dacă vom pune umărul cu toţii. cu precădere la cel al construcţiilor.www. carele ar fi gata între 25 august—5 septembrie. nădăjduim să ajungem la realizarea scopului nostru. în sfîrşit. Comitetul nu-şi poate lua sarcina a procura de-ale mîncârii.. Într-adevăr. . premiul I a fost răsplătit cu 2 lei.. Iar în aprilie acelaşi an.. Răpciuni (Hangu) şi Durău înlesnirile necesare cu preţuri potrivite. Într-un alt apel din octombrie 1911 se arăta că. cu hotărîre. Intervenţii la ministere..cartiaz. cabana de pe Ceahlău era terminată. astfel că în vara aceluiaşi an au fost puse fundaţiile „în întregime din beton de ciment armat"..Graţie subscrierilor deja primite şi a unui ajutor însemnat pe care a binevoit a ni-l dă domnul Pangrati.c. Buhalniţa.. liste de subscripţii ce se întorceau adesea pe mai mult de jumătaie goale. În procesul verbal asupra serbărilor din Grădina Copou s-au înregistrat şi pierderi: „s-au furat de la tirul de obiecte 10 sunători a 10 bani şi 20 păpuşele albe a 15 bani". nici jos. a lipsei consecutive de muncitori şi a greutăţilor enorme de ridicare a materialului de construcţie a adăpostului pe muntele Ceahlău. unele materiale fiind de-acum transportate pe munte. a rămas ca să se termine negreşit ridicarea acestui adăpost la 6 august 1912". Se mai hotărăşte ca la începutul lunii mai o comisie să se deplaseze pe Ceahlău pentru a se alege locul construcţiei. cu preţuri între 5 şi 6 lei pe zi de cal cu călăuz. pentru aprobări de materiale şi chiar fonduri. inginer Bleniş". În iulie. De asemenea.. dar se constată. În acelasi timp. deviz ce totaliza o sumă cu mult mai marc decît cea apreciată iniţial: 11 800 lei. se trimiteau adrese-invitaţii către toţi cei care au contribuit băneşte sau cu materiale la împlinirea ţelului propus: .. Comitetul a fost nevoit să recurgă la diferite „reprezentaţii cinematografice" în sala Casei Pathe din Iaşi. de la această serbare. dar cu fundaţii sigure şi care să nu se aşeze decît sub controlul unui delegat al Comitetului". Sperăm că nu veţi lipsi. vreme rea pe munte. ne-am luat permisiunea de a vă ruga să contribuiţi.

Am deschis o altă uşă ce dă într-un culoar îngust. pentru că aici ne desfăşurăm activitatea şi tot aici trăim zi de zi. Aflînd de intenţiile mele. bunuri aduse cu atîta trudă. conducîndu-mă într-un salonaş inundat de soare. de unde am auzit glasuri. a apărut cineva. mirat că am pătruns fără voia cuiva acolo.. — Ce bine ar fi să avem tot astfel de zile. aproape auster. cu adînci semnificaţii patriotice. Nu ştim cum s-au desfăşurat festivităţile anunţate cu atîta pompă.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. ci şi pentru a cutreiera Ceahlăul. Un bărbat slăbuţ. aflat la începuturi. cu etaj. Din te miri ce.. cei de astăzi. Cărăbuşul de oţel se înălţa de pe dealul din preajma staţiunii. am sunat la intrare. cred că trebuie să rămîneţi aici măcar o noapte. lemnărie. — Da. ca apoi să se piardă. Acum. În curînd. În toamna anului 1986. dar nu vreau să scap prilejul de a vă cunoaşte. m-a invitat să iau loc într-un fotoliu. Ospitalier. pe vîrful muntelui. cu satisfacţiile şi greutăţile meseriei. înconjurată de un gărduţ. într-o mică adîncitură. obiecte sanitare. s-a ridicat de la o măsuţă. lemnăriei. Am vizitat cabana în noua ei înfăţişare. În odiseea construcţiei cabanei se ivesc destul de des asemenea momente.. fără vînt ! Numai că zile din acestea sînt puţine pe Ceahlău. cu atît mai mult noi.. cu o mică pajişte în faţă. doar pe spinarea cailor şi cu rîvna neobosită a oamenilor este un efort demn de admiraţia noastră. e-adevărat. sticlei pentru ferestre. care m-a întrebat ce caut. Urcarea pe Ceahlău a peste două vagoane de ciment. dar nu mi-a răspuns nimeni. O. generoasa lor tentativă de stimulare a tineretului în cunoaşterea şi preţuirea frumuseţilor pămîntului ţării. cu mult soare. cînd unul din cele două corturi ce adăposteau oameni şi materiale a fost pur şi simplu smuls din legături şi pierdut în cotloanele muntelui.www. ne apare în cale. însorite. cam întunecos. ca un punct luminos. a utilajelor etc. să ne amintim că vremea pe Ceahlău este foarte capricioasă. Am deschis portiţa. mi-a spus: — Dacă vreţi să scrieţi ceva despre munca şi viaţa noastră. la dumneavoastră acasă. ca toţi moldovenii. de la 80 la 160 locuri. Cu lăzile de materiale agăţate părea o imensă insectă cu prada apucată de undeva. Dînsul este şeful staţiei noastre meteorologice. O astfel de furtună s-a produs în vara anului 1913. o zi de început de septembrie ca de vară. o masă şi două scaune compuneau un interior sobru. Neamţ a luat iniţiativa lărgirii cabanei Dochia. ţinînd seama de posibilităţile tehnice limitate ale vremii. ciment. — Poftiţi după mine. Este o realizare excepţională. făcea un scurt ocol pe deasupra pădurilor din partea de vest. de pe pămînt. după stîncile muntelui. căsuţa meteorologilor de pe vîrful Toaca.. Dincolo de dificultăţile întîmpinate.. În sfîrşit. pe deasupra Curmăturii Piciorului Şchiop.. m-a îndemnat bărbatul tînăr. atît de dese pe Ceahlău. străduinţa şi munca. s-a apropiat şi mi-a strîns mîna. aflîndu-mă în staţiunea Durău.. var. rămîne. a unor oameni dornici să-şi aducă o contribuţie concretă la susţinerea şi dezvoltarea turismului românesc. I-am dat bună ziua şi i-am spus cine sînt şi cu ce intenţie am venit. surprinse şi în procesele-verbale ale Comitetului. cînd vara e pe . În ultimii ani. pe poteca de la Fîntînele. situată la o altitudine de cca l 800 m..J. — Aţi spus bine „acasă". Căsuţa e ancorată în patru cabluri puternice de oţel. păstrînd cu sfinţenie bunurile de care ne folosim acolo sus. unde tocmai desfăşura o partidă de şah. dar realizarea cabanei „Dochia" rămîne o pagină importantă în istoria turismului românesc. care în final îşi va dubla capacitatea. trebuie să preţuim efortul şi devotamentul înaintaşilor. a fierăriei. METEOROLOGII DE PE TOACA Întîlnire cu cei şapte Înainte de a ajunge la cabana Dochia. — Astăzi e o zi frumoasă pe Ceahlău. De altfel. am putut constata cu ochii mei cum un elicopter căra peste munte materialele necesare: cărămizi. am apăsat clanţa uşii şi am intrat într-un mic vestibul. vechea şi acum atît de noua cabană îşi va primi drumeţii cu ospitalitatea ei cunoscută şi apreciată. O canapea şi două fotolii. se adună norii încărcaţi şi se iscă furtuna. împotriva furtunilor. vă văd cu rucsacul şi presupun că n-aţi venit numai pentru noi. Grea a fost ridicarea cabanei Dochia de pe Ceahlău şi.cartiaz. am venit şi pentru munte.T. Se întorcea după puţină vreme pentru altă încărcătură şi iar se înălţa şi se topea după crestele Ceahlăului. nu prea înalt. Totodată.. E o cabană cochetă. Şi dumneavoastră aţi prins-o întâmplător. Contrariat. aflat încă la începuturi. tovarăşul Pavel Creţu.

ro – Carti si articole electronice de la A la Z. cu vînt puternic — şi aici viteza lui depăşeşte adesea chiar 150 km pe oră — mica noastră cabană se zgîlţîie ca o barcă pe valuri. De loc. s-a făcut frig de tot. Ridică receptorul şi vorbeşte cu centrul teritorial Bacău. simţi că pe o parte te frigi. recunosc. în vreo prăpastie a muntelui. Soţia mea este tot în meteorologie şi lucrează în cadrul „D. care apoi sînt adunate. furîndu-ne căldura.. Dă cîteva date ce i se cer. cu viscole neîmblînzite.www. rîse şeful staţiei.. Dan Teodorii. — Cîţi sînteţi în total.. care am 44. — Nu mă tem de schimbarea vremii. jucam tenis la masa din curte. cu profil pur bărbătesc. Sîntem o mică familie. 4. tovarăşe Creţu ? — Şapte.. 24 ani. De altfel. să vedeţi dormitoarele noastre. Dar să revenim. tăietori de lemne etc.. Vasile Todosia. Siret—Bacău. În ce mă priveşte. Alături.. ca astăzi. Mi-am închipuit că nu dumneavoastră purtaţi vina. baia. al veselei şi altele. bucătari.. cu pături ce mi s-au părut cazone.. 32 ani. Cinci dintre noi sîntem căsătoriţi. — De ce spuneţi „aparenţei singurătăţi". Cînd ascult buletinul meteorologic prin care se anunţă vreme frumoasă. În nopţile cu asemenea vînt. Cînd am ajuns sus. Revenind la parter. Ion Stelea.. doi din Poiana Largului.. chiar dacă stai lîngă soba încălzită. e-adevărat. 36 ani. avem şi copii. pentru că vîntul se infiltrează perfid prin cele mai fine fisuri. Nu mai spun că în vreme de iarnă. am rîs şi eu. pe vremea aceea poate unica în Europa cu acest profil. sfârşite. iar cinci sînt de prin împrejurimi: trei din comuna Ceahlău. parcă pentru a confirma spusele şefului staţiei. De o parte şi de alta a unui culoar. 5. Şase meteorologi şi un mecanic. de la cabana meteorologică". rara. 44 ani. confruntate... la cabană. pe care cred că aţi văzut-o cînd aţi intrat. — Fără îndoială. fără menajamente. şeful staţiei îmi arată aparatele de înregistrare. m-am grăbit să văd ce face floarea mea. continuă: — Avem şi un radio emisie-recepţie portativ... aşa că fiţi fără grijă. Cît de departe de adevăr erau ! în zilele înnourate. A început să bată un vînt tăios dinspre nord-est.. filtre pentru determinarea radioactivităţii şi poluării mediului înconjurător etc. de observaţii complexe. şi a mea.cartiaz. ne-am pomeni luaţi pe sus.. ca să văd cît poate trăi sus. în zilele următoare. Aproape de fereastră. Dar să vă prezint lista completă: 1. prognoza vremii ce ne-o oferiţi zilnic se dovedeşte a fi pe dos. începînd cu dereticarea şi gătitul bucatelor şi sfîrşind cu spălatul rufelor. al şaselea din Bacău. ceilalţi sînt tineri.. acum vremea e splendidă şi n-aveţi şansa să prindeţi vreun moment neplăcut. interpretate. Noi dăm doar diferite date. dar şi plaiurile Ceahlăului. În clipa aceea a sunat telefonul. Aveţi însă în vedere că nu noi. într-o toamnă tîrzie. 2. 3. oricît ar fi ea de mare. la înălţime. Am pus ghiveciul într-o cameră.. Am urcat la etaj pe o scară interioară de lemn... eu sînt din judeţul Botoşani. am absolvit Şcoala tehnică de hidrometeorologie din Arad. „Ce fericiţi oameni trebuie să fie aceştia de-aici. Ne gospodărim singuri. După încheierea convorbirii telefonice. — Se întîmplă şi aşa. Era îngheţată şi de ger frunzuliţele verzi erau cafenii !. am glumit. cei de-aici întocmim buletinul meteorologic. iar pe alta îngheţi. mai ales cînd ei mă asigură. atîta timip cît mă aflu în cabana meteorologilor... Am coborît la Piatra.. Mihai Zamfir. Uneori însă. ci şi. brutari. Dănilă Ciocănel. majoritatea dintre dumneavoastră s-au născut în apropiere şi cunosc bine locurile. Toţi bărbaţi. 7. am atacat direct.. 31 ani. Dacă n-ar fi ancorată în cabluri de oţel... Eu sînt iubitor de flori şi.. ca nu cumva să contrasteze cu austeritatea interiorului. dar asta nu ne împiedică să trăim ca în familie. dar la întoarcere timpul s-a schimbat brusc. izolarea nu e reală ? — Nu-i chiar aşa. în sfîrşit. ai impresia că patul se bălăngăne ca la cutremur şi trăieşti cu senzaţia că poţi fi smuls şi dus cu totul. în ciuda aparentei singurătăţi ce ne înconjoară... patul unde o să dormiţi la noapte. Deci nu sîntem atît de . vremea era încă frumoasă. un ficus cu cîteva frunzuliţe verzi. o zi frumoasă. şi nu numai la noi. cămăruţe cu cîte două paturi.. şi cei ce treceau îşi închipuiau că o ducem tot în răsfăţuri. cu cadă şi lavabou. 6. 30 ani. Am plîns ca un copil. e drept de mică distanţă.. 56 ani. frigul este cumplit. Panaite Constantin. — Da. să nu vă mire ca în cîteva zile să ne pomenim cu zăpadă ! Mai deunăzi. din prudenţă eu îmi iau umbrela şi mă îmbrac mai gros. am adus la căsuţa noastră de-aici o floare. — Haideţi sus cu bagajul. ci în toată lumea. ca într-un apartament modern. Era tot aşa. am auzit vorbind nişte drumeţi care treceau:pe potecă. şi e firesc să iubească nu numai meseria ce şi-au ales-o. A. precizez că nu sîntem numai meteorologi. Pavel Creţu. Cu excepţia mecanicului Stelea care are 56 de ani. — După cum constat. mai ales iarna.

nu mai au timp şi pentru alţii. după un moment de tăcere şi cumpăneală. la vremea respectivă. îmi închipui ce greu trebuie să fie cu aprovizionarea în vreme rea. Cînd vremea ne permite.. E un om voinic. aveţi nevoie. să le amintesc. s-o lăsăm din nou să îngheţe. din apropierea cabanei cu acelaşi nume. să fierbem apa rezultată. Dar mai sînt şi alte întîmplări dramatice. care va face legătura dintre staţiunea Durău şi cabana Izvorul Muntelui şi Bicaz. într-o toamnă. — E şi asta o problemă. cu ochi vioi. transportul de motorină a revenit în şosea. Se mai produce vreo defecţiune la reţeaua de înaltă tensiune electrică. Sătenii erau însă prinşi cu căratul fînului şi era greu să găseşti oameni şi cai să te ajute. într-alt an. sus... Am mers bine pînă la şoseaua nouă. — Ca să puneţi în funcţiune propriul generator. ar trebui poate ceasuri întregi. încît să acoperim toate nevoile. izvorul şi-a curmat brusc firul. iar caii.. că întreprinde un control de rutină la motor şi la pompa de . de combustibil. dar ce lucru e uşor în viaţă ? încă din toamnă ne facem provizii alimentare pe circa şase luni. Vă închipuiţi ce se întîmpla dacă nu erau oamenii aceia de ispravă: omoram caii ! A fost şi norocul meu şi astfel am ajuns cu bine pe Toaca cu transportul de motorină.. ca apoi s-o putem consuma ca atare sau s-o folosim la bucătărie.. — Întîmplări mai neobişnuite ? — Sînt destule. De pildă. cu mici excepţii. Uneori.. legume etc.. Am găsit totuşi un gospodar care să-mi dea caii. A trebuit să topim zăpadă. pentru care în fond muncim aici. un bou a alunecat înspre hău şi era cît pe ce să se întîmple nenorocirea. N-aveam decît să-i conduc eu. făină. pe care să-l transportaţi aici.. cu adversităţile şi capcanele lui. adică de 24 ori. datele trebuie comunicate din oră în oră.. dacă termenul nu vi se pare prea dur. conducta poate îngheţa sau se poate sparge şi trebuie să mergem pe traseul ei ca să descoperim defecţiunea. încurcîndu-se în hamuri. pe la sfîrşitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie. nu-i uşor. Îl întreb ce face şi-mi răspunde.. Dintre cele mai neobişnuite. Nu mai pun la socoteală şi pe drumeţii care se abat pe-aici şi iarna. care — dîndu-şi seama de situaţie — s-au repezit şi au tăiat gîtarele la cai. astfel că legătura cu centrul se realizează de tot atîtea ori pe zi. săteni. dar noi le considerăm. dar şi ca să discutăm ce avem de făcut cînd vremea vremuieşte şi nu-i chip să coborîm. N-aş zice că nu mă pricep deloc la cai. În iarna trecută. după cum v-am precizat. dacă veţi sta de vorbă cu el.. Dar şi atunci cînd este apă la izvor. Am pornit cu transportul de motorină de dimineaţă de tot. aşa că. dacă nu zile. ascunzînd însă o blîndeţe şi o înţelepciune pe care i le-au dat anii.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Ne împărţim în aşa fel sarcinile.. mi-am zis că mă voi descurca şi singur. dar în primul rînd să asigurăm transmiterea datelor meteorologice de pe Toaca. desigur. am coborît în comuna Ceahlău să caut cai pentru transportul motorinei la Toaca.. şi mai cu seamă cînd se stîrnesc viscolele. Aducem de jos pîine pentru cîteva zile. Mi-aduc aminte că mai acum cîţiva ani. aducem apa de jos cu caii. conserve de carne şi de peşte.www. În sufrageria-salon ne adunăm nu numai pentru a lua masa. trăgînd înapoi şi pe celălalt. Pentru că. Noi avem o conductă care ne aduce apa de la izvorul Dochia. o săptămînă şi chiar mai mult. În învălmăşeala produsă. Neavînd încotro. însă el n-avea vreme să vină cu ei.. — Totuşi.. Capcanele muntelui Pe tovarăşul Stelea l-am găsit meşterind ceva la pompa de apă. aş menţiona mai întîi problema apei. mălai.. oprind transportul care aluneca încet spre prăpastie. izolaţi pe cît ar părea. la urcuşul nu prea mare. — Da. Cazuri din astea şi altele o să vă povestească tovarăşul Stelea. eliberîndu-i. pe potecă. pe la Jgheabul Panaghiei... tocmai cînd pică bruma. Din oră în oră trebuie să comunicăm datele observaţiilor şi înregistrărilor noastre.. localnicii cară fînul de la distanţe de 20 şi chiar 30 de kilometri. e-adevărat. de confruntare cu muntele. obligîndu-ne să recurgem la resurse proprii: punem în funcţiune generatorul nostru de curent.cartiaz. peste 25 la număr. Dacă aş sta să vă povestesc astfel de întîmplări. erau cît pe ce să se sufoce în gîtarele lor ! Am avut mare noroc: tocmai atunci treceau prin preajmă nişte oameni. dar de cînd nu mai umblasem cu ei trecuseră mulţi ani. Nu ne putem lipsi de electricitate nici un moment pentru aparatele noastre ce le avem în dotare.. dacă nu puneam noi umărul. duceam cu boii un transport de piese pentru motor şi tot aşa. adus puţin de spate. acolo unde-i golul acela şi în dreapta se cască prăpastia. un cal a alunecat pe pojghiţa de brumă. pe care o rezolvăm totuşi. După ce am traversat şoseaua. de-acum “obişnuite". din cauza secetei.

Dacă mai întîrziam puţin. se înşiră Gardul Stănilelor. Cu cîţiva am în urmă. ca dintr-un început de lume. pierduţi înspre nord. Cînd ne apropiem de culmea Ocolaşului Mare. dincolo de care se deschide.. Mergeau în direcţie opusă cabanei. A putut doar să spună că nu e singur. îl aştept să-şi termine treburile. Cea cu prosopul înfăşurat în jurul labei piciorului nu mai putea merge şi am fost nevoiţi so cărăm în spate. Se vorbea că medicii mergeau pe ideea de a le amputa degetele. numai drumeţii încercaţi.www. pentru că am auzit că vrea să meargă cu mine într-o plimbare pînă la Ocolaşul Mare. E de-acum amiază şi soarele dogoreşte ca în plină vară. în virtutea instinctului de conservare... căutaseră să-şi dea drumul pe un jgheab. Muriseră. Cabanierul a venit la noi după ajutor. dar probabil nu ne-au auzit. ne-au povestit ce se întîmplase. îngreuindu-ne mersul. albi. Mă apropii de marginea crestei. dar ajungem după o bucată de vreme în poteca bătută. Lumina ei îi călăuzeşte pe cei ce se avîntă pe căi periculoase. iar cei rătăciţi pot nimeri la noi doar din întîmplare. ci Ocolaşul Mare. fără vreun rezultat. cum numai pe Ceahlău poţi să întîlneşti. După multe căutări în locul aproximativ unde spuneau ele că se întîmplase nenorocirea.. ci cu un tovarăş căzut în apropiere. în dreapta noastră. Cînd e viscol puternic. Ajungînd mai aproape de cele două mogîldeţe. crezînd că le vor putea coborî şi pe ele. Vedeţi. lumina cabanei noastre nu se mai vede.. mă conduce chiar pe vîrful Ocolaşului Mare. ca să ajungă undeva jos. cu multă experienţă. cufundat la un moment dat în tăcere. — Geografii. în loc de încălţăminte. care trebuie să funcţioneze ireproşabil.. îngheţaţi.. ni se arată crăpătura în care îşi au începuturile izvoarele Bistricioarei. strigătele nu se aud prea bine. apă. Cînd şi-au mai revenit în fire.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. L-am aflat pe cel căzut acoperit de zăpadă. a căzut în uşa cabanei. Degetele de la mîini şi de la picioare le erau îngheţate. ce nu par totuşi să aducă ploaie. Am plecat împreună în căutarea celui căzut. la obrajii brăzdaţi de trecerea anilor.. De acum înainte. Tovarăşul Stelea. Dinspre zimţii Munţilor Bistriţei. Dar se întîmplă şi altfel. ascun-zîndu-şi parcă nimicnicia în faţa făloşeniei Ocolaşului. prăpastia de sute de metri.. Ecoul lor este absorbit de zăpadă. Pierdută în depărtări învăluite în uşoare ceţuri. cum am putut.. unde pot găsi oricînd ajutor şi adăpost. constituie un far pentru cei rătăciţi pe munte. cu mult mai jos. Au alunecat însă. Le-am strigat. Le-am condus încet spre cabană. deşi sîntem la început de septembrie. nu departe de Dochia. am strigat din nou. constituită din peretele vertical al muntelui. . Una avea înfăşurat în jurul piciorului un prosop. fără să-şi dea seama unde ar putea ajunge. a ajuns la Dochia un tînăr ce abia se mai ţinea pe picioare şi. am observat două mogîldeţe ce se tîrau anevoie spre Ocolaşul Mare. Îmi arată mai întîi diferite puncte de reper. în încercarea de a se salva. în parte cunoscute şi de mine: vîrful Ocolaşului Mare. Parcă mă cuprinde o ameţeală şi tovarăşul meu mă opreşte cu un gest scurt: — Nu te apropia prea mult. trecînd printre rădăcini de jnepeni şi călcînd pe răzoarele de muşchi ca pe o saltea de lînă. chemîndu-i către un liman sigur. Tovarăşul meu de drum. tovarăşul Stelea povesteşte diverse întîmplări. iar Toaca doar l 904 !. în suferinţă. Mă uit la chipul lui. ţinînd seama că la înălţime vremea se poate schimba brusc. prăpastia te atrage ! Sînt vicleniile şi capcanele muntelui şi unii s-au lăsat seduşi de înălţime. dar s-a prăvălit cu gheata ei în mînă. Erau două femei încotoşmănate ce abia se mai mişcau. Cu deosebire iarna. mai în depărtare Turnul lui Budu şi Claia lui Miron. ca o gură ciclopică. Platoul Ceahlăului se scaldă într-o lumină blîndă. Unul din ei a încercat să prindă piciorul femeii. nu aşteaptă să-l descos. Cred că mergeau aşa în disperare.. epuizat.. fără să li se taie degetele de la mîini şi de la picioare. pe care ne aflăm acum. îmi spune interlocutorul meu. Cel rătăcit.. pufoasă.. atracţie doar pentru îndrăzneţii alpinişti.. Piciorul se afundă puţin. iar privirile aleargă slobode. poţi plăti cu viaţa. i-am găsit învăluiţi în zăpadă. Muntele îşi arc legile lui şi.. deşi cam tăcut. degerate. poate să strige fără să fie auzit.. cu viscol şi ninsoare. pentru că aici nu-i alt hotar decît cerul. fără să-l mai îmboldesc. Ne îndreptăm încet spre vîrful Ocolaşul Mare. Pe femei le-am transportat. iar el îmi răspunde cu un zîmbet discret de prietenie. Nu există nici un însemn care să indice altitudinea. la spital. De data asta ne-au auzit şi s-au oprit. Am auzit însă că au fost pînă la urmă salvate. Abia cînd începuse să se zărească de ziuă. în special cînd vîntul puternic poartă strigătul spre văgăuni. Cei doi bărbaţi cu care veniseră.cartiaz. Se iscă iute vîntul. Am anunţat şi „Salvamontul" şi i-am căutat toată noaptea. prinşi de o avalanşă de zăpadă. pe vreme rea. mai ales de cea proaspătă. pe una pe targa. Era o noapte cu viscol. se pot confrunta cu muntele. la cabană. se ridică nori compacţi. al Ocolaşului Mic. mai ridicată decît cea de la Dochia.. dacă le încâlci. Am aflat de la ei că pe munte se mai află rătăciţi doi bărbaţi şi două femei. înveşmîntat pînă în vîrf de peria coniferelor. meticulos! în profesia lor. unele tragice: … Cabana noastră.. au găsit că vîrful cel mai înalt din Ceahlău nu este Toaca.. Are l 907 m.

o deschid. bat la o uşă. staţia meteorologică. Îl las la cabana Dochia. aşezarea ni se dezvăluie în culorile sfioase ale unei icoane străvechi. acolo unde Subcarpaţii se împuţinează în înălţime. strecurînd însă. cu prietenii care-l înconjură pretutindeni. îmi continui drumul singur şi sosesc aproape de înserare la cabana meteorologică. ca să mai sui cîteva trepte. Noul meu prieten este salutat în dreapta şi în stînga de cunoscuţi de-ai lui. mi le înşiră pe nume.". ce-i face nevasta. Se apropie seara şi trebuie să ne întoarcem la cabana meteorologică. adie doar o briză. familia în general. şi bune şi rele. cu munca la staţia meteorologică. dar îmi imaginez. cu pantă lină spre nord-est. Cunoaşte în detaliu ascunzişurile Ceahlăului şi-mi arată mereu jgheaburile.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. la repararea cabanelor Dochia şi Fîntînele. aproape monotonă. nu mă opresc aici. unele accente critice la adresa constructorilor.. — Mă scuzaţi că am intrat aşa. Chiar în punctul cel mai înalt al vîrfului Toaca. unde veghează în permanenţă un meteorolog de serviciu. arătînd direcţiile aproximative în care ar fi posibil să ni se înfăţişeze privirii obiectivele enumerate. dar nu-i adevărat. îmi promite că mă va ajunge din urmă. la replantarea pădurilor. îmi zice tovarăşul Stelea. Ne oprim puţin la cabana Dochia. ca să nu te umfle şi să te azvîrle în prăpastie. urcat în această frumoasă zi pe Ceahlău. Omul răspunde la întrebări cu acelaşi calm şi cu aceeaşi voce egală.. ni se arată ochilor un sat îndepărtat. ca un lucru de la sine înţeles. O briză răcoroasă se stîrneşte pe platoul întins. care au întîrziat lucrările de lărgire a cabanei. cu ciobanii pe care-i ştie pe toţi pe nume. Unii spun că de-aici s-ar vedea. pe această scară.. Urcuşul nu-i atît de uşor. înspre răsărit.. ci. în zile senine — dar acele zile sînt rare — se conturează bine crestele Făgăraşului. fără grabă. privind în jos sutele de trepte care-ţi dau fiori. vîrfuri pe care tovarăşul meu de drum. salvări miraculoase ori neizbînzi. cît de greu trebuie să fie urcuşul în vremea viscolelor iernii. Gardul Stănilelor a căzut de mult în umbră. Uneori. deşi răcoarea serii începe să se simtă din ce în ce mai mult.. îmi dau seama că ele nu sînt făcute spre laudă proprie. la alte acţiuni de amenajare turistică în Ceahlău. pe nepregătite. ca unul care le ştie pe toate. firesc. Crestele par cuprinse de flăcări. cunoscător. încărcate de zăpadă. ca într-un amfiteatru. bat la alta şi dinăuntru aud pe cineva care mă îndeamnă să intru. îmi spuneau meteorologii. am luat parte la marcarea traseelor din Ceahlău. îşi deapănă istoriile cu voce egală. s-ar putea vedea mai bine unele vîrfuri îndepărtate. şi vorbele lui poartă în ele greutatea adevărurilor nevoalate. viscoleşte. făcîndu-ne să rîdem. la capătul de jos al celor 460 de trepte care duc sus. cu aceeaşi sobrietate caracteristică oamenilor muntelui. în vreme ce el rămîne mereu sobru. Număr vreo 50—60 de trepte şi mă opresc să-mi mai trag sufletul. Rafalele de vînt. dar prăvălatic. ci merg pe potecă mai departe. dar oricît de încet merg. îi spune un inginer din Piatra Neamţ. de experienţe şi întîmplări.www. crăpăturile. cu casele cîrduite pe o vale adîncă.. Din rostogolirea monotonă a vorbelor. a adunat şi a trăit multe. nord şi apus. într-atît de intens reflectă lumina. la manifestările organizate de Comisia pentru protecţia monumentelor naturii. prăvălită destul de în pripă pe coasta muntelui. plaiurile cu stînele. are grijă să introducă o notă de umor discret. — Pe cînd trecusem de vîrsta copilăriei. Deschid o portiţă a gărduţului ce o înconjură parcă în glumă. pădurile. prin anii dinaintea războiului şi în anii de după război. în cele din urmă văpăi ale soarelui. „Noi urcăm aceste trepte în cinci-şase minute. pe cît as fi crezut. piscurile. îl întreabă cum îi merge cu sănătatea. în întunecimea din ce în ce mai accentuată a întinselor păduri de molizi.. am căutat să mă apăr în faţa unui tînăr în . Cu un binoclu. şi fericite şi nefericite. Tovarăşul Stelea continuă să povestească alte şi alte întîmplări. Acum e linişte. ninge.. drum de aproape o oră. unde ne răcorim cu o bere. îţi iau vederea şi trebuie să te ţii bine de balustradă. în astfel de zile limpezi. Dunărea. fără măcar să zîmbească.. Suişul durează un sfert de oră.. observ că prietenul meu de drum zăboveşte. În cei peste 25 de am de muncă şi viaţă pe Toaca. Bătută încă de ultimele raze ale soarelui. dar cînd se abat vînturile rele. Cele 460 de trepte spre cer Ajuns la cabana meteorologică. se mai răsfaţă. rotindu-ne privirile spre imensele căciuli ce se desfăşoară înspre sud. Stai ţintuit şi aştepţi să prinzi un moment favorabil. dragă tovarăşe Stelea". Soarele a trecut binişor de amiază. la staţia de pe vîrful Toaca. cu urmări tragice. după ceas. cînd aerul e totuşi puţin îmbîcsit de pîclă. pentru că nu-mi răspunde nimeni. urcuşul durează un ceas şi mai bine. chiar şi astăzi. în aceeaşi ţinută sobră a vorbirii..cartiaz. Mergem încet. cele cu viteze ce ating uneori 150 de km pe oră. cum merg lucrările de finisare la cabana Dochia. vîrfurile din nord şi din sud şi unele oraşe mai îndepărtate. fără exclamaţii şi înflorituri. — Cînd nu este ceaţă. dogorind însă pereţii stîncoşi ai Ocolaşului Mare. cu aşezările înconjurătoare. „Noroc.

aflata la mică distanţă cu vîrful ei ca un ceaun întors... De aici. şi ea latră de cîteva ori. Ne bucurăm că.. Îi privesc cu o anume curiozitate pe aceşti bărbaţi în toată firea. cu copii şi nişte rubedenii. de fapt. fără să pricep ceva. în 2—3 minute. Meteorologul Panaite îmi spune că a trecut ora şi trebuie comunicate datele. pe care şi-i arată cu dărnicie în joc. ea urcă treptele cu o iuţeală uluitoare. prin radio.. de cîţi am lucrează aici. Soarele se ascunde dincolo de Munţii Bistriţei. — Căţeluşa asta. ei săvîrşesc zi de zi un act de eroism.. Mă uit şi eu pe fila de hîrtie. O trimitem cu vreun mesaj sus. Îl felicit pentru apropiata absolvire a facultăţii şi ieşim puţin împreună. oţeliţi de toanele şi asprimile muntelui şi parcă nu-mi vine să cred că. Am prilejul să-l cunosc pe fiecare. poftindu-mă să iau loc.. de pe vîrful Toaca. închise fiecare în. I-am legat plăcintele. Ne-a mulţumit colegul de acolo. pe Toaca. mă minunez cu ce dexteritate manevrează aparatele de po masa lui. în tentativa lor zilnică de a escalada aceste trepte. să n-o mai recunoşti.. îmi spune tovarăşul Panaite. meteorologii şi copiii se joacă cu Rexy: îi pun pe cap o căciuliţă. în glumă. pe care apoi le stîrneşte ca pe nişte fluturaşi.. cuminte. căţeluşa se repede. în vreme ce pe văi s-a şi întunecat. aduc o pată de lumină în ghemotacul noptatic ce nu mai conteneşte cu jocul. pe care o morfoleşte. Odată am pariat cu cineva că Rexy va duce sus nişte plăcinte calde. de gîtul ei şi Rexy a ajuns repede sus. în toate împrejurările. putem fi de folos şi sub aspectul acesta. lîngă noi. scoase atunci din cuptor. cu o satisfacţie neascunsă. slobozind cîteva lătrături ameninţătoare. constatînd că nici coborîrea nu este aşa. O cheamă Rexy şi e în întregime neagră.. probabil cu „centrul". de pe înălţimea vîrfului Toaca. În curticica înverzită a cabanei meteorologice îl reîntîlnesc pe şeful staţiei.. de uşoară. din cînd în cînd. o adevărată autobiografie.exerciţiul funcţiunii" şi. Numai colţii albi.. îmi comunică. Se aşază la masa lui încărcată cu tot felul de aparate şi vorbeşte la telefon. Cînd sfîrşeşte de vorbit. mărind veselia. semnalele de ajutor ale turiştilor rătăciţi ori aflaţi în primejidie şi altele. băieţii. Mă sperii puţin la început. a simbolurilor înregistrate: numărul cutare simbolizează viteza vîntului.Salvamontului. în hazul nostru. o aşază în fotoliu. neştiutor. La masa care se aşterne numaidecît. îl las pe meteorologul Panaite cu aparatele lui şi încep iar să număr cele 460 de trepte. într-o pungă. iar Panaghia. făcînd şi alte ghiduşii. mă rog.. cît are timp. În salonul-sufragerie. Semnalăm adesea un foc în pădure ori alte lucruri. prin telefon. Aşa cum o vedeţi. acolo. încep să-l „descos": de unde este. dîndu-se peste cap şi aducînd un obiect. îmblănită şi rîd de se prăpădesc de poznele căţeluşei. — Mai am de trecut un examen.cuşti". îmi spune şeful staţiei.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. deoarece s-a făcut noapte.. O facem cu multă plăcere. prăpăstiile apropiate îţi dau fiori reci. ce vîrstă şi ce studii are. o surpriză: fiind duminică. poftindu-mă să iau loc. îmi: răspunde cu nonşalanţă. o minge. spre a intui mai bine oboselile meteorologilor. ci mai mult ca să observăm împrejurimile. o înfăşoară într-o haină groasă. pentru că se declanşează deodată sunetul unei mici sirene de avertizare. pe mica porţiune de iarbă.cartiaz.. în . prinde hoţul ! arată spre mine şeful staţiei. protejate împotriva intemperiilor.. Panaite Constantin. neştiind ce semnificaţie are alerta. celălalt temperatura. privirea noastră poate zbura în toate părţile. de răsună cabana. să-mi arate aparatele de afară cu care este înzestrată staţia meteorologică: termometre. îl privesc cu atenţie în .prinde hoţul !". Vorbeşte la telefon şi. pe lîngă munca noastră de zi cu zi. Intrăm în cabană. Satu! acela îndepărtat.. în tovărăşia unei căţeluşe care zburdă nebunatică. de toată frumuseţea.. număr vreo 12 persoane. parcă ar fi aici. Pînă să se servească masa. şi aşa mai departe.www.. De aici.prinde hoţul. mustăcioara lui neagră pare să se ridice într-un semn al întrebării. Se observă chiar contururile caselor şi am impresia că văd şi oameni mişcîndu-se pe uliţi. la vreme rea.fapt divers". care m-a întîmpinat. spre a mă considera absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Iaşi. pe care însă îl consideră. cu chip de icoană veche. — Rexy. îmi întinde apoi un binoclu pentru a cerceta împrejurimile. barometre etc. Mă opresc din cînd în cînd şi la coborîre. Meteorologul îmi explică cu răbdare semnificaţia cifrelor. culmile apropiate se văd ca în palmă. N-are timp prea mult. neagră ca pana corbului. poate fi atinsă cu mîna. ne este de mare ajutor iarna. îşi reia jocul şi dacă stăpînul strigă.. pe care l-am văzut cînd veneam încoace cu tovarăşul Stelea.. cînd ne de sus e toată sură de zăpadă. au venit de jos două dintre soţiile meteorologilor. — Panaite mă numesc. la colegul nostru de serviciu. îmi spune el. cu o blană lucitoare. Mă sperii puţin. — Să nu credeţi că folosim binoclul ca să ne amuzăm. azvîrlindu-şi peste cap cîteva frunze galbene. dar îmi dau seama curînd că e inofensivă.. meteorolog de serviciu. I se comunicase „de jos" cine sînt şi că se putea aştepta la o vizită. I se strigă iar . pantaloni scurţi şi în bluză. cu coamele lor azvîrlite spre cer. pentru plăcinte. se repede şi mă latră. Mă iertaţi că tocmai acum completam cîteva date ce trebuie să le comunic.. şi-a pierdut culorile. transmitem. Povîrnişul de-alături.. altul umiditatea. Ocolaşul Mic şi Ocolaşul Mare. E adevărat că i-am dat înainte cîteva bucăţele de salam. fără nici o reţinere. Rexy !".

cînd vremea este încă frumoasă. anunţînd cine ştie ce fenomene meteorologice. cînd se topesc troienele. dar dînsul mi-a făcut semn să aştept puţin pînă îşi trece pe o foaie notările. trecînd şi întîmplarea aceasta dramatică în rîndul. atitudinile cele mai fireşti. am zărit o nevăstuica intrînd în cabana noastră. Povestind. şeful staţiei zîmbeşte senin. violacee se aprind din cînd în cînd. s-ar constitui în revelatoare capitole de viaţă.. L-am salutat. în rest.. îl admir pentru calmul. — Aproape totul.. pentru că. lăsîndu-mă singur în coborîşul meu. de la cabana tăietorilor de lemne pe care aţi văzut-o ceva mai jos de-a noastră. cu aceeaşi solicitudine. Unii încă mai dorm şi vorbim aproape în şoaptă. s-au încuibat în magaziile noastre nişte şobolani. În disperarea mea. Nevăstuica i-a lichidat pe toţi. trec. dezastru. pe Ceahlău.. Poate că multe din cele povestite de ei ar merita să figureze în cartea de faţă. altele cu haz.. prin desfăşurarea lor. Dacă rămîneam în zăpadă. pentru stăpînirea de sine. mai rău mă înfundam. încercînd să-mi notez ce mi se pare interesant. Şi o să vă daţi seama de aceasta din cele pe care am să vi le relatez în continuare.. şi care. — Şi cele fericite. toamna tîrziu. Controla nişte date pe care trebuia să le comunice mai departe. Îndată după acest . înainte însă as dori să vă dezvălui sentimentul pe care îl încerc.www. La ora 7 dimineaţa l-am găsit pe şeful staţiei la datorie. Spre marele meu noroc.. Colegul Bodnar s-a reîntors la cabană. aruncată la «răscruce de vînturi». Hotărîsem să cobor de pe munte pentru nevoi de aprovizionare. nu numai drumeţilor imprudenţi..faptelor diverse". unele mai încordate. La Jgheabul Panaghiei însă — acolo parcă ar fi un loc al nenorocului ! — am alunecat şi m-am trezit înfundat în zăpadă pînă la gît. căsuţă primitoare. După ce termină. poate să fi trecut o săptămînă sau mai mult. Am încercat în toate felurile să-i combatem: otravă. De data asta deapănă o întîmplare mai hazoasă: — Mai acum vreo doi ani.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. dar aceasta face parte din categoria celor fericite. Mi-am luat rămas bun de la şeful staţiei. de la o anumită altitudine se înstăpîneşte toamna. aproape vară..cartiaz. De aceea nici nu aveam cum s-o dăm afară. adică mă apropii de cabană.... Intru în cabana încălzită şi mă simt fericit. care nu depăşise încă creasta. După un timp. mai fiecare îmi relatează cîte ceva din viaţa şi munca pe munte. Luminiţe albastre. n-a mai rămas nici un şobolan în magaziile noastre. prin trei anotimpuri: în vale e cald încă. într-un timp record !. se pune din nou la dispoziţia mea. desigur.. La revedere. şi cele nefericite fac parte din viaţa noastră de aici şi nu ştiu dacă le-am mai putea categorisi. dar rezultatele n-au fost mulţumitoare. M-am trezit în zori. iar dinspre răsărit aurora îşi ţese pînza trandafirie. care adăposteşti oameni minunaţi ce veghează din . pot întîlni zăpadă. mă invită în salon. capcane. neobişnuit de frumoasă. pe care le consemnează apoi într-un registru special. mi-a povcstit-o şi am rîs. cînd mor stelele... În noaptea aceea am dormit fără vise în cabana meteorologilor. Numai conservele rămîneau intacte. într-o zi. Şi acum. căci soarele se ridicase destul de sus şi mai aveam de mers şi în alte locuri. dar puţinele pagini dedicate lor nu ne permit s-o facem. fără îndoială. Iuliu Bodnar.. în adevăratul înţeles al cuvîntului. care ne vămuiau serios proviziile. să reluăm chestiunea unor detalii ce pot deveni importante în unele împrejurări. drumul pînă la Ocolaşe şi înapoi. urmărindu-le zi de zi activitatea. M-am ferit de ea. — Ce vi se pare mai important aici. Oboseala urcuşului pe Ceahlău. a pornit-o cu schiurile şi a dispărut curînd în vale. S-au furişat. riscam să îngheţ şi să nu mă mai găsească nimeni pînă-n primăvară. întîmplările. A venit şi cu greu m-a tras afară cu ajutorul unor crengi. şi mai ales în vreme de iarnă. dar de ce încercam.. cînd depăşesc Jgheabul Panaghiei. anunţînd o nouă zi frumoasă. în viaţa de zi cu zi de pe munte ? l-am întrebat oarecum prin surprindere.. schimbări în atmosferă pe care sensibilele aparate le înscriu pe hîrtie specială. în toată splendoarea ei. m-a întovărăşit colegul meu de-atunci. Un alt coleg.. să spun aşa.. să ne luptăm cu neprevăzutul. Acum vreun an şi ceva era cît pe ce să dau ortul popii. S-ar putea scrie. Am încercat din toate puterile să mă smulg din neaşteptata captivitate. Deci ni se întîmplă şi nouă. o carte extrem de interesantă despre aceşti bărbaţi. şi pe ceilalţi meteorologi în înfruntarea adversităţilor Ceahlăului. calităţi ce caracterizează. În cabana meteorologică e linişte. Urcînd spre cabana noastră meteorologică.. Pînă mai jos. probabil. — Dar întîmplarea cu ursul nu v-a povestit-o tovarăşul Stelea ? — Ba da. de la ceilalţi meteorologi care se aflau prin preajmă.tur de control".. pe un fotoliu. îl urmez prin încăperile unde se află aparatele de înregistrare. colegul Iuliu. m-a auzit. Amfitrionul meu devine acelaşi povestitor cursiv şi. Cu sufletul deschis. parcă. Mihai Zamfir. suişul şi coborîşul celor 460 de trepte m-au aruncat în braţele lui Morfeu destul de devreme. ştiind că în anumite împrejurări poate deveni periculoasă. îl ascult cu plăcere. o păţanie a altcuiva. am început să strig cît am putut de tare după ajutor. în munca şi viata noastră chiar şi un amănunt poate deveni esenţial.

înălţimile Ceahlăului spre ajutorinţa şi folosul nostru.cartiaz. al tuturor. . mi-am spus în gînd.www.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. pe care ei însă îl consideră doar o datorie şi nimic mai mult !. în vreme ce coboram spre cabana Fîntînele. oameni vrednici şi de inimă ce săvîrşesc un eroism cotidian.

Oare cînd apăruse ? în clipa în caro tînărul îmi oferise binoclul ?. L-am privit cu interes crescînd pe tînărul meu interlocutor. de deasupra unei creste îndepărtate.a prin binoclu.. Dincolo de munceii care ţărmu-resc linia orizontului spre răsărit. am auzit în spatele meu. proviziile. ce nu cred să fi avut mai mult de 18—19 ani. ca să ajung la timp pe vîrf. pentru că se şi arată marginea discului solar !. nu-i prea fragil pentru duritatea muntelui ? Băiatul rîse din toată inima. de la Izvorul Muntelui pînă la Toaca.www. — Buna dimineatza... i-am zis. M-am trezit pe la patru şi jumătate. Guten Morgen ! Erau din R. pe care tînărul îl sesiză. spălîndu-se de.cartiaz.. Doar Luceafărul de dimineaţă îşi mai risipea zadarnic strălucirea înainte de a muri în infinit. cerul începea să pălească treptat. clipa cea mai frumoasă a zilei. Văile şi hăurile înconjurătoare mai adăposteau păreri de întuneric. mă străduisem să arunc un ton de laudă. la cumpăna dintre noapte şi zi. Cu respiraţia tăiată. al răsăritului soarelui. furişate în păduri ce mai picoteau în dulcele somn al dimineţii. — V-aţi trezit devreme în dimineaţa asta. împurpurînd nevolnicul nor. Tînărul le oferi binoclul şi fiecare privi soarele . blonzi şi înalţi.. de unde aveau să se ascundă în curînd în jgheaburile şi crăpăturile muntelui.. ca să mă bucur de spectacolul.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. sensibilă. am escaladat ultimele 20—30 de trepte. am coborît treptele scării. m-am adresat tî-nărului meu însoţitor. cred. ghicind în el o fire deschisă. mi se păru imensă şi mult prea aproape. Împreună cu tînărul. ce se ridicase pînă la jumătate. M-a salutat printr-o uşoară înclinare a capului şi iam răspuns la fel. stele.. pentru a asista mai de saşia miracolul ce se anunţa.. cum credeţi. Într-adevăr. atingînd buza unui nor subţire. Uitaţi-vă puţ i.D.. ca de o năzdrăvănie ce-o auzise întîia oară în viaţă. ochii uşor mijiţi. atît de obişnuit şi totuşi de fiecare dată altul. M-am întors către tînărul care privea. Am rîs şi eu cu el. pregătindu-mă pentru vreo destăinuire interesantă.. trandafiriul cerului se mistuia într-o mare de aur topit şi. unde ajunsesem seara tîrziu.. de trestie. scăldaţi într-o continuă visare. — Nu era prea dimineaţă ? — Nu. întorcîndu-mă spre punctul cardinal în care spectacolul naturii părea să atingă punctul culminant. măcinată de bucurii şi dureri. încetul cu încetul. — Bună dimineaţa.G. M-am oprit ca să respir aerul tare al munţilor în capul scărilor ce duc din potecă în vîrful Toaca. m-am trezit în zori. în care răsar în suflet speranţe noi.. în tăcere — spre a nu destrăma vraja ce ne cuprinsese —. Şi nu-s chiar atît de fragil. oftatul nedefinit al munţilor. mereu cu faţa spre soare în sfioasele pîcle ale depărtărilor. dacă nu mai mult. se sălta soarele. spre alte orizonturi ale vieţii.. aduceau mai repede a fată decît a băiat. zăbovind parcă anume ca să ne mai ofere un ultim spectacol înainte de a se ridica în tării. În vreme ce vorbeam şi mai priveam norul acela străveziu pe care-l însîngerase soarele. s-au oprit lîngă noi trei tineri. — Un poet ca dumneata. din ce în ce mai deschis. m-am aşezat pe ultima treaptă. mă întorceam să văd cum portocaliul deschis.. În cuvintele mele. ameţiţi de vise. pregătea drumul de lumină al soarelui. pe măsură ce urcam treptele scării. Privind prin lentilele măritoare roata incandescentă. pe care urechea mea le prinde numai la aceste ore ale zorilor. Chipul de adolescent şi trupul subţire. În mare grabă. mai departe. când am reuşit să ajungem la ultimele trepte de coborîre. ÎN AŞTEPTAREA RĂSĂRITULUI După un somn de cîteva ceasuri la cabana Dochia. mereu aşteptat. veniţi să viziteze Ceahlăul. rămas încă în contemplare.. încă puţin şi în curînd avea să se ivească astrul biruitor. răsăritul. pentru că am dorit să ascult şoapta vîntului înspre zori. mulţumindu-i pentru binoclu. Uneori car în spate cortul. îndrăzneli la care poate nici n-am visat vreodată şi care ne poartă fiinţa. discul solar furase de prin rarişti de pădure culoarea zmeurei.. lîngă cabina de observaţii a meteorologilor. nu înainte de a observa ca dintr-o latură a căsuţei de beton se ivise un tînăr cu binoclu. toţi bărboşi. Este. M-am grăbit spre vîrful Toaca.. — Dar eu urc pe munte de vreo zece am şi o fac de cel puţin zece ori pe vară. — Am privit azi-noapte luna şi n-am vrut să scap prilejul să văd şi soarele răsărind. în vreme ce în cabană drumeţii se întorceau pe cealaltă parte. în total 15—20 kg.

Am rămas cîteva clipe stană de piatră. — Da. cum bine aţi zis.. mi-a atras atenţia o poieniţă lăturalnică. Auf fiedersehen ! — La revedere. dedicată unei fete din Pîngăraţi. „Care Vasilică ?" „Vasilică. Sînt convins că există un asemenea „glas". m-am rătăcit de grupul cu care urcam. Însemna ca nici ciobanul nu putea fi prea departe. am căutat eu s-o întorc. încît n-am putut să mă abţin să nu culeg cîteva. Am început să le povestesc păţaniile.. sehr schon.. Erau aşa de gingaşe.. dar n-am vrut. după ce m-am asigurat că ursul nu mă urmăreşte. În partea cealaltă a ei.. dacă-mi dai voie să-ţi spun aşa. Viorel dragă. îngrijoraţi de dispariţia mea. Am fugit unde-am văzut cu ochii !" „Nu cumva era Vasilică ?". sînt prea obosită". iar de acolo. ca şi mine. Aseară. i-am făcut semn să ieşim. am luat-o pe o scurtătură pe care n-o cunoşteam. Oare atît de mult zăbovisem acolo ? La un moment dat am avut senzaţia că m-am rătăcit. Am să dau însă o raită pînă la Ocolaşe şi cred că prin jgheaburile de-acolo am să găsesc alte flori. cîteva secunde. cînd urcam pe la Izvorul Alb. am observat chiar în mijlocul oi un urs ! Se scărpina cu spinarea de-un brad şi se uita la mine.. Am strigat şi mi-a răspuns o voce de copilandru..www. Atunci m-am pomenit într-adevăr într-un loc total necunoscut şi nu mai încăpea îndoială că m-am rătăcit. am zărit cîteva oi.. s-a îngrijorat într-adevăr.. „Să tot aştepţi că am să vin !".. nu puteam. Forte framos ! spuse unul dintre ei. de exemplu.. nu face nimănui rău.cartiaz. Cînd să tai o potecă. aşa? l-am botezat noi. ciobanii.. dragă Viorel. în mijlocul alor mei. încredinţat că astfel voi ajunge din urmă grupul dispărut.. la revedere !.. la noapte o să ne ducem să privim luna şi să ascultăm «simfonia munţilor».. gîndeam.. — V-aţi certat cumva ? — Nu ne-am certat. Am hăulit. Aseară i-am spus unei fete din grupul nostru: „Anişoara. „Măi băiete. — Dar iubeşte şi ea muntele. mi-a răspuns ea supărată. Mi-a arătat el pe unde s-o iau ca să ajung mai repede la Dochia. dragă Viorel. m-am făcut nevăzut într-un aluniş. nerostit limpede. Umblă toată ziulica după zmeură şi fragi şi uneori trece şi pe-aici. E un urs blînd. — Trebuie să recunoşti. În următoarele secunde. — Poate că dacă accepta. Am mers aşa poate jumătate de ceas şi deodată s-a deschis în faţă o rarişte luminoasă. a rîs băiatul. în sens invers drumului. cîteodată. înţelegea că nu numai de dragul lunii o inviţi la plimbare. Nu i-ai oferit florile ce le-ai cules ? — Mi-a fost ruşine să i-le ofer aşa zdrobite. rîzînd însuşi de româneasca lui. Abia către seară am poposit la cabană. pe cînd ceilalţi se pregăteau de odihnă.. sînt obosită". Chiar pe munte ne-am cunoscut ! De aceea uneori n-o înţeleg. Una mi-a apărut în revista „Ateneu". lăsînd mai la urmă cea cu ursul. bădie. nu te duce la culcare. că ai fost cam imprudent rătăcindu-te de grup. Sînt sigur că doarme şi acum. De strigat. care cred că te iubeşte. unde am observat cîteva brînduşe de toamnă... în vioriul lor pur. are şi nume!" „Da. de care aminteam adineauri ! — Gusturile nu coincid în totalitate. ca să audă probabil şi ceilalţi: „Mi-e tare somn. mai ales că nu mai avusesem prilejul unei astfel de. M-am îndepărtat de locul acela suspect. Nu mi-am dat seama cît am întîrziat. dar ea mi-a răspuns cu voce tare. ursul".. dar nici mult n-a lipsit. „Ia te uită.. m-a întrebat băiatul. la vale. i-am spus. Poate că fata. hai să privim luna... . Au rîs şi ei. urmărind o cărăruie în care se observau imprimate copite de oi. Ştiţi ce mi-a răspuns ? „Mi-e tare somn. — Ei şi ? Doar sîntem logodiţi !. ce mai la deal la vale... te-ai rătăcit ?". ieşind dintr-o margine de pădure.Ce-i. „Putea să ţi se întîmple ceva rău. te rog.. cînd am prins un moment favorabil. dar Anişoara era bosumflată rău. Voiam să i le ofer Anişoarei.. Sînt muncitor-electrician la o întreprindere din Piatra Neamţ şi iau parte adesea la şedinţele unui cenaclu din oraş. dar cînd m-am reîntors în potecă grupul dispăruse de mult. N-am înţeles-o. Nu mai spun că pe o potecă am avut o întîlnire de zile mari.. poate chiar mai frumoase.. „Nu-i nimic. „glasul munţilor". hoinărind de unul singur"... — Şi spuneţi că în zori aţi ascultat „glasul munţilor" ? m-am întors către tînăr. Unele mai păstrau în petale mărgăritarele de rouă ale dimineţii. Nu-i prea place că-l iau cîinii în primire şi-atunci să rîzi de să te prăpădeşti: Vasilică înşfacă vreascuri sau pietre şi azvîrle în cîini ! Ei se feresc şi pînă la urmă îl lasă în pace". am chiuit. De unde puteam să ştiu că-i un urs atît de paşnic ? Băiatul m-a îmbiat să rămîn în noaptea aceea la stînă. Ieri. însă nu am primit nici un răspuns. după alergătura din pricina ursului. întîlniri... să ne îmbătăm de farmecul nopţilor de pe Ceahlău".. Ea e fata din Pîngăraţi. deşi cunosc destul de bine drumurile Ceahlăului. ca să nu-mi trădez poziţia... — Sehr schon.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Am tăiat-o pe nişte scurtături.. Altfel cum credeţi că m-aş scula noaptea ca să-l ascult ? — Scrieţi cumva poezii ? — Da. .

cartiaz. şi a pornit repejor într-acolo. pînă ce silueta lui subţiratică s-a stins după o coamă de culme. şi la bună întîlnire ! Tînărul mi-a strîns mîna cu căldură. — S-au sculat cu toţii. s-a uitat prin binoclu spre cabana Dochia. dragă Viorel..www.. . îi văd că se duc la izvor să se spele.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Mult succes. L-am urmărit cîteva clipe cum merge în pas grăbit.

ÎNTR-O GRĂDINĂ DE VARA Într-o sîmbătă seara. zise inginerul într-o doară.. cel bătrîn se răsti la cel mai tînăr. Vă aşteaptă oamenii aceia.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. curat că... Se ridică apoi şi se strecură pe după o tufă de liliac ce se înălţa chiar în mijlocul grădinii. măi. — Să te-nvîrtă cel cu coarne ! — Hai. mătăhăind cu mîna aproximativ spre frunte. — Mi-am închipuit că v-aţi oprit la grădină. hai.făcut".. Pamfile? (se vedea că inginerul îl cunoştea).. V-aţi uitat binc la dînsul ?.. inginerul ajunse la masă cu halbele. Între timp.. dîndu-mi seama că cearta lor era de mărunţiş.. pe undeva pe la buric şi pe umăr. ca pe unul ce mă amestecam într-o treabă care nu mă privea. O făcu în chip sprinten pentru vîrsta lui. Cîţi am îi daţi ? — Ştiu cu.. — Îmi daţi voie? i-am întrebat politicos. dar nu dădu nici o atenţie spuselor celuilalt.tărie".cartiaz. toate mesele fiind ocupate. Fusese o zi călduroasă de septembrie şi abia acum. — Aa. Îi trezeşti şi pe morţi. mai. inginer constructor de prin părţile mele natale. că mi-a crăpat obrazul de ruşine ?. Pamfile îşi făcu cruce. — Auzi.. n-am putut ! se apără Pamfilc.. încît răsturnă paharul de băutură. nene Popîrdă. Pamfile. de întoarseră toţi capetele de pe la mese.. ce s-a întîmplat ? se adresă el unui tînăr care se apropia. tovarăşe inginer. — Ptiu ! scuipă Popîrdă cu scîrbă.. baragladina. — Dar despre ce bilete e vorba. nu însemnează că dacă sîntem consăteni. m-am oprit. că ai de plătit o ţuică. vrînd să mă aşez.. Am luat loc şi i-am privit mai atent pe comesenii mei. Ai fi vrut să-mi aduci pe cap şi soacra (Dumnezeu s-o ierte !).. — Da staţi. ştiţi .. măi Pamfilc. dispărînd ca o umbră. nesocotind prezenţa mea: — Se poate.. se ridică Pamfile clătinîndu-se uşor. lua-te-ar dracu ? — Ce vrei.. pentru că nu mă vedeam bine între comesenii mei. Na. — Ia-n te uită la el. — Dacă sînteţi consăteni. Totuşi. cînd. să nu vă mire. da tot sprinten şi a dracului !. don inginer. Bilete de intrare la stadion. tov. Tocmai la vreme. nene Popîrdă !. — Mai adăugaţi dumneavoastră zece ! Are 75 de ani. nebărbierit. cam descumpănit.. de la mine ? Nu ţi-am dat ce mi-ai cerut ? — Pe dracu mi-ai dat !. Îşi duse chiar degetul la obrazul căzut. Căutările mele rămaseră zadarnice. — Apoi ce pretenţie ai mata. mneata. Cel mai tînăr. împreună cu un vechi cunoscut. observînd că acesta îşi sorbea halba în picioare... Clătinîndu-sc pe scaun şi dînd din mîini exagerat de tare. spre amurg. — N-am putut. Nu puteam desluşi în glasul lui unde se termină îndemnul şi unde începe batjocura. nene Popîrdă. — N-auzi.www. Da e chestie de obraz. don inginer. observînd că în faţa lor nu stăteau obişnuitele halbe. să-mi faci una ca asta ? ! Cel tînăr mini ceva. Oamenii continuau o discuţie începută. bine. LA O BERE. Inginerul n-avu timp să-i răspundă. la rîndul lui. ca la celelalte mese... îmi arătă scaunul liber. — Ce-i. cu un rînjet de om beat.. Aista-i un pişicher şi-un hoţ ce nu s-a văzut. dar bătrînul nici nu se uită la mine. Popîrdă mă privi intrigat şi totodată mînios. Inginerul îi făcu semn să rămînă pe loc. la o bere în grădina de vară din centrul oraşului Tîrgu Neamţ. cînd cineva din grădină îl strigă. Vreo 65.. se mai răcorise.. măi Pamfile.. m-am apropiat de... inginer — şi-l arătă în chip acuzator pe Popîrdă — vrea bilete pe de-a moaca pentru tot famelionul lui ! — Măi. am să-ţi dau una peste bot de n-ai să te vezi ! strigă Popîrdă. ce sfat bun ne dă dumnealui ! mă arătă cu degetul Pamfile. Inginerul s-a dus la bufet să comande halbele. — Pentru atîta lucru ? se miră inginerul..una la tare beau doi muşterii: unul mai în vîrstă şi altul mai tînăr. N-ai oprit-o pe babă la intrare. am intervenit eu. Lasă că baba (cine naiba a pus-o !) s-a dus acasă. ci pahare cu. în timp ce eu ocheam o masă liberă. — Călătorie sprîncenată ! îi strigă. nu e cazul să vă certaţi. că numai de meci nu-i ardea. fără veste.

. Odată m-am şi îmbătat. Poate că sute. E de loc de prin părţile mele. Am căutat în rucsac un pulover mai subţire.. am ajuns acasă în patru labe. — Atunci îi bine. măsurîndu-mi mişcările. de teapa lui.. zise Pamfile. Om tare cumsecade inginerul.. Cînd m-am întors. În tinereţile lui a fost şi hoţ de cai. Cînd m-a văzut ncvastă-mea. — Da. Dar nu era Popîrdă. Eram tot cu afurisitul de Popîrdă (na... Asta se întîmpla cu aproape 40 de am în urmă. Ce „Pamfile al meu ? se mira ea. după vreo zece minute.. Popîrdă. în tinereţile lui mulţi cai i-au mai trecut prin mînă. — Ce vorbeşti ?.. m-am ridicat şi l-am ajutat să se aşeze. dă. înspre răsărit)... mi-am zis.. ştiu eu. nevastă. Ce. — Aă. pe care lam aruncat pe umeri. chiar la bătrîncţile lui. Dumneata eşti de prin părţile noastre ? — Nu. nu te mira.. — Da... Pamfile păru că se sperie de propriile cuvinte.. Te rog să mai rămîi — mi s-a adresat —. da. O fi fost înţeles cu jandarii. ai zice că-i om la locul lui. Da nu mai bem şi noi ceva ? se ridică interlocutorul meu nesigur. Aş fi vrut să-l privesc mai cu atenţie.... — Atunci îi bine... Făcu un semn în chip de salut şi se pierdu printre oamenii ce se mai înghesuiau la tejgheaua cu băuturi. — În plimbare.. întrucît nu-şi ţinea prea bine echilibrul.. ci altcineva: un bărbat cam de vîrsta vremelnicului meu tovarăş de masă. Mai vin însă pc-aici din cînd în cînd. da.. ori. Sînteţi cumva rude ? — Nu. scuză-mi vorba. cam prin anii de după foamete. am să încerc să nu întîrzii mult.. îl cunosc de vreo.udeala aceea de apă ! Şi arătă semnificativ spre halba mea.. Cauţi şi dumneata hribi unde nu-s nici măcar chitoarce ! Popîrdă îi în stare...www. în plimbare ? vru să afle Pamfile. S-a întorlocat cu un popă hapsîn.. am băgat de scamă că Pamfile nu era singur.. nu în.Eu sînt. „Te pomeneşti că s-a întors Popîrdă". Pamfile al tău . 30 ani.. La viaţa mea... că iar îi pomenesc numele !). ca să mă duc eu spre tejghea cu gînd să comand încă o halbă şi una „mică" pentru Pamfile... Era o noapte întunecoasă de noiembrie.... — Mare potlogar... (se aplecă în chip de mulţumire că i-am adus „tăria") Aici îi baza şi fundamentul. — Mustrări de cuget ? ! rîse Pamfile cu răutate. De cel puţin două ori pe an.. Popîrdă aista ! reluă vorba Pamfile. că pe-atunci mai erau jandari. că scăpa basma curată.. la lucru. . uite că el a făcut-o !. cu socoteală. un personaj bizar. aşa. — Pe vremea aceea era tot ţîrcovnic la biserică ? — Ba bine că nu ! Numai că de cele bisericeşti nu s-a îngrijit Popîrdă !.. chiar fără să mi-1 fi prezentat Pamfile.. Aşa. Îi ţîr-covnic aici în tîrg. care se ridică iute cînd mă văzu că mă apropii. uitîndu-te la dînsul.. — Am crezut că l-au apucat mustrările de cuget pe Popîrdă şi s-a întors. Se făcuse de-acum întuneric de-a binelea. Lumea îl luase la ochi. dînd să se îndrepte spre tejgheaua unde se părea că lumea se mai rărise. O noapte neagră.... părîndu-mi-se. — Cu treburi. Da văd că-l cunoaşteţi.... Ti-am spus doar — şi iar se feri.. a ţipat: „Al cui o fi cîinele ăsta care zgreapţănă la uşă ?". — A.. după un botez.... eu n-am băut bere decît de vreo trei ori. Într-o noapte i-a furat căruţa cu cai unuia de la noi din sat. am insinuat eu.. Am plecat ! Am rămas doar cu Pamfile la masă. În grădina de vară se insinua dinspre munte o boare răcoroasă. pădurile. să-i vîndă pe mă-sa şi pe tat-su (noroc că nu mai sînt de mult pe lumea asta) pentru cîteva sute de lei. apoi se apropie de mine cu voce micşorată —.. — D-apoi !. Dacă-mi amintesc bine.cartiaz. dumneavoastră. aşezările. crezi că şi-a plătit băutura aici. Cutreier munţii. — S-apropie toamna.. de să-ţi . Mă întîlnesc cu nişte oameni pentru luni... văzînd că bate cîmpii. Marş afară. lua-l-ar samca ! Şi să mai ştiţi — Pamfile aruncă o privire fugară în jur... dă ce dracu făcea. scăzîndu-şi glasul — că Popîrdă s-a ţinut în viaţa lui de multe blestemăţii.. Ca pe-atunci trăia într-un sat de peste deal (Pamfile arătă undeva. la masă ? Tot eu i-am plătit-o.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. — Parcă voiai să-mi spui ceva de Popîrdă. — Şi chiar fura cai ?... cotarlă !" Cu greu am convins-o că nu sînt cîine... din Bucureşti. cam tot aşa. nu aşa cum ai făcut dumneata acum. nici vorba.. Şi de atunci s-a tot săltat Popîrdă.. — Pare de necrezut: să furi şi căruţa o dată cu caii ! — Ei... Un timp se înstăpîni între noi o linişte stingheritoare.. pînă a ajuns unul dintre cei mai bogaţi de prin satele apropiate.

— Să ştii că aşa-i ! Mă întrebi ce-i cu piciorul meu.. . îmi spune asta piciorul ista al meu. acolo stau cu. Omul s-a ridicat din pat. zic. şi-i liniştea şi iar se mai scula la o bucată de noapte. Şi tot la Popîrdă ajungem. — Uite. care mă cam supără. dar a tăcut. halba mea era şi ea goală. observînd că-i stăpînit de-o emoţie tîrzie. zic. Cîinele a brihnit doar.... tovarăşe. — I-am lăsat vorbă inginerului cam pe unde te-ar putea găsi în noaptea asta. iar înspre ziuă a ajuns într-un tîrg din Bucovina. cînd eu am fost un fel de argat la Popîrdă. — Dar ce-ai avut cu piciorul ? — Îi şi asta o poveste a dracului de parşivă. Poate ai să mă întrebi de ce n-am plecat de la el (Pamfile îmi vorbea de mult la persoana a doua). Pe dracu ! S-a mai văzut să zidească diavolul biserici ! Munceam ca un bou la coasă. se ivi luna. grăbindu-mă să-i răspund: — La un motel din apropiere.. bagi degetele-n ochi. — Mi-ajunge ! făcu el a lehamite şi mi s-a părut treaz de-a binelea. într-o noapte din astea. are un amestec. dă n-am de gînd să-i fac pe plac.. m-am îndrăgostit ca un dobitoc ! Pamfile dădu a lehamite din mînă şi sorbi cu nesaţ din pahar..... Adevărat că şi gospodarul era cam surd. nici vorbă !. Acolo. că nu ştiu ce i-o fi vorbit Popîrdă.. avea oamenii lui. tot el. oricum aş fi vrut să ajung la el.. Am mers o bucată încet pe o stradă mai ferită.. — Deocamdată.. bouţii mei. Ştii de ce ? — Poate că viaţa dumitale... unde umbli în puterea nopţii !" îl mustra bunica. de gospodărie.cartiaz..... În faţa noastră. şi Popîrdă mi-a zis că să vin să lucrez la el. i-a înhămat gospodăreşte la căruţă.. e prea legată de aceea a lui Popîrdă. pădurile dealurilor subcarpatice. — Dumneata de unde ştii toate astea ? — Cum să nu ştiu. În nopţi din astea — Îmi amintesc — bunicul meu se ducea în grajd. Popirdă a sărit gardul omului. cum m-am priceput şi eu. îndemnîndu-mă şi pe mine să părăsim grădina de vară. la semănat. Chiar Surdu îl poreclea lumea. l-am asigurat. poate cu gînd să mă invite la el. măi fimeie.. În chestia asta. îmi arătă Pamfile un bloc ceva mai singuratic drept în calea noastră. şi le vorbea încet. numai că tocmai atunci Popîrdă reuşise să iasă cu căruţa din ogradă....ro – Carti si articole electronice de la A la Z. şi încă unul mare. nici eu nu ştiu. Vezi lumina aceea de la etajul 3 ? Acolo-i nevastă-mea. la iesle. N-am plecat pentru că.. — Ce să se afle ? !. „Se tem boii. Şi-a exprimat limpede părerea că inginerul s-a încurcat pe undeva şi că e puţin probabil să se întoarcă în scara aceea. de după un plop înalt. Abia acum am băgat de scamă că Pamfile şchiopăta uşor. Dumneata unde dormi în noaptea asta ? se întoarse tovarăşul meu de drum. ca să-l audă numai ei: Nu vă temeţi. da tu ce ştii". M-am ridicat să mai comand un rînd şi pentru comeseanul meu. Popîrdă a mers aproape toată noaptea (şi nopţile de noiembrie ştii ce lungi sînt). a ieşit şi dus a fost. însă treaba n-a mers.. că nu vine lupul". dă nu ca argat.Da mai stai şi dumeta. fără să ne spunem nimic. Mă făcusem de-acum flăcău de vreo 17—18 ani.... A rămas omul muritor de foame pînă a fost să se înfiinţeze colectiva. la arat. voinic. Cînd s-a văzut în grajd. la praşilă. după cum ziceam. scoală că a intrat cineva în ogradă ! a încercat nevastă-sa să-l convingă (asta am aflat-o după aceea). după cîte se auzeau. m-am tras de la şcoală (mi-aduc aminte că eram prin clasa a treia de liceu la Piatra) şi m-am apucat... De altfel e o noapte frumoasă. ci că vrea să mă înfieze (uite ce tată mi-aş fi găsit !). Lasă că tot n-ar fi văzut mai nimic. — Şi te grăbeşti la culcare ? — Nu. a intrat în grajd ca la el acasă.. Pamfile se întoarse brusc şi spuse ceva bufetierei... Vremea de septembrie nu se dezminte. Undeva. în dreapta noastră.. Şi-i mîngîia.. Asta n-ar fi nimic. a avut grijă şeful de post de jandari ca lucrurile să se încîlcească. pentru că ceaţa şi întunericul îl ascundeau pe hoţ. Neştiutor mai eram şi eu pe vremea aceea. dar. Ei. Da să ştii dumneata că peste o zi-două se schimbă. De fapt. da uite că la . doar o afla ceva de caii şi căruţa lui. — Şi de căruţa cu cai s-a mai aflat ceva ? am căutat cu să-l abat de la un gînd. Să-i fi auzit cum mugeau încet cînd le vorbeam... unde erau boii legaţi. Am căutat să-i explic că-l aştept pe inginer. Îmi vine aşa să mă tot duc. Mă aşteaptă cineva acolo. Şi nici de băut n-am chef. Îmi pierdusem părinţii în anii aceia de foamete (am să-ţi povestesc altă dată nenorocirea asta). . Mă vezi bontănind cu piciorul într-o parte. s-a uitat pe fereastră. — Dar nu-i nevoie. că-i întuneric ca în corn. Umbla bietul Surdu ca un nebun prin satele megieşe. Pamfile se retrăsese în mahmureala şi aducerile lui aminte. Pămîntul mi l-a luat Popîrdă pe cîţiva saci de păpuşoi. spre surprinderea mea. iar eu n-am vrut să-l tulbur cu vreo întrebare.. Se vede că mă aşteaptă.. m-a refuzat categoric. Se ridică destul de sigur pe el.. Pamfile se opri cîteva clipe s-o privească.... mai mult se ghiceau.. pe limba lui. a deschis poarta mai mică dintr-o lăture a casei.. Pamfile îşi băuse paharul. a dezlegat caii.Măi omule. Unde. îl găsesc mîine dimineaţă. O vreme nu mai spuse nimic.. Aici îi tevatura !. Şi chiar de s-a mai auzit cîte ceva. Am refuzat ideea. după cum ar rezulta. tot „tăticul" Popîrdă (face-s-ar măgar de-adevăratelea şi eu să-l mîn cu biciul !).www.

privind iscoditor la o pereche nu prea îndepărtată. Însă de atunci multă apă a curs pe Bistriţa ! — La urma. era îndrăgostit.Dacă te prindeam în sat.. nerăbdător ca orice om ce află o taină. c-o păţeşti. Încercam mereu cu vorba sau cu vreo treabă. am reuşit eu să spun. dar negri şi adînci ca să încapă în ei o lume. iar trupul mlădios făcut parcă anume să bage bărbaţii. Eram gelos pe Popîrdă. Se înţelege că de cum am intrat argat la Popîrdă.cartiaz. cum s-au petrecut lucrurile ? am îndrăznit eu. măi neisprăvitule... cuprins de emoţie.. m-am pomenit vîrît într-o dragoste pe care nici azi nu pot s-o uit. te făceai că nu-l vezi".. am simţit că mă cuprinde cineva şi-mi astupă gura cu palma. pe cînd argăţea la Popîrdă... În răcori..Măi băiete. Aşa-i cînd îi . Numai că într-o zi îmi aruncă în obraz o vorbă:. ce minune să mă iubeşti tu pe mine.. Pamfile !". Îţi mai odihneşti şi dumneata piciorul." „Vasăzică şeful de post ştie". Pe Liza o adusese Popîrdă de pe undeva de la Brăila.. „Cum aş îndrăzni — mă imită el — cum aş îndrăzni.. cu un clar de lună ucigător. Întrucît Pamfile nu m-a contrazis.www. Doar ici.. pe o sarcină de fîn. apropiindu-mă de tindă. tocmai isprava aceea cu furtul căruţei cu cai. Pe vrcama cînd eram de vîrsta lor (şi Pamfile arătă discret spre banca îndrăgostiţilor). şchiotîrnogule. după ce se despărţise de întîia nevastă. îmi găsisem un locşor în pod. Auzind-o. da mai presus de toate erau mîngîierile Lizei. cum se spune ? — De unde să ştiu. . dar acum parcă mai tare decît înainte... ca acum.. în nopţile acelea de neuitat... că Dumnezeu nu bate cu băţul !. schimbarea vremii. şeful de post !" Aici popa şi jandarmul rîseră cu poftă. am înţeles cine putea fi. şi răsplată". mi-a hotărît: „N-ai auzit nimic în noaptea asta.. Noaptea era nespus de străvezie. Ce să-ţi mai spun... ci undeva printre stele. omule ? — Să nu-ţi vină să crezi: chiar de nevasta lui Popîrdă ! (Ai văzut că fac ce fac şi ajung tot la Popîrdă. îmi zicea .. după ce m-a mîngîiat şi m-a sărutat în fugă. adăugă popa. bătu-l-ar grindina să-l bată). să nu deschizi gura.. la un pahar cu popa şi şeful de post. Pamfile !". aşa cum pot fi nopţile înainte ca vremea să se tulbure. pînă într-o scară — era spre primăvară — cînd. La despărţire. îşi relua deci de aici povestirea păţaniilor lui. . la vreo 30 de kilometri de-aici. mă întreba uneori. mi s-a părut că nu sînt într-un staul de vite.Lasă. Popîrdă părea că n-a simţit nimic.. l-am auzit limpede pe Popîrdă povestind. da nu în grajd.. şi acolo. spuse şeful de post. nebănuind ce avea să se întîmple. uneori şi cîte un pahar de vin. bade Popîrdă ?". „Cum ies din ogradă — zicea el — o tulesc în trap grăbit spre Grumăzeşti. Îmi şi făcusem planul cu Liza să-l lăsăm pe Popîrdă şi să fugim undeva în jos. mi-am zis cu. un semn să-ţi fi făcut ca să fugi cu ea în lumea largă.. trăgîndu-mă afară şi împingîndu-mă uşor spre grajd. sub botul vitelor. cam o minută.Să ştii că ţin mult la tine.Da ce-am făcut.. Mă şi vedeam departe.. Nevastă-mea rîde de mine:. fără succes însă. Pamfile îşi tîra uşor piciorul beteag.. te dai la stăpînă-ta !". Cînd să ies din tindă. mi-a mai şoptit:. unde Liza aşternuse o scoarţă de lînă. Pamfile se aşeza chiar pe prima bancă. După moliciunea braţelor. . în vreme ce luna plutea pe ape îndepărtate. înţepător în prospeţimea lui. „Ei.Cum aş îndrăzni. În seara aceea ne-am iubit în iesle. Mîncare bună. Eu am simţit că-mi pierd cumpătul. Era numai zîmbet. dar se lipea de mine şi fericirea mea creştea pînă la cer. deşi n-avea decît cu vreo doi am mai mult decît mine. că a aflat şi ea cîte ceva din isprăvile mele din tinereţe.. poate găsim o bancă liberă. Liza. Urmăream mişcările şi în urmă. să mă apropii de ea. Aşa au mers lucrurile cîteva luni de zile. În parc erau locuri libere destule..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Ca să ţi-o descriu. Cum zic poeţii. un prăpădit de argat". După fapta. .Ssst. A mai venit după aceea de cîteva ori la mine. însă îl şi respectam întrucîtva.În zori — a continuat Popîrdă — eram departe. de parcă faţa i-ar fi fost întruna luminată de soare. că cu cînd îmi amintesc de ea nu văd decît lumină. n-aveam ochi decît pentru dînsa. Înainte de a dispărea. perechi întîrziate de îndrăgostiţi. Popîrdă !". măi fimeie ?" .Ce... .. de acolo o iau spre munte şi o tot ţin aşa pînă la Posteucă.. am luat-o încet spre parc. era pe vremea aceea o frumuseţe de femeie. urmei. ca nu cumva să-i vină în cap surdului să alerge după mine călare (deşi nu cred că ar fi putut găsi la repezeală un cal bun) ori să mă întîlnesc cu.. — Hai să intrăm în părculeţul ăsta.. . colo. „Se citeşte măi pe buca aceea a ta de obraz că. Mi-am amintit că Pamfile mărturisise că. dar mi se părea că întîrzie cîteodată cu privirea asupra mea mai mult decît s-ar fi cuvenit. ajunsesem un fel de prinţ răsfăţat.. se vede că m-am şi roşit. să zicem.. spre Brăila (acolo ar fi vrut ea să ajungă). o icoană nu altceva.măi băiete". În două cuvinte: ochi negri. tu n-ai treabă la vite ?".Ce minune. nevăzute. mi-a şoptit Liza. — Şi de cine crezi dumneata că m-am îndrăgostit pînă-n vîrful urechilor. . Adia dinspre păduri un aer răcoros.. Ea de cele mai multe ori nici nu-mi răspundea.. să ştii c-o încurcai. nu cred că aş putea. mă doare de-mi vine să înnebunesc. nevasta lui. ai dat de bine ? !" şi mă împietri cu privirea aşa. Pamfile".Că doar nu din prea mult mers la biserică ţi se trage !" Şi uite aşa o ţine.. Liza. faţa albă cum îi spuma..

s-a rotit uşor. Cred că am şi bătut uşor în uşă şi mi s-a părut că pentru o clipă sforăitul a încetat. pe degeaba ?! O să vă împuşc pe amîndoi ca pe nişte iepuri ! O îndepărtă hotărît pe Liza. umbli să-mi necinsteşti casa ? Te-am bănuit eu mai demult. — Măi neisprăvitulc. Pamfile !". Fulgerător. cu gînd să n-o las să treacă.. . Popîrdă a intrat în casă. dar m-am prăvălit moale ca un sac pe piciorul ciuruit de alice. Uneori mă furişam ca un hoţ prin spatele casei. a lui Popîrdă. nu-ţi fie de deochi ! Ceea ce m-a surprins din capul locului era vocea împăciuitoare cu modulaţii mîngîietoare. se repezi şi înşfacă arma de vînătoare din cui.... îmi zise Popîrdă pe un ton glumeţ.. Eu mă făcusem una cu stîlpul porţii şi ar fi fost greu să mă vadă (deşi. — Ai căpiat. sînt eu. strecurîndu-se între noi: — Lasă-l. da n-am crezut. Deodată am auzit o foiala. stîrnind mare larmă de cîini. ca s-o zăresc printre perdele pe Liza. Nu-ţi mai spun cum am trăit cu în zilele şi nopţile ce-au urmat.. mersul acela care arăta parcă la ce înălţime ar trebui să urc.. Pamfile". ori rămîn slugă pe viaţă !”. că m-a apucat un leşin de moarte. . ascultînd ce se întîmplă în casă. Şi m-a durut mai puţin că mă aducea la ce eram — adică o slugă —. buşindu-mă cu picioarele.. dar destul ca să mă audă ea. ca în aceeaşi clipă să îndrepte puşca spre pieptul meu.. Pamfile. l-am auzit cum schimbă cîteva vorbe cu Liza şi din spusele ci înţelegeam că s-a culcat în pat îmbrăcat cum venise.. Asta trebuia să mă pună pe gînduri. — Liza. te-am tot aşteptat nopţile. din sforăiala aceea înşelătoare. Liza".ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Îţi baţi joc de mine ? — Nu înţeleg. Se auzea un sforăit amestecat cu mormăieli de om chinuit de vise rele. uneori îi şi ţesăla şi rar îmi adresa cîte un cuvînt fără însemnătate. că Popîrdă se azvîrli direct în picioare. O bubuitură asurzitoare a zdrenţuit tăcerea nopţii.. Era gătită şi părea şi mai frumoasă în rochia-i albastră ca cerul. aşezat în pat. mai mult plutind decît mergînd.. ... Eu însă — că eram pe-atunci un mucos — am continuat s-o strig pe Liza. cred că m-a văzut !). din toate puterile. scăldat în sînge. Se făcuse de-acum primăvară. dar nu desluşeam dacă este spre rău ori spre bine. dar îmi ziceam că poate i-a trecut şi asta mă făcea să mă gîndesc şi mai mult la Liza. Şi cît ai clipi. cu mă topeam de dor în bîrlogul meu. vorbea ceva cu vitele. Se vede că m-a pocnit în cap ori poate în rărunchi.. Ce am eu cu tine ? Mai bine ţi-ai vedea de treburi.Ieşi puţin afară. M-am întors după vreun ceas în tindă. eram de-acum în casă. ce m-am frămîntat şi m-am otrăvit în sinea mea. Aţipeam doar în zori şi — poate prin somn — Întindeam mîna s-o aflu pe Liza. că ai să faci moarte de om pe degeaba ! — Da. că dacă vine stăpîn-tu şi găseşte vitele nehrănite şi neadăpate..www. e vai de spinarea ta ! După vorbele astea. dai nas golanului. Pamfile ?. am chemat-o eu în şoaptă.. cînd dă liliacul în floare.Acum ori niciodată.. bandajat la piciorul drept. A intrat în ogradă pe două cărări. cît răceala şi mîndria ei. ca să-l reaud apoi destul de limpede. Cu ultimele puteri. — Liza. ca într-un pas de joc. Mă frămîntam în chinuitoare aşteptări şi nopţile nu mai erau nopţi pentru mine.. dragostea mea. deşi Popîrdă lipsea în multe rînduri. Într-una din nopţile acelea l-am pîndit pe Popîrdă cînd se întorcea acasă. măi omule. Vorbele ei (pentru a doua oară) au căzut pe capul meu ca o ploaie rece şi nici n-am avut vreme să-mi revin. în ceas tîrziu. Liza n-a mai venit la mine.. mîngîia caii. îndreptînd-o spre pămînt. te înjură şi în biserică !". măi neisprăvitule. Prefăcuta lui indiferenţă nu putea să-mi scape. Cînd m-am trezit.Liza. n-am mai putut răbda şi am venit să te văd. Pamfile ? Ce s-a întîmplat ?. Dar pe mine. cuvintele ei m-au secat la inimă. Ai dormit bine. Prcsimţeam ceva. am smuls puşca din mîinile lui Popîrdă şi am azvîrlit-o în ogradă. şi a plecat grăbită. chiar atunci cînd cuvintele îi erau destul de tari: . — Bună dimineaţa. Uşa s-a deschis şi în pragul ei a apărut Liza într-un capot şi cu părul desfăcut: — Ce-i cu tine. după cele ce aveau să se întîmple.. apoi un fîşîit de haine femeieşti. Venea doar cîteodată prin grajd. Pe piciorul meu drept (cel cu care merg acuma şchiofîrnogindu-mă) parcă s-ar fi vărsat o oală cu apă în clocot.. Popîrdă părea că a uitat cu totul de mine.. De cînd ţi-ai pierdut respectul faţă de stăpîni ? Vezi să nu se trezească. Şi pe cînd se ridica luna. puiule. i-am prins ţeava. mi-am zis. Cred că era pe la un sfîrşit de aprilie. şi grădina şi începuse să se umple de miresme. — Te omor. „Ori fug cu Liza. slugă vicleană ce eşti ! ţipa Popîrdă înnebunit. Liza încercă să-l domolească. Într-o dimineaţă (era duminică şi Popîrdă îşi făcea meseria ele ţîrcovnic la biserică) m-am proptit în faţa ei. De atunci.cartiaz.

..... zise Popîrdă. În schimb.. Avea vădana aceea (baba de care pomenea în seara asta) o bucată de casă şi s-a lipit şi el.. O să vorbim cu doctorii.. se vede treaba.. Noaptea era însă atît de liniştită şi de plăcută. Am mai rămas cîteva minute în parcul tăcut la acel ceas din noapte. la Piatra. învaţă bine la şcoală şi cred c-o să iasă ceva din el.cartiaz. Poate din nou la o bere. lumina ei rece scădea. mărind misterele nopţii. existenţa. nu mai avea nici o importantă. că fusese trecut la chiaburi şi nu-i convenea colectiva. unele ezitări ale lui în momente-cheie ale povestirii arătau că Pamfile n-a spus totul. Băiatul are de-acum 17 ani. cu piciorul lui bătînd într-o latură. se rînduiau de o parte şi de alta. i-am răspuns.bună seara" şi să-mi ureze vise plăcute ! S-a ridicat cam greoi. cu vitrine imense în care scînteiau lumini scăzute.. Mă ajută chiar să mă dezbrac şi-mi pune hainele în ordine. După tonul lui sincer. găsindu-mi o slujbă. Mi s-a făcut frig şi m-am strîns în hainele mele.. cam nepriceput. să te aburci pînă la nevastă-mea ?. Lucrează la filatură. ce să-ţi mai spun ? Popîrdă m-a ţinut la el pînă sa mutat aici.www.. Asta mai lipsea !. Doctorul ne-a luat la întrebări: cum s-a întîmplat. să mă scoţi din sărite tocmai pe mine.afumat". înfiorat de singurătate. şi băietul ista. la cumpăna nopţii. don doctor. Prea îi era legată viaţa de cea a ţîrcovnicului. L-a lăsat chiar în ziua aceea baltă pe Popîrdă şi a fugit la Brăila.Şi ce dacă a băut ? Nu s-a dus să fure ca să bea". privind la lumina lunii cadranul ceasornicului.. iar peste două săptămîni mi-au dat drumul acasă. — Dar pe Liza ai mai văzut-o ? — Nu. în parcul cufundat în tăcere se iscă un vînticel care zburătăci coroanele arborilor. Nu-i o slujbă grozavă. care mă jignesc şi-mi tulbură. de rău. alicele i s-au oprit în laba piciorului. — Desigur. eu îţi zic noapte bună şi să ne vedem mîine sănătoşi.. bulevardul central îşi schimbase cu totul faţa: blocuri elegante. o să ne opereze şi îndată o să ne facem binc. din povestit. e cuminte.. dar ea nu se vedea nicăieri. dar cînd vin şi eu oleacă . Gîndeam la soarta acestui om ciudat.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. ca să zic aşa. tulburînd tăcerea nopţii. firear a dracului de treabă. Nu ca mine. Pamfile s-a oprit. Să-i fi fost oare complice ? După atîţia şi atîţia ani. Ei. îmi dai voie să mă retrag ? Nu de alta.Te-ai adăpat bine. a ticluit o dovadă că n-a mai zis nimeni nimic. L-am privit o vreme cum se îndepărtează. — Am fost să vînăm iepuri. într-o superbă perspectivă arhitectonică. Cît am stat la spital. Ce-ar fi povestit Popîrdă despre Pamfile ? La asta mă gîndeam cînd m-am ridicat de pe bancă spre a mă duce la culcare.. Pînă în ziua de azi... aducem şi dovadă. — S-a făcut tîrziu. N-ar fi o femeie rea. a slobozit cocoaşele şi. băiete. mulţumindu-mi.. te doare ? Da pe mine nu m-a durut şi nu mă doare ?. care ţi-am făcut numai bine în viaţă ? Eu o căutam din ochi pe Liza.. aşa cum a rezultat ea din povestirea lui. nam mai aflat nimic de ea.. Noroc că nevastă-mea. cînd mai fusesem aici. cum puşca era îndreptată în jos. — Se poate. mă durea îngrozitor şi numai la ce-mi îndruga Popîrdă nu-mi era gîndul. ridicîndu-se de pe bancă. Melania. Şi totuşi. un fel de pierde-vară. Piciorul. Dacă e cazul. m-a pus Popîrdă să dau declaraţie cum că lucrurile s-au petrecut întocmai cum a spus el. cînd o aude batjocorindu-mă:. I-am întins o ţigară şi el a luat-o. Acum. cîştigă de două ori cît mine.. Luna scăpata pe după plopii înalţi din fundul parcului. făcut de fată mare) mă iubeşte şi-mi zice ţaţă. dom’le. aici. A tocmit chiar şi un martor (mincinos. Cît despre mine.. încît m-am mai plimbat vreo jumătate de ceas pe străzile în care răsunau doar paşii mei. măi băiete.. dar abia aştept ca ne-vastă-mea să-mi dea. desigur) şi — cu ajutorul şefului de post —. fiule. Ce.... împrăştiind frunzele căzute prematur. să-i facă pe doctori s-o lase mai moale. Mi-au mai rămas însă în picior vreo două alice şi de aceea mă doare şi astăzi atît de rău. Să fi fost ceasurile zece cînd am ajuns la spital. în sfîrşit. la stadion. unde s-a şi mutat. dă de bine. deşi amorţit. căutîndu-se prin buzunare: — Mă temeam că mi-am pierdut cheia. Poate că şi lumina lunii mărea impresia de . De anul trecut. A reuşit el. — Cine dracu te-a pus.. nu mai scap de gura ei: . băiatul ei (că-i al ei. Peste cîteva ceasuri am fost operat (o operaţie nenorocită). Poate vă mai întîlniţi şi cu don inginer. Numai că eu am rămas şontorog şi mă tîrîi ca o rană. — Cît o fi ceasul ? — Douăsprezece fără un sfert. aşa şi pe dincolo. eram tentat să cred tot ce mi-a spus. Uneori chiar rîde de mă-sa... se foi Pamfile. peste un ceas punem caii la docar şi cît ai zice peşte sîntem la spital. Să nu te sperii. Popîrdă s-a însurat cu o vădană din tîrg de-aici. şchiofîrnogule !" şi alte vorbe caraghioase.. apoi m-a tras şi pe mine..

Am scos buletinul de identitate.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. — Noapte bună. ţîşni un ţipăt parcă speriat de locomotivă ce se revărsă peste oraşul adormit. Din capătul celălalt al străzii. Dinspre gară. dintr-o străduţă. Nu.cartiaz. tovarăşe. Sînteţi din oraş ?. Nu ? Prezenta-ţi-ne. două siluete. spuse unul. m-am îndreptat spre locul de odihnă. îmi spuse. i-am răspuns. Hotărît. legitimaţia dumneavoastră. Apoi liniştea se restabili din nou. . dar am rîs în gînd de o asemenea întîlnire. dar el nu se arăta. Mă întrebă unde dorm. — Noapte bună. restituindu-mi actul. vă rugăm. Parcă as fi vrut să mai schimb o vorbă cu un trecător oarecare.www. se ivi o umbră ce dispăru undeva spre piaţă. la ora aceasta nu aveam şanse să mă mai întîlnesc cu cineva. Am arătat spre motel. — Bună seara.. bulevard al unui mare oraş. la cîteva sute de metri. Doream să mă întîlnesc cu cineva şi uite că dorinţa se realiza ! Erau însă doi miliţieni ce mă priviră cu oarecare suspiciune. pe care miliţianul îl examina cîteva momente. În momentul în care mă hotărîsem să plec spre motel. s-au înfăţişat.

comandînd o ladă de bere. am constatat că era ora 9. Cîteva minute de gimnastică de înviorare (obicei bun. vîrful Sihla (l 151 m). la un moment dat Ceahlăul pare retezat la vîrf. ar fi fost posibil să mă reîntîlnesc şi cu Pamfile. iar în stînga. durerile din picior nu-l înşelaseră.cartiaz. aşa că aveam toată ziua în faţă. intrăm în aşezarea Ceahlău. Pe inginer puteam să-l întîlnesc seara. mai îndepărtat. unde se bifurcă drumul spre Piatra Neamţ şi Vatra Dornei. M-am hotărît s-o iau către staţia de autobuz. cu oglinda lacului bîntuită de neguri şi biciuită de ploaie. Cu puţină şansă. de oameni gospodari. deşi lumina era puţină. Mi-am tras pătura de rezervă pe mine. Culmile şi munceii din jur ni se înfăţişează ca bicisnice arătări împuţinate de semeţia „Olimpului Moldovei". se zăresc din cînd în cînd Căciula Dorobanţului. deoarece nu dădeau semne că s-ar fi speriat prea tare de maşina noastră. Atunci. cu gînd să mai dorm puţin.. Am reuşit să mă urc..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. peisajul se înveselea datorită stolurilor de frunze galbene-roşiatice pişcate de colţii brumelor timpurii. ceea ce însemna că vor să . aduceau a coajă de copac căptuşită de muşchi.. zgribuliţi şi înfofoliţi în treninguri ori în pulovere călduroase. ferinduşi parcă nimicnicia de privirile crestei zimţate a Ceahlăului. Poate că ar fi mers aşa cîteva sute de metri. ca gheaţa (cînd s-o fi răcit atît de repede ?). copitele ce se mişcau într-un ritm egal. înălţate dincolo de albia lacului. dispărînd în pădure. Din culmea Munţilor Stînişoarei. deoarece cîţiva clienţi se şi aşezaseră. Acum părea tristă. uitîndu-mă o clipă pe fereastră. iar ploaia se cerne întruna peste păduri adormite şi sate cufundate în tăcere. Ploaia îmi strica însă toate rosturile. vîrful Bivolu (l 531 m). ploaie stăruitoare. dar aburcîndu-se cu uimitoare uşurinţă pe suişurile nedomolite ale serpentinelor. speriindu-le. Am avut vreme să le admirăm din apropiere. atrăgîndu-ne tuturor atenţia în direcţia aceea. mi-am schimbat brusc planurile. să aspir aerul purificat de ploaie. la un cot al şoselei. comună mare. în grădina de vară.www. mi s-a părut că-i încă întuneric şi m-am corcolit în aşternut. apoi prin Petru Vodă şi coborîm spre Poiana Teiului. Cam tîrziu ! Am sărit iute din pat. În cămăruţa motelului se făcuse frig. Năucite de faldurile alburii ale cetii.. păstrînd totuşi distanţa de maşină. UN DRUM PESTE STÎNIŞOARA Dimineaţa. Nu după mulţi kilometri. jucîndu-şi codiţele scurte şi aruncînd cîte o ocheadă spre matahala ce avea să le ajungă din urmă. cu case făloase. în aşteptarea soarelui. în dreapta noastră se arată. Au făcut amîndouă deodată un salt spectaculos peste şanţul puţin adînc al drumului. Trecem prin Pipirig. iar apa rece. pe care l-am deprins cu peste douăzeci de am în urmă) mi-au redat tonusul necesar pentru o nouă zi. Priveam prin geamul aburit. După puţin timp. Numai cînd se ivea cîte un pîlc de foioase. cu grădini în care stăruie. luînd cu spor curbele şoselei ce urca spre culmea Stînişoarei. Motorul icnea în pantele mai abrupte. ce se pierdea în tonalităţi mai dulci spre gît şi copite. urmînd ca de acolo să ajungem în staţiunea Durău. surprinzător de plin pentru o astfel de vreme. La bufetul motelului am găsit un ceai fierbinte. Detunatele. îmbătate de nori. Hoarde de nori alburii şi fuioare de ceaţă fură din cînd în cînd privirii cetăţile munţilor.omoare" vremea de-afară cu taclale şi pahare. m-a făcut să ţopăi şi să-mi întregească buna dispoziţie. Ce era de făcut ? Să mă culc. După un cot mai larg al şoselei. autobuzul se înfundă în pădure. Avusese dreptate aseară Pamfile cînd îmi spusese că se schimbă vremea. Revenind în cameră. îmbrăcat pînă sus de păduri. aruncîndu-mi privirea pe ceas. pîlcul acela părea un ochi de soare bizar sub pînza persistentă a ploii. de toamnă tîrzie. poate tot la bufetul acela cu grădină de vară. Am înţeles de îndată de ce era vremea întunecată şi frig în odaie: afară ploua mărunt şi îndesat. dacă din faţă nu s-ar fi ivit un autoturism.. Din pricina alaiului nesfîrşit de nori şi a bulucurilor de pîclă groasă. dar. mere roşii ionatan . ţinuta de o armonie desăvîrşită a corpului. agrementat cu puţin rom. Cu spinările lor de un maroniu închis. iar mai sus. Două căprioare tinere. Am ieşit însă repede de acolo. Priveam cu oarecare dispreţ la cei care se fîţîiau iute prin ploaie. să mai dorm şi să mă trezesc către orele prînzului ? Mi-am amintit însă că trebuia să mă întîlnesc cu inginerul cu care fusesem o seară înainte la bere. Hotărît. se vede încă puiandri din primăvară. înghesuindu-mă pe bancheta din spate. închisă în tainele şi miracolele ei. stropit de picăturile de ploaie. traversînd Bistriţa peste podul ridicat pe piloni. pădurea ce doar ieri se răsfăţa în soarele dulce al sfîrşitului de septembrie. unde cîţiva tineri îmi făcură un pic de loc. Cineva arătă cu mîna drept în faţa autobuzului. am deschis larg fereastra. mergeau într-un trap mărunt chiar pe marginea şoselei. cînd m-am trezit. huruind ascuţit la schimbarea treptei de viteză. Ploaia nu mai contenea. Toaca şi Panaghia. ni se deschide în faţă panorama Văii Bistriţei. clipocind în ceţuri. Nu ne săturam privindu-le trapul elegant. ceea ce nu-i scade cu nimic din măreţie. Am aşteptat mai bine de jumătate de oră pînă s-a ivit autobuzul.

— Măi Spiridoane. Spiridoane.. numai dacă tovarăşul şofer e de aceeaşi părere. te-ai şi oploşit lîngă nevastă. îi de-al nostru. Numai să nu zăbovim mult. deşi nici cu nu eram convins de ce spuneam. Parcă-i mare lucru două kile de vin la atîţia. cu umbrele deschise.. dar trage cu nădejde maşina pe asfaltul ud. Cît am mai discutat cu prietenii mei. măi Gheorghe. făcu omul un gest larg cu mîna. timpul s-a scurs pe nesimţite şi m-am pomenit în maşină. spre norocul meu. — Să vedem mai întîi dacă tovarăşul e de părerea noastră. am aflat că. după cît se vedea. oameni deschişi. — N-am nimic împotrivă. ploaia se oprise. poate dă tovarăşul un kil-două de vin. — N-avea mata grijă. cu acoperiş de şindrilă mîncată de umezeală. Şi arătă cu capul spre pădurari.www. se întîmplă uneori şi în plină vară. umezite de ploaie. iar sus. ca să vadă cu cîţi are de-a face. vom fi pe Toaca. — Da de unde ! făcu unul din pădurari.. pînă n-om vedea. fără umbră de supărare în glas.. cu părul vîlvoi. — Apoi poftiţi dumneavoastră înăuntru. am avut prilejul să admir stratul subţire de zăpadă depus între timp. numai că eu ştiţi că n-am voie. puşi pe taclale. Restul zilei l-am petrecut în tovărăşia unor prieteni din Bucureşti..ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. am încercat eu să mă fofilez.. Am aflat că sînt de peste Stînişoara. se ivi în faţa farurilor maşinii o căsuţă puţin gheboşată.. — Noi însă am venit ca să urcăm la Dochia. ai dreptate. din părţile Tîrgului Neamţ. — Da.. le-am răspuns. ca să nu-l audă gazdă.. vorbeam despre dumnealor. mi se adresă. Se apropia seara. potrivite unei vremi duşmănoase ca aceea ce se înstăpînise. — Îs de-abia ceasurile nouă şi tu. alături de doi pădurari şi un muncitor forestier. autobuzul stopează în faţa noului hotel Durău. să te vedem la faţă. Dă-o naibii de treabă. singurul necunoscut. — Păi. — Ce-ai zice. ce mosafiri îmi calcă pragul aşa tîrziu. De aproape un ceas se ceartă cu .. cu nelipsitul lui ferăstrău mecanic.. aveţi dreptate. se plînseră ei.. în toamnă. urma să plece la Tîrgu Neamţ peste vreo oră. Speram ca el să se opună. — Bine. cunosc eu un vechi crîşmar care ne dă vin şi la miezul nopţii ! Oameni cumsecade să fie. vremea..cartiaz. doar în izmene şi cu un fel de dolman peste cămaşă. După cîteva minute. Spiridoane. Atunci m-am „prins" că „tovarăşul" despre care era vorba eram chiar eu. ieşi c-a venit controlul ! strigă nu prea tare unul din pădurari. alături de prune brumate. uitîndu-se mai cu atenţie la mine. — Uite unul care se culcă o dată cu găinile. la ora asta nu văd să mai găsim vreun bufet deschis. sosiţi cu puţin timp înainte. aşa că am să vă ascult pălăvrăgeala. apropiindu-se de maşină şi uitîndu-se înăuntru.. — Nu vă faceţi griji mari. se poate schimba în mai rău ! Nu-i mare lucru să ne pomenim şi cu ceva zăpadă. se schimbă de pe o zi pe alta. Căutîndu-l pe şofer. lucios ca oglinda. şi parmen aurii.. la Toaca. trăgînd cu coada ochiului la mine. Am zăbovit cam mult la acel pahar. pădurarul căruia părea să nu-i prea tacă gura. încît m-am pomenit că am pierdut autobuzul de Tîrgu Neamţ ce trebuia să mă aducă la motelul „Arcaşul". — N-avea grijă. după ce maşina frînă chiar în faţa porţii. Maşina alerga. se minună omul. zgribulindu-se în flanelele şi canadienele lor. iscodind cu luminile ei întunericul. apăru în prag gospodarul. — Să ştiţi că-mi place ideea şi pe chestia asta vă ofer un coniac la restaurantul „Cascada" ! Tar mîine. PP Ceahlău s-ar putea să şi ningă. — Am nimerit-o rău. Vă rog să mă scuzaţi. zise altul. Vino mai încoace.. Motorul geme la urcuşul spre staţiunea Durău. pe Ceahlău. Cînd tocmai ieşeam din Hangu. să ne oprim la crîşma din Hangu. nu te-ai gîndit că mai sînt oameni ce bat drumul însetaţi. mă arătă unul din pădurari. — Să nu ne grăbim. d-apoi acum. — Măi. m-am învoit eu.. la o cotitură bruscă a şoselei. pe treptele căruia întîlnim oameni grăbiţi. ori poate mai bine poimîine... care îmi aduceau cîteva lucruri mai călduroase. Nu după multă vreme. că de aceea-i vreme.. În faţa hotelului Durău staţiona un ARO nou-nouţ. zise mai încet.. unde mai aveam cîteva chestiuni de rezolvat. măi. i se adresă unul dintre ei şoferului.

mai că mi-ar veni în gînd să te fur ! Uite aşa. — Dacă ai căta mai des la mine. nu se arată neliniştit de zăbava drumeţilor de ocazie. du-te şi adă-ne ceva de mîncare. juca în reflexe... — A. Dimpotrivă. Spre mirarea mea. privindu-ne pe fiecare cu băgare de seamă. — Grasă de Odobeşti de anul trecut. da Chirilă. lăsaţi laudele de sine. rîse Spiridon. — Ca bine zici. măi Chirilă. Aduse încă vreo două scaune din camera dealături.. hoţeşte. zău.. puse pe masă două sticle de vin gălbui. Spiridon părea sincer bucuros de venirea oaspeţilor şi se apucă să toarne vin în pahare. aştepta calm.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. tot uitîndu-se lung la tine. După mai bine de un sfert de ceas. Glumă se îngroşa şi dacă era vorba de plată.. Ileana dispăru într-o clipă. În vreme ce gustam din scrobul delicios. umbli cu zvonuri din astea. voinică şi frumoasă.www.. — Aşa cum te porţi. zise muncitorul cu ferăstrăul. măi Mihaile. Ileana.. să nu încerce să mi te ia. — Să ştii c-ai nimerit-o.. zise cu dispreţ Spiridon. n-am vrut să te supăr. Fără altă vorbă. împănat cu bucăţele de cîrnaţi şi cu brînză de putină. consistent. Tocmai cînd ciocneam paharele. Mata. să nu se supere Spiridon. Lichidul gălbui. trăgînd o masă în mijloc şi făcîndu-ne semn să ne aşezăm. mai bine mi-aţi spune dacă vi-i pofta de pus ceva în gură.. că era cam bătrîioară ! — Hai.cartiaz. gîndindu-se poate la gustarea apropiată. — Nu. Ileana. bade Chirilă. — Bună seara la dumneavoastră şi bine aţi venit pe la noi ! ne ură ea simplu. închină Spiridon. — Ei. — E-adevărat. să mă împungă cel cu coarne dacă tu n-ai mînă de cîrciumar. pe care o repezi între sticle şi pahare cu o îndemînare de prestidigitator. Îndată vă aduc ceva. şi gîndesc cu cuget bun. Vinul ne făcu repede bine dispuşi. că v-o fi foame. gîndeam că am sfeclit-o. dacă-ţi mai zăbovi oleacă. dar nu se lăsă: — În loc să te bucuri cu un oaspete aşa rar.. poftindu-ne într-o cămăruţă cam rece.. de care însă nu se atinse. bată-i norocul. alăturînd repede şi paharele. numai că-ţi umblă gura cam slobodă. îmi plăcea negraba lor. măi Chirilă. ironiza Chirilă.. dar eram puţin îngrijorat văzînd cum se golesc sticlele pe care.. văzîndu-mă că admir curgerea vinului. îndemnîndu-ne.. am răspuns eu. — Măi Spiridoane. se adresă Ileana lui Chirilă. Ileana dispăru iute şi o auzeam trebăluind prin camera de-alături. dar mai mult ai cunoaştere la cei ce mînuiesc băuturile ! Pădurarul cel guraliv se simţi atins. — Văd că umbli cu mare băgare de seamă la oameni. asta mai zic şi eu gazdă. o îndemnă Spiridon. nevasta gazdei apăru cu o mămăliguţă aburindă. lăsîndu-mă văduv pe viaţă.. de parcă am fi culeşi de pe drumuri. făcu gazda către mine. rîse gazda cu bunăvoinţă.. pe o noapte întunecoasă ca asta. se apără gazda. aducîndu-i şi pe cei mai puţin vorbăreţi pe făgaşul discuţiilor.. ascultînd înţepăturile . noi să ne deie un kil-două de vin şi noi ne tot apărăm. Mă bucur cu adevărat că v-aţi gîndit la mine. ferească Sfîntul. Ei. da n-am mai putut. nu de alta. Cred că am întîrziat la masa aceea ocazională aproape două ceasuri. fiţi bineveniţi la casa mea. — De cînd te ştiu. măi Chirilă. mă tot frămîntă gîndul că oamenii ăştia n-au pus în viaţa lor pic de băutură în gură şi voiam să-i bag în păcat. păru că se supără Chirilă cu adevărat.. ca mine. trebuia să le plătesc.. Numai vorba-i de tine.. conform înţelegerii.. amintind de culoarea mierii.. nu-ţi aduci aminte cum am furat-o pe Saveta ? Este ori nu este ?. ne aduce mămăligă goală. poate de vreun ceas-două au uitat gustul vinului. vădana aceea. fie şi chiar la ceas de noapte.. zău că ar trebui să nu-ţi dau altceva decît mămăligă goală. da n-ai răuşit să tragi după tine. parcă ai mai întinerit. ca să apară cu cîteva farfurii de brînză şi cu o tigaie în care mai sfîrîiau ouăle aromitoare. dar curată. păi eu cred că ea te-a furat pe tine. văd că mă pişti. vreo fată frumoasă. şi a apărut în prag o femeie încă tînără. — Cum aşa. în vreme ce umplea a doua oară paharele. de parcă aş fi un beţivan nărăvit de la Neamţ. uşa s-a deschis. rînduind la pahare. un băiat de cel mult 30 de ani. dar trăgînd cu coada ochiului la sticlele de vin de pe masă.. şoferul.

— N-ar fi rău. unul se foi. care ne-a servit aşa frumos. — Poate prindem ocazia asta la Tîrgu Neamţ. după ce privirăm cerul. — La maşină. continuînd gluma. Nu. ne grăbi şoferul. noaptea devenind mai luminoasă. cerul se degajă de nori. neînţelegînd. se lăsase în scaun. am rămîne aici pînă spre ziuă. Da trebuie să fie pe-aici. privind mai cu atenţie pădurea de molid ce se dezvăluia în lumina farurilor. se adunau hoţii şi se sfătuiau încotro s-o ia ca să prade şi pe cine să prade. Era către miezul nopţii şi pădurarii moţăiau pe scaunele lor. cu altă ocazie. pe care şoferul nostru îl atacă în pantă... de-un stejar din aceia a fost spînzurat într-o noapte boier Caţanopol. zise şoferul. un parşiv de moşier care înjuga oamenii la plug şi-i sfichiuia cu harapnicul. dînd impresia că nu-l interesează spectacolul pădurii noaptea. Tot el îmi povestea că de la . — E tîrziu. pînă atunci tăcut. cînd maşina îşi schimba direcţia. Ne aflam în plină pădure şi. că-l cotonogesc !. cerul. în văpaia farurilor. — S-o bei sănătos şi mai poftiţi pe la noi. la o cotitură uşoară s-a ivit pentru o clipă. se învîrtoşă Chirilă. continuă pădurarul.. Dacă s-ar putea. — N-am ajuns încă la „Fîntîna hoţilor". — Cînd vrei să cauţi. mai găseşti. Să mulţămim gazdei pentru primire şi să-l rugăm pe tovarăşul nostru (arătă cu mîna spre mine) să.cartiaz. defilau în nesfîrşite coloane în dreapta şi stînga drumului. o s-o beau în cinstea matale şi a liţei Ileana. ceva mai devreme şi cu o vorbă-două înainte. deşi paharele noastre erau pline.. — Gata. un pîlc de bandiţi aciuiţi în codru. maşina coti pe un drum forestier bine întreţinut. clipoceau stele cu pîlpîiri strălucitoare. hotărî şoferul. cu găleată zincată lucind stins. ridicîndu-se primul. pe cînd era el flăcău. — Da. drepte ca lumînarea.Fîntîna hoţilor". îl călcau într-o vreme pe Iancu Zăbală.. încercă Spiridon să ne reţină. uite şi stejarii lui Băcîrţă. Se dumiri apoi din zîmbetele celorlalţi că-i o simplă glumă. deasupra muntelui. Spiridon îi înveli o sticlă de vin într-un ziar şi i-o întinse: — Mulţumesc. se linişti Spiridon. Numai că acolo nu mai găsim vinul ăsta. îmbarcarea ! — Da mai staţi oleacă.. n-are decît.... care pînă atunci părea că doarme. Ca să nu facem ocol.. Într-adevăr. zise privind mai departe cu interes pădurea ce se tăinuia dincolo de săgeata de lumină iscoditoare a farurilor. interveni Chirilă. rîse Chirilă. bade Spiridoane. de la care pînă-n marginea tîrgului nu-i decît o azvîr-litură de băţ.www... Trunchiurile.. cum am citit într-un ziar că a făcut un pensionar ! încheie Chirilă.. l-am încurajat eu. da. — Poate treci să mă furi. ridicînduse hotărît.. un îmbogăţit care-şi avea magaziile de cereale chiar în marginea tîrgului. Printre nori răriţi. dintre Spiridon şi Chirilă. Eu însă nu cred că-i în stare de o aşa ispravă. peaproape. în puterea nopţii. în zumzetul motorului. — Să nu-l prind. — Am să fur una de 16—17 ani. Dar la coborîrea spre Tîrgu Neamţ. cine vrea să mai rămînă. că pe nepregătite-i mai cu folos.. Fîntîna hoţilor Ne urcarăm în maşină. — La fîntîna aceea. limpezit pe alocuri după ploaia ce se oprise doar cu cîteva ceasuri înainte. îşi dăduse drumul povestind ceva hazos despre o întîmplare cu nişte hoţi de lemne prinşi asupra faptului. îmi povestea tatăl meu că demult. fără şagă. — Lasă. interveni Ileana. aducînd încă o sticlă. dădea năvală. ni se adresă pe cînd ieşeam pe uşă.. Lăsaţi.. Spiridoane. încredinţat că ocazia nu se va mai ivi. cum a fost şi în astă sară. dar . fîntîna. dacă nu vreţi să vă las aici. cu trupul lui voinic. întorcîndu-ne spre Poiana Largului. doar nu-i foc. Către culmea Stînişoarei. La o serpentină mai scurtă. mi s-a dezvăluit. Ca dacă mă potrivesc dumnealor. fagii şi brazii se aliniau pe marginea şoselei într-o feerică defilare. zise Chirilă. dar el. Chiar şi pădurarul celălalt. Căutam să-l observ pe Chirilă.. în rîsetele noastre. şi ne mai aşteaptă cîte cineva pe-acasă. fantomatică. cum ai zis. Ş-apoi o să mai trecem noi pe-aici.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. bade Spiridoane. ca să ne pregătim şi noi. facă plata ! — Ce plată ? se miră Spiridon. În cinci minute. lipindu-se uşor de bărbat-su.

ro – Carti si articole electronice de la A la Z. se aruncară acum într-un galop în jurul căsoaiei lui Iancu. Dimpotrivă. se spunea. ocoleau grajdurile şi se propteau în pragul casei negustorului. mai mare dragul să se găsească omul la vreme de noapte.. Cu oaspeţi ca voi. unde fusese pus la uscat.www. — Văi de mine ! se vaită Zăbală. Mă tot zvîrcoleam şi nu ştiam ce am. ca nişte statui pe caii lor înfricoşători.. mi-am zis. că în afaceri necurate nu-i bine să-şi bage nasul poliţia. vă rog ! Poftiţi să vă mai înfruptaţi din averea muncită a altora ! strigă Iancu dinăuntru. pesemne că se chitea pe după zăbrele. Ca şi cum l-ar fi poftit la o nuntă ori la vreo cumetrie. călări pe caii lor înfricoşători. O să vedem noi ce fel de avere muncită ! De unde pînă atunci ajutoarele lui Trăscău aşteptau încremeniţi. trăgînd zăvorul uşii grele de stejar. dar nu mai părea aşa sigur pe el. fără vreun folos anume. îl calcă iute în picioare.. că ştii mătăluţă ce te aşteaptă !.. În căsoaia lui Iancu Zăbală. ar fi urmat o convorbire ciudată... hodorog nesătul !. Mai slobozi un foc de revolver. nici o mişcare. afară.. vă mulţămesc că m-aţi călcat. măi.. — Avere muncită ? ! rîse Trăscău. speriat.. — Să nu mă tragi pe sfoară la numărătoare. pomenindu-se în grădina de zarzavat a lui Zăbală. măi. Ai uitat ce ţi-am încredinţat spre păstrare ? ! Ţi-aducem noi aminte iute. bum ! — Poftiţi. slobozind două focuri de revolver: bum. n-auzi ? lovi iarăşi Trăscău în zăbrele ferestrei. Bum. asta-i: nu l-am complimentat în noaptea asta pe jupîn Iancu !" — Da... mai vorbăreţe. Odată. — Douăzeci de miare. ca şi cum ar fi restituit un împrumut. Iancu. Bandiţii începură să scapere chibrituri. aparent fără urmă de batjocură în voce. repezindu-şi calul mai la fereală. fără măcar a încerca să ochească pe cineva. — Pe noi. prin fereastra spartă de Trăscău. am să-mi vînd şi izmenele de pe mine. săreau gardul de ostreţe. Bufnitura geamului spart nu făcu cine ştie ce „scandal". astfel că hoţii puteau să-şi vadă de treabă fără teamă.. după o scurtă chibzuială. se vede. Unele slugi. — Iute. goneau nebuneşte şi. De cum se văzu în capul cerdacului.. N-am putut dormi în noaptea asta fără să-ţi fi dat matale un „bună sară". pînă nu mă răzgîndesc şi-ţi cer de două ori pe-atîta ! — Ce să mă fac. bum ! Degeaba îşi descărca Zăbală revolverul. rume-gînd o bucată de cîrnat înşfăcat de sub o streaşină. dar îşi aminti. — Mişcă-te mai repede. Prin spatele căsoaiei. Sloboziţi din frîie. bicisnice slugi ale negustorului. dacă ai uitat aşa de repede ! Jupîn Iancu tăcu cîteva clipe.. însă nu într-atît de tare să se audă în toată mahalaua: — Ieşi afară. anafura ta de hoţ ! strigă Trăscău. Numără apoi „cinstit" banii. parcă vrînd să-şi amintească cu adevărat.. că altfel. povesteau pe şoptite că Iancu nici măcar nu tremura aflîndu-se printre duşmanii lui. Vecinii. c-a răsărit luceafărul de ziuă ! Iancu ieşi. la o asemenea ispravă. — Eu hoţ. împreună cu cîţiva ciraci. un şomoiag aprins. prefăcîndu-se că nu aud şi nu văd nimic. Ieşi cu banii.. hîrtie cu hîrtie.. jupîne. pînă nu te trezeşti cu şandramaua în flăcări !. — Iancu.. care. Trăscău. Supărat de atîta aşteptare — că doar nu mai era aşa de mult pînă la ziuă — Trăscău izbi cu codirişca biciuştii în geam. jupîne ! îi zise Trăscău mai liniştit. . s-a înfăţişat la casa negustorului însăşi căipetenia hoţilor. Căpetenia hoţilor bătu cu codirişca biciuştei în sticla ferestrei. avea cu ei socoteli ciudate şi că bogăţia lui n-ar fi fost fără ştiinţa lor. în căciula întinsă a lui Trăscău. trezit din somn. buimac. — Vin..A. hoţii se pitiră şi unul reuşi să arunce înăuntru. Ar fi vrut să strecoare pe cineva prin fundul grădinii la poliţie. pocnindu-mă peste bostan. aproape cavalerească: — Bună sară. . Trăscău strigă. făcîndu-l ţăndări. cu caii în spume. vînturîndu-se de la o fereastră la alta. scuzaţi că te-am deranjat. o tăiau pe-o cărare de codru (şi cîte cărărui n-are pădurea !).. — Bagă-ţi jucăria aceea în. tăceau chitic în odăile lor lutoase. jupîne lancule. măi ? ! Da pe cine am prădat eu ?. dar nu primi răspuns. cu mănunchiuri de paie aprinse..cartiaz... Atîta bănet n-a avut neam de neamul meu. diavol bătrîn. Am să mă împrumut. ce să mă fac ? continua să se vaite Zăbală. vreau să spun că mi-aţi călcat pragul.. iar unul aprinse chiar un şornoiog de paie. depunîndu-i.. — Ieşi. uite că vin acuma cu banii ! îi asigură Iancu. vorbi Trăscău. Încălecau pe trăpaşi iuţi. caii băteau cu copitele în cerdac.

. s-a iţit chip de femeie... ce naiba. absolut nimic ! — Măi să fie. nici vorbă.. însoţindu-mă în drumul meu prin oraş. cît mai rămîn în oraş. i-am sugerat eu. domnule Zăbală.. Dracu ştie.. îmi zise Chirilă. somn uşor ! Un fluierat ca de mierlă.. — Noapte bună. mă întrerupse pădurarul.. ca să sperii vreun găinar cemi încearcă de la o vreme coteţele păsărilor. să nu ştim ce şi cum ? — Dacă-ţi face plăcere. că ne-am înfăţişat la un ceas aşa greu din noapte la cinstita dumneavoastră casă. mi s-a părut că umblă cineva prin grădină şi am tras aşa. — Da de unde. Nu de alta. N-a fost nimic.. deşi la ora aceea ar fi fost greu. Doamne fereşte. — Poliţia. mă reped la Pipirig şi cel tîrziu la amiază e musai să mă aflu la Poiana Teiului. satele de sub pădure. iar Iancu se ducea la culcare. Un foc de armă înteţea goana hoţilor.. Trăscău băgă banii în buzunar. Era de mult trecut de miezul nopţii. jupîne lancule. domnule Zăbală ? se înfăţişă un sub-comisar.. Am coborît pe rînd din maşină. de pe Bistriţa. şi cu politia.. tare binc cînd oamenii se înţeleg de bună voie. Chirilă se opri în faţa unei portiţe ce da într-o mică grădină.www. înspre motelul „Arcaşul".. văzînd că merge în direcţia în care mă îndreptam eu.. n-ai pentru ce. se feri Ohirilă... Barem. Poliţiştii plecau. pădurarii. mulţumesc. vă aştept cu plăcere.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. dă cunosc destulă lume şi prin locurile astea. domnule subcomisar. După aceea.. unul. să ne întîlnim mîine. — De unde ştii că aceea pe care cred că ai zărit-o nu-i mătuşa mea ? rîse pădurarul cu înţeles. mistuindu-se în grădină. — Dacă ţii neapărat să mai cinstim un păhărel. Ca de unde averea lui. jupîne... te aşteaptă cu lumina aprinsă pe la ceasurile unu din noapte ! am insinuat. nu cred să fie gospodar pe care să nu-l ştiu pe nume. dă aveam mare nevoie de bani. puse capăt discuţiilor astea noptatice. — Eu rămîn aici. dar către munţi şi păduri cerul îşi clătea stelele în apele văzduhului curăţat de ploaie. .. cred că am putea găsi.. se minună subcomisarul. trebuie să fiu la Ocolul silvic de-aici. la o rudă. întinzîndu-mi mîna.... În vreme ce Chirilă îşi încheia povestirea. noi am crezut că-i vreun atac armat. Înspre răsărit se vedea tivul unui nor greu. aplecîndu-se într-o temenea deocheată în faţa lui Iancu. Întorcînd-o iar pe delicatesuri: — Vă rog să mă. Mai aveţi de gînd să poftiţi şi altă dată ?. doar am glumit. îmi spuse. domnule lancule. n-ar fi rău să. pardonaţi. — Dar focurile de revolver ? — A. maşina intra în oraş.. Ca cine ştie. domnule lancule. — De unde ! Sînt de dincolo de Stînişoara. Pace şi linişte... Încolo. la şapte fix. Ori poate ne întîlnim la nuntă ! — La nuntă. — Nu. cînd hoţii se făcuseră de mult nevăzuţi. La o fereastră luminată. — Plăcere mi-ar face.. însă nu-i vreme pentru aşa ceva.. Noi. acuma cam goale.. Eu. da se spunea că jupînul ar fi fost în înţelegere şi cu bandiţii. suspect de frumos. — Ai scăpat ieftin în scara asta. — Ce s-a întîmplat aici.. ce-i drept. şi. semn că a doua zi va fi frumos. — Să mă trăsnească cel de sus dacă te-oi înşela măcar cu un leu ! — Bine..cartiaz. tovarăşe Chirilă. domnule subcomisar. cu sănătate.. toată lumea ştiind că afacerile cu cereale mergeau slăbuţ. — Aici ? ! se miră jupînul. strîngîndu-ne mîinile de despărţire şi promiţîndu-ne să ne revedem cu vreun alt prilej.. Se auziră apoi dupăiturile grele ale cailor sărind peste garduri de ostreţe şi copite luate la galop. Călăreţii se împrăştiară ca potîrnichile prin grădina de zarzavat. — N-ai pentru ce.. Mîine dimineaţă. dă mi-a zis doctorul să nu mai beau ! Ei.. — Eşti de pe-aici ? am vrut să aflu. — Ce rudă cumsecade. poliţia ! striga vreo slugă într-un tîrziu.. Le cunosc ca pe propriile mele buzunare. nu.. şi fiţi cu ochii în patru. Pe cînd coteam pe o străduţă. cu o căsuţă bătrînească ascunsă în parte de pomi rămuroşi.

unde ostenii lui Ştefan cel Mare s-au retras în faţa puhoiului otoman.. făcînd cîţiva paşi prin cort. Printre faptele de seamă. aprigi în bătălii pentru pămîntul lor.. în coloane. Dar apărătorii au îndreptat puşcile (tunurile) din cetate asupra turcilor. din cetate şi de pe cuprinsul ţărişoarei acesteia. aşezat undeva în inima taberei. Vînturile. După relatările cronicii. Urcînd drumul cotit. În vremurile tulburi de odinioară. de curînd modernizat. După ce şi-a încheiat rostul în veac feudal. la o masă improvizată de campanie. în frunte cu Mahomed al II-lea. în anul 1476. mergînd spre nord-est. cetatea a coborît în legendă. Dincolo de ele rămîne însă istoria ei adevărată. aceştia ar fi urmaşii unui popor mare. cu bombarda din cetate care mi-a lovit cortul şi de care te-ai speriat atîta. spre Cetatea Neamţului. şedea secretarul şi trezorierul său Angiollelo. care-şi are capătul la poarta mare a cetăţii. obosiţi. pînă sub călcîiul Dealului Pleşa. unele ajungînd pînă la noi.. împărătesc. ridicate în ultimii ani. ce închide Depresiunea Neamţului. Într-un cort mare. cît şi boldul de la cortul sultanului l-au sfărîmat. de fapt o culme muntoasă. aducea în noapte o undă de lumină prin albeaţa sa ispititoare. Alături de el. Doar cetatea. Apărătorii cetăţii supravegheau perfect acest drum sinuos pe care înaintau. monument medieval de mare rezonanţă în istoria Moldovei. în unele locuri pe sub streaşină de pădure. înspăimîntînd şi uimind adesea pe cotropitori prin vitejia plăiesilor. Angiollelo ? — Am relatat în cronica mea cele petrecute zilele acestea. Mahomed însuşi s-a îndreptat spre Cetatea Neamţului.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. cuceritorul Constantinopolului. — Vreau să cred că n-ai să consemnezi şi întîmplarea aceea nenorocită. ridicînd pe culme pietrele din coasta muntelui şi bolovanii de rîu. ajungi pe strada Cetăţii ce se întinde pe o mare lungime. — Ferit-a cerul. Chiar din spatele motelului porneşte drumul. protejate de un crîmpei de codru. astfel că nici n-ai fi bănuit că în împrejurimi se ascunde o oaste străină. CUIBUL DE VULTURI Din centrul oraşului Tîrgu Neamţ. furtunile şi scurgerea timpului i-au ruinat bastioanele şi portalurile. Ei aveau astfel posibilitatea de a le lovi încă înainte de a ajunge sub ziduri. După bătălia de la Valea Albă. fără a-i sminti însă temeliile. precum şi alte materiale trebuitoare la alcătuirea zidurilor. agăţată parcă de acel vîrf de munte. Aproape că nu există moment însemnat din istoria medievală a Moldovei care să nu-i pomenească numele.. să nu gîndeşti la meşterii şi ţăranii din împrejurimi care au muncit aici din greu. nu se poate să nu rămîi impresionat de măreţia monumentului. se trăgeau spre culcuşurile lor. ploile. cetatea stă neclintită de veacuri. apoi totul se linişti. se afla sultanul Mahomed. veghind la liniştea şi prosperitatea plaiului străbun. cu abrupturi pieptişe. ca şi din unele scrieri. repovestite apoi de generaţii. Prin poziţia ei pe Vîrful Pleşa. Şi-au lovit în gura unii puşcei turceşti. supărat că fortăreaţa continua să-i reziste. — Din informaţiile ce le-am cules. unde sta acolo în munte. pentru alimente etc. în vreme ce oştenii. oştiri duşmane. — Ce-ai mai scris pe ziua de azi în însemnările tale.. luminăţia voastră ! — Ce fel de oameni sînt aceştia.www. Vorbele şi zgomotele din tabără se mai auziră un timp. ..cartiaz. Numai un nechezat sfîşie pînza nopţii. serenisime. acest adevărat „cuib de vulturi" a jucat un rol strategic de primă mînă în apărarea zonei şi nu întîmplător sileau oştiri străine sub zidurile ei spre a o cuceri şi a avea astfel sub control o regiune întinsă.. În fruntea unei oştiri „cîtă frunză şi iarbă". Cetatea Neamţului a constituit o pavăză sigură în apărarea pămîntului străbun. ce numai le-au căutat a să da în lături de la acel locu".Cetate”. Zidită pe un bot de deal stîncos. se înscrie şi momentul asedierii cetăţii de către otomani. răspunse secretarul cu o plecăciune. puse de voievodul Petru Muşat cu şase secole în urmă. la amenajarea încăperilor şi la rostuirea depozitelor pentru arme şi muniţii. temutul sultan s-a aruncat asupra Moldovei cu foc şi sabie. Deci n-au putut sta turcii în acel vîrvu de munte. care îndrăznesc să mi se împotrivească ? întrebă sultanul după o scurtă pauză. Strada îşi are sfîrşitul la terasa restaurantului şi motelului. Noaptea de vară învăluia încetul cu încetul munţii înconjurători şi tabăra otomană. la o altitudine de 465 m. scrie Grigore Ureche. sultanul a urcat tunuri pe o înălţime din apropiere şi a început să-i bată zidurile. ce n-au rămas tăinuite între zidurile ei. Şi au început a bate în cortul turcilor.. Multe povestiri şi întîmplări i-au aureolat existenţa. neumbrită de închinări sau trădări ruşinoase. de-au sfărîmat-o. să nu-i amintească dăinuirea. ci au fost repovestite în cronici.

.. ce fulgere şi trăsnete s-au dezlănţuit azi-noapte. prin poziţia lor dominantă. care să nu fi auzit şi să nu se fi înspăimîntat de marile isprăvi ale luminăţiei voastre ?.. Sînt.. ce în vechime se numea Dacia. părea şi mai livid în lumina slabă a luminărilor. — Înălţate şi prealuminate împărate.... Ca aţi văzut. Dar. fie chiar cînd e vorba de un lucru mare. întinzîndu-i uşor mîna. dar şi să-l aţîţe. cuvîntă Angiollelo. Nu mi-ai greşit cu nimic. Dar e oare într-atît de tare cetatea. alb ca varul. beneficiază de un excelent punct strategic. nu există putere pe lume care să stea în calea luminăţiei voastre.. Sultanul îi făcu semn să se reaşeze la masa de scris.. îndrăznesc să vă atrag atenţia. de ruşinea de a nu fi putut cuceri întăritura blestemată de aici.. îmi vine să sfărîm cu mîinile mele cuibul ăsta de vrăjmaşi. Şi te sfătuiesc să nu-ţi mai pui capul la bătaie. şi cetatea Sucevei se înverşunează să ne ţină piept. sincer vorbind.. Angiollelo. Ce-ar fi să adunăm toate bombardele şi mîine dimineaţă să aruncăm asupra lor o ploaie de foc ? Oare s-ar mai împotrivi ? — Fără îndoială. din informaţiile ce le avem. zic. spuse el. ci ţi-am dat doar un sfat. De altfel. De aceea se simţi mai sigur pe el. războinici şi încăpăţînaţi. dar socotesc că îndrăzneala lor vine tocmai de la acest fapt: nu-i lucru mare să te împotriveşti cuceritorului Bizanţului. atît de plăcută împăratului..www.cartiaz. dar binevoi să se oprească doar la vorbele din urmă ale lui: — Văd că mă linguşeşti în chip făţarnic. — Ah. Angiollelo. Noroc că ploaia a fost slabă. Mulţi şi l-au pus şi acum căpăţînile lor se odihnesc în ţarina. putînd controla cu uşurinţă toate împrejurimile. serenisime. Plimbîndu-se agitat prin cort. după toane. ce nu erau chiar de neluat în seamă. Angiollelo.. dacă i-am greşit cu ceva ! — Lasă. Ştia că sultanul nu-i dispreţuieşte cunoştinţele militare şi mai cu seamă cele privitoare la fortificaţii.. am constatat că şi limba lor se aseamănă cu cea a ţării mele de baştină. dar jur pe Allah cel atotputernic şi pe Profet — slăvit fie-i numele ! — că dacă timpul mi-ar permite. Doar împăraţii romani au reuşit să le cucerească ţara. încîntat că acest tînăr instruit şi plin de farmec îi sărută mîna cu moliciuni de femeie. dar se feri la timp). serenisime. cu gînd să-l veştejească pe secretarul său. îl linişti împăratul. Angiollelo. stăpînului lumii ? ! — Văd că o întorci cum îţi place.. mai cu seamă după acea sărutare de mînă. războinici (Angiollelo vru să spună „viteji".. Chipul lui. ştiind cît de mult îi plăcea acestuia să se joace cu vieţile supuşilor. afurisiţii ăştia. pe care secretarul se repezi să i-o sărute. cu ziduri mult prea groase pentru bombardele noastre. Era stăpînit de un singur gînd ce nu-i dă pace: — Şi n-au auzit de numele cuceritorului Constantinopolului ? — Dar există oare suflet de om. — Pun capul. deşi cred că şi luminăţia voastră aţi observat. Era vădit că lucrurile mergeau spre împăcare. încît nu sînt în stare vrednicii mei oşteni s-o sufle de pe faţa pămîntului ? Angiollelo parcă de-abia aştepta întrebarea asta. sultanul părea că nici nu-l aude. se închină Angiollelo.. că au auzit şi răsauzit de numele luminăţiei voastre. Angiollelo. Ne mai paşte şi epidemia asta de ciumă. spuse sultanul cu un ton mai intim.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Ştiu. dar atît de bătătoare la ochi în întorsătura lor părelnică în favoarea sa.. în . serenisime. Dar mai ştia totuşi că împăratul îl preţuieşte pentru cunoştinţele din aproape orice domeniu. Pe de altă parte. făcu sultanul cu un anume umor. — Se vede totuşi că n-au auzit de numele meu. Angiollelo se încredea şi nu se încredea în cuvintele sultanului. cu cărările lor viclene — în stare să-i ajute doar pe ei — ce se întind ca un brîu continuu la poalele munţilor. Apoi. că cetatea aceasta este o fortificaţie ingenios construită.. să mă fereşti de-o ruşine — şi te previn să ai grijă cum scrii despre tevatura asta — să mă fereşti. Italia. Încă mai rău ar fi să ne mai prindă şi o ploaie. că vrei. în chip delicat.. luminăţia voastră.... oare nemăsuratele victorii ale luminăţiei voastre stau în pricăjitele astea de cetăţi sau în bătăliile ce-au spăimîntat Europa ? Împăratul cîntări îndelung argumentele secretarului său. Şi mai sînt şi pădurile astea întunecoase. răspunse secretarul cu precauţie — dar oare merită acest cuib de tîlhari (că altfel nu pot să-i spun !) onoarea de a se înfrunta cu viteazul vitejilor Islamului ? Împăratul rîse cu bunăvoinţă de cuvintele meşteşugite şi plăcute la auz ale secretarului său. Secretarul se făcu palid. ca şi împrejurările. ne udă praful de puşcă şi nici tunurile nu le putem manevra în voie. Şi stăpînul nu se dădea în lături s-o facă.. îngenunche în faţa sultanului: — Cer iertare luminăţiei voastre.

pentru aceasta. unde vă aşteaptă dezmierdări de cadîne şi parfumul suav al trandafirilor. erau mai mari şi mai luminoase în văzduhul pur. pe un cal alb. îl conduse pînă la uşa ortului şi chiar făcu cîţiva paşi. voievodul Moldovei ! Pe drumul cotit spre cetate urca un alai nu prea numeros.. Să se ducă mai iute de unde a venit ! Vom repezi pe urmele lui corpuri de oaste şi-l vom lovi la vreme de odihnă. Împăratul zîmbi iarăşi. — Ei. Stelele. dar lipsite chiar de un interes anume pentru luminăţia voastră. Mai bine te-ai duce la culcare. măria ta. lup în blană de oaie !) invocă numele Profetului. Împăratul aruncă o privire către cetatea de pe vîrf.. aşa cum apar în nopţile de vară ce se apropie de toamnă. — E bine că cetatea a rămas întreagă. cînd ultimele rînduri ale oştirii cotropitoare dispăreau în zare. raportă Arbore.. colo. — Am poruncit ca mîine.. A doua zi în zori.. Şi nu vom scăpa prilejul de a închina un pahar pentru izbînzile noastre. îl complimentă Angiollelo. cîteva zile n-ar rămîne praful şi pulberea din cuibul ăsta de ghiauri ! — Sînt încredinţat.cartiaz. să ajungă aici cîteva butoaie de vin de la Cotnari. Numai de cadîne nu-mi arde mai cu seamă după oboselile din ultima vreme.www. cu steagul verde al Profetului în frunte.. probabil. serenisime. — Vorbe.. bravii mei oşteni.. alături de voievod. pentru că ne aşteaptă mari îndatoriri ce se cer grabnic înfăptuite. măria ta o întoarse în glumă un oştean din suită. se ridică iute Angiollelo... prealuminate stăpîne. Nu după multă vreme. şi noi sîntem atît de departe de Cornul de Aur şi de grădinile Stambulului !. şi oricare alt duşman. Angiollelo. vorbe ! Vorbe frumoase şi atît. dar am îndrăznit să vă spun că înalta menire ce v-a încredinţat-o Profetul — cinstit fie-i numele ! — nu îndreptăţeşte atîta zăbavă prin locurile acestea nu numai primejdioase. apoi spre cerul împînzit de stele. măria ta.. dar cu un cer bătut în pietre scumpe. Vom gusta din vin. — Mulţumesc luminăţiei voastre. Angiollelo. Vom vîntura pe duşmani dincolo de Dunăre şi ne vom întoarce să închinăm paharul. în bătăliile ei prin Moldova.. L-am poftit aici. că Ţara Moldovei nu-i fără stăpîn şi că cine ridică sabie împotrivă-ne va muşca din ţarina ! Căpitane Trotuşan şi iubite Arbore. gîndindu-se. Dar nu vom osteni prea mult la ospăţ. pe şesul de la poalele cetăţii se înşirau coloanele armiei turceşti.. din cetate se auziră sunete de goarnă şi apoi un glas puternic se prăvăli asupra văii: — Măria sa. la uşurinţa cu care secretarul său (desigur. le vom împlini pe toate ! strigară oştenii.. Ştefan. Să simtă împăratul turcesc. dar oştirea turcească. — Cu voia măriei tale. se putea vedea un bărbat cu plete. Angiollelo. cînd se va aşteptat mai puţin. am îmbătrînit mult. strălucind de bucurie. rîsete înviorătoare. ce grăbea spre culme. bucuros că sultanul a ajuns la asemenea destăinuiri omeneşti.. şi pe mitropolitul Sucevei. dar ne vom învrednici să le săvîrşim pe toate bine. la ceas de noapte şi de zi. cu însemnele domniei. — Nădăjduim să ne fie mai uşor decît la Valea Albă. discret. care aţi apărat cu străşnicie cetatea ! — Sultanul a spălat putina. cu vitejii noştri.. ca să fie bine auzit: — Neînfricaţii şi iubiţii mei.. sultanul Mahomed ne-a călcat pămîntul şi multe rele şi suferinţe a adus ţării. într-un gest de bunăvoinţă.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. ară lună. — Luminăţia voastră sînteţi încă atît de vînjos şi de tînăr.. Fiind vorba de vin. Avem multe de îndreptat şi de refăcut. Întorcîndu-se apoi spre oşteni.. Sultanul. vom face apoi o pomenire pentru cei care şi-au risipit oasele în pămîntul scump al strămoşilor. fără a reuşi să ne strice cu nimica zidurile şi meterezele. Otomanii se retrăgeau. că aşa ar fi ! Nu vreau să vă linguşesc. Noaptea era nespus de frumoasă. tare multe stricăciuni şi prădăciuni a făcut. la Brăila !. îşi trage oştile către Dunăre. În fruntea lui. Văzînd că nu ne poate birui.. cufundată în tăcere... . Se despărţiră zîmbind. cinstite Arbore. — Vom fi în curînd acolo. — Frumoasă noapte. să izbiţi ordiile duşmane în vadul Dunării.. întru slava neamului nostru românesc ! — Să trăiţi şi voi.. ridicînd asediul cetăţii. izbucniră ici. voievodul ridică glas mare. La porţile cetăţii îl întîmpină însuşi hatmanul Arbore: — Să ne trăieşti. aşa cum nu se mai întîmplase de la pornirea campaniei în Moldova. pînă în seară.

. într-un dialog mut pe care-l descifrează veacurile. urcînd spre „cuibul de vulturi" ce a înfruntat. — Fac bortă în pămînt să nu mai bată vîntul !. dar fiecare îşi imaginează undele limpezi clipocind în umbra ghizdurilor de piatră. coboram cu rucsacul în spinare spre albia Bistriţei. — Văd că nu crezi ce-ţi spun. secole de-a rîndul oştiri vrăjmaşe. — Ce faci dumneata acolo ? l-am întrebat surprins de treaba fără rost pe care o făcea. cu intenţia de a prinde o ocazie pentru staţiunea Durău.. ba apropiindu-se. Cetatea veche şi cetatea nouă stau faţă-n fată.. a înţeles.. ci în vîrf. — Nu. rămînînd cu ochii pironiţi pentru cîteva clipe la mine. O bombardă explodează pe muchia unui crenel. Retras în umbra lor. coborîte în tăcere. ori e din caleafară de hazos. stîrnindu-mi şi mai mult rîsul. colo.. în cazul că nu s-ar ivi ocazia vreunei alte maşini. Urechea îmi ţiuie din pricina bubuiturii şi mă dumiresc că nu-i decît o părere. Pe drum întîlnesc grupuri de vizitatori. cu coada asta de sapă dau şi aeroplanele jos ! Am rîs iar de năzdrăvănia bătrînului. unde îmi stabilisem reşedinţa. gîndind că omul ori nu-i în toate minţile. În partea cealaltă. dornici să afle.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. Ici. cum s-ar fi cuvenit. la faţa locului. de unde valea mi se înfăţişează în şerpuirea unui pîrîiaş umbrit de plopi şi frasini.. Cobor. se şi vede. lăsă ciocanul şi cuiul. Cîţiva oameni mătură şoseaua de frunze şi crengi căzute. Ascult şi mi se pare că desluşesc glasuri îndepărtate. Mai în stînga tabloului ce mi se arată. Soarele. Obosit de drumeţia prelungită prin cotloanele Tarcăului. Era către seară şi soarele scăpătase undeva după crestele Munţilor Bistriţei. însă nu-i strică nimic. el mi-a răspuns. dacă nu-l baţi în floare ? Bătrînul. mai simţi că bate ? — Păi nici înainte nu bătea. am observat că bătrînul nu bate cuiul în cap. POPAS NEAŞTEPTAT În ziua aceea de octombrie tîrziu. scăldînd încă într-o lumină aurie versantul de pe care coborîsem. bătute de soarele după-amiezii. moşule. E aproape. înşiruite pe şoseaua asfaltată ce se pierdea în şerpuiri line. pădurea de conifere se cufunda încet în întuneric. I-am dat bună seara. într-o ogradă. răsună strigăte de neînţeles pentru cei de pe ziduri.www. puse mîna pe o coadă de sapă şi se strădui să facă o bortă în pămînt. ba depărtîndu-se de apa rîului. însoţită de un copil. pe care-l ţine cu greutate în frîu. mai mari sau mai mici. ce a mai scăpătat. un bătrîn trebăluia ceva chiar la gardul de lîngă drum. oraşul Tîrgu Neamţ îşi primeneşte construcţiile noi în lumina generoasă a apusului. zise foarte serios bătrînul. dar. Printre ei. pionieri şi mame cu copii. Din vale. începu apoi să bontănească cuiul într-o ostreaţă. zicîndu-mi că m-am întîlnit cu vreun Tîndală oarecare.. mă îndreptam spre staţia de autobuz. — Şi chiar reuşeşti să-l opreşti ? — Cum să nu ?! Ia-n ascultă. Peste codrii Neamţului şi în vale se rostogoli un strigăt ca de tunet: — Să trăiască măria sa Ştefan. Am rîs de năzdrăvănia omului. aici. vizitatori curioşi se adună în jurul fîntînii din interior. Şi dacă vrei. — Mulţumesc. urc trepte şi mă aflu iarăşi pe ziduri. cred că am ce-i povesti zburdalnicului meu de copil. în inima noastră Femeia se uită la mine. bată-l amarul să-l bată. o glorioasă pagină de istorie… — Mai e mult pînă la cetate ? mă întreabă o femeie. se pare. probabil ultimele din ziua aceea. Asfaltul redevine curat. Mai cercetez încăperile. — Pliteasca celui ce te-a făcut de cui afurisit ! zise el după încercările zadarnice. tunet de „puşti" slobozite asupra meterezelor. Ai să . în sfîrşit.. Priveam cu oarecare atenţie casele satului. Un copil mai năzdrăvan vede în fundul fîntînii licărul apelor..cartiaz. încerc să-mi imaginez cetatea în vremurile ei de glorie. — Eu l-am oprit. viteazul domn al Moldovei ! Privesc zidurile cetăţii. părelnic înfuriat. Apropiindu-mă de gard. ca să se piardă apoi în marea nopţii. pe drumul cotit pe care am venit. De la ultimul etaj al unei clădiri înalte sticleşte o oglindă ce adună în apele ei razele soarelui. — Cum vrei să intre. nu mai e mult. tot necăjindu-se. Fîntîna e pustie. aureşte terasele şi se reaprinde în firicelele de nisip ale redutei. Rămase cu ciocanul şi cuiul în mîini şi mi se păru că se miră de apariţie.

Doamne păzeşte. s-ar opri olecuţă în preajma casei dumneavoastră să se îmbete cu mirozna asta de mere.. încercînd să desluşească cu cine stă de vorbă omul ei la poartă. da samănă cu el de parcă ar fi fraţi ! De asta şi stăm de vorbă cu dînsul. bată-te norocul să te bată... Intraţi. tot aşa cu sacul în spinare. creţesti. Nu zici că s-a întors la mine să mă ia la rost.. unde bătrînii mă conduseră în „casa cea mare". dar n-ar fi trebuit să vă deranjaţi pentru mine. astfel că îl mai zgîndării să mai spună o bongoasă. proaspăt geluită. că de ce am minţit-o. — Şezi mata aici. — Nu-i Alixandru.. dacă nu venea dînsul. ca una tînără ? Şi asta-i puţin lucru ?" „Stuchite-ar miţele !". mă îndemnă şi bătrînul.. N-a hi băietul nostru Alixandru ?. cît mai repede". de vorbă ?.. măi fimeie. Rachiul era rece şi bun şi nu m-am dat îndărăt şi de la alte păhărele.. de sete de ţi s-ar hi uscat gîtul ! — Cu sănătate şi bucurie.cartiaz. — Da poftiţi dumilorvoastre în casă. da oi alerga pînă acasă şi dacă n-a hi adevărat.. „Nu şuguieşti. Cu cine-aş fi cinstit eu un păhărel de rachiu..www.. „Uită-te în oglindă. să-ţi bagi degetele-n ochi. lîngă o masă simplă de brad. — N-ai hi dumneata acela ? rîse bătrînul. cînd poate ea era mai tînără decît el ! Hotărît lucru. — Rachiul ista de mere parcă tocmai pe dumneata te aştepta. Mi-ar fi spus. Numai că dumneata ai hi olecuţă mai vrîsnic decît dînsul. dar s-a făcut de-acum noapte şi trebuie să ajung tocmai la Durău.. „N-am aici oglindă. De cum am păşit pragul. punînd pe masă o sticlă aproape plină de rachiu... bădiţă. am observat depuse pe podea cîteva grămezi de diferite soiuri: ionatan. ridică gazda păhărelul. fă-te capră să te sar şi ai să întinereşti cu 25 ele am !". s-a aşezat „capră" şi am sărit-o ! „De-amu am să hiu mai tînără cu 25 de am ? Văd că tot aşa mă mişc. — Aş intra cu plăcere. da cînd te-am văzut venind pe drum. Eu am aprobat că-i Alixandru al nostru.. şi apropiindu-se de mine să mă vadă mai bine. ni s-a răci gura. şi uite.. Că tot vorbind. Cred că n-ai să te superi că ţi-am zis aşa. bădiţă... cam aprigă mi s-a părut. mătuşă. coborînd de prin munţi. — Mulţumesc dumneavoastră. Nu-i aşa.. mă îmbie bătrîna pe un scaun. na-i da de belea ? !" „Du-te repede...ro – Carti si articole electronice de la A la Z. să cinstim un păhărel de rachiu. tot aşa la chip. . că samănă cu Alixandru ? — Curat Alixandru. tovarăşe. cu care nu mă slăbea bătrînul. Ai hi răbdat. astfel că nu se dumiri. am îndemnat-o.. dacă stai să te gîndeşti... mă învălui în aromele lui un miros nemaipomenit de mere. măi fimeie ?. — Mare şi mică-i lumea.. aşa şi pe dincolo. Se lăsase de-acum întunericul. rîse bătrîna. dacă nu cumva spunea minciuni. săltînd în mers ca dumneata. tovarăşe. ca să te convingi că nu spun minciuni". măi fimeie. care se uită o bucată de vreme spre noi. „Nu te-am minţit deloc.. unde bărbatul aşeza într-o farfurie păhărelele de rachiu.. le-am spus cu modestie. îndemnîndu-mă şi pe mine. dar şi astăzi rîde cînd mă întîlneşte. „Să fii mata sănătos. Într-o zi i-am zis unei femei bătrîne ce trecea pe drum: „Babo. mi-am zis că-i băietul nostru cel mare. La lumina becului. — Hai în casă. baba.. uitînd de treaba la care se ducea.. mătuşă. că-i noapte de-amu şi nu vezi. Am intrat în ogradă şi de-acolo în tindă. pe care aruncă în grabă un şervet frumos. — L-ai hi spăriet de cap cu poveştile şi minciunile matale. prefăcîndu-se că nu bagă în seamă aluzia străvezie a nevesti-si. pică dumnealui. mai dereticând ceva pe masă.. că-i casă de oameni gospodari. Rîdeam şi eu de păţanie. anume pentru oaspeţi. că ştiu că m-ai făcut să rîd !". le-am zis. în drumul lui spre fapte rele. El vine adesea cu maşina. — Da mîine n-a hi zî ? nu mă lăsă bătrîna să sfîrşesc. în vreme ce bătrînul umbla într-un dulap după pahare. măi Gheorghe?" „Da nu şuguiesc deloc!" Şi ce crezi dumneata.... aveam de-a face cu un om cu haz. mai în glumă. da cîteodată te miri de unde apare. parmen aurii. zise şi bătrîna. — Da cu cine stai mata. că chiar părea mai tînără. adăugă bătrîna. m-a bodogănit ea. ca înainte". crezi cînd am să-ţi spun alta. reţinîndu-mi atenţia că îi zicea bătrînei „mătuşă". iar baba a luat-o la picior repejor. Mai ieri vorbeam cu baba mea că tare bine-ar hi să ne vină băiatul cel mare acasă. — Chiar că. dar în uşa casei se ivi o bătrînă. — Cred că şi diavolul. nu-ţi aminteşti cum alergai acasă să te uiţi în oglindă. Tot aşa.. mai în serios.

Bătrîna s-a retras apoi discret.P. Cînd vin uneori cu toţii acasă. Vorbă mare-ai spus dumneata si-mi place că nu te dai în lături. păreţi sănătoşi. cît ne-or ţine puterile. să fie şi el printre primii. Hai să mai luăm un păhărel. cel mic. care mă ameţesc cu mirosul lor. cu ochii mici şi sprinţari.. apune soarele ! — E-adevărat. Amîndoi. Il admiram mai ales pe el.www. că atunci cînd vine pe-aici... da noi nu vrem. da s-a obişnuit acolo aşa de mult. oi. mai mult păşune. — Bine-ai zis tu. parcă n-are astîmpăr şi tot vrea să se întoarcă acasă la el. în apropiere. de unde reveni cu pîine.cartiaz. oprindu-1 să pună sticla pe masă. dar mai ai şi alţi copii ? — Mai am doi: o fată măritată aici. dar energică. prilej de a mai vorbi cu bătrînul — Spuneai de băiatul dumitale cel mare. cu copiii lor.. Şfichiul uşurel al bătrînului însă nu mă descumpăni.. Mai mărunţică. — Doar nu mergi mîine dimineaţă la biserică. — Destul. Mă intriga oarecum că femeia. ca să fie fruntaş. era în stare să bea o jumătate de rachiu fără să-şi piardă cumpătul. bădiţă ?. este destul ! mă asigură gazdă.. nu mai au loc în odăile iestea cam strîmte. mă uitam la aceşti bătrîni sănătoşi. Băietul meu Alixandru pofteşte mai rar. Ne ajunge şi asta.-ul lor. Cel mare are fată şi băiet studenţi.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Luaţi o gustare si-ţi mai vorbi după aceea. nu prea mai mergea rachiul. dar mi-am amintit că în Moldova. da nu v-a hi foame ? întrebă bătrîna. făceau o pereche ce-ţi dădea impresia de stabilitate. de statornicie. poate tocmai datorită nenumăraţilor am petrecuţi împreună.. după ce-am mîncat...A. acum dispărea la bucătărie sau în alte locuri. — Frumos din partea dumneavoastră ! Să trăiţi. Am mai băut un păhărel. cu puţin mai tînără decît el. şi un băiet.. că tare-i bun ! Bătrînul mai cotrobăi prin dulap şi mai scoase o sticlă.. mă luă în rîs bătrînul. Ca foamea nu ştie de ruşine. cu chef de viaţă. Băieţii se ambiţionează să ne facă casă nouă. — Mulţumim dumneavoastră de urare. Am citit şi eu prin ziare ce recolte mari strîng ei în fiece an. facem contracte cu statul şi ne descurcăm binişor. Să vă mai aduc ceva de mîncare ? — Nu. — Da. ceapă. N-am mai pomenit asemenea recolte. cu toate că nici prima încă nu se terminase. cu noi. nu vorbe şi-mi închipui că şi băiatul matale nu se lasă mai prejos. măi fimeie. — După cum am văzut. În vreme ce mîncam. să fiţi sănătoşi şi tot aşa să vă respectaţi cît veţi trăi. dar acum. — Aşa am apucat noi din vechime şi ne-am obişnuit. La vîrsta lor însă mi se părea ciudat apelativul. după cît mi-am dat seama. şi cred că mai e ! am zis eu în glumă.. la Hangu. — Cum de-i zici „bădiţă" şi la vîrsta asta ? am întrebat-o. Zice că dacă-i revoluţie agrară. vite..... lăsîndu-ne singuri. da cine ştie zilele omului ?.. ce-am făcut-o în tinereţe şi în care au crescut ei. cum vă gospodăriţi singuri. Asta se întîmpla însă mai cu seamă în primii am de căsnicie... aşa de întîlnire. — Şi dumneavoastră.... brînză. şi nu pot spune altfel.. Ce spui... tăind pîinea în felii groase. răspunse bătrînul. la C. la cei peste 70 de am ai lui. — Bun rachiu. Am să iau un măr dintr-astea. ospitalieri şi buni de glumă. Dar nici bătrîna nu se lăsa mai prejos.... ca şi în alte părţi ale ţării. Cam departe de locurile noastre. Unde este şi cu ce se ocupă ? — Alixandru îi inginer agronom în judeţul Giurgiu. am zis. neted. acum era în odaie. aşa-i ! Se ambiţionează şi el să ajungă la atîta amar de grîu şi de porumb. ardei graşi. la obrazul lui nescofîlcit. repezindu-se alături. cu părul alb. — Mă bucur mult. un vagon de popuşoi. în putere şi cred că este încă mult pînă ce a. maistru la Fabrica de ciment din Bicaz. la vîrsta asta ? — Deocamdată bine. îi zicea „bădiţă". cînd perechile erau tinere. Avem oleacă de pămînt. mulţumesc. acum uşor înroşit de băutură. Parcă nu-mi vine să cred: 8 000 de chile la hectar la grîu.. Drept îi că are multe pe cap. — De ce să nu crezi ? Sînt fapte. şi te-a dibaci popa că eşti mahmur. — Bine că este. — V-aţi dat la pahare. cam toropit de tăria lui şi de oboseală. constituia o formulă de respect tradiţională a femeilor faţă de bărbaţii lor. În . Alexandru. care.. la ţinuta dreaptă şi mîndră. — Da. Ca nici prea mult pînă apune soarele nu mai este.

mi s-a părut că izvorăşte o lacrimă. ar mai fi minciună ? Numai că adevărul. ceea ce însemna că citeşte ziarele. Nu le-am putut lua pe toate şi mi-a părut rău. Nu se poate una fără cealaltă. I-am sărutat mîna bătrînei. se făcuse tîrziu. Şi aşa |era. dar bătrînul tot mai avea chef de vorbă. care-ţi lasă în gură toate aromele toamnei. Mă întrebă ce mai este prin Bucureşti. cu aleasa lor miroznă şi am visat livezi nesfîrşite încărcate de rodul toamnei. Veniră şi bătrînul şi bătrîna ca să-şi ia rămas bun. Alături de rucsacul meu. Cînd m-am trezit. continuă bătrînul. cu glasul ştirit.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Era ora 6 şi ceva şi mă grăbeam să ajung la staţia de autobuz pentru a prinde prima cursă. aşa cum 1-aş fi îmbrăţişat pe tatăl meu. destui care zic una şi fac alta ! Am mai vorbit multe. deşi am constatat că era la curent cu multe evenimente. ca niciodată. că ascultă la radio. — Rămîneţi sănătoşi şi să ne vedem cu bine ! — Mergi sănătos şi. arătîndu-mi grămăjoara pregătită. că am vorbit uneori ce poate nu trebuie.. Mi-am închipuit că sînt alese pentru mine.. curat Alixandru al nostru ! îngăimă ea. şi l-am îmbrăţişat pe bătrîn. — Cu dragă inimă ! Din ochii mărunţei şi vioi ai bătrînei. în odaia cu mere.. văzîndu-mă că sînt pe punctul să picotesc.cartiaz. că văd că pari obosit. Nici n-au vrut să audă.. în satele noastre de pe Bistriţa.. nu te feri să ne calci pragul. da.. mă îndemnară ei. tocmai adevărul supără adesea. deşi eu as fi vrut să le plătesc. spuse el la o vreme. — Ce anume ? Nu-mi amintesc de aşa ceva. eu mai spun păţanii de-ale noastre ce le trăim aici. că nu i-am simţit în somnul meu adînc. uneori aşa de trăsnite. — Sînt şi pe-aici. — Te-i culca dumneata aici. şi în general ce-i prin lume. — A. am văzut o grămăjoară de mere. m-am delectat cu încă vreo două mere... unde nu mai fusese de vreo zece ani. şi minciuna parcă ar hi frate şi soră. din cele galbene. . dacă te-a mai îndemna inima.. în odaia asta. schimb. Am dormit. nu-mi dau seama. — Pune în sacul dumitale oleacă de mere. chestia cu baba aceea. — Doamne. care de jcare mai frumoase. îmi spuse bătrînul. ce supărare poate fi într-asta ? Ca oamenii ar dori să se realizeze ce visează noaptea ori se lasă furaţi de închipuiri. la noi. — Ei. nu se luminase încă bine de ziuă. cum as fi sărutat mîna mamei mele. — Ei. Dacă oamenii ar da drumul adevărului să umble slobod prin lume.. am rîs eu. Cînd le aleseseră. Le-am mulţumit călduros pentru dar.www. — N-ai să te superi. mari. — Mă tem că ai dreptate. e altă poveste. întocmai ca în ochii mamei mele în clipele de despărţire. De pildă. Pînă la urmă i-ai spus babei un adevăr.

Mi se păru. mi-au ajuns la urechi chiote şi ecourile unei muzici. cu focul lor încă viu. femei şi pe de lături o ciurdă de copii. pe marginea şoselei. „soacra cea mică". Dezamăgit. Ai să vezi cum am să ţi-o joc. Îmi zise apoi cu glas scăzut.. i-am dat dreptate lui Chirilă. într-o sîrbă îndrăcită. împins de curiozitate.. te priveau ştrengăreşte ochii ei verzi. urcînd şi coborînd. — Ce. cam pirpirie. o să trebuiască să oprim în mijlocul drumului". Mai zăbovea prin desişurile pădurii şi deasupra apei lacului. ca apoi să ia la joc o fată. ceaţa începu să se destrame. cu temeliile smintite de undele neastîmpărate şi roasă de vînturi. Trecură cîteva autocamioane în mare viteză. Dispăru însă iarăşi. Aşteptam o ocazie înspre Vatra Dornei. urmărindu-i mereu pe Chirilă. Nu-i departe. Profitînd de o înghesuială a celorlalte perechi. valea Bistriţei dormita în ceaţă. oricine e binevenit. cu obrajii în flăcări. ce cred că nu trecuse cu mult de 35 de ani. Chirilă o sărută. manevrînd cu băgare de seamă maşina şi iscodind mereu şoseaua. uite casa aceea acoperită cu tablă. bărbaţi. înghiţită de caierele albe. pădurarul. la un gospodar din Hangu. Hai şi dumneata. Era Chirilă. Spre uimirea mea. Şoferul mersese cu mare prudenţă. am pornit în sus. Cu toate că ea îl îndepărtă un pic. în mijlocul nuntaşilor am descoperit o figură cunoscută. Ca la nuntă. Noroc că jocul se sfîrşi. Sub fruntea uşor bombată.. Dinspre mijlocul satului. cătau să-i dea un aer de senzualitate. eşti nun mare ? l-am întrebat. în. descumpănindu-1 chiar cu piruetele ei ameţitoare. iar Ceahlăul „fuma". mergînd încet pe sub poala pădurii.www. ţinea pasul cu Chirilă. Am grăbit puţin pasul. însă ar fi fost inutil să încerc a mă urca. Fata se ruşina puţin. ce se deplasa. chiar mama miresei. după cîte am aflat. doar n-ai să stai în drum să ne aştepţi. care se cam lăuda. de data asta nu minţea. Chirilă avu destul suflu să sloboade o strigătură: Fata ce o joc. Aici însă. întrerupînd brusc jocul. Dar n-a fost cazul. o fată de 17—18 ani.. cînd pornisem. îmi place Eu o strîng. mustrîndu-1 din privire. chiuiturile asurzitoare ale nuntaşilor. cu care cinstisem un pahar. „Dacă pîcla asta nesuferită se îngroaşă. am pus ochii pe o femeie grozavă.. se ivi şi mireasa. NUNTA DE PE BISTRIŢA Autobuzul cu care veneam de la Bicaz m-a lăsat la Poiana Teiului. sub nasul uşor arcuit în sus. Venea înconjurată de “domnişoarele de onoare" şi muzica „zicea" un cîntec în cinstea ei. dar ea nu se ivi. Juca parcă mai grozav decît flăcăii ce-i dădeau roată. Să fi fost 50 —60 de inşi. n-am avut nici o îndoială că pădurarul. — Nun mare ? ! Ferit-a cerul ! Se apropie şi-mi strînse mîna. deoarece Chirilă o invită la joc. nori groşi. încetini. zicea şoferul. îmi arată el cîteva gospodării mai încolo. după ce soarele trecuse de crestele Tarcăului şi ale Stînişoarei. azvîrlindu-se împreună cu ea unde era dur-dura mai mare.. ca să nu mai audă şi alţii: M-au rugat mult să le fiu nun mare. culmea. încetinind la curbe şi chiar oprind din cînd în cînd. cînd o să ajungem la casa ei. Sus. tovarăşe. deoarece îşi exercita farmecele bărbăteşti chiar sub ochii mei. În sfîrşit. Văd că te-ai înfierbîntat de-a binelea printre nuntaşi. La o cotitură a drumului se ivi un alai de nuntă gălăgios. ca şi cum n-aş avea altă treabă. dar.. cu o faţă drăgălaşă. Pînă una alta. Chirilă îşi şterse faţa cu o batistă şi se apropie de mine.. foarte apropiată. În clipele în care se dezbrăcă de ceaţă. spre deliciul băieţandrilor ce priveau de la mică distanţă. se arătă şi mama fetei. Buzele pline. dar şi acolo arăta că se subţiază.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. ca o fantomatică arătare. Dimineaţa. învălurindu-şi chipul în scame uriaşe care se aninau de vîrf. păreau să-i mîntuie vîrful. Un autoturism cu toate locurile ocupate şi cu un bagaj enorm deasupra. Doi vătăjei cu batiste albe în băţ păreau să conducă alaiul. jucăuşi. biruindu-mi degetele în căuşul palmei lui ce mi s-a părut uriaşă. Am urmat şi eu alaiul de nuntă. însă nu opri nici unul. unde ceaţa se îndesea de nu vedeai la cîţiva metri. Dincolo de arcul podului aruncat peste albia Bistriţei. la Poiana Teiului. pe fruntea Ceahlăului. spre casa miresei. mă salută el. cu părul bătînd în blond. . — Să fie într-un ceas bun. la ochi ori la gură. dar fără să semene cu mamă-sa la statură. pînă ce am ajuns într-un sat cu gospodării arătoase. Era o femeie încă tînără. Privind-o mai atent. de un alb orbitor în bătaia soarelui dimineţii. se iţi din vălătucii de vată Piatra Teiului. înălţînd poalele înflorate ale rochiei fetei. Printre nuntaşi. ea nu-mi dă pace. semn că succesul îi era asigurat. făcîndu-mi cu ochiul.cartiaz. din ogrăzile cărora mai aruncau zîmbete soarelui tufe de trandafiri sălbatici şi gherghine enorme. Pe şosea treceau oameni mînînd vite şi atenţia încordată a conducătorului vehiculului nu era cu nimic exagerată. în tovărăşia încă a cîtorva. Nici n-avu vreme să ureze bun venit nuntaşilor.

uitîndu-se cu mai multă grijă printre nuntaşi. . — Felicitări pentru joc ! i-am spus cînd a ajuns lîngă mine. nu le vezi. Eu am împuşcat destui iepuri şi pot deosebi calul de rasă de un roib oarecare. iar soacra. hotărît. Cine joacă soacra mică Are haz şi totu-i pică. n-are parale. iar alaiul porni spre casa mirelui. — La o adică. în aceeaşi formaţie. zise Chirilă. Muzicanţii atacară un vals şi partenerii rămaseră. Oricum n-aş fi făcut faţă. Improvizaţia lui Chirilă era făcută anume ca s-o înnebunească pe partenera sa de joc. sclifoselile astea. m-am ferit eu auzind că-mi propune să joc. — O fi. trecînd apoi cu sticla şi paharele la alte grupuri de nuntaşi.. întări flăcăul. pe cînd alţii. Cît despre joc. — Ei. — Orice pasăre pe limba ei piere. cel puţin tot aşa de atrăgătoare. Principalul e că-ţi place dumitale. îndepărtîndu-şi partenera de dans. Se încheie şi valsul.. s-o fărîme..pe călcîie". ca să mai dea răgaz jucătorilor să răsufle în voie.cartiaz. de fetele prinse în vîltoare. a mirelui şi a nuntaşilor şi întrerupîndu-ne convorbirea ce nu părea a se fi aşezat pe o pantă bună. — Să poftiţi dumneavoastră şi la masă.. Un băietan alergă către noi cu o sticlă de rachiu şi cîteva păhărele pe-o farfurie... Numai eu priveam de la oarecare distanţă dezlănţuirea de energie şi voie bună. am zis. Cu capul gol. dînd peste cap păhărelul şi întinzîndu-1 apoi gol să i-l umple din nou. Poate păhăruţele de ţuică să-i fi făcut mai neatenţi ?. Nu se lăsa mai prejos de cei tineri.. să te încontrezi cu mine pe chestie de femei. — Ce vrei să spui cu asta ? se supără pădurarul. răscolit în timpul jocului. — Taman la vreme. poftindu-ne să cinstim în onoarea miresei. credemă. — Aşa-i. nu mă dau pe nici un flăcău din lunga asta vale a Bistriţei ! L-am suspectat de lăudăroşenie. Şi n-am pomenit nuntă în care o soacră să fi fost jucată astfel. eşti hotărît. Schimbarea era binevenită. mîndru şi cu ifose de mare cuceritor de inimi. ca vîrstă. mai cu seamă că nu contenea să-mi facă semne discrete. cum îi era şi firea. nu se deosebea... în cămaşă. care trecu pe nesimţite într-un joc de doi îndrăcit. mi-o tăie Chirilă. după cum îmi dădeam seama. probabil din „suita" miresei şi a mirelui. jocul se încinse iar.www. Dumneata însă. deşi cred că se apropia. Mă interesa omul acesta cu inima atît de tînără. dar nu cred că.. Ţi-e ciudă că eu am spor.. în continuare. Perechile din jurul lor nu se arătau mirate de curtenia pădurarului.. cu ochii mai mult pe Chirilă. — Am impresia că împuşti un iepure la vînătoare şi susţii că-i cel mai fain pentru că l-ai ochit dumneata.. Cît mai zăbovi mireasa în ogradă. unde urma să se servească masa.... domle... — Mulţumesc. unde de obicei nu mă înşel.. văd eu. ca joc..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Rămîneam mereu uimit că nimeni nu se arăta „scandalizat" de purtarea pădurarului. Ori poate n-o observau... Cine joacă soacra mare N-are haz. Era o horă jucată .. ca apoi s-o atragă spre dînsul şi s-o frămînte mărunţel.. — Ce zici de mama-soacră ? Este ori nu o femeie pe cinste ?. Cred că la nunta asta sînt şi alte femei. privindu-mă cu suspiciune. Cînd te pofteşte cineva la nuntă.. — Hai s-o lăsăm baltă. pe care i-o dăduse unui copil să i-o ţină. pe care l-ai văzut ce poate. şi înfăţişează-te în joc ! Atunci abia ai avea drept să judeci pe unul ca mine. însă nici prin gSnd nu mi-ar fi trecut măcar să încerc. după gustul dumitale. cu faţa asudată şi roşie după joc. na ! făcu Chirilă. i se ridica întocmai ca o coamă. Chirilă o mai luă o dată la joc pe mama miresei.. Chirilă se arunca în piruete largi. — Nu.. Părul roşcat. nu spun că nu. cu ochiul. — Lasă... — Ei drăcie ! Care o fi aceea să n-o fi văzut eu ? se îmbăţoşă Chirilă. Ai ameţit-o cu totul pe soacra cea frumuşică. Mă îndemnă şi pe mine dar m-am rezumat deocamdată la unul. dar în acelaşi timp îl şi credeam pentru că îl văzusem în joc şi cred că nu era departe de adevăr. de 50 de ani. no ferim ca dracul de tămîie ! Da gura ni-i al naibii de slobodă. fără nici un fir alb. Alege-ţi mai repede una.. Chirilă îşi îmbrăcă haina. care n-ai ochi decît pentru una. înseamnă că-ţi face o cinste. De aceea n-am căutat să-l contrazic. ne invită băietanul. Vezi că sînt de pe drum. Chirilă reveni lîngă mine. mare ispravă ! Am ameţit eu şi pe altele cu mult mai tinere decît dînsa. ce se învîrtea ca o rîndunea în jurul lui. am văzut..

Într-un moment de mai puţină gălăgie.. şi-a aţintit pentru câteva clipe privirea spre Chirilă şi. cu ochii mici. dar ritmul i se păstra. Femeia se întoarse apoi către vioristul. O tot ocheşti. Chirilă se aplecă să audă mai bine.. s-a făcut cum o vezi. Poate de vină era şi băutura cam tare. şi mulţi meseni îşi întoarseră privirile spre omul care atunci sosea printre ei. de care mesenii făcuseră risipă. Te încredinţez că la nici o nuntă sau petrecere oarecare nu mi s-a servit vreo porcărie. mă îndemnă Chirilă. în ciuda „înfloriturilor" cu totul aiurea. care după cum am observat ai gusturi mai bune.. betonate. — Decît să mă pîndeşti pe mine unde mă uit. Ieşiră şi alte perechi. pentru că în faţa noastră. care cînta.. La un moment dat. i-am reproşat. — Vezi să nu te aprinzi. atît de iute o „înşuruba" în jurul mîinii ridicate. zgîndănîndu-mă. cînd era mai tînără. femeia cu cerceii de aur din capul mesei. în sclipirile ochilor. urmărind-o cum vorbeşte şi rîde..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. îi dădu mîna. mirele îşi luă viitoarea soaţă în joc. el spuse tare: — Îţi mulţumesc. — Nu. şi-ai să-ţi dai seama de diferenţă. zacusca piperată. Era o . M-am uitat cu atenţie. de parcă n-ai mai văzut femei ca ea. la care am avut eu un clenci. Şi-ţi propun să servim cîte un păhărel.. în dreptul lui Chirilă apăru o sticlă de „tărie". cîrnaţi subţiri însoţiţi de castraveciori muraţi. Era Timofte.. că-mi joci nevasta ! în cuvintele lui nu puteai desluşi dacă omul vorbea într-adevăr de mulţumire ori de ameninţare. îmi spuse confidenţial. o să vedem. ce păreau enorme. arătîndu-şi din cînd şiragul de dinţi de aur. În faţa noastră apărură gustări: şuncă de casă. turnîndu-mi fără să mă mai întrebe. În cîţiva ani. ci băutura cea mai faină. mă preveni Chirilă. ca şi în zîmbetul discret.. numai bună la ţuică.. alături de farfurii cu felii groase de pîine. — Am de gînd să petrec în lege la nunta asta şi nici dumneata n-ai să te simţi rău. . am citit ceva din spusele pădurarului. parcă ar fi simţit c-o bîrfeşte cineva. — Să nu-mi spui de două ori ! Dacă-i vorba să jucăm. Văd că te soarbe din ochi şi dumneata parcă nici n-ai băga-o în seamă. se stîrni oarecare agitaţie. nu vorbea degeaba.. şi dacă-ţi place. Într-adevăr. Cu mine n-ai s-o duci niciodată rău. mînca cu o poftă de invidiat.. las pe mine ! Se ridică..ciocîrlie".. îmi reproşa Chirilă. alta ar fi fost socoteala. şi ea sări de pe scaun şi se prinse de braţele lui. se vedea. la urechea ei. Chiar mă mir că dumneata. Am avut grijă să mă aşez lîngă Chirilă. Chirilă veni lîngă Timofte. Pădurarul nici nu-i răspunse. E responsabilă de bufet într-o comună vecină. — Să mai gustăm un păhărel din ţuica asta a dracului de bună. lăsînd loc pentru dans unei porţiuni alăturate. din gură. Uită-te la nuna cea mare. se apropie de ea.. al cărei bărbat încă nu venise. Între timp. dacă ai sămi asculţi sfatul şi o s-o ceri pe nuna cea mare la joc ! — O să vedem. Dacă ai fi văzut-o atunci. tăiate parcă cu o custură de coasă. se feri Chirilă. dacă vrei. socrul. care. mai bine ai pofti-o pe soacră la joc. Plinuţă. — Ţi-am spus că-i chestie de cîţiva am în urmă. Chirilă o învîrtea de parcă n-ar fi băut nici un păhărel. ci continuă cu aceeaşi înverşunare jocul. te-ai oprit în aventurile dumitale amoroase la dînsa... în frunte cu nuna cea mare. nu ţi-am spus eu ?. tot uitîndu-te la dînsa. cîntată cam anapoda de muzicanţi. Gustă din ţuica asta şi. Înainte de sarmale. bucăturile disproporţionîndu-i şi mai rău fălcile.www. sub coroanele unor meri bătrîni. ne oprim într-o seară la ea. trecînd cu vederea vorbele bărbatului. poate găsim şi un vinişor mai bun. — Ne invită în mod special la masă. mama miresei. prăvăliţi parcă în găvane din pricina obrajilor mult prea bucălaţi. în care am descoperit o ţuică de prună calitatea I. părea că nu-l mai slăbeşte pe pădurar din priviri. nuna cea mare. mesele erau puse afară. Locul de lîngă pădurar se dovedi bun. Dinspre odăi. Chirilă. un cîntec deşucheat. acum vreo cîţiva ani. La casa mirelui. trimisă anume. mai aproape de masa de onoare. poate chiar durdulie. — De unde ai mai scos-o ? ! m-am indignat eu. făcînd-o să izbucnească în hohote ce o cutremurau. făcu o mică plecăciune..cartiaz. Cînd muzica se opri.. deşi nuna cea mare îmi propusese un alt scaun. dar i se păstra locul lîngă ea.. bărbatul celei care juca cu Chirilă. te grăbeai nu ştiu unde. mi-a şoptit Chirilă. ca pe un fus de tors ţinut de vîrf. gustă şi din alte sticle. că trebuie s-o inviţi la dans. — Vezi. o fetiţă se apropie de pădurar şi-i şopti ceva la ureche.

şi mai ales pe femei.. de mînă cu mama miresei. La un timp. probabil străin de partea locului. Nunta se desfăşura frumos şi timpul trecea pe nesimţite. Chirilă. Discuţia lor era. — Da ce-i aici. dansînd mai „sentimental". Timofte. Împotrivindu-se.. ca să-i ajungă din urmă pe ceilalţi. Se înserase de-a binelea şi fură aprinse luminile. învîrtindu-se cu ea printre perechile de tineri. Ce. şi dumneata. se topeau de rîs. spuse el ca să-l auzim doar noi. cel puţin aparent. Spre mirarea mea. cînd voinicul acela repeta un dans cu partenera sa. se amestecă Timofte. Ea era numai zîmbet şi părea anume să-i intre în voie noului partener. că sînteţi oameni gospodari şi în toată firea. — Cam tîrzior la nuntă. Bravo. credeam. mărind veselia şi stîrnind hohote de rîs. de bună seamă. alături de cei tineri. Chirilă vorbea încet cu un comesean din faţa noastră. joc. miresei şi nunilor mari. băgîndu-se între dînşii. Se duse din nou şi. insistă. adus puţin de spate. Lucrurile păreau să se îndrepte spre o păruială serioasă. spuse tare: — Îmi dai şi mie voie s-o joc pe cucoana soacră ? Fără să primească încuviinţarea celuilalt. nunul şi nuna cea mare.www. sînt lemne să ajungă pe doi am deacum încolo". cu totul amicală şi nici nu i-am mai urmărit. dar alături de mese juca mai cu seamă tineretul. nuntă ori cîmp de bătaie ? sări nunul cel mare. cu intenţia vădită de a le întrerupe jocul. erau bîntuite de umbre şi lumini. Chirilă se ridică. Dă-o dracului de treabă. privindu-l pe Timofte cum se veseleşte. O boare ceva mai aspră scutură pomii şi un măr mare. Din mijlocul nuntaşilor. Îl priveam pe omul ce părea mai bătrîn decît era. omule ? ! se răsti pădurarul. . agăţat de o creangă de măr. — Ai căpiat. Arţăgos. nunta se învioră. Mărioara mea nu s-a mai învîrtit şi răsucit atîta. se retrase la masă. Cu o plecăciune mai mult în batjocură.. Mesele. îl mustră nunul cel mare cu glas scăzut. după jocul capricios al soarelui în crengile merilor. O mai învîrti în ritmul muzicii cîteva clipe şi o depuse drept în faţa mirelui.. o şi luă din braţele jucătorului. uitîndu-se cum se maimuţărea Chirilă. cerînd voie să danseze şi el. încărcate de bucate. ca şi nevastă-sa.. îi dădu un pumn în coaste şi Chirilă răspunse la fel. Chirilă refuză scurt. împingîndu-1 uşor spre mese. reapăru voinicul. Ţugui. mi-am zis. scotea din întuneric cu deosebire porţiunea betonată destinată dansului. — Ba mie. gesticulînd şi cîteodată apăsînd cuvintele: „Fugi de-aici. anume ca să-l aţîţe. îi făcu pe unii. ceva mai scund decît pădurarul. Staţi cuminţi. „Bucătăreasa" îndruga ceva. Celălalt se declara în dezacord. gusta din ţuică nepăsător şi îmbuca ceva mai grăbit.. — Parcă nu l-ai şti pe conductor ce om al dracului e ! Crezi că ne-a dat drumul pînă n-am gătit treaba ?..cartiaz. trecînd mai departe şi pierzîndu-se printre dansatori. totul se linişti. Timofte. apăru în joc. deşi aruncase o privire oarecum mirată spre pereche. căutînd să-l convingă că el are dreptate. După un răstimp în care şi muzicanţii îşi împrospătară forţele cu mîncare şi cîte un pahar-două de vin. Muzica nu contenea. omul nu se lăsa. s-ar fi mîntuit sămînţă de femeie. Pădurarul îşi mai arunca ochii uneori spre masa aceluia. cu muzică. în rîsetele celor din jur. măi Chirilă. ce mi s-a arătat dansat cam suspect de Chirilă. cam de vreo 40 de ani.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Chirilă reveni lîngă mine. mi-a plăcut cum a jucat-o. cei din jur. Nunul abia se ţinea pe picioare. Cred că de la nunta ei.. La un tango. cum singur ai zis. păru că nu dă atenţie decît convorbirii cu vecinul său de masă. Aerul rece. Orchestra trecu la cîntece moderne. Dacă mai zăboveai olecuţă. dar autoritatea lui părea să-şi fi făcut efectul. şi dumneata. Pădurarul. roşu. să-şi arunce pe umeri haine şi flanele. un bărbat corpolent.Ia să le stric eu dulcele leagăn în care se dau huţa". pentru a-i face în necaz lui Chirilă. rănit în orgoliul lui. pesemne tot pădurar. un om voinic. pahare şi glume. Reuşi să-i despartă. umplîndu-şi un pahar de vin din sticla plină dinaintea noastră. Pentru moment. venit din albia rîului. „Bine că nu ia lucrurile în serios". că unele de-abia aşteaptă să le vînturi fustele ! — Dumneata vorbeşti. Către seară. că parcă. Mă uitam la o druşcă ce apăruse cu o găină friptă pe tavă. — Şi tu. Un bec puternic. pe care pînă atunci nu-l auzisem să scoată vreo vorbă. cu o ploconeală exagerată. s-a prăpădit sămînţă de femeie la nunta asta de n-ai băgare de seamă decît la una ? Mai azvîrle-ţi ochii şi în altă parte. unul. Oamenii reveniră la mese. . Treceţi la masă. Chirilă !. răţoindu-se la Chirilă.. pică taman în farfuria unui nuntaş. picat la nuntă tocmai cînd nevasta lui era zburătăcită de Chirilă în învîrtiturile „ciocîrliei". ai jucat-o toată seara pe Mărioara. Omul. jucînd de una singură aşa-zisul „dans al găinii". Pădurarul îl respinse cu mîna. căutîndu-şi paharele. nemulţumit de gestul lui Chirilă. poate că se încheia şi nunta !. bine dispus. care calci obiceiurile ? zise omul.

O să dormim în podul grajdului. însoţiţi de hămăitul cîinilor. Recunosc însă că mai mult datorită dumitale. — Uite. nuni şi socri. de-a curmezişul. Cred că e îndrăgostită foc de dumneata. Mărioara. îmi spuse...ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Cînd are să se încheie. — Cine.. Trecu apoi la unul vechi: I-auzi cum răsună valea Şi mîndruţa-mi ţine calea. — Joacă omul la nuntă o femeie. ea se bucură.. Dar s-o lăsăm naibii şi să vedem unde putem înnopta. — Ai făcut-o praf pe soacra cea mică. îi replică pădurarul. o să aveţi destulă vreme să căscaţi gura ca la bîlci. se întindea un grajd ce părea nou. mă înghesui în unele ceva mai tinerele. Chirilă apucă o frunză de frasin şi dădu drumul unui cîntec de joc. Alături de casă. însă bănuiam că scapără scîntei. Cînd muzica încetă.. mă ironiza Chirilă... — Păcat că plecaţi. Părea să nu mai aibă chef de nimic. Noroc că . Nu puteam să-i văd ochii pe întuneric.tovarăşul Chirilă" ştie de glumă. muzicanţii se avîntară într-o „învîrtită" şi numaidecît nuntaşii trecură la joc.cartiaz. îndrugă nunul cel mare. — N-am vrut să te jignesc.. zise şi Chirilă.. probabil cu intenţia să-l cheme la joc. încercînd să ne mai reţină. pădurarul se retrase la masă. fără să-şi piardă echilibrul. Şi tu. aprobă şi Timofte.www.. Timofte şi-a cărat fînul mai zilele trecute. furaţi de frumuseţea jocului. Ca altfel nici nu mă duceam. Nu ştiu de ce dracu m-am luat cu dumneata. mă maimuţări el. prefăcîndu-se că o vede întîia oară. ce să-i faci. am căutat să-l îmbunez. Mărioara ? Vezi-ţi de treabă. altfel. pe care de fapt nici nu-i cunoşteam. că nu s-a sfîrşit nunta. mai bău un pahar de vin şi se cufundă în tăcere. veni lîngă dînsul. Bău paharul de vin pînă la fund şi se duse direct la muzicanţi. se stîrni un ropot de aplauze.. aşa că o să visezi la noapte numai flori. şi se află un marţafoi să le tulbure cheful. am petrecut bine. Auzi. — Da. mai îmbunat. ca să nu rămîn singur între nuntaşi. Sărută chiar mîna Mărioarei.. ştiu unde şi sper că n-ai să mă refuzi. — Mîine nu-i tot duminică. mire. Bună seara la toţi ! În sosea... lăsînd nunta baltă. are dreptate. — Petrecem la nuntă ori ne prăpădim în vorbe ? se ridică Chirilă.. pe care o jucase ca pe-o fată mare.. — Tovarăşe Chirilă. după cum ai văzut şi la nuntă. veseli. căută nunul să fie cît mai imparţial.. însuşi pădurarul o invită de astă dată pe mireasă la joc.. — Cred că n-ai petrecut totuşi rău la nunta asta. După jocul lui înfocat. — Asta cam aşa-i. L-am urmat. — Te pomeneşti că la vreo vădană de-a dumitale.. Priveau şi cei de la mese. cînd la dreapta... Se opriră şi celelalte perechi. Omul e la nuntă şi habar n-are că în noaptea asta îl calcă musafirii.. Autobuz nu mai avem. Aă. Stropşiţi astfel. aici o să intrăm.. Nu după mult se ridică. dragă Chirilă.. Mai aveam prilejul să-l văd încă o dată cu cîtă abilitate îşi răsucea partenera. măi Chirilă.. strigîndu-le: — Daţi-i bătăi. vădane ! pufni Chirilă şi chiar m-am mirat că nu a scăpat vreo înjurătură. ameţind-o cu învîrtiturile şi săriturile lui.. — Omul se sprijină pe obiceiul vechi. mă mâhneşti din cale-afară. mama miresei. l-am luat în rîs. Să vedem acuma unde dracu o să dormim în noaptea asta. n-am vrut să te jignesc.. prima oară la nunta aceea. — Acolo am să te trimit pe dumneata să dormi ! Eu. Chirilă arunca cîte o privire prin ogrăzi şi se opri apoi în faţa uneia. la adresa mai ales a lui Chirilă...... Am treburi destule încă din zori. — Ca şi cum te-am dus eu de mînă.. . dar mi-am muşcat limba pentru prostia ce-o spusesem. vreo ocazie nu cred să se ivească.. ar trebui să te las în drum şi să-mi văd de treabă. Treceam pe lîngă case adormite. şi-apoi cu aşa cîrcotaşi (arătă spre cel împricinat de la o masă alăturată) nu mai am chef de petrecere. pocnindu-şi tălpile şi apoi azvîrlindu-se în scăpărătoare rotiri.. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. cînd la stînga. ca să-l lase singur pe pădurar cu mireasa în mijlocul postamentului. îşi luă cuviincios rămas bun de la mireasă. dar pădurarul nu se arăta în apele lui.

. Ca apoi să soarbă. de aceea ţi-am şi propus. Să ne culcăm în podul grajdului. am adormit în fînul încărcat de mirozne. dar mă făcuse să mă îngrijorez. — Cum să nu ştie ! Tîrziu. Ştiu unde-i cheia. dar se potoli de îndată ce Chirilă îi aruncă o bucată de pîine adusă de la nuntă... — Nu.. Timofte a intrat în grajd şi l-am simţit cum urcă scara. Dar cu omul acela. — Îmi pare bine că nu te-ai prins.www. urcînd o scară cu trepte rotunde. se întoarse apoi.. Ce comediant. am protestat eu. în felul lui. rîse Chirilă. Dacă vrei... însemna că pădurarul ştia unde o să doarmă.. ci şi de-a ei. Doar nevastă-sa şi dumneata v-aţi dat în stambă destul la nuntă. pînă.. Era încă întuneric. ca să nu te trezeşti.. cu care te-ai încontrat puţin. tovarăşe Chirilă ! De cîte ori în seara asta. şi chiar de cu zi. . eu şi Timofte sîntem rude apropiate. — Vino după mine.. fără să-şi dea şi el seama.. că nu cunoşti ungherele de-aici. — De aceea se veselea Timofte. Spui că-i fîn proaspăt acolo. Cîinele ne latră ca turbat. N-am visat nimic în noaptea aceea de septembrie.. — Da. mai ales că n-am dormit pe fîn de ani de zile. ce-a fost ? — Ei.. Timofte ? m-am mirat.. putem să dormim şi în casă. N-am vrut să mă arunc. ai să te convingi ce-i în stare Chirilă. nu te deranja. s-au întors şi ei de la nuntă. L-am ascultat o vreme. ca să ne poftească la o gustare.. — Cum să nu. cum să mai dorm în podul omului ? Poate că nici ştie că noi am dormit aici... — Ei. Adică îţi închipui că n-aş fi făcut destule inimi să ofteze după mine la nunta aceea ?. se întoarse pădurarul către mine. după miezul nopţii. s-a ivit de undeva însăşi Mărioara zîmbind.. Cînd să ieşim pe poartă. ca să-şi aducă aminte nu numai de nunta fie-si. În pod însă mai era cald şi dimineaţa. plăcerea de a fi găsit o soluţie bună.. Intrarăm în ogradă. „Nu era mai cu rost în casă ? „Nu... să fi fost ceasurile doua sau trei. da nu ştiam dacă ai să primeşti. cînd am ajuns sus. Îi promisesem Mărioarei s-o joc în draci toată seara. Păi.. răcoroasă. — Dacă vrei să mai dormi. cu acela aveam eu o socoteală mai veche.. — Cum.. Şi încă nu i-am plătit-o îndestul... — Mare comedian eşti şi dumneata..cartiaz. Dacă ai să mai rămîi prin locurile noastre şi-om avea prilejul să ne mai întîlnim la vreun zaiafet. Mărioara mi-i verişoară primară. l-am găsit pe Chirilă în picioare..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. „Dormiţi bine ? m-a întrebat în şoaptă.. la trezire. ne odihnim mai bine în fân". mă preveni.. i-am răspuns tot aşa. m-ai făcut să cred cine ştie ce lucruri. cum ai zis prima dată.. Tot timpul am crezut că te străduieşti s-o scoţi din minţi.

Pădurarii ne-au salutat şi s-au grăbit să plece la treburile lor. I-am bătut iarăşi şi iarăşi cărările şi ascunzişurile...ro – Carti si articole electronice de la A la Z. DRAGA PĂDURE. inginerul se întoarse şi mă recomandă ca pe un amic de drumeţie. — Pînă la apus mai sînt cîteva ceasuri bune... Treceţi pe la şeful ocolului şi-i transmiteţi rugămintea mea. de unde se deschidea un mic luminiş bătut de soarele acelei după-amieze de vară tîrzie. dispărînd după trunchiurile fagilor. cu care avusesem prilejul să urc Ceahlăul pe la cabana Fîntînele.. spre o poală de codru. — Dacă tot eşti în plimbare. şi prin darul de a povesti. Întinzîndu-mi mîna... s-ar putea spune. păru să se contrazică inginerul. căutînd să-l atrag într-o discuţie mai largă. — De nu mă înşel. mi-o strînse prieteneşte. Şi mie îmi place să-i ascult. PĂDURE. Pădurea reprezintă. pe inginerul silvic Eugen. i-am văzut mugurii plesnind sub soarele darnic al primăverii. Am văzut pădurea de munte în toate anotimpurile. Pe cînd păşeam peste apa unui izvoraş timid. i-am răspuns înviorat de o reîntîlnire atît de plăcută. să-l ascult cum vorbeşte. cu irizările de smarald ale ierburilor din poiene în prag de vară şi m-am minunat de răsfăţul ei de culori în cumpăna toamnei. — Cunosc şi eu puţin împrejurimile. în aşteptare. de o frumoasă sonoritate. Netăiată de secure. se înţelege.www. se auzi cîntec din frunză. din partea aceea. am auzit oameni vorbind undeva în apropiere. — Dînşii. îmi reţinuse atunci atenţia prin vorbirea lui clară. nu ?.. ameţit de cîntecul cu glas de viori al coroanelor şi m-am încumetat uneori şi noaptea să-i aflu tainele. Dumneata ce faci pe-aici. îndemnîndu-mă să-l urmez. Deodată. mi-a răspuns el la salut. aşa că vei avea destul timp să te întorci în staţiune. dincolo de pîrîul lui Martin. Mai sînt însă şi alţii. doi pădurari şi un „civil" ce-i însoţea. doinitorul slobozea cîntecul în cuvinte: Pădure. Cînd mai urcăm pe munte împreună ?. un muncitor forestier de la Buhalniţa. la rîndul său. renăscînd într-o răsfrîngere dureroasă: Lasă-mă la umbra ta Să-mi plîng soarta mea cea rea.. pentru noi.. — Oricînd vei dori dumneata. Am fost surprins cînd am recunoscut.. unde o să ne reîntîlnim. i-am răspuns privind undeva în dreapta noastră. în plimbare ?. o dată cu el. La adăpostul ei . am rămas pe loc.. Probabil vreun trecător singuratec îi „zicea" o melodie veche. cu mare plăcere. veche de cînd lumea. ce se tălăzuieşte nu numai pe vale. ci şi pe versanţii dealurilor înconjurătoare. — Bună ziua.cartiaz. — Da. m-a atras cotul acesta de codru şi nici prin gînd nu mi-ar fi trecut să mă întîlnesc cu dumneata. trebuie să fie Haralambie al Savastei. într-o sonoritate aproape desăvîrşită. cu unde scînteietoare. — Măi Chiricuţă şi măi Axinte. dragă pădure... i-am răspuns eu bucuros. nu un simplu areal geografic. am zis eu. De după fagi s-au arătat trei inşi. începu inginerul. în persoana celui de-al treilea. Din cînd în cînd. recunoscîndu-mă. Nu-i departe. — Desigur. în pas neforţat printre arborii seculari. ci un spaţiu de viaţă. Numai el ştie să cînte aşa din frunză.. Cum pădurarii rămaseră la doi paşi în urma lui. Am ascultat tăcerea ei răbdătoare în vreme de iarnă. cu marginea-i întunecată. — Cîntecul ăsta s-a născut. ascultînd doine şoptite de un stejar bătrîn. după cum vezi. sînt pădurari şi tocmai discutam la o „uscătură" de pădure ce avem de făcut şi de unde să aducem puieţii pentru reîmpădurire.. mă însoţeşti puţin pînă-n coada Ceahlăului ?. mă asigură inginerul. cred că e mai puţin de un ceas de mers... ne-am înţeles pentru ziua de azi. întrucît veneau spre mine.. — Dragostea românului pentru pădure s-a născut. Cîntecul se pierdea în depărtări şi doar ecoul îi răspundea din valea umbroasă şi tăcută. se adresă el pădurarilor. Nu departe de Durău. verdele intens. o dată cu pădurea. — Am traversat un drumeag de căruţă şi am urcat o costişă. apoi vă opriţi la pepinieră.. am intrat într-un cot de codru des.

ieşiţi. care nu-i altceva decît „deliorman". Cînd a dat cu ochii de el. ci şi diferite unelte din gospodărie: plug. nu-i cunosc eu glasul ?" Şi fata a ieşit iute în poieniţa în care aştepta tătarul. Dar. Unii îşi făceau care cu două proţapuri. îl văzură la rădăcina stejarului încă zvîrcolindu-se şi se repeziră mai întîi într-acolo. Bătrîna se topi. trăgînd-o de mînă. — Poate că da. tătarule. Cu aceasta. că te mătur ca pe-o frunză din calea mea !" Repezindu-se pe urmele fetei. să ne facem nevăzute".. trădîndu-le ascunzişurile. în căutarea celui ce nu se întorcea. de 15—16 ani. se apropie de bătrînă. denumită de altfel şi „pasărea tătarilor". piază rea. sînt lucruri pe care le ştii şi dumneata. Aceştia se opreau. şi al munţilor. i-ar fi sărit în faţă o babă. au constituit o stavilă în calea năvălitorilor. îndată a ajuns-o. ieşiţi din ascunzişuri c-au plecat tătarii !" Blestemaţii ar fi dorit să prindă mai ales femei. din ascunzişurile lor. O ceată de peste o sută de tătari. „pădure surdă" ori „codru adînc". al tătarului. ajungînd într-o curătură provocată de doborîturi de vînt. străine. dacă s-ar fi putut cît mai tinerele. Drept răsplată. De la ei au rămas denumiri ca „Teleorman". buimăciţi. grapă..www. Pe cînd năvăleau tătarii. „pădure cumplită". fără să se mai arate. „Nu fugi. se foi neliniştită în ascunzişul ei.de păduri nesfîrşite. în poiană se ivi ceata. încă tînăr. atît de perfect organizaţi pentru vremurile acelea. ci şi cele din cîmpie. dar ia fata de unde nu-i ! Nici nu băgară în seamă delicata brînduşa. nu spun o noutate. Ioană. poate că nu. „Nu încerca s-o răpeşti. a încercat să fugă înapoi. în vremea migraţiilor. o linişti baba pe fată. cu lacrimi în ochi. la margini...cartiaz. spuse baba. Soarele scăpată spre culmile Munţilor Bistriţei şi noi mai băteam pădurea către Obcina Tîrşoasei. ca să înşele oamenii. temătoare. Se povesteşte că de data aceea.. pe care o chema Smaranda. pierdută în apele ei viorii. Vino la mine şi am să te apăr de duşmani !" Fata. călăreţul învîrti biciul şi-l aruncă asupra copilei. de regulă. de obicei bătrînii. cu legătură între ele.. vrînd să prindă robi. „Taci tu. ar fi răzbit în locurile unde se tăinuiau ai noştri. nu numai cele ale munţilor. neştiutoare. nauzi că acela-i glas de tătar?!". hai să ieşim". ar fi ajuns pînă spre pădurile munţilor. Columna de la Roma ni-i arată — În înaintarea lor precaută spre inima Daciei — defrişînd păduri şi secerînd grîul... pădurile. stîlcindu-se. „Vrei să fii copila mea ?" „Da eu am mamă. război de ţesut.. Dar şi oamenii locului spuneau ei înşişi „pădure merie". femeile şi copiii. ferindu-se de tăcerea lor primejdioasă. mamă. Desigur că vicleşugul nu reuşea decît rareori. Într-o vreme. Atunci. Smarandă. pasărea primea leşul celor ucişi de năvălitori. Din ceată se desprinse atunci un tătar voinic. las-o să fugă că altfel ai să muşti pămîntul !". În vicleşugurile cetei intra şi folosirea nagîţei. căutau prin păduri. românii au putut răzbi prin furtunile vremurilor. cei ce nu puteau duce vreo armă.. Mişcările hoardelor tătăreşti erau anunţate prin focuri aprinse pe gorgane. ce. din lemn se făceau nu numai construcţii. cînd fierul era încă scump. .. timp în care tătarii şi dădură năvală spre ele. proasto. scaune. baba ghionoaie. Copila se proţăpi însă. — Am citit undeva. pasărea lor ar fi zburat la înălţime şi s-ar fi mistuit apoi undeva în codri. speriată de moarte de cele întîmplate.. în care duşmanii vedeau doar primejdii. Se spune că odată.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. pe caii lor iuţi.. cum ţi-a venit în gînd ?!" „Uiţi că eu te-am scăpat de robie la tătari !. i-am răspuns în doi peri. dar tătarul. — Pădurea a oferit dintotdeauna oamenilor lemnul trebuincios. reluă inginerul. iar în locul fetei răsări din iarbă o brînduşa firavă. Nu se lăsau înşelaţi de glasul cu inflexiuni suspecte. spunînd: „Ne strigă bădiţa Miron. că tătarii.. careşi puse mîinile pîlnie la gură şi strigă: „Mărie. copila mea.. priveau şi iscodeau cu teamă codrii de nepătruns de la nordul Dunării. pădurea era un adăpost mult căutat. Dar şi mai tîrziu. îi spuse aproape în şoaptă mamă-sa. înşişi romanii. — Da." Pe cînd vorbeau ele. . sînt lacrimile Smarandei... În clipa în care ridică biciul lung şi plumbuit ca s-o prindă în şfichiul lui. mese şi chiar cuie. cu calul lui sprinten. blide. continuă inginerul privind la grămezile de buşteni corhăniţi. — Să ne reamintim că teritoriul strămoşilor noştri era acoperit. „Hai. fată. aşa cum povestesc bătrînii: „Mărie.Ce. Eu am auzit chiar o frumoasă legendă în legătură cu tătarii.. dar acesta îşi încolăci vîrful de tulpina unui stejar şi tătarul se prăvăli la rădăcină.. băjenarii nu răspundeau. în loc să fugă la ai săi... pe cînd au dat năvală în ţară... adică „pădure nebună". Numai o fată tînără. îşi încărcau ce puteau din avut şi fugeau în codri. ca să poată fi mai uşor manevrate printre trunchiurile arborilor pădurii. cum se spunea. Se mai spune că roua dimineţilor senine. l-am întrerupt eu pe vorbitor. mătuşă. se rotea deasupra lor. cu care erau într-o stranie asociaţie: nagîţa căuta locurile de refugiu ale băjenarilor. Tătarii se minunară.La o parte. Strigînd. alunecă în bobiţe strălucitoare pe petalele florii. în „vremuri de bejenie". că au plecat tătarii !"...

ea ne-ar aduce numai cîştig. — Te rog.a. de exemplu.. ca în codru ! Bazine întregi ale unor rîuri — În Vrancea. mi-aş permite să arăt că în vechime oamenii se şi luptau cu pădurea.... reîmpădurirea suprafeţelor exploatate în trecut şi neregenerate. C. şi anume că „tot lemnul folosit cu prilejul săpării Canalului de Suez — barăci. — Am aflat.). pe Trotuş s. se petreceau înainte de a se ivi societăţile capitaliste pe acţiuni. O fi fost o pasăre sau dracu ştie. termenul de secătură. ca şi terminologia legată de pădure. Interesantă este şi terminologia legată de pădure. bune pentru păşunat... faguri de miere din scorburile unde-şi aveau sălaş albinele sălbatice. tocmai datorită exploatării neraţionale a pădurilor. în lăcomia lor. Uneori. Tot aşa. În deceniile care au urmat — preciza inginerul... cel puţin la actuala întindere... — Aş adăuga o chestiune ce mi s-a părut deosebit de interesantă. În acelaşi timp. — au fost despădurite. „Ne îneacă". Cît priveşte suprafaţa pădurilor — Îşi încheie inginerul consideraţiile — România ocupă locul 11 în Europa. runc — căutîndu-le originea în latina „vulgară" pe care o vorbea populaţia autohtonă. din moment ce oamenii făceau „Curături" spre a obţine terenuri pentru ogoare şi păşuni. în vremuri de foamete. Giurescu.. cei care răspundem de buna îngrijire a pădurii. cuvîntul curat. au trecut la tăierea pădurilor de-a valma. i se dădea foc anume.. pe anumite porţiuni. De aici cuvintele arşiţă. că o caracteristică importantă a fondului nostru . Aşadar. ca să se obţină apoi acele largi poiene. de la verbul latin curocurare. interzicerea despăduririlor. — Fără discuţie că aşa era pe-atunci. în perspectiva perioadei pînă în anul 2010. ci de vînt — se cheamă curătură. de război şi o sursă de hrană. răsfoind unele publicaţii.. fondul forestier al ţării a scăzut cu aproape trei milioane de hectare.. — În continuarea celor spuse de dumneata. porţiunea asta defrişată — adevărat.www. ce întindere mare aveau. desemnînd locul unde au fost păduri. Inginerul făcu o pauză. de unde vine. pe Lotru. case. O lipi de buze şi încercă să cînte. cota de pădure pe locuitor fiind în ţara noastră cu puţin mai mare decît media continentului (0. cu competenţă — s-a realizat reîmpădurirea. ce înseamnă tăiere.. la rîndul lui. în majoritate de origine latină. Uite... spuneau ei.. Mînaţi de nevoie." — Am parcurs şi eu materialul şi am aflat şi alte lucruri de rezonanţă istorică legate de pădurea românească. „ne înghite". Şi tot acolo am aflat un lucru ce m-a interesat mult. dacă îmi amintesc bine între 1856 şi 1890. lăsate pradă eroziunii.cartiaz.. De altfel şi în zilele noastre. Este evident însă. dotarea întreprinderilor forestiere cu instalaţii de transport. care. împădurirea terenurilor degradate etc. — a provenit din ţara noastră şi tot de la noi s-a exportat şi o parte din lemnul folosit în legătură cu săparea Canalului Panama. său. în studiul său Pădurea în viaţa şi istoria poporului român. mere pădureţe. ca să revenim la ce spuneam ceva mai înainte. Pădurea mai constituia. fondul forestier se va menţine. ascultînd cîteva clipe un şuierat ce se repetă de cîteva ori. Ne dăm seama de vechimea unor cuvinte — curătură. A pomenit despre legea din 1973 privind protecţia mediului înconjurător.. nu de om. traverse etc. îşi reluă el consideraţiile. de secetă mare. precum şi runc (poiană) de la runcare. despre legea din 1976 privind Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976—2010. fără să afecteze serios fondul forestier. trebuie să avem în vedere exploatarea ei eficientă. „stă să cadă pe noi". adică la jaf. vine de asemenea de la latinescul secare. Puse apoi două degete în gură şi scoase şi el un şuierat ascuţit. menţinerea echilibrului ecologic.. în vederea tăierii. Cuvintele respective. zonarea funcţională.. Îndepărtîndu-ne de rariştea cu pricina. ca ogoare. oamenii vînau în pădure animale sălbatice şi tot pădurea le oferea bureţi. însemnînd pădure uscată. am adus în discuţie evenimentele de după 23 August 1944 şi în domeniul forestier: trecerea pădurilor în proprietatea statului în 1947. Eu găsesc că noi. scria că într-un interval de cca 35 de ani.. Ceea ce spunea inginerul mi se părea interesant.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. ameliorarea factorilor naturali.. apărarea şi dezvoltarea fondului forestier aflîndu-se tot timpul în atenţia partidului şi statului. jarişte. dacă ne-am pricepe să valorificăm la maximum resursele alimentare ale pădurii. a defrişărilor. îmi răspunse inginerul Eugen zîmbind şi apucînd a frunză dintr-un carpen. său a poporului nostru. dacă-mi dai voie. — Istoricul C. că dacă ar mai fi trecut cîteva decenii de exploatare în acest mod.. Mai ascultă puţin şi se întoarse spre mine: — Mi s-a părut că-i vreun pădurar de-ai noştri.. pe Arieş. fondul forestier al ţării ar fi suferit consecinţe dezastruoase. probează şi în acest fel continuitatea de existenţă pe pămîntul.30 ha/loc. Faptele acestea. prin desţelenire. ne putem imagina cum arătau pădurile noastre pe vremurile acelea şi mai tîrziu.

. dar nu în totul lămurite. Nu l-am refuzat din plăcerea de a mai fi cu dînsul. de unde cărarea coboară.. mai cu seamă că din vale se şi văd luminile staţiunii. ce multitudine de probleme ataca. în edificarea unei orînduiri ce are în vedere. În privinţa fagului. cu o femeie suspect de gheboşată sau cu un călugăr mai mărunt. între altele. Mi-am amintit însă că demult în codri ca aceştia se ascundeau haiducii. a dus la o accentuată eroziune a solului şi. Coroi a fost dat pe mîna justiţiei. Poate că „prilejul" s-a ivit în convorbirea noastră. că „mînca la nevoie pămînt şi bea apă de pe frunzele copacilor din codru".. de specialist şi povestitor.. e adevărat.. despre haiducul Baba Novac se povesteşte.. După ce săvîrşeau actul de dreptate. Dacă era încolţit de poteră. o primejdie: un om sau un animal ce mă priveşte cu ochi aprinşi. pălit de bănuiala că se strecura cineva pe urmele mele ! Oare ce m-a apucat de nu-mi pot stăpîni bătăile neliniştite ale inimii ?.. chestiunea poluării sau cea a menţinerii echilibrului ecologic.. într-un limbaj ireproşabil. Drumul pînă în staţiune nu avea să dureze nici o jumătate de oră. dar mi se părea că merg de multă vreme şi că n-am să mai ajung. ... se aruncau pe cai şi se mistuiau iarăşi în codru. Iar eu. Revenind la pădurea românească. în final. — Mulţumesc pentru. ckiar cînd dincolo de poala ei abia se înserează. greu de pătruns. boieri. Dacă m-aş întîlni acum. păgubaşii.. expunere. la Durău. Tăierea nemiloasă a pădurilor în unele ţări. dar. pe cînd în pădure se lăsase noaptea. Fără să vreau. ar fi răspuns cam aşa: „Noi să fim păgubiţi ? ! Cel mult i-am împrumutat acei bani.. Poate că am fi discutat mai mult dacă nu s-ar fi apropiat înserarea.. mai cu seamă la vreme de noapte... La proces.. putem afirma că avem de ce să ne mîndrim cu fondul nostru forestier.. parţial întîlnite şi de mine în unele materiale. recunoştea Coroi. de exemplu. prin codri îşi găseau bun ascunziş căpetenii de hoţi.. în povestiri născocită pe seama banditului. mi-a propus inginerul. România se numără printre puţinele ţări ale lumii în care se desfăşoară o politică înţeleaptă de conservare a naturii. Se zice că odată... în general pe cei hapsîni ce-şi făureau averea pe spinarea poporului. oameni neînfricaţi. în contextul unei legislaţii chibzuite ce se încadrează în dezvoltarea armonioasă a tuturor ramurilor economiei naţionale. întrebaţi. Rămas singur. cum er. a purificării atmosferei. mai ales în cele africane şi sud-americane. ar fi ele multe de lămurit. sănătatea generaţiilor de astăzi şi a celor viitoare. folosit în construcţii speciale şi la fabricarea instrumentelor muzicale.. cu coajă de copac. clipind într-un anume fel din ochi. l-am întrerupt pe Eugen. în tradiţia populară. pădurile noastre se remarcă prin calitatea deosebită a unor specii. problemele astea prea îmi stau la inimă ca să nu le evoc cu vreun prilej. înainte de război. te rog să mă ierţi. spunea el. de pildă.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. În vreo 20 de minute am ajuns la marcaj. mi s-a strecurat în suflet o umbră de teamă. Hai să luăm. faţă de cel european. oameni ai stăpînirii. dar achitat „din lipsă de probe". fiind prins. Ar fi cazul să amintim de pădurile renumite din Carpaţii Orientali. mă uitam cu teamă în lături şi chiar întorceam din cînd în cînd capul. nu-i aşa domnule Coroi ?" „Da. — Da. la spectacolul dezolant al deşertificării. — Ei. pe arendaşi. fără a fi urmărit de cineva. care produc vestitul lemn de rezonanţă.. în margine de codru. În pădure la Guranda Stă Coroi cu toată banda. — A fost chiar o „expunere" ? se miră el. să fie pregătiţi din vreme de cei cărora le adresa în acest sens scrisori. Dacă a fost aşa. haiducul trebuia să trăiască din ceea ce-i dădea codrul. a rolului estetic al pădurii — toate legate de conservarea fondului forestier... forestier ar consta în aceea că. — Hai să te scot la marcajul cruce albastră. lemn aproape unic pe continent... după orice copac sau tufiş al ei. Dar ce-mi veni cu toate poveştile astea.". a combaterii eroziunii solului.. România este ţara cu cele mai bogate resurse în această specie din Europa. zîmbindu-i prieteneşte. spre a intra pînă la urmă în posesia banilor ce urmau. vezi dumneata. ce te duce în staţiune. ba în femeie bătrînă neajutorată.cartiaz. Astfel.. A trebuit deci să ne despărţim. pădurea ascundea.> vestitul Coroi. şi o să vi-i restitui la termenul fixat de comun acord. printre arbori bătrîni. aş bănui că în înfăţişarea lor se ascunde însuşi Coroi ! Pentru că.www. ba în ofiţer de jandarmi. Îl ascultam cu cîtă pasiune vorbea. hrănindu-se. imaginaţia iar mi-a luat-o înainte: mai aproape de vremurile noastre. Coroi se dovedea mare meşter în a se deghiza ba în popă. că de aici se slobozeau în cete pentru a pedepsi. la nevoie. În închipuire. În pădure întunericul se lasă repede. — Am aflat multe lucruri interesante.

ci şi unul de prospeţime şi frumuseţe. tot ascultînd.cartiaz. şi de deal. iar cînd acesta a venit. speriaţi de întinsele cohorte ale troienelor prea puţin scăzute. Prins de furtună în mijlocul pădurii de munte. Şi chiar cînd din zăpezile troienite n-a mai rămas cine ştie ce. torenţii năvalnici. Pădurea noastră este un inestimabil patrimoniu naţional. apropiat. Oare. i-am admirat semeţia. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva drag. în fond o adaptare la mediu. îşi trimite sevele în muguri viguroşi. — Chiar în pădure. ale exemplarelor de brazi şi molizi ! Nu m-am săturat vreodată să-i ascult cîntecul. E destul să-ţi apropii urechea de trupul unui molid. mi-a sugerat depanarea timpului. Melancolia tablourilor toamnei îmi reaminteşte mereu că şi anii trec fără putinţă de întoarcere. pădurea încă rămîne închisă în tăcerile ei. eclipsată de vremelnice vrăjmăşii.. Dar calmul pădurii în prag de schimbare a anotimpurilor. Iar horbota fulgerelor.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. îngrijită. pădurea înfruntă cu străşnicie plesnetele viscolului. era cît pe ce să mă izbesc piept în piept cu un prieten. cînd vînturi reci. spre soare. Spre primăvară. Am citit adesea şi am întîlnit aprecierea că pădurea de conifere ar fi sumbră. fie el al iernii apropiate. Ai mai fost pe-acolo şi n-ar fi rău să ne întovărăşeşti. contorsionîndu-se spre a-şi găsi loc printre confraţi. spre a se feri de îngheţurile şi brumele tîrzii ori toanele vremii schimbătoare. prinzînd momentul în care un asemenea exemplar. viforniţele şi furtunile de la schimbarea anotimpurilor. dar nici una nu m-a încîntat ca pădurea de munte. Cu „Dacia" ta îi „mîncăm" în mai puţin de jumătate de oră. — Poimîine voi fi la Bicaz şi.www. grindina şi viscolele. Fiecare rotire a soarelui pe boltă e în folosul arborilor. îţi dai de îndată seama cîtă lumină blîndă se cerne printre ramuri. ne redă încrederea în puterea suverană a vieţii. tunetele şi trăsnetele. atît de lină şi discretă. am încercat un simţămînt de durere. şi de luncă. M-am minunat de răsfăţul ei de culori în vreme de toamnă tîrzie. adesea constituit din roci dure spălate de vînturi şi ploi. protejată. ce-şi clăteşte coroana în azur. îngînat cu murmur de izvoare. Pădurea nu se înşeală în socotirea timpului potrivit. Te miri uneori cîtă putere de viaţă rezidă într-un brad sau fag privindu-le rădăcinile prinse într-un sol precar. ce privelişte calmă. dar totdeauna biruitoare. în vreme de ploaie torenţială nu-i ştirbesc cu nimic din neclintita-i putere şi măreţie. dacă veţi trece cu maşina prin oraş. întărite de ecou. lăsîndu-ne în suflet regrete nedefinite. În faţa hotelului Cascada. stîncile vrăjmaşe în rostogolirea lor.. care bucură ochiul şi inima. aparent monotone. cade bufnind la pămînt sub securea sau ferăstrăul forestierilor. tăioase şi geruri aspre se năpustesc asupra ei. răzbind prin pîlcurile de cetină de un verde întunecat.. dar. Am cutreierat păduri de toate felurile: şi de cîmpie. — Unde ai umblat toată după-amiaza. pădurea e în toată puterea ei. Am văzut pădurea de munte în toate anotimpurile.. Nu mi s-a părut niciodată ! Poate privită de la distanţă ar îndreptăţi susţinerea. oferindu-ne spectacolul feeric al cetinii copleşite de zăpezi în răstimpurile de ninsori liniştite.. totdeauna însă în sus. De acolo pînă la Ardeluţa sînt douăzeci şi ceva de kilometri.. Nu atît prin nobleţea şi ţinuta ei „aristocratică". ne cheamă şi ne recheamă ca o mamă drăgăstoasă la . Odihnitoarele-i privelişti în anotimpurile vegetale. În cîteva minute voi ajunge în spatele unei vile. Ea dormitează. al florilor şi al păsărilor ei ce se scaldă de dimineaţa pînă seara în căldură şi lumină. scăpînd în primăvara atotputernică. unde urma să înnoptez. n-am descoperit cumva acel arbore rar din care mîinile meşterilor confecţionează vestitele viori româneşti ?. cu coroanele fagilor aprinse de suflarea rece a brumelor. ea nu se grăbeşte. abilitatea cu care arborii se sprijină unii de alţii în hora nebună dezlănţuită de vînturi scăpate din frîu. O înţelepciune a mileniilor o face să aştepte ceasul hotărît. aflat în cuprinsul ei. Nu de puţine ori am dat peste vreun molid sau fag ce şi-au prins rădăcinile de o crăpătură de stîncă ori de prundişul coastei unui pîrîu. în lunga aşteptare a sfîrşitului anotimpului alb. ca să auzi suspine îndepărtate de vioară. Iarna. cînd străveziile brînduşe şi gingaşii ghiocei se ivesc de sub zăpadă. cît prin puterea şi cutezanţa de a înfrunta natura uneori extrem de potrivnică. Dar ce te-a neliniştit ? — Nu. sigur ne vom întîlni. M-a mîhnit însă întotdeauna alaiul frunzelor ucise şi însăşi căderea lor. Pare că se mai leagănă în visul lung al nopţilor de iarnă. Nimic n-o poate opri în exuberanţa-i vegetală. lăsînd să-i cînte crengile doine şi eresuri. ploile. dar voiam să ne sfătuim puţin. Şi nu de puţine ori. de nu te-am putut găsi nicidecum ? Nu cumva iarăşi în pădure ?. lăsînd în urmă pădurea cu tainele şi fantasmele ei. retrăgîndu-şi sevele spre rădăcini. ea reprezintă nu numai un izvor de nepreţuite daruri. poimîine: aici ori în altă parte ? Pentru că vrem să ajungem la cabana Ardeluţa din Munţii Tarcău. Vara. Noi plecăm mîine dimineaţă la Vatra Dornei şi am fi vrut să ştim unde te găsim la întoarcere. întremătoare îţi oferă trunchiurile drepte.

cartiaz... sînul ei.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. pădurea românească semnifică necontenita noastră trăire pe un pămînt în care ne-am înfipt rădăcinile asemenea ei. Pentru că. S-o iubim. dincolo de belşugul de daruri. s-o păstrăm ca pe o nepreţuită comoară ! Pădure. Pădurea este frîntură din istoria poporului nostru.www. dragă pădure. .

strecurat prin geamul întredeschis. aşa cum sînt cele de la munte. Versanţii. în care. unde se află canalul deversor al marii hidrocentrale de la Stejarul. — Nu-i nimic. Era către orele 12 şi soarele dogorea ca în plină vară.www. ca şi cum as fi fost de vină.amazoană" furioasă ne aruncă priviri mustrătoare în clipa în care trecu pe lîngă. Ne-am arătat încîntaţi de această şosea ce se strecoară şerpeşte pe sub poală de pădure şi prin poiene îîn care te îmbată mirozna fînului proaspăt cosit. dar vad că s-a degradat. vădit jenaţi de nepriceperea lor în chestiuni tehnice. şi numai acolo nu trebuia să ajungem ! — Opreşte. am dat peste „Dacia" cu pricina. tot uitîndu-se la o casă mai izolată aruncată pe o coastă a Stînişoarei. De altfel. urma să ajungem acolo în vreo jumătate de oră. — Acum doi-trei ani. trecînd podul peste rîul cu acelaşi nume. se depărtează şi se apropie. vrînd nevrînd. nevoită să evite vreo groapă. în viteză. ne învioră ca prin farmec. dar cu atît mai periculoase.. am încercat să explic. bucuros că voi revedea cabana şi locurile unde nu mai fusesem de cîţiva ani.noi. desigur. soarele dispăru pentru cîteva clipe. ca şi cum nu ne-am fi aflat în plină zi. poate vreun kilometru. N-am fost nici eu atent.cartiaz. Cam înghesuiţi în maşină. Nici n-am observat cînd ne^am pomenit în Pîngăraţi.. doar nu vrem să mergem la Piatra Neamţ !. Pe dreapta şoselei. dacă nu va interveni ceva imprevizibil. o . cu ape limpezi şi repezi. gîtuind apele Tarcăului. — Ce. alt sat mare. dar îndată ce viteza spori. neatentă. Doar ştiţi că n-am fost niciodată la Ardeluţa. cînd am observat în spatele nostru o altă „Dacie" ce se înverşuna să ne depăşească. am ajuns la Ardeluţa ? se mira una din nevestele aflate pe bancheta din spate. aprinzînd mereu farurile. se bălăbăneau şi se zgîlţîiau după capriciile impuse de teribila conducătoare auto.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. unde am luat-o la stînga. am depăşit intersecţia cu şoseaua spre cabană cu vreo 5 kilometri. ce-i drept rare. virînd la stînga şi înscriindu-se pe sensul dimpotrivă.ca pielea". clătite de prundişuri şi nisipuri şi păstrînd în ele răcoarea codrilor de la izvoare. rînduit de o parte şi de alta a şoselei. Bine dispuşi. unde munţii se bat cap în cap.. din pricina denivelărilor şi a gropilor. fiind cu toţii 5.. Am mers cu viteză potolită. am intrat şi eu. se arătă dintr-o dată mai dificil de parcurs. După aprecierile noastre. cu viraje scurte la dreapta şi la stînga. ca să reapară mai arzător în apropiere de comuna Tarcău. EVADARE ÎN TARCĂU La cabana Ardeluţa Mă aflam.. privind în urmă la maşina ce se tot trăgea spre stînga drumului. încăpusem să transpirăm din cauza zăpuşelii. sat mare. ne făcea semne disperate să oprim.. la o cotitură mai în pripă. parcă ar fi alergat la stingerea unui incendiu. La vreo trei kilometri de Ardeluţa. Cei trei bărbaţi aflaţi în maşină. în marginea şoselei. pe care i-am observat la trecerea pe lîngă noi. În Tarcău. a fost nevoie să încetinim. . N-aveam însă decît să ne amuzăm de zigzagurile pe care le descria maşina din faţa noastră. aerul răcoros al munţilor. ca în basmele copilăriei. ştiu că am nimerit-o ! spuse supărat conducătorul auto. Am trecut prin Cazaci. într-un început de septembrie. prietene şi întoarce. — Ăştia probabil întîrzie prea mult la bufet de nu repară drumul ! spuse cu năduf conducătorul auto. făcînd manevre de cascador spre a evita imprevizibilele gropi din asfalt. trasă pe dreapta.Dacia" lor. La volanul celeilalte maşini. Cei trei bărbaţi se învîrteau inutil pe lîngă maşină. înveşmîntaţi m făgete şi conifere. unde m-am întîlnit cu nişte prieteni ce voiau să ajungă la cabana Ardeluţa din Munţii Tarcău. în albia Bistriţei strălucea în soare monumentala clădire de sub Muntele Botoşanu. de unde se deschidea o poiană potopită de soare. „Amazoana". cred că mai avem 6—7 kilometri pînă la Ardeluţa. În defileul de la Straja.. prietenii mei se antrenară în glume şi înţepături reciproce. — Las-o pe nebună să se ducă ! zise una din femei. cînd drumul. la Bicaz. cum se zice. cu case curate. din pricina furnicarului de autocamioane încărcate ce ieşeau şi intrau în incinta întreprinderii de prelucrare a lemnului. i-am spus conducătorului auto. şoseaua era . spre Brateş. pînă aici ca în palmă. — Cu glumele voastre. Ba încă auzirăm sunete stridente de claxon. Am profitat de ocazie şi m-am urcat şi eu în .

se adresă ea însoţitorilor. — Cu tobă asta de eşapament s-ar putea să aveţi surprize. În timp ce ne frecam mîinile cu nisip şi ni le clăteam în unda rece a Tarcăului. unde se adunau într-o mică bulboană. — Dar sîntem grăbiţi. în clipa în care ne turna minciuna aceea. subţire. M-am pomenit şi eu cu un şuvoi de apă pe faţă. aveţi mîinile pline de praf şi unsoare ca nişte mecanici sadea !. dragii unei ?.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. Şi-mi pare rău că nu m-am putut uita în ochii ei. nu ne-a fost greu să observăm că ţeava de eşapament juca în draci. Desigur. Am tras pe dreapta într-o poieniţă. Cine v-a pus să depăşiţi şi să mergeţi cu viteză pe drumul ăsta ? întrebă zîmbind conducătorul nostru auto.cartiaz. adăugă ea zîmbind la rîndu-i. iar pantalonii albi. miam umplut un pumn şi am aruncat apa peste Gabriela. cam fistichiu. probabil grindină. în spre. altfel foarte politicoşi. dinspre nord-vest. ameninţînd să acopere iute soarele. toţi trei profesori. le-am spus. cu briza ploii în coroanele neliniştite.. urmată de bărbaţi.. se întunecă de parcă s-ar fi înserat. bine zidită. iar din cînd în cînd pocnete rare. creîndu-ne senzaţia că plutim pe valuri de mare. În curînd o să vină ploaie. iar dacă se desprinde cumva. — Da. Un ţipăt scurt. ploaie în plin soare ? De deasupra culmilor nu prea înalte ale munţilor. S-a dezlănţuit astfel o bătaie cu apă în toată puterea cuvîntului. care se destrămau pentru cîteva clipe tot aşa de brusc cum apăruseră. Cel trei bărbaţi.profesorii" pare tare gogonată. avu “inspiraţia" să arunce o mînă de apă pe prietena ei. dacă apa nar fi fost atît de rece !. rugîndu-ne să oprim. Ne grăbirăm să plecăm. zîmbeau încurcaţi. prea o mînă cu furie. Femeile se speriară. Dînşii sînt verişorii mei. să mergem să vă spălaţi. probabil Gabriela. Luminată de fulgere. ce zici ? — Aoleu. Tunetele se înteţiră şi îngusta şi împădurită vale a Tarcăului. abia răzbiţi de stergătoarele de parbriz. Un trăsnet se descarcă chiar în preajma maşinii noastre.. ne făceau să ne ghemuim mai mult în scaunele noastre. cu ochelari de soare şi cu părul strîns într-o coadă aruncată pe spate. — Iar chestia cu „verişorii" şi cu. din păcate necunoscători în ale tehnicii automobilistice. zise ea. arătîndu-şi burta gălbuie şi aripioarele scînteietoare şi risipind în văzduh ţăndări de soare. păreau mai repede a fi membrii unei orchestre decît profesori. pentru că detunătura ne făcu să tresărim. începură să se legene. soţia şoferului. Era de-acum la amiază şi apele rîului. Intră apoi în maşină. se scuză „amazoana". dragă Gabriela. În cel mai bun caz. cu stropi deşi şi grei. cred că aţi şi crăpat-o. . gata să cadă. toţi tineri ca şi ea. umbrite ici colo de coroanele fagilor. de sperietură. Cineva. ca să nu mă las mai prejos. Uitîndu-ne sub maşină. care rîseră îndatoritor. care în cîteva clipe se îngroşă. pare o maşină de furat. din partea aceea izbucniră tunete. desprinsă din locaşul ei. nu-i aşa. i-am spus eu.. — Ei.. În scurt timp. — Păzeşte-ţi treaba. recunoscători pentru micul serviciu pe care li-l făcusem. mai sări o dată în aer.. ânvîrti cheia în contact şi porni ca din puşcă. — Ia să-i lăsăm pe. Jucăuşul peşte parcă ar fi ştiut că ne face plăcere. nu ştim ce zdrăngăne dedesubt. o să aveţi impresia că mergeţi cu un tractor. aşa cum erau îmbrăcaţi. pădurea se cufunda iarăşi în neguri. Am căutat o sîrmă şi am legat cum am putut ţeava de eşapament. deocamdată depărtate. A trebuit să ne uscam puţin la soare ca să putem intra în maşină.... ce lasă drumul să mai răsufle din închingarea munţilor. — Acum o să meargă ?. ascuţit. o femeie înaltă. se pierdeau în cîntec şi lumină la un cot. — Să ştiţi că o să stricăm vremea cu joaca noastră. — Aşa cum fug. apăru un nor cu marginea zimţată. purta ochelari. îngustaţi către pantof. deoarece pînă la Ardeluţa mai erau vreo trei kilometri. Cît ne-am mai învîrtit pe lîngă maşină. ne-am văzut uzi din cap pînă în picioare. iar ţeava se bălăngăne. ne-am minunat văzînd un păstrăv mare ţîşnind deasupra apei.www.. izbucni şi ecoul se înfundă undeva în pădurea de dincolo de rîu. Fagii şi brazii. pînă uncie se topeşte înspre culmile Grinduşului şi Balintului. şi însăşi toba prezenta cîteva turtituri.. abia o să avem o distracţie pe drum. de împrumut. dar.. dar puternice. perfect călcaţi. şi în aceeaşi clipă se dezlănţui ploaia.. Bărbaţii.. păreau s-o facă şi mai înaltă şi suplă.verişori" şi „profesori" în pace şi să ne ducem la rîu ca să ne spălăm pe mlîini. se aplecară uşor. — Aţi vătămat tobă de eşapament.. Capota maşinii pîrîia infernal. Purta o bluză roşie. şi ! se amuză ea.. spuse nevasta şoferului nostru amator. Ce ne-am fi scăldat acolo.. — Vă rugăm să ne ajutaţi. ca urmare a trecerii mult prea iuţi prin gropile şoselei. îşi dădu cu părerea careva din grupul nostru. dar eu cred că bărbaţii aceia.

închipuindu-şi că joacă fotbal. vîrful Grinduşu (l 610 m). limpezit de nori. la o masă de pe frumoasa terasă a cabanei.. dacă ai ştiut că vine ploaia. de un verde sobru. în văzduhul purificat de ploaie. mai mult rugîndu-i. că-i mijloc de noapte şi am vrea să ne odihnim ! — Vi-e ciudă că nu aveţi paharul plin ? i se răspunse din rîndurile celor dispuşi spre avînturi bachice. dacă te baţi cu apă. o imensă poiană. dacă umbli cu ghicitele. oprindu-ne în faţa cabanei. unii cu burţi prea timpuriu bombate. Am trecut podul peste Tarcău şi am urcat. întorcîndu-ne din nou spre sud.www. cum să nu mergem ! Pînă la apusul soarelui mai avem aproape 6 ore. Ceva după orele nouă. dacă vreţi să vă desfătaţi cu frumuseţile Tarcăului. pierzînd. ne înfiorarăm. Rar ne-a fost dat să ne bucure ochii o panoramă mai frumoasă ! Către sud. se îngrămădiră pe terasa cabanei. însă. năduşiţi de efort. se îndepărtară spre culmile clin sud. Din păcate. într-un ceas-două se vor lăsa potopiţi în paturile lor.. drept să-ţi spun. Pe micul teren sportiv de lîngă cabană vreo zece-doisprezece vlăjgani omorau o minge. şi n-ar li rău ca după ce mâncăm s-o luăm spre vîrful Ţapu. pînă diseară nu mai plouă. ruptă de chiuituri spontane şi de ţipete de femei. de acolo de unde venise cu cîteva ceasuri în urmă ploaia. nimeni n-a zis nimic. le strigă: — Măi fraţilor. te angajam pe postul ăsta încă înainte de a porni de acasă. — Fiţi fără griji. mă luă peste picior conducătorul auto.. pe un drum forestier.. Mai semeţ decît toate. de îndată ce se înnopta. am urcat mai bine de o oră şi jumătate prin umbra pădurii pînă în vîrful Ţapu (1640 m). mă luă în rîs Gabriela după ce ne aşezarăm.. din care se încumetau să împungă azurul vîrfurile Răchitiş. Norii. mai potoliţi-vă. nu vă risipiţi cu totul în noaptea asta. biruiţi de somn şi buimăceală ! Din păcate. încă grei de ploaie. cineva. se opinteau către cer vîrfurile Bolovanu Mare (l 569 m) şi Ardelea (l 589 m). Am parcurs cîteva serpentine tot prin pădure. Mai toţi trecuţi binişor de 30 de ani. de pe văile întunecate. Am rămas mai bine de un sfert de oră pe vîrful Ţapu.. Pintenu şi Murgoci. pînă am ajuns la un canton silvic. înmulţită şi de alţi proaspăt veniţi. tăiată de valea Tărhăuşului. în pantă lină. vă oferim o sticlă. nici eu n-am ştiut că va veni cu adevărat ploaia. ploaia nu ţinu mult. ne-am urcat în maşină. Poate nici mîine. privind bănuitor spre hoarda de jucăton dezlănţuiţi pe micul teren cu zgură. pe stînga. o briză răcoroasă. iar spre est şi nord-est se desfăşura o culme zimţată. le-am propus. potopind în lumină poiana Ardeluţei. şoseaua asfaltată ce-şi are aici capătul. ne asigură careva. Dincolo de satul Brateş.. îndulcit de soarele după-amiezii. se vedea limpede culmea Grinduşu-Ciudomir. Pînă spre miezul nopţii. îmbucând şi noi ceva din proviziile noastre. se şi vedea coasta domoală... plouă. iar mai la vale turma mioarelor — pete efemere de zăpadă pe pajiştea de smarald. un bărbat.. După ce ne-am aranjat cazarea pentru noaptea ce urma să vină. — S-ar putea ca. îmbrăcaţi subţire. A început apoi o cântare generală. Aşa cum se întîmplă la munte.cartiaz. să cadă la noapte ca butucii. cu mititei şi cîrnaţi. pînă se trezi. după cum se vede.. tămbălăul de pe terasă se mută în camerele cabanei.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Priveam din cerdacul cabanei la viermuiala lor. domina întinsurile vălurite. am luat-o prin satul Ardeluţa. îi sfătui acelaşi bărbat. Dacă vreţi. Se desfundau iute sticle. M-am luat după soarele arzător şi după zicala populară că. ce se distingea ca o despicătură isprăvită de uriaşi în soldul muntelui. — Oricum. Dintr-un ochi de cer. în care este aşezată cabana. spuse cineva din grupul nostru. făceau o hărmălaie de nedescris. în apropierea grătarului fulmegînd. ameţindu-te numai şi prin clinchetul necontenit al paharelor.. un dublu curcubeu pe fundalul întunecat al pădurilor. şi după provizia de sticle de vin ce şi-au asigurat-o. s-a arătat strălucitor soarele. Dacă ştiam.. — Mare meteorolog ori poate vraci eşti tu. Văzînd însă că gălăgia nu mai are capăt. într-o oră şi ceva am fost la cabana Ardeluţa. prinsă în văpaia ultimelor raze de soare. — Mai e zi şi mîine. se vedea o stînă. cu părere de rău. obosiţi de munca asta oarbă din teren.. pornirăm în coborîş spre ocolul silvic. — Cred că am încurcat-o în noaptea asta cu odihna. în drumul lor. pe plaiul înverzit. tot pe valea Tarcăului.. — Ştii că ai haz ! Nici în singurătatea asta n-avem voie ?. Lăsînd maşina acolo. astfel că ne continuarăm drumul. Mai privirăm încă o dată peste întinderile Munţilor Tarcău şi. — Mulţumesc pentru apreciere. . după atîta zbenguială şi după masa destul de bogată.. înfulecând dintr-un copan de pui şi făcîndu-mi semn să mă servesc şi ou. Spre nord şi nord-vest. unde lăsaserăm maşina. pentru o gustare. acolo unde un picior al Ciudomirului se lasă spre albie de rîu. întreruptă din cînd în cînd de un ţignal al unui tot atît de închipuit arbitru. — Mergem. mult prea zeloşii fotbalişti. — Ai scăzut mult în ochii noştri. cu căciula lui ciobănească închipuită de pădurile de conifere ce-l îmbracă pînă-n pisc. prezicerea nu se adeveri.

Ne-ar considera. le-ar prinde bine. — Nu. însoţind mereu apele cîntătoare ce-şi au începutul sub stîncăriile. aurită acum de razele soarelui. cu iarbă grasă. se zări în faţa noastră un om cu un fel de rucsac enorm. cu urcuş dulce. — D-apoi umblă destulă lume pe-aici: ba muncitori de la pădure. vîrfului Murgoci.. se răsfăţa în rouă. Curcubeie abia desluşite. în tovărăşia unor drumeţi întîmplatori. gustarăm ceva pe aceeaşi terasă frumoasă.. — Le facem un tărăboi „prietenilor" de azi-noapte ca să ne ţină minte ? întrebă cineva din grup. iar de acolo. — Da. Spre Vîrful Murgoci şi Poiana Gitioana Era trecut de ora 7 cînd ne-am trezit dimineaţa. care-mi răspunse la salut. n-are nici un rost. la Ardeduţa. un mic . Era voinic. cu o pălăriuţă rotundă pe cap. măcar cîteva zile. tulburată doar de jocul apelor pîrîului pe lespezi de gresie. răspunse omul. prin mărimea şi greutatea lui. — Uite şi tovarăşul care se duce la stînele de la Gitioana ! strigă tractoristul la urechea mea. răspunse cealaltă. şi pe bună dreptate. întorcîndu-si faţa năduşită spre noi.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Şiapoi. după cîteva mişcări de înviorare în faţa ferestrei deschise. închipuia un rucsac încăpător. Mult după ora două.. dacă voi găsi vreun drumeţ care să meargă întracolo. liniştea codrului. Un trăistoi din ţesătură de casă cu baiere late. — Bună dimineaţa. întinsa poiană. Numai că noi trebuie să fim neapărat mîine în Bucureşti. — Cine ne-a pus să venim aici. şi abia la anul vom revedea aceste locuri. de pildă. ca să acopere zgomotul motorului. În satul Brateş. „Dacia" porni încet. oprind tractorul lîngă el. munciţi de prea multe pahare.cartiaz. — Bună dimineaţa. cărora li-i drag muntele. După vreo 20 de minute de mers. către un parchet de-al nostru. pe urmele mele. cîteodată din cei ca dumneata. ne-am grăbit să ne spălăm şi să ieşim pe terasa abia mîngîiată de soarele ce se ridica de după culmea din spatele cabanei. Cu ochii însomnuraţi. de unde am cotit-o pe un drum forestier în lungul rîului. Cînd neam apropiat de omul ce urca. luîndu-mi rămas bun de la prietenii mei. Prietenii îmi dădură dreptate: ar fi fost stupid să le răspundem cu aceeaşi monedă. doar la vreo doi kilometri de Ardeluţa. Un huruit de motor mai susţinut.. Părea că spre zori zeii nopţii întinseseră peste poiană o pînză fină. — N-ar fi fost rău să fi rămas aici. Din pădurile de dincolo de apa Tarcăului se auzea gungurit de porumbei sălbatici şi păcănit de ciocănitori. — O să ţinem minute multă vreme dimineaţa asta ! spuse una din femei. la acel luminiş de pădure de pe apa Tarcăului înnobilat de mîna omului. îmbiindu-ne să urcăm. Să n-ai grijă c-ai să te afli singur !. — Spre Murgoci mergeţi ? mă întrebă bănuindu-mi intenţiile. am coborît. pe care aveai împresia că abia-1 poate duce. visătoare.www. fu ruptă de huruitul unui tractor ce venea. pluteau peste întinderea cu puzderia strălucitoare a bobitelor de apă. rotindu-şi privirile peste neasemuita poiană.. bade Haritoane ! răcni tractoristul încă înainte de a ajunge în dreptul lui. îmi făcu semn să urc. unde e atîta risipă de frumuseţe ? Hai să plecăm ca să nu ne vrăjească definitiv ! o întoarse cel care conducea maşina. omul îmi deschise portiera şi în aceeaşi clipă m-am văzut lîngă dînsul. veniţi aici însetaţi încă înainte de a ajunge. din pricina uruitului mai puternic al motorului. În linişte. înstelată. privind cu înţeles spre ferestrele închise ale camerelor unde se rostogoleau în vise neastîmpăraţii cheflii. spre Murgoci şi la stînele Gitioanei. Am păşit pe pragul cabinei din mers. Alixandre. L-am aşteptat să mă ajungă şi tractoristul. Urcă şi mata. Spusele tractoristului se adeveriră în curînd: la o mică cotitură a drumului forestier. acompaniate de pahare aruncate şi zăngănit de sticle. ba ciobani. În mînă ţinea. la cabana din poiana fermecată. prost crescuţi. abia acum am băgat de seamă. Din capul dinspre nord al satului am trecut podul peste Tarcău. zise. n-ar fi păcat să destrămăm liniştea acestei dimineţi fără pereche ?. potrivit mai curînd pentru un cal. cam de vreo 50 de ani. Inutil să discuţi cu astfel de oameni. ce nu reuşea să-i acopere părul înspicat pe la tîmple şi la spate. m-am minunat de povara ce-o ducea în spate.. în suiş mai pronunţat. ca o spumă-trandafirie. în vreme ce noi ne mai uitam în urmă. m-am opus. burduşit cu lucruri. am adormit în „cîntece de leagăn". după cît mi-am dat seama... nişte strigături. Diseară vom fi în Bucureşti. pînă în albia pîrîului Pascu. Voiam ca în ziua aceea luminoasă să mai zăbovesc prin cotloanele Tarcăului. cu icnete la o pantă mai în pripă. Eu mai urc vreo doi kilometri şi o iau la dreapta.

rînjindu-şi doar din cînd în cînd colţii şi aruncînd ochi răi spre mine. am desluşit dincolo de culmea Măgurii Tarcăului.. bătu-ar norocul. cioban la o stînă din Gitioana. ale pîrîului Iapa. lăsînd jos sacul lui greu.. O şuviţă de apă ce se pierde printre pietrişuri. nu puteam străpunge pînza subţire a ceţurilor viorii ce nu se astîmpără aici decît în puţine zile din an. care cresc aici din belşug... în vîrf. băiatul acela al meu îmi tot bate capul să-i aduc un radio. După mai bine de jumătate de ceas de suiş. la topirea zăpezilor şi la ploi. ca să se audă unul pe altul. aşa am aflat că-ţi zice. potrivindu-şi în colţul gurii un zîmbet rău. — Dacă ţi-a fi pofta. — Da cui îi duci cărăbuşul acela cîntător. Nu-i scump. ţinînd într-o mînă aparatul. spre albia Tarcăului. că în curînd îi amiază. . printre. Mai bine să întindem pasul. am privit îndelung masivul picior al Vadurilor. Luînd în piept suişul de pe versantul Murgociului. — Ei. alta. cînd a fi mare. Promiţîndu-i lui Hariton că voi trece pe la stîna lui.. Într-o bună zi. Sînt sigur că dacă aş fi avut un binoclu. în huruitul infernal al tractorului. ascunsă într-o vîlcea. iar cu cealaltă prinzîndu-se de marginea portierei deschise. Aparent obosit de greutatea sacului. liniştiţi-vă ! Ce-aţi alergat ca mânjii înaintea mea ? Hai. pe care-l ferea ca nu cumva să se lovească de ceva la urcare. Şi-apoi acela costă. a putut să erodeze patul de gresii. desigur. grăbind la vale. să ne mai ajutăm unul pe altul. de. ni s-a înfăţişat o stînă. Agăţă sacul de o ţepuşă a remorcii. îmi arată undeva. Înspre nord-est.. zise ciobanul. înţesat de pădure deasă de conifere. nu prea departe. al cărui loc de naştere se află în înălţimile Murgociului. ciobanul mergea susţinut. L-am cumpărat de la cineva din Bicaz. — Aş vrea să ajung mai întîi pe Murgoci şi pe urmă vom vedea. mai vorbim. că altfel mă lasă baltă cu oi cu tot. marş la oi !. La podul de la confluenţa Paşcului cu pîrîiaşul Păşculeţe... mîrîindu-mă şi lătrîndu-mă. în ape sinilii. iar şi mai departe. orice cioban are să-ţi spuie. tovarăşe Hariton. la poalele vîrfului Murgoci. doi cîini. am părăsit apele gălăgioase ale pîrîiaşului. neapărat. poţi să rămîi o noapte-două la noi. — Ursule. Am rămas cu tovarăşul meu de drum întîmplător. ca să imai răsufle. îmbogăţită.. scăldat în soarele amiezii. Să-şi cumpere el. tractoristul ne lăsă. — Nu-ţi face dumneata griji. — Uite ce. să-şi formeze o albie şi să ajungă cale de kilometri. iar panta a devenit mai aspră. Copchila mea cea mare. mi-ar fi apărut în faţa ochilor contururile precise ale Ocolaşului Mare. prin pădure. deşi ne văzusem prima oară în viaţă. ca la capătul ei să ajungem în poiana largă a Gitioanei. am dat pe el vreo trei hîrtii şi jumătate. nu glumă. Spre satisfacţia mea. — Mai ascultăm un radio. într-un urcuş ce mi se părea că nu se mai sfîrşeşte. dar reci. Cîinii se liniştiră ca prin farmec. — Stîna mea e oleacă mai jos. ale Panaghiei şi ale Vîrfului Toaca. încheie ciobanul. Dacă întrebi care-i stîna lui Hariton. luînd-o spre parchetul lui. Este destul loc şi pentru zece. treci pe la noi. Am mers aşa preţ de altă jumătate de ceas. tot uitîndu-se la micul aparat de radio. mă asigură. iar el rămase pe scară. După ce dai suiş Murgociului.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Era spre amiază şi mă bucuram din plin de căldura soarelui. cele mai înalte din culmea Goşmanu (1293 m). Prin surprindere.. acesta este pîrîiaşul Iapa. îmi zise ciobanul. Al dumitale e mult prea greu. bade Hariton. care i-o şi cumpărat maşină lui fii-su. silindu-mă şi pe mine să ţin pasul. sub un colţ de pădure. unindu-şi glasul ca acela al cetinii. ce abia a împlinit 14 am ? ! — I-oi da eu automobil de nu s-o vedea ! zise omul cu aparatul de radio. nevrînd să audă de ajutor. te pomeneşti că au să ne ceară automobile ! Nu cunosc eu un doctor din Piatra. la stînă. Dincolo de frunzarele de stirigoaie. din munca lui ! Cei doi vorbeau tare.. Cu ochiul liber. Mi-cra cald. care. Potîrniche. altul tărcat. se iviră în preajma noastră. de răsuna pădurea. tăind-o pe o coastă pieptişă. M-am aşezat să mă odihnesc şi să răscolesc cu privirea depărtările. bade Hariton ? întrebă tractoristul. spre nord-vest.www. aparat de radio cu tranzistori.cartiaz. am ajuns fără prea mare efort sus. hai să mai schimbăm rucsacurile.. tocmai unde voiam să ajung şi eu. mă tot bîzîie să-i iau casetofon. unul alb ca zăpadă. dar mi-am potolit setea şi mi-am răcorit faţa în apele puţine. gudurîndu-se pe lîngă Hariton şi arătîndu-şi colţii spre mine.să sporească apele Tarcăului. Cîntă ca unul mare. îmbiindu-mă. Ceahlăul. — Ai scăpat ieftin. îi de-acuma domnişoară.. m-am îndreptat spre vîrful Murgoci. pot să duc încă o dată pe atîta. Nu poţi să nu te miri cum şuviţa aceasta. după ce aproape tot drumul pînă aici îl făcusem prin umbra pădurii.

Aşa mai scăpăm de pacostea asta. înviorat deodată. ci s-a oprit în soarele de pe cer. vînătorii. cu lătrăturile şi duşmănia lor. dar puse de-o parte mucurile de ţigări pe o frunză de stirigoaie.www. zic că fac sport. Cel mult două. Ce să-i faci. ce mi s-a părut mult prea aproape de ureche. de nu mai ştii ce să pui pe tine să te încălzeşti.. curăţenie. lăsă baltă cercetările. Bărbuţă ăsta e de pe-aici ? — Îi şi el cioban la stîna noastră. de cînd lam prins într-o sară. na. supte. continuă să mă mustre indirect Hariton. boală curată la vîrsta lui de 16 ani.. „Foamea dă ca cîinele prin băţ.. iar o mutăm. — Mai e pînă să tremuri. în întunecimea codrilor.. nu mai avem mult şi om coborî oiţele spre casele noastre. împreună cu Bărbuţă. Înconjurat de tăcere şi singurătate. întocmind un fel de funie. hai să spunem trei săptămîni. curioasă de prezenţa mea pe înălţime. făcînd un gest mustrător ce nu-mi conveni.cartiaz. nu m-au mai întîmpinat pîinii. i-am zis. Un fîlfîit de aripi. — De unde ştii că n-o fi fumat celălalt ? l-am întrebat.. N-am observat ce pasăre era. Baciul tăie o felie destul de groasă. trăsni-l-ar. ce ţi-e şi cu băietul ista al meu ! Cît am lipsit de la stînă. proştii.. cînd se iveşte cîte o zloată. probabil pentru a proba vinovăţii. Da eu văd după mucuri. Da o să le fac eu diseară un bal de-or să mă ţină minte... Chiar nu mai e mult pînă om pune pe noi cojoacele ! Azi îi cald de te cuprind sudorile şi mîine tremuri în sumăieş. cu un halat alb.. Aşa. Altfel...ce-i cu caşul pe care l-am pus la scurs de dimineaţă. Şi tocmai aici.. Măi. îndemnîndu-mă. lua-lar samca ! Ce să mai zicem acuma. Unde mai pui că s-au nărăvit nişte lupi ce ne rup cîte o oaie. S-a bucurat mai mult decît i-aş fi dăruit toţi munţii din jur. — Ce-aş putea spune eu despre viaţa noastră de pe munte ? Cum zicea unul: Vremea se toarce Şi noi în cojoace. şi s-o jurat că nu mai pune ţigară în gură. În jur. nici nu le-au ascuns dracului. dac-om zăbovi pe-aici. am încercat să mă scuz în faţa unui combatant atît de înverşunat împotriva fumatului.. tot zicea. rîse Bariton.. şi astea. aleargă după iepuri ? — Ei. ca o puzderie. da bine-ar fi să mai deie şi pe-aici cu flintele lor ! Noi mai reuşim să ne ferim de lupi în alt fel: mutăm stîna pe un plai mai depărtat şi cînd ne află ei. punea laptele la închegat după mul-soarea de amiază. . cum am văzut la puţine stîne... pe cînd goliciunea. am avut senzaţia că timpul nu mai curge după legile firii. scoţîndumă din inerţie prin fîlfîitul aripilor ei. pînă ard buricele degetelor. a dat gata. La stîna lui Hariton am ajuns uşor. Iar lui Mircea. Hariton. Mai dăunăzi ploua şi prin ploaie se cernea. — Tare aş fi vrut ca taică-miu să mă fi prins.. un pachet de ţigări.. îţi culmile munţilor. nu-s.. strecurători puse la uscat.. — Măi. zilele au scăzut.. Pe care-i aud.. omătul.. în septembrie. băietul meu. Abia cînd m-am uitat la acele ceasornicului mi-am dat seama cît a trecut de la sosirea pe vîrf. — Nu-i aşa de mult. pe care. vase spălate.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. am încercat să schimb vorba. cînd îi cauţi. El îi capul răutăţilor.. şi să-mi fi băgat ţigara pe gît.. să serveşti şi dumneata o bucăţică. parcă înţelegîndu-mi situaţia. De data asta. la începuturile mele în ale fumatului. da nu în totul. după lămuririle ce mi le dăduse. ca la stînă. nopţile s-au lungit.. ca să-i simt mai bine gustul. — Dar vînătorii ce fac. Nu că vreau să-i judec. Hariton. întrebîndu-1 despre viaţa pe munte. să nu le găsesc ! Uite.. Hariton tot lega unele de altele nişte curmeie de cînepă. Da ai gustat ceva pe ziua de azi ? Ia să vedem noi... — Îmi pare rău că n-ai fost de faţă cînd i-am dat băietului meu aparatul de radio. pe care am mîncat-o fără pîine. Am rămas pe culmea Murgociului mai bine de o jumătate de ceas. Erau plecaţi cu oile pe un plai apropiat şi am avut impresia că stîna-i pustie. astea mai lungi sînt ale băietului. unde aerul i-atît de curat. deşi Hariton îmi propuse încă o „bucăţică". Vorbindu-mi. tovarăşe.. m-a trezit de-a binelea din amorţire şi visare. s-a încumetat pînă acolo. mai mult ca să-l contrazic.. deşi presupun că numai o ciocănitoare neastîmpă-rată.. pe-alături. Nici n-ar mai fi fost nevoie de altceva.. am să-i bag mucul de ţigară pe gît ! Hariton se uită bănuitor şi cu un anume dispreţ la ţigara mea aprinsă. ale lui Bărbuţă. pe munte.. măi. că treaba lor ar ia alta. Jenat de făgaşul ce-l luase discuţia. — Boală curată.

— O să mai ţină mult zilele astea de toamnă frumoase ? l-am întrebat pe Hariton. unduind pădurea.. ştiind că ciobanii se orientează după semnele lor în prevederea vremii. . da ursoaica şi-a luat puii lîngă dînsa şi a tot aşteptat pînă ce s-au săturat cîinii de lătrat. cu cei doi pui ai ca.. am mers susţinut Pe un drum forestier ce duce în satul Tarcău.. Noi ne uităm şi rîdeam cum se ridica în două labe.Nu-i stricătoare şi curios că trece pe-aici cînd nu sînt cîinii la stînă.. spre părerea de rău a baciului Hariton. Vreme de aproape două ceasuri. călduroase. îi mult prea devreme pentru rnîrlit. Nu vorbesc de ploi ca aceea de ieri. mărişori..cartiaz. rămînînd aşa minute în şir. Mi-am luat rămas bun de la Hariton. grăbind pe poteca de pe culmea Goşmanului. dezamăgindu-mă. — Or ţine cît or ţine. Abia către l noiembrie s-a bucura de libertate în privinţa asta. Palele de vînt ce se înteţiră. . îmi răspunse Hariton în doi peri. Dinspre vîrful Mungoci. după mure. spre o tăietură de pădure. ce parcă nu se mai opresc. ci de acelea de toamnă. urîcioase. mai urcînd. Am rămas la stînă vreun ceas.. cînd înserarea se furişa din codrii înconjurători.www. ascultîndu-l pe Hariton cum povesteste nişte păţanii hazoase cu o ursoaică ce trece aproape zilnic prin faţa stînii. numai că lăsau labele în jos mai repede". am avut norocul să mă ia un autocamion cu buşteni ce m-a lăsat la Gura Tarcăului. năstruşnici şi jucăuşi. — Ce vrei să faci cu funia asta ? — Vreau să-l leg şi să-l priponesc pe Busuioc. Pe munte nu ştii niciodată cum o să fie vremea.. Sînt zile. Mai erau încă ceasuri bune pînă seara şi brusc m-am hotărît să nu mai rămîn la stînă pentru noapte. un berbec rămas printre oi şi care acuma încearcă să mirlească cîte una mai tînără şi mai neştiutoare. Numai o dată s-a nimerit s-o înconjoare zăvozii. şi numai deodată te trezeşti că-ţi bate ploaia în acoperiş.. cu soare. cu tunete şi trăsnete. Se ridicau şi puii. care a fost de vară. se iscă o pală de vînt răcoros ce rostogoli pînă în marginea stînii frunze uscate.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. mă făcură să fiu circumspect în privinţa stabilităţii vremii. ca asta de azi.. mai coborînd prin păduri bătrîne.

iar într-o vacanţă am rămas aici vreo săptămînă. cu o căciuliţă de lînă în cap şi citea o carte. — Dumneata eşti surd ? m-a întîmpinat omul. LA POTOCI.. în sus. La biroul de cazare al motelului am citit pe o bucată mare de carton un anunţ cunoscut: „Nu mai sînt locuri". n-am găsit unde să dorm. Eu mai departe nu merg nici să mă picaţi cu ceară ! Iarba era însă rece. înşirate pe un mic platou înienbat.. eu eram acela ce trebuia să încerce a intra în graţiile singuraticului oaspe al Potociului. prin uşi lăcătuite.. — O să vedem la foiţa locului.. N-am ezitat prea mult. mă contrazise el. prietene.. cu un anume umor. — Ne scoatem ce mai avem prin rucsacuri şi dormim pe iarbă propuse unul. — Iertaţi-mă. case străine ? Hotărît lucru: voia să mă descumpănească... se vede. — Uite la ce m-am gîndit: doi dintre dumneavoastră s-ar înghesui chiar în biroul de cazare. care era în pat.. Eu îi trăsesem pe prietenii mei aici şi tot eu urma să suport consecinţele prea marii mele încrederi în ospitalitatea popasului. În ambianţa lui plăcută am poposit în cîteva rînduri. nu mi s-a prea întâmplat să aud:. M-a surprins întotdeauna plăcut ospitalitatea gazdelor şi de aceea nu l-am ocolit niciodată. indirect. o săgeată indicatoare te îmbie la popasul Potoci.. un individ tare ciudat. a spus unul din tovarăşii mei de drum. într-un tîrziu... Tot ce putea fi mai neplăcut pentru nişte oameni cărora muntele le vămuise puterile în ziua aceea.ro – Carti si articole electronice de la A la Z... care nu suferă pe nimeni lîngă el. ne-am decis să rămînem la Potoci. i-am replicat. — Dar unde-o fi cabanierul ? La bufet văd că e închis. unde se cinstea cu încă trei dintr-o sticlă de vin. în tovărăşia a doi drumeţi. Şi drept este că m-am fistîcit. — Dacă interdicţia ar fi fost într-atît de drastică. Dacă vreunul dintre dumneavoastră are curaj să-l solicite. Am bătut mai tare şi. o scuză. miam zis.cartiaz. A plătit ambele paturi. ai aceeaşi măsură pentru toţi ! Uite că nu-i aşa !. aflîndu-mă întim-plă-tor la popasul acesta. şi ar fi însemnat ca pînă dimineaţa să ne tot zvîrcolim de frig. Oricum. spre Vatra Dornei. Într-o seară de august.. m-am luat după cabanier. M-a surprins că nu era încuiată la ora aceea. L-am aflat totuşi la una din căsuţe. Zici că te-ai simţit întotdeauna bine aici.Nu e voie" ! — Ei. s-a auzit ceva de neînţeles. Luînd cuvintele neînţelese ale aceluia drept un răspuns afirmativ. aşteptînd un răspuns. La vreo 12 kilometri de Breaz. — Poate cerem o pătură-două de la cabanier şi nu ne doare capul pînă-n zori. Desigur că dintre noi trei. de-acum uşor umezită de rouă.. Ori poate dumneata vei fi făcînd parte din cealaltă categorie. apropie-te ! s-a răstit el.. în compania unui grup de cunoscuţi. pentru că ştiu că hoţii intră.. de cele mai multe ori. din şosea nu mai avem mult şi mi se pare chiar că se văd luminile popasului. E un fel de cabană şi mai multe căsuţe cochete. ÎN NOAPTEA ACEEA. Era şi târziu şi ar fi însemnat să ajungem la Bicaz tocmai pe La miezul nopţi. De altfel. E un tip singuratic şi stă de-o săptămână la noi.. — Mergem la noroc. Şi ce cauţi la ora asta în. am apăsat clanţa şi am împins uşa. pe cînd coboram de pe Ceahlău. n-ar fi exclus să-l primească. cutreierînd munţii pe-aici. În principiu. fiind mult prea obosiţi. lăsîndu-se pe bagaj. deşi nu vedeam unde să mă mai apropii din . N-ai auzit cînd am răspuns că nu e voie ? !. Dumneata. asta-i bună ! făcu omul. care-mi arătă căsuţa în care urma să-mi încerc norocul. sleit de puteri. sînt un drumeţ oarecare şi nici prin cap nu mi-a trecut să intru undeva în altă. Nu veni însă nici unul... dimpotrivă. am încercat.www. e trecut de ora zece. iar unul. n-aţi fi lăsat uşa deschisă. să-mi taie cheful din capul locului.. dar eu. Am bătut hotărît la uşă. Ca atare. dorm cu uşa deschisă. jignit de aluziile lui grosolane. ca să nu aibă bătaie de cap. Omul era vesel şi dorea din toată inima să ne ajute. — Asta-i o altă chestiune. calitate. pentru că lumina era aprinsă şi şansele mele creşteau. ştiu eu. Este aici.. vopsite în diferite culori. — Mi s-a părut tocmai viceversa. — Nu mai sta acolo. într-o căsuţă cu două paturi. O fi dormind omul..

Cîteva picături se scurseră alături. să-mi povestiţi cum aţi mers azi pe munte. îndemnîndu-te să guşti. de circumstanţă... de peste cincizeci de ani. am căutat să-l liniştesc. văd că ceşcuţele astea ne fac cu ochiul şi noi nu le învrednicim măcar cu o privire. ce doreşti. De aceea nu-i bine să apreciezi oamenii în pripă. am să te rog să-mi ţii tovărăşie la un păhărel de coniac.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. şi cînd colo. Măcar o oră să mai schimbăm o idee. poate că în felul acesta ni s-or dezlega limbile şi vom putea sta de vorbă mai liber. povestind întîmplările din ziuă aceea. păcat. Am făcut totuşi un pas şi m-am aşezat pe patul dealături. pe munte.. îi dădea o alură de tinereţe şi doar severitatea privirii amintea că am de-a face cu un om mai vîrstnic.. nici nu sînt convins că aş mai putea bea vreun păhărel. Mi-am zis însă că-i doar o glumă şi am început să scot de pe mine puloverul. Ca să fie mai convingător. adunînd în aceeaşi clipă sclipiri jucăuşe. Nu glumesc şi te rog să nu mă refuzi. IMă uitam şi eu la el tot atît de fix. vezi să nu se verse. şi dădu la iveală o sticlă de jumătate de coniac. spre bagaj.. Omul ciuli urechile. Ca să mă convingă. ridică cescuţa. domnule ?. — Uite ce. — Mă surprindeţi cu serviabilitatca dumneavoastră şi n-as fi bănuit că. ascultîndu-mă cu atenţie. A. apropiindu-şi vîrful de buza de sus. spusei eu. înainte de a te culca. păreţi un admirabil interlocutor şi o gazdă ireproşabilă. Să ciocnim paharele şi să bem ! Sper că nu mă vei bănui de fariseism. avea nările dilatate. simţeam că nu mi-ar trebui decît două-trei minute ca să adorm.. Am plătit pentru cămăruţa asta şi nu pot fi stăpîn la mine în casă ! în ochi îi sclipeau scînteile unei indignări neîndoielnice. drumurile la Ocolaşul Mare şi Toaca. Ca să fiu sincer.. urmărindu-i pe-ai mei.cartiaz. acru. adulmecând parcă nu numai aroma amăruie. neînţelegându-i înclinaţia spre proprietate.www. adăugă el după ce umplu păhărelele. Un om morocănos. se ridică din pat. ciufut şi rău intenţionat.. pentru că altfel n-aş fi avut unde sta. păcat. în sfîrşit. Se uită cu insistenţă în ochii mei. Cu mici pauze.. i-am răspuns.. dacă tot ai intrat cum ai intrat. Rezistam însă cu eroism. — Ca să vezi. pe pat. punîndu-mă pe gînduri. Lichidul auriu tremura în recipientele transparente. într-un moft de casă.. se lamenta el. răspîndind în mica încăpere aroma cunoscută. fără acordul meu. că altul nu mai am. băurăm şi al doilea rînd de ceşcuţe.. spune-mi acum. Puse sticla şi ceşcuţele pe un suport ce voia să fie o noptieră. că n-o să ne culcăm aşa de devreme. La vîrsta mea. noaptea-i cam răcoroasă. ciocnind-o de a mea şi îndemnîndu-mă să beau şi eu. — Şi ce mă priveşte ? ! Poate să ningă afară. În luminiile lor verzui stăruia ceva hipnotic. Ochii. Aşăa. dacă m-aş fi lungit pe pat. În sfîrşit. — Cum mi-aş permite ?. plescăind din limbă de plăcere. Era un gest ce contrasta total cu atitudinea ce şi-o arătase încă de la început. discretă a coniacului.. cu cine v-aţi întîlnit. n-am dreptul. Văd că e bun. — Să mai bem câte o ceşcuţă. Tot de acolo scoase şi două ceşcuţe de plastic. Vlăguit de drumurile din ziua aceea... gazdă pentru oaspeţi ? mă fixă omul cu căciuliţă împletită. în sfîrşit. răscolind zadarnic lucrurile din geantă sau prefăcîndu-se. dar aveam şi eu prilejul să-i descifrez mai în voie fizionomia. — Nu-i nici o glumă. — Dar ce sînt eu. — Să vedem dacă mai avem ceva rezerve. punîndu-i alături. o enormă geantă de voiaj. Pînă una-alta. uşor acvilin. ca şi cum as fi spus altceva decît nişte cuvinte banale. spuse uitîndu-se la ceas. în chip de pahare. dar nu aici. pe care căciuliţă o prelungea parcă. Cred că e suficient cît mai avem în sticlă. în ciuda înviorării momentane. Uimirea mea crescu proporţional cu propunerea senzaţională ce mi-o făcea. am încercat să-l îmbunez. mi-am spus cînd am intrat aici. pricina spaţiului extrem de restrîns. într-un loc specific ospeţiei... Nasul lui. ce minunăţii aţi văzut etcetera etcetera. Continua să mă privească fix. ci şi ceva ascuns în vorbele mele.. — Ei. provocîndu-mi oarecare nelinişte. . politeţea e bună într-un salon. la Claia lui Miron şi Turnul lui Budu. Nu-i nici unsprezece. uşor măriţi. spuse mai împăciuitor noua mea cunoştinţă. nu e cazul. Sînt cam obosit după atîta umblet pe munte şi mult mai bine mi-ar şedea în pat. unde ne-am întîlnit întîmplător. — Vă rog.. încălzit şi înviorat.. eliberîndu-mă de privirea aceea insistentă. Faţa lunguiaţă.. mă preveni. încremeniră pentru câteva momente în fixitatea lor. — Nici afară nu puteam dormi... hai.... mai direct. Aşa.. Mulţumesc pentru coniac. — Am presupus că aţi aflat din clipa în care am bătut la uşă pentru adăpost. era cît pe ce să vă judec greşit. aşteptînd poate un răspuns care să-l satisfacă. turnînd în ceşcuţele aşezate pe suprafaţa aceea puţin înclinată. cotrobăi în bagajul lui. se aplecă el. desfătîndu-ne de miros şi gust..

sînt departe de ce-şi închipuie aceşti indivizi superficiali. cu tăria alcoolului în cap. A intrat la mine. în lipsa de ceva mai bun. Este adevărat că mă apropii mai greu de om. un individ care m-a rugat pe toţi sfinţii să-l primesc să doarmă aici. mărturisi..www. iar când era vorba cumva de oameni găsea de cuviinţă să-mi pună cîte o întrebare. ci de-a dreptul violent. Nu exclud că individul putea fi şi făţarnic. Mi-am zis că-i la mijloc vreo vrăjitorie şi nu conteneam să mă minunez de cele auzite. N-aş zice că mă simt rău.. dar dumneavoastră. mi-am amintit şi eu. pronunţîndu-şi cu claritate numele.. aşa mă chema. — Dumneata ai un mare noroc. şi unde lucrezi. ce anume discutasem cu acel prilej.. Treptat. — Nu cred că putem absolutiza.. Lup în piele de oaie ce eşti ! Te-ai demascat singur. cum îmi spusese şi lucram într-adevăr la instituţia de care amintise.cartiaz. că-i proastă creştore din parte-mi şi alte insulte şi mai şi. ... Mai adineauri.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Mă cunoaşteţi ? Cum aşa ? — Mi-aduc aminte şi numele dumitale. de o discuţie avută cu mulţi am în urmă. a rezistat cumva la . suspectă totuşi. Pînă la urmă m-a şi înjurat. atunci cînd i se urcă vinul la cap. Căuta chiar să-mi intre sub piele. la Potoci. Nu mai încăpea nici o îndoială că omul mă cunoştea. însă unii cred că sînt afurisit şi rău. să faci cercetări de psihologie sau să te bucuri de darurile muntelui ?. ceea ce părea să-i fie pe plac cunoştinţei mele. spre stupoarea mea. — Romanii o spuneau. Întradevăr.. pînă nu-l cunosc bine de tot.. întrerupîndu-mi vorbăria.. Ca cine sînt eu de-mi permit să ocup o căsuţă.proba coniacului" ? Nici vorbă ! După vreo trei-patru păhărele.la beţie... l-am poftit hotărît afară şi era cît pe ce să-i aplic un picior undeva. — Eu am sosit aici de mai bine de-o săptămînă. mi-am amintit că te cunosc... în dauna celor ce stau.. Nu numai că a devenit. Am să-ţi povestesc un mic episod petrecut cu cîteva zile în urmă. neisprăvitute !" Cu astfel de vorbe l-am dat pe uşă. cred în sensul că. — Dar nu socotiţi că ascundeau ceva adevăr cuvintele lui ? l-am întrebat cu curaj. Dar. În realitate. Nu te numeşti dumneata cutare şi nu lucrezi la cutare instituţie ?. studiaţi oamenii în funcţie de coniacul băut. stimate tovarăşe. stimulat poate şi de întrebările celuilalt. din acestea din care bem noi acum şi-a dat arama pe faţă. când m-am uitam cu încordare la dumneata... — Desigur. că fiecare dintre noi purtăm de fapt o mască.. Am făcut pentru asta o mare sforţare şi în cîmpul luminos al memoriei mi-ai apărut aşa cum te ştiu. se dezlănţuie şi îşi arată faţa ascunsă ? Nu cumva ni se dezvăluie el în toată „splendoarea" lui atunci cînd acţionează sub influenţa băuturii ?. îmi şi arătă în ce împrejurări făcusem cunoştinţă. Spusele mele avură efectul unei grindini în vreme de ploaie. dumneata ai venit aici. surprinzătoare în felul ei.. cu ajutorul lui.. îndatoritor cu cel care mă ajută în vreun fel etcetera etcetera.. se linişti şi afişă chiar un zîmbet dispreţuitor. Şi ca să cunosc mai bine pe cineva. că trecuse iar la o politeţe ce mi s-a părut suspectă. Ar însemna că oamenii. ce se străduiesc să vadă doar partea mai izbitoare din comportamentul cuiva. Cele spuse de interlocutorul meu avură darul să mă uluiască (a cîtă oară în seara asta ? !). treptat. Omul mă privi cu aceeaşi insistenţă şi mă aşteptam din clipă în clipă să-mi arate cu un gest energic uşa. pe buze avea numai miere. Îşi declină chiar şi identitatea. omul îşi pierde capacitatea de autocontrol. Adesea. recurg la o metodă verificată încă de străbuni. singuratic. dar nu mă opream.. obraznic — poate i-aş mai fi tretcut cu vederea —.. tot aşa cum ai făcut dumneata adineauri. şi anume că .. Nu-mi scăpa însă din vedere că gazda mea de ocazie mai mult gusta din ceşcuţă decît bea.. mă întreb: oare omul adevărat este acela cu toate însuşirile şi defectele din comportamentul lui de zi cu zi sau cel care. în general.. am rîs în cete din urmă. Cîtă dreptate aveau latinii când spuneau în vino veritas !. omul spune adevărul".. — Bine. în mai puţin de jumătate de oră. nesociabil cum s-ar spune. scăpînd de musafirul nepoftit. cu cine socot să merită. de altfel şi românii au un proverb al lor.. de credeai că vreau să te hipnotizez. e drept nu într-atît de bine.... la Dochia.... cum ar fi „tînărul acela era localnic sau venit de aiurea ?". chipurile... Mi se adresa cu o politeţe desăvîrşită. încearcă mereu să se dedubleze. Bineînţeles.. coniacul îşi făcuse efectul şi asupra mea. mă urmărea cu atenţie ce spun. Turuiam întruna. Se vedea. Pot fi şi prietenos. — Aşa şi este !. Am mai băut un păhărel şi-mi dădeam seama că vorbesc cam mult.. afară. Şi ce crezi dumneata.

— E-aproape miezul nopţii. din căsuţă.. văzându-mă în tovărăşia celor doi. Cei testaţi n-au fost corespunzători. Piciorul Ceahlăului. ha. Drept dovadă. Nu-i aşa ?. se uită cu o anume uimire la sticla şi ceşcuţele goale.cartiaz. Era cam dimineaţă pentru el.. am vorbit şi apoi. M-am scuzat şi i-am vestit că. desigur. Erau de mult îmbrăcaţi şi mă aşteptau. . Se pare că dimineaţa asta splendidă anunţă pentru azi o zi de excepţie. aveam să facem drumeţia spre Cheile Bicazului în patru.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. mi-a răspuns. dar oare nu merită să ştiu şi eu cu cine am de-a face ? — Atunci.. Nu ţi se pare cam costisitoare metoda asta a dumitale ? — Recunosc. m-am întîlnit cu cei doi prieteni ce dormiseră în oficiul de cazare. ademenindu-ne spre înalturile lui. se scălda în aurul soarelui dimineţii... i-am propus. dar se lăsase convins să plecăm împreuna în drumeţie.www. — Ha. viitoare „teste" ! Interlocutorul meu. jenat puţin. eu tot cred că metoda mea nu dă greş. venea pe urmele mele noul cunoscut cu unprosop în mînă.. dar unde a mers mia. n-am găsit încă nici un om cu oare să hoinăresc şi eu pe cele coclauri de munte. Le-am promis că le voi explica mai tîrziu. ce se coboară în dulci unduiri spre popasul Poteci. meargă şi suta ! — Am mai băut cîte un păhărel.. — Nu te supăra. să mai gustăm un păhărel de coniac din rezervele ascunse pentru. înspre ora unu ne-am culcat. am gustat ceva. nu contest. pentru că. salută el. cel puţin pentru ziua aceea. Dimineaţa. cotrobăind din nou în bagajul în care nu de mult se prefăcuse că nu mai găseşte nimic. e cam costisitoare. la izvorul din vale. aruncă o privire fugară la ceas şi se ridică de la locul lui. — Desigur. — Bună dimineaţa. unde este amenajat un spălător.. ha ! am izbucnit eu în rîs.

Roşie la faţă. Am mai sunat o dată din corn şi. ce folos am avut ? îi răspunse femeia. îi arse chiar cîteva codirişti pe spate. ea este viaţa". — Mătura asta are două capete. Vin alţii.. „Şi la magazin nu se găsesc să cumpăraţi ?". Anghelina ? se apăra omul.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. cu gînd să vizitez satul. de unde şoseaua asfaltată se îndreaptă fie spre Bicaz.. din marele grup adunat acolo izbucneau râsete şi îndemnuri. ştie ce înseamnă pădurea. au recunoscut pînă la urmă. Cum nu voiau s-o facă... cerîndu-le legitimaţiile. lăsînd jos brăduţii Veniţi încoace cu ce-aţi luat ! le-am strigat. dar omul îi prinse coada măturii şi nu-i mai dădea drumul. dacă nu te astîmperi ! — Încearcă. uite. i-am întrebat. doctori. un pădurar din partea locului. M-am apropiat de pădurarul în uniformă. cu pălăria lui verde şi cu frunzuliţele de stejar aurii pe reverele hainei. cu brăduţi din cei tineri în mână.. am coborît din maşină. pădurari. — Nu ceva în legătură cu Anghelina. Cum era cu mult mai sprintenă decît el.. Femeia îl descoperi într-o clipită între cei adunaţi şi-l ameninţă şi pe el cu coada măturii. — Şi dacă ai venit.cartiaz. Nu cu oamenii locului avem noi probleme. De copil mi-a plăcut pădurea şi.. fie urcînd în serpentine peste Munţii Stînişoarei. Cînd m-au văzut. PĂDURARUL DE LA POIANA LARGULUI Autobuzul cu care călătoream de la Durău la Tîrgu Neamţ a oprit la Poiana Largului. Să-i dai la fund vădanei aceleia. la un parchet. nu dădea vreun semn că ar suferi din pricina asta. frumos desfăşurat pe malurile Bistriţei. ce crezi dumneata că se întîmplă ? Din codru ies doi inşi. — Nu te prind eu o dată în pădure. au încercat să dispară. întinzîndu-i mîna prieteneşte. — Eu. tovarăşe dragă. care bătea cu coada măturii un individ. da-i harnică şi tare cumsecade. La Poiana Largului era multă lume. mai ameninţă de cîteva ori cu mătura pe bărbatul ce-a prinsese coada. fireşte. unde se vindea bere şi răcoritoare. Da ce-aţi vrut să-mi spuneţi ?. Măi. E plină de haz şi tot timpul născoceşte cîte ceva. şi ceea ce mă miră mai mult îi că mai toţi sînt oameni cu carte — ingineri. parcă ar fi fost zi de tîrg. Din cînd în cînd. M-am apropiat şi eu să văd de ce se veselesc oamenii. de suman. L-am salutat.pe panourile puse de noi: . — Întocmai. am observat o îngrămădire de oameni în semicerc în faţa unei gherete. Ridicîndu-mă în vîrful picioarelor.. — De ce nu m-ai chemat pe mine. la care zăboveşti din cînd în cînd !. sînt de 27 de am pădurar.. Anghelina. smucind cu putere mătura şi eliberîndu-se. ce se cocoşea fără spor la dînsa. cînd am văzut două maşini care staţionau pe marginea şoselei. bănuiesc.. dar în primul rînd despre munca dumneavoastră. ca pe un cunoscut. Într-o latură a întinsei deschideri. „Am vrut să luăm câte un brăduţ pentru pomul de iarnă". păru el să se scuze că intrase într-o daraveră nedorită. am ajuns să-mi leg viaţa de ea. către sărbători. am zărit în mijloc o femeie dolofană. — Nu m-ai rugat tu să vin azi noapte la tine. m-am dus eu la ei. în rîsetele ce nu mai conteneau. dar omul se feri la vreme. ca şi cum n-ar fi vrut să audă cineva ce vorbim. întrucît în ziua aceea călătoria mea nu avea o ţintă precisă. Anghelina ! îi răspunse omul.www. Cred că au să-şi amintească cît i-au costat brăduţii aceia ! Iar m-am mirat: oameni ca ei căutau să mă convingă că pădurea-i mare şi că nu . El se detaşă puţin de ceilalţi. Veneau de la Durău şi se îndreptau spre Piatra. în rîsetele bărbaţilor şi femeilor care priveau ca la circ. ci despre unele fapte legate de meseria dumitale.. şi tare mă tem că am să-ţi plesnesc vreo două peste dosul tău cel gras. Într-o iarnă. Omul. Anghelina. cu oarecare părere de rău că lucrurile se opriseră aici. ce-i cu maşinile astea aici ? m-am întrebat. dacă n-ai avut încredere în el ? întrebă un mucalit din mulţime. mă îndreptam spre Calu. Pe-aici lumea a cuminte. — Ce.. — E o femeie cam drăcoasă Anghelina asta. din alte părţi. ceva mai copt decît individul beat ce se încontrase dintru început cu femeia. Totul nu era decât o glumă şi lumea începu să se împrăştie.. profesori — care citesc. ce închipuia o piaţă. — Adică despre pădure şi.Ocrotiţi pădurea. crezi că dumneata eşti mai breaz ? se tot răstea femeia la el.... pe malul lacului de acumulare. Erau doi doctori din Bacău. o răscruce de drumuri. Am pus cornul la gură şi am slobozit peste pădure un sunet mai ascuţit. Dar rîsetele mai continuau şi comentariile hazoase abia se stîrniseră. îmbrăcat cu o scurtă moale.. numai ! răspunse ca.. repezindu-se din nou spre dînsul. pesemne beat. ridicînd braţul împotriva cozii de mătură.

este mai expus la dezlănţuirile naturii. chiar dacă-s mai semeţi. ne-am îndepărtat de sat şi am intrat în pădure.. aud nesfîrşite melodii. ofilită de brumele toamnei. răsare şi Luna.. încet. Aş merge chiar mai departe în asemuirea cu viaţa omenirii: stejarul acela singuratic. Aveam de-a face cu un pădurar cum n-am mai întîlnit.. Pădurarul se opri la tulpina unui stejar secular. acolo.. nu cînd furtuna îi îndoaie şi-i chinuie în frămîntări necontenite.Adevărat ce spui.. tăiat de un drumeag bătătorit de căruţă. Priveam dureroasa desprindere din coroanele toropite şi ele ele somnul prematur al anotimpului culorilor.. omul spunea lucruri interesante şi-l ascultam cu atenţie. — Cred că ai citit mult şi ai făcut şi şcoală. deşi ea n-o să ne pîrască niciodată !". Nu ştiu ce-o fi vrut să spună pictorul cu drumeagul acela. dar mi s-a părut că pe-acolo trebuia să treacă cineva şi eu tot aşteptam să văd cine e.. dar rădăcinile ne sînt adînc înfipte în pămînt. i-am spus. şi se pierdea tot în pădure. — Într-o noapte. cum zic oamenii.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. dată mai delicate. Deşi nu puteam fi întru totul de acord cu interlocutorul meu. altfel. poate chiar fără să ne dăm seama. ca un cunoscător — copacii se sprijină unii în alţii. dacă privim desfăşurarea strictă a procesului natural. Pe kilometri întregi. se primeneşte.. admirînd şi eu exemplarul ceva mai singuratic. mai puternici. „De fiecare. — E semeţ de n-are pereche... dar numiai atunci cînd sînt coroanele răcorite de un vînticelele seară. am prins un şofer şi doi inşi cu camionul plin de lemne încărcate din pădure. . părea să fi depăşit 200 de ani. unde s-au făcut tăieri din pricina doborîturilor. ne dă frumuseţe. arborii se nasc. Îl urmam prin pădure.. Ca şi oamenii. mai chinuiţi parcă de propria lor nimicnicie. poetic. care urca într-o pantă uşoară.. . pe vreme de iarnă. pe care-o examina de sus în jos. rătăciţi de brîul întunecat de mai sus.Dar frunza noastră. şi poate că raza lunii o să ne mîngîie în somnul nostru de noapte". Rămîn ca să nască alte frunze. codrii desfăşurau un spectacol de măreţie şi culoare. Cad mai cu seamă cei izolaţi... nu din văzduh. iscoditor şi meditativ... să nu te miri că mi s-a părut că aud cum vorbesc copacii. — Parcă astea se învaţă neapărat în şcoală. alţii mai potoliţi. desluşind în el acorduri de simfonie. Unul mai bătrîn cu unul mai tînăr: „Ne clătim vârfurile în apele văzduhului. dornic să mai ascult fanteziile lui.. Mai iarna trecută.. Acum. După grosime şi înălţime. Da cîte lucruri nu se petrec în pădure. pădurea îmbrăcase veşmânt de foc potolit.cartiaz. De acolo. Le luaseră dintr-o rarişte. într-un timp mult mai îndelungat.. la oamenii răi care ne taie fără milă !".. dar eu tot i-am auzit.. M-am uitat mai atent la tovarăşul meu de drum. om de acţiune. „O frumuseţe nestatornică. izolat de confraţii săi. Mărturisesc că am ascultat şi eu de nenumărate ori cîntecul pădurii. Pe cînd rădăcinile rămîn.. După cum încercam . unde împărătesc singuri. visând la îndepărtate primăveri. — Copacii sînt ca şi oamenii: unii mai falnici şi poate mai trufaşi. adept convins al faptelor. alţii mai suciţi. şi. reuşind de cele mai multe ori să înfrunte urgia. am pălăvrăgit destul. Preferam să-l aud pe el cum povesteşte.Să tăcem.. Ascultă şi dumneata şi ai să-mi dai dreptate. şi pe vreme de vară.www. Grăiau în şoaptă. contează dacă or să ia şi ei cîţiva pui de brad.. Cînd se iscă vînturile puternice — am citit undeva că se numesc catabatice preciza el. ucisă de cele dintîi nopţi friguroase. ca unul care-i cunoaşte cele mai intime ascunzişuri. Încet. Numai că pădurea se schimbă.Da. viaţa codrului. fără intervenţia cuiva. Mi-aduc aminte că ultima oară cînd am fost la Bucureşti am vizitat o expoziţie de pictură. mai verzi şi mai pure". — E frumoasă pădurea toamna. surprins că descopăr în el un om sensibil la frumos. Mi s-a părut că desluşesc în ochii lui căprui luminile unei visări poetice. printre crengile noastre plîng sau rîd vînturile. Cel mai mult mi-a plăcut un peisaj de toamnă dintr-un colţ de pădure. dînd secera lunii se ascundea după codrii Ceahlăului. dîndu-i adesea dreptate în îndrăzneţele-i comparaţii. „Ssst ! Să tăcem că ne aude vîntul şi vorbele noastre ajung repede în cîmpie. şi nu rădăcina. îmi zise tovarăşul meu. născute dintr-un suflet copleşit de nostalgiile adolescenţei. ca să nu-i audă nimeni. cresc şi pînă la urmă mor şi ei.... sfîşiat din loc în loc de cârduri de molizi. poate şi de aceea mai bine dezvoltat. rîse el cu un anume înţeles. iar în nopţi fără lună ne înfioară argintul picurat de stele". ne tragem seva ce dă frumuseţea ramului".. deşi intransigent în îndeletnicirea lui. în toamnă. privind şi el la alaiul nesfârşit al frunzelor căzute. de-a lungul a cîtorva vieţi de om. de fiecare dată". spunea cel tînăr. Din coroanele stejarilor şi fagilor se cerneau necontenit bănuţii ameţiţi de brume ai frunzelor. unii mai drepţi în înfăţişarea lor. — Dacă pun urechea la trunchiul copacului acestuia ascult.

În drumul nostru. îmi răspunse el. Am rîs amândoi de această întîmplare. cu vreun prilej. La revedere. Tocmai în acea clipă o ciocănitoare se dezlănţui în tăcerea pădurii. călcînd peste frunzele plînse... am urmărit cîteva gîzgănii ce foiau. i-am spus... spuse pădurarul. mai dai peste vreo roată de hribi întîrziaţi.. cînd zilele au fost calde. Făcu o pauză după încheierea versurilor. N-aş zice că nu-mi place. Pe cărările pădurii se cerneau necontenit frunzele. Am intrat într-un luminiş toropit de soarele după-amiezii şi ne-am aşezat fiecare pe cîte o cioată dintr-o veche curătură.. Până către seară trebuie să fiu pe la Galu.. generos.. — S-ar putea ca pe cărăruile de întoarcere să găseşti ceva bureţi. Recita cu cartea închisă. la vreme de seară. ar fi trebuit să fiu astăzi inginer silvic. am adăugat în gînd. ca şi cum ar fi aşteptat ropotul de aplauze ce se descarcă atunci când emoţia cuprinde ascultătorii. — Îţi mulţumeşte pentru cele două-trei ceasuri pe care le-ai pierdut cu mine şi nu te supăra că am să te mai deranjez. să văd puieţii plantaţi în toamna trecută. unde probabil ducea şi alte minunăţii iscodite de mintea oamenilor. „La revedere. cum este asta.www. zic eu.. însă putem fi vreodată mulţumiţi cu ceam realizat în viaţă ?. părîndu-mi rău că mă despart de dînsul. suplinind parcă lipsa ascultătorilor. Fără să se uite în carte.. cu o voce extrem de melodioasă. . — Ei. dacă te întîlnesc. într-o manieră profund originală. într-o ultimă sforţare. — La revedere şi numai bine ! Să ne revedem sănătoşi. Să nu te miri că după ploile din ultima vreme.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. un volum de poezii. cum n-am întîlnit şi poate n-am să întîlnesc vreodată !. m-au mai încurcat şi alte împrejurări şi n-am ajuns decît. începu să-mi recite. cu sublinieri voite ale unor cuvinte. Pădurarul meu poet scoase din taşca lui o carte. aş fi crezut că e un tînăr îndrăgostit: A fost odată ca~n poveşti A fost ca niciodată. Mai umblă ciobanii cu oile pe-acolo... înfruntînd anotimpul. scăpate din strînsura obosită a copacilor resemnaţi sub povara toamnei tîrzii. M-am apucat să mă însor de tînăr. emoţionat de inflexiunile vocii lui. — Dar nu le-am pierdut. dragă tovarăşe. Mai rar întîlnesc oameni care să-mi asculte bongoasele.. am stat destul.. şi l-am tot ascultat pînă la sfîrşitul poemului. împreună. Se întîmplă în toamnele lungi. Din înalturi picura o lumină împuţinată de umbrele codrului. pădurar.cartiaz. şi dacă nu 1-aş fi văzut. iubite poet-pădurar. ci le-am cîştigat. ridicîndu-se de pe cioată şi punîndu-şi cartea în taşca încăpătoare. de sigură. dar uite că a ieşit altfel. măgulindu-mă. eu să mă aburc în anii tinereţii... şi nu mi-ar părea rău să cinstim un pahar de vin.

cu părul de aur desfăcut pe . oi şi prin construcţie. Ciobanii erau tineri şi spre iarnă. cînd Petrişor şi Gheorghiţă au scos oile în porneală. în care luna arunca văpăi mai luminoase decât oriunde. înalţi şi chipeşi. obrajii luminoşi. aşa mîndri şi cu soarele în priviri. ce-şi arată stîncăriile şi pereţii verticali în partea de sud-vest a Ceahlăului. dar acum mult mai aproape. pentru că amîndoi aveau turme mari. LEGENDA OCOLAŞELOR Ocolaşul Mare şi Ocolaşul Mic. Era o noapte cu lună plină ce fermeca plaiurile şi codrii. întunecînd şi mai mult brîul şi aşa întunecos şi tăinuit al pădurii.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Aşa cum se povesteste. nasurile drepte. se iviră deodată două fete. pe pămînturile de aici ar fi venit cu oile doi ciobani caire au luat în stăpînire plaiuri întregi. amindoi erau harnici şi pricepuţi în creşterea oilor. Dar stînele lor se deosebeau mult de ale altor ciobani nu nuimai prin mariane. ochii albaştri. ca să le încapă turma în vremea nopţii. oricît vor trăi pe aceste plaiuri. Ei însă. strice nimeni nimic. au simţit că inimile le-au luat foc.www. cu ocol larg în faţă. iar înlăuntru aveau tot ce trebuie unei gospodării în lege. ca să prindă în razele ei bucata de iarbă ce se vedea ca în palmă. cel mare fiind doar cu un an mai vîrstnic. atrăgea şi pe alţi ciobani cu turmele lor. acoperite cu scînduri în chip de şindrilă. îi ocroteau pînă şi împotriva fiarelor sălbatice. în loc să-i înspăimînte. albe. sprijinite pe căpriori trainici. Erau adevărate case de munte. Se mai spune că amindoi ştiau să cânte din fluier atît de frumos. băietanilor ! se auzi în spatele lor acelasi îndemn. Cine ar fi crezut însă că ţinuta lor. pentru că — se vorbea — ar fi fost vrăjiţi de Muma Pădurii cea bună să nu le. încît şi păsările codrului. cînd se întîlneau. nici nu se uitau la dînsele. fără să le mai frămînte şi să le mîngîie cîntăreţii. Ocolaşele s-au ridicat în decurs de zeci de milioane de am de pe fundul Mării Sarmatice care acoperea cea mai mare parte din teritoriul ţării. În poiana în care se uita luna. pînă ce au observat o poiană mică. prins de prin saltele din împrejurimi. îşi încetau ciripitul şi cîntul ca să-i asculte. cînd coborau cu turmele în sat. au stîrnit din vechi timpuri prin masivitatea şi înălţimea tor — Ocolaşul Mare fiind cel mai semeţ din cuprinsul muntelui — fantezia ciobanilor. după tactul cîntecului. dar mai cu alean decît oricînd. — Ziceţi-i un cîntec de joc. liniştită. Răsunau pădurile şi munţii din jur de doinele lor nemaiauzite şi. Dar ei încă nu se îndrăgostiseră şi nici nu păreau că ar vrea să guste din dulcele pahar al dorului. fără să se uite chiorîş unul în ograda celuilalt. De data asta. ţinuta mîndră. şi semănau între ei ca şi cum ar fi fost gemeni: pletele bălaie. care se prinseră în joc. celor ce-ar fi trecut prin preajmă. pădurarilor şi muncitorilor forestieri din partea locului. îşi puseră fluierele în chimir şi se uitară îndelung la poieniţa aceea. În rochiile lor lungi. La un timp li se păru că însăşi luna se apleacă peste poieniţa luminată. auzindu-i. Ciobanii îşi scoaseră fluierele şi începură să cînte. ci treceau nepăsători. Ca şi cum cineva lear fi oprit mîinile. Cei doi ciobani fraţi trăiau în cea mai bună înţelegere. am surprins un fir de legendă care spune că munţii aceştia s-ar fi născut în urma unui fapt miraculos petrecut cîndva pe plaiurile Ceahlăului. ca şi întreg masivul. ce li s-a părut că n-o mai văzuseră. firea senină. crescută în urma ploilor bogate şi înveselită în roua dimineţilor seninei.cartiaz. cum li se zicea — locul era fără primejdii. unde iarba grasă. netulburată vreodată de chemări ale dragostei aveau să se frămînte în durerile ce nu-i iartă pei cei cu inimi prea simţitoare ! Într-o seară. anume parcă să le atragă privirile într-acolo. năucind cu lumina ei rece pînă şi păsările ce dormeau încă de cu seară. glasul îndoit al fluierelor tulbura inimile. Dincolo de explicaţiile ştiinţifice privind evoluţia şi conturarea celor două vîrfuri. sloboziră în acelaşi timp un cîntec îndrăcit de joc. că amîndoi dădură să scoată iar fluierele de la chimir şi să-i zică o chitare pe măsura a ceea ce vedeau. multor fete li se aprindea inima de dor şi dragoste. Cei doi ciobani erau fraţi. învîrtindu-se ameţitor. fluierele parcă se ridicară singure la gurile lor. trageţi mai tare. Cît despre oameni ce-ar fi vrut să le facă vreun rău. ţintind drept înainte. nu reuşiră să tragă fluierele din cingătoare. Fiecare îşi avea stîna lui. încă uimiţi. iar pădurile întunecoase din jur. — Trageţi. ca şi cum în faţa lor cine ştie ce zîne le-ar fi luat ochii şi le-ar fi înfierbântat inimile. Degetele lor se mişcau singure pe găurile fluierelor. iarăşi n-aveau grijă ciobanii. Născute în convulsiile geologice ale terţiarului. Aşa de minunat era petecul acela de lumină şi aşa pline de dor le erau inimile. flăcăii mei ! auziră ciobanii un îndemn ca din fund de pădure. Pentru cei doi ciobani — Petrişor şi Gheorghiţă. aproape de-o seamă. Ciobanii. pesemne zâne. ca să-şi astîmpere olecuţă dorul ce îi cuprinsese te miri de unde.

dacă n-or fi dat iama nişte lupi în ede. drăguţilor ! Cînd vă veţi întoarce la stînele voastre.. Sînt fete ce nu ştiu de dor şi inimile lor stau ferecate. ca mine... Vom săvîrşi ce avem de săvîrsit şi veţi fi fericiţi alături de fetele mele. în poiană. careva ocroteşte de multă vreme şi care.. Mîine noapte. nu v-aţi spălat destul ochii tot privindu-le ? Spuneţi-mi. la cei care fuseseră înainte. Cîntînd. În ochii babei. ce stăteau drepte. — N-aveţi nici o grijă. îngăimară ciobanii. dacă n-o să no trădeze. — Sîntem hotărîţi. după flori şi păsări. Nu se mai saturau privind la cele două fete frumoase. Flăcăii cântau şi nu-şi mai luau ochii de la ele. Se temeau.. Oamenii din împrejurimi auziseră că ciobanii s-ar fi însurat. însuraţi cu frumoasele fete. cu un moment de pauză. La o întorsătură de cîntec. că doar le-aţi şi văzut cum s-au prins în dans şi ce frumos v-au arătat ce pot. — Ne plac. Acolo. nemaivăzut de frumoase. atraşi mai mult de chipul fetelor. ale voastre să fie. se grăbiră să răspundă ciobanii cu glas stins. ascunsă acum întro umbră uşoară a pădurii după care se pierdea luna. la acelaşi ceas. Petrişor şi Gheorghiţă se clintiră într-un tîrziu din loc. o să ne vedem din nou în poieniţa noastră. în lumina risipită de lună. de ce să n-o mărturisesc cinstit. linişte deplină şi chiar câinii. dispărînd ca fumul prin stîne ori prin codrii din apropiere. aspră. — Nu vă temeţi. de asemenea. ca şi cum ar fi vorbit cu gura altuia. amestecîndu-se şi învîrtejindu-se în joc. aprinşi de o raza de lună. amîndouă cu trup subţire şi ochi ca stelele. deşi baba îşi arătase limpede intenţiile şi nu mai încăpea îndoială că în clipa în care ei spuseseră că le plac fetele îşi pecetluiseră soarta. Poate că de-acum era miezul nopţii. Haideţi. atîta nehotărîre-răzbătea din vorbele lor. cu ochii scăpărînd ca tăciunii aprinşi. acei bărbaţi în stare să stăpînească nişte comori ce altfel n-aţi fi întîlnit în viaţa voastră. — Ce gînd ? întrebară ciobanii cu glasul pierit. — Ce fel de însurătoare a fi asta. alături de strungă. voinicilor ?. în drumul ei spre culcare. picoteau fără grijă ipe nişte grămezi de bălegar. oile închise în ocolul lor. mătuşă. într-adevăr.. ci două cotoroanţe. se auzi iarăşi vocea aceea care-i îndemnase să cînte: — Ei. Chiar lîngă ei răsări ca din pămînt o bătrînă adusă de spate. . la o distanţă nu prea mare de ei. Poate că. unde găsiră. cu acelaşi glas ce parcă nu era al lor. Uitaţi-vă că scăpată luna după codrii de colo şi dimineaţa nu-i prea daparte.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. unul. sînt Muma Pădurii cea bună. aşteptînd parcă un răspuns. Şi-acum duceţi-vă la stînele voastre. e drept cam jucăuşe. vă plac ori ba ?. Ciobanii se înfiorară uitându-se. cu un semn de mulţumire către ciobani.... în inimile lor. Petrişor şi Gheorghiţă se treziră.. dar parcă acum nu mai puteau să se întoarcă. dar. mai mult plutind în răcoarea nopţii şi stârnind frunze căzute întîmplător în poiană. tăceţi chitic. — Fetele mele abia aşteaptă să fie iubite şi numai voi sînteţi. păreau două porumbiţe zburătăcindu-se şi rotindu-se abia atingînd pământul. că noaptea-i scurtă şi navem vreme. despre care spuseseră ciobanii că-s mîndre ca soarele şi luna. aşteptînd să fie deslăcătuite de dragostea voastră. ca şi cum nu v-as fi adus două zîne. vă plac fetele mele. Se culcară şi abia adormiră din pricina dorului după fetele din poiană. umeri. ca în vis. nu mai staţi pe gînduri. atît de credincioşi însoţitori ai lor în urma turmelor.. Eu.. Flăcăii se feriră. şi. zînele din poiană. se săvîrşea. rumagînd încă ce păscuseră de cu seară.. acum nu ştim unde ne sînt turmele. ciobanii simţiră că li s-au aprins inimile şi nu-şi dădeau seama de cînd cîntau şi de când jucau fetele. În jur. Încă o dată vă spun: sînt fete cuminţi. ne plac mult. o vrajă ce nu le mai fuse dat s-o vadă. după gîndul meu. fraţilor ? se întrebau unii care aveau fete şi sperau să-i aibă gineri pe flăcăii de la stînele arătoase. o minune. cu chip şi trup de zîne. cred că-i o poveste ca toate poveştile şi că băietanii iştia numai li se pare că sînt însuraţi..cartiaz. dar nimeni nu fusese poftit la nuntă şi nimeni nu văzuse pe nemaipomenitele neveste. Niciodată nu se arătau oamenilor. luna se va uita acolo ca şi în noaptea asta. — Ei. feţii mei. veţi găsi oile închise în ocoalele lor. luînd-o în pas domol spre stîne. a pus ochii pe voi ca să se împlinească ce mi-a trecut prin gînd de cînd aţi venit pe plaiurile aceste..www. Muma Pădurii se topi aşa cum se ivise. Ei.. iubiţii mei gineri ! Vi le dăruiesc ca fecioare şi doar priceperea voastră în ale dragostei le va deschide inimile. rumegînd de zor iarba păscută în porneala de seară. — Dacă vă plac şi nu cumva mă minţiţi. Se opriră brusc din cîntat şi în aceeaşi clipă se opriră din joc şi fetele.

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Mai ştii ? Cîteodată, tinerii iştia, în singurătatea lor, toată ziua cu fluierul şi cu oile, sînt cuprinşi, te miri cînd, de o nebuneală domoală, adevărat nestricătoare, ca o aiurare ce-ţi fură mintea, făcîndu-te doar o părere de om... — Pînă n-om vedea, n-om crede, spuneau şi fetele, încă arse de dorul flăcăilor ce nu dădeau semn că ar place pe vreuna. Oare n-ar fi tocmai nimerit să ne ducem odată la stînele lor, cu fereală, ca să nu fim văzute ? Ne-om lămuri deplin acolo, la faţa locului. În chip de iscoade, fetele se duseră pe cărările codrilor şi munţilor pînă în preajma stînelor lui Petrişor şi Gheorghiţă. Ba încă unele mai îndrăzneţe, se avîntară pînă-n stînă, dar nu-i găsiră nici pe ciobani şi nici pe nevestele lor. I-adevărat că bărbaţii puteau fi cu oile, dar femeile lor ?... Şi iar încolţiră bănuielile, şi iar lumea a început să vorbească cum că nu-i lucru curat cu ciobanii cei tineri. Cine putea şti că doar noaptea ea îşi duceau, după închipuirea lor, viaţa în toată frumuseţea ei ? Într-adevăr, zînele dădeau mai rar pe la stîne şi mai mult se făceau nevăzute prin pădurile nesfîrşite. Dintru început, ei le cereau tinerelor neveste să închege caşul, să facă de mîncare şi alte treburi prin stînă, ca adevărate gospodine. Dar ele, neînvăţate cu munca, nu făceau nimic. Adesea fugeau, încă din zori, prin poiene, după flori şi fluturi, după cum singure spuneau. „Nu-i nimic, îşi ziceau ciobanii, s-or da ele cu lucrul poate mai tîrziu şi tot noi le-om face pe toate pînă atunci. Ne îndrăgesc aşa de mult, încît ne-om mulţumi şi cu atîta". Dar mare le fu mirarea cînd, într-o amiază, întorcîndu-se cu oile la muls, găsiră caşul închegat, iar pe masă aburea, chiar atunci răsturnată din ceaun, o mămăli-guţă aurie. Mirarea lor crescu în clipa în care descoperiră că cheagul rămăsese neatins, şi la fel mălaiul din sac. Se aşezară să mănînce fără grijă, bucurîndu-se de borşul de bureţi din oală şi de caşul proaspăt. Oricum ar fi fost, ciobanii nu puteau să nu cadă pe gînduri. — Aşa-i că ai găsit şi tu mîncarea gata, măi Gheorghiţă, cînd te-ai întors ieri la stînă ? — Întocmai. Mămăliguţa taman atunci fusese răsturnată şi borşul de bureţi era tare bum... Numai nevestele noastre, nu-i aşa, nicăieri... — Aşa, aşa. Unde-or fi umblînd, drăguţele de dînsele ? Să facă treabă, să ne facă de mîncare şi noi să nu le avem la masa noastră. Ia să ne repezim noi fiecare la stînă pe la prînzul cel mic, să vedem ce fac, măcar să le privim cum le mîntuie pe toate. Aşa şi făcură: veniră fără veste la stînă. Tocmai atunci caşul se scurgea în strecurătoare, pe foc fierbea mîncarea, iar lui Petrişor i se păru că pe după un stîlp se făcuse nevăzut un chip de femeie bătrînă, asemănătoare cu Muma Pădurii cea bună. ,,Aha, uite cine săvîrşeşte treaba şi cine ne găteşte mâncarea". În toată vremea, de dimineaţa pînă noaptea, ciobanilor le era inima în pălălăi, într-atît doreau să le vadă mai repede pe zînele lor, cînd se va ivi luna şi-or da oile în porneală. Atunci începea adevărata lor viaţă, atunci nu se mai sfîrşea jocul nebunesc al fetelor în poiana vrăjită şi atunci se drăgosteau pînă la o bucată de noapte. Veneau apoi, fiecare la stîna lui, cu nevestele de mînă şi găseau, ca şi în noaptea aceea de început, oile închise în ocol. Ceasurile de dragoste se prelungeau pînă spre zori, dar cînd se trezeau, nevestele lor se făceau nevăzute... — Măi, să fie ! Ce-ai zice să le luăm oleacă mai aspru şi, dacă-i nevoie, să le încercăm pielea lor subţire cu biciul ? — Să nu faci una ca asta, măi Gheorghiţă ! Sînt aşa de delicate, de gingaşe, ca florile ce răsar toamna, înainte de brumă... Or fi ele nevestele noastre şi om avea noi un drept asupra lor, da nu-s neveste obişnuite. Unde mai pui că mama lor doar atît aşteaptă, să le facem vreun rău... — Da, ai dreptate, spuse celălalt, şi amîndoi se înfiorară iar numai cînd amintiră de Muima Pădurii, ştiind de-acum că bătrîna le face pe toate pentru ele. Pe cînd vorbeau astfel, chibzuind cum e mai bine, auziră un foşnet într-un colţ mai întunecos de pădure şi chiar paşi omeneşti. Se abătură într-acolo şi, deodată, colţul acela de pădure se făcu şi mai întunecos. — Apropiaţi-vă, dragii mei ! auziră de undeva din pădure. Veniţi mai încoace, nu vă temeţi... Tocmai de mama voastră soacră să vă fie frică ?... De după un stejar bătrîn se arătă însăşi Muma Pădurii cea bună. În pîlcul de întuneric, singurele puncte luminoase erau ochii ei mărunţi, dar aprinşi. Trupul, cam firav, cum li se păru ciobanilor, cu greu se contura în pata aceea de întuneric. Aplecată înainte, ca şi cum ar fi dus ceva în spate, bătrîna se sprijinea într-un fel de prăjină de alun ori de sînger, aducând a furcă sau mai curînd a răşchitor. Ciobanii, care o mai zăriseră în noaptea aceea cu lună cînd jucau zânele în poiană, rămaseră

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. stane de piatră. — Ce-aţi împierit aşa, cu picioarele priponite ? Nu v-am zis să vă apropiaţi, iubiţii mei gineri ?... Petrişor şi Gheorghiţă mai făcură cîţiva paşi, dar mai departe nu îndrăzniră să meargă. Privirile de foc ale bătrînei mai repede i-ar fi îndepărtat decît să-i apropie. — Cum vă merge însurătoarea, vulturilor ?... Nu-i aşa că aţi dat peste nişte fete de care nu vă puteţi despărţi o clipă ? !... Da ce vă uitaţi la mine ca la o minune, nu spun adevărul adevărat ? Nu vă iubesc îndestul fetele mele şi voi nu le iubiţi măcar tot atîta pe ele ?... Hai vorbiţi, că vă ascult ! — Le iubim... mătuşă, şi ele ne iubesc, nu putem zice că nu. Am vrea numai să steie mai mult cu noi, nu să se ascundă ziua prin cele păduri şi să se ivească doar noaptea... Ş-apoi, cînd vine vorba de treabă, iar se ascund... — Cum, se răsti bătrîna cu ochii în vîlvătăi, nu v-au strecurat brînza şi nu v-au făcut de mîncare ? !... — Ştim noi dacă ele, cu adevărat... — Da cine, mă rog ? chicoti Muma Pădurii. Să ştiţi că ele nu-s fete din cele care aţi crezut voi şi dacă v-au făcut treburile pe care le-au făcut, apoi numai de hatîrul şi din drag pentru bărbaţii lor. Ori poate nu sînteţi voi bărbaţii lor ! rîse bătrîna, dar rîsul ei era batjocură şi aducea parcă a vaiet de cucuvaie. Ciobanii simţiră că le furnică şira spinării. Ascultaţi-mă bine, feţii mei, am sporovăit destul şi nu doar pentru asta m-am arătat vouă ziua mare, ca să mă vadă cumva şi altcineva decît voi. N-am mai avut răbdare să se înnopteze ca să vă întîlnesc... Am aflat, chiar în zori, cînd pică noua pe cetini, că de pământurile acestea se apropie nişte duşmani înzăuaţi, gata să cuprindă ţara şi să-i robească pe oamenii ei. Vin ca viforul cel mare, cu caii în galop, şi, după cum se spune, nimeni nu le poate sta în cale. Căpetenia războinicilor s-ar fi jurat, înghiţind un pumn de pămînt din ţara asta, că o va supune şi că a lui şi a ordilor sale va fi !... Din cîte vă cunosc eu, şi-i mai greu să mă înşel, o să alergaţi, alături de ceilalţi, să apăraţi pămînturile străbune... — Chiar aşa o să facem ! spuseră flăcăii într-un glas. — N-am zis eu ! ?... Nu pot să vă opresc să vă duceţi să vă azvîrliţi în luptă, după cum vă îndeamnă inima, da să aveţi grijă să nu vă lovească de moarte duşmanii. Nu de alta, da vă vor rămâne leşurile să vi le sfîşie corbii şi vulturii, iar fetele mele, vădane, deşi, aşa de tinere, se vor topi de dorul vostru. Eu am puterea doar prin pădurile astea, unde sînteţi sub ocrotirea mea, pe cînd la cîmpie... — Fie ce-o fi, mătuşă, noi la luptă tot ne-om duce, cu toate că s-ar putea să rămînem pe veci acolo. Alte vădane n-or plînge oare după bărbaţii lor răpuşi ?... Nici nu conteniră ciobanii vorba, că Muma Pădurii se topi ca fumul în desişurile codrului. Petrişor şi Gheorghiţă alergară de îndată la stînă să-şi ia ce-or apuca şi să se repeadă în întîmpinarea hoardelor înzăuate. Aruncară în traiste cîte o bucată de brînză şi cîte o hrincă de mămăligă, puseră mîna pe nişte ghioage ţintuite, mai luară şi cîte o coasă, lăsînd stînele şi turmele de izbelişte. Poate s-o îndura careva, în lipsa lor, să ducă oile la strungă, să le mulgă şi să le dea drumul la păşune. Pe potecile cele mai scurte, cei doi ciobani ajunseră iute în satele de jos, unde nu mai vedeai decît bătrîni şi copii, în fierbinţeala pregătirilor de a înjuga boii la car spre a se grăbi la adăpost, în păduri. — Încotro au luat-o voinicii noştri, moşule, întrebară ciobanii pe întîiul moşneag ce-l găsiră în cale. — Înspre Soare-apune, flăcăilor... De vă veţi uita mai bine, veţi desluşi colbul ce se urcă spre cer. Acolo-i încrîncenaroa cea mare şi băgăm de seamă că pîcla parcă s-ar apropia încoace... Repeziţi-vă, voinicilor, cît mai e vreme, pînă n-or năvăli bezmeticii înzăuaţi să ne treacă prin foc şi sabie !... Ciobanii ajunseră pe cîmpul de luptă tocmai cînd bătălia era în toi. Duşmanii, mai mult călări decît pedeştri, încercau, prin iuţeala cailor lor împlătoşaţi, să-i prindă pe ai noştri într-un cerc de fier şi să-i nimicească. Petrişor şi Gheorghiţă se aruncară acolo unde încleştarea părea să fie hotărîtoare. Petrişor repezi ghioaga spre pieptul unui călăreţ înflăcărat ce înainta trufaş de parcă în cale nu i-ar fi stat vreo stavilă. Pentru o clipă, zări, îndărătul măştii de fier a cavalerului, sclipirile nebune ale unor ochi negri, îmbătaţi parcă de sînge, dar, fulgerător, călăreţul repezi între piept şi ghioagă un scut. Bufnitura ghioagei se înfundă în apărătoarea luptătorului. Mai lovi o dată, dar fără spor, pentru că acela repetă apărarea cu scutul.

www.cartiaz.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. — Loveşte-l într-o parte,, Gheorghiţă ! răcni frate-su, alergînd alături de îndrăzneţul călăreţ, care se ducea mai departe, dispreţuind poate neaşteptatul obstacol. Daţi-mi o furcă lungă, cu coada cît mai lungă, ţipă ciobanul, înşfăcînd din mîna cuiva unealta. Spre norocul lui Petrişor, călăreţul fu nevoit să se oprească în faţa unei mici cete apărute ca din pămînt, tăindu-i calea. Petrişor îşi făcu vînt şi înfipse furca în coasta călăreţului, aruncîndu-l de pe cal. Înzăuatul cavaler se zvîrcoli pe jos, învîrtind sabia în toate părţile. Dădea şi din mîini, şi din picioare, ca o gînganie enormă, încercînd să se ridice. O săgeată îl nimeri chiar în ochi, iar o ghioagă bine ţintită îl năuci de tot, astfel că muri în clipele următoare. Era, se vede, o căpetenie, deoarece vreo cinci de-ai lui se aruncară, îi apucară trupul neînsufleţit şi dispărură undeva, în spatele liniilor de luptă. Dintr-o latură a cîmpului de bătaie, răsări deodată un grup de peste o sută de călăreţi de-ai noştri, care, din fuga cailor, sloboziră o ploaie de săgeţi în duşmani, ca apoi să se învîrtoşeze împotriva cotropitorilor cu săbiile şi cu ghioagele, lovind în dreapta şi în stînga şi împuţinîndu-le rîndurile. Urmînd pildă fratelui său, Gheorghiţă izbuti să doboare de pe cal un călăreţ ce se depărtase puţin de ai lui. Încleştarea fu crîncenă şi vreme, de aproape un ceas, cît se prelungi, nu se mai vedea am cu om. Un praf gros, lăptos, vînturat de copitele cailor şi de picioarele luptătorilor aproape că nu-i mai lăsa să-şi tragă sufletul. De undeva, dinspre codri, spre răsărit, se auzi sunet de trompete ce anunţa o retragere spre munţi şi păduri. Căpeteniile noastre văzură apropiindu-se de locul bătăliei o mare oaste călare ce înainta în galop, stîrnind o mare de pulbere. Aceasta era pricina retragerii spre locuri mai sigure, ca de acolo, la momentul potrivit, să fie atacaţi duşmanii tocmai când vor fi încredinţaţi că au biruit şi au cucerit noi pămînturi. Numai unele cete rămaseră pe loc să ţină piept, cît vor putea, hoardei oţelite ce venea să ajute oştile cotropitoare. Petrişor şi Gheorghiţă se numărau şi ei în rîndurile, nu prea dese, ale celor rămaşi să înfrunte vijelia. — Fraţilor, dădură glas puternic ciobanii, să ne apărăm fie şi cu pieptul gol pămîntul, avutul muncii noastre, copiii şi femeile, chiar de-ar fi să murim pînă la unul !... — Să nu dăm înapoi pînă nu ne-o secera moartea ! le răspunseră luptătorii, aşteptînd cu îndîrjire iureşul sălbatic al cotropitorilor călări. Ciocnirea fu atît de aspră, încît răsunară munţii, văile şi pădurile de vuietul luptei. Românii, cu mult mai puţini la număr, se bătură pînă căzu înserarea, oprind pentru o vreme valurile nebune de călăreţi ce păreau să fie fără număr. Pe locul bătăliei se adunară mormane de leşuri ale duşmanilor, dar căzură şi foarte mulţi de-ai noştri. Printre cei ce sfinţiră pămîntul cu sîngele lor erau şi ciobanii Petrişor şi Gheorghiţă. Priveau cu ochii stinşi spre stele, scăldaţi de sîngele ţîşnind din rănile pricinuite de săbii. Copleşiţi de mulţimea vrăjmaşilor, puţinii apărători ce scăpaseră cu viaţă din încleştare se retrăgeau spre păduri şi munţi. Cavalerii înzăuaţi erau pe urmele lor. Fură întîmpinaţi pe malurile unui pîrîu de cei ce aşteptau întăriri, şi iarăşi se dezlănţui vuietul luptei. Apărătorii fură daţi peste cap şi oştirea duşmană apucă să urce pe potecile şi drumurile plaiurilor. Nimic nu mai putea să le stea în cale... Cînd totul părea pierdut, se petrecu ceva de neînţeles. Se auzi un uruit prelung şi, din inima pământului, se înălţă în faţa cotropitorilor un perete înalt de cîteva sute de metri. Parte din călăreţi, mai setoşi de biruinţă, se izbiră de zidul de stîncă, murind pe loc. În oştirea duşmană se stînii panică, iar căpeteniile ei, privind cum s-a înălţat muntele, se speriară şi nu mai îndrăzniră să înainteze nici un pas. Făcură semn călăreţilor să înconjure prin dreapta muntele răsărit în faţa lor. Dar acolo se petrecu aceeaşi minune: se ridica spre cer un alt munte, nu într-atît de înalt ca cel dintîi, dar greu de trecut, înfricoşate, oştile duşmane făcură cale întoarsă, în acelasi galop în care veniseră, mînaţi din urmă de români. Localnicii păstrează însă povestea care spune, că minunea ar fi făptuit-o Muma Pădurii cea bună. Ca să cinstească amintirea celor doi ciobani viteji, răpuşi în bătălie, ei au numit cei doi munţi Ocolaşul Mare şi Ocolaşul Mic, după stînele şi ocoalele ce le-au avut pe aceste plaiuri. — Pămîntul acesta al nostru nu suferă picior de duşman ! glăsui un căpitan de ceată. Poate că duhul lui a făcut să se ridice în calea străinilor războinici munţii ce-i vedeţi înălţaţi sub ochii voştri...

dacă nu mai mult. o foiala şi o agitaţie permanente şi arareori nimereşti un moment de acalmie. Coboram în ritm obişnuit. se. Cei mai mulţi însă voiau să se întoarcă în staţiunea Durău. dar păreau că-şi dau totuşi seama că n-am spus un neadevăr. se retrase sfioasă la masa ei. Pădurea prin care coboram — vestiţii codri ai Durăului — îşi îmbrăca straie de aramă.. Fagii şi carpenii îşi pierduseră din podoabă. Chiar ziua asta frumoasă. însă.. că nu mai putem ?.. podoaba acestui fag îţi va lua ochii cu . Boabele chihlimibarii. dar. la cabană nu se găseau struguri. nu ne înduram încă să părăsim terasa însorită a cabanei. — S-a dus vara şi oricât ar fi de frumoasă toamna.. aşa cum procedaţi dumneavoastră. DE LA FÎNTÎNELE LA DURĂU Terasa de la cabana Fîntînele se răsfăţa în soarele blînd al dimineţii de toamnă şi era plină de lume. cîţiva ciorchini de struguri. ouă fierte. dincolo de melancolia ei. drumul o să dureze o jumătate de ceas. — Pentru că. Cînd am ridicat ciorchinele şi am început să gust cîte o bobită din cele dulci ca stafidele..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. i-am spus. vreun sfert de oră de mers.. În bucătăria cabanei mirosea a ouă prăjite.. Ascultam ce vorbesc drumeţii: unii plănuiau urcuşuri la cabana meteorologică de pe Toaca. şi le auzeam tot mai tare cum vorbesc de toate cele. De bună seamă că abia peste două-trei săptămîni. dar ignoraţi un adevăr pe cît de simplu. — Poate că ai dreptate. i-am văzut cum gustau toţi patru din bobitele ce adunaseră în ele parfumurile toamnei şi m-am întrebat — pentru a cîte oară — cine trăieşte bucuria mai intens: cel care oferă sau cel care primeşte darul. uitaţi-vă la fagul acela mic. am făcut senzaţie. Am mai aruncat din dînd în cînd cîte o privire la masa lor. temîndu-se să înfrunte suişul pînă la Jgheabul Panaghiei.. Ne-am oprit şi noi să ne odihnim puţin după un coborîş cam iute de la Dochia. Probabil că ea era sora mai mare.. întîlnind în drumul nostru grupuri-grupuri de turişti ce urcau la Fîntînele. Ne-am apropiat de puiul de fag şi am luat o frunză. Femeile iar rîseră. Ne-am aruncat rucsacurile din spate şi am scos ceva de mîncare: slănină.. de munte. însîngerate spre vîrf şi îngălbenite pe laturi. pînă una-alta.. din rezervele de drum. În realitate flecărcau. troienindu-şi la rădăcină frunzele omorîte de brume. vorbiţi prea mult în urcuş !. cînd am apărut cu ei pe terasă. la cabana Izvorul Muntelui. spre Durău. arată nestatornicia zilelor toamnei. printre molizi. biscuiţi. limpede. ascuns sub coroanele brazilor tineri de colo. Protejat de brazii ceva mai mari. Am citit pe chipurile lor dezamăgirea la aflarea veştii pe care o aducea fata: nu. panta repezită îţi imprimă repede un trap periculos ce te poate da de-a dura într-o clipită. Coborîsul de la Fîntînile. te înfioară parcă de pe acum asprimea anotimpului ce se apropie. cu strugurele în mînă. cînd nu vor mai rămîne frunze în fagi şi stejari.. o aparenţă înşelătoare. — Rîdeţi de vă prăpădiţi. de unde veniseră. de un verde contrastant cu galbenul şi roşul dominant. o tînără şi un tînăr şi-au pus dinainte. iar fetiţa s-a ridicat şi mi-a mulţumit cu un gest curtenitor. dacă te grăbeşti cumva.. domestice.. — De ce o jumătate de ceas ? se mirară ele. este priporos şi. sleite şi de efortul de pînă atunci. cu o fetiţa şi un băiat. tace. Unii coborau de pe Ceahlău. dar sporovăiau întruna. Aflînd că nu.. alţii la Ocolaşe. deşi abia îşi mai puteau trage sufletul. în care mai zăboveau picături de apă. N-am putut să rezist şi m-am ridicat încet. fetiţa de la masa aceea a rămas cu ochii la strugure. Două femei între două vîrste abia se mişcau în suişul lor. După gustare. astfel că aici e un fel de popas obligatoriu. alţii se pregăteau să urce. îndreptîndu-mă spre ea.. într-o pungă. şi anume că la urcarea pe pantele mai accentuate. ne-am luat rucsacurile şi am pornit-o domol la vale. povestind întîmplări banale. promiseră ele. După un timp. Femeile izbucniră în rîs.. ne-au întrebat repede: — Mai este mult pînă la Fîntînele. Ne-am adus aminte că avem şi noi. Se înţelege că o astfel de căzătură poate provoca accidente. concentrau în ele toată frumuseţea soarelui. pe atît de important. napolitane. nu mai vorbim. nu se vorbeşte. uniform. uneori grave. — Gata. O fată se apropie de masa noastră şi ne întrebă dacă am cumpărat strugurii de la cabană. Le-am zărit la vreo sută de metri mai jos. — Nu. precum urcuşul. păreau încă vii. arborele şi-a păstrat frunzele aproape intacte. spuse unul dintre însoţitori. reluîndu-şi urcuşul. abia trăgîndu-şi răsuflarea.. M-am repezit la izvorul din vale să-i spăl şi.www. nişte mere frumoase.. iar alţii voiau să traverseze platoul Ceahlăului şi să coboare pe la Lutu Roşu. La masa din dreapta noastră. unde o aştepta mama. galbene.. Ajungând în dreptul lor.cartiaz. I l-am oferit cavalereşte. Unele. de parcă aveau de lămurit cine ştie ce chestiuni urgente.

În spate avea un rucsac nou. — Măi copii.. dar. astfel că oricum urma să gustăm din prăjituri. Pe aici n-am trecut de mulţi am şi nu-mi mai amintesc bine drumul. ci ieşiseră într-o plimbare prin pădure. merge ca un căprior bătrîn. sigur ca veţi ajunge şi la Fîntînele. — D-apoi eu aş vrea să ajung astăzi sus. nu aveau de gînd să suie pînă la cabana Fîntînele sau Duruitoare. fără să vă obosiţi alergînd. — Pentru comparaţia asta reuşită. sprijinindu-se într-un băţ. pe Ceahlău ! spuse el cu o anume mîndrie. — Să nu zici vorbe mari înainte de timp. Copiii se opriră. în câte o rarişte. rar se sprijinea în el. răspunse unul dintre însoţitorii mei. Prin dreptul „Casei apelor". că. Din vale. a pierdut prinsoarea. regretînd parcă cele îndrugate mai înainte. cu acoperişurile în olane cărămizii ce compuneau împreună cu cetinele verzi ale brazilor un tablou pictural. S-ar zice că am şi ajuns. rîse prietenul meu. păreau să ne dea dreptate. de ţinută elementară în mersul pe munte. Se opri un moment lîngă noi.. urcă mai sigur decît tine muntele. şi a luat-o pieptiş spre Fîntînele. Acum aşteptaţi-i pe părinţii voştri. o să fie cam greu urcuşul.. Bătrânelul ne-a salutat. dacă acolo vă duceţi... — Ai devenit o babă cicălitoare. după cum am observat. am trecut pe lîngă ele. nu mai fugiţi. ca să urcaţi împreună. Desigur. Mergeţi în pas domol. — Mai e mult pînă la cabana Fîntînele ? vru să afle un bătrînei ce urca greoi.. dacă nu te superi.. însă sînt sănătos şi n-o fac dintr-o ambiţie. i-am spus după ce ne-am depărtat de grupul de femei. i-am zis. probabil. Din cînd în când.. după respiraţia lor grăbită. convins însă că. — Nu îndrumări. îmi vine să te iert. dragă amice.. grupuri de drumeţi porniţi spre cascada Duruitoarea sau Fîntînele.. că o să vă iasă sufletul pînă la Fîntînele. ar fi fost imprudent din partea mea să le fac o observaţie. mă luă peste picior unul din prietenii cu care coboram. Ca atare... o fetiţă şi un băiat. se apropiau alte. Uite că am ajuns la cantonul silvic din sus de staţiune. Numai că. ci nişte simple sfaturi. pentru că. schiţînd doar un salut. pentru dumneata. — Vreo trei sferturi de ceas.. într-adevăr. Propunerea mea îi conveni. cu impertinenţă. ne apropiem de staţiune şi prinsoarea ai pierdut-o. ai să te pomeneşti nu numai cu prinsoarea pierdută.. cum crezi dumneata. dai tu doar cîte una. ca şi cum ar fi aşteptat un cuvînt de aprobare sau de mirare. Şi dacă ţi-l găseşti pînă-n Durău. Coboram acum ceva mai repede. care aleargă pe panta abruptă spre noi. se iveau vilele şi hotelurile staţiunii Durău. de te ambiţionezi la asemenea cazne ? întrebă. Cele trei femei urcau agale spre noi. — Am 77 de ani. uitînduse pe rând la noi. — Cîţi am ai dumneata. — Da.. le-am spus cînd au ajuns în apropierea noastră.. acolo unde se filtrează . — Poate ţi-i găsi naşul. ştergîndu-şi sudoarea de pe faţă. înveselindu-te în pădurea pustiită. amice. dacă aţi ajuns pînă aici.. dai cîte o prăjitură la cofetăria din staţiune. de culoare verzuie. spuse el mai mult ca să nu tacă. Văd printre femeile acelea care vin încoace pe una cu pantofi cu toc cui şi dacă ai să-i atragi cumva atenţia. De la frumoasa casă a pădurii. sincer să-ţi spun. situată pe un mic tăpşan. — Să fii sănătos şi să ajungi cu bine pe Ceahlău ! i-am urat la despărţire. — Dau şi cîte două. iubite amice. Băţul îl purta pentru orice eventualitate. recunoscu el. destul de încărcat pentru vîrsta lui.. însă. chiar în toamna asta Ceahlăul. ci din plăcere.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Şi la Durău aveam să ajungem în mai puţin de jumătate de oră... L-am privit cîteva secunde cum merge şi ne dădeam seama după călcătură că-i un drumeţ experimentat. tinere. dar pe la Poiana Maicilor.www. Am mai urcat. — Bătrînul ăsta. De vreo jumătate de ceas tot dai îndrumări în dreapta şi în stînga. dar încă sprinten. dar şi cu nişte vorbe. cam neîncrezători în ce le spuneam. — Nu vă potriviţi spuselor tovarăşului meu. ridicînd băţul. răspunzînd la saluturile celor cu care ne întîlneam. iar dacă pierzi. acelaşi care spusese că urcuşul pînă la Fîntînele va fi greu pentru bătrîn. — Doar n-oi fi prost să risc în ultima clipă cîştigarea pariului. uite. pe care am coborît de îndată. Prăjiturile însă tot ai să le dai. lumina lui de flacără potolită. Am văzut cînd s-au desprins de lîngă părinţii lor doi copii. mînaţi parcă de un ţel. pînă în spatele hotelului „Durău" mai e o singură pantă.cartiaz.

amice ! chicoti prietenul meu. ne-am întîlnit cu un mare grup de elevi. 157 — Am scurtat puţin cureaua din stînga... A trebuit să recunosc că am pierdut prinsoarea. distrîndu-ne. scuzîndu-mă însă că de la cabana Fîntînele pînă aici nu-i cine ştie ce drum greu. probabil profesor.... I-am mulţumit ghidului. conduşi de un ghid.. — Întrucît pînă la prînz nu prea avem ce face. dar vezi că s-a găsit unul care să observe că nu eşti în regulă. fiind vorba de pădure. Omul ne opri să ne întrebe dacă n-am întîlnit la cabana Fîntînele un alt grup de elevi. după cum am observat în clipa aceea.. mam întors şi am dat ochii cu Moş Martin. dincolo de pîrîul Bistricioarei ? zise unul dintre amicii rnei.. îmi prăpădise munca de două ceasuri. rîse el. Surprins. într-o dimineaţă m-am înfundat şi eu prin hăţişurile acelea şi. m-am pomenit cu cineva care mi-l înşfacă din mînă. izvoarele pentru staţiune. care de care mai semeţi. se uită cu atenţie la rucsacul meu.în persoană" ! Nici vorbă să mai recapăt cosuleţul cu zmeură.. Sper că nu ne vei refuza plăcerea unor prăjituri bune. probabil muncitor forestier. Să nu păţiţi dumneavoastră mai rău ! I-am mulţumit omului pentru sfat şi am coborît pe la cabana-vilă Durău. nebunul. Îmi prinse apoi una din curele? şi.. faţă.. Nu numai atît. Însă nu mi-a părut rău pentru că prăjiturile au fost foarte gustoase şi parcă niciodată nu le-am savurat cu atîta plăcere. deoarece nu puteam şti ce intenţii are.. conducătorul grupului se apropie de mine. acum o să fie mai puţin obositor rucsacul. — Vă sfătuiesc să evitaţi zmeurişurile. rupînd tufele şi alunişurile şi zgîriindu-mă pe. cel cu care făcusem prinsoarea.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Pe cînd schimbam şi alte vorbe. pe nume Martin ?. Ai tot dat. — Dar dacă am avea o întîlnire cu un moş. Am numărat. căsuţele cochete ale campingului şi ne-am pierdut în pădure. pe cînd umpleam un coşuleţ cu zmeură. — Uite de unde sare iepurele.îndrumări" venind încoace. ce ziceţi de o plimbare prin pădurile dinspre Grinţieş. un urs tînăr — dintr-o gură. fară să-mi ceară voie. Mă mir că ai putut să mergi pe munte cu o curea mai lungă şi cu una mai scurtă. .. Brazii şi fagii. dar am luat-o la fugă. Ei. ne-au primit în împărăţia lor cu murmurate doine. spuse el. mi-o strînse cu vreo două găuri. — Cu totul de părerea ta ! m-am entuziasmat.cartiaz.www. se amestecă în vorbă un localnic.. Nu întîlnisem.. pentru că ursuleţul— era. Poate ne întîlnim cu vreun pădurar..

— Ce faci ? am întrebat-o îngrijorat. într-o poieniţă. Cum nu-mi răspunse. unde iarba era numai bună de coasă. unde aş fi putut găsi şi alţi bureţi. ce cred că depăşeau 150 de ani. — Bună dimineaţa. Erau ceva mai închişi la culoare.cartiaz. — Aşa-i. mai puţin arătoşi. cu un chicot abia desluşit. — Ia să văd şi eu ce fel de hribi ai strîns dumneata !. prin părţile istea zicem „bună dimineaţa" pînă se apropie soarele de amiază. pe şosea. apoi începu să-i arunce. numai omul să fie cu gînduri bune. pe o cărăruie abia ghicită. cumpănind. N-am zăbovit mult acolo. I-am adunat şi pe aceştia. — Da cine te opreşte ! făcu ca. Zgomotul se repeta într-un anume ritm. dacă ai reuşit să culegi atîţia bureţi. Pîlcuri de molizi. ca nu cumva să se sperie de prezenţa mea neaşteptată. am observat că printre copaci se mişca o momîie. uitîndu-mă cît de repede i se mişcau mîinile. am auzit trosnet de vreascuri călcate în picioare. mi-am dat seama că-i o bătrînă cu un coş. mi s-a părut că-i Muma Pădurii. Bătrîna îşi ridică ochii ei mici. Bătrîna îi examina doar cu o privire. mă corectă ea. bănuitor. ceea ce m-a făcut să bănuiesc paşi omeneşti. dacă nu chiar hribi. de mine. întrerupeau atotputernicia stejarilor şi fagilor. desfăcîndu-1 la gură. ÎN PĂDURE LA AGAPIA De la Văratec la Agapia. . măicuţă. aşa cum o privisem şi eu în primul moment. Nu se supără nimeni dacă zici aşa sau aşa. sînt peste 20 de kilometri. Era o zi calmă dinspre sfârşit de august şi nici brizele. — Mi-am zis că soarele-i destul de sus ca să spun . cu mai multe tufişuri şi alunişuri decît în altă parte a codrului. vîrsta arborelui. mi-am udat încălţările de parcă m-ar fi prins o ploaie. care n-avea nimic fantastic. Numai că hribii ei nu prea semănau cu ai mei. se îndesau pe rămăşiţele unei cioate putrezite mulţime de hribi. cînd roua mai zăbovea prin locuri umbrite şi prin rarişti. unul cîte unul. ca într-un joc de fluturi. Noi. ce nu se astîmpără aproape niciodată. de unde parcă vegheau pădurea pînă departe. ca să cadă lin lîngă tulpina ce le dăduse viaţă. continuîndu-mi drumul atent la cioatele putrezite. Am cules la repezeală vreo două khile. trezită nu de mult de explozia solară. am crezut că-i un şarpe ! m-am ferit. dar vegetaţia era încă în putere şi se bucura intens de lumina şi căldura soarelui. La rădăcina unui fag. ba apărînd. Am dat jos din spate rucsacul. Privind-o cum se iţea.bună ziua”. Probabil că mă văzuse mai de mult. Acum parcă avea ceva din Muma Pădurii. la un timp. printre stejari şi fagi. privindu-mă cu un anume interes. Cred că am strîns vreo două kile. Peste mine a dat un noroc neaşteptat: am găsit o cioată de fag năpădită de hribi. În urma mea rămînea o dîră mai închisă ce voia să rupă pînza fină a unui curcubeu abia întruchipat. îmi părea rău că strivisem cu picioarele mele ţesătura înstelată a micii poiene. pe care i-am adunat în grabă. am lăudat-o eu. oprindu-mă din cînd în cînd lîngă un stejar sau fag. Puţin mai încolo. Impresia era întărită şi de cotlonul întunecos. ce se încălzea lîntr-un ochi de soare.. Ca să scurtez din distanţă. — Se vede că te-ai sculat tare de dimineaţă. fără vreo intenţie de contrazicere şi fără a se arăta surprinsă de întîlnire. „Na. ba dispărînd pe după copaci. croită mai repede de apă de ploaie decît de picioarele oamenilor. fiind mai înalt decît ea. Nu-i mai văzusem de vreo doi-trei am şi cu atît mai mult m-am bucurat de norocul ce dăduse peste mine. am tăiat-o prin pădure nu cu mult după răsăritul soarelui. Mergeam încet. ca s-o pot vedea mai bine. nu tulburau pădurea. De pe o asemenea cioată zbughi o şopîrlă mare. rotunzi şi iscoditori. m-am uitat cu o atenţie anume în coşul ei. într-adevăr.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Doar cîte o frunză-două. avusesem timp să observ că strînsese ciuperci. către mine. după grosimea trunchiului. se învîrteau în aer.. Apropiindu-se. am dat peste o grămăjoară de bureţi gălbiori. — Bună ziua.. Toamna nu era prea departe. pe care-l ducea greoi. Venea împotriva mea. cu ochii în patru. mulţumit că nu ajung la Agapia cu mîna goală.. bătrîna se arată în întreaga ei înfăţişare. repezind către cer vîrfuri ascuţite. punîndu-i în rucsacul încăpător. că m-ai speriat. ca şi cum ar fi fost plin. de vreme ce. dar nu am aflat nimic. dar ce duci în coşul acela ? Întrebarea mea i se păru nelalocul ei. supraveghind o porţiune de pădure ceva mai întunecată. Am încercat să determin din care parte venea zgomotul. desprinse prematur din coroană. in tovărăşia gîndurilor.www. Se opri o clipă. La vreo zece paşi de mine. Am aşteptat-o să ajungă într-o coadă de luminiş. deşi în coş nu erau mai mult de trei kile. Pe cînd urcăm o costişă.. măicuţă ! am salutat-o întîi eu. verde.

la Agapia.. Pădurarul — căci un pădurar era — se întoarse în sfîrşit spre mine. trei fete. clătindu-şi maţele cu ceaiuri. Şi-acuma unde mergi. odată ! În sfîrşit. de-o pildă. am dat peste o fată şi doi băieţi ce se dădeau huţa în aluni. spre Agapia ?. N-am avut vreme să-mi revin. — Ce-i bade...www. În cuvintele lui am simţit o uşoară mustrare.. M-am despărţit de bătrînă. pe care am încercat-o. — Faină nuia ţi-ai ales. ca la un infractor prins asupra faptului. am recunoscut. ca să observ după cîteva secunde pălăria verde. privind spre vîlceaua de unde se întorsese ecoul. Am să ţin seama de sfatul dumitale cînd o să mai culeg bureţi. poate că şi mai bună decît ai tăiat dumneata.. Undeva. trecînd cam prin zona asta. a unui om întors cu spatele... — Păzeşte-ţi treaba ! Nu-i aşa o mare greutate ca să nu pot duce un coş cu câteva khile de bureţi. Măcar de-aş fi găsit să-l umplu. Probabil că era chiar aşa. ce nu se deosebea prea mult de culoarea frunzişului. Mai acum vreun an. tot aşa de puternic.. mergînd alături de mine şi întrebîndu-mă de unde sînt. grăsuţ. oprindu-mă lîngă un alun şi croindu-mi cu briceagul o nuia mlădioasă. însă mă gîndesc să mă întorc la Văratec. aşa. — Ai să te miri dumneata. Rămas singur. — Hai. — La bună vedere. Dumneata ai cules bureţi din cei nebuni ! — Bureţi nebuni? m-am mirat eu. pentru că-mi vine la îndemînă ? Dacă ai fi avut răbdare. tovarăşe.. la Văratic sau la Agapia ? — La Agapia voiam să ajung. — Ce copii ? ! Erau tineri de 18—20 de ani. în trecere către Agapia şi-şi vede de . deşi pădurea pare pustie. care vezi şi dumneata ce vînjos şi frumos e. dar am auzit — mi s-a părut foarte aproape — un şuierat pătrunzător. — Da. aceea mi-a fost mai la îndemînă. dînd am auzit un al doilea şuierat. dumnealui e om cuminte. Aa. supărat că nu mai rămăsese nici un hrib... vîjiind prin aer. În ciuda vorbelor mustrătoare... cumva mirat că mi se adresează. — Bună ziua. Intrigat. Le-am cerut buletinele ca să le scriu amenda. măi Vasile.. Mai deunăzi. umblă destulă lume. parcă m-a prins urîtul în tăcerea pădurii. măi. — Vrei să te otrăveşti ? Pe-aici au păţit-o unii. deşi mai toţi cunosc care-s buni şi care-s nebuni...cartiaz. da ei au vrut s-o şteargă. — Aşa. se auzea huruit de tractor. Ifrime ? E cazul de amendă ?. liniştit. Am mai mers cîţiva paşi. dacă o luăm cum ne vine mai la îndemînă. ca şi cum m-ar fi văzut de mult. Cînd am fluierat o dată şi mi-a răspuns Vasile — pe care ai să-l vezi îndată — s-au pierdut cu firea. Mi-am continuat drumul fără grabă.. n-am ce zice. — Or fi fost copii. măi Vasile. i-am răspuns. reluat de altele mai îndepărtate. celelalte două au scăpat. şi se uită semnificativ spre mine.. — Ce fac? !... n-aţi auzit de inginerul Gîrbu ? Nu-i nimic. am început să cercetez cu privire tufele de aluniş. — Nu. Scoase o batistă şi se şterse de sudoare. s-au apucat de-au copt cîţiva hribi din cei care ai strîns dumneata. privind în urma ei cum dispare şi apare ca o momîie printre trunchiuri. unde am ajunge ? Ce-ar fi să mă apuc să tai. Una dintre ele a murit pînă seara. Doar vreo zececincisprezece gălbenele se mai răsfăţau în fundul rucsacului. O să plătiţi o amendă de să vă usture şi o să afle şi inginerul Gîrbu de la Ocolul silvic de isprava dumneavoastră. Făcu un uşor semn de salut către mine. să te ajut pe dumneata să duci coşul. — Bună ziua. Eu zic să te uiţi mai cu băgare de seamă cînd culegi bureţi şi să nu te mai repezi la cei mai ochioşi. o să auziţi acum ! Dinspre vâlceaua spre care fluierase pădurarul se ivi gîfîind un tînăr bondoc — pădurar şi el — cu obrazul rotund. în depărtare... stejarul ista. — Da nu era mai bine să fi tăiat una mai de jos ?. pădurarul se arată deosebit de prietenos. îţi ajustam eu una.. măicuţă şi sărut dreapta dumitale. dinspre vîlcea îi răspunse un şuierat asemănător. — Aşa.. da pe-aici. cu hribii dracului nu te poţi juca. copchile aproape neştiutoare.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Din vîlceaua din dreapta mea îi răspunse un ecou.

. Vasile se îndreptă cu grabă spre locul unde-l trimisese pădurarul. Era în anul acela o iarnă grea. La motelul „Agapia" am găsit bere. prietenoase. în care ţinea un hrib. — Să fiţi sănătos şi mai poftiţi şi altă dată. Şi dumneata. — Mi s-a părut mai frumos drumul pe-aici decît pe şosea. Se vede că o încolţiseră şi o abătuseră încoace. i-am spus fetei. profitînd de neatenţia ei. a scos un fel de behăit în semn de salut or: mulţumire şi dusă a fost. „Du-te Brînduşe. bursucule.. Între timp. o cuprinse în braţe pe fata cu pălăria. — Uneori. Luîndu-mă pe urmele ei înspre pădure.. cu zăpezi bogate şi am aflat pricina „vizitei" căprioarei în ograda mea. care voia să ajungă la un parchet. tremura toată şi s-a lăsat prinsă. — Le-ai prins cu ceva... bădie. mărind chirfoseala fetelor. apoi am cotit în pădure pe un drumeag de care. singurel. Mi s-a părut că ţin în mînă o grămăjoară de rubine. — Parcă ai fi un vultur printre porumbiţe. ferindu-se. — Ce-mi dai. cercetînd coşurile. Una. — Ştie el că de la o sărutare se trag multe.. dar Vasile pretextă că are de mers undeva şi dispăru împreună cu fetele. Unele mai duceau ceva şi în poalele şorţurilor. dacă n-or fi cumva fetele acelea după fragi şi bureţi.cartiaz. În marginea unei rarişti. — Ce poţi să ştii. iar Vasile..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. parcă m-ar fi înţeles.. Una dintre ele îi întinse mîna strânsă. Şi nu o dată. Brînduşa. Tot mergînd în pas domol şi glumind..www. se strîng cîte 6—7. l-am însoţit pe Ifrim. mai ales iarna. i-am dat de mîncare. Ce-aţi cules acolo ? se interesă Ifrim. După vreo săptămînă. în mijlocul chicotelilor celorlalte. mai sînt unii care se-apucă de fac foc prin pădure ori alte drăcii. încît mi-au furat pălăria şi şi-au rîs de mine. Spre bucuria mea. ne privea bănuitor o căprioară. — Îţi dau eu fragi. Fata se feri. întovărăşit de glasuri femeieşti. cînd vremea s-a mai înmuiat şi a început să se topească omăturile. arătîndu-şi dinţii albi. După ce am privit o bucată de vreme la drumeţii ce soseau şi plecau de la Agapia. — Mulţumesc pentru dar. toate cu coşuri sau cofăele.. am privit o clipă fragii pe care mai sclipeau bobiţe de rouă. puse de noi. fiindcă dăduse pălăria lui verde unei fete mai înăltuţe din grup. Cînd am ieşit afară din casă să aflu de ce se înverşunează zăvozii... Vasile ? vru să afle Ifrim. am reîntîlnit-o în ... Vasile se auzea venind. căreia îi şedea bine. care se feri în glumă. bade Ifrim. mi-a intrat într-o iarnă în ogradă. măi Vasile ! — Cum să nu-i fur pălăria.. pădurarii. şi ea... — Ei. Popasul n-a fost prea lung.. Pentru altceva te-am chemat: dinspre deal se aud „mişcări". prin pădure. Aş fi vrut să văd o pepinieră. O să ne spună el îndată Vasile care-i treaba.. Îmi întinse şi mie o nuia bună. cîte una mai blîndă vine să-i dau fîn din mînă. cînd vin să se hrănească la fînarele puse de noi. — Da cum să nu ! Cu fragi şi cu bureţi.. da tot în direcţia aceea.. întocmai ca la celelalte animale de casă. răcorindu-ne după drumul prin pădure. Au ajuns pînă întracolo. Parte din ele au şi nume. se oferi fata cu pălăria lui Vasile. de după un pîlc de pădure s-au ivit acoperişurile aşezămîntului de la Agapia. apă. Am coborît cam o jumătate de kilometru de-a lungul pîrîului Agapia. Dacă te mai întîlneşti prin pădure. şi ţie nu ţi-o fi plăcut !. învîrtindu-se printre cîini. Vasile mergea cu capul gol. la ai tăi şi bucură-te de libertate !” am îndemnat-o. de parcă pădurea ar fi a lor. am văzut-o lîngă grajd. Înainte de a-i mînca. într-un colţ mai la o parte. Mergi şi dumneata spre Agapia ? — Nu chiar la Agapia. te rog eu. Am băut cu Ifrim cîte o sticlă de bere. i-am dat drumul şi ea s-a îndreptat spre pădure. dar şi fără pantaloni ! Fetele iar izbucniră în rîs şi chiar Vasile nu se putu abţine. Fudul între ele. spuse pădurarul. Am băgat-o în grajd. Ia vezi cine umblă peacolo. sprijinindu-se cu dosul de uşă şi ridicînd copitele spre cîini. cînd Vasile al dumitale mi-a cerut o sărutare ! Stai căţi dau eu sărutare. bureţi ? ! se oţărî Ifrim. strălucitori. pe care fata o umplu îndată cu fragi. a întors capul. aşa. I-am invitat pe pădurar şi pe ajutorul său. cofăelelc şi şorţurile lor. Sînt animale gingaşe. Pădurarul îi întinse mîna. Pădurarul întinse mîna spre ea. treaba lui. se repezi ea la flăcău. am dat de labe de vulpi prin zăpadă. Fetele rîseră. Se ivi în marginea potecii noastre cu un „cîrd" de vreo şase fete după dânsul. să te prefaci că eşti mai îngăduitoare şi să-l laşi nu numai fără pălărie. scoţîndu-i în evidenţă ovalul delicat al feţei. dar căpriţa se retrase încet şi se făcu nevăzută după arbori. Smarandă. Ştim noi că unde afli picior de femeie. Era tare speriată. acolo şi alergi. undeva înspre Bălţăteşti...

La cioate". învăţat să-i cadă totul de-a gata... Aş fi dat de urme de ciolane.. Cînd s-a văzut liberată din capcană. „Hai.Păhăruţ" — îi şi plăcea al naibii să zăbovească la bufet ! — îl bănuiam de multă vreme că pune capcane la cerbi şi căprioare. vorbindu-i mîngîitor.. . linişteste-te. aşa că m-am văzut din nou cu căciula în mînă. grăbind prin zloată. trase la linie. „Asta trebuie să fie isprava lui Păhăruţ !" mi-am spus. bătută de soarele amiezii.De ce. de copite. în bolboroselile şi înjurăturile lui Păhăruţ. mai ales cînd viscoleşte. într-o noapte cu viscol. orbindu-mă. Am grăbit aşa vreo cîteva minute. om ori animal ? m-am întrebat. Am grăbit pasul în direcţia aceea. deşi a trecut un an şi mai bine de cînd n-am mai zărit-o. Eu încă mai nădăjduiesc să se întoarcă. m-am atins cumva de averile dumitale ?" „Nu-i vorba de averea mea. dar. Ea era una dintre acelea care se apropiau să le dau fîn din mînă. în iarna trecută către ziuă. am auzit iarăşi geamătul acela. dar unde zăpada se troienise de-mi ajungea pînă l-a brâu. Totuşi. în nopţi din astea se petrec multe: furturi de lemne. se prăbuşea iarăşi în troiene. luate-ar dracu !. pe o suprafaţă în pantă. ci cîte un pierde-vară. în libertate. Nu-ţi spun cît timp mi-am pierdut ca să tai frînghiile cu cuţitul. mai ales că bietul animal. slobozea gemetele de pe urmă. s-a scuturat de pulbere. în locuri mai îndepărtate şi nu s-a mai întors prin părţile noastre. nedesluşit. făcînd-o pe nevinovatul. braconaj şi altele.. Tot vorbind. Cu cablul a mers şi mai greu. Cînd m-am uitat la el. pînă spre o lăsătură ceva mai ferită de vînt.. măi Păhăruţ" ! Ca să-i ajung.. l-am întîlnit pe Păhăruţ la bufet.Da. mă auzi ? . De obicei. Ei.. ale puietului de molid. Hai să trec şi pe la o curătură.. La câţiva paşi abia mi-am dat seama că în troianul acela de zăpadă se zbate o ciută. S-o fi mîncat-o lupii. apoi m-am oprit să ascult. tovarăşe Ifrim ? — Nu ca acum nu ştiu cîţi am în urmă. însă ar fi fost o minune să le aflu vreun înţeles de vreme ce viscolul le acoperea în puţine minute. prin locurile de unde s-ar fi putut lua lemne. Putea fi şi un animal sfîşiat de lupi..ro – Carti si articole electronice de la A la Z. nu mai puteam... se zbătea un animal. am căutat s-o potolesc.www. „Măi. . iama următoare. ori de lupi.. ori de braconieri. S-a ridicat. Căciula îmi zbură din cap. m-am îmbrăcat.. uite. Mergeam cît puteam de iute. Se prinsese cu copita din faţă într-o capcană meşteşugită din frînghii şi cabluri şi de cîte ori încerca să se smucească. Mai sigur că a fost gonită. M-am abătut pe la fînare. da tot se mai dă în vileag cîte unul. La cîteva zile.. La un moment. Ea a mai încercat o dată să se elibereze. de un verde mai deschis. O iubeau toţi pădurarii şi tare rău ne-a părut cînd ne-am mai văzut-o. aşezaţi.Eu. „Măi Păhăruţ. dar de data asta undeva mai aproape. Pentru treaba asta te paşte puşcăria. poreclit . mi-am luat cornul şi puşca de vînătoare şi am tăiat-o spre pădure. Bagă de seamă pe unde umbli nopţile. a fornăit ceva pe nări şi s-a îndepărtat pe duipă copaci. Să nu nimereşti cumva dincolo de gratii !". Înspre sat. s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în troian. măi. în coasta satului am observat două mogîideţe ce se apropiau de gardul unei case. şi socot că nici ziua aceea nu-i departe. Norocul meu că se agăţă de o altă creangă... La marginea micii poiene. Rîndurile. nici nu ştiu cînd am ajuns. intrînd şi în cizme. îi drept că se fereşte al dracului. Se înţelege că nu dintre oamenii gospodari. prin troiene de zăpadă. se întindea plantaţia tînără de conifere. drepte. bădie Ifrime ?" se mira Păhăruţ. Da ce să auzi cînd vîntul vîjâie printre crengi şi stejarii se hîţînă şi chiar scîrţîie ? în clipa în care un şfichi de vînt îmi aruncă în faţă o pală de zăpadă. rupînd troiene şi ferindu-mi faţa de plesnetele zăpezii vânturate. şi pepiniera. pentru că braconierii aveau un avans faţă de mine de cel puţin 200 de metri. deşi mergeam greu. nu prea cred. şi-ţi jur că n-am să mă las pînă nu te prind asupra faptului !" Am trîntit uşa de la bufet şi am ieşit. dar se frămîntă din răsputeri să scape.. dar smucitura a aruncat-o din nou în zăpadă. — Mai aveţi de-a face cu braconieri. tu ai să dai de dracu într-o bună zi. tu. Stai să dai socoteală de ce-ai făcut. N-am pus nici astăzi mîna pe braconier. nu mai gemea.. lîngă un paltin... stai că trag. cu puşca pregătită.. îndreptîndu-mă spre locul acela. căreia noi îi zicem. neisprăvitul. măi omule. Într-un larg de pădure.. mi s-a părut că vîntul îmi aduce la urche un fel de geamăt îndepărtat. Simţindu-mă aproape. speriat de moarte. Pe unul.. Am îndesat-o mai bine pe cap şi mi-am continuat mersul prin troiene.. Măi. ca să nu sperii şi mai rău animalul. muncitor în pădure. dar nu mi s-a părut nimic suspect. Păhăruţ se prefăcea că nici nu m-a observat. da nici eu n-oi fi prost. pe care animalele sălbatice o iubesc ca şi omul. bădie Ifrim. ciuta s-a aruncat să fugă. m-am sculat pe la orele patru. probabil schiopătînd. joasă. la fînare.cartiaz. Uneori omătul îmi trecea de genunchi. care cu ultimele lui puteri. ciută. să fie. Ori te faci că nu înţelegi. mi s-a părut că aş ghici urme de paşi. apropiindu-mă cu băgare de seamă. albă. ci de cea obştească. îl căutam acolo pe unul Păsăroi. luată de o creangă de stejar zburătăcită de vînt. că nu-ţi vreau răul". mă izbea şi mă arunca în toate părţile.

îmi propuse Ifrim. cantonul silvic. Dincolo de plantaţie. a atacat o căprioară. Trecuse de amiază şi începuse să-ml fie foame. Pînă într-un ceas aveam să ajung la motelul „Agapia".. care într-o seară. Am să-ţi povestesc o întîmplare cu un rîs. — Dacă vrei vreo dată să rămîi o noapte în pădure. miros ameţitor de tocană de ciuperci. îmi explică pădurarul. promiţîndu-i. lăsîndu-l la pepinieră. tocana nu se terminase. — Sînt puieţi de molid de trei ani şi-i păzim pentru împăduririle din anii viitori. pe întunecate. dormi cu mine la canton. se vedea o căsuţă acoperită cu şindrilă. la rîndul meu... Cu mămăliguţă fierbinte. încă de cînd am trecut cu Ifrim pe acolo. mi s-a părut că nu are pereche la gust şi am mîncat-o pe îndelete. desluşind în aburul şi mirosul ei iz de pădure.cartiaz. constituia o privelişte odihnitoare. să-l caut. Apoi m-am despărţit de el. sub umbra căreia mi s-a părut că întineresc cu cîţiva ani. ce aducea a cabană. într-adevăr.. . M-am întors la Văratec tot prin pădure. sub umbră de fagi şi de stejari.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.www. I-am mulţumit pădurarului pentru invitaţie. unde mă ademenise.

De unde s-a ivit acest copil. era îmbrăcat într-un maieu şi pantalonaşi albi. din vale. dacă nu 1-aş fi văzut la treipatru paşi de banca mea. desigur părinţii băiatului. N-ai mai văzut pînă acum veveriţe ? — Nu. bucurîndu-mă de tihna şi liniştea acelei după-amieze cînd totul picoteşte sub revărsarea de foc a soarelui. pînă nu dispare ! Asigurată. Întorcînd puţin capul în direcţia aceea. Numai coada i se mai zări — pată ruginie pe verdele închis al acelor de brad. ţesînd în jocul lor nebun o pînză fină ca o bură de ploaie în plin soare. în formă de seceră. scurţi. cu cineva. cu părul auriu. — N-o fi ciocănitoarea Woody.cartiaz. pe care am văzut-o în fihn ?. maroniu închisă. în toată frumuseţea ei. mă asalta cu întrebările şi comentariile lui. Deschizînd ochii. . Legănat de cîntecul apelor şi toropit de oboseală. — Cătăline. Am privit încântat şi de astă dată neastîmpărul apelor jucăuşe. Din păcate. Eu am ajuns înaintea lor. — Şi cum de-ai ajuns singur aici ? Copilul mă privi cumva contrariat. cum eram eu. Spre deosebire de alte dăţi. ca să-l audă şi copilul.. desigur în mişcare. ars de soare. am rîs. se bucură copilul. unde eşti ? se auzi strigăt de femeie din partea în care arătase copilul.. Rămase un strop de timp în nemişcare. n-a vrut să ne dea „recitalul" ei. pentru că numai ea putea să se iţească cu atîta repeziciune.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.. La cingătoare avea prinsă o flaneluţă. după cîteva secunde. dragă. în preajma cascadei nu se vedea nimeni. — Ce fel de pasăre este aceea ? îmi arătă copilul o zburătoare pestriţă. cu coada stufoasă... la cascadă. Printre fagi şi brazi. şi nu un „punct fix". asupra mea. Într-o duminică de sfîrşit de vară. dar m-am convins că năzbîtiosul patruped urmăreşte altă ţintă. cetină şi să dispară în desişul ei. — I-o fi fost şi ei sete. începu să lincăiască apa.. cu mare agilitate.. — Bună. bună ziua. puţin buclat. cu roşu după gît şi spre coadă. am văzut un copil ce se îndrepta spre mine. Nu-i auzisem paşii din pricina zbuciumului apelor. pentru că soarele bătea din partea aceea. cu penajul în alb şi negru. ceea ce era de mirare întro zi atît de calmă şi cu atîta risipă de soare. s-a aşezat lîngă mine. Lincăitul acela rapid nu dură decît câteva secunde. S-a oprit şi şi-a fixat privirea. veveriţa coborî cu iuţeală de pe trunchiul bradului şi se opri drept în unda izvorului. de intenţiile noastre bune.. cu ochii la ea. Mai încolo puţin se află mama şi tata. Mai privind o dată spre noi. Ori de cîte ori am suit prin pădurea deasă spre vîrful Toaca sau la cabana Dochia. Între timp. — Atunci uită-te bine la ea. dar.. stîrnind puzderie de scîntei. coborînd dinspre Piciorul Şchiop. FRUMOSUL VALS AL LUI CHOPIN Cascada Duruitoarea stă în calea tuturor celor ce urcă sau coboară de pe Ceahlău. dar e o surată de-a ei. şi mai cu seamă singur. Da. într-adevăr. suspectîndu-1. Trupul puţintel.www. Nu putea fi decît o veveriţă. Doar în poze şi în desene. cu ochii la veveriţa ce continua să-l fixeze. — Sînt aici. — Nu sînt singur. probabil. privindu-l cu cîtă curiozitate urmăreşte pasărea ce dispăruse în pădure. dacă nu cumva am şi aţipit. A. am început să moţăi. cu ochii lui de un albastru intens. — Nu. Copilul. am inspirat aerul umezit de burniţa scînteietoare. aproape de mărimea unei ciori. nu ne auzeau încă ce vorbim. m-am oprit să privesc apele ce se aruncă de la înălţime în scocul de pietre şlefuite. arătă el undeva spre vale.. coborît parcă dintr-o cadră. se arătară un bărbat şi o femeie.. şi sări pe trunchiul aceluiaşi brad. cei doi din vale se apropiau. am poposit ca de obicei pe banca pusă anume acolo pentru odihna celor vlăguiţi de drumurile muntelui. Copilul. ca îndată. un băieţel de 5—6 am cum mi s-a părut. — Uite că ajungem şi noi îndată. să suie spre. — Nu cumva e o veveriţă ? arătă el spre brad. s-a arătat veveriţa. — E o ciocănitoare şi n-ar fi mare lucru s-o auzim cum bate cu ciocul în coaja copacului. am avut eu impresia. mamă.. ce mi s-a părut destul de isteţ. desigur. e o veveriţă. — Bea apă ca o pisicuţă. Micul animal făcu o întoarcere bruscă. mi-a atras luarea aminte o mişcare pe trunchiul unui brad.. încît ochiul să nu-i poată fixa imaginea. la o depărtare destul de mare de vreo cabană sau aşezare ? Am avut impresia că visez. pe capătul de bancă liber şi abia într-un tîrziu şi-a întors privirea de la minunea din copac spre mine. Totul n-a durat însă decît cîteva minute..

Prin rărituri. Bănuind de ce mă uit. Femeia mă salută zînbind.. unde asfinţitul arunca văpăi mai stinse. Poate a fost şi o neglijenţă a noastră. cîntă frumos la pian. a început să descifreze partituri. se teşeau pe uscături şi frunzişuri covoare în lumini şi umbre. cu sacrificii... Răsuflînd din greu. — Cătăline.. s-a bucurat copilul. părinţii copilului ajunseră lîngă banca pe care şedeam. îşi continuă copilul destăinuirile. mamă căută să-mi explice cauza acelei uşoare infirmităţi: — Băieţelul nostru.. bănuind poate că am avut o convorbire cu băiatul.. Cu paşi negrăbiţi. iar în primăvară a cîştigat un concurs de pian al micilor interpreţi. unde. pe cînd bărbatul abia spuse un „bună ziuă".. ca mamă. de alta.. pădurea jşi arăta încă o faţă pe care o descopeream cu încîntare în pragul înserării.... Şi hai să coborîm în staţiune. — Ia te uită ! m-am mirat iarăşi. într-o mică bulboană. Erau amîndoi încă tineri. Într-un pîlc de fagi. Profesoara de muzică zice că ştiu bine. Soţia mea este tehniciană chimistă. pentru darul ce mi l-aţi făcut". Copilul mi s-a părut deosebit de dotat. că se apropie seara. copilul dumneavoastră e înzestrat cu imaginaţie. auzit mai mult de el. o pianină. — Da. Mi-a spus că îndrăgeşte pianul şi cîntă destul de bine. se opri să ne arate ceva: trupul puţin . L-a găsit pe Cătălin al nostru înzestrat şi sa ţinut tot timpul de capul nostru şi al copilului să înveţe. a suferit de mic de poliomielită.. multe mai vezi şi tu ! Era un cerb ca toţi cerbii. fluturîndu-ne pletele şi silindu-ne să ne punem hainele. Cînd era mic... Dar eu încerc să-l desluşesc la pian. piciorul lui era mult mai subţire.. Am avut atunci prilejul să observ că un picior al băiatului era mai subţire decît celălalt. interveni şi bărbatul. ca într-o simfonie de Debussy… — Ai auzit de Debussy ? m-am mirat eu. Căldura soarelui se domolise mult. — Felicitări !. coboram pe o scurtătură ce tăia o curbă a potecii. — Tot cînd urcam. la apus. am căutat să-i liniştesc.. spuse bărbatul. pe cînd îl purtam la grădiniţă. ce uitau brazii ca într-o oglindă. — Da. Sîntem din Iaşi. mai oprindu-ne la cîte un arbore scorburos. care a împlinit de-acum şapte ani. — Ştii să cînţi la pian ? !.. îmbracă-ţi flaneaua ! îi strigă mama copilului. ce mai întîrzia în apropierea cascadei. L-am dus în fiece vară la mare şi la munte. am adăugat. dar Cătălin revenea mereu în centrul discuţiei. Şi sperăm că pînă o creşte mare se va vedea prea puţin defectul lui... — Cînd urcăm.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. acum vreo patru ani.... acoperit de rostogolirea apelor. Noi nu prea credeam în talentul lui. ca să vadă mai de aproape pînza de apă ce nu mai avea astîmpăr. A petrecut în spital multe luni şi a rămas cu infirmitatea asta... Briza pădurii se făcu simţită.. Lui i se năzare mereu cîte ceva. am trăit atunci una dintre cele mai frumoase zile ale vieţii mele. „Mulţumesc. La vîrsta de patru ani.. — Nu-i nimic. — Mereu susţine că a văzut ce n-am văzut noi.. un izvor. În doi ani. se întoarse mama către mine rîzînd. Mă bucur mult şi pentru copil şi pentru dumneavoastră.cartiaz. — E un copil sensibil. Cătăline. iar eu maistru instalator. Cred că avea în frunte o stea strălucitoare. în care Cătălin descoperea noi minuni. Ne-a ajutat şi copilul. — Ei. Eu. ne clăteam privirile în peretele de stîncă aprins de soare. am dat de un pîrîiaş. aş zice.. mamă şi tată. îmi spuse el.. Cîştigăm bine.. Am vorbit de una. Cătălin. am zărit un cerb. Orizontul ni se închidea din toate părţile din cauza desimii pădurii şi doar din cînd în cînd. în jur de 35 de ani. le-am spus cu sinceritate. adăugă mama şi nu ştiu dacă a priceput sau nu ce-am vrut să spun.. — N-ai spus ce era principal. Neam speriat că o să-l pierdem.www. că nu l-am căutat la vreme. a venit acolo o profesoară de muzică şi a făcut un test. Pădure şi izvoare care murmură. I-am cumpărat. Acum s-a mai îndreptat. — Dacă am auzit?!. nevastă.. — Nu-i un defect aşa de mare. întorcîndu-ne. care a dovedit o voinţă cum rar se întîlneşte. încă vreo jumătate de ceas. care ne devansa mereu.... în vreme ce băiatul se îndepărtase.. Acum. l-am antrenat în diferite sporturi. numai sănătate să fie. Vă supăraţi dacă vă întreb de unde sînteţi ? — De ce să ne supărăm. Vuietul surd al pădurii nu se auzea.. de care mereu amintea profesoara de muzică.

De după şaua ce desparte munceii de Ceahlău. pentru că — În acordurile încărcate de melancolie ale compoziţiei — mi s-a părut că se strecurau note străine.. pentru că printre copaci se înstăpînea de acum întunericul. dacă nu aveţi alte treburi. am stat cîteva clipe să privim luminile staţiunii. dimpotrivă. acompaniindu-se discret cu degetele mînii stîngi şi lăsînd dreapta să alerge pe clape. pe care am descoperit-o uşor. omul pădurii. tăindu-mi calea.cartiaz. după acordurile de pian ce se revărsau prin fereastra deschisă. vru să afle copilul.. în acord cu notele partiturii. ascultîndu-1. pe care Cătălin îl interpreta acum în tonalitatea lui adevărată. puteai să „compui" o siluetă şi un chip omenesc între două vîrste.. — Nu seamănă cu unchiul Victor ? îi întrebă Cătălin pe părinţi. se povesteşte că există un om al pădurii.. Probabil cînta fără partitură. . nostru.. Într-adevăr. Prin unele părţi de ţară. pe la orele prînzului. se înălţa peste pădure şi se pierdea apoi în valea în care se ascundea funinginea nopţii. În noaptea aceea nu l-am întîlnit pe Cătălin. — Tată.. — O fi „omul pădurii". către care copilul întorcea mereu capul. De la găvanele şi de la gura. din ce în ce mai luminoase. Trăiam o noapte romantică. de undeva. Negreşit că am să vin. Noi locuim în vila aceea din cealaltă parte a staţiunii. de-acum n-am să mă mai tem noaptea în pădure. cînd glasurile din partea aceea se stingeau. cu acordurile şi reveria lui. spuse tatăl.valsul trist" al lui Chopin.. Din cînd în cînd. îmi spuse confidenţial Cătălin. — Veniţi. dar mai ales lui Cătălin. se topea în văpăile reci. ca să ne farmeci inimile. însoţite de strigăte de uimire. uitîndu-se cu atenţie la arborele chinuit. în liniştea înserării. M-am dus la culcare. ce.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. paşii m-au dus în preajma vilei. cu puţină fantezie... — Nu. Eu voiam să-l ascult numai pe Cătălin şi...Cîntă. Anume am vrut să-l ascult.. spre dezolarea lui Cătălin. fără să-l stingheresc cu prezenţa mea. de cele mai multe ori fără ca stăpînul căruţei să-l vadă. dar am adormit tîrziu. dragă Cătălin. mai cu seamă în nord. ne-am revăzut în micuţul parc din faţa hotelului „Bradul". Dacă zici tu. ascundea poveştile vrăjite ale copilăriei.www. Spre supărarea mea. aducînd a chip de om. pune umărul şi o ridică.. suiau spre cer vîlvătăi ce păreau să incendieze pădurea.. Se juca cu un băieţel de vîrsta lui şi nu-mi venea să cred că el a fost acela care în noaptea trecută mă făcuse să visez. mai tonică. că tăietura mai de jos închipuie gura... Ne-ar face plăcere. n-am observat că în vîrful unui brad se ridicase luna. interveni şi mama.omului" porneau şănţuleţe ce se roteau întocmai unor zbîrcituri ce tăiau scoarţa copacului. — De bună seamă. Şi sînt destule braţe care să te ocrotească în îndrăzneala ta de a cuceri un ideal după care sufletul tău e atît de însetat !". Am făcut intervenţii şi cei de la cazare ne-au înţeles. aţîţat de curiozitate. şi să ne aduci în suflet numai bucurie. vrăjit încă de reveria şi romantismul frumosului vals al lui Chopin. În spatele. dacă admiteai că nodurile de sus sînt ochii. — Dacă ştiu că este cineva care să mă ajute. seninătate şi mîngîiere. ce părea să te subjuge. alungată acolo de lună. Toţi trei am izbucnit în rîs. Frumosul vals. roşiatică. oare umblă de obicei noaptea prin codri. o fi aşa. dinspre terenurile de sport. Ajunşi în poiana largă de lîngă Durău. valsul lui Chopin îmi copleşea sufletul. — Ştiu eu ?.. după mai bine de un ceas. A doua zi. hai să-l tăiem şi să-l luăm la noi acasă !.. Acum ne ducem la masă şi peste vreo oră ne-am putea revedea. i-am spus eu lui Cătălin. Cătălin interpreta . Prins de vraja melodiei. repartizîndu-ne în singura vilă care are o pianină. Cătălin mi se arăta. croindu-ţi altul. stîrnind negrăite melancolii. L-am lăsat pe „omul pădurii". în închipuire.. E un om rău ?. cu întorsături vesele. pe taburetul lui din faţa pianinei. pe măsura inimii tale sensibile. — N-ai venit aseară. cu înfăţişare ciudată. Diseară vii ?. îmi reproşa el... dragă Cătălin. — Cine-i „omul pădurii" ?. ivit nu se ştie de unde.. Nu le-am promis ferm că voi veni. şi am grăbit pasul. ce păreau să împrumute melodiei o altă coloratură. cum ai promis. ca să ajute pe cei rătăciţi ori în mare nevoie. zarea ei. în răstimpuri. care nu se mai sătura să privească arătarea.. Sînt sigur că ai reuşit să-ţi birui destinul. contorsionat al unui arbore. Dacă unei căruţe încărcate cu lemne i se înfundă roata într-un făgaş şi nu mai pot caii s-o scoată. se tăinuia brîul întunecat al codrului. cu adevărat „chopiniană". cîntă mai departe. ca şi cum s-ar fi ivit vreodată o asemenea eventualitate. chiar sub pădure.. se auzeau din cînd în cînd strigăte şi muzică de casetofon de la un foc de tabără din marginea staţiunii. dar. .

ţinute veşnic în tindă. împuţinate de secetele de la sfârşitul verii. ţinînd întruna tovărăşie apelor grăbite ale Bistriţei. cu caprele ei. claxonând la nebunie. alături de case acoperite cu ţiglă. la numai cîţiva kilometri. Ca un făcut. bucureştean.www. trecînd pe la confluenţa cu Neagra. prea puţin clintite de mîna omului. deoarece. într-atît de singuratice ţi se înfăţişează locurile. „Dacia" în care mă aflu bîzîie înfundat. se află Cheile Barnarului şi tare aş vrea să le văd. ce doar ni s-a părut lin. glumesc eu. apoi cu Barnarul. tăuraşul o ia chiar într-acolo ! Frînele scrîşnesc. Greutatea lor. îmi spune conducătorul auto. speriindu-mă. Ori poate vrei să te iei la întrecere cu diavolii ăştia de şoferi de pe autocamioane ce trec ca nălucii pe lîngă noi ?" „Nu fug cu mult mai repede. iar pe asfalt. cunoscut de-al meu. în mare viteză. impresia se şterge tot aşa de repede.. În faţa noastră orizontul se îngustează. cu acoperişuri roşii răzbind prin livezile de meri şi pruni. de la care Nică a lui Ştefan a Petrei pretindea că s-ar fi umplut de rîie ?. Din partea dimpotrivă aleargă spre vale autocamioane grele încărcate cu buşteni pentru fabricile de la Piatra. Undeva mai la margine se ridică drept în sus fumul unei fabrici. astfel că nu-i chip să-l depăşeşti nici prin stînga. trecînd prin Fărcaşa.Daciei" trădează însă urcuşul. drumul naţional urcă spre Broşteni. Din aşezarea de dincolo de albia Bistriţei ochiul prinde conturul unei clădiri masive. în urma noastră. mai mult decît înzecită ca a noastră. Din depărtare. Îi şi propun amicului meu de la volan o scurtă deviere şi un scurt popas. mergând pe mijloc. gîtuită de munceii care se îndeasă către albia Bistriţei. accelerînd şi demarând iute. afurisit e tăuraşul ăsta.. aşternîndu-se peste podul ce taie rîul şi apoi urcînd deocamdată lin printr-o pădure tînără de conifere. vestita şcoală din Broşteni. se repede cu coarnele spre maşină. de îndată ce maşina atinge marginea unui sat de munte.. După cîţiva kilometri.. ape ce coboară spre albia rîului din pădurile umbroase ale Munţilor Bistriţei. cu construcţii noi. în ferestrele cărora îşi joacă acum soarele razele sale. din curtea unei gospodării a satului Pîrîul Pintei. urcă pădurile de molid pînă în culmile Stînişoarei. lăsînd loc aşezărilor. satele acestea curate par o îngrămădire de jucării ce rîd în soare. nu ne lasă să trecem !” se înverşunează amicul meu de la volan. punct fierbinte al industriei forestiere şi miniere. se văd urme uşoare de cauciuc. urmînd şoseaua ce se încolăceşte.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. pala de aer ce-o stîrnesc izbeşte parbrizul maşinii noastre cu atîta putere. încât ai impresia că s-a stîrnit furtuna. încît ţi se pare că s-a stîrnit din senin vîntul". Prietenul meu de la volan nu mai are vreme sămi răspundă.cartiaz. în cara sa săltat spre ştiinţă de carte neuitatul autor al Amintirilor din copilărie de mai tîrziu. dispune de cîteva izvoare de ape minerale carbogazoase. la marginea extremă a şoselei. Angela. „N-o să se supere Angela dacă vom întîrzia o jumătate de . În dreapta noastră. „În mai puţin de două ceasuri trebuie să fim la Vatra Dornei". versanţii se retrag. Valea se lărgeşte mereu. iar coborâm în albie. „O fi simplă impresie. cu aere de urbanizare şi cu o anume aglomerare pe străzi. Cînd trec pe lîngă noi. Şoseaua coboară acum de adevăratelea în albia apei. pe cînd noi urcăm. icnetele uşoare ale motorului. dar nu-i prima oară cînd îi întîlnesc pe şoferii ăştia ai iadului !". „Nici-o grabă. PE BISTRIŢA ÎN SUS Din coada lacului de la Bicaz. desigur o scoală nouă. iar în stînga ne flanchează Munţii Bistriţei. Aşezării i se întrevede un frumos viitor. dar biruie cu spor pantele ce parcă nu se mai sfîrşesc şi ţîşneşte spre 70 pe oră după ce scapă în coborîri părelnice. trăgîndumă către scaunul conducătorului. Trecerea drumului de pe un mal pe celălalt arată îngustimea văii. Pentru cîteva momente. ajungem şi dacă fugim ceva mai încet.. Il aşteaptă la Vatra Dornei la „orele 12 fix" nevastă-sa. încurcîndu-l în schimbarea vitezelor. Şi oare în care parte se afla căsuţa Irinucăi. „Măi. în clipa cînd reuşim să-l depăşim prin stînga. prietene. în fapt tot urcuşuri. promiţîndu-i să-i arăt frumuseţi ce n-a văzut încă. se saltă în plină şosea un bouţ de aproape doi am ce are ambiţia să ne taie calea. în chip de şarpe. dar ei coboară. ce par mai văduviţi de podoaba coniferelor în lumina clară a zilei. urmînd la stînga cursul apelor Barnarului către izvoare. Este renumita aşezare Broşteni. pentru că însăşi valea. Privind casele şi construcţiile arătoase. Maşina continuă să urce pe firul Bistriţei. Broştenii de astăzi seamănă cu o mică staţiune montană (630 m altitudine). „O fi un drac în piele de bouţ". pentru că. Pînă la urmă rîde şi prietenul meu de pozna bouţului. cu case albe. abia îşi strecoară undele străvezii pe sub praguri de sate răsfirate şi codri ce n-au altă oprelişte decît buza malului. Ne apropiem de o comună mare. îi răspund.. cu etaj. vântură aerul şi ne păleşte în faţă cu flutureala lui. nici prin dreapta. prin coturi de pădure ţi s-ar părea că ai fi pe altă lume. pentru că năstruşnicul tăuraş. cum zici. dar mai greu sesizabile. pe versantul de vizavi. dar el nici nu vrea să audă. cînd ne deplasăm spre stîngu. încerci să desluşeşti în care parte era şcoala. ce ne fură privirile. Dacă înaintea maşinii n-ar răsări mereu panglica de cenuşă a asfaltului. dar mă feresc. Undeva..

ca în anii de început ai căsniciei.. la două ceasuri de mers pe jos. Parcă ar fi tineri îndrăgostiţi ce se revăd după am de aşteptare şi dor. amicul Virgil îşi îmbrăţişează soţia în chioşc. vrei să nu te mai speli pentru vreun an cu toate apele Bistriţei ? ! Nu mai zic ce-aş păţi eu. ceva mai subţiat după tratamentul urmat în staţiune.. aşa după cum vrea amicul meu. cine a cosit fînul ?" îl întreb. „Fugi de-aici. de la Arini. De astă dată pare că mă ascultă. îl rog să lase „Dacia" mai „la pas". ginerele. împunge cerul vîrful Giumalăului. de după o coamă de pădure. „Am să dau vina pe tine şi o să ne lămurim cine o să aibă o zi rea". muteşte. iubită Angela. să-l ajute la strînsul şi căratul finului. „La Vatra Dornei.. „Dragă Virgile. adaugă cu o anume mîndrie. În dreapta drumului. Urmăresc chipul Angelei. „Dapoi cine.. cum o văd acum... lumea mi se pare mai frumoasă şi ziua limpede mai pură. cum sînt Cojoci şi Chiril. Băiatul lor e în prag de studenţie.www. dacă nu eu ? Într-adevăr. Din cîteva salturi pe trepte. Ne furişăm. grăbindu-ne respiraţia şi. continuînd să ne strecurăm ca nişte hoţi. că nu prea are cine o ajuta". toropit de darnică lumină. îi zic iarăşi prietenului meu. dacă om ajunge sănătoşi". fără a fi văzuţi. Şoseaua şerpuieşte iarăşi prin codri şi aşezări de la care nu-ţi mai iei ochii. Sate frumoase. ci şi pe-al Covăsoaiei. urcă". ca apele unui izvoraş în umbră de pădure. oră".. unde. Stîncile aducătoare de nenoriciri nu se mai văd. Îl lăsăm pe unchias în marginea oraşului şi ne îndreptăm spre parcul staţiunii.. aproape în vîrful picioarelor. După ce găsesc că sa mai stins focul îmbrăţişărilor. Trecem podul peste apa Bistriţei. iar în faţă. Rîdem. încetinind în dreptul lui. mă înfăţişez şi-i sărut mîna Angelei. la un cot al şoselei. ne amuzăm împreună şi ne simţim bine. dar undele închingate de îngustimea văii mai bolborosesc şi se frămîntă în uşoare spumegări. şi-au aflat vetrele la îmbucătura celor trei masive muntoase — Rarău.. probabil intuind de pe acum clipa revederii cu nevastă-sa. privind şi el curios la apele acum mai liniştite. În crucea satului. se scaldă în soarele amiezii Pietrele Doamnei. nu ?". curg sfioase. parcul se răsfaţă în soare. N-aş fi bănuit că se iubesc cu atîta ardoare. uite că eu mă tem de toanele «tovarăşei Angela» şi nu ţi-aş dori totuşi să-ţi asumi un risc aşa de mare !" Zîmbeşte. Îi urmez consemnul şi în cîteva minute sîntem. o vădană de la noi.. în apropierea chioşcului. Ne apropiem de Dorna Arini.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. un bătrîn în bundiţă înflorată şi cu o pălăriuţă rotundă pe cap ne face semn să oprim. de un alb strălucitor ce se arăta pe sub zagaraua pălăriuţei. de unde pînă la Vatra Dornei nu mai sînt decît cîţiva kilometri. a venit prompt replica lui.cartiaz. nici eu n-aş fi întîrziat. şi-i citesc în ochi stropul de fericire pe care i l-a dăruit Virgil cu mărinimie. îi spun. rogu-te opreşte pentru un moment în locurile astea binecuvîntate şi-ţi voi fi veşnic recunoscător". Abia în acest moment am priceput de ce se grăbea bărbatul ăsta tot drumul Da. „Vai ce surpriză !.. A lăsat anume maşina într-un loc mai ferit ca să-i facă o surpriză Angelei. Se ducea la fata lui s-o convingă să-l lase pe soţul ei. Prin geamurile întredeschise ale maşinii se insinuează aerul răcorit de apă şi de păduri. La ceasurile amiezii. după ce m-a mustrat.Da.Hai. plimbîndu-mi privirea peste întinderea parcului. ca surprinsă în flagrant delict. Le aud cuvintele ce însoţesc îmbrăţişări duioase. cu părul alb. o asemăn unei flori ce-a înflorit a doua oară. pe după boschete şi pîlcuri de brazi.. îl îndeamnă amicul meu.. că tropăi pe alee.. Giumalău şi Căliman — cu încărcătura lor de minunăţii. „Nu numai fînul meu l-am cosit. în prag de toamnă. are faţa rumenă şi trădează sănătate şi vigoare. Vilegiaturişti sînt puţini pentru că e ora mesei. de parcă acolo ar vedea toate frumuseţile lumii. o luăm prin apropierea pavilionului balnear şi ne oprim în umbra unor brazi ce străjuiesc parcul. Ea roşeşte puţin. pentru că au fost aruncate în aer.. îmi răspunde după cîteva clipe de gîndire: „Ei. deşi banale. iar ei ca doi îndrăgostiţi. cu gospodării bine întemeiate. Mă minunez de zîmbetul ei şi aşa. . unchiaşul. cum vii cu pas grăbit ca la o întîlnire de tinereţe ? Şi mai cu seamă în plină lumină a zilei ?. Ce farmec ar avea să fii văzut de la distanţă cum cobori din „Dacie". îl zgîndăr pe amicul meu. pe care nu ştiu dacă am văzut-o de două-trei ori de cînd o cunosc. fecioraşule. Dar el priveşte imperturbabil înainte. Mă prefac că nu-i văd şi nu-i aud. urmărind asfaltul şoselei. la un chioşc etajat. bătăile inimii.. Parcă îmi vine să cobor şi s-o iau de unul singur prin codrii seculari ai Giumalăului ori pe cărările sălbatice ale Călimanului. pentru că albia rîului iar se îngustează şi ne apropiem de cunoscutele Toance. moşule." Convingîndu-mă că nu pot să-l înduplec. Mi se umple sufletul de lumină. cu riscul de a nu mă spăla toate apele Bistriţei în faţa mîniei tovarăşei Angela. fără să se lase cu spatele pe tapiţeria moale a automobilului. Vorbele. Mi-a fost tare dor de tine". cum te apropii. Bătrînul stă drept pe bancheta din spate. „Vezi că ai depăşit ora cu vreo şapte minute şi nu garantez că ziua de azi o să-ţi pice bine". „Dar tu. . „Dar de cosit. prietenul meu are convenţie să se întâlnească cu soţia... la Vatra. acolo unde plutaşii de pe vremuri erau nevoiţi să dea dovadă de mare pricepere spre a nu se izbi de viclenele stînci ce încercau în zadar să stăvilească ape iuţi. lipseşti de-acasă de-o veşnicie !".

întrerupt de siluetele distincte ale fiecărei vile. Situată la altitudinea de 750—800 m. Toaca şi Panaghia îşi spală coamele în înălţimile sinilii. Căciula Dorobanţului. ce urmează la rîndul ei capriciile reliefului. dar maşina noastră virează la stînga. ca într-un frumos joc de-a v-aţi ascunselea. înălţat pe piloni ce traversează coada lacului de acumulare. remarcîndu-se prin preparatele lor. 1988. părînd de departe fragile colivii pentru păsărele. între hotelurile „Durău" li „Bradul". cu posibilităţi multiple de drumeţie în împrejurimi. cu casele rînduite de o parte şi de alta a pîrîului Schitului. Aproape tot drumul însă. volei. Pînă la Poiana Teiului. cu turnurile lui întinate în bolta cerului. ascunse între pîlcuri de brazi ori lăsate libere vederii. PERLA CEHLĂULUI Şoseaua asfaltată ce vine de la Piatra Neamţ şi Bicaz urcă pe malul stîng al Bistriţei. Lumina vie a zilei.Durău" adăposteşte baza de tratament — sauna şi băile de plante medicinale. serbări de seară. un tablou de mare efect cromatic. Renumele. Cele patru mari restaurante. am fost martor ocular la ridicarea celor două elegante hoteluri — „Bradul" şi „Durău" — concretizări în beton şi sticlă ale unor concepţii arhitectonice inspirate. întregind conturul unei aşezări ultramoderne. ce se întrec în cochetărie prin culoarea lor diferită. birou de închiriat obiecte sportive etc. „Bradul". „Gladiola". respectiv „Durău". . se stinge în tonuri dulci în lambriurile de lemn de fag şi de stejar ale plafonului şi pereţilor. protejînd-o de vînturile aspre ale iernii şi asigurîndu-i aerul tonifiant al înălţimilor. ori şi le ascund. popicărie. Subsolul hotelului. „Toporaşul". este realizat cu multă fantezie. cu muzică şi jocuri populare. în nori şi ceţuri. aici slobozind apele în golfuri largi. şoseaua pe care am venit răzbate în sus. Pentru anul acesta. „Cascada". încheie şirul edificiilor staţiunii. o răscruce de drumuri. cu jocuri mecanice. discotecă. astfel că sporturile de iarnă îşi vor găsi aici un cîmp larg de manifestare. Cu pereţii lor albi şi acoperişul de ţiglă roşie. Dincolo de apa Durăului. sub brîul pădurii. prin sate de munte pitoreşti. este prevăzută darea în folosinţă a unei instalaţii de teleschi. constituie o veritabilă bijuterie arhitecturală. de deosebită distincţie şi eleganţă. suie în pante repezi sau mai domoale şi mai rar coboara. oricîte cotituri ar face cureaua cenuşie a şoselei. pot face faţă la sute de vizitatori concomitent. pe drumul.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. Cu aproape 10 am în urmă. însoţind cursul Bistriţei.www. de asemenea asfaltat. Staţiunea climaterică Durău. Ultimul hotel. spre Vatra Dornei. şoseaua începe iar să urce cu nădejde cîţiva kilometri prin pădure. iar restaurantul de la parter. se înşiruie căsuţele tip camping. în partea stîngă ne însoţesc zidăriile de stîncă ale Ceahlăului. cu mîhnire. aici existau doar o cabana şi cîteva chilii şi căsuţe grupate în jurul vechiului schit al Durăului. după capriciile albiei lacului. se ripisesc case de odihnă tip vilă. Detunatele. cu aerul pur. ne întîmpină o staţiune în toată puterea cuvîntului. la vreme rea.. dar mai cu seamă în Ceahlău. cu o mare rotondă în mijloc. în vreme senină. compun. ridicate în „scară". talonată de trepte ce duc la mese dispuse concentric. „Crinul". precum şi sala de bowling. in-r. sub o coastă de deal. al afecţiunilor nervoase în general. este profilată pe tratamentul asteniilor. lăsînd doar cîteva „ferestre" spre orizontul plaiului dinspre răsărit. Nu cu mulţi am în urmă. o grupare de vile. creaţie a ultimilor zece ani. toate cu nume de flori: „Floare de colţ". baschet şi handbal.rînd în comuna Ceahlău. „Bujorul" şi „Viorica". În partea dinspre miazăzi. „Liliacul" etc. construit în anul 1983. purtînd de asemenea nume frumoase de flori — „Orhideea" „Trandafirul". după panta destul de accentuată a terenului. hotelul mi s-a păru4 cea mai reuşită construcţie. „Bistriţa" şi „Cascada". „Ghiocelul". dincolo gîtuindu-le intre picioare de stîncă. conceput în stil „amfiteatru". Pădurile din jur. urmărind cu fidelitate conturul marelui lac de acumulare Izvorul Muntelui. După ce taie aşezarea. demne de admiraţia şi recunoştinţa noastră. unde se organizează focuri de tabără. îi creşte şi prin dotările sale. ce pătrunde prin geamurile imense. sînt amenajate terenuri sportive pentru tenis. perlă a Ceahlăului. iar dincolo de „stîna turistică" un miniteren de fotbal. înviorător al pădurilor din jur. În spatele hotelului „Bradul".. Durăul s-a impus de pe acum ca o staţiune de mare atracţie turistică internă şi chiar internaţională. se află „stîna turistică".cartiaz. pîrtia de schi va fi modernizată. Drumul dă de fapt ocol muntelui. — date în folosinţă cu vreo cinci am în urmă. Mai sus de hotelul „Durău". împreună ou cetina brazilor şi molizilor. Acum. La Poiana Largului. „asediază" din celelalte părţi staţiunea. cu hoteluri şi vile cochete. recomandată pentru odihnă deplină şi reconfortare. oprindu-se în staţiunea climatică Durău. Ca linie arhitectonică. rod al artei culinare specific moldoveneşti. drumul taie pîlcuri de pădure.. ce formează un tot unitar. dezvăluind sau ascunzînd privirii oglinda lacului.

ceva mai izolate. am privit cu nesaţ alinierea aproape perfectă a trunchiurilor brazilor. dar şi de trecerea timpului. vizibile de la distanţă. devenite în parte ispititoare pîrtii de schi. urări de bun venit în limbile engleză. cu cîte un cerb sau o căprioară. Numai celor grăbiţi să ajungă cât mai repede sus. rusă şi franceză. drumul prin pădure li se pare obositor. Drumurile pînă sus. pe care le-am urmărit cîte un ceas întreg cum sar dintr-un brad în altul sau cum apucă cu lăbuţele o ghindă. a unei minisăli polivalente cu 500 —600 locuri. pentru miile de vilegiaturişti. Multe sînt drumurile şi cărările Durăului. mai. ca şi cum codrul s-ar desfăşura compact pe kilometri întregi.. într-o necontenită hîrjoană. îmi spune ea. cu orizontul tăinuit de înălţimea copacilor. Pentru confirmarea celor spuse. Sute şi mii de turişti. adesea. pe cărărui ce urcă aproape exclusiv prin pădure. nu sînt într-atît de uşoare pe cît ar părea.de vară" s. Staţiunea Durău este fructul conlucrării ingenioase a omului cu natura. la intrarea în hotelul Durău văd scrise cu litere mari. prilej cu care am văzut privindu-se. La munte însă distanţele sînt înşelătoare. cînd pădurile coboară în somnul lor părelnic. se vor convinge că nu am exagerat cu nimic. aproape de staţiune. în oglinda limpede a lacului nu numai Ceahlăul. Durăul mi s-a înfăţişat în alt chip: scăldat în vîlvătăile soarelui de amiază. parcă ne vorbesc. un teatru de vară. amintind de o interesantă pagină de istorie. pe o distanţă de peste 40 de kilometri. Vizitatorii străini.cartiaz.. preferă. Din spatele hotelului „Durău" încep codrii renumiţi ai Durăului. Conservarea pădurii. privind spre vîrful unui brad. am avut norocul să-mi dau întîlniri. de odihnă activă în împărăţia unei vegetaţii ce te ademeneşte cu ascunzişurile şi surprizele ei. cîntecul mereu nou. pe platou. ai Agapiei. am reţinut: ridicarea a încă două hoteluri în anii viitori. răspîndite sub poală de codri. clătit şi luminat de roua zorilor.. cabana Fîntînele.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. într-o rarişte. Cele peste 800 de locuri de cazare ale staţiunii sînt ocupate sută la sută vara. pe trunchiurile cărora pot fi citite marcajele spre cele mai îndrăgite locuri din Ceahlău: cascada Duruitoarea. Iar pădurile din jurul Durăului oferă asemenea satisfacţii şi momente de visare drumeţului ce nu trece nepăsător pe cărăruile lor. să le ascult foşnetul coroanelor în toropeala dulce a zorilor. Dar sînt atîtea poiene şi rarişti. entuziastă. o fată tînără. spre Durău. Tarcăului. De neuitat rămîn însă drumurile pe apă. bîntuite de fantomele zbuciumate ale familiei Cantacuzinilor. În ce mă priveşte. pe cînd iarna cca 700. ceea ce înseamnă că staţiunea începe să-şi facă un renume şi peste hotare. dacă o vor face. aşa-zisa montonie a mersului prin pădure nu m-a oprit să zăbovesc îndelung pentru a admira trunchiurile arborilor seculari. ai grijă să sădeşti zece". înveşmîntat în straie de argint sub vraja lunii. cu vaporaşul. de fastul şi luxul în care se desfăşura viaţa de toate zilele în acest castel vegheat de munţi şi de păduri. Pădurea reprezintă şi un univers tentant pentru drumeţie. Nestematele adăugate de om au dus la naşterea acelei „perle a Ceahlăului". ochiuri de soare. în folosirea timpului lor liber. deci mai bine de 80%. am descoperit cu surprindere veveriţe jucăuşe. Ceahlăul se vede în partea lui nordică atît de aproape. încît ai senzaţia că pînă în vîrful lui nu-i decît o azvîrlitură de băţ. Turnuri şi ziduri pustiite. pe culmile muntelui..www.a. de oriunde şi pe oriunde as fi sosit. în nopţi senine. „Serbările zăpezii" ori alte manifestări specifice de iarnă aduc staţiunii freamătul ce-i conferă o necontenită tinereţe. ci şi aşezările de pe maluri. Iar cei care încă n-au vizitat această staţiune. Piciorul Şchiop. o pîrtie pentru schiuri. Drumeţiile mele prin codrii Durăului. proaspăt al cetinii. De asemenea.. Ele necesită cîteva ceasuri bune de mers. staţiunea Durău nu se pustieşte. prinsă de trunchiul unui brad. tot mai mult căutată şi apreciată. fireşte întîmplătoare. din care ţi se pare că oricînd ar putea ţîşni acordurile unei.. de unde descoperim şi redescoperim privelişti cu atît mai încântătoare cu cît ni se dezvăluie cu mai multă zgîrcenie. continuă ea. de la încărcătura cetinii cu puzderia de stele ale omăturilor în bătaia soarelui la potecile troienite. La vreme de iarnă. astfel de staţiuni. aurit de focul potolit al apusului. am vizitat ruinele tăcute ale fostului palat al Cnejilor. la vremea respectivă de oameni. simfonii. Din staţiune. Pe o mică placardă din pădurea ce tălăzuieşte mai sus de hotelul Durău. în tăcerea lor. a frumuseţilor naturii ce înconjoară Durăul vine să confirme acea conlucrare fericită de care aminteam. cabana Dochia. Poiana Viezuri. Şi aproape de fiecare dată. . Stînişoarei mi-au prilejuit şi alte bucurii. Nu o dată. la Ceahlău.. un prilej de relaxare. Din proiectele ambiţioase ale constructorilor. Venind dinspre debarcader pe jos. vin aici să se bucure de minunile pe care anotimpul alb le izvodeşte... mai cu seamă tineri. am citit o povaţă înţeleaptă: „înainte de a tăia un arbore.sălbatice". de la Bicaz. cum este Durăul. în care natura apare mai puţin „deranjată" de om. Plimbările prin pădure ale celor ce nu se încumetă să escaladeze muntele an devenit. amenajarea unei piscine. Despre perspectivele de dezvoltare în continuare a staţiunii discut cu economista de la administraţie.. şi nu ştiu dacă au rămas unele necălcată de paşii mei. închipuind o orgă fantastică.

La ieşirea dintr-o localitate. Pădurile. păreau că picotesc şi ele în neguri alburii. — Poftiţi în vagoane ! se auzi vocea conductorului de tren. revoltat de modul în care se manifesta. Şi chiar în momentul cînd trenul trăgea la peron. Părea un iepuraş fricos surprins de un vultur într-un cîmp deschis. cu ochii pîlpîind ca de sperietură. îmi mai rămăseseră cîteva zile de vacanţă şi mult aş fi dorit să le petrec la cabanele şi pe cărările munţilor. iată-1 pitit într-un colţ. . pe un fundal de imensă cortină fumurie. aruncînd priviri temătoare spre mîna uriaşă. Din cînd în cînd.. m-am uitat la termometrul de Ia uşa biroului de mişcare. depăşindu-l în viteză şi dispărînd în orizontul tulbure. tînărul pirpiriu din colţ se foi la locul lui. pe sub borurile pălăriei. strunindu-le în avîntul lor. probabil pensionar. cu soţia lui. se zărea un cioban cu cojocul întors pe dos şi cu o glugă în cap.. simţeai cum locomotiva ţine vagoanele în tampoane. departe de prietenii cu care cutreieram munţii. speriate probabil de neaşteptata ninsoare. încercînd să picotească. alerg după tren de-mi rup inima-n mine. De ce vorbeşti neîntrebat ?. ferindu-se de ploaia rece. Profitînd de încetineala cu care mergeam. între 25 şi 30 de ani.. probabil un sac. tovarăşe. Alerg eu. Valea Bistriţei. fără vreo speranţă de contenire. omul se aruncă pe scara unui vagon şi intră. îşi arăta faţa şi atunci. Trenul stă doar două minute şi vă rugăm să grăbiţi urcarea. gata să-l înşface. se ghemui în colţ. Se ridică. trenul încetini mult. sub ploaia şi lapoviţa timpurie a începutului de octombrie. N-au trecut decît vreo zece minute şi uşa compartimentului a fost dată cu violenţă în lături.. printre picăturile mărunte de ploaie se iviră fulgi mari. cu o căciulă ciobănească în cap şi cu un dolman gros alergînd după tren...www.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. înalt. Dar nu se mai putea ! Plecam gonit de toanele vremii ca să ajung la acest tren. Cîteva ciori. Al treilea era un tînăr pirpiriu. coborîtă în vecinătatea lui zero grade. cînd ştii că ar fi trebuit să fii în cu totul altă parte ?. întristate de vremuială. înspicată însă de fulgii jucăuşi. nădăjduind ca omul meu n-o fi aici.. Şi cînd colo.. Individul acela voinic ce se urcase din mers aruncă o privire şi dădu numaidecît cu ochii de tînărul din colţ. — Aici te-ai ascuns.. fără vreo nădejde de scăpare. zburau în direcţia de mers a trenului. îşi închidea porţile în piele spînzură te între apă şi cer. Se aşeză pe bancheta de lîngă uşă şi. ce-şi mîna oile pe pajiştea verde. Cei mai mulţi se înghesuiau în sălile de aşteptare. Cel.. unde cobo-rîsem fugărit de vremea rea. m-am adresat eu. La pantele mai accentuate. Cădeau pe piatra peronului topindu-se de îndată. în coborîre uşoară spre Buhuşi.. ca în plină iarnă. ascunse de zdrenţele de nori şi de aceeaşi ceaţă densă. dar impresia că ne prinde iarna ne urmărea obsedant. Pe peronul gării din Piatra Neamţ. în munţi ploua. Îşi ridica apoi gulerul scurtei şi iar încerca să picotească. însoţită de ceţuri lăptoase. Parcă ar fi vrut să vadă ceva sau pe cineva care ar fi trebuit să se arate în lapoviţa de afară.. Se retrase la locul lui.cartiaz. Privind pe geam. unde te trezeşti ?. ca şi cum ar fi fost singur. — Ascultă. neisprăvitule ? !. Piscurile munţilor. mohorîtă. legănaţi de vagon la curbele dulci. puţinii călători se adăposteau sub umbrele sau sub streaşina clădirii.. mergînd ceva mai iute decît la pas. dom’le ? se răsti el la mine. În compartimentul în care luasem loc mai sosiră trei călători: un bărbat mai în vîrstă. Pe un plai nu prea depărtat. înfofoliţi în paltoane. ce acopereau boturile de deal şi costişele prăpăstioase. am văzut un om voinic. Ca şi cum i s-ar fi transmis un mesaj telepatic.. cu o pălărie enormă pe cap. Împreună cu tovarăşii mei de compartiment. parcă înfricoşat de un iminent pericol. Trenul cobora printre dealurile subcarpatice cu viteză redusă.pitit într-un colţ" se ghemui în scaunul lui. silindu-mă să desluşesc gradaţiile şi linia coloanei de alcool. cu frunzarele vămuite. Mi-era inima grea şi mă simţeam însingurat în acest compartiment. nerăbdători să se afle în vagoane. aşteptînd trenul accelerat ce urma să se formeze şi să plece spre Bucureşti. potolindu-le alunecarea la vale. îmbrăcat într-o scurtă de stofă neagră. se uita iute pe geam. la început rari. departe de zilele însorite ce se ştergeau din amintire ca iluziile unei iubiri trecute. apărat de borurile pălăriei trase pe ochi. dar nu mai avut timp să-l vadă pe pasagerul ce se agăţase de scara vagonului şi dispăruse în interior. apoi din ce în ce mai deşi. O ploaie rece de toamnă tîrzie. ÎN TRENUL DE ÎNTOARCERE De vreo două zile. Se cernea cu insistenţă în stropi mici. Oare trebuie să te caut în tot trenul. călătoream în tăcere. cu căciuli şi fulare la gît. Din curiozitate. — Ce vrei. arareori îşi primeneau chipurile în apele tulburi ale văzduhului. spre Bucureşti. ca şi cum s-ar fi împăcat cu ceva ce trebuia neapărat să se întîmple.

. am încercat să-l aduc la gînduri mai bune. Oricum însă.. La prima oprire a trenului. care-s milos din fire. înspăimîntat. Se întoarse apoi spre tînărul căutat. cred că nu în felul ăsta o să-l facă om. ieşi cît mai am bunătate în mine. M-am întors în compartiment. Probabil că băiatul acela n-a fugit el degeaba.. la stînă cu mine.. Faţă de cine să am respect: faţă de dumneata ori faţă de dumnealor ? Sau. se arătau speriaţi de-a binelea de înfăţişarea deloc liniştitoare a celui intrat atît de neaşteptat. Namila îl apucă. ţipă el subţiratec. jucîndu-se cu vagoanele ce se zguduiau la unele denivelări ale liniei.. Bătrînii. dar pe chipul lui speriat se citea o vremelnică supunere... Pentru anul acela însă vacanţa mea luase sfîrşit. Scăpat din chingile munţilor şi dealurilor.. De sub tivul căciulii ciobăneşti. că vin ! se răţoi tînărul. De pe peronul pustiit după plecarea trenului. în vreme ce tînărul clipea întruna... — Lasă-mă. Nu-i mare lucru să fi fost şi unul şi celălalt de vină. spăsit.prins dorul de ei. ghemuiţi unul în altul. cine să le mulgă dacă tu.. acceleratul intră în gara Bacău.. da am crezut că. Măcar cîteva zile. ca o găinuşă neştiutoare ce vede pentru întîia oară uliul. Se mai uită cîteva secunde la mine. Ieşi. pentru a mă opri o zi în oraş. Ia vino cu mine să dai socoteală de purtarea ta. ... Dacă a doua zi vremea se va îmbunătăţi. scuturîndu-l şi înfundîndu-i pălăria pe cap.. — Ce-ai crezut. că bădi-tu Cristache doarme. În depărtare. ca şi cum n-ar şti cu cine are de-aface. îl înşfacă de guler şi-l proţăpi în picioare.. te pomeneşti. — Cît pe ce să vă ia în coarne şi pe dumneavoastră.ro – Carti si articole electronice de la A la Z. faţă de papă-lapte ăsta care se uită la mine ca un viţel ? rîse el cu răutate. Am coborît. privind la namila din faţa noastră. mă săgetau tăişurile ochilor lui. zău că iar am să fug ! — Şi crezi că eu n-am să te prind şi n-am să te duc plocon lui taică-tu.... speli putina tocmai când mă doare mai tare şi nu-mi văd capul de treabă. şi nu numai în faţa mea. am tăcut. cînd tată-tu mi te-a dat pe mînă.. la nişte rude. În curînd. — N-am vrut să fug. bre ? ! Uite-l ce se înfoaie şi se răsteşte la bădi-su. smuncindu-mă dintr-o parte în alta a culoarului. — Dacă ai să te porţi tot aşa. cînd am mai mare nevoie de om pe vremea asta cîinească.cartiaz. la vreo 5—6 kilometri.. Cel voinic continua să-l probozească pe tînăr. cu aspect de şes.. bădie Cristache. ce-i venea pînă-n sprîncene.. am tot nădăjduit că-i să te faci om. bădie Cristache. am privit înspre apus. mocofane. ce se tot ferea. Măi. Cine să-mi mîie oile la păscut. pentru că dinspre sud se arătă. acolo unde munţii se topesc în ceţuri şi iar m-a. i-am văzut pe amîndoi pe peron. poate mă voi mai întoarce. — Da. mai ştii ?. cu bagajele în mînă.www. Vin şi am să dau socoteală de tot.. prin norii subţiaţi. Gîndind că nu-i de glumit şi că mi-aş putea găsi beleaua..... — Ceee ? ! răcni el. Îl împingea pe culoar. Locomotiva părea că zburdă prin mica depresiune. ca un ticălos şi laş. cum pretindea voinicosul. unde cei doi soţi în vîrstă se pregăteau pentru coborîre. deschise uşa şi-l scoase în ghionturi. Încearcă numai. cu înfăţişare de călugăr fugit din mănăstire. — Ce vorbeşti. — Ar fi cazul să te porţi cu un pic de respect faţă de oamenii de-aici. Nu-l mai auzeam ce răspunde. trenul alerga acum cu toată viteza spre Bacău. o spuză de soare. zise bătrînul. ba te-ai şi făcut de rîs. la meserie n-ai învăţat nimic. legat fedeleş !. începuseră să se deseneze la orizont fantasmele albe ale oraşului. iar nu-ţi place ! Fugi de la treabă. nădăjduind o sămînţă de harţag. Fulguială se potolite şi părea că şi ploaia va înceta în curînd. spre capătul vagonului. nu ? Că n-are el ochi să te descopere şi-n fundul iadului. ci şi a lui tat-tu !. De la şcoală ai fugit încă de mic.

În trenul de întoarcere Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/ Carte obţinută prin amabilitatea dlui. la Potoci Pădurarul de la Poiana Largului Legenda Ocolaşelor De la Fîntînele la Durău În pădure la Agapia Frumosul vals al lui Chopin Pe Bistriţa în sus Perla Ceahlăului. Sergiu Babei. CUPRINS O dragoste statornică În trenul de Bicaz Singur pe cărările Ceahlăului În rariştea cu zmeuriş Lupta cu viespile Printre dulăii de la stînă Din povestirile unui drumeţ Calul năzdrăvan Regina balului Cabana Dochia Meteorologii de pe Toaca Întîlnire cu cei şapte Capcanele muntelui Cele 460 de trepte spre cer În aşteptarea răsăritului La o bere. .www. dragă pădure Evadare în Tarcău La cabana Ardeluţa Spre Vîrful Murgoci şi Poiana Gitioana În noaptea aceea.cartiaz. într-o grădină de vară Un drum peste Stînişoara Fîntîna hoţilor Cuibul de vulturi Popas neaşteptat Nunta de pe Bistriţa Pădure.ro – Carti si articole electronice de la A la Z.