GHEORGHE PROCOPIUC

ANALIZ
˘
A
MATEMATIC
˘
A
IAS¸I, 2002
Cuprins
1 ELEMENTE DE TEORIA SPAT¸IILOR METRICE 6
1.1 Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.1.1 Elemente de teoria teoria mult ¸imilor . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.1.2 Not ¸iunea de aplicat ¸ie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2 Definit ¸ia spat ¸iului metric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1.3 Mult ¸imi de puncte dintr-un spat ¸iu metric . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1.3.1 Spat ¸ii liniare normate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.4 Mult ¸imea numerelor reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.4.1 Mult ¸imi m˘arginite de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.4.2 Intervale ¸si vecin˘at˘at ¸i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
1.5 Spat ¸iul R
n
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
1.6 Funct ¸ii cu valori ˆın R
m
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
2 S¸IRURI S¸I SERII 18
2.1 S¸iruri de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
2.2 S¸iruri ˆın spat ¸ii metrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
2.3 Principiul contract ¸iei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
2.4 S¸iruri ˆın R
p
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.5 Serii de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
2.5.1 Serii convergente. Propriet˘at ¸i generale . . . . . . . . . . . . . . . . 26
2.5.2 Serii cu termeni pozitivi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
2.5.3 Serii cu termeni oarecare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.6 Serii ˆın R
p
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3 LIMITE DE FUNCT¸II 38
3.1 Limita unei funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.1.1 Limita ˆıntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.1.2 Propriet˘at ¸i ale limitei unei funct ¸ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.2 Limita unei funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a real˘a . . . . . . . . . . . . . . 40
3.3 Limita unei funct ¸ii de o variabil˘a vectorial˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
4 FUNCT¸II CONTINUE 42
4.1 Continuitatea funct ¸iilor reale de o variabil˘a real˘a . . . . . . . . . . . . . . 42
4.1.1 Continuitatea ˆıntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
4.1.2 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor continue . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
2
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 3
4.1.3 Continuitatea uniform˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
4.2 Continuitatea funct ¸iilor vectoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
4.2.1 Continuitatea ˆıntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
4.2.2 Continuitatea uniform˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
5 DERIVATE S¸I DIFERENT¸IALE 48
5.1 Derivata ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor de o variabil˘a . . . . . . . . . . . . . . . 48
5.1.1 Derivata ¸si diferent ¸iala unei funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a . . . . 48
5.1.2 Derivata ¸si diferent ¸iala unei funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a real˘a . 49
5.1.3 Derivate ¸si diferent ¸iale de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . . 51
5.1.4 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor derivabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
5.2 Derivatele ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor de n variabile . . . . . . . . . . . . . . 59
5.2.1 Derivatele part ¸iale ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor reale de n variabile . . 59
5.2.2 Derivate part ¸iale ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor vectoriale de n variabile . 63
5.2.3 Derivate part ¸iale ¸si diferent ¸iale de ordin superior . . . . . . . . . . 64
5.2.4 Derivatele part ¸iale ¸si diferent ¸ialele funct ¸iilor compuse . . . . . . . 66
5.2.5 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor diferent ¸iabile . . . . . . . . . . . . . . . . 69
6 FUNCT¸II DEFINITE IMPLICIT 73
6.1 Funct ¸ii definite implicit de o ecuat ¸ie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
6.1.1 Funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
6.1.2 Funct ¸ii reale de n variabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
6.2 Funct ¸ii definite implicit de un sistem de ecuat ¸ii . . . . . . . . . . . . . . . 76
6.3 Transform˘ari punctuale. Derivarea funct ¸iilor inverse . . . . . . . . . . . . 77
6.4 Dependent ¸˘a ¸si independent ¸˘a funct ¸ional˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
6.5 Schimb˘ari de variabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
6.5.1 Schimbarea variabilelor independente . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
6.5.2 Schimb˘ari de variabile independente ¸si funct ¸ii . . . . . . . . . . . . 81
7 EXTREME PENTRU FUNCT¸II DE MAI MULTE VARIABILE 83
7.1 Puncte de extrem pentru funct ¸ii de mai multe variabile . . . . . . . . . . 83
7.2 Extreme pentru funct ¸ii definite implicit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
7.3 Extreme condit ¸ionate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
8 S¸IRURI S¸I SERII DE FUNCT¸II 90
8.1 S¸iruri de funct ¸ii reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
8.1.1 S¸iruri de funct ¸ii. Mult ¸imea de convergent ¸˘a . . . . . . . . . . . . . 90
8.1.2 Funct ¸ia limit˘a a unui ¸sir de funct ¸ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
8.1.3 Convergent ¸a simpl˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
8.1.4 Convergent ¸a uniform˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
8.1.5 Propriet˘at ¸i ale ¸sirurilor uniform convergente . . . . . . . . . . . . . 92
8.2 Serii de funct ¸ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
8.2.1 Serii de funct ¸ii. Mult ¸imea de convergent ¸˘a . . . . . . . . . . . . . . 94
8.2.2 Convergent ¸a simpl˘a a unei serii de funct ¸ii . . . . . . . . . . . . . . 94
8.2.3 Convergent ¸a uniform˘a a unei serii de funct ¸ii . . . . . . . . . . . . . 95
8.2.4 Propriet˘at ¸i ale seriilor uniform convergente . . . . . . . . . . . . . 96
8.3 Serii de puteri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 4
8.4 Serii Taylor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
9 INTEGRALA RIEMANN S¸I EXTINDERI 100
9.1 Primitive. Integrala nedefinit˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
9.2 Calculul primitivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
9.2.1 Integrala sumei ¸si produsului cu o constant˘a . . . . . . . . . . . . . 101
9.2.2 Integrarea prin p˘art ¸i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
9.2.3 Schimbarea de variabil˘a ˆın integrala nedefinit˘a . . . . . . . . . . . 102
9.2.4 Integrarea prin recurent ¸˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
9.3 Integrarea funct ¸iilor rat ¸ionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
9.3.1 Integrale reductibile la integrale din funct ¸ii rat ¸ionale . . . . . . . . 105
9.4 Integrala definit˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
9.4.1 Sume integrale Riemann. Integrabilitate . . . . . . . . . . . . . . . 107
9.4.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . . . . . . . . . . . . . 110
9.4.3 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor integrabile . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
9.4.4 Formule de medie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
9.4.5 Existent ¸a primitivelor funct ¸iilor continue . . . . . . . . . . . . . . 114
9.4.6 Metode de calcul a integralelor definite . . . . . . . . . . . . . . . . 115
9.5 Integrale improprii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
9.6 Integrale care depind de un parametru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
9.6.1 Trecerea la limit˘a sub semnul integral . . . . . . . . . . . . . . . . 121
9.6.2 Derivarea integralelor care depind de un parametru . . . . . . . . . 122
10 INTEGRALE CURBILINII 124
10.1 Not ¸iuni de teoria curbelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
10.2 Lungimea unui arc de curb˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
10.3 Integrale curbilinii de primul tip . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
10.4 Integrale curbilinii de tipul al doilea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
10.5 Independent ¸a de drum a integralelor curbilinii . . . . . . . . . . . . . . . . 130
10.6 Not ¸iuni elementare de teoria cˆampului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
10.7 Orientarea curbelor ¸si domeniilor plane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
10.8 Calculul ariei cu ajutorul integralei curbilinii . . . . . . . . . . . . . . . . 133
11 INTEGRALE MULTIPLE 135
11.1 Integrala dubl˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
11.1.1 Definit ¸ia integralei duble . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
11.1.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . . . . . . . . . . . . . 136
11.1.3 Reducerea integralei duble la integrale simple iterate . . . . . . . . 137
11.1.4 Formula lui Green . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
11.1.5 Schimbarea de variabile ˆın integrala dubl˘a . . . . . . . . . . . . . . 141
11.2 Integrala de suprafat ¸˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
11.2.1 Not ¸iuni de teoria suprafet ¸elor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
11.2.2 Aria suprafet ¸elor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
11.2.3 Integrala de suprafat ¸˘a de primul tip . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
11.2.4 Integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea . . . . . . . . . . . . . . . 146
11.2.5 Formula lui Stokes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 5
11.3 Integrala tripl˘a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
11.3.1 Definit ¸ia integralei triple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
11.3.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . . . . . . . . . . . . . 151
11.3.3 Reducerea integralei triple la integrale iterate . . . . . . . . . . . . 152
11.3.4 Formula lui Gauss-Ostrogradski . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
11.3.5 Schimbarea de variabile ˆın integrala tripl˘a . . . . . . . . . . . . . . 155
12 ECUAT¸II DIFERENT¸IALE ORDINARE 157
12.1 Ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
12.1.1 Ecuat ¸ii diferent ¸iale. Solut ¸ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
12.1.2 Interpretarea geometric˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul ˆıntˆai 158
12.1.3 Condit ¸ii init ¸iale. Problema lui Cauchy . . . . . . . . . . . . . . . . 159
12.1.4 Ecuat ¸ii diferent ¸iale explicite, integrabile prin metode elementare . 159
12.1.5 Alte ecuat ¸ii de ordinul ˆıntˆai, integrabile prin metode elementare . 166
12.1.6 Teorema de existent ¸˘a ¸si unicitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
12.2 Ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
12.2.1 Solut ¸ia general˘a. Solut ¸ii particulare . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
12.2.2 Integrale intermediare. Integrale prime . . . . . . . . . . . . . . . . 174
12.2.3 Condit ¸ii init ¸iale. Problema lui Cauchy . . . . . . . . . . . . . . . . 175
12.2.4 Ecuat ¸ii de ordin superior integrabile prin cuadraturi . . . . . . . . 175
12.2.5 Ecuat ¸ii c˘arora li se poate mic¸sora ordinul . . . . . . . . . . . . . . 178
13 ECUAT¸II S¸I SISTEME DIFERENT¸IALE LINIARE 181
13.1 Sisteme diferent ¸iale liniare de ordinul I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
13.2 Sisteme diferent ¸iale liniare omogene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
13.3 Sisteme diferent ¸iale liniare neomogene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
13.4 Sisteme diferent ¸iale liniare cu coeficient ¸i constant ¸i . . . . . . . . . . . . . 186
13.5 Ecuat ¸ii diferent ¸iale liniare de ordinul n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
13.6 Ecuat ¸ii de ordinul n cu coeficient ¸i constant ¸i . . . . . . . . . . . . . . . . . 192
13.6.1 Ecuat ¸ia caracteristic˘a are r˘ad˘acini distincte . . . . . . . . . . . . . 193
13.6.2 Ecuat ¸ia caracteristic˘a are r˘ad˘acini multiple . . . . . . . . . . . . . 193
13.7 Ecuat ¸ia lui Euler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196
Capitolul 1
ELEMENTE DE TEORIA
SPAT¸IILOR METRICE
1.1 Introducere
1.1.1 Elemente de teoria teoria mult ¸imilor
Not ¸iunea de mult ¸ime este o not ¸iune primar˘a. O mut ¸ime X este precizat˘a fie prin in-
dicarea elementelor sale, X = ¦x
1
, x
2
, . . . , x
n
¦, fie prin indicarea unei propriet˘at ¸i P ce
caracterizeaz˘a elementele mult ¸imii, X = ¦x[ x are proprietatea P¦.
Dac˘a x este element al mult ¸imii X scriem x ∈ X, dac˘a x nu este element al mult ¸imii
X scriem x / ∈ X.
Mult ¸imile X ¸si Y sunt egale dac˘a sunt formate din acelea¸si elemente. Deci
X = Y pentru x ∈ X ⇐⇒x ∈ Y.
A este submult ¸ime sau parte a mult ¸imii X ¸si se noteaz˘a A ⊂ X sau X ⊃ A, dac˘a
x ∈ A =⇒ x ∈ X.
Evident c˘a X = Y d.d. X ⊂ Y ¸si Y ⊂ X.
Mult ¸imea care nu cont ¸ine nici un element se nume¸ste mult ¸imea vid˘a, se noteaz˘a cu ∅
¸si este submult ¸ime a oric˘arei mult ¸imi X.
Mult ¸imea p˘art ¸ilor unei mult ¸imi X se noteaz˘a {(X).
Fie A ¸si B dou˘a mult ¸imi oarecare. Mult ¸imea A ∪ B = ¦x [ x ∈ A sau x ∈ B¦ se
nume¸ste reuniunea mult ¸imilor A ¸si B, iar mult ¸imea A ∩ B = ¦x [ x ∈ A ¸si x ∈ B¦ se
nume¸ste intersect ¸ia mult ¸imilor A ¸si B.
Mult ¸imile A ¸si B se numesc disjuncte dac˘a A ∩ B = ∅. Mult ¸imea A ` B = ¦x [ x ∈
A ¸si x / ∈ B¦ se nume¸ste diferent ¸a mult ¸imilor A ¸si B, ˆın aceast˘a ordine. Dac˘a B ⊂ A,
diferent ¸a A ` B se noteaz˘a (
A
B ¸si se nume¸ste complementara mult ¸imii B relativ˘a la
mult ¸imea A.
6
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 7
Prin produs cartezian al mult ¸inilor A
1
, A
2
, . . . , A
n
, ˆın aceast˘a ordine, ˆınt ¸elegem mul-
t ¸imea sistemelor ordonate de n elemente (n-uple) (a
1
, a
2
, . . . , a
n
) cu a
i
∈ A
i
, i = 1, n,
adic˘a
A
1
A
2
A
n
= ¦(a
1
, a
2
, . . . , a
n
), a
i
∈ A
i
, i = 1, n¦.
Elementele (a
1
, a
2
, . . . , a
n
) ¸si (b
1
, b
2
, . . . , b
n
) sunt egale dac˘a a
i
= b
i
, i = 1, n.
Dac˘a A
i
= A, i = 1, n, se folose¸ste notat ¸ia AA A = A
n
.
1.1.2 Not ¸iunea de aplicat ¸ie
Fie X ¸si Y dou˘a mult ¸imi nevide. Se nume¸ste aplicat ¸ie f a mult ¸imii X ˆın mult ¸imea Y
o corespondent ¸˘ a prin care fiec˘arui element x ∈ X i se asociaz˘a ˆın mod unic un element
y ∈ Y .
Orice aplicat ¸ie f : X → Y trebuie conceput˘a ca ansamblul format din trei elemente:
mult ¸imea X numit˘a mult ¸imea de definit ¸ie, mult ¸imea Y numit˘a mult ¸imea ˆın care f ia
valori ¸si legea de corespondent ¸˘a f.
Dac˘a y ∈ Y corespunde elementului x ∈ X, atunci not˘am y = f(x) sau x → f(x).
In acest caz y se nume¸ste imaginea lui x prin f sau valoarea aplicat ¸iei f ˆın x, iar x se
nume¸ste contraimaginea sau imaginea invers˘a a lui y prin f.
Pentru not ¸iunea de aplicat ¸ie se mai utilizeaz˘a denumirile de funct ¸ie, transformare,
operator, sau funct ¸ional˘a.
Mult ¸imea aplicat ¸iilor definite pe X cu valori ˆın Y se noteaz˘a cu T(X, Y ).
Aplicat ¸iile f
1
, f
2
∈ T(X, Y ) se numesc egale, f
1
= f
2
, dac˘a f
1
(x) = f
2
(x), ∀x ∈ X.
Fie aplicat ¸ia f : X → Y ¸si A ⊂ X, B ⊂ Y . Mult ¸imea
f(A) = ¦y = f(x) [ x ∈ A¦ = ¦y ∈ Y [ ∃ x ∈ X, y = f(x)¦ ⊂ Y
se nume¸ste imaginea mult ¸imii A prin f, iar mult ¸imea
f
−1
(B) = ¦x ∈ X [ f(x) ∈ B¦ ⊂ X
se nume¸ste contraimaginea mult ¸imii B prin f. Dac˘a B = ¦y¦ se folose¸ste notat ¸ia
f
−1
(y) = f
−1
(¦y¦), adic˘a f
−1
(y) = ¦x ∈ X [ f(x) = y¦ ⊂ X.
Mult ¸imea G
f
= ¦(x, f(x)) [ x ∈ X¦ ⊂ XY se nume¸ste graficul aplicat ¸iei f : X → Y .
Aplicat ¸ia f : X →Y se nume¸ste injectiv˘a dac˘a
∀ x
1
, x
2
∈ X, x
1
= x
2
=⇒ f(x
1
) = f(x
2
),
care este echivalent˘a cu implicat ¸ia f(x
1
) = f(x
2
) =⇒ x
1
= x
2
.
Aplicat ¸ia f : X → Y este injectiv˘a dac˘a pentru orice y ∈ Y , mult ¸imea f
−1
(y) cont ¸ine
cel mult un element.
Aplicat ¸ia f : X → Y se nume¸ste surjectiv˘a sau aplicat ¸ie a lui X pe Y dac˘a f(X) = Y ,
adic˘a dac˘a oricare ar fi y ∈ Y , exist˘a x ∈ X a.ˆı. f(x) = y.
Aplicat ¸ia f : X → Y se nume¸ste bijectiv˘a dac˘a este injectiv˘a ¸si surjectiv˘a.
Fie aplicat ¸iile f : X → Y ¸si g : Y → Z. Aplicat ¸ia g ◦ f : X → Z definit˘a prin
(g◦f)(x) = g(f(x)), pentru orice x ∈ X, se nume¸ste compunerea sau produsul aplicat ¸iilor
f ¸si g, ˆın aceast˘a ordine.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 8
Dac˘a f : X → Y , g : Y → Z ¸si h : Z → U, atunci h ◦ (g ◦ f) = (h ◦ g) ◦ f, deci
compunerea aplicat ¸iilor este asociativ˘a.
Aplicat ¸ia 1
X
: X → X (sau i : X → X) definit˘a prin 1
X
(x) = x, pentru orice x ∈ X,
se nume¸ste aplicat ¸ia identic˘a a mult ¸imii X.
Aplicat ¸ia f : X → Y se nume¸ste inversabil˘a dac˘a exist˘a aplicat ¸ia f
−1
: Y → X,
numit˘a inversa lui f, a.ˆı.
f
−1
◦ f = 1
X
, f ◦ f
−1
= 1
Y
. (1.1)
Teorema 1.1 O aplicat ¸ie inversabil˘a are invers˘a unic˘a.
S˘a presupunem c˘a ar exista dou˘a aplicat ¸ii f
−1
1
, f
−1
2
: Y → X care satisfac condit ¸iile
(1.1). Atunci
f
−1
1
= 1
X
◦ f
−1
2
= (f
−1
1
◦ f) ◦ f
−1
2
= f
−1
1
◦ (f ◦ f
−1
2
) = f
−1
1
◦ 1
Y
= f
−1
1
.
Teorema 1.2 Aplicat ¸ia f : X →Y este inversabil˘a d.d. este bijectiv˘a.
Necesitatea. Dac˘a f este inversabil˘a ¸si f
−1
este inversa sa, are loc (1.1). Cu
(1.1)
1
avem c˘a
∀ x
1
, x
2
∈ X : f(x
1
) = f(x
2
) ⇒ (f
−1
◦ f)(x
1
) = (f
−1
◦ f)(x
2
) ⇒x
1
= x
2
.
Deci f este injectiv˘a.
Aplicat ¸ia f este ¸si surjectiv˘a deoarece, din (1.1)
2
avem
y = 1
Y
(y) = (f ◦ f
−1
)(y) = f(f
−1
(y)), ∀ y ∈ Y,
de unde rezult˘a c˘a orice y ∈ Y este imaginea unui element x ∈ X. Acest element este
x = f
−1
(y).
Suficient ¸a. Fie f : X → Y o aplicat ¸ie bijectiv˘a. Definim aplicat ¸ia f
−1
: Y → X
prin condit ¸ia
x = f
−1
(y) ⇔ y = f(x), x ∈ X, y ∈ Y. (1.2)
Aplicat ¸ia f
−1
este bine definit˘a deoarece f este injectiv˘a ¸si surjectiv˘a. In plus, avem
f
−1
(f(x)) = x, ∀ x ∈ X, ∀ y ∈ Y,
adic˘a aplicat ¸ia definit˘a prin (1.2) satisface (1.1), ¸si t ¸inˆand seama de Teorema 1.1, rezult˘a
c˘a aceasta este inversa aplicat ¸ei f.
O aplicat ¸ie f : N → X se nume¸ste ¸sir de elemente din X. Se noteaz˘a x
n
= f(n) ¸si se
nume¸ste termen general al ¸sirului. Un ¸sir este bine determinat de termenul s˘au general.
Vom nota un ¸sir prin (x
n
)
n∈N
sau simplu (x
n
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 9
1.2 Definit ¸ia spat ¸iului metric
Fie X o mult ¸ime nevid˘a.
Teorema 1.3 Aplicat ¸ia d : X X → R se nume¸ste metric˘a sau distant ¸˘a pe X dac˘a
satisface urm˘atoarele propriet˘at ¸i, numite axiomele metricii:
1
o
. d(x, y) ≥ 0, ∀ x, y ∈ X ¸si d(x, y) = 0 d.d. x = y,
2
o
. d(x, y) = d(y, x), ∀ x, y ∈ X,
3
o
. d(x, y) ≤ d(x, z) +d(z, y), ∀ x, y, z ∈ X.
O mult ¸ime X pe care s-a definit o metric˘a se nume¸ste spat ¸iu metric, (X, d).
Elementele unui spat ¸iu metric se numesc puncte.
Exemplul 1.1 Aplicat ¸ia d : RR → R definit˘a prin
d(x, y) = [x −y[, ∀ x, y ∈ R
este o metric˘a pe R. Deci (R, d) este un spat ¸iu metric.
Exemplul 1.2 Mult ¸imea Q a numerelor rat ¸ionale ˆımpreun˘a cu aplicat ¸ia d(x, y) = [x−y[
este un spat ¸iu metric.
Exemplul 1.3 Pe mult ¸imea C a numerelor complexe, aplicat ¸ia
d(z
1
, z
2
) = [z
1
−z
2
[ =

(x
1
−x
2
)
2
+ (y
1
−y
2
)
2
, ∀ z
k
= x
k
+iy
k
∈ C
este o distant ¸˘a. Deci (C, d) este un spat ¸iu metric.
Exemplul 1.4 Mult ¸imea punctelor spat ¸iului fizic ˆınzestrat˘a cu aplicat ¸ia care asociaz˘ a
fiec˘arei perechi P ¸si Q de puncte distant ¸a d(P, Q) dintre cele dou˘a puncte este o metric˘a.
Dac˘a pe X se definesc metricele d
1
¸si d
2
, atunci (X, d
1
) ¸si (X, d
2
) sunt spat ¸ii metrice
distincte.
Metricele d
1
¸si d
2
se numesc echivalente dac˘a exist˘a a, b ∈ R, 0 < a ≤ b a.ˆı.
ad
1
(x, y) ≤ d
2
(x, y) ≤ bd
1
(x, y), ∀ x, y ∈ X.
1.3 Mult ¸imi de puncte dintr-un spat ¸iu metric
Fie (X, d) un spat ¸iu metric, x
0
∈ X ¸si ε > 0. Se nume¸ste sfer˘a deschis˘a cu centrul ˆın
x
0
¸si de raz˘a ε, mult ¸imea
S(x
0
, ε) = ¦x ∈ X [ d(x, x
0
) < ε¦.
Se nume¸ste sfer˘a ˆınchis˘a cu centrul ˆın x
0
¸si de raz˘a ε, mult ¸imea
S(x
0
, ε) = ¦x ∈ X [ d(x, x
0
) ≤ ε¦.
Exemplul 1.5 In (R, d), sfera deschis˘a
S(x
0
, ε) = ¦x ∈ R [ d(x, x
0
) = [x −x
0
[ < ε¦
este intervalul deschis (x
0
−ε, x
0
+ε).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 10
Exemplul 1.6 In spat ¸iul metric al punctelor din plan unde d(P, Q) este distant ¸a dintre
punctele P ¸si Q ale planului, sfera deschis˘a S(P
0
, ε) este mult ¸imea punctelor din inte-
riorul cercului cu centrul ˆın P
0
¸si de raz˘a ε, iar sfera ˆınchis˘a S(x
0
, ε) este format˘a din
mult ¸imea punctelor din S(x
0
, ε) la care se adaug˘a punctele de pe cercul cu centrul ˆın P
0
¸si de raz˘a ε.
Exemplul 1.7 In spat ¸iul fizic, S(x
0
, ε) este format˘a din mult ¸imea punctelor situate ˆın
interiorul sferei cu centrul ˆın P
0
¸si raz˘a ε.
Denumirea general˘a de sfer˘a pentru mult ¸imea S(x
0
, ε) dintr-un spat ¸iu metric ˆı¸si are
originea ˆın acest exemplu.
Se nume¸ste vecin˘atate a punctului x
0
∈ X orice mult ¸ime V ⊂ X care cont ¸ine o sfer˘a
deschis˘a cu centrul ˆın x
0
. Prin urmare, V este vecin˘atate a lui x
0
dac˘a exist˘a ε > 0 a.ˆı.
S(x
0
, ε) ⊂ V .
Orice sfer˘a deschis˘a S(x
0
, ε) este vecin˘atate a lui x
0
.
O mult ¸ime A ⊂ X este m˘arginit˘a dac˘a exist˘a o sfer˘a ˆınchis˘a care cont ¸ine pe A, adic˘a
∃ x
0
∈ X, ∃ M > 0 pentru care A ⊂ S(x
0
, M),
ceea ce este echivalent cu
∃ x
0
∈ X, ∃ M > 0 pentru care d(x, x
0
) ≤ M, ∀ x ∈ A.
Punctul x ∈ A se nume¸ste punct interior al mult ¸imii A dac˘a exist˘a o vecin˘atate V a
lui x inclus˘a ˆın A, V ⊂ A.
T¸ inˆand seama de definit ¸ia vecin˘at˘at ¸ii unui punct, rezult˘a c˘a x este punct interior al
mult ¸imii A dac˘a exist˘a ε > 0 a.ˆı. S(x
0
, ε) ⊂ A.
Mult ¸imea punctelor interioare ale mult ¸imii A se nume¸ste interiorul lui A ¸si se noteaz˘a
cu Int A.
O mult ¸ime format˘a numai din puncte interioare se nume¸ste mult ¸ime deschis˘a. Deci
A este deschis˘a dac˘a A = Int A.
Sferele deschise sunt mult ¸imi deschise. O mult ¸ime deschis˘a este vecin˘atate pentru
orice punct al ei. Intreg spat ¸iul X este o mult ¸ime deschis˘a.
Un punct interior complementarei mult ¸imii A se nume¸ste punct exterior lui A iar
Int (A se nume¸ste exteriorul lui A.
Punctul x ∈ X se nume¸ste punct aderent al mult ¸imii A dac˘a orice vecin˘atate V a sa
cont ¸ine cel put ¸in un punct din A, adic˘a V ∩ A = ∅.
Orice punct x ∈ A este punct aderent al mult ¸imii A. Un punct x aderent al lui A
poate sau nu s˘a apart ¸in˘a mult ¸imii A.
Mult ¸imea punctelor aderente ale lui A se nume¸ste aderent ¸a sau ˆınchiderea lui A ¸si se
noteaz˘a cu A.
O mult ¸ime care ˆı¸si cont ¸ine toate punctele aderente se nume¸ste mult ¸ime ˆınchis˘a. Deci
A este o mult ¸ime ˆınchis˘a dac˘a A = A.
Sferele ˆınchise sunt mult ¸imi ˆınchise. Intreg spat ¸iul este o mult ¸ime ˆınchis˘a.
Punctul x ∈ X se nume¸ste punct de acumulare al mult ¸imii A dac˘a orice vecin˘atate
V a sa cont ¸ine cel put ¸in un punct din A, diferit de x, adic˘a V ∩ (A` ¦x¦) = ∅.
O mult ¸ime format˘a din puncte de acumulare se nume¸ste mult ¸ime perfect˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 11
Punctul x ∈ A se nume¸ste punct izolat al mult ¸imii A dac˘a nu este punct de acumulare
al mult ¸imii A, adic˘a dac˘a exist˘a o vecin˘atate V a sa a.ˆı. V ∩ (A` ¦x¦) = ∅.
O mult ¸ime format˘a numai din puncte izolate se nume¸ste mult ¸ime discret˘a.
Orice punct de acumulare este punct aderent. Orice punct aderent al unei mult ¸imi
A care nu apart ¸ine lui A este punct de acumulare al lui A.
Orice vecin˘atate a unui punct de acumulare al mult ¸imii A cont ¸ine o infinitate de
puncte din A. De aici rezult˘a c˘a o mult ¸ime care are un punct de acumulare este o
mult ¸ime infinit˘a ¸si deci mult ¸imile finite nu au puncte de acumulare. Nu toate mult ¸imile
infinite au ˆıns˘a puncte de acumulare. De exemplu, mult ¸imea N a numerelor naturale nu
are puncte de acumulare.
Teorema 1.4 Mult ¸imea A este ˆınchis˘a d.d. ˆı¸si cont ¸ine toate punctele de acumulare.
Dac˘a A este ˆınchis˘a ˆı¸si cont ¸ine punctele aderente. Cum orice punct de acumulare
este punct aderent, rezult˘a c˘a Aˆı¸si cont ¸ine toate punctele de acumulare.
Reciproc, dac˘a Aˆı¸si cont ¸ine toate punctele de acumulare, atunci orice punct aderent
este ˆın A. Dac˘a ar exista un punct aderent al lui A care ar fi din A, el ar fi punct de
acumulare pentru A ¸si deci A nu ¸si-ar cont ¸ine toate punctele de acumulare. Contradict ¸ie.
Deci A este ˆınchis˘a.
Punctul x ∈ A se nume¸ste punct frontier˘a al mult ¸imii A dac˘a orice vecin˘atate V a sa
cont ¸ine atˆat puncte din A cˆat ¸si puncte din complementara lui A.
Un punct frontier˘a este punct aderent atˆat pentru mult ¸imea A cˆat ¸si pentru (A.
Mult ¸imea punctelor frontier˘a ale mult ¸imii A se nume¸ste frontiera lui A ¸si se noteaz˘a
cu Fr A sau ∂A.
1.3.1 Spat ¸ii liniare normate
Fie V un spat ¸iu liniar peste corpul K (R sau C).
Definit ¸ia 1.1 Aplicat ¸ia [[[[ : V →R se nume¸ste norm˘a pe V dac˘a satisface urm˘atoarele
axiome:
1
o
. [[x[[ ≥ 0, ∀ x ∈ V ¸si [[x[[ = 0 d.d. x = 0,
2
o
. [[αx[[ = [α[ [[x[[, ∀ α ∈ K, ∀ x ∈ V ,
3
o
. [[x +y[[ ≤ [[x[[ +[[y[[, ∀ x, y ∈ V .
Num˘arul real nenegativ [[x[[ se nume¸ste norma vectorului x.
Un spat ¸iu liniar pe care s-a definit o nom˘a se nume¸ste spat ¸iu liniar normat.
Dac˘a (V, [[ [[) este un spat ¸iu normat, aplicat ¸ia d : V V →R,
d(x, y) = [[x −y[[, ∀ x, y ∈ V,
define¸ste o metric˘a pe V , numit˘a metrica indus˘a de norm˘a.
Fie V un spat ¸iu liniar real. O aplicat ¸ie a lui V V ˆın R se nume¸ste produs scalar pe
V dac˘a satisface urm˘atoarele axiome:
1. x x ≥ 0, ∀ x ∈ V ¸si x x = 0 d.d. x = 0,
2. x y = y x, ∀ x, y ∈ V ,
3. (αx) y = α(x y), ∀ α ∈ R, ∀ x, y ∈ V ,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 12
4. (x +y) z = x z +y z, ∀ x, y, z ∈ V .
Num˘arul real x y se nume¸ste produsul scalar al vectorilor x ¸si y. Se noteaz˘a cu
x
2
= x x.
Un spat ¸iu liniar real pe care s-a definit un produs scalar se nume¸ste spat ¸iu euclidian
sau spat ¸iu prehilbertian. Se noteaz˘a cu E.
Teorema 1.5 (Inegalitatea lui Schwarz-Cauchy) Pentru orice x, y ∈ E avem
[x y[ ≤

x
2

y
2
. (1.3)
Dac˘a x = 0 sau y = 0, cum x 0 = 0, 0 y = 0, (1.3) este adev˘arat˘a. Pentru
x, y ∈ E, x = 0, oricare ar fi λ ∈ R avem
(λx +y)
2
= x
2
λ
2
+ 2(x y)λ +y
2
≥ 0, (1.4)
care are loc d.d. (x y)
2
−x
2
y
2
≤ 0, echivalent˘a cu (1.3).
Teorema 1.6 (Inegalitatea lui Minkowski) Pentru orice x, y ∈ E avem

(x +y)
2


x
2
+

y
2
. (1.5)
Folosind inegalitatea (1.3) putem scrie
(x +y)
2
= x
2
+ 2(x y) +y
2
≤ x
2
+ 2

x
2

y
2
+y
2
= (

x
2
+

y
2
)
2
,
de unde obt ¸inem (1.5).
Aplicat ¸ia [[ [[ : E → R, definit˘a prin
[[x[[ =

x
2
, ∀ x ∈ E (1.6)
este o norm˘a pe E. Ea se nume¸ste norma indus˘a de produsul scalar sau norma euclidian˘a.
Un spat ¸iu euclidian este deci un spat ¸iu liniar normat, cu norma indus˘a de produsul
scalar.
Norma euclidian˘a pe E induce metrica d : E E → R,
d(x, y) = [[x −y[[ =

(x −y)
2
, (1.7)
care se nume¸ste metrica euclidian˘a. Deci un spat ¸iu euclidian este un spat ¸iu metric, cu
metrica euclidian˘a.
Cu notat ¸ia (1.6), inegalit˘at ¸ile lui Cauchy ¸si Minkowski se scriu
[x y[ ≤ [[x[[ [[y[[, ∀ x, y ∈ E,
[[x +y[[ ≤ [[x[[ +[[y[[, ∀ x, y ∈ E.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 13
1.4 Mult ¸imea numerelor reale
In raport cu operat ¸iile de adunare ¸si ˆınmult ¸ire R formeaz˘a un corp comutativ. In
raport cu acelea¸si dou˘a operat ¸ii R formeaz˘a un spat ¸iu liniar real. Mult ¸imea R poate fi
organizat˘a ca spat ¸iu metric.
Fie x un num˘ar real. Se nume¸ste valoare absolut˘a sau modul al num˘arului real x
num˘arul [x[ definit prin
[x[ =

x, x > 0,
0, x = 0,
−x, x < 0.
Funct ¸ia modul are urm˘atoarele propriet˘at ¸i:
1
o
. [x[ ≥ 0, ∀ x ∈ R ¸si [x[ = 0 d.d. x = 0,
2
o
. [x +y[ ≤ [x[ +[y[, ∀ x, y ∈ R,
3
o
. [xy[ = [x[ [y[, ∀ x, y ∈ R,
4
o
. [x[ < ε d.d. −ε < x < ε.
Din 1
o
, 2
o
¸si 3
o
rezult˘a c˘a funct ¸ia modul este o norm˘a pe spat ¸iul liniar real R. Deci
R este un spat ¸iu liniar normat. Aplicat ¸ia d : RR → R definit˘a prin
d(x, y) = [x −y[, ∀ x, y ∈ R,
determin˘a pe R o metric˘a. In raport cu aceast˘a metric˘a R formeaz˘a un spat ¸iu metric.
1.4.1 Mult ¸imi m˘arginite de numere reale
Fie A o mult ¸ime nevid˘a de numere reale. Spunem c˘a A este m˘arginit˘ a superior sau
majorat˘a dac˘a exist˘a un num˘ar real b a.ˆı. x ≤ b, pentru orice x ∈ A. Num˘arul b se
nume¸ste majorant al mult ¸imii A.
Not ¸iunea de mult ¸ime majorat˘a se poate defini ¸si pentru mult ¸imi de numere rat ¸ionale.
Ceea ce deosebe¸ste mult ¸imea R de mult ¸imea Q a numerelor rat ¸ionale este axioma lui
Cantor a marginii superioare, care st˘a la baza obt ¸inerii tuturor rezultatelor profunde ale
analizei matematice ¸si pe care o enunt ¸˘am mai jos.
Axioma lui Cantor. Orice mult ¸ime nevid˘a majorat˘a A ⊂ R admite un cel mai mic
majorant.
Cel mai mic majorant al mult ¸imii majorate A se nume¸ste marginea superioar˘a a lui
A sau supremum de A ¸si se noteaz˘a sup A.
Exemplul 1.8 S˘a consider˘am mult ¸imea A = ¦x ∈ Q [ x
2
≤ 3¦. Mult ¸imea A, ca
submult ¸ime a lui R, este majorat˘a, de exemplu de 2, dar ¸si de aproximat ¸iile succesive prin
adaos ale lui

3: 1, 8, 1, 74, 1, 733 etc. precum ¸si de

3. Conform axiomei lui Cantor
A admite un cel mai mic majorant. Se poate ar˘ata c˘a sup A =

3. Ca submult ¸ime a
lui Q, are numerele de mai sus ca majorant ¸i, cu except ¸ia lui

3 care nu apart ¸ine lui Q.
Deci ea nu admite un cel mai mic majorant num˘ar rat ¸ional.
Num˘arul real M este marginea superioar˘a a mult ¸imii A, M = sup A, dac˘a M este
majorant al mult ¸imii A ¸si este cel mai mic majorant. De unde teorema care urmeaz˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 14
Teorema 1.7 (de caracterizare a marginii superioare) Num˘arul M = sup A d.d.
1
o
. x ≤ M, ∀ x ∈ A (M este majorant al mult ¸imii A),
2
o
. ∀ ε > 0, ∃ x
ε
∈ A a.ˆı. x
ε
> M − ε (orice num˘ar mai mic decˆat M nu este
majorant al lui A).
Spunem c˘a mult ¸imea A de numere reale este m˘arginit˘ a inferior sau minorat˘a dac˘a
exist˘a un num˘ ar real a a.ˆı. a ≤ x, pentru orice x ∈ A. Num˘arul a se nume¸ste minorant
al mult ¸imii A.
Folosind axioma lui Cantor se poate stabili urm˘atoarea
Teorema 1.8 Orice mult ¸ime nevid˘a minorat˘a A ⊂ R admite un cel mai mare minorant.
Cel mai mare minorant al mult ¸imii minorate A se nume¸ste marginea inferioar˘a a lui
A sau infimum de A ¸si se noteaz˘a inf A.
Num˘arul real m este marginea inferioar˘a a mult ¸imii A, m = inf A, dac˘a m este
minorant al mult ¸imii A ¸si este cel mai mare minorant. De unde teorema:
Teorema 1.9 (de caracterizare a marginii inferioare) Num˘arul m = inf A d.d.
1
o
. m ≤ x, ∀ x ∈ A (m este minorant al mult ¸imii A),
2
o
. ∀ ε > 0, ∃ x
ε
∈ A a.ˆı. x
ε
< m + ε (orice num˘ar mai mare decˆat m nu este
minorant al lui A).
O mult ¸ime A ⊂ R se nume¸ste m˘arginit˘ a dac˘a este majorat˘a ¸si minorat˘a, adic˘a dac˘a
exist˘a numerele reale a ¸si b a.ˆı. a ≤ x ≤ b, pentru orice x ∈ A.
Dac˘a A este m˘arginit˘a atunci exist˘a sup A ¸si inf A ¸si inf A ≤ x ≤ sup A, pentru orice
x ∈ A. Mult ¸imea A const˘a dintr-un singur element d.d. inf A = sup A.
Un majorant al mult ¸imii A care apart ¸ine lui A se nume¸ste cel mai mare element al
mult ¸imii A. Un minorant al mult ¸imii A care apart ¸ine lui A se nume¸ste cel mai mic
element al mult ¸imii A. Aceste elemente, dac˘a exist˘a, sunt unice.
Dac˘a sup A ∈ A atunci este cel mai mare element al mult ¸imii A. Dac˘a inf A ∈ A
atunci este cel mai mic element al mult ¸imii A. Se poate ˆıntˆampla ca o mult ¸ime A s˘a nu
aib˘a cel mai mare sau/¸si cel mai mic element. Spre exemplu mult ¸imea A¦1/n, n ∈ N¦
nu are cel mai mic element deoarece inf A = 0 / ∈ A.
O mult ¸ime A ⊂ R nemajorat˘a sau/¸si neminorat˘a se nume¸ste mult ¸ime nem˘arginit˘a.
Teorema 1.10 Dac˘a A ⊂ R atunci:
1
o
. A este m˘arginit˘a d.d. exist˘a M > 0 a.ˆı. [x[ ≤ M, ∀ x ∈ A.
2
o
. A este nem˘arginit˘a d.d. ∀ M > 0 exist˘a un x
M
∈ A a.ˆı. [x
M
[ > M.
Prezentarea unitar˘a a unor rezultate fundamentale ale analizei matematice impune
introducerea simbolurilor −∞ ¸si +∞, numite minus infinit ¸si respectiv, plus infinit.
Mult ¸imea R = R∪ ¦−∞, +∞¦ se nume¸ste dreapta real˘a ˆıncheiat˘a.
Operat ¸iile algebrice definite pe R se extind numai part ¸ial la R. Urm˘atoarele operat ¸ii
nu sunt definite pe R:
∞−∞, 0 ∞,
0
0
,


, 0
0
, ∞
0
, 1

.
Acestea se numesc operat ¸ii f˘ar˘a sens sau cazuri de nedeterminare.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 15
1.4.2 Intervale ¸si vecin˘at˘at ¸i
Fie a, b ∈ R, a < b. Numim intervale m˘arginite mult ¸imile:
1) (a, b) = ¦x ∈ R [ a < x < b¦ - interval deschis;
2) [a, b) = ¦x ∈ R [ a ≤ x < b¦ - interval ˆınchis la stˆanga, deschis la dreapta;
3) (a, b] = ¦x ∈ R [ a ≤ x < b¦ - interval deschis la stˆanga, ˆınchis la dreapta;
4) [a, b] = ¦x ∈ R [ a ≤ x ≤ b¦ - interval ˆınchis sau segment.
Numim intervale nem˘arginite mult ¸imile:
1) (a, ∞) = ¦x ∈ R [ x > a¦ - semidreapt˘a deschis˘a nem˘arginit˘a la dreapta;
2) [a, ∞) = ¦x ∈ R [ x ≥ a¦ - semidreapt˘a ˆınchis˘a, nem˘arginit˘a la dreapta;
3) (−∞, b) = ¦x ∈ R [ x < b¦ - semidreapt˘a deschis˘a nem˘arginit˘a la stˆanga;
4) (−∞, b] = ¦x ∈ R [ x ≤ b¦ - semidreapt˘a ˆınchis˘a, nem˘arginit˘a la stˆanga.
Dreapta real˘a este de asemenea interval nem˘arginit.
Fie x
0
∈ R. Se nume¸ste vecin˘atate a lui x
0
orice mult ¸ime V ⊂ R care cont ¸ine un
interval deschis la care apart ¸ine punctul x
0
, x
0
∈ (a, b) ⊂ V . In particular, orice interval
deschis (a, b) care cont ¸ine pe x
0
este vecin˘atate a lui x
0
.
O vecin˘atate a lui x
0
de forma (x
0
− ε, x
0
+ ε), cu ε > 0, se nume¸ste vecin˘atate
simetric˘a a lui x
0
. Orice vecin˘atate a lui x
0
cont ¸ine o vecin˘atate simetric˘a.
Se nume¸ste vecin˘atate a lui +∞ orice mult ¸ime V de numere reale care cont ¸ine o
semidreapt˘a (a, +∞). Se nume¸ste vecin˘atate a lui −∞ orice mult ¸ime V de numere reale
care cont ¸ine o semidreapt˘a (−∞, b).
1.5 Spat ¸iul R
n
Se noteaz˘a cu R
n
produsul cartezian al mult ¸imii R cu ea ˆıns˘a¸si de n ori, adic˘a
R
n
= RR R = ¦x = (x
1,
x
2
, . . . , x
n
), x
i
∈ R, i = 1, n¦.
Mult ¸imea R
n
poate fi organizat˘a ca spat ¸iu liniar real.
Dou˘a elemente x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
), y = (y
1
, y
2
, . . . , y
n
) din R
n
sunt egale, x = y,
d.d. x
i
= y
i
, i = 1, n.
Definim operat ¸ia de adunare ˆın R
n
prin
∀ x, y ∈ R
n
, x +y = (x
1
+y
1
, x
2
+y
2
, . . . , x
n
+y
n
) ∈ R
n
¸si operat ¸ia de ˆınmult ¸ire cu scalari prin
∀ α ∈ R, ∀ x ∈ R
n
, αx = (αx
1
, αx
2
, . . . , αx
n
) ∈ R
n
.
Elementul nul din R
n
este 0 = (0, 0, . . . , 0), iar opusul lui x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) este
elementul −x = (−x
1
, −x
2
, . . . , −x
n
). Se verific˘a u¸sor restul axiomelor. Deci R
n
este un spat ¸iu liniar real numit spat ¸iul liniar real n-dimensional, elementele sale x =
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) le vom numi vectori. Numerele x
1
, x
2
, . . ., x
n
se numesc componentele
sau coordonatele vectorului x.
Aplicat ¸ia
x y = x
1
y
1
+x
2
y
2
+ +x
n
y
n
=
n
¸
k=1
x
k
y
k
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 16
este un produs scalar pe R
n
¸si deci R
n
este un spat ¸iu euclidian numit spat ¸iul euclidial
n-dimensional.
Dup˘a (1.6), norma indus˘a de produsul scalar va fi dat˘a de
[[x[[ =

x
2
=

n
¸
k=1
x
2
k
. (1.8)
Deci R
n
este un spat ¸iu liniar normat.
Inegalit˘at ¸ile lui Cauchy ¸si Minkowski se transcriu
[
n
¸
k=1
x
k
y
k
[ ≤

n
¸
k=1
x
2
k

n
¸
k=1
y
2
k
,

n
¸
k=1
(x
k
+y
k
)
2

n
¸
k=1
x
2
k
+

n
¸
k=1
y
2
k
.
Se verific˘a u¸sor c˘a aplicat ¸iile
[[x[[
1
= max¦[x
1
[, [x
2
[, . . . , [x
n
[¦, [[x[[
2
= [x
1
[ +[x
2
[ + +[x
n
[,
sunt de asemenea norme pe R
n
, echivalente cu norma (1.8).
Dup˘a (1.7), metrica euclidian˘a pe R
n
va fi dat˘a de
d(x, y) = [[x −y[[ =

n
¸
k=1
(x
k
−y
k
)
2
.
In concluzie, R
n
este un spat ¸iu metric.
Sfera deschis˘a cu centrul ˆın x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) ¸si raz˘a ε este mult ¸imea
S(x
0
, ε) = ¦x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈ R
n
,

n
¸
k=1
(x
k
−x
0
k
)
2
< ε¦.
Aplicat ¸iile δ, ∆ : R
n
R
n
→ R, δ(x, y) =
n
¸
k=1
[x
k
− y
k
[, ∆(x, y) = max
k=1,n
[x
k
− y
k
[
sunt metrici pe R
n
echivalente cu metrica euclidian˘a.
1.6 Funct ¸ii cu valori ˆın R
m
Fie E o mult ¸ime nevid˘a oarecare. O aplicat ¸ie a mult ¸imii E ˆın R, f : E → R, se
nume¸ste funct ¸ie real˘ a, iar o aplicat ¸ie a mult ¸imii E ˆın R
m
, m ≥ 2, f : E → R
m
, se
nume¸ste funct ¸ie vectorial˘a.
Prin funct ¸ia vectorial˘a f , oric˘arui element x ∈ E i se ata¸seaz˘a ˆın mod unic elementul
y = (y
1
, y
2
, . . . , y
m
) ∈ R
m
, y = f (x).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 17
Fie f (x) = (f
1
(x), f
2
(x), . . . , f
m
(x)), pentru orice x ∈ E. Rezult˘a c˘a funct ¸ia vectorial˘a
f define¸ste ˆın mod unic m funct ¸ii f
k
: E → R, k = 1, m, numite funct ¸ii componente ale
funct ¸iei f .
Funct ¸ia f : R → R, ˆın care E ⊂ R, se nume¸ste funct ¸ie real˘a de o variabil˘a real˘a.
Num˘arul real x ∈ E are ca imagine prin f num˘arul real y = f(x).
Funct ¸ia f : E → R, ˆın care E ⊂ R
n
, n ≥ 2, se nume¸ste funct ¸ie real˘a de o variabil˘a
vectorial˘a sau funct ¸ie real˘ a de n variabile reale. Vectorul x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈ R
n
are
ca imagine prin f num˘arul real y = f(x) = f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
).
Funct ¸ia f : E → R
m
, ˆın care E ⊂ R se nume¸ste funct ¸ie vectorial˘a de o variabil˘a
real˘a. Num˘arul real x ∈ E are ca imagine prin f vectorul y = f (x) ∈ R
m
. Funct ¸iile
componente sunt m funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a y
k
= f
k
(x), k = 1, m.
Funct ¸ia f : E →R
m
, ˆın care E ⊂ R
n
, n ≥ 2, se nume¸ste funct ¸ie vectorial˘a de o vari-
abil˘a vectorial˘a sau funct ¸ie vectorial˘a de n variabile reale. Vectorul x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈
R
n
are ca imagine vectorul y = f (x) ∈ R
m
. Funct ¸iile componente sunt m funct ¸ii reale
de o variabil˘a vectorial˘a sau de n variabile reale y
i
= f
i
(x) = f
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), i = 1, m.
Numim grafic al funct ¸iei f mult ¸imea
G
f
= ¦(x, y) ∈ R
n
R
m
[ x ∈ E ⊂ R
n
, y = f (x) ∈ R
m
¦.
Numim curb˘a ˆın R
n
mult ¸imea Γ = ¦x ∈ R
n
[ x = f (t), t ∈ I ⊂ R¦, ˆın care I este
un interval al axei reale, iar funct ¸ia f satisface anumite condit ¸ii. Ecuat ¸ia x = f (t) se
nume¸ste ecuat ¸ia vectorial˘a a curbei. Ea implic˘a egalit˘at ¸ile x
i
= f
i
(t), i = 1, n, numite
ecuat ¸iile parametrice ale curbei. Variabila t se nume¸ste parametru pe curba Γ.
Fie E ⊂ R
n
, funct ¸ia f : E → R
m
, F = f (E) ⊂ R
m
¸si funct ¸ia g : F → R
p
. Funct ¸ia
g◦f : E →R
p
definit˘a prin z = (g◦f )(x) = g(f (x)), pentru orice x ∈ E, este compunerea
sau produsul funct ¸iilor f ¸si g, ¸si are componentele
z
j
= g
j
(f
i
(x
i
, . . . , x
n
), . . . , f
m
(x
i
, . . . , x
n
)), j = 1, p.
Fie E, F ⊂ R
n
. O aplicat ¸ie biunivoc˘a f : E → F se nume¸ste transformare punctual˘a
a mult ¸imii E pe mult ¸imea F. Pentru fiecare x ∈ E, y = f (x) ∈ F. Dac˘a x = (x
1
, . . . , x
n
)
¸si y = (y
1
, . . . , y
n
), egalitatea vectorial˘a y = f (x) este echivalent˘a cu egalit˘at ¸ile
y
i
= f
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), i = 1, n,
numite ecuat ¸iile transform˘arii.
Deoarece f este biunivoc˘a rezult˘a c˘a f (E) = F. Aplicat ¸ia f
−1
: F → E se nume¸ste
transformarea punctual˘a invers˘a transform˘arii f , dac˘a f
−1
(y) = x d.d. f (x) = y.
Se noteaz˘a cu T(E, R
m
) mult ¸imea funct ¸iilor definite pe E cu valori ˆın R
m
. In raport
cu operat ¸iile de adunare ¸si ˆınmult ¸ire a funct ¸iilor, T(E, R
m
) formeaz˘a un spat ¸iu liniar
real.
Aplicat ¸ia definit˘a pe T(E, R
m
) cu valori ˆın R prin [[f [[ = sup
x∈E
[[f (x)[[, pentru
orice f ∈ T(E, R
m
), este o norm˘a pe T(E, R
m
), numit˘a norma convergent ¸ei uniforme.
Deci T(E, R
m
) este un spat ¸iu liniar normat. Not˘am cu ρ metrica indus˘a de norm˘a:
ρ = [[f −g[[ = sup
x∈E
[[f (x) −g(x)[[, ∀ f , g ∈ T(E, R
m
),
numit˘a metrica convergent ¸ei uniforme. Deci T(E, R
m
) este un spat ¸iu metric.
Capitolul 2
S¸IRURI S¸I SERII
2.1 S¸iruri de numere reale
Un ¸sir de numere reale este o funct ¸ie f : N → R. Se noteaz˘a cu x
n
= f(n) ¸si se
nume¸ste termenul de rang n al ¸sirului. Vom nota un ¸sir prin (x
n
)
n∈N
sau (x
n
).
Definit ¸ia 2.1 Spunem c˘a ¸sirul (x
n
) are limita x ∈
¯
R ¸si scriem lim
n→∞
x
n
= x sau x
n
→ x,
dac˘a oricare ar fi V o vecin˘atate a lui x, exist˘a num˘arul natural N = N(V ) a.ˆı. pentru
orice n > N : x
n
∈ V .
Aceast˘a definit ¸ie poate fi formulat˘a ¸si astfel:
Definit ¸ia 2.2 S¸irul x
n
are limita x ∈
¯
R dac˘a ˆın afara oric˘arei vecin˘at˘at ¸i V a lui x se
afl˘a cel mult un num˘ar finit de termeni ai ¸sirului, num˘ar ce depinde de vecin˘atatea V .
Deoarece ¸sirurile de numere reale au fost studiate ˆın liceu, ˆın cele ce urmeaz˘a vom
formula principalele rezultate f˘ar˘a a relua demonstrat ¸iile.
Teorema 2.1 Fie (x
n
) un ¸sir de numere reale.
1
o
. Dac˘a (x
n
) are limit˘a atunci limita sa este unic˘a.
2
o
. Dac˘a (x
n
) are limita x atunci orice sub ¸sir al s˘au are limita x.
3
o
. Dac˘a ˆıntr-un ¸sir cu limit˘a schimb˘am ordinea termenilor, ad˘aug˘ am sau suprim˘am
un num˘ar finit de termeni, obt ¸inem un ¸sir avˆand aceea¸si limit˘a.
In consecint ¸˘a, dac˘a (x
n
) are un sub¸sir f˘ar˘a limit˘a sau dac˘a (x
n
) are dou˘a sub¸siruri cu
limite diferite, atunci (x
n
) nu are limit˘a.
S¸irurile f˘ar˘a limit˘a se numesc oscilante. S¸irurile cu limit˘a finit˘a se numesc convergente.
S¸irurile care nu sunt convergente se numesc divergente. Deci, un ¸sir este divergent dac˘a
nu are limit˘a sau are limit˘a dar aceasta este −∞ sau +∞.
Teorema 2.2 (de caracerizare a limitei) Fie (x
n
) un ¸sir de numere reale.
1
0
. S¸irul (x
n
) este convergent ¸si are limita x ∈ R d.d. oricare ar fi ε > 0, exist˘a un
N(ε) ∈ N a.ˆı. d(x, x
n
) = [x
n
−x[ < ε, pentru orice n > N.
18
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 19
S¸IRURI
INFINIT
˘
A
FINIT
˘
A
CONVERGENTE
DIVERGENTE
CU LIMIT
˘
A
F
˘
AR
˘
A LIMIT
˘
A (OSCILANTE)
2
0
. S¸irul (x
n
) are limita −∞ d.d. oricare ar fi ε > 0, exist˘a un N(ε) ∈ N a.ˆı.
x
n
< −ε, pentru orice n > N.
3
0
. S¸irul (x
n
) are limita +∞ d.d. oricare ar fi ε > 0, exist˘a un N(ε) ∈ N a.ˆı. x
n
> ε,
pentru orice n > N.
Teorema 2.3 (Operat ¸ii cu ¸siruri care au limit˘a)
1
0
. Dac˘a ¸sirurile (x
n
) ¸si (y
n
) au limit˘a ¸si suma limitelor are sens, atunci ¸sirul sum˘a
(x
n
+y
n
) are limit˘a ¸si
lim
n→∞
(x
n
+y
n
) = lim
n→∞
x
n
+ lim
n→∞
y
n
.
2
0
. Dac˘a ¸sirurile (x
n
) ¸si (y
n
) au limit˘a ¸si produsul limitelor are sens, atunci ¸sirul
produs (x
n
y
n
) are limit˘a ¸si
lim
n→∞
(x
n
y
n
) = ( lim
n→∞
x
n
)( lim
n→∞
y
n
).
In particular, dac˘a (y
n
) este ¸sirul constant, y
n
= λ = 0, pentru orice n ∈ N, atunci
lim
n→∞
(λx
n
) = λ( lim
n→∞
x
n
).
3
0
. Dac˘a ¸sirurile (x
n
) ¸si (y
n
) au limit˘a, y
n
= 0, ¸si cˆatul limitelor are sens, atunci
¸sirul cˆat (x
n
/y
n
) are limit˘a ¸si
lim
n→∞
x
n
y
n
=
lim
n→∞
x
n
lim
n→∞
y
n
.
4
0
. Dac˘a ¸sirurile (a
n
) ¸si (x
n
) au limit˘a, a
n
> 0, a
n
→ a, x
n
→ x ¸si a
x
are sens,
atunci ¸sirul (a
xn
n
) are limit˘a ¸si
lim
n→∞
a
xn
n
= a
x
.
Teorema 2.4 (Criterii de existent ¸˘a a limitei) Fie (x
n
) un ¸sir de numere reale.
1
0
. (Criteriul major˘arii) dac˘a pentru un x ∈ R exist˘a un ¸sir (α
n
) de numere nene-
gative, α
n
→ 0, a.ˆı. d(x, x
n
) = [x
n
−x[ ≤ α
n
, pentru orice n ∈ N, atunci x
n
→x.
2
0
. Dac˘a exist˘a ¸sirul (y
n
), y
n
→ −∞, a.ˆı. x
n
≤ y
n
, pentru orice n ∈ N, atunci
x
n
→−∞.
3
0
. Dac˘a exist˘a ¸sirul (y
n
), y
n
→ +∞, a.ˆı. x
n
≥ y
n
, pentru orice n ∈ N, atunci
x
n
→ +∞.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 20
S¸irul de numere reale (x
n
) se nume¸ste m˘arginit dac˘a mult ¸imea ¦x
n
[ n ∈ N¦ a valorilor
sale este m˘arginit˘a. Deci (x
n
) este m˘arginit dac˘a exist˘a M > 0 a.ˆı. [x
n
[ ≤ M, pentru
orice n ∈ N.
S¸irul (x
n
) se nume¸ste nem˘arginit dac˘a mult ¸imea ¦x
n
[ n ∈ N¦ este nem˘arginit˘a, adic˘a
dac˘a oricare ar fi M > 0 exist˘a un n
M
∈ N, a.ˆı. [x
n
M
[ > M.
Teorema 2.5 (Propriet˘ at ¸i ale ¸sirurilor convergente)
1
0
. S¸irul x
n
→x d.d. ¸sirul d(x, x
n
) = [x
n
−x[ → 0.
2
0
. Dac˘a ¸sirul x
n
→ x, atunci ¸sirul [x
n
[ → [x[. Reciproca nu este adev˘arat˘a decˆ at ˆın
cazul x = 0.
3
0
. Orice ¸sir convergent este m˘arginit. Reciproca nu este adev˘arat˘a. Exist˘a ¸siruri
m˘arginite care nu sunt convergente. Un ¸sir nem˘arginit este divergent.
4
0
. Dac˘a x
n
→ 0 ¸si (y
n
) este m˘arginit, atunci x
n
y
n
→0.
5
0
. Orice sub¸sir al unui ¸sir convergent este convergent ¸si are aceea¸si limit˘a.
6
0
. Dac˘a (x
n
) ¸si (y
n
) sunt ¸siruri convergente, x
n
→x ¸si y
n
→ y, iar x
n
≤ y
n
, pentru
orice n ∈ N, atunci x ≤ y.
7
0
. Dac˘a ¸sirurile (x
n
), (y
n
), (z
n
) satisfac pentru orice n ∈ N condit ¸ia x
n
≤ y
n
≤ z
n
,
iar (x
n
) ¸si (z
n
) sunt convergente ¸si au aceea¸si limit˘a x, atunci (y
n
) este convergent ¸si
are limita x.
S¸irul de numere reale (x
n
) se nume¸ste cresc˘ator dac˘a x
n
≤ x
n+1
, pentru orice n ∈ N.
S¸irul (x
n
) se nume¸ste descresc˘ator dac˘a x
n
≥ x
n+1
, pentru orice n ∈ N. Un ¸sir cresc˘ator
sau descresc˘ator se nume¸ste monoton.
Teorema 2.6 (Existent ¸a limitei unui ¸sir monoton)
1
0
. Un ¸sir monoton ¸si m˘arginit este convergent.
2
0
. Un ¸sir cresc˘ator ¸si nem˘arginit superior are limita +∞.
3
0
. Un ¸sir descresc˘ator ¸si nem˘arginit inferior are limita −∞.
Un ¸sir monoton este ¸sir cu limit˘a. Dac˘a (x
n
) este cresc˘ator, limx
n
= sup¦x
n
[ n ∈ N¦,
iar dac˘a (x
n
) este descresc˘ator atunci limx
n
= inf¦x
n
[ n ∈ N¦.
Teorema 2.7 (Lema intervalelor ˆınchise, Cantor) Dac˘a (I
n
), I
n
= [a
n
, b
n
], este
un ¸sir de intervale ˆınchise de numere reale care satisfac condit ¸ia I
n+1
⊂ I
n
, pentru orice
n ∈ N, atunci intersect ¸ia lor este nevid˘a. Dac˘a, ˆın plus, lim
n→∞
(b
n
− a
n
) = 0, atunci
intersect ¸ia const˘a dintr-un singur punct.
Teorema 2.8 (Lema lui Cesaro) Un ¸sir m˘arginit de numere reale cont ¸ine un sub¸sir
convergent.
S¸irul de numere reale (x
n
) se nume¸ste ¸sir fundamental sau ¸sir Cauchy dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care d(x
n
, x
m
) = [x
m
−x
n
[ < ε, ∀ n, m > N. (2.1)
Aceast˘a definit ¸ie este echivalent˘a cu urm˘atoarea:
S¸irul de numere reale (x
n
) se nume¸ste sir fundamental sau ¸sir Cauchy dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care d(x
n
, x
n+p
) = [x
n+p
−x
n
[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
(2.2)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 21
Teorema 2.9 Orice ¸sir fundamental este m˘arginit.
Dac˘a (x
n
) este ¸sir fundamental, din (2.2), pentru ε = 1, rezult˘a c˘a
[x
m
−x
n
[ < 1 ∀ m, n > N = N(1),
de unde, pentru n = N + 1, obt ¸inem
[x
n
[ = [(x
n
−x
N+1
) +x
N+1
[ ≤ [x
n
−x
N+1
[ +[x
N+1
[ < 1 +[x
N+1
[, ∀ n ∈ N.
Fie M = max¦[x
1
[, [x
2
[, . . . , [x
N
[, 1 + [x
N+1
[¦ > 0. Atunci [x
n
[ ≤ M, pentru orice
n ∈ N ¸si deci (x
n
) este m˘arginit.
Teorema 2.10 (Criteriul lui Cauchy) Un ¸sir de numere reale este convergent d.d.
este ¸sir Cauchy.
Necesitatea. Dac˘a (x
n
) este convergent la x, oricare ar fi ε > 0, exist˘a un N(ε) ∈ N
a.ˆı. [x
n
−x[ < ε/2, pentru orice n > N. De aici rezult˘a c˘a pentru orice m, n > N putem
scrie
[x
m
−x
n
[ ≤ [x
m
−x[ +[x
n
−x[ <
ε
2
+
ε
2
= ε
¸si deci (x
n
) este un ¸sir Cauchy.
Suficient ¸a. Dac˘a (x
n
) este un ¸sir Cauchy, din teorema precedent˘a rezult˘a c˘a este
m˘arginit, iar din Lema lui Cesaro rezult˘a c˘a (x
n
) cont ¸ine un sub¸sir convergent. Fie acesta
(x
n
k
)
k∈N
¸si fie x limita sa. Deoarece x
n
k
→ x
∀ ε > 0, ∃ K(ε) ∈ N pentru care [x
n
k
−x[ <
ε
2
, ∀ n
k
> K.
Pe de alt˘a parte, deoarece (x
n
) este ¸sir Cauchy
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [x
n
−x
m
[ <
ε
2
, ∀ n, m > N.
Fie N

= max¦N, K¦. Pentru n, n
k
> N

putem scrie
[x
n
−x
n
k
[ <
ε
2
, [x
n
k
−x[ <
ε
2
,
de unde rezult˘a
[x
n
−x[ ≤ [x
n
−x
n
k
[ +[x
n
k
−x[ <
ε
2
+
ε
2
= ε, ∀ n > N

,
deci ¸sirul (x
n
) converge la x.
2.2 S¸iruri ˆın spat ¸ii metrice
Fie (X, d) un spat ¸iu metric ¸si (x
n
) un ¸sir de puncte din X.
Definit ¸ia 2.3 Spunem c˘a ¸sirul (x
n
) converge la x ∈ X dac˘a oricare ar fi o vecin˘atate
V a lui x, exist˘a un N(V ) ∈ N a.ˆı. pentru orice n > N, x
n
∈ V .
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 22
Prin urmare, x
n
→ x dac˘a
∀ V (x), ∃ N(V ) ∈ N pentru care n > N ⇒ x
n
∈ V (x). (2.3)
Punctul x se nume¸ste limita ¸sirului (x
n
) ¸si se noteaz˘a
lim
n→∞
x
n
= x sau x
n
→ x.
Aceast˘a definit ¸ie este echivalent˘a cu urm˘atoarea:
Definit ¸ia 2.4 S¸irul (x
n
) este convergent la x dac˘a ˆın afara oric˘arei vecin˘at˘at ¸i a punc-
tului x se afl˘a un num˘ar finit de termeni ai ¸sirului (x
n
).
S¸irul (x
n
) se nume¸ste divergent dac˘a nu este convergent.
Teorema 2.11 Condit ¸ia necesar˘a ¸si suficient˘a ca x
n
→ x este ca
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care n > N =⇒ d(x, x
n
) < ε. (2.4)
Dac˘a x
n
→ x, fie, pentru un ε > 0 arbitrar, V (x) = S(x, ε). Din (2.3) rezult˘a
atunci (2.4), deoarece x
n
∈ S(x, ε) este echivalent˘a cu d(x, x
n
) < ε.
Reciproc, oric˘arei vecin˘at˘at ¸i V (x) ˆıi corespunde un ε > 0 a.ˆı. S(x, ε) ⊂ V (x). Din
(2.4) rezult˘a atunci c˘a pentru n > N, x
n
∈ S(x, ε) ¸si deci x
n
∈ V (x), adic˘a x
n
→ x.
S¸irul (x
n
) se nume¸ste m˘arginit dac˘a mult ¸imea valorilor sale este m˘arginit˘a.
Teorema 2.12 (Propriet˘at ¸i ale ¸sirurilor convergente)
1
0
. Limita unui ¸sir convergent este unic˘a.
2
0
. x
n
→ x d.d. d(x, x
n
) → 0.
3
0
. (Criteriul major˘arii) Dac˘a exist˘a un x ∈ X ¸si un ¸sir de numere reale (α
n
),
α
n
→ 0, a.ˆı. d(x, x
n
) ≤ α
n
, pentru orice n > N, atunci x
n
→ x.
4
0
. Orice sub¸sir al unui ¸sir convergent este convergent.
5
0
. Un ¸sir convergent este m˘arginit. Reciproca nu este adev˘arat˘a.
S¸irul (x
n
), x
n
∈ (X, d), se nume¸ste ¸sir fundamental sau ¸sir Cauchy dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care d(x
n
, x
m
) < ε, ∀ n, m > N. (2.5)
sau echivalent:
S¸irul (x
n
) se nume¸ste ¸sir fundamental sau ¸sir Cauchy dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care d(x
n
, x
n+p
) < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N. (2.6)
Teorema 2.13 Orice ¸sir fundamental este m˘arginit.
Dac˘a (x
n
) este ¸sir fundamental, din (2.6) pentru ε = 1 rezult˘a c˘a
d(x
n
, x
n+p
) < 1, ∀ n ≥ N, N = N(1), p = 1, 2, . . . .
In particular, pentru n = N, obt ¸inem
d(x
N
, x
N+p
) < 1, p = 1, 2, . . .
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 23
Fie M = max¦d(x
N
, x
1
), d(x
N
, x
2
), . . . , d(x
N
, x
N−1
), 1¦. Rezult˘a atunci c˘a
d(x
N
, x
n
) ≤ M, ∀ n ∈ N
¸si deci ¸sirul este m˘arginit.
Reciproca teoremei nu este adev˘arat˘a.
Teorema 2.14 Orice ¸sir convergent este ¸sir fundamental.
Dac˘a x
n
→ x, ∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N a.ˆı. n > N =⇒ d(x.x
n
) < ε/2. De aici rezult˘a
c˘a
d(x
n
, x
m
) ≤ d(x, x
n
) +d(x, x
m
) <
ε
2
+
ε
2
= ε, ∀ n, m > N,
adic˘a (x
n
) este ¸sir Cauchy.
Reciproca acestei teoreme nu este adev˘arat˘a. Exist˘a spat ¸ii metrice ˆın care nu orice
¸sir Cauchy este ¸sir convergent.
Exemplul 2.1 Fie (Q, d) spat ¸iul metric al numerelor rat ¸ionale, ˆın care d(x, y) = [x−y[,
pentru orice x, y ∈ Q. S¸irul (x
n
), x
n
= (1 + 1/n)
n
∈ Q, n ∈ N, este un ¸sir Cauchy
deoarece (x
n
) considerat ca ¸sir de numere reale este convergent, x
n
→ e. Dar e / ∈ Q.
Deci, de¸si (x
n
) este un ¸sir fundamental de numere din Q, el nu are limit˘a ˆın Q.
Un spat ¸iu metric ˆın care orice ¸sir Cauchy este convergent se nume¸ste spat ¸iu metric
complet.
Exemplul 2.2 Din Teorema 2.10 (Criteriul lui Cauchy) rezult˘a c˘a mult ¸imea R a nu-
merelor reale este un spat ¸iu metric complet.
Exemplul 2.3 Mult ¸imea Q a numerelor rat ¸ionale nu este spat ¸iu metric complet.
O mult ¸ime A de puncte dintr-un spat ¸iu metric se nume¸ste compact˘ a dac˘a orice ¸sir de
puncte din A cont ¸ine un sub¸sir convergent la un punct din A.
Exemplul 2.4 Un interval m˘arginit ¸si ˆınchis [a, b] de numere reale este o mult ¸ime com-
pact˘a, conform Lemei lui Cesaro.
Teorema 2.15 O mult ¸ime A ⊂ X compact˘a este m˘arginit˘a ¸si ˆınchis˘ a.
Reciproca acestei teoreme nu este adev˘arat˘a. Exist˘a spat ¸ii metrice ˆın care nu orice
mult ¸ime m˘argint˘a ¸si ˆınchis˘a este compact˘a.
Teorema 2.16 Orice spat ¸iu metric compact este complet.
Avem de ar˘atat c˘a ˆıntr-un spat ¸iu metric compact este adev˘arat˘a reciproca Teo-
remei 2.14, adic˘a orice ¸sir fundamental de puncte dintr-un spat ¸iu metric compact este
convergent.
Dac˘a (x
n
) este un ¸sir Cauchy de puncte din spat ¸iul metric compact X, (x
n
) cont ¸ine
un sub¸sir convergent. Fie acesta (x
n
k
)
k∈N
¸si fie x ∈ X limita sa. Deoarece x
n
k
→x
∀ ε > 0, ∃ K(ε) ∈ N pentru care d(x, x
n
k
) <
ε
2
, ∀n
k
> K.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 24
Pe de alt˘a parte, deoarece (x
n
) este ¸sir Cauchy
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care d(x
n
, x
m
) <
ε
2
, ∀n, m > N.
Fie N

= max¦N, K¦. Pentru n, n
k
> N

putem scrie
d(x
n
, x
n
k
) <
ε
2
, d(x, x
n
k
) <
ε
2
,
de unde rezult˘a
d(x, x
n
) ≤ d(x, x
n
k
) +d(x
n
, x
n
k
) <
ε
2
+
ε
2
= ε, ∀ n > N

,
deci ¸sirul (x
n
) converge la x.
Un spat ¸iu liniar normat (V, [[ [[) se nume¸ste spat ¸iu Banach dac˘a este spat ¸iu metric
complet ˆın raport cu metrica indus˘a de norm˘a.
Un spat ¸iu euclidian complet ˆın metrica euclidian˘a se nume¸ste spat ¸iu Hilbert.
2.3 Principiul contract ¸iei
Definit ¸ia 2.5 Aplicat ¸ia ϕ : X → X, a spat ¸iului metric X pe el ˆınsu¸si, se nume¸ste
contract ¸ie a lui X dac˘a exist˘a q ∈ (0, 1) a.ˆı.
d(ϕ(x), ϕ(y)) ≤ q d(x, y), ∀x, y ∈ X. (2.7)
Num˘arul q se nume¸ste coeficient de contract ¸ie.
Definit ¸ia 2.6 Punctul ξ ∈ X se nume¸ste punct fix al aplicat ¸iei ϕ : X → X dac˘a
ϕ(ξ) = ξ.
Deci un punct fix al aplicat ¸iei ϕ este o solut ¸ie a ecuat ¸iei ϕ(x) = x.
Teorema 2.17 (Principiul contract ¸iei) O contract ¸ie a unui spat ¸iu metric complet
(X, d) are un punct fix ¸si numai unul.
Unicitatea. Dac˘a ξ
1
¸si ξ
2
sunt puncte fixe ale contract ¸iei ϕ, adic˘a ϕ(ξ
1
) = ξ
1
¸si
ϕ(ξ
2
) = ξ
2
, atunci
0 ≤ d(ξ
1
, ξ
2
) = d(ϕ(ξ
1
), ϕ(ξ
2
)) ≤ q d(ξ
1
, ξ
2
).
De aici obt ¸inem c˘a (1 − q) d(ξ
1
, ξ
2
) ≤ 0, ceea ce implic˘a d(ξ
1
, ξ
2
) = 0, echivalent cu
ξ
1
= ξ
2
.
Existent ¸a. Pornind de la un x
0
∈ X arbitrar, construim ¸sirul
x
0
, x
1
= ϕ(x
0
) , . . . , x
n
= ϕ(x
n−1
), . . . .
Acest ¸sir se nume¸ste ¸sirul aproximat ¸iilor succesive, x
0
se nume¸ste aproximat ¸ia de ordinul
zero sau punctul de start, iar x
n
se nume¸ste aproximat ¸ia de ordinul n.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 25
Fie δ = d(x
0
, x
1
). Dac˘a δ = 0, atunci x
0
= x
1
= ϕ(x
0
), adic˘a x
0
este punctul fix
al aplicat ¸iei ϕ ¸si demonstrat ¸ia este ˆıncheiat˘a. S˘a presupunem c˘a δ > 0. Atunci, pentru
orice n ∈ N are loc inegalitatea
d(x
n
, x
n+1
) ≤ q
n
δ.
Intr-adev˘ar, pentru n = 0 este adev˘arat˘a. Procedˆand prin induct ¸ie, g˘asim c˘a
d(x
n+1
, x
n+2
) = d(ϕ(x
n
), ϕ(x
n+1
)) ≤ q d(x
n
, x
n+1
) ≤ q
n+1
δ.
S¸irul (x
n
) este convergent. In adev˘ar, folosind inegalitatea triunghiular˘a ¸si inegali-
tatea precedent˘a, pentru p ∈ N arbitrar putem scrie succesiv
d(x
n
, x
n+p
) ≤ d(x
n
, x
n+1
) +d(x
n+1
, x
n+p
) ≤
≤ d(x
n
, x
n+1
) +d(x
n+1
, x
n+2
) + +d(x
n+p−1
, x
n+p
) ≤
≤ δq
n
(1 +q +q
2
+ +q
p−1
) =
1 −q
n
1 −q
<
δ
1 −q
q
n
.
A¸sadar
d(x
n
, x
n+p
) <
δ
1 −q
q
n
, ∀n ∈ N, ∀n ∈ N. (2.8)
Deoarece q
n
→ 0, ¸sirul (x
n
) este ¸sir Cauchy. X fiind spat ¸iu metric complet, rezult˘a c˘a
(x
n
) este convergent. Fie ξ limita sa, adic˘a
lim
n→∞
x
n
= ξ sau lim
n→∞
d(ξ, x
n
) = 0.
Punctul ξ este punct fix al contract ¸iei ϕ. In adev˘ar, din (2.7) rezult˘a c˘a ϕ este o
aplicat ¸ie continu˘a, deoarece din y → x urmeaz˘a ϕ(y) →ϕ(x). Avem atunci
ϕ(ξ) = ϕ( lim
n→∞
x
n
) = lim
n→∞
x
n+1
= ξ, deci ϕ(ξ) = ξ.
Teorema precedent˘a se mai nume¸ste ¸si teorema de punct fix a lui Banach. Metoda
de demonstrat ¸ie folosit˘a se nume¸ste metoda aproximat ¸iilor succesive. Ea ne permite s˘a
aproxim˘am solut ¸ia exact˘a cu x
n
. Pentru estimarea erorii metodei, s˘a facem ˆın (2.8),
pentru n fixat, p →∞, obt ¸inem
d(ξ, x
n
) <
δ
1 −q
q
n
, ∀n ∈ N.
2.4 S¸iruri ˆın R
p
Un ¸sir de vectori (x
n
)
∈N
din R
p
, x
n
= (x
n
1
, x
n
2
, . . . , x
n
p
), pentru orice n ∈ N, deter-
min˘a ˆın mod unic ¸sirurile de numere reale (x
n
k
)
n∈N
, k = 1, p. Acestea se numesc ¸sirurile
componente ale ¸sirului de vectori (x
n
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 26
Leg˘atura dintre ¸sirul de vectori (x
n
) ¸si ¸sirurile componente (x
n
k
)
n∈N
, k = 1, p, este
dat˘a de teorema urm˘atoare.
Teorema 2.18 Fie (x
n
) un ¸sir de vectori din R
p
.
1
0
. S¸irul de vectori (x
n
) este m˘arginit d.d. ¸sirurile componente (x
n
k
)
n∈N
, k = 1, p
sunt m˘arginite.
2
0
. S¸irul de vectori (x
n
) converge la x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
p
) ∈ R
p
d.d. x
n
k
→ x
0
k
,
k = 1, p, cˆand n →∞.
3
0
. S¸irul de vectori (x
n
) este ¸sir Cauchy d.d. ¸sirurile (x
n
k
)
n∈N
, k = 1, p sunt ¸siruri
Cauchy.
Studiul ¸sirurilor de vectori din R
p
se reduce la studiul ¸sirurilor componente.
Propriet˘at ¸ile 2
0
¸si 3
0
din teorema precedent˘a arat˘a c˘a spat ¸iul R
p
este un spat ¸iu metric
complet ˆın metrica euclidian˘a, adic˘a un spat ¸iu Hilbert.
Teorema 2.19 (Lema lui Cesaro) Un ¸sir m˘arginit din R
p
cont ¸ne un sub¸sir conver-
gent.
Teorema 2.20 Mult ¸imea A ⊂ R
p
este compact˘a d.d. este m˘arginit˘a ¸si ˆınchis˘a.
Mult ¸imea A fiind compact˘a, dup˘a Teorema 2.15 este m˘arginit˘a ¸si ˆınchis˘a.
Reciproc, fie (x
n
) un ¸sir de vectori din A. Mult ¸imea A fiind m˘arginit˘a, ¸sirl (x
n
) este
m˘arginit. Deci, dup˘a Lema lui Cesaro, cont ¸ine un sub¸sir convergent. Limita acestui
sub¸sir este ˆın A deoarece A este ˆınchis˘a. Prin urmare, orice ¸sir de vectori din A cont ¸ine
un sub¸sir convergent la un vector din A, adic˘a A este compact˘a.
2.5 Serii de numere reale
2.5.1 Serii convergente. Propriet˘at ¸i generale
Fie (a
n
) un ¸sir de numere reale ¸si (s
n
) ¸sirul
s
1
= a
1
, s
2
= a
1
+a
2
, . . . , s
n
= a
1
+a
2
+ +a
n
, . . . (2.9)
Perechea de ¸siruri ((a
n
), (s
n
)) se nume¸ste serie de numere reale ¸si se noteaz˘a
a
1
+a
2
+ +a
n
+ sau

¸
n=1
a
n
sau
¸
a
n
. (2.10)
S¸irul (a
n
) se nume¸ste ¸sirul termenilor seriei, iar ¸sirul (s
n
) se nume¸ste ¸sirul sumelor
part ¸iale.
Din definit ¸ia precedent˘a rezult˘a c˘a seria (2.10) determin˘a ˆın mod unic ¸sirul (s
n
) al
sumelor part ¸iale. Reciproc, dat ¸sirul (s
n
), exist˘a o serie care are ca ¸sir al sumelor part ¸iale
¸sirul (s
n
). Termenul general al ¸sirului termenilor acestei serii este a
n
= s
n
−s
n−1
¸si deci
aceast˘a serie este
s
1
+ (s
2
−s
1
) + + (s
n
−s
n−1
) + (2.11)
¸si se nume¸ste seria telescopic˘a a ¸sirului (s
n
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 27
Aceast˘a leg˘atur˘a dintre ¸siruri ¸si serii justific˘a o mare parte a definit ¸iilor care urmeaz˘a.
Seria
¸
a
n
este convergent˘a ¸si are suma s, dac˘a ¸sirul (s
n
) este convergent ¸si are limita
s. In acest caz scriem

¸
n=1
a
n
= s = lim
n→∞
n
¸
k=1
a
k
. (2.12)
Seria
¸
a
n
este divergent˘a dac˘a ¸sirul (s
n
) este divergent. Dac˘a s
n
→ ±∞ spunem c˘a
suma seriei este ±∞. Dac˘a (s
n
) nu are limit˘a se spune c˘a seria este oscilant˘a.
Din definit ¸ia precedent˘a ¸si Teorema 2.2 rezult˘a
Teorema 2.21 Seria
¸
a
n
este convergent˘a la s d.d.
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [s
n
−s[ < ε, ∀ n > N. (2.13)
T¸ inˆand seama de observat ¸ia precedent˘a, rezult˘a c˘a un ¸sir (s
n
) este convergent ¸si are
limita s d.d. seria telescopic˘a (2.11) este convergent˘a ¸si are limita s.
Teorema 2.22 (Criteriul general al lui Cauchy) Seria
¸
a
n
este convergent˘ a d.d.
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [a
n+1
+a
n+2
+ +a
n+p
[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
(2.14)
Dac˘a (s
n
) este ¸sirul sumelor part ¸iale ale seriei, atunci pentru orice n, p ∈ N putem
scrie
s
n+p
−s
n
= a
n+1
+a
n+2
+ +a
n+p
.
Seria
¸
a
n
este convergent˘a d.d. ¸sirul (s
n
) este convergent. Dar (s
n
) este convergent
d.d. este ¸sir fundamenal, adic˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [s
n+p
−s
n
[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
Inlocuind aici diferent ¸a s
n+p
−s
n
cu expresia precedent˘a obt ¸inem (2.14).
Consecint ¸a 2.1 Dac˘a pentru seria
¸
a
n
se poate indica un ¸sir de numere pozitive (α
n
),
α
n
→ 0 ¸si un num˘ar natural N a.ˆı.
[a
n+1
+a
n+2
+ +a
n+p
[ < α
n
, ∀ n > N, ∀ p ∈ N,
atunci seria
¸
a
n
este convergent˘a.
Prin natura unei serii ˆınt ¸elegem caracterul ei de a fi convergent˘a sau divergent˘a.
Natura unei serii coincide cu natura ¸sirului sumelor ei part ¸iale.
Exemplul 2.5 Seria
1
1 2
+
1
2 3
+ +
1
n(n + 1)
+ =

¸
n=1
1
n(n + 1)
este convergent˘a ¸si s = 1. In adev˘ar,
s
n
=
1
1 2
+
1
2 3
+ +
1
n(n + 1)
=
n
¸
k=1

1
k

1
k + 1

= 1 −
1
n + 1
→ 1.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 28
Exemplul 2.6 Seria
1 +
1
2
+
1
3
+ +
1
n
+ =

¸
n=1
1
n
se nume¸ste seria armonic˘a, deoarece pentru n ≥ 2, a
n
este media armonic˘a a termenilor
vecini a
n−1
¸si a
n+1
. Aceast˘a serie este divergent˘a ¸si are suma +∞. In adev˘ar, ¸sirul (s
n
)
al sumelor part ¸iale este strict cresc˘ator ¸si divergent, deoarece
[s
2n
−s
n
[ =
1
n + 1
+
1
n + 2
+ +
1
2n

1
2
,
ceea ce arat˘a c˘a (s
n
) ne este ¸sir fundamental. Deci lims
n
= +∞.
Exemplul 2.7 Seria
1 −1 + 1 −1 + + (−1)
n−1
+ =

¸
n=1
(−1)
n−1
este divergent˘a. Ea este o serie oscilant˘a deoarece ¸sirul (s
n
) al sumelor part ¸iale este ¸sirul
oscilant: 1, 0, 1, 0, . . ..
Exemplul 2.8 Seria
1 +q +q
2
+ +q
n−1
+ =

¸
n=1
q
n−1
, q ∈ R
se nume¸ste seria geometric˘a deoarece ¸sirul (a
n
), a
n
= q
n−1
, este o progresie geometric˘a
cu rat ¸ia q. Natura acestei serii depinde de valorile lui q. S¸irul sumelor part ¸iale are
termenul general
s
n
= 1 +q +q
2
+ +q
n−1
=

1−q
n
1−q
, q = 1,
n, q = 1.
Obt ¸inem
lim
n→∞
s
n
=

1
1−q
, [q[ < 1,
+∞, q ≥ 1.
Pentru q ≤ −1 ¸sirul (s
n
) nu are limit˘a. Astfel, seria geometric˘a cu rat ¸ia q este conver-
gent˘a pentru [q[ < 1 ¸si are suma 1/(1 −q) ¸si divergent˘a pentru [q[ ≥ 1.
Fie seriile (A)
¸
a
n
¸si (B)
¸
b
n
¸si λ un num˘ar real.
Numim sum˘a a seriilor (A) ¸si (B) seria
¸
(a
n
+ b
n
). Numim produs al seriei (A) cu
scalarul λ seria
¸
(λa
n
). Deci:

¸
n=1
a
n
+

¸
n=1
b
n
=

¸
n=1
(a
n
+b
n
), λ

¸
n=1
a
n
=

¸
n=1
(λa
n
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 29
Teorema 2.23 Dac˘a seriile (A) ¸si (B) sunt convergente, avˆand sumele s ¸si respectiv σ,
atunci
1
0
. Seria
¸
(λa
n
+µb
n
) este convergent˘ a ¸si are suma λs +µσ, oeicare ar fi λ, µ ∈ R.
2
0
. Dac˘a a
n
≤ b
n
, pentru orice n ∈ N, atunci s ≤ σ.
1
0
. Fie (s
n
) ¸si respectiv (σ
n
) ¸sirurile sumelor part ¸iale ale celor dou˘a serii ¸si S
n
=
λs
n
+µσ
n
. Atunci
lim
n→∞
S
n
= lim
n→∞
(λs
n
+µσ
n
) = λ lim
n→∞
s
n
+µ lim
n→∞
σ
n
= λs +µσ.
2
0
. Din a
n
≤ b
n
urmeaz˘a s
n
≤ σ
n
, pentru orice n ∈ N, de unde prin trecere la limit˘a
rezult˘a s ≤ σ.
Teorema 2.24 1
0
. Dac˘a ˆıntr-o serie se schimb˘a ordinea unui num˘ar finit de termeni,
se obt ¸ine o serie care are aceea¸si natur˘a cu seria dat˘a. Dac˘a seria dat˘a are sum˘a, seria
obt ¸inut˘a are aceea¸si sum˘a.
2
0
. Dac˘a la o serie se adaug˘a sau se ˆınl˘atur˘a un num˘ar finit de termeni, seria obt ¸inut˘a
are aceea¸si natur˘a cu seria dat˘a. Dac˘a seria dat˘a este convergent˘ a, sumele celor dou˘a
serii, ˆın general, nu coincid. Dac˘a seria dat˘a este divergent˘ a cu suma ±∞, seria obt ¸inut˘a
are suma ±∞.
3
0
. Dac˘a termenii unei serii, cu suma finit˘a sau infinit˘a, se asociaz˘a ˆın grupe a¸sa
fel ˆıncˆat fiecare grup˘a s˘a cont ¸in˘a un num˘ar finit de termeni consecutivi ¸si fiecare termen
s˘a apart ¸in˘a la o singur˘a grup˘a, atunci seria ce are ca termen general suma termenilor
dintr-o grup˘a are aceea¸si natur˘a ¸si aceea¸si sum˘a cu seria dat˘a.
1
0
. Prin schimbarea ordinii unui num˘ar finit de termeni ai seriei, se modific˘a un
num˘ar finit de termeni ai ¸sirului sumelor sale part ¸iale, ceea ce nu modific˘a natura sa.
2
0
. Prin ad˘augarea sau ˆınl˘aturarea unui num˘ar finit de termeni, ¸sirul sumelor part ¸iale
se modific˘a cu o cantitate constant˘a (suma termenilor ad˘augat ¸i sau ˆınl˘aturat ¸i), deci
natura sa nu se modific˘a. Dac˘a acest ¸sir este convergent, limita sa se modific˘a cu aceast˘a
cantitate constant˘a.
3
0
. S¸irul sumelor part ¸iale ale seriei obt ¸inute este un sub¸sir al ¸sirului sumelor part ¸iale
ale seriei date ¸si deci are aceea¸si natur˘a ¸si limit˘a cu aceasta.
Fie
¸
a
n
o serie convergent˘a ¸si s suma sa. Num˘arul
r
n
= s −s
n
=

¸
k=n+1
a
k
, n ∈ N,
se nume¸ste restul de ordinul n al seriei convergente
¸
a
n
, iar (r
n
) se nume¸ste ¸sirul
resturilor seriei. S¸irul resturilor seriei este convergent la zero.
Teorema 2.25 1
0
. S¸irul sumelor part ¸iale ale unei serii convergente este m˘arginit.
2
0
. S¸irul termenilor unei serii convergente este convergent la zero.
3
0
. Dac˘a ¸sirul termenilor unei serii nu converge la zero, atunci seria este divergent˘a.
1
0
. O serie este convergent˘a dac˘a ¸sirul sumelor sale part ¸iale este convergent, deci
m˘arginit.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 30
2
0
. Afirmat ¸ia rezult˘a din egalitatea a
n
= s
n
−s
n−1
, pentru orice n > 1.
3
0
. Rezult˘a prin reducere la absurd, t ¸inˆand seama de 2
0
.
Reciprocile afirmat ¸iilor 2
0
¸si 3
0
nu sunt adev˘arate.
Studiul seriilor comport˘a dou˘a probleme: stabilirea naturii unei serii ¸si, ˆın caz de
convergent ¸˘a, calculul sumei. In cele ce urmeaz˘a vom stabili cˆateva criterii (condit ¸ii
suficiente) de convergent ¸˘a.
2.5.2 Serii cu termeni pozitivi
Definit ¸ia 2.7 O serie se nume¸ste serie cu termeni pozitivi dac˘a, ˆıncepˆand cu un anumit
rang, tot ¸i termenii s˘ai sunt pozitivi.
T¸ inˆand seama de Teorema 2.24, se poate considera c˘a seria
¸
a
n
este cu termeni
pozitivi dac˘a a
n
> 0, pentru orice n ∈ N.
S¸irul sumelor part ¸iale ale unei serii cu termeni pozitivi este monoton cresc˘ator.
Teorema 2.26 (Criteriul monotoniei) Dac˘a ¸sirul sumelor part ¸iale ale seriei cu ter-
meni pozitivi
¸
a
n
este m˘arginit, seria este convergent˘a, iar dac˘a este nem˘arginit, seria
este divergent˘ a.
S¸irul (s
n
) fiind monoton ¸si m˘arginit este convergent.
Teorema 2.27 (Criteriul comparat ¸iei) Fie (A)
¸
a
n
¸si (B)
¸
b
n
dou˘a serii cu ter-
meni pozitivi. Dac˘a exist˘a un num˘ar natural N a.ˆı. a
n
≤ b
n
, pentru orice n > N,
atunci:
- dac˘a seria (B) este convergent˘a ¸si seria (A) este convergent˘a;
- dac˘a seria (A) este divergent˘a ¸si seria (B) este divergent˘ a.
Fie (s
n
) ¸si respectiv (σ
n
) ¸sirurile sumelor part ¸iale ale celor dou˘a serii. Din a
n
≤ b
n
urmeaz˘a s
n
≤ σ
n
, pentru orice n > N.
Dac˘a seria (B) este convergent˘a , (σ
n
) este m˘arginit, deci, dup˘a criteriul monotoniei,
seria (A) este convergent˘a.
Dac˘a seria (A) este divergent˘a, (s
n
) este nem˘arginit. Din inegalitatea precedent˘a
rezult˘a c˘a ¸si (σ
n
) este nem˘arginit, deci seria (B) este divergent˘a.
Teorema 2.28 (Criteriul de condensare, Cauchy) Fie (A)
¸
a
n
o serie cu termeni
pozitivi. Dac˘a ¸sirul (a
n
) este descresc˘ator, seria (A) are aceea¸si natur˘a cu seria (D)
¸
2
n
a
2
n.
T¸ inˆand seama e punctul 3
0
al Teoremei 2.24, seria (A) are aceea¸si natur˘a cu seriile
(B)

¸
n=1
b
n
= (a
1
+a
2
) + (a
3
+a
4
) + (a
5
+a
6
+a
7
+a
8
) +
cu b
1
= a
1
+a
2
, b
n
= a
2
n−1
+1
+ +a
2
n pentru orice n ≥ 2 ¸si
(C)

¸
n=0
c
n
= a
1
+ (a
2
+a
3
) + (a
4
+a
5
+a
6
+a
7
) +
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 31
cu c
n
= a
2
n +a
2
n
+1
+ +a
2
n+1
−1
, pentru orice n ≥ 0.
Deoarece ¸sirul (a
n
) este descresc˘ator, avem inegalit˘at ¸ile
(b) b
n

1
2
(2
n
a
2
n), (c) c
n
≤ 2
n
a
2
n, ∀ n ≥ 1.
Aplic˘am criteriul comparat ¸iei. Dac˘a seria (A), deci ¸si (B) este convergent˘a, din (b)
rezult˘a c˘a seria (D) este convergent˘a. Dac˘a seria (A), deci ¸si seria (C) este divergent˘a,
din (c) rezult˘a c˘a seria (D) este divergnt˘a.
Reciproc, dac˘a seria (D) este convergent˘a, din (b) rezult˘a c˘a seria (C), deci ¸si seria
(A) este convergent˘a. Dac˘a seria (D) este divergent˘a, din (b) rezult˘a c˘a seria (B), deci
¸si (A) este divergent˘a.
Exemplul 2.9 Seria

¸
n=1
1
n
α
, α ∈ R, numit˘a seria lui Riemann sau seria armonic˘a
generalizat˘a este:
- convergent˘a pentru α > 1;
- divergent˘a pentru α ≤ 1.
Intr-adev˘ar, dac˘a α ≤ 0, seria este divergent˘a deoarece ¸sirul termenilor ei nu converge
la zero.
Dac˘a α > 0, ¸sirul cu termenul general a
n
= 1/n
α
este descresc˘ator ¸si deci seria lui
Riemann are aceea¸si natur˘a cu seria

¸
n=1
2
n

1
(2
n
)
α
=

¸
n=1

1
2
α−1

n
,
care este o serie geometric˘a cu rat ¸ia q = 2
1−α
> 0, convergent˘a dac˘a q = 2
1−α
< 1,
adic˘a α > 1, ¸si divergent˘a dac˘a q = 2
1−α
≥ 1, adic˘a α ≤ 1.
Teorema 2.29 (Criteriul r˘ad˘acinii, Cauchy) Fie
¸
a
n
o serie cu termeni pozitivi.
Dac˘a exist˘a un num˘ar natural N a.ˆı.
- pentru orice n > N,
n

a
n
≤ q < 1, seria este convergent˘ a;
- pentru orice n > N,
n

a
n
≥ q ≥ 1, seria este divergent˘a.
Aplic˘am criteriul comparat ¸iei. In primul caz, din enunt ¸ avem c˘a a
n
≤ q
n
, iar seria
¸
q
n
, cu 0 < q < 1 este convergent˘a. Deci seria
¸
a
n
este convergent˘a. In cazul al doilea,
a
n
≥ q
n
, iar seria
¸
q
n
, cu q ≥ 1 este divergent˘a. Deci seria
¸
a
n
este divergent˘a.
Teorema 2.30 (Criteriul r˘ad˘acinii cu limit˘a) Fie seria cu termeni pozitivi
¸
a
n
pentru care exista˘a lim
n→∞
n

a
n
= λ :
- dac˘a λ < 1, seria este convergent˘a;
- dac˘a λ > 1, seria este divergent˘a;
- dac˘a λ = 1, caz de dubiu.
Din definit ¸ia limitei rezult˘a c˘a pentru orice ε > 0, exist˘a un N ∈ N a.ˆı.
λ −ε <
n

a
n
< λ +ε.
Dac˘a λ < 1 putem g˘asi un ε > 0 a.ˆı. q = λ +ε < 1, adic˘a a
n
< q
n
, cu q < 1 ¸si deci seria
este convergent˘a. Dac˘a λ > 1 putem g˘asi un ε > 0 a.ˆı. q = λ −ε > 1, adic˘a a
n
> q
n
, cu
q > 1 ¸si deci seria este divergent˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 32
Exemplul 2.10 Seria cu termenul general a
n
=

n+1
2n−1

n
este convergent˘a, c˘aci
lim
n→∞
n

a
n
= lim
n→∞
n

n + 1
2n −1

n
= lim
n→∞
n + 1
2n −1
=
1
2
< 1.
Teorema 2.31 (Criteriul raportului, d

Alembert) Fie
¸
a
n
o serie cu termeni poz-
itivi. Dac˘a exist˘a un num˘ar natural N a.ˆı.
- pentru orice n > N:
an+1
an
≤ q < 1, seria este convergent˘a;
- pentru orice n > N:
an+1
an
≥ q ≥ 1, seria este divergent˘a.
F˘ar˘a a restrˆange generalitatea putem presupune c˘a inegalit˘at ¸ile din enunt ¸ sunt
adev˘arate pentru n ≥ 1 ¸si s˘a observ˘am c˘a
a
n
=
a
n
a
n−1

a
n−1
a
n−2

a
2
a
1
a
1
.
In primul caz, din enunt ¸ ¸si egalitatea precedent˘a avem c˘a a
n
≤ a
1
q
n−1
, iar seria
¸
q
n−1
,
cu 0 < q < 1 este convergent˘a. Deci seria
¸
a
n
este convergent˘a. In cazul al doilea,
a
n
≥ a
1
q
n−1
, iar seria
¸
q
n−1
, cu q ≥ 1 este divergent˘a. Deci seria
¸
a
n
este divergent˘a.

Teorema 2.32 (Criteriul raportului cu limit˘a) Fie seria cu termeni pozitivi
¸
a
n
pentru care exist˘a lim
n→∞
an+1
an
= λ :
- dac˘a λ < 1, seria este convergent˘a;
- dac˘a λ > 1, seria este divergent˘a;
- dac˘a λ = 1, caz de dubiu.
Se demonstreaz˘a la fel ca la criteriul r˘ad˘acinii.
Exemplul 2.11 Seria

¸
n=0
1
n!
este convergent˘a, c˘aci
a
n+1
a
n
=
n!
(n + 1)!
=
1
n + 1

1
2
< 1, n ≥ 1.
Suma acestei serii este e = 2, 7182818 . . .
Teorema 2.33 (Criteriul lui Kummer) Fie
¸
a
n
o serie cu termeni pozitivi. Dac˘a
exist˘a un ¸sir de numere pozitive (k
n
) ¸si un num˘ar natural N a.ˆı.
- pentru orice n > N: k
n

an
an+1
−k
n+1
≥ λ > 0, atunci seria
¸
a
n
este convergent˘a;
- pentru orice n > N: k
n

an
an+1
− k
n+1
≤ λ ≤ 0, iar seria
¸
1
kn
este divergent˘a,
atunci seria
¸
a
n
este divergent˘a.
F˘ar˘a a restrˆange generalitatea putem presupune c˘a inegelit˘at ¸ile din enunt ¸ sunt
adev˘arate pentru n ≥ 1. In primul caz, inegalitatea din enunt ¸ se mai scrie
k
n
a
n
−k
n+1
a
n+1
≥ λa
n+1
> 0,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 33
de unde rezult˘a c˘a ¸sirul (k
n
a
n
) este monoton descresc˘ator ¸si m˘arginit inferior de 0, deci
convergent. Fie limita sa. Prin urmare, seria cu termenul general
b
n
= k
n
a
n
−k
n+1
a
n+1
este convergent˘a ¸si are suma k
1
a
1
− . Cum λ > 0, inegalitatea precedent˘a se mai scrie
a
n+1

1
λ
b
n
. Aplicˆand criteriul comparat ¸iei, deducem c˘a seria
¸
a
n
este convergent˘a.
In cazul al doilea, din inegalitatea din enunt ¸ obt ¸inem k
n
a
n
≤ k
n+1
a
n+1
, adic˘a ¸sirul k
n
a
n
este monoton cresc˘ator, deci k
n
a
n
≥ k
1
a
1
sau a
n
≥ k
1
a
1

1
kn
, pentru orice n ≥ 1. Cum
seria
¸
1
kn
este divergent˘a, deducem c˘a seria
¸
a
n
este divergent˘a.
In cazul particular k
n
= n ¸si λ = r −1 se obt ¸ine:
Teorema 2.34 (Criteriul lui Raabe ¸si Duhamel) Fie
¸
a
n
o serie cu termeni poz-
itivi. Dac˘a exist˘a un num˘ar natural N a.ˆı.
- pentru orice n > N: n

an
an+1
−1

≥ r > 1, atunci seria
¸
a
n
este convergent˘a;
- pentru orice n > N: n

an
an+1
−1

≤ r ≤ 1, atunci seria
¸
a
n
este divergent˘a.
Teorema 2.35 (Criteriul lui Raabe ¸si Duhamel cu limit˘a) Fie
¸
a
n
o serie cu
termeni pozitivi pentru care exist˘a lim
n→∞
n

an
an+1
−1

= λ :
- dac˘a λ > 1, seria este convergent˘a;
- dac˘a λ < 1, seria este divergent˘a;
- dac˘a λ = 1, caz de dubiu.
Se demonstreaz˘a la fel ca la criteriul r˘ad˘acinii.
Criteriul lui Raabe ¸si Duham el se aplic˘a, ˆın general, ˆın cazul ˆın care criteriul lui
d

Alembert d˘a dubiu.
2.5.3 Serii cu termeni oarecare
O serie cu termeni oarecare are o infinitate de termeni pozitivi ¸si o infinitate de termeni
negativi.
O serie care are tot ¸i termenii negativi, cu except ¸ia unui num˘ar finit, prin ˆınmult ¸ire
cu −1 devine o serie cu termeni pozitivi.
Definit ¸ia 2.8 Seria cu termeni oarecare
¸
a
n
se nume¸ste absolut convergent˘a dac˘a
seria
¸
[a
n
[ este convergent˘a.
Teorema 2.36 Dac˘a seria
¸
a
n
este absolut convergent˘a, atunci ea este convergent˘ a ¸si


¸
n=1
a
n



¸
n=1
[a
n
[. (2.15)
Seria modulelor fiind convergent˘a, conform criteriului lui Cauchy,
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care
p
¸
k=1
[a
n+k
[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 34
Dar

p
¸
k=1
a
n+k


p
¸
k=1
[a
n+k
[, pentru orice n, k ∈ N. De unde deducem c˘a seria
¸
a
n
satisface criteriul lui Cauchy. Trecˆand la limit˘a ˆın inegalitatea

n
¸
k=1
a
k


n
¸
k=1
[a
k
[
se obt ¸ine (2.15).
Reciproca teoremei precedente nu este adev˘arat˘a. exist˘a serii convergente f˘ar˘a ca
seria modulelor s˘a fie convergent˘a. Spre exemplu, dup˘a cum vom vedea mai tˆarziu, seria

¸
n=1
(−1)
n−1
1
n
,
numit˘a seria armonic˘a alternant˘a, este o serie convergent˘a, de¸si seria modulelor, adic˘a
seria armonic˘a, este divergent˘a.
Definit ¸ia 2.9 O serie convergent˘a care nu este absolut convergent˘a se nume¸ste semi-
convergent˘a sau simplu convergent˘a.
Seria modulelor unei serii date este o serie cu termeni pozitivi. Criteriile de convergen-
t ¸˘a pentru serii cu termeni pozitivi se pot folosi ¸si pentru stabilirea absolutei convergent ¸e
a unei serii oarecare. Dac˘a o serie nu este absolut convergent˘a ea poate fi convergent˘a
sau divergent˘a. D˘am ˆın continuare un criteriu de convergent ¸˘a pentru serii cu termeni
oarecare.
Teorema 2.37 (Criteriul lui Abel-Dirichlet) Seria
¸
α
n
a
n
este convergent˘a dac˘a

n
) este un ¸sir de numere reale pozitive monoton descresc˘ ator ¸si α
n
→ 0, iar
s
n
= a
1
+a
2
+ +a
n
este m˘arginit, adic˘a [s
n
[ ≤ M, pentru orice n ∈ N.
Ar˘at˘am c˘a seria
¸
α
n
a
n
satisface criteriul general al lui Cauchy. deoarece a
n+k
=
s
n+k
−s
n+k−1
, putem scrie
p
¸
k=1
α
n+k
a
n+k
=
p
¸
k=1
α
n+k
(s
n+k
−s
n+k−1
) =
= −α
n+1
s
n
+
p−1
¸
k=1

n+k
−α
n+k+1
)s
n+k

n+p
s
n+p
.
Dar [s
n
[ ≤ M ¸si (α
n
) este monoton descresc˘ator, α
n+k
−α
n+k+1
> 0. Prin urmare,

p
¸
k=1
α
n+k
a
n+k

≤ Mα
n+1
+M(α
n+1
−α
n+p
) +Mα
n+p
= 2M α
n+1
< ε,
deoarece α
n
→0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 35
Exemplul 2.12 Seria
¸
sin nx
n
α
este convergent˘a pentru α > 0. In adev˘ar, pentru α > 0,
¸srul α
n
=
1
n
α
este monoton descresc˘ator la zero, iar
s
n
=
n
¸
k=1
sinkx =
1
sin
x
2
sin
nx
2
sin
(n + 1)x
2
,
pentru x = 2kπ, cu k num˘ar ˆıntreg. De unde,
[s
n
[ ≤
1
[ sin
x
2
[
,
adic˘a (s
n
) este m˘arginit.
Definit ¸ia 2.10 Se nume¸ste serie alternant˘a o serie de forma
α
1
−α
2

3
−α
4
+ + (−1)
n+1
α
n
+ ,
ˆın care tot ¸i α
n
sunt numere reale pozitive.
Teorema 2.38 (Criteriul lui Leibniz) O serie alternant˘a este convergent˘a dac˘a ¸sirul

n
) este monoton descresc˘ ator ¸si α
n
→ 0.
Aplic˘am criteriul lui Abel-Dirichlet. S¸irul (α
n
) satisface condit ¸iile cerute de acest
criteriu, iar a
n
= (−1)
n+1
, ˆıncˆat (s
n
) este ¸sirul: 1, 0, 1, 0, . . ., evident m˘arginit.
Exemplul 2.13 Seria armonic˘a generalizat˘a (sau seria lui Riemann) alternat˘a

¸
n=1
(−1)
n+1
1
n
α
ˆın care 0 < α ≤ 1 este simplu convergent˘a.
In adev˘ar, ¸sirul (
1
n
α
) cu α > 0 este monoton descresc˘ator la zero. Dup˘a criteriul lui
Leibniz seria este convergent˘a. Pentru α > 1 seria este absolut convergent˘a. In concluzie,
pentru 0 < α ≤ 1 seria lui Riemann alternat˘a este simplu convergent˘ a.
2.6 Serii ˆın R
p
In R
p
sunt definite sumele finite de vectori, datorit˘a structurii de spat ¸iu liniar, cˆat ¸si
limitele ¸sirurilor de vectori, datorit˘a structurii de spat ¸iu normat.
Definit ¸ia convergent ¸ei unei serii de vectori din R
p
este complet analoag˘a definit ¸iei
convergent ¸ei unei serii de numere reale.
Fie (a
n
) un ¸sir de vectori din R
p
¸si (s
n
) ¸sirul
s
1
= a
1
, s
2
= a
1
+a
2
, . . . , s
n
= a
1
+a
2
+ +a
n
, . . . (2.16)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 36
Perechea de ¸siruri ((a
n
), (s
n
)) se nume¸ste serie de de vectori din R
p
¸si se noteaz˘a
a
1
+a
2
+ +a
n
+ sau

¸
n=1
a
n
sau
¸
a
n
. (2.17)
S¸irul (a
n
) se nume¸ste ¸sirul termenilor seriei, iar ¸sirul (s
n
) se nume¸ste ¸sirul sumelor
part ¸iale.
Seria
¸
a
n
este convergent˘a ¸si are ca sum˘a vectorul s ∈ R
p
, dac˘a ¸sirul (s
n
) este
convergent ¸si are limita s. In acest caz scriem

¸
n=1
a
n
= s = lim
n→∞
n
¸
k=1
a
k
. (2.18)
Seria
¸
a
n
este divergent˘a dac˘a ¸sirul (s
n
) este divergent.
Deoarece convergent ¸a unui ¸sir de vectori din R
p
se reduce la convergent ¸a celor p
¸siruri componente, urmeaz˘a c˘a seria de vectori
¸
a
n
, ˆın care a
n
= (a
n
1
, a
n
2
, . . . , a
n
p
) este
convergent˘a d.d. seriile de numere reale
¸
a
n
k
, k = 1, p, sunt convergente.
Multe din rezultatele obt ¸inute pentru serii de numere reale se ment ¸in ¸si pentru serii
de vectori.
Teorema 2.39 (Criteriul general al lui Cauchy) Seria
¸
a
n
este convergent˘a d.d.
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [[a
n+1
+a
n+2
+ +a
n+p
[[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
(2.19)
Dac˘a (s
n
) este ¸sirul sumelor part ¸iale ale seriei, atunci pentru orice n, p ∈ N putem
scrie
s
n+p
−s
n
= a
n+1
+a
n+2
+ +a
n+p
.
Seria
¸
a
n
este convergent˘a d.d. ¸sirul (s
n
) este convergent. Dar (s
n
) este convergent
d.d. este ¸sir fundamenal, adic˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care [[s
n+p
−s
n
[[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
Inlocuind aici diferent ¸a s
n+p
−s
n
cu expresia precedent˘a, obt ¸inem (2.19).
Definit ¸ia 2.11 Seria de vectori
¸
a
n
se nume¸ste convergent˘a ˆın norm˘a dac˘a seria
¸
[[a
n
[[ (seria normelor) este convergent˘a.
Teorema 2.40 Dac˘a seria
¸
a
n
este convergent˘a ˆın norm˘a, atunci ea este convergent˘a
¸si


¸
n=1
a
n



¸
n=1
|a
n
| . (2.20)
Seria normelor fiind convergent˘a, conform criteriului lui Cauchy,
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care
p
¸
k=1
[[a
n+k
[[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 37
Dar

p
¸
k=1
a
n+k


p
¸
k=1
[[a
n+k
[[,
pentru orice n, k ∈ N. De unde deducem c˘a seria
¸
a
n
satisface criteriul lui Cauchy.
Trecˆand la limit˘a ˆın inegalitatea

n
¸
k=1
a
k


n
¸
k=1
[[a
k
[[
se obt ¸ine (2.20).
Teorema 2.41 (Criteriul major˘arii) Dac˘a pentru seria de vectori
¸
a
n
exist˘a o serie
de numere reale pozitive
¸
α
n
, convergent˘a ¸si a.ˆı. [[a
n
[[ ≤ α
n
, pentru orice n ∈ N, atunci
seria
¸
a
n
este convergent˘a.
Pentru demonstrat ¸ie se folose¸ste teorema precedent˘a ¸si criteriul comparat ¸iei de la
serii cu termeni pozitivi.
Capitolul 3
LIMITE DE FUNCT¸II
3.1 Limita unei funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a
3.1.1 Limita ˆıntr-un punct
Fie f : E → R ¸si x
0
un punct de acumulare al mult ¸imii E.
Definit ¸ia 3.1 Spunem c˘a num˘arul real l este limita funct ¸iei f ˆın punctul x
0
dac˘a pentru
orice vecin˘atate U a lui l exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. oricare ar fi x = x
0
, x ∈ V ∩E,
s˘a avem f(x) ∈ U ¸si scriem
lim
x→x0
f(x) = l.
Punctul x
0
poate s˘a nu apart ¸in˘a mult ¸imii E, dar trebuie s˘a fie punct de acumulare
pentru E. Atˆ at x
0
cˆat ¸si l pot fi finite sau infinite, vecin˘at˘at ¸ile V ¸si U fiind definite
corespunz˘ator.
Dac˘a x
0
¸si l sunt finite, defint ¸ia precedent˘a este echivalent˘a cu definit ¸ia care urmeaz˘a:
Definit ¸ia 3.2 Spunem c˘a num˘arul real l este limita funct ¸iei f ˆın punctul x
0
dac˘a pentru
orice ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x ∈ E pentru care [x − x
0
[ < δ,
s˘a avem [f(x) −l[ < ε.
Definit ¸ia limitei unei funct ¸ii ˆıntr-un punct poate fi formulat˘a ¸si cu ajutorul ¸sirurilor.
Definit ¸ia 3.3 Spunem c˘a num˘arul real l este limita funct ¸iei f ˆın punctul x
0
dac˘a pentru
orice ¸sir (x
n
), x
n
∈ E, x = x
0
, convergent la x
0
, ¸sirul corespunz˘ator al valorilor funct ¸iei
(f(x
n
)) este convergent la l.
3.1.2 Propriet˘at ¸i ale limitei unei funct ¸ii
Deoarece limita unei funct ¸ii ˆıntr-un punct se poate defini cu ajutorul limitei unui ¸sir, o
parte dintre propriet˘at ¸ile limitelor ¸sirurilor sunt valabile ¸si pentru limite de funct ¸ii.
Fie f
1
, f
2
:→ R, dou˘a funct ¸ii definite pe E ⊂ R ¸si x
0
un punct de acumulare al
mult ¸imii E.
38
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 39
Teorema 3.1 Dac˘a funct ¸iile f
1
¸si f
2
au limite ˆın punctul x
0
, finite sau infinite ¸si:
1. dac˘a suma limitelor are sens, atunci funct ¸ia sum˘a f
1
+f
2
are limit˘a ˆın punctul x
0
¸si
lim
x→x0
(f
1
(x) +f
2
(x)) = lim
x→x0
f
1
(x) + lim
x→x0
f
2
(x);
2. dac˘a produsul limitelor are sens, atunci funct ¸ia produs f
1
f
2
are limit˘a ˆın punctul
x
0
¸si
lim
x→x0
(f
1
(x) f
2
(x)) = lim
x→x0
f
1
(x) lim
x→x0
f
2
(x);
3. dac˘a cˆatul limitelor are sens, atunci funct ¸ia cˆat f
1
/f
2
are limit˘a ˆın punctul x
0
¸si
lim
x→x0
f
1
(x)
f
2
(x)
=
lim
x→x0
f
1
(x)
lim
x→x0
f
2
(x)
;
4. dac˘a limita lui f
1
la puterea limila lui f
2
are sens, atunci funct ¸ia f
f2
1
are limit˘a ˆın
punctul x
0
¸si
lim
x→x0
(f
1
(x))
f2(x)
=

lim
x→x0
f
1
(x)

lim
x→x
0
f2
(x)
.
Teorema 3.2 Fie u : E → F ¸si f :→ R dou˘a funct ¸ii ¸si x
0
un punct de acumulare al
mult ¸imii E, pentru care exist˘a lim
x→x0
u(x) = u
0
, u
0
punct de acumulare al mult ¸imii F.
Dac˘a exist˘a lim
u→u0
f(u) = l, atunci funct ¸ia compus˘a f ◦ u : E → R are limit˘a ˆın punctul
x
0
¸si
lim
x→x0
(f ◦ u)(x) = l.
Funct ¸ia u avˆand limita u
0
ˆın punctul x
0
, urmeaz˘a c˘a pentru orice ¸sir (x
n
) convergent
la x
0
, ¸sirul (u
n
), cu u
n
= u(x
n
), este convergent la u
0
Funct ¸ia f avˆand limita l ˆın punctul
u
0
, urmeaz˘a c˘a ¸sirul cu termenul general
f(n
n
) = f(u(x
n
)) = (f ◦ u)(x
n
)
este convergent la l.
Pentru ¸siruri, criteriul lui Cauchy ne permite s˘a studiem convergent ¸a unui ¸sir f˘ar˘a a
fi implicat˘a limita acestuia. Definit ¸ia limitei unei funct ¸ii cu ajutorul ¸sirurilor ne permite
s˘a transpunem acest criteriu ¸si la funct ¸ii.
Teorema 3.3 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Funct ¸ia f are limit˘a ˆın punctul x
0
d.d. oricare ar fi ε > 0 exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru orice x, x

= x
0
,
x, x

∈ V ∩ E, s˘a avem [f(x) −f(x

)[ < ε.
Necesitatea. S˘a presupunem c˘a f(x) → l cˆand x → x
0
, Deci, oricare ar fi ε > 0,
exist˘a un δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice x, x

∈ V = (x
0
−δ, x
0
+δ) s˘a avem
[f(x) −l[ < ε, [f(x

) −l[ < ε,
de unde,
[f(x) −f(x

)[ < [f(x) −l[ +[f(x

) −l[ < 2ε.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 40
Suficient ¸a. Fie (x
n
) un ¸sir, x
n
∈ E, x
n
= x
0
, x
n
→ x
0
. Conform ipotezei, pentru
orice ε > 0 exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru x, x

= x
0
, x, x

∈ V ∩ E, s˘a avem
[f(x) −f(x

)[ < ε.
S¸irul (x
n
) fiind convergent la x
0
, exist˘a un N(ε) a.ˆı. pentru n, m > N, x
n
, x
m
∈ V
¸si deci [f(x
n
) − f(x
m
)[ < ε. Prin urmare, ¸sirul (f(x
n
)) este un ¸sir Cauchy de numere
reale ¸si deci are limit˘a. Cum ¸sirul (x
n
) este arbitrar, deducem c˘a funct ¸ia f are limit˘a ˆın
punctul x
0
.
3.2 Limita unei funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a real˘a
Fie f : E →R
m
, E ⊂ R ¸si x
0
un punct de acumulare al mult ¸imii E.
Definit ¸ia 3.4 Spunem c˘a vectorul l = (l
1
, l
2
, . . . , l
m
) ∈ R
m
este limita funct ¸iei f ˆın
punctul x
0
dac˘a pentru orice ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x ∈ E
pentru care [x −x
0
[ < δ, s˘a avem
[[f (x) −l[[ =

m
¸
k=1
(f
k
(x) −l
k
)
2
< ε
¸si scriem lim
x→x0
f (x) = l.
Teorema 3.4 O funct ¸ie vectorial˘a are limit˘a ˆıntr-un punct d.d. funct ¸iile sale compo-
nente au limite ˆın acel punct, adic˘a
lim
x→x0
f (x) = l ⇔ lim
x→x0
f
k
(x) = l
k
, k = 1, m.
Teorema rezult˘a din dubla inegalitate
[f
k
(x) −l
k
[ ≤ [[f (x) −l[[ ≤
m
¸
i=1
[f
i
(x) −l
i
[, k = 1, m
¸si definit ¸ia precedent˘a.
Aceast˘a teorem˘a reduce studiul limitei unei funct ¸ii vectoriale la studiul limitelor a m
funct ¸ii reale.
Teorema 3.5 Dac˘a funct ¸iile f
1
, f
2
: E → R
m
au limite ˆın punctul x
0
, atunci:
lim
x→x0

1
f
1
(x) +λ
2
f
2
(x)) = λ
1
lim
x→x0
f
1
(x) +λ
2
lim
x→x0
f
2
(x), ∀ λ
1
, λ
2
∈ R,
lim
x→x0
(f
1
(x) f
2
(x)) = lim
x→x0
f
1
(x) lim
x→x0
f
2
(x).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 41
3.3 Limita unei funct ¸ii de o variabil˘a vectorial˘a
Fie f : E → R, E ⊂ R
n
, o funct ¸ie real˘a ¸si x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct de
acumulare al mult ¸imii E.
Definit ¸ia 3.5 Spunem c˘a num˘arul real l este limita funct ¸iei f ˆın punctul x
0
dac˘a pentru
orice ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈ E pentru
care
[[x −x
0
[[ =

n
¸
i=1
(x
i
−x
0
i
)
2
< δ,
s˘a avem [f(x) −l[ < ε ¸si scriem
lim
x→x0
f(x) = l.
Fie f : E → R
m
, E ⊂ R
n
, o funct ¸ie vectorial˘a ¸si x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct de
acumulare al mult ¸imii E.
Definit ¸ia 3.6 Spunem c˘a vectorul l = (l
1
, l
2
, . . . , l
m
) ∈ R
m
este limita funct ¸iei f ˆın
punctul x
0
dac˘a pentru orice ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x ∈ E
pentru care [[x −x
0
[[ < δ, s˘a avem [[f (x) −l[[ < ε ¸si scriem lim
x→x0
f (x) = l.
Teorema 3.4 r˘amˆane valabil˘a ¸si ˆın cazul funct ¸iilor vectoriale de o variabil˘a vectorial˘a.
Teorema 3.6 O funct ¸ie vectorial˘a are limit˘a ˆıntr-un punct d.d. funct ¸iile sale compo-
nente au limite ˆın acel punct, adic˘a
lim
x→x
0
f (x) = l ⇔ lim
x→x0
f
k
(x) = l
k
, k = 1, m.
Capitolul 4
FUNCT¸II CONTINUE
4.1 Continuitatea funct ¸iilor reale de o variabil˘a real˘a
4.1.1 Continuitatea ˆıntr-un punct
Fie f : E → R, E ⊂ R, o funct ¸ie real˘a ¸si x
0
∈ E.
Definit ¸ia 4.1 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a ˆın punctul x
0
dac˘a oricare ar fi U o
vecin˘ atate a lui f(x
0
), exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
, a.ˆı. pentru orice x ∈ V ∩ E, s˘a
avem f(x) ∈ U.
Vecin˘atatea V depinde de vecin˘atatea U. In problema continuit˘at ¸ii se cerceteaz˘a
comportarea funct ¸iei ˆın vecin˘atatea punctului x
0
fat ¸˘a de valoarea funct ¸iei ˆın punctul x
0
,
deci x
0
trebuie s˘a apart ¸in˘a mult ¸imii de definit ¸ie a funct ¸iei.
Funct ¸ia este continu˘a ˆın punctul x
0
dac˘a la valori ale variabilei x vecine de x
0
funct ¸ia
ia valori oricˆat de apropiate de valoarea funct ¸iei ˆın punctul x
0
. Nu se pune problema
continuit˘at ¸ii ˆın punctele +∞ ¸si −∞ ¸si nici ˆın punctele ˆın care valoarea funct ¸iei devine
infinit˘a. Intr-un punct izolat x
0
∈ E funct ¸ia f este continu˘a, deoarece ˆın definit ¸ia conti-
nuit˘at ¸ii nu se cere (ca la definit ¸ia limitei ˆıntr-un punct) ca x
0
s˘a fie punct de acumulare
al lui E.
Un punct x
0
ˆın care funct ¸ia este continu˘a se nume¸ste punct de continuitate pentru
funct ¸ia f.
Definit ¸ia precedent˘a este echivalent˘a cu urm˘atoarea definit ¸ie:
Definit ¸ia 4.2 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a ˆın punctul x
0
dac˘a pentru orice ε > 0
exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x ∈ E pentru care [x − x
0
[ < δ, s˘a avem
[f(x) −f(x
0
)[ < ε.
In cazul ˆın care x
0
∈ E este punct de acumulare pentru E, continuitatea ˆın punctul
x
0
se poate defini cu ajutorul limitei.
42
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 43
Definit ¸ia 4.3 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a ˆın punctul x
0
, punct de acumulare
pentru E, dac˘a f are limit˘a ˆın x
0
¸si aceasta este egal˘a cu f(x
0
), adic˘a
lim
x→x0
f(x) = f(x
0
).
Deoarece f este continu˘a ˆın orice punct izolat din E, problema continuit˘at ¸ii se pune
numai ˆın punctele de acumulare ale lui E. Dac˘a f nu este continu˘a ˆın x
0
, spunem c˘a
funct ¸ia f este discontinu˘ a ˆın punctul x
0
, iar x
0
se nume¸ste punct de discontinuitate.
Funct ¸ia f este continu˘a pe o mult ¸ime A ⊂ E dac˘a este continu˘a ˆın fiecare punct al
mult ¸imii A, adic˘a
Definit ¸ia 4.4 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a pe A ⊂ E dac˘a pentru orice x ∈ A
¸si pentru orice ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε, x) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x

∈ E pentru care
[x

−x[ < δ, s˘a avem [f(x

) −f(x)[ < ε.
4.1.2 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor continue
Operat ¸ii cu funct ¸ii continue
Din definit ¸ia continuit˘at ¸ii cu ajutorul ¸sirurilor ¸si propriet˘at ¸ile operat ¸iilor cu ¸siruri rezult˘a:
Teorema 4.1 Dac˘a funct ¸iile f, g : E →R sunt continue ˆın punctul x
0
, atunci:
1. funct ¸ia f +g este continu˘a ˆın x
0
;
2. funct ¸ia f g este continu˘a ˆın x
0
;
3. dac˘a g(x
0
) = 0, funct ¸ia f/g este continu˘a ˆın x
0
.
Continuitatea funct ¸iei compuse
Teorema 4.2 Fie u : E → F ¸si f : F → R. Dac˘a funct ¸ia u este continu˘a ˆın punctul
x
0
∈ E ¸si f este continu˘a ˆın punctul u
0
= u(x
0
) ∈ F, atunci funct ¸ia compus˘a f ◦ u :
E →R este continu˘a ˆın punctul x
0
.
Deoarece funct ¸ia u este continu˘a ˆın x
0
, pentru orice ¸sir (x
n
), x
n
∈ E, convergent la
x
0
, ¸sirul (u
n
), u
n
= u(x
n
), din F este convergent la u
0
. Funct ¸ia f fiind continu˘a ˆın u
0
,
¸sirul (f(u
n
)) este convergent la f(u
0
). Deci f(u(x
n
)) → f(u(x
0
)).
Propriet˘at ¸i locale ale funct ¸iilor continue
Teorema 4.3 Dac˘a f este continu˘ a ˆın x
0
¸si f(x
0
) = 0, exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru orice x ∈ V ∩ E s˘a avem f(x) f(x
0
) > 0.
S˘a presupunem c˘a f(x
0
) > 0 ¸si fie ε =
1
2
f(x
0
). Din definit ¸ia continuit˘at ¸ii, rezult˘a c˘a
exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru orice x ∈ V ∩E avem [f(x) −f(x
0
)[ <
1
2
f(x
0
),
de unde f(x) >
1
2
f(x
0
) > 0. Dac˘a f(x
0
) < 0, lu˘am ε = −
1
2
f(x
0
).
Din demonstrat ¸ia teoremei precedente rezult˘a
Teorema 4.4 Dac˘a f este continu˘a ˆın x
0
exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
ˆın care f este
m˘arginit˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 44
Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor continue pe un interval ˆınchis ¸si m˘arginit
Teorema 4.5 (Prima teorem˘a lui Weierstrass) O funct ¸ia continu˘a pe un interval
ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b] este m˘arginit˘a pe [a, b].
Demonstrat ¸ie prin reducere la absurd. S˘a presupunem c˘a funct ¸ia f : [a, b] → R,
continu˘a pe [a, b], nu ar fi m˘arginit˘a pe [a, b]. Deci, pentru orice num˘ar M > 0 exist˘a un
punct ξ
M
∈ [a, b] a.ˆı. [f(ξ
M
)[ > M. S˘a lu˘am M = n. Urmeaz˘a c˘a pentru orice n ∈ N
exist˘a un ξ
n
= ξ
n
[a, b] a.ˆı. [f(ξ
n
)[ > n.
Intervalul [a, b] fiind m˘arginit ¸si ˆınchis, ¸sirul (ξ
n
) este m˘arginit ¸si—conform lemei lui
Cesaro—se poate extrage un sub¸sir (ξ
n
k
) convergent la un punct ξ ∈ [a, b]. Funct ¸ia fiind
continu˘a pe [a, b] este continu˘a ¸si ˆın ξ, deci f(ξ
n
) → f(ξ). Ins˘a din [f(ξ
n
k
)[ > n
k
deducem
c˘a pentru k →∞, [f(ξ
n
k
)[ →∞. Contradict ¸ie.
Teorema 4.6 (Adoua teorem˘a a lui Weierstrass) O funct ¸ie continu˘a pe un interval
ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b] ˆı¸si atinge marginile pe [a, b].
Funct ¸ia f : [a, b] → R, fiind continu˘a pe [a, b], dup˘a teorema precedent˘a este
m˘arginit˘a pe [a, b], deci exist˘a numerele m ¸si M a.ˆı. m ≤ f(x) ≤ M, unde m este
marginea inferioar˘a ¸si M marginea superioar˘a a valorilor funct ¸iei f pe [a, b]. S˘a ar˘at˘am
c˘a exist˘a un punct ξ ∈ [a, b] ˆın care f(ξ) = m.
Demonstrat ¸ie prin reducere la absurd. S˘a presupunem c˘a ˆın nici un punct din [a, b]
funct ¸ia f nu ia valoarea m. Atunci, dup˘a definit ¸ia marginii inferioare, urmeaz˘a c˘a f(x)−
m > 0 pe [a, b] ¸si deci funct ¸ia f
1
(x) =
1
f(x)−m
este continu˘a ¸si pozitiv˘a pe [a, b]. Prin
urmare, conform teoremei precedente, f
1
este m˘arginit˘a pe [a, b], deci exist˘a un M
1
> 0
a.ˆı. f
1
(x) ≤ M
1
, de unde rezult˘a c˘a m +
1
M1
≤ f(x), adic˘a m nu ar mai fi maginea
inferioar˘a a valorilor funct ¸iei f pe [a, b]. Contradict ¸ie.
In mod asem˘an˘ator se demonstreaz˘a existent ¸a unui punct ˆın care f ia valoarea M.
Teorema 4.7 Dac˘a o funct ¸ie continu˘a pe un interval ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b] ia valori
de semne contrare la capetele intervalului, adic˘a f(a) f(b) < 0, atunci exist˘a cel put ¸in
un punct x
0
∈ (a, b) a.ˆı. f(x
0
) = 0.
S˘a presupunem c˘a f(a) < 0, f(b) > 0 ¸si fie x
1
+
a+b
2
mijlocul lui [a, b]. Dac˘a
f(x
1
) = 0, x
1
este punctul c˘autat. In caz contrar, not˘am cu [a
1
, b
1
] acela dintre intervalele
[a, x
1
] sau [x
1
, b] pentru care f(a
1
) < 0, f(b
1
) > 0 ¸si fie x
2
=
a1+b1
2
mijlocul lui [a
1
, b
1
].
Dac˘a f(x
2
) = 0, x
2
este punctul c˘autat. In caz contrar, not˘am cu [a
2
, b
2
] acele dintre
intervalele [a
1
, x
2
] sau [x
2
, b
1
] pentru care f(a
2
) < 0, f(b
2
) > 0. Continuˆand ˆın acest
mod, obt ¸inem un ¸sir de intervale m˘arginite ¸si ˆınchise I
n
= [a
n
, b
n
] cu I
n+1
⊂ I
n
¸si
b
n
− a
n
=
b−a
2
n
→ 0. Din Lema lui Cesaro rezult˘a c˘a

¸
n=1
I
n
= ¦x
0
¦, punctul x
0
fiind
limita comun˘a a celor dou˘a ¸siruri (a
n
) ¸si (b
n
) ¸si x
0
∈ [a, b]. Deoarece f(a
n
) < 0, f(b
n
) > 0
¸si f este continu˘a, trecˆand la limit˘a pentru n → ∞, urmeaz˘a c˘a f(x
0
) ≤ 0 ¸si f(x
0
) ≥ 0,
ceea ce conduce la f(x
0
) = 0.
Teorema 4.8 O funct ¸ie continu˘a pe un interval ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b] ia cel put ¸in o
dat˘a toate valorile cuprinse ˆıntre marginea inferioar˘a m ¸si marginea superioar˘a M a
valorilor sale pe [a, b].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 45
Fie α ∈ (m, M). Funct ¸ia g(x) = f(x) − α este continu˘a pe [a, b]. Dac˘a ξ
m
¸si ξ
M
sunt punctele pentru care f(ξ
m
) = m ¸si f(ξ
M
) = M, avem g(ξ
m
) < 0, g(ξ
M
) > 0. Deci
exist˘a un punct x
0
cuprins ˆıntre ξ
m
¸si ξ
M
a.ˆı. g(x
0
) = 0, adic˘a f(x
0
) = α.
Proprietatea pus˘aˆın evident ¸˘aˆın aceast˘a teorem˘a se nume¸ste proprietatea lui Darboux.
4.1.3 Continuitatea uniform˘a
Definit ¸ia 4.5 Spunem c˘a funct ¸ia f : E → R este uniform continu˘a pe E dac˘a oricare
ar fi ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice x, x

∈ E pentru care [x −x

[ < δ,
s˘a avem [f(x) −f(x

)[ < ε.
Exemplul 4.1 Funct ¸ia f(x) = x
3
, x ∈ [1, 3] este uniform continu˘a pe [1, 3]. Intr-adev˘ar,
[f(x) −f(x

)[ = [x −x

[ (x
2
+xx

+x
2
) < 27 [x −x

[ < ε,
pentru orice x, x

∈ [1, 3] pentru care [x −x

[ < δ(ε), cu δ(ε) = 27/ε.
Dac˘a ˆın definit ¸ia precedent˘a p˘astr˘am pe x

∈ E fix, obt ¸inem definit ¸ia continuit˘at ¸ii
funct ¸iei f pe E. Deci o funct ¸ie uniform continu˘a pe mult ¸imea E este continu˘a pe E.
Reciproca nu este adev˘arat˘a.
Teorema 4.9 O funct ¸ie continu˘a pe un interval ˆınchis ¸si m˘arginit (compact) este uni-
form continu˘a pe acel interval.
Demonstrat ¸ie prin reducere la absurd. S˘a presupunem c˘a funct ¸ia f : [a, b] → R,
continu˘a pe [a, b], nu ar fi uniform continu˘a pe [a, b]. Rezult˘a atunci c˘a exist˘a un ε
0
> 0
a.ˆı. pentru orice δ > 0 exist˘a punctele x
δ
, x

δ
∈ [a, b] cu [x
δ
− x

δ
[ < δ pentru care
[f(x
δ
) −f(x

δ
)[ ≥ ε
0
.
S˘a lu˘am δ =
1
n
. Obt ¸inem astfel dou˘a ¸siruri de puncte (x
n
), (x

n
) din [a, b] cu propri-
etatea c˘a pentru orice n ∈ N avem [x
n
−x

n
[ <
1
n
¸si [f(x
δ
) −f(x

δ
)[ ≥ ε
0
.
Intervalul [a, b] fiind m˘arginit, ¸sirul (x
n
) este m˘arginit ¸si—conform Lemei lui Cesaro—
admite un sub¸sir (x
n
k
) convergent. Fie x
0
limita sa. deoarece [x
n
k
− x

n
k
[ <
1
n
k
→ 0,
urmeaz˘a c˘a sub¸sirul (x

n
k
) al lui (x

n
) este de asemenea convergent la x
0
. Intervalul [a, b]
fiind ˆınchis, x
0
∈ [a, b]. Funct ¸ia f fiind continu˘a pe [a, b], deci ¸si ˆın x
0
, avem
lim
k→∞
f(x
n
k
) = f(x
0
), lim
k→∞
f(x

n
k
) = f(x
0
),
de unde 0 ≥ ε
0
. Contradict ¸ie. Rezult˘a c˘a f este uniform continu˘a pe [a, b].
O condit ¸ie suficient˘a de uniform˘a continuitate este dat˘a de urm˘atoarea teorem˘a.
Teorema 4.10 Dac˘a pentru orice x, x

∈ E exist˘a un num˘ar L > 0 a.ˆı.
[f(x) −f(x

)[ < L[x −x

[, (4.1)
atunci funct ¸ia f este uniform continu˘ a pe E.
Intr-adev˘ ar, pentru δ(ε) =
ε
L
, inegalitatea [x −x

[ < δ implic˘a inegalitatea [f(x) −
f(x

)[ < ε.
Condit ¸ia (4.1) se nume¸ste condit ¸ia lui Lipschitz.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 46
4.2 Continuitatea funct ¸iilor vectoriale
4.2.1 Continuitatea ˆıntr-un punct
Fie f : E →R
m
, E ⊂ R
n
, o funct ¸ie vectorial˘a ¸si x
0
∈ E.
Definit ¸ia 4.6 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a ˆın punctul x
0
dac˘a pentru orice ε > 0
exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. oricare ar fi x ∈ E pentru care [[x − x
0
[[ < δ, s˘a avem
[[f (x) −f (x
0
)[[ < ε.
In cazul ˆın care x
0
∈ E este punct de acumulare pentru E, continuitatea ˆın punctul
x
0
se poate defini cu ajutorul limitei.
Definit ¸ia 4.7 Spunem c˘a funct ¸ia f este continu˘a ˆın punctul x
0
, punct de acumulare
pentru E, dac˘a f are limit˘a ˆın x
0
¸si aceasta este egal˘a cu f (x
0
), adic˘a
lim
x→x0
f (x) = f (x
0
), sau lim
x→x0
[[f (x) −f (x
0
)[[ = 0.
Teorema 4.11 Funct ¸ia f : E → R
m
, f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
), este continu˘a ˆın punctul x
0
d.d. funct ¸iile componente f
k
E →R, k = 1, m, sunt continue ˆın x
0
.
Din inegalit˘at ¸ile
[f
k
(x) −f
k
(x
0
)[ ≤ [[f (x) −f (x
0
)[[ ≤
m
¸
i=1
[f
i
(x) −f
i
(x
0
)[, k = 1, m,
avem implicat ¸iile
[[f (x) −f (x
0
)[[ < ε ⇒[f
k
(x) −f
k
(x
0
)[ < ε, k = 1, m,
[f
i
(x) −f
i
(x
0
)[ <
ε
m
, i = 1, m ⇒[[f (x) −f (x
0
)[[ < ε.
Urm˘atoarele propriet˘at ¸i, stabilite pentru funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a, se ment ¸in
¸si pentru funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a vectorial˘a:
1. Dac˘a f este continu˘a ˆın punctul x
0
exist˘a o vecin˘atate a punctului x
0
ˆın care
funct ¸ia este m˘arginit˘a.
2. Dac˘a f este continu˘a ˆın punctul x
0
, atunci funct ¸ia [[f [[ este continu˘a ˆın punctul
x
0
. Reciproca nu este adev˘arat˘a.
3. Dac˘a f ¸si g sunt continue ˆın punctul x
0
, atunci f +g, λf , f g sunt continue ˆın
punctul x
0
.
4. Fie f : E → R
m
, E ⊂ R
n
, F = f (E) ⊂ R
m
¸si g : F → R
p
. Dac˘a funct ¸ia f este
continu˘a ˆın punctul x
0
∈ E ¸si g este continu˘a ˆın punctul y
0
= f (x
0
) ∈ F, atunci funct ¸ia
compus˘a g ◦ f : E → R
p
este continu˘a ˆın punctul x
0
.
5. Dac˘a f este continu˘a ˆın punctul x
0
¸si f (x
0
) = 0, atunci exist˘a o vecin˘atate V a
punctului x
0
a.ˆı. pentru orice x ∈ V ∩ E s˘a avem f (x) = 0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 47
4.2.2 Continuitatea uniform˘a
Definit ¸ia 4.8 Spunem c˘a funct ¸ia f : E → R
m
este uniform continu˘a pe E dac˘a oricare
ar fi ε > 0 exist˘a un num˘ar δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice x, x

∈ E pentru care [[x−x

[[ < δ,
s˘a avem [[f (x) −f (x

)[[ < ε.
Teorema 4.12 Funct ¸ia f : E → R
m
, f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
), este uniform continu˘a pe E
d.d. funct ¸iile componente f
k
E →R, k = 1, m, sunt uniform continu˘a pe E.
Din inegalit˘at ¸ile
[f
k
(x) −f
k
(x

)[ ≤ [[f (x) −f (x

)[[ ≤
m
¸
i=1
[f
i
(x) −f
i
(x

)[, k = 1, m,
avem implicat ¸iile
[[f (x) −f (x

)[[ < ε ⇒[f
k
(x) −f
k
(x

)[ < ε, k = 1, m,
[f
i
(x) −f
i
(x

)[ <
ε
m
, i = 1, m ⇒[[f (x) −f (x

)[[ < ε.
Teorema 4.13 O funct ¸ie vectorial˘a continu˘a pe o mult ¸ime E compact˘a (m˘arginit˘a ¸si
ˆınchis˘a) din R
n
este uniform continu˘a pe E.
Capitolul 5
DERIVATE S¸I
DIFERENT¸IALE
5.1 Derivata ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor de o variabil˘a
5.1.1 Derivata ¸si diferent ¸iala unei funct ¸ii reale de o variabil˘a
real˘a
Fie f : E → R, E ⊂ R, o funct ¸ie real˘a ¸si x
0
∈ E un punct de acumulare al mult ¸imii E.
Definit ¸ia 5.1 Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a ˆın punctul x
0
dac˘a exist˘a ¸si este
finit˘a limita ˆın x
0
a funct ¸iei
R
x0
(x) =
f(x) −f(x
0
)
x −x
0
, x ∈ E ` ¦x
0
¦.
Dac˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
, limita finit˘a a funct ¸iei R
x0
se nume¸ste derivata funct ¸iei f
ˆın x
0
¸si se noteaz˘a cu f

(x
0
):
f

(x
0
) = lim
x→x0
f(x) −f(x
0
)
x −x
0
.
Dac˘a limita funct ¸iei R
x0
este infinit˘a, atunci funct ¸ia f nu este derivabil˘a ˆın x
0
. Dac˘a
limita funct ¸iei R
x0
este ±∞ se spune c˘a f are derivata ±∞ˆın x
0
.
Definit ¸ia 5.2 Spunem c˘a funct ¸ia f : E → R este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
∈ E, punct
de acumulare pentru E, dac˘a exist˘a num˘arul A ∈ R ¸si funct ¸ia α : E → R satisf˘acˆand
condit ¸ia lim
x→x0
α(x) = α(x
0
) = 0 a.ˆı.
f(x) −f(x
0
) = A(x −x
0
) +α(x) (x −x
0
), ∀ x ∈ E,
sau, cu x −x
0
= h
f(x
0
+h) −f(x
0
) = Ah +α(x
0
+h) h, ∀ x
0
+h ∈ E.
48
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 49
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘ a ˆın x
0
, aplicat ¸ia
h −→Ah, ∀ h ∈ R,
se nume¸ste diferent ¸iala funct ¸iei f ˆın x
0
¸si se noteaz˘a
df(x
0
) = df(x
0
; h) = Ah.
Pentru funct ¸ia identic˘a i : R → R, definit˘a prin i(x) = x, oricare ar fi x
0
∈ R are loc
identitatea
i(x) −i(x
0
) = 1 h + 0 h, ∀ h ∈ R,
care arat˘a c˘a funct ¸ia identic˘a este diferent ¸iabil˘a ˆın orice punct x
0
∈ R ¸si di(x
0
) =
di(x
0
; h) = h, ∀ h ∈ R. Deoarece diferent ¸iala funct ¸iei identice este aceea¸si ˆın orice punct
din R, ea se noteaz˘a
di(x) = dx = h (5.1)
¸si se nume¸ste diferent ¸iala variabilei independente.
5.1.2 Derivata ¸si diferent ¸iala unei funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a
real˘a
Fie f : E → R
m
, E ⊂ R, o funct ¸ie vectorial˘a ¸si x
0
∈ E un punct de acumulare al
mult ¸imea E.
Definit ¸ia 5.3 Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a ˆın punctul x
0
dac˘a funct ¸ia
R
x0
(x) =
f (x) −f (x
0
)
x −x
0
, x ∈ E ` ¦x
0
¦,
are limit˘a ˆın x
0
¸si aceasta apart ¸ine lui R
m
.
Dac˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
, limita funct ¸iei R
x0
se nume¸ste derivata funct ¸iei f ˆın x
0
¸si se noteaz˘a cu f

(x
0
):
f

(x
0
) = lim
x→x0
f (x) −f (x
0
)
x −x
0
. (5.2)
Teorema 5.1 Funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este derivabil˘a ˆın x
0
d.d. funct ¸iile
componente f
k
, k = 1, m, sunt derivabile ˆın x
0
. In acest caz
f

(x
0
) = (f

1
(x
0
), f

2
(x
0
), . . . , f

m
(x
0
)).
Teorema rezult˘a din
f (x) −f (x
0
)
x −x
0
=

f
1
(x) −f
1
(x
0
)
x −x
0
,
f
2
(x) −f
2
(x
0
)
x −x
0
, . . . ,
f
m
(x) −f
m
(x
0
)
x −x
0

¸si faptul c˘a o funct ¸ie vectorial˘a are limit˘a ˆıntr-un punct d.d. funct ¸iile componente au
limit˘a ˆın acel punct.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 50
Definit ¸ia 5.4 Spunem c˘a funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
∈ E, punct de acu-
mulare pentru E, dac˘a exist˘a vectorul A = (A
1
, A
2
, . . . , A
m
) ∈ R
m
¸si funct ¸ia vectorial˘a
α : E → R
m
satisf˘acˆand condit ¸ia lim
x→x0
α(x) = α(x
0
) = 0 a.ˆı.
f (x) −f (x
0
) = A(x −x
0
) +α(x) (x −x
0
), ∀ x ∈ E, (5.3)
sau, cu x −x
0
= h
f (x
0
+h) −f (x
0
) = Ah +α(x
0
+h) h, ∀ x
0
+h ∈ E. (5.4)
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, aplicat ¸ia liniar˘a df (x
0
) : R → R
n
,
h −→ Ah, ∀ h ∈ R,
se nume¸ste diferent ¸iala funct ¸iei f ˆın x
0
:
df (x
0
) = df (x
0
; h) = Ah. (5.5)
In baza lui (5.5) putem scrie (5.3), respectiv (5.4), astfel
f (x) −f (x
0
) = df (x
0
; x −x
0
) +α(x) (x −x
0
), ∀ x ∈ E, (5.6)
f (x
0
+h) −f (x
0
) = df (x
0
; h) +α(x
0
+h) h, ∀x
0
+h ∈ E. (5.7)
Diferent ¸iabilitatea funct ¸iei f ˆın x
0
atrage continuitatea ei ˆın x
0
, deoarece din (5.3)
urmeaz˘a
lim
x→x0
f (x) = f (x
0
).
Deoarece (5.3) este echivalent˘a cu
f
k
(x) −f
k
(x
0
) = A
k
(x −x
0
) +α
k
(x) (x −x
0
), ∀ x ∈ E, k = 1, m,
rezult˘a c˘a funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
d.d. funct ¸iile
componente f
k
, k = 1, m, sunt diferent ¸iabile ˆın x
0
. In acest caz
df (x
0
) = (df
1
(x
0
), df
2
(x
0
), . . . , df
m
(x
0
)).
Teorema 5.2 Funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
d.d. este derivabil˘a ˆın x
0
. Dac˘a f este
diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, atunci pentru orice h ∈ R avem
df (x
0
; h) = f

(x
0
) h. (5.8)
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
are loc (5.3), de unde deducem
lim
x→x0
f (x) −f (x
0
)
x −x
0
= A ∈ R
m
,
adic˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
¸si f

(x
0
) = A. Luˆand A = f

(x
0
) ˆın (5.5) obt ¸inem (5.8).
Reciproc, dac˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
are loc (5.2). Construim funct ¸ia α : E → R
m
,
prin
α =

f (x)−f (x0)
x−x0
, x ∈ E ` ¦x
0
¦
0, x = x
0
.
(5.9)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 51
Atunci, (5.2) este echivalent˘a cu lim
x→x0
α(x) = α(x
0
) = 0. Pe de alt˘a parte, din (5.9) avem
f (x) −f (x
0
) = A(x −x
0
) +α(x) (x −x
0
), ∀ x ∈ E ` ¦x
0
¦.
Deoarece α(x
0
) = 0, rezult˘a c˘a egalitatea precedent˘a are loc ¸si pentru x = x
0
. A¸sadar f
satisface (5.3) cu A = f

(x
0
), deci este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
.
Cu (5.1), relat ¸ia (5.8) se mai scrie
df (x
0
) = f

(x
0
) dx, de unde f

(x
0
) =
df (x
0
)
dx
.
Teorema precedent˘a se ment ¸ine ¸si pentru cazul funct ¸iilor reale ¸si
df(x
0
) = f

(x
0
) dx, de unde f

(x
0
) =
df(x
0
)
dx
.
Diferent ¸a f (x) −f (x
0
) se nume¸ste cre¸sterea funct ¸iei f ˆın x
0
corespunz˘atoare cre¸sterii
h = x −x
0
a variabilei independente ˆın x
0
.
Presupunem cunoscute derivatele funct ¸iilor elementare, precum ¸si regulile de derivare
a funct ¸iilor reale de o variabil˘a real˘a. Utilizˆand aceste reguli ¸si teoremele 5.1 ¸si 5.2 rezult˘a
teorema urm˘atoare.
Teorema 5.3 Dac˘a funct ¸ia scalar˘a ϕ : E → R ¸si funct ¸iile vectoriale f , g : E → R
m
,
E ⊂ R, sunt diferent ¸iabile ˆın x
0
∈ E, atunci:
1
0
. Funct ¸ia ϕf este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
¸si d(ϕf ) = ϕdf +f dϕ.
2
0
. Funct ¸ia λf +µg este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, oricare ar fi λ, µ ∈ R ¸si d(λf +µg) =λdf +
µdg.
3
0
. Produsul scalar al funct ¸iilor f ¸si g, adic˘a funct ¸ia f g, este o funct ¸ie diferent ¸iabil˘a
¸si
d(f g) =df g +f dg.
Definit ¸ia 5.5 Funct ¸ia f : E → R
m
este derivabil˘a pe mult ¸imea A ⊂ E dac˘a este deriv-
abil˘a ˆın orice punct x ∈ A. Funct ¸ia f

: E → R
m
se nume¸ste funct ¸ia derivat˘a a funct ¸iei
f sau, mai simplu, derivata lui f pe A.
5.1.3 Derivate ¸si diferent ¸iale de ordin superior
Fie f : E → R, E ⊂ R, o funct ¸ie real˘a, f

: A → R, A ⊂ E, derivata funct ¸iei f ¸si x
0
∈ A
un punct de acumulare pentru A.
Definit ¸ia 5.6 Spunem c˘a funct ¸ia f este de dou˘a ori derivabil˘a ˆın x
0
dac˘a funct ¸ia f

este derivabil˘a ˆın x
0
. In acest caz, (f

)

(x
0
) se nume¸ste derivata a doua a funct ¸iei f ˆın
x
0
¸si se noteaz˘a f

(x
0
). Deci
f

(x
0
) = (f

)

(x
0
) sau
d
2
f
dx
2
(x
0
) =
d
dx

df
dx

(x
0
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 52
Procedˆand prin recurent ¸˘a, spunem c˘a f este de k ori derivabil˘a ˆın x
0
dac˘a f
(k−1)
este
derivabil˘a ˆın x
0
. Deci
f
(k)
(x
0
) = (f
(k−1)
)

(x
0
) sau
d
k
f
dx
k
(x
0
) =
d
dx

d
k−1
f
dx
k−1

(x
0
).
Cˆand afirm˘am c˘a f este de k ori derivabil˘aˆın x
0
subˆınt ¸elegem c˘a f are toate derivatele
pˆan˘a la ordinul k −1 inclusiv, pe o vecin˘atate a lui x
0
¸si c˘a derivata de ordinul k −1 este
derivabil˘a ˆın x
0
.
Funct ¸ia f se nume¸ste infinit derivabil˘a ˆın x
0
dac˘a admite derivat˘a de orice ordin ˆın
acest punct. Funct ¸iile elementare sunt infinit derivabile ˆın orice punct interior mult ¸imii
lor de definit ¸ie.
Definit ¸ia 5.7 Spunem c˘a funct ¸ia f este de dou˘a ori diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
dac˘a
funct ¸ia df(x; h) = f

(x) h este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
oricare ar fi h ∈ R. Dac˘a f este de
dou˘a ori diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
atunci aplicat ¸ia
d
2
f(x
0
; h) = d(df)(x
0
; h) = d(f

h)(x
0
; h) = (f

h)

(x
0
) h = f

(x
0
) h
2
se nume¸ste diferent ¸iala a doua a funct ¸iei f ˆın x
0
.
Funct ¸ia f este de k ori diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
dac˘a diferent ¸iala de ordinul k−1 a funct ¸iei
f, adic˘a d
k−1
f(x; h) = f
(k−1)
(x) h
k−1
este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
pentru orice h ∈ R. In
acest caz, aplicat ¸ia
d
k
f(x
0
; h) = d(d
k−1
f)(x
0
; h) = d(f
(k−1)
h)(x
0
; h) = (f
(k−1)
h)

(x
0
) h = f
(k)
(x
0
) h
k
se nume¸ste diferent ¸iala de ordinul k a funct ¸iei f ˆın x
0
.
Funct ¸ia f este de k ori diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
d.d. f este de k ori derivabil˘a ˆın x
0
.
Deoarece h = dx, putem scrie d
k
f(x
0
) = f
(k)
(x
0
) dx
k
.
Definit ¸ia 5.8 Funct ¸ia f : I → R se nume¸ste de clas˘a C
k
pe intervalul I dac˘a f are
toate derivatele pˆan˘a la ordinul k pe I ¸si derivata de ordinul k este continu˘a pe I.
Mult ¸imea funct ¸iilor de clas˘a C
k
pe I se noteaza C
k
(I). Prin C
0
(I) = C(I) se ˆınt ¸elege
mult ¸imea funct ¸iiloe continue pr I. Prin C

(I) se noteaz˘a mult ¸imea funct ¸iilor infinit
derivabile pe I.
In mod asem˘an˘ator se definesc derivatele ¸si diferent ¸ialele de ordin superior ale unei
funct ¸ii vectoriale f .
Funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este de k ori derivabil˘a (diferent ¸iabil˘a) ˆın x
0
d.d. funct ¸iile componente f
k
, k = 1, m, sunt de k ori derivabile (diferent ¸iabile) ˆın x
0
¸si
avem
f
(k)
(x
0
) = (f
(k)
1
(x
0
), f
(k)
2
(x
0
), . . . , f
(k)
m
(x
0
)),
d
k
f (x
0
) = (d
k
f
1
(x
0
), d
k
f
2
(x
0
), . . . , d
k
f
m
(x
0
)).
Evident c˘a
d
k
f (x
0
) = f
(k)
(x
0
) dx
k
. (5.10)
Spunem c˘a funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este de clas˘a C
k
pe I ¸si scriem
f ∈ C
k
(I) dac˘a f
i
∈ C
k
(I), i = 1, m.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 53
Teorema 5.4 (Formula lui Leibniz) Dac˘a f , g ∈ C
n
(I), n ∈ N, atunci f g ∈ C
n
(I)
¸si are loc formula
(f g)
(n)
(x) =
n
¸
k=0
C
k
n
f
(n−k)
(x) g
(k)
(x), ∀ x ∈ I. (5.11)
Demonstrat ¸ie prin induct ¸ie dup˘a n.
Inmult ¸ind (5.11) cu dx
n
¸si avˆand ˆın vedere (5.10), obt ¸inem
d
n
(f g)(x) =
n
¸
k=0
C
k
n
d
n−k
f (x) d
k
g(x), ∀ x ∈ I.
5.1.4 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor derivabile
Multe dintre propriet˘at ¸ile funct ¸iilor derivabile de o variabil˘a real˘a sunt cunoscute din
liceu. Pentru a u¸sura expunerea rezultatelor noi, trecem totu¸si ˆın revist˘a unele dintre
aceste propriet˘at ¸i.
Puncte de extrem. Teorema lui Fermat
Fie f : E → R, E ⊂ R.
Definit ¸ia 5.9 Punctul x
0
∈ E se nume¸ste punct de extrem local sau relativ al funct ¸iei f
dac˘a exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. diferent ¸a f(x) −f(x
0
) s˘a p˘astreze semn constant
pentru orice x ∈ V ∩ E. Dac˘a:
f(x) −f(x
0
) ≤ 0, ∀ x ∈ V ∩ E, x
0
este punct de maxim local,
f(x) −f(x
0
) ≥ 0, ∀ x ∈ V ∩ E, x
0
este punct de minim local.
Dac˘a diferent ¸a f(x) −f(x
0
) p˘astreaz˘a semn constant pentru orce x ∈ E, atunci x
0
se
nume¸ste punct de extrem absolut. Orice punct de extrem absolut este punct de extrem
relativ. Reciproca nu este adev˘arat˘a.
Teorema 5.5 (Teorema lui Fermat) Fie f : I → R, definit˘a pe intervalul I ⊂ R
¸si x
0
un punct de extrem interior lui I. Dac˘a funct ¸ia f este derivabil˘a ˆın x
0
, atunci
f

(x
0
) = 0.
Teorema lui Fermat este o condit ¸ie necesar˘a de extrem.
Definit ¸ia 5.10 Un punct x
0
∈ I se nume¸ste punct stat ¸ionar sau punct critic al funct ¸iei
f dac˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
¸si f

(x
0
) = 0.
Teorema lui Fermat afirm˘a c˘a punctele de extrem ale unei funct ¸ii derivabile sunt
puncte stat ¸ionare.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 54
Teoremele lui Rolle, Lagrange ¸si Cauchy
Teorema 5.6 (Teorema lui Rolle) Fie f : [a, b] → R. Dac˘a:
1. f este continu˘a pe [a, b],
2. f este derivabil˘a pe (a, b),
3. f(a) = f(b),
atunci exist˘a un punct c ∈ (a, b) a.ˆı. f

(c) = 0.
Teorema 5.7 (Teorema lui Lagrange) Fie f : [a, b] →R. Dac˘a:
1. f este continu˘a pe [a, b],
2. f este derivabil˘a pe (a, b),
atunci exist˘a un punct c ∈ (a, b) a.ˆı. f(b) −f(a) = f

(c) (b −a) = df(c; b −a).
Teoremele lui Rolle ¸si Lagrange afirm˘a numai existent ¸a punctului c ∈ (a, b), f˘ar˘a nici
o precizare asupra unicit˘at ¸ii acestuia.
Din teorema lui Lagrange rezult˘a c˘a dac˘a f : I → R este derivabil˘a pe I, atunci
oricare ar fi x
1
, x
2
∈ I, x
1
= x
2
, exist˘a ξ de forma ξ = x
1
+θ(x
2
−x
1
), cu θ ∈ (0, 1), a.ˆı.
f(x
1
) −f(x
2
) = (x
1
−x
2
) f

(ξ).
In particular, dac˘a a, a +h ∈ I, avem
f(a +h) = f(a) = h f

(ξ), ξ = a +θh, θ ∈ (0, 1).
Teorema 5.7 se nume¸ste prima teorem˘a de medie a calculului diferent ¸ial sau teorema
cre¸sterilor finite.
Consecint ¸a 5.1 Dac˘a f : I → R este derivavil˘a pe I ⊂ R ¸si f

(x) = 0 pe I, atunci f
este constant˘a pe I.
De aici rezult˘a c˘a dac˘a f, g : I → R sunt derivabile pe I ⊂ R ¸si f

(x) = g

(x) pe I,
atunci f ¸si g difer˘a printr-o constant˘a pe I.
Urm˘atoarea teorem˘a generalizeaz˘a teorema lui Lagrange la cazul funct ¸iilor vectoriale
de o variabil˘a real˘a.
Teorema 5.8 Dac˘a dunct ¸ia f : [a, b] → R
m
este continu˘a pe [a, b] ¸si derivabil˘a pe (a, b),
atunci exist˘a un punct c ∈ (a, b) a.ˆı.
[[f (b) −f (a)[[ ≤ [[f

(c)[[ (b −a). (5.12)
Dac˘a f (b) = f (a), inegalitatea (5.12) are loc pentru orice punct c ∈ (a, b). S˘a
presupunem c˘a f (b) = f (a). Definim funct ¸ia real˘a
ϕ(x) = (f (b) = f (a)) f (x), x ∈ [a, b].
Funct ¸ia ϕ satisface ipotezele teoremei lui Lagrange ¸si deci exist˘a un punct c ∈ (a, b) a.i.
ϕ(b) −ϕ(a) = ϕ

(c) (b −a). Deoarece
ϕ(b) −ϕ(a) = (f (b) −f (a))
2
= [[f (b) −f (a)[[
2
, ϕ

(c) = (f (b) −f (a)) f

(c),
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 55
obt ¸inem
[[f (b) −f (a)[[
2
= (f (b) −f (a)) f

(c) (b −a).
Dar, folosind inegalitatea lui Schwarz-Cauchy, g˘asim
(f (b) −f (a)) f

(c) ≤ [[f (b) −f (a)[[ [[f

(c)[[,
cu care, dup˘a simplificare prin [[f (b) −f (a)[[ obt ¸inem (5.12).
Teorema 5.9 (Teorema lui Cauchy) Fie funct ¸iile f, g : [a, b] → R. Dac˘a:
1. f ¸si g sunt continue pe [a, b],
2. f ¸si g sunt derivabile pe (a, b),
3. g

(x) = 0, x ∈ (a, b),
atunci g(a) = g(b) ¸si exist˘a un punct c ∈ (a, b) a.ˆı.
f(b) −f(a)
g(b) −g(a)
=
f

(c)
g

(c)
.
Aceast˘a teorem˘a se nume¸ste a doua teorem˘a de medie a calculului diferent ¸ial.
Teorema 5.10 (Teorema lui Darboux) dac˘a funct ¸ia f este derivabil˘a pe I, atunci f

are proprietatea lui Darboux pe I (adic˘a nu poate trece de la o valoare la alta f˘ar˘a a trece
prin toate valorile intermediare).
Teorema 5.11 (Regula lui l

Hospital) Fie f, g : [a, b] → R ¸si x
0
∈ [a, b]. Dac˘a:
1. f ¸si g sunt derivabile pe (a, b) ` ¦x
0
¦ ¸si continue ˆın x
0
,
2. f(x
0
) = 0, g(x
0
) = 0,
3. g

(x) = 0 ˆıntr-o vecin˘atate a lui x
0
,
4. exist˘a lim
x→x0
f

(x)
g

(x)
= λ,
atunci exist˘a ¸si lim
x→x0
f(x)
g(x)
= λ.
Formula lui Taylor pentru funct ¸ii de o variabil˘a
Definit ¸ia 5.11 Fie f : I → R o funct ¸ie de n ori derivabil˘a ˆın punctul x
0
∈ I. Polinomul
T
n
(x) = f(x
0
) +
1
1!
f

(x
0
)(x −x
0
) +
1
2!
f

(x
0
)(x −x
0
)
2
+ +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(x −x
0
)
n
=
n
¸
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x −x
0
)
k
=
n
¸
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; x −x
0
)
se nume¸ste polinomul lui Taylor de gradul n al funct ¸iei f ˆın punctul x
0
.
Funct ¸ia R
n
(x) = f(x) − T
n
(x), x ∈ I, se nume¸ste restul lui Taylor de ordinul n al
funct ¸iei f ˆın punctul x
0
. Din egalitatea precedent˘a avem
f(x) = T
n
(x) +R
n
(x), ∀ x ∈ I,
care se nume¸ste formula lui Taylor de ordinul n a funct ¸iei f ˆın punctul x
0
.
Deoarece lim
x→x0
R
n
(x) = 0, pentru valori ale lui x sufucient de apropiate de x
0
, poli-
nomul T
n
(x) aproximeaz˘a pe f(x), adic˘a f(x) ≈ T
n
(x).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 56
Teorema 5.12 (Formula lui Taylor) Fie f : I → R o funct ¸ie de n +1 ori derivabil˘a
pe I ¸si p ∈ N. Oricare ar fi x, x
0
∈ I, x = x
0
, exist˘a un punct ξ cuprins ˆıntre x
0
¸si x,
adic˘a de forma ξ = x
0
+θ(x −x
0
), θ ∈ (0, 1), a.ˆı. s˘a avem
f(x) =
n
¸
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x −x
0
)
k
+
(x −x
0
)
p
(x −ξ)
n−p+1
n! p
f
(n+1)
(ξ). (5.13)
Pentru orice p ∈ N, x, x
0
∈ I, x = x
0
, numere fixate, num˘arul A ∈ R satisf˘acˆand
condit ¸ia
(a) f(x) = f(x
0
) +
1
1!
f

(x
0
)(x −x
0
) + +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(x −x
0
)
n
+ (x −x
0
)
p
A
este unic determinat.
Pentru a dovedi (5.13) r˘amˆane s˘a ar˘at˘am c˘a
(b) A =
f
(n+1)
(ξ)
n! p
(x −x
0
)
n−p+1
.
In acest scop s˘a condider˘am funct ¸ia ϕ : I → R, definit˘a prin
ϕ(t) = f(t) +
1
1!
f

(t)(x −t) + +
1
n!
f
(n)
(t)(x −t)
n
+ (x −t)
p
A,
ˆın care A safisface (a).
Funct ¸ia ϕ este derivabil˘a pe I deoarece f este de n+1 ori derivabil˘a pe I. Pe de alt˘a
parte, avˆand ˆın vedere (a), g˘asim c˘a ϕ(x
0
) = ϕ(x) = f(x). A¸sadar, funct ¸ia ϕ satisface
condit ¸iilor teoremei lui Rolle pe [x
0
, x] ¸si deci exist˘a un punct ξ ∈ (x
0
, x) a.ˆı. ϕ

(ξ) = 0.
Dar
ϕ

(t) =
1
n!
f
(n+1)
(t)(x −t)
n
−p(x −t)
p−1
A
¸si deci A are expresia (b), c.c.t.d.
Restul din formula (5.13) se nume¸ste restul lui Sch¨omlich
R
n
(x) =
(x −x
0
)
p
(x −ξ)
n−p+1
n! p
f
(n+1)
(ξ), p ∈ N.
Cazuri particulare
1. Dac˘a lu˘am p = 1, obt ¸inem
R
n
(x) =
(x −x
0
)
n+1
n!
(1 −θ)
n
f
(n+1)
(ξ), ξ = x
0
+θ(x −x
0
), θ ∈ (0, 1),
care se nume¸ste restul lui Cauchy.
2. Dac˘a lu˘am p = n + 1, obt ¸inem
R
n
(x) =
(x −x
0
)
n+1
n!
f
(n+1)
(ξ), ξ = x
0
+θ(x −x
0
), θ ∈ (0, 1),
care se nume¸ste restul lui Lagrange.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 57
Formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie
f(x) = f(x
0
)+
1
1!
f

(x
0
)(x−x
0
)+ +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(x−x
0
)
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
(ξ)(x−x
0
)
n+1
=
n
¸
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; x −x
0
) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(ξ; x −x
0
), ξ = x
0
+θ(x −x
0
), θ ∈ (0, 1).
Luˆand x −x
0
= h, putem scrie ˆınc˘a formula lui Taylor sub forma
f(x
0
+h) = f(x
0
) +
1
1!
f

(x
0
) h + +
1
n!
f
(n)
(x
0
) h
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
(ξ) h
n+1
=
=
n
¸
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; h) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(ξ; h), ξ = x
0
+θ h, θ ∈ (0, 1).
Dac˘a 0 ∈ ¸si lu˘am x
0
= 0, obt ¸inem
f(x) = f(0) +
1
1!
f

(0) x + +
1
n!
f
(n)
(0) x
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
(θx) x
n+1
=
=
n
¸
k=0
1
k!
d
k
f(0; x) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(θx; x), θ ∈ (0, 1),
care se nume¸ste formula lui Mac-Laurin.
Exemplul 5.1 Funct ¸ia f(x) = sin x, x ∈ R, are dezvoltarea Mac-Laurin
sin x =
n
¸
k=1
(−1)
k−1
x
2k−1
(2k −1)!
+
x
2n
(2n)!
sin(θx), θ ∈ (0, 1).
Exemplul 5.2 Funct ¸ia f(x) = cos x, x ∈ R, are dezvoltarea Mac-Laurin
cos x =
n
¸
k=0
(−1)
k
x
2k
(2k)!
+
x
2n+1
(2n + 1)!
cos(θx), θ ∈ (0, 1).
Exemplul 5.3 Funct ¸ia f(x) = ln(1 +x), x ∈ (−1, ∞), are dezvoltarea Mac-Laurin
ln(1 +x) =
n
¸
k=1
(−1)
k−1
x
k
k
+ (−1)
n
x
n+1
(n + 1)(1 +θx)
n+1
, θ ∈ (0, 1).
Exemplul 5.4 Funct ¸ia f(x) = (1 + x)
α
, x ∈ (−1, ∞), α ∈ R, are dezvoltarea Mac-
Laurin
(1 +x)
α
= 1 +
n
¸
k=1
α(α −1) (α −k + 1)
k!
x
k
+
α(α −1) (α −n)
(n + 1)!
x
n+1
(1 +θx)
α−n+1
,
cu θ ∈ (0, 1).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 58
Formula lui Taylor pentru funct ¸ii vectoriale de o variabil˘a
Dac˘a funct ¸ia vetorial˘a f : I → R
m
, f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
), este de n + 1 ori derivabil˘a ˆın
x
0
∈ I atunci pentru fiecare component˘a f
i
, i = 1, m, putem scrie
f
i
(x) =
n
¸
k=0
1
k!
f
(k)
i
(x
0
)(x −x
0
)
k
+R
n
i
(x), i = 1, m,
care sunt echivalente cu
f (x) =
n
¸
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x −x
0
)
k
+R
n
(x),
cu R
n
(x) = (R
n
1
(x), R
n
2
(x), . . . , R
n
m
(x)), unde
R
n
i
(x) =
1
(n + 1)!
f
(n+1)
i

i
)(x −x
0
)
n+1
, ξ
i
= x
0

i
(x −x
0
), θ
i
∈ (0, 1), i = 1, m,
care reprezint˘a formula lui Taylor pentru funct ¸ia vectorial˘a f cu restul lui Lagrange.
Condit ¸ii suficiente de extrem pentru funct ¸ii de o variabil˘a
Teorema 5.13 Fie f : I → R o funct ¸ie de n ori derivabil˘a ˆıntr-o vecin˘ atate a punctului
x
0
, interior lui I, ˆın care
f

(x
0
) = f

(x
0
) = . . . = f
(n−1)
(x
0
) = 0, f
(n)
(x
0
) = 0, n ≥ 2,
atunci:
1. Dac˘a n = 2m, m ∈ N, punctul x
0
este punct de extrem al funct ¸iei f ¸si anume:
- punct de maxim dac˘a f
(n)
(x
0
) < 0,
- punct de minim dac˘a f
(n)
(x
0
) > 0;
2. Dac˘a n = 2m−1, m ∈ N, punctul x
0
nu este punct de extrem.
Inipotezele teoremei, formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie
f(x) −f(x
0
) =
(x −x
0
)
n
n!
f
(n)
(ξ), ξ = x
0
+θ(x −x
0
), θ ∈ (0, 1).
Cum f
(n)
(x
0
) = 0, exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
ˆın care f
(n)
(x
0
) f
(n)
(x) > 0.
1. Dac˘a n = 2m, m ∈ N, atunci diferent ¸a f(x) − f(x
0
) are semnul lui f
(n)
(x
0
),
deoarece (x − x
0
)
n
≥ 0. Deci x
0
este punct de extrem: de maxim dac˘a f
(n)
(x
0
) < 0 ¸si
de minim dac˘a f
(n)
(x
0
) > 0.
2. Dac˘a n = 2m−1, m ∈ N, atunci (x −x
0
)
n
este negativ pentru x < x
0
¸si pozitiv
pentru x > x
0
. Punctul x
0
nu este punct de extrem deoarece nu exist˘a nici o vecin˘atate
a lui x
0
pe care diferent ¸a f(x) −f(x
0
) s˘a p˘astreze semn constant.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 59
5.2 Derivatele ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor de n variabile
5.2.1 Derivatele part ¸iale ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor reale de n vari-
abile
Fie f : E → R, E ⊂ R
2
, f = f(x, y) o funct ¸ie real˘a de dou˘a variabile ¸si x
0
= (x
0
, y
0
) un
punct interior lui E.
Definit ¸ia 5.12 Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a part ¸ial ˆın punctul (x
0
, y
0
) ˆın raport
cu variabila x dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
x→x0
f(x, y
0
) −f(x
0
, y
0
)
x −x
0
.
Limita ˆıns˘a¸si se nume¸ste derivata part ¸ial˘a a funct ¸iei f ˆın punctul (x
0
, y
0
) ˆın raport
cu x ¸si se noteaz˘a prin
f

x
(x
0
, y
0
) sau
∂f
∂x
(x
0
, y
0
).
Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a part ¸ial ˆın punctul (x
0
, y
0
) ˆın raport cu variabila
y dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
y→y0
f(x
0
, y) −f(x
0
, y
0
)
y −y
0
.
Limita ˆıns˘ a¸si se nume¸ste derivata part ¸ial˘a a funct ¸iei f ˆın punctul (x
0
, y
0
) ˆın raport
cu y ¸si se noteaz˘a prin
f

y
(x
0
, y
0
) sau
∂f
∂y
(x
0
, y
0
).
Din definit ¸ie rezult˘a c˘a atunci cˆand deriv˘amˆın raport cu x, variabila y este considerat˘a
constant˘a ¸si deriv˘am ca ¸si cum am avea o funct ¸ie de singura variabil˘a x. O observat ¸ie
asem˘am˘atoare, cu schimbarea rolului variabilelor, are loc ¸si ˆın privint ¸a derivatei ˆın raport
cu y.
Exemplul 5.5 Funct ¸ia f(x, y) = ln(x
2
+y
2
), (x, y) ∈ R
2
`¦(0, 0)¦ are derivatele part ¸iale
∂f
∂x
(x, y) =
2x
x
2
+y
2
,
∂f
∂y
(x, y) =
2y
x
2
+y
2
.
Fie acum f : E → R, E ⊂ R
n
, f = f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) o funct ¸ie real˘a de n variabile ¸si
x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct interior al lui E.
Definit ¸ia 5.13 Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a part ¸ial ˆın punctul x
0
ˆın raport cu
variabila x
k
dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
x
k
→x
0
k
f(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
k−1
, x
k
, x
0
k+1
, . . . , x
0
n
) −f(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
)
x
k
−x
0
k
.
Limita ˆıns˘a¸si se nume¸ste derivata part ¸ial˘a a funct ¸iei f ˆın punctul x
0
ˆın raport cu
variabila x
k
¸si se noteaz˘a prin
f

x
k
(x
0
) sau
∂f
∂x
k
(x
0
).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 60
Derivata part ¸ial˘aˆın raport cu x
k
a funct ¸iei f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) se obt ¸ine derivˆand funct ¸ia
f privit˘a ca funct ¸ie numai de variabila x
k
, celelalte variabile fiind considerate constante.
De aici rezult˘a c˘a regulile de calcul ale derivatelor part ¸iale sunt acelea¸si cu cele ale
derivatelor funct ¸iilor de o variabil˘a.
O funct ¸ie f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) poate avea, ˆıntr-un punct x
0
, cel mult n derivate part ¸iale.
Fie din nou f : E → R, E ⊂ R
2
, f = f(x, y) o funct ¸ie real˘a de dou˘a variabile ¸si
x
0
= (x
0
, y
0
) un punct interior lui E.
Definit ¸ia 5.14 Spunem c˘a funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
, punct de acumu-
lare pentru E, dac˘a exist˘a vectorul A = (A, B) ∈ R
2
¸si funct ¸ia α : E → R satisf˘acˆand
condit ¸ia lim
x→x
0
α(x, y) = α(x
0
, y
0
) = 0 a.ˆı.
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) = A(x −x
0
) +B(y −y
0
) +α(x, y) [[x −x
0
[[, ∀ x ∈ E,
sau, cu x −x
0
= h, y −y
0
= k, adic˘a x −x
0
= h,
f(x
0
+h, y
0
+k) −f(x
0
, y
0
) = Ah +Bk +α(x
0
+h, y
0
+k) [[h[[, ∀ x
0
+h ∈ E, (5.14)
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, aplicat ¸ia liniar˘a
h → A h = Ah +Bk, ∀ h = (h, k) ∈ R
2
,
se nume¸ste diferent ¸iala funct ¸iei f ˆın punctul x
0
¸si se noteaz˘a
df(x
0
, y
0
) = df(x
0
, y
0
; h, k) = Ah +Bk. (5.15)
Pentru funct ¸iile p : R
2
→ R
2
¸si q : R
2
→ R
2
, definite prin p(x, y) = x, q(x, y) = y,
oricare ar fi (x
0
, y
0
) ∈ R
2
, au loc inegalit˘at ¸ile
p(x, y) −p(x
0
, y
0
) = h + 0 [[h[[, q(x, y) −q(x
0
, y
0
) = k + 0 [[h[[, ∀ h ∈ R
2
,
care arat˘a c˘a funct ¸iile p ¸si q sunt diferent ¸iabile ˆın orice punct x
0
∈ R
2
¸si dp(x
0
, y
0
) =
dp(x
0
, y
0
; h, k) = h, dq(x
0
, y
0
) = dq(x
0
, y
0
; h, k) = k. Deoarece diferent ¸ialele funct ¸iilor p
¸si q sunt acelea¸si ˆın orice punct din R
2
, ele se noteaz˘a
dp(x, y) = dx = h, dq(x, y) = dy = k (5.16)
¸si se numesc diferent ¸ialele variabilelor independente.
Fie acum f : E → R, E ⊂ R
n
, f = f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) o funct ¸ie real˘a de n variabile ¸si
x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct interior lui E.
Definit ¸ia 5.15 Spunem c˘a funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
, punct de acumu-
lare pentru E, dac˘a exist˘a vectorul A = (A
1
, A
2
, . . . , A
n
) ∈ R
n
¸si funct ¸ia α : E → R
satisf˘acˆ and condit ¸ia lim
x→x0
α(x) = α(x
0
) = 0 a.ˆı.
f(x) −f(x
0
) = A(x −x
0
) +α(x) [[x −x
0
[[, ∀ x ∈ E,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 61
sau, cu x −x
0
= h,
f(x
0
+h) −f(x
0
) = A h+α(x
0
+h) [[h[[, ∀ x
0
+h ∈ E.
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, aplicat ¸ia liniar˘a
h → A h =
n
¸
i=1
A
i
h
i
, ∀ h = (h
1
, h
2
, . . . , h
n
) ∈ R
n
,
se nume¸ste diferent ¸iala funct ¸iei f ˆın punctul x
0
¸si se noteaz˘ a
df(x
0
) = df(x
0
; h) = A h =
n
¸
i=1
A
i
h
i
.
Dac˘a ˆın definit ¸ia precedent˘a facem pe x → x
0
, rezult˘a c˘a o funct ¸ie diferent ¸iabil˘a
ˆıntr-un punct este continu˘a ˆın acel punct.
Pentru funct ¸iile p
i
: R
n
→ R
n
, definite prin p
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) = x
i
, i = 1, n, oricare
ar fi (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) ∈ R
n
, au loc inegalit˘at ¸ile
p
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) −p(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) = h
i
+ 0 [[h[[, ∀ h ∈ R
n
,
care arat˘a c˘a funct ¸iile p
i
sunt diferent ¸iabile ˆın orice punct x
0
∈ R
n
¸si dp
i
(x
0
) =
dp(x
0
; h) = h
i
. Deoarece diferent ¸ialele funct ¸iilor p
i
sunt acelea¸si ˆın orice punct din
R
n
, ele se noteaz˘a
dp(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) = dx
i
= h
i
, (5.17)
¸si se numesc diferent ¸ialele variabilelor independente.
Teorema 5.14 Dac˘a funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
atunci exist˘a toate de-
rivatele part ¸iale ˆın x
0
¸si
df(x
0
) =
n
¸
i=1
∂f
∂x
i
(x
0
) dx
i
. (5.18)
S˘a presupunem c˘a f este o funct ¸ie de dou˘a variabile. Dac˘a funct ¸ia f este diferent ¸i-
abil˘a ˆın punctul x
0
atunci are loc (5.14). Luˆand aici k = 0, ˆımp˘art ¸ind prin h ¸si trecˆand
la limit˘a pentru h → 0, apoi luˆand h = 0, ˆımp˘art ¸ind prin k ¸si trecˆand la limit˘a pentru
k → 0, obt ¸inem
lim
h→0
f(x
0
+h, y
0
) −f(x
0
, y
0
)
h
= A, lim
k→0
f(x
0
, y
0
+k) −f(x
0
, y
0
)
k
= B,
de unde deducem c˘a exist˘a derivatele part ¸iale ale funct ¸iei f ˆın x
0
¸si
A =
∂f
∂x
(x
0
), B =
∂f
∂y
(x
0
).
Inlocuind A ¸si Bˆın (5.15) ¸si t ¸inˆand seama de (5.16), obt ¸inem pentru diferent ¸iala funct ¸iei
f ˆın x
0
expresia
df(x
0
) =
∂f
∂x
(x
0
) dx +
∂f
∂y
(x
0
) dy.
Existent ¸a derivatelor part ¸iale ˆıntr-un punct nu implic˘a diferent ¸iabilitatea funct ¸iei ˆın
acel punct ¸si nici continuitatea funct ¸iei ˆın acel punct.
Teorema care urmeaz˘a precizeaz˘a condit ¸ii suficiente de diferent ¸iabilitate a funct ¸iei f.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 62
Teorema 5.15 Dac˘a funct ¸ia f are toate derivatele part ¸iale pe sfera S(x
0
; δ) ⊂ E ¸si
acestea sunt continue ˆın x
0
, atunci f este diferent ¸iabil˘ a ˆın x
0
.
S˘a presupunem c˘a f este o funct ¸ie de dou˘a variabile. Pentru orice x = (x, y) ∈
S(x
0
; δ) avem
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) = [f(x, y) −f(x
0
, y)] + [f(x
0
, y) −f(x
0
, y
0
)]
¸si aplicˆand teorema lui Lagrange ˆın fiecare parantez˘a, g˘asim
f(x, y) −f(x
0
, y) = f

x
(ξ, y) (x −x
0
), ξ ∈ (x
0
, x),
f(x
0
, y) −f(x
0
, y
0
) = f

y
(x
0
, η) (y −y
0
), η ∈ (y
0
, y),
deci
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) = f

x
(x
0
, y
0
) (x −x
0
) +f

y
(x
0
, y
0
) (y −y
0
)+
[f

x
(ξ, y) −f

x
(x
0
, y
0
)](x −x
0
) + [f

y
(x
0
, η) −f

y
(x
0
, y
0
)](y −y
0
),
adic˘a
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) = f

x
(x
0
, y
0
) (x −x
0
) +f

y
(x
0
, y
0
) (y −y
0
) +α(x, y) [[x −x
0
[[,
cu
α(x) =
1
[[x −x
0
[[
¸
[f

x
(ξ, y) −f

x
(x
0
, y
0
)](x −x
0
) + [f

y
(x
0
, η) −f

y
(x
0
, y
0
)](y −y
0
)
¸
,
pentru x = x
0
¸si α(x
0
) = 0.
S˘a ar˘at˘am c˘a α(x) → 0 cˆand x → x
0
, Din [x − x
0
[, [y − y
0
[ ≤ [[x −x
0
[[ ¸si datorit˘a
continuit˘at ¸ii derivatelor part ¸iale ˆın S(x
0
; δ), avem
[α(x)[ ≤ [f

x
(ξ, y) −f

x
(x
0
, y
0
)[ +[f

y
(x
0
, η) −f

y
(x
0
, y
0
)](y −y
0
)[ → 0,
deoarece (ξ, η) ¸si (x
0
, η) → (x
0
, y
0
) cˆand x → x
0
.
Aplicat ¸ia
d =

∂x
1
dx
1
+

∂x
2
dx
2
+ +

∂x
n
dx
n
,
prin care se asociaz˘a fiec˘arei funct ¸ii diferent ¸iabile f diferent ¸iala sa ˆın x
0
, se nume¸ste
operatorul de diferent ¸iere.
Se verific˘a imediat urm˘atoarele reguli de diferent ¸iere:
d(λf +µg) = λdf +µdg, ∀ λ, µ ∈ R,
d(fg) = g df +f dg,
d

f
g

=
g df −f dg
g
2
, g(x) =0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 63
5.2.2 Derivate part ¸iale ¸si diferent ¸iala funct ¸iilor vectoriale de n
variabile
Fie f : E → R
m
, E ⊂ R
n
, f = f (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) o funct ¸ie vectorial˘a de n variabile ¸si
x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct interior al lui E.
Definit ¸ia 5.16 Spunem c˘a funct ¸ia f este derivabil˘a part ¸ial ˆın punctul x
0
ˆın raport cu
variabila x
k
dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
x
k
→x
0
k
f (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
k−1
, x
k
, x
0
k+1
, . . . , x
0
n
) −f (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
)
x
k
−x
0
k
.
Limita ˆıns˘a¸si se nume¸ste derivata part ¸ial˘a a funct ¸iei f ˆın punctul x
0
ˆın raport cu
variabila x
k
¸si se noteaz˘a prin
f

x
k
(x
0
) sau
∂f
∂x
k
(x
0
).
Teorema 5.16 Funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este derivabil˘a part ¸ial ˆın punctul
x
0
ˆın raport cu variabila x
k
d.d. funct ¸iile componente f
i
, i = 1, m, sunt derivabile part ¸ial
x
0
ˆın raport cu variabila x
k
.
Afirmat ¸ia rezult˘a din faptul c˘a raportul incrementar al funct ¸iei vectoriale f ˆın x
0
ˆın raport cu x
k
are drept componente rapoartele incrementare ale funct ¸iilor componente
f
i
ˆın x
0
ˆın raport cu x
k
.
Definit ¸ia 5.17 Spunem c˘a funct ¸ia f este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
, punct de acu-
mulare penrtu E, dac˘a exist˘a matricea A = (A
ij
) ∈ ´
m×n
(R) ¸si funct ¸ia vectorial˘a
α : E →R
m
, α = (α
1
, α
2
, . . . , α
m
), satisf˘acˆand condit ¸ia lim
x→x
0
α(x) = α(x
0
) = 0 a.ˆı.
f (x) −f (x
0
) = A(x −x
0
) +α(x) [[x −x
0
[[, ∀ x ∈ E,
sau, cu x −x
0
= h,
f (x
0
+h) −f (x
0
) = A h +α(x
0
+h) [[h[[, ∀ x
0
+h ∈ E. (5.19)
Fie A
j
=
t
(A
1j
, A
2j
, . . . , A
mj
), j = 1, n, vectorii din R
m
ce au drept componente
coloanele matricei A. Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, aplicat ¸ia liniar˘a df (x
0
) : R
n

R
m
,
h →A h =
n
¸
j=1
A
j
h
j
, ∀ h = (h
1
, h
2
, . . . , h
n
) ∈ R
n
,
se nume¸ste diferent ¸iala funct ¸iei f ˆın punctul x
0
:
df (x
0
) = df (x
0
; h) = A h =
n
¸
j=1
A
j
h
j
. (5.20)
Teorema 5.17 Funct ¸ia vectorial˘a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este diferent ¸iabil˘a ˆın punctul x
0
d.d. funct ¸iile componente f
i
, i = 1, m, sunt diferent ¸iabile ˆın x
0
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 64
Afirmat ¸ia rezult˘a din faptul c˘a egalitatea vectorial˘a (5.19) este echivalent˘a cu
egalit˘at ¸ile
f
i
(x
0
+h) −f
i
(x
0
) =
n
¸
j=1
A
ij
h
j

i
(x
0
+h) [[h[[, ∀ x
0
+h ∈ E, i = 1, m.
Egalitatea vectorial˘a (5.20) se scrie pe componente
df
i
(x
0
) = df
i
(x
0
; h) =
n
¸
j=1
A
ij
h
j
, i = 1, m.
Din Teorema 5.14 rezult˘a atunci c˘a dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, funct ¸iile f
i
au
toate derivatele part ¸iale ˆın x
0
¸si
df
i
(x
0
) =
n
¸
j=1
∂f
i
∂x
j
(x
0
) dx
j
, i = 1, m.
5.2.3 Derivate part ¸iale ¸si diferent ¸iale de ordin superior
Fie f : E → R, E ⊂ R
2
, f = f(x, y) o funct ¸ie real˘a de dou˘a variabile derivabil˘a part ¸ial
ˆın raport fiecare variabil˘a x ¸si y, ˆın punctele interioare ale lui E.
Definit ¸ia 5.18 Dac˘a funct ¸iile f

x
¸si f

y
sunt derivabile part ¸ial ˆın raport cu x ¸si y, deri-
vatele lor part ¸iale se numesc derivate part ¸iale de ordinul doi ale funct ¸iei f ¸si se noteaz˘ a:

2
f
∂x
2
=

∂x

∂f
∂x

,

2
f
∂y∂x
=

∂y

∂f
∂x

,

2
f
∂x∂y
=

∂x

∂f
∂y

,

2
f
∂y
2
=

∂y

∂f
∂y

.
Deci o funct ¸ie de dou˘a variabile poate avea patru derivate part ¸iale de odinul doi.
In general, o funct ¸ie de n variabile f = f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) are n
2
derivate part ¸iale de
ordinul doi:

2
f
∂x
i
∂x
j
=

∂x
i

∂f
∂x
j

, i, j = 1, n.
Derivatele part ¸iale ∂
2
f/∂x∂y ¸si ∂
2
f/∂y∂x (numite ¸si derivate part ¸iale mixte), ˆın
general, nu sunt egale. Teorema care urmeaz˘a stabile¸ste condit ¸ii suficiente ca derivatele
part ¸iale mixte ale unei funct ¸ii s˘a fie egale.
Teorema 5.18 (Teoreme lui Schwarz) Dac˘a funct ¸ia f are derivate part ¸iale mixte de
ordinul doi ˆıntr-o vecin˘atate V a unui punct (x, y) din interiorul lui E ¸si acestea sunt
continue ˆın (x, y), atunci

2
f
∂x∂y
(x, y) =

2
f
∂x∂y
(x, y). (5.21)
Fie h = (h, k) ∈ R
2
a.ˆı. x +h ∈ V . Pentru t ∈ [0, 1] pentru care x+th ∈ V ,
definim funct ¸iile
ϕ(t) = f(x +ht, y +k) −f(x +ht, y), ψ(t) = f(x +h, y +kt) −f(x, y +kt).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 65
Se constat˘a imediat c˘a ϕ(1) − ϕ(0) = ψ(1) − ψ(0). Aplicˆand teorema lui Lagrange
funct ¸iilor ϕ ¸si ψ pe intervalul [0, 1], g˘asim
(a) ϕ


1
) = ψ


2
), θ
1
, θ
2
∈ (0, 1),
de unde
¸
∂f
∂x
(x +hθ
1
, y +k) −
∂f
∂x
(x +hθ
1
, y)

h =
¸
∂f
∂y
(x +h, y +kθ
2
) −
∂f
∂y
(x, y +kθ
2
)

k.
Printr-o nou˘a aplicare a teoremei lui Lagrange funct ¸iilor
∂f
∂x
(x +hθ
1
, y +kt),
∂f
∂y
(x +ht, y +kθ
2
), t ∈ [0, 1],
obt ¸inem

2
f
∂y∂x
(x +hθ
1
, y +kθ
3
) =

2
f
∂x∂y
(x +hθ
4
, y +kθ
2
), θ
3
, θ
4
∈ (0, 1).
Trecˆand la limit˘a pentru (h, k) →(0, 0) ¸si t ¸inˆand seama c˘a derivatele part ¸iale mixte sunt
continue ˆın (x, y) rezult˘a (5.21).
Rezultatul se ment ¸ine ¸si pentru derivatele de ordin superior

n+m
f
∂x
n
∂y
m
(x, y) =

n+m
f
∂y
m
∂x
n
(x, y).
Teorema r˘amˆane adev˘arat˘a ¸si pentru funct ¸ii reale sau vectoriale de n variabile.
Fie f : E → R, E ⊂ R
2
, f = f(x, y) o funct ¸ie real˘a de dou˘a variabile diferent ¸iabil˘a
ˆın punctele interioare ale lui E.
Definit ¸ia 5.19 Spunem c˘a funct ¸ia f este de dou˘a ori diferent ¸iabil˘a ˆın punctul (x, y)
dac˘a funct ¸ia df(x, y; h, k) este diferent ¸iabil˘a ˆın (x, y) oricare ar fi (h, k) ∈ R
2
. Dac˘a f
este de dou˘a ori diferent ¸iabil˘a ˆın (x, y), atunci aplicat ¸ia
d
2
f(x, y; h, k) = d(df)(x, y; h.k) =

2
f
∂x
2
(x, y) h
2
+ 2

2
f
∂x∂y
(x, y) hk +

2
f
∂y
2
(x, y) k
2
se nume¸ste diferent ¸iala a doua a funct ¸iei f ˆın (x, y).
Deoarece h = dx ¸si k = dy, diferent ¸iala a doua se mai scrie
d
2
f(x, y) =

2
f
∂x
2
(x, y) dx
2
+ 2

2
f
∂x∂y
(x, y) dxdy +

2
f
∂y
2
(x, y) dy
2
.
Operatorul
d
2
=


∂x
dx +

∂y
dy

(2)
=

2
∂x
2
dx
2
+ 2

2
∂x∂y
dxdy +

2
∂y
2
dy
2
se nume¸ste operatorul de diferent ¸iere de ordinul doi.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 66
Dac˘a funct ¸ia f are toate derivatele part ¸iale de ordinul p ¸si acestea sunt continue,
funct ¸ia f este de p ori diferent ¸iabil˘a ˆın (x, y) ¸si diferent ¸iala de ordinul p este dat˘a de
d
p
f =


∂x
dx +

∂y
dy

(p)
f =
p
¸
k=0
C
k
p

p
f
∂x
p−k
∂y
k
dx
p−k
dy
k
.
Pentru funct ¸ii reale sau vectoriale de n variabile, diferent ¸iala de ordinul p se define¸ste ˆın
mod asem˘an˘ator
d
p
f =


∂x
1
dx
1
+

∂x
2
dx
2
+ +

∂x
n
dx
n

(p)
f.
Fie D o mult ¸ime deschis˘a din R
n
.
Definit ¸ia 5.20 Funct ¸ia f : D → R se nume¸ste de clas˘a C
k
pe D dac˘a f are toate
derivatele part ¸iale pˆan˘a la ordinul k pe D ¸si derivatele de ordinul k sunt continue pe D.
Mult ¸imea funct ¸iilor de clas˘a C
k
pe D se noteaz˘a C
k
(D). Prin C
0
(D) = C(D) se
ˆınt ¸elege mult ¸imea funct ¸iilor continue pe D.
5.2.4 Derivatele part ¸iale ¸si diferent ¸ialele funct ¸iilor compuse
Teorema 5.19 Dac˘a funct ¸iile u, v : I → R, I ⊂ R, au derivate continue pe I, iar
funct ¸ia f : E → R, E ⊂ R
2
, are derivate part ¸iale continue pe E, atunci funct ¸ia compus˘a
F : I → R, F(x) = f(u(x), v(x)), pentru orice x ∈ I, are derivat˘a continu˘ a pe I, dat˘a
de
dF
dx
=
∂f
∂u
du
dx
+
∂f
∂v
dv
dx
. (5.22)
Fie x
0
∈ I ¸si u
0
= u(x
0
), v
0
= v(x
0
). Aplicˆand teorema lui Lagrange, putem scrie
f(u, v) −f(u
0
, v
0
) = [f(u, v) −f(u
0
, v)] + [f(u
0
, v) −f(u
0
, v
0
)] =
= f

u
(u
ξ
, v)(u −u
0
) +f

v
(u
0
, v
ξ
)(v −v
0
),
cu u
ξ
∈ (u
0
, u), v
ξ
∈ (v
0
, v) ¸si
u −u
0
= u(x) −u(x
0
) = u


u
)(x −x
0
), v −v
0
= v(x) −v(x
0
) = v


v
)(x −x
0
),
cu ξ
u
, ξ
v
∈ (x
0
, x). Rezult˘a
F(x) −F(x
0
)
x −x
0
=
f(u, v) −f(u
0
, v
0
)
x −x
0
= f

u
(u
ξ
, v) u


u
) +f

v
(u
0
, v
ξ
) v


v
).
Trecˆand la limit˘a pentru x → x
0
, cum ξ
u
, ξ
v
→ x
0
¸si toate funct ¸iile sunt continue,
obt ¸inem
F

(x
0
) = f

u
(u
0
, v
0
) u

(x
0
) +f

v
(u
0
, v
0
) v

(x
0
).
Cum x
0
este arbitrar ales ˆın I, rezult˘a (5.22).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 67
Inmult ¸ind (5.22) cu dx ¸si t ¸inˆand seama c˘a du = u

(x) dx, dv = v

(x) dx, g˘asim c˘a
dF =
∂f
∂u
du +
∂f
∂v
dv.
In mod asem˘an˘ator, pentru funct ¸ia F(x) = f(u
1
(x), u
2
(x), . . . , u
n
(x)) avem urm˘a-
toarea regul˘a de derivare
dF
dx
=
∂f
∂u
1
du
1
dx
+
∂f
∂u
2
du
2
dx
+ +
∂f
∂u
n
du
n
dx
,
iar diferent ¸iala va fi dat˘a de
dF =
∂f
∂u
1
du
1
+
∂f
∂u
2
du
2
+ +
∂f
∂u
n
du
n
.
Rezultatele obt ¸inute se ment ¸in ¸si pentru funct ¸iile vectoriale.
Exemplul 5.6 Fie F(x) = f(x + ln x, 1 +x
3
), x > 0. Punem u = x + ln x, v = 1 +x
3
.
Avem
F

(x) =
∂f
∂u
u

+
∂f
∂v
v

=
∂f
∂u

1 +
1
x

+ 3x
2
∂f
∂v
.
Definit ¸ia 5.21 Funct ¸ia f : E → R, E ⊂ R
n
, se nume¸ste omogen˘a de gradul m dac˘a
f(tx
1
, tx
2
, . . . , tx
n
) = t
m
f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
),
pentru orice (x
1
, x
2
, . . . , x
n
), (tx
1
, tx
2
, . . . , tx
n
) ∈ E.
Dac˘a deriv˘am aceast˘a relat ¸ie ˆın raport cu t ¸si facem apoi t = 1, obt ¸inem
x
1
∂f
∂x
1
+x
2
∂f
∂x
2
+ +x
n
∂f
∂x
n
= mf(x
1
, x
2
, . . . , x
n
)
numit˘a relat ¸ia lui Euler.
Derivatele ¸si diferent ¸ialele de ordin superior se calculeaz˘a ˆın mod asem˘an˘ator.
Astfel, dac˘a funct ¸ia f(u, v) are derivate part ¸iale de ordinul doi continue ˆın E ¸si funct ¸iile
u(x) ¸si v(x) au derivate de ordinul doi continue pe I, atunci funct ¸ia F(x) = f(u(x), v(x))
este de dou˘a ori derivabil˘a pe I ¸si
d
2
F
dx
2
=
d
dx

∂f
∂u
du
dx
+
∂f
∂v
dv
dx

=
=


2
f
∂u
2
du
dx
+

2
f
∂u∂v
dv
dx

du
dx
+


2
f
∂v∂u
du
dx
+

2
f
∂v
2
dv
dx

dv
dx
+
∂f
∂u
d
2
u
dx
2
+
∂f
∂v
d
2
v
dx
2
,
iar diferent ¸iala a doua
d
2
F =

2
f
∂u
2
d
2
u + 2

2
f
∂u∂v
dudv +

2
f
∂v
2
d
2
v +
∂f
∂u
d
2
u +
∂f
∂v
d
2
v.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 68
Teorema 5.20 Dac˘a funct ¸iile u, v : D → R, D ⊂ R
2
, u = u(x, y), v = v(x, y), au
derivate part ¸iale continue pe D, iar funct ¸ia f : E → R, E ⊂ R
2
, f = f(u, v), are derivate
part ¸iale continue pe E, atunci funct ¸ia compus˘a F : D → R, F(x, y) = f(u(x, y), v(x, y)),
pentru orice (x, y) ∈ D, are derivate part ¸iale continue pe D, date de
∂F
∂x
=
∂f
∂u
∂u
∂x
+
∂f
∂v
∂v
∂x
,
∂F
∂y
=
∂f
∂u
∂u
∂y
+
∂f
∂v
∂v
∂y
. (5.23)
Afirmat ¸ia rezult˘a din teorema precedent˘a, deoarece la derivarea part ¸ial˘a ˆın raport
cu o variabil˘a cealalt˘a variabil˘a este ment ¸inut˘a constant˘a, deci F se consider˘a funct ¸ie
numai de o variabil˘a.
Deoarece diferent ¸iala funct ¸iei F(x, y) este dat˘a de
dF =
∂F
∂x
dx +
∂F
∂y
dy,
t ¸inˆand seama de (5.23) obt ¸inem
dF =

∂f
∂u
∂u
∂x
+
∂f
∂v
∂v
∂x

dx +

∂f
∂u
∂u
∂y
+
∂f
∂v
∂v
∂y

dy,
de unde rezult˘a
dF =
∂f
∂u
du +
∂f
∂v
dv, cu : du =
∂u
∂x
dx +
∂u
∂y
dy, dv =
∂v
∂x
dx +
∂v
∂y
dy.
Exemplul 5.7 Fie funct ¸ia F(x, y) = f(x + y, x
2
+ y
2
). Punem u = x + y, v = x
2
+ y
2
¸si obt ¸inem pentru derivatele part ¸iale
∂F
∂x
=
∂f
∂u
+ 2x
∂f
∂v
,
∂F
∂y
=
∂f
∂u
+ 2y
∂f
∂v
,
iar pentru diferent ¸ial˘a
dF =
∂f
∂u
du +
∂f
∂v
dv =
∂f
∂u
(dx +dy) +
∂f
∂v
(2xdx + 2y dy).
Derivatele part ¸iale ¸si diferent ¸ialele de ordin superior se calculeaz˘a ˆın mod
asem˘an˘ator

2
F
∂x
2
=

∂x

∂f
∂u
∂u
∂x
+
∂f
∂v
∂v
∂x

=
=


2
f
∂u
2
∂u
∂x
+

2
f
∂u∂v
∂v
∂x

∂u
∂x
+


2
f
∂v∂u
∂u
∂x
+

2
f
∂v
2
∂v
∂x

∂v
∂x
+
∂f
∂u

2
u
∂x
2
+
∂f
∂v

2
v
∂x
2
,

2
F
∂x∂y
=

∂y

∂f
∂u
∂u
∂x
+
∂f
∂v
∂v
∂x

=
=


2
f
∂u
2
∂u
∂y
+

2
f
∂u∂v
∂v
∂y

∂u
∂x
+


2
f
∂v∂u
∂u
∂y
+

2
f
∂v
2
∂v
∂y

∂v
∂x
+
∂f
∂u

2
u
∂x∂y
+
∂f
∂v

2
v
∂x∂y
,

2
F
∂y
2
=

∂y

∂f
∂u
∂u
∂y
+
∂f
∂v
∂v
∂y

=
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 69
=


2
f
∂u
2
∂u
∂y
+

2
f
∂u∂v
∂v
∂y

∂u
∂y
+


2
f
∂v∂u
∂u
∂y
+

2
f
∂v
2
∂v
∂y

∂v
∂y
+
∂f
∂u

2
u
∂y
2
+
∂f
∂v

2
v
∂y
2
.
Pentru diferent ¸iala a doua avem
d
2
F =

2
F
∂x
2
dx
2
+ 2

2
F
∂x∂y
dxdy +

2
F
∂y
2
dy
2
,
ˆın care derivatele part ¸iale sunt date de expresiile precedente, sau
d
2
F =

2
f
∂u
2
du
2
+ 2

2
f
∂u∂v
dudv +

2
f
∂v
2
dv
2
+
∂f
∂u
d
2
u +
∂f
∂v
d
2
v,
ˆın care du ¸si dv au expresiile scrise mai sus, iar pentru d
2
u ¸si d
2
v avem
d
2
u =

2
u
∂x
2
dx
2
+ 2

2
u
∂x∂y
dxdy +

2
u
∂y
2
dy
2
, d
2
v =

2
v
∂x
2
dx
2
+ 2

2
v
∂x∂y
dxdy +

2
v
∂y
2
dy
2
.
Pentru funct ¸ii de mai multe variabile avem o teorem˘a asem˘an˘atoare.
Teorema 5.21 Dac˘a funct ¸iile u
k
: D → R, D ⊂ R
n
, u
k
= u
k
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), k = 1, p,
au derivate part ¸iale continue pe D, iar funct ¸ia f : E → R, E ⊂ R
p
,f = f(u
1
, u
2
, . . . , u
p
),
are derivate part ¸iale continue pe E, atunci funct ¸ia compus˘a F : D → R,
F(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) = f(u
1
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), u
2
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), . . . , u
p
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
)),
pentru orice (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈ D, are derivate part ¸iale continue pe D, date de
∂F
∂x
i
=
∂f
∂u
1
∂u
1
∂x
i
+
∂f
∂u
2
∂u
2
∂x
i
+ +
∂f
∂u
p
∂u
p
∂x
i
, i = 1, n. (5.24)
Diferent ¸iala funct ¸iei F este dat˘a de
dF =
∂F
∂x
1
dx
1
+
∂F
∂x
2
dx
2
+ +
∂F
∂x
n
dx
n
,
ˆın care derivatele part ¸iale au expresiile precedente, sau
dF =
∂f
∂u
1
du
1
+
∂f
∂u
2
du
2
+ +
∂f
∂u
p
du
p
,
cu
du
k
=
∂u
k
∂x
1
dx
1
+
∂u
k
∂x
2
dx
2
+ +
∂u
k
∂x
n
dx
n
, k = 1, p.
5.2.5 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor diferent ¸iabile
Teorema lui Lagrange pentru funct ¸ii de n variabile
Fie a = (a
1
, a
2
, . . . , a
n
), b = (b
1
, b
2
, . . . , b
n
) ∈ R
n
.
Definit ¸ia 5.22 Numim segment ˆınchis cu extremit˘at ¸ile ˆın punctele a ¸si b, mult ¸imea
punctelor x ∈ R
n
de forma: x = a +t(b −a), t ∈ [0, 1].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 70
Teorema 5.22 Fie f : [a, b] → R, [a, b] ⊂ R
n
. Dac˘a f este continu˘a pe [a, b] ¸si
diferent ¸iabil˘a pe (a, b), atunci exist˘a un punct c ∈(a, b) a.ˆı.
f(b) −f(a) =
n
¸
i=1
∂f
∂x
i
(c) (b
i
−a
i
).
Consider˘am funct ¸ia F : [0, 1] → R, F(t) = f(a +t(b −a)), care satisface condit ¸iile
teoremei lui Lagrange pe intervalul [0, 1]. Exist˘a deci un punct θ ∈ (0, 1) a.ˆı. F(1) −
F(0) = F

(θ). Dar F(0) = f(a), F(1) = f(b) ¸si
F

(θ) =
n
¸
i=1
∂f
∂x
i
(c) (b
i
−a
i
), c = a +θ(b −a) ∈ (a, b).
Formula lui Taylor pentru funct ¸ii de mai multe variabile
Fie f : E → R, E ⊂ R
2
, o funct ¸ie de dou˘a variabile, derivabil˘a de n + 1 ori pe E ¸si
(x
0
, y
0
) un punct interior lui E. Pentru (x, y) ∈ E, consider˘am funct ¸ia F : [0, 1] → R,
F(t) = f(x
0
+t(x −x
0
), y
0
+t(y −y
0
)). Funct ¸ia F este de n + 1 ori derivabil˘a pe [0, 1].
Aplicˆand formula lui Taylor funct ¸iei F pe [0, 1], avem
F(1) = F(0) +
1
1!
F

(0) +
1
2!
F

(0) + +
1
n!
F
(n)
(0) +R
n
(1),
cu
R
n
(1) =
1
(n + 1)!
F
(n+1)
(θ), θ ∈ (0, 1).
Ins˘a F(1) = f(x, y) ¸si F(0) = f(x
0
, y
0
). Pentru calculul derivatelor funct ¸iei F(t) folosim
formula de derivare a funct ¸iilor compuse. Deoarece F(t) = f(x(t), y(t)), cu x(t) =
x
0
+ (x −x
0
) t ¸si y(t) = y
0
+ (y −y
0
) t, avem
d
k
F(t) =


∂x
dx +

∂y
dy

(k)
f(x(t), y(t)).
Deci
d
k
F(t) =

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(k)
f(x(t), y(t)) dt
k
.
De unde
d
k
F
dt
k
(t) =

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(k)
f(x(t), y(t)).
Pentru t = 0 obt ¸inem
F
(k)
(0) =

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(k)
f(x
0
, y
0
).
Cu acest rezultat, formula lui Taylor pentru funct ¸ia f(x, y) ˆın punctul (x
0
, y
0
) se scrie
f(x, y) = f(x
0
, y
0
) +
1
1!

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

f(x
0
, y
0
)+
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 71
+ +
1
n!

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(n)
f(x
0
, y
0
) +R
n
(x, y),
cu
R
n
(x, y) =
1
(n + 1)!

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(n+1)
f(x
0
+θ(x −x
0
), y
0
+θ(y −y
0
)),
ˆın care θ ∈ (0, 1). Polinomul
T
n
(x, y) = f(x
0
, y
0
) +
1
1!

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

f(x
0
, y
0
)+
+ +
1
n!

(x −x
0
)

∂x
+ (y −y
0
)

∂y

(n)
f(x
0
, y
0
)
se nume¸ste polinomul Taylor de gradul n asociat funct ¸iei f ˆın punctul (x
0
, y
0
), care se
mai scrie
T
n
(x, y) = f(x
0
, y
0
) +
1
1!

∂f
∂x
(x
0
, y
0
)(x −x
0
) +
∂f
∂y
(x
0
, y
0
)(y −y
0
)

+
+
1
2!


2
f
∂x
2
(x
0
, y
0
)(x −x
0
)
2
+ 2

2
f
∂x∂y
(x
0
, y
0
)(x −x
0
)(y −y
0
) +

2
f
∂y
2
(x
0
, y
0
)(y −y
0
)
2

+
+ +
1
n!
n
¸
k=0
C
k
n

n
f
∂x
n−k
∂y
k
(x
0
, y
0
)(x −x
0
)
n−k
(y −y
0
)
k
.
Fie acum f : E →R, E ⊂ R
n
, o funct ¸ie de n variabile, derivabil˘a de p+1 ori pe E ¸si
x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) un punct interior lui E. In mod asem˘an˘ator ca la funct ¸ii de dou˘a
variabile se demonstreaz˘a c˘a pentru orice x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ∈ E are loc formula
f(x) = f(x
0
) +
p
¸
k=1
1
k!

n
¸
i=1
(x
i
−x
0
i
)

∂x
i

(k)
f(x
0
) +R
p
(x),
cu
R
p
(x) =
1
(p + 1)!

n
¸
i=1
(x
i
−x
0
i
)

∂x
i

(p+1)
f(x
0
+θ(x −x
0
)), θ ∈ (0, 1),
numit˘a formula lui Taylor pentru funct ¸ii de n variabile.
Exemplul 5.8 Polinomul Taylor de gradul 3 asociat funct ¸iei f(x, y) =

x
2
+y
2
ˆın
punctul (1, 1) este
T
3
(x, y) =

2 +
1
1!
1

2
[(x −1) +(y −1)] +
1
2!
1
2

2
[(x −1)
2
+2(x −1)(y −1) +(y −1)
2
]−

1
3!
1
4

2
[(x −1)
3
−(x −1)
2
(y −1) −(x −1)(y −1)
2
+ (y −1)
3
].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 72
Exemplul 5.9 Polinomul Taylor de gradul n asociat funct ¸iei f(x, y) = e
x+y
ˆın punctul
(1, −1) este
T
n
(x, y) = 1 +
n
¸
k=1
1
k!
[(x −1) + (y + 1)]
k
=
n
¸
k=0
k
¸
i=0
1
i!(k −i)!
(x −1)
k−i
(y + 1)
i
.
Exemplul 5.10 S˘a se g˘aseasc˘a o valoare aproximativ˘a a num˘arului (1, 1)
1,2
.
Polinomul Taylor de gradul 3 asociat funct ¸iei f(x, y) = x
y
, x > 0, y > 0, ˆın punctul
(1, 1) este
T
3
(x, y) = 1 +
1
1!
(x −1) +
1
2!
[2(x −1)(y −1)] +
1
3!
[3(x −1)
2
(y −1)].
Putem atunci scrie f(1, 1; 1, 2) ≈ T
3
(1, 1; 1, 2) = 0, 1021.
Capitolul 6
FUNCT¸II DEFINITE
IMPLICIT
6.1 Funct ¸ii definite implicit de o ecuat ¸ie
6.1.1 Funct ¸ii reale de o variabil˘a real˘a
Fie dat˘a ecuat ¸ia
F(x; y) = 0, (6.1)
ˆın care F este o funct ¸ie real˘a definit˘a pe o mult ¸ime E ⊂ R
2
.
Definit ¸ia 6.1 O funct ¸ie y = f(x) definit˘a pe o mult ¸ime A ⊂ R se nume¸ste solut ¸ie
a ecuat ¸iei (6.1) pe mult ¸imea A dac˘a F(x; f(x)) = 0, pentru orice x ∈ A, pentru care
(x; f(x)) ∈ E.
Ecuat ¸ia (6.1) poate avea pe mult ¸imea A mai multe solut ¸ii sau nici una, dup˘a cum
rezult˘a din urm˘atoarele exemple.
Exemplul 6.1 Ecuat ¸ia x
2
+y
2
−1 = 0 are ˆın raport cu y o infinitate de solut ¸ii definite
pe mult ¸imea A = [−1, +1].
Intr-adev˘ar, pentru orice α, β ∈ [−1, +1], cu α ≤ β, funct ¸iile
f(x) =

1 −x
2
, x ∈ [α, β],


1 −x
2
, x ∈ [−1, +1] ` [α, β],
f(x) =



1 −x
2
, x ∈ [α, β],

1 −x
2
, x ∈ [−1, +1] ` [α, β],
sunt solut ¸ii ale ecuat ¸iei x
2
+y
2
−1 = 0. Aceste solut ¸ii sunt funct ¸ii discontinue ˆın punctele
x = α ¸si x = β, pentru α, β ∈ (−1, +1). Numai pentru α = −1 ¸si β = +1 se obt ¸in funct ¸ii
continue pe A:
f
1
(x) =

1 −x
2
, f
2
(x) = −

1 −x
2
, x ∈ [α, β].
73
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 74
Dac˘a pe lˆang˘a continuitate cerem ca solut ¸iile s˘a satisfac˘a ¸si condit ¸ia f(0) = 1, din
mult ¸imea solut ¸iilor ecuat ¸iei x
2
+ y
2
− 1 = 0, r˘amˆane numai funct ¸ia f
1
. Adic˘a, ecuat ¸ia
are o singur˘a solut ¸ie, funct ¸ie continu˘a pe [−1, +1] care pentru x
0
= 0 ia valoarea y
0
= 1.
Exemplul 6.2 Ecuat ¸ia x
2
+y
2
+ 1 = 0 nu are nici o solut ¸ie real˘a, oricare ar fi x ∈ R.
Definit ¸ia 6.2 O funct ¸ie y = f(x), solut ¸ie a ecuat ¸iei (6.1), se nume¸ste funct ¸ie definit˘a
implicit de ecuat ¸ia (6.1).
Condit ¸iile ˆın care ecuat ¸ia (6.1) define¸ste implicit funct ¸ia f, precum ¸si propriet˘at ¸ile
acesteia sunt precizate de teorema care urmeaz˘a.
Teorema 6.1 Fie F : E → R, une E ⊂ R
2
este o mult ¸ime deschis˘a ¸si (x
0
, y
0
) ∈ E.
Dac˘a:
F ∈ C
1
(E), F(x
0
; y
0
) = 0, F

y
(x
0
; y
0
) = 0,
atunci exist˘a o vecin˘atate U a lui x
0
, o vecin˘atate V a lui y
0
¸si o funct ¸ie f : U → V ,
y = f(x), f ∈ C
1
(U) a.ˆı. F(x; f(x)) = 0, pentru orice x ∈ U, f(x
0
) = y
0
¸si
f

(x
0
) = −
F

x
(x; f(x))
F

y
(x; f(x))
, x ∈ U. (6.2)
Funct ¸ia F

y
(x; y) este diferit˘a de zero ˆın (x
0
; y
0
) ¸si continu˘a ˆın acest punct. Exist˘a
deci o vecin˘atate a punctului (x
0
; y
0
) ˆın care F

y
(x; y) = 0. Putem presupune c˘a F

y
(x; y) >
0, ˆın aceast˘a vecin˘atate.
Funct ¸ia F(x
0
; y), de variabila y, are derivata pozitiv˘a ˆıntr-o vecin˘atate V = (α, β) a
lui y
0
, deci este strict cresc˘atoare pe V . Deoarece se anuleaz˘a ˆın punctul y
0
, urmeaz˘a c˘a
F(x
0
; α) < 0 ¸si F(x
0
; β) > 0.
Funct ¸ia F(x; α), de variabila x, este continu˘a ˆın punctul x
0
¸si F(x
0
; α) < 0. Exist˘a
deci o vecin˘atate U
α
a lui x
0
a.ˆı. F(x; α) < 0, pentru orice x ∈ U
α
.
Funct ¸ia F(x; β), de variabila x, este continu˘a ˆın punctul x
0
¸si F(x
0
; β) > 0. Exist˘a
deci o vecin˘atate U
β
a lui x
0
a.ˆı. F(x; β) > 0, pentru orice x ∈ U
β
.
Fie U = U
α
∩ U
β
. Pentru orice x ∈ U, avem: F(x; α) < 0 ¸si F(x; β) > 0. Funct ¸ia
F(x; y), ca funct ¸ie de y, este strict cresc˘atoare pe [α, β], continu˘a pe [α, β] ¸si are valori
de semne contrare ˆın extremit˘at ¸ile intervalului. Exist˘a atunci un punct ¸si numai unul
y = f(x) ∈ (α, β) a.ˆı. F(x; f(x)) = 0.
Deoarece F(x
0
; y
0
) = 0, punctului x
0
∈ U ˆıi corespunde punctul y
0
∈ (α, β), adic˘a
f(x
0
) = y
0
.
Funct ¸ia f este continu˘a pe U. Intr-adev˘ar, pentru orice x, x + h ∈ U, putem scrie:
F(x; f(x)) = 0 ¸si F(x + h; f(x + h)) = 0. Funct ¸ia F fiind continu˘a pe E, deducem
prin trecere la limit˘a ˆın a doua egalitate c˘a F(x; lim
h→0
f(x + h)) = 0. De aici g˘asim c˘a
lim
h→0
f(x +h) = f(x).
Notˆand apoi cu k = f(x +h) −f(x) = f(x +h) −y, putem scrie
F(x +h; f(x +h)) −F(x; f(x)) = F(x +h; y +k) −F(x; y) = 0,
sau
[F(x +h; y +k) −F(x; y +k)] + [F(x; y +k) −F(x; y)] = 0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 75
Aplicˆand teorema cre¸sterilor finite deducem
F

x
(ξ; y +k) h +F

y
(x; η) k = 0, ξ ∈ (x, x +h), η ∈ (y, y +k).
T¸ inˆand seama de expresia lui k, ˆımp˘art ¸ind prin h g˘asim
F

x
(ξ; y +k) +F

y
(x; η)
f(x +h) −f(x)
h
= 0.
Trecˆand la limit˘a pentru h → 0, cum derivatele part ¸iale ale funct ¸iei F sunt continue,
rezult˘a c˘a f este derivabil˘a ¸si are loc (6.2).
Dac˘a deriv˘am identitatea F(x; f(x)) = 0 dup˘a regula de derivare a unei funct ¸ii com-
puse, avem
F

x
(x; f(x)) +F

y
(x; f(x)) f

(x) = 0,
de unde se deduce (6.2).
Aceast˘a observat ¸ie ne permite s˘a calcul˘am derivata de ordinul doi a funct ¸iei f ˆın
ipoteza c˘a F ∈ C
2
(E). Derivˆand din nou ultima egalitate, avem
F

xx
+F

xy
f

(x) + [F

yx
+F

yy
f

(x)] f

(x) +F

y
f

(x) = 0,
de unde, t ¸inˆand seama de (6.2), rezult˘a
f

(x) = −
F
2
y
F

xx
−2F

x
F

y
F

xy
+F
2
x
F

yy
F
3
y
.
6.1.2 Funct ¸ii reale de n variabile
Fie dat˘a ecuat ¸ia
F(x; y) = 0, deci F(x
1
, x
2
, . . . , x
n
; y) = 0, (6.3)
ˆın care x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) ¸si F este o funct ¸ie real˘a definit˘a pe o mult ¸ime E ⊂ R
n+1
.
Definit ¸ia 6.3 O funct ¸ie y = f(x) = f(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) definit˘a pe o mult ¸ime A ⊂ R
n
se
nume¸ste solut ¸ie a ecuat ¸iei (6.3) pe mult ¸imea A dac˘a F(x; f(x)) = 0, pentru orice x ∈ A,
pentru care (x; f(x)) ∈ E.
Teorema 6.2 Fie F : E → R, une E ⊂ R
n+1
este o mult ¸ime deschis˘a ¸si (x
0
, y
0
) ∈ E.
Dac˘a:
F ∈ C
1
(E), F(x
0
; y
0
) = 0, F

y
(x
0
; y
0
) = 0,
atunci exist˘a o vecin˘atate U a lui x
0
, o vecin˘atate V a lui y
0
¸si o funct ¸ie f : U → V ,
y = f(x), f ∈ C
1
(U) a.ˆı. F(x; f(x)) = 0, pentru orice x ∈ U, f(x
0
) = y
0
¸si
∂f
∂x
k
(x
0
) = −
F

x
k
(x; f(x))
F

y
(x; f(x))
, x ∈ U. (6.4)
Demonstrat ¸ia urmeaz˘a acelea¸si etape cu cea din teorema precedent˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 76
6.2 Funct ¸ii definite implicit de un sistem de ecuat ¸ii
Fie dat˘a ecuat ¸ia vectorial˘a
F(x; y) = 0, (6.5)
ˆın care x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
), y = (y
1
, . . . , y
m
) ¸si F = (F
1
, F
2
, . . . , F
m
) este o funct ¸ie
vectorial˘a definit˘a pe o mult ¸ime E ⊂ R
n+m
.
Definit ¸ia 6.4 O funct ¸ie y = f (x) definit˘a pe o mult ¸ime A ⊂ R
n
se nume¸ste solut ¸ie
a ecuat ¸iei (6.5) pe mult ¸imea A dac˘a F(x; f (x)) = 0, pentru orice x ∈ A, pentru care
(x; f (x)) ∈ E.
Ecuat ¸ia vectorial˘a (6.5) este echivalen˘a cu sistemul
F
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
; y
1
, y
2
, . . . , y
m
) = 0, i = 1, m. (6.6)
iar egalitatea y = f (x) este echivalent˘a cu y
i
= f
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), i = 1, m.
Definit ¸ia 6.5 Numim determinant funct ¸ional sau jacobianul funct ¸iilor F
1
, F
2
, . . . , F
m
ˆın raport cu variabilele y
1
, y
2
, . . . , y
m
, determinantul ce are drept linii derivatele part ¸iale
ale funct ¸iilor F
i
ˆın raport cu variabilele y
j
, i, j = 1, m, adic˘a
D(F
1
, F
2
, . . . , F
m
)
D(y
1
, y
2
, . . . , y
m
)
=

∂F1
∂y1
∂F1
∂y2
. . .
∂F1
∂ym
∂F2
∂y1
∂F
2
∂y2
. . .
∂F
2
∂ym
. . . . . . . . . . . .
∂Fm
∂y1
∂Fm
∂y2
. . .
∂Fm
∂ym

.
Teoremele precedente pot fi extinse ¸si la acest caz. D˘am, f˘ar˘a demonstrat ¸ie aceast˘a
teorem˘a.
Teorema 6.3 Fie F : E → R
m
, une E ⊂ R
n+m
este o mult ¸ime deschis˘a ¸si (x
0
, y
0
) ∈ E.
Dac˘a:
F ∈ C
1
(E), F(x
0
; y
0
) = 0,
D(F
1
, F
2
, . . . , F
m
)
D(y
1
, y
2
, . . . , y
m
)
(x
0
; y
0
) = 0,
atunci exist˘a o vecin˘atate U a lui x
0
, o vecin˘atate V a lui y
0
¸si o funct ¸ie f : U → V ,
y = f (x), f ∈ C
1
(U) a.ˆı. F(x; f (x)) = 0, pentru orice x ∈ U, f (x
0
) = y
0
¸si pentru
fiecare k = 1, n, derivatele finct ¸iilor f
1
, f
2
, . . . , f
m
ˆın raport cu variabila x
k
sunt solut ¸ii
ale sistemului algebric liniar
m
¸
i=1
∂F
j
∂y
i
(x; f (x))
∂f
i
∂x
k
(x) +
∂F
j
∂x
k
(x; f (x)) = 0, j = 1, m. (6.7)
Exemplul 6.3 Sistemul

F(x, y; u, v) = u +v −x −y = 0,
G(x, y; u, v) = xu +yv −1 = 0,
pentru x = y, define¸ste pe u ¸si v ca funct ¸ii de x ¸si y. Pentru a calcula derivatele part ¸iale
ale funct ¸iilor u = u(x, y) ¸si v = v(x, y), deriv˘am cele dou˘a ecuat ¸ii ˆın raport cu x ¸si apoi
cu y. Se obt ¸in sistemele liniare

u
x
+v
x
= 1,
xu
x
+yv
x
= −u,

u
y
+v
y
= 1,
xu
y
+yv
y
= −v,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 77
al c˘aror determinant este
D(F, G)
D(u, v)
=

1 1
x y

= u −x = 0.
Aplicˆand regula lui Cramer se obt ¸ine
u
x
=
y +u
y −x
, v
x
= −
x +u
y −x
, u
y
=
y +v
y −x
, v
y
= −
x +v
y −x
.
6.3 Transform˘ari punctuale. Derivarea funct ¸iilor in-
verse
Numim transformare punctual˘a pe R
n
orice funct ¸ie f : E → F,
y = f (x), (6.8)
ˆın care E ⊂ R
n
, F = f (E) ⊂ R
n
, sau pe componente
y
i
= f
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), i = 1, n. (6.9)
Definit ¸ia 6.6 Spunem c˘a transformarea punctual˘a f este o transformare regulat˘a ˆın
punctul x
0
∈ E dac˘a exist˘a ¸si sunt continue toate derivatele part ¸iale ∂f
i
/∂x
k
, i, k = 1, n,
pe o vecin˘atate a lui x
0
¸si
J(x
0
) =
D(f
1
, f
2
, . . . , f
n
)
D(x
1
, x
2
, . . . , x
n
)
(x
0
) = 0.
O transformare regulat˘a ˆın punctul x
0
este diferent ¸iabil˘a ¸si deci continu˘a ˆın x
0
. Ja-
cobianul J(x
0
) al unei transform˘ari regulate ˆıntr-o vecin˘atate a punctului x
0
p˘astreaz˘a
semn constant pe acea vecin˘atate.
Teorema 6.4 Dac˘a transformarea f este regulat˘ a ˆın punctul x
0
∈ E ¸si y
0
= f (x
0
),
atunci exist˘a o vecin˘ atate U ⊂ E a lui x
0
¸si o vecin˘atate V ⊂ E a lui y
0
a.ˆı. restrict ¸ia
transform˘arii f la vecin˘atatea U, adic˘a funct ¸ia f : U → V , este o biject ¸ie a lui U pe V ,
deci inversabil˘a pe U ¸si inversa sa, aplicat ¸ia g : V → U,
x = g(y), deci x
k
= g
k
(y
1
, y
2
, . . . , y
n
), k = 1, n,
satisface condit ¸ia g(x
0
) = x
0
¸si este o transformare regulat˘a ˆın y
0
.
Pentru fiecare j = 1, n, derivatele part ¸iale ∂g
k
/∂y
j
(y
0
), k = 1, n, sunt solut ¸iile sis-
temelor algebrice liniare
n
¸
k=1
∂f
i
∂x
k
(x
0
)
∂g
k
∂y
j
(y
0
) = δ
ij
, (6.10)
iar jacobianul transform˘arii inverse este
D(g
1
, g
2
, . . . , g
n
)
D(y
1
, y
2
, . . . , y
n
)
=
1
J(x
0
)
. (6.11)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 78
Aplic˘am teorema funct ¸iilor definite implicit ecuat ¸iei vectoriale ˆın necunoscuta x
0
:
F(x; y) = f (x) −y = 0.
A¸sdar, exist˘a vecin˘at˘at ¸ile V a lui y
0
, U a lui x
0
¸si funct ¸ia g : V → U, x = g(y),
satisf˘acˆand condit ¸iilor g(y
0
) = x
0
¸si F(g(y); y) = 0, adic˘a f (g(y)) = y, pentru orice y ∈
V , sau pe componente
f
i
(g
1
(y
1
, y
2
, . . . , y
n
), g
2
(y
1
, y
2
, . . . , y
n
), . . . , g
n
(y
1
, y
2
, . . . , y
n
)) = y
i
, i = 1, n. (6.12)
Aceasta ˆınseamn˘a c˘a restrict ¸ia lui f la U este bijectiv˘a ¸si g este inversa acestei restrict ¸ii.
Conform aceleia¸si teoreme, funct ¸ia g este diferent ¸iabil˘a ˆın y
0
. Aplicˆand teorema de
derivare a funct ¸iilor compuse, derivˆand part ¸ial membru cu membru identit˘at ¸ile (6.12) ˆın
raport cu y
j
ˆın punctul y
0
, obt ¸inem sistemele liniare (6.10). Toate aceste sisteme au ca
determinant J(x
0
) = 0, deci admit solut ¸ie unic˘a. Matriceal, egalit˘at ¸ile (6.10) exprim˘a
faptul c˘a produsul a dou˘a matrice p˘atratice de ordinul n este egal cu matricea unitate.
Luˆand determinant ¸ii ambilor membri deducem
D(f
1
, f
2
, . . . , f
n
)
D(x
1
, x
2
, . . . , x
n
)
(x
0
)
D(g
1
, g
2
, . . . , g
n
)
D(y
1
, y
2
, . . . , y
n
)
(y
0
) = 1,
de unde (6.11).
Exemplul 6.4 Fie (x, y) coordonatele unui punct din R
2
. Numim coordonate polare
ale acestui punct perechea (r, ϕ), cu r ∈ [0, ∞), ϕ ∈ [0, 2π), legat˘a de perechea (x, y) prin
x = r cos ϕ, y = r sin ϕ, (6.13)
relat ¸ii care definesc o transformare punctual˘a ˆın R
2
. Determinantul funct ¸ional al trans-
form˘arii este
D(x, y)
D(r, ϕ)
=

cos ϕ −r sinϕ
sin ϕ r cos ϕ

= r.
Deci ˆın orice punct cu except ¸ia originii, transformarea (6.13) este regulat˘a ¸si inversa ei
este
r =

x
2
+y
2
, tgϕ =
y
x
.
Exemplul 6.5 Fie (x, y, z) coordonatele unui punct din R
3
. Numim coordonate cilin-
drice ale acestui punct tripletul (r, ϕ, z), cu r ∈ [0, ∞), ϕ ∈ [0, 2π), z ∈ (−∞, ∞), legat
de (x, y, z) prin
x = r cos ϕ, y = r sin ϕ, z = z, (6.14)
relat ¸ii care definesc o transformare punctual˘a ˆın R
3
. Determinantul funct ¸ional al trans-
form˘arii este
D(x, y, z)
D(r, ϕ, z)
=

cos ϕ −r sin ϕ 0
sin ϕ r cos ϕ 0
0 0 1

= r.
Deci ˆın orice punct cu except ¸ia celor de pe axa Oz, transformarea (6.14) este regulat˘ a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 79
Exemplul 6.6 Fie (x, y, z) coordonatele unui punct din R
3
. Numim coordonate sferice
ale acestui punct tripletul (r, θ, ϕ), cu r ∈ [0, ∞), θ ∈ [0, π], ϕ ∈ [0, 2π], legat de (x, y, z)
prin
x = r sinθ cos ϕ, y = r sin θ sin ϕ, z = r cos θ, (6.15)
relat ¸ii care definesc o transformare punctual˘a ˆın R
3
. Determinantul funct ¸ional al trans-
form˘arii este
D(x, y, z)
D(r, ϕ, z)
=

sin θ cos ϕ r cos θ cos ϕ −r sin θ sin ϕ
sin θ sinϕ r cos θ sin ϕ r sin θ cos ϕ
cos θ −r sin θ 0

= r
2
sin θ.
Deci ˆın orice punct cu except ¸ia celor de pe axa Oz, transformarea (6.15) este regulat˘ a.
6.4 Dependent ¸˘a ¸si independent ¸˘a funct ¸ional˘a
Fie funct ¸iile f, f
1
, f
2
, . . . , f
m
: D → R, D ⊂ R
n
.
Spunem c˘a funct ¸ia f depinde de funct ¸iile f
1
, f
2
, . . . , f
m
pe D, dac˘a exist˘a o funct ¸ie
F : E → R, E ⊂ R
m
, a.ˆı.
f(x) = F(f
1
(x), f
2
(x), . . . , f
m
(x)), ∀ x ∈ D.
Definit ¸ia 6.7 Sistemul de funct ¸ii ¦f
1
, f
2
, . . . , f
m
¦ se nume¸ste funct ¸ional dependent pe
D dac˘a cel put ¸in una din funct ¸iile sistemului depinde de celelalte.
Sistemul de funct ¸ii ¦f
1
, f
2
, . . . , f
m
¦ se nume¸ste funct ¸ional independent pe D dac˘a
nici una din funct ¸iile sistemului nu depinde de celelalte.
Teorema 6.5 Dac˘a sistemul de funct ¸ii ¦f
1
, f
2
, . . . , f
m
¦ este funct ¸ional dependent pe D
¸si funct ¸iile f
1
, f
2
, . . . , f
m
sunt diferent ¸iabile pe D, atunci
rg

∂f
i
∂x
k
(x)

< m, x ∈D.
Deoarece sistemul de funct ¸ii ¦f
1
, f
2
, . . . , f
m
¦ este funct ¸ional dependent pe D, cel
put ¸in una din funct ¸iile sistemului, fie aceasta f
m
, depinde de celelalte. Prin urmare,
avem
f
m
(x) = F(f
1
(x), f
2
(x), . . . , f
m−1
(x)), ∀ x ∈ D,
unde F este o funct ¸ie diferent ¸iabil˘a. Derivˆandˆın raport cu x
i
relat ¸ia precedent˘a, obt ¸inem
∂f
m
∂x
i
=
m−1
¸
k=1
∂F
∂y
k
(f
1
(x), f
2
(x), . . . , f
m−1
(x))
∂f
k
∂x
i
(x), i = 1, n,
care arat˘a c˘a linia m a matricei (∂f
i
/∂x
k
) este o combinat ¸ie liniar˘a de celelalte m− 1
linii ale ei ¸si deci
rg

∂f
i
∂x
k
(x)

≤ m−1 < m, x ∈D.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 80
Consecint ¸a 6.1 Dac˘a ˆıntr-un punct x
0
∈ D avem
rg

∂f
i
∂x
k
(x
0
)

= m,
atunci sistemul de funct ¸ii ¦f
1
, f
2
, . . . , f
m
¦ este funct ¸ional independent pe D.
Mai general, dac˘a funct ¸iile f
1
, f
2
, . . . , f
m
sunt diferent ¸iabile pe D ¸si
rg

∂f
i
∂x
k
(x
0
)

= r ≤ m,
atunci exist˘a o vecin˘atate V a punctului x
0
pe care r dintre funct ¸iile f
1
, f
2
, . . . , f
m
sunt
funct ¸ional independente.
Exemplul 6.7 Funct ¸iile f
1
(x, y) = x − y, f
2
(x, y) = xy ¸si f
3
(x, y) = x
2
+ y
2
sunt
funct ¸ional dependente deoarece f
3
= f
2
1
+ 2f
2
.
6.5 Schimb˘ari de variabile
Rezolvarea multor probleme de analiz˘a matematic˘a ˆın care sunt implicate expresii ce
cont ¸in funct ¸ii de una sau mai multe variabile ¸si derivate ale acestora devine uneori mai
simpl˘a dac˘a se efectueaz˘a o schimbare a variabilelor independente sau chiar a funct ¸iilor.
In cele ce urmeaz˘a vom analiza modul cum se modific˘a aceste expresii la schimbarea
variabilelor.
6.5.1 Schimbarea variabilelor independente
Cazul funct ¸iilor de o variabil˘a
Fie dat˘a funct ¸ia y = y(x), x ∈ E, E ⊂ R, de n ori derivabil˘a pe E, ¸si fie expresia
F

x, y,
dy
dx
,
d
2
y
dx
2
, . . .

.
Fie ˆınc˘a x = ϕ(t), t ∈ I ⊂ R, o transformare regulat˘a pe I, deci cu ϕ

(t) = 0 pe
I. Presupunem c˘a ϕ este de n ori derivabil˘a pe I. Efectuˆand schimbarea de variabil˘a
x = ϕ(t), y devine o funct ¸ie de t: y = y(ϕ(t)) = f(t), iar expresia F ia forma
G

t, y,
dy
dt
,
d
2
y
dt
2
, . . .

.
Este deci necesar s˘a calcul˘am derivatele funct ¸iei y ˆın raport cu x ˆın funct ¸ie de derivatele
sale ˆın raport cu t. Dup˘a regula de derivare a funct ¸iilor compuse, avem
dy
dt
=
dy
dx
dx
dt
= ϕ

(t)
dy
dx
, de unde,
dy
dx
=
1
ϕ

(t)
dy
dt
.
Inlocuind aici pe y prin dy/dx obt ¸inem
d
2
y
dx
2
=
d
dx

dy
dx

=
1
ϕ

(t)
d
dt

1
ϕ

(t)
dy
dt

=
1
ϕ
3
(t)
¸
ϕ

(t)
d
2
y
dt
2
−ϕ

(t)
dy
dt

.
In mod asem˘an˘ator se obt ¸in derivatele de ordin superior.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 81
Cazul funct ¸iilor de dou˘a variabile
Fie dat˘a funct ¸ia z = z(x, y), (x, y) ∈ E, E ⊂ R
2
, de n ori derivabil˘a pe E, ¸si fie expresia
F

x, y, z,
∂z
∂x
,
∂z
∂y
,

2
z
∂x
2
,

2
z
∂x∂y
,

2
z
∂y
2
, . . .

.
Fie ˆınc˘a x = ϕ(u, v), y = ψ(u, v), (u, v) ∈ D ⊂ R
2
, o transformare regulat˘a pe D,
deci cu
D(ϕ,ψ)
D(u,v)
= 0 pe D. Presupunem c˘a ϕ ¸si ψ sunt de n ori diferent ¸iabile pe D.
Efectuˆand schimbarea de variabile x = ϕ(u, v), y = ψ(u, v), z devine o funct ¸ie de u ¸si v:
z = z(ϕ(u, v), ψ(u, v)) = f(u, v), iar expresia F ia forma
G

u, v, z,
∂z
∂u
,
∂z
∂v
,

2
z
∂u
2
,

2
z
∂u∂v
,

2
z
∂v
2
, . . .

.
Este deci necesar s˘a calcul˘am derivatele part ¸iale ale funct ¸iei z ˆın raport cu x si y ˆın
funct ¸ie de derivatele sale part ¸iale ˆın raport cu u ¸si v. Dup˘a regula de derivare a funct ¸iilor
compuse, avem
∂z
∂u
=
∂z
∂x
ϕ

u
+
∂z
∂y
ψ

u
,
∂z
∂v
=
∂z
∂x
ϕ

v
+
∂z
∂y
ψ

v
,
de unde
∂z
∂x
=
1
D(ϕ,ψ)
D(u,v)

ψ

v
∂z
∂u
−ψ

u
∂z
∂v

,
∂z
∂y
=
1
D(ϕ,ψ)
D(u,v)

−ϕ

v
∂z
∂u

u
∂z
∂v

.
Inlociund aici z prin ∂z/∂x ¸si ∂z/∂y obt ¸inem derivatele part ¸iale de ordinul doi etc.
Exemplul 6.8 Funct ¸ia z = z(x, y) satisface ecuat ¸ia
∆z =

2
z
∂x
2
+

2
z
∂y
2
= 0.
Prin trecere la coordonatele polare (r, θ): x = r cos θ, y = r sin θ, z devine o funct ¸ie de r
¸si θ ¸si satisface ecuat ¸ia
∆z =

2
z
∂r
2
+
1
r
2

2
z
∂θ
2
+
1
r
∂z
∂r
= 0.
6.5.2 Schimb˘ari de variabile independente ¸si funct ¸ii
Cazul funct ¸iilor de o variabil˘a
Fie dat˘a funct ¸ia y = y(x), x ∈ E, E ⊂ R, de n ori derivabil˘a pe E, ¸si fie expresia
F

x, y,
dy
dx
,
d
2
y
dx
2
, . . .

.
Fie ˆınc˘a x = ϕ(u, v), y = ψ(u, v), (u, v) ∈ D ⊂ R
2
, o transformare regulat˘a pe D.
Presupunem c˘a ϕ ¸si ψ sunt de n ori diferent ¸iabile pe D. Efectuˆand schimbarea de
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 82
variabile x = ϕ(u, v), y = ψ(u, v), y = y(x) devine ψ(u, v) = y(ϕ(u, v)), care define¸ste o
funct ¸ie v = v(u), iar expresia F ia forma
G

u, v,
dv
du
,
d
2
v
du
2
, . . .

.
Este deci necesar s˘a calcul˘am derivatele funct ¸iei y ˆın raport cu x ˆın funct ¸ie de derivatele
funct ¸iei v ˆın raport cu u. Dup˘a regula de derivare a funct ¸iilor compuse, avem
ψ

u

v
dv
du
=
dy
dx

ϕ

u

v
dv
du

,
de unde, pentru ϕ

u

v
(dv/du) = 0, obt ¸inem
dy
dx
=
ψ

u

v
dv
du
ϕ

u

v
dv
du
.
Printr-o nou˘a derivare se obt ¸ine derivata de ordinul doi etc.
Cazul funct ¸iilor de dou˘a variabile
Fie dat˘a funct ¸ia z = z(x, y), (x, y) ∈ E, E ⊂ R
2
, de n ori derivabil˘a pe E, ¸si fie expresia
F

x, y, z,
∂z
∂x
,
∂z
∂y
,

2
z
∂x
2
,

2
z
∂x∂y
,

2
z
∂y
2
, . . .

.
Fie ˆınc˘a
x = ϕ(u, v, w), y = ψ(u, v, w), z = χ(u, v, w), (u, v, w) ∈ D ⊂ R
3
,
o transformare regulat˘a pe D. Presupunem c˘a ϕ, ψ ¸si χ sunt de n ori diferent ¸iabile pe
D. Efectuˆand schimbarea de variabile x = ϕ(u, v, w), y = ψ(u, v, w), z = χ(u, v, w), z =
z(x, y) devine χ(u, v, w) = z(ϕ(u, v, w), ψ(u, v, w)), care define¸ste o funct ¸ie w = w(u, v),
iar expresia F ia forma
G

u, v, w,
∂w
∂u
,
∂w
∂v
,

2
w
∂u
2
,

2
w
∂u∂v
,

2
w
∂v
2
, . . .

.
Este deci necesar s˘a calcul˘am derivatele part ¸iale ale funct ¸iei z ˆın raport cu x si y ˆın
funct ¸ie de derivatele sale part ¸iale ale funct ¸iei w ˆın raport cu u ¸si v. Dup˘a regula de
derivare a funct ¸iilor compuse, avem
ψ

u

w
∂w
∂u
=
∂z
∂x

ϕ

u

w
∂w
∂u

+
∂z
∂y

ψ

u

w
∂w
∂u

,
ψ

v

w
∂w
∂v
=
∂z
∂x

ϕ

v

w
∂w
∂v

+
∂z
∂y

ψ

v

w
∂w
∂v

.
Prin rezolvarea acestui sistem se obt ¸in derivatele ∂z/∂x ¸si∂z/∂y. Printr-o nou˘a derivare
a sistemului precedent obt ¸inem derivatele de ordinul doi etc.
Capitolul 7
EXTREME PENTRU
FUNCT¸II DE MAI MULTE
VARIABILE
7.1 Puncte de extrem pentru funct ¸ii de mai multe
variabile
Fie f : E → R, E ⊂ R
n
.
Definit ¸ia 7.1 Punctul x
0
∈ E se nume¸ste punct de extrem local sau relativ al funct ¸iei f
dac˘a exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. diferent ¸a f(x) −f(x
0
) s˘a p˘astreze semn constant
pentru orice x ∈ V ∩ E. Dac˘a:
f(x) −f(x
0
) ≤ 0, ∀ x ∈ V ∩ E, x
0
este punct de maxim local,
f(x) −f(x
0
) ≥ 0, ∀ x ∈ V ∩ E, x
0
este punct de minim local.
Dac˘a diferent ¸a f(x)−f(x
0
) p˘astreaz˘a semn constant pentru orice x ∈ E, atunci x
0
se
nume¸ste punct de extrem absolut. Orice punct de extrem absolut este punct de extrem
local. Reciproca nu este adev˘arat˘a.
Teorema 7.1 (Teorema lui Fermat) Dac˘a x
0
este punct de extrem pentru funct ¸ia f
¸si f are toate derivatele part ¸iale ˆın x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
), atunci
∂f
∂x
i
(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) = 0, i = 1, n. (7.1)
Fie F
i
(t) = f(x
0
1
, . . . , x
0
i−1
, x
0
i
+ t, x
0
i+1
, . . . , x
0
n
), i = 1, n. Dac˘a x
0
este punct de
extrem pentru funct ¸ia f, atunci diferent ¸a f(x) − f(x
0
) p˘astrez˘a semn constant, deci ¸si
F
i
(t) −F
i
(0) p˘astrez˘a semn constant, ca atare t = 0 este punct de extrem pentru F
i
. In
consecint ¸˘a, conform teoremei lui Fermat, F

i
(0) = 0, i = 1, n, ceea ce implic˘a (7.1).
83
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 84
Teorema lui Fermat precizeaz˘a condit ¸ii necesare de extrem.
Un punct x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) ∈ E pentru care are loc (7.1), adic˘a o solut ¸ie a
sistemului
∂f
∂x
i
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) = 0, i = 1, n (7.2)
se nume¸ste punct stat ¸ionar sau punct critic al funct ¸iei f.
Teorema lui Fermat afirm˘a c˘a punctele de extrem ale unei funct ¸ii sunt puncte stat ¸io-
nare. Reciproca afirmat ¸iei nu este adev˘arat˘a. De exemplu, originea este punct stat ¸ionar
pentru funct ¸ia f(x, y) = x
2
−y
2
, deoarece f

x
(0, 0) = 0 ¸si f

y
(0, 0) = 0, dar nu este punct
de extrem deoarece f(x, y) −f(0, 0) = x
2
−y
2
nu are semn constant ˆın nici o vecin˘atate
a originii.
Un punct stat ¸ionar care nu este punct de extrem se nume¸ste punct ¸sa.
Dac˘a f este diferent ¸iabil˘a ˆın x
0
, punct de extrem pentru f, atunci df(x
0
) = 0.
Teorema care urmeaz˘a pune ˆın evident ¸˘a condit ¸ii suficiente ca un punct stat ¸ionar s˘a
fie punct de extrem.
S˘a presupunem c˘a f are derivate part ¸iale de ordinul doi ˆın punctul x
0
. Not˘am cu
A
ij
=

2
f
∂x
i
∂x
j
(x
0
), i, j = 1, n, ∆
p
=

A
11
A
12
. . . A
1p
A
21
A
22
. . . A
2p
. . . . . . . . . . . .
A
p1
A
p2
. . . A
pp

, p = 1, n.
Teorema 7.2 Fie f : E → R, E ⊂ R
n
, f ∈ C
2
(E) ¸si x
0
un punct stat ¸ionar al funct ¸iei
f, interior lui E. Atunci:
1. dac˘a ∆
p
> 0, p = 1, n, x
0
este punct de minim,
2. dac˘a (−1)
p

p
> 0, p = 1, n, x
0
este punct de maxim,
3. dac˘a rg (A
ij
) = r < n ¸si ∆
p
> 0 (respectiv (−1)
p

p
> 0), p = 1, r, nu putem
decide asupra naturii punctului x
0
cu ajutorul derivatelor part ¸iale de ordinul doi,
4. dac˘a ∆
p
nu sunt nici ˆın unul din cazurile precedente, x
0
nu este punct de extrem.
Presupunem c˘a f este o funct ¸ie de dou˘a variabile f(x, y) ¸si (x
0
, y
0
) fiind un punct
stat ¸ionar al acesteia, not˘am
A =

2
f
∂x
2
(x
0
, y
0
), B =

2
f
∂x∂y
(x
0
, y
0
), C =

2
f
∂y
2
(x
0
, y
0
).
Avem de demonstrat c˘a:
1. dac˘a ∆
1
= A > 0 ¸si ∆
2
= AC −B
2
> 0, (x
0
, y
0
) este punct de minim,
2. dac˘a ∆
1
= A < 0 ¸si ∆
2
= AC −B
2
> 0, (x
0
, y
0
) este punct de maxim,
3. dac˘a ∆
2
= AC − B
2
= 0, nu putem decide asupra naturii punctului (x
0
, y
0
) cu
ajutorul derivatelor part ¸iale de ordinul doi,
4. dac˘a ∆
2
= AC −B
2
< 0, (x
0
, y
0
) nu este punct de extrem.
Scriem formula lui Taylor de ordinul ˆıntˆai. Deoarece (x
0
, y
0
) este un punct stat ¸ionar
∂f
∂x
(x
0
, y
0
) = 0,
∂f
∂y
(x
0
, y
0
) = 0
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 85
¸si notˆand x −x
0
= h, y −y
0
= k, avem
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) =
1
2!
¸

2
f
∂x
2
(ξ, η) h
2
+ 2

2
f
∂x∂y
(ξ, η) hk +

2
f
∂y
2
(ξ, η) k
2

=
1
2!

Ah
2
+ 2Bhk +C k
2
+α(h, k) k
2

,
ˆın care α(h, k) → 0 cˆand h → 0, k → 0, derivatele part ¸iale de ordinul doi fiind continue.
Rezult˘a c˘a exist˘a o vecin˘atate a punctului (x
0
, y
0
) ˆın care semnul diferent ¸ei f(x, y) −
f(x
0
, y
0
) este dat de diferent ¸iala a doua ˆın (x
0
, y
0
): d
2
f(x
0
, y
0
) = Ah
2
+ 2Bhk +C k
2
.
1. Deoarece A > 0 ¸si AC −B
2
> 0, trinomul ˆın h/k, A(h/k)
2
+2Bh/k +C, admite
un minim
m = −
B
2
−AC
A
=

2

1
> 0,
Fie V o vecin˘atate a lui (x
0
, y
0
) ˆın care [α(h, k)[ < m. Pentru orice (x, y) ∈ V , putem
scrie
f(x, y) −f(x
0
, y
0
) ≥
1
2
[m+α(h, k)] k
2
≥ 0.
Deci (x
0
, y
0
) este un punct de minim. Cazul 2. se trateaz˘a ˆın mod asem˘an˘ator.
3. Dac˘a B
2
−AC = 0 ¸si A = 0, atunci
d
2
f(x
0
, y
0
) =
1
A
(Ah +Bk)
2
,
iar dac˘a A = 0, d
2
f(x
0
, y
0
) = C k
2
, de unde deducem c˘a d
2
f(x
0
, y
0
) = 0 ˆın punctele
dreptei Ah + Bk = 0, respectiv k = 0. Deci nu putem decide asupra naturii punctului
(x
0
, y
0
) cu ajutorul derivatelor part ¸iale de ordinul doi.
4. Dac˘a B
2
− AC > 0, atunci d
2
f(x
0
, y
0
) nu p˘astreaz˘a semn constant ˆın nici o
vecin˘atate a punctului (x
0
, y
0
).
Exemplul 7.1 S˘a determin˘am punctele de extrem ale funct ¸iei f(x, y) = x
3
+ 3xy
2

15x −12y, (x, y) ∈ R
2
.
Punctele stat ¸ionare sunt solut ¸iile sistemului
∂f
∂x
= 3(x
2
+y
2
−5) = 0,
∂f
∂x
= 6(xy −2) = 0,
adic˘a: (2, 1), (−2, −1), (1, 2), (−1, −2). Derivatele de ordinul doi sunt

2
f
∂x
2
= 6x,

2
f
∂x∂y
= 6y,

2
f
∂y
2
= 6x.
In punctul (2, 1), ∆
1
= 12 > 0, ∆
2
= 108 > 0, (2, 1) este un punct de minim, f(2, 1) =
−28. In punctul (−2, −1), ∆
1
= −12 < 0, ∆
2
= 108 > 0, (−2, −1) este un punct de
maxim, f(−2, −1) = 28. In punctele (1, 2), (−1, −2), ∆
2
= −108 < 0. Nu sunt puncte
de extrem.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 86
7.2 Extreme pentru funct ¸ii definite implicit
Teorema 7.3 Fie f : E → R, E ⊂ R
n
, y = f(x), o funct ¸ie definit˘a implicit de ecuat ¸ia
F(x; y) = 0. (7.3)
Punctul x
0
∈ E este punct stat ¸ionar al funct ¸iei f d.d. punctul (x
0
, y
0
), cu y
0
= f(x
0
),
este solut ¸ie a sistemului
∂F
∂x
i
(x; y) = 0, F(x; y) = 0, i = 1, n, (7.4)
Deoarece
∂F
∂x
i
(x; y) +
∂F
∂y
(x; y)
∂f
∂x
i
(x) = 0, cu y = f(x), (7.5)
rezult˘a c˘a ∂f/∂x
i
(x
0
) = 0, i = 1, n, d.d. punctul (x
0
, y
0
) este solut ¸ie a sistemului (7.4).

Pentru a determina punctele de extrem ale funct ¸iei f definit˘a implicit de ecuat ¸ia (7.3),
se rezolv˘a sistemul (7.4) de n + 1 ecuat ¸ii ˆın necunoscutele x
1
, x
2
, . . . , x
n
, y.
Dac˘a (x
0
, y
0
) este o solut ¸ie a sistemului (7.4), atunci x
0
este un punct stat ¸ionar al
funct ¸iei f ¸si y
0
= f(x
0
).
Pentru a vedea care dintre punctele stat ¸ionare ale funct ¸iei f sunt puncte de extrem,
s˘a presupunem c˘a f este de dou˘a ori diferent ¸iabil˘a pe E.
Derivˆand (7.5) ˆın raport cu x
j
, obt ¸inem

2
F
∂x
i
∂x
j
+

2
F
∂x
j
∂y
∂f
∂x
i
+
∂F
∂y

2
f
∂x
i
∂x
j
+
∂F
∂y

2
f
∂x
i
∂x
j
+

2
F
∂x
i
∂y
∂f
∂x
j
+

2
F
∂y
2
∂f
∂x
i
∂f
∂x
j
= 0.
Dac˘a x
0
este un punct stat ¸ionar pentru f, atunci f/∂x
i
(x
0
) = 0 ¸si din relat ¸ia prece-
dent˘a rezult˘a
A
ij
=

2
f
∂x
i
∂x
j
(x
0
) = −
1
∂F
∂y
(x
0
; y
0
)

2
F
∂x
i
∂x
j
(x
0
; y
0
).
Aplicˆand acum Teorema (7.2), putem stabili natura punctului stat ¸ionar x
0
.
7.3 Extreme condit ¸ionate
In practic˘a apar uneori ¸si probleme care nu se pot ˆıncadra ˆın teoria prezentat˘a pˆan˘a
aici. De exemplu: s˘a se determine aria maxim˘a a unui dreptunghi dac˘a perimetrul s˘au are
o valoare constant˘a, sau s˘a se determine volumul maxim al unui paralelipiped dac˘a suma
muchiilor sale ¸si aria total˘a au valori constante. In aceste probleme se cere determinarea
valorilor extreme ale unei funct ¸ii de mai multe variabile, dac˘a acestea satisfac un num˘ar
de condit ¸ii date.
Fie F : E → R, E ⊂ R
n
, n ≥ 2, y = F(x
1
, x
2
, . . . , x
n
), o funct ¸ie real˘a ¸si
G
j
(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) = 0, j = 1, m, (7.6)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 87
un sistem de m < n ecuat ¸ii, funct ¸iile G
j
: E → R fiind funct ¸ional independente pe E.
Definit ¸ia 7.2 Punctul x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) ∈ E se nume¸ste punct de extrem al funct ¸iei
F condit ¸ionat de sistemul (7.6) dac˘a este punct de extrem pentru F ¸si solut ¸ie a sistemului
(7.6).
Deoarece, ˆın acest caz, se caut˘a extremele funct ¸iei F pe mult ¸imea punctelor x ∈ E
ale c˘aror coordonate x
1
, x
2
, . . . , x
n
sunt legate ˆıntre ele prin cele m ecuat ¸ii (7.6) (leg˘aturi
ˆıntre variabilele x
1
, x
2
, . . . , x
n
), extremele condit ¸ionate se mai numesc extreme cu leg˘aturi.
Extremele funct ¸iei F definite ˆın paragraful precedent le vom numi extreme libere sau
extreme necondit ¸ionate.
Un punct de extrem condit ¸ionat este un punct de extrem liber, dar nu orice punct de
extrem liber este punct de extrem condit ¸ionat.
Problema determin˘arii extremelor funct ¸iei F, condit ¸ionate de sistemul (7.6) se poate
reduce la o problem˘a de extrem liber prin introducerea funct ¸iei lui Lagrange:
L(x; λ) = F(x) +λ
1
G
1
(x) +λ
2
G
2
(x) + +λ
m
G
m
(x), ∀ (x; λ) ∈ E R
m
,
cu λ = (λ
1
, λ
2
, . . . , λ
m
). Scalarii λ
1
, λ
2
, . . . , λ
m
se numesc multiplicatorii lui Lagrange.
S˘a observ˘am c˘a funct ¸iile F ¸si L iau acelea¸si valori ˆın toare punctele care satisfac
sistemul (7.6).
Teorema 7.4 Fie x
0
un punct de extrem al func;tiei F condit ¸ionat de sistemul (7.6).
Dac˘a funct ¸iile F ¸si G
i
, i = 1, m, sunt de clas˘a C
1
pe E ¸si
rg

∂G
i
∂x
j

(x
0
) = m, (7.7)
atunci exist˘a λ
0
= (λ
0
1
, λ
0
2
, . . . , λ
0
m
) ∈ R
m
a.ˆı. punctul (x
0
; λ
0
) ∈ E R
m
s˘a fie punct
stat ¸ionar al funct ¸iei L(x, λ), adic˘a solut ¸ie a sistemului de n +m ecuat ¸ii
∂L
∂x
i
(x; λ) =
∂F
∂x
i
(x) +λ
1
∂G
1
∂x
i
(x) + +λ
m
∂G
m
∂x
i
(x) = 0, i = 1, n, (7.8)
∂L
∂λ
j
(x; λ) = G
j
(x) = 0, j = 1, m
ˆın n +m necunoscute x
1
, x
2
, . . . , x
n
; λ
1
, λ
2
, . . . , λ
m
.
Presupunem m = 1. Sistemul (7.6) se reduce atunci la ecuat ¸ia
G(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
; x
n
) = 0, cu
∂G
∂x
n
(x
0
) = 0, G(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n−1
; x
0
n
) = 0.
Conform teoremei funct ¸iilor definite implicit, exist˘a funct ¸ia x
n
= g(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
),
definit˘a ˆıntr-o vecin˘atate a punctului (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n−1
) a.ˆı. g(x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n−1
) = x
0
n
¸si
G(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
; g(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
)) = 0.
Inlocuind ˆın F(x
1
, x
2
, . . . , x
n
) pe x
n
, obt ¸inem funct ¸ia
f(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
) = F(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
; g(x
1
, x
2
, . . . , x
n−1
)),
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 88
pentru care x

0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n−1
) este un extrem liber, deci
∂f
∂x
j
(x

0
) = 0, j = 1, n −1,
de unde, t ¸inˆand seama de definit ¸ia lui f deducem
∂F
∂x
j
(x
0
) +
∂F
∂x
n
(x
0
)
∂g
∂x
j
(x

0
) = 0, j = 1, n −1,
ˆın care derivatele funct ¸iei g se obt ¸in din
∂G
∂x
j
(x
0
) +
∂G
∂x
n
(x
0
)
∂g
∂x
j
(x

0
) = 0, j = 1, n −1.
Prin eliminarea derivatelor funct ¸iei g, condit ¸iile de extrem pentru funct ¸ia f se pot scrie
sub forma

∂F
∂xj
(x
0
)
∂G
∂xj
(x
0
)
= −
∂F
∂xn
(x
0
)
∂G
∂xn
(x
0
)
= λ
0
, j = 1, n −1.
De aici deducem
∂L
∂x
j
(x
0
; λ
0
) =
∂F
∂x
j
(x
0
) +λ
0
∂G
∂x
j
(x
0
) = 0, j = 1, n.
Orice solut ¸ie (x
0
; λ
0
) a sistemului (7.8) se nume¸ste punct stat ¸ionar al funct ¸iei lui La-
grange, iar x
0
punct stat ¸ionar condit ¸ionat al funct ¸iei F. Punctele de extrem condit ¸ionat
ale funct ¸iei F se g˘asesc printre punctele stat ¸ionare condit ¸ionate.
Pentru a stabili care dintre punctele stat ¸ionare condit ¸ionate ale funct ¸iei F sunt puncte
de extrem condit ¸ionat, vom da ˆın continuare condit ¸ii suficiente de extrem condit ¸ionat.
S˘a presupunem c˘a funct ¸iile F ¸si G
j
, i = 1, m, sunt de clas˘a C
2
pe E ¸si fie (x
0
; λ
0
)
un punct stat ¸ionar al funct ¸iei lui Lagrange. Punctul stat ¸ionar condit ¸ionat x
0
este punct
de extrem condit ¸ionat pentru funct ¸ia F dac˘a diferent ¸a F(x) − F(x
0
) p˘astreaz˘a semn
constant pentru orice x, solut ¸ie a sistemului (7.6), dintr-o vecin˘atate a punctului x
0
.
Not˘am cu Φ(x) = L(x; λ
0
). S˘a observ˘am c˘a pentru orice solut ¸ie a sistemului (7.6)
F(x) − F(x
0
) = Φ(x) − Φ(x
0
). Deoarece dΦ(x
0
) = 0, semnul diferent ¸ei Φ(x) − Φ(x
0
),
ˆıntr-o vecin˘atate a punctului x
0
este dat de diferent ¸iala a doua
d
2
Φ(x
0
) =
n
¸
i,j=1

2
Φ
∂x
i
∂x
j
(x
0
) dx
i
dx
j
,
ˆın care ˆıns˘a diferent ¸ialele dx
i
nu sunt independente. Intr-adev˘ar, diferent ¸iind sistemul
(7.6) ˆın x
0
, avem
∂G
j
∂x
1
(x
0
) dx
1
+
∂G
j
∂x
2
(x
0
) dx
2
+ +
∂G
j
∂x
n
(x
0
) dx
n
= 0, j = 1, m,
care este un sistem algebric liniar de m ecuat ¸ii cu n necunoscute: dx
1
, dx
2
, . . . , dx
n
.
In ipoteza (7.7), putem exprima m dintre diferent ¸ialele dx
i
, de exemplu, primele m ˆın
funct ¸ie de celelalte n −m. Inlocuindu-le ˆın expresia lui d
2
Φ(x
0
), obt ¸inem
d
2
Φ(x
0
) =
n−m
¸
i,j=1
A
ij
dx
m+i
dx
m+j
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 89
Cu A
ij
astfel determinat ¸i se aplic˘a Teorema 7.2, care precizeaz˘a condit ¸ii suficiente de
extrem.
Capitolul 8
S¸IRURI S¸I SERII DE
FUNCT¸II
8.1 S¸iruri de funct ¸ii reale
8.1.1 S¸iruri de funct ¸ii. Mult ¸imea de convergent ¸˘a
Fie E ⊂ R ¸si T(E, R) mult ¸imea funct ¸iilor definite pe E cu valori ˆın R. Un ¸sir (f
n
)
n∈N
,
cu f
n
∈ T(E, R) se nume¸ste ¸sir de funct ¸ii reale.
Definit ¸ia 8.1 Un punct x
0
∈ E se nume¸ste punct de convergent ¸˘a al ¸sirului de funct ¸ii
(f
n
) dac˘a ¸sirul numeric (f
n
(x
0
)) este convergent.
Mult ¸imea punctelor de convergnt ¸˘a ale ¸sirului de funct ¸ii (f
n
) se nume¸ste mult ¸imea de
convergent ¸˘a a ¸sirului (f
n
).
Exemplul 8.1 S¸irul de funct ¸ii (f
n
), cu f
n
=
sin x
n
2
+1
, x ∈ R, are mult ¸imea de convergent ¸˘a
R.
8.1.2 Funct ¸ia limit˘a a unui ¸sir de funct ¸ii
Fie (f
n
) un ¸sir de funct ¸ii definite pe E ¸si A ⊂ E mult ¸imea de convergent ¸˘a a ¸sirului.
Funct ¸ia f : A →R, definit˘a prin
f(x) = lim
n→∞
f
n
(x), x ∈ A,
se nume¸ste funct ¸ia limit˘a pe mult ¸imea A a ¸sirului (f
n
).
Exemplul 8.2 S¸irul de funct ¸ii f
n
(x) =
n
2
x
2
+1
n
2
+1
, x ∈ R, are mult ¸imea de convergent ¸˘ a R
¸si pentru orice x ∈ R, funct ¸ia limit˘a a ¸sirului este f(x) = x
2
.
90
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 91
8.1.3 Convergent ¸a simpl˘a
Fie (f
n
) un ¸sir de funct ¸ii pe E ⊂ R.
Definit ¸ia 8.2 Spunem c˘a ¸sirul de funct ¸ii (f
n
) este simplu (punctual) convergent pe E
c˘atre funct ¸ia f, dac˘a
∀ x ∈ E, ∀ ε > 0, ∃ N(ε, x) pentru care [(f
n
) −f(x)[ < ε, ∀ n > N. (8.1)
Din definit ¸ie rezult˘a c˘a num˘arul N depinde atˆat de ε cˆat ¸si de x.
Exemplul 8.3 S¸irul de funct ¸ii f
n
(x) =
x
2
n+1
, x ∈ R, este simplu convergent pe R c˘atre
f(x) = 0.
Intr-adev˘ar,
x
2
n+1
< ε d.d. n >
x
2
−ε
ε
. Deci
N(ε, x) =

x
2
−ε
ε

, ε < x
2
,
0, ε ≥ x
2
.
8.1.4 Convergent ¸a uniform˘a
Definit ¸ia 8.3 Spunem c˘a ¸sirul de funct ¸ii (f
n
) este uniform convergent pe E c˘atre funct ¸ia
f dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε, x) pentru care [(f
n
) −f(x)[ < ε, ∀ n > N, ∀ x ∈ E. (8.2)
In definit ¸ia uniformei convergent ¸e, num˘arul N depinde numai de ε ¸si este acela¸si
pentru orice x ∈ E.
Un ¸sir de funct ¸ii uniform convergent este ¸si simplu convergent. Reciproca nu este, ˆın
general, adev˘arat˘a.
Exemplul 8.4 S¸irul de funct ¸ii f
n
(x) =
cos nx
n
2
+1
, x ∈ [0, π], este uniform convergent c˘atre
f(x) = 0.
Intr-adev˘ar,

cos nx
n
2
+1

< ε dac˘a
1
n
2
+1
< ε, adic˘a d.d. n
2
>
1−ε
ε
. Deci
N(ε) =

1−ε
ε

, ε < 1,
0, ε ≥ 1.
Un criteriu de convergent ¸˘a uniform˘a este dat de urm˘atoarea
Teorema 8.1 S¸irul de funct ¸ii (f
n
) definite pe E converge uniform pe E la funct ¸ia f
dac˘a exist˘a un ¸sir (a
n
) de numere pozitive, convergent c˘atre zero, a.ˆı.
∀ n ∈ N, [f
n
(x) −f(x)[ ≤ a
n
, ∀ x ∈ E.
Deoarece ¸sirul (a
n
) are limita 0,
∀ ε > 0, ∃ N(ε) pentru care a
n
< ε, ∀ n > N.
Prin urmare, [f
n
(x) −f(x)[ < ε, ∀ n > N, ∀ x ∈ E, deci (f
n
) este uniform convergent pe
R c˘atre f(x) = 0.
Exemplul 8.5 S¸irul de funct ¸ii f
n
(x) =
sin nx
n
α
, x ∈ R cu α > 0, este uniform convergent
pe R c˘atre f(x) = 0.
Intr-adev˘ar,

sin nx
n
α


1
n
α
→ 0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 92
8.1.5 Propriet˘at ¸i ale ¸sirurilor uniform convergente
In leg˘atur˘a cu ¸sirurile de funct ¸ii uniform convergente vom demonstra trei teoreme privind
continuitatea, derivabilitatea ¸si integrabilitatea funct ¸iei limit˘a.
Teorema 8.2 Fie (f
n
) un ¸sir de funct ¸ii uniform convergente pe E la funct ¸ia f. Dac˘a
toate funct ¸iile f
n
sunt continue ˆın punctul x
0
∈ E, atunci funct ¸ia limit˘a f este continu˘a
ˆın punctul x
0
.
Deoarece ¸sirul (f
n
) este uniform convergent pe E, are loc (8.2) pentru orice x ∈ E.
In particular, avem ¸si [f
n
(x) −f
n
(x
0
)[ < ε.
Funct ¸ia f
n
(x) fiind continu˘a ˆın punctul x
0
, exist˘a o vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru
x ∈ V ∩ E s˘a avem [f
n
(x) −f
n
(x
0
)[ < ε. Dar
[f(x) −f(x
0
)[ ≤ [f(x) −f
n
(x)[ +[f
n
(x) −f
n
(x
0
)[ +[f
n
(x
0
) −f(x
0
)[ < 3ε,
pentru orice x ∈ V ∩ E, ceea ce dovede¸ste continuitatea funct ¸iei f ˆın punctul x
0
.
Consecint ¸a 8.1 Limita unui ¸sir (f
n
) de funct ¸ii continue pe E, uniform convergent pe
E, este o funct ¸ie continu˘ a pe E.
Exemplul 8.6 S¸irul de funct ¸ii f
n
(x) =
n
3
x
4
+1
n
3
+1
, x ∈ [0, 1] este uniform convergent c˘atre
funct ¸ia f(x) = x
4
, x ∈ [0, 1].
Teorema 8.3 Fie (f
n
) un ¸sir de funct ¸ii uniform convergente pe intervalul m˘arginit I ⊂
E c˘atre funct ¸ia f. Dac˘a toate funct ¸iile f
n
au derivate continue pe I ¸si ¸sirul de funct ¸ii
(f

n
), al derivatelor funct ¸iilor f
n
, este uniform convergent c˘atre o funct ¸ie g pe intervalul
I, atunci funct ¸ia limit˘a f este derivabil˘a pe I ¸si f

(x) = g(x), pentru orice x ∈ I.
Fie x
0
∈ I. S˘a ar˘at˘am c˘a f este derivabil˘a ˆın x
0
¸si f

(x
0
) = g(x
0
).
S¸irul de funct ¸ii (f

n
) fiind u.c. pe I la g, urmeaz˘a c˘a ¸sirul (f

n
(x
0
)) este convergent,
deci
(a) ∀ ε > 0, ∃ N
1
(ε) ∈ N pentru care ∀ n > N
1
, [f

n
(x
0
) −g(x
0
)[ < ε, ∀ x
0
∈ I.
Funct ¸ia f
n
(x), pentru orice n ∈ N, avˆand derivat˘a continu˘a ˆın punctul x
0
, exist˘a o
vecin˘atate V a lui x
0
a.ˆı. pentru ε > 0, ales mai sus, s˘a avem
(b)

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0
−f

n
(x
0
)

< ε, ∀ x ∈ V.
Pe de alt˘a parte, pentru orice m, n ∈ N, putem scrie

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0

f
m
(x) −f
m
(x
0
)
x −x
0

=

(f
n
(x) −f
m
(x)) −(f
n
(x
0
) −f
m
(x
0
))
x −x
0

=
= [f

n
(ξ) −f

m
(ξ)[,
cu ξ cuprins ˆıntre x
0
¸si x, dup˘a cum rezult˘a aplicˆand teorema lui Lagrange funct ¸iei
f
n
(x)−f
m
(x). Dar ¸sirul (f

n
(ξ)) este convergent, deci dup˘a criteriul general al lui Cauchy
pentru ¸siruri, exist˘a N
2
(ε) ∈ N a.ˆı.
[f

n
(ξ) −f

m
(ξ)[ < ε, ∀ n, m > N
2
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 93
In consecint ¸˘a, pentru orice x ∈ I, avem

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0

f
m
(x) −f
m
(x
0
)
x −x
0

< ε, ∀ n, m > N
2
.
F˘acˆand aici m →∞, rezult˘a
(c)

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0

f(x) −f(x
0
)
x −x
0

< ε, ∀ n > N
2
.
Fie acum N = max¦N
1
, N
2
¦. Atunci, pentru orice n > N ¸si orice x ∈, din (a), (b) ¸si (c),
urmeaz˘a

f(x) −f(x
0
)
x −x
0
−g(x
0
)


f(x) −f(x
0
)
x −x
0

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0

+

f
n
(x) −f
n
(x
0
)
x −x
0
−f

n
(x
0
)

+[f

n
(x
0
) −g(x
0
)[ < 3ε.
Prin urmare,
lim
x→x0
f(x) −f(x
0
)
x −x
0
= g(x
0
), ∀ x
0
∈ I.
Deci f este derivabil˘a pe I ¸si f

(x) = g(x), pentru orice x ∈ I.
Un ¸sir (f
n
) poate fi u.c. c˘atre f, cu (f
n
) ¸si f derivabile, f˘ar˘a ca ¸sirul (f

n
) s˘a fie u.c.
Exemplul 8.7 S¸irul f
n
(x) =
sin
2
nx
n+1
, x ∈ [0, π], este u.c. c˘atre funct ¸ia f(x) = 0.
Funct ¸iile f
n
¸si f sunt derivabile pe [0, π], ˆıns˘a ¸sirul derivatelor f

n
(x) =
1
n+1
sin 2nx
nu este convergent pe [0, π].
Intr-adev˘ar, pentru x = π/4 ¸sirul f

n
(π/4)) este divergent.
Teorema 8.4 Fie (f
n
) un ¸sir de funct ¸ii uniform convergente pe intervalul [a, b] ⊂ E
c˘atre funct ¸ia f. Dac˘a toate funct ¸iile f
n
sunt continue pe [a, b], atunci
lim
n→∞

b
a
f
n
(x) dx =

b
a

lim
n→∞
f
n
(x)

dx =

b
a
f(x) dx.
S¸irul (f
n
) fiind u.c. pe [a, b] c˘atre funct ¸ia f,
∀ ε > 0, ∃ N(ε) pentru care [f
n
(x) −f(x)[ < ε, ∀ n > N, ∀ x ∈ [a, b].
Pe de alt˘a parte, funct ¸iile f
n
(x) fiind continue, dup˘a Teorema 8.2, funct ¸ia f(x) este
continu˘a pe [a, b]. Deci putem scrie

b
a
f
n
(x) dx −

b
a
f(x) dx

b
a
[f
n
(x) −f(x)[ dx < ε(b −a), ∀ n > N,
deci
lim
n→∞

b
a
f
n
(x) dx =

b
a
f(x) dx.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 94
8.2 Serii de funct ¸ii
8.2.1 Serii de funct ¸ii. Mult ¸imea de convergent ¸˘a
Fie f
n
∈ T(E, R) un ¸sir de funct ¸ii reale ¸si s
n
∈ T(E, R) ¸sirul definit prin
s
n
= f
1
+f
2
+ +f
n
=
n
¸
k=1
f
k
, n ∈ N.
Definit ¸ia 8.4 Perechea de ¸siruri ((f
n
), (s
n
)) se nume¸ste serie de funct ¸ii reale ¸si se
noteaz˘a
f
1
+f
2
+ +f
n
+ =

¸
n=1
f
n
. (8.3)
S¸irul (s
n
) se nume¸ste ¸sirul sumelor part ¸iale ale seriei.
Definit ¸ia 8.5 Un punct x
0
∈ E se nume¸ste punct de convergent ¸˘a al seriei (8.3) dac˘a se-
ria numeric˘a

¸
n=1
f
n
(x
0
) este convergent˘a. Mult ¸imea punctelor de convergent ¸˘ a se nume¸ste
mult ¸imea de convergent ¸˘a a seriei de funct ¸ii.
Mult ¸imea de convergent ¸˘a a seriei de funct ¸ii (8.3) coincide cu mult ¸imea de convergent ¸˘a
a ¸sirului de funct ¸ii (s
n
) a sumelor part ¸iale ale seriei.
Exemplul 8.8 Dat ¸sirul de funct ¸ii f
n
(x) = x
n
, x ∈ R, n ∈ N, form˘am seria de funct ¸ii
1 +x +x
2
+ +x
n
+ .
Deoarece ¸sirul de funct ¸ii s
n
(x) = 1+x+x
2
+ +x
n−1
este convergent pentru x ∈ (−1, 1),
rezult˘a c˘a seria este convergent˘a pe (−1, 1).
8.2.2 Convergent ¸a simpl˘a a unei serii de funct ¸ii
Definit ¸ia 8.6 Spunem c˘a seria de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
este simplu (punctual) convergent˘a pe
E c˘atre funct ¸ia f dac˘a ¸sirul sumelor sale part ¸iale (s
n
) este simplu convergent c˘atre f pe
E. Funct ¸ia f se nume¸ste suma seriei

¸
n=1
f
n
pe E.
Folosind definit ¸ia cu ε a convergent ¸ei ¸sirului (s
n
) la funct ¸ia f pe E, avem urm˘atoarea
definit ¸ie echivalent˘a.
Definit ¸ia 8.7 Seria de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
este simplu (punctual) convergent˘a pe E c˘atre
funct ¸ia f dac˘a
∀ x ∈ E, ∀ ε > 0, ∃ N(ε, x) ∈ N pentru care

n
¸
k=1
f
k
(x) −f(x)

< ε, ∀ n > N. (8.4)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 95
Exemplul 8.9 Seria de funct ¸ii

¸
n=1
x
n−1
este simplu convergent˘a pe (−1, 1) la funct ¸ia
f(x) =
1
1−x
, deoarece
[s
n
(x) −f(x)[ =

1 −x
n
1 −x

1
1 −x

=
[x[
n
1 −x
→ 0
pentru [x[ < 1.
8.2.3 Convergent ¸a uniform˘a a unei serii de funct ¸ii
Definit ¸ia 8.8 Spunem c˘a seria de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
este uniform convergent˘a pe E c˘atre
funct ¸ia f dac˘a ¸sirul sumelor sale part ¸iale (s
n
) este uniform convergent c˘atre f pe E,
adic˘a dac˘a
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care

n
¸
k=1
f
k
(x) −f(x)

< ε, ∀ n > N, ∀ x ∈ E.
Un criteriu de uniform˘a convergent ¸˘a este dat de urm˘atoarea teorem˘a.
Teorema 8.5 (Criteriul lui Weierstrass) Seria de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
este uniform con-
vergent˘a pe E c˘atre funct ¸ia f dac˘a exist˘a seria

¸
n=1
a
n
de numere pozitive, convergent˘a,
a.ˆı.
∀ n ∈ N, [f
n
(x)[ ≤ a
n
, ∀ x ∈ E.
Pentru orice p ∈ N avem
[s
n+p
(x) −s
n
(x)[ =

p
¸
k=1
f
n+k
(x)


p
¸
k=1
[f
n+k
(x)[ ≤
p
¸
k=1
a
n+k
,
pentru orice n ∈ N ¸si orice x ∈ E. Seria

¸
n=1
a
n
fiind convergent˘a,
∀ ε > 0, ∃ N(ε) ∈ N pentru care
p
¸
k=1
a
n+k
< ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N,
de unde rezult˘a
[s
n+p
(x) −s
n
(x)[ < ε, ∀ n > N, ∀ p ∈ N, ∀ x ∈ E,
adic˘a ¸sirul (s
n
) este uniform convergent pe E, deci

¸
n=1
f
n
este u.c. pe E.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 96
8.2.4 Propriet˘at ¸i ale seriilor uniform convergente
In leg˘atur˘a cu seriile de funct ¸ii uniform convergente vom demonstra trei teoreme privind
continuitatea, derivabilitatea ¸si integrabilitatea funct ¸iei sum˘a.
Teorema 8.6 Fie

¸
n=1
f
n
o serie de funct ¸ii uniform convergent˘ a pe E la funct ¸ia f. Dac˘a
toate funct ¸iile f
n
sunt continue pe E, atunci funct ¸ia sum˘a f este continu˘a pe E.
Deoarece toate funct ¸iile f
n
sunt continue pe E, sumele part ¸iale s
n
= f
1
+f
2
+ +f
n
sunt funct ¸ii continue pe E. Conform Teoremei 8.2, de la ¸siruri uniform convergente, limita
f este continu˘a pe E.
Teorema 8.7 Fie

¸
n=1
f
n
o serie de funct ¸ii uniform convergent˘a pe intervalul I ⊂ E la
funct ¸ia f. Dac˘a toate funct ¸iile f
n
au derivate continue pe I ¸si seria de funct ¸ii

¸
n=1
f

n
este uniform convergent˘a c˘atre o funct ¸ie g pe intervalul I, atunci funct ¸ia sum˘a f este
derivabil˘a pe I ¸si f

(x) = g(x), pentru orice x ∈ I.
S¸irul sumelor part ¸iale ale seriei

¸
n=1
f
n
este u.c. pe I la funct ¸ia f. S¸irul sumelor
part ¸iale ale seriei

¸
n=1
f
n
este u.c. pe I la funct ¸ia g. Conform Teoremei 8.3, de la ¸siruri
de funct ¸ii, funct ¸ia f este derivabil˘a ¸si derivata sa este g.
Teorema 8.8 Fie

¸
n=1
f
n
o serie de funct ¸ii uniform convergent˘a pe intervalul [a, b] la
funct ¸ia f. Dac˘a toate funct ¸iile f
n
sunt continue pe [a, b], atunci

b
a
f(x) dx =

b
a
f
1
(x) dx +

b
a
f
2
(x) dx + +

b
a
f
n
(x) dx + . (8.5)
Deoarece funct ¸iile f
n
sunt continue pe [a, b], funct ¸iile s
n
= f
1
+ f
2
+ + f
n
sunt
funct ¸ii continue pe [a, b], deci integrabile pe [a, b]. Fie
σ
n
=

b
a
s
n
(x) dx =

b
a
f
1
(x) dx +

b
a
f
2
(x) dx + +

b
a
f
n
(x) dx.
Seria de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
fiind uniform convergent˘a pe [a, b] la f, dup˘a Teorema 8.4, de la
¸siruri de funct ¸ii, f este integrabil˘a pe [a, b] ¸si
lim
n→∞

b
a
s
n
(x) dx =

b
a
f(x) dx,
sau
lim
n→∞
σ
n
=

b
a
f(x) dx,
deci seria

¸
n=1

b
a
f
n
(x) dx al c˘arei ¸sir al sumelor part ¸iale este σ
n
este o serie numeric˘a
convergent˘a ¸si are loc (8.5).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 97
8.3 Serii de puteri
Definit ¸ia 8.9 Se nume¸ste serie de puteri o serie de funct ¸ii

¸
n=1
f
n
, unde f
n
(x) = a
n
(x−
a)
n
, cu a, a
n
∈ R.
A¸sadar, forma general˘a a unei serii de puteri este:
a
0
+a
1
(x −a) + +a
n
(x −a)
n
+ =

¸
n=0
a
n
(x −a)
n
. (8.6)
O serie de puteri este unic determinat˘a de num˘arul a ¸si ¸sirul a
n
. Prin trecerea lui x −a
ˆın x, studiul seriei (8.6) se reduce la studiul seriei de puteri ale lui x,
a
0
+a
1
x + +a
n
x
n
+ =

¸
n=0
a
n
x
n
. (8.7)
Lema 8.1 (Lema lui Abel) 1. Dac˘a seria de puteri (8.7) este convergent˘a ˆın punctul
x
0
= 0, atunci ea este absolut convergent˘a pentru orice x ∈ R cu [x[ < [x
0
[.
2. Dac˘a seria de puteri (8.7) este divergent˘ a ˆın punctul x
0
= 0, atunci ea este
divergent˘a pentru orice x ∈ R cu [x[ > [x
0
[.
Pentru x = 0 seria se reduce la a
0
¸si este , evident, convergent˘a.
1. Dac˘a seria este convergent˘a ˆın punctul x
0
= 0, atunci lim
n→∞
a
n
x
n
0
= 0 ¸si deci exist˘a
M > 0 a.ˆı. [a
n
x
n
0
[ ≤ M, pentru orice n ∈ N. Dar, pentru orice x ∈ R cu [x[ < [x
0
[,
avem
[a
n
x
n
[ ≤ [a
n
x
n
0
[

x
x
0

n
≤ M

x
x
0

n
.
Deoarece [x/x
0
[ < 1, rezult˘a c˘a seria geometric˘a

¸
n=0

x
x0

n
este o serie majorant˘a conver-
gent˘a pentru seria (8.7), deci aceasta este convergent˘a.
2. Demonstrat ¸ie prin reducere la absurd. Presupunem c˘a ar exista un punct x
1
∈ R,
cu [x
1
[ > [x
0
[ a.ˆı. seria (8.7) s˘a fie convergent˘a. Atunci, dup˘a prima parte a teoremei,
seria ar fi convergent˘a pentru orice x ∈ R cu [x[ < [x
1
[, deci ¸si pentru x
0
. Contradict ¸ie.

Teorema 8.9 (Existent ¸˘a razei de convergent ¸˘a) Oricare ar fi seria de puteri (8.7),
exist˘a ¸si este unic determinat num˘arul real r ≥ 0 (r poate fi ¸si +∞) a.ˆı.
1. seria este absolut convergent˘a pe intervalul (−r, r),
2. seria este divergent˘a pe(−∞, −r) ∪ (r, +∞).
Fie A ⊂ R mult ¸imea de convergent ¸˘a a seriei (8.7) ¸si fie r = sup¦[x[, x ∈ A¦. Dac˘a
r = 0, atunci A = ¦0¦ ¸si singurul punct de convergent ¸˘a al seriei este x = 0. Dac˘a
r > 0, atunci pentru orice x ∈ (−r, r), adic˘a pentru care [x[ < r, exist˘a un x
0
∈ A a.ˆı.
[x[ < [x
0
[ < r[ ¸si din teorema precedent˘a rezult˘a c˘a seria este convergent˘a ˆın punctul x.
Deci r satisface condit ¸ia 1.
Num˘arul r satisface ¸si condit ¸ia 2 c˘aci dac˘a ar exista un x
0
∈ A a.ˆı. [x
0
[ > r pentru
orice x
0
∈ A, aceasta ar contrazice definit ¸ia lui r.
Unicitatea num˘arului r rezult˘a din unicitatea marginii superioare a unei mult ¸imi.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 98
Teorema 8.10 (Calculul razei de convergent ¸˘a) Dac˘a ρ = lim
n→∞
n

[a
n
[, atunci
r =

+∞, ρ = 0,
1
ρ
, 0 < ρ < ∞,
0, ρ = ∞.
este raza de convergent ¸˘a a seriei (8.7).
Pentru fiecare x fixat aplic˘am seriei (8.7) criteriul r˘ad˘acinii de la serii numerice.
Avem
lim
n→∞
n

[a
n
[ [x[
n
= [x[
n

[a
n
[ = [x[ ρ = λ.
Dac˘a ρ = 0, atunci λ = 0 < 1, pentru orice x ∈ R ¸si seria este absolut convergent˘a
pe R.
Dac˘a 0 < ρ < ∞, seria este absolut convergent˘a pentru λ = [x[ ρ < 1, adic˘a pentru
toate valorile lui x pentru care [x[ <
1
ρ
¸si este divergent˘a pentru λ = [x[ ρ > 1, adic˘a
pentru [x[ >
1
ρ
.
Dac˘a ρ = ∞, atunci λ = ∞, pentru orice x = 0 ¸si deci seria este divergent˘a pentru
orice x = 0, adic˘a r = 0.
S˘a observ˘am c˘a dac˘a 0 < ρ < ∞, seria este absolut convergent˘a pe (−r, r) ¸si diver-
gent˘a pe (−∞, −r) ∪ (r, +∞), dar nu cunoa¸stem natura sa ˆın extremit˘at ¸ile intervalului
de convergent ¸˘a.
Teorema 8.11 (Teorema lui Abel) Dac˘a seria de puteri

¸
n=0
a
n
x
n
este convergent˘a ˆın
punctul x = r > 0 atunci, pentru orice α ∈ (0, r), ea este uniform convergent˘a pe [−α, r].
Dac˘a seria este convergent˘aˆın punctul x = r > 0 atunci ea este uniform convergent˘a
pe [0, r]. Aceasta deoarece
a
n
x
n
= a
n
r
n

x
r

n
¸si seria
¸
a
n
r
n
este convergent˘a iar ¸sirul

x
r

n
, cu x ∈ (0, r) este monoton descresc˘ator
la zero (criteriul lui Abel).
Pentru α ∈ (0, r) seria
¸
[a
n

n
este o serie majorant˘a convergent˘a a seriei (8.7) pe
intervalul [−α, 0). Deci seria (8.7) este absolut ¸si uniform convergent˘a pe acest interval.

Teorema 8.12 1. Produsul unei serii cu un num˘ar real nenul are aceea¸si raz˘a de con-
vergent ¸˘a cu seria init ¸ial˘a.
2. Dac˘a dou˘a serii au razele de convergent ¸˘ a r
1
¸si r
2
, atunci seria sum˘a are raza de
convergent ¸˘a r ≥ min¦r
1
, r
2
¦.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 99
8.4 Serii Taylor
Fie f : I → R o funct ¸ie indefinit derivabil˘a ˆın punctul x
0
∈ I. Formula lui Taylor
pentru funct ¸ia f ˆın punctul x
0
se scrie
f(x) = f(x
0
) +
x −x
0
1!
f

(x
0
) + +
(x −x
0
)
n
n!
f
(n)
(x
0
) +R
n
(x), x ∈ I.
Dac˘a ¸sirul R
n
(x) este convergent c˘atre zero, adic˘a lim
n→∞
R
n
(x) = 0, pentru x ∈ A ⊂ I,
atunci seria
f(x
0
) +
x −x
0
1!
f

(x
0
) + +
(x −x
0
)
n
n!
f
(n)
(x
0
) + , x ∈ A, (8.8)
numit˘a seria Taylor a funct ¸iei f ˆın punctul x
0
, este convergent˘a c˘atre f(x), deci
f(x) = f(x
0
) +
x −x
0
1!
f

(x
0
) + +
(x −x
0
)
n
n!
f
(n)
(x
0
) + , x ∈ A. (8.9)
Formula (8.9) se nume¸ste formula de dezvoltare a funct ¸iei f ˆın serie Taylor ˆın jurul
punctului x
0
.
Se observ˘a c˘a seria (8.8) este convergent˘a pentru x = x
0
. O condit ¸ie suficient˘a de
existent ¸˘a a unei mult ¸imi de convergent ¸˘a este dat˘a de teorema care urmeaz˘a.
Teorema 8.13 Seria Taylor a funct ¸iei f este convergent˘ a ˆıntr-o vecin˘atate V a punctu-
lui x
0
dac˘a derivatele de orice ordin f
(n)
sunt egal m˘arginite pe V , adic˘a [f
(n)
(x)[ ≤ M,
M > 0, pentru orice x ∈ V ¸si orice num˘ar natural n.
Restul R
n
(x), sub forma lui Lagrange, se scrie
R
n
(x) =
(x −x
0
)
n+1
(n + 1)!
f
(n+1)
(ξ), ξ ∈ (x
0
, x),
deci
[R
n
(x)[ ≤

(x −x
0
)
n+1
(n + 1)!

M,
ˆıns˘a [R
n
(x)[ → 0 cˆand n →∞, deoarece seria cu termenul general a
n
=

(x−x0)
n+1
(n+1)!

este
convergent˘a pentru orice x ∈ R. Intr-adev˘ar,
lim
n→∞
a
n+1
a
n
= lim
n→∞

x −x
0
n + 1

= 0.
Dac˘a ˆın (8.8) lu˘am x
0
= 0, seria care se obt ¸ine se nume¸ste seria lui Mac-Laurin:
f(x) = f(0) +
x
1!
f

(0) +
x
2
2!
f

(0) + +
x
n
n!
f
(n)
(0) + , x ∈ A.
Capitolul 9
INTEGRALA RIEMANN S¸I
EXTINDERI
9.1 Primitive. Integrala nedefinit˘a
Fie I un interval oarecare (m˘arginit sau nem˘arginit, ˆınchis sau deschis) al axei reale
¸si f : I →R.
Definit ¸ia 9.1 Se nume¸ste primitiv˘a a funct ¸iei f pe intervalul I, o funct ¸ie F : I → R,
derivabil˘a pe I, care satisface condit ¸ia
F

(x) = f(x), ∀x ∈ I. (9.1)
Din definit ¸ie rezult˘a c˘a funct ¸ia ¸si primitiva ei sunt definite pe un interval ce nu se
reduce la un punct ¸si nu pe o reuniune de intervale sau alt tip de mult ¸ime de numere
reale.
Cˆand spunem c˘a funct ¸ia F(x) este primitiva funct ¸iei f(x), f˘ar˘a a indica intervalul I,
atunci se subˆınt ¸elege c˘a I este orice interval pe care funct ¸ia f este definit˘a.
Teorema 9.1 Dac˘a F(x) este o primitiv˘a a funct ¸iei f(x) pe intervalul I, atunci funct ¸ia
F(x) + C este de asemenea o primitiv˘a a funct ¸iei f. Dac˘a F(x) ¸si Φ(x) sunt dou˘a
primitive ale funct ¸iei f pe intervalul I, atunci Φ(x) −F(x) = C, oricare ar fi x ∈ I.
Deoarece (F(x) + C)

= f(x), rezult˘a c˘a F(x) + C este o primitiv˘a a funct ¸iei f.
Pe de alt˘a parte, deoarece F(x) ¸si Φ(x) sunt primitive ale funct ¸iei f(x) pe intervalul I,
rezult˘a c˘a (Φ(x) −F(x))

= 0. Cum I este interval, deducem c˘a Φ(x) −F(x) = C.
Din aceast˘a teorem˘a rezult˘a c˘a dac˘a funct ¸ia f admite o primitiv˘a atunci ea admite
o infinitate de primitive; dac˘a F(x) este o primitiv˘a a funct ¸iei f(x), atunci orice alt˘a
primitiv˘a este de forma F(x) + C. Spunem c˘a primitiva unei funct ¸ii se determin˘a pˆan˘a
la o constant˘a aditiv˘a.
Definit ¸ia 9.2 Se nume¸ste integral˘a nedefinit˘a a funct ¸iei f : I → R, mult ¸imea tuturor
primitivelor funct ¸iei f pe intervalul I.
100
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 101
Integrala nedefinit˘a a funct ¸iei f se noteaz˘a cu simbolul

f(x) dx. Din teorema prece-
dent˘a rezult˘a c˘a dac˘a F(x) este o primitiv˘a oarecare a funct ¸iei f(x) pe intervalul I,
atunci
f(x) dx = F(x) +C, C ∈ R. (9.2)
Din definit ¸ie ¸si expresia (9.2), rezult˘a urm˘atoarele propriet˘at ¸i imediate ale integralei
nedefinite:
d

f(x) dx

= f(x) dx,
d
dx

f(x) dx

= f(x), (9.3)

dF(x) = F(x) +C,

F

(x) dx = F(x) +C. (9.4)
In leg˘atur˘a cu primitivele unei funct ¸ii se pun urm˘atoarele probleme:
- care sunt clasele de funct ¸ii ce admit primitive;
- dac˘a o funct ¸ie admite primitive, cum se determin˘a ele.
In ceea ce prive¸ste prima problem˘a afirm˘am c˘a: orice funct ¸ie continu˘a admite primi-
tive. Demonstrat ¸ia va fi dat˘a ˆın capitolul urm˘ator. Ne vom ocupa numai de primitivele
funct ¸iilor continue.
In leg˘atur˘a cu a doua problem˘a, preciz˘am c˘a ne va preocupa determinarea primitivelor
acelor funct ¸ii pentru care primitivele pot fi exprimate sub form˘a finit˘a, adic˘a pot fi
exprimate cu ajutorul unui num˘ar finit de operat ¸ii aritmetice sau operat ¸ii de compunere
a funct ¸iilor elementare.
Exist˘a ¸si funct ¸ii continue ale c˘aror primitive nu pot fi exprimate sub form˘a finit˘a. De
exemplu:
e
−x
2
, sinx
2
, cos x
2
,
sin x
x
n
,
cos x
x
n
,
1
ln x
,
e
x
x
, etc.
9.2 Calculul primitivelor
9.2.1 Integrala sumei ¸si produsului cu o constant˘a
Dac˘a funct ¸iile f ¸si g au primitive pe intervalul I, atunci funct ¸ia f +g are primitive pe I
¸si

(f(x) +g(x)) dx =

f(x) dx +

g(x) dx. (9.5)
Dac˘a funct ¸ia f are primitive pe intervalul I ¸si α ∈ R, atunci funct ¸ia αf are primitive
pe I ¸si

αf(x) dx = α

f(x) dx. (9.6)
9.2.2 Integrarea prin p˘art ¸i
Teorema 9.2 Dac˘a funct ¸iile u ¸si v, definite pe intervalul I, au derivate continue pe I,
atunci
uv

dx = uv −

u

v dx. (9.7)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 102
Deoarece (uv)

= u

v +uv

¸si deci uv

= (uv)

−u

v, t ¸inˆand seama de (9.4), rezult˘a
(9.7), numit˘a ¸si formula de integrare prin p˘art ¸i.
Dac˘a presupunem c˘a funct ¸iile u ¸si v, definite pe intervalul I, au derivate continue
pˆan˘a la ordinul n + 1 inclusiv, atunci are loc formula

uv
(n+1)
dx = uv
(n)
−u

v
(n−1)
+ + (−1)
n
u
(n)
v + (−1)
(n+1)

u
(n+1)
v dx, (9.8)
numit˘a ¸si formula generalizat˘ a de integrare prin p˘art ¸i.
9.2.3 Schimbarea de variabil˘a ˆın integrala nedefinit˘a
Teorema 9.3 Fie I ¸si J dou˘a intervale ¸si funct ¸iile u : I → J, f : J → R. Dac˘a
funct ¸ia u are derivat˘a continu˘a pe I, f este continu˘ a pe J, iar F este o primitiv˘a a
funct ¸iei f, adic˘a are loc (9.2), atunci funct ¸ia compus˘a F ◦ u : I → R, definit˘a prin
(F ◦ u)(t) = F(u(t)), este o primitiv˘a a funct ¸iei f(u(t)) u

(t) pe I ¸si deci

f(u(t)) u

(t) dt = F(u(t)) +C. (9.9)
Deoarece funct ¸iile F ¸si u sunt derivabile, funct ¸ia F ◦ u este derivabil˘a ¸si avem
d
dt
F(u(t)) =
dF
dx
(u(t)) u

(t).
Cum F

(x) = f(x), rezult˘a c˘a
d
dt
F(u(t)) = f(u(t)) u

(t),
de unde (9.9).
Teorema precedent˘a st˘a la baza metodei schimb˘arii de variabil˘a (metoda substitut ¸iei)
ˆın integrala nedefinit˘a. Ea se folose¸ste de fapt pentru g˘asirea primitivelor funct ¸iei f(x)
pe J atunci cˆand, ˆın urma substitut ¸iei x = u(t), este mai u¸sor de g˘asit o primitiv˘a a
funct ¸iei f(u(t))u

(t) pe I. Dac˘a Φ(t) este o primitiv˘a a funct ¸iei f(u(t))u

(t), atunci
F(u(t)) = Φ(t) +C
0
. (9.10)
Aceast˘a relat ¸ie ne permite s˘a determin˘am pe F(x). Pentru aceasta presupunem c˘a funct ¸ia
u : I → J este inversabil˘a, adic˘a exist˘a funct ¸ia u
−1
: J → I, t = u
−1
(x). Inlocuind ˆın
(9.10), g˘asim
F(x) = Φ(u
−1
(x)) +C
0
.
Exemplul 9.1 Prin schimbarea de variabil˘a x = t +a obt ¸inem
I =

dx
x −a
= ln [x −a[ +C.
Exemplul 9.2 Prin schimbarea de variabil˘a x = t +a obt ¸inem
I =

dx
(x −a)
n
= −
1
n −1

1
(x −a)
n−1
+C.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 103
Exemplul 9.3 Se d˘a integrala
I =

dx
x
2
−2ax +b
, a
2
−b < 0.
Deoarece x
2
− 2ax + b = (x − a)
2
+ α
2
cu α =

b −a
2
, prin schimbarea de variabil˘a
x = αt +a, obt ¸inem
I =
1
α

dt
t
2
+ 1
=
1
α
arctg t +C =
1
α
arctg
x −a
α
+C.
9.2.4 Integrarea prin recurent ¸˘a
In multe cazuri funct ¸ia de integrat depinde nu numai de argumentul s˘au ci ¸si de un
num˘ar natural n. Se poate ˆıntˆampla ca aplicˆand metoda de integrare prin p˘art ¸i s˘a
obt ¸inem o integral˘a de aceea¸si form˘a dar pentru o valoarea a lui n mai mic˘a cu cel put ¸in
o unitate. Continuˆand ˆın acest mod, dup˘a un num˘ar finit de pa¸si ajungem la una din
integralele imediate. O asemenea metod˘a de calcul a integralelor se nume¸ste integrarea
prin recurent ¸˘a. Vom ilustra aceast˘a metod˘a prin cˆateva exemple.
Exemplul 9.4 Fie integrala
I
n
=

dt
(t
2
+ 1)
n
, n ∈ N.
Integrˆand prin p˘art ¸i, avem
I
n
=
t
(t
2
+ 1)
n

t d

1
(t
2
+ 1)
n

=
t
(t
2
+ 1)
n
+ 2n

t
2
(t
2
+ 1)
n+1
dt.
De unde
I
n+1
(t) =
1
2n
t
(t
2
+ 1)
n
+
2n −1
2n
I
n
(t), cu I
1
(t) = arctg t +C.
Exemplul 9.5 Fie integrala
J
n
(x) =

Ax +B
(x
2
−2ax +b)
n
dx, a
2
−b < 0, n ∈ N.
Dup˘a transform˘ ari evidente, g˘asim
J
n
(x) =
A
2

2(x −a)
(x
2
−2ax +b)
n
dx + (Aa +B)

dx
(x
2
−2ax +b)
n
.
Pentru n = 1 obt ¸inem
J
1
(x) =
A
2
ln(x
2
−2ax +b) +
Aa +B
α
arctg
x −a
α
+c, α =

b −a
2
.
Pentru n > 1, s˘a efectu˘am ˆın integrala a doua schimbarea de variabil˘a x = αt + a, cu
α =

b −a
2
. Avem

dx
(x
2
−2ax +b)
n
=

dx
[(x −a)
2

2
]
n
=
1
α
2n−1
I
n
(t),
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 104
ˆın care I
n
(t) este integrala din exercit ¸iul precedent. Prin urmare
J
n
(x) =
A
2(1 −n)
1
(x
2
−2ax +b)
n−1
+
Aa +B
α
2n−1
I
n

x −a
α

.
9.3 Integrarea funct ¸iilor rat ¸ionale
O clas˘a important˘a de funct ¸ii ale c˘aror primitive se pot exprima sub form˘a finit˘a este
clasa funct ¸iilor rat ¸ionale. Prin funct ¸ie rat ¸ional˘a se ˆınt ¸elege o funct ¸ie de forma
R(x) =
P(x)
Q(x)
, (9.11)
unde P(x) ¸si Q(x) sunt polinoame reale.
Asemenea funct ¸ii sunt definite pe reuniuni de intervale ¸si sunt continue pe tot dome-
niul de definit ¸ie. Vom presupune c˘a P(x) ¸si Q(x) nu au factori comuni.
F˘ar˘a a restrˆange generalitatea putem presupune c˘a
grad P(x) < grad Q(x). (9.12)
In caz contrar, f˘acˆand ˆımp˘art ¸irea, avem
P(x)
Q(x)
= C(x) +
P
1
(x)
Q(x)
, grad P
1
(x) < grad Q(x). (9.13)
Va fi atunci suficient s˘a ne ocup˘am de integrarea funct ¸iilor rat ¸ionale de forma (9.11)
cu condit ¸ia (9.12). Presupunem c˘a grad Q(x) = n.
Dac˘a a
i
, i = 1, r, sunt r˘ad˘acinile reale, de ordinele de multiplicitate n
i
¸si α
k
± iβ
k
,
k = 1, s, sunt r˘ad˘acinile complexe de ordinele de multiplicitate m
k
, ale ecuat ¸iei Q(x) = 0,
atunci Q(x) se poate factoriza sub forma
Q(x) = a
0
(x −a
1
)
n1
(x −a
r
)
nr
(x
2
−2p
1
x +q
1
)
m1
(x
2
−2p
s
x +q
s
)
ms
, (9.14)
unde n
1
+ +n
r
+ 2(m
1
+ +m
s
) = n, iar α
k
±iβ
k
sunt r˘ad˘acinile ecuat ¸iei
x
2
−2p
k
x +q
k
= 0, cu p
2
k
−q
k
< 0.
Vom numi fract ¸ii simple funct ¸iile rat ¸ionale de forma
A
(x −a)
n
,
Mx +N
(x
2
−2px +q)
m
,
unde A, M, N, a, p, q ∈ R cu p
2
−q < 0, n, m ∈ N.
Orice funct ¸ie rat ¸ional˘a de forma (9.11) se poate reprezenta ˆın mod unic sub forma
unei sume finite de fract ¸ii simple.
Cˆand se cunoa¸ste descompunerea (9.14) a polinomului Q(x), pentru scrierea funct ¸iei
rat ¸ionale R(x) ca sum˘a de fract ¸ii simple trebuie s˘a t ¸inem seama de urm˘atoarele:
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 105
a). Prezent ¸a unui factor de forma (x − a)
n
ˆın (9.14) furnizeaz˘a ˆın descompunere o
sum˘a de fract ¸ii simple de forma
A
1
x −a
+
A
2
(x −a)
2
+ +
A
n
(x −a)
n
. (9.15)
b). Prezent ¸a unui factor de forma (x
2
−2px+q)
m
ˆın (9.14) furnizeaz˘aˆın descompunere
o sum˘a de fract ¸ii simple de forma
M
1
x +N
1
x
2
−2px +q
+
M
2
x +N
2
(x
2
−2px +q)
2
+ +
M
m
x +N
m
(x
2
−2px +q)
m
. (9.16)
Coeficient ¸ii A
i
, M
k
, N
k
se pot determina prin metoda coeficient ¸ilor nedeterminat ¸i.
Rezult˘a c˘a integrarea funct ¸iilor rat ¸ionale se reduce la integrarea fract ¸iilor simple.
Integrarea acestora s-a f˘acut ˆın exemplele precedente.
9.3.1 Integrale reductibile la integrale din funct ¸ii rat ¸ionale
Prin funct ¸ie rat ¸ional˘a ˆın variabilele x, y ˆınt ¸elegem o funct ¸ie de forma
R(x, y) =
P(x, y)
Q(x, y)
,
unde P(x, y) ¸si Q(x, y) sunt polinoame ˆın variabilele x ¸si y.
A). Primitive de forma

R(sin x, cos x) dx.
Efectuˆand schimbarea de variabil˘a t = tg
x
2
, adic˘a x = 2arctg t, t ∈ R, integrala devine

R(sin x, cos x) dx = 2

R

2t
1 +t
2
,
1 −t
2
1 +t
2

dt
1 +t
2
.
Dac˘a integrala se poate scrie sub una din formele

f(sin x) cos xdx,

f(cos x) sin xdx,

f(tg x) dx,
sunt de preferat substitut ¸iile t = sin x, t = cos x, t = tg x, respectiv.
B). Primitive de forma

R

x,
n

ax +b
cx +d

dx.
Presupunem c˘a ad −bc = 0, c˘aci ˆın caz contrar
ax +b
cx +d
= k.
Cu ajutorul schimb˘arii de variabil˘a
t =
n

ax +b
cx +d
, x =
dt
n
−b
a −ct
n
,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 106
obt ¸inem

R

x,
n

ax +b
cx +d

dx = n(ad −bc)

R

dt
n
−b
a −ct
n
, t

t
n−1
(a −ct
n
)
2
dt.
C). Primitive de forma

R(x,

ax
2
+bx +c) dx.
Presupunem c˘a trinomul ax
2
+ bx + c ia valori pozitive pe un anumit interval ¸si c˘a
b
2
−4ac = 0.
Integralele de aceast˘a form˘a se reduc la primitive din funct ¸ii rat ¸ionale ˆın urma unei
substitut ¸ii Euler.
1. Dac˘a a > 0 se poate face schimbarea de variabil˘a

ax
2
+bx +c = x

a +t, x =
t
2
−c
b −2t

a
.
Obt ¸inem

R

x,

ax
2
+bx +c

dx =
= −2

R

t
2
−c
b −2t

a
, −
t
2

a −bt +c

a
b −2t

a

t
2

a −bt +c

a
(b −2t

a)
2
dt.
2. Dac˘a c ≥ 0 se poate face schimbarea de variabil˘a

ax
2
+bx +c = xt +

c, x =
2t

c −b
a −t
2
.
Obt ¸inem

R

x,

ax
2
+bx +c

dx =
= 2

R

2t

c −b
a −t
2
,
t
2

c −bt +a

c
a −t
2

t
2

c −bt +a

c
(a −t
2
)
2
dt.
3. Dac˘a a < 0 ¸si c < 0 avem b
2
− 4ac > 0, c˘aci altfel ax
2
+ bx + c < 0 pentru orice
x ∈ R. Fie x
1
¸si x
2
r˘ad˘acinile reale ale ecuat ¸iei ax
2
+bx +c = 0. Atunci
ax
2
+bx +c = a(x −x
1
)(x −x
2
).
Efectuˆand substitut ¸ia

a(x −x
1
)(x −x
2
) = t(x −x
1
),
rezult˘a

R

x,

ax
2
+bx +c

dx = 2a(x
2
−x
1
)

R

ax
2
−x
1
t
2
a −t
2
,
a(x
2
−x
1
)
a −t
2

dt
(a −t
2
)
2
.
D). Integrale binome.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 107
Prin integrale binome ˆınt ¸elegem integralele de forma
I =

x
m
(ax
n
+b)
p
dx, (9.17)
unde m, n, p sunt numere rat ¸ionale. Cebˆa¸sev a demonstrat c˘a exist˘a numai trei cazuri ˆın
care o integral˘a binom˘a se poate reduce la o integral˘a dintr-o funct ¸ie rat ¸ional˘a.
S˘a efectu˘am ˆın integrala (9.17) schimbarea de variabil˘a x
n
= t, adic˘a x = t
1/n
.
Obt ¸inem
I =
1
n

t
m+1
n
−1
(at +b)
p
dt =
1
n

t
m+1
n
+p−1

at +b
t

p
dt. (9.18)
Cele trei cazuri ˆın care integrala binom˘a I se reduce la o integral˘a dintr-o funct ¸ie
rat ¸ional˘a sunt:
1. Dac˘a p este ˆıntreg ¸si
m+1
n
=
r
s
, cu r ¸si s numere ˆıntregi, se efectueaz˘a schimbarea de
variabil˘a t = u
s
.
2. Dac˘a p nu este ˆıntreg, dar
m+1
n
este ˆıntreg, p =
r
s
cu r ¸si s numere ˆıntregi, se
efectueaz˘a schimbarea de variabil˘a at +b = u
s
.
3. Dac˘a p nu este ˆıntreg,
m+1
n
nu este ˆıntreg, dar
m+1
n
+ p este ˆıntreg, p =
r
s
cu r ¸si s
numere ˆıntregi, se efectueaz˘a schimbarea de variabil˘a
at+b
t
= u
s
.
9.4 Integrala definit˘a
9.4.1 Sume integrale Riemann. Integrabilitate
Fie [a, b], a < b, un interval ˆınchis ¸si m˘arginit al axei reale. O mult ¸ime finit˘a ¸si ordonat˘a
de puncte
∆ = ¦x
0
, x
1
, . . . , x
n
¦ ⊂ [a, b], a = x
0
< x
1
< < x
n
= b,
determin˘a o diviziune sau o partit ¸ie a intervalului [a, b]. Punctele x
0
, x
1
, . . . , x
n
se numesc
puncte de diviziune ale diviziunii ∆. Fiecare interval [x
i−1
, x
i
], i = ø1, n, se nume¸ste
interval part ¸ial al diviziunii ∆. Dac˘a not˘am cu δx
i
= x
i
− x
i−1
lungimea unui interval
part ¸ial al diviziunii, avem
b −a =
n
¸
i=1
δx
i
.
Definit ¸ia 9.3 Se nume¸ste norm˘a a diviziunii ∆ num˘arul ν = ν(∆) = max
i
δx
i
, adic˘a
lungimea celui mai mare interval al diviziunii ∆.
Fie (∆
n
) un ¸sir de diviziuni ale intervalului [a, b] ¸si (ν
n
) ¸sirul normelor acestora,
ν
n
= ν(∆
n
), n ∈ N.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 108
Definit ¸ia 9.4 Spunem c˘a ¸sirul (∆
n
) este un ¸sir normal de diviziuni ale intervalului [a, b]
dac˘a lim
n→∞
ν
n
= 0.
Fie f : [a, b] → R o funct ¸ie definit˘a pe intervalul ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b], ∆ o diviziune
a intervalului [a, b] ¸si ξ
i
∈ [x
i−1
, x
i
], i = 1, n.
Definit ¸ia 9.5 Se nume¸ste sum˘a integral˘a Riemann a funct ¸iei f corespunz˘atoare diviz-
iunii ∆ ¸si unei alegeri date a punctelor intermediare ξ
i
, num˘arul σ = σ

(f) definit
prin
σ = σ

(f) =
n
¸
i=1
f(ξ
i
) δx
i
.
Deoarece exist˘a o infinitate de diviziuni ale unui interval [a, b] ¸si pentru fiecare di-
viziune exist˘a o infinitate de moduri de alegere a punctelor intermediare ξ
i
, rezult˘a c˘a
pentru o funct ¸ie f mult ¸imea sumelor integrale Riemann este o mult ¸ime infinit˘a.
Sumele Riemann au urm˘atoarele propriet˘at ¸i:
1. Suma Riemann a funct ¸iei constante f(x) = c, x ∈ [a, b] este
σ

(c) =
n
¸
i=1
c δx
i
= c
n
¸
i=1
δx
i
= c(b −a).
2. Dac˘a f, g : [a, b] →R ¸si α, β sunt constante arbitrare, avem σ

(αf +βg) = ασ

(f)+
βσ

(g).
3. Dac˘a f, g : [a, b] → R ¸si f(x) ≤ g(x), ∀x ∈ [a, b], atunci σ

(f) ≤ σ

(g). In
particular, dac˘a f(x) ≥ 0, ∀x ∈ [a, b], atunci σ

(f) ≥ 0.
4. Pentru orice funct ¸ie f : [a, b] → R, avem [σ

(f)[ ≤ σ

([f[).
Definit ¸ia 9.6 Num˘arul finit I se nume¸ste limita sumelor integrale σ

(f) cˆand norma
diviziunii tinde la zero, dac˘a oricare ar fi ε > 0, exist˘a un δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice
diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ(ε) ¸si pentru orice alegere a punctelor intermediare,
s˘a avem


(f) −I[ < ε.
Scriem atunci
I = lim
ν→0
σ

(f) = lim
ν→0
n
¸
i=1
f(ξ
i
) δx
i
.
Se poate demonstra c˘a definit ¸ia precedent˘a este echivalent˘a cu definit ¸ia urm˘atoare:
Definit ¸ia 9.7 Num˘arul finit I se nume¸ste limita sumelor integrale σ

(f) cˆand norma
diviziunii tinde la zero, dac˘a pentru orice ¸sir normal de diviziuni (∆
n
), ¸sirul corespun-
z˘ator al sumelor integrale σ
n
= σ
∆n
(f) este convergent la I, adic˘a
lim
n→∞
σ
n
= I,
pentru orice alegere a punctelor intermediare ξ
i
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 109
Dac˘a exist˘a num˘arul I spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a (ˆın sens Riemann) pe
[a, b], iar I se nume¸ste integrala definit˘a sau integrala Riemann a funct ¸iei f pe [a, b] ¸si se
noteaz˘a
I(f) =

b
a
f(x) dx.
Numerele a ¸si b se numesc limite de integrare, funct ¸ia f funct ¸ia de integrat sau inte-
grand, iar x variabil˘a de integrare.
Exemplul 9.6 Funct ¸ia f(x) = c, x ∈ [a, b], este integrabil˘a ¸si

b
a
c dx = c(b −a).
Dac˘a funct ¸ia f este pozitiv˘a, atunci suma Riemann σ

(f) reprezint˘a suma ariilor
dreptunghiurilor de baz˘a x
i
− x
i−1
¸si de ˆın˘alt ¸ime f(ξ
i
). Deci σ

(f) aproximeaz˘a aria
mult ¸imii din plan
D
y
= ¦(x, y) ∈ R
2
[ a ≤ x ≤ b, 0 ≤ y ≤ f(x)¦,
delimitat˘a de axa Ox, graficul funct ¸iei f ¸si dreptele x = a, x = b. Se poate ar˘ata c˘a dac˘a
f este continu˘a, atunci mult ¸imea D
y
are arie ¸si
A(D
y
) =

b
a
f(x) dx.
Mai general, dac˘a f, g : [a, b] → R sunt dou˘a funct ¸ii continue ¸si f(x) ≤ g(x) pe [a, b],
atunci mult ¸imea
D
y
= ¦(x, y) ∈ R
2
[ a ≤ x ≤ b, f(x) ≤ y ≤ g(x)¦,
cuprins˘a ˆıntre graficele funct ¸iilor f, g ¸si dreptele x = a, x = b, are arie ¸si
A(D
y
) =

b
a
[g(x) −f(x)] dx.
Teorema 9.4 Num˘arul I(f) asociat unei funct ¸ii f pe intervalul [a, b] este unic determi-
nat.
Prin reducere la absurd. [I
1
−I
2
[ < [I
1
−σ[ +[σ −I
2
[ <
ε
2
+
ε
2
= ε.
Teorema 9.5 Orice funct ¸ie f : [a, b] →R, integrabil˘a pe [a, b], este m˘arginit˘a pe [a, b].
Deoarece f este integrabil˘a pe [a, b], rezult˘a c˘a exist˘a I cu proprietatea c˘a lui ε = 1
ˆıi corespunde un δ > 0 a.ˆı.


(f) −I[ < 1, (9.19)
oricare ar fi diviziunea ∆ cu ν(∆) < δ ¸si oricare ar fi punctele intermediare ξ
i
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 110
Fie ∆ o asemenea diviziune. Este suficient s˘a ar˘at˘am c˘a f este m˘arginit˘a pe fiecare
interval [x
k−1
, x
k
], k = 1, n. In acest scop, pentru x ∈ [x
k−1
, x
k
], arbitrar, consider˘am
urm˘atorul sistem de puncte intermediare
ξ
i
= x
i
, deci i = k, ξ
k
= x.
Atunci, din (9.19) avem
[f(x) δx
k
+
¸
i=k
f(x
i
) δx
i
−I[ < 1,
de unde
[f(x)[ ≤ M
k
, cu M
k
=
1
δx
k
(1 +[
¸
i =k
f(x
i
) δx
i
[ +[I[) > 0.
Luˆand M = max
¸
M
k
, k = 1, n
¸
, obt ¸inem [f(x)[ ≤ M, ∀x ∈ [a, b].
Consecint ¸a 9.1 O funct ¸ie nem˘arginit˘a pe un interval ˆınchis nu este integrabil˘a pe acel
interval.
Reciproca teoremei nu este adev˘arat˘a. Exist˘a funct ¸ii m˘arginite pe un interval ˆınchis
¸si m˘arginit [a, b], f˘ar˘a a fi integrabile pe acel interval.
9.4.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate
Fie f : [a, b] → R o funct ¸ie m˘arginit˘a ¸si ∆ o diviziune a intervalului [a, b]. Deoarece f
este m˘arginit˘a pe [a, b], ea este m˘arginit˘a pe orice interval part ¸ial [x
i−1
, x
i
]. Exist˘a deci
numerele
m = inf f(x), M = sup f(x), x ∈ [a, b],
m
i
= inf f(x), M
i
= sup f(x), x ∈ [x
i−1
, x
i
],
care se g˘asesc ˆın relat ¸ia
m ≤ m
i
≤ f(x) ≤ M
i
≤ M, ∀x ∈ [x
i−1
, x
i
]. (9.20)
Definit ¸ia 9.8 Sumele
s = s

(f) =
n
¸
i=1
m
i
δx
i
, S = S

(f) =
n
¸
i=1
M
i
δx
i
(9.21)
se numesc sume integrale Darboux (s - inferioar˘a, S - superioar˘a) ale funct ¸iei f cores-
punz˘atoare diviziunii ∆.
Pentru o diviziune dat˘a ∆ se pot forma o infinitate de sume Riemann σ

, dar numai
o singur˘a sum˘a Darboux inferioar˘a s

¸si o singur˘a sum˘a Darboux superioar˘a S

; ˆın plus,
pentru orice diviziune ∆, avem
m(b −a) ≤ s

≤ σ

≤ S

≤ M(b −a). (9.22)
In adev˘ar, oricare ar fi ξ
i
∈ [x
i−1
, x
i
], avem
m ≤ m
i
≤ f(ξ
i
) ≤ M
i
≤ M,
de unde, prin ˆınmult ¸ire cu δx
i
¸si sumare dup˘a i, obt ¸inem (9.22).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 111
Teorema 9.6 (Criteriul de integrabilitate) Condit ¸ia necesar˘a ¸si suficient˘a ca func-
t ¸ia f : [a, b] → R s˘a fie integrabil˘a pe [a, b] este ca oricare ar fi ε > 0 s˘a existe un δ(ε) > 0
s.ˆı.
S

(f) −s

(f) < ε, (9.23)
pentru orice diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ.
Condit ¸ia (9.23) se poate scrie ¸si sub forma
lim
ν→0
(S

−s

) = 0.
Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe [a, b], atunci pentru orice ¸sir normal de diviziuni,
¸sirurile (s
n
), (S
n
) ¸si (σ
n
) sunt convergente ¸si au aceea¸si limit˘a I. S¸irurile (s
n
), (S
n
) ¸si

n
) aproximeaz˘a integrala, ¸sirul (s
n
) prin lips˘a, iar ¸sirul (S
n
) prin adaos.
Aplicˆand criteriul de integrabilitate vom g˘asi unele clase de funct ¸ii integrabile.
Teorema 9.7 Orice funct ¸ie f : [a, b] →R continu˘ a pe [a, b] este integrabil˘a pe [a, b].
Deoarece f este continu˘a pe intervalul ˆınchis ¸si m˘arginit [a, b] rezult˘a c˘a ea este
uniform continu˘a pe [a, b]. Prin urmare, oricare ar fi ε > 0 exist˘a un δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru
orice x, x

∈ [a, b] pentru care [x −x

[ < δ,
[f(x) −f(x

)[ <
ε
b −a
.
Fie acum ∆ o diviziune a intervalului [a, b] avˆand norma ν(∆) < δ ¸si [x
i−1
, x
i
],
i = ø1, n, subintervalele part ¸iale ale diviziunii.
Deoarece f este continu˘a pe [a, b], ea este continu˘a pe orice subinterval [x
i−1
, x
i
].
Dup˘a a doua teorem˘a a lui Weierstrass, rezult˘a c˘a exist˘a x
m
i
¸si x
M
i
ˆın [x
i−1
, x
i
] a.ˆı.
m
i
= f(x
m
i
), M
i
= f(x
M
i
).
Prin urmare
S

−s

=
n
¸
i=1
(M
i
−m
i
) δx
i
=
n
¸
i=1
(f(x
M
i
) −f(x
m
i
)) δx
i
.
Deoarece ν(∆) < δ, rezult˘a c˘a δx
i
< δ(ε) ¸si deci, cu atˆat mai mult [x
M
i
− x
m
i
[ < δ(ε).
Pentru asemenea puncte avem f(x
M
i
) −f(x
m
i
) <
ε
b−a
¸si deci
S

−s

<
ε
b −a
n
¸
i=1
δx
i
= ε.
Continuitatea este suficient˘a dar nu necesar˘a pentru integrabilitate. Exist˘a funct ¸ii
discontinue pe [a, b] care sunt integrabile pe [a, b]. Astfel, funct ¸iile monotone pot avea
discontinuit˘at ¸i dar sunt integrabile.
Teorema 9.8 O funct ¸ie monoton˘a pe [a, b] este integrabil˘a pe [a, b].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 112
Dac˘a f este constant˘a pe [a, b] ea este integrabil˘a. Vom presupune c˘a funct ¸ia
monoton˘a f : [a, b] → R este diferit˘a de o constant˘a ¸si deci f(a) = f(b). O funct ¸ie
monoton˘a pe [a, b] este m˘arginit˘a pe [a, b] c˘aci mult ¸imea valorilor ei este cuprins˘a ˆıntre
f(a) ¸si f(b). S˘a presupunem c˘a f este monoton cresc˘atoare.
Fie ∆ o diviziune a lui [a, b] ¸si [x
i−1
, x
i
], i = ø1, n, subintervalele part ¸iale ale diviziunii.
Deoarece f este cresc˘atoare, avem
m = f(a) = f(x
0
), m
i
= f(x
i−1
), M
i
= f(x
i
), M = f(b) = f(x
n
).
Fie ε > 0 ¸si δ(ε) =
ε
M−m
. Pentru orice diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) <
ε
M−m
, avem
S

−s

=
n
¸
i=1
(M
i
−m
i
) δx
i
=
n
¸
i=1
(f(x
i
) −f(x
i−1
)) δx
i

ε
M −m
n
¸
i=1
(f(x
i
) −f(x
i−1
)).
Deci, S

−s

≤ ε ¸si dup˘a criteriul de integrabilitate, funct ¸ia f este integrabil˘a pe [a, b].

9.4.3 Propriet˘at ¸i ale funct ¸iilor integrabile
1. Dac˘a f este integrabil˘a pe [a, b] atunci f este integrabil˘a ¸si pe [b, a] ¸si

b
a
f(x) dx = −

a
b
f(x) dx. (9.24)
Pentru b = a avem atunci

a
a
f(x) dx = 0.
2. Dac˘a f ¸si g sunt integrabile pe [a, b] ¸si α, β ∈ R sunt constante arbitrare, atunci
funct ¸ia αf +βg este integrabil˘a pe [a, b] ¸si

b
a
(αf(x) +βg(x)) dx = α

b
a
f(x) dx +β

b
a
g(x) dx. (9.25)
3. Dac˘a f ¸si g sunt integrabile pe [a, b], atunci
f(x) ≤ g(x), x ∈ [a, b] =⇒

b
a
f(x) dx ≤

b
a
g(x) dx. (9.26)
4. Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe [a, b], atunci funct ¸ia [f[ este integrabil˘a pe [a, b] ¸si

b
a
f(x) dx

b
a
[f(x)[ dx, a < b.
5. Dac˘a f ¸si g sunt integrabile pe [a, b], atunci funct ¸ia f g este integrabil˘a pe [a, b].
6. Dac˘a f este integrabil˘a pe [a, b], f(x) = 0 pe [a, b] ¸si
1
f(x)
este m˘arginit˘a pe [a, b],
atunci funct ¸ia
1
f(x)
este integrabil˘a pe [a, b].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 113
7. Dac˘a f este integrabil˘a pe [a, b], atunci ea este integrabil˘a pe orice subinterval ˆınchis
¸si m˘arginit [α, β] ⊂ [a, b].
8. Dac˘a f este integrabil˘a pe [a, c] ¸si [c, b], atunci este integrabil˘a pe [a, b] ¸si avem

b
a
f(x) dx =

c
a
f(x) dx +

b
c
f(x) dx.
O funct ¸ie f se nume¸ste continu˘a pe port ¸iuni pe [a, b] dac˘a exist˘a o diviziune a inter-
valului [a, b],
a = x
0
< x
i
< < x
n
= b
a.ˆı. f este continu˘a pe intervalele deschise (x
k−1
, x
k
), k = ø1, n, are limitele laterale
finite f(x
0
+ 0), f(x
1
− 0), f(x
1
+ 0), . . . ,f(x
n
− 0) ¸si ia valori arbitrare ˆın capetele
subintervalelor [x
k−1
, x
k
], k = ø1, n.
9. Orice funct ¸ie continu˘a pe port ¸iuni pe intervalul [a, b] este integrabil˘a pe [a, b].
9.4.4 Formule de medie
Teorema 9.9 Fie f ¸si g dou˘a funct ¸ii integrabile pe [a, b] ¸si m, M marginile inferioar˘a
¸si superioar˘a a valorilor funct ¸iei f pe [a, b]. Dac˘a g(x) p˘astraz˘ a semn constant pe [a, b]
atunci exist˘a num˘arul µ ∈ [m, M] a.ˆı.

b
a
f(x)g(x) dx = µ

b
a
g(x) dx. (9.27)
Din m ≤ f(x) ≤ M pentru orice x ∈ [a, b], presupunˆand g(x) ≥ 0 pe [a, b], rezult˘a
mg(x) ≤ f(x)g(x) ≤ Mg(x), ∀x ∈ [a, b].
Cum f ¸si g sunt integrabile pe [a, b], produsul f(x) g(x) este o funct ¸ie integrabil˘a pe
[a, b] ¸si dup˘a proprietatea 3. rezult˘a
m

b
a
g(x) dx ≤

b
a
f(x)g(x) dx ≤ M

b
a
g(x) dx. (9.28)
Deoarece g(x) ≥ 0 urmeaz˘a c˘a

b
a
g(x) dx ≥ 0. Dac˘a

b
a
g(x) dx = 0 din (9.28) rezult˘a c˘a

b
a
f(x)g(x) dx = 0
¸si deci (9.27) are loc oricare ar fi µ. Dac˘a ˆıns˘a

b
a
g(x) dx > 0, ˆımp˘art ¸ind prin

b
a
g(x) dx,
(9.28) devine
m ≤ µ ≤ M, cu µ =

b
a
f(x)g(x) dx

b
a
g(x) dx
.
Formula (9.27) se nume¸ste prima formul˘a de medie sub form˘a general˘ a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 114
Dac˘a sunt ˆındeplinite condit ¸iile teoremei precedente ¸si ˆın plus f este continu˘a pe [a, b],
atunci exist˘a ξ ∈ [a, b] a.ˆı.

b
a
f(x)g(x) dx = f(ξ)

b
a
g(x) dx. (9.29)
In adev˘ar, ˆın acest caz exist˘a ξ ∈ [a, b] a.ˆı. f(ξ) = µ, deoarece m ≤ µ ≤ M.
Dac˘a ˆın teorema precedent˘a lu˘am g(x) = 1, (9.27) devine

b
a
f(x) dx = µ(b −a), (9.30)
iar dac˘a ˆın plus f este continu˘a, atunci exist˘a ξ ∈ [a, b] a.ˆı.

b
a
f(x) dx = f(ξ)(b −a). (9.31)
Formula (9.30) se nume¸ste prima formul˘a de medie.
9.4.5 Existent ¸a primitivelor funct ¸iilor continue
Fie f : [a, b] → R o funct ¸ie integrabil˘a pe [a, b]. Deoarece f este integrabil˘a pe orice
subinterval [c, x], c, x ∈ [a, b], definim funct ¸ia F : [a, b] → R prin
F(x) =

x
c
f(t) dt. (9.32)
Funct ¸ia F se mai nume¸ste integral˘a cu limita superioar˘ a variabil˘a sau integrala definit˘a
ca funct ¸ie de limita superioar˘a.
Teorema 9.10 Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe [a, b] atunci funct ¸ia F este uniform
continu˘a pe [a, b].
Deoarece f este integrabil˘a pe [a, b] este m˘arginit˘a pe [a, b], deci exist˘a un M > 0
a.ˆı. [f(x)[ ≤ M pe [a, b]. Dar pentru orice x, x

∈ [a, b] putem scrie
F(x) −F(x

) =

x
c
f(t) dt −

x

c
f(t) dt =

x
c
f(t) dt +

c
x

f(t) dt =

x
x

f(t) dt.
De aici rezult˘a
[F(x) −F(x

)[ = [

x
x

f(t) dt[ ≤ [

x
x

[f(t)[ dt[ ≤ M[x −x

[
¸si folosind definit ¸ia continuit˘at ¸ii uniforme rezult˘a concluzia teoremei.
Teorema 9.11 (Existent ¸a primitivelor funct ¸iilor continue) Orice funct ¸ie real˘a
f : [a, b] → R continu˘a pe [a, b] admite primitive pe [a, b]. Una dintre aceste primitive
este funct ¸ia (9.32).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 115
Fie x arbitrar din [a, b] ¸si h a.ˆı. x +h ∈ [a, b]. Avem
F(x +h) −F(x)
h
=
1
h

x+h
c
f(t) dt −

x
c
f(t) dt

=
1
h

x+h
x
f(t) dt.
Aplicˆand teorema de medie rezult˘a c˘a exist˘a ξ ∈ [x, x +h] sau ξ ∈ [x +h, x] a.ˆı.

x+h
x
f(t) dt = h f(ξ).
Prin urmare
F(x +h) −F(x)
h
= f(ξ).
Deoarece pentru h → 0, ξ → x ¸si f este continu˘a pe [a, b], rezult˘a c˘a lim
h→0
f(ξ) = f(x).
Deci exist˘a
lim
h→0
F(x +h) −F(x)
h
= f(x),
adic˘a F este derivabil˘a ¸si F

(x) = f(x).
Prin aceast˘a teorem˘a am dovedit c˘a derivata integralei definite ca funct ¸ie de limita
superioar˘a este funct ¸ia de sub semnul de integral˘a
d
dx

x
c
f(t) dt = f(x).
9.4.6 Metode de calcul a integralelor definite
Teorema 9.12 (Formula fundamental˘a a calculului integral) Dac˘a funct ¸ia f :
[a, b] → R este continu˘a pe [a, b] ¸si Φ(x) este o primitiv˘a a ei pe [a, b] atunci

b
a
f(x) dx = Φ(b) −Φ(a). (9.33)
Fie Φ(x) o primitiv˘a a lui f(x) pe [a, b]. Dup˘a teorema precedent˘a,
F(x) =

x
c
f(t) dt
este de asemenea o primitiv˘a a lui f(x) pe [a, b] ¸si deci
Φ(x) =

x
c
f(t) dt +C.
Atunci
Φ(b) −Φ(a) =

c
a
f(t) dt +

b
c
f(t) dt =

b
a
f(t) dt.
A¸sadar, pentru calculul integralei definite a funct ¸iei f(x) este suficient s˘a cunoa¸stem
o primitiv˘a a funct ¸iei f(x).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 116
Formula (9.33) se nume¸ste formula fundamental˘a a calculului integral sau formula lui
Leibniz-Newton. Num˘arul Φ(b) − Φ(a) se noteaz˘a Φ(x)[
b
a
, ˆıncˆat formula (9.33) se mai
scrie

b
a
f(x) dx = Φ(x)[
b
a
. (9.34)
Teorema 9.13 (Formula schimb˘arii de variabil˘a) Dac˘a:
1. funct ¸ia f : [a, b] → R este continu˘a pe [a, b],
2. funct ¸ia ϕ : [α, β] → [a, b] are derivat˘a continu˘a pe [α, β] ¸si ϕ(α) = a, ϕ(β) = b,
atunci are loc formula

b
a
f(x) dx =

β
α
f(ϕ(t)) ϕ

(t) dt. (9.35)
Deoarece f(x) este continu˘a pe [a, b] ea are primitive pe [a, b]. De asemenea funct ¸ia
f(ϕ(t)) ϕ

(t) fiind continu˘a pe [α, β] are primitive pe [α, β]. Dac˘a F(x) este o primitiv˘a
a lui f(x) pe [a, b] atunci F(ϕ(t)) este o primitiv˘a a funct ¸iei f(ϕ(t)) ϕ

(t) pe [α, β].
Aplicˆand formula lui Leibniz-Newton, avem

β
α
f(ϕ(t))ϕ

(t) dt = F(ϕ(β)) −F(ϕ(α)) = F(b) −F(a) =

b
a
f(x) dx.
Teorema 9.14 (Formula de integrare prin p˘art ¸i) Dac˘a u ¸si v au derivate continue
pe [a, b], atunci are loc formula

b
a
uv

dx = uv[
b
a

b
a
u

v dx. (9.36)
Deoarece uv

= (uv)

−u

v rezult˘a c˘a

b
a
uv

dx =

b
a
(uv)

dx −

b
a
u

v dx = uv[
b
a

b
a
u

v dx.
Formula (9.36) se mai scrie ¸si sub forma

b
a
udv = uv[
b
a

b
a
v du. (9.37)
Formula (9.36) sau (9.37) se nume¸ste formula de integrare prin p˘art ¸i.
O generalizare a teoremei precedente este teorema:
Teorema 9.15 Dac˘a u ¸si v au derivate pˆan˘a la ordinul n + 1 continue pe [a, b], atunci
are loc formula

b
a
uv
(n+1)
dx = [uv
(n)
−u

v
(n−1)
+ +(−1)
n
u
(n)
v][
b
a
+(−1)
n+1

b
a
u
(n+1)
v dx. (9.38)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 117
O aplicat ¸ie important˘a a formulei (9.38) este dat˘a de:
Teorema 9.16 Dac˘a f are derivate pˆan˘a la ordinul n + 1 continue pe [a, b], atunci are
loc formula
f(b) = f(a) +
b −a
1!
f

(a) + +
(b −a)
n
n!
f
(n)
(a) +
1
n!

b
a
(b −x)
n
f
(n+1)
(x) dx. (9.39)
Formula (9.39) se obt ¸ine luˆand ˆın (9.38) u(x) =
(b−x)
n
n!
¸si v(x) = f(x) ¸si t ¸inˆand
seama c˘a
u
(k)
(x) = (−1)
k
(b −x)
n−k)
(n −k)!
, k = 1, n, u
(n+1)
(x) = 0. ed
Inlocuind aici pe b cu x ¸si pe a cu x
0
avem
f(x) = f(x
0
)+
x −x
0
1!
f

(x
0
)+ +
(x −x
0
)
n
n!
f
(n)
(x
0
)+
1
n!

x
x0
(x−t)
n
f
(n+1)
(t) dt, (9.40)
care este formula lui Taylor cu restul sub form˘a integral˘ a.
9.5 Integrale improprii
Pˆan˘a aici, studiind integrala definit˘a, am presupus c˘a intervalul [a, b] este m˘arginit
¸si funct ¸ia f(x) m˘arginit˘a pe [a, b]. Exist˘a probleme care necesit˘a extinderea not ¸iunii de
integral˘a definit˘a, cerˆand fie ca intervalul de integrare s˘a fie nem˘arginit, fie ca funct ¸ia s˘a
fie nem˘arginit˘a.
Fie f : [a, +∞) → R o funct ¸ie integrabil˘a pe orice interval m˘arginit [a, t] ⊂ [a, +∞).
Not˘am
F(t) =

t
a
f(x) dx.
Definit ¸ia 9.9 Dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a lim
t→∞
F(t) spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a
pe [a, +∞) ¸si scriem


a
f(x) dx = lim
t→∞
F(t) (9.41)
¸si o vom numi integral˘a improprie de spet ¸a ˆıntˆai.
In acest caz spunem c˘a

a
f(x) dx este convergent˘a.
Dac˘a funct ¸ia F(t) nu are limit˘a pentru t →∞ sau dac˘a lim
t→∞
[F(t)[ = ∞ spunem c˘a
integrala este divergent˘a.
Exemplul 9.7 Integrala

a
1
x
α
dx, a > 0,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 118
este convergent˘a pentru α > 1 ¸si divergent˘a pentru α ≤ 1.
In adev˘ar, avem
F(t) =

t
a
dx
x
α
=

1
1−α

1
t
α−1

1
a
α−1

, α = 1,
ln t −lna, α = 1
¸si deci
lim
t→∞
F(t) =

1
α−1
1
a
α−1
, α > 1,
+∞, α ≤ 1.
Analog se definesc ¸si integralele
b

−∞
f(x) dx,
+∞

−∞
f(x) dx.
Fie Φ(x) o primitiv˘a a funct ¸iei f(x) pe [a, ∞). Aplicˆand formula lui Leibniz-Newton
pe intervalul [a, t], putem scrie
F(t) =

t
a
f(x) dx = Φ(t) −Φ(a).
Rezult˘a de aici c˘a integrala este convergent˘a d.d. exist˘a ¸si este finit˘a lim
t→∞
Φ(t). Notˆand
Φ(+∞) = lim
x→∞
Φ(x) putem scrie


a
f(x) dx = Φ(+∞) −Φ(a) = Φ(x)[

a
,
care se nume¸ste formula lui Leibniz-Newton pentru intrgrale improprii de spet ¸a ˆıntˆai.
Fie f : [a, b) → R o funct ¸ie integrabil˘a pe orice interval m˘arginit [a, t], a < t < b ¸si
lim
x→b−0
[f(x)[ = +∞. Not˘am
F(t) =

t
a
f(x) dx.
Definit ¸ia 9.10 Dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a lim
t→b−0
F(t) spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a
pe [a, b] ¸si scriem

b
a
f(x) dx = lim
t→b−0
F(t)
¸si o vom numi integral˘a improprie de spet ¸a a doua.
In acest caz spunem c˘a
b

a
f(x) dx este convergent˘a.
Dac˘a funct ¸ia F(t) nu are limit˘a pentru t → b −0 sau dac˘a lim
t→b−0
[F(t)[ = ∞ spunem
c˘a integrala este divergent˘a.
In aceast˘a situat ¸ie punctul b se nume¸ste punct singular.
Exemplul 9.8 Integrala
b

a
dx
(b −x)
α
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 119
este convergent˘a pentru α < 1 ¸si divergent˘a pentru α ≥ 1. Punctul b este punct singular.
In adev˘ar, avem
F(t) =

t
a
dx
(b −x)
α
=


1
1−α

1
(b−t)
α−1

1
(b−a)
α−1

, α = 1,
−ln(b −t) + ln(b −a), α = 1
¸si deci
lim
t→b−0
F(t) =

1
1−α
1
(b−a)
α−1
, α < 1,
+∞, α ≥ 1.
Analog se definesc ¸si integralele

b
a
f(x) dx, cu lim
x→a+0
[f(x)[ = +∞,

b
a
f(x) dx, cu lim
x→a+0
[f(x)[ = +∞, lim
x→b−0
[f(x)[ = +∞.
Formula lui Leibniz-Newton r˘amˆane adev˘arat˘a ¸si pentru integrale improprii de spet ¸a
a doua dac˘a exist˘a ¸si sunt finite lim
t→b−0
Φ(t), respectiv lim
t→a+0
Φ(t).
Din cele de mai sus rezult˘a c˘a studiul integralelor improprii se reduce la cercetarea
limitei funct ¸iei
F(t) =

t
a
f(x) dx,
la +∞ pentru integrale improprii de spet ¸a ˆıntˆai ¸si la stˆanga lui b pentru integrale impro-
prii de spet ¸a a doua.
Teorema 9.17 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Condit ¸ia necesar˘a ¸si suficient˘a ca
integrala improprie

b
a
f(x) dx,
avˆand numai pe b ca punct singular, s˘a fie convergent˘a este ca oricare ar fi ε > 0 s˘a
existe un A ∈ [a, b) a.ˆı. pentru orice t, t

∈ (A, b) s˘a avem

t

t
f(x) dx

< ε.
Deoarece

t

t
f(x) dx

< [F(t

) −F(t)[,
teorema este o consecint ¸˘a a teoremei lui Cauchy-Bolzano de caracterizare a funct ¸iilor cu
limit˘a finit˘a pentru t →b −0 (b = +∞ sau finit).
Definit ¸ia 9.11 Integrala improprie
b

a
f(x) dx, cu b = +∞ sau finit, se nume¸ste absolut
convergent˘a dac˘a integrala improprie
b

a
[f(x)[ dx este convergent˘a. In acest caz spunem
c˘a f este absolut integrabil˘a pe [a, b).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 120
Teorema 9.18 Dac˘a integrala improprie
b

a
f(x) dx este absolut convergent˘a atunci ea
este convergent˘ a.
Pentru orice t, t

∈ (a, b) avem

t

t
f(x) dx

t

t
[f(x)[ dx

¸si concluzia teoremei rezult˘a t ¸inˆand seama de teorema precedent˘a.
Reciproca teoremei nu este adev˘arat˘a. Exist˘a integrale improprii care sunt conver-
gente f˘ar˘a a fi absolut convergente.
Definit ¸ia 9.12 Integrala improprie
b

a
f(x) dx se nume¸ste semiconvergent˘a dac˘a ea este
convergent˘a dar nu este absolut convergent˘a.
Teorema 9.19 (Criteriul de comparat ¸ie) Fie integrala improprie

b
a
f(x) dx,
avˆand numai pe b ca punct singular, cu b = +∞ sau finit.
a). Dac˘a exist˘a un A ∈ [a, b) a.ˆı. [f(x)[ ≤ g(x) pentru orice x ∈ (A, b) ¸si dac˘a integrala
b

a
g(x) dx este convergent˘a, atunci ¸si integrala
b

a
f(x) dx este convergent˘a.
b). Dac˘a exist˘a un A ∈ [a, b) a.ˆı. f(x) ≥ h(x) ≥ 0 pentru orice x ∈ (A, b) ¸si dac˘a
integrala
b

a
h(x) dx este divergent˘a, atunci ¸si integrala
b

a
f(x) dx este divergent˘a.
a). Deoarece pentru orice t, t

∈ [a, b) cu A < t < t

avem

t

t
[f(x)[ dx ≤

t

t
g(x) dx,
aplicˆand criteriul lui Cauchy-Bolzano t ¸inˆand seama c˘a integrala
b

a
g(x) dx este conver-
gent˘a, rezult˘a c˘a integrala
b

a
[f(x)[ dx este convergent˘a, adic˘a integrala
b

a
f(x) dx este
absolut convergent˘a ¸si deci convergent˘a.
b). Dac˘a presupunem c˘a integrala
b

a
f(x) dx este convergent˘a, dup˘a partea a). a teo-
remei, ar rezulta c˘a integrala
b

a
h(x) dx este convergent˘a. Se ajunge astfel la contradict ¸ie.

GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 121
Consecint ¸a 9.2 Fie integrala improprie de spet ¸a ˆıntˆai


a
f(x) dx.
a). Dac˘a exist˘a un α > 1 ¸si un A ∈ [a, +∞) a.ˆı. [f(x)[x
α
≤ M, pentru orice x ∈
(A, +∞) atunci integrala este absolut convergent˘ a.
b). Dac˘a exist˘a un α ≤ 1 ¸si un A ∈ [a, +∞) a.ˆı. f(x)x
α
≥ m > 0, pentru orice
x ∈ (A, +∞) atunci integrala este divergent˘a.
Consecint ¸a 9.3 Fie integrala improprie de spet ¸a a doua

b
a
f(x) dx, avˆand pe b ca punct
singular.
a). Dac˘a exist˘a un α < 1 ¸si un A ∈ [a, b) a.ˆı. [f(x)[(b − x)
α
≤ M, pentru orice
x ∈ (A, b) atunci integrala este absolut convergent˘a.
b). Dac˘a exist˘a un α ≥ 1 ¸si un A ∈ [a, b) a.ˆı. f(x)(b − x)
α
≥ m > 0, pentru orice
x ∈ (A, b) atunci integrala este divergent˘a.
Exemplul 9.9 (Integrala lui Euler de prima spet ¸˘a) Fie integrala
B(p, q) =

1
0
x
p−1
(1 −x)
q−1
dx, p, q ∈ R.
Integrala este convergent˘a pentru p > 0 ¸si q > 0 ¸si divergent˘a pentru p ≤ 0 sau q ≤ 0.
Exemplul 9.10 (Integrala lui Euler de spet ¸a a doua) Fie integrala
Γ(p) =


0
x
p−1
e
−x
dx, p ∈ R.
Integrala este convergent˘a pentru p > 0 ¸si divergent˘a pentru p ≤ 0.
9.6 Integrale care depind de un parametru
9.6.1 Trecerea la limit˘a sub semnul integral
Integralele de forma
I(y) =

b
a
f(x, y) dx, J(y) =

b(y)
a(y)
f(x, y) dx
se numesc integrale care depind de un parametru. Funct ¸ia f(x, y), definit˘a pe o mult ¸ime
[a, b] E, unde E ⊂ R, este integrabil˘a pe [a, b] pentru orice y ∈ E ¸si a(y), b(y) sunt
funct ¸ii definite pe E.
Fie y
0
un punct de acumulare al mult ¸imii E ¸si fie
g(x) = lim
y→y0
f(x, y), ∀x ∈ [a, b].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 122
Definit ¸ia 9.13 Spunem c˘a funct ¸ia g este limita uniform˘a pe [a, b] a funct ¸iei f cˆand
y → y
0
dac˘a
∀ε > 0, ∃δ(ε) > 0 pentru care [f(x, y) −g(x)[ < ε cu [y −y
0
[ < δ, ∀x ∈ [a, b].
Teorema care urmeaz˘a ne d˘a regula de intervertire a operat ¸iei de integrare cu operat ¸ia
de trecere la limit˘a.
Teorema 9.20 Dac˘a g este limita uniform˘a pe [a, b] a funct ¸iei f ¸si f este continu˘a pe
[a, b] oricare ar fi y ∈ E, atunci
lim
y→y0

b
a
f(x, y) dx =

b
a
¸
lim
y→y0
f(x, y)

dx. (9.42)
Funct ¸ia g(x) este continu˘a pe [a, b]. Intr-adev˘ar, pentru orice ¸sir (y
n
), y
n
∈ E,
y
n
→ y
0
, ¸sirul (f
n
), f
n
(x) = f(x, y
n
) este un ¸sir uniform convergent pe [a, b] la funct ¸ia
g(x). Dup˘a teorema referitoare la continuitatea ¸sirurilor de funct ¸ii uniform convergente,
rezult˘a atunci c˘a g(x) este continu˘a pe [a, b] ¸si deci integrabil˘a pe [a, b].
Deoarece g este limita uniform˘a pe [a, b] a funct ¸iei f, rezult˘a c˘a

b
a
f(x, y) dx −

b
a
g(x) dx

b
a
[f(x, y) −g(x)[ dx < ε(b −a), pentru [y −y
0
[ < δ,
de unde (9.42).
9.6.2 Derivarea integralelor care depind de un parametru
Teorema 9.21 Fie f : D → R, unde D = [α, β] [c, d] ⊂ R
2
. Dac˘a funct ¸ia f(x, y) este
continu˘a ¸si are derivat˘a part ¸ial˘a ˆın raport cu y continu˘a pe D, iar funct ¸iile a, b : [c, d] →
[α, β] au derivate continue pe [c, d], atunci funct ¸ia J : [c, d] → R este derivabil˘a pe [c, d]
¸si
J

(y) =

b(y)
a(y)
f

y
(x, y) dx +b

(y)f(b(y), y) −a

(y)f(a(y), y). (9.43)
Fie y
0
∈ [c, d]. Ar˘at˘am c˘a J este derivabil˘a ˆın y
0
¸si are loc (9.43) pentru y = y
0
. S˘a
not˘am a(y) = a, b(y) = b, a(y
0
) = a
0
, b(y
0
) = b
0
¸si s˘a observ˘am c˘a
J(y) =

b0
a0
f(x, y) dx +

b
b0
f(x, y) dx −

a
a0
f(x, y) dx, J(y
0
) =

b0
a0
f(x, y
0
) dx.
Deci:
(a)
J(y) −J(y
0
)
y −y
0
= .
=

b0
a
0
f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0
dx +
1
y −y
0

b
b0
f(x, y) dx −
1
y −y
0

a
a0
f(x, y) dx.
Ne vom ocupa pe rˆand de fiecare din integralele din membrul drept.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 123
Aplicˆand teorema lui Lagrange funct ¸iei f, ca funct ¸ie de variabila y, avem
f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0
= f

y
(x, y
0
+η), [η[ < [y −y
0
[.
Funct ¸ia f

y
(x, y) fiind uniform continu˘a pe D, urmeaz˘a c˘a pentru orice ε > 0 exist˘a un
δ(ε) > 0 a.ˆı.

f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0
−f

y
(x, y
0
)

= [f

y
(x, y
0
+η) −f

y
(x, y
0
)[ < ε, pentru [y −y
0
[ < δ
¸si pentru orice x ∈ [a
0
, b
0
], deci funct ¸ia
f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0
converge uniform pe [a
0
, b
0
] la f

y
(x, y
0
) cˆand y → y
0
. Conform teoremei precedente
(b) lim
y→y0

b0
a
0
f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0
dx =

b0
a0
¸
lim
y→y0
f(x, y) −f(x, y
0
)
y −y
0

dx =

b0
a0
f

y
(x, y
0
)dx.
Aplicˆand teorema de medie celei de a doua integrale, avem
1
y −y
0

b
b0
f(x, y) dx =
b(y) −b(y
0
)
y −y
0
f(b(y
0
) +ξ), y), [ξ[ < [b −b
0
[
¸si la limit˘a
(c) lim
y→y0
1
y −y
0

b
b0
f(x, y) dx = b

(y
0
)f(b(y
0
), y
0
),
deoarece b este derivabil˘a pe [c, d] ¸si f este continu˘a pe D.
Asem˘an˘ator, g˘asim
(d) lim
y→y0
1
y −y
0

a
a0
f(x, y) dx = a

(y
0
)f(a(y
0
), y
0
).
Din (a), (b), (c) ¸si (d) rezult˘a (9.43).
Capitolul 10
INTEGRALE CURBILINII
10.1 Not ¸iuni de teoria curbelor
Reamintim c˘a dac˘a x, y, z sunt trei funct ¸ii continue pe un interval I ⊂ R, mult ¸imea
Γ a punctelor M ∈ R
3
de coordonate (x(t), y(t), z(t)), t ∈ I, se nume¸ste curb˘a continu˘a,
iar
x = x(t), y = y(t), z = z(t), t ∈ I (10.1)
se numesc ecuat ¸iile parametrice ale curbei Γ, t este parametrul pe curb˘a. Dac˘a raport˘am
pe R
3
la un reper ortonormat ¦O, i, j, k¦, ˆın care i = (1, 0, 0), j = (0, 1, 0), k = (0, 0, 1),
¸si r este vectorul de pozit ¸ie al punctului M ∈ Γ fat ¸˘a de O, ecuat ¸iile (10.1) se pot scrie
sub forma
r = r(t) = x(t)i +y(t)j +z(t)k, t ∈ I. (10.2)
In acest mod, curba Γ este imaginea intervalului I prin funct ¸ia vectorial˘a (10.2).
Dac˘a z(t) = 0, atunci
x = x(t), y = y(t), t ∈ I (10.3)
sau
r = r(t) = x(t)i +y(t)j, t ∈ I. (10.4)
reprezint˘a o curb˘a plan˘a, situat˘a ˆın planul Oxy.
Pe o curb˘a putem stabili dou˘a sensuri de parcurs. A orienta curba ˆınseamn˘a a alege
un sens de parcurs pe ea; o astfel de curb˘a o vom numi orientat˘a. Unul din sensurile
de parcurs ˆıl vom numi pozitiv, iar cel˘alalt negativ. In general, se alege ca sens pozitiv
sensul de deplasare a punctului M(t) pe curb˘a cˆand t cre¸ste.
Partea din curba Γ format˘a din punctele M(t) cu t ∈ [a, b] ⊂ I se nume¸ste arc de
curb˘a continu˘a sau drum cu origineaˆın punctul A(a) ¸si extremitateaˆın punctul B(b). Un
drum se nume¸ste cu tangent˘a continu˘ a dac˘a funct ¸iile x(t), y(t), z(t) au derivate continue
pe [a, b].
Punctul M
0
(t
0
) se nume¸ste punct singular al curbei Γ dac˘a r

(t
0
) = 0. Un drum
cu tangent˘a continu˘a se nume¸ste drum neted dac˘a nu are puncte singulare. Un drum
124
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 125
se nume¸ste part ¸ial neted sau neted pe port ¸iuni dac˘a este reuniunea unui num˘ar finit de
drumuri netede.
10.2 Lungimea unui arc de curb˘a
Fie Γ un drum cu extremit˘at ¸ile A(a) ¸si B(b) (cu A = B dac˘a drumul este ˆınchis,
orientat ˆın sensul de cre¸stere a parametrului t ∈ [a, b].
Pe drumul Γ alegem punctele A = M
0
, M
1
, . . . , M
i−1
, M
i
, . . . , M
n
= B,
ˆın ordinea dictat˘a de orientarea lui Γ. Spunem c˘a punctele M
i
, i = 0, n, definesc o
diviziune a lui Γ, pe care o vom nota cu ∆
Γ
. Vom numi norm˘a a diviziunii ∆
Γ
num˘arul
ν
Γ
= ν(∆
Γ
) = max
i=1,n
d(M
i−1
, M
i
).
Diviziunea ∆
Γ
a lui Γ determin˘a o diviziune ∆ a lui [a, b]:
a = t
0
< t
1
< . . . < t
i−1
< t
i
< . . . < t
n
= b, (10.5)
cu norma ν = ν(∆) = max
i=1,n
(t
i
−t
i−1
) ¸si reciproc. S˘a observ˘am c˘a ν → 0 implic˘a ν
Γ
→ 0.
Reciproca fiind adev˘arat˘a numai pentru drumuri deschise.
Diviziunea ∆
Γ
a lui Γ define¸ste o linie poligonal˘a AM
1
M
2
. . . M
i−1
M
i
. . . B, ˆınscris˘a
ˆın Γ a c˘arei lungime este


=
n
¸
i=1
d(M
i−1
, M
i
). (10.6)
Deoarece M
i
(x(t
i
), y(t
i
), z(t
i
)), avem


=
n
¸
i=1

(x(t
i
) −x(t
i−1
))
2
+ (y(t
i
) −y(t
i−1
))
2
+ (z(t
i
) −z(t
i−1
))
2
. (10.7)
Definit ¸ia 10.1 Drumul Γ se nume¸ste rectificabil dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a limita lungi-
milor

a liniilor poligonale ˆınscrise ˆın Γ cˆand norma diviziunii tinde la zero. Num˘arul
L = lim
ν→0


(10.8)
se nume¸ste atunci lungimea drumului Γ.
Teorema 10.1 Orice drum Γ cu tangent˘a continu˘a este rectificabil ¸si lungimea lui este
dat˘a de
L =

b
a
[[r

(t)[[ dt. (10.9)
Aplicˆand teorema lui Lagrange funct ¸iilor x(t), y(t) ¸si z(t) pe intervalul [t
i−1
, t
i
],

se mai scrie


=
n
¸
i=1

x

2

x
i
) +y

2

y
i
) +z

2

z
i
) (t
i
−t
i−1
),
cu θ
x
i
, θ
y
i
, θ
z
i
∈ (x
i−1
, x
i
). Fie, pe de alt˘a parte, σ

suma Riemann a funct ¸iei
f(t) =

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 126
corespunz˘atoare diviziunii ∆ ¸si punctelor intermediare θ
i
∈ [x
i−1
, x
i
], adic˘a
σ

=
n
¸
i=1

x

2

i
) +y

2

i
) +z

2

i
) (t
i
−t
i−1
).
Deoarece f(t) este integrabil˘a pe [a, b],
lim
ν→0
σ

=

b
a

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t) dt.
Dar lim
ν→0


= lim
ν→0
σ

¸si deci
L =

b
a

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t) dt.
Fie M(t) ∈ Γ ¸si s(t) lungimea arcului de curb˘a

AM. Atunci
s(t) =

t
a
[[r

(τ)[[ dτ.
de unde s

(t) = [[r

(t)[[ ¸si deci
ds = [[r

(t)[[ dt =

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t) dt.
ds se nume¸ste element de arc al curbei Γ.
10.3 Integrale curbilinii de primul tip
Fie Γ =

AB un arc de curb˘a neted˘a pe port ¸iuni, dat˘a prin ecuat ¸iile parametrice (10.1)
¸si f(M) = f(x, y, z) o funct ¸ie definit˘a pe arcul

AB.
Fie ˆınc˘a ∆
Γ
o diviziune a arcului

AB, ∆ diviziunea corespunz˘atoare a intervalului
[a, b], P
i

i
) ∈

M
i−1
M
i
, cu τ
i
∈ [t
i−1
, t
i
], i = ø1, n, puncte intermediare ale diviziunii ∆
Γ
¸si s
i
lungimea arcului

M
i−1
M
i
s
i
=

ti
ti−1

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t) dt. (10.10)
Definit ¸ia 10.2 Se nume¸ste sum˘a integral˘a a funct ¸iei f, corespunz˘atoare diviziunii ∆
Γ
a arcului

AB ¸si punctelor intermediare P
i
, suma
σ
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) s
i
=
n
¸
i=1
f(x(τ
i
), y(τ
i
), z(τ
i
)) s
i
. (10.11)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 127
Definit ¸ia 10.3 Spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe

AB dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
νΓ→0
σ
∆Γ
(f) = I,
oricare ar fi punctele intermediare P
i
.
Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe

AB atunci I se nume¸ste integrala curbilinie de
primul tip a funct ¸iei f pe

AB ¸si scriem
I =

AB
f(M) ds =

AB
f(x, y, z) ds.
Prin urmare

AB
f(x, y, z) ds = lim
νΓ→0
n
¸
i=1
f(x(τ
i
), y(τ
i
), z(τ
i
)) s
i
. (10.12)
Teorema care urmeaz˘a d˘a leg˘atura ˆıntre integrala curbilinie de primul tip ¸si integrala
Riemann.
Teorema 10.2 Dac˘a funct ¸ia f(x(t), y(t), z(t)) este integrabil˘a pe intervalul [a, b], atunci
funct ¸ia f(x, y, z) este integrabil˘a pe

AB ¸si

AB
f(x, y, z) ds =

b
a
f(x(t), y(t), z(t))

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t) dt. (10.13)
Deoarece arcul

AB este neted pe port ¸iuni, funct ¸iile x(t), y(t), z(t) sunt continue ¸si
au derivate continue [a, b]. Aplicˆand atunci teorema de medie integralei (10.10), obt ¸inem
s
i
=

x

2

i
) +y

2

i
) +z

2

i
) (t
i
−t
i−1
), cu θ
i
∈ [t
i−1
, t
i
]. Putem scrie deci
σ
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(x(τ
i
), y(τ
i
), z(τ
i
))

x

2

i
) +y

2

i
) +z

2

i
) (t
i
−t
i−1
). (10.14)
Consider˘am funct ¸ia Φ(t) = f(x(t), y(t), z(t))

x

2
(t) +y

2
(t) +z

2
(t), definit˘a pe [a, b],
integrabil˘a pe [a, b] ¸si fie σ

suma sa Riemann corespunz˘atoare diviziunii ∆ ¸si punctelor
intermediare τ
i
. Avem c˘a lim
νΓ→0
σ
∆Γ
= lim
ν→0
σ

, de unde (10.13).
Interpretarea geometric˘a a integralei curbilinii
Fie f(M) = f(x, y) ¸si

AB un arc de curb˘a plan˘a, dat prin ecuat ¸iile parametrice (10.3).
S˘a consider˘am suprafat ¸a cilindric˘a avˆand curba directoare

AB ¸si generatoarele paralele
cu axa Oz. Pe aceast˘a suprafat ¸˘a s˘a consider˘am curba neted˘a pe port ¸iuni

A

B

, de ecuat ¸ii
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 128
parametrice x = x(t), y = y(t), z = f(x(t), y(t)), t ∈ I. Atunci,

AB
f(x, y) ds este tocmai
aria port ¸iunii din suprafat ¸a cilindric˘a cuprins˘a ˆıntre generatoarele AA

, BB

¸si arcele de
curb˘a

AB,

A

B

.
10.4 Integrale curbilinii de tipul al doilea
Fie

AB un arc de curb˘a neted˘a, dat prin ecuat ¸iile (10.1), orientat˘a de la A la B, ˆın sensul
de cre¸stere a parametrului t de la a la b. Fie ∆
Γ
o diviziune a arcului

AB ¸si M
i
(x
i
, y
i
, z
i
),
cu x
i
= x(t
i
), y
i
= y(t
i
), z
i
= z(t
i
), punctele diviziunii ¸si P
i

i
, η
i
, ζ
i
), cu ξ
i
= x(τ
i
),
η
i
= y(τ
i
), ζ
i
= z(τ
i
), puncte intermediare. Proiect ¸iile segmentului orientat [M
i−1
M
i
] pe
axele de coordonate Ox, Oy, Oz, sunt segmentele orientate [x
i−1
, x
i
], [y
i−1
, y
i
] ¸si respectiv
[z
i−1
, z
i
]. Aceste segmente sunt ˆın acela¸si timp proiect ¸iile arcului orientat

M
i−1
M
i
pe
cele trei axe. Fie ˆınc˘a f(M) = f(x, y, z) o funct ¸ie definit˘a pe arcul

AB.
Definit ¸ia 10.4 Se nume¸ste sum˘a integral˘a ˆın raport cu x a funct ¸iei f, corespunz˘atoare
diviziunii ∆
Γ
a arcului

AB ¸si punctelor intermediare P
i
, suma
σ
x
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) (x
i
−x
i−1
) =
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) (x
i
−x
i−1
). (10.15)
Definit ¸ia 10.5 Spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe

AB ˆın raport cu x dac˘a exist˘a
¸si este finit˘a
lim
νΓ→0
σ
x
∆Γ
(f) = I
x
,
oricare ar fi punctele intermediare P
i
.
Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe

AB ˆın raport cu x, atunci I
x
se nume¸ste integrala
curbilinie de tipul al doilea ˆın raport cu x a funct ¸iei f pe

AB ¸si scriem

AB
f(x, y, z) dx = lim
νΓ→0
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) (x
i
−x
i−1
). (10.16)
In mod analog putem forma sumele integrale ale funct ¸iei f ˆın raport cu y ¸si ˆın raport
cu z:
σ
y
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) (y
i
−y
i−1
), σ
z
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) (z
i
−z
i−1
)
¸si putem defini integralele curbilinii de tipul al doilea ale funct ¸iei f ˆın raport cu y ¸si ˆın
raport cu z:

AB
f(x, y, z) dy = lim
νΓ→0
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) (y
i
−y
i−1
),
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 129

AB
f(x, y, z) dz = lim
νΓ→0
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) (z
i
−z
i−1
).
Teorema 10.3 Dac˘a funct ¸ia f(x(t), y(t), z(t)) este integrabil˘a pe [a, b], iar

AB este un
arc neted, atunci funct ¸ia f(x, y, z) este integrabil˘a pe

AB ˆın raport cu x ¸si

AB
f(x, y, z) dx =

b
a
f(x(t), y(t), z(t))x

(t) dt. (10.17)
Aplicˆand teorema lui Lagrange funct ¸iei x(t), suma integral˘a (10.15) se mai scrie
σ
x
∆Γ
(f) =
n
¸
i=1
f(x(τ
i
), y(τ
i
), z(τ
i
))x


i
)(t
i
−t
i−1
),
cu θ
i
∈ (t
i−1
, t
i
). Consider˘am apoi funct ¸ia Φ(t) = f(x(t), y(t), z(t))x

(t), definit˘a pe [a, b],
integrabil˘a pe [a, b] ¸si fie σ
x

suma sa Riemann corespunz˘atoare diviziunii ∆ ¸si punctelor
intermediare τ
i
. Avem c˘a lim
νΓ→0
σ
x
∆Γ
= lim
ν→0
σ
x

, de unde (10.17).
In mod asem˘an˘ator se arat˘a c˘a

AB
f(x, y, z) dy =

b
a
f(x(t), y(t), z(t))y

(t) dt,

AB
f(x, y, z) dz =

b
a
f(x(t), y(t), z(t))z

(t) dt.
Dac˘a arcul

AB este un segment de dreapt˘a paralel cu axa Oz atunci

AB
f(x, y, z) dx = 0,

AB
f(x, y, z) dy = 0, etc.
Integrala curbilinie de tipul al doilea de form˘a general˘a
Fie

AB un arc de curb˘a neted˘a pe port ¸iuni ¸si trei funct ¸ii P(M), Q(M), R(M) definite
pe arcul

AB, P integrabil˘a pe

AB ˆın raport cu x, Qˆın raport cu y ¸si R ˆın raport cu z.
Prin integral˘a curbilinie de tipul al doilea de form˘a general˘a ˆınt ¸elegem expresia
I =

AB
P dx +Qdy +Rdz =

AB
P(M) dx +

AB
Q(M) dy +

AB
R(M) dz. (10.18)
Uneori este comod s˘a scriem integrala curbilinie de tipul al doilea sub form˘a vectorial˘a.
Fie F(x, y, z) = P(x, y, z) i+Q(x, y, z) j+R(x, y, z) k o funct ¸ie vectorial˘a definit˘a pe arcul
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 130

AB. Deoarece dr = i dx + j dy + kdz, urmeaz˘a c˘a P dx + Qdy + Rdz = F dr ¸si deci
(10.18) se scrie sub forma
I =

AB
F dr. (10.19)
Fie τ = dr/ds versorul tangentei la curb˘a, orientat ˆın sensul cre¸sterii parametrului s.
Avem atunci urm˘atoarea leg˘atur˘a ˆıntre integrala curbilinie de tipul al doilea de form˘a
general˘a ¸si integrala curbilinie de primul tip:
I =

AB
F dr =

AB
F τ ds. (10.20)
10.5 Independent ¸a de drum a integralelor curbilinii
Definit ¸ia 10.6 O mult ¸ime de puncte din plan sau spat ¸iu se nume¸ste conex˘a dac˘a orice
dou˘a puncte ale ei pot fi unite printr-un arc de curb˘a complet cont ¸inut ˆın mult ¸ime.
Definit ¸ia 10.7 O mult ¸ime deschis˘a ¸si conex˘a se nume¸ste domeniu.
Definit ¸ia 10.8 O mult ¸ime de puncte din plan sau spat ¸iu se nume¸ste convex˘a dac˘a orice
dou˘a puncte ale ei pot fi unite printr-un segment de dreapt˘a complet cont ¸inut ˆın mult ¸ime.
Orice mult ¸ime convex˘a este ¸si conex˘a. Reciproca nu este adev˘arat˘a. Exist˘a mult ¸imi
conexe care nu sunt convexe.
Definit ¸ia 10.9 Un domeniu plan D se nume¸ste simplu conex, dac˘a oricare ar fi curba
ˆınchis˘a Γ din D, mult ¸imea plan˘a m˘arginit˘a de Γ este inclus˘a ˆın D.
Un domeniu D din spat ¸iu se nume¸ste simplu conex, dac˘a oricare ar fi curba ˆınchis˘a
Γ din D, exist˘a cel put ¸in o suprafat ¸˘a S m˘arginit˘a de Γ, situat˘a ˆın ˆıntregime ˆın D.
Un domeniu care nu este simplu conex se nume¸ste multiplu conex.
Fie D ⊂ R
3
un domeniu ¸si P(M), Q(M), R(M) trei funct ¸ii definite pe D.
Definit ¸ia 10.10 Spunem c˘a integrala curbilinie
I =

AB
P dx +Qdy +Rdz (10.21)
unde

AB este un drum ˆın D, este independent˘a de drum ˆın D dac˘a, oricare ar fi A, B ∈
D ¸si oricare ar fi arcele netede pe port ¸iuni Γ
1
¸si Γ
2
situate ˆın D cu extremit˘atile ˆın A ¸si
B, avˆand aceea¸si orientare, avem

Γ1
P dx +Qdy +Rdz =

Γ2
P dx +Qdy +Rdz. (10.22)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 131
Teorema 10.4 Condit ¸ia necesar˘a ¸si suficient˘a ca integrala I s˘a fie independent˘a de
drum ˆın D este ca oricare ar fi drumul ˆınchis C, neted pe port ¸iuni, cont ¸inut ˆın D s˘a
avem
C
P dx +Qdy +Rdz = 0. (10.23)
Necesitatea. Presupunem I independent˘a de drum pe D. Fie C un contur ˆınchis
cont ¸inut ˆın D ¸si A, B ∈ C. Not˘am cu Γ
1
¸si Γ
2
arcele determinate de punctele A ¸si B pe
C, avˆand aceea¸si orientare (de ex. de la A la B). Atunci

AΓ1B
P dx +Qdy +Rdz =

AΓ2B
P dx +Qdy +Rdz.
Deoarece C = AΓ
1
B ∪ BΓ
2
A, rezult˘a (10.23).
Suficient ¸a. Presupunem c˘a are loc (10.23). Fie Γ
1
¸si Γ
2
dou˘a arce situate ˆın D cu
extremit˘atile ˆın A ¸si B, avˆand aceea¸si orientare. Deoarece AΓ
1
B∪BΓ
2
A = C din (10.23)
rezult˘a (10.22).
Propriet˘at ¸ile integralei curbilinii I depind de propriet˘at ¸ile expresiei diferent ¸iale P dx+
Qdy +Rdz.
Definit ¸ia 10.11 Spunem c˘a expresia diferent ¸ial˘ a P dx +Qdy +Rdz este o diferent ¸ial˘a
exact˘a pe D, dac˘a exist˘a o funct ¸ie U(x, y, z), diferent ¸iabil˘a pe D, a.ˆı.
dU(x, y, z) = P(x, y, z) dx +Q(x, y, z) dy +R(x, y, z) dz. (10.24)
Funct ¸ia U se nume¸ste primitiva expresiei diferent ¸iale P dx +Qdy +Rdz.
Teorema 10.5 Fie P, Q, R trei funct ¸ii continue pe D. Integrala I este independent˘a de
drum pe D d.d. P dx +Qdy +Rdz este o diferent ¸ial˘a exact˘a pe D.
Necesitatea. Presupunem I independent˘a de drum pe D. Fie

AM un drum ˆın D
¸si
U(x, y, z) =

AM
P dx +Qdy +Rdz.
Dac˘a x = x(τ), y = y(τ), z = z(τ), τ ∈ [a, t] este o reprezentare parametric˘a a arcului

AM, atunci
U(t) =

t
a
(P(τ)x

(τ) +Q(τ)y

(τ) +R(τ)z

(τ)) dt,
de unde, prin derivare, U

(t) = P(t)x

(t) +Q(t)y

(t) +R(t)z

(t) sau dU = P dx +Qdy +
Rdz.
Suficient ¸a. Dac˘a P dx +Qdy +Rdz este o diferent ¸ial˘a exact˘a, rezult˘a c˘a
∂U
∂x
= P,
∂U
∂y
= Q,
∂U
∂z
= R (10.25)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 132
¸si deci pentru orice arc

AB din D, putem scrie
I =

AB
∂U
∂x
dx +
∂U
∂y
dy +
∂U
∂z
dz =
=

b
a
¸
∂U
∂x
(t)x

(t) +
∂U
∂y
(t)y

(t) +
∂U
∂z
(t)z

(t)

dt =

b
a
U

(t) dt = U(t)[
b
a
,
adic˘a I nu depinde de drum.
Din (10.25) rezult˘a c˘a dac˘a I este independent˘a de drumˆın D atunci funct ¸iile P, Q, R
satisfac condit ¸iile
∂P
∂y
=
∂Q
∂x
,
∂Q
∂z
=
∂R
∂y
,
∂R
∂x
=
∂P
∂z
. (10.26)
Se poate ar˘ata c˘a dac˘a domeniul D este simplu conex, atunci este adev˘arat˘a ¸si reciproca
afirmat ¸iei precedente.
10.6 Not ¸iuni elementare de teoria cˆampului
Definit ¸ia 10.12 Se nume¸ste cˆamp scalar pe domeniul D o funct ¸ie real˘a U(x, y, z) defi-
nit˘a pe D.
Dac˘a U(x, y, z) are derivate part ¸iale pe D, atunci vectorul
grad U =
∂U
∂x
i +
∂U
∂y
j +
∂U
∂z
k (10.27)
se nume¸ste gradientul cˆampului scalar U.
Dac˘a funct ¸ia U este diferent ¸iabil˘a atunci dU = grad U dr.
Definit ¸ia 10.13 Se nume¸ste cˆamp vectorial pe domeniul D o funct ¸ie vectorial˘a F(x, y, z)
definit˘a pe D.
Definit ¸ia 10.14 Cˆampul vectorial F(x, y, z) se nume¸ste cˆamp potent ¸ial dac˘a exist˘a un
cˆampul scalar U(x, y, z) a.ˆı. F(x, y, z) = grad U(x, y, z). In acest caz, funct ¸ia U, numit˘a
potent ¸ialul lui F = (P, Q, R), este primitiva expresiei diferent ¸iale F dr = P dx+Qdy +
Rdz.
Definit ¸ia 10.15 Se nume¸ste divergent ¸˘a a cˆampului vectorial F = (P, Q, R), cˆampul
scalar
div F =
∂P
∂x
+
∂Q
∂y
+
∂R
∂z
.
Un cˆamp vectorial se nume¸ste solenoidal dac˘a div F = 0.
Definit ¸ia 10.16 Se nume¸ste rotor al cˆampului vectorial F = (P, Q, R), cˆampul vectorial
rot F =

∂R
∂y

∂Q
∂z

i +

∂P
∂z

∂R
∂x

j +

∂Q
∂x

∂P
∂y

k =

i j k

∂x

∂y

∂z
P Q R

GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 133
Definit ¸ia 10.17 Se nume¸ste circulat ¸ia cˆampului vectorial F = (P, Q, R) pe arcul

AB,
integrala I =

AB
F dr.
Dac˘a F este un cˆamp potent ¸ial atunci rot F = 0. Dac˘a domeniul D este simplu conex,
atunci este adev˘arat˘a ¸si afirmat ¸ia reciproc˘a.
Pentru ca integrala I s˘a fie independent˘a de drum pe D este necesar, iar dac˘a D este
simplu conex, este ¸si suficient ca rot F = 0.
10.7 Orientarea curbelor ¸si domeniilor plane
Fie Π un plan raportat la reperul cartezian ortonomat ¦O, i, j¦ orientat drept. Spunem
ˆın acest caz c˘a planul Π este orientat pozitiv. Versorul k = i j este versorul normalei
la fat ¸a pozitiv˘a a planului Π, iar −k este versorul normalei la fat ¸a negativ˘a. Un plan
orientat pozitiv ˆıl vom nota Oxy.
Un contur ˆınchis C din planul Π se nume¸ste orientat pozitiv dac˘a un observator
perpendicular pe plan, ˆın direct ¸ia normalei pozitive la plan, care se mi¸sc˘a pe conturul C,
vede mereu ˆın stˆanga lui domeniul D m˘arginit de conturul C. In acest caz spunem c˘a
domeniul D este orientat pozitiv.
Dac˘a domeniul D este multiplu conex, adic˘a frontiera lui este format˘a din mai multe
contururi ˆınchise, orientarea pozitiv˘a se define¸ste ca mai sus pe fiecare din contururile
ˆınchise care alc˘atuiesc frontiera lui.
10.8 Calculul ariei cu ajutorul integralei curbilinii
Fie D
y
un domeniu compact definit prin D
y
= ¦(x, y), ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x), x ∈ [a, b]¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe [a, b] ¸si ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a, b). Vom numi
un asemenea domeniu simplu ˆın raport cu axa Oy.
Un domeniu D
x
, compact, definit prin D
x
= ¦(x, y), ϕ(y) ≤ x ≤ ψ(y), y ∈ [c, d]¦, se
nume¸ste simplu ˆın raport cu axa Ox.
Un domeniu plan poate fi simplu ¸si ˆın raport cu Ox ¸si ˆın raport cu Oy.
Fie C conturul ˆınchis, orientat pozitiv, ce m˘argine¸ste domeniul D
y
, presupus simplu
ˆın raport cu axa Oy, A, A

¸si B, B

punctele ˆın care dreptele x = a ¸si respectiv x = b
ˆıntˆalnesc curbele y = ϕ(x), y = ψ(x). Atunci C =

AB ∪

BB

B

A

A

A.
S˘a calcul˘am integrala curbilinie

C
y dx =

AB
y dx+

BB

y dx+

B

A

y dx+

A

A
y dx. Ins˘a

BB

y dx =

A

A
y dx = 0,

AB
y dx =

b
a
ϕ(x) dx,

B

A

y dx =

a
b
ψ(x) dx.
Prin urmare

C
y dx =

b
a
ϕ(x) dx +

a
b
ψ(x) dx = −

b
a
[ψ(x) − ϕ(x)] dx. Deci aria dome-
niului D
y
este dat˘a de / = −

C
y dx. Pentru domenii simple ˆın raport cu Ox, se poate
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 134
ar˘ata c˘a / =

C
xdy. Formule de acest tip au loc pentru orice domenii D m˘arginite de
una sau mai multe curbe continue ¸si ˆınchise. In astfel de cazuri se utilizeaz˘a formula ce
rezult˘a din acestea
/ =
1
2

C
xdy −y dx,
integrala curbilinie fiind luat˘a pe frontiera conturului C, care m˘argine¸ste domeniul D,
orientat ˆın sens pozitiv.
Capitolul 11
INTEGRALE MULTIPLE
11.1 Integrala dubl˘a
11.1.1 Definit ¸ia integralei duble
Fie D o mult ¸ime de puncte din plan sau spat ¸iu.
Definit ¸ia 11.1 Numim diametru al mult ¸imii D, marginea superioar˘a a distant ¸elor din-
tre punctele ei. Mult ¸imea D este m˘arginit˘a dac˘a ¸si numai dac˘a diametrul s˘au este finit.
Fie D un domeniu plan ˆınchis ¸si m˘arginit, de arie Ω.
Definit ¸ia 11.2 Numim diviziune ∆ a domeniului D o mult ¸ime finit˘a de submult ¸imi ale
lui D f˘ar˘a puncte interioare comune, a c˘aror reuniune este D,
∆ = ¦D
1
, D
2
, . . . , D
n
¦ ⊂ D,
cu
n
¸
i=1
D
i
= D. D
i
se numesc elementele diviziunii ∆.
Fie d
i
= max¦d(P, Q), P, Q ∈ D
i
¦ diametrul mult ¸imii D
i
, i = 1, n.
Definit ¸ia 11.3 Numim norm˘a a diviziunii ∆ num˘arul ν = ν(∆) = max¦d
i
, i = 1, n¦.
Not˘am cu ω
i
aria elementului D
i
al diviziunii ∆, cu
n
¸
i=1
ω
i
= Ω ¸si cu P
i

i
, η
i
) ∈ D
i
, i =
1, n, puncte arbitrare, numite puncte intermediare ale diviziunii ∆. Fie ˆınc˘a f : D → R.
Definit ¸ia 11.4 Se nume¸ste sum˘a integral˘a Riemann a funct ¸iei f, corespunz˘atoare di-
viziunii ∆ a domeniului D ¸si punctelor intermediare P
i
, suma
σ

(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) ω
i
=
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
) ω
i
. (11.1)
135
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 136
Definit ¸ia 11.5 Num˘arul finit I se nume¸ste limita sumelor integrale σ

(f) cˆand norma
diviziunii tinde la zero, dac˘a oricare ar fi ε > 0, exist˘a un δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice
diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ(ε) ¸si pentru orice alegere a punctelor intermediare,
s˘a avem [σ

(f) −I[ < ε.
Scriem atunci
I = lim
ν→0
σ

(f) = lim
ν→0
n
¸
i=1
f(ξ
i
, η
i
) ω
i
.
Dac˘a exist˘a num˘arul I spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe D, iar I se nume¸ste
integrala dubl˘a a funct ¸iei f pe D ¸si se noteaz˘a
I(f) =

D
f(x, y) dxdy.
Exemplul 11.1 Dac˘a f(x, y) = C pe D, atunci
σ

(f) =
n
¸
i=1
C ω
i
= C
n
¸
i=1
ω
i
= CΩ,
¸si deci

D
C dxdy = CΩ.
Se poate demonstra c˘a orice funct ¸ie integrabil˘a pe D este m˘arginit˘a pe D.
11.1.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate
Fie f : D → R o funct ¸ie m˘arginit˘a ¸si ∆ o diviziune a domeniului D. Deoarece f este
m˘arginit˘a pe D, ea este m˘arginit˘a pe orice element D
i
al diviziunii. Exist˘a deci numerele
m = inf f(x, y), M = sup f(x, y), (x, y) ∈ D,
m
i
= inf f(x, y), M
i
= sup f(x, y), (x, y) ∈ D
i
,
care se g˘asesc ˆın relat ¸ia
m ≤ m
i
≤ f(x, y) ≤ M
i
≤ M, ∀(x, y) ∈ D
i
.
Definit ¸ia 11.6 Sumele
s = s

(f) =
n
¸
i=1
m
i
ω
i
, S = S

(f) =
n
¸
i=1
M
i
ω
i
se numesc sume integrale Darboux (s - inferioar˘a, S - superioar˘a) ale funct ¸iei f cores-
punz˘atoare diviziunii ∆.
Sumele Darboux au propriet˘at ¸i asem˘an˘atoare sumelor Darboux definite pentru inte-
grala simpl˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 137
Teorema 11.1 (Criteriul de integrabilitate) Condit ¸ia necesar˘ a ¸si suficient˘a ca func-
t ¸ia f : D → R s˘a fie integrabil˘a pe D este ca oricare ar fi ε > 0 s˘a existe un δ(ε) > 0
a.ˆı.
S

(f) −s

(f) < ε, (11.2)
pentru orice diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ.
Aplicˆand criteriul de integrabilitate putem pune ˆın evident ¸˘a clase de funct ¸ii integra-
bile.
Teorema 11.2 Orice funct ¸ie f : D → R continu˘a pe D este integrabil˘a pe D.
Propriet˘at ¸ile funct ¸iilor integrabile pe D sunt analoage propriet˘at ¸ilor funct ¸iilor inte-
grabile pe [a, b]. Semnal˘am aici doar teorema de medie
Teorema 11.3 Fie f o funct ¸ie integrabil˘a pe D ¸si m, M marginile inferioar˘ a ¸si supe-
rioar˘a a valorilor funct ¸iei f pe D. Exist˘a atunci num˘arul µ ∈ [m, M] a.ˆı.

D
f(x, y) dxdy = µΩ.
Dac˘a f este continu˘a pe D, atunci exist˘a punctul P(ξ, η) ∈ D a.ˆı. f(ξ, η) = µ. In
acest caz avem urm˘atoarea formul˘a de medie

D
f(x, y) dxdy = f(ξ, η)Ω.
Dac˘a f(x, y) = 1 pe D din formula precedent˘a g˘asim
Ω =

D
dxdy =

D
dω,
formul˘a care d˘a expresia ariei domeniului D cu ajutorul integralei duble. Aici dω = dxdy
se nume¸ste element de arie ˆın coordonate carteziene.
11.1.3 Reducerea integralei duble la integrale simple iterate
Cazul domeniului dreptunghiular
Teorema 11.4 Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe dreptunghiul
D = ¦(x, y), a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d¦
¸si pentru orice x ∈ [a, b], exist˘a integrala simpl˘a
I(x) =
d

c
f(x, y) dy,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 138
atunci exist˘a ¸si integrala iterat˘a
b

a
I(x) dx ¸si are loc egalitatea

D
f(x, y) dxdy =
b

a
I(x) dx =
b

a
dx
d

c
f(x, y) dy. (11.3)
Cazul domeniului oarecare
Vom considera mai ˆıntˆai cazul unui domeniu D
y
simplu ˆın raport cu axa Oy
D
y
= ¦(x, y), ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x), x ∈ [a, b]¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe [a, b] ¸si ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a, b).
Teorema 11.5 Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe domeniul D
y
¸si pentru orice x ∈ [a, b],
exist˘a integrala simpl˘a
I(x) =
ψ(x)

ϕ(x)
f(x, y) dy,
atunci exist˘a ¸si integrala iterat˘ a
b

a
I(x) dx ¸si are loc egalitatea

Dy
f(x, y) dxdy =
b

a
I(x) dx =
b

a
dx
ψ(x)

ϕ(x)
f(x, y) dy. (11.4)
Fie c = inf ϕ(x), d = sup ψ(x), x ∈ [a, b] ¸si dreptunghiul
D = ¦(x, y), a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d¦.
Definim pe D funct ¸ia f(x, y) prin
f(x, y) =

f(x, y), (x, y) ∈ D
y
,
0, (x, y) ∈ D ` D
y
,
Evident c˘a
D
y
f(x, y) dxdy =

D
f(x, y) dxdy. (11.5)
Pentru x fixat din [a, b] avem
f(x, y) =

0, y ∈ [c, ϕ(x)),
f(x, y), y ∈ [ϕ(x), ψ(x)],
0, y ∈ (ψ(x), d].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 139
Deoarece pentru fiecare x fixat din [a, b] exist˘a integrala I(x), rezult˘a c˘a exist˘a ¸si integrala
I(x) =
d

c
f(x, y) dy =
ψ(x)

ϕ(x)
f(x, y) dy = I(x).
Atunci, dup˘a (11.3)

D
f(x, y) dxdy =
b

a
I(x) dx =
b

a
dx
ψ(x)

ϕ(x)
f(x, y) dy. (11.6)
Din (11.5) ¸si (11.6) rezult˘a (11.4).
S˘a schimb˘am rolul variabilelor x ¸si y ˆın teorema precedent˘a, adic˘a s˘a presupunem c˘a
domeniul de integrat este simplu ˆın raport cu axa Ox
D
x
= ¦(x, y), ϕ(y) ≤ x ≤ ψ(y), y ∈ [c, d]¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe [c, d] ¸si ϕ(y) < ψ(y) pentru y ∈ (c, d).
Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe domeniul D
x
¸si pentru orice y ∈ [c, d], exist˘a
integrala simp˘a J(y) =
ψ(y)

ϕ(y)
f(x, y) dx, atunci exist˘a ¸si integrala iterat˘a
d

c
J(y) dy ¸si are
loc egalitatea

Dx
f(x, y) dxdy =
d

c
J(y) dy =
d

c
dy
ψ(y)

ϕ(y)
f(x, y) dx. (11.7)
Dac˘a domeniul de integrat D nu este simplu ˆın raport cu nici una dintre axe, se
ˆımparte ˆın subdomenii simple ¸si se aplic˘a formulele precedente.
Interpretarea geometric˘a a integralei duble
Dac˘a f(x, y) ≥ 0, (x, y) ∈ D, deoarece produsul f(P
i
) ω
i
este volumul unui cilindru
drept cu baza D
i
¸si ˆın˘alt ¸imea egal˘a cu f(P
i
), integrala dubl˘a pe D din funct ¸ia f(x, y)
este tocmai volumul corpului delimitat de cilindrul cu generatoarele paralele cu axa Oz
avˆand drept curb˘a directoare frontiera domeniului D, planul Oxy ¸si suprafat ¸a z = f(x, y),
(x, y) ∈ D, adic˘a
1 =

D
f(x, y) dxdy.
11.1.4 Formula lui Green
Vom studia acum leg˘atura dintre integrala dubl˘a pe un domeniu compact ¸si integrala
curbilinie pe frontiera acelui domeniu.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 140
Teorema 11.6 (Formula lui Green) Dac˘a P(x, y) ¸si Q(x, y) sunt dou˘a funct ¸ii con-
tinue pe domeniul plan D, orientat, m˘arginit de curba C, Q are derivat˘a part ¸ial˘a ˆın
raport cu x, iar P are derivat˘a part ¸ial˘a ˆın raport cu y, continue pe D, atunci

C
P dx +Qdy =

D
¸
∂Q
∂x

∂P
∂y

dxdy. (11.8)
Consider˘am pentru ˆınceput cazul unui domeniu simplu ˆın raport cu axa Oy
D
y
= ¦(x, y), ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x), x ∈ [a, b]¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe [a, b] ¸si ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a, b). Presupunem
acest domeniu orientat pozitiv. Fie
C =

AB ∪

BB

B

A

A

A
frontiera sa descris˘a ˆın sens direct.
Deoarece P(x, y) este continu˘a pe D
y
, cu derivat˘a part ¸ial˘a ˆın raport cu y continu˘a
pe D
y
, avem

D
y
∂P
∂y
dxdy =
b

a
dx
ψ(x)

ϕ(x)
∂P
∂y
dy =
b

a
[P(x, ψ(x)) −P(x, ϕ(x))] dx =
=
b

a
P(x, ψ(x)) dx −
b

a
P(x, ϕ(x)) dx = −

¸
¸

B

A

P(x, y) dx +

AB
P(x, y) dx
¸

.
Dar integralele pe segmentele BB

¸si A

A, paralele cu axa Oy sunt nule. Obt ¸inem

Dy
∂P
∂y
dxdy = −

C
P(x, y) dx.
Aceast˘a formul˘a r˘amˆane valabil˘a ¸si pentru un domeniu D oarecare, simplu sau multiplu
conex, care poate fi descompus ˆıntr-un num˘ar finit de domenii simple ˆın raport cu Oy

D
∂P
∂y
dxdy = −

C
P(x, y) dx.
Analog se arat˘a c˘a dac˘a D este un domeniu ˆınchis cu frontier˘a neted˘a, iar Q(x, y)
este o funct ¸ie continu˘a pe D ¸si are derivat˘a part ¸ial˘a ˆın raport cu x continu˘a pe D, atunci

D
∂Q
∂x
dxdy =

C
Q(x, y) dy.
Adunˆand membru cu membru ultimele dou˘a relat ¸ii obt ¸inem (11.8).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 141
Dac˘a u, v : D → R sunt dou˘a funct ¸ii continue pe D care au derivate part ¸iale continue
ˆın raport cu x continue pe D, atunci luˆand ˆın formula lui Green P = 0 ¸si Q = u v,
obt ¸inem

D
u
∂v
∂x
dxdy =

C
uv dy −

D
v
∂u
∂x
dxdy,
numit˘a formula de integrare prin p˘art ¸i ˆın integrala dubl˘a.
11.1.5 Schimbarea de variabile ˆın integrala dubl˘a
S˘a analiz˘am mai ˆıntˆai modul cum se transform˘a un domeniu plan printr-o transformare
punctual˘a a lui R
2
.
Fie D, domeniul plan m˘arginit de o curb˘a C, imaginea domeniului D

, m˘arginit de
curba C

, prin transformarea punctual˘a regulat˘a

x = x(ξ, η),
y = y(ξ, η),
(ξ, η) ∈ D

, (11.9)
cu jacobianul
J(ξ, η) =
D(x, y)
D(ξ, η)
= 0, (ξ, η) ∈ D

.
Definit ¸ia 11.7 Spunem c˘a transformarea domeniului D

ˆın domeniul D este direct˘a
dac˘a unui punct care se deplaseaz˘a pe C

ˆın sens direct ˆıi corespunde prin (11.9) un
punct care se deplaseaz˘a pe C ˆın sens direct. In caz contrar spunem c˘a transformarea
este invers˘a.
Teorema 11.7 Dac˘a jacobianul J(ξ, η) > 0 ˆın D

, transformarea punctual˘a (11.9) este
direct˘ a.
Aria Ω a domeniului D este dat˘a de
Ω =

D
dxdy =

C
xdy,
conturul C fiind parcurs ˆın sens direct.
S˘a calcul˘am transformata acestei integrale prin (11.9)
Ω =

C

x(ξ, η)
¸
∂y
∂ξ
dξ +
∂y
∂η

=

C

x
∂y
∂ξ
dξ +x
∂y
∂η
dη =
=

D

¸

∂ξ

x
∂y
∂η



∂η

x
∂y
∂ξ

dξdη =

D

J(ξ, η) dξdη.
De aici rezult˘a c˘a dac˘a J(ξ, η) > 0, pentru ca Ω > 0 este necesar s˘a parcurgem conturul
C

ˆın sens direct, deci transformarea este direct˘a.
Dac˘a aplic˘am formula de medie ultimei integrale duble, obt ¸inem
Ω = [J(ξ
0
, η
0
)[ Ω

, (ξ
0
, η
0
) ∈ D

, (11.10)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 142
unde Ω

=

D

dξdη este aria domeniului D

.
Putem acum deduce formula schimb˘arii de variabile ˆın integrala dubl˘a. Fie ∆

o
diviziune a domeniului D

c˘areia, prin transformarea (11.9) ˆıi corespunde diviziunea ∆ a
domeniului D. Dac˘a ω
i
¸si ω

i
sunt ariile elementelor D
i
¸si respectiv D

i
, cu (11.10) avem
ω
i
= [J(ξ
i
, η
i
)[ ω

i
, (ξ
i
, η
i
) ∈ D

i
, (11.11)
pentru i = 1, n.
Dac˘a not˘am cu

x
i
= x(ξ
i
, η
i
),
y
i
= y(ξ
i
, η
i
),
(x
i
, y
i
) ∈ D
i
,
avem egalitatea
n
¸
i=1
f(x
i
, y
i

i
=
n
¸
i=1
f(x(ξ
i
, η
i
), y(ξ
i
, η
i
)) [J(ξ
i
, η
i
)[ ω

i
. (11.12)
Trecˆand aici la limit˘a pentru ν

= ν(∆

) → 0, ceea ce implic˘a ν = ν(∆) → 0, obt ¸inem

D
f(x, y) dxdy =

D

f(x(ξ, η), y(ξ, η)) [J(ξ, η)[ dξdη,
care este formula schimb˘arii de variabile ˆın integrala dubl˘a.
11.2 Integrala de suprafat ¸˘a
11.2.1 Not ¸iuni de teoria suprafet ¸elor
Fie D un domeniu ˆın planul Oxy ¸si f : D → R o funct ¸ie cu derivate continue pe D.
Mult ¸imea Σ = ¦(x, y, z), z = f(x, y), (x, y) ∈ D¦ se nume¸ste suprafat ¸˘a neted˘ a. Spunem
c˘a
z = f(x, y), (x, y) ∈ D, (11.13)
este ecuat ¸ia explicit˘a a suprafet ¸ei Σ.
Spunem c˘a suprafat ¸a Σ admite o reprezentare parametric˘a regulat˘a dac˘a punctele sale
(x, y, z) pot fi reprezentate sub forma

x = x(u, v),
y = y(u, v),
z = z(u, v),
(u, v) ∈ ∆ (11.14)
unde ∆ ⊂ R
2
este un domeniu plan, iar funct ¸iile x, y, z admit derivate part ¸iale continue
pe ∆ care satisfac condit ¸ia
A
2
+B
2
+C
2
> 0, (u, v) ∈ ∆, (11.15)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 143
unde
A =
D(y, z)
D(u, v)
, B =
D(z, x)
D(u, v)
, C =
D(x, y)
D(u, v)
.
Dac˘a reprezentarea parametric˘a (11.14) stabile¸ste o corespondent ¸˘a biunivoc˘a ˆıntre punc-
tele (u, v) ∈ ∆ ¸si punctele (x, y, z) ∈ Σ, atunci suprafat ¸a Σ este o suprafat ¸˘a neted˘a.
Ecuat ¸iile (11.14) se pot scrie ¸si sub form˘a vectorial˘a
r = r(u, v) = x(u, v)i +y(u, v)j +z(u, v)k, (u, v) ∈ ∆. (11.16)
Vectorii
r
u
=
∂r
∂u
, r
v
=
∂r
∂v
sunt vectorii tangentelor la curbele v = const ¸si u = const ˆın punctul de coordonate
parametrice (u, v). Condit ¸ia (11.15) exprim˘a faptul c˘a vectorii r
u
¸si r
v
nu sunt coliniari
ˆın nici un punct al suprafet ¸ei.
Normala la suprafat ¸˘a are direct ¸ia vectorului
N = r
u
r
v
= Ai +Bj +Ck (11.17)
¸si deci versorii normalei sunt dat ¸i de
n =
r
u
r
v
±[[r
u
r
v
[[
=
Ai +Bj +Ck
±

A
2
+B
2
+C
2
. (11.18)
Prin alegerea unuia din cei doi versori ai normalei, orient˘am suprafat ¸a alegˆand una dintre
fet ¸ele sale ca fiind fat ¸a pozitiv˘a.
Dac˘a α, β, γ sunt unghiurile dintre versorul n al normalei la fat ¸a pozitiv˘a a suprafet ¸ei
¸si versorii i, j, k ai axelor, atunci
n = i cos α +j cos β +kcos γ.
Orice suprafat ¸˘a definit˘a printr-o reprezentare explicit˘a, de forma (11.13) este o su-
prafat ¸˘a cu dou˘a fet ¸e. Pentru o astfel de suprafat ¸˘a se alege de obicei ca fat ¸˘a pozitiv˘a fat ¸a
superioar˘a a suprafet ¸ei ˆın raport cu planul Oxy, adic˘a aceea pentru care versorul n al
normalei ˆıntr-un punct al suprafet ¸ei face un unghi ascut ¸it cu axa Oz, deci cos γ > 0,
avˆand deci cosinii directori ai normalei
cos α =
−p

1 +p
2
+q
2
, cos β =
−q

1 +p
2
+q
2
, cos γ =
1

1 +p
2
+q
2
, (11.19)
unde p = ∂f/∂x, q = ∂f/∂y (notat ¸iile lui Monge).
Orice suprafat ¸˘a neted˘a ˆınchis˘a este o suprafat ¸˘a cu dou˘a fet ¸e. Pentru o astfel de
suprafat ¸˘a se alege de obicei ca fat ¸˘a pozitiv˘a fat ¸a exterioar˘a a suprafet ¸ei, adic˘a aceea
pentru care versorul normalei la suprafat ¸˘a esteˆındreptat spre exteriorul corpului m˘arginit
de suprafat ¸˘a.
Fie C o curb˘a ˆınchis˘a (contur) ce m˘argine¸ste suprafat ¸a Σ. Un sens de parcurs al
conturului C se nume¸ste pozitiv sau coerent cu orientarea suprafet ¸ei dac˘a un observator
situat pe suprafat ¸˘a, ˆın direct ¸ia ¸si sensul normalei la suprafat ¸˘a, care se mi¸sc˘a ˆın acest
sens, vede suprafat ¸a ˆın stˆanga lui.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 144
11.2.2 Aria suprafet ¸elor
Fie Σ o suprafat ¸˘a neted˘a definit˘a prin ecuat ¸ia explicit˘a
z = f(x, y), (x, y) ∈ D, (11.20)
unde D este un domeniu m˘arginit din planul Oxy.
Fie ¦D
1
, D
2
, . . . , D
n
¦ o diviziune a domeniului D, M
i

i
, η
i
) un punct arbitrar din
D
i
¸si P
i

i
, η
i
, f(ξ
i
, η
i
)) punctul corespunz˘ator de pe Σ.
In punctul P
i
∈ Σ construim planul tangent. Cilindrul cu generatoarele paralele cu
axa Oz ¸si curb˘a directoarea frontiera elementului D
i
taie pe planul tangent o port ¸iune
plan˘a de suprafat ¸˘a de arie S
i
. Dac˘a ω
i
este aria lui D
i
atunci
ω
i
= S
i
[ cos γ(P
i
)[, sau S
i
=

1 +p
2
+q
2
[
Mi
ω
i
, (11.21)
unde γ(P
i
) este unghiul dintre normala la suprafat ¸˘a ˆın P
i
¸si axa Oz.
Aria suprafet ¸ei Σ este atunci definit˘a prin
S = lim
ν→0
n
¸
i=1
S
i
= lim
ν→0
n
¸
i=1

1 +p
2
+q
2

Mi
ω
i
, (11.22)
unde ν este norma diviziunii domeniului D. Rezult˘a c˘a
S =

D

1 +p
2
+q
2
dxdy. (11.23)
Expresia
dS =

1 +p
2
+q
2
dxdy =
1
[ cos γ[
dxdy,
se nume¸ste element de arie pe suprafat ¸a Σ ˆın coordonate carteziene.
Dac˘a suprafat ¸a Σ este dat˘a printr-o reprezentare parametric˘a
r = r(u, v), (u, v) ∈ ∆,
atunci
S =

A
2
+B
2
+C
2
dudv =


[[r
u
r
v
[[ dudv,
iar elementul de arie are expresia
dS =

A
2
+B
2
+C
2
dudv = [[r
u
r
v
[[ dudv.
11.2.3 Integrala de suprafat ¸˘a de primul tip
Fie suprafat ¸a Σ dat˘a prin reprezentarea parametric˘a
r = r(u, v) = x(u, v)i +y(u, v)j +z(u, v)k, (u, v) ∈ ∆, (11.24)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 145
unde ∆ este un domeniu plan m˘arginit, iar funct ¸iile x, y, z au derivate part ¸iale continue
pe ∆ ¸si satisfac condit ¸ia
[[r
u
r
v
[[ > 0, (u, v) ∈ ∆.
Fie ¦δ
1
, δ
2
, . . . , δ
n
¦ o diviziune a domeniului ∆, avˆand norma ν ¸si fie ω
i
aria
elementului δ
i
. Acestei diviziuni a domeniului ∆ˆıi corespunde prin reprezentarea (11.24)
o diviziune a suprafet ¸ei Σ: ¦σ
1
, σ
2
, . . . , σ
n
¦ ¸si fie S
i
aria elementului σ
i
. Elementul
σ
i
este la rˆandul lui o suprafat ¸˘a neted˘a reprezentat˘a parametric prin ecuat ¸iile (11.24) cu
(u, v) ∈ δ
i
. Aria sa este dat˘a de
S
i
=

δi
[[r
u
r
v
[[ dudv. (11.25)
Fie F(x, y, z) o funct ¸ie definit˘a pe Σ, P
i
(x
i
, y
i
, z
i
) un punct arbitrar din σ
i
¸si M
i
(u
i
, v
i
)
punctul corespunz˘ator din δ
i
, i = 1, n:
x
i
= x(u
i
, v
i
), y
i
= y(u
i
, v
i
), z
i
= z(u
i
, v
i
).
Definit ¸ia 11.8 Numim sum˘a integral˘a a funct ¸iei F pe suprafat ¸a Σ suma
σ(F) =
n
¸
i=1
F(P
i
)S
i
=
n
¸
i=1
F(x
i
, y
i
, z
i
)S
i
. (11.26)
Definit ¸ia 11.9 Spunem c˘a funct ¸ia F este integrabil˘a pe Σ dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
I = lim
ν→0
σ(F) (11.27)
¸si aceasta este independent˘a de alegerea punctelor P
i
. Num˘arul I se nume¸ste integrala
de suprafat ¸˘a de primul tip a funct ¸iei F pe Σ ¸si scriem

Σ
F(x, y, z) dS = lim
ν→0
n
¸
i=1
F(x
i
, y
i
, z
i
)S
i
. (11.28)
Teorema 11.8 Dac˘a funct ¸ia F(x, y, z) este continu˘ a pe Σ atunci ea este integrabil˘a pe
Σ ¸si

Σ
F(x, y, z) dS =


F(x(u, v), y(u, v), z(u, v))[[r
u
r
v
[[ dudv. (11.29)
Aplicˆand teorema de medie integralei duble (11.25), rezult˘a
S
i
= [[r
u
r
v
[[
Mi
ω
i
.
Prin urmare, putem scrie
σ(F) =
n
¸
i=1
F(P
i
)S
i
=
n
¸
i=1
F(x(M
i
), y(M
i
), z(M
i
))[[r
u
r
v
[[
Mi
ω
i
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 146
Fie, pe de alt˘a parte
σ(Ψ) =
n
¸
i=1
Ψ(M
i

i
=
n
¸
i=1
F(x(M
i
), y(M
i
), z(M
i
))[[r
u
r
v
[[
Mi
ω
i
,
suma integral˘a a funct ¸iei
Ψ(u, v) = F(x(u, v), y(u, v), z(u, v))[[r
u
(u, v) r
v
(u, v)[[,
definit˘a pe ∆, corespunz˘atoare punctelor intermediare M
i
(u
i
, v
i
) ∈ δ
i
. Funct ¸ia Ψ fiind
continu˘a pe ∆ este integrabil˘a pe ∆ ¸si deci avem
lim
ν→0
σ(F) = lim
ν→0
σ(Ψ),
de unde (11.29).
Dac˘a suprafat ¸a Σ este dat˘a prin ecuat ¸ia explicit˘a z = f(x, y), (x, y) ∈ D, funct ¸ia f
avˆand derivate part ¸iale continue pe D, iar F fiind continu˘a pe Σ, formula (11.29) devine

Σ
F(x, y, z) dS =

D
F(x, y, f(x, y))

1 +p
2
+q
2
dxdy. (11.30)
11.2.4 Integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea
Fie suprafat ¸a Σ dat˘a prin reprezentarea parametric˘a
r = r(u, v) = x(u, v)i +y(u, v)j +z(u, v)k, (u, v) ∈ ∆, (11.31)
unde ∆ este un domeniu plan m˘arginit, iar funct ¸iile x, y, z au derivate part ¸iale continue
pe ∆. Vom presupune c˘a determinant ¸ii funct ¸ionali A, B, C nu se anuleaz˘a ˆın ∆.
Presupunem c˘a suprafat ¸a Σ este orientat˘a, avˆand ca fat ¸˘a pozitiv˘a fat ¸a superioar˘a ˆın
raport cu planul Oxy, adic˘a aceea pentru care versorul n al normalei ˆıntr-un punct al
suprafet ¸ei face un unghi ascut ¸it cu axa Oz.
Fie D proiect ¸ia suprafet ¸ei Σ ˆın planul Oxy. Presupunem c˘a domeniul plan D este
orientat. Fie ¦D
1
, D
2
, . . . , D
n
¦ o diviziune a domeniului D, M
i

i
, η
i
) un punct
arbitrar din D
i
¸si P
i

i
, η
i
, ζ
i
) punctul corespunz˘ator de pe Σ.
In punctul P
i
∈ Σ construim planul tangent. Cilindrul cu generatoarele paralele cu
axa Oz ¸si curb˘a directoarea frontiera elementului D
i
taie pe planul tangent o port ¸iune
plan˘a de suprafat ¸˘a de arie S
i
. Dac˘a ω
i
este aria lui D
i
atunci ω
i
= S
i
[ cos γ
i
[, unde
γ
i
= γ(P
i
) este unghiul dintre normala la suprafat ¸˘a ˆın P
i
¸si axa Oz. Fie ˆınc˘a F(x, y, z)
o funct ¸ie definit˘a pe Σ.
Definit ¸ia 11.10 Se nume¸ste sum˘a integral˘a ˆın raport cu planul z = 0 a funct ¸iei F, pe
suprafat ¸a Σ, suma
σ
z
=
n
¸
i=1
F(P
i
) ω
i
=
n
¸
i=1
F(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) ω
i
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 147
Definit ¸ia 11.11 Spunem c˘a funct ¸ia F este integrabil˘a pe Σ ˆın raport cu planul z = 0
dac˘a exist˘a ¸si este finit˘a
lim
ν→0
σ
z
= I
z
,
oricare ar fi punctele intermediare P
i
.
Dac˘a funct ¸ia F este integrabil˘a pe Σ ˆın raport cu planul z = 0, atunci I
z
se nume¸ste
integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea ˆın raport cu planul z = 0 a funct ¸iei F pe Σ ¸si
scriem

Σ
F(x, y, z) dxdy = lim
ν→0
n
¸
i=1
F(ξ
i
, η
i
, ζ
i
) ω
i
.
Deoarece ω
i
= S
i
[ cos γ
i
[, putem scrie
σ
z
=
n
¸
i=1
F(ξ
i
, η
i
, ζ
i
)[ cos γ
i
[ S
i
,
de unde prin trecere la limit˘a pentru ν →0, rezult˘a

Σ
F(x, y, z) dxdy =

Σ
F(x, y, z)[ cos γ[ dS, (11.32)
care exprim˘a leg˘atura ˆıntre integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea ˆın raport cu planul
z = 0 ¸si integrala de suprafat ¸˘a de primul tip.
Dac˘a suprafat ¸a Σ este dat˘a prin reprezentarea parametric˘a (11.31), atunci
cos γ =
C
±

A
2
+B
2
+C
2
=
1
±[[r
u
r
v
[[

D(x, y)
D(u, v)
.
Dac˘a funct ¸ia F este continu˘a pe Σ, atunci dup˘a (11.29)

Σ
F(x, y, z) dxdy = ±


F(x(u, v), y(u, v), z(u, v))
D(x, y)
D(u, v)
dudv,
cu + dac˘a Σ ¸si ∆ au aceea¸si orientare ¸si cu − dac˘a Σ ¸si ∆ au orient˘ari diferite.
Dac˘a suprafat ¸a Σ este dat˘a prin ecuat ¸ia explicit˘a z = f(x, y), (x, y) ∈ D, formula
precedent˘a devine

Σ
F(x, y, z) dxdy = ±

D
F(x, y, f(x, y)) dxdy,
cu + dac˘a Σ ¸si D au aceea¸si orientare ¸si cu − dac˘a Σ ¸si D au orient˘ari diferite.
In mod asem˘an˘ator se definesc integralele de suprafat ¸˘a de tipul al doilea ˆın raport cu
planele x = 0 ¸si y = 0 ale funct ¸iei F pe Σ ¸si

Σ
F(x, y, z) dydz =

Σ
F(x, y, z)[ cos α[ dS,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 148

Σ
F(x, y, z) dzdx =

Σ
F(x, y, z)[ cos β[ dS.
Dac˘a funct ¸ia F este continu˘a pe Σ, atunci dup˘a (11.29)

Σ
F(x, y, z) dydz = ±


F(x(u, v), y(u, v), z(u, v))
D(y, z)
D(u, v)
dudv,

Σ
F(x, y, z) dzdx = ±


F(x(u, v), y(u, v), z(u, v))
D(z, x)
D(u, v)
dudv,
cu + dac˘a Σ ¸si ∆ au aceea¸si orientare ¸si cu − dac˘a Σ ¸si ∆ au orient˘ari diferite.
Integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea de form˘a general˘a
Fie Σ o suprafat ¸˘a neted˘a ¸si P(M), Q(M), R(M) trei funct ¸ii definite pe suprafat ¸a Σ, P
integrabil˘a pe Σˆın raport cu planul x = 0, Qˆın raport cu planul y = 0 ¸si Rˆın raport cu
planul z = 0.
Prin integral˘a de suprafat ¸˘a de tipul al doilea de form˘a general˘a ˆınt ¸elegem expresia

Σ
P dydz +Qdzdx +Rdxdy =

Σ
P dydz +

Σ
Qdzdx +

Σ
Rdxdy. (11.33)
Uneori este comod s˘a scriem integrala de suprafat ¸˘a de tipul al doilea sub form˘a
vectorial˘a. Fie
F(x, y, z) = P(x, y, z)i +Q(x, y, z)j +R(x, y, z)k
o funct ¸ie vectorial˘a definit˘a pe suprafat ¸a Σ. Deoarece,
n = i cos α +j cos β +kcos γ,
dac˘a Σ ¸si ∆ au aceea¸si orientare, atunci

Σ
P dydz +Qdzdx +Rdxdy =

Σ
(P cos α +Qcos β +Rcos γ) dS,
adic˘a
Σ
P dydz +Qdzdx +Rdxdy =

Σ
F ndS,
care reprezint˘a fluxul cˆampului vectorial F prin suprafat ¸a Σ.
11.2.5 Formula lui Stokes
Formula lui Stokes exprim˘a o leg˘atur˘a ˆıntre integrala de suprafat ¸˘a ¸si integrala curbilinie
pe frontiera acestei suprafet ¸e. Aceast˘a formul˘a generalizeaz˘a formula lui Green.
Fie
F(x, y, z) = P(x, y, z)i +Q(x, y, z)j +R(x, y, z)k
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 149
o cˆamp vectorial definit pe suprafat ¸a Σ, pentru care exist˘a cˆampul vectorial
rot F =

∂R
∂y

∂Q
∂z

i +

∂P
∂z

∂R
∂x

j +

∂Q
∂x

∂P
∂y

k.
Teorema 11.9 (Formula lui Stokes) Fluxul cˆampului vectorial rot F prin suprafat ¸a
Σ este egal cu circulat ¸ia cˆampului vectorial F pe conturul Γ ce m˘argine¸ste suprafat ¸a Σ,
avˆand orientarea coerent˘a cu orientarea suprafet ¸ei, adic˘a

Σ
(n rot F) dS =

Γ
F dr. (11.34)
Avem de ar˘atat c˘a
Γ
P dx +Qdy +Rdz =
=

Σ

∂R
∂y

∂Q
∂z

dydz +

∂P
∂z

∂R
∂x

dzdx +

∂Q
∂x

∂P
∂y

dxdy.
Fie suprafat ¸a Σ dat˘a prin ecuat ¸ia explicit˘a
z = f(x, y), (x, y) ∈ D,
unde D este proiect ¸ia suprafat ¸ei Σ ˆın planul Oxy. Fie C (frontiera domeniului D)
proiect ¸ia frontierei Γ ˆın planul Oxy. Vom presupune c˘a orientarea conturului C este cea
impus˘a de orientarea lui Γ, coerent˘a cu orientarea suprafat ¸ei Σ, avˆand versorul normalei
la fat ¸a pozitiv˘a a lui Σ dat de (11.19). Atunci
∂f
∂y
= q = −
cos β
cos γ
. (11.35)
S˘a transform˘am pentru ˆınceput primul termen din integrala curbilinie
I
x
=

Γ
P(x, y, z) dx =

Γ
P(x, y, f(x, y)) dx =

C
P(x, y, f(x, y)) dx.
Aplicˆand ultimei integrale formula lui Green, obt ¸inem
I
x
= −

D

∂y
P(x, y, f(x, y)) dxdy = −

D

∂P
∂y
+
∂P
∂z
∂f
∂y

dxdy,
sau, t ¸inˆand seama de (11.35)
I
x
= −

D

∂P
∂y

∂P
∂z
cos β
cos γ

dxdy,
care provine din integrala de suprafat ¸˘a
I
x
= −

Σ

∂P
∂y

∂P
∂z
cos β
cos γ

cos γ dS.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 150
Deci
I
x
=

Γ
P dx =

Σ

∂P
∂z
cos β −
∂P
∂y
cos γ

dS
¸si ˆın mod asem˘an˘ator obt ¸inem
I
y
=

Γ
Qdy =

Σ

∂Q
∂x
cos γ −
∂Q
∂z
cos α

dS,
I
z
=

Γ
Rdz =

Σ

∂R
∂y
cos α −
∂R
∂x
cos β

dS.
Adunˆand membru cu membru ultimele trei formule obt ¸inem (11.34).
Demonstrat ¸ia formulei lui Stokes s-a f˘acut ˆın ipoteza c˘a suprafat ¸a orientat˘a Σ se
poate proiecta biunivoc pe fiecare din planele de coordonate, iar frontiera sa este o curb˘a
neted˘a. Teorema r˘amˆane ˆıns˘a valabil˘a ¸si ˆın cazul general al unei suprafet ¸e netede pe
port ¸iuni avˆand frontiera neted˘a pe port ¸iuni.
Formula lui Stokes cont ¸ine ca un caz particular formula lui Green. Dac˘a Σ este
domeniul plan orientat de contur Γ situat ˆın planul z = 0, atunci cos α = 0, cos β = 0 ¸si
cos γ = 1, care ˆınlocuite ˆın (11.34) ne conduc la formula lui Green.
11.3 Integrala tripl˘a
11.3.1 Definit ¸ia integralei triple
Fie V o domeniu spat ¸ial m˘arginit, de volum 1. Numim diviziune ∆ a domeniului V o
mult ¸ime finit˘a de submult ¸imi ale lui V f˘ar˘a puncte interioare comune, a c˘aror reuniune
este V
∆ = ¦V
1
, V
2
, . . . , V
n
¦ ⊂ V,
n
¸
i=1
V
i
= V.
V
i
se numesc elementele diviziunii ∆.
Fie d
i
= max¦d(P, Q), P, Q ∈ V
i
¦ diametrul mult ¸imii V
i
, i = 1, n. Numim norm˘a a
diviziunii ∆ num˘arul ν = ν(∆) = max¦d
i
, i = 1, n¦. Not˘am cu τ
i
volumul elementului
V
i
al diviziunii ∆, cu
n
¸
i=1
τ
i
= 1 ¸si cu P
i
(x
i
, y
i
, z
i
) ∈ V
i
, i = 1, n, puncte arbitrare, numite
puncte intermediare ale diviziunii ∆. Fie ˆınc˘a f : V → R.
Definit ¸ia 11.12 Se nume¸ste sum˘a integral˘a Riemann a funct ¸iei f, corespunz˘atoare di-
viziunii ∆ a domeniului V ¸si punctelor intermediare P
i
, suma
σ

(f) =
n
¸
i=1
f(P
i
) τ
i
=
n
¸
i=1
f(x
i
, y
i
, z
i
) τ
i
. (11.36)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 151
Definit ¸ia 11.13 Num˘arul finit I se nume¸ste limita sumelor integrale σ

(f) cˆand norma
diviziunii tinde la zero, dac˘a oricare ar fi ε > 0, exist˘a un δ(ε) > 0 a.ˆı. pentru orice
diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ(ε) ¸si pentru orice alegere a punctelor intermediare,
s˘a avem


(f) −I[ < ε.
Scriem atunci
I = lim
ν→0
σ

(f) = lim
ν→0
n
¸
i=1
f(x
i
, y
i
, z
i
) τ
i
.
Dac˘a exist˘a num˘arul I spunem c˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe V , iar I se nume¸ste
integrala tripl˘a a funct ¸iei f pe V ¸si se noteaz˘a
I(f) =

V

f(x, y, z) dxdydz.
Exemplul 11.2 Dac˘a f(x, y, z) = C pe V , atunci
σ

(f) =
n
¸
i=1
C τ
i
= C
n
¸
i=1
τ
i
= C1,
¸si deci

V

C dxdydz = C1.
Se poate demonstra c˘a orice funct ¸ie integrabil˘a pe V este m˘arginit˘a pe V .
11.3.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate
Fie f : V → R o funct ¸ie m˘arginit˘a ¸si ∆ o diviziune a domeniului V . Deoarece f este
m˘arginit˘a pe V , ea este m˘arginit˘a pe orice element V
i
al diviziunii. Exist˘a deci numerele
m = inf f(x, y, z), M = sup f(x, y, z), (x, y, z) ∈ V,
m
i
= inf f(x, y, z), M
i
= sup f(x, y, z), (x, y, z) ∈ V
i
,
care se g˘asesc ˆın relat ¸ia
m ≤ m
i
≤ f(x, y, z) ≤ M
i
≤ M, ∀(x, y, z) ∈ V
i
.
Definit ¸ia 11.14 Sumele
s = s

(f) =
n
¸
i=1
m
i
τ
i
, S = S

(f) =
n
¸
i=1
M
i
τ
i
se numesc sume integrale Darboux (s - inferioar˘a, S - superioar˘a) ale funct ¸iei f cores-
punz˘atoare diviziunii ∆.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 152
Sumele Darboux au propriet˘at ¸i asem˘an˘atoare sumelor Darboux definite pentru inte-
grala simpl˘a.
Teorema 11.10 (Criteriul de integrabilitate) Condit ¸ia necesar˘a ¸si suficient˘a ca funct ¸ia
f : V → R s˘a fie integrabil˘a pe V este ca oricare ar fi ε > 0 s˘a existe un δ(ε) > 0 a.ˆı.
S

(f) −s

(f) < ε, (11.37)
pentru orice diviziune ∆ a c˘arei norm˘a ν(∆) < δ.
Aplicˆand criteriul de integrabilitate putem pune ˆın evident ¸˘a clase de funct ¸ii integra-
bile.
Teorema 11.11 Orice funct ¸ie f : V →R continu˘a pe V este integrabil˘a pe V .
Propriet˘at ¸ile funct ¸iilor integrabile pe V sunt analoage propriet˘at ¸ilor funct ¸iilor inte-
grabile pe [a, b]. Semnal˘am aici doar teorema de medie
Teorema 11.12 Fie f o funct ¸ie integrabil˘ a pe V ¸si m, M marginile inferioar˘a ¸si supe-
rioar˘a a valorilor funct ¸iei f pe V . Exist˘a atunci num˘arul µ ∈ [m, M] a.ˆı.

V

f(x, y, z) dxdydz = µ1.
Dac˘a f este continu˘a pe V , atunci exist˘a punctul P(ξ, η, ζ) ∈ V a.ˆı. f(ξ, η, ζ) = µ.
In acest caz avem urm˘atoarea formul˘a de medie

V

f(x, y, z) dxdydz = f(ξ, η, ζ)1.
Dac˘a f(x, y, z) = 1 pe V din formula precedent˘a g˘asim
1 =

V

dxdydz =

V

dτ,
formul˘a care d˘a expresia volumului domeniului V cu ajutorul integralei triple. Aici
dτ = dxdydz se nume¸ste element de volum ˆın coordonate carteziene.
11.3.3 Reducerea integralei triple la integrale iterate
Cazul domeniului paralelipipedic
Teorema 11.13 Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe paralelipipedul
V = ¦(x, y, z), a
1
≤ x ≤ a
2
, b
1
≤ y ≤ b
2
c
1
≤ z ≤ c
2
¦
¸si pentru orice
(x, y) ∈ D = ¦(x, y), a
1
≤ x ≤ a
2
, b
1
≤ y ≤ b
2
¦,
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 153
exist˘a integrala simpl˘a
I(x, y) =
c2

c1
f(x, y, z) dz,
atunci exist˘a ¸si integrala iterat˘a

D
I(x, y) dxdy ¸si are loc egalitatea

V

f(x, y, z) dxdydz =

D
I(x, y) dxdy =

D
dxdy
c
2

c1
f(x, y, z) dz. (11.38)
Cazul domeniului oarecare
Vom considera mai ˆıntˆai cazul unui domeniu V
z
simplu ˆın raport cu axa Oz
V
z
= ¦(x, y, z), ϕ(x, y) ≤ z ≤ ψ(x, y), (x, y) ∈ D
z
¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe D
z
, unde D
z
este proiect ¸ia domeniului V
z
pe planul
z = 0.
Teorema 11.14 Dac˘a funct ¸ia f este integrabil˘a pe domeniul V
z
¸si pentru orice (x, y) ∈
D
z
, exist˘a integrala simpl˘a
I(x, y) =
ψ(x,y)

ϕ(x,y)
f(x, y, z) dz,
atunci exist˘a ¸si integrala iterat˘a

Dz
I(x, y) dxdy ¸si are loc egalitatea

Vz

f(x, y, z) dxdydz =

Dz
I(x, y) dxdy =

Dz
dxdy
ψ(x,y)

ϕ(x,y)
f(x, y, z) dz. (11.39)
Dac˘a domeniul de integrat V nu este simplu ˆın raport cu nici una dintre axe, se
ˆımparte ˆın subdomenii simple ¸si se aplic˘a formulele precedente.
11.3.4 Formula lui Gauss-Ostrogradski
Vom studia acum leg˘atura dintre integrala tripl˘a pe un domeniu compact ¸si integrala de
suprafat ¸˘a pe frontiera acelui domeniu.
Fie
F(x, y, z) = P(x, y, z)i +Q(x, y, z)j +R(x, y, z)k
o cˆamp vectorial definit pe domeniul V m˘arginit de suprafat ¸a Σ, pentru care exist˘a
cˆampul scalar
div F =
∂P
∂x
+
∂Q
∂y
+
∂R
∂z
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 154
Teorema 11.15 (Formula divergent ¸ei) Dac˘a funct ¸iile P, Q, R ¸si cˆampul scalar div F
sunt continue pe V , atunci

V

(div F) dτ =

Σ
(F n) dS, (11.40)
unde n este versorul normalei exterioare la Σ.
Avem de ar˘atat c˘a

V

∂P
∂x
+
∂Q
∂y
+
∂R
∂z

dxdydz =

Σ
(P cos α +Qcos β +Rcos γ) dS.
Consider˘am cazul unui domeniu simplu ˆın raport cu axa Oz
V = ¦(x, y, z), ϕ(x, y) ≤ z ≤ ψ(x, y), (x, y) ∈ D
z
¦,
unde ϕ ¸si ψ sunt funct ¸ii continue pe D
z
, unde D
z
este proiect ¸ia domeniului V pe planul
z = 0. S˘a evalu˘am al treilea termen folosind formula de calcul a integralei triple

V

∂R
∂z
dxdydz =

Dz
dxdy
ψ(x,y)

ϕ(x,y)
∂R
∂z
dz =
=

Dz
R(x, y, ψ(x, y)) dxdy −

D
z
R(x, y, ϕ(x, y)) dxdy.
S˘a observ˘am c˘a suprafat ¸a Σ care m˘argine¸ste domeniul V se poate scrie: Σ = Σ
i
∪Σ
s
∪Σ
l
,
ˆın care Σ
i
¸si Σ
s
sunt fat ¸a inferioar˘a ¸si fat ¸a superioar˘a, iar Σ
l
fat ¸a lateral˘a. Deoarece pe
fat ¸a superioar˘a cos γ > 0, pe fat ¸a inferioar˘a cos γ < 0, iar pe fat ¸a lateral˘a cos γ = 0,
t ¸inˆand seama de formula de calcul a integralei de suprafat ¸˘a de tipul al doilea, avem

V

∂R
∂z
dxdydz =

Σs
Rdxdy +

Σi
Rdxdy +

Σ
l
Rdxdy =

Σ
Rdxdy
¸si deci

V

∂R
∂z
dxdydz =

Σ
Rcos γ dS,
care nu este altceva decˆat formala divergent ¸ei pentru cˆampul vectorial F = Rk, cores-
punz˘atoare domeniului V simplu ˆın raport cu axa Oz. Aceast˘a formul˘a este adev˘arat˘a
¸si pentru un domeniu V care poate fi ˆımp˘art ¸it ˆıntr-un num˘ar finit de domenii simple ˆın
raport cu axa Oz.
Dac˘a V este un domeniu ce se poate descompune ˆıntr-un num˘ar finit de domenii
simple ˆın raport cu axa Ox, iar P(x, y, z) este o funct ¸ie continu˘a, cu derivat˘a part ¸ial˘a ˆın
raport cu x, continu˘a pe V , atunci

V

∂P
∂x
dxdydz =

Σ
P cos αdS.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 155
Dac˘a V este un domeniu ce se poate descompune ˆıntr-un num˘ar finit de domenii simple
ˆın raport cu axa Oy, iar Q(x, y, z) este o funct ¸ie continu˘a, cu derivat˘a part ¸ial˘a ˆın raport
cu y, continu˘a pe V , atunci

V

∂Q
∂y
dxdydz =

Σ
P cos β dS.
Prin urmare, dac˘a V este un domeniu ce se poate descompune ˆıntr-un num˘ar finit de
domenii simple ˆın raport cu toate axele, adunˆand ultimele trei relat ¸ii obt ¸inem (11.40).
Dac˘a u, v : V → R sunt dou˘a funct ¸ii continue pe V care au derivate part ¸iale continue
ˆın raport cu x continue pe V , atunci luˆand ˆın formula lui Gauss-Ostrogradski P = u v
¸si Q = R = 0, obt ¸inem

V

u
∂v
∂x
dxdydz =

Σ
uv dydz −

V

v
∂u
∂x
dxdydz,
numit˘a formula de integrare prin p˘art ¸i ˆın integrala tripl˘a.
11.3.5 Schimbarea de variabile ˆın integrala tripl˘a
Fie V un domeniu spat ¸ial m˘arginit ¸si V

imaginea sa prin transformarea punctual˘a reg-
ulat˘a

x = x(ξ, η, ζ),
y = y(ξ, η, ζ),
z = z(ξ, η, ζ),
(ξ, η, ζ) ∈ V

, (11.41)
cu jacobianul
J(ξ, η, ζ) =
D(x, y, z)
D(ξ, η, ζ)
= 0, (ξ, η, ζ) ∈ V

.
Se poate ar˘ata ca ¸si la integrala dubl˘a c˘a dac˘a 1 =

V

dxdydz, este volumul domeniului
V , atunci
1 =

V

[J(ξ, η, ζ)[ dξdηdζ.
Dac˘a aplic˘am formula de medie ultimei integrale, obt ¸inem
1 = [J(ξ
0
, η
0
, ζ
0
)[ 1

, (ξ
0
, η
0
, ζ
0
) ∈ V

, (11.42)
unde
1

=

V

dξdηdζ
este volumul domeniului V

.
Fie ∆

o diviziune a domeniului V

c˘areia, prin transformarea (11.41) ˆıi corespunde
diviziunea ∆ a domeniului V . Dac˘a τ
i
¸si τ

i
sunt volumele elementelor V
i
¸si respectiv V

i
,
cu (11.42) avem
τ
i
= [J(ξ
i
, η
i
, ζ
i
)[ τ

i
, (ξ
i
, η
i
, ζ
i
) ∈ V

i
, (11.43)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 156
pentru i = 1, n.
Dac˘a not˘am cu

x
i
= x(ξ
i
, η
i
, ζ
i
),
y
i
= y(ξ
i
, η
i
, ζ
i
),
z
i
= z(ξ
i
, η
i
, ζ
i
),
(x
i
, y
i
, z
i
) ∈ V
i
,
avem egalitatea
n
¸
i=1
f(x
i
, y
i
, z
i

i
=
n
¸
i=1
f(x(ξ
i
, η
i
, ζ
i
), y(ξ
i
, η
i
, ζ
i
), z(ξ
i
, η
i
, ζ
i
)) [J(ξ
i
, η
i
, ζ
i
)[ τ

i
. (11.44)
Trecˆand aici la limit˘a pentru ν

= ν(∆

) → 0, ceea ce implic˘a ν = ν(∆) → 0, obt ¸inem

V

f(x, y, z) dxdydz =

V

f(x(ξ, η, ζ), y(ξ, η, ζ), z(ξ, η, ζ)) [J(ξ, η, ζ)[ dξdηdζ,
care este formula schimb˘arii de variabile ˆın integrala tripl˘a.
Exemplul 11.3 S˘a se calculeze integrala
I =

V

x
x
2
+y
2
+z
2
+a
2
dxdydz,
unde
V = ¦(x, y, z) [ x
2
+y
2
+z
2
≤ R
2
, x ≥ 0, y ≥ 0, z ≥ 0¦.
Trecem la coordonate sferice:

x = r sin θ cos ϕ,
y = r sin θ sin ϕ,
z = r cos θ,
(r, θ, ϕ) ∈ [0, R]

0,
π
2

0,
π
2

.
Se g˘ase¸ste
dxdy dz = r
2
sin θ dr dθ dϕ
¸si deci
I =
π
2
0

π
2
0

R
0
r
3
sin
2
θ cos ϕ
r
2
+a
2
dr.
Efectuˆ and calculule se obt ¸ine
I =
π
8

R
2
+a
2
ln
a
2
a
2
+R
2

.
Capitolul 12
ECUAT¸II DIFERENT¸IALE
ORDINARE
12.1 Ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul I
12.1.1 Ecuat ¸ii diferent ¸iale. Solut ¸ii
Definit ¸ia 12.1 Se numesc ecuat ¸ii diferent ¸iale ecuat ¸iile ale c˘aror necunoscute sunt func-
t ¸ii de una sau mai multe variabile, ˆın care intr˘a atˆat funct ¸iile cˆat ¸si derivate ale lor.
Dac˘a funct ¸iile necunoscute depind de mai multe variabile, ecuat ¸iile se numesc ecuat ¸ii
cu derivate part ¸iale; ˆın caz contrar, adic˘a dac˘a funct ¸iile necunoscute depind de o sin-
gur˘a variabil˘a independent˘a, ecuat ¸iile se numesc ecuat ¸ii diferent ¸iale ordinare. In cele ce
urmeaz˘a ne vom ocupa de acestea din urm˘a.
Deoarece ˆın numeroase aplicat ¸ii fizice variabila independent˘a este timpul care se
noteaz˘a cu t, vom utiliza ¸si noi aceast˘a notat ¸ie. Funct ¸iile necunoscute vor fi notate
cu x, y, z etc. Derivatele acestora ˆın raport cu t le vom nota x

, x

, . . . , x
(n)
.
Definit ¸ia 12.2 Fie F(t, x, x

, . . . , x
(n)
) o funct ¸ie real˘ a avˆand drept argumente variabila
real˘a t ∈ [a, b] ¸si funct ¸ia real˘a x ˆımpreun˘a cu derivatele ei x

, x

, . . . , x
(n)
. Relat ¸ia
F(t, x, x

, . . . , x
(n)
) = 0 (12.1)
se nume¸ste ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul n dac˘a se cere s˘a se determine funct ¸iile x =
x(t), definite pe intervalul [a, b], avˆand derivate pˆan˘ a la ordinul n inclusiv ˆın orice punct
al intervalului [a, b] a.ˆı. s˘a avem
F(t, x(t), x

(t), . . . , x
(n)
(t)) = 0, ∀t ∈ [a, b].
Funct ¸iile reale x(t) care ˆındeplinesc condit ¸iile precedente se numesc solut ¸ii ale ecuat ¸iei
diferent ¸iale (12.1).
157
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 158
Dac˘a n = 1 obt ¸inem ecuat ¸iile diferent ¸iale de ordinul ˆıntˆai, care sunt, conform definit ¸iei
precedente, de forma implicit˘a
F(t, x, x

) = 0 (12.2)
sau sub forma explicit˘a
x

= f(t, x). (12.3)
Exemplul 12.1 Ecuat ¸ia x

= x+t este o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul ˆıntˆai. O solut ¸ie
a acestei ecuat ¸ii este x(t) = e
t
−t −1, t ∈ R. Funct ¸ia x(t) = Ce
t
−t −1, unde C este o
constant˘a arbitrar˘a, reprezint˘a o familie de solut ¸ii ale ecuat ¸iei date.
Exemplul 12.2 Ecuat ¸ia x

− x = t, t ∈ R este o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul doi.
Funct ¸ia x(t) = C
1
e
t
+ C
2
e
−t
− t, t ∈ R, cu C
1
¸si C
2
constante arbitrare, reprezint˘a o
familie de solut ¸ii ale ecuat ¸iei date.
In continuare ne vom ocupa numai de ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul ˆıntˆai. Din exem-
plele prezentate se vede c˘a ecuat ¸iile diferent ¸iale admit familii de solut ¸ii care depind de
constante arbitrare. Pentru ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul ˆıntˆai aceste familii depind de
o singur˘a constant˘a arbitrar˘a.
Definit ¸ia 12.3 Spunem c˘a funct ¸ia x = x(t, C) este solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei diferen-
t ¸iale de ordinul ˆıntˆ ai (12.2) dac˘a x = x(t, C) este o solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.2) ¸si dac˘a prin
particularizarea constantei C obt ¸inem orice solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.2).
Solut ¸ia general˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale se mai nume¸ste ¸si integrala general˘a a
ecuat ¸iei considerate.
Definit ¸ia 12.4 Se nume¸ste solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei (12.2) o solut ¸ie x = x(t),
t ∈ [a, b], care se obt ¸ine din solut ¸ia general˘a dˆand constantei C o valoare particular˘a.
Exemplul 12.3 Ecuat ¸ia x = tx

+ (x

)
2
are solut ¸ia general˘a x(t) = Ct + C
2
, t ∈ R.
Solut ¸ia x(t) = t + 1 este o solut ¸ie particular˘a care se obt ¸ine pentru C = 1.
O solut ¸ie a ecuat ¸iei diferent ¸iale (12.2) care nu cont ¸ine o constant˘a arbitrar˘a nu este
ˆın mod necesar o solut ¸ie particular˘a. O astfel de solut ¸ie se nume¸ste solut ¸ie singular˘a.
Exemplul 12.4 Funct ¸ia x(t) = −
1
4
t
2
, t ∈ R este o solut ¸ie a ecuat ¸iei diferent ¸iale din
exemplul precedent, dar nu este o solut ¸ie particular˘a deoarece nu se obt ¸ine din solut ¸ia
general˘a prin particularizarea constantei C. Este deci o solut ¸ie singular˘a.
Graficul unei solut ¸ii a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale este o curb˘a plan˘a numit˘a curb˘a inte-
gral˘a.
12.1.2 Interpretarea geometric˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de or-
dinul ˆıntˆai
S˘a consider˘am ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a sub form˘a explicit˘a (12.3), funct ¸ia f fiind definit˘a
ˆıntr-un domeniu D ⊂ R
2
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 159
Fiec˘arui punct (t
0
, x
0
) ∈ D ˆıi corespunde o direct ¸ie de coeficient unghiular x

0
=
f(t
0
, x
0
). Prin urmare ecuat ¸ia x

= f(t, x) asociaz˘a fiec˘arui punct M
0
(t
0
, x
0
) o direct ¸ie
v(1, f(t
0
, x
0
)). Dac˘a x = x(t), (t, x) ∈ D este o solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.3), fiec˘arui punct
M(t, x(t)) ∈ D i se asociaz˘a direct ¸ia v(1, f(t, x(t))). Graficul solut ¸iei x = x(t) este deci
curba integral˘a din D care are proprietatea c˘a ˆın fiecare punct al ei, tangenta la curb˘a
are direct ¸ia v.
Problema integr˘arii ecuat ¸iei (12.3) ˆın D revine la g˘asirea curbelor integrale din D cu
proprietatea c˘a ˆın fiecare punct al lor sunt tangente cˆampului de direct ¸ii v(1, f(t, x)).
Exemplul 12.5 Ecuat ¸ia x

= 1, t ∈ R, define¸ste cˆampul de direct ¸ii v(1, 1) paralel cu
prima bisectoare a axelor. Curbele integrale sunt drepte paralele cu aceast˘a bisectoare.
Ecuat ¸ia lor este x(t) = t + C, t ∈ R, unde C este o constant˘a arbitrar˘a. Orice paralel˘a
la prima bisectoare este o curb˘a integral˘a particular˘a.
12.1.3 Condit ¸ii init ¸iale. Problema lui Cauchy
Problema determin˘arii solut ¸iei ecuat ¸iei diferent ¸iale (12.3) care pentru t = t
0
ia valoarea
x = x
0
, deci al c˘arei grafic trece prin punctul (t
0
, x
0
), se nume¸ste problema lui Cauchy,
iar condit ¸ia ca x(t
0
) = x
0
se nume¸ste condit ¸ie init ¸ial˘ a.
Exemplul 12.6 Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a x

= f(t), cu f o funct ¸ie continu˘a pe [a, b].
Solut ¸ia ei general˘a este dat˘a de
x(t) =

t
t0
f(t) dt +C,
unde t
0
∈ [a, b], iar C este o constant˘a arbitrar˘a. Solut ¸ia care satisface condit ¸ia init ¸ial˘a
x(t
0
) = x
0
, x
0
∈ R, este
x(t) = x
0
+

t
t0
f(t) dt.
De aici rezult˘a c˘a pentru orice punct (t
0
, x
0
) ∈ [a, b] R exist˘a o solut ¸ie unic˘a care
satisface condit ¸ia x(t
0
) = x
0
, sau, altfel spus, prin orice punct din [a, b] R ⊂ R
2
, trece
o curb˘a integral˘a a ecuat ¸iei x

= f(t) ¸si numai una.
12.1.4 Ecuat ¸ii diferent ¸iale explicite, integrabile prin metode ele-
mentare
1. Ecuat ¸ii diferent ¸iale care provin din anularea unei diferent ¸iale exacte
S˘a consider˘am ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a de ordinul ˆıntˆai sub forma simetric˘a
P(t, x) dt +Q(t, x) dx = 0, (12.4)
P ¸si Q fiind funct ¸ii continue, cu derivate part ¸iale continue pe un domeniu D ⊂ R
2
.
S˘a observ˘am mai ˆıntˆai c˘a orice ecuat ¸ie x

= f(t, x) se poate pune sub form˘a (12.4) cu
−P/Q = f.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 160
Teorema 12.1 Dac˘a funct ¸iile P(t, x) ¸si Q(t, x) au derivate part ¸iale continue ˆın dome-
niul D ⊂ R
2
, care verific˘a pentru orice (t, x) ∈ D relat ¸ia
∂P
∂x
=
∂Q
∂t
, (12.5)
integrala general˘a a ecuat ¸iei (12.4) este dat˘a de

t
t0
P(τ, x
0
) dτ +

x
x0
Q(t, ξ) dξ = C, (t
0
, x
0
) ∈ D. (12.6)
Deoarece funct ¸iile P ¸si Q satisfac condit ¸ia (12.5), expresia diferent ¸ial˘a P(t, x) dt +
Q(t, x) dx este o diferent ¸ial˘a exact˘a, adic˘a exist˘a funct ¸ia F(t, x), diferent ¸iabil˘a ˆın D a.ˆı.
dF(t, x) = P(t, x) dt +Q(t, x) dx, (12.7)
sau
∂F
∂t
= P(t, x),
∂F
∂x
= Q(t, x), ∀(t, x) ∈ D.
Integrˆand ecuat ¸ia a doua ˆın raport cu x avem F(t, x) =

x
x0
Q(t, ξ) dξ + G(t). Inlocuind
ˆın prima ecuat ¸ie ¸si t ¸inˆand seama de (12.5), g˘asim

x
x0
∂P
∂ξ
(t, ξ) dξ +G

(t) = P(t, x),
de unde rezult˘a G(t) =

t
t0
P(τ, x
0
) dτ ¸si deci
F(t, x) =

t
t0
P(τ, x
0
) dτ +

x
x0
Q(t, ξ) dξ.
Cu F(t, x) astfel determinat˘a, integrala general˘a a ecuat ¸iei (12.4) este dat˘a de F(t, x) =
C, cum rezult˘a din (12.7).
Integrala general˘a (12.6) se obt ¸ine prin dou˘a operat ¸ii de integrare numite ¸si cuadraturi.
Ea define¸ste solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (12.4) sub form˘a implicit˘a.
Exemplul 12.7 S˘a se integreze ecuat ¸ia (t
2
−x
2
) dt −2txdx = 0 ¸si apoi s˘a se determine
curba integral˘a care trece prin punctul (1, 1).
Avem P(t, x) = t
2
− x
2
, Q(t, x) = −2tx ¸si P
x
= Q
t
= −2x, deci membrul stˆang al
ecuat ¸iei date este o diferent ¸ial˘a exact˘a. Atunci integrala general˘a este dat˘a de

t
t0

2
−x
2
0
) dτ −2

x
x0
tξ dξ = C, (t
0
, x
0
) ∈ D.
sau
1
3
t
3
− tx
2
= C. Solut ¸ia particutar˘a care satisface condit ¸ia init ¸ial˘a dat˘a este t
3

3tx
2
+ 2 = 0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 161
2. Ecuat ¸ii cu variabile separate
Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a P(t) dt + Q(x) dx = 0, unde P(t) este derivabil˘a pe [a, b] ¸si
Q(x) este derivabil˘a pe [c, d]. Funct ¸iile P ¸si Q satisfac condit ¸ia (12.5) pentru orice
(t, x) ∈ [a, b] [c, d]. O astfel de ecuat ¸ie se nume¸ste cu variabile separate ¸si integrala sa
general˘a este dat˘a, dup˘a (12.6), de

t
t0
P(τ) dτ +

x
x0
Q(ξ) dξ = C,
cu (t
0
, x
0
) ∈ [a, b] [c, d].
Exemplul 12.8 S˘a se determine solut ¸ia ecuat ¸iei (x
2
+ 1) dt + (2t + 1)x
2
dx = 0, care
trece prin punctul (1, 0). Putem separa variabilele
1
2t + 1
dt +
x
2
x
2
+ 1
dx = 0,
cu solut ¸ia general˘a ln (2t + 1)
2
+ x − arctg x = C. Solut ¸ia particular˘a care satisface
condit ¸ia dat˘a este ln (2t + 1)
2
+x −arctg x = ln 6.
O ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul ˆıntˆai de forma x

= f(t) g(x) este o ecuat ¸ie cu
variabile separabile. Intr-adev˘ar, ea poate fi pus˘a sub forma
f(t) dt −
1
g(x)
dx = 0.
3. Metoda factorului integrant
Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a
P(t, x) dt +Q(t, x) dx = 0, (12.8)
P ¸si Q fiind funct ¸ii continue, cu derivate part ¸iale continue pe un domeniu D ⊂ R
2
.
Dac˘a P dt + Qdx nu este o diferent ¸ial˘a exact˘a ˆın D, ne propunem s˘a determin˘am o
funct ¸ie µ(t, x) a.ˆı. expresia µ(P dt +Qdx) s˘a fie o diferent ¸ial˘a exact˘a ˆın D. Trebuie deci
s˘a avem

∂x
(µP) =

∂t
(µQ), sau µ

∂Q
∂t

∂P
∂x

+Q
∂µ
∂t
−P
∂µ
∂x
= 0. (12.9)
Definit ¸ia 12.5 Funct ¸ia µ(t, x), definit˘a ˆın D ¸si cu derivate part ¸iale continue ˆın D, care
verific˘a ecuat ¸ia (12.9), se nume¸ste factor integrant al ecuat ¸iei (12.8).
Ecuat ¸ia (12.9) este o ecuat ¸ie cu derivate part ¸iale pentru funct ¸ia µ(t, x). Dup˘a cum se
va vedea mai tˆarziu, integrarea ei revine la integrarea ecuat ¸iei (12.8). Dar aici nu avem
nevoie de solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (12.9), ci doar de o solut ¸ie particular˘a a acesteia ¸si
ˆın anumite cazuri determinarea unei astfel de solut ¸ii este posibil˘a.
De exemplu, dac˘a c˘aut˘am un factor integrant µ(t), funct ¸ie numai de t, ecuat ¸ia (12.9)
devine
1
µ

dt
=
1
Q

∂P
∂x

∂Q
∂t

(12.10)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 162
¸si determinarea lui µ este posibil˘a dac˘a membrul drept al ecuat ¸iei (12.10) este funct ¸ie
numai de t.
Intr-adev˘ar, ˆın acest caz ˆın ecuat ¸ia (12.10) variabilele se separ˘a ¸si obt ¸inem pe µ
printr-o cuadratur˘a
ln µ =

1
Q

∂P
∂x

∂Q
∂t

dt.
In mod asem˘an˘ator, dac˘a c˘aut˘am un factor integrant µ(x), funct ¸ie numai de x, ecuat ¸ia
(12.9) devine
1
µ

dx
=
1
P

∂Q
∂t

∂P
∂x

(12.11)
¸si determinarea lui µ este posibil˘a dac˘a membrul drept al ecuat ¸iei (12.11) este funct ¸ie
numai de x.
In acest caz, obt ¸inem
lnµ =

1
P

∂Q
∂t

∂P
∂x

dx.
Exemplul 12.9 S˘a se integreze ecuat ¸ia (t
3
sin x − 2x) dt + (t
4
cos x + t) dx = 0. Avem
P
x
= t
3
cos x −2, Q
t
= 4t
3
cos x + 1 ¸si deci
1
Q

∂P
∂x

∂Q
∂t

= −
3
t
este funct ¸ie numai de t. Ca atare avem
1
µ

dt
= −
3
t
¸si o solut ¸ie particular˘a este µ =
1
t
3
.
Inmult ¸ind ecuat ¸ia cu µ, obt ¸inem

sin x −
2x
t
3

dt +

t cos x +
1
t
2

dx = 0
a c˘arei solut ¸ie general˘a este t sin x +
x
t
2
= C.
4. Ecuat ¸ii omogene
Ecuat ¸iile diferent ¸iale de forma
dx
dt
=
P(t, x)
Q(t, x)
,
unde P(t, x) ¸si Q(t, x) sunt funct ¸ii omogene ˆın t ¸si x de acela¸si grad m se numesc ecuat ¸ii
diferent ¸iale omogene. Deoarece
P(t, x) = t
m
P(1,
x
t
), Q(t, x) = t
m
Q(1,
x
t
),
ecuat ¸ia se poate pune sub forma
dx
dt
= f(
x
t
). (12.12)
Prin schimbarea de funct ¸ie x = ty ecuat ¸ia (12.12) se transform˘aˆıntr-o ecuat ¸ie cu variabile
separabile. Intr-adev˘ar, deoarece x

= ty

+y ecuat ¸ia devine ty

+y = f(y), sau separˆand
variabilele
dy
f(y) −y
=
dt
t
, (12.13)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 163
care este o ecuat ¸ie cu variabile separate. Dac˘a f este continu˘a ¸si f(y) −y = 0, integrˆand
obt ¸inem
ln [t[ +C =

dy
f(y) −y
= Φ(y)
¸si solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (12.12) este
ln [t[ +C = Φ(
x
t
). (12.14)
Dac˘a y
0
este o r˘ad˘acin˘a a ecuat ¸iei f(y) −y = 0, atunci y(t) = y
0
este o solut ¸ie a ecuat ¸iei
ty

+y = f(y), deci x(t) = y
0
t este o solut ¸ie singular˘a a ecuat ¸iei (12.12).
Exemplul 12.10 S˘a se g˘aseasc˘a solut ¸ia ecuat ¸iei t
2
+2x
2
= txx

, care satisface condit ¸ia
init ¸ial˘a x(1) = 2.
Cu schimbarea de variabil˘a x = ty, ecuat ¸ia devine
ydy
1 +y
2
=
dt
t
,
cu solut ¸ia general˘a t = C

1 +y
2
. Inlocuind pe y, avem t
2
= C

t
2
+x
2
. Condit ¸ia
init ¸ial˘a determin˘a pe C =
1

5
. Solut ¸ia particular˘a c˘autat˘a este t
2

5 =

t
2
+x
2
.
5. Ecuat ¸ii reductibile la ecuat ¸ii omogene
S˘a consider˘am o ecuat ¸ie de forma
dx
dt
= f

at +bx +c
a

t +b

x +c

(12.15)
unde a, b, c, a

, b

, c

sunt constante.
a). Dac˘a c
2
+ (c

)
2
= 0, (12.15) este o ecuat ¸ie omogen˘a. Cu substitut ¸ia x = ty se
separ˘a variabilele.
b). Dac˘a c
2
+ (c

)
2
> 0 ¸si ab

−a

b = 0, dreptele
at +bx +c = 0, a

t +b

x +c

= 0
se intersecteaz˘a ˆıntr-un punct (t
0
, x
0
). Prin schimb˘arile de variabil˘a independent˘a ¸si de
funct ¸ie τ = t −t
0
, ξ = x −x
0
, ecuat ¸ia devine


= f

aτ +bξ
a

τ +b

ξ

care este o ecuat ¸ie omogen˘a.
c). Dac˘a c
2
+ (c

)
2
> 0 ¸si ab

−a

b = 0, rezult˘a
a

a
=
b

b
= k ¸si deci
dx
dt
= f

at +bx +c
k(at +bx) +c

.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 164
Prin schimbarea de funct ¸ie at + bx = y ecuat ¸ia (12.15) se transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie cu
variabile separabile. Intr-adev˘ar, deoarece bx

= y

− a, separˆand variabilele ecuat ¸ia
devine
dy
bf

y+c
ky+c

+a
= dt.
Dac˘a bf

y+c
ky+c

+a = 0, prin integrare obt ¸inem
t +C =

dy
bf

y+c
ky+c

+a
= Φ(y).
Revenind la variabilele init ¸iale, solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (12.15) va fi dat˘a implicit prin:
t +C = Φ(at +bx).
6. Ecuat ¸ii liniare de ordinul ˆıntˆai
O ecuat ¸ie de forma
dx
dt
= a(t)x +b(t), (12.16)
unde a(t) ¸si b(t) sunt funct ¸ii continue pe un interval I, se nume¸ste ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a
liniar˘a de ordinul ˆıntˆai.
Dac˘a b(t) ≡ 0 ecuat ¸ia se nume¸ste omogen˘a
dx
dt
= a(t)x.
S˘a integr˘am mai ˆıntˆai ecuat ¸ia omogen˘a, care este o ecuat ¸ie cu variabile separabile. Intr-
adev˘ar, putem scrie
dx
x
= a(t) dt,
de unde
ln [x[ =

t
t0
a(τ) dτ + ln [C[,
sau
x(t) = C exp

t
t0
a(τ) dτ, t ∈ I,
cu t
0
∈ I, fixat, reprezint˘a solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei omogene. Dac˘a not˘am cu
x
0
(t) = exp

t
t0
a(τ) dτ,
o solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei omogene, atunci solut ¸ia sa general˘a se scrie
x(t) = Cx
0
(t).
Teorema 12.2 Solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei liniare neomogene este suma dintre solut ¸ia
general˘a a ecuat ¸iei liniare omogene corespunz˘atoare ¸si o solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei
neomogene.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 165
Fie x

(t) o solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei neomogene ¸si y(t) = x(t) − x

(t). Avem
c˘a y

(t) = x

(t) −(x

)

(t) sau y

(t) = a(t)(x(t) −x

(t)), adic˘a y

(t) = a(t)y(t). Deci, y(t)
este solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei omogene y(t) = Cx
0
(t). Incˆat
x(t) = Cx
0
(t) +x

(t).
O solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei neomogene se poate obt ¸ine prin metoda variat ¸iei
constantelor. Aceasta const˘a ˆın a c˘auta o solut ¸ie de forma solut ¸iei generale a ecuat ¸iei
omogene, ˆın care constanta C se ˆınlocuie¸ste printr-o funct ¸ie u(t)
x

(t) = u(t)x
0
(t). (12.17)
Inlocuind ˆın ecuat ¸ia (12.16) g˘asim (x

0
(t) − a(t)x
0
(t))u + x
0
(t)u

= b(t). Cum x
0
este
solut ¸ie a ecuat ¸iei omogene, r˘amˆane, pentru determinarea funct ¸iei u, ecuat ¸ia
x
0
(t)u

= b(t).
O solut ¸ie a acestei ecuat ¸ii este
u(t) =

t
t0
b(s)
x
0
(s)
ds,
care ˆınlocuit˘a ˆın (12.17) ne conduce la solut ¸ia particular˘a
x

(t) = x
0
(t)

t
t0
b(s)
x
0
(s)
ds.
Solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei neomogene se scrie atunci
x(t) = Cx
0
(t) +x
0
(t)

t
t0
b(s)
x
0
(s)
ds.
Geometric, ea reprezint˘a o familie de curbe ce depinde liniar de constanta arbitrar˘a C.
Exemplul 12.11 S˘a se integreze ecuat ¸ia liniar˘a neomogen˘a x

= xtg t + cos t, pentru
t ∈ R` ¦
π
2
+nπ¦.
Ecuat ¸ia omogen˘a corespunz˘atoare, x

= xtg t, are solut ¸ia general˘a
x(t) = C
1
cos t
, t ∈ R`

π
2
+nπ
¸
.
C˘aut˘am pentru ecuat ¸ia neomogen˘a o solut ¸ie particular˘a de forma
x

(t) = u(t)
1
cos t
.
Se obt ¸ine pentru u ecuat ¸ia u

= cos
2
t, de unde u(t) =
1
2
t+
1
4
sin 2t. In consecint ¸˘a, solut ¸ia
general˘a a ecuat ¸iei date este
x(t) = C
1
cos t
+ (
1
2
t +
1
4
sin 2t)
1
cos t
, t ∈ R `

π
2
+nπ
¸
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 166
7. Ecuat ¸ii de ordinul ˆıntˆai reductibile la ecuat ¸ii liniare
a). Ecuat ¸ia Bernoulli este o ecuat ¸ie de forma
x

= a(t)x +b(t)x
α
, α ∈ R` ¦0, 1¦. (12.18)
Prin schimbarea de funct ¸ie x
1−α
= y, ecuat ¸ia Bernoulli se transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie
liniar˘a. Intr-adev˘ar, cum (1 −α)x
−α
x

= y

, ˆınlocuind ˆın (12.18) obt ¸inem
y

= (1 −α)a(t)y + (1 −α)b(t),
care este o ecuat ¸ie liniar˘a.
b). Ecuat ¸ia Riccati este o ecuat ¸ie de forma
x

= a(t)x
2
+b(t)x +c(t). (12.19)
Dac˘a se cunoa¸ste o solut ¸ie particular˘a x

(t) a ecuat ¸iei Riccati, prin schimbarea de funct ¸ie
x = x

+
1
y
, ecuat ¸ia (12.19) se transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie liniar˘a. Intr-adev˘ar, cum x

=
(x

)


1
y
2
y

, ecuat ¸ia (12.19) devine
(x

)


1
y
2
y

= a(t)

x

+
1
y

2
+b(t)

x

+
1
y

+c(t).
De unde, t ¸inˆand seam˘a c˘a x

este solut ¸ie, obt ¸inem
y

= −(2x

(t)a(t) +b(t))y +a(t),
care este o ecuat ¸ie liniar˘a.
8. Ecuat ¸ii algebrice ˆın x

Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a
a
0
(t, x)(x

)
n
+a
1
(t, x)(x

)
n−1
+ +a
n−1
(t, x)x

+a
n
(t, x) = 0, (12.20)
care se obt ¸ine prin anularea unui polinom ˆın x

cu coeficient ¸ii a
k
(t, x) funct ¸ii continue ¸si
a
0
(t, x) = 0.
Considerat˘a ca ecuat ¸ie algebric˘aˆın x

, (12.20) are n r˘ad˘acini f
k
(t, x), k = 1, n. Fiecare
r˘ad˘acin˘a real˘a ne d˘a o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de forma x

= f(t, x). Orice solut ¸ie a unei
astfel de ecuat ¸ii este solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.20).
12.1.5 Alte ecuat ¸ii de ordinul ˆıntˆai, integrabile prin metode ele-
mentare
1. Ecuat ¸ia x = f(x

)
Dac˘a f este o funct ¸ie cu derivat˘a continu˘a, solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei x = f(x

) este
dat˘a parametric de
t =

1
p
f

(p) dp +C, x = f(p).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 167
Intr-adev˘ar, s˘a punem x

= p ¸si s˘a lu˘am pe p ca variabil˘a independent˘a. Avem
x = f(p), dx = f

(p) dp, dt =
1
p
dx =
1
p
f

(p) dp,
de unde obt ¸inem pe t ca funct ¸ie de p printr-o cuadratur˘a.
Exemplul 12.12 S˘a se integreze ecuat ¸ia
x = a
n
(x

)
n
+a
n−1
(x

)
n−1
+ +a
1
x

+a
0
.
Punem x

= p. Atunci dx = p dt, dt =
1
p
dx, de unde
t =

1
p
(na
n
p
n−1
+ (n −1)a
n−1
p
n−2
+ +a
1
) dp.
Solut ¸ia general˘a este dat˘a de

t =
n
n−1
a
n
p
n−1
+
n−1
n−2
a
n−1
p
n−2
+ +a
2
p +a
1
ln p +C,
x = a
n
p
n
+a
n−1
p
n−1
+ +a
1
p +a
0
, p > 0.
2. Ecuat ¸ia F(x, x

) = 0
Integrarea ecuat ¸iei F(x, x

) = 0 se reduce la o cuadratur˘a dac˘a se cunoa¸ste o reprezentare
parametric˘a a curbei F(u, v) = 0, anume u = ϕ(τ), v = ψ(τ), τ ∈ [a, b].
Intr-adev˘ar, dac˘a ϕ ¸si ψ sunt continue, iar ϕ are derivat˘a continu˘a pe [a, b], putem
scrie x = ϕ(τ), x

= ψ(τ), τ ∈ [a, b] ¸si deci
dx

= ϕ

(τ), dt =
1
ψ(τ)
ϕ

(τ) dτ,
ˆıncˆat integrala general˘a este dat˘a parametric de
t =

1
ψ(τ)
ϕ

(τ) dτ +C, x = ϕ(τ).
3. Ecuat ¸ia t = f(x

)
Dac˘a f este o funct ¸ie cu derivat˘a continu˘a, solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei t = f(x

) este dat˘a
parametric de
t = f(p), x =

pf

(p) dp +C.
Intr-adev˘ar, s˘a punem x

= p ¸si s˘a lu˘am pe p ca variabil˘a independent˘a. Avem
t = f(p), dt = f

(p) dp, dx = p dt = pf

(p) dp,
de unde obt ¸inem pe x ca funct ¸ie de p printr-o cuadratur˘a.
Exemplul 12.13 S˘a se integreze ecuat ¸ia t = 2x

+ e
x

. Punem x

= p. Atunci t =
2p +e
p
, dx = p dt = (2p +pe
p
) dp. Solut ¸ia general˘a este dat˘a de
t = 2p +e
p
, x = p
2
+ (p −1)e
p
+C.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 168
4. Ecuat ¸ia F(t, x

) = 0
Integrarea ecuat ¸iei F(t, x

) = 0 se reduce la o cuadratur˘a dac˘a se cunoa¸ste o reprezentare
parametric˘a a curbei F(u, v) = 0, anume u = ϕ(τ), v = ψ(τ), τ ∈ [a, b].
Intr-adev˘ar, dac˘a ϕ ¸si ψ sunt continue, iar ϕ are derivat˘a continu˘a pe [a, b], putem
scrie t = ϕ(τ),
dx
dt
= ψ(τ), τ ∈ [a, b] ¸si deci
dx = ϕ

(τ)ψ(τ) dτ,
ˆıncˆat integrala general˘a este dat˘a parametric de
t = ϕ(τ), x =

ψ(τ)ϕ

(τ) dτ +C.
5. Ecuat ¸ia Lagrange
Se nume¸ste ecuat ¸ie Lagrange o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de forma
A(x

)t +B(x

)x +C(x

) = 0,
cu A, B, C funct ¸ii continue, cu derivate de ordinul ˆıntˆai continue pe un interval [a, b].
Dac˘a B(x

) = 0, ecuat ¸ia Lagrange se poate scrie sub forma
x = ϕ(x

)t +ψ(x

).
Integrarea ecuat ¸iei Lagrange se reduce la integrarea unei ecuat ¸ii liniare. Intr-adev˘ar,
dac˘a not˘am x

= p, avem x = ϕ(p)t +ψ(p). Deriv˘am ˆın raport cu t ¸si t ¸inem seama c˘a p
este funct ¸ie de t:
p −ϕ(p) = [ϕ

(p)t +ψ

(p)]
dp
dt
, (12.21)
de unde, pentru p −ϕ(p) = 0, rezult˘a
dt
dp
=
ϕ

(p)
p −ϕ(p)
t +
ψ

(p)
p −ϕ(p)
,
care este o ecuat ¸ie liniar˘a ˆın t ca funct ¸ie necunoscut˘a ¸si p ca variabil˘a independent˘a.
Prin integrarea acesteia obt ¸inem pe t ca funct ¸ie de p, care ˆımpreun˘a cu x = ϕ(p)t +ψ(p)
determin˘a integrala general˘a sub form˘a parametric˘a.
Dac˘a p = p
0
este o r˘ad˘acin˘a a ecuat ¸iei p −ϕ(p) = 0, atunci p(t) = p
0
este o solut ¸ie a
ecuat ¸iei (12.21) ¸si deci x = p
0
t + ψ(p
0
) este o solut ¸ie singular˘a a ecuat ¸iei lui Lagrange.
Evident, vom avea atˆatea solut ¸ii particulare cˆate r˘ad˘acini are ecuat ¸ia p −ϕ(p) = 0.
Exemplul 12.14 S˘a se integreze ecuat ¸ia x = 2tx

+ (x

)
2
. Punem x

= p. Atunci
x = 2tp +p
2
¸si diferent ¸iem: dx = 2p dt + 2t dp + 2p dp. Dar dx = p dt ¸si deci
dt
dp
= −
2
p
t −1,
care este o ecuat ¸ie liniar˘a, a c˘arei solut ¸ie general˘a, pentru p = 0, este t =
C
p
2

p
3
, ˆıncˆat
solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei date se scrie
t =
C
p
2

p
3
, x =
2C
p
+
p
2
3
, p ∈ R` ¦0¦.
Pentru p = 0 se obt ¸ine x(t) ≡ 0, care este o solut ¸ie singular˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 169
6. Ecuat ¸ia Clairaut
Se nume¸ste ecuat ¸ie Clairaut o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de forma
x = tx

+ψ(x

).
unde ψ este o funct ¸ie cu derivat˘a continu˘a pe un interval [a, b].
Ecuat ¸ia Clairaut este o ecuat ¸ie Lagrange particular˘a, anume cu ϕ(p) = p. Pentru
integrarea ei proced˘am la fel ca pentru integrarea ecuat ¸iei Lagrange. Inlocuim x

= p,
x = tp+ψ(p), apoi deriv˘amˆın raport cu t ¸si t ¸inem seama c˘a p este funct ¸ie de t. Obt ¸inem
(t +ψ

(p))
dp
dt
= 0.
Avem dou˘a posibilit˘at ¸i. Sau
dp
dt
= 0, p = C ¸si deci x(t) = Ct +ψ(C) este solut ¸ia general˘a
a ecuat ¸iei Clairaut. Sau t +ψ

(p) = 0, care ne conduce la solut ¸ia singular˘a
t = −ψ

(p), x = −pψ

(p) +ψ(p).
Exemplul 12.15 S˘a se integreze ecuat ¸ia x = tx

+ (x

)
n
. Punem x

= p ¸si derivˆand
obt ¸inem: p = tp

+ p + np
n−1
p

sau p

(t + np
n−1
) = 0. Avem: p

= 0, p = C, care
d˘a solut ¸ia gereral˘a x(t) = Ct + C
n
. Sau t = −np
n−1
, x = (1 − n)p
n
, care reprezint˘a o
integral˘a singular˘a.
7. Ecuat ¸ia x = f(t, x

)
Notˆand x

= p, avem x = f(t, p) ¸si deriv˘amˆın raport cu t, t ¸inˆand seama c˘a p este funct ¸ie
de t. Obt ¸inem
p =
∂f
∂t
+
∂f
∂p

dp
dt
,
de unde putem explicita pe dp/dt. Dac˘a aceast˘a ecuat ¸ie poate fi integrat˘a ¸si p = ϕ(t, C)
este solut ¸ia sa general˘a, atunci x(t) = f(t, ϕ(t, C)) este solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei date.
Exemplul 12.16 S˘a se integreze ecuat ¸ia
(x

)
2
+tx

+ 3x +t
2
= 0.
Punem x

= p, avem p
2
+tp+3x+t
2
= 0. Deriv˘amˆın raport cu t: 2pp

+p+tp

+3p+2t = 0
sau (2p + 1)(p

+ 2) = 0. Din p

= −2 urmeaz˘a p = −2t +C, de unde solut ¸ia general˘a
x(t) = −
1
3
[t
2
+t(C −2t) + (C −2t)
2
], t ∈ R.
Apoi t = −2p ¸si x = −p
2
, care reprezint˘a o integral˘a singular˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 170
8. Ecuat ¸ia t = f(x, x

)
Notˆand x

= p, avem t = f(x, p) ¸si deriv˘am ˆın raport cu x, considerˆand pe t ¸si p ca
funct ¸ii de x. Obt ¸inem
1
p
=
∂f
∂x
+
∂f
∂p

dp
dx
.
Dac˘a putem integra aceast˘a ecuat ¸ie ¸si p = ϕ(x, C) este solut ¸ia sa general˘a, atunci t(x) =
f(x, ϕ(x, C)) este solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei date.
Exemplul 12.17 S˘a se integreze ecuat ¸ia t =
1
x

x + (x

)
n
. Punem x

= p, avem t =
1
p
x +p
n
. Deriv˘am ˆın raport cu x. Obt ¸inem
dp
dx
(np
n−1

1
p
2
) = 0.
Deci
dp
dx
= 0, p = C, de unde solut ¸ia general˘a t(x) =
1
C
x + C
n
, sau x = np
n+1
,
t = (n + 1)p
n
, care reprezint˘a o integral˘a singular˘a.
12.1.6 Teorema de existent ¸˘a ¸si unicitate
In cele ce urmeaz˘a vom stabili condit ¸iile ˆın care problema lui Cauchy pentru o ecuat ¸ie
diferent ¸ial˘a de ordinul ˆıntˆai are solut ¸ie unic˘a ¸si vom da un mijloc de construct ¸ie efectiv˘a
a acestei solut ¸ii.
Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a de ordinul ˆıntˆai
x

= f(t, x), (12.22)
cu condit ¸ia init ¸ial˘a
x(t
0
) = x
0
. (12.23)
Teorema 12.3 Dac˘a:
a). funct ¸ia f(t, x) este continu˘a pe domeniul ˆınchis D, definit prin
D = ¦(t, x) ∈ R
2
[t −t
0
[ ≤ a, [x −x
0
[ ≤ b¦
b). pentru orice (t, x
1
), (t, x
2
) ∈ D, funct ¸ia f(t, x) satisface inegalitatea
[f(t, x
1
) −f(t, x
2
)[ < L[x
1
−x
2
[, L > 0,
numit˘a condit ¸ia lui Lipschitz, atunci exist˘a un num˘ar real pozitiv h ≤ a ¸si o singur˘a
funct ¸ie x = x(t) definit˘a ¸si derivabil˘a pe intervalul [t
0
− h, t
0
+ h], solut ¸ie a ecuat ¸iei
(12.22) pe intervalul [t
0
−h, t
0
+h] ¸si care satisface condit ¸ia init ¸ial˘a (12.23).
Funct ¸ia f(t, x) este continu˘a pe domeniul ˆınchis D, deci este m˘arginit˘a pe D. Fie
M > 0, a.ˆı.
[f(t, x)[ ≤ M, (t, x) ∈ D.
Lu˘am h = min ¦a, b/M¦ ¸si fie I = [t
0
−h, t
0
+h].
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 171
Pentru determinarea solut ¸iei vom folosi metoda aproximat ¸iilor succesive. Metoda
const˘a din a construi un ¸sir de funct ¸ii
x
0
, x
1
(t), . . . , x
n
(t), . . .
care converge ˆın mod uniform pe I c˘atre o funct ¸ie care ˆındepline¸ste condit ¸iile din enunt ¸ul
teoremei.
Primul termen al ¸sirului ˆıl lu˘am x
0
¸si se nume¸ste aproximat ¸ia de ordinul zero. Al
doilea termen al ¸sirului de funct ¸ii, numit ¸si aproximat ¸ia de ordinul ˆıntˆai, ˆıl definim prin
x
1
(t) = x
0
+

t
t0
f(t, x
0
) dt, t ∈ I,
aproximat ¸ia de ordinul doi prin
x
2
(t) = x
0
+

t
t0
f(t, x
1
(t)) dt, t ∈ I
¸si ˆın general, aproximat ¸ia de ordinul n, prin
x
n
(t) = x
0
+

t
t0
f(t, x
n−1
(t)) dt, t ∈ I. (12.24)
S¸irul de funct ¸ii astfel definit are urm˘atoarele propriet˘at ¸i
1. Toate funct ¸iile x
n
(t), n = 1, 2, 3, . . . satisfac condit ¸ia init ¸ial˘a x
n
(t
0
) = x
0
.
2. Tot ¸i termenii ¸sirului sunt funct ¸ii continue pe intervalul I. Intr-adev˘ar, f este
continu˘a pe D, deci toate integralele care intervin sunt funct ¸ii continue pe I.
3. Pentru orice n ∈ N, x
n
(t) ∈ [x
0
−b, x
0
+b], pentru t ∈ [t
0
−h, t
0
+h].
Demonstrat ¸ie prin induct ¸ie. Deoarece [f(t, x
0
)[ ≤ M, avem
[x
1
−x
0
[ =

t
t0
f(t, x
0
) dt

t
t0
[f(t, x
0
)[ dt

≤ M[t −t
0
[ ≤ Mh ≤ b.
S˘a presupunem c˘a aproximat ¸ia de ordinul n−1 ˆındepline¸ste aceast˘a condit ¸ie, deci x
n−1

[x
0
−b, x
0
+b]. Atunci [f(t, x
n−1
)[ ≤ M ¸si putem scrie
[x
n
−x
0
[ =

t
t0
f(t, x
n−1
) dt

≤ M[t −t
0
[ ≤ Mh ≤ b,
prin urmare, pentru t ∈ I toate aproximat ¸iile apart ¸in intervalului [x
0
−b, x
0
+b].
Vom ar˘ata acum c˘a ¸sirul de funct ¸ii (x
n
(t)) converge uniform pe intervalul I la o
funct ¸ie x(t) cˆand n →∞. Convergent ¸a acestui ¸sir este echivalent˘a cu convergent ¸a seriei
de funct ¸ii
x
0
+ (x
1
−x
0
) + (x
2
−x
1
) + + (x
n
−x
n−1
) + , (12.25)
deoarece ¸sirul sumelor part ¸iale ale seriei (12.25) este tocmai ¸sirul (x
n
).
Pentru a ar˘ata c˘a seria (12.25) este uniform convergent˘a pe I este suficient s˘a ar˘at˘am
c˘a ea este majorat˘a de o serie numeric˘a cu termeni pozitivi convergent˘a. Mai precis, vom
ar˘ata c˘a pentru orice t ∈ I,
[x
n
(t) −x
n−1
(t)[ ≤ M L
n−1

[t −t
0
[
n
n!
, n ∈ N. (12.26)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 172
Demonstrat ¸ie prin induct ¸ie. Avem
[x
1
(t) −x
0
[ =

t
t0
f(t, x
0
) dt

≤ M[t −t
0
[,
deci pentru n = 1 inegalitatea (12.26) este verificat˘a. Presupunem c˘a ea este adev˘arat˘a
pentru n −1, adic˘a
[x
n−1
(t) −x
n−2
(t)[ ≤ M L
n−2

[t −t
0
[
n−1
(n −1)!
(12.27)
¸si ar˘at˘am c˘a este adev˘arat˘a ¸si pentru n. Avem
[x
n
(t) −x
n−1
(t)[ ≤

t
t0
[f(t, x
n−1
) −f(t, x
n−2
)] dt

¸si dac˘a folosim condit ¸ia lui Lipschitz ¸si inegalitatea (12.27), g˘asim
[x
n
(t) −x
n−1
(t)[ ≤ L

t
t0
[x
n−1
−x
n−2
[ dt

≤ L

t
t
0
ML
n−2
[t −t
0
[
n−1
(n −1)!
dt

,
de unde (12.26).
Deoarece [t −t
0
[ ≤ h, avem majorarea
[x
n
(t) −x
n−1
(t)[ ≤
M
L

(Lh)
n
n!
, t ∈ I,
de unde rezult˘a c˘a seria (12.25) este absolut ¸si uniform convergent˘a pe I, deoarece seria
numeric˘a

¸
1
M
L

(Lh)
n
n!
este convergent˘a. Intr-adev˘ar, folosind criteriul raportului avem
lim
n→∞
a
n+1
a
n
= lim
n→∞
Lh
n + 1
= 0.
Se poate observa c˘a avem efectiv

¸
1
M
L

(Lh)
n
n!
=
M
L
(e
Lh
−1).
Rezult˘a de aici c˘a ¸sirul aproximat ¸iilor succesive are ca limit˘a o funct ¸ie continu˘a pe I
x(t) = lim
n→∞
x
n
(t).
Trecˆand la limit˘a ˆın relat ¸ia de recurent ¸˘a (12.24), g˘asim c˘a
x(t) = x
0
+

t
t0
f(τ, x(τ)) dτ, t ∈ I. (12.28)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 173
Derivˆand (12.28) ˆın raport cu t, obt ¸inem
x

(t) = f(t, x(t)), t ∈ I,
de unde deducem c˘a funct ¸ia x = x(t) este solut ¸ie pe I a ecuat ¸iei diferent ¸iale (12.22). Ea
verific˘a ¸si condit ¸ia init ¸ial˘a (12.23), cum rezult˘a din (12.28).
Unicitatea solut ¸iei rezult˘a din unicitatea limitei unui ¸sir convergent.
Funct ¸iile x
n
(t) constituie aproximat ¸ii ale solut ¸iei x(t), care sunt cu atˆat mai apropiate
de x(t) cu cˆat n este mai mare. Deci metoda folosit˘a ˆın demonstrt ¸ia precedent˘a, numit˘a
metoda aproximat ¸iilor succesive, d˘a ¸si un procedeu de aproximare a solut ¸iei ecuat ¸iei
diferent ¸iale (12.22) care trece printr-un punct dat (t
0
, x
0
), adic˘a un procedeu de rezolvare
a problemei lui Cauchy.
12.2 Ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordin superior
12.2.1 Solut ¸ia general˘a. Solut ¸ii particulare
Fie ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a
F(t, x, x

, . . . , x
(n)
) = 0. (12.29)
Ordinul maxim al derivatei care figureaz˘a ˆın (12.29) se nume¸ste ordinul ecuat ¸iei diferen-
t ¸iale (12.29). Dac˘a n ≥ 2 spunem c˘a ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a este de ordin superior.
Reamintim c˘a funct ¸iile x = x(t), definite pe intervalul [a, b], avˆand derivate pˆan˘a
la ordinul n inclusiv ˆın orice punct al intervalului [a, b] se nume¸ste solut ¸ie a ecuat ¸iei
diferent ¸iale (12.29) pe intervalul [a, b] dac˘a
F(t, x(t), x

(t), . . . , x
(n)
(t)) = 0, ∀t ∈ [a, b].
Exemplul 12.18 Ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a de ordinul trei
x

−x

+x

−x = 0
admite solut ¸iile x
1
(t) = e
t
, x
2
(t) = cos t, x
3
(t) = sin t. Ecuat ¸ia admite ¸si solut ¸ia
x(t) = C
1
e
t
+C
2
cos t +C
3
sint, t ∈ R,
unde C
1
, C
2
, C
3
sunt constante arbitrare.
Din exemplul precedent se vede c˘a solut ¸iile unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordin superior
pot depinde de constante arbitrare.
Definit ¸ia 12.6 Funct ¸ia x = x(t, C
1
, C
2
, . . . , C
n
) este solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei dife-
rent ¸iale (12.29) ˆın domeniul D ⊂ R
2
, dac˘a este solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.29) ¸si dac˘a prin
alegerea convenabil˘a a constantelor se transform˘a ˆın orice solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.29) al
c˘arei grafic se afl˘a ˆın D.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 174
Solut ¸ia general˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul n poate fi scris˘a ¸si sub form˘a
implicit˘a
Φ(t, x, C
1
, C
2
, . . . , C
n
) = 0.
De obicei, unei relat ¸ii de aceast˘a form˘a i se d˘a denumirea de integrala general˘a a ecuat ¸iei
diferent ¸iale de ordinul n.
Solut ¸ia general˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul n poate fi scris˘a ¸si sub form˘a
parametric˘a
t = ϕ(τ, C
1
, C
2
, . . . , C
n
), x = ψ(τ, C
1
, C
2
, . . . , C
n
).
Definit ¸ia 12.7 Numim solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei (12.29) orice funct ¸ie x = x(t),
t ∈ [a, b], (t, x) ∈ D ⊂ R
2
, care se obt ¸ine din solut ¸ia general˘ a dˆand valori particulare
constantelor C
1
, C
2
, . . . , C
n
.
Graficul unei solut ¸ii particular˘a a ecuat ¸iei (12.29) este o curb˘a plan˘a numit˘a curb˘a
integral˘a.
Exemplul 12.19 Ecuat ¸ia x

+x = t are solut ¸ia general˘a x(t) = C
1
cos t +C
2
sin t +t,
t ∈ R. Funct ¸ia x(t) = cos t + t este o solut ¸ie particular˘a care se obt ¸ine din solut ¸ia
general˘a pentru C
1
= 1 ¸si C
2
= 0.
Solut ¸ia general˘a a unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de ordinul n depinde de n constante arbi-
trare.
12.2.2 Integrale intermediare. Integrale prime
Fie dat˘a ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a de ordinul n
F(t, x, x

, . . . , x
(n)
) = 0 (12.30)
¸si fie
Φ(t, x, C
1
, C
2
, . . . , C
n
) = 0 (12.31)
integrala sa general˘a. Dac˘a deriv˘am relat ¸ia (12.31) de n −k ori ¸si elimin˘am ˆıntre aceste
n −k + 1 relat ¸ii constantele C
k+1
, C
k+2
, . . . , C
n
, obt ¸inem o relat ¸ie de forma
Ψ(t, x, x

, . . . , x
(n−k)
C
1
, C
2
, . . . , C
k
) = 0. (12.32)
Definit ¸ia 12.8 Se nume¸ste integral˘a intermediar˘a a ecuat ¸iei (12.30) o ecuat ¸ie diferent ¸i-
al˘a de ordinul n−k, de forma (12.32), care cont ¸ine k ≥ 1 constante arbitrare ¸si care este
verificat˘a de integrala general˘ a (12.31) a ecuat ¸iei (12.30). In particular, pentru k = 1,
(12.32) se nume¸ste integral˘a prim˘a.
Cunoa¸sterea unei integrale intermediare simplific˘a rezolvarea ecuat ¸iei diferent ¸iale
init ¸iale. Dac˘a (12.32) este o integral˘a intermediar˘a a ecuat ¸iei (12.30), atunci integrarea
ecuat ¸iei (12.30) se reduce la integrarea ecuat ¸iei (12.32), care este o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a
de ordinul n −k.
Intr-adev˘ar, integrala general˘a a ecuat ¸iei (12.32) cont ¸ine n −k constante arbitrare ¸si
dac˘a ad˘aug˘am la acestea cele k constante care intr˘a ˆın structura ecuat ¸iei (12.32), solut ¸ia
g˘asit˘a va cont ¸ine n constante arbitrare, deci va fi integrala general˘a a ecuat ¸iei (12.30).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 175
In particular, cunoa¸sterea a n integrale prime distincte ale ecuat ¸iei (12.30)
Ψ
i
(t, x, x

, . . . , x
(n−1)
C
i
) = 0, i = 1, n (12.33)
este echivalent˘ a cu cunoa¸sterea solut ¸iei generale a ecuat ¸iei (12.30), deoarece din sistemul
(12.33) putem obt ¸ine pe x, x

, . . . , x
(n−1)
ˆın funct ¸ie de t, C
1
, C
2
, . . . , C
n
, de unde, ˆın
particular, rezult˘a x = x(t, C
1
, C
2
, . . . , C
n
), adic˘a solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (12.30).
12.2.3 Condit ¸ii init ¸iale. Problema lui Cauchy
In multe probleme care conduc la rezolvarea unei ecuat ¸ii diferent ¸iale de forma (12.30)
nu este necesar s˘a cunoa¸stem solut ¸ia general˘a ci doar o anumit˘a solut ¸ie, care s˘a satisfac˘a
anumite condit ¸ii, numite condit ¸ii init ¸iale ¸si care o determin˘a ˆın mod unic.
In general, se cere o solut ¸ie a ecuat ¸iei (12.30) cu proprietatea c˘a pentru t = t
0
, x ¸si
derivatele sale pˆan˘a la ordinul n −1 iau valori date
x(t
0
) = x
0
, x

(t
0
) = x

0
, . . . , x
(n−1)
(t
0
) = x
n−1
0
. (12.34)
Problema determin˘arii solut ¸iei x(t) care satisface condit ¸iile init ¸iale (12.34) se nume¸ste
problema lui Cauchy.
12.2.4 Ecuat ¸ii de ordin superior integrabile prin cuadraturi
1. Ecuat ¸ia x
(n)
= 0
Este cea mai simpl˘a ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul n. Prin n cuadraturi succesive obt ¸inem
solut ¸ia general˘a sub forma
x(t) =
C
1
(n −1)!
t
n−1
+
C
2
(n −2)!
t
n−2
+ +
C
n−1
1!
t +C
n
,
adic˘a un polinom arbitrar de gradul n −1.
Exemplul 12.20 S˘a se g˘aseasc˘a solut ¸ia ecuat ¸iei x
(5)
= 0, care satisface condit ¸iile init ¸i-
ale:
x(0) = 1, x

(0) = 0, x

(0) = −1, x
(3)
(0) = 0, x
(4)
(0) = 1.
Solut ¸ia general˘a este
x(t) =
C
1
4!
t
4
+
C
2
3!
t
3
+
C
3
2!
t
2
+
C
4
1!
t +C
5
.
Condit ¸iile init ¸iale precizate conduc la solut ¸ia particular˘a
x(t) =
1
24
t
4

1
2
t
2
+ 1, t ∈ R.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 176
2. Ecuat ¸ia x
(n)
= f(t)
Dac˘a f este continu˘a pe intervalul [a, b], solut ¸ia general˘a a acestei ecuat ¸ii se poate pune
sub forma
x(t) =
1
(n −1)!

t
t0
(t −τ)
n−1
f(τ) dτ +
C
1
(n −1)!
t
n−1
+ +
C
n−1
1!
t +C
n
,
cu t
0
∈ [a, b].
Intr-adev˘ar, ecuat ¸ia se mai scrie (x
(n−1)
)

= f(t), de unde, prin cuadraturi succesive,
avem
x
(n−1)
=

t
t0
f(t) dt +C
1
,
x
(n−2)
=

t
t0
dt

t
t0
f(t) dt +C
1
(t −t
0
) +C
2
,

x =

t
t0
dt

t
t0
dt

t
t0
f(t) dt +
C1
(n−1)!
t
n−1
+ +
Cn−1
1!
t +C
n
.
R˘amˆane de ar˘atat c˘a

t
t0
dt

t
t0
dt

t
t0
f(t) dt =
1
(n −1)!

t
t0
(t −τ)
n−1
f(τ) dτ. (12.35)
Prin induct ¸ie dup˘a n. Pentru n = 2, avem

t
t0
dt

t
t0
f(t) dt =

t
t0

θ
t0
f(τ) dτ =

t
t0
[

θ
t0
f(τ) dτ] dθ =

D
f(τ) dθ dτ,
unde D este triunghiul din planul θτ m˘arginit de dreptele τ = θ, θ = t ¸si τ = t
0
.
Inversˆand ordinea de integrare, putem scrie

D
f(τ) dθ dτ =

t
t0
[

t
τ
f(τ) dθ] dτ =

t
t0
(t −τ)f(τ) dτ.
Deci formula (12.35) este adev˘arat˘a pentru n = 2. Presupunem (12.35) adev˘arat˘a pentru
n−1 ¸si ar˘at˘am c˘a este adev˘arat˘a pentru n. Din (12.35) pentru n trecut ˆın n−1, integrˆand
ˆın raport cu t avem

t
t0
dt

t
t
0
dt

t
t0
f(t) dt =
1
(n −2)!

t
t0
dt

t
t0
(t −τ)
n−2
f(τ) dτ =
1
(n −2)!

t
t0

θ
t0
(θ −τ)
n−2
f(τ) dτ =
1
(n −2)!

D
(θ −τ)
n−2
f(τ) dθ dτ =
1
(n −2)!

t
t
0

t
τ
(θ −τ)
n−2
f(τ) dθ =
1
(n −1)!

t
t
0
(t −τ)
n−1
f(τ) dτ.
Deci formula este adev˘arat˘a pentru orice n.
Exemplul 12.21 S˘a se determine solut ¸ia ecuat ¸iei x

= sin t, care satisface condit ¸iile
init ¸iale x(0) = 1, x

(0) = −1, x

(0) = 0. Prin trei integr˘ari succesive obt ¸inem solut ¸ia
general˘a
x(t) = cos t +
1
2
C
1
t
2
+C
2
t +C
3
.
Solut ¸ia problemei lui Cauchy este x(t) = cos t +t
2
−t.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 177
3. Ecuat ¸ia F(t, x
(n)
) = 0
Dac˘a se cunoa¸ste o reprezentare parametric˘a a curbei F(u, v) = 0 ¸si anume u = ϕ(τ),
v = ψ(τ), cu ϕ ¸si ψ funct ¸ii continue ¸si ϕ cu derivat˘a continu˘a pe [a, b], atunci integrala
general˘a pe [a, b] a ecuat ¸iei diferent ¸iale se obt ¸ine prin n cuadraturi.
Intr-adev˘ar, luˆand t = ϕ(τ), x
(n)
= ψ(τ), avem dt = ϕ

(τ) dτ, dx
(n−1)
= ψ(τ) dt =
ψ(τ)ϕ

(τ) dτ. De unde obt ¸inem printr-o cuadratur˘a
x
(n−1)
=

ψ(τ)ϕ

(τ) dτ +C
1
= Ψ
1
(τ) +C
1
.
Apoi dx
(n−2)
= (Ψ
1
(τ) +C
1
) dt = (Ψ
1
(τ) +C
1

(τ) dτ. De unde
x
(n−2)
=

Ψ
1
(τ)ϕ

(τ) dτ +C
1
ϕ(τ) +C
2
= Ψ
2
(τ) +C
1
ϕ(τ) +C
2
.
Repetˆand operat ¸ia de n ori, obt ¸inem solut ¸ia sub form˘a parametric˘a
t = ϕ(τ), x = Ψ
n
(τ) +P
n−1
(ϕ(τ)),
ˆın care P
n−1
este un polinom de gradul n −1 ˆın ϕ(τ).
Dac˘a ecuat ¸ia poate fi explicitat˘a ˆın raport cu t, adic˘a putem obt ¸ine t = f(x
(n)
),
atunci o reprezentare parametric˘a este dat˘a de x
(n)
= τ, t = f(τ).
Exemplul 12.22 S˘a se g˘aseasc˘ a solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei t = x

+ ln x

. Punem
x

= τ, t = τ + ln τ. Avem dx

= τ dt = τ(1 +
1
τ
) τ. Se obt ¸ine solut ¸ia general˘a
t = τ + ln τ, x =
1
6
τ
3
+
3
4
τ
2
+C
1
(τ + ln τ) +C
2
.
4. Ecuat ¸ia F(x
(n−1)
, x
(n)
) = 0
Dac˘a se cunoa¸ste o reprezentare parametric˘a a curbei F(u, v) = 0 ¸si anume u = ϕ(τ),
v = ψ(τ), cu ϕ ¸si ψ funct ¸ii continue ¸si ϕ cu derivat˘a continu˘a pe [a, b], atunci integrala
general˘a pe [a, b] a ecuat ¸iei diferent ¸iale se obt ¸ine prin n cuadraturi.
Intr-adev˘ar, luˆand x
(n−1)
= ϕ(τ), x
(n)
= ψ(τ), avem dx
(n−1)
= ϕ

(τ) dτ, dx
(n−1)
=
ψ(τ) dt. De unde dt =
ϕ

(τ)
ψ(τ)
dτ ¸si printr-o cuadratur˘a obt ¸inem
t =

ϕ

(τ)
ψ(τ)
dτ +C
1
= Ψ(τ) +C
1
, x
(n−1)
= ϕ(τ),
A¸sadar am redus problema la cazul precedent.
Exemplul 12.23 S˘a se integreze ecuat ¸ia x
(3)
x
(4)
= −1. O reprezentare parametric˘a
este x
(3)
= τ, x
(4)
= −
1
τ
, τ = 0. Obt ¸inem dx
(3)
= dτ, dx
(3)
= −
1
τ
dt, deci dt = −τ dτ.
Se obt ¸ine solut ¸ia general˘a
t = −
1
2
τ
2
+C
1
, x = −
1
105
τ
7
+
1
8
C
1
τ
4

1
2
C
2
τ
2
+C
3
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 178
5. Ecuat ¸ia F(x
(n−2)
, x
(n)
) = 0
Dac˘a se cunoa¸ste o reprezentare parametric˘a a curbei F(u, v) = 0 ¸si anume u = ϕ(τ),
v = ψ(τ), cu ϕ ¸si ψ funct ¸ii continue ¸si ϕ cu derivat˘a continu˘a pe [a, b], atunci integrala
general˘a pe [a, b] a ecuat ¸iei diferent ¸iale se obt ¸ine prin n cuadraturi.
Intr-adev˘ar, luˆand x
(n−2)
= ϕ(τ), x
(n)
= ψ(τ), din dx
(n−1)
= x
(n)
dt, dx
(n−2)
=
x
(n−1)
dt, prin eliminarea lui dt g˘asim
x
(n−1)
dx
(n−1)
= x
(n)
dx
(n−2)
= ϕ

(τ)ψ(τ) dτ,
de unde
x
(n−1)
=

2

ϕ

(τ)ψ(τ) dτ +C
1
, x
(n−2)
= ϕ(τ).
A¸sadar am redus problema la cazul precedent.
12.2.5 Ecuat ¸ii c˘arora li se poate mic¸sora ordinul
1. Ecuat ¸ia F(t, x
(k)
, x
(k+1)
, . . . , x
(n)
) = 0
Ecuat ¸ia se transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a de ordinul n − k prin schimbarea de
funct ¸ie x
(k)
= u. Derivˆand ¸si ˆınlocuind obt ¸inem ecuat ¸ia
F(t, u, u

, . . . , u
(n−k)
) = 0.
Dac˘a aceast˘a ecuat ¸ie poate fi integrat˘a, sulut ¸ia sa general˘a va fi de forma
u(t) = ϕ(t, C
1
, . . . , C
n−k
).
Integrarea ecuat ¸iei date se reduce atunci la integrarea ecuat ¸iei de ordinul k:
x
(k)
= ϕ(t, C
1
, . . . , C
n−k
).
Exemplul 12.24 In ecuat ¸ia
x
(n)
sin t −x
(n−1)
cos t + 1 = 0,
punem x
(n−1)
= u ¸si ecuat ¸ia se transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie liniar˘a ˆın u:
u

sin t −ucos t + 1 = 0.
2. Ecuat ¸ia F(x, x

, . . . , x
(n)
) = 0
Prin schimbarea de funct ¸ie x

= p, luˆand pe x ca variabil˘a independent˘a, reducem ordinul
ecuat ¸iei date cu o unitate. Obt ¸inem succesiv
dx
dt
= p,
d
2
x
dt
2
=
d
dt

dx
dt

=
dp
dt
=
dp
dx
p,
d
3
x
dt
3
=
d
dt

d
2
x
dt
2

=
d
dt

p
dp
dx

=
d
dx

p
dp
dx

p = p

dp
dx

2
+p
2
d
2
p
dx
2
.
Se observ˘a c˘a derivatele
d
k
x
dt
k
se exprim˘a cu ajutorul lui p,
dp
dt
, . . . ,
d
k−1
p
dx
k−1
. Inlocuite ˆın
ecuat ¸ie ne conduc la o ecuat ¸ie de ordinul n −1 ˆın funct ¸ia p de variabila independent˘a x.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 179
Exemplul 12.25 S˘a se integreze ecuat ¸ia
xx

−(x

)
2
= x
2
.
Punem x

= p, x

= p
dp
dx
¸si obt ¸inem ecuat ¸ia
xp
dp
dx
= p
2
+x
2
,
care este o ecuat ¸ie omogen˘a.
4. Ecuat ¸ia F(t, x, x

, . . . , x
(n)
) = 0 omogen˘a ˆın x, x

, . . . , x
(n)
Ecuat ¸ia fiind omogen˘a ˆın x, x

, . . . , x
(n)
, se poate pune sub forma
F(t,
x

x
, . . . ,
x
(n)
x
) = 0.
Cu schimbarea de funct ¸ie
x

x
= u, obt ¸inem succesiv
x

= xu, x

= x(u
2
+u

), x

= x(u
3
+ 3uu

+u

).
Se observ˘a c˘a
x
(k)
x
se exprim˘a ˆın funct ¸ie de u, u

, . . . , u
(k−1)
, care ˆınlocuite ˆın ecuat ¸ie ne
conduc la o ecuat ¸ie de ordinul n −1 ˆın u.
Exemplul 12.26 S˘a se integreze ecuat ¸ia
txx

+t(x

)
2
−xx

= 0.
Este o ecuat ¸ie omogen˘a ˆın x, x

, x

. Cu schimbarea de funct ¸ie
x

x
= u, obt ¸inem
u


1
t
u + 2u
2
= 0
care este o ecuat ¸ie Bernoulli.
4. Ecuat ¸ia F(t, x,
dx
dt
, . . . ,
d
n
x
dt
n
) = 0 omogen˘a ˆın t, x, dt, dx, . . . , d
n
x
Fiind omogen˘a ˆın toate argumentele se poate pune sub forma
F

x
t
,
dx
dt
,
td
2
x
dt
2
, . . . ,
t
n−1
d
n
x
dt
n

= 0.
Prin schimbarea de funct ¸ie
x
t
= u ¸si schimbarea de variabil˘a independent˘a t = e
τ
, se
transform˘a ˆıntr-o ecuat ¸ie c˘areia i se poate reduce ordinul cu o unitate. Obt ¸inem succesiv
x
t
= u,
dx
dt
= u

+u, t
d
2
x
dt
2
= u

+u

.
Se observ˘a c˘a produsele t
k−1 d
k
x
dt
k
nu cont ¸in decˆat pe u ¸si derivatele sale ˆın raport cu τ
pˆan˘a la ordinul k, ˆıncˆat ecuat ¸ia devine
F(u, u

+u, u

+u

, . . .) = 0,
care este o ecuat ¸ie ce nu cont ¸ine explicit variabila independent˘a, de forma studiat˘a la
punctul 2., deci c˘areia i se poate reduce ordinul cu o unitate.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 180
Exemplul 12.27 Ecuat ¸ia
t
2
xx

+t
2
(x

)
2
−5txx

+ 4x
2
= 0
este omogen˘a de ordinul 4. Imp˘art ¸ind prin t
2
se poate pune sub forma
x
t
tx

+ (x

)
2
−5
x
t
x

+ 4

x
t

2
= 0.
Punem t = e
τ
, x = tu ¸si ecuat ¸ia devine
uu

+ (u

)
2
−2uu

= 0.
Luˆand acum u

= p obt ¸inem ecuat ¸ia liniar˘a
dp
du
+
1
u
p −2 = 0.
5. Ecuat ¸ia F(x, tx

, t
2
x

, . . . , t
n
x
(n)
) = 0
Prin schimbarea de variabil˘a independent˘a t = e
τ
, obt ¸inem o ecuat ¸ie c˘areia i se poate
reduce ordinul cu o unitate. Obt ¸inem
tx

=
dx

, t
2
x

=
d
2
x

2

dx

.
Se observ˘a c˘a t
k
x
(k)
se exprim˘a ˆın funct ¸ie numai de
dx

, . . . ,
d
k
x
dt
k
. Prin urmare ecuat ¸ia
ia forma
F

x,
dx

,
d
2
x

2

dx

, . . .

= 0,
ˆın care nu apare explicit τ. Punem
dx

= p ¸si lu˘am pe x ca variabil˘a independent˘a. Se
reduce astfel ordinul ecuat ¸iei cu o unitate.
Capitolul 13
ECUAT¸II S¸I SISTEME
DIFERENT¸IALE LINIARE
Studiul ecuat ¸iilor ¸si sistemelor de ecuat ¸ii diferent ¸iale liniare ofer˘a exemplul unei teorii
ˆınchegate, bazat˘a pe metodele ¸si rezultatele algebrei liniare.
13.1 Sisteme diferent ¸iale liniare de ordinul I
Un sistem de ecuat ¸ii diferent ¸iale liniare de ordinul ˆıntˆai este de forma:
x

i
=
n
¸
j=1
a
ij
(t)x
j
+b
i
(t), i = 1, n, t ∈ I, (13.1)
unde a
ij
¸si b
i
sunt funct ¸ii reale continue pe un interval I ⊂ R. Sistemul (13.1) se nume¸ste
neomogen. Dac˘a b
i
≡ 0, i = 1, n, atunci sistemul ia forma:
x

i
=
n
¸
j=1
a
ij
(t)x
j
, i = 1, n, t ∈ I (13.2)
¸si se nume¸ste omogen.
Prin solut ¸ie a sistemului diferent ¸ial (13.1) se ˆınt ¸elege un sistem de funct ¸ii
¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦, t ∈ I,
continuu diferent ¸iabile pe intervalul I care verific˘a ecuat ¸iile (13.1) pe acest interval, adic˘a:
x

i
(t) =
n
¸
j=1
a
ij
(t)x
j
(t) +b
i
(t), ∀t ∈ I, i = 1, n.
In general, mult ¸imea solut ¸iilor sistemului (13.1) este infinit˘a ¸si o vom numi solut ¸ie
general˘a. O solut ¸ie particular˘ a a sistemului se poate obt ¸ine impunˆand anumite condit ¸ii.
181
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 182
Cel mai uzual tip de condit ¸ii ˆıl constituie condit ¸iile init ¸iale:
x
1
(t
0
) = x
0
1
, x
2
(t
0
) = x
0
2
, . . . , x
n
(t
0
) = x
0
n
, (13.3)
unde t
0
∈ I ¸si (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) ∈ R
n
sunt date ¸si se numesc valori init ¸iale.
Prin problem˘a Cauchy asociat˘a sistemului (13.1) se ˆınt ¸elege determinarea unei solut ¸ii
x
i
= x
i
(t), i = 1, n (13.4)
a sistemului (13.1) care s˘a verifice condit ¸iile init ¸iale (13.3).
Din punct de vedere geometric, o solut ¸ie a sistemului (13.1) reprezint˘a parametric o
curb˘a ˆın spat ¸iul R
n
, numit˘a curb˘a integral˘a a sistemului (13.1).
Fie matricea A(t) = [[a
ij
(t)[[, p˘atratic˘a de ordinul n ¸si vectorii din R
n
:
x(t) = (x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)), b(t) = (b
1
(t), b
2
(t), . . . , b
n
(t)), x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
).
Fie ˆınc˘a aplicat ¸ia T = T(t; x), liniar˘a ˆın x, definit˘a ˆın baza canonic˘a din R
n
, prin
T(t; e
j
) =
n
¸
i=1
a
ij
(t)e
i
. Atunci sistemul (13.1) se poate scrie sub forma vectorial˘a:
x

= T(t; x) +b(t), t ∈ I, (13.5)
iar condit ¸iile init ¸iale (13.3):
x(t
0
) = x
0
. (13.6)
Teorema 13.1 Oricare ar fi punctul t
0
∈ I ¸si oricare ar fi vectorul x
0
∈ R
n
, exist˘a
o singur˘a solut ¸ie x = x(t) a sistemului liniar (13.5), definit˘a pe ˆıntreg intervalul I ¸si
satisf˘acˆand condit ¸ia init ¸ial˘a (13.6).
Pentru t
0
∈ I fixat, construim aproximat ¸iile succesive:
x
0
(t) = x
0
, x
k+1
(t) = x
0
+
t

t
0
T(t; x
k
(t)) dt +
t

t0
b(t) dt, t ∈ I (13.7)
¸si ar˘at˘am c˘a ¸sirul ¦x
k
(t)¦
k∈N
converge uniform pe I la solut ¸ia c˘autat˘a.
In adev˘ar, notˆand cu f (t, x) = T(t; x) +b(t), avem pentru t ∈ I ¸si x oarecare
[[f (t, x) −f (t, y)[[ ≤ L[[x −y[[,
unde L = sup [[A(t)[[, pentru t ∈ I. Prin norma unei matrici ˆınt ¸elegem tot norma
euclidian˘a, adic˘a r˘ad˘acina p˘atrat˘a din suma p˘atratelor tuturor elementelor sale. Dac˘a
not˘am cu M = sup [[x
1
(t) −x
0
[[, pentru t ∈ I, vom g˘asi majorarea
[[x
k+1
(t) −x
k
(t)[[ ≤ M
(L[t −t
0
[)
k
k!
, k = 0, 1, 2, 3, . . .
care atrage convergent ¸a uniform˘a pe I a ¸sirului ¦x
k
(t)¦ la solut ¸ia c˘autat˘a.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 183
13.2 Sisteme diferent ¸iale liniare omogene
Vom studia pentru ˆınceput sistemul diferent ¸ial omogen (13.2), care sub form˘a vecto-
rial˘a se mai scrie
x

= T(t; x), t ∈ I. (13.8)
Teorema 13.2 Dac˘a x
1
(t) ¸si x
2
(t) sunt dou˘a solut ¸ii particulare ale sistemului omogen
(13.8) ¸si α
1
, α
2
∈ R, atunci α
1
x
1
(t) +α
2
x
2
(t) este de asemenea solut ¸ie.
Cum x
1
(t) ¸si x
2
(t) sunt solut ¸ii, putem scrie

1
x
1
(t) +α
2
x
2
(t)]

= T(t; α
1
x
1
(t) +α
2
x
2
(t)).
Teorema 13.3 Mult ¸imea solut ¸iilor sistemului omogen (13.8) formeaz˘a un spat ¸iu vecto-
rial de dimensiune n.
C˘a mult ¸imea solut ¸iilor sistemului (13.8) formeaz˘a un spat ¸iu vectorial rezult˘a din
Teorema 13.2. Pentru a demonstra c˘a dimensiunea acestui spat ¸iu este n vom ar˘ata c˘a
exist˘a un izomorfism ˆıntre spat ¸iul S al solut ¸iilor sistemului (13.8) ¸si spat ¸iul R
n
. Pentru
aceasta introducem aplicat ¸ia Γ : S → R
n
definit˘a prin Γ(x) = x(t
0
), pentru t
0
∈ I
fixat. Evident c˘a Γ este o aplicat ¸ie liniar˘a. Din Teorema 13.1 de existent ¸˘a ¸si unicitate
a solut ¸iei problemei lui Cauchy asociat˘a sistemului (13.8) rezult˘a c˘a Γ este surjectiv˘a
(adic˘a Γ(S) = R
n
) ¸si injectiv˘a (adic˘a ker Γ = ¦0¦). Prin urmare, Γ este un izomorfism
al spat ¸iului S pe R
n
. Deci, dimS = dimR
n
= n.
Din Teorema 13.3 rezult˘a c˘a spat ¸iul S al solut ¸iilor sistemului (13.8) admite o baz˘a
format˘a din n elemente. Fie ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ o astfel de baz˘a, adic˘a un sistem de
n solut ¸ii ale sistemului (13.8), liniar independente pe I.
Orice sistem de n solut ¸ii ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ liniar independente ale sistemului
(13.8) se nume¸ste sistem fundamental de solut ¸ii.
Matricea X(t), p˘atratic˘a de ordinul n, ce are drept coloane coordonatele celor n
vectori solut ¸ii,
X(t) = [x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)], t ∈ I,
se nume¸ste matrice fundamental˘a. Deoarece [x
k
(t)]

= T(t; x
k
(t)), pentru k = 1, n,
rezult˘a c˘a matricea X(t) este solut ¸ie a ecuat ¸iei diferent ¸iale matriceale
X

(t) = A(t)X(t), t ∈ I. (13.9)
(S-a notat cu X

(t) matricea format˘a din derivatele elementelor matricii X(t)). Evident,
matricea fundamental˘a nu este unic˘a.
Fiind dat un sistem de n solut ¸ii ale sistemului (13.8), se nume¸ste wronskianul acestui
sistem, notat cu W(t), determinantul
W(t) = det X(t). (13.10)
Teorema 13.4 Dac˘a exist˘a un t
0
∈ I a.ˆı. W(t
0
) = 0, atunci W(t) = 0 pentru orice
t ∈ I.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 184
Deoarece W(t
0
) = 0, ˆıntre coloanele determinantului (13.10), pentru t = t
0
, exist˘a
o relat ¸ie de dependent ¸˘a liniar˘a, deci exist˘a scalarii λ
1
, λ
2
, . . . , λ
n
∈ R, nu tot ¸i nuli, a.ˆı.
λ
1
x
1
(t
0
) +λ
2
x
2
(t
0
) +. . . +λ
n
x
n
(t
0
) = 0.
Cu ace¸sti λ
i
form˘am combinat ¸ia liniar˘a
x(t) = λ
1
x
1
(t) +λ
2
x
2
(t) +. . . +λ
n
x
n
(t), t ∈ I.
Observ˘am c˘a x(t) astfel definit este o solut ¸ie a sistemului (13.8) ¸si x(t
0
) = 0. Dar din
Teorema 13.1, care asigur˘a unicitatea solut ¸iei problemei lui Cauchy pentru sistemul (13.8)
cu condit ¸ia init ¸ial˘a x(t
0
) = 0, rezult˘a c˘a x(t) = 0 pentru orice t ∈ I, adic˘a ˆıntre coloanele
determinantului (13.10) exist˘a o relat ¸ie de dependent ¸˘a liniar˘a pentru orice t ∈ I ¸si deci
W(t) = 0 pentru orice t ∈ I.
Teorema 13.5 Sistemul de solut ¸ii ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este fundamental d.d. exist˘a
un t
0
∈ I a.ˆı. W(t
0
) = 0.
Dac˘a sistemul ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este fundamental el este liniar indepen-
dent pe I, deci pentru t
0
arbitrar din I, vectorii x
1
(t
0
), x
2
(t
0
), . . . , x
n
(t
0
) sunt liniar
independent ¸i ¸si ˆın consecint ¸˘a W(t
0
) = 0.
Reciproc, dac˘a exist˘a un t
0
∈ I a.ˆı. W(t
0
) = 0, dup˘a Teorema 13.4, W(t) = 0 pentru
orice t ∈ I, deci sistemul ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este liniar independent pe I, adic˘a este
sistem fundamental.
Din teoremele precedente rezult˘a:
Teorema 13.6 Dac˘a ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este un sistem de n solut ¸ii ale sistemu-
lui (13.8) pentru care exist˘a un t
0
∈ I a.ˆı. W(t
0
) = 0, atunci acesta este un sistem
fundametal de solut ¸ii pentru (13.8) ¸si solut ¸ia sa general˘a este de forma
x(t) = c
1
x
1
(t) +c
2
x
2
(t) +. . . +c
n
x
n
(t) = X(t) c, t ∈ I,
ˆın care c = (c
1
, c
2
, . . . , c
n
) este un vector arbitrar din R
n
.
Exemplul 13.1 Sistemul
x

=
4
t
x −
4
t
2
y, y

= 2 x −
1
t
y
admite solut ¸iile particulare: x
1
(t) = 1, y
1
(t) = t ¸si x
2
(t) = 2t
2
, y
2
(t) = t
3
, t ∈ (0, ∞).
Deoarece W(t) = −t
3
= 0, cele dou˘a solut ¸ii formeaz˘a un sistem fundametal de solut ¸ii
pentru sistemul dat ¸si deci solut ¸ia general˘a este
x(t) = c
1
+ 2c
2
t
2
, y(t) = c
1
t +c
2
t
3
.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 185
13.3 Sisteme diferent ¸iale liniare neomogene
Vom studia acum sistemul diferent ¸ial neomogen
x

= T(t; x) +b(t), t ∈ I. (13.11)
Un prim rezultat se refer˘a la structura mult ¸imii solut ¸iilor.
Teorema 13.7 Fie X(t) o matrice fundamental˘a a sistemului omogen corespunz˘ator
(13.8) ¸si x

(t) o solut ¸ie particular˘a a sistemului neomogen (13.11). Solut ¸ia general˘a a
sistemului neomogen este suma dintre solut ¸ia general˘a a sistemului omogen ¸si o solut ¸ie
particular˘ a a sistemului neomogen, adic˘a
x(t) = X(t) c +x

(t), t ∈ I, (13.12)
unde c ∈ R
n
este un vector arbitrar.
Fie x(t) o solut ¸ie a sistemului neomogen. Punem y(t) = x(t) −x

(t). Avem
y

= x

−x

= T(t; x) +b −(T(t; x

) +b) = T(t; x −x

) = T(t; y),
deci y(t) este solut ¸ia general˘a a sistemului omogen, adic˘a y(t) = X(t) c, c ∈ R
n
¸si deci
are loc (13.12).
Teorema 13.8 (Metoda variat ¸iei constantelor) Fie X(t) o matrice fundamental˘a a
sistemului omogen (13.8). Atunci o solut ¸ie particular˘a a sistemului neomogen (13.11)
este
x

(t) = X(t) u(t) = u
1
(t)x
1
(t) +u
2
(t)x
2
(t) + +u
n
(t)x
n
(t), (13.13)
unde funct ¸ia u : I → R
n
este dat˘a, pˆan˘a la un vector constant aditiv, de
u

(t) = X
−1
(t)b(t), t ∈ I. (13.14)
C˘aut˘am o solut ¸ie particular˘a pentru sistemul neomogen de forma solut ¸iei generale a
sistemului omogen, ˆın care vectorul c ˆıl presupunem o funct ¸ie u(t), deci de forma (13.13).
Derivˆand ¸si ˆınlocuind ˆın (13.11), se obt ¸ine
X

(t) u(t) +X(t) u

(t) = A(t)X(t) u(t) +b(t),
care ˆımpreun˘a cu (13.9) d˘a X(t) u

(t) = b(t). Dar W(t) = 0, deci exist˘a X
−1
(t), ˆıncˆat
u

(t) = X
−1
(t) b(t), t ∈ I.
Din (13.12), (13.13) ¸si (13.14) rezult˘a c˘a solut ¸ia problemei lui Cauchy pentru sistemul
(13.11) cu condit ¸ia init ¸ial˘a x(t
0
) = x
0
este
x(t) = X(t)X
−1
(t
0
) x
0
+
t

t0
X(t)X
−1
(s) b(s) ds, t ∈ I. (13.15)
Matricea U(t, s) = X(t)X
−1
(s) se nume¸ste matricea de tranzit ¸ie a sistemului.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 186
Exemplul 13.2 Fie sistemul liniar neomogen
x

=
4
t
x −
4
t
2
y +
1
t
, y

= 2 x −
1
t
y +t, t ∈ (0, ∞).
A¸sa cum am v˘avut, solut ¸ia general˘a a sistemului omogen corespunz˘ator este
x(t) = c
1
+ 2c
2
t
2
, y(t) = c
1
t +c
2
t
3
.
C˘aut˘am pentru sistemul neomogen o solut ¸ie particular˘ a de forma
x

(t) = u(t) + 2t
2
v(t), y(t) = t u(t) +t
3
v(t).
Derivˆand ¸si ˆınlocuind ˆın sistem, obt ¸inem
u

+ 2t
2
v

=
1
t
, u

+t
3
v

= t,
sau, rezolvˆand ˆın privint ¸a lui u

¸si v

:
u

= 2 −
1
t
, v

= −
1
t
2
+
1
t
3
,
de unde, prin integrare
u(t) = 2t −ln t, v(t) =
1
t

1
2t
2
.
Inlocuind ˆın x

(t) ¸si y

(t), obt ¸inem solut ¸ia particular˘a a sistemului neomogen
x

(t) = 4t −1 −ln t, y

(t) = 3t
2

1
2
t −t ln t
¸si deci solut ¸ia general˘a a sistemului neomogen este
x(t) = c
1
+ 2c
2
t
2
+ 4t −1 −ln t, y(t) = c
1
t +c
2
t
3
+ 3t
2

1
2
t −t ln t, t > 0.
Problema cea mai dificil˘a ˆın rezolvarea unui sistem liniar o constituie determinarea
unui sistem fundamental de solut ¸ii.
In cele ce urmeaz˘a vom ar˘ata c˘a ˆın cazul particular cˆand matricea A a sistemului este
o matrice constant˘a, problema determin˘arii unui sistem fundamental de solut ¸ii se reduce
la o problem˘a de algebr˘a liniar˘a ¸si anume la determinarea valorilor proprii ¸si a vectorilor
proprii ai matricii A.
13.4 Sisteme diferent ¸iale liniare cu coeficient ¸i con-
stant ¸i
Consider˘am sistemul diferent ¸ial liniar omogen cu coeficient ¸i constant ¸i
x

= T( x), t ∈ R, (13.16)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 187
unde A = [[a
ij
[[ ∈ ´(R) este o matrice p˘atratic˘a cu elemente constante.
Aplicat ¸ia T : R
n
→ R
n
definit˘a prin T(e
j
) =
n
¸
i=1
a
ij
e
i
, j = 1, n, este o transformare
liniar˘a pe R
n
.
Teorema 13.9 Funct ¸ia x : R → R
n
, definit˘a prin
x(t) = ue
λt
, t ∈ R, (13.17)
este o solut ¸ie a sistemului (13.16) d.d. λ este valoare proprie a transform˘ arii liniare T,
iar u vector propriu corespunz˘ator.
Derivˆand (13.17) ¸si ˆınlocuind ˆın (13.16), obt ¸inem
T(u) = λu. (13.18)
Deci λ trebuie s˘a fie valoare proprie pentru T, iar u vector propriu corespunz˘ator.
Reciproc, dac˘a u este vector propriu al transform˘arii liniare T corespunz˘ator valorii
proprii λ, atunci are loc (13.18), de unde prin ˆınmult ¸ire cu e
λt
, g˘asim c˘a x(t) dat de
(13.17) este solut ¸ie a sistemului (13.16).
Pentru a obt ¸ine solut ¸ia general˘a a sistumului (13.16) sunt necesare n solut ¸ii liniar
independente, care ˆın general nu pot fi toate de forma (13.17) deoarece nu orice transfor-
mare liniar˘a poate fi adus˘a la expresia canonic˘a.
Teorema 13.10 Dac˘a transformarea liniar˘a T poate fi adus˘a la expresia canonic˘a, adic˘a
exist˘a n vectori proprii u
1
, u
2
, . . . , u
n
liniar independent ¸i, corespunz˘atori valorilor
proprii λ
1
, λ
2
, . . ., λ
n
nu neap˘arat distincte, atunci funct ¸iile
x
1
(t) = u
1
e
λ1t
, x
2
(t) = u
2
e
λ2t
, . . . , x
n
(t) = u
n
e
λnt
, t ∈ R (13.19)
formeaz˘a un sistem fundamental de solut ¸ii pentru sistemul diferent ¸ial (13.16).
Prin ipotez˘a sistemul ¦u
1
, u
2
, . . . , u
n
¦ de vectori din R
n
formeaz˘a o baz˘a ˆın R
n
ˆın
care matricea transform˘arii T are forma diagonal˘a diag¦λ
1
, λ
2
, . . . , λ
n
¦, deci
T(u
k
) = λ
k
u
k
, k = 1, n. (13.20)
Conform teoremei precedente, funct ¸iile (13.19) sunt solut ¸ii ale sistemului (13.16). Pentru
a forma un sistem fundamental de solut ¸ii este necesar s˘a fie liniar independente. Fie deci
combinat ¸ia liniar˘a
α
1
x
1
(t) +α
2
x
2
(t) + +α
n
x
n
(t) = 0, t ∈ R.
T¸ inˆand seama de (13.19), urmeaz˘a
α
1
u
1
e
λ1t

2
u
2
e
λ2t
+ +α
n
u
n
e
λnt
= 0, t ∈ R.
Deoarece ¦u
1
, u
2
, . . . , u
n
¦ formeaz˘a o baz˘a ˆın R
n
, rezult˘a c˘a egalitatea precedent˘a are
loc numai dac˘a α
1
= 0, α
2
= 0, . . . , α
n
= 0 ¸si deci vectorii x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t) sunt
liniar independent ¸i.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 188
Exemplul 13.3 S˘a determin˘am solut ¸ia general˘a a sistemului
x

= 3y −4z, y

= −z, z

= −2x +y.
Matricea transform˘arii liniare asociate este
A =

0 3 −4
0 0 −1
−2 1 0
¸
¸
.
Ecuat ¸ia caracteristic˘a a transform˘arii liniare T este λ
3
− 7λ − 6 = 0, cu r˘ad˘acinile
λ
1
= −1, λ
2
= −2, λ
3
= 3, simple. Deci transformarea T poate fi adus˘a la expresia
canonic˘a. Vectorii proprii corespunz˘atori sunt
u
1
= (1, 1, 1), u
2
= (5, 2, 4), u
3
= (5, 1, −3).
Deci funct ¸iile
x
1
(t) = e
−t
(1, 1, 1), x
2
(t) = e
−2t
(5, 2, 4), x
3
(t) = e
3t
(5, 1, −3)
formeaz˘a un sistem fundamental de solut ¸ii. Solut ¸ia general˘a a sistemului se scrie atunci

x(t) = c
1
e
−t
+ 5c
2
e
−2t
+ 5c
3
e
3t
,
y(t) = c
1
e
−t
+ 2c
2
e
−2t
+ c
3
e
3t
, t ∈ R.
z(t) = c
1
e
−t
+ 4c
2
e
−2t
−3c
3
e
3t
,
Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a admite o r˘ad˘acin˘a complex˘a λ
1
, atunci λ
2
= λ
1
, conjugata
sa complex˘a, este de asemenea o r˘ad˘acin˘a. Vectorii proprii corespunz˘atori vor avea
coordonate complex conjugate. Deoarece e

= cos θ +i sin θ ¸si deci
1
2
(e

+e
−iθ
) = cos θ,
1
2i
(e

−e
−iθ
) = sin θ,
putem ˆınlocui solut ¸iile complexe corespunz˘atoare x
1
(t), x
2
(t) (complex conjugate) prin
solut ¸ii reale, efectuˆand schimbarea
y
1
(t) =
1
2
(x
1
(t) +x
2
(t)), y
2
(t) =
1
2i
(x
1
(t) −x
2
(t)).
Exemplul 13.4 S˘a determin˘am solut ¸ia general˘a a sistemului
x

= y, y

= −x.
Ecuat ¸ia caracteristic˘a este λ
2
+ 1 = 0 ¸si deci λ
1
= i, λ
2
= −i, iar vectorii proprii
corespunz˘atori u
1
= (1, i), u
2
= (1, −i). Un sistem fundamental de solut ¸ii (complexe) va

x
1
(t) = (e
it
, ie
it
), x
2
(t) = (e
−it
, −ie
−it
).
Prin schimbarea precedent˘a, obt ¸inem sistemul fundamental de solut ¸ii (reale)
y
1
(t) = (cos t, −sin t), y
2
(t) = (sin t, cos t),
ˆıncˆat, solut ¸ia general˘ a a sistemului diferent ¸ial dat se va scrie
x(t) = c
1
cos t +c
2
sin t, y(t) = −c
1
sin t +c
2
cos t.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 189
Dac˘a transformarea liniar˘a T nu poate fi adus˘a la expresia canonic˘a ¸si λ este o valoare
proprie multipl˘ a de ordinul m, atunci se poate c˘auta o solut ¸ie de forma
x(t) = P
m−1
(t)e
λt
, t ∈ R
unde P
m−1
(t) este un vector ale c˘arui coordonate sunt polinoame de grad cel mult m−1.
Dac˘a λ
1
, λ
2
, . . ., λ
s
sunt valorile proprii ale transform˘arii liniare T ¸si m
1
, m
2
, . . ., m
s
ordinele lor de multiplicitate, cu m
1
+ m
2
+ . . . + m
s
= n, solut ¸ia general˘a a sistemului
(13.16) va fi de forma
x(t) =
s
¸
k=1
P
m
k
−1
(t)e
λ
k
t
, t ∈ R
unde P
m
k
−1
(t) sunt vectori ale c˘aror coordonate sunt polinoame de grad cel mult m
k
−1,
k = 1, s. Coeficient ¸ii acestor polinoame se determin˘a prin identificare, ˆın funct ¸ie de n
dintre ei, ale¸si drept constante arbitrare.
Acest mod de a obt ¸ine solut ¸ia general˘a a sistemului se nume¸ste metoda coeficient ¸ilor
nedeterminat ¸i.
Exemplul 13.5 S˘a determin˘am solut ¸ia general˘a a sistemului
x

= y, y

= −x + 2y.
Ecuat ¸ia caracteristic˘a este (λ − 1)
2
= 0 ¸si deci λ
1
= 1, cu m
1
= 2, iar vectorul pro-
priu corespunz˘ator u
1
= (1, 1). Transformarea liniar˘a T nu poate fi adus˘a la expresia
canonic˘a. C˘aut˘am atunci solut ¸ia general˘a sub forma
x(t) = (a +bt)e
t
, y(t) = (c +dt)e
t
.
Derivˆand ¸si ˆınlocuind ˆın sistem, obt ¸inem pentru a, b, c, d sistemul: a + b = c, b = d,
a − c + d = 0, b − 2c + d = 0, care este compatibil dublu nedeterminat. Luˆand a = c
1
,
b = c
2
, g˘asim c = c
1
+c
2
, d = c
2
a.ˆı. solut ¸ia general˘a va fi
x(t) = (c
1
+c
2
t)e
t
, y(t) = (c
1
+c
2
+c
2
t)e
t
.
13.5 Ecuat ¸ii diferent ¸iale liniare de ordinul n
S˘a consider˘am ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a liniar˘a de ordinul n, neomogen˘a
x
(n)
+a
1
(t)x
(n−1)
+ +a
n
(t)x = f(t), t ∈ I (13.21)
¸si ecuat ¸ia omogen˘a asociat˘a
x
(n)
+a
1
(t)x
(n−1)
+ +a
n
(t)x = 0, t ∈ I (13.22)
unde a
i
(t), i = 1, n ¸si f(t) sunt funct ¸ii continue pe intervalul I.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 190
Ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a (13.21) (respectiv (13.22)) se reduce la un sistem diferent ¸ial de
ordinul I. Asociem funct ¸iei necunoscute x, funct ¸ia vectorial˘a x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) prin
relat ¸iile
x
1
= x, x
2
= x

, x
3
= x

, . . . , x
n
= x
(n−1)
. (13.23)
Cu aceast˘a substitut ¸ie, ecuat ¸ia neomogen˘a (13.21) este echivalent˘a cu urm˘atorul sistem
diferent ¸ial liniar de ordinul ˆıntˆai

x

i
= x
i+1
, i = 1, n −1,
x

n
= −a
n
(t)x
1
− −a
1
(t)x
n
+f(t).
(13.24)
Mai precis, aplicat ¸ia Λ definit˘a prin x = Λ(x) = (x, x

, . . . , x
(n−1)
) este un izomorfism
ˆıntre mult ¸imea solut ¸iilor ecuat ¸iei (13.21) ¸si mult ¸imea solut ¸iilor sistemului (13.24).
Ecuat ¸iei omogene (13.22) ˆıi corespunde prin izomorfismul Λ sistemul liniar omogen

x

i
= x
i+1
, i = 1, n −1,
x

n
= −a
n
(t)x
1
− −a
1
(t)x
n
.
(13.25)
Din teorema de existent ¸˘a ¸si unicitate a solut ¸iei pentru sisteme diferent ¸iale, rezult˘a:
Teorema 13.11 Oricare ar fi t
0
∈ I ¸si oricare ar fi (x
0
, x

0
, . . . , x
(n−1)
) din R
n
exist˘a o
singur˘a solut ¸ie x = x(t) a ecuat ¸iei (13.21), definit˘a pe ˆıntreg intervalul I ¸si care satisface
condit ¸iile init ¸iale
x(t
0
) = x
0
, x

(t
0
) = x

0
, . . . , x
(n−1)
(t
0
) = x
(n−1)
0
. (13.26)
Conform Teoremei 13.3 de la sisteme diferent ¸iale avem:
Teorema 13.12 Mult ¸imea solut ¸iilor ecuat ¸iei omogene (13.22) formeaz˘a un spat ¸iu vec-
torial de dimensiune n.
Fie ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ o baz˘a ˆın acest spat ¸iu, adic˘a n solut ¸ii liniar independente
ale ecuat ¸iei (13.22). Ca ¸si ˆın cazul sistemelor diferent ¸iale liniare, un sistem format din n
solut ¸ii liniar independente ale ecuat ¸iei (13.22) ˆıl vom numi sistem fundamental de solut ¸ii.
Cum prin izomorfismul Λ fiec˘arei solut ¸ii x(t) a ecuat ¸iei omogeneˆıi corespunde o solut ¸ie
x(t) = (x(t), x

(t), . . . , x
(n−1)
(t))
a sistemului omogen, sistemului de solut ¸ii ¦x
1
, x
2
, . . . , x
n
¦ ˆıi corespunde matricea
X(t) =

x
1
x
2
. . . x
n
(x
1
)

(x
2
)

. . . (x
n
)

. . . . . . . . . . . .
(x
1
)
(n−1)
(x
2
)
(n−1)
. . . (x
n
)
(n−1)
¸
¸
¸
¸
. (13.27)
Fie ˆınc˘a W(t) = det X(t) wronskianul sistemului de solut ¸ii. Din Teorema 13.5 deducem
atunci:
Teorema 13.13 Sistemul de solut ¸ii ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este fundamental d.d. exis-
t˘a un t
0
∈ I a.ˆı. W(t
0
) = 0.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 191
In final, obt ¸inem din Teorema 13.6:
Teorema 13.14 Fie ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este un sistem fundamental de solut ¸ii pen-
tru ecuat ¸ia (13.22), atunci solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei (13.22) este
x(t) = c
1
x
1
(t) +c
2
x
2
(t) + +c
n
x
n
(t), t ∈ I, (13.28)
unde c
1
, c
2
, . . . , c
n
sunt constante arbitrare.
Exemplul 13.6 Ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a x

+a
2
x = 0, a ∈ R` ¦0¦ admite solut ¸iile x
1
(t) =
cos at, x
2
(t) = sin at. Wronskianul sistemului ¦x
1
(t), x
2
(t)¦ este
W(t) =

cos at sin at
−a sin at a cos at

= a = 0.
Deci ¦x
1
(t), x
2
(t)¦ formeaz˘a un sistem fundamental de solut ¸ii pentru ecuat ¸ia dat˘a, iar
solut ¸ia ei general˘ a este
x(t) = c
1
cos at +c
2
sin at, t ∈ R.
cu c
1
, c
2
constante arbitrare.
Din Teorema 13.7 de la sisteme liniare neomogene, rezult˘a c˘a solut ¸ia general˘a a
ecuat ¸iei liniare neomogene de ordinul n, este de forma
x(t) = c
1
x
1
(t) +c
2
x
2
(t) + +c
n
x
n
(t) +x

(t), t ∈ I, (13.29)
unde ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este un sistem fundamental de solut ¸ii pentru ecuat ¸ia omo-
gen˘a asociat˘a, iar x

(t) este o solut ¸ie particular˘a a ecuat ¸iei neomogene.
O solut ¸ie particular˘a pentru ecuat ¸ia neomogen˘a se poate c˘auta prin metoda variat ¸iei
constantelor deja utilizat˘a pentru sisteme; vom lua deci x

(t) de forma
x

(t) = u
1
(t)x
1
(t) +u
2
(t)x
2
(t) + +u
n
(t)x
n
(t), (13.30)
ˆın care ¦x
1
(t), x
2
(t), . . . , x
n
(t)¦ este un sistem fundamental de solut ¸ii pentru ecuat ¸ia
omogen˘a, iar u(t) = (u
1
(t), u
2
(t), . . . , u
n
(t)) este o solut ¸ie a sistemului (13.14)
X(t) u

(t) = b(t), (13.31)
cu b(t) = (0, 0, . . . , f(t)), dup˘a cum rezult˘a din (13.24), adic˘a

x
1
u

1
+x
2
u

2
+ +x
n
u

n
= 0
(x
1
)

u

1
+ (x
2
)

u

2
+ + (x
n
)

u

n
= 0

(x
1
)
(n−2)
u

1
+ (x
2
)
(n−2)
u

2
+ + (x
n
)
(n−2)
u

n
= 0
(x
1
)
(n−1)
u

1
+ (x
2
)
(n−1)
u

2
+ + (x
n
)
(n−1)
u

n
= f(t)
(13.32)
Deoarece det X(t) = W(t) = 0 pe I, sistemul (13.32) determin˘a ˆın mod unic funct ¸ia
u

(t). Solut ¸ia sa se scrie
u

(t) = X
−1
(t)b(t). (13.33)
De unde se determin˘a atunci u(t) pˆan˘a la un vector c arbitrar.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 192
Exemplul 13.7 Fie ecuat ¸ia x

+a
2
x = cos at, a ∈ R` ¦0¦. Solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei
omogene asociate este
x(t) = c
1
cos at +c
2
sin at, t ∈ R.
C˘aut˘am o solut ¸ie particular˘a pentru ecuat ¸ia neomogen˘a sub forma
x

(t) = u
1
(t) cos at +u
2
(t) sin at, t ∈ R.
ˆın care u

1
(t) ¸si u

2
(t) verific˘a sistemul
u

1
cos at +u

2
sin at = 0, −au

1
sin at +au

2
cos at = cos at.
Rezult˘a
u

1
= −
1
2a
sin 2at, u

2
=
1
2a
(1 + cos 2at).
De unde, pˆan˘a la constante aditive arbitrare, obt ¸inem
u
1
(t) =
1
4a
2
cos 2at, u
2
(t) =
1
2a
t +
1
4a
2
sin 2at.
Avem deci solut ¸ia particular˘a
x

(t) =
1
4a
2
cos at +
1
2a
t sin at, t ∈ R.
Solut ¸ia general˘ a a ecuat ¸iei date se scrie atunci
x(t) = c
1
cos at +c
2
sin at +
1
4a
2
cos at +
1
2a
t sin at, t ∈ R.
cu c
1
, c
2
constante arbitrare. Solut ¸ia problemei lui Cauchy cu condit ¸iile init ¸iale x(π/a) =
0, x

(π/a) = −π/2a, cum c
1
= −
1
4a
2
, c
2
= 0, este x(t) =
t
2a
sin at.
13.6 Ecuat ¸ii de ordinul n cu coeficient ¸i constant ¸i
O ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a liniar˘a
L
n
(x) = a
0
x
(n)
+a
1
x
(n−1)
+ +a
n−1
x

+a
n
x = 0, a
0
= 0 (13.34)
unde a
i
, i = 0, n sunt constante reale, este o ecuat ¸ie de ordinul n, cu coeficient ¸i constant ¸i,
omogen˘a.
Pentru aceast˘a clas˘a de ecuat ¸ii putem determina totdeauna un sistem fundamental
de solut ¸ii.
C˘aut˘am o solut ¸ie de forma x = e
rt
. Deoarece x
(k)
= r
k
e
rt
, ˆınlocuind ˆın ecuat ¸ia
(13.34) obt ¸inem e
rt
K
n
(r) = 0, unde
K
n
(r) = a
0
r
n
+a
1
r
n−1
+ +a
n−1
r +a
n
= 0. (13.35)
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 193
Prin urmare, num˘arul r (real sau complex) trebuie s˘a fie r˘ad˘acin˘a a ecuat ¸iei algebrice
(13.35) pe care o vom numi ecuat ¸ia caracteristic˘a a ecuat ¸iei diferent ¸iale (13.34).
In cele ce urmeaz˘a vom analiza modul ˆın care se poate obt ¸ine un sistem fundamental
de solut ¸ii ˆın funct ¸ie de natura r˘ad˘acinilor ecuat ¸iei caracteristice.
13.6.1 Ecuat ¸ia caracteristic˘a are r˘ad˘acini distincte
Teorema 13.15 Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a are r˘ad˘acinile simple r
1
, r
2
, . . . , r
n
, atunci
solut ¸iile particulare
x
1
(t) = e
r1t
, x
2
(t) = e
r2t
, . . . , x
n
(t) = e
rnt
, (13.36)
formeaz˘a un sistem fundamental de solut ¸ii ale ecuat ¸iei (13.34).
C˘a funct ¸iile (13.36) sunt solut ¸ii rezult˘a din teorema precedent˘a. Wronskianul acestui
sistem de solut ¸ii este
W(t) = exp t(
n
¸
k=1
r
k
)

1 1 . . . 1
r
1
r
2
. . . r
n
. . . . . . . . . . . .
r
n−1
1
r
n−1
2
. . . r
n−1
n

= exp

t(
n
¸
k=1
r
k
)

¸
1≤j<i≤n
(r
i
−r
j
) = 0,
deoarece r
i
= r
j
pentru i = j. Deci solut ¸iile (13.36) formeaz˘a un sistem fundamental de
solut ¸ii.
Dac˘a toate r˘ad˘acinile ecuat ¸iei caracteristice sunt reale, atunci solut ¸ia general˘a a
ecuat ¸iei diferent ¸iale (13.34) este de forma
x(t) = c
1
e
r1t
+c
2
e
r2t
+ +c
n
e
rnt
, t ∈ R. (13.37)
Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a are o r˘ad˘acin˘a complex˘a r = α +iβ, atunci ¸si r = α −iβ
este r˘ad˘acin˘a, ¸si solut ¸iile cu valori complexe
e
(α+iβ)t
= e
αt
(cos βt +i sin βt), e
(α−iβ)t
= e
αt
(cos βt −i sinβt),
pot fi ˆınlocuite ˆın (13.37) prin solut ¸iile cu valori reale
1
2
(e
(α+iβ)t
+e
(α−iβ)t
) = e
αt
cos βt,
1
2i
(e
(α+iβ)t
−e
(α−iβ)t
) = e
αt
sin βt.
13.6.2 Ecuat ¸ia caracteristic˘a are r˘ad˘acini multiple
Teorema 13.16 Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a (13.35) are r˘ad˘acina multipl˘a r = α, de
ordinul de multiplicitate m+ 1, atunci funct ¸iile
x
p
(t) = t
p
e
αt
, t ∈ R, p = 0, m,
sunt solut ¸ii liniar independente ale ecuat ¸iei (13.34).
Pentru orice t ∈ R ¸si r real sau complex, are loc identitatea
L
n
(e
rt
) = e
rt
K
n
(t).
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 194
S˘a deriv˘am aceast˘a identitate de p ori ˆın raport cu r, p = 1, m,
[L
n
(e
rt
)]
(p)
r
= [e
rt
K
n
(t)]
(p)
r
.
S˘a observ˘am c˘a operatorul L
n
comut˘a cu derivata ˆın raport cu r deoarece L
n
este un
operator liniar cu coeficient ¸i constant ¸i, iar e
rt
are derivate de orice ordin continue. In
membrul drept vom aplica regula lui Leibniz de derivare a unui produs. Putem deci scrie
L
n
(t
p
e
rt
) = e
rt
[t
p
K
n
(r) +C
1
p
t
p−1
K

n
(r) + +C
p
p
K
(p)
n
(r)]. (13.38)
Pe de alt˘a parte, dac˘a r = α este r˘ad˘acina multipl˘a, de ordinul de multiplicitate m + 1,
a ecuat ¸iei caracteristice K
n
(r) = 0, atunci
K
n
(α) = 0, K

n
(α) = 0, . . . , K
(m)
n
(α) = 0, K
(m+1)
n
(α) = 0. (13.39)
Din (13.38) rezult˘a atunci c˘a L
n
(t
p
e
αt
) = 0, pentru p = 0, m.
Solut ¸iile t
p
e
αt
, p = 0, m, sunt liniar independente pe R deoarece funct ¸iile t
p
, p = 0, m,
sunt liniar independente pe R.
Dac˘a r˘ad˘acina r = α a ecuat ¸iei caracteristice este real˘a, atunci contribut ¸ia ei la solut ¸ia
general˘a a ecuat ¸iei diferent ¸iale (13.34) este de forma
x(t) = (c
0
+c
1
t + +c
m
t
m
)e
αt
, t ∈ R. (13.40)
Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a are o r˘ad˘acin˘a complex˘a r = α +iβ, atunci ¸si r = α −iβ
este r˘ad˘acin˘a, ¸si solut ¸iile cu valori complexe
t
p
e
(α+iβ)t
= t
p
e
αt
(cos βt +i sinβt), t
p
e
(α−iβ)t
= t
p
e
αt
(cos βt −i sin βt),
pot fi ˆınlocuite prin solut ¸iile cu valori reale
1
2
t
p
(e
(α+iβ)t
+e
(α−iβ)t
) = t
p
e
αt
cos βt,
1
2i
t
p
(e
(α+iβ)t
−e
(α−iβ)t
) = t
p
e
αt
sinβt,
cu p = 0, m, contribut ¸ia acestei r˘ad˘acini la solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei diferent ¸iale (13.34)
fiind de forma
x(t) = (
m
¸
p=0
c
p
t
p
)e
αt
cos βt + (
m
¸
p=0
c

p
t
p
)e
αt
sin βt.
Pentru determinarea unei solut ¸ii particulare a ecuat ¸iei neomogene
L
n
(x) = a
0
x
(n)
+a
1
x
(n−1)
+ +a
n−1
x

+a
n
x = f(t),
putem folosi metoda variat ¸iei constantelor.
Exemplul 13.8 S˘a se integreze ecuat ¸ia
x

+x =
1
cos t
, t ∈ R` ¦kπ +
π
2
¦.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 195
Ecuat ¸ia omogen˘a x

+ x = 0 are ecuat ¸ia caracteristic˘a r
2
+ 1 = 0, cu r˘ad˘acinile r
1
= i,
r
2
= −i. Solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei omogene este deci
x(t) = c
1
cos t +c
2
sin t.
C˘aut˘am o solut ¸ie particular˘ a pentru ecuat ¸ia neomogen˘a sub forma
x

(t) = u
1
(t) cos t +u
2
(t) sin t,
cu
u

1
cos t +u

2
sint = 0, −u

1
sin t +u

2
cos t =
1
cos t
,
de unde u

1
= −tg t, u

2
= 1 ¸si deci
u
1
(t) = ln [ cos t[,
u
2
(t) = t,
ˆıncˆat, solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei neomogene va fi
x(t) = c
1
cos t +c
2
sin t + cos t ln [ cos t[ +t sin t.
In unele cazuri particulare putem g˘asi o solut ¸ie particular˘a, prin identificare, f˘ar˘a a
apela la metoda variat ¸iei constantelor. Un astfel de caz este cel ˆın care termenul liber al
ecuat ¸iei neomogene este de forma
f(t) = P
m
(t)e
αt
cos βt +Q
m
(t)e
αt
sin βt,
unde P
m
(t) ¸si Q
m
(t) sunt polinoame, m = max¦grad P
m
(t), grad Q
m
(t)¦.
In acest caz se poate c˘auta o solut ¸ie particular˘a de forma
x

(t) = P

m
(t)e
αt
cos βt +Q

m
(t)e
αt
sin βt,
ˆın care P

m
(t) ¸si Q

m
(t) sunt polinoame de grad cel mult m, ai c˘aror coeficient ¸i se determin˘a
prin identificare.
Dac˘a r = α + iβ este r˘ad˘acin˘a a ecuat ¸iei caracteristice, de ordin de multiplicitate p,
atunci, pentru a fi posibil˘a identificarea, solut ¸ia particular˘a se caut˘a de forma
x

(t) = t
p
P

m
(t)e
αt
cos βt +t
p
Q

m
(t)e
αt
sinβt.
Exemplul 13.9 S˘a se g˘aseasc˘a solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei
x
IV
+ 2x

+ 5x

+ 8x

+ 4x = 40e
−t
+ cos t.
Ecuat ¸ia caracteristic˘a r
4
+2r
3
+5r
2
+8r +4 = 0 are r˘ad˘acinile r
1
= r
2
= −1 ¸si r
3
= 2i,
r
4
= −2i. Solut ¸ia general˘ a a ecuat ¸iei omogene se scrie
x(t) = (c
1
+c
2
t)e
−t
+c
3
cos 2t +c
4
sin 2t, t ∈ R.
Deoarece r = −1 este r˘ad˘acin˘a dubl˘a pentru ecuat ¸ia caracteristic˘a, vom c˘auta o solut ¸ie
particular˘a de forma
x

(t) = At
2
e
−t
+Bcos t +C sint.
Introducˆand ˆın ecuat ¸ie ¸si identificˆand coeficient ¸ii, se g˘ase¸ste A = 4, B = 0, C = 1/6 ¸si
deci solut ¸ia general˘a a ecuat ¸iei neomogene va fi
x(t) = (c
1
+c
2
t)e
−t
+c
3
cos 2t +c
4
sin 2t + 4t
2
e
−t
+
1
6
sin t, t ∈ R.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 196
13.7 Ecuat ¸ia lui Euler
O ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a liniar˘a de ordinul n de forma
a
0
t
n
x
(n)
+a
1
t
n−1
x
(n−1)
+ +a
n−1
tx

+a
n
x = f(t), (13.41)
cu a
i
, i = 0, n constante reale, se nume¸ste ecuat ¸ia lui Euler.
Prin schimbarea de variabil˘a independent˘a [t[ = e
τ
, ecuat ¸ia (13.41) se transform˘a
ˆıntr-o ecuat ¸ie diferent ¸ial˘a liniar˘a cu coeficient ¸i constant ¸i.
Intr-adev˘ar, luˆand, pentru t > 0, t = e
τ
, g˘asim
tx

=
dx

, t
2
x

=
d
2
x

2

dx

, . . .
adic˘a, t
k
x
(k)
este o combinat ¸ie liniar˘a cu coeficient ¸i constant ¸i de derivatele pˆan˘a la ordinul
k ale funct ¸iei xˆın raport cu τ. Inlocuindˆın (13.41) obt ¸inem o ecuat ¸ie liniar˘a cu coeficient ¸i
constant ¸i, de forma
b
0
d
n
x

n
+b
1
d
n−1
x

n−1
+ +b
n−1
dx

+b
n
x = f(e
τ
). (13.42)
Pentru t < 0 se ajunge la acela¸si rezultat.
Ecuat ¸ia omogen˘a corespunz˘atoare ecuat ¸iei (13.42) admite solut ¸ii de forma e
ατ
, unde
r = α este o r˘ad˘acin˘a a ecuat ¸iei caracteristice. Revenind la ecuat ¸ia init ¸ial˘a ¸si observˆand
c˘a e
ατ
= (e
τ
)
α
= [t[
α
, deducem c˘a ecuat ¸ia Euler omogen˘a admite solut ¸ii de forma [t[
α
.
C˘autˆand pentru ecuat ¸ia Euler omogen˘a o solut ¸ie de forma
x(t) = A[t[
r
, A = 0,
g˘asim ecuat ¸ia caracteristic˘a a ecuat ¸iei Euler
K
n
(r) = a
0
r(r −1) (r −n + 1) + +a
n−1
r +a
n
= 0.
Fie r
1
, r
2
, . . . , r
n
r˘ad˘acinile ecuat ¸iei caracteristice. In funct ¸ie de ordinele de multi-
plicitate ¸si natura acestor r˘ad˘acini, se determin˘a, la fel ca la ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a liniar˘a
cu coeficient ¸i constant ¸i, un sistem fundamental de solut ¸ii.
Dac˘a toate r˘ad˘acinile ecuat ¸iei caracteristice sunt reale, atunci solut ¸ia general˘a a
ecuat ¸iei diferent ¸iale (13.41) este de forma
x(t) = c
1
[t[
r1
+c
2
[t[
r2
+ +c
n
[t[
rn
, t ∈ R` ¦0¦.
Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a are o r˘ad˘acin˘a simpl˘a complex˘a r = α + iβ, atunci ¸si
r = α −iβ este r˘ad˘acin˘a, ¸si lor le corespund solut ¸iile cu valori reale
[t[
α
cos(β ln [t[), [t[
α
sin(β ln [t[).
Dac˘a r = α este r˘ad˘acin˘a real˘a de ordinul de multiplicitate m+1 a ecuat ¸iei caracte-
ristice, atunci contribut ¸ia ei la solut ¸ia general˘a este de forma
x(t) = (c
0
+c
1
ln [t[ + +c
m
ln
m
[t[)[t[
α
, t ∈ R` ¦0¦.
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 197
Dac˘a ecuat ¸ia caracteristic˘a are o r˘ad˘acin˘a complex˘a r = α +iβ, de ordinul de multi-
plicitate m + 1, atunci ¸si r = α − iβ este r˘ad˘acin˘a de acela¸si ordin de multiplicitate, ¸si
contribut ¸ia acestor r˘ad˘acini la solut ¸ia general˘a este de forma
x(t) = (
m
¸
p=0
c
p
ln
p
[t[)[t[
α
cos(β ln [t[) + (
m
¸
p=0
c

p
ln
p
[t[)[t[
α
sin(β ln [t[).
Pentru determinarea unei solut ¸ii particulare a ecuat ¸iei Euler neomogene putem folosi
metoda variat ¸iei constantelor.
Bibliografie
[1] Lia Aram˘ a, T. Morozanu, Culegere de probleme de calcul diferent ¸ial ¸si integral,
Vol. I, Editura Tehnic˘a, Bucure¸sti, 1967.
[2] V. Barbu, Ecuat ¸ii diferent ¸iale, Editura Junimea, Ia¸si, 1985.
[3] G. N. Berman, A Problem Book in Mathematical Analysis, Mir Publishers,
Moscow,1980.
[4] Gh. Bucur, E. Cˆ ampu, S. G˘ ain˘ a, Culegere de probleme de calcul diferent ¸ial ¸si
integral, Vol. II ¸si III, Editura Tehnic˘a, Bucure¸sti, 1967.
[5] I. Burdujan, Elemente de algebr˘a liniar˘a ¸si geometrie analitic˘a, Rotaprint IPI,
1982.
[6] N. Calistru, Gh. Ciobanu, Curs de analiz˘a matematic˘a, Rotaprint IPI, 1988.
[7] G. Chilov, Analyse math´ematique,
´
Editions Mir, Moscou, 1984.
[8] S. Chirit¸˘ a, Probleme de matematici superioare, Editura Didactic˘a ¸si pedagogic˘a,
Bucure¸sti, 1989.
[9] A. Corduneanu, Ecuat ¸ii diferent ¸iale cu aplicat ¸ii ˆın electrotehnic˘a, Editura FA-
CLA, Timi¸soara, 1981.
[10] A. Corduneanu, A. L. Pletea, Not ¸iuni de teoria ecuat ¸iilor diferent ¸iale, Editura
MATRIX ROM, Bucure¸sti, 1999.
[11] B. Demidovich, Problems in mathematical analysis, Mir Publishers, Moscow, 1981.
[12] N. Donciu, D. Flondor, Analiz˘a matematic˘a. Culegere de probleme, Editura
ALL, Bucure¸sti, 1993.
[13] N. Gheorghiu, T. Precupanu, Analiz˘ a matematic˘a, Editura Didactic˘a ¸si peda-
gogic˘a, Bucure¸sti, 1979.
[14] M. Krasnov, A. Kiselev, G. Makarenko, E. Shihin, Mathematical Analysis
for Engineers, Vol. I and II, Mir Publishers, Mosvow, 1990.
[15] V. A. Kudryavtsev and B. P. Demidovich, A Brief Course of Higher Mathe-
matics, Mir Publishers, Moscow, 1978.
198
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 199
[16] Gh. Moros ¸anu, Ecuat ¸ii diferent ¸iale. Aplicat ¸ii, Editura Academiei, Bucure¸sti, 1989.
[17] C. P. Nicolescu, Teste de analiz˘a matematic˘a, Editura Albatros, Bucure¸sti, 1984.
[18] M. Nicolescu, N. Dinculeanu, S. Marcus, Analiz˘a matematic˘a, Vol. I, Editura
Didactic˘a ¸si pedagogic˘a, Bucure¸sti, 1966
[19] Gh. Procopiuc, Matematic˘a, Univ. Tehnic˘a “Gh. Asachi” Ia¸si, 1999.
[20] Gh. Procopiuc, Gh. Slabu, M. Ispas, Matematic˘a, teorie ¸si aplicat ¸ii, Editura
“Gh. Asachi” Ia¸si, 2001.
[21] M. Ros ¸culet¸, Analiz˘a matematic˘a, Editura Didactic˘a ¸si pedagogic˘a, Bucure¸sti,
1984.
[22] Ioan A. Rus, Paraschiva Pavel, Gh. Micula, B. B. Ionescu, Probleme de
ecuat ¸ii diferent ¸iale ¸si cu derivate part ¸iale, Editura Didactic˘a ¸si pedagogic˘a, Bu-
cure¸sti, 1982.
[23] A. A. Shestakov, A Course of Higher Mathematics, Mir Publishers, Moskow,
1990.
[24] Gh. Siret¸chi, Calcul diferent ¸ial ¸si integral, Vol. 1, Not ¸iuni fundamentale, Ed. ¸st.
¸si Encicl., Bucure¸sti, 1985.
[25] Gh. Siret¸chi, Calcul diferent ¸ial ¸si integral, Vol. 2, Exercit ¸ii, Ed. S¸t. ¸si Encicl.,
Bucure¸sti, 1985.
[26] Rodica Tudorache, Culegere de probleme de analiz˘a matematic˘a, Vol. I, Calculul
diferent ¸ial, Univ. Tehnic˘a “Gh. Asachi” Ia¸si, 2000.
[27] Rodica Tudorache, Culegere de probleme de analiz˘a matematic˘a, Vol. II, Calculul
integral, Univ. Tehnic˘a. “Gh. Asachi” Ia¸si, 2001.
Index
aplicat ¸ie, 7
injectiv˘a, 7
invers˘a, 8
surjectiv˘a, 7
contract ¸ie, 24
criteriul
de integrabilitate, 137
lui Cauchy, 21
derivata
part ¸ial˘a, 59
unei funct ¸ii reale, 48
unei funct ¸ii vectoriale, 49
determinant funct ¸ional, 76
diametru
unei mult ¸imi, 135
diferent ¸iala, 60
unei funct ¸ii reale, 49
unei funct ¸ii vectoriale, 50
ecuat ¸ia diferent ¸ial˘a liniar˘a de ordinul n,
189
cu coeficient ¸i constant ¸i, 192
ecuat ¸ia caracteristic˘a, 193
metoda variat ¸iei constantelor, 191
sistem fundamental de solut ¸ii, 190
wronskianul, 190
ecuat ¸ii diferent ¸iale, 157
condit ¸ie init ¸ial˘a, 159
de ordin superior, 173
de ordinul I, 158
integral˘a intermediar˘a, 174
integral˘a prim˘a, 174
metoda aproximat ¸iilor succesive, 171
ordinare, 157
problema lui Cauchy, 159, 175
solut ¸ia general˘a, 158, 173
solut ¸ie particular˘a, 158, 174
formula
de medie, 152
divergent ¸ei, 154
lui Green, 140
lui Leibniz-Newton, 116
lui Mac Laurin, 57
lui Stokes, 149
lui Taylor, 55, 58, 70
funct ¸ia lui Lagrange, 87
funct ¸ie
continu˘a, 42
continu˘a pe port ¸iuni, 113
definit˘a implicit, 74
derivabil˘a, 48, 49
diferent ¸iabil˘a, 48, 50, 60
omogen˘a, 67
real˘a, 16
uniform continu˘a, 45
vectorial˘a, 16
funct ¸ii
funct ¸ional dependente, 79
funct ¸ional independente, 79
integrala
curbilinie
de form˘a general˘a, 130
de primul tip, 127
de tipul al doilea, 128
de suprafat ¸˘a
de primul tip, 145
de tiput al doilea, 147
definite, 109
dubl˘a, 136
improprie
de spet ¸a a II-a, 118
de spet ¸a I, 117
200
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
˘
A MATEMATIC
˘
A 201
nedefinit˘a, 100
tripl˘a, 151
limita
unei funct ¸ii, 38
reale, 38
vectoriale, 40
unui ¸sir, 18
metric˘a, 9
euclidian˘a, 16
mult ¸ime
de convergent ¸˘a, 90
deschis˘a, 10
m˘arginit˘a, 10
operatorul de diferent ¸iere, 62
polinomul lui Taylor, 55, 71
primitiv˘a, 100
produs
cartezian, 7
scalar, 11
proprietatea lui Darboux, 45
punct
aderent, 10
de acumulare, 10
de continuitate, 42
de convergent ¸˘a, 90
de discontinuitate, 43
de extrem, 58, 83
condit ¸ionat, 87
fix, 24
frontier˘a, 11
interior, 10
stat ¸ionar, 84
reguli de diferent ¸iere, 62
relat ¸ia li Euler, 67
serie
absolut convergnt˘a, 33
alternant˘a, 35
armonic˘a, 28
armonic˘a alternant˘a, 34
armonic˘a generalizat˘a, 31
convergent˘a, 27
convergent˘a ˆın norm˘a, 36
cu termeni oarecare, 33
cu termeni pozitivi, 30
de funct ¸ii, 94
de funct ¸ii uniform convergente, 95
de numere reale, 26
de puteri, 97
divergent˘a, 27
geometric˘a, 28
Mac-Laurin, 99
oscilant˘a, 27
semiconvergent˘a, 34
Taylor, 99
telescopic˘a, 27
sir, 8
al aproximat ¸iilor succesive, 25
Cauchy, 20
convergent, 18
cresc˘ator, 20
de funct ¸ii reale, 90
de numere reale, 18
descresc˘ator, 20
divergent, 18
fundamental, 20
m˘arginit, 20
monoton, 20
nem˘arginit, 20
oscilant, 18
sisteme diferent ¸iale liniare, 181
cu coeficient ¸i constant ¸i, 186
neomogene, 181
omogene, 181
problema lui Cauchy, 182
sistem fundamental de solut ¸ii, 183
solut ¸ia general˘a, 181
solut ¸ie particular˘a, 181
valori init ¸iale, 182
spat ¸iu
liniar, 11
metric, 9
complet, 23
prehilbertian, 12
transformare
punctual˘a, 17
regulat˘a, 77

Cuprins
1 ELEMENTE DE TEORIA SPATIILOR METRICE ¸ 1.1 Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1.1.1 Elemente de teoria teoria multimilor . . . . . . ¸ 1.1.2 Notiunea de aplicatie . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 1.2 Definitia spatiului metric . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 1.3 Multimi de puncte dintr-un spatiu metric . . . . . . . ¸ ¸ 1.3.1 Spatii liniare normate . . . . . . . . . . . . . . ¸ 1.4 Multimea numerelor reale . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ 1.4.1 Multimi m˘rginite de numere reale . . . . . . . ¸ a 1.4.2 Intervale ¸i vecin˘t˘¸i . . . . . . . . . . . . . . s a at 1.5 Spatiul Rn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ 1.6 Functii cu valori ˆ Rm . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ın 2 SIRURI SI SERII ¸ ¸ 2.1 Siruri de numere reale . . . . . . . . . . . . . ¸ 2.2 Siruri ˆ spatii metrice . . . . . . . . . . . . . ¸ ın ¸ 2.3 Principiul contractiei . . . . . . . . . . . . . . ¸ 2.4 Siruri ˆ Rp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ın 2.5 Serii de numere reale . . . . . . . . . . . . . . 2.5.1 Serii convergente. Propriet˘¸i generale at 2.5.2 Serii cu termeni pozitivi . . . . . . . . 2.5.3 Serii cu termeni oarecare . . . . . . . 2.6 Serii ˆ Rp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ın . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 6 6 7 9 9 11 13 13 15 15 16 18 18 21 24 25 26 26 30 33 35 38 38 38 38 40 41

3 LIMITE DE FUNCTII ¸ 3.1 Limita unei functii reale de o variabil˘ real˘ . . . ¸ a a 3.1.1 Limita ˆ ıntr-un punct . . . . . . . . . . . . 3.1.2 Propriet˘¸i ale limitei unei functii . . . . . at ¸ 3.2 Limita unei functii vectoriale de o variabil˘ real˘ ¸ a a 3.3 Limita unei functii de o variabil˘ vectorial˘ . . . ¸ a a

4 FUNCTII CONTINUE ¸ 42 4.1 Continuitatea functiilor reale de o variabil˘ real˘ . . . . . . . . . . . . . . 42 ¸ a a 4.1.1 Continuitatea ˆ ıntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 4.1.2 Propriet˘¸i ale functiilor continue . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 at ¸ 2

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA 4.1.3 Continuitatea uniform˘ . . a Continuitatea functiilor vectoriale . ¸ 4.2.1 Continuitatea ˆ ıntr-un punct 4.2.2 Continuitatea uniform˘ . . a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3 45 46 46 47 48 48 48 49 51 53 59 59 63 64 66 69 73 73 73 75 76 77 79 80 80 81

4.2

5 DERIVATE SI DIFERENTIALE ¸ ¸ 5.1 Derivata ¸i diferentiala functiilor de o variabil˘ . . . . . . . . . . . . . . s ¸ ¸ a 5.1.1 Derivata ¸i diferentiala unei functii reale de o variabil˘ real˘ . . . s ¸ ¸ a a 5.1.2 Derivata ¸i diferentiala unei functii vectoriale de o variabil˘ real˘ s ¸ ¸ a a 5.1.3 Derivate ¸i diferentiale de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . s ¸ 5.1.4 Propriet˘¸i ale functiilor derivabile . . . . . . . . . . . . . . . . . at ¸ 5.2 Derivatele ¸i diferentiala functiilor de n variabile . . . . . . . . . . . . . s ¸ ¸ 5.2.1 Derivatele partiale ¸i diferentiala functiilor reale de n variabile . ¸ s ¸ ¸ 5.2.2 Derivate partiale ¸i diferentiala functiilor vectoriale de n variabile ¸ s ¸ ¸ 5.2.3 Derivate partiale ¸i diferentiale de ordin superior . . . . . . . . . ¸ s ¸ 5.2.4 Derivatele partiale ¸i diferentialele functiilor compuse . . . . . . ¸ s ¸ ¸ 5.2.5 Propriet˘¸i ale functiilor diferentiabile . . . . . . . . . . . . . . . at ¸ ¸ 6 FUNCTII DEFINITE IMPLICIT ¸ 6.1 Functii definite implicit de o ecuatie . . . . . . . . . ¸ ¸ 6.1.1 Functii reale de o variabil˘ real˘ . . . . . . . ¸ a a 6.1.2 Functii reale de n variabile . . . . . . . . . . ¸ 6.2 Functii definite implicit de un sistem de ecuatii . . . ¸ ¸ 6.3 Transform˘ri punctuale. Derivarea functiilor inverse a ¸ 6.4 Dependent˘ ¸i independent˘ functional˘ . . . . . . . ¸a s ¸a ¸ a 6.5 Schimb˘ri de variabile . . . . . . . . . . . . . . . . . a 6.5.1 Schimbarea variabilelor independente . . . . . 6.5.2 Schimb˘ri de variabile independente ¸i functii a s ¸ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7 EXTREME PENTRU FUNCTII DE MAI MULTE VARIABILE ¸ 83 7.1 Puncte de extrem pentru functii de mai multe variabile . . . . . . . . . . 83 ¸ 7.2 Extreme pentru functii definite implicit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 ¸ 7.3 Extreme conditionate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 ¸ 8 SIRURI SI SERII DE FUNCTII ¸ ¸ ¸ 8.1 Siruri de functii reale . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 8.1.1 Siruri de functii. Multimea de convergent˘ ¸ ¸ ¸ ¸a 8.1.2 Functia limit˘ a unui ¸ir de functii . . . . . ¸ a s ¸ 8.1.3 Convergenta simpl˘ . . . . . . . . . . . . . ¸ a 8.1.4 Convergenta uniform˘ . . . . . . . . . . . . ¸ a 8.1.5 Propriet˘¸i ale ¸irurilor uniform convergente at s 8.2 Serii de functii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ 8.2.1 Serii de functii. Multimea de convergent˘ . ¸ ¸ ¸a 8.2.2 Convergenta simpl˘ a unei serii de functii . ¸ a ¸ 8.2.3 Convergenta uniform˘ a unei serii de functii ¸ a ¸ 8.2.4 Propriet˘¸i ale seriilor uniform convergente at 8.3 Serii de puteri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90 90 90 90 91 91 92 94 94 94 95 96 97

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA 8.4 Serii Taylor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4 99 100 100 101 101 101 102 103 104 105 107 107 110 112 113 114 115 117 121 121 122 124 124 125 126 128 130 132 133 133 135 135 135 136 137 139 141 142 142 144 144 146 148

9 INTEGRALA RIEMANN SI EXTINDERI ¸ 9.1 Primitive. Integrala nedefinit˘ . . . . . . . . . . . . . . . . . a 9.2 Calculul primitivelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2.1 Integrala sumei ¸i produsului cu o constant˘ . . . . . s a 9.2.2 Integrarea prin p˘rti . . . . . . . . . . . . . . . . . . a¸ 9.2.3 Schimbarea de variabil˘ ˆ integrala nedefinit˘ . . . a ın a 9.2.4 Integrarea prin recurent˘ . . . . . . . . . . . . . . . ¸a 9.3 Integrarea functiilor rationale . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 9.3.1 Integrale reductibile la integrale din functii rationale ¸ ¸ 9.4 Integrala definit˘ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a 9.4.1 Sume integrale Riemann. Integrabilitate . . . . . . . 9.4.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . . . . . 9.4.3 Propriet˘¸i ale functiilor integrabile . . . . . . . . . at ¸ 9.4.4 Formule de medie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.5 Existenta primitivelor functiilor continue . . . . . . ¸ ¸ 9.4.6 Metode de calcul a integralelor definite . . . . . . . . 9.5 Integrale improprii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.6 Integrale care depind de un parametru . . . . . . . . . . . . 9.6.1 Trecerea la limit˘ sub semnul integral . . . . . . . . a 9.6.2 Derivarea integralelor care depind de un parametru . 10 INTEGRALE CURBILINII 10.1 Notiuni de teoria curbelor . . . . . . . . . . . . ¸ 10.2 Lungimea unui arc de curb˘ . . . . . . . . . . . a 10.3 Integrale curbilinii de primul tip . . . . . . . . 10.4 Integrale curbilinii de tipul al doilea . . . . . . 10.5 Independenta de drum a integralelor curbilinii . ¸ 10.6 Notiuni elementare de teoria cˆmpului . . . . . ¸ a 10.7 Orientarea curbelor ¸i domeniilor plane . . . . . s 10.8 Calculul ariei cu ajutorul integralei curbilinii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

11 INTEGRALE MULTIPLE 11.1 Integrala dubl˘ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a 11.1.1 Definitia integralei duble . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ 11.1.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . . . . . 11.1.3 Reducerea integralei duble la integrale simple iterate 11.1.4 Formula lui Green . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1.5 Schimbarea de variabile ˆ integrala dubl˘ . . . . . . ın a 11.2 Integrala de suprafat˘ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸a 11.2.1 Notiuni de teoria suprafetelor . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 11.2.2 Aria suprafetelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ 11.2.3 Integrala de suprafat˘ de primul tip . . . . . . . . . ¸a 11.2.4 Integrala de suprafat˘ de tipul al doilea . . . . . . . ¸a 11.2.5 Formula lui Stokes . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA 11.3 Integrala tripl˘ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a 11.3.1 Definitia integralei triple . . . . . . . . . . . . ¸ 11.3.2 Sume Darboux. Criteriu de integrabilitate . . 11.3.3 Reducerea integralei triple la integrale iterate 11.3.4 Formula lui Gauss-Ostrogradski . . . . . . . . 11.3.5 Schimbarea de variabile ˆ integrala tripl˘ . . ın a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5 150 150 151 152 153 155 157 157 157 158 159 159 166 170 173 173 174 175 175 178 181 181 183 185 186 189 192 193 193 196

12 ECUATII DIFERENTIALE ORDINARE ¸ ¸ 12.1 Ecuatii diferentiale de ordinul I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 12.1.1 Ecuatii diferentiale. Solutii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ ¸ 12.1.2 Interpretarea geometric˘ a unei ecuatii diferentiale de ordinul ˆ ai a ¸ ¸ ıntˆ 12.1.3 Conditii initiale. Problema lui Cauchy . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 12.1.4 Ecuatii diferentiale explicite, integrabile prin metode elementare . ¸ ¸ 12.1.5 Alte ecuatii de ordinul ˆ ai, integrabile prin metode elementare . ¸ ıntˆ 12.1.6 Teorema de existent˘ ¸i unicitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸a s 12.2 Ecuatii diferentiale de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 12.2.1 Solutia general˘. Solutii particulare . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ a ¸ 12.2.2 Integrale intermediare. Integrale prime . . . . . . . . . . . . . . . . 12.2.3 Conditii initiale. Problema lui Cauchy . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ ¸ 12.2.4 Ecuatii de ordin superior integrabile prin cuadraturi . . . . . . . . ¸ 12.2.5 Ecuatii c˘rora li se poate mic¸ora ordinul . . . . . . . . . . . . . . ¸ a s 13 ECUATII SI SISTEME DIFERENTIALE LINIARE ¸ ¸ ¸ 13.1 Sisteme diferentiale liniare de ordinul I . . . . . . . . . . ¸ 13.2 Sisteme diferentiale liniare omogene . . . . . . . . . . . ¸ 13.3 Sisteme diferentiale liniare neomogene . . . . . . . . . . ¸ 13.4 Sisteme diferentiale liniare cu coeficienti constanti . . . ¸ ¸ ¸ 13.5 Ecuatii diferentiale liniare de ordinul n . . . . . . . . . . ¸ ¸ ¸ ¸ 13.6 Ecuatii de ordinul n cu coeficienti constanti . . . . . . . ¸ 13.6.1 Ecuatia caracteristic˘ are r˘d˘cini distincte . . . ¸ a a a 13.6.2 Ecuatia caracteristic˘ are r˘d˘cini multiple . . . ¸ a a a 13.7 Ecuatia lui Euler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ¸ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Capitolul 1

ELEMENTE DE TEORIA SPATIILOR METRICE ¸

1.1
1.1.1

Introducere
Elemente de teoria teoria multimilor ¸

Notiunea de multime este o notiune primar˘. O mutime X este precizat˘ fie prin in¸ ¸ ¸ a ¸ a at dicarea elementelor sale, X = {x1 , x2 , . . . , xn }, fie prin indicarea unei propriet˘¸i P ce caracterizeaz˘ elementele multimii, X = {x | x are proprietatea P }. a ¸ ¸ a ¸ Dac˘ x este element al multimii X scriem x ∈ X, dac˘ x nu este element al multimii a X scriem x ∈ X. / Multimile X ¸i Y sunt egale dac˘ sunt formate din acelea¸i elemente. Deci ¸ s a s X=Y pentru x ∈ X ⇐⇒ x ∈ Y.

¸ A este submultime sau parte a multimii X ¸i se noteaz˘ A ⊂ X sau X ⊃ A, dac˘ ¸ s a a x ∈ A =⇒ x ∈ X. Evident c˘ X = Y d.d. X ⊂ Y ¸i Y ⊂ X. a s Multimea care nu contine nici un element se nume¸te multimea vid˘, se noteaz˘ cu ∅ ¸ ¸ s ¸ a a ¸i este submultime a oric˘rei multimi X. s ¸ a ¸ Multimea p˘rtilor unei multimi X se noteaz˘ P(X). ¸ a¸ ¸ a Fie A ¸i B dou˘ multimi oarecare. Multimea A ∪ B = {x | x ∈ A sau x ∈ B} se a ¸ ¸ s s s nume¸te reuniunea multimilor A ¸i B, iar multimea A ∩ B = {x | x ∈ A ¸i x ∈ B} se s ¸ ¸ ¸ ¸ nume¸te intersectia multimilor A ¸i B. s s Multimile A ¸i B se numesc disjuncte dac˘ A ∩ B = ∅. Multimea A \ B = {x | x ∈ ¸ s a ¸ A ¸i x ∈ B} se nume¸te diferenta multimilor A ¸i B, ˆ aceast˘ ordine. Dac˘ B ⊂ A, s / s ¸ ¸ s ın a a diferenta A \ B se noteaz˘ CA B ¸i se nume¸te complementara multimii B relativ˘ la ¸ a s s ¸ a multimea A. ¸

6

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

7

¸ Prin produs cartezian al multinilor A1 , A2 , . . . , An , ˆ aceast˘ ordine, ˆ ¸elegem mulın a ınt ¸imea sistemelor ordonate de n elemente (n-uple) (a1 , a2 , . . . , an ) cu ai ∈ Ai , i = 1, n, t adic˘ a A1 × A2 × · · · × An = {(a1 , a2 , . . . , an ), ai ∈ Ai , i = 1, n}. s Elementele (a1 , a2 , . . . , an ) ¸i (b1 , b2 , . . . , bn ) sunt egale dac˘ ai = bi , i = 1, n. a Dac˘ Ai = A, i = 1, n, se folose¸te notatia A × A × · · · × A = An . a s ¸

1.1.2

Notiunea de aplicatie ¸ ¸

Fie X ¸i Y dou˘ multimi nevide. Se nume¸te aplicatie f a multimii X ˆ multimea Y ın ¸ s a ¸ s ¸ ¸ o corespondenta prin care fiec˘rui element x ∈ X i se asociaz˘ ˆ mod unic un element ¸˘ a a ın y ∈Y. Orice aplicatie f : X → Y trebuie conceput˘ ca ansamblul format din trei elemente: ¸ a ¸ ¸ a ¸ ın multimea X numit˘ multimea de definitie, multimea Y numit˘ multimea ˆ care f ia ¸ a ¸ valori ¸i legea de corespondent˘ f . s ¸a Dac˘ y ∈ Y corespunde elementului x ∈ X, atunci not˘m y = f (x) sau x → f (x). a a ın In acest caz y se nume¸te imaginea lui x prin f sau valoarea aplicatiei f ˆ x, iar x se s ¸ nume¸te contraimaginea sau imaginea invers˘ a lui y prin f . s a Pentru notiunea de aplicatie se mai utilizeaz˘ denumirile de functie, transformare, ¸ ¸ a ¸ ¸ a operator, sau functional˘. Multimea aplicatiilor definite pe X cu valori ˆ Y se noteaz˘ cu F(X, Y ). ¸ ¸ ın a Aplicatiile f1 , f2 ∈ F(X, Y ) se numesc egale, f1 = f2 , dac˘ f1 (x) = f2 (x), ∀x ∈ X. ¸ a Fie aplicatia f : X → Y ¸i A ⊂ X, B ⊂ Y . Multimea ¸ s ¸ f (A) = {y = f (x) | x ∈ A} = {y ∈ Y | ∃ x ∈ X, y = f (x)} ⊂ Y ¸ ¸ se nume¸te imaginea multimii A prin f , iar multimea s f −1 (B) = {x ∈ X | f (x) ∈ B} ⊂ X se nume¸te contraimaginea multimii B prin f . Dac˘ B = {y} se folose¸te notatia s s ¸ ¸ a f −1 (y) = f −1 ({y}), adic˘ f −1 (y) = {x ∈ X | f (x) = y} ⊂ X. a ¸ Multimea Gf = {(x, f (x)) | x ∈ X} ⊂ X×Y se nume¸te graficul aplicatiei f : X → Y . ¸ s a a Aplicatia f : X → Y se nume¸te injectiv˘ dac˘ ¸ s ∀ x1 , x2 ∈ X, x1 = x2 =⇒ f (x1 ) = f (x2 ), care este echivalent˘ cu implicatia f (x1 ) = f (x2 ) =⇒ x1 = x2 . a ¸ ¸ Aplicatia f : X → Y este injectiv˘ dac˘ pentru orice y ∈ Y , multimea f −1 (y) contine ¸ a a ¸ cel mult un element. a ¸ a Aplicatia f : X → Y se nume¸te surjectiv˘ sau aplicatie a lui X pe Y dac˘ f (X) = Y , ¸ s adic˘ dac˘ oricare ar fi y ∈ Y , exist˘ x ∈ X a.ˆ f (x) = y. a a a ı. Aplicatia f : X → Y se nume¸te bijectiv˘ dac˘ este injectiv˘ ¸i surjectiv˘. ¸ s a a as a Fie aplicatiile f : X → Y ¸i g : Y → Z. Aplicatia g ◦ f : X → Z definit˘ prin ¸ s ¸ a (g◦f )(x) = g(f (x)), pentru orice x ∈ X, se nume¸te compunerea sau produsul aplicatiilor s ¸ ın a f ¸i g, ˆ aceast˘ ordine. s

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

8

Dac˘ f : X → Y , g : Y → Z ¸i h : Z → U , atunci h ◦ (g ◦ f ) = (h ◦ g) ◦ f , deci a s compunerea aplicatiilor este asociativ˘. ¸ a a Aplicatia 1X : X → X (sau i : X → X) definit˘ prin 1X (x) = x, pentru orice x ∈ X, ¸ se nume¸te aplicatia identic˘ a multimii X. s ¸ a ¸ Aplicatia f : X → Y se nume¸te inversabil˘ dac˘ exist˘ aplicatia f −1 : Y → X, ¸ a a ¸ s a numit˘ inversa lui f , a.ˆ a ı. f −1 ◦ f = 1X , f ◦ f −1 = 1Y . Teorema 1.1 O aplicatie inversabil˘ are invers˘ unic˘. ¸ a a a S˘ presupunem c˘ ar exista dou˘ aplicatii f1 , f2 : Y → X care satisfac conditiile a a a ¸ −1 −1 ¸ (1.1). Atunci
−1 −1 −1 −1 −1 −1 −1 −1 f1 = 1X ◦ f2 = (f1 ◦ f ) ◦ f2 = f1 ◦ (f ◦ f2 ) = f1 ◦ 1Y = f1 .

(1.1)

a a Teorema 1.2 Aplicatia f : X → Y este inversabil˘ d.d. este bijectiv˘. ¸ a a s Necesitatea. Dac˘ f este inversabil˘ ¸i f −1 este inversa sa, are loc (1.1). Cu (1.1)1 avem c˘ a ∀ x1 , x2 ∈ X : f (x1 ) = f (x2 ) ⇒ (f −1 ◦ f )(x1 ) = (f −1 ◦ f )(x2 ) ⇒ x1 = x2 . Deci f este injectiv˘. a s a Aplicatia f este ¸i surjectiv˘ deoarece, din (1.1)2 avem ¸ y = 1Y (y) = (f ◦ f −1 )(y) = f (f −1 (y)), ∀ y ∈ Y, de unde rezult˘ c˘ orice y ∈ Y este imaginea unui element x ∈ X. Acest element este a a x = f −1 (y). Suficienta. Fie f : X → Y o aplicatie bijectiv˘. Definim aplicatia f −1 : Y → X ¸ ¸ a ¸ prin conditia ¸ x = f −1 (y) ⇔ y = f (x), x ∈ X, y ∈ Y. (1.2) a as a Aplicatia f −1 este bine definit˘ deoarece f este injectiv˘ ¸i surjectiv˘. In plus, avem ¸ f −1 (f (x)) = x, ∀ x ∈ X, ∀ y ∈ Y, s t a a adic˘ aplicatia definit˘ prin (1.2) satisface (1.1), ¸i ¸inˆnd seama de Teorema 1.1, rezult˘ a ¸ a c˘ aceasta este inversa aplicatei f . a ¸ s s a s O aplicatie f : N → X se nume¸te ¸ir de elemente din X. Se noteaz˘ xn = f (n) ¸i se ¸ nume¸te termen general al ¸irului. Un ¸ir este bine determinat de termenul s˘u general. s s s a Vom nota un ¸ir prin (xn )n∈N sau simplu (xn ). s

∀ zk = xk + iyk ∈ C este o distant˘. y) ≥ 0. y) = |x − y|. y) ≤ d2 (x. 0 < a ≤ b a. O multime X pe care s-a definit o metric˘ se nume¸te spatiu metric.d. ¸ ¸ Exemplul 1. d) este un spatiu metric. z ∈ X. ε) = {x ∈ X | d(x.4 Multimea punctelor spatiului fizic ˆ ¸ ¸ ınzestrat˘ cu aplicatia care asociaz˘ a ¸ a s a a fiec˘rei perechi P ¸i Q de puncte distanta d(P. Metricele d1 ¸i d2 se numesc echivalente dac˘ exist˘ a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .2 Definitia spatiului metric ¸ ¸ Fie X o multime nevid˘. ∀ x. y) = 0 d.5 In (R.2 Multimea Q a numerelor rationale ˆ ¸ ¸ ımpreun˘ cu aplicatia d(x. y).3 Multimi de puncte dintr-un spatiu metric ¸ ¸ ¸ s a a ın Fie (X. numite axiomele metricii: a at 1o . x0 ) = |x − x0 | < ε} este intervalul deschis (x0 − ε. z2 ) = |z1 − z2 | = (x1 − x2 )2 + (y1 − y2 )2 . . d) este un spatiu metric. multimea ¸ s a S(x0 . multimea a ın s a ¸ S(x0 . ε) = {x ∈ X | d(x. ¸ a Exemplul 1. y ∈ R ¸ este o metric˘ pe R.1 Aplicatia d : R × R → R definit˘ prin ¸ d(x. ¸ a Teorema 1. Deci (R. x0 ) ≤ ε}. (X. ∀ x. ∀ x. ∀ x. x = y. x0 + ε). sfera deschis˘ a S(x0 . y).3 Aplicatia d : X × X → R se nume¸te metric˘ sau distant˘ pe X dac˘ ¸ a ¸a a s satisface urm˘toarele propriet˘¸i. atunci (X. d) un spatiu metric. Se nume¸te sfer˘ ˆ s a ınchis˘ cu centrul ˆ x0 ¸i de raz˘ ε. Exemplul 1.3 Pe multimea C a numerelor complexe. y) ≤ bd1 (x. ¸ a s ¸ Elementele unui spatiu metric se numesc puncte.ˆ s a a ı. Se nume¸te sfer˘ deschis˘ cu centrul ˆ s x0 ¸i de raz˘ ε. a Exemplul 1. d(x. y ∈ X ¸i d(x. x). x0 ) < ε}. x0 ∈ X ¸i ε > 0. y ∈ X. a ¸ s s ¸ Dac˘ pe X se definesc metricele d1 ¸i d2 . 1. Q) dintre cele dou˘ puncte este o metric˘. b ∈ R. ε) = {x ∈ R | d(x. y) = |x−y| a ¸ este un spatiu metric. y. y) ≤ d(x. Deci (C. ∀ x.ANALIZA MATEMATICA 9 1. d1 ) ¸i (X. ad1 (x. y) = d(y. d). d). aplicatia ¸ d(z1 . 3o . d(x. s 2o . y ∈ X. z) + d(z. d2 ) sunt spatii metrice a distincte. ¸a ¸ Exemplul 1. d(x.

¸ ı.ANALIZA MATEMATICA 10 Exemplul 1. ∃ M > 0 pentru care A ⊂ S(x0 . a a a Punctul x ∈ X se nume¸te punct de acumulare al multimii A dac˘ orice vecin˘tate s ¸ V a sa contine cel putin un punct din A.6 In spatiul metric al punctelor din plan unde d(P. adic˘ a ¸ a a a ∃ x0 ∈ X. sfera deschis˘ S(P0 . adic˘ V ∩ (A \ {x}) = ∅. ε) la care se adaug˘ punctele de pe cercul cu centrul ˆ P0 ¸ ¸i de raz˘ ε. ε) este format˘ din multimea punctelor situate ˆ ¸ a ¸ ın s a interiorul sferei cu centrul ˆ P0 ¸i raz˘ ε. ¸ a s ¸ a . ∀ x ∈ A. ¸ ¸ a Orice punct x ∈ A este punct aderent al multimii A. diferit de x. O multime deschis˘ este vecin˘tate pentru ¸ ¸ a a orice punct al ei. ¸ ¸ a Un punct interior complementarei multimii A se nume¸te punct exterior lui A iar ¸ s s Int CA se nume¸te exteriorul lui A. O multime format˘ numai din puncte interioare se nume¸te multime deschis˘. Prin urmare. Intreg spatiul X este o multime deschis˘. ın Se nume¸te vecin˘tate a punctului x0 ∈ X orice multime V ⊂ X care contine o sfer˘ s a ¸ ¸ a deschis˘ cu centrul ˆ x0 .ˆ S(x0 . ceea ce este echivalent cu ∃ x0 ∈ X. V este vecin˘tate a lui x0 dac˘ exist˘ ε > 0 a. a S(x0 . Punctul x ∈ X se nume¸te punct aderent al multimii A dac˘ orice vecin˘tate V a sa s a a ¸ contine cel putin un punct din A.7 In spatiul fizic. a ın Tinˆnd seama de definitia vecin˘t˘¸ii unui punct. iar sfera ˆ ın ınchis˘ S(x0 . a O multime care ˆsi contine toate punctele aderente se nume¸te multime ˆ ¸ ı¸ ¸ s ¸ ınchis˘. a a Sferele deschise sunt multimi deschise. ¸ ¸ a O multime format˘ din puncte de acumulare se nume¸te multime perfect˘. a ¸ a ¸ s ınchiderea lui A ¸i se Multimea punctelor aderente ale lui A se nume¸te aderenta sau ˆ ¸ ¸ s noteaz˘ cu A. ε) ⊂ V . adic˘ V ∩ A = ∅. M ). ın ¸ ı¸ Denumirea general˘ de sfer˘ pentru multimea S(x0 . ε) este vecin˘tate a lui x0 . ε) este format˘ din a a a ın multimea punctelor din S(x0 . a a A este o multime ˆ Sferele ˆ ınchise sunt multimi ˆ ¸ ınchise. ε) ⊂ A. Un punct x aderent al lui A ¸ poate sau nu s˘ apartin˘ multimii A. Punctul x ∈ A se nume¸te punct interior al multimii A dac˘ exist˘ o vecin˘tate V a s ¸ a a a lui x inclus˘ ˆ A. ∃ M > 0 pentru care d(x. S(x0 . a a Multimea punctelor interioare ale multimii A se nume¸te interiorul lui A ¸i se noteaz˘ ¸ ¸ s s a cu Int A. ε) dintr-un spatiu metric ˆsi are a a ¸ originea ˆ acest exemplu. ε) este multimea punctelor din inte¸ s a s a riorul cercului cu centrul ˆ P0 ¸i de raz˘ ε.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x0 ) ≤ M. Orice sfer˘ deschis˘ S(x0 . rezult˘ c˘ x este punct interior al ¸ a ¸ a at a a multimii A dac˘ exist˘ ε > 0 a. Deci ¸ a s ¸ a A este deschis˘ dac˘ A = Int A. V ⊂ A. Q) este distanta dintre ¸ ¸ punctele P ¸i Q ale planului. Deci a ¸ ınchis˘ dac˘ A = A.ˆ a ın a a ı. Intreg spatiul este o multime ˆ ¸ ¸ ınchis˘. s a Exemplul 1. a a a O multime A ⊂ X este m˘rginit˘ dac˘ exist˘ o sfer˘ ˆ ¸ a a a ınchis˘ care contine pe A.

¸ a s ¸ a Orice punct de acumulare este punct aderent. rezult˘ c˘ A ˆsi contine toate punctele de acumulare. Cum orice punct de acumulare a ı¸ ¸ este punct aderent. . Dac˘ ar exista un punct aderent al lui A care ar fi din A. multimea N a numerelor naturale nu ıns˘ ¸ are puncte de acumulare. || · ||) este un spatiu normat. (αx) · y = α(x · y). ∀ x ∈ V . ¸ Orice vecin˘tate a unui punct de acumulare al multimii A contine o infinitate de a ¸ ¸ puncte din A.d. Teorema 1. ∀ x. ||x + y|| ≤ ||x|| + ||y||. define¸te o metric˘ pe V . ∀ x. y ∈ V . ¸ a a a a O multime format˘ numai din puncte izolate se nume¸te multime discret˘. ∀ α ∈ R. a ¸ ¸ d(x. a a ı¸ ¸ Reciproc. ∀ x ∈ V ¸i x · x = 0 d. al multimii A. 3o . x = 0. adic˘ dac˘ exist˘ o vecin˘tate V a sa a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . numit˘ metrica indus˘ de norm˘.1 Spatii liniare normate ¸ ¸ Fie V un spatiu liniar peste corpul K (R sau C). ∀ x. ∀ x. O aplicatie a lui V × V ˆ R se nume¸te produs scalar pe ¸ ın V dac˘ satisface urm˘toarele axiome: a a 1. s a a a a ¸ s Fie V un spatiu liniar real. ¸ a a s Un punct frontier˘ este punct aderent atˆt pentru multimea A cˆt ¸i pentru CA. x · x ≥ 0. x · y = y · x. ||x|| ≥ 0. a s Un spatiu liniar pe care s-a definit o nom˘ se nume¸te spatiu liniar normat. y ∈ V.ANALIZA MATEMATICA 11 Punctul x ∈ A se nume¸te punct izolat al multimii A dac˘ nu este punct de acumulare s ¸ a ı. De aici rezult˘ c˘ o multime care are un punct de acumulare este o a a ¸ multime infinit˘ ¸i deci multimile finite nu au puncte de acumulare. y) = ||x − y||. ∀ x ∈ V ¸i ||x|| = 0 d. Orice punct aderent al unei multimi ¸ A care nu apartine lui A este punct de acumulare al lui A. aplicatia d : V × V → R. el ar fi punct de ın a acumulare pentru A ¸i deci A nu ¸i-ar contine toate punctele de acumulare. s 2. a ı¸ ¸ Dac˘ A este ˆ a ınchis˘ ˆsi contine punctele aderente. ∀ α ∈ K. x = 0. 1. 3. s ¸ ¸ s Deci A este ˆ ınchis˘.4 Multimea A este ˆ ¸ ınchis˘ d. ||αx|| = |α| ||x||. y ∈ V . a a ¸ Multimea punctelor frontier˘ ale multimii A se nume¸te frontiera lui A ¸i se noteaz˘ ¸ a ¸ s s a cu Fr A sau ∂A.d.ˆ V ∩ (A \ {x}) = ∅. y ∈ V . De exemplu.1 Aplicatia ||·|| : V → R se nume¸te norm˘ pe V dac˘ satisface urm˘toarele ¸ ¸ a a axiome: s 1o .3. a a ¸ Punctul x ∈ A se nume¸te punct frontier˘ al multimii A dac˘ orice vecin˘tate V a sa s a a a s contine atˆt puncte din A cˆt ¸i puncte din complementara lui A. ˆsi contine toate punctele de acumulare. Nu toate multimile ¸ as ¸ ¸ infinite au ˆ a puncte de acumulare. s a Definitia 1.d. atunci orice punct aderent a ı¸ ¸ este ˆ A. dac˘ A ˆsi contine toate punctele de acumulare. 2o . ¸ a s ¸ Dac˘ (V. Contradictie. Num˘rul real nenegativ ||x|| se nume¸te norma vectorului x.

cu norma indus˘ de produsul ¸ ¸ a scalar. √ y2 + y2 = ( x2 + y 2 )2 . Folosind inegalitatea (1. Se noteaz˘ cu E. (1. (x · y)2 − x2 y2 ≤ 0.3) este adev˘rat˘. 0 · y = 0.ANALIZA MATEMATICA 12 4. ∀ x. y ∈ E. .3). Num˘rul real x · y se nume¸te produsul scalar al vectorilor x ¸i y. a d(x. ¸ Aplicatia || · || : E → R.4) (1. (1. care are loc d.7) care se nume¸te metrica euclidian˘. y ∈ E. y ∈ E.6) este o norm˘ pe E. ∀ x.5).6 (Inegalitatea lui Minkowski) Pentru orice x. (1.5 (Inegalitatea lui Schwarz-Cauchy) Pentru orice x. a Teorema 1. (x + y) · z = x · z + y · z. y) = ||x − y|| = (x − y)2 . Pentru a a a x.6).d. oricare ar fi λ ∈ R avem (λx + y)2 = x2 λ2 + 2(x · y)λ + y2 ≥ 0. y ∈ E avem √ |x · y| ≤ x2 · y2 . x = 0. Deci un spatiu euclidian este un spatiu metric. (1.3) putem scrie √ (x + y)2 = x2 + 2(x · y) + y2 ≤ x2 + 2 x2 de unde obtinem (1. cum x · 0 = 0. ¸ a Teorema 1.5) ∀x ∈ E (1. echivalent˘ cu (1. z ∈ V .3) Dac˘ x = 0 sau y = 0. a s a a Un spatiu euclidian este deci un spatiu liniar normat. y ∈ E avem √ (x + y)2 ≤ x2 + y2 . cu s a ¸ ¸ metrica euclidian˘. Se noteaz˘ cu a s s a x2 = x · x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ||x + y|| ≤ ||x|| + ||y||. definit˘ prin ¸ a √ ||x|| = x2 . a Cu notatia (1. inegalit˘¸ile lui Cauchy ¸i Minkowski se scriu ¸ at s |x · y| ≤ ||x|| ||y||. y. ∀ x. Un spatiu liniar real pe care s-a definit un produs scalar se nume¸te spatiu euclidian ¸ s ¸ sau spatiu prehilbertian. Ea se nume¸te norma indus˘ de produsul scalar sau norma euclidian˘. Norma euclidian˘ pe E induce metrica d : E × E → R.

ANALIZA MATEMATICA 13 1. y ∈ R. ca a a ¸ ¸ submultime a √ R. a Cel mai mic majorant al multimii majorate A se nume¸te marginea superioar˘ a lui ¸ s A sau supremum de A ¸i se noteaz˘ sup A. M = sup A. Multimea R poate fi s a ¸ a ¸ ¸ organizat˘ ca spatiu metric. a ¸ Num˘rul real M este marginea superioar˘ a multimii A. |x + y| ≤ |x| + |y|. Conform axiomei lui Cantor √ ¸ A admite un cel mai mic majorant. Multimea A. y ∈ R.ˆ x ≤ b. In raport cu operatiile de adunare ¸i ˆ ¸ s ınmultire R formeaz˘ un corp comutativ. ¸ ¸ ¸ Deci ea nu admite un cel mai mic majorant num˘r rational. 0. y ∈ R. 8. s ¸a Axioma lui Cantor. 1.d. s ¸ Notiunea de multime majorat˘ se poate defini ¸i pentru multimi de numere rationale. dar ¸i de aproximatiile succesive prin ¸ lui s ¸ a √ s adaos ale lui 3: 1. pentru orice x ∈ A. In raport cu aceast˘ metric˘ R formeaz˘ un spatiu metric. In ¸ a raport cu acelea¸i dou˘ operatii R formeaz˘ un spatiu liniar real. 74. De unde teorema care urmeaz˘. care st˘ la baza obtinerii tuturor rezultatelor profunde ale a ¸ analizei matematice ¸i pe care o enunt˘m mai jos. |x| =  −x.1 Multimi m˘rginite de numere reale ¸ a Fie A o multime nevid˘ de numere reale. Se poate ar˘ta c˘ sup A = 3. ¸ ¸ a s ¸ ¸ Ceea ce deosebe¸te multimea R de multimea Q a numerelor rationale este axioma lui s ¸ ¸ ¸ Cantor a marginii superioare.d. 2o ¸i 3o rezult˘ c˘ functia modul este o norm˘ pe spatiul liniar real R. 733 etc. Deci a a ¸ a ¸ ¸ R este un spatiu liniar normat.8 S˘ consider˘m multimea A = {x ∈ Q | x2 ≤ 3}. Spunem c˘ A este m˘rginit˘ superior sau ¸ a a a a majorat˘ dac˘ exist˘ un num˘r real b a. |x| < ε d. dac˘ M este a a ¸ a majorant al multimii A ¸i este cel mai mic majorant. s 2o .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a a a a a ¸ 1. 3o . x < 0. 4o . |x| ≥ 0. ∀ x. y) = |x − y|. a a a a nume¸te majorant al multimii A. precum ¸i de 3. determin˘ pe R o metric˘.4. ∀ x. Aplicatia d : R × R → R definit˘ prin ¸ a d(x. x > 0. x = 0. Ca submultime a a a √ lui Q. a ¸ Fie x un num˘r real. ∀ x ∈ R ¸i |x| = 0 d. s Din 1o . ∀ x.4 Multimea numerelor reale ¸ Functia modul are urm˘toarele propriet˘¸i: ¸ a at 1o . Se nume¸te valoare absolut˘ sau modul al num˘rului real x a a s a num˘rul |x| definit prin a   x. x = 0. Num˘rul b se a ı. 1. −ε < x < ε. |xy| = |x| |y|. Orice multime nevid˘ majorat˘ A ⊂ R admite un cel mai mic ¸ a a majorant. ¸ s a . are numerele de mai sus ca majoranti. s a Exemplul 1. cu exceptia lui 3 care nu apartine lui Q. este majorat˘. de exemplu de 2.

A este m˘rginit˘ d. numite minus infinit ¸i respectiv. a a a ı. ¸ Folosind axioma lui Cantor se poate stabili urm˘toarea a Teorema 1.ANALIZA MATEMATICA 14 a Teorema 1. pentru orice a s x ∈ A. dac˘ m este a a ¸ a minorant al multimii A ¸i este cel mai mare minorant. / a s a s O multime A ⊂ R nemajorat˘ sau/¸i neminorat˘ se nume¸te multime nem˘rginit˘.ˆ a ≤ x. m = inf A. ∞0 . +∞} se nume¸te dreapta real˘ ˆ ¸ s a ıncheiat˘. 0 ∞ Acestea se numesc operatii f˘r˘ sens sau cazuri de nedeterminare. a a 2o . Dac˘ inf A ∈ A a ¸ atunci este cel mai mic element al multimii A. exist˘ M > 0 a. a a 2o . Num˘rul real m este marginea inferioar˘ a multimii A. De unde teorema: ¸ s Teorema 1.ˆ xε < m + ε (orice num˘r mai mare decˆt m nu este minorant al lui A). al multimii A.ˆ xε > M − ε (orice num˘r mai mic decˆt M nu este majorant al lui A).d. 1o .8 Orice multime nevid˘ minorat˘ A ⊂ R admite un cel mai mare minorant. Se poate ˆ ampla ca o multime A s˘ nu ¸ ıntˆ ¸ a aib˘ cel mai mare sau/¸i cel mai mic element. x ≤ M.7 (de caracterizare a marginii superioare) Num˘rul M = sup A d. 0 . s a a a as a a a O multime A ⊂ R se nume¸te m˘rginit˘ dac˘ este majorat˘ ¸i minorat˘. ¸ a a a Dac˘ sup A ∈ A atunci este cel mai mare element al multimii A.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . 0 · ∞. a a a ı. ∃ xε ∈ A a. a a ¸ Operatiile algebrice definite pe R se extind numai partial la R. m ≤ x. Spre exemplu multimea A{1/n. ¸ a Un majorant al multimii A care apartine lui A se nume¸te cel mai mare element al ¸ ¸ s ¸ ¸ multimii A. pentru orice x ∈ A. s s Multimea R = R ∪ {−∞. . ¸ ı. Un minorant al multimii A care apartine lui A se nume¸te cel mai mic ¸ s element al multimii A. ∀ x ∈ A.10 Dac˘ A ⊂ R atunci: a 1o . Urm˘toarele operatii ¸ ¸ nu sunt definite pe R: ∞ − ∞.d. ¸ ı. 2o . plus infinit. Num˘rul a se nume¸te minorant a a ı.9 (de caracterizare a marginii inferioare) Num˘rul m = inf A d.d. ∀ ε > 0. ¸ a a s a Cel mai mare minorant al multimii minorate A se nume¸te marginea inferioar˘ a lui ¸ s a A sau infimum de A ¸i se noteaz˘ inf A. n ∈ N } a s ¸ nu are cel mai mic element deoarece inf A = 0 ∈ A. ∀ x ∈ A (m este minorant al multimii A).d. a 1o . 1∞ . ∃ xε ∈ A a. ∀ M > 0 exist˘ un xM ∈ A a. a a a a Spunem c˘ multimea A de numere reale este m˘rginit˘ inferior sau minorat˘ dac˘ a ¸ a s exist˘ un num˘r real a a. Multimea A const˘ dintr-un singur element d. pentru orice x ∈ A. a s ı. Prezentarea unitar˘ a unor rezultate fundamentale ale analizei matematice impune a introducerea simbolurilor −∞ ¸i +∞. sunt unice. adic˘ dac˘ ¸ exist˘ numerele reale a ¸i b a. 0 ∞ 0 . ¸ a a . A este nem˘rginit˘ d.ˆ a ≤ x ≤ b. ∀ x ∈ A (M este majorant al multimii A). ¸ ¸ a a Teorema 1. a a a s Dac˘ A este m˘rginit˘ atunci exist˘ sup A ¸i inf A ¸i inf A ≤ x ≤ sup A.d. Aceste elemente. ∀ ε > 0. inf A = sup A.ˆ |x| ≤ M .ˆ |xM | > M . dac˘ exist˘.

4. Se nume¸te vecin˘tate a lui x0 orice multime V ⊂ R care contine un interval deschis la care apartine punctul x0 . y2 . i = 1. .semidreapt˘ deschis˘ nem˘rginit˘ la dreapta. xi ∈ R. −x2 . x2 . Orice vecin˘tate a lui x0 contine o vecin˘tate simetric˘. . nem˘rginit˘ la stˆnga. . . a a a 2) [a. cu ε > 0. 2) [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b) ⊂ V . 4) [a. . 0. ∀ x ∈ Rn . 3) (a. x + y = (x1 + y1 .interval deschis la stˆnga. αx = (αx1 . a a a a a ınchis˘. xn ) le vom numi vectori. b] = {x ∈ R | a ≤ x < b} . y = (y1 . .2 Intervale ¸i vecin˘t˘¸i s a at Fie a. . Aplicatia ¸ n x · y = x1 y1 + x2 y2 + · · · + xn yn = xk yk k=1 . adic˘ a ıns˘s ¸ a Multimea Rn poate fi organizat˘ ca spatiu liniar real. deschis la dreapta. n}. In particular.semidreapt˘ ˆ a ınchis˘. xn se numesc componentele sau coordonatele vectorului x. Se nume¸te vecin˘tate a lui −∞ orice multime V de numere reale a s a ¸ care contine o semidreapt˘ (−∞. . xi = yi . x0 + ε).. y ∈ Rn . Numim intervale m˘rginite multimile: a ¸ 1) (a. b) = {x ∈ R | a < x < b} . . n. . orice interval ¸ deschis (a.d. iar opusul lui x = (x1 . . αx2 . ∞) = {x ∈ R | x > a} . a d. . . ¸ a a O vecin˘tate a lui x0 de forma (x0 − ε.interval ˆ Numim intervale nem˘rginite multimile: a ¸ 1) (a. . . a a ınchis la dreapta. αxn ) ∈ Rn . x2 . a a s a ¸ ¸ Fie x0 ∈ R. x2 . a a ¸ a a Se nume¸te vecin˘tate a lui +∞ orice multime V de numere reale care contine o s a ¸ ¸ semidreapt˘ (a. . ˆ ınchis sau segment. nem˘rginit˘ la dreapta. xn ). . . . Numerele x1 . . . Se noteaz˘ cu Rn produsul cartezian al multimii R cu ea ˆ a¸i de n ori. −xn ). elementele sale x = ¸ (x1 . ¸ a ¸ Dou˘ elemente x = (x1 . ın Definim operatia de adunare ˆ Rn prin ¸ ∀ x. a a a a Dreapta real˘ este de asemenea interval nem˘rginit. +∞). b) = {x ∈ R | a ≤ x < b} . . . . b) care contine pe x0 este vecin˘tate a lui x0 . b) = {x ∈ R | x < b} . a < b.interval deschis. . ∞) = {x ∈ R | x ≥ a} . xn + yn ) ∈ Rn ınmultire cu scalari prin ¸ ¸i operatia de ˆ s ¸ ∀ α ∈ R.5 Spatiul Rn ¸ Rn = R × R × · · · × R = {x = (x1. . Se verific˘ u¸or restul axiomelor. xn ). . x0 ∈ (a. x = y. . 0). . b] = {x ∈ R | x ≤ b} . yn ) din Rn sunt egale. . . Deci Rn a s ¸ este un spatiu liniar real numit spatiul liniar real n-dimensional. x2 + y2 .interval ˆ ınchis la stˆnga. . x2 .semidreapt˘ deschis˘ nem˘rginit˘ la stˆnga. i = 1. b ∈ R. Elementul nul din Rn este 0 = (0. . . . . . . x2 . se nume¸te vecin˘tate a s simetric˘ a lui x0 . ¸ a 1.ANALIZA MATEMATICA 15 1. b).semidreapt˘ ˆ 3) (−∞. b] = {x ∈ R | a ≤ x ≤ b} . xn ) este elementul −x = (−x1 . a a a a a 4) (−∞. .

. x2 . . ε) = {x = (x1 . a a Dup˘ (1. ¸ 0 s a ¸ Sfera deschis˘ cu centrul ˆ x0 = (x0 . |x2 |. . Aplicatiile δ. se ın nume¸te functie real˘. Se verific˘ u¸or c˘ aplicatiile a s a ¸ ||x||1 = max{|x1 |.ANALIZA MATEMATICA 16 este un produs scalar pe Rn ¸i deci Rn este un spatiu euclidian numit spatiul euclidial s ¸ ¸ n-dimensional. . ¸ Inegalit˘¸ile lui Cauchy ¸i Minkowski se transcriu at s n n n | k=1 xk yk | ≤ k=1 x2 · k n 2 yk . |xk − yk |. metrica euclidian˘ pe Rn va fi dat˘ de a a a n d(x. Dup˘ (1. echivalente cu norma (1. xn ) ¸i raz˘ ε este multimea a ın 1 2 n S(x0 . . Rn este un spatiu metric. ||x||2 = |x1 | + |x2 | + · · · + |xn |. x0 . k=1 n n k=1 (xk + yk )2 ≤ x2 + k k=1 k=1 2 yk .n sunt metrici pe R echivalente cu metrica euclidian˘. m ≥ 2. In concluzie. y) = ¸ n n k=1 k=1 0 (xk − xk )2 < ε}. .7).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . δ(x. . . . ym ) ∈ Rm . f : E → R. . s ¸ a Prin functia vectorial˘ f . sunt de asemenea norme pe Rn . |xn |}. . .8).8) Deci Rn este un spatiu liniar normat. xn ) ∈ Rn . f : E → Rm . . . iar o aplicatie a multimii E ˆ Rm . y2 . . y) = ||x − y|| = k=1 (xk − yk )2 . norma indus˘ de produsul scalar va fi dat˘ de a √ ||x|| = x2 = n x2 . O aplicatie a multimii E ˆ R. oric˘rui element x ∈ E i se ata¸eaz˘ ˆ mod unic elementul ¸ a a s a ın y = (y1 .6 Functii cu valori ˆ Rm ¸ ın ¸ a ¸ ¸ Fie E o multime nevid˘ oarecare. y) = max |xk − yk | k=1. . . ∆(x. ∆ : Rn × Rn → R. y = f (x). a 1.6). se s ¸ a ¸ ¸ ın nume¸te functie vectorial˘. k k=1 (1.

p. s Fie E. Rm ). x2 . . ın ¸ Numim curb˘ ˆ Rn multimea Γ = {x ∈ Rn | x = f (t). n ≥ 2. . . Functia g◦f : E → Rp definit˘ prin z = (g◦f )(x) = g(f (x)). s Deoarece f este biunivoc˘ rezult˘ c˘ f (E) = F . a ¸ a a a a ¸ Deci F(E. In raport a ¸ ¸ ın a ¸ cu operatiile de adunare ¸i ˆ ¸ s ınmultire a functiilor. fm (x)). . n. ¸ a numite ecuatiile transform˘rii. ın Aplicatia definit˘ pe F (E. . . Ecuatia x = f (t) se ¸ ¸ ¸ nume¸te ecuatia vectorial˘ a curbei. a a ¸ a a Functia f : E → R. se nume¸te functie vectorial˘ de o vari¸ ın s ¸ a ¸ a abil˘ vectorial˘ sau functie vectorial˘ de n variabile reale.ANALIZA MATEMATICA 17 Fie f (x) = (f1 (x). . xn ) ¸ ¸ a ¸i y = (y1 . yn ). ¸ ın s Num˘rul real x ∈ E are ca imagine prin f num˘rul real y = f (x). x2 . ˆ care I este a ın un interval al axei reale. x2 . iar functia f satisface anumite conditii. Rm ) cu valori ˆ R prin ||f || = supx∈E ||f (x)||. ˆ care E ⊂ Rn . k = 1. Deci F(E. numit˘ norma convergentei uniforme. . .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . . Dac˘ x = (x1 . Rm ) formeaz˘ un spatiu liniar ¸ ¸ real. j = 1. . y = f (x) ∈ F . fm (xi . .d. . xn ) ∈ a a Rn are ca imagine vectorul y = f (x) ∈ Rm . f (x) = y. . . . Rm ). . Aplicatia f −1 : F → E se nume¸te a a a ¸ transformarea punctual˘ invers˘ transform˘rii f . i = 1. . Functiile a a ¸ componente sunt m functii reale de o variabil˘ real˘ yk = fk (x). m. xn ). . a Functia f : E → Rm . numite s ¸ a a at ecuatiile parametrice ale curbei. dac˘ f −1 (y) = x d. xn ). x2 . ˆ care E ⊂ R se nume¸te functie vectorial˘ de o variabil˘ ¸ ın ¸ a a s real˘. Rm ) este un spatiu liniar normat. Num˘rul real x ∈ E are ca imagine prin f vectorul y = f (x) ∈ Rm . egalitatea vectorial˘ y = f (x) este echivalent˘ cu egalit˘¸ile s a a at yi = fi (x1 . a a ¸ Numim grafic al functiei f multimea ¸ Gf = {(x. Rezult˘ c˘ functia vectorial˘ a a ¸ a f define¸te ˆ mod unic m functii fk : E → R. se nume¸te functie real˘ de o variabil˘ ¸ ın s vectorial˘ sau functie real˘ de n variabile reale. pentru orice x ∈ E. . g ∈ F (E. xn ). este compunerea a ¸ s sau produsul functiilor f ¸i g. numite functii componente ale s ın ¸ ¸ functiei f . . functia f : E → Rm . f2 (x). . t ∈ I ⊂ R}. i = 1. Ea implic˘ egalit˘¸ile xi = fi (t). . ∀ f . Rm ) este un spatiu metric. . F ⊂ Rn . . ¸i are componentele s zj = gj (fi (xi . Pentru fiecare x ∈ E. . ¸ s s ¸ ¸ ¸ Fie E ⊂ Rn . . . . m. . pentru orice x ∈ E. y) ∈ Rn × Rm | x ∈ E ⊂ Rn . Variabila t se nume¸te parametru pe curba Γ. a a a a Se noteaz˘ cu F(E. . Vectorul x = (x1 . . . F (E. . ¸ a a Functia f : E → Rm . ˆ care E ⊂ Rn . Not˘m cu ρ metrica indus˘ de norm˘ : ρ = ||f − g|| = sup ||f (x) − g(x)||. Rm ) multimea functiilor definite pe E cu valori ˆ Rm . F = f (E) ⊂ Rm ¸i functia g : F → Rp . x∈E ¸ numit˘ metrica convergentei uniforme. x2 . n ≥ 2. xn ). Rm ). Functiile componente sunt m functii reale ¸ ¸ de o variabil˘ vectorial˘ sau de n variabile reale yi = fi (x) = fi (x1 . . . xn ) ∈ Rn are a ¸ a ca imagine prin f num˘rul real y = f (x) = f (x1 . k = 1. O aplicatie biunivoc˘ f : E → F se nume¸te transformare punctual˘ ¸ a a a multimii E pe multimea F . . a ¸ . . ˆ care E ⊂ R. xn )). se nume¸te functie real˘ de o variabil˘ real˘. i = 1. y = f (x) ∈ Rm }. . este o norm˘ pe F(E. ¸ ¸ a a a Functia f : R → R. . n. . m. . pentru ¸ a orice f ∈ F(E. . Vectorul x = (x1 .

a Sirurile f˘r˘ limit˘ se numesc oscilante. exist˘ un s a ¸ N (ε) ∈ N a. ad˘ug˘m sau suprim˘m s a a a a a un num˘r finit de termeni. a a orice n > N : xn ∈ V . atunci (xn ) nu are limit˘. 18 .1 Siruri de numere reale ¸ dac˘ oricare ar fi V o vecin˘tate a lui x. exist˘ num˘rul natural N = N (V ) a.1 Fie (xn ) un ¸ir de numere reale. ¸ aa a ¸ a a Sirurile care nu sunt convergente se numesc divergente. ı. aa ¸ Teorema 2. obtinem un ¸ir avˆnd aceea¸i limit˘.ˆ d(x. Sirurile cu limit˘ finit˘ se numesc convergente. s 10 . Vom nota un ¸ir prin (xn )n∈N sau (xn ). Se noteaz˘ cu xn = f (n) ¸i se s ¸ s s s nume¸te termenul de rang n al ¸irului.d. Deci. Aceast˘ definitie poate fi formulat˘ ¸i astfel: a ¸ as a Un ¸ir de numere reale este o functie f : N → R. s 1o . dac˘ (xn ) are un sub¸ir f˘r˘ limit˘ sau dac˘ (xn ) are dou˘ sub¸iruri cu ¸a a s aa a a a s limite diferite. a ¸ s a s a In consecint˘. num˘r ce depinde de vecin˘tatea V .1 Spunem c˘ ¸irul (xn ) are limita x ∈ R ¸i scriem lim xn = x sau xn → x. un ¸ir este divergent dac˘ ¸ s a nu are limit˘ sau are limit˘ dar aceasta este −∞ sau +∞. ˆ cele ce urmeaz˘ vom s ın ın a formula principalele rezultate f˘r˘ a relua demonstratiile. s ¯ s Definitia 2.Capitolul 2 SIRURI SI SERII ¸ ¸ 2. a a s a a Deoarece ¸irurile de numere reale au fost studiate ˆ liceu.2 (de caracerizare a limitei) Fie (xn ) un ¸ir de numere reale.2 Sirul xn are limita x ∈ R dac˘ ˆ afara oric˘rei vecin˘t˘¸i V a lui x se ¸ ¸ a ın a a at afl˘ cel mult un num˘r finit de termeni ai ¸irului.ˆ pentru a a ı. a a Teorema 2. Dac˘ ˆ a ıntr-un ¸ir cu limit˘ schimb˘m ordinea termenilor. Sirul (xn ) este convergent ¸i are limita x ∈ R d. Dac˘ (xn ) are limit˘ atunci limita sa este unic˘. a s a 3o . a a a 2o . oricare ar fi ε > 0. Dac˘ (xn ) are limita x atunci orice sub ¸ir al s˘u are limita x. xn ) = |xn − x| < ε. ¸ as n→∞ ¯ Definitia 2. pentru orice n > N .

ˆ xn ≥ yn . pentru orice n ∈ N. yn → +∞. dac˘ (yn ) este ¸irul constant. n→∞ 0 s Teorema 2. pentru orice n ∈ N. n→∞ yn lim yn lim n→∞ 4 .d. n→∞ n→∞ a s a s s 20 . atunci a s n→∞ 0 lim (λxn ) = λ( lim xn ). ¸ a ı. an > 0. oricare ar fi ε > 0. yn = λ = 0. an → a. a.3 (Operatii cu ¸iruri care au limit˘) ¸ s a 10 . pentru orice n > N . atunci ¸irul cˆt (xn /yn ) are limit˘ ¸i s a as lim xn xn = n→∞ . Dac˘ ¸irurile (xn ) ¸i (yn ) au limit˘ ¸i produsul limitelor are sens. xn → −∞. n→∞ n→∞ In particular. yn = 0. atunci xn → x. ¸a a a a s 10 .ˆ xn ≤ yn . atunci a a s ı. Teorema 2. . αn → 0. oricare ar fi ε > 0.d. n→∞ a s s a s a 3 .ANALIZA MATEMATICA ˘ FINITA ˘ CU LIMITA SIRURI ¸ ˘ INFINITA DIVERGENTE ˘ ˘ ˘ FARA LIMITA (OSCILANTE) 19 CONVERGENTE a ı. a s s a s atunci ¸irul (axn ) are limit˘ ¸i s as n x lim ann = ax . exist˘ un N (ε) ∈ N a. 20 . atunci ¸irul s as produs (xn yn ) are limit˘ ¸i n→∞ lim (xn yn ) = ( lim xn )( lim yn ). yn → −∞. 30 . ¸i cˆtul limitelor are sens.ˆ d(x. atunci a a s ı. gative. a. Dac˘ exist˘ ¸irul (yn ). Dac˘ ¸irurile (xn ) ¸i (yn ) au limit˘. pentru orice n ∈ N. xn → x ¸i ax are sens. Dac˘ ¸irurile (an ) ¸i (xn ) au limit˘. Dac˘ exist˘ ¸irul (yn ). pentru orice n ∈ N. xn ) = |xn − x| ≤ αn . atunci ¸irul sum˘ as s as s a (xn + yn ) are limit˘ ¸i as n→∞ lim (xn + yn ) = lim xn + lim yn . Sirul (xn ) are limita +∞ d. a. (Criteriul major˘rii) dac˘ pentru un x ∈ R exist˘ un ¸ir (αn ) de numere neneı. Dac˘ ¸irurile (xn ) ¸i (yn ) au limit˘ ¸i suma limitelor are sens.ˆ ¸ xn < −ε. pentru orice n > N . 20 . xn → +∞. exist˘ un N (ε) ∈ N a. Sirul (xn ) are limita −∞ d. 30 .ˆ xn > ε.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .4 (Criterii de existent˘ a limitei) Fie (xn ) un ¸ir de numere reale.

xn+p ) = |xn+p − xn | < ε. Orice ¸ir convergent este m˘rginit. ∀ p ∈ N. atunci ¸ a a ın n→∞ intersectia const˘ dintr-un singur punct. adic˘ ¸ s a ¸ a a a a dac˘ oricare ar fi M > 0 exist˘ un nM ∈ N. atunci intersectia lor este nevid˘. Dac˘ (xn ) ¸i (yn ) sunt ¸iruri convergente. s s a a a iar dac˘ (xn ) este descresc˘tor atunci lim xn = inf{xn | n ∈ N}. a a a Teorema 2. Dac˘ xn → 0 ¸i (yn ) este m˘rginit. s s s s a 60 . Un ¸ir nem˘rginit este divergent. m > N. Sirul xn → x d. a a ı. s a s a ¸ir descresc˘tor ¸i nem˘rginit inferior are limita −∞. pentru orice ¸ n ∈ N. In = [an . este un ¸ir de intervale ˆ s ınchise de numere reale care satisfac conditia In+1 ⊂ In . Exist˘ ¸iruri s a a a a s m˘rginite care nu sunt convergente. Aceast˘ definitie este echivalent˘ cu urm˘toarea: a ¸ a a s a Sirul de numere reale (xn ) se nume¸te sir fundamental sau ¸ir Cauchy dac˘ ¸ s ∀ ε > 0. pentru a a ı. (2.8 (Lema lui Cesaro) Un ¸ir m˘rginit de numere reale contine un sub¸ir convergent. a s a 40 . Teorema 2.ANALIZA MATEMATICA 20 s a a ¸ Sirul de numere reale (xn ) se nume¸te m˘rginit dac˘ multimea {xn | n ∈ N} a valorilor ¸ a a a sale este m˘rginit˘. pentru orice n ∈ N. Reciproca nu este adev˘rat˘ decˆt ˆ a a a ın as cazul x = 0. atunci x ≤ y. Dac˘ ¸irul xn → x.ˆ |xnM | > M . ¸ a s a ¸ s Teorema 2. xn ) = |xn − x| → 0. atunci ¸irul |xn | → |x|.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . s a a 50 . pentru s a s s orice n ∈ N. Orice sub¸ir al unui ¸ir convergent este convergent ¸i are aceea¸i limit˘.5 (Propriet˘¸i ale ¸irurilor convergente) at s s 10 . ¸irul d(x. Dac˘. Sirul de numere reale (xn ) se nume¸te cresc˘tor dac˘ xn ≤ xn+1 . a. Reciproca nu este adev˘rat˘. Sirul de numere reale (xn ) se nume¸te ¸ir fundamental sau ¸ir Cauchy dac˘ ¸ s s s a ∀ ε > 0. Dac˘ ¸irurile (xn ). ∃ N (ε) ∈ N pentru care d(xn . bn ]. Sirul (xn ) se nume¸te nem˘rginit dac˘ multimea {xn | n ∈ N} este nem˘rginit˘.ˆ |xn | ≤ M . xn → x ¸i yn → y. iar xn ≤ yn . a s Teorema 10 . ˆ plus. ∀ n. atunci xn yn → 0. ∃ N (ε) ∈ N pentru care d(xn . ¸ s 20 . ¸ a s a s a a a Sirul (xn ) se nume¸te descresc˘tor dac˘ xn ≥ xn+1 . (zn ) satisfac pentru orice n ∈ N conditia xn ≤ yn ≤ zn . lim (bn − an ) = 0. 30 . orice n ∈ N. Deci (xn ) este m˘rginit dac˘ exist˘ M > 0 a. Un ¸ir cresc˘tor ¸ s sau descresc˘tor se nume¸te monoton. lim xn = sup{xn | n ∈ N}. s a s a Un ¸ir monoton este ¸ir cu limit˘. ¸ 70 . Cantor) Dac˘ (In ).d. ∀ n > N. Un 30 .6 (Existenta limitei unui ¸ir monoton) ¸ s ¸ir monoton ¸i m˘rginit este convergent. atunci (yn ) este convergent ¸i s s s a s are limita x. s s a ¸ir cresc˘tor ¸i nem˘rginit superior are limita +∞.1) . pentru orice n ∈ N. (yn ). as iar (xn ) ¸i (zn ) sunt convergente ¸i au aceea¸i limit˘ x.2) (2.7 (Lema intervalelor ˆ ınchise. Un 20 . Un 2. Dac˘ (xn ) este cresc˘tor. xm ) = |xm − xn | < ε.

2 ε . d) un spatiu metric ¸i (xn ) un ¸ir de puncte din X. oricare ar fi ε > 0. obtinem ¸ |xn | = |(xn − xN +1 ) + xN +1 | ≤ |xn − xN +1 | + |xN +1 | < 1 + |xN +1 |. . s Necesitatea. 2 2. de unde.d. Fie acesta a a a ¸ s (xnk )k∈N ¸i fie x limita sa. ∀ n > N . a a scrie ε ε |xm − xn | ≤ |xm − x| + |xn − x| < + = ε 2 2 ¸i deci (xn ) este un ¸ir Cauchy.3 Spunem c˘ ¸irul (xn ) converge la x ∈ X dac˘ oricare ar fi o vecin˘tate ¸ as a a V a lui x. . s s Suficienta. n > N putem ı. s a a a Dac˘ (xn ) este ¸ir fundamental. din (2. n > N = N (1). ∀ n. deoarece (xn ) este ¸ir Cauchy a s ∀ ε > 0. s a Teorema 2. Atunci |xn | ≤ M . 2 2 ε ε . exist˘ un N (ε) ∈ N a a a. din teorema precedent˘ rezult˘ c˘ este ¸ s a a a a m˘rginit. nk > N putem scrie |xn − xnk | < de unde rezult˘ a |xn − x| ≤ |xn − xnk | + |xnk − x| < deci ¸irul (xn ) converge la x. xn ∈ V .ˆ pentru orice n > N . Dac˘ (xn ) este un ¸ir Cauchy. ∀ n ∈ N. 21 Fie M = max{|x1 |. Deoarece xnk → x s ∀ ε > 0.10 (Criteriul lui Cauchy) Un ¸ir de numere reale este convergent d. pentru n = N + 1. K}. 1 + |xN +1 |} > 0. pentru orice n > N .2 Siruri ˆ spatii metrice ¸ ın ¸ ¸ s Fie (X. s este ¸ir Cauchy. Dac˘ (xn ) este convergent la x. Pentru n. pentru orice n ∈ N ¸i deci (xn ) este m˘rginit. exist˘ un N (V ) ∈ N a.ANALIZA MATEMATICA Teorema 2. a ı. s ε ε + = ε. ∃ K(ε) ∈ N pentru care |xnk − x| < Pe de alt˘ parte. rezult˘ c˘ a s |xm − xn | < 1 ∀ m. . 2 2 ε . |xnk − x| < . ∃ N (ε) ∈ N pentru care |xn − xm | < Fie N = max{N. s Definitia 2.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . |x2 |. .9 Orice ¸ir fundamental este m˘rginit. pentru ε = 1. ∀ nk > K. . iar din Lema lui Cesaro rezult˘ c˘ (xn ) contine un sub¸ir convergent. m > N. |xN |. De aici rezult˘ c˘ pentru orice m.2).ˆ |xn − x| < ε/2.

d(x. xn ) ≤ αn . Reciproc. 20 . xN +p ) < 1. ε) ⊂ V (x).5) . xn ) < ε. ∀ n ≥ N. s a Dac˘ (xn ) este ¸ir fundamental. xn → x dac˘ ∀ V (x). . ε) ¸i deci xn ∈ V (x). Din a a at ıi (2. ∃ N (V ) ∈ N pentru care n > N ⇒ xn ∈ V (x). . xn ) → 0. ı.12 (Propriet˘¸i ale ¸irurilor convergente) at s s a 10 .11 Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca xn → x este ca ¸ as a ∀ ε > 0. adic˘ xn → x. pentru un ε > 0 arbitrar. . In particular. . d). xn → x d. ¸ a Teorema 2. Aceast˘ definitie este echivalent˘ cu urm˘toarea: a ¸ a a Definitia 2.4 Sirul (xn ) este convergent la x dac˘ ˆ afara oric˘rei vecin˘t˘¸i a punc¸ ¸ a ın a a at tului x se afl˘ un num˘r finit de termeni ai ¸irului (xn ). xn ∈ (X. a a s s Sirul (xn ) se nume¸te divergent dac˘ nu este convergent. xn ) < ε. 2. atunci xn → x. m > N.d. p = 1. s s 40 . Din (2. Orice sub¸ir al unui ¸ir convergent este convergent. s a a a Sirul (xn ) se nume¸te m˘rginit dac˘ multimea valorilor sale este m˘rginit˘.ˆ d(x.ˆ S(x. V (x) = S(x. deoarece xn ∈ S(x. ∀ n. ∀ n > N. Limita unui ¸ir convergent este unic˘.3) rezult˘ a a a atunci (2. . ı. N = N (1).4) Dac˘ xn → x. ∃ N (ε) ∈ N pentru care d(xn . din (2.3) lim xn = x sau xn → x. xn ∈ S(x. se nume¸te ¸ir fundamental sau ¸ir Cauchy dac˘ ¸ s s ∀ ε > 0. (Criteriul major˘rii) Dac˘ exist˘ un x ∈ X ¸i un ¸ir de numere reale (αn ).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . .13 Orice ¸ir fundamental este m˘rginit. a. 2. Reciproca nu este adev˘rat˘. xn+p ) < 1. Punctul x se nume¸te limita ¸irului (xn ) ¸i se noteaz˘ s s s a n→∞ 22 (2. pentru orice n > N . oric˘rei vecin˘t˘¸i V (x) ˆ corespunde un ε > 0 a.6) (2. xn+p ) < ε. xm ) < ε. s a a a s a Sirul (xn ).6) pentru ε = 1 rezult˘ c˘ a s a a d(xn . pentru n = N . ε).ANALIZA MATEMATICA a Prin urmare. . a a a s s αn → 0. fie. Teorema 2. sau echivalent: s s s Sirul (xn ) se nume¸te ¸ir fundamental sau ¸ir Cauchy dac˘ ¸ a ∀ ε > 0.4). p = 1. Un ¸ir convergent este m˘rginit.4) rezult˘ atunci c˘ pentru n > N . 50 . obtinem ¸ d(xN . (2. ∃ N (ε) ∈ N pentru care n > N =⇒ d(x. ε) este echivalent˘ cu d(x. ∃ N (ε) ∈ N pentru care d(xn . ∀ p ∈ N. 30 . (2. ¸ s a a ¸ a a Teorema 2.

de¸i (xn ) este un ¸ir fundamental de numere din Q. xn = (1 + 1/n)n ∈ Q. b] de numere reale este o multime com¸ pact˘.xn ) < ε/2. x1 ).14 Orice ¸ir convergent este ¸ir fundamental. d(xN . . s / Deci. Deoarece xnk → x s s ∀ ε > 0. m > N.ANALIZA MATEMATICA Fie M = max{d(xN . ∀ n ∈ N ¸i deci ¸irul este m˘rginit. ¸ pentru orice x. ¸ s Exemplul 2. ∃ N (ε) ∈ N a. ¸ ¸ ¸ O multime A de puncte dintr-un spatiu metric se nume¸te compact˘ dac˘ orice ¸ir de ¸ ¸ s a s a puncte din A contine un sub¸ir convergent la un punct din A. Exist˘ spatii metrice ˆ care nu orice a a a ¸ ın ¸ir Cauchy este ¸ir convergent.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . d) spatiul metric al numerelor rationale. Exemplul 2.10 (Criteriul lui Cauchy) rezult˘ c˘ multimea R a nua a ¸ merelor reale este un spatiu metric complet.ˆ n > N =⇒ d(x. Rezult˘ atunci c˘ a a d(xN . a Reciproca acestei teoreme nu este adev˘rat˘.1 Fie (Q.14. ¸ Avem de ar˘tat c˘ ˆ a a ıntr-un spatiu metric compact este adev˘rat˘ reciproca Teo¸ a a a s ¸ remei 2. ∃ K(ε) ∈ N pentru care d(x. xnk ) < ε . s s a Reciproca teoremei nu este adev˘rat˘. .4 Un interval m˘rginit ¸i ˆ a s ınchis [a. . Dar e ∈ Q. a a Teorema 2. Fie acesta (xnk )k∈N ¸i fie x ∈ X limita sa. xn ) + d(x. s s c˘ a 23 Dac˘ xn → x. xm ) < ε ε + = ε. ˆ care d(x. xn → e.16 Orice spatiu metric compact este complet. a Teorema 2. 2 2 adic˘ (xn ) este ¸ir Cauchy. (xn ) contine a s ¸ ¸ un sub¸ir convergent. el nu are limit˘ ˆ Q. d(xN . 1}. 2 . ¸ Exemplul 2. conform Lemei lui Cesaro. s s ¸ ¸ ın Exemplul 2.3 Multimea Q a numerelor rationale nu este spatiu metric complet.15 O multime A ⊂ X compact˘ este m˘rginit˘ ¸i ˆ ¸ a a a s ınchis˘. ∀ ε > 0. xm ) ≤ d(x. a d(xn . a a Teorema 2.2 Din Teorema 2. Exist˘ spatii metrice ˆ care nu orice a a a ¸ ın multime m˘rgint˘ ¸i ˆ ¸ a a s ınchis˘ este compact˘. y) = |x−y|. xN −1 ). xn ) ≤ M. n ∈ N. y ∈ Q. De aici rezult˘ a ı. a s Reciproca acestei teoreme nu este adev˘rat˘. ∀nk > K. Dac˘ (xn ) este un ¸ir Cauchy de puncte din spatiul metric compact X. este un ¸ir Cauchy s deoarece (xn ) considerat ca ¸ir de numere reale este convergent. s s a ın Un spatiu metric ˆ care orice ¸ir Cauchy este convergent se nume¸te spatiu metric ¸ ın s s ¸ complet. Sirul (xn ). ∀ n. . x2 ). adic˘ orice ¸ir fundamental de puncte dintr-un spatiu metric compact este convergent.

Acest ¸ir se nume¸te ¸irul aproximatiilor succesive.3 Principiul contractiei ¸ Definitia 2. Existenta. adic˘ ϕ(ξ1 ) = ξ1 ¸i a s ¸ a s ϕ(ξ2 ) = ξ2 . y). ¸ ¸ ¸ Teorema 2. xn ) ≤ d(x.ANALIZA MATEMATICA s Pe de alt˘ parte. 2 24 deci ¸irul (xn ) converge la x.5 Aplicatia ϕ : X → X. ∃ N (ε) ∈ N pentru care d(xn . deoarece (xn ) este ¸ir Cauchy a ∀ ε > 0. 2 2 ε ε . y ∈ X. ξ2 ) = d(ϕ(ξ1 ). a s ¸ s ¸ a Definitia 2. . atunci 0 ≤ d(ξ1 . . x1 = ϕ (x0 ) . ∀ n > N .6 Punctul ξ ∈ X se nume¸te punct fix al aplicatiei ϕ : X → X dac˘ ¸ ϕ(ξ) = ξ. 2 2 ε . . Pornind de la un x0 ∈ X arbitrar. 1) a. s Un spatiu liniar normat (V. xm ) < Fie N = max{N. s Unicitatea. m > N. xnk ) < . contractie a lui X dac˘ exist˘ q ∈ (0.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . xnk ) + d(xn . a spatiului metric X pe el ˆ si. ın a a ¸ Un spatiu euclidian complet ˆ metrica euclidian˘ se nume¸te spatiu Hilbert. K}. Num˘rul q se nume¸te coeficient de contractie. ∀x. . Dac˘ ξ1 ¸i ξ2 sunt puncte fixe ale contractiei ϕ. x0 se nume¸te aproximatia de ordinul s s s s ¸ ¸ ¸ zero sau punctul de start. . xnk ) < ε ε + = ε. a De aici obtinem c˘ (1 − q) d(ξ1 . construim ¸irul ¸ s x0 . . . d) are un punct fix ¸i numai unul. ξ2 ) = 0. ¸ ın a s 2. xnk ) < de unde rezult˘ a d(x.17 (Principiul contractiei) O contractie a unui spatiu metric complet ¸ ¸ ¸ (X. ξ2 ). ∀n. ϕ(ξ2 )) ≤ q d(ξ1 . echivalent cu ¸ a ξ1 = ξ2 . xn = ϕ(xn−1 ). d(x.7) . se nume¸te ¸ ¸ ¸ ınsu¸ s a a ı. . nk > N putem scrie d(xn . Pentru n. ceea ce implic˘ d(ξ1 . ξ2 ) ≤ 0.ˆ ¸ d(ϕ(x). Deci un punct fix al aplicatiei ϕ este o solutie a ecuatiei ϕ(x) = x. iar xn se nume¸te aproximatia de ordinul n. s (2. || · ||) se nume¸te spatiu Banach dac˘ este spatiu metric ¸ ¸ a ¸ s complet ˆ raport cu metrica indus˘ de norm˘. ϕ(y)) ≤ q d(x.

8) lim xn = ξ sau n→∞ lim d(ξ. xn+1 ) + d(xn+1 . xn ) = 0. a as Sirul (xn ) este convergent. adic˘ x0 este punctul fix a a al aplicatiei ϕ ¸i demonstratia este ˆ ¸ s ¸ ıncheiat˘. x1 ). rezult˘ c˘ s a (xn ) este convergent. Dac˘ δ = 0. k = 1. p → ∞. s˘ facem ˆ (2. xn+p ) ≤ d(xn . 1−q (2. xn ) < δ q n . X fiind spatiu metric complet. Pentru estimarea erorii metodei. xn+2 ) = d(ϕ(xn ). deoarece din y → x urmeaz˘ ϕ(y) → ϕ(x). In adev˘r. Atunci. In adev˘r. Metoda a s s de demonstratie folosit˘ se nume¸te metoda aproximatiilor succesive. ∀n ∈ N. xn+p ) < δ 1 − qn < qn . . folosind inegalitatea triunghiular˘ ¸i inegali¸ tatea precedent˘. . Acestea se numesc ¸irurile a ın s s componente ale ¸irului de vectori (xn ). Fie ξ limita sa. Avem atunci ¸ a a ϕ(ξ) = ϕ( lim xn ) = lim xn+1 = ξ. s . 1−q 2. a ¸ a a ın pentru n fixat. pentru a a a orice n ∈ N are loc inegalitatea d(xn . pentru p ∈ N arbitrar putem scrie succesiv a d(xn . xn = (xn . ∀n ∈ N. xn+1 ) ≤ q n δ. g˘sim c˘ a a a a ¸ a a d(xn+1 . xn+1 ) + d(xn+1 . 1−q 1−q s ¸ a a Deoarece q n → 0.ANALIZA MATEMATICA 25 Fie δ = d(x0 . x2 . n→∞ n→∞ Teorema precedent˘ se mai nume¸te ¸i teorema de punct fix a lui Banach. deters 1 n min˘ ˆ mod unic ¸irurile de numere reale (xk )n∈N . Ea ne permite s˘ ¸ a s ¸ a aproxim˘m solutia exact˘ cu xn .8). p. xn+2 ) + · · · + d(xn+p−1 . pentru n = 0 este adev˘rat˘. ∀n ∈ N. xn+p ) ≤ ≤ δq n (1 + q + q 2 + · · · + q p−1 ) = A¸adar s d(xn .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . atunci x0 = x1 = ϕ(x0 ).4 Siruri ˆ Rp ¸ ın n n Un ¸ir de vectori (xn )∈N din Rp . . deci ϕ(ξ) = ξ. Procedˆnd prin inductie. S˘ presupunem c˘ δ > 0. din (2. Punctul ξ este punct fix al contractiei ϕ. xn+1 ) ≤ q n+1 δ. Intr-adev˘r. xp ). obtinem ¸ d(ξ.7) rezult˘ c˘ ϕ este o ¸ a a a aplicatie continu˘. pentru orice n ∈ N. ϕ(xn+1 )) ≤ q d(xn . ¸irul (xn ) este ¸ir Cauchy. xn+p ) ≤ · · · ≤ d(xn . adic˘ n→∞ δ q n . .

. Multimea A fiind m˘rginit˘. . p.ANALIZA MATEMATICA 26 n s s Leg˘tura dintre ¸irul de vectori (xn ) ¸i ¸irurile componente (xk )n∈N . Termenul general al ¸irului termenilor acestei serii este an = sn − sn−1 ¸i deci s s s aceast˘ serie este a s1 + (s2 − s1 ) + · · · + (sn − sn−1 ) + · · · (2. orice ¸ir de vectori din A contine a s ¸ un sub¸ir convergent la un vector din A. este a s dat˘ de teorema urm˘toare. Limita acestui a a ¸ s sub¸ir este ˆ A deoarece A este ˆ s ın ınchis˘.5. xn → xk . (sn )) se nume¸te serie de numere reale ¸i se noteaz˘ s s s a a1 + a2 + · · · + an + · · · sau ∞ n=1 an sau an . a Teorema 2. ¸irurile componente (xn )n∈N .20 Multimea A ⊂ Rp este compact˘ d. adic˘ A este compact˘. adic˘ un spatiu Hilbert.1 Serii de numere reale Serii convergente. . este m˘rginit˘ ¸i ˆ ¸ a a Multimea A fiind compact˘. x0 . (2. ¸irl (xn ) este ¸ a a s s m˘rginit. a 0 20 . k = 1. Sirul de vectori (xn ) este m˘rginit d. Propriet˘¸i generale at s1 = a1 . Reciproc. . iar ¸irul (sn ) se nume¸te ¸irul sumelor ¸ s s s s s partiale. a Reciproc. s s Propriet˘¸ile 20 ¸i 30 din teorema precedent˘ arat˘ c˘ spatiul Rp este un spatiu metric at s a a a ¸ ¸ complet ˆ metrica euclidian˘. p ¸ a s k sunt m˘rginite.d. .19 (Lema lui Cesaro) Un ¸ir m˘rginit din Rp contne un sub¸ir convers a ¸ s gent.15 este m˘rginit˘ ¸i ˆ ¸ a a s ınchis˘. s s a s . a a Teorema 2. contine un sub¸ir convergent. . cˆnd n → ∞. fie (xn ) un ¸ir de vectori din A.d. ın a a ¸ Teorema 2. ¸ p 1 2 k a k = 1. sn = a1 + a2 + · · · + an .10) Sirul (an ) se nume¸te ¸irul termenilor seriei.18 Fie (xn ) un ¸ir de vectori din Rp . Sirul de vectori (xn ) converge la x0 = (x0 . Studiul ¸irurilor de vectori din Rp se reduce la studiul ¸irurilor componente. . Prin urmare. Deci. (2. .10) determin˘ ˆ mod unic ¸irul (sn ) al ¸ a a a sumelor partiale.9) Fie (an ) un ¸ir de numere reale ¸i (sn ) ¸irul s s s Perechea de ¸iruri ((an ). dup˘ Lema lui Cesaro. p. p sunt ¸iruri ¸ s s s k Cauchy. s2 = a1 + a2 . dat ¸irul (sn ). ¸irurile (xn )n∈N .d. x0 ) ∈ Rp d.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . exist˘ o serie care are ca ¸ir al sumelor partiale ¸ s a s ¸ ¸irul (sn ). Sirul de vectori (xn ) este ¸ir Cauchy d.11) ¸i se nume¸te seria telescopic˘ a ¸irului (sn ). s 10 . .d. 30 . . k = 1.5 2. k = 1. dup˘ Teorema 2. . a a a s ınchis˘. s a a 2. ¸ a ın s Din definitia precedent˘ rezult˘ c˘ seria (2.

a a a s s a ¸ a s Seria an este convergent˘ ¸i are suma s. Tinˆnd seama de observatia precedent˘. In adev˘r.ˆ s a ı. Dac˘ (sn ) nu are limit˘ se spune c˘ seria este oscilant˘. atunci pentru orice n.21 Seria an este convergent˘ la s d. ∀ p ∈ N. Dac˘ sn → ±∞ spunem c˘ a a s a a a suma seriei este ±∞. ∃ N (ε) ∈ N pentru care |sn − s| < ε. ∀ p ∈ N.d. ¸ a ¸ Consecinta 2.14) scrie Dac˘ (sn ) este ¸irul sumelor partiale ale seriei.14).11) este convergent˘ ¸i are limita s. a (2.12) Seria an este divergent˘ dac˘ ¸irul (sn ) este divergent.d. Natura unei serii coincide cu natura ¸irului sumelor ei partiale. (2. ∀ n > N.22 (Criteriul general al lui Cauchy) Seria a an este convergent˘ d. rezult˘ c˘ un ¸ir (sn ) este convergent ¸i are ¸ a ¸ a a a s s limita s d. In acest caz scriem ∞ n an = s = lim n=1 n→∞ ak .5 Seria 1 1 1 1 + + ··· + + ··· = 1·2 2·3 n(n + 1) n(n + 1) n=1 este convergent˘ ¸i s = 1. este ¸ir fundamenal. ∃ N (ε) ∈ N pentru care |an+1 + an+2 + · · · + an+p | < ε. seria telescopic˘ (2.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . as a sn = 1 1 1 + + ··· + = 1·2 2·3 n(n + 1) n ∞ k=1 1 1 − k k+1 =1− 1 → 1. as a Teorema 2. ınt a a Prin natura unei serii ˆ ¸elegem caracterul ei de a fi convergent˘ sau divergent˘.ANALIZA MATEMATICA 27 Aceast˘ leg˘tur˘ dintre ¸iruri ¸i serii justific˘ o mare parte a definitiilor care urmeaz˘. a s an se poate indica un ¸ir de numere pozitive (αn ).d. Dar (sn ) este convergent a s d. p ∈ N putem a s ¸ sn+p − sn = an+1 + an+2 + · · · + an+p .13) ∀ ε > 0. n+1 . Seria an este convergent˘ d.2 rezult˘ ¸ as Teorema 2. s ¸ Exemplul 2. atunci seria an este convergent˘.1 Dac˘ pentru seria ¸ a αn → 0 ¸i un num˘r natural N a. ¸irul (sn ) este convergent. dac˘ ¸irul (sn ) este convergent ¸i are limita as as s. ∀ n > N.d. a a a a Din definitia precedent˘ ¸i Teorema 2. ∀ n > N. ∀ p ∈ N. k=1 (2. ∀ ε > 0. Inlocuind aici diferenta sn+p − sn cu expresia precedent˘ obtinem (2. ∀ n > N.d. adic˘ s a ∀ ε > 0. |an+1 + an+2 + · · · + an+p | < αn . ∃ N (ε) ∈ N pentru care |sn+p − sn | < ε.

n=1 . . λ ∞ n=1 an = ∞ (λan ). a s s a s a Fie seriile (A) an ¸i (B) s bn ¸i λ un num˘r real. q = 1. Numim produs al seriei (A) cu a s scalarul λ seria (λan ). 1.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 2. 0. ¸irul (sn ) al sumelor partiale este strict cresc˘tor ¸i divergent. Sirul sumelor partiale are ¸ termenul general sn = 1 + q + q + · · · + q Obtinem ¸ n→∞ 2 n−1 = 1−q n 1−q . Deci lim sn = +∞. Pentru q ≤ −1 ¸irul (sn ) nu are limit˘. .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . +∞. Astfel. q ∈ R se nume¸te seria geometric˘ deoarece ¸irul (an ). Natura acestei serii depinde de valorile lui q. lim sn = |q| < 1. an = q n−1 . este o progresie geometric˘ s a s a ¸ ¸ cu ratia q. Ea este o serie oscilant˘ deoarece ¸irul (sn ) al sumelor partiale este ¸irul a a s ¸ s oscilant: 1. an este media armonic˘ a termenilor s a s a as a s vecini an−1 ¸i an+1 . Exemplul 2. deoarece ¸ a s |s2n − sn | = 1 1 1 1 + + ··· + ≥ . n.. Aceast˘ serie este divergent˘ ¸i are suma +∞.6 Seria 1+ 28 1 1 1 1 + + ··· + + ··· = 2 3 n n n=1 ∞ a se nume¸te seria armonic˘. q ≥ 1. 1 1−q . n+1 n+2 2n 2 s ceea ce arat˘ c˘ (sn ) ne este ¸ir fundamental. Numim sum˘ a seriilor (A) ¸i (B) seria (an + bn ). seria geometric˘ cu ratia q este convers a a ¸ gent˘ pentru |q| < 1 ¸i are suma 1/(1 − q) ¸i divergent˘ pentru |q| ≥ 1. deoarece pentru n ≥ 2. Deci: ∞ n=1 an + ∞ n=1 bn = ∞ n=1 (an + bn ). a a Exemplul 2. . 0. q = 1.7 Seria 1 − 1 + 1 − 1 + · · · + (−1)n−1 + · · · = ∞ n=1 (−1)n−1 este divergent˘.8 Seria 1 + q + q 2 + · · · + q n−1 + · · · = ∞ n=1 q n−1 . In adev˘r.

Dac˘ termenii unei serii. Teorema 2. a Teorema 2. n ∈ N. a a se obtine o serie care are aceea¸i natur˘ cu seria dat˘. a s a atunci as 10 . deci m˘rginit. avˆnd sumele s ¸i respectiv σ. Dac˘ seria dat˘ este convergent˘. nu coincid. ˆ general. Dac˘ an ≤ bn .25 10 . s s as a Fie an o serie convergent˘ ¸i s suma sa. oeicare ar fi λ. a s ¸ a 20 . seria ¸ s a a a a a obtinut˘ are aceea¸i sum˘. atunci s ≤ σ.ANALIZA MATEMATICA 29 s Teorema 2. ¸irul sumelor partiale a ınl˘ a s ¸ se modific˘ cu o cantitate constant˘ (suma termenilor ad˘ugati sau ˆ aturati). ¸ a s a 20 . seria obtinut˘ a a ınl˘ a a ¸ a are aceea¸i natur˘ cu seria dat˘. iar (rn ) se nume¸te ¸irul s s se nume¸te restul de ordinul n al seriei convergente s ¸ resturilor seriei. se modific˘ un num˘r finit de termeni ai ¸irului sumelor sale partiale. Sirul termenilor unei serii convergente este convergent la zero. a s as s a a a a 10 . Dac˘ seria dat˘ este divergent˘ cu suma ±∞. Dac˘ seria dat˘ are sum˘. an . Sirul sumelor partiale ale seriei obtinute este un sub¸ir al ¸irului sumelor partiale ale seriei date ¸i deci are aceea¸i natur˘ ¸i limit˘ cu aceasta. de unde prin trecere la limit˘ a rezult˘ s ≤ σ.23 Dac˘ seriile (A) ¸i (B) sunt convergente. Dac˘ ˆ a ıntr-o serie se schimb˘ ordinea unui num˘r finit de termeni. cu suma finit˘ sau infinit˘. se asociaz˘ ˆ grupe a¸a a a a a ın s fel ˆ at fiecare grup˘ s˘ contin˘ un num˘r finit de termeni consecutivi ¸i fiecare termen ıncˆ a a ¸ a a s s˘ apartin˘ la o singur˘ grup˘. atunci seria este divergent˘. Din an ≤ bn urmeaz˘ sn ≤ σn . µ ∈ R. pentru orice n ∈ N. n→∞ n→∞ n→∞ a 20 . ¸ ¸ a ¸ 20 . Dac˘ ¸irul termenilor unei serii nu converge la zero. a . Dac˘ acest ¸ir este convergent. Dac˘ la o serie se adaug˘ sau se ˆ atur˘ un num˘r finit de termeni. Sirul resturilor seriei este convergent la zero. 30 . Prin schimbarea ordinii unui num˘r finit de termeni ai seriei. Num˘rul as a r n = s − sn = ∞ k=n+1 ak . a 10 . Sirul sumelor partiale ale unei serii convergente este m˘rginit. atunci seria ce are ca termen general suma termenilor a ¸ a a a dintr-o grup˘ are aceea¸i natur˘ ¸i aceea¸i sum˘ cu seria dat˘. 20 . seria obtinut˘ ın a a a ¸ a are suma ±∞. O serie este convergent˘ dac˘ ¸irul sumelor sale partiale este convergent. ceea ce nu modific˘ natura sa.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . sumele celor dou˘ s a a a a a a serii. Seria (λan + µbn ) este convergent˘ ¸i are suma λs + µσ. as a a as ¸ 10 . Atunci n→∞ lim Sn = lim (λsn + µσn ) = λ lim sn + µ lim σn = λs + µσ. Prin ad˘ugarea sau ˆ aturarea unui num˘r finit de termeni. Fie (sn ) ¸i respectiv (σn ) ¸irurile sumelor partiale ale celor dou˘ serii ¸i Sn = s s ¸ a s λsn + µσn .24 10 . deci a a a ¸ ınl˘ ¸ natura sa nu se modific˘. limita sa se modific˘ cu aceast˘ a a s a a cantitate constant˘. pentru orice n ∈ N. 30 . a ¸ ¸ ¸ s s ¸ 30 .

ANALIZA MATEMATICA ¸ a 20 .5. Din an ≤ bn s s ¸ a urmeaz˘ sn ≤ σn . ¸inˆnd seama de 20 . 30 . seria este convergent˘. deci. pentru orice n > N . seria (A) are aceea¸i natur˘ cu seria (D) a s 2n a2n . a a a ı. seria (A) are aceea¸i natur˘ cu seriile ¸ a (B) ∞ n=1 bn = (a1 + a2 ) + (a3 + a4 ) + (a5 + a6 + a7 + a8 ) + · · · cu b1 = a1 + a2 . a t a a s Reciprocile afirmatiilor 20¸i 30 nu sunt adev˘rate. pentru orice n > 1. Afirmatia rezult˘ din egalitatea an = sn − sn−1 . bn = a2n−1 +1 + · · · + a2n pentru orice n ≥ 2 ¸i s (C) ∞ n=0 cn = a1 + (a2 + a3 ) + (a4 + a5 + a6 + a7 ) + · · · . a a a a seria (A) este convergent˘.ˆ an ≤ bn . Dac˘ exist˘ un num˘r natural N a. a as a as .7 O serie se nume¸te serie cu termeni pozitivi dac˘.dac˘ seria (B) este convergent˘ ¸i seria (A) este convergent˘. ˆ ¸ s a ıncepˆnd cu un anumit a rang. Rezult˘ prin reducere la absurd. a Dac˘ seria (B) este convergent˘ .24. ¸ a an este cu termeni Tinˆnd seama de Teorema 2. (sn ) este nem˘rginit. a as a a Teorema 2.dac˘ seria (A) este divergent˘ ¸i seria (B) este divergent˘. ¸a 2.24. seria este divergent˘. a a Fie (sn ) ¸i respectiv (σn ) ¸irurile sumelor partiale ale celor dou˘ serii. Din inegalitatea precedent˘ a a a rezult˘ c˘ ¸i (σn ) este nem˘rginit. dup˘ criteriul monotoniei. calculul sumei. In cele ce urmeaz˘ vom stabili cˆteva criterii (conditii ¸a a a suficiente) de convergent˘.2 Serii cu termeni pozitivi Definitia 2. ¸ s a an ¸i (B) s Teorema 2. ¸ 30 Studiul seriilor comport˘ dou˘ probleme: stabilirea naturii unei serii ¸i. ¸ ¸ a as ¸ Teorema 2. a Sirul (sn ) fiind monoton ¸i m˘rginit este convergent. toti termenii s˘i sunt pozitivi. a a Dac˘ seria (A) este divergent˘. deci seria (B) este divergent˘. s a Tinˆnd seama e punctul 30 al Teoremei 2.27 (Criteriul comparatiei) Fie (A) ¸ bn dou˘ serii cu tera meni pozitivi.28 (Criteriul de condensare. Cauchy) Fie (A) an o serie cu termeni a s a pozitivi. atunci: . (σn ) este m˘rginit. pentru orice n > N . pentru orice n ∈ N. a Sirul sumelor partiale ale unei serii cu termeni pozitivi este monoton cresc˘tor. ˆ caz de a a s ın ¸ convergent˘. iar dac˘ este nem˘rginit.26 (Criteriul monotoniei) Dac˘ ¸irul sumelor partiale ale seriei cu termeni pozitivi a a a a an este m˘rginit. Dac˘ ¸irul (an ) este descresc˘tor.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . se poate considera c˘ seria ¸ a a pozitivi dac˘ an > 0.

a a . Dac˘ seria (A).pentru orice n > N .ANALIZA MATEMATICA cu cn = a2n + a2n +1 + · · · + a2n+1 −1 . a at Deoarece ¸irul (an ) este descresc˘tor. deci a ¸i (A) este divergent˘. deci ¸i (B) este convergent˘.ˆ ¸ a a a ı. din (b) rezult˘ c˘ seria (B). deci ¸i seria (C) este divergent˘. seria este divergent˘ deoarece ¸irul termenilor ei nu converge a a a s la zero. dac˘ α ≤ 0.dac˘ λ = 1. cu q < 1 ¸i deci seria a a ı. a √ .pentru orice n > N . ¸i divergent˘ dac˘ q = 21−α ≥ 1. adic˘ an > q n . seria este convergent˘. seria este divergent˘. a a .9 Seria ∞ n=1 1 nα . iar seria a ¸ ¸ a a a q . a s a a a Teorema 2. convergent˘ dac˘ q = 21−α < 1. pentru orice n ≥ 0. din (b) a ¸ a s a rezult˘ c˘ seria (D) este convergent˘.ˆ q = λ − ε > 1.convergent˘ pentru α > 1. iar seria q n .30 (Criteriul r˘d˘cinii cu limit˘) Fie seria cu termeni pozitivi a a a √ pentru care exista˘ lim n an = λ : a n→∞ .ˆ a a a ı. numit˘ seria lui Riemann sau seria armonic˘ generalizat˘ este: a .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Cauchy) Fie a a an o serie cu termeni pozitivi. n an ≥ q ≥ 1. dac˘ seria (D) este convergent˘. s a Exemplul 2. 31 Aplic˘m criteriul comparatiei. adic˘ an < q n . deci ¸i seria a a a a s a a a a (A) este convergent˘. n an ≤ q < 1. a Aplic˘m criteriul comparatiei. din enunt avem c˘ an ≤ q n . a ¸ adic˘ α > 1. s a este convergent˘. ¸irul cu termenul general an = 1/nα este descresc˘tor ¸i deci seria lui a s Riemann are aceea¸i natur˘ cu seria s a ∞ n=1 2n · 1 = n )α (2 n=1 ∞ 1 2α−1 n . a n Teorema 2. cu a a a ı. din (b) rezult˘ c˘ seria (C). seria este convergent˘. cu q ≥ 1 este divergent˘.dac˘ λ < 1.divergent˘ pentru α ≤ 1.dac˘ λ > 1. a s Dac˘ α > 0. Dac˘ seria (A). √ λ − ε < n an < λ + ε. caz de dubiu. Deci seria an este convergent˘. a a a Reciproc. a a care este o serie geometric˘ cu ratia q = 21−α > 0. a . Dac˘ λ > 1 putem g˘si un ε > 0 a. adic˘ α ≤ 1. a Din definitia limitei rezult˘ c˘ pentru orice ε > 0. s a . exist˘ un N ∈ N a. seria este divergent˘. a a α ∈ R. In primul caz. Dac˘ seria (D) este divergent˘. a a a a s a din (c) rezult˘ c˘ seria (D) este divergnt˘. a q > 1 ¸i deci seria este divergent˘. an ≥ q n .ˆ q = λ + ε < 1. avem inegalit˘¸ile s (b) bn ≥ 1 n (2 a2n ). Deci seria a an este divergent˘. an Dac˘ λ < 1 putem g˘si un ε > 0 a. cu 0 < q < 1 este convergent˘. a Intr-adev˘r. 2 (c) cn ≤ 2n a2n . In cazul al doilea. √ . Dac˘ exist˘ un num˘r natural N a. ∀ n ≥ 1.29 (Criteriul r˘d˘cinii.

inegalitatea din enunt se mai scrie a kn an − kn+1 an+1 ≥ λan+1 > 0. din enunt ¸i egalitatea precedent˘ avem c˘ an ≤ a1 q n−1 . seria este convergent˘. iar seria q n−1 . . seria este divergent˘.dac˘ λ > 1. .pentru orice n > N : kn · an+1 − kn+1 ≤ λ ≤ 0.31 (Criteriul raportului.ˆ a s . a an ≥ a1 q n−1 . n ≥ 1.pentru orice n > N : an ≥ q ≥ 1. Deci seria an este divergent˘.32 (Criteriul raportului cu limit˘) Fie seria cu termeni pozitivi a n+1 pentru care exist˘ lim aan = λ : a n→∞ .ˆ a a a ı. F˘r˘ a restrˆnge generalitatea putem presupune c˘ inegelit˘¸ile din enunt sunt aa a a at ¸ ¸ adev˘rate pentru n ≥ 1. iar seria kn este divergent˘. cu q ≥ 1 este divergent˘. an (n + 1)! n+1 2 Suma acestei serii este e = 2.dac˘ λ = 1.pentru orice n > N : aan ≤ q < 1. . iar seria ¸s a a q n−1 . n+1 an 1 a . Dac˘ a s a ı. Teorema 2. n+1 a .10 Seria cu termenul general an = √ n an = lim n 32 n+1 2n−1 n este convergent˘. a Se demonstreaz˘ la fel ca la criteriul r˘d˘cinii. a a . Dac˘ exist˘ un num˘r natural N a. atunci seria a an este convergent˘.11 Seria ∞ n=0 1 n! an este convergent˘. seria este convergent˘. exist˘ un ¸ir de numere pozitive (kn ) ¸i un num˘r natural N a. c˘ci a a n→∞ lim n→∞ n+1 2n − 1 n = lim n→∞ n+1 1 = < 1. Deci seria a an este convergent˘. a a Teorema 2.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 2. 2n − 1 2 Teorema 2. atunci seria a an este divergent˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . In primul caz. an+1 a .33 (Criteriul lui Kummer) Fie an o serie cu termeni pozitivi. 7182818 . c˘ci a a n! 1 an+1 1 = = ≤ < 1. a a a Exemplul 2. F˘r˘ a restrˆnge generalitatea putem presupune c˘ inegalit˘¸ile din enunt sunt aa a a at ¸ adev˘rate pentru n ≥ 1 ¸i s˘ observ˘m c˘ a s a a a an = an an−1 a2 · · ··· · · a1 . In cazul al doilea. seria este divergent˘. d Alembert) Fie an o serie cu termeni pozitivi. caz de dubiu.pentru orice n > N : kn · aan − kn+1 ≥ λ > 0.dac˘ λ < 1. an−1 an−2 a1 In primul caz. a a . cu 0 < q < 1 este convergent˘.

Teorema 2. a n+1 . adic˘ ¸irul kn an ¸ ¸ as este monoton cresc˘tor.dac˘ λ < 1.ˆ a a a ı.pentru orice n > N : n aan − 1 ≥ r > 1.34 (Criteriul lui Raabe ¸i Duhamel) Fie s an o serie cu termeni pozitivi. Definitia 2. Prin urmare. caz de dubiu. din inegalitatea din enunt obtinem kn an ≤ kn+1 an+1 . a an o serie cu Teorema 2. deci kn an ≥ k1 a1 sau an ≥ k1 a1 · k1 . deducem c˘ seria a ¸ a an este convergent˘. seria cu termenul general bn = kn an − kn+1 an+1 este convergent˘ ¸i are suma k1 a1 − . 2.8 Seria cu termeni oarecare ¸ a seria |an | este convergent˘. ˆ general. ˆ cazul ˆ care criteriul lui s a ın ın ın a d Alembert d˘ dubiu. (2. atunci seria an este divergent˘. a a .35 (Criteriul lui Raabe ¸i Duhamel cu limit˘) Fie s a termeni pozitivi pentru care exist˘ lim n aan − 1 = λ : a n+1 n→∞ . Cum a n 1 este divergent˘. atunci ea este convergent˘ ¸i ∞ n=1 an ≤ ∞ n=1 |an |. a p ∀ ε > 0. atunci seria an este convergent˘.ANALIZA MATEMATICA 33 a s a de unde rezult˘ c˘ ¸irul (kn an ) este monoton descresc˘tor ¸i m˘rginit inferior de 0.dac˘ λ > 1.3 Serii cu termeni oarecare O serie cu termeni oarecare are o infinitate de termeni pozitivi ¸i o infinitate de termeni s negativi. Aplicˆnd criteriul comparatiei. prin ˆ ¸ ¸ a ınmultire ¸ cu −1 devine o serie cu termeni pozitivi. deci a as convergent. Dac˘ exist˘ un num˘r natural N a. ∀ p ∈ N. a a . a In cazul al doilea. cu exceptia unui num˘r finit. pentru orice n ≥ 1. inegalitatea precedent˘ se mai scrie as a 1 an+1 ≤ λ bn . ∃ N (ε) ∈ N pentru care k=1 |an+k | < ε.36 Dac˘ seria a an se nume¸te absolut convergent˘ dac˘ s a a a as an este absolut convergent˘. seria este divergent˘.dac˘ λ = 1. ∀ n > N. Fie limita sa. Cum λ > 0. a seria kn s ¸ In cazul particular kn = n ¸i λ = r − 1 se obtine: Teorema 2. .pentru orice n > N : n an an+1 − 1 ≤ r ≤ 1. conform criteriului lui Cauchy.5. O serie care are toti termenii negativi. . a Se demonstreaz˘ la fel ca la criteriul r˘d˘cinii.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a a a Criteriul lui Raabe ¸i Duham el se aplic˘. seria este convergent˘. deducem c˘ seria a a an este divergent˘.15) Seria modulelor fiind convergent˘.

Criteriile de convergen¸˘ pentru serii cu termeni pozitivi se pot folosi ¸i pentru stabilirea absolutei convergente ta s ¸ a unei serii oarecare. αn+k − αn+k+1 > 0. este o serie convergent˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸ Reciproca teoremei precedente nu este adev˘rat˘. a a Ar˘t˘m c˘ seria aa a αn an satisface criteriul general al lui Cauchy. Prin urmare. s Dar |sn | ≤ M ¸i (αn ) este monoton descresc˘tor. iar s a s sn = a1 + a2 + · · · + an este m˘rginit.ANALIZA MATEMATICA p p 34 an Dar k=1 an+k ≤ satisface criteriul lui Cauchy. a Seria modulelor unei serii date este o serie cu termeni pozitivi. deoarece αn → 0. pentru orice n ∈ N. putem scrie p p ∞ αn+k an+k = k=1 p−1 k=1 αn+k (sn+k − sn+k−1 ) = = −αn+1 sn + k=1 (αn+k − αn+k+1 )sn+k + αn+p sn+p . adic˘ |sn | ≤ M . dup˘ cum vom vedea mai tˆrziu. exist˘ serii convergente f˘r˘ ca a a a aa seria modulelor s˘ fie convergent˘.15). k ∈ N. a a Definitia 2. . de¸i seria modulelor. αn an este convergent˘ dac˘ a a Teorema 2.37 (Criteriul lui Abel-Dirichlet) Seria (αn ) este un ¸ir de numere reale pozitive monoton descresc˘tor ¸i αn → 0.9 O serie convergent˘ care nu este absolut convergent˘ se nume¸te semi¸ a a s a convergent˘ sau simplu convergent˘. deoarece an+k = sn+k − sn+k−1 . este divergent˘. Trecˆnd la limit˘ ˆ inegalitatea a a ın n n k=1 |an+k |. D˘m ˆ continuare un criteriu de convergent˘ pentru serii cu termeni a a ın ¸a oarecare. De unde deducem c˘ seria a k=1 ak ≤ k=1 |ak | se obtine (2. adic˘ a seria armonic˘. Spre exemplu. a p k=1 αn+k an+k ≤ M αn+1 + M (αn+1 − αn+p ) + M αn+p = 2M αn+1 < ε. seria a a a a 1 (−1)n−1 . pentru orice n. n n=1 a a a s a numit˘ seria armonic˘ alternant˘. Dac˘ o serie nu este absolut convergent˘ ea poate fi convergent˘ a a a sau divergent˘.

ANALIZA MATEMATICA 35 sin nx a Exemplul 2. a s Aplic˘m criteriul lui Abel-Dirichlet. | sin x | 2 (−1)n+1 n=1 1 nα a ˆ care 0 < α ≤ 1 este simplu convergent˘. . iar s a n sn = k=1 sin kx = 1 nx (n + 1)x sin sin . 1.16) . 0. 0. . cˆt ¸i a ¸ a s limitele ¸irurilor de vectori. ˆ at (sn ) este ¸irul: 1. . pentru α > 0. 1 ¸rul αn = nα este monoton descresc˘tor la zero. datorit˘ structurii de spatiu normat. . ¸ s Fie (an ) un ¸ir de vectori din Rp ¸i (sn ) ¸irul s s s1 = a1 .38 (Criteriul lui Leibniz) O serie alternant˘ este convergent˘ dac˘ ¸irul a a as (αn ) este monoton descresc˘tor ¸i αn → 0..˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .13 Seria armonic˘ generalizat˘ (sau seria lui Riemann) alternat˘ a a a ∞ 1 . datorit˘ structurii de spatiu liniar. Dup˘ criteriul lui a s a a α Leibniz seria este convergent˘. ıncˆ s Exemplul 2.6 Serii ˆ Rp ın In Rp sunt definite sumele finite de vectori. s a ¸ Definitia convergentei unei serii de vectori din Rp este complet analoag˘ definitiei ¸ ¸ a ¸ convergentei unei serii de numere reale. cu k num˘r ˆ a ıntreg. ın ¸ Teorema 2. |sn | ≤ adic˘ (sn ) este m˘rginit. sn = a1 + a2 + · · · + an . s2 = a1 + a2 . a a 2. . Pentru α > 1 seria este absolut convergent˘. . ˆ care toti αn sunt numere reale pozitive. a a Definitia 2. . . iar an = (−1)n+1 . In concluzie. De unde. evident m˘rginit. . ¸irul ( n1 ) cu α > 0 este monoton descresc˘tor la zero. a a pentru 0 < α ≤ 1 seria lui Riemann alternat˘ este simplu convergent˘. (2. ın In adev˘r. In adev˘r. sin x 2 2 2 pentru x = 2kπ. .10 Se nume¸te serie alternant˘ o serie de forma ¸ s a α1 − α2 + α3 − α4 + · · · + (−1)n+1 αn + · · · .12 Seria a nα este convergent˘ pentru α > 0. Sirul (αn ) satisface conditiile cerute de acest a ¸ ¸ a criteriu.

(2. atunci ea este convergent˘ ∞ n=1 an ≤ ∞ n=1 an . ¸ an se nume¸te convergent˘ ˆ norm˘ dac˘ seria Definitia 2.40 Dac˘ seria a ¸i s a ın a a an este convergent˘ ˆ norm˘. . ∃ N (ε) ∈ N pentru care k=1 ||an+k || < ε. ¸ Seria an este convergent˘ ¸i are ca sum˘ vectorul s ∈ Rp .d. .d. k Multe din rezultatele obtinute pentru serii de numere reale se mentin ¸i pentru serii ¸ ¸ s de vectori. .17) s s s s Sirul (an ) se nume¸te ¸irul termenilor seriei. adic˘ s a ∀ ε > 0.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ∀ p ∈ N. ˆ care an = (an . este ¸ir fundamenal.11 Seria de vectori ¸ s a ın a a a ||an || (seria normelor) este convergent˘.19). (2.39 (Criteriul general al lui Cauchy) Seria an este convergent˘ d. conform criteriului lui Cauchy. a p ∀ ε > 0.d.19) scrie Dac˘ (sn ) este ¸irul sumelor partiale ale seriei. a2 . Dar (sn ) este convergent a s d. .ANALIZA MATEMATICA s s a Perechea de ¸iruri ((an ). ∀ p ∈ N. k=1 (2. an ) este ın p 1 convergent˘ d. dac˘ ¸irul (sn ) este a a s a s convergent ¸i are limita s. ∃ N (ε) ∈ N pentru care ||an+1 + an+2 + · · · + an+p || < ε. seriile de numere reale a an . iar ¸irul (sn ) se nume¸te ¸irul sumelor ¸ s partiale. k = 1.d. ∃ N (ε) ∈ N pentru care ||sn+p − sn || < ε. p. atunci pentru orice n. ∀ n > N. Seria an este convergent˘ d. a ∀ ε > 0. . (2. a ¸ Inlocuind aici diferenta sn+p − sn cu expresia precedent˘. urmeaz˘ c˘ seria de vectori s a a an . ∀ n > N. ∀ p ∈ N. (sn )) se nume¸te serie de de vectori din Rp ¸i se noteaz˘ s a1 + a2 + · · · + an + · · · sau ∞ n=1 36 an sau an . sunt convergente. ¸irul (sn ) este convergent.20) Seria normelor fiind convergent˘. a as ¸ Deoarece convergenta unui ¸ir de vectori din Rp se reduce la convergenta celor p ¸ s n ¸iruri componente. In acest caz scriem s ∞ n=1 n an = s = lim n→∞ ak . p ∈ N putem a s ¸ sn+p − sn = an+1 + an+2 + · · · + an+p . Teorema 2. Teorema 2. ∀ n > N.18) Seria an este divergent˘ dac˘ ¸irul (sn ) este divergent. obtinem (2.

De unde deducem c˘ seria a Trecˆnd la limit˘ ˆ inegalitatea a a ın n n k=1 ak ≤ k=1 ||ak || se obtine (2. ¸ a a Teorema 2. seria a an este convergent˘.ˆ ||an || ≤ αn . convergent˘ ¸i a. k ∈ N.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Pentru demonstratie se folose¸te teorema precedent˘ ¸i criteriul comparatiei de la ¸ s as ¸ serii cu termeni pozitivi. an satisface criteriul lui Cauchy. pentru orice n.41 (Criteriul major˘rii) Dac˘ pentru seria de vectori an exist˘ o serie a de numere reale pozitive αn . pentru orice n ∈ N.20). . atunci a s ı.ANALIZA MATEMATICA Dar 37 p p k=1 an+k ≤ k=1 ||an+k ||.

1 Spunem c˘ num˘rul real l este limita functiei f ˆ punctul x0 dac˘ pentru ¸ a a ın ı.1 Limita unei functii reale de o variabil˘ real˘ ¸ a a Limita ˆ ıntr-un punct Fie f : E → R ¸i x0 un punct de acumulare al multimii E. a Dac˘ x0 ¸i l sunt finite. s˘ avem |f (x) − l| < ε. x = x0 .3 Spunem c˘ num˘rul real l este limita functiei f ˆ punctul x0 dac˘ pentru ¸ a a ¸ a ın orice ¸ir (xn ). xn ∈ E. dar trebuie s˘ fie punct de acumulare a ¸ a ¸ a a a s pentru E. orice vecin˘tate U a lui l exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a. a a ı.2 Propriet˘¸i ale limitei unei functii at ¸ Deoarece limita unei functii ˆ ¸ ıntr-un punct se poate defini cu ajutorul limitei unui ¸ir. ¸ s ¸ a Definitia 3.Capitolul 3 LIMITE DE FUNCTII ¸ 3.2 Spunem c˘ num˘rul real l este limita functiei f ˆ punctul x0 dac˘ pentru ¸ a a ¸ ın a orice ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a. a a a s˘ avem f (x) ∈ U ¸i scriem a s lim f (x) = l. ¸irul corespunz˘tor al valorilor functiei s s a ¸ (f (xn )) este convergent la l. Atˆt x0 cˆt ¸i l pot fi finite sau infinite. 3. defintia precedent˘ este echivalent˘ cu definitia care urmeaz˘: a s ¸ a a ¸ a Definitia 3. x→x0 Punctul x0 poate s˘ nu apartin˘ multimii E. f2 :→ R.1. x ∈ V ∩E. dou˘ functii definite pe E ⊂ R ¸i x0 un punct de acumulare al a ¸ s multimii E. as s Definitia 3.ˆ oricare ar fi x = x0 . at s s ¸ Fie f1 . o s parte dintre propriet˘¸ile limitelor ¸irurilor sunt valabile ¸i pentru limite de functii. convergent la x0 . vecin˘t˘¸ile V ¸i U fiind definite a at s corespunz˘tor.1 3. ¸ 38 .ˆ oricare ar fi x ∈ E pentru care |x − x0 | < δ. a Definitia limitei unei functii ˆ ¸ ¸ ıntr-un punct poate fi formulat˘ ¸i cu ajutorul ¸irurilor.1.

atunci functia cˆt f1 /f2 are limit˘ ˆ punctul x0 ¸i a a ¸ a s a ın lim lim f1 (x) f1 (x) x→x0 = .d. pentru care exist˘ lim u(x) = u0 . finite sau infinite ¸i: a ¸ a ın 1. dac˘ produsul limitelor are sens. x ∈ V ∩ E. x0 + δ) s˘ avem a |f (x) − l| < ε. a a x.1 Dac˘ functiile f1 ¸i f2 au limite ˆ punctul x0 . ı. a ın a a s Functia u avˆnd limita u0 ˆ punctul x0 . dac˘ suma limitelor are sens. urmeaz˘ c˘ pentru orice ¸ir (xn ) convergent ¸ a ın ¸ s la x0 . a exist˘ un δ(ε) > 0 a. x→x0 x→x0 x→x0 a ın 2.3 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Functia f are limit˘ ˆ punctul x0 ¸ a ın d. x ∈ V = (x0 − δ. s˘ avem |f (x) − f (x )| < ε. urmeaz˘ c˘ ¸irul cu termenul general f (nn ) = f (u(xn )) = (f ◦ u)(xn ) este convergent la l. ¸irul (un ). Definitia limitei unei functii cu ajutorul ¸irurilor ne permite a ¸ ¸ s s˘ transpunem acest criteriu ¸i la functii. ¸ a x→x0 Dac˘ exist˘ lim f (u) = l. |f (x) − f (x )| < |f (x) − l| + |f (x ) − l| < 2ε. |f (x ) − l| < ε.2 Fie u : E → F ¸i f :→ R dou˘ functii ¸i x0 un punct de acumulare al s a ¸ s ¸ multimii E. atunci functia produs f1 · f2 are limit˘ ˆ punctul a ¸ x0 ¸i s lim (f1 (x) · f2 (x)) = lim f1 (x) · lim f2 (x). x = x0 . . criteriul lui Cauchy ne permite s˘ studiem convergenta unui ¸ir f˘r˘ a s a ¸ s aa fi implicat˘ limita acestuia.ANALIZA MATEMATICA 39 s s ın Teorema 3. atunci functia compus˘ f ◦ u : E → R are limit˘ ˆ punctul a a ¸ a a ın s x0 ¸i u→u0 x→x0 lim (f ◦ u)(x) = l. Pentru ¸iruri. atunci functia f1 2 are limit˘ ˆ a ¸ a ın punctul x0 ¸i s x→x0 lim (f1 (x)) f2 (x) = x→x0 lim f1 (x) x→x0 lim f2 (x) . f2 (x) lim f2 (x) x→x0 x→x0 f 4. Teorema 3. dac˘ limita lui f1 la puterea limila lui f2 are sens. a a ı. Deci. x→x0 x→x0 x→x0 3. S˘ presupunem c˘ f (x) → l cˆnd x → x0 . oricare ar fi ε > 0 exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .ˆ pentru orice x.ˆ pentru orice x. a s ¸ Teorema 3. oricare ar fi ε > 0. a a Necesitatea. este convergent la u0 Functia f avˆnd limita l ˆ punctul a as u0 . de unde. u0 punct de acumulare al multimii F . dac˘ cˆtul limitelor are sens. atunci functia sum˘ f1 + f2 are limit˘ ˆ punctul x0 a ¸ a ¸i s lim (f1 (x) + f2 (x)) = lim f1 (x) + lim f2 (x). cu un = u(xn ).

5 Dac˘ functiile f1 . m > N . x→x0 x→x0 . x. λ2 ∈ R. . s˘ avem a a ı. . ∀ λ1 . pentru ¸ a orice ε > 0 exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a.ˆ oricare ar fi x ∈ E a pentru care |x − x0 | < δ. k = 1. xn ∈ E. lm ) ∈ Rm este limita functiei f ˆ ¸ a ¸ ın a a a ı.4 O functie vectorial˘ are limit˘ ˆ ¸ a a ıntr-un punct d. k = 1. atunci: a ¸ ın x→x0 lim (λ1 f1 (x) + λ2 f2 (x)) = λ1 lim f1 (x) + λ2 lim f2 (x). m ¸i definitia precedent˘. Cum ¸irul (xn ) este arbitrar. xn . functiile sale compo¸ nente au limite ˆ acel punct. . ¸irul (f (xn )) este un ¸ir Cauchy de numere s s s reale ¸i deci are limit˘.ˆ pentru n. deducem c˘ functia f are limit˘ ˆ s a s a ¸ a ın punctul x0 . Conform ipotezei.ANALIZA MATEMATICA 40 s Suficienta. Prin urmare.ˆ pentru x.2 Limita unei functii vectoriale de o variabil˘ real˘ ¸ a a Fie f : E → Rm . adic˘ ın a x→x0 lim f (x) = l ⇔ lim fk (x) = lk . xn = x0 . xm ∈ V ¸ a ı. Sirul (xn ) fiind convergent la x0 . |f (x) − f (x )| < ε. x→x0 x→x0 x→x0 lim (f1 (x) · f2 (x)) = lim f1 (x) · lim f2 (x).d. 3. s ¸ Definitia 3. f2 : E → Rm au limite ˆ punctul x0 . x→x0 Teorema rezult˘ din dubla inegalitate a m |fk (x) − lk | ≤ ||f (x) − l|| ≤ i=1 |fi (x) − li |. ¸ Teorema 3. punctul x0 dac˘ pentru orice ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a. s x→x0 k=1 (fk (x) − lk ) < ε 2 Teorema 3. m.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x ∈ V ∩ E. E ⊂ R ¸i x0 un punct de acumulare al multimii E. Fie (xn ) un ¸ir.4 Spunem c˘ vectorul l = (l1 . exist˘ un N (ε) a. . s ¸ a Aceast˘ teorem˘ reduce studiul limitei unei functii vectoriale la studiul limitelor a m a a ¸ functii reale. ¸i deci |f (xn ) − f (xm )| < ε. xn → x0 . l2 . s˘ avem m ||f (x) − l|| = ¸i scriem lim f (x) = l. x = x0 .

x→x0 . . l2 . orice ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a.6 Spunem c˘ vectorul l = (l1 . adic˘ ın a x→x0 lim f (x) = l ⇔ lim fk (x) = lk . x2 . o functie vectorial˘ ¸i x0 = (x1 . ¸ Definitia 3.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .ˆ oricare ar fi x = (x1 . 0 0 ¸ a s Fie f : E → Rm . i lim f (x) = l. . . x0 . o functie real˘ ¸i x0 = (x0 . xn ) ∈ E pentru care n ||x − x0 || = s˘ avem |f (x) − l| < ε ¸i scriem a s x→x0 i=1 (xi − x0 )2 < δ. ¸ ın Definitia 3. E ⊂ Rn . m. .ANALIZA MATEMATICA 41 3.ˆ oricare ar fi x ∈ E a a ı.3 Limita unei functii de o variabil˘ vectorial˘ ¸ a a 0 0 ¸ a s Fie f : E → R.4 r˘mˆne valabil˘ ¸i ˆ cazul functiilor vectoriale de o variabil˘ vectorial˘. . . xn ) un punct de 2 acumulare al multimii E. s˘ avem ||f (x) − l|| < ε ¸i scriem lim f (x) = l. . xn ) un punct de 1 acumulare al multimii E. E ⊂ Rn . . lm ) ∈ Rm este limita functiei f ˆ ¸ a ın ¸ a punctul x0 dac˘ pentru orice ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a.d.6 O functie vectorial˘ are limit˘ ˆ ¸ a a ıntr-un punct d. .5 Spunem c˘ num˘rul real l este limita functiei f ˆ punctul x0 dac˘ pentru ¸ a a ¸ a a a ı. x2 . k = 1. x→x0 Teorema 3. . . . a a a s ın ¸ a a Teorema 3. . functiile sale compo¸ nente au limite ˆ acel punct. . s a pentru care ||x − x0 || < δ. . .

Un punct x0 ˆ care functia este continu˘ se nume¸te punct de continuitate pentru ın ¸ a s functia f . ¸ as a ın Definitia 4. E ⊂ R.ˆ oricare ar fi x ∈ E pentru care |x − x0 | < δ. ¸ Definitia precedent˘ este echivalent˘ cu urm˘toarea definitie: ¸ a a a ¸ Definitia 4.1 Spunem c˘ functia f este continu˘ ˆ punctul x0 dac˘ oricare ar fi U o ¸ a ¸ a a a vecin˘tate a lui f (x0 ). 42 . s˘ avem a a ı. deoarece ˆ definitia contia nuit˘¸ii nu se cere (ca la definitia limitei ˆ at ¸ ıntr-un punct) ca x0 s˘ fie punct de acumulare a al lui E.1.1 Continuitatea functiilor reale de o variabil˘ real˘ ¸ a a Continuitatea ˆ ıntr-un punct Fie f : E → R. exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 . Intr-un punct izolat x0 ∈ E functia f este continu˘. Vecin˘tatea V depinde de vecin˘tatea U . In problema continuit˘¸ii se cerceteaz˘ a at a a comportarea functiei ˆ vecin˘tatea punctului x0 fat˘ de valoarea functiei ˆ punctul x0 . ¸ ın a ¸a ¸ ın deci x0 trebuie s˘ apartin˘ multimii de definitie a functiei.ˆ pentru orice x ∈ V ∩ E.2 Spunem c˘ functia f este continu˘ ˆ punctul x0 dac˘ pentru orice ε > 0 ¸ a ¸ a ın a exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a. a |f (x) − f (x0 )| < ε. continuitatea ˆ punctul ın ın x0 se poate defini cu ajutorul limitei.Capitolul 4 FUNCTII CONTINUE ¸ 4. a avem f (x) ∈ U . s˘ a ı. a ¸ a ¸ ¸ ¸ Functia este continu˘ ˆ punctul x0 dac˘ la valori ale variabilei x vecine de x0 functia ¸ a ın a ¸ ia valori oricˆt de apropiate de valoarea functiei ˆ punctul x0 . Nu se pune problema a ¸ ın continuit˘¸ii ˆ punctele +∞ ¸i −∞ ¸i nici ˆ punctele ˆ care valoarea functiei devine at ın s s ın ın ¸ ¸ a ın ¸ infinit˘. a. In cazul ˆ care x0 ∈ E este punct de acumulare pentru E. o functie real˘ ¸i x0 ∈ E.1 4.

atunci: a ¸ 1. a a . Deci f (u(xn )) → f (u(x0 )). atunci functia compus˘ f ◦ u : s a ın ¸ a E → R este continu˘ ˆ punctul x0 . adic˘ s a a a a ın x→x0 lim f (x) = f (x0 ). pentru orice ¸ir (xn ). Deoarece f este continu˘ ˆ orice punct izolat din E.2 Propriet˘¸i ale functiilor continue at ¸ Operatii cu functii continue ¸ ¸ Din definitia continuit˘¸ii cu ajutorul ¸irurilor ¸i propriet˘¸ile operatiilor cu ¸iruri rezult˘: ¸ at s s at ¸ s a ın Teorema 4.2 Fie u : E → F ¸i f : F → R. convergent la ¸ s a ın s x0 . a 4. ¸ a ın 3. problema continuit˘¸ii se pune a ın at numai ˆ punctele de acumulare ale lui E. 1 1 a de unde f (x) > 2 f (x0 ) > 0. exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a a ın s a a a. xn ∈ E. lu˘m ε = − 2 f (x0 ). punct de acumulare ¸ a ¸ pentru E. Dac˘ f nu este continu˘ ˆ x0 . adic˘ ¸ a Definitia 4. a ın Deoarece functia u este continu˘ ˆ x0 . s˘ avem |f (x ) − f (x)| < ε. ¸ s a ¸ a a ın Functia f este continu˘ pe o multime A ⊂ E dac˘ este continu˘ ˆ fiecare punct al ¸ multimii A. functia f /g este continu˘ ˆ x0 . ¸ a ın ¸irul (f (un )) este convergent la f (u0 ). iar x0 se nume¸te punct de discontinuitate.ANALIZA MATEMATICA 43 a ın Definitia 4.ˆ pentru orice x ∈ V ∩ E s˘ avem f (x) · f (x0 ) > 0. a Din demonstratia teoremei precedente rezult˘ ¸ a Teorema 4. g : E → R sunt continue ˆ punctul x0 . ı.1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . s Propriet˘¸i locale ale functiilor continue at ¸ Teorema 4.4 Spunem c˘ functia f este continu˘ pe A ⊂ E dac˘ pentru orice x ∈ A ¸ a ¸ a a ¸i pentru orice ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε. rezult˘ c˘ a a 2 1 exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a.4 Dac˘ f este continu˘ ˆ x0 exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 ˆ care f este a a ın ın a a m˘rginit˘. x) > 0 a.3 Spunem c˘ functia f este continu˘ ˆ punctul x0 . spunem c˘ ın a a ın a a ın functia f este discontinu˘ ˆ punctul x0 . ¸ a ın 2.3 Dac˘ f este continu˘ ˆ x0 ¸i f (x0 ) = 0.ˆ pentru orice x ∈ V ∩ E avem |f (x) − f (x0 )| < 2 f (x0 ).ˆ oricare ar fi x ∈ E pentru care s a a ı. din F este convergent la u0 . a s ¸ at a a S˘ presupunem c˘ f (x0 ) > 0 ¸i fie ε = 1 f (x0 ). Din definitia continuit˘¸ii. un = u(xn ). dac˘ f are limit˘ ˆ x0 ¸i aceasta este egal˘ cu f (x0 ). a ¸ a ın Continuitatea functiei compuse ¸ Teorema 4. dac˘ g(x0 ) = 0. Dac˘ f (x0 ) < 0.1 Dac˘ functiile f. |x − x| < δ. ¸irul (un ). Dac˘ functia u este continu˘ ˆ punctul a ¸ s a ın x0 ∈ E ¸i f este continu˘ ˆ punctul u0 = u(x0 ) ∈ F . a a ı. functia f · g este continu˘ ˆ x0 . functia f + g este continu˘ ˆ x0 . Functia f fiind continu˘ ˆ u0 .

Dac˘ a a 2 f (x1 ) = 0. adic˘ f (a) · f (b) < 0. a ¸ ¸ a Teorema 4. In caz contrar. b]. a s ınchis. S˘ presupunem c˘ ˆ nici un punct din [a.8 O functie continu˘ pe un interval ˆ ¸ a ınchis ¸i m˘rginit [a.ANALIZA MATEMATICA Propriet˘¸i ale functiilor continue pe un interval ˆ at ¸ ınchis ¸i m˘rginit s a 44 Teorema 4. Ins˘ din |f (ξnk )| > nk deducem a a c˘ pentru k → ∞. b]. S˘ ar˘t˘m as a ¸ a aa ın c˘ exist˘ un punct ξ ∈ [a. not˘m cu [a2 . nu ar fi m˘rginit˘ pe [a. b1 ] acela dintre intervalele a a s [a. adic˘ m nu ar mai fi maginea ı.ˆ |f (ξM )| > M . b1 ]. dup˘ teorema precedent˘ este ¸ a a m˘rginit˘ pe [a. s a a Functia f : [a. not˘m cu [a1 . obtinem un ¸ir de intervale m˘rginite ¸i ˆ ¸ s a s ınchise In = [an . f (b1 ) > 0 ¸i fie x2 = a1 +b1 mijlocul lui [a1 . S˘ lu˘m M = n. deci exist˘ numerele m ¸i M a. b] ¸ a a ın functia f nu ia valoarea m. unde m este a a ı. deci f (ξn ) → f (ξ). In caz contrar. b] a. bn ] cu In+1 ⊂ In ¸i s b−a 2n bn − an = → 0. atunci exist˘ cel putin a a ¸ un punct x0 ∈ (a. de unde rezult˘ c˘ m + M1 ≤ f (x). trecˆnd la limit˘ pentru n → ∞. Din Lema lui Cesaro rezult˘ c˘ a a ∞ n=1 In = {x0 }. b]. urmeaz˘ c˘ f (x) − ¸ a ¸ a a 1 m > 0 pe [a. pentru orice num˘r M > 0 exist˘ un a a a a a ı. x2 este punctul c˘utat. b]. x1 ] sau [x1 . dup˘ definitia marginii inferioare.ˆ m ≤ f (x) ≤ M . a a a inferioar˘ a valorilor functiei f pe [a. b2 ] acele dintre a a ın intervalele [a1 . b] pentru care f (a1 ) < 0. b] ¸i deci functia f1 (x) = f (x)−m este continu˘ ¸i pozitiv˘ pe [a.ˆ f (x0 ) = 0. b]. S˘ presupunem c˘ functia f : [a. a a a ¸ ın Teorema 4. f (b) > 0 ¸i fie x1 + a+b mijlocul lui [a.5 (Prima teorem˘ lui Weierstrass) O functia continu˘ pe un interval a ¸ a a a ˆ ınchis ¸i m˘rginit [a. b]. b] a. conform teoremei precedente. b] fiind m˘rginit ¸i ˆ Cesaro—se poate extrage un sub¸ir (ξnk ) convergent la un punct ξ ∈ [a. punctul x0 fiind s limita comun˘ a celor dou˘ ¸iruri (an ) ¸i (bn ) ¸i x0 ∈ [a. Contradictie. Prin s ¸ as a a urmare. b] → R. . Deci. a s S˘ presupunem c˘ f (a) < 0. deci exist˘ un M1 > 0 a a 1 a.ˆ f1 (x) ≤ M1 . b) a. ı. fiind continu˘ pe [a. b]. b]. punct ξM ∈ [a. b] ˆsi atinge marginile pe [a. b1 ] pentru care f (a2 ) < 0. 2 a a Dac˘ f (x2 ) = 0. ¸irul (ξn ) este m˘rginit ¸i—conform lemei lui s a s Intervalul [a. a ¸ ¸ In mod asem˘n˘tor se demonstreaz˘ existenta unui punct ˆ care f ia valoarea M . b].˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b]. Urmeaz˘ c˘ pentru orice n ∈ N a a a a exist˘ un ξn = ξn [a.6 (Adoua teorem˘ a lui Weierstrass) O functie continu˘ pe un interval a ı¸ ˆ ınchis ¸i m˘rginit [a. b] este continu˘ ¸i ˆ ξ. b]. b]. Contradictie. Functia fiind s ¸ a s ın continu˘ pe [a. |f (ξnk )| → ∞. a a Demonstratie prin reducere la absurd. ¸ a a ¸ continu˘ pe [a. f (bn ) > 0 a as s a a ¸i f este continu˘. a ı. Teorema 4. b] → R. b] este m˘rginit˘ pe [a. b] ia cel putin o s a ¸ dat˘ toate valorile cuprinse ˆ a ıntre marginea inferioar˘ m ¸i marginea superioar˘ M a a s a valorilor sale pe [a.7 Dac˘ o functie continu˘ pe un interval ˆ a ¸ a ınchis ¸i m˘rginit [a. Continuˆnd ˆ acest mod. b] ia valori s a de semne contrare la capetele intervalului.ˆ |f (ξn )| > n. b]. s a a a s ceea ce conduce la f (x0 ) = 0. x2 ] sau [x2 . urmeaz˘ c˘ f (x0 ) ≤ 0 ¸i f (x0 ) ≥ 0. f1 este m˘rginit˘ pe [a. Deoarece f (an ) < 0. x1 este punctul c˘utat. Atunci. s a Demonstratie prin reducere la absurd. b]. b] ˆ care f (ξ) = m. a s marginea inferioar˘ ¸i M marginea superioar˘ a valorilor functiei f pe [a. f (b2 ) > 0.

b] → R.ˆ g(x0 ) = 0.10 Dac˘ pentru orice x. ¸ O conditie suficient˘ de uniform˘ continuitate este dat˘ de urm˘toarea teorem˘. Rezult˘ atunci c˘ exist˘ un ε0 > 0 a a. x ∈ E exist˘ un num˘r L > 0 a. b]. a a s Intervalul [a. 3]. ¸ s ¸ . x ∈ [1.1) se nume¸te conditia lui Lipschitz. x0 ∈ [a. pentru δ(ε) = L . s urmeaz˘ c˘ sub¸irul (xnk ) al lui (xn ) este de asemenea convergent la x0 . deoarece |xnk − xnk | < nk → 0.9 O functie continu˘ pe un interval ˆ ¸ a ınchis ¸i m˘rginit (compact) este unis a form continu˘ pe acel interval. de unde 0 ≥ ε0 . 3] pentru care |x − x | < δ(ε). a ın ¸a ın a a s 4. 1 ¸ as S˘ lu˘m δ = n . M ). (xn ) din [a. Functia g(x) = f (x) − α este continu˘ pe [a. Fie x0 limita sa.3 Continuitatea uniform˘ a a Definitia 4. a atunci functia f este uniform continu˘ pe E. |f (x) − f (x )| < L |x − x |. avem g(ξm ) < 0.1.ˆ pentru orice x. Dac˘ ˆ definitia precedent˘ p˘str˘m pe x ∈ E fix. Teorema 4. a Demonstratie prin reducere la absurd. xδ ∈ [a. b].ˆ a a a ı. g(ξM ) > 0.ˆ pentru orice δ > 0 exist˘ punctele xδ . Functia f fiind continu˘ pe [a. Contradictie. adic˘ f (x0 ) = α. ¸ a |f (x) − f (x )| = |x − x | · (x2 + xx + x 2 ) < 27 |x − x | < ε.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Rezult˘ c˘ f este uniform continu˘ pe [a.ANALIZA MATEMATICA 45 Fie α ∈ (m. b]. Intr-adev˘r. ¸ ¸ a ¸ a a a Reciproca nu este adev˘rat˘. b] cu propria a 1 s etatea c˘ pentru orice n ∈ N avem |xn − xn | < n ¸i |f (xδ ) − f (xδ )| ≥ ε0 . nu ar fi uniform continu˘ pe [a.1 Functia f (x) = x3 . b] fiind m˘rginit. ¸ a a ¸ a a a a continu˘ pe [a. Dac˘ ξm ¸i ξM s ¸ a a s sunt punctele pentru care f (ξm ) = m ¸i f (ξM ) = M . Deci ı. k→∞ lim f (xnk ) = f (x0 ). b] cu |xδ − xδ | < δ pentru care ı. b]. deci ¸i ˆ x0 . a a ı. S˘ presupunem c˘ functia f : [a. x ∈ [1. Conditia (4. ¸ a a a a a (4.1) ε a Intr-adev˘r. b] a a s ¸ fiind ˆ ınchis.5 Spunem c˘ functia f : E → R este uniform continu˘ pe E dac˘ oricare ¸ a ¸ a ar fi ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a. pentru orice x. Intervalul [a. b]. b]. a a Exemplul 4. cu δ(ε) = 27/ε. avem a s ın k→∞ lim f (xnk ) = f (x0 ). obtinem definitia continuit˘¸ii a ın ¸ a a a ¸ ¸ at functiei f pe E. 3] este uniform continu˘ pe [1. ¸irul (xn ) este m˘rginit ¸i—conform Lemei lui Cesaro— a s 1 admite un sub¸ir (xnk ) convergent. Deci o functie uniform continu˘ pe multimea E este continu˘ pe E. a ıntre ξm ¸i ξM a. inegalitatea |x − x | < δ implic˘ inegalitatea |f (x) − a f (x )| < ε. a |f (xδ ) − f (xδ )| ≥ ε0 . s˘ avem |f (x) − f (x )| < ε. Obtinem astfel dou˘ ¸iruri de puncte (xn ). ¸ a a a Teorema 4. x ∈ E pentru care |x − x | < δ. s exist˘ un punct x0 cuprins ˆ a Proprietatea pus˘ ˆ evident˘ ˆ aceast˘ teorem˘ se nume¸te proprietatea lui Darboux.

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

46

4.2
4.2.1

Continuitatea functiilor vectoriale ¸
Continuitatea ˆ ıntr-un punct

Fie f : E → Rm , E ⊂ Rn , o functie vectorial˘ ¸i x0 ∈ E. ¸ as Definitia 4.6 Spunem c˘ functia f este continu˘ ˆ punctul x0 dac˘ pentru orice ε > 0 ¸ a ¸ a ın a exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a.ˆ oricare ar fi x ∈ E pentru care ||x − x0 || < δ, s˘ avem a a ı. a ||f (x) − f (x0 )|| < ε. In cazul ˆ care x0 ∈ E este punct de acumulare pentru E, continuitatea ˆ punctul ın ın x0 se poate defini cu ajutorul limitei. Definitia 4.7 Spunem c˘ functia f este continu˘ ˆ punctul x0 , punct de acumulare ¸ a ¸ a ın a pentru E, dac˘ f are limit˘ ˆ x0 ¸i aceasta este egal˘ cu f (x0 ), adic˘ a ın s a a
x→x0

lim f (x) = f (x0 ), sau lim ||f (x) − f (x0 )|| = 0.
x→x0

a ın Teorema 4.11 Functia f : E → Rm , f = (f1 , f2 , . . . , fm ), este continu˘ ˆ punctul x0 ¸ d.d. functiile componente fk E → R, k = 1, m, sunt continue ˆ x0 . ¸ ın Din inegalit˘¸ile at
m

|fk (x) − fk (x0 )| ≤ ||f (x) − f (x0 )|| ≤ avem implicatiile ¸

i=1

|fi (x) − fi (x0 )|, k = 1, m,

||f (x) − f (x0 )|| < ε ⇒ |fk (x) − fk (x0 )| < ε, k = 1, m, ε , i = 1, m ⇒ ||f (x) − f (x0 )|| < ε. m Urm˘toarele propriet˘¸i, stabilite pentru functii reale de o variabil˘ real˘, se mentin a at ¸ a a ¸ ¸i pentru functii vectoriale de o variabil˘ vectorial˘: s ¸ a a 1. Dac˘ f este continu˘ ˆ punctul x0 exist˘ o vecin˘tate a punctului x0 ˆ care a a ın ın a a functia este m˘rginit˘. ¸ a a 2. Dac˘ f este continu˘ ˆ punctul x0 , atunci functia ||f || este continu˘ ˆ punctul a a ın a ın ¸ x0 . Reciproca nu este adev˘rat˘. a a 3. Dac˘ f ¸i g sunt continue ˆ punctul x0 , atunci f + g, λf , f · g sunt continue ˆ a s ın ın punctul x0 . 4. Fie f : E → Rm , E ⊂ Rn , F = f (E) ⊂ Rm ¸i g : F → Rp . Dac˘ functia f este s a ¸ continu˘ ˆ punctul x0 ∈ E ¸i g este continu˘ ˆ punctul y0 = f (x0 ) ∈ F , atunci functia a ın s a ın ¸ compus˘ g ◦ f : E → Rp este continu˘ ˆ punctul x0 . a a ın a a 5. Dac˘ f este continu˘ ˆ punctul x0 ¸i f (x0 ) = 0, atunci exist˘ o vecin˘tate V a a s a ın punctului x0 a.ˆ pentru orice x ∈ V ∩ E s˘ avem f (x) = 0. ı. a |fi (x) − fi (x0 )| <

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

47

4.2.2

Continuitatea uniform˘ a

Definitia 4.8 Spunem c˘ functia f : E → Rm este uniform continu˘ pe E dac˘ oricare ¸ a ¸ a a ı. ar fi ε > 0 exist˘ un num˘r δ(ε) > 0 a.ˆ pentru orice x, x ∈ E pentru care ||x − x || < δ, a a s˘ avem ||f (x) − f (x )|| < ε. a Teorema 4.12 Functia f : E → Rm , f = (f1 , f2 , . . . , fm ), este uniform continu˘ pe E ¸ a a d.d. functiile componente fk E → R, k = 1, m, sunt uniform continu˘ pe E. ¸ Din inegalit˘¸ile at
m

|fk (x) − fk (x )| ≤ ||f (x) − f (x )|| ≤ avem implicatiile ¸

i=1

|fi (x) − fi (x )|, k = 1, m,

||f (x) − f (x )|| < ε ⇒ |fk (x) − fk (x )| < ε, k = 1, m, |fi (x) − fi (x )| < ε , i = 1, m ⇒ ||f (x) − f (x )|| < ε. m

Teorema 4.13 O functie vectorial˘ continu˘ pe o multime E compact˘ (m˘rginit˘ ¸i ¸ a a ¸ a a a s a ˆ ınchis˘) din Rn este uniform continu˘ pe E. a

Capitolul 5

DERIVATE SI ¸ DIFERENTIALE ¸
5.1
5.1.1

Derivata ¸i diferentiala functiilor de o variabil˘ s ¸ ¸ a
Derivata ¸i diferentiala unei functii reale de o variabil˘ s ¸ ¸ a real˘ a

¸ as ¸ Fie f : E → R, E ⊂ R, o functie real˘ ¸i x0 ∈ E un punct de acumulare al multimii E. Definitia 5.1 Spunem c˘ functia f este derivabil˘ ˆ punctul x0 dac˘ exist˘ ¸i este ¸ a ¸ a ın a a s ¸ finit˘ limita ˆ x0 a functiei a ın Rx0 (x) = f (x) − f (x0 ) , x ∈ E \ {x0 }. x − x0

Dac˘ f este derivabil˘ ˆ x0 , limita finit˘ a functiei Rx0 se nume¸te derivata functiei f a a ¸ ¸ a ın s ˆ x0 ¸i se noteaz˘ cu f (x0 ): ın s a f (x0 ) = lim
x→x0

f (x) − f (x0 ) . x − x0

a ın a a ¸ Dac˘ limita functiei Rx0 este infinit˘, atunci functia f nu este derivabil˘ ˆ x0 . Dac˘ a ¸ a ın limita functiei Rx0 este ±∞ se spune c˘ f are derivata ±∞ ˆ x0 . ¸ Definitia 5.2 Spunem c˘ functia f : E → R este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 ∈ E, punct ¸ a ¸ ¸ a ın s ¸ de acumulare pentru E, dac˘ exist˘ num˘rul A ∈ R ¸i functia α : E → R satisf˘cˆnd a a a a a conditia lim α(x) = α(x0 ) = 0 a.ˆ ¸ ı.
x→x0

f (x) − f (x0 ) = A (x − x0 ) + α(x) (x − x0 ), ∀ x ∈ E, sau, cu x − x0 = h f (x0 + h) − f (x0 ) = A h + α(x0 + h) h, ∀ x0 + h ∈ E. 48

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA ¸ a ın Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 , aplicatia a ¸ h −→ A h, ∀ h ∈ R, ¸ ¸ se nume¸te diferentiala functiei f ˆ x0 ¸i se noteaz˘ s ın s a df (x0 ) = df (x0 ; h) = A h.

49

a Pentru functia identic˘ i : R → R, definit˘ prin i(x) = x, oricare ar fi x0 ∈ R are loc ¸ a identitatea i(x) − i(x0 ) = 1 · h + 0 · h, ∀ h ∈ R, s care arat˘ c˘ functia identic˘ este diferentiabil˘ ˆ orice punct x0 ∈ R ¸i di(x0 ) = a a ¸ a ¸ a ın di(x0 ; h) = h, ∀ h ∈ R. Deoarece diferentiala functiei identice este aceea¸i ˆ orice punct ¸ ¸ s ın a din R, ea se noteaz˘ di(x) = dx = h (5.1) ¸i se nume¸te diferentiala variabilei independente. s s ¸

5.1.2

Derivata ¸i diferentiala unei functii vectoriale de o variabil˘ s ¸ ¸ a real˘ a

Fie f : E → Rm , E ⊂ R, o functie vectorial˘ ¸i x0 ∈ E un punct de acumulare al ¸ a s multimea E. ¸ a ın a ¸ Definitia 5.3 Spunem c˘ functia f este derivabil˘ ˆ punctul x0 dac˘ functia ¸ a ¸ Rx0 (x) = f (x) − f (x0 ) , x ∈ E \ {x0 }, x − x0

s ¸ are limit˘ ˆ x0 ¸i aceasta apartine lui Rm . a ın a ın ¸ ¸ Dac˘ f este derivabil˘ ˆ x0 , limita functiei Rx0 se nume¸te derivata functiei f ˆ x0 a s ın ¸i se noteaz˘ cu f (x0 ): s a f (x) − f (x0 ) f (x0 ) = lim . (5.2) x→x0 x − x0 ¸ Teorema 5.1 Functia vectorial˘ f = (f1 , f2 , . . . , fm ) este derivabil˘ ˆ x0 d.d. functiile ¸ a a ın componente fk , k = 1, m, sunt derivabile ˆ x0 . In acest caz ın f (x0 ) = (f1 (x0 ), f2 (x0 ), . . . , fm (x0 )). Teorema rezult˘ din a f (x) − f (x0 ) = x − x0 f1 (x) − f1 (x0 ) f2 (x) − f2 (x0 ) fm (x) − fm (x0 ) , ,..., x − x0 x − x0 x − x0

¸i faptul c˘ o functie vectorial˘ are limit˘ ˆ s a ¸ a a ıntr-un punct d.d. functiile componente au ¸ limit˘ ˆ acel punct. a ın

k = 1. x − x0 ) + α(x) (x − x0 ).ˆ a a ¸ x→x0 f (x) − f (x0 ) = A (x − x0 ) + α(x) (x − x0 ). Am ) ∈ Rm ¸i functia vectorial˘ a a s ¸ a ı. x ∈ E \ {x0 } x−x0 α= (5.3). fm ) este diferentiabil˘ ˆ x0 d. m. cu x − x0 = h ∀ x ∈ E. sau. . .8).3) ¸ ¸ ın ın urmeaz˘ a lim f (x) = f (x0 ). a a ın s a ın Reciproc. x→x0 Deoarece (5. .8) lim f (x) − f (x0 ) = A ∈ Rm . ∀ x ∈ E. . x = x0 .3) f (x0 + h) − f (x0 ) = A h + α(x0 + h) h. punct de acu¸ a ¸ mulare pentru E. In baza lui (5.4).ANALIZA MATEMATICA 50 ¸ a ın Definitia 5. ∀x0 + h ∈ E. functiile a a ¸ a ¸ ¸ a ın componente fk . . Diferentiabilitatea functiei f ˆ x0 atrage continuitatea ei ˆ x0 . . m. de unde deducem a x→x0 (5. (5. aplicatia liniar˘ df (x0 ) : R → Rn .6) (5. f2 . .d. deoarece din (5. h) = f (x0 ) h. Luˆnd A = f (x0 ) ˆ (5.d. sunt diferentiabile ˆ x0 . astfel f (x) − f (x0 ) = df (x0 . Dac˘ f este ¸ diferentiabil˘ ˆ x0 .5) obtinem (5. k = 1. Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 .3) este echivalent˘ cu a fk (x) − fk (x0 ) = Ak (x − x0 ) + αk (x) (x − x0 ). h) + α(x0 + h) h. a a ın ¸ prin f (x)−f (x0 ) . In acest caz ¸ ın df (x0 ) = (df1 (x0 ). Construim functia α : E → Rm .2). dfm (x0 )). dac˘ exist˘ vectorul A = (A1 . ∀ x ∈ E. ¸ a ın Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 are loc (5. .4) (5. . este derivabil˘ ˆ x0 . A2 . df2 (x0 ). α : E → Rm satisf˘cˆnd conditia lim α(x) = α(x0 ) = 0 a. rezult˘ c˘ functia vectorial˘ f = (f1 . . h) = A h. . dac˘ f este derivabil˘ ˆ x0 are loc (5. x − x0 ¸ adic˘ f este derivabil˘ ˆ x0 ¸i f (x0 ) = A. a ¸ a ın ¸ a h −→ A h.7) f (x0 + h) − f (x0 ) = df (x0 . se nume¸te diferentiala functiei f ˆ x0 : s ¸ ¸ ın df (x0 ) = df (x0 .4 Spunem c˘ functia f este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 ∈ E. atunci pentru orice h ∈ R avem ¸ a ın df (x0 .5) putem scrie (5. ∀ x0 + h ∈ E.2 Functia f este diferentiabil˘ ˆ x0 d. (5. ¸ a ın a ın a Teorema 5.3).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . ∀ h ∈ R.5) (5. .9) 0. respectiv (5.

dx Teorema precedent˘ se mentine ¸i pentru cazul functiilor reale ¸i a ¸ s ¸ s df (x0 ) = f (x0 ) dx.1). Functia f : E → Rm se nume¸te functia derivat˘ a functiei a ın f sau. (5. rezult˘ c˘ egalitatea precedent˘ are loc ¸i pentru x = x0 . Pe de alt˘ parte. o functie real˘.2 rezult˘ ¸ a a a s s a teorema urm˘toare. adic˘ functia f · g. derivata lui f pe A. 30 . a Teorema 5. E ⊂ R. relatia (5. 5. mai simplu.6 Spunem c˘ functia f este de dou˘ ori derivabil˘ ˆ x0 dac˘ functia f ¸ a ¸ a a ın ¸ ın s este derivabil˘ ˆ x0 . Deoarece α(x0 ) = 0. f : A → R. din (5. de unde f (x0 ) = df (x0 ) . In acest caz. a Definitia 5. . g : E → Rm . Deci s a f (x0 ) = (f ) (x0 ) sau d d2 f (x0 ) = 2 dx dx df dx (x0 ).9) avem a x→x0 f (x) − f (x0 ) = A (x − x0 ) + α(x) (x − x0 ).1. a ¸ Definitia 5. de unde f (x0 ) = df (x0 ) . oricare ar fi λ. Utilizˆnd aceste reguli ¸i teoremele 5.1 ¸i 5. precum ¸i regulile de derivare ¸ s a functiilor reale de o variabil˘ real˘. atunci: ¸ ın 10 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . dx ın a s Diferenta f (x) − f (x0 ) se nume¸te cre¸terea functiei f ˆ x0 corespunz˘toare cre¸terii ¸ s s ¸ ın h = x − x0 a variabilei independente ˆ x0 . Functia ϕ f este diferentiabil˘ ˆ x0 ¸i d(ϕ f ) = ϕ df + f dϕ. derivata functiei f ¸i x0 ∈ A ¸ s ¸ a un punct de acumulare pentru A. ¸ s ¸ a ın ¸ ¸ a ın 20 .2) este echivalent˘ cu lim α(x) = α(x0 ) = 0. este o functie diferentiabil˘ ¸ s a ¸ ¸ ¸ a ¸i s d(f · g) =df · g + f ·dg. ∀ x ∈ E \ {x0 }. µ ∈ R ¸i d(λf +µg) =λdf + s µdg. Functia λf +µg este diferentiabil˘ ˆ x0 . Presupunem cunoscute derivatele functiilor elementare. (f ) (x0 ) se nume¸te derivata a doua a functiei f ˆ a ın x0 ¸i se noteaz˘ f (x0 ). A ⊂ E.ANALIZA MATEMATICA 51 a Atunci. a ¸ a s ¸ E ⊂ R.5 Functia f : E → Rm este derivabil˘ pe multimea A ⊂ E dac˘ este deriv¸ ¸ a ¸ ¸ a ¸ ¸ s abil˘ ˆ orice punct x ∈ A. deci este diferentiabil˘ ˆ x0 .3) cu A = f (x0 ).3 Derivate ¸i diferentiale de ordin superior s ¸ Fie f : E → R. sunt diferentiabile ˆ x0 ∈ E.8) se mai scrie ¸ df (x0 ) = f (x0 ) dx. ¸ a ın Cu (5. A¸adar f a a a s s satisface (5. Produsul scalar al functiilor f ¸i g.3 Dac˘ functia scalar˘ ϕ : E → R ¸i functiile vectoriale f .

f2 (x0 ). fm ) este de k ori derivabil˘ (diferentiabil˘) ˆ x0 ¸ a a ¸ a ın ¸ ın s d. functiile componente fk . fm (x0 )). Functiile elementare sunt infinit derivabile ˆ orice punct interior multimii ¸ ın ¸ lor de definitie.10) a s Spunem c˘ functia vectorial˘ f = (f1 . h) = d(dk−1 f )(x0 . (5.d. fm ) este de clas˘ C k pe I ¸i scriem a ¸ a a f ∈ C k (I) dac˘ fi ∈ C k (I).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . s ¸ ¸ ın a ın Functia f este de k ori diferentiabil˘ ˆ x0 d. i = 1.d. h) = d(df )(x0 . . m. . adic˘ dk−1 f (x. Prin C ∞ (I) se noteaz˘ multimea functiilor infinit ¸ ¸ a ¸ ¸ derivabile pe I. s a a Definitia 5. Evident c˘ a dk f (x0 ) = f (k) (x0 ) dxk . Dac˘ f este de ¸ a dou˘ ori diferentiabil˘ ˆ x0 atunci aplicatia a ¸ a ın ¸ d2 f (x0 . . ¸ Functia vectorial˘ f = (f1 . h) = f (x) h este diferentiabil˘ ˆ x0 oricare ar fi h ∈ R.7 Spunem c˘ functia f este de dou˘ ori diferentiabil˘ ˆ punctul x0 dac˘ ¸ a ¸ a a ¸ a ın ¸ a ın functia df (x. f2 . a ın a ın a a ın Functia f se nume¸te infinit derivabil˘ ˆ x0 dac˘ admite derivat˘ de orice ordin ˆ ¸ s acest punct. In a ¸ a ın acest caz. . Cˆnd afirm˘m c˘ f este de k ori derivabil˘ ˆ x0 subˆ ¸elegem c˘ f are toate derivatele a a a ınt a a ın pˆn˘ la ordinul k − 1 inclusiv. dk f (x0 ) = (dk f1 (x0 ). . k = 1. f2 . . sunt de k ori derivabile (diferentiabile) ˆ x0 ¸i ¸ avem (k) (k) (k) f (k) (x0 ) = (f1 (x0 ). dk fm (x0 )). . In mod asem˘n˘tor se definesc derivatele ¸i diferentialele de ordin superior ale unei a a s ¸ functii vectoriale f . ¸ Definitia 5. h) = f (k−1) (x) hk−1 este diferentiabil˘ ˆ x0 pentru orice h ∈ R. Deci a ın f (k) (x0 ) = (f (k−1) ) (x0 ) sau dk f d (x0 ) = dxk dx dk−1 f dxk−1 (x0 ).8 Functia f : I → R se nume¸te de clas˘ C k pe intervalul I dac˘ f are ¸ ¸ s a toate derivatele pˆn˘ la ordinul k pe I ¸i derivata de ordinul k este continu˘ pe I.ANALIZA MATEMATICA 52 Procedˆnd prin recurent˘. . . . spunem c˘ f este de k ori derivabil˘ ˆ x0 dac˘ f (k−1) este a ¸a a a ın a derivabil˘ ˆ x0 . m. a a ınt Multimea functiilor de clas˘ C k pe I se noteaza C k (I). h) = d(f (k−1) h)(x0 . f este de k ori derivabil˘ ˆ x0 . . . dk f2 (x0 ). Prin C 0 (I) = C(I) se ˆ ¸elege ¸ ¸ a multimea functiiloe continue pr I. . h) = d(f h)(x0 . h) = (f h) (x0 ) h = f (x0 ) h2 ın se nume¸te diferentiala a doua a functiei f ˆ x0 . ¸ ¸ a ın Deoarece h = dx. h) = (f (k−1) h) (x0 ) h = f (k) (x0 ) hk se nume¸te diferentiala de ordinul k a functiei f ˆ x0 . aplicatia ¸ dk f (x0 . . . putem scrie dk f (x0 ) = f (k) (x0 ) dxk . . s ¸ ¸ Functia f este de k ori diferentiabil˘ ˆ x0 dac˘ diferentiala de ordinul k − 1 a functiei ¸ ¸ a ın a ¸ ¸ f . pe o vecin˘tate a lui x0 ¸i c˘ derivata de ordinul k − 1 este a a s a a derivabil˘ ˆ x0 .

Teorema lui Fermat Fie f : E → R. at Puncte de extrem. ∀ x ∈ I. (5.1. Teorema lui Fermat este o conditie necesar˘ de extrem. Dac˘ functia f este derivabil˘ ˆ x0 . ¸ ¸ a Inmultind (5. ¸ a a pentru orice x ∈ V ∩ E. f (x) − f (x0 ) ≥ 0. Orice punct de extrem absolut este punct de extrem s relativ. definit˘ pe intervalul I ⊂ R a a ın ¸i x0 un punct de extrem interior lui I.10). n ∈ N.ANALIZA MATEMATICA 53 a Teorema 5. ∀ x ∈ I. a a Teorema 5.11) cu dxn ¸i avˆnd ˆ vedere (5. atunci f · g ∈ C n (I) ¸i are loc formula s n (f · g)(n) (x) = k=0 k Cn f (n−k) (x) · g(k) (x). Pentru a u¸ura expunerea rezultatelor noi. Dac˘ diferenta f (x) − f (x0 ) p˘streaz˘ semn constant pentru orce x ∈ E.4 (Formula lui Leibniz) Dac˘ f .5 (Teorema lui Fermat) Fie f : I → R. E ⊂ R. Definitia 5. ¸ . x0 este punct de maxim local. ¸ a Definitia 5. trecem totu¸i ˆ revist˘ unele dintre s s ın a aceste propriet˘¸i. obtinem ¸ s a ın ¸ n dn (f · g)(x) = k=0 k Cn dn−k f (x) · dk g(x).4 Propriet˘¸i ale functiilor derivabile at ¸ Multe dintre propriet˘¸ile functiilor derivabile de o variabil˘ real˘ sunt cunoscute din at ¸ a a liceu. g ∈ C n (I).11) Demonstratie prin inductie dup˘ n. atunci x0 se a ¸ a a nume¸te punct de extrem absolut. Dac˘: a f (x) − f (x0 ) ≤ 0. 5. atunci s a ¸ f (x0 ) = 0. x0 este punct de minim local.10 Un punct x0 ∈ I se nume¸te punct stationar sau punct critic al functiei ¸ s ¸ ¸ a ın f dac˘ f este derivabil˘ ˆ x0 ¸i f (x0 ) = 0. ∀ x ∈ V ∩ E. Reciproca nu este adev˘rat˘. a s Teorema lui Fermat afirm˘ c˘ punctele de extrem ale unei functii derivabile sunt a a ¸ puncte stationare.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .ˆ diferenta f (x) − f (x0 ) s˘ p˘streze semn constant a a a ı. ∀ x ∈ V ∩ E.9 Punctul x0 ∈ E se nume¸te punct de extrem local sau relativ al functiei f ¸ ¸ s dac˘ exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a.

b] → Rm este continu˘ pe [a. b). atunci exist˘ un punct c ∈ (a. b] ¸i derivabil˘ pe (a. atunci f ¸ a s este constant˘ pe I. f (x1 ) − f (x2 ) = (x1 − x2 ) · f (ξ). Definim functia real˘ a ¸ a ϕ(x) = (f (b) = f (a)) · f (x). b].7 (Teorema lui Lagrange) Fie f : [a.ˆ a ||f (b) − f (a)|| ≤ ||f (c)|| (b − a). atunci a a a oricare ar fi x1 . f (a) = f (b). ¸ s a ϕ(b) − ϕ(a) = ϕ (c) (b − a). s Urm˘toarea teorem˘ generalizeaz˘ teorema lui Lagrange la cazul functiilor vectoriale a a a ¸ de o variabil˘ real˘. a 3. g : I → R sunt derivabile pe I ⊂ R ¸i f (x) = g (x) pe I. a + h ∈ I. Teorema 5.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ξ = a + θh. b). b] → R. x2 ∈ I. a ı. b]. f˘r˘ nici s a ¸ aa o precizare asupra unicit˘¸ii acestuia. f este derivabil˘ pe (a. Functia ϕ satisface ipotezele teoremei lui Lagrange ¸i deci exist˘ un punct c ∈ (a.7 se nume¸te prima teorem˘ de medie a calculului diferential sau teorema cre¸terilor finite. 1).i. b] → R. a De aici rezult˘ c˘ dac˘ f. inegalitatea (5. avem a f (a + h) = f (a) = h · f (ξ). b]. (5. Deoarece ϕ(b) − ϕ(a) = (f (b) − f (a))2 = ||f (b) − f (a)||2 . at a Din teorema lui Lagrange rezult˘ c˘ dac˘ f : I → R este derivabil˘ pe I.1 Dac˘ f : I → R este derivavil˘ pe I ⊂ R ¸i f (x) = 0 pe I. f este continu˘ pe [a. atunci exist˘ un punct c ∈ (a.6 (Teorema lui Rolle) Fie f : [a. cu θ ∈ (0. dac˘ a. b) a. In particular.ˆ f (b) − f (a) = f (c) (b − a) = df (c. a a 2. 1). Lagrange ¸i Cauchy s Teorema 5. Dac˘: a 1. b) a.12) are loc pentru orice punct c ∈ (a. b).ˆ a ı. b − a). a ¸ a s a ı.ˆ f (c) = 0. a ı. x ∈ [a. exist˘ ξ de forma ξ = x1 + θ(x2 − x1 ). b). b) a. b) a. atunci exist˘ un punct c ∈ (a. s ¸ a Teorema 5. . x1 = x2 . S˘ a presupunem c˘ f (b) = f (a). a a a s a a atunci f ¸i g difer˘ printr-o constant˘ pe I. a.8 Dac˘ dunctia f : [a. ϕ (c) = (f (b) − f (a)) · f (c). f este derivabil˘ pe (a. Dac˘: a 1. θ ∈ (0. a 2. b).ANALIZA MATEMATICA Teoremele lui Rolle. s a Consecinta 5. 54 Teoremele lui Rolle ¸i Lagrange afirm˘ numai existenta punctului c ∈ (a. a a Teorema 5.12) a Dac˘ f (b) = f (a). f este continu˘ pe [a.

ˆ s a f (b) − f (a) f (c) = . f ¸i g sunt derivabile pe (a. ı.ANALIZA MATEMATICA obtinem ¸ Dar. b). s 2. g (x) = 0. a . se nume¸te restul lui Taylor de ordinul n al ¸ s functiei f ˆ punctul x0 .11 (Regula lui l Hospital) Fie f. 3. a g x→x0 atunci exist˘ ¸i lim as f (x) x→x0 g(x) = λ. s s ın 2. Din egalitatea precedent˘ avem ¸ ın a f (x) = Tn (x) + Rn (x). a ¸ Teorema 5. Formula lui Taylor pentru functii de o variabil˘ ¸ a ¸ a ın Definitia 5. x ∈ I. s ¸ ın Functia Rn (x) = f (x) − Tn (x). b). g(b) − g(a) g (c) Aceast˘ teorem˘ se nume¸te a doua teorem˘ de medie a calculului diferential. a a s a ¸ 55 a Teorema 5. s Teorema 5. (f (b) − f (a)) · f (c) ≤ ||f (b) − f (a)|| ||f (c)||. Dac˘: a ¸ 1. care se nume¸te formula lui Taylor de ordinul n a functiei f ˆ punctul x0 .12). folosind inegalitatea lui Schwarz-Cauchy.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b] → R. g˘sim a ||f (b) − f (a)||2 = (f (b) − f (a)) · f (c) (b − a). Polinomul ¸ Tn (x) = f (x0 ) + 1 1 1 f (x0 )(x − x0 ) + f (x0 )(x − x0 )2 + · · · + f (n) (x0 )(x − x0 )n = 1! 2! n! n k=0 1 (k) f (x0 )(x − x0 )k = k! n k=0 1 k d f (x0 . b] → R ¸i x0 ∈ [a. g (x) = 0 ˆ ıntr-o vecin˘tate a lui x0 . s ¸ ın Deoarece lim Rn (x) = 0. polix→x0 a nomul Tn (x) aproximeaz˘ pe f (x). g : [a. atunci f a ¸ a a a are proprietatea lui Darboux pe I (adic˘ nu poate trece de la o valoare la alta f˘r˘ a trece prin toate valorile intermediare).9 (Teorema lui Cauchy) Fie functiile f. adic˘ f (x) ≈ Tn (x). g(x0 ) = 0. x − x0 ) k! se nume¸te polinomul lui Taylor de gradul n al functiei f ˆ punctul x0 . g : [a. b) \ {x0 } ¸i continue ˆ x0 .11 Fie f : I → R o functie de n ori derivabil˘ ˆ punctul x0 ∈ I. pentru valori ale lui x sufucient de apropiate de x0 . x ∈ (a. f (x0 ) = 0. b]. cu care. atunci g(a) = g(b) ¸i exist˘ un punct c ∈ (a. a (x) 4. ∀ x ∈ I. f ¸i g sunt derivabile pe (a. s 3. Dac˘: a 1. b]. f ¸i g sunt continue pe [a. exist˘ lim f (x) = λ. dup˘ simplificare prin ||f (b) − f (a)|| obtinem (5. b) a.10 (Teorema lui Darboux) dac˘ functia f este derivabil˘ pe I.

Dar 1 ϕ (t) = f (n+1) (t)(x − t)n − p(x − t)p−1 · A n! ¸i deci A are expresia (b). ın Functia ϕ este derivabil˘ pe I deoarece f este de n + 1 ori derivabil˘ pe I. numere fixate. Oricare ar fi x. exist˘ un punct ξ cuprins ˆ s ıntre x0 ¸i x. n! (x − x0 )p (x − ξ)n−p+1 (n+1) f (ξ). s a adic˘ de forma ξ = x0 + θ(x − x0 ).c. 1! n! ˆ care A safisface (a). definit˘ prin a a ¸ a ϕ(t) = f (t) + 1 1 f (t)(x − t) + · · · + f (n) (t)(x − t)n + (x − t)p · A. A¸adar. s . g˘sim c˘ ϕ(x0 ) = ϕ(x) = f (x). obtinem a a Rn (x) = (x − x0 )n+1 (n+1) f (ξ). c.ANALIZA MATEMATICA 56 a Teorema 5. functia ϕ satisface a ın a a s ¸ conditiilor teoremei lui Rolle pe [x0 . x0 ∈ I.d. Dac˘ lu˘m p = 1. x = x0 . Pe de alt˘ ¸ a a a parte. s s o Restul din formula (5.13) r˘mˆne s˘ ar˘t˘m c˘ a a a aa a (b) A = f (n+1) (ξ) (x − x0 )n−p+1 . n! p In acest scop s˘ condider˘m functia ϕ : I → R. n! ξ = x0 + θ(x − x0 ). Pentru a dovedi (5. x. x0 ∈ I. θ ∈ (0. x) a. 1). a.13) se nume¸te restul lui Sch¨mlich Rn (x) = Cazuri particulare 1. n! p care se nume¸te restul lui Cauchy. p ∈ N. care se nume¸te restul lui Lagrange. obtinem a a ¸ Rn (x) = (x − x0 )n+1 (1 − θ)n f (n+1) (ξ). ξ = x0 + θ(x − x0 ). avˆnd ˆ vedere (a). θ ∈ (0. f k! n! p (5. 1). 1). x = x0 .ˆ s˘ avem a ı. x] ¸i deci exist˘ un punct ξ ∈ (x0 . a n f (x) = k=0 (x − x0 )p (x − ξ)n−p+1 (n+1) 1 (k) f (x0 )(x − x0 )k + (ξ).ˆ ϕ (ξ) = 0.13) Pentru orice p ∈ N. num˘rul A ∈ R satisf˘cˆnd a a a conditia ¸ (a) f (x) = f (x0 ) + 1 1 f (x0 )(x − x0 ) + · · · + f (n) (x0 )(x − x0 )n + (x − x0 )p · A 1! n! este unic determinat. Dac˘ lu˘m p = n + 1.12 (Formula lui Taylor) Fie f : I → R o functie de n + 1 ori derivabil˘ ¸ pe I ¸i p ∈ N. s ¸ 2. θ ∈ (0.t.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸ s a ı.

1). x − x0 ). 1). k! (n + 1)! ınc˘ Luˆnd x − x0 = h. 1). are dezvoltarea Mac-Laurin ¸ n ln(1 + x) = k=1 (−1)k−1 xn+1 xk + (−1)n . putem scrie ˆ a formula lui Taylor sub forma a f (x0 + h) = f (x0 ) + n 1 1 1 f (n+1) (ξ) hn+1 = f (x0 ) h + · · · + f (n) (x0 ) hn + 1! n! (n + 1)! = k=0 1 1 k d f (x0 . ∞). x ∈ R. 1). . 1). α ∈ R.3 Functia f (x) = ln(1 + x).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . θ ∈ (0. ξ = x0 + θ h. x ∈ (−1.ANALIZA MATEMATICA Formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie f (x) = f (x0 )+ n 57 1 1 1 f (x0 )(x−x0 )+· · ·+ f (n) (x0 )(x−x0 )n + f (n+1) (ξ)(x−x0 )n+1 1! n! (n + 1)! = k=0 1 k 1 d f (x0 . x) + dn+1 f (θx. θ ∈ (0. are dezvoltarea Mac¸ Laurin n (1 + x)α = 1 + k=1 α(α − 1) · · · (α − k + 1) k α(α − 1) · · · (α − n) n+1 x + (1 + θx)α−n+1 . x − x0 ) + dn+1 f (ξ. (2k)! (2n + 1)! Exemplul 5. k! (n + 1)! = k=0 care se nume¸te formula lui Mac-Laurin. 1). (2k − 1)! (2n)! Exemplul 5. h). θ ∈ (0. x k! (n + 1)! cu θ ∈ (0. are dezvoltarea Mac-Laurin ¸ n cos x = (−1)k k=0 x2k x2n+1 + cos(θx).4 Functia f (x) = (1 + x)α . x ∈ R. are dezvoltarea Mac-Laurin ¸ n sin x = (−1)k−1 k=1 x2k−1 x2n + sin(θx). x ∈ (−1. θ ∈ (0. 1). θ ∈ (0. x). ξ = x0 + θ(x − x0 ). k (n + 1)(1 + θx)n+1 Exemplul 5. ∞).1 Functia f (x) = sin x. s Exemplul 5. h) + dn+1 f (ξ. θ ∈ (0. obtinem a s a f (x) = f (0) + n 1 1 1 f (0) x + · · · + f (n) (0) xn + f (n+1) (θx) xn+1 = 1! n! (n + 1)! 1 1 k d f (0. k! (n + 1)! ¸ Dac˘ 0 ∈ ¸i lu˘m x0 = 0.2 Functia f (x) = cos x.

Dac˘ n = 2m. k! i care sunt echivalente cu n f (x) = k=0 1 (k) f (x0 )(x − x0 )k + Rn (x). punctul x0 nu este punct de extrem. Dac˘ n = 2m − 1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a . fm ). i = 1.punct de maxim dac˘ f (n) (x0 ) < 0.ANALIZA MATEMATICA Formula lui Taylor pentru functii vectoriale de o variabil˘ ¸ a 58 Dac˘ functia vetorial˘ f : I → Rm . a s deoarece (x − x0 )n ≥ 0. f = (f1 . = f (n−1) (x0 ) = 0. Punctul x0 nu este punct de extrem deoarece nu exist˘ nici o vecin˘tate a a a lui x0 pe care diferenta f (x) − f (x0 ) s˘ p˘streze semn constant. 1). 1). m ∈ N. a Conditii suficiente de extrem pentru functii de o variabil˘ ¸ ¸ a Teorema 5. atunci: 1. . putem scrie a n fi (x) = k=0 1 (k) n f (x0 )(x − x0 )k + Ri (x). este de n + 1 ori derivabil˘ ˆ a ¸ a a ın x0 ∈ I atunci pentru fiecare component˘ fi . punctul x0 este punct de extrem al functiei f ¸i anume: a ¸ s a . n! Cum f (n) (x0 ) = 0. interior lui I. (n + 1)! i ¸ a care reprezint˘ formula lui Taylor pentru functia vectorial˘ f cu restul lui Lagrange. Rm (x)). Deci x0 este punct de extrem: de maxim dac˘ f (n) (x0 ) < 0 ¸i a de minim dac˘ f (n) (x0 ) > 0. θi ∈ (0. . a 2. Dac˘ n = 2m − 1. atunci diferenta f (x) − f (x0 ) are semnul lui f (n) (x0 ). . . i = 1. . R2 (x). . . . m ∈ N. ˆ care ın f (x0 ) = f (x0 ) = . unde n Ri (x) = 1 (n+1) f (ξi )(x − x0 )n+1 .punct de minim dac˘ f (n) (x0 ) > 0. . f (n) (x0 ) = 0. a Inipotezele teoremei. f2 . formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie f (x) − f (x0 ) = (x − x0 )n (n) f (ξ).13 Fie f : I → R o functie de n ori derivabil˘ ˆ a ıntr-o vecin˘tate a punctului a ¸ x0 . ξi = x0 + θi (x − x0 ). m ∈ N. θ ∈ (0. m. Dac˘ n = 2m. ¸ a a . m. . n ≥ 2. m. exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 ˆ care f (n) (x0 ) · f (n) (x) > 0. i = 1. ξ = x0 + θ(x − x0 ). m ∈ N. 2. k! n n n cu Rn (x) = (R1 (x). atunci (x − x0 )n este negativ pentru x < x0 ¸i pozitiv a s pentru x > x0 . a a ın ¸ 1.

∂y Din definitie rezult˘ c˘ atunci cˆnd deriv˘m ˆ raport cu x. are loc ¸i ˆ privinta derivatei ˆ raport a a s ın ¸ ın cu y. xk+1 . . .12 Spunem c˘ functia f este derivabil˘ partial ˆ punctul (x0 . y) ∈ R2 \{(0. ∂xk .5 Functia f (x. E ⊂ Rn .2 5. y0 ). y0 ) − f (x0 . x0 . . .1 Derivatele ¸i diferentiala functiilor de n variabile s ¸ ¸ Derivatele partiale ¸i diferentiala functiilor reale de n vari¸ s ¸ ¸ abile ¸ a s a Fie f : E → R. y0 ) ˆ raport ıns˘s s ¸ a ın ın s a cu y ¸i se noteaz˘ prin ∂f fy (x0 . . n 1 2 a ¸ ın ın Definitia 5. . x0 . y) − f (x0 . xk − x0 k Limita ˆ a¸i se nume¸te derivata partial˘ a functiei f ˆ punctul x0 ˆ raport cu ıns˘s s ¸ a ın ın ¸ s a variabila xk ¸i se noteaz˘ prin fxk (x0 ) sau ∂f (x0 ). . x0 . . cu schimbarea rolului variabilelor. 0)} are derivatele partiale ¸ ¸ ∂f ∂f 2x 2y . . f = f (x1 . y0 ) sau (x0 . x0 ) n 1 2 n 2 k−1 . y) = 2 (x.13 Spunem c˘ functia f este derivabil˘ partial ˆ punctul x0 ˆ raport cu ¸ a ¸ a as a variabila xk dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ xk →xk lim 0 0 0 f (x0 . (x. . .2. x2 . . x0 . x − x0 ¸ ın Limita ˆ a¸i se nume¸te derivata partial˘ a functiei f ˆ punctul (x0 . xk . y) = ln(x2 +y 2 ). O observatie as a s ¸ a ¸ asem˘m˘toare. y→y0 y − y0 ¸ Limita ˆ a¸i se nume¸te derivata partial˘ a functiei f ˆ punctul (x0 . ∂x Spunem c˘ functia f este derivabil˘ partial ˆ punctul (x0 . y0 ) ˆ raport cu variabila a ¸ a ¸ ın ın a as a y dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ f (x0 . x0 ) − f (x1 . xn ) o functie real˘ de n variabile ¸i ¸ a s x0 = (x0 . y0 ). . y0 ) un punct interior lui E.ANALIZA MATEMATICA 59 5. y0 ) .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y0 ) sau (x0 . x0 ) un punct interior al lui E. . y) = 2 ∂x x + y 2 ∂y x + y2 Fie acum f : E → R. f = f (x. . . (x. E ⊂ R2 . . . y0 ) lim . y) o functie real˘ de dou˘ variabile ¸i x0 = (x0 . . Exemplul 5. . variabila y este considerat˘ ¸ a a a a ın a constant˘ ¸i deriv˘m ca ¸i cum am avea o functie de singura variabil˘ x. a ¸ ın ın Definitia 5. y0 ) ˆ raport ¸ a ¸ cu variabila x dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ a as a x→x0 lim f (x. y0 ) ˆ raport ıns˘s s ¸ a ın cu x ¸i se noteaz˘ prin s a ∂f fx (x0 . .

punct de acumu¸ a ¸ ¸ a ın lare pentru E. y) − p(x0 . (5. y) = x. x2 .ANALIZA MATEMATICA 60 ¸ a ¸ ¸ Derivata partial˘ ˆ raport cu xk a functiei f (x1 .15 Spunem c˘ functia f este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 . y0 ) = dq(x0 . y) = dx = h. y0 + k) ||h||. dq(x0 . x2 . . h. B) ∈ R2 ¸i functia α : E → R satisf˘cˆnd a a a a s ¸ ı. dac˘ exist˘ vectorul A = (A. . xn ) poate avea. x0 ) un punct interior lui E. . (5. y) − f (x0 . k) = h.ˆ ¸ x→x0 f (x. y0 ) ∈ R2 . . dac˘ exist˘ vectorul A = (A1 . y0 ) = A h + B k + α(x0 + h. ¸ ın se nume¸te diferentiala functiei f ˆ punctul x0 ¸i se noteaz˘ s ¸ s a df (x0 . y0 ) = 0 a. . y0 . sau. k) = A h + B k. ∀ h ∈ R2 . ∀ x ∈ E. x2 . cel mult n derivate partiale. y) = α(x0 .14 Spunem c˘ functia f este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 . E ⊂ Rn . au loc inegalit˘¸ile p(x. ele se noteaz˘ s s ın dp(x. cu x − x0 = h. A2 . xn ) o functie real˘ de n variabile ¸i s ¸ a 0 0 x0 = (x1 . ˆ ¸ ıntr-un punct x0 . conditia lim α(x. . f = f (x. ¸ s at oricare ar fi (x0 . x→x0 f (x) − f (x0 ) = A·(x − x0 ) + α(x) ||x − x0 ||. . a f (x0 + h. f = f (x1 . . definite prin p(x. y0 . Deoarece diferentialele functiilor p ¸ ¸ a ¸i q sunt acelea¸i ˆ orice punct din R2 . . y) o functie real˘ de dou˘ variabile ¸i s x0 = (x0 . ∀ h = (h. . ¸ ¸ a a Fie din nou f : E → R. . y − y0 = k.ˆ a a ¸ ı. adic˘ x − x0 = h.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . k) = k. ∀ x ∈ E. . . h. s care arat˘ c˘ functiile p ¸i q sunt diferentiabile ˆ orice punct x0 ∈ R2 ¸i dp(x0 . aplicatia liniar˘ a ¸ a ın ¸ a h → A · h = A h + B k. y0 ) = a a ¸ ¸ ın s dp(x0 . y) = y. . De aici rezult˘ c˘ regulile de calcul ale derivatelor partiale sunt acelea¸i cu cele ale a a ¸ s derivatelor functiilor de o variabil˘. . ∀ x0 + h ∈ E. ¸ a O functie f (x1 . y0 + k) − f (x0 . y0 ) = k + 0 ||h||. punct de acumu¸ a ¸ ¸ a ın lare pentru E. xn ) se obtine derivˆnd functia ¸ a ın a ¸ f privit˘ ca functie numai de variabila xk . y0 ) = df (x0 .16) ¸i se numesc diferentialele variabilelor independente. celelalte variabile fiind considerate constante.14) Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 . y0 ) = h + 0 ||h||.15) Pentru functiile p : R2 → R2 ¸i q : R2 → R2 . E ⊂ R2 . q(x. . n Definitia 5. y) ||x − x0 ||. y0 . . dq(x. x2 . An ) ∈ Rn ¸i functia α : E → R a a s ¸ satisf˘cˆnd conditia lim α(x) = α(x0 ) = 0 a. y0 ) un punct interior lui E. . . q(x. s ¸ Fie acum f : E → R. . k) ∈ R2 . Definitia 5. y) − q(x0 . y) = dy = k (5. . h. y0 ) = A (x − x0 ) + B (y − y0 ) + α(x.

. . h2 . . x2 .14 Dac˘ functia f este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 atunci exist˘ toate dea ¸ ¸ a ın a rivatele partiale ˆ x0 ¸i ¸ ın s n ∂f df (x0 ) = (5. .17) ¸i se numesc diferentialele variabilelor independente. obtinem pentru diferentiala functiei ¸ f ˆ x0 expresia ın ∂f ∂f (x0 ) dx + (x0 ) dy. . cu x − x0 = h. Deoarece diferentialele functiilor pi sunt acelea¸i ˆ orice punct din ¸ ¸ s ın Rn . . .ANALIZA MATEMATICA sau. lim = B. . i=1 Dac˘ ˆ definitia precedent˘ facem pe x → x0 . (5. hn ) ∈ Rn . df (x0 ) = ∂x ∂y Existenta derivatelor partiale ˆ ¸ ¸ ıntr-un punct nu implic˘ diferentiabilitatea functiei ˆ a ¸ ¸ ın acel punct ¸i nici continuitatea functiei ˆ acel punct. a ın Pentru functiile pi : Rn → Rn . obtinem ¸ f (x0 + h. . xn ) = xi . y0 ) = A. x0 ) ∈ Rn .15) ¸i ¸inˆnd seama de (5. . Luˆnd aici k = 0. y0 + k) − f (x0 . x0 ) = hi + 0 ||h||. . i = 1. ¸ ¸ ın se nume¸te diferentiala functiei f ˆ punctul x0 ¸i se noteaz˘ s s a n df (x0 ) = df (x0 . h) = hi . .16). ˆ artind prin k ¸i trecˆnd la limit˘ pentru a a k → 0. x2 . . y0 ) f (x0 . f (x0 + h) − f (x0 ) = A · h+α(x0 + h) ||h||. xn ) = dxi = hi . x2 . . oricare ¸ ar fi (x0 . rezult˘ c˘ o functie diferentiabil˘ a ın ¸ a a a ¸ ¸ a ˆ ıntr-un punct este continu˘ ˆ acel punct. . aplicatia liniar˘ a n 61 h→A·h= i=1 Ai hi . au loc inegalit˘¸ile at 2 n 1 care arat˘ c˘ functiile pi sunt diferentiabile ˆ orice punct x0 ∈ Rn ¸i dpi (x0 ) = a a ¸ ¸ ın s dp(x0 . s ¸ Teorema 5. a a ¸ ¸ ¸ . ∀ h = (h1 . . . . 1 n lim A= ∂f ∂f (x0 ). apoi luˆnd h = 0. .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ele se noteaz˘ a dp(x1 . n. . ˆ artind prin h ¸i trecˆnd a ın a ımp˘ ¸ s a a la limit˘ pentru h → 0. x2 . y0 ) − f (x0 . Dac˘ functia f este diferentia a ¸ a a ¸ ¸ ımp˘ ¸ s a abil˘ ˆ punctul x0 atunci are loc (5.14). ∂xi i=1 S˘ presupunem c˘ f este o functie de dou˘ variabile. h) = A · h = Ai hi . B = (x0 ). x0 . ¸ a ın ¸ a Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 . s ¸ ın Teorema care urmeaz˘ precizeaz˘ conditii suficiente de diferentiabilitate a functiei f . . ∀ x0 + h ∈ E. definite prin pi (x1 . . ∀ h ∈ Rn .18) (x0 ) dxi . . k→0 h k ın s de unde deducem c˘ exist˘ derivatele partiale ale functiei f ˆ x0 ¸i a a ¸ ¸ h→0 0 pi (x1 . ∂x ∂y s ın s t a ¸ ¸ Inlocuind A ¸i B ˆ (5. xn ) − p(x0 . .

y) − f (x0 . atunci f este diferentiabil˘ ˆ x0 . y) − f (x0 . Din |x − x0 |. µ ∈ R. deci f (x. ξ ∈ (x0 . y) ||x − x0 ||. y)] + [f (x0 . η) → (x0 . y) − f (x0 . y0 )](y − y0 ). η) − fy (x0 . y) − f (x0 . y) = fx (ξ. y0 ) (y − y0 ) + α(x. ∀ λ. y0 ) = fx (x0 . δ) avem f (x. x). η) (y − y0 ). y). avem at ¸ ın |α(x)| ≤ |fx (ξ. y0 ) (x − x0 ) + fy (x0 . η ∈ (y0 .15 Dac˘ functia f are toate derivatele partiale pe sfera S(x0 . y0 ) = [f (x. y0 )](y − y0 )| → 0. Pentru orice x = (x. |y − y0 | ≤ ||x − x0 || ¸i datorit˘ a aa a a continuit˘¸ii derivatelor partiale ˆ S(x0 . y0 )](x − x0 ) + [fy (x0 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y0 ) = fy (x0 . d(f g) = g df + f dg. ||x − x0 || pentru x = x0 ¸i α(x0 ) = 0. η) − fy (x0 .ANALIZA MATEMATICA 62 ¸ Teorema 5. f (x0 . se nume¸te a a ¸ ¸ ¸ ın s operatorul de diferentiere. y) − fx (x0 . y0 ) cˆnd x → x0 . y) − fx (x0 . adic˘ a f (x. y0 ) (x − x0 ) + fy (x0 . cu α(x) = 1 [fx (ξ. ∂x1 ∂x2 ∂xn prin care se asociaz˘ fiec˘rei functii diferentiabile f diferentiala sa ˆ x0 . g(x) =0. s a Aplicatia ¸ d = ∂ ∂ ∂ dx1 + dx2 + · · · + dxn . y) ∈ a a a ¸ S(x0 . y) − f (x0 . g2 . y) − f (x0 . y) − f (x0 . y0 )| + |fy (x0 . ın S˘ presupunem c˘ f este o functie de dou˘ variabile. y0 ) = fx (x0 . y0 ) (y − y0 )+ [fx (ξ. δ). y0 )](y − y0 ) . η) − fy (x0 . y0 )](x − x0 ) + [fy (x0 . y) (x − x0 ). y0 )] ¸i aplicˆnd teorema lui Lagrange ˆ fiecare parantez˘. d f g = g df − f dg . g˘sim s a ın a a f (x. y) − fx (x0 . η) ¸i (x0 . δ) ⊂ E ¸i a ¸ s ¸ a ın acestea sunt continue ˆ x0 . ¸ Se verific˘ imediat urm˘toarele reguli de diferentiere: a a ¸ d(λf + µg) = λ df + µ dg. deoarece (ξ. s s a S˘ ar˘t˘m c˘ α(x) → 0 cˆnd x → x0 .

i = 1. α2 . . . . . n h→A·h= j=1 Aj hj . fm ) este derivabil˘ partial ˆ punctul ¸ a a ¸ ın x0 ˆ raport cu variabila xk d. x0 ) un punct interior al lui E.ANALIZA MATEMATICA 63 5. functiile componente fi . ¸ . . ∀ h = (h1 . vectorii din Rm ce au drept componente coloanele matricei A. . . (5.20) Teorema 5. x0 .17 Spunem c˘ functia f este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 . . ∀ x ∈ E. f (x0 + h) − f (x0 ) = A · h + α(x0 + h) ||h||. x0 . x0 ) − f (x0 . functiile componente fi . sau. x2 . . fm ) este diferentiabil˘ ˆ punctul x0 ¸ a ¸ a ın ¸ ın d. . se nume¸te diferentiala functiei f ˆ punctul x0 : s ¸ ¸ ın n df (x0 ) = df (x0 .19) Fie Aj = t (A1j . . Definitia 5. . f = f (x1 . f2 . . . . aplicatia liniar˘ df (x0 ) : Rn → ¸ a a ¸ a ın Rm . sunt diferentiabile ˆ x0 . i = 1. ∂xk Teorema 5. .2 Derivate partiale ¸i diferentiala functiilor vectoriale de n ¸ s ¸ ¸ variabile ¸ a s Fie f : E → Rm . . m.16 Functia vectorial˘ f = (f1 .ˆ ı. f2 .2. . . . satisf˘cˆnd conditia lim α(x) = α(x0 ) = 0 a. A2j .d. h) = A · h = Aj h j . Afirmatia rezult˘ din faptul c˘ raportul incrementar al functiei vectoriale f ˆ x0 ¸ a a ¸ ın ¸ ˆ raport cu xk are drept componente rapoartele incrementare ale functiilor componente ın ın ın fi ˆ x0 ˆ raport cu xk . Amj ). . xk − x0 k xk →xk ¸ a ¸ ın Limita ˆ a¸i se nume¸te derivata partial˘ a functiei f ˆ punctul x0 ˆ raport cu ıns˘s s ın variabila xk ¸i se noteaz˘ prin s a fxk (x0 ) sau ∂f (x0 ). n 1 2 a ¸ ın ın Definitia 5. x0 . . . n. . . xk . . hn ) ∈ Rn . . . . . E ⊂ Rn . . . . cu x − x0 = h. x0 . a a ¸ x→x0 f (x) − f (x0 ) = A·(x − x0 ) + α(x) ||x − x0 ||. . ∀ x0 + h ∈ E. . .d. xn ) o functie vectorial˘ de n variabile ¸i x0 = (x0 . . . α = (α1 . . . αm ).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x0 . h2 .17 Functia vectorial˘ f = (f1 . j = 1. Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 . sunt derivabile partial ¸ ın ¸ ın x0 ˆ raport cu variabila xk . punct de acu¸ a ¸ ¸ a ın mulare penrtu E.16 Spunem c˘ functia f este derivabil˘ partial ˆ punctul x0 ˆ raport cu ¸ a ¸ variabila xk dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ a as a lim 0 f (x0 . dac˘ exist˘ matricea A = (Aij ) ∈ Mm×n (R) ¸i functia vectorial˘ a a s ¸ a α : E → Rm . x0 ) 2 1 n 1 n 2 k−1 k+1 . m. j=1 (5.

n. xn ) are n2 derivate partiale de ¸ ordinul doi: ∂2f ∂ ∂f = . ˆ punctele interioare ale lui E. (5. i = 1. f = f (x. y + kt) − f (x.21) ∂x∂y ∂x∂y Fie h = (h. ∂2f ∂ = ∂y∂x ∂y ∂f ∂x . y) = (x. Din Teorema 5. ın a s ın ¸ ın s s Definitia 5. ∂2f ∂ = ∂y 2 ∂y ∂f ∂y . h) = j=1 Aij hj . ˆ ¸ s s ¸ ın general. y + k) − f (x + ht. y). m. y + kt). definim functiile ¸ ϕ(t) = f (x + ht. m. i = 1.18 Dac˘ functiile fx ¸i fy sunt derivabile partial ˆ raport cu x ¸i y. . k) ∈ R2 a.ˆ x + h ∈ V . i. o functie de n variabile f = f (x1 . ∂2f ∂ = ∂x∂y ∂x ∂f ∂y . E ⊂ R2 . j = 1. y). ∂xj 5. . Pentru t ∈ [0. ı.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ψ(t) = f (x + h. ∂xi ∂xj ∂xi ∂xj Derivatele partiale ∂ 2 f /∂x∂y ¸i ∂ 2 f /∂y∂x (numite ¸i derivate partiale mixte). ¸ ¸ a a ¸ Teorema 5. i = 1. Deci o functie de dou˘ variabile poate avea patru derivate partiale de odinul doi.ANALIZA MATEMATICA 64 Afirmatia rezult˘ din faptul c˘ egalitatea vectorial˘ (5. y) din interiorul lui E ¸i acestea sunt a s continue ˆ (x. y) o functie real˘ de dou˘ variabile derivabil˘ partial ˆ raport fiecare variabil˘ x ¸i y. x2 .19) este echivalent˘ cu ¸ a a a a egalit˘¸ile at n fi (x0 + h) − fi (x0 ) = j=1 Aij hj +αi (x0 + h) ||h||. atunci ın ∂2f ∂2f (x. . ¸ a ¸ ¸ In general. . nu sunt egale. y).20) se scrie pe componente a n dfi (x0 ) = dfi (x0 .3 Derivate partiale ¸i diferentiale de ordin superior ¸ s ¸ ¸ a a ¸ a Fie f : E → R. functiile fi au a a a ¸ a ın ¸ toate derivatele partiale ˆ x0 ¸i ¸ ın s n dfi (x0 ) = j=1 ∂fi (x0 ) dxj . Egalitatea vectorial˘ (5.18 (Teoreme lui Schwarz) Dac˘ functia f are derivate partiale mixte de ¸ ordinul doi ˆ ıntr-o vecin˘tate V a unui punct (x. deri¸ a ¸ vatele lor partiale se numesc derivate partiale de ordinul doi ale functiei f ¸i se noteaz˘: ¸ ¸ ¸ s a ∂2f ∂ = ∂x2 ∂x ∂f ∂x . m.2. 1] pentru care x+th ∈ V . ∀ x0 + h ∈ E. .14 rezult˘ atunci c˘ dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 . Teorema care urmeaz˘ stabile¸te conditii suficiente ca derivatele a s ¸ partiale mixte ale unei functii s˘ fie egale.

a a a as ¸ a ¸ a ¸ a Fie f : E → R. y) = (x. ∂xn ∂y m ∂y m ∂xn Teorema r˘mˆne adev˘rat˘ ¸i pentru functii reale sau vectoriale de n variabile. 1]. θ1 . y + kθ2 ). (x + ht. y) h2 + 2 (x. y) rezult˘ (5. y) dx dy + 2 (x. y) k 2 2 ∂x ∂x∂y ∂y ϕ (θ1 ) = ψ (θ2 ). y). θ3 . h. θ2 ∈ (0. k) → (0. y) · h = (x + h. ın Definitia 5. Dac˘ f a ¸ ¸ a ın a este de dou˘ ori diferentiabil˘ ˆ (x. ¸ ¸ ın se nume¸te diferentiala a doua a functiei f ˆ (x. ın a Rezultatul se mentine ¸i pentru derivatele de ordin superior ¸ s ∂ n+m f ∂ n+m f (x. 0) ¸i ¸inˆnd seama c˘ derivatele partiale mixte sunt a a s t a a ¸ continue ˆ (x. y + kt). y + kθ2 ). y. ∂y∂x ∂x∂y Trecˆnd la limit˘ pentru (h. s ¸ Deoarece h = dx ¸i k = dy. 1). θ4 ∈ (0. h. ∂x2 ∂x∂y ∂y = ∂2 ∂2 ∂2 dx2 + 2 dx dy + 2 dy 2 ∂x2 ∂x∂y ∂y ¸ se nume¸te operatorul de diferentiere de ordinul doi. y) ¸ a ¸ a ¸ a ın dac˘ functia df (x. t ∈ [0. h. y) = Operatorul d2 = ∂ ∂ dx + dy ∂x ∂y (2) ∂2f ∂2f ∂2f (x. y) dy 2 . Aplicˆnd teorema lui Lagrange a a a s functiilor ϕ ¸i ψ pe intervalul [0. 1]. ∂x ∂x ∂y ∂y Printr-o nou˘ aplicare a teoremei lui Lagrange functiilor a ¸ ∂f ∂f (x + hθ1 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . k) este diferentiabil˘ ˆ (x. atunci aplicatia a ¸ a ın ¸ d2 f (x. y) dx2 + 2 (x. y + kθ2 ) − (x. 1). y) o functie real˘ de dou˘ variabile diferentiabil˘ ˆ punctele interioare ale lui E. y. y. k) ∈ R2 .19 Spunem c˘ functia f este de dou˘ ori diferentiabil˘ ˆ punctul (x. k) = d(df )(x. E ⊂ R2 . f = f (x.k) = ∂2f ∂2f ∂2f (x. ∂x ∂y obtinem ¸ ∂2f ∂2f (x + hθ1 . y + kθ3 ) = (x + hθ4 .21). g˘sim ¸ a (a) de unde ∂f ∂f ∂f ∂f (x + hθ1 . y) oricare ar fi (h.ANALIZA MATEMATICA 65 Se constat˘ imediat c˘ ϕ(1) − ϕ(0) = ψ(1) − ψ(0). y) hk + 2 (x. diferentiala a doua se mai scrie s d2 f (x. y). y + k) − (x + hθ1 . y). s . y + kθ2 ) · k.

v − v0 = v(x) − v(x0 ) = v (ξv )(x − x0 ). v0 )] = = fu (uξ . are derivat˘ continu˘ pe I. v) ¸i u − u0 = u(x) − u(x0 ) = u (ξu )(x − x0 ). v)] + [f (u0 . au derivate continue pe I. v) − f (u0 . Aplicˆnd teorema lui Lagrange.22). v) − f (u0 . ξv → x0 ¸i toate functiile sunt continue. ınt ¸ ¸ 5. ¸ a a s a Definitia 5. v0 ) u (x0 ) + fv (u0 . atunci functia compus˘ ¸ ¸ a F : I → R. Prin C 0 (D) = C(D) se ¸ ¸ a a ˆ ¸elege multimea functiilor continue pe D. v0 ) = [f (u. v) u (ξu ) + fv (u0 .19 Dac˘ functiile u.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .ANALIZA MATEMATICA 66 ¸ Dac˘ functia f are toate derivatele partiale de ordinul p ¸i acestea sunt continue. vξ ) v (ξv ). s cu uξ ∈ (u0 . v0 ) = = fu (uξ . v) − f (u0 . dat˘ a a a de dF ∂f du ∂f dv (5. ¸ a a s Multimea functiilor de clas˘ C k pe D se noteaz˘ C k (D). ∂xp−k ∂y k ¸ Pentru functii reale sau vectoriale de n variabile. pentru orice x ∈ I. diferentiala de ordinul p se define¸te ˆ ¸ s ın mod asem˘n˘tor a a dp f = ∂ ∂ ∂ dx1 + dx2 + · · · + dxn ∂x1 ∂x2 ∂xn (p) f. Fie D o multime deschis˘ din Rn .22) = + . x). v(x)). v)(u − u0 ) + fv (u0 . x − x0 x − x0 Trecˆnd la limit˘ pentru x → x0 . a a s ¸ obtinem ¸ F (x0 ) = fu (u0 . F (x) = f (u(x). v : I → R. rezult˘ (5. Cum x0 este arbitrar ales ˆ I.4 Derivatele partiale ¸i diferentialele functiilor compuse ¸ s ¸ ¸ Teorema 5. u). iar a ¸ ¸ functia f : E → R. E ⊂ R2 . v0 ) v (x0 ). v) − f (u0 . ın a . ξv ∈ (x0 . y) ¸i diferentiala de ordinul p este dat˘ de ¸ ¸ a ın a s ¸ d f= p ∂ ∂ dx + dy ∂x ∂y (p) p f= k=0 k Cp ∂pf dxp−k dy k . vξ ∈ (v0 . cum ξu . dx ∂u dx ∂v dx a Fie x0 ∈ I ¸i u0 = u(x0 ).2. putem scrie s f (u. v0 = v(x0 ). cu ξu . are derivate partiale continue pe E. I ⊂ R. Rezult˘ a F (x) − F (x0 ) f (u. vξ )(v − v0 ). a ¸ s functia f este de p ori diferentiabil˘ ˆ (x.20 Functia f : D → R se nume¸te de clas˘ C k pe D dac˘ f are toate ¸ ¸ derivatele partiale pˆn˘ la ordinul k pe D ¸i derivatele de ordinul k sunt continue pe D.

E ⊂ Rn . obtinem a a a ¸ ın s ¸ x1 ∂f ∂f ∂f + x2 + · · · + xn = m f (x1 .6 Fie F (x) = f (x + ln x. se nume¸te omogen˘ de gradul m dac˘ ¸ ¸ f (tx1 . ∂u ∂v ∂u x ∂v a s a Definitia 5. . txn ) = tm f (x1 . .ANALIZA MATEMATICA s t a a Inmultind (5. x > 0. v) are derivate partiale de ordinul doi continue ˆ E ¸i functiile a ¸ u(x) ¸i v(x) au derivate de ordinul doi continue pe I. v(x)) s ¸ este de dou˘ ori derivabil˘ pe I ¸i a a s d2 F d = 2 dx dx = ∂ 2 f dv ∂ 2 f du + ∂u2 dx ∂u∂v dx du + dx ∂f du ∂f dv + ∂u dx ∂v dx = ∂f d2 u ∂f d2 v dv + + . atunci functia F (x) = f (u(x). v = 1 + x3 . s ¸ a ın a a ¸ ın s ¸ Astfel. u2 (x). . xn ) ∂x1 ∂x2 ∂xn numit˘ relatia lui Euler. . Avem ∂f 1 ∂f ∂f ∂f F (x) = u + v = 1+ + 3x2 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . dx ∂u dx2 ∂v dx2 ∂ 2 f du ∂ 2 f dv + 2 ∂v∂u dx ∂v dx iar diferentiala a doua ¸ d2 F = ∂2f ∂2f ∂f 2 ∂f 2 ∂2f 2 d u+2 du dv + 2 d2 v + d u+ d v. . . x2 . xn ). a ¸ Derivatele ¸i diferentialele de ordin superior se calculeaz˘ ˆ mod asem˘n˘tor. . tx2 . . . . . . (tx1 . tx2 . . . . dx ∂u1 dx ∂u2 dx ∂un dx iar diferentiala va fi dat˘ de ¸ a dF = ∂f ∂f ∂f du1 + du2 + · · · + dun . pentru orice (x1 . ∂u ∂v 67 In mod asem˘n˘tor. txn ) ∈ E. dac˘ functia f (u.22) cu dx ¸i ¸inˆnd seama c˘ du = u (x) dx. . Punem u = x + ln x.21 Functia f : E → R. Dac˘ deriv˘m aceast˘ relatie ˆ raport cu t ¸i facem apoi t = 1. . . x2 . . dv = v (x) dx. . ¸ ¸ s ¸ Exemplul 5. 1 + x3 ). . . xn ). . ∂u2 ∂u∂v ∂v ∂u ∂v . . un (x)) avem urm˘a a ¸ a toarea regul˘ de derivare a ∂f du1 ∂f du2 ∂f dun dF = + + ··· + . g˘sim c˘ ¸ a a dF = ∂f ∂f du + dv. x2 . pentru functia F (x) = f (u1 (x). ∂u1 ∂u2 ∂un Rezultatele obtinute se mentin ¸i pentru functiile vectoriale.

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . v = x2 + y 2 ¸ ¸i obtinem pentru derivatele partiale s ¸ ¸ ∂f ∂f ∂F ∂f ∂f ∂F = + 2x . ∂x ∂u ∂x2 ∂v ∂x2 = ∂v ∂f ∂ 2 u ∂f ∂ 2 v + + . D ⊂ R2 . y) este dat˘ de ¸ ¸ a dF = ¸inˆnd seama de (5. ∂x ∂y Exemplul 5. ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y (5. Punem u = x + y. y) = f (u(x. y). a Deoarece diferentiala functiei F (x. v : D → R. atunci functia compus˘ F : D → R. = + . y). date de ¸ ∂F ∂f ∂u ∂f ∂v ∂F ∂f ∂u ∂f ∂v = + . v(x. f = f (u. iar functia f : E → R. ∂u ∂v ∂u ∂v Derivatele partiale ¸i diferentialele de ordin superior se calculeaz˘ ˆ mod ¸ s ¸ a ın asem˘n˘tor a a ∂ ∂f ∂u ∂f ∂v ∂2F = + = 2 ∂x ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x = ∂ 2 f ∂v ∂ 2 f ∂u + ∂u2 ∂x ∂u∂v ∂x ∂u + ∂x ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v + 2 ∂v∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂u ∂f ∂v + ∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂ 2 u ∂f ∂ 2 v ∂v + + .7 Fie functia F (x. are derivate ¸ ¸ a partiale continue pe E. u = u(x. ∂u ∂v ∂x ∂y ∂x ∂y ∂f ∂u ∂f ∂v + ∂u ∂x ∂v ∂x dx + ∂f ∂u ∂f ∂v + ∂u ∂y ∂v ∂y dy. ∂x ∂u ∂v ∂y ∂u ∂v iar pentru diferential˘ ¸ a dF = ∂f ∂f ∂f ∂f du + dv = (dx + dy) + (2x dx + 2y dy). dv = dx + dy. ∂x ∂u ∂x∂y ∂v ∂x∂y = ∂ ∂2F = ∂x∂y ∂y = ∂ 2 f ∂v ∂ 2 f ∂u + ∂u2 ∂y ∂u∂v ∂y ∂u + ∂x ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v + 2 ∂v∂u ∂y ∂v ∂y ∂f ∂u ∂f ∂v + ∂u ∂y ∂v ∂y ∂ ∂2F = ∂y 2 ∂y . = + 2y . au a ¸ ¸ derivate partiale continue pe D. F (x. E ⊂ R2 . ∂F ∂F dx + dy.20 Dac˘ functiile u. deoarece la derivarea partial˘ ˆ raport ¸ a a ¸ a ın a ¸ cu o variabil˘ cealalt˘ variabil˘ este mentinut˘ constant˘.23) Afirmatia rezult˘ din teorema precedent˘.ANALIZA MATEMATICA 68 Teorema 5.23) obtinem t a ¸ dF = de unde rezult˘ a dF = ∂f ∂f ∂u ∂u ∂v ∂v du + dv. v = v(x. v). y)). ¸ pentru orice (x. are derivate partiale continue pe D. deci F se consider˘ functie a a a ¸ a a numai de o variabil˘. y). y) ∈ D. x2 + y 2 ). y) = f (x + y. cu : du = dx + dy.

¸ are derivate partiale continue pe E. uk = uk (x1 . . . . x2 . . . . iar pentru d2 u ¸i d2 v avem ın d2 u = ∂2u ∂2v ∂2v 2 ∂2u ∂2v ∂2u 2 dx dy + 2 dy 2 . xn ) ∈ D. xn ) = f (u1 (x1 . k = 1. . ¸ a a a Teorema 5.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . xn )). i = 1. x2 . . pentru orice (x1 . E ⊂ Rp . an ). p. d2 v = dx dy + 2 dy 2 .24) ˆ care derivatele partiale au expresiile precedente. D ⊂ Rn . . . . du + 2 2 ∂u ∂u∂v ∂v ∂u ∂v s s ˆ care du ¸i dv au expresiile scrise mai sus. . x2 . are derivate partiale continue pe D. a ¸ ¸ au derivate partiale continue pe D. ∂y ∂u ∂y 2 ∂v ∂y 2 69 Pentru diferentiala a doua avem ¸ d2 F = ∂2F ∂2F 2 ∂2F dx2 + 2 dx dy + dy . ∂xi ∂u1 ∂xi ∂u2 ∂xi ∂up ∂xi Diferentiala functiei F este dat˘ de ¸ ¸ a dF = ∂F ∂F ∂F dx1 + dx2 + · · · + dxn . .22 Numim segment ˆ ¸ s ¸ ınchis cu extremit˘¸ile ˆ punctele a ¸i b. Definitia 5. . n. atunci functia compus˘ F : D → R. . . ∂x1 ∂x2 ∂xn (5. xn ). 1]. up ). . bn ) ∈ Rn . t ∈ [0. x2 .f = f (u1 .2. . . xn ). b2 . b = (b1 .21 Dac˘ functiile uk : D → R. . multimea at ın punctelor x ∈ Rn de forma: x = a + t(b − a). x2 . k = 1. sau ın ¸ dF = cu duk = ∂f ∂f ∂f du1 + du2 + · · · + dup . . . iar functia f : E → R. . . . x2 . date de ¸ ∂F ∂f ∂u1 ∂f ∂u2 ∂f ∂up = + + ··· + . u2 . . . . . ¸ ¸ a F (x1 .ANALIZA MATEMATICA = ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v + 2 ∂y ∂u ∂u∂v ∂y ∂u + ∂y ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v + 2 ∂v∂u ∂y ∂v ∂y ∂f ∂ 2 u ∂f ∂ 2 v ∂v + + . u2 (x1 . . dx + 2 dx + 2 ∂x2 ∂x∂y ∂y ∂x2 ∂x∂y ∂y Pentru functii de mai multe variabile avem o teorem˘ asem˘n˘toare. ∂x1 ∂x2 ∂xn 5. xn ). . sau ın ¸ d2 F = ∂2f ∂f 2 ∂2f ∂f 2 ∂2f 2 du dv + 2 dv 2 + d u+ d v. . . ∂x2 ∂x∂y ∂y 2 ˆ care derivatele partiale sunt date de expresiile precedente. p. . . ∂u1 ∂u2 ∂up ∂uk ∂uk ∂uk dx1 + dx2 + · · · + dxn .5 Propriet˘¸i ale functiilor diferentiabile at ¸ ¸ Teorema lui Lagrange pentru functii de n variabile ¸ Fie a = (a1 . up (x1 . . . . . . a2 . .

y0 ) un punct interior lui E. b] ¸i a a s diferentiabil˘ pe (a. θ ∈ (0.22 Fie f : [a. ∂xi Consider˘m functia F : [0. atunci exist˘ un punct c ∈(a. 1]. [a. a n f (b) − f (a) = i=1 ∂f (c) (bi − ai ). y) ∈ E. b). y(t)). y0 + t(y − y0 )). y(t)). Dac˘ f este continu˘ pe [a. F (t) = f (a + t(b − a)). b) a. E ⊂ R2 . F (1) = f (b) ¸i s n F (θ) = i=1 ∂f (c) (bi − ai ). formula lui Taylor pentru functia f (x.ˆ ¸ a ı. ∂xi Formula lui Taylor pentru functii de mai multe variabile ¸ Fie f : E → R. 1] → R. y) ˆ punctul (x0 . y) ¸i F (0) = f (x0 . Pentru (x. 1]. F (0) = F (θ). (k) (x − x0 ) f (x(t). Functia F este de n + 1 ori derivabil˘ pe [0. y) = f (x0 . 1). Pentru calculul derivatelor functiei F (t) folosim a ¸ formula de derivare a functiilor compuse. cu x(t) = ¸ x0 + (x − x0 ) t ¸i y(t) = y0 + (y − y0 ) t. y0 )+ . 1]. o functie de dou˘ variabile.ˆ F (1) − a ı. f (x0 . b). y0 ) se scrie ın f (x. Exist˘ deci un punct θ ∈ (0. y(t)). 1] → R. y(t)) dtk . b] → R. y0 ). Deoarece F (t) = f (x(t). care satisface conditiile a ¸ ¸ teoremei lui Lagrange pe intervalul [0. y0 ) + 1 1! (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y f (x0 . avem s dk F (t) = Deci dk F (t) = De unde dk F (t) = dtk ¸ Pentru t = 0 obtinem F (k) (0) = (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y (k) ∂ ∂ dx + dy ∂x ∂y (k) f (x(t). 1! 2! n! 1 F (n+1) (θ). derivabil˘ de n + 1 ori pe E ¸i ¸ a a s a ¸ (x0 . consider˘m functia F : [0. ¸ a Aplicˆnd formula lui Taylor functiei F pe [0. b] ⊂ Rn . (n + 1)! s Ins˘ F (1) = f (x. ¸ Cu acest rezultat. F (t) = f (x0 + t(x − x0 ). (k) (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y f (x(t). 1) a. avem a ¸ F (1) = F (0) + cu Rn (1) = 1 1 1 F (0) + F (0) + · · · + F (n) (0) + Rn (1).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Dar F (0) = f (a). y0 ).ANALIZA MATEMATICA 70 Teorema 5. c = a + θ(b − a) ∈ (a.

ˆ care θ ∈ (0. ¸ numit˘ formula lui Taylor pentru functii de n variabile. y0 )(y − y0 ) + ∂x ∂y ∂2f ∂2f ∂2f (x0 . y) = 1 (n + 1)! (x − x0 ) f (x0 . derivabil˘ de p + 1 ori pe E ¸i ¸ a s 0 x0 = (x0 .8 Polinomul Taylor de gradul 3 asociat functiei f (x. . θ ∈ (0. Fie acum f : E → R. . o functie de n variabile. 1). Polinomul ın Tn (x. y) = x2 + y 2 ˆ ın √ 1 1 1 1 √ [(x − 1)2 + 2(x − 1)(y − 1) + (y − 1)2 ]− 2 + √ [(x − 1) + (y − 1)] + 1! 2 2! 2 2 − 1 1 √ [(x − 1)3 − (x − 1)2 (y − 1) − (x − 1)(y − 1)2 + (y − 1)3 ]. y0 ) + + 1 2! 1 1! ∂f ∂f (x0 . In mod asem˘n˘tor ca la functii de dou˘ a a ¸ a n 1 variabile se demonstreaz˘ c˘ pentru orice x = (x1 . a Exemplul 5. x2 . y0 )(x − x0 ) + (x0 . . y0 )(x − x0 )n−k (y − y0 )k . y0 )+ +··· + (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y f (x0 . 1) este T3 (x. x0 ) un punct interior lui E. y0 )(y − y0 )2 + 2 ∂x ∂x∂y ∂y +··· + 1 n! n k Cn k=0 ∂nf ∂xn−k ∂y k (x0 . y0 )(x − x0 )2 + 2 (x0 .ANALIZA MATEMATICA 1 n! ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y (n) 71 +··· + cu Rn (x. . 1). y0 ) ¸ ın se nume¸te polinomul Taylor de gradul n asociat functiei f ˆ punctul (x0 . y0 ) + 1 n! 1 1! (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y (n) f (x0 . x2 . y) = ¸ punctul (1. . y0 )(x − x0 )(y − y0 ) + 2 (x0 . cu 1 Rp (x) = (p + 1)! n i=1 (xi − x0 ) i ∂ ∂xi (p+1) f (x0 + θ(x − x0 )). y). y0 ) + Rn (x. . y) = f (x0 . E ⊂ Rn . y) = f (x0 . . 3! 4 2 . xn ) ∈ E are loc formula a a p f (x) = f (x0 ) + k=1 1 k! n i=1 (xi − x0 ) i ∂ ∂xi (k) f (x0 ) + Rp (x). y0 + θ(y − y0 )). y0 ).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . (x − x0 ) ∂ ∂ + (y − y0 ) ∂x ∂y (n+1) f (x0 + θ(x − x0 ). care se s mai scrie Tn (x.

1.9 Polinomul Taylor de gradul n asociat functiei f (x. i!(k − i)! Exemplul 5. y) = ex+y ˆ punctul ın (1. 1.10 S˘ se g˘seasc˘ o valoare aproximativ˘ a num˘rului (1. 1) este T3 (x. 1.ANALIZA MATEMATICA 72 ¸ Exemplul 5. −1) este n Tn (x. y) = xy . 1)1. 2) ≈ T3 (1. y) = 1 + k=1 1 [(x − 1) + (y + 1)]k = k! n k k=0 i=0 1 (x − 1)k−i (y + 1)i . 2) = 0. x > 0. . 1! 2! 3! Putem atunci scrie f (1. ˆ punctul ın ¸ (1. 1021.2 . y) = 1 + 1 1 1 (x − 1) + [2(x − 1)(y − 1)] + [3(x − 1)2 (y − 1)].˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a a a a a Polinomul Taylor de gradul 3 asociat functiei f (x. y > 0. 1.

+1). functiile a ¸ √ 2 1 x ∈ [α. cu α ≤ β.1 O functie y = f (x) definit˘ pe o multime A ⊂ R se nume¸te solutie ¸ ¸ a ¸ s ¸ a a ecuatiei (6. pentru orice x ∈ A. x ∈ [α. pentru α. +1] \ [α.1 Ecuatia x2 + y 2 − 1 = 0 are ˆ raport cu y o infinitate de solutii definite ¸ ın ¸ pe multimea A = [−1. +1] \ [α.1) 2 Fie dat˘ ecuatia a ¸ ˆ care F este o functie real˘ definit˘ pe o multime E ⊂ R . (6. β].Capitolul 6 FUNCTII DEFINITE ¸ IMPLICIT 6.1 Functii definite implicit de o ecuatie ¸ ¸ Functii reale de o variabil˘ real˘ ¸ a a F (x. β ∈ (−1. sunt solutii ale ecuatiei x2 + y 2 − 1 = 0. x ∈ [−1. β]. y) = 0. pentru orice α. x ∈ [α. f (x)) = 0. β ∈ [−1. β]. f (x) = 2 . dup˘ cum ¸ ¸ ¸ a rezult˘ din urm˘toarele exemple. +1].1) pe multimea A dac˘ F (x.1. − 1−x √ 2 − √ 1 − x . β]. Numai pentru α = −1 ¸i β = +1 se obtin functii s continue pe A: f1 (x) = 1 − x2 . f2 (x) = − 73 1 − x2 . Aceste solutii sunt functii discontinue ˆ punctele ¸ ¸ ¸ ¸ ın s ¸ ¸ x = α ¸i x = β. f (x) = 2. pentru care ¸ ¸ (x. ın ¸ a a ¸ Definitia 6. f (x)) ∈ E. β].1) poate avea pe multimea A mai multe solutii sau nici una. ¸ Intr-adev˘r. . a a Exemplul 6.1 6. +1]. 1−x x ∈ [−1. Ecuatia (6. √− x .

1 Fie F : E → R. Notˆnd apoi cu k = f (x + h) − f (x) = f (x + h) − y. de variabila y. β). +1] care pentru x0 = 0 ia valoarea y0 = 1. y) este diferit˘ de zero ˆ (x0 . ıi a Deoarece F (x0 . Exist˘ atunci un punct ¸i numai unul ın at a s y = f (x) ∈ (α. solutie a ecuatiei (6. sau [F (x + h. x ∈ U. Functia F (x. Exist˘ ¸ s a deci o vecin˘tate Uβ a lui x0 a. putem scrie: ¸ a a s ¸ a F (x. de variabila x. De aici g˘sim c˘ a ın a h→0 h→0 lim f (x + h) = f (x).ˆ F (x. β) > 0. une E ⊂ R2 este o multime deschis˘ ¸i (x0 . y0 ) ˆ care Fy (x. are derivata pozitiv˘ ˆ ¸ a ıntr-o vecin˘tate V = (α.ˆ F (x. functie continu˘ pe [−1. avem: F (x. ¸ Fie U = Uα ∩ Uβ .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Deoarece se anuleaz˘ ˆ punctul y0 . ¸ ¸ a Definitia 6. f (x)) = 0 ¸i F (x + h. f (x + h)) − F (x. y) > a ın a 0. pentru orice x ∈ Uα . β]. y + k) − F (x. y + k)] + [F (x.1). ca functie de y. precum ¸i propriet˘¸ile ¸ ın ¸ s ¸ s at acesteia sunt precizate de teorema care urmeaz˘. y + k) − F (x. f (x0 ) = y0 ¸i ı.2 Ecuatia x2 + y 2 + 1 = 0 nu are nici o solutie real˘. F (x0 . f (x)) . f (x)) (6. α) < 0. pentru orice x. s f (x0 ) = − Fx (x. este continu˘ ˆ punctul x0 ¸i F (x0 . Fy (x. ecuatia ¸ ¸ ¸ a a ¸ a ¸ are o singur˘ solutie. Adic˘. y + k) − F (x.1) define¸te implicit functia f . f (x)) = 0. y0 ) = 0. Functia f este continu˘ pe U . se nume¸te functie definit˘ ¸ ¸ ¸ ¸ s ¸ a ¸ implicit de ecuatia (6. β) > 0. Exist˘ ¸ a ın s a ı. r˘mˆne numai functia f1 . Dac˘: a F ∈ C 1 (E). urmeaz˘ c˘ a a ın a a s F (x0 . punctului x0 ∈ U ˆ corespunde punctul y0 ∈ (α. pentru orice x ∈ Uβ . Fy (x0 . deducem a a prin trecere la limit˘ ˆ a doua egalitate c˘ F (x. y0 ) = 0. f ∈ C 1 (U ) a. y)] = 0. a ¸ ¸ a Exemplul 6. ı. deci este strict cresc˘toare pe V . y0 ) ∈ E. pentru orice x ∈ U . x + h ∈ U . α). din a a a ¸ a a s ¸ multimea solutiilor ecuatiei x2 + y 2 − 1 = 0.ANALIZA MATEMATICA 74 Dac˘ pe lˆng˘ continuitate cerem ca solutiile s˘ satisfac˘ ¸i conditia f (0) = 1. β) > 0. . a ¸ a s Teorema 6. β] ¸i are valori a a s de semne contrare ˆ extremit˘¸ile intervalului. lim f (x + h)) = 0. oricare ar fi x ∈ R.2) a ın s a ın a Functia Fy (x. Putem presupune c˘ Fy (x. y). Conditiile ˆ care ecuatia (6. Exist˘ ¸ deci o vecin˘tate a punctului (x0 . y). Intr-adev˘r. Functia s ¸ F (x. f (x)) = 0. y0 ) ¸i continu˘ ˆ acest punct. Pentru orice x ∈ U . continu˘ pe [α. s ¸ atunci exist˘ o vecin˘tate U a lui x0 . ın a a Functia F (x0 . β) a. Functia F fiind continu˘ pe E.2 O functie y = f (x). f (x + h)) = 0. α) < 0 ¸i F (x0 . adic˘ f (x0 ) = y0 . f (x)) = F (x + h. deci o vecin˘tate Uα a lui x0 a. este continu˘ ˆ punctul x0 ¸i F (x0 . y) = 0. putem scrie a F (x + h. y) = 0.1). β). y0 ) = 0. β) a a lui y0 . α) < 0 ¸i F (x. β) > 0. o vecin˘tate V a lui y0 ¸i o functie f : U → V .ˆ F (x. α) < 0. a a ın Functia F (x. de variabila x. este strict cresc˘toare pe [α. a ı. a a a y = f (x). ˆ aceast˘ vecin˘tate.ˆ F (x.

. deci F(x1 . avem a a Fxx + Fxy f (x) + [Fyx + Fyy f (x)] f (x) + Fy f (x) = 0. y0 ) ∈ E. y0 ) = 0. h 75 Trecˆnd la limit˘ pentru h → 0. .2).1. a a as a ¸ Dac˘ deriv˘m identitatea F (x. . x + h). . Dac˘: a F ∈ C 1 (E). f (x)) + Fy (x. y = f (x). . ∂xk Fy (x.2). . f (x)) f (x) = 0. f (x)) x ∈ U. pentru orice x ∈ U .4) Demonstratia urmeaz˘ acelea¸i etape cu cea din teorema precedent˘. y0 ) = 0. a de unde. f (x)) = 0. atunci exist˘ o vecin˘tate U a lui x0 . Aceast˘ observatie ne permite s˘ calcul˘m derivata de ordinul doi a functiei f ˆ a ¸ a a ¸ ın ipoteza c˘ F ∈ C 2 (E). . y + k) h + Fy (x. (6. y + k).3 O functie y = f (x) = f (x1 . cum derivatele partiale ale functiei F sunt continue.3) n+1 Fie dat˘ ecuatia a ¸ s ˆ care x = (x1 .3) pe multimea A dac˘ F (x. Definitia 6. . y) = 0. y + k) + Fy (x.2 Functii reale de n variabile ¸ F (x. ξ ∈ (x. ¸inˆnd seama de (6. . f (x)) = 0 dup˘ regula de derivare a unei functii coma a puse. f (x)) ∂f (x0 ) = − xk . x2 . η ∈ (y. s ¸ ¸ pentru care (x.ANALIZA MATEMATICA Aplicˆnd teorema cre¸terilor finite deducem a s Fx (ξ. ¸ a s a .2 Fie F : E → R. une E ⊂ Rn+1 este o multime deschis˘ ¸i (x0 . rezult˘ t a f (x) = − Fy2 Fxx − 2Fx Fy Fxy + Fx2 Fyy . y) = 0. f ∈ C 1 (U ) a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . η) k = 0.2). de unde se deduce (6. avem Fx (x. xn ) definit˘ pe o multime A ⊂ Rn se ¸ ¸ a ¸ a ¸ nume¸te solutie a ecuatiei (6. f (x0 ) = y0 ¸i s F (x. f (x)) ∈ E. . pentru orice x ∈ A. a a ¸ ¸ rezult˘ c˘ f este derivabil˘ ¸i are loc (6. x2 . (6. . a a a s ¸ ı. xn ) ¸i F este o functie real˘ definit˘ pe o multime E ⊂ R ın ¸ a a ¸ . f (x)) = 0. x2 . Fy3 6. η) f (x + h) − f (x) = 0.ˆ F (x. Derivˆnd din nou ultima egalitate. xn . F (x0 . . Tinˆnd seama de expresia lui k. ˆ artind prin h g˘sim ¸ a ımp˘ ¸ a Fx (ξ. o vecin˘tate V a lui y0 ¸i o functie f : U → V . ¸ as Teorema 6. Fy (x0 .

. f2 . . m. . . y = (y1 . Fm ) este o functie ın s vectorial˘ definit˘ pe o multime E ⊂ Rn+m .ANALIZA MATEMATICA 76 6. y2 . f (x)) = 0. x2 .. .5) este echivalen˘ cu sistemul ¸ a a Fi (x1 .5) pe multimea A dac˘ F(x. .. . . Teoremele precedente pot fi extinse ¸i la acest caz.2 Functii definite implicit de un sistem de ecuatii ¸ ¸ F(x. . Fm ) (x0 . f˘r˘ demonstratie aceast˘ s a aa ¸ a teorem˘. ∂Fm ∂y2 . .. ∂Fm ∂ym . define¸te pe u ¸i v ca functii de x ¸i y. D(y1 . y2 . m. y. pentru orice x ∈ A. y.. . une E ⊂ Rn+m este o multime deschis˘ ¸i (x0 . . y0 ) ∈ E. . iar egalitatea y = f (x) este echivalent˘ cu yi = fi (x1 . y).. y0 ) = 0. y2 . . pentru orice x ∈ U . a a ¸ Definitia 6. . . Ecuatia vectorial˘ (6. ∂Fm ∂y1 . . ∂F1 ∂ym ∂F2 ∂ym . Pentru a calcula derivatele partiale s ale functiilor u = u(x. xn ). . i = 1. a a a s ¸ y = f (x). .5 Numim determinant functional sau jacobianul functiilor F1 . pentru care ¸ ¸ (x. a Definitia 6.. . uy + vy = 1. u. ∂yi ∂xk ∂xk (6. (6. .. . n. . .7) Exemplul 6. . f (x)) ∈ E. . . derivatele finctiilor f1 . a Teorema 6. f (x)) = 0. i.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC ... . Fm ¸ ¸ ¸ ˆ raport cu variabilele y1 . xux + yvx = −u. . xn . f (x)) = 0.6) . . . xn ). . . x2 . fm ˆ raport cu variabila xk sunt solutii ın ¸ ¸ ale sistemului algebric liniar m i=1 ∂Fj ∂Fj ∂fi (x. ym ) ∂F1 ∂y1 ∂F2 ∂y1 ∂F1 ∂y2 ∂F2 ∂y2 (6. . adic˘ ¸ ın a D(F1 . F2 . s ¸ s ¸ pentru x = y. . Fm ) = D(y1 . F ∈ C 1 (E). f (x0 ) = y0 ¸i pentru ı. F(x0 .ˆ F(x. . v) = xu + yv − 1 = 0. ym ) = 0. . F2 . m. y) = 0.. v) = u + v − x − y = 0. ym ) ¸i F = (F1 . . m. . j = 1. . y) ¸i v = v(x. x2 .3 Fie F : E → Rm .5) Fie dat˘ ecuatia vectorial˘ a ¸ a ¸ ˆ care x = (x1 .. deriv˘m cele dou˘ ecuatii ˆ raport cu x ¸i apoi ¸ s s a a ¸ ın ¸ cu y. ..3 Sistemul F (x. ym ) atunci exist˘ o vecin˘tate U a lui x0 . .. . f ∈ C 1 (U ) a. o vecin˘tate V a lui y0 ¸i o functie f : U → V . . . f (x)) (x) + (x. . . . y0 ) = 0. j = 1. . y1 . Se obtin sistemele liniare ux + vx = 1. D˘m. . . F2 . u. . ym .4 O functie y = f (x) definit˘ pe o multime A ⊂ Rn se nume¸te solutie ¸ ¸ a ¸ s ¸ a a ecuatiei (6. . F2 . y2 . G(x. determinantul ce are drept linii derivatele partiale ın ¸ ale functiilor Fi ˆ raport cu variabilele yj . . . .. i = 1. xuy + yvy = −v. s fiecare k = 1. ¸ as Dac˘: a D(F1 .

deci xk = gk (y1 . . . x2 . . vx = − . . a a ın s atunci exist˘ o vecin˘tate U ⊂ E a lui x0 ¸i o vecin˘tate V ⊂ E a lui y0 a.10) ∂xk ∂yj k=1 iar jacobianul transform˘rii inverse este a D(g1 .ˆ restrictia a a s a ı. F = f (E) ⊂ Rn . yn ) J(x0 ) (6. sunt solutiile sis¸ ¸ temelor algebrice liniare n ∂gk ∂fi (x0 ) (y0 ) = δij . xn ). . este o bijectie a lui U pe V . uy = . (6. y−x y−x y−x y−x 1 1 x y = u − x = 0. . (6. .4 Dac˘ transformarea f este regulat˘ ˆ punctul x0 ∈ E ¸i y0 = f (x0 ). a x = g(y). i = 1.3 Transform˘ri punctuale. . D(y1 . a as ¸ pe o vecin˘tate a lui x0 ¸i a s J(x0 ) = D(f1 .9) Definitia 6. fn ) (x0 ) = 0.8) Numim transformare punctual˘ pe Rn orice functie f : E → F . 77 6. . n. n. G) = D(u. . . xn ) O transformare regulat˘ ˆ punctul x0 este diferentiabil˘ ¸i deci continu˘ ˆ x0 .11) . n.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . sau pe componente ın yi = fi (x1 . a ¸ ˆ care E ⊂ Rn . k = 1. adic˘ functia f : U → V . D(x1 . . f2 . . i. x2 . k = 1. a Teorema 6. y2 . . (6. Jaa ın ¸ as a ın cobianul J(x0 ) al unei transform˘ri regulate ˆ a ıntr-o vecin˘tate a punctului x0 p˘streaz˘ a a a semn constant pe acea vecin˘tate. n. aplicatia g : V → U . yn ). . derivatele partiale ∂gk /∂yj (y0 ). . v) Aplicˆnd regula lui Cramer se obtine a ¸ ux = y+u x+u y+v x+v . a a a ¸ ¸ s ¸ deci inversabil˘ pe U ¸i inversa sa. ¸ s a ın Pentru fiecare j = 1. . gn ) 1 = . . vy = − . Derivarea functiilor ina ¸ verse y = f (x). . ¸ transform˘rii f la vecin˘tatea U . k = 1.ANALIZA MATEMATICA al c˘ror determinant este a D(F. g2 . . . . satisface conditia g(x0 ) = x0 ¸i este o transformare regulat˘ ˆ y0 . y2 . .6 Spunem c˘ transformarea punctual˘ f este o transformare regulat˘ ˆ ¸ a a a ın punctul x0 ∈ E dac˘ exist˘ ¸i sunt continue toate derivatele partiale ∂fi /∂xk . . n.

∞). fn ) (x0 ) · (y0 ) = 1. . y2 . Toate aceste sisteme au ca ın determinant J(x0 ) = 0. ϕ. . D(x1 . ϕ). .14) este regulat˘. . gn (y1 . transformarea (6. . (6.5 Fie (x. cu r ∈ [0. ∞). . y2 . f2 . x Exemplul 6. . cu r ∈ [0. Exemplul 6. y) = f (x) − y = 0. deci admit solutie unic˘. y. adic˘ f (g(y)) = y. y2 . yn ).11).13) este regulat˘ ¸i inversa ei ın ¸ as este y r = x2 + y 2 . . yn ). . . U a lui x0 ¸i functia g : V → U . Numim coordonate cilindrice ale acestui punct tripletul (r. pentru orice y ∈ a a ¸ s a V . . z).10) exprim˘ a ¸ a at faptul c˘ produsul a dou˘ matrice p˘tratice de ordinul n este egal cu matricea unitate. xn ) D(y1 . y) = 0.12) ˆ ¸ a ¸ at ın ¸ raport cu yj ˆ punctul y0 . z ∈ (−∞. derivˆnd partial membru cu membru identit˘¸ile (6. n. . ϕ. ϕ) Deci ˆ orice punct cu exceptia originii. = sin ϕ r cos ϕ D(r. Determinantul functional al trans¸ a ın form˘rii este a D(x. . x2 . z) prin x = r cos ϕ. y = r sin ϕ. . y) cos ϕ −r sin ϕ = r. legat˘ de perechea (x.4 Fie (x. sau pe componente fi (g1 (y1 . . ϕ ∈ [0. (6. y) prin a x = r cos ϕ. exist˘ vecin˘t˘¸ile V a lui y0 . g2 .13) ¸ relatii care definesc o transformare punctual˘ ˆ R2 . yn )) = yi .14) relatii care definesc o transformare punctual˘ ˆ R3 . ın ¸ . = sin ϕ D(r. (6. functia g este diferentiabil˘ ˆ y0 .10). a a ¸ ¸ Conform aceleia¸i teoreme. . . a a a Luˆnd determinantii ambilor membri deducem a ¸ D(g1 . . legat de (x. . s a a at s ¸ satisf˘cˆnd conditiilor g(y0 ) = x0 ¸i F(g(y). . . 2π). . tgϕ = . egalit˘¸ile (6. y = r sin ϕ. . y2 . . i = 1. . yn ) de unde (6. gn ) D(f1 . Matriceal. ϕ ∈ [0. A¸dar. . Aplicˆnd teorema de s ¸ ¸ a ın a derivare a functiilor compuse. y. . g2 (y1 . z = z. obtinem sistemele liniare (6. . x = g(y). Numim coordonate polare ale acestui punct perechea (r.12) as Aceasta ˆ ınseamn˘ c˘ restrictia lui f la U este bijectiv˘ ¸i g este inversa acestei restrictii. transformarea (6. . y.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . y) coordonatele unui punct din R2 . ∞). z) 0 0 1 a Deci ˆ orice punct cu exceptia celor de pe axa Oz.ANALIZA MATEMATICA 78 Aplic˘m teorema functiilor definite implicit ecuatiei vectoriale ˆ necunoscuta x0 : a ¸ ¸ ın F(x. 2π). Determinantul functional al trans¸ a ın ¸ form˘rii este a cos ϕ −r sin ϕ 0 D(x. z) r cos ϕ 0 = r. z) coordonatele unui punct din R3 . . .

Numim coordonate sferice ale acestui punct tripletul (r. . . . transformarea (6. .6 Fie (x. Deoarece sistemul de functii {f1 . . . x ∈D. z = r cos θ. . . . θ. . f2 . fm sunt diferentiabile pe D. E ⊂ Rm . . obtinem ¸ a ¸ ¸ ¸ a a ın ∂fm = ∂xi m−1 k=1 ∂F ∂fk (f1 (x). x ∈D. . ¸ Teorema 6. . . fm (x)). . . f2 . Definitia 6. f2 . fm } se nume¸te functional dependent pe ¸ ¸ s ¸ a ¸ ¸ D dac˘ cel putin una din functiile sistemului depinde de celelalte. y. fm } este functional dependent pe D. . cel ¸ ¸ putin una din functiile sistemului. n. f2 . y = r sin θ sin ϕ. f2 . . Derivˆnd ˆ raport cu xi relatia precedent˘. i = 1. ∂yk ∂xi care arat˘ c˘ linia m a matricei (∂fi /∂xk ) este o combinatie liniar˘ de celelalte m − 1 a a ¸ a linii ale ei ¸i deci s ∂fi (x) ≤ m − 1 < m. . unde F este o functie diferentiabil˘. . π]. f2 (x). . fm−1 (x)). f2 . rg ∂xk . z) sin θ cos ϕ r cos θ cos ϕ −r sin θ sin ϕ r sin θ cos ϕ sin θ sin ϕ r cos θ sin ϕ 0 cos θ −r sin θ = r2 sin θ. . ¸ ¸ avem fm (x) = F (f1 (x). D ⊂ Rn . f2 (x). fm } este functional dependent pe D a ¸ ¸ ¸i functiile f1 . Determinantul functional al trans¸ a ın ¸ form˘rii este a D(x. Sistemul de functii {f1 .15) este regulat˘. . a. fm−1 (x)) (x). f1 . . z) prin x = r sin θ cos ϕ. .4 Dependent˘ ¸i independent˘ functional˘ ¸a s ¸a ¸ a Fie functiile f . atunci s ¸ ¸ rg ∂fi (x) ∂xk < m. y. fie aceasta fm . ∀ x ∈ D. . ∀ x ∈ D. . . ın ¸ a 6. . θ ∈ [0. ϕ ∈ [0.ANALIZA MATEMATICA 79 Exemplul 6.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . z) = D(r. .ˆ ı. cu r ∈ [0. . f2 . . fm pe D. z) coordonatele unui punct din R3 . . . ϕ. (6. Prin urmare. ¸ a a ¸ Spunem c˘ functia f depinde de functiile f1 . dac˘ exist˘ o functie a ¸ ¸ F : E → R.5 Dac˘ sistemul de functii {f1 . fm : D → R. legat de (x.7 Sistemul de functii {f1 . f2 (x). . . . . y. ∞). 2π]. . Deci ˆ orice punct cu exceptia celor de pe axa Oz.15) relatii care definesc o transformare punctual˘ ˆ R3 . ϕ). . depinde de celelalte. f (x) = F (f1 (x). fm } se nume¸te functional independent pe D dac˘ ¸ a s ¸ nici una din functiile sistemului nu depinde de celelalte.

. ¸ s Exemplul 6. ¸i fie expresia a ¸ a s F x.1 Dac˘ ˆ ¸ a ıntr-un punct x0 ∈ D avem rg ∂fi (x0 ) ∂xk = m.ANALIZA MATEMATICA Consecinta 6. o transformare regulat˘ pe I.. .5 Schimb˘ri de variabile a Rezolvarea multor probleme de analiz˘ matematic˘ ˆ care sunt implicate expresii ce a a ın contin functii de una sau mai multe variabile ¸i derivate ale acestora devine uneori mai ¸ ¸ s simpl˘ dac˘ se efectueaz˘ o schimbare a variabilelor independente sau chiar a functiilor. ¸ Mai general. . f2 . Dup˘ regula de derivare a functiilor compuse. . dy d2 y . a a a ¸ In cele ce urmeaz˘ vom analiza modul cum se modific˘ aceste expresii la schimbarea a a variabilelor. .. .1 Schimbarea variabilelor independente Cazul functiilor de o variabil˘ ¸ a Fie dat˘ functia y = y(x).. fm sunt a a functional independente.5. deci cu ϕ (t) = 0 pe ınc˘ a I..˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y) = xy ¸i f3 (x. y) = x − y. = .. . f2 . de n ori derivabil˘ pe E. Efectuˆnd schimbarea de variabil˘ a a a a ¸ x = ϕ(t).7 Functiile f1 (x. 3 (t) ϕ dt dt In mod asem˘n˘tor se obtin derivatele de ordin superior. dt dx dt dx dx ϕ (t) dt Inlocuind aici pe y prin dy/dx obtinem ¸ d d2 y = 2 dx dx dy dx = 1 d ϕ (t) dt 1 dy ϕ (t) dt = 1 dy d2 y ϕ (t) 2 − ϕ (t) . . . . y. t ∈ I ⊂ R. dt dt2 ın Este deci necesar s˘ calcul˘m derivatele functiei y ˆ raport cu x ˆ functie de derivatele a a ¸ ın ¸ sale ˆ raport cu t. dx dx2 Fie ˆ a x = ϕ(t). f2 . y. dac˘ functiile f1 . fm } este functional independent pe D. . y devine o functie de t: y = y(ϕ(t)) = f (t). avem ın a ¸ dy dx 1 dy dy dy dy = = ϕ (t) . 80 ¸ atunci sistemul de functii {f1 .. f2 (x. iar expresia F ia forma G t. . ¸ 6. de unde. . . x ∈ E. . dy d2 y . Presupunem c˘ ϕ este de n ori derivabil˘ pe I. E ⊂ R. fm sunt diferentiabile pe D ¸i a ¸ ¸ s rg ∂fi (x0 ) ∂xk = r ≤ m. . y) = x2 + y 2 sunt ¸ 2 functional dependente deoarece f3 = f1 + 2f2 . 6. ¸ atunci exist˘ o vecin˘tate V a punctului x0 pe care r dintre functiile f1 . a a ¸ .

ANALIZA MATEMATICA Cazul functiilor de dou˘ variabile ¸ a 81 Fie dat˘ functia z = z(x.ψ) D(u. .. v). y.v) Efectuˆnd schimbarea de variabile x = ϕ(u. y = r sin θ. v) ∈ D ⊂ R2 . = ϕ + ψ . y = ψ(u. θ): x = r cos θ. 2 ∂x ∂y Prin trecere la coordonatele polare (r. (u. y = ψ(u. z devine o functie de u ¸i v: a ¸ s z = z(ϕ(u. E ⊂ R.5.. iar expresia F ia forma G u. v)) = f (u.. v. ∂u ∂v ∂u2 ∂u∂v ∂v 2 Este deci necesar s˘ calcul˘m derivatele partiale ale functiei z ˆ raport cu x si y ˆ a a ¸ ¸ ın ın functie de derivatele sale partiale ˆ raport cu u ¸i v. o transformare regulat˘ pe D. ınc˘ a a s ¸ deci cu D(ϕ. ψ(u.. ¸i fie expresia a ¸ s a F x.ψ) = 0 pe D.v) ψv ∂z ∂z − ψu ∂u ∂v . v). v). z devine o functie de r ¸ ¸i θ ¸i satisface ecuatia s s ¸ ∂2z 1 ∂2z 1 ∂z ∆z = 2 + 2 2 + = 0.. . v). de n ori derivabil˘ pe E. v). . o transformare regulat˘ pe D. y) satisface ecuatia ¸ ¸ ∆z = ∂2z ∂2z + 2 = 0. ∂z ∂z ∂ 2 z ∂ 2 z ∂ 2 z . z. y. ∂u ∂x u ∂y u ∂v ∂x v ∂y v de unde ∂z = ∂x 1 D(ϕ. ∂r r ∂θ r ∂r 6. avem ∂z ∂z ∂z ∂z ∂z ∂z = ϕ + ψ . v). s ¸ ¸ Inlociund aici z prin ∂z/∂x ¸i ∂z/∂y obtinem derivatele partiale de ordinul doi etc. . D(u..2 Schimb˘ri de variabile independente ¸i functii a s ¸ Cazul functiilor de o variabil˘ ¸ a Fie dat˘ functia y = y(x).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ∂z ∂z ∂ 2 z ∂ 2 z ∂ 2 z . x ∈ E. ınc˘ a Presupunem c˘ ϕ ¸i ψ sunt de n ori diferentiabile pe D. Exemplul 6. Efectuˆnd schimbarea de a s ¸ a .. v). . . y) ∈ E. y). y = ψ(u. . . .. . ∂z = ∂y 1 D(ϕ. dx dx2 Fie ˆ a x = ϕ(u. de n ori derivabil˘ pe E. Presupunem c˘ ϕ ¸i ψ sunt de n ori diferentiabile pe D. v) ∈ D ⊂ R2 . dy d2 y . . (x..8 Functia z = z(x. ¸i fie expresia a ¸ a s F x. Dup˘ regula de derivare a functiilor ¸ ¸ ın s a ¸ compuse.ψ) D(u. z. (u.v) −ϕv ∂z ∂z + ϕu ∂u ∂v . v). ∂x ∂y ∂x2 ∂x∂y ∂y 2 Fie ˆ a x = ϕ(u. . E ⊂ R2 .

w). v)).. Prin rezolvarea acestui sistem se obtin derivatele ∂z/∂x ¸i∂z/∂y.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . v.. w). w) = z(ϕ(u. v) = y(ϕ(u. y = y(x) devine ψ(u. z = χ(u. v.. v. ¸ . v. iar expresia F ia forma ¸ G u. z. . . de n ori derivabil˘ pe E. Dup˘ regula de derivare a functiilor compuse. Printr-o nou˘ derivare ¸ s a a sistemului precedent obtinem derivatele de ordinul doi etc. care define¸te o functie w = w(u. w)... ∂x ∂y ∂x2 ∂x∂y ∂y 2 Este deci necesar s˘ calcul˘m derivatele partiale ale functiei z ˆ raport cu x si y ˆ a a ¸ ¸ ın ın functie de derivatele sale partiale ale functiei w ˆ raport cu u ¸i v.. v). . . ∂z ∂z ∂ 2 z ∂ 2 z ∂ 2 z . Printr-o nou˘ derivare se obtine derivata de ordinul doi etc. v. avem ¸ ın a ¸ ψu + ψv dv dy = du dx ϕu + ϕv dv du .. v). . v). v. z = χ(u. E ⊂ R2 . (x. v. z = a z(x. du du2 Este deci necesar s˘ calcul˘m derivatele functiei y ˆ raport cu x ˆ functie de derivatele a a ¸ ın ın ¸ functiei v ˆ raport cu u.ANALIZA MATEMATICA 82 variabile x = ϕ(u. pentru ϕu + ϕv (dv/du) = 0. w). . v.. w). .. ¸ de unde. (u. Dup˘ regula de ¸ ¸ ¸ ın s a derivare a functiilor compuse. dv d2 v . v. a ¸ Cazul functiilor de dou˘ variabile ¸ a a s Fie dat˘ functia z = z(x. y) devine χ(u. . . y) ∈ E. ¸i fie expresia a ¸ F Fie ˆ a ınc˘ x = ϕ(u. ∂w ∂w ∂ 2 w ∂ 2 w ∂ 2 w . y = ψ(u. w) ∈ D ⊂ R3 . Presupunem c˘ ϕ. Efectuˆnd schimbarea de variabile x = ϕ(u. v. y. care define¸te o s functie v = v(u). v. avem ¸ ψu + ψw ψv + ψw ∂w ∂z = ∂u ∂x ∂w ∂z = ∂v ∂x ϕu + ϕw ϕv + ϕw ∂w ∂u ∂w ∂v + + ∂z ∂y ∂z ∂y ψu + ψw ψv + ψw ∂w ∂u ∂w ∂v . w). v. y = ψ(u. obtinem ψ + ψv dy = u dx ϕu + ϕv dv du dv du . w)). . y = ψ(u. ψ(u. w). ∂u ∂v ∂u2 ∂u∂v ∂v 2 x. . w. . s ¸ iar expresia F ia forma G u. . ψ ¸i χ sunt de n ori diferentiabile pe a a D. y). s ¸ o transformare regulat˘ pe D.

¸a 83 . atunci diferenta f (x) − f (x0 ) p˘strez˘ semn constant. i = 1.1). x0 . f (x) − f (x0 ) ≥ 0. . x0 este punct de maxim local.ˆ diferenta f (x) − f (x0 ) s˘ p˘streze semn constant a a a ı. x0 . . n. . . In a a a consecint˘. . . Dac˘: f (x) − f (x0 ) ≤ 0. i = 1. . . xi + t. deci ¸i ¸ ¸ a a s Fi (t) − Fi (0) p˘strez˘ semn constant. . i = 1. Definitia 7. ∀ x ∈ V ∩ E. ¸ a a a pentru orice x ∈ V ∩ E. Reciproca nu este adev˘rat˘.Capitolul 7 EXTREME PENTRU FUNCTII DE MAI MULTE ¸ VARIABILE 7. x0 ). ∀ x ∈ V ∩ E. atunci x0 se a ¸ a a nume¸te punct de extrem absolut. . Fi (0) = 0.1 Puncte de extrem pentru functii de mai multe ¸ variabile Fie f : E → R. ceea ce implic˘ (7.1 (Teorema lui Fermat) Dac˘ x0 este punct de extrem pentru functia f a ¸ 0 ¸i f are toate derivatele partiale ˆ x0 = (x1 . atunci s ¸ ın n 2 ∂f 0 0 (x . Dac˘ diferenta f (x)−f (x0 ) p˘streaz˘ semn constant pentru orice x ∈ E.1) 0 0 a Fie Fi (t) = f (x0 . Dac˘ x0 este punct de n 1 i+1 extrem pentru functia f . . x0 este punct de minim local. E ⊂ Rn . n. x0 ) = 0. n ∂xi 1 2 (7. . . xi−1 . Orice punct de extrem absolut este punct de extrem s local. x0 ). a a Teorema 7. x . ca atare t = 0 este punct de extrem pentru Fi . . n. . conform teoremei lui Fermat.1 Punctul x0 ∈ E se nume¸te punct de extrem local sau relativ al functiei f ¸ s ¸ dac˘ exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a. .

∂xi ∂xj A11 A21 . y) = x2 − y 2 . x0 nu este punct de extrem. adic˘ o solutie a a ¸ 2 sistemului ∂f (7. a s 2. Atunci: 1. xn ) = 0. p = 1.. s ¸ ¸ Teorema 7. a s 3. p = 1. n ∂xi se nume¸te punct stationar sau punct critic al functiei f . . y0 ) este un punct stationar ıntˆ ∂f (x0 . . nu putem a s decide asupra naturii punctului x0 cu ajutorul derivatelor partiale de ordinul doi. a 3. f ∈ C 2 (E) ¸i x0 un punct stationar al functiei f .2 Fie f : E → R. dac˘ rg (Aij ) = r < n ¸i ∆p > 0 (respectiv (−1)p ∆p > 0). y0 ). a ¸ a ın ¸ a Teorema care urmeaz˘ pune ˆ evident˘ conditii suficiente ca un punct stationar s˘ a ın ¸a ¸ fie punct de extrem. a ¸ 0 0 Un punct x0 = (x1 .. dac˘ ∆2 = AC − B 2 = 0.. App ∆p = . y) ¸i (x0 . dar nu este punct ¸ ın a de extrem deoarece f (x. deoarece fx (0. p = 1. originea este punct stationar ¸ a a ¸ s pentru functia f (x.. n. x0 este punct de minim. dac˘ (−1)p ∆p > 0. y0 ). dac˘ ∆p nu sunt nici ˆ unul din cazurile precedente. p = 1. n. a ın Presupunem c˘ f este o functie de dou˘ variabile f (x.. n. x0 este punct de maxim.1).. (x0 . r. ¸ 4. a 2. 0) = x2 − y 2 nu are semn constant ˆ nici o vecin˘tate a originii. C = (x0 . . x2 . ¸ s Dac˘ f este diferentiabil˘ ˆ x0 . y0 ) cu a ajutorul derivatelor partiale de ordinul doi. y0 ) = 0. dac˘ ∆p > 0. ¸ 4. dac˘ ∆1 = A > 0 ¸i ∆2 = AC − B 2 > 0. . n. . y0 ) este punct de minim. atunci df (x0 ) = 0.. De exemplu.. punct de extrem pentru f . Not˘m cu a a ¸ ın ∂2f Aij = (x0 ).. Deoarece (x0 . j = 1. y0 ) este punct de maxim.. . xn ) ∈ E pentru care are loc (7. 0) = 0 ¸i fy (0.. x0 . y0 ) = 0 ∂y . . dac˘ ∆1 = A < 0 ¸i ∆2 = AC − B 2 > 0. 0) = 0. dac˘ ∆2 = AC − B 2 < 0. y0 ) fiind un punct a s ¸ a stationar al acesteia. s ¸ ¸ Teorema lui Fermat afirm˘ c˘ punctele de extrem ale unei functii sunt puncte statioa a ¸ ¸ nare.2) (x1 . Reciproca afirmatiei nu este adev˘rat˘.. . not˘m ¸ a A= ∂2f ∂2f ∂2f (x0 . a S˘ presupunem c˘ f are derivate partiale de ordinul doi ˆ punctul x0 . nu putem decide asupra naturii punctului (x0 . . ∂x ∂f (x0 . s Un punct stationar care nu este punct de extrem se nume¸te punct ¸a. B = (x0 . a ¸ Scriem formula lui Taylor de ordinul ˆ ai. (x0 . y) − f (0. y0 ). . E ⊂ Rn .ANALIZA MATEMATICA 84 Teorema lui Fermat precizeaz˘ conditii necesare de extrem. . i. Ap1 A12 A22 . y0 ) nu este punct de extrem. i = 1... 2 ∂x ∂x∂y ∂y 2 Avem de demonstrat c˘: a 1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . A1p A2p . (x0 . Ap2 . interior lui E.

Derivatele de ordinul doi sunt a ∂2f ∂2f ∂2f = 6x. In punctele (1. avem s a f (x. f (−2. = 6x. . putem a ın scrie 1 f (x. y) = x3 + 3xy 2 − a a ¸ 15x − 12y. y) − a a a a ın ¸ ¸ ın f (x0 . Dac˘ B 2 − AC = 0 ¸i A = 0. (−1. admite s un minim ∆2 B 2 − AC m=− = > 0. Dac˘ B 2 − AC > 0. −1) = 28. atunci a s d2 f (x0 . derivatele partiale de ordinul doi fiind continue. k)| < m. d2 f (x0 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y0 ) = 1 (A h + B k)2 . −2). y0 ) = A h2 + 2B hk + C k 2 . y) ∈ V . 2). Pentru orice (x. −1). y0 ). η) k 2 = 2! ∂x2 ∂x∂y ∂y 85 1 A h2 + 2B hk + C k 2 + α(h. 2). atunci d2 f (x0 . (−1. ∂x ∂x adic˘: (2. y0 ) este dat de diferentiala a doua ˆ (x0 . 1). y0 ) cu ajutorul derivatelor partiale de ordinul doi. −1) este un punct de maxim. a Exemplul 7. ın 1. y − y0 = k. y0 ) = 0 ˆ punctele a dreptei A h + B k = 0. Deoarece A > 0 ¸i AC − B 2 > 0. 2 Deci (x0 .1 S˘ determin˘m punctele de extrem ale functiei f (x. ∆2 = −108 < 0. 1) este un punct de minim. −2). respectiv k = 0. y0 ) = 1 ∂2f ∂2f ∂2f (ξ. ∆2 = 108 > 0. a ın a a 3. trinomul ˆ h/k. f (2. ın ¸ a Rezult˘ c˘ exist˘ o vecin˘tate a punctului (x0 . ∆2 = 108 > 0. = 6(xy − 2) = 0. k)] k 2 ≥ 0. In punctul (−2. de unde deducem c˘ d2 f (x0 . 4. A ∆1 Fie V o vecin˘tate a lui (x0 . −1). ∆1 = 12 > 0. y0 ) ≥ [m + α(h. k) → 0 cˆnd h → 0. (2. Cazul 2. y) − f (x0 . = 6y. (−2. y) − f (x0 . y0 ) = C k 2 . 2! ˆ care α(h. Nu sunt puncte de extrem. y0 ) nu p˘streaz˘ semn constant ˆ nici o a a a ın vecin˘tate a punctului (x0 . (1. y0 ) ˆ care semnul diferentei f (x. y) ∈ R2 .ANALIZA MATEMATICA ¸i notˆnd x − x0 = h. 2 ∂x ∂x∂y ∂y 2 In punctul (2. η) h2 + 2 (ξ. Punctele stationare sunt solutiile sistemului ¸ ¸ ∂f ∂f = 3(x2 + y 2 − 5) = 0. y0 ) ˆ care |α(h. y0 ) este un punct de minim. y0 ): d2 f (x0 . se trateaz˘ ˆ mod asem˘n˘tor. A a ın iar dac˘ A = 0. A (h/k)2 + 2B h/k + C. 1) = −28. η) hk + 2 (ξ. (−2. k) k 2 . 1). ∆1 = −12 < 0. Deci nu putem decide asupra naturii punctului ¸ (x0 . k → 0. (x.

d. E ⊂ Rn .4) de n + 1 ecuatii ˆ necunoscutele x1 . xn . ∂xi Deoarece ∂F ∂F ∂f (x. o functie definit˘ implicit de ecuatia Punctul x0 ∈ E este punct stationar al functiei f d. . . y0 ). (7. y0 ) Aplicˆnd acum Teorema (7. . atunci x0 este un punct stationar al a ¸ functiei f ¸i y0 = f (x0 ).ANALIZA MATEMATICA 86 7. i = 1. o functie real˘ ¸i ¸ as Gj (x1 . y = f (x). y) = 0. dac˘ acestea satisfac un num˘r ¸ a a de conditii date.5) ˆ raport cu xj . In aceste probleme se cere determinarea s a valorilor extreme ale unei functii de mai multe variabile. .2 Extreme pentru functii definite implicit ¸ F (x.3) ¸ a ¸ Teorema 7.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . i = 1. ¸ ¸ s˘ presupunem c˘ f este de dou˘ ori diferentiabil˘ pe E.5) rezult˘ c˘ ∂f /∂xi (x0 ) = 0.d. E ⊂ Rn . De exemplu: s˘ se determine aria maxim˘ a unui dreptunghi dac˘ perimetrul s˘u are a a a a o valoare constant˘. n. x2 . sau s˘ se determine volumul maxim al unui paralelipiped dac˘ suma a a a muchiilor sale ¸i aria total˘ au valori constante. punctul (x0 . . x2 .3 Fie f : E → R. ∂xi ∂xj ∂xj ∂y ∂xi ∂y ∂xi ∂xj ∂y ∂xi ∂xj ∂xi ∂y ∂xj ∂y 2 ∂xi ∂xj ¸ Dac˘ x0 este un punct stationar pentru f .6) . a a a ¸ a ¸ ın Derivˆnd (7. y) + (x.3 Extreme conditionate ¸ In practic˘ apar uneori ¸i probleme care nu se pot ˆ a s ıncadra ˆ teoria prezentat˘ pˆn˘ ın a a a aici. n ≥ 2.3). ¸ ¸ este solutie a sistemului ¸ ∂F (x. y0 ) este o solutie a sistemului (7. cu y0 = f (x0 ).4) (7. obtinem a ∂2F ∂ 2 F ∂f ∂F ∂ 2 f ∂ 2 F ∂f ∂F ∂ 2 f ∂ 2 F ∂f ∂f + + + + + = 0. y0 ) este solutie a sistemului (7. y = F (x1 . a ¸ ın ¸ Dac˘ (x0 . m. . a a ¸ Pentru a determina punctele de extrem ale functiei f definit˘ implicit de ecuatia (7. y. j = 1. (7. x2 .4). F (x. punctul (x0 . xn ) = 0. cu y = f (x). xn ). y) = 0. atunci f /∂xi (x0 ) = 0 ¸i din relatia precea s ¸ dent˘ rezult˘ a a 1 ∂2F ∂2f (x0 ) = − ∂F (x0 . . .d. Aij = ∂xi ∂xj ∂xi ∂xj ∂y (x0 . ¸ a ¸ se rezolv˘ sistemul (7.4). putem stabili natura punctului stationar x0 . . a ¸ 7. . ¸ Fie F : E → R. . y) (x) = 0. y) = 0. . n. ∂xi ∂y ∂xi (7.2). y0 ). ¸ s Pentru a vedea care dintre punctele stationare ale functiei f sunt puncte de extrem.

. n. j = 1. exist˘ functia xn = g(x1 . . ∀ (x. ¸ Problema determin˘rii extremelor functiei F . dar nu orice punct de ¸ extrem liber este punct de extrem conditionat.6) dac˘ este punct de extrem pentru F ¸i solutie a sistemului ¸ (7. g(x1 . . x2 . . . . . λ) = F (x) + λ1 G1 (x) + λ2 G2 (x) + · · · + λm Gm (x). .6) (leg˘turi ¸ a ¸ a ˆ ıntre variabilele x1 . . . conditionate de sistemul (7. Extremele functiei F definite ˆ paragraful precedent le vom numi extreme libere sau ¸ ın extreme neconditionate. . 1 n s 1 2 n−1 G(x1 .ˆ punctul (x0 .tiei F conditionat de sistemul (7. xn−1 )) = 0. λm . (7. . . i = 1. .6). ın ¸ Presupunem m = 1. . . . i = 1. x2 . xn ) pe xn . Scalarii λ1 . ˆ acest caz. xn ). . ∂xi ∂xi ∂xi ∂xi ∂L (x. S˘ observ˘m c˘ functiile F ¸i L iau acelea¸i valori ˆ toare punctele care satisfac a a a ¸ s s ın sistemul (7. . . ¸ Teorema 7. . m.8) Conform teoremei functiilor definite implicit. . xn−1 ) = x0 ¸i a ı. λm se numesc multiplicatorii lui Lagrange. . λ0 ) ∈ Rm a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . x2 . Sistemul (7. λ) = (x) + λ1 (x) + · · · + λm (x) = 0. . x0 ) a. . s a Dac˘ functiile F ¸i Gi . ¸ a ¸ 0 0 definit˘ ˆ a ıntr-o vecin˘tate a punctului (x0 .6). .ˆ g(x0 . . . . cu ∂G (x0 ) = 0. sunt de clas˘ C 1 pe E ¸i a ¸ s rg ∂Gi ∂xj (x0 ) = m. . λ1 . x2 . . xn ) = 0. x2 . x0 . g(x1 . . . m ∂λj ˆ n + m necunoscute x1 . . . . Deoarece. . . extremele conditionate se mai numesc extreme cu leg˘turi. ¸ ¸ Inlocuind ˆ F (x1 .7) 0 atunci exist˘ λ0 = (λ1 . xn . se caut˘ extremele functiei F pe multimea punctelor x ∈ E ın a ¸ ¸ ale c˘ror coordonate x1 . a m 2 a ¸ stationar al functiei L(x. λ) = Gj (x) = 0. x2 . . . . λ2 . . λ) ∈ E × Rm . xn−1 .6).ANALIZA MATEMATICA 87 ¸ ¸ un sistem de m < n ecuatii. λm ). . . . x2 . . . ¸ 0 Definitia 7. xn−1 )). . . . x0 .6) se reduce atunci la ecuatia G(x1 . xn−1 . . x0 ) = 0. . xn−1 ) = F (x1 . . λ0 ) ∈ E × Rm s˘ fie punct a ı. x2 . . . . adic˘ solutie a sistemului de n + m ecuatii ¸ ¸ ¸ ∂G1 ∂Gm ∂L ∂F (x. . x2 . . . x2 . ¸ Un punct de extrem conditionat este un punct de extrem liber. xn−1 . xn ) ∈ E se nume¸te punct de extrem al functiei ¸ s ¸ 1 2 s ¸ a F conditionat de sistemul (7. . . xn−1 . . . xn sunt legate ˆ a ıntre ele prin cele m ecuatii (7. . cu λ = (λ1 . . x0 . functiile Gj : E → R fiind functional independente pe E. n 2 (7. x2 .4 Fie x0 un punct de extrem al func. . λ2 . . . . . x2 . obtinem functia ın f (x1 . λ2 . λ). . . . .2 Punctul x0 = (x0 . . . ∂xn 0 0 G(x1 . xn−1 ).6) se poate a ¸ ¸ reduce la o problem˘ de extrem liber prin introducerea functiei lui Lagrange: a ¸ L(x. λ0 .

¸ ¸ ın In ipoteza (7. de exemplu. . λ0 ) a a ¸ s a un punct stationar al functiei lui Lagrange. n − 1. Deoarece dΦ(x0 ) = 0. dxn . ∂xj ∂xj ∂xj s Orice solutie (x0 . ∂xj 0 j = 1. semnul diferentei Φ(x) − Φ(x0 ). de unde. diferentiind sistemul ın ıns˘ ¸ a ¸ ın (7. a ¸ Not˘m cu Φ(x) = L(x. ∂xi ∂xj i. m. j = 1. j = 1. . ¸inˆnd seama de definitia lui f deducem t a ¸ ∂F ∂g ∂F (x0 ) + (x0 ) (x ) = 0. . . j = 1.6) ˆ x0 . ¸ a ¸ ¸ Pentru a stabili care dintre punctele stationare conditionate ale functiei F sunt puncte ¸ ¸ ¸ ¸ ¸ de extrem conditionat. Intr-adev˘r. primele m ˆ functie de celelalte n − m. n − 1. i = 1. deci 1 88 ∂f (x ) = 0. Punctul stationar conditionat x0 este punct ¸ ¸ ¸ ¸ a ¸ de extrem conditionat pentru functia F dac˘ diferenta F (x) − F (x0 ) p˘streaz˘ semn ¸ ¸ a a constant pentru orice x. ∂xj ∂xn ∂xj 0 ˆ care derivatele functiei g se obtin din ın ¸ ¸ ∂G ∂g ∂G (x0 ) + (x0 ) (x ) = 0. λ0 ) = (x0 ) + λ0 (x0 ) = 0. ¸ ˆ ıntr-o vecin˘tate a punctului x0 este dat de diferentiala a doua a ¸ d2 Φ(x0 ) = ∂2Φ (x0 ) dxi dxj . j = 1. vom da ˆ continuare conditii suficiente de extrem conditionat. sunt de clas˘ C 2 pe E ¸i fie (x0 . λ0 ). ∂xj ∂xn ∂xj 0 ¸ ¸ Prin eliminarea derivatelor functiei g. . solutie a sistemului (7. conditiile de extrem pentru functia f se pot scrie ¸ sub forma ∂F ∂F (x0 ) ∂xj (x0 ) − ∂G = − ∂xn = λ0 . . . λ0 ) a sistemului (7. putem exprima m dintre diferentialele dxi . ¸ ın s S˘ presupunem c˘ functiile F ¸i Gj . Inlocuindu-le ˆ expresia lui d2 Φ(x0 ). x2 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . n − 1. Punctele de extrem conditionat ¸ ¸ ¸ ¸ ale functiei F se g˘sesc printre punctele stationare conditionate. dintr-o vecin˘tate a punctului x0 .j=1 n ˆ care ˆ a diferentialele dxi nu sunt independente. . j = 1.j=1 Aij dxm+i dxm+j . xn−1 ) este un extrem liber. S˘ observ˘m c˘ pentru orice solutie a sistemului (7. dx2 .7). avem ∂Gj ∂Gj ∂Gj (x0 ) dx1 + (x0 ) dx2 + · · · + (x0 ) dxn = 0. ∂x1 ∂x2 ∂xn care este un sistem algebric liniar de m ecuatii cu n necunoscute: dx1 . n − 1. m. obtinem ¸ ın ¸ n−m d2 Φ(x0 ) = i. ∂G ∂xj (x0 ) ∂xn (x0 ) De aici deducem ∂L ∂F ∂G (x0 . iar x0 punct stationar conditionat al functiei F .6) a a a a ¸ F (x) − F (x0 ) = Φ(x) − Φ(x0 ).6). n.8) se nume¸te punct stationar al functiei lui La¸ ¸ ¸ grange.ANALIZA MATEMATICA 0 0 pentru care x0 = (x0 . .

.ANALIZA MATEMATICA 89 ¸ a Cu Aij astfel determinati se aplic˘ Teorema 7.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .2. care precizeaz˘ conditii suficiente de a ¸ extrem.

s s ¸ Definitia 8. definit˘ prin ¸ a f (x) = lim fn (x).Capitolul 8 SIRURI SI SERII DE ¸ ¸ FUNCTII ¸ 8.1 Un punct x0 ∈ E se nume¸te punct de convergent˘ al ¸irului de functii ¸ s s ¸ ¸a (fn ) dac˘ ¸irul numeric (fn (x0 )) este convergent. n→∞ ¸ a se nume¸te functia limit˘ pe multimea A a ¸irului (fn ).2 Sirul de functii fn (x) = nnx+1 . are multimea de convergenta R ¸ ¸ ¸ ¸˘ 2 2 ¸i pentru orice x ∈ R. Multimea de convergent˘ ¸ ¸ ¸ ¸a s ¸ ¸ s Fie E ⊂ R ¸i F (E. functia limit˘ a ¸irului este f (x) = x .1.1 Sirul de functii (fn ). x ∈ A. cu fn = ¸ ¸ R. R) multimea functiilor definite pe E cu valori ˆ R. s ¸ ¸ ¸a s s Functia f : A → R.1.2 Functia limit˘ a unui ¸ir de functii ¸ a s ¸ Fie (fn ) un ¸ir de functii definite pe E ¸i A ⊂ E multimea de convergent˘ a ¸irului. R) se nume¸te ¸ir de functii reale. s ¸ a s 2 2 90 . as ¸ Multimea punctelor de convergnt˘ ale ¸irului de functii (fn ) se nume¸te multimea de ¸ ¸a s ¸ s convergent˘ a ¸irului (fn ). are multimea de convergent˘ 8. s ¸ s +1 Exemplul 8.1 8. sin x n2 +1 .1 Siruri de functii reale ¸ ¸ Siruri de functii. ın cu fn ∈ F (E. ¸ ¸a x ∈ R. Un ¸ir (fn )n∈N . x ∈ R. ¸a s Exemplul 8.

1 Sirul de functii (fn ) definite pe E converge uniform pe E la functia f ¸ ¸ a ı.ˆ a a s ∀ n ∈ N. sin α ≤ n1 → 0. dac˘ a ¸ a ∀ x ∈ E. a. a Exemplul 8. ∃ N (ε.ANALIZA MATEMATICA 91 8.d. ∀ n > N. n > x ε . (8.4 Sirul de functii fn (x) = cos+1 . nx Intr-adev˘r. 2 x2 −ε Intr-adev˘r. x ∈ R cu α > 0. ∃ N (ε. s ∀ ε > 0. x) pentru care |(fn ) − f (x)| < ε. ∀ n > N. 1−ε ε . Deci a 2 (8.2) In definitia uniformei convergente.d. ∀ x ∈ E. Deoarece ¸irul (an ) are limita 0. s ¸ Definitia 8.4 Convergenta uniform˘ ¸ a Definitia 8.1. a nx Intr-adev˘r. ¸ a a a a a s x Exemplul 8. |fn (x) − f (x)| < ε. 8.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . |fn (x) − f (x)| ≤ an . dac˘ exist˘ un ¸ir (an ) de numere pozitive. x ∈ [0. Deci a a a +1 n2 ε N (ε) = 0. num˘rul N depinde numai de ε ¸i este acela¸i ¸ ¸ a s s pentru orice x ∈ E.1.3 Convergenta simpl˘ ¸ a Fie (fn ) un ¸ir de functii pe E ⊂ R.2 Spunem c˘ ¸irul de functii (fn ) este simplu (punctual) convergent pe E ¸ as ¸ c˘tre functia f . ∀ n > N . Reciproca nu este.1) N (ε.3 Sirul de functii fn (x) = n+1 . ∀ x ∈ E. convergent c˘tre zero. adev˘rat˘. x ∈ R. Prin urmare. Din definitie rezult˘ c˘ num˘rul N depinde atˆt de ε cˆt ¸i de x. Un criteriu de convergent˘ uniform˘ este dat de urm˘toarea ¸a a a ¸ Teorema 8. este uniform convergent c˘tre ¸ ¸ n2 f (x) = 0. cos+1 < ε dac˘ n21 < ε. ∃ N (ε) pentru care an < ε. deci (fn ) este uniform convergent pe R c˘tre f (x) = 0. Un ¸ir de functii uniform convergent este ¸i simplu convergent. ∀ n > N. adic˘ d.5 Sirul de functii fn (x) = ¸ ¸ pe R c˘tre f (x) = 0. este simplu convergent pe R c˘tre ¸ ¸ a f (x) = 0. a α n sin nx nα . n+1 < ε d. ˆ s ¸ s ın general.3 Spunem c˘ ¸irul de functii (fn ) este uniform convergent pe E c˘tre functia ¸ as ¸ a ¸ a f dac˘ ∀ ε > 0. ε < x2 . x) = x2 −ε ε 0. ∀ x ∈ E. ∀ ε > 0. . este uniform convergent . ε ≥ x2 . π]. a a nx a Exemplul 8. n2 > 1−ε . ε < 1. ε ≥ 1. x) pentru care |(fn ) − f (x)| < ε.

s ¸ a s ¸ ¸ Teorema 8. 1] este uniform convergent c˘tre a Teorema 8.6 Sirul de functii fn (x) = ¸ ¸ functia f (x) = x4 .ˆ pentru ¸ a ın a a ı.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x − x0 Pe de alt˘ parte.3 Fie (fn ) un ¸ir de functii uniform convergente pe intervalul m˘rginit I ⊂ s ¸ a E c˘tre functia f . 1]. este o functie continu˘ pe E. ¸ ¸ a as deci (a) ∀ ε > 0. exist˘ N2 (ε) ∈ N a. uniform convergent pe ¸ s ¸ E. al derivatelor functiilor fn . . atunci functia limit˘ f este derivabil˘ pe I ¸i f (x) = g(x).ˆ s a ı. x ∈ V ∩ E s˘ avem |fn (x) − fn (x0 )| < ε. dup˘ cum rezult˘ aplicˆnd teorema lui Lagrange functiei s a a a ¸ fn (x)−fm (x). ∀ x ∈ V. s Functia fn (x) fiind continu˘ ˆ punctul x0 . ∀ x0 ∈ I. n ∈ N. S˘ ar˘t˘m c˘ f este derivabil˘ ˆ x0 ¸i f (x0 ) = g(x0 ). Dar ¸irul (fn (ξ)) este convergent. Dar a |f (x) − f (x0 )| ≤ |f (x) − fn (x)| + |fn (x) − fn (x0 )| + |fn (x0 ) − f (x0 )| < 3ε.c.1. exist˘ o vecin˘tate V a lui x0 a. derivabilitatea ¸i integrabilitatea functiei limit˘.2 Fie (fn ) un ¸ir de functii uniform convergente pe E la functia f . pentru orice m. ¸ a a a ın s a aa a Fie x0 ∈ I. pentru orice x ∈ I.1 Limita unui ¸ir (fn ) de functii continue pe E. Dac˘ toate functiile fn au derivate continue pe I ¸i ¸irul de functii a ¸ a ¸ s s ¸ (fn ).2) pentru orice x ∈ E. x ∈ [0. ales mai sus. putem scrie a fn (x) − fn (x0 ) fm (x) − fm (x0 ) (fn (x) − fm (x)) − (fn (x0 ) − fm (x0 )) = = − x − x0 x − x0 x − x0 cu ξ cuprins ˆ ıntre x0 ¸i x. a (b) fn (x) − fn (x0 ) − fn (x0 ) < ε. urmeaz˘ c˘ ¸irul (fn (x0 )) este convergent. atunci functia limit˘ f este continu˘ ¸ ın ¸ a a ˆ punctul x0 . s˘ avem a ı. pe I la g.ˆ pentru ε > 0. Functia fn (x). pentru orice n ∈ N. ¸ a Exemplul 8. x ∈ [0. |fn (x0 ) − g(x0 )| < ε. este uniform convergent c˘tre o functie g pe intervalul a ¸ ¸ s I. |fn (ξ) − fm (ξ)| < ε. ∃ N1 (ε) ∈ N pentru care ∀ n > N1 . s In particular. ∀ n. exist˘ o ¸ a a a ın a vecin˘tate V a lui x0 a. = |fn (ξ) − fm (ξ)|. ceea ce dovede¸te continuitatea functiei f ˆ punctul x0 . avem ¸i |fn (x) − fn (x0 )| < ε.ANALIZA MATEMATICA 92 8.5 Propriet˘¸i ale ¸irurilor uniform convergente at s In leg˘tur˘ cu ¸irurile de functii uniform convergente vom demonstra trei teoreme privind a a s ¸ continuitatea. Dac˘ a toate functiile fn sunt continue ˆ punctul x0 ∈ E. ¸ n3 x4 +1 n3 +1 . avˆnd derivat˘ continu˘ ˆ punctul x0 . pentru orice x ∈ V ∩ E. ın Deoarece ¸irul (fn ) este uniform convergent pe E. are loc (8. m > N2 . Sirul de functii (fn ) fiind u. s ¸ ın Consecinta 8. deci dup˘ criteriul general al lui Cauchy s a pentru ¸iruri.

∀ x ∈ [a. atunci a ¸ a ¸ b n→∞ b b n→∞ 2 f (x) − f (x0 ) = g(x0 ). ∀ n > N. ∀ n. b]. pentru orice x ∈ I. Dac˘ toate functiile fn sunt continue pe [a.c. pentru x = π/4 ¸irul fn (π/4)) este divergent. functia f (x) este a ¸ ¸ a continu˘ pe [a. lim Deci f este derivabil˘ pe I ¸i f (x) = g(x). ˆ a ¸irul derivatelor fn (x) = n+1 sin 2nx ¸ s ıns˘ s nu este convergent pe [0. b deci lim a fn (x) dx = a f (x) dx. x − x0 x − x0 x − x0 x→x0 Prin urmare. . ¸ a ¸ n+1 1 Functiile fn ¸i f sunt derivabile pe [0. din (a). este u. − x − x0 x − x0 93 s s Fie acum N = max{N1 . pe [a. m > N2 . b] ⊂ E s ¸ c˘tre functia f . ∀ n > N2 .c. Deci putem scrie a b a b b fn (x) dx − a f (x) dx ≤ b n→∞ a |fn (x) − f (x)| dx < ε(b − a).7 Sirul fn (x) = sin nx . π]. a Teorema 8.c.2.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸ a ¸ ∀ ε > 0. avem ¸a fn (x) − fn (x0 ) fm (x) − fm (x0 ) − < ε. s Intr-adev˘r. cu (fn ) ¸i f derivabile. s s aa s a a Exemplul 8.c. b]. b]. c˘tre f . (b) ¸i (c). pentru orice x ∈ I.ANALIZA MATEMATICA In consecint˘. x − x0 lim fn (x) dx = a a lim fn (x) dx = a f (x) dx. ∀ x0 ∈ I. Pe de alt˘ parte. π]. x ∈ [0. π]. urmeaz˘ a f (x) − f (x0 ) − g(x0 ) ≤ x − x0 ≤ f (x) − f (x0 ) fn (x) − fn (x0 ) fn (x) − fn (x0 ) + − − fn (x0 ) + |fn (x0 ) − g(x0 )| < 3ε. Atunci. functiile fn (x) fiind continue. f˘r˘ ca ¸irul (fn ) s˘ fie u. x − x0 x − x0 a F˘cˆnd aici m → ∞.4 Fie (fn ) un ¸ir de functii uniform convergente pe intervalul [a. c˘tre functia f (x) = 0. pentru orice n > N ¸i orice x ∈. N2 }. rezult˘ a a (c) fn (x) − fn (x0 ) f (x) − f (x0 ) < ε. a s Un ¸ir (fn ) poate fi u. Sirul (fn ) fiind u. ∀ n > N. ∃ N (ε) pentru care |fn (x) − f (x)| < ε. b] c˘tre functia f . dup˘ Teorema 8.

avem urm˘toarea ¸ ¸ s ¸ a definitie echivalent˘.4 Perechea de ¸iruri ((fn ). ∀ ε > 0.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .2 8. ¸ a Definitia 8. n=1 Folosind definitia cu ε a convergentei ¸irului (sn ) la functia f pe E. s ¸ rezult˘ c˘ seria este convergent˘ pe (−1.8 Dat ¸irul de functii fn (x) = xn . R) un ¸ir de functii reale ¸i sn ∈ F (E. (sn )) se nume¸te serie de functii reale ¸i se ¸ s noteaz˘ a f1 + f 2 + · · · + f n + · · · = ∞ fn . n ∈ N.4) .ANALIZA MATEMATICA 94 8. R) ¸irul definit prin s ¸ s s sn = f1 + f2 + · · · + fn = fk .3) coincide cu multimea de convergent˘ ¸ ¸a ¸ ¸ ¸a a ¸irului de functii (sn ) a sumelor partiale ale seriei. s ¸ ¸ a ¸ Exemplul 8. x) ∈ N pentru care k=1 fk (x) − f (x) < ε. (8. ∀ n > N.1 Serii de functii ¸ Serii de functii. a a a n=1 8. ¸ s s s ¸a Definitia 8.3) dac˘ se¸ a ∞ ria numeric˘ a a ¸ ¸˘ s fn (x0 ) este convergent˘. Multimea punctelor de convergenta se nume¸te multimea de convergent˘ a seriei de functii. Multimea de convergent˘ ¸ ¸ ¸a n Fie fn ∈ F(E.2. 1). n ∈ N.2 Convergenta simpl˘ a unei serii de functii ¸ a ¸ ∞ n=1 Definitia 8.3) n=1 ¸ Sirul (sn ) se nume¸te ¸irul sumelor partiale ale seriei.2.6 Spunem c˘ seria de functii ¸ a ¸ ∞ fn este simplu (punctual) convergent˘ pe a a as ¸ E c˘tre functia f dac˘ ¸irul sumelor sale partiale (sn ) este simplu convergent c˘tre f pe a ¸ ¸ E. Deoarece ¸irul de functii sn (x) = 1+x+x2 +· · ·+xn−1 este convergent pentru x ∈ (−1.5 Un punct x0 ∈ E se nume¸te punct de convergent˘ al seriei (8. form˘m seria de functii s ¸ 1 + x + x2 + · · · + xn + · · · . x ∈ R. ∃ N (ε. ¸ ¸a ¸ Multimea de convergent˘ a seriei de functii (8. Functia f se nume¸te suma seriei s fn pe E. (8. k=1 s ¸ s Definitia 8. 1).7 Seria de functii ¸ ¸ functia f dac˘ ¸ a ∞ n=1 fn este simplu (punctual) convergent˘ pe E c˘tre a a n ∀ x ∈ E.

1) la functia deoarece |sn (x) − f (x)| = |x|n 1 1 − xn = − →0 1−x 1−x 1−x pentru |x| < 1. a ∀ ε > 0.c. ∀ x ∈ E. ∀ x ∈ E. ¸ adic˘ dac˘ a a n ∀ ε > 0.9 Seria de functii ¸ f (x) = 1 1−x . ∀ p ∈ N.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . k=1 pentru orice n ∈ N ¸i orice x ∈ E. ∀ n > N.5 (Criteriul lui Weierstrass) Seria de functii ¸ a ¸ vergent˘ pe E c˘tre functia f dac˘ exist˘ seria a a a a. ∃ N (ε) ∈ N pentru care k=1 fk (x) − f (x) < ε.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 8. .3 Convergenta uniform˘ a unei serii de functii ¸ a ¸ ∞ n=1 Definitia 8. |fn (x)| ≤ an . pe E. |sn+p (x) − sn (x)| < ε. deci as ∞ n=1 fn este u. ∀ n > N. Pentru orice p ∈ N avem p p p ∞ n=1 ∞ n=1 fn este uniform con- an de numere pozitive. adic˘ ¸irul (sn ) este uniform convergent pe E. 8. ∃ N (ε) ∈ N pentru care de unde rezult˘ a k=1 an+k < ε. a ∀ n ∈ N. Seria s an fiind convergent˘. ∀ x ∈ E.ˆ ı.2. Un criteriu de uniform˘ convergent˘ este dat de urm˘toarea teorem˘. convergent˘. ∞ n=1 95 a ¸ xn−1 este simplu convergent˘ pe (−1. a ¸a a a Teorema 8.8 Spunem c˘ seria de functii ¸ a ¸ a fn este uniform convergent˘ pe E c˘tre a a a s ¸ functia f dac˘ ¸irul sumelor sale partiale (sn ) este uniform convergent c˘tre f pe E. |sn+p (x) − sn (x)| = k=1 fn+k (x) ≤ ∞ n=1 p k=1 |fn+k (x)| ≤ an+k . ∀ p ∈ N. ∀ n > N.

¸ ¸ a a ¸ Deoarece toate functiile fn sunt continue pe E.2.6 Fie ∞ n=1 a fn o serie de functii uniform convergent˘ pe E la functia f . deci seria ∞ n=1 b a fn (x) dx al c˘rei ¸ir al sumelor partiale este σn este o serie numeric˘ a s ¸ a convergent˘ ¸i are loc (8.5) Deoarece functiile fn sunt continue pe [a. b]. b] la f . de la ¸iruri as de functii. a s Sirul sumelor partiale ale seriei ¸ ¸ partiale ale seriei ¸ ∞ n=1 ∞ ¸ fn este u.4. atunci functia sum˘ f este a a ¸ ¸ a derivabil˘ pe I ¸i f (x) = g(x). Dac˘ toate functiile fn sunt continue pe [a. Conform Teoremei 8. b] ¸i s ¸ a s lim sn (x) dx = a b n→∞ a f (x) dx.2.3. functiile sn = f1 + f2 + · · · + fn sunt ¸ ¸ functii continue pe [a. ¸ ¸ Teorema 8.5). sau lim σn = a f (x) dx.ANALIZA MATEMATICA 96 8. Conform Teoremei 8.8 Fie b ∞ n=1 fn o serie de functii uniform convergent˘ pe intervalul [a. pe I la functia g. pentru orice x ∈ I. atunci ¸ f (x) dx = a a f1 (x) dx + a f2 (x) dx + · · · + a fn (x) dx + · · · .c. pe I la functia f .c. a Seria de functii ¸ a fn fiind uniform convergent˘ pe [a. b].4 Propriet˘¸i ale seriilor uniform convergente at In leg˘tur˘ cu seriile de functii uniform convergente vom demonstra trei teoreme privind a a ¸ continuitatea. Sirul sumelor ¸ n=1 s ¸ fn este u. b]. atunci functia sum˘ f este continu˘ pe E.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Fie ¸ b b b b σn = a sn (x) dx = a ∞ n=1 f1 (x) dx + a f2 (x) dx + · · · + fn (x) dx.7 Fie ∞ n=1 fn o serie de functii uniform convergent˘ pe intervalul I ⊂ E la ¸ a ∞ n=1 functia f . Dac˘ toate functiile fn au derivate continue pe I ¸i seria de functii ¸ a ¸ s ¸ fn este uniform convergent˘ c˘tre o functie g pe intervalul I. derivabilitatea ¸i integrabilitatea functiei sum˘. de la a b n→∞ b ¸iruri de functii. (8. de la ¸iruri uniform convergente. Teorema 8. b]. as . deci integrabile pe [a. limita ¸ s a f este continu˘ pe E. f este integrabil˘ pe [a. functia f este derivabil˘ ¸i derivata sa este g. sumele partiale sn = f1 +f2 +· · ·+fn ¸ sunt functii continue pe E. b] la ¸ a b b b a ¸ functia f . Dac˘ ¸ a ¸ toate functiile fn sunt continue pe E. dup˘ Teorema 8. s ¸ a Teorema 8.

A¸adar.3 n Serii de puteri ∞ n=1 Definitia 8. a Pentru x = 0 seria se reduce la a0 ¸i este . Num˘rul r satisface ¸i conditia 2 c˘ci dac˘ ar exista un x0 ∈ A a. seria ar fi convergent˘ pentru orice x ∈ R cu |x| < |x1 |. ¸a ¸a s ı. r). an ∈ R.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . s a 1. seria este absolut convergent˘ pe intervalul (−r. convergent˘. exist˘ ¸i este unic determinat num˘rul real r ≥ 0 (r poate fi ¸i +∞) a. Prin trecerea lui x − a a a s s ˆ x. (8. Dac˘ seria de puteri (8. dup˘ prima parte a teoremei. x ∈ A}. studiul seriei (8. a a ¸ .9 (Existent˘ razei de convergent˘) Oricare ar fi seria de puteri (8.7).9 Se nume¸te serie de puteri o serie de functii ¸ s ¸ a) . Dac˘ s a r = 0. Atunci. a s ¸ Teorema 8. adic˘ pentru care |x| < r.1 (Lema lui Abel) 1. atunci ea este absolut convergent˘ pentru orice x ∈ R cu |x| < |x0 |. ¸ Unicitatea num˘rului r rezult˘ din unicitatea marginii superioare a unei multimi. Dac˘ seria de puteri (8. a a ın 2. 0 avem n n x x n |an xn | ≤ |an x0 | · ≤M· . r).6) se reduce la studiul seriei de puteri ale lui x. cu a. Contradictie. pentru orice x ∈ R cu |x| < |x0 |. Dar. Demonstratie prin reducere la absurd.7) s˘ fie convergent˘. evident.ˆ |x0 | > r pentru a orice x0 ∈ A. a ¸ ¸a Fie A ⊂ R multimea de convergent˘ a seriei (8. a a 2. ı. Dac˘ s ¸a a r > 0. s a a a a ın |x| < |x0 | < r| ¸i din teorema precedent˘ rezult˘ c˘ seria este convergent˘ ˆ punctul x.ˆ as a 1.7). pentru orice n ∈ N. atunci ea este a divergent˘ pentru orice x ∈ R cu |x| > |x0 |. (8. atunci lim an xn = 0 ¸i deci exist˘ a a ın s a 0 M > 0 a. +∞). Deci r satisface conditia 1. aceasta ar contrazice definitia lui r. x0 x0 a a a Deoarece |x/x0 | < 1. ¸ s ¸ a a ı. rezult˘ c˘ seria geometric˘ ∞ n=0 x x0 n n→∞ este o serie majorant˘ convera gent˘ pentru seria (8.ˆ a a ı.ˆ |an xn | ≤ M .6) O serie de puteri este unic determinat˘ de num˘rul a ¸i ¸irul an .ˆ seria (8. Dac˘ seria este convergent˘ ˆ punctul x0 = 0. ı. atunci pentru orice x ∈ (−r. Presupunem c˘ ar exista un punct x1 ∈ R. ın a0 + a1 x + · · · + an xn + · · · = ∞ n=0 an xn . exist˘ un x0 ∈ A a.7) ¸i fie r = sup{|x|. −r) ∪ (r. deci aceasta este convergent˘. forma general˘ a unei serii de puteri este: s a a0 + a1 (x − a) + · · · + an (x − a)n + · · · = ∞ fn . ¸ a a a a cu |x1 | > |x0 | a. unde fn (x) = an (x − n=0 an (x − a)n . deci ¸i pentru x0 .7) este convergent˘ ˆ punctul a ın a x0 = 0. a 2. atunci A = {0} ¸i singurul punct de convergent˘ al seriei este x = 0.7) Lema 8.ANALIZA MATEMATICA 97 8. seria este divergent˘ pe(−∞.7) este divergent˘ ˆ punctul x0 = 0.

10 (Calculul razei de convergent˘) Dac˘ ρ = lim ¸a   +∞. −r) ∪ (r. pentru orice α ∈ (0. |an |αn este o serie majorant˘ convergent˘ a seriei (8. ρ = 0. r=  ρ 0. n→∞ Dac˘ ρ = 0.7). ea este uniform convergent˘ pe [−α. Avem lim n |an | · |x|n = |x| · n |an | = |x| · ρ = λ.11 (Teorema lui Abel) Dac˘ seria de puteri a ∞ n=0 a ın an xn este convergent˘ ˆ punctul x = r > 0 atunci. ¸a a a a Pentru fiecare x fixat aplic˘m seriei (8. r2 }. r). atunci λ = ∞. r) ¸i divera a a a a s gent˘ pe (−∞. adic˘ r = 0. Dac˘ ρ = ∞. atunci λ = 0 < 1.7) pe a a Pentru α ∈ (0. a Dac˘ seria este convergent˘ ˆ punctul x = r > 0 atunci ea este uniform convergent˘ a a ın a pe [0. cu x ∈ (0. Deci seria (8. pentru orice x = 0 ¸i deci seria este divergent˘ pentru a s a a orice x = 0. r]. 1 0 < ρ < ∞.7) este absolut ¸i uniform convergent˘ pe acest interval. 0). r) este monoton descresc˘tor ¸i seria s a s r la zero (criteriul lui Abel). dar nu cunoa¸tem natura sa ˆ extremit˘¸ile intervalului a s ın at de convergent˘. ¸a n .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .7) criteriul r˘d˘cinii de la serii numerice. r) seria intervalul [−α. seria este absolut convergent˘ pentru λ = |x| · ρ < 1. ¸a Teorema 8. pentru orice x ∈ R ¸i seria este absolut convergent˘ a s a pe R. s a Teorema 8. ¸a ¸ a 2. Produsul unei serii cu un num˘r real nenul are aceea¸i raz˘ de cona s a vergent˘ cu seria initial˘.12 1. n 98 n→∞ |an |. Dac˘ 0 < ρ < ∞. adic˘ s a a 1 pentru |x| > ρ . S˘ observ˘m c˘ dac˘ 0 < ρ < ∞. adic˘ pentru a a a 1 toate valorile lui x pentru care |x| < ρ ¸i este divergent˘ pentru λ = |x| · ρ > 1. atunci este raza de convergent˘ a seriei (8. r]. Dac˘ dou˘ serii au razele de convergenta r1 ¸i r2 . . seria este absolut convergent˘ pe (−r. +∞). atunci seria sum˘ are raza de a a ¸˘ s a convergent˘ r ≥ min{r1 . ρ = ∞.ANALIZA MATEMATICA a Teorema 8. Aceasta deoarece x n an xn = an rn · r a an rn este convergent˘ iar ¸irul x .

(n + 1)! (x−x0 )n+1 (n+1)! a ˆ a |Rn (x)| → 0 cˆnd n → ∞. f (x0 ) + · · · + 1! n! a a Dac˘ ¸irul Rn (x) este convergent c˘tre zero. pentru orice x ∈ V ¸i orice num˘r natural n. a s a M > 0. deoarece seria cu termenul general an = ıns˘ convergent˘ pentru orice x ∈ R.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a ¸ a Se observ˘ c˘ seria (8.8) este convergent˘ pentru x = x0 .13 Seria Taylor a functiei f este convergent˘ ˆ ¸ a ıntr-o vecin˘tate V a punctua a a lui x0 dac˘ derivatele de orice ordin f (n) sunt egal m˘rginite pe V . f (n + 1)! (x − x0 )n+1 · M. 1! n! (8. x ∈ A. seria care se obtine se nume¸te seria lui Mac-Laurin: a ın a f (x) = f (0) + x x2 xn (n) f (0) + f (0) + · · · + f (0) + · · · . Formula lui Taylor ¸ a ın pentru functia f ˆ punctul x0 se scrie ¸ ın f (x) = f (x0 ) + (x − x0 )n (n) x − x0 f (x0 ) + Rn (x). pentru x ∈ A ⊂ I. este convergent˘ c˘tre f (x). O conditie suficient˘ de a a existent˘ a unei multimi de convergent˘ este dat˘ de teorema care urmeaz˘. adic˘ lim Rn (x) = 0. deci a ¸ ın a a f (x) = f (x0 ) + x − x0 (x − x0 )n (n) f (x0 ) + · · · + f (x0 ) + · · · . 1! 2! n! . se scrie Rn (x) = deci |Rn (x)| ≤ (x − x0 )n+1 (n+1) (ξ). a a n→∞ este lim x − x0 an+1 = lim = 0. 1! n! (8.8) numit˘ seria Taylor a functiei f ˆ punctul x0 . ξ ∈ (x0 . x ∈ I. Intr-adev˘r. x). x ∈ A. x ∈ A. as n→∞ atunci seria f (x0 ) + x − x0 (x − x0 )n (n) f (x0 ) + · · · + f (x0 ) + · · · . Restul Rn (x).8) lu˘m x0 = 0. sub forma lui Lagrange. adic˘ |f (n) (x)| ≤ M . n→∞ n + 1 an ¸ s Dac˘ ˆ (8. ¸a ¸ ¸a a a Teorema 8.ANALIZA MATEMATICA 99 8.4 Serii Taylor Fie f : I → R o functie indefinit derivabil˘ ˆ punctul x0 ∈ I.9) se nume¸te formula de dezvoltare a functiei f ˆ serie Taylor ˆ jurul s ¸ ın punctului x0 .9) ın Formula (8.

atunci orice alt˘ a a ¸ a primitiv˘ este de forma F (x) + C. Spunem c˘ primitiva unei functii se determin˘ pˆn˘ a a ¸ a a a la o constant˘ aditiv˘. o functie F : I → R. atunci functia a a ¸ ¸ F (x) + C este de asemenea o primitiv˘ a functiei f .2 Se nume¸te integral˘ nedefinit˘ a functiei f : I → R. Cˆnd spunem c˘ functia F (x) este primitiva functiei f (x). ˆ ¸i f : I → R. ¸ 100 . a a Din aceast˘ teorem˘ rezult˘ c˘ dac˘ functia f admite o primitiv˘ atunci ea admite a a a a a ¸ a o infinitate de primitive. oricare ar fi x ∈ I. dac˘ F (x) este o primitiv˘ a functiei f (x). deducem c˘ Φ(x) − F (x) = C.1 Se nume¸te primitiv˘ a functiei f pe intervalul I. ∀x ∈ I. a a a ¸ Pe de alt˘ parte. rezult˘ c˘ F (x) + C este o primitiv˘ a functiei f .1) Din definitie rezult˘ c˘ functia ¸i primitiva ei sunt definite pe un interval ce nu se ¸ a a ¸ s reduce la un punct ¸i nu pe o reuniune de intervale sau alt tip de multime de numere s ¸ reale. Cum I este interval. a a Definitia 9. deoarece F (x) ¸i Φ(x) sunt primitive ale functiei f (x) pe intervalul I. a s ¸ a rezult˘ c˘ (Φ(x) − F (x)) = 0. multimea tuturor ¸ s ¸ a a ¸ primitivelor functiei f pe intervalul I. atunci Φ(x) − F (x) = C. s a ¸ Definitia 9. Dac˘ F (x) ¸i Φ(x) sunt dou˘ a a ¸ s a primitive ale functiei f pe intervalul I. (9. a a ¸ ¸ aa atunci se subˆ ¸elege c˘ I este orice interval pe care functia f este definit˘.1 Dac˘ F (x) este o primitiv˘ a functiei f (x) pe intervalul I.1 Primitive. ¸ s ¸ derivabil˘ pe I. ınt a a ¸ Teorema 9. Integrala nedefinit˘ a a a ınchis sau deschis) al axei reale Fie I un interval oarecare (m˘rginit sau nem˘rginit. ¸ Deoarece (F (x) + C) = f (x). care satisface conditia a ¸ F (x) = f (x).Capitolul 9 INTEGRALA RIEMANN SI ¸ EXTINDERI 9. f˘r˘ a indica intervalul I.

7) .dac˘ o functie admite primitive.2) Din definitie ¸i expresia (9.2). atunci functia αf are primitive a ¸ s ¸ pe I ¸i s αf (x) dx = α f (x) dx. a ¸ atunci uv dx = uv − u v dx. definite pe intervalul I. ¸ . a ¸ a In ceea ce prive¸te prima problem˘ afirm˘m c˘: orice functie continu˘ admite primis a a a ¸ a tive. (9. Demonstratia va fi dat˘ ˆ capitolul urm˘tor. .2 Dac˘ functiile u ¸i v. (9.3) f (x) dx = f (x).ANALIZA MATEMATICA 101 a Integrala nedefinit˘ a functiei f se noteaz˘ cu simbolul f (x) dx. rezult˘ urm˘toarele propriet˘¸i imediate ale integralei ¸ s a a at nedefinite: d d (9. a a a a a ¸ atunci f (x) dx = F (x) + C.1 Calculul primitivelor Integrala sumei ¸i produsului cu o constant˘ s a Dac˘ functiile f ¸i g au primitive pe intervalul I. adic˘ pot fi ¸ a a a exprimate cu ajutorul unui num˘r finit de operatii aritmetice sau operatii de compunere a ¸ ¸ a functiilor elementare. e−x . ¸ Exist˘ ¸i functii continue ale c˘ror primitive nu pot fi exprimate sub form˘ finit˘. . De as ¸ a a a exemplu: 2 ex cos x 1 sin x . . sin x2 . f (x) dx = f (x) dx. (9.2. Din teorema precea ¸ dent˘ rezult˘ c˘ dac˘ F (x) este o primitiv˘ oarecare a functiei f (x) pe intervalul I.2 Integrarea prin p˘rti a ¸ s Teorema 9. cum se determin˘ ele.care sunt clasele de functii ce admit primitive. dx dF (x) = F (x) + C. (9.2 9. au derivate continue pe I. (9.6) 9.5) Dac˘ functia f are primitive pe intervalul I ¸i α ∈ R. xn xn ln x x 9.4) In leg˘tur˘ cu primitivele unei functii se pun urm˘toarele probleme: a a ¸ a . cos x2 . preciz˘m c˘ ne va preocupa determinarea primitivelor a a a a a acelor functii pentru care primitivele pot fi exprimate sub form˘ finit˘. C ∈ R. etc.2. ¸ In leg˘tur˘ cu a doua problem˘. Ne vom ocupa numai de primitivele ¸ a ın a functiilor continue. F (x) dx = F (x) + C.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . atunci functia f + g are primitive pe I a ¸ ¸ s ¸i s (f (x) + g(x)) dx = f (x) dx + g(x) dx.

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

102

Deoarece (uv) = u v + uv ¸i deci uv = (uv) − u v, ¸inˆnd seama de (9.4), rezult˘ a s t a (9.7), numit˘ ¸i formula de integrare prin p˘rti. as a¸ s Dac˘ presupunem c˘ functiile u ¸i v, definite pe intervalul I, au derivate continue a a ¸ pˆn˘ la ordinul n + 1 inclusiv, atunci are loc formula a a uv (n+1) dx = uv (n) − u v (n−1) + · · · + (−1)n u(n) v + (−1)(n+1) numit˘ ¸i formula generalizat˘ de integrare prin p˘rti. as a a¸ u(n+1) v dx, (9.8)

9.2.3

Schimbarea de variabil˘ ˆ integrala nedefinit˘ a ın a

Teorema 9.3 Fie I ¸i J dou˘ intervale ¸i functiile u : I → J, f : J → R. Dac˘ s a s ¸ a functia u are derivat˘ continu˘ pe I, f este continu˘ pe J, iar F este o primitiv˘ a ¸ a a a a ¸ a a functiei f , adic˘ are loc (9.2), atunci functia compus˘ F ◦ u : I → R, definit˘ prin ¸ a (F ◦ u)(t) = F (u(t)), este o primitiv˘ a functiei f (u(t)) · u (t) pe I ¸i deci a ¸ s f (u(t)) · u (t) dt = F (u(t)) + C. s ¸ Deoarece functiile F ¸i u sunt derivabile, functia F ◦ u este derivabil˘ ¸i avem ¸ as d dF F (u(t)) = (u(t)) · u (t). dt dx Cum F (x) = f (x), rezult˘ c˘ a a d F (u(t)) = f (u(t)) · u (t), dt de unde (9.9). Teorema precedent˘ st˘ la baza metodei schimb˘rii de variabil˘ (metoda substitutiei) a a ¸ a a ˆ integrala nedefinit˘. Ea se folose¸te de fapt pentru g˘sirea primitivelor functiei f (x) ın a s a ¸ pe J atunci cˆnd, ˆ urma substitutiei x = u(t), este mai u¸or de g˘sit o primitiv˘ a a ın ¸ s a a functiei f (u(t))u (t) pe I. Dac˘ Φ(t) este o primitiv˘ a functiei f (u(t))u (t), atunci ¸ a ¸ a F (u(t)) = Φ(t) + C0 . (9.10) (9.9)

Aceast˘ relatie ne permite s˘ determin˘m pe F (x). Pentru aceasta presupunem c˘ functia a ¸ a a a ¸ u : I → J este inversabil˘, adic˘ exist˘ functia u−1 : J → I, t = u−1 (x). Inlocuind ˆ a a a ¸ ın (9.10), g˘sim a F (x) = Φ(u−1 (x)) + C0 . ¸ Exemplul 9.1 Prin schimbarea de variabil˘ x = t + a obtinem a I= dx = ln |x − a| + C. x−a

Exemplul 9.2 Prin schimbarea de variabil˘ x = t + a obtinem a ¸ I= dx 1 1 =− · + C. (x − a)n n − 1 (x − a)n−1

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA Exemplul 9.3 Se d˘ integrala a I= x2 dx , − 2ax + b a2 − b < 0. √

103

Deoarece x2 − 2ax + b = (x − a)2 + α2 cu α = x = αt + a, obtinem ¸ I= 1 α

a b − a2 , prin schimbarea de variabil˘

dt x−a 1 1 = arctg t + C = arctg + C. t2 + 1 α α α

9.2.4

Integrarea prin recurent˘ ¸a

In multe cazuri functia de integrat depinde nu numai de argumentul s˘u ci ¸i de un ¸ a s num˘r natural n. Se poate ˆ ampla ca aplicˆnd metoda de integrare prin p˘rti s˘ a ıntˆ a a¸ a obtinem o integral˘ de aceea¸i form˘ dar pentru o valoarea a lui n mai mic˘ cu cel putin ¸ a s a a ¸ o unitate. Continuˆnd ˆ acest mod, dup˘ un num˘r finit de pa¸i ajungem la una din a ın a a s integralele imediate. O asemenea metod˘ de calcul a integralelor se nume¸te integrarea a s prin recurent˘. Vom ilustra aceast˘ metod˘ prin cˆteva exemple. ¸a a a a Exemplul 9.4 Fie integrala In = Integrˆnd prin p˘rti, avem a a¸ In = De unde In+1 (t) = 1 t 2n − 1 + In (t), cu I1 (t) = arctg t + C. 2n (t2 + 1)n 2n (t2 t − + 1)n td (t2 1 + 1)n = (t2 t + 2n + 1)n (t2 t2 dt. + 1)n+1 dt , (t2 + 1)n n ∈ N.

Exemplul 9.5 Fie integrala Jn (x) = (x2 Ax + B dx, − 2ax + b)n a2 − b < 0, n ∈ N.

Dup˘ transform˘ri evidente, g˘sim a a a Jn (x) = A 2 (x2 2(x − a) dx + (Aa + B) − 2ax + b)n (x2 dx . − 2ax + b)n α= b − a2 .

Pentru n = 1 obtinem ¸ J1 (x) = A Aa + B x−a ln(x2 − 2ax + b) + arctg + c, 2 α α

Pentru n > 1, s˘ efectu˘m ˆ integrala a doua schimbarea de variabil˘ x = αt + a, cu a a ın a √ α = b − a2 . Avem dx = (x2 − 2ax + b)n dx 1 = 2n−1 In (t), [(x − a)2 + α2 ]n α

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA ¸ ˆ care In (t) este integrala din exercitiul precedent. Prin urmare ın Jn (x) = A 1 Aa + B + 2n−1 · In 2 − 2ax + b)n−1 2(1 − n) (x α x−a α .

104

9.3

Integrarea functiilor rationale ¸ ¸

O clas˘ important˘ de functii ale c˘ror primitive se pot exprima sub form˘ finit˘ este a a ¸ a a a clasa functiilor rationale. Prin functie rational˘ se ˆ ¸elege o functie de forma ¸ ¸ ¸ ¸ a ınt ¸ R(x) = P (x) , Q(x) (9.11)

s unde P (x) ¸i Q(x) sunt polinoame reale. Asemenea functii sunt definite pe reuniuni de intervale ¸i sunt continue pe tot dome¸ s niul de definitie. Vom presupune c˘ P (x) ¸i Q(x) nu au factori comuni. ¸ a s F˘r˘ a restrˆnge generalitatea putem presupune c˘ aa a a grad P (x) < grad Q(x). In caz contrar, f˘cˆnd ˆ artirea, avem a a ımp˘ ¸ P1 (x) P (x) = C(x) + , Q(x) Q(x) grad P1 (x) < grad Q(x). (9.13) (9.12)

Va fi atunci suficient s˘ ne ocup˘m de integrarea functiilor rationale de forma (9.11) a a ¸ ¸ a cu conditia (9.12). Presupunem c˘ grad Q(x) = n. ¸ a a s Dac˘ ai , i = 1, r, sunt r˘d˘cinile reale, de ordinele de multiplicitate ni ¸i αk ± iβk , a k = 1, s, sunt r˘d˘cinile complexe de ordinele de multiplicitate mk , ale ecuatiei Q(x) = 0, a a ¸ atunci Q(x) se poate factoriza sub forma Q(x) = a0 (x − a1 )n1 · · · (x − ar )nr (x2 − 2p1 x + q1 )m1 · · · (x2 − 2ps x + qs )ms , a a ¸ unde n1 + · · · + nr + 2(m1 + · · · + ms ) = n, iar αk ± iβk sunt r˘d˘cinile ecuatiei x2 − 2pk x + qk = 0, cu p2 − qk < 0. k Vom numi fractii simple functiile rationale de forma ¸ ¸ ¸ A Mx + N , , (x − a)n (x2 − 2px + q)m unde A, M, N, a, p, q ∈ R cu p2 − q < 0, n, m ∈ N. ın Orice functie rational˘ de forma (9.11) se poate reprezenta ˆ mod unic sub forma ¸ ¸ a unei sume finite de fractii simple. ¸ ¸ Cˆnd se cunoa¸te descompunerea (9.14) a polinomului Q(x), pentru scrierea functiei a s a ¸ at a rationale R(x) ca sum˘ de fractii simple trebuie s˘ ¸inem seama de urm˘toarele: ¸ (9.14)

˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZA MATEMATICA

105

a). Prezenta unui factor de forma (x − a)n ˆ (9.14) furnizeaz˘ ˆ descompunere o ¸ ın a ın sum˘ de fractii simple de forma a ¸ A2 An A1 + ··· + . + x − a (x − a)2 (x − a)n (9.15)

b). Prezenta unui factor de forma (x2 −2px+q)m ˆ (9.14) furnizeaz˘ ˆ descompunere ¸ ın a ın o sum˘ de fractii simple de forma a ¸ M1 x + N1 M2 x + N2 Mm x + Nm + ··· + 2 . + 2 2 − 2px + q 2 x (x − 2px + q) (x − 2px + q)m (9.16)

Coeficientii Ai , Mk , Nk se pot determina prin metoda coeficientilor nedeterminati. ¸ ¸ ¸ Rezult˘ c˘ integrarea functiilor rationale se reduce la integrarea fractiilor simple. a a ¸ ¸ ¸ Integrarea acestora s-a f˘cut ˆ exemplele precedente. a ın

9.3.1

Integrale reductibile la integrale din functii rationale ¸ ¸
P (x, y) , Q(x, y)

Prin functie rational˘ ˆ variabilele x, y ˆ ¸elegem o functie de forma ¸ ¸ a ın ınt ¸ R(x, y) =

ın unde P (x, y) ¸i Q(x, y) sunt polinoame ˆ variabilele x ¸i y. s s A). Primitive de forma R(sin x, cos x) dx. Efectuˆnd schimbarea de variabil˘ t = tg x , adic˘ x = 2arctg t, t ∈ R, integrala devine a a a 2 R(sin x, cos x) dx = 2 R 1 − t2 2t , 2 1 + t2 1+t dt . 1 + t2

Dac˘ integrala se poate scrie sub una din formele a f (sin x) cos x dx, f (cos x) sin x dx, f (tg x) dx,

sunt de preferat substitutiile t = sin x, t = cos x, t = tg x, respectiv. ¸ B). Primitive de forma ax + b dx. R x, n cx + d Presupunem c˘ ad − bc = 0, c˘ci ˆ caz contrar a a ın ax + b = k. cx + d Cu ajutorul schimb˘rii de variabil˘ a a t=
n

ax + b , cx + d

x=

dtn − b , a − ctn

Atunci s a a ¸ ax2 + bx + c = a(x − x1 )(x − x2 ). n 106 ax + b cx + d dx = n(ad − bc) R dtn − b . Dac˘ c ≥ 0 se poate face schimbarea de variabil˘ a a ax2 Obtinem ¸ R x. Dac˘ a > 0 se poate face schimbarea de variabil˘ a a √ ax2 + bx + c = x a + t. Integralele de aceast˘ form˘ se reduc la primitive din functii rationale ˆ urma unei a a ¸ ¸ ın substitutii Euler. a − t2 ax2 + bx + c dx = √ √ t2 c − bt + a c dt. (a − t2 )2 3. (a − ctn )2 C). b − 2t a 2. (a − t2 )2 √ √ √ 2t c − b t2 c − bt + a c . Obtinem ¸ R x. a − t2 a − t2 D).ANALIZA MATEMATICA obtinem ¸ R x. ax2 + bx + c dx = 2a(x2 − x1 ) R ax2 − x1 t2 a(x2 − x1 ) . rezult˘ a R x.− √ b − 2t a b − 2t a √ x= t2 − c √ . √ 2t c − b x= .t a − ctn tn−1 dt. ax2 + bx + c) dx. . c˘ci altfel ax2 + bx + c < 0 pentru orice a s a x ∈ R. a − t2 a − t2 dt . =2 R + bx + c = xt + c. = −2 R ax2 + bx + c dx = √ √ t2 a − bt + c a √ 2 dt. Presupunem c˘ trinomul ax2 + bx + c ia valori pozitive pe un anumit interval ¸i c˘ a s a b2 − 4ac = 0. (b − 2t a) √ √ t2 a − bt + c a t2 − c √ . Dac˘ a < 0 ¸i c < 0 avem b2 − 4ac > 0. Efectuˆnd substitutia a ¸ a(x − x1 )(x − x2 ) = t(x − x1 ). Fie x1 ¸i x2 r˘d˘cinile reale ale ecuatiei ax2 + bx + c = 0. Integrale binome. ¸ 1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Primitive de forma R(x.

cu r ¸i s numere ˆ s ıntregi. Dac˘ p nu este ˆ a ıntreg. dar m+1 este ˆ n efectueaz˘ schimbarea de variabil˘ at + b = us . determin˘ o diviziune sau o partitie a intervalului [a. se efectueaz˘ schimbarea de a s r s 2. avem ¸ n b−a= δxi .17) ¸ as a a ın unde m. n. Dac˘ not˘m cu δxi = xi − xi−1 lungimea unui interval ¸ a a partial al diviziunii. adic˘ x = t1/n . (9.1 Integrala definit˘ a Sume integrale Riemann. 107 (9. a a t cu r ¸i s s 9. x1 . b]. n ∈ N. b]. . se efectueaz˘ schimbarea de variabil˘ at+b = us . . x1 . b] ¸i (νn ) ¸irul normelor acestora. Fie (∆n ) un ¸ir de diviziuni ale intervalului [a. . a m+1 n = r . un interval ˆ ınchis ¸i m˘rginit al axei reale. i = ø1. Dac˘ p este ˆ a ıntreg ¸i s variabil˘ t = us . . . a a ın a Obtinem ¸ p m+1 m+1 1 at + b 1 I= dt. . Fiecare interval [xi−1 . adic˘ ¸ s a a lungimea celui mai mare interval al diviziunii ∆. Integrabilitate Fie [a. n. xn } ⊂ [a.17) schimbarea de variabil˘ xn = t. a = x0 < x1 < · · · < xn = b. p = ıntreg. Dac˘ p nu este ˆ a ıntreg. m+1 nu este ˆ n n numere ˆ ıntregi.ANALIZA MATEMATICA ınt Prin integrale binome ˆ ¸elegem integralele de forma I= xm (axn + b)p dx.18) t n −1 (at + b)p dt = t n +p−1 n n t a ¸ Cele trei cazuri ˆ care integrala binom˘ I se reduce la o integral˘ dintr-o functie ın a rational˘ sunt: ¸ a 1. p = ıntreg. .4 9. a < b. Cebˆ¸ev a demonstrat c˘ exist˘ numai trei cazuri ˆ care o integral˘ binom˘ se poate reduce la o integral˘ dintr-o functie rational˘. xi ]. . s s s νn = ν(∆n ). . a a a ¸ ¸ a a S˘ efectu˘m ˆ integrala (9. dar m+1 + p este ˆ ıntreg. se nume¸te interval partial al diviziunii ∆. Punctele x0 . b]. p sunt numere rationale. a a s ıntregi.3 Se nume¸te norm˘ a diviziunii ∆ num˘rul ν = ν(∆) = maxi δxi .4. xn se numesc a ¸ s puncte de diviziune ale diviziunii ∆.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . i=1 a Definitia 9. se cu r ¸i s numere ˆ r s 3. O multime finit˘ ¸i ordonat˘ s a ¸ as a de puncte ∆ = {x0 .

i=1 Se poate demonstra c˘ definitia precedent˘ este echivalent˘ cu definitia urm˘toare: a ¸ a a ¸ a a Definitia 9. n. a n→∞ Fie f : [a.ANALIZA MATEMATICA 108 s Definitia 9. xi ].4 Spunem c˘ ¸irul (∆n ) este un ¸ir normal de diviziuni ale intervalului [a. s Definitia 9. exist˘ un δ(ε) > 0 a.7 Num˘rul finit I se nume¸te limita sumelor integrale σ∆ (f ) cˆnd norma ¸ a s diviziunii tinde la zero. b] este ¸ n n σ∆ (c) = i=1 c δxi = c i=1 δxi = c(b − a). ¸ Definitia 9. In a s particular.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . atunci σ∆ (f ) ≤ σ∆ (g). avem σ∆ (αf +βg) = ασ∆ (f )+ a s βσ∆ (g). Deoarece exist˘ o infinitate de diviziuni ale unui interval [a. b]. b] → R ¸i α. ∀x ∈ [a. atunci σ∆ (f ) ≥ 0. Scriem atunci I = lim σ∆ (f ) = lim ν→0 ν→0 n f (ξi ) δxi . Suma Riemann a functiei constante f (x) = c. ∆ o diviziune s a a intervalului [a. Dac˘ f. b] → R ¸i f (x) ≤ g(x). b] ¸ as dac˘ lim νn = 0. pentru orice alegere a punctelor intermediare ξi . avem |σ∆ (f )| ≤ σ∆ (|f |). rezult˘ c˘ a a a pentru o functie f multimea sumelor integrale Riemann este o multime infinit˘. b] → R o functie definit˘ pe intervalul ˆ ¸ a ınchis ¸i m˘rginit [a. diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ(ε) ¸i pentru orice alegere a punctelor intermediare. b]. num˘rul σ = σ∆ (f ) definit s a prin n σ = σ∆ (f ) = i=1 f (ξi ) δxi .ˆ pentru orice a a ı. g : [a. a a s s˘ avem a |σ∆ (f ) − I| < ε. β sunt constante arbitrare. b] ¸i ξi ∈ [xi−1 . dac˘ oricare ar fi ε > 0. i = 1. x ∈ [a.6 Num˘rul finit I se nume¸te limita sumelor integrale σ∆ (f ) cˆnd norma ¸ a s a diviziunii tinde la zero. b]. ¸irul corespuna s s z˘tor al sumelor integrale σn = σ∆n (f ) este convergent la I. dac˘ f (x) ≥ 0. ¸ ¸ ¸ a Sumele Riemann au urm˘toarele propriet˘¸i: a at 1. dac˘ pentru orice ¸ir normal de diviziuni (∆n ). Dac˘ f. b] ¸i pentru fiecare dia s viziune exist˘ o infinitate de moduri de alegere a punctelor intermediare ξi . Pentru orice functie f : [a. 2. g : [a. ∀x ∈ [a. a 4.5 Se nume¸te sum˘ integral˘ Riemann a functiei f corespunz˘toare diviz¸ s a a ¸ a iunii ∆ ¸i unei alegeri date a punctelor intermediare ξi . . adic˘ a a n→∞ lim σn = I. b] → R. 3.

Mai general. Prin reducere la absurd. atunci suma Riemann σ∆ (f ) reprezint˘ suma ariilor a ¸ a a s ın˘ ¸ dreptunghiurilor de baz˘ xi − xi−1 ¸i de ˆ altime f (ξi ).ANALIZA MATEMATICA 109 a ¸ Dac˘ exist˘ num˘rul I spunem c˘ functia f este integrabil˘ (ˆ sens Riemann) pe a a a a ın [a. b] este unic determia ¸ nat. Se poate ar˘ta c˘ dac˘ a ¸ a a a f este continu˘. b]. b]. 0 ≤ y ≤ f (x)}. integrabil˘ pe [a.ˆ ıi ı. Dac˘ functia f este pozitiv˘. rezult˘ c˘ exist˘ I cu proprietatea c˘ lui ε = 1 a ˆ corespunde un δ > 0 a.4 Num˘rul I(f ) asociat unei functii f pe intervalul [a. . b] ¸i se ¸ s a s noteaz˘ a b I(f ) = a f (x) dx. b]. Deci σ∆ (f ) aproximeaz˘ aria a a multimii din plan ¸ Dy = {(x. cuprins˘ ˆ a ıntre graficele functiilor f. g : [a. y) ∈ R2 | a ≤ x ≤ b. b]. |σ∆ (f ) − I| < 1. iar I se nume¸te integrala definit˘ sau integrala Riemann a functiei f pe [a. este integrabil˘ ¸i ¸ as b a c dx = c(b − a). b] → R. Numerele a ¸i b se numesc limite de integrare. are arie ¸i ¸ s s b A(Dy ) = a [g(x) − f (x)] dx. f (x) ≤ y ≤ g(x)}. Teorema 9. dac˘ f. g ¸i dreptele x = a. x = b.19) s oricare ar fi diviziunea ∆ cu ν(∆) < δ ¸i oricare ar fi punctele intermediare ξi . ¸ a a a a a a a Deoarece f este integrabil˘ pe [a. Teorema 9. x = b. graficul functiei f ¸i dreptele x = a. a a ¸ s atunci multimea ¸ Dy = {(x.5 Orice functie f : [a. atunci multimea Dy are arie ¸i a ¸ s b A(Dy ) = a f (x) dx. x ∈ [a. |I1 − I2 | < |I1 − σ| + |σ − I2 | < ε 2 + ε 2 = ε. b]. s delimitat˘ de axa Ox. b].˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Exemplul 9. (9. functia f functia de integrat sau inte¸ s ¸ a grand.6 Functia f (x) = c. y) ∈ R2 | a ≤ x ≤ b. este m˘rginit˘ pe [a. b] → R sunt dou˘ functii continue ¸i f (x) ≤ g(x) pe [a. iar x variabil˘ de integrare.

n. arbitrar. k = 1. S = S∆ (f ) = i=1 Mi δxi (9.22). xi ]. ξk = x. x ∈ [xi−1 . b]. consider˘m a urm˘torul sistem de puncte intermediare a ξi = xi . ∀x ∈ [a.20) s = s∆ (f ) = i=1 mi δxi . xk ]. a a a pentru orice diviziune ∆. b]. Luˆnd M = max Mk . avem m(b − a) ≤ s∆ ≤ σ∆ ≤ S∆ ≤ M (b − a). Exist˘ deci a a a a ¸ a numerele m = inf f (x).4. Definitia 9.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . obtinem |f (x)| ≤ M . cu Mk = i=k f (xi ) δxi − I| < 1. ∀x ∈ [xi−1 . xi ]. din (9. ea este m˘rginit˘ pe orice interval partial [xi−1 . n . prin ˆ ınmultire cu δxi ¸i sumare dup˘ i. b] → R o functie m˘rginit˘ ¸i ∆ o diviziune a intervalului [a. Este suficient s˘ ar˘t˘m c˘ f este m˘rginit˘ pe fiecare a aa a interval [xk−1 . Criteriu de integrabilitate Fie f : [a. 1 (1 + | δxk i=k f (xi ) δxi | + |I|) > 0. Deoarece f ¸ a as este m˘rginit˘ pe [a. b]. Exist˘ functii m˘rginite pe un interval ˆ a a a ¸ a ınchis ¸i m˘rginit [a. b]. obtinem (9. mi = inf f (x).2 Sume Darboux. ¸ s a de unde. In adev˘r. k = 1. x ∈ [a. dar numai a s a a a ın o singur˘ sum˘ Darboux inferioar˘ s∆ ¸i o singur˘ sum˘ Darboux superioar˘ S∆ .superioar˘) ale functiei f coresa ¸ a punz˘toare diviziunii ∆. ˆ plus. care se g˘sesc ˆ relatia a ın ¸ Mi = sup f (x). xi ].8 Sumele ¸ n (9. avem a m ≤ mi ≤ f (ξi ) ≤ Mi ≤ M. deci i = k. f˘r˘ a fi integrabile pe acel interval. a ¸ a Consecinta 9. xk ]. s a aa 9. a Pentru o diviziune dat˘ ∆ se pot forma o infinitate de sume Riemann σ∆ .21) se numesc sume integrale Darboux (s . oricare ar fi ξi ∈ [xi−1 . b]. Reciproca teoremei nu este adev˘rat˘. xi ].22) .1 O functie nem˘rginit˘ pe un interval ˆ ¸ ¸ a a ınchis nu este integrabil˘ pe acel interval. In acest scop. pentru x ∈ [xk−1 .ANALIZA MATEMATICA 110 a a Fie ∆ o asemenea diviziune. n m ≤ mi ≤ f (x) ≤ Mi ≤ M. ¸ (9. M = sup f (x). Atunci. S .19) avem |f (x) δxk + de unde |f (x)| ≤ Mk .inferioar˘.

subintervalele partiale ale diviziunii.ˆ ı. b] este integrabil˘ pe [a. b] este integrabil˘ pe [a. rezult˘ c˘ exist˘ xm ¸i xM ˆ [xi−1 . oricare ar fi ε > 0 exist˘ un δ(ε) > 0 a. Dup˘ a doua teorem˘ a lui Weierstrass. at Teorema 9. a a ¸ Teorema 9. b]. xi ] a. M Mi = f (xi ).23) pentru orice diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ. b]. b]. a s i = ø1.ANALIZA MATEMATICA 111 ¸ as a Teorema 9. b−a Fie acum ∆ o diviziune a intervalului [a. a ¸ s s s a ¸ s s ¸irurile (sn ). rezult˘ c˘ δxi < δ(ε) ¸i deci. b] → R continu˘ pe [a. a s a s Aplicˆnd criteriul de integrabilitate vom g˘si unele clase de functii integrabile. (Sn ) ¸i (σn ) sunt convergente ¸i au aceea¸i limit˘ I. n.7 Orice functie f : [a. Exist˘ functii a a a ¸ discontinue pe [a. Sirurile (sn ).6 (Criteriul de integrabilitate) Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca funca a ¸ia f : [a. xi ]. b] pentru care |x − x | < δ. functiile monotone pot avea ¸ discontinuit˘¸i dar sunt integrabile. xi ].ˆ pentru a ı. b] avˆnd norma ν(∆) < δ ¸i [xi−1 . ¸ a a . (Sn ) ¸i s (σn ) aproximeaz˘ integrala. cu atˆt mai mult |xM − xm | < δ(ε). b] rezult˘ c˘ ea este s a a a Deoarece f este continu˘ pe intervalul ˆ a uniform continu˘ pe [a. b].8 O functie monoton˘ pe [a. ea este continu˘ pe orice subinterval [xi−1 . iar ¸irul (Sn ) prin adaos. b]. S∆ (f ) − s∆ (f ) < ε. Prin urmare. |f (x) − f (x )| < ε . Prin urmare n n S∆ − s∆ = i=1 (Mi − mi ) δxi = i=1 m (f (xM ) − f (xi )) δxi . i=1 Continuitatea este suficient˘ dar nu necesar˘ pentru integrabilitate. b] care sunt integrabile pe [a. i Deoarece ν(∆) < δ. orice x. (9. a a ı. b] este ca oricare ar fi ε > 0 s˘ existe un δ(ε) > 0 t a s. a a s a i i ε M Pentru asemenea puncte avem f (xi ) − f (xm ) < b−a ¸i deci s i S ∆ − s∆ < ε b−a n δxi = ε.23) se poate scrie ¸i sub forma ¸ s ν→0 lim (S∆ − s∆ ) = 0. Astfel. a a Conditia (9. atunci pentru orice ¸ir normal de diviziuni. b] → R s˘ fie integrabil˘ pe [a. ¸ a a a ınchis ¸i m˘rginit [a.ˆ a a a a a i s i ın m mi = f (xi ). x ∈ [a. ¸irul (sn ) prin lips˘. ¸ Deoarece f este continu˘ pe [a. b].˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a Dac˘ functia f este integrabil˘ pe [a.

S∆ − s∆ ≤ ε ¸i dup˘ criteriul de integrabilitate.24) Pentru b = a avem atunci a f (x) dx = 0. b] ¸i a ¸ a a ¸ s b a b f (x) dx ≤ a |f (x)| dx. Dac˘ f ¸i g sunt integrabile pe [a.26) 4. ¸ a 1 f (x) este m˘rginit˘ pe [a. Dac˘ f este integrabil˘ pe [a. b].25) 3. O functie a a a s ¸ monoton˘ pe [a. ε M −m . Dac˘ functia f este integrabil˘ pe [a. atunci a s b b f (x) ≤ g(x). subintervalele partiale ale diviziunii. b] → R este diferit˘ de o constant˘ ¸i deci f (a) = f (b). b]. β ∈ R sunt constante arbitrare. Dac˘ f ¸i g sunt integrabile pe [a. M = f (b) = f (xn ). atunci functia f · g este integrabil˘ pe [a. f (x) = 0 pe [a. b] ¸i [xi−1 . s Fie ε > 0 ¸i δ(ε) = n ε M −m . mi = f (xi−1 ). a s ¸ a s 6. i = ø1. a (9. Vom presupune c˘ functia a a a a ¸ monoton˘ f : [a. s a a a Fie ∆ o diviziune a lui [a. s a ¸ a Deci.4.3 Propriet˘¸i ale functiilor integrabile at ¸ b a a 1. (9. b]. b] =⇒ a f (x) dx ≤ g(x) dx. b].˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b] c˘ci multimea valorilor ei este cuprins˘ ˆ a a a a ¸ a ıntre f (a) ¸i f (b). Dac˘ f ¸i g sunt integrabile pe [a. atunci a s s functia αf + βg este integrabil˘ pe [a. avem a m = f (a) = f (x0 ). a a . 5. Mi = f (xi ). x ∈ [a. b]. b]. a] ¸i a s a as f (x) dx = − a f (x) dx. b] atunci f este integrabil˘ ¸i pe [b. 9. s ¸ Deoarece f este cresc˘toare. b] ¸i a a 1 atunci functia f (x) este integrabil˘ pe [a. b] ¸i α. 2. a < b. b]. S˘ presupunem c˘ f este monoton cresc˘toare. b] ¸i ¸ a s b b b (αf (x) + βg(x)) dx = α a a f (x) dx + β a g(x) dx. functia f este integrabil˘ pe [a. b]. xi ]. Dac˘ f este integrabil˘ pe [a. b (9. Pentru orice diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < a a n avem S ∆ − s∆ = i=1 (Mi − mi ) δxi = i=1 (f (xi ) − f (xi−1 )) δxi ≤ ε M −m n i=1 (f (xi ) − f (xi−1 )).ANALIZA MATEMATICA 112 Dac˘ f este constant˘ pe [a. n. b] ea este integrabil˘. b] este m˘rginit˘ pe [a. atunci functia |f | este integrabil˘ pe [a.

n. f (x1 + 0).4.ANALIZA MATEMATICA 113 a 7. 9.28) rezult˘ c˘ a a f (x)g(x) dx = 0 a ¸i deci (9. s a s a 8. presupunˆnd g(x) ≥ 0 pe [a. β] ⊂ [a. b].ˆ f este continu˘ pe intervalele deschise (xk−1 . b].4 Formule de medie s a Teorema 9. . b] ¸i dup˘ proprietatea 3.27) Din m ≤ f (x) ≤ M pentru orice x ∈ [a. b]. ˆ artind prin f (x)g(x) dx b a b a g(x) dx. k = ø1. . ¸ a ¸ a 9. .9 Fie f ¸i g dou˘ functii integrabile pe [a. a finite f (x0 + 0). a (9. rezult˘ a a mg(x) ≤ f (x)g(x) ≤ M g(x). Dac˘ g(x) p˘straz˘ semn constant pe [a. (9. M ] a. Dac˘ b g(x) dx = 0 din (9. Dac˘ f este integrabil˘ pe [a. xk ).28) devine m ≤ µ ≤ M. atunci ea este integrabil˘ pe orice subinterval ˆ a a ınchis ¸i m˘rginit [α. Cum f ¸i g sunt integrabile pe [a.ˆ a a ı. b]. b a g(x) dx .27) are loc oricare ar fi µ. b]. b] s a ¸ a a a atunci exist˘ num˘rul µ ∈ [m. n. cu µ = b a ımp˘ ¸ g(x) dx > 0.27) se nume¸te prima formul˘ de medie sub form˘ general˘. rezult˘ s a a b b b m a g(x) dx ≤ b a a f (x)g(x) dx ≤ M b a g(x) dx. f (x1 − 0). a a O functie f se nume¸te continu˘ pe portiuni pe [a. . M marginile inferioar˘ s a ¸ ¸i superioar˘ a valorilor functiei f pe [a. Orice functie continu˘ pe portiuni pe intervalul [a. b] ¸i m. b] ¸i avem a a s b c b f (x) dx = a a f (x) dx + c f (x) dx. b b f (x)g(x) dx = µ a a g(x) dx.f (xn − 0) ¸i ia valori arbitrare ˆ capetele s ın subintervalelor [xk−1 . Dac˘ ˆ a s a ıns˘ (9. c] ¸i [c. b]. xk ]. s a a a Formula (9. atunci este integrabil˘ pe [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b]. . b]. produsul f (x) · g(x) este o functie integrabil˘ pe s ¸ a [a. b]. a = x0 < x i < · · · < x n = b a. b] dac˘ exist˘ o diviziune a inter¸ s a ¸ valului [a. ∀x ∈ [a. are limitele laterale ı. b].28) Deoarece g(x) ≥ 0 urmeaz˘ c˘ a a a g(x) dx ≥ 0. k = ø1. Dac˘ f este integrabil˘ pe [a. b] este integrabil˘ pe [a.

x x x c x F (x) − F (x ) = De aici rezult˘ a c f (t) dt − f (t) dt = c c f (t) dt + x f (t) dt = x f (t) dt.ˆ f (ξ) = µ. b b f (x)g(x) dx = f (ξ) a a g(x) dx.4. b] este m˘rginit˘ pe [a.ANALIZA MATEMATICA 114 a Dac˘ sunt ˆ a ındeplinite conditiile teoremei precedente ¸i ˆ plus f este continu˘ pe [a.32) a Functia F se mai nume¸te integral˘ cu limita superioar˘ variabil˘ sau integrala definit˘ ¸ s a a a ca functie de limita superioar˘. b]. b] atunci functia F este uniform a ¸ a ¸ continu˘ pe [a. b].5 Existenta primitivelor functiilor continue ¸ ¸ ¸ a a Fie f : [a. b] admite primitive pe [a.27) devine a ın a a b a f (x) dx = µ(b − a). Dar pentru orice x.ˆ a ın ı. ¸ . b] → R prin ¸ x F (x) = c f (t) dt.11 (Existenta primitivelor functiilor continue) Orice functie real˘ ¸ ¸ ¸ a f : [a. c.ˆ |f (x)| ≤ M pe [a. x ∈ [a. a a a a a Deoarece f este integrabil˘ pe [a. b]. deoarece m ≤ µ ≤ M . (9.10 Dac˘ functia f este integrabil˘ pe [a.ˆ a ı. b] → R o functie integrabil˘ pe [a.30) iar dac˘ ˆ plus f este continu˘. ¸ s ın atunci exist˘ ξ ∈ [a. deci exist˘ un M > 0 a. b] a. (9. b] a.31) Formula (9. ˆ acest caz exist˘ ξ ∈ [a. b]. b]. atunci exist˘ ξ ∈ [a. x]. b] putem scrie ı. Una dintre aceste primitive a este functia (9. (9. Deoarece f este integrabil˘ pe orice subinterval [c. s a 9. b]. s ¸ at a Teorema 9. (9. In adev˘r. a a b a f (x) dx = f (ξ)(b − a). b] → R continu˘ pe [a.29) ı. x ∈ [a.32). ¸ a Teorema 9. b]. a ın a Dac˘ ˆ teorema precedent˘ lu˘m g(x) = 1. (9. b] a. definim functia F : [a. x x |F (x) − F (x )| = | x f (t) dt| ≤ | x |f (t)| dt| ≤ M |x − x | ¸i folosind definitia continuit˘¸ii uniforme rezult˘ concluzia teoremei.30) se nume¸te prima formul˘ de medie.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .

F (x + h) − F (x) = f (ξ). b] atunci s a a b a f (x) dx = Φ(b) − Φ(a). s a a Deci exist˘ a h→0 h→0 Prin urmare lim F (x + h) − F (x) = f (x).ˆ a a a a x+h x f (t) dt = h · f (ξ). x] a. x + h] sau ξ ∈ [x + h. a s A¸adar.6 Metode de calcul a integralelor definite Teorema 9. (9. F (x + h) − F (x) 1 = h h x+h c x 115 f (t) dt − f (t) dt c = 1 h x+h f (t) dt. b] → R este continu˘ pe [a. a as Prin aceast˘ teorem˘ am dovedit c˘ derivata integralei definite ca functie de limita a a a ¸ superioar˘ este functia de sub semnul de integral˘ a ¸ a d dx x f (t) dt = f (x). Aplicˆnd teorema de medie rezult˘ c˘ exist˘ ξ ∈ [x. rezult˘ c˘ lim f (ξ) = f (x). b] ¸i h a. a ¸ . c 9. ξ → x ¸i f este continu˘ pe [a. h adic˘ F este derivabil˘ ¸i F (x) = f (x).12 (Formula fundamental˘ a calculului integral) Dac˘ functia f : a a ¸ [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . h a Deoarece pentru h → 0. b] ¸i Φ(x) este o primitiv˘ a ei pe [a. pentru calculul integralei definite a functiei f (x) este suficient s˘ cunoa¸tem s ¸ o primitiv˘ a functiei f (x). b].33) Fie Φ(x) o primitiv˘ a lui f (x) pe [a. b] ¸i deci a s x Φ(x) = c f (t) dt + C. b].ANALIZA MATEMATICA Fie x arbitrar din [a. Atunci Φ(b) − Φ(a) = a c b b f (t) dt + c f (t) dt = a f (t) dt. a a a x F (x) = c f (t) dt este de asemenea o primitiv˘ a lui f (x) pe [a.4. Dup˘ teorema precedent˘. Avem s ı. b]. x ı.ˆ x + h ∈ [a.

β] are primitive pe [α.34) Teorema 9. β] ¸i ϕ(α) = a. (9.15 Dac˘ u ¸i v au derivate pˆn˘ la ordinul n + 1 continue pe [a. b].36) sau (9. a Formula (9. β] → [a. b]. a (9. functia f : [a. Num˘rul Φ(b) − Φ(a) se noteaz˘ Φ(x)|b . functia ϕ : [α. ϕ(β) = b.ANALIZA MATEMATICA 116 a Formula (9. b] are derivat˘ continu˘ pe [α. a ¸ Aplicˆnd formula lui Leibniz-Newton. De asemenea functia f (ϕ(t)) · ϕ (t) fiind continu˘ pe [α.13 (Formula schimb˘rii de variabil˘) Dac˘: a a a 1.33) se mai a a a ıncˆ scrie b a f (x) dx = Φ(x)|a .38) a .36) se mai scrie ¸i sub forma s b a udv = uv|a − b b v du. a a s Teorema 9. b] → R este continu˘ pe [a. b] ea are primitive pe [a.35) a ¸ Deoarece f (x) este continu˘ pe [a.37) Formula (9. s a¸ O generalizare a teoremei precedente este teorema: a a Teorema 9. atunci a s are loc formula b a b uv (n+1) dx = [uv (n) − u v (n−1) + · · · + (−1)n u(n) v]|b + (−1)n+1 a u(n+1) v dx.33) se nume¸te formula fundamental˘ a calculului integral sau formula lui s Leibniz-Newton.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .14 (Formula de integrare prin p˘rti) Dac˘ u ¸i v au derivate continue a ¸ pe [a. b] atunci F (ϕ(t)) este o primitiv˘ a functiei f (ϕ(t)) · ϕ (t) pe [α. ¸ atunci are loc formula b β f (x) dx = a α f (ϕ(t)) · ϕ (t) dt. b]. atunci are loc formula b a uv dx = uv|a − b b u v dx. a (9.37) se nume¸te formula de integrare prin p˘rti. β]. ˆ at formula (9. b]. (9. Dac˘ F (x) este o primitiv˘ a a a a lui f (x) pe [a. b (9. β]. ¸ a a a s 2.36) Deoarece uv = (uv) − u v rezult˘ c˘ a a b b b uv dx = a a (uv) dx − a u v dx = uv|a − b b u v dx. avem a β α b f (ϕ(t))ϕ (t) dt = F (ϕ(β)) − F (ϕ(α)) = F (b) − F (a) = f (x) dx.

(9.40) x0 a a care este formula lui Taylor cu restul sub form˘ integral˘. 9. b].5 Integrale improprii a Pˆn˘ aici. +∞). u(n+1) (x) = 0. b]. a Exemplul 9.16 Dac˘ f are derivate pˆn˘ la ordinul n + 1 continue pe [a. xα a .38) este dat˘ de: ¸ a a 117 Teorema 9. Exist˘ probleme care necesit˘ extinderea notiunii de s ¸ a a ¸ integral˘ definit˘.39) n s t a ¸ a ın s Formula (9.41) ¸i o vom numi integral˘ improprie de speta ˆ ai.7 Integrala ∞ 1 dx.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .ANALIZA MATEMATICA O aplicatie important˘ a formulei (9.38) u(x) = (b−x) ¸i v(x) = f (x) ¸i ¸inˆnd n! seama c˘ a (b − x)n−k) u(k) (x) = (−1)k . +∞) ¸i scriem a ∞ f (x) dx = lim F (t) t→∞ (9. ed (n − k)! Inlocuind aici pe b cu x ¸i pe a cu x0 avem s x − x0 (x − x0 )n (n) 1 f (x0 )+· · ·+ f (x0 )+ 1! n! n! x f (x) = f (x0 )+ (x−t)n f (n+1) (t) dt. a a Fie f : [a. studiind integrala definit˘. am presupus c˘ intervalul [a. k = 1. Definitia 9.39) se obtine luˆnd ˆ (9. t] ⊂ [a. cerˆnd fie ca intervalul de integrare s˘ fie nem˘rginit. fie ca functia s˘ a a a a a ¸ a fie nem˘rginit˘. ¸ a a Not˘m a t F (t) = a f (x) dx. a > 0.9 Dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ lim F (t) spunem c˘ functia f este integrabil˘ ¸ a as a a ¸ a t→∞ s pe [a. n. +∞) → R o functie integrabil˘ pe orice interval m˘rginit [a. (9. b] este m˘rginit a a a a a a ¸i functia f (x) m˘rginit˘ pe [a. s a ¸ ıntˆ In acest caz spunem c˘ a ∞ a a f (x) dx este convergent˘. atunci are a a a loc formula f (b) = f (a) + b−a 1 (b − a)n (n) f (a) + · · · + f (a) + 1! n! n! b a (b − x)n f (n+1) (x) dx. a Dac˘ functia F (t) nu are limit˘ pentru t → ∞ sau dac˘ lim |F (t)| = ∞ spunem c˘ a ¸ a a t→∞ integrala este divergent˘.

∞ care se nume¸te formula lui Leibniz-Newton pentru intrgrale improprii de speta ˆ ai. 1 1 α−1 aα−1 . putem scrie t F (t) = a f (x) dx = Φ(t) − Φ(a). t→b−0 c˘ integrala este divergent˘. b) → R o functie integrabil˘ pe orice interval m˘rginit [a. ∞). f (x) dx. a < t < b ¸i ¸ a a s lim |f (x)| = +∞. 1 1−α 1 tα−1 − 1 aα−1 . avem a t 118 F (t) = a dx = xα ln t − ln a. a In adev˘r.ANALIZA MATEMATICA s a este convergent˘ pentru α > 1 ¸i divergent˘ pentru α ≤ 1. α ≤ 1. t]. Notˆnd a a a as a Φ(+∞) = lim Φ(x) putem scrie x→∞ ∞ a f (x) dx = Φ(+∞) − Φ(a) = Φ(x)|a . b] ¸i scriem b f (x) dx = lim F (t) a t→b−0 a ¸ ¸i o vom numi integral˘ improprie de speta a doua. α=1 ¸i deci s t→∞ lim F (t) = b +∞. α > 1. s ¸ ıntˆ Fie f : [a. t].10 Dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ lim F (t) spunem c˘ functia f este integrabil˘ ¸ a as a a a ¸ t→b−0 s pe [a. −∞ Fie Φ(x) o primitiv˘ a functiei f (x) pe [a. Definitia 9. a a In aceast˘ situatie punctul b se nume¸te punct singular. +∞ Analog se definesc ¸i integralele s −∞ f (x) dx. Not˘m a x→b−0 t F (t) = a f (x) dx. s b In acest caz spunem c˘ a a a f (x) dx este convergent˘.8 Integrala b a Dac˘ functia F (t) nu are limit˘ pentru t → b − 0 sau dac˘ lim |F (t)| = ∞ spunem a ¸ a a dx (b − x)α . exist˘ ¸i este finit˘ lim Φ(t). t→∞ a Rezult˘ de aici c˘ integrala este convergent˘ d. a ¸ s Exemplul 9.d. Aplicˆnd formula lui Leibniz-Newton a ¸ a pe intervalul [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . α = 1.

ANALIZA MATEMATICA 119 s a este convergent˘ pentru α < 1 ¸i divergent˘ pentru α ≥ 1.11 Integrala improprie ¸ a s f (x) dx. avem a t F (t) = a dx = (b − x)α lim F (t) = 1 1 1 − 1−α (b−t)α−1 − (b−a)α−1 . Analog se definesc ¸i integralele s b f (x) dx. α = 1. ¸ ¸ a s a Teorema 9. b) a. cu b = +∞ sau finit. a In adev˘r. ¸i deci s t→b−0 +∞. Formula lui Leibniz-Newton r˘mˆne adev˘rat˘ ¸i pentru integrale improprii de speta a a a as ¸ a doua dac˘ exist˘ ¸i sunt finite lim Φ(t). α=1 1 1 1−α (b−a)α−1 .17 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca integrala improprie b f (x) dx. respectiv lim Φ(t). se nume¸te absolut b a convergent˘ dac˘ integrala improprie a a a |f (x)| dx este convergent˘.ˆ pentru orice t. t ∈ (A. α ≥ 1. t Deoarece t t f (x) dx < |F (t ) − F (t)|. t f (x) dx < ε. ¸ ıntˆ s a la +∞ pentru integrale improprii de speta ˆ ai ¸i la stˆnga lui b pentru integrale improprii de speta a doua. a a b Definitia 9. Punctul b este punct singular. b). cu a b x→a+0 lim |f (x)| = +∞. α < 1. teorema este o consecint˘ a teoremei lui Cauchy-Bolzano de caracterizare a functiilor cu ¸a ¸ limit˘ finit˘ pentru t → b − 0 (b = +∞ sau finit). lim |f (x)| = +∞. In acest caz spunem c˘ f este absolut integrabil˘ pe [a. cu a x→a+0 lim |f (x)| = +∞. a a . − ln(b − t) + ln(b − a).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b) s˘ avem ı. x→b−0 f (x) dx. a as t→b−0 t→a+0 Din cele de mai sus rezult˘ c˘ studiul integralelor improprii se reduce la cercetarea a a limitei functiei ¸ t F (t) = a f (x) dx. s˘ fie convergent˘ este ca oricare ar fi ε > 0 s˘ a a a a a existe un A ∈ [a. a avˆnd numai pe b ca punct singular.

a teoa a remei. Dac˘ exist˘ un A ∈ [a. b) a. Dac˘ exist˘ un A ∈ [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b) cu A < t < t avem t t t |f (x)| dx ≤ g(x) dx. Dac˘ presupunem c˘ integrala a a a b f (x) dx este convergent˘. . b) avem t t a f (x) dx este absolut convergent˘ atunci ea a t f (x) dx ≤ t |f (x)| dx ¸i concluzia teoremei rezult˘ ¸inˆnd seama de teorema precedent˘. atunci ¸i integrala a s a a f (x) dx este convergent˘. s a b b integrala a h(x) dx este divergent˘. s at a a Reciproca teoremei nu este adev˘rat˘. b) a. as a b). a Pentru orice t. a a). t ∈ [a. rezult˘ c˘ integrala a a a a |f (x)| dx este convergent˘. t ∈ (a.ˆ f (x) ≥ h(x) ≥ 0 pentru orice x ∈ (A.12 Integrala improprie ¸ a f (x) dx se nume¸te semiconvergent˘ dac˘ ea este a s a convergent˘ dar nu este absolut convergent˘.19 (Criteriul de comparatie) Fie integrala improprie ¸ b f (x) dx. Se ajunge astfel la contradictie. b) ¸i dac˘ a a ı. atunci ¸i integrala a s a f (x) dx este divergent˘. a b). Exist˘ integrale improprii care sunt convera a a gente f˘r˘ a fi absolut convergente.18 Dac˘ integrala improprie a este convergent˘. s a b b g(x) dx este convergent˘.ANALIZA MATEMATICA b 120 Teorema 9. aa b Definitia 9. cu b = +∞ sau finit. ar rezulta c˘ integrala a a a ¸ h(x) dx este convergent˘. a a Teorema 9. Deoarece pentru orice t. t b aplicˆnd criteriul lui Cauchy-Bolzano ¸inˆnd seama c˘ integrala a t a a a b g(x) dx este converb gent˘. b) ¸i dac˘ integrala a a ı. a avˆnd numai pe b ca punct singular. dup˘ partea a). a a). adic˘ integrala a a b f (x) dx este a absolut convergent˘ ¸i deci convergent˘.ˆ |f (x)| ≤ g(x) pentru orice x ∈ (A.

y) dx. b(y) sunt a s functii definite pe E. ¸ Fie y0 un punct de acumulare al multimii E ¸i fie ¸ s g(x) = lim f (x.ˆ f (x)(b − x)α ≥ m > 0. Dac˘ exist˘ un α ≥ 1 ¸i un A ∈ [a. b) atunci integrala este divergent˘.ˆ |f (x)|(b − x)α ≤ M . a Consecinta 9. pentru orice a a s ı. Integrala este convergent˘ pentru p > 0 ¸i divergent˘ pentru p ≤ 0. b a a f (x) dx. pentru orice x ∈ a a ı.10 (Integrala lui Euler de speta a doua) Fie integrala ¸ Γ(p) = 0 ∞ xp−1 e−x dx. p ∈ R. p. Integrala este convergent˘ pentru p > 0 ¸i q > 0 ¸i divergent˘ pentru p ≤ 0 sau q ≤ 0. q ∈ R. y→y0 ∀x ∈ [a. avˆnd pe b ca punct a). pentru orice a a ı. +∞) a. definit˘ pe o multime ¸ a ¸ [a. a Exemplul 9. b]. Dac˘ exist˘ un α ≤ 1 ¸i un A ∈ [a. q) = 0 xp−1 (1 − x)q−1 dx.2 Fie integrala improprie de speta ˆ ai ¸ ¸ ıntˆ ∞ a 121 f (x) dx. b) a. (A.ANALIZA MATEMATICA Consecinta 9. J(y) = a(y) f (x. a s a s Exemplul 9. b] pentru orice y ∈ E ¸i a(y). b) a. y).3 Fie integrala improprie de speta a doua ¸ ¸ singular. . Dac˘ exist˘ un α < 1 ¸i un A ∈ [a.6 9. y) dx se numesc integrale care depind de un parametru. +∞) a. s a). +∞) atunci integrala este absolut convergent˘. a s a 9. Dac˘ exist˘ un α > 1 ¸i un A ∈ [a.ˆ |f (x)|xα ≤ M . pentru orice a a s ı. este integrabil˘ pe [a. b] × E. Functia f (x. unde E ⊂ R.ˆ f (x)xα ≥ m > 0.9 (Integrala lui Euler de prima spet˘) Fie integrala ¸a 1 B(p. a b). x ∈ (A. x ∈ (A. a s b). b) atunci integrala este absolut convergent˘.6.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .1 Integrale care depind de un parametru Trecerea la limit˘ sub semnul integral a b b(y) Integralele de forma I(y) = a f (x. y). x ∈ (A. +∞) atunci integrala este divergent˘.

21 Fie f : D → R.2 Derivarea integralelor care depind de un parametru a ¸ Teorema 9. d] ⊂ R2 .42) Functia g(x) este continu˘ pe [a. atunci functia J : [c. a . b] ¸i deci integrabil˘ pe [a. b : [c. y) dx. a ¸ s a Teorema 9. pentru |y − y0 | < δ. b] la functia g(x). pentru orice ¸ir (yn ). y0 ) dx + y − y0 y − y0 f (x. a0 Ne vom ocupa pe rˆnd de fiecare din integralele din membrul drept. y) dx − 1 y − y0 a f (x. y) dx − f (x. ∀x ∈ [a. y) dx + b0 f (x. ∃δ(ε) > 0 pentru care |f (x. y) − f (x. y − y0 b b0 = a0 1 f (x. a(y0 ) = a0 . Ar˘t˘m c˘ J este derivabil˘ ˆ y0 ¸i are loc (9. b] oricare ar fi y ∈ E. b]. a s ¸ s a rezult˘ atunci c˘ g(x) este continu˘ pe [a. β] au derivate continue pe [c. fn (x) = f (x. Dac˘ functia f (x. β] × [c. d] a ¸i s b(y) J (y) = a(y) fy (x. de unde (9. b]. yn ) este un ¸ir uniform convergent pe [a. iar functiile a. y) dx = a a y→y0 lim f (x. b(y) = b. rezult˘ c˘ a a a ¸ b a b b f (x. y) − g(x)| < ε cu |y − y0 | < δ.13 Spunem c˘ functia g este limita uniform˘ pe [a. Intr-adev˘r.43) pentru y = y0 . y). d] → R este derivabil˘ pe [c. y) dx. b] a functiei f cˆnd ¸ a ¸ ¸ a a y → y0 dac˘ ∀ε > 0. y) dx + b (y)f (b(y). b(y0 ) = b0 ¸i s˘ observ˘m c˘ a s a a a b0 b a b0 J(y) = a0 f (x. (9. y) − a (y)f (a(y).43) aa a a Fie y0 ∈ [c. d] → as a ¸ a ın a ¸ ¸ [α. b] a functiei f . y) − g(x)| dx < ε(b − a). ¸irul (fn ). S˘ a ın s not˘m a(y) = a. Deci: (a) b0 J(y) − J(y0 ) =. yn ∈ E. (9. y) dx − a g(x) dx ≤ a |f (x. y0 ) dx. b] a functiei f ¸i f este continu˘ pe a a [a. atunci b y→y0 b lim f (x. d]. y) dx. Teorema care urmeaz˘ ne d˘ regula de intervertire a operatiei de integrare cu operatia a a ¸ ¸ de trecere la limit˘.42). y) este continu˘ ¸i are derivat˘ partial˘ ˆ raport cu y continu˘ pe D. b]. unde D = [α. ¸ a a s ¸ s s yn → y0 . a a a Deoarece g este limita uniform˘ pe [a. a0 J(y0 ) = a0 f (x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .20 Dac˘ g este limita uniform˘ pe [a. 9.6. Dup˘ teorema referitoare la continuitatea ¸irurilor de functii uniform convergente.ANALIZA MATEMATICA 122 a Definitia 9. d].

ˆ ı. y) − f (x. avem a 1 y − y0 ¸i la limit˘ s a (c) y→y0 f (x. a0 s a Din (a). Conform teoremei precedente a b0 pentru |y − y0 | < δ (b) lim y→y0 a0 f (x. b0 ]. f (x. y0 ) cˆnd y → y0 . y). y0 )| < ε.43). b0 ] la fy (x. urmeaz˘ c˘ pentru orice ε > 0 exist˘ un ¸ δ(ε) > 0 a. y0 ) = fy (x. y0 ). ca functie de variabila y.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y) fiind uniform continu˘ pe D. d] ¸i f este continu˘ pe D. y) − f (x. y − y0 b |ξ| < |b − b0 | lim 1 y − y0 f (x. y − y0 ¸i pentru orice x ∈ [a0 . y0 ) = |fy (x. (c) ¸i (d) rezult˘ (9. y0 + η). y0 ) − fy (x. . (b). deci functia s ¸ f (x. y) dx = a (y0 )f (a(y0 ). g˘sim a a a (d) lim 1 y − y0 a y→y0 f (x. y) − f (x.ANALIZA MATEMATICA ¸ Aplicˆnd teorema lui Lagrange functiei f . y) dx = b (y0 )f (b(y0 ). y) − f (x. y0 ) y − y0 converge uniform pe [a0 . y0 ) dx = y − y0 b b0 a0 y→y0 lim f (x. y0 )dx. y0 + η) − fy (x. y) dx = b0 b(y) − b(y0 ) · f (b(y0 ) + ξ). y0 ). a a s Asem˘n˘tor. b0 deoarece b este derivabil˘ pe [c. avem a ¸ f (x. 123 a a a a Functia fy (x. y − y0 |η| < |y − y0 |. y) − f (x. y0 ) dx = y − y0 b0 a0 fy (x. Aplicˆnd teorema de medie celei de a doua integrale.

z(t)). 1). s a a iar x = x(t). t ∈ I (10. k = (0. t ∈ I. In general. iar cel˘lalt negativ. y(t). Un drum a a s 124 . 0. j = (0. curba Γ este imaginea intervalului I prin functia vectorial˘ (10. t ∈ I.2). t ∈ I (10. 0. s s Partea din curba Γ format˘ din punctele M (t) cu t ∈ [a. k}. ¸ a Dac˘ z(t) = 0. 0).3) sau r = r(t) = x(t)i + y(t)j. (10. y = y(t). a a a a ın ınseamn˘ a alege a Pe o curb˘ putem stabili dou˘ sensuri de parcurs. Un drum a cu tangent˘ continu˘ se nume¸te drum neted dac˘ nu are puncte singulare. z(t) au derivate continue s a ¸ pe [a. 0).1) ¸ a a a se numesc ecuatiile parametrice ale curbei Γ. z sunt trei functii continue pe un interval I ⊂ R. y. (10. ecuatiile (10. y(t). b] ⊂ I se nume¸te arc de a ın s ın curb˘ continu˘ sau drum cu originea ˆ punctul A(a) ¸i extremitatea ˆ punctul B(b). i. 1. o astfel de curb˘ o vom numi orientat˘.4) reprezint˘ o curb˘ plan˘. t este parametrul pe curb˘. ˆ care i = (1. atunci a x = x(t). ¸ ¸i r este vectorul de pozitie al punctului M ∈ Γ fat˘ de O. b]. Dac˘ raport˘m ın pe R3 la un reper ortonormat {O. t ∈ I. situat˘ ˆ planul Oxy. A orienta curba ˆ a a un sens de parcurs pe ea. multimea a a Γ a punctelor M ∈ R3 de coordonate (x(t).2) In acest mod. j. Unul din sensurile a a de parcurs ˆ vom numi pozitiv. y = y(t). z = z(t).1 Notiuni de teoria curbelor ¸ ¸ ¸ Reamintim c˘ dac˘ x. Un a a a a drum se nume¸te cu tangent˘ continu˘ dac˘ functiile x(t). se nume¸te curb˘ continu˘.1) se pot scrie s ¸ ¸a sub forma r = r(t) = x(t)i + y(t)j + z(t)k.Capitolul 10 INTEGRALE CURBILINII 10. a s Punctul M0 (t0 ) se nume¸te punct singular al curbei Γ dac˘ r (t0 ) = 0. se alege ca sens pozitiv ıl a a a sensul de deplasare a punctului M (t) pe curb˘ cˆnd t cre¸te.

(10. . . b]: a a = t0 < t1 < . Spunem c˘ punctele Mi . xi ). . . . Mn = B. . a a Diviziunea ∆Γ a lui Γ define¸te o linie poligonal˘ AM1 M2 . Mi−1 Mi . ˆ ınscris˘ a s a ˆ Γ a c˘rei lungime este ın a n ∆ a cu norma ν = ν(∆) = max (ti − ti−1 ) ¸i reciproc.ANALIZA MATEMATICA 125 ¸ ¸ se nume¸te partial neted sau neted pe portiuni dac˘ este reuniunea unui num˘r finit de s a a drumuri netede.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . y(ti ). Mi ). s Teorema 10. Fie Γ un drum cu extremit˘¸ile A(a) ¸i B(b) (cu A = B dac˘ drumul este ˆ at orientat ˆ sensul de cre¸tere a parametrului t ∈ [a. b]. a ¸ s se mai scrie n ∆ = i=1 y x z x 2 (θi ) + y 2 (θi ) + z 2 (θi ) · (ti − ti−1 ). cu x y z θi . i = 0. . s a a a = i=1 d(Mi−1 .2 Lungimea unui arc de curb˘ a s a ınchis. θi . pe care o vom nota cu ∆Γ . Fie.8) L= a ||r (t)|| dt.7) Definitia 10. . < tn = b. S˘ observ˘m c˘ ν → 0 implic˘ νΓ → 0. . definesc o ın a a a a diviziune a lui Γ. pe de alt˘ parte.9) ∆ Aplicˆnd teorema lui Lagrange functiilor x(t). . z(ti )). θi a ¸ ∈ (xi−1 . 10. Mi ).1 Orice drum Γ cu tangent˘ continu˘ este rectificabil ¸i lungimea lui este a a s dat˘ de a b ν→0 ∆ (10.n Diviziunea ∆Γ a lui Γ determin˘ o diviziune ∆ a lui [a. i=1. σ∆ suma Riemann a functiei f (t) = x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) . Mi . ın s Pe drumul Γ alegem punctele A = M0 . ti ].6) Deoarece Mi (x(ti ).1 Drumul Γ se nume¸te rectificabil dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ limita lungi¸ s a as a milor ∆ a liniilor poligonale ˆ ınscrise ˆ Γ cˆnd norma diviziunii tinde la zero. < ti−1 < ti < . Vom numi norm˘ a diviziunii ∆Γ num˘rul νΓ = ν(∆Γ ) = max d(Mi−1 . Num˘rul ın a a L = lim se nume¸te atunci lungimea drumului Γ. i=1. (10. n. y(t) ¸i z(t) pe intervalul [ti−1 .n (10. B. . avem n ∆ = i=1 (x(ti ) − x(ti−1 ))2 + (y(ti ) − y(ti−1 ))2 + (z(ti ) − z(ti−1 ))2 . . M1 .5) Reciproca fiind adev˘rat˘ numai pentru drumuri deschise. . Mi−1 . (10. . ˆ ordinea dictat˘ de orientarea lui Γ. .

a b ν→0 lim σ∆ = a x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) dt. Deoarece f (t) este integrabil˘ pe [a. xi ]. y(τi ). s ¸ a Fie ˆ a ∆Γ o diviziune a arcului AB.11) . (10. (10. Fie M (t) ∈ Γ ¸i s(t) lungimea arcului de curb˘ AM . Pi (τi ) ∈Mi−1 Mi .ANALIZA MATEMATICA a corespunz˘toare diviziunii ∆ ¸i punctelor intermediare θi ∈ [xi−1 . z) o functie definit˘ pe arcul AB. b].3 Integrale curbilinii de primul tip Fie Γ =AB un arc de curb˘ neted˘ pe portiuni.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ∆ diviziunea corespunz˘toare a intervalului ınc˘ a ¸i si lungimea arcului Mi−1 Mi s si = ti−1 [a. puncte intermediare ale diviziunii ∆Γ ti x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) dt. s 10. Atunci s a t s(t) = a ||r (τ )|| dτ. n. corespunz˘toare diviziunii ∆Γ ¸ s a a a a arcului AB ¸i punctelor intermediare Pi . y. i = ø1. dat˘ prin ecuatiile parametrice (10. cu τi ∈ [ti−1 . suma s n n σ∆Γ (f ) = i=1 f (Pi ) si = i=1 f (x(τi ).1) a a ¸ a ¸ ¸i f (M ) = f (x. de unde s (t) = ||r (t)|| ¸i deci s ds = ||r (t)|| dt = x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) dt.10) ¸ Definitia 10. Dar lim ν→0 ∆ = lim σ∆ ¸i deci s ν→0 b L= a x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) dt. ds se nume¸te element de arc al curbei Γ.2 Se nume¸te sum˘ integral˘ a functiei f . b]. z(τi )) si . adic˘ a s n 126 σ∆ = i=1 x 2 (θi ) + y 2 (θi ) + z 2 (θi ) · (ti − ti−1 ). ti ].

y(t).10).3 Spunem c˘ functia f este integrabil˘ pe AB dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ ¸ a ¸ a a as a νΓ →0 lim σ∆Γ (f ) = I. Prin urmare n f (x. z(τi )) x 2 (θi ) + y 2 (θi ) + z 2 (θi ) · (ti − ti−1 ).13) Deoarece arcul AB este neted pe portiuni. oricare ar fi punctele intermediare Pi . y(τi ). functiile x(t). a νΓ →0 ν→0 Interpretarea geometric˘ a integralei curbilinii a Fie f (M ) = f (x. Putem scrie deci n σ∆Γ (f ) = i=1 f (x(τi ). y(t). Teorema 10. a ¸ a s integrabil˘ pe [a. b] ¸i fie σ∆ suma sa Riemann corespunz˘toare diviziunii ∆ ¸i punctelor a a s intermediare τi .13). cu θi ∈ [ti−1 . y(t). Dac˘ functia f este integrabil˘ pe AB atunci I se nume¸te integrala curbilinie de a ¸ a s s primul tip a functiei f pe AB ¸i scriem ¸ I= AB f (M ) ds = AB f (x. z) ds. ti ]. de ecuatii .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . dat prin ecuatiile parametrice (10.14) Consider˘m functia Φ(t) = f (x(t). Aplicˆnd atunci teorema de medie integralei (10. z(t) sunt continue ¸i s ¸ ¸ au derivate continue [a. z(t)) x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t) dt. b]. atunci a ¸ a functia f (x. de unde (10. z(t)) x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t). y) ¸i AB un arc de curb˘ plan˘.2 Dac˘ functia f (x(t). (10. definit˘ pe [a. y. obtinem a ¸ si = x 2 (θi ) + y 2 (θi ) + z 2 (θi ) · (ti − ti−1 ). s a a ¸ S˘ consider˘m suprafata cilindric˘ avˆnd curba directoare AB ¸i generatoarele paralele a a ¸ a a s a ¸a a a a ¸ ¸ cu axa Oz. y(τi ). b]. b]. z(τi )) si . y. z) ds = lim AB νΓ →0 f (x(τi ).ANALIZA MATEMATICA 127 Definitia 10. (10.12) Teorema care urmeaz˘ d˘ leg˘tura ˆ a a a ıntre integrala curbilinie de primul tip ¸i integrala s Riemann. z) este integrabil˘ pe AB ¸i ¸ a s b f (x. y. z(t)) este integrabil˘ pe intervalul [a. i=1 (10. y(t). Avem c˘ lim σ∆Γ = lim σ∆ . y. z) ds = a AB f (x(t). Pe aceast˘ suprafat˘ s˘ consider˘m curba neted˘ pe portiuni A B .3).

cu ξi = x(τi ).1). a 128 f (x. ηi . s s cu xi = x(ti ). ηi . zi ). ζi ) (xi − xi−1 ).15) a Definitia 10.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .5 Spunem c˘ functia f este integrabil˘ pe AB ˆ raport cu x dac˘ exist˘ ¸ a ¸ ın a a ¸i este finit˘ s a x lim σ∆Γ (f ) = I x . ζi ) (yi − yi−1 ). yi = y(ti ). corespunz˘toare ¸ s ¸ diviziunii ∆Γ a arcului AB ¸i punctelor intermediare Pi . z) dy = lim AB νΓ →0 i=1 f (ξi . Oz. zi ]. z) dx = lim AB νΓ →0 i=1 f (ξi . y. y) ds este tocmai AB s aria portiunii din suprafata cilindric˘ cuprins˘ ˆ ¸ ¸ a a ıntre generatoarele AA . Fie ∆Γ o diviziune a arcului AB ¸i Mi (xi . s ηi = y(τi ). (10. ζi ). νΓ →0 oricare ar fi punctele intermediare Pi . y. ηi . puncte intermediare. y. orientat˘ de la A la B.16) s ın In mod analog putem forma sumele integrale ale functiei f ˆ raport cu y ¸i ˆ raport ¸ ın cu z: n n y σ∆Γ (f ) = i=1 f (Pi ) (yi − yi−1 ). Fie ˆ a f (M ) = f (x. Aceste segmente sunt ˆ acela¸i timp proiectiile arcului orientat Mi−1 Mi pe cele trei axe. suma s n x σ∆Γ (f ) = i=1 n f (Pi ) (xi − xi−1 ) = i=1 f (ξi . Oy. [yi−1 .ANALIZA MATEMATICA parametrice x = x(t). zi = z(ti ). z σ∆Γ (f ) = i=1 f (Pi ) (zi − zi−1 ) ın s ın ¸i putem defini integralele curbilinii de tipul al doilea ale functiei f ˆ raport cu y ¸i ˆ s ¸ raport cu z: n f (x. atunci I x se nume¸te integrala a ¸ ın ¸ curbilinie de tipul al doilea ˆ raport cu x a functiei f pe AB ¸i scriem ın s n f (x. sunt segmentele orientate [xi−1 . Proiectiile segmentului orientat [Mi−1 Mi ] pe ¸ axele de coordonate Ox. BB ¸i arcele de 10. Atunci. ınc˘ ¸ a a a ın a Definitia 10.4 Se nume¸te sum˘ integral˘ ˆ raport cu x a functiei f . dat prin ecuatiile (10. (10. punctele diviziunii ¸i Pi (ξi . A B . y(t)). ζi ) (xi − xi−1 ). ˆ sensul a a ¸ a ın de cre¸tere a parametrului t de la a la b. xi ]. yi . ζi = z(τi ). t ∈ I. z) o functie definit˘ pe arcul AB. curb˘ AB.4 Integrale curbilinii de tipul al doilea Fie AB un arc de curb˘ neted˘. . ηi . z = f (x(t). a s Dac˘ functia f este integrabil˘ pe AB ˆ raport cu x. y = y(t). yi ] ¸i respectiv s ın s ¸ [zi−1 .

17). P integrabil˘ pe AB ˆ raport cu x. a ın ın s ın Prin integral˘ curbilinie de tipul al doilea de form˘ general˘ ˆ ¸elegem expresia a a a ınt I= AB P dx + Q dy + R dz = AB P (M ) dx + AB Q(M ) dy + AB R(M ) dz. y. (10. z(t))z (t) dt. (10. de unde (10. y(t).15) se mai scrie a ¸ a n x σ∆Γ (f ) = i=1 f (x(τi ). b]. z(τi ))x (θi )(ti − ti−1 ). Consider˘m apoi functia Φ(t) = f (x(t).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a cu θi ∈ (ti−1 . z) dx = 0. y(t). z) k o functie vectorial˘ definit˘ pe arcul ¸ a a . Dac˘ arcul AB este un segment de dreapt˘ paralel cu axa Oz atunci a a f (x. y. z) dy = a AB b f (x(t). a ¸ x integrabil˘ pe [a. f (x. etc.3 Dac˘ functia f (x(t). Q ˆ raport cu y ¸i R ˆ raport cu z. y. z(t)) este integrabil˘ pe [a. ti ). y(t). z) = P (x. y. y. z) i+Q(x. z(t))x (t) dt. atunci functia f (x. y(t). a a a Fie F(x. AB AB f (x. y. y. z) dx = a AB f (x(t).ANALIZA MATEMATICA n 129 f (x. R(M ) definite a a ¸ s ¸ pe arcul AB. definit˘ pe [a. a Teorema 10. In mod asem˘n˘tor se arat˘ c˘ a a a a b νΓ →0 ν→0 f (x. z(t))y (t) dt. y. y. z) dy = 0. ηi . y. z) este integrabil˘ pe AB ˆ raport cu x ¸i ¸ a s b f (x. y(τi ). b] ¸i fie σ∆ suma sa Riemann corespunz˘toare diviziunii ∆ ¸i punctelor a a s s x x a intermediare τi . z) dz = lim AB νΓ →0 i=1 f (ξi . y. Integrala curbilinie de tipul al doilea de form˘ general˘ a a Fie AB un arc de curb˘ neted˘ pe portiuni ¸i trei functii P (M ). ζi ) (zi − zi−1 ). Avem c˘ lim σ∆Γ = lim σ∆ . b]. z(t))x (t).17) Aplicˆnd teorema lui Lagrange functiei x(t). y(t). z) j+R(x. z) dz = a AB f (x(t). iar AB este un a ¸ ın arc neted. suma integral˘ (10. Q(M ).18) Uneori este comod s˘ scriem integrala curbilinie de tipul al doilea sub form˘ vectorial˘.

5 Independenta de drum a integralelor curbilinii ¸ Definitia 10. este independent˘ de drum ˆ D dac˘. s Fie D ⊂ R3 un domeniu ¸i P (M ).6 O multime de puncte din plan sau spatiu se nume¸te conex˘ dac˘ orice ¸ ¸ ¸ s a a dou˘ puncte ale ei pot fi unite printr-un arc de curb˘ complet continut ˆ multime.18) se scrie sub forma I= AB F · dr.19) Fie τ = dr/ds versorul tangentei la curb˘. multimea plan˘ m˘rginit˘ de Γ este inclus˘ ˆ D. ¸ ¸ as a s Definitia 10.20) 10. s a Definitia 10. Exist˘ multimi ¸ a s a a a a ¸ conexe care nu sunt convexe. exist˘ cel putin o suprafat˘ S m˘rginit˘ de Γ. oricare ar fi A. a a ¸ ın ¸ Orice multime convex˘ este ¸i conex˘. a ın s Avem atunci urm˘toarea leg˘tur˘ ˆ a a a ıntre integrala curbilinie de tipul al doilea de form˘ a general˘ ¸i integrala curbilinie de primul tip: as I= AB F · dr = AB F · τ ds.9 Un domeniu plan D se nume¸te simplu conex. s ¸ Definitia 10. (10.8 O multime de puncte din plan sau spatiu se nume¸te convex˘ dac˘ orice ¸ ¸ ¸ s a a dou˘ puncte ale ei pot fi unite printr-un segment de dreapt˘ complet continut ˆ multime. B ∈ ın a ın a a ın s ın D ¸i oricare ar fi arcele netede pe portiuni Γ1 ¸i Γ2 situate ˆ D cu extremit˘tile ˆ A ¸i s ¸ s a s B.10 Spunem c˘ integrala curbilinie ¸ a I= AB P dx + Q dy + R dz (10. ın a ¸ ¸a a a Un domeniu care nu este simplu conex se nume¸te multiplu conex. (10.22) . situat˘ ˆ ˆ a ın ıntregime ˆ D. avem P dx + Q dy + R dz = Γ1 Γ2 P dx + Q dy + R dz. R(M ) trei functii definite pe D. urmeaz˘ c˘ P dx + Q dy + R dz = F · dr ¸i deci a a (10. dac˘ oricare ar fi curba ¸ ˆ ınchis˘ Γ din D. Deoarece dr = i dx + j dy + k dz.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Q(M ).7 O multime deschis˘ ¸i conex˘ se nume¸te domeniu. orientat ˆ sensul cre¸terii parametrului s. (10. dac˘ oricare ar fi curba ˆ a ınchis˘ a ¸ s Γ din D. Reciproca nu este adev˘rat˘.21) unde AB este un drum ˆ D. a a ın ¸ a a a Un domeniu D din spatiu se nume¸te simplu conex.ANALIZA MATEMATICA 130 s AB. a a ¸ ın ¸ Definitia 10. avˆnd aceea¸i orientare.

diferentiabil˘ pe D. z) = P (x.4 Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca integrala I s˘ fie independent˘ de ¸ a s a drum ˆ D este ca oricare ar fi drumul ˆ ın ınchis C. Suficienta. de la A la B). z). Deoarece AΓ1 B ∪BΓ2 A = C din (10. Dac˘ x = x(τ ). Deoarece C = AΓ1 B ∪ BΓ2 A. y = y(τ ). de unde. Fie C un contur ˆ ınchis a s a s continut ˆ D ¸i A. a. z) dz. Atunci a s P dx + Q dy + R dz = AΓ1 B AΓ2 B P dx + Q dy + R dz. rezult˘ c˘ ¸ a ¸ a a a a ∂U = P.23) a ın s a s rezult˘ (10. Fie Γ1 ¸i Γ2 dou˘ arce situate ˆ D cu ¸ s a a ın extremit˘tile ˆ A ¸i B. Presupunem c˘ are loc (10. z) dx + Q(x. Definitia 10. τ ∈ [a. t] este o reprezentare parametric˘ a arcului a a AM . a Suficienta. B ∈ C.22).24) P dx + Q dy + R dz. y. Presupunem I independent˘ de drum pe D. y. Functia U se nume¸te primitiva expresiei diferentiale P dx + Q dy + R dz. prin derivare. y.d.23) C Necesitatea. P dx + Q dy + R dz este o diferential˘ exact˘ pe D. y.25) .23).ˆ a a a ¸ ı. dac˘ exist˘ o functie U (x. neted pe portiuni. Integrala I este independent˘ de a ¸ drum pe D d.11 Spunem c˘ expresia diferential˘ P dx + Q dy + R dz este o diferential˘ ¸ a ¸ a ¸ a exact˘ pe D. continut ˆ D s˘ ¸ ¸ ın a avem P dx + Q dy + R dz = 0.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . R trei functii continue pe D. a ¸ Propriet˘¸ile integralei curbilinii I depind de propriet˘¸ile expresiei diferentiale P dx+ at at Q dy + R dz. Dac˘ P dx + Q dy + R dz este o diferential˘ exact˘. z) dy + R(x. avˆnd aceea¸i orientare. z = z(τ ).ANALIZA MATEMATICA 131 a a Teorema 10. ¸ s ¸ Teorema 10. avˆnd aceea¸i orientare (de ex. ∂x ∂U = Q. rezult˘ (10. Q. ¸ a a ın Necesitatea. ¸ a dU (x. y. z) = AM (10. Not˘m cu Γ1 ¸i Γ2 arcele determinate de punctele A ¸i B pe ¸ ın s C. Fie AM un drum ˆ D a ¸i s U (x.23). Presupunem I independent˘ de drum pe D. U (t) = P (t)x (t) + Q(t)y (t) + R(t)z (t) sau dU = P dx + Q dy + R dz. atunci t U (t) = a (P (τ )x (τ ) + Q(τ )y (τ ) + R(τ )z (τ )) dt. (10. ∂y ∂U =R ∂z (10. y.5 Fie P.

s a ¸ a Dac˘ functia U este diferentiabil˘ atunci dU = grad U · dr.25) rezult˘ c˘ dac˘ I este independent˘ de drum ˆ D atunci functiile P. a Dac˘ U (x. numit˘ a ¸ potentialul lui F = (P. R). ∂x ∂y ∂z a a adic˘ I nu depinde de drum. R). z). In acest caz. z) se nume¸te cˆmp potential dac˘ exist˘ un ¸ a a ¸ s a a ı. atunci este adev˘rat˘ ¸i reciproca a a a afirmatiei precedente. a Definitia 10. = .15 Se nume¸te divergent˘ a cˆmpului vectorial F = (P. cˆmpul ¸ s ¸a a scalar ∂Q ∂R ∂P div F = + + . R a a a a ın ¸ satisfac conditiile ¸ ∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P = . functia U .27) se nume¸te gradientul cˆmpului scalar U . este primitiva expresiei diferentiale F · dr = P dx + Q dy + ¸ ¸ R dz. z) defi¸ s a ¸ a nit˘ pe D. ¸ b = 10. y. putem scrie s I= AB 132 ∂U ∂U ∂U dx + dy + dz = ∂x ∂y ∂z b ∂U ∂U ∂U b (t)x (t) + (t)y (t) + (t)z (t) dt = U (t) dt = U (t)|a .16 Se nume¸te rotor al cˆmpului vectorial F = (P. a cˆmpul scalar U (x. y. y. R).ANALIZA MATEMATICA ¸i deci pentru orice arc AB din D. z) ¸ s a ¸ a definit˘ pe D. = .26) ∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z a as Se poate ar˘ta c˘ dac˘ domeniul D este simplu conex. Q. cˆmpul vectorial ¸ s a a rot F = ∂R ∂Q − ∂y ∂z i+ ∂P ∂R − ∂z ∂x j+ ∂Q ∂P − ∂x ∂y i k= ∂ ∂x j ∂ ∂y k ∂ ∂z P Q R . Q. ∂x ∂y ∂z a Un cˆmp vectorial se nume¸te solenoidal dac˘ div F = 0.6 Notiuni elementare de teoria cˆmpului ¸ a Definitia 10. y. z) a. atunci vectorul a ¸ grad U = ∂U ∂U ∂U i+ j+ k ∂x ∂y ∂z (10. z) = grad U (x. a ¸ Definitia 10. Q. a Definitia 10.ˆ F(x. y. Q. y. a Din (10. y. (10.12 Se nume¸te cˆmp scalar pe domeniul D o functie real˘ U (x. z) are derivate partiale pe D.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .14 Cˆmpul vectorial F(x.13 Se nume¸te cˆmp vectorial pe domeniul D o functie vectorial˘ F(x. a s Definitia 10.

Spunem ˆ acest caz c˘ planul Π este orientat pozitiv. B A y dx = b ψ(x) dx. ϕ(y) ≤ x ≤ ψ(y). unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe [a. care se mi¸c˘ pe conturul C. Q. iar dac˘ D este a a a simplu conex. d]}. Prin urmare C y dx = ϕ(x) dx + C a b ψ(x) dx = − b [ψ(x) a − ϕ(x)] dx. ıntˆ S˘ calcul˘m integrala curbilinie y dx = a a y dx+ y dx+ y dx+ C AB b BB B A a AA a y dx. iar −k este versorul normalei la fata negativ˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . s ın Un domeniu plan poate fi simplu ¸i ˆ raport cu Ox ¸i ˆ raport cu Oy.ANALIZA MATEMATICA 133 Definitia 10. a 10. y). ¸ s ¸ a integrala I = F · dr. definit prin Dx = {(x. Atunci C =AB ∪ BB ∪ B A ∪ A A. s 10. AB Dac˘ F este un cˆmp potential atunci rot F = 0. se nume¸te simplu ˆ raport cu axa Ox. Vom numi s s ¸ un asemenea domeniu simplu ˆ raport cu axa Oy. ın Un domeniu Dx . a as ¸ a Pentru ca integrala I s˘ fie independent˘ de drum pe D este necesar. b). B punctele ˆ care dreptele x = a ¸i respectiv x = b ın s ın s ˆ alnesc curbele y = ϕ(x).8 Calculul ariei cu ajutorul integralei curbilinii Fie Dy un domeniu compact definit prin Dy = {(x. ce m˘rgine¸te domeniul Dy . orientat pozitiv. ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x). In acest caz spunem c˘ ın a a domeniul D este orientat pozitiv. A ¸i B. b] ¸i ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a. y). ˆ directia normalei pozitive la plan.17 Se nume¸te circulatia cˆmpului vectorial F = (P. AB b a y dx = a ϕ(x) dx. a a Dac˘ domeniul D este multiplu conex. ın ¸ s a a vede mereu ˆ stˆnga lui domeniul D m˘rginit de conturul C. x ∈ [a. presupus simplu a s ˆ raport cu axa Oy. Pentru domenii simple ˆ raport cu Ox. i. orientarea pozitiv˘ se define¸te ca mai sus pe fiecare din contururile a s ˆ ınchise care alc˘tuiesc frontiera lui. Versorul k = i × j este versorul normalei ın a la fata pozitiv˘ a planului Π. Deci aria dome- niului Dy este dat˘ de A = − a y dx. R) pe arcul AB. adic˘ frontiera lui este format˘ din mai multe a contururi ˆ ınchise. Un plan ¸ a ¸ a orientat pozitiv ˆ vom nota Oxy. y = ψ(x). se poate ın . A. y ∈ [c. ıl s Un contur ˆ ınchis C din planul Π se nume¸te orientat pozitiv dac˘ un observator a perpendicular pe plan. compact. este ¸i suficient ca rot F = 0. j} orientat drept. a a ¸ a atunci este adev˘rat˘ ¸i afirmatia reciproc˘. Ins˘ y dx = BB AA y dx = 0.7 Orientarea curbelor ¸i domeniilor plane s Fie Π un plan raportat la reperul cartezian ortonomat {O. Dac˘ domeniul D este simplu conex. b]}. s ın s ın Fie C conturul ˆ ınchis.

ANALIZA MATEMATICA ar˘ta c˘ A = a a 134 x dy. In astfel de cazuri se utilizeaz˘ formula ce a rezult˘ din acestea a 1 A= x dy − y dx. 2 C a s integrala curbilinie fiind luat˘ pe frontiera conturului C. a orientat ˆ sens pozitiv.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . care m˘rgine¸te domeniul D. ın . Formule de acest tip au loc pentru orice domenii D m˘rginite de a C una sau mai multe curbe continue ¸i ˆ s ınchise.

n. numite puncte intermediare ale diviziunii ∆. Dn } ⊂ D. ¸ a n Not˘m cu ωi aria elementului Di al diviziunii ∆. . ınc˘ a a ¸ a Definitia 11. suma s n n σ∆ (f ) = i=1 f (Pi ) ωi = i=1 f (ξi . Q). P. D2 . Q ∈ Di } diametrul multimii Di . de arie Ω.1 Integrala dubl˘ a Definitia integralei duble ¸ Fie D o multime de puncte din plan sau spatiu. a a a ∆ = {D1 . cu a i=1 s ωi = Ω ¸i cu Pi (ξi .1 Numim diametru al multimii D.4 Se nume¸te sum˘ integral˘ Riemann a functiei f . a Definitia 11. .3 Numim norm˘ a diviziunii ∆ num˘rul ν = ν(∆) = max{di .2 Numim diviziune ∆ a domeniului D o multime finit˘ de submultimi ale ¸ ¸ a ¸ lui D f˘r˘ puncte interioare comune. n. ¸ ¸ ¸ a ¸ Definitia 11. corespunz˘toare di¸ s viziunii ∆ a domeniului D ¸i punctelor intermediare Pi . Multimea D este m˘rginit˘ dac˘ ¸i numai dac˘ diametrul s˘u este finit. n cu i=1 Di = D. puncte arbitrare. i = 1.1 11. n}. (11. a c˘ror reuniune este D. ¸ a a as a a Fie D un domeniu plan ˆ ınchis ¸i m˘rginit. ηi ) ∈ Di . ηi ) ωi . s a Definitia 11. .1) 135 .Capitolul 11 INTEGRALE MULTIPLE 11. Fie ˆ a f : D → R. Di se numesc elementele diviziunii ∆. ¸ Fie di = max{d(P. i = 1. marginea superioar˘ a distantelor din¸ tre punctele ei. .1. i = 1.

1 Dac˘ f (x. y).superioar˘) ale functiei f coresa a ¸ punz˘toare diviziunii ∆. atunci a n n σ∆ (f ) = i=1 C ωi = C i=1 ωi = CΩ. exist˘ un δ(ε) > 0 a. D Se poate demonstra c˘ orice functie integrabil˘ pe D este m˘rginit˘ pe D.inferioar˘.6 Sumele ¸ n n ∀(x. dac˘ oricare ar fi ε > 0. (x.5 Num˘rul finit I se nume¸te limita sumelor integrale σ∆ (f ) cˆnd norma ¸ a a a ı. y). Exemplul 11. Definitia 11. y). y) ∈ D. care se g˘sesc ˆ relatia a ın ¸ m ≤ mi ≤ f (x.2 Sume Darboux. ¸i deci s C dxdy = CΩ. y) ≤ Mi ≤ M. Mi = sup f (x. M = sup f (x.ˆ pentru orice a diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ(ε) ¸i pentru orice alegere a punctelor intermediare. y) dxdy. y). a Sumele Darboux au propriet˘¸i asem˘n˘toare sumelor Darboux definite pentru inteat a a grala simpl˘. y) ∈ Di . i=1 Dac˘ exist˘ num˘rul I spunem c˘ functia f este integrabil˘ pe D. a ¸ a a a 11. s = s∆ (f ) = i=1 mi ωi . a Scriem atunci I = lim σ∆ (f ) = lim ν→0 ν→0 n f (ξi . a a s s˘ avem |σ∆ (f ) − I| < ε.ANALIZA MATEMATICA 136 s Definitia 11. S = S∆ (f ) = i=1 M i ωi se numesc sume integrale Darboux (s . S . (x. mi = inf f (x. y) = C pe D. diviziunii tinde la zero. Criteriu de integrabilitate ¸ a as Fie f : D → R o functie m˘rginit˘ ¸i ∆ o diviziune a domeniului D. Deoarece f este a a a m˘rginit˘ pe D. a . ea este m˘rginit˘ pe orice element Di al diviziunii.1. ηi ) ωi .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Exist˘ deci numerele a a m = inf f (x. iar I se nume¸te a a a a ¸ a s ¸ s a integrala dubl˘ a functiei f pe D ¸i se noteaz˘ a I(f ) = D f (x. y) ∈ Di .

y) dxdy = µΩ.3 Fie f o functie integrabil˘ pe D ¸i m. b].ˆ f (ξ. s ın 11. Semnal˘m aici doar teorema de medie a ¸ a as Teorema 11. b].1.ANALIZA MATEMATICA 137 ¸ as a Teorema 11. c ≤ y ≤ d} ¸i pentru orice x ∈ [a. (11. Teorema 11. y). f (x. M ] a.ˆ ı.3 Reducerea integralei duble la integrale simple iterate Cazul domeniului dreptunghiular Teorema 11. η) = µ. M marginile inferioar˘ ¸i supes rioar˘ a valorilor functiei f pe D. In a a a acest caz avem urm˘toarea formul˘ de medie a a f (x.1 (Criteriul de integrabilitate) Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca funca ¸ia f : D → R s˘ fie integrabil˘ pe D este ca oricare ar fi ε > 0 s˘ existe un δ(ε) > 0 t a a a.ˆ a ¸ a a ı. D ı.2) pentru orice diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ. Exist˘ atunci num˘rul µ ∈ [m. a a Aplicˆnd criteriul de integrabilitate putem pune ˆ evident˘ clase de functii integraa ın ¸a ¸ bile. y) dy.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . η) ∈ D a. D Dac˘ f (x. formul˘ care d˘ expresia ariei domeniului D cu ajutorul integralei duble. y) dxdy = f (ξ. Dac˘ f este continu˘ pe D. ¸ a a Propriet˘¸ile functiilor integrabile pe D sunt analoage propriet˘¸ilor functiilor inteat ¸ at ¸ grabile pe [a.4 Dac˘ functia f este integrabil˘ pe dreptunghiul a ¸ a D = {(x. S∆ (f ) − s∆ (f ) < ε. exist˘ integrala simpl˘ s a a d I(x) = c f (x. a ≤ x ≤ b. Aici dω = dxdy a a se nume¸te element de arie ˆ coordonate carteziene. . η)Ω. y) = 1 pe D din formula precedent˘ g˘sim a a a Ω= D dxdy = D dω. atunci exist˘ punctul P (ξ.2 Orice functie f : D → R continu˘ pe D este integrabil˘ pe D.

. x ∈ [a. b] avem  y ∈ [c. s x ∈ [a.5 Dac˘ functia f este integrabil˘ pe domeniul Dy ¸i pentru orice x ∈ [a. atunci exist˘ ¸i integrala iterat˘ as a a I(x) dx ¸i are loc egalitatea s b b ψ(x) f (x. y) dy. y) dxdy = Dy D f (x. y). (11. ψ(x)].5) Pentru x fixat din [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y). y ∈ [ϕ(x). y) ∈ Dy . Definim pe D functia f (x. y) dxdy = Dy a I(x) dx = a dx ϕ(x) f (x. 0. b] ¸i ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a.ANALIZA MATEMATICA b 138 atunci exist˘ ¸i integrala iterat˘ as a a I(x) dx ¸i are loc egalitatea s b b d f (x. (11. unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe [a. y) dy. y) = Evident c˘ a f (x. y) ∈ D \ Dy . ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x).4) Fie c = inf ϕ(x). d]. a ≤ x ≤ b. (x. a ¸ s exist˘ integrala simpl˘ a a ψ(x) I(x) = ϕ(x) b f (x. b] ¸i dreptunghiul D = {(x. f (x. ϕ(x)). f (x. s ¸ s a Teorema 11. y) dy. b]}. (11. y). c ≤ y ≤ d}. y) dxdy.3) Cazul domeniului oarecare ın Vom considera mai ˆ ai cazul unui domeniu Dy simplu ˆ raport cu axa Oy ıntˆ Dy = {(x. 0. b).  0. (x. d = sup ψ(x). y) dxdy = D a I(x) dx = a dx c f (x. b]. y). y) =  y ∈ (ψ(x). f (x. y) prin ¸ f (x.

s a s ın a a a a S˘ schimb˘m rolul variabilelor x ¸i y ˆ teorema precedent˘.7) Dac˘ domeniul de integrat D nu este simplu ˆ raport cu nici una dintre axe. Atunci. b] exist˘ integrala I(x).5) ¸i (11. y) dx. 11. y ∈ [c. y) ∈ D. deoarece produsul f (Pi ) · ωi este volumul unui cilindru a s ın˘ ¸ a drept cu baza Di ¸i ˆ altimea egal˘ cu f (Pi ). . rezult˘ c˘ exist˘ ¸i integrala a a a as d ψ(x) I(x) = c f (x. atunci exist˘ ¸i integrala iterat˘ as a c J(y) dy ¸i are s loc egalitatea d d ψ(y) f (x. (11. y) dx. se a ın ˆ ımparte ˆ subdomenii simple ¸i se aplic˘ formulele precedente. d). unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe [c. y) ∈ D. integrala dubl˘ pe D din functia f (x.6) rezult˘ (11. dup˘ (11. y) dxdy = D a I(x) dx = a dx ϕ(x) f (x.1.ANALIZA MATEMATICA 139 Deoarece pentru fiecare x fixat din [a.6) Din (11. d]}. y) ≥ 0. exist˘ a ¸ a s ψ(y) d integrala simp˘ J(y) = a ϕ(y) f (x. y) a ¸ este tocmai volumul corpului delimitat de cilindrul cu generatoarele paralele cu axa Oz s ¸ avˆnd drept curb˘ directoare frontiera domeniului D. y) dy = ϕ(x) f (x. y). y) dxdy. adic˘ a V= D f (x.4). planul Oxy ¸i suprafata z = f (x. adic˘ s˘ presupunem c˘ a a domeniul de integrat este simplu ˆ raport cu axa Ox ın Dx = {(x. d] ¸i ϕ(y) < ψ(y) pentru y ∈ (c. (11. y) dy = I(x). ϕ(y) ≤ x ≤ ψ(y). d]. ın s a Interpretarea geometric˘ a integralei duble a Dac˘ f (x. s ¸ s a Dac˘ functia f este integrabil˘ pe domeniul Dx ¸i pentru orice y ∈ [c. y) dxdy = Dx c J(y) dy = c dy ϕ(y) f (x. (x. y).3) a b b ψ(x) f (x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y) dy.4 Formula lui Green Vom studia acum leg˘tura dintre integrala dubl˘ pe un domeniu compact ¸i integrala a a s curbilinie pe frontiera acelui domeniu. a a (x.

y) dx + AB B A  P (x.ANALIZA MATEMATICA 140 a a ¸ Teorema 11. ψ(x)) dx − a Dar integralele pe segmentele BB ¸i A A. Presupunem s s acest domeniu orientat pozitiv. ¸ unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe [a.8). ϕ(x)) dx = −  P (x. y) dx. Adunˆnd membru cu membru ultimele dou˘ relatii obtinem (11. y) dx. care poate fi descompus ˆ ıntr-un num˘r finit de domenii simple ˆ raport cu Oy a ın ∂P dxdy = − ∂y D C P (x. y) dx . Analog se arat˘ c˘ dac˘ D este un domeniu ˆ a a a ınchis cu frontier˘ neted˘. b]}. atunci a ¸ a ın P dx + Q dy = C D ∂Q ∂P − ∂x ∂y dxdy. Fie C =AB ∪ BB ∪ B A ∪ A A frontiera sa descris˘ ˆ sens direct.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b] ¸i ϕ(x) < ψ(x) pentru x ∈ (a. ϕ(x) ≤ y ≤ ψ(x). y). paralele cu axa Oy sunt nule. y) dy.8) Consider˘m pentru ˆ a ınceput cazul unui domeniu simplu ˆ raport cu axa Oy ın Dy = {(x. y) sunt dou˘ functii cons a tinue pe domeniul plan D. ϕ(x))] dx =   = a P (x. x ∈ [a. Obtinem ¸ s ∂P dxdy = − ∂y Dy C  P (x. b). P (x. Aceast˘ formul˘ r˘mˆne valabil˘ ¸i pentru un domeniu D oarecare. y) ¸i Q(x. continue pe D. simplu sau multiplu a a a a as conex. y) a a s a ¸ a ın a este o functie continu˘ pe D ¸i are derivat˘ partial˘ ˆ raport cu x continu˘ pe D. iar Q(x. ψ(x)) − P (x. a a ¸ ¸ . iar P are derivat˘ partial˘ ˆ raport cu y. orientat.6 (Formula lui Green) Dac˘ P (x. a ın Deoarece P (x. y) este continu˘ pe Dy . Q are derivat˘ partial˘ ˆ a ¸ a ın raport cu x. m˘rginit de curba C. (11. avem ∂P dxdy = ∂y Dy b a b b ψ(x) dx ϕ(x) ∂P dy = ∂y a b [P (x. cu derivat˘ partial˘ ˆ raport cu y continu˘ a a a ¸ a ın pe Dy . atunci ¸ a ∂Q dxdy = ∂x D C Q(x.

η0 )| · Ω .10) . η) (ξ. In caz contrar spunem c˘ transformarea a ın a este invers˘. a Teorema 11. η) ∈ D .1. conturul C fiind parcurs ˆ sens direct.9) este a ın a direct˘. ın a Dac˘ aplic˘m formula de medie ultimei integrale duble.5 Schimbarea de variabile ˆ integrala dubl˘ ın a S˘ analiz˘m mai ˆ ai modul cum se transform˘ un domeniu plan printr-o transformare a a ıntˆ a punctual˘ a lui R2 . domeniul plan m˘rginit de o curb˘ C.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . η) ∈ D . D = D x − ∂ ∂η x ∂y ∂ξ dξdη = De aici rezult˘ c˘ dac˘ J(ξ. y = y(ξ. ın S˘ calcul˘m transformata acestei integrale prin (11. cu jacobianul J(ξ. η). ın obtinem ¸ ∂v ∂u u dxdy = uv dy − dxdy.9) un a a ın ıi punct care se deplaseaz˘ pe C ˆ sens direct. η) > 0 ˆ D . a Fie D. (11.ANALIZA MATEMATICA 141 Dac˘ u. v : D → R sunt dou˘ functii continue pe D care au derivate partiale continue a a ¸ ¸ a ın s ˆ raport cu x continue pe D. transformarea punctual˘ (11. η) ∂ ∂ξ ∂y ∂η ∂y ∂y dξ + dη = ∂ξ ∂η C x ∂y ∂y dξ + x dη = ∂ξ ∂η J(ξ.9) a ın Definitia 11. v ∂x ∂x D C D numit˘ formula de integrare prin p˘rti ˆ integrala dubl˘. imaginea domeniului D . η) dξdη. η) = D(x. a a ¸ ın a 11. y) = 0. prin transformarea punctual˘ regulat˘ a a x = x(ξ. η).7 Spunem c˘ transformarea domeniului D ˆ domeniul D este direct˘ ¸ a dac˘ unui punct care se deplaseaz˘ pe C ˆ sens direct ˆ corespunde prin (11. pentru ca Ω > 0 este necesar s˘ parcurgem conturul a a a a C ˆ sens direct. (ξ. D(ξ. m˘rginit de a a a curba C . (ξ0 . deci transformarea este direct˘.9) a a Ω= C x(ξ. obtinem a a ¸ Ω = |J(ξ0 . η0 ) ∈ D .7 Dac˘ jacobianul J(ξ. atunci luˆnd ˆ formula lui Green P = 0 ¸i Q = u · v. a Aria Ω a domeniului D este dat˘ de a Ω= D dxdy = C x dy. (11. η) > 0.

v) ∈ ∆ (11. y). ηi )| · ωi . (x. (x. yi = y(ξi . z) pot fi reprezentate sub forma   x = x(u. avem egalitatea n n f (xi . y(ξi . Dac˘ ωi ¸i ωi sunt ariile elementelor Di ¸i respectiv Di .ANALIZA MATEMATICA unde Ω = D 142 dξdη este aria domeniului D . cu (11.9) ˆ corespunde diviziunea ∆ a a ıi domeniului D. Dac˘ not˘m cu a a (ξi .11) xi = x(ξi . (xi . ηi ). ηi )| ωi . y) dxdy = D D f (x(ξ. η). y). care este formula schimb˘rii de variabile ˆ integrala dubl˘. η)| dξdη. Fie ∆ o a ın a diviziune a domeniului D c˘reia.1 Integrala de suprafat˘ ¸a Notiuni de teoria suprafetelor ¸ ¸ ın s ¸ Fie D un domeniu ˆ planul Oxy ¸i f : D → R o functie cu derivate continue pe D. y) ∈ D. y(ξ. z = f (x. Putem acum deduce formula schimb˘rii de variabile ˆ integrala dubl˘. ηi ). v) ∈ ∆. A2 + B 2 + C 2 > 0. n. (11.2 11. obtinem a a a f (x. (11. ηi ). pentru i = 1. v).12) ¸ Trecˆnd aici la limit˘ pentru ν = ν(∆ ) → 0. unde ∆ ⊂ R2 este un domeniu plan. yi ) ∈ Di . ηi ) ∈ Di . y) ∈ D} se nume¸te suprafat˘ neted˘.13) ¸ a ¸ este ecuatia explicit˘ a suprafetei Σ. (11.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . v). y. z admit derivate partiale continue ¸ ¸ pe ∆ care satisfac conditia ¸ (u. y = y(u. Spunem c˘ suprafata Σ admite o reprezentare parametric˘ regulat˘ dac˘ punctele sale a ¸ a a a (x. a ın a 11. prin transformarea (11. Multimea Σ = {(x. Spunem ¸ ¸a a s c˘ a z = f (x. y. η)) |J(ξ. y. (u.2. z). (11.14)  z = z(u.10) avem s s a ωi = |J(ξi . v).15) . iar functiile x. yi )ωi = i=1 i=1 f (x(ξi . ceea ce implic˘ ν = ν(∆) → 0. ηi )) |J(ξi .

v)i + y(u. adic˘ aceea ¸a ¸a a ¸ a ¸ a pentru care versorul normalei la suprafat˘ este ˆ ¸a ındreptat spre exteriorul corpului m˘rginit a de suprafat˘. Pentru o astfel de a ¸a a ¸ suprafat˘ se alege de obicei ca fat˘ pozitiv˘ fata exterioar˘ a suprafetei. D(u. v). y. ın ¸ Normala la suprafat˘ are directia vectorului ¸a ¸ ru = N = ru × rv = Ai + Bj + Ck ¸i deci versorii normalei sunt dati de s ¸ n= Ai + Bj + Ck ru × rv = √ . (11.13) este o su¸a a a prafat˘ cu dou˘ fete. ¸ ın a . v) C= D(x.19) ¸ unde p = ∂f /∂x. cos β = 1+ −q p2 + q2 . D(u.15) exprim˘ faptul c˘ vectorii ru ¸i rv nu sunt coliniari ¸ s ˆ nici un punct al suprafetei. atunci suprafata Σ este o suprafat˘ neted˘. orient˘m suprafata alegˆnd una dintre a ¸ a ¸ a fetele sale ca fiind fata pozitiv˘. v)k. care se mi¸c˘ ˆ acest ¸a ın ¸ s ¸a s a ın sens. y) . v) = x(u. adic˘ aceea pentru care versorul n al a ¸ ın normalei ˆ ıntr-un punct al suprafetei face un unghi ascutit cu axa Oz. v)j + z(u. ¸a Fie C o curb˘ ˆ a ınchis˘ (contur) ce m˘rgine¸te suprafata Σ. D(u. ¸ Dac˘ α. Pentru o astfel de suprafat˘ se alege de obicei ca fat˘ pozitiv˘ fata ¸a a ¸ ¸a ¸a a ¸ a superioar˘ a suprafetei ˆ raport cu planul Oxy. x) . s Ecuatiile (11. deci cos γ > 0.17) Prin alegerea unuia din cei doi versori ai normalei.18) (11. v) ∈ ∆. k ai axelor.14) se pot scrie ¸i sub form˘ vectorial˘ ¸ s a a r = r(u. Orice suprafat˘ definit˘ printr-o reprezentare explicit˘. γ sunt unghiurile dintre versorul n al normalei la fata pozitiv˘ a suprafetei a ¸ a ¸ ¸i versorii i. β. v) B= D(z. vede suprafata ˆ stˆnga lui. v) ∈ ∆ ¸i punctele (x. v) Dac˘ reprezentarea parametric˘ (11. z) . Vectorii (u.14) stabile¸te o corespondent˘ biunivoc˘ ˆ a a s ¸a a ıntre punc¸ ¸a a tele (u. ±||ru × rv || ± A2 + B 2 + C 2 (11.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . atunci s n = i cos α + j cos β + k cos γ.ANALIZA MATEMATICA unde A= 143 D(y. Conditia (11.16) ∂r ∂r . cos γ = 1 1 + p2 + q 2 . Un sens de parcurs al a a s ¸ s ¸ conturului C se nume¸te pozitiv sau coerent cu orientarea suprafetei dac˘ un observator a situat pe suprafat˘. ˆ directia ¸i sensul normalei la suprafat˘. de forma (11. (11. Orice suprafat˘ neted˘ ˆ ¸a a ınchis˘ este o suprafat˘ cu dou˘ fete. q = ∂f /∂y (notatiile lui Monge). rv = ∂u ∂v sunt vectorii tangentelor la curbele v = const ¸i u = const ˆ punctul de coordonate s ın a a parametrice (u. z) ∈ Σ. j. ¸ ¸ avˆnd deci cosinii directori ai normalei a cos α = 1+ −p p2 + q2 .

Cilindrul cu generatoarele paralele cu axa Oz ¸i curb˘ directoarea frontiera elementului Di taie pe planul tangent o portiune s a ¸ plan˘ de suprafat˘ de arie Si . Dac˘ ωi este aria lui Di atunci a ¸a a ωi = Si | cos γ(Pi )|. In punctul Pi ∈ Σ construim planul tangent. 11. f (ξi . Mi (ξi . (u. ηi )) punctul corespunz˘tor de pe Σ.20) Fie Σ o suprafat˘ neted˘ definit˘ prin ecuatia explicit˘ ¸a a a ¸ a unde D este un domeniu m˘rginit din planul Oxy. | cos γ| A2 + B 2 + C 2 dudv = ∆ ||ru × rv || dudv. Rezult˘ c˘ a a S= D 1 + p2 + q 2 dxdy.22) unde ν este norma diviziunii domeniului D.24) Fie suprafata Σ dat˘ prin reprezentarea parametric˘ ¸ a a . Dn } o diviziune a domeniului D.ANALIZA MATEMATICA 144 11. ¸a ın s Aria suprafetei Σ este atunci definit˘ prin ¸ a n n S = lim ν→0 Si = lim i=1 ν→0 1 + p2 + q 2 i=1 Mi · ωi .23) Expresia dS = 1 + p2 + q 2 dxdy = se nume¸te element de arie pe suprafata Σ ˆ coordonate carteziene.3 Integrala de suprafat˘ de primul tip ¸a r = r(u. v) = x(u. . (11. v). (x. y) ∈ D. v)i + y(u. v)j + z(u. (11. (11.2. v) ∈ ∆. ηi . atunci S= ∆ 1 dxdy. . sau Si = 1 + p2 + q 2 |Mi · ωi . ηi ) un punct arbitrar din a s Di ¸i Pi (ξi .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . (11. y). v)k. v) ∈ ∆. .21) unde γ(Pi ) este unghiul dintre normala la suprafat˘ ˆ Pi ¸i axa Oz. iar elementul de arie are expresia dS = A2 + B 2 + C 2 dudv = ||ru × rv || dudv. a Fie {D1 . s ¸ ın Dac˘ suprafata Σ este dat˘ printr-o reprezentare parametric˘ a ¸ a a r = r(u.2. (11. (u. D2 . .2 Aria suprafetelor ¸ z = f (x.

z(Mi ))||ru × rv ||M i · ωi . z) dS = lim Σ ν→0 F (xi .8 Numim sum˘ integral˘ a functiei F pe suprafata Σ suma ¸ a a ¸ n n σ(F ) = i=1 F (Pi )Si = i=1 F (xi . yi . δn } o diviziune a domeniului ∆. .25) Fie F (x.8 Dac˘ functia F (x.27) ¸i aceasta este independent˘ de alegerea punctelor Pi . Acestei diviziuni a domeniului ∆ ˆ corespunde prin reprezentarea (11. . . y(u. vi ). σn } ¸i fie Si aria elementului σi . (11. y(Mi ). z) este continu˘ pe Σ atunci ea este integrabil˘ pe a ¸ Σ ¸i s F (x. v) ∈ δi . putem scrie n n σ(F ) = i=1 F (Pi )Si = i=1 F (x(Mi ). y. . zi = z(ui . vi ). v))||ru × rv || dudv. z au derivate partiale continue a ¸ pe ∆ ¸i satisfac conditia s ¸ ||ru × rv || > 0. Pi (xi . ¸ Definitia 11. . z(u. y.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . σ2 .26) Definitia 11. i=1 (11. v) ∈ ∆.28) a a Teorema 11.9 Spunem c˘ functia F este integrabil˘ pe Σ dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ ¸ a ¸ a a as a I = lim σ(F ) ν→0 (11.29) a Aplicˆnd teorema de medie integralei duble (11.ANALIZA MATEMATICA 145 ¸ unde ∆ este un domeniu plan m˘rginit. (11. i = 1. yi . Elementul ¸ σi este la rˆndul lui o suprafat˘ neted˘ reprezentat˘ parametric prin ecuatiile (11. vi ) ¸ a s punctul corespunz˘tor din δi . v). y. zi )Si . zi )Si . .25). Fie {δ1 . y. Prin urmare. (u. avˆnd norma ν ¸i fie ωi aria a s elementului δi . n: a xi = x(ui . . Num˘rul I se nume¸te integrala s a a s s de suprafat˘ de primul tip a functiei F pe Σ ¸i scriem ¸a ¸ n F (x. yi . Aria sa este dat˘ de Si = δi ||ru × rv || dudv. v). iar functiile x. z) o functie definit˘ pe Σ. . (11. rezult˘ a Si = ||ru × rv ||M i · ωi . vi ). yi = y(ui .24) ıi s o diviziune a suprafetei Σ: {σ1 .24) cu a ¸a a a ¸ a (u. y. δ2 . zi ) un punct arbitrar din σi ¸i Mi (ui . . z) dS = Σ ∆ F (x(u.

. avˆnd ca fat˘ pozitiv˘ fata superioar˘ ˆ a ¸ a a ¸ a ın a ¸a a raport cu planul Oxy.31) Fie suprafata Σ dat˘ prin reprezentarea parametric˘ ¸ a a ¸ unde ∆ este un domeniu plan m˘rginit. . f (x. Fie ˆ a F (x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .29) devine a ¸ F (x. y. ζi ) punctul corespunz˘tor de pe Σ. suma integral˘ a functiei a ¸ Ψ(u. ν→0 de unde (11. (11. s In punctul Pi ∈ Σ construim planul tangent. ¸ a ¸ Definitia 11. y. iar F fiind continu˘ pe Σ. z(Mi ))||ru × rv ||Mi · ωi .10 Se nume¸te sum˘ integral˘ ˆ raport cu planul z = 0 a functiei F . Vom presupune c˘ determinantii functionali A. Mi (ξi . Cilindrul cu generatoarele paralele cu s a axa Oz ¸i curb˘ directoarea frontiera elementului Di taie pe planul tangent o portiune ¸ plan˘ de suprafat˘ de arie Si .29). z) dS = Σ D F (x. corespunz˘toare punctelor intermediare Mi (ui . unde a ¸a a ınc˘ ¸a ın s γi = γ(Pi ) este unghiul dintre normala la suprafat˘ ˆ Pi ¸i axa Oz. y(Mi ). Presupunem c˘ domeniul plan D este orientat. z(u. v)||. ¸ ¸ ¸ ¸ ın a Fie D proiectia suprafetei Σ ˆ planul Oxy. y)) 1 + p2 + q 2 dxdy.30) 11. v) ∈ ∆. definit˘ pe ∆. a ¸ ¸ a ın Presupunem c˘ suprafata Σ este orientat˘. v) = x(u. ζi ) ωi . v)j + z(u. z) o functie definit˘ pe Σ. pe ¸ s a a ın suprafata Σ. ηi . ηi ) un punct a arbitrar din Di ¸i Pi (ξi . Dac˘ ωi este aria lui Di atunci ωi = Si | cos γi |. . Dac˘ suprafata Σ este dat˘ prin ecuatia explicit˘ z = f (x. y(u. v))||ru (u. . C nu se anuleaz˘ ˆ ∆. adic˘ aceea pentru care versorul n al normalei ˆ ıntr-un punct al suprafetei face un unghi ascutit cu axa Oz. y. vi ) ∈ δi .2. functia f a ¸ a ¸ a ¸ a avˆnd derivate partiale continue pe D. (11. (u.4 Integrala de suprafat˘ de tipul al doilea ¸a r = r(u. Functia Ψ fiind a a ¸ continu˘ pe ∆ este integrabil˘ pe ∆ ¸i deci avem a a s ν→0 lim σ(F ) = lim σ(Ψ).ANALIZA MATEMATICA Fie. . Fie {D1 . v). v) × rv (u. ηi . y) ∈ D. y. Dn } o diviziune a domeniului D. iar functiile x. suma ¸ n n σz = i=1 F (Pi ) ωi = i=1 F (ξi . formula (11. z au derivate partiale continue a ¸ pe ∆. D2 . B. y). pe de alt˘ parte a n n 146 σ(Ψ) = i=1 Ψ(Mi )ωi = i=1 F (x(Mi ). v)i + y(u. v) = F (x(u. v). (x. v)k.

±||ru × rv || D(u. z)| cos γ| dS. y) dudv. y)) dxdy. v). ζi )| cos γi | · Si . z) dydz = Σ Σ F (x. Dac˘ suprafata Σ este dat˘ prin reprezentarea parametric˘ (11.29) a ¸ a a F (x. y. f (x. y. y. v)) cu + dac˘ Σ ¸i ∆ au aceea¸i orientare ¸i cu − dac˘ Σ ¸i ∆ au orient˘ri diferite. formula a ¸ a ¸ a precedent˘ devine a F (x. y(u. ηi . z) dxdy = ± Σ ∆ F (x(u. z) dxdy = lim Σ ν→0 F (ξi . ın Dac˘ functia F este integrabil˘ pe Σ ˆ raport cu planul z = 0. atunci a ¸ a a cos γ = 1 D(x. v). z(u. y. z) dxdy = Σ Σ F (x. (11. y. a s s s a s a Dac˘ suprafata Σ este dat˘ prin ecuatia explicit˘ z = f (x. ζi ) ωi .11 Spunem c˘ functia F este integrabil˘ pe Σ ˆ raport cu planul z = 0 ¸ a ¸ ın dac˘ exist˘ ¸i este finit˘ a as a lim σ z = I z .32) care exprim˘ leg˘tura ˆ a a ıntre integrala de suprafat˘ de tipul al doilea ˆ raport cu planul ¸a ın s ¸a z = 0 ¸i integrala de suprafat˘ de primul tip.ANALIZA MATEMATICA 147 a Definitia 11. ηi . atunci dup˘ (11. y. (x. y. y) ∈ D. ν→0 oricare ar fi punctele intermediare Pi . rezult˘ a a F (x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . D(u. cu + dac˘ Σ ¸i D au aceea¸i orientare ¸i cu − dac˘ Σ ¸i D au orient˘ri diferite. v) Dac˘ functia F este continu˘ pe Σ. v) ± A2 + B 2 + C 2 D(x. a s s s a s a In mod asem˘n˘tor se definesc integralele de suprafat˘ de tipul al doilea ˆ raport cu a a ¸a ın planele x = 0 ¸i y = 0 ale functiei F pe Σ ¸i ¸ s s F (x. y).31). i=1 Deoarece ωi = Si | cos γi |. y. putem scrie n σz = i=1 F (ξi . y) C √ = · . . atunci I z se nume¸te a ¸ a s integrala de suprafat˘ de tipul al doilea ˆ raport cu planul z = 0 a functiei F pe Σ ¸i ¸a ın s ¸ scriem n F (x. de unde prin trecere la limit˘ pentru ν → 0. z) dxdy = ± Σ D F (x. z)| cos α| dS.

v)) cu + dac˘ Σ ¸i ∆ au aceea¸i orientare ¸i cu − dac˘ Σ ¸i ∆ au orient˘ri diferite. v) F (x. y. v) D(z. z)j + R(x. v). v).ANALIZA MATEMATICA F (x. z) dzdx = ± Σ ∆ F (x(u. x) dudv. (11. Q ˆ raport cu planul y = 0 ¸i R ˆ raport cu a ın ın planul z = 0.5 Formula lui Stokes Formula lui Stokes exprim˘ o leg˘tur˘ ˆ a a a ıntre integrala de suprafat˘ ¸i integrala curbilinie ¸a s pe frontiera acestei suprafete. z)| cos β| dS. z)j + R(x.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . v). D(u.29) a ¸ a a F (x. z) = P (x. Deoarece. z)k . z(u. y. z(u. v). ¸ a a a Fie F(x. y. Dac˘ functia F este continu˘ pe Σ. y. atunci a s s P dydz + Q dzdx + R dxdy = Σ Σ (P cos α + Q cos β + R cos γ) dS. atunci dup˘ (11. z) dydz = ± Σ ∆ F (x(u. a ¸ 11. y. Fie a F(x. y. y(u. z) = P (x. z) dzdx = Σ Σ 148 F (x. z)k o functie vectorial˘ definit˘ pe suprafata Σ. ¸ a a ¸ n = i cos α + j cos β + k cos γ. R(M ) trei functii definite pe suprafata Σ. v)) D(y. P ¸a as ın s integrabil˘ pe Σ ˆ raport cu planul x = 0. y. Prin integral˘ de suprafat˘ de tipul al doilea de form˘ general˘ ˆ ¸elegem expresia a ¸a a a ınt P dydz + Q dzdx + R dxdy = Σ Σ P dydz + Σ Q dzdx + Σ R dxdy. y. D(u. y. a care reprezint˘ fluxul cˆmpului vectorial F prin suprafata Σ. y. adic˘ a P dydz + Q dzdx + R dxdy = Σ Σ F · n dS. dac˘ Σ ¸i ∆ au aceea¸i orientare.33) Uneori este comod s˘ scriem integrala de suprafat˘ de tipul al doilea sub form˘ a ¸a a vectorial˘. y. a s s s a s a Integrala de suprafat˘ de tipul al doilea de form˘ general˘ ¸a a a ¸ ¸ Fie Σ o suprafat˘ neted˘ ¸i P (M ). Q(M ). z)i + Q(x. Aceast˘ formul˘ generalizeaz˘ formula lui Green. y. y(u. z) dudv. z)i + Q(x.2.

obtinem a ¸ Ix = − D ∂ P (x. y) ∈ D. ¸inˆnd seama de (11.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y. Fie suprafata Σ dat˘ prin ecuatia explicit˘ ¸ a ¸ a z = f (x. 149 Teorema 11. Vom presupune c˘ orientarea conturului C este cea ¸ ın a impus˘ de orientarea lui Γ. avˆnd versorul normalei a a ¸ a la fata pozitiv˘ a lui Σ dat de (11.35) P (x. Fie C (frontiera domeniului D) ¸ ¸ ın proiectia frontierei Γ ˆ planul Oxy. y. ∂y cos γ S˘ transform˘m pentru ˆ a a ınceput primul termen din integrala curbilinie Ix = Γ (11. z) dx = Γ P (x. sau. f (x. care provine din integrala de suprafat˘ ¸a Ix = − Σ ∂P cos β ∂P − ∂y ∂z cos γ cos γ dS. Aplicˆnd ultimei integrale formula lui Green. y)) dx = C P (x. f (x.ANALIZA MATEMATICA o cˆmp vectorial definit pe suprafata Σ.9 (Formula lui Stokes) Fluxul cˆmpului vectorial rot F prin suprafata a ¸ Σ este egal cu circulatia cˆmpului vectorial F pe conturul Γ ce m˘rgine¸te suprafata Σ. (x. f (x. unde D este proiectia suprafatei Σ ˆ planul Oxy. y). Atunci ¸ a ∂f cos β =q=− . y)) dxdy = − ∂y D ∂P ∂P ∂f + ∂y ∂z ∂y dxdy. .19). (11. coerent˘ cu orientarea suprafatei Σ. y. adic˘ a a ¸ a (n · rot F) dS = Σ Γ F · dr. y. ¸ a a s ¸ avˆnd orientarea coerent˘ cu orientarea suprafetei. pentru care exist˘ cˆmpul vectorial a ¸ a a rot F = ∂R ∂Q − ∂y ∂z i+ ∂P ∂R − ∂z ∂x j+ ∂Q ∂P − ∂x ∂y k.35) t a Ix = − D ∂P ∂P cos β − ∂y ∂z cos γ dxdy. y)) dx.34) Avem de ar˘tat c˘ a a P dx + Q dy + R dz = Γ = Σ ∂R ∂Q − ∂y ∂z dydz + ∂P ∂R − ∂z ∂x dzdx + ∂Q ∂P − ∂x ∂y dxdy.

Vn } ⊂ V. ınc˘ Definitia 11. i = 1. . ın 11. a c˘ror reuniune ¸ a ¸ este V n ∆ = {V1 . i = 1.34) ne conduc la formula lui Green.ANALIZA MATEMATICA Deci Ix = Γ 150 P dx = Σ ∂P ∂P cos β − cos γ ∂z ∂y dS ¸i ˆ mod asem˘n˘tor obtinem s ın a a ¸ Iy = Γ Q dy = Σ ∂Q ∂Q cos γ − cos α ∂x ∂z ∂R ∂R cos α − cos β ∂y ∂x Σ dS. atunci cos α = 0. i = 1. Dac˘ Σ este ¸ a domeniul plan orientat de contur Γ situat ˆ planul z = 0. ¸ a a ¸ Formula lui Stokes contine ca un caz particular formula lui Green. (11. Iz = Γ R dz = dS. a ¸ Demonstratia formulei lui Stokes s-a f˘cut ˆ ipoteza c˘ suprafata orientat˘ Σ se ¸ a ın a ¸ a poate proiecta biunivoc pe fiecare din planele de coordonate. de volum V. corespunz˘toare di¸ s a a ¸ a viziunii ∆ a domeniului V ¸i punctelor intermediare Pi . iar frontiera sa este o curb˘ a neted˘.36) . Q ∈ Vi } diametrul multimii Vi . puncte arbitrare.12 Se nume¸te sum˘ integral˘ Riemann a functiei f .34). Fie ˆ a f : V → R. Numim diviziune ∆ a domeniului V o ¸ a aa a multime finit˘ de submultimi ale lui V f˘r˘ puncte interioare comune.3 11. cu i=1 s τi = V ¸i cu Pi (xi .3. n. zi ) ∈ Vi . yi . yi . . n. P.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . Teorema r˘mˆne ˆ a valabil˘ ¸i ˆ cazul general al unei suprafete netede pe a a a ıns˘ a s ın ¸ portiuni avˆnd frontiera neted˘ pe portiuni. Not˘m cu τi volumul elementului a n Vi al diviziunii ∆. suma s n n σ∆ (f ) = i=1 f (Pi ) τi = i=1 f (xi . n}. Vi = V. i=1 Vi se numesc elementele diviziunii ∆. Numim norm˘ a a diviziunii ∆ num˘rul ν = ν(∆) = max{di . care ˆ ınlocuite ˆ (11. numite puncte intermediare ale diviziunii ∆. Q). cos β = 0 ¸i ın s cos γ = 1. V2 . Adunˆnd membru cu membru ultimele trei formule obtinem (11. zi ) τi .1 Integrala tripl˘ a Definitia integralei triple ¸ Fie V o domeniu spatial m˘rginit. ¸ a Fie di = max{d(P. .

S = S∆ (f ) = i=1 Mi τi se numesc sume integrale Darboux (s . Definitia 11. y. ¸i deci s C dxdydz = CV. z) ≤ Mi ≤ M. z) ∈ Vi .inferioar˘. mi = inf f (x. y. z) dxdydz. Mi = sup f (x.2 Sume Darboux.13 Num˘rul finit I se nume¸te limita sumelor integrale σ∆ (f ) cˆnd norma ¸ a a a ı. diviziunii tinde la zero. Exemplul 11.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Exist˘ deci numerele a a a a m = inf f (x. ∀(x. M = sup f (x.superioar˘) ale functiei f coresa a ¸ punz˘toare diviziunii ∆. ea este m˘rginit˘ pe orice element Vi al diviziunii. a .ˆ pentru orice a diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ(ε) ¸i pentru orice alegere a punctelor intermediare. yi . y. zi ) τi . z). a ¸ a 11. y. i=1 Dac˘ exist˘ num˘rul I spunem c˘ functia f este integrabil˘ pe V . atunci a n n σ∆ (f ) = i=1 C τi = C i=1 τi = CV. z). z) ∈ V. z). y. iar I se nume¸te a a a a ¸ a s s a integrala tripl˘ a functiei f pe V ¸i se noteaz˘ a ¸ I(f ) = V f (x.3. a a s s˘ avem a |σ∆ (f ) − I| < ε. y. exist˘ un δ(ε) > 0 a. s = s∆ (f ) = i=1 mi τi . y. z) = C pe V . Deoarece f este a m˘rginit˘ pe V . V a a Se poate demonstra c˘ orice functie integrabil˘ pe V este m˘rginit˘ pe V . Criteriu de integrabilitate ¸ a as Fie f : V → R o functie m˘rginit˘ ¸i ∆ o diviziune a domeniului V . y. y.14 Sumele ¸ n n (x. Scriem atunci I = lim σ∆ (f ) = lim ν→0 ν→0 n f (xi .2 Dac˘ f (x.ANALIZA MATEMATICA 151 s Definitia 11. S . z). (x. z) ∈ Vi . dac˘ oricare ar fi ε > 0. care se g˘sesc ˆ relatia a ın ¸ m ≤ mi ≤ f (x. y.

ζ)V.ˆ ı. b1 ≤ y ≤ b2 c1 ≤ z ≤ c2 } ¸i pentru orice s (x. Exist˘ atunci num˘rul µ ∈ [m.11 Orice functie f : V → R continu˘ pe V este integrabil˘ pe V . M ] a.ANALIZA MATEMATICA 152 Sumele Darboux au propriet˘¸i asem˘n˘toare sumelor Darboux definite pentru inteat a a grala simpl˘. Semnal˘m aici doar teorema de medie a Teorema 11. z).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y) ∈ D = {(x. a1 ≤ x ≤ a2 . a a Aplicˆnd criteriul de integrabilitate putem pune ˆ evident˘ clase de functii integraa ın ¸a ¸ bile. a ı.13 Dac˘ functia f este integrabil˘ pe paralelipipedul a ¸ a V = {(x. V Dac˘ f (x. pentru orice diviziune ∆ a c˘rei norm˘ ν(∆) < δ. η. rioar˘ a valorilor functiei f pe V .10 (Criteriul de integrabilitate) Conditia necesar˘ ¸i suficient˘ ca functia ¸ as a ¸ a a a f : V → R s˘ fie integrabil˘ pe V este ca oricare ar fi ε > 0 s˘ existe un δ(ε) > 0 a. ζ) ∈ V a.3 Reducerea integralei triple la integrale iterate Cazul domeniului paralelipipedic Teorema 11. b1 ≤ y ≤ b2 }. S∆ (f ) − s∆ (f ) < ε. η. y. y). atunci exist˘ punctul P (ξ. y. a1 ≤ x ≤ a2 . Teorema 11. In acest caz avem urm˘toarea formul˘ de medie a a f (x. V (11. 11.3. Aici a a s ın dτ = dxdydz se nume¸te element de volum ˆ coordonate carteziene. a Teorema 11.12 Fie f o functie integrabil˘ pe V ¸i m.37) a a Dac˘ f este continu˘ pe V .ˆ a ¸ f (x. z) dxdydz = µV. ζ) = µ. ¸ a a Propriet˘¸ile functiilor integrabile pe V sunt analoage propriet˘¸ilor functiilor inteat ¸ at ¸ grabile pe [a. b]. z) dxdydz = f (ξ. y. η. M marginile inferioar˘ ¸i supe¸ a as s a a ı.ˆ f (ξ. formul˘ care d˘ expresia volumului domeniului V cu ajutorul integralei triple. z) = 1 pe V din formula precedent˘ g˘sim a a a V= V dxdydz = V dτ. . y.

s ¸ unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe Dz . z) dz.ANALIZA MATEMATICA exist˘ integrala simpl˘ a a I(x. atunci exist˘ ¸i integrala iterat˘ as a D I(x. y. y) = ϕ(x. y) ≤ z ≤ ψ(x. div F = ∂x ∂y ∂z . Teorema 11. y. y) dxdy = Dz dxdy ϕ(x.38) Cazul domeniului oarecare ın Vom considera mai ˆ ai cazul unui domeniu Vz simplu ˆ raport cu axa Oz ıntˆ Vz = {(x. z) dxdydz = Vz Dz I(x. z) dz. z) dxdydz = V D I(x.y) f (x. y. y) dxdy ¸i are loc egalitatea s c2 f (x. (x. z) = P (x. ın s a 11. y. y) dxdy = D dxdy c1 f (x.y) f (x. atunci exist˘ ¸i integrala iterat˘ as a Dz I(x.y) I(x. y. pentru care exist˘ a a ¸ a cˆmpul scalar a ∂Q ∂R ∂P + + . z)k o cˆmp vectorial definit pe domeniul V m˘rginit de suprafata Σ. z). y. z) dz. z)i + Q(x.y) f (x. ϕ(x. y) ∈ Dz }. (11. unde Dz este proiectia domeniului Vz pe planul ¸ z = 0. se a ın ˆ ımparte ˆ subdomenii simple ¸i se aplic˘ formulele precedente. y). (11. exist˘ integrala simpl˘ ψ(x. y. y.39) Dac˘ domeniul de integrat V nu este simplu ˆ raport cu nici una dintre axe.3. z) dz. y) ∈ a ¸ a s a a Dz .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . z)j + R(x. y. y. y.14 Dac˘ functia f este integrabil˘ pe domeniul Vz ¸i pentru orice (x. ¸a Fie F(x.4 Formula lui Gauss-Ostrogradski Vom studia acum leg˘tura dintre integrala tripl˘ pe un domeniu compact ¸i integrala de a a s suprafat˘ pe frontiera acelui domeniu. y) = c1 153 c2 f (x. y) dxdy ¸i are loc egalitatea s ψ(x.

care nu este altceva decˆt formala divergentei pentru cˆmpul vectorial F = Rk. Aceast˘ formul˘ este adev˘rat˘ a ın ¸i pentru un domeniu V care poate fi ˆ artit ˆ s ımp˘ ¸ ıntr-un num˘r finit de domenii simple ˆ a ın raport cu axa Oz. y)) dxdy − Dz R(x. y. Dac˘ V este un domeniu ce se poate descompune ˆ a ıntr-un num˘r finit de domenii a ¸ a a ¸ a ın simple ˆ raport cu axa Ox. ϕ(x. ¸ unde ϕ ¸i ψ sunt functii continue pe Dz . y. Consider˘m cazul unui domeniu simplu ˆ raport cu axa Oz a ın V = {(x. (11. y) ≤ z ≤ ψ(x. S˘ observ˘m c˘ suprafata Σ care m˘rgine¸te domeniul V se poate scrie: Σ = Σi ∪Σs ∪Σl . R ¸i cˆmpul scalar div F ¸ sunt continue pe V . iar pe fata lateral˘ cos γ = 0. y. coresa ¸ a a a a a punz˘toare domeniului V simplu ˆ raport cu axa Oz.y) ∂R dz = ∂z = Dz R(x. a a a ¸ a s ˆ care Σi ¸i Σs sunt fata inferioar˘ ¸i fata superioar˘.ANALIZA MATEMATICA 154 a ¸ s a Teorema 11. Deoarece pe ın s ¸ as ¸ a ¸ a fata superioar˘ cos γ > 0. avem t a ¸a ∂R dxdydz = ∂z V Σs R dxdy + Σi R dxdy + Σl R dxdy = Σ R dxdy ¸i deci s V ∂R dxdydz = ∂z Σ R cos γ dS. ψ(x. atunci a ∂P dxdydz = ∂x V Σ P cos α dS. ¸ a ¸ a ¸ a ¸inˆnd seama de formula de calcul a integralei de suprafat˘ de tipul al doilea. iar P (x. Avem de ar˘tat c˘ a a ∂Q ∂R ∂P + + ∂x ∂y ∂z V dxdydz = Σ (P cos α + Q cos β + R cos γ) dS. (x. . S˘ evalu˘m al treilea termen folosind formula de calcul a integralei triple a a ψ(x. unde Dz este proiectia domeniului V pe planul s ¸ z = 0.40) unde n este versorul normalei exterioare la Σ. y) ∈ Dz }. iar Σl fata lateral˘. Q. cu derivat˘ partial˘ ˆ ın raport cu x.y) ∂R dxdydz = ∂z V Dz dxdy ϕ(x. ϕ(x. y)) dxdy.15 (Formula divergentei) Dac˘ functiile P. z) este o functie continu˘. y. pe fata inferioar˘ cos γ < 0. atunci (div F) dτ = V Σ (F · n) dS. z).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . continu˘ pe V . y).

ζ) (ξ. Dac˘ τi ¸i τi sunt volumele elementelor Vi ¸i respectiv Vi .43) .42) este volumul domeniului V . ζ0 ) ∈ V . ζ). ıi Fie ∆ o diviziune a domeniului V c˘reia. ζi )| · τi . ıntr-un num˘r finit de a Prin urmare. cu jacobianul J(ξ. η. ζ)| dξdηdζ. v : V → R sunt dou˘ functii continue pe V care au derivate partiale continue a ¸ ˆ raport cu x continue pe V .5 Schimbarea de variabile ˆ integrala tripl˘ ın a ¸ a s Fie V un domeniu spatial m˘rginit ¸i V imaginea sa prin transformarea punctual˘ rega ulat˘ a   x = x(ξ. ζ). η. (11. η. η. unde V = V (ξ0 . ın a ¸ ¸ a ¸ Dac˘ u. ζ) = D(x. η.3. z) = 0. z) este o functie continu˘.41)  z = z(ξ. ζ0 )| · V . dξdηdζ (11. η. y = y(ξ.ANALIZA MATEMATICA 155 ıntr-un num˘r finit de domenii simple a Dac˘ V este un domeniu ce se poate descompune ˆ a ˆ raport cu axa Oy. iar Q(x. adunˆnd ultimele trei relatii obtinem (11. (ξ. y. continu˘ pe V . atunci luˆnd ˆ formula lui Gauss-Ostrogradski P = u · v ın a ın ¸i Q = R = 0.41) ˆ corespunde a s diviziunea ∆ a domeniului V . atunci V= V |J(ξ. (ξi . (11. D(ξ. Dac˘ aplic˘m formula de medie ultimei integrale. cu derivat˘ partial˘ ˆ raport ın ¸ a a ¸ a ın cu y. dxdydz. η. ηi . ηi . prin transformarea (11.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ζ) ∈ V . ∂x numit˘ formula de integrare prin p˘rti ˆ integrala tripl˘. obtinem a a ¸ V = |J(ξ0 .40). dac˘ V este un domeniu ce se poate descompune ˆ a domenii simple ˆ raport cu toate axele. η. este volumul domeniului V Se poate ar˘ta ca ¸i la integrala dubl˘ c˘ dac˘ V = a s a a a V . η0 . ζ).42) avem τi = |J(ξi . η0 . a s cu (11. a a ¸ ın a 11. ζi ) ∈ Vi . y. ζ) ∈ V . atunci a ∂Q dxdydz = ∂y V Σ P cos β dS. obtinem s ¸ u V ∂v dxdydz = ∂x Σ uv dydz − V v ∂u dxdydz.

z) | x2 + y 2 + z 2 ≤ R2 . η. z ≥ 0}. η.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . η. π π × 0. r2 + a2 Efectuˆnd calculule se obtine a ¸ I= π 8 R2 + a2 ln a2 a2 + R2 . Trecem la coordonate sferice:   x = r sin θ cos ϕ. zi )τi = i=1 i=1 f (x(ξi . ζ)| dξdηdζ. . ζi ). ceea ce implic˘ ν = ν(∆) → 0. y. ηi . Exemplul 11. a ın a care este formula schimb˘rii de variabile ˆ integrala tripl˘. ηi . ζi )| τi . n.44) a ¸ Trecˆnd aici la limit˘ pentru ν = ν(∆ ) → 0. x ≥ 0. (r. y. ηi . ϕ) ∈ [0. y ≥ 0. ζi ). yi . ηi . Dac˘ not˘m cu a a 156 avem egalitatea n n   xi = x(ξi . ηi . obtinem a a f (x. y(ξ. ζ)) |J(ξ. yi = y(ξi . y = r sin θ sin ϕ. ζi ). (xi . ηi . z(ξ. 2 2 Se g˘se¸te a s ¸i deci s dx dy dz = r2 sin θ dr dθ dϕ π 2 π 2 R I= 0 dϕ 0 dθ 0 r3 sin2 θ cos ϕ dr. R] × 0. ηi . zi ) ∈ Vi . ζi ).3 S˘ se calculeze integrala a I= V x2 + y2 x dxdydz. ζi )) |J(ξi . ζ). η. θ. z) dxdydz = V V f (x(ξ. ζi ).  z = r cos θ. y(ξi . z(ξi . + z 2 + a2 unde V = {(x. (11. ζ). f (xi . yi .ANALIZA MATEMATICA pentru i = 1.  zi = z(ξi .

. y. b] ¸i functia real˘ x ˆ a s ¸ a ımpreun˘ cu derivatele ei x . x(n) . .ˆ s˘ avem ı.1 12. x . definite pe intervalul [a.2 Fie F (t. a F (t. .Capitolul 12 ECUATII DIFERENTIALE ¸ ¸ ORDINARE 12. .1) se nume¸te ecuatie diferential˘ de ordinul n dac˘ se cere s˘ se determine functiile x = s ¸ ¸ a a a ¸ x(t). . ecuatiile se numesc ecuatii a ¸ ¸ ¸ cu derivate partiale. In cele ce a a a ¸ ¸ ¸ urmeaz˘ ne vom ocupa de acestea din urm˘. adic˘ dac˘ functiile necunoscute depind de o sin¸ ın a a ¸ gur˘ variabil˘ independent˘. Solutii ¸ ¸ ¸ ¸ a Definitia 12.1 Se numesc ecuatii diferentiale ecuatiile ale c˘ror necunoscute sunt func¸ ¸ ¸ ¸ii de una sau mai multe variabile. x(n) ) o functie real˘ avˆnd drept argumente variabila ¸ real˘ t ∈ [a. .1. a a Deoarece ˆ numeroase aplicatii fizice variabila independent˘ este timpul care se ın ¸ a noteaz˘ cu t. . .1 Ecuatii diferentiale de ordinul I ¸ ¸ Ecuatii diferentiale. . ˆ caz contrar. . . Functiile necunoscute vor fi notate a s a ¸ ¸ cu x. vom utiliza ¸i noi aceast˘ notatie. x. x . ˆ care intr˘ atˆt functiile cˆt ¸i derivate ale lor. ecuatiile se numesc ecuatii diferentiale ordinare. x(t). x . x(n) . Relatia a ¸ F (t. x. x (t). ¸ 157 . . x . t ın a a ¸ a s Dac˘ functiile necunoscute depind de mai multe variabile. . ∀t ∈ [a. . . b]. . avˆnd derivate pˆn˘ la ordinul n inclusiv ˆ orice punct ın a a a al intervalului [a. x(n) ) = 0 (12. . x(n) (t)) = 0. b] a.1). . z etc. ın ¸ a a Definitia 12. . b]. Derivatele acestora ˆ raport cu t le vom nota x . . ¸ Functiile reale x(t) care ˆ ¸ ındeplinesc conditiile precedente se numesc solutii ale ecuatiei ¸ ¸ diferentiale (12.

2). x). ¸ ¸ a Solutia x(t) = t + 1 este o solutie particular˘ care se obtine pentru C = 1. reprezint˘ o familie de solutii ale ecuatiei date. care sunt. t ∈ R.3). care se obtine din solutia general˘ dˆnd constantei C o valoare particular˘.2) ¸i dac˘ prin t ıntˆ a s a ¸ ¸ ¸ particularizarea constantei C obtinem orice solutie a ecuatiei (12. ¸ ¸ In continuare ne vom ocupa numai de ecuatii diferentiale de ordinul ˆ ai. Este deci o solutie singular˘.3 Spunem c˘ functia x = x(t. a a a ¸ ¸ Exemplul 12. O solutie ¸ ¸ ¸ a ıntˆ ¸ a acestei ecuatii este x(t) = et − t − 1. C) este o solutie a ecuatiei (12. x ) = 0 (12. ¸ ¸ ¸ a Functia x(t) = C1 et + C2 e−t − t. functia f fiind definit˘ a a ¸ ¸ a a a ˆ ıntr-un domeniu D ⊂ R2 . ¸ ¸ a ¸ O solutie a ecuatiei diferentiale (12.ANALIZA MATEMATICA 158 ¸ ¸ ¸ ıntˆ Dac˘ n = 1 obtinem ecuatiile diferentiale de ordinul ˆ ai. ¸ ¸ a a Exemplul 12. unde C este o ¸ ¸ constant˘ arbitrar˘. dar nu este o solutie particular˘ deoarece nu se obtine din solutia ¸ a ¸ ¸ general˘ prin particularizarea constantei C.2 Interpretarea geometric˘ a unei ecuatii diferentiale de ora ¸ ¸ dinul ˆ ai ıntˆ ¸ a S˘ consider˘m ecuatia diferential˘ sub form˘ explicit˘ (12.2) dac˘ x = x(t. O astfel de solutie se nume¸te solutie singular˘. ¸ Definitia 12. cu C1 ¸i C2 constante arbitrare. conform definitiei a ¸ precedente. ın ¸ a ¸ s ¸ a Exemplul 12. t ∈ R este o solutie a ecuatiei diferentiale din ¸ ¸ ¸ ¸ 4 exemplul precedent.2) care nu contine o constant˘ arbitrar˘ nu este ¸ ¸ ¸ ¸ a a ˆ mod necesar o solutie particular˘.2) sau sub forma explicit˘ a x = f (t.1 Ecuatia x = x + t este o ecuatie diferential˘ de ordinul ˆ ai. x. t ∈ R. t ∈ R. (12. Solutia general˘ a unei ecuatii diferentiale se mai nume¸te ¸i integrala general˘ a ¸ a ¸ ¸ s s a ecuatiei considerate.3) Exemplul 12.4 Se nume¸te solutie particular˘ a ecuatiei (12.2) o solutie x = x(t).4 Functia x(t) = − 1 t2 . C) este solutia general˘ a ecuatiei diferen¸ a ¸ ¸ ¸ a ¸ ¸ ¸iale de ordinul ˆ ai (12. a a a Definitia 12. ¸ s ¸ a ¸ ¸ a t ∈ [a. de forma implicit˘ a F (t.3 Ecuatia x = tx + (x )2 are solutia general˘ x(t) = Ct + C 2 . Pentru ecuatii diferentiale de ordinul ˆ ai aceste familii depind de ¸ ¸ ıntˆ o singur˘ constant˘ arbitrar˘. a 12.2 Ecuatia x − x = t. b]. Functia x(t) = Cet − t − 1. . Din exem¸ ¸ ıntˆ plele prezentate se vede c˘ ecuatiile diferentiale admit familii de solutii care depind de a ¸ ¸ ¸ constante arbitrare.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a ¸ a Graficul unei solutii a unei ecuatii diferentiale este o curb˘ plan˘ numit˘ curb˘ inte¸ ¸ ¸ a a a a gral˘.1. t ∈ R este o ecuatie diferential˘ de ordinul doi. reprezint˘ o ¸ s a familie de solutii ale ecuatiei date.

x0 ) o directie ¸ a a ¸ v(1. fiec˘rui punct a ¸ ¸ a a ¸ M (t.3) ˆ D revine la g˘sirea curbelor integrale din D cu a ¸ ın a proprietatea c˘ ˆ fiecare punct al lor sunt tangente cˆmpului de directii v(1. ¸ ¸ a ¸ a Solutia ei general˘ este dat˘ de ¸ a a t x(t) = t0 f (t) dt + C.1. x(t))). Graficul solutiei x = x(t) este deci ¸ curba integral˘ din D care are proprietatea c˘ ˆ fiecare punct al ei. x0 ) ∈ D ˆ corespunde o directie de coeficient unghiular x0 = a f (t0 . deci al c˘rei grafic trece prin punctul (t0 . trece ¸ s o curb˘ integral˘ a ecuatiei x = f (t) ¸i numai una. Prin urmare ecuatia x = f (t.4 Ecuatii diferentiale explicite.3 Conditii initiale. x) ∈ D este o solutie a ecuatiei (12. a ın a ¸ Exemplul 12. Orice paralel˘ ¸ a a a la prima bisectoare este o curb˘ integral˘ particular˘. x) se poate pune sub form˘ (12. f (t. prin orice punct din [a. se nume¸te problema lui Cauchy. a a ¸ 12. t ∈ R. a a a 12.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x0 )). Dac˘ x = x(t). b] × R ⊂ R2 .1. Curbele integrale sunt drepte paralele cu aceast˘ bisectoare. x(t)) ∈ D i se asociaz˘ directia v(1. x0 ∈ R.3) care pentru t = t0 ia valoarea a ¸ ¸ ¸ x = x0 . Problema lui Cauchy ¸ ¸ Problema determin˘rii solutiei ecuatiei diferentiale (12. . ¸ s ¸ ¸ a Exemplul 12. a ¸ a De aici rezult˘ c˘ pentru orice punct (t0 . x) asociaz˘ fiec˘rui punct M0 (t0 . a s iar conditia ca x(t0 ) = x0 se nume¸te conditie initial˘. cu f o functie continu˘ pe [a. f (t.ANALIZA MATEMATICA 159 ıi ¸ Fiec˘rui punct (t0 . b]. x) dt + Q(t. (12. ¸ Problema integr˘rii ecuatiei (12. b] × R exist˘ o solutie unic˘ care a a satisface conditia x(t0 ) = x0 .5 Ecuatia x = 1. unde C este o constant˘ arbitrar˘.4) cu a a ıntˆ a ¸ a −P/Q = f . x0 ) ∈ [a. Solutia care satisface conditia initial˘ a a ¸ ¸ ¸ a x(t0 ) = x0 . ¸ ¸ s S˘ observ˘m mai ˆ ai c˘ orice ecuatie x = f (t. Ecuatii diferentiale care provin din anularea unei diferentiale exacte ¸ ¸ ¸ S˘ consider˘m ecuatia diferential˘ de ordinul ˆ ai sub forma simetric˘ a a ¸ ¸ a ıntˆ a P (t. tangenta la curb˘ a a ın a are directia v. a Ecuatia lor este x(t) = t + C.3). x) dx = 0. (t. este t x(t) = x0 + t0 f (t) dt. sau.4) P ¸i Q fiind functii continue. x0 ). t ∈ R. unde t0 ∈ [a. b]. cu derivate partiale continue pe un domeniu D ⊂ R2 . x0 ).6 Fie ecuatia diferential˘ x = f (t). altfel spus. iar C este o constant˘ arbitrar˘. x)). f (t0 . integrabile prin metode ele¸ ¸ mentare 1. define¸te cˆmpul de directii v(1. 1) paralel cu ¸ s a ¸ prima bisectoare a axelor.

∂x (12. x) dx este o diferential˘ exact˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x) au derivate partiale continue ˆ domea ¸ s niul D ⊂ R2 . x) = −2tx ¸i Px = Qt = −2x. x) = P (t. x0 ) dτ + x0 Q(t. ξ) dξ + G(t).5) P (τ. x).4) este dat˘ de a ¸ a t x (12. s ¸ a ¸ a a s a Exemplul 12. 1). Atunci integrala general˘ este dat˘ de ¸ ¸ a a a a t t0 x (τ 2 − x2 ) dτ − 2 0 tξ dξ = C. ∂x ∂t integrala general˘ a ecuatiei (12.7 S˘ se integreze ecuatia (t2 − x2 ) dt − 2tx dx = 0 ¸i apoi s˘ se determine a ¸ curba integral˘ care trece prin punctul (1. x) ∈ D relatia a ¸ ∂P ∂Q = . ξ) dξ + G (t) = P (t.5).1 Dac˘ functiile P (t. x) = t0 P (τ. ξ) dξ = C. x) ∈ D.4) sub form˘ implicit˘.ˆ ı.7) ∀(t.4) este dat˘ de F (t. diferentiabil˘ ˆ D a. a s Avem P (t. 1 sau 3 t3 − tx2 = C. x) = t2 − x2 . Integrala general˘ (12. ∂t ∂F = Q(t. cum rezult˘ din (12.6) s ¸ ¸ a Deoarece functiile P ¸i Q satisfac conditia (12. x) dt + ¸ Q(t.ANALIZA MATEMATICA 160 ¸ ın Teorema 12. x). Solutia particutar˘ care satisface conditia initial˘ dat˘ este t3 − ¸ a ¸ ¸ a a 2 3tx + 2 = 0. x0 ) ∈ D.5). x).6) se obtine prin dou˘ operatii de integrare numite ¸i cuadraturi. x). ξ) dξ. g˘sim ın ¸ s t a a x x0 Q(t. ∂ξ de unde rezult˘ G(t) = a t t0 s P (τ. x0 (t0 . x) astfel determinat˘. adic˘ exist˘ functia F (t. (12. x0 ) dτ ¸i deci t x F (t.7). ¸ a a a a ¸ ¸ a ın dF (t. Q(t. . (t0 . sau ∂F = P (t. care verific˘ pentru orice (t. x0 ) dτ + t0 x0 Q(t. deci membrul stˆng al a ecuatiei date este o diferential˘ exact˘. x) dt + Q(t. Inlocuind ∂P (t. x0 ) ∈ D. x) dx. integrala general˘ a ecuatiei (12. a Cu F (t. x) ¸i Q(t. a ¸ a ¸ s Ea define¸te solutia general˘ a ecuatiei (12. x x0 Integrˆnd ecuatia a doua ˆ raport cu x avem F (t. x) = a ¸ ın ˆ prima ecuatie ¸i ¸inˆnd seama de (12. x) = a a ¸ a C. expresia diferential˘ P (t.

b] ¸i ¸ ¸ a s a a ¸ Q(x) este derivabil˘ pe [c.9) 1 dx = 0. x) dx = 0. Solutia particular˘ care satisface ¸ a ¸ a conditia dat˘ este ln (2t + 1)2 + x − arctg x = ln 6.10) µ dt Q ∂x ∂t . Metoda factorului integrant Fie ecuatia diferential˘ ¸ ¸ a P (t.9). x) dt + Q(t. (12. a ¸ s ¸ a ¸ ¸ ¸ Ecuatia (12. x) a. functie numai de t. O astfel de ecuatie se nume¸te cu variabile separate ¸i integrala sa s general˘ este dat˘. se nume¸te factor integrant al ecuatiei (12. x) ∈ [a.5 Functia µ(t.8). ∂x ∂t sau µ ∂Q ∂P − ∂t ∂x +Q ∂µ ∂µ −P = 0. Dup˘ cum se ¸ va vedea mai tˆrziu. Exemplul 12. g(x) a ın Definitia 12. Trebuie deci ¸ s˘ avem a ∂ ∂ (µP ) = (µQ). Functiile P ¸i Q satisfac conditia (12. ea poate fi pus˘ sub forma a a f (t) dt − 3. care ¸ ¸ s ¸ ın verific˘ ecuatia (12. x0 ) ∈ [a. a ¸ a a ın functie µ(t.9) este o ecuatie cu derivate partiale pentru functia µ(t.8 S˘ se determine solutia ecuatiei (x2 + 1) dt + (2t + 1)x2 dx = 0. 2t + 1 x +1 cu solutia general˘ ln (2t + 1)2 + x − arctg x = C.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . s ¸ ¸ Dac˘ P dt + Q dx nu este o diferential˘ exact˘ ˆ D. b] × [c. ∂t ∂x (12. definit˘ ˆ D ¸i cu derivate partiale continue ˆ D. Intr-adev˘r. Dar aici nu avem a ¸ ¸ a s nevoie de solutia general˘ a ecuatiei (12. dac˘ c˘ut˘m un factor integrant µ(t). cu (t0 . Ecuatii cu variabile separate ¸ 161 Fie ecuatia diferential˘ P (t) dt + Q(x) dx = 0. ecuatia (12.ANALIZA MATEMATICA 2. ¸ a ¸ O ecuatie diferential˘ de ordinul ˆ ai de forma x = f (t) · g(x) este o ecuatie cu ¸ ¸ a ıntˆ variabile separabile. d]. x). x). d]. cu derivate partiale continue pe un domeniu D ⊂ R2 . ın ¸ a De exemplu. unde P (t) este derivabil˘ pe [a.8) P ¸i Q fiind functii continue. care a ¸ ¸ trece prin punctul (1. ne propunem s˘ determin˘m o a ¸ a a ın a a ı.5) pentru orice ¸ s ¸ s (t. integrarea ei revine la integrarea ecuatiei (12. ci doar de o solutie particular˘ a acesteia ¸i ¸ a ¸ ˆ anumite cazuri determinarea unei astfel de solutii este posibil˘.9) a a a ¸ ¸ devine 1 dµ 1 ∂P ∂Q = − (12. b] × [c.8). Putem separa variabilele 1 x2 dt + 2 dx = 0. de a a a t x P (τ ) dτ + t0 x0 Q(ξ) dξ = C.ˆ expresia µ(P dt + Q dx) s˘ fie o diferential˘ exact˘ ˆ D.6).9). d]. 0). dup˘ (12.

ecuatia a a a a a ¸ (12.11) µ dx P ∂t ∂x ¸i determinarea lui µ este posibil˘ dac˘ membrul drept al ecuatiei (12. Q ∂x ∂t ¸ In mod asem˘n˘tor.10) variabilele se separ˘ ¸i obtinem pe µ a ın ın ¸ a s ¸ printr-o cuadratur˘ a 1 ∂P ∂Q ln µ = − dt. (12. (12. x) unde P (t.12) dt t Prin schimbarea de functie x = ty ecuatia (12. obtinem ¸ ¸ ¸ sin x − 2x t3 = − 3 ¸i o solutie particular˘ este µ = ¸ a t s 1 t2 dx = 0 dt + t cos x + x t2 a c˘rei solutie general˘ este t sin x + a ¸ a 4.10) este functie s ¸ numai de t. Deoarece ¸ x x P (t.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x) dx = .ANALIZA MATEMATICA 162 a a ¸ ¸i determinarea lui µ este posibil˘ dac˘ membrul drept al ecuatiei (12. x) = tm P (1. t t dx x = f ( ). x) = tm Q(1. Avem a ¸ Px = t3 cos x − 2. Ecuatii omogene ¸ Ecuatiile diferentiale de forma ¸ ¸ = C. ˆ acest caz ˆ ecuatia (12. P (t. este functie numai de t. Intr-adev˘r. ). Exemplul 12. functie numai de x. Qt = 4t3 cos x + 1 ¸i deci s 1 Q ∂P ∂Q − ∂x ∂t 1 dµ µ dt =− 3 t 1 t3 . obtinem ¸ ln µ = 1 P ∂Q ∂P − ∂t ∂x dx. In acest caz. sau separˆnd a ¸ a variabilele dt dy = . dt Q(t. Q(t. Intr-adev˘r. x) ¸i Q(t. dac˘ c˘ut˘m un factor integrant µ(x). x) sunt functii omogene ˆ t ¸i x de acela¸i grad m se numesc ecuatii s ¸ ın s s ¸ diferentiale omogene. Ca atare avem ¸ Inmultind ecuatia cu µ.11) este functie s ¸ a a ¸ numai de x.13) f (y) − y t ecuatia se poate pune sub forma ¸ . deoarece x = ty + y ecuatia devine ty + y = f (y). ).9) devine 1 dµ 1 ∂Q ∂P = − (12.12) se transform˘ ˆ ¸ ¸ a ıntr-o ecuatie cu variabile ¸ separabile.9 S˘ se integreze ecuatia (t3 sin x − 2x) dt + (t4 cos x + t) dx = 0.

ANALIZA MATEMATICA 163 ¸i solutia general˘ a ecuatiei (12. 1 + y2 t √ cu solutia general˘ t = C 1 + y 2 . a). dreptele a at + bx + c = 0.10 S˘ se g˘seasc˘ solutia ecuatiei t2 + 2x2 = txx . a . ecuatia devine a ¸ dt ydy = . ¸ a c). deci x(t) = y0 t este o solutie singular˘ a ecuatiei (12. Dac˘ f este continu˘ ¸i f (y) − y = 0. ¸ a ¸ ¸ Exemplul 12. a s b). integrˆnd ¸ a obtinem ¸ dy ln |t| + C = = Φ(y) f (y) − y x ln |t| + C = Φ( ). b. Cu substitutia x = ty se a ¸ a ¸ separ˘ variabilele. Conditia ¸ a C ¸ + 1 ¸ a a a initial˘ determin˘ pe C = √5 .15) este o ecuatie omogen˘. b . . (12. Solutia particular˘ c˘utat˘ este t2 5 = t2 + x2 . t (12. c. c sunt constante. ¸ a Cu schimbarea de variabil˘ x = ty. avem t2 = √ t2√ x2 . care satisface conditia a a a ¸ ¸ initial˘ x(1) = 2. Inlocuind pe y. Dac˘ c2 + (c )2 > 0 ¸i ab − a b = 0. at+bx+c =0 se intersecteaz˘ ˆ a ıntr-un punct (t0 .12) este s ¸ a ¸ as a care este o ecuatie cu variabile separate. atunci y(t) = y0 este o solutie a ecuatiei a ¸ ¸ a a a ¸ ty + y = f (y).15) unde a. ¸ a a 5. Dac˘ c2 + (c )2 = 0. Prin schimb˘rile de variabil˘ independent˘ ¸i de a a as functie τ = t − t0 . x0 ).14) Dac˘ y0 este o r˘d˘cin˘ a ecuatiei f (y) − y = 0. Ecuatii reductibile la ecuatii omogene ¸ ¸ S˘ consider˘m o ecuatie de forma a a ¸ dx =f dt at + bx + c at+bx+c (12.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Dac˘ c2 + (c )2 > 0 ¸i ab − a b = 0. rezult˘ a a s dx =f dt = b b = k ¸i deci s at + bx + c k(at + bx) + c . ecuatia devine ¸ ¸ dξ =f dτ aτ + bξ aτ +bξ a a care este o ecuatie omogen˘. ξ = x − x0 .12).

prin integrare obtinem ¸ t+C = bf dy y+c ky+c = Φ(y). (12.16) dt s unde a(t) ¸i b(t) sunt functii continue pe un interval I. a ¸ a ¸ a a cu t0 ∈ I. a ıntˆ a Dac˘ b(t) ≡ 0 ecuatia se nume¸te omogen˘ a ¸ s dx = a(t)x. x de unde t ln |x| = sau t0 a(τ ) dτ + ln |C|.2 Solutia general˘ a ecuatiei liniare neomogene este suma dintre solutia ¸ a ¸ ¸ general˘ a ecuatiei liniare omogene corespunz˘toare ¸i o solutie particular˘ a ecuatiei a ¸ a s ¸ a ¸ neomogene. . atunci solutia sa general˘ se scrie ¸ a ¸ ¸ a x(t) = Cx0 (t). +a a Revenind la variabilele initiale. Dac˘ not˘m cu t x0 (t) = exp t0 a(τ ) dτ .15) se transform˘ ˆ ¸ ¸ a ıntr-o ecuatie cu ¸ a ¸ variabile separabile. y+c bf ky+c + a Dac˘ bf a y+c ky+c + a = 0. care este o ecuatie cu variabile separabile. putem scrie a dx = a(t) dt.ANALIZA MATEMATICA 164 Prin schimbarea de functie at + bx = y ecuatia (12. 6. deoarece bx = y − a. t x(t) = C exp t0 a(τ ) dτ . Ecuatii liniare de ordinul ˆ ai ¸ ıntˆ O ecuatie de forma ¸ dx = a(t)x + b(t).15) va fi dat˘ implicit prin: ¸ ¸ a ¸ t + C = Φ(at + bx). se nume¸te ecuatie diferential˘ ¸ s ¸ ¸ a liniar˘ de ordinul ˆ ai. o solutie particular˘ a ecuatiei omogene. dt S˘ integr˘m mai ˆ ai ecuatia omogen˘. Intr-adev˘r. Intra a ıntˆ ¸ a ¸ adev˘r. reprezint˘ solutia general˘ a ecuatiei omogene.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . t ∈ I. Teorema 12. separˆnd variabilele ecuatia a devine dy = dt. solutia general˘ a ecuatiei (12. fixat.

cos t 2 4 cos t t∈R\ π + nπ . pentru determinarea functiei u.ANALIZA MATEMATICA 165 Fie x∗ (t) o solutie particular˘ a ecuatiei neomogene ¸i y(t) = x(t) − x∗ (t). x0 (s) Geometric. In consecint˘. 2 ¸ a Ecuatia omogen˘ corespunz˘toare. Avem ¸ a ¸ s a c˘ y (t) = x (t) − (x∗ ) (t) sau y (t) = a(t)(x(t) − x∗ (t)). solutia ¸ 2 4 general˘ a ecuatiei date este a ¸ x(t) = C · 1 1 1 1 + ( t + sin 2t) · . x0 (s) care ˆ ınlocuit˘ ˆ (12. O solutie a acestei ecuatii este ¸ ¸ t u(t) = t0 b(s) ds. ˆ care constanta C se ˆ ın ınlocuie¸te printr-o functie u(t) s ¸ x∗ (t) = u(t)x0 (t). cos t t∈R\ π + nπ . y(t) a este solutia general˘ a ecuatiei omogene y(t) = Cx0 (t). are solutia general˘ ¸ a a x(t) = C · 1 . adic˘ y (t) = a(t)y(t). Cum x0 este ın ¸ a solutie a ecuatiei omogene.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Aceasta const˘ ˆ a c˘uta o solutie de forma solutiei generale a ecuatiei a ın a ¸ ¸ ¸ omogene. a a Exemplul 12.11 S˘ se integreze ecuatia liniar˘ neomogen˘ x = xtg t + cos t. de unde u(t) = 1 t + 1 sin 2t. x = xtg t. 2 C˘ut˘m pentru ecuatia neomogen˘ o solutie particular˘ de forma a a ¸ a ¸ a x∗ (t) = u(t) · 1 . pentru a ¸ a a t ∈ R \ { π + nπ}. ecuatia ¸ ¸ a a ¸ ¸ x0 (t)u = b(t). Deci.16) g˘sim (x0 (t) − a(t)x0 (t))u + x0 (t)u = b(t). r˘mˆne.17) Inlocuind ˆ ecuatia (12. 2 . (12. ¸ O solutie particular˘ a ecuatiei neomogene se poate obtine prin metoda variatiei ¸ a ¸ ¸ constantelor. ea reprezint˘ o familie de curbe ce depinde liniar de constanta arbitrar˘ C. cos t ¸ ¸a ¸ Se obtine pentru u ecuatia u = cos2 t. Incˆt ¸ a ¸ a x(t) = Cx0 (t) + x∗ (t).17) ne conduce la solutia particular˘ a ın ¸ a x∗ (t) = x0 (t) t t0 b(s) ds. x0 (s) Solutia general˘ a ecuatiei neomogene se scrie atunci ¸ a ¸ t x(t) = Cx0 (t) + x0 (t) t0 b(s) ds.

ANALIZA MATEMATICA 7. x)x + an (t. ecuatia (12.20). Ecuatii de ordinul ˆ ai reductibile la ecuatii liniare ¸ ıntˆ ¸ a). Ecuatia x = f (x ) ¸ Dac˘ f este o functie cu derivat˘ continu˘. De unde. Ecuatia Bernoulli este o ecuatie de forma ¸ ¸ x = a(t)x + b(t)xα .1. x). Intr-adev˘r. care este o ecuatie liniar˘. p . 166 (12.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . a a Considerat˘ ca ecuatie algebric˘ ˆ x .19) ¸ ¸ Dac˘ se cunoa¸te o solutie particular˘ x∗ (t) a ecuatiei Riccati.20) are n r˘d˘cini fk (t.18) Prin schimbarea de functie x1−α = y. x)(x )n + a1 (t. ecuatia Bernoulli se transform˘ ˆ ¸ ¸ a ıntr-o ecuatie ¸ liniar˘. k = 1. (12.19) devine ¸ (x∗ ) − 1 1 y = a(t) x∗ + 2 y y 2 + b(t) x∗ + 1 y + c(t). Ecuatii algebrice ˆ x ¸ ın Fie ecuatia diferential˘ ¸ ¸ a a0 (t. ¸inˆnd seam˘ c˘ x∗ este solutie.19) se transform˘ ˆ ¸ a ıntr-o ecuatie liniar˘. Orice solutie a unei a a a a a ¸ ¸ a ¸ astfel de ecuatii este solutie a ecuatiei (12. prin schimbarea de functie a s ¸ a 1 x = x∗ + y . ¸ ¸ ¸ 12. x) = 0. Intr-adev˘r. ˆ a a ¸ ınlocuind ˆ (12. care este o ecuatie liniar˘. α ∈ R \ {0.20) care se obtine prin anularea unui polinom ˆ x cu coeficientii ak (t. ecuatia (12. n. x)(x )n−1 + · · · + an−1 (t. x = f (p). ¸ a b). 1}. x) functii continue ¸i ¸ ın ¸ ¸ s a0 (t. (12. ¸ a 8. integrabile prin metode ele¸ ıntˆ mentare 1. Ecuatia Riccati este o ecuatie de forma ¸ ¸ x = a(t)x2 + b(t)x + c(t).5 Alte ecuatii de ordinul ˆ ai.18) obtinem ın y = (1 − α)a(t)y + (1 − α)b(t). cum (1 − α)x−α x = y . x). (12. solutia general˘ a ecuatiei x = f (x ) este a ¸ a a ¸ a ¸ dat˘ parametric de a 1 t= f (p) dp + C. x) = 0. cum x = ¸ a a (x∗ ) − y12 y . Fiecare a ¸ a ın r˘d˘cin˘ real˘ ne d˘ o ecuatie diferential˘ de forma x = f (t. obtinem t a a a ¸ ¸ y = −(2x∗ (t)a(t) + b(t))y + a(t).

Avem a a x = f (p). 2. x ) = 0 ¸ Integrarea ecuatiei F (x. de unde 1 (nan pn−1 + (n − 1)an−1 pn−2 + · · · + a1 ) dp. b] ¸i deci dx = ϕ (τ ). x ) = 0 se reduce la o cuadratur˘ dac˘ se cunoa¸te o reprezentare ¸ a a s parametric˘ a curbei F (u. Avem a a a a s a a t = f (p). de unde obtinem pe x ca functie de p printr-o cuadratur˘. dx = p dt = (2p + pep ) dp. .12 S˘ se integreze ecuatia a ¸ x = an (x )n + an−1 (x )n−1 + · · · + a1 x + a0 . τ ∈ [a. s˘ punem x = p ¸i s˘ lu˘m pe p ca variabil˘ independent˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x= pf (p) dp + C. ¸ Exemplul 12. dt = t= 1 p dx. Intr-adev˘r. dt = f (p) dp. dx = f (p) dp. x = ψ(τ ). dac˘ ϕ ¸i ψ sunt continue. solutia general˘ a ecuatiei t = f (x ) este dat˘ a a parametric de t = f (p). ψ(τ ) x = ϕ(τ ). Ecuatia F (x. v) = 0. x = p2 + (p − 1)ep + C. Punem x = p. a Intr-adev˘r. v = ψ(τ ).ANALIZA MATEMATICA a a s a a Intr-adev˘r. p p 167 ¸ a de unde obtinem pe t ca functie de p printr-o cuadratur˘. Ecuatia t = f (x ) ¸ ¸ a a ¸ a ¸ Dac˘ f este o functie cu derivat˘ continu˘. b]. Solutia general˘ este dat˘ de ¸ a a t = 2p + ep . Punem x = p. s˘ punem x = p ¸i s˘ lu˘m pe p ca variabil˘ independent˘. 1 ϕ (τ ) dτ + C. Atunci t = a ¸ 2p + ep . Atunci dx = p dt.13 S˘ se integreze ecuatia t = 2x + ex . p Solutia general˘ este dat˘ de ¸ a a n t = n−1 an pn−1 + n−1 an−1 pn−2 + · · · + a2 p + a1 ln p + C. n−2 x = an pn + an−1 pn−1 + · · · + a1 p + a0 . ψ(τ ) ˆ at integrala general˘ este dat˘ parametric de ıncˆ a a t= 3. dt = 1 1 dx = f (p) dp. putem a a s a a s scrie x = ϕ(τ ). τ ∈ [a. dx = p dt = pf (p) dp. anume u = ϕ(τ ). p > 0. dτ dt = 1 ϕ (τ ) dτ. iar ϕ are derivat˘ continu˘ pe [a. ¸ a ¸ Exemplul 12. b].

b] ¸i deci dt dx = ϕ (τ )ψ(τ ) dτ.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸ ¸ a dac˘ not˘m x = p. care este o solutie singular˘. este t = ¸ a a ¸ a solutia general˘ a ecuatiei date se scrie ¸ a ¸ t= p C − .14 S˘ se integreze ecuatia x = 2tx + (x )2 . a a a a ¸ Dac˘ p = p0 este o r˘d˘cin˘ a ecuatiei p − ϕ(p) = 0. cu derivate de ordinul ˆ ai continue pe un interval [a. ¸ s ¸ a ¸ Evident. pentru p = 0. Ecuatia Lagrange ¸ ¸ ¸ ¸ a Se nume¸te ecuatie Lagrange o ecuatie diferential˘ de forma s A(x )t + B(x )x + C(x ) = 0. dx = ψ(τ ). ecuatia Lagrange se poate scrie sub forma a ¸ x = ϕ(x )t + ψ(x ). ˆ at 3 ıncˆ Pentru p = 0 se obtine x(t) ≡ 0. b]. Deriv˘m ˆ raport cu t ¸i ¸inem seama c˘ p a a a ın s t a este functie de t: ¸ dp p − ϕ(p) = [ϕ (p)t + ψ (p)] . a c˘rei solutie general˘. 5. Atunci a ¸ x = 2tp + p2 ¸i diferentiem: dx = 2p dt + 2t dp + 2p dp. ˆ at integrala general˘ este dat˘ parametric de ıncˆ a a t = ϕ(τ ). vom avea atˆtea solutii particulare cˆte r˘d˘cini are ecuatia p − ϕ(p) = 0. ¸ ¸ a . rezult˘ a ϕ (p) dt ψ (p) = t+ . Ecuatia F (t. putem a a s a a s scrie t = ϕ(τ ). Dar dx = p dt ¸i deci s ¸ s dt 2 = − t − 1. b]. p2 3 x= 2C p2 + . dp p care este o ecuatie liniar˘. Intr-adev˘r. ¸ ıntˆ Dac˘ B(x ) = 0. dac˘ ϕ ¸i ψ sunt continue. cu A.21) dt de unde. C p2 − p . ¸ a ın ¸ a s a a Prin integrarea acesteia obtinem pe t ca functie de p. care este o ecuatie liniar˘ ˆ t ca functie necunoscut˘ ¸i p ca variabil˘ independent˘. τ ∈ [a. x ) = 0 ¸ 168 Integrarea ecuatiei F (t.21) ¸i deci x = p0 t + ψ(p0 ) este o solutie singular˘ a ecuatiei lui Lagrange. (12. iar ϕ are derivat˘ continu˘ pe [a. care ˆ ¸ ¸ ımpreun˘ cu x = ϕ(p)t + ψ(p) a determin˘ integrala general˘ sub form˘ parametric˘. pentru p − ϕ(p) = 0. x ) = 0 se reduce la o cuadratur˘ dac˘ se cunoa¸te o reprezentare ¸ a a s parametric˘ a curbei F (u. B.ANALIZA MATEMATICA 4. a ¸ a a a ¸ Exemplul 12. dp p − ϕ(p) p − ϕ(p) x= ψ(τ )ϕ (τ ) dτ + C. Integrarea ecuatiei Lagrange se reduce la integrarea unei ecuatii liniare. a Intr-adev˘r. Punem x = p. v = ψ(τ ). C functii continue. τ ∈ [a. atunci p(t) = p0 este o solutie a a a a a ¸ ecuatiei (12. v) = 0. anume u = ϕ(τ ). b]. p 3 p ∈ R \ {0}. avem x = ϕ(p)t + ψ(p).

care ne conduce la solutia singular˘ ¸ t = −ψ (p). avem p2 +tp+3x+t2 = 0. Sau t = −npn−1 . p = C ¸i deci x(t) = Ct + ψ(C) este solutia general˘ a at s ¸ a dt ¸ a a ecuatiei Clairaut.ANALIZA MATEMATICA 6. apoi deriv˘m ˆ raport cu t ¸i ¸inem seama c˘ p este functie de t. dt Avem dou˘ posibilit˘¸i. x = (1 − n)pn . Sau t + ψ (p) = 0. ¸inˆnd seama c˘ p este functie a ¸ de t. Obtinem ∂f ∂f dp p= + · . Inlocuim x = p. b]. Ecuatia Clairaut ¸ Se nume¸te ecuatie Clairaut o ecuatie diferential˘ de forma s ¸ ¸ ¸ a x = tx + ψ(x ). x = −pψ (p) + ψ(p). x ) ¸ s a ın t a a ¸ Notˆnd x = p. Punem x = p. a a 7. Din p = −2 urmeaz˘ p = −2t + C. a a a Apoi t = −2p ¸i x = −p2 . care reprezint˘ o a ¸ a a integral˘ singular˘. 3 t ∈ R. Exemplul 12. Obtinem a ın s t a ¸ (t + ψ (p)) · dp = 0. Pentru ¸ ¸ a integrarea ei proced˘m la fel ca pentru integrarea ecuatiei Lagrange. care ¸ d˘ solutia gereral˘ x(t) = Ct + C n . de unde solutia general˘ a ¸ a 1 x(t) = − [t2 + t(C − 2t) + (C − 2t)2 ]. care reprezint˘ o integral˘ singular˘. ¸ a Exemplul 12. C)) este solutia general˘ a ecuatiei date. Ecuatia x = f (t. Sau dp = 0. avem x = f (t.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . 169 ¸ a a unde ψ este o functie cu derivat˘ continu˘ pe un interval [a. s .16 S˘ se integreze ecuatia a ¸ (x )2 + tx + 3x + t2 = 0.15 S˘ se integreze ecuatia x = tx + (x )n . ϕ(t. p = C. Dac˘ aceast˘ ecuatie poate fi integrat˘ ¸i p = ϕ(t. Avem: p = 0. p) ¸i deriv˘m ˆ raport cu t. atunci x(t) = f (t. Ecuatia Clairaut este o ecuatie Lagrange particular˘. Punem x = p ¸i derivˆnd a ¸ s a obtinem: p = tp + p + npn−1 p sau p (t + npn−1 ) = 0. Deriv˘m ˆ raport cu t: 2pp +p+tp +3p+2t = 0 a ın sau (2p + 1)(p + 2) = 0. ∂t ∂p dt a a ¸ as de unde putem explicita pe dp/dt. a ¸ ¸ x = tp + ψ(p). C) ¸ a ¸ este solutia sa general˘. anume cu ϕ(p) = p.

x). x) satisface inegalitatea ¸ |f (t. sau x = npn+1 . x) ∈ D. a s .17 S˘ se integreze ecuatia t = a ¸ 1 x + pn . avem t = 1 dp · (npn−1 − 2 ) = 0. definit prin D = {(t. x)| ≤ M.6 Teorema de existent˘ ¸i unicitate ¸a s In cele ce urmeaz˘ vom stabili conditiile ˆ care problema lui Cauchy pentru o ecuatie a ¸ ın ¸ diferential˘ de ordinul ˆ ai are solutie unic˘ ¸i vom da un mijloc de constructie efectiv˘ ¸ a ıntˆ ¸ as ¸ a a acestei solutii. (t. t0 + h] ¸i care satisface conditia initial˘ (12. t0 + h].ˆ ı. p = C. 12. C)) este solutia general˘ a ecuatiei date. |f (t.22) pe intervalul [t0 − h. Obtinem a ın ¸ p 1 x x + (x )n . x) este continu˘ pe domeniul ˆ ¸ a ınchis D. Teorema 12.ANALIZA MATEMATICA 8. functia f (t. avem t = f (x.3 Dac˘: a a). Obtinem ¸ 1 ∂f ∂f dp = + · .23) (12. x2 )| < L|x1 − x2 |. deci este m˘rginit˘ pe D. dx p dp Deci dx = 0. ¸ Fie ecuatia diferential˘ de ordinul ˆ ai ¸ ¸ a ıntˆ x = f (t. p ∂x ∂p dx Dac˘ putem integra aceast˘ ecuatie ¸i p = ϕ(x. x2 ) ∈ D. a. Fie a a M > 0. x1 ).22) s a numit˘ conditia lui Lipschitz.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x ) ¸ 170 Notˆnd x = p. x1 ) − f (t. Ecuatia t = f (x. |x − x0 | ≤ b} b). pentru orice (t. Lu˘m h = min {a. atunci t(x) = a a ¸ s ¸ a f (x.1. C) este solutia sa general˘. ϕ(x. x) ∈ R2 |t − t0 | ≤ a. Deriv˘m ˆ raport cu x. Punem x = p. Functia f (t.23). de unde solutia general˘ t(x) = ¸ a t = (n + 1)pn . care reprezint˘ o integral˘ singular˘. atunci exist˘ un num˘r real pozitiv h ≤ a ¸i o singur˘ a ¸ a a ¸ ¸ functie x = x(t) definit˘ ¸i derivabil˘ pe intervalul [t0 − h. t0 + h]. b/M } ¸i fie I = [t0 − h. p) ¸i deriv˘m ˆ raport cu x. L > 0. solutie a ecuatiei ¸ a s a s ¸ ¸ a (12. ¸ a ¸ Exemplul 12. cu conditia initial˘ ¸ ¸ a x(t0 ) = x0 . (t. considerˆnd pe t ¸i p ca a s a ın s a ¸ functii de x. (12. a a a 1 Cx + C n . x) este continu˘ pe domeniul ˆ ¸ a ınchis D. functia f (t.

25) deoarece ¸irul sumelor partiale ale seriei (12. . . Pentru orice n ∈ N. numit ¸i aproximatia de ordinul ˆ ai. t0 + h]. ˆ definim prin s ¸ s ¸ ıntˆ ıl t x1 (t) = x0 + t0 f (t. . . avem ¸ ¸ t t |x1 − x0 | = t0 f (t. t ∈ I. . Toate functiile xn (t). f este ¸ s ¸ continu˘ pe D. satisfac conditia initial˘ xn (t0 ) = x0 . Deoarece |f (t. xn−1 (t)) dt. care converge ˆ mod uniform pe I c˘tre o functie care ˆ ın a ¸ ındepline¸te conditiile din enuntul s ¸ ¸ teoremei. n! n ∈ N. x0 )| ≤ M . Al s ıl a doilea termen al ¸irului de functii. xn (t). . x0 + b].25) este uniform convergent˘ pe I este suficient s˘ ar˘t˘m a a a c˘ ea este majorat˘ de o serie numeric˘ cu termeni pozitivi convergent˘. xn−1 ) dt ≤ M |t − t0 | ≤ M h ≤ b. . Toti termenii ¸irului sunt functii continue pe intervalul I. S˘ presupunem c˘ aproximatia de ordinul n−1 ˆ a a ¸ ındepline¸te aceast˘ conditie. Atunci |f (t.25) este tocmai ¸irul (xn ). Intr-adev˘r. a a |xn (t) − xn−1 (t)| ≤ M · Ln−1 · |t − t0 |n . . x1 (t). s s ¸ Primul termen al ¸irului ˆ lu˘m x0 ¸i se nume¸te aproximatia de ordinul zero. deci toate integralele care intervin sunt functii continue pe I.ANALIZA MATEMATICA 171 ¸ Pentru determinarea solutiei vom folosi metoda aproximatiilor succesive. 2. a ¸ 3. . x1 (t)) dt. xn (t) ∈ [x0 − b. x0 ) dt ≤ t0 |f (t.24) Sirul de functii astfel definit are urm˘toarele propriet˘¸i ¸ ¸ a at ¸ ¸ a 1. deci xn−1 ∈ s a ¸ [x0 − b. aproximatia de ordinul doi prin ¸ t x2 (t) = x0 + t0 f (t. s ¸ s a aa Pentru a ar˘ta c˘ seria (12. (12. vom a a a a ar˘ta c˘ pentru orice t ∈ I. t ∈ I.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .26) . x0 ) dt. Metoda ¸ const˘ din a construi un ¸ir de functii a s ¸ x0 . prin s ın ¸ t xn (t) = x0 + t0 f (t. Mai precis. pentru t ∈ [t0 − h. . aproximatia de ordinul n. t∈I ¸i ˆ general. x0 + b]. (12. Demonstratie prin inductie. n = 1. (12. x0 )| dt ≤ M |t − t0 | ≤ M h ≤ b. ¸ a 2. Convergenta acestui ¸ir este echivalent˘ cu convergenta seriei ¸ a ¸ s a ¸ de functii ¸ x0 + (x1 − x0 ) + (x2 − x1 ) + · · · + (xn − xn−1 ) + · · · . prin urmare. xn−1 )| ≤ M ¸i putem scrie s t |xn − x0 | = t0 f (t. x0 + b]. 3. pentru t ∈ I toate aproximatiile apartin intervalului [x0 − b. ¸ ¸ Vom ar˘ta acum c˘ ¸irul de functii (xn (t)) converge uniform pe intervalul I la o a a s ¸ functie x(t) cˆnd n → ∞.

n→∞ Trecˆnd la limit˘ ˆ relatia de recurent˘ (12. n→∞ n + 1 an Se poate observa c˘ avem efectiv a ∞ 1 M M (Lh)n · = · (eLh − 1).28) . Presupunem c˘ ea este adev˘rat˘ a a a a a pentru n − 1. deci pentru n = 1 inegalitatea (12. g˘sim s a ¸ s a t t |xn (t) − xn−1 (t)| ≤ L t0 |xn−1 − xn−2 | dt ≤ L M Ln−2 t0 |t − t0 |n−1 dt . adic˘ |xn−1 (t) − xn−2 (t)| ≤ M · Ln−2 · ¸i ar˘t˘m c˘ este adev˘rat˘ ¸i pentru n. xn−2 )] dt ¸i dac˘ folosim conditia lui Lipschitz ¸i inegalitatea (12.26) este verificat˘. t ∈ I.25) este absolut ¸i uniform convergent˘ pe I. (n − 1)! de unde (12. Avem s aa a a as t |t − t0 |n−1 (n − 1)! (12. L n! t ∈ I. (12.ANALIZA MATEMATICA Demonstratie prin inductie. x(τ )) dτ. avem majorarea |xn (t) − xn−1 (t)| ≤ M (Lh)n · . Intr-adev˘r. s a de unde rezult˘ c˘ seria (12. deoarece seria a a numeric˘ a ∞ M (Lh)n · L n! 1 este convergent˘. xn−1 ) − f (t. Deoarece |t − t0 | ≤ h.24). g˘sim c˘ a a ın ¸ ¸a a a t x(t) = x0 + t0 f (τ.27) |xn (t) − xn−1 (t)| ≤ t0 [f (t. x0 ) dt ≤ M |t − t0 |.27).26). L n! L Rezult˘ de aici c˘ ¸irul aproximatiilor succesive are ca limit˘ o functie continu˘ pe I a as ¸ a ¸ a x(t) = lim xn (t). folosind criteriul raportului avem a a n→∞ lim Lh an+1 = lim = 0.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Avem ¸ ¸ t 172 |x1 (t) − x0 | = t0 f (t.

b].22) care trece printr-un punct dat (t0 . x(t)). a a ın t ∈ R. t a a ¸ ¸ a Reamintim c˘ functiile x = x(t). as ¸ ¸ a a Unicitatea solutiei rezult˘ din unicitatea limitei unui ¸ir convergent. . b] dac˘ ¸ F (t. x . . . x(t). b] se nume¸te solutie a ecuatiei s ın ¸ ¸ a diferentiale (12.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .6 Functia x = x(t. unde C1 . C3 sunt constante arbitrare. dac˘ este solutie a ecuatiei (12.29) al a a ın ¸ ¸ c˘rei grafic se afl˘ ˆ D. x (t). . . .23). numit˘ a ın ¸ a a metoda aproximatiilor succesive. Solutii particulare ¸ a ¸ F (t. Dac˘ n ≥ 2 spunem c˘ ecuatia diferential˘ este de ordin superior. x. Exemplul 12. d˘ ¸i un procedeu de aproximare a solutiei ecuatiei ¸ a s ¸ ¸ diferentiale (12. Ecuatia admite ¸i solutia ¸ ¸ s ¸ x(t) = C1 et + C2 cos t + C3 sin t. ∀t ∈ [a. t ∈ I. .28). 173 de unde deducem c˘ functia x = x(t) este solutie pe I a ecuatiei diferentiale (12.ANALIZA MATEMATICA ¸ Derivˆnd (12. definite pe intervalul [a. . x3 (t) = sin t.2.1 Ecuatii diferentiale de ordin superior ¸ ¸ Solutia general˘. obtinem a ın x (t) = f (t.2 12. avˆnd derivate pˆn˘ a ¸ a a a la ordinul n inclusiv ˆ orice punct al intervalului [a. . Deci metoda folosit˘ ˆ demonstrtia precedent˘. Ea a ¸ ¸ ¸ ¸ verific˘ ¸i conditia initial˘ (12. x2 (t) = cos t.29) pe intervalul [a. 12. x(n) (t)) = 0.29) ˆ domeniul D ⊂ R2 . Definitia 12.29) Fie ecuatia diferential˘ ¸ ¸ a Ordinul maxim al derivatei care figureaz˘ ˆ (12.29). ¸ a s Functiile xn (t) constituie aproximatii ale solutiei x(t). b].22).29) ¸i dac˘ prin ¸ alegerea convenabil˘ a constantelor se transform˘ ˆ orice solutie a ecuatiei (12. .29) se nume¸te ordinul ecuatiei diferena ın s ¸ ¸iale (12. C2 . (12.18 Ecuatia diferential˘ de ordinul trei ¸ ¸ a x −x +x −x=0 admite solutiile x1 (t) = et . care sunt cu atˆt mai apropiate ¸ ¸ ¸ a a de x(t) cu cˆt n este mai mare. cum rezult˘ din (12.28) ˆ raport cu t. x0 ). C1 . Cn ) este solutia general˘ a ecuatiei dife¸ ¸ ¸ ¸ a ın a ¸ ¸ s a rentiale (12. . adic˘ un procedeu de rezolvare ¸ a a problemei lui Cauchy. . . C2 . Din exemplul precedent se vede c˘ solutiile unei ecuatii diferentiale de ordin superior a ¸ ¸ ¸ pot depinde de constante arbitrare. x(n) ) = 0.

In particular. . . Cn ) = 0 integrala sa general˘. x. .31) Fie dat˘ ecuatia diferential˘ de ordinul n a ¸ ¸ a ¸i fie s Φ(t. a Exemplul 12. . Cn ). .30).32).30) se reduce la integrarea ecuatiei (12. C1 . pentru k = 1. de forma (12. . . . .29) este o curb˘ plan˘ numit˘ curb˘ ¸ a ¸ a a a a integral˘. Cn ) = 0. . ¸ ¸ a t ∈ R.32) este o integral˘ intermediar˘ a ecuatiei (12. . unei relatii de aceast˘ form˘ i se d˘ denumirea de integrala general˘ a ecuatiei ¸ a a a a ¸ diferentiale de ordinul n.30) (12. . a a ¸ a ¸ . C2 . C2 . Dac˘ (12.32).7 Numim solutie particular˘ a ecuatiei (12. De obicei. care este o ecuatie diferential˘ ¸ ¸ ¸ ¸ a de ordinul n − k.2. s Cunoa¸terea unei integrale intermediare simplific˘ rezolvarea ecuatiei diferentiale s a ¸ ¸ a a ¸ initiale.30) o ecuatie diferenti¸ s a a ¸ ¸ ¸ al˘ de ordinul n − k. Integrale prime F (t. . obtinem o relatie de forma Ψ(t. Intr-adev˘r. ¸ ¸ a ¸ ¸ t ∈ [a. . C1 . Dac˘ deriv˘m relatia (12. x. . x = ψ(τ. x. b]. . 12. . a Solutia general˘ a unei ecuatii diferentiale de ordinul n depinde de n constante arbi¸ a ¸ ¸ trare. a a ¸ a a (12.29) orice functie x = x(t). Functia x(t) = cos t + t este o solutie particular˘ care se obtine din solutia ¸ ¸ a ¸ ¸ s general˘ pentru C1 = 1 ¸i C2 = 0. (12.32) Definitia 12. . x. C2 . .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . x(n−k) C1 . . x . Graficul unei solutii particular˘ a ecuatiei (12.ANALIZA MATEMATICA 174 as a Solutia general˘ a unei ecuatii diferentiale de ordinul n poate fi scris˘ ¸i sub form˘ ¸ a ¸ ¸ implicit˘ a Φ(t.32) contine n − k constante arbitrare ¸i a a ¸ ¸ s dac˘ ad˘ug˘m la acestea cele k constante care intr˘ ˆ structura ecuatiei (12. ¸ Solutia general˘ a unei ecuatii diferentiale de ordinul n poate fi scris˘ ¸i sub form˘ ¸ a ¸ ¸ as a parametric˘ a t = ϕ(τ. . .30).32). Ck+2 . Ck ) = 0. care contine k ≥ 1 constante arbitrare ¸i care este a ¸ s verificat˘ de integrala general˘ (12. . Cn . solutia a a a a ın ¸ ¸ g˘sit˘ va contine n constante arbitrare. . x(n) ) = 0 (12. C1 . atunci integrarea ¸ a ecuatiei (12. . x) ∈ D ⊂ R2 . Cn . care se obtine din solutia general˘ dˆnd valori particulare ¸ ¸ a a constantelor C1 .19 Ecuatia x + x = t are solutia general˘ x(t) = C1 cos t + C2 sin t + t. Definitia 12. . .31) a ecuatiei (12. Cn ). . .2 Integrale intermediare. . .8 Se nume¸te integral˘ intermediar˘ a ecuatiei (12.31) de n − k ori ¸i elimin˘m ˆ a a a ¸ s a ıntre aceste ¸ ¸ ¸ n − k + 1 relatii constantele Ck+1 . .30). C2 . C2 .32) se nume¸te integral˘ prim˘. C1 . C2 . . . . (t. deci va fi integrala general˘ a ecuatiei (12. integrala general˘ a ecuatiei (12. . x .

deoarece din sistemul a s ¸ ¸ ın ın ¸ (12. x . x. . C1 . x . . . .20 S˘ se g˘seasc˘ solutia ecuatiei x(5) = 0. care satisface conditiile initia a a ¸ ¸ ale: x(0) = 1. Ecuatia x(n) = 0 ¸ Este cea mai simpl˘ ecuatie diferential˘ de ordinul n. 0 (12. Cn ). (n − 1)! (n − 2)! 1! adic˘ un polinom arbitrar de gradul n − 1. C2 . a a ¸ a ¸ 12. se cere o solutie a ecuatiei (12. ¸ s a ın ¸ ¸ a In general. cunoa¸terea a n integrale prime distincte ale ecuatiei (12. . numite conditii initiale ¸i care o determin˘ ˆ mod unic. rezult˘ x = x(t. a ¸ ¸ Exemplul 12.34) se nume¸te a ¸ s problema lui Cauchy. . 24 2 t ∈ R. x (0) = 0.34) ¸ ¸ Problema determin˘rii solutiei x(t) care satisface conditiile initiale (12. x (0) = −1.2. .4 Ecuatii de ordin superior integrabile prin cuadraturi ¸ 1. x(3) (0) = 0. Prin n cuadraturi succesive obtinem a ¸ ¸ a ¸ solutia general˘ sub forma ¸ a x(t) = C1 C2 Cn−1 tn−1 + tn−2 + · · · + t + Cn . x(n−1) ˆ functie de t. C2 . adic˘ solutia general˘ a ecuatiei (12.30). ˆ ¸ particular. . x(n−1) (t0 ) = xn−1 .33) este echivalent˘ cu cunoa¸terea solutiei generale a ecuatiei (12. . Problema lui Cauchy ¸ ¸ In multe probleme care conduc la rezolvarea unei ecuatii diferentiale de forma (12.30). . . . . 4! 3! 2! 1! Conditiile initiale precizate conduc la solutia particular˘ ¸ ¸ ¸ a x(t) = 1 4 1 2 t − t + 1. care s˘ satisfac˘ a s ¸ a a ¸ a a anumite conditii. . . C1 . . x (t0 ) = x0 .30) cu proprietatea c˘ pentru t = t0 . . . i = 1. de unde. x(n−1) Ci ) = 0.3 Conditii initiale. n 175 (12. . x ¸i ¸ ¸ s derivatele sale pˆn˘ la ordinul n − 1 iau valori date a a x(t0 ) = x0 . .33) putem obtine pe x.30) ¸ ¸ nu este necesar s˘ cunoa¸tem solutia general˘ ci doar o anumit˘ solutie.ANALIZA MATEMATICA ¸ In particular.2. Solutia general˘ este ¸ a x(t) = C1 4 C2 3 C3 2 C4 t + t + t + t + C5 .30) s Ψi (t. x(4) (0) = 1. 12. Cn . .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .

Presupunem (12. Deci formula (12. Din (12.21 S˘ se determine solutia ecuatiei x = sin t. solutia general˘ a acestei ecuatii se poate pune a a ¸ a ¸ sub forma x(t) = 1 (n − 1)! t t0 (t − τ )n−1 f (τ ) dτ + Cn−1 C1 t + Cn . de unde.35) Prin inductie dup˘ n. x (0) = 0. θ = t ¸i τ = t0 . a ¸ avem t x(n−1) = t0 f (t) dt + C1 . prin cuadraturi succesive. s Inversˆnd ordinea de integrare. 1! R˘mˆne de ar˘tat c˘ a a a a t t t dt t0 t0 dt · · · t f (t) dt = t0 1 (n − 1)! t θ t t0 (t − τ )n−1 f (τ ) dτ. t t x(n−2) = t0 dt t0 f (t) dt + C1 (t − t0 ) + C2 . a a 1 (n − 2)! dτ t0 1 (θ − τ )n−2 f (τ ) dθ = (n − 1)! 1 (n − 2)! D (t − τ )n−1 f (τ ) dτ. putem scrie a t t t f (τ ) dθ dτ = D t0 [ τ f (τ ) dθ] dτ = t0 (t − τ )f (τ ) dτ. (12. avem ¸ a t t θ dt t0 t0 f (t) dt = t0 dθ t0 f (τ ) dτ = t0 [ t0 f (τ ) dτ ] dθ = D f (τ ) dθ dτ. Ecuatia x(n) = f (t) ¸ 176 Dac˘ f este continu˘ pe intervalul [a.35) pentru n trecut ˆ n−1. 2 Solutia problemei lui Cauchy este x(t) = cos t + t2 − t. b]. ··· ··· ··· t t t C1 x = t0 dt t0 dt · · · t0 f (t) dt + (n−1)! tn−1 + · · · + Cn−1 t + Cn .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Pentru n = 2. care satisface conditiile a ¸ ¸ ¸ a ¸ ¸ initiale x(0) = 1. tn−1 + · · · + (n − 1)! 1! cu t0 ∈ [a. integrˆnd ın s aa a a a ˆ raport cu t avem ın t t t dt t0 t0 t dt · · · θ f (t) dt = t0 1 (n − 2)! t t dt t0 t0 (t − τ )n−2 f (τ ) dτ = (θ − τ )n−2 f (τ ) dθ dτ = t t0 1 (n − 2)! dθ t0 t t0 (θ − τ )n−2 f (τ ) dτ = t τ Deci formula este adev˘rat˘ pentru orice n. Intr-adev˘r.ANALIZA MATEMATICA 2. x (0) = −1. b]. a unde D este triunghiul din planul θτ m˘rginit de dreptele τ = θ. ¸ . Exemplul 12.35) este adev˘rat˘ pentru n = 2. Prin trei integr˘ri succesive obtinem solutia ¸ general˘ a 1 x(t) = cos t + C1 t2 + C2 t + C3 . ecuatia se mai scrie (x(n−1) ) = f (t).35) adev˘rat˘ pentru a a a a a n−1 ¸i ar˘t˘m c˘ este adev˘rat˘ pentru n.

avem dt = ϕ (τ ) dτ . De unde obtinem printr-o cuadratur˘ x(n−1) = ψ(τ )ϕ (τ ) dτ + C1 = Ψ1 (τ ) + C1 . 2 x=− 1 1 7 1 τ + C1 τ 4 − C2 τ 2 + C3 . x(4) = − τ . a a Exemplul 12. ın a ¸ Dac˘ ecuatia poate fi explicitat˘ ˆ raport cu t.22 S˘ se g˘seasc˘ solutia general˘ a ecuatiei t = x + ln x . b]. Se obtine solutia general˘ ¸ ¸ a 1 t = − τ 2 + C1 . cu ϕ ¸i ψ functii continue ¸i ϕ cu derivat˘ continu˘ pe [a. adic˘ putem obtine t = f (x(n) ). x(n) = ψ(τ ). t = τ + ln τ . 6 4 A¸adar am redus problema la cazul precedent. a ¸ ¸ ¸ Intr-adev˘r. Ecuatia F (x(n−1) . Ecuatia F (t. s Exemplul 12. b]. atunci integrala s ¸ s a a general˘ pe [a. deci dt = −τ dτ . Obtinem dx(3) = dτ . 105 8 2 . O reprezentare parametric˘ a ¸ a 1 1 ¸ este x(3) = τ . v) = 0 ¸i anume u = ϕ(τ ).23 S˘ se integreze ecuatia x(3) · x(4) = −1. luˆnd x(n−1) = ϕ(τ ). De unde x(n−2) = Ψ1 (τ )ϕ (τ ) dτ + C1 ϕ(τ ) + C2 = Ψ2 (τ ) + C1 ϕ(τ ) + C2 . τ = 0. dx(3) = − τ dt. a s a v = ψ(τ ). ψ(τ ) x(n−1) = ϕ(τ ). a ¸ ¸ ¸ Intr-adev˘r. x= 1 3 3 2 τ + τ + C1 (τ + ln τ ) + C2 . dx(n−1) = ψ(τ ) dt = a a ¸ a ψ(τ )ϕ (τ ) dτ . x(n) ) = 0 ¸ s Dac˘ se cunoa¸te o reprezentare parametric˘ a curbei F (u. De unde dt = ϕ (τ)) dτ ¸i printr-o cuadratur˘ obtinem ψ(τ t= ϕ (τ ) dτ + C1 = Ψ(τ ) + C1 . a ¸ a ın atunci o reprezentare parametric˘ este dat˘ de x(n) = τ . ın ˆ care Pn−1 este un polinom de gradul n − 1 ˆ ϕ(τ ). Avem dx = τ dt = τ (1 + τ ) τ . v) = 0 ¸i anume u = ϕ(τ ). avem dx(n−1) = ϕ (τ ) dτ . luˆnd t = ϕ(τ ). a s a s v = ψ(τ ). Punem a a a ¸ a ¸ 1 x = τ . Apoi dx(n−2) = (Ψ1 (τ ) + C1 ) dt = (Ψ1 (τ ) + C1 )ϕ (τ ) dτ . Repetˆnd operatia de n ori. b] a ecuatiei diferentiale se obtine prin n cuadraturi. cu ϕ ¸i ψ functii continue ¸i ϕ cu derivat˘ continu˘ pe [a.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . atunci integrala s ¸ s a a general˘ pe [a. t = f (τ ). dx(n−1) = a a s a ¸ ψ(τ ) dt. obtinem solutia sub form˘ parametric˘ a ¸ ¸ ¸ a a t = ϕ(τ ). x(n) ) = 0 ¸ 177 Dac˘ se cunoa¸te o reprezentare parametric˘ a curbei F (u. x(n) = ψ(τ ). Se obtine solutia general˘ ¸ ¸ a t = τ + ln τ. b] a ecuatiei diferentiale se obtine prin n cuadraturi. x = Ψn (τ ) + Pn−1 (ϕ(τ )).ANALIZA MATEMATICA 3. 4.

. punem x(n−1) = u ¸i ecuatia se transform˘ ˆ s ¸ a ıntr-o ecuatie liniar˘ ˆ u: ¸ a ın u sin t − u cos t + 1 = 0. dp . u. x(n) ) = 0 ¸ 178 Dac˘ se cunoa¸te o reprezentare parametric˘ a curbei F (u. Ecuatia F (t. v) = 0 ¸i anume u = ϕ(τ ). u . Exemplul 12. dx(n−2) = a a a x(n−1) dt. x . Ecuatia F (x. . C1 . x(n−2) = ϕ(τ ). . . x(k) . a s a s v = ψ(τ ). Cn−k ). C1 . Cn−k ). dx2 d p x Se observ˘ c˘ derivatele d k se exprim˘ cu ajutorul lui p. a ¸ ¸ ¸ Intr-adev˘r. x(n) ) = 0 ¸ a a a Prin schimbarea de functie x = p. cu ϕ ¸i ψ functii continue ¸i ϕ cu derivat˘ continu˘ pe [a. de unde x(n−1) = 2 ϕ (τ )ψ(τ ) dτ + C1 . = 2 dt dt dt d d3 x = dt3 dt d2 x dt2 k dx dt d dx p = dp dx dp dp = p. sulutia sa general˘ va fi de forma a a ¸ a ¸ a u(t) = ϕ(t. luˆnd x(n−2) = ϕ(τ ). . Integrarea ecuatiei date se reduce atunci la integrarea ecuatiei de ordinul k: ¸ ¸ x(k) = ϕ(t. . . . . . Dac˘ aceast˘ ecuatie poate fi integrat˘.24 In ecuatia ¸ x(n) sin t − x(n−1) cos t + 1 = 0. luˆnd pe x ca variabil˘ independent˘. 2. . A¸adar am redus problema la cazul precedent.2. dt dx p=p dp dx 2 = d dt p dp dx = + p2 k−1 d2 p . prin eliminarea lui dt g˘sim x(n−1) dx(n−1) = x(n) dx(n−2) = ϕ (τ )ψ(τ ) dτ. din dx(n−1) = x(n) dt. Ecuatia F (x(n−2) . reducem ordinul ¸ ecuatiei date cu o unitate. x(k+1) . .ANALIZA MATEMATICA 5. b] a ecuatiei diferentiale se obtine prin n cuadraturi. . Obtinem succesiv ¸ ¸ d dx d2 x = p. . ¸ ¸ a ın ¸ . u(n−k) ) = 0. . . dxk−1 . atunci integrala s ¸ s a a general˘ pe [a. Derivˆnd ¸i ˆ ¸ a s ınlocuind obtinem ecuatia ¸ ¸ F (t. x(n) = ψ(τ ).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . b]. . . . .5 Ecuatii c˘rora li se poate mic¸ora ordinul ¸ a s 1. . . s 12. . x(n) ) = 0 ¸ Ecuatia se transform˘ ˆ ¸ a ıntr-o ecuatie diferential˘ de ordinul n − k prin schimbarea de ¸ ¸ a functie x(k) = u. Inlocuite ˆ a a ın a dt dt ecuatie ne conduc la o ecuatie de ordinul n − 1 ˆ functia p de variabila independent˘ x. .

. care este o ecuatie ce nu contine explicit variabila independent˘. . obtinem Fiind omogen˘ ˆ toate argumentele se poate pune sub forma a ın F x dx td2 x tn−1 dn x . . t dt dt x ¸ a s ın Se observ˘ c˘ produsele tk−1 d k nu contin decˆt pe u ¸i derivatele sale ˆ raport cu τ a a dt ıncˆ ¸ pˆn˘ la ordinul k. dx.. x. dx . Ecuatia F (t... . x . . x .. . . Obtinem succesiv ¸ a ¸ dx d2 x x = u. t 2 = u + u . x x = x(u3 + 3uu + u )..25 S˘ se integreze ecuatia a ¸ dp Punem x = p. . care ˆ a a a ın ¸ ınlocuite ˆ ecuatie ne ın ¸ conduc la o ecuatie de ordinul n − 1 ˆ u. . dt. x(n) . = u + u. ¸ x 4. de forma studiat˘ la ¸ ¸ a a punctul 2. se poate pune sub forma ¸ a ın F (t. u(k−1) . u . x. . ˆ at ecuatia devine a a k F (u. . t dt dt dtn = 0. se ¸ t s a a transform˘ ˆ a ıntr-o ecuatie c˘reia i se poate reduce ordinul cu o unitate. . a . u + u.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . u + u . x. .. dp = p2 + x2 . 2 . ¸ a a ın 4. . . d n ) = 0 omogen˘ ˆ t. x . = u. x . Prin schimbarea de functie x = u ¸i schimbarea de variabil˘ independent˘ t = eτ . Ecuatia F (t. . .) = 0. deci c˘reia i se poate reduce ordinul cu o unitate.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 12. .. x (k) Se observ˘ c˘ x x se exprim˘ ˆ functie de u. obtinem succesiv ¸ x = xu... dx xp care este o ecuatie omogen˘. Cu schimbarea de functie ¸ a ın 1 u − u + 2u2 = 0 t care este o ecuatie Bernoulli. . .26 S˘ se integreze ecuatia a ¸ txx + t(x )2 − xx = 0. ¸ Este o ecuatie omogen˘ ˆ x. x(n) ¸ Ecuatia fiind omogen˘ ˆ x. x = x(u2 + u ). x(n) ) = 0 omogen˘ ˆ x. ¸ ın Exemplul 12. . . x . . . Cu schimbarea de functie ¸ x x x x(n) . . . x = p dx ¸i obtinem ecuatia s ¸ ¸ 179 xx − (x )2 = x2 . . dn x ¸ a ın dt dt n x x ¸ = u. . ) = 0.

Se ın s a a a dτ reduce astfel ordinul ecuatiei cu o unitate. x = tu ¸i ecuatia devine s ¸ uu + (u )2 − 2uu = 0. ¸ . dτ dτ dτ dk x . . . Ecuatia F (x. Obtinem ¸ tx = dx 2 d2 x dx . dtk Se observ˘ c˘ tk x(k) se exprim˘ ˆ functie numai de dx . du u 5. . . F x. . 2 − dτ dτ dτ Prin urmare ecuatia ¸ ˆ care nu apare explicit τ . . tx . . ¸ ¸ a Luˆnd acum u = p obtinem ecuatia liniar˘ a dp 1 + p − 2 = 0. . Imp˘rtind prin t2 se poate pune sub forma a a¸ x x x · tx + (x )2 − 5 · x + 4 t t t Punem t = eτ .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . Punem dx = p ¸i lu˘m pe x ca variabil˘ independent˘. a a a ın ¸ dτ ia forma dx d2 x dx . t2 x . = 0.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 12. .27 Ecuatia ¸ t2 xx + t2 (x )2 − 5txx + 4x2 = 0 este omogen˘ de ordinul 4. . tn x(n) ) = 0 ¸ 2 180 = 0. . Prin schimbarea de variabil˘ independent˘ t = eτ . obtinem o ecuatie c˘reia i se poate a a ¸ ¸ a reduce ordinul cu o unitate. . t x = 2 − .

O solutie particular˘ a sistemului se poate obtine impunˆnd anumite conditii. Dac˘ bi ≡ 0. i = 1. s s Prin solutie a sistemului diferential (13.1) se ˆ ¸elege un sistem de functii ¸ ¸ ınt ¸ {x1 (t). a ¸ a ¸ a ¸ 181 . . n t ∈ I. n. . xn (t)}. t ∈ I. i = 1.2) ¸i se nume¸te omogen. i = 1. atunci sistemul ia forma: n xi = j=1 aij (t)xj . i = 1. ∀t ∈ I. x2 (t). n.1 Sisteme diferentiale liniare de ordinul I ¸ n Un sistem de ecuatii diferentiale liniare de ordinul ˆ ai este de forma: ¸ ¸ ıntˆ xi = j=1 aij (t)xj + bi (t). a s 13. bazat˘ pe metodele ¸i rezultatele algebrei liniare. Sistemul (13. t∈I (13. adic˘: ¸ a ¸ a xi (t) = j=1 aij (t)xj (t) + bi (t). continuu diferentiabile pe intervalul I care verific˘ ecuatiile (13.1) pe acest interval. . In general. multimea solutiilor sistemului (13.1) este infinit˘ ¸i o vom numi solutie ¸ ¸ a s ¸ general˘. (13.1) unde aij ¸i bi sunt functii reale continue pe un interval I ⊂ R.1) se nume¸te s ¸ s a neomogen. . n. n.Capitolul 13 ECUATII SI SISTEME ¸ ¸ DIFERENTIALE LINIARE ¸ Studiul ecuatiilor ¸i sistemelor de ecuatii diferentiale liniare ofer˘ exemplul unei teorii ¸ s ¸ ¸ a ˆ ınchegate.

definit˘ ˆ baza canonic˘ din Rn .3) 0 s ¸ unde t0 ∈ I ¸i (x0 . xn (t0 ) = x0 . Atunci sistemul (13. o solutie a sistemului (13. Dac˘ a a a a a a a a a not˘m cu M = sup ||x1 (t) − x0 ||. . unde L = sup ||A(t)||. bn (t)). . .5) (13. vom g˘si majorarea a ||xk+1 (t) − xk (t)|| ≤ M · (L|t − t0 |)k . x2 (t). n (13.1) se poate scrie sub forma vectorial˘: a x = T (t. x) + b(t). x0 . . t∈I (13. xn ) ∈ Rn sunt date ¸i se numesc valori initiale. y)|| ≤ L||x − y||. . . x) = T (t. notˆnd cu f (t. . . x) − f (t. n 1 182 (13. care atrage convergenta uniform˘ pe I a ¸irului {xk (t)} la solutia c˘utat˘. s aa as ¸ a a s In adev˘r. x).1) reprezint˘ parametric o ¸ a a a a curb˘ ˆ spatiul Rn . x) + b(t). Teorema 13.1 Oricare ar fi punctul t0 ∈ I ¸i oricare ar fi vectorul x0 ∈ Rn . . . Prin norma unei matrici ˆ ¸elegem tot norma ınt euclidian˘. t ∈ I. . b2 (t). (13. x0 = (x0 . pentru t ∈ I. a ¸ ¸ Din punct de vedere geometric.1) care s˘ verifice conditiile initiale (13.6) iar conditiile initiale (13. 1. 2. a ın ¸ a a s Fie matricea A(t) = ||aij (t)||.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . exist˘ s a a ıntreg intervalul I ¸i s o singur˘ solutie x = x(t) a sistemului liniar (13.7) ¸i ar˘t˘m c˘ ¸irul {xk (t)}k∈N converge uniform pe I la solutia c˘utat˘.3). p˘tratic˘ de ordinul n ¸i vectorii din Rn : x(t) = (x1 (t). . pentru t ∈ I. liniar˘ ˆ x. adic˘ r˘d˘cina p˘trat˘ din suma p˘tratelor tuturor elementelor sale. xn (t)). numit˘ curb˘ integral˘ a sistemului (13.1) se ˆ ¸elege determinarea unei solutii a a ınt ¸ xi = xi (t). . . prin ınc˘ ¸ a ın a n T (t. x0 . . .5). . . . ej ) = i=1 aij (t)ei . ¸ a s ¸ a a .4) a sistemului (13. b(t) = (b1 (t). x (t)) dt + t0 k b(t) dt. k! k = 0. definit˘ pe ˆ a ¸ satisf˘cˆnd conditia initial˘ (13. a a ¸ ¸ a ¸ Pentru t0 ∈ I fixat. .3): ¸ ¸ x(t0 ) = x0 .6). construim aproximatiile succesive: t t x (t) = x0 . 3. . i = 1. x0 ). x 0 k+1 (t) = x0 + t0 T (t. x2 (t0 ) = x2 . s 1 2 Prin problem˘ Cauchy asociat˘ sistemului (13. .ANALIZA MATEMATICA ¸ ¸ Cel mai uzual tip de conditii ˆ constituie conditiile initiale: ¸ ıl 0 x1 (t0 ) = x0 . 1 2 n a ın Fie ˆ a aplicatia T = T (t.1). avem pentru t ∈ I ¸i x oarecare a a ||f (t. .

8) se nume¸te sistem fundamental de solutii.2 Dac˘ x1 (t) ¸i x2 (t) sunt dou˘ solutii particulare ale sistemului omogen a s a ¸ s (13. Prin urmare. a a s Fiind dat un sistem de n solutii ale sistemului (13. pentru t0 ∈ I ¸ fixat. s a ¸ ¸ ¸ rezult˘ c˘ matricea X(t) este solutie a ecuatiei diferentiale matriceale a a X (t) = A(t)X(t). Evident c˘ Γ este o aplicatie liniar˘.ANALIZA MATEMATICA 183 13.4 Dac˘ exist˘ un t0 ∈ I a. se nume¸te wronskianul acestui ¸ sistem. . Din Teorema 13. Γ este un izomorfism a s a a al spatiului S pe Rn . . xn (t)} liniar independente ale sistemului (13. Pentru ¸ a aceasta introducem aplicatia Γ : S → Rn definit˘ prin Γ(x) = x(t0 ).8) admite o baz˘ format˘ din n elemente. Fie {x1 (t). n.8) Teorema 13.8) formeaz˘ un spatiu vecto¸ ¸ a ¸ rial de dimensiune n. . putem scrie ¸ s [α1 x1 (t) + α2 x2 (t)] = T (t. x). . Deci. ¸ Cum x1 (t) ¸i x2 (t) sunt solutii. (13. C˘ multimea solutiilor sistemului (13. s ¸ Matricea X(t). . x2 (t). . . t ∈ I. atunci W (t) = 0 pentru orice a a ı.8) ¸i α1 . determinantul W (t) = det X(t).8) rezult˘ c˘ Γ este surjectiv˘ ¸ a a a a (adic˘ Γ(S) = Rn ) ¸i injectiv˘ (adic˘ ker Γ = {0}). .2. p˘tratic˘ de ordinul n.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . (13.8). ce are drept coloane coordonatele celor n a a vectori solutii. pentru k = 1.10) Teorema 13. . .2 Sisteme diferentiale liniare omogene ¸ Teorema 13. . liniar independente pe I. t ∈ I. t ∈ I. ¸ a a ¸ ¸ a Din Teorema 13. Pentru a demonstra c˘ dimensiunea acestui spatiu este n vom ar˘ta c˘ ¸ s ¸ exist˘ un izomorfism ˆ a ıntre spatiul S al solutiilor sistemului (13. ¸ X(t) = [x1 (t). ¸ Orice sistem de n solutii {x1 (t). adic˘ un sistem de a a a ¸ n solutii ale sistemului (13. α1 x1 (t) + α2 x2 (t)). notat cu W (t).ˆ W (t0 ) = 0. x2 (t).1 de existent˘ ¸i unicitate a ¸ a ¸a s a solutiei problemei lui Cauchy asociat˘ sistemului (13. x2 (t). se nume¸te matrice fundamental˘. atunci α1 x1 (t) + α2 x2 (t) este de asemenea solutie. Deoarece [xk (t)] = T (t. Evident. care sub form˘ vecto¸ a rial˘ se mai scrie a x = T (t.3 Multimea solutiilor sistemului omogen (13. xk (t)). .3 rezult˘ c˘ spatiul S al solutiilor sistemului (13. (13. α2 ∈ R.8) formeaz˘ un spatiu vectorial rezult˘ din a ¸ ¸ a ¸ a a ¸ a a Teorema 13. dim S = dim Rn = n. Vom studia pentru ˆ ınceput sistemul diferential omogen (13. .9) (S-a notat cu X (t) matricea format˘ din derivatele elementelor matricii X(t)).2). t ∈ I. xn (t)]. a matricea fundamental˘ nu este unic˘. xn (t)} o astfel de baz˘.8).8) ¸i spatiul Rn .

λn ∈ R. + λn xn (t0 ) = 0. cn ) este un vector arbitrar din Rn .8) ¸i solutia sa general˘ este de forma ¸ s ¸ a x(t) = c1 x1 (t) + c2 x2 (t) + . ¸ Deoarece W (t) = −t3 = 0.8) pentru care exist˘ un t0 ∈ I a. .ANALIZA MATEMATICA 184 Deoarece W (t0 ) = 0. y1 (t) = t ¸i x2 (t) = 2t2 . y2 (t) = t3 . .8) a ¸ a a a ıntre coloanele cu conditia initial˘ x(t0 ) = 0. . . vectorii x1 (t0 ). x2 (t). . xn (t)} este liniar independent pe I. a Reciproc. . nu toti nuli. x2 (t0 ).8) ¸i x(t0 ) = 0. dup˘ Teorema 13. . . . ˆ ıntre coloanele determinantului (13. xn (t)} este un sistem de n solutii ale sistemua ¸ a ı. .10) exist˘ o relatie de dependent˘ liniar˘ pentru orice t ∈ I ¸i deci s a ¸ ¸a a W (t) = 0 pentru orice t ∈ I. . c2 . . . . . . Dac˘ sistemul {x1 (t). t ∈ I. . . . . deci sistemul {x1 (t). ˆ care c = (c1 . .10). y(t) = c1 t + c2 t3 . . adic˘ ˆ ¸ ¸ a determinantului (13. . . . x2 (t). atunci acesta este un sistem fundametal de solutii pentru (13. t t y = 2x − 1 y t t ∈ I. + cn xn (t) = X(t) c. . dac˘ exist˘ un t0 ∈ I a. .ˆ ¸ ¸a a a ¸ ı. exist˘ ¸ a un t0 ∈ I a.ˆ W (t0 ) = 0.ˆ W (t0 ) = 0. Teorema 13. ı. . rezult˘ c˘ x(t) = 0 pentru orice t ∈ I.5 Sistemul de solutii {x1 (t).6 Dac˘ {x1 (t). ∞). exist˘ a o relatie de dependent˘ liniar˘.1 Sistemul x = 4 4 x − 2 y. Din teoremele precedente rezult˘: a Teorema 13.ˆ W (t0 ) = 0. . ın Exemplul 13. λ2 . ¸ s ın ¸a ı. . . deci pentru t0 arbitrar din I. a. x2 (t). xn (t0 ) sunt liniar independenti ¸i ˆ consecint˘ W (t0 ) = 0. adic˘ este sistem fundamental.1.d. . t ∈ (0.4. xn (t)} este fundamental d. xn (t)} este fundamental el este liniar indepena dent pe I. Cu ace¸ti λi form˘m combinatia liniar˘ s a ¸ a x(t) = λ1 x1 (t) + λ2 x2 (t) + . s admite solutiile particulare: x1 (t) = 1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . + λn xn (t). Dar din a a s Teorema 13. lui (13. x2 (t). . deci exist˘ scalarii λ1 . pentru t = t0 . ¸ Observ˘m c˘ x(t) astfel definit este o solutie a sistemului (13. W (t) = 0 pentru a a a orice t ∈ I. cele dou˘ solutii formeaz˘ un sistem fundametal de solutii a ¸ a ¸ pentru sistemul dat ¸i deci solutia general˘ este s ¸ a x(t) = c1 + 2c2 t2 . . . λ1 x1 (t0 ) + λ2 x2 (t0 ) + . care asigur˘ unicitatea solutiei problemei lui Cauchy pentru sistemul (13.

s a a ¸ Din (13.14) rezult˘ c˘ solutia problemei lui Cauchy pentru sistemul (13. (13.12).9) d˘ X(t) u (t) = b(t). (13. ın ıl ¸ Derivˆnd ¸i ˆ a s ınlocuind ˆ (13. Dar W (t) = 0. se obtine ın ¸ X (t) u(t) + X(t) u (t) = A(t)X(t) u(t) + b(t). de ¸ a a a u (t) = X −1 (t)b(t).8 (Metoda variatiei constantelor) Fie X(t) o matrice fundamental˘ a a ¸ sistemului omogen (13. adic˘ y(t) = X(t) c. t ∈ I.14) t ∈ I.13) ¸i (13.ANALIZA MATEMATICA 185 13. x∗ ) + b) = T (t. ˆ at a a ıncˆ a u (t) = X −1 (t) b(t). ¸ s . c ∈ Rn ¸i deci s are loc (13.13). y).11) cu conditia initial˘ x(t0 ) = x0 este ¸ ¸ a t x(t) = X(t)X −1 (t0 ) x0 + t0 X(t)X −1 (s) b(s) ds. t ∈ I.12). x) + b − (T (t.3 Sisteme diferentiale liniare neomogene ¸ x = T (t.11). (13. care ˆ ımpreun˘ cu (13.12) C˘ut˘m o solutie particular˘ pentru sistemul neomogen de forma solutiei generale a a a ¸ a ¸ sistemului omogen.8) ¸i x∗ (t) o solutie particular˘ a sistemului neomogen (13. Solutia general˘ a ¸ a sistemului neomogen este suma dintre solutia general˘ a sistemului omogen ¸i o solutie ¸ a s ¸ particular˘ a sistemului neomogen.13) unde functia u : I → Rn este dat˘.11). x) + b(t). (13. s) = X(t)X −1 (s) se nume¸te matricea de tranzitie a sistemului. a ¸ ¸ a a Teorema 13.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .11) Vom studia acum sistemul diferential neomogen ¸ Un prim rezultat se refer˘ la structura multimii solutiilor. ˆ care vectorul c ˆ presupunem o functie u(t). unde c ∈ Rn este un vector arbitrar. pˆn˘ la un vector constant aditiv. deci de forma (13.8).7 Fie X(t) o matrice fundamental˘ a sistemului omogen corespunz˘tor s ¸ a (13. ¸ a a deci y(t) este solutia general˘ a sistemului omogen. x − x∗ ) = T (t. t ∈ I. Avem y = x − x∗ = T (t. Punem y(t) = x(t) − x∗ (t). deci exist˘ X −1 (t). t ∈ I. adic˘ a a x(t) = X(t) c + x∗ (t). Atunci o solutie particular˘ a sistemului neomogen (13. ¸ Fie x(t) o solutie a sistemului neomogen.11) ¸ a este x∗ (t) = X(t) u(t) = u1 (t)x1 (t) + u2 (t)x2 (t) + · · · + un (t)xn (t). Teorema 13.15) Matricea U (t. (13. (13.

t Inlocuind ˆ x∗ (t) ¸i y ∗ (t). rezolvˆnd ˆ privinta lui u ¸i v : a ın ¸ 1 u =2− . 13. v(t) = 1 1 − 2. t > 0. 2 Problema cea mai dificil˘ ˆ rezolvarea unui sistem liniar o constituie determinarea a ın unui sistem fundamental de solutii.2 Fie sistemul liniar neomogen x = 4 4 1 x− 2 y+ . (13. 1 y ∗ (t) = 3t2 − t − t ln t 2 ¸i deci solutia general˘ a sistemului neomogen este s ¸ a x(t) = c1 + 2c2 t2 + 4t − 1 − ln t. y(t) = t u(t) + t3 v(t). 1 y(t) = c1 t + c2 t3 + 3t2 − t − t ln t. obtinem ın ¸ u + 2t2 v = s sau. problema determin˘rii unui sistem fundamental de solutii se reduce a s la o problem˘ de algebr˘ liniar˘ ¸i anume la determinarea valorilor proprii ¸i a vectorilor a a as proprii ai matricii A. t t ∈ (0. t2 t 1 . t t t 1 y = 2 x − y + t. obtinem solutia particular˘ a sistemului neomogen ın s ¸ ¸ a x∗ (t) = 4t − 1 − ln t. 186 A¸a cum am v˘vut. ∞). ¸ In cele ce urmeaz˘ vom ar˘ta c˘ ˆ cazul particular cˆnd matricea A a sistemului este a a a ın a a ¸ o matrice constant˘. C˘ut˘m pentru sistemul neomogen o solutie particular˘ de forma a a ¸ a x∗ (t) = u(t) + 2t2 v(t). solutia general˘ a sistemului omogen corespunz˘tor este s a ¸ a a x(t) = c1 + 2c2 t2 . t de unde.4 Sisteme diferentiale liniare cu coeficienti con¸ ¸ stanti ¸ x = T ( x).ANALIZA MATEMATICA Exemplul 13. t 2t v =− 1 1 + 3.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . y(t) = c1 t + c2 t3 . Derivˆnd ¸i ˆ a s ınlocuind ˆ sistem. t ∈ R.16) Consider˘m sistemul diferential liniar omogen cu coeficienti constanti a ¸ ¸ ¸ . u + t3 v = t. prin integrare u(t) = 2t − ln t.

. . ¸ .9 Functia x : R → Rn . n.16). corespunz˘tori valorilor a a ¸ proprii λ1 . Reciproc. . este o transformare i=1 t ∈ R. . . . λ2 . . atunci functiile x1 (t) = u1 eλ1 t . care ˆ general nu pot fi toate de forma (13. . . n.10 Dac˘ transformarea liniar˘ T poate fi adus˘ la expresia canonic˘. (13.19) formeaz˘ un sistem fundamental de solutii pentru sistemul diferential (13. t ∈ R. a Derivˆnd (13. a a liniar˘ pe Rn . .ANALIZA MATEMATICA unde A = ||aij || ∈ M(R) este o matrice p˘tratic˘ cu elemente constante. xn (t) sunt a s liniar independenti. g˘sim c˘ x(t) dat de ¸ (13. u2 .19) sunt solutii ale sistemului (13. . rezult˘ c˘ egalitatea precedent˘ are loc numai dac˘ α1 = 0.17) este solutie a sistemului (13. . adic˘ a a ¸ a exist˘ n vectori proprii u1 .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC .16) d. . Aplicatia T : Rn → Rn definit˘ prin T (ej ) = ¸ a n 187 aij ei . Pentru ¸ ¸ a forma un sistem fundamental de solutii este necesar s˘ fie liniar independente. (13. ¸ a iar u vector propriu corespunz˘tor.. λn nu neap˘rat distincte.18).17) ¸i ˆ a s ınlocuind ˆ (13.17) deoarece nu orice transformare liniar˘ poate fi adus˘ la expresia canonic˘. α2 = 0. . un } formeaz˘ o baz˘ ˆ Rn . . functiile (13. u2 . t∈R (13. Fie deci ¸ a combinatia liniar˘ ¸ a α1 x1 (t) + α2 x2 (t) + · · · + αn xn (t) = 0. λ2 . λ este valoare proprie a transform˘rii liniare T . . . . dac˘ u este vector propriu al transform˘rii liniare T corespunz˘tor valorii a a a a a proprii λ. . un liniar independenti. . . (13. de unde prin ˆ ınmultire cu eλt . a a Teorema 13. ¸ Pentru a obtine solutia general˘ a sistumului (13. un } de vectori din Rn formeaz˘ o baz˘ ˆ Rn ˆ a care matricea transform˘rii T are forma diagonal˘ diag{λ1 . j = 1. iar u vector propriu corespunz˘tor. . a a ın a a a Deoarece {u1 . a a a a a a Teorema 13. . .19). k = 1.18) a a Deci λ trebuie s˘ fie valoare proprie pentru T . λn }.20) Conform teoremei precedente. a ¸ ¸ a a ın ın Prin ipotez˘ sistemul {u1 . .16).d. . deci a a T (uk ) = λk uk . definit˘ prin ¸ x(t) = u eλt . . .16).16). t ∈ R.17) este o solutie a sistemului (13. αn = 0 ¸i deci vectorii x1 (t). xn (t) = un eλn t . obtinem ın ¸ T (u) = λu. .16) sunt necesare n solutii liniar ¸ ¸ a ¸ ın independente. . x2 (t). u2 . atunci are loc (13. urmeaz˘ ¸ a a α1 u1 eλ1 t + α2 u2 eλ2 t + · · · + αn un eλn t = 0. . Tinˆnd seama de (13. x2 (t) = u2 eλ2 t .

Deoarece eiθ = cos θ + i sin θ ¸i deci s 1 iθ (e + e−iθ ) = cos θ. u2 = (1. 4). x2 (t) (complex conjugate) prin ¸ a solutii reale. x2 (t) = (e−it . Prin schimbarea precedent˘. 2i Exemplul 13. . y2 (t) = (sin t. conjugata a ¸ a a a a a sa complex˘. − sin t). este de asemenea o r˘d˘cin˘. simple.4 S˘ determin˘m solutia general˘ a sistemului a a ¸ a y = −x. i). y = −z. cos t). 1. Vectorii proprii corespunz˘tori sunt a a u1 = (1. cu r˘d˘cinile ¸ a a a a λ1 = −1. ˆ at. atunci λ2 = λ1 . −3). ieit ).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . λ2 = −i. λ3 = 3. Solutia general˘ a sistemului se scrie atunci a ¸ ¸ a   x(t) = c1 e−t + 5c2 e−2t + 5c3 e3t . Un sistem fundamental de solutii (complexe) va a ¸ fi x1 (t) = (eit . −3) u2 = (5. 1. 1). 2 1 iθ (e − e−iθ ) = sin θ. Deci functiile ¸ x1 (t) = e−t (1. y(t) = c1 e−t + 2c2 e−2t + c3 e3t . efectuˆnd schimbarea ¸ a y1 (t) = 1 1 (x (t) + x2 (t)). Ecuatia caracteristic˘ este λ2 + 1 = 0 ¸i deci λ1 = i.ANALIZA MATEMATICA Exemplul 13. 1. x(t) = c1 cos t + c2 sin t. solutia general˘ a sistemului diferential dat se va scrie ıncˆ ¸ a ¸ y(t) = −c1 sin t + c2 cos t. −i). Deci transformarea T poate fi adus˘ la expresia a canonic˘.  z(t) = c1 e−t + 4c2 e−2t − 3c3 e3t . z = −2x + y.3 S˘ determin˘m solutia general˘ a sistemului a a ¸ a x = 3y − 4z. y2 (t) = 1 1 (x (t) − x2 (t)). −ie−it ). 2. x2 (t) = e−2t (5. 2i putem ˆ ınlocui solutiile complexe corespunz˘toare x1 (t). Dac˘ ecuatia caracteristic˘ admite o r˘d˘cin˘ complex˘ λ1 . 2 x = y. 0 −2 1 formeaz˘ un sistem fundamental de solutii. Vectorii proprii corespunz˘tori vor avea a a a a a coordonate complex conjugate. iar vectorii proprii ¸ a s corespunz˘tori u1 = (1. 4). x3 (t) = e3t (5. t ∈ R. u3 = (5. 188 Ecuatia caracteristic˘ a transform˘rii liniare T este λ3 − 7λ − 6 = 0. 1. 1). 2. λ2 = −2. obtinem sistemul fundamental de solutii (reale) a ¸ ¸ y1 (t) = (cos t. Matricea transform˘rii liniare asociate este a   0 3 −4 A =  0 0 −1  .

ANALIZA MATEMATICA 189 a as Dac˘ transformarea liniar˘ T nu poate fi adus˘ la expresia canonic˘ ¸i λ este o valoare a a proprie multipl˘ de ordinul m. . s.16) va fi de forma s x(t) = k=1 Pmk −1 (t)eλk t .. g˘sim c = c1 + c2 .22) unde ai (t). 1). y(t) = (c + dt)et . a s Dac˘ λ1 . care este compatibil dublu nedeterminat. λs sunt valorile proprii ale transform˘rii liniare T ¸i m1 . b. solutia general˘ a sistemului ¸ a (13. . . a ¸ a ın ¸ k = 1. Coeficientii acestor polinoame se determin˘ prin identificare. . iar vectorul pro¸ a s priu corespunz˘tor u1 = (1. d = c2 a. b = d. atunci se poate c˘uta o solutie de forma a a ¸ x(t) = Pm−1 (t)eλt . Ecuatia caracteristic˘ este (λ − 1)2 = 0 ¸i deci λ1 = 1. m2 . ˆ functie de n dintre ei. ¸ Exemplul 13. c. . Derivˆnd ¸i ˆ a s ınlocuind ˆ sistem. cu m1 = 2. y(t) = (c1 + c2 + c2 t)et . s ¸ . t∈R a unde Pm−1 (t) este un vector ale c˘rui coordonate sunt polinoame de grad cel mult m − 1. i = 1. Luˆnd a = c1 .5 Ecuatii diferentiale liniare de ordinul n ¸ ¸ x(n) + a1 (t)x(n−1) + · · · + an (t)x = f (t)..˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . . C˘ut˘m atunci solutia general˘ sub forma a a a ¸ a x(t) = (a + bt)et . ale¸i drept constante arbitrare. cu m1 + m2 + . Transformarea liniar˘ T nu poate fi adus˘ la expresia a a a canonic˘. ın ¸ a − c + d = 0. b − 2c + d = 0. neomogen˘ a a ¸ ¸ a a ¸i ecuatia omogen˘ asociat˘ s ¸ a a x(n) + a1 (t)x(n−1) + · · · + an (t)x = 0. ms a ordinele lor de multiplicitate.5 S˘ determin˘m solutia general˘ a sistemului a a ¸ a x = y. n ¸i f (t) sunt functii continue pe intervalul I. t∈I (13. λ2 . a a b = c2 .21) a S˘ consider˘m ecuatia diferential˘ liniar˘ de ordinul n. . y = −x + 2y. 13. s Acest mod de a obtine solutia general˘ a sistemului se nume¸te metoda coeficientilor ¸ ¸ a s ¸ nedeterminati. + ms = n. obtinem pentru a. t∈I (13. d sistemul: a + b = c. ¸ a x(t) = (c1 + c2 t)et . .ˆ solutia general˘ va fi ı. t∈R unde Pmk −1 (t) sunt vectori ale c˘ror coordonate sunt polinoame de grad cel mult mk −1.

exis¸ t˘ un t0 ∈ I a.d. x2 = x . sistemului de solutii {x1 . . (xn )(n−1) (n−1) . . . .23) Cu aceast˘ substitutie. . . .22). Asociem functiei necunoscute x. rezult˘: ¸a s ¸ ¸ a s a Teorema 13. .22) formeaz˘ un spatiu vec¸ ¸ ¸ a ¸ torial de dimensiune n.22) ˆ corespunde prin izomorfismul Λ sistemul liniar omogen ¸ ıi xi = xi+1 . .22) ˆ vom numi sistem fundamental de solutii. . x (t0 ) = x0 . . definit˘ pe ˆ a ¸ a ıntreg intervalul I ¸i care satisface conditiile initiale ¸ ¸ x(t0 ) = x0 . ecuatia neomogen˘ (13.12 Multimea solutiilor ecuatiei omogene (13. . ..21) este echivalent˘ cu urm˘torul sistem a ¸ ¸ a a a diferential liniar de ordinul ˆ ai ¸ ıntˆ xi = xi+1 . . . .. . x(n−1) (t)) a sistemului omogen. (x1 )(n−1) (x2 )(n−1) .26) Fie ˆ a W (t) = det X(t) wronskianul sistemului de solutii. x0 . . x(n−1) ) este un izomorfism ¸ a ˆ ıntre multimea solutiilor ecuatiei (13. . x2 (t). Din Teorema 13. .21) ¸i multimea solutiilor sistemului (13.21) (respectiv (13. (13. x2 . ..˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . .25) Din teorema de existent˘ ¸i unicitate a solutiei pentru sisteme diferentiale. aplicatia Λ definit˘ prin x = Λ(x) = (x.  . ..ANALIZA MATEMATICA 190 Ecuatia diferential˘ (13. ¸ ¸ ¸ s ¸ ¸ Ecuatiei omogene (13. xn = −an (t)x1 − · · · − a1 (t)xn . adic˘ n solutii liniar independente ale ecuatiei (13. x2 ..22)) se reduce la un sistem diferential de ¸ ¸ a ¸ ordinul I. . .. . .. x3 = x . . . xn = −an (t)x1 − · · · − a1 (t)xn + f (t). . xn (t)} este fundamental d.5 deducem ınc˘ ¸ atunci: Teorema 13.24). . functia vectorial˘ x = (x1 . xn (t)} o baz˘ ˆ acest spatiu. . i = 1.27)  . n − 1. . . ¸ ¸ ıl ¸ Cum prin izomorfismul Λ fiec˘rei solutii x(t) a ecuatiei omogene ˆ corespunde o solutie a ¸ ¸ ıi ¸ x(t) = (x(t). x2 (t). i = 1. a ın ¸ a ¸ Fie {x1 (t). . x . n − 1.ˆ W (t0 ) = 0. . X(t) =  (13. x(n−1) (t0 ) = x0 Conform Teoremei 13.21). (13. . x (t). . (xn ) . xn } ˆ corespunde matricea ¸ ıi  1  x x2 . un sistem format din n ¸ s ın ¸ solutii liniar independente ale ecuatiei (13. .24) Mai precis. (13. x(n−1) ) din Rn exist˘ o ¸ s singur˘ solutie x = x(t) a ecuatiei (13. . xn = x(n−1) .13 Sistemul de solutii {x1 (t). xn ) prin ¸ ¸ a relatiile ¸ x1 = x. .. (13.3 de la sisteme diferentiale avem: ¸ Teorema 13. .11 Oricare ar fi t0 ∈ I ¸i oricare ar fi (x0 . Ca ¸i ˆ cazul sistemelor diferentiale liniare. . . a ı. . xn  (x1 )  (x2 ) .

Wronskianul sistemului {x1 (t). dup˘ cum rezult˘ din (13. . . x2 (t). . . unde {x1 (t). .28) Deci {x1 (t). . xn (t)} este un sistem fundamental de solutii pentru ecuatia omo¸ ¸ ¸ a ¸ gen˘ asociat˘. obtinem din Teorema 13.14 Fie {x1 (t).24).29) t ∈ R.30) ¸ ¸ ˆ care {x1 (t). iar x∗ (t) este o solutie particular˘ a ecuatiei neomogene. . xn (t)} este un sistem fundamental de solutii pen¸ ¸ a ¸ tru ecuatia (13.7 de la sisteme liniare neomogene. Solutia sa se scrie u (t) = X −1 (t)b(t). x2 (t). f (t)). unde c1 . . a ∈ R \ {0} admite solutiile x1 (t) = ¸ ¸ a cos at. iar a ¸ ¸ a solutia ei general˘ este ¸ a x(t) = c1 cos at + c2 sin at. x2 (t)} formeaz˘ un sistem fundamental de solutii pentru ecuatia dat˘. este de forma ¸ x(t) = c1 x1 (t) + c2 x2 (t) + · · · + cn xn (t) + x∗ (t). xn (t)} este un sistem fundamental de solutii pentru ecuatia ın omogen˘. (13. c2 . (13. c2 constante arbitrare. rezult˘ c˘ solutia general˘ a a a ¸ a ecuatiei liniare neomogene de ordinul n. . iar u(t) = (u1 (t). .33) a a De unde se determin˘ atunci u(t) pˆn˘ la un vector c arbitrar.6: ¸ 191 Teorema 13. .31) (13.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . 0. un (t)) este o solutie a sistemului (13. ¸ Exemplul 13. x2 (t)} este W (t) = cos at sin at −a sin at a cos at = a = 0. . t ∈ I. . .ANALIZA MATEMATICA In final. . (13. t ∈ I. sistemul (13. cu b(t) = (0. . adic˘ a a a  1  x u1 + x2 u2 + · · · + xn un = 0    (x1 ) u1 + (x2 ) u2 + · · · + (xn ) un = 0  ·······························  1 (n−2)  (x ) u + (x2 )(n−2) u2 + · · · + (xn )(n−2) un = 0    1 (n−1) 1 (x ) u1 + (x2 )(n−1) u2 + · · · + (xn )(n−1) un = f (t) (13.32) determin˘ ˆ mod unic functia a ın ¸ ¸ u (t). a a O solutie particular˘ pentru ecuatia neomogen˘ se poate c˘uta prin metoda variatiei ¸ a ¸ a a ¸ constantelor deja utilizat˘ pentru sisteme. .14) a ¸ X(t) u (t) = b(t). x2 (t). . .32) Deoarece det X(t) = W (t) = 0 pe I. cu c1 .6 Ecuatia diferential˘ x + a2 x = 0.22). . vom lua deci x∗ (t) de forma a x∗ (t) = u1 (t)x1 (t) + u2 (t)x2 (t) + · · · + un (t)xn (t). a . u2 (t). . . . atunci solutia general˘ a ecuatiei (13. (13. . x2 (t) = sin at. cn sunt constante arbitrare.22) este ¸ x(t) = c1 x1 (t) + c2 x2 (t) + · · · + cn xn (t). Din Teorema 13.

pˆn˘ la constante aditive arbitrare. c2 = 0. ¸ C˘ut˘m o solutie de forma x = ert . a ∈ R \ {0}. obtinem a a ¸ u1 (t) = 1 cos 2at. 4a2 2a t ∈ R. c2 constante arbitrare. 4a2 u2 (t) = 1 1 t + 2 sin 2at.34) O ecuatie diferential˘ liniar˘ ¸ ¸ a a unde ai . unde Kn (r) = a0 rn + a1 rn−1 + · · · + an−1 r + an = 0. t ∈ R. 2 4a 2a t ∈ R. Solutia problemei lui Cauchy cu conditiile initiale x(π/a) = ¸ ¸ ¸ t 1 0. cum c1 = − 4a2 . Solutia general˘ a ecuatiei ¸ ¸ a ¸ omogene asociate este x(t) = c1 cos at + c2 sin at. a Pentru aceast˘ clas˘ de ecuatii putem determina totdeauna un sistem fundamental a a ¸ de solutii. este x(t) = 2a sin at. C˘ut˘m o solutie particular˘ pentru ecuatia neomogen˘ sub forma a a ¸ a ¸ a x∗ (t) = u1 (t) cos at + u2 (t) sin at. cu coeficienti constanti.6 Ecuatii de ordinul n cu coeficienti constanti ¸ ¸ ¸ Ln (x) = a0 x(n) + a1 x(n−1) + · · · + an−1 x + an x = 0. i = 0. ˆ care u1 (t) ¸i u2 (t) verific˘ sistemul ın a s u1 cos at + u2 sin at = 0. n sunt constante reale. este o ecuatie de ordinul n. 13.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸ ¸ ¸ omogen˘.34) obtinem ert Kn (r) = 0.ANALIZA MATEMATICA 192 Exemplul 13. ˆ a a ¸ ınlocuind ˆ ecuatia ın ¸ ¸ (13. (13. t ∈ R. x (π/a) = −π/2a. 1 1 sin 2at.35) . Deoarece x(k) = rk ert .7 Fie ecuatia x + a2 x = cos at. Solutia general˘ a ecuatiei date se scrie atunci ¸ a ¸ x(t) = c1 cos at + c2 sin at + 1 1 cos at + t sin at. a0 = 0 (13. 2a 2a De unde. 2a 4a Avem deci solutia particular˘ ¸ a x∗ (t) = 1 1 cos at + t sin at. u2 = (1 + cos 2at). cu c1 . Rezult˘ a u1 = − −au1 sin at + au2 cos at = cos at.

37) s Dac˘ ecuatia caracteristic˘ are o r˘d˘cin˘ complex˘ r = α + iβ. . atunci a ¸ a a a solutiile particulare ¸ x1 (t) = er1 t . (e + e(α−iβ)t ) = eαt cos βt. .16 Dac˘ ecuatia caracteristic˘ (13.34). e(α−iβ)t = eαt (cos βt − i sin βt)..37) prin solutiile cu valori reale ın 1 (α+iβ)t 1 (α+iβ)t − e(α−iβ)t ) = eαt sin βt. .36) formeaz˘ un sistem fundamental de ¸ solutii.1 Ecuatia caracteristic˘ are r˘d˘cini distincte ¸ a a a Teorema 13. . atunci functiile xp (t) = tp eαt .35) are r˘d˘cina multipl˘ r = α.6. rn .34). ¸ a ¸ ¸ In cele ce urmeaz˘ vom analiza modul ˆ care se poate obtine un sistem fundamental a ın ¸ de solutii ˆ functie de natura r˘d˘cinilor ecuatiei caracteristice. .. x2 (t) = er2 t . (13. atunci solutia general˘ a a a a ¸ ¸ a ecuatiei diferentiale (13.ANALIZA MATEMATICA 193 a a a a ¸ Prin urmare. atunci ¸i r = α − iβ a ¸ a a a a a este r˘d˘cin˘. k=1 n−1 r1 n (13. a ¸ ¸ C˘ functiile (13. ¸ pot fi ˆ ınlocuite ˆ (13.. t ∈ R. . ¸ Dac˘ toate r˘d˘cinile ecuatiei caracteristice sunt reale.15 Dac˘ ecuatia caracteristic˘ are r˘d˘cinile simple r1 . . num˘rul r (real sau complex) trebuie s˘ fie r˘d˘cin˘ a ecuatiei algebrice a (13. 1 rn . . are loc identitatea s Ln (ert ) = ert · Kn (t).35) pe care o vom numi ecuatia caracteristic˘ a ecuatiei diferentiale (13.2 Ecuatia caracteristic˘ are r˘d˘cini multiple ¸ a a a Teorema 13. Deci solutiile (13. t ∈ R. sunt solutii liniar independente ale ecuatiei (13. ..34) este de forma ¸ ¸ x(t) = c1 er1 t + c2 er2 t + · · · + cn ern t .˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . n−1 rn n = exp t( k=1 rk ) 1≤j<i≤n (ri −rj ) = 0. m....36) 1 r2 .. . p = 0.34). de a ¸ a a a a ¸ ordinul de multiplicitate m + 1. ¸i solutiile cu valori complexe a a a s ¸ e(α+iβ)t = eαt (cos βt + i sin βt). Wronskianul acestui a ¸ ¸ a a sistem de solutii este ¸ 1 r rk )· 1 W (t) = exp t( . ¸ ¸ Pentru orice t ∈ R ¸i r real sau complex. (e 2 2i 13. ¸ ın ¸ a a ¸ 13.. .36) sunt solutii rezult˘ din teorema precedent˘...6... . xn (t) = ern t . a deoarece ri = rj pentru i = j. n−1 r2 . formeaz˘ un sistem fundamental de solutii ale ecuatiei (13.. r2 .

In ¸ ¸ membrul drept vom aplica regula lui Leibniz de derivare a unui produs. (13.8 S˘ se integreze ecuatia a ¸ x +x= 1 . ¸ ¸ sunt liniar independente pe R. m. Dac˘ r˘d˘cina r = α a ecuatiei caracteristice este real˘. Kn (α) = 0. m. . sunt liniar independente pe R deoarece functiile tp . Kn (α) = 0. pot fi ˆ ınlocuite prin solutiile cu valori reale ¸ 1 p (α+iβ)t t (e + e(α−iβ)t ) = tp eαt cos βt.40) Dac˘ ecuatia caracteristic˘ are o r˘d˘cin˘ complex˘ r = α + iβ. atunci contributia ei la solutia a a a ¸ ¸ ¸ a general˘ a ecuatiei diferentiale (13. m. Pentru determinarea unei solutii particulare a ecuatiei neomogene ¸ ¸ Ln (x) = a0 x(n) + a1 x(n−1) + · · · + an−1 x + an x = f (t). . m. t ∈ R.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . dac˘ r = α este r˘d˘cina multipl˘. pentru p = 0. a a a a a a ecuatiei caracteristice Kn (r) = 0. r 194 a ın S˘ observ˘m c˘ operatorul Ln comut˘ cu derivata ˆ raport cu r deoarece Ln este un a a a operator liniar cu coeficienti constanti. 2 . p = 0.ANALIZA MATEMATICA ın S˘ deriv˘m aceast˘ identitate de p ori ˆ raport cu r. p = 0. 2 1 p (α+iβ)t t (e − e(α−iβ)t ) = tp eαt sin βt. a a a (p) [Ln (ert )]r = [ert · Kn (t)](p) . (13.38) Pe de alt˘ parte. p = 1. atunci ¸i r = α − iβ a ¸ a a a a a s este r˘d˘cin˘. Exemplul 13. ¸i solutiile cu valori complexe a a a s ¸ tp e(α+iβ)t = tp eαt (cos βt + i sin βt). Putem deci scrie 1 p (p) Ln (tp ert ) = ert [tp Kn (r) + Cp tp−1 Kn (r) + · · · + Cp Kn (r)]. atunci ¸ (m) (m+1) (α) = 0. cos t t ∈ R \ {kπ + π }. de ordinul de multiplicitate m + 1. tp e(α−iβ)t = tp eαt (cos βt − i sin βt). m.38) rezult˘ atunci c˘ Ln (tp eαt ) = 0. . ¸ putem folosi metoda variatiei constantelor. . a a Solutiile tp eαt .39) Din (13. contributia acestei r˘d˘cini la solutia general˘ a ecuatiei diferentiale (13.34) fiind de forma m m x(t) = ( p=0 cp tp )eαt cos βt + ( p=0 cp tp )eαt sin βt.34) este de forma a ¸ ¸ x(t) = (c0 + c1 t + · · · + cm tm )eαt . Kn (13. 2i ¸ a a ¸ a ¸ ¸ cu p = 0. iar ert are derivate de orice ordin continue. Kn (α) = 0.

grad Qm (t)}. m = max{grad Pm (t). C˘ut˘m o solutie particular˘ pentru ecuatia neomogen˘ sub forma a a ¸ a ¸ a x∗ (t) = u1 (t) cos t + u2 (t) sin t. Introducˆnd ˆ ecuatie ¸i identificˆnd coeficientii. vom c˘uta o solutie a a a a ¸ a a ¸ particular˘ de forma a x∗ (t) = At2 e−t + B cos t + C sin t. ai c˘ror coeficienti se determin˘ ın s ∗ a ¸ a prin identificare. solutia particular˘ se caut˘ de forma a ¸ a a ∗ x∗ (t) = tp Pm (t)eαt cos βt + tp Q∗ (t)eαt sin βt. m ∗ ˆ care Pm (t) ¸i Qm (t) sunt polinoame de grad cel mult m. Dac˘ r = α + iβ este r˘d˘cin˘ a ecuatiei caracteristice. a a s Ecuatia caracteristic˘ r4 + 2r3 + 5r2 + 8r + 4 = 0 are r˘d˘cinile r1 = r2 = −1 ¸i r3 = 2i. ¸ a r2 = −i. f˘r˘ a a ¸ a apela la metoda variatiei constantelor.ANALIZA MATEMATICA 195 ¸ a a a Ecuatia omogen˘ x + x = 0 are ecuatia caracteristic˘ r2 + 1 = 0. m −u1 sin t + u2 cos t = 1 . unde Pm (t) ¸i Qm (t) sunt polinoame. aa In unele cazuri particulare putem g˘si o solutie particular˘. Solutia general˘ a ecuatiei omogene este deci ¸ a ¸ x(t) = c1 cos t + c2 sin t. 6 . cu r˘d˘cinile r1 = i. Un astfel de caz este cel ˆ care termenul liber al ¸ ın ecuatiei neomogene este de forma ¸ f (t) = Pm (t)eαt cos βt + Qm (t)eαt sin βt. a a a a ¸ atunci. u2 = 1 ¸i deci s u1 (t) = ln | cos t|. de ordin de multiplicitate p.9 S˘ se g˘seasc˘ solutia general˘ a ecuatiei a a a ¸ a ¸ xIV + 2x + 5x + 8x + 4x = 40e−t + cos t. de unde u1 = −tg t. cu u1 cos t + u2 sin t = 0. Solutia general˘ a ecuatiei omogene se scrie ¸ a ¸ x(t) = (c1 + c2 t)e−t + c3 cos 2t + c4 sin 2t. pentru a fi posibil˘ identificarea. B = 0. ¸ a r4 = −2i. t ∈ R. prin identificare. u2 (t) = t. s In acest caz se poate c˘uta o solutie particular˘ de forma a ¸ a ∗ x∗ (t) = Pm (t)eαt cos βt + Q∗ (t)eαt sin βt. cos t Exemplul 13. se g˘se¸te A = 4.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ˆ at. t ∈ R. Deoarece r = −1 este r˘d˘cin˘ dubl˘ pentru ecuatia caracteristic˘. C = 1/6 ¸i a ın ¸ s a ¸ a s s deci solutia general˘ a ecuatiei neomogene va fi ¸ a ¸ 1 x(t) = (c1 + c2 t)e−t + c3 cos 2t + c4 sin 2t + 4t2 e−t + sin t. solutia general˘ a ecuatiei neomogene va fi ıncˆ ¸ a ¸ x(t) = c1 cos t + c2 sin t + cos t · ln | cos t| + t sin t.

deducem c˘ ecuatia Euler omogen˘ admite solutii de forma |t|α . g˘sim a a tx = dx 2 d2 x dx .. r2 . se determin˘. Inlocuind ˆ (13. n dτ dτ dτ (13. Revenind la ecuatia initial˘ ¸i observˆnd a a a ¸ ¸ ¸ as a c˘ eατ = (eτ )α = |t|α . . . . rn r˘d˘cinile ecuatiei caracteristice.41) se transform˘ a a ¸ a ˆ ıntr-o ecuatie diferential˘ liniar˘ cu coeficienti constanti. pentru t > 0. t ∈ R \ {0}. atunci solutia general˘ a a a a ¸ ecuatiei diferentiale (13. la fel ca la ecuatia diferential˘ liniar˘ s a a a ¸ ¸ a a cu coeficienti constanti. a Dac˘ r = α este r˘d˘cin˘ real˘ de ordinul de multiplicitate m + 1 a ecuatiei caractea a a a ¸ ristice. s Ecuatia omogen˘ corespunz˘toare ecuatiei (13. . t = eτ . un sistem fundamental de solutii. i = 0. n constante reale.41) O ecuatie diferential˘ liniar˘ de ordinul n de forma ¸ ¸ a a cu ai . g˘sim ecuatia caracteristic˘ a ecuatiei Euler a ¸ a ¸ Kn (r) = a0 r(r − 1) · · · (r − n + 1) + · · · + an−1 r + an = 0. . t ∈ R \ {0}.42) admite solutii de forma eατ . atunci ¸i a ¸ a a a a a a s r = α − iβ este r˘d˘cin˘. Dac˘ ecuatia caracteristic˘ are o r˘d˘cin˘ simpl˘ complex˘ r = α + iβ. unde ¸ a a ¸ ¸ r = α este o r˘d˘cin˘ a ecuatiei caracteristice. ecuatia (13. Fie r1 . tk x(k) este o combinatie liniar˘ cu coeficienti constanti de derivatele pˆn˘ la ordinul a k ale functiei x ˆ raport cu τ . atunci contributia ei la solutia general˘ este de forma ¸ ¸ a x(t) = (c0 + c1 ln |t| + · · · + cm lnm |t|)|t|α . a a ¸ a ¸ C˘utˆnd pentru ecuatia Euler omogen˘ o solutie de forma a a ¸ a ¸ x(t) = A|t|r . (13.41) obtinem o ecuatie liniar˘ cu coeficienti ın ¸ ¸ a ¸ ¸ ın constanti. se nume¸te ecuatia lui Euler. ¸i lor le corespund solutiile cu valori reale a a a s ¸ |t|α cos(β ln |t|).42) Pentru t < 0 se ajunge la acela¸i rezultat. ¸ ¸ a a ¸ ¸ a Intr-adev˘r. t x = 2 − . A = 0. s ¸ Prin schimbarea de variabil˘ independent˘ |t| = eτ . luˆnd. ¸ ¸ ¸ ¸ a Dac˘ toate r˘d˘cinile ecuatiei caracteristice sunt reale.41) este de forma ¸ ¸ x(t) = c1 |t|r1 + c2 |t|r2 + · · · + cn |t|rn .. dτ dτ dτ ¸ a ¸ ¸ a a adic˘.7 Ecuatia lui Euler ¸ a0 tn x(n) + a1 tn−1 x(n−1) + · · · + an−1 tx + an x = f (t). In functie de ordinele de multia a ¸ ¸ plicitate ¸i natura acestor r˘d˘cini. de forma ¸ b0 dx dn−1 x dn x + b1 n−1 + · · · + bn−1 + bn x = f (eτ ). |t|α sin(β ln |t|).˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . .ANALIZA MATEMATICA 196 13.

¸ .ANALIZA MATEMATICA 197 Dac˘ ecuatia caracteristic˘ are o r˘d˘cin˘ complex˘ r = α + iβ. Pentru determinarea unei solutii particulare a ecuatiei Euler neomogene putem folosi ¸ ¸ metoda variatiei constantelor. atunci ¸i r = α − iβ este r˘d˘cin˘ de acela¸i ordin de multiplicitate. de ordinul de multia ¸ a a a a a plicitate m + 1.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . ¸i s a a a s s contributia acestor r˘d˘cini la solutia general˘ este de forma ¸ a a ¸ a m m x(t) = ( p=0 cp lnp |t|)|t|α cos(β ln |t|) + ( p=0 cp lnp |t|)|t|α sin(β ln |t|).

a a s a 1982. Shihin. Editions Mir. 1967. Editura FA¸ ¸ ¸ ın a CLA. A. Vol. Gheorghiu.Bibliografie ˘ [1] Lia Arama. Chilov. Ciobanu. Krasnov. Curs de analiz˘ matematic˘. Culegere de probleme de calcul diferential ¸i integral. Ia¸i. Rotaprint IPI. II ¸i III. Mir Publishers. Bucure¸ti. I. Editura Tehnic˘. Editura Didactic˘ ¸i pedaa a as gogic˘. Editura Didactic˘ ¸i pedagogic˘. s [11] B. [15] V. Culegere de probleme. Kiselev. s [13] N. [8] S. T. Demidovich. Calistru. a a ´ e [7] G. s [10] A. Pletea. Mathematical Analysis for Engineers. Chirita. 1985. [6] N. Gaina. Mir Publishers. s [2] V. E. Precupanu. 1978. Elemente de algebr˘ liniar˘ ¸i geometrie analitic˘. s a s [5] I. Bucure¸ti. a s [14] M. 1988. Demidovich. P. A. Problems in mathematical analysis. Bucure¸ti. A. Editura ¸ ¸ ¸ MATRIX ROM. Bucur. L. 1979. A Brief Course of Higher Mathematics. A Problem Book in Mathematical Analysis. 1993. 1990. 1984. Flondor. s [9] A. Moscou. Makarenko. Moscow. Morozanu. S. [12] N. Editura Junimea. 198 . Mir Publishers. Editura a a ALL. Analyse math´matique. Probleme de matematici superioare. 1981. Mosvow. 1989. ¸˘ as a Bucure¸ti. Notiuni de teoria ecuatiilor diferentiale. ¸ s a s Vol.1980. Vol. N. D. G. Bucure¸ti. Kudryavtsev and B. I and II. Culegere de probleme de calcul diferential ¸i ¸ s integral. Moscow. Ecuatii diferentiale. Editura Tehnic˘. Analiz˘ matematic˘. Mir Publishers. Burdujan. T. E. Corduneanu. 1981. 1967. Ecuatii diferentiale cu aplicatii ˆ electrotehnic˘. Berman. Donciu. Analiz˘ matematic˘. Campu. Bucure¸ti. ¸ ¸ [3] G. Rotaprint IPI. Corduneanu. Gh. ˆ ˘ ˘ [4] Gh. Barbu. 1999. Moscow. Timi¸oara.

Probleme de ecuatii diferentiale ¸i cu derivate partiale. Bucure¸ti. Procopiuc. ¸ ¸ s ¸ ¸i Encicl. Univ. II. Calcul diferential ¸i integral. Tehnic˘. Vol. Editura Didactic˘ ¸i pedagogic˘. Vol.ANALIZA MATEMATICA 199 ¸ ¸ ¸ s [16] Gh. Univ. Analiz˘ matematic˘. Ecuatii diferentiale. A. B. 1. S. a [20] Gh. I. 1989. ¸ ¸ a a a s a s 1984. Editura Didactic˘ ¸i pedagogic˘. s s ¸ s [25] Gh. Ed. Calcul diferential ¸i integral. Bucure¸ti. Ionescu. Marcus. s [23] A. Aplicatii. ¸ a s [27] Rodica Tudorache. Vol. Culegere de probleme de analiz˘ matematic˘. Gh. Vol. Notiuni fundamentale.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . 2. Matematic˘. s [21] M. M. Editura Academiei. Mir Publishers. Calculul a a a s integral. Shestakov. Tehnic˘ “Gh. ¸t. Matematic˘. Siretchi. . Slabu. ¸ ¸ s ¸ Bucure¸ti. Culegere de probleme de analiz˘ matematic˘. 1985. A Course of Higher Mathematics. Bucure¸ti. Calculul a a diferential.. 1990. Asachi” Ia¸i. Siretchi. Dinculeanu. 1966 as a s a s [19] Gh. Ed. Rosculet. Nicolescu. Tehnic˘ “Gh. P. 1984. Vol. Rus. Micula. Exercitii. Asachi” Ia¸i. teorie ¸i aplicatii. Editura Didactic˘ ¸i pedagogic˘. Asachi” Ia¸i. Teste de analiz˘ matematic˘. Morosanu. Bucure¸ti. Bucure¸ti. 2001.. N. Bu¸ ¸ s ¸ a s a cure¸ti. 2000. [22] Ioan A. s [26] Rodica Tudorache. 1999. s [24] Gh. Paraschiva Pavel. Univ. Editura a s ¸ “Gh. Ispas. 1985. Asachi” Ia¸i. Moskow. B. Gh. St. Editura Albatros. I. 1982. 2001. “Gh. ¸ [17] C. Procopiuc. Analiz˘ matematic˘. a a s a a [18] M. Nicolescu. ¸i Encicl.

¸ ¸ a a 189 cu coeficienti constanti. 7 ¸ injectiv˘. 117 ¸ . 21 derivata partial˘. 171 ¸ ordinare. 45 a vectorial˘. 60 ¸ a omogen˘. 24 ¸ criteriul de integrabilitate. 135 ¸ diferentiala. 173 de ordinul I. 113 a ¸ definit˘ implicit. 190 ecuatii diferentiale. 48 ¸ unei functii vectoriale. 57 lui Stokes. 173 ¸ a 200 solutie particular˘. 152 divergentei. 49 a diferentiabil˘.Index aplicatie. 193 ¸ a metoda variatiei constantelor. 191 ¸ sistem fundamental de solutii. 58. 159. 87 ¸ functie ¸ continu˘. 59 ¸ a unei functii reale. 147 definite. 67 a real˘. 79 ¸ functional independente. 49 ¸ unei functii vectoriale. 136 a improprie de speta a II-a. 157 problema lui Cauchy. 174 a a integral˘ prim˘. 128 de suprafat˘ ¸a de primul tip. 16 a functii ¸ functional dependente. 158. 79 ¸ integrala curbilinie de form˘ general˘. 50. 76 ¸ diametru unei multimi. 192 ¸ ¸ ecuatia caracteristic˘. 127 de tipul al doilea. 16 a uniform continu˘. 175 solutia general˘. 48. 118 ¸ de speta I. 49 ¸ determinant functional. 70 functia lui Lagrange. 74 a derivabil˘. 48. 190 ¸ wronskianul. 154 ¸ lui Green. 145 de tiput al doilea. 140 lui Leibniz-Newton. 137 lui Cauchy. 7 a invers˘. 159 ¸ ¸ a de ordin superior. 8 a surjectiv˘. 50 ¸ ecuatia diferential˘ liniar˘ de ordinul n. 130 a a de primul tip. 158 integral˘ intermediar˘. 55. 116 lui Mac Laurin. 7 a contractie. 158. 42 a continu˘ pe portiuni. 149 lui Taylor. 174 a a metoda aproximatiilor succesive. 109 dubl˘. 157 ¸ ¸ conditie initial˘. 60 ¸ unei functii reale. 174 ¸ a formula de medie.

10 a a operatorul de diferentiere. 20 nem˘rginit. 20 m˘rginit. 20 convergent. 20 a oscilant. 40 unui ¸ir. 28 a armonic˘ alternant˘. 186 ¸ ¸ neomogene. 25 ¸ Cauchy. 28 a Mac-Laurin. 31 a a convergent˘. 10 a m˘rginit˘. 11 a interior. 10 de continuitate. 38 vectoriale. 30 de functii. 33 cu termeni pozitivi. 35 a armonic˘. 27 a 201 convergent˘ ˆ norm˘. 83 conditionat. 45 punct aderent. 18 sisteme diferentiale liniare. 7 scalar. 99 oscilant˘.˘ ˘ GHEORGHE PROCOPIUC . 18 s metric˘. 100 a produs cartezian. 18 fundamental. 182 ¸ spatiu ¸ liniar. 17 a regulat˘. 181 ¸ a valori initiale. 20 a monoton. 26 de puteri. 62 ¸ relatia li Euler. 27 a geometric˘. 67 ¸ serie absolut convergnt˘. 181 omogene. 87 ¸ fix. 9 complet. 90 ¸a deschis˘. 94 ¸ de functii uniform convergente. 24 frontier˘. 20 a de functii reale. 71 primitiv˘. 181 ¸ a solutie particular˘. 90 ¸ de numere reale. 42 de convergent˘. 12 transformare punctual˘. 183 ¸ solutia general˘. 95 ¸ de numere reale. 181 ¸ cu coeficienti constanti. 84 ¸ reguli de diferentiere. 23 prehilbertian. 55. 151 a limita unei functii. 33 a alternant˘. 181 problema lui Cauchy. 10 stationar. 100 a tripl˘. 9 a euclidian˘. 27 a sir. 10 de acumulare. 182 sistem fundamental de solutii. 34 a Taylor. 36 a ın a cu termeni oarecare. 97 divergent˘. 58.ANALIZA MATEMATICA nedefinit˘. 8 al aproximatiilor succesive. 27 a semiconvergent˘. 90 ¸a de discontinuitate. 34 a a armonic˘ generalizat˘. 11 metric. 43 de extrem. 18 cresc˘tor. 62 ¸ polinomul lui Taylor. 77 a . 99 telescopic˘. 18 descresc˘tor. 16 a multime ¸ de convergent˘. 20 a divergent. 38 ¸ reale. 11 proprietatea lui Darboux.