You are on page 1of 32

IONEL TEODOREANU ÎN CASA BUNICILOR ÎN CASA BUNICILOR NINGE NAIV.

Poate că pe o fereastră aburită, un deget mic a desemnat o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi hogeacul din care iesă codiţa unui cârlionţ de fum. Satul fulgilor e numai în ochii copiilor. Geamul e o filă veche din cartea îngerilor. Aşa începe iarna: într-o dimineaţă albă, cu copaci moşnegi şi alţii copii. BUNICUL A FOST, BUNICA ESTE E TERIBILĂ CASA bunicilor! Uf! de câte ori trebuie să se ducă la bunici cu părinţii, copiii se uită chiorâş unul la altui, strâmbă din buze, dau din cap, şi sunt ca zmeele descălecate de pe vânturi şi arestate în dulap, cu cozile înfăşurate, sfoara depănată şi zbârnâietoarea mută. Mâinile trebuie să fie curate şi dulci la pipăit, unghiile tăiate, părul pieptănat — dar nu cu mâinile —, hainele periate, ghetele lustruite. — Să nu vorbiţi tare şi neîntrebaţi, să nu râdeţi prosteşte, să nu puneţi mâna pe lucruri, să nu v-atingeţi de pisici, să nu faceţi obrăznicii... — Atunci ce să facem? — Să fiţi cuminţi. Să nu, să nu, să nu. Asta-i casa bunicilor: zidurile între care nepoţii n-au voie să fie copii. E mai rău decât la biserică. Acolo măcar e lume multă, mare şi cam surdă, iar copiii — printre babe şi moşnegi — sunt ca în pădurea veche: îşi fac semne şi râd pe furiş şi înfundate. Dar bunicii sunt doi, fiecare în câte un fotoliu; părinţii, doi, fiecare pe un scaun; iar copiii, prizonieri între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor. Bunicul a fost procuror general, adică generalul procurorilor. Tata spune: — Nimeni nu crâcnea în faţa tatei. — Stăteau toţi smirnă? — Toţi. — Chiar şi mata? — Chiar şi eu. Teribil! — Şi bunica? urmează logic glasul inocent. Tata vrea să se încrunte, dar zâmbeşte cu ochii mici. — Mama? se întreabă el. Straşnică femeie! Râde şi nu mai spune nimic. Aşa e tata: când nu vrea să spună ceva, îi vine să râdă. Cu mama râde des. Mama se supără, şi tata parcă e copilul mamei, ca şi ceilalţi. Bunicul a fost şi primar şi decanul avocaţilor, bunicul a fost decorat: decoraţiile le ţine bunica în şifonieră, şi portretul bunicului, din salon, pe tot pieptul fracului. — Tată, bunicul e ca o poveste. — De ce? — Fiindcă începe cu „a fost”.
1

Tata zâmbeşte. Asta nu înseamnă întotdeauna că o vesel. Dar nici nu se supără. Acum bunicul e alb şi zâmbeşte. Chiar şi primăvara el e tot ca un copăcel nins. Are ceas de aur cu muzicuţă, ochelari cu ramă de aur — şi stă. Stă acasă toată ziua. E foarte bine să fii bunic. Bunica a fost şi ea tânără, adică a fost mireasă când bunicul nu era bunic, când tata nu era tată, şi când copiii tatei nu erau deloc. Numai gândindu-se la tinereţea ei, mintea copiilor se înceţoşează de aţe de păianjeni mai colbăite decât cele din pod de pe cărţile cu litere chirilice. Când o fi fost tânără şi bunica? Atât de încâlcită-i socoteala tinereţii ei, încât nepoţii se gândesc la tinereţea bunicii ca la altceva, cum e de pildă portretul doamnei frumoase din salon, de lângă portretul cu decoraţii al bunicului, — dar simt câtă vechime e în fosta mireasă a bunicului. Teribil! Lumea spune bunicii „Coana Elencu” şi bunicului „Cuconu Alecu”. Iar bunicii între ei îşi spun Alecu şi Elencu, şi nu-şi vorbesc cu ,,tu" ca tata şi cu mama, ci cu „mata", ca şi cum ar fi în vizită unul la altul. Nepoţilor le vine să râdă. Dar: — Să nu... VIZITA PORNESC SPRE CASA bunicilor în trăsura comandată de tata. Se cunoaşte! Un muscal numai de catifea, ca un mitropolit cu şapcă, obrajii de duduie, bici galben ca de aur, roţi cu ochelari de cauciuc, perne moi, covoraş la picioare şi cai negri, cu coamă şi coade lungi de fată care s-a lăut. Dar sunt armăsari, fiindcă numai armăsarii pot fugi cu atâta străşnicie năzdrăvană. Unul dintre copii ar vrea să vadă luceferii de foc, care s-aprind în mers pe pieptul armăsarilor. Dar copiii stau pe scăunaş, cu spatele la muscal, nas în nas cu ochii mamei. Mama e nervoasă. Pe genunchi are o cutie de bomboane legată cu şnur de aur. Cu toate că sînt în mănuşi, degetele maniei fac game pe capacul cutiei. Copiii ştiu ce înseamnă când mama face game fără pian. Deci stau cuminţi. Tata fumează şi salută în dreapta şi în stingă. Toată lumea îl cunoaşte pe tata. Au ajuns în „Beilic”. Dar trăsura nu intră în ogradă. Stă smerită la poartă, ca la mănăstire. Mama în frunte, cu foşnetul rochiei, umbreluţa şi cutia de bomboane; tata după mama, cu scârţâitul ghetelor, uitându-se la copaci; copiii în urmă, unul după altul, târându-şi paşii, cu capetele mereu întoarse după armăsarii de la poartă. Dintâi intră cutia cu bomboane cu mâinile mamei, apoi mama cu sărutările. Tata aruncă ţigara, îşi şterge buzele cu batista care miroasă frumos a apă de colonie, se descoperă şi intră, sărutând pe rând mâna bunicilor. Bunicii îl sărută pe frunte. Tata nu mai e tata: e copilul bunicilor. Copiii, şi mai mici, rămaşi parcă fără tată, aşteaptă pe treptele antreului să le vie rândul la bunici. Treptele sunt de piatră vopsită albastru deschis. Antreul este de lemn gălbui, cu ferestre. Mâna bunicii e plină de inele cu pietre colorate şi ouşoare de mărgăritar. Miroasă ca turtele de Crăciun, a migdale şi apă de flori. — Sărută, nepricopsitule, ca lumea. Aşa se sărută?
2

Nepotul sărută din nou — apăsat şi cu „ţoc” — mâna care parcă are un ochi în palmă ca bolta bisericii. Mâna bunicii, chiar când o săruţi, o simţi urzicându-ţi urechea. Mâna bunicului bate-n gălbui şi miroasă a frunză uscată de nuc. Copiii ar vrea să fie în casa bunicilor ca la pomul de Crăciun. Dar e altfel. În casa bunicilor totul e cuminte — ca în somn — şi nu se mişcă din loc, începând cu nepoţii aşezaţi la rând pe trei scaune prea înalte pentru ei. Stau. Stau. Stau. Le vine să se strâmbe ca la fotograf. Dar: „Să nu"... Tac. Tac. Tac. Le vine câte-un „oac" de broască, câte-un „ham" de câine, câte-un „bâz" de muscăbâzălău, câte-un „muu” de vacă. Dar: „Să nu"... Şi nu fac nimic, nimic, nimic. Degeră de urât. Unul cască sincer: „Uăăă!" — Caşti o gură cât o şură! spune bunica. Are să-ţi intre muştele. Ia să văd: te speli bine pe dinţi? — De ce nu-ţi acoperi gura când iţi vine să caşti? intervine mama, trimeţindu-i o privire mai împungătoare decât acul de pălărie. Ceilalţi nu mai cască, deşi simt câte-o gură de peşteră cu balauri în fălcile încleştate. În schimb, cel mai mic strănută. — Moaşa-n pod, spune bunica. Da' unde ţi-i balista? N-are. — Nu ţi-am spus, — începe mama. I-a spus, dar n-are. — Iaca ţi-o dau pe-a mea, — spune bunicul. Suflă bine. Mama nu admite batiste străine în mâna copiilor. Dar asta se va vedea acasă, la înapoiere, după ce trăsura cu doi armăsari îl va duce pe tata la club. Bunica a făcut cafeaua, a umplut filigenele cu semilună, le întinde pe rând. începând cu bunicul, varsă ca din greşeală puţină cafea în farfurioara tatei, şi spune, privindu-l pe sub ochelari: — Ai să iei parale. — Dea Domnul! Poate se sparge ghinionul! — Tot nu te-ai lăsat? îl cercetează bunica, cu glasul gros şi sprâncenele îmbinate. Tata râde, mama oftează, bunica dă din cap a pagubă şi bea cafeaua răcoritoare în farfurioară, făcând „sfrr” cu buzele, ca o vrabie când zboară de jos pe creangă. — Da' istora ce să le dau? o întreabă pe mama, ştergându-şi cu batista mustăţile de cafea. — Nu-i mai răsfăţa, mamae. Lasă că au de-ajuns acasă. Nepoţii îşi încrucişează privirile asupra cutiei cu bomboane. Deşi bunica are ochi şi-n palmă — pentru nepoţi —, nu vede. Strânge cutia cu bomboane proaspete în dulap, şi le dă din cutia cu bomboane vechi. — Voi aveţi dinţi de lup, gâgâlicilor, nu ca mine, femeie bătrână. După cafea, tata se duce în odaia de alături. Nasul bunicii parcă se ascute adulmecând urma tatei. Trece câtva timp cu miros de fum de tutun, şi tata se întoarce, ştergându-şi mustăţile cu batista parfumată. Bunica îl priveşte, îşi duce şi ea batista la nas, ia de pe o poliţă cornetul
3

— Cum credeţi voi — continuă tata mult mai convins — că aş fi îndrăznit să fumez în casa părinţilor mei? Nici acuma. întârzie dimineaţa la şcoală. Se simte ca un fum care se încolăceşte în semn de întrebare. fură ţigări din biroul tatei. ca şi uniforma — cu mâinile la spate. Nuferi cresc. Nepoţii au aflat din Eminescu despre „grecotei cu nas subţire". după ce tata-şi bea cafeaua neagră. dar răspunde totuşi: — Parcă de când m-am căsătorit.de coajă de brad cu răşină. — Tată de când fumezi mata? îl cercetează ei în taină. Cel mijlociu. Dar bunicii au rămas aceiaşi. căci se uită crâncen la ei. nici acasă. Nepoţii sînt într-adevăr plini de păcate.. Scaraoţchi îşi linge buzele. sau broaşte. cu toate că în fiecare zi. În schimb. printre tramvaie şi trăsuri. primeşte bilete 4 . îmbinându-şi cu afurisenie sprâncenele stufoase. faţa de masă are pete de noroc. e îngândurat ca o salcie ninsă. cum ar fi popa Tuchi şi dascălul Ghiţă-Sughiţă. fumează cu ţigaretă de cireş — tabacherea i-a confiscat-o domnul pedagog Jenică Bantaş —. spune mama care trebuie să cumpere din ce în ce mai mulţi metri de stofă pentru uniformele lor. Nu? — Da. Numai că nasul bunicei s-a ascuţit şi mai tare şi parcă are lucirea unui acuşor la pândă. Joacă barbut în banca repetenţilor din fundul clasei. Ghinionul tatei tot nu s-a spart. pune un cărbune din sobă. cu păr buclat de culoarea castanelor sălbatice şi obraji de măicuţă. scoţând limba şi făcând schime necuviincioase birjarilor. Când era mic. cu număr. acum doarme şi când nu doarme. şi merge cu bicicleta — fără număr. zâmbeşte ca şi cum ar vrea să tacă. care le scot peri albi. după ce le spune nepricopsiţilor să nu-şi ia nasul la purtare şi să-i sărute mâna cum trebuie.. şi nu face nimic: nici la şcoală. să afumi cu tămâie şi să stropeşti cu aghiazmă înaintea şi pe urma lui. tăcut ca o oglindă din pod. are note proaste la matematică. înainte de-a se destrăma. dă cu praştia nu numai în vrăbii şi în gutuile Nănoaiei — care suferă de ficat — dar şi-n ferestrele oamenilor răi. poartă pantaloni „cloche". în apele somnului lui? Mai ales el nu ştie. şi suflând şi tot suflând se duce cu fumul albastru în cele patru colţuri ale odăii cum ai face semnul crucii într-un loc spurcat de Necuratul. bunica. Cât despre cel mare. din fundul pământului. Altfel nu mai merge. Bunica e neam de grec. şi trei fire din coadă i se zburlesc. confirmă mama. nasurile nepoţilor se îngroaşă patriotic. — îi iscodeşte pe rând cu nasul ei subţire. E teribilă casa bunicilor! NASUL BUNICEI ŞI PĂCATELE NEPOŢILOR Nepoţii au crescut şi cresc „văzând cu ochii". germană şi religie. ridicând din umeri. Trebuie dat la Şcoala Militară. Când vin copiii în vizită — tot cu părinţii —. Tata se uită la mama cu coada ochiului. Copiii sînt mândri că tatăl lor a cutezat să fumeze în casa bunicilor. chimie. Părinţii nu mai sînt atât de tineri: au băieţi mari. trage cu puşca în ciorile de pe crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. drept în vârf. visa şi când era treaz. vinde cărţile şcolare înainte de Crăciun. Când se uită la ei. Cel mic. aflând se vede toate miroznele păcatului. sergenţilor şi oamenilor serioşi. s-a fotografiat picior peste picior cu cărare la mijloc şi monoclu cu şnur. pare are păr de aur creţ şi graseiază râzând cu toată faţa — ca şi cum mereu lar bate soarele în ochi — e bătăuş. ştiinţe naturale.

din coadă. un greier necăjit e şi mai greu decât un car cu fân. Bieţii părinţi! Dar bunicii? Să afle bunicii! Ar fi teribil! ŞI IATĂ CA. Şi după el — sau de la el — şi cel mai mare. să nu. cu binoclul mamei în etacul domnului director. E un rău. Gheorghe aduce cu tărăboanţa lemne pentru foc.. Ferestrele aprinse sunt de aur ca pâinea scoasă din cuptor. străzile nu se mai văd. Ninge din toate părţile cu spume de fum. Te dau la Şcoala Militară. să nu. ştie tata — şi tace —. Iar în buzunar. Viscoleşte. termometru.. şi n-a mai spus nimic. Popa Tuchi. comisarii. două pijamale şi trei mandarine. cling-cling. cu ghete şi şoşoni. În geantă: cărţile. ÎNTR-O ZI VINE cu temperatură cel mai mic.. Inima fotografiază tot. clipind. Casele nu se mai cunosc. — a hotărât mama. după ce-a reprodus solemn vorbele directorului. Cling-cling-cling. grijă. reţete. E foarte solemn. Directorul 1-a convocat pe tata la şcoală şi i-ar fi spus: — Nu mai merge. Nănoaia şi toate babele de la ferestrele oraşului. Rău e să fii sănătos. rufele vămuite de ochii mamei. Al treilea. pază. periuţă de dinţi nouă. dascălul Ghiţă-Sughiţă. — Nu mai merge. — răsună din urmă glasul mamei. HII. a zâmbit cu faţa în şervet.parfumate. sergenţii. Ruşinea unei şcoli model.. furate de la tata. CĂLUŢ. Huieşte târgul. săpun de glicerină. 5 . Fulgii se uită unii la alţii. fiindcă tata. teafăr ca prin minune — parcă i-a fost lene să sembolnăvească — va fi expediat de mama la bunici. Blanşa se gudură. Se vede că i-a mai spus ceva. are ticuri — închide ochii. Un geamandan ticsit. Prin uşa întredeschisă. ştiu profesorii. Doctor. scoate limba şi mişcă din urechi —. căţărat pe prăjină.. Dar a rămas tot la liceu. a fost surprins de profesorul de gimnastică uitându-se tocmai în sus. caietele şi o cutie de bomboane trimisă de părinţi bunicilor. ŞI S-A TOT DUS HII. Călătorul oftează. lumina din casă — de acasă — e caldă şi bună ca un samovar aprins alături de cozonaci. Noapte mare de iarnă. face epigrame. fredonează şansonete. cel mijlociu. Răi copii! Ştie mama — şi pune la inimă —.. suprem ca şi crucea bisericii sfântului Ion Gură de Aur. Se pregăteşte de plecare cu inima mai grea decât picioarele de iarnă. — Şi să nu superi pe bunici. ciorapi cârpiţi. pedagogii. până când ameţesc în scrânciobul viforniţei. Sania trage la scară. două pachete de ţigări. Până şi clopoţeii spun: să nu.

∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ LA CASTEL ÎN POARTA OARE CINE BATE? — EU SUNT. nepotul povesteşte mai cu uşurinţă despre boala fraţilor şi hotărârea mamei. Nu-i târziu — acasă. bunicule. Se lungeşte în sanie ca un boier mare. — Noi tocmai ne culcasem. alintându-se până-n vârful cozii. I-atât de pesimist c-a devenit eroic. învechindu-i aşteptarea. apare capul bunicului. Bunicul îl ascultă alb. întunecată. glăsuind zgribulit şi ponosit ca greierul în casa furnicii. Apoi a nins mult şi bine asupra nepotului cu geamandanul. N-a fumat niciodată pe stradă. nici nu s-ar fi pus la masă. spune bunicul.. Vântul şi-ascultă glasurile când de lup şi când de cucuvaie. Halatul a intrat la spălat şi i-a rămas prea strâmt la umeri. Nepotul începe. Îi goneşte ca pe ţânţari. oftează şi iar dă din cap. Ţipenie de om. ţârâind somnoros.. ca şi bunicul. cu mare greu. — răsună de dincolo glasul bunicei. În brazi. Aşa aveau şi nepoţii când erau mici. EU. şi-i pare rău că ştie. Se zburleşte ninsoarea ca o pisică rea. drăguţă.. BUNICULE. Cling-cling-cling. Faţa bunicului e mult mai turtită şi boţită decât ziua. Soneria parcă s-a dus hăt departe. dar o aprinde. ninsă şi oblonită. Ninsoarea fâlfâie şi tremură. dă din cap. Cu scufă albă de pichet. ciorile vorbesc răguşit într-un fel de ţigănească. răsturnându-si ceafa pe spetează. Fulgii vor să-i stingă ţigara. Nu-i mai pasă de nimic. până să ajungă tocmai în fundul cetăţii. cu geanta şi cu inima. Dumnezeule! Se leapădă de ţigară. — Bagă de seamă sa nu te tragă. 6 . Fiindcă îl are înaintea ochilor numai pe bunic. din strajă în strajă. de picioarele bunicului. Dezbracă-te mata. Bunicul obloneşte uşa. surghiunitul ar lăsa geamandanul la uşă şi ar fugi fără să mai privească în urmă. ridică din sprâncene.. Dar a uitat că merge la bunici. Şi nasul bunicii. Vine şi motanul. Intră. Dar fiindcă ştie că-s bunicii. o oală cu apă care fierbe. Bunicul e ca o băbuţă cu mustaţă albă. făcându-şi semne negre. moşnegindu-l. Obloanele uşii se crapă pocnind şi scârţâind ca un dulap care de ani şi ani nu a mai fost deschis. Soba de fier din antreţel are un fel de scufă. Mută. suflându-le fum. Prea târziu. ca o vorbă trecută din gură în gură. Câinii nu mai latră. Sania sa şi oprit la poarta ogrăzii în care trăsurile nu intră. Peste cămaşa de noapte are halat lung de pichet cu picăţele roşii. — Da. stă.Surghiunitul aprinde o ţigară. Dacă n-ar şti că înlăuntru sînt bunicii. Miroasă a sobă caldă şi a fum albastru de răşină. eu sunt. — dar parcă-i miezul nopţii. casa bunicilor e zmeiască.

Bunicul oftează. E legată cu tulpan. — Uaaaa. să nu mă dezbrac? — Cine ţi-a spus una ca asta. — Ia să te văd. — Cască. şi adună omătul adus de nepot. bunica? — Fiindcă-ţi zic. Fostul procuror general aduce ochelarii. Numai nas. berechetule? Doar n-ai să dormi cu paltonul! — Dezbracă-te mata. da' nu te mai codi atâta. tare frământat. — Vă zghihuiţi toată ziulica. zmucindu-1 subt lampă. De ce nu mi-ai pupat mâna? Nepotul o sărută. Zi: aaa.. — Pentru ce. bunică? — Unde? Unde? Unde se strâng şoşonii.. Nepotul se uita inocent şi la cuier. Îl înhaţă de mână. strânge şoşonii. — Bunică. Sărută. dă-mi ochelarii. — Mai tare. Glasul bunicei a venit ca buzduganul Zmeului. Apare. În timp ce bunicul caută o gazetă. Pune mâna. mocoşitule. scârţâitul telurilor — şi se îmbracă. drăguţă. Dă-i mata. glasul bunicei. Apoi şterge bine geamandanul cu o petică. — Sărută şi mâna lui bunicu-tău. Parc-aveţi viermi în ceia! Lasă că te satur eu. nepotul. cu şoşonii. Bunicul aşteaptă cu gazeta în mână. Alecule. o gazetă. din nevăzute.. Bunica se dă jos din pat — răsună. Şi.— Poftim?! Şi unde-am să-l culc? răsună aprig de dincolo. — Pune paltonul în cuier. bunica ia de după sobă mătura şi făraşul. 7 . Pune. fiindcă nare dantura. Apoi la bunica. după el. — Unde. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla. aruncând o umbră care creşte pe linia nepotului. Acum e acum! Vine. vorbeşte în şoaptă bunicul. — Scoate limba. ochi şi sprâncene. — Mi-ai feştelit antretul. Unde s-or fi strângând şoşonii? Ai bunicilor nu se văd. Or fi având şoşonii o colivie sau o cuşcă în casa bunicilor? — Ii. Nepotul se dezbracă obidit. — Şi căciula. cu mâna la gură. Alecule.. Motanul. aşa cum în poveste fata moşului dezghioacă păpuşoii babei. — Ia o gazetă. Pune. — Aaa.

— se stropşeşte bunica. E moale şi cufundătoare chiar la privit. motanul după bunic. uşa etacului bunicilor. În etacul bunicilor bate toaca un ceasornic de perete. căscaţi şi nu sunteţi buni la nimic. două fotolii cu pernuţe pe spetează şi taburete la picioare joacă tabinet. Trei mandarine. Se prăvăleşte un stâlp de stejar în sobă. E mare ca o corabie de pitici. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. Într-o parte. Chiar lângă sobă. — Şi-acum ce stai ca prostul? — Ce să fac. şi la mijloc. trântorilor. munceşte şi vă-n-doapă ca pe curcani. Pornesc. bunica i-a pus un călcâi de hârtie. pune gazeta desfăcută jos. nepotul în capcană.Bunica ia gazeta din mâna bunicului. că-i tare târziu. Motanul i se culcă la picioare. Acolo a copilărit şi tata. Hait. — Scoate-ţi daravelele din ceia. lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. Deasupra şi dintâi apar mandarinele ţinându-se de mână. parcă scuturând fărmituri. L-a dus în odaia de lângă etac. ŞI L-A PUS BUNICA LA TREABĂ PARCĂ A INTRAT fată în casă la bunica. Numai pestelca îi lipseşte. Subt piciorul şchiop. că doar n-are să ţi-l care bunicu-tău. bunicul adoarme. gata de râs în soare. tustrele vesele şi sprintene. Parcă abia s-au stins stelele pe cer şi noaptea începe să zâmbească aburit. 8 . Mata mai bine culcă-te. Minutarele aurite ale ceasului din părete arată nouă. tată-tău. Arde numai o lampă cu glob albastru de porţelan cu medalioane de trandafiri. Deprins cu mâinile bunicii. Îi vine să caşte. În fund e un dulap zbârcit de lemn mahoniu cu o oglindă de ceaţă în luminiş. şi lemnul zâmbeşte cu jarul. Dă-le-ncoace. măturându-l cu palma. şi bate palmele una într-alta. înainte de-a izbucni în flăcări. Zâmbeşte ceasul? bunicul? nepotul? soba? sau lampa cu trandafiri? Cu somnul motanului la picioare. Şi voi. — Unde-l culci. — Sireacu el. bunică? — Să-ţi duci calabalâcul în odaie. Oi găsi eu unde să-l culc în casa asta. Soba râde cu gura până la urechi. — Hait! spune bunica nepotului. smuceşte şoşonii din mâna nepotului. Bunica în frunte. în cealaltă. — Ai văzut? — Am văzut. — Închide bine gura sobei. — Pune-un lemn în sobă. nepotul după motan. Elencu? — N-ai grijă mata. la fel gătite. Grozavă e însă canapeaua îmbrăcată cu iută întunecat roşie. — dă din cap bunica. E tare târziu în casa bunicilor. Nepotul deschide geamandanul. Bunicul se suie în pat. Dar bunica nu-i dă răgaz. păretele cu viscolul. că încolo-i ca o „proastă de la ţară”. bunicul după bunica. cu scântei. în jurul unei măsuţe rotunde. trei. şoşonii peste gazetă. Nepotul simte că are să fie bine pe canapea.

— zice bunica. bunică? — În loc de pantaloni. Fă ceia.. Bunica dă din cap a pagubă..Bunica ia mandarinele. Au fost odată trei scufiţe aurii. — zice bunica. — Asta-i de nasul tău. ştiu eu. desface şi reface ca. — Noroc că ţi-ai adus aminte. — Iaca măi. — În loc de cămeşă de noapte. — Să nu te-aud.. Înfaţă oghialul. — Ce stai cu mâinile-n brâu? Aştepţi să-ţi crească burduhan? — Ce să mai fac. c-ai făcut o treaba cât o nucă! Şi ce-a făcut nepotul. Înfaţă perna. te-ai şi făcut cucoană mare! Nu-i fi poftind să-ţi pun eu gogeamite ceia la loc? — Geamandanul? Unde să-l pun bunică? — Unde te taie capul? — Ştiu eu? Poate să-l împing sub pat. bunică. Bunica se opreşte deodată. că te-arunc în stradă. bunică. bunică. oftează bunica. — zice bunica. Te dezbraci cu binişorul. Nu s-aude decât glasul bunicei şi suspinul alb. oţărâtă. — Măi-măi! Bujmachii de piele! Hm! Papucii nepotului află că-s bujmachii: hm! — Şi sopon de glicerina! Aista-i de nasul tău? Săpunul trece la bunica între mandarine. Oftează adânc. — zice bunica. — Asta-mi mai lipsea! Buclucuri la bătrâneţă! Ce stai! Dezbracă-te. Bunica deschide dulapul din care vine miros de livănţică şi de camforă. Mândreţe de şal de Ţarigrad. — Nu cumva îi fi sforăind? — Dă. Cinci galbeni l-a costat pe babaca. şi să nu-mi faci harababură. cu miros de levănţică al albiturilor somnului. — îl îngână bunica. Mă rog. pui tăti-cele la loc. Dă ceia. mă rog? — De ce. Pe unul ca tine n-aş da nici un pitac bortelit. Va avea nepotul un culcuş de cocon domnesc. — Na. trântorule! Suie trântorul. iar de pe altul adună cele trebuitoare somnului. Oghialul e un şal turcesc căptuşit cu fulgi. — Auzi! Da' fustă n-ai.. bunică? — Tot n-ai învăţat? Da' cu şoşonii ce-ai făcut? — Mata ai făcut. — zice bunica. — Măi că puturos mai eşti! se bate bunica cu palma peste obraz. Unde ţi-s ochii.. S-a isprăvit cu ele.. 9 . rânduieşte pe un raft zestrea nepotului.. Apoi se-ncruntă şi izbucneşte răstit: — Suie-l pe dulap.. Cred că nu. — Am nişte bomboane pentru mata. Da' asta ce-i? A dat de pijamale. Auzi dumneata bazaconie! Să dormi cu surtuc şi pantaloni! Vă răsfaaaaaţă! De asta vă luaţi voi nasul la purtare! Asta-i pentru mama.

şi nu s-a culcat. în odaia asta. în casa asta. Cura să nu zâmbeşti când îţi vin astfel de gânduri? Nepotul aprinde o ţigară în casa bunicilor. Noapte bună. Motanul doarme la picioarele bunicului. şi nu face nimic. Şi totuşi zâmbeşte la gura sobei. odată tata era copil. Ştie că trebuie să se scoale şi mai devreme decât acasă. şi a doua e cea cu miros oţeţit a chimiei. Ceva dulce ca o lebădă trece prin inima lui somnoroasă. Şi deodată vede în oglinda fumurie a dulapului un obraz cu zâmbet printre inele de fum. şi porneşte prin odaie cu cornetul de răşină. Ştie că timpul care vine e plin de ani şi ani plini de-atâtea zile şcolare. Apoi ia cornetul de răşină.. încât în genele lui şi minutarele adorm.. Bunici. Vine din jar — sobă adâncă — o lumină roşie care se deschide în odaie ca o coadă de păun trandafiriu. cu frig în spate şi cu frunte încreţită. La primăvară vor înflori alb şi trandafiriu. le simte cum vin spre el. Odată şi el va fi bunic. s-a aşezat în fotoliu cu picioarele pe taburet. răspoimâne şcoală. a tras fotoliul chiar la gura sobei. Sărut mâna. ninsoare. ştie că mâine e şcoală. bunicilor. Nepotul azvârle ţigara în sobă. că duminicile. Ce e cu nepotul? E tinereţa descoperită nu în dragoste. Noapte bună. Cât de alb. Afară ninge. ştie că e în surghiun. — Ţi-o fi ruşine de bunică-ta! Iaca măi! Hai.. Parcă-i era somn? Atunci de ce nu se culcă? Plănuieşte ceva? Aşteaptă pe cineva? Nu-nu. Fumează în casa bunicilor! Cum să nu zâmbească? Ce-or fi visând bunicii? Sforăie amândoi. copiilor. bunică. Bunicii dorm.Nepotul se codeşte. Stă în fotoliul bunicilor.. fiindcă de la bunici până la şcoală e drum mai lung. E foarte cuminte. afumă. — Noapte bună. Ceasul cu minutare aurii parca merge de-andăratelea. Ştie şi tot ştie numai lucruri cu oftat. Ştie că trebuie să plece prin viforniţă. sărbătorile şi vacanţele abia se văd. Odată bunica era tânără. ca un vals de fete pe care le va iubi. ştie că fraţii îi sunt bolnavi. 10 . Ştie că prima oră e ora neagră a matematicii. ci în oglinda timpului vechi din casa bunicilor. nepricopsitule. — Sărută. şi se întreabă cum de n-a rămas repetent şi cum de nu va rămânea. poimâine e şcoală. a stins lumina. pune un cărbune. afumând albastru. că mă duc. ştie că nu-i acasă. Mare păcat şi-o făcut maică-ta cu mine. Ştie că dimineaţa e atât de somnoros. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ CE E CU NEPOTUL? NEPOTUL S-A DEZBRĂCAT fără să facă harababură. A deschis uşiţa de alamă cu trei ochi a sobei. Ştie că nu ştie nimic la şcoală.

Ea se dă degrabă jos din pat şi se iuţeşte la treabă. Dintâi aprinde focurile în sobe. da' mata nu te mai scoli? — Şi dacă mă scol. Chiar şi motanul bunicului s-a alintat de piciorul lui. Aprinde fiecare lampa cu abajur de mătase verde de pe căpătâi. ia linguriţa cu miere de tei. Alecule. Încep. şi se plimbă frumuşel. Numai ciubuc îţi mai lipseşte. — i-a spus bunica. bunica spune: — Alecule. BUNICII AU NEPOT CU FIRMAN DE LA MOTAN NEPOTUL E ASCULTĂTOR ca o nepoată. Ai bani de tramvai? Are. trece pe-acasă după veşti. muindu-şi sunetul convingător la substantivele „miere" şi „apă”. e lângă bunica. Se scarpină trântorii unul de altul. Dimineaţa. „o proastă de la ţară". Noapte bună. — Să nu-mi umbli lelea pe uliţi. bea un pahar cu apă nu prea rece. nepotul dormea dus. S-au înzăpezit. Acasă. Elencule? arătă bunicul zâmbind. Într-o zi a venit cu sania de la şcoală. De la şcoală. bunică. şi vine de-a dreptul la bunici. Parcă recită pe de rost vorbele bunicii. zise bunica. Şi bunicul se scoală.Noapte bună. sa le plimbi frumuşel. — Nu-i aşa. să-ţi bei paharul cu apă. Dar bunica nu-l ascultă de două ori. noapte. şi voi. Nu mai merg tramvaiele. într-ascuns. hodorogule. Nepotul însă a învăţat să ştie ca bunica şi când îi singură parc-ar fi cu cineva pe care-l ocărăşte. — spune bunica cu lână-n glas. Nu mai întârzie la şcoală. nepotul se deşteaptă mai sprinten. Bunicul citeşte din nou gazeta pe care a citit-o şi cu o zi înainte. Eu nu mai dorm. 11 . sfârâind ca un titirez. tinereţă. Bunica e ca un ceasornic supărat. haimana.. Gura nu i se aude. Alecule? — Zici şi mata. — Bună-dimineaţa. Elencu! Asta-i tusa me. să vii cu sania. — Lene cu clopoţei. la patru dimineaţa. — i-a spus bunica. — Am văzut. ce să fac? — Să-ţi iei linguriţa cu miere. Cu glas tare. * Bunicii se scoală la patru dimineaţă. — Ai văzut. Dar imediat blândeţa dă în clocot: — Hai. Şi tata şi mama i-au dat la despărţire. cu surceluşe uscate şi hârtii pregătite de cu seară de Măriuca. După ce odăile s-au încălzit. că ti-i împotmoli şi tu de năuc ce eşti! a spus bunica dându-i o băncuţă de argint din punguţa ei de piele roşie. comandă ea. Un străin din odaia de alături ar crede că Măriuca. somn. Iar a doua zi: — Na. — Da' picioare n-ai? Bietu' tată-tău trage la jug. de la musteaţă până-n vârful cozii. Bunica nu ştie că bunicul i-a dat decuseară bani de sanie. Bunicul tuşeşte. Bunica zice: — Nu-i fi răcit..

în globul căruia s-aprind curcubee de aur. Numai el singur închide obloanele. Nici la masă bunica n-are astâmpăr. şi mănâncă. — şi-ncet cu-ncetul somnul nepotului e parcă transparent. i s-a făcut foame lui bunicu-tău. şi închide obloanele uşilor şi ferestrelor.. Ştie că doarme. Îţi place? — Dă. Închide uşa. În fiecare dimineaţă nepotul le trimite câte-un balonaş de săpun. Nepotul sărută mâna bunicilor. Parcă-i de nasul lui? Abe o lepădat biberonul şi se cucoşeşte! La opt. Pe la şase fără cinci bunicul spune: — Elencu. se-ncruntă bunica la nepot. Aşa începe ziua la bunici: cu noapte la ferestre.. şi ceasul când şi locul unde —. — Bună dimineaţa. Apoi vine uşurel ca o călugăriţă mirosul de pâine prăjită de bunica la gura sobei cu furculiţa cea lungă. Atâta spune. Îl vede pe bunicul. Şi bunica nu mai spune nimic: despre asta. — Hai. Mereu se scoală cu şervetul în mână. stropite cu melisă. Deschide gura 12 . simte cum se aprind focurile rumenind noaptea cu câte-o gură de zori din fiecare sobă. E somn şi nu e somn.. Motanul pleacă mieunând: e ceasul alb al laptelui din farfurioară. câteva linguri de supă şi un măr creţesc. ştii ceva? Hai să ne luăm de-o grijă. Trei fetiţe cu obraji dolofani şi rumeni. măi! Nu-i fi vrând să-ţi placă? Asta-i doftorie pentru digestia omului. nu prea. Auzi? Nu-i place. Dar ochii ei spun nepotului: „Lasă tu. O aude pe bunica. bunicii mănâncă la şase. — s-a încruntat ea la nepot..” Apoi se sting luminile şi se aprinde luna cu trandafiri a nopţii din etac. — suflă balonaşe de săpun. Deasupra ligheanului e o cromolitografie cu cadră de lemn negru. foc în sobe şi lumini aprinse. Dar de la patru dimineaţa somnul nepotului începe să zâmbească. lasă. Seara.Doarme şi la bunici. nu sta. bunică. Motanul se culcă la picioarele bunicului. Bunicul încearcă numai dacă uşile sînt încuiate. Căpitanul corăbiei care pleacă pe aripele somnului e bunica. Şi-n fiecare dimineaţă cele trei fetiţe întineresc cu încă o dimineaţă. de asta-mi arde mie! Totuşi. — Nu ţi-i ruşine să te uiţi la bunicu-tău cum face treaba şi tu stai? Dar bunicul nu vrea. alta cu ochi castanii. Apoi către nepot: — Unde mi-i şervetul? Ca şi cum nepotul i l-ar fi ascuns. bunicii se pregătesc de culcare. Dar el e „cavaler" şi trebuie să i-l aducă.. — o roagă bunicul. una cu ochi albaştri. Bunicii joacă tabinet. — Şezi. La şapte începe să fie târziu în casa bunicilor. bunica a greşit şi a pus trei bucăţele. bunica mănâncă mai bine decât bunicul. Elencule. — Na şi ţie. Într-o zi. — Scoală-ţi zic. aşteaptă într-o farfurioară. Elencule.. — Cum poţi să vorbeşti cu bunică-ta nespălat? Hait. — Iaca. dar nu doarme. sau lapte cu orez. — Lasă... şi alta cu ochii negri. Bunicul mănâncă mai nimic: un ou fiert — bunicii ştiu şi numele găinii. — Ei. Doar n-ai să dormi până poimâni. în timp ce două bucăţele de zahăr. mormolocule. Motanul bunicului îşi isprăveşte somnul pe canapeaua nepotului. Sărut mâna.

bunică? Poate că le-a uitat tata. ce-i asta? „Asta" e trăsnetul. ca şi cum deodată ar fi devenit ecou în peştera năprasnică. — Ştiu eu... săraca. — Ştiu? Eu?! — Ştii. Tace ca un gheţar. Îmi feşteleşti covoarele. Bunica a venit ca un nour de grindină. de ureche ca pe un nepot. Nepotul îngheaţă ca picurul unui uluc. Dintâi 1-a zmucit de umăr ca pe o haimana. astfel privindu-l. — Tată-tău? — Tata. mă rog. Tu. — Spune mata: ce ştiu? — Ba spune tu. Bunicul umblă în birou. Ea să le poarte pe toate. — Nici maică-ta? — Nici. — Auzi! Şi-ţi place? — Îmi place. de rouă şi de toporaşi. — Şi de unde. n-ar fi decât o carte de primăvară scrisă de el cu vorbe de caşmir. Şi creşte. — Numai bunică-ta. Îmi spurci casa. — Aşa? De ţigări? — De ţigări. — Cine te-a învăţat? Ticălosu' de frate-tău? — Eu singur. Oftează cu o înclinare din şale şi ochii spre cer. răspunde paloarea cu glas alb. la casa de fier. Aprinde o ţigară şi-i fericit ca şi cum tot ce-i fum şi abur. Zi: fumez. Bate crivăţul dinspre bunica. apoi 1-a apucai. — repetă aiurit nepotul. ţigări în casa mea? — Ştiu eu. — Auzi! Tată-tău ştie? — Nu. „Asta-i”. CE A SPUS BUNICA — Ia poftim încoace. bunică.. — Zi drept: fumezi buruiană. Strici sănătatea lui bunicu-tău. şi în el şi în jurul lui. — Mă rog.. Bunica tace ca un tun. Acolo-i nordul nepotului. — Un pachet de ţigări. Şi scade.sobei. bunică. Ce-are să se întâmple? 13 . — Fumez. bunică! — Ba ştii. — Tată-tău? Unghiile bunicii pun fiorul unui cercel în urechea nepotului. şopteşte nepotul blând ca iedul în gura lupului. „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră: nasul împunge.

Somnul bunicei taie lemne în pădure. Alecule? îl întreabă de dincolo glasul cu ochelari ai bunicii. Şi bunicul pleacă binişor ca fumul luat de vânt. chiar şi-n casa bunicilor. şi citeşte cu glas tare din Vieţile Sfinţilor. cu ochelarii pe nas... acoperinduşi cu palmele ochii răniţi de lumina cerului deschis. Numai odată-i cade cartea pe braţe. Zi că i-ai găsit şi pace. sfrrr. Bunicul apare în fund. Nu-l văd nici ochelarii bunicii. — Îmi caut ochelarii. Alecule? 14 . că-mi frige mâinile. Bunica îl împinge pe nepot — cu grabă şi scârbă — spre odaia lui.. — în timp ce bunicul se plimbă prin odaie. Păcate omeneşti. Am să dau o liturghie la biserică pentru sufletul tău. drăguţă. S-aude în biroul bunicului zăngănit de chei. nu s-au ridicat lespezi. îmi pare tare rău.. Dar se vede că toate lucrurile nu-s numai aşa.. CE A SPUS BUNICUL CE-O FI AVÂND BUNICUL? De vreo două seri se uită lung la nepot. — Ia-ţi buriana dracului. cucoane Alecule. şi doarme sfădindu-se cu aghioasele pe limba somnului. Mata n-ai observat. — Drăguţă. sfrrr. ssss. Îi dă ţigările. în scârţâitul bujmachiilor brodaţi de bunica. lângă o biserică veche. deschide gura. — Ce faci mata acolo. la ureche: — Cucoane Alecule. — oftează bunicul dezmierdând părul nepotului.. cu diligenţa — îşi pune ochelarii. şi după ce-şi zahărul cu melisă. netrebnicule. pentru sănătatea matale. seara ţi-i somn.Bunica tresare. dar se codeşte.. Somnul bunicei vine numai din Vieţile Sfinţilor. mai ales când eşti ca bunicul. voiniceşte.. — Nu-i mai căuta. E tare greu să te-ascunzi de bunica.. — Ce faci acolo. Trage cu urechea. Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună. cu litere chirilice. ai patima tutunului.. — Mie. dar cucoana Elencu e grozav de trează. în marş. Ce? O palmă? Palmă? Vorbă? Nu mai ştie. Se uită în dreapta şi în stânga. şi parcă vrea ceva. şi după ce nepotul îi sărută mâna spunându-i noapte bună — iar se întoarce în odaia nepotului. dar şi altfel. ca şi cum l-ar consola de-o mare durere.. — Drăguţă.. cucoana Elencu s-aşează bine în fotoliu — ca pentru drum lung. — dar e ca o înviere. ştiu. cu mâinile la spate.. Dar vine după el şi mai năprasnică. şi parcă mereu uită ceva în odaia nepotului. sfrrr. Elencule. ş-un fel de huţa-huţa. deschide o carte veche.. După dejun. Ştiu. Adevăr grăit-a. Poate că i-o fi şoptit într-o noapte cel cu coadă şi cu „miau". drăguţă. că numai după dejun. Se opreşte. şuierându-i o şoaptă şerpească: — Da' să nu afle bunicu-tău că-i prăpăd. E năuc. — Na. n-au căzut paznici în genunchi... Somnul bunicei i-o armată a somnului. N-au fâlfâit îngerii. Nu degeaba stă şi doarme şi s-alintă când e treaz motanul la picioarele bunicului. Abia se scoală de la tabinet. când crede că nu-l vede nimeni. că-s pe nasul matale. Da' să nu te afle Elencu.

— Da. şi-i şi mai frumos. E plecat şi alb bunicul. ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce. dumneavoastră. aburind. A fost la răsărit. Şi bunicul rămâne alb şi stins. eu îs de la munte.Bunicul parcă a sughiţat. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica. nepoate? Şi cucoana Mariţa Ciuntu de unde-i. bunicule. Am copilărit între brazi.. nepoate? Şi cucoana Mariţa Bozian de unde-i. sculaţi. La miazăzi. — Ei. nepoate? Şi cucoana Mariţa Măcădău de unde-i. dumitale? — „Măriuca” e de la ţară. — Nu. La miazănoapte. dar aşa o cheamă pe ea. oftează bunicul. înceţoşând. ca şi cum ar căuta." — Bun miros. Când afumă ea. nepoate? Şi 15 . — Iaca. şi suflă.. — Măriuco. „Mariţa” e de la mahala. şi merge. sângeriu. când în stânga. — Ce să facem? Mai punem şi noi ţara la cale. Astfel. ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă. I-au tresărit şi ochelarii. Simţi că se face şi mai mare tăcere în bunicul. Şi steluţa se preface în luceafăr care străluceşte în ieslele de fum albastru. drace. lucind departe.. CORNETUL CU RĂŞINĂ AFUMĂ ŞI BUNICA. nepoate? Şi cucoana Mariţa Scobai de unde-i. ca şi cum ceaţa de fum aromitor nar fi decât noaptea de taină când un copil cu ochi albaştri a colindat cu Steaua. — cască lung bunica. — Şi cucoana Mariţa Chiunoaia de unde-i. suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune. holteii. strâmbându-se. Pune un cărbune mic ca o steluţă. Dar bunicul când afumă e blajin ca un sfânt de argint. nepoate? Şi cucoana Mariţa Hălăceanu de unde-i. ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste. apoi porneşte spre odaia nepotului. El ia încetişor cornetul de brad. boieri mari. când în dreapta. afumând. ca şi când s-ar teme să nu tulbure un somn într-însul. Florile dalbe.. pune un cărbune. se opreşte în prag. ca o ferestruică ninsă. — intervine bunica. apoi spre uşa din antret. îl descântă uşurel. dar surâde cu ochi albaştri.. mă rog. A fost ia apus. aruncându-i o căutătură peste ochelari. drăguţă. nepoate? Şi cucoana Mariţa Şendrea de unde-i. nepoate? Şi cucoana Mariţa Sacheti de unde-i. bunică. cu cea de taină suflare a buzelor. de la Brusturoasa. după ce-au plecat copiii cu Steaua. — o cheamă nepotul. nepoate? Şi cucoana Mariţa Chirniscaia de unde-i.. „Sculaţi. MĂRIUCA BUNICUL ÎI SPUNE Măriuca: aşa o cheamă. — Te iei bine cu bunicu-tău. Se duce spre fereastră. şi suflă. de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai frumos. şi merge. bunicul merge prin odaie. Tare mi-i dor de ei. ca şi cum nu ar găsi. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. bunica înhaţă cornetul. fumegând. bunică.

— Mariţa. alb şi blând ca un Dumnezeu al laptelui. Da' ni-i mai drag di Măriuca. privindu-l c-o zburlire masivă de dulău. clip-clip. pe muşama. Măriuca vine. râde. — trâmbiţează scurt glasul bunicii. ţi se răceşte cafeaua.. recăpătându-şi suflarea.. Bunicul aşază farfurioara lângă soba de fier din antreţel. — Cum îţi spune ţie. — Ei. nie ni-i bine ş-aşă. că nu te-am poftit la cumătrie.. E bătrân. zdupa-zdupa. — Bunică. îmi zîci Măriuca. — I-ajunge. Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara. — Stric orzul pe gâşte! cum spunea biata cucoana Mariţa Ciulei. — Miau. — Şi de la boieri cum îţi zice? scurtează bunica. şi toate cucoane. E roşie ca o lună răsărită în păpuşoaie. şi are tulpan tivit cu mărgele albastre. Nepotul se uită la bunic. Aşteaptă dintâi să-ţi crească musteaţa. Clip-clip. BUNICA-I dă în farfurioară lui — mă rog — lapte cu miez de pâine. Când merge parc-ar avea un sac în spate. MOTANUL BUNICULUI DIMINEAŢA. zdupa-zdupa. Vine alb ca din lună. Elencule. nepoate? Şi cucoana Mariţa Softa de unde-i. sărut mâna matale ş-a boierului.cucoana Mariţa Turculeţ de unde-i. Bunicul îi întoarce privirea. Bunicul zâmbeşte de profil. „proasta". bunicule? — Îţi merge gura ca o moară hodorogită. ş-o ia de la început. Şi ia mă rog să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai amesteci în treburi femeieşti.. cu ochi albaştri. Zdupa-zdupa. Stă şi se uită la bunic. — oftează bunica cu demnitate. — Hî-î. — Şi tu ce-ai încremenit? Du-te. oftează bunica. intrând singură în salonul Măritelor. di la mămuca. Mariţo. nepoate? Plouă cu Mariţe. — Mai pune. — Şi cum ţi-i mai bine? o iscodeşte bunica. şi spune: — Pâs-pâs-pâs.. cucoane Alecule? Dacă n-o vede bunicul. săracu'! — Şi mata eşti tinerel. şi după aceia om vedea noi. Îşi încovrigă degetele de flăcău. lăsându-şi galeş bărbia în guşă. ca gâdilată de-o musteaţă. — zice bunicul. ş-aşă. îndrăzneşte nepotul.. nepoate? Şi cucoana Mariţa Gheţău de unde-i. Ce-ai făcut. — Alecule.. — s-alintă cu faţa numai creţuri şi lumini.. — spune bunica. bineînţeles. nu-i păcat s-o pui pe Mariţa între atâtea cucoane mari? Bunicul zâmbeşte de profil. nins c-un fulg pe rozul nasului. bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului. * 16 . fato? o cercetează bunica. — Pune-i de la mine. Elencule. citindu-şi gazeta. unul într-altul. — Nie. fată-hăi ia treabă.

— Miau. — Da' mata de unde-ai aflat? se miră bunica. — Iaca vine. să nu răcească la picioare. se mânie bunica. — Pune-i şoşonii. cu ochii ţintă la fereastra aburită. — motanul miaună la uşă. Bunicul îi deschide uşa.. tare bun. — o apără bunicul către nepot. pe canapele. — Câţ. Şi după ce-a isprăvit de mâncat peştele.. motanul mulţumeşte bunicului. Tare-i deştept. Alecule. ridicându-se cu grabă. răspunde ecoul bunicii. — Îi chiorăie burduhanul de huzur! replică bunica. motanul stă lângă scaunul bunicului. S-aud numai furculiţele. lepădându-l în omăturile iernii care şterge urmele. ca în genunchi. — Se cere. de-al Măriucăi. — Tare-i neobrăzat. — îi aruncă ea piatra unei bucăţi de friptură. — zice bunica. Alecule? Bunicul se uită-n farfurie. Motanul se strânge sub scaunul bunicului. Când e peşte la masă. Bunicul îi deschide uşa. şi încă puţin câte puţin în toate părţile. cât îţi dă pe lună? — Cine? — Cine? Stăpânul matale cu coadă. dacă se îneacă? — L-om îngropa cu popă. — Aşa. Mult se mai uită-n jos bunicul! — Ţi-a căzut şervetul. Alecule. pe covor. Motanul n-are nevoie să sune. pe subt nasul bunicii. — Tare bun. — Ducă-se.. şi câte-un sughiţ cu alean. cădelniţând cu somn prin toată casa. * Dimineaţa. — zice bunicul. anunţă uşurat bunicul. satură-te. împieliţatule! Şi la masă mă asurzeşti? Câţ. nu în casa noastră. — Scânceşte de foame. — Numai că nu mă trage de mână. După ce şi-a mâncat-o. Furculiţa bunicului dă peşte la doi: motanului şi bunicului. îmbrăcându-i picioarele cu lână toarsă din fuiorul lui. — Bunătate de peşte! oftează bunica. glumeşte Elencu. motanul cade în mintea copiilor. Nu vezi cât îi de fudul! * 17 . Elencule. Elencu. spune bunicul. săracu'! îl apără fostul procuror general. Parcă o îmbătrânit la grajd. şi mai apoi încă puţin la picioarele nepotului. privind cerul albastru de după ochelari. bunica aruncă oasele motanului. după ce toată noaptea a dormit la picioarele bunicului. — Vai de mine. Na. Când se duce spre motan — mai pe furiş — mâna bunicului parcă strecoară un bileţel de dragoste.La masă. Am să-l înţărc eu. Bunicul ii aşteaptă ia uşă până ce-şi isprăveşte tabietul lui motănesc. pe lângă sobe. regăsind-o pentru el. — Alecule..

clip-clip. şoldane. ci se târâie ca o teacă fără sabie. — Dă să ţi-l aghezmuiesc. dar numai ale bunicii se zburlesc. cu cling subţire. — Papă-lapte! spune cu năduf cucoana Elencu. — Cheamă-ţi fiara. bunică. şi după fiecare sorbitură face „haaa".Într-o dimineaţa. se uită şi prin ochelarii nărilor. Sare între gratii ca o fetiţă cu mingea.. Clip-clip. de pe vremea zaiafeturilor. Pune capcana alături de farfurioara cu lapte. Alecule. caută o pisică pentru şoarece. — Rom vrei? — Dacă vrei mata. — Bine. la ceasul laptelui. — Măi că viteaz mai eşti. vede capcana. nu clipeşte. bunică. Se uită cu ochii în capcană. — Tare-i bun. vede laptele. ţup-ţup. Nu-i de nasul tău. Motanul se alintă de piciorul bunicului — ca şi cum dintâi s-ar fi grăbit să dea o scrisoare la cutie —. Toboşarul nucilor bunicii e un şoricuţ prins în capcana din cameră. — Faci muzică. Elencu? — Pe dumnealui. Şi s-a dus la farfurioara dimineţilor lui albe. Bunica se uită cu întrebare la musteţile motanului. — exclamă bunicul din toată inima. — Răcoresc ceaiul. moară de vânt. Da' eu de ce nu l-oi fi răcorind? 18 . cu ace-n ochi. e prea fierbinte. N-are să se scarpine cu laba-n cap? Şoricuţul pâlpâie cenuşiu. Mariţo. coada n-are sfârlă-n vârf. răsună oarecum războinic glasul bunicei. Sună lin. — L-am prins. CEAŞCA ROŞIE LA PATRU ŞI UN SFERT după-amiază. Ţup-ţup. bunica şi nepotul.. Nu şti bine dacă se joacă. politakia. pe dumnealui care-mi bate darabana în nuci. o linguriţă de zestre într-un pahar de ceai. I-atât de mic că pare un mărţişor la gâtul spaimei. Parcă cearcă să-şi aducă aminte un cântecel din tinereţă. ochii nu i s-aprind. pâs-pâs. s-a întors c-un fel de „nu cunosc. Cum vrei mata. Nepotul clatină în pahar linguriţa cu iniţialele bunicei. zice bunica. Ceaiul fumegă. când la fereastră cad fulgi mari şi eşti în casa bunicilor. da' face bine la stomah. Dar motanul bunicului. sau se teme. Bunica soarbe cu zbârnâitoare de zmeu mare ceaiul clocotit. — Acuma-i acuma. Paharul frige. nu-mi aparţine" în expresia feţii de lună veche. faţă în faţă la măsuţa rotundă. — Pâs-pâs. după ce s-a uitat la amintirea cu codită. nu ştiu. — Da-ţi place ceaiul cu rom? — De plăcut îmi place. Vine agale ca un boier în papuci. beau câte-un pahar de ceai. — Ce-ai prins. zice bunica devenind uriaşă cu capcana în mână. — Iaca nu vreu.

şi mai încolo alte două mai sfioase. Bea ceaiul fierbinte. îl îndeamnă bunica. dacă fata va avea obrajii rotunzi ca ceaşca şi zâmbet alb ca laptele. popa Pădure parcă dă cu buzduganul în ceva cumplit ca şi cuvioşia-sa. A fost la cules fragi ceaşca bunicului. şi de asta-l bei. face câţiva paşi. coană Elencule.. — zice părintele dând duşcă aghiazma dimineţii harnice. luându-le pe cele deşertate. Dascălul e un fel de ţâr holbat lângă mâna popii. Nu numai ochii şi urechea au aflat năprasnic c-a venit popa Pădure. — Auzi haram. Să vă trăiască. Şi el are nasul roş. Parcă s-au descărcat poloboace cu vin în casa bunicilor. că de asta-i ceai. Popa Pădure ar putea fi popă şi la urşi: la cei negri. Asta-i ceaşca me. coană Elencule. POPA PĂDURE — ÎN IORDAN BOTEZÂNDU-TE TU. — Cu cine-o fi vorbind? Bunica simte privirea nepotului. oftează cuvioşia-sa. — Şi matale-ţi place. Când va iubi întâia oară. Am cumpărat-o eu odată cu fragi. Nepotu' dumneavoastră — mai zice el cu foc. fiindcă laptele e alb. bându-şi laptele din ceaşcă. în timp ce bunica afumă cu răşină. de ce n-ai sărutat mâna sfinţiei-sale? DUMINICĂ 19 .. părinţele. şterge şi freacă de zor. — Ceasu' cel bun. zâmbeşte bunicul. parcă au trecut recruţi în marş prin odăile motanului. Ceaşca e ovală şi roşie. se întoarce şi iar mai bea puţin.. — Nu-i mai meşteră nevasta lui Blăgeanu. părintele. cu ochii după sticla cu rachiu. Sar ţăndări pe fruntea bunicilor şi-n ochii nepotului. uşa antretului rămâne deschisă. E plină şi sprintenă. — Ei. Bun rachiu. DOAMNE. inima nepotului îşi va aduce aminte de ceaşca cu fragi din casa bunicilor. Mă ţine un junghi în şale. coană Elencule. bunicul se plimbă prin odaie. şi alta dascălul Niculae Pupă-Lumânare. uşa etacului se-nchide.. Parcă respiră adânc.. aruncându-i nişte ochi. — Îmi pune el Blăgeanu. abia oprită. dar şi nasul. — Păgânule! se oţărăşte ea. părinţele? îl iscodeşte bunica. Zbârnâie ca furtuna glasul lui de bas. Te potriveşti mata? Da' conu Alecu cum o mai duce cu sănătatea? După ce plecă popa Pădure. lume ră. iar Măriuca mătură. de mătăhălos ce-i popa Pădure venit la bunici cu zi-ntâi. — Pune pahare.— Ştiu eu? — Tu nu ştii nici cât a uitat puricele. Între timp. parcă meditând. în stare să cutremure şi o mitropolie. O înghiţitură de lapte. Când aghezmuieşte. după fugă. căci şi apele cerului ştiu că una-i popa Pădure. — zice bunica venind din cămară cu două păhărele de rachiu. ca şi bunicul. La picioarele cu cizme ale cuvioşiei-sale s-au făcut două băltoace mari. — Ai luat-o de dimineaţă. S-a întunecat antretul.. Şi mai roşie.

examinându-l din cap până-n picioare. căciuliţă de lutru şi guler la fel. Conu' Alecu nu se tocmeşte. Conu' Alecu îşi freacă mâinile şi zâmbeşte: — Ce oameni de ispravă! Apoi către Buţirchi: — Du-te mata acasă. şapte la pitac: asta-i pentru tine. Mâni. — îl admiră bunica. Bunicul şi nepotul apar zâmbind alături printre fulgi. Afară-i aşteaptă cu panerul bărbatul bucătăresei. şi târguieşte la Hală singur în timpul săptămânii. Bunicul are fular de mătasă ecoseză. Trage căciula peste urechi. Au glas de vrăbii şi mişcări de vrăbii.. şi pune mâna pe umărul nepotului. Mâini sau aripi? Încă puţin şi zboară. îi cer sfaturi. Cavaler gândac. Numai viscolul l-ar putea opri. că te aşteaptă Elencu. Ninge vesel. — se-ntoarce ea către nepot. Numai oameni bătrâni. domnul Buţirchi care-a fost mereu aprodul bunicului: pe vremuri vechi. — Bună dimineaţa. miercuri. drăguţă. Acuma cară lemne la bunici. — Ajută lui bunică-tău să-şi puie blana.. coane Alecule. coane Alecule. ci o auzi chiar şi cu ochii. Bunica asistă la pregătirile de ducă. Bunicul are blană de niurcă. adică bunica. Panerul lui Buţirchi e uşor şi vesel ca şi cum ar fi zburat din el hulubii iernii. Şi-l duce pe nepot la un negustor cu fes. Au venit Floriile iernii. coane Alecule. NINEACĂ. Dar îl deşteaptă ca şi luni.. Dar conu' Alecu se duce cu nepotul la Hală.— TRAI. — Închide şoşonii lui bunicu-tău. Nişte copii se bat cu bulgări de omăt. E duminică. scoală. Bătrâneţea lui parcă e roasă de şoareci ca hârţoagele arhivelor. vineri şi sâmbătă. — Să-ţi trăiască. îi spun necazurile lor. de mult n-ai mai dat pe la Iancu. fără să se uite la conu' Alecu. — Măi ce frumos te-ai făcut. joi. ca bunicul şi nepotul într-o fotografie veche. ai să te umfli de lene. Îl întreabă de coana Elencu. — Hait. precupeţii şi precupeţele îl cunosc de mult pe conu' Alecu. iar duminica îi însoţeşte pe bunic. Du-te la Hală cu bunicu-tău. Duminică dis-de-dimineaţă bunicul târguieşte la Hală. O duminică în fiecare fulg care cade pe căciuliţa de lutru a bunicului. — Să trăieşti. Panerul s-a umplut. şi-i mulţumit mereu ca şi cum ar căpăta numai daruri de la negustori. Cei tineri trec tineri. Dar afară ninge liniştit. — Noi nu mergem. bunicule? — Cu-ncetu'. răsuceşte o ţigară. măi terchea-berchea. fulguind. de pe care sufli colbul îndesit. 20 . Parcă n-o vezi. de sănătate. cu spinarea plecată. dă grăunţe la păsări. marţi. cu-ncetişorul.. Acolo iarna-i zurgălău. ştie când se ouă găinele. Nepoţelu' matale? Bunicul dă din cap. bea cafea. — Cu plecăciune. Merg pe uliţi de omăt. urechiatule. Domnul Buţirchi a îmbătrânit deschizând uşi solemne. zice bunica de cu sâmbătă seara. La Hală.

Oala cu apă ţârâie pe soba de fier. şi un bunic. Simţi că aerul rece n-a plecat de mult din odăi. alb şi tot alb. coane Alecule.. — Şi pe unde mi-aţi fost. Gazeta cade. E o duminică în fiecare fulg. spune bunica. Se vede c-a făcut grijitură mare cu ferestrele deschise. că doar atâta carte îi fi ştiind tu şi fără ochelarii mei. — Bine. dar cu sobă — pe care se coc castanele —. Bine-bine. şi mărgele roşii la gât. sclipesc rubinele iepuraşilor de caramel roş. E un baston străvechi. procuror tânăr. 21 . Astăzi însă bunica a pus faţă de masă cu broderii. spune bunicul oarecum scuzându-se ca şi cum l-ar fi pus la treabă. — Şi tu ce stai ca peştele-n proţap? — Ce să fac. coane Alecule. cu o pălmuţă — hait — îşi scoale şalul şi înveleşte somnul bunicului. Bunica le deschide uşa căldurii cu miros albastru de răşină. umbla după ei. mă rog? — Venim de la biserică. ciuboţele cu scârţ şi glanţ. — Mata ai dinţi. drăguţă.Pe masa negustorului fără dugheană. stă halviţă tolănită ca o cucoană mare pe-o blană de urs alb. — Slobod? întreabă bunicul. cu guleraş şi mânecuţe de dantelă. o broşă cu mărgăritare. — răspunde cel de sus. Bunicul îşi scoate botinele. bunică? — Citeşte bunică-ta gazeta. de pe când drumurile Moldovei erau negre de tâlhari. se întinde pe canapeaua din etac şi începe să citească gazeta cu glas tare. Elencule. Bunica se ridică din fotoliu. şi nu mai e nimic decât alb. Bunicul însă a vărsat vin roşu pe faţa de masă. dintre aripile ninsorii. — Slobod.. făcând o strâmbătură — o dor şalele —. alungă pe motan care s-a şi suit. şi se tot duc. se zburlesc numai zulufi de floricele îndulcite cu sirop. ∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙∙ ∙ Pe pragul casei se scutură unul pe altul de omăt. — Nu cumva să mi-o feşteleşti că te vâr în sobă. Dar dându-i-le bunicul îi dă şi vârsta lor naivă. Nepotul nu mai are de-ajuns vârsta acestor bucurii. De obicei bunicii mănâncă pe muşama. Şi sania porneşte cu bunicul şi nepotul la plimbare. îşi pune bujmachii brodaţi. Deodată tace. În jurul şalelor e înfăşurată cu şalul cenuşiu. Dar e cald. ridicând în sus bastonul cu baltag. Bunica şi-a pus rochie de mătasă neagră. Şi se tot duc. şi-s trase-n ţeapă câte trei smochine cu glazură şi câte cinci miezuri de nucă în pojghiţă de zahăr. Podelele sunt ceruite. Măriuca are pestelcă albă. * Şi-n sufragerie e duminică. până când casele rămân în urmă. e o duminică în fiecare zurgălău. şi bunicul. şi un nepot. — îl anunţă pe nepot. Şi tot nu merg acasă. se duce spre bunic. Aşteaptă coana Elencu.

şi trage la scară. Se pupă cu răsunet una pe alta. şi se duce la birou. De aceea. mă rog. — Mata mănâncă pentru mata. — Bunică. Elencule — zice Nănoaia. Să spui şi tu. Vine din bucătărie cu budinca. bună budincă mai făcea". nu-mi mai umbla cu tertipuri.— Pune sare. — Hm-hm-hm! oftează hurducat bunica. Tu să nu te-amesteci în vorba oamenilor bătrâni. — Şi mata. — Iaca. — Ia. Elencule. am mai venit pe la tine. — Aista care-i? zice Nănoaia privindu-l cu ochi de curcă. topindu-l. dacă nu băgaţi de seamă! O păţeşte şi bunica. — Dă-te mai încolo. repede. — zice bunica către bunicul. Deprinde-te să te porţi ca lumea. — zice bunicul. închizând uşa după el. Şi de pătat tot era pătată înainte. 22 . Hait! Trece timp până când servitoarea Nănoaiei s-o dee jos din sanie şi s-o urce pe scară. Ţoc. Ţoc. Alecule. Bunica toarnă rom pe budincă şi-i dă foc. sania Nănoaiei intră în ogradă. — spune bunica. — se răsteşte bunica la nepot. şi vânoasă. Ţoc. când îi fi mare şi ţi-o da Dumnezeu un dram de minte: „Săraca bunică-mea. bunică. şi nu mai strica bunătate de budincă pe-o haită de motan. bunică. măăăi? Vorbeşte. — spune bunicul după prima înghiţitură răcorită cu suflarea. O pune pe masă. împărţind dreptate budincii de orez. Nepotul sărută mâna Nănoaiei. — Lasă că-ţi mai ţine de urât. fată hăi. care e mai cu piele decât a moaştelor Sfintei Paraschiva. Din gura Măriucăi ar putea să scoată capul patru pui de vrabie. Flăcările dansează cu arome pe zahărul vanilat. Ţoc. Bunica se uită încruntată. — E grozavă. Alecule. — Ia lasă. Vezi. Elencule. Nu-i de-ajuns că-ţi dau vin la masă? Acuma vrei să-l şi verşi? De ce-o fi adus bunica la masă sticla cu rom? Răspunsul soseşte cu Măriuca. — Să-ţi lingi buzele. Bunicul dă din cap cu veselie. că-i de noroc. — Da' tu unde-mi pleci. lăcrămoşi şi clipicioşi. să nu picur şi eu din paharul meu? — Tuu? se uită lung bunica la nepot. Stai şi deschide Nănoaiei. — zâmbeşte bunicul. Elencule. măi. — Lasă. potaie? — Mă duc să-mi fac lecţiile. NĂNOAIA A VENIT NĂNOAIA — cea cu gutuile — în vizită la bunici. Dumnezeu s-o ierte. şi umblă cu lingura printre flăcări. spălăciţi. ca dricul. spune bunicul. Alecule. — Şi tu ce taci? Îţi place. Nănoaia e mai bătrână decât bătrâneţea. la tacâmul bunicii şi se pregăteşte de privit ca la panoramă. — Nănoaia. tot cu vin roşu. pe fiecare obraz. că-mi sufli în obraz.

bea cafeaua — o fi având rom? şi de care? — stă ce mai stă. zise Nănoaia. — Da' nu-i ştrengar? — Nu. zice Nănoaia. da di cel bun. cu sania. cel mare. Ninge. acoperă c-o farfurioară filigeana Nănoaiei. dacă n-ar fi atât de galben somnul ei. Da' aista care-i? — Cel mijlociu. — zice bunica. — Da' ce cată la tine? — Stă la bunicii lui. — I-auzi! zice bunica. şi cu dulceaţă de caise. — Şi tu de ce stai! Adu-ţi buchile şi pune-te la învăţat. Îşi potriveşte sacul de catifea pe genunchi. eu eram cu cărămidă caldă pentru maiu meu. Elencu. Of! tare mă mai dure! Da' cum învaţă? — Bine. nu di cel cu zahăr ars. — zice Nănoaia. o toarnă. Îşi ia dulceaţa cu lăcomie. Nu zâmbeşte.— Cel mijlociu. Bunica o ia de mină şi o conduce — ferind-o la prag — în etac. — răspunde bunica. De la o vreme se trezeşte. se pune la împletit. Da' matale ce să-ţi dau. Şăd bini. Ninge. Da parcă era mai mare? Ce-o păţit? Bunica dă din cap. — Da di ci? — S-au îmbolnăvit fraţii lui. şi-ncepe: — Da' aista care-i? Noroc că-i iarnă. Îşi ia ochelarii din sacul de catifea. Ninge. — Ahaaa! Acuma ştiu. — Aha. dă-mi. coană Catincă? — Ce mi-i da. şi noaptea vine mai degrabă. — Aşa-s copiii. nume? numere? rugăciuni? Când se întoarce bunica. Dar Nănoaia l-a uitat. după ce i-a potrivit pernuţa la scobitura mijlocului. Nepotul rămâne singur cu Nănoaia. — Îi strică părinţii. să-mi aduci aminte să nu uit vata. îşi pune ochelarii şi deschide Vieţile Sfinţilor. Suferă de ficat Nănoaia. Soseşte şi servitoarea Nănoaiei. şi c-o linguriţa de rom. — zice bunica. Elencu? — O cafeluţă? — Da. — Ha? zice Nănoaia. — Aşaa! Şi di ci s-o îmbolnăvit numai ii? — Răceală. o rumegă cu toată faţa. Când l-o făcut mă-sa. Vorbeşte numai ceasul din părete. mai scoate un colţun de lână cu andrele în el. Bunica numai se uită la ea. — Elencule. ia din el o hârtiuţă de mătasă. Nănoaia n-a murit cu bărbia în piept: doarme galben. Auzi. A dracului Nănoaia! Bunica se duce la cămară. zice bunica. — Mersi. 23 . îl descoperă pe nepot. — N-au astâmpăr. Iaca i-am prins zvârlind cu chetre în gutuili meli. aşezând-o în fotoliul ei. da' moale şi bun să fie. îşi scoate din fiecare ureche câte-un ghemotoc de vată şi le înfăşoară în hârtiuţă cu grijă ca pe nişte nestemate. Aista-i mai cuminte. murmurând nu ştiu ce. o ceaşcă mare. face cafeaua. Parcă nici n-ar fi Nănoaia.

nu te supăra mata. potrivesc. şi se duce spre cămară. degetele bunicii descoperă. Nu se grăbeşte. De două ori. Dar se vede bine că amestecul bunicei i-a zăpăcit şi mintea şi bucuria de a se juca liniştit. cu grijă şi evlavie. Zgomotele continuă. aici mi te-ascundeai!" Aşa vorbesc şi copiii când sînt singuri cu păpuşile lor. Stă îngândurat. fă mata pasienţa.. rânduiesc. pune o carte peste alta. 24 . dezleagă. O dată. A pornit la drum lung. — Lasă. se uită. — Da' parcă erai mai mare? N-a uitat să-şi puie vata în urechi. Face. trăgând cu urechea la zgomotele — cam cu şfici — pe care le face bunica în cameră. Ţoc. ci un abur care trece peste faţa lui. Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul. — Elencu. cu motanul la spate. Vine. Tari bini am petrecut. Alecule. Bunicul nu spune nimic. — Mersi. se uită peste umăr să vadă ce face motanul — doarme — şi iar rămâne cu pasienţa. ca ţăranii cu carul cu boi.. Aici.. — Mă rog. bunica face o cruce mare. Vine bunica. Nu vezi mata ce-ai făcut? Şi iute-iute. —. stă. PASIENŢA BUNICULUI BUNICUL FACE O PASIENŢĂ pe canapea. Dar nu-şi mai continuă pasienţa. — Tare-i uite Elencu! o explică bunicul către nepot. Bunicul oftează. ai să răceşti în cămară. Ţoc. Bunicul s-a sculat cam roş la fată. ca şi cum ar spune: „Te-am prins. se socoate. Elencu. că mă duc. aşază. Doamne. nu răspunde. se uită la motan. Bunicul rămâne. — Nu aşa. Ţoc.. Pleacă. Doamne. Alteori dă din cap. Îl vede pe bunic.La despărţire. — Elencu! Bunica. — De-acum te lăs. Se uită la pasienţă. hoţomane. nepotul sărută mâna Nănoaiei. le aşază frumos. se uită la ninsoare — pasienţa albă a ferestrelor —. Dincolo. stă ce mai stă. că nu-mi văd capul de treabă. abia. Ţoc. la nepot. vultureşte.. Îşi potriveşte cărţile una câte una. dintre zgomotele ei. S-a ridicat şi motanul cu coada-n sus. Te-am descurcat. Alecule. — Fereşte-mă. Elencule. După ce pleacă Nănoaia. Bunica-i prin casă. acoperă. Bunica pleacă.. De trei ori. o supărare care nu-i un nour. Nepotul zâmbeşte. combină. Am să mai vin. Drege. Dar gândul lui spune la fel: Fereşte-o. la fulgi. Uneori parcă se supără. iar poposeşte.

dând cu ochii de nepot. verzi. şipuri. — zice Măriuca. şi de mai ce? şi de mai ce? al spiţeriei bunicei. — miros pe care niciodată nu-l va regăsi printre parfumurile pământului. — O mâncat mult curechi? întreabă bunica. albastre. Ca şi mâinile bunicei. doctoria matale? Bunica nu i-a răspuns îndată. cu vârful unui dop de sticlă. pacheţele. sticluţe. bubosule. Nepotul vine încetişor la spatele bunicii care umblă în dulap. vrând parcă să se încredinţeze dacă-i vrednic de un astfel de secret. Dar mirosul dulăpaşului e tulburător. cutiuţe. Alecule. — Cum se cheamă. cutii. Bunica a găsit pacheţelul cu sare-amară. — Mă rog. bunica a descuiat dulăpaşul de lemn auriu. — parcă prin amintiri. chemând-o pe mămuca. — Adă un pahar cu apă. — zice ca. — Ce e în dulap. da' nie ni-o rămas o nica tătî. Am de toate. ploscuţe. „Ţaţa"-i bucătăreasa. şi iar nepotul a fost ca musca la arat. Mare lucru nu-i de văzut. cu medalion pictat.. trandafirii. N-a mai murit nici Măriuca. — începe bunicul de pe prag. Închide ochii să te dreg. Vine Măriuca cu paharul — zdupa-zdupa — de parc-ar aduce cofele de la fântână. — I-o chicat vătămături. nevasta lui Buţirchi. zîci ţaţa. o pecete rece.. SPIŢERIA BUNICEI VINE MĂRIUCA CU broboada strâmbă ş-un sughiţ în piept. Apoi a spus scurt: — Afion. Şi coşul s-a uscat. de mirosul acela de turte de migdale cu apă de flori. Îţi iesă păcatele. ţaţa trage să moară. miroasă a turte de migdale cu apă de flori. din ce în ce mai rece. şi pentru tine. — De unde-i vine? repetă bunica. pachete. că de pasienţă văd că te-ai săturat. de lângă fereastră. 25 . Odată şi Măriuca s-a văetat că moare. — Coniţă. Trei rafturi pline de sticle. I-a pus bunica ceva. apăsându-şi mult mâinile pe burtă. cu dojana în glas. Bunicul se ridică în picioare.. caută. fă mata gospodărie. gata să se clatine şi să cadă din nou în fotoliu. S-a uitat la nepot cu încruntare şi adâncire. A ce? Nepotul caută. — ameninţă ea. gavanoşele. — De unde-i vine? întreabă bunica. Altădată nepotul s-a plâns că-l supără un coş. bunică. — Hai la spiţerie. Bunica nici nu se clinteşte. bunică? — Spiţeria mea. — Hop şi tu ca musca la arat..— Elencu. Dar bunica nu-i dă timp să isprăvească. „Ţaţa" a înviat cu sare-amară. — Zîci că numai o gustat. flaconaşe. — porunceşte bunica. Nepotul nu ştie dacă „Afion" e numele unei doctorii. Între timp. Dar a păstrat cuvântul care-i va aduce aminte ca o vorbă magică. poate şi de bomboane englezeşti. după ani şi ani. Bunica iar a umblat la spiţerie. şi încă a ceva. sau o glumă de-a bunicei. tăios. flacoane. — Sî vaitî di inimî.

şi o dată pe săptămână îi dă luciu proaspăt. Începe sa citească din nou. ea singură. nu vrei să-ţi ajut? Nu-i răspunde. cu mâna ei. Bunica îşi îndreaptă trupul. Şi dă să plece. cu glas şi mai tare. „că nici n-ai pus mâna pe mine. Vorbesc despre el numai cu preamărire.Tinerelul'' de la gazetă îl ia foarte de sus pe Vasile Alecsandri. El îi prost. îi spune el „n-ai nimica. se uită la nepot. Parcă nici nu 1-a auzit de-acolo unde-i ea. dă şi dă şi dă şi dă. — Auzi. Îl şterge de colb. — Ce ţii mata în scrin. suflând şi dând. Într-o noapte îl ia la un bolnav.O VORBĂ DE-A BUNICEI — I-AUZI! Bunicul s-a oprit cu gazeta în mijlocul etacului. — Bunică. îi lustruieşte încuietorile. dă să-i ia pulsul. — îl potoleşte bunica. îi spune omul. * 26 . îngrijeşte straiul de nuc al scrinului. nu mai este. Freacă bunica. Elencule. departe. Deasupra scrinului e icoana Maicii Domnului. Nepotul n-a văzut-o niciodată pe bunica umblând la vreun saltar. îşi scoate ochelarii. Aşa-i şi cu condeierul tău de la gazetă. O ştiu de la babaca. articolul despre Vasile Alecsandri. domnule doctor". nu Conu' Vasile. Se duce doctorul de voie. frecându-l cu o petică plină de rumeguş de miez de nucă. Bunica şi bunicul l-au cunoscut pe „Conu' Vasile".. Bunicul respiră adânc şi zâmbeşte împăcat. Ia să vă spun eu una. un scrin cu trei saltare. A fost — zice el —. După ce-a isprăvit. . Ţi-ai luat pulsul dumitale". Bunica potriveşte mucul candelii şi oftează. Elencu? — Aud. şi cum dă cu ochii de bolnav. În schimb.. Scrinul luceşte ca o violină atunci scoasă din culcuşul ei de catifea şi piele de căprioară. „Stai. bunică? Nu-i răspunde. Bunicul citeşte c-un tremur în glas. se aşază pe marginea patului. ca ţăranii după ce-au prăşit în arşiţă. O FILĂ VECHE ARE BUNICA în etac. Alecule. — Deşteaptă mai eşti mata. Era pe vremea ceea un doctor mare la Ieşi. chiar de la crâşmă. Alecule. Lasă-mă pe mine. Nu poate isprăvi. Iar începe să-l lustruiască. apăsat.. de nevoie. Elencu? — Aud. Ar vrea parcă să cânte lemnul scrinului. „Măi". — Bunică. cu candela mereu aprinsă. apoi la scrin. — Auzi. — Cum de rabdă pământul pe-un astfel de ticălos? — Stai binişor. Te-ai îmbătat ca un porc". şi-şi trece dosul palmei peste faţă. da' foarte beţiv. nu mai poţi. închide ochii.. chiar lângă patul ei. ia trecut vremea.. până ce-i picură fruntea.

Nu-i vânt deloc. bunicule? — Jucăriile ei. parcă e de argint.. Şi motanul îi ţine cald bunicului. Ferestrele au ars alb. Dar dimineaţa s-a înnourat. nici nu umblă la casa de fier. Nepotul stă şi tace. Aşteaptă ceva? Caută ceva? Doresc ceva? Bunicul nici nu citeşte gazeta. privindu-l pe bunic. Ca să nu uite soba că afară-i ger. Bunicul e mai palid ca de obicei. Mai alb. Bunicul e şi nu e în etac la fereastra cu fulgi. pe brazi şi pe acoperişuri. Era mai mare decât băieţelul. Iarna o duceam la fereastră şi desena cu degetul ei căsuţe ca la ţară. — Sora tatei? — Da. Nepotul. şi gazeta pe covor. şi i se strânge altfel inima. Bunicul stă şi tace. Nu tresare. de lână. Parcă începe să apară o lumină în somnul bunicului.. Zborul ciorilor a desfrunzit parc-o pădure de mangal. Avea nouă ani. Somn în fiecare fulg. cu un tăiuş de lună nouă. nici nu dezmiardă blana motanului. cucoană Elencule. Se ridică pe genunchi. pornesc. Când doarme ziua. pe tata. pune verigheta la loc pe deget şi iar se uită la fulgi. Fereastra cu ninsoare e o filă veche din cartea îngerilor. o priveşte în lumină. Avea păr dulce şi mătăsos cum ai mata. Mâinile bunicului parcă s-ar hotărî să zboare. — spune bunicul. papucaşii ei. Trece câte-o cioară cu fustă neagră. nu mai palid.. râşnind. şi stă ca în faţa unei uşi închise. Şi somnul bunicului e cuminte astăzi. Au scârţâit în tăcere străvezie paşii — cui? — pe omătul Căii Laptelui. ca şi pasienţa lui. cad. cărţile ei.. — Cine. Bunicul se scoală. se duce la scrinul bunicei. iar se ridică. E lene. Mâinile bunicului piaptănă luciul lemnului mort. simte că-i o oglindire a celor care nu-s. Dar astăzi mâinile bunicului şi-au pierdut liniştea lor blajină. — Ce-i acolo. etacul a făcut din motan nod alb la picioarele bunicului. Bunicul şi nepotul se uită pe fereastră. drăguţă. care seamănă la păr cu fata bunicilor. care luceşte castaniu. — Eu o pieptănam. citeşte inscripţia. Azi-noapte a fost senin de ger. Lasă-l. MUSCA BUNICUL A AŢIPIT PE canapeaua din etac. Ş-a început să ningă vechi. Nu sforăie. Abia i se aude respiraţia. Nepotul îşi aduce aminte de Nănoaia. Bunica 1-a acoperit cu şalul cenuşiu şi a vrut să alunge motanul c-o pălmuţă. nici nu face pasienţă ferită de amestecul bunicei. Bunicul îşi scoate verigheta de pe deget. dar s-a răzgândit. Nu face mişcări. Se uită şi vede altceva decât ce vede nepotul. pe cer. 27 .Bunica face pâine la bucătărie. „Papucaşii ei de lână"? Dar bunicii n-au avut decât un copil. cu scântei. la căpătâi. bunicule? — Fala noastră. hait. drăguţă. cu motanul la picioare.

cu chibriturile alături. Alecule. Bunicul se strâmbă. Bunica nu-i răspunde. Nepotul. n-o nimereşte. porneşte o scară cu balustradă de fier. până la genunchi. şi intră în urechea bunicului. deschide ochii. — Zău. tot ca brazii de pe munte vine. treaptă cu treaptă. Dar musca nu se lasă. bunica se acoperă cu şalul.. Vorba răsună cavernos. nins. Alecule. ca şi cum într-adevăr ar asculta o muzică. Musca se aşază chiar pe nasul bunicului. E o muscă între muşte. dă. — oftează bunicul încălţând papucul cu care era să omoare o muscă. Parcă ascultă somnul bunicului. îl ridică. — spune bunica. Din antretul de dindos până la coridorul sufrageriei. Au ajuns. că nu mai ştii. se scoală. HRUBA BUNICII SE COBOARĂ în sufragerie. mi-i drag s-o ascult. merg. muşcă în numele muştelor: pecete. Bunicul tresare. răsucindu-se. acum posomoriţi. Prin faţa ferestruicilor ei trec numai picioarele celor de-afară. o urăşte. dar surâde.Bunica s-a aşezat în fotoliul ei. bunicul îşi pune paltonul şi căciulită. Căldura sobei i-a redat temperamentul. cu lumânarea îndreptată în urmă. Bâzzz. îşi scoate papucul. pune mâna pe gazetă. O muscă în casa bunicilor! Şi încă în toiul iernii! Dar bunica nu ascultă decât tăcerea de icoană a bunicului. Merg. O muscă. iar nepotul aprinde lumânarea anume pregătită în antret. care coteşte. Citeşte cât citeşte. Plafonul e boltit. de fum şi de funingini. Bunica respiră cu tot pieptul. tot ca o veveriţă vrea să fie.. Parcă au fost sfinţi cu aureolă pe acolo. Prea o iei mata fuguţa la vale. vede cu aur zâmbetul bunicului şi ridicarea lui din umeri. o aude. pândită de ecouri. Şi scara şi coridorul sufrageriei sînt bisericeşte întunecate. Şi deodată se aude: bâzzz. Bunica tresare şi se uită cu fruntea încreţită spre canapeaua bunicului. o vede. Musca zboară râzând gâdilicios. nu te mai înţeleg. ţinând în mâini Vieţile Sfinţilor. bunicul o alungă cu un deget. Zidul gros. cu ochii dincolo de carte. iar ascultă. pe fruntea somnului bunicului. Doarme? I-atât de alb ş-atât de stins.. 28 . Doarme. iar stă. — Las-o. Iar citeşte. Se afirmă deci. Treptele scârţiie a vechi. făcând lumină pentru pogorârea bunicilor — Bagă de seamă. cântând din drâmba ei.. pas cu pas. Elencule. fiindcă sufrageria e dedesubt. iar bunica şi la deal. e cu vitejie muscă. merg. Când pleacă la masă. să nu luneci. şi deodată stă. fără de trup. Prin somn. Dar deodată nu se mai aude nimic decât tăcerea. Căci bunicul şi la vale.

dar alt ochi de fereastră. Altfel mă pierzi". N-are să ştie niciodată ce-i acolo. papi. nepotul. în numărul bunicului. Nepotul duce un zâmbet regilor şi împăraţilor. — Hait! 29 . dacă îndată — cam pripit şi cu-n fior în spate — nar intra după bunici. bunicul. fariseule. sunând ultima spaimă a copilăriei. Toţi trei stau în etacul bunicilor. — Uăăă! — Nu ştiu pe unde-o fi intrând învăţătura. pâlpâie semne de-ntrebare. zburliţi de armate şi noroade. deschizătură sau răsuflătoare nu s-arată. de-acolo de unde încă n-au plecat balaurii. cu zăngănit de ani. — Ce-o fi acolo? . — Lasă-l să înveţe. iadul. şi intră în sufragerie după bunici. generali şi sfetnici. în care numai amintirea va intra. lângă bunicii ei. Zimţ de spaimă i-ar atinge inima. bunică. la picioare. dar. CU LAPTE şi cu rom — o linguriţă — a trecut şi ora ceaiului. Fâlfâie foşnind gazeta bunicului. fiindcă cel-şi-mai-mic din el se teme şi se roagă: „Nu întreba. LECŢIA DE ISTORIE CU CEAI. lecţia de istorie. satană! — strecurat printre picioare. — zice bunica. Nepotul ridică ochii dintre regi şi împăraţi. De-afară se văd. Fireşte. la dejun şi la masă. aduşi cu umbrele de-o flacără de luminare dintre umbre. strigoii. — Zici tu. pe unde-ţi umblă ochii? — Repet lecţia. şi n-a întrebat. Bunica citeşte Vieţile Sfinţilor. deşi-i pe canapea la picioarele nepotului. după ce bunica nu-l mai vede. cu motanul — ptiu. — Ce-mi faci acolo tolănit ca un bey? — Învăţ. Dar secunda de întuneric în coridorul privit de uşa tainiţei cu orbite negre. vârcolacii şi vampirii. ferestrele sufrageriei scufundate în pământ. Dar motanul nu e al patrulea. Ce-o fi acolo? Ca şi cum ai spune: cine-o fi acolo? Bunicii îl ajung. Toţi sînt supăraţi unii pe alţii. ci tot al treilea. — Cu ochii pe păreţi? — Uite cartea. dar de ieşit are pe unde. Aşa-i mai bine.. Elencu. iar se uită la bunici. Se dă deci la o parte. mitropoliţi. deşteaptă-n el vechimile copilăriei mici. De două ori pe zi.Faţă-n faţă cu flacăra luminării răsare ca de os lepros uşa tainiţei din zid. bunică.. — Ce-o fi acolo? Cămara bunicilor e sus. în sufletul nepotului. Dar cartea de istorie îi supără din nou unii pe alţii în fraze lungi şi încâlcite.Acolo e clopotniţa de subt pământ. bunică. Ş-acum toţi au murit şi stau cuminţi cu osul lor încununat şi miruit. Focul din sobă-i ca octombrie: numai de aur şi miere. gazeta. fără „miau". şi motanul. stingând luminarea care fumegă. — Măi caţaoane. zmeii. cu aur şi cu fumegări de lumânare stinsă. L-a ascultat pe cel mai mic. în coridorul care miroasă a pândă de guzgan şi a piatră sihastră. Beciul e tocmai în fundul grădinii.

— spune bunica nepotului. Şi deodată simte că din cer i-a strălucit aur pe gene. nepotul trăieşte pe altă lume.. Se duce la şcoală. — Mai lasă. Bunicul. Are un patru. Stă la fereastră. Parcă trec aburi prin lumină. cu Blanşa lângă el.. Soarele apune. tot ca atunci. Are note proaste. Bunicul e aşa. mai străvechi decât lumina care-i bătrâneţea lui. În etac sînt numai doi bunici şi pacea lor cu pecetea motanului. Bunica e aşa. trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui. Fraţii slabi. Îi vede cum stau în câte-un fotoliu. Sunt cu bunicii. Elencule.. În cartea de istorie stau zeci de regi şi împăraţi încrucişând fierul războiului. la casa bunicilor. mama şi mai trasă decât ei.. Zâmbeşte.. Bunica. cu fruntea încreţită. ca să-l aprindă-n candelă pentru bunici. Mijeşte aur vechi în umbra etacului.. ca pe două păpuşe cu resort. luminaţi de floarea ferestrelor.. ar veni din ceruri afumând cu brad. Când se întoarce de la şcoală.. ş-ajunge iar nepot. scot limba şi fac schime. din viitor spre trecut. îndulcind-o albăstrui. Rămâne mama la fereastră. N-au decât s-aştepte regii şi împăraţii.. Fiul pleacă zâmbind. şi pe-amândoi laolaltă. E ca la panopticum. şi-i închide în cutie.Ochii bunicei se duc între sfinţi. şi buzele ei mute spun: „să nu. sticle. vechi de când nu era nici lumea. portocale. — Aprinde lampa.. şi simte că fiecare dintre ei e litera cu care-ncepe o poveste. Profesorul vrea să-l mai încerce înainte de-al pecetlui sub cinci. Fraţii şi mama sunt subt sticlă.. Îi trimite o sărutare... Nepotul suspină. Etacul s-a întunecat. ca şi când era acasă. Dar e-n el. suflând un trandafir pe ferestre. N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. da' întreabă-l pe dumnealui de colo: vede lecţia? — Am isprăvit-o. Şi tocmai mâini îl ascultă la istorie. cu paşii albi ai lunii după el. Afară e senin. cucoane Alecule. A început să-i ştie pe bunici. 30 . Când va veni povestea? Nu ştie. dar a păstrat luceafărul de-atunci. Şi lecţia de istorie stă. Gene-n gene cu luceafărul. alămii.. mandarine." Mama nu ştie că bunicii. aşa se vede mai bine Luceafărul. îi face semn să plece că îngheaţă stând afară. Dar lecţia? Iar o ia de la început. Zarea asfinţitului arde portocaliu. DESAGUL CĂLĂTORULUI DE CÂND E LA BUNICI. Pe fiecare-n parte. — Nu pot. Ca şi cum un alt bunic şi mai vechi decât acesta. bunică. pe obraji şi pe filele cărţii de istorie. Apoi mama îi ia de gât. Nepotul a mai luat un patru la istorie — patru sau trei: cam tot pe-acolo —. Fraţii clipesc. fereastra plină de flacoane. — Vezi mata luceafărul. şi de acolo schimbă semne cu mama.

Măi terchea-berchea. spui tot ce gândeşti? 31 . în loc să fie fiu acasă. şi pleacă risipind pe urma lui argint de zurgălăi. mă rog? — Ei. c-un zâmbet urzicat de harţag. te freci la ochi.. E transparent. în care-şi va purta bunicii. Apoi 1-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul. — Citesc. care. DIALOG FRAŢII S-AU SATURAT să fie doi. — Da' vorba pentru ce-i făcută? S-o ţii ascunsă-n sân ca busuiocul? — Parcă mata. — Gândesc. Inima lui e grea ca un desag pe umăr. dă — întotdeauna dă —. şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare? — Ştiu eu.. Parcă te văd. tot copil e. da bietu' tată-tu ce zice? — Tata nu spune nimic. dai din buze. — zice bunica. bunică? — Te-i pomeni că te tocmeşti nepot la bunici. bunică. nu cu gogeamite picioarele tale de trântor. Nu-i tulbure. bunică-ta te-ntreabă ce faci cu scăfârlia ta de cap. E mult mai mic şi mult mai mare decât cel ce-a venit să stea la bunici. E ultimul somn în casa bunicilor. — Iaca drace.. punându-l să-l şteargă de colb. pe dracu'! Dormi în bancă. îmi fac lecţiile. — Mă rog. — Munceşte. — înşiră nepotul. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. În loc să fie tânăr. — Râzi tu. bunică. te întorci. Mama s-a săturat să n-aibă trei. cu toate că fumează. — Căşti. Şi totuşi nu-i la fel. Apare. încordându-şi fruntea ca la matematică. bunică? N-am învăţat la şcoală? Braţele bunicei zboară. de unde sare iepurele! Şi la ce te gândeşti. — Cum. te duci.Tata vine uneori la bunici. râzi. e greu de spus. Toate să le facă tatu-tău? — Am să mă mai gândesc.. harapule şi haramule. pierzându-şi copilăria. întinereşte cu copilăria-n el. e nepot la bunici. — Da' până acuma ce-ai tot făcut? — Ce-am făcut? Ce-am făcut? se socoteşte nepotul. cu sania cu doi cai. părinţii asemenea. Ninge naiv pe casa bunicilor. fraţii acuşi-acuşi îs sănătoşi. oraşul tot aşa. — Ce tot dai din plisc ca cocostârcul pe casă? N-ai făcut nimic. catalogul la fel. Şcoala a rămas aceeaşi. te foieşti. — Înveţi tu. bunică. iarna veche şi copilăria lui. Toate-i apar altminteri. — continuă bunica. Bunica i-a dat o petică. privind prin el numai nepotul cam bleguţ. sărută. sireacu'! Ce să spue tatu-tău? Tu să spui. Vra să zică numai atâta e schimbat. Nepotul zâmbeşte. Nepotul simte că acuş începe viaţa: drumul printre alţii. Atât de transparent încât bunicii nici nu-l văd.

— oftează ea. — Bine că spui măcar. cu copaci. care ajunge până la păcatul tutunului. Se apropie de nepot. mă rog. — Iaca măi! Cărţi! Şi cu ce-ai să le umpli? Nepotul zâmbeşte. — vine şi bunicul cu motanul după el. — Lasă mata. bunicul. bunică. bunică? — Ce nu mi-ai spus. Elencule. casa bunicilor. — Cum mititel? Ce vorbă-i aiasta? Eşti mititel? îl întreabă bunica înşurubându-i o privire.— Ba bine că nu! Nu-i crede că m-oi pierde cu firea pentru unul ca tine? Iaca-ţi spun verde: gândesc că eşti un neisprăvit.. mă rog. — revine bunica. şi se bate cu vârful degetului pe frunte. degetele cu miros de floare de migdal prin părul nepotului. mă rog? — Cărţi. Face o cruce mare spre icoana lui Iisus. — Ş-acuma. De ce-ai să te apuci când îi fi mare? Nu uită bunica de unde-a plecat şi pace! — Poate c-am să scriu. — Ce să mai spun. Bunica ascultă. acolo? — Mata. La vârsta ta învârteam lumea pe degete. Apoi îşi trece. vorbele bunicei. Bunicul se retrage. un „da' muieţi ţi-s posmagii?" Iaca. — Şi ce-i.. ascultă. adânc. un papă-lapte. Doamne. Eşti mare. despre bunică-ta? * Ani şi morminte dorm între întrebare şi răspuns. moşnegi şi alţi copii. nepoate? — Mie nu. Iar ninge alb în noapte. frângându-se din şale: — Dă. Se vede c-a zărit ceva bunica. care seamănă cu pârul fetei bunicilor şi întreabă cu glas scăzut: — Şi ce-ai să scrii. — zâmbeşte bunicul. dacă vrei să ştii. Apoi priveşte departe. motanul bunicului. pe fereastră. măăăi. — Lasă-l Elencule. 32 . — Nu-ţi sună a gol. — Ei. Se privesc ochi în ochi. ia spune. — Ce-am scris. bunică. e mititel. O nouă iarnă începe la fereastră. fără să bată la uşă. bunică. mă rog. — Să scrii? Tu? Ce să scrii. — Nu mai sunt. când voiau să intre în gândurile nepotului. Alecule. — Mai ştii. că nu-mi arde de şuguit. despre bunică-ta? Ninge naiv. pentru întâia oară. — Şi ce-ai să scrii. — oftează bunica. bunică. Vin fulgii Crăciunului.