Alexandru Ofrim

Practici de lectur`

© Dan Stanciu

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR
Cititul ni se pare „natural“, la fel ca respiratul sau mersul pe jos, o deprindere universal`, desf`[urat` dup` acelea[i reguli, atît în zilele noastre, cît [i în trecutul mai mult sau mai pu]in îndep`rtat. Este îns` suficient s` arunc`m o privire asupra unei pagini dintr-o carte manuscris` din secolul al XIV-lea pentru a ne da seama c` maniera în care era citit` difer` foarte mult fa]` de obi[nuin]ele cititorului de azi. Practicile [i gesturile lecturii s-au schimbat de-a lungul timpului, odat` cu transformarea suporturilor materiale ale scrierii. Textele nu pot fi disociate de materialitatea lor. Formatul c`r]ii, punerea în pagin`, organizarea intern` a textului, regulile ortografice îndeplinesc o func]ie expresiv` [i determin` modalit`]ile de lectur`. Istoricii vorbesc despre mai multe „revolu]ii ale lecturii“ care au modificat obi[nuin]ele [i preferin]ele cititorilor: înlocuirea ruloului de papirus de c`tre codex, trecerea de la lectura cu voce tare la lectura silen]ioas`, inventarea tiparului, apari]ia textului electronic.

Lectura ruloului de papirus
Primul suport care a f`cut posibil` redactarea unor texte de mari dimensiuni a fost ruloul de papirus. Tulpina de papirus era prelucrat` prin uscare, presare [i lustruire, ob]inîndu-se o suprafa]` neted`, un material suplu pe care se putea scrie. Poten]ialul „tehnologic“ a fost repede sesizat de egipteni, care au început s` lipeasc` foile de papirus, unele în continuarea celorlalte, într-o band` continu` lung` de 6-10 metri [i lat` de 20-30 cm. Din Egipt papirusul a fost importat în Grecia [i apoi la Roma (sec. VII-V î.Hr.). Pentru a putea fi manipulat cu u[urin]`, sulul de papirus era rulat pe un cilindru confec]io-

nat din lemn sau din metal, numit umbilicus („buricul“ c`r]ii). De unul din mînere se ata[a o etichet` pe care se afla titlul c`r]ii – syllabus în greac`, titulus în latin`. Textul era scris cu cerneal`, pe o singur` fa]` a sulului de papirus, cea din interior. Pe m`sur` ce se desf`[ura ruloul, de la dreapta la stînga, ap`reau sec]iuni succesive de aproximativ 30 de cm l`]ime, cu scrisul pe dou`-trei coloane: aceasta era „pagina“ pe care o avea sub ochi cititorul din Antichitate. Nu era prea comod s` cite[ti un sul de papirus. Pentru a fi citit`, o carte în form` de rulou trebuia ]inut` cu ambele mîini. Cu mîna dreapt` se ]inea sulul, iar cu mîna stîng` erau efectuate succesiv dou` opera]iuni: derularea [i înf`[urarea paginii citite. Dup` lectur`, cartea trebuia înf`[urat` la loc, în sens invers, pe cilindru, o-

Alexandru Ofrim este conferen]iar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucure[ti. Are în preg`tire un volum despre istoria practicilor de lectur`.

15

DOSAR
pera]iune în care, deseori, cititorul se folosea de b`rbie ca punct de sprijin. Poetul latin Mar]ial aminte[te acest gest într-o epigram`: „O carte fat`-mare, o carte neumblat`, / Pe care-al ei p`rinte o ]ine încuiat`, / Un sul pe care nimeni nu l-a desf`[urat, / {i nimeni înc` barba de el nu [i-a frecat“. Lectura unui rulou de mari dimensiuni putea fi o opera]ie periculoas`. Pliniu cel B`trîn relateaz` c` un cititor în vîrst` de 83 de ani „citea în picioare un volumen foarte greu pe care l-a sc`pat din mîini. |ncercînd s`-l prind` [i-a pierdut echilibrul, a c`zut [i [i-a rupt piciorul, dup` care a murit“. Ruloul impunea o lectur` linear` [i secven]ial`; consultarea unei pagini precedente sau reg`sirea unei informa]ii erau opera]iuni greoaie, ce necesitau derularea înainte [i înapoi a ruloului. Cartea de papirus nu putea fi frunz`rit`, nu se putea pune un semn de carte. Lectura, o dat` întrerupt`, ducea la pierderea reperelor. Dac` dorea s` localizeze un capitol sau un paragraf, cititorul nu dispunea de orientare în organizarea intern` a c`r]ii [i era obligat s` citeasc` pasaje întregi pentru a reg`si informa]ia dorit`. Specialistul canadian în teoria lecturii, Christian Vandendorpe, este de p`rere c` ruloul de papirus „a impus serioase limit`ri expansiunii scrisului [i a contribuit la men]inerea acestuia sub tutela oralului“.

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0
Unaspectinteresantalculturiiscrisedinanti chitateagrecoroman`estefaptulc`texteleeraur edactateînscriptiocontinuaadic`f`r`separar eacuvintelorapropozi]iilor[iafrazelorscribiifo loseaurar[iinconsecventsemneledepunctua]ie literelealc`tuiauuntextcontinuuf`r`majuscu lealineate[iparagrafe. Vedem c` cititorul modern are mari dificult`]i în a citi [i a în]elege un text în aceast` prezentare. Lectura este greoaie [i necesit` interven]ia vocii pentru descifrare. Din pricina absen]ei oric`rui dispozitiv grafic care s` marcheze pauzele, cititorul trebuie s` redea de mai multe ori textul cu voce tare pentru a sesiza succesiunea cuvintelor, sensul frazei. |n acest tip de lectur`, ochiul are nevoie de un supliment vocal. Cititorii din Antichitate nu puteau avea obi[nuin]a de a citi în t`cere, maniera cea mai obi[nuit` de lectur` era cu voce tare, f`cut` atît pentru sine, cît [i pentru ceilal]i. Scrisul nu se putea dispensa de voce, dup` cum afirm` clasicistul Jesper Svenbro, într-o carte în care analizeaz` rela]iile complexe dintre scriere [i lectur` în Grecia antic`: „Pentru greci, lectura înseamn` lectura cu voce tare. Aceasta nu pentru c` ar fi fost incapabili s` citeasc` în t`cere, cum sus]ine o pozi]ie extrem`, ci pentru c` modul natural de a citi un text în Grecia antic` era, f`r` nici o îndoial`, acela de a-l citi cu voce tare. Leg`tura pe care grecii o între]ineau cu scrisul ar putea fi, într-adev`r, comparat` cu aceea pe care noi modernii o avem cu nota]ia muzical`: nu este imposibil s` citim muzica în t`cere, dar modul cel mai curent de a face acest lucru este de a o cînta sau a o interpreta la un instrument pentru a [ti cum sun`“ (Phrasikleia. Antropologia lecturii în Grecia antic`, traducere din limba greac` de Anca Dan [i Raluca-Mihaela Nedea, Editura Symposion, 2004). Svenbro mai constat` c` exist` o serie de analogii între categoriile culturii scrise grece[ti [i practica „pederastiei pedagogice“, care presupunea rela]ia amoroas` dintre un erast (b`rbat adult, activ [i dominant) [i un eromen (adolescent, pasiv [i dominat). Acest model, al rela]iei între erast [i eromen, a fost folosit de greci pentru a reprezenta scrisul [i lectura, rela]ia

Scrierea continu` [i lectura cu voce tare
Un aspect interesant al culturii scrise din Antichitatea greco-roman` este faptul c` textele erau redactate în scriptio continua, adic` f`r` separarea cuvintelor, a propozi]iilor [i a frazelor. Scribii foloseau rar [i inconsecvent semnele de punctua]ie, literele alc`tuiau un text continuu, f`r` majuscule, alineate [i paragrafe. Cititorul nu avea alt` solu]ie decît s` urmeze firul textului, citindu-l neîntrerupt, de la prima pîn` la ultima pagin`. |n textele antice, sarcina de a separa cuvintele era îndeplinit` de cititor, [i nu de scrib. Pentru a exemplifica sistemul scrierii în scriptio continua, vom alege paragraful de mai sus [i vom scoate semnele de punctua]ie:

16

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR

dintre scriptor [i lector. Printre multele verbe care însemnau „a citi“ în limba greac` veche, se num`r` [i enthynkhánein, care avea [i sensul de „a avea raporturi sexuale cu“. O inscrip]ie descoperit` în Sicilia (sec. V î.Hr.) utilizeaz` chiar termenii acestei analogii: „cel care scrie inscrip]ia aceasta i-o va trage (pygíxei) cititorului“. Faptul nu este izolat, fiind vorba de un adev`rat topos care poate fi identificat [i în inscrip]iile latine[ti (amat qui scribet pedicatur qui leget – „cel care scrie este cel care iube[te, cel care va citi o ia pe la spate“). Motivul exist` [i în imaginea figurativ`. Pe o cup` din Attica, datînd din aceea[i perioad`, este reprezentat un tîn`r imberb, îmbr`cat într-o mantie, citind o inscrip]ie de pe o coloan` de piatr`. Pentru a citi, el se apleac` în fa]`, punîndu-[i în eviden]` partea posterioar`, bine conturat` sub faldurile ve[mîntului. Metaforic, lectorul este asemenea unui eromen: î[i asum` rolul pasiv al celui ce accepta s` fie dominat, în timp ce scriptorul este activ [i dominant, folosind corpul lectorului pentru a-[i exercita puterea. Cititorul trebuie s` cedeze scriptorului propria sa voce pentru ca textul scris de acesta s` se realizeze complet. Chiar dac`, mult` vreme, lectura în Grecia antic` însemna în primul rînd lectura sonor`, aceasta nu înseamn` c` lectura silen]ioas` era

necunoscut`. Pentru secolul al V-lea î.Hr. exist` m`rturii c` lectura interiorizat` era practicat` în medii restrînse, ceea ce înseamn` c` scriptio continua nu era un obstacol de netrecut. |ns`, majoritatea cititorilor practica lectura cu voce tare, în diverse situa]ii [i contexte. Istoricul francez Roger Chartier apreciaz` c` „practica obi[nuit` în Antichitate a lecturii cu voce tare, pentru al]ii [i pentru sine, nu trebuie atribuit` absen]ei controlului lecturii vizuale (aceasta este f`r` îndoial` practicat` în lumea greac` înc` din secolul al VI-lea î.Hr.), ci, mai curînd, unei conven]ii culturale care asocia strîns textul [i vocea, lectura, declama]ia [i ascultarea“.

Noua form` a c`r]ii: codexul
Ob]inut din pielea unor animale, arg`sit` [i netezit` pe ambele fe]e, pergamentul asigura o suprafa]` alb`, bun` pentru scris. Buc`]ile de piele erau t`iate în dreptunghiuri care puteau fi împ`turite [i a[ezate unele într-altele, în form` de caiet sau codex. Codexul este forma c`r]ii cu care sîntem obi[nui]i noi ast`zi, form` stabil` care rezist` de dou` milenii. Aproape patru secole i-au trebuit codexului s` detroneze ruloul [i vechile practici

17

DOSAR
de lectur`. |ncepînd cu secolul al II-lea are loc trecerea lent` de la volumen la codex, pentru ca spre sfîr[itul secolului al IV-lea, în Occidentul latin, pergamentul [i codexul s` înlocuiasc` definitiv ruloul de papirus. Noua form` a c`r]ii a antrenat o transformare profund` a practicilor de lectur`. Schimbarea formei [i a suportului c`r]ii a fost comparat` cu o adev`rat` revolu]ie, similar` cu consecin]ele introducerii tiparului sau cu apari]ia c`r]ii electronice. |n mai multe epigrame, Mar]ial se entuziasma fa]` de avantajele codexului: „De vrei, dintr-ale mele, s` iei cu tine-o carte, / La drum s` te-nso]easc`, acum cînd pleci departe, / Alege-o pe aceasta: e mic` [i u[oar`, / Po]i s-o cuprinzi în mîn`, s-o por]i la sub]ioar`, / L`sînd pe raft acas` prea-grelele volume“; „Ia-n mîini aceast`

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0
carte, scris` pe piele fin` de vi]el; / {i-l ai pe Cicero tovar`[ [i-un gînd s` pleci la drum cu el“; „Mai multe epigrame – trei sute – de-ai avea, / Te-ar mai citi întreag`, vreunul, carte-a mea? / De ce atît de mic` te-am pl`m`dit? Ascult`: / |ntîi, fiindc` astfel nu-mi ceri hîrtie mult`; / Al doilea: copistul, pe pagini pu]intele / Mai mult deun ceas nu pierde cu fleacurile mele; / Al treilea: în grab` prinzi un cititor, / Oricît ar fi de seac`, se-nghite mai u[or“. O consecin]` important` a trecerii de la volumen la codex a fost afirmarea unei noi ergonomii a lecturii, o amplificare a gesturilor de lectur`, adaptarea corpului la noul aspect material al c`r]ii. Forma dreptunghiular` [i paralelipipedic` a codexului permite cititorului s`-[i elibereze mai mult corpul. |n timp ce cititorul ruloului de papirus era obligat s`-[i foloseasc` amîndou` mîinile pentru a-l derula lateral, cititorul codexului îl ]ine cu o singur` mîn` sau poate s`-l pun` pe mas` ori pe alt suport, întorcîndu-i lejer filele. Noua materialitate a c`r]ii a dus la apari]ia unor gesturi alt`dat` imposibile, cum ar fi acela de a frunz`ri, de a pune un semn de carte sau de a face însemn`ri. Cititorul poate citi [i scrie în acela[i timp, poate s`ri de la o pagin` la alta sau – aspect foarte important – poate s`ri de la o carte la alta, le poate consulta în acela[i timp, poate compara pagini din c`r]i diferite. Codexul nu mai este dependent de constrîngerile tehnice ale ruloului de papirus, el poate fi confec]ionat în formate [i grosimi diferite. De asemenea, codexul este mult mai compact decît ruloul, textul poate fi scris pe ambele p`r]i ale suportului, rezultînd o important` economie de material. Apari]ia codexului a însemnat desprinderea c`r]ii de linearitate [i intrarea ei în sfera tabularit`]ii, adic` a posibilit`]ii cititorului de a accede la con]inut în ordinea pe care o dore[te. A trebuit s` treac` îns` aproape o mie de ani pentru ca accesul cititorului s` devin` un procedeu direct [i rapid. Abia în secolul al XII-lea încep s` fie utilizate elemente paratextuale [i dispozitive vizuale care ghideaz` lectura [i permit reperarea informa]iei în con]inutul c`r]ii. Pagina devine unitatea de baz` a textului [i

18

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0

DOSAR

a lecturii, asupra oglinzii paginii se fixeaz`, de acum înainte, privirea cititorului. Cînd cartea este deschis`, cititorul vede dou` pagini în acela[i timp. Prezentarea în form` de diptic a codexului permite anticip`ri de lectur`, posibilitatea de a contempla cartea deschis`. Un alt avantaj: cititorul poate s` aprecieze cu u[urin]` locul unde a ajuns cu lectura, s` estimeze cantitativ sec]iunea parcurs` [i cea r`mas`, î[i poate planifica durata lecturii.

Mir`rile lui Augustin
|n anul 383, tîn`rul Augustin se stabile[te la Milano, unde îl cunoa[te pe episcopul Ambrozie, unul dintre cei mai mari oratori ai epocii. |n Confesiuni, Augustin î[i aminte[te momentul de uimire pe care l-a avut atunci cînd l-a v`zut pe Ambrozie citind în t`cere: „Cînd citea, ochii s`i alunecau pe deasupra paginilor, iar spiritul s`u scurta în]elesul rîndurilor, în vreme ce glasul [i limba sa se odihneau. Adesea, cînd eram [i eu prin preajm` – c`ci nu p`zea nimeni la poart` [i nici nu era obiceiul ca un nou-venit s` fie anun]at –, îl vedeam cum cite[te în t`cere [i niciodat` în alt fel. R`mîneam a[ezat, într-o îndelungat` t`cere – c`ci cine ar fi îndr`znit s`

tulbure o atît de mare adîncire în studiu?! – [i apoi plecam, presupunînd c` nu voia s` fie tulburat în scurtul r`stimp cînd, ferit de larma treburilor celorlal]i oameni, se putea dedica refacerii propriului spirit“. O scen` banal` ast`zi, aceea a unui cititor adîncit în lectur`, parcurgînd în t`cere filele c`r]ii, i s-a p`rut bizar` lui Augustin, obi[nuit s` citeasc` cu voce tare. El a c`utat diverse explica]ii faptului c` Ambrozie citea altfel decît to]i ceilal]i: „Se ferea poate s` citeasc` cu voce tare, ca nu cumva vreun ascult`tor atent [i interesat s`-l sileasc` s` se angajeze în lungi l`muriri sau dezbateri pe marginea unor pasaje mai obscure, pierzînd astfel o parte din timpul destinat c`r]ilor pe care voia s` le studieze. Un alt motiv, poate înc` [i mai întemeiat, pentru care citea în gînd era [i nevoia de a-[i cru]a vocea, care i se deteriora cu u[urin]`. |n sfîr[it, oricare ar fi fost motivul s`u interior, acesta nu putea fi decît foarte întemeiat la un b`rbat precum Ambrozie“. Un alt pasaj bine cunoscut din cartea lui Augustin este cel al momentului convertirii la cre[tinism. Aflîndu-se în gr`dina casei sale, Augustin aude un glas misterios de copil care îi spunea: „Tolle, lege!“ – „Ia [i cite[te!“. Surprins, se îndreapt` c`tre prietenul s`u Alypius, lîng` care

19

DOSAR
l`sase Epistolele Sfîntului Pavel, deschide cartea la întîmplare [i nimere[te peste un pasaj a c`rui lectur` l-a f`cut s` se converteasc`: „M-am repezit deci înapoi, c`tre locul unde [edea Alypius, c`ci acolo l`sasem cartea Apostolului cînd m` ridicasem s` plec. Am apucat-o, am deschis-o [i am citit în t`cere primul pasaj pe care mi-am aruncat privirea: «S` umbl`m în plin` zi cu bun`-cuviin]`, nu în ospe]e [i be]ii, nu în desfrîn`ri [i în destr`b`l`ri, nu în certuri [i în rivalit`]i; ci îmbr`ca]i-v` în Domnul Iisus Hristos [i nu v` îngriji]i de îndestularea poftelor trupului»“. Dup` aceasta a f`cut un gest foarte familiar cititorilor: „Apoi, însemnînd locul din care citisem, cu degetul sau cu nu mai [tiu ce alt semn, am închis cartea [i, întorcîndu-m` c`tre Alypius cu chipul împ`cat, i-am povestit ce mi se întîmplase“. Cele dou` pasaje din Confesiuni pot p`rea contradictorii. |n primul episod, Augustin este derutat cînd îl vede pe episcopul Ambrozie citind cufundat în t`cere. |n cel de-al doilea, el spune c` a citit în t`cere pasajul din cartea deschis` la întîmplare. Lectura sonor` [i cea silen]ioas` nu aveau cum s` se exclud` reciproc, în mod radical. De[i lectura cu voce tare era maniera privilegiat` de a citi, f`cînd obiectul unei conven]ii general acceptate, existau [i contexte care f`ceau posibil` lectura silen]ioas` – în cazul consult`rii rapide a unui document sau a unui pasaj dintr-o carte, cu scopuri imediate, func]ionale. Este [i cazul pasajului citit de Augustin, aflat într-o stare de tulburare sufleteasc`, pe care o resimte în urma auzirii vocii. El spune c` s-a repezit s` citeasc`, deci nu mai era timp aici de dregerea glasului, de intonarea retoric`, de tot ceremonialul asociat lecturii cu voce tare. Mai exist` în Confesiuni un pasaj care subliniaz` diferen]a de natur` între lectura solitar` (f`r` public, f`r` ascult`tori) [i lectura cu voce tare (în prezen]a unui auditoriu). Dup` momentul convertirii, Augustin se retrage la ]ar` împreun` cu familia sa [i prietenii, pentru a se dedica medita]iei [i edific`rii în noua lui religie. Aici el descoper` Psalmii lui David, pe care îi cite[te cu voce tare: „Cîte strig`te nu am în`l]at c`tre tine, Dumnezeul meu, cînd am citit Psal-

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0
mii lui David, aceste cînt`ri de credin]`, aceste glasuri ale evlaviei în care nu î[i poate g`si locul un spirit trufa[! (...) Da, cîte strig`te nu în`l]am c`tre tine citind acei psalmi, cum m` înfl`c`ram prin ei de iubire pentru tine [i cum eram mistuit de dorin]a de a-i recita, dac` ar fi fost cu putin]`, c`tre întregul p`mînt, ca s` înfrunt înfumurarea neamului omenesc! (...) Cît de aprig` [i de ascu]it` era dureroasa mea pornire împotriva maniheilor! (...) A[ vrea ca ei s` m` asculte f`r` ca eu s` o [tiu, s` m` asculte a[a, pentru ca ei s` nu cread` cumva c` acele cuvinte ale mele, pe care le-am împletit cu Psalmii, le erau adresate lor; c`ci este adev`rat, nu a[ fi rostit acele cuvinte, sau, dac` le-a[ fi rostit, nu le-a[ fi rostit în acela[i mod, dac` a[ fi sim]it c` sînt ascultat; pe de alt` parte, chiar dac` a[ fi vorbit astfel, ei nu ar fi în]eles cuvintele mele a[a cum mi le spuneam mie însumi, pentru mine, înaintea ta, prin sim]irea intim` a sufletului meu“. A[adar, Augustin nu citea cu voce tare în aceea[i manier`, exista o diferen]` calitativ` între lectura pentru sine [i lectura pentru ceilal]i. Lectura cu voce tare exercita o influen]` asupra cititorului însu[i, iar aceste efecte puteau fi transmise ascult`torilor prin expresia vocii, mimic` facial`, efecte retorice. Nu se citea la fel dac` erai singur sau în prezen]a unui public.

Apari]ia dispozitivelor de lectur`
Pagina c`r]ii manuscrise de la începuturile Evului Mediu nu era deloc prietenoas` cu cititorul. Acesta trebuia s` îndeplineasc` o sarcin` anevoioas`, întrucît vechiul sistem al scrierii continue a fost preluat de scribii medievali. Marea cotitur` în evolu]ia practicilor de lectur` a fost separarea cuvintelor în interiorul textului, opera]iune care a facilitat trecerea la lectura silen]ioas`. Istoricul american Paul Saenger a demonstrat – în cartea sa Space Between Words. The Origins of Silent Reading (1997) – faptul c`, în Occident, abilitatea de a citi repede [i silen]ios un text este rezultatul evolu]iei istorice a procedeului separ`rii cuvintelor. Acesta î[i are originea în practicile copi[tilor irlandezi [i anglo-saxoni din secolul al VII-lea, de la centrele

20

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0
m`n`stire[ti Durrow, Iona, Lidisfarne. Spre deosebire de ]`rile romanice, în insulele britanice, limba latin` nu avea leg`tur` cu limbile vorbite aici, iar scribii distingeau cu greu cuvintele, propozi]iile [i frazele latine[ti. Pentru a-[i u[ura munca de copiere a manuscriselor, dar [i lectura cu voce tare a textelor latine[ti, ei au recurs la individualizarea cuvintelor în interiorul propozi]iilor. Separarea cuvintelor [i celelalte procedee grafice introduse în scriptoriile monahale din insulele britanice se vor r`spîndi [i pe continent, între secolele VII-X, mai întîi în ]`rile germanice [i apoi în Fran]a, Spania [i Italia. La copi[tii occidentali, separarea cuvintelor devine sistematic` [i coerent` abia în secolul al XII-lea. Concomitent cu separarea cuvintelor au ap`rut [i alte procedee care s` u[ureze accesul cititorilor la text. Lectura silen]ioas` este condi]ionat` nu numai de segmentarea cuvintelor, ci [i de recunoa[terea rapid` a formei literelor. Pentru a putea fi citit`, scrierea trebuie s` fie lizibil`. |n secolele VII-VIII existau mari deosebiri între diversele scrieri întrebuin]ate în Italia, Fran]a, Spania, astfel încît cititorii aveau dificult`]i în a descifra un text latinesc provenind din alt` parte. C`lug`rii-copi[ti irlandezi [i anglo-saxoni au pus la punct o scriere minuscul` cu litere standardizate, prin restrîngerea num`rului de variante pe care le puteau avea acelea[i litere în interiorul cuvintelor sau rezultate din ligamentele cu alte litere. Aceast` standardizare a scrisului a contribuit [i ea, f`r` îndoial`, la o mai mare lizibilitate a textului [i la deprinderea lecturii silen]ioase. Principiile scrierii minuscule irlandeze vor fi preluate [i pe continent, astfel n`scîndu-se „minuscula carolingian`“, o scriere unitar`, valabil` în toate col]urile Imperiului lui Carol cel Mare. Mai agreabil` pentru ochi [i mai u[or de citit, aceast` scriere a u[urat nu numai lectura, ci [i copierea c`r]ilor: din momentul cînd a intrat în uz, cantitatea de manuscrise copiate s-a dublat. |n practica lecturii vizuale, ochii au nevoie de asisten]a unor semne care nu se pronun]`, dar care ajut` la în]elegerea sensului. Aceia[i c`lug`ri irlandezi [i anglo-saxoni au fost preocupa]i [i de izolarea constituantelor gramaticale

DOSAR

ale frazei latine. Ei au început s` opereze pe scar` mai larg` cu semnele de punctua]ie, aceste conven]ii grafice cu care sîntem atît de obi[nui]i ast`zi. Este imposibil de stabilit cu precizie data cînd au fost adoptate de o manier` general` aceste instrumente de lectur`. Schimb`rile în istoria c`r]ii [i a lecturii se fac lent, inova]iile se generalizeaz` cu foarte mare greutate, la mare distan]` în timp. A trebuit s` treac` mult` vreme pîn` ce pagina c`r]ii s` devin` lizibil`, aerisit` [i echilibrat`, condi]ii esen]iale pentru un confort sporit de lectur`. Cratima [i desp`r]irea în silabe apar în secolul al X-lea în Anglia, generalizîndu-se dou` secole mai tîrziu. |n secolul al XII-lea începe s` fie folosit punctul (punctus) pentru a marca pauza final`, plasat fie la baza literelor, fie la mijlocul lor. Tot acum apare [i virgula (virgula suspensiva), avînd forma „/“. (Cea pe care o folosim noi dateaz` din secolul

21

DOSAR
al XVII-lea [i este o crea]ie a epocii tiparului, la fel ca semnul de întrebare, de exclamare, parantezele.) Numerotarea paginilor devine o norm` mult mai tîrziu, în secolul al XV-lea. |n secolul al XVII-lea se generalizeaz` folosirea alineatului [i divizarea textului în paragrafe.

D I L E M AT E C A l A U G U S T 2 0 1 0
Noile practici au transformat lectura [i au dus la apari]ia unor noi modele cognitive. Segmentarea cuvintelor în interiorul textului nu a antrenat imediat trecerea la lectura silen]ioas`, acest proces a fost foarte lent, f`r` schimb`ri bru[te, desf`[urîndu-se cu viteze diferite în sînul diverselor p`turi socio-culturale. Cunoscut` [i practicat` pe o scar` din ce în ce mai larg` în mediile monahale din secolele VII-IX, lectura silen]ioas` iese din chiliile m`n`stire[ti cîteva secole mai tîrziu. Mediile universitare occidentale o îmbr`]i[eaz` în secolele XII-XIII, în timp ce lumea laicilor – cea a elitelor aristocratice [i a burgheziei urbane – începe s` citeasc` în t`cere abia în secolele XV-XVII. Aceasta în vreme ce mediile populare – ]`r`ne[ti sau or`[ene[ti – r`mîn în cea mai mare parte dependente de lectura cu voce tare a textelor apar]inînd culturii scrise. Putem vorbi despre o „democratizare“ [i o banalizare a lecturii silen]ioase tîrziu, abia spre sfîr[itul secolului al XIX-lea, moment în care se generalizeaz` tipul lectorului modern, obi[nuit s` citeasc` în t`cere [i în singur`tate. n

De la lectura cu voce tare la lectura silen]ioas`
Trecerea de la lectura oralizat` la lectura silen]ioas`, ocular` reprezint` aspectul cel mai important al evolu]iei practicilor de lectur`. Aceast` muta]ie fundamental` a însemnat transformarea modalit`]ilor corporale ale lecturii: vocea înceteaz` s` mai sus]in` efortul de în]elegere a textului de c`tre cititor. Eliberat de mi[c`rile laringelui, noul mod de a citi este mult mai rapid decît lectura oral`. Frecven]a mi[c`rilor oculare ale cititorului se diminueaz` în fa]a unui text ale c`rui cuvinte sînt separate în unit`]i vizuale distincte, ceea ce accelereaz` viteza lecturii. |n cazul lecturii sonore, viteza este de aproape 9000 de cuvinte pe or`, pe cînd lectura silen]ioas` este de trei ori mai rapid`.

22

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful