Sumar

Prezentarea revistei

Home > Arhivă > 2004 > Numarul 19 > Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I)

Arhivă

Arhivă +

Calendar

Link-uri

Biblioteci judeţene

Cronica ediţiilor: Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul u disculpări (I) de Ion Simuţ

Galerie Foto

Video

Abonamente

Contact

mărul curent: 37

Alte artic În 1919, când apare volumul Calvarul, la Editura universală Alcalay, Liviu Rebreanu avea 34 de ani, era un publicist cunoscut îndeosebi din cronicile Ion Sim de teatru şi un prozator puţin creditat şi comentat, care publicase câteva Tipăre volume de nuvele: Frământări (1912), Golanii şi Mărturisire (ambele în 1916), Răfuiala (1919). în 1919 Liviu Rebreanu era creditat ca un nuvelist Cuprins Nr modest, despre care, până atunci, cele mai riscante aprecieri superlative formulase numai Mihail Dragomirescu. Luând în seamă, pe deasupra, şi condiţiile nefaste ale războiului, ale absenţei unei vieţi literare coerente care abia se reorganiza, nu e deci de mirare că volumul Calvarul nu s-a bucurat de nici o receptare semnificativă. Cartea beneficiază doar de o notiţă de semnalare a apariţiei în revista "Sburătorul", unde Liviu Rebreanu era un fel de secretar de redacţie, mâna dreaptă a lui E. Lovinescu. Şi mai ciudat este că prozatorul nu-şi va mai reedita niciodată cartea, care se va pierde pentru contemporani într-un fond pasiv aproape neglijabil. Calvarul i s-a impus scriitorului ca o urgenţă de redactare, fără vechime de sertar, determinându-l să lase deoparte toate celelalte proiecte, în miezul cărora trăia. Liviu Rebreanu lucrează repede şi eficient la Calvarul, cam din decembrie 1918, când începe redactarea la Iaşi, unde se afla refugiat în ultimul an de război, şi până în martie 1919, când manuscrisul e gata pentru tipar, la Bucureşti. în Avertisment, un fel de prefaţă a cărţii, autorul îşi numeşte de câteva ori naraţiunea drept "povestire" ("povestirea unei agonii zbuciumate, zvârlită pe hârtie într-o grabă înfrigurată"), dar în final schimbă categorisirea, oricum foarte discutabilă, cu aceea de roman: "Dacă totuşi pe alocuri cartea pare un roman, de vină este numai viaţa - care, orice s-ar zice, este cel mai iscusit romancier din lume". Cu alte cuvinte, Calvarul "pare un roman" pentru că transcrie întâmplări rupte din viaţă.

Początek formularza

search
Dół formularza

Cauta

E de observat conştiinţa construcţiei pe care o are prozatorul, vizibilă şi în organizarea secvenţială a nuvelei Catastrofa şi în ingenioasa arhitectură a romanului Ion - aparţinând aceluiaşi interval de creaţie. în "avertismentul"

nici vaierele de doliu. spre a înlesni citirea. care-i ocupa. atotcuprinzătoare. e bănuit de confraţi ca spion al regimului de ocupaţie. în sensul unei suferinţe morale. despre "zdrobirea trupurilor". fără abatere. Explicitarea orientează foarte bine lectura. refugiat la Iaşi. Cu toate că redactat extrem de rapid. dar i se simt pretutindeni palpitaţiile vijelioase. Iţic Ştrul. adică viaţa. găsite în faţa unui mort. Calvarul face parte din aceeaşi sferă de preocupări cu Catastrofa. cât şi literatura. e mai mult decât un laitmotiv sforăitor. adică proiecţiile compensatorii. îl calcă în picioare. autorul ţine să-şi etaleze supravegherea atentă a textului. i se încuibează în inimă. dezertor şi Pădurea spânzuraţilor. relevabile în regimul estetic al ficţiunii. Se vădesc deci planul şi minuţiozitatea constructorului. în cele din urmă. în timpul primului război. de 31 de ani (deci cu o mică diferenţă în minus faţa de vârsta autorului). de lipsă de loialitate faţă de statul austro-ungar. unei lecturi biografice a confesiunii. e suspectat la Bucureşti. prin valenţele ei morale. acest episod e un eşantion revelator din marea dramă universală: "în paginile acestea. E de asemenea important de reţinut că prozatorul se menţine în raza aceleiaşi tematici a dramei războiului.la Calvarul. alcătuită dintr-o complexitate de tragedii mărunte". Trece peste om. în mod firesc şi explicabil. atât conştiinţa. care îşi va dovedi măiestria arhitecturală în viitoarele romane. prea bogat în dureri. în aceşti ani. Pentru că "războiul e o tragedie uriaşă. în timpul ocupaţiei germane. Plecat din Ardeal în urmă cu zece ani. am grupat povestirea în capitole cu titluri pe care leam desfăcut iarăşi în părţi numerotate". războiul nostru. Remus Lunceanu. a îndreptat stângăciile stilistice "şi. prin care Remus Lunceanu ar fi identic cu autorul. îl stăpâneşte şi. în sfârşit. frământat până la istovire de suspiciunile confraţilor. îl aruncă în ocna morţii". îl împinge la sinucidere. autorul îşi declară (în virtutea unei convenţii) intervenţiile operate pe manuscrisul recuperat de la personajul său: a schimbat numele reale cu altele inventate. Lectura morală a ficţiunii Povestirea sau romanul nu vor depune mărturie despre măcelul fizic. ca o naraţiune citită în sine. Calvarul lui Liviu Rebreanu a fost sortit. Nu i se văd zvârcolirile muiate în bălţi de sânge. din teama de a nu fi arestat şi probabil condamnat la moarte pentru eschivă de la recrutare. a suprimat pasajele parazitare care "îngreuiază fără folos mersul povestirii". ci despre "strivirea sufletelor". nu i se aud fanfarele eroice. mai exact despre "suferinţele sufleteşti şcareţ rod îndelung temelia vieţii". după cum se explică resorturile acestei drame în avertismentul autorului: . Propun acum o lectură independentă de investiţia subiectivă a scriitorului. deci al unei drame psihologice profund semnificative pentru un timp tragic. Calvarul se prezintă ca mărturisirea testamentară a unui poet şi gazetar. Suspiciunea generalizată îl copleşeşte.

Un tânăr de treizeci şi unu de ani (exact atâţia are şi David Pop din nuvela Catastrofa. Moartea sa îi va acuza. ca pe o "eră a suspiciunii". Calvarul este deci drama unei profunde şi fatale neînţelegeri. Citind atent şi cu o anumită generozitate. că idealismul său a fost contrazis . text ales şi stabilit. Întregul roman nu va fi deci altceva decât confesiunea unui învins.ceea ce l-a împins pe buza prăpastiei. sunt de acord că aş putea fi acuzat de prea multă imaginaţie critică atunci când inventez pentru literatura română din anii primului război mondial şi. Remus Lunceanu îşi descrie calvarul moral cu pistolul pe masă. 10). suferă că nimeni nu l-a iubit cu adevărat niciodată. Psihologia unei conştiinţe morale sfâşiate are în ea germenele unei modernităţi implicite. comentarii şi variante de Niculae Gheran şi Nicolae Liu. Editura pentru literatură. "povestirea unei agonii zbuciumate. E o bună doză de supralicitare într-o astfel de conexiune."Un om şi-a curmat viaţa în clipa în care a înţeles limpede că. în ultimele ceasuri ale scriitorului". Un manuscris însângerat e recuperat ca o mărturie acuzatoare pentru un timp nefast: "în urma poetului mort de bunăvoie a rămas un teanc de file stropite cu sânge". El are "conştiinţa cinstei" (p.atâta tot". Disperarea lui Remus Lunceanu e rodul otrăvit al unei alienări individuale într-o societate bolnavă. între el şi oamenii spre care năzuise din toate adâncimile sufletului său. însă nu şi capacitatea de a insufla altora această convingere despre onestitatea sa. dacă nu a izbutit în timpul vieţii sale nefericite. O recunoaşte el însuşi: "Se vede că mă născusem în zodia învinşilor lipsiţi de îndrăzneală şi de vigoare" (v. devastată de coşmarul războiului. înainte de a se sinucide. 1968. din faptul că e o victimă sigură a suspiciunii. p. ca o pură şi foarte probabilă intuiţie psihologică a scriitorului nostru. poate chiar geniu (David Pop era un mediocru care refuza să gândească şi să-şi asume existenţa). că nu a avut noroc. adresată unei posterităţi incerte. Remus Lunceanu e predestinat să fie victima unei lumi nedrepte. scrisă de-a lungul unei nopţi. de la începuturile sale. că a fost obligat la compromisuri. Remus Lunceanu trăieşte secolul XX. Desigur. limbajul foarte . că a fost tot timpul înţeles greşit. poate puţin cam abuziv. convins că are talent. De aici decurge toată drama sa. ca regim moral maladiv. 11). dar ea nu e cu totul nemotivată. cum am spune după Nathalie Sarraute. zvârlită pe hârtie într-o grabă înfrigurată. printr-un fel de modernizare forţată sau prin inventarea unui protocronism inutil. Nu e neapărat nevoie să fie conectată proiectiv la existenţialismul camusian. Dar eşecul moral şi existenţial al lui Remus Lunceanu poate fi înscris în această genealogie a modernităţii. Opere 3. Nu e mai puţin adevărat că acest caracter de posibilă generalitate a destinului nefericit al lui Remus Lunceanu este subminat din cel puţin două direcţii. în mod special pentru Rebreanu din Calvarul. un existenţialism avant la lettre. s-a deschis o prăpastie . cel puţin postum. îi va culpabiliza pe cei care l-au împins la gestul ultim. scrisă în aceeaşi perioadă). gata să-şi pună capăt zilelor îndată ce va isprăvi această mărturisire prin care mai speră vag să se facă înţeles. acestea sunt conexiunile ce pot fi făcute (posibile trimiteri firave spre un existenţialism abia întrezărit). Una este romanţiozitatea şi patetismul dramei. note.

p. să-şi uite suferinţele şi umilirile (p. 149-150). dar nici nu sunt din aceeaşi categorie. jalea speranţelor sfărâmate. 148149). Expresionismul decepţiei se manifestă în prea palide relicve ale senzaţiilor fizice ale morţii sau prin cunoscutele tropisme ale thanatofiliei rebreniene: . dezertor. Singurătatea şi frica îl cuceresc din nou. inegalabil. azi o luau pe cellalt trotuar când mă zăreau. E prea puţină deschidere filosofică şi prea mult sentimentalism în lamentaţiile sinucigaşului. firea resemnată şi Tipăre slabă a românilor sunt luate parcă din sinteza lui D. clătinau din cap acum. din păcate. fiorul unic. într-un mod devastator. cari se înduioşaseră de suferinţele mele. Drăghicescu. Cuprins Nr în România ocupată. şi chiar acelea în fugă. sau se făceau că nu m-au văzut deloc. din Iţic Ştrul. Dar amărăciunea îl inundă din nou. apăsarea pe caracterul senzaţional şi acuzator al unei sinucideri anunţate. Din psihologia poporului român. Iaşii erau pământul făgăduinţei. III. peste care s-a aşternut o resemnare Ion Sim usturătoare" (p. Prieteni buni. ca şi cum s-ar teme să nu-mi destăinuiască ceva" (Opere 3. când constată distrus că nu a scăpat de suspiciuni. Reflecţiile despre istoria vitregă. pe care nuvelistul Rebreanu ştie să-l descrie foarte bine. Răceala. Remus Lunceanu îşi aduce aminte că dincolo. frigul moral îl paralizează:"Oamenii cari până ieri îmi zâmbeau prieteneşte de departe. a fost ocărât ca spion şi trădător (p. Sumar Prezentarea revistei Home > Arhivă > 2004 > Numarul 21 > Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (III) Arhivă Arhivă + Calendar Link-uri Biblioteci judeţene Cronica ediţiilor: Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul u disculpări (III) de Ion Simuţ Galerie Foto Alte artic Video Abonamente Contact mărul curent: 37 În imaginaţie.datat. dar starea de spirit era "o jale mare. păreau îngrijoraţi şi de-abia găseau două-trei vorbe să-mi spună. 146) şi se îndeamnă să-şi arate nădejdea. Sentimentele nu au. 147).

Aceasta e filosofia morală a resemnării şi a tragediei inevitabile. cu atât mai mult cu cât este un fatalist. Eu. Un prieten avocat îi expune logica suspiciunilor. transilvănean. în atmosfera căreia Remus Lunceanu îşi pune capăt zilelor. Ce motive? Aici e întrebarea. că e un trimis al nemţilor.. dar nu beneficiază. mă strângea" O să mă înăbuşe"" (Opere 3. Avem aici marea temă a Calvarului rebrenian: suspiciunea nemotivată. fireşte. cum mă cuprinde cu gheare veninoase" Zadarnic căutam s-o biruiesc cu fierbinţeala inimii. Se poate. adică un spion (p. 150). ai rămas totuşi în teritoriul ocupat. distructive. care va excela însă. unul. de care victima nu se poate apăra. mă strângea. mi-l sfâşia. Simţeam lămurit cum mi-l taie în bucăţi dureroase. 160). 151). pentru a situa această scriere pe un loc mai bun în ierarhia internă a operei Początek formularza search Dół formularza Cauta . E o temă nu tocmai obişnuită în literatura română. constituie specialitatea tânărului prozator Liviu Rebreanu. acuză ce i se părea "de-o nedreptate revoltătoare" (p. Dar atunci urmează întrebarea: cum de nu te-au descoperit. gratuită sau fictivă creează o vinovăţie reală. cum se întinde mereu. din păcate. în alte pagini ale operei sale. nu tăgăduiesc. 152-153). Unii vorbeau aşa. El este o victimă a suspiciunilor şi a suferinţei morale fără leac. chiar când s-a dovedit că a inventat suspiciuni ucigătoare. fără putinţă de salvare. cum de te-au lăsat chiar să mai şi scrii?" Nu vezi cum vin toate aparenţele să te osândească? (") Iar dacă eşti nevinovat. Şi lumea judecă după aparenţă totdeauna" Tu. Descrierea durerii morale. Se vorbeau despre el. ai aşteptat venirea duşmanului. 150). Insul şovăitor e sortit pieirii. alţii altfel. dar toţi se uneau într-un gând: trebuie să fi avut legături cu dânşii. să fi rămas de nevoie sub nemţi. cărora le-a căzut din nou victimă: "(") toate aparenţele sunt împotriva ta. ceea ce iarăşi înseamnă că aveai motive să nu-ţi fie frică. De aceea. mă strângea. dar o victimă care şi-a meritat soarta"" (Opere 3. Nici că se poate un mai bun rezumat al situaţiei morale şi existenţiale în care este prins Remus Lunceanu. dar. Şi răceala îmi dârdâia sufletul. şi de o performanţă pe măsură a expresiei estetice. p. Asta înseamnă că nu ţi-a fost frică de el. so smulg cu nepăsare sau cel puţin s-o învăluiesc cu veştmintele bucuriei mari ce râvnea să mă stăpânească" Zadarnic! O frică rea mă luase în braţe. Calvarul are o inedită articulaţie psihologică. a suspiciunii şi a eşecului ca senzaţii fizice apăsătoare. să se elibereze dintr-o asemenea capcană morală. de care suferea. p. Ştie că ar fi demn să lupte. într-adevăr. 152)."Amărăciunea. nu am putea miza pe o revalorizare semnificativă a Calvarului. cum de nu ţi-au făcut nimic. nefiind un ales. atunci eşti o victimă. nu e capabil să se elibereze (p. "lucruri îngrozitoare". în acest registru.. Relele presimţiri ale lui Remus Lunceanu nu sunt doar invenţiile "unei uşoare manii a persecuţiei" (p. iar lumea nu e dispusă să-şi revizuiască părerea.

rebreniene. Roman. a durerii morale şi a eşecului provocat de cruzimea persecuţiei colective exercitate asupra insului vulnerabil. Calvarul lui Liviu Rebreanu aduce o nuanţă proprie. Calvarul este confesiunea testamentară disperată a unei disculpări. extrem de larg dar şi de ameninţat de clişee. din sfera suspiciunilor ucigătoare. povestire sau nuvelă. . cu sentimentul răvăşitor al inutilităţii. în universul tematic al războiului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful