P. 1
Curs de Floricultura II

Curs de Floricultura II

|Views: 238|Likes:
Published by Draghiceanu Ionut

More info:

Published by: Draghiceanu Ionut on Oct 27, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/02/2012

pdf

text

original

FLORICULTURĂ II (Tehnologia culturilor floricole

)

GAROAFA DE SERĂ Garoafa cultivată în seră se situează pe unul din primele 2 locuri, la concurenţă cu trandafirul, în ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. Etimologie: numele de Dianthus, derivă din limba greacă, dios = zeu iar anthos = floare. Theophrast a numit-o „floarea zeilor”. Origine: din arealul mediteranian al Asiei Mici (Grecia şi Iran). Specii şi cultivaruri - garoafa de seră aparţine speciei Dianthus caryophyllus var. Semperflorens. Principalele tipuri de garoafe cultivate sunt următoarele: 1. Garoafa de Nisa sau de Riviera, caracterizate prin flori mari, cu caliciul foarte sensibil la crăpare. Talia plantei este de 30-90 cm, frunzele sunt late şi răsucite în exterior. Se mai cultivă şi astăzi în Sudul Franţei, dar suprafaţa este în descreştere. 2. Garoafele americane (SIM) - prima garoafă de acest tip a fost creată de William Sim îm 1938-1939. - de la soiul William Sim, de culoare roşie au rezultat apoi mutante cu flori colorate în alb, roz, galben, portocaliu, violet, unicolore sau striate, cultivate în toată lumea. - planta are talie înaltă (80-100 cm), este viguroasă, cu lăstari rigizi, frunze lungi (8-10 cm), acoperite cu un strat de ceară albăstruie; - florile au caliciul lung, cilindric, mai puţin expus crăpării; - tulpinile florale se conduc cu o singură floare în vârf (standard), ex. de soiuri: Samantha, Calipso, cu flori roşii; Appolo, Venus, Pink miss, Lena super, cu flori roz; Florida, Corine, Yellow, Dusty Sim, cu flori galbene; Deep Purple, Vesta, cu flori bordo. 3. Garoafe elegans (multiflora, spray), se caracterizează printr-o talie ceva mai redusă, dar cu mai multe flori pe tija florală; - sunt mai rezistente la boli şi produc mai multe flori. Ocupă astăzi 70 % pe piaţa olandeză, 30 % pe cea franceză şi 15 % în SUA. 4. Garoafe mediteraniene, constituite creaţii relativ recente şi sunt hibrizi între garoafele de Nisa şi garoafele americane. - au caliciul relativ rezistent la crăpare, exigenţe mai reduse la căldură decât garoafele americane şi sunt mai ales, tolerante la fusarioză. - dintre grupele de soiuri şi hibrizi se disting: Chinera, cu petale adânc crestate, flori foarte mari, rezistenţă deosebită a tijelor florale, şi Candy, cu rezistenţă sporită la fuzarioză, productivitate foarte bună şi timpurietate. - printr-o creştere şi înflorire bună în sezonul de iarnă, se distinge: Tanga, Hellas, Vaanya, Nora, Kaly. - culorile cele mai solicitate sunt: roşu (30-50 %) şi roz (20-30 %). -principalele ţări cultivatoare de garoafe sunt: Olanda (400-600 ha), Italia (100 ha), Franţa (300 ha), Spania (500 ha), Israel (300 ha), Columbia (1000 ha), SUA , Africa de Sud. - la noi în ţară, garoafa de seră se cultiva până-n 1989, pe cca 80 ha în reţeaua de stat, astăzi suprafaţa s-a diminuat, garoafa fiind cultivată mai puţin de unităţi de stat ci pe suprafeţe mici de producători particulari. - locul I sau II, la concurenţă cu trandafirul, în sortimentul floricol se datorează următoarelor avantaje pe care le oferă: - uşurinţa producerii materialului săditor; posibilitatea dirijării producţiei de flori; vegetaţie şi înflorire continuă; capacitate mare de înflorire a plantei; gama bogată a culorilor; durata mare de păstrare a florilor. Biologie şi exigenţe ecologice - garoafa de seră este plantă perenă, cu vegetaţie şi înflorire continuă. - în cultura industrială, plantaţia se ţine 1-2 ani. - o plantă de garoafă este capabilă să producă până la 10-20 flori/an, în funcţie de condiţiile de mediu create şi tehnologia aplicată. - tulpinile florale provin din mugurii situaţi la nodurile din partea cea mai de jos a plantei.

- ciupirea este lucrarea prin care se impulsionează creşterea lăstarilor laterali, de la baza plantei. Aceştia se vor dezvolta ca tulpini florale. Mugurii de la nodurile superioare produc lăstari scurţi cu boboci în vârfuri. - la garoafele conduse cu o singură floare (Standard) pe tijă, bobocii se elimină prin lucrarea de bobocire, pentru a se permite florii terminale să atingă dimensiuni maxime. - la garoafle Elegans, lăstarii laterali din partea superioară a plantei sunt lăsaţi să se dezvolte, iar pentru a se alungi şi a înflori simultan, bobocul terminal este eliminat. - lumina, este factorul cel mai influent supra cotei de creştere şi înflorire al garoafei. - garoafa are nevoie de intensitate luminoasă ridicată pentru fotosinteză normală. - insuficienţa luminii determină alungirea tijelor florale, întârzierea formării bobocilor, florile rămân mici şi cu puţine petale. - garoafa este considerată indiferentă la durata de iluminare dar răspunde foarte bine şi la zilele lungi. - temperatura – pretenţiile garoafei sunt moderate; temperatura nocturnă limitativă pentru formarea bobocilor este de 7-8 0 C, la temperatura sub 50 c nu mai formează boboci; planta este afectată existenţial la temperatura mai mică de -20 C. - florile formate la temperaturi prea scăzute sunt bogate în petale, bobocii devin sferici, iar procentul de crăpare creşte. - în seră, temperatura se dirijează astfel: în decembrie, ianuarie, februarie, t = 10-12 0 C ziua şi 8-100 C noaptea; în martie, aprilie, octombrie, noiembrie, temperaturi cuprinse între 12-160 C ziua, şi 10-120 C noaptea. În lunile de vară, sub 250 C, practicându-se răcirea serelor prin umbrire. - cea mai bună creştere se obţine la temperatura nocturnă de 10 0 C şi lumină intensă ziua. Oscilaţiile mari de temperatură duc la crăparea caliciului. Insuficienta colorare a florilor se datorează temperaturii ridicate şi luminii slabe. - aerisirea este foarte importantă pentru a nu scădea CO2. - umiditatea – se dirijează astfel încât solul să fie permanent reavăn, evitându-se atât excesul cât şi insuficienţa apei. Umiditatea relativă se apropie de 60-65 %. După fiecare udare se aeriseşte puţin. - solul nisipo-lutos sau luto-nisipos este cel ma bun pentru cultura garoafei, iar pH-ul optim cuprins între 6.5-7.2. Producerea butaşilor înrădăcinaţi - garoafa de seră se înmulţeşte prin butaşi laterali; - butăşirea tradiţională se realizează prin recoltarea butaşilor din loturile destinate producerii de flori tăiate; - deoarece s-a observat că prin această metodă se transmite bolile mai uşor, se produce un declin în cea ce priveşte vigoarea plantei, productivitatea ei, caracteristicile adevărate ale soiului, majoritatea producătorilor au renunţat la această sursă de recoltare şi înmulţire; - butăşirea modernă include existenţa unei plantaţii mamă, executată în scopul recoltării butaşilor. - la înfiinţarea plantaţiei mamă se foloseşte material săditor produs pe cale meristematică. Plantele se menţin sănătoase, şi-ntr-o permanentă stare de vegetaţie prin udări, îngrăşări. - recoltarea butaşilor se face în momentul când lăstarii au 10-15 cm lungime şi până la 8 perechi de frunze. - butaşii recoltaţi de la plante mai vârstnice au vigoare slabă, datorită îndesirii lăstarilor. Producţia de butaşi se estimează la 15-20 bucăţi/plantă. - înrădăcinarea se face pe substrat de turbă fibroasă şi perlit (2:1) sau în perlit sau perlit + turbă + polistiren expandat. - pregătirea butaşilor constă în eliminarea frunzelor bazale, ruperea prin nod sau secţionarea imediat sub nod şi tratarea cu substanţe hormonale. - temperatura se menţine la 18-200 c şi umiditatea 85-90 %. - calusarea şi rizogeneza se produce după 12-13 zile, perioadă în care umiditatea este cuprinsă între 60-65 %. - în condiţii normale, butaţii înrădăcinează în 21 de zile. Cultura garoafei în solul serei - culturile pentru flori tăiate se fac în solul serei. În ultimii ani, din motive de protecţie fitosanitară, s-au extins culturile pe bacuri, pe un substrat de vată minerală. - metoda tradiţională prevede creşterea plantelor afară, pe brazde sau în ghivece, pe perioada de vară, iar toamna plantelese transferă în seră, unde se înfiinţează cultura propriu zisă. Astăzi este mai rar folosită această cultură. - variantele moderne constau în înfiinaţrea culturii prin plantarea butaşilor înrădăcinaţi, direct în solul serei sau în substraturi de cultură din bacuri. Durata unei culturi este de 1-2 ani. Pregătirea solului – dezinfecţia solului prin vaporizarea apei încălzite sau pe cale chimică; - fertilizarea de bază cu 150-200 tone/ha gunoi de grajd, 500-600 Kg/ha superfosfat, 300 Kg/ha sulfat de potasiu, 150-200 Kg/ha sulfat de magneziu. - pH-ul solului sa fie cuprins între 6.5-7.2. Înfiinţarea culturii - epoca optimă de înfiinţare a unei culturi de garoafe este primăvara, din martie şi până-n iunie. Această plantare asigură obţinerea florilor din toamnă şi până-n primăvară. La plantările târzii (iulie-august) densitatea este mai mare şi nu se face decât o singură ciupire. Se plantează pe brazde cu lăţimea de 100-120 cm şi poteci de 40-60 cm. Distanţele de plantare pot fi următoarele: - 25 x 17 cm (5 rânduri pe brazde cu lăţimea de 110 cm); bandă cu 2 rânduri, cu distanţa între plante de 25 x 12 cm (2 benzi distanţate la 40 cm pe o brazdă la 40 cm pe o brazdă lată de 110 cm); 15 x 20 cm (7 rânduri pe o brazdă cu lăţimea de 110 cm); numărul de plante/m2 poate fi de 24 la 50, în funcţie de schema de plantare folosită – la hectar revin aproximativ 170000-200000 plante. - plantarea butaşilor înrădăcinaţi se face superficial, atât cât rădăcinile să fie acoperite foarte puţin cu pământ – la plantare adâncă sporeşte riscul putrezirii bazei butaşilor. Cauza acestei putreziri este boala Rhizoctonia solani. - se udă şi se stropeşte apoi cu un fungicid. Susţinerea plantelor – înainte de plantare se instalează spalierii de capete, şi cel puţin unul intermediar, iar restul se instalează în curs de o lună, la distanţa de 3 m unul de altul. - pentru marcarea rândurilor se întind sârme de-a lungul brazdelor şi apoi se fixează inele care asigură susţinerea plantelor. - prima plasă de susţinere se instalează la cca 15 cm de la sol, apoi pe măsură ce plantele cresc, se pun 3 sau 4 plase la distanţe de 17-20 cm una de alta. - plasele se pot constitui din sârme întinse de-a lungul rândurilor şi prinderea lor transversal cu fire din bumbac sau plastic, rezultând o reţea de ochiuri prin care se dirijează tulpinile florale. Ciupirea sau pensarea – ciupirea vârfului plantei este o lucrare obligatorie în cultura garoafei. Se execută la 3-4 săptămâni de la plantare, când lăstarii de la frunzele bazale au cca 5 cm lungime. - ruperea vârfului se face deasupra a 4-5 perechi de frunze la garoafa Standard şi la 6-7 perechi de frunze la garoafa Elegans. - a doua ciupire aplicată pe ramificaţii (lăstarii) obţinuţi în urma primei ciupiri este posibilă după 30-35 zile. Aceasta se execută deasupra a 3 noduri. Dacă plantarea se face târziu, în vară, plantele se ciupesc o singură dată. Se folosesc 3 sisteme de ciupire sau pensare. 1. o pensare – se aplică o singură dată pentru a realiza eliminarea dominanţei apicale. Rezultă 4-5 lăstari laterali care cresc, înfloresc aproximativ simultan. Plantele vor fi lipsite de flori până la al doilea val de înflorire. 2. o pensare şi jumătate – prima se aplică pe tulpina principală, iar a doua numai la jumătate din lăstarii laterali. Acest sistem permite o eşalonare mai bună a înfloririi.

cu excepţia celor de la baza lor. când nivelul absorţiei de apă este mai mare. . în mod normal în câmp.maniera de recoltare a florilor poate constitui un mijloc de propagare a viitoarei recolte de flori. dacă pensarea s-a făcut în mai.plantarea se face superficial. la garoafa monofloră (Standard). se execută în iunie-iulie. la recoltarea florilor.5 m saul becuri incandescente de 150 w. Soluţia este absorbită prin tulpină până la marginea petalelor. Îngrijirea culturii primăvara şi vara . în zilele lungi. lăstarul începe să se alungească rapid pe seama creşterii în lungime a internodurilor. Se cultivă. Se folosesc vopsele speciale pentru flori. Pensare dublă – sistemul are în vedere prima ciupire normală. dacă pensarea s-a făcut în iulie-august. Bandajarea caliciului – crăparea caliciului este un defect al florilor de garoafe. reunite în inflorescenţe bogate. . înlăturându-se astfel producţia de flori din mijlocul verii.primăvara (martie.recoltarea florilor se face în faza în care un boboc îşi arată culoarea în formă de cruce la deschiderea sepalelo. . cunpscută sub numele de „slabside”. cu procent mare de crăpare a caliciului. în câmp.Dianthus barbatus este o specie bianuală. aşezând plantele în ochiurile plasei. . întrucât planta are încărcătură mare de flori în aceelaşi timp. în sezonul de iarnă. este atunci când bobocul din vârf care cca 15 mm în diametru iar bobocul de sub el este suficient de dezvoltat pentru a fi uşor îndepărtat. Vara. această lucrare nu se face mai târziu de luna iunie. când fiecare tulpină florală a format la rândul ei sufienţi lăstari laterali. în condiţii de zile scurte. numiţi „bullheads” (cap de taur). care vor asigura flori cu tije lungi în sezonul de iarnă. se rupe pentru a da posibilitatea celorlalţi să crească mai bine. când plantele încep să crească.plantele crecute iarna. fermi şi sănătoşi. . turceşti. Obţinerea culorilor artificiale la garoafă . revenind 16 plante/m2. distanţa dintre plante de 25 cm. Copilirea – este lucrarea de rupere a lăstarilor laterali de pe tijele florale. Din momentul iniţierii mugurelui floral. . se face lucrarea de bandajare a caliciului cu o hârtie adezivă de culoare verde. se aplică următoarele reguli pentru pensare: . Sistemul cel mai practicat este cel de-la doilea. .în ultimii ani Dianthus barbatus (garoafa turcească sau tătărască) s-a impus tot mai mult pe piaţa cu flori tăiate.3. Bobocirea – pentru garoafa Standard.bobocii care cresc în condiţii de temperatură scăzută (sub 100 C) au mai multe petale care sunt puternic zimţate.un lăstar de garoafă este capabil să formeze boboci când are în jur de 6 perechi de frunze. acestea sunt puse în apă la temperatura de 370 C. . Recoltarea florilor – garoafele Standard se recoltează zilnic atunci când petalele marginale sunt desfăcute aproape perpendicular (floare deschisă 70-80 %) pe tija florală. . bobbocii cu o deschidere asimetrică a florii (petalele ies din caliciu afară pe o singură parte). . În ce priveşte debututl înfloririi. iar florile mici. dacă pensarea s-a făcut în iunie. durata mare de păstrare în apă şi tehnologia relativ uşoară şi economică.recoltarea este bine să se facă în primele ore ale dimineţii. . Calitatea florilor este mai slabă. . atunci când bobocii sunt bine dezvoltaţi. acesta realizează astfel: în luna septembrie. la aceeaşi adâncime care a stat în patul de înrădăcinare. Numărul de flori ce se poate recolta de la o plantă este: . se lasă pe plantă 2-3 lăstari laterali.este posibilă în regiunile cu ierni blânde. care vor asigura următoarele tulpini florale. . numărul de flori şi a lungimii tulpinilor.planta creşte înaltă. câteva ore pentru a absorbi mai uşor soluţia.bobocirea. . dar ceva mai târziu. boboc închis care abia îşi arată culoarea). pentru a se asigura 6-7 lăstari ce vor deveni tije florale.plantarea în iulie = ciupirea a doua nu se mai face. asigurându-se o devansare a înfloririi cu 2-3 săptămâni. Alegerea şi pregătirea terenului se face la fel ca şi la cultura garoafei Standard.plantarea în martie –iulie = ciupirea a numai 3 lăstari. Biologie şi exigenţe ecologice .aprilie). mai ales atunci când ae pune problema stocării florilor. Frumuseţea florilor aşezate în buchete (cime corimbiforme) terminale. . sunt elemente care susţin pătrunderea acestei specii pe lista culturilor pentru flori tăiate.cel mai bun moment pentru eliminarea bobocilor laterali. Plantele se tund (taie) la 25-30 cm deasupra suprafeţei solului. Cultura garoafei Elegans în condiţii naturale şi solarii . dar nu mai mult de 6-7 zile la rând. Epoca de plantare – înfiinţarea culturii se face în septembrie. iar materialul săditor trebuie să aibă aproximativ 1015 cm şi 56 de noduri. În funcţie de data plantării. Irigarea se opreşte cu o săptămână înainte de executarea lucrării.palisarea se face prin ridicarea plasei cu 10 cm. Cultura garoafei tătărăşti. solarii şi sere . au mai puţin lăstari laterali.plantarea se execută manual (cu mâna sau plantatorul).inducţia florală şi înflorirea depind de trecerea plantei printr-o perioadă de frig. iar restul bobocilor îşi arată culoarea. în luna octombrie-noiembrie. . plantele suportă temperaturi de – 7.se taie tijele florale (cu 5-7 perechi de frunze) la 1 cm deasupra celui de-al 2-3-lea nod. lumina artificială se aplică în momentul când lăstarii au format deja 5-7 perechi de frunze.pentru evitarea crăpării caliciului. În decembrie-ianuarie.8 0 C.la garoafa Elegans se înlătură primul boboc. .colorarea artificială a florilor a devenit o practică. până la 50-60 cm şi este capabilă să formeze până la 8-12 lăstari floriferi. bobocirea permite dezvoltarea unei singure flori situată terminal. aşezate în vârful tulpinii (tijei florale). cu 10-15 % mai mult la garoafa multifloră (Elegans). sferici. După ciupire. Recoltarea se face şi-n faze mai tinere (boboc relativ închis.garoafa Elegans este aptă a fi recoltată atunci când 2-3 flori încep să se deschidă.crăparea caliciului este determinată şi de oscilaţiile mari de temperatură din imediata apropiere a înfloririi.tot din cauza temperaturii scăzute. . iar următorii sunt închişi. . Căi de conducere a înfloririi la garoafă . . al doilea este pe cale să se deschidă.iluminatul artificial poate fi folosit la garoafe pentru devansarea vârfului înfloririi.plantarea în martie-aprilie = ciupirea tuturor lăstarilor. Culorile sunt multe şi variate. din care 6-10 flori/plantă în primul an. unde înfloreşte în anul 2 de la semănare. iar la a doua se pensează toţi lăstarii laterali. . produc mai mulţi lăstari alaterali care sunt lungi.altă metodă de controlare a înfloririi este tunderea plantelor în vârstă de 1 an. Se produce o primă recoltă mare de flori. de aceea este necesară protecţia prin instalarea solariilor. iar cele crescute vara. . pentru forţarea comercializării florilor. . Pentru colorare sunt utilizate soiurile cu flori albe sau roz. . Florile destinate colorării sunt ţinute fără apă. Ei sunt groşi. plantele au nevoie de 5-6 luni pentru a ajunge la înflorire. bobocul principal din vârful tijei florare. când lăstarii au crescut circa 20 cm. Banda se pune în zona diametrului maxim.12-16 flori/plantă în 2 ani. când are 3-4 mm în diametru pentru a permite bobocilor laterali să se dezvolte relativ uniform şi să înflorească simultan. frunzele sunt lanceolate. se face ciupirea vârfului de creştere deasupra a 6-7 noduri. Se folosesc lămpi fluorescente amplasate la 3-3. care rămân scurţi.

după care se plantează imediat. cu 15-18 seminţe.dezvoltarea mai rapidă a plantelor se obţine la temeperaturi cuprinse între 15-180 C. Italia 30 ha. 2 luni de zile.plantarea în seră se începe de la sfârşitul lunilor noiembrie-decembrie. saupiriformă. alb imaculate. mari. - Freesia refracta – cu flori albe şi parfumate.fresia este plantă perenă. roz. aspre la pipăit.solul. unde creşte printre ierburile înalte ale savanelor. albe). se face o ciupire a vârfului deasupra a 4-5 noduri.Soiuri cu flori. . roşii). coeficientul de înmulţire al cormilor. .temperatura normală de păstrare a cormilor în timpul repausului este de 18-200 C. Corona (flori duble. trebuie să fie permeabil şi să nu se taseze uşor şi repede.martie-mai = cultură timpurie în sere şi solarii. . Inflorescenţa reuneşte 6-12 flori tubulare la bază şi desfăcute în 6 lobi la partea superioară. . în câmp. la care cormii se reînnoiesc în fiecare an şi au nevoie de o perioadă de repaus de cca 3 luni.Soiurile cu flori albe: Diana ( flori semiduble. Bilogie şi exigenţe ecologice . .frunzele sunt înguste. blue). . gradul de timpurietate. pentru că au tegumentul tare (dur). plantele suportă ceva mai bine temperaturile ridicate din timpul verii. foarte plăcut parfumate. .Soiuri cu flori blue. parfumul mai slab. prin butaşi şi culturi de ţesuturi. brune-roşcate. colorate verde-deschis. galbene). galbene). GENUL FREESIA KLATT – FAM: IRIDACEAE. calitatea florilor scade. materialul săditor recoltat constituie un produs care îi măreşte eficienţa.20-220 C pentru germinarea seminţelor. lila).vernalizarea insuficientă şi la o temperatură prea mare (peste 80 C) determină creşterea plantei în formă de rozetă şi numai are loc formarea tijelor florale. parfum foarte discret).superfresiile se caracterizează printr-o vigoare mai mare. parfumate.lumina – intensitatea luminoasă influenţează net creşterea şi înflorirea fresiei. . . .mai –iulie = cultură normală. blue închis).. sau se pot instala sere rulante sau solarii deasupra culturilor mai timpurii decât cele de câmp. Distanţelede plantare cuprinse între 20 x 20 cm sau 20 x 15 cm. Fantasy (flori duble. mărimea florii. numărul de flori/inflorescenţă. . Miranda (flori simple. România în jur de 8 ha. lungi de 40-60 cm. . timp de 4 săptămâni. iar la 16-180 C este necesară la planatrea cormilor şi până frunzele ating 5-6 cm lungime.semănatul are loc în prima parte a lunii iulie. orange). care în anii 1850-1860 a introdus-o în Europa.decembrie-iunie-iulie = cultură în seră. iar dacă temperatura depăşeşte 18-200 C se întârzie înflorirea.Soiuri cu flori galbene: Aurora ( flori simple. după 3 săptămâni se repică răsadurile. . durata mare de păstrare ca floare tăiată. . . sau în ghivece. Producerea materialului săditor . Origine: Africa de sud. Principalele calităţi ale florilor de fresia sunt: . Snow queen (flori simple.iulie-octombrie = cultură dirijată în seră. cu circumferinţa de 4-8 cm. foarte productiv). . funcţie de tipul şi locul de cultură.garoafa turcească se înmulţeşte uşor prin seminţe (germinativ) cât şi vegetativ.fructul este o capsulă trivalvulară. formează repede inflorescenţe care au la rândul lor un număr maxim de flori. Anglia 20 ha. . Soiurile cultivate sunt reuniye de Freesia x hybrida şi Super-Freesia. afară. folosind plantele din ghivece. calitatea florilor este superioară. . roz-deschis. lila: Pandora (flori duble. .tehnologiile moderne prevăd tratarea termică a cormilor înainte de plantare. Balerina ( flori simple.coloritul variat. . . reproducerea bună prin seminţe. tijele se alungesc excesiv şi creşte numărul de frunze. protejaţi de câteva învelişuri pergamentoase. galbene). Prominence (flori simple. . albe cu pată galbenă la bază).umiditatea – fresia nu solicită cantităţi mari de apă. .inducţia florală este provocată de temperaturi ridicate din timpul repausului cormilor. şi anume: . Vesta ( flori simple. la temperatura de peste 200 C. frezia .planta prezintă tuberobulbi (cormi) de formă sferică. parfumul foarte plăcut. . asigurându-se astfel o devansare a înfloririi cu 2-4 săptămâni.avantaje: are o durată scurtă (100-120 de zile). deschiderea progresivă a florilor în inflorescenţă. cu 2-4 ramificaţii. Freesia leichtlinii – cu flori galbene cu bordură roşie. cu flori roze. pentru a favoriza timpurietatea înfloririi şi creşterea numărului de ramificaţii. Specii şi cultivaruri Speciile tip din acre au rezultat fresiile moderne sunt: Freesia aurea – cu flori galbene. Cultura în seră . crem la culoare). după vigoarea tulpinilor florale. dar irigarea trebuie făcută în mod constant. eleganţa inflorescenţelor. Recoltarea florilor se face când câteva flori sunt semideschise. soi foarte productiv. flexibilă.suprafeţele cultivate cu fresia însumează: Olanda aproximativ 420 ha. mărimea deosebită a florilor.2. dar diferenţierea florii se petrece după plantarea lor. Franţa 15 ha.inflorescenţa este o cimă monopodială. Freesia armstrongii – planta foarte viguroasă. Cultura fresiei din tuberobulbi (cormi) Cultura fresiei din cormi prezintă unele avantaje şi dezavantaje. .14-150 C. orange-roşu.5-7. Seminţele germinează la întuneric şi după o perioadă de înmuiere.pentru o bună ramificare la plantele obţinute prin butaşi. Royal blue (flori simple. Red Star (flori simple.fresia poartă numele botanistului Theodor Freese. puţin parfumate). Înflorirea poate fi realizată în etape diferite.15-170 C în timpul înfloririi. . afară la distanţe cuprinse între 20 x 10 cm.temperatura în cursul nopţii trebuie să fie mai mică decât în timpul zilei. dar important ca plantele să fie trecute de frig. . a căror vitalitate este de 3-4 ani. . Cerinţele fresiei faţă căldură. iar pH-ul cuprins între 6. iar tulpina florală este cilindrică.formarea (diferenţierea) mugurilor floriferi are loc în primele 7 săptămâni de la plantare. . . Dacă planta dispune de zile scurte şi intens luminate.soiurile se deosebesc după tipul florii.repausul cormilor se poate prelungi în depozite speciale. . Carmen (flori simple. Una din reţete prevede supunerea tuberobulbilor la temeperaturi de 28-310 C timp de 10 săptămâni şi apoi la 130 C. dacă se aigură 150 C. lanceolate.epoca de înflorire şi calitatea plantelor depind în mare măsură de temperatura de după plantare. orange: Rosalinde (flori duble. Cătălina (flori duble. şi precoce). albe. . roşu. de multe ori florile se usucă în teacă. . intensitatea parfumului. liniare. începând cu faza când frunzele au 5-6 cm înălţime. Dimpotrivă la temperaturi sub 120 c tija rămâne scurtă şi înflorirea este întârziată. pe etape ale creşterii şi dezvoltării sunt.înfloreşte după 3-5 luni de la plantarea cormilor şi 8-11 luni de la semănarea seminţelor.

2 %. care se înlătură după răsărire.înfiinţarea culturii prin repicarea (plantarea) răsadurilor. ocuparea serelor pe o perioadă mai lungă. . preţul de cost ridicat la procurarea materialului săditor.tulpinile florale. ce pătrund în pământ până la 60-80 cm.dezavantaje: transmiterea bolilor virotice prin cormi. cu nuanţe de crem pe treimea superioară. înflorirea de lungă durată. . ce însumează soiurile din sortimentul actual. Soiuri de gerbera: . din anul trei de cultură producţia scade. cu reversul alb-gălbui.în anii cu temperaturi ridicate se izolează termic solul. înainte de recoltare se face o irigare. cu vârful ascuţit. mijlocul mic. 200 fire/m2. Suprafeţele se seră ocupate cu gerbera sunt: de 300 ha în Olanda. iar înainte de plantare se dezinfectează prin îmbăiere timp de 1-2 ore cu una din soluţii: Benlate 0. . Cristal (roz intens. Distanţele de plantare cuprinse între 10/5 cm. iar adâncimea de plantare a cormilor de 608 cm. 45 ha în Italia. Specii şi cultivaruri Gerbera jamesonii şi Gerbera viridifolia. Cultura fresiei din sămânţă . în 1960-1970. -dezinfecţia solului se face pe cale termică. se seamănă din aprilie şi până-n iunie. ligulele scurte. etc. . late. în spaţii bine ventilate. În Europa a fost adusă din Transval (Africa de sud).05 %. Pregătirea solului – mai întâi se defrişează cultura precedentă. Producţiile maxime de flori se obţin în lunile aprilie-mai-iunie. care poate fi garoafa. inflorescenţă dublă). mijlocul verde-gălbui. . şi-n al doilea an de cultură. Biologie şi exigenţe ecologice . Romeo (roşu viu. reversul pronunţat verzui. Mijlocul inflorescenţei contrastează prin culori mai mult sau mai puţin închise. se face pe sistemul plaselor. . 25-30 seminţe/ml). inflorescenţă simplă). reunite într-o inflorescenţă simplă). rezultate din înmulţirile vegetative şi răsadurile prăaspăt repicate ori plantate. Obiectivele urmărite în prezent în lucrările de ameliorare sunt: rezistenţă la boli. iar semănătura se mulceşte cu un strat de turbă în grosime de 1-2 cm. reversul roz.cormii folosiţi ca material săditor trebuie să aibă circumferinţa peste 6 cm. late.după aproximativ o lună de la recoltarea florilor. la distanşe de 10-12 cm/6-10 cm.cu flori galbene: Marleen ( flori galbene aurii. striat cu roşu.apoi se trasează brazdele (cu lăţimea de 1-1. durată mare de păstrare a florilor în apă. . desfăşurate de-a lungul brazdelor. Florile ligulate sunt colorate în nuanţe vii sau pastelate. iar ca dăunători: păduchii şi tripşii. Următoarele 2 plase se distanţează la 17-20 cm pe verticală. aparent acaule. . formată din frunze numeroase.planta de gerbera este erbacee şi apare sub forma unei tufe. centrul albastru închis. mucegaiul roz-albicios. inflorescenţă involtă). cu 2 straturi distincte de ligule îngust. dar solicită foarte multă lumină. are înălţimea de 30-80 cm. se desfundă terenul.semănatul se face direct în solul serei. . crem. în preajma anului 1900.dezinfecţia chimică cu un fungicid şi insecticid. Recoltarea florilor. cu nuanţe verzui. . .se taie mai întâi tija florală centrală. sunt speciile care au stat la baza realizării speciei horticole Gerbera hybrida Hort. inflorescenţă simplă).cu flori roz: Madona (flori roz foarte deschis. variantă în care se are grijă ca după aburisire să se aplice pă prin aspersie. În cultură se întâlnesc 2 tipuri de plante: populaţii mai mult sau mai puţin omogene. Bolile şi dăunătorii fresiei: fusarioza (în timpul păstrării cormilor apar pe suprafaţa acestora pete brune). Recoltarea cormilor . cu nuanţă violet şi bordură lată. . în 1-2 reprize. ea păstrându-şi frunzele. cu vitalitate redusă. . . Fabiola ( flori galbene. . .în august-octombrie. inflorescenţă semidublă). striat cu roşu. planta se trece prin repaus. . acoperiţi apoi cu un strat de 2-5 cm de pământ uşor. ligulele foarte scurte şi înguste.cormii se usucă bine. inflorescenţă dublă).seminţele înainte de semănare. sau se seamănă în lădiţe. ligule scurte. Se impune în sortimentul floricol prin: forma şi coloritul florilor. rezultate din seminţe şi soiuri obţinute prin clonarea celor mai vloroase exemplare. se fertilizează de bază cu mraniţă (100 t/ha şi turbă roşie 100-250 t/ha). Aniţa (flori galbene. se face la începutul lunii august.palisarea. paie tocate. Origine: Africa de sud. În România se cultivă pe aproximativ 2-3 ha. ligule inegale aşezate în 3-4 spire.adâncimea de semănare este de 1 cm. Cryptonol 0. reversul de aceeaşi culoare. inflorescenţă simplă). prin tăierea cu foarfeca. Sueelen (roşu intens. mijlocul bordo-rubiniu. . Symphonie (flori albe. . cu creştere uşor trasantă. numărul de 2 cprmi/m este de 80-130. iar direcţia rândurilor pe brazde să fie longitudinală sau transversală. America de sud. inflorescenţă semidublă). Prima plasă se instalează când plantele au 4-5 frunze şi înălţimea de 15 cm.plantele tinere. trandafirul.cultura gerberei ia amploare abia după cel de-al doilea război mondial.ele pornesc dintr-o tulpină scurtă. la temperatura de 20-250 c. . Red Marleen (roşu corai. GENUL GERBERA – FAM: COMPOSITAE. . . 3 straturi de ligule. sunt destul de viguroase. Produce anual de la 20-30 la 60-100 flori/plantă.florile sunt gupate în inflorescenţe (calatidii) mari..gerbera este o plantă perenă. a câte 15 minute. . cu bordură alb-crem. în grosime de 3-4 cm. dimineaţa. cu vârful despicat. inflorescenţă semidublă).fructul = achenă. capacitatea de a înflori iarna. cu reversul gălbui. simple sau duble (diametru unei inflorescenţe = 8-20 cm). verde-gălbui.pentru a uşura recoltarea cormilor pe solurile grele. gerbera Etimologie: gerbera poartă numele botanistului german Franz şi Theodor Gerber. . . Lumina – planta este indiferentă la fotoperioadă. etc.vara (în iulie-august).4 m). prin mulci formaţi din turbă. Înfloreşte după 7-14 luni de la însămânţare. se diminuează udările apoi se întrerupe de tot. adânc crstate şi puternic pubescente în faza tânără. rizomatoasă. Plantarea cormilor . cu reversul orange-gălbui. sensibilă la frig.faza optimă de recoltare este atunci când prima floare este uşor întredeschisă. perenitatea plantei şi păstrarea relativ bună a florilor în apă.cu flori albe: Maria (flori albe. şi apoi cele laterale. la distanţe de 10-12 cm/3-4 cm (aprox.producţia de flori este de cc. inflorescenţă simplă). răsadul se îngroapă până la colet.florile se recoltează zilnic sau la 2 zile. în ghivece. centru brun. pe parapete. urmând ca înfiinţarea culturii să se facă prin repicarea răsadului la locul definitiv al culturii.suplimentarea luminii în intervalul noiembrie-martie. 40 ha în Franţa.2 m) şi a potecilor (late de a. reversul verzui. ace de pin. Asia. mucegaiul cenuşiu şi virozele. conduce la creşterea procentului de înflorire şi grăbeşte înflorirea. se feresc de insolaţie. . se înmoaie în apă timp de 48 de ore pentru pregerminare.rădăcinile sunt lungi şi numeroase. cu centrul verde. inflorescenţă dublă). neuniforme ca mărime. Lucrările de îngrijire . iar densitatea aproximativ 200 plante/m2.cu flori roşii: Rubin (flori roşii cu reversul roz mat. . producţia depinde mult de acest factor. Linda ( cu flori roz tandru.

şi o potecă de cca. Repicatul se face în cutii sau pe parapet la distanţe de 4/4 cm. prin martie-aprilie. afânate. în containere. . . Raportul NPK trebuie să fie de 2:0.modelarea terenului.5. pe bacuri. dacă se are în vedere instalarea unor conducte de încălzire sub bac (parapet). într-un amestec de turbă şi nisip sau perlit.containerele folosite sunt ghivecele din plastic. răsărirea se produce în 10-15 zile.temperatura prea scăzută provoacă deformarea pedunculilor florali.momentul optim de recoltare este atunci când 2-3 rânduri de stamine sunt bine dezvoltate şi îşi arată polenul. infecţii mari.metoda are următoarele avantaje: cultura nu depinde de calitatea solului. . Pentru înmulţire se folosesc plante în vârstă de 2 ani. golurile din plantaţie pot fi eliminate prin restrângerea culturii sau completarea lor cu plante dintr-un lot de rezervă.butăşirea. Iarna se udă rar. cu lungimea de 6 cm şi puţin ţesut din rizom.înainte de plantare. iar în perioada de repaus. . 80-100 t/ha mraniţă. volumul mare de muncă. se practică spre sfârşitul verii. cel mai bun sezon fiind vara. la distanţe mari. Verticilium sp şi Fusarium oxysporum. avându-se grijă ca treimea superioară a rădăcinilor să rămână afară. cât şi pe cale vegetativă (butăşire.durata de păstrare a florilor se prelungeşte dacă se adaugă 10 mg sulfat de cupru la 1 litru de apă. Se însămânţează în iulie-august.se realizează din fragmente de capitule foarte tinere sau din meristeme. pH-ul cuprins între 5-6. butaţii să aibă 2 frunze. înlătură unele neajunsuri ale metodelor precedente.facultatea germinativă a seminţelor este de scurtă durată (cca 6 săptămâni).Temperatura din seră. Se udă prin infiltraţie şi prin picurare. se faceîn straturi obişnuite. . .pentru cultură: ţelină (50 %) + mraniţă (20 %) + turbă fibroasă (20 %) + nisip (10 %) sau turbă fibroasă (60 %) + pământ de frunze de fag (20 %) + mraniţă (20 %). pentru a mizşora riscul apariţiei bolilor şi putrezirii mugurilor vegetativi. Cultura gerberei în containere .recoltarea se face dimineaţa – tehnica de recoltare este următoarea: prin apăsare-învârtire-smulgere şi mai rar prin tăiere. butaşii se tratează rizogen. planta se fereşte de căldură şi soare. se taie puţin din baza tijei şi se pune în apă minim 6 ore înainte de ambalare şi valorifcare. necesită substraturi uşoare. cu un conţinut ridicat de materii organice.materialul săditor se poate obţine atât pe cale germinativă. .la temperatura de 20-220 C.gerbera este capabilă să înflorească tot anul. durată scurtă comparativ cu înmulţirea prin seminţe. neuniformitatea plantelor obţinute. Îngrijirea culturii . .dezavantaje înmulţirii prin seminţe: durata mare de obţinere a materialului săditor (cel puţin 5 luni). . . 400-600 Kg/ha superfosfat şi 300-400 Kg/ha sulfat de potasiu.substratul se alcătuieşte din turbă şi scoarţă de conifere (3/1) cu un adaos de 1-1.producerea plantelor in vitro .rezultate rezonabile se obţin la gerbera şi în cazul când cultura se practică în sere amenajate cu parapete sau bacuri înălţate.pentru semănături: ţelină (40 %) + mraniţă (20 %) + turbă fibroasă (30 %) + nisip (10 %). . Tratamentele cu sulfat de cupru în cantitate de 3-4 g/m2 sporesc productivitatea şi măresc rezistenţa la ofilire. Cultura gerberei pe bacuri . acestea se plantează pe parapeţi. .după pregătirea plantelor rezultate. iar plantarea nu se face prea adânc. când au 3-4 frunze normale. . . UR = 85-90 % iar temperatura = 24-250 C. .cultura în containere se practică atât în scop comercial cât şi în lucrările de ameliorare.în perioadele de creştere intensă.înrădăcinarea butaşilor se face în pahare din plastic sau alveole. Cultura gerberei în solul serei . bine aerisite.metoda prezintă avantajul unei mai bune încălziri a substratului de cultură. Producerea materialului săditor .deoarece. Exemple de composturi pentru gerbera: . Recoltarea florilor . cum sunt: sulfatul de amoniu şi sulfatul de potasiu. riscurile de infecţii cu boli sunt minime. iar vara trebuie menţinută sera aerisită. numărul de plante 7-8 buc/m2. planta formează un sistem radicular profund. şi anume la: Phytophtora crypotogea. . coşurile din plastic. Dintre avantaje . mugurele principal al fiecărui vârf de creştere se extirpă. . etc. . .brazda se înalţă cca 10 cm din solul serei peste care se aşterne un strat de 20 cm alcătuit din: pământ de frunze. . rădăcinile se scurtează la 20 cm.5 cm de pământ.epoca optimă de înfiinţare a culturii se înscrie din martie până în august. . Dintr-o plantaţie mamă se pot obţine în medie 5-6 fragmente care cuprins fiecare o porţiune de rizom. metoda a fost experimentată la Societatea comercială Sere Codlea. iarna nu trebuie să scadă sub 13-150 c. plantele se udă abundent şi la intervale mai scurte.după plantare temperatura se ridică la 22-250 C. cu care ocazie se încorporează cca.după 3-4 săptămâni se detaşează primii butaşi. pungile (saci) din polietilenă. pământ din ace de brad.gerbera este o plantă foarte sensibilă la boli. se ofilesc rapid. divizarea tufei.după recoltare. . . iar temperatura la 18-200 C. . .8:1. numai până la colet. Seminţele se aşează cu vârful în sus şi se acoperă cu cca 0. . cantitatea de apă se reduce atât cât să nu se provoace ofilirea plantelor.florile recoltate mai devreme nu se mai deschid în vase cu apă.planta mamă este scoasă din pământ şi fasonată astfel: se elimină frunzele prin smulgere. . Dezavantaje: număr mic de plante. Cultura pe brazdeînălţate şi pe biloane dă rezultate mai bune. . inima plantei să fie la nivelul pământului sau cu 2-3 cm deasupra solului. iar substratul de înrădăcinare să fie perlit sau nisip şi turbă (10/1).divizarea tufei. Obţinerea plantelor durează 3-4 luni. la distanţe de 3/3 cm. de aceea în sere se instalează registre de încălzire sub substratul de cultură. Pe fiecare brazdă se pun 2-3 rânduri de plante. cultură fără sol. Restul lucrărilor sunt aceleaşi ca şi în cazul precedent. economie de spaţiu. . . plantele se îmbăiază într-un fungicid. . se formează frunze şi rădăcini noi. . culturi de ţesuturi in vitro).plantele astfel pregătitte se trec pe parapete. mraniţă şi turbă neagră.5.o plantă produce în medie 20-40 flori anual. terenul se desfundă la 40-50 cm. distanţate la 30-40 cm/30-40 cm.gerbera poate fi cultivată în mai multe variante tehnologice: în solul serei. La executarea polenizării se are în vedere faptul că stigmatul se maturizează înaintea polenului. 40 cm. cu rezultate foarte bune. Recoltarea se începe la cca 2 luni de la plantare. care acţionează energic povocând ofilirea plantei. . în lădiţe. iar înrădăcinarea are loc la temperatura de 24-250 C şi U = 90 %. 100-150 t/ha turbă fibroasă. La noi în ţară.pentru cultura în solul serei. în turbă şi nisip. răsadurile se trec în ghivece. motiv pentru care se seamănă imediat dupăă maturare. .semănatul – seminţele se obţin prin polenizare artificială efectuată în mai-iunie. La umiditate relativă de 80 % şi la temperatură de 180 C.planta are pretenţii foarte mari faţă de căldură la nivelul rădăcinilor.se recomandă îngrăşăminte cu reacţie acidă. Umiditatea – planta creşte şi înfloreşte normal la 60 % umiditate în substrat şi 75 % în aer: Nu suportă excesul de umezeală în substratul de cultură care favorizează înbolnăvirea rădăcinilor. . în brazde înălţate sau în biloane.plantele se pun pe treimea superioară a brazdei. cu un maxim de înflorire primăvara-începutul verii.păstrarea fidelă a caracterelor. lăţimea de 90 cm. Înălţimea brazdei este de 25-30 cm.în anul al doilea. cu 1-2 frunze şi câteva rădăcini. . moment în care diviziunile pot servi la înfiinţarea culturilor noi. cu care se poate înfiinţa apoi cultura. După 6-8 săptămâni. lucrându-se la răcoare. producţia este mai mare cu 30 %. şi o protecţie fitosanitară eficientă. se udă abundent prin pulverizare. .5 Kg/m3 îngrăşăminte complexe + microelemente.

producţia de flori creşte cu 25 %. . puţine flori egalează crizantema. . segregă în multe şi diverse forme ale florii. 200 ha în Anglia. Modul de conducere al plantei 1. cele care înfloresc în octombrie. . în aprilie. etc.. . intră în grupa 10 săptămâni. Înălţimea plantei este cuprinsă între 90-100 cm. reacţia la fotoperioadă. musculiţa albă de seră. Crizantema multicoloră. 2. înălţimea poate atinge câţiva metri. formate în anul precedent. planta fiind foarte sensibilă la fotoperiodism.crizantema este plantă de zi scurtă. Cele două specii care stau la baza obţinerii sortimentului varietal sunt: 1. cheltuieli suplimentare pentru procurarea containerelor şi substraturilor. Cultura crizantemei a înregistrat progrese mari în ultima perioadă.plantele folosite ca material săditor sunt livrate în cuburi de vată minerală de 10x10x6. astfel âncât sa aibă un ph cuprins între 5. GENUL CHRYSANTHEMUM L. prin ciupiri repetate. este din aprilie până-n august. . Crizantema unifloră (Standard) – toţi mugurii florali laterali se îndepărtează pentru a permite celui terminal să dezvolte o inflorescenţă mare. . plantele trebuie supuse în regim artificial de zile scurte. când înflorirea e produce toamna (septembrie-octombrie) şi cultura dirijată. 4. Pentru a întârzia înflorirea în cazul culturii în condiţii de zile scurte (din septembrie – martie) şi pentru a susţine creşterea vegetativă a plantei se procedează la iluminatul artificial. . Se folosesc .acest mod de cultură este în plină extindere în lume. . Chrysanthemum indicum. Inflorescenţele sunt mici (2-3 cm în diametru). rădăcinile plantei nu vin în contact cu pământul din seră.dintre dezavantaje reţin atenţia: consumul sporit de apă şi îngrăşăminte.crizantema se poate cultiva fie ca plantă în ghivece. 600 ha în Columbia).prima cultură se instalează în aprilie-mai şi se termină în anul următor. – FAM: COMPOSITAE – crizantema . etc). . Soiuri: Accent – tip margaretă.4-5.pentru a provoca înflorirea în condiţii de zile lungi. în greacă. datorită calităţilor ornamentale deosebite şi a însuşirilor biologice care permit manevrarea mai largă a tehnologiei de cultură. formate din flori tubuloase galbene şi ligule radiare. violet la culoare. Crystal – tip spider. . Altoirea se face pe ramuri de un an. Cultura gerberei pe substrat de vată minerală . pentru a uşura pătrunderea rădăcinilor. . . În China este folosită atât ca plantă ornamentală cât şi ca legumă (frunzele şi lăstarii fragezi se folosesc la salate). Înflorirea se produce în condiţii de zile scurte. . este botezată de Linnè . iar temperatura la nivelul rădăcinilor se menţine mai uşor la nivel ridicat. Altoirea se face în despicătură. Grupa de 6-8 săptămâni cuprinde soiurile timpurii. Se pot realiza astfel. iar plantele sunt produse in vitro. capacitatea de lăstărire. rezistă ăeste iarnă afară. care se cultivă ca anuală.în funcţie de necesarul de zile scurte.la noi. astăzi suprafaţa a crescut la 150 ha.astăzi. Lumina critică pentru înflorire a unor soiuri de crizantemă este de 13 ore lumină.de exemplu. spider şi decorativ. Crizantema în cascadă – planta este condusă în formă de cascadă. răspunsul la fotoperioadă (grupa de reacţie la zilele scurte). etc. unele din cele mai spectaculoase forme din plante de crizantemă. Cerinţe faţă de lumină – în condiţii naturale specifice ţării noastre. Etimologie – numele genului. pe o singură plantă. .plantele se instalează în culturile pe vată minerală astfel: se aşează o saltea. crizantema beneficiază de zile lungi naturale. cea de 9-11 săptămâni înglobează soiurile semitimpurii. tutorare şi palisare. musca minieră. . suprafeţele ocupate fiind semnificative (600 ha în Olanda. . prin care înflorirea poate fi provocată în orice perioadă din an. poate fi dirijată şi sub formă de evantai.temperatura în seră se menţine la 15-170 c noaptea şi 17-190 C ziua. . Înflorirea naturală se produce în decursul lunilor de toamnă. are originea în China şi Japonia. în ambele cazuri distingându-se 2 tipuri de cultură: cultura normală. ocupă un loc pe stema imperială şi împrumută numele ei celei mai înalte distincţii Ordinul Crizantemei. în grosime de 10 cm. dar şi prin anumite însuşiri biologice (rezistenţă la frig.intervalul calendaristic. Acesta fiind mai matur stadial înfloreşte mult înaintea celorlalţi. cu frunze adânc lobate. acelea care sunt capabile să înflorească vara şi la începutul toamnei. în 1986 existau deja 6 hectare de gerbera în cultură fără sol din totalul de 260 hectare cultivate cu gerbera. de aceaşi culoare. deţine un loc important în sortimentul florilor cultivate în spaţii protejate. uşor ramificată la bază. cele care înfloresc după 1-15 noiembrie. ameliorarea calităţii florilor. Se leagă cu rafie sau fir de lână. cultura reluându-se de fiecare dată cu butaşi înrădăcinaţi. colorate verde-albăstrui pe faţa inferioară. . Specii şi cultivaruri .substratul a cestei culturi este complet steril.soiuri timpurii. 2. piramidă. respectând particularităţile plantei faţă de fotoperiodism. şi tip spider. iar în saltea.gerbera este o plantă deosebit de sensibilă pe lângă bolile amintite şi la următori dăunători: păianjenul roşu. iar ca altoi se foloseşte un lăstar de 8-10 cm lungime şi de aceaşi grosime ca portaltoiul.motivele principale de trecere la cultura fără solsunt: ciuperca Phytosphtora cryptogea. prin întunecarea spaţiilor de cultură. noaptea se prelungeşte de la orele 18 la ora 7 dimineaţa. Ciuperca atacă baza plantei şi determină moartea brutală. care se umezeşte înainte de aşezarea plantelor. cu pânză sau polietilenă de culoare neagră.durata culturii în sistem cu vată minerală este de 16-20 de luni . exprimat în săptămâni. Prin aceleaşi lucrări crizantema. cînd se foloseşte această soluţie. . ceea ce este de dorit.soiuri târzii.planta drajonează şi lăstăreşte bogat. soiurile sunt catalogate pe grupe de reacţie de la 6 la 15 săptămâni de zile scurte.pe fiecare saltea se fac câteva fante orizontale până la jumătate din înălţime. 3. Biologie şi exigenţe ecologice . În cazul cascadei. Chrysantemum sinense. tipul inflorescenţelor şi caracterele florilor (vezi lucrările practice). caracterele frunzelor. În Japonia. Principalele criterii de clasificare a crizantemelor sunt: a. 100 ha în Franţa. baza plantei este într-un mediu fără exces de apă. de 30-90 cm. iar a doua cultură se se porneşte în august şi se termină după 2 ani.unele soiuri sunt rustice. în Olanda. din aprilie şi până-n august şi de zile scurte naturale din septembrie până-n martie. . dar şi mai puţine o depăşesc.crizantema. . tradiţională. fiind considerate: . Ele se deosebesc prin calităţile estetice ale florilor şi inflorescenţekor.planta este înaltă. care se găseşte în stare spontană în Japonia. Pentru această crizantemă se folosesc mai mult tipurile globulos şi spider. Crizantema în buchet (spray sau crenguţă) – denumirea de spray (aruncat) se datorează faptului că primul mugure floral care apare se rupe. afidele.5 cm. se realizează în urma altoirii mai multor soiuri sau culori ale aceluiaşi soi pe un singur portaltoi. Grădina botanică din Iaşi. cu florile alb-crem. crizantema devine subiectul unei sărbători tradiţionale. anemonă. dar nu sunt excluse nici celelalte. tripsul.soiurile semitimpurii. simple. calitatea florilor uneori mai redusă. b. Sortimentul bogat de soiuri este îmbogăţit anual cu noi soiuri. cu florile colorate alb-gălbui. pagodă. Pentru crizantema în buchet sunt folosite tipurile margaretă. iar inflorescenţele au ligulele colorate alb sau roz. creşterea producţiei de flori. fie ca floare tăiată. chrisos –aur şi anthemon – floare. la nivelul sistemului radicular de 18-190 C. tot în grupa 10.5. Chrysanthemum x hortorum. prin aceasta. din start. produce asemenea crizanteme pentru expoziţia de toamnă pe care le-o dedică în mod special. Origine: China centrală.crizntema este plantă perenă..crizantema cultivată astăzi este un hibrid complex. se include în grupa de 10 săptămâni. care atunci când este înmulţit prin seminţe. .floarea de aur. cea de 12-15 săptămâni include soiurile târzii. iar ca portaltoi se foloseşte Anthemis frutescens (soiurile Contesse de Chambord. Cele mai solicitate sunt soiurile din grupele de reacţie cu 10-11 săptămâni de zile scurte.

. . separate de poteci late de 40-50 cm. . În plus. Vara se plantează mai des decât iarna.lumina este factorul care susţine creşterea vegetativă şi inhibă înflorirea plantei mamă. se îndepărtează bobocul terminal. iar toţi ceilalţi se lasă să evolueze în procesul de înflorire. pentru a se realiza butaşi de calitate. Aceste distanţe pot fi de la 15/10-12 cm la 20/18 cm.substratul de înrădăcinare. Aplicarea luminii artificiale încetează în momentul când plantele ating înălţimea de 35-40 cm. de numărul de tulpini floarel care se lasă pe plantă. aportul de CO2 aplicat în concentraţie de 1000-1500 ppm.50 C (în aceaşi categorie sunt incluse soiurile tardive din grupele de reacţie de 13-15 săptămâni). dar poate. Asigurarea unui aport ridicat în azot. Este o ciupire uşoară. pentru a se obţine tije florale drepte şi viguroase. . la soiurile timpurii şi 1-10 iunie pentru soiurile semitimpurii şi târzii. Butaşii recoltaţi de pe plantele mai vârstnice formează prematur muguri florali. în funcţie de modul de dirijare a tijelor florale (cu una sau mai multe inflorescenţe). deoarece înflorirea se produce pe tulpini foarte scurte şi de vigoare redusă. .plantarea – se face la adâncimea la care butaşii au stat pe patul de înrădăcinare.pentru crizantema unifloră se rezervă bobocul terminal şi toşi ceilalţi se elimină în momentul când sunt suficient de mari pentru a putea fi prinşi cu mâna (3-4 mm în diametru). direct în sol. . . la care înflorirea este inhibată când temperatura nocturnă scade sub 15. soiuri termonegative. Durata unei culturi este de 3. pentru a emite lăstari laterali.epoca de plantare – crizantema de cultivă obişnuit în 2 cicluri: 1. temperatura se menţine la 20-250 C. .pentru crizantema sptay sau crengută.distanţele de plantare – se stabilesc în funcţie de vigoarea soiului. . ei rămân scurţi. produce apariţia nuanţei roz pe florile albe.plantaţiile mamă se înfiinţează în seră. Umiditatea relativă trebuie să fie mai ridicată la debutul culturii. cu ajutorul iluminatului artificial şi scurtarea zilei prin întunecare. fotoperioadă. .tăierea sau ruperea se face deasupra a 2 frunze care rămân pe planta mamă. are o bună fertilitate şi cu conţinut bogat de humus.înrădăcinarea butaşilor – fasonarea butaşilor prin tăiere imediat sub nod.bobocirea. favorizează creşterile. .fertilizarea – crizantema care cerinţe mari pentru azot şi potasiu. soi.copilirea se repetă pe tot parcursul creşterii plantei. fertilizarea de bază şi dezinfecţia. Producerea butaşilor înrădăcinaţi Plantaţia mamă – producerea butaşilor făcută în întreprinderi specializate: . sau pe bacuri înălţate sau recipiente.plantaţia mamă este păstrată uzual.5/12.temperatura mediului de înrădăcinare trebuie să fie de 20-210 C în substrat şi 180 C în atmosfera serei.pensarea. maxim 3 săptămâni. . este perlitul.soiurile sunt deosebit de sensibile la temperatura din cursul nopţii.Cerinţe faţă de factorul apă – apa trebuie asigurată continuu şi în cantităţi destul de mari. după care crizantemele se pot grupa în: 1.pe tot parcursul culturii.inducţia florală este mult întârziată de temperaturi nocturne sub 140 C şi peste 300 C ziua. . 2. butaşii se pot pune direct la înrădăcinat sau se păstrează în camere frigorifice. Conducerea creşterii şi înfloririi plantei în culturi dirijate .dacă se face prea devreme. .după recoltare. turba sau nisipul su amestec între acestea. duce la o inducţie florală mai uniformă. 22/18 cm. pe parcursul unui an se pot face 2-3 culturi de crizantemă. serele-solariu.50 C. . .distanţele de plantare sunt de 4/4 cm (cca. . iar dacă se întârzie. lăstarii de ordinul I cresc mult prea lungi. înflorire mai precoce. . 3.în seră. etc.plantele se ciupesc curând după plantare (la cca 10 zile). uneori are loc iniţierea mugurilor floriferi. pentru ciclul cu înflorire în perioada de toamnă. . . prin respectarea fotoperiodismului plantei. . .plantaţia mamă trebuie să fie capabilă să producă butaşi şi în funcţie de programarea culturilor pentru flori. . cel mai adesea fiind suficiente 3-4 plase. de asemenea. tipul de floare. de sezon. prin care se elimină strict vârful de creştere. Formarea crizantemei sub formă de crenguţă este influenţată de data executării ciupirii. . . după care se fixează spalierii şi se întind sârmele de marcare a rândurilor sau plasele cu ochiuri de 12. în primele 7 săptămâni. . iar UR = 80-90 %. care se instalează pe măsura creşterii plantelor.pregătirea solului – defrişarea culturii anterioare. . Crizantema nu suportă excesul de umezeală care conduce la putrezirea plantei şi măreşte sensibilitatea faţă de boli.mugurii din axilele celor 2 frunze vor da lăstari pentru următoarele serii de butaşi. lăstarul trebuie să aibă 8-10 cm lungime şi 4-5 frunze adevărate.plantele conduse cu o singură tulpină florală se pun la distanţe mai mici decât cele la care se lasă 2-4 tulpini florale. Durata prelungirii zilei variază de la 2 ore în septembrie la 5 ore în decembrieianuarie. nu numai din calus.butaşii care au muguri florali sunt fără valoare. cu tulpini florale ferme.marcarea brazdelor. . iar umiditatea relativă de 90 %. ea duce la înflorirea neuniformă atunci când scade sub limita acceptată. pentru ciclul cu înflorire primăvara – plantarea se face la 1-10 decembrie. avându-se în vedere aplicarea iluminatului artificial. .plantaţia mamă se înfiinţează cu butaşi înrădăcinaţi care se plasează la distanţe de 15/15 sau 13/13 cm. înflorirea este inhibată de pemperaturi nocturne peste 15. . . unde cultura poate fi bine controlată. .Cerinţe faţă de sol – faţă de sol crizantema este mai puţin pretenţioasă.administrarea CO2 – în cultura de iarnă-primăvară. ceea ce este de nediâorit.5 cm. solariile. .iluminatul artificial în lunile cu zile scurte de toamnă-iarnă-primăvară este obligatoriu în cazul culturilor dirijate. Crizantema creşte pe orice tip de sol dacă. Lucrarea se repetă la interval de o săptămână. aşezate la 3 x 3 m şi la 2 m deasupra solului. de 5-6 cm. 600 butaşi/m2).când plantarea se face în intervalele 15-30 iunie. soiuri termoneutre.căldura în seră este de dorit să se menţină constant la 16-180 C noaptea şi 180 C ziua. uneori chiar în condiţii de zile lungi. .la recoltare. . soiuri termopozitive. pentru parcurgerea etapei de creştere a plantei.temperatura prea scăzută (sub 130 CI accentuează culoarea la mai multe soiuri. Ciupirea ce poate fi făcută mugurelui floral nu rezolvă problema satisfăcător. .Cerinţe faţă de temperatură – temperatura de care trebuie să dispună plantele variază în funcţie de faza de vegetaţie. adâncimea de 1-2 cm. Ea nu trebuie să scadă sub 130 C noaptea şi să nu depăşească 250 C ziua. 4-5 luni.5-4 luni. cu lăţimea de 100-120 cm.spaţiile protejate folosite pentru culturile de crizanteme sunt: serele. . la temperatura cuprinsă între 0-30 C. acestea sunt cele mai avantajoase pentru culturile dirijate. reversul 40-60 plante/m2. este obligatorie când se doreşte realizarea de mai multe tije florare pe aceeaşi plantă. flori mai bine colorate.sistemul de palisare – este acelasi ca şi la garoafă.suprimarea surplusului de ramificaţii are loc când acestea au 5-6 cm lungime. Se preferă butaşii scurţi. nu este absolut necesară întrucât rădăcinile apar şi pe internod. . . ph = în jur de 7. se execută diferenţiat. Operaţii executate pe plante – . 2. Ea se execută după 2-3 săptămâni de la plantare. după care se stabilizează la 70 %. Cultura crizantemei în sere şi în alte tipuri de spaţii protejate . efectuarea arăturii şi mărunţirii.lămpi de 100-150 w. dar aceştia nu se dezvoltă.

bacteriozele – provoacă tumori brune la colet şi pe rădăcini. Cultura crizantemei în condiţii naturale . apoi pe toată planta. provocată de putrezirea rădăcinilor. plantele mamă sunt alese din lotul florifer şi trecute în locuri adăpostite (răsadniţe. .udarea crizantemei .5 ori mai înaltă decât ghiveciul în care se află. care antrenează atacul bolilor şi dăunătorilor. de 7-8 cm sau se trec direct în teren.plantarea în teren. asimetria inflorescenţelor. la cele mai multe soiuri se renunţă la primul boboc care apare sub influenţa acestor condiţii. Bolile şi dăunătorii crizantemei .reglatorii de creştere – o crizantemă la ghiveci este ideală când este de 2-2. când lăstarii au 4-5 cm. . rularea şi uscarea frunzelor. .distanţele de plantare mai mari decât cele din seră: 20/25 cm. de preferinţă la sfârşitul zilei. sere reci. afară.Cycocel şi Phosfonul sunt alţi inhibitori de creştere utilizţi în culturile de crizantemă. crinul peruan Etimologie: genul poartă numele botanistului suedez Claude Alstroeemer (1736-1794) care a remarcat planta la Cadix.ciupirea plantelor – la ghivecele mici (în care se plantează o singură plantă). . în special.în general. păduchii verzi. decolorarea florilor.1 % sau Captadin 0.toamna. astfel ele se umbresc şi nu se dezvoltă aşa de bine. dar nu mai târziu de luna iunie. coloritul palid. primul boboc care apare se elimină. cînd planta are 10-14 frunze. vara comparativ cu iarna. .crizantema Standard. Din mugurii de pe rădăcină pornesc numeroşi lăstari (drajoni). turbă sau perlit. .temperaturile nocturne prea mari sau sub 13-140 C. GENUL ALSTROEMERIA – FAM: AMARYLLIDIACEAE – ALSTROEMERIA. astfel ca planta să ajungă să înflorească toamna. Ciupirea se aplică la 10-14 zile după plantare.Oidium chrysanthemi 9făinarea) – apare sub forma unui praf albicios. . . .planta de crizantemă are o rată de creştere foarte mare (2-4 frunze pe săptămână). musculiţa albă de seră. cât şi pentru obţinerea de plante decorative.Phytophtora cryptogea – se manifestă adesea prin ofilirea totală a plantei.Puccinia chrysanthemi (rugina) – se identifică prin prezenţa unor pete mici. iar ciupirea severă se face deasupra a celei de a şasea frunză.crizantema de tipul crenguţă se recoltează în faza de 5-8 flori deschise.virozele – au ca simptome: mozaicarea frunzelor. . . . în dependenţă de factorul căldură. în perioadele când condiţiile naturale nu le oferă. . Mai mult. Se aplică cel puţin 12 ore (de la orele 18 la 7 dimineaţa). dimineaţa sau seara.păstrarea florilor are loc mai bine la lumină decât la întuneric. .crizantema cultivată în seră. rezervînduse pentru înflorire un boboc coronar de ordinul I sau II.crizantema este o plantă care consumă multă apă. 10. . camere reci. din acre se vor face butaşi. . Cultura crizantemei în ghivece . Dintre dăunători: păianjenul roşu şi galben.2 % sau alt fungicid). începând de la vârful plantei. când va dispune de condiţiile naturale optime procesului de iniţiere şi dezvoltare a florilor.. . pivniţe). .în anii cu toamne timpurii şi reci (temperaturi nocturne sub 8-100 C) se impune protejarea culturii cu cupertină de polietilenă sau chiar transferarea plantelor în spaţii protejate. în acre temperatura să nu scadă sub 5-60 C iarna.este vorba de cultura tradiţională a crizantemei. După 1-2 săptămâni se face o altă pulverizare (la soiurile mai înalte). în funcţie de soi şi de modul de conducere al plantei.25 % se foloseşte sub formă de spray foliar la 2 săptămâni după ciupire.plantele ciupite uşor se ramifică mai mult faţă de cele ciupite sever. De aceea. Procedeul constă în acoperirea culturii cu materiale de culoare neagră.lucrările de îngrijire sunt cele descrise la cultura în seră. în funcţie de soi şi de durata temperaturii situată în afara limitelor admise. dar nu suportă excesul. înregistrează diferenţe mari de creştere. . . . . -după 14 zile scurte consecutive.la plantările timpurii lucrarea poate fi repetată. tripsul. lumină şi apă.recoltarea se face prin tăiere la cca 10 cm deasupra liniei solului sau prin smulgere. florile sunt foarte sensibile la brumă. . . . În februarie-martie. . .pentru culturile dirijate în seră se folosesc.. dar calitatea florilor este diminuată comparativ cu plantele crescute la temperaturi optime.distanţa ghivecelor – rărirea ghivecelor se impune pe măsura creşterii plantelor. Recoltarea florilor – crizantema se recoltează la deschiderea aproape completă a inflorescenţei.u % sau alt produs cupric. panaşarea frunzelor. care se execută în august-septembrie. . . . tot mai mult solicitate în ultimii ani.Fusarium sp (fuzarioză) – produce îngălbenirea. . malformaţii grave la flori.creşterea vegetativă a plantei este susţinută de condiţiile de zi lungă. brună specifică bolii. care întârzie creşterea. atât ziua cât şi noaptea. pe când la cele mari se poate ajunge la 4-5 ciupiri.la multe soiuri. . în concentraţie de 0. devansează înflorirea cu câteva zile.creşterea rulpinilor florale se petrece vara. mai întâi pe faţa superioară a frunzei. Tija se amplasează în soluţie de zahăr cu un bioacid pentru a se susţine dezvoltarea în continuare. se face o singură ciupire. asigurându-le căldură (12-14 0 C).B-9.butaşii înrădăcinaţi se plantează în ghivece. 11 săptămâni. 30/20-25 cm. care să asigure formarea a 20-30 lăstari floriferi. întârzie iniţierea mugurelui floral cu mai multe zile.Rhizoctonia solani (boala coletului) – provoacă brunificarea şi putrezirea bazei tulpinii – apare în sere calde şi prost aerisite sau la plantarea adâncă (se aplică tratamente cu Bavistim 0.plantarea în ghivece – butaşii înrădăcinaţi se plantează superficial pentru a sse evita putrezirea bazei tulpinii. chimici.ciupirea uşoară înseamnă ruperea vârfului de creştere deasupra celei de a zecea frunză.înrădăcinarea butaşilor are loc pe substrat de nisip.căldura mare şi fotoperioadele lungi pot constitui cauze ale unor defecte florale ca:pedunculul prea lung. .creşterea plantei poate fi stăpânită cu ajutorul retardanţilor de creştere. . soiurile din grupele de reacţie de 9. Se aplică sulf muiabil 0. . Nu toate soiurile se pretează la acest mod de cultură.temperatura mai ridicată. se face în cursul lunilor aprilie-mai. Origine: America de Sud (Peru şi Chile). poate fi recoltată într-o fază mai puţin deschisă (de exemplu când inflorescenţa are numai 5-10 cm în diametru).cultura crizantemei în ghivece se practică atât pentru producerea de flori tăiate. . înverzirea centrului inflorescenţei. . când plantele ating înălţimea de 35-40 cm se supun tratamentelor de zile scurte. având drept scop principal prelungirea perioadei de vegetaţie a plantei. . intensifică culoarea frunzelor. căderea prematură a frunzelor. în funcţie de data butăşirii şi evoluţia factorilor climatici. măresc vigoarea tulpinilor şi ramificaţiilor. unde fusese adusă din Lima. albe care se acoperă repede cu masa pulverulentă. axul inflorescenţei este complet format şi începe inducţia ligulelor marginale.ciupirea este o lucrare foarte importantă şi constă în suprimarea vârfului de creştere. plantele se pun din nou la în vegetaţie. .

şi cu îngrăşăminte minerale. pământ de frunze şi mraniţă. Italia şi 33 ha SUA. umiditatea relativă optimă este de 70-80 %.toamna se desfăşoară al doilea val de creştere şi înflorire. important este că în sol temperatura să nu depăşească 200 C. . noiembrie – soiul Regina. Este bine ca înfiinţarea plantaţiei (toamna) în spaţii protejate. eşalonarea pe durată lungă a înfloririi.producerea plantelor in vitro .iarna este în jur de 100 C. Alstroemeria haemantha (originară din Chile). pentru a se produce o înrădăcinare mai rapidă şi puternică. dar nu în exces. părţile subterane rezistă iarna afară dacă plantele sunt amplasate în preajma unei construcţii sau sub adăpostul vegetaţiei lemnoase. Seminţele mai vechi de 1 an sunt capabile să germineze în 2-3 luni. .afânarea solului. Producerea materialului săditor .inducţia florală este inhibată la temperaturi de peste 200 C (lăstarii rămân orbi). iar dacă solul este greu se adaugă turbă fibroasă sau frunze semidescompuse. . avându-se grijă ca partea superioară a rizomului să fie aproape de suprafaţa solului sau la acelaşi nivel cu marginea gropii.plantele nu suportă căldura excesivă. . suprafaţele ocupată cu această cultură erau: 87 ha Olanda. Solul trebuie ameliorat cu turbă. la ce de-al doilea val de înflorire. suplimentarea luminii.altroemeria este mare iubitoare de lumină. afânat. .germinaţia poate fi accelerată prin umectarea seminţelor. rezistenţa la boli. flori roşii cu striuri galbene.planta are aspect de tufă. . de culoare albă. cu înălţimea de 90-100cm. Specii şi cultivaruri Alstroemeria aurantiaca (syn.alstroemeria răspunde bine la fotoperioade lungi. durabilitatea florilor în apă. .temperatura ridicată favorizează emiterea unui număr mare de lăstari.calităţile care stau la baza extinderii acestei culturi sunt: perenitatea plantei. Zebra. dar frânează procesele de iniţiere şi de creştere a florilor.aşezarea în gropi a fragmentelor de rizomi cu lăstari se face manual. Perioada cea mai bună de semănare este octombrie-noiembrie. când plantele au 20-30 cm se instalează prima plasă cu ochiurile de 20/17. . . rezultate bune se obţin când o dată pe lună se aplică prin apa de irigare şi must de bălegar (300 litr must la 1000 litri apă de irigare). ce pot atinge o înălţime de 1. odată cu irigarea.solul se modelează în straturi cu lăţimea de 100 cm.luminozitatea redusă din sezoanele de toamnă şi iarnă constituie una din cauzele existenţei aşa zişilor lăstari orbi. . . pe care se află mugurii din care apar tulpinile aeriene. . În 4-8 săptămâni se obţin plante foarte viguroase. este factirul care influenţează creşterea şi mai ales calitatea tulpinilor şi florilor care este superioară.temperatura optimă . Aurea) – originară din Chile. pentru a nu determina putrezirea rizomilor şi rădăcinilor. Rezultate bune se obţin când separarea rizomilor are loc vara. în august. zilele se alungesc la 12-13 ore pentru soiurile canaria. plantarea se face în gropi deschise la adâncimea de cca 15 cm. . . plasticitatea mare în ce priveşte locul de cultură. iar înflorirea nu se mai produce. asigură o înflorire mai timpurie. - are înălţimea de cca 90 cm şi florile galben-orange. . . cu flori mari galbene. blochează creşterea.crinul peruam. iar toamna i se aplică mulci cu frunze sau paie. cu flori roşii. cu pH-ul cuprins între 6-6. fiind o plantă cu masă vegetativă bogată. Acestea au stat la baza obţinerii a numeroase soiuri şi hibrizi. . . iar îe perioada de repaus pot ierna şi la -2. direct pe sol. la intervale de 2 săptămâni. înrădăcinarea acestora durează 6-7 săptămâni şi depinde de durata zilei.înflorirea este mai timpurie dacă iarna. . Ea se face în momentul înfiinţării plantaţiei. după primul val de înflorire. . este mijlocul de stăpânire a formării lăstarilor şi totodata.deoarece o cultură de alstroemeria durează cel puţin 2-3 ani. vara. Tot din rizomi iau naştere rădăcinile adventive puternic îngroşate dar cu o constituţie deosebit de fragilă. alcătuită din numeroşi lăstari erbacei. consumul redus de energie. grăbeşte înflorirea cu până la 4-6 săptămâni. la plantele crescute în condiţii de intensitate luminoasă ridicată. lucrare ce se execută toamna sau primăvara. cu 1-3 ochi.în general.primăvara se administrează cea mai mare cantitate de apă. dacă dispun în prima lună de 18-250 C. când temperaturile sunt foarte ridicate. alungite. sau a uscării în teacă a mugurilor floriferi. foarte fragili. se face când plantele au înrădăcinat bine. Udatul se mai intensifică toamna. .are la bază fragmentele de rizomi. intensitatea luminii şi prezenţa auxinelor. . iarna. . solide. cu câte 20 ha Germania.divizarea rizomilor. Lucrările de îngrijire: . Alstroemeria lighu (originară din Chile). scarificare sau tratamente cu gibereline. . imediat după plantare.înfloreşte din primăvară şi până-n toamnă. pretinde apă multă. . orange: octombrie – soiurile Canaria. producţiile bune de flori. . Alstroemeria pelegrina (originară din Chile). .solul. bine drenat.5-2 m. Lumina. . cu înălţimea de aprox. Rezultate bune se obţin la 16 ore durată a zilei.pentru pornirea în vegetaţie temperatura se dirijează gradual spre 12-150 C. Anglia.fertilizarea cu îngrăşăminte complexe.vara. . Orchid şi 13-14 ore pentru soiul Regina. . după care se plantează în ghivece. detaşaţi de la plante mai în vârstă. . mai ales iarna.alstroemeria se remarcă prin originalitatea florilor ei pe care mulţi dintre necunoscători le consideră apropiate orhideelor.iluminarea artificială pentru atingerea plafonului de 3000-3500 lx/m2 pe o durată de 14 ore între septembrie şi ianuarie şi de 12 ore în lunile ianuarie-februarie. King Cardinal. este metoda aplicată la înmulţirea alstroemeriei.seminţele proaspete germinează in vitro în 10-14 zile.în 1990. Cultura în seră .5 mg/l NAA (acid naftil acetic). timp de 1-2 săptămâni. creşterea energică. deci toamna. adaos de gunoi de grajd. . .5.florile sunt alcătuite pe tipul 3 şi aşezate într-o umbelă terminală. La noi este cunoscută de aproximativ 25 de ani. trebuie să fie poros. . cu înălţimea de cca 40 cm. Vara. fără flori. 90 cm. când planta trece printr-un repaus uşor. pregătirea terenului în vederea plantării trebuie să cuprindă: lucrarea de afânare în profunzime (40-50 cm) a solului. folosite la înfiinţarea plantaţiei. 35 ha japonia şi 40 ha Kenya.crinul peruan este plantă perenă. după scoaterea plantei mamă din pământ. A. se reduce cantitatea de apă. iar producţia maximă realizându-se în lunile aprilie-mai-iunie.perioada optimă de plantare – septembrie – soiurile cu flori roşii. . datorită căldurii excesive. umiditate ridicată şi un tratament cu frig de 70 C. dispuse altern pe tulpina florală şi într-o rozetă sub inflorescenţă.în pământ prezintă rizomi cărnoşi.materialul săditor îl constituie rizomii viguroşi.se înmulţeşte prin divizarea rizomilor.udarea se face numai cu furtunul.Alstroemeria pulchella. . . întrucât intensitatea luminoasă foarte mare determină supraîncălzirea plantei cu consecinţe negative asupra creşterii şi înfloririi.semănatul se foloseşte mai rar şi numai la câteva soiuri. Căldura mare.frunzele sunt ovale. temperatura să se menţină la 14-160 C ziua şi 130 C noaptea. Biologie şi exigenţe ecologice . bogat în elemente nutritive.palisarea este asemănătoare celei de la crizantemă. dar vara se aplică totuşi umbrirea serei. planta intră în repaus. 0. evitându-se stropirea plantelor. -50 C..

Ea emite din mugurii de la baza lăstarilor. GENUL ANTHURIUM SCHOTT – FAM: ARACEAE – pasărea Flamingo Etimologie: numele genului este grecesc. la fel se procedează şi cu cei orbi (fără flori). sagitate. lucrare ce se execută în partea a doua a lunii noiembrie. athos – floare. . .de-alungul rândurilor se instalează 6-8 sârme groase de 0. . lucrarea se execută odată cu sosirea frigului (noiembrie). care îşi încetineşte creşterea şi nu mai înfloreşte. . Origine: America tropicală (Costa Rica.palisatul nu este obligatoriu. Biologie şi exigenţe ecologice . iar facultatea germinativă este de scurtă durată (câteva zile după separarea de pulpa fructului). care trebuie să fie mai mare cu 2-4 0 C faţă de cea a atmosferei din seră. . Producţia maximă de flori (80-85 %) se înscrie în prima perioadă. la cele mai multe soiuri. temperatura poate fi menţinută la 15-17 0 C – ea determină repausul plantei. puţin îngroşate. 8-20/8-20 cm.8-1 mm. iar spadicele este drept sau uşor curbat. 1.maturarea seminţelor durează cca 9-10 luni. începând cu anul 2. .fazele de recoltare sunt: colorarea bobocilor. .spata este mare. ci doar diminuându-se înflorirea .frunzele sunt lanceolate. Coriaceum).5.frunzele sunt groase. A. ce protejează pentru început spadicele cilindric. roz. de culoare alb sau galben. pe care se ţes ochiurile. x cultorum) – descoperit în Columbia. pământ de frunze.substratul de cultură – trebuie să fie foarte afânat. mari de 25-20 cm/15-20 cm.tulpina are lungimea cuprinsă între 30-80 cm şi poate fi volubilă la exemplarele vârstnice. vede. . începând cu mai. . Nervurile albe subliniază valoarea decorativă a frunzişului. ultima aşezându-se la 120 cm de la sol. cu frunze mari.în total sunt necesare 3-4 plase.frunzele cordiforme. plană sau convexă. Succes. deci polenul de pe florile mature se transferă pe cele tinere. . . . fie prin bogăţia şi eleganţa frunzelor (A. este una dintre cele mai frumoase specii. crystallinum. dar numai plantele de cel puţin 4-5 ani dau flori de calitate superioară. sunt următoarele: cosirea plantelor.inflorescenţa este verde. Anthurium coriaceum – a fost luată în cultură ceva mai recet (de cca 25-30 de ani). cârnoasă. . groase şi cărnoase.înflorirea se produce aproape continuu. coriacee. Anthurium scherzerianum schott (A. plantele trebuiesc ferite de temperaturi scăzute. cu flori roz – Lena. A. 4. înflorire deplină. . sunt lung peţiolate şi colorate verde strălucitor. cu aţă sau sfoară.căldura – are pretenţii mai mari la temperatura din substratul de cultură.la polenizare se ţine seama de fenomenul de protogenie (florile femele înfloresc înaintea celor bărbăteşti). odată cu reluarea vegetaţiei (martie). Linda de Mol. . firavi. în grosime de cca 5 cm. Cultura crinului peruan în sera-solariu înfiinţarea plantaţiei se face către sfârşitul toamnei (octombrie-noiembrie). Iarna în condiţii de temperatură scăzută. . . să cuprindă ca şi componente: turba fibroasă. . . iar spadicele este spiralat. colorată carmin.planta este scundă (30-40 cm înălţime). Se lucrează cu o pensulă moale pentru a nu se produce leziuni. 2. strălucitor.lumina – plantele cresc şi înfloresc bine la lumină difuză. în funcţie de soi şi de vârsta plantei. se face în fiecare primăvară. alb. . numărul de lăstari păstraţi pentru înflorire se apreciază la 68-80/m2.Anthurium este o plantă cu capacitate de a vegeta şi înflori permanent. Recoltarea florilor . . colorată. iar poteca dintre 2 benzi lată de 70 cm. fibros.se pot obţine 40-60 flori/m2. pH-ul optim = 4. Importanţă are calitatea apei care nu trebuie să conţină calciu. Columbia. .aerul – în general. Înfloreşte după 1.rădăcinile sunt puternice. ca poi prin derulare să-şi etaleze frumuseţea. U = 80 %. care cresc în umbra celr viguroşi. Specii şi cultivaruri Genul Anthurium cuprinde cca. câte 5 rînduri. Nu suportă acţiunea directă a razelor soarelui. Uscăciunea aerului determină atacul păianjănului roşu şi a tripşilor. etc).5-2 ani de la semănare. Noaptea poate suporta temperaturi până la minim 100 C. cu spata mare. care este un spadix. . Anual se poate realiza o producţie totală de flori de 35-40 flori/m2.celelalte lucrări. acaulă.. sunt la fel ca şi la cultura de seră.20 iunie şi 15 iulie-15 septembrie. pentru majoritatea soiurilor. coriacee. deschiderea primelor 1-2 flori.apa – solicită umiditate ridicată atât în atmosferă cât şi-n substrat. .pe perioada de vară se asigură condiţiile unui uşor repaus prin diminuarea udării. în 1894 de către Edmond Ambre. Specia este apreciată pentru înflorirea abundentă. mai ales în urma lucrării de muşuroire.iarna. . şi cu flori albe – Champion. deoarece lăstarii se menţin bine iar rărirea lăstarilor nu este obligatorie. aerat. . El se referă la modul de alcătuire al inflorescenţei. prin aşezarea unui strat de paie. în care scop florile alese pentru înmulţire se leagă una de cealaltă. Polenizarea este simplă şi se execută fără dificultăţi. . Polenizarea poate fi făcută şi de furnici. aceştia sunt folosiţi la înmulţire. constă în suprimarea prin smulgere a lăstarilor subţiri. Excesul de calciu determină brunificarea vârfului frunzelor.graţie rezistenţei deosebite în condiţii de apartament.rărirea lăstarilor. . nisipul grosier. plană este colorată roşu-corai. mai ales cei reci. mai puţin atractivă. poros. băneasa. . 300 specii care se disting fie prin frumuseţea deosebită a inflorescenţei (Antrhurium andreanum. .se efectuează prin smulgere şi prin tăiere. şi vara. Scherzerianum) . cu consecinţe negative asupra calităţii şi cantităţii de flori. în decembrie-ianuarie. . lung de 5-6 cm. tinde să ocupe un loc important în rândul florilor decorative prin frunze. x hortulanum) . din mai până-n septembrie. constituie partea decorativă a plantei.spata mare. planta nu suportăcurenţii de aer.5-5. într-o seră solariu de 360 m 2 se plantează pe 2 benzi. Anthurium crystallinum – planta este deosebit de viguroasă. 3.curăţirea plantelor de uscături şi completarea golurilor. capătă valoare în buchete asortate.umbrirea serelor. Fructul este o bacă. pentru a preveni supraîncălzirea plantelor. cu 2 vârfuri distincte: 20 mai. . muşchiul de Sphagnum uscat. Cerinţele faţă de factorii de mediu – temperatura – pasărea Flamingo este o plantă de seră caldă (t = 18-250 C).distanţele de plantare sunt de 50/50-60 cm. strâmbi. se face pe toată perioada de vară. fără să-şi piardă frunzele. soarele puternic determină răsucirea frunzelor.calitatea florilor este superioară în primii 2 ani de cultură.perioada de înflorire maximă este primăvara.lucrările de îngrijire. Soiuri : cu flori roşii – Rumba. colorate verde-închis.protejarea plantelor – peste iarnă. şi oura = coadă. . în vederea grăbirii repausului de iarnă. rădăcini. planta intră în repaus uşor. Anthurium andreanum (A.

însă. de lângă Londra. pH-ul optim = 6. Înfloreşte din septembrie şi până-n mai-iunie. care nu trebuiesc rănite.5-7. andreanum =35 x40 cm. fac din streliţia o floare deosebit de interesantă.metoda a doua este comodă – fructele se zdrobesc fără a se deteriora sămânţa şi se seamănă la distanţe mari şi se obţin pâlcuri de răsaduri. a căror facultate germinativă este foarte scurtă.ovata – planta este de talie mare. 30 x 30 cm . iar baza frunzelor să fie puţin sub nivelul substratului.pumila – are talia mică şi florile palide. . 40 x 40 cm. Rezultatele sunt bune atunci când se elimină şi ultima fărâmă de pulpă.cerinţele cele mai mari sunt în lunile de vară.Producerea materialului săditor . spata se ofileşte repede şi se desprinde uşor.5-5.se poate face în tot cursul anului. când creşterea este intensă.se prevăd conducte pentru încălzirea substratului. erbacee. Simbol – toate sunt creaţii româneşti. Dacă se scade la 150 C slăbeşte ritmul de creştere şi se instalează un uşor repaus. precum şi poziţia învelişurilor florale şi a carenei pe tulpina florală. se realizează la exemplarele mari. anul următor. A. Producerea materialului săditor . cu rădăcini la bază. . majoritatea soiurilor cultivate aparţin acestei varietăţi. deoarece rădăcinile. la 24-250 C. iar căldura solilui (substratului) are un rol foarte important. . care trebuie să fie tare. Biologie şi exigenţe ecologice . apoi se seamănă imediat. datorită temperaturii şi umidităţii ridicate. Recoltarea mai timpurie nu asigură păstrarea florilor.floarea este alcătuită din 3 sepale orange. . andreanum şi de 20 cm la A. . pătrund până la 2-3 m. 30 ha Franţa. A. . . . se repică la ghivece folosind pământ de frunze.plantarea diviziunilor de plantă se face direct în solul serei. perioadă în care îşi păstrează frunzele. sau mai întâi în găleţi din plastic.muşuroirea bazei tulpinii (marcotajul terestru) favorizează emiterea unui număr mare de lăstari. . Specii şi cultivaruri 1. . Cultura în bacuri înălţate şi pe brazde . care se repică devreme. .marcotajul aerian poate fi folosit la înmulţirea şi reîntinerirea plantelor de Anthurium andreanum.transplantarea se face în ghivece de 12-14 cm. A. . după care se usucă uşor la aer. crystallinum. .pentru a stimula inducţia florală şi a realiza o bună înflorire iarna. Plantele au peţiolul ceva mai scurt. atunci când se face desprinderea şi plantarea noilor indivizi. Creşte cu 1-4 lăstari.înfiinţarea culturii are ca moment optim.răsadurile după 7-8 luni. după care se folosesc ca material săditor pentru culturi florifere.asigurarea apei – substratul de cultură trebuie menţinut mai umed decât la majoritatea culturilor floricole. . . Recoltarea se face prin tăiere. cu rădăcini cărnoase. Vra. turbă.este o plantă care necesită minim 150 C. andreanum. . în lădiţe. . în prima parte a verii. plantele trebuie supuse în septembrie. presarea fructului şi semănatul îmtrună cu pulpa. scherzerianum = 25 x 25 cm. Cultura în recipiente . instalaţii de udare prin picurare şi aspersie. multă luminăiarna şi o umbrire moderată vara. Semnal. pH optim = 4. cel puţin 15-20 de ani. . primăvara.germinarea şi răsărirea au loc în cca 10 zile. la separare şi plantare se acordă atenţie rădăcinilor cărnoase. după care floarea este pusă într-un sac transparent. dar elimină fenomenul de putrezirea seminţelor. . iar aici rămân 4 luni. . . Soiuri: Triumph. scoaterea seminţelor din fruct şi semănatul imediat. Planta este distrusă la temperatura de -50 C.faza optimă de recoltare este atunci când florile de pe spadice au început să se umfle. . La florile recoltate mai devreme.este o plantă perenă. scherzerianum. porniţi din mugurii de la baza tulpinii. Strelitzia reginae Banks – de la această specie s-au realizat cele mai multe varietăţi. Strelitzia augusta Thunb – prezintă o floare viguroasă.frunzele. obale. la maturizarea seminţelor. Poate ierna şi la 100 C. Spadicele se protejează cu hârtie specială. verde-purpurie. . Această perioadă trebuie succedată de o a doua etapă cu temperatură de 18-250 C şi 80 % umiditate. . care ies eşalonat din cadrul învelişului protector. cel mai bine la sfârşitul înfloririi.distanţele de plantare . Durata unei culturi de streliţia este foarte mare.contrastul realizat între culorile oranj şi albastru.suprafeţe ocupate – 40 ha Olanda. în tot cursul anului. scherzerianum.prima metodă necesită manoperă şi timp. sunt foarte mari.diviziunile de plantă cuprind 3-5 lăstari. După plantare se udă bine şi se menţine în seră o atmosferă caldă şi umedă. Recolatrea florilor . Acest mod de cultură este practicat la A. din lut sau coşuri din material plastic. florile sunt puse într-o soluţie conservantă. în fiecare an.inflorescenţa cuprinde 5 până la 10 flori. GENUL STRELITZIA Banks.în Europa a fost adusă în 1773 la grădina botanică Kew. – FAM: MUSACEAE – pasărea Paradisului Origine: Africa de sud. brad sau Sphagnum şi mraniţă. şi anume: . Pregătirea seminţelor pentru semănat se face după 2 metode: 1.preferă soluri bogate. bob cu bob. asemănătoare unor rizomi. iar tufa poate atinge înălţimea de 3-4 m.parviflora – are frunzele mai mici şi se utilizează numai ca plantă decorativă. deoarece antrenează putrezirea şi moartea lăstarilor. .condiţionarea florilor pentru export face obiectul unei îngrijiri speciale şi atente. permeabile. dar nu înfloreşte. . dar nu înfloreşte. ce protejează florile înainte de deschidere. menţinându-se higrometria la un nivel mai scăzut.streliţia înfloreşte după 3-6 ani de la semănare. în intervalul 15 iunie-30 august. coriaceum şi este în extindere la A. planta se trece prin perioada de repaus. Imediat după recoltare.divizrea tufei – se efectuează în perioada de repaus. după care se acoperă apoi cu un strat subţire de turbă şi se stropesc cu un fungicid. . fără curenţi de aer.5. lipite) şi 5 stamine. 2.multiflora –înfloreşte abundent. în părţi egale. Dezavantajul constă în faptul că există pericol mare de putrezire. frunzele late. Alt criteriu este locul de prindere a spatei. Ea este posibilă. coriacee.în acest caz se folosesc ghivece mari. lucrate bine în profunzime. frunze de fag. Este foarte productivă.rezultate bune dau amestecurile din turbă grosieră. la distata de 4x4 cm. Ele formează o tufă voluminoasă. ace de brad. . cu nervura principală roşiatică.pentru A.grosimea stratului de cultură se recomandă să fie de cca 30 cm la A.despărţirea tufei. . Îngrijirea culturii – anturium necesită temperaturi ridicate. Seminţele se spală cu apă caldă. cu peţioli lungi şi viguroşi.tulpina florală este de 130-150 cm înălţime şi se termină cu o spată (carenă). . Densitatea este de 5-6 plante/m2 seră. 1 ha România. . Nu suportă calcarul activ şi clorurile.anual se pot obţine 10-15 flori/plantă.semănatul. necesare în procesul de germinare. cu număr mare de lăstari. 2. timp de 6 săptămâni la o temperatură de 12-150 C. vara solicită umiditate relativă ridicată. Se are grijă ca rădăcinile să nu se răsucească. Temperatura în substrat trebuie să fie de cel puţin 200 C. . 3 petale albastre (una scurtă şi 2 lungi. odată cu intensificarea proceselor de creştere.

prin drajoni – drajonii cei mai frumoşi. acoperă frunzele. iulie-august. este specia cea mai cultivată a acestui gen. viguroşi. se ia polenul şi se duce pe stigmatul altei flori. . într-un amestec de turbă. Semănatul se face în lădiţe. timp de 12 ore. 3. în primii ani.desprinderea drajonilor este o practică obişnuită. către sfârşitul perioadei de repaus.Fumagina – miceliul negru. rulată în formă de cornet. se realizează vara.tripşii. Little Gem (mai puţin viguros. pământ de frunze. . pretind sere calde (t = 20-220 C). dimineaţa. Frunzele sunt oval-cordiforme. - la temperaturi de 20-250 C. făcută vara. Prezintă în pământ rizomi scurţi.rizomii mari servesc la înfiinţarea culturilor florifere. . . Întrucât. se practică în lucrările de ameliorare şi la înmulţirea speciilor cu tuberculi.alături de frunze se formează florile reunite într-un spadice. şi 60 % fosfaţi naturali. Înfiinţarea culturii şi îngrijirea ei . Producerea materialului săditor . Producţiile anuale sunt în jur de 10-15 flori/plantă Bolile şi dăunătorii streliţiei . seminţele se introduc într-un amestec de apă caldă (28-300 ).seminţele mature au culoarea neagră şi sunt lucioase. nu se administrează îngrăşăminte. . După fecundare seminţele se maturizează în 2-3 luni. mai timpuriu sau mai târziu. Siurile de talie mică. -perioada de înflorire la cală este iarna şi primăvara. Richardia africana). la interval de 20 zile. . . . Pentru a înflori. .o cultură de cala este bine să se înfinţeze după ce trec zilele călduroase de vară. chiar în anul următor şi o recoltă bună de flori. . 10 % P2 O5 . Biologie şi exigenţe ecologice .epoca ce mai bună de înfiinţare a plantaţiei este vara. prin desfundarea la 2 cazmale – apoi administrarea de mraniţă. uzual durata plantaţiei este de 20-25 ani. se separă. Această înmulţire se face tot vara. li se scurtează rădăcinile la cel puţin 20 cm şi servesc direct la înfiinţarea plantaţiei în solul serei sau se plantează în găleţi din plastic. .îngrijirea culturii – anual se administrează cantităţi mari de gunoi sau turbă. 2. 60-80 cm. pentru a evita putrezirea bazei plantei. Pe fiecare strat se pun 3 rânduri de plante distanţate la 50-60 cm. Tija florală se taie de la teaca frunzelor. Anterele se deschid prin apăsare. cu poteci de 40 cm.înflorirea se produce după 3-4 luni de la reluarea vegetaţiei. serele se umbresc. cala are nevoie ca anual să treacă printr-o perioadă de repaus dirijat în mod obişnuit vara. în zilele însorite. se fac culturi asociate (Mathiola. în timpul repausului. decât la precedenta. plantarea se face într-un amestec de pământ alcătuit din: ţelină (60 %). nisip (20 %). Adâncimea se apreciază astfel ca rizomii să se acopere cu un strat de 2-4 cm de pământ. dispersate pe întreaga suprafaţă a limbului. iar cu ajutorul unei pensule. . însoţit de o spată albă. .acest mod de înmulţire asigură o primă înflorire. pe când celelalte specii. Ph-ul optim = 5-5. mraniţă (20 %). syn. începând cu anul al treilea. circulare. deosebit de decorative. Ferigi). în perioada de repaus a plantei mamă. de 14-16 cm. fie pe straturi la distanţa de 12-15 cm şi adâncimea de 2-3 cm. imediat după separarea din cadrul planteimamă. pot fi cultivate şi în ghivece.pentru cultura în ghivece. în care plantele ocupă un volum prea mare. la temperatura de 20-220 C.rizomii mici se plantează. iar plantarea la locul definitiv se face la sfârşitul celui de-al treilea an. este necesară mobilizarea în profunzime a solului. .impresionează prin frumusţea foliajului şi eleganţa florilor. Înfiinţarea şi îngrijirea culturii de streliţia .are în pământ un tubercul. Soiuri: white superior (are talia de 100 cm. cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte cu acţiune lentă. Calla aethiopica.plantarea se face în straturi late de 120 cm. În vederea semănării. . Zanthedeschia elliotiana – prezintă în pământ un tubercul. în concentraţie de 3-4 %. talia ajunge la 50 cm).răsadurile se repică. se combate cu oxiclorură de Cupru. prin reglarea corespunzătoare a factorilor care fie că susţin repausul. la distanţa de 2-3 cm. unde vor rămâne 2 ani. . dar preferă soluri argilo-nisipoase şi bogate în humus.FAM: ARACEAE. . . Philodendron.6.întrucât cultura de cala rămâne pe aceelaşi loc mai mulţi ani. terenul trebuie desfundat la 70-80 cm şi bine îngrăşat. Raportul NPK este de 2:1:6. cala Etimologie: numele genului vine de la botanistul şi fiziologul italian Francesco Zanthedeschi. la distanţa de 25/20 cm. se îngraşă cu soluţii de îngrăşăminte. este un soi foarte viguros). sunt frecvent întâlniţi în cultura streliţiei. la 12-150 C. .6.floarea este albă.durata de timp necesară creşterii materialului săditor este de 1-3 ani. iar florile au spata de culoare galbenă. Cala face parte din categoria plantelor puţin pretenţioase. colorate verde închis. în cazul plantaţiilor de peste 10-15 ani vechime. reuşesc să se deschidă 4-5 flori. Cea mai bună perioadă este a doua parte a lunii august şi începutul lunii septembrie. în care rămân timp de 1-3 ani. în funcţie de vigoarea soiului. în proporţie de 20 % azot (deşeuri de oase şi coarne). . Zanthedeschia albimaculata . strălucitor. fie în ghivece. aethiopica. În plantaţiile tinere. se aşteaptă înflorirea mai multor plante. Culturile sunt de lungă durată (5-8 ani).semănatul. îmbibată cu soluţie de îngrăşăminte chimice. superfosfat. Originea: Africa de sud. Se execută cel mai adesea iarna. păduchele verde şi negru.toate speciile de cala sunt perene. 30-50 cm.cala este o ălantă care solicită umiditate destul de ridicată. .în timpul vegetaţiei şi înfloririi. Cultura în ghivece durează mai mulţi ani. . Plantele obţinute din seminţe sunt capabile să înflorească după 1-2 ani.despărţirea rizomilor. Zanthedeschia aethiopica (syn. uşor verzuie la bază şi de dimensiuni mai mici. . sulfat de potasiu. în funcţie de mărimea rizomilor şi condiţiile de cultură. Frunzele. albe. fie că favorizează reluarea vegetaţiei. GENUL ZANTHEDESCHIA . pH-ul optim este cuprins între 5-5. Germinaţia durează 40-50 zile.tulpina florală este viguroasă şi lungă de 50-100 cm. apare sub forma unei tufe bogate în frunze şi înaltă de 60-100 cm. cu vârful ascuţit şi numeroase pete. Recoltarea florilor – faza optimă de recoltare este când prima floare din inflorescenţă se deschide. Ea poate fi dirijată să se desfăşoare şi vara.înfiinţarea culturii – streliţia este o plantă foarte exigentă la pregătirea solului. se cultivă în sere temperate. cu condiţia ca anual să se schimbe pământul şi să se elimine o parte din noii rizomi formaţi. Specii şi cultivaruri 1. în solul serei. din care pornesc frunzele foarte mari. are frunzele lanceolate şi spata de culoare roz. Pe perioada de vară.nu este pretenţioasă la sol. În scopul polenizării. vârful de înflorire se înregistrează la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Udarea se întrerupe doar pe parcursul reapusului. 4.distanţele de plantare = 80 x 60 cm ( 2 plante/m2). . sagitate. . cu o cultură destul de uşoară şi la îndemâna unui număr mare de cultivatori.oretenţiile faţă de căldură diferă în funcşie de specie: Z. cu macule albe. Planta în ansamblu. Zanthedeschia rehmanii.. între orele 10-11. Vara. păduchele lânos. iar iarna luminozitatea scăzută trebuie corelată cu temperatura şi umiditatea.irigarea este moderată. . au formă lanceolat-sagitată. . plasaţi la periferia tufei. ea poate fi dirijată. Plantarea se face direct.prin seminţe – seminţele se obţin prin polenizarea artificială.

rărirea frunzelor. psittacinus x G.virusurile . iar primul hibrid. cardinalis x G. Se recomandă tratarea solului şi rizomilor sau tuberculilor. fiecare corm produce 1-2 flori. . . Florile recoltate prea devreme nu se mai deschid iar cele recoltate cu spata bine desfăcută. –are dimensiuni mai mici. Alte specii cultivate. în funcţie de soi. prezintă o tulpină florală graţioasă.ferilizarea fazială – rezultate bune se obţin când se administrează must de bălegar sau gunoi de pasăre.deosebit de apreciate sunt gladiolele cu tulpinile şi florile mult mai mici decât cele obişnuite. .reîntinerirea plantaţiei – uneori este nevoie sî se facă reîntinerirea plantaţiei.înfloreşte vara. se depreciază la ambalare şi transport. nu înfloresc sau înfloresc numai cu totul întâmplător. . . . horticultor englez.păduchii de frunze. terenurile luto-nisipoase şi aluvionare sunt dintre cele mai bune. elliotiana şi Z. Acestă lucrare se execută la sfârşitul repausului. la cele mai bine consolidate în pământ. Durata de viaţă a acestuia este un an. numele se referă la forma frunzelor. uşurinţa culturii. în formă de pâlnie. alături de alte însuşiri.5-7. nu rezistă la frig. . Pe suprafeţa lui se află unul până la 3-4 muguri. . în special. în seră sunt: G. . înaltă până la 1 m şi 3-5 flori galbene. Origine: Africa de Sud. brânduşa.Botrytis şi Phytophtora. . . în depozite la t = 7-100 C şi U = 60-70 %. Face parte din sortimentul de bază al speciilor cu înflorirea vara. 2. în august-septembrie. densitatea la plantare poate fi mare (100 cormi/m2 ). se menţin de peste 20 de ani în grupa primelor 10 soiuri. înfloreşte mai devreme. .pentru creştere şi înflorire. regiunile riverane ale Mării Mediterane. -20 C. Spic and Span. se folosesc ca verdeaţă pentru realizarea de aranjamente florale.Soiurile de gladiole sunt apreciate în cultură pentru: precocitatea de a înflori. pentru răsărire şi cel puţin 16-180 C în aer. Etimologie: în latină. sub numele de Gladiolus gandavensis (G. Gladiolus x colvilei hort. . etc). iar după o perioadă se elimină total.în anul 1758 au fost aduse în Europa primele gladiole din Africa austraală. ascuţite la vârf. numărul de boboci în inflorescenţă. este un hibris (G. este o floare cultivată mai puţin pentru decorul grădinilor.în perioada de repaus se intervine. Face parte din catese menţin de peste 20 de ani în grupa primelor 10 soiuri cele mai goria gladiolelor pitice şi se distinge prin tije floarle flexibile.francezii apreciază florile unicolore. Fragmentele mai mici. păianjenul roşu. ondulată sau franjurată. la umezeală multă. formă. Acestea se pretează mai bine la cultura forţată. udarea se face direct pe sol. ţinuta în vas. . pentru creştere şi înflorire). iar cormii nu rezistă la temperaturi mia scăzute de -1. lungimea inflorescenţei.. în 1841. rezistenţa plantelor şi cormilor la boli şi dăunători. Plantele care nu trec prin repaus.solul să fie bogat în humus. Planta prezintă subteran tuberobulbi. Mascagni. La înflorire. Înălţimea tulpinilor florale variază între 50-150 cm. Priscille. macule aglbene. Aceasta este forma horticolă cea mai veche.gladiola. mărimea şi culoarea florilor. în locuri bine luminate şi însorite. . . după repausul din timpul verii. de asemenea. uşurinţa la condiţionare.tuberobulbii şi tuberobulbilii se păstrează iarna. . americanii solicită mai mult florile galbene şi violet.inflorescenţele sunt viguroase. dificultăşiile condiţionării. ramosus.repausul este foarte obligatoriu pentru culturile florifere. rezistenţa florilor în apă.distribuitorul şi floristul evaluează: soliditatea prinderii bobocului de tijă. deoarece picăturile de apă pătează spa inflorescenţei. puietul. aptitudinea la conservarea prin frig. monbreţia. florile cu petale ascuţite. alungite pe cele 3 segmente inferioare şi formarea de mai multe tije florale de un un singur corm. este lucrarea care se impune începând cu al doilea sau al treilea an. tăindu-se mai întâi la 15-20 cm de la sol. din Familia Iridaceae. care constă în dislocarea plantelor şi desprinderea a o parte din rizomi şi plantarea lor în altă parte. Ele sunt creaţii recente şi se numesc gladioline. tristis concolor) realizat în 1823 de colville. Recoltarea florilor – se face în momentul când spata începe să se deruleze. noaptea (se mulţumesc numai cu 80 C). . cu marginea dreaptă. cu flori mari a fost realizat de Gant (Belgia). la plantele tinere şi prin smulgere.mulcirea – în fiecare an. White Friendship. lungimea perioadei de înflorire.soiurile Peter Pears. Frunzele rupte. . produc mucegaiuri la nivelul frunzelor şi rădăcinilor.frunzele. datorită faptului că suportă bine lumina slabă din timpul iernii şi temperaturile scăzute. în cultura de câmp. permeabil. . liniare sau lanceolate. etc.gladiola nu se cultivă mai mulţi ani pe acelaşi loc. Specii şi cultivaruri 1. numărul de flori deschise simultan. . . Tuberolulbul. scăderea senssibilităţii la boli (în special la fusarioză).udarea se face moderat în prima etapă după înfiinţarea culturii şi la reluarea vegetaţiei. iar florile mari şi variat colorate. care servesc la înmulţirea vegetativă.umbrirea – este absolut necesară pe durata primăverii şi verii.caracterele dorite sunt legate de valoarea decorativă. Gladiolus primulinus Baker. săbiuţa. Bolile şi dăunătorii – Erwinia aroideae (boala bacteriană) provoacă pagube importante în special la Z. după care urmează o udare bună. la care formarea şi dezvoltarea florilor are loc după plantarea cormilor. cele mai cultivate în lume. durează mai puţin în vase. sunt sesile. pentru care motiv se scot toamna din pământ şi se replantează în primăvara următoare. GENUL GLADIOLUS (TOURN) – FAM: IRIDACEAE – gladiola. dispuse spaţial pe tijă. sunt tot atâtea calităţi care îi conferă un loc de frunte în ierarhizarea speciilor după ponderea pe care o ocupă suprafeţele cultivate. numărul florilor care se deschid pe tulpină. florile se păstrează foarte bine în apă şi au o ţinută excelentă.cantitatea de apă şi freevenţa udării cresc pe măsura intensificării vegetaţiei şi înfloririi. iar plantele încep să vegeteze din nou. Hutting Song.inflorescenţa =spic. se plantează înapoi pentru refacerea plantaţiei. aptitudinea la înflorire. 3. se situează pe un loc sensibil egal cu cel al Crizantemei ori lalelei. florile roşu-portocaliu sau roz-violet. din care iau naştere frunzele şi tulpinile aeriene.producătorii de flori apreciază: garantarea producţiei. Gladiolus hybridus Hort – este specia care însumează majoritatea soiurilor cultivate.Obiectivele urmărite în selecţia şi crearea de soiuri noi de gladiole sunt diferite în funcţie de interese. Biologie şi exigenţe ecologice . cunoscut sub denumirea de corm este caracteristic multor plante (frezia.gladiola este o plantă de zi lungă. . gladius = spadă. . Îndesirea frunzelor duce la diminuarea numărului de flori. Recoltarea se face prin tăiere. oppositiflorus). (40-50 cm înălţime). Gladiolus communis L. la sfârşitul perioadei de repaus se face o mulcire cu bălegar bine descompus. în cantitate de 3-4 Kg/m2. ceea se presupune introducerea de gene noi. încorporat în masa solului cu o furcă. durată mare de păstrare în apă. . Este excelentă pentru cultura forţată. . rehmanii. . englezii pe cele bicolore. gladiola are nevoie de multă căldură (10-120 C în sol. înmulţire uşoară. lungimea tulpinii florale. . iarna. .ca importanţă şi pondere. eventual parfum. . Sub numele de Maid of the mist (zâna ceţii) este foarte apreciată în Anglia şi SUA. cu flori roşii şi planta foarte viguroasă. iar cormii pot fii plantaţi de toamna. alcătuit din 6-20 flori. PH = 6. ci mai mult pentru producerea de flori tăiate. cu reducerea frunzelor. 4. G. diversificarea şi reînoirea gamei sortimentale prin culoare. de Loui Van Houtte. tubergii. iar obiectivele prioritare sunt: reducerea sensibilităţii la lumină. iar românii vând gladiola prin soiul Oscar.

aşezate în fruct ca monezile într-un fişic. Eurovision. . plus una pergamentoasă. . se pare că lalelele au fost aduse din Turcia. . la noi în ţără. . oval-lăţite.fructul = capsulă trimuchiată. aceeaşi cu tulpina florală. Specii şi cultivaruri 1.pentru înflorire.plantarea cormilor se face pe straturi cu lăţimea de 120 cm. la iniţiativa bulbicultorilor din regiunea Lisse. . cât mai ales eşalonarea ei.discul (tulăina aplatizată). . .anterele sunt foarte mari (în număr de 6). în Olanda funcţionează o serie de instituţii şi activităţi de notorietate mondială.maturarea noilor tuberculi are loc. Asociaţia Olandeză a Exportatorilor de Bulbi. Cultura gladiolei în solarii şi seră-solariu . cu florile colorate în nuanţe vii. .gladiola solicită multă apă. plantele au nevoie de multă lumină şi căldură.plantarea se face manual. GENUL TULIPA – FAM: LILIACEAE. triloculară şi multispermă. funcţionează o secţie de Bulbicultură a Universităţii Agronomice din Wageningen. de formă mai mult sferică decât aplatizată. La Limmen a fost înfiinţat muzeul HORTUS BULBORUM.formarea tuberobulbilor are loc la aproximativ 80-100 zile de la plantare.laleaua este în primul rând o floare de grădină. devine moale şi lipicios când floarea este matură. . aprilie (narcise). adâncimea de 10-12 cm. Alegerea soiurilor . cu rezistenţă sporită la boli şi dăunători. instalarea sistemului de susţinere – prima plasă se instalează la cca 50 cm faţă de sol. vechiul corm moare (se atrofiază). . aptă pentru fecundare. etc. . Origine – regiunea muntoasă a Asiei Mici este considerată teritoriul natal al lalelelor. .lucrările de îngrijire sunt aceleaşi. Tulipa gesneriana.epaoca optimă de plantare a tuberobulbilor este 10-20 ianuarie. şi sunt capabili să înflorească în al doilea sau al treilea an de cultură. sunt aşezate câte 3 în 2 cercuri. brună.la maturitate cormii sunt înveliţi în câteva membrane de culoare brună. are înălţimea de 30-70 cm. temperatura necesară să se situeze între 10-120 C pentru răsărire. pentru obţinerea florilor în sezonul de iarnă – începutul primăverii.momentul optim de recoltare al florilor de gladiole este la semideschiderea primei flori din inflorescenţă. iar frunzele şi rpdpcinile veci să se desprindă uşor. Xiv). . colorate diferit. este specia care a oferit cele mai multe cultivaruri. . . cafenie ori gălbuie.frunzele. . turtite. . este alcătuit din 2-6 tunici cărnoase. . la Piteşti. Centrul Internaţional de Bulbicultură.odată cu creşterea noii plante.anual.Înfiinţarea culturii .distanşele de plantare. de culoare albă. însă.gineceul. O contribuţie importantă la dezvoltarea acestei culturi. de culoare galbenă. cele de la bază sunt mai mari.tulpina aeriană. etc. albastră sau neagră. cantitativ şi calitativ. La rândul lor. Asociaţia Regală Generală a Bulbicultorilor. . se face cu scopul de a lărgi sortimentul culturilor de seră şi de a acoperi o parte din cerinţele mari de flori tăiate din anotimpurile reci. dar care se cultivă. tuberobulbii nou formaţi au la baza lor. astăzi foarte mult în spaţii protejate.afânarea solului.. el este consumat de creşterile vegetative şi florale.. Lucrările de îngrijire . cel mai adesea cu ø sub 1cm. laleaua Etimologie: numele ştiinţific şi popular al acestei specii sunt de origine persană. cu margine dreaptă sau uşor ondulată. mai-iunie (crini). conică. . unde sunt adunate specii şi cultivaruri de plante bulboase. cu sensibilitate redusă faţă de intensitatea luminii. iar lalea de la lale. în funcţie de soi. . cormii se plantează la adâncimea de 6 cm şi se acoperă cu un strat de 3-5 cm de pământ. .tuberobulbul de gladiolă se reînoieşte cu fiecare ciclu de vegetaţie şi înflorire. din care în urma proceselor de creştere şi dezvoltare. rezultă bulbi noi şi floarea care se formează din mugurele din centrul bulbului. distanţate la 25 cm. revenind 50 plante/m2. numite tepale. . iar pe rând 10-15 cm distanţă. în funcţie de soi. denumire dată de poetul persan Hafiz (sec. Recoltarea florilor.este foarte important ca pa de irigare să nu fie prea rece.pregătirea materialului săditor .se folosesc soiuri timpurii sau semitimpurii precum: Regina Olandei. aurie sau roşcată. s-a iniţiat Expoziţia „Simfonia lalelelor”. care le protejează.aplicarea de îngrăşăminte – gladiola fiind mare consumatoare de hrană. . ce se plantează primăvara în pământ este înlocuit de alţi tuberobulbi.seminţele = monocotile. a avutoLaboratorul de Floricultură Eforie Nord. Bursa Bulbilor.în România. prezintă muguri. iar cele superioare (dinspre partea superioară a tulpinii) sunt mai mici şi înguste. cu stigmatul trilobat şi franjurat.ca dovezi a importanţei ce se acordă acestei plante. . cea care a reuşit să adune cel mai mare număr de soiuri (peste 200). care rezultă din tuberizarea bazei tulpinilor florale. pentru creştere 15-160 C iar pentru înflorire 170 C. Materialul săditor . pe o suprafaţă de 28 ha sunt plantaţi 6-7 milioane de bulbi. . suprafaţa tegumentului trebuie să fie netedă şi lucioasă. Cultura gladiolei în seră .înflorirea se produce către sfârşitul lunii mai. unde a activat Ing. deci cu o perioadă mai scurtă de la plantare până la înflorire (70-80 zile). ca aluzie la asemănarea cupei florale cu turbanele. . de culoare cafenie sau gălbuie. Aici. cu o culoare specifică soiului şi perfect sănătoşi. 15-30 aprilie (zambile).forţarea plantelor de gladiole pentru a înflori în extrasezon. apar în număr de 2-6 şi sunt lipsite de peţioli. 20/10 cm. 5 rânduri pe strat. Friendship. tratamentele termice influenţează atât producţia de flori.floarea este asemănătoare unei cupe. .prima parte a lunii iunie.pentru cultura forţată se vor alege soiurile din grupele timpurii şi semitimpurii.cormii folosiţi la plantare pentru loturile florifere este recomandat să fie de mărime mijlocie (8-14 cm diametru). . În ianuarie-februarie. irigarea culturii este obligatorie. .cormii sunt trataţi termic pentru forţarea înfloririi. . de tipul solarilor sau serei-solariu. mari. . perioadele de vizitare sunt: 15 aprilie-30 mai (lalele). . . prinse pe disc. Tulipa vine de la tulben (turban). cilindrică. de forme diferite: ovoidă. unde vedete sunt lalelele. White Friendship. după 45-60 zile de la terminarea înfloririi. aşa zisul „puiet” de dimensiuni mici. globuloasă.Olanda produce peste 70 % din din producţia mondială de bulbi la această specie.solul trebuie să aibă temperatura cuprinsă între 10-120 C la adâncimea de 8-10 cm. Cu bulbii produşi la Eforie Nord. o mare expoziţie de plante bulboase.producerea florilor de gladiole poate fi făcută şi în spaţii protejate neîncălzite artificial. iar în 1949 s-a înfiinţat în parcul KEUKENHOF.epoca de înfiinţare a culturii este luna martie.învelişurile florale. . Elena Bâtlan.bulbul plantei este de formă ovală sau piriformă.se folosesc cormi cu mărimea de 12-14 cm în circumferinţă. Biologie şi exigenţe ecologice .

staminele sunt lungi. la tratamente cu temperaturi diferite.frunzele sunt peţiolate. pot fi adăugate cele realizate în cultura forţată. Prerăcirea se face la temperatura de 50 C.apare ca urmare a atacului ciupercii Sclerotinia tuliparum – se manifestă prin apariţia unei zone moi la baza tulpinii. Sylphid (cu flori violet). culori diferite: Admiral (cu flori roz închis).mucegaiul cenuşiu al lalelelor – este produs de Botrytis tulipae şi atacă frecvent culturile de lalele. bulbul trebuie să beneficieze de o perioadă de frig. se desfăşoară numai la temperatură ridicată. . .. albastre). .astfel. datorat căldurii ţi umidităţii scăzute. înflorirea va avea loc în aprilie-mai.locul I îl ocupă putregaiurile. când cultura se face afară.laleaua este o plantă perenă. Supunerea bulbilor la temperaturi mai ridicate (340 C timp de 7 zile). cu mai multe rânduri de petale. PLANTE PERENE BULBOASE SEMIRUSTICE 1.pretinde soluri revene. violet. alcătuită din 6-8 petale. etc).5 ani. cu mult mai mare în raport cu sezonul normal de înflorire.pentru evoluţia (creşterea normală a mugurelui floral).după terminarea diferenţierii florii.laleaua se pretează la soluţii tehnologice dintre cele mai diferite. pe frunze şi tulpini. păianjenul de rădăcină (Rhizoglyphus echinopus). la florile obţinute în cultură de câmp. exprimate prin mărimea bulbului şi nivelul temperaturii (20-230 C).supunerea bulbilor. Din mijlocul frunzişului ţâşnesc tulpinile florale. în cultură. care se acoperă apoi cu pete galbene. Genul Anemone cuprinde multe alte specii specifice decorului natural al grădinilor. Creşterea florii este asigurată. dar tulpinile sunt mai scurte şi florile mai mici. 4-5 luni. după o prealabilă stratificare. imediat după recoltare. solarii. iar pe de altă parte. Mona Lisa ( cu flori albe. Se manifestă la început ca pete circulare.temperatura necesară diferenţirii florii este în jur de 200 C (numai în cazul bulbilor depozitaţi). culori diferite. este necesară o perioadă de frig (prerăcire) pentru a favoriza creşterea rapidă a tulpinilor florale şi calitatea cupelor florale. devansează înflorirea cu cca 8 zile faţă de bulbii depozitaţi la 200 C. .atacă rădăcinile şi bulbii lalelelor. . formează o tufă la nivelul suprafeţei solului.apa este al doilea factor important în viaţa plantelor de lalele. Chrysanthemiflora – flori involte. . de cel puţin 12-14 săptămâni. . datorită perişorilor moi care îmbracă (acoperă) seminţele. culori diferite. acoperite cu mucegai cenuşiu. este necesară pentru asigurarea condiţiilor optime de inducţie florală. dacă tuberculi rămân în pământ. Insuficienţa umidităţii în sol determină o creştere redusă a tijelor florale. Scurtarea repausului. în primăvara următoare. . Dăunătorii – afidele de frunze. St. numită „patte” în limbajul de specialitate. pe o durată de 7-12 săptămâni. -repausul poate fi prelungit până la 1-1. 3. transparente. în număr de 8-10 fire/plantă. 4. Frigul. Anemone coronaria L – este singura specie cultivată în seră pentru producerea de flori. . mai ales de rzervele de hrană acumulate în bulb. laleaua nu manifestă exigenţe speciale în cadrul culturilor forţate. . Lord Leutenant (flori albastre). se manifestă prin brunificarea şi înegrirea ţesuturilor în zona coletului.anemona este o plantă perenă. foarte bine drenate.după ce plantele înfloresc şi îşi încheie vegetaţia nu se mai udă. . sau din noiembrie până-n martie. Principalele tipuri şi cultivaruri sunt: 1. care fac pagube mari în timpul păstrării bulbilor. pe parcursul a 50-60 de zile. . . cu aspect de lalea sau mac. păianjenul bulboaselor (Tassonemus laticeps) – atacă frecvent bulbii de lalele.putregaiul bulbilor de lalea. să se scoată afară şi să se păstreze în depozite. galbene-brunii. atunci când se apelează la divizarea lui. etc. Origine: regiunile montane ale bazinului mediteranian. în timpul repausului de vară al bulbilor. precocitate bună. provocate de diferite ciuperci şi bacterii. nisipoase. însă.procesele care conduc la formarea florilor în interiorul bulbilor. care asigură eşalonarea producţiei de flori pe o perioadă de timp. Fiecare dintre ele poartă în vârf o floare care poate fi: simpă. influenţează negativ cantitatea şi calitatea florilor.cultivată în condiţii naturale. până în momentul replantării lor pentru un nou ciclu de creştere şi înflorire. fără exces de săruri. . . în turbă sau pământ de frunze. dar şi-n depozite. floarea Paştilor.dar anemona se cultivă mult în spaţii cu posibilităţi de încălzire. cu limbul palmatfidat. câte unul la subsoarea fiecărei tunici. alb. floarea vântului Specii şi cultivaruri 1. ANEMONE L – FAM: RANUNCULACEAE. care atacă frunzele şi bobocii florali. . Acest organ asigură perenitatea plantei şi înmulţirea ei.imediat sub floarese află aşa zisul „guleraş”format din frunze sesile. (boala cu scleroţi ). iar atacul se manifestă printr-o umflare a frunzelor de la bază. etc) sau forţate. înalte de 20-30 cm. când dispare pericolul pieirii tuberculilor. la care bulbii se înmulţesc anual din mugurii vegetativi aflaţi pe disc. sunt favorabile dezvoltării ciupercii. ori involtă (bătută sau dublă). . . vigoare mare. .condiţiile optime pentru desfăşurarea acestor procese de morfogeneză sunt: acumulările maxime de substanţe nutritive în bulb. culori diferite: Hollandia (cu flori roz). datorită gerului. Tratamente termice aplicate bulbilor . culorile predominante sunt: roşu.putrezirea coletului şi căderea plantei. narcise. Biologie şi exigenţe ecologice . înflorirea va fi timpurie. cei aflaţi în teren trec natural prin temperatura necesară diferenţierii. în timpul păstrării.putregaiul uscat al bulbilor (fusarioza lalelelor) – este provocat de agentul patogen Fusarium oxysporum – începe de la baza bulbului până spre colet. mov. provocată de ciuperca Pythium de baryanum. aplatizată. de culoare neagră. 20 C sau -10 C. 2. zambile. Denumirea populară de floarea vântului provine de la faptul că seminţele sunt uşor spulberate de către vânt. de culoare negricioasă. în adăposturi din material plastic şi în răsadniţe.flori involte. De Caene – cu flori simple. . . Brigitte . . de seră. nematodul tulpinilor şi bulbilor (Ditylenchus dipsaci) – este un vierme microscopic.căldura şi umezeala. cafeniu.înflorirea la lalele are loc primăvara. de fapt. . Mai bine este însă. albastru. .faţă de sol şi substratul de cultură. adâncite sau cenuşii-albicioase. bogate în humus. frumos sectate pe margine. dar există pericolul distrugerii tuberculilor datorită frigului asociat cu umezeala excesivă din timpul iernii. în cazul culturilor protejate (în sere. ale cărei patte necesită o perioadă de repaus destul de îndelungată. . .planta prezintă în pământ o formaţiune tuberoasă. ele contrastează puternic şi plăcut cu petalele. Tehnici de cultură pentru producerea florilor . .dacă plantarea se face primăvara (februarie-martie). în satisfacerea cerinţelor speciei faţă de o perioadă de frig. Monteverest (cu flori albe). este factorul care întrerupe repausul din timpul verii.virozele lalelelor (striaţia lalelelor) – boala se manifestă în cursul perioadei de vegetaţie şi determină împestriţarea lalelelor.atât partea subterană cât şi frunzele sunt foarte sensibile la ger. dacă plantarea are loc toamna. Flore pleno – flori involte. cu pH acid. mai ales la soiurile de culori mai aprinse (roşu. Boli şi dăunători . atacă toate organele.inducerea şi formarea mugurelui floral are loc vara precedentă înfloririi. Frunzele se colorează în violet. la locul de ieşire din bulb.

. Se seamănă rar. de 15-20 cm lungime. În cultură se întâlnesc numeroşi hibrizi ce diferă prin mărime.tuberculii se menţin în apă. fertilizarea. . . . asociate cu umiditate mare. Cultura canei . . se scot din depozite şi se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri – porţiunile se pudrează cu cărbune vegetal. . . iar pentru înflorire 14-150 C. la temeperatura de 4-100 C.se recoltează când jumătate din florile inflorescenţei sunt deschise. POLYANTHES – FAM: AMARYLLIDACEAE – tuberoze.anemona poate fi înmulţită şi prin divizarea tuberculului. . dispuse în rozetă. într-un pământ foarte afânat (pământ de frunze + mraniţă + nisip). în ghivece de 5-7 cm. iar plantarea la loc definitiv se face după 15 mai. Canna cocinea. Pentru devansarea culturii.genul CANNA. cu aluzie la forma florilor. etc). mai mari de 2. pentru care motive planta intră în repaus vara. Administrarea masivă de îngrăşăminte organice bine descompuse. verzi.5-2 cm. Canna liliflora.nu suportă uscăciunea şi căldura multă. alterne. cărnos. se înlătură tulpinile.8 % sau alt fungicid sau se tratează termic. în prima decadă a lunii februarie. combaterea bolilor şi dăunătorilor. ci numai în proporţie de 25-50 %. afânate. . au culoare roşie sau nuanţe de galben.înainte de a fi semănate.bulbii principali nu înfloresc toţi în acelaşi an. cărnos. neramificată. . . care pe partea inferioară are rădăcini. înconjurat de numeroşi bulbili. timp de o oră.plantarea la loc definitiv. . Canna indica L – originară din America centrală. de 80-100 cm. . deoarece este afectat mugurele vecin de la baza tulpinii florale. are în sol un rizom scurt. într-un teren bine pregătit.bulbii floriferi. după care se plantează în ghivece sau lădiţe. permeabil. Plantarea în seră se face pe straturi. .este o plantă pretenţioasă. . . CANNA L. Metoda obişnuită de înmulţire este diviziunea rizomilor. Iarna. În iulie are loc repausul. pentru că răsadul nu suportă repicarea. iar după zvântare se stratifică în turbă sau nisip. . dar metoda este rar folosită şi numai de către amatori. până toamna târziu.seminţele se folosesc la obţinerea tuberculilor (patte) care vor servi ca material săditor la înfiinţarea culturilor florifere. la distanţa de 25-30 cm/10-12 cm. . CANA. înainte de plantare se dezinfecteazăcu Captan 0. Excesul de căldură peste 15-160 C.lucrările de îngrijire: afânarea solului. .florile. pe o tulpină florală puternică. se pot obţine flori din decembrie până-n aprilie-mai.se înmulţeşte prin seminţe. semirustică. de culoare alb sau crem.. sesile sau scurt peţiolate. protecţie fitosanitara. face să scadă numărul de flori/plantă. Canna discolor. influenţează pozitiv producţia de flori. pentru dezvoltarea lor la dimensiunile corespunzătoare înfloritului.faţă de căldură.în februarie-martie. Etimologie: numele vine de la cuvântul latinesc „canna” – ţeavă. pentru a le elibera o parte din perişorii care le înfăşoară. . scurtându-se la 10-15 cm deasupra solului. prin scufundarea tuberculului în apă caldă la 47. seminţele sunt frecate cu nisip. revenind 20-26 buc/m2. Se mai cunosc speciile care au stat şi la baza speciei cultivate. cu un parfum suav. unele fiind folosite în zonele de origine ca plante comestibile. se curăţă. în lădiţe sau în răsadniţe reci. temperatura optimă pentru creştere este de 8-100 C. nu înainte ca plantele să se călească. pe brazde. Cultura tuberozei . iar primăvara se plantează afară.tuberculii se scot din pământ şi se depozitează în încăperi răcoroase şi uscate. liniare. înaltă de 60-170 cm. . la căderea brumelor. . Producerea materialului săditor . în formă de pâlnie. originar din zonele tropicale şi subtropicale ale Americii.momentul optim de recoltare al florilor este în faza de boboc colorat şi desprinderea coleretei(guleraşului de frunze) de boboc. bulbii se pot forţa în luna martie. are pretenţii moderate. Florifer este numai bulbul central dacă are diametrul de cel puţin 1. locuri expuse la soare. se face în mai. uşor curbat.toamna. fiind foarte apreciate. Giuvaerul Orientului. rar prin smulgere. se plantează primăvara. Cerinţe ecologice . originare din Mexic.înfloreşte din iunie. .anemonele sunt sensibile la temperaturile scăzute de durată.frunzele sunt mari. . pentru a preveni atacul bolii numită „Frisure” (frizură sau coafură) provocată de ciuperca Colletotrichum acuatum.semănatul se face către sfârşitul verii.frunzele sunt lungi. 1-2 zile la temperatura camerei. sunt dispuse în inflorescenţe de tip racem.50 C. în cultură se întâlneşte o singură specie şi anume: Polyanthes tuberosa L – plantă perenă. bogat.distanţele de plantare = 40/18-20 cm iar adâncimea de 10 cm. din care provine tija florală. care necesită un sol uşor. cu reacţie neutră. se scot rizomii din pământ. Secţionarea în 2-4 fragmente se execută la înfiinţarea culturii. la distanţe de 50-70 cm.lumina este factorul care limitează formarea bobocilor florali. sunt solitare sau câte două la subsoarea unei bractee. udare.producerea tuberculilor de anemone se poate realiza şi prin semănare primăvara (februarie-martie).tuberozele se folosesc pentru flori tăiate. răsadul se protejează. Specii şi cultivaruri 1. în răsadniţe.lucrările de îngrijire sunt cele obişnuite (fertilizare.planatrea tuberculilor se face toamna (octombrie-noiembrie) ori spre sfârşitul iernii.momentul plantării se consideră atunci când temperatura în sol depăşeşte 100 C. în sere temperate. Formarea bobocilor florali depinde foarte mult de lumină. iarna. chiparoase.când frunzele încep să se îngălbenească este semnalul că planta se pregăteşte de repaus şi atunci se întrerupe fertilizarea şi se răreşte şi apoi întrrupe de tot udarea. are în sol un rizom puternic. iar pe partea superioară un bulb ovoid.5-3 cm în diametru.FAM: CANNACEAE. rasfrânte în afară.prin plantări eşalonate. În cultura de seră.tuberozele se înmulţesc vegetativ prin separarea bulbilor şi plantarea lor în pepiniere. . după călirea plantelor. Florile. . etc. .sunt identificate 10-15 specii ale genului.cultura forţată a anemonelor se practică în seră ori răsadniţe cu posibilităţi de încălzire iarna. .florile sunt grupate într-un spic. Recoltarea se face prin tăiere. oval-lanceolate. . ferite de curenţi. Producerea florilor în spaţii protejate . ..iubeşte lumina care favorizează intensificarea culorilor.preferă solurile bogate. cuprind cca 50 de specii. . formă şi culoare a frunzelor şi florilor. în lucrările de ameliorare. . Cerinţe ecologice .are nevoie de temperaturi de 18 0 C noaptea (minime) şi 220 C ziua. cu corola tubulară. lumina trebuie să fie maximă. . cu diviziuni cărnoase. . HYACINTHUS L – FAM: LILIACEAE – zambila.tuberculii. .

adesea prin parfumul plăcut şi prin frumuseţea sa.frunzele sunt lungi. asemănător ca formă (sferic-piriform) celui de lalea.floarea în sine. suculentă. . Iris xiphiun (syn. alb. este de tip campanulat. în funcţie de soi. colorată în diferite nuanţe de albastru.în perioada înfloririi şi în timp. face pagube mari în anii ploioşi şi răcoroşi. caniculate. din centrul bulbului spre exterior. . Această operaţie are loc. . Creşterea lui este apicală şi centrifugă. Pe rizomii bătrâni nu se formează muguri.mugurele floral se formează vara. Putregaiul bacterian al bulbilor (Erwinia carotovora) – se manifestă în depozite şi câmp. pentru a fi capabil să diferenţieze muguri floriferi. situate la exterior şi răsfrânte în afară. Bolile zambilei 1. se formează pe disc. . scobirea discului bulbului până la distrugerea mugurelui floral central.la unele soiuri s-a încercat şi înmulţirea prin butaşi de frunze şi din pedunculi florali. partea de răsărit a spaţiului mediteranian. cu flori violet -Violet Peare. în cadrul tufei. . lineare. bogat în humus. frunze şi rădăcini uscate. Mozaicul zambilei (Hyacinth mozaic virus). . cu rezultate satisfăcătoare. apă. din care pornesc frunzele ca nişte săbii şi tulpinile florale. . compus din 10-20 tunici.anual are loc reînoirea completă a bulbului.are capacitate redusă de formare a bulbilor.în Europa. este cărnos. violet. inflorescenţa căpătând forma cilindrică. subţire. „hyakintos” = giuvaer. cu flori albastre –Bismarck. . formând un fel de boltă şi altele 3. I. Biologie şi exigenţe ecologice . . .scoaterea bulbilor din teren se poate face în fiecare an dar mai bine la 2-3 ani o data. crestarea în cruce a discului bulbului cu detaşarea unei porţiuni de ţesut de 1-2 mm în profunzimea şi lăţimea secţiunilor făcute.rizomul.bulbul este relativ mic. tunicat. muguri care vor da bulbi noi în număr mare comparativ cu cei neincizaţi. dar unele tolerează bine şi umbra. provocată de Sclerotinia bulborum.planta de iris prezintă în pământ rizomi sau bulbi. 1. IRIS – FAM: IRIDACEAE –iris. plante puţin exigente. recoltaţi în momentul înfloririi plantelor. . în general. acoperit de o foiţă membranoasă.necesită apă multă la înflorire. Hispanica) – originar din Spania şi Nordul Africii. pe parcursul a 2-3 luni. pentru a le proteja de gerurile prea aspre. de dimensiuni relativ mici (6-8 cm perimetrul bulbului floral).înflorirea are loc primăvara sau vara. . Olanda fiind ţara cu cea mai mare producţie de bulbi. galben. în timpul repausului bulbilor. . al XVI-lea. Ei înfloresc normal către sfârşitul primăverii-începutul verii. în luna când 80 % din frunze sunt uscate. orientate în sus sau recurbate spre centrul ei. roşu. cu flori oranj – Gipsy Queen. rănirea bulbilor. Boala galbenă (Xanthonomas hyacinthus) –face pagube la depozitarea bulbilor. cu flri albe – White Peare.anual are loc procesul de reînnoire a tunicilor care compun bulbul. vara. chiar şi iarna. ascuţite. susţinută de o tulpină (tijă) groasă. parfumată. sub 8-100 C. Temperatura optimă a diferenţierii florii este de peste 180 C. stânjenel. Epuizarea acestora are loc în sens invers. din care 5-10 sunt în vârstă de 2 ani. . cu deosebire cele olandeze. .frunzele sunt lineare. în dreptul secţiunilor făcute. iar cu timpul. . Producerea bulbilor . . acest proces se desfăşoară lent sau se poate opri complet. olandezii fiind primii care au cultivat-o. galben şi puternic şi plăcut parfumată. se aplică incizii în bulbii materni şi anume: crestarea discului şi escavarea (scobirea) discului. 2. 2. în lunile martie-aprilie-mai.speciile cu bulbi. piatră preţioasă. iar restul de un an.florile. sunt specii de lumină.bulbul. . aproape în permanentă stare activă.zambila are nevoie de multă lumină (locuri bine însorite) şi un pământ uşor. alb.soiurile cultivate astăzi. având nevoie de 2-4 ani de cultură pentru a deveni capabili să înflorească. sunt aşezate câte 5-20 într-o inflorescenţă racemoasă. după ce bulbii se scot din pământ (la începutul verii). planta înfloreşte primăvara. albastru.dintre cele 2 incizii.pentru a stimula formarea bulbilor noi. 2. Exigenţe ecologice .în condiţii naturale. violet şi alb.căldura şi cantitatea de substanţe nutritive acumulate în tunicile bulbului sunt factori determinanţi ai procesului de iniţiere şi dezvoltare a florilor. Particularităţi morfologice şi biologice .irişii sunt. Putregaiul negru (răpciuga neagră a zambilei). El ăşi păstrează frunzele verzi.bulbii reprezintă materialul pentru înmulţire. Soiuri: cu flori roz: Anna Marie. Necesită un repaus profund. 3. spanilo ori englezeşti. pe ansamblu. de culoare galben brun. . din care se vor dezvolta bulbi noi. înaltă de 40-50 cm. sunt caracterizate prin inflorescenţe mari. scobirea dă un număr mai mare de bulbi (20-30) dar necesită 3 ani de creştere a lor. . a cărei perenitate este asigurată de bulb. ce poartă în vârf una sau mai multe flori. umiditatea ridicată favorizează boala.floarea este un periant alcătuit din 3 foliole petaloide. . . iar aceştia au un ritm lent de creştere. mare. pedicelate. după care se usucă. glauce. necesită uneori. Blue Delfi. colorată diferit. . aşezate strâns pe disc. producându-se aşa zisa „chelie a plantei”. 4. mulcirea cu frunze. Specii şi cultivaruri 1. . . Bulbul de zambilă este peren. colorate verde intens. . după trecerea florilor. purtătoare a mai multor flori (până la 4040) simple sau involte.bulbii sunt în repaus. Hyacinthus orientalis L – planta prezintă în pământ un bulb sferic. Origine: Orientul Apropiat. .în cultura forţată se folosesc specii cu bulbi. ascunsă de tecile frunzelor. 1. la subsoarea tunicilor.tulpina florală este dreaptă. mijlocul tufei se degarniseşte de frunze şi flori. . . încă din anul 1612. Rugina (Uromyces scillarum) –atacă atât planta cât şi bulbii. se dezinfectează într-o soluţie de permanganat de potasiu 1 %. Speciile cu bulbi – majoritatea irişilor bulboşi sunt cunoscuţi ca irişi olandezi. unul sau mai mulţi muguri. divers colorată în nuanţe de roz. . 5.floarea este terminală. albastru. Tot ei au obţinut primele soiuri cu flori involte. Iris hollandica – grupează un număr mare de hibrizi rezultaţi din încrucişarea speciei Iris xiphium praecox cu Iris tingitana şi Iris lusitanica. . galben. violet.zambila este planta perenă. infecţia se transmite prin sol.este o plantă floricolă remarcabilă prin formele şi culorile sale. între culoarea acesteia şi cea a florilor există o relaţie pozitivă. este tunicat. au rezistenţă bună la frig. permeabil. planta a fost introdusă în sec. se curăţă de resturile de pământ. cu durata de viaţă de 1 an.Etimologie: în greacă. timp de 15 minute.aceste incizii stimulează formarea mugurilor adventivi. . vara şi rezistă bine afară peste iarnă. înaltă de cca 10-20 cm.

. pt răsărire este necesară o temperatura de 18-200 C. danfordial. de culoare lila deschis cu pete galbene la baza tepalelor externe. şi se pun la înrădăcinat. hollandica. Specii şi cultivaruri 1. au nevoie să treacă printr-o succesiune de temperaturi foarte ridicate-scăzute-ridicate.plantarea. în diametru). Este foarte recomandat pentru rocării şi borduri înguste. Pentru o dezvoltare bună a bulbilor. bobocii florali nu se lasă să înflorească într-o cultură producătoare de bulbi. care la rândul lor sunt reunite în corimbe foarte dense.irisul olandez necesită lumină multă.sunt folosite cu preponderenţă la alcătuirea mozaicurilor. .când răsadurile au 2 frunze adevărate se repică în lădiţe.atât rasurile cât şi plantele obţinute din butaşi. se ţin la 320 C. temperatura trebuie să fie maxim 13-150 C.face parte din categoria plantelor folosite şi în mozaicuri datorită faptului că suportă bine tunderea. . Recoltarea florilor . la culoare. fie în sere fie în răsadniţe. cu dungi oranj pe tepalele exterioare. are numeroase frunze. discret parfumate. Iarna.la scoaterea din pământ. iar dacă se plantează în lunile călduroase. houstonianum Mill. soiuri cu înflorire în decembei şi ianuarie – soiuri foarte precoce (cultură de sră). specia cu bulbi. Telstar. 3. soiurile pot fi casificate în: 1.frunzele sunt mici. soiuri cu înflorire în mai-iunie – soiuri cu înflorire normală (cultură afară . . măsoară 5-10 cm înălţime. sau în lădiţe. Cultura în seră a irisului . Iris magnifica – plantă înaltă (30-60 cm) şi robustă. ce vor fi folosiţi apoi. pentru valorificarea ca plante la ghivece. 3. se păstrerază în seră.5 cm.plantarea se face direct în solul serei. . Preferă locuri însorite. la o temperatură cuprinsă între 12-140 C. culoarea bobocului se arată de 4-5 cm lungime. iar plantarea la ghivece se face când răsadul are 5-6 frunze adevărate. Blue Magic. . . albastru deschis. . . 4. PLANTE ANUALE. Putrezirea cenuşie (Penycillium corymbiferum). BIENALE ŞI PERENE DE GRĂDINĂ PLANTE ANUALE 1.în general.este una dintre cele mai cultivate flori de grădină. BEGONIA – FAM: BEGONACEAE. urmate de 6 săptămâni la 9-100 C. late.se înmulţeşte uşor prin seminţe şi butaşi de vârf de lăstar. Excesul de azot şi apă prea multă determină creşteri vegetative puternice în detrimentul înfloririi. Origine: Mexic şi Peru. în teren se face în luna mai. bogate apoi în flori. bulbii se îngropă superficial (vârful bulbului să se situeze la 2-3 cm sub nivelul suprafeţei solului). Îngrijirea culturii . soiuri cu înflorire în august-octombrie – soiuri tardive (cultură afară dar şi în seră). Ideal.butăşirea are loc vara. 2. pentru I. expuse soarelui.semănatul se face primăvara devreme (februarie-martie). iar pentru a diferenţia floarea care să fie capabilă să crească normal. şi chiar în pete florale. AGERATUM – FAM: COMPOSITAE. La plantarea în iarnă-primăvară (ianuarie-aprilie). cu tepale mai înguste. . aceştia se plantează mai adânc (să fie acoperit cu 5-7 cm de pământ). dar şi în seră). iar răsărirea are loc la circa două săptămâni. înaltă de 20-30 cm. tripşii. în schimb nu suportă frigul şi brumele. .. de la scoaterea din pământ şi până la plantare. . iar vara la numai 1. pufuleţi . datorită multiplelor utilizări. fie în perlit. iar florile sunt parfumate.iar dintre dăunători. 4. sortimentul cuprinzând şi soiuri cu flori albe sau roz (soiul Fairy Pink). ce mai cultivată.bulbii sunt produşi de la olandezi. Putrezirea bazei tulpinii (Rhizoctonia solani). se face atât pentru producerea de flori.în funcţie de capacitatea de a înflori în anumite perioade. compactă. . de formă ovală şi romboidală. afară. Cerinţe ecologice . iar după înrădăcinare se trec la ghivece. galben sau alb. bulbii au meristemul apical vegetativ. este necesar tratarea termică a bulbilor. Tehnologia de cultură . hollandica. cultura în câmp sau în grădină. până la faza de înflorire. A.florile sunt tipice compozitelor. când a trecut pericolul îngheţurilor. păroase. begonie. flori mari (6-8 cm. perioada cea mai critică este în ultimele 4-6 săptămâni când butonul floral se identifică la aproximativ 1 cm lungime.culturile mai solicitate sunt cele cu perioada de înflorire din ianuarie până-n iunie. Florile.căldura şi lumina din seră sunt factorii esenţiali de care depinde înflorirea. soiuri cu înflorire în februarie-aprilie – soiuri precoce (cultură de seră). cu butaşi recoltaţi de la plante mature. la distanţe de 15-20 cm. În iulie (la recoltare). la înflorire.când se recoltează toamna şi iarna. Culoarea dominantă a florilor este albastru. se ciupesc de 2-3 ori pentr a stimula lăstărirea şi a forma tufe compacte. cât mai ales pentru obţinerea bulbilor. la 170 C. Iris reticulata. . .calibrul minim al bulbului să fie între 6-9 cm. mai ales ca intensitate. .soiurile care dau rezultate bune la culturile în extrasezonul normal sunt: Apollo.momentul (stadiul de creştere al florii) ales pentru recoltare este foarte important pentru calitatea şi durata florilor tăiate. gheaţă .). în culturile de seră. pentru cele tardice şi foarte tardive. la noi cei care produc importă bulbii. . Boli şi dăunători Fusarioza sau putrezirea acidă (Fusarium oxysporum). peste iarnă. 10 zile. apoi 2-4 săptămâni. a bordurilor florale din cadrul răndurilor şi platbandelor.are frunze liniare. este o plantă puţin pretenţioasă la factorii de mediu. fie în nisip. de un albastru violet. cu deosebire în intervalul octombrie-decembrie pentru culturile cu devansarea înfloririi şi în ianuarie-mai şi septembrie. sau a brumelor târzii. apoi se plantează în seră la 130 C. dispuse în inflorescenţe capite mici.ea decorează atât prin flori cât şi prin frunze şi fructe. strălucitoare. .epoca de plantare – orice perioadă din an. 2. . Producerea bulbilor -la I. .se practică în special. . din acest motiv are rezistenţă bună la secetă. pentru producerea de flori tăiate şi la I reticulata +şi I. Ageratum mexicanum Sims (syn. în sră sau răsadniţă. Utilizare. creşte sub formă de tufă densă. .

frunzele sunt ovale. se seamănă în răsadniţă. Zinnia hoageana (syn. Cerinţe ecologice . ascuţite la vârf. teraselor. foarte numeroase.frunzele sunt penat-compuse.planta creşte viguroasă dacă se seamănă direct în grădină. lucioase. în funcţie de talia şi vigoarea soiului. glabre sau acoperite cu peri. iar udarea seminţelor se face prin infiltraţie.prin seminţe. . platbandelor. tulpina foarte ramificată la bază. Ramificaţiile sunt subţiri. înfloreşte foarte bogat şi în culori strălucitoare. Utilizare: crăiţele se folosesc.frunzele sunt cilindrice. . dar şi de reţinere a apei. platbandelor. ondulate. Specii şi cultivaruri 1. cordiforme. Z. înălţimea plantei ajunge până la 100-120 cm. Et OTTO – este o plantă cu lăstari groşi. foarte mici. Creşte şi înfloreşte bine la soare. de asemenea. crăiţe. roşii. Cerinţe ecologice .este o plantă floricolă specifică grădinilor rustice.florile sunt simple sau duble.se foloseşte mult în grădini particulare. cu marginea uşor dinţată. La căldură şi lumină multă.seminţele sunt extrem de mici. Tehnologia de cultură .florile sunt dives colorate.angustifolia) – are talia mică (20-40 cm). Origine: America (din Mexic până în Argentina). 2. unicolore sau bicolre. cărnoase.. noduroşi. . la amenajarea rondurilor. . modestă.Origine: America de sud (Brazilia). cu marginea lobilor întreagă sau dinţată.plantarea în teren se face la sfârşitul lunii aprilie şi până-n luna iunie. covoarelor floarel şi la ornamentarea jardinierelor din cadrul ferestrelor. iar florile. numeroase. Specii şi cultivaruri 1. dacă se seamănă rar. Cultivaruri: Hawaii (cu flori mari.frunzele sunt oval cordiforme.pretenţiile faţă de factorii de mediu sunt reduse. în luna martie. cilindrici. crăiţele sunt plante tipice pentru grădinile rustice. florile tăiate nu se păstreză mult în apă. .begonia este frecvent folosită în amenajarea rondurilor. în aprilie-mai. impunându-se în sortiment prin coloritul foarte viu. . simple sau bătute. cu multe ramificaţii. um sunt: cu flori de dalie (Polar Bear. . strălucitor. cu flori pompom (Canary Bird). . dispuse altern. balcoanelor.pentru producerea răsadurilor. necesită sere calde sau temperate pentru producerea răsadurilor. bine ramificate de la bază. PORTULACA – FAM: PORTULACACEAE. floare de piatră Origine: America meridională. suculentă. Origine: Mexic Specii şi cultivaruri 1. Specii şi cultivaruri 1. în martie-aprilie. care se acomodează uşor la toate condiţiile de mediu. TAGETES – FAM: COMPOSITAE. . .cârciumăresele înfloresc din iunie şi până toamna târziu. după care se plantează în ghivece. 3. germinarea având loc la lumină. dar tolerează şi o oarecare umbră. . bătute). Cele pitice sunt foarte bune ca plante de bordură şi pentru jardieniere.crăiţelor le place soarele din plin şi suportă perioade scurte de secetă.tulpina este dreaptă. . – planta este înaltă de 30-80 cm. liniari. în lădiţe. formează tufe compacte. bine ramificată în partea superioară. . cârciumărese . dar cu tulpini viguroase. Porte d'Or'(ligule late. . simple sau duble. sunt simple sau duble.răsadurile se repică de 2-3 ori. . . portocalii. şi aspre la pipăit. . Tehnologia de cultură . Întreaga plantă emană un miros caracteristic. portocalii). petelor florale. galben-oranj). este cea mai înaltă şi viguroasă specie.răsărirea are loc imediat (la 2-3 zile). se plantează la distanţe de 20-40 cm. Tagetes erecta L. Utilizare: .este o plantă rustică. Înfloreşte continuu din mai şi până-n septembrie-octombrie. uriaşe de California etc.talia plantei este de 15-40 cm. suportă perioade scurte de secetă.semănatul se face în decembrie-ianuarie. Zinnia elegans Jack.soul trebuie să fie bogat în humus.crăiţele înfloresc toată vara şi toamna. galbene). unicolore sau bicolore. au diametrul de 6-10 cm. cu condiţia să se dreneze uşor. . deoarece răsadul are o creştere lentă . cu lobii înguşti. iar soiurile cu tije lungi şi flori mari oferă excelente flori tăiate care durează mult în apă. grupate câte 5-10 în panicul.soiurile cu flori înalte se înmulţesc şi prin butaşi de lăstari. la distanţe de 15-20 cm.florile sunt galbene. Tagetes patula L – se caracterizează printr-o talie mai mică. lanceolate iar capitulele mici. Cultivaruri: Rusti Red (flori roşii simple). cu flori de cactus (Rază de soare). . Gold Spray (flori mici. puternică. ce se desprind cu uşurinţă. portocalii). şi din acest motiv nu se acoperă cu pământ. 3. crăiţele cresc în cele mai diferite soluri. frunzele sesile. în condiţii de lumină multă.cultivarurile sunt grupate pe diferite tipuri. frunzele mici şi foarte sectate. bătute.florile pot fi simple sau involte. Portulaca grandiflora Hook. . Begonia semperflorens Link. portocali). . în primul rând. în funcţie de însuşirile ligulelor şi caracterele generale ale inflorescenţelor. în funcţie de soi. solariu sau seră. Clinton (flori mari. Cerinţe ecologice . Tehnologia de cultură. iar plantarea în grădină are loc atunci când perioada frigului târziu de primăvară este depăşită. Tagetes signata Bartl. 20-40 cm. flori foarte mici.frunzele sunt adânc sectate. răsadul nu trebuie repicat. cu lăstarii groşi. ZINNIA – FAM: COMPOSITAE. cu capacitate bună de drenare. este o plantă mică (10-20 cm înălţime). pot fii semănate şi în teren direct. în aprilie. cel mai adesea galbene. Este foarte sensibilă la frig şi brume. Cultivaruri: Paprika (tufa foarte compactă. Scarlet Flamme). . formă aproape sferică.ca şi cârciumăresele. .begonia are nevoie de căldură multă. cu diametrul de 8-10 cm. Orange Flame (flori oranj. . Utilizare . semănarea realizându-se în răsadniţe sau sere calde ori temperate. Jubile (flori foarte mari oranj).

printre dalele de piatră. numărul de petale. Florile sunt delicate.necesită terenuri foarte bine drenate. etc. Soiuri frecvent cultivate: Covent Garden (cu flori albe). De formă lanceolat-spatulată. care se înmulţeşte prin seminţe. Ele se formează în partea de vârf a lăstarilor. cu o fertilitate mai scăzută.prezintă numeroşi lăstari. încălzite cu gunoi de grajd. Cultura . Rosa (flori roz) şi un soi nu (creat în 1996). . pentru a favoriza o creştere mai bună a plantei. care se înmulţeşte prin butaşi şi se cultivă numai în spaţii protejate şi garoafa de vară (Chabaud). iar după răsărire. bun de plantat afară în luna aprilie.recoltarea florilor se face la înflorirea deplină. se pot folosi mai multe reţete de amestecuri de pământuri corespunzătoare cerinţelor plantelor.floarea miresei este o prezenţă obişnuită într-o piaţă cu flori.după plantarea în câmp a răsadului. pentru ca înflorirea să se eşaloneze pe o durată mai mare. felul cum sunt îngrijite răsadurile. se seamănă în martie.creşte şi înfloreşte frumos în locuri cu veri mai răcoroase.semănarea poate avea loc în ianuarie-martie. şi apoi se plantează în ghivece mici (7-9 cm) dacă se doreşte o valorificare superioară. pământ de frunze.numărul tijelor floarle pe plantă variază de la 15 la 25-30. .florile sunt plăcut şi puternic parfumate . pot forma şi singure.gipsofila se cultivă în special pentru flori tăiate.grosimea stratului de pământ în care se seamănă seminţele se apreciază la 15 cm.pentru semănare. . În soluri bogate înfloreşte foarte slab. . Această plantă prezintă culori foarte variate (alb. . sau garoafa Chabaud . mai uscate. se cultivă afară. sesile.aparţine speciei Dianthus caryophyllus L.se înmulţeşte prin seminţe. ca pete florale. pe măsura creştereii lor.înfloreşte frumos în prima parte a verii (din iunie până la 15-20 iulie).spaţiile în care se seamănă trebuie să fie bine încălzite.frunzele. într-o proporţie de 3:3:2:2.florile sunt simple sau bătute. nu numeroase ramificaţii bifurcate. se udă mai rar. deschise. Cerinţe ecologice . Cerinţe ecologice: . roşu. Yurinko (flori albe). Specii şi cultivaruri genul cuprinde circa 50 de specii (anuale şi perene). Plantarea fară. Cele mai multe soiuri au florile albe. are nevoie de 14-150 C.obţinerea unor răsaduri de calitate.frunzele sunt liniare. oranj). pe terase. complementară florilor mai spectaculoase.gipsofila este o plantă care nu prea are nevoie de îngrijiri. fiind o plantă tipică pentru rocării.petalele au marginea fie întreagă. galben. până se instalează frigul. dintre care menţionăm: 1. porniţi din mugurii de la baza tulpinii. cele mai bune rezultate se obţin când semănatul se execută în luna februarie. mai întâi. care cuprinde mai multe tipuri de garoafe. . iar pământul trebuie să fie bine mărunţit şi nivelat. franjurată. cu multă lumină şi bine aerisite (răsadniţe sau solarii. Înfloreşte abundent din iunie şi până-n septembrie-octombrie. floarea miresei. opuse. . cum sunt garoafa de seră. în teren. în funcţie de soi. bătute). . violet. temperatura poate fi mai scăzută. . . la subsoarea frunzelor. este posibilă la sfârşitul lunii aprilie şi în luna mai. gipsofila . Roi des Halles (flori albe). Africa de Nord. . mult utilizată la ornarea buchetelor. mraniţă şi nisip. GYPSOPHILA – FAM: CARYOPHYLLACEAE. în schimb preferă locurile bine însorite. calcaroase. .cele mai bune soluri sunt cele luto-nisipoase şi uşor calcaroae. este o plantă indicată şi pentru terase şi ferestre sudice. distanţele între plante se apreciază la 15-20 cm. sunt mici. . Seminţele se acoperă cu un strat foarte subţire de pământ. etc. Australia. roz. gupate în partea terminală a teijelor florale. Floarea poate fi simplă sau involtă prin transformarea mai mult sau mai puţin completă a staminelor şi pistilelor în petale. . cu mult soare. DIANTHUS – FAM: CARYOPHYLLACEAE.înflorirea are loc la 4-5 luni de la semănare şi se menţine până toamna târziu. roşii. intensitatea parfumului. Gypsophila elegans. Utilizare: . în pete florale. îngustate spre vârf.garoafa de vară poartă numele farmacistului Chabaud din Toulon. în locurile însorite. să nu băltească apa după ploi. şi sere). fie zimţată. de culori diferite. dar înflorirea poate fii prelungită prin eşalonarea înfiinţării culturii. De asemenea. dar se cultivă şi soiuri cu flori roz. largi. Cerinţe ecologice . de unde şi denumirea populară cu care este cunoscută această specie. . dar cultivată şi-n rocării.are cerinţe mari faţă de lumină.faţă de apă are pretenţii moderate. şi ulterior pentru repicare. căruia i se datorează începuturile cultivării ei. . data semănatului. Origine: Europa de Sud. . foarte apreciat Million Star ( flori albe. lavand. rezistenţa la boli. culoarea acestora. pentru creşterea viguroasă a răsadului. Biebert – planta este foarte ramificată şi de înălţime medie. În aprilie se poate semăna şi direct afară. înguste.florile sunt foarte mari şi foarte frumoase. . mai uscate. nu cere udări prea dese. plantele se răresc la circa 10 cm distanţă. . în teren. 30-50 cm.semănarea se poate face în mai multe etape succesiv (din 2 în 2 săptămâni).distanţa dintre rânduri ste de 20-30 cm. are nevoie de soare pentru a-şi deschide florile. se are grijă să nu se îngroape prea adânc. si anume: ţelină. var. garoafa de vară. .preferă solurile alcaline. depinde de calitatea seminţelor. iar ramificaţiile ei au tendinţa de a se lignifica la bază. .. în Anglia i se spune planta de cretă. Origine: Caucaz. . acestea se seamănă direct în grădină. . . spaţiile folosite la obţinerea răsadului. care să se dreneze uşor. se deschid la soare. etc. Semperflorens. .soiurile se deosebesc între ele prin mărimea florilor. iar pentru producerea răsadurilor. Cultura .florile. durata de păstrare în apă a florilor tăiate.garoafa este o plantă care preferă temperaturile moderate. iar la umezeală multă planta putrezeşte. unde apare ca o dantelă. buchete. sunt grupate în inflorescenţe bogate. tulpina este accentuat noduroasă.floarea de piatră este floarea terenurilor sărace. când se obţine un răsad viguros. . ne având nevoie de fertilizări.nu tolerează solurile grelesi umede. ea poate rezista şi afară în iernile blânde. sunt mai numeroase spre baza plantei. colorate verdealbăstrui. dar profund. de aceea cultura se amplasează în terenuri însorite. reprezentând un caracter puternic de soi. susţinute de pedunculi subţiri. si rare şi scurte spre vârful tijei florale. nisipoase şi chiar pietroase.garoafa de vară atinge o înălţime de de 30-50 cm. care trebuie să aibă mulţi lăstari porniţi de la bază plantei. Producerea răsadurilor . sunt sesile.planta se obţine uşor din seminţe. axilare. . primăvara devreme (martie-aprilie) sau chiar din toamnă. de culoare verde-albăstrui.seminţele fiind foarte mici. şi înfloreşte toată vara şi toamna. şi pentru a-şi dezvolta flori de calitate. în lădiţe. . Răsadurile se repică. Utilizare: se amplasează de-a lungul aleilor pietruite. .

Utilizare: în afara florilor tăiate.II-5. pete. solariu.cultura se poate face şi pe teren nemodelat. în zilele foarte noroase. Specii şi cultivaruri: 1. După repicare. Florile tăiate au o durată bună în apă. seminţele se seamănă în lădiţe sau pe parapete. deosebit. mulcirea cu mraniţă. se fac brazdele şi straturile pe care se plantează răsadurile. lăţimea stratului fiinde aproximativ 120 cm. dar suficient de bogat în humus. iar dintre dăunători.repicare se face numai dacă răsadurile sunt prea dese. .o lucrare importantă este călirea răsadurilor. . . talie mică – 20 cm). pentru amplasamnete foarte însorite. Cerinţe ecologice . Cultura: . la distanţă mai mică între rânduri (2-3 cm). cu iernarea plantelor în răsadniţe sau sere bine luminate şi plantarea afară în primăvar care urmează. Origine: Coasta Mediteraneană. mucegaiul cenuşiu. florile se deschid numai pe vreme însorită. asemănătoare margaretelor. garoafa de vară poate fi folosită şi la decorarea balcoanelor. apoi se taseză bine şi se udă cu o sită foarte fină.terenurile plane. Înfiinţarea culturii .înfloreşte din iunie până-n octombrie. răsadniţă.IV 5-15. iar după plantare se udă bine cu furtunul. parfumul este magic. şi se aleg zile noroase.I-1. în orele amurgului. iar distanţa între benzi de 60-70 cm. albe. fertilizarea cu îngrăşăminte minerale. fapt ce duce la întârzierea înfloririi. ea fiind foarte decorativă dacă dispune de lumină multă. .răsadurile se repică şi apoi pot fi plantate în ghivece mici (7-9 cm). cu expoziţie sudică ori sud-vestică sunt cele mai bune. Fluxul tehnologic în producerea răsadului de garoafă „chabaud” Pregătirea substratului XI nutritiv 15-20 I Pregătirea solariului (răsadniţei) 15-20 I Acoperirea cu folie (geamuri şi rogojini) Introducerea substratului nutritiv Introducerea gunoiului de grajd 15-20 I 25. către sfârşitul lunii aprilie sau mai. Recoltarea florilor – se face prin rupere la deschiderea aproape completă a lor. balcoane.IV Repicat Nerepicat plantele plantele Îngrijirea răsadului SEMĂNATUL 70-80 zile Plantarea răsadului în câmp . când terenul se lucrează uşor. pentru ca seminţele să nu fie deplasate.semănatul se face primăvara (martie) în seră. după care se acoperă cu un strat de circa 0. platbande. pentru sezonul de vară şi toamnă. roz. . în benzi de 3-4 rânduri. ferestre. Îngrijirea culturii .în seră. Utilizare: este o plantă excelentă pentru ronduri. 30/25 cm. 25/25 cm. Gazania splendens – planta este scundă (15-20 cm înălţime) .lucrările generale (afânarea solului. maronii. distanţele de plantare de 30/30 cm. au culoare verde închis pe partea superioară şi albă-argintie pe partea inferioară. în care se menţin până la plantarea afară. crem.seminţele de mărime mijlocie (500-600 buc/g). poate fi ţinută în ghivece în condiţii de cameră pe timp de iarnă. Daybreak (culori diferite. rugina. distanţate la 25-30 cm. . plivirea buruieniloe.gazania are nevoie de mult soare şi de un sol uşor. ţi . Frunzele sunt oblong-alungite. în special. mixandra Mixandra este de neînlocuit pentru grădinarii şi persoanele care iubesc parfumul. este una dintre cele mai frumoase plante pentru terase. revenind aproximativ 10-15 g/m2.plantarea se face cu ajutorul unei linguri de plantat sau cu plantatotul. lipsiţi de frunze. parfumul mixandrei este subtil. . De asemenea.gazania se produce uşor prin seminţe. aproximativ la 10-15 zile de la răsărire. putrezirea tulpinii. GAZANIA – FAM: COMPOSITAE. purpurii. cu înlăturarea resturilor culturii anterioare. combaterea bolilor şi dăunătorilor – fusarioza. planta putând fi înmulţită şi prin butaşi confecţionaţi la sfârşitul verii (august-septembrie). . Ligulele colorate galben-oranj.păianjenul roşu.răsadul se udă cu o zi înainte pentru a fi turgescent şi pentru ca pământul să se menţină pe rădăcini sub formă de balot. când au 2 frunze adevărate. susţinute de pedunculi axilari. cu presiune joasă. temperatura se creşte cu 3-4 0 C. . udarea. fixându-se bine pământul în jurul rădăcinilor. timp de o săptămână. dacă temperatura se menţine la 18-200 C. În timpul zilei. Nu necesită îngrijiri speciale. pentru a se reface mai uşor sistemul radicular şi plantele să intre într-un ritm normal de creştere.. metoda cea mai folosită pentru producerea plantelor.II 10-20. perenă la locul de origine. .5 cm din acelaşi pământ sau mraniţă. completarea golurilor. roşu sunt marcate la bază de pete distincte. MATTHIOLA – FAM: CRUCIFERAE.răsărirea se produce în cca 6-7 zile. deoarece oferă lumină multă. este important să nu se plantează mai adânc decât a fost răsadul la locul de producere. sub formă de tufă de frunze şi flori. iar înălţimea brazdei de 70-90 cm. . Cultivaruri: Chansonette (amestec de culori).planta. . În general. care se fac cu 2-3 săptămâni înainte de plantarea în teren. de obicei după ploaie.. repicarea duce la o stagnare în creştere a plantelor pe o perioadă de aproximativ 3 săptămâni.terenul se pregăteşte din toamnă..garoafa de vară este o excelentă floare tăiată. . gazanie Origine: Africa de Sud (Capul Bunei Speranţe). etc. şi chiar tutorarea pentru menţinerea plantelor. la 1 m2 se pot repica 1000-1200 de răsaduri. II 1-10. ferestrelor. Florile sunt mari. se aşează la 1-2 mm distanţă pe rând. dar la frig şi umezeală. teraselor.

Matthiola incana var. plantele au un ritm rapid de creştere. în februarie-martie. . . planta este sensibilă la putrezirea rădăcinilor şi la apariţia petelor brune sau negre pe tulpini şi frunze. în funcţie de căldura care se realizează. mai ales în perioada înfloririi.planta referă soluri neutre spre bazice. planta nu mai formează lăstari noi. – are tulpina dreaptă. colorate roz. erbacee sau uşor lemnificată. dar şi pentru amenajarea grădinilor.mixandra preferă solul bine drenat. la temperaturi de 18-20 0 C. au frunzele de culoare verde gălbui. putătoare de flori mari. spatulate sau lanceolate.pentru o înflorire eşalonată se seamănă în mai multe etape până la sfârşitul lunii mai-început de iunie. annua. după recoltarea florilor.recoltarea florilor se face la înflorirea deplină. Specii şi cultivaruri 1.este una din cele mai importante şi căutate flori anuale folosită în amenajările peisagistice. .pentru accentuarea diferenţei de culoare a frunzelor se menţin răsadurile timp de o săptămână la 4-50 C. se face doar în cazul în care se doreşte obţinerea de flori foarte mari. alterne. galben. înfloreşte cu circa o lună mai târziu decât varietatea precedentă. soiurile cultivate fiind: American Beaty. Rubi. Callistephus chinensis Nees. iar înflorirea durează până la venirea frigului. .plantarea la locul drfinitiv. Cerinţe ecologice: .pentru cultura de grădină se seamănă primăvara devreme. ferestrelor. .dacă se doreşte o eşalonare a înfloririi. pentru flori tăiate. încreţirea şi pătarea clorotică a frunzelor.se cultivă şi prin producerea de răsad în răsadniţe şi solarii sau seră.florile sunt simple sau bătute. se repică sau nu în funcţie de desimea răsadului (se preferă semănatul mai rar. ochiul boului . Din acest motiv seminţele se tratează cu apă caldă la 53-550 C. necesită multă apă. bine îngraşate cu gunoi de grajd bine descompus.ochiul boului are o perioadă scurtă de înflorire (3-4săptămâni). PETUNIA – FAM: SOLANACEAE. semănatul făcându-se cu 6-8 săptămâni înainte de data aleasă pentru plantarea afară. pătarea galbenă a frunzelor. care produce arsura bacteriană ce determină ofilirea plantei. şi adăugare a 300-400 Kg/ha superfosfat şi 100-200 Kg/ha sare potasică. scurt peţiolate. Cultura . hibernalis. mov. etc. Răsadurile plantelor cu flori simple au frunzele colorate verde închis. tijelie florale se taie de la punctele de prindere sau se taie planta cu totul la nivelul solului. CALLISTEPHUS – FAM: COMPOSITAE. . .ochiul boului este o floare apreciată datorită ramificaţiilor lungi. balcoanelor. la udare se are mare grijă ca frunzele sa nu se ude.frunzele sunt romboidale. . Matthiola incana R.ochiul boului se înmulţeşte prin seminţe. mod de cultură. şi sunt grupate într-o inflorescenţă racem. Matthiola incana var. . .recoltarea florilor se face când acestea sunt deschise pe 2/3 din inflorescenţă. râteraselor. soi. deformarea florilor datorită virozelor greu de stapânit. tijele florale se desprind foarte uşor.Specii şi cultivaruri: 1. este aproape nelipsit din grădini. . în perioadele foarte răcoroase şi secetoase.se udă şi se fertilizează moderat. . Deoarece florile duble sunt sterile. . rigide. după c are se udă bine. înaltă de 20-50 cm. în funcţie de soi. în răsadniţă sau seră. pentru flori tăiate prezintă interes numai soiurile cu flori duble. se seamănă mai rar sau se in cazul semănării mai dese răsadul se repică. bogat în materie organică. planta nu formează lăstari noi după recoltarea florilor. iar cele cele cu flori duble. balcoanelor.florile sunt grupate în capitule simple sau duble. . semănatul se face în epoci diferite. se face după trecerea brumelor. . . . iar pământul în care se seamănă se dezinfecteză termic. Cerinţe ecologice . seminţele se obţin de la plantele cu flori simple. nemodelat.mixandra se înmulţeşte prin seminţe. fertile. Origine: China. .pregătirea terenului consta în: mobilizarea lui la 28-30 cm adâncime (arătură sau desfundare).răsărirea are loc în 10-20 zile. după care se smulg cele cu frunze verde închis. la fiecare cuib punându-se 3-4 seminţe. la distanţe între plante de 20-40 cm. zilele reci şi umede din sezoanele de primăvară şi toamnă îi plac în mod deosebit. în funcţie de varietate.distanţele între plante în teren sunt de 20-30 cm. . mov. . Chimox. chiar direct afară. care se seamănă afară. .bobocirea (păstrarea bobocilor din vârful ramificaţiilor principale şi eliminarea celor de pe lăstarii laterali). roz. 2. Separarea plantelor cu fori imple de cel cu flori duble se face după culoarea răsadului.plantarea răsadurilor se face în zile noroase. . înfloreşte primăvara devreme. temperatura optimă fiind de 19-200 C.răsărirea are loc în 7-10 zile de la semănare.planta esete sensibilă la boli – ofilirea plantelor atacată de Fusarium oxysporum. Matthiola incana var. reavăn. După ultimul ger târziu de primăvară.mixandra mai poate fi atacată şi de putregaiul bacterian. roşu. înforeşte vara. iar mai târziu.nu rezista la brume şi secetă prelungită. . în special. în funcţie de talie şi de vigoarea soiului. 3. şi mai poate fi atacată de Xanthomonas incanae. . pentru a se exclude această lucrare). la interval de două săptămâni.cultura se face în straturi obişnuite sau pe teren plan.planta creşte sub formă de tufă largă sau uşor piramidală. . dar tolerează şi umbra slabă.solul se păstrează permanent umed. albastru. Cultura . cu marginea adânc şi neregulat dinţată.trebuie respectată rotaţia culturii. Origine: merica de Sud (Argentina şi Brazilia).mixandra este atacată şi de făinare (Erysiphae cicoracearum). . . etc. se fac mai multe semănături sau plantări succesive. autumnalis. cu înălţimea de la 20 la 80 cm. galben şi roşu. în funcţie de varietate şi de locul de cultură. . . divers colorate în nuanţe de alb. îngrăşare cu gunosi de grajd. Utilizare: mizandra se cultivă pentru flori tăiate. nu înfloreşte bine la căldura excesivă. acoperite de o pubescenţă fină de culoare cenuşie. petunia . mai ales în anii ploioşi. pe tot parcursul sezonului. este singura specie cultivată. piticirea plantelor. alb. .pentru o înflorire bogată preferă locurile însorite. se comportă bine în regiunile de deal şi de munte. şi la decorarea ferestrelor. când acesta este într-o fază tânără. mai ales în zilele călduroase. urmată de un şoc de apă rece şi usacre. la adâncimea de 2 cm. ca întreaga plantă de astfel. înainte de repicare. prin rupere. Utilizare: este una din cele mai solicitate flori tăiate pe perioada de vară. cu ajutorul unui plantator sau cu o lingură de plantat. datorită infecţiei cu Septoria callistephi.semanarea direct în grădină se face în cuiburi. Frunzele sunt lanceolate. timp de 10 minute. cel mai devreme în luna aprilie. Soiurile înalte se cultivă. revenirea plantei pe aceelaşi teren se face abia după 2-3 ani. . unde temperaturile din timpul verii sunt moderate.de la această specie se pot obţine flori în tot cursul anului. în iunie-august. 4. după ploaie. ea fiind printre cele mai apreciate flori de grădină. datorat infecţiei cu Pseudomonas mathiolae.

floare de pai Origine: Australia şi Noua Zeelandă. tot în lădiţe. pete şi pentru jardiniere specifice ferestrelor. bogate în hrană. au pretenţii mari faţă de căldură. au culaore albastru-violet. Petunia hybrida „multiflora” – cu flori multe. .). . 3. Cultivaruri: Amethyst (cu flori bleu-ametist).răsărirea are loc în circa 8-10 zile. Gliter‫׳‬s (flori roşu cu alb). Fantasy (flori roz). seminţele se acoperă cu un strat foarte subţire de pământ. . Cerinţe ecologice .plantarea în grădină este posibilă către sfârşitul lunii aprilie şi pe tot parcursul lunii mai. în cultură. iar culoarea dominantă este roşu. când pot fi plantate afară. sunt grupate în spice umbeliforme.florile.lăstarii poti fi erecţi.florile. Soiuri şi varietăţi de petunia 1. târâtori sau pendenţi. Statice). etc. Lădiţele se aşează în seră la 18-200 C sau în răsadniţe calde. .salvia solicită terenuri revene. Rose of Heaven (roz). iar vârful se ciupeşte pentru a stimula ramificarea de la bază.soiurile cu flori involte se înmulţesc şi prin butaşi de lăstari care se fac în luna august. platbande. Salvia splendens – este una din plantele cele mai solicitate în amenajările spaţiilor verzi publice.semănatul se face în lădiţe. aspre şi frumos dinţate pe margine. 4. este puternic ramificată.frunzele sunt oval-cordate. sau în ghivece. dar fără exces de azot. după încă 3-4 săptămâni se face plantarea lor la ghivece sau direct în teren. . nemţişori. are loc după 20-25 aprilie.ciupirea vârfului plantei. Florile de pai. pot fi unicolore. iar florile sunt susţinute de tulpini florale lungi. iar răsadurile se repică în lădiţe. care se încălzesc uşor. întreaga plantă prezintă peri aspri şi este glutinoasă (secretă un lichid lipicioas). Picotee (culori variate).. . duble. bine însorite. Petunia grandiflora. Specii şi cultivaruri: 1. Este specia cea mai cultivată. cu varietăţile: Polar Cap (flori albe). . Empres (flori de culori diferite).părţile lor decorative sunt bracteele (frunzuliţele) colorate de la baza florilor (Gomphrena. iar florilelabiate. şi varietăţile: Fanfare (culori diferite). Petunia hybrida hort. Utilizare: sunt foarte solicitate pentru ronduri. în luna februarie. . şi chiar obligatorie. într-o gamă bogată de nuanţe. ale căror flori îşi păstrează caracterele decorative (forma. simplă sau involtă. înalţi de 50-60 cm. cu flori duble. – are lăstari viguroşi. este pubescentă şi atinge înălţimea de 60-70 cm. care nu fac parte din categoria imortelelor propriuzise. opuse sau alterne. dreaptă. . în momentul în care are circa 10 cm înălţime. 2. verzi alburii pe faţa inferioară. nu se simte bine in locuri răcoroase şi umede. Vesuvius (flori roşii). fie inflorescenţele în totalitatea lor (Acroclinium. Petunia hybrida „multiflora” – cu flori multe. rezista bine la secetă. Crystal ( flori albe). şi varietăţile: Cacade (culori variate). HELICHRYSUM – FAM: COMPOSITAE. Cerinţe ecologice . colorate variat de la un soi la altul. 7.frunzele sunt oval lanceolate. floarea miresei. Cultura petuniei petunia se cultivă prin rasad. iunie. culoarea) după ce sunt recoltate şi uscate. Quartz burgundy (flori de culori diferite). trandafiri. 3. . bicolore şi pestriţe.semănarea direct în grădină. Red coronet (flori rosii). cu flori simple.frunzele sunt peţiolate sau sesile. . Ammobium. la distanţe de 25-30 cm. ondulată sau fimbriată. . .Specii şi cultivaruri 1. planta are creştere tufoasă.. balcoanelor sau altor spaţii. Rărirea plantelor este o lucrare importantă. Verbena hybrida hort. etc.plantarea în teren se face după 15-20 aprilie. 6. pentru a stimula ramificarea de la bază. grupate în spice terminale. cu frunzele lung peţiolate. înfloreşte abundent vara şi toamna. Snowball (alb). dar înflorirea va avea loc mult mai târziu. ovale. Petunia hybrida „Nana compacta” . cu varietăţile: Cardinal (flori roşii). Defiance (flori roşii). Cultivaruri: Rocket. sunt divers şi viu colorate. Este specia căreia îi aparţin varietăţile şi soiurile existente astăzi. În prezent sunt cunoscute tehnici de uscare a frunzelor şi florilor de la ami multe specii (ferigi. sunt sesile. Înfloreşte abundent toată vara şi toamna. . Salvia farinacea Benth. verzi.frunzele sunt aşezate opus. după care se tasează uşor. cu varietăţile: Fire Chief (roşu strălucitor). sunt însă şi soiuri cu flori colorate pe nuanţe de mov-albastru. Cultura plantele se produc din seminţe şi foarte rar pe calea butăşirii. de formă uşor globuroasă. . este recomandat. pentru care motiv se cultivă prin producerea de răsaduri şi pe terenuri cu expoziţie însorită. Plante anuale nemuritoare (imortele) Din această grupă fac parte o serie de specii din familii diferite. Lăstarii au mai întâi o poziţie uşor târâtoare şi apoi îşi îndreaptă vârfurile în sus. Petunia hybrida „pendula” 5.este mare consumatoare de apă. la distanţe de 25-30 cm Utilizare: este o plantă specifică rondurilor şi platbandelor. emană un parfum discret. Petunia grandiflora.se seamănă fie direct în grădină. SALVIA – FAM: LABIATAE. sunt ca nişte pâlnii. de culoare verde închis. când se doreşte ca plantele să fie înflorite în aprilie-mai. iar după 2 săptămâni se face repicare răsadurilor. White snow (flori albe). Petunia grandiflora „superbissima”. Ele se mai numesc şi „flori de pai” şi servesc la executarea de aranjamente florale pentru ornamentarea interioarelor. VERBENA – FAM: VERBENACEAE Origine: America de Sud (Peru şi Brazilia). Planta are talia de la 20 la 40-60 cm. . unicolore sau bicolore. au corola largă. simple. Salvia coccinea L. Helichrysum) în culori strălucitoare şi persistente. . Specii şi cultivaruri 1. iar florile sunt roşii. etc. nu rezistă la brume. . Planta atinge înălţimea de 30-40 cm. 2. Scarlet Picolo. înfloreşte bine în locuri însorite şi în terenuri mai nisipoase. adică se înmulţeşte prin seminţe. sau în seră. .are talia mică sau mijlocie (20-50 cm) şi ramificată bogat de la bază.petunia este o plantă pretenţioasă la căldură. în majoritate originare din zone călduroase. . salvie Origine: Brazilia.semănatul se face primăvara devreme (februarie-martie) în seră sau răsadniţă caldă.

foarte modestă. bine drenate. Santolina şi Cineraria rezistă afară peste iarnă. . sunt dispuse în rozetă.producerea plantelor se realizează prin butaşi la : alternantera. către vârful plantelor) şi dirijarea plantelor cu aţe (sfori verticale prinse de cele două sârme. .planta se înmulţeşte prin seminte.recoltarea florilor se face la deschiderea completă. care permite plantei să se prindă de tutorii puşi la dispoziţie. Armeria.planta creşte până la 1. penatfidate.primele flori apar la începutul lunii mai. în luna martie. lucrat profund. syn.tulpinile florale sunt aripate. . sunt divers colorateşi foarte plăcut parfumate. Tatarica. . distanţate la 25 cm pe rând sau pe şănţuleţ (1-2 seminţe la 8-10 cm distanţă) şi adâncimea de 2-3 cm. care suportă tunderea. colorate alb. căldura mare şi seceta diminuează calitatea şi opresc creşterea şi înflorirea. colorate alb. Cerinţe ecologice: . să posede frunziş bogat şi foarte frumos colorat. cea mai populară plantă floricolă nemuritoare. cu fertilitate redusă şi pH neutru. întâi. etc. galben. Limonium sinuatum – planta are înălţimea de 40-50 cm. Alternanthera paronichoides. În Anglia şi Danemarca. Răsărirea are loc în circa 10 zile. la rândul lor în inflorescenţe mari spiciforme. De la ceste plante se vor recolta butaşii care vor servi la amenjările peisagistice ale anului următor. Florile tăiate. căldură şi apă suficientă. preferă soarele. . oranj. . 2 săptămâni. mai puţin folosite la noi. frunzele paripenat compuse. . iar răsadurile se plantează la distanţe de 25-30/25-30 cm. dar care-şi păstrează reveneala. S. Planta este înaltă de circa 60-80 cm. în martie-aprilie. . Santolina chamaciparyssus.florile galbene sunt câte două în spiculeţe gupate. etc. curăţirea de frunze şi lăstari uscaţi.se înfiinţează prin seminţe semănate direct la locul definitiv. se poate semăna în rânduri simple şi duble. recoltarea se face în faza de boboc colorat. Gmelinii. . nu suportă excesul de umiditate. răsărirea având loc după cca. soluri uşor alcaline.nenesită temperaturi moderate. iar florile sunt mici şi gupate în spiculeţe. . iar răsadul suportă bine repicarea. iar frunzele bazale. . Cultura . albastru. Seminţele se acoperă cu puţin pământ. S. roz. îngust-lanceolate. planta înfloreşte vara şi toamna. cu fertilitate bună şi cu un pH de 6-7. bine drenat. udarea se face doar când este nevoie. Santolina viridis. iar semănatul se face în sere sau răsadniţe temperate. cu dispoziţie opusă. la distanţe de 30-35 cm. frunzele sunt aşezate în rozetă bazală şi au marginea penat-sectată. purpuriu.la această specie s-au creat foarte multe soiuri. obţinerea de pedunculi lungi şi uşurarea recoltării florilor. Latifolium.aceste plante se înmulţesc prin butaşi. se constituie loturile de plante mamă din butaşii recoltaţi la sfârşitul lui august de la plantele din grădină. ele trebuie să aibă capacitate mare de lăstărire. santolina şi prin butaşi dar şi seminţe la: coleus. deoarece plantele sunt predispuse la putrezire. Utilizare: latirul este o excelentă plantă agăţătoare pentru ecranarea gardurilor. poartă la bază două stipele şi sunt terminate cu un cârcel mare. Ageratum mexicanum.se înmulţeşte prin seminţe. cu o potecă de 70-100 cm. 2. instalarea de tutori (vergele). Statice bonduelli. Butaşii se înrădăcinează în sere sau răsadniţe. ce aparţin mai multor tipuri şi rase. înflorirea se eşalonează până în iulie. . Latthyrus odoratus – este o plantă grimpantă (agăţătoare). roşu. 1.5-2 m înălţime. ca se seamănă în luna martie. Cerinţe ecologice Toate speciile necesită multă lumină pentru a-şi colora frumos frunzişul. .florile sunt grupate câte 2-6 în ciorchini susţinuţi de pedunculi lungi. . Cultura . iar în covoarele florare se plantează la distanţe mici (10-15 cm) .pretinde terenuri bine drenate. probabi. STATICE – FAM: PLUMBAGINACEAE.5. cu 2-3 foliole ovale. florile incluse în această grupă sunt perene biologic. Statice sinuata. Plante anuale volubile şi agăţătoare Lathyrus – Fam: Leguminosae. piretrum. limba peştelui Origine: Regiunea mediteraniană. Cerinţe ecologice. acoperită de peri scurţi şi aspri. tunderea). lungi. şi au nevoie de îngrijire (udare. în seră sau răsadniţă temperată. au devenit tradiţionale pentru unele popoare. Coleus Hybridus. tulpinile sunt subţiri.la aceste plante. ex.în covoare florale se folosesc şi specii decorative prin flori.solul pe care se face cultura trebuie să fie destul de uşor. sau băltirea apei. muchiate şi aripate. iar distanţele pot varia de la 25 cm la 50 cm.. dar tehnologic sunt tratate ca anuale. .Specii şi cultivaruri 1. grupate în capitule mari. au nevoie de lumină multă. pe lăstari lungi.ruperea lăstarilor laterali şi a unei părţi din cârceiare drept scop fortificarea tulpinilor principale. pentru producerea de răsaduri. voluminoase. recent au fost create soiuri tetraploide cu inflorescenţele foarte mari (6-8 cm diametru). S.ploile. Cerinţe ecologice . ce înfloreşte frumos în prima parte a verii.pretinde soluri nisipoase. roz. rezistă destul de bine la secetă şi soluri sărăturate. iresine. Iresineherstii. după care se trec la ghivece de 8-10 cm. bine ramificată. nu prea mult. Limonium bonduelli – planta atinge înălţimea de 30-70 cm. uneori reci din regiunile de deal şi munte. . cineraria.partea decorativă a plantei o constituie bracteele pergamentoase. . Cultura . Helichrysum bracteatum var.susţinerea plantelor se realizează după mai multe procedee: instalarea de spalieri cu două sârme groase (una în partea de jos şi cealaltă sus. . plivirea buruienilor. Lobelia erinus. ca de exemplu cel englez. roşu. verile lungi şi călduroase. monstruosum – se distinge prin inflorescenţele mari.frunzele sunt întregi. . de 3-4 cm diametru. cu deosebire în Anglia şi SUA. sunt grupate terminal. dăunează plantelor. . să suporte ciupirea sau tunderea lăstarilor în vederea menţinerii covorului de înălţime redusă şi uniformă.pentru a forma un frumos şi compact covor floral. Cultura .florile. . deoarece acesta continuă să se mai deschidă după rupere sau tăiere. pentru că lumina favorizează germinarea. completarea golurilor cu plante oprite în ghivece ca rezervă. galben.alte specii cultivate sunt: S. lavand. . plantarea în teren se face în luna mai.nu necesită lucrări speciale de îngrijire. stălucitoare. Helichrysum bracteatum Wild – este. Cineraria maritima. după semănare. Se seamănă în cuiburi (3-4 seminţe la cuib). Specii şi cultivaruri: 1. Alyssum maritimum. syn. Plante anuale pentru covoare forale (mozaicuri) Ca şi alte plante considerate anuale din punct de vedere al comportamentului în condiţiile unui climat temperat.

Cele de pe tulpinile florale sunt mai mici şi sesile. cu un an înainte. roz. atât în răsadniţe. în luna octombrie sau primăvara următoare. DIGITALIS – FAM: SCROPHULARIACEAE. urmând apoi trecerea lor în teren. – este specia cea mai decorativă. . . Se poate cultiva pe orice tip de sol. Flore pleno – florile sunt involte. DIANTHUS – FAM: CARYOPHYLLACEAE. iar cele de pe tulpină sunt lanceolate şi au dispoziţie alternă.. cel mai adesea fără ramificaţii. plantându-se pe brazde sau în rânduri simple. în răsadniţe şi solarii sau în ghivece mici ce se aşează în unul dintre aceste spaţii. aşezate în rozetă. Specii şi cultivaruri: 1. Florile sunt colorate violet-purpuriu. iar acestea fiiind prea mici şi lucioase. albastru. Origine: Europa şi Asia. nordul Africii. Cerinţe ecologice: . Acest gen cuprine numeroase specii (peste 200). în covoare florale. . roz sau albastru-violet.florile sunt asemănătoare unor degetare. în pepiniere.frunzele de la baza plantei au formă ovală şi sunt aşezate în rozetă. tulpinile sunt drepte şi destul de rigide. reunite în cime corimbiforme cu diametrul de 8-12 cm. etc. toamna. Cerinţe ecologice . clopoţelul Numele genului Campanulaeste diminutivul cuvântului„campana”. campanulata – tulpina prezintă ramificaţii şi este mai scundă: florile din vârful tulpinii principale şi al ramificaţiilor sunt campanulate (au formă de cupă sau clopoţel).. unele punctiforme. în sere. .recoltarea tijelor florale se face prin tăiere. care este un racem simplu.florile campanulate (în în formă de clopoţei). PLANTE BISANUALE CAMPANULA – FAM: CAMPANULACEAE. 2-3 fertilizări cu îngrăşăminte complexe sau must de bălegar diluat cu 8-10 părţi de apă.. ce se constituie în buchete deosebit de frumoase.varietăţile şi soiurile cultivate se deosebesc prin mărimea şi culoarea florilor.se amplasează în faţa masivelor de arbori şi arbuşti şi în borduri mixte. sau primăvara. Seminţele răsar după 15-20 de zile. . . care înseamnă clopot şi face aluzie la forma florilor. Cel mai adesea prezintă striuri sau pete aşezate în cercuri concentrice.. planta este bine ramificată. este specia bisanuală şi ocupă un loc important în sortimentul floricol. iubitoare de soare şi totodată tolerează o uşoară umbră.campanulele sunt plante rustice. Creşterea şi înflorirea sunt avantajate de zilele mai răcoroase şi scurte ale primăverii. de 4-6 cm lungime sunt colorate alb. . unde vor şi înflori. Cerinţe ecologice: .plantarea se face la distanţe de cca 25-30 cm şi pe rând şi între rânduri. afânarea solului.garoafa turcească este o plantă puţin pretenţioasă. pentru ca plantele să nu fie distruse de gerurile iernii se recomandă mulcirea cu frunze. în anul următor. Specii şi cultivaruri: 1. . . Petalele au marginea fin dinţată şi sunt colorate pe nuanţe de de alb. de asemenea sunt foarte solicitate pentru buchetele zvelte. în general de dimensiuni mici. .semănatul seminţelor se face în februarie. care are loc vara. iar repicarea răsadurilor poate avea loc în iulie-august. Florile sunt foarte numeroase. la distante de 30-40 cm între plante. semănarea se face în luna iunie.frunzele de la bază sunt scurt peţiolate.înfiinţarea culturii se face toamna. direct pe brazde afară sau în răsadniţă ori solariu. . care înfloresc abundent dacă beneficiază de terenuri cu o bună permeabilitate şi puternic însorite. Campanula medium L. înălţimea tijelor florale. borduri. cu tulpina puternic ramificată. . perioada de înflorire. . Florile tăiate. digitus = deget. Utilizare: în amenajări peisagistice (grup.campanula înfloreşte către sfârşitul primăverii şi vara.tunderea covorului floral se execută periodic.campanula se înmulţeşte prin seminţe. la locul definitiv. iar răsadul se repică în lădiţe. . apoi se plantează în ghivece de 7-8 cm. cele de la baza plantei sunt lung peţiolate şi formează o rozetă.planta este înaltă de 50-70 cm. grupate în panicule uriaşe. Varietăţi: gloxiniaeflora. degeţel Numele genului este de origine latină. în luna octombrie. cu florile mari. . dacă se asigură un loc însorit şi o uşoară fertilizare. Floarea se mai numeşte şi „mănuşa Maicii Domnului” sau „mănuşa păstorului”. pată. cât şi direct. Întreaga plantă prezintă o pubescenţă fină. Origine: Sudul Europei. într-u pământ faorte bine mărunţit. Dianthus barbatus este o specie perenă cultivată ca bisanuală.planta creşte înaltă de 50-150 cm.lucrările de îngrijire sunt: udarea. Întreaga plantă prezintă o pubescenţă aspră. platbandă) cât şi pentru flori tăiate. . . bine şi locurile uşor umbrite. de culoare brună sau purpuriu-închis. pe perioada iernii.semănatul se face în mai-iunie. iar cea din vârf se aseamănă cu floarea de gloxinie. ronduri. piramidală. când cel puţin o treime din florile inflorescenţei sunt deschise. Digitalis purpurea L. se producedează la producerea răsadurilor.frunzele sunt oval-lanceolate. se execută preferinţial. cu marginea dinţată. Origine: Europa de sud. Creşte înaltă de 30-50 cm. pe brazde afară. dar fertile.ciupirea plantelor este o lucrare specifică şi are scopul de a induce o ramificare mai mare la baza plantei. Specii şi cultivaruri: 1. degeţelul înfloreşte în iunie-iulie. având o formă generală.răsadul se produce vara. majoritatea dintre ele fiinde perene.planta preferă terenurile nisipoase. violet. sunt aşezate pe un singur rând în cadrul inflorescenţei. roşu. de formă lanceolată. însă. Cultura . Asia. Utilizare: . forma florii aminteşte de degetar. garoafa turcească. iar răsadurile se repică tot pe brazde afară. Dar se cultivă şi în scop farmaceutic. folosindu-se ca suport pentru muncitori poduri de scândură care să traverseze covorul atunci când este mai lat decât s-ar putea lucra de pe margini. în cadrul spaţiilor verzi.recoltarea tijelor florale se face prin tăiere atunci când primele flori sunt complet deschise. plivirea buruienilor. când răsadul are 3-5 frunze. rar sunt unicolore. foarte devreme. Cultura . Varietăţi: calycanthema – are caliciul transformat într-un guler petaloid. Tolerează. solitar. . iar celelalte de pe lăstari au limbul prelungit pe peţiol şi sunt dispuse altern.plantarea răsadurilor. cu pete mici. . deoarece după prima înflorire scade potenţialul plantei de forma flori.

iar semănatul se face cu un an înainte. în răsadniţe sau solarii. este important ca pana la venirea frigului sa se prindă. . semănatul se face afară. Bedder ( culori diferite). colorate în alb. Myosothis alpestris – planta. . roz. Utilizare: este o floare specifică grădinilor. Rezistă bine la temperaturile scăzute din timpul iernii. în mai-iunie. grupate în raceme terminale. frunze lanceolate de culoare verde închis şi flori parfumate. Specii şi cultivaruri 1. . are formă de tufă alcătuită din numeroşi lăstari subţiri. la distanţe de 25-30 cm. iar de câţiva ani se foloseşte şi ca floare tăiată.răsadurile se repică după aproximativ 4-5 saptămâni de la semănare. ruginiu sau roşu. simple sau involte. .plantarea are loc în luna septembrie-octombrie. păstrându-se foarte bine în apă. iar florile foarte mici şi numeroase. în răsadniţă sau solarii. . sa fie bine înrădăcinate. deoarece florile vor fii puţine şi de calitate inferioară sau nu vor apărea deloc în anul următor. Cultivaruri: Blue Ball. colorate galben cu nuanţe de brun.planta are înălţimea de 25-30 cm. pe brazde afară.plantele se produc din seminţe. iar plantarea la locul definitiv se face în luna septembrie. CHEIRANTHUS – FAM: CRUCIFERAE Origine: Europa.frunzele sunt lanceolate şi pubescente. . Marine. Cheiranthus cheiri L – creşte în flora spontană din sudul şi vestul Europei. Cerinţe ecologice: preferă soluri uşor calcaroase şi lumină multă. de 2-4 cm în diametru. Nu trebuie întârziat semănatul.Cultura: . la distanţe de 25-30 cm. cîn au 3-4 frunze. Africa de nord. America de nord. . înaltă de 20-30 cm. pe brazde sau în răsadniţe reci. Indig. Utilizare: se folosesc în borduri mixte sau chiar plantate la jardiniere sau ghivece pentru decorarea ferestrelor sau balcoanelor. albastru.recoltarea florilor se face prin rupere sau tăiere în faza de deschidere aproape completă a inflorescenţei. în pepiniere (adică afară pe brazde). prezintă ramificaţii uşor lemnificată la bază. Cultivaruri: Vulcan (cu flori roşii). Repicarea răsadurilor se execută în aceleaşi locuri.înfloreşte primăvara devreme. sau ca flori tăiate. Fair Lady (culori diferite ale florilor). Cultura: se obţine prin seminţe. MY0SOTIS – FAM: BORRAGINACEAE Origine: Europa şi Asia (zonele temperate). Specii şi cultivaruri: 1. într-un climat temperat maritim.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->