P. 1
Metodologia Cercetarii Psihologice Si Pedagogice

Metodologia Cercetarii Psihologice Si Pedagogice

|Views: 1,957|Likes:
Published by korodirazvan
Sinteza anul 2 sem. 1 Psihologie
Sinteza anul 2 sem. 1 Psihologie

More info:

Published by: korodirazvan on Oct 27, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/06/2013

pdf

text

original

Universitatea „Spiru Haret” Facultatea de Psihologie-Pedagogie PLATFORMA BLACKBOARD anul II

Codul cursului: Denumirea cursului: METODOLOGIA CERCETĂRII PSIHOLOGICE ŞI PEDAGOGICE Tipul cursului: Obligatoriu, Anul II / zi / ID / FR Durata cursului / Nr. de credite: 4 credite Perioada de accesare a cursului: 01 octombrie 2007 – 01 octombrie 2008 Manuale recomandate: 1. Chelcea, S. (1998),Cercetarea sociologică.Metode şi tehnici, editura Destin, Deva. 2. Richelle, M., Parot, F. (1995), Introducere în psihologie. Istoric şi metode, Editura Humanitas. 3. Mărgineanu, I. (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iaşi. 4. Radu, I. (1993), Metodologie psihologică de analiză a datelor, Editura Sincron, Cluj. 5. Mitrofan, N., Mitrofan, l. (2005), Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi. Obiective Se are în vedere percepţia clară de către fiecare student a conţinuturilor fiecărei metode, valorificarea potenţialului acestora, operarea unei analize comparative între metode, precum şi limitele lor cu identificarea şi eliminarea posibilelor surse de distorsiuni şi întocmirea unui raport de cercetare conform standardelor înalte de eixigenţă. De asemenea se are ca obiectiv aprecierea raportului de circularitate dintre teorie şi cercetarea ştiinţifică incluzând diversitatea personalităţii umane. Modul de stabilire a notei finale: Test-grila Consultatii pentru studenti: In fiecare luni intre orele 12.30 – 16.30, laboratorul de psihologie experimentala, sediul din Brasov, strada Turnului nr 5. Titularul cursului: lect. univ. dr. Marilena Ticuşan Adresa facultate: Brasov, str. Turnului 5 Conţinutul tematic al cursului: Focus grup;

1

-

Testul psihologic ca instrument fundamental; Teste de grup; Teste individuale; Tipuri de design experimental; Experimentul; Studiul de caz; Metoda produselor activităţii; Metoda biografică şi anamneza; Analiza documentelor; Sociometria metodă de cercetare a grupului; Metoda incidentului critic; Prelucrare date; Raportul de cercetare.

Bibliografie minimă obligatorie: Albu, Monica (1998) – Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, ClujNapoca; Davido, Roseline (1998) – Descoperiţi-vă copilul prin desen, Ed. Image, Bucureşti; Iluţ, P. (1997) – Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi; Mitrofan, N., Mitrofan, F. (2004) – Testarea psihologică, Ed. Polirom, Iaşi; Richelle, M., Parot, F. (1995), Introducere în psihologie. Istoric şi metode, Editura Humanitas; Radu, I. (1993), Metodologie psihologică de analiză a datelor, Editura Sincron, Cluj; Yin, K. R. (2005) – Studiul de caz, Ed. Polirom, Iaşi. Bibliografie facultativă: Aniţei, M., (2000) – Introducere în psihologie experimentală, Casa de editură şi presă Viaţa Românească, Bucureşti; Agabrian, M., (2006) – Analiza de conţinut, Ed. Polirom, Iaşi; Krueger, R.A. & Casey, Mary Anne, (2005), Metoda. Focus grup, ghid practic pentru cercetarea aplicată, Ed. Polirom, Iaşi; Bulai, A. (2000), Focus-grupul în investigaţia socială, Ed. Paideia, Bucureşti; Roşca, M. (1972) – Metode de psihodiagnostic, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Şchiopu U. (1976) – Introducere în psihodiagnostic, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Smith, L.M. (1994) - Biographical Method in Handbook of Qualitative Research, London Stage

2

Prezentarea cursului: FOCUS-GRUP Este o metodă calitativă din categoria interviurilor semistructurate. Un focus-grup este o reuniune de de cinci până la zece persoane sau chiar douăsprezece persoane, alese pentru că prezintă anumite caracterisitici comune cu tema focus-grupului, desfăşurată în prezenţa unui moderator. Scopul acestei reuniuni este de a aduna informaţii pentru a înţelege mai bine ce simţim şi ce părere au oamenii în legătură cu o anumită problemă. Creată pentru a minimaliza influenţa dominantă a intervievatorului, metoda permite persoanelor intervievate, de a comenta, explica şi împărtăşi experienţe şi puncte de vedere personale. Mediul de desfăşurare trebuie să fie unul primitor şi confortabil, în care rolul moderatorului este de a pune întrebări şi a se asigura că toată lumea are ocazia să ia cuvântul. Moderatorul nu se află într-o poziţie de putere supremă, el îşi va controla reacţiile, limbajul verbal şi cel nonverbal astfel încât să nu stânjenească libera exprimare a participanţilor prin acordul sau dezacordul său referitor la cele exprimate. Grupurile de patru sau cinci persoane - mini-focus-grupuri pot fi cu uşurinţă organizate deoarece necesită un spaţiu mai restrâns. Utilizările focus-gruprilor. Acestea şi-au dovedit utilitatea în: - evaluarea produselor de pe piaţă - crearea de noi produse şi programe - urmărirea satisfacţiei şi identificarea elementelor componente ale satisfacţiei - evaluarea nevoilor - aflarea modului în care clienţii iau decizii - îmbunătăţirea programelor existente Metoda focus-grup cuprinde următoarele programe: - planificarea studiului - elaborarea demersului interogativ - stabilirea subiecţilor participanţi - desfăşurarea întâlnirii - analiza rezultatelor - raportul de cercetare 3

Planificarea studiului Se urmăreşte stabilirea de comun acord a scopului, prin întâlnirea întregii echipe de cercetare. Se urmăreşte înţelegerea corectă a scopului cercetării prin obţinerea de răspunsuri la întrebări de genul: - Care este problema tratată ? - Care este scopul acestei cercetări ? - Ce informaţii au importanţă mai mare ? - Pentru cine sunt aceste informaţii ? - Cum vor fi folosite aceste informaţii ? Odată clarificate aceste aspecte se analizează dacă metoda focus-grup este cea mai adecvată sau se poate apela la alte metode. Situaţii favorabile de utilizare a metodei focus-grup: - când se încearcă înţelegerea diferenţelor de perspectivă între grupuri sau categorii diferite de persoane; - în cazul în care scopul este de a găsi ce anume influenţează opiniile, comportamentul sau motivaţia; - dorinţa de a găsi noi idei în cadrul grupului; - când se doreşte clarificarea unor informaţii deja existente. Nu sunt indicate: - în cazul în care se doreşte ajungerea la un consens; - informaţiile prea personale de a fi supuse în public; - informaţiile relevante cu ajutorul focus-grupurilor nu pot fi obiectul unor estimări statistice (datorită numărului insuficient de participanţi implicaţi) - în cazul în care se doreşte asigurarea confidenţialităţii informaţiilor. Elaborarea unui demers interogativ Demersul interogativ constă dintr-un set de întrebări formulate în mod incitant, care atrag participanţii la discuţie. Numărul de întrebări din cadrul unui focus grup, pentru o întâlnire de două ore, este cuprins între 12 şi 15 întrebări, pentru a avea timp suficient de a relata ideile ce apar în timpul discuţiei între participanţi. Întrebările formulate în cadrul focus-grupurilor trebuie: - să fie scurte, clare, deschise, care să nu dea posibilitatea de a se răspunde monosilabic (Da, Nu), fără formulări pretenţioase, să fie în limbajul comun al participanţilor.

4

Se începe cu întrebări de deschidere prin care se urmăreşte ca participanţii să se destindă, să se simtă în largul lor. Urmează întrebări introductive, în care este prezentată tema discuţiei şi în care participanţii sunt invitaţi să-şi exprime modul de înţelegere a temei. Întrebările de tranziţie direcţionează cursul discuţiei către întrebările cheie, care constiuie de fapt studiul propriu-zis. Întrebările de încheiere conturează toate aspectele aduse în discuţie şi verifică dacă mai există vreun participant care nu şi-a exprimat părerea sau şi-a schimbat-o. Stabilirea subiecţilor participanţi Pentru stabilirea persoanelor ce vor fi invitate la focus-grup trebuie avut în vedere scopul studiului, informaţiile necesare şi bugetul avut la dispoziţie. Recrutarea participanţilor se face cu ajutorul unui chestionar de recrutare. La focus grup se urmăreşte realizarea unei omogenităţi în ceea ce priveşte participanţii, care va asigura acestora un anumit confort dar şi cercetătorilor pentru ananliza finală. Participanţii trebuie să cunoască tema până în discuţie, să existe o relativă omogenitate a grupului din punct de vedere a vârstei, să dorească să participe la discuţii şi să cunoască durata desfăşurării întâlnirii. Calităţile de care trebuie să dea dovadă un moderator sunt: - să aibă încredere în judecata particianţilor, chiar dacă aceasta nu este identică cu cea a moderatorului; - să manifeste respect pentru participanţi; - să stăpânească limbajul non-verbal, astfel încât şi corpul să exprime cele spuse anterior; - cunoştinţele aprofundate referitor la subiectul discuţiei; - să aibă capacitatea de a comunica clar, la nivelul comun participanţilor; - să fie rezervaţi în a-şi exprima părerile şi convigerile proprii; - să nu-şi impună propriile păreri, deoarece s-ar anula disponibilitatea pentru discuţie a participanţilor iar rezultatele cercetării ar fi compromise.

Autoevaluare Focus-grup este un tip de: 1. observaţie dirijată 2. interviu ştiinţific 5

3. chestionar cu întrebări deschise 4. interviu de grup 5. observaţie nedirijată Efectul polarizării în focus – grup este datorat: influenţei moderatorului presiunii grupului cunoştinţelor ştiinţifice Alegerea datei, orei şi locului de desfăşurare a focus – grup se: 1. face oricând este dispus moderatorul 2. planifică evitându-se sărbători religioase 3. planifică evitându-se evenimente sportive 4. organizează în orice spaţiu avut la dispoziţie 5. organizează pentru ca participanţii să se simtă cât mai confortabil Durata desfăşurării reuniunii într-un focus – grup este de: 1. 15 minute 2. ½ oră 3. 1 oră 4. 2 ore 5. 3 ore

a. b. c.

TESTUL PSIHOLOGIC INSTRUMENT FUNDAMENTAL Alături de celelalte metode de cercetare oferă o modalitate rapidă de evaluare a comportamentului, abilităţilor mentale, caracteristicilor de personalitate ale subiectului. În privinţa definiţiei nu s-a ajuns la un consens, fiecare autor căutând să definească testul prin aspectele care i s-au părut mai relevante. Elementele definitorii: este o probă instrument – metodă standardizată datorită conţinutului testului, condiţiilor de administrarea modalităţii de evaluare a răspunsurilor şi modului de interpretare a rezultatelor; serveşte la diagnoză psihologică; serveşte la predicţia unor comportamente; nu evaluează toate comportamentele datorită timpului strict delimitat de aplicare ci doar a unui eşantion de comportamente;

6

Testele putem spune că sunt utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în: a orienta subiecţii în alegerea unei cariere; a găsi persoana potrivită la locul potrivit în selecţia profesională; pentru diagnoza psihologică; pentru evaluarea cognitivă a influenţei diferitelor modificări asupra relaţiilor interpersonale, intrapersonale; pentru autocunoaştere; pentru a ajuta la dezvoltarea diferitelor cercetări Condiţii de utilizare Testele psihologice pot fi utilizate doar de persoane calificate. În ţara noastră prin Statutul psihologului se precizează că doar psihologii pot efectua testări psihologice. Testarea psihologică efectuată de alte persoane poate cauza interpretări eronate cu efecte negative atât pentru subiect cât şi pentru cel care a cerut examinarea. Clasificarea testelor Testele se pot clasifica după mai multe criterii: • după modul de executare a sarcinii de către subiect -teste orale - cer răspunsuri verbale;teste scrise – în care răspunsul se dă în scris;teste de performanţă - necesită o dotare complexă cu materiale, instrumente, aparatură în condiţii de laborator, unde subiecţii pot fi atent controlaţi şi supravegheaţi. ● după gradul de utilizare a limbajului în rezolvarea sarcinilor impuse de test avem:teste verbale – cer răspunsuri orale; teste nonverbale – în care utilizarea limbajului este redusă: de exemplu teste non-verbale în care numai răspunsul este nonverbal în timp ce instructajul testului a fost explicat cu voce tare de către examinator, teste non-verbale şi în instrucţiuni, în care prezentarea sarcinii se înţelege de către subiect. ● după modul de procesare implicat putem întâlnii:-teste de eficienţă în care sunt analizate:aptitudini generale – teste de inteligenţă;aptitudini speciale (tehnică, muzică etc.) – teste de aptitudini;aptitudini multiple;nivelul de cunoştinţe atins – teste de cunoştinţe în achiziţia de informaţii; stimularea situaţiilor reale – teste situaţionale; nivelul atins în anumite profesii – probe de lucru ;teste de personalitate includ:chestionare de personalitate ,chestionare de adaptare, chestionare de interese ,chestionare de atitudini; teste proiective – folosite la identificarea componentelor de personalitate ; teste obiective de personalitate ● după modul în care variază conţinutul testului de la o administrare la alta avem: -teste cu conţinut fix – ales special pentru subiect; teste cu conţinut variabil generate în momentul examinării subiectului în funcţie de comportarea acestuia din categoria cărora care fac parte - testele idiografice şi testele adaptative ● după modul de administrare distingem:

7

-în funcţie de tipul de execuţie ;teste de viteză; teste de randament – cu limită de timp; fără limite de timp;după numărul persoanelor examinate, teste individuale,teste de grup Autoevaluare Care este numărul de examinatori necesari în testele individuale ? unul doi trei Instructajul testelor individuale este: adaptabil standardizat nu este necesar

a. b. c.

a. b. c.

TESTE INDIVIDUALE ŞI DE GRUP Prin testele individuale o singură persoană poate fi supusă unei analize minuţioase. Este necesar un singur examinator care va aplica instructajul standardizat al testului. Acesta va comunica pe un ton calm toate indicaţiile necesare, iar după ce s-a convins că subiectul a înţeles despre ce este vorba poate porni cronometrul dacă e vorba de probă cu limită de timp. În cele mai multe teste individuale, examinatorul caută să elimine nervozitatea, spaima, necooperarea subiectului încurajându-l. Marele avantaj al testelor individuale este acela de a permite examinatorului observarea directă a subiectului, a comportamentului acestuia în situaţii standardizate. Sunt folosite în special în psihodiagnoza clinică şi consiliere. Testele de grup Examenul în cadrul acestor teste este strict nestandardizat. Condiţiile de desfăşurare trebuie să fie aceleaşi pentru toţi participanţii. În urma aplicării acestor teste se obţin într-un timp relativ scurt o cantitate mare de date, dar nu se pot face aprecieri individuale la modul de adoptare la sarcină, implicare, oboseală, etc. Marele avantaj al testelor de grup este costul scăzut deoarece într-un timp scurt pot fi examinaţi mai mulţi subiecţi. Testele de grup sunt utilizate în şcoli, licee, de asemeni extinse

8

în domeniul militar, industrie, etc. Pot fi utilizate la selecţii profesionale, vocaţionale, pentru a depăşi diferite abilităţi specifice pentru ocuparea unui post în numeroase domenii. Scorurile joase obţinute la testele de grup pot fi indicatorul unei înţelegeri defectuoase a instrucţiunilor, lipsa de experienţă sau abilitate scăzută a examinatorului de a explica sarcina la care sunt supuşi subiecţii, interes scăzut din partea subiecţilor, probleme de ordin emoţional.Standardizarea – este caracteristica principală a testelor care exprimă faptul că proba este identică atât din punctul de vedere al conţinutului, a formei de prezentare, a modului de aplicare şi modului de cotare. Libertatea examinatorului este eliminată, acestuia fiindu-i permise doar: instructajul, demonstrarea şi observarea. Scorarea şi interpretarea sunt standardizate astfel încât este redusă la minim influenţa factorilor externi, obţinându-se un grad mare de obiectivitate.Testele pot fi aplicate pe un număr mare de oameni într-un timp relativ scurt şi cu costuri minime. Calităţi psihometrice Fidelitatea – reprezintă caracteristica importantă a testului în urma căruia indiferent de examinatorul prezent se obţine aceleaşi scoruri la aceeaşi persoană. Validitatea testului – este dată de gradul în care acel test măsoară ceea ce şi-a propus să măsoare. În cazul în care testul conţine un număr de itemi care acoperă cât mai bine domeniul ca validitatea de conţinut. Validitatea de construct reflectă modalitatea în care scorurile unui test sunt în acord cu unitatea măsurată. Validitatea în raport cu un criteriu reprezintă măsura în care scorurile corelează cu o altă măsură directă şi independentă pe care testul este construit să o măsoare. În cazul în care pe baza unui test se poate prezice o performanţă, reacţie, comportament, avem validitatea predictivă. Sensibilitatea – reprezintă capacitatea discriminativă a unui test, realizată pe baza itemilor ce selectează componente pentru diferenţierea de fineţe a subiecţilor. Scorul la un test este influenţat de variabila pe care testul o măsoară dar şi de alţi factori ce acţionează ca agenţi perturbatori, cum ar fi: caracteristicile situaţiei în care are loc testarea, dispoziţiile subiectului, modul de administrare a testului, instructajul, sarcina impusă. Eroarea este rezultanta acţiunii unor factori care influenţează măsurarea şi nu pot fi recunoscuţi nici înţeleşi, afectând scorurile obţinute la teste şi interpretarea acestora (Albu, M. 1998). Cauzele erorilor de măsurare în testările psihologice: - starea de oboseală; starea de boală; stresul; anxietatea generată de situaţia de testare; motivaţia subiectului; mediul în care are loc testarea; forma de prezentare a testului; itemii testului conţin cuvinte pretenţioase inaccesibile subiectului; formularea itemilor cu cuvinte

9

polisemantice ajută subiectul la înţelegerea corectă a sensului dorit de examinator; itemi cu răspuns sugerat ;în formularea itemului sunt prezentate: două sau mai multe întrebări Autoevaluare În cadrul testelor de grup examinatorul: comunică timpul acordat pentru rezolvare nu spune nimic comunică doar momentul în care sunt rugaţi subiecţii să lase instrumentele jos Standardizarea – este caracteristica principală a testului care exprimă: 1. proba e identică din punct de vedere al conţinutului 2. proba e identică din punct de vedere al formei de prezentare 3. proba e identică din punct de vedere al modului de aplicare 4. proba e identică din punct de vedere al modului de cotare Modalitatea în care scorurile unui test sunt în acord cu unititatea măsurată, reprezintă standardizarea fidelitatea validitatea de construct Testele sunt utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în: 1. orientarea alegerii unei cariere 2. selecţia profesională 3. autocunoaşterea 4. diagnoza psihologică

a. b. c.

a. b. c.

TIPURI DE DESIGN EXPERIMENTAL Cele mai utilizate tipuri de design-uri utilizate în experimente sunt designul multigrup şi cel monogrup. Design-uri multigrup Grupurile sunt selectate în scopul de a manifesta aceleaşi caracteristici astfel încât diferenţa de comportament să fie datorată doar variabilei independente şi nu caracteristicilor intrinseci diferenţiatoare ale populaţiei de studiu. Acest tip de experiment presupune respectarea cu două condiţii: prima în care variabila independentă se aplică de două ori având intensităţi diferite şi a doua cu care măsurarea diferenţelor de reacţie corespund evoluţiei

10

variabilei dependente. Grupurile sunt formate în funcţie de caracteristicile variabilei independente. Pentru ca rezultatele obţinute să poată fi comparabile selecţia grupurilor se poate face în două moduri: eşantionarea aleatoare şi eşantionarea multistadială. Eşantionarea aleatoare corespunde selecţiei unuia sau mai multor grupuri de subiecţi din aceeaşi populaţie. Se asigură în acest fel validitatea internă a experimentului precum şi calitatea rezultatelor asigurându-se reprezentativitatea grupurilor. Este specifică psihologiei descriptive ce îşi propune cunoaşterea unei populaţii prin cercetarea unor segmente ale acesteia. Eşantionarea multistadială presupune o selecţie a persoanelor ce formează eşantionul pe baza selecţiei anterioare din grupurile cărora le-au aparţinut. Acest tip de eşantionare este specifică psihologiei experimentale. Rezultatele unui singur experiment pot fi considerate valabile şi pot fi generalizate dacă: comportamentele umane sunt relativ constante şi reprezentative pentru grupurile supuse experimentului şi în condiţiile repetabilităţii acestuia rezultatele obţinute sunt comparabile cu ale celui iniţial. Este de preferat ca grupul de subiecţi să rămână constant pe întreg parcursul cercetării. Numărul de subiecţi din grup poate fi variabil fie din cauze naturale (subiectul are un accident şi nu mai poate fi apt pentru a participa, mutarea în altă localitate, decesul), fie din cauza cercetătorului care nu selectat optim grupul de subiecţi (persoanele din grup sunt nereprezentative). Design-ul grupurilor corespondente Numărul subiecţilor din cadrul grupurilor experimentate trebuie să fie suficient de mare astfel încât diferenţele individuale să se încadreze în media performanţelor grupului. În acest caz avem designul grupurilor. În cadrul grupurilor corespondente selecţia subiecţilor se face fără a se apela la tehnici de eşantionare utilizându-se corespondenţei (asemănării) sau similarităţii subiecţilor. Se mai pot selecta subiecţi prin tehnica pretestării în cadrul căreia subiecţii sunt supuşi unui examen preliminar, astfel încât să se faciliteze alegerea ulterioară a persoanelor. Acest tip de design poate prezenta ca dezavantaje: - dezacordul subiecţilor de a fi supuşi mai multor testări; - grupul ales datorită similarităţii nu poate fi reprezentativ pentru întreaga populaţie; Design-ul grupurilor naturale - se bazează pe variabilele-subiect considerate ca variabile independente. Se mai numesc şi cercetări colaterale deoarece presupun analiza corelaţiilor existente între

11

caracteristicile subiectului şi performanţele sale. Rezultatele obţinute în urma acestui tip de design nu permit raţionamente de inferenţă. Design-uri monogrup În cadrul utilizării unui singur grup de subiecţi putem vorbi de design-uri monogrup. Ca avantaje prezintă o simplicitate în alegerea subiecţilor. Datorită faptului că numărul de subiecţi este unic se poate forma mai uşor grupul experimental şi într-un timp mai scurt. Design-ul monogrup are şi anumite limite generate de necesitatea în cadrul experimentelor de a se aplica repetat aceleaşi tipuri de probe, conducând la erori generate de oboseală, învăţare, pierderea interesului. În cadrul design-urilor monogrup se diferenţiază de design-uri monogrup complet şi design-uri monogrup incomplet. Design-urile monogrup complet se desfăşoară sub acţiunea unei singure variabile independente a cărei niveluri de intensitate variază. Design-ul monogrup incomplet presupune anularea erorilor prin aplicarea diferitelor niveluri ale variabilei independente pe subiecţi diferiţi. Design-uri complexe Cel mai des utilizate deoarece promit evaluarea simultană a două sau mai multe variabile. Ca avantaje menţionăm posibilitatea verificării practice a teoriei şi crearea posibilităţii de măsurare a efectelor mai multor variabile asupra comportamentului.

Autoevaluare Situatia experimentala cuprinde: 1. cercetatori 2. personal auxiliar 3. conditiile desfasurarii experimentului Ce implică design-urile monogrup. Ce permit design-urile complexe.

12

EXPERIMENTUL

Metoda experimentală este în esenţă o modalitate de investigare provocată în care cercetătorul controlează variabilele pentru depistarea relaţiilor dintre ele. E. Greenwood abordează două aspecte, după el esenţiale, ale experimentului şi anume capacitatea experimentului de verificare a ipotezelor cauzale şi controlul situaţiei cauzale. M. Richelle defineşte noţiunea de experimentare ca modalitate de aşezare a unui fenomen sub controlul riguros cu scopul de a-i determina condiţiile apariţiei (1995, p. 174). S. Chellcea (1998) defineşte psihosociologic experimentul ca analiză a efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situaţie controlată cu scopul verificării ipotezelor cauzale. Julian L. Simon citat de Chellcea (1998) consideră esenţa experimentului constând în aceea că cercetătorul manevrează una sau mai multe variabile independente expunând subiecţii la diferite variabile şi observă apoi schimbările produse în variabilele dependente. Exemplele de încercări de definire a experimentului ar putea continua. Se observă că în toate apare ca procedeu de investigare a relaţiilor dintre o cauză şi un efect, iar esenţialul constă în controlul acestor variabile ce influenţează rezultatele. Controlul – însumează condiţiile necesare pentru asigurarea repetabilităţii rezultatelor indiferent de câte ori se reia cercetarea şi independent de persoana cercetătorului. Vizează factorii introduşi în experiment care contribuie la declanşarea unor comportamente specifice dar şi factori ai căror influenţă urmează a fi eliminată. (Chellcea, 1998, p. 438). Esenţa experimentului în ştiinţă este dată de capacitatea de a exercita controlul asupra variabilelor care influenţează rezultatele experimentului după cum susţine Hans J. Eysenck. Variabila reprezintă o influenţă măsurabilă asupra comportamentului, poate fi o caracteristică a subiecţilor, a situaţiei sau a stimulilor la care subiecţii trebuie să răspundă (Aniţei , M. 2000, p. 61). O caracteristică importantă a variabilei este aceea de a fi perceptibilă astfel încât să facă posibilă determinarea sau măsurarea ei legând în acest fel planul mintal de cel real. Leslie Kish (apud. Chelcea 1998, p. 438 – 439) distingea patru categorii de clasificare:

13

- Variabile explanatorii (experimentale, interne) – dependente sau independente, raportate doar la planul experimental, creând conexiunea dintre cauză şi efect. Se disting două tipuri de variabile: dependente – variabile ce depind de alte variabile, care sunt variabile independente. Variabilele independente sunt date de factorii introduşi în experiment de către cercetători, ai căror parametrii sunt modificaţi în timp: intensitate, durată, frecvenţă etc. Variabilele dependente au valori diferite datorită influenţei asupra lor a variabilelor independente. În urma modificărilor produse de variabilele independente asupra celor dependente se pot realiza inferenţe ştiinţifice valide. Variabilele explanatorii pot fi continui lucrând orice valoare sau discontinuă (discretă) în momentul în care se distribuie în categorii distincte. Allen L. Edward a introdus distincţia cantitativ-calitativ pentru variabilele explanatorii. Cele cantitative variază în cantitate iar cele calitative sunt neordonabile unidimensional. - Variabile exterioare controlate – aduc în prim plan un alt aspect al situaţiei experimentale. În afara factorilor ce îşi modifică parametrii există o serie de alţi factori, exteriori relaţiei care pot interveni şi trebuie controlaţi - variabile exterioare controlate. - Variabile exterioare necontrolate Datorită numărului mare de factori exteriori cercetătorul omite intenţionat unele variabile a căror menţinere la acelaşi nivel este mai diferită datorită diverselor cauze. Acestea sunt şi surse de eroare ce sunt direct proporţionale cu numărul variabilelor neluat în calcul. - Variabile exterioare necontrolate care dau erori randomizate, a căror influenţă în experiment le face să se anuleze reciproc. Mai poate fi adăugată la cele patru tipuri de variabile şi variabila de intervenţie reliefată de B. D. Smith (1998) ce leagă în manieră ipotetică presupunerea cercetătorului asupra modalităţii de conexiune dintre variabilele independente de cele dependente. Experimentul ideal ar trebui să aibă toate variabilele externe controlate. Controlul variabilelor Variabila independentă ca sursă de variaţie a celor dependente poate fi realizată prin (Aniţei, M. 2000): - manipularea stimulului de către cercetător, a căror intensităţi şi caracteristici sunt modificabile; - manipularea contextului: în care cercetătorul menţine acelaşi stimul dar în contexte diferite: zi, noapte, anotimp, vârstă, etc.; 14

- manipularea consemnului: prin aplicarea de instructaje diferite date subiecţilor şi prin folosirea raportului „fals”; - folosirea complicilor pe care cercetătorul îi introduce deliberat cu sarcini precise în mijlocul subiecţilor supuşi experimentului fără ca aceştia să-şi dea seama; - nivelul de stres – pentru obţinerea de informaţii relevante din partea subiecţilor în aceste situaţii; - manipularea indicatorilor fiziologici: privarea de somn, linişte, contacte sociale, etc.; - modificarea variabilei intermediare pentru determinarea impactului asupra variabilei dependente. Variabilă dependentă Un bun experiment presupune ca variabila dependentă să aibă grad mare de stabilitate, adică repetarea experimentului în condiţii identice să conducă la aceleaşi rezultate, să fie sensibilă la variaţiile variabilei independente, să fie uşor de definit, uşor măsurabilă, iar efectele ei să fie statornice în timp, adică să dea dovadă de fiabilitate. Valoarea experimentului creşte în momentul în care se înregistrează mai multe rezultate variabile dependente simultan deoarece se creează o reciprocitate a controlului deşi din punct de vedere al costului implicat este un dezavantaj.

Autoevaluare Metoda experimentala este o modalitate de investigare
a. b. c.

provocata alternativa singulara

Esentialul metodei experimentale consta in:
a. b. c.

stabilirea variabilelor stabilirea relatiilor dintre variabile controlul variabilelor

Variabilele exploratorii creeaza conexiunea dintre:
a.

cauza si efect

15

b. c.

situatie si fenomen subiecti si relatia intersubiecti Un bun experiment presupune ca variabila dependenta:

a. b. c.

sa poata fi instabila sa aiba grad mare de stabilitate sa poata lua valori diferite in experimente diferite

STUDIUL DE CAZ Prezentat ca una din cele mai provocatoare eforturi de cercetare după Yin Robert, metoda permite cercetătorilor să abordeze caracteristicile evenimentelor din viaţa reală, schimbările intervenite pe parcursul timpului, atât în ceea ce priveşte viaţa socială cât şi influenţele acesteia asupra subiectului etc. Studiile de caz sunt abordate prin prisma întrebărilor „cum ?” şi „de ce ?”, care permit o incursiune de mai mare amploare în legăturile operaţionale trecute ce trebuie depistate. Unele aspecte ale studiului de caz conferă acestuia din anumite puncte de vedere unele dezavantaje ce au împiedicat ca această metodă să-şi ocupe locul cuvenit în cercetarea ştiinţifică. Astfel, lipsa de rigurozitate ştiinţifică, a permis filtrarea datelor din perspectiva subiectivă a fiecărui cercetător fapt ce a influenţat direcţia cercetărilor şi implicit corectitudinea concluziilor. Faptele considerate relevante sunt în dependenţă directă de teoria ai căror susţinători sunt şi, implicit, semnificaţia acordată datelor culese este diferită. Selectivitatea percepţiei şi atenţiei se pot adăuga surselor de eroare deoarece diferiţi cercetători pot selecta diferite unităţi semnificative ale aceleiaşi realităţi, în funcţie de aşteptările, credinţele sau trecutul personal al fiecăruia. Cu toate acestea nu se pot ignora avantajele metodei precum studiul situaţiilor rare şi atipice, testarea de noi tehnici de psihoterapie, modificarea unor teorii general acceptate. Nu trebuie omis că poate fi o sursă de idei pentru alte studii. În vederea realizării unui studiu de caz cât mai obiectiv posibil se poate recurge la prelungirea perioadei de culegere a datelor, concluziile se pot amâna până la apariţia unor fapte relevante. Pentru a elimina cât mai mult posibil subiectivitatea cercetătorilor se pot efectua verificări prin mai multe surse ce acţionează în paralel. Deşi cercetătorii sunt partizanii câte unei teorii, trebuie să-şi cultive menţinerea receptivităţii către

16

detalii neaşteptate, care pot fi mai mult sau mai puţin în concordanţă cu teoria ai căror adepţi sunt. De asemeni, nu trebuie să fie ocolită şi varianta consultării cu alţi specialişti, pentru a se clarifica anumite aspecte ale studiului de caz. Metoda studiului de caz este utilizată cu succes în domeniul afacerilor, managementului, economie, ştiinţe politice, asistenţă socială, psihologie, sociologie. Se pot întâlni: – studii de caz intrisec – în care investigarea este efectuată minuţios, fără tendinţe de generalizare; – studii de caz instrumental – în care pentru a lămuri un aspect mai general, cazul particular este analizat în amănunt; – studii de caz multiple (colective) – alese în vederea înţelegerii unui fenomen social (Stoke 1994) Studiul de caz este o metodă prin care se investighează fenomenul în contextul său social şi presupune o strategie atotcuprinzătoare de cercetare, incluzând cursul logic al designului, tehnicile de colectare a datelor şi analiza acestora. Designurile de cercetare cuprind succesiuni logice ale diferitelor etape în urma cărora cercetătorul poate formula concluziile sale, avansând astfel de la întrebările de studiu, la ipoteze, la unităţile de analiză, la modul în care se leagă acestea de ipotezele formulate şi analiza datelor obţinute în vederea conturării concluziilor finale. Designul de caz individual este justificabil în următoarele situaţii (după Jin R. K. 2005 p. 65) : 1. când un test este crucial pentru o teorie existentă; 2. când reprezintă o situaţie rară sau unică; 3. când analizează un caz reprezentativ; 4. când are scopuri revelatoare; 5. când fac obiectul unei cercetări longitudinale (de-a lungul timpului). Designurile pentru studiile pe cazuri multiple solicită mai multe resurse şi timp mai îndelungat. Dovezile acestora sunt considerate mai convingătoare şi de aici şi impresia de rigurozitate crescută. Folosirea designului pentru studii pe cazuri multiple trebuie să urmeze o logică de replicare, adică de a replica rezultatele cercetării prin realizarea unui al doilea, al treilea ... sau a mai multor experimente ulterioare. Studiul de caz induce începătorilor iluzia de facilitate. Solicitările asupra intelectului, psihicului sunt mai accentuate decât în orice altă metodă de cercetare. Cercetătorul are nevoie de a fi bine înştiinţat şi cu o vastă experienţă pentru a putea selecta şi profita de oportunităţile ivite, astfel încât acestea să nu-l deruteze. Ca aptitudini 17

necesare după Yin R. (2005) un bun cercetător trebuie să aibă capacitatea de a pune întrebări relevante şi de asemeni să interpreteze răspunsurile obţinute, să evite capcana propriilor prejudecăţi, să dovedească flexibilitate şi adaptabilitate la noile situaţii întâlnite. Protocolul unui studiu de caz contribuie la obţinerea unei fidelităţi crescute a investigaţiei şi serveşte ca ghid în colectarea datelor. Datele la care se apelează într-un studiu de caz pot proveni din numeroase surse: documente, arhive, interviuri, fotografii, casete audio, video, observaţie directă, participativă, artefacte fizice, etc. Autoevaluare Studiul de caz in care investigarea este efectuata minutios fara tendinte de generalizare este: a. instrumental b. intrinsec c. general Studii de caz in vederea intelegerii unui fenomen social scurt: 1. studii de caz particulare 2. studii de caz multiple 3. studii de caz colective Care sunt situaţiile favorabile unui studiu de caz. La ce contribuie protocolul unui studiu de caz.

METODA BIOGRAFICĂ Metoda biografică implică analiza tuturor datelor referitoare la trecutul unei persoane, reconstituind de fapt istoria personală a acesteia. Metoda implică studierea tuturor faptelor şi evenimentelor importante, astfel încât înlănţuirea lor cronologică oferă o cât mai reală interpretare. Este un studiu al trecutului unei persoane în care avem indici importanţi care au dus în timp la modelarea şi conturarea personalităţii individului. Putem spune că în cadrul investigaţiei biografice se pot distinge două aspecte: culegerea datelor şi interpretarea lor. Datele biografice pot fi culese şi din convorbirea cu

18

subiectul. Convorbiri vor fi şi cu părinţii, colegii, familia subiectului. Se vor face analize referitoare la condiţiile de lucru şi locuit. Interpretarea biografică urmăreşte să precizeze o serie de situaţii şi cauze care au influenţat şi influenţează mult formarea personalităţii şi de asemeni conduc la conturarea caracterului. Climatul familial este factor important în cercetarea biografică. Raporturile dintre părinţi şi copii sunt de asemeni subiect de studiu putându-se identifica mai multe forme de greşeli: severitatea, răsfăţul şi inconsegvenţa educativă. În cazul familiilor cu mai mulţi copii pot fi surprinse relaţiile dintre fraţi şi relaţiile copii-părinţi. Nu pot fi omise din studiu condiţiile materiale şi culturale precum şi mediul social, grupurile sociale din care fac parte (banda de cartier). Se pot clarifica multe din trăsăturile de caracter ale persoanei. Reconstituirea vieţii oamenilor de excepţie poate fi şi trunchiată. Biografiile literare au o valoare estetico-intelectuală constituind şi un document pentru starea de spirit şi mentalitate a unor perioade istorice şi de asemeni un model de analiză pentru cercetările de tip calitativ. Biografiile de grup constituie de asemenea o mare importanţă deoarece sunt reliefate motivele, valorile, trăsăturile de personalitate şi caracter a personajelor-cheie împreună cu evenimente private, a altei faţete a ceea ce se va vedea din exterior. Acest tip de biografie tratează subiectul din perspectiva relaţiilor interpersonale şi de grup, clarificând procesele de interacţiune a intereselor personale, familiale asupra societăţii realizând o descriere vie a realităţii sociale a unei anumite perioade istorice. Autoevaluare Ce urmăreste interpretarea biografică Ce reliefează biografiile de grup Ce implica metoda biografică Ce valoare au nbiografiile literale

19

METODA PRODUSELOR ACTIVITĂŢII Omul poate fi supus cercetării şi prin ceea ce face. Însuşirile, capacităţile psihice se exteriorizează şi în compuneri, desene, construcţii proprii, redecorării interioare, activităţi ştiinţifice etc. Universul copilului sau tânărului este mai uşor de dezvăluit prin intermediul propriilor produse. Printre producţiile sale două au suscitat interesul: desenul – cu funcţie psihodiagnostică ridicată sub aspect dual proiectiv – cognitiv şi producţiile literare dintre care menţionăm compunerile şi jurnalul. Desenul constituie un limbaj privilegiat, copilul în desenul său povesteşte realitatea fără a include cuvintele. Desenele vorbesc prin liniile lor continue, discontinue, frânte, omisiuni, culori ţipătoare sau pale, armonice sau dizarmonice. Culorile utilizate au şi ele funcţie psihodiagnostică: - albastru – manifestare a profunzimii sentimentelor ca rezonanţă afectivă, este indiciul afecţiunii, tandreţei, calmului. Folosirea acestei culori la copii mai mici de cinci ani poate constitui şi o afirmare a comportamentului controlat, dar utilizat exclusiv de vârste mai mari poate semnifica un control de sine foarte marcant etc. - verdele – psihologic se exprimă ca voinţă de acţiune, perseverenţă, tenacitate, ca rezonanţă afectivă se caracterizează prin persistenţă, îndrăzneală, încăpăţânare, potrivit pentru dezvoltarea relaţiilor sociale etc. - roşul – ca utilizare exclusivă până la 6 ani de unii autori este considerată normală, după această vârstă ridică tendinţe către agresivitate, dorinţa, necesitatea de a avea succes etc. - galbenul – relevează de multe ori dependenţa copilului de adult, la vârste mai mari poate fi indicele unei expansivităţi neinhibate, variabilitate, speranţă, veselie, originalitate etc.; - violetul – este rar utilizat de cei mici fiind o expresie a neliniştii; la celelalte vârste trădează o anxietate; fiind folosit în perioadele de adaptare dificilă; - maroul copiilor; - negrul – cea mai întunecată culoare, trădează mai degrabă angoasa; uneori e dovada unei bogăţii interioare; are un simbolism specific în timpul pubertăţii perioadă în care s-ar releva îndeosebi rezerva şi pudoarea sentimentelor. traduce slaba adaptare familială şi socială şi numerose conflicte ale

20

Simbolismul culorii pentru a fi concret interpretat trebuie ţinut seama de numeroşi factori: influenţe culturale, moda, linii, forme, juxtapunerea culorilor care marchează un conflict între două tendinţe. Astfel un copil extrovertit cu afectivitate debordantă în căutare de contacte exprimându-şi sentimentele cu căldură, dar manifestând uneori şi o anumită tendinţă spre instabilitate fiind vulnerabil şocurilor afective va folosi un mare număr de culori, mai ales roşul, galbenul, portocaliul şi altele. Copilul introvertit cu care contactele sunt dificile se mulţumeşte cu puţine culori în principal albastrul sau verdele, violetul, negrul, griul. Trebuie reţinut faptul că în cursul evoluţiei sale subiectul nu va utiliza aceleaşi culori. Nu numai conţinutul operei este un indicator ci şi însăşi scrisul cu conturarea literelor, trăsături ezitante sau apăsate ale acestora, mărimea, înclinarea, etc. Scrierea materializează o trăsătură sau ansamblu de trăsături, gânduri, stări, sentimente. De aceea analiza grafologică permite dezvăluirea personalităţii, a temperamentului, a trăsăturilor fundamentale (nivel de inteligenţă, voinţă, sensibilitate, afectivitate, senzualitate), a celui ce-şi permite dincolo de vorbe să se dezvăluie pe sine. Observarea scrisului poate releva ascunzişurile inconştientului său. Pentru analiza grafologică se face apel la o disponibilitate a cercetătorului de a-şi concentra atenţia către întregul document, pentru o durată nelimitată de timp. În aspectul cuvintelor, prin analiza textului se poate vedea o întreagă varietate de ilustrări ale senzaţiilor şi imaginilor resimţite de cel ce le-a scris, putem găsi tragedia deghizată în literele contorsionate şi ornate, comedia în scrisul arcuirii de bici, tandreţea în scrisul graţios, voluptos, simpatic etc. Dimensiunea şi presiunea scrisului, direcţia şi înclinaţia literelor, viteza remarcată din trăsăturile lor, continuitatea, conturează profilul psihologic al autorului.

Autoevaluare Ce materializează scrierea Ce interpretări pot fi asociate culorilor o galben o rosu o verde o negru o gri

21

ANALIZA DOCUMENTELOR

Tipuri de documente Documentul reprezintă un text sau obiect ce reprezintă o informaţie. În viaţa de zi cu zi oamenii produc inevitabil documente (fie scrisori, bilete, fie dări de seamă, lucrări scrise). După multitudinea criteriilor de clasificare: natura lor, conţinut, autenticitate, destinaţie, vechime, accesibilitate, etc. trebuie reţinute doar acelea care conţin un grad mai mare de generalitate astfel încât criteriul să poată fi aplicat unor categorii mai largi de documente. Documentele pot fi clasificate după mai multe criterii: după vechime, după destinatar, după accesibilitate, după gradul lor de încredere (Iluţ, 1997). Documentele se pot clasifica după natura, conţinutul, destinatarul şi emitentul. După natura lor pot fi scrise sau nescrise (obiecte, imagini, simboluri). După conţinutul informaţional pot fi cifre în care o pondere mare se acordă graficelor, cifrelor sau necifrice. După destinatar se pot întâlni documente personale şi publice iar după emitent avem: oficiale (emise de guvern sau alte autorităţi de stat) şi neoficiale (Chelcea 1993). Dintre documentele cifrice publice oficiale face parte recensământul şi Anuarul statistic al României, ce conţin o mare bogăţie de informaţii utile cercetătorilor. Valoare documentelor cifrice în afara autenticităţii informaţiei constă şi în completitudinea lor. Documentele scrise necifrice pot fi publice având două forme oficiale sau neoficiale şi personale. Documentele necifrice oficiale şi neoficiale conţin informaţii nu numai despre individ dar şi despre colectivitatea în rândul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea. Documentele necifrice personale neoficiale (foi de zestre, spiţele de neam, scrisori, jurnale, etc.) sunt scrise pentru a fi utile autorilor sau familiilor acestora, prietenilor. Foile de zestre – ca documente personale neoficiale reprezintă o reală valoare pentru reconstituirea vieţii din trecut. Spiţele de neam redau sistemul de înrudire pe mai multe generaţii. Jurnalele personale, însemnările ocazionale, scrisorile, autobiografiile spontane

22

neprovocate, întregesc imaginea asupra vieţii sociale, relevând modul în care societatea este simţită, reflectată de către indivizi (S., Chelcea, 1997). Marea diversitate a documentelor a făcut obiectul analizei de conţinut cantitativă şi analizei de tip calitativ. Indiferent de tipul analizei de conţinut cantitativă sau calitativă, aceasta prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje (apud. Agabrian, M., 2006, p. 24 – 25). Avantaje: - urmăreşte direct comunicarea prin texte sau transcrieri evidenţiind trăsătura centrală a interacţiunii sociale; - permite operaţiuni calitative şi cantitative; - oferă o cunoaştere de profunzime din punct de vedere istoric, cultural; - permite o analiză statistică a formei codate a textului; - constituie mijloc nonobstructiv de analiză a interacţiunilor; - oferă o cunoaştere profundă a modelului complex de gândire şi utilizării limbajului. Dezavantaje: - se sesizează apariţia de erori în momentul unei analize cu nivel ridicat de interpretare - e lipsită de o bază teoretică sau conduce prea liber la raţionamente despre relaţiile şi consecinţele implicate într-o cercetare; - este reductivă când are de-a face cu texte complexe; tinde prea des să se reducă la numărarea unor cuvinte; - neglijează adeseori contextul în care s-a produs textul; - neglijează starea de lucruri după producerea textului; - poate fi automatizată sau computerizată mai greu. Analiza de conţinut cantitativă se referă la descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă urmărindu-se evidenţierea temelor, tendinţelor, atitudinilor, valorilor prezente în documente. Analiza de conţinut este asociată comunicării scrise dar poate fi utilizată şi în analiza discursurilor, imaginilor etc. Este aplicată cu succes în stabilirea cauzelor şi efectelor precum şi în stabilirea caracteristicilor mesajului. Analiza de conţinut cantitativă se poate desfăşura pe două axe: orizontale, când studiem strict documentul şi verticală în momentul în care suntem interesaţi de a clarifica cauzele, antecedentele, intenţiile care au condus la producerea documentului respectiv. Autoevaluare

23

Ce tipuri de documente pot fi intâlnite Care sunt avantajele analizei de conţinut. Care sunt limitele analizei de conţinut.

SOCIOMETRIA

Continuă dezvoltare umană este rezultatul interacţiunii relaţiei ereditate-mediu social, în care un rol important, definitoriu îl joacă educaţia. Prin însăşi natura lui, omul nu poate fi definit separat de grup. Multiplele componente ale personalităţii se modelează şi se formează în interiorul grupului; prin grup existenţa translaţionează către coexistenţă. Omul poate fi privit în două ipostaze substanţială şi situaţională. Din perspectiva situaţională putem analiza omul prin intermediul acţiunii pe care o exercită asupra altuia şi a influenţei inverse pe care o resimte din partea celuilalt către propria persoană. Interacţiunea se realizează în contextul relaţiei interpersonale. Suportul interacţiunii sociale îl constituie trebuinţa fundamentală, trebuinţa de afiliere şi sociabilitate care se poate realiza sub trei forme: - trebuinţa de incluziune (nevoia de a se simţi ocrotit, îngrijit, de a fi în centrul atenţiei) - trebuinţa de control, respectiv trebuinţa de a conduce sau de a fi condus în raport cu caracteristicile psihoindividuale - trebuinţa de afecţiune realizată în contextul relaţiei diadice şi reclamă reciprocitatea acesteia fie că se manifestă sincretic, fie în formă diferenţiată personală. Sociometria era folosită pe scară largă încă din anii 50-60, pentru măsurarea relaţiilor individuale la nivelul grupului, dar ea a fost îmbunătăţită de J.K. Moreno (1970) astfel încât să permită evaluarea locului unei persoane pe scală emoţională şi socială. După cum spunea Moreno „sociometria se grupează cu studiul matematic al proprietăţilor psihologice ale populaţiei”. Acesta consideră universul social alcătuit din trei dimensiuni sau nivele: 1. societatea externă 2. matricea sociometrică 3. realitatea socială

24

Societatea externă reprezintă după autor, totalitatea grupurilor reale şi vizibile indiferent de mărimea lor: mari sau mici, instituţionalizate cu o formă mai mult sau mai puţin definită. Matricea sociometrică cuprinde structura socială-afectivă, fiind constituită din relaţii preferenţiale manifestate în cadrul grupurilor mici. Interdependenţa dintre societatea externă şi matricea sociometrică constituie realitatea socială. Matricea sociometrică este reprezentanta activităţii perfecţionării şi devenirii vieţii sociale. La nivelul uni grup putem spune că se dezvoltă o întreagă reţea de simpatii, antipatii şi inclusiv raporturi de indiferenţă, care odată cristalizate exercită o puternică influenţă asupra vieţii colective. Teleelementul – ca factor comun al acestei relaţii reprezintă element de coeziune şi comunicaţie la nivelul grupului considerat de Moreno „cimentul care leagă indivizii unui grup” (fiind cea mai mică unitate de sentiment transmis de la un individ la altul). Decuparea contextului de teleelemente care converg către şi dinspre un individ către ceilalţi permite elaborarea sociogramelor individuale care oglindesc statusul social al individului la nivelul grupului. Metodele sociometrice reprezintă ansambluri de procedee şi tehnici experimentale şi matematice, destinate să măsoare intensitatea şi întinderea curentelor psihologice sau afective în cadrul unei populaţii. Instrumentul de lucru este testul sociometric. Acesta poate determina poziţia individului în câmpul relaţiilor interpersonale, precum şi structura psihologică globală a grupului respectiv, cu detectarea subgrupurilor, centrelor de influenţă precum şi a gradului de coeziune al grupului. Textul sociometric constă dintr-un anasamblu de întrebări în urma cărora subiectului i se solicită opţiunea sub formă de simpatie, antipatie, indiferenţă, după anumite criterii. Acest test contribuie la investigarea grupurilor sociale cu scop de intervenţie, reorganizare sau ameliorare a funcţiilor sale. Preferinţele din cadrul grupului pot fi incluse în două categorii: efectivă şi raţional cognitivă rezultă în evaluarea axiologică a relaţiilor interpersonale. Poate fi aplicată pe grupuri diverse: familie, şcoală, grupuri profesionale, colectiv sau individual. Nu este standardizat. Se construieşte. Construirea testului se realizează în funcţie de scopul investigaţiei: - diagnostic-constatativ, formulativ-ameliorativ sau care le cuprinde pe amândouă. Obiectivele investigaţiei: cum ar fi de exemplu – determinarea relaţiilor simpatetice, evaluarea percepţiei interpersonale, evaluarea coeziunii grupului etc., vor determina criteriile de bază ale întrebărilor din test. Nu este un număr fix de întrebări, acestea fiind dependente de mărimea grupului, destinaţia cercetării, implicând un mare volum de muncă îndeosebi în 25

faza de prelucrare a datelor. După cum spunea Moreno (1970) criteriile alese trebuie să fie puternice şi precise, ca urmare, întrebările formulate pe baza acestora trebuie să reflecte aspiraţii, interese, motivaţii reale ale subiecţilor din cadrul grupului. Ele trebuie să facă referiri la experimente recente, comune sau prezente ca răspunsurile la întrebări să fie lejer formulate, fără a obliga subiectul să apeleze la evenimente din trecutul mai îndepărtat, care prin prisma timpului şi evenimentelor conduc la erori de interpretare, ceea ce ar compromite poate cercetarea noastră. Se poate sonda prin intermediul testului sociometric şi viitorul, astfel încât se creează posibilitatea subiecţilor de a-şi proiecta spontaneitatea şi preferinţele simpatetice în acţiuni imaginative. Criterii sociometrice cele mai frecvent utilizate - vârsta şi genul, inclusiv statutul social, starea civilă; - petrecerea timpului liber; -rezolvarea anumitor sarcini în comun (cu cine ţi-ar plăcea cel mai mult să lucrezi la ?) - coabitarea (cu cine ţi-ar plăcea să stai în cameră ? ....; cu cine v-ar plăcea să locuiţi în comun ?) - capacitate organizatorică - numărul persoanelor supuse poate fi limitat (3-5) sau nelimitat Condiţiile aplicării unui test sociometric Condiţiile aplicării unui test sociometric impun:crearea unui climat favorabil astfel încât membrii grupului să poată să-şi depăşească teama, reţinerea. În acest scop se va urmări câştigarea încrederii grupului şi cooperarea activă în desfăşurarea cercetării. Reacţiile defensive ale subiectului faţă de test pot avea mai multe cauze: - sentimentul permeabilităţii în urma conştientizării poziţiei reale în grup - teama de a conştientiza sentimentele altora faţă de propria persoană - teama de a-şi face publice propriile preferinţe şi respingeri O altă condiţie de aplicare este: - motivaţia pentru cooperare şi adeziunea liber consimţită la proiectul experimental. De asemeni, conştientizarea interesului pentru ceilalţi în urma căruia cresc şansele individului de a obţine în cadrul grupului poziţia la care aspiră. Autenticitatea criteriilor în funcţie de care se face opţiunea reprezintă încă o condiţie de aplicare. Criteriile trebuie să corespundă motivaţiilor reale ce pot antrena indivizii unui grup într-un elan comun către un scop anume. 26

Un exemplu de alcătuire al unui test sociometric pentru studenţii de la psihologie Criterii 1. activitatea ştiinţifică 2. activitatea practică 3. aptitudini organizatorice 4. organizarea unei activităţi în comun 5. petrecerea timpului liber Întrebări: Pentru activitatea ştiinţifică ari fi putut fi formulate întrebări de genul: 1. În condiţiile întocmirii unei lucrări pentru participarea la o sesiune ştiinţifică de comunicări, numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi în echipă. 2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi în vederea întocmirii unei lucrări pentru participarea la o sesiune ştiinţifică de comunicări. Pentru activitatea practică ar putea cuprinde următoarele întrebări: 1. Numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi în condiţiile organizării practicii pe grupe. 2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi în condiţiile organizării practicii pe grupe. Pentru aptitudini organizatorice: 1. Numiţi trei colegi pe care îi consideraţi potriviţi pentru rezolvarea problemelor organizatorice ale grupului vostru. 2. Numiţi trei colegi pe care nu îi consideraţi potriviţi pentru rezolvarea problemelor organizatorice ale grupului vostru. 3. Numiţi trei persoane pe care le consideraţi potrivite pentru a fi purtătorul de cuvânt al grupului. Pentru organizarea unei activităţi în comun 1. Numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi pentru pregătirea la examenul de Fundamentele Psihologiei. 2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi pentru pregătirea la examenul de Fundamentele Psihologiei. Pentru petrecerea timpului liber 1. Numiţi trei colegi pe care ţineţi neapărat să-i invitaţi la ziua dumneavoastră. 2. Numiţi trei colegi pe care nu aţi dori să-i invitaţi la ziua dumneavoastră. Analiza rezultatelor 27

Subiecţii supuşi testării sunt trecuţi într-un tabel cu dublă intrare în care pe prima linie şi coloană se trec iniţialele subiecţilor sau numărul acestora de cod, în cazul în care sunt mai mulţi subiecţi cu aceleaşi iniţiale, pentru a nu se crea confuzii. Foile de răspuns se vor trece în matrice. În dreptul fiecărui subiect se trec pe linie alegerile şi respingerile, iar pe verticală vor rezulta alegerile şi respingerile primite. Alegerea sistemului de notare se face prin convenţie şi aceasta trebuie respectată riguros pe tot parcursul interpretării testului. Se va face notarea diferenţiată a alegerilor şi respingerilor, astfel alegerile pot fi notate cu (+) iar respingerile cu (-). În instructajul de completare a răspunsurilor se va preciza că ordinea alegerilor se va face descrescător, deci de la cel mai bun (sau rău), potrivit, către următorii. Tot instructajul va preciza numărul limitat sau nelimitat de opţiuni. În cazul în care numărul de opţiuni este nelimitat, răspunsurile vor fi uşor de dat dar contravin principiului spontaneităţii şi expansiunii afective. Răspunsurile limitate sunt mai veridice. Prelucrarea datelor Se trece la calcularea unor indici sociometrici: - numărul alegerilor primite se însumează pe verticală specificându-se şi ponderea şi intensitatea lor pentru a diferenţia subiecţii cu acelaşi număr de alegeri; - numărul respingerilor primite – se calculează pe verticală, specificând intensitatea; - indicele de expansivitate se calculează în cazul în care alegerile sunt nelimitate şi se realizează prin însumarea alegerilor emise; - numărul respingerilor - numărul alegerilor reciproce - numărul respingerilor reciproce Avantajele acestei metode pot fi: - intrinseci - la nivelul individului dă o privire asupra statusului social - la nivelul individului cuprinde diadele stabile şi instabile - la nivel de grup surprinde reţeaua relaţiilor interpersonale, structura şi coezivitatea grupului - extrinseci –rezultatele pot fi corelate cu factori de natură socială şi psihologică astfel încât investigaţia poate fi orientată către anchete sociale de mai mare amploare. Dezavantaje 28

- redau structura grupului la un moment dat fără a surprinde cauzele şi nici evoluţia ulterioară a grupului. Autoevaluare Testul sociometric este instrumentul de lucru al: a. testului psihologic b. anchetei c. metodei sociometrice Reactiile defensive ale subiectului fata de testul sociometric pot avea cauze: 1. constientizarea pozitiei sale reale 2. constientizarea sentimentelor altora 3. teama de a face publice preferintele si respingerile proprii Harta ce pune in evidenta configuratia partiala sau totala – dintr-un grup este: a. testul sociometric b. matricea sociometrica c. sociograma Sociograma pune in evidenta: 1. configuratia partiala a unui grup 2. configuratia totala a unui grup 3. fenomenul social

METODA INCIDENTULUI CRITIC

Este o metodă clasică de analiză a locurilor de muncă, presupunând culegerea de informaţii despre situaţii sau factori care au determinat un salt pozitiv sau negativ în dezvoltarea unui individ sau organizaţii. Este o metodă utilizată în psihologia organizaţională, psihologia socială şi în ultimii ani adoptată şi în sociologie. Prin prisma psihologiei organizaţionale aceasta presupune selectarea comportamentelor sau acţiunilor adaptative, eficiente în rezolvarea situaţiilor critice pe baza observaţiei şi chestionarului. Un incident critic reprezintă orice gen de acţiune umană observabilă suficient de completă pentru a permite efectuarea de inferenţe şi predicţii (după Pitariu 1983). Un

29

comportament poate fi considerat „incident critic” în momentul în care îndeplineşte următoarele condiţii (Pitariu, H. 1994). - comportamentul uman trebuie să fie distinct, având limite bine definite - cauzele situaţiei bine definite - urmările trebuie să fie evidente pentru o descriere a semnificaţiilor acestora în raport cu persoana care acţionează - descrierea situaţiei şi a comportamentelor trebuie să fie clară - comportamentele indiferent de natura lor: pozitive sau negative, trebuie să fie cazuri extreme pentru a fi considerate incidente. Privită prin prisma psihologiei sociale şi a sociologiei, poate fi considerată o variantă a studiului de caz, ce presupune colectarea incidentelor critice prin intermediul anchetei (chestionar şi interviu). Analizată din această perspectivă, metoda poate apela la o serie de tehnici specifice analizei cazului: analogia formală, analiza structurală şi fenomenologică, analiza jocurilor. Analogia formală – presupune determinarea elementelor esenţiale ale unei situaţii din punct de vedere al mai multor persoane reprezentând trăiri comune grupului respectiv. Presupune utilizarea chestionarului ca tehnică de culegere de informaţii referitoare la componente ale formei, relaţiile dintre acestea şi evenimentele ce pot distruge această formă şi care constituie incidentele critice. Analiza structurală şi fenomenologică reprezintă ansamblul de analize ale cazurilor distincte pe baza cărora se pot da explicaţii sensului altor acţiuni desfăşurate în condiţii şi situaţii asemănătoare structural, din punct de vedere al trăirilor subiective ale actorilor. Colectarea activităţilor şi interpretarea sensului acţiunilor presupune parcurgerea mai multor etape. 1. alcătuirea colecţiei de cazuri 2. selecţionarea cazurilor pe categorii analogice 3. descoperirea fiecărui caz în microsituaţii analoage 4. structurarea situaţiilor pe coloană pentru fiecare caz în aceleaşi elemente componente ce apar pe orizontală 5. analiza pe coloane 6. concluzionarea 7. analiza globală a ansamblului coloanelor 8. concluzionarea referitoare la conduitele subiecţilor

30

Analiza jocurilor, presupune fixarea şi formalizarea ciclurilor repetitive ale interacţiunii între subiecţi. Interacţiunea între două persoane este un sistem repetitiv care se dezvoltă pentru a asigura fiecăruia sentimentul de securitate şi totodată posibilitatea de evitare a evenimentelor periculoase.

Autoevaluare Metoda incidentului critic presupune: 1. culegerea de informatii 2. culegerea de informatii despre situatii sau factori care determina un salt pozitiv 3. culegerea de informatii despre situatii sau factori care determina un salt negativ Ce reprezinta incidentul critic Ce presupune colectarea activităţilor şi interpretarea sensului acţiunilor

PRELUCRARE DATE

Pentru a găsi comparaţie, a sesiza o tendinţă, a ajunge la explicaţii, teorii, clasificări, etc., datele obţinute în cercetare trebuie supuse unui proces de prelucrare, analizare şi interpretare. Prelucrarea, analiza şi interpretarea materialului de tip calitativ 1. citirea şi adnotarea materialului Prin citire nu se realizează doar parcurgerea mecanică a unui test ci şi asocieri de idei ce conduc la diverse interpretări. Gândurile, ideile, un alt punct de vedere, etc., ne vin în minte citind însemnările noastre astfel încât dezideratul „open mind” (minte deschisă) să nu fie neglijat. 2.clasificarea şi categorizarea Clasificarea şi categorizarea se realizează pe anumite criterii ce decurg din obiectivele cercetării, din întrebări şi ipostaze, la acestea contribuind în mare măsură intuiţia şi ingeniozitatea cercetătorului ştiinţific. Pentru clasificarea datelor trebuie urmărite două aspecte şi anume stabilirea claselor şi categoriilor, şi desemnarea datelor într-o categorie sau alta. Desemnarea este mai complexă în

31

unele situaţii în special în actele de conduită. Stabilirea categoriilor şi criteriilor de desemnare sunt operaţii ce ţin de cercetător, prin acestea el manifestându-şi intuiţia, flerul, calitatea de cercetător. Odată stabilite şi codate, cercetătorul poate prelucra cu ajutorul calculatorului un vast material brut. Astfel, munca este uşurată care în condiţii obişnuite ar fi cerut un volum de muncă şi timp greu de realizat. Orice cercetător indiferent de orientarea lui epistemologică va trebui să dea dovadă de o anumită flexibilitate, oferind posibilitatea ajustării schemelor utilizate, construirii altora sau modificarea categoriilor. Asocierea datelor În urma clasificării şi categorisirii se ajunge la o grupare a datelor în funcţie de anumite criterii apărând în acest fel pattern-uri şi tendinţe. Urmează şi legarea şi asocierea datelor şi caracteristicilor. Se ajunge cu ajutorul calculatorului la dezvăluirea asocierilor şi chiar corelaţiilor. Cu ajutorul statisticii se evidenţiază mai clar toate acestea. Judecarea de ansamblu Este premergătoare elaborării textului final şi constă dintr-o judecare de ansamblu a datelor şi relaţiilor dintre ele, o coroborare a acestora în vederea validităţii datelor. Elaborarea textului final al raportului de cercetare Conţinutul şi forma textului depind de persoana, publicul căruia i se adresează. El trebuie să aibă claritate, să facă distincţie între fapte şi interpretare, să fie echilibrat şi totodată incitant şi să trezească interes. La interpretarea propriu-zisă sunt avute în vedere: înţelesul acordat elementelor dimensiunilor şi caracteristicilor generale ale fenomenului studiat; contextul în care au loc evenimetele şi fenomenele şi procesualitatea lor. Ca reguli de interpretare trebuie ţinut seama de faptul că: - înţelesurile sunt dependente de context - înţelesurile sunt întotdeauna negociabile între diferiţi observatori - putem întreba subiecţii despre înţelesurile pe care le acordă - intenţiile subiecţilor şi înţelesurile cu care ei operează nu sunt întotdeauna un ghid valabil pentru interpretare şi predicţie - procesualitatea implică analiza schimbărilor de-a lungul timpului - schimbarea poate fi analizată pe faze, prin întâmplări cheie sau prin inerjocul complex al actorilor 32

- factorii materiali şi cei generali – sociali afectează schimbările Întrebările (validate) care se pot pune în legătură cu cercetarea sunt: dacă explorăm ceea ce trebuie explorat sau cât de bine explorăm ceea ce trebuie explorat (fidelitate). Validitatea calitativităţii cunoaşte mai multe teoretizări. Validitatea drept cultură – cuprinde ca propoziţie generală că orice cercetător îşi impune conştient sau nu punctul lui de vedere, cu propriile valori şi reprezentări în studierea subiectelor. Validitatea ca ideologie – asemănătoare primei cu deosebirea că accentul va fi pus pe aspectele culturale privind structura şi puterea socială (subordonaţi / conducători). Validitatea ca gender ( raport bărbat – femeie ) se focalizează asupra asimetrii în termeni de putere socială dintre bărbat – femeie, reflectată în munca de cercetare. Validitatea ca limbaj / discurs cuprinde şi formele anterioare subliniind faptul că orice discurs este autodeterminat de viziuni despre lume şi categorizări culturale implicate în însăşi limbajul utilizat. Validitatea ca apărător social indică cerinţa utilităţii cercetării pentru grupurile marginalizate şi dezavantajate. Recomandările în vederea atingerii unei rigori în abordarea calitativă sunt: - sistematizarea materialului în vederea distingerii clare între criterii şi puncte de vedere - aplicarea triangulaţiei, a procedeului interobservator - evaluarea rezultatelor şi concluziilor cercetării de către subiecţii vizaţi de cercetarea respectivă Nu trebuie trecut cu vederea ca adoptarea unei perspective sau alteia calitativă sau cantitativă, a unui design investigaţional, depinde de scopul şi mijloacele cercetării ( Iluţ, 1997, p.162 – 471 ).

Autoevaluare Ce se urmăreste prin adnotare Ce se urmăreste prin asocierea datelor Ce se are în vedere la interpretarea propriu-zisă De cine depinde conţinutul şi forma textului

33

RAPORTUL DE CERCETARE Orice cercetare ştiinţifică odată încheiată trebuie ca prin rezultatele ei să satisfacă motivaţiile cercetătorului, prin obiectivele propuse se reliefează modalitatea şi stilul de gândire al cercetătorului. Rezultatele cercetării vor fi difuzate în sfera de interese profesionale de specialitate. H. Selye prezintă câteva forme sociale de transmitere sau difuzare a rezultatelor cercetării ştiinţifice: - comunicări ştiinţifice prezentate la conferinţe, colocvii, simpozioane sau congrese ştiinţifice de specialitate - articole publicate în reviste de specialitate - studii ample şi originale în teze de doctorat - referate generale având ca tematică cercetări originale prezentate comparativ cu altele deja existente - publicarea de cărţi de specialitate Pentru ca rezultatele acestor cercetări să poată fi acceptate şi puse în valoare se cere ca acestea să fie expuse clar, concis, adoptând un stil direct, susţinut de argumente solide. Raportul de cercetare încununează munca cercetătorului. Succesul cercetării depinde şi de modul în care este alcătuit acesta, supunându-se rigorilor ştiinţifice. Cuprinde patru părţi: Introducerea – prezintă problema, stadiul ei prin constructe ipotetice definite în literatura de specialitate din cercetări anterioare, după care sunt prezentate raporturi dintre variabile pentru populaţia de studiu şi se trece la definirea ipotezei. Metoda – cuprinde ansamblul metodelor folosite şi datele colectate Rezultate – cuprind prelucrările statistice şi relaţia statistică Discuţii – se interpretează rezultatele, se încearcă generalizarea pentru a lărgi relaţia dintre constructele ipotetice de la care s-a pornit. Se poate spune că raportul de cercetare urmează ordinea logică a tuturor aspectelor în desfăşurarea cercetării. Alcătuirea lui trebuie să reliefeze claritate şi corectitudine din punct de vedere gramatical. Multe lucruri rămase nespuse deoarece se presupune că acestea sunt cunoscute. Nu se vor spune definiţii ale ipotezelor „o ipoteză e nulă atunci când ......” cititorul ştie deja acest lucru. Autorul trebuie să ofere informaţii pe care cititorul nu le va găsi în altă parte. Cel l-a determinat să pornească în cercetare ? Cum a formulat ipoteza ? Pe ce bază ? Ce crede că ar însemna un rezultat obţinut ? 34

Autorul este considerat specialist şi deci oferă cu claritate şi concizie date referitoare la toate activităţile din cuprinsul studiului. Scopul redactării cercetărilor este de a oferi cititorului informaţia necesară pentru a înţelege, evalua şi replica studiul. Reguli de stil 1. Un raport se referă la un studiu complet iar acest lucru se face la trecut (Am arătat că ....) sau la prezent doar în cazurile în care concluziile se vor referi la situaţia prezentată sau actuală. 2. Vor fi citate toate sursele de informare 3. Este preferabilă parafrazearea sau rezumarea ideii pentru o înţelegere mai clară, decât citatul. În paranteză vor fi scrise: autorul şi anul de publicare al studiului 4. Se vor folosi termeni de specialitate. Termenii noi, străini de domenii se vor explica 5. Nu se vor folosi prescurtări sau argouri 6. Pentru numerele cuprinse între 0 şi 9 se vor folosi cuvinte iar pentru numerele mai mari de 10 cifre 7. Se va avea grijă să se omită repetiţia. Subiecţii au ..... Numărul subiecţilor ...... Dintre subiecţi ..... Termenul de „subiecţi” poate fi înlocuit cu „participanţi” astfel încât acestea să nu deranjeze prin repetabilitate. 8. Se vor evita folosirea cuvintelor cu mai multe sensuri pentru a nu se crea confuzii. Componentele unui raport de cercetare (format APA) 1. Pagina de titlu 2. Rezumat 3. Introducere 4. Metodă Participanţi Materiale şi aparate Proceduri

5. Rezultate 6. Discuţii – concluzii 7. Referinţe bibliografice 8. Tabele şi figuri

35

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->