P. 1
Meteorologie

Meteorologie

|Views: 2,582|Likes:
Published by puscasubogdan

More info:

Published by: puscasubogdan on Oct 27, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/04/2013

pdf

text

original

ROMEO BOŞNEAGU

METEOROLOGIE OCEANOGRAFIE

Note de curs

Ediţia a II - a

EDITURA ACADEMIEI NAVALE „MIRCEA CEL BĂTRÂN”
4

ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN"

METEOROLOGIE OCEANOGRAFIE
Ediţia a II - a

Note de curs

“Navigaţia maritimă este ştiinţa care se ocupă cu studiul metodelor de determinare a poziţiei navei pe mare şi a drumului de urmat în siguranţă dintr-un punct în altul pe suprafaţa Pământului”

CONSTANŢA 2006

5

CUPRINS 1 ELEMENTE DE METEOROLOGIE MARITIMĂ
1.1Obiectul meteorologiei, structura atmosferei, regimul radiaţiilor solare 1.2 Regimul termohigrometric 1.2.1Temperatura aerului, exprimare, conversii, măsurare 1.2.2 Umiditatea atmosferică, exprimare, măsurare, determinări analitice 1.2.3 Vizibilitatea 1,2,4 Nebulozitate, nori, fenomene meteorologice 1.3 REGIMUL ANEMOBARIC 1.3.1 Presiunea atmosferica si variaţiile sale, exprimare, conversie, măsurare, corectare 1.3.2 Circulaţia generală a atmosferei. Regimul vânturilor pe glob 1.4 CÂMPUL BARIC 1.4.1 Relieful baric. forme de relief baric principale şi secundare 1.5 MASE DE AER ŞI FRONTURI ATMOSFERICE 4 8 8 10 12 13 19 19 23 35 35 45 51 51 52 52 68 68 69 71 72 73 73 79 79 80 80 85 86 87 88 88 89 89 93 94

4

2

1.6 INFORMAREA HIDROMETEOROLOGICĂ 1.6.1 Informare hidrometeorologică in clar 1.6.2 Informarea hidrometeo - climatologică 1.6.3 Informarea hidrometeorologică codificată 1.7 SINOPTICĂ METEO 1.7.1 Schema Bjerknes 1.7.2 Harta meteosinoptică 1.8 PROGNOZE HIDROMETEOROLOGICE 1.8.1 Hărţile FS, FU, FX., conţinut, analiză, interpretare 1.8.2 Prognoze speciale 1.9 PR E V E D E R E A EVOLUŢIEI SITUAŢIEI M E T E O L O G I C E LA BORDUL NAVEI MARITIME ELEMENTE DE HIDROLOGIE MARINĂ 2.1 GENERALITĂŢI 2.2 REGIMUL TERMOSALIN ŞI DE DENSITATE 2.2.1 Temperatura apei, măsurare, stratificări termice 2.2.2 Salinitatea si densitatea, măsurare, determinare 2.2.3 Densitatea apei de mare 2.3 DINAMICA APELOR MARINE 2.3.1 Oscilaţiile de nivel 2.3.2 Maree 2.4 VALURILE, CURENŢII MARINI, MĂSURARE, DETERMINARE 2.4.1 Valurile marine 2.4.2 Hula 2.4.3 Curenţii marini
6

1 Meteorologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul legilor dezvoltării şi interacţiunii fenomenelor şi proceselor fizice din atmosfera terestră.Bibliografie 1. 7 .1 OBIECTUL METEOROLOGIEI. REGIMUL RADIAŢIILOR SOLARE DEFINIŢIA 1. ELEMENTE DE METEOROLOGIE MARITIMĂ 1. STRUCTURA ATMOSFEREI.

1. 3.crt.14 1.00066 % din masă 75. hidrogen. radon etc.03 0. Observaţia 1. STRUCTURĂ. având o masă evaluată la valoarea de 52x1014 tone (în proporţie de 95% până la înălţimea de aproximativ 20 km). COMPOZIŢIE. azotul şi oxigenul nu au un rol activ în formarea şi dezvoltarea fenomenelor meteorologice.00052 0. 2. variabile şi din particule solide sau lichide ce se menţine în jurul Pământului ca urmare a acţiunii forţei de atracţie gravitaţională. 6.1 Compoziţia aerului uscat Nr. 5.3 Atmosfera este învelişul gazos format dintr-un amestec de gaze permanente. deşi formează 99 % din compoziţia aerului uscat. xenon.93 0.2 Un rol major asupra apariţiei fenomenelor meteorologice.09 20.05 - Observaţia 1.DEFINIŢIA 1. ROL.). ozon. CARACTERISTICI FIZICE DEFINIŢIA 1. industrie maritimă. Atmosfera terestră este formată pe verticală din mai multe 8 .) % din volum 78.27 0. 7.000182 0.1.54 23.1 În general. Atmosfera terestră se extinde până la aproximativ 10000 km (în proporţie de 97% până la înălţimea de aproximativ 29 km). sport şi agrement maritim etc. cu implicaţii asupra vieţii. Gazul Azot Oxigen Argon Bioxid de carbon Neon Heliu Altele (kripton.1): Tabelul 1.2 Meteorologia maritimă este disciplina tehnicoştiinţifică aplicativă care foloseşte date furnizate de meteorologia generală şi oceanografia fizică pentru realizarea prognozelor hidrometeorologice necesare desfăşurării activităţilor maritime (navigaţie şi transport maritim. 4. o au bioxidul de carbon şi vaporii de apă.95 0. În compoziţia aerului uscat intră următoarele elemente (tab. ATMOSFERA. pescuit oceanic.

1). sau atmosfera liberă: statul exterior al atmosferei. conţine ¾ din masa atmosferei şi aici se produc majoritatea fenomenelor atmosferice. exosfera.aerul este absolut uscat. temperatura aerului creşte continuu cu înălţimea. la –50 km în stratosfera superioară. nu se formează sisteme noroase şi nu există fenomenul de convecţie. temperatura aerului variază de la -550 C.4 Atmosfera standard sau tip este atmosfera convenţională în care temperatura şi compoziţia aerului atmosferic au o distribuţie verticală simplificată. cu o compoziţie uniformă. stratosfera: se întinde de la înălţimea medie de 11 km până la înălţimea de 50 km.1. 2. într-o porţiune determinată a atmosferei (fig.500…-600 C (pentru latitudini medii). stratosfera inferioară (până la aproximativ 20 km) la o valoare apropiată de cea de la suprafaţa terestră. şi 8…10 km la poli. termosfera: se întinde până la aproximativ 1000… 1200 km. aici există un schimb turbulent. 5. pentru stratosfera mijlocie (până la aproximativ 32 km). 9 . 17…18 km în zona ecuatorială. temperatura aerului este de -950 C la limita sa superioară. mezosfera: se întinde până la aproximativ 85 km. sau stratul de disipaţie. troposfera: se întinde de la suprafaţa solului până la înălţimea de 11 km la latitudini medii. la limita sa superioară temperatura aerului scade la valori de . astfel: 1. 4. considerat ca un gaz perfect. Atmosfera standard internaţională se defineşte astfel: . DEFINIŢIA 1.straturi. 3.

a presiunii atmosferice p0 = 1013.001mb 0.50C pe un kilometru de înălţime. la nivelul mării valoarea temperaturii aerului este t0 = 150 C. gradientul vertical de temperatură este de 6.1. pentru înălţimi mai mari de 11 km gradientul 0 vertical în C are valori variabile pe trepte de înălţime astfel (tab.1 - - - atmosfera este formată din straturi suprapuse. acceleraţia gravitaţională este constantă şi are valoarea g = 9.1 0.25 mb şi a densităţii aerului ρ0 = 1225 g/m3.0 61-79 -4.05 0.2 1 2 5 10 20 50 100 200 500 1000 180 200 220 240 260 2800 K Fig.005 0. 17.80665 m/s2.8 47-52 0 52-61 -2.0 32-47 +2.01 0.0 79-90 0 10 .2 Valoarea gradientului termic vertical pentru atmosfera standard Înălţimea (km) Gradient vertical (0C) 0-11 -6. temperatura fiind o funcţie liniară de înălţime. de la nivelul mării până la înălţimea de 11 km.02 0.100 km 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 Tropopauza Troposfera Stratopauza Stratosfera Mezosfera Termosfera Mezopauza 0.2): Tabelul 17.5 11-20 0 20-32 +1.002 0.

reflexia.3x1024 calorii. Reflexia Se produce la nivelul norilor şi la nivelul suprafeţei terestre (o bună parte din radiaţii se întorc în suprafaţa terestră). Radiaţia solară se implică în determinarea temperaturii aerului şi depinde de asemenea de natura suprafeţei active (uscat.REGIMUL RADIAŢIILOR SOLARE Radiaţiile solare exprimare. difuzia. iar în cea joasă se produce o difuzie joasă (nori). Valoarea totală anuală a căldurii recepţionate pe Terra este apreciată la 1. Diferitele tipuri de radiaţii solare sunt supuse principalelor procese fizice din atmosferă: absorbţia. 11 .1) Măsurarea radiaţiei solare se poate face cantitativ cu un actinometru. radiaţia solară efectivă (-E). Radiaţia solară Radiaţia solară se măsoară în [cal/m2/min] determinând diferitele sale categorii. reacţii care eliberează imense cantităţi de energie sub forma radiaţiilor electromagnetice. Radiaţiile solare sunt puternic influenţate de atmosferă. Categoriile sunt: (+) radiaţie solară directă (+S). radiaţie solară difuză (+D).5 Albedoul unei suprafeţe oarecare reprezintă raportul procentual dintre radiaţia reflectată şi radiaţia globală. Absorţia Ozonul. Spectrul solar cuprinde radiaţiile ultraviolete. radiaţie solară reflectată (-R). radiaţie solară globală: (+Q = S + D). măsurare Energia solară este produsă de reacţiile termonucleare continue din centrul astrului. radiaţii calorice (aproximativ 47% din energia radiantă). Difuzia În atmosfera înaltă se produce o difuzie înaltă (culoarea aerului). radiaţiile vizibile (aproximativ 48% din energia radiantă). ocean). C02 şi vaporii de H20 au rol important în absorţia radiaţiilor calorice şi ultraviolete. DEFINIŢIA 1. Variaţia anuală a radiaţiei directe depinde de zonă (latitudine) şi de sezon. Suma lor algebrică se numeşte bilanţ radiativ caloric (B): B = S + D + (-R)+(-E) (1.

mare). Temperatura aerului este analizată prin variaţiile sale în timp şi spaţiu. ca rezultat al energiei sale interne şi al schimburilor de energie cu efect termic. conversii. 1. Temperatura aerului este elementul meteo principal. iar turbulenţa este mişcarea dezordonată a acestuia. Temperatura aerului. Variaţia elementelor termohigrometrice determină fenomenul de instabilitate a atmosferei terestre şi de aici apariţia mişcărilor convectivo-turbulente. scăderea vizibilităţii şi a hidrometeorilor. sezoniere. TERMICA ATMOSFEREI 1. măsurare DEFINIŢIA 1.A= E 100 Q (1.3 Aerul atmosferic se încălzeşte direct prin radiaţia solară şi indirect prin schimburi termice turbulent-convective.6 Temperatura aerului desemnează un parametru de stare care exprimă. implicat în corelaţia cu presiunea atmosferică (temperatura=1/presiunea atmosferică). Temperatura în spaţiu se urmăreşte prin: izoterme. căldura unui corp. 12 .2.1. astfel: diurne. exprimare. Temperatura aerului în timp cuprinde variaţiile ce depind de poziţia latitudinea şi de natura suprafeţei active (uscat. absorbţie de radiaţii infraroşii şi schimburi moleculare. convecţia fiind fenomenul de transport pe verticală a aerului. pe care acel corp le efectuează cu alte corpuri sau cu mediul înconjurător. Schimburile turbulent-convective reprezintă principalele forme de transmitere a căldurii. anuale. în momentul ales şi într-o scară convenţională.2) Observaţia 1. precum şi într-o serie mare de procese fizice şi fenomene meteorologice. Corpul considerat este atmosfera terestră şi anume acea parte a ei denumită troposferă.2 REGIMUL TERMOHIGROMETRIC Regimul termohigrometric cuprinde variaţiile temperaturii şi umidităţii aerului troposferic. procese adiabatice.

2. Umiditatea atmosferică. Condensarea şi sublimarea produse în raport de starea de 13 . Temperatura medie anuală a emisferei nordice este de 0 15. iar a celei sudice de 13. Temperatura aerului se măsoară cu termometre ordinare diferenţiate constructiv.50C.3) arată că în medie temperatura aerului scade cu înălţimea. 0K].2 C. apariţia precipitaţiilor atmosferice. izotermii şi se are in vedere urmărirea evoluţiei gradientului termic vertical mediu. iar temperatura cea mai scăzută este 00 K. gradienţii termici sunt influenţaţi de comportamentul termic (capacitate. Gradientul termic adiabatic uscat este: γ = −0.2. adiabatic uscat şi adiabatic umed.3) semnul minus din relaţia (17. 0F. termografe (zilnice. inversiuni termice. Kelvin [0C. măsurare. Evaporarea determină în cadrul mişcărilor convectivoascendente nebulozitatea şi apariţia norilor şi a sistemelor noroase. verticali.izoanomalii termice. La nivelul suprafeţei terestre. condensarea. determinări analitice Procesele fizice studiate în cadrul regimului termohigrometric sunt procese reversibile: evaporarea. săptămânale). Transformarea temperaturii dintr-o scara în alta se face cu relaţia: C R F − 32 = = 100 80 180 (1.150 K. conductibilitate calorică) diferenţiat uscat – mare.4) Pe scara Kelvin echivalentul lui 00 C este 273. Réamur (0-80) Fahrenheit (0-180). 0R.98 / 100 m (1. gradienţi termici orizontali. sublimarea. În altitudine se produc stratificări termice directe. cu consecinţe în producerea norilor. Temperatura aerului t se exprimă în grade Celsius (0-100). UMIDITATEA ATMOSFERICĂ 1. exprimare. termometre de extreme.

A [g/m3].tensiunea actuală a vaporilor. Umiditatea atmosferică se exprimă prin mărimi hidrometrice şi poate fi măsurată direct astfel: . Apa din atmosferă reprezintă aproximativ 1. solide.umiditatea absolută: a [g/m3]. denumite şi faze: faza solidă. . Cea mai mare parte a vaporilor (90%) se găseşte în atmosfera inferioară. .3 1013 t (0. ceea ce reprezintă 0. până la înălţimi de 8…10 km.umiditatea absolută de saturaţie (maximă).tensiunea maximă de saturaţie.001% din oceanul planetar). atunci când e = E. τ temperatura la care vaporii de apă din atmosferă devin saturanţi.7) .6) A (umiditatea relativă exprimă adevărata stare higrometrică a aerului. . e [mb].4% din masa totală a aerului atmosferic. scăderea vizibilităţii şi o gamă • mare de fenomene ca de pildă: ploaie ( ). reducerea severă a vizibilităţii. ceaţă (≡) etc. Atmosfera poate fi în stare de saturaţie (100%) sau nesaturată (umiditatea este redusă).5) E R = a 100 sau: (1.umiditatea specifică: q [g/kg]. D [mb]: D = E −e (1. E [mb]. arătând gradul de saturaţie a aerului cu vapori de apă – procentual: cât din cantitatea de vapori necesari saturării sunt în aer la un moment dat). Variaţiile termohigrometrice determină instabilitatea atmosferică şi variaţiile convectivo-turbulente (cu efect asupra formării norilor şi sistemelor noroase).punctul de rouă. În atmosferă apa se prezintă sub formă de vapori într-o proporţie de 95% şi sub formă de particule lichide şi solide ce constituie norii – 5%. . .saturaţie a vaporilor de apă şi de scăderea temperaturii aerului la temperatura punctului de rouă au ca efect precipitaţii lichide. Apa este întâlnită în natură în trei stări de agregare. .deficitul de saturaţie arată starea de ariditate.umiditatea relativă: R [%]: R = e 100 (1. a = A temperatura 14 . depuneri de gheaţă.zăpadă (*). Umiditatea atmosferică este dată de cantitatea de vapori de apă din atmosferă. faza lichidă şi faza gazoasă.3…0.

2. Cu hidrometrele se măsoară umiditatea relativă. 1. 500 m.9) unde: E1 este tensiunea maximă a vaporilor de apă la temperatura suprafeţei de evaporaţie. 10. 1.622 e t −e (1. .aerului este egală cu punctul de rouă. r reprezintă raportul dintre masa vaporilor de apă conţinuţi într-un volum de aer umed şi masa aerului uscat. Vizibilitatea DEFINIŢIA 1.raportul de amestec. . conţinut în acelaşi volum de aer: r = 0. R [%]. τ [0C. 200. t1 – temperatura termometrului „umed”. 4.temperatura punctului de rouă. La staţiile meteorologice de la uscat sau de la litoral aprecierea sau determinarea gradului de vizibilitate se execută prin observarea a nouă repere (stabilite de şeful staţiei) aflate în orice direcţie la distanţe de 50. .umiditatea absolută. P – presiunea atmosferică. Umiditatea se măsoară cu higrometre. Temperatura punctului de rouă reprezintă temperatura critică de condensare a vaporilor de apă şi este folosit în transmiterea codificată a datelor meteo. 3. Psihrometrul este format din două termometre identice (unul „uscat” şi celălalt „umed”) cu mercur ce se introduc într-un curent de aer printr-o morişcă aspiratoare dirijată de un tub central. t – temperatura termometrului „uscat”.3. higrografe şi cu psihrometre.8) (pentru aerul saturat în vapori de apă e se înlocuieşte cu E). mai departe ele confundându-se sau devenind invizibile. In practica de marină se folosesc trei mărimi higrometrice: .9 Distanţa orizontală maximă la care se pot încă deosebi obiectele pe fondul mediului înconjurător. 20 şi 50 km de 15 . a [g/m3].umiditatea relativă. A – factor psihrometric constant. privind umiditatea [0C/0F].2. Se determină o diferenţă de temperatură numită diferenţă psihrometrică pe baza căreia se determină tensiunea actuală a vaporilor: e = E1 − A( t − t1 ) P (1. către rezervoare. 0F].

Obiectele alese pentru determinarea vizibilităţii trebuie să corespundă următoarele condiţii: .să se proiecteze pe fondul cerului. pâclă slabă Ploaie moderată Gradul 0 1 2 Redusă De la 500m până la 1 km 3 De la 1 până la 2 km 4 Medie De la 2 până la 4 km 5 De la 4 până la 10 km 16 . până la 1 M De la 1 M până la 2 M De la M Condiţii atmosferice Ceată foarte puternică Ceaţă puternică sau ninsoare foarte densă Ceaţă moderată sau ninsoare puternică Ceaţă slabă sau ninsoare moderată sau pâclă puternică Ninsoare moderată sau ploaie foarte puternică sau pâclă moderată Ninsoare slabă sau ploaie puternică. trecute pe hartă (capuri.locul unde se execută observarea şi care se proiectează pe cer. cu intervale în limitele cărora în momentul executării observaţiilor se află valoare vizibilităţii (tab. construcţii.să fie pe cât posibil de culoare închisă. faruri. stânci. faleza ţărmului etc.să fie văzute din punctul de observaţie sub un unghi de cel puţin 5-6 grade faţă de planul orizontului. . . aprecierea vizibilităţii se face cu ajutorul unor obiecte ce se află în câmpul vizual.dimensiunile unghiulare să nu fie mai mici de 0. De pe navă. . insule. insule. atunci când se navigă în apropiere coastei.1.3 Scala vizibilităţii Caracteristica vizibilităţii Foarte redusă Intervalul vizibilităţii Pe uscat Pe mare De la 0 până la 50 m De la 0 până la ¼ De la 50 până la 200 m cablu De la ¼ până la 1 De la 200 până la 500 m cablu De la 1 până la 3 cabluri De la 3 până la 5 cabluri De la 5 cab. În direcţia mării se pot alege ca obiecte capuri.3).3 grade. şcondri etc. geamanduri. Tabelul 1.) Aprecierea distanţei de vizibilitate orizontală se face vizual după scala cu 10 grade de vizibilitate (de la 0 la 9).

fenomene meteorologice Nebulozitatea Pentru un observator situat astfel să poată percepe în orice direcţie linia orizontului. iar cerul complet acoperit cu 8 sau 10.4. nori. Codificarea Ship iRixhVV iR indicativ privind precipitaţiile atmosferice. cei de tip convectiv. parţial acoperit de nori.10 Nebulozitatea este gradul de acoperire a cerului cu nori. acoperirea cerului de nori este variabilă in timp. În general variaţia diurnă are două maxime. după amiaza. ziua predomină norii de genul Stratos şi Stratocumulus şi noaptea. sau în întregime acoperit de nori. ix indicativ privind dotarea staţiei. Nevoia unor caracterizări mai precise a determinat pe specialişti să recurgă la scări convenţionale în care cerul senin este notat cu 0. Nebulozitate. 0/8 1/8 2/8 3/8 4/8 5/8 6/8 7/8 8/8 DEFINIŢIA 1. Cerul poate fi în întregime senin. una dimineaţa şi cealaltă. funcţie de anotimp. iarna. 17 . Variaţia nebulozităţii este diurnă şi sezonieră.2. Condiţiile locale de mediu condiţionează variaţia anuală a nebulozităţii (astfel pe latitudini medii nebulozitatea înregistrează valoarea minimă vara şi cea maximă.până la 5 M Bună De la 10 pînă la 20 km Foarte bună De la 20 până la 50 km Excepţională Peste 50 km De la 5 M până la 11 M De la 10 M până la 27 M Peste 27 M sau ninsoare foarte slabă sau pâclă slabă Ploaie slabă 6 7 Fără fenomene 8 Atmosferă clară 9 1. Deasupra mării variaţia diurnă a nebulozităţii este inversă celei de la uscat.

5. ix (1.indicativ referitor la viteza vântului.6 .3. ff . .precipitaţii incluse. Nddff N .98 m vizibilitate exprimată vizual.1000m 6 1000 . Notarea convenţională Nebulozitatea este reprezentată pe hărţi sinoptice prin "gradul de înnegrire" al cerului.indicativ referitor la nebulozitate (0 .precipitaţii omise.nivelul de convecţie.300m 4 300 .nivelul nucleelor de gheaţă.2. h(l.staţii cu personal.h indicativ privind plafonul norilor.2500 m 9 > 2500 m (cer senin).3 .2000m 8 2000 .3. 3 . VV 90 .2.nivelul de condensare.staţii automate.4.600m 5 600 . . 4 .80 m vizibilitate determinată instrumental.9).100m 2 100 .4) 1.2.3. VV vizibilitatea iR (1.2 .8.7.4.200m 3 200 .nu sunt date disponibile.6. 18 . Norii Norii sunt formaţiuni constituite din picături de apă care iau naştere prin condensarea sau sublimarea vaporilor de apă din atmosferă. 01 .9) 0 < 50 m 1 50 . 4. Menţinerea lor la diferite înălţimi deasupra mării sau a uscatului este posibilă numai ca urmare a mişcărilor verticale ascendente ale aerului.5.6) 1.nivelul izotermei de 0° C.indicativ referitor la direcţia vântului (±10).2. . Înălţimea la care se formează depinde de factorii menţionaţi mai jos: .5. dd .1500m 7 1500 .

. Clasificarea norilor Norii se clasifică după geneză (după fenomenul fizic care duce la formarea norilor) şi după aspectul exterior.se formează la înălţimi de 8000…11000 m fiind alcătuiţi în cea mai mare parte din microcristale de gheaţă: . Altostratus – As. Cirrostratus – Cs. Cirrocumulus – Cc. Cumulonimbus – Cb. ca urmare a mişcărilor ondulatorii ce apar aici (de exemplu norii Status de toate speciile şi varietăţile. ondulaţi – ce se formează în interiorul straturilor de aer cu mare stabilitate termodinamică dispuse deasupra straturilor turbulente. Undulatus. Castellanus. a unei forme scămoşate asemănătoare unui cârlig sau gheare. După geneză. Altostatus. Cirrocumulus cu speciile stratiformis şi lenticularis). Fractus. Floccus. Altocumulus – Ac.Culoarea norilor diferă în funcţie de structura lor. sau opacus atunci când se fac referiri la gradul de transparenţă al norilor. Cumulus – Cu. specie caracterizată prin prezenţa la unele din capetele norilor. Statocumulus – Sc. Capillatus. de înălţimea Soarelui şi de poziţia observatorului. Stratocumulus şi Altostatus cu diferite specii. Spissatus. Norii superiori (înălţime 5…13 km) Norii superiori sunt: Cirrus (ci) . Nimbostratus). Radiatus. aceaştia indică de obicei că vremea rea se află încă la o distanţă relativ mare de locul unde se observă. Speciile de nori sunt: Fibratus. Vertebratus. . perlucidus. Lenticularis. purtând nume provenite din limba latină. norii pot fi stratiformi – mari aglomeraţii de nori migratori. Funcţie de înălţimea bazei lor deasupra suprafeţei solului (plafonul norilor) norii se clasifică astfel: 1. Duplicatus. Genurile de nori sunt: Cirrus – Ci. Nebulosus. Calvus. Uncinus.fibratus (fib). ce însoţesc perturbaţiile ciclonice în mişcare (de exemplu norii Cirrostratus.uncinus (unc). Varietăţile definesc caracteristici particulare ale norilor şi pot fi: Intortus. Nimbostrtus – Ns.spissatus (spi). Stratus – St. specie ce prezintă pentru observatori în 19 . translucidus. speciile şi varietăţile de nori. În cadrul clasificării internaţionale a norilor se definesc genurile.

Norii mijlocii (înălţimea 2…7 km) Norii mijlocii sunt: Altocumulus (Ac) . floccus (flo).se formează între 5000…7000 m la latitudini medii. fiind aproape în întregime alcătuiţi din cristale de gheaţă. lenticularis (len). floccus (flo). Altostratus (As) .floccus (flo). lenticularis (len). destrămate de vânt.castellanus (cas). ploi sau ninsori de durată. vremea rea s-a instalat 20 .se formează la înălţimi de 3500…6000 m şi au în genere culoarea gri deschis. . iar discul Soarelui sau al Lunii nu poate fi distins prin ei de observator. aproape uniformă.direcţia Soarelui o culoare cenuşie. In cadrul acestui gen de nori se identifică următoarele specii: stratiformis (stra). Când aceşti nori prezintă pe cer o dispunere în benzi paralele. dând cerului un aspect lăptos. costellanus (cos). Prezintă uneori şi o dispunere pe înălţimi mici.se formează la înălţimi situate între 6000…11000 m. în partea superioară prezintă forme asemănătoare unor creneluri sau a unor mici turnuri. 2. Înălţimea lor medie este de aproximativ 800 m. In cadrul acestei grupe se întâlnesc următoarele specii: fibratus (fib). Ei aduc căderi de precipitaţii de lungă durată. . Se înfăţişează sub forma unor straturi subţiri sub aspectul unui voal fin. costellanus (cos).se formează la înălţimi situate între 3500…6500 m. înfăţişându-se adeseori pe cer in grupuri aparent echidistante. Au înfăţişarea unui strat continuu fără relief. Acest gen de nori cuprinde următoarele specii: stratiformis (str). 3. Aceşti nori sunt consideraţi de meteorologi şi marinari ca fiind cei mai buni indicatori ai vremii. Aceşti nori nu pot fi socotiţi indicatori ai evoluţiei vremii deoarece în momentul în care observatorul constată existenta lor pe cer. ei preced un front cald asociat cu precipitaţii. fiind alcătuiţi din cristale de gheaţă şi picături de apă în stare de suprarăcire. abia vizibil. Cirrostratus (Cs) . nori mici care apar destrămaţi. îndeosebi când se constată că stratul de nori devine din ce în ce mai gros şi coboară. de culoare cenuşie. Norii joşi (înălţimea 80…2000 m) Norii joşi sunt: Nimbostratus (Ns) . Când observatorul se află sub ei distinge o serie de "lenticule" asemănătoare unor ghemotoace de lână grupate ori dispuse în şiruri paralele. Cirrocumulus (Cc) .nebulosus (neb). sau sub forma unor petice rupte.sunt rezultatul coborârii plafonului unor nori altostratus şi a îngroşării puternice a acestora.

capillatus (cap) . Baza lor se poate afla la aproximativ 1000 m. fapt care explică extensia lor pe verticală. se modifică continuu şi au o culoare alb strălucitoare când sunt iluminaţi de razele Soarelui. Când aceşti nori se formează înaintea unui front cald.nori prezentând protuberante şi bucle mari. costellanus (cos).nori cu dimensiuni mici. Cumulus (Cu) .cu forme asemănătoare norilor cirrus în partea superioară. Din această cauză ei mai sunt denumiţi "capete de tunete".se formează la înălţimi cuprinse intre câteva sute de metri şi 1000 m. albi sau gri pal la vârf şi cenuşiu închis la bază. vânturi cu rafale puternice). vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie..se formează la altitudini prin coborârea norilor specifici altor înălţimi sau prin ridicarea unui strat de ceaţă. Stratus (St) .cu protuberanţe în curs de destrămare. Cumulonimbus (Cb) . ninsori intense sau viscole. 21 . Acest tip de nori cuprinde următoarele specii: stratiformis (str). iar extinderea pe verticală poate depăşi 11000 m. Prezenţa norilor stratocumulus pe cer indică burniţă sau ninsori slabe (fulgi mici şi nori).(ploi torenţiale. Priviţi de la distanţă au aspectul unor turnuri sau munţi uriaşi. Norii cu dezvoltare pe verticală In aceasta categorie fac parte norii care se formează în general prin procese convective (convecţia termică şi dinamică).sunt nori grei. Stratocumulus (Sc) . Au un aspect pufos. ploi torenţiale. fulgere. se dezvoltă puternic în orele amiezii şi dispar de regulă odată cu înserarea sau în timpul nopţii. Din această specie de nori fac parte: calvus (cal) . Dacă se constată dezvoltarea lor puternică pe verticală devin foarte probabile ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt în apropierea zonelor în care cad aversele de ploaie.nori cu dezvoltare medie. Din această specie fac parte: humilis (hum) . denşi. tunete şi trăsnete. congestus (con) .sunt nori care la latitudinile medii încep să se formeze la câteva ore după răsăritul Soarelui. fractus (fra). observarea lor pe cer constituie totdeauna un indiciu de înrăutăţire a vremii. caracterizaţi printr-o puternică dezvoltare pe verticală. caz în care există posibilitatea ca ploaia să suprasatureze aerul mai rece de sub frontul cald. mediocres (med) . pe distanţe care ating uneori mii de metri. caracterizată frecvent prin rafale de vânt puternice. lenticularis (len).

ceaţa.ceaţa cu cer vizibil. . .zăpada. Dintre semnele principale care se generalizează pe hărţile meteorologice menţionăm: . . .ploaie .precipitaţii lichide: . . . . .viscol. notare convenţională Fenomenele meteorologice se prezintă într-o gamă largă şi variată şi pot fi grupate în: . .electrometeori. 22 . . codificare.litometeori. .ceaţa de evaporare. .transportate de zăpadă.precipitaţii solide: .lapoviţa.Fenomene meteorologice.grindina. .fotometeori.ceaţa cu ace de gheaţă.viscol cu ninsoare.chiciura. . cu notare prin semne convenţionale de circulaţie internaţională. .trombe marine.hidrometeori.halou solar şi lunar.suspensii de praf sau nisip.pâcla.granule de gheaţă. . .precipitaţii depuse: .ceaţa groasă în stratul inferior. .burniţa.măzăriche. Particule transportate în atmosferă: . Diverse fenomene: . .bruma.transportate de praf sau nisip. . Particule lichide sau solide în suspensie în atmosferă: .

3. presiune numită presiune atmosferică. . conversie. .1.dz. Legea de variaţie a presiunii atmosferice cu înălţimea este legea echilibrului static sau a staticii atmosferei (fig.coroană solară şi lunară. . 2 = intensitate tare.miraj.2): În fig.auroră polară. 1 = intensitate moderată.vânt tare.1. Prin greutatea sa aerul atmosferic exercită o presiune asupra tuturor corpurilor aflate în atmosfera terestră. exprimare.tunet. Presiunea atmosferica si variaţiile sale. 1. 1. . corectare Atmosfera terestră se menţine în jurul Pământului ca urmare a acţiunii forţei de gravitaţie. măsurare.dy unde sunt figurate Fg greutatea volumului elementar de aer şi: dp = −gρ dz (1.fulger.10) 23 . Notare exponenţială: 0 = intensitate foarte slabă. Presiunea atmosferică scade cu înălţimea ca urmare a scăderii greutăţii coloanei de aer pe unitatea de suprafaţă..3 REGIMUL ANEMOBARIC 1.2 este reprezentat un volum elementar de aer atmosferic de formă paralelipipedică dx. .

2 unde: dp este variaţia de presiune.1. ρ – densitatea aerului. g – acceleraţia gravitaţională. .0001293 g/cm3.11) unde: p0 este presiunea atmosferică la nivelul solului.atmosfera politropă.atmosfera reală. . p – presiunea atmosferică într-un punct al atmosferei omogene. Formula hipsometrică a atmosferei omogene este: p T = p0 T0 (1.z Gz Volum elementar de aer dz dx dy Fg y O x Fig. Funcţie de variaţia temperaturii aerului pe verticală se definesc tipurile de atmosferă terestră astfel: .T0 -temperatura la nivelul solului. DEFINIŢIA 1.6 Atmosfera omogenă este atmosfera în care densitatea aerului rămâne constantă. Înălţimea atmosferei omogene se calculează se calculează cu: 24 .atmosfera izotermă. T – temperatura aerului într-un punct al atmosferei omogene.293 kg pentru presiunea normală de 760 mm Hg şi temperatura de 00 C şi densitatea ρ= 0.atmosfera omogenă. Greutatea unui m3 de aer uscat este de 1. .

DEFINIŢIA 1.H0 RT 0 g (1. t . iar legăturile complexe care se pot stabili între ea şi vânt se constituie în regim anemobaric (câmp baric vânt). B= RT 0 g 1 . cuprinzând straturi politrope cu diferite valori ale gradientului vertical de temperatură. Formula hipsometrică a atmosferei izoterme este: − p = 10 B (1+αt ) p0 Z (1. B – constantă barometrică.13) unde: Z este înălţimea.14) unde: T este temperatura aerului de la un nivel superior al atmosferei. Formula hipsometrică a atmosferei politrope este:  T  Rγ p =  T  p0  0 g (1.4 În atmosfera politropă gradientul vertical al temperaturii aerului rămâne constant. Atmosfera reală este atmosfera aşa cum se prezintă ea. T0= 2730K DEFINIŢIA 1. DEFINIŢIA 1.7 Atmosfera izotermă este atmosfera în care temperatura aerului se menţine constantă cu înălţimea. α = 273 . γ – gradientul vertical al temperaturii aerului. îndeosebi prin variaţiile sale în timp şi spaţiu.temperatura aerului. T0 – temperatura aerului de un nivel inferior Z0 al atmosferei. Observaţia 1.9 Presiunea atmosferică se defineşte ca fiind forţa de 25 . Codificarea presiunii şi a variaţiilor sale în timp şi spaţiu Presiunea atmosferică constituie un element meteorologic important.12) unde: H0 este înălţimea atmosferei omogene.8 Atmosfera politropă este atmosfera în care temperatura aerului scade liniar cu înălţimea. Variaţiile sale determină vântul.

Măsurarea presiunii atmosferice se face prin citirea directă a barometrului cu mercur. zilnic sau săptămânal. sau a barometrului aneroid (metalic). care poate fi suprafaţa mării. In situaţiile meteo în care se reprezintă distribuţia presiunii atmosferice la nivelul mării. barograful (zilnic sau săptămânal). Presiunea normală la nivelul mării este de 760 mm Hg. barometrul aneroid (metalic).5 Presiunea atmosferica se află în raport invers proporţional cu temperatura aerului.corecţia de nivel/reducerea la nivelul mării (H = 0 m.3332 mb = 4/3 mb 1 mb = 0. Înregistrarea presiunii atmosferice se face cu barograful. . torrul . De exemplu: 750 mmHg corespunde presiunii atmosferice de 1000 mb.corecţia de temperatură (reducerea la 0C).apăsare a unei coloane de aer cu secţiunea de un centimetru pătrat. P= 1 T (1. la 00 C.25 mb.75006 mmHg = 3/4 mmHg unde: milibarul este un submultiplu al barului. t =150C). respectiv 1013.16) Presiunea atmosferică se măsoară cu barometru cu mercur. de la limita superioară a atmosferei până la un nivel considerat. un bar (megabarie) reprezintă o unitate de măsură a presiunii atmosferice de 1 000 000 de ori mai mare decât 1 dynă/cm2.15) unde: 1 dynă/cm2 se numeşte barye în sistemul CGS. [dyne/cm2] (1. P= F S . . Corectarea presiunii atmosferice se face aplicând următoarele corecţii: .presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe 1 cm2. Presiunea atmosferică se exprimă în milimetri coloană de mercur (mmHg) şi în milibari: 1 mmHg= 1. valorilor determinate instrumental li se 26 . Observaţia 1.corecţia de latitudine (reducerea la latitudinea medie).

corecţia de temperatură şi corecţia de latitudine. în mb. forţele de frecare etc.1 mb).aplică corecţia de nivel. .forţele de inerţie. Presiunea atmosferică se codifică redusă la nivelul mării. neluând în considerare particulele de aer învecinate. Vântul reprezintă efectul deplasării aerului atmosferic. Aceste forţe sunt: .2 Circulaţia generală a atmosferei.3. simbol PPPP (±0. Forţele exterioare sunt acele forţe care acţionează asupra fiecărui element de masă sau de volum. Regimul vânturilor pe glob Mişcările orizontale ale aerului Variaţia elementelor meteorologice presiunea şi temperatura aerului determină mişcarea continuă a atmosferei terestre. Studiul mişcărilor aerului atmosferic are în vedere în primul rând forţele care acţionează asupra particulelor de aer (particula sinoptică reprezentată de o masă de aer).forţe exterioare (de masă sau de volum).).17) unde: 27 .forţe interioare (de suprafaţă). Forţele care se manifestă în atmosfera terestră sunt: . . 1.3): g = Fn − C n (1. Forţa de atracţia a Pământului Pentru exemplificarea acţiunii gravitaţiei asupra maselor de aer în mişcare se defineşte acceleraţia gravitaţională g ca diferenţă dintre componentele normale ale forţei de gravitaţie F şi a celei centrifuge C (fig. DEFINIŢIA 1. acelaşi aspect.10 Masa de aer este volumul (porţiunea) de aer din atmosferă în care elementele meteo nu suferă variaţii importante în plan orizontal şi în care vremea păstrează în general.17. Forţele interioare se manifestă ca urmare a interacţiunii masei de aer cu mediul înconjurător (de exemplu: forţa de presiune.forţa de atracţie a Pământului.

se poate considera cos γ =1 şi valoarea lui R0 egală cu R raza medie a Pământului.29x10-5s-1). ω – viteza unghiulară de rotaţie a Pământului (ω= 7. γ = ϕ −ϕ' .20) Valoarea acceleraţiei gravitaţionale depinde de înălţime şi latitudine (pentru ϕ = 45 0 la nivelul mării valoarea acesteia este g = 9. Forţa centrifugă are valoarea maximă la Ecuator (C0 = 0. valoarea acceleraţiei gravitaţionale este: g =k M − ω 2 R cos 2 ϕ R2 (1.Fn = k M cos γ a2 (1.8062 m/s2).18) (1. M – masa Pământului. C Cm P ϕ‘ a O ϕ E Fn N Cn Fm W F S Fig. adică 1/280 din valoarea lui F). φ’ .67x10-8 cm3g-1s-2).19) C n = C cos ϕ şi k este constanta gravitaţiei (g-6. φ – latitudinea geografică. Forţa deviatoare datorate rotaţiei Pământului Pentru mişcarea orizontală a aerului din cadrul forţele de 28 . a – distanţa dintre punctul P şi centrul Pământului.3 Valoarea lui γ fiind foarte mică şi deci.034 m/s2.1.latitudinea geografică a locului.

ω şi ωx. ωy. De exemplu. Componentele forţei deviatoare pe cele trei axe ale sistemului Oxzy: k x = 2vωz − 2ωωy kY = 2ωωz − 2uωx k z = 2uωy − 2vωz unde: u.inerţie interesează forţa deviatoare datorată rotaţiei Pământului. valoarea forţei Coriolis este la latitudinea de 450.25) unde: 2ω sin ϕ = l este parametrul Coriolis.23) (1.11 Forţa gradientului baric G este forţa ce acţionează asupra unităţii de masă de aer.24) şi ωpe (1.21) unde: k este forţa deviatoare datorată rotaţiei Pământului.2 Forţa Coriolis prin acţiunea sa perpendiculară pe vectorul viteză al vântului schimbă considerabil direcţia acestuia fără a-i modifica valoarea. Astfel forţa deviatoare datorată rotaţiei Pământului este: k =− ω W 2 V [ ] (1.1 Forţa deviatoarea cauzată de rotaţia Pământului este orientată spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică. v. Într-o forma uzuală valoarea forţei deviatoare cauzate de rotaţia Pământului este: k = 2VW ω sin ϕ (1.22) (1. Observaţia 1. ωz sunt componentele vectorilor V W cele trei axe de coordonate. ω – viteza de rotaţie. ca urmare a distribuţiei neuniforme a 29 . Forţa de presiune (forţa gradientului baric) DEFINIŢIA 1. pentru viteza vântului de 10 m/s este k450= Observaţia 1. Forţa Coriolis sau forţa geostrofică este o forţă de inerţie ce acţionează asupra particulelor aflate în mişcare faţă de un sistem de referinţă imobil legat de Pământul aflat în rotaţie în jurul axei sale. VW – viteza vântului.

Forţele de frecare Forţa de frecare ce se manifestă pe timpul deplasării pe orizontală a maselor de aer depinde de natura şi de forma suprafeţei terestre. Ecuaţia mişcării geostrofice este: k +G = 0 (1. − este gradientul baric orizontal.2 km). Frecarea interioară în toată masa atmosferei depinde de masa specifică a aerului fiind influenţată de gradul de turbulenţă al acestora şi scade odată cu înălţimea. fără frecare exterioară. Forţa centrifugă Această forţă apare ca urmare a mişcării maselor de aer la suprafaţa Pământului de-a lungul unor traiectorii curbilinii.27) 30 .9 10-4dyne/cm2 (10 este egal cu 111. G =− 1 ∂p ρ ∂n (1. Deoarece mişcarea aerului în atmosfera reală este deosebit de complexă s-au stabilit modele simplificate ale acesteia. ρ – este densitatea aerului. în linie dreaptă şi cu viteză constantă.presiunii atmosferice.26) ∂ p ∂ n unde: G este componenta orizontală a vectorului gradientului de presiune G . Gradientul baric orizontal se exprimă în mb/grad de meridian. a) Modelul geostrofic Acesta este un model simplu în care se consideră că mişcarea aerului se face în atmosfera liberă. adică 1mb/10=0.

pentru aceeaşi latitudine şi acelaşi gradient baric. Observaţia 1.29) În meteorologie viteza vântului geostrofic se calculează cu: Vg = RT ∂p 2 pω sin ϕ ∂n (1.28) unde: Vg este viteza vântului geostrofic. 2ω = 1. p = 1000 mb.4 În fig. Viteza vântului geostrofic se calculează cu: Vg = G lρ (1.4 este prezentată schema vântului geostrofic în contextul izobarelor rectilinii şi paralele. 31 . t = 00 C.30) relaţie din care se observă dependenţa acesteia faţă de temperatura şi presiunii aerului. l = 2ω sin ρ .8 ∂ p sin ϕ ∂ n [m/s] (1. valoarea vitezei vântului geostrofic este: Vg = 4 .y Presiune coborata Vg Presiune ridicata 1 ∂p ρ ∂x 2ω sin y Cg x Fig. Din figură se observă egalitatea (dar de sens contrar) forţei gradientului baric cu forţa Coriolis. de gradientul baric şi de latitudine.1. Pentru valorile ρ = 0.1.458 10-4 s-1 şi gradientul baric orizontal în mb/grad de meridian.3 Vântul geostrofic depinde în mod direct de densitatea aerului. l – parametrul Coriolis.001276 g/cm2.

vântul geostrofic est deosebit de apropiat de vântul real.Observaţia 1.31) Concluzia 1. având la dreapta presiunea mai ridicată şi invers în emisfera sudică.4 În atmosfera liberă. Regula Buys-Ballot În emisfera nordică vântul geostrofic este paralel cu izobarele.1 Într-un ciclon (D) vântul de gradient suflă în sens invers acelor de ceasornic de-a lungul izobarelor circulare şi are viteza mai mică decât viteza vântului geostrofic. Se defineşte astfel vântul de gradient analizat în fig. neglijând forţele de frecare. 1010 mb 1005 mb 1000 mb D 1 ∂p ρ ∂r 1020 mb 1025 mb 1030 mb M − 2ω sin ϕv N V 1 ∂p ρ ∂r v2 r 2ω sin ϕv v2 r Fig.5 pentru depresiunea barică (D) şi maximul barometric (M). Regula Buys-Ballot Într-o depresiune barică sau talveg.1.5 Ecuaţia vântului de gradient este: v+ v2 1 ∂p = 2rω 2 ρω ∂n v (1. forţei Coriolis şi a forţei centrifuge C. pentru aceeaşi latitudine şi 32 .1. b) Modelul mişcării aerului în atmosfera liberă În cadrul acestui model se consideră mişcarea aerului fără frecare de-a lungul unor traiectorii curbilinii sub acţiunea forţei de gradient.

Viteza vântului de gradient se poate determina şi din următoarea relaţie: ± v2 + lv − lV g = 0 r (1. în condiţii sinoptice similare. 500…1000 m. spre presiunea mai scăzută.tensiunea turbulentă tangenţială a frecării.38.33) unde: vf = τ0 ρ este viteza de frecare. Concluzia 1. viteza vântului de gradient este mai mică decât viteza vântului geostrofic. Într-un anticiclon sau dorsală anticiclonică viteza vântului de gradient este mai mare decât a vântului geostrofic. O dată cu creşterea înălţimii acest unghi se micşorează. Distribuţia vitezei vântului cu înălţimea în straturile de aer apropiate de suprafaţa terestră (legea logaritmică a distribuţiei vântului cu înălţimea) se determină cu: v( z ) = vf ln z + z0 z0 κ (1.acelaşi gradient baric. viteza vântului real este mai mare decât viteza vântului geostrofic. până când coincide cu vântul geostrofic. vântul real se roteşte spre dreapta în sensul acelor de ceasornic.2 Viteza vântului creşte rapid cu înălţimea pentru valori 33 . τ0 . κ . Direcţia vântului la suprafaţa terestră este abătută faţă de direcţia vântului geostrofic cu 250…300. z – înălţimea oarecare a stratului limită.32) Variaţia vântului cu înălţimea În straturile inferioare ale atmosferei. sau intensitatea vântului de gradient creşte proporţional cu raza de curbură şi atinge viteza vântului geostrofic atunci când raza de curbură devine infinită (izobare rectilinii). z0 – nivelul solului.constantă egală cu 0. sau viteza vântului de gradient descreşte proporţional cu raza de curbură şi atinge viteza vântului geostrofic când raza de curbură devine infinită. Deasupra mărilor şi oceanelor viteza vântului este de câteva ori mai mare. decât viteza vântului deasupra uscatului neaccidentat.

1 nd = 0. Exprimarea si conversia vântului Vântul se exprimă vectorial prin: . Codificarea şi notarea convenţională a vântului este următoarea: simbolul. reprezentând direcţia şi viteza vântului. extinse până la 17 grade (trepte de viteză în m/s. Măsurarea. . iar pentru valori mai mari scăderea sa este din ce în ce mai lentă. iar pentru 34 . conversie. nd). km/h. viteza vântului mediată se măsoară cu anemometrul sau anemograful. nd).11 Vântul reprezintă mişcarea cvasiorizontală cu caracter turbulent.51 nd.prin viteză (m/s.mici ale înălţimii în apropierea suprafeţei terestre.278 m/s = 0. 1 km/h = 0. km/h. vântul se notează prin roze de vânt. ddff. Vântul real.prin direcţii cardinale / intercardinale. calm.6 km/h. Ex: 180°/2. codificare. .5 m/s. măsurare. ff(± 1 m/s) Pentru notarea convenţională (pe harţi meteosinoptice) se folosesc simbolurile: reprezentând direcţia şi viteza vântului.12 grade Beaufort.852 km/h. 180°/25 m/s. Vântul măsurat este vânt aparent. înregistrarea şi determinarea vântului la navele maritime în marş Direcţia vântului se apreciază la compas (direcţia azimutală de unde bate). Intensitatea sa depinde direct proporţional de valoarea gradientului baric orizontal.0 m/s. cât şi înălţimile medii si maxime ale valurilor marine. Practica meteo-oceanografică utilizează de asemenea în mod curent forţa vântului. exprimare. orientată în sensul scăderii presiunii atmosferice. 1 m/s = 3. Pe hărţile climatologice. dd(±10°az). 180°/5. considerată pe scara Beaufort. în care sunt înscrise treptele de la 0 .direcţii azimutale (grad de precizie ±10 grade).54 m/s = 1. notare convenţională DEFINIŢIA 1.

neomogenitatea câmpului de presiune la suprafaţa terestră. neomogenitatea suprafeţei terestre. repartizarea neuniformă a energiei radiante pe suprafaţa terestră. Presiunea atmosferică creşte uniform de la 35 . Circulaţia generală a atmosferei terestre este deosebit de complexă. Circulaţia generală a atmosferei Aerul atmosferic se află într-o continuă mişcare pe orizontală şi pe verticală.1. Circulaţia generală a atmosferei schematizată şi simplificată este prezentată sub forma unor ipoteze astfel: a) suprafaţa terestră este imobilă şi omogenă. PN ecuator PS În prima ipoteză circulaţie generală a atmosferei este simplă (fig.determinarea vântului real se foloseşte planşeta de vânt sau o construcţie grafică prin compunere vectorială. b) suprafaţa terestră este neomogenă şi în mişcare de rotaţie. Cauzele mişcărilor atmosferei în apropierea suprafeţei terestre sunt următoarele: mişcarea de rotaţie a Pământului. modelul matematic al acesteia fiind în continuă actualizare ca urmare a cercetărilor actuale în domeniu.6) ca urmare a diferenţei de temperatură dintre ecuator şi polii tereştri.

5N 450 220. N 670.1. cum ar fi schema tricelulară. existând mai multe scheme de explicare. circulaţia generală a atmosferei terestre este mult mai complexă. circulaţia generală constă în trei celule: celula alizeelor şi a contraalizeelor.7) astfel că direcţia de mişcare este deviată spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică. Astfel. În figură sunt prezentate direcţiile de deplasare a vânturilor pe zone (polară.6 paralelele geografice.ecuator spre poli izobarele fiind asemenea cu Fig.3 N W N presiune polara inalta Presiune temperata joasa Vanturi de convergenta Alizeul de NE Vanturi vestice potolite Presiune subtropicala inalta Presiune ecuatoriala Vanturi de joasa convergenta E Vanturi intertropicale Vanturi vestice Presiune subtropicala inalta potolite Alizeul de SE 450 S 670. 36 .1.1.1.8).7 În realitate. temperată. celula vânturilor de vest şi celula polară (fig.5S Presiune temperata joasa presiune polara inalta Vanturi de convergenta S Fig. În cea de-a doua ipoteză apare forţa deviatoare a mişcării aerului (fig. subtropicală şi ecuatorială) în cele două emisfere. mai apropiate de realitate a acestei dinamici.

. Vânturile de circulaţie generală sunt acele vânturi care se înlocuiesc în mod permanent şi egal unele pe celelalte (fig.alizeele (alizeul de NE în emisfera nordică şi alizeul de SE în emisfera sudică). . se manifestă în bazinul Oceanului Indian (musonul de iarnă şi musonul de vară). .cicloanele. Formarea lor se datorează încălzirii diferite a uscatul şi a mării. iarna au o grosime verticală de circa 2000 m şi vara de 4000…5000 m. în nordul Oceanului Indian. în Marea Arabiei şi în Africa Occidentală.1.musonii.vânturi locale. astfel (fig. Musonii sunt vânturi sezoniere ce se manifestă în partea de sud a Asiei. 37 .km 20 16 12 8 4 0 Vanturi polare vestice V E 35 E km 600 V Frontul polar Vanturi dominante vestice 300 E Alizee V Fig.1. vânturile sunt: . Vânturile dominante apar ca urmare a existenţei centrelor de joasă presiune formate în jurul zonei temperate către ecuator şi a celor de maximă presiune în zonele polare.vânturi de circulaţie generală.10 şi 1.11): .1.7).8 Regimul vânturilor pe glob Din punct de vedere al modului de acţiune şi al zonelor unde acţionează.vânturi dominante. .

centrat în apropierea lacului Baikal. care la contactul cu masivul foarte înalt himalaian prezintă o puternică dezvoltare pe verticală a sistemelor noroase asociate cu precipitaţii violente şi abundente. nebulozitatea lipsind aproape total. În sezonul rece ca urmare a apariţiei anticiclonului asiaticosiberin. puternic instabil convectiv dinspre ocean spre uscat. Mării Negre (în zona Caucazului). ca urmare a apariţiei depresiunii termice asiatice (situată deasupra peninsulei indiene) se manifestă musonul de vară care transportă aer ecuatorial foarte cald şi foarte umed. Fig.10 Vânturile dominante în sezonul rece 38 .În anotimpul cald. Aerul foarte rece şi uscat întâlneşte masivul Himalaia.1. Circulaţii musonice mai puţin evidente se manifestă şi pe latitudini medii pe ţărmurile Mării Ohoţk. se manifestă musonul de iarnă. umezeala scade şi mai mult. ca urmare a efectului de foen apărut la frecarea de masivul muntos şi temperatura sa creşte. Mării Caspice şi ale Oceanului Îngheţat de nord.

ce se manifestă în golful Lyon. resimţinduse.1. briză. uneori. peste Mediterana ajungând chiar până pe ţărmul european. Înălţimea până la care acţionează briza este de până la 39 . Mistralul este un vânt de NV. Mistral. dinspre zona muntoasă rece franceză. chiar până în Marea Egee. Se maifestă. de exemplu pe coastele Mediteranei şi ale Mării Negre.11 Vânturile dominante în sezonul cald Vânturile locale se manifestă a urmare a unor cauze locale (relief sau depresiuni secundare) şi poartă numele de Sirocco. Foen. cu intensitate şi forţă mare. vizibilitate redusă. Crivăţul este un vânt rece de NE ce acţionează dinspre Ucraina peste Marea Neagră. Foenul este un vânt cald ce se formează ca urmare a existenţei a maximului şi minimului atmosferic de o parte şi de alta a unui masiv muntos. Bora. Crivăţ.Fig. podişul dobrogean şi zona de sud – est a României. Sirocco este un vânt cald ce bate pe coastele Algeriei şi Libiei. ce bate dinspre uscat spre mare producând „montarea” rapidă a acesteia. rece şi puternic. el încălzindu-se printr-un proces adiabatic. Bora este un vânt anticlonic. însoţit de ploi şi ninsoare. Se manifestă în sezonul rece. Brizele de mare şi de uscat sunt vânturi locale de dimensiuni reduse manifestându-se ca un schimb de mase de aer între fâşia de mare din apropierea litoralului şi litoralul terestru cu o adâncime de 40…50 km.

relativ stabilă. pentru anumite ore. Presiunea atmosferică este redusă la suprafaţa mării şi apoi este transpusă pe harta sinoptică.secundare (derivate).4. ziua de la mare spre uscat şi în timpul nopţii.4 CÂMPUL BARIC Câmpul baric reprezintă câmpul distribuţiei presiunii atmosferice în plan orizontal. iar izobarele se trasează din 4 în 4 mb. Variaţiile de presiune atmosferică sunt caracterizate de gradientul baric orizontal de presiune.200 m. Acesta reprezintă variaţia presiunii atmosferice după normala la izobare şi este pozitiv când este îndreptat în sensul scăderii presiunii atmosferice. Anticiclonul este perturbaţia barică de presiune atmosferică înaltă. baric sunt: . la nivelul mării. în care mişcarea aerului este predominant descrescentă şi divergentă.1 Relieful baric.minimul barometric L sau ciclonul.maximul barometric H sau anticiclonul. depresiunea barică. 1. . Gradientul baric orizontal este orientat de la centru către periferia lui. este mai mic 40 . cu cer mai mult senin. Forme de relief baric principale şi secundare Relieful baric se obţine prin trasarea izobarelor pe o hartă meteorologică. pentru distanţa de 60 mile marine (111.3 km) valoarea gradientului baric este de 4 mb. 1. Perturbaţiile principale ale reliefului .principale. Relieful baric cuprinde perturbaţii: . invers. De exemplu. Câmpul baric se reprezintă prin sisteme de izobare unde izobarele sunt linii de egală presiune atmosferică. Izobarele sunt asemănătoare curbelor de nivel din topografie şi reprezintă intersecţia suprafeţelor izobarice cu suprafaţa terestră. acesta produce la suprafaţa mării un vânt de forţa 7 pe scara Beaufort (30 Nd).

Depresiunea barică este perturbaţia barică de joasă presiune atmosferică. precipitaţii atmosferice însoţite de diferite fenomene meteorologice.12): 41 . Funcţie de latitudinea de manifestare depresiunile barice sunt: . În centru sunt curenţi descendenţi care determină vreme bună. aduc vreme frumoasă.ciclonul tropical (depresiunea barică intertropicală CT).1.decât în depresiune şi deci vântul este slab. Anticiclonii sunt de două feluri: . caracterizaţi prin: . cer senin. cel mai frecvent în centura tropicală. cu mişcări convergente şi ascendente. la gradienţi barici egali. mult mai instabilă şi mai mobilă.calzi. cu aer relativ cald şi umed. rotindu-se în sens retrograd. .fig.formare în anotimpuri sau zone calde. între 100-400 N şi S. în emisfera nordică şi în sens direct în cea sudică. formate în anotimpuri sau regiuni reci. . dar geroasă.reci. cele temporare apar printre depresiuni extratropicale şi aduc vreme frumoasă. vizibilitate bună. Vântul bate de la centru spre periferie. nebulozitate ridicată. Gradientul baric este îndreptat spre centrul depresiunii barice. vântule este mai puternic decât în depresiune. Depresiunea barică se caracterizează de (.depresiunea barică extratropicală L. Este delimitat prin izobare închise.presiuni atmosferice înalte. caracterizaţi prin: .

Altostratus.1. • Unul sau mai multe fronturi ce se extind din apropierea centrului. • sectorul cald între cele două fronturi (zona cu vremea cea mai rea).Emisfera nordica Cc Cu Sc Ocazional averse de ploaie Cs Ns As Adesea halou lunar sau solar Ploaie continua Ci/Cc Est Cb de p Ocazional burnita Nori la joasa inaltime C en Umiditate excesiva Aer cald ate Vizibil it Barometrul creste tura St redus a N0 loai e N1 Barometrul scade Vantul isi schimba directia in sens retrograd. până la distanţe mari de sute de mile marine. rotindu-se în sens direct în emisfera nordică şi în sens retrograd în cea sudică. ce au asociată o centură de vreme rea la altitudini mijlocii şi înalte. – formaţiunile noroase preced cu aproximativ 500 mile marine frontul cald (apar mai întâi norii Cirrus. iar temperatura scade dupa trecerea frontului Front rece Sectorul cald Barometrul stationar sau scade usor Front cald Vantul isi schimba directia in sens retrograd dupa trecerea frontului rece Fig. Nimbostratus.12 • un centru de presiune minimă înconjurat de izobare închise. cu nava în faţa depresiunii şi la sud de traiectoria acesteia): – scăderea presiunii atmosferice. apoi Cumulostratus. • Intr-o depresiune vântul bate de la periferie spre centru. Indicii de apropiere a unei depresiuni barică (în emisfera nordică. • deplasarea se face pe o direcţie paralelă cu izobarele din sectorul cald. aerul cald alimentând presiunea atmosferică. şi Stratus) 42 .

poate apărea ceaţa. dacă este de est. . .temperatura creşte. umiditatea relativă scade.plafonul noros coboară treptat şi cad ploi care se intensifică. Modul de manifestare al elementelor meteorologice în diferite situaţii este următorul: La trecerea frontului cald: . uneori. girează de la câteva grade la 900. uneori burniţează. sub 10 mile marine. .vântul se roteşte în sens retrograd de la câteva grade la peste 900. presiunea va scădea din nou până va trece un al doilea front rece.temperatura scade pe măsură ce frontul rece se apropie. uneori în rafale. vizibilitatea scade repede. . .temperatura şi umiditatea rămân ridicate.vizibilitatea rămâne redusă. dar poate apărea burniţa.vântul. 43 .vântul rămâne constant în forţă şi direcţie.. scade sub cinci mile marine. în special iarna. Dacă vântul este de vest. vizibilitatea este destul de bună. . . . . .ploaia se opreşte.presiunea atmosferică rămâne stabilă sau scade foarte lent.cerul este acoperit de nori cu baza la aproximativ 300 m.vizibilitatea este. de regulă.presiunea atmosferică staţionează sau descreşte foarte uşor.în imediata apropiere a frontului cald apare burniţa. . In sectorul cald: . La trecerea frontului rece: presiunea atmosferică începe să crească.

Indiile de vest. La trecerea prin centrul depresiunii: . golful Bengal. spre deosebire de Marea Mediterană). cu excepţia bazinului Atlanticului de sud.Ciclon.. Ciclonul tropical Ciclonul tropical.. în Atlanticul de nord. . furtuna tropicală.vizibilitatea se îmbunătăţeşte continuu. . Ciclonul este depresiunea barică de întindere mai mică dar de intensitate extremă.100 şi se manifestă pe latitudini tropicale în toate oceanele. NE Oceanului Pacific.vremea se îmbunătăţeşte în continuare. În spatele frontului rece: . uneori sub formă de aversă (în NV Oceanului Atlantic ploaia nu este prea puternică. cu excepţia averselor. vântul este mai tare şi în centrul depresiunii. dacă gradientul baric orizontal este mare.sau mai mult.Hurican (uragan). nord – vest şi vest australiene se mai numeşte şi Willy-Willies). . NW Australiei (pe coastele de nord.baza norilor urcă şi porţiunile de cer senin se măresc. în Marea Arabiei. Oceanul Indian de sud (la vest de meridianul de 800 E). 44 . Oceanul Indian de nord. furtuna tropicală rotitoare (Tropical Revolving Storm -TRS) este o depresiune barică adâncă ce se formează pe latitudini nordice şi sudice de 50.presiunea scade.baza norilor se ridică şi apar porţiuni de cer senin.vântul este slab şi variabil.vizibilitatea se îmbunătăţeşte mai ales dacă vântul scade.ploaia este de scurtă durată. . Funcţia de regiunea geografică el este denumit: . . .temperatura creşte. dar mai încet. . Noua Zeelandă. .vântul scade treptat şi girează. Oceanul Pacific de sud. .

. cu izobare aproape circulare şi concentrice. excepţie făcând zona centrală. instabilitate combinată cu advecţia aerului umed la altitudine. cu o mărime variabilă cuprinsă între 50 şi 800 M.1.Taifun. cu un diametru de 400…500 M şi cu presiune atmosferică mai mică de 900 mb la centru şi 1010 mb la periferie. Formarea cicloanelor tropicale se datorează unor factori şi fenomene cum ar fi: .ciclonul tropical. în Marea Chinei. unde există un calm relativ (fig. . 45 . în Pacificul de NE. în faza sa de maximă dezvoltare realizată în decurs de o săptămână. Mişcarea aerului se face printr-o rotaţie ciclonică rapidă asociată cu o puternică convergenţă spre centru. .extinderea sistemului noros al unei unde ecuatoriale ca urmare a unei advecţii de aer umed ecuatorial în troposfera mijlocie.. se prezintă sub forma unei depresiuni foarte adânci.instabilitatea dinamică orizontală a curentului general de est. din zona ecuatorială.13). ochiul ciclonului.antrenarea în rotaţie ciclonică progresivă a unui ansamblu de nori Cumulonimbus ce au rezultat din advecţia aerului umed ecuatorial la altitudine.

14 În contact cu apa oceanului aerul este puternic umezit.1. la o mare distanţă de axa verticală a ciclonului (fig. are o puternică mişcare ascendentă formându-se un sistem noros consistent format în principal din nori Cumulonimbus. ce produc 46 .13 Ochiul ciclonului este înconjurat de un „zid de apă” sau „horn” (eye wall) aerul care îl formează.. iar pe de altă parte din aerul care urcă mereu ca apoi să coboare către straturile inferioare..30M 125M 150M Vant forta 12 Vant forta 8 Vant forta 6 Fig. pe de o parte din aerul ascendent al sistemului noros. h 16 km 14 km 12 km 10 km 8 km 6 km 4 km 2 km 0 km Ci Cb Cb Ci Rotatie anticiclonica Rotatie ciclonica Ploaie 175 M Ploaie d Fig.1.1.14). cu umezeală puternică provine.hornul ciclonului (eye wall) zona de cer relativ liber mase dense de nori in miscare circulara dinspre centru catre periferia ciclonului ochiul ciclonului 15.

dar nu depăşeşte 15 Nd.1. iar marea este foarte agitată într-o zonă de aproximativ 75 mile marine faţă de centrul furtunii. cu viteza de aproximativ 10 Nd. pe ultima porţiune a traiectoriei viteza să crească până la 25 Nd (şi chiar peste 40 Nd) (fig. În afara calmului central. către nord şi nord vest. ce reduc vizibilitatea aproape de zero. O dată cu creşterea latitudinii viteza creşte uşor.15 47 . unde viteza scade uşor.15). urmând ca după acesta. În partea centrală a ciclonului există o coloană de aer în mişcare descendentă. Traiectoria are o formă de parabolă curbată în sens anticiclonic. Traiectoria caracteristica Vertex (cod) Cadranul periculos Traiectoria alternativa H Linia mediana Semicercul periculos 200N 100N Semicercul manevrabil 00 Traiectoria alternativa Cadranul periculos Semicercul 0 periculos 10 S Linia mediana 200S H Vertex (cod) Traiectoria caracteristica Fig. Deplasarea ciclonului se face în sensul circulaţiei generale din troposfera mijlocie. în emisfera nordică şi către sud şi sud vest în emisfera sudică. viteza vântului creşte de la periferie spre centru de la viteze de 20 km/oră la cele de peste 250 km/oră.1. cu cer mult mai senin. aproximativ până în poziţia de curbarea traiectoriei în vertex.averse puternice de ploaie.

De asemenea. În spatele ochiului ciclonului presiunea atmosferică creşte rapid fiind urmată de o uşoară deplasare înainte a acestuia. dar în acest caz viteza să nu depăşeşte 10 Nd. ajuns pe uscat. viteza vântului creşte o dată cu apropierea furtunii. . dar o dată ajuns pe latitudini nordice şi sudice de aproximativ 350 acesta se stinge. Caracteristicile vremii în ciclonul tropical sunt următoarele: .în ochiul furtunii vântul este slab sau este calm. forţa 8 la aproximativ 75 M şi forţa 5/6 la 8 la distanţă de circa 200 M de centrul furtunii. unde se înregistrează presiunea minimă. forţa 12 la aproximativ 75 M. făcând o întoarcere din drum. forţa sa scade considerabil. octombrie şi noiembrie. În emisfera sudică sezonul furtunilor tropicale este din decembrie până în mai. în continuare către periferia ciclonului se trece de la un cer aproape acoperit de mase compacte de nori. iunie.Ciclonul tinde să se deplaseze către zonele oceanice cu temperatura la suprafaţa apei mai ridicată. vânturile cele mai puternice apar în apropierea centrului furtunii „eye wall”.în interiorul ochiului furtunii cerul este puţin acoperit de nori. cu perioada cea mai rea în februarie şi martie. în jurul ochiului furtunii se manifestă pe verticală o masă densă de nori ca un horn numită „eye wall”. cu perioada cea mai rea în august-septembrie. iar viteza vântului coincide cu cea a acesteia. în spatele acestuia se manifestă vânturi puternice în sens opus mişcării furtunii. la cer parţial acoperit de lungi spirale de nori convergenţi. la distanţa de 48 . Există şi situaţii în care ciclonul îşi modifică radical mişcarea. Excepţie face zona Mării Arabiei când furtunile tropicale se manifestă în perioadele de schimbare a musonilor: mai. . În emisfera nordică furtunile tropicale se manifestă în perioada iunie-noiembrie. mişcarea unui ciclon pe traiectorie are propriile caracteristici. stingându – se în una la două zile.presiunea atmosferică scade de periferie către centrul furtunii cu o scădere accentuată la apropierea de ochiul furtunii.

foarte frecvent. .aproximativ 250 M de centrul furtunii vântul este slab fiind determinat de vremea din acea zonă.culoarul depresionar. Forme barice secundare înrudite cu anticiclonul Formele barice secundare înrudite cu anticiclonul sunt: – dorsala. Forme barice înrudite cu depresiunea barică Formele barice înrudite cu depresiunea barică sunt: . – vântul este slab şi variabil. agitaţia mării creşte. către periferie apar ploi puternice intermitente asociate cu mase de nori. vizibilitatea este redusă ca urmare a prezenţei ceţii puternice. . – se produc descărcări electrice. Şaua barică este o formaţiune barică instabilă ce ia naştere între două depresiuni şi doi anticicloni aşezaţi în cruce şi cedează locul rapid unei depresiuni. – şa barică: Dorsala anticiclonică este o prelungire a unui anticiclon între două depresiuni şi se prezintă astfel: – izobarele sunt în formă de “U” . – umiditatea relativă este ridicată. în centrul furtunii marea este puternic agitată. caracterizată prin: – gradienţii barici au valori mici. vizibilitatea scade drastic. – ceaţă. . cad ploi torenţiale. – vreme bună. în apropierea centrului furtunii sunt precipitaţii torenţiale.în ochiul furtunii ploaia încetează şi vizibilitatea este bună. – vântul este moderat ca urmare a izobarelor mai distanţate. 49 .talvegul. iar după trecerea acestuia cerul se acoperă de nori.galeria depresionară.

1.5 MASE DE AER ŞI FRONTURI ATMOSFERICE Repartiţia neuniformă în plan orizontal a temperaturii aerului şi presiunii atmosferice determină deplasarea maselor de aer dintr-o zonă în alta. vremea îmbunătăţindu-se la trecerea frontului. 4 Mareea barimetrică – zona de presiune normală. când are asociat un front cald şi izobarele sunt în formă de “V” cu vârful pe front. Culoarul depresionar este o zonă de joasă presiune mărginită de ambele părţi de izobare cu valori mai ridicate.Talvegul depresionar Talvegul depresionar apare între două anticicloane: . Observaţia 1. ceea ce produce modificări importante ale vremii. cu izobarele în formă de “U” apărând cel mai adesea în aerul rece din spatele unei depresiuni. de obicei. iar altele sunt mai stabile. . când distanţele la depresiune şi anticiclon sunt mari.5 Depresiunea reprezintă un interes deosebit pentru navigatori pentru că este principala cauză pentru instalarea vremii rele. Modificările sensibile ale elementelor meteo dintr-o regiune anunţă înlocuirea masei de aer de aici şi o dată cu ea şi modificări ale vremii în regiune. două depresiuni atmosferice. este mult mai larg decât talvegul şi leagă. Pe timpul deplasării maselor de aer unele elemente meteorologice se schimbă. Masa de aer rece este acea masă de aer 50 . El se poate întinde pe mii de kilometri. areal în care elementele meteorologice caracteristice (temperatura. Masa de aer se defineşte ca porţiunea de aer din troposferă având suprafaţă mare (500…5000 km) şi înălţime ce poate atinge 10 km.frontal. Din punct de vedere termic masele de aer sunt mase de aer rece şi mase de aer cald. Galeria depresionară este o formă neregulată de presiune atmosferică joasă care şerpuieşte şi este mărginită de valori ridicate de presiune atmosferică. presiunea şi umiditatea) sunt relativ omogene. Observaţia 1. diferite de cele din jur şi vremea păstrează cam acelaşi aspect.nefrontal. izobarele sunt paralele şi vremea bună alternează cu cea instabilă.

cu scădere la 100… 200 m în cazul când plouă. . . masa de aer cald este masa de aer care este mai caldă decât cea pe care o înlocuieşte. Aerul polar se formează în anticiclonul polar staţionar vara deasupra zonelor cu latitudini înalte din Atlanticul de nord şi deasupra Canadei iarna şi se caracterizează prin: . 51 .norii sunt de tip cumulus fără acoperi tot cerul. O masă de aer stabilă este atunci când gradientul termic vertical este mai mic decât gradientul termic adiabatic. O masă de aer este instabilă atunci când gradientul termic vertical este mai mare decât gradientul termic adiabatic. polar. .vântul în emisfera nordică este. cu înălţimea bazei cuprinsă între 600…1000 m. O masă de aer continental se transformă în masă de aer maritim atunci când se deplasează deasupra mării circa 500 M. dacă vântul este slab. din VNV şi NV în regiunea Angliei şi Franţei şi din V şi N pe latitudini similare aproape de coastele estice continentale. O masă de aer staţionară preia din caracteristicile principale mediului său de formare. iarna manifestându-se maximul siberian cu ramificaţii până în centrul Europei. astfel masele de aer sunt: mase de aer artic. în mod obişnuit. în emisfera sudică vântul polar este din V cu caracter de vijelie. cu excepţia staturilor de la suprafaţa mării. Aerul polar continental se formează în anticiclonii continentali de deasupra Rusiei. Aerul tropical se formează în cele două centuri tropicale şi se caracterizează prin: temperatură superioară celei a apei de mare.temperatură mai mică decât cea a mării cu excepţia staturilor de la suprafaţa apei. dacă provin din nori izolaţi.care la pătrunderea într-o regiune este mai rece decât masa de aer pe care o înlocuieşte. Din punct de vedere termodinamic masele de aer sunt stabile şi instabile. tropical şi ecuatorial. .vizibilitatea este bună (excepţie făcând perioada averselor de ploaie) atâta timp cât vântul nu depăşeşte forţa 7 Beaufort.umiditatea relativă este mai scăzută. dacă vântul este slab.ploaia şi zăpada sunt sub formă de aversă. .cu cât viteza de deplasare spre regiuni calde este mai mare şi suprafaţa oceanică străbătută mai mică cu atât mai puţini nori se vor forma şi cu înălţimea bazei mai mare. .

Unghiul de înclinare faţă de suprafaţa terestră este de 1…100. când scade sub cinci cabluri.front tropical. Lăţimea zonei frontale este de 10…30 km.front arctic. Frontul atmosferic este o zonă de separare a două mase de aer cu proprietăţi termohigrometrice diferite (centură de vreme rea sau relativ rea) care se manifestă sub formă de plan înclinat orientat spre masa rece datorită densităţii mai mari a acesteia şi a forţei de abatere Coriolis. Caracteristici sunt nori de tip cumulus şi altostratus. de unde se deplasează deasupra Europei aducând temperaturi ridicate (chiar şi iarna 60-90 C) şi stabilitate. Procesul invers se numeşte frontoliză.front polar. Vizibilitatea este foarte bună cu excepţia perioadelor ploioase. dar foarte rar sub 5 M. înălţimea de cel puţin 1…2 km şi cel mult până la limita superioară a troposferei Fronturile atmosferice sunt calde sau reci funcţie de masa de aer care vine şi înlocuieşte o altă masă de aer dintr-o anumită zonă (fig.vizibilitate uneori peste 10 M. Aerul artic are aceleaşi proprietăţi cu cel polar cu specificul că este mai rece ca urmare a faptului că se formează în regiunile artice şi antarctice acoperite de gheaţă sau zăpadă..1. Prin ondularea sa generează depresiuni barice extratropicale. uneori continui şi puternice. . Este însoţit de ploi. În emisfera nordică aerul maritim tropical se formează în maximul azoric. .vânt în rafale.norii de tip stratus sunt mai frecvenţi cu baza sub 300 m. Masele de aer principale sunt separate de trei fronturi atmosferice: . . de obicei din S şi V în emisfera nordică şi din N şi V în emisfera sudică. Frontul tropical este implicat in geneza 52 . Din aceste fronturi. . cu excepţia cazurilor când este în vecinătatea unor ape deosebit de reci. .precipitaţii sub formă de burniţă.16). Procesul de formare al fronturilor se numeşte frontogeneză şi se realizează în continuarea a două mase de aer diferite. În mişcarea sa o masă de aer se va întâlni cu o altă masă de aer cu care se va amesteca în timp. principal este frontul polar care se situează la latitudini medii. Aerul ecuatorial este cald şi umed până la mare înălţime. .umiditate relativă ridicată.

Ploaia cade într-o centură de circa 200 mile marine. rece.1. Fronturile atmosferice sunt de două categorii: fronturi pasive. cu viteza vântului din spatele său (a vântului de suprafaţă). Norii sunt de tip stratus. Prin alunecarea maselor calde pe cele reci (fig.1.17) rezultă nebuloase (nori stratificaţi). iar mai în faţă în partea înaltă a suprafeţei frontale de tip cirrus şi cirrostratus la înălţimea de aproximativ 6000 m. Aer cald ala ront f fat a pr a Su Aer rece Fig.1.16 Frontul cald Poartă numele masei de aer cu viteză mare.ciclonului tropical. Nori Barometrul creste 1004 Barometrul scade L Front rece Front cald Fig.17 Frontul rece Se produce în situaţia când aerul rece are o viteză mai mare care va întâlni un aer cald şi va crea un plan înclinat spre masa rece (fig.1. fronturi active cvasistaţionar).18). Pe măsura deplasării sale spre est norii cirrostratus coboară şi se amplifică cedând locul norilor altostratus şi nimbostrus. Formaţiunile noroase apar cu 500 M înaintea frontului. Înălţimea frontului este de 6…8 km. La contact se vor produce nori de tip cumulus şi 53 . (cald. oclus.

frontul se regenerează. Acest front este asociat cu o centură de nori foarte joşi şi de vizibilitate redusă.19 şi 1.20).altocumulus. Ploaia este mai puternică decât în cazul frontului cald.1. Zona se extinde pe sute de kilometri. Norii asociaţi frontului oclus sunt similari celor care preced un front cald. frontul se distruge. dar de durată mai mică. Înălţimea frontului este de 4 . Evoluţia vremii într-un front oclus este asemănătoare cu cea dintr-o depresiune.18 Frontul oclus Se formează în spatele frontului rece şi în fata frontului cald (fig. Sup r afa ta f Aer rece ront ala Aer cald Fig. dar centura de ploaie este mai mică. apare ploaia sau burniţa. În cazul frontului oclus rece ploaia continuă şi după trecerea frontului. Aer cald Aer mai rece Aer rece Fig. Se deplasează cu viteză apropiată de cea a vântului geostrofic.19 Ocluziune tip front rece 54 . Când ocluziunea este aproape de centrul unei foste depresiuni. pe când la trecerea frontului oclus cald aceasta se opreşte.1.6 km. In situaţia în care în zona frontului oclus se produc scăderi de presiune atmosferică.1. dar lipseşte sectorul cald şi cu mai puţină ploaie. Dacă în frontul oclus presiunea este în creştere.

1. depresiunilor barice. dar cu viteze apropiate).22) şi are o poziţie staţionară. acelaşi sens sau sensuri diferite. Frontul cald se reprezintă printr-o linie roşie sau printr-o înşiruire de semisfere de culoare roşie: Frontul rece se reprezintă printr-o linie albastră sau printr-o înşiruire de triunghiuri de culoare albastră: Frontul oclus se reprezintă printr-o linie violetă sau dublă roşie-albastră sau printr-o înşiruire alternativă de semisfere roşii şi triunghiuri albastre. sau se poate instala la periferia unui anticiclon dacă în afara acestuia se află o zonă de presiune scăzută (se constituie ca o zonă de separare între două mase de aer ce se mişcă în aceeaşi direcţie. Aer cald Aer rece Fig.1.6 Fronturile cald şi rece şi în special.20 Observaţia 1.21 şi 1. frontul oclus sunt asociate. de obicei.Aer cald Aer rece Aer mai rece Fig.1. de aceeaşi parte a unei drepte (curbe): Front cvasistaţionar Se formează pe axa talvegului depresionar (fig.21 Front staţionar (ocluziune verticală) 55 .

1. Aceste mesaje îşi ating scopul de informare a navigatorilor asupra situaţiei meteorologice din zonă sau din zonele învecinate. 1.6 Evoluţia frontului staţionar trebuie urmărită cu atenţie pentru că acesta poate să se onduleze şi să schimbe vremea în mod considerabil.1.22 Front staţionar (vedere plan orizontal) Frontul staţionar se reprezintă printr-o linie maro sau printr-o înşiruire de semisfere roşii şi triunghiuri albastre. un rol important îl reprezintă informarea meteo-oceanografică în clar şi codificată ceea ce intr-un sens global conduce la conceptul de asigurare hidrometeorologică maritimă (AHMM).1 Informare hidrometeorologică in clar Informarea în clar constă în recepţionarea la bordul navei a buletinelor meteo şi al avizelor de furtună. ele ajutând la interpretarea mai 56 . alături de documentarea climatologică din spaţiul oceanic.1016 mb r na at io t st n Fro 1012 mb 1012 mb 1016 mb Fig. Observaţia 1.6. de o parte şi de cealaltă a unei drepte (curbe).6 INFORMAREA HIDROMETEOROLOGICĂ In sprijinul navigaţiei şi al activităţilor tehnologice maritime.

1.oceanografică la bordul navei se realizează prin recepţia radio a buletinelor şi avizelor de furtună în clar. Tropical Cyclone: > 11° ..2 Informarea hidrometeo . precipitaţii atmosferice.prezenţa sau lipsa furtunii în zonă. Date care intră în conţinutul de bază al hărţilor meteo şi hidrosinoptice. vizibilitate. precum şi unele relaţii privind condiţiile de vreme la trecerea fronturilor atmosferice corelate depresiunilor barice extratropicale.6.contextul meteo . prognoza meteo pentru un anumit interval de timp (gradul de nebulozitate. .17° Bf. iar o parte servesc exclusiv asistenţei meteo-oceanografice în sprijinul navigaţiei maritime. procese fizice şi fenomene periculoase). fenomene periculoase pe mare.telegrame cifrate. 1. Recepţia buletinelor/avizelor meteorologice se realizează la bordul navelor prin radio sau telex de bandă îngustă. precum şi prin datele recepţionate în sistemul radiofacsimil. In pregătirea unei activităţi tehnologice maritime intr-un anume bazin oceanic se recomandă studierea atentă a documentaţiei de profil. Storm Warning: 10° Bf.climatologică Alături de documentarea hidrografică şi hidrometeorologică marină. furtuna pe mare este apreciată după forţa vântului (Gale warning): 8-9° Bf.3 Informarea hidrometeorologică codificată Informarea codificată se face în codurile SYNOP şi SHIP. starea mării).. Din raţiuni de operativitate şi de limbaj universal .sinoptic general: prezenţa şi evoluţia centrelor de maximă presiune (H) şi a perturbaţiilor barice de joasă presiune (L). Aceste mesaje conţin următoarele părţi: . pe frecvenţa unică de 518 KHz (sistem Navtex).precisă a hărţilor sinoptice. natura fundului.comun îndeosebi în activităţile meteorologice ce folosesc sisteme de informare sub forma unor mesaje codificate . atât sub raport hidrografic (batimetric. asigurarea meteo . care conţin într-un spaţiu restrâns un volum important de informaţii. limite de variaţie.6. a mesajelor hidrometeorologice codificate. 57 . adâncimi periculoase) cât şi sub aspect meteorologic şi hidrologic marin (valuri medii.).

BBXX – este indicativul codului 58 .codificare prin coordonate geografice. ceea ce permite pe această bază să se întocmească o hartă meteo . în unele cazuri şi de hidrologie marină. cu date reale pentru un anumit punct din mare.date reale în puncte de coordonate indicate exclusiv din spaţiul maritim. organizate în grupe de cinci simboluri/cifre. SHIP (FM 13 IX) . Codurile SYNOP si SHIP stau la baza întocmirii hărţilor sinoptice şi meteo (se întocmesc din 6 in 6 ore). Mesajele de avertisment se transmit când vântul are viteza mai mare de 11 m/s. într-o ordine prestabilită. care conţin date meteorologice. Codul SHIP Acest tip de codificare constituie conţinutul de bază al hărţilor sinoptice. exclusiv din spaţiul oceanic. având în plus precizări şi elemente privind coordonatele punctului. temperatura mării. elementele valurilor de hulă.Prin informare codificată se înţelege diferite tipuri de mesaje cifrate. fenomene de îngheţ. Codul SYNOP este de forma: BBXX YYGGiW 99LaLaLa QcLoLoLoLo iRixhVV Nddff 1SnTTT 2Sn Td Td Td 4PPPP 5appp 6RRRtR 7wwW1W2 8NhCLCMCH 222DsVs 0SnTwTwTw 2PwPwHwHw 3dw1dw1dw2dw2 4Pw1Pw1Hw1Hw1 5Pw2Pw2Hw2Hw2 6IsEsEsES ICE ciSibiDiZi unde: . drumul şi viteza navei. IAC FLEET (FM 46 IV) . vizibilitatea este sub 500 m şi gradul de agitaţie al mării este 5° Bf.sinoptică simplificată (de analiză sau de prognoză). MAFOR (FM 61 IV) . Este organizat pe structura codului meteorologic universal SYNOP.date de prognoză meteohidrologică pentru anumite raioane maritime. Codul SHIP reprezintă un mesaj hidrometeorologic complex. codificat.date reale de la staţiile de uscat şi de coastă. Principalele denumiri de coduri şi conţinutul lor general sunt: SYNOP (FM 12 IX) .

plafonul norilor.2 .indicator de includere sau de omitere a grupei de fenomene h . sau nu sunt nori sub 2500 m V V distanta de vizibilitate pe orizontală la suprafaţa mării: 59 . iar ultima cifră zecimea de grad iRixhVV – grupă privind existenţa precipitaţiilor.plafonul norilor (înălţimea la care se găseşte baza norilor): pentru h = 0 < 50 m 1 50 -100 m 2 100 -200 m 3 200 -300 m 4 300 .indicator referitor la precipitaţii: 1. vizibilitatea atmosferică pe orizontală iR . primele trei cifre reprezintă valoarea întreagă în grade. cu precizie de zecime de grad. exprimat în m/s.iW este indicator de vânt care prezintă modul cum a fost determinată viteza vântului şi unitatea de măsură (0 = vânt estimat. prezenţa grupei de fenomene meteo. exprimat în noduri. primele două cifre pentru valoare întreagă. ix . 99LaLaLa – latitudinea punctului în care s-a făcut observaţia 99 – cifră de control LaLaLa .latitudinea punctului. 1 = vânt măsurat cu anemometru.YY reprezintă data zilei când s-a făcut observaţia .. sudică.nu sunt date disponibile.precipitaţii omise. 4 = vânt măsurat cu anemometru. 3 = vânt estimat. exprimat in noduri). exprimat în m/s. 3 . vestică şi estică: 1 – latitudine nordică şi longitudine estică 2 – latitudine sudică şi longitudine estică 5 – latitudine sudică şi longitudine vestică 7 – latitudine nordică şi longitudine vestică LoLoLoLo – longitudinea punctului în care s-a făcut observaţia. ultima cifră pentru zecimea de grad QcLoLoLoLo – cuadrantul globului şi longitudinea punctului în care s-a făcut observaţia Qc – indică emisfera nordică.600 m 5 600 -1000 m 6 1000 -1500 m 7 1500 -2000 m 8 2000 -2500 m 9 > 2500 m. 4 .GG reprezintă ora de observaţie UTC .precipitaţii incluse.

7 = 7/8.direcţia vântului real exprimată în decagrade.pentru VV = 90 < 50 m 91 50…200 m 92 200…500 m 93 500…1000 m 94 1…2 km 95 2…4 km =2 M 96 4…l0 km = 5M 97 10…20 km = 10 M 98 20…50 km = 20 M 99 > 50 km > 20 M Nddff – grupă pentru date referitoare la gradul de acoperire a cerului cu nori.temperatura punctului de rouă 4PPPP .valoarea temperaturii aerului cu precizie de zecime de grad 2SnTd TdTd – valoarea temperaturii punctului de rouă: 2 . sau noduri.cer senin. 6 = 6/8. 2 = 2/8. codificată cu cifre de la 00 la 36. (0 = semnul este pozitiv. direcţia şi viteza vântului real: N nebulozitatea totală (gradul de acoperire al cerului se exprimă în optimi): pentru N = 0 .viteza vântului real în m/s. 4 = 4/8.semnul temperaturii TdTdTdTd . adică variaţia presiunii atmosferice în ultimele trei ore: 60 .cifră de control Sn .semnul temperaturii.1 = 1/8. unde 00 – calm şi 36 – 355 0…0040. TTT . 99 vânt variabil ff . dd . 8 . 5 =5/8.cer complet acoperit. 3 = 3/8. 1 = semnul este negativ).cifră de control Sn .valoarea presiunii atmosferice la la nivelul mării 4 . 9 cer invizibil.cifră de control PPPP valoarea presiunii atmosferice cu precizie de zecime de mb 5appp – tendinţa barică. funcţie de indicaţia din grupa de început iw 1SnTTT – valoarea temperaturii aerului la precizie de zecime de grad: 1 .

perioadă de 12 ore 7wwW1W2 – fenomene meteo din momentul observaţiei: 7 .8 – tendinţă în scădere ppp .cer variabil 2 . nisip sau viscol 40 .fenomene petrecute cu 3 .fenomenele meteo din momentul observaţiei pentru ww = 0 .49 – aer ceţos sau ceaţă.5 . dar nu în averse 80 .90 – averse. a . ultima cifră reprezentând zecimea de milibar 6RRRtR – precipitaţiile.7.valoarea tendinţei barice în ultimele trei ore cu precizie de zecime de milibari.tendinţa barică a presiunii în ultimele 3 h 0. la începutul mesajului este codificat cu cifrele 1 sau 2: 6 – cifră de control RRR – cantitatea de precipitaţii ce a căzut în cursul perioadei ce a precedat transmisia în mm.cer senin.59 – burniţă 60 .1.cifră de control. de la 80 la 84 . 1 . dar nu în averse 70 .cer complet acoperit 61 . vizibilitate sub ½ M 50 .6 ore înainte de observaţie pentru W1 = 0 .79 – lapoviţă şi ninsoare.de ploaie.2.69 – ploaie.39 – furtună de praf. se transmite numai în cazul în care iR.29 .perioadă de şase ore 2 .cifra de control ww .6. de la 85 la 90 – de lapoviţă sau ninsoare 91-99 – fenomene orajoase (furtună cu descărcări electrice) W1 .fenomene fără precipitaţii în ora precedentă 30 . se codifică în cifre de la 000 la 999 tR – durata perioadei în care au căzut precipitaţiile: 1 .3 – tendinţă în creştere 4 – tendinţă staţionară 5.

transport zăpadă 4 – ceaţă sau pâclă 5 .3 . 6. puternic dezvoltaţi CM – tipul de nori mijlocii. din ultimele trei ore ce preced 62 . 3. 6.drumul şi viteza navei ce transmite mesajul şi care precede transmiterea datelor oceanografice 222 – cifră de control Ds – drumul adevărat al navei. 4. nefibros. 7.furtună de praf. aici se încadrează şi norii Nimbostratus a căror bază se află de obicei la înălţimea de peste 2500 m. se codifică cu cifre de la 0 la 9 0 – nu sunt nori inferiori 1 – Cumulus Cu. se codifică cu cifre de la 0 la 9 0 – nu sunt nori inferiori 1 – Altostratus As uşor semitransparenţi 2 – Nimbostratus Ns 3 -. 4 – diferire tipuri de nori Cirrus 5. se codifică la fel ca şi nebulozitatea totală de la începutul mesajului (N). slab dezvoltat 4 – Stratocumulus Sc formaţi prin extinderea norilor Cumulus 5 – Stratocumulus bine individualizaţi 6 – Stratus St în straturi mai mult sau mai puţin continui 7 – Stratus fractus St fr de vreme rea 8 – Cumulus şi stratocumulus cu baza la diferite niveluri 9 – Cumulonimbus de furtună.7. cu protuberanţe 3 – Cumulonimbus Cb. cu extindere mică verticală 2 – Cumulus cu extindere medie sau mare.ninsoare 8 .aversă 9 . în optimi CL – tipul de nori inferiori sau cu dezvoltare verticală. 8 – diferite tipuri de nori Cirrostratus 9 – Cirrocumulus Cc 222DsVs . 9 – diferite tipuri de dori Altocumulus Ac CH – tipul de nori superiori 0 – nu sunt nori superiori 1.burniţă 6 . 2. 8.furtună cu descărcări electrice 8NhCLCMCH – formaţiunile noroase: 8 – cifră de control Nh – nebulozitatea norilor inferiori.ploaie 7 . 5.

prefixul va apărea o singură dată la începutul mesajului colectiv. din ultimele trei ore ce preced observaţia 0 .viteza navei în noduri. Numele de cod MAFOR este folosit ca prefix la mesaj indicând că este vorba despre o prognoză pentru nave. la ancoră 1 – 1…5 nd 2 – 6…10 nd 3 – 11…15 nd 4 – 16…20 nd 5 – 21…25 nd 6 – 26…30 nd 7 – 31…35 nd 8 – 36…40 nd 9 – mai mare de 40 nd 0SnTwTwTw 2PwPwHwHw 3dw1dw1dw2dw2 4Pw1Pw1Hw1Hw1 5Pw2Pw2Hw2Hw2 6IsEsEsES ICE ciSibiDiZi Codul Mafor Este un cod internaţional adoptat de O. 63 .M. când nu se poate transmite unul în limba engleză.observaţia 0 – nava în derivă.nava în derivă.M. şi se foloseşte în transmiterea buletinelor meteo pentru nave. ancoră 1 – NE 2–E 3 – SE 4–S 5 – SW 6–W 7 – NW 8–N 9 – diferite direcţii Vs . dacă se transmit mai multe mesaje odată.

4 – jumătatea de S a zonei AAA. Nu se repetă pentru în cazul unui buletin meteo care conţine prognozele pentru câteva zone (AAA). Semnificaţia codului 0.elementele valurilor. . 1GDFmW1.Mesajul cu indicativul Mafor cuprinde într-o ordine prestabilită prognoza următoarelor elemente hidrometeorologice: .9): 0 – întreaga zonă AAA. (2VSTxTn). (3DKPWHWHW) pot fi repetate de câte ori este necesar pentru a descrie schimbările condiţiilor meteo prognozate într-o regiune. 1 – cadranul de NE al zonei AAA. . . 8 – jumătatea de N a zonei AAA. se referă la prevederea vremii 64 .indicatori de grup OAAAaN: pot fi înlocuite cu numele zonei la care se referă prognoza: AAA .fenomene meteorologice.direcţia şi forţa vântului. dacă se folosesc. 2VSTxTn. . 9 – restul zonei. Primul grup 1GDFmW1 în care G = 8 şi următoarele grupe. 5 – cadranul SW al zonei AAA. . 6 – jumătatea de W a zonei AAA.1.3.temperaturile extreme ale aerului. am – indicator pentru o parte a zonei maritime (codificat 0 . 3 – cadranul SE al zonei AAA.starea de agitaţie a mării. 2 – jumătatea de E a zonei AAA.reprezintă numărul raionului maritim. Grupele 1GDFmW1. . 7 – cadranul NW al zonei AAA.2. Codul este format din cinci grupe a cinci simboluri fiecare având forma: yyG1G1 OAAAam.vizibilitatea. 3DKPWHWHW yyG1G1: reprezintă data şi ora de începere a intervalului de prognoză.

9). 9 – 12 Bf. 6 – W. 1 – 4 Bf. 8 – N. 5 – 8 Bf. W1 .reprezintă starea de agitaţie a mării (gradul mării. S .reprezintă prognoza la forţa vântului în grade Bf. 5 – SW. 2 – prognoză valabilă şase ore. 65 . 4 – S. 6 – 9 Bf.începând cu ora dată în grupa yyG1G1 şi continuând cât indică G. 1 – NE. 2VSTxTn: V .reprezintă înălţimea valului la o precizie de ± 0.5 m (codificat in două cifre). 7 – NW. 3DKPWHWHW DK . 4 – 7 Bf.reprezintă perioada valurilor de hulă (codificat 0 .9): 0 – 0…3 Bf. HWHW .reprezintă direcţia hulei. 8 – 11 Bf. (3DKPWHWHW) (G = 8) poate fi urmată de un grup1GDFmW1(G = 9) descriind un fenomen prevăzut să apară ocazinal în această zonă. (2VSTxTn). 3 – SE.reprezintă direcţia vântului (codificat 0 . Orice grupare 1GDFmW1. 7 – 10 Bf.reprezintă temperaturile extreme ale aerului (codificat 0 .codificat 0-9. (codificat 0 .9). Fm. TxTn .reprezintă perioada de timp acoperită de prognoza (codificat 0-9). Următorul grup1GDFmW1 dă perioada de timp pentru care este valabilă prognoza dată.reprezintă vizibilitatea pe mare (codificat 0 .9): Direcţia din care bate vântul: 0 – calm. începând cu expirarea perioadei date de grupul prededent 1GDFmW1 (G = 8). D . 9 – variabil (pentru codul 0). – confuz (pentru codul Dk). codificat 0-9). codificarea identică cu direcţia vântului: PW.9). O – situaţia sinoptică în zona de prognoză la începutul perioadei: 1 – prognoză valabilă trei ore. G . 3 – 6 Bf.

asigură informaţiile necesare alegerii drumului optim. QLaLaLoLo……………..3 – prognoză valabilă nouă ore.mdsdsfsfs (9dwdwPwPw) QLaLaLoLo QLaLaLoLo 66 99955 (55TtTiTc) (555PP) QLaLaLoLo 88800 77e2uu (9dwdwPwPw) QLaLaLoLo QLaLaLoLo…………… ……………. Fiecare element din prognoză este aproximativ şi trebuie privit ca o valoare medie probabilă. Codul FM 46 IV Mesajele transmise în codul FM 46 IV sunt prognoze pentru intervalul următor şi însoţite de analiza hărţilor sinoptice FM 46 IV. Grupele 2VSTxTn3DKPWHWHW sunt opţionale. 000gpgp 79e2uu (9dwdwPwPw) (9dwdwPwPw) QLaLaLoLo ………….. QLaLaLoLo….. Codul este de forma: 10001 65556 99900 BPtcPP 000gpgp sau 000gpgp 99911 66FtFiFc 000gpgp sau 000gpgp 99922 444PPP 99944 987wsws 33388 33388 QLaLaLoLo 9PtPcPP 7PtPcPP QLaLaLoLo 69PtPcPP 67PtPcPP QLaLaLoLo QLaLaLoLo QLaLaLoLo QLaLaLoLo mdsdsfsfs 0YYGcGc 0YYGcGc 000GpGp mdsdsfsfs QLaLaLoLo ………….mdsdsfsfs QLaLaLoLo QLaLaLoLo……………mdsdsfsfs QLaLaLoLo……………. sau 000gpgp 76e2uu (9dwdwPwPw) .

(00C100) 77744………………………………………………………… 44777 19191 Decodificarea grupelor individuale 10001 65556 333x1x1 grup indicând că urmează o analiză meteo grup indicând că urmează o prognoză meteo grup indicând zona de pe glob în care se găseşte punctul sau punctele care se dau în continuare 00 ..000 E 5 0 .(9dwdwPwPw) QLaLaLoLo ………….990 E 1 – se adună ½ la LaLa 2 – idem LoLo sau 3 .longitudinea rotunjită la cel mai apropiat grad (peste 100 se omite cifra 1) k ..se adaugă 1/20 la latitudine sau longitudine 0 – LaLaLoLo 0 .punct LaLaLoLo LaLa – latitudinea rotunjită la cel mai apropiat grad LoLo .emisfera nordică – punct LaLaLoLok 11 – emisfera sudică 22 – zona ecuatorială 88 .idem LaLaLoLo 100 -1800W 4 – grade întregi 5 – LaLaLoLo 0 – 990 W 6 – se adună ½ LaLa 7 – idem LoLo sau 8 – idem LaLaLoLo 100 – 1800E 9 – grade întregi Q – zona octant în care se găseşte punctul 0 0 0 – 900W 1 90 -1800W latitudini nordice 0 2 180 – 90 E 3 90 . …………….900 W 6 90 – 1800 W 7 180 – 900E latitudini sudice 0 8 90 -00 E 67 .

grup indicând subiectul analizei 00 – presiunea atmosferică 11 – fronturi atmosferice 22 – izobare 33 – mase de aer 44 – zone meteo 55 – sistem tropical 66 – norii 8 PtPcPp .GpGp – numărul de ore de adunat la GcGc pentru a obţine ora la care se dă prognoza 999bb .Când se foloseşte forma LaLaLoLo grupul 33300 şi 33311 desemnează emisfera apropiată. sistem complex 1 – joasă 2 – depresiune secundară 3 – talveg depresionar 4 – undă 5 – înaltă 6 – zonă de presiune uniformă 7 – dorsală 8 – şa barică 9 – furtună tropicală Pc – evoluţia sistemului de presiune atmosferică 0 – nici o specificaţie 1 – joasă în umplere sau înaltă în scădere 2 – schimbări mici 3 – joasă în adâncime sau înaltă în creştere 4 – sistem complex 5 – se suspectează existenţa sau formarea unui sistem de presiune 6 – se umple sau slăbeşte fără să dispară 7 – creştere generală a presiunii 8 – scădere generală a presiunii 9 – situaţie neclară 68 . 0YYGcGc . latitudinile sudice de la 0 – 300 S sunt indicate prin scădere din 100.grup caracterizând presiunea atmosferică Pt – tipul sistemului de presiune 0 – joasă.grupul zi – oră (GMT) pentru momentul observaţiilor sau YY – ziua din lună GcGc – ora (GMT) observaţiei 000GpGp . Când se foloseşte grupul 33322 pentru zone ecuatoriale.

PP – presiunea atmosferică în mb întregi (9 sau 10 sunt omise). 4 – în retragere. Cifra 7 indică faptul că observaţia este cu GpGp ore după GcGc. 99 – direcţie necunoscută) fsfs – viteza în noduri a sistemului sau frontului 000GpGp – grup indicând ora informaţiilor suplimentare 99911 – urmează sistem frontal 66FtFiFc – sistem frontal 69FtFiFc Ft – tipul frontului: 0 – front cvasistaţionar la suprafaţă 1 – front cvasistaţionar în straturi mai înalte 2 – front cald la suprafaţă 3 – front cald în straturile mai înalte 4 – front rece la suprafaţă 5 – front rece în straturile mai înalte 6 – front oclusiv 7 – linie instabilă 8 – front intertropical (preferabil să se folosească secţia tropicală a mesajului) 69 . mdsdsfsfs grup indicând mişcarea subiectului analizei: m – caracteristica mişcării 0 – nici o specificaţie 1 – staţionar.8 sau 9. 3 – devenind staţionară. iar cifra 9 înainte de GcGc. În cazul prognozei GpGp se va aduna sau scădea din GpGp + GcGc. De – a lungul unei dorsale este presiunea cea mai înaltă. 9 – se presupune o recurbare Caracterizarea mişcării se referă la subiectul analizei în poziţia dată de grupul sau grupele precedente. dsds – direcţia adevărată de deplasare în zeci şi unităţi de grad. 5 – curbare spre stânga. 6 – recurbare. 8 – curbare spre dreapta. 7 – accelerare.Aceste caracteristici se referă la sistemul de presiune din poziţia indicată de grupul de poziţie care urmează imediat după grupul cu cifrele indicatoare 7. Pentru H sau L este presiunea din centru. către care sistemul sau frontul este în mişcare (00 – nu se mişcă. 2 – schimbări mici. iar de –a lungul unui talveg este presiunea cea mai joasă.

schimbări mici sau deloc 3 – slab.grup indicând situaţia vremii wsws – situaţia vremii în zonă 00 – zonă cu hulă puternică 11 – vânt puternic (forţa 6 -7 Bf) 22 – nori la înălţime medie 33 – nori la înălţime joasă 44 – vizibilitate slabă 55 . în creştere Fc – caracterul frontului: 0 – nici o specificaţie 1 – zonă cu activitate frontală în descreştere 2 – zonă frontală cu activitate frontală cu schimbări mici 3 – zonă cu activitate frontală în creştere 4 – front intertropical (a se folosi secţia intertropicală a mesajului) 5 – se suspectează existenţa sau formarea unui front 6 – front cvasistaţionar 7 – front ondulat 8 – front difuz 9 – poziţie nesigură 99922 – urmează izobarele 44PPP – valorile presiunii atmosferice PPP – presiunea atmosferică în mb. se omite cifra 1 99944 – grup indicând situaţia vremii în zonă 987 wsws . schimbări mici sau deloc 6 – moderat. în creştere 4 – moderat. în creştere 7 – puternic.furtună (vânt forţa 8 şi mai mare Bf) 66 – precipitaţii continui 77 – vânt în rafale 88 – ploi torenţiale 99 – furtună cu descărcări electrice 99955 – urmează un sistem tropical 55TtTiTc – sistem tropical Tt – tipul circulaţiei tropicale: 70 .9 – linie convergentă Fi – intensitatea frontului: 0 – nici o specificaţie 1 – slab în scădere 2 – slab. în descreştere 5 – moderat. la presiuni mai mari de 1000 mb. schimbări mici sau deloc 9 – puternic.. în descreştere 8 – puternic.

în creştere 7 – puternică. schimbări mici sau deloc 6 – moderată. în descreştere 5 – moderată. sau în cazul prognozei cel mai puternic vânt prognozat pentru ora prognozei.caracterul sistemului tropical: 0 – nici o specificaţie 1 – difuz 2 – foarte bine definit 3 – cvasistaţionar 4 – existenţă sigură 5 – existenţă nesigură 6 – se suspectează formarea 7 – poziţie sigură 8 – poziţie nesigură 71 . schimbări mici sau deloc 3 – slabă.forţa 12 (peste 81 nd) 5 – forţa 5 6 – forţa 6 7 – forţa 7 8 – forţa 8 9 – forţa 9 Valoarea lui Ti când Tc = 9 indică cea mai mare forţă a vântului în sectorul ciclonic respectiv. în creştere 4 – moderată. schimbări mici sau deloc 9 – puternică. în descreştere 8 – puternică. în creştere (tabelul de mai jos de foloseşte când T = 9) 0 – forţa 10 1 – forţa 11 2 – forţa 12 (64…71 nd) 3 – forţa 12 (72…80 nd) 4 .0 – zonă de convergenţă intertropicală 1 – linie întreruptă 2 – linie sau zonă de convergenţă 3 – axa zonei calmurilor tropicale 4 – talveg în zona vânturilor de vest 5 – talveg în zona vânturilor de est 6 – zonă depresionară 7 – val 8 – linie sau zonă de divergenţă 9 – circulaţie ciclonică tropicală Ti – intensitatea sistemului tropical: 0 – nici o specificaţie 1 – slabă în descreştere 2 – slabă. Tc .

9 – mişcare nesigură 55PPP – valoarea presiunii atmosferice în centrul sistemului tropical 88800 – grup indicând temperatura apei de mare şi valurile 77e2uu – tipul valului şi unitatea de măsură a înălţimii valului 79e2uu e2 – tipul de izolinie (linie de egală valoare a subiecţilor de mai jos) 76e2uu 0 – val de maree (uu în m) 1 – hulă (uu în m) 2 – val nedeterminat 3 – direcţia valului (uu în grade) 4 – perioada valului (uu în secunde) 5 – 8 rezervă 9 – temperatura apei (uu în grade C) 9dwdwPwPw - direcţia şi perioada valului; poziţia definită de QLaLaLoLo identice cu dsds (00 – staţionar, 99 – variabil, confuz, necunoscut) PwPw – perioada valului (în secunde) 000c100 – grup indicând gradul de încredere în caracterizarea subiectului c1: 0 – nici o specificaţie 1 – cu siguranţă 5 – nesiguranţă 8 – foarte îndoielnic 77744 – început de masaj în clar 44777 – sfârşit de masaj în clar 19191 – mesaj meteo terminat Observaţii: - fiecare secţie de analiză sau prognoză poate fi repetată de câte ori este nevoie; - completarea în clar a mesajului poate fi făcută oriunde cu condiţia să fie precedată şi urmată de grupele cheie; - sistemele de presiune sunt date da la vest la est; fronturile se dau, pe cât posibil, de la vest la est; - într-o depresiune se dă întâi punctul central, apoi punctele izobarelor în sens ciclonic; - într-un anticiclon în sens (ordine) anticiclonic; - grupul indicând sistemele de presiune poate fi dat de două ori, iar cele indicând punctele de pe fronturi şi izobare numai o dată; - dacă un sistem de presiune este alungit, sau deschis, se vor da două sau mai multe puncte în plus pentru a arăta axa sistemului; primul punct şi valoarea presiunii atmosferice se
72

referă la vertexul curbei, iar viteza, direcţia, ritmul schimbării şi caracteristica mişcării se referă la axa sistemului; - grupul indicând mişcarea se referă la porţiunea centrală a subiectului analizat în ultima poziţie indicată; - masajele codificate se pot recepţiona o dată sau de două ori pe zi, funcţie de programul staţiei de emisie. 1.7 SINOPTICĂ METEO 1.7.1 Schema Bjerknes Datele din conţinutul hărţilor de analiză provin din decodificarea mesajelor SYNOP - SHIP pentru hărţile meteo -sinoptice de bază, de tip SHIP şi de tip RADIOTEMP pentru hărţile sinoptice de altitudine. Pentru fiecare punct de pe mare sau staţie de coastă sunt înscrise scheme Bjerknes (fig.17.23) în care elementele şi fenomenele hidrometeorologice corespund notaţiilor internaţionale ale codurilor menţionate, prin semne convenţionale sau prin cifre. Prin semne convenţionale se înscriu nebulozitatea, tipul norilor, direcţia şi viteza vântului, fenomene meteo din momentul observaţiei şi cu trei la şase trei ore înainte, tendinţa presiunii atmosferice în ultimele trei ore:
Tw Tw Tw TTT VV ww CH CM N CL h dd PPP ppp a W1W2 ff

Td Td Td Hw/Pw

Fig.17.23

unde: Tw Tw Tw – temperatura apei de mare la suprafaţă în zecimi de grade C; T T T – temperatura aerului în zecimi de grade C; w w – fenomene la momentul observaţiei;
73

V V – vizibilitatea orizontală la suprafaţă; Td Td Td – temperatura punctului de rouă în zecimi de grade C; CH - caracteristici nori superiori; CM – caracteristici nori mijlocii; N – nebulozitatea; CL NH – caracteristici nori inferiori sau cu dezvoltare verticală şi nebulozitatea lor; h – înălţimea limitei inferioare a norilor; P P P – presiunea atmosferică în zecimi de mbar; p p p – valoarea absolută a tendinţei barice; a – caracteristica tendinţei barice; W1W2 – timpul (fenomenul petrecut); HwPw– înălţimea valurilor în unităţi de 0.5 m; perioada valurilor în secunde; dd şi ff – direcţia şi viteza medie a vântului în m/s. În schema Bjerknes, fenomenele la momentul observaţiei, nebulozitatea, caracteristicile norilor superiori, mijlocii şi inferiori, caracteristica tendinţei barice, direcţia şi forţa vântului, fenomenul petrecut se descifrează şi se înscriu cu semne convenţionale, iar valorile vizibilităţii orizontale, temperatura aerului, temperatura punctului de rouă, înălţimea limitei inferioare a norilor presiunea atmosferică, se înscriu cu cifre de cod. 1.7.2 Harta meteosinoptică Harta meteosinoptică se întocmeşte prin valorificarea datelor şi informaţiilor rezultate în urma observaţiilor meteorologice, în scopul realizării prognozelor de durată scurtă şi medie. Observaţiile sinoptice se execută din trei în trei ore, dar observaţiile principale sunt cele de la orele 00.00, 06.00, 12.00, 18.00, funcţie de fusul orar al staţiei, iar aceste date intră în fluxul informaţional internaţional. Centrele mondiale meteorologice asigură prelucrarea completă a tuturor informaţiilor sub formă de hărţi meteorologice reale şi probabile, pentru diverse elemente meteorologice. Informaţiile meteorologice recepţionate sub forma unor telegrame sinoptice se decodifică şi apoi se înscriu pe hartă folosind schema Bjerknes. Această harta se actualizează din şase în şase ore, asigurând informaţiile principale în analiza nivelul mării a câmpurilor barice, termice, de vânt, nebulozitatea. Informaţiile meteorologice sunt
74

Harta meteosinoptică evidenţiază în mod diferenţiat distribuţia în planuri orizontale a presiunii atmosferice.cicloni şi respectiv forme de relief baric de tipul talvegurilor depresionare. fiecărui front atmosferic îi este caracteristic. cu linii întrerupte. viteze diferite ale vântului şi variaţii ale presiunii atmosferice.maritim. . izobarele se curbează puternic. In cadrul acestuia. alura izobarelor este fără sinuozităţi exagerate. cu linii subţiri sau întrerupte. de . specificul şi tipul norilor.tropical.. verde închis pentru ninsoare. cT – continental tropical. . tipul de precipitaţii. Prelucrarea informaţiilor şi înscrierea informaţiilor pe hărţile meteosinoptice se execută după următorul algoritm: .aer ecuatorial. la o anumită echidistanţă. P .înscrierea fronturilor atmosferice.trasarea funcţie de valorile înscrise în schemele Bjerknes. prin depresiune barică . mT – maritim tropical. în centru fiind înscrisă valoarea absolută a tendinţei presiunii din ultimele 3 ore.maritim polar. E . la trasarea izobarelor se ţine cont de poziţia fronturilor atmosferice. exprimată în km/h. atunci când nu se evidenţiază formele barice principale. prin interpolare. cP – continental polar.delimitarea zonelor cu precipitaţii. în sensul că. cu verde deschis pentru ploaie. distanţa dintre ele este mai mică la viteze mari ale vântului şi mai mare la viteze mici ale vântului. domeniile de presiune ridicată sunt marcate prin anticicloni şi formele dirijate de tipul dorsalelor anticiclonice.. galben pentru ceaţă şi roşu pentru averse şi oraje. mP . iar domeniul de presiune scăzută. T. un anumit sistem noros. conducând în final la reprezentări ale reliefului baric. sisteme de o anumită dispunere ale izobarelor. se pot reprezenta şi traiectoria de deplasare a centrilor barici din ultimele 12…24 ore. cu semnul plus sau minus. printr-o săgeată ce porneşte din centrul formaţiunii barice. mA .a lungul fronturilor. cA . din 10 în 10 mb sau din 2.transmise codificat. un anumit tip de precipitaţii.continental. la distanţa de 1 mb.aer polar.identificarea maselor de aer funcţie de gradul de acoperire a cerului. iar prin prelucrarea lor rezultă hărţi meteosinoptice de bază (la nivelul mării).aer arctic.5 în 2.5 mb. se trasează şi – linii de egală tendinţă barică (izalobarele) prin interpolare. . având înscrisă la capătul ei şi viteza de deplasare. în valori întregi. funcţie de scara hărţii din 5 în 5 mb.. aceste zone afectate de se colorează. se pot trasa şi izobare intermediare. temperatura aerului notate cu: A .. 75 . de altitudine (de topografie barică) şi speciale.

după caz. Analiza vremii este astfel o etapa de bază a prognozei pentru următoarea perioadă de 24, 48 sau 72 de ore. Analiza hărţii meteosinoptice are în vedere principalele elemente şi fenomene meteorologice, valoarea intensităţii lor repartiţia lor spaţială, durata şi eventuala lor tendinţă de deplasare., Acestea se referă la temperatura aerului, forţa şi viteza vântul, umiditatea atmosferică, pentru a se stabili cauza distribuţiei acestora, influenţa suprafeţelor adiacente, inclusiv fenomenele meteorologice deosebite. 1.8 PROGNOZE HIDROMETEOROLOGICE Prognoza meteorologică este activitatea de prevedere a condiţiilor meteorologice, pentru o perioadă de 24 până 72 de ore şi mai mult, pe baza informaţiilor recepţionate codificat sau în clar, inclusiv la bordul navelor. O bună prognoză depinde de cantitatea, calitatea informaţiilor şi de continuitatea acestora. Complexitatea prognozelor meteorologice şi hidrologice derivă este dată de faptul că manifestările de vreme sunt deosebit de complexe, ample şi de multe ori imprevizibile. Prevederea meteorologică se face pe baza cunoaşterii legilor de manifestare a fenomenelor şi proceselor sinoptice. În procesul de prognozare a evoluţiei vremii se analizează detaliat manifestărilor fenomenele meteorologice în perioade trecute de timp, coroborat cu informaţiile avute la dispoziţie şi cu cunoaşterea influenţei condiţiilor de mediu marin, asupra navigaţiei, pentru prognozele meteorologice marine. Prevederea evoluţiei unui element meteorologic se face în conexiune cu evoluţia celorlalte elemente. De regulă, se întocmesc mai multe variante probabile de evoluţie a vremii şi se alege cea mai plauzibilă, funcţie de felul de manifestare a fenomenelor meteorologice cu 2…3 zile înainte. Comandantul şi ofiţerul de cart analizează şi interpretează evoluţia vremii pe baza informaţiilor hidro - meteo, primite prin intermediul hărţilor sinoptice sau a buletine meteo şi pe această bază planifică voiajul navei, sau aduce corecţii, atunci când se impune aceasta. Prognozele hidrometeorologice se referă la: - prognoza câmpului baric la nivelul mării; - prognoza câmpului termic; - prognoza de precipitaţii; - prognoza umidităţii relative; - prognoza de vânt la diferite înălţimi; - prognoza topografie barice absolute; - prognoza topografie barice relative;
76

-

- prognoza stării mării. Prognozele hidrometeorologice la bordul navei presupun următoarele: observaţii instrumentale şi vizuale; recepţia radio a buletinelor meteo şi avizelor în clar în limba engleză (Telex - Navtex); - recepţia codificată a datelor reale şi de prognoză; - recepţia în sistem facsimil. 1.8.1 Hărţile FS, FU, FX., conţinut, analiză, interpretare Hărţile FS, FU, FX, sunt hărţi de prognoză. Prognoza este etapa finală care reprezintă o activitate hidrometeorologică complexă, care necesită cunoştinţe aprofundate de specialitate. Dintre metodele folosite pentru aceasta menţionăm: extrapolarea unor valori înscrise, modelarea matematică. Hărţile meteosinoptice evidenţiază în mod diferenţiat, distribuţii în planuri orizontale ale presiunii atmosferice, sisteme de o anumită dispunere ale izobarelor conducând în final la reprezentări ale reliefului baric; în cadrul acestuia domeniile de presiune ridicată sunt marcate, prin anticicloni şi formele derivate de tipul dorsalelor anticiclonice, iar domeniul de presiune scăzută, prin depresiuni barice - cicloni şi respectiv forme de relief baric derivate de genul talvegurilor depresionare. Anticiclonii sunt perturbaţii barice relativ stabile, mai ales in formaţiunile în care presiunea este ridicată (≥ 1040 mb). Ciclonul reprezintă un turbion uriaş de aer, în care se remarcă o mişcare spiralată, de convergenţă şi ascendentă, cu sens de rotire a aerului ce depinde de emisferă, cu procese şi fenomene meteorologice conform elementelor ce caracterizează dinamica şi termodinamica sa. In centrul anticiclonilor vântul este slab până la calm, spre periferie însă, mai ales la contactul cu zone depresionare, vânturile pot deveni puternice afectând starea vremii (mării) prin valuri de vânt asociate uneori unor valuri de hulă de amplitudini notabile. Caracteristica depresiunilor barice (ciclonilor) este dată în general de valorile ridicate ale gradienţilor barici care determină vânturile puternice; totodată se realizează o nebulozitate mărită, precum îi o seamă de fenomene amplificate îndeosebi de trecerea fronturilor atmosferice asociate depresiunilor barice extratropicale.
77

Actualmente ciclonii sunt foarte bine localizaţi şi supravegheaţi prin sateliţii meteorologici. Hărţile meteosinoptice ce pot fi recepţionate în sistem facsimil se referă în principal la starea de agitaţie a mării, temperatura apei la suprafaţa oceanului, situaţia gheţurilor marine. 1.8.2 Prognoze speciale Prognozele speciale sunt notate cu F.B. şi sunt prognoze de radiolocaţie. Prognoza scade când umiditatea creşte cu altitudinea şi creşte când umiditatea scade cu altitudinea, când temperatura apei este aproximativ egală cu temperatura aerului, iar vântul are patru grade Bf. Hărţile nefoscopice, categorie importantă de hărţi sinoptice speciale, privesc reprezentarea sistemelor noroase la scară mică şi sunt de asemenea transmise prin sistem facsimil. Hărţile nefoscopice prezintă prelucrate imagini de la sateliţi meteorologici geostaţionari sau de pasaj, uneori combinate cu date de la radarele meteorologice. Hărţile nefoscopice pun în evidenţă în mod deosebit norii cu dezvoltare verticală de tip cumulonimbus, dar şi formaţiunile noroase stratiforme, sunt evidenţiate de asemenea turbioanele noroase depresionare, benzi noroase asociate fronturilor atmosferice, limitele sistemelor noroase principale sau a sistemelor noroase secundare, celule noroase. 1.9 PR E V E D E R E A EVOLUŢIEI SITUAŢIEI M E T E O L O G I C E LA BORDUL NAVEI MARITIME

După întocmirea hărţii sinoptice pe baza mesajului codificat de analiză se trece la întocmirea prognozei. Este bine ca pentru o prognoză să se folosească o serie de hărţi succesive pentru a urmări în timp evoluţia diferitelor procese meteorologice, ceea ce permite aprecierea unde şi cu ce viteză se deplasează masele de ser cald sau rece, anticiclonii şi depresiunile, fronturile şi, ca atare, stabilirea poziţiile lor ulterioare. Prima regulă în prognoză este aceea că vremea în vecinătatea navei va fi aproximativ la fel în următoarele 24 de ore sau mai mult, dacă nava nu trece aproape sau printr-un front sau depresiune. Această eventualitate poate fi dedusă din informaţiile despre poziţia, viteza şi direcţia mişcării fronturilor şi sistemelor de presiune şi observaţiile proprii. Atâta timp cât nava se menţine în aceeaşi masă de aer, vremea pe mare nu se schimbă. Cu cât
78

respectiv se umplu. . îndeosebi a valurilor de hulă a căror înălţime şi direcţie pot da indicaţii preţioase cu privire la direcţia furtunii şi la distanţa dintre navă şi centrul ei. respectiv slăbesc. Pe lângă materialul sinoptic pot fi folosite şi o serie de reguli pe baza cărora să se aprecieze evoluţia viitoare a vremii. astfel: deplasarea norilor de la est sau nord aduce timp anticiclonic. iar anticiclonii pe direcţia ce uneşte centrul lor cu centrul tendinţei de creştere a presiunii atmosferice.depresiunile se deplasează pe direcţia care uneşte centrul lor cu centrul tendinţei de scădere a presiunii.depresiunea se adânceşte dacă în sectorul cald tendinţa presiunii este negativă şi se umple când tendinţa este pozitivă. lăsând temperaturile joase la stângă.diferenţa intre cele două mase de aer este mai mare. .depresiunile se adâncesc.depresiunile secundare se deplasează ocolind depresiunile principale în sens invers acelor de ceasornic. Aceste observaţii urmează a fi conjugate cu prognoza meteo pentru regiunea respectivă din buletinele meteorologice emise de staţiile radio.dacă depresiunile şi anticiclonii sânt asimetrici. cu observarea stării mării. . cu atât schimbarea vremii este mai puternică la trecerea dintr-o masa de aer în altă şi cu atât mai rea este vremea de-a lungul zonei frontale. traiectoriile lor se abat In direcţia axei mari. iar anticiclonii se întăresc. iar anticiclonii mici ocolesc anticiclonul de bază în sensul acelor de ceasornic. pe când deplasarea de la vest sau sud aduce timp ciclonic. este de 79 .depresiunile se deplasează de-a lungul izotermelor. dacă în centrul lor se observă tendinţe negative. . dacă direcţia de deplasare a norilor este abătută la stânga faţă de direcţia vântului de la sol. . La întocmirea prognozelor trebuie avute în vedere unele particularităţi ale formelor reliefului baric astfel: .centrul anticiclonului se deplasează in acea direcţie in care temperatura scade mai repede. căci in centrul lor se observă tendinţe pozitive respectiv negative ale presiunii atmosferice. cu încercarea de a determina tendinţa barică pentru perioada următoare. respectiv pozitive ale presiunii. Observaţiile asupra norilor întreprinse de ofiţerul de cart se impun a fi conjugate cu observarea presiunii atmosferice înregistrată de barograf. .

pe timp de ceaţă.dacă presiunea este cu 4 mb. termic vertical în straturile inferioare ale atmosferei. indică vânt slab pentru toată ziua. dimpotrivă. vântul se va întări iar dacă are convexitatea în sus.dacă.pe vânturi de nord ceaţa este mai puţin probabilă. după o ploaie îndelungată. probabilitatea este redusă ca in următoarele 12 de ore 80 . vântul se întăreşte. . dar fără ploaie şi cu vânt moderat. dar. ceaţa se întăreşte iar la încetare ploii ceaţa se ridică sau slăbeşte mult. cu vânt puternic şi precipitaţii. care apare după apusul soarelui şi se menţine până după răsăritul soarelui. . sau mai mult sub media pentru momentul respectiv (valorile medii se scot din cărţile pilot) şi scade în continuare. dacă două straturi de nori inferiori se deplasează pe direcţii perpendiculare. Dacă. va slăbi. se deplasează în direcţii diferite. dacă. începe ploaia.dacă. aceeaşi direcţie şi sens. mirajul indică o schimbare a vremii datorita variaţiei gradientului. vântul se va întări. sau mai mult peste media locului şi momentului respectiv şi continuă să crească sau este staţionară. . . curba barografului are convexitatea în jos. se poate aştepta la o îmbunătăţire rapidă a vremii.ceaţa cu grosime mică. dacă se împrăştie înainte de răsăritul Soarelui. . creşterea temperaturii seara şi noaptea indică o înrăutăţire a vremii în următoarele 6 la12 ore.dacă atunci când presiunea atmosferică este in creştere. .ceaţa este mai probabilă după o zi senină decât după O zi noroasă. nebulozitatea va creşte.ploaia sau ninsoarea intensă dimineaţa cu vânt puternic indică vreme rea în tot cursului zilei. va slăbi. cer senin şi vânt slab seara indică o vreme frumoasă pentru a doua zi. indică un timp ciclonic. iar dacă are convexitatea în jos. vremea devine instabilă şi vântul puternic. dacă norii aflaţi la diferite înălţimi se deplasează în.ploaia puternică noaptea cu vânt slab indică vreme bună pentru toată ziua. probabilitatea ca a doua zi să fie vreme bună sau cu vânturi slabe este foarte mică pentru că scăderea presiunii înseamnă vreme instabilă şi intensificarea vântului.aşteptat timp anticiclonic. curba barografului are convexitatea în sus. . .dacă presiunea este cu 4 mb. atunci când presiunea atmosferică este în scădere. vremea se va strica şi vântul se va întări. . . mişcarea vizibilă a norilor în direcţia inversă direcţiei (sensului) vântului de la sol indică o apropiere rapidă a frontului rece.

in special iarna şi părţile de nord şi vest ale zonei. Când depresiunea atinge sud-estul Groenlandei. Dacă presiunea atmosferică scade încet. Prognoza este singura cale satisfăcătoare pentru obţinerea de date referitoare la vremea de mâine în această zonă.şi aria cu vânturi puternice. De asemenea.estul Insulelor Bahamas în Oceanul Atlantic. în nord . dar vremea poate fi la fel de rea. deteriorarea.est intensificându . Pe partea vestică a Oceanului Atlanticului şi Pacificului este foarte frig iarna.vremea să se deterioreze.vest menţin o vreme moderată. vremea bună numai rareori se prelungeşte. unde se întâlnesc mase de aer polarcontinental cu mase de aer tropical-maritim.estul Filipinelor. acest interval se măreşte la 24 ore dacă presiunea este cu 8 mb. nord . consecinţele sânt de scurtă durată pentru că nava este. sânt numeroase. Cum depresiunile trec continuu prin această zonă.vest la nord – est. iar scăderea. îmbunătăţirea vremii. Este necesar ca barograful să fie verificat periodic. dar continuu faţă de presiunea normală. de obicei. aproape de traiectoria unei depresiuni în spatele ei în primul caz şi în faţa ei în cel de al doilea. în cazul unei ocluziuni viteza acesteia este mai mică decât a depresiunii. cu o culoare distinctă. funcţie de situaţia. în majoritatea cazurilor. în timp ce pe partea estică vânturile de sud .se în timp şi lărgindu . în timp ce furtunile. probabil. cu vânturi predominant nord . pe hârtia barografului se va trasa înainte de folosire. viteza de variaţie a presiunii diferă. Aceste depresiuni au o direcţie. o linie reprezentând valorile normale ale presiunii atmosferice pentru un interval de timp. În emisfera nordică regiunea de formare a depresiunilor este o zonă alungită orientată de la sud . Dacă aceste variaţii sânt rapide. în Oceanul Pacific şi în nord . unde temperaturile pot contrasta puternic de la o zi la alta. În Oceanul Pacific depresiunile ating 81 . Presiunea atmosferică în creştere indică. nava se îndepărtează de un anticiclon şi se apropie de o depresiune. cele mai multe au trecut de intensitatea maximă şi încep să ocluzeze descrescând în viteză. mai mare decât normal. deci. întreruptă numai ocazional de o vreme deosebit de rece când vânturile sânt din nord şi est. Viteza cu care scade presiunea nu dă indicaţii cu privire la forţa vântului care urmează să fie întâlnit deoarece nava se poate îndrepta spre o depresiune sau poate merge cu ea şi. Zona latitudinilor medii este o regiune de conflict a maselor de aer. Adesea mai apare o zonă secundară nu departe in vestul şi nordul Insulelor Hawai în timpul iernii.vestice. Pentru a urmări mai uşor şi continuu valorile presiunii măsurate cu barograful în raport cu cele normale.

largul coastelor estice ale Groenlandei şi. Aisbergurile sunt un pericol şi mai mare în zona Grand Bank. vara datorită contrastului mare între temperatura apei şi cea a aerului. nord-estul Islandei. primăvara şi începutul verii. în nordul Japoniei şi de-a lungul coastelor estice ale Asiei din ianuarie până în martie. (mai redus) şi împinse spre est. Newfoundland. sunt asociate maselor de aer tropical maritim. Oricum ceaţa şi vizibilitatea redusă. lăsând o zonă mai largă la discreţia depresiunilor barice. probabilitatea de furtună este mai mică decât oriunde în nordul şi nord-vestul Oceanului Atlanticului. dacă apare un anticiclon lângă Islanda. Vizibilitatea slabă apare în special la începutul vremii calde. în ambele emisfere. În emisfera sudică există un proces aproape continuu de curgere a depresiunilor barice în direcţia est sau sud-est între latitudinile 300S şi 600S. În perioada de iarnă navele în drum spre. Anticiclonii se resping astfel că. Japoniei la nord de 35°S. ice-floes) este o ameninţare pentru navigaţia în zonele Newfoundland şi Labrador din decembrie până în aprilie. iar vânturile de la sud de 35°S (30°S iarna) sânt cel mai adesea dintre direcţiile nord-vest şi sud-vest. pentru ca în zona Capului St. Garda de Coastă americană menţine o 82 . aceşti anticicloni aduc perioade scurte de vreme frumoasă peste zonele deasupra cărora trec. astfel încât să refacă (întărească) anticiclonii de deasupra oceanului. le înghit şi revin la poziţiile lor anterioare. În Pacific zonele cu cea mai densă ceaţă sunt largul coastelor estice ale Chinei. care vor pătrunde astfel. la intervale de timp. În Golful Biscaya.Vicente probabilitatea să fie foarte mică. în estul Canadei. sau dinspre porturile americane. Emisfera sudică este mai puţin afectată de ceaţă. deşi cu proastă reputaţie. Datorită deplasării spre est cu viteze de 20…30 Nd. În Atlanticul de Nord zonele cu apă rece din largul Labradorului. Grand Bank. În emisfera nordică nucleele de presiune înaltă (anticicloni tineri) sunt produse de presiunile înalte din Siberia şi Canada.intensitatea maximă când trec pe la sud de Insulele Kurile şi peninsula Kamceatka şi se umplu în zona Insulelor Aleutine. situate la nord de latitudinea de 45°N vor întâlni cu siguranţă o depresiune barică. anticiclonul Azorelor se va retrage spre sud la o distanţă de circa 1500…2000 mile marine. Gheaţa (pack-ice. riscul de întâlnire scade. care se deplasează spre ele. în vestul şi sud-vestul Europei. lingă Insulele Kurile şi Aleutine. Este recomandat a se evita zona de la nord de 40°N şi vest de 40°W. dar coborând spre sud. sunt ceţoase.

însă şi situaţii când hula. Când norii Cirrus şi Cirrocumulus nu sunt imediat urmaţi de vreme rea ei dau un „avertisment de furtună” cu cel puţin 12 ore înainte. Sunt.37 milioane km3 (94. din care 1.2%) este reprezentat 83 . Norii cirrus cu puţine excepţii prevestesc înrăutăţirea vremii. vizibilă cu ochiul liber precede vremea rea: în cazul unei furtuni tropicale pentru că viteza furtunii este mai mică decât a vântului şi în cazul unei ocluziuni care se mişcă încet şi spre care se îndreaptă nava. 2.1 GENERALITĂŢI Volumul total de apă existent pe Terra este de 1. ca val rămas după ce vântul care l-a format a încetat să mai bată. nu poate ajuta în prognoză. Hula este o caracteristică a acestor latitudini iarna. în acest caz.45 milioane km3. Oricum cel mai folositor ghid sânt norii care preced un front cald sau o ocluziune când apar secvenţial şi au evoluţii tipice.patrulă a gheţurilor care avizează navele din zonă. în special în jumătatea de est a oceanelor datorită puternicelor vânturi de nord-vest şi vest în spatele depresiunilor. Hula. Regula este valabilă mai ales în Marea Mediterană. OCEANOGRAFIE 2. este ariergarda furtunii şi.

1) unde: Pu este volumul precipitaţiilor căzute pe uscat. dar şi cu unele variaţii locale: Tabel 2. densitatea. turbiditatea. vâscozitatea. A – totalitatea volumului de apă acumulată în atmosferă. Po – volumul precipitaţiilor căzute pe suprafaţa oceanului planetar. ocean. Sulf 84 Concentraţia (mg/l) 18.540 1. S – scurgerea apei de pe uscat în oceane.de volumul oceanului planetar. Din punct de vedere al compoziţiei apa de mare reprezintă o soluţie complexă de săruri minerale.1) relativ constantă la nivel oceanic. Eu – volumul evaporaţiei de pe uscat. Repartiţia apă – uscat în cele două emisfere este următoarea: apa 53% şi uscatul 47%. Elemente constitutive 1. Clor 2.980 10. Magneziu 4. Astăzi se consideră că volumul total de apă de pe Terra este constant şi numai distribuţia spaţială a apei este variabilă în momente diferite.1 Compoziţia apei de mare Nr. conductibilitatea electrică şi termică. restul fiind apa existentă pe uscat şi în atmosferă. transparenţa.350 885 . Sodiu 3. iar circulaţia apei în natură este un fenomen închis. în timp ce în emisfera sudică raportul este 89% apă şi 11% uscat. Eo – volumul evaporaţiei oceanice. culoarea. Principalele proprietăţi ale apei de mare sunt: temperatura. Ecuaţia generală a bilanţului apei în natură este de forma: P +P o =E o +E u +S + u dA D t (2. (tabel 2. sol şi subsol.crt. salinitatea. Din circuitele locale ale apei în natură interesează pentru lucrarea de faţă circuitul local oceanic şi cel local continental (sau hidrologic).

002 0. − absorbţia radiaţiilor solare de straturile superficiale ale oceanului.01 0.07 0. 10. 20. 9.2. 18. Procesele care produc încălzirea şi răcirea apei de mare sunt cunoscute ca fiind: − contactul ocean – atmosferă.1 Temperatura apei de mare Temperatura apei de mare este un parametru hidrologic de stare cu importanţă deosebită în exercitarea schimburilor calorice ocean – atmosferă.5. Apa de mare primeşte în principal energie calorică de la Soare prin fenomenul de radiaţie solară şi în secundar de la Pământ. 8. 85 .003 0.01 0. − precipitaţiile atmosferice. cu particularităţi în diferite zone maritime.00004 2. − amestecurile turbulente şi de advecţie. 6.2 REGIMUL TERMOSALIN ŞI DE DENSITATE Regimul termosalin şi de densitate se bazează pe variaţii în timp şi spaţiu a temperaturii. − radiaţia efectivă.01 0.06 0. − convecţia termică. 16.002 0. 19. 13. 11. 17. 21. 2. Calciu Potasiu Brom Carbon Stronţiu Azot Fosfor Iod Zinc Fier Aluminiu Cupru Uraniu Nichel Magneziu Argint Aur 400 380 65 28 8 0. salinităţii şi densităţii apelor marine. 14. 7. 12.5 0. 15.0003 0.

astfel că ecuatorul termic se situează mai la nord de ecuatorul geografic. mai mare cu aproximativ 3o C decât temperatura medie a stratului de aer adiacent suprafeţei oceanului. Distribuţia temperaturii apei de mare pe verticală depinde de condiţiile fizico – geografice locale. la aproximativ 20o C în zonele situate pe latitudini medii. În emisfera nordică temperaturile sunt mai ridicate decât cele din emisfera sudică. Temperatura are variaţii extreme absolute cuprinse între –2o C şi 38o C. la 27o … 28o C în zonele ecuatoriale. de caracterul său hidro – fizic şi de intensitatea schimbului turbulento – convectiv.6%. este diferită pentru diferite zone. Temperatura la suprafaţă este variabilă funcţie de radiaţia solară. Temperatura medie a oceanului planetar este de 17. la 22 calorii/cm2 la latitudinea de 700S. temperatura apei are variaţii importante până la adâncimea de 1000 … 1500 m.4o C. pentru că pentru adâncimi mai mari variaţiile să fie neînsemnate. lunare. temperatura apei de mare scade cu adâncimea. de latitudinea geografică. Cantitatea de căldură primită de apa oceanică. sezoniere şi anuale. de mişcarea curenţilor marini. 86 . Variaţiile temperaturii apei oceanice sunt: diurne. frecvenţa şi forţa vântului. În general apa oceanică este mai caldă decât atmosfera adiacentă.− evaporaţia. căldura fiind restituită atmosferei terestre în perioada rece a anului şi a nopţii. de la 252 calorii/cm2 la latitudinea de 100 N. Temperaturile medii la suprafaţa oceanului variază de la 3o C în zonele polare. cu excepţia zonei tropicale unde apa este mai rece. La larg. În emisfera sudică izotermele medii de la suprafaţa oceanului au un caracter mai regulat la sud de paralelul de 40o S. În general. Principalele caracteristici termice ale apei de mare Energia solară primită de oceanul planetar este absorbită în proporţie de 99.

cu un maxim la 200 … 600 m. temperatura apei scade. ca urmare a amplitudinilor mici ale radiaţiilor solare. atingând valori de 20…100 C. 3o C în zonele tropicale. În raioanele polare. Variaţia diurnă a temperaturii apei de mare pe seama absorbţiei radiaţiei solare se face simţită până la adâncimi de aproximativ 30 m. Variaţiile zilnice şi sezoniere ale temperaturii apei de mare depind de variaţia radiaţiei solare. Variaţia sezonieră a temperaturii apei de mare urmăreşte variaţia temperaturii aerului. amplitudinea temperaturii diurne nu depăşeşte 1o C. iar sub această adâncime temperatura scade puternic.stratificare izotermă. Temperatura apei variază în adâncime funcţie de zona geografică şi anotimp astfel evidenţiindu-se fenomenele de: . în adâncime temperatura apei creşte. de regulă. În zonele de litoral şi în cele de întâlnire a curenţilor marini calzi şi reci variaţia diurnă a temperaturii apei are valori de până la 100 C. iar în zonele situate pe latitudini medii aceste valori sunt de la 10o … 12o C în emisfera 87 . de condiţiile hidro – fizice şi hidrologice locale.stratificare inversă. în emisfera nordică şi invers în cea sudică. Amplitudinile sezoniere ale temperaturii apei de mare nu depăşesc. . La larg temperatura minimă diurnă la suprafaţa mării se înregistrează între orele 04 şi 08 şi maxima în jurul orei 14. astfel că se înregistrează valori maxime în august şi minime în februarie. pentru ca în continuare temperatura apei să scadă uşor până la fund. Variaţiile sezoniere ale temperaturii apei de mare se propagă la adâncimi de circa 350 m.În zonele ecuatoriale şi tropicale stratul de apă de până la 100 m este puternic încălzit. . În mările subpolare variaţia temperaturii apei are variaţii sezoniere importante. iar scăderea temperaturii cu adâncimea este mai slabă faţă de zonele calde. în stratul superficial.stratificare termică normală.

6 .2 . Măsurarea temperaturii apei se execută în oceanografie la precizie ridicată (± 0.2).9 Se poate astfel observa că: amplitudinile termice anuale cresc de la ecuator către poli.6 . 25. 2000 m). Tabel 2.2 . şi de 6o … 7o C în emisfera nordică. 100. A 8 1 6 3 2 2 2 3 5 4 2 mpl .sudică.8 . pentru ca termometrul să nu fie influenţat prea mult de temperatura mediului exterior. Valorile temperaturilor se înscriu pe hărţile cu hidroizoterme (liniile de egală temperatură a apei de mare) lunare şi anuale.4 0.1 .6 .7 . cu valori de 280…300 C. 1000. în emisfera sudică amplitudinile termice anuale sunt mai mici (datorită preponderenţei suprafeţei oceanului). Amplitudinile termice anuale cele mai mari se întâlnesc în partea nord-vestică a Oceanului Pacific. 500.3 .01° C) deoarece aceasta este considerată elementul principal. Măsurarea temperaturii şi salinităţii apelor marine se face la 0 m şi în profunzime la orizonturi standard (5.2 Amplitudinile termice anuale ale apei de mare funcţie de latitudinea geografică ( în 0C) 5 4 3 2 1 0 1 2 3 4 5 L 0 00N 00N 00N 00N 00N N 00S 00S 00S 00S 00S at. Temperatura şi salinitatea permit calcularea densităţii apei de mare. Amplitudinile anuale ale temperaturii apei de mare sunt mai mari decât amplitudinile diurne (tabel 2. în plus este prevăzut cu un mic recipient în partea inferioară care poate menţine o anumită cantitate de apă în timpul determinării. ca urmare a întâlnirii curenţilor oceanici calzi şi reci. Temperatura se mai măsoară şi cu termobatigraful. în emisfera nordică amplitudinile termice anuale sunt mai mari (ca urmare a influenţei uscatului asupra apei oceanice). In navigaţie temperatura apei se determină numai la suprafaţa mării la precizie de zecime de grad. 75. 88 . 10. Măsurarea concretă a temperaturii se execută cu termometre de apă care sunt protejate de o carcasă metalică cu o fantă longitudinală ce poate obtura termometrul. 50.

270 C) încadrează ecuatorul terestru. . în special în regiunile intertropicale (ca urmare a influenţei alizeelor şi a curenţilor oceanici calzi). . cu excepţia zonei calde tropicale. în timp ce în sud. între latitudinile de 400 N şi 700 N. iar uscatul este acoperit cu gheaţă şi zăpadă tot timpul anului. sunt mai scăzute decât cele 89 . Repartiţia temperaturii apei pe bazine oceanice Repartiţia temperaturii apei la suprafaţă şi în adâncime în Oceanul Atlantic În Oceanul Atlantic temperatura medie este de 16.ecuatorul termic se deplasează mult către nord în sezonul cald.apele mai calde sunt situate în partea estică a oceanelor. de asemenea. . Există. Acest lucru se datorează faptului că în nord legătura cu apele artice este relativ îngustă. . iar uscatul înconjurător vara este fără zăpadă şi cu temperaturi pozitive. legătura cu apele antartice este liberă. . diferenţe de temperatură a apei între coastele de est şi cele de vest. iar cele mai reci în partea vestică oceanică (ca urmare a influenţei curenţilor oceanici reci).hidroizotermele din emisfera nordică au un aspect mai regulat decât cele din emisfera sudică.temperatura medie din emisfera nordică este mai mare decât cea din emisfera sudică. în special în bazinul Oceanului Atlantic şi în zona estică a celui Pacific. temperatura din bazinul de nord fiind mai ridicată decât cea din bazinul sudic.90 C. astfel: temperaturile de-a lungul ţărmurilor american şi groenlandez.Analiza hidroizotermelor anuale ale apelor oceanice arată următoarele: . .apele cele mai calde (cca. .temperatura apei oceanice este mai ridicată decât cea a stratului de aer adiacent.la latitudini egale apele oceanice din emisfera nordică sunt mai calde decât cele din emisfera sudică.temperatura medie la suprafaţa apei oceanice este mai mare decât cea a uscatului adiacent.

faţă de coastele asiatice cu temperaturi negative şi gheaţă.10 C.înregistrate de-a lungul ţărmurilor europene. Pentru zonele cuprinse între latitudinile de 300 N şi 400 N diferenţele de temperatură sunt de 40… 130 C. ca urmare a acţiunii în zonă a curentului rece al Californiei. în golful Alaska temperaturile apei sunt pozitive tot timpul anului. până pe latitudinile de 400 S. temperaturile mai scăzute fiind cele de pe coastele americane. datorită acţiunii Curentului Braziliei. la sud de paralela de aproximativ 50 S temperatura apelor situate de-a lungul ţărmurilor americane este mai ridicată de decât cea a apelor africane. la sud de paralela de 400 N temperatura apelor costiere europene şi africane este mai scăzută decât cea înregistrată pe coastele americane. ca urmare a acţiunii curentului rece al Labradorului (coastele americane) şi cel al Golfului (coastele europene). Kamceatka şi Oya Shiwo. în zona cuprinsă aproximativ între 50 N şi 50 S la nord şi la sud de Ecuator nu există variaţii notabile ale temperaturii apelor oceanului. ca urmare a influenţei curenţilor reci din zonă. Repartiţia temperaturii apei la suprafaţă şi în adâncime în Oceanul Pacific În Oceanul Pacific temperatura medie este de 19. este de semnalat un fenomen de stratificare termică în pătura de apă relativ de suprafaţă. curent cald. La sud de Ecuator. Cele două straturi mai reci sunt: cel de suprafaţă şi cel situat de la 20 m adâncime în jos. adică existenţa unui strat de apă cu temperaturi mai ridicate (între stratul de suprafaţă şi până la aproximativ 20 m adâncime) între două straturi cu temperaturi mai scăzute. de-a lungul Americii de Sud şi a celui rece al Benguelei. În ceea ce priveşte distribuţia temperaturii apei pe verticală în zonele polare sudice. Pe latitudini de peste 500 N situaţia se inversează. 90 . de-a lungul Africii. curent rece ce acţionează de-a lungul ţărmurilor europene şi africane. cu diferenţe notabile ale valorilor temperaturilor înregistrate pe coastele sale de est şi de vest. ca urmare a acţiunii Curentului Canarelor. se înregistrează temperaturi ale apei mai scăzute de-a lungul ţărmului american ca urmare a influenţei curentului rece al Perului.

74% 3. Bilanţul termic al apei de mare reprezintă raportul dintre căldura primită şi cea cedată şi poate fi pozitiv. sau greutatea totală a sărurilor exprimată procentual. sunt egale. Cantitatea de oxigen dizolvată scade proporţional cu adâncimea. crescând salinitatea. În concluzie se poate arăta că proprietăţile apei de mare sunt diferite de apa dulce.2. 6. 2. astfel că punctul de fierbere creşte. iar cel de îngheţ.5%. Atunci când cele două cantităţi de căldură. Concentraţia de oxigen în stratul de apă de la suprafaţa oceanului depinde de temperatura şi de mişcarea apei. iar proporţia sărurilor minerale este următoarea: 1. când fenomenul se desfăşoară invers. Salinitatea se exprimă în % sau în ‰. fără variaţii şi contraste termice deosebite. 3. primită şi pierdută. K2SO4 MgBr2 CaCO3 Într-un km3 de apă de mare sunt dizolvate aproximativ 40 milioane de tone de substanţe anorganice. 2.60% 5. Alături de acestea apa de mare conţine şi substanţa organice şi oxigen dizolvat. Conţinutul mediu în săruri al apei de mare este de 3. scade. NaCl MgCl2 MgSO4 CaSO4 77.88% 4. 4.Repartiţia temperaturii apei la suprafaţă şi în adâncime în Oceanul Indian Temperatura medie a Oceanului Indian este de 170 C. bilanţul termic este constant sau echilibrat. şi într-un caz şi în celălalt sărurile rămân în stare lichidă. având valori minime la 91 . 7. atunci când cantitatea de căldură acumulată este mai mare decât cea pierdută şi negativ.2 Salinitatea apei de mare Salinitatea apei de mare S reprezintă concentraţia totală a sărurilor dizolvate.76% 10.

în zona intertropicală şi la adâncimi de 800…1000 m. ρ=S 0o 4o [g/cm3] (2.3) Densitatea convenţională se determină cu ajutorul tabelelor oceanografice. este principalul parametru hidro – fizic al apei de mare şi reprezintă raportul dintre greutatea unităţii de volum a apei la temperatura dată şi greutatea aceleiaşi unităţi de volum de apă distilată la temperatura de + 4o C. Punctul de îngheţ scade cu creşterea salinităţii. Densitatea apei de mare creşte cu creşterea salinităţii şi. Greutatea specifică a apei de mare ρ reprezintă raportul dintre greutatea unităţii de volum la temperatura de 0o C şi greutatea cantităţii de volum de apă distilată la temperatura de + 4o C. Este un parametru adimensional 1. în 92 . La 0o C greutatea specifică este numeric egală cu densitatea apei de mare.2) Căldura specifică (cantitatea de energie necesară pentru creşterea cu un grad Celsius a unui gram de apă) creşte odată cu creşterea salinităţii şi variază direct proporţional cu temperatura. apa oceanică normală îngheaţă la valori de circa – 20 C. … sau. Densitatea apei de mare depinde de temperatura şi salinitatea acesteia.adâncimi de 500…700 m.3 Densitatea apei de mare Densitatea apei de mare σt.2. 2. iar greutatea specifică numai de temperatură. în zonele temperate şi polare. în mod convenţional: σt = to 4o (2. astfel că punctul de fierbere creşte cu salinitatea.

0275. iar pentru diferenţe de temperatura de 1o C. densitatea apei de mare variază între 0. − salinitatea apelor salmastre este mai mică de 25 ‰.00074 …0. pentru salinităţi de la 0 ‰ la 40 ‰. Marea Mediterană S=37…39 ‰. ca de la 500 m în jos creşterea să fie foarte mică. Astfel. Densitatea apei de mare. Distribuţia salinităţii şi densităţii apei de mare este următoarea: − salinitatea medie a apelor oceanice este de 35 ‰. Se exprimă în mod curent adimensional. rămânând constantă de la 400 – 500 m. − în raport cu adâncimea diferă funcţie de latitudine (Ex: în zonele polare salinitatea scade rapid în primii metri. Metoda chimică rămâne precisă şi expeditivă. densitatea variază în limitele 0. exceptând mările continentale. Densitatea variază în funcţie de salinitate şi temperatură. − densitatea medie a apei oceanice la suprafaţă variază între valorile 1. apoi creşterea este mai mică.00035.019 şi 1. Marea Neagră S=1 …18 ‰). Salinitatea variază în funcţie de latitudine. − în mările continentale variaţia salinităţii este mare ca urmare a aportului de apă dulce (Ex: Marea Baltică S=8 ‰. ci scade sub 00 C. − în raport de poziţia geografică. sau greutatea specifică se află într-un raport de invers proporţionalitate cu temperatura şi direct dependentă faţă de salinitate. Densitatea apei creşte cu latitudinea şi se poate determina analitic sau instrumental cu areometru. în stratul superficial densitatea apei de mare este invers proporţională cu salinitatea.00082.00000 … 0. pentru variaţii de 1‰ ale salinităţii la temperaturi diferite. Măsurarea densităţii se efectuează la meniscul areometrului 93 .general. Salinitatea apei de mare se poate determina prin metode chimice şi fizice. De asemenea salinitatea variază cu adâncimea. − la larg variaţia salinităţii este mică 2 – 3 ‰ funcţie de mărimea variaţiilor de temperatura a apei de mare. variază invers proporţional cu temperatura apei de mare. apoi variaţia scade. La salinităţi de peste 20 ‰ densitatea maximă nu mai este la 40 C. în zonele ecuatoriale salinitatea creşte rapid către valori maxime în jurul adâncimii de 100 m.

dar foarte importantă în zone portuare). 2. − curenţii marini. mişcarea Pământului). cum ar fi curenţii marini.undele anemobarice (valurile de furtună). Principalele forme de dinamică a apelor marine ce interesează navigaţia maritimă sunt: − valurile. .mareea (nesemnificativă în larg. 2.valuri seismice (apar datorită mişcărilor seismice în largul mării). ce sunt amplasate la un cheu unde fluctuaţia navelor este redusă.3. erupţii). interni (diferenţele de densitate şi temperatură) şi de dinamică a scoarţei terestre (cutremure.1 Oscilaţiile de nivel Principalele mişcări oscilatorii ale mării sunt: . . rade portuare şi porturi). Dinamica apelor marine cuprinde două categorii de mişcări: .plasat într-un recipient în care există proba de apă de mare căreia i s-a determinat greutatea specifică. − mareea.unde interne (oscilaţii ce apar în masa apei).2 Mareea 94 . . . atracţiei aştrilor.seişele (fenomene de pendulare sub efectul presiunii atmosferice şi care apar în mările închise.3 DINAMICA APELOR MARINE Apele marine sunt într-o continuă mişcare ca urmare a acţiunii complexe a unor factori externi (vântul. presiunea atmosferică.3.valurile de vânt şi hula. până la fenomenele de maree. Măsurarea oscilaţiilor de nivel se realizează cu instalaţii numite maregrafe. 2.mişcări oscilatorii în care se includ oscilaţiile pe perioadă scurtă (valuri).mişcări de translaţie. . .

Mareea solară Forţa solară generatoare de maree se manifestă diferit de la un punct terestru la altul. În largul oceanelor înălţimea acestei unde ajunge la 0. Mişcarea periodică a mareei se execută într-un interval de timp solar mediu de 24 ore şi 50 minute. iar la coastă aceasta poate lua valori de până la 20 m. Mareea lunară Mareea lunară este cauzată de atracţia exercitată de satelitul Pământului asupra maselor de ape marine pe timpul mişcării sale de rotaţie în jurul Terrei. În realitate se observă mareea lunisolară ca urmare a efectului combinat al forţelor lunare şi solare generatoare de maree. iar perioada forţei producătoare de maree a soarelui este de 24 ore. Mareea este determinată în special de forţa de atracţie combinată lunară şi solară exercitată asupra maselor de ape marine. Forţa producătoare de maree este rezultanta forţelor de atracţie şi centrifuge ce se manifestă în mişcarea acestui sistem. în care acţiunea Lunii este preponderentă. Atracţia lunară este determinantă de 2. Valoarea forţei lunare generatoare de maree este zero la poli şi maximă la ecuator. între răsăritul Lunii şi culminaţie şi o componentă vestică. în cadrul sistemului Pământ – Lună – Soare. cât şi între apus şi culminaţia inferioară.Mareea reprezintă o mişcare periodică în urma căreia nivelul mării creşte şi scade succesiv.6 m. corespunzător unei zile lunare (trecerea lunii de 2 ori prin meridianul locului). având un ciclu complet pentru fiecare din cele două perioade în care Soarele se află deasupra orizontului şi sub orizont. Forţa lunară generatoare de maree are o componentă estică.5 ori mai mare decât cea solară. Mareea este de fapt mişcarea ondulatorie a nivelului mării. având o valoarea maximă între răsărit şi culminaţia superioară. ca urmare a distanţelor diferite Pământ – Lună şi Pământ – Soare. 95 . Rezultatul acestei forţe este materializat de o undă ce se propagă pe suprafaţa oceanelor odată cu rotaţia Pământului. Aceste două componente sunt zero la răsăritul şi apusul Lunii. cât şi la culminaţia inferioară şi superioară a Lunii. între culminaţie şi apus. ca urmare a mişcării de rotaţie şi de revoluţie a Pământului.

In cadrul fenomenului de maree se pot diferenţia: . − de maree. − nestabilizate. − întreţinute. − tridimensionale. − după variaţia elementelor principale: − stabilizate. În practică de navigaţie. − anemobarice. − staţionare (seişe). CURENŢII MARINI. − după raportul dintre lungimea valurilor şi adâncimea mării: − scurte.mareea fluvială.4 VALURILE. 96 . sau tablele de maree (Tide Tables). . determinarea elementelor de maree se efectuează în mod simplificat pentru un anumit port. . DETERMINARE 2.mareea mixtă. − lungi. − izolate.mareea semidiurnă neregulată. 2. folosindu-se secţiunea a treia din Brown's Nautical Almanach pentru anul în curs. − după deplasarea formei: − valuri în mişcare. − şi valuri (unde) interne.1 Valurile marine Valurile marine se clasifică astfel: − după modul de formare: − de vânt.4. .mareea diurnă. MĂSURARE. − după dispunere: − de suprafaţă. − după caracterul forţelor ce acţionează după formarea lor: − libere. − după formă: − bidimensionale.

Fig. apa revine la normal sub acţiunea gravitaţiei pe o pantă mai abruptă.2.Valurile de vânt Valurile de vânt se formează ca urmare a acţiunii de durată a vântului şi reprezintă atât un transport de apă cât şi o mişcare orbitală a moleculelor de apă de mare (fig.2. 97 . cu valori de zeci şi sute de metrii). − talpa. − înălţimea h (distanţa pe verticală de la creastă până la talpa valului. − lungimea L (distanţa pe orizontală între două creste succesive.2) : − creasta. cu valori maxime de peste 15 m). − frontul de atac.2 − panta P (raportul dintre lungime şi înălţime). creasta L h talpa Fig. Caracteristicile valului Caracteristicile valului sunt (fig. 2. − viteza de propagare c (raportul dintre lungime şi perioadă).1).1 Sub acţiunea vântului masa de apă este împinsă în direcţia lui creând o pantă lină.2. − perioada τ (intervalul de timp dintre trecerea a două creste succesive prin acelaşi punct fix).

98 .8 2.L= gτ 2 2π c 2 = ≅ 0. s-au determinat caracteristicile valurilor de vânt funcţie de durata vântului (tab.5 2.7 5.4 1.2 1.56 τ 2π 2π Pe baza relaţiilor 2.2 12 ore L 55 82 109 146 152 τ 6 7 8.2 100 M L 55 76 100 122 152 τ 6 7 8 9 10 Notă: valorile luate în consideraţie vor fi cele care corespund celor mai mici valori ale lungimii şi perioadei valului.5 11 Tabelul 2.5 2.4 Caracteristicile valului de vânt funcţie de suprafaţa de contact (în mile marine) Forţa vânt 5 6 7 8 9 50 M h 1. Tabelul 2.4 1.4 3.8 2. s-au întocmit tabele pentru determinarea caracteristicilor valurilor funcţie de viteza vântului.6) τ= 2πL 2π c = ≅ 0.5) (2.25 1 ≅ 1.2.64 c g g c= L = τ gL gτ = ≅ 1.5 h 1.7 3.1 2.5 h 1.3) şi de suprafaţa de contact (tab.5 9.4 ori.3 – 2.4 şi a altor formule empirice folosite pentru h >1/2. unul la circa zece valuri est mai mare de aproximativ 1. Valurile nu sunt uniforme.3 Caracteristicile valului de vânt funcţie de durata vântului (în ore) Forţa vânt 5 6 7 8 9 6 ore h 1 1.2.7 4.1 2.64 c 2 2π g (2.4 3. În urma prelucrărilor statistice.3 4.8 1 ≅ 0.6 L 43 53 76 104 137 τ 5 6 7 8 9.6 L 37 43 55 76 91 τ 5 5 6 7 7. durata vântului şi distanţa de acţiune a vântului pe mare (fetch).4) (2.4).

viteza valului este cea a vântului care l-a generat.înălţimea valului scade la aproximativ jumătate din valoare după ce străbate o distanţă în mile marine echivalentă cu lungimea lui de undă.. Observaţii: . . în Oceanul Indian musonul de sud-est. în timp ce viteza grupului de valuri de hulă este jumătate din viteza fiecărui val luat individual. este puţin probabil de a întâlni vânturi contrare înainte de a atinge coastele Portugaliei. .la alegerea locului de ancoraj. În faţa depresiunii. nord-vestul Africii. suprafaţa de contact fiind mică şi adâncimile reduse ale apei. În apropierea coastei. . având o direcţie constantă şi forţa 8 Bf. sau foarte slabe. la 500… 1000 mile marine au forţa 7-8 Bf. dacă se va apropia dintr-o direcţie diferită cu aproximativ 1200 sau 99 . se va avea în vedere că valul se curbează când atinge un cap sau o insulă cu plajă şi dimensiunile se vor reduce la jumătate pe partea opusă.valurile care vin oblic pe coastă se vor roti până ce vin paralel cu acesta. va genera valuri ce se vor sparge pe coastele Beluchistanului. însă. Valurile din partea de vest şi sud-vest a depresiunii barice se vor deplasa pe direcţii sud – estice (de exemplu: în Atlanticul de nord.5 din înălţime. în timp ce valurile generate în zona ecuatorială vor avea cel mult viteza egală cu viteza de deplasare a depresiunii. se sparg. dar există posibilitatea ca valurile să intre în zona vânturilor contrare. o suprafaţă de contact mare şi o direcţie constantă mai mare de 24 ore). unde vânturile sunt inexistente. în perioada octombrie-martie. valurile de vânt nu se pot forma normal. se va întâlni o hulă lungă venind din direcţia musonului care.când adâncimea apei scade mai mult de jumătate din valoarea lungimii valului.Pentru formarea valului de vânt este nevoie ca suprafaţa de contact vânt – mare să fie suficient de întinsă pentru ca valurile să se formeze funcţie de forţa vântului. în nord-vestul extrem al Mării Chinei. suprafaţa de contact este mai mare. În cazul depresiunilor barice în deplasare spre est este improbabilă formarea unei suprafeţe de contact mari pe partea nordică acesteia. atunci când vântul bate dinspre uscat. la adâncimi de 1. sau chiar insula Ascension. . valurile se reduc şi.

Particulele de apă în hulă se deplasează prin inerţie.1 Hula este o mişcare de atenuare a oscilaţiei. iar direcţia de propagare poate diferi complet de direcţia vântului. Instrumentele de determinare a valurilor sunt: mira de valuri. aparate optice de vizare. Hula prezintă aceleaşi caracteristici ca şi cele ale valurilor de vânt. aceste obstacole frânează mişcarea bazei vântului în timp ce creasta acestuia îşi continuă mişcarea. 2. regulate. De obicei valurile de hulă sunt mai alungite. sub formă de valuri libere. brizanţii au caracteristici particulare. 100 . prăbuşindu-se şi producând o mare cantitate de spumă. Adeseori la larg se manifestă valurile de vânt în acelaşi timp cu valurile de hulă (oscilaţiile de vânt ş suprapun peste oscilaţiile de hulă). dacă insula sau capul are ţărmul abrupt. cu formă mult mai simetrică. aparate cu înregistrare a principalelor elemente ale valurilor. DEFINIŢIA 2. Funcţie de caracteristicile valurilor şi a fundului mării.mai mult faţă de direcţia lui iniţială. este un val simetric iar lungimea este mult mai mare decât înălţimea.4. se produc datorită acţiunii vântului şi se deplasează în sensul vântului.4. având mai bine conturată direcţia de propagare.3 Curenţii marini DEFINIŢIA 2.2 Curenţii marini sunt mişcări de translaţie a apelor oceanice şi se caracterizează prin direcţie şi viteză. Brizanţii Brizanţii se produc la lovirea valurilor de vânt sau de hulă de fundurile mici sau de stânci.2 Hula Hula reprezintă o ondulaţie regulată a apei marine ce apare la căderea vântului şi se poate propaga pe distanţe mari de sute şi mii de mile marine. 2. cu perioadă relativ uniformă. vor fi mici brizanţi pe partea adăpostită. Hula singură apare la mare deschisă doar în perioadele de calm prelungit. Valurile de vânt şi hula determină starea de agitaţie a mării.

. În cazul cel mai simplu se presupune vântul cu o direcţie şi viteză constantă. .curenţi de suprafaţă (în stratul navigabil). mareice): . În acest caz.curenţi temporari. iar marea infinit de adâncă şi fără valuri. Funcţie de poziţia faţă de fundul mării curenţii marini sunt: . datorită forţei Coriolis.curenţi de adâncime (în masa apei).curenţi de derivă. singura forţă care provoacă mişcarea maselor de apă este forţa de frecare a aerului de suprafaţa apei. spre dreapta în emisfera noastră.curenţi cvasistaţionari.cauze exterioare (anemobarice. . în altele coborârea nivelului). . salinitate) curenţii marini sunt: curenţi calzi. oceanici. . . Aceşti curenţi iau naştere ca rezultat al frecării vântului cu oarecare înclinare.Cauzele apariţiei curenţilor sunt: .chimice (temperatură. curenţi periodici. Prin modul de manifestare sunt: . atunci datorită existenţei coastelor şi a neomogenităţii vântului. Dacă durata acţiunii vântului asupra mării este suficient de lungă. densitatea apei uniformă.cauze interioare (diferenţă de densitate): curenţi de densitate. reci. Energia de mişcare se transmite prin frecarea particulelor din straturile mai adânci. Curenţii produşi de vânturi temporare care bat o perioadă nu prea îndelungată se numesc curenţi de vânt (de derivă). Curenţii de derivă Principalul producător de curenţi neperiodici în stratul de la suprafaţa mării este vântul.curenţi de fund (profundali).curenţi de pauză.curenţi de maree. antrenându-le în deplasare. Prin proprietăţile fizico . Înclinarea 101 . transportul apei de către curentul de derivă va da naştere la înclinarea suprafeţei mării (în unele raioane se va produce înălţarea.

dar înclinarea suprafeţei mării se păstrează încă un oarecare timp. producând o inegală presiune hidrostatică asupra aceloraşi suprafeţe de nivel. Dacă adâncimea mării este mică în raport cu adâncimea de frecare. (2. vântul şi ploile torenţiale.suprafeţei mării provoacă apariţia unor gradienţi de presiune care dau naştere la curenţi ce se suprapun pe curenţii de derivă. Dacă vântul cade. care se amortizează relativ repede. Curenţii de pantă se manifestă în mod deosebit de zona costieră. Curenţii de pantă apar ca urmare a “îngrămădirii” apelor. cu dereglări modificatoare în anumite 102 . unde curenţii de vânt provoacă însemnate oscilaţii de nivel. Viteza curenţilor de gradient se poate calcula cu relaţia de mai jos: Ug = g ⋅ sin γ 2ϖ ⋅ sin ϕ . curenţii de pantă se formează. precum şi topirea gheţarilor. ω – viteza de rotaţie a Pământului. dar se şi amortizează într-un timp mai îndelungat. din care cauză iau naştere curenţi constanţi. g – forţa de gravitaţie. în diferite zone. Curenţii de densitate Una din principalele cauze ale acestor curenţi este diferenţa dintre densitatea diverselor pături de apă ale mării. datorită forţei de atracţie a Pământului. Direcţia curentului va fi perpendiculară pe direcţia înclinării suprafeţei mării.7) unde: γ este înclinarea suprafeţei mării. Aici se observă o valoare constantă a diferenţei de densitate. Spre deosebire de curenţii de derivă. mai ales că această diferenţă are loc numai în stratul superficial. curenţii de derivă se amortizează. Curenţii de pantă Curentul de pantă provoacă gradienţi de presiune care dau naştere curentului de gradient. Masarea apelor are cauze: afluxul apelor curgătoare. φ – latitudinea locului. direcţia curentului se apropie tot mai mult de direcţia înclinării suprafeţei mării.

Datorită aportului de ape fluviale sau a diferenţelor climatice. În apropierea coastei. În mare deschisă. Fără a avea aceeaşi cauză. Caracterul de mişcare lângă ţărmuri şi în mările deschise este diferit. de relieful fundului. la gurile fluviilor. strâmtori. se observă fără a se remarca maxim de viteză. există curenţi de maree semidiurni. Funcţie de periodicitate. configuraţia coastei şi dimensiunile bazinului. Curenţii de maree Curenţii de maree reprezintă deplasări ale maselor de apă efectuate periodic şi care iau naştere datorită fenomenului de maree. sensul giratoriu. trecând prin toată raza compasului în decurs de 12h 50m (curenţi semidiurni) şi în 24h 50m (curenţii diurni – urmărinduse uneori curenţii rotitori). curenţii de maree au un sens reversibil. diurni şi micşti. în ocean pot să apară aşa numiţii 103 . − curenţi diurni – cu un maxim şi un minim de flux şi un maxim şi un minim de reflux într-o zi lunară. − curenţi semidiurni – mişcări de translaţie legate de două fluxuri şi refluxuri într-o zi lunară şi cu alternanţele corespunzătoare de viteză. curenţii de maree se pun în evidenţă mai greu. dar cu schimbările de direcţie corespunzătoare mareei mixte. diurnă. Curenţii de maree se deosebesc de ceilalţi curenţi prin aceea că ei cuprind toată grosimea de apă de la suprafaţă la fund cu o scădere a vitezei cu adâncimea. curenţii de maree depind de caracterul mareei (semidiurnă.limite. − curenţi de maree micşti – cu o repartiţie a vitezelor mult mai neuniformă. mixtă). La fel ca şi oscilaţiile nivelului datorită mareei. Evident şi asupra acestor curenţi se răsfrâng forţele Coriolis şi forţele de frecare. adică curentul de flux şi reflux sunt inverşi ca direcţie şi au viteze maxime pe viteze preferenţiale. densitatea apei de mare variază de la o zonă la alta. în golfuri înguste. în sens direct în emisfera nordică şi în sens trigonometric în emisfera sudică.

vol. Gh. I. A. Bucureşti... 1979 8. BĂRBUNEANU. Meteorologie Generală. Bucureşti. BALABAN. 1941 2. Tehnică. 1975 7. Univers. Gh.   sin ϕ   Curentul de maree apare în cadrul fenomenului de maree şi se determină pe baza datelor înscrise în tabele sau în grafice vectoriale din documentele de navigaţie.curenţi inerţiali – curenţi rotativi cu giraţie care depind de latitudinea locului. Ed. perioada de pendulare Tp. Bucureşti. Dicţionar de marină. Bucureşti. Ed. Militară. I. curentograful. BEŞLEAGĂ. BIBLIOGRAFIE 1. 1963 4. Didactică Şi Pedagogică.  12 oresideral e  T p = . pentru un anumit orizont la suprafaţă sau în imersiune. Militară. Gh. Contribuţii la studiul condiţiilor meteorologice de producere a furtunilor în zona Mării Negre. 1996 6. Manualul ofiţerului de cart. BACINSCHI. M. Tratat de navigaţie maritimă Ed. I. Leda. N. I. Ed. Sesiunea IV-a de comunicări. BUJENIŢĂ. I. 1977 104 . Pentru măsurarea curenţilor marini se folosesc diferite aparate cum ar fi: curentometrul mecanic de tip EKMAN. Gr. BALABAN. 1979 3. BEJAN. manual pentru licee cu profil de geologie-geografie. Ed. Bucureşti.1953 5. ANTIPA. Marea Neagră. Conducerea navei. Ed. Ed Militară. BALABAN. D. Mările şi oceanele Pământului. Bucureşti.

1972 10. Ştiinţifică şi enciclopedică. B. şi colab. Formarea continentelor şi oceanelor.. Mecanica şi construcţia navei. GHEORGHE. 2003 27. Ex Ponto. Annapolis. B.BEZIRIS. Glasgow. IMH. Ed.. N. ANMB. Manual de oceanografie ţi meteorologie pentru învăţământul superior de marină. Didactică şi pedagogică. ANMB. Meteorology for Seafares. Naval Shiphandling. 1985 – 1989 105 . Whiterby. Bucureşti. Ed Militară. 1979 11. CHIOTOROIU. Didactică şi pedagogică. Ed. Ed. DRĂGHICI. Marea Neagră – monografie hidrologică. vol.. N. 1967 26. Constanţa. G. 1998 16. A. traducere lb. Constanţa.. C. Dinamica atmosferei. Navigaţie. 1997 17. Introduction a l’oceanographie. SUA. A. Constanţa. Londra. 1965 29. V. Ed. III. Ed. Tehnică. Constanţa. Variaţiile climei la sfârşitul mileniului III. Teoria şi tehnica transportului maritim .. Leda.9. 1988 12. BEZIRIS. BOŞNEAGU. Didactică şi Pedagogică. 1959 19.. RICAN. Tehnică. Elemente de Navigaţie şi Hidrometeorologie Maritimă. Meteorologie generală şi instrumente meteorologice.S. Introducere în navigaţia maritimă şi hidrometeorologia marină Ed.CHIOTOROIU. BEŞLEAGĂ. Bucureşti. CPPMC. Ed. 1993 15. Militară. Terminologie hidrografică şi de navigaţie. 1973 14. Ed. C.. BONDAR. 1975 21. Ed. Gh. Constanţa. Franceză. Tehnică. Bucureşti.partea a II-a. M. Ed. Ed. VITALIA..A. BAMBOI. STOICA. FAIRBRIDGE. 1978 13. Ed. I. R. ADCO. 2001 18. MAIER. Franceză. IVANOFF.M. I. Transportul maritim. A. P. Brown. Naval Institute Press. M. 1966 24. I. Elemente de meteorologie dinamică. Nautical Publishers. LACOMBE. Buccureşti. Enciclopedia oceanografiei. Bucureşti. R. Jr. SCURTU. Ed. Hidrometeorologie fluvială. Curs de oeanografie fizică. Constanţa 20. I.COSTRUŢ. 1966 22.FRAMPTON. Ed..GEORGHIŢĂ S. Son & Ferguson Ltd.. CHIRIŢĂ. Gh. Maryland. CRISTEA. TEODOR. CRENSHOW.BOŞNEAGU. Ed. UTTRIDGE. G. 1988 23. M. traducere lb. 1997 25. V. Bucureşti. R. BLEAHU.. 1975 28. Ed. H. PAVICA. Întocmirea hărţilor sinoptice şi prevederea meteo la bordul navelor. II. R. Paris.. Bucureşti.

ROSS. IMMB. Geografia fizică. traducere lb. Azimuth. A. 1981 34. A. Constanţa. Meteorologie generală.ROMANESCU. Bucureşti.. 1973 52. Ed. Didactică şi Pedagogică. 1977 47. Cercetări marine la Marea Neagră. Bucureşti.. Bucureşti. 1974 38. Ed. TRUFAŞ. Oceanografie. I. E. Militară. BULGĂR A. Ed. Bucureşti. 1971 45. Gh. Universitatea Bucureşti. vol I partea I. Ed. D. Bucureşti. Ed Stiinţifică. Ed. M. OROS. 1979 36. D. Ed. PESCARU. partea I.. Hidrologie. 1983 37. Oceanografie. Institutului de marină „Mircea cel Bătrân”. Hidrometeorologie marină. 1984 31. Ed. 1973 33. MUNTEANU. Elemente de hidrometeorologie maritimă pentru navigatori. Iaşi. Introducere în occeanografie. Bucureşti. O. Teoria navei. Oceanele şi mările globului. Bucureşti 1983 40. O. A. BUTA. Constanţa. Ed. STOICA. Ed. N. 2005 35.PESCARU. Îndrumar de practică meteo – oceanografică la bordul navei. Bucureşti. Militară. C. Didactică şi Pedagogică. 1976 42. Nave şi navigaţie. 1973 32. Meteorologie maritimă.. I. 1973 46. Limnologie şi oceanografie. 1960 43. CÂMPIAN. Constanţa. I. I. O. 1989 49. RĂUŢĂ. 1977 50. Meteorologie maritimă. Oceanul planetar. PIŞOTA.. V. MIULESCU. 1983 44. PORA.POSEA. Sport – Turism. O. C. şa. I. 1975 48. I. 2003 41. Nautica. 1999 39. SCURTU... Gh. V. I. Bucureşti. Ed.. Ed. Universitatea Bucureşti. Meteorologie generală. STĂNCESCU. Ştiinţifică. Stiinţifică şi enciclopedică. Engleză. Oceanografie.30. Constanţa. Tehnică. MANOLIU. Oceanografie. Ed. ŞELARIU. Didactică şi Pedagogică. VESPREMEANU. Ed. Marea Neagră. Ed. Fundaţiei România de mâine. Didactică şi Pedagogică. POP. Ed. Militară. IMMB. Asigurarea hidrografică a navigaţiei maritime. E. A. Institutul de marină. CRISTEA. Ed. ŞELARIU. Didactică şi Pedagogică. Ed. Constanţa.. Curs de Meteorologie – Climatologie. Bucureşti. G. Bucureşti.. 1988 51. Manualul comandantului de navă. Bucureşti. TRUFAŞ. NEGUŢ. STRAHLER. 1992 106 . Oceanografie. Ed. ŞELARIU. ŞELARIU. Meteorologie marină.. Bucureşti. L.

Direcţia Hidrografică Maritimă. Direcţia Hidrografică Maritimă. National Imagery and Mapping Agency.*** The American Practical Navigation. 1991 58. Direcţia Hidrografică Maritimă. 1981 56. IMH. 1992 57. Bethesda. 1991 54. *** Manuale dell’uficialle di rotta.9. 2003. Constanţa. *** Cartea pilot a Mării Negre. Genova. Instituto Idrografico della Marina. Bucureşti. *** Cartea farurilor semnalelor de ceaţă şi radiofarurilor din Marea Neagră şi Marea Marmara. Constanţa. Maryland 107 .53. 1973 55. Mangalia. *** Monografia hidrologică Marea Neagră în zona litoralului românesc. PubNo. Ed. *** Supliment Cartea Pilot a Mării Negre.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->