CURSUL 3 – PSIHOLOGIA COPILULUI PROBLEME PSIHOLOGICE LEGATE DE PERIOADA INTRAUTERINĂ ŞI NAŞTERE Perioada prenatală Viaţa nu începe la naştere ci cu 270

-284 zile mai înainte, adică odată cu debutul perioadei prenatale, perioadă în care aşa cum arată P.Osterrieth are loc ”o dezvoltare miraculoasă”. Până în momentul venirii pe lume, copilul parcurge un lung proces de formare, viaţa uterină fiind considerată a fi, perioada cu cea mai intensă dezvoltare a fiinţei umane. Începând din primele zile după concepție, embrionul se dezvoltă vertiginos: volumul său creşte de 8.000 ori, iar diametrul de aproximativ 20 ori. În paralel, se extinde masa celulară şi deosebit de rapid, se dezvoltă celula nervoasă. În primele săptămâni, celula nervoasă are un ritm de multiplicare de circa 20.000 neuroni pe minut şi ajunge să crească, în luna a treia, la 30.000 neuroni pe minut. Ca urmare a dezvoltării sistemului nervos şi a organismului în ansamblu sunt înregistrate reacţii tot mai complexe ale copilului: reacţiile motorii difuze apar pe la 9 săptămâni. Bătăile inimii pot fi înregistrate la 10 săptămâni, mişcările respiratorii la 12 săptămâni, mişcări ale traiectului digestiv la 16 săptămâni, mişcări ale pleoapelor, buzelor şi picioarelor la 16-20 săptămâni, reacţii vocale si comunicative la 32 săptămâni etc. Începând cu luna a 5-a, mama poate simţi mişcările fătului. El deschide şi închide ochii şi poate să-şi strângă pumnii. Din punct de vedere anatomic, aparatul auditiv este relativ funcţional din luna a 4-a şi se maturizează în luna a 7-a de la fecundaţie. În lună a şaptea, copilul poate deja să vadă, ochii fiind complet constituiți. Doarme şi se trezeşte des şi chiar sughite, după 25 de săptămâni copilul este activ în proporție de 14 % dintr-un interval de 24 de ore. Dezvoltarea sistemului nervos in organogeneza In organogeneza, intereseaza in mod deosebit dezvoltarea sistemului nervos- care este de provenienta ectodermica. In a 15-a zi dupa conceptie se formeaza pe fata dorsala a embrionului o ingrosare, numita placa neurala. Aceasta poseda o portiune cu peretii mai grosi din care se va dezvolta encefalul, iar din partea ce are forma unui sant invaginat, ia nastere tubul neural ce se afunda in mezoderm. Se poate aprecia ca la 14 saptamani creierul uman este relativ mare si proportional dezvoltat. Aglomerarile de celule devin tot mai mari si neuronii formeaza prelungiri (axoni si dendrite) care apoi se vor structura in contacte (sinapse) functionale legand zone si parti ale formatiunilor nervoase. Prin dezvoltarea tubului neural se ajunge la alcatuirea intregului sistem nervos. Maduva spinarii este protejata de coloana vertebrala si pe la 4-6 luni incepe mielinizarea intensa a terminatiilor sale neuronale. Spre sfarsitul lunii a treia se dezvolta evident si cerebelul. In luna a cincea se formeaza pe suprafata emisferelor primele santuri; in luna a saptea scoarta cerebrala dispune de 6 straturi celulare pe cea mai mare parte. Ca urmare a dezvoltarii sistemului nervos si a organismului in ansamblu apare o serie de reactii inca din viata intrauterina. Spre exemplu, reactiile motorii difuze apar pe la 9 saptamani, bataile cordului la 10 saptamani, miscarile respiratorii la 12 saptamani, miscari ale traiectului digestiv la 16 saptamani, miscari ale pleoapelor, buzelor si picioarelor la 16-20 saptamani (acele miscari pe care le simt mamele si spun ca bebelusul "s-a miscat"), reactii vocale si comunicative la 32 saptamani etc. Asemenea reactii se produc cu intarziere sau sunt inhibate in conditiile actiunii unor factori nocivi asupra gravidei sau atunci cand fetusul nu are un mediu favorabil dezvoltarii. Factorii nocivi interni sau externi, influenteaza negativ dezvoltarea copilului si dupa nastere.
1

o prelungire a sentimentelor. În literatura de specialitate sunt descrise numeroase cazuri în care nou-născutul refuză sânul matern. cu atât consecinţele sunt mai grave. alternanţa mişcărilor de repaos cu cele motorii. aceast tip de stimulare are are un rol deosebit de important în stabilirea ataşamentului prenatal. ”Contactat” astfel de mamă şi tată. a atinge. se ştie că gustul arată o preferinţă pentru dulce iar auzul se manifestă începând din luna a cincea. deşi este vag şi nebulos. În plus. însemnând „a aduna laolaltă. „răspunzându-le“ părinţilor. Dacă simţul mirosului şi vederea au fost mai puţin studiate. pentru a vindeca". s-a observat că fătul reacţionează prin tahicardie şi repliere dacă pe abdomenul mamei se proiectează un fascicul luminos. Situaţiile tensionate. acest lucru se realizează încă din perioada intrauterină. Între evenimentele externe trăite de mamă şi dezvoltarea fetusului există o strânsă legătură. nu doar fiziologice şi senzoriale. ca şi alte sunete exterioare care sunt filtrate prin lichidul amniotic. De asemenea. a trăirilor persoanei respective (Ana Muntean. După luna a şaptea. Haptonomia prenatală le permite părinţilor să comunice cu copilul lor încă înainte de naşterea acestuia. Catherine Dolto (terapeut) spune: ”Haptonomia nu înseamnă o simplă gimnastică a fătului şi nici mângâieri ale abdomenului mamei”. emoţiile puternice produc modificări ale chimismului sanguin care influenţeazã viaţa copilului. are principii şi reguli precise şi necesită antrenarea cuplului de către haptoterapeut. Pe de altă parte. comunicarea nu se poate realiza. Modalităţi de comunicare ale fătului. îi valorizează ca părinţi. ca urmare a faptului că în perioada prenatală mama nu şi-a dorit copilul. pun în evidenţă existenţa unui psihism prenatal. Haptonomia sau dialogul tactil cu copilul prin masarea abdomenului mamei permite stabilirea unui contact cu copilul şi stimularea acestuia. s-a demonstrat că stressul mamei însărcinate are ca efect amplificarea mişcărilor intrauterine ale bebeluşului şi tendinţa acestuia de a fi mai agitat după naştere. cu cât intensitatea şi frecvenţa factorilor nocivi este mai mare şi cu cât aceştia acţionează în perioade mai timpurii ale vieţii embrionare. Cuvântul haptonomie își are rădăcina în limba greacă. S-a demonstrat că dezvoltarea motorie a copiilor care sunt fost stimulaţi în acest mod este mult mai rapidă. Mâna aşezată deasupra pântecelui mamei nu doar atinge. Mai mult decât atât. copilul se simte iubit şi dobândeşte un sentiment de securitate de bază. reacţiile cu încărcătură afectivă care oscilează între starea de plăcere şi cea de neplăcere. haptein. Momentul naşterii 2 . conflictuale. reprezintă o bază de neşters în care se inserează toate impresiile ulterioare. Despre acest psihism s-a afirmat că. Importante legături bazate pe respectul autonomiei celuilalt se pot construi în acest proces de comunicare emoţională cu copilul nenăscut. copilul realizează dacă este sau nu iubit şi/sau dorit de către mamă. copilul auzind bătăile inimii materne. Practica haptonomiei aşa cum le formulează Catherine Dolto. Deşi încă dependent de mamă. astfel încât uterul poate fi considerat unul dintre cele mai timpurii centre ale învăţării. Dacă tatăl nu este motivat. cu mama Între mamă şi copil există multiple canale de comunicare. 2006). ci este o emanaţie a unei prezenţe. De exemplu. Experienţele emoţionale trăite în această perioadă de către mamă au un impact puternic asupra dezvoltării copilului în perioada post-natală. Condiţia de bază a acestui contact este să se realizeze în trei. care e un contact psihotactil. Acesta explică de ce nou-născutul poate să recunoască vocea mamei şi o preferă în locul altor sunete. în această perioadă copilul are o relativă independenţă manifestată prin numeroase reacţii specifice. el îi face pe aceştia mai siguri de ei. Prin haptonomie. Mişcările la stimulii interni. Simţul tactil permite copilului să simtă contactul atunci când abdomenul mamei sale este atins sau mângâiat. ci şi emoţionale şi empatice.Activitatea senzorială În perioada prenatală copilul are numeroase experienţe senzoriale.

Mama aşteaptă cu bucurie să-şi vadă copilul dar şi cu o anume teamă. Concepţiile psihanalitice referitoare la naştere au influenţat organizarea asistenţei medicale în ţările bogate. în care este foarte vulnerabil şi complet dependent de părinţii săi. traumatismul naşterii este sursa tuturor angoaselor ulterioare: copilul trece dintr-un mediu lichid. chiar ostil. dar uneori şi adultul necăjit. cu temperatură mai ridicată şi constantă. într-un mediu complet diferit. toracele îngust. Naşterea naturală este un adevărat miracol. Apoi sunt diferenţe în ce priveşte travaliul. Aceasta este considerată preferabilă din mai multe motive: • mama nu este ruptă de restul familiei. Nu ştie cum se va desfăşura totul şi dacă va face faţă momentului de vârf. să o încurajeze pe mamă. agresiv. Tehnica modernă permite părinţilor şi mai ales mamei. În timpul naşterii are loc trecerea dintr-un mediu lichid. Naşterea este un eveniment deosebit şi pentru părinți şi pentru copil. Sunt însă şi unele naşteri ce pot fi considerate excepţionale pentru că pot pune unele probleme privind dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. Naşterea gemenilor constituie o altă excepţie. Ei au câteva caracteristici corporale prin care se deosebesc de cei născuţi la termen: capul este mare. trăieşte toată viaţa cu nostalgia perioadei intrauterine – care este ca un fel de „paradis pierdut”. • tatăl are un rol mai activ. de exemplu. în timp ce la altele. Pentru a diminua neplăcerile acestei treceri s-a inventat naşterea copilului în apă şi trecerea progresivă în mediul obişnuit (în aer). René Spitz. El consideră că naşterea este prototipul reacţiilor neplăcute. de obicei la 7 luni și au o greutate sub 2500 gr. procesul poate să dureze şi chiar să fie nevoie de unele intervenţii medicale. poziţia luată uneori în timpul somnului. după care se vor modela reacţiile de neplăcere de mai târziu. cu o temperatură constantă. Prematurii sunt copii care se nasc mai devreme. În opinia lui Otto Rank. care poate fi pentru mamă relativ dificilă în timp ce la copil nu apar probleme deosebite. Cel mai adesea se nasc doi gemeni.După nouă luni petrecute la adăpost în abdomenul mamei. ceea ce are efecte pozitive asupra stării sale afective. are o poziţie asemănătoare. Toate anxietăţile pe care le trăieşte copilul şi mai apoi adultul au ca prototip şi sursă. mai ales dacă se află la prima naştere. anxietatea de la naştere. Un alt psihanalist. de soţ şi de ceilalţi copii. gâtul subţire. Cu cât un spital este mai mare. Frecvenţa apariţiei prematurilor este cam de 10% dar se pare că în ultimele decenii acest procent a fost depăşit. Mama poate să-şi recâştige rapid forţele şi să se ocupe atent de copilul ei. fontanelele mai mari. De cele mai multe ori i se permite (sau i se cere) să asiste la naştere. cu atât aceste infecţii sunt mai frecvente şi pot fi evitate mai greu. într-un mediu gazos. Se constată că la 80 – 85 de naşteri normale poate apărea şi una gemelară. într-o poziţie asemănătoare cu cea fetală. hrăniţi mai 3 . îşi îmbrăţişează genunchii. Astfel s-a pus problema diminuării şocului produs de naştere. Până ajung la greutatea obişnuită sunt monitorizați în incubator. Unele mame nasc foarte repede. în 2 – 3 ore şi nu trec prin perioade prea greu de suportat. nou-născutul soseşte într-o lume complet diferită. mai rar trei. în care stimulările tactice şi auditive sunt filtrate şi este hrănit în permanenţă. creşte sentimentul responsabilităţii tatălui faţă de familie. De asemenea a apărut tendinţa revenirii la naşterile la domiciliu. În această perioadă fătul este protejat de corpul mamei iar sentimentul securităţii este perfect. ceea ce influenţează pozitiv atât relaţia dintre părinţi cât şi relaţia dintre tată şi copil. se aşează pe un fotoliu ghemuit. Psihanaliştii consideră că omul. Un semn al acestei nostalgii ar fi. Copilul mic. • se evită infecţiile intraspitaliceşti. Toate acestea se întâlnesc în marea majoritate a cazurilor. cu temperatură mai redusă. să afle din timp despre sarcina ei specială. O naştere excepţională poate fi considerată şi cea prin cezariană.

rezultând “scorul Apgar”. Mai departe totul se înscrie în normalitate. relativ simple si independente de învăţare faţa de stimulii respectivi sunt denumite reflexe. semnificativ şi însoţit de plâns = 2 p. (b) efortul respirator: absent = 0 p. mişcări active = 2 p.). Nou-născutul la termen. Ele vor deveni mai puţin evidente în primele şase luni de viaţă. întreg corpul roz = 2 p. grimase faciale = 1 p. au pielea albicioasă şi uscată dar au reacţii neurologice normale. Dar abia după 12 luni se poate spune dacă noul născut este normal sau nu. Îngrijirea lor se axează pe recuperarea în greutate. Se constată că 6% din noi-născuţii care au scoruri medii la primele două evaluări (între 0 şi 2) prezintă riscuri înalte de mortalitate perinatală şi vor trebui sa beneficieze de atenţie specială din partea personalului specializat. ţinând cont de mai mulţi parametri: (a) ritmul cardiac: absent = 0 p. Dacă examenul medical al nou-născutului. Ei sunt hipotrofici. Aceste răspunsuri involuntare. dar care se apropie de cea normală. roz şi extremităţile semnalează hipoxie = 1 p. cu cel mult 7 – 10 zile mai târziu. înfăşatul şi hrana sunt importante. lent şi neregulat = 1 p. cinci şi zece minute după naştere şi se notează în fişa de sănătate. plâns viguros şi agitaţie = 2 p. (c) tonusul general: absent = 0 p. prezenţa afectivă a părinților şi stimulările senzoriale sunt absolut indispensabile echilibrului său psihologic. fiind acceptat ca satisfăcător un scor de minim şapte puncte.3 kg) şi perimetrul cranian (în medie. (d) reactivitate: absentă = 0 p. flexiuni uşoare ale extremităţilor = 1 p. Apariţia lor este greu suportată de părinţi şi generează profunde complexe de culpabilitate şi inferioritate . poate apărea un handicap neurofuncţional care să aibă urmări mai mari sau mai mici asupra dezvoltării psihice ulterioare.des şi cu cantităţi mai mici de lapte. Au o dezvoltare psihomotorie mai lentă. Primele evaluări ale nou-născutului Examenul medical al nou-născutului urmăreşte câteva date importante care se notează la naştere: mărimea sa (aproximativ 50 cm). Acesta se calculează la unu. din punct de vedere neurologic (E. dacă este între 100-140 bătai/min = 2 p. dar cu o greutate sub cea normală (chiar sub 2500 gr. Căpraru şi N. Este nevoie de o perioadă de adaptare a mamei. Dismaturii sunt copiii care se nasc la termen. Dacă întârzierea este mai mare. sub 100 bătai/min = 1 p. astfel încât. Cele mai importante dintre acestea sunt: 4 . Comportamentele reflexe ale noului-născutului Noul-născut vine pe lume cu un bagaj de structuri comportamentale care sunt activate sub acţiunea stimulilor externi. dezvoltarea lor ulterioară se poate realiza în foarte bune condiții. (e) cromogenia pielii: albăstruie /cianoza = 0 p. Cazurile mai rare şi mai dificile sunt reprezentate de copiii care se nasc cu malformaţii fizice şi neurofuncţionale ce se află la baza diverselor dizabilităţi. Scorul Apgar Starea generală a noului născut se evaluează utilizând o scală elaborată în 1953 de Virginia Apgar. 35 cm). Căpraru). Postmaturii sunt cei ce se nasc după termenul obişnuit. de realizarea consensului în familie în legătură cu creşterea şi îngrijirea acestor copii şi de sprijinul specialiştilor şi instituţiilor profilate pe educarea celor cu grade diferite de handicap. Scorul optim este de zece puncte – se acordă câte două puncte pentru fiecare dintre parametrii (a) – (e). în jurul vârstei de trei ani. greutatea (circa 3. adică lungi şi slabi.

Totodată. • Mersul automat: când nou-născutul este ţinut vertical. două sunt mai importante: cea anterioară. degetele devin obiecte predilecte. Caracteristicile fizice şi psihice ale noului născut. • Reflexul de sucţiune: reflexul de căutare descris mai sus. Dintre acestea. romboidală de 2 cm care se încheie între 6 – 18 luni şi alta posterioară. ce se închide mai repede. Este ¼ din lungimea totală a corpului. La băieţi şi 3300 gr. Mamele se vor alarma dacă fenomenul se prelungeşte dincolo de 3 ani. De la 0 la 28 de zile (E. Aceste mişcări de păşire a picioarelo nu sunt însoţite de mişcări corespunzătoare ale braţelor. ca şi cum s-ar plimba. Crețu) se consideră că trebuie să vorbim de noul născut ca reprezentând un substadiu cu particularităţi fizice şi psihice distincte. se observă acţiunea coordonată a degetelor pentru apucarea obiectului stimul. Mişcările de înot automat vor dispărea treptat până în luna a patra. la băieţi şi 49 cm la fete. se poate declanşa si după tuse sau strănut şi se manifestă printr-o extensie bruscă urmată de flexie a braţelor şi picioarelor (ca şi cum ar îmbrăţişa). necunoaşterea de către mame a existenţei si configuraţiei acestui reflex poate conduce la numeroase încercări nereuşite şi frustrante pe parcursul alăptării. la fete. adică 34 cm. cu membrele pliate şi trunchiul arcuit. Căpraru citați de T.• Reflexul înnotului: (care nu este verificat sistematic în maternitate) permite copilului nou-născut să îşi ţină respiraţia sub apă. Activitatea bioelectrică este relativ redusă şi există o 5 . realizând mişcări de înot care îl pot propulsa înainte. Pielea este roşiatică şi prezintă pliuri caracteristici la mâini şi la picioare. Capul este mare în raport cu celelalte părţi ale corpului. Nu este însă un reflex asociat exclusiv cu hrănirea: nounăscutul are o apreciere pentru activitatea ca atare. copilul reacţionează prin alternarea unor mişcări de flexie şi extensie a membrelor inferioare. mai mică. Copilul păstrează un timp aşa numita poziţie embrionară. • Reflexul de orientare: se evidenţiază la atingerea uşoară a obrazului sau a comisurii buzelor şi se manifestă prin întoarcerea capului în direcţia stimulului. Membrele sunt relativ scurte faţă de corp şi trunchi. Acest reflex se observă spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de viaţă şi dispare după 12 săptămâni. fiind înlocuit prin curbarea în jos a degetelor de la picioare la acest stimul. N. • Reflexul lui Moro – se evidenţiază la pierderea bruscă a sprijinului pentru cap şi gât. iar talpa piciorului atinge o suprafaţă dură (o masă. • Reflexul Babinsky: se declanşează când este atinsă marginea externă a tălpii piciorului şi se manifestă prin extensia degetului mare si deschiderea în evantai a celorlalte. Acest reflex dispare în jurul vârstei de 6-7 luni. Cutia craniană are un diametru mai mare decât cea toracică. 50 cm. iar persistenţa sa dincolo de aceste limite poate semnala o întârziere mentală. Căpraru. cutia craniană prezintă unele porţiuni neosificate numite fontanele care au o mare importanţă în procesul naşterii. La naştere. Înălţimea este de cca. Dispare după 12-18 luni. Dispare la 3-4 luni pentru degetele mâinilor şi dincolo de 1 an pentru degetele de la picioare. de obicei a sânului matern. greutatea medie a copiilor este în jur de 3500 gr. În ceea ce priveşte sistemul nervos. se manifestă simultan cu reflexele de supt şi înghiţit care îi permit copilului să se hrănească. susţinut de sub axile. şi respectiv 32 cm. de exemplu atunci când cineva pune un deget în mâna unui bebeluş. • Reflexul de apucare (prehensiune): la stimularea prin presiune a palmei. acesta are numărul de neuroni caracteristici speciei dar se află la începutul activităţii specifice cortexului. de exemplu atunci când este întins prea repede pe masă. de exemplu).

i se satisfac trebuinţele fundamentale. şi în cazul oamenilor. Ca urmare a acestor studii longitudinale. la mirosuri. 2006) Din combinaţia acestor caracteristici (Brazelton. haotice. Temperamentul arată doar modul în care răspunde individul la provocările mediului intern sau extern şi nu ceea ce face ca răspuns sau motivul pentru care acţionează într-un anumit fel. intervalul de timp care se scurge între momentul naşterii şi momentul contactului intim şi semnificativ cu mama. noul născut răspunde la o serie de stimuli senzoriali exteriori. Este dat de modul de funcţionare a proceselor cerebrale sub aspectul echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie şi al energiei de manifestare. O serie de observaţii din acest punct au fost obţinute din studii realizate pe animale. nici cea în starea de somn (P. • contactul fizic dintre noul-născut şi sânul matern are drept efect eliberarea în sânge a unui hormon care reduce hemoragiile de la nivelul aparatului genital consecutive naşterii. Osterrieth). Copilul nu diferenţiază nici trecerea în starea de veghe. copilul să doarmă. există un interval de 6 ore în care doarme neîntrerupt. răspunde prin reflexul suptului la atingeri în zona gurii. Datele de observaţie arată că: • ritmul vocii mamei influenţează mişcările noului născut. (Ana Muntean. Astfel. Când este în stare de veghe. Sunt prezente multe reflexe necondiţionate care sunt legate de aceste trebuinţe primare şi reprezintă răspunsurile la unii stimuli vitali din mediu şi constituie o bază pentru dezvoltarea primelor legături cu ambianţa. Rezultatele unor studii anamnestice şi analiza experienţelor evocate susţin ipoteza că. spasmotice. Nu există încă un Eu format ca un cadru de referinţă a tuturor acestor impresii. baie. • copilul dificil. de atenţie şi autocontrol în relaţionarea cu mediul. hrănire. un contact timpuriu între noul născut şi tată exercita o influenţa favorabilă şi de lungă durată asupra relaţiei dintre tată şi copil. reacţionează la sunete. De asemenea. • plânsul nou-născutului produce un flux crescut de sânge la nivelul glandei mamare şi stimularea lactaţiei. există indicii clare care sugerează că.tendinţă de rapidă epuizare funcţională care face ca cea mai mare parte a timpului. adică 4/5 din 24 de ore. Stările de veghe foarte scurte sunt destinate satisfacerii trebuinţelor primare. motoare. S-au făcut cercetări sistematice asupra temperamentului. Stabilirea primelor relaţii între noul născut şi părinţi Perioada imediat consecutivă naşterii are o importanţă deosebită pentru configurarea ulterioară a relaţiilor dintre copil şi părinţi. 1974) apar trei stiluri de comportament la copilul nou-născut: • copilul facil (nu ridică probleme în îngrijire şi relaţionare). formată din diferite senzaţii şi stări de afect care se succed într-un flux neîntrerupt fără a se face distincţii şi organizări (P. la rândul său. Este vorba de o viaţă psihică foarte simplă. Mişcările pe care le face copilul sunt necondiţionate. schimbarea scutecelor etc. Osterrieth). are o influenţă puternică asupra relaţiei care se stabileşte ulterior între copil şi mamă. Privirea este atrasă de lumină. Dar treptat periodicitatea apariţiei trebuinţelor sale pune o oarecare ordine în impresii şi le leagă de momentele satisfacerii acestora. 6 . Temperamentul nou-născutului Temperamentul este o trăsătură comportamentală înnăscută. exprimând particularitatea manifestărilor emoţionale. s-au descris nouă caracteristici ale temperamentului. Regimul de viaţă al copilului cuprinde hrănire numai cu lapte din trei în trei ore. iar în timpul nopţi. influenţă ale cărei efecte directe pot fi identificate până în jurul vârstei de cinci ani.

la câteva zile după naştere se produce o uşoară reacţie depresivă. Astfel. se înstrăinează de ea. (Ana Muntean. Din această cauză în unele spitale nou-născutul rămâne în acelaşi salon cu mama. alţii sunt mereu iritabili). Polirom. căpătând mai multă stabilitate în aspectele dezirabile social. aşa cum au fost ele prezentate de Thomas. • adaptabilitatea. • comportamentele de apropiere/respingere (unii sunt interesaţi de stimuli noi. 1998). Copilul facil are o regularitate în stările de veghe-somn. Copilul dificil are ritmuri biologice neregulate. să-l pună lângă ea în pat. un copil care are tendinţa de a se manifesta impulsiv poate deveni curajos şi inovator sau un neascultător. La adult. Menţinerea copilului lângă mamă ameliorează această stare (Munteanu. Depresia postnatala poate apărea dupa orice naștere si poate incepe in orice moment pe perioada primului an de viata al copilului. aceasta este încurajată să îl ia cât mai des în braţe. 2003). dar majoritatea o vor resimti in primele 2-3 saptamani dupa nastere. • intensitatea reacţiilor. frecvent si pe durate de timp cât mai lungi. Potrivirea dintre caracteristicile copilului cu cel/cea care îi poartă de grijă şi care în situaţii normale este mama. Cele nouă caracteristici descriptive ale temperamentului. sunt: • nivelul de activitate. a disponibilităţii părinţilor de a-l îngriji şi deci a şanselor pe care le are pentru a-şi dezvolta un ataşament securizant. El se adaptează uşor la schimbările din mediu şi are o stare de confort cu o exprimare temperată. Aproximativ 10% dintre mame sunt afectate de aceasta depresie in primul an. • întinderea şi persistenţa atenţiei. Chess şi Birch în 1977(citați de A. echilibrat. precum şi în comportamentul alimentar. • ritmicitatea manifestărilor. Psihologia dezvoltării umane. cu comportamente aventuroase. de încredere sau fricos şi inhibat. • starea generală (unii copii au mereu o stare bună. trăsăturile temperamentale pot deveni benigne sau distructive (Berger. încetează să mai plângă sau continuă). Această interacţiune capătă o importanţă deosebită din perspectiva dezvoltării emoţionale. Aspectele temperamentale sunt prezente de la naştere şi determinate genetic şi afectează dezvoltarea personalităţii dar în acelaşi timp. • uşurinţa în schimbarea comportamentelor (când plânge şi i se dă hrana.• copilul impasibil (greu de provocat). Iaşi. alţii îi resping). temperamentul se schimbă sub influenţa educaţiei. adică ceva ce ţinea de femeie. nou-născutul şi mama sunt duşi în saloane diferite şi mama îşi vede copilul numai în timpul alăptării. • reactivitatea la stimuli noi. intelectuale şi sociale a copilului. 2006) Depresia postnatală În multe spitale din ţara noastră după naştere. este excesiv de negativist şi se adaptează cu dificultate la schimbări. 2006). Pe langa faptul ca necesita 7 . un copil grijuliu poate deveni un adult stabil. Psihanaliştii explică depresia printr-o pierdere reală sau imaginară (doliul este depresia datorată pierderii unui membru al familiei. Reacţia depresivă de după naştere se explică prin pierderea sarcinii. (Ana Muntean. Temperamentul copilului influenţează puternic organizarea interacţiunii cu cel care îl îngrijeşte. Muntean ). este de o covârşitoare importanţă pentru dezvoltarea copilului. Mulţi medici şi psihologi consideră că pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este foarte important contactul corporal al bebelușului cu mama. La multe femei.

Chiţu. El reuşeşte să prindă obiectele corect. Poziţia şezând. Ea se intinde pe o perioada mai lunga de timp (pana la cateva luni de zile). Kenrick. DEZVOLTAREA COPILULUI ÎN PRIMUL AN DE VIATA Dezvoltarea motricităţii sugarului Dezvoltarea motricităţii este dependentă în mare măsură de maturizarea sistemului nervos. insa orice mama care simte o stare ciudata care nu dispare dupa 2-3 saptamani de la nastere trebuie sa ia masuri in acest sens. Succesiunea achiziţiilor este programată ereditar. Sugarul de una-două săptămâni percepe distanţa şi adâncimea. La 6 luni şade rezemat un timp mai îndelungat. urmărirea vizuală a obiectelor. Ea trebuie diagnosticata corect de catre medicul specialist. Poziţia şezând influenţează pozitiv dezvoltarea psihică deoarece în această poziţie câmpul vizual se lărgeşte. Mersul. La stimulii auditivi nou-născutul reacţionează global. posibilitatea de exersare (de ex. La 9 -10 luni şade bine singur. se joacă în această poziţie. prin tresărire. localizează sunetele (întoarce capul în direcţia din care vine sunetul. Momentul apariţiei anumitor mişcări depinde de condiţiile externe: alimentaţie. Reflexele pupilare. acrul şi amarul neplăcere. 1977). Copilul la vârsta de 3 . ceea ce dovedeşte perceperea modificării distanţei (Seamon. cu rol în hrănire. Dezvoltarea motorie se realizează în aceeaşi ordine la toţi copiii. Proaspetele mamici se pot simti ciudat in primele 2-3 saptamani dupa nastere. La 10 luni copilul stă singur în picioare. acest lucru fiind absolut normal si datorandu-se aparitiei unei situatii cu totul noi pentru tanara mamica. chiar şi nou-născutul. Inceputul unei depresii postnatale este uneori dificil de identificat. este bine dezvoltat de la naştere. Sugarul. osos şi muscular. Dezvoltarea cognitivă Senzaţiile şi percepţiile sugarului. Unii cercetători au dovedit faptul că nounăscutul. Cele mai importante achiziţii motorii se află în strânsă legătura cu dezvoltarea psihică a copilului. Prehensiunea (prinderea obiectelor). deoarece presupune compararea intensităţii sunetelor din cele două urechi). Nou-născutul de două săptămâni face gesturi de apărare dacă un obiect se apropie brusc de faţa sa. Copilul se târăşte bine la 8 luni. la 11 luni merge susţinut. localizarea sunetelor este o percepţie.tratament medicamentos. în unele zone copiii sunt înfăşaţi foarte strâns şi nu au posibilitatea să îşi mişte picioarele. este nevoie si de consiliere psihologica. relaţia afectivă cu mama (copiii ce experimentează fenomenul hospitalismului se dezvoltă mai încet).4 luni şade rezemat numai aproximativ 1 minut. Depresia postnatala nu trebuie confundata cu starile normale de tristete asociate perioadei imediate dupa nastere. Copilul întinde mâna să prindă obiectele la 4-5 luni. Prehensiunea are un rol esenţial pentru îmbogăţirea cunoştinţelor referitoare la obiecte (Chiriac. ci şi percepţii. nu are numai senzaţii. convergenţa globilor oculari se perfecţionează în primele luni.. Trebuie facuta diferenta intre starea in care te simti ciudat si depresia postnatala. la aproximativ 16 luni merge singur. iar copilul are posibilitatea de a dobândi numeroase informaţii despre mediu. Ei se dezvoltă motric. 8 . cu opoziţia policelui la 10 luni. Copilul nou-născut are senzaţii variate. mai încet). Gustul dulce produce plăcere. şi nu doar o senzaţie. Senzaţiile cutanate şi de durere sunt prezente de asemenea de la naştere. sprijinindu-se de mobilă. factorii care influenţează sănătatea. 1992). după numai 10 minute de la naştere. Vederea este incomplet dezvoltată la naştere. Simţul gustativ. Târârea. În acest fel el dobândeşte o oarecare independenţă motorie.

Prin cuvântul “papa” copilul poate să spună “mi-e foame” sau “pe masă este mâncare”. El a arătat sugarilor de una-două luni diferite imagini şi a măsurat timpul cât le-au privit. adică să se producă acomodarea. În acest caz se coordonează schema „prehensiunii şi scuturării”. adică gângureşte. la 11-12 luni copilul pronunţă primele două-trei cuvinte cu sens. De ex. Gânguritul nu este comunicare propriu-zisă. şi-a propus să studieze preferinţele vizuale ale sugarilor. 1977). Orrell. Aceste cuvinte au valoare de propoziţie. Mama merge la el. Nou-născutul nu face diferenţiere între el şi lumea din jur (a-dualism) şi nu diferenţiază obiectele din jur. operaţie. Câteva noţiuni fundamentale folosite de Piaget sunt: schemă. 1978). Dezvoltarea limbajului Primele sunete emise de sugar însoţesc respiraţia. La sfârşitul primului an copilul înţelege mai mult decât poate să spună. a fost criticată. şi prin reacţiile lor afective stimulează copilul să le repete. indiferent de limba vorbită de familie. Se presupune că pentru el mediul extern este format din tablouri care apar şi dispar. copilul vede un obiect. cea mai mare atracţie o exercită figura umană. fiind importantă pentru stabilirea relaţiilor afective (Hayes. Pentru Piaget inteligenţa este o formă a adaptării la mediu (alături de adaptarea biologică). Prin acomodare înţelegem modificarea unei scheme sau operaţii în funcţie de noile condiţii (Popescu-Neveanu. Prin asimilare se înţelege cuprinderea unor obiecte sau cunoştinţe noi într-o schemă sau operaţie. plânsul. Copiii gânguresc şi atunci când sunt singuri. În primele luni de viaţă toţi copiii emit cu mult mai multe foneme decât există în limba vorbită de cei din jur. Nu se ştie prea bine cum recepţionează nou-născutul informaţiile despre mediu. papa. asimilare. organizaţi într-un model. deşi mai târziu nu vor vorbi. schema trebuie să se modifice. Emiterea primelor sunete se datorează în mai mică măsură imitaţiei. Pe urmă el asimilează în schema de a scutura şi alte obiecte şi scutură biberonul. prinde obiectul şi îl scutură. Dintre stimulii complecşi. Bineînţeles şi teoria sa. La vârsta de 5-6 luni apare lalaţiunea. îmbunătăţită. În această perioadă copilul începe să imite sunetele auzite şi sunetele nespecifice limbii materne dispar din repertoriul său fonetic. adică vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ (Chiriac. acomodare. tata). După luna a treia sugarul emite serii de sunete.Fantz. se bucură. Şi copiii surzi gânguresc. “Mama” poate să însemne: “uite-o pe mama”. Preferinţa pentru figura umană are un rol adaptativ. “vreau să vină mama aici” etc. copilul spune întâmplător mama. completată. Adaptarea implică o relaţie între subiect şi mediu. dar nimeni nu a negat-o. farfuria … pentru a produce zgomot. În general. copilul exprimă o propoziţie. După un timp el va asocia cuvântul “mama” cu persoana care-l îngrijește. prin repetarea silabelor se formează primele cuvinte (mama. Cu timpul. Printr-un singur cuvânt. 1997). Ex. la început copilul scutură întâmplător o jucărie care produce un zgomot. El a constatat că sugarii manifestă o preferinţă înnăscută pentru stimulii complecşi. învăţării. Foarte mulţi părinţi au impresia că aceste silabe au semnificaţie. îi vorbeşte şi copilul învaţă că dacă spune ”mama” se întâmplă ceva plăcut (reflex condiţionat). cât maturizării sistemului nervos şi sistemului fonator. La 8-9 luni. ca şi celelalte teorii. întinde mâna. 9 . Sunetele apar în aceeaşi ordine. care nu au încă semnificaţie. Chiţu. inteligenţă. Această relaţie se realizează prin asimilare şi acomodare. Între schemele şi operaţiile de care dispune individul se stabilesc diferite relaţii. De exemplu. sughiţul. Dezvoltarea inteligenţei Cea mai complexă şi mai larg acceptată teorie a inteligenţei este teoria elaborată de Jean Piaget.

Deşi înnăscut.Prima etapă a dezvoltării inteligenţei este etapa senzorio-motorie. care va diferenţia din ce în ce mai pregnant în mimică şi atitudini. Piaget a identificat în cadrul acestei etape mai multe stadii: 1) primul stadiu durează până la vârsta de o lună şi este stadiul reflexelor înnăscute. el retrage mâna. Wallon împarte intervalul de la 0 la 3 ani în două mari etape: mai întâi centripetă. atingând apogeul către vârsta de 6 luni şi se încheie la sfârşitul primului an de viaţă. Mai târziu. În acest stadiu apar elemente de intenţionalitate. apud Gabriela Sion). Agitaţia motrică a copilului devine un mijolc de exprimare a stării sale de tensiune. 3) Stadiul reacţiilor circulare secundare (4-6 luni).4 luni). 10 . dacă vede un obiect apropiat. Satisfacerea nevoilor este total dependentă de mediu şi diferenţa faţă de perioada anterioară este aceea că satisfacerea nu se mai realizează automat. Copilul încă nu e capabil să inventeze noi mijloace de acţiune. 1957. Până la vârsta de 7-8 luni. orientată către lumea exterioară şi către construirea intelectuală (Wallon. Ex. el utilizează mijloacele împrumutate de la schemele de acţiune cunoscute (apucarea. 3 luni. balansarea. Reacţiile emotive. 4) În al patrulea stadiu se realizează coordonarea schemelor secundare şi aplicarea lor la situaţii noi (7-10 luni). ci întâmplător. 1965). După 7-8 luni el încearcă să dea la o parte obiectul cu care am acoperit jucăria. face diferite încercări pentru a soluţiona unele probleme. la început întâmplător. adică reproduce activ schema. Reacţiile circulare din acest stadiu se caracterizează prin lipsa intenţionalităţii. Reacţia circulară este un comportament prin care se reproduce activ un rezultat obţinut întâmplător (Piaget. ca şi cum jucăria ar fi dispărut (nu îşi dă seama că obiectul există şi atunci când nu îl vede). Expresiile vocale şi motrice ale copilului se vor diversifica. emoţiile diferite ale copilului vor contribui la relaţiile copilului cu mediul său şi vor sta la baza sociabilităţii. Stadiul impulsivităţii motrice prezintă un apogeu către vârsta de 3 luni şi poate ajunge până la 6 luni. În acest stadiu copilul repetă oarecum intenţionat gesturile care anterior au produs efecte interesante. Copilul nu acţionează pentru a atinge un scop. copilul vede un obiect şi îl apucă. sunt primele semne ale vieţii psihice care sunt observabile şi care prin schimburile cu mediul susţin organizarea vieţii psihice a individului. ca în perioada intrauterină. Perioada centripetă cuprinde două momente ale dezvoltării: impulsiv şi emoţional. El ştie că obiectele există şi dacă nu sunt văzute. copilul începe să caute ”obiectul ascuns”. Copilul încă nu este capabil să aplice cele cunoscute în situaţii noi. Stadiul emoţional poate debuta către vârsta de 2. centrată pe sine. 5) Stadiul reacţiilor circulare terţiare (11-18 luni). Dezvoltarea afectivă a sugarului H. Stadiul se caracterizează prin preponderenţa expresiilor emoţionale care constituie un mod dominant de relationare al copilului cu anturajul său. Aceasta durează de la naştere până la aproximativ 18-24 luni. 2) Stadiul reacţiilor circulare primare (1. şi apoi centrifugă. Cel mai important reflex este cel al suptului. adică scopul se conturează înaintea utilizării mijloacelor. In acest stadiu. tragerea obiectelor) pentru a atinge anumite scopuri. Spunem că în jurul vârstei de 8 luni se formează schema obiectului permanent sau constanța obiectelor. spune Wallon. Se numeşte astfel deoarece în această perioadă copilul obţine informaţii despre mediu prin simţuri şi reacţionează predominant motor (prin mişcări). îmbunătăţiri datorită exerciţiului funcţional. Dacă sugarul doreşte să apuce o jucărie şi noi o acoperim cu ceva. În acest stadiu copilul începe să inventeze noi mijloace de acţiune. ceea ce arată că pentru el obiectele au devenit permanente. modul în care se realizează actul reflex suferă modificări. frecarea. pentru copil obiectele au o existenţă situaţională. îl apucă.

Oancea. Copilul. copilul îşi dezvoltă ataşamentul faţă de părinţi şi mai ales faţă de mamă (ataşamentul precoce sau primar). Această persoană. mimica. ceea ce are efecte favorabile asupra stării afective şi dezvoltării copilului. musafirii. Totodată el înţelege că mama există şi atunci când nu este văzută. aceştia au impresia că el le zâmbeşte şi reacţionează pozitiv: îi acordă atenţie. 1992). o semnificaţie deosebită o are zâmbetul. este în legătură cu formarea schemei obiectului permanent. oricui. Sugarul zâmbeşte mai ales în prezenţa oamenilor sau a unor obiecte care seamănă cu o figură umană (păpuşă. respectiv reacţiile copilului. vecinii. numită de R. care se instalează în primele zile după naştere între părinţi şi nounăscut. Dovezi ale caracterului înnăscut al zâmbetului sunt faptul că sugarii zâmbesc încă din prima lună de viaţă sau observaţiile făcute pe copii orbi şi surzi din naştere. Dar pentru ca sugarul să se dezvolte bine fizic şi psihic. zâmbesc (EiblEibesfeldt. deoarece mama este primul „obiect” asupra căruia se îndreaptă libidoul. Dar în jurul vârstei de 8 luni se observă o modificare în comportamentul copilului. El zâmbeşte neselectiv. Nou-născutul zâmbeşte şi în absenţa unor stimuli externi. îi vorbesc. Dacă în locul mamei vine o persoană necunoscută copilul îşi dă seama că nu este ea şi plânge. Spitz „angoasa de la 8 luni”. care. Acest comportament este un 11 .Graţie reacţiilor sale emoţionale. copilul are o puternică reacţie de anxietate. desen care reprezintă faţa umană). Wallon consideră emoţia ca fiind prima formă de comprehensiune. 1998. energia sexuală a copilului. Dacă copilul este singur şi se apropie de el o persoană străină. începe să plângă şi încearcă să evite această persoană. Ca o reacţie la dragostea părinţilor. Relaţia afectivă dintre copil şi cei din jur se modifică în cursul primului an. Ataşamentul brusc. 1992). gesturile (întinderea braţelor pentru a fi luat în braţe). o soră mai mare. În luna a V-a – a VI-a apare zâmbetul social. o mătuşă etc. 1986). dar neselectiv. vorbele mamei (neînţelese de copil). chiar şi străinii de pe stradă. el va progresa în înţelegerea lumii înconjurătoare. se joacă cu el. în ciuda marelui lor handicap senzorial şi a posibilităţilor reduse de a obţine informaţii externe. până atunci prietenos faţă de persoanele străine. Alte modalităţi de comunicare non-verbală utilizate de copil sunt plânsul. Încă de la naştere se poate observa un zâmbet spontan. Mulţi copii mici sunt foarte prietenoşi nu numai cu părinţii ci şi cu bunicii. după Seamon şi Kenrick. (Ciofu. În acest sens se vorbeşte despre simbioza sau diada mamă – copil (Lăzărescu. în primele luni de viaţă se bazează pe comunicarea nonverbală adică pe gesturile. Această reacţie. Zâmbetul este o reacţie înnăscută cu o mare valoare adaptativă. Predescu. după Seamon. Copilul se simte frustrat dacă mama nu este lângă el şi o aşteaptă. Acum copilul recunoaşte persoanele familiare şi le zâmbeşte mai mult decât necunoscuţilor (Gerwitz. 1986). Zâmbetul are o valoare adaptativă deoarece. este foarte important ca el să fie îngrijit preponderent de o singură persoană de care să se ataşeze. selectiv. Bonding-ul este un proces prin care părinţii devin brusc extrem de ataşaţi de nou-născut. Dintre acestea. contactul vizual cu părinţii. în lipsa mamei poate fi bunica. Mironţov-Ţuculescu. Nu este obligatoriu ca sugarul să se ataşeze afectiv de mama sa naturală. Datorită emoţiilor. În a doua lună zâmbetul dobândeşte un caracter social. chiar dacă copilul încă nu îşi recunoaşte părinţii. copilul capătă treptat conştiinţa situaţiilor în care el se găseşte implicat şi începe să anticipeze. Psihanaliştii vorbesc despre relaţie obiectuală. se numeşte bonding (în limba engleză “bond” = legătură). Interacţiunea dintre părinţi şi copii. Kenrick. Copilul ştie că obiectele există şi atunci când nu sunt prezente. În primul an de viaţă relaţia afectivă fundamentală este – de regulă – relaţia cu mama.

Plânsul copilului stimulează reacţii puternice oricărei persoane aflate în apropiere. În vreme ce nou-născuţii tind să necesite contactul fizic pentru a fi liniştiţi. 1996. 1972. s-a demonstrat că părinţii disting mai bine plânsul propriilor lor copii faţă de cel al altora. Plânsul este prima cale prin care nou-născuţii comunică cu lumea. Părinţii. În particular. 12 . deoarece încurajează copilul să se oprească din plâns. Cercetătorii în domeniu au pus adesea problema cât de des şi cât de prompt trebuie să răspundă o mamă la ţipetele copilului. determinat de stări de disconfort fizic sau fiziologic. Plânsul este. la care se adaugă luarea în braţe a copilului. după Seamon. răspund la ţipătul copilului cu ceva mai multă excitaţie decât părinţii care au avut mai mulţi copii. de obicei. Starea precedentă a copilului este un factor important în determinarea plânsului ca răspuns la un stimul vizual sau auditiv. confort şi stimulare. Kenrick.indicator semnificativ al dezvoltării intelectuale a copilului. copilul poate avea un usor retard intelectual (nu este la nivelul vârstei de 8 luni). în afara hrănirii. ca parametri fiziologici. La naştere. . plânsul de durere. metodă care implică 3 dimensiuni de stimulare: contact fizic. orice altă măsură de a-1 calma. cum ar fi: foamea. La nou-născuţi. Studii atente au demonstrat că plânsul copilului este un comportament complex din punct de vedere fizic şi emoţional. de asemenea. 3. nerăbdătoare sau indiferentă faţă de copil) (Ainsworth. Mérei. plânsul de durere pare să determine un răspuns imediat şi necondiţionat din partea părinţilor (dar şi a altor adulţi). plânsul de bază este asociat de obicei cu foamea. Wolff (1966) a identificat 4 paternuri distincte ale plânsului la nou născuţi: 1. care se dezvoltă mai târziu. evident. 2. În plus. a capacităţii sale de a diferenţia familiarul de nefamiliar şi a relaţiei afective pozitive cu mama (Sillamy. la primul lor copil. plânsul pentru a dobândi atenţie. Plânsul sugarului (după Graţiela Sion – Psihologia vârstelor. să devină alert şi atent la mediu. 1992). Cea mai frecventă formă de intervenţie maternă (80% cu succes) este aceea a contactului fizic. cât şi în cazul adulţilor fară copii). sau relaţia afectivă dintre mamă şi copil poate fi necorespunzătoare (mama poate fi prea nervoasă. mişcare şi postura în picioare (verticală). dar are un patern ritmic comun tuturor celorlalte forme de plâns. la copiii de un an funcţionează şi tehnici de liniştire ce nu presupun contactul fizic între mamă şi copil. Alte metode care oferă stimulare tactilă sau mişcare cum ar fi atingerea copilului întins în leagăn sau ridicarea şi ţinerea lui în poziţie orizontală nu funcţionează la fel de bine. pentru a asigura nou-născuților necesarul lor de grijă şi protecţie pentru a supravieţui. 4. Deşi nu interpretează corect întotdeauna semnificaţia plânsului. V. Studiile au arătat că ritmul inimii şi reacția electrică a pielii (la adulţii care ascultă plânsul înregistrat al copiilor. schimbările de temperatură. spre deosebire de celelalte tipuri de plâns. ridicarea copilului la umăr. sunetele bruşte şi intense. are un efect temporar. pe măsură ce copilul devine mai capabil să tolereze mai mulţi stimuli senzoriali şi să ignore ceea ce este prea mult. plânsul furios. Dacă acest fenomen nu se manifestă. 2006). Dacă copilului care plânge îi este foame.. reacţie care descreşte în frecvenţă cu timpul. primul ţipăt semnalează faptul că nou-născutul şi-a umplut plămânii cu aer şi începe să respire şi implică nevoia copilului de hrană. 1982). este cea mai bună tehnică. la cca 3 săptămâni după naştere. experienţa în îngrijire le îmbunătăţeşte acurateţea. Hrănirea copilului este iar o altă tehnică ce determină rezultate bune. Kenrick. probabil fiindcă investesc mai mult în nevoia de a învăţa să interpreteze diferitele tipuri de plâns.Acest efect puternic este probabil programat biologic în toate fiinţele umane. plânsul poate fi cauzat frecvent de suprastimulări senzoriale momentane. Binét. Seamon. se modifică semnificativ atât în cazul părinţilor.

Pe de altă parte. sunt depresive. care.). dar acesta reprezintă şi un factor frustrant deoarece o împiedică să se odihnească. plin de afecţiune şi atenţie. Sugarul care se alimentează dificil. prin modul în care îi vorbesc – sau nu îi vorbesc – adică prin mijloacele comunicării nonverbale transmit copilului tensiunea. este greu de realizat sau chiar imposibil. cei din jur. tensionate. s-a structurat convingerea că experienţele în cursul dezvoltării copilului pe perioada primului an de viaţă sunt determinante şi modificarea evoluţiei. nu răspunde afecţiunii mamei. neliniştea (Sullivan. este agitat noaptea. în consecinţă. Alt studiu a arătat că acei copii ai căror părinţi iniţiază interacţiunea cu copilul. nesigure. îngrijirea atentă la nevoile copilului. Studiile efectuate în anii '60 au arătat că dezvoltarea motorie a copiilor crescuţi în instituţii este întârziată. unii copii sunt echilibraţi afectiv şi suportă bine aproape orice. nu zâmbeşte. interacţiunea mamă-copil. Astfel de copii profită şi mai mult de experienţa interacţiunii cu mediul. socrii. poate din cauza unor probleme cu soţul. nu ştiu cum să-şi îngrijească copilul. Stimularea. se relaţionează pozitiv cu performanţele cognitive pe perioada celui de-al doilea an de viaţă (Bradley. Cercetările lui Belsky.O reacţie promptă şi consistentă va întări comportamentul de plâns şi va produce un mic tiran care o va solicita până la epuizare sau aceasta îi va oferi copilului încredere că nevoile lui vor fi satisfăcute şi. sprijinindu-i propriile eforturi de explorare activă şi achiziţiile timpurii. răspunde nevoilor de dezvoltare ale copilului. se angajează în comportamente stereotipe de joc şi sunt anxioşi în situaţii noi de joc şi explorare (Collard. la ei apar mai uşor probleme chiar dacă mama este echilibrată. Goode şi Most. Sunt puţine mame indiferente sau rău-intenţionate faţă de copil. solicită la rândul lor comportamente stimulative din partea părinţilor. dacă copilul prezintă probleme (nu mănâncă bine. Dar situaţia nu este aşa de simplă. se îmbolnăveşte frecvent etc. prin modul în care ţin copilul în braţe. anxietatea. 1973). 1979). dar şi teoriile converg către concluzii care postulează faptul că experienţa timpurie a copiilor cu părinţii lor determină ceea ce sunt ei mai târziu (Ann Birch. Cercetări moderne au pus în evidenţă faptul că legătura dintre experienţa timpurie şi efectele ulterioare asupra dezvoltării copilului este mult mai complexa decât se credea iniţial. şi mai ales bunicii. le arată acestora şi le denumesc. să se distreze. Dar chiar şi o mamă care îşi iubeşte copilul poate fi ambivalentă: ea iubeşte copilul. Principalii factori de risc în perioada primului an de viaţă – deprivarea senzorială Cercetări punctuale. părinţii. 1986). Comportamentul mamei faţă de copil depinde şi de comportamentul copilului. Caldwel şi Elardo. au copii care petrec mai mult timp manipulând obiectele și se joacă într-o manieră mai competentă şi mai matură. Unele mame sunt anxioase. au arătat că mămicile care au aşezat jucării la îndemâna copiilor. toate acestea conduc la dezvoltarea unor copii dornici de a explora. Ambele studii demonstrează relaţia între experienţa timpurie şi competenţă ca fiind una bidirecţională şi reciprocă. se va reduce tendinţa lui de a plânge? Relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie complexă în care ambii parteneri au rolul lor. poate irita mama şi astfel în procesul educaţional apare un cerc vicios (Lăzărescu. prin gesturile lor. în timp. Alţii sunt neliniştiţi. vulnerabili. dar şi longitudinale au pus în evidenţă faptul că un mediu stimulativ. răspund verbalizărilor copilului şi oferă acestora jucării. Altele. a fost pus în evidenţă faptul că majoritatea acestor copii 13 . activi şi plini de interes faţă de mediu. Uneori. au tendinţa să acuze mama că nu ştie să îşi educe copilul. să îşi satisfacă anumite dorinţe. mai târziu. 1981). după Dimitriu. Sub influenţa teoriilor psihanalitice. 2000). Aceste mame. copiii institutionalizaţi prezintă slabe răspunsuri de explorare. nemulţumite. Cercetările şi studiile efectuate. în acelaşi timp. realizate în 1980.

se punea problema dacă copiii preşcolari suferă de deprivare emoţională când petrec mai mult timp în instituţii specializate decât în situaţii familiale convenţionale. de exemplu. s-au formulat numeroase criterii. În concluzie. de asemenea. în acele instituţii unde copiii sunt hrăniţi şi lăsaţi în pătuţurile lor. care conduce la întârzieri seminificaţive în dezvoltarea copilului. care dacă este remediată de timpuriu nu produce efecte permanente şi de lungă durată. Bowlby a observat o simptomatologie comună şi extrem de frecventă la copiii instituţionalizaţi sau spitalizaţi. interacţiunea cu adultul limitându-se la satisfacerea trebuinţelor elementare necesare supravieţuirii. până la expresia limită. dar copilul poate recupera aceste întârzieri în dezvoltare în condiţiile în care normalizarea în creşterea şi îngrijirea sa apare înaintea vârstei de doi ani. concluzia este că încheierea mielinizării fibrelor nervoase reduce mult plasticitatea ţesutului neuronal şi face imposibilă implantarea unor operaţii şi funcţii superioare (Neveanu. 1972). (Graţiela Sion. Faptul că au fost raportate recuperări spectaculoase în perioade de timp scurte. Concluziile acestor studii conduc la ideea că primul an de viaţă al copilului este o perioadă sensibilă în cursul dezvoltării (Laura E. Ca şi în cazul copiilor sălbăticiţi sau ”copiilor lup”. un foarte important lucru în ceea ce priveşte consecinţele pe termen lung ale deprivării. În condiţiile în care vorbim de copii instituţionalizaţi. Asemenea situaţii sunt întâlnite. Lipsa stimulării poate conduce chiar la retard sever. este esenţială intervenţia timpurie şi de calitate. Ipoteza „deprivării senzoriale" a fost formulată de John Bowlby. Deprivarea senzorială. deprivarea maternală poate conduce la depresie. De aceea intervenţia timpurie este mai de succes. 1973).prezintă un nivel de dezvoltare mentală mult inferior faţă de cel al copiilor crescuţi în familii (Dennis. 1976). Procesele înregistrate de copii ce au fost de exemplu respinşi. 1973). deşi intervenţia a început abia la vârsta de 5-6 ani (Koluchova. retard intelectual şi erau incapabili de a dezvolta relaţii sociale. emoţională: 1. enurezis şi la retard în dezvoltarea fizică şi psihică. Gradul de recuperare depinde în mare măsură şi de diferenţele individuale. 2006 ) Continuând studiile lui Bowlby. copilul va prezenta mai târziu probleme sociale şi/sau intelectuale. pe fondul angajării tot mai multor femei în procesul muncii şi a extinderii instituţiilor specializate de învăţământ preşcolar. în primii ani de viaţă. Teoria lui era aceea că în lipsa posibilităţii de a dezvolta o relaţie de ataşament cu mama sau doica. 2. arătând necesitatea descrierii mai precise privind aspectele îngrijirii 14 . este necesară educarea personalului din instituţii cu privire la trebuinţele copilului şi abilitatea de a se angaja în activităţi de stimulare a copiilor. Mulţi prezentau anumite tulburări de comportament. Deprivarea afectivă a fost un subiect larg dezbătut în cadrul problematicii legate de ataşament şi separare.. dar teoria sa a fost valoroasă mai ales prin aceea că a atras atenţia cercetătorilor asupra nevoilor afective ale copiilor într-o vreme când domina preocuparea pentru problematica dezvoltării intelectuale. Potrivit acestei teorii. înţelegând prin aceasta toate gradele ei de la carenţa mediului de stimulare. în timp ce alţi copii dovedesc slabe elemente de recuperări în ciuda unor intervenţii timpurii calificate arată că diferenţele individuale sunt. iar prevenţia deprivării este şi mai însemnată. Problematica deprivării poate fi abordată din punct de vedere teoretic pe două dimensiuni esenţiale: deprivarea senzorială şi deprivarea afectivă. Berck). Michael Rutter critica utilizarea conceptului de „deprivare maternală". La începutul anilor '50. supuşi deprivării în instituţii şi adoptaţi după vârsta de doi ani. au recuperat retardul mult mai greu (şi nu complet) decât cei adoptaţi înainte de doi ani (Dennis. La adresa cercetării lui Bowlby şi a celor ce i-au îmbrăţişat ideea.

Facultatea de Psihologie şi Știinţele educaţiei Law Nolte Dorothy. disperarea şi detaşarea. Zig (1989) – Putem crește copii buni într-o lume negativă. 2006) Bibliografie Crețu. (Graţiela Sion. Polirom Găișteanu. dar nu în mod necesar al celui stabilit cu mama. F. Ca şi Bowlby. Ana. Iași Savin. Polirom. Ed. Studiile privind deprivarea afectivă au arătat importanţa stabilirii legăturilor afective în perioada copilăriei timpuri. T. (2005) – Totul se întâmplă înainte de 6 ani Şchiopu U.. sunt importante desigur. Sion. studiile privind deprivarea senzorială au adus un plus în ceea ce priveşte calitatea îngrijirii copiilor în instituţii. Ana.. Rutter (1981) face distincţia între efectele de scurtă durată şi cele de lungă durată ale separării copilului de părinte. el descrie trei stadii ale „sindromului de disconfort": protestul. Universitatea ”BabeşBolyai” Cluj-Napoca. (2009) – Psihologia vârstelor. Curtea Veche. în special cu tatăl. Leonardo Da Vinci Iftene. București Muntean. (1997): Psihologia vârstelor. Privitor la ipoteza retardului mental asociat deprivării afective. dar şi calitatea îngrijirii copiilor în familii. curs universitar. tot el afirma că acesta este mai bine explicat de lipsa unor experienţe stimulatoare adecvate. Legăturile afective cu mama. M. în concluzie. F. dar Rutter atrage atenţia şi asupra importanţei stabilirii unor relaţii ale copilului şi cu alte persoane. Fundaţiei România de mâine. Rutter este cel care concluzionează că „sindromul de disconfort" se datorează perturbării procesului de ataşament. Editura Didactică şi Pedagogică. Ed. – Psihologia copilului.. Ed..Psihiatria copilului şi adolescentului.. Harris Rachel (2007) – Copiii învață ceea ce trăiesc. (2006) – Psihologia vârstelor. București 15 . Bucureşti Verza E.E. Bucureşti. Verza. Ed.deficitare şi ale efectelor-negative şi examinarea mai în amănunt a relaţiei dintre ele. (2006) – Psihologia dezvoltării umane. Humanitas Practic. G. Copilul chiar într-un mediu sănătos şi cu o dezvoltare normală are nevoie de stimulare pentru a-şi atinge cu adevărat posibilităţile maxime de dezvoltare. Ziglar. . Ed. Ed. mult exagerate desigur în teoria lui Bowlby. Rutter arată că dizarmonia în familie şi absenţa unei relaţii stabile cu un părinte sunt asociate devianţei comportamentale. Editura Pro Humanitate. Verza E. (2000): Psihologia vârstelor. Bucureşti..