Economie Politica Lect. univ. dr.

STANCIU MARIETA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ ANUL I

ECONOMIE POLITICA SI POLITICI ECONOMICE
- SUPORT DE CURS – PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Pag. 1 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

1. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ. METODA DE CUNOAŞTERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ 1.1 Economia faptică şi economia teoretică 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei 1.3 Nevoile umane şi resursele economice 1.4 Economia şi raţionalitatea în economie. Structurile economiei 1.1 Economia faptică şi economia teoretică Cuvântul „economie” are un dublu înţeles, iar pentru o mai bună percepţie trebuie făcută distincţia dintre cele două dimensiuni ale economiei, Economia teoretică şi Economia faptică, care sunt esenţialmente diferite. Economia faptică, reală se prezintă ca: un ansamblu de activităţi şi procese economice de producţie, de repartiţie, de schimb şi de consum; o masă de bunuri şi servicii economice rezultate din activităţile şi procesele respective; o totalitate de participanţi la organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi proceselor producătoare de bunuri şi servicii; un sistem integrat de relaţii sociale ce au loc între subiecţii economici. De aici, desprindem concluzia că economia ca practică socială este un microunivers, în centrul căruia stă omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaşează ca importanţă: omul, în dubla sa ipostază: de producător – agent economic şi consumator; unităţile economice, în care se integrează şi lucrează oamenii; bunurile şi serviciile economice; faptele şi respectiv operaţiunile economice; relaţiile interumane de cooperare, de întrajutorare şi de comunicare. Economia reală a evoluat în ritmuri, proporţii şi coordonate diferite de la o epocă la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de producţie, şi juridic eliberat de orice norme care-i limitau mişcarea şi îl împiedicau să-şi vândă forţa de muncă oricui pe un timp determinat, economia reală devine ceea ce este şi astăzi: o economie de piaţă liber concurenţială; o economie puternic marcată de diviziunea socială a muncii şi de diviziunea manufacturieră, de fabrică;

Pag. 2 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

o economie în care munca fizică a omului este înlocuită de munca maşinilor; o economie în care statul îşi face simţită prezenţa atât în calitate de element al suprastructurii cât şi de agent economic; o economie cu randamente şi eficienţă crescânde; o economie fondată pe profit, câştig, bunăstare materială şi spirituală. Economia faptică, reală este baza apariţiei şi existenţei economiei teoretice, care este rezultatul observării şi cercetării sistematice şi permanente, efectuate de specialişti, şi despre care se poate vorbi, în mod înddreptăţit, după ce economia teoretică devine ştiinţă de sine stătătoare. Apariţia economiei teoretice ca ştiinţă se datorează clasicilor englezi Adam Smith şi David Ricardo, care sunt consideraţi adevăraţii părinţi ai economiei politice ca ştiinţă. Ca exponenţi ai capitalismului matur şi ai burgheziei industriale în continuă ascensiune, ei au rămas partizanii ordinii naturale şi ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producătoare de bunuri şi venit net toate ramurile şi pe primul loc industria manufacturieră, înţelegând şi explicând relaţiile de determinare dintre diviziunea manufacturieră, productivitatea muncii şi avuţia naţională. Smith şi Ricardo fundamentează ştiinţific comerţul exterior prin teoria costurilor absolute şi comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, întrunind cele trei condiţii de bază pentru a fi socotită ca atare: 1. obiect de studiu propriu; 2. metodă de cercetare proprie; 3. sistem propriu de categorii şi legi economice 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei Termenul de economie politică a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul său de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii şi care provine de la trei cuvinte greceşti „oikos”, „nomos”, „polis” – gospodărie, lege, cetate (oraş, societate, ţară), cu derivatul său „politeia” care însemna organizare socială. Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predăm a apărut cu mult înainte de apariţia ştiinţei economice, care, iniţial, s-a identificat cu economia politică. Identificându-se cu ştiinţa economică în ansamblul ei, economia politică este considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare. Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidentă discrepanţa dintre nevoile nelimitate şi resurse limitate, rare şi unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei conştientizează că nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie să renunţe la altceva. Neexistând destul din toate, s-a impus o alegere raţională a lucrurilor ce urmează a fi produse şi consumate iar
Pag. 3 din 95

-

impunându-se ca o ştiinţă socio-umană a opţiunii. etimologic metoda reprezintă calea. Economia politică se delimitează de celelalte ştiinţe economice prin modul de abordare a activităţilor economice. astfe: 1. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparaţiei. un ansamblu coerent de cunoştinţe despre realitatea economică. o reflectare universalizată. Pag. cum şi cine să producă au devenit obsedante iar Economia trebuia să dea un răspuns prompt şi cert. 4. universal folosit în procesul de elaborare a conceptelor ştiinţifice. • analiza presupune divizarea. economia politică încearcă să elimine opoziţia dintre teorie şi doctrină. ca ştiinţă social-umană. Economia Politică foloseşte în procesul cunoaşterii următoarele metode sau procedee ştiinţifice. în calitatea sa de ştiinţă teoretică fundamentală. generalizată a acestei realităţi. categoriile şi legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale. studiază viaţa economică în întreaga ei complexitate. examinarea fiecărei părţi separat şi dezvăluirea trăsăturilor caracteristice. acest procedeu presupunând analiza şi sinteza. 3. ea fundamentează noţiunile. prin premisele adoptate şi concluziile formulate. a alegerii resurselor insuficiente pentru satisfacerea cerinţelor individuale şi sociale în continuă creştere şi diversificare. modul sistematic de cercetare şi expunere a rezultatelor. constituind baza metodologică pentru toate ştiinţele economice. mijlocul. economia politică creează tehnici şi instrumente de cercetare a faptelor economice. ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii şi explicării adevărului obiectiv. 2. univ. descompunerea mentală sau fizică a obiectului de studiu în părţile sale constitutive. 4 din 95 . extinzând criteriul raţionalităţii şi eficienţei maxime asupra tuturor activităţilor din societate. economia politică reprezintă o ştiinţă teoretică. abstractizarea reprezintă procedeul prin care cunoaşterea trece de la concret la abstract. METODA ECONOMIEI Obiectul reprezintă prima şi cea mai importantă condiţie pentru ca Economia să fie ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. cât. indiferent dacă cercetarea porneşte de la microeconomie spre macroeconomie. dr. împrumută tehnici şi instrumente de la alte ştiinţe integrându-le într-un ansamblu specific. STANCIU MARIETA întrebări precum ce. are în vedere interdepedenţele dinamice din economia reală. metoda comparării este procedeul logic cel mai general.Economie Politica Lect.

modele analitice. 1. ele nu sunt certe. mai întâi. metoda analogiei constă în „transferul unei însuşiri sau a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect supus cercetării. • din punct de vedere al dezvoltării obiectului distingem: modele statice. iar deducţia constă în aplicarea tezelor generale. Utilizarea matematicii în economie. dr. STANCIU MARIETA - - - • sinteza continuă procesul de cunoaştere al analizei desăvârşindu-l. modele dinamice. pentru formarea şi dezvoltarea lor. Inducţia constă în desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor particulare. în procesul cunoaşterii apelându-se la indicatorii statistico-matematici care reprezintă numere ce caracterizează trăsăturilor specifice ale totalităţii fenomenelor economice. Cu alte cuvinte. omul se prezintă ca fiinţă tridimensională: biologică. urmărind linia istorică în forma sa abstractă şi consecventă. analiza pregăteşte declanşarea ştiinţei. a principiilor la analiza fenomenelor. socială şi raţională. metoda matematică reprezintă o necesitate de ordin practic şi teoretic. • din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem: modele microeconomice.3 Nevoile umane şi resursele economice Produs al naturii şi al societăţii. • din punct de vedere al construcţiei lor distingem: modele numerice. metodele statistice. univ. 5 din 95 . iar sinteza mută analiza în faza sa finală. Nevoile umane apar.Economie Politica Lect. Concluziile obţinute prin această metodă sunt probabile. se realizează prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate astfel: • din punct de vedere al relaţiilor pe care le reflectă distingem: modele deterministe. făcând abstracţie de folosirea matematicii elementare în scopul de măsurare pură. sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenţă. modele macroeconomice. modele probabilistice. Pag. metoda logică cercetează procesele economice în evoluţia lor de la simplu la complex. modele grafice. inducţia şi deducţia. proceselor particulare.

având o anumită periodicitate. obiceiuri. 5) Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere. 7) au caracter complex. Nevoile (trebuinţele) economice se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) reprezintă şi exprimă o stare de necesitate obiectivă iminentă indivizilor şi colectivităţilor umane. manifestându-se ca impuls iniţial şi ca scop permanent al tuturor activităţilor economice. care reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane. STANCIU MARIETA Nevoile umane se manifestă ca un sistem integrat şi dinamic de cerinţe. satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun material sau serviciu. 6) intensitatea unei nevoi se află în permanenţă în raport invers proporţional cu gradul de satisfacere a acesteia.Economie Politica Lect. fiind rezultatul condiţiilor de viaţă existente la un moment dat în societate. devenind nelimitate ca număr şi manifestându-se sub forma principiului creşterii şi diversificării trebuinţelor. tradiţii. adică nevoile economice depind de factori biologici. ordonate şi ierarhizate în funcţie de locul şi rolul lor în cadrul vieţii sociale. • subiectivă. sociali. concurente şi substituibile. rare în comparaţie cu nevoile. naţiunile. 2) Nevoile umane sunt limitate în capacitate. statele.corespunzător gradului atins în dezvoltarea societăţii şi capacitatea oamenilor de a conştientiza aceste cerinţe. evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice. 4) între amplificarea nevoilor economice (nelimitate) şi resursele economice (limitate) există o contradicţie care se manifestă prin legea rarităţii resurselor. dr. deoarece se înlocuiesc între ele. 2) au caracter istoric. prezentându-se ca o mulţime de trebuinţe complementare. grupările sociale. 1) Nevoile umane sunt nelimitate ca număr. depinzând de gradul de civilizaţie şi cultură al populaţiei. Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o reprezintă nevoile (trebuinţele) economice. Pag. 4) Nevoile umane sunt complementare. 3) Nevoile umane sunt concurente. 6 din 95 . toate acestea devenind nevoi efective-reale . Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături fiecare dintre acestea reflectând o lege economică. univ. fiecare individ devenind un subiect economic care constată cât de mare este intensitatea trebuinţei sale. morali. 3) au o dublă determinare: • obiectivă. societatea în ansamblul ei. Nevoile umane reprezintă cerinţele oamenilor de a-şi însuşi bunuri. unele nevoi se extind în detrimentul altora. adică resursele şi bunurile sunt relativ limitate. ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor indivizii. psihologici. 5) orice nevoie economică satisfăcută renaşte cu timpul.

activităţi practice. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană. planetare. secundare. în cantităţi determinate şi de calitate adecvată. repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoile şi interesele economice. 1. Structurile economiei Prin conţinutul şi rolul său. împreună cu cele umane.Economie Politica Lect. proces complex ce reflectă faptele. 1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om şi natură pot fi grupate în: a. o importanţă deosebită revine resurselor economice derivate. univ. 7 din 95 .4 Economia şi raţionalitatea economică. Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarităţii. organizaţiilor cu caracter local. interese economice naţionale. interese economice nefundamentale. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse specifice. denumite şi interese generale. interese economice directe. interese permanente. interese economice ale microgrupurilor sociale. Pag. c. b. interese economice individuale. alături de care. care reprezintă rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare. STANCIU MARIETA Trebuinţele economice sunt organic şi indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuinţelor economice. b. întreprinderilor. activităţi teoretice. interese economice mondiale. statale. formează resursele primare. c. interese periodice. e. dr. Resursele naturale. interese economice indirecte. particulare. actele. private. 4) Din punct de vedere al duratei manifestării lor în timp se disting: a. comportamentele şi deciziile oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii. b. b. Interesele economice pot fi clasificate astfel: 1) Din punct de vedere al purtătorilor intereselor se disting: a. economia – termen sinonim cu activitatea economică. d. Resursele economice reprezintă ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea şi obţinerea de bunuri materiale şi servicii. potenţând eficienţa utilizării tuturor resurselor economice. circulaţiei. b. reprezintă o latură inseparabilă a acţiunii sociale. cu economia reală. interese economice internaţionale. 3) Din punct de vedere al caracterului legăturilor cu subiecţii purtători se disting: a. terţiare etc. interese economice fundamentale. 2) Din punct de vedere al rolului îndeplinit în viaţa economică a societăţii: a. interese rare.

al adâncirii diviziunii sociale a muncii.Economie Politica Lect. b. d. pentru ca bunurile economice create să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri pe calea vânzării-cumpărării sau pe alte căi. conservarea şi schimbul de produse şi servicii. realizate de către agenţi economici specializaţi. circulaţia (schimbul) şi consumaţia. factorilor de producţie în ieşiri (output-uri) de bunuri economice. care reprezintă procesul obiectiv de desprindere. 8 din 95 . structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi care s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale: producţia. De-a lungul timpului.). ca momente inseparabile ale acţiunii social-economice. în scopul obţinerii de profit. progresist sau reacţionar. Distribuţia (repartiţia) cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor. activităţi de distrugere. activităţi de organizare sau dezorganizare. prestări de servicii – reprezintă acele activităţi care transformă intrările în rezultate specifice. STANCIU MARIETA 2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în: a. resurselor. distribuindu-se şi redistribuindu-se venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii. pentru satisfacerea diferitelor trebuinţe. Circulaţia (schimbul) se referă la transportul. În funcţie de rezultatele ei producţia poate fi: producţie materială. separareautonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora. fiind Pag. c. activităţi de reproducere la aceeaşi scară sau pe scară mai mare. Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice create. specializare şi integrare a activităţilor economice. activităţi de repetare şi reproducere. Producţia constă în transformarea intrărilor (input-urilor). b. activităţi fizice. prin funcţiile îndeplinite. a avut loc un amplu proces de diversificare. moral sau imoral. când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială). distribuţia (repartiţia). 3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activităţile pot avea caracter: a. univ. diferenţiere. cunoscut sub denumirea de diviziune socială a muncii. depozitarea. activităţi creative. dr. e. activităţile pot fi grupate în: a. legal etc. adică bogăţie imaterială (transporturi. activităţi turistice etc. d. 4) Din punct de vedere al conţinutului şi finalităţii activităţii economice desfăşurate de oameni. pozitiv sau negativ. c. b. repartizate şi introduse în circulaţie. Ca rezultat al dezvoltării societăţii. activităţi intelectuale.

Macroeconomia reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice. Mezoeconomia . • comportamentul general al preţurilor. care studiază ansamblul activităţilor economice. • nivelul utilizării resurselor de producţie. • totalul veniturilor realizate la dimensiune naţională. astfel încât. univ. STANCIU MARIETA ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice. ci. 4. 2. structura pe verticală a economiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri: 1. interdependenţele economice dintre state. Microeconomia ca parte a ştiinţei economice se ocupă cu studiul comportamentelor individuale. dr. explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său. Pag. la nivelul unei economii naţionale: • cantitatea totală de bunuri şi servicii realizate la nivelul întregii economii. folosind variabile agregate. Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii. funcţionarea pieţei mondiale şi a circuitului economic mondial. cât şi cum să producă şi cum îşi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-şi satisface necesităţile la cel mai ridicat nivel posibil. • atestarea utilităţii bunurilor economice şi manifestarea acestora ca bunuri economice reale. • consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor personale. generate de diviziunea internaţională a muncii. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt: • consumaţia productivă (intermediară) care constă în consumarea unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi servicii. pe baza acestora.Economie Politica Lect.este definită ca fiind ramura care abordează şi cercetează viaţa economică la nivelul ramurilor. este cercetată din unghiuri diferite. Economia ca entitate complexă indestructibilă. în ideea de a înţelege şi explica cum hotărăsc producătorii ce. în funcţie de gradul de agregare. 3. 9 din 95 . Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al consumatorilor. subramurilor şi zonelor economice.

atribuit analizei economice. ca fiindu-le necesare pentru existenţă. calitatea şi structura resurselor economice se modifică mai lent decât intensitatea. . comerţul exterior. După publicaţia lui Alfred Marshall din 1890. economia politică s-a identificat cu ştiinţa economică. de nivelul şi structura costurilor. de ramura în care un agent economic îşi desfăşoară activitatea etc. pentru formarea şi manifestarea personalităţii lor.raportul repetabil între indivizii participanţi la activitatea economică. gospodărie. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 1 Economie – termenul de economie politică a fost creat în 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte greceşti: oikos – care înseamnă casă. economiştii neoclasici renunţă la termenul de political economy în favoarea celui de economics. repartiţiei şi consumului de bunuri. Platon. Xenofon). nomos – care reprezenta lege. nivelul populaţiei ocupate în fiecare ramură a economiei naţionale. constituită în secolele XVIII-XIX. Raritatea . intercondiţionare şi funcţionare a diferitelor verigi ale vieţii economice. obiceiurile şi hotărârile pe care le iau oamenii în ceea ce priveşte atragerea şi întrebuinţarea resurselor economice în scopul producerii. în funcţie de interesele şi nevoile economice. de nivelul rezultatelor. resursele fiind limitate în raport cu trebuinţele indivizilor. Economia reală este studiată. amploarea şi structura nevoilor umane. polis – cetate. . direct sau indirect. Legea economică . O bună perioadă de timp. 10 din 95 .reprezintă reflectarea modului de structurare. univ. societate. organizare.relaţia esenţială între procesele şi fenomenele economice. Intensitatea şi nivelul economiei reale poate fi calculată prin intermediul următorilor indicatori macroeconomici: produsul intern brut. Legea rarităţii resurselor economice – legea conform căreia cantitatea.proprietatea resurselor de a fi insuficiente în raport cu nevoile. riguros. salariul mediu nominal net. Creşterea eficienţei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi şi resurse. Nevoi – ceea ce oamenii resimt. Idei şi teorii economice există din antichitate (Aristotel. populaţia ocupată la nivelul întregii economii etc. care sugerează caracterul obiectiv. Activitatea economică – proces complex ce reflectă faptele. dr. ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. după expresia lui Adam Smith. circulaţiei.Economie Politica Lect. Economie reală – totalitatea activităţilor economice care susţin oferta agregată de bunuri şi servicii. nivelul producţiei agricole. analizată şi definită în funcţie de capacitatea tehnică şi tehnologică. rânduială. în secolul XVIII fiind considerată ştiinţă a avuţiilor. Principiile Economics-ului (Principles of Economics). Pag.

Economie Politica Lect. care exprimă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor. reprezintă un concept iniţiat de şcoala neoclasică. Pag. STANCIU MARIETA Cost de oportunitate sau cost de opţiune. 11 din 95 . dr. sacrificată în favoarea alternativei alese. univ.

2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă 2. dr. libera iniţiativă 2. considerat a fi principalul factor de producţie.2. tipuri ale acesteia 2.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă 2.3. ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2.fie din producţia proprie prin autoconsum.3 Banii în economia de piaţă 2. STANCIU MARIETA 2.2 Economia de schimb 2. 2. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi producători. • izolarea producătorului din punct de vedere economic.Economie Politica Lect. univ.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat.2 Proprietatea în economia de piaţă. inclusiv moneda.1 Natura. Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi.1.1.fie prin intermediul schimbului. 12 din 95 .1. de-a lungul timpului.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă 2.1.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă.3 Economia de comandă 2. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare. pe două căi distincte: . • importanţa acordată pământului. geneza şi evoluţia banilor 2. fără a fi nevoie de schimb.1 Economia naturală Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei 2.1 Economia naturală 2. Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice: • diversificarea activităţii economice. în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie bunurilor necesare.3. . • predominanţa nevoilor biologice.2. Pag.2.

prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi. Economia de schimb are trăsături proprii. STANCIU MARIETA • descentralizarea economiei redusă. necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice. • desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb). specializaţi şi autonomi. • schimbul. produc bunuri destinate vânzării. univ.Economie Politica Lect. • se extind schimburile economice. Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume: • oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate. • se perfecţionează mijloacele de muncă. • concentrarea activităţii economice în jurul pieţei. • diviziunea simplă. • se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat. şi anume producţia de mărfuri. bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă. • existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice.1. 2. • producţia se diversifică sortimental. aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului. prin care se diferenţiază de economia naturală astfel: • specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate. de avantajul obţinut dintr-o activitate. • costurile unitare ale produselor sunt mai reduse. experienţă sau întâmplare. 2. iar mai târziu.1. tradiţii. China. resursele fiind alocate prin plan. • se economisesc resurse.2 Economia de schimb Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici. 13 din 95 . Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici: • este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă. mai multă experienţă. obiceiuri.3 Economia de comandă Este întâlnită în ţări precum Cuba. • autonomia producătorilor. a fost cauzată de interese economice. Pag. ca rezultantă a specializării. naturală a muncii. comparativ cu alta. dr.

• este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă. din interacţiunea acestora rezultând producţia globală şi consumul. STANCIU MARIETA • este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist. univ. Pag. • proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici. pentru funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută în vedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: • piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce. În condiţiile actuale. cu resurse economice limitate. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte: • stabilizarea macroeconomică. care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă 2. marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă. economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie.2.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber. • cocurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia. • crearea sectorului particular. • privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat. dr. autonom şi raţional. atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor. • formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici. • deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme. producătorii realizând bunuri decise de planificatori. • indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei maxime. corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite. cât şi pentru cine să se producă în condiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici. • preţul şi reforma pieţei. numai în măsura în care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi.Economie Politica Lect. a cererii şi a ofertei. 2. în multe ţări „foste comuniste”. Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat. • redefinirea rolului statului în economie. 14 din 95 .

mod de combinare a acestora. Principalele forme de proprietate existente în cadrul economiilor moderne în raport de titularul subiectului proprietăţii. un contract social cu privire la bunurile materiale. dr. 2. concretizată în capacitatea bunului de a satisface o anumită trebuinţă de consum. se disting: Pag. proprietarul putând să-şi exercite acest drept în mod autonom sau să-l transfere pe bază de contract altei persoane fizice sau juridice. dreptul de a dispune de bunurile economice iar în virtutea acesrtui drept obiectul proprietăţii poate fi înstrăinat prin act de vânzare-cumpărare. libera iniţiativă Proprietatea se defineşte ca fiind o relaţie între oameni. univ. pe diferite durate. donaţie sau moştenire. sociogrupuri. 15 din 95 . de însuşire a rezultatelor producţiei. dreptul de uzufruct. arendare etc. 2. Proprietatea exprimă întotdeauna unitatea a două elemente: 1. 3.) ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor. organizaţii. 4. dreptul de posesiune. prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor economice. Subiectul proprietăţii reprezintă anumite persoane fizice sau juridice ce deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă (exemplu: indivizi. b) parţial: • înstrăinarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: înstrăinarea atributelor de posesiune şi utilizare. dreptul de administrare şi gestionare a bunurilor. STANCIU MARIETA • instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă. • intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi supravegherea funcţionării normale a acestuia. • latura valorică ce se măsoară în expresie bănească cu ajutorul preţurilor. Atributele proprietăţii sunt: 1.). • existenţa unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producţie. • fără echivalent (de exemplu: donaţie şi moştenire).2 Proprietatea în economia de piaţă. generează relaţii de închiriere. dreptul de utilizare. statul). Atributele proprietăţii pot fi înstrăinate: a) în totalitate: • pe bază de contraechivalent (de exemplu: actul de vânzare-cumpărare). 2.Economie Politica Lect. spirituale şi de altă natură existente în societate sau obţinute din activitatea economică. dreptul de dispoziţie. obiectul proprietăţii care îl constituie bunurile economice care au o dublă determinare: • latura utilitară. sistem financiar-bancar etc.

proprietatea publică aparţinând statului. asociaţii şi societăţi cu caracter economic.de a se angaja în mod liber în acte de schimb. Pag.de a adopta decizii privind acţiunile şi bunurile lor. între agenţii economici din state diferite. • poate menţine unităţi economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiază de subvenţii bugetare de la stat. în diferite grade de dezvoltare.de a dezvolta. cât şi statului (administraţiei publice). proprietatea privată care poate fi: • proprietatea privată individuală se manifestă atunci când proprietetarii nu sunt producători. Ea există în toate ţările lumii. între agenţii economici naţionali. Formele de concretizare a liberei iniţiative constau în dreptul agenţilor economici: . metrou etc. Pluralismul generează competiţie între formele de proprietate pentru menţinere şi afirmare. fiind: • reducerea cheltuielilor de producţie. dreptul agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea propriilor interese. consecinţele acestuia. menţine sau restrânge acţiunile. . • promovarea progresului tehnic. Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenţa în cadrul unei ţări (economii) a principalelor forme de proprietate aflate în interdependenţă şi totodată într-o permanentă evoluţie. drumuri. • în cadru internaţional.). ia naştere prin asocierea proprietăţii private şi publice. dar în aşa fel încât să nu afecteze cu nimic libertatea celorlalţi. proprietatea mixtă aparţinând atât proprietarilor privaţi individuali sau în asociaţie. care pot fi salariaţi în acea unitate. aparţin mai multor proprietari individuali. este prezentă în sectoarele cu riscuri mai mari pentru întreprinzători. construcţii de căi ferate.Economie Politica Lect. . . • proprietatea privată asociativă se caracterizează prin faptul că factorii de producţie utilizaţi într-o unitate de producţie. exploatări miniere. • sportirea volumului producţie. în diferite variante: • în cadru naţional. 16 din 95 . dr. 2. poduri. STANCIU MARIETA 1. dar angajează producători direcţi în calitate de salariaţi. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate în: • poate frâna concurenţa prin utilizarea unor preţuri de monopol de stat. Categoria de libertate economică reprezintă libertatea. univ. afectând nevoile consumatorilor. 3. pe care proprietarii particulari le suportă mai greu (cercetări nucleare şi spaţiale.de a se manifesta ca întreprinzători. • ridicarea calităţii bunurilor. care avantajează consumatorul.

în ţările în care proprietatea este personalizată prin: • existenţa unor monopoluri.sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are tendinţe de reducere. univ. . Modelul neoclasic ce se caracterizează prin: .sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului.în economiile unde există un sector privat puternic şi preponderent.statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente. 2.variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta.rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei.2. După acest criteriu există două mari modele ale economiei de piaţă: 1. adică. care trebuie modelat conform propriilor legităţi. acest model vizând în special nivelul macroeconomic.piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator. dr. . STANCIU MARIETA Libera iniţiativă cunoaşte cea mai mare dezvoltare în condiţiile proprietăţii private.variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată. veniturile sunt inegal distribuite datorită inegalităţii eficienţei agenţilor economici.forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic. • măsuri dictatoriale. . Libera iniţiativă este îngrădită sau eliminată. determinată la rândul ei de diferenţele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuală. care. Michel Albert. etc. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături: . În condiţiile proprietăţii private şi ale liberei iniţiative. Pag. încetând să mai fie sursă de eficienţă şi rentabilitate: . . aptitudinile.Economie Politica Lect. statul având o intervenţie minimă în economie. puterea de muncă. în lucrarea „Capitalism contra capitalism”. .sistemul economic se autoreglează. . Modelul Keynesian care presupune: . modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare. acest model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic.). 2. 17 din 95 . datorită raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru. determinând realizarea unei activităţi eficiente pentru proprietar şi pentru societate. apreciază că în sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele: 1.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic. voinţa. .

piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului. . . . iar implicarea statului în economie este neglijabilă.fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul. nivelul salariilor depinzând atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi factori. .piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cu alte forme de piaţă. geneza şi evoluţia banilor Banii reprezintă o marfă spcială care.1 Natura. univ. s-a separat în mod constant de lumea mărfurilor pentru a îndeplini rolul de echivalent general şi de instrument general al schimbului.cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă. . .se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiaşi ţări. . . .Economie Politica Lect.pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economicosocială.întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un bun comercial.preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei.3. într-un îndelungat proces istoric. care trebuie să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri. . de dezvoltare a schimbului. 2. Modelul renan. Care aveau rol de: • intermediar. bucăţi de metal etc.clasa mijlocie este numeroasă iar mişcarea sindicală este foarte puternică. dr.sistemul de învăţământ este mai egalitar. • etalon pentru măsurarea celorlalte bunuri. . din necesitatea facilitării schimbului.un sistem de învăţământ elitist. Pag. Banii au apărut cu mult timp în urmă. animale. În evoluţia istorică a banilor se disting trei etape importante: 1. care tinde să funcţioneze după regulile pieţei. realizat iniţial sub formă de troc – schimbul direct dintre două bunuri.grad redus de securitate economică faţă de riscuri.sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe termen lung. 18 din 95 . blănuri.un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale. care asigură un grad ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice. .întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social.3 Banii în economia de piaţă 2. 2. se bazează pe câteva principii de bază: . perioada banilor-marfă – primele forme concrete de bani au fost anumite bunuri.fiscalitatea este redusă. . . protecţia fiind o problemă individuală. STANCIU MARIETA .

19 din 95 2. .realizarea rolului şi funcţiilor banilor are loc numai pe baza încrederii pe care o au faţă de instrumentul monetar posesorii efectivi sau potenţiali ai banilor. univ.raţiunea de a fi a banilor o constituie rolul lor de a facilita schimbul mărfurilor şi derularea normală a fluxurilor economice.Economie Politica Lect. convertibilitatea bancotelor în aur şi argint restrângându-se treptat. semne băneşti emise de bănci care: • certificau prezenţa aurului în păstrarea băncii.măsură a valorii. • general – sunt acceptaţi în orice moment şi orice loc al unei comunicaţii monetare. ele devenind simple intrumente utilizate în tranzacţii economice. Teoria clasică ce consideră că banii îndeplinesc următoarele funcţii: . 3. • exprimau angajamentul băncii de a le preschimba. • imediat – permit reglarea instantanee şi definitivă a actelor de vânzare-cumpărare şi stingerea unei datorii. treptat rolul de bani s-a restâns la metale preţioase (aur. argint) datorită unor proprietăţi intrinseci: • valoare mare într-un volum mic. . .2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă Rolul banilor în cadrul economiei de piaţă se concretizează în funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc distingându-se astfel două mari direcţii: 1. natura banilor nu depinde de corpul material al acestora ci de funcţiile sociale îndeplinite. Dacă până la primul război mondial bancnotele circulau paralel cu monedele de aur şi argint. Dreptul de a emite bancnote a fost. . restrâns şi rezervat unei singure bănci – Banca de Emisiune sau Centrală. Pag. la cerere. STANCIU MARIETA perioada banilor monedă. valoarea rezultând doar din semnul valoric imprimat pe ei. Monedelor metalice li s-au adăugat bancnotele. treptat.banii au caracter: • nedeterminat – permit transformarea lor în orice marfă şi achitarea oricărei datorii.3.bazaţi exclusiv pe încredere). indispensabil pentru societate. 2. aceşti bani nu mai au valoare intrinsecă. Trăsăturile esenţiale care pun în evidenţă natura banilor din economiile de piaţă contemporane sunt: .mijloc de circulaţie. . după această dată emisiunile de monede din metale preţioase au devenit excepţii. dr. perioada banilor de hârtie (fiduciari .banii reprezintă un instrument social al economiei de schimb. . • sunt omogene şi perfect indivizibile.banii reprezintă un instrument obiectiv-necesar. în aur (până la primul război mondial).

mijlocitor al schimburilor de mărfuri şi măsură a valorii cu două funcţii conexe: • mijloc de tezaurizare. dr. Moneda naţională reprezintă etalonul general de măsură pentru întreaga activitate economică. Ei sunt un simbol al avuţiei conferind putere economică deţinătorului lor. existente în posesia agenţilor economici. bani universali. leu. capabilă să surprindă sintetic esenţa şi semnificaţia acestora. • banii permit realizarea valorilor viitoare. adică sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi pierderi minime pentru deţinători.Economie Politica Lect. având forme şi denumiri diferite de la o ţară la alta (dolar. 2) mijloc de circulaţie (de schimb) constă în aceea că moneda este mijlocitorul schimbului.orice obligaţie economică este evaluată în bani şi încetează prin achitarea sumei corespunzătoare. • mijloc de plată. monedă scripturală şi alte instrumente recunoscute ca monedă. mijloc de tezaurizare. etc. precum şi funcţiile pe care ei le îndeplinesc.) acceptate pentru schimburi şi plăţi într-un spaţiu economic dat. - Pag. liră. o structural. singurul mijloc capabil să comensureze şi să compare bunuri economice şi activităţi diferite din punct de vedere: o cantitativ. Teoria contemporană care consideră că funcţiile banilor sunt următoarele: mijloc de schimb şi stimulare a activităţii economice. Banii sunt lichiditate prin excelenţă. pentru orice marfă şi în orice moment. 20 din 95 . banii putând trece de la un deţinător la altul. 2. o calitativ. de rezervă ca valoare. univ. STANCIU MARIETA mijloc de plată. Funcţiile banilor sunt în esenţă următoarele: 1) mijloc de măsură a valorii (etalon de calcul) permit măsurarea şi compararea în timp şi spaţiu a cheltuielilor şi rezultatelor. . euro. 3) mijloc de plată . diferitele şcoli şi teorii economice sunt de accord. Dacă în ceea ce priveşte rolul covârşitor al banilor în economia de piaţă. Astăzi banii sunt expresia generică pentru bancnote. 4) mijloc de rezervă (de economisire) are la bază caracterul impersonal al monedei care poate fi folosită de oricine. monedă metalică. 5) bani universali – reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingerea obligaţiilor pe plan internaţional. care se desfăşoară în timp şi îmbracă două aspecte: • banii sunt instrument de economisire. că nu s-a ajuns încă la o definiţie larg acceptată a banilor. instrument al circulaţiei mărfurilor şi mijloc de comparaţie.

21 din 95 . univ. dr. Pag. STANCIU MARIETA Teoria economică contemporană a desprins o caracteristică importantă a banilor lichiditatea care constă în calitatea constantă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii şi de a da posibilitatea alegerii din partea posesorilor lor.Economie Politica Lect.

6. Bilet de bancă – la început. Diviziunea mondială a muncii – relaţiile stabilite între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului internaţional. Moneda reprezintă resursa macroeconomică la care se raportează toţi agenţii economici ai unui stat. esenţială a unui lucru. fără a se mai recurge la aurul pe care-l reprezintă. stabilitatea valorii – menţinerea puterii de cumpărare o perioadă de timp cât mai mare. adică prin el însuşi. precum şi locul şi rolul fiecărui stat în parte în circuitul mondial al valorilor materiale. Pag. 22 din 95 . uniformitate – toate instrumentele acceptate ca mijloc de plată trebuie să posede aceleaşi calităţi şi funcţii. de la un agent economic la altul. îmbrăcăminte etc. Intrinsec – ceea ce constituie partea lăuntrică. Etalonul monetar este cantitatea de metal (aur. biletul de bancă a început să mijlocească schimbul de mărfuri. nelegat de altceva. prin care aceasta certifica existenţa aurului în depozitul său. instalaţii etc. Astăzi. Moneda face posibilă derularea tranzacţiilor căruia este transmisă averea averea de la o persoană la alta.). reflectă raportul dintre puterea lor de cumpărare în ţările respective. statul împuternicind banca centrală să îndeplinească funcţia de emitent de bilete de bancă. ca părţi integrante ale acţiunii sociale. Prodfactori – bunuri care servesc obţinerii satisfactorilor. constituia un înscris special dat de o bancă deponentului de lingouri sau monede de aur.). ea trebuie să fie acceptată de toate persoanele unui stat ca mijloc de plată. Paritate – raportul de schimb dintre valorile a două monede care. biletele de bancă nu mai sunt convertibile în aur. 5. teoretic. convertibilitate – moneda trebuie să fie folosită cu uşurinţă. Atributele monedei sunt: 1. 4. Un bun are o valoare intrinsecă. 2. prin rolul pe care îl exercită. 3. În timp. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 2 Diviziune socială a muncii – procesul de separare. detaşare şi combinare a varietăţii activităţilor economice şi de statornicire a acestora. divizibilitate – capacitatea monedei de a fi folosită la orice tip de tranzacţie. dr. Mai târziu. ele începând să circule pe întreg teritoriul ţării. destinate satisfacerii nemijlocite a trebuinţelor (alimente. univ. factori de producţie (utilaje.pentru ca moneda să fie mijloc general de schimb. Satisfactori – bunurile utilizate pentru consumul personal al membrilor societăţii. argint) corespunzătoare unei unităţi monetare. greutatea falsificării – imposibilitatea reproducerii ei.Economie Politica Lect. statul şi-a instaurat monopolul în domeniul emiterii biletelor de bancă. Etalon – serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. acceptabilitate .

23 din 95 .Economie Politica Lect. Pag. stabilit de autoritatea monetară – Banca Centrală.un curs liber – stabilit pe piaţă. dr. în funcţie de fluctuaţia cererii şi a ofertei pentru valuta respectivă. STANCIU MARIETA Fixing – operaţiune de stabilire a cursurilor valutare sau a preţului aurului la bursă. univ. Tehnica de stabilire a cursului după metoda fixingului constă în determinarea punctului la care cererea şi oferta pentru o valută se egalizează sau se apropie cel mai mult. O valută poate avea două cursuri: .un curs oficial. .

1 Agenţii economici.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor 3.3 Întreprinzătorul În toate procesele economice. 3. publice.1. în cadrul ei distingându-se: 1.1.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare 3. Înţelegerea condiţiilor de existenţă şi funcţionare a diferitelor categorii de agenţi economici stă la baza demersului cognitiv asumat de ştiinţa economică. pe plan mondial. În prezent. AGENŢII ECONOMICI 3. important pentru evidenţierea fluxurilor reale şi monetare. scopul principal fiind obţinerea de profit.Economie Politica Lect.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) 3.3 Circuitul economic 3. univ.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3. mixte) a căror funcţie este de intermediar Pag. Cel mai utilizat criteriu ce stă la baza clasificării agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul instituţional. Instituţiile financiare şi de credit – acest agent agregat reuneşte unităţile instituţionale (private. dr. cea mai răspândită este tipologia ce stă la baza sistemului de evidenţă statistică a conturilor naţionale.2.1.1 Agenţii economici: concept şi tipologie Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoană sau un grup de persoane fizice. agenţii economici implicaţi îndeplinesc roluri specifice indiferent dacă procesele economice sunt abordate la nivel microeconomic sau macroeconomic. din titluri de proprietate şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare. fluxurile economice şi circuitul economic 3. juridice ce îndeplineşte funcţii şi roluri bine determinate în viaţa economică. 3. Firmele – agentul agregat firme grupează toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă în producerea de bunuri şi servicii (non-financiare) destinate pieţei. STANCIU MARIETA 3. Menajele – agentul agregat menaje (gospodării) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor. 2.1 Agenţii economici. fluxurile economice şi circuitul economic 3.2.2.1 Agenţii economici: concept şi tipologie 3. 24 din 95 .1.

schimbul.transferuri de patrimoniu – intervin mai rar determinând la unul din agenţii economici implicaţi o modificare de patrimoniu. exteriorul şi care au următoarele trăsături: . dobânzi etc.dispun de capacitatea de a stabili relaţii cu alţi agenţi economici. care sunt efectuate sistematic (plăţi de impozite. Pag. serviciu sau echivalent în monedă.) şi a celor de proprietate (rente. 3. .au comportament specific prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprind. .bunurile şi serviciile produse. Obiectul tranzacţiilor economice este reprezentat de: . . CAS etc. Administraţiile publice şi private – acest agent agregat exercită funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din vărsăminte obligatorii pe care le efectuează celelalte categorii de agenţi economici. Străinătatea („restul lumii”) – acest agent agregat desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care agenţii economici naţionali intră în tranzacţii economice. întreprinderi administrative.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc: 1. întreprinderi.. fiind tranzacţii de piaţă. .). Activităţile economice – reprezintă totalitatea operaţiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice. colectând. operaţii ce pot fi grupate în: . 25 din 95 . menajele. ce reprezintă acele tranzacţii bilaterale. transformând şi redistribuind disponibilităţile financiare. 4. 2. dr. 5.sunt purtătorii unor interese proprii. Subiecţii economici care sunt reprezentaţi de societăţi.Economie Politica Lect. impozite etc. . realizându-se prin intermediul pieţei. administraţie privată.operaţii financiare – modificarea volumului şi structurii activelor şi pasivelor agenţilor economici reprezentaţi de societăţi.operaţii de repartiţie – operaţiile de distribuire şi de formare a veniturilor legate de procesul de producţie (plata salariilor.sunt subiecţi distincţi ai vieţii economice. în care oricărui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartidă. 4. univ.transferuri curente.operaţii privind bunurile şi serviciile – producţia. 3. Tranzacţiile care nu generează un contraserviciu sunt de două feluri: . Tranzacţiile economice – care intervin în derularea circuitului economic.). administraţie publică.dispun de resurse şi capacităţi proprii.1. STANCIU MARIETA financiar între ceilalţi agenţi economici. consumul etc. concretizată într-un alt bun. . subvenţii. .

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- rezultatele utilizării factorilor primordiali de producţie (natura, munca, capitalul); - moneda. Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar: a) fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacţiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispoziţia firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare; b) flux monetar – fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime, dar de sens opus. 3.1.3 Circuitul economic Circuitul economic reprezintă totalitatea operaţiilor şi tranzacţiilor desfăşurate de către şi între agenţii economici care aparţin unei economii naţionale, tranzacţii concretizate în fluxuri reale şi monetare. Pentru a înţelege cum aceste fluxuri se articulează într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecărui tip de agent economic în circuitul economic şi al fluxurilor pe care aceşti agenţi economici le generează. O schemă simplificată a circuitului economic ne va ajuta să înţelegem acest lucru:

Flux monetar: - munca; - pământul; - capitalul. Agenţi economici alţii decât menajele Flux monetar: venituri

Flux real: cheltuieli pentru bunuri de consum şi servicii

Menaje

Flux real: bunuri de consum, servicii

Activitatea firmelor presupune: - cumpărătorii de factori de producţie – intrările, - vânzările de bunuri şi servicii – ieşirile, care generează două categorii de fluxuri.
Pag. 26 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

De la menaje spre firme circulă elementele necesare producţiei de bunuri şi servicii (muncă, pământ, capital). Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le prestează factorii de producţie cumpăraţi. De la firme către menaje circulă bunurile şi serviciile destinate satisfacerii trebuinţelor acestora. Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri la care se mai adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor. Menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor şi pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menajele sunt principalul cumpărător de produse oferite de firme şi în acelaşi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutoare de şomaj, plătind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.

3.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.2.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor Întreprinderea sau firma reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o reprezintă. În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni: - o dimensiune economică – pentru că aici se creează avuţia; - o dimensiune socială – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională; - o dimensiune juridică – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii sale. Firmele diferă între ele din multe puncte de vedere, dar, există însă patru diferenţe majore: 1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi: - firmă patronală (familială) – deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia decizii şi încasează întregul profit; - firme parteneriale – afacerea este deţinută de doi sau mai mulţi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreună şi răspund faţă de datoriile asocierii; - corporaţii (societatea comercială pe acţiuni) – reprezintă o entitate care poate să facă în numele ei afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau ca un parteneriat.

Pag. 27 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte: - integrarea pe verticală – fuzionarea unor firme ce operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding; - integrarea pe orizontală – asocierea unor firme în aceleaşi domenii de activitate, în scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterea eficienţei economice, rezultatul fiind apariţia unui cartel. 3. Din punct de vedere al organizării interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o firmă la alta. 4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune: - înţelegerea responsabilităţilor şi autorităţii; - delegare şi raportare; - centralizare şi descentralizare. 3.2.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) Indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii; 2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice; 3. Firma combină factorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu; 4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii privind: - cererea şi oferta celorlalţi producători; - preţurile; - indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă; - investiţiile actuale şi de perspectivă. 5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale. 3.2.3 Întreprinzătorul

Pag. 28 din 95

fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor. 2. 29 din 95 . 4.Economie Politica Lect. Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt: 1. capacitatea managerială şi dorinţa de autonomie. conduce întreprinderea în scopul realizării profitului. univ. întreprinzătorul combină toate elementele producţiei. 5. exercită funcţia de autoritate. Pag. pregătirea de a-şi asuma riscul. dr. STANCIU MARIETA În condiţiile economiei de piaţă. 3. întreprinzătorul este un inovator. activitatea întreprinderii este legată de întreprinzător sau manager – cel ce iniţiază o activitate economică.

). donaţii etc. Corporaţie – entitate legală. Tranzacţie – termen utilizat pentru a desemna un flux economic care oglindeşte crearea. Tranzacţiile de piaţă bilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în cadrul cărora oricărei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde un contraserviciu concretizat într-un bun. schimbul. a unui serviciu sau disponibilizarea de capital uman şi financiar. Tranzacţiile de piaţă unilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în care unui serviciu nu îi corespunde un contraserviciu. CAS-uri etc. univ. El îşi desfăşoară activitatea în ţara de origine şi în exterior prin intermediul filialelor. transferul sau consumarea unei valori economice. Tranzacţia presupune schimbarea dreptului de proprietate de la o persoană juridică la o persoană fizică sau între două persoane fizice asupra unui bun.răspundere limitată. serviciu sau într-o monedă. 2. transferuri curente – operaţii.transfer operativ al drepturilor de acţionar prin vânzarea acţiunilor. cu scop lucrative sau nelucrativ. . STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 3 Abilitatea întreprinzătorului – este considerată neofactor de producţie şi se caracterizează prin capacitatea agentului economic de a combina eficient şi de a se adapta rapid cerinţelor pieţei privind producerea de noi bunuri economice. Corporaţiile sunt firme care domină în ţările puternic industrializate. având influenţe atât în economie.existenţă cu caracter continuu. Menaj – tip de agent economic care defineşte gospodăria familială ca nivel al desfăşurării activităţii economice sau al consumului de bunuri. cât şi în politică şi viaţa social-culturală. concretizându-se în: 1. 30 din 95 . . efectuate sistematic (impozite.). abilitată de stat sau de guvern şi caracterizată prin: . dr. Pag.Economie Politica Lect. transferuri de patrimoniu – operaţii concretizate în modificări patrimoniale ale agenţilor economici (moşteniri. reprezentanţelor etc. distinctă de proprietarii săi.

1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice O caracteristică esenţială a bunurilor o reprezintă diversitatea acestora.bunuri economice – a căror caracteristică definitorie este raritatea. de modul cum este procurat de consumator.) 3.desprinse direct din natură. programe de calculator etc.: lumină solară.1. Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii: 1. După modul în care circulă de la producător la consumator se împart în: Pag. După destinaţia acestora bunurile economice se împart în: a. satisfactori – bunuri de consum. 2. adică insuficienţa lor în raport cu nevoile. de natura nevoii satisfăcute. STANCIU MARIETA 4. Prin bun este desemnat orice element real capabil să satisfacă o nevoie. b. 4. prodfactori – bunuri pentru producţie. b.2. clasificarea principală a bunurilor constă în: . 31 din 95 . Din punct de vedere al analizei economice. corporale – sau bunuri materiale. • bunuri finale – care pot fi consumate. apă etc.: brevete. • bunuri intermediare – se află în diferite faze de prelucrare. univ. care. după gradul de prelucrare se clasifică în: • bunuri primare . dr.bunuri libere – reprezintă toate elementele realităţii.1 Consumul public şi consumul privat individual 4.1 Tipologia bunurilor economice 4. aer.1 Tipologia bunurilor economice Finalitatea activităţii economice este satisfacerea nevoilor de consum care. licenţe. care sunt nelimitate (abundente) în raport cu nevoile umane (ex. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI ŞI OPŢIUNILE SALE RAŢIONALE 4.2.Economie Politica Lect. .). indiferent de loc şi timp.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice 4. care implica clasificarea lor. incorporale sau bunuri imateriale care se consumă concomitent cu producerea lor (ex. se realizează prin consumul de bunuri.1. indiferent de forma lui de existenţă. După forma de existenţă bunurile economice se împart în: a.2 Alegerea consumatorului raţional 4.2 Utilizarea – aprecierea cardinală şi ordinală a utilităţii 4.

. 4. căi ferate etc. STANCIU MARIETA a. .2. bunurile economice se clasifică în: a. diverse construcţii etc. private – de care beneficiază în cantităţi diferite un individ. a muzeelor. include cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu destinaţie socială. .privat (individual). 5. b.public. marfare – sau bunurile comerciale.după durata lui.). Din punct de vedere juridic. substituibile – bunurile diferite care pot satisface aceeaşi nevoie.Economie Politica Lect. bunurile economice se clasifică în: a. în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. poduri.unele bunuri şi servicii sunt costisitoare. Guvernul oferă bunuri şi servicii pe care sistemul economiei de piaţă nu le poate asigura. Consumul final de bunuri şi servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale şi el poate fi: . Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri şi servicii. b.).2 Alegerea consumului raţional 4. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum.după obiectul consumului. 32 din 95 . dr. iar profiturile obţinute sunt incerte (iluminatul public. complementare – bunurile utilizate împreună pentru a satisface o anumită nevoie. publice – de care pot beneficia toţi membrii societăţii.după subiectul consumului. de către populaţie şi stat. .) 6. poliţe de asigurări. o întreprindere. 4.). b. bijuterii etc. bunurile economice se clasifică în: a. bunuri mobiliare (hârtii de valoare. aeroporturi. o familie. b.profiturile anticipate nu justifică investiţiile particulare (întreţinerea rezervaţiilor naturale. univ.după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate etc. . clădiri. sistemul naţional de drumuri. După caracteristicile consumatorului în modul de consumare. pentru a fi sigur că asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse să le suporte din următoarele cauze: . bunuri imobiliare – (terenuri. Consumul poate fi clasificat după criterii diferite: . amenajarea parcurilor etc. Pag. nonmarfare – bunurile noncomerciale.1 Consumul public şi consumul privat individual Consumul reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice.

un consumator obţine maximum de utilitate. Principiul care stă la baza acestor alegeri este cel al maximizării satisfacţiei. Dacă se au în vedere cele două bunuri. baza utilităţii fiind dată de proprietăţile caracteristice ale bunului respectiv. în condiţiile venitului disponibil dat. Ca fiinţă raţională şi afectivă. astfel încât consumatorul este confruntat. Utilitatea economică poate fi definită ca fiind capacitatea reală sau presupusă a unui bun (intermediar. Consumul privat (individual) reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau un menaj pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă. în mod liber. consumatorul realizează maximum de utilitate atunci când: UmA / PA = UmB / PB sau UmA / UmB = PA / PB unde: UmA = utilitatea marginală a bunului A. de capital. UmB = utilitatea marginală a bunului B.). bătrâni) sunt costisitoare şi nu există profit. reciclarea deşeurilor etc. eliminarea produselor toxice. de consum sau serviciu) de a satisface o anumită necesitate umană sau de a crea condiţiile favorabile şi necesare acestui tip de satisfacţie. PB = preţul unitar al bunului B. 33 din 95 . utilităţii de consum prin minimizarea eforturilor. consumatorul obţine o utilitate marginală identică.Economie Politica Lect. . PA = preţul unitar al bunului A. respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obţine cea mai mare satisfacţie posibilă. dr. b) când preţurile unitare sunt diferite. asupra mărimii consumul său şi a structurii acestuia. STANCIU MARIETA .programele de asistenţă socială a unor categorii defavorizate (orfani. atunci când raportul dintre utilitatea marginală şi preţul unitar al bunurilor respective este identic. permanent cu problema alegerii. Capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie reprezintă utilitatea în sens general. deoarece costurile şi beneficiile acestora au caracter extern (poluare. se obţine utilitate maximă atunci când. Pentru ca unui bun să i se confere utilitate economică. Maximizarea utilităţii se realizează în următoarele cazuri: a) când preţurile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice.externalităţile sunt efecte ale activităţii economice care ies în afara pieţei. univ. trebuie îndeplinite anumite condiţii: Pag. folosind bugetul său limitat şi achiziţionând cantităţi diferite. şomeri. sau când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preţurile lor unitare. fiecare consumator decide.

aptitudinle necesare. consumatorul trebuie să fie convins că prin însuşirile sale. Măsurarea utilităţii se poate face prin două metode: 1. utilitatea totală – reprezintă satisfacţia resimţită prin consumarea tuturor cantităţilor unei mulţimi de bunuri omogene. c) consumul poate compara utilitatea diferitelor bunuri printr-o metodă precisă putând efectua un calcul riguros. adică satisfacţia pe care o aduce fiecare nouă unitate consumată dintr-un bun economic. sistemului de nevoi. 4. având cunoştinţele. reală sau iluzorie. consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul respectiv. ci şi raportarea lo la o trebuinţă a neproducătorului mărfii. Utilitatea se prezintă sub două aspecte: a) tehnic – utilitatea scoate în evidenţă proprietăţile intrinseci ale bunului economic. să şi-l dorească şi să fie dispus să facă sacrificii pentru a-l cumpăra. într-o perioadă dată. utilitate marginală: – reprezintă utilitatea adiţională. încât poate măsura precis utilitatea bunului dorit. b) consumatorul posedă suficiente cunoştinţe. 3. 34 din 95 . consumatorul trebuie să raporteze proprietăţile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat. Pag. Metoda cardinală care presupune că: a) orice consumator este capabil să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun economic o anumită utilitate. consumatorul nu trebuie să deţină bunul respectiv. STANCIU MARIETA 1. univ. folosirea metodei cardinale este dificil de aplicat deoarece consumatorului îi este aproape imposibil să măsoare utilitatea bunului şi să o măsoare în unităţi utilitate.Economie Politica Lect. tradiţiilor şi obicieurilor sau în dezacord cu acestea. Utilitatea economică se prezintă sub trei forme: 1. conformă normelor morale. b) economic – utilizarea cuprinde nu numai proprietăţile corporale ale bunului. dr. pe baza căruia să-şi poată alcătui programul de achiziţii. În realitate. utilitate individuală – reprezintă satisfacţia pe care o produce fiecare cantitate consumată dintr-un bun economic. 2. – satisfacţia resimţită de un individ în urma consumului unor cantităţi succesive dintr-un bun. şi nici nu dispune de timpul necesar pentru a efectua acest calcul ori de câte ori face cumpărături. bunul pe care şi-l doreşte îi poate satisface o anumită nevoie. – variaţia utilităţii totale rezultată din creşterea cu o unitate a cantităţii consumate dintr-un bun. 2. 3.

dr. în funcţie de intensitatea şi urgenţa acestora şi achiziţionarea bunurilor în funcţie de ierarhia stabilită. univ. apoi pe cele de lux. se consideră că oamenii acţionează pe piaţă conform metodei ordinale de măsurare a utilităţii. Metoda ordinală presupune aşezarea preferinţelor şi nevoilor într-o anumită ordine. calitatea produsului exprimă gradul în care utilitatea produsului satisface trebuinţa socială. în funcţie de caracteristicile utile. bun de utilitate agregată se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor. STANCIU MARIETA De aceea.Economie Politica Lect. fiind produsul sau efectul acestora. păstrându-şi acelaşi nivel de satisfacţie. În timp ce utilitatea economică exprimă totalitatea proprietăţilor unui produs de a satisface anumite necesităţi. Utilitatea individualizează produsele în funcţie de diversele trebuinţe ale oamenilor în timp ce calitatea diferenţiază produsele de acelaşi tip. Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus să renunţe în schimbul unei unităţi suplimentare dintr-un alt bun. 35 din 95 . cumpărând mai întâi produsele de strictă necesitate. pe care le posedă şi în măsura în care nu poate fi separată de nici una din sferele producţiei sociale. 2. Pag.

Servicii. După gradul de prelucrare bunurile economice se împart în: 1. Bunuri complementare – tip de bunuri a căror utilizare este legată direct de consumul în acelaşi timp al altor bunuri (benzină – automobil). Bunuri materiale care se împart în: i. univ. 2. finale – sunt destinate consumului final. 36 din 95 . Bunuri de consum – bun tangibil produs şi ulterior cumpărat de consumator. pentru a-şi satisface nevoile curente. intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 4 Bunuri economice – ansamblul elementelor materiale şi al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită necesitate umană. Bunurile economice se clasifică astfel: 1. Utilitatea cardinală – consumatorul atribuie în funcţie de preferinţele sale. de consum personal final (pâine.). de producţie (materii prime.) care pot fi consumate în întregime în cadrul unui proces de producţie. Utilitatea marginală – sporul de satisfacţie rezultat prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un bun în condiţiile în care consumul celorlalte bunuri este dat şi rămâne constant. primare – desprinse direct din natură. lapte etc. fiecărei unităţi dintr-un bun o anumită utilitate. Utilitatea ordinală – consumatorul aranjează preferinţa sa pentru anumite bunuri într-o ordine descrescătoare. dr. bunuri directe. energie etc. ii. 2. bunuri indirecte. Pag.Economie Politica Lect. 3.

Multitudinea de factori de producţie poate fi clasificată în trei mari categorii. 37 din 95 .Economie Politica Lect. impuse în general de cauze obiective precum: a) creşterea şi diversificarea nevoilor. locul şi rolul lor schimbându-se în permanenţă în funcţie de evoluţia în timp şi spaţiu. • asupra calităţii acestora. univ. e) necesitatea protecţiei mediului natural. STANCIU MARIETA 5. Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative. precum şi datorită modificărilor pe care le cunoaşte activitatea umană (economică în primul rând). utilizând un volum tot mai mare de factori de producţie – dezvoltare extensivă.1. fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte: Pag.3. 5. dr.3 Căi de creştere a eficienţei economice 5.3.2 Utilizarea factorilor de producţie 5.2.2 Productivitatea muncii 5.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice 5. Factorii de producţie constituie resurse atrase. d) tendinţa de scumpire a unor factori. FACTORII DE PRODUCŢIE ŞI UTILIZAREA LOR 5. Preocuparea principală a agenţilor economici este economisirea şi ameliorarea calităţii factorilor de producţie.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie 5.3.1 Sistemul factorilor de producţie Factorii de producţie se află în proprietatea agenţilor economici.1. c) sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor.1.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie 5.1 Sistemul factorilor de producţie 5. ameliorând eficienţa utilizării lor – dezvoltare intensivă.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5.2 Neofactorii de producţie 5. b) tendinţa de creştere a dificultăţilor de acces la anumiţi factori. alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice. oamenii acţionând: • asupra cantităţii.

Munca a fost şi este: .munca. . deci progresul este condiţionat de muncă.efort fizic – când acesta predomină. Pag. munca va fi intelectuală. îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus. ca munca să devină o realitate palpabilă – este existenţa mijloacelor de producţie. Munca este singura producătoare de avuţie.factorul activ – prin muncă are loc combinarea. munca se numeşte fizică. oricare ar fi natura sau autorul său. Munca este o îmbinare de: .natura (pământul). . Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă.mediul de desfăşurare. specific umană. Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune. este productivă.NATURA În accepţiune economică. cu condiţia să creeze utilităţi sau să participe indirect la crearea utilităţilor. îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul. .factorul determinant – fără muncă nu se poate produce nimic. STANCIU MARIETA . dr.cantitativ – munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă. între cele două neputânduse pune semnul egalităţii. . Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om.originea.calitativ – se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnicofuncţionale şi estetice ale produselor în care se materializează.condiţiile primordiale.substanţa materială naturală. .capitalul. . natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activităţi: . . . Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală.MUNCA Munca este activitatea conştientă. munca poate fi privită sub două aspecte: . În gândirea economică modernă sde consideră că orice muncă. univ. . utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori. .Economie Politica Lect. de valoare nouă iar preţul forţei de muncă îl reprezintă salariul. Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii.efort intelectual – când este predominant. 38 din 95 .

Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei. Pag. este factor de producţie originar şi ea se prezintă sub mai multe forme: • pământul – este spaţiul în care se desfăşoară activitatea economică şi cuprinde: în sens restrâns: solul.este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică. materii prime etc.constituie cadrul general.componenta pasivă – capitalul circulant. instalaţii. .capitalul real (tehnic) – este capitalul concretizat în mijloace de producţie (clădiri. univ. După natura sa capitalul se împarte în două categorii: . . . flora etc. 39 din 95 . Cu alte cuvinte. aerul. . apa. . fauna. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale: . . . îndeplinind funcţii diverse şi clasificându-se după mai multe criterii.reprezintă principalul factor de producţie în agricultură.participă la activitate.larg – avuţia individului sau a societăţii. Rolul economic al pământului decurge din: . • relieful şi apele.este sursă de elemente nutritive.capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea. subsolul. în sens larg: solul – fondul funciar.se înlocuiesc.Economie Politica Lect. care constituie cadrul de formare şi de existenţă a omului. capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. . el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. .componenta activă – capitalul fix. spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane. cel mai important fiind modul în care: . fabrici. Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică.restrâns – totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii.. Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil.se consumă.CAPITALUL Termenul de capital desemnează în sens: . dr. • clima. utilaje. STANCIU MARIETA Natura.

A = Kf / t.performanţe tehnice superioare. instalaţii. care: . Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje. STANCIU MARIETA 1. V = valoarea iniţială a capitalului fix. detaliată formula va deveni: A = (V – r + d) / t. Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A). Uzura fizică – reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici. t = timpul de funcţionare a capitalului (în ani). a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani. combustibil. d = cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix. clădiri. . energie etc.se consumă treptat (se uzează).participă la un singur ciclu de producţie. materiale. .. care se calculează astfel: Ra = (A / Kf) x 100 Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă.se consumă dintr-o dată. materii prime etc.) care: . chimici. 40 din 95 .2 Neofactorii de producţie Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor. cu: . adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune.participă la mai multe cicluri de producţie.preţuri mai mici şi performanţe superioare. . Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării. r = valoarea reziduală a capitalului fix. unde: A = suma anuală a amortizării. . dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie.preţuri mai scăzute.Economie Politica Lect. 2. Pag. dr.1. . 5. biologici.se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie. univ. . Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă.se înlocuieşte după mai mulţi ani. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi.

. concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim. univ. 5. ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora. 41 din 95 . locul şi rolul factorilor de producţie. fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv. Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producţie. fie că iniţiază o nouă afacere. 5. cu o cantitate dată dintrun alt factor de producţie. iniţiază un proces de schimbare radicală.2. . materii prime şi materiale specifice domeniului. Pag. instalaţii. . devine mai eficientă.Economie Politica Lect. în întregul săi. obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini. dr.progresul tehnic ce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică. b) economică – unirea tehnică a factorilor are substrat economic. fie că.2 Utilizarea factorilor de producţie Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure. omogene.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii.informaţiile – reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită: a) divizibilităţii – posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple. STANCIU MARIETA Între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul.abilitatea întreprinzătorului – prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect al activităţii economice care. distingem: . în cadrul unei afaceri în desfăşuare. în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei.tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei. Combinarea se poate realiza pe două laturi: a) tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producţie. prin aplicarea unor reguli riguros definite. respectiv bunului. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici.

Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt: 1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de producţie (∆Q) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (∆X). Rms = . STANCIU MARIETA b) adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie.Economie Politica Lect. Wmg = ∆Q / ∆X 2) rata marginală de substituire – raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (∆X) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor.(∆X) / (∆Y) 3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică. Pag. univ. ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. care va fi înlocuit (-∆Y). astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească. dr. 42 din 95 .

relativ – prin rata rentabilităţii.este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea economică. . .3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5. CFp = consumul de factori de producţie. STANCIU MARIETA 5.pune în balanţă eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic.Economie Politica Lect.se exprimă absolut – prin mărimea profitului obţinut. Pag. univ. deci Ec este cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permiţând sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice Eficienţa economică: . Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie. b) prin consumul factorilor de producţie. pentru obţinerea rezultatelor: Ec = CFp / Vr .3. deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari. .exprimă consumul de factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit. Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale: 1. Rentabilitatea – capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit. . 43 din 95 .este cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice. dr. Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt: a) prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi: Ec = Vr / CFp. Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care sau făcut (încasări > cheltuieli). calculată ca rată a profitului (Rpr) Rpr = (profit / costuri totale) x 100 2.exprimă veniturile obţinute la unitatea de factor de producţie consumat. unde Vr = venituri realizate. reprezentat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea veniturilor respective.are un prag minim (punct de echilibru). . Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.

2 Productivitatea muncii Productivitatea muncii reprezintă rodnicia cu care se cheltuieşte munca umană. .măsoară performanţa şi eficacitatea factorilor de producţie.nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi factorii implicaţi (F). muncă etc. Productivitatea globală .Economie Politica Lect.reflectă productivitatea fiecărui factor de producţie şi reprezintă producţia obţinută cu o unitate de factor de producţie consumată (capital. univ.reflectă modul de determinare a productivităţii.3. Productivitatea parţială . dr.) 2. STANCIU MARIETA . 44 din 95 . Productivitatea apare sub următoarele forme: 1. fiind o expresie a combinării şi consumării tuturor factorilor de producţie. W=Q/F 5. Pag.

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

3. Productivitatea medie

4. Productivitatea marginală

- Reprezintă raportul dintre producţie şi factorul muncă; - eficienţa cu care este folosită o unitate din factorii de producţie într-o perioadă determinată de timp. - Reprezintă sporul de producţie obţinut cu o unitate suplimentară dintr-un factor de producţie, ceilalţi rămânând constanţi.

Nivelul productivităţii muncii exprimă cantitatea de produse (Q) obţinută întro unitate de timp (t) sau consumul de muncă necesar obţinerii unei unităţi de produs. Wm = Q / t, sau Wm = t / Q Cantitatea de muncă utilizată se poate exprima nu numai prin unităţi de timp, ci şi prin număr de lucrători. Dinamica productivităţii muncii exprimă creşterea ei în timp şi se calculează sub forma indicelui de creştere a productivităţii muncii, exprimându-se procentual. IWm = (Wm1 / Wm0) x 100, unde: Wm1 = nivelul productivităţii muncii din perioada curentă; Wm0 = nivelul productivităţii muncii din perioada anterioară, de bază. Asupra nivelului şi dinamixcii productivităţii muncii influenţează următorii factori: - factori tehnici: • gradul de înzestrare tehnică, • tehnologia existentă în producţie, • nivelul atins de cercetarea ştiinţifică etc.; - factori economici: • organizarea producţiei şi a muncii, • nivelul calificării lucrătorilor, • cointeresarea materială etc.; - factori sociali: • nivelul de trai, • condiţiile de muncă, • responsabilitate etc.; - factori educaţionali: • pregătirea şcolară şi profesională, • nivelul de cultură; - factori psihologici: • grad de adaptabilitate la disciplina muncii; • satisfacţia adusă de muncă; • climatul relaţiilor cu ceilalţi lucrători; • tradiţii, obiceiuri, religie etc.;
Pag. 45 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- factori structurali: • evoluţia structurii producţiei, a structurii de ramuri tehnice etc; - factori naturali: • condiţii de climă, fertilitate; • accesibilitatea resurselor naturale etc. - factori ce decurg din gradul de integrare a economiei naţionale în economia mondială: • tipuri de specializare tehnică şi economică; • gradul de competitivitate a produselor naţionale pe piaţa mondială etc. Căile de sporire a productivităţii muncii sunt următoarele: - promovarea tehnologiilor noi; - buna organizare şi conducere a activităţii economice; - climatul social adecvat al muncii; - competenţa profesională a factorului uman; - realizarea motivaţiei economice a participanţilor la producţie. Nevoile nelimitate şi în continuă diversificare, pe de o parte, şi resursele rare, limitate pe de altă parte, impun creşterea productivităţii muncii pe această bază putându-se obţine: - bunuri economice mai multe cu cheltuieli mai puţine; - costuri mai mici pe unitatea de produs; - valoare nou-creată mai mare pe unitatea de factor utilizat şi consumat; - preţuri şi tarife stabile eventual mai mici; - PIB pe total şi pe locuitor în creştere constantă şi apreciabilă; - investiţii nete mai mari, creşterea economică şi a gradului de ocupare a forţei de muncă; - creşterea salariilor, nivelul superior al productivităţii muncii făcând posibilă sporirea acestora; - costuri naţionale egale sau mici decât cele străine; - nivel de trai şi calitate a vieţii mai bune şi mai apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate. 5.3.3 Căi de creştere a eficienţei economice Aprecierea eficienţei economice a unei activităţi presupune luarea în considerare a implicaţiilor economice şi sociale ale acesteia. O activitate economică este eficientă nu numai atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, ci pentru societate are eficienţă reală dacă se desfăşoară în condiţii de compatibilitate cu mediul natural, evitând degradarea acestuia. Creşterea eficienţei economice presupune: - competiţia liberă şi loială dintre agenţii economici; - cunoaşterea cererii pe piaţă şi anticiparea ei; - promovarea tehnologiilor moderne; - alegerea şi utilizarea celor mai bune metode de management şi gestiune.
Pag. 46 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Evoluţia eficienţei economice reflectă raportul dintre echilibru şi dezechilibru în economie.

Pag. 47 din 95

Uzură – deteriorarea fizică şi morală. univ. suma recuperată fiind folosită pentru modernizarea. sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau duce la simplificarea muncii. Randament – termen ce reflectă rata rentabilităţii unei investiţii realizate de o firmă sau de întreprindere. Indicele costului vieţii reflectă modificarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi a tarifelor la serviciile folosite de către populaţie. eterogene şi reproductibile. Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. o formă a capacităţii de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumi volum de bunuri. dr. Capitalul productiv – reprezintă suma bunurilor economice acumulate. Productivitatea muncii: – reprezintă forţa productivă a muncii. 48 din 95 . se recuperează din preţul de vânzare a producţiei şi se concretizează în fondul de amortizare. reînnoirea şi creşterea capitalului fix. a căror utilizare face posibilă reîntoarcerea lor în procesul de producţie. echipamente. a bunurilor imobile. care reprezintă pentru posesor un venit potenţial viitor. Capitalul uman – stocul de experienţă şi de cunoştinţe acumulat de om. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 5 Capital – unul dintre cei trei factori de producţie. Uzură morală – sau involuntară – reprezintă pierderile de capital fix datorate progresului tehnic. Uzură fizică – pierderea treptată a proprietăţilor tehnice de exploatare a capitalului fix. maşini şi tehnologii mai performante. Amortizarea este o cheltuială inclusă în costurile fixe. ca urmare a folosirii lui în cadrul procesului de producţie şi drept consecinţă a acţiunii agenţilor naturali. fiind necesară înlocuirea acestora cu altele superioare din punct de vedere calitativ. de a presta anumite servicii: – reprezintă raportul dintre o cantitate de producţie şi munca cheltuită pentru obţinerea ei. Este utilizat de către economişti pentru a stabili necesarul de bani pe cap de locuitor. astfel încât să fie menţinut un anumit standard de viaţă. în timp. a producţiei şi desfacerii de utilaje. alături de muncă şi pământ.Economie Politica Lect. Pag. ce corespunde deprecierii fizice şi băneşti în urma uzurii fizice şi morale în procesul de producţie. Amortizare – parte din preţul unui bun material considerat capital fix.

pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii. c) cheltuieli de regie – cheltuielile cu chiriile. COSTURILE DE PRODUCŢIE 6. iluminatul etc. CAS-ul. o suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. Costul de producţie poate fi definit ca fiind: • totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie. Mărimea (nivelul) costului se determină prin însumarea mărimii absolute a cheltuielilor din care este alcătuit. univ. . contribuţiile la fondul de şomaj. şi se determină: . stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. o totalitatea costurilor cu manopera. ponderea pe care o ocupă fiecare element în totalul cheltuielilor. materialele şi regia pentru a produce ceva sau. reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care în condiţiile economiei de piaţă. 49 din 95 . b) cheltuieli cu forţa de muncă care sunt denumite costuri ale forţei de muncă şi care au în vedere eforturile făcute de întreprindere cu plata salariilor. Caracterizarea costurilor la bază doi parametri: 1. Costul de producţie numit şi preţ de cost. încălzitul. 2. precum şi tendinţele manifestate în evoluţia fiecărei categorii de cheltuieli. Structura costurilor – evidenţiază elementele componente ale acestora. dr. agenţii economici fac cheltuieli cu factorii de producţie care se regăsesc în preţurile rezultatelor obţinute. 6.pe unitatea de produs.pe întreaga producţie realizată.1 Conţinutul costului de producţie Pentru a obţine bunuri economice şi servicii. În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele elemente: a) cheltuieli cu factorii materiali de producţie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezintă expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant.2 Mărimea şi tipologia costurilor Pag. • preţul de cost reprezintă totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau.Economie Politica Lect. STANCIU MARIETA 6.

influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului). costul total – generat de consumurile aferente întregii producţii. . 50 din 95 . materiale.Economie Politica Lect. 1. b. cost fix mediu – costul devine variabil scăzând pe măsură ce creşte cantitatea de produse sau.cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale. s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor.3 Comportamentul întreprinzătorului şi reducerea costului de producţie Pag. cu atât eficienţa este mai mare.evoluţia sa depinde de costurile variabile. dobânzi). . 2. .reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de produs. costul total mediu – se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru realizarea producţiei.evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie. combustibil). . şi este format din: a.. Costul global (total) reprezintă ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat. este suma costurilor fixe şi variabile. financiare şi umane pentru întreaga producţie şi pentru fiecare produs în parte.stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă. El poate fi: a. dar ne vom opri la tipologia propusă de G. asigurări. astfel: . . iar profitul sporeşte. univ. costul variabil mediu – se determină raportând costul variabil total la cantitatea de produse. c.calcularea indicatorilor de eficienţă. b. STANCIU MARIETA În decursul dezvoltării gândirii economice. cu cât costurile sunt mai mici.Frois. . costul fix – reprezintă cheltuiala care este relativ independentă de modificarea volumului producţiei şi care este suportată în orice condiţii de o firmă (clădiri. crescând atunci când producţia obţinută se micşorează. care reprezintă costul unei unităţi din producţie. Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme. c. nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând.se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei. 3. dr. costul variabil – reprezintă cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute (materii prime. Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi dinamicii sale. Costul marginal: .A. invers. totale şi medii. 6.

51 din 95 .Economie Politica Lect. univ. 6) scăderea cheltuielilor administrative. a) alegerea optimală pentru un volum de comportament ale întreprinzătorului obţinută cu minimum de cheltuieli totale de producţie.costurile mici înseamnă preţuri de vânzare mai mici. Asigurarea optimului producătorului necesită ca însăşi relaţia dintre productivitate şi costuri să fie abordată pe termen lung. c) schimbarea dimensiunii producţiei cu substituire de factori. accesibile. modificând raportul capital / muncă. Pag. Stabilirea nivelului normal al costurilor se face în raport cu: a) nivelul cel mai scăzut realizat de întreprindere până atunci. STANCIU MARIETA Fiecare agent economic este interesat să obţină producţia cu costuri cât mai mici. adică să producă cât mai mult posibil. să asigure un spor de utilitate.resursele au un caracter limitat şi trebuie folosite în mod raţional. 7) reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate. 8) economii la cheltuielile de dezvoltare. c) preţurile de vânzare ale bunului respectiv. 4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. . ceea ce sporeşte numărul cumpărătorilor. 3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale. .o firmă cu costuri mici.costuri mai mici înseamnă o ofertă mai mare şi deci un profit mai ridicat. o componentă esenţială a calculului economic reprezentând-o optimul producătorului. dr. 2) reducerea stocurilor. b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu. producătorul putând modifica dimensiunea producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie – muncă şi capital – în aceeaşi proporţie. dacă preţul de vânzare va fi mai mic decât costul de producţie atunci când firma va înregistra pierderi. dimpotrivă. ceea ce înseamnă că producătorul urmăreşte ca la un cost de producţie total dat să maximizeze producţia obţinută. 5) micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor. prin creşterea mai rapidă a productivităţii faţă de salarii. Principalele căi de reducere a costurilor sunt: 1) cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici. Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament ale întreprinzătorului. pentru a dobândi un câştig cât mai mare. Nivelul costului este nivelul minim până la care poate coborî preţul de vânzare al unui bun economic. Acest lucru este determinat de: . reprezintă un concurent important pe piaţă crescând competitivitatea produselor. . Reducerea costului de producţie implică raţionalitatea în orientarea şi mobilizarea eforturilor. Reducerea costurilor nu reprezintă un scop în sine şi nu trebuie să aibă efecte negative asupra calităţii produselor ci. b) schimbarea dimensiunii producţiei fără să se recurgă la substituire de factori.

începe. la rândul lui. 52 din 95 . randament descrescător – produsul marginal are trend descrescător. faza de ineficienţă – produsul marginal are valoare negativă cu influenţe majore asupra produsului mediu. Comportamentul producătorului este influenţat direct de progresul tehnic şi de comportamentul consumatorului. randamentul crescător – produsul marginal este mai mare ca produsul mediu. să descrească. Comportamentul producătorului – analizează acţiunile agenţilor economici producători prin prisma intereselor acestora: profituri maxime cu costuri de producţie minime. continuarea ei neavând sens. iar produsul mediu. de-a lungul timpului. La început se considera că achiziţionarea oricărui bun oferă consumatorului o satisfacţie pozitivă. 2. univ. în această fază a activităţii economice. ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi.) necesare pentru a produce ceva sau suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. care influenţează direct cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată. Comportamentul consumatorului – reprezintă o teorie iniţiată în secolul XIX care. chiriei etc.Economie Politica Lect. dr. trendul produsului mediu fiind crescător. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 6 Legea randamentelor neproporţionale reprezintă relaţia dintre trendul rezultatelor producţiei şi utilizarea unei activităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil. a suferit transformări importante. în acest punct activitatea economică nu mai are randament. modificarea nivelului producţiei prin combinarea variată a factorilor de producţie sau substituirea acestora etc. Are următoarele faze: 1. constituind o parte semnificativă în studiul teoriei economice moderne. utilizarea marginală apărută în urma cumpărării unei unităţi adiţionale dintr-un bun oferea cumpărătorului o utilitate invers proporţională cu cantitatea achiziţionată din acelaşi bun. după ce a cunoscut o creştere. Cost de producţie (preţ de cost) – totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau totalitatea costului cu manopera. Pag. Economiştii consideră că punctul de maximă importanţă îl constituie venitul consumatorului. 3. materialele şi regia (costul luminii.

. b. modificarea preţurilor altor bunuri economice care pot fi: o substituibile . considerând calitatea mărfii ca fiind dată şi acceptată de cumpărători. aceasta poate fi: . care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. astfel încât. Prin cerere se satisface partea principală a nevoii de consum. Dacă preţul la unul dintre produse creşte are loc sporirea cererii la bunul substituibil. cererea este condiţionată: .individuală – cererea manifestată din partea unui individ.pe de o parte de veniturile băneşti ale agenţilor economici şi populaţiei.între evoluţia veniturilor băneşti ale consumatorilor şi a cererii există o relaţie directă: când veniturile cresc cererea sporeşte. bunurile şi serviciile procurându-se prin intermediul pieţei. Legea generală a cererii reprezintă raportul de condiţionare dintre schimbarea preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute: a) când preţul unui bun scade.iar pe de altă parte de evoluţia preţurilor. de natură economică: a. veniturile consumatorilor . dr. la un preţ unitar dat. cantitatea cerută pentru acel bun creşte. cantitatea cerută din acel bun scade. deoarece cererea reflectă acele nevoi care se pot satisface prin intermediul pieţei. Pag. . o ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. univ. Factorii care stau la baza explicării legii generale a cererii sunt: 1.adică două produse satisfac nevoi similare. b) când preţul unui bun creşte. CEREREA 7. Cererea poate fi definită ca fiind cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. considerat ca maxim într-un interval de timp. iar când acestea scad cererea se diminuează. Cererea de bunuri şi servicii reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă pe care consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ unitar.agregată (totală): o însumarea tuturor cererilor individuale de pe piaţa unui produs sau serviciu într-o anumită perioadă. STANCIU MARIETA 7.Economie Politica Lect. 53 din 95 . În funcţie de cine exprimă cererea. întreprindere sau instituţie pentru un anumit produs sau serviciu.1 Cererea şi factorii care o influenţează Nevoile sociale existente la un moment dat se manifestă pe piaţă sub forma cererii de bunuri şi servicii dar nu trebuie confundate nevoile umane cu cererea.

c) bunuri cu cerere inelastică (elasticitate subunitară) . televizor-energie electrică). care reprezintă gradul de modificare a cererii – variabilă şi dependentă – în funcţie de modificarea unui factor al cererii – variabilă independentă. STANCIU MARIETA o complementare – sunt bunurile consumate împreună (benzinămaşină. 2. la care modificarea preţului cu un anumit procent determină schimbarea cu aceeaşi mărime a cantităţii cerute. cererea totală pentru acel produs va creşte.proprietatea cererii de a se modifica sub acţiunea factorilor care o influenţează. moda.2 Elasticitatea cererii şi importanţa ei Elasticitatea cererii poate fi definită ca fiind: . Pag. care influenţează opţiunile individului manifestându-se astfel cererea stimulată. de aceea se calculează în funcţie de preţ şi în funcţie de venit şi se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate. iar creşterea preţului la unul din produse diminuează consumul la ambele produse. de natură extraeconomică: a. 7. dr. mass-media etc.Economie Politica Lect. e.(Ecp<1) – schimbarea preţului cu un anumit procent determină o modificare a cererii cu o mărime mai mică. Elasticitatea cererii apare sub influenţa preţului şi a venitului. dacă vor creşte preferinţele cumpărătorilor pentru un bun economic. b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară (Ecp=1). factorii psihologici şi sociali – un rol important avându-l: relcama. previziunea privind evoluţia preţurilor şi a veniturilor – dacă se prevede o creştere a preţului unui anumit bun. cererea prezentă pentru bunul respectiv va creşzte şi se reduce dacă se prevede o scădere a preţului.. cererea totală la bunul respectiv creşte – este o relaţie pozitivă. După elasticitatea cererii în raport de preţ (Ecp) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri cu cerere elastică (Ecp>1). preferinţele cumpărătorilor pentru un anumit bun – influenţează direct evoluţia cererii. c. numărul de cumpărători – când numărul cumpărătorilor pe piaţa unui bun economic creşte. utilitatea economică – între gradul de utilitate al unui bun economic şi mărimea cererii este o relaţie directă. b. 54 din 95 . . univ. la care modificarea preţului cu un anumit procent va determina modificarea cererii cu o mărime mai mare. d.sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii.

STANCIU MARIETA d) bunuri cu cerere perfect elastică (Ecp= > ∞) – la un preţ constant cererea va creşte continuu la acel bun. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (Kc/v) se calculează potrivit următoarei formule: Kc/v = (∆Q/Q0) / (∆V/V0) = [(Q1 .V0) / V0]. cu cât este mai mare coeficientul elasticităţii cererii cu atât gradul de substituire este mai mare şi invers.Economie Politica Lect. 55 din 95 . cu cât ponderea este mai mare. cu atât coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ este mai mare. V0 = venitul din perioada iniţială. dr. După elasticitatea cererii în raport de venit (Ec/v) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri normale (Ec/v<1) – sunt cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie. c) bunuri superioare (Ec/v>1) – sunt cele pentru care cererea creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului. Pag. ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii. Importanţa şi factorii care determină elasticitatea cererii. este pozitiv deoarece atunci când veniturile cresc. Coeficientul de elasticitate. e) bunuri cu cerere perfect inelastică (Ecp= 0) – indiferent de modificarea preţului cererea pentru acel bun va rămâne constantă. cererea creşte. b) bunuri inferioare (Ec/v<0) – sunt cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite. V1 = venitul în perioada curentă.Q0) / Q0] / [(V1 . 2. cei mai importanţi factori fiind cei care determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ: 1. în cererea pentru bunul respectiv. p0 = preţul în perioada iniţială. în general. Modificarea preţului unui anumit bun determină schimbări mai mari sau mai mici. unde: ∆Q(%) = modificarea procentuală a cererii. celelalte condiţii rămânând nemodificate. univ. Coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ se calculează potrivit următoarei formule: Ke/p = ∆Q(%) / ∆p(%) = [∆Q/Q0 x 100] / [∆p/p0 x 100]. unde: ∆V – variaţia venitului. pozitive sau negative. p1 = preţul în perioada curentă. de regulă. consumul scade la o creştere a venitului. este o relaţie pozitivă. gradul de substituire a bunurilor. între acest şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ. ∆p(%)= modificarea procentuală a preţului.

STANCIU MARIETA 3. univ. gradul necesităţii de consum. dr. 4. durata perioadei de timp de la modificarea preţului. între aceasta şi mărimea coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ existând o relaţie directă. Pag. pozitivă. bunuri normale de strictă necesitate. 56 din 95 . bunuri de lux. ii.Economie Politica Lect. bunurile pot fi grupate în două categorii: i.

în ipoteza că celelalte variabile rămân constante. dr.. care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp.Economie Politica Lect. la un preţ unitar. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 7 Cerere – cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. tinzând spre infinit. Cerere globală (agregată) – termen macroeconomic care desemnează ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. Cerere perfect inelastică (rigidă) – o modificare a preţului nu produce nici o variaţie a cererii. ale cererii. – numărul de procente cu care se modifică un anumit fenomen la modificarea cu un procent a factorului de determinare. Elasticitatea încrucişată a cererii . Cerere perfect inelastică – o modificare oricât de mică a preţului produce variaţii foarte mari.mărime care reflectă influenţa produsă de modificarea preţului unui bun asupra cererii unui alt bun. elasticitatea încrucişată a cererii pentru bunul A determinată de modificarea cu 1% a preţului bunului B. Elasticitate: – raportul dintre modificarea relativă a unei mărimi şi modificarea relativă a altei mărimi. Spre exemplu. univ. 57 din 95 . Pag.

.1 Funcţia ofertei Oferta poate fi definită ca fiind: • Sensibilitatea ofertei la schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. 58 din 95 . 4) în funcţie de factorul timp: . distingem: . Ca şi cererea. .ofertă de bunuri independente (calculatoare. • Cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu pe care un vânzător intenţionează să o vândă pe piaţă într-o perioadă determinată de timp.ofertă pe termen scurt. . oferta se formează în contextul unor investiţii. Factorii care stau la baza explicării legii generale a ofertei sunt următorii: 1) în funcţie de cine exprimă oferta. univ. corespunzător acestei legi: .ofertă instantanee.ofertă individuală. care impune o cantitate limitată de bunuri. reflectate în mărimea şi dinamica preţului. dr. Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de următorii factori: Pag.creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite.oferta mixtă – bunurile oferite satisfac aceeaşi cerere şi pot fi substituite. la un anumit preţ unitar. 3) în funcţie de influenţa factorilor de producţie asupra dimensiunilor ofertei: . aceasta se poate manifesta ca: . pe baza resurselor disponibile. STANCIU MARIETA 8.oferta agregată. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată.reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite.ofertă fixă – în cazul rarităţii absolute a factorilor de producţie. 2) în funcţie de caracteristicile bunurilor oferite pieţei. . . OFERTA 8.ofertă pe termen lung.Economie Politica Lect. . încălţăminte etc.oferta flexibilă – ca rezultat al realităţii relative a factorilor de producţie.oferta complementară – când din producţia unor bunuri principale rezultă bunuri secundare. Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită reprezintă conţinutul legii generale a ofertei. . imposibil de majorat.).

celelalte condiţii rămânând constante. 2. numărul firmelor care produc acelaşi bun.reducerea taxelor va determina o creştere a ofertei. iar creşterea costului determină scăderea ofertei. Pag. dr. previziunile privind evoluţia preţului – în situaţia în care anumite firme se aşteaptă ca preţul să scadă oferta de pe piaţa prezentă va creşte. 6. evenimentele social-politice şi naturale. 5. 59 din 95 . preţul altor bunuri – din producţia unor bunuri principale rezultă produse secundare din a căror vânzare rezultă venituri care pot avea o pondere importantă în veniturile totale încasate. 4. costul producţiei – reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea cantităţii oferite. 3.Economie Politica Lect. taxele şi subsidiile . univ. STANCIU MARIETA 1.

tendinţa ei fiind de a se modifica în funcţie de preţ. deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun. p0 = preţul în perioada iniţială. când la orice modificare a preţului oferta nu se modifică.Q0) / Q0] / [(p1 . Factorul cel mai important al modificării ofertei este preţul.[(∆Q /Q0) / (∆p /p0)] = . 2) posibilităţile de stocare a bunurilor şi costul stocării acestora – elasticitatea ofertei în funcţie de preţ creşte dacă produsul poate fi stocat şi scade în condiţiile unor posibilităţi reduse de stocare. Modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină se numeşte elasticitate. 2) bunuri cu elasticitate unitară (E0/p=1) – modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare în aceeaşi măsură a cantităţii oferite. veniturile totale încasate depind atât de forma elasticităţii cererii. oferta depinde în mare măsură de factori obiectivi precum: 1) costul unitar al bunului – creşterea cererii pentru un anumit bun influenţează creşterea ofertei care este dependentă de nivelul costului de producţie unitar. ∆p = variaţia preţului. oferta se modifică cu o mărime mai mică.[(Q1 . Spre deosebire de cerere care este determinată în mare parte de factori subiectivi. Pag.preţurile de vânzare ale produselor. 4) bunuri cu ofertă perfect elastică (E0/p=∞) este un caz extrem care nu există în realitate. 5) bunuri cu ofertă perfect inelastică (E0/p=0) – este un alt extrem. Elasticitatea ofertei ca şi elasticitatea cererii au o mare importanţă în procesul decizional. când celelalte condiţii sunt constante. KE0/p= . Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei Pe piaţă oferta nu este decât în cazuri rare inflexibilă.veniturile. 3) bunuri cu ofertă inelastică (E0/p<1) (elasticitate subunitară)– când preţul se modifică cu o anumită mărime. p1 = preţul în perioada curentă. Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt: . Corelaţia dintre variaţia ofertei unui bun şi evoluţia preţului se exprimă prin coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ. dr.2 Elasticitatea ofertei. STANCIU MARIETA 8.∆Q(%) / ∆p(%) = . univ. 60 din 95 .p0) / p0]. .Economie Politica Lect. cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. în funcţie de care bunurile economice pot fi împărţite în următoarele categorii: 1) bunuri cu ofertă elastică (E0/p>1) (modificarea supraunitară)– este proprie acelor bunuri pentru care modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare mai mare a cantităţii oferite.

ofertei şi preţului. 61 din 95 . b. numărul de ofertanţi (relaţie directă). perioada scurtă – imprimă ofertei un caracter reativ inelastic. Pag. STANCIU MARIETA 3) 4) 5) 6) durata perioadei de la modificarea preţului în funcţie de care distingem: a. c. perioada îndelungată – imprimă mişcarea simultană a cererii. dr. evenimente social-politice (care este o relaţie directă).Economie Politica Lect. condiţiile naturale (relaţie directă). perioada pieţei – cu o durată foarte scurtă de la modificarea preţului. univ.

Pag. Ofertă – cantitatea maximă dintr-un bun pe care un vânzător doreşte să o comercializeze într-o anumită perioadă de timp. Ofertă flexibilă – se constituie atunci când raritatea factorilor este doar relativă. la un anumit preţ. în condiţiile în care se obţine acelaşi volum al producţiei. univ. pe baza resurselor disponibile. dr.Economie Politica Lect. 62 din 95 . iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată. . Ofertă globală (agregată) – termen macroeconomic care reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor livrate pe piaţă de către agenţii economici în cadrul unei economii naţionale. Ofertă fixă – specifică situaţiei în care raritatea absolută a factorilor impune o cantitate limitată de bunuri imposibil de majorat. Elasticitatea ofertei – modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină – veniturile şi preţurile. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 8 Izocuantă – ansamblul combinaţiilor posibile dintre doi sau mai mulţi factori de producţie care se substituie între ei.

ilegale pentru a pătrunde pe piaţă şi a obţine avantaje suplimentare în raport cu ceilalţi concurenţi.). să-şi manifeste libera iniţiativă printr-o serie de acţiuni şi strategii. mărimea capitalului firmei. o informarea consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii. cultural. loială sau corectă care se desfăşoară conform reglementărilor legale prin folosirea fără discriminare de către vânzător a instrumentelor economice de luptă concurenţială. crize. să obţină profituri cât mai mari şi poziţii avantajoase pe piaţă. între agenţii economici producători de bunuri şi servicii pentru atragerea clienţilor prin calitatea mai bună a produselor.1 Concurenţa – conţinut şi funcţii Concurenţa reprezintă calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică. univ. termene de garanţie. care sunt: o menţinerea sau reducerea costurilor şi ridicarea calităţii produselor. În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă. concurenţa poate fi: 1. o sponsorizarea unor acţiuni cu caracter social. volumul şi calitatea resurselor folosite etc. sportiv. o scăderea preţurilor de vânzare pe piaţă. care să atragă clienţii. prin preţuri atractive. o introducerea în fabricaţie şi lansarea pe piaţă a unor produse noi. astfel: o specularea unor situaţii critice (războaie. fiind considerată „mâna invizibilă” care îi determină pe agenţii economici: să producă şi să vândă ceea ce este cerut de consumatori în condiţiile cele mai favorabile şi la costuri cât mai reduse. o puterea economică a fiecărui participant (randamentul factorilor de producţie utilizaţi. să satisfacă interesele tuturor participanţilor la activitatea economică. STANCIU MARIETA 9. 2. o acordarea unor avantaje suplimentare clienţilor (servicii post-vânzare. credite etc. dr.). calamităţi).Economie Politica Lect. TIPURI DE PIEŢE ŞI MECANISMELE DE FORMARE A PREŢULUI 9. neloială – bazată pe utilizarea unor practici şi metode de vânzare aflate în discordanţă cu normele şi reglementările comerciale în vigoare utilizând instrumentele extraeconomice incorecte. Pag. emisiuni radio-TV etc. prin vânzarea de produse dorite şi cerute de consumatori. care pot fi de natură economică şi extraeconomică. Concurenţa reprezintă rivalitatea ce se naşte pe piaţă. 63 din 95 . economice.

perfectă – când se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori. concurenşa prin funcţiile ei generale. univ. îndeplinelşte un rol important în economie. nefiind luate în calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici. o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente. o evaziune fiscală. dr. diversificarea acestuia şi ridicarea calităţii produselor. o discreditarea activităţii adversarilor sau produselor unor firme concurente. reducerea costurilor se poate face sacrificând calitatea produselor sau cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător. favorizându-l pe cel eficient. STANCIU MARIETA o crearea de situaţii artificiale pe piaţa diferitelor bunuri folosite în scopuri speculative. 4. sacrificarea intereselor unor consumatori. abil şi dezavantajându-l pe cel ce nu se adaptează exigenţelor pieţei.Economie Politica Lect. cumpărătorul având o mare libertate de alegere. stimulente acordate clienţilor etc. o violarea secretelor tehnologice. stimulându-le iniţiativa. mită. stimulând progresul economic. Concurenţa poate genera şi apariţia unor efecte negative. şantaj. determină satisfacerea mai bună a nevoilor de consum ale populaţiei. creativitatea. rol ce se reflectă în efectele ei pozitive: . În economia de piaţă. producţia orientându-se spre cei care îşi permit să cumpere. o trafic de influenţă. Pag. imperfectă – apare în situaţia în care fie producătorii fie cumpărătorii sunt în număr mic. menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel real şi reducerea costurilor de producţie. circulaţiei şi consumaţiei bunurilor economice. creşterea producţiei. întreţine interesul pentru creşterea eficienţei economice determinând întreprinzătorii să promoveze progresul tehnic. distribuţiei. ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor.oferă tuturor participanţilor la lupta concurenţială şanse egale de a obţine profituri convenabile. prin intermediul pieţei şi al pârghiilor economice ale acesteia se pune în mişcare întregul sistem de legături dintre agenţii economici impunând acestora şi consumatorilor legile obiective ale producţiei. ea nu poate soluţiona de la sine problemele economiei de piaţă manifestându-se ca un proces contradictoriu: generează confruntări neloiale între competitori. 64 din 95 . comerciale şi bancare ale firmelor concurente. 3.

Piaţa poate fi înţeleasă în accepţiunea ei spaţială şi economică. neexistând o definiţie unanim acceptată a acesteia.2. indiferent de locul unde se desfăşoară. existenţei şi funcţionării pieţei care a avut o evoluţie continuă. Funcţionarea corectă a pieţei nu se poate realiza decât în economia concurenţială. deciziile lor să interacţioneze. care schimbă între ei bunuri sau servicii. 65 din 95 . având următoarele semnificaţii: dinamica pieţei reflectă schimbările care se produc în sistemul trebuinţelor economice ale societăţii orientând activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor. dr.2 Piaţa. Noţiunea de piaţă reflectă o realitate foarte complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu. despre preţurile cerute sau propuse pentru încheierea tranzacţiilor. univ. care permite agenţilor economici să se confrunte liber pe piaţă. gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi vânzătorii intră în contact şi schimbă bunuri şi servicii. Există două funcţii esenţiale pe care piaţa le îndeplineşte şi care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic: 1. dintre ofertă şi cerere. sistemul propriu de pârgii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în ansamblu. dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. Pag. materiale. În accepţiunea ei economică. în calitatea lor de producători şi consumatori. vânzători şi cumpărători. ea devenind instituţia care mediază aceste legături. Piaţa are rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici. 9. apare ca o adevărată reţea de comunicaţii între vânzători şi cumpărători. jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi utilizează resursele naturale. susţine Michel Didier. STANCIU MARIETA 9.Economie Politica Lect. piaţa este locul de întâlnire al agenţilor economici. financiare şi umane în cadrul pieţei. piaţa. În accepţiunea ei spaţială. 2. mecanismele şi legităţile ei Economia de schimb constituie baza apariţiei. care se informează reciproc despre ceea ce au sau doresc să cumpere.1 Piaţa: conţinut şi funcţii Piaţa poate fi definită ca fiind: locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor asociate cu capacitatea de cumpărare a mărfurilor oferite şi convenabile pentru ei. Piaţa asigură contactul permanent dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri.

formată dintr-un sistem de pieţe distincte. STANCIU MARIETA Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă. 5. piaţa bunurilor omogene – uniforme. piaţa informaţiei. după un termen convenit în momentul încheierii acesteia. pieţe locale. piaţa satisfactorilor – a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final. 2. 4. 3. piaţa reală – se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei. piaţa resurselor naturale. b. b. piaţa vânzătorului – specifică stării de absorbţie. După mărimea spaţiului în care se desfăşoară schimburile economice: a. b. când cererea este mai mare decât oferta. dar interdependente. piaţa de marketing. piaţa schimburilor valutare. piaţa capitalului. indivizibilă. b. piaţa serviciilor manageriale.Economie Politica Lect. 6. piaţa monetară. c. După gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate se cunosc: a. piaţa mondială – ca piaţă unică. piaţe zonale (regionale). După momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor se disting: a. piaţa prodfactorilor – care cuprinde: piaţa muncii. După existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem: a. c. piaţa la vedere – tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment. piaţa creaţiei tehnice. piaţa la termen – tranzacţia se finalizează ulterior. pieţe naţionale. După natura economică a bunurilor care constituie obiectul tranzacţiilor: a. d. piaţa pământului. c. După modul în care se realizează raportul cerere-ofertă se cunosc: a. univ. b. Clasificarea formelor de piaţă se poate realiza după criterii diferite: 1. dr. piaţa fictivă – se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare). piaţa financiar-valutară– care cuprinde: piaţa financiară. piaţa bunurilor eterogene – diversificate. Pag. 66 din 95 . piaţa disponibilă – să livreze la dorinţa consumatorului.

Economie Politica Lect. preferinţele sale. 5) caracteristicile comportamentului de piaţă al agenţilor economici. piaţa cumpărătorului – specifică stării de presiune. 3. preţul va fi influenţat de: utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun. piaţa ca mecanism care reglează economia. mobilitate. preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă. piaţa cu concurenţă de oligopol. Din tripla definire a pieţei: 1. piaţa cu concurenţă imperfectă. 7. piaţa cu concurenţă monopolistică. veniturile de care dispune. 3) puterea economică a participanţilor utilizându-se termenii de: • atomicitate – subiecţii pieţei au putere şi importanţă economică apropiate.2. când oferta este mai mare decât cererea. piaţa cu concurenţă perfectă (pură). 2. piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel: Din partea cererii. creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei. Pag.2 Preţul şi echilibrul pieţei În sens general. în sens invers una faţă de cealaltă. • bunuri eterogene. rezultă că aceasta se manifestă ca un ansamblu de pieţe interdependente care formează sistemul de pieţe. reflectate în atributele de libertate. 67 din 95 . piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson). caracterizat prin: 1) gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării distingându-se: • bunuri omogene. STANCIU MARIETA b. b. După tipul de concurenţă distingem: a. dr. • molecularitate – participanţii sunt mezoagenţi economici cu puteri economice diferite. univ. 9. fluiditate. 4) gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă. 2) numărul subiecţilor participanţi. iniţiativele subiecţilor participanţi la piaţă. piaţa fiecărui bun şi serviciu. Considerat ca o variabilă independentă. Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia. care cuprinde: piaţa cu concurenţă de monopol.

Pag. la scăderea cantităţii vândute. dr. deoarece el este un punct de atracţie. pe măsură ce se apropie mai mult de el: riscurile lor se diminuează şi dispar. preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe. acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală. creşte gradul de reuşită în acţiunile lor. Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare. preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile). univ. Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru. 3) preţuri mixte – care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care. 68 din 95 . Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor. În practica economică. reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei. preţul va fi influenţat de: costul producţiei. preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă. preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv. dacă oferta este mai mică decât cererea. când cererea este mai mică decât oferta. se întâlnesc trei categorii de preţuri: 1) preţuri libere – care se formează în condiţii de concurenţă deschisă. numărul firmelor concurente pe piaţă. stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente. când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă. prin puterea lor economică.Economie Politica Lect. Din partea ofertei. formându-se pe baza forţelor pieţei. la intersecţia cererii cu oferta. Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului. Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta. nivelul impozitelor şi al taxelor. la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei. formându-se astfel preţul de echilibru. 2) preţuri administrate – care sunt impuse de firme mari. trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. cererea şi oferta tind să se echilibreze. costul stocării produselor. el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani. şi invers. ea va duce la scumpirea produsului. STANCIU MARIETA preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe. în anumite cazuri. domină segmente mari ale pieţei. Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă. dominate pe piaţă sau controlate de stat. şi invers. unde preţurile s-ar forma liber. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă. Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce.

rezultă că starea de echilibru şi preţul de echilibru nu pot fi atinse. STANCIU MARIETA De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă. prin egalizarea acestor forţe ale pieţei la acel nivel la care vânzările sunt maxime. 69 din 95 .Economie Politica Lect. când cresc veniturile cumpărătorilor. 4. apare spontan pe piaţă. Preţul de echilibru se poate stabili: la un nivel înalt. reglează raportul cerere-ofertă. 5. la un moment dat. univ. este un preţ dinamic. depinde de: costurile de producţie. creşterea sau scăderea lui depind de evoluţia raportului cerere-ofertă. dr. decât ca tendinţă. veniturile şi comportamentul consumatorului. selecţionează agenţii economici eliminându-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atracţie ce le permite să-şi atingă scopurile. când agenţii economici produc cu costuri mai mici. este unic pentru fiecare bun economic. deoarece mărimea sa. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. preţurile altor bunuri economice. 3. prin jocul liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta). asigură un echilibru dinamic al pieţei. 6. 2. la un nivel scăzut. evoluţia cererii şi ofertei etc. Deoarece aceste condiţii nu pot fi realizate pe piaţa reală. Pag.

este o mărime dată. iar în acest caz vom spune că cererea şi oferta sunt fluide. Concurenţa perfectă sau „pură” presupune un raport de piaţă în care: pe de o parte. produsele şi serviciile oferite spre vânzare sunt relativ omogene. Se pot întruni trei din cele cinci caracteristici: atomicitatea. 4. 2. toţi vânzătorii să-şi vândă producţia iar mărfurile să fie oferite la preţul pieţei. cumpărătorii să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc. preţul de piaţă al bunului respectiv nu va putea fi influenţat nici de producător şi nici de consumator. pe care nu îl pot influenţa după voinţa lor. fără a-l putea influenţa. Existenţa pieţei cu concurenţă perfectă este exclusiv teoretică. intrarea-ieşirea liberă pe piaţă. având putere economică mică şi sensibil egală. iar cumpărătorii achiziţionează tot ce doresc la preţul pieţei. fără ca acest preţ să poată fi influenţat de vreunul dintre ei. atomicitatea participanţilor. ele sunt rigide. iar pe de altă parte. transparenţa perfectă a pieţei. prin jocul liber al forţelor pieţei. în cantităţile de care are nevoie. mobilitatea factorilor de producţie. 70 din 95 . iar când particularităţile respective nu se întrunesc.3 Piaţa cu concurenţă perfectă şi formarea preţului de echilibru Piaţa cu concurenţă perfectă este cazul care nu se regăseşte cel mai frecvent în realitate. orice agent economic putându-i procura oricând. adică existenţa a numeroşi cumpărători şi vânzători. 5.Economie Politica Lect. univ. adică există o informare perfectă a tuturor vânzătorilor şi cumpărătorilor privind situaţia pieţei. transparenţa. de la modelul ideal către formele concrete ale acesteia. nu există nici un fel de restricţii privind pătrunderea pe piaţă a celor care doresc acest lucru. ea reprezentând o ipoteză de lucru şi un punct obligatoriu de trecere al analizei economice. deoarece în practică nu se pot întruni simultan toate cele cinci caracteristici. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. 3. STANCIU MARIETA 9. vânzătorii îşi pot desface toată producţia. dr. iar dacă o caracteristică nu este satisfăcută vom vorbi de piaţă cu concurenţă imperfectă. Piaţa cu concurenţă perfectă sau „pură” se caracterizează prin: 1. care se găsesc liber şi nelimitat. se formează în mod spontan. 2. Pag. la acelaşi preţ al pieţei. 3. nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori.

5. putând să-şi stabilească planuri de producţie care să-i asigure maximizarea profitului. putând face cea mai bună alegere. 2.Economie Politica Lect. Pag. există o mobilitate redusă a unor factori de producţie. 2. structură). există restricţii în calea celor care doresc să pătrundă pe piaţă sau într-o ramură. frustrarea consumatorului. informarea agenţilor economici privind situaţia pieţei este deficitară. prin acţiunile lor unilaterale. deci. Nivelul preţurilor face posibilă egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. 4. modalităţile de combinare şi utilizare eficientă a acestora. nici consumatorii nu pot influenţa preţul şi nici nu pot limita concurenţa. 7. Caracteristicile pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: 1. echilibrul pieţei nu înseamnă imobilitatea forţelor libere. toate schimburile economice sunt libere. 3. 9. Piaţa cu concurenţă imperfectă este cea mai aproape de realitate. univ. nici producătorii. 4. unii agenţi economici (puţini la număr) pot influenţa sau controla preţul. dar puţini la număr şi a unor cumpărători numeroşi (oligopolul) sau a unor cumpărători puţini şi a multor vânzări (oligopsonul). calitate. nivelul preţului.4 Piaţa cu concurenţă imperfectă şi mecanismul formării preţului Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici – vânzători şi cumpărători – pot să influenţeze. producătorul cunoaşte oferta totală de factori de producţie. raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi. STANCIU MARIETA 4. facilităţile oferite la vânzarea produselor. toţi participanţii pe piaţă sunt permament şi perfect informaţi privind modificările preţurilor. ci continua mişcare a acestora. pe fiecare piaţă numai în condiţiile în care: 1. folosit în analizeze teoretice. cu intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile. dr. ceea ce face ca preţurile pieţei şi echilibrele acesteia să fie dinamice. 71 din 95 . prin pârghii economico-financiare. deoarece concurenţa perfectă rămâne doar ca model ideal. produsele sunt diferenţiate real sau imaginar. 6. 3. există rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul. existenţa unor vânzători puternici. consumatorul cunoaşte oferta totală de pe toate pieţele (volum.

în funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici producători şi consumatori. Au apărut astfel preţurile administrate. 3. cu atât mecanismul preţurilor se apropie şi se aseamănă celui de monopol. oferta şi preţul. iar capacitatea fiecărei firme de a influenţa piaţa produsului se divizează.Economie Politica Lect.1 Piaţa cu concurenţă monopolistică Piaţa cu concurenţă monopolistică reprezintă acea stare a pieţei în cadrul căreia vânzătorii şi cumpărătorii. 6. atomicitatea cererii şi ofertei. care îşi stabilesc propriile preţuri.4. preţ şi substituibilitatea produselor diversificate. ca urmare a unor înţelegeri tacite între marile firme. fluctuaţiilor forţelor reale ale pieţei.. a corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale. dr. astfel încât. care se sustrag. STANCIU MARIETA Piaţa cu concurenţă imperfectă se prezintă în numeroase forme. 9. cu atât ea are o putere mai mare asupra preţurilor. Pe această bază formarea liberă a preţurilor este împiedicată de puterea de concurenţă a monopolurilor şi oligopolurilor. Preţurile marilor corporaţii devin preţuri lider (leadership-price). servicii la vânzare şi post-vânzare etc. pe o perioadă mai lungă. 4. piaţă cu concurenţă de oligopson (monopson). iar puterea acestora de a influenţa forţele pieţei este mai mare. concurenţa se manifestă nu numai prin cantitate. există rigidităţi în mobilitatea factorilor de producţie. 72 din 95 . cât şi prin serviciile prestate cumpărătorului acelui produs. Pag. Piaţa cu concurenţa monopolistică caracterizează piaţa care păstrează trăsăturile concurenţei perfect astfel: 1. cu atât mecanismul preţurilor se apropie de cel caracteristic concurenţei perfecte. produsele sunt diferenţiate atât prin calitate. Cu cât numărul concurenţilor este mai mic. ci şi prin: reclamă. se accentuează diferenţierea produselor. Preţul de echilibru al concurenţei monopolistice este mai mare decât preţul de echilibru al concurenţei perfecte şi mai mare decât costul marginal (Gilbert Abraham-Frois). ele diferenţiindu-se în primul rând. la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul ramurii. astfel: piaţă cu concurenţă monopolistă. Dacă numărul concurenţilor sporeşte continuu. piaţă cu concurenţă de oligopol. 5. univ. piaţă cu concurenţă de monopol. 2. cu cât este mai mare o corporaţie. prin acţiunile întreprinse pot influenţa într-o oarecare măsură cererea. design. transparenţa pieţei este parţială.

producând un bun fără înlocuitor. negociază şi se confruntă un singur vânzător şi un singur cumpărător.Economie Politica Lect. Monopolul pur este situaţia de piaţă. Monopolul temporar – situaţia de piaţă în care o întreprindere scoate la vânzare un produs nou dispunând de o poziţie privilegiată. unicitate şi gigantism – piaţa este influenţată prin impunerea unor condiţii de vânzare. firma impunând cantitatea. • grad scăzut de satisfacere a cererii. 2. Piaţa cu concurenţă de monopol se caracterizează prin: • oferta pentru un produs este dată de un singur producător care poate controla piaţa şi poate stabili nivelul preţului. Condiţiile care definesc monopolul producătorului sunt: 1. 3. Monopolul contract (limitat) reprezintă situaţia de piaţă în care există un singur ofertant şi nu număr mic de cumpărători. design. calitatea şi preţul produsului. Monopolul discriminatoriu – situaţia în care monopolistul vinde acelaşi produs la preţuri diferite. acest lucru fiind posibil atunci când produsul este vândut pe pieţe diferite. financiară. ci la produse de calităţi asemănătoare. 5. diferenţierea produselor (condiţii de vânzare. care nu au o comunicare reală între ele. servicii la vânzare şi post-vânzare). Monopolul bilateral – reflectă acea situaţie de piaţă pe care se întâlnesc. concurenţa apărând nu la marcă.3 Piaţa cu concurenţă de oligopol Pag. lipsa de transparenţă a pieţei – piaţa fiind supusă riscurilor şi incertitudinii. univ.2 Piaţa cu concurenţă de monopol Piaţa cu concurenţă de monopol reprezintă piaţa dominată de un singur producător deoarece produce şi vinde un bun economic pentru care nu există substituenţi. • libera concurenţă este eliminată. STANCIU MARIETA 9. până în momentul în care produsul este realizat şi comercializat şi de alte firme. inexistentă în fapt. care fixează volumul producţiei şi preţul de vânzare. 73 din 95 . existeţa unor piedici la intrarea în ramură în special de natură tehnică. ofertei şi preţurilor.4. • preţul de monopol este mai mare decât cel practicat pe pieţele cu concurenţă monopolistică şi de oligopol. imobilitatea factorilor de producţie – care prezintă fenomenul de fricţiune şi inerţie în procesul de fluidizare a cererii.4. Monopolul de marcă – situaţia de piaţă în care o firmă produce un anumit produs care este înregistrat sub marcă proprie. 4. comercială. 9. piaţa fiind dominată de ofertant. în care un producător nu are concurenţă pe piaţa internă şi externă. Monopsonul sau monopolul producătorului reprezintă acea situaţie de piaţă pe care se întâlneşte un cumpărător unic. dr. şi un număr mare de producători.

STANCIU MARIETA Oligopolul reprezintă o formă a concurenţi imperfecte. maximizarea profiturilor şi interdependenţa deciziilor şi a politicilor firmelor participante. diferenţierea bunurilor şi concurenţa „în afara preţului” (publicitate. o neoficiale sau tacite. 2. dr. diversificarea produselor. 5. 2. Trăsăturile pieţei cu concurenţă de oligopol: 1. a mărcilor şi submărcilor de fabricaţie. Pieţele oligopoliste sunt pieţele pe care se concurează un număr mic de producători: dacă sunt doi producători principali situaţia de piaţă se numeşte duopol. cantitatea vândută şi profitul unui producător depind de reacţiile celorlalţi producători. interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători – preţurile produselor.Economie Politica Lect. cu două tipuri de acorduri: o explicite sau exprese: cartelul. dacă sunt mai mult de doi producători situaţia de piaţă se va numi oligopol. Există trei situaţii de piaţă: 1. Oligopolul bilateral este o formă a concurenţei imperfecte care reflectă o piaţă dominată de un număr redus de vânzători şi cumpărători. Duopulul reprezintă piaţa dominată de doi vânzători care oferă produse similare unui număr larg de cumpărători care au o putere economică aproximativ egală. Pag. Duopolul simetric (Cournot) sau ipoteza dublei dependenţe – este situaţia de piaţă în care există doi vânzători care nu încearcă să domine piaţa: • produsul vândut este omogen. trustul. interdependenţa şi incertitudinea – preţurile sunt rigide fiind fixate de marile întreprinderi. 4. gradul înalt de concentrare a capitalului şi producţiei – poate fi analizat atât la nivelul fiecărei ţări cât şi la nivel mondial. fiabilitatea produsului etc. 74 din 95 . activităţilor. care reflectă o piaţă dominată de câţiva producători-vânzători de talie mare şi un număr mare de cumpărători mici şi răzleţi. holdingul. obstrucţionarea pătrunderii pe piaţă a noilor concurenţi. Caracteristicile pieţei cu concurenţă de oligopol sunt: 1. cucerirea şi împărţirea pieţei produsului. 3.). b) oligopolurile concertate. • preţul la care îl comercializează cei doi este identic. univ. Oligopolurile pot fi: a) oligopoluri antagoniste: o oligopolul bilateral. 3.

2. Pag. Cei doi vânzători nu vor mai lupta pe piaţă prin ajustarea producţiei ca în cazul duopolului simetric. la preţuri minime garantate şi manevrarea lor în perioada creşterii preţurilor. având la bază o diversitate de metode economice sau extraeconomice. Lupta prin preţuri poate duce la falimentul unuia dintre cei doi şi la controlarea sa de către celălalt. Dacă celălalt vânzător doreşte să intre pe piaţă cu acelaşi tip de bun. pe piaţă. asigurarea stabilităţii economiei şi sporirea eficienţei sale. • celălalt care nu poate face altceva decât să se adapteze în permanenţă la condiţiile pe care le impune primul. univ. Procesul de ajustare va continua până în punctul de echilibru în care nici unul dintre cei doi vânzători nu mai recurge la modificarea ofertei. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominaţii. fie la o alianţă între vânzători. fiecare dintre ei considerându-l pe celălalt satelit. primul vânzător îşi va ajusta oferta proprie imediat. fără a putea atinge însă volumul de producţie al acestuia. care este conştient şi anticipează tot timpul mişcările celui de-al doilea vânzător. 75 din 95 . Unul dintre vânzători deţine pe piaţă monopolul de ofertă. asigurarea unor preţuri avantajoase la materiile prime de bază. Conform ipotezei dublei dominaţii. dr. achiziţionarea de către stat a unor cantităţi importante de materii prime şi materiale strategice. 3.5 Implicarea statului în formarea preţului Intervenţia statului în procesul formării şi evoluţiei preţurilor urmăreşte prevenirea sau atenuarea dificultăţilor economice şi sociale. nu poate exista nici un punct de echilibru. STANCIU MARIETA • singura variabilă de ajustare este cantitatea cât mai mare pe care o poate vinde pentru a obţine profit maxim.Economie Politica Lect. să obţină la rândul său profit maxim. prin menţinerea la un nivel scăzut a celor din sectorul de stat. pe care statul le foloseşte pentru: frânarea creşterii preţurilor în general. Duopol asimetric (Stackelberg) reprezintă situaţia în care pe piaţă există doi vânzători: • unul care domină piaţa. menţinerea unor tarife relativ reduse la transporturi şi alte servicii industriale. ci prin intermediul preţurilor. 9. apare atunci când cei doi vânzători de pe piaţă doresc simultan să o domine. oferta sa trebuie să fie atât de mare încât să-i permită maximizarea profitului.

univ. STANCIU MARIETA subvenţionarea preţurilor în condiţiile în care unele ramuri se confruntă cu dificultăţi financiare. Liberalizarea preţurilor. 76 din 95 . „îngheţarea preţurilor”. - Pag. trecerea de la preţurile centralizate la cele formate preponderent prin acţiunea mecanismelor pieţei. generează efecte pozitive asupra evoluţiei economiei naţionale. fixarea nivelului. dr. respectiv a limitelor modificării lor.Economie Politica Lect.

Trustul – se manifestă ca o concentrare de capitaluri grupate sub aceeaşi conducere. Holding – firmă care posedă acţiuni şi deţine controlul altor firme.A. preţurile exercitate. care nu pot influenţa în nici un fel funcţionarea acesteia. Atomicitatea pieţei – piaţa este caracterizată prin atomicitate în momentul în care ea reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi. decizând să-şi consolideze o poziţie dominată pe piaţă. Fluiditate – noţiune utilizată pentru a caracteriza situaţia în care oferta se adaptează uşor cererii. atragerea consumatorului prin preţuri promoţionale. 77 din 95 . Cartel – asociaţie de agenţi economici autonomi ce funcţionează pe aceeaşi piaţă şi care convin de comun acord asupra aspectelor legate de nivelul producţiei segmgmentele de piaţă pe care îşi desfăşoară activitatea. univ. creşterea calităţii etc. a proprietarilor de întreprinderi mici şi mijlocii ce se vedeau înlăturaţi de pe piaţă de către marile trusturi. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 9 Politici antitrust – ansamblul de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între întreprinderi. Pag.Economie Politica Lect. a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890. Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică – reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor. asigurând managementul grupului astfel constituit.U. care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. acordarea unor facilităţi clienţilor. atragerea clientului printr-o publicitate sau etichetare incorectă a produsului. diminuarea preţurilor de vânzare. Infracţiuni economice în lupta de concurenţă: înţelegerea între vânzători în scopul împiedicării concurenţei. sub presiunea opiniei publice. pentru a vinde ulterior altceva decât ce i s-a promis. dr. S. practicarea unor preţuri scăzute sub cele ale concurenţilor.

ci pentru altcineva. teorii care pot fi grupate în două categorii: 1.este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării.Economie Politica Lect.1 Salariul Termenul de salariu provine din limba latină. .din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice.este un venit provenit din muncă.este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii. care presupune combinarea factorilor de producţie. 2.reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă. teoria dualistă. S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine.este plată pentru închirierea serviciilor. Deci. care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor. În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare: Pag. dr. salariul reprezintă preţul muncii. . .este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă.din punct de vedere al finalităţii activităţii economice. prin munca depusă.1 Salariul 10. având loc pe baza analizei unor teorii privind substanţa salariului. univ. . REMUNERAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE 10.4 Renta 10. În teoria economică există mai multe definiţii date salariului: . salarium.2 Profitul 10.3 Dobânda 10. STANCIU MARIETA 10. Conţinutul salariului poate fi tratat în maniere diferite. o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă). de care este dependent juridic sau economic. Deci. . salariul este venitul celor care au contribuit. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere: . . salariul este un cost. teoria monistă. la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi). 78 din 95 .

La nivelul întreprinderilor. care să se distribuie salariaţilor din beneficiu. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu. privat şi mixt la muncă egală. b) participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea. . Acordul poate fi: . în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice. şi anume: 1. practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea. această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ. responsabilităţi de conducere etc.colectiv . b) micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public. peste cel primit pentru munca depusă.salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse. 2.Economie Politica Lect. c) creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent. în funcţie de interesele societăţii. 2. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune. salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii.. activităţi. .. 79 din 95 . fabrică etc. de organizare etc. tehnologice. 3. Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în: a) adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat. univ. fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.se realizează pe echipe. dacă doresc să obţină un salariu mai mare. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare. Pag.global – se realizează pe întreprindere.individual – este stimulativ pentru lucrători. 3. la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. produse. După tariful aplicat distingem: . d) acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile. prime şi sporuri pentru naşteri etc. dr. STANCIU MARIETA 1. astfel: a) participarea directă la beneficii. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează. c) stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri. etc. . realizându-se sub două forme: a) salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii.salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse.

costul resurselor de muncă – se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă. Salariul nominal – reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma la care lucrează. politica de salarizare pe criterii naţionale. iar salariatul primeşte un salariu mai mare.Economie Politica Lect. • nivelul preţurilor – relaţie indirectă. Pag. . . . rasiale etc.gradul de dezvoltare economică a ţării. • revendicările salariaţilor – relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute.). Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt: • mărimea salariului nominal – relaţie directă. salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. . 2. 80 din 95 . în ceea ce priveşte angajările. dr. STANCIU MARIETA b) salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj. zone. .mobilitatea forţei de muncă – dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită. raportul cerere-ofertă de forţă de muncă.discriminarea în angajare poate favoriza un grup în raport cu altele. înregistrând o tendinţă generală de creştere. mărimea lui depinzând de: situaţia economico-socială. • nivelul impozitelor şi taxelor – relaţie indirectă. dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică. boli profesionale etc. salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie. Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate la un moment dat. în raport cu perioada anterioară. • puterea de cumpărare a banilor – relaţie directă. Salariul individual poate fi privit sub două forme: 1. . Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori: .cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare.legislaţie cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară etc. accidente de muncă. mărimea lui diferă pe ţări.raportul dinre cererea şi oferta de muncă. reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile. regionale. cu ajutorul salariului nominal.productivitatea muncii .gradul de organizare în sindicate. univ. .

venitul realizat sub formă bănească din producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor. Profitul nelegitim sau venitul necâştigat reprezintă suma însuşită de agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se realizează în contextul încălcării legalităţii prin: • atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege. avantajul. care înseamnă a progresa. • organizarea superioară a activităţii economice . • sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor.2 Profitul Termenul de profit este de origine latină şi provine de la profitare. Profitul se determină conform reglementărilor în vigoare în fiecare ţară. • îmbunătăţirea produselor şi înnoirea lor. câştigul. STANCIU MARIETA 10. dr. • economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului. • profitul supranormal sau economic – reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi întro anumită perioadă de către o întreprindere. Este considerat legal. . 81 din 95 . Profitul este format din: • profit normal sau ordinar – reprezintă profitul minim pe care o întreprindere trebuie să-l realizeze pentru a-şi putea continua activitatea.Economie Politica Lect. a da rezultate. Profitul poate fi definit ca fiind: . • obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice. şi de care se folosesc printr-o concurenţă imperfectă. univ. Pag. posesor al unui factor de producţie. • practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate. Profitul legitim sau normal – reprezintă suma ce revine agentului economic. 2. normal şi este expresia unor venituri însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă prin: • utilizarea unor mijloace de muncă perfecţionate.diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic.beneficiul. El se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de către producători. pentru contribuţia adusă la activitatea economică. • profitul de monopol sau supraprofitul – obţinut peste profitul normal de către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice pentru care alţii nu le au. ca o sumă globală cu două componente: 1.

ce se calculează ca raport procentual între masa profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia. impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne efectiv la agentul economic. 4. Un rol foarte important revine mărimii şi dinamicii profitului. Se calculează următoarele tipuri de rate de profit (pr’): • rata comercială – prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA): pr’ = (Pr/CA) x 100 • rata economică – prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale întreprinderii (AT): pr’ = (Pr/AT)x100 • rata financiară – raportarea profitului la activele proprii (AP): pr’ = (Pr/AP)x100 • rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit. 2.Economie Politica Lect. relativ. univ. 3. Pag. nivelul preţului mărfii sau serviciului – direct proporţional. 2. STANCIU MARIETA Agentul economic poate dispune de profit numai după plata impozitului. nivelul costului mărfii sau serviciului – invers proporţional. Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă: 1. 82 din 95 . 5. dr. adică ceea ce rămâne proprietarului de capital după ce a plătit impozitul Pa = Pb – lpp. care se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice. la forma corespunzătoare de cost. ci de decizia autorităţilor şi de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri. viteza de rotaţie a capitalului – direct proporţional. structura producţiei de bunuri şi servicii realizate – direct proporţional când sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se reduc în favoarea celor cu profit scăzut. volumul serviciilor sau produselor realizate – direct proporţional. numit profit admis. Profitul admis reprezintă profitul net. ca rată a profitului. ca masă a profitului. absolut. unde: Pa = profit admis Pb = profit brut lpp = impozit pe profit Profitul admis reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în funcţie de factorii economici. Factorii care influenţează mărimea profitului sunt: 1. pe categorii de mărime a firmelor etc. volumul capitalului folosit sau cifra de afaceri.

univ. scade profitul şi invers. Pag. dobânda şi renta cresc. 83 din 95 . modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului între posesorii factorilor de producţie – dacă salariul. STANCIU MARIETA 6. dr.Economie Politica Lect.

Pag. Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori: a) masa dobânzii – respectiv suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul. respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune. 4. d’ = (D/C) x 100. creditorul său. D = dobânda totală. dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instituţii financiare constă în dobânda bancară de bază la care se adaugă un plus. dividende – pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni. în activitatea economică. dr. care este stabilit în funcţie de credit şi situaţia economică a debitorului. pe o anumită perioadă de timp. dobânda este o sumă de bani. economiile populaţiei. unei alte persoane.Economie Politica Lect. 2. unde: d’ = rata dobânzii. dobânda bancară de bază – se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie. STANCIU MARIETA 10. b) rata anuală a dobânzii ca mărime relativă care se calculează ca raport procentual între dobândă (D). şi suma care a făcut obiectul împrumutului (C). univ.3 Dobânda În sens restrâns. împrumuturilor contractate între bănci. economiile firmelor reprezintă acea parte a profitului care rămâne disponibilă după plata dividendelor. dobânda bancară percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ numită şi taxă de scont comercială. 3. ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă asupra numerarului. dobânzi pe piaţa obligaţiunilor. dobânda reprezintă venitul însuşit de proprietarul oricărui capital utilizat în condiţii normale. dobânzi corelate pentru depozitele la vedere şi la termen – sunt constituite de bănci. economiile guvernului. Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele: 1. 6. primită sau plătită. la casele de economii. 3. Pentru debitor dobânda reprezintă o cheltuială iar pentru creditor dobânda este un venit. 84 din 95 . care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare. 7. În sens larg. 5. dobânda pe piaţa monetară – se aplică împrumuturilor pe termen scurt. apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare. fiind folosite de către acestea la acordarea de împrumuturi. 2. Sursele capitalului de împrumut sunt următoarele: 1. un excedent ce revine proprietarului capitalului bănesc dat cu împrumut.

când oferta sporeşte. unde: D = dobânda simplă. rata dobânzii creşte şi invers. numită dobândă pură sau netă. corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist. Dobânda neplătită în primul an se adaugă la suma împrumutată fiind luată în calculul dobânzii în anul următor. care cuprinde dobânda reală. d’ = rata anuală a dobânzii. Se determină după formula: D = C x d’ x n. dacă riscul asumat de creditor este mare. Câştigul băncii rezultă din diferenţa între dobânda încasată de bancă de la cei pe care i-a creditat şi dobânda plătită deponenţilor săi. dacă rambursarea datoriei şi dobânzii aferente se face la sfârşitul perioadei. Dobânda simplă – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mică de un an sau la cele cu scadenţă după un an. riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului. 2. suportate de către bancă.Economie Politica Lect. Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare a băncii rămâne profitul sau câştigul net. Dobânda compusă sau capitalizată – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mare de un an. Pag. n = durata împrumutului în ani. c = creditul. 3. 2. rata dobânzii scade. univ. Pentru a preveni riscul inflaţionist banca percepe o dobândă nominală. Între rata dobânzii şi cererea de credite există un raport invers proporţional. 85 din 95 . se adaugă prima de asigurare contra riscului. STANCIU MARIETA C = capitalul împrumutat. dacă rambursarea creditului se face în rate egale. Nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de următorii factorii: 1. dr. n = durata împrumutului în ani. D = dobânda totală plătită băncii. S0 = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul). riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară – când cererea creşte. care reprezintă câştigul brut. obţinându-se dobânda brută care cuprinde şi cheltuielile de gestionare a creditului. d’ = rata anuală a dobânzii. inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. rata dobânzii creşte astfel încât dobânda percepută la credit. Există două modalităţi de calcul al dobânzii: 1. C = creditul. Este numită „dobândă la dobândă” şi se determină după următoarea formulă: Sn = S0(1+d’)n D = Sn – S 0 d’ = D / (C x n) x 100 unde: Sn = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei.

inclusiv situaţii de monopol. adică venitul obţinut de către deţinătorul unui factor de producţie. Ricardo elaborează şi teoria rentei diferenţiale. raportul dintre rata dobânzii şi rata profitului la capitalul investit. ceea ce va duce la scăderea ratei dobânzii pentru asemenea credite paralel cu creşterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung. univ. • creşterea rezervei obligatorii şi a ratei dobânzii. Cea mai complexă teorie a rentei a fost creată de David Ricardo. reducerea masei băneşti făcându-se prin: • limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime şi a unui cuantum (procent). • schimbul valutar al monedei naţionale pe monede străine convertibile. conjunctura economică şi politică atât din interiorul fiecărei ţări. Renta poate fi privită sub două forme: .Economie Politica Lect. Băncile intervin în scăderea masei monetare. costurile sunt mult mai mici decât în cazul împrumuturilor mici care se returnează creditorului în rate. când necesităţile economiei impun acest lucru. durata creditului – dacă împrumutul este pe termen scurt şi rata dobânzii este mare. indiferent de calitatea terenului pe care îl deţin şi de poziţia acestuia faţă de piaţă. cât şi pe plan internaţional. oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă. produse de calitate superioară. starea generală a economiei etc. costul procesului de acordare de împrumuturi – la împrumuturile mari care se reîntorc la creditori dintr-o dată. 10. .4 Renta Renta reprezintă plata pentru folosirea temporară a unui factor de producţie care aparţine unei alte persoane. 6. a cărui ofertă totală este inelastică şi insensibilă la creşterea preţului de vânzare. STANCIU MARIETA 4. atunci va creşte cererea de credite pe termen scurt. 10. care defineşte renta ca fiind acea parte din produsul pământului care se plăteşte proprietarului funciar pentru folosirea forţelor originare şi indestructibile ale solului. 5.sub formă materială – ca excedent de bunuri faţă de alţi producători. Cea mai veche formă a rentei se întâlneşte în agricultură şi se numeşte rentă funciară care reprezintă renta încasată de toţi proprietarii funciari. la intervenţia Băncii Centrale. 8. rata de scont practicată de Banca Centrală la refinanţarea băncilor. 9. renta reprezintă diferenţa dintre valoarea socială şi cea individuală obţinută pe terenurile mai fertile sau cu o poziţie mai avantajoasă faţă de piaţă.sub formă bănească ca rentă economică. Pag. 86 din 95 . 7. dr.

Renta diferenţială se împarte în: . mai distingem: . care.renta diferenţială de gradul I – este renta rezultată din diferenţa de fertilitate naturală şi poziţia diferită a terenurilor faţă de piaţă. realizat pe terenurile cu o fertilitate mai mică.renta industrială (comercială) – reprezintă surplusul de venit obţinut de marile firme prin practicarea unor preţuri scăzute faţă de cele ale firmelor mai mici (care nu pot rezista decât practicând preţuri mai mari). este condiţionată de cererea de produse agricole şi de preţul de vânzare al produselor.renta diferenţială de gradul II – are la bază investiţiile succesive pe acelaşi teren sau pe terenuri diferite care măresc fertilitatea artificială a solului şi randamentul acestuia.mărime relativă – renta se exprimă ca rată faţă de veniturile aduse de terenul arendat. Pe lângă tipurile de rentă amintite. foarte căutate de consumatori.renta de raritate – este rezultatul restrângerii resurselor economice din cauza condiţiilor naturale sau a unor elemente de monopol create şi întreţinute artificial. . Renta poate fi absolută sau diferenţială. reducând costurile pe unitatea de produs. Renta diferenţială se formează pe baza unor particularităţi ale activităţilor economice în agricultură este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obţinute produsele pe terenurile mai fertile în condiţiile în care preţul de vânzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump.renta de monopol – obţinută de proprietarul funciar care produce cantităţi foarte mici de bunuri. un supraprofit care este încasat de arendaş în perioada desfăşurării contractului de arendare. . la rândul ei. 87 din 95 . Ea este un supraprofit obţinut prin practicarea unor preţuri de monopol la aceste produse.mărime absolută – renta este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare al produselor agricole şi costul acestora plus profitul normal al arendaşului. . Pag. univ. Mărimea ei este dată de diferenţa dintre cheltuielile marginale realizate pe terenurile cele mai slabe luate în cultură şi cheltuielile individuale mai reduse efectuate pe terenurile mai fertile sau mai apropiate de piaţă.Economie Politica Lect. dr. de calitate excepţională. . .renta minieră – reprezintă supraprofitul obţinut de către proprietarii de mine sau de terenuri bogate în resurse care pot fi exploatate cu cheltuieli reduse. Se obţine astfel. Renta diferenţială II este legată de agricultura intensivă de dotarea tehnică superioară a exploatărilor agricole. Acest tip de rentă este caracteristica predominantă a agriculturii extensive. Renta se poate exprima şi măsura în: . STANCIU MARIETA Plata rentei se face sub formă de arendă care reprezintă suma de bani plătită proprietarului funciar pentru transmiterea pe termen limitat a dreptului de folosinţă a terenului unei alte persoane numită arendaş. Mărimea rentei depinde de cererea de pământ pentru arendare.

poziţia terenurilor agricole faţă de căile de acces şi centrele de aprovizionare şi desfacere a produselor influenţează direct valoarea şi preţul pământului. 5. deprecierea banilor ca urmare a amplificării procesului inflaţionist de terenuri. d’ = rata anuală a dobânzii plătite de bănci deponenţilor. Pag. 3. R = renta anuală. STANCIU MARIETA . pentru dreptul de a le folosi suma depusă pe termen de un an. univ. cererea şi oferta de terenuri agricole – datorită faptului că pământul este un factor de producţie limitat. dr. 7. 6.Economie Politica Lect. 88 din 95 . cererea şi oferta de produse agricole – acţionează asupra preţului pământului prin intermediul cererii şi ofertei de teren agricol care prin utilizare permite obţinerea produselor agricole. Mărimea preţului pământului este influenţată de numeroşi factori: 1. putând obţine un câştig mai mare. rata dobânzii bancare – influenţează invers proporţional preţul pământului când rata dobânzii creşte. 2. iar preţul pământului va creşte (relaţie directă). fapt evidenţiat de formula: Pp = R/d’ Pp = preţul pământului. 4. posibilitatea folosirii alternative a pământului – oferă mai multe şanse de câştig cumpărătorului. cererea de pământ pe piaţă scade reducându-se şi preţul acestuia. ceea ce influenţează preţul pământului prin sporirea cererii de terenuri agricole. oferta acestuia are caracter rigid.rentă conjuncturală – reprezintă profitul obţinut de unii întreprinzători în urma vânzării unor produse ce au fost stocate atunci când preţurile lor erau mici şi vândute când valoarea lor pe piaţă a crescut. mărimea şi evoluţia rentei – influenţează direct preţul pământului. potenţialii cumpărători sunt mai tentaţi să-şi depoziteze în bănci economiile.

Cifră de afaceri – indicator sintetic economico-financiar care exprimă valoarea veniturilor obţinute de o firmă în cursul unei perioade de timp. partea ce revine salariaţilor.productivitatea muncii. Mărimea salariului trebuie astfel stabilită încât să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă. în costul forţei de muncă şi în productivitatea muncii. care poate influenţa nivelul ratelor dobânzii în economie prin stabilirea taxei oficiale a dobânzii în economie. înseamnă Pag. psihologicve sau de altă natură. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 10 Teoria monistă – în concepţia acestei teorii. de obicei un an. Dacă taxa scontului creşte. astfel.costul formării resurselor de muncă. activitatea depusă de ei şi alte elemente economice. salariul fiind suma care asigură subzistenţa salariatului şi a familiei acestuia. salariul fiind suma plătită pentru a beneficia de acest capital cultural care se formează prin intermediul capitalului economic. . Formele de salarizare: . care trebuie să devanseze creşterile salariale. Creşterea producţiei duce la creşterea venitului total şi a costului total. Efectul de venit are în vedere renunţarea la munca suplimentară în favoarea timpul liber din momentul în care mărimea salariului atinge un nivel care îi permite să ducă un trai decent. substanţa salariului este explicată printr-un singur factor de producţie astfel: . alegând acel volum de producţie care îi maximizează profitul. Maximizarea profitului – întreprinderea poate vinde orice cantitate din produsele ei pe piaţă.. salariul este o parte a rezultatelor obţinute prin munca depusă de lucrător. experienţa profesională etc. dacă sporirea venitului (marginal) este superioară creşterii costului (costul marginal) profitul va creşte şi deci vom putea mări producţia. Teoria dualistă – în concepţia acestei teorii.Economie Politica Lect. creşterea salariului putându-se face doar pe seama creşterii productivităţii.capitalul cultural reprezintă cunoştinţele acumulate. univ. substanţa salariului constă concomitent. dr.sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite. Efectul de substituire are în vedere interesul fiecărui salariat de a obţine un câştig mai mare prin prelungirea timpului de muncă în defavoarea timpului liber. cu condiţia de a o face la preţul pieţei. . sociale. înseamnă că banca centrală urmăreşte o diminuare a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. aptitudinile. . 89 din 95 . Când taxa oficială a scontului scade.realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. Taxa oficială a scontului – formă specifică a ratei dobânzii prin care băncile comerciale pot fi refinanţate de banca centrală. Profitul maxim este realizat când venitul marginal este egal cu costul marginal.

terenul acestuia şi de a organoiza procesul de producţie agricol. Arendaş – persoană care preia. Capitalizare – transformarea dobânzii primite în capital – adică calcularea de dobândă la dobândă. Rata reală a dobânzii se calculează prin „deflatare”. conform prevederilor din contractul de arendă. Atât pentru creditor cât şi debitor contează valoarea reală a dobânzii percepute sau plătite. Arendare – cedarea dreptului de folosinţă a unor bunuri pe o perioadă de timp determinată. Taxa rescontului – taxa percepută. 90 din 95 . de către banca centrală de la băncile comerciale pentru operaţia de rescontare a titlurilor. în schimbul unei arende. dreptul de a folosi pe timp determinat. dr. adică scăzând din rata nominală a dobânzii rata inflaţiei. Pag. în schimbul unei sume de bani numită arendă. pentru transferarea dreptului de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare. univ. STANCIU MARIETA că banca centrală urmăreşte o creştere a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. de la proprietarul funciar. sub formă de rată a dobânzii. vânzătorului acesteia. Preţul pământului – suma de bani pe care o plăteşte cumpărătorul unei suprafeţe de teren.Economie Politica Lect.

atunci când există posibilitate redusă de excludere a oricărui agent economic din sfera potenţialilor utilizatori ai unui bun. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURILE PUBLICE 11. posibilităţile de schimb avantajos al drepturilor de proprietate asupra bunurilor sunt valorificate maximal. . sunt: 1.atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic. proprietarii neavând posibilitatea să încheie contracte avantajoase în legătură cu transferarea controlului asupra utilizării bunurilor respective. . Dintre factorii care explică eşecul pieţelor libere în alocarea eficientă a resurselor.1 Cauzele eşecului pieţelor Eşecul pieţelor există în situaţiile în care pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor generând necesitatea acţiunii guvernamentale cu rol corector. univ. anumite posibilităţi de schimb avantajos rămân nevalorificate. de regulă foarte mare.când piaţa asigură o alocare eficientă a resurselor. dr. ci de un grup de agenţi.când piaţa generează alocări ineficiente ale resurselor. În acest caz excluziunea imperfectă priveşte posibilitatea aplicării drepturilor obţinute pe cale legală.1 Cauzele eşecului pieţelor 11. STANCIU MARIETA 11. pentru observarea calităţii bunului ce face obiectul schimbului etc. Dificultatea individualizării drepturilor de proprietate care se datorează: a) excluziunii imperfecte care apare: . 2) Existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative pentru realizarea tranzacţiilor agenţii economici efectuează cheltuieli pentru căutarea partenerilor. Costurile tranzacţionale şi informaţionale reprezintă piedici în derularea schimburilor şi alocarea eficientă a resurselor prin intermediul pieţelor libere.Economie Politica Lect. 91 din 95 . Pag.2 Situaţi de eşec al pieţelor 11. b) gradului redus de transferabilitate – este caracteristic situaţiilor în care drepturile legale de vânzare a bunurilor sunt limitate. În acest caz excluziunea imperfectă apare în legătură cu legalizarea drepturilor individuale de proprietate. Schimbul drepturilor de control asupra utilizării bunurilor nu poate exista în afara schimbului drepturilor de proprietate astfel: .

univ. dr. 92 din 95 . STANCIU MARIETA 3) Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb – atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii. mutual avantajoase. Pag. schimbul nu mai are loc.Economie Politica Lect.

care nu se caracterizează prin nici una din proprietăţi. Internalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei. producătorii fiind obligaţi să ţină cont de costurile externe ale activităţii lor. 3. bunurile publice. Non-excluziunea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice. dr. consumul unui agent economic nu reduce disponibilitatea bunului public pentru alţi agenţi. 2. Bunurile publice Bunurile publice reprezintă o categorie specială de bunuri a căror delimitare se face cu două caracteristici: . nu influenţează echilibrul concurenţial.Economie Politica Lect. la polul opus aflându-se bunurile private pure. externalităţile. STANCIU MARIETA 11. monopolul. externalităţi pozitive – acestea corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi. 2.: oricine poate urmări urmări programele de la televizor fără a afecta capacitatea altei persoane de a face acelaşi lucru). 2. Bunurile ce se caracterizează prin cele două proprietăţi menţionate se numesc bunuri publice pure. 4. Spre deosebire de bunurile publice pure. au un caracter extern deoarece nu sunt asociate vânzătorului: sau cumpărătorului ci unei terţe părţi.non-rivalitatea are în vedere faptul că. univ. În acest caz costurile private sunt mai mici decât cele sociale. nu sunt înregistrate pe piaţă în mod direct deci. resursele de folosinţă comună. 1. Externalităţile se caracterizează prin două elemente: 1. Externalităţile reprezintă situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile sau beneficiile asociate producţiei sau consumului. Pag. derivă din activitatea unui alt participant. Externalităţile pot fi grupate în două categorii: 1. bunurile private pure se caracterizează prin excluziune şi rivalitate. externalităţi negative – apar în legătură cu activităţile de producţie sau de consum care generează costuri pentru terţe părţi. 2. prin internalizare costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal social. Costurile sau beneficiile care nu sunt încorporate în preţurile pieţei. Non-rivalitatea este generată de indivizibilitatea ofertei. .2 Situaţii de eşec al pieţelor Cele mai cunoscute situaţii de eşec al pieţelor sunt: 1. 93 din 95 .non-excluziunea – în acest caz nici o persoană nu poate fi exclusă din sfera consumatorilor potenţiali ai unui bun public (ex. Acest gen de externalităţi se concretizează în niveluri de producţie şi de consum mai mici decât cele care corespund alocării eficiente a resurselor.

Monopolul Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs ducând la diminuarea. de multe ori. 94 din 95 . univ. În acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine.Economie Politica Lect. acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc externalităţi pozitive. Pag. STANCIU MARIETA 3. unirea producătorului de externalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect. 4. voluntară a producţiei. dr. prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere. amintim: 1. Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor. introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale. practicarea de amenzi plătite de producătorul de externalităţi negative. 3. 2.

Beneficiul marginal – expresia valorică a utilităţii marginale a consumului. Pag. Explicarea externalităţilor are la bază două perechi de concepte: 1. Beneficiul social însumează toate utilităţile de care beneficiază membrii unei comunităţi de pe urma organizării şi defăşurării unei activităţi oarecare. Costul privat exprimă numai costurile suportate de unităţile implicate în această activitate. agenţii economici sunt independenţi. 95 din 95 . beneficiul social şi beneficiul privat. externalităţile constituind o ilustrare a faptului că. din perspectiva alegerilor privind modul de alocare a resurselor. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 11 Externalităţile – noţiunea de externalitate a fost introdusă în teoria economică de către Alfred Marshall. Costul social este constituit din toate costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării unei anumite activităţi. Beneficiul privat include numai avantajele însuşite de subiecţii implicaţi direct în activitatea respectivă. costul social şi costul privat. 2. dr.Economie Politica Lect. beneficiul marginal este descrescător pe măsura creşterii consumului. Deoarece utilitatea marginală este descrescătoare. univ.