UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI JURNALISM

CURSUL “ISTORIA RELIGIILOR” PENTRU BIBLIOTECA VIRTUALĂ Titularul cursului: prof. univ. dr. Itul Mircea adresa de e­mail: itumircea@yahoo.co.uk adresa de internet: http://filosofieromaneasca.uv.ro/mirceaitu.html 1. Coperta cursului tipărit Manualul   recomandat:   Mircea   Itu,  Filosofia   şi   istoria   religiilor,   Bucureşti,  Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004 2. Cuprinsul cursului tipărit C U P R I N S A. CUVÂNTUL AUTORULUI  B. FILOSOFIA RELIGIEI I. Conceptul de filosofia religiei II. Discurs despre metodă în religie   8 III. Doctrine filosofice în studiul religiei IV. Idei religioase  1. Ideea de religie  a. Termenul “religie”  b. Definiţii ale religiei c. Semnificaţii şi scopuri ale religiei d. Clasificări ale religiilor C. ISTORIA RELIGIILOR I. Conceptul de istoria religiilor II. Religiile arhaice 1. Religia în epoca pietrei 2. Religiile indigene a. Religiile nativilor africani b. Religiile nativilor americani c. Religiile nativilor asiatici d. Religiile aborigenilor australieni şi ale popoarelor din Oceania 3. Religiile precolumbienilor a. Religiile vechilor mexicani (mayaşilor, olmecilor, toltecilor, aztecilor şi zapotecilor) b. Religia peruvienilor (incaşilor) 4. Religia vechilor egipteni III. Religiile orientale A) Religiile Orientului Apropiat 1   4   7   7 13 17 17 17 18 20 21 43 43 45 45 47 48 50 51 51 52 52 56 57 65 65

1. Religia canaaneenilor 2. Religia fenicienilor 3. Religia arameilor B) Religiile Orientului Mijlociu 1. Religia mesopotamienilor 2. Religiile iranienilor a. Mazdeismul şi zoroastrismul b. Mandeismul 74 c. Maniheismul C) Religiile Orientului confluent cu Europa 1. Religiile inzilor a. Hinduismul 1) Religia vedică (vedismul) 2) Religia brahmanică (brahmanismul) 3) Hinduismul clasic (Nyāya, Vaiśeshika, Sāmkhya, Yoga, Mīmāmsā şi Vedānta) 4) Hinduismul epopeic 5) Hinduismul contemporan b. Sikhismul c. Jainismul d. Buddhismul D) Religiile Orientului Îndepărtat 1. Religiile tibetanilor 2. Religiile mongolilor şi ale tătarilor 3. Religiile chinezilor a. Religia în China antică b. Buddhismul c. Confucianismul d. Daoismul 4. Religiile japonezilor a. Shintoismul b. Buddhismul IV. Religiile indo­europenilor A) Religiile Vestului indo­european 1. Religia celţilor B) Religiile Nordului indo­european 1. Religia vechilor germani şi a vechilor scandinavi 2. Religia popoarelor baltice 3. Religia slavilor C) Religiile Estului indo­european 1. Religia sciţilor 2. Religia arienilor D) Religiile Sudului indo­european 1. Religia etruscilor 2. Religia romanilor 3. Religia vechilor greci (elenilor)

65 65 67 67 67 72 72 75 76 76 76 77 81 86 101 101 103 103 105 113 113 114 114 114 116 116 117 119 119 121 122 122 122 126 126 128 129 129 129 130 132 132 133 135

2

4. Religia cretanilor 5. Religia illyrilor 6. Religia misterelor de la Eleusis 7. Religia tracilor sud­dunăreni 8. Religia geto­dacilor 9. Religia hittiţilor V. Religiile clasice 1. Religia arabilor, turcilor şi a altor popoare. Islamul 2. Religia evreilor. Iudaismul 3. Religia europenilor, americanilor şi a altor popoare. Creştinismul D. BIBLIOGRAFIE

138 139 139 141 142 146 148 148 152 157 173

3. Conţinutul tematic al cursului (programa analitică): 1.  Preliminarii. Termenul  religie. Definiţii ale religiei. Scopuri ale studiului  religiei. Conceptul de istoria religiilor. Istoria religiilor  ca hermeneutică  totală.  Istoricul religiilor ca savant şi spirit enciclopedic.  2. Discurs despre metodă în studiul religiei şi tipuri de religii. Diverse metode  în religiologie. Clasificări ale religiilor. Religii arhaice, orientale, indo­europene şi  clasice. Religii istorice şi religii cosmice. Marile religii din lumea contemporană:  creştinismul,   iudaismul,   islamul,   hinduismul,   buddhismul   şi   confucianismul.  Studiul comparat al religiilor. Dialogul interreligios şi intrareligios. 3. Istoricul religiilor. Prezentare istorică a popoarelor prin raportare la religiile  lumii. Evenimente importante în istoria religiilor în context spaţio­temporal. 4.  Izvoarele. Textele, sursele scrise aflate la baza religiilor. Textele sfinte şi  revelate. Religii cu o singură carte sfântă, cu mai multe cărţi sacre, cu o lucrare de  literatură devenită sacră. Alte izvoare decât cele scrise. 5.  Cosmogonia,   antropogonia   şi   eshatologia.   Semnificaţiile   şi   funcţiile  mitului. Exemple de mituri. Mitul cosmogonic drept arhetipal şi model exemplar.  Variante cosmogonice în religiile lumii. Antropogonia şi eshatologia.  6.  Doctrinele   religioase.   De   la   politeism   şi   henoteism   la   monoteism   şi  monism­panteism.   Specificul   doctrinar   al   fiecărei   clase   de   religii:   şamanismul  pentru religiile arhaice, panteismul pentru religiile orientale, politeismul pentru  religiile indo­europene şi monoteismul pentru religiile clasice. Monoteismul este  caracteristic   religiilor   istorice   sau   varintei   istorice   a   religiilor   cosmice,   iar  monism­panteismul ilustrează religiile cosmice sau varianta cosmică a religiilor  istorice. 7. Filosofia. Idei religioase şi concepţii filosofice despre religie, Dumnezeu şi  suflet. 8. Hermeneutica. Interpretarea şi înţelegerea unor texte religioase, precum şi a  fenomenului religios. 9. Întemeietorul religiei. Eroi şi semizei. Viaţa profeţilor. Învăţătura profeţilor.  Natura umană şi natura divină. Trimisul lui Dumnezeu. Mesia. 10. Pantheonul zeilor. Exemple de zei şi zeiţe în religiile lumii. Caracteristicile  lor. Marele Spirit. Cel sau cea care conduce pantheonul zeilor. Dumnezeu. 11.  Cultul.  Practicile.  Obiceiurile.   Vindecarea,   mantica,   vrăjitoria,   magia,  sacrificiul,   ofrandele,   ritualurile,   ceremoniile,   asceza,   meditaţia   şi   rugăciunea.  Sacramentele şi sărbătorile.

3

 108.  Marile   religii. Editura Ştiinţifică.  ea   nu   este  nicidecum o disciplină laică. Michel.   Raiul   şi   iadul.  Dialogul intrareligios. 14. interpretarea şi înţelegerea textelor religioase.  Reîntruparea.   islamismul. Itu. 1991 2. Editura  Humanitas. Omul arhaic şi omul contemporan. deschiderea spre dialogul cu alte religii.   ci   formativ.   în   ciuda  dogmatismului. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti. Meslin. ci în ale  1  Mircea Eliade.   tradusă   din   franceză   de   Sanda   Aronescu. Studiul religiei nu se face  informativ. tradusă din franceză.   Renaşterea.  Filosofia şi istoria religiilor.   Purgatoriul. 6. Prezentarea cursului tipărit pe capitole 1. I­II.  comportamentul omului religios (homo religiosus) şi universul său mental. 1993 5.   Trup   şi  suflet. Sacrul şi profanul. redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania. Omul religios şi omul  areligios. tradusă din franceză de Suzana Russo.  Mumificarea. Bucureşti.  Ritul   funerar   şi   sufletul.  În   ceea   ce­l   priveşte   pe   istoricul   religiilor. ceea ce nu  este  deloc uşor”1.  hinduismul   şi   buddhismul. 2004 4. 13. Dialogul între creştinism şi religiile lumii. Bucureşti. Bucureşti. 2002.   Judecata   de   Apoi.   Îmbălsămarea. Preliminarii a) Conceptul de istoria religiilor Istoria   religiilor   nu   este   o   disciplină   teologică.   Iudaismul.   Editura  Orizonturi şi Editura Lider. vol. 4.  Bucureşti.12. Eliade.  Ştiinţa religiilor.   Gaudin.  Istorie a credinţelor şi a ideilor religioase. familiarizarea.   Mircea   Eliade  consideră că scopul lui suprem “este să înţeleagă.  Omul religios. Mircea. Mircea. înţelegerea   fenomenului   religios   ca   fenomen   cultural. p.   Îngroparea.   Nemurirea   sufletului.   mai   ales   prin   frecventarea   bibliografiei   obligatorii.   creştinismul.  Istoria religiilor se integrează nu în domeniile istoriei. sacralitatea fiindu­i intrinsecă.   cu  problematica acestei discipline şi importanţa ei.   De   asemenea. Editura Humanitas.  Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Obiectivele cursului ­ ­ ­ ­ ­  cunoaşterea şi aprofundarea propriei religii şi a religiilor lumii.   Philippe   (editor).   Diviziunile   sufletului. Bucureşti.   Incinerarea.  Ecumenismul.  Biblia sau Sfânta Scriptură. 4 . tradusă din  franceză. 1995 3. Bibliografie minimă obligatorie: 1. Confesiunile  creştine.  2001 5.  Dialogul interreligios.   Paradisul.   cu  anumite   concepte   şi   teme   fundamentale   în   istoria   religiilor. şi să­i ajute şi pe alţii să înţeleagă.

 James George Frazer arată că: “Prin religie înţeleg o împăcare sau o  conciliere  a puterilor  superioare omului  despre care se crede că  direcţionează  sau  controlează cursul naturii şi al vieţii omeneşti”3. p.  substantivul religo se referă la legarea mâinilor şi picioarelor mortului pentru a nu se  reîntoarce printre cei vii. 7   Mircea   Eliade. 50: “By religion I understand a propitiation or conciliation of powers superior to  man which are believed to direct and control the course of nature and of human life”. John Murray.  “Religia   este   experienţa   sacrului”. vol. 4) autorevelarea lui Dumnezeu.   El   subliniază   necesitatea   prezenţei   următoarelor  cinci elemente: 1) credinţa. 5 .  superioritatea realităţii ultime faţă de ordinea naturii. The Golden Bough.   după   cum   susţine  Joachim  Wach6.. sociologia religiei.   Éditions  Gallimard.  În definiţia religiei. c) Definiţii ale religiei Edward   Burnett   Tylor   definea   religia   prin   expresia   “credinţa   în   Fiinţe  Spirituale”2. cinstire adusă zeilor şi practică religioasă. Din câmpul studiului. Sociology of Religion. 116. Cluj­Napoca. 1.  antropologia religiei şi filosofia religiei. teologia fiind o disciplină distinctă de toate  acestea.   3)  natura.   Paris. Chicago. nu pe    istorie. nu ca o  simplă facultate sau atitudine. p.  precizând  că  religia   reprezintă   “relaţia  omului cu sacrul din preistorie şi până în zilele noastre”7.   care   insistă   asupra   lărgirii   orizontului   cultural   şi   apropierii   de   culturi  îndepărtate în timp şi spaţiu. adică credinţa în puteri mai înalte ca omul şi încercarea  de   a   le   face   lor   pe   plac.  Esenţa unei religii o constituie sacrul (     das Heilige   ) în opinia    5 avizată   a   lui   Rudolf   Otto . câtă vreme cel  al religiei este de disciplină.  căci   fără   el   adeziunea   pe   care   o   realizează   credinţa   nu   ar   fi   totală. iar relego­relegere semnifică “a reciti”. 1891. “a  ataşa”. ordine şi  angajează omul în adevărul celor propovăduite. 424: “the belief in  Spiritual Beings”. Rezultă că religia consistă din două  elemente: teoretic şi practic. “a recita” sau “a atinge”. evoluţia fiind de la istoria religiilor.  având semnificaţiile de cult. 1946. London. 1993. Editura Dacia. 13. în religiologie ori ştiinţa religiei sau studiul integral al religiilor. Milea.  Cu   timpul   religia   a   devenit   “submission   to   the   divine”  (supunere la divin)4.  necesară pentru ca omul să intre în contact şi apoi în comuniune cu Dumnezeu şi 5)  2  Edward Burnett Tylor. 5  Rudolf Otto. În conceptul de istoria religiilor. În acelaşi concept statutul istoriei este mai degrabă de metodă.  b) Termenul “religie” În limba română termenul “religie” provine de la substantivul latinesc religio.  Totodată. 59. De asemenea. accentul se pune pe termenul      religie   .religiei. University of Chicago Press. psihologia religiei. tradusă din germană de I. părintele­profesor  Dumitru Stăniloae  insistă asupra unei  abordări   integrale   şi   comparative.  Hertfordshire. 1978.  La  nostalgie   des   origines. istoria religiilor trebuie să treacă în  acela al umanismului. 6  Joachim Wach. prin hermeneutica totală  înspre un nou umanism. p. p. 1992. ci drept ceva mai profund care dă certitudine. hermeneutica religiei. p. verbele  religo­religare  înseamnă  “a relega”.  Îl  continuă  Mircea  Eliade. alături de  fenomenologia religiei. Primitive Culture.  O istorie a religiilor este un domeniu predilect pentru  experienţa personală a unei hermeneutici culturale. 2) aspectul personal al lui Dumnezeu.  Méthodologie   et   histoire   des   religions. A Study in Magic and Religion. 4  Ibidem. văzută ca universală şi prezentă în toate religiile. p. II. 3  James George Frazer. Istoria religiilor este o disciplină  umanistă. Wordsworth Editions Ltd. Sacrul.

  ci   pentru   a   căuta   structurile  comune ale religiilor. totemismul şi gândirea sălbatică (la Claude  Lévi­Strauss). Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie. relativ şi absolut.   în   natură.  2)  animistă  (Edward Burnett Tylor): sufletul se  găseşte ca element de bază în religie. 2. 3) originară  (Wilhelm Schmidt): credinţa într­ un mare zeu. p.  trebuie să respecte principiul egalităţii termenilor de comparat. de asemenea  soteriologie şi nu dogmă. R. libertatea. viaţă spirituală şi trăire mistică. 73­76). Ea nu trebuie confundată cu morala sau redusă la ea. mântuirea. fiind  ceva mult mai complex. tainică  şi personală sau 2) colectivă. fără a o izola sau reduce:  religia este relaţia perenă  a omului cu   Dumnezeu   (sacrul). Marett): sentimentul de teamă şi uimire  faţă de puterea impersonală  mana. 6 .   între   a)  religie   ca   fenomen   cultural­istoric  (sensul   sociologic)   şi   b)  religie   ca   manifestare   a   sacrului  (sensul  fenomenologic).   comportamente. Astăzi istoria  religiilor lasă locul disciplinei numite religii comparate.         credinţele religioase. Următoarele interpretări s­au distins în  religiologie pe parcursul timpului: 1)  dinamistă  sau preanimistă  (R. evidenţierea  naturii   divine   a   omului. 3)  practicul  ­ atitudinea şi comportamentul şi 4)  experienţa  ­                 viaţa spirituală şi trăirile mistice.   Se   cuvine   făcută   distincţia. precum şi conceptul de inconştient  colectiv şi teoria arhetipului (la Carl Gustav Jung). între care se disting: raportul dintre om şi zeu. Editura  Paideia. riscăm o definiţie a religiei cu scopul înţelegerii  esenţei acesteia.   pacea.  socială   şi   instituţională.   nici   a   preamăririi   diferenţelor   specifice. care trimit la bazele fiinţei şi existenţei umane. Religia în esenţa ei înseamnă libertate şi nu tabuuri. Pentru cunoaşterea profundă a religiei ar fi bine să fie avute  în   atenţie   patru   factori   majori:   1)  intelectualul  ­   ideile   religioase   2)  afectivul  ­       . Bucureşti. 38­78.  desăvârşirea   spirituală.  (Pentru detalii vezi    Mircea Itu.   exprimată   prin   sentimente. Studiul religiei nu se face de dragul impunerii superiorităţii religiei proprii faţă  de   celelalte. Editura Fundaţiei România de    Mâine. 6)  antropologică  şi structurală   (Claude Lévi­Strauss): structura mitului. pentru a fi justă.  serenitatea.  luminarea   prezenţei   lui   Dumnezeu   în   istorie.  pretutindeni. eliberarea. Bucureşti. 2004. Comparaţia. 5)  psihologică (William James): descoperirea inconştientului (la Sigmund Freud) foarte  importantă pentru studiul miturilor şi simbolurilor.   totodată. d) Semnificaţii şi scopuri ale religiei Religia poate fi: 1) individuală.   reguli  morale.   atitudini. credinţe.    Religia are mai multe    scopuri  .  Filosofia şi istoria religiilor      .   liniştea   interioară. Discurs despre metodă în studiul religiei şi tipuri de religii a) Metode în studiul religiei Majoritatea acestor metode au căpătat statut de discipline şi au fost preocupate  de găsirea elementului aflat la baza religiei. nemurirea etc. idei. 30­37.7) filosofică (Rudolf Otto): sacrul (das Heilige) ca fundament al  religiei   şi   caracterul   iraţional   al   experienţei   religioase.speranţa în mântuire8. efemer şi etern.   precum   şi   ipoteza   existenţei   mentalităţii   prelogice   la   primitivi   (la  Lucien Lévy­Bruhl). 4) magică (James George Frazer): religia se înrădăcinează în magie. dogme. În concluzie. practici.  cunoaşterea. 1997. înţelepciunea.   8)  istorică  (Raffaele  8  Dumitru Stăniloae. p.  refacerea legăturii dintre om şi cosmos.

 funcţional încă din  neolitic. c) religii indo­ europene. religiile indigene. Coom rasw my. tradusă  din engleză. henoteiste.  Bucureşti. 7 . Heinrich Zimmer şi Helmuth von Glasenapp (religiile  Indiei). b) religii orientale. 55. Numărul divinităţilor cărora se închină credincioşii separă  religiile în: politeiste. Spaţial vorbind. Kern şi Walter Otto (religia greacă). 11)  geografică  (Marija Gimbutas): stabilirea patriei de origine a indo­ europenilor (stepele Rusiei). b)  religii clasice  şi c)  religii ale lumii moderne9. d) religii clasice şi e) religii contemporane.  15)  comparativă  (Joachim   Wach). Joseph Mitsuo Kitagawa le separa  în: a)  religii primitive. 12)  etimologică  şi lingvistică  (William Jones): descoperirea epocală a unor  similarităţi între elină (greacă veche). Propunem  următoarea împărţire a religiilor: a) religii arhaice.   religiile   pot   fi  tradiţionale sau reformate.   religii   locale. Savantul român în  religiologie   nu   se   izolează   într­o   singură   metodă.Pettazzoni): încercarea de a acoperi întreaga arie a religiei cu specialişti pe domenii  restrânse: O. p. ocupându­se  de   spirit. dualiste.  în   cartea   sa  intitulată  Sociologia   religiei.  societatea ca “suflet al religiei”.   13)  fenomenologică  (Gerardus   Van   der   Leeuw):  kratofania  (religia   ca   manifestare   a   puterii).   Joachim   Wach.   religiile   Australiei.  16)  teologică  (Thoma   d’Aquino):   argumentul  ontologic   şi   argumentele   scolasticii   cu   privire   la  demonstrarea   existenţei   lui  Dumnezeu. Ānanda K. Din punct de vedere  temporal distingem între: religiile în preistorie.  Alţi reprezentanţi ai acestei metode sunt: Max Scheler.   despre   “studiul comparat al religiilor” şi arată că sensul metodei comparative în religiologie  este   al   aprofundării   propriei   religii. Hermann Oldenberg.   schema   dinamism­animism­deism   şi   împărţirea  studiului fenomenologic al religiei în obiectul şi subiectul religiei la savantul olandez. religiile clasice şi  religiile   contemporane.a. Istoria religioasă  a omenirii.  interpretarea şi înţelegerea religiilor lumii şi fenomenului religios.  14)  morfologică   şi   hermeneutică  (Mircea  Eliade):   încercarea   de   a   surprinde   structura   comună   a   fenomenelor   religioase.  20)  ateistă  (Friedrich   Nietzsche):  declaraţia   morţii   lui  Dumnezeu şi a necredinţei în existenţa sa. Maurice Leenhardt. iar religia.   b)   suveranitatea   războinică   şi   c)   suveranitatea   productiv­ reproductivă. monoteiste şi moniste. religiile se găsesc divizate în următoarele clase: religiile  Asiei. Louis Massignon şi Henri Corbin  (islamul). Ideatic religiile se  9   Joseph Mitsuo Kitagawa.  b) Clasificări ale religiilor Religiile se pot divide în mai multe clase. Friedrich  Heiler. dar cu accentul pe om şi nu pe Dumnezeu sau puterile supranaturale.   este   o   iluzie. Geo Widengren.  10)  mitologică  (Georges Dumézil): mitologia indo­ europeană şi teza tripartiţiei funcţionale în societatea indo­europeană: a) suveranitatea  magico­religioasă.   18)  iluministă  (Friedrich Schleiermacher): o concepţie deopotrivă teologică şi filosofică  asupra religiei. Juan Martín  Velasco. reconstituită  prin  comparări   sistematice.  9)  sociologică  (Émile Durkheim): religia ca reflectare a experienţei sociale. O altă clasificare a religiilor le  găseşte   diferenţiate   în:   religii   tribale.   După   cum   se   raportează   la   autoritate.   scrie   despre   “ştiinţa   sistematicǎ   a   religiilor”.  În căutarea unităţii. Editura Humanitas.   religiile   Oceaniei.   religii   naţionale   şi   religii  universale. Nathan Söderblom.   religiile Americii Latine şi religiile indo­europene ş.  19)  materialistă (Karl Marx): singura existenţă este materia. 1993. dar şi conceptul de “vechea Europă”.   religiile   Americii   de  Nord.   religiile   Africii. latină şi sanscrită.   Anna   Teresa­Tymieniecka   etc. dar şi faptul că aceasta a  condus  la ipoteza existenţei unei  limbi­părinte  ­  indo­europeana.  17)  raţionalistă  (Immanuel   Kant):  religia   în   graniţele   raţiunii.   ci   îmbină   mai   multe   metode   în  studiul   religiei.

 p.000 ­ 10. d) un amestec. desfăşurat între 1. Hr. 14­23. 2) Regatul  vechi  (2778 ­ 2263 î.   Pe   egipteni   îi   numeşte   “cei   mai   înţelepţi   dintre   oameni” 11  şi   “cei   mai  învăţaţi”12. mijlociu şi superior. Nilului”.  Paleoliticul mijlociu. Hr. avea ca specific      sacrificiul    animalelor. Hr. ce nu era diferenţiată de religie. Există mai multe ipoteze: a)  veniţi din Ethiopia.000 ­ 2. Mai vechi  decât  ei erau protosumerienii.000 ­ 35.   Existau   două   popoare:   sumerienii.000 î.000 de ani î.  Paleoliticul superior. Hr. Teshik  Tash în Uzbekistan şi Predmost în Moravia. 77.).  Iranul  a  fost  numit Persia până în 1933. Ea se divide în: 1)       paleolitic   . deosebim trei clase de  religii: 1) religii ale unei cărţi sacre. I.. b) de rasă semită. Descoperiri importante s­au făcut la Chapelle­aux­Saints în Franţa.). încadrat temporal aproximativ între 35.  51. II. Hr. acestea se vor înmulţi  şi vânatul va deveni mai bogat.  Bucureşti. 5) Regatul târziu (1085 ­ 525 î. în nord. semiţi. aşa cum susţine Mircea Eliade10. Editura Fundaţiei România de Mâine. cuprins între 100.  având capitala la Memphis. avea drept particularitate de  bază  trecerea omului din statutul de vânător  în acela de agricultor şi crescător  de  animale. Ultima  este   cea   mai   plauzibilă. Se ridică problema de ce neam sunt egiptenii. Hr. Hr. 4) Regatul nou (1580 ­ 1085 î. c) de rasă ariană de nord.    Istoria   vechiului     Egipt  este   complexă  Herodot   numeşte   Egiptul   “un   dar   al      .   nesemiţi. În vechiul Iran existau mai multe popoare indo­europene  10  Mircea Eliade.  Mezoliticul  s­a întins cronologic între  10.).). II. Éditions Payot. capitala este  tot la Theba.000. 160. cuprins între 6. Hr. Este o perioadă creatoare marcând trecerea omului de la vânător  la agricultor.000 ­ 100.). Hr. Această perioadă  se caracterizează     cultul craniilor prin     şi o puternică influenţă a magiei.. având capitala la Thinis. Exista credinţa că în urma sacrificiului animalelor.000 î. p. Neoliticul. Histoire des croyances et des idées religieuses.000 î. 3. Între vânător şi vânat exista o solidaritate mistică. 2004. Istoricul religiilor a) Religiile arhaice Preistoria se referă la epoca de piatră. Filosofia şi istoria religiilor. vol. Hr. 8 .   în   sud   şi  akkadienii. având capitala la Sais. păstrat. 3)  Regatul mijlociu  (2263 ­  1580 î. 2)  mezolitic  şi 3)             neolitic  Paleoliticul inferior  s­a   . 2) religii care au mai multe cărţi sacre fără ca  influenţa vreuneia să fie precumpănitoare şi 3)  religii sub influenţa unor cărţi de   literatură devenite sacre. Istorii. ce  sublinia înrudirea societăţii umane cu lumea animală. 12  Ibidem.  Mesopotamia  era   numită   “ţara   dintre         râuri”   (Tigru   şi   Eufrat).   Statul   egiptean   unificat   a   cunoscut   următoarele   perioade  istorice: 1) Regatul timpuriu (3200 ­ 2778 î. 11  Herodot. 37­40). Paris. Dacă ne raportăm la criteriul cărţii sacre. subîmpărţit    în: inferior..  b) Religiile orientale Istoria   Mesopotamiei   a   fost   zbuciumată.  se    caracteriza   îndeosebi   prin     cultul   morţilor   Osemintele   sunt   documentele   ce   s­au   .pot împărţi în alte două mari grupe: 1) naturale sau uman­cosmice şi 2) supranaturale  sau revelat­divine. având capitala la Theba. (Pentru detalii vezi Mircea Itu. 1979. Istoria  culturilor arhaice subliniază că oamenii de atunci nu erau primitivi în           sensul de necivilizaţi şi sălbatici.000 ­ 6.500 î.

  nu   s­a   constituit   o  teologie strictă. Ea reprezintă buddhismul ezoteric  sau buddhismul tantric.   Se         plasează ideologic între hinduism şi buddhism.  văzută   ca   eliberare. Hr.    În istoria  Chinei  s­a ridicat adeseori întrebarea dacă chinezii erau un popor religios. Vechea religie a fost numită Shinto. de la introducerea sa în Japonia în jur de 538    d. Hr. în Pu   j        b. Prima lor atestare este din anul 638 î. ce a durat până în      secolul al VI­lea d.  Apogeul   buddhismului  a   fost   atins   între  secolele   al   IV­lea   d. Italia şi Grecia.   confucianiste   şi   daoiste   şi   revenirea   la   religia   populară  japoneză tradiţională.Hr.   Hr. Hr. Herodot îi menţionează de două ori cu  numele de keltoi. şi secolul al VII­lea d. b)  de la mijlocul secolului al IV­lea î.   Hr. care înseamnă “Ţara Soarelui Răsare”.   Traditions   and   Literature   of   Asian   Wisdom. se găseau în regiunea Dunării şi  13  Encyclopedia of Eastern Philosophy and Religion. iar clasa sacerdotală nu avea atâta influenţă.   fie   ca  moksha  (în   hinduism)   sau   ca  nirvana  (în   buddhism). Zen.   Sub    raport religios se întâlnesc trei perioade mari: 1)    vechiul shintoism   .  Vedismul  apare în continuarea religiei           arienilor în mileniul al II­lea î. de la 1700 d. Ulterior în istorie au  pătruns în Spania. Taoism.        .Hr. o dovadă fiind şi scopul ei.  c) Religiile indo­europene Istoria arată că celţii      reprezentau ramura cea mai vestică a indo­europenilor  . sciţii.  a avut loc răspândirea şcolii Mahāyāna (Calea cea mare) şi a celor două curente care  derivă   din   ea:  Madhyamika  şi  Yogācāra.  buddhismul  Mahāyāna  începe să­şi piardă din vitalitate în avantajul  buddhismului  tantric tibetan (Vajrayāna). Hr. în care învăţăturile au fost expuse de Buddha şi răspândite de    discipolii săi.   Śamb la   Publishing­ House.  Hr. p. Pakistan şi în diaspora indiană. Hr.  Întreaga cultură asiatică se înalţă pe edificiul culturii indiene.  se   întinde  perioada    buddhismului timpuriu   .  Britania şi Irlanda.          pentru   că   nu  au   cunoscut   o  mitologie   bogată   ca  alte   popoare. exprimat prin purificarea religiei Japoniei    de   elementele   buddhiste. Ei au  fost numiţi primul popor clasic al lumii barbare.   SUA   şi   Canada. Buddhism. 51. în principal în Galia.. 1994. Este necesar de  ştiut că acest fundament cultural indian stă şi la baza culturilor europene.   şi   al   VII­lea   d. În anul 323 î. iar religia Japoniei    devine un sincretism şi 3)     noul shintoism   . ca o    sistematizare a religiei vedice. A Complete  Survey   of   the   Teachers.   Hr.  Jainismul  este   o   religie   născută   pe   teritoriul   Indiei. mântuirea. Imperiul persan a dispărut odată  cu înfrângerea lui de către armata lui Alexandru cel Mare în anul 331 d. Hr. Erau cel mai numeros popor din Europa..   Dezvoltarea   istorică   a  buddhismului poate fi divizată în patru etape majore13: a) de la mijlocul secolului al  VI­lea   î.   Boston. şi până la 1700 d. până în secolul I d.   d)  după   secolul   al   VII­lea   d. Numele      Japoniei  Nihon­  . Hinduism. Religia sikh      a luat naştere în Nord­Vestul Indiei.  se  produce divizarea în şcoli filosofice.    Brahmanismul    a apărut ca o creaţie a preoţilor. deşi nu numai aceste două neamuri. Hr. în special în Marea     Britanie. Hr. cu mult  înainte de a se afirma lumea greco­romană. Religiile tibetanilor      sunt buddhismul în aspectul său lamaism    şi religia bon. vine de la chinezescul   koku   Jih­pen­kuo   .   Hr. Din istorie  aflăm că originiea popoarelor altaice este din centrul Asiei. 2)    buddhismul   . 9 .             Dintre ele se desprind mai ales    mongolii   tătarii   şi    . Ei au trăit în secolele al IV­lea ­ al III­lea î. în Albion (Britania) şi Ierne (Irlanda).   precum   şi   una   dintre   marile   religii   ale   lumii. este o şcoală cunoscută şi  sub numele de Mantrayāna (Calea sunetelor sacre). c) între secolul I d. Vajrayāna  (Calea de diamant).   până   la   mijlocul   secolului   al   V­lea   î. Hr.   Hr. Hr.    Buddhismul  a apărut în India după moartea lui Buddha şi a devenit apoi o religie       panasiatică. până astăzi.între care: perşii. elamiţii. Este răspândită astăzi în India. mezii şi urartienii.

 216.în   Transilvania.    (pace). p. 14  Soheib Bencheikh el Hocine.   islamismul.   suedezii   şi   danezii. este una dintre marile religii. şi până în secolul al XII­lea î. Editura Fundaţiei România de Mâine. p. iar trupul este  poporul   evreu15.   ostrogoţii. 1995. 200­ 201. 245. După o denumire mai veche.   „Cel   uns   să   fie   Mântuitorul   lumii”).) şi 3)    imperiul    (31 î. 97­   99. cit. 124­125. 263.    estonii   şi   prusacii. Hr. 109­114. Hittiţii au cunoscut două perioade    istorice: 1)  vechiul imperiu hittit  până la Telepinus şi 2)  imperiul nou hittit  (după                Telepinus.    istaslama    (a se preda). în Philippe Gaudin (coordonator).       Filosofia   şi   istoria      religiilor   .  Iudaismul este sufletul. 95.     divizaţi în patru triburi: 1)   sciţi   nomazi   regali   agricultori   . Erau indo­europeni şi erau împărţiţi în: 1) cretani sau minoici şi 2)  ahei sau micenieni.   2)   răspândirea   credinţei   în   urma  colonizării Daciei de către romani şi 3) creştinismul adus de misionarii sosiţi aici în  primele   secole   după   Hristos. sârbii şi bulgarii)  Istoria îi prezintă pe         . 192.. ucrainienii şi bieloruşii). 2004. iar dintre aceştia în special a arabilor  .     :    goţii. Marile religii. 232.   apoi   ajungând   până   în   Asia   Mică. elenilor li se  spunea pelasgi. 2)    .   cu   cel   mai   mare   număr   de   credincioşi.   hinduismul   şi   buddhismul. bavarezii şi saxonii etc. 222. 1. 121. 217­218. Religia evreilor. 205. 172­173. Balticii      erau: lithuanienii. 255. letonii. 16  Eusebiu din Cezareea.)  . persoana şi viaţa lui Iisus Hristos. 89. 124­126. 196.   peţi   şi   sarţi  etc. Editura Orizonturi. din secolul al XV­lea î. În istorie    indo­europenii au apărut în mileniul al II­lea î. 175­176.  Creştinismul este religia întemeiată pe învăţătura.    Istoria poporului    roman    cunoaşte      trei mari perioade distincte: 1)    regalitatea    (753 ­ 509 î. 128­129.      Hr.). hinduism şi buddhism. op.  Scandinavii  erau:   norvegienii. 2)    republica    (509 ­ 31 î.    sallama    (a mântui). 194.           islandezii. numită      iudaism  .).              Preoţii      geto­dacilor se divizau în trei categorii: a)  kapnobatai  (cei ce umblă prin nori). ­ 476 d.   Se  constituiau din triburi răzleţe. 221. Cohon.    silm    ’aslama    (a venera) şi    muslim    14 (adeptul păcii) .  Slavii  au   apărut   ca   un   popor   de   origine   indo­europeană.   finlandezii.  Hittiţii erau cunoscuţi ca fiii lui Het şi numiţi hetei. croaţii. 236. 237­238. Hr.   iar  vechii   germani    vizigoţii. 15  S. 215. Cuvântul  ’islam      are următoarele derivate în limba arabă:    salam    (mântuire).   tradusă   din   franceză   de   Sanda  Aronescu. 247­ 248.  Cuvântul   „creştinism”   este  derivat   din   numele   „Hristos”   („Unsul”. Prezentarea islamului. Bucureşti. Tracii se împărţeau în 22 triburi potrivit lui Strabon: geţi. 212. b)     pileati  (cei care purtau căciulă de lână) şi c)  comati  (pletoşii). Ilirii      erau strămoşii albanezilor. Hr. Bucureşti. creându­se trei mari grupe:  1)    slavii răsăriteni     (ruşii.      salima    (a fi mântuit). p.  d) Religiile clasice Islamul      este religia musulmanilor. Historia ecclesiastica III. 189­190. Hr. în Philippe Gaudin (coordonator). 3)     şi 4)    plugari  .   (Pentru   detalii   vezi   Mircea   Itu. islam.   bistoni. slovacii şi         polonezii). turingienii.  Istoria   scoate   în   lumină   adevărul   că       creştinismul  este   o   religie       universalistă. 76­80. Ei au trăit în peninsula balcanică. 53.  Erau împărţiţi în trei mari clase: a)  tarabostes           (preoţii). Hr. apoi uniuni de triburi.  Istoria       geto­dacilor  are   o   importanţă   majoră   în       cunoaşterea istoriei poporului român.  ciconi.   Iudaismul.  Există trei ipoteze cu privire la  începuturile creştinismului  românesc          : 1) venirea în    16 Scythia   Minor   a   Sfântului   Apostol   Andrei . alături  de creştinism. 3)  slavii sudici  (slovenii. 10 . burgunzii. b)            polistai  (întemeietorii   de   oraşe   sau   învăţaţii)   şi   c)  ktistai           (întemeietorii   de   neam)  .    în Europa de sud. hedoni. 214. 284­285).   creştinismul. 2)     slavii apuseni  (cehii. Hr. 225.

 Izvorul principal al religiei  incaşilor  este textul sacru numit              Imn   către Viracocha   . scrierile ce      conţin învăţăturile şi cuvintele rostite de Buddha şi b)     stra   ś    . Bucureşti.      Upanishad  sunt   învăţăturile   secrete   pentru   un   număr   restâns   de   discipoli. Aton   Imn către Osiris  şi       Imn către Nil   ). d) texte sapienţiale şi e) texte juridice17.   3)  Cosmologia   chaldeeană   şi  Istoria   chaldeeană. Izvoarele scrise a) Religiile arhaice Izvoarele sau cărţile sacre ale  mayaşilor          erau     Popol vuh  (Cartea sfatului sau a       comunităţii) şi      Analele Cacichilor   . c) texte cultice.   În   afara  acestor trei opere. 2)    Vinaya   . 1981. în vreme ce    Tonalamatl    (Cartea zilelor) era opera      sacră a aztecilor.   şi   sunt   următoarele:  a)     g   Veda    Ri       (imnurile).       literatură sapienţială (   Învăţătura faraonului Amen­em­hat   ). culese de    17  Constantin Daniel. Textele sacre ale    confucianismului       sunt lucrările lui Confucius.  Numele poemului este Enuma elish. 11 . Sursele      religiei jain    sunt în special textele    Anga       Upanga  În    şi     .   4)  Codul   lui    Hammurabi. alcătuite din scrierile metafizice  .  7)  Mitul lui Adapa. b) texte mitologice. imnuri către zei (     Imn către       .4.   El  se   bazează   pe   cele   două   epopei   clasice    indiene       m      şi       bh    . cărţile clasice ale Chinei. mitologice. De asemenea. Editura Sport­Turism. Civilizaţia asiro­babiloneană. Dintre acestea se distinge  Lun­yu  (Convorbiri şi notaţii)       .   textele   se   împart   în   mai   multe   clase:   a)   texte  istorice. potrivit primelor cuvinte din text.   Ele       excelează prin speculaţia teologică şi idealismul pur.    religia   buddhistă . care  este o colecţie de imnuri şi rugăciuni.   Sarpanitum. în religia epopeilor accentul este   R      yana   Mah      rata pus   pe   devoţional   şi   pe   mesajul   din  poemul       Bhagavad   G        (C  ntecul    t      â     preaînţeleptului).   b)  Textele   sarcofagelor  şi   c)  Cartea   morţilor. O altă  diviziune găseşte operele buddhiste clasificate în două categorii : a)     tra     s    .  Între textele  religiei mazdeiste           trebuie menţionată în primul rând cartea sacră  Avesta  (Ştiinţa) ­ o culegere de texte           religioase cu un conţinut variat.  Acestei diviziuni i se adaugă şi textele oraculare. literatură magică şi poezii  . Izvorul fundamental al      religiei vedice    este corpusul de    texte   vedice.   ca   parte   integrantă   a   epopeii  Mah bh rata. Dintre scrierile sacre din religia egipteană se disting trei mari opere: a)  Textele   piramidelor. şi 10)  Dialogul despre mizeria umană. De  asemenea surse pentru confucianism sunt Xe Shu     . există şi lucrări teologice. 347. 9)  Invocare către zeul Marduk şi soţia lui. Religiile tibetanilor      au ca izvor fundamental cartea    Bardö      Thödöl    (Cartea tibetană a morţilor)  . 6) Coborârea zeiţei Ishtar în infern. povestiri (   Povestea ţăranului bun de gură ). p.  Ele   au   fost   scrise   la  1200   î. scrierile cu alţi autori şi    cu un caracter sistematic. 2) Epopeea lui  Ghilgamesh. 1) Marele poem epic al creaţiei. citită cu voce tare înaintea defunctului. 8)  Mitul lui Etana. 5) Scrisorile de la Tell­el­Amarna. cuprinzând scrierile cu caracter dogmatic. Hinduismul epopeic este o altă  diviziune   importantă   a   religiei   hindu.   b)  Yajur   Veda  (formulele   sacrificiale).   textele   sacre   se   împart   în   trei   mari   categorii:   1)        Dhamma   . b) Religiile orientale În  religiile   mesopotamienilor.   Hr. Izvoarele    religiei în China antică  aparţineau mitologiei      . compuse din scrierile      despre viaţa monahală şi 3)  Abhidhamma      .  Izvorul   scris   al    sikhismului    este    Adi Granth    (Cartea dintâi) sau    Granth Sahib    (Cartea stăpânului)  .    extele   fundamentale   pentru   brahmanism   sunt      Upanishad    şi din acest motiv religia brahmanică a fost denumită religia upanişadică.   c)      ma  Veda  (cântecele)   şi   d)        S           Atharva   Veda  (descântecele)  T      .

 datând din 712 d.   Diodorus   din   Sicilia. Textele sacre ale      religiei slavilor    sunt următoarele: o lucrare scrisă de Procopiu din Cezareea şi intitulată Războiul cu  goţii. de Herodot. cel ce confundă  geţii   cu   goţii. epopeile lui Homer ­     Iliada  (750 î. Hr.   scrisă   de   Cæsar. Lucan sau Strabon.   statui. ca şi la romani:    Istorii   .   Platon.      Dacă un om  şi      Dacă viile  .  Sursele    daoismului  sunt lucrările  Dao de jing            .    Sursele     religiei   geto­dacilor au   un   număr   redus.) şi  Odiseea  (720 î.   care   descriu   luptele   elenilor   pentru   cucerirea   Troiei. Horatius.    Descrierea Elladei   . monezi.   importante   surse   mai   sunt:  Edda  (Arta   poetică)   numeroase        . Diodorus. Cæsar. iar autorul ei este filosoful    Lao zi.Confucius: a riturilor. Tacitus. Ovidius. antologie poetică cu 4000 de poezii religioase.  În       religia   romanilor există   numeroase     izvoare.   există. Astfel.       Cartea      albă   şi       Cartea   roşie    precum   şi   operele   unor   scriitori   antici   latini   sau   eleni:  .   dovezi   arheologice   şi  numismatice.   Lucian   din  Samosata. Izvoarele scrise de bază ale    religiei la vechii germani şi vechii scandinavi  sunt:  De bello gallico           (Războiul cu      galii). şi alcătuită din trei cărţi. Hellanicos.            Æneida  lui Vergilius şi        Saturnalia  lui Macrobius  Izvoarele în        . precum şi textele sacre pentru antichitate ale lui Herodot şi Strabon.   Pe   lângă   izvoarele   scrise.   respectiv   peripeţiile   lui  Ulise   la   înapoierea   în   Ellada   (Grecia)   după   războiul   toian.    religiei sciţilor    există referinţe în operele unor autori ca: Herodot. b)  Nihon­gi  (Analele         Japoniei).   Totodată.  Æthicus   Histricus   şi   chiar   Ioan   Cassian. c) Religiile indo­europenilor Izvoarele scrise în  religia celţilor  sunt numeroase:             Cartea galbenă . care nu sunt numai texte scrise.  Zhuang zi  şi        Lie zi  Cartea fundamentală a   .  De providentia  (Despre providenţă).             Hr. ce conţine mesaje  diversificate pe categoriile de cititori. avem de­a face cu inscripţii.  d) Religiile clasice   Sursele    religiei musulmanilor    au la bază textul din    Qur’an  . iar între ele se disting          mituri şi legende. a schimbărilor.   Sophocle.    religia elenilor  sunt         bogate.   Aristotel.   picturi   şi   până   la   scrieri   ca:  De   re   rustica       (Despre   lucrurile      rustice). Cæsar. a muzicii şi a documentelor istorice.  În       religia   hittiţilor    izvoarele   scrise   constau   în   două   coduri   de   legi:  . cuprinzând rituri şi formule magice. de Cato. Pomponius Mela şi Iordanes.   însă.    Posidonius.  Dintre sursele  rămase se  disting  operele  lui Herodot.   Sophocle   şi  . Niceta de Remesiana.     Germania  lui   Tacitus   şi        poemul     ö   V  luspa  (Prezicerea       vizionarei). precum şi Cronica călugărului Nestor.  S­au pierdut scrierile împăratului  Traian. Izvoarele      religiei evreilor    sunt numeroase.   c)  Engi­shiki  (Reguli   ale   perioadei   Engi)   d)  edictele   imperiale  şi   e)  o        . scrisă de Seneca.   Strabon.  poemele   lui   Hesiod   ­    Theogonia  şi        Munci   şi   zile    odele   lui   Pindar   şi   tragediile   lui   Eschil. termen  de la care s­a speculat legat de originea doinei la noi.  De natura deorum   (Despre            natura zeilor).  basoreliefuri. datând din secolul al XII­lea.    Imnul      către Zeus   .). Chronica    slavorum   Gesta danorum  şi     . Anacharsis. cântece   ale   norvegienilor   în   Islanda   şi  sagas    povestiri   despre   regi   şi   eroi. de Pausanias. deşi    12 .   ceea   ce   face   dificilă   astăzi     cunoaşterea în profunzime a religiei geto­dacilor.  Izvoarele  religiei tracilor sud­dunăreni sunt sărace. transmise oral.      germani  Cântecul Nibelungilor  şi la anglo­saxoni poemul           Beowulf  Sursele     . al lui Zenon. a lui Cicero.    Euripide.    religiei      balticilor    erau:    Chronicon Prussiae    şi cântecele letone    daina  .  Sursele pentru  shintoism  sunt următoarele          : a)  Ko­ji­ki  (Istoria întâmplărilor         din vechime).   daoismului este    Dao de jing    (Cartea despre cale şi virtute).     Historia polonica  Pentru cunoaşterea     .  Homer.  Hecateu. Hr.   iar   la    .

 264). 111.   Vechiul  şi        Noul   Testament   (Pentru   detalii   vezi   Mircea   Itu.  zeiţa   Mah   l­a   creat   pe   om   din   lut.  Thora   (Legea)        . 125. 194.  Cosmogonia   în       religia   sikh  se   referă   la       crearea lumii de către Dumnezeu creator.   cosmogonia   este   foarte   interesantă. aforismele şi    Cântarea      cântărilor  regelui   Solomon  În  religia   creştină   izvoarele   sunt   bogate. primul fiind  considerat ca autoritate indiscutabilă. Editura Fundaţiei România de Mâine. 172. al doilea având o importantă funcţie legislativă.        principală este cartea sfântă  Biblia  Sfânta Scriptură se împarte în două mari părţi:      . 236. Cosmogonia      tibetană  arată      că lumea a fost creată de zeii Phyva. 205­206. fiind textul sacru pentru această  religie şi credincioşii ei. 100. 126.    Cosmogonia în  mazdeism are o culoare aparte. Cosmogonia este tema fundamentală a          textelor vedice  Există mai multe tipuri  . Cosmogoniile egiptene sunt împărţite şi în următoarele trei clase:  heliopolitană.           religiilor   . 225.  196. 121 şi 129. 176. 113. Bucureşti. hermopolitană şi memphită.   Exista   credinţa   că   totul   provine   din  haosul   primordial   Nun.   apoi   dualiste   sau   panteiste.    Cosmogonia la  mayaşi  apare în lucrarea           Popol vuh  (Cartea poporului). cosmogonia avea mai multe variante. 245. X.   De  asemenea. al  Yin      18 19  Rig Veda X.    mitul desprinderii creaţiei dintr­o unitate­totalitate. raportul dintre fiinţă şi nefiinţă     (sat ­ asat   ) sau creaţia    ex nihilo    (din nimic)19      şi 4) mitul despărţirii cerului de pământ    (lupta   mitologică   dintre   Indra   şi   Vritra).  încălzit  de  soare. O altă concepţie este legată de    creaţia universului prin interacţiunea dintre principiile fundamentale    (feminin. 248. fiul soarelui şi al lunii. 217. 255­ 256. iar proverbele. antropogonia şi eshatologia a) Religiile arhaice Cosmogonia  în  religiile   indigene  avea  mai   multe  variante.  Elaborată   de   Mah v ra.  b) Religiile orientale În ceea ce priveşte      religia mesopotamienilor   . 2)   mitul  descompunerii  unui  gigant primordial  (Purusha)18   3)    . 232. Ele sunt următoarele: 1) mitul fecundării apelor    primordiale  (Agni).      de cosmogonie în imnurile vedice. 222. Cosmogonia. 129­131.  o  pasăre  sau  dintr­o   floare. p. 238.  Există       Talmudul     babilonian şi cel palestinian  . 136. Universul a fost  creat din haosul primordial Hun Tun.    drept creatorul şi păstrătorul lumii.  O  altă   credinţă   este  că  nămolul  Nilului. 173.  numeroase  mituri  povestesc  creaţia  lumii   dintr­un   animal.  Mitul    cosmogonic în    religia incaşilor        îl găseşte pe zeul Pachacamac. Este vorba       despre   crearea   universului   de   către   perechea   divină   Tepeu   şi   Cucumatz. 192. 214. O concepţie interesantă  prezentă în          cartea sacră    Avesta    se referă la organizarea materiei cosmice prin trecerea luminii în    energie. 90. 215. 221.  Ibidem.  Mitul cosmogonic în       jainism     are propria    variantă.  Thora şi Cartea lui Iov      sunt atribuite lui Moise. 5.   Conform   mitologiei   sumeriene. 90. 121­122. 95.  iudaismul  este o religie a cărţii.  Natura   se  organizează spontan şi inconştient pentru a sluji sufletul. 190. prin moartea sa. 212. 2004.    109.   la   cele   animiste   (în   special   la   amerindieni).   de   la   credinţele            totemice. 13 .  a  născut  oamenii şi fiinţele. 85. 114­117. care locuiesc în cer. cosmogonia este ilustrată de poemul    Enuma   elish.   dar  sursa      . 201.  Cosmogonia are o importanţă majoră în       religia    vechilor   egipteni.  Filosofia   şi   istoria  .     religia Chinei antice În     .

 2004.   Dumnezeu   este  ntr.   Eshatologia   nu   este  pesimistă. 3. cel care l­a    atacat pe zeul furtunii.    Cosmogonia în    shintoism   vorbeşte despre originea supranaturală a poporului japonez. Viaţa zilnică e  viaţă   religioasă. 87.  La   sf  rşitul   lumii. la evrei. Lumea era văzută ca opera zeilor şi ea urma să fie distrusă şi să piară  împreună   cu   zeii   în   ziua   fatală   anunţată   de   trei   ani   de   războaie   şi   cataclisme. Doctrinele religioase la      vechii mexicani   se caracterizau  printr­o îmbinare între politeismul dominant şi dualismul discret.  d) Religiile clasice Mitologia şi cu predilecţie mitul cosmogonic. ca şi la mayaşi şi azteci. 14 . Pământul a fost cărat de         iliri     un taur.  incaşii  cunoşteau politeismul       .  122. Geneza I. 221. 81. esenţial în mai multe culturi arhaice. 192­193. 85. Geneza lumii  are la bază.  întunericului)   şi  Yang  (masculin. 37. 6. 83. 226. Istorii II.  teoria creaţiei prin puterea cuvântului lui Dumnezeu20. 173. Există. 116.  Herodot. 264­265). p.    religia      vechilor germani şi a vechilor scandinavi   .  (Pentru   detalii   vezi   Mircea   Itu.  forme   antropomorfe   ale   zeilor.  La început au fost energia activă şi energia pasivă. Tremuratul acestuia este cauza cutremurelor. monoteismul primitiv.   cuvânt   care   înseamnă   “pur”.    Cosmogonia  în        religia romanilor avea drept cea mai cunoscută variantă  întemeierea     Romei. 131­132.   Iisus   se   va   reîntoarce   şi­i   va   m  ntui   pe   credincioşi    â   â   . 201. 109.  Cosmogonia cea mai interesantă din       religia elenilor  este aceea zugrăvită în       opera lui Hesiod.   al   luminii)  Cosmogonia   în           . Cosmogonia în      creştinism    are la bază credinţa că Dumnezeu este cauza. La bază se găseşte crearea lumii din  nimic   de   către   Dumnezeu   atotputernic   timp   de   şapte   zile. politeismul era definitoriu pentru      religiile    indigene. 111.   însă. se poate afirma că religia în Egiptul antic are un rol covârşitor. 222. 256. 90.   Editura       . ci a unui deşert pe care Yahvé l­a făcut fertil.   “curat”.   dar   şi  20 21  Biblia. şi o a doua concepţie pregantă în iudaism care nu se referă la creaţia cerului şi  pământului. Aceste popoare trăiau mereu cu teama de    sfârşitul cosmic.  246. 197.  nu are aceeaşi pondere în iudaism. dar  se întâlneau şi  panteismul. 190. Doctrinele religioase a) Religiile arhaice În ceea ce priveşte doctrinele religioase. 172.    Fundaţiei România de Mâine.  Filosofia   şi   istoria   religiilor    Bucureşti. dualismul (Asia şi  Oceania) şi deismul (Africa).  Herodot scrie că egiptenii erau “cei mai religioşi dintre toţi oamenii”21. 95. Regele inca era întruparea pe pământ a zeului soare. 125. 232.   Ca   formă   de   organizare   se   întâlnea  monarhia divină.  Aveau.    daoism  se   referă   la       creaţia   lumii   prin   interacţiunea   celor   două   principii   complementare   Yin   şi   Yang.  Ca  doctrină  religioasă. Cosmogonia  la     este foarte interesantă. Din unghiul  doctrinelor religioase.  c) Religiile indo­europene Cosmogonia avea mai multe variante la      vechii germani    şi la    vechii scandinavi      : a) creaţia  din gigantul  Ymir  ucis  Eshatologia avea un rol foarte important în             . În locul mitologiei se aşează istoria. 100­101.  însă.  Cosmogonia       hittiţilor  avea la         bază un interesant un mit de origine intitulat  Mitul şarpelui Illuyanka      . 212­213.

 În       religia romanilor   .    hinduismul brahmanic   .   Brahman. La baza filosofiei jain stă  panvitalismul.  Doctrina   religioasă   în       sikhism  este   monoteismul     .   Doctrina   în  confucianism  are   la   bază   morala. doctrina religioasă prezentă în    religia slavilor    era tot politeismul  . În Nordul indo­ european. precum şi  credinţe în demoni. animismul şi antropomorfismul.    Doctrina religioasă     combină politeismul cu panteismul  jain   .     . 15 .  de altfel doctrina religioasă definitorie a religiilor indo­europene.  c) Religiile indo­europene În Vestul indo­european.  În acord cu panteismul stoic. Doctrina religioasă la    popoarele baltice    era politeismul  .   doctrina   religioasă   definitorie   în  religia   vechilor   germani   şi   a   vechilor            scandinavi    era politeismul. Doctrinele religioase în      religiile tibetanilor    sunt politeismul şi panteismul  .    iliri  doctrina religioasă era politeismul. zeu suprem)  În     â   . Seneca defineşte  divinitatea ca “tot ceea ce vezi şi ceea ce nu vezi”  şi explică diferenţa dintre natura  umană şi natura divină prin aceea că în natura umană sufletul e partea cea mai bună. 1981.  Doctrina  religioasă  la eleni  era  politeismul. la r  ndul său. în special la protosumerieni. Henoteismul vedic dispare în favoarea credinţei  într­un   singur   zeu.  politeismul   şi   nu   monoteismul   sau   dualismul  caracterizează religia geto­dacilor. pe  când   natura  divină  este numai  suflet22. Bucureşti.   Totuşi.Dotrinele   religioase   ale  buddhismului  sunt   panteismul   şi   politeismul            atenuat. fiecare      devenind. Editura  Minerva.  Doctrinele    religioase   în     religia   shinto  erau   politeismul   şi   panteismul   Religie   naturistă.   Religia   în   vechiul   Egipt   se   caracterizează   îndeosebi   prin  panteism   şi  politeism.    Ca şi la egipteni. doctrina religioasă    predominantă devine monoteismul. daoistă   are   la   bază   ideea   alternanţei.  monoteismul   este   sublimat   prin   monism   şi  panteism   în   religia   brahmanică. doctrina   religioasă   definitorie   era   politeismul. Doctrina religioasă la      era politeismul   sciţi   . Ca doctrină religioasă.    Doctrinele religioase cele mai răspândite în    mazdeism    erau politeismul şi dualismul  . b) Religiile orientale Din punctul de vedere al doctrinelor religioase.“putere”.   la   un   moment   dat. d) Religiile clasice 22   Seneca.   la   fel   ca   şi   la  tracii   nord­dunăreni.  Doctrinele religioase ale       daoismului     sunt panteismul şi monismul  Filosofia   .   şi   o   formă   interesantă   de  monoteism. spre care nu se face o trecere bruscă.    religia   greacă   oferind cel mai clar şi adeseori citat exemplu de politeism  La     . la  fel ca în vedism. deşi sunt reprezentate şi teismul şi monoteismul. doctrina    religioasă dominantă era politeismul. În    Estul indo­european. politeism. p.   Cu   toate   acestea. La      tracii sud­dunăreni    .      .  în       religia mesopotamienilor  se       constată trăsături astrale şi cosmice.   nu  dogma. doctrina religioasă la     era politeismul        celţi   .   iar   religia   daoistă   este   cosmică. se remarca şi zoomorfismul. shintoismul este şi o religie animistă.      hittiţii    cunoşteau politeismul. tradusă din latină. 201. coordonată de Eugen Cizek. iar.  Religia  geto­dacilor  a   cunoscut. Exista şi credinţa în strigoi.  care   era   dominant. credinţe htoniene şi vegetale.  Doctrina   religioasă   specifică   a       religiei   vedice   din   cadrul           hinduismului    este henoteismul sau kathenoteismul (credinţa în mai mulţi zei.  Scrieri filosofice alese.    Doctrina religioasă predominantă în    religia Chinei antice    era politeismul   ca şi  în   majoritatea   religiilor   arhaice. Doctrina religioasă întâlnită în    religia ariană  este henoteismul    .

  ci   originarul. 195.  222­223. ci pe ideatică.  Doctrina   religioasă   predominantă   în  religia   islamică   este   monoteismul.  Şcolile filosofiei indiene se numesc  darśana          (viziuni) şi sunt. 2)    Sarvāstivāda  (Doctrina că toate sunt reale) sau doctrina        realismului   buddhist. lucruri şi entităţi). 122.     . 172. următoarele componente majore: 1)      teologia    ­ doctrina despre Brahman ca principiu      suprem   prezent   în   tot   ceea   ce   există   în   univers.   În   India.   caracteristic   tuturor   fenomenelor   şi   4)  Vijñanavāda   (Doctrina           cunoaşterii).   4)  eshatologia  ­   doctrina   despre            soarta   sufletului   după   moarte   şi   despre   eliberare   şi   5)  etica  ­   doctrina   despre          comportamentul omului în viaţă23. 101­102.      Sectele    numite simbolic    Drum sfânt     Pământ sfânt  sunt foarte importante în  şi        interiorul buddhismului japonez. 49. care susţinea ideea că      sufletul nu există. 246. 1994. 194. Editura Fundaţiei România de Mâine. 215. 132. Bucureşti.   2)     cosmologia      doctrina   despre  ­      desfăşurarea   acestui   principiu   în   întreaga   lume. Filosofia a) Religiile arhaice Faraonii      erau trimişii zeilor pe pământ.   care   introduce   şi   ideea         vidului   (   śunyatā ). 126­127. 110. Monarhia avea descendenţă divină la    vechii egipteni. Ar trebui adaugată aici şi soteriologia. 226.    2004. 80­81.   panteismul. prezentă în viaţa evreilor. în    esenţă.   3)  psihologia  ­   doctrina   despre            pătrunderea   acestui   principiu   în   sufletul   omului. Al  cincilea nume al faraonului era “fiul lui Râ”. tradusă din germană de Cornel Sterian. 219.   ilustrate   de   raportul   dintre   principiul    masculin     şi principiul feminin    . Faraonul se identifica sublim cu zeul  soare. credinţa într­un singur zeu.   şi   monismul. p. dar mai ales inteligenţa discursiv­logică.   dezvăluie      . însă. 206. 90­91.   3)     Madhyamika  (Calea   de   mijloc). 221. Itu. Doctrina religioasă      creştină  are la      bază monoteismul. cel mai răspândite şi apreciate. Editura  Tehnică. ci doar nişte impulsuri scurte de energie aflate la baza universului    (fiinţe. 201.   Se         întâlnesc. 113. 191.   filosofia   speculativă   este   o   cale   practică   în  vederea eliberării.  Doctrina   religioasă  în  iudaism  este   monoteismul   Religia   este   puternic                . aşadar  nu   originalul. 125. 271). totuşi. 239­240.  Filosofia Upanişadelor. Ea este mereu invocată.  filosofia   chineză   propune   alternanţa   şi   complementaritatea. ci apartenenţa la tradiţie.  Buddhismul Zen pune între  paranteze speculaţiile metafizice. 214. p. 177. 232. 7. gândirea  conceptuală   şi   cunoaşterea   de   dragul   cunoaşterii. filosofia lui Nichiren şi buddhismul         Zen sunt cel mai cunoscute. 96.  b) Religiile orientale   Sistemul  textelor   upanişadice   după   cum   indică   Paul   Deussen. 16 . În   locul   dialecticii   opoziţiilor   din   filosofia   occidentală. (Pentru detalii vezi Mircea     Filosofia şi istoria religiilor   Bucureşti. Din punctul de vedere al      şcolilor filosofice   . 231.   dualismul   şi   politeismul   (la   începuturile  islamului). Regele era văzut ca parte fundamentală a pantheonului egiptean. 256.   însă. 190. Filosofia  este legată strâns de religie şi practicile cultului.  173­174. Nu originalitatea importă. 117.   El   pune   accentul   pe   disciplina  23   Paul Deussen. Dumnezeu. soteriologii. 111. ce se remarcă prin accentul pus pe conştiinţă şi prin caracterul ei idealist. 217. 193. 249. Wu­wei   Yang   Yin     este principiul nonacţiunii. În      filosofia indiană  accentul nu cade      pe filosof. buddhismul poate fi      subîmpărţit în următoarele: 1)    Theravāda  (Calea celor bătrâni). 236. 197. 213.

 Creştinismul cosmic      este una dintre cele mai    24 25  Ion Itu.  Pythagoreismul  era   o   filosofie   de   bază   în   religia   misterelor        . cărţile      lui Allah şi mesagerii lui Allah şi 3)    akhirah    (viaţa de apoi): ziua judecăţii şi viaţa de    după moarte. reamintirea existenţei sufletului înainte de întrupare. Postura meditativă    zazen    este tehnica    fundamentală a buddhismului Zen în vederea obţinerii iluminării. 2)    vates    ­ specialişti în divinaţie. legi şi acte civile şi 3)     bards    ­ poeţi şi cântăreţi pentru    nobili   şi   regi.  Principiile  de bază ale iudaismului se regăsesc în tradiţia religoasă şi         culturală   evreiască.  voinţei. Prin ea se defineşte un bun creştin. 8.  kutubullah    d)   mesagerii   lui   Allah  ). Editura Orientul latin. El a creat un curent  filosofico­religios. înţelepţi. 17 .   c)  Învăţătura despre Dumnezeu­iubire  este esenţa religiei creştine indiferent de nuanţa  creştinismului.  Credinţa   în   dumnezeirea   lui   Iisus   reprezintă   însăşi   temelia   Bisericii   creştine.       c)  sinagoga    casa   de   întrunire   a   comunităţii   şi   d)     . Filosofia  orfică  este una dintre sursele de  inspiraţie ale poeziilor filosofice scrise de Mihai  Eminescu24. b)  rugăciunea      .       (rusulullah   ). pe experienţa pură şi pe trăirea mistică.   b)  Dogma   hristologică  este   inedită   în   creştinism. b) să îndrăzneşti şi c) să    păstrezi   secretul.  Neamul   omenesc   avea   o   natură   dublă:   divină   prin   elementul  dionysiac şi demonică prin titani. în vreme  ce trupul ­ o închisoare a sufletului şi omul trebuia să se elibereze de el. reprezentată de credinţa în supranatural şi b)           cunoaşterea practică .  druizii   vorbeau   despre   două   tipuri   de    cunoaştere: a)  cunoaşterea teoretică . Braşov. d) Religiile clasice Principiile      de bază ale credinţei islamice sunt: a) Dumnezeu (   Allah   ). Hr.  căminul   evreiesc    lăcaşul   vieţii  . în insula Samos la Marea Egee. Aceste principii se grupează în trei categorii: 1)      tawhid    (unicitatea): Allah şi Al­Qadar. la fel ca toţi indo­europenii: 1)    druids     filosofi. Există mai multe fragmente în  Biblie care o evidenţiază: “Dumnezeu este iubire”25.  După   cum   scrie   Strabon. a) Ideea de Dumnezeu este  centrală   în   teologia   creştină.  Biblia.    zilnice unde se împlineşte vrerea lui Dumnezeu.  ­      savanţi. care poate fi individuală  sau comunitară. Caracteristicile acestuia erau credinţa în transmigrarea sufletului  sau metempsihoza. b) îngerii lui    Allah   (     mala’ikah    c)   cărţile   lui   Allah   (   ). “Cel ce nu iubeşte n­a cunoscut  pe   Dumnezeu”   şi   “Dumnezeu   este   iubire   şi   cel   ce   rămâne   în   iubire   rămâne   în  Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”. 2)    risalah    (profeţia): îngerii lui Allah. precum  şi  deplângerea  tragismului  existenţei   umane. e) ziua judecăţii (   yawmuddin   ). rosteau formule magice şi practicau divinaţia. Ioan IV. ea    trebuind făcută cu o concentrare profundă şi o orientarea a întregii fiinţe spre Creator.  c) Religiile indo­europene Celţii erau împărţiţi în      trei clase   . Sufletul era de natură divină şi nemuritor. cu sensul de a primi toate evenimentele fericite ale      vieţii  cu recunoştinţă.  Pythagoras s­a născut în 585 î.           Cele trei principii de bază ale cunoaşterii druizilor erau: a) să ştii.  Învăţătura creştină cuprinde mai multe puncte de bază.  Cele   patru   căi   ale   drumului   iniţiatic   spre   Dumnezeu   sunt    următoarele: a)  binecuvântarea      . 1995. cu referire la fenomenele naturale şi la filosofia morală. f) supremaţia puterii divine (   Al­Qadar      ) şi   g) viaţa de după moarte (   akhirah   ). Orfismul eminescian. credinţa în  veşnicia sufletului. foarte cultivaţi. precum şi studiul matematicii şi al muzicii.  Câteva din caracteristicile esenţiale ale orfismului erau: viziunea despre timp şi  spaţiu   ca principii prime  şi  veşnice în univers.

 253­254. afirmarea echivalenţei sublime dintre tot şi nimic nu înseamnă nihilism. ce trimite la Dumnezeu. ar rupe unitatea şi ar clădi o  ruptură   artificială   şi   dăunătoare   între   om   şi   Dumnezeu.       definesc   buddhismul   ca   religie. 8.   însă   mai   ales   o   filosofie   de   viaţă.   e)   existenţă   dreaptă.   3)  distrugerea suferinţei.  iar   nu   contra   vieţii.   Contraargument:  nu   există   nimic   în   afara   lui   Dumnezeu. eliberarea    de suferinţă.  257.   g)   atenţie   dreaptă   şi   h)  concentrare dreaptă.   egoismul   şi   ignoranţa.     . ci pentru revalorizarea ei din  perspectivă spirituală. ale cărei cauze sunt: pofta. toate arată că buddhismul este o    filosofie.   Contraargument:  buddhismul nu se pronunţă pentru aneantizarea vieţii.  â   ţ   â     dar.   5)  Buddhismul   ar   fi   ateu. b) gândire dreaptă.   2)  Buddhismul   ar   fi   pesimist. p. este împotriva existenţei profane în lumea de dureri şi plăceri. boală. nu  un prim nivel care ar situa lumea aici şi pe Allah dincolo. conţine o negaţie în prima    parte.   descoperită   în  naştere.   autoanihilarea.    Suferinţa  reprezintă   tema   centrală   în   religia   buddistă  Cele   patru   adevăruri   nobile      .   nonsubstanţialitatea. este o revalorizare a creştinismului. a afirmării şi     Bismilah   . pantheonul zeilor. a spiritualită ii rom  neşti.    2004. numită şi mărturisirea de credinţă. Editura Fundaţiei România de Mâine. Drumul spre eliberarea de  durere  are opt poteci: a) părere dreaptă. d)  activitate   dreaptă. bătrâneţe şi moarte. 144­170.    Formula     Shahadah   .   ci   să   ajungem   la   sensul  18 . teoriile despre  impermanenţa   lucrurilor.   ataşamentul. 137­143.   3)  Buddhismul   ar   fi   sceptic. câtă vreme mitologia. ce se face prin abolirea acestor cauze. Logica şi etica. esenţiale în doctrina islamică sunt:       Shahadah   . 179­180.   universalitatea    suferinţei şi doctrina despre    samsara    nirvana   şi     etc. 270.   întreg   şi   părţi   componente.  dorinţa. ci echilibru  universal. Itu. 281­283).   inexistenţa   sufletului. ci spiritul textului.   o   paradigmă. a consacrării  . 2) originea suferinţei. 209­210. înainte de toate. Dintre  erorile   de   interpretare   în   ceea   ce   priveşte   buddhismul.   f)   efort   drept. 103­104. 198­200. Există în buddhism credinţă în zei şi    chiar investirea lui Buddha în Mah   y  na ca zeu suprem pe care­l adoră credincioşii           . 203­204. conduita de  arhat  şi de           bodhisattva  şi compasiunea etc.  (Pentru detalii vezi Mircea     Filosofia şi istoria religiilor   Bucureşti.   Este   o   modalitate    specifică de expresie a creştinismului ortodox rom  nesc.   setea. El reprezintă un model de hermeneutică religioasă a  creştinismului.   identitatea   dintre   absolut   şi   relativ.   plăcerile.interesante sinteze religioase. În  hermeneutica acestei formule sacre nu trebuie să urmăm litera. reprezintă   fundamentul   filosofiei   buddhiste:   1)  suferinţa  (duhkha).   Contraargument:      . 4)  calea de mijloc  (m dhyamika). ca una dintre căile de eliberare de suferinţă. c) vorbire dreaptă. monahismul. credinţa în transmigrare. 265­267. care se referă la lume şi o afirmaţie în a doua.  Întrebarea existenţei lui Dumnezeu nu se pune.  b) Religiile clasice   Hermeneutica  religiei   are   o   mare   importanţă   în   islam  Cele   două   formule      . Contraargument: în Orient nu se  face separaţia între filosofie şi religie ca în Occident.  Contraargument:  soteriologia    buddhistă   şi   credinţa   în  nirvana   4)  Buddhismul   ar   fi   nihilist.   enumerăm   următoarele:  1)  Buddhismul ar fi o religie şi nu o filosofie sau invers. Hermeneutica a) Religiile orientale Hermeneutica  buddhismului dezvăluie mai multe greşeli de interpretare.

 Mentorul      confucianismului este Kong zi   (zi sau tzu însemnând “maestrul”). 252­253. Formula      Bismilah    este o binecuvântare şi revarsă      lumină   asupra   omului   şi   vieţii   sale:  Bismi’llahi   rrahmani   rrahim  (În   numele          Domnului.)   sub  forma  cultului   lui   Aton.   al   teofanismului:  La   ilaha   ill’Allah  (Nu         există divinitate în afara divinităţii). 9.  Domnia   este  continuată   de  Amenofis al IV­lea (1361 ­ 1340 î.  Totuşi. Întemeietorul religiei a) Religiile arhaice   Reforma    se conturează încă din timpul faraonului Amenofis al III­lea   (1400 ­  1362   î.   restrâns numai la interpretarea textelor    Sfintei Scripturi  . considerat întemeietorul religiei bon. 180­186.  dreptate  şi        iubire   (Pentru   detalii   vezi   Mircea   Itu. nu ca profeţi ai unor religii noi.   boala   şi   moartea   la   porţile  palatului. Au existat mai mulţi      maeştri spirituali    buddhişti    în China. p.  Buddhismul este singura religie al cărei întemeietor nu se declară profet.  b) Religiile orientale Zoroastru      (Zarathustra în persană) a trăit în secolul al VI­lea î.   discul   solar. Editura Fundaţiei România de Mâine. în apropiere de Benares. 2004. Pe de altă parte.    Hermeneutica    iudaismului   are mai multe aspecte interesante între care faptul  că   exodul   lor   din   Egipt   nu   a   produs   o   ruptură   totală   de   cultura   veche   egipteană. Omul trebuia să dea dovadă de fapte bune. dreptatea şi pietatea.   Hr.)  şi totuşi cei doi nu s­au  întâlnit niciodată. se ajunge ca Buddha să fie investit.). prima sa predică celor cinci fideli discipoli.  Calităţile principale erau socotite următoarele: cinstea. dar într­o  bună   zi   acesta   ajunge   să   cunoască   sărăcia. a unui Dumnezeu. Le va    vorbi despre cele patru adevăruri nobile şi va pune în mişcare     dharma cakra  (roata       legii). a unei    fiinţe supreme. Raportul dintre bine şi rău a trecut din planul mitologic. ca şi caracterul revelat al textelor vedice.   bătrâneţea.    258­263. Hr.   deşi   el   este   considerat   o   călăuză. la prima ieşire a sa dincolo de ziduri.   cu   acest   statut. A  19 . social  sau individual.  Shenrab  ni  bo  este   . ci din convingere  ambii  atacă   ritualismul   şi   sacrificiul   vedic.  Confucius   a trăit între 551 ­ 479 î. vorbe bune şi gânduri bune. Astăzi  este o discuţie dacă reforma lui Akhenaton era politică sau religioasă. chiar       indirect.    Învăţaţii tibetani se numesc  guru rinpoche      . Hr.  După iluminare. (599 ­ 522)  . Hr. iar capitala trece la Tell­el­Amarna. El  venea dintr­o familie de crescători de vite.    Filosofia   şi   istoria      religiilor   .   filosofia   brahmanică   (teza  nonsubstanţialităţii). Bucureşti. El este întemeietorul religiei persane în  628 î.Tatăl îl creşte pe tânărul Siddhārtha ca viitor moştenitor regal. Hr.  Evenimentele   istorice  sunt   înzestrate   cu   semnificaţii   religioase.  Hermeneutica    creştină   se constituie într­o disciplină de­sine­stătătoare  Ea se referea. Mahāvīra   (marele erou). iar spiritele lor omeneşti cele mai alese      sunt     lama  Deasupra  tuturor  credincişilor  se  află  Dalai   Lama. cel nesfârşit de bun şi de­a pururea milostiv). în cel uman. În creştinism accentul se pune  pe  pace        . Buddha va ţine la  Sarnāth. Se ridică împotriva cultului      daevas    (zeilor    şi demonilor) şi chiar al lui Mithra şi Anahita. nici  trimisul lui Dumnezeu şi respinge ideea existenţei unei substanţe universale. într­un sens     . El nu s­a considerat fondator de religie. Profetul      buddhismului    este Buddha.     . s­a născut la Vaiś li.profund   al   omniprezenţei   lui   Dumnezeu. a avut o fiică  şi a trăit în vremea lui Buddha (între anii 549 ­ 477 î. Hr.   un   maestru   spiritual. 267­270).    Profetul      jainismului.

  la   urmă.  monoteismul iudaic. dar şi trimisul lui Allah sau    rasul   .  Numele său  provine de la  zalmos  (piele) din limba tracă. A fost un zeu htonian la început şi apoi uranian. d)  messianitatea  sa. apoi mare preot şi în cele din urmă zeu  htonian.      păstrarea credinţei adevărate. 123. 195. “şarpele cu pene” sau “reptila cu    pene”. 177­179. 199­200. Aparţinea numai aztecilor. A introdus credinţa într­un zeu unic. iar nu de la  zamol  (pământ) din limba  slavă.  Zalmoxis a devenit om liber. 173. 104­105. 250. zeu suprem pe      Kinck­ahan   . a trăit ca sclav al lui Pythagoras. Muhammad (Mahomed). c)  dumnezeirea  sa (natura divină a lui Iisus a fost prilejul            unor dispute neprolifice în interiorul creştinismului).încercat să pună religia pe baze raţionale. Iisus  Hristos în creştinism nu este un simplu profet. Denumirea vine de la şarpe (coatl) şi  de la pasărea cu penaj verde (quetzal) simbolizând sfinţenie şi nobleţe. 10. Deuteronomul. 174. 127. Era un zeu sângeros căruia îi erau închinate  jertfele   omeneşti. b)        simplitatea  şi         sublimul învăţăturii sale. Quetzalcoatl   .   Era   asimilat   cu   Marte   de   la   romani   şi   Ares   de   la   vechii   greci. care în limba  arabă   înseamnă   “preaslăvitul”. 4. Huitzilopochtli  era “vrăjitorul pasărea muscă”. p.   numită   “calea         . În      religia daoistă . El era zeul soare. Editura Fundaţiei România de    Mâine.  c) Religiile indo­europene Zalmoxis. Legea este a lui  26 Moise. dar şi zeul războiului.  de a recupera firescul şi puritatea. 170­172.  240­242. asimilat  lui Inti de la incaşi.   apoi   uranian   şi.  prin   principiul  imitatio   Christi. zeul soare    . înţeleptului”. Bucureşti. ci Fiul lui Dumnezeu. dintre       dao  al   cerului   şi  dao  al   oamenilor   El   luminează   calea   de   urmat. Ea a fost transmisă oamenilor prin Moise .  26  Biblia.  este   profetul   propriu­zis   sau       nabiy    care   veghează  .   Opinii   există   că  Zalmoxis fusese venerat de geto­daci ca zeu al pământului. IV. preot. mitologia. înţeleptul   Sheng ren       (   ) este chemat să soluţioneze    tensiunea dintre cosmos şi oameni. 190. 44 şi XXXIII. exprimată            implicit sau explicit şi e)    profeţiile şi minunile    sale făcute din iubirea de oameni  . cel ce anunţă revelaţia    şi­i converteşte pe necredincioşi.   Viaţa   lui   este   un   model. al fertilităţii agrare şi apoi  ca zeu al morţilor. Profetul      creştinismului are o natură divină alături de cea umană. 20 . cultele. Profetul      religiei iudaice este Moise  .   Sunt   câteva   aspecte   esenţiale   pentru   cunoaşterea  creştinismului legate de persoana Mântuitorului:  a)       istoricitatea  sa. 271­272). 2004.  magia şi mistica.  d) Religiile clasice Profetul       religiei islamice este Mahomed  . dintre ordinea naturală şi ordinea socială.   El   este  modelul exemplar la care ar fi bine să ne înălţăm fiecare dintre noi. conform unei anecdote. creştini sau nu. era cel mai popular dintre zeii aztecilor. Înţeleptul are puterea de a reintegra ordinea umană în ordinea cosmică.   zeul   suprem   al   geto­dacilor. Pantheonul zeilor a) Religiile arhaice Pantheonul zeilor       la vechii mexicani avea la bază politeismul  Mayaşii aveau ca   .    Filosofia şi istoria religiilor   .    Întemeietorul   religiei   creştine   este   Iisus   Hristos. (Pentru detalii    vezi Mircea Itu. eliminând superstiţiile. 257.  El a eliberat poporul evreu din  sclavia dusă în Egipt şi l­a adus în Ţara Sfântă.

  ci   tendinţa   dualistă   era   pregnantă.     . Ptah   . Maât  era zeiţa dreptăţii şi a adevărului      . Trecerea de la mitologia ariană  la cea vedică nu este bruscă. În frunte se găseşte o triadă cosmică: Anu. stăpânul zeilor  . imaginea         21 . În pantheonul vedic zeii      Brahmā . Dacă Horus era soarele răsărind. Pantheonul zeilor   sikhism         în     are   un singur zeu.     formează o importantă tripartiţie. născută  din el. Tescuirea plantei          soma este un simbol al împreunării sexuale.  Vayu  (vântul)   întâlnit   şi   la   arieni   şi   în   hinduismul   vedic.  . numită   Śiva   trimurti   .  Mah  (luna)   şi          Zervan  (timpul   şi       destinul). A doua triadă era formată de Sin      (zeul masculin al lunii).  Amitābha .  Pantheonul zeilor  în          jainism  este       sărac. Acesta  era Inti sau Intip şi era zeul suprem al incaşilor. stăpânul înţelept.  Adesea   era  reprezentat cu pasărea ibis în loc de cap.   Era   zeul   dreptăţii   şi   reprezenta  luceafărul de dimineaţă. aerul. zeul    nocturn.       existenţa fără formă. fiul mai mare al lui Geb.   Zeii   vedici   pălesc.    Pantheonul zeilor  în        hinduismul vedic  nu are în frunte un zeu suprem     .     . (fecunditatea).     Dumnezeu  nu e un cuvânt abstract.  Era   zeu  suprem   la  Hermopolis. s­a strecurat  între ei şi a produs despărţirea cerului de pământ.  Pantheonul   zeilor  nu   este   bogat   în  buddhism.  Tezcatlipoca  era   “oglindă   fumegândă”.   ci   administrative.    Râ era soarele la amiază.   Nu   avea   atribute       războinice   ca   Huitzilopochtli.  Anahita         . Ea este marcată prin  zeul suveran       Varuna  . zeiţa dragostei. dar şi schimbarea poziţiei zeilor.     Avalokiteśvara   .    Shamash    (zeul soare. Cu toate acestea. Osiris (User). Se remarcă  migraţia atributelor.  avea    . portretul cel mai elocvent al unui zeu vedic este  acela al lui Indra     . El era zeu suprem la Memphis. Zeul Shu. Brahmā este creatorul.     îl găseşte pe Brahman ca zeu unic.  Zeului  Soma îi sunt dedicate 120 de imnuri vedice. căruia îi sunt dedicate 250 de imnuri din Rig Veda.  reprezentat adesea împreună cu faimosul taur Apis. prezent în  ambele mitologii. ci o realitate. Pantheonul zeilor    vechii egipteni    la        este bogat. absolutul. creatorul şi pe  Mithra     . domnind  împreună cu  soţia sa. dar şi  . cel ce a devenit zeu suprem la egipteni. iar     ­ soarele apunând     era un zeu al pământului  Tum   .  zeiţa  cerului.  Figurile   centrale   în   religia    buddhistă   sunt:     Buddha    profetul.    funcţia   de   scrib   şi  consilier   al   zeilor. devenit apoi principiul unităţii din univers şi regăsit  în   tot   ceea   ce   există. Pantheonul zeilor    incaşi      la    era dominat de zeul soare  .  Alte zeităţi erau:  Sroasha    (disciplina).   Cu   toate   acestea   nu   politeismul.  Mai avea o soţie numită  Ninzalli          Antu       şi o   concubină    Ninursalla   . zeul cerului din timpul zilei. iar Śiva – distrugătorul.     (   ) reprezenta pământul şi     ­ cerul  Geb  Keb   Nut   . iar zeiţa Ishtar îi devine ulterior soţie     era pământul.   văzut   şi   ca   zeu.    Zeul       are   un   statut   aparte   în  Rig   Veda.   sinele         universal şi Dumnezeu transpersonal şi nedeterminat.  b) Religiile orientale Pantheonul zeilor mesopotamieni  se compune din zei principali şi zei secundari. A  creat lumea prin gândul şi cuvântul său.   El   era   un   zeu   solar. El a creat pe balaurul Labbu pentru a­i pedepsi pe oameni.     Vishnu    .   care   era   frumoasă   şi   puternică. soarele. Enlil şi Ea. socotit cel mai vechi dintre toţi zeii. El este adevărul.  împărţiţi pe funcţii. zeul  pământului  şi  al   lui  Nut. Anu (An în  sumeriană). ce fusese soarele şi căruia i se sacrifica taurul. eternul şi infinitul. care ţine universul în palmele sale. a fecundităţii şi    a   plăcerii).  Soţia lui era  Ninlil.  Thot   “mesagerul”. Enlil     vântul şi furtuna.      lumina. zeul zilei şi al dreptăţii) şi    Ishtar    (fiica lui Sin.  era  zeul   morţilor. Vishnu      ­ susţinătorul.  Maitreya    viitorul   Buddha. Dar acest cuplu l­a născut pe  Râ  (Ra).    hinduismul brahmanic  pantheonul zeilor      În    .  Pantheonul zeilor  în          religiile  Persiei avea ca stăpân  suprem  pe  Ahura      Mazda. Îşi avea sălaşul în muntele cel mare ce făcea legătura între cer şi  pământ.  Brahman  este   entitatea   absolută.      salvatorul.  era cerul şi tatăl zeilor.  El   este   zeul   focului   şi   ocrotitorul   Agni sacrificiului.

       Ochonomachi  era   personificarea   pământului     .   era   foarte   frumoasă   şi   luminoasă. cu  toate că aveau caracteristici diferite. Totodată. îl primea obosit şi prăfuit. Ca zeu al războiului. Părintele zeilor şi al oamenilor. care personifică    înţelepciunea şi este protectorul erudiţiei.       Api  reprezenta   pământul  Tamimasadas  era   zeul   mării  Argimpasa  era   luna.            Temmangu  era   protectorul   literaţilor. al împăraţilor.  al  fertilităţii  şi  al   sănătăţii. ca şi la hittiţi.    Pantheonul      zeilor  era dominat de        Perkunas   .  Pantheonul zeilor          la  greci        se caracterizează   în   principal   prin   politeism. îi făcea  baie şi următoarea zi îl trimitea înapoi spălat şi strălucitor.   reprezentat   în   mână   cu   toporul   sau   cu  ciocanul. zeiţa vânătorii şi a maternităţii    . zeiţa   focului   vetrei.   iar  .  care este a soarelui şi se cheamă  Amaterasu. iar       bha       Guizo  protejează  copiii     . iar numeroşi kami au devenit  totuna cu sfinţii buddhişti. Odhinn era şi    stăpânul vieţii şi al morţii.  Zeii   erau   conduşi   de     . echivalent cu Hermes de la vechii greci.       . era iute. Marte      era iniţial zeul vegetaţiei devenit apoi zeul    războiului.  kami     ce sunt personificări ale naturii. El era tatăl lui Romulus şi al lui Remus.   era   zeiţa   înţelepciunii   şi   a    . al tunetului şi       Feng    .     taran    însemnând “tunet” şi      Esus    (Marte)  .  Perkuna     . Existau şi alţi zei între care: Yu Shi     . c) Religiile indo­europene   Pantheonul   zeilor  avea   în   frunte   la  celţi  trinitatea  Teutates                 (Mercur).  Donar  sau       (la   scandinavi)   era   zeul   tunetului. Pantheonul zeilor   religia Chinei antice         în     nu era bogat. al vântului.    Pantheonul zeilor    era bogat la    vechii germani şi scandinavi  .   stăpânul   fulgerului   şi   al  tunetului. Pantheonul zeilor     .       Thor     protectorul   familiei. Papaios    era zeul protector  .           Goitosyros  ­ soarele  Pantheonul zeilor  la        . în ciuda politeismului.   de   unde   conduc  lumea.  Binzuru  vindecă bolile. mama sa  . reprezentat în mână cu spada.      nu era prea bogat la    .    Vulcanus      zeul   trăznetului   şi   al   focului   pe   când  Saturn  era   un   zeu   agrar   şi  era  .     Avea doar mâna stângă.   De   aici   rezultă   firesc   că  el   era   zeul   luminii.  Taranis        (Apollo).   în   timp   ce  Tsuki­yomi  era   zeul   lunii. Acesta era zeul cerului în timpul furtunii.  Zeiţa Amaterasu era socotită ca întrupare a lui Buddha. protectoarea      femeii.  părintele           tribului  şi  patronul  războiului.  Odin       (Odhinn). Dintre divinităţi se distingeau stăpânul cerului     şi zeiţa pământului        Tian   Hu­ Tu. Tabiti   sciţi     era zeiţa focului şi a vetrei    . dar şi zeul  “tunetului”.    meşteşugurilor. era stăpânul vieţii spirituale şi al civilizaţiei. zeul bonom al bucuriei şi     Mañjuśrī   . Pantheonul zeilor   slavi         la     îl   avea ca principal pe zeul    Perun  .   care   înseamnă   “a     Zeus străluci”.    Credincioşii din shintoism venerau spirite numite     (cei de sus ori cei superiori).  Minerva    Menerva   de   la   etrusci.   casei   şi   al   poporului. Ea s­a contopit cu    Diana   .       romani  era condus de        Jupiter   .    Lei Gong   . comparat cu Odhinn din religia vechilor germani  şi având ca animal sacru taurul. zeiţa luminii. Statuia zeului făcută de  22 . Pantheonul zeilor       în   shintoism  era dominat de o zeiţă     . era   ceresc şi al războiului. Mercur      era zeul comerţului  .   Ea   proteja   maternitatea. identificat cu Poseidon din religia greacă.  Pantheonul zeilor  are în fruntea sa în          buddhismul      japonez  pe        Buddha Amit    . el locuia în Olimp.         simboliza   abundenţa.   Numele   său   vine   de   la  div.     El aduna în    Walhalla sufletele celor ucişi în războaie şi ale celor aleşi.  mistică a lui Buddha.     Kubera   .   Po   Yandi    era zeul soarelui şi    Zhurong    ­ zeul focului    . Împăratul Japoniei era fiul zeiţei Amaterasu şi zeu deopotrivă. ca zeu suprem în     religia popoarelor baltice  . Zeul Ziu   Tiuz         sau    . Vesta    . în conformitate cu numele său.   Zeii   trăiesc   în   Olimp. Susa­no­      wo  era   zeul   oceanului   şi   stăpânul   morţilor.  Perechea sa era       Junona   .  iar  Neptun  era temutul zeu al mărilor       . ca zeu al    luminii şi fenomenelor cereşti. El era  zeul fulgerului şi al furtunii. stăpânul ploii. violent şi iscusit. căci    dreapta   o   pierduse   în   luptă.

Phidias reprezintă cea mai ilustră imagine a sa. fiind reprezentată în mai multe  sculpturi aparţinând culturii de la Cucuteni. 177. 190. El este creator. Ea proteja ştiinţele. 118­119.  286­287). fermecătoare şi plină de măreţie.  pantheonul   zeilor  se   caracterizează   prin   credinţa   într­un   singur   zeu. pe care Mnaseas l­a echivalat cu Chronos  de la eleni. încălţat cu  sandale înaripate. 217. 174.  a dragostei. remarcat ulterior sincretismul cu Zalmoxis. zeul furtunii  .  Iniţial Zalmoxis  a fost zeu al pământului.   precum   şi   a   numeroase   divinităţi   locale.   al   fulgerului   şi   al   furtunii  S­a     era  . Athena. Era şi  zeul   somnului. numită şi Pallas­Athena.     se caracteriza printr­o    importantă excepţie la popoarele indo­europene. (Pentru    detalii   vezi   Mircea   Itu. munca şi conducea armatele greceşti la victorie. 249­250.  artele.   în  unic.  Filosofia   şi   istoria   religiilor    Bucureşti. Astfel. 215­ 216.   zeilor  la        geto­daci  dezvăluie   corespondenţe   cu   religia   tracilor   sud­dunăreni   şi   cu       religia   vechilor   greci. 214­215.   ritualurile   şi   ceremoniile   îndeplinindu­se   în   natură.  El   este   sursa   învăţăturii   musulmane. al poeziei şi al artelor. 201. 172.   pe  aventurile acestuia. întrucât fusese născută direct din capul lui Zeus.     se caracterizează în principal prin credinţa într­un singur       Yahvé   zeu. meseriile. mesagerul zeilor. infinit în raport cu spaţiul şi cu timpul etc.  Gebeleizis      zeul   cerului. 221. Scopul era îndepărtarea  primejdiilor ce ameninţau familia. este venerat ca divinitate unică şi ca zeu suprem.  132­134. dar şi zeiţa pădurii şi a  vânătorii. bun. al tunetului şi    al vulcanilor.   Editura   Fundaţiei     . 223­224. născut pe  insula   Delos.  inventatorul lirei. al vegetaţiei şi al păstorilor  pentru a deveni zeu al cerului ulterior prin identificarea cu Gebeleizis.  Mantica sau ghicitoria avea un  23 . Soţul ei era Teshub     .   avea   plete   de   aur   şi   era   soarele   strălucitor.  zbura cu iuţeala gândului.   În   credinţele   preislamice   se   întâlnise  adorarea   luni   şi   a   soarelui. hoţilor. 232. 206­208. în    frunte se afla o zeiţă.     era săvârşit de capul familiei  .   Foarte   importante   erau   virtuţile   sale   spirituale   şi   funcţia   sa   de    psychopompos    de   călăuză   a   sufletelor   spre   şi   dinspre     . 203. al furtunii. echivalată cu Diana. Aceasta era zeiţa­mamă  .   ea   era   mereu   geloasă   pe   Zeus.    Soarele din Arinna  .   ca   zeiţă. 256­257. 113. 110. 240.  Apollo. Pantheonul zeilor         are   un singur zeu –    Dumnezeu     religia creştină . 11. transcendent. a lunii şi a farmecelor. El  era zeul vântului.  Hermes. 81. omniscient. 143­144. reprezentată  cu arcul şi tolba în spate.  În    iudaism  pantheonul zeilor   .  Hera  era personificarea feminină a         cerului   nocturn. atotputenic. la origine zeul atotputernic al naturii.    România de Mâine. 271.   Se  constată o interesantă identitate între preot şi medic. înţelept. patronul călătoriilor. Artemis.    (YHWH).   el  era  protectorul navigatorilor. comerţului. retoricii şi oratoriei.       Allah.  era zeiţa fecundităţii. a castităţii. 111­112.  Era înţeleaptă. 102­103.   Zeiţa   femeilor   şi   a   căsătoriei.  nu avea mamă. fiul lui Zeus şi al nimfei Maia.   Zeitate   pastorală. p. 193. 91. Cultul a) Religiile arhaice    religiile arhaice  cultul  În     .  d) Religiile clasice    islam     În     . 96. despicat cu o lovitură  de ciocan de Hephaistos. 2004. prudentă şi curajoasă. La      hittiţi  pantheonul zeilor   . 213­214. se observă că în  Africa   nu   existau   temple.  hades  (infern)  Pantheonul      .  Diana a fost    asimilată zeiţei trace    Bendis   . De asemenea. patriarhale prin excelenţă. sora lui Apollo. 236­237. 246. În ceea ce priveşte locurile de cult. 122­123. 226­228. era socotită zeiţa fertilităţii.

 aceştia   fiind  preoţii   faraonului.   Confucianismul   construieşte  o  27  Herodot. pe care le descrie în amănunt Herodot . Cultură şi civilizaţie indiană.  Cultul  în perioada vedică a hinduismului avea un specific aparte:  “Cultul vedic nu  cunoaşte sanctuarul. 181. Dintre ritualuri cel mai   )   important   este   consacrarea   (   dīkshā ). copii sau tineri. În        China antică .  prizonieri. care erau construite cu mai multe    27 etaje şi cu  zigurate (turnuri foarte înalte).  Cultul  are   la   bază   conduita   unui         credincios   jain.    Administraţia templului se făcea de către un consiliu de preoţi numiţi    ..  upanayana  semnifică           introducerea   discipolului   pe   lângă   maestru. Editura Credis a Universităţii Bucureşti.  loialitatea.   A   Complete Survey of the Teachers.     religiile Persiei  cultul  În    .  Mircea Itu.  Egiptul   antic   a  mai   cunoscut    preoţii    hm ntr    (profeţii).   Aceasta   presupune   respectarea   strică   a   trei   principii:   a)   dreapta    credinţă (   samyak darśana   ). Sacrificiile omeneşti se făceau nu în  cadrul cultului vreunui zeu. Astrologia. ghicirea. Traditions and Literature of Asian Wisdom. omenia. Guru Govind Singh a cerut    respectarea   celor   cinci   K:   1)  keś  (pletele   netăiate   şi   barba   nerasă).  cultul  se desfăşura în temple     .    Cultul  la        vechii   egipteni  avea   în   centru   respectul   faţă   de   preoţi   şi   faţă   de   zei     . ca şi în cele brahmanice. Cel mai important era  Templul soarelui din Cuzco.   Calea   acţiunii­nonacţiune   este  abandonată în confucianism.  muzica. ci în rituri funerare. cit.   2)  kangha               (pieptenele   purtat   în   părul   prins   în   coc). b) dreapta cunoaştere (   samyak jnana   ) şi c) dreapta purtare       (samyak caritra  . ci şi în cea helenă sau chineză. iubirea de Dumnezeu şi buna purtare morală.         Dharma    (doctrina) şi    Samgha    (comunitatea buddhistă)29. femei.   conduita   umană.   Hinduism. ci şi un  centru administrativ şi economic. Nonacţiunea este înlocuită de doctrina virtuţilor. Cultul   religiile vechilor mexicani      în     se desfăşura în temple  . Templul cel mai renumit este  Sona   mandir  (Templul   de   aur)   de   la   Amritsar. tălmăcirea şi bocitul). tu. Istorii. I.  cultul     se făcea în temple. Esenţiale sunt  cele trei giuvaeruri sau comori (     triratna      ):  Buddha  (profetul). La fel ­ sacrificiile şi ascetismul. Idolatria este respinsă. în  două categorii: a) solemne (     śrauta   ) şi b) domestice (   grihya  .  53. Preoţii erau împărţiţi pe funcţii (rugăciunea.  În     )    buddhism      . Locurile    de   cult  ale   aztecilor   erau   temple   numite   “casa   lui   Dumnezeu”   (        teocalli  .     cultul    avea    în centru credinţe populare. Sacrificaţii erau aleşi dintre sclavi. Ritualurile se efectuau în natură sau în casa sacrificantului”28. p.   4)  kaccha               (pantalonii scurţi pe dedesubt) şi 5)    kirpan    (pumnalul)  . Acestea  erau construcţii monumentale. 50. p.  Ritualul   )   sacrificiului  avea o importanţă majoră la azteci     . adică “cei  web     curaţi”.  Se recomandă  meditaţia. Cultul strămoşilor avea preponderenţă întrucât forma cea  mai răspândită  de cult era adorarea strămoşilor. giuvaer al florii de    lotus!).  cultul  se desfăşoară în temple şi are la bază rostirea         unor formule de rugăciuni între care    aum mani padme hum    (O.   Ceremonia   este   prezentă   nu   numai   în  cultura indiană. ed.          Foarte însemnat era faptul că  templul nu reprezenta doar un lăcaş religios. prezentă încă din poemul    Enuma elish   . Etica      este esenţială în    confucianism  . ele se divid în textele vedice.     (părinţii divini) şi    it ntr   wr maa    (prevăzătorii)  .  Centrul   îl   constituie   morala. 29   The   Encyclopedia   of   Eastern   Philosophy   and   Religion.     3)  kara  (brăţara   de   oţel).   În   afara   lor.  În       religia sikh      .   Zen. jertfele.  b) Religiile orientale    mesopotamieni     La     .   Buddhism. curăţirea.  La  incaşi           .rol predominant.   dreapta   judecată   fiind   la   mare   cinste.   28 24 . Bucureşti.  Cât   despre   ceremonii.  cultul     are în centru    rugăciunea. avea un rol primordial  .   Taoism. În  ceea ce priveşte  riturile.     se baza în principal pe lectura din    Avesta    şi pe rugăciuni  . 2000.

 plasate la începutul anotimpurilor:  1)       Samhain   . Este  atestat în Balcani încă dinaintea indo­europenilor. animalul păzitor al casei. 2)    Beltaine   .  În       shintoism      . p. Ei  îşi   construiseră   temple   după   modelul   celor   de   la   etrusci   şi   de   la   vechii   greci. cel  mai însemnat fiind cel făcut “pe vetrele regale”.  ierarhie bazată pe  li  (rituri). la 1 mai. Celor cinci   hajj      stâlpi li se adaugă războiul sfânt (   jihad   ). Prin vot (   votum   ) se câştiga bunăvoinţa zeilor  .     se desfăşura în temple  . este   esenţial. 1994.   cu   glas   tare   şi   prin            ducerea mâinii la gură numită    adorare   . sărbători principale. Bucureşti. renaşterea naturii celebrată prin      aprinderea focurilor.    Cultul  cel   mai           cunoscut la       era al focului  iliri   . Cultul      avea mai multe forme la    romani  .  Jertfa era numită     . Esenţial era cultul şarpelui.  .    Rugăciunea   se   numea  precatio  şi   se   rostea   stând   în   picioare.  Introducere în spiritualitatea lumii musulmane. ca şi elenii. aveau  oracole.      trebiscea    în   vreme   ce   rugăciunea   era  molenie  Cultul  avea   ca   specific   sacrificiul  .  Sacrificiul   se   numea       treba    iar   locul   de   sacrificiu   era  .    Cultul  în        religia   slavilor    avea   loc   mai   ales   în   vestitul   templu   închinat   lui   Perun. tradusă din  franceză de Anca Manolescu. milostenia (   zakat   pomana  ). Geto­dacii. dintre credincioşi şi necredincioşi.    rugăciunea (   ) de cinci ori pe zi cu faţa spre oraşul sfânt Mecca şi doar în limba    salat       arabă indiferent de naţionalitatea credinciosului. sărbătoarea recoltei.    vechii germani şi scandinavi  cultul  La    .    se desfăşoară în moschee (   masjid  .    spintecarea pântecelui.  Când   onoarea   e   pătată. la îndeplinirea datoriei faţă de  13   Frithjof Schuon. Cultul     buddhismul nippon      în   are loc în temple  .      semnifica pomenirea morţilor. la 1 noiembrie. 43. La bază se găsesc cele trei comori daoiste: blândeţea.  cultul     se desfăşoară în temple  Sentimentul familiei   .  cultul  se   desfăşura   în   natură   În   religia   celţilor   se   distingeau   patru  La  celţi         . la 1 august. Editura Humanitas. 4)  dania.    legiuită. ci subliniază solidaritatea şi apartenenţa    la o comunitate şi 5) pelerinajul (   ) cel puţin o dată în viaţă la Mecca13. la 1 februarie  . 25 .     .  Sciţii  cunoşteau practica jurământului numit  ard          . Se practica     Blot sacrificiul animalelor.    Cultul   geto­daci     la    avea loc în natură sau în temple  .        . Cel mai cunoscut  era  templul de la Uppsala.  d) Religiile clasice    religia musulmanilor  cultul   În    .         animalelor şi al prizonierilor. măsura şi  evitarea exceselor.  c) Religiile indo­europene       . care nu e doar un act de milostenie.  Regele era sacrificat în caz de nenorociri pentru a se implora  îndurarea zeilor faţă de oameni. din zori până  în amurg. care.    ridicat   lângă   Novgorod.   japonezul   îşi   face       harakiri    ce   înseamnă  .  cultul  se desfăşura în temple  Pe frontispiciul templului lui Apollo de la  La  eleni         . 3)  Lughnasad      . însă.  Să  înţelegem Islamul. Popoarele nordice cunoşteau şi zidirea unui om sau a  unui animal de viu în ritualurile de construcţie pentru a se asigura trăinicia edificiului. Sciţii  mai obişnuiau să jure pe sabie sau pe vânt. Există cinci   )   stâlpi   (   arkan    sacri   pentru   musulmani:   1)   mărturisirea   de   credinţă   (   )  shahadah    2)  ). marcată prin      bucurie şi jocuri şi 4)    Imbolc   . cu funcţie  deopotrivă religioasă şi astronomică. care este cauza lui Allah şi se referă la bătălia    dintre bine şi rău. desfăşoară în temple. specific şi altor popoare din aceeaşi arie geografică. trebuia rostit rareori.  Vrăjitoria era la mare preţ. ridicat în aer  liber. adică pe un ansamblu de reguli de conduită  Cultul  se        . un exemplu ilustru fiind  sanctuarul de la Sarmizegetusa Regia. 3) postul (   sawm   ) de Ramadan ţinut      timp   de 30 de zile. Delphi  erau înscrise două propoziţii devenite sacre în cultura helenă şi nu numai:  “cunoaşte­te   pe   tine   însuţi”   şi   “păstrează   în   toate   măsura   justă”.

 cum ar fi: Sânzienele. 119­120. Floriile sau Rusaliile. 174­175. Două simboluri marchează religia mesopotamienilor: a) Pomul vieţii şi b)  Insula fericiţilor. Nu există separaţie între suflet şi trup. 232.  fie  în  singurătate.  Sacramentele creştine       sunt numite  de    Biserica creştină riturile care marchează etapele vieţii creştine. 229­230. în apus (la Memphis). 173.   Ritul funerar    aparţine la    vechii egipteni    domeniului credinţei  . religia bon pune în centru călătoria de după    30  Fernand Schwarz. Initiations aux Livres des morts égyptiens. Se practica înhumarea. iar aceasta îi ridică  30 pe muritori la zei. 272­275.   parte      componentă   a   hinduismului. 2) sufletele călătoresc fericite spre apus împreună cu Râ  (la   Heliopolis)   şi   3)   sufletele   morţilor   se   duc   printr­o   crăpătură   a   muntelui   (la  Abydos). aşa cum susţine Fernand Schwarz . 242­243. Cultul creştin are în centrul său rugăciunea. Egiptenii aveau cultul morţilor. 170­172. 250­252.Allah. 92­94. 216.  237. 127. Exista şi credinţa în  viaţa viitoare şi în renaştere.  Se constată  caracterul practic al credinţei în nemurire. Printre colindele de  Crăciun se află şi texte care aparţin religiilor anterioare creştinismului de pe acest  tărâm.  b) Religiile orientale   Ritul funerar     popoarele Mesopotamiei    la   avea la bază înhumarea  . 104. p. 112. 285­287). 200. unde se află Ut­Napishtim. ca în religiile naturale. 208­210. Hrana se punea  lângă cadavre.  Cultul  în          iudaism    îndeplineşte  în  sinagogi  În     se   . 96.   avea   la   bază   incinerarea   cadavrelor. 203. unde vulturi mâncau carnea de pe oase. 12. 110. 144. 134­135.   Ritul   funerar  în  vechiul   Iran  era   complex   Cadavrul   era   dus   în   Turnul   tăcerii            . 221.  Persia   este   socotitǎ   drept   tǎrâm   al   îngerilor. Editura    Fundaţiei România de Mâine.  Ritul   funerar  se           caracterizează   prin   îngropare   (în  religia   bon    dar   şi   prin   incinerare   (în        ). 81­82. 113. Ca şi la inzi.       cultul  se       desfăşoară în biserici şi în catedrale. care este un  fel de viaţă fizică. aceasta având şi menirea de a­l pregăti  pentru   moarte în vederea nemuririi. Se remarcă frica  de moarte.    religia  creştină . incinerarea. Se împrăştia făină de porumb în jurul răposatului.  15. 125. 224. 214.    religiile      vechilor   mexicani      . 190. ci se face în duh  şi  adevăr. (dakhma). 246­247.  ritul   funerar  avea   la   bază   îngroparea  Aztecii   cunoşteau   şi      . 1988. Cadavrele erau păstrate ca mumii. Ritul funerar şi sufletul a) Religiile arhaice   Ritul   funerar  în  religiile   arhaice  se   baza   în   special   pe   îngropare  În              .  124. nu se plângeau morţii. 193. Paris. p. 186­189. fie  în  biserică. 26 . Bucureşti. 195. 233­236. (Pentru detalii vezi Mircea Itu. Ritul   funerar  în          religia   vedică . dar şi incinerarea în cazul nobililor.  religia      buddhistă ).      Filosofia şi istoria religiilor   . care  nu mai e o formă de cult alături de sacrificii. Ritul funerar     incaşi  la     avea la bază înhumarea  . 201­ 202. Éditions Albin Michel. 259. 231­232. 217. 215. Ca şi religia vechilor egipteni. Morţii  erau îngropaţi  cu provizii. Se disting mai multe credinţe: 1) sufletele morţilor merg într­un loc  trist. Drumul este greu până în  lumea de dincolo.  Gândul morţii era prezent în viaţa egipteanului. 2004.  Viaţa monahală   în        creştinism este bogată. concreteţea vieţii de dincolo. În calendarul sărbătorilor creştine sunt integrate şi numeroase  sărbători precreştine.

  care   a  continuat în cazul copiilor.  Simbolul luminii este fundamental în religia bon şi mai ales în momentul  experienţei morţii. unde    duceau o viaţă tristă. Câmpiile Elizee se aflau la marginea pământului. incinerarea a fost mai întâi şi doar apoi îngroparea. Ritul funerar   slavi      la     a cunoscut o ordine diferită a celor două practici    principale. 97. Editura Humanitas. soţul Elenei şi ginerele lui Zeus.    România de Mâine. dar fără chinuri groaznice. 1990. Astfel.  Hadrian Daicoviciu. Morţii mergeau sub pământ la Hades sau departe în vest ori  la marginea oceanului. 82. Pharsalia. practică larg răspândită la  indo­europeni. cât şi incinerarea  Moartea era  La     .   fusese   înhumarea. 113. întocmai cum  egiptenii   mergeau   la   Osiris.   Există   credinţa   în      Judeacata de Apoi. Ritul funerar   evrei       la    este marcat de credinţa în călătoria      spre un alt tărâm. 110.  Cei morţi mergeau la Orcus. Fericirea însemna nemurire acolo şi  era rezervată doar favoriţilor zeilor.moarte. p.   Tărâmul   făgăduinţei   era   numit  The   Other   World  (Lumea          cealaltă).    Tărâmul   celor   tineri. Editura Şiinţifică. 33  Constantin Noica. 94­95.   înlocuită   de   aceea   că   se   înalţă   la   cer. după cum subliniază Lucan31. 1965.  ritul funerar  se caracterizează prin credinţa în viaţa de după       moarte şi în judecata de apoi. Bucureşti.   Editura   Fundaţiei     .     are ca specific cultul morţilor  . al unei vieţi lungi. Ritul funerar      era reprezentat de înhumare în    religia Chinei antice  . Lumea de dincolo (   Sheolul   ) este a întunericului    şi apare uneori ca    Împărăţia   morţilor.  adică   reaminteşte   originea.  Exista credinţa că după moarte omul se duce la un zeu  subpământean.  În       religia   creştină   se   practică   îngroparea. Constantin Noica scrie că acesta este “un spaţiu în care se poate muri”33.    Ritul   funerar  în  religia   geto­dacilor  era   caracterizat   prin   incinerare. văzută ca situată la mijlocul vieţii. I. zeul morţii şi duceau o viaţă ca pe pământ. În      creştinismul cosmic   . Soldaţilor li se aduceau onoruri funerare.   Ca   dovadă   a   credinţei   în   viaţa   de   după   moarte. Ritul funerar         în   religia romanilor     avea la bază îngroparea  . 135. 458. Înmormântarea a fost practica obişnuită pentru cei decedaţi şi numai apoi  s­a încetăţenit incinerarea. în urma căreia se ajunge în rai sau în iad. Mag Mell (Câmpia  plăcerilor).   asigură   o   moarte   bună   în   sensul   posibilităţii   mari   de  renaştere spirituală. Moartea      nu este privită ca fapt biologic. d) Religiile clasice    musulmani     La     . 254.  c) Religiile indo­europene    celţi   ritul funerar  cunoştea atât înhumarea. 2004. p.   însă. 124. existenţa istorică se întretaie cu cea mitică în spaţiul    românesc. 49. (Pentru    detalii   vezi   Mircea   Itu.   La   început. p. restul oamenilor mergând în      hades    (infern). ci transfigurată  .   Ritul   funerar  la        vechii   germani   şi   scandinavi  cunoştea     practica   înhumării   şi       ulterior   a   incinerării. în funcţie de păcatele  omului. Odainsakr (Câmpia nemuririi) sau Land lifanda manna (Tărâmul vieţii).  Ritul   funerar       religia   elenilor       în   consta   în   îngroparea    cadavrelor.     shintoism  ritul funerar  În    .   geto­dacii   jeleau   la  naşterea unui prunc şi făceau banchete şi chefuiau la înmormântări.   după   cum   indică   Hadrian  Daicoviciu32.  Ritul   funerar       popoarele   baltice       la   consta   în   înhumarea         cadavrelor.   ca   la             majoritatea   popoarelor   indo­europene. 105­107. În tradiţia irlandeză The Other World (Lumea cealaltă) are mai multe nume:  Tir Tairngiri (Tărâmul promis).  Filosofia   şi   istoria   religiilor    Bucureşti. Aceasta a fost înlocuită apoi cu incinerarea. Jurnal de idei. Tir na noc (Tărâmul tinereţii). Acolo s­a  dus Menelaos. 32 27 . Dacii. Bucureşti.  31  Lucan. 175. 144.        .

 în viziunea lui Mircea    35 Eliade.  homo    religiosus  “      représente l’homme total   ” (reprezintă omul total). 287). Conceptul de      homo religious    nu este reducţionist    pentru că este integrator. ci din toate vede strălucind slava  şi înţelepciunea dumnezeiască”.    Reforma   Contrareforma    şi     marchează separaţia dintre catolicism şi protestantism  .190. Ortodoxie şi românism. care defineşte omul ca om religios .   până   în   perioada   medievală.  “Toate câte sunt pe lume sunt opera lui Dumnezeu. 237. p. umanism în sens larg.  Mircea Eliade.  Paradigmă care ne ajută să înţelegem ideea trăirii. Această mediere  se exprimă cu predilecţie prin: mit. 2)         romano­catolic    3)     . Cu toate că are o istorie îndelungată. catolicismul îl plasează în instituţie şi papalitate. 27. conceptul de homo religiosus s­a impus  abia   în   epoca   modernă. 28 . 202. Omul religios Preocuparea pentru  stabilirea  fundamentului  fiinţei  umane este  veche  şi de  mare  însemnătate.  Conceptul   de   ecumenism   nu   trebuie   înţeles   ca   uniformitate. 259­ 260.  protestantismul în cuvântul lui Dumnezeu şi textele sacre. 193. 225. 230.  La   Mircea   Eliade. p. Creştinul cu dreaptă înţelegere nu  dispreţuieşte nici una din componentele cosmosului.   Negarea   statutului  religios al omului semnifică negarea propriei identităţi şi negarea de sine. în sens    tehnic.  (Pentru    detalii   vezi   Mircea   Itu.    34 35  Dumitru Stăniloae. 2004. 216. 275­281). povăţuieşte Dumitru Stăniloae34. iar ortodoxismul în iubirea  semenului şi comuniunea cu divinul.  homo  religiosus  desemna persoanele cu responsabilităţi religioase sau care trăiau o  viaţă   în   conformitate   cu   normele   religioase. Dialogul interreligios   Ecumenismul    înseamnă deschidere spre întreaga umanitate. (Pentru detalii vezi    Mircea Itu. 210­211. ed.   Editura   Fundaţiei     .  creştinismul   protestant    divizat   în   calvinism   (Jean   Calvin)   şi  . Esenţa umană   poate fi privită  dintr­o  multitudine de  puncte  de  vedere. 232. ed. Editura Fundaţiei România de    Mâine.   ci   ca  unitate de fond între confesiunile creştine. între confesiunile creştine.   având   capitala   la   Roma   şi   Imperiul   Roman   de   Răsărit   devenit  Imperiul Bizantin. Ecumenismul. În ceea ce priveşte accentul. având capitala la Constantinopol. La nostalgie des origines.    însă dialog intrareligios în interiorul creştinismului. 215. 14. 222. văzută ca o consecinţă a divizării politice în Imperiul  Roman   de   Apus. Homo religiosus      este omul legat    profund de sacru prin existenţa sa. 13. 247.  Conceptul       homo religiosus  nu este o       simplă   abstracţiune. Méthodologie et histoire des religions. 243. 255.     Dialogul   ecumenic  este   esenţial   în   viaţa   creştinului   şi   în   existenţa       creştinismului.  La originea reformei s­a aflat revolta universităţilor împotriva supremaţiei papalităţii.. cit. p.   Din   antichitatea   precreştină.    Confesiunile creştine  sunt următoarele: 1)        creştinismul ortodox   creştinismul  .  Filosofia şi istoria religiilor      . ritual şi simbol. cit. Marea schismă  se referă la separaţia bisericilor        creştine în catolică şi ortodoxă.  funcţia   de   bază   a  sacrului este medierea între realitatea transcendentă şi omul religios.      lutheranism   (Martin   Luther)   şi   4)  creştinismul   neoprotestant  divizat   în   mai   multe          “secte”.. Bucureşti. 214.  Filosofia   şi   istoria   religiilor    Bucureşti. 35. Dialogul intrareligios.   Religiozitatea   este   esenţa   fiinţei   umane.

 c) naşterea universului  din   haosul   primordial   sau   d)   naşterea   universului   în   urma   interacţiunii   dintre  principiul masculin şi principiul feminin! Lecţia 6. d) pelerinajul. ce ilustrează tipul de  metodă   în   studiul   religiei. d) islamul. b) naşterea universului prin puterea zeului creator.  Întrebare:   Care   dintre   următorii   zei   aparţin   pantheonului   zeilor   din  religia geto­dacilor: a) Zbelsurdos. b) buddhism sau c) hinduism? 29 . b) Zalmoxis.  e) hinduismul. 7. 91­106). e) Zagreus. b) colonizarea Daciei de  către romani sau c) misionarismul creştin sosit în Dacia în primele secole de după  Hristos ? Lecţia 4. Întrebare: Potriviţi elementele coloanei din stânga. g) iudaismul. Întrebare: Este buddhismul a) o religie sau b) o filosofie? Lecţia   9. h) buddhismul sau i) sikhismul?  Lecţia 2.   a   reprezentantului  metodei în ştiinţa religiei: Magică Émile Durkheim Animistă William James Sociologică Raffaele Pettazzoni Originară James George Frazer Psihologică Edward Burnett Tylor Istorică Wilhelm Schmidt Lecţia 3. 2007..      Mircea Eliade   .  Întrebare: Propoziţia sacră  tat tvam asi  (acela tu eşti) din  Chāndogya  Upanishad  este o expresie a unei viziuni a) dualiste. c) separare sau d) excludere? Lecţia 8. c) confucianismul.   Întrebare:   Credincioşii   căreia   dintre   următoarele   religii   nu   cred   în  existenţa sufletului: a) creştinism. c) Hephaistos. g) Cavalerul trac. precum şi Mircea Itu. b) Cărţile sibiline. cosmogonia are la bază. b) monoteiste. h)  jertfa.. p. b)  binecuvântarea. e) Epopeea lui Ghilgamesh sau f) Theogonia? Lecţia 5. b) alternanţă. d) Bendis. d)  moniste.  f) Indra. f) shintoismul. g) postul. Bucureşti. 2004.  Întrebare: Care este ipoteza reală ce atestă începutul creştinismului la  noi: a) venirea Sfântului Apostol Andrei în Scythia Minor. f) moscheea. c) Enuma elish. e) rugăciunea. Întrebare: Care sunt marile religii din lumea de astăzi în conformitate cu  numărul de credincioşi: a) creştinismul. Întrebare: Care sunt stâlpii sacri în religia musulmanilor: a) dania.  d) Kojiki. b) mazdeismul. p. Întrebare: În mazdeism.  Întrebare: Care dintre următoarele lucrări sunt considerate izvoare ale  religiei mesopotamienilor: a) Textele sarcofagelor. c) sinagoga. Completaţi spaţiul gol  cu varianta corectă dintre următoarele: a) naşterea universului prin confruntarea dintre  bine şi rău. Întrebare: Ce tip de relaţie se stabileşte între Yin şi Yang în daoism: a)  opoziţie.România de Mâine.    Editura Fundaţiei România de Mâine. e) henoteiste sau f) panteiste? Lecţia 7. h) Gebeleizis sau i) Ea? Lecţia 11. 59­65.   cu   elementele   coloanei   din   dreapta. c) politeiste. Întrebări de autoevaluare pe capitole: Lecţia 1. i) mărturisirea de credinţă sau j) botezul? Lecţia   12.  Întrebare:   Este   adevărat   sau   fals   faptul   că   Moise   reprezintă   profetul  zoroastrismului? Lecţia   10.

30 . d) catolicismul. Întrebare: Este incorect sau corect faptul că omul religios reprezintă  omul total în viziunea savantului român în ştiinţa religiei.  g) cultul zeiţei Anahita sau h) protestantismul? Lecţia 14.Lecţia 13. Evaluarea (examen) computerizată sub formă de teste de tip grilă. Mircea Eliade? 8. f) maniheismul. c) neoprotestantismul. b) cultul lui  Zalmoxis. e) cultul lui Mithra. Întrebare: Care sunt confesiunile creştine: a) ortodoxia.