JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi

JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

Conf.dr. JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi, 2008

Referent ştiinţific: Conf.univ.dr. Petru Vâţă Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

PREFAŢĂ
Lucrarea de faţă reprezintă o variantă îmbunătăţită a cursului publicat anterior de catre autor. Ea prezintă noţiuni fundamentale ale analizei matematice cum ar fi cele de limită, continuitate, diferenţiabilitate, integrabilitate, etc. Acest material reprezintă rodul activităţii universitare din ultimii ani, cursuri ţinute la diferite facultăţi ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, de către autor. Pentru o mai bună înţelegere a chestiunilor teoretice, cartea are numeroase observaţii, exemple, probleme propuse spre rezolvare şi probleme rezolvate. Prezentul curs se adresează studenţilor din anul I ai facultăţilor cu profil tehnic şi universitar, profesorilor din licee care îşi matematica modernă a zilelor noastre. Tuturor cititorilor mei, studenţi, profesori de matematica, ingineri, interesaţi de rezolvarea unor probleme matematice, autorul le urează lectură interesantă şi să găsească în paginile lucrării ceea îşi doresc. În încheiere, ţin să exprim mulţumiri domnilor conf.dr. Petru Vâţă şi conf.dr. Ion Mirică, pentru răbdarea şi atenţia cu care au citit întregul manuscris, făcând observaţii utile, de care am ţinut seama în redactarea finală a lucrării. Autorul rămâne îndatorat tuturor acelora care îi vor trimite sugestii, alte puncte de vedere sau vor avea amabilitatea de a-i semnala eventualele erori structurate în lucrare. pregătesc examenele de definitivare sau grad, cât şi tuturor celor care doresc să înveţe şi să aprofundeze

Galaţi, septembrie, 2008

J. Crînganu

Ion Mirică Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi .Referenţi ştiinţifici : Conf. dr. dr. Petru Vâţă Conf. univ. univ.

65 4.. Derivate parţiale de ordinul întâi……………96 6. Serii alternate…………………………………………………………….. Serii divergente…………………………………….. Definiţie.1..7 CAP.2.4. Serii cu termeni oarecare……………………………………………….Derivata după o direcţie. Diferenţiala unei funcţii……………………………………………………87 5.1.2. Funcţii continue……………………………………………………………71 4.. 9 CAP.3. Derivate şi diferenţiale de ordin superior………………………………...4.2.17 2..65 4.31 2.83 5.83 5.33 CAP.88 CAP.59 3.. Serii convergente.1.. Proprietăţi ale funcţiilor continue………………………………………. Elemente de topologie în spaţii metrice………………………………. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ …………………………………………. Funcţii uniform continue………………………………………………….44 3..4..17 2. FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE……………………………………….61 CAP. SPAŢII METRICE..4.5...96 6.Spaţii metrice.3. MULŢIMI.. 1.2.48 3... SERII DE NUMERE REALE………………………………………………. Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile……………. Şiruri în spaţii metrice…………………………………………………….1.3..2.2.CUPRINS PREFAŢĂ………………………………………………………………………………. Limita unei funcţii într-un punct………………………………………….79 CAP.5.75 4.44 3. Exemple………………………………………. Şiruri în spaţii metrice particulare……………………………………….. FUNCŢII……………………………………………….….19 2.3. Spaţii metrice complete…………………………………………………. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE………………………. Serii cu termeni pozitivi……………………………………………….1.99 .3.22 2. RELAŢII. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢILOR DE MAI MULTE VARIABILE……………………………………………….Proprietăţi de bază ale derivatei………………………………………….6..

..………….…………….………………..…..……….………173 8. INTEGRALA RIEMANN………………………..222 11.. Integrale curbilinii de speţa întâi……………………………….Integrale duble…………………………………………. Integrale improprii de speţa a doua……………………………..183 9..178 CAP. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală………………. INTEGRALE IMPROPRII…………………. 10..2.1.166 8..1..222 11... Serii de funcţii……………………………………………………. Funcţii şi sisteme de funcţii implicite………………………………….118 6.3..244 12.………. 8.211 CAP..…. INTEGRALE CU PARAMETRU……….4..2....3 Serii de puteri…………………………………………….271 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………279 ..127 CAP..……………………………. Integralele lui Euler……………………………………………………….……………….………143 7..191 9.…….. ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII………………..…. Aplicaţii ale integralei definite……………………………………………. INTEGRALE CURBILINII…………………. Integrale improprii de speţa întâi……………………………………….1.…..2..Şiruri de funcţii……………………………………….196 CAP.3.…….143 7. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior……………………...108 6.5.1..……….1.2.….3.6.3.. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse………………………………….………...…………..….……. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile………….…...….232 CAP.….158 CAP.……………………. INTEGRALE MULTIPLE…….…………………….. Integrala definită……………………………………………. 9.….153 7.105 6. Integrale curbilinii de speţa a doua………………………….244 12..……………………….183 9..…………………………….262 12. Integrale de suprafaţă…………………………………...…. Integrale triple……………………………………………..6. 11..166 8.2. 12.………………. 7.

y∈X. y∈ X astfel încât xρy ⇒ yρx. U Cx = X. FUNCŢII Fie X.-9- CAPITOLUL 1 MULŢIMI. Definiţia 1. Y două mulţimi nevide şi X x Y = { (x. Se numeşte codomeniu al relaţiei ρ mulţimea Im(ρ) = { y∈Y : (∃)x∈X astfel încât (x. xρy ⇒ Cx ∩ Cy = Ø. (E2) ρ este simetrică: (∀) x.y): x∈X. (∀)x∈X ⇒ Cx ≠ Ø.y)∈Gρ }. Fie X ≠ Ø. Dacă (x. Dintre relaţiile definite între elementele aceleiaşi mulţimi se disting relaţiile de echivalenţa şi de ordine. produsul lor cartezian.Gρ).2. (E3) ρ este tranzitivă: (∀) x. Dacă x∈X definim Cx = { y∈X : yρx } – clasa de echivalenţă a lui x.y)∈Gρ }. Se numeşte domeniu al relaţiei ρ multimea D(ρ) = { x∈X : (∃)y∈Y astfel încât (x.1. Definiţia 1.Y. Se numeşte relaţie binară între elementele mulţimilor X şi Y tripletul ρ = (X. y∈Y }. 2. x∈X . xρy ⇔ Cx = Cy . 4.y) ∈ Gρ spunem că x este în relaţia ρ cu y şi scriem xρy. 3. y. unde Gρ ⊂ X x Y se numeşte graficul relaţiei ρ. z ∈ X astfel încât xρy şi yρz ⇒ xρz. RELAŢII. Dacă X = Y atunci ρ se numeşte relaţie binară pe X (sau relaţie pe X). O relaţie ρ pe X se numeşte relaţie de echivalenţă dacă (E1) ρ este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ xρx. Din definiţie rezultă imediat următoarele proprietăţi ale claselor de echivalenţă: 1. dacă x.

Dacă m∈X este minorant şi m ∈ A atunci m se numeşte cel mai mic element al mulţimii A şi se notează m = minA.10 - Mulţimea notată X/ρ = { Cx : x∈X } se numeşte mulţimea claselor de echivalenţă. ≤ ) mulţime total ordonată. nevidă. Un element M∈X se numeşte majorant pentru A dacă x ≤ M. Definiţia 1.4. (O2) “≤” este antisimetrică: (∀) x. ≤ ) o mulţime ordonată şi A ⊂ X. Definiţia 1.I) ( “I” relaţia de divizibilitate) este ordonată dar nu este total ordonată. Observaţie.z∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. Dacă M∈X este majorant şi M ∈ A atunci M se numeşte cel mai mare element al mulţimii A şi se notează M = maxA. 2. iar ( X. notată “≤” se numeşte relaţie de ordine pe X dacă (O1) “≤” este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ x ≤ x. . O relaţie ρ pe X. relaţia de ordine se numeşte relaţie de ordine totală. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic. 1. ≤ ) se numeşte mulţime ordonată. Exemple. Un element m∈X se numeşte minorant pentru A dacă m ≤ x. Dacă X ≠ Ø atunci relaţia de incluziune este o relaţie de ordine pe mulţimea părţilor lui X. Dacă submulţimea A ⊂ X are minoranţi (respectiv majoranţi) spunem că A este minorată sau mărginită inferior (respectiv majorată sau mărginită superior). mulţime notată cu P(X). Perechea ( X.y∈X avem x ≤ y sau y ≤ x.y.. (∀)x∈A. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element.y∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. Mulţimea A se numeşte mărginită dacă este minorată şi majorată. Fie ( X .3. Dacă (∀) x. (∀)x∈A. (N*. (O3) “≤” este tranzitivă: (∀) x.

±2.mulţimea numerelor întregi. 2) (∀) x. Mulţimea numerelor reale Pornind de la mulţimea numerelor naturale N = { 0. Q={ m : m. Dacă există infA (respectiv supA).z∈R ⇒ (x+y)+z = x+(y+z). acesta se numeşte margine inferioară sau infimum (respectiv margine superioară sau supremum) şi se notează infA (respectiv supA).y. notată cu R vom prezenta o construcţie axiomatică. Numim mulţimea numerelor reale o mulţime R înzestrată cu două operaţii algebrice: “+” – adunarea.y..2.y) → xy ∈ R. n Pentru mulţimea numerelor reale. n ≠ 0 } . Observaţii. 1. 2.+.5.…} se poate face o construcţie riguroasă a mulţimilor Z şi Q (vezi [7]): Z = { 0. (x. 3) (∃) 0∈R astfel încât 0+ x = x.11 - Definiţia 1.…} . 4) (∀) x∈R. (∀)x∈R.z∈R ⇒ (xy)z = x(yz). . Dacă A admite minoranţi (respectiv majoranţi) şi mulţimea minoranţilor (respectiv a majoranţilor) lui A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element.mulţimea numerelor raţionale..y∈R ⇒ x+ y = y+ x. “•” – înmulţirea. (∃)x’ = -x∈R astfel încât x+ (-x) = 0. (x.1. adică 1) (∀) x.6. Definiţia 1. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic. 5) (∀) x. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element atunci există infA = minA (respectiv supA = maxA).) este corp comutativ.±1.y) → x + y ∈ R. şi cu o relaţie de ordine totală “≤” care satisfac următoarele grupe de axiome Ι (R.n∈Z.

nevidă şi majorată există margine superioară.y.y. 9) (∀) x. 3. (∀) x.x = x. Aceste elemente le vom numi numere naturale iar mulţimea lor o vom nota cu N. De asemenea.y∈Z. (∀) x. Dacă n∈N atunci –n∈R şi mulţimea elementelor 0. (∀) x.y. . mai scriem y > x (respectiv y ≥ x). atunci xy-1∈R iar mulţimea elementelor de forma xy-1 cu x.y.-1. Din axiomele lui R.-2. (∃)x-1 = ∈R astfel încât x .y∈R definim x-y = x+(-y) iar dacă. dacă x < y(respectiv x ≤ y). 8) (∀) x∈R. y ≠ 0 o vom numi mulţimea numerelor raţionale şi o vom nota cu Q. numită de ordine strictă şi definită astfel: x < y <=> x ≤ y şi x ≠ y. cum 1∈R rezultă că şi elementele 2=1+1. 1 x ΙΙΙ Axioma de completitudine a lui Cantor-Dedekind: Pentru orice submulţime A ⊂ R.y∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. adică: 10) 11) 12) 13) 14) 15) (∀) x∈R ⇒ x ≤ x. ΙΙ (R.z∈R cu x ≤ y şi 0 ≤z ⇒ xz ≤ yz. 1. (∀) x.y∈Z. Dacă x. Pentru (∀)x. (∀)x∈R.z∈R ⇒ x(y+z) = xy+ xz.y∈R avem x ≤ y sau y ≤ x. (∀) x.. y 2. 1 ≠ 0 astfel încât 1. (∀)x.1.12 - 6) (∀) x.y∈R. în plus. supA∈R.2. y ≠ 0 atunci x = xy-1. 3=(1+1)+1. x ≠ 0. Relaţiei de ordine “≤” i se poate ataşa relaţia “<”. Să observăm că N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R. x-1 =1.z∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. 7) (∃) 1∈R.… o vom nota cu Z şi se numeşte mulţimea numerelor întregi.y∈R ⇒ xy = yx. Observaţii. ≤) este total ordonată şi relaţia “≤” este compatibilă cu structura de corp.… vor aparţine lui R. y ≠ 0.z∈R cu x ≤ y ⇒ x + z ≤ y + z.

[a.b) = { x∈R : a < x < b }. daca x ≥ 0 x =⎨ ⎩− x. R * . . (∀) x∈A. (∃) xε ∈ A asfel încât xε > M-ε. Pentru orice număr real x definim modulul sau valoarea absolută a lui x. Prin definiţie (a. Fie A ⊂ R nevidă şi mărginită. R+ ∩ R.a] = Ø.13 - Numerele reale x pentru care x ≥ 0( respectiv x > 0 ) se vor numi numere pozitive(respectiv strict pozitive).. prin ⎧ x.a ) = { x∈R : x < a} ..1.mulţimea numerelor reale strict negative.b) = { x∈R : a ≤ x < b }. [a.a ) = [a. b∈R. (-∞.b] = { x∈R : a < x ≤ b }.a] = {a}. notat IxI. Atunci (∃) M = supA ∈ R şi este caracterizat astfel : i) ii) x ≤ M.mulţimea numerelor reale strict pozitive. se vor numi numere negative (respectiv strict negative). + R.= {0}.a) = (a. (a. ( a. a < b definim mulţimile (a.a] = { x∈R : x ≤ a}. numite şi intervale mărginite.mulţimea numerelor reale pozitive. iar numerele reale x pentru care x ≤ 0 (respectiv x < 0).b∈I şi a ≤ c ≤ b ⇒ c ∈ I. [a. O mulţime I⊂R se numeşte interval dacă pentru (∀) a. Dacă a.mulţimea numerelor reale negative.∞ ) = { x∈R : x ≥ a}. R * .∞ ) = { x∈R : x > a}. Pe R se mai definesc şi următoarele tipuri de intervale nemărginite: (-∞.b] = { x∈R : a ≤ x ≤ b }. daca x < 0 Din axioma lui Cantor-Dedekind şi definiţia marginii superioare (respectiv inferioare) obţinem urmatoarele două teoreme: Teorema1. Vom nota prin R+ . (∀) ε > 0. [a. − Atunci R = R+ ∪ R -.

(∀)x∈R. Presupunem prin reducere la absurd ca nx ≤ y. ■ m ≤ x. Dacă A nu admite minoranţi. Demonstraţie. Dacă x > 0 şi y > 0 atunci există n ∈ N* asfel încât nx > y. (∀) n∈N*. prin definiţie supA = +∞. In felul acesta R devine total ordonată şi orice submulţime nevidă A ⊂ R are atât supremum cât si infimum. care contrazice faptul că M = supA. există n0∈N* astfel încât xε= n0x şi atunci vom avea M-x < n0x ≤ M. (∀) ε > 0. prin definiţie infA = -∞. Pentru ε = x > 0 există xε∈A astfel încât M-x < xε ≤ M. Următoarea teoremă este cunoscută şi sub numele de proprietatea lui Observaţie.14 - Teorema1. (∃) xε ∈ A astfel încât xε < m + ε.1 există M = supA ∈ R. (∀)x∈ R . -∞ < x . Atunci A este nevidă şi majorată şi din teorema 1. Fie A={nx: n∈N*}. x ≠ -∞.2. Cum xε∈A. de unde M < ( n0+1)x∈A.3. Definim R = R ∪{-∞. Fie A ⊂ R nevidă.. (∀) x∈A. x < +∞. Dacă A nu admite majoranţi. Atunci (∃) m = infA ∈ R şi este caracterizat astfel: i) ii) Arhimede: Teorema1. Astfel se definesc: ∞ +x = x+∞ = ∞. deoarece se poate stabili o corespondenta bijectivă (bijecţia lui Descartes) între elementele lui R şi mulţimea punctelor de pe o dreaptă.+∞} şi vom numi aceasta mulţime dreapta reală încheiată (sau mulţimea extinsă a numerelor reale). Fie A ⊂ R nevidă şi minorată. Mulţimea numerelor reale se mai numeşte şi dreapta reală. . Operaţiile algebrice ale mulţimii R se extind la R fără a fi însă peste tot definite. Relaţia de ordine uzuală din R se extinde pe R prin convenţiile -∞ < +∞ .

⎧+ ∞. operator sau reprezentare. . x ≠ +∞. Y.a < b se definesc în R următoarele tipuri de intervale: (a..b] = { x∈ R : a ≤ x ≤b }. daca x > 0 ∞⋅x = x⋅∞ = ⎨ ⎩− ∞.∞ . [a. Se numeşte funcţie de la X la Y o relaţie f = (X.b) = { x∈ R : a ≤ x <b }. B ⊂ Y. x∈X.15 - -∞ + x = x+ (-∞) = -∞. ∞0 . operaţie. ∞ .b∈ R . Mulţimea X se numeşte mulţime de definiţie a funcţiei f. 0. (∀) x∈X si (∀) (x. A ⊂ X. transformare.7.y) ∈ Gf ) . Pentru o funcţie se folsesc notaţiile : f : X → Y sau x → f(x). Y codomeniu (sau domeniul valorilor) iar Gf ⊂ X ×Y se numeşte graficul funcţiei f. daca x < 0 Nu sunt definite operaţiile: ∞ -∞ . y2) ∈ Gf ⇒ y1 = y2 (deci oricărui element x∈X i se asociază un unic element y∈Y astfel încât (x. Fie f : X → Y o funcţie. [a. Gf ) cu proprietăţile i) ii) D(f) =X. Definiţia 1. (a. (x. Observaţie. În locul termenului de funcţie se mai folosesc şi termenii de aplicaţie. Funcţii Fie X şi Y două mulţimi nevide.y1). etc… ∞ Dacă a.b] = { x∈ R : a < x ≤b }.b) = { x∈ R : a < x < b }. (∀) x∈ R .

Se arată că funcţia g. O funcţie f :X → Y se numeşte bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.16 - Mulţimea f(A) = { f(x) : x ∈ A} ⊂ Y se numeşte imaginea directă a lui A prin funcţia f iar mulţimea f-1(B) = { x∈X : f(x) ∈ B} se va numi imaginea inversă a lui B prin funcţia f. O funcţie f : X → Y se numeşte injectivă dacă pentru (∀)x1. în ipoteza că există.. O funcţie f :X → Y se numeşte inversabilă dacă (∃) g :Y → X astfel încât f ο g = 1Y şi g ο f = 1X. este unică şi prin definiţie g se numeşte inversa funcţiei f şi se notează g = f -1.4. . (∃)x∈X astfel încât f(x) = y (sau echivalent Imf =Y). Teorema 1. (∀) x∈X. O funcţie f : X → Y se numeşte surjectivă dacă pentru (∀)y∈Y. unde h(x) = g(f(x)). h = g ο f. Fie 1X : X → X funcţia identică pe X. 1X(x) = x. O funcţie f : X → Y este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă. oricare ar fi x∈X şi 1Y:Y→Y funcţia identică pe Y.x2 ∈ X cu x1 ≠ x2 ⇒ f(x1) ≠ f(x2). Dacă f :X → Y şi g : Y → Z definim funcţia compusă h : X → Z.

y2. d(x. de coordonate x si respectiv y. 2. 3.y) = ⎨ ⎧ 1 .y)+ d(y.z) ≤ d(x. Spaţii metrice. 1. xn) ≤ d(x1.. (∀) x. d:Rn× Rn→R. daca x = y.y)=|x-y|. yn). Pe orice mulţime X ≠ Ø se poate defini o structură de spaţiu metric.y∈X si d(x. dacă n = 2 . (∀)x. (M2) d(x. 2. Inegalitatea (M3) se mai numeşte şi inegalitatea triunghiului. Să observăm că. Exemple.y)= ∑ (x i =1 n i − yi )2 . xn∈X.1. Exemple Definiţia 2. daca x ≠ y ⎩ 0 . y ∈ X. d:R×R→R.In acest sens fie d : X × X → R. O funcţie d : X × X→ R se numeşte metrică (sau distanţa) pe X dacă: (M1) d(x.x2.….…. 1. n y=(y1. (M3) d(x.z). (∀)x. Să observăm că d(x.17 - CAPITOLUL 2 SPAŢII METRICE.1.z ∈ X.y∈R. Elementele unui spaţiu metric se numesc puncte. 4.y) ≥ 0. X=R. se arată prin inducţie matematică că d(x1. Fie X ≠ Ø. numită şi distanţa euclidiană. x2)+ d(x2. xn). 5.y) = d(y. xn). ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE 2. Pe aceeaşi mulţime se pot defini mai multe metrici deci mai multe structuri de spaţiu metric. X=Rn. x2 .y. Observaţii.y) reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) între două puncte M şi N de pe axa reală. x=(x1.1. numită şi distanţa euclidiană. n ≥ 3.y) = 0 ⇔ x = y. Definiţie.x).y∈R . d(x. Dacă x1.n≥1. d(x. (∀) x. x3)+…+ d(xn-1.…. (∀)x.

Observaţie. .n i =1 i Să observăm că. (∀) λ ∈K. 2. y ∈ X. Un spaţiu vectorial înzestrat cu o normă se numeşte spaţiu vectorial normat.|| ) este un spaţiu vectorial normat. ||x|| = |x|. y∈X. de exemplu: ||x||1 = n ∑ x . (∀) x ∈X. Definiţia 2. Exemple. Un spaţiu vectorial normat este un spaţiu metric cu distanţa indusă de norma astfel: d(x. (∀) x ∈ R. pentru n = 1. ||x|| = ∑x i =1 n 2 i . (∀) x. y2). ||. (∀) x. Fie X/K (K = R sau C) spaţiu vectorial.y) = ( x1 − y1)2 + ( x 2 − y 2 )2 reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) dintre două puncte din plan M(x1. (∀) x∈Rn.y) = max xi − yi . xn). x = (x1.1. Se numeşte norma pe X o funcţie reală notată ||⋅|| : X → R cu proprietăţile: (N1) ||x|| ≥ 0. i =1.….n O clasă importantă de spaţii metrice sunt spaţiile vectoriale normate. (∀) x∈X şi ||x|| = 0 ⇔ x = θ. ||x|| 2 = max xi .y) = ||x-y||. (N2) ||λx|| = |λ| ||x||. Astfel ( Rn. x2) şi N(y1.y) = n ∑x i =1 i − yi . Pe Rn se pot defini şi alte norme. x2. (N3) ||x+y|| ≤ ||x|| + ||y||. X = Rn. ||x||1 = ||x||2 = ||x|| = |x|.18 - atunci d(x. n ≥1.2. 1. i =1. (∀) x∈R.. Pe Rn se pot defini şi alte distanţe. d2(x. X = R. de exemplu: d1(x.

Fie (X. Fie (X. d = d(x.2.y2)∈R2: (y1-x1)2 + + (y2-x2)2 < r2} =interiorul cercului de centru C(x1. Definiţia 2.x2).2. r) ∩ B(y.d) spaţiu metric. 2. r).r) = ∅. 1. (∃) r > 0 astfel încât B(x. Dacă (∃) z ∈ B(x.2. x + r) centrat în x. d(x.y) = (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 .r) = {y∈R2:d(y.y∈X.y) > 0 şi r = . atunci 0 < d(x. Se numeşte şir de puncte în d 3 d 3 spaţiul metric X o funcţie f :N → X . x + r). fie x.19 - 2..Valorile acestei funcţii le notăm cu xn = f(n)∈X şi pentru un şir mai folosim notaţia (xn )n∈N sau (xn).r. Definiţia 2. . Mulţimea notată B(x. Evident B[x. X = R. B(x. d(y.r) ⊂ V.r) = {y ∈ R : |y-x| < r} = (x-r.x = (x1. O proprietate importantă a spaţiilor metrice este aceea de separabilitate.y) = d ≤ d(x. x ≠ y.1.x) = |x-y|. Într-adevăr. r] = [x . y = (y1. iar B[x.x)<r} ={y∈R2: (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 <r} ={y =(y1.2. r) . contradicţie. deci bila deschisă este intervalul deschis (x .x) ≤ r } bilă (sau sferă) închisă de centru x şi rază r.x2) şi rază r. O mulţime A ⊂ X se numeşte mărginită dacă (∃) x∈X şi r > 0 astfel încât A ⊂ B(x. B(x. adică (∀) x. x + r]. Exemple.y∈X.r. Şiruri în spaţii metrice Definiţia 2.3. Fie ϑ (x) = { V ⊂ X : V vecinătate pentru x } = mulţimea vecinătăţilor lui x.y2).x) < r } se numeşte bilă (sau sferă) deschisă de centru x si raza r.y∈R2 . X = R2.r] = { y∈X :d(y. O mulţime V ⊂ X se numeşte vecinătate pentru x∈X dacă (∃) r > 0 astfel încât B(x. r) ∩ B(y.r)∩B(y.r) = { y ∈ X: d(y. r) = ∅.x ≠ y. z) + d(z. Atunci B(x. x ∈ X si r > 0. y) < r+ r = 2r = 2 .d) spaţiu metric. (∀)x.2.

n→∞ În caz contrar şirul (xn) este divergent. d(xn+p. d(xn. Un şir (xn) din spaţiul metric (X.. Dacă (xn) ⊂ X este un şir convergent către x∈X atunci în orice vecinătate V a lui x se află toţi termenii şirului (deci o infinitate) exceptând un număr finit. Definiţia 2.xn) < ε.5. ■ Definiţia 2.20 - Dacă (xn) este un şir în spaţiul metric (X.. Fie (X. (∀) n ∈ N.x) < ε.d) un spaţiu metric.2.x)< ε. atunci (∃)r > 0 astfel încât B(x. unde subşir al şirului (xn) şi scriem ( xk ) ⊂ (xn). sau echivalent xn∈B(x.d) si ko<k1<.x))n∈N este convergent către zero. d(xm.r) ⊂ V şi folosind 2) (∃) n = nv∈N astfel încât (∀) n ≥ nv. (xn) ⊂ X si x∈X. . este un şir strict crescător de numere naturale atunci şirul (yn) .⇒ 1. d(xn. Cum (kn) este strict crescător rezultă că kn ≥ n.⇒ 2. (∃)nε∈N astfel încât (∀)m.x) < r.d) se numeşte şir Cauchy (sau fundamental) dacă (∀) ε > 0. evident. lim xn = x . 3.<kn<. (∀) ε > 0. Demonstraţie.. cu p∈N): (∀) ε > 0. xn ∈Vε = B(x. (∀) n ≥ nv. ⇔ 3.2. Observaţie. Propoziţia 2. Fie V ∈ ϑ(x) . sau echivalent (luând m = n+p. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. (∃) nv∈N astfel încât xn∈V.4. n→∞ 2.. Un şir (xn) ⊂ X este convergent către x∈X şi scriem xn → x sau lim xn = x dacă (∀)V∈ϑ (x).. 2.r) ⊂V (∀)n≥nv. Din 1) (∃) n = nε∈N astfel încât (∀) n ≥ nε.Următoarele afirmaţii sunt echivalente: 1.xn) < ε.1. n yn = xk se numeşte n Observaţie. Fie ε > 0 si Vε = B(x. sau echivalent d(xn.2. 1. şirul de numere reale (d(xn. ε) ∈ ϑ(x). ε). (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε. 2.n≥nε.

xn) ≤ d(xm. Fie (xn) ⊂ X. xn → x şi (xk n ) ⊂ (xn) un subşir al său. Cum kn ≥ n.1). Presupunem prin absurd că (∃) x. d(xm. r).1. (∀) n ∈ N. (∀) n ≥ nε. 2. (∃) n1∈N astfel încât xn∈B(x.xn) < 1. 2 2 3. Luând r = max {1..Cum xn → y. xn → x∈X şi ε > 0.d) un spaţiu metric. (∀) n ≥ n2.r). Fie (xn) ⊂ X. deci (xn) este şir marginit. Orice şir convergent este şir Cauchy. Pentru (∀) ε > 0.x) < .Pentru n = n0 obţinem d(xm. rezultă xn ∈B(xn 0 .adică xm∈B(xn 0 . x) < ε. Cum xn → x. Fie (xn) ⊂ X şir Cauchy şi ε =1. 2 Pentru m. xn 0 -1)}. (∀) n ≥ nε.xn 0 ) <1. (∀) n ∈ N rezultă că d(xk n .. Fie (X. Cum X este separat (∃) r > 0 astfel încât B(x. Orice şir Cauchy este mărginit. (∃) nε ∈ N astfel încât d(xn. adică xk n → x. ■ .r) ∩ B(y.d(xn. 3. x ≠ y astfel încât xn → x.xn) < ε ε + = ε .r)= Ø.n2) avem xn∈B(x.2.x) < ε. (∀) n ≥ n1.. contradicţie. 4.r) = ∅. Atunci (∃)nε ∈N astfel încât ε (∀) n ≥ nε. dacă (xn)este convergent atunci (xn) este mărginit.r) ∩ B(y.d(xn 0 . Dacă un şir este convergent. 4.r). (∀) m ≥ n0. În particular. (∃) n2∈N astfel încât xn∈B(y.x0). Orice subşir al unui şir convergent este convergent către aceeasi limită.. Atunci (∃) n0 ∈ N astfel încât (∀) m. xn → y. n ≥ nε.x) + d(x. Pentru n ≥ max(n1. Atunci: 1.d( xn 0 . (∀) m ≥ n0 .. 1. n ≥n0 d(xm. Fie (xn) ⊂ X. y ∈ X. Demonstraţie.21 - Teorema 2. limita este unică. deci (xn) este şir Cauchy. 2.

cu p∈N) : (∀) ε > 0. (∀) n ∈ N. sau echivalent: (∃) M > 0 astfel încât |xn| ≤ M. | xm-xn | < ε.3 Şiruri în spaţii metrice particulare Proprietăţile generale ale şirurilor în spaţii metrice rămân valabile şi în spaţiile metrice particulare R. Definiţia 2. Un şir (xn) ⊂ R este mărginit dacă este mărginit inferior şi superior.r) = (x-r.2 o mulţime V ⊂ R este vecinătate pentru x∈R dacă ( ∃ ) r > 0 astfel încât B(x.2. Un şir (xn) ⊂ R este nemărginit dacă nu este mărginit. Conform definiţiei 2. adică dacă (∃) α ∈ R (respectiv β ∈ R) astfel încât xn ≥ α (respectiv xn ≤ β). (∀) n ∈ N.n ≥nε. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton crescător (respectiv descrescător) dacă xn+1 ≥ xn (respectiv ≤ ).2. (∀) n∈N. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton dacă este monoton crescător sau monoton descrescător. Dacă inegalităţile sunt stricte. distanţa euclidiană. (∃) nε∈N astfel încât (∀)m.y|. În aceste spaţii.2. (∀) p ≥ 1. Şiruri de numere reale Fie spaţiul metric X = R şi d(x. (∃) nε ∈ N astfel încât | xn-x | < ε. Din propoziţia 2. (∀) n ∈N. . Definiţia 2.3. k ≥ 2. pe lângă proprietăţile generale şirurile au şi proprietăţi specifice.x+r) ⊂ V. sau echivalent (luând m = n+p.22 - 2. (∀) n ≥ n ε . | xn+p-xn | < ε. y) = |x . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε.3. Conform definiţiei 2.1.2. A. Rk. adică dacă (∃) α.5 un şir (xn) ⊂ R este şir Cauchy dacă (∀) ε > 0. (xn) se numeşte strict crescător (respectiv strict descrescător). β ∈ R astfel α ≤ xn ≤ β.1 un şir de numere reale (xn) ⊂ R este convergent către x∈R ⇔ (∀) ε > 0.. Un şir (xn) ⊂ R este marginit inferior (respectiv superior) dacă mulţimea termenilor săi este minorată (respectiv majorată).

yn → y∈R. (∀) n ∈ N şi lim x n = lim zn = x ∈ R . Un şir de numere reale este convergent dacă şi numai dacă este şir Cauchy. lim ( xn + yn ) = x + y.4. lim xn x = . Orice şir mărginit de numere reale are cel puţin un subşir convergent.2. 4. Dacă (xn).1. În continuare vom arăta că noţiunile de şir numeric convergent şi şir Cauchy sunt echivalente. Fie (xn). Orice şir de numere reale monoton crescător şi mărginit superior este convergent iar limita sa este marginea superioară a mulţimii termenilor săi. ⎜ ⎜ yn ≠ 0 . (zn) sunt trei şiruri de numere reale astfel încât xn ≤ yn ≤ zn. (Cesàro).23 - Prezentăm în continuare câteva rezultate cunoscute referitoare la convergenţa şirurilor: Teorema 2. cu λ∈ R. Atunci şirurile (xn + yn). (λ xn). . 2. cu ⎟ ⎝ yn ⎠ 2. (Teorema cleştelui). (Weierstrass). atunci n→∞ n→∞ (yn) este convergent şi lim yn = x . (Cauchy).3. Orice şir de numere reale monoton descrescător şi mărginit inferior este convergent iar limita sa este marginea inferioară a mulţimii termenilor săi. n→∞ yn y Teorema 2. lim ( xn yn ) = xy .5.3.3. (xnyn). n→∞ n→∞ 3.3. Teorema 2. n→∞ Teorema 2. lim (λxn ) = λx . 1. (yn) două şiruri de numere reale astfel încât xn→x∈R. (yn). daca y ≠ 0. sunt convergente şi 1. n→∞ ⎛ xn ⎞ ⎟ . Teorema 2.3.3..

x | < şi demonstraţia este încheiată. daca n + 1 > ⇔ n > − 1.3 şirul (xn) conţine un subşir convergent (xk n ).xn | = | xm . xn → x ∈R. n. + ≤ + ... p ∈ N. fie x∈R..xk n + xk n -x | ≤ | xn . (∀) n ≥ nε. x∈R.. limita sa. Exemplu.. deci convergent. (∃) nε∈N astfel încât | xk n -x | < Pentru n ≥ nε..n ≥ nε vom avea | xm . Vom arata ca (xn) este sir Cauchy. Fie ε > 0. Vom arăta ca xn → x. + − = n + p n + p +1 (n + p)(n + p + 1) n + 1 n + 2 n + 2 n + 3 1 1 1 1 1 = − < < ε. i) Fie (xn) ⊂ R. Cum (xn) este sir Cauchy.xk n | + | xk n ..xn | ≤ | xm – x | + | xn – x | < < ε ε + = ε. deci (xn) este sir Cauchy. cum kn ≥ n ≥ nε vom avea | xn-x | = | xn . ε şi atunci 2 Fie ε > 0.1 (xn) este mărginit şi din teorema 2. | xn-x | < pentru m. Fie sirul cu termenul general x n = ∑ n ε ... (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) (n + 1)(n + 2) 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + .. cum xn → x.24 - Demonstraţie. Vom avea: xn +p − xn = + sin(n + 1)x sin(n + p)x 1 + . cum xk n → x. (∃) nε∈N astfel incat (∀) n ≥ nε... x n + p − xn < ε .3..x + x . Vom arăta ) k =1 k (k + 1 că (xn) este şir Cauchy. să presupunem că (xn) este şir Cauchy şi vom arăta că (∃)x∈R astfel încat xn → x. din teorema 2. deci . Fie ε > 0. n +1 n + p +1 n +1 ε ε 1 Fie nε = [ ] şi atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 vom avea ε (xn) este şir Cauchy.2. 2 ε ε + =ε 2 2 ■ sin kx . 2 2 ii) Reciproc.

+∞). n→∞ n→∞ 4. Definiţia 2. 1. (∃) nv ∈ N astfel încât xn∈V.3. (∀) n ≥ nε. n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ 3. lim xn = +∞ . (∃) nε ∈ N astfel încât xn < -ε. (∀) n ≥ nv.7. (∀) n ∈N. Dacă (bn) ⊂ R este un şir cu limita -∞ iar (xn) este astfel încât xn ≤ bn.3.3. n→∞ n→∞ n→∞ 2. Dacă lim xn = −∞ şi lim y n = y ∈ R \ {+∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = −∞ . O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru -∞ dacă (∃) a ∈ R astfel încât (.∞ Definiţia 2. Luând vecinătăţi pentru +∞ de forma ( ε. cu ε > 0 rezultă că lim x n = +∞ ⇔ (∀) ε > 0. dacă n→∞ (∀) V∈ϑ(+∞). n→∞ Analog lim xn = −∞ ⇔ (∀) ε > 0. Observaţie.4. 1. n→∞ Teorema 2. n→∞ Prezentăm în continuare câteva rezultate referitoare la şirurile cu limita +∞ sau -∞. Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y > 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = +∞ . Teorema 2. atunci (∃) lim xn = +∞ .3. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru +∞ dacă (∃)a∈R astfel încât (a. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε..25 - Şiruri cu limita + ∞ sau . Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y < 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = −∞ . atunci (∃) lim xn = −∞ . (∀) n ≥ nε. a) ⊂ V.3. n→∞ n→∞ n→∞ . n→∞ 2. Un şir (xn) ⊂ R are limita +∞.+ ∞) ⊂ V. Dacă (an) ⊂ R este un şir cu limita +∞ iar (xn) este astfel încât an ≤ xn. Analog definim şiruri cu limita .6. (∀) n∈N. Dacă lim xn = +∞ şi lim y n = y ∈ R \ {−∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = +∞ .∞.∞.

2 Exemplu. Fie şirul cu termenul general xn = cos .3. xn+1. n→∞ n→ ∞ Observaţie. Elementul y∈ R . Cum lim yn = inf yn rezultă că n→∞ n∈N n→∞ lim sup xn = inf sup xk şi analog n∈N k ≥ n n∈N k ≥n n→∞ lim inf xn = sup inf xk . n→∞ n→∞ 2. Elementul z∈ R . Limită superioară şi limită inferioară Fie (xn) un şir de numere reale şi An = {xn. 2. y = lim yn se numeşte limită superioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează y = lim sup xn sau y = lim xn . Din teroremele 2.8.26 - Teorema 2. z = lim zn se numeşte limită inferioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează z = lim inf xn sau z = lim xn .3.4 şi 2. nπ . Definitia 2.5. 1.3. Observaţie. n∈N.8 rezultă că orice şir monoton de numere reale are limită în R . Fie yn = supAn = sup xk. Dacă (xn) este un şir crescător şi nemărginit superior atunci n→∞ lim xn = +∞ .3. 1. (∀) n∈N. zn = infAn = inf xk . Dacă (xn) este un şir descrescător şi nemărginit inferior atunci n→∞ lim xn = −∞ .. Să observăm că An ⊃ An+1.…}. k ≥n k ≥n Se observă că şirul (yn) este descrescător în timp ce şirul (zn) este crescător şi atunci (yn) şi (zn) au limită în R .

(∀) n∈N rezultă că lim zn ≤ lim yn şi atunci n→∞ n→∞ n→∞ lim inf x n ≤ lim sup xn . atunci (∀) ε > 0. n→∞ Teorema 2. ε (∀) n ≥ nε. 2 2 ε şi cum (yn) este descrescător. Un şir (xn) ⊂ R are limită în R dacă şi numai dacă n→∞ lim inf xn = lim sup xn .9. Presupunem că (xn) are limită în R şi fie x = lim xn . n→∞ n→∞ n→∞ Demonstraţie.3. 2 De aici rezultă că yn ε = sup {xn : n ≥ nε} ≤ x+ ε pentru (∀) n ≥ nε . xn ε +1. (∀) n ≥ nε. ε 2 Trecând la limită cu n → ∞ obţinem n→∞ lim xn = lim yn ≤ x+ n→ ∞ ε < x + ε. (∀) n ∈ N şi yn = sup { cos : k ≥ n} = 1. 1. Cum zn ≤ yn . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ | xn-x | < ε ε . n→∞ . n→∞ În acest caz lim xn = lim inf xn = lim sup xn . n→ ∞ n→ ∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ b) lim xn = +∞. Observaţie. n→ ∞ Analog se arată că lim x n ≥x şi cum lim x n ≤ lim xn va rezulta că x = lim x n = lim xn . yn ≤ yn ≤ x + . adică lim inf xn = +∞ . n→∞ De aici rezultă că zn = inf { xn ε ε . de unde lim zn = +∞ . Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈R. n→∞ 2 Cum ε > 0 este arbitrar rezultă că lim xn ≤ x. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. de unde xn < x + . (∀) n ≥ nε . 2 2 n→∞ (∀) n∈N deci lim inf xn = -1 . deci lim xn < x + ε..27 - Atunci zn = inf { cos n→∞ kπ kπ : k ≥ n} = -1. atunci pentru (∀) ε > 0. lim sup xn = 1. …} ≥ ε şi cum (zn) este crescător n→∞ zn ≥ zn ≥ ε.

Un punct x∈ R se numeste punct limita pentru sirul (xn) daca in orice vecinatate V a lui x se afla o infinitate de termeni ai sirului (xn). deci (∀) ε > 0. deci n→∞ b) x = +∞. (∀) n ≥ n’’ε . presupunem că lim xn = lim x n = x n→∞ n→∞ şi vom arăta că (∃) lim xn = x . (∃) n’ε∈N n→∞ astfel încât |yn-x| < ε. Reciproc. (∀) n ∈ N. atunci din lim zn = +∞ rezulta ca pentru (∀) ε > 0.. (∀) n ≥ n’ε .28 - Cum lim xn ≤ lim xn . Cum xn ≤ sup x k = y n .1) şi (2. deci lim xn = +∞ . Fie A = { x ∈ R : x punct limita pentru sirul (xn)}. (∀) n ≥ nε . n→ ∞ (2. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈ R. _ .6. (∀) n ≥ nε . din (2. rezultă că k ≥n xn < x + ε. rezultă că xn > x . n→∞ c) Cazul x = -∞ se trateaza analog.2) Pentru n ≥ nε = max{n’ε. (∀) n ∈ Ν rezulta ca xn > ε. (∀) n ≥ n’’ε . în acest caz avem lim yn = x şi deci (∀) ε > 0. rezultă că lim xn = +∞ şi deci lim x n = lim xn =+ ∞ .2) vom avea |xn-x| < ε. Cum xn ≥ zn .ε. (∃) n’’ε∈N astfel încât |zn-x| < ε. n→∞ 2.3. n→∞ n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ c) Cazul lim xn = −∞ se tratează analog.n’’ε}. _ ■ Definitia 2.1) n→∞ Pe de altă parte. n→∞ (∃) nε ∈N astfel încât zn > ε. (∀) n ≥ nε . (∀) n ≥ n’ε . lim xn = x . Fie (xn) un sir de numere reale. (2. cum lim x n = x rezultă că lim zn = x . Cum xn ≥ zn.

Atunci n→∞ lim inf x n +1 x ≤ lim inf n xn ≤ lim sup n xn ≤ lim sup n +1 . (∀) k ≥ n0 xk Fie n ≥ n0. Vom arăta că α ≤ β. O vom demonstra pe prima. −n0 sau echivalent x n > (α − ε ) ⋅ a . xn > (α − ε )n a. există un rang n0∈Ν astfel încât xn n∈Ν k ≥ n x k k ≥ n0 inf xk +1 > α − ε .3) xn +1 xn xn −1 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 0 ⋅ xn0 şi folosind (2. (∀) n ≥ n0 n→∞ şi prin trecerea la limită inferioară β = lim inf n xn ≥ lim inf (α − ε )n a = α − ε Cum ε > 0 este arbitrar rezultă β ≥ α şi demonstaţia este încheiată.29 - Observatie. unde a = (α − ε ) Obţinem atunci n→∞ n xn0 > 0 .. Fie x n = cos 1 ⎫ nπ ⎧ . Fie (xn) un şir de numere reale strict pozitive. de unde rezultă că xk xk +1 > α − ε. ■ . Fie α = lim inf n→ ∞ x n +1 . 2 ⎭ 3 ⎩ Observaţie. Dacă (xn) este un şir de numere reale se arată că n→∞ lim inf xn = inf A şi lim sup xn = sup A . n→∞ n→∞ n→∞ xn xn Demonstraţie.3. β = lim n x n . n→∞ xn inegalitatea este evidentă.±1⎬ .± .10. Să presupunem deci α > 0 şi fie ε > 0 astfel încât α − ε > 0 .3) rezultă xn −1 xn − 2 xn0 n −n0 xn > (α − ε ) n ⋅ xn0 . Dacă α = 0. n→∞ Teorema 2. Cum α = lim inf n→∞ x n +1 x = sup inf k +1 > α − ε . n→∞ ( ) Exemplu. Inegalitatea din mijloc este evidentă. vom avea x n = (2. Din definiţie rezultă imediat că x ∈ R este punct limita pentru _ şirul (xn) dacă şi numai dacă exista un subşir xkn ⊂ (xn ) astfel încât lim xkn = x . iar a treia se demonstrază analog. (∀) n ≥ n0 . Atunci A = ⎨0. (∀) n ∈ N .

(xk ) sunt convergente n n ( ) în R..1..…. (∀) n ∈ Ν rezultă că (∀) n ≥ nε . xin − xi ≤ x n − x .30 - Observaţie. k şi vom arăta că xn→x. 2 Teorema 2. B. (∀) i = 1..y2..2. (∀) n ≥ nε . xk este convergent în n n 2 Rk dacă şi numai dacă şirurile componente (x1 ).. x = (x1..Vom arăta că x in → xi. cum x n → x. k si ε > 0.x2... (x k ) numite şiruri componente...xk).. . (∃) nε∈N astfel încât (∀) m. (∀)x. xk ∈ Rk .….unde 0 ≤ L ≤ +∞ atunci xn (∃) nlim n xn →∞ =L. un şir n n ( Dacă (xn) este un şir in Rk atunci termenul său general xn este de forma ) (xn) din Rk este convergent către x∈Rk dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. (x n ) . Un şir (xn) din Rk este şir Cauchy (sau fundamental) dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. xn . “⇐” Presupunem că x in → xi ∈ R. rezultă că dacă (xn) este un şir de numere reale strict pozitive astfel încât (∃) lim n→∞ x n +1 = L . (∃) nε∈N astfel încât || xn – x|| < ε.. y ∈ Rk . x n = x1 . (∀) n ≥ nε. Din teoremele 2.9... adică xin → xi. Un şir (xn) din Rk.. x = (x1..10. k ≥ 2 Fie spaţiul metric Rk cu distanţa euclidiană d(x. deci unui şir (xn) din Rk îi corespunde k şiruri de numere n n 2 reale (x1 ) . k. i =1 k 2 xn = x1 . (∃) nε ∈ Ν astfel încât Cum x n − x < ε.…. Şiruri în spaţiul metric Rk . Demonstraţie. unde x = (x1. .xk)∈Rk... si 2. y ) = x − y = 2 ∑ (xi − yi ) . y =(y1. (∀) i = 1. x 2 . (xn ).x2.”⇒” Presupunem că (xn) este convergent în Rk şi fie n→∞ lim xn = x ∈ Rk . xn .11. Conform propoziţiei 2.3..3.3.yk). n ≥ nε avem xm − xn < ε . xin − xi ≤ xn − x < ε.. Fie i ∈ 1. xk ) .

xn = 1 . n 2 xn Cum lim x1 = lim n n = 1 rezultă că x1 este convergent. n n ( ) 2. x n = ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ n + 1⎠ ⎟ ⎝ ⎠ 2 Avem xn = n→∞ ( 2 x1 . lim xn . ⎜ n n⎟ n→∞ n→∞ ⎝ n→∞ n→∞ ⎠ n ⎛n ⎞ ⎜ n . n n n→∞ 2 Cum lim xn = lim n→∞ n ( ) ⎛ n ⎞ =⎜ ⎟ . convergent.. k ■ Observaţie.. unde 1 ⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ x1 n = n.. x in − xi < Luând nε = max { n1.. ⎝ n + 1⎠ n n→∞ = 1 2 rezultă că xn este convergent.1]..y) = |x-y|. Din această teorema rezultă că în cazul convergenţei avem 2 lim xn = ⎛ lim x1 .1. Cum (xn) este n convergent în R rezultă că (xn) este şir Cauchy în R. ⎟ . n2.3.n ≥ 2 ..31 - Fie ε > 0.. Exemplu. d(x. deci în X. (xn ) . ⎛ n ⎞ ⎟ . Fie X = (0. lim xk ⎞ . (∀) n ≥ 1.d) un spaţiu metric. Exemplu.. xk este şir Cauchy în Rk dacă şi numai n n 2 dacă şirurile (x1 ) .. xn .. Raţionând asemănător ca în demonstraţia teoremei 2. xn = x1 . nk } rezultă că (∀) n ≥ nε vom avea ε ε ε xn − x = ε k .. .. . (∃) niε ∈ Ν astfel încât (∀) n ≥ niε . e ( ) ⎛ 1⎞ În concluzie (xn) este convergent în R2 şi lim xn = ⎜1. se 2 arată că un şir (xn) din Rk. n→∞ ⎝ e⎠ Observaţie. ∑ (x k i =1 i n − xi ) 2 < k⋅ ε2 = ε . Spaţii metrice complete Fie (X.. Fie (xn) ⊂R . atunci el este şir Cauchy. rezultă că.2.. Reciproca nu este în general adevărată.. Din teorema 2. (xk ) sunt şiruri Cauchy în R.4. xn n ).. cum x in → xi . deci xn→x.11. dacă (xn) este un şir de puncte din X.

Fie (X.x1) = αd. fixat şi construim şirul (xn) astfel : x1 = f(x0). Definiţia 2. Pentru n∈N şi p ≥ 1 avem d(xn. Un spaţiu vectorial normat şi complet se numeşte spaţiu Banach. Demonstraţie. Atunci f are un unic punct fix.1.d) în care orice şir Cauchy este convergent se numeşte spaţiu metric complet. unic. Definiţia 2.f(ξ2)) ≤ ≤d(ξ1. Folosind teorema lui Cauchy rezultă că R.x2) = d(f(x0). (∀) x.d) un spaţiu metric. k ≥2 sunt spaţii Banach relativ la distanţa euclidiană. Observăm că: d(x1.f(y)) ≤ αd(x. contradicţie.32 - Cum lim xn = 0 ∉ X rezultă că (xn) nu este convergent în X. x0). Observaţie.4. (Principiul contracţiei sau teorema de punct fix a lui Banach).y). Atunci 0 < d(ξ1.4. Prin inducţie se arată că: d(xn. Unicitatea.4. ξ2) = d(f(ξ1).xn+2)+…+ d(xn+p-1. Teorema 2. d(x2.4.x3) = d(f(x1). Un spaţiu metric (X.y ∈ X. O funcţie f : X → X se numeşte contracţie dacă există α ∈ [0. x2 = f(x1). f(x2)) ≤ αd(x1.d) un spaţiu metric complet şi f : X → X o contracţie.xn+1) + d(xn+1. de unde rezultă α ≥1. n→∞ Definiţia 2. astfel încât f(ξ) = ξ.. ξ2).xn+1) ≤ αnd. Vom arăta că şirul (xn) este şir Cauchy.xn+p) ≤ d(xn. Rk. Fie d = d(x1.3. adică (∃) ξ ∈X. xn = f(xn-1). Fie (X.2.x2) ≤ α2d. (∀) n∈N. Existenţa.1.… Şirul (xn) se mai numeşte şi şirul aproximaţiilor succesive.1) astfel încât d(f(x).ξ2 ∈ X. Fie x0 ∈ X.…. f(x1)) ≤ αd(x0. ξ1 ≠ ξ2 astfel încât f(ξ1) = ξ1 şi f(ξ2) = ξ2.xn+p) ≤ . Presupunem prin absurd că există ξ1.

Cum (X.y)+d(y. .xn+1)+d(xn+1.r) ⊂ D.xn+1)+ d(f(xn). Dacă (X.xn+1)+ αd(xn. fie D = B(x. Fie 0 < r1 < r-d(y.x) < r1+d(y.d) este complet (∃) ξ ∈X astfel încât xn→ ξ. Atunci B(y..33 - ≤ αnd + αn+1d+…+αn+p-1d = αnd 1 − αp αn ≤ d. x ∈X.1. adică n→∞ f(ξ) = ξ. prin trecere la limită cu n → ∞ obţinem d(ξ.x) ≤ d(z. Definiţia 2.f(ξ)) = d(ξ. deci f(x0) = x0 şi demonstraţia este încheiată cu ξ = x0 .1) rezultă că lim αn = 0 şi atunci (∀) ε >0.f(ξ)) ≤ d(ξ. Dacă (X.r) = D.f(ξ)) ≤ d(ξ. Prin definiţie Ø este o mulţime deschisă. 2. adică dacă pentru (∀)x∈D.x). O mulţime F ⊂ X se numeşte închisă dacă CF = X\F este deschisă. ξ) = 0 .f(ξ)) = 0.y) <r1 ⇒ ⇒ d(z. deci (xn) este şir Cauchy.x) < r.d) este un spaţiu metric atunci orice bila deschisa este o multime deschisa si orice bila inchisa este o multime inchisa.d) un spaţiu metric. d Folosind (2.5.xn+p)< ε. deoarece daca z∈B(y. cum α ∈ [0. r > 0 şi y∈D. n→∞ (∃) nε∈N astfel încât αn < 1− α ε . ■ 2. Intr-adevar.4) rezultă că (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥1 avem d(xn.r1) ⇒ d(z. O mulţime nevidă D ⊂ X se numeşte deschisă dacă D este vecinătate pentru orice punct al său. (∀) n ≥ nε. 1− α 1− α (2. Vom arăta că f(ξ) = ξ.r). Elemente de topologie în spaţii metrice Fie (X.d) este un spaţiu metric atunci Ø şi X sunt şi deschise şi închise.4) Dacă d = 0 rezultă x1 = x0. Evident avem d(ξ. Dacă d > 0 . Exemple. (∃) r > 0 astfel încât B(x. 1.ξ) şi cum lim d( xn .5.r1) ⊂ D. deci z ∈ B(x.

b] sunt multimi inchise.…. [a. i= 1. ■ 2. -1 < y < 1} este deschisă iar B = {(x. Teorema 2. deci D este deschisă.y2 ≥ 1} este închisă. Rezultă imediat din 1) folosind formulele lui de Morgan. Dacă X = R cu metrica euclidiana. fie x∈D. În particular.x+ε] este o mulţime închisă.34 - Analog se arată că B[x.r] este o mulţime închisă .1.y)∈R2 : 1< x < 3.. atunci x∈Di. D2. intervalele de forma [a. n astfel încat B(x.x +ε) cu ε > 0 este multime deschisa si orice interval de forma [x-ε.n ID i=1 n i . de unde B(x. Fie (X. fie x∈D. 5. deci D este deschisa. Demonstraţie.ri) ⊂ Di. mulţimi deschise ale lui X şi D = Dacă D = Ø atunci D este deschisă. (∀) i = 1.5. Mulţimea A = {(x.r) ⊂ ID i=1 n i =D.r) ⊂ B(x. Fie D1. 4. y) ∈R2: x2 . 3. Dacă D ≠ Ø. dacă X = R. Dacă D ≠ Ø. (∀) I = 1.ri) ⊂ Di. (-∞. Atunci 1. Atunci B(x. O reuniune finita de multimi inchise este o multime inchisa iar o intersectie oarecare de multimi inchise este o multime inchisa. O reuniune oarecare de mulţimi deschise este o mulţime deschisa iar o intersecţie finită de mulţimi deschise este o mulţime deschisă. 2. (∀) i = 1. Fie r = min ri.r) ⊂ D i 0 ⊂ D. i=1. n . atunci (∃) i0 ∈I astfel incat x ∈ D i 0 şi conform definitiei (∃) r > 0 astfel incat B(x.b].d) spaţiu metric. atunci orice interval de forma (x-ε. 1. d – distanţa euclidiana. Dn. n . n∈N*. Fie (Di)i∈I o familie oarecare de submulţimi deschise ale lui X şi D = U Di . n şi conform definitiei (∃)ri > 0. . i∈I Dacă D = Ø atunci D este deschisa.∞). Mulţimea A = {x∈R :1 < x ≤ 2} nu este nici închisă nici deschisă.

care nu este deschisa.d) spatiu metric si A ⊂ X.2. (T3) Orice intersectie finita de multimi din τd apartine lui τd. Notăm cu A = {x∈X: x punct de aderenţă pentru A} şi o numim aderenţă sau închiderea lui A. fiind o reuniune finită de mulţimi închise. In particular daca X = Rn. Definiţia 2. n ≥ 1 si d este distanta euclidiana atunci topologia indusa de d o vom nota cu τ0 si o vom numi topologia uzuala sau naturala a lui Rn. A∩B(x. Ø ∈ τd. ori de cate ori vom vorbi de Rn fara a face vreo mentiune speciala il vom considera inzestrat cu topologia naturala. In continuare. A∩V ≠ Ø. Dacă (X. ∞ 3. sau echivalent (∃) r > 0 astfel incat B(x.5. 2. Atunci τd are urmatoarele proprietaţi (ce rezulta din teorema 2. τd) se numeste spatiu topologic. n∈N*. sau echivalent (∀)r > 0. _ .5.In acest sens fie X = R cu metrica euclidiana si Dn = (. (T2) Orice reuniune de multimi din τd apartine lui τd. 1. Fie (X.5.35 - Observaţii. O intersectie oarecare de multimi deschise nu este in general o multime 1 1 deschisa.d) este un spaţiu metric. Fie (X. ). Notam cu A (sau IntA) = {x∈A: x punct interior multimii A} si o numim interiorul lui A. Spunem in acest caz ca τd este o topologie pe X numita topologia indusa de metrica d iar perechea (X.d) spatiu metric si τd = {D ⊂ X: D multime deschisa} ⊂ P(X). Definiţia 2. Un punct x∈X se numeşte punct de aderenţă pentru 0 mulţimea A dacă (∀)V∈ϑ(x). n n Evident Dn este deschisa (∀) n ∈ N* si n =1 I Dn = {0}.r) ⊂ A..1 rezultă că mulţimile finite sunt închise. Un punct x∈A se numeste punct interior multimii A daca (∃) V∈ϑ(x) astfel incat V ⊂ A.r) ≠ Ø.5.3. nevidă.1): (T1) X.. submulţimile lui X formate dintr-un singur element sunt mulţimi închise şi folosind teorema 2.

A’ ⊂ A . Un punct x∈A care nu este punct de acumulare pentru A se numeste izolat pentru A. finită. sau echivalent (∀) r > 0. A ∩ B ⊂ A ∩ B . (AUB)’ = A’ U B’. A’ = (-∞. A =A. 1. numita si frontiera lui A. Atunci A =Ø.. A ⊂ A ⊂ A .d) este un spaţiu metric şi A. Se observa ca un punct x∈A este izolat daca si numai daca (∃)V∈ϑ(x) astfel incat A ∩ V = {x}.1] 3. 0 0 _ _ Observaţie.5}. A’=[0. dacă (X.3].3).1]. A = (-∞.3] U {5}. Fie X = R şi A ⊂ X. Notăm cu A’ = {x∈X :x punct de acumulare pentru A} si o numim multimea derivata a lui A.1] U [2. Atunci A =Ø. o o 0 0 o 6o8 o o 7 4. A’ = Ø. A = (0.4. A ∩ (B(x. A ∪ B = A U B .1) ∩ Q. (X. .1) U (2. A U B ⊂ A ∪ B .1) U (2. B ⊂ X sunt nevide atunci: 1.d) spaţiu metric şi A ⊂ X.2. Cum primele două proprietăţi sunt evidente.r)\{x}) ≠ Ø. A’⊂ B’.3] U {5}. celelalte se demonstrează analog.1]. A ∩ (V\{x}) ≠ Ø. X = R. IzA = A.36 - Definiţia 2. Exemple. 0 _ _ IzA = {5}. A =[0. Notam cu IzA = {x∈A : x punct izolat pentru A} si o numim multimea punctelor izolate ale lui A. 2. FrA = A.3. 6o8 7 3. IzA = ∅. A = (-∞. Atunci A = (-∞. să arătăm de exemplu a doua egalitate de la proprietatea 3). 2. Din definiţiile date rezultă imediat că. A ⊂ B . A ∩ B = A ∩ B . A ⊂ B ⇒ A ⊂ B .1] U [2.5. FrA =[0. Definim multimea FrA = A ∩ CA . FrA = {1. Un punct x∈X se numeşte punct de acumulare pentru A daca (∀) V∈ϑ(x).

x ∈ C A ⇔ x ∉ A ⇔ (∀) r > 0. dacă x∈ A U B . A este deschisă ⇔ A = A .37 - Fie x∈ A ∪ B . B ∩ B(x. r) ⊄ A ⇔ (∀) r > 0.r)) U (B∩B(x. Fie x∈ A . B(x. B ⊂ A ∪ B . Demonstraţie. B ⊂ AUB. o } Cum C A = CA . Atunci B(y. Fie x∈A.r) ⊂ A. Cum A ⊂A o o este suficient să arătăm că A ⊂ A . Atunci o } 1. care contrazice faptul că x∈ A ∪ B . fie y∈B(x. B(x.. Analog se arată că C A = CA .r) ⊂ A. C A = CA şi C A = CA . atunci (∃) r > 0 astfel încât B(x.r) = (A ∩B(x.r2) = Ø. 3. cum A ⊂ AUB. Teorema 2. deci x∈ A ∪ B . Fie (X. “⇐” evident. r) ∩ CA ≠ Ø o } ⇔ x ∈ CA . “⇒” Presupunem că A este deschisă şi vom arăta că A = A .r2) > 0 obţinem (AUB) ∩B(x.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. r) ⊂ A. 1. A este deschisă şi A este închisă. deci (∃)r1.r2 > 0 astfel încât A ∩ B(x. 4. dacă x∉ A U B atunci x∉ A şi x∉ B . care este deschisă rezultă că A este închisă. o o o o 2. o 3. rezultă A ⊂ A ∪ B . deci y∈ A .r1) ⊂ B(x. adică x∈ A .r) ⊂ o ⊂ A . cum A este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x.r)) = Ø.r) şi 0 < r1 < r . o o . Vom arăta că B(x. o 2.2.r1) = Ø. Luând r = min(r1. Reciproc.5.x). nevidă. A este închisă ⇔ A = A .d(y. o o Rezultă deci că A este deschisă.

xn → x. (∃) nε∈N astfel încât (∀) n ≥nε. ■ Ţinând cont de definiţia punctului de acumulare. Reciproc. O familie (Di) i∈I de părţi ale lui X se numeşte acoperire a mulţimii A dacă A ⊂ U Di. A ≠ Ø.5. Dacă toate mulţimile Di. n→ ∞ Definiţia 2. deci B(x. A ≠ Ø. sunt deschise spunem că (Di)i∈I este o acoperire deschisă. ε) ∩ A ≠ Ø. Obţinem astfel un şir (xn) ⊂ A cu d(xn. adică x∈ A .d) spaţiu metric şi A ⊂ X. A ≠ Ø. care contrazice faptul că x∈ A . (∀) n∈N*. A ∩ B(x.3. adică xn → x.x)< . “⇐” evident. atunci (∀) n∈N*. dacă (xn) ⊂ A. ■ Teorema 2. ). xn∈B(x. n n (∀) n∈N*. ) ≠ Ø. dacă x∉A rezultă x∈CA şi cum CA este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. Astfel (∀) ε > 0.r) ∩ A = Ø.5. xn ≠ x.4. .r) ⊂ CA. Fie (X.. Fie x∈ A .3. B(x. Fie (X. atunci (∀) ε > 0.5.5.38 - 4. Atunci x∈A’ ⇔ există un şir (xn) ⊂ A. i∈I Dacă J ⊂ I şi A ⊂ U Di spunem că (Di) i∈J i∈J este o subacoperire a lui (Di) i∈I pentru A. 1 Demonstraţie. deci n 1 1 (∃) xn∈A ∩ B(x. Fie x∈ A .(de caracterizare a punctelor de acumulare cu ajutorul şirurilor).(de caracterizare a punctelor aderente cu ajutorul şirurilor).5. analog cu teorema 2. Cum A ⊂ A este suficient să arătăm că A ⊂ A. Fie (X. Atunci x∈ A ⇔ există un şir (xn) ⊂ A astfel încât xn → x. “⇒” Presupunem că A este închisă şi vom arăta că A = A .ε).d) spaţiu metric şi A ⊂ X. d) spaţiu metric şi A ⊂ X. (∀) n∈N astfel încât lim xn = x . i∈I. obţinem: Teorema 2.

yn∈K astfel incât K ⊂ n U B( yi. Dar B(x.r y ) = Ø. Atunci (D k i ) i=1. astfel încât xi ∈ D k i .n este o subacoperire finită pentru K. ry))y∈k formeaza o acoperire deschisa pentru K.5. y2. Fie K ⊂ X compactă şi x∈K.5.. K = {x1. Orice submultime compacta a unui spatiu metric este inchisa si marginita. n .d) spatiu metric. i . (∃) ry > 0 astfel incat B(x. finita astfel incat K ⊂ U B(x.Atunci K nu este compactă. pentru (∀) y∈K. X = R.n))n≥1 este o acoperire deschisa pentru K. Intr-adevar.ryi ) . Cum K este compacta exista J ⊂ N*. K = (0.d) se numeşte compactă dacă din orice acoperire deschisă se poate extrage o subacoperire finită. (∀) i = 1. deci (∃)y1.1) ⊂ U In = ( n∈J 1 .6. Familia (B(y.r i =1 yi ) ∩ B(y. există ki ∈I.…. m 2. n Daca K ar fi compacta (∃) J ⊂ N* finita astfel incat K ⊂ U In. Este evident că 1 familia (In)n∈N*. Exemple. (X. deci K este marginita. xn} ⊂ X finita. Teorema 2.n0). 1. Cum x∉K rezulta ca (∀) y∈K avem y ≠ x şi cum X este separat. Presupunem prin absurd ca K ⊄ K.1) formează o acoperire deschisă pentru K. Vom arata in continuare ca multimea K este inchisa sau echivalent K = K . x2. Evident avem K ⊂ U B(x. Demonstratie. i = 1.5.1).1) contradictie. i∈I Cum xi∈K. n . Fie n0 = maxJ si atunci vom avea n∈J K ⊂ B(x. ry) = Ø. fie (Di) i∈I o acoperire deschisă pentru K. deci K ⊂ U Di.n). deci exista x∈ K si x∉K. n∈N* deci (B(x.39 - Definiţia 2.n). Luand m = maxJ n∈J rezulta ( 0.…. Cum K ⊂ K este suficient sa aratam ca K ⊂ K. unde In = ( . Atunci K este compacta. ry) ∩ B(y. O submulţime K a unui spaţiu metric (X.

Teorema 2. Reciproca acestei teoreme nu este in general adevarata. ■ Observaţie. Pentru a demonstra reciproca acestei teoreme se poate consulta [11]. daca X este finit dimensional atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca K este inchisa si marginita. Fie (X.r) ∩ K = Ø. Demonstratie. Se poate arata ca. K ⊂ X.r) ∩ B(yi.d) spatiu metric.ry))y∈k constituie o acoperire deschisa pentru K si cum K este compacta se poate extrage o subacoperire finita. rm > 0 astfel incat K ⊂ m U B( yi. de unde i =1. Rezulta ca o multime K ⊂ Rn este compacta daca si numai daca este inchisa si marginita. r2. (∃) rx > 0 astfel incat B(x.40 - Luând r = min r y obtinem B(x. Fie (X. contradictie.rx) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) (in caz contrar ar exista un subsir al lui (xn) care sa convearga la x). Presupunem mai intai ca K este compacta si fie (xn) un sir de puncte din K. Fie (Di)i∈I o acoperire deschisa a lui A.. (∀) i = 1. ym∈K si r1.…. Atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca orice sir de puncte (xn) din K are un subsir convergent la un punct din K. Atunci A este compacta.ri ) i =1 iar fiecare dintre bilele B(yi. compacta si A ⊂ K. ■ Teorema 2. X\A) este o acoperire i∈I .5. deci exista y1.6. ri ) .r y ) = Ø. y2. n . inchisa.ri) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) rezultă ca sirul (xn) are un numar finit de termeni. Cum X\A este deschisa si K ⊂ U Di ∪ (X\A) rezultă că familia ((Di)i∈I.n i i B(x. Presupunem prin absurd ca (xn) nu contine nici un subsir convergent. Demonstraţie.d) spatiu metric. Famlia (B(y. deci multimea termenilor sai nu are nici un punct de acumulare. Atunci pentru orice x∈K.5.7. contradictie.…. Cum (xn) ⊂ K ⊂ i =1 m U B( yi.

(∀) x.x2. Sa se arate ca pe Rn urmatoarele metrici sunt echivalente: d(x.y) ≤ d2(x. y 2 ) . (X2. sau mai general. x = (x1. 3. Fie (X1.y∈Rn. x = (x1. y∈X.d1). y = (y1.y) = max xi − yi . unde d1(x.y∈R2.. x = (x1.…. yn) este o distanta pe Rn.…. y1) + d2 ( x 2 . y ∈Rn. y ∈X.y) = ∑ xi − yi . Fie X = L∞ = {(xn) ⊂ R : (xn) marginit} şi d : X × X →R. y = (y1. y2. d1 ≈ d2 daca τ d1 = τ d2 . 2 d(x. M > 0 astfel incat md1(x. Mai mult.y2).y) = = sup xn − yn .y∈X. Probleme propuse 1.d) este un spatiu n≥1 metric.y).3) relativ la d si la distanta d1. d(x. d(x. y = (y1. Să se arate că distanţa euclidiana d:Rn× Rn→R. y = (yn).d ) este y un spaţiu metric şi să se determine B(3. (∀) x. d2 metrici pe X. (∀) x. yn). x = (xn).d2) spatii metrice. d2(x. x = (x1.n este o subacoperire finita k =1 n pentru A. Spunem ca d1 si d2 sunt echivalente. Pentru n = 2 sa se determine imaginea geometrica a bilei B((2. xn). 2 (∀)x. i =1.d) este un spatiu metric. Sa se arate ca ( X. Fie X = N* şi d: X × X →R.y2).n i =1 i =1 n n (∀) x. 1 1 ). X = X1× X2. d1(x. (∀)x. …. ].y) = d1 ( x1. d: X×X→R. .y) = ∑ (x i =1 n i − yi ) . Să se arate că 2 (X. orice două metrici pe Rn. 5. x2). B[3. 2 2 2. x2. d(x.y) = ∑ ( xi − yi )2 . Sa se arate ca d1 ≈ d2 ⇔ (∃) m.-1). y = (y1.….y2. i2. Sa se arate ca (X.y) = |x1-y1| + | x2-y2|.y) ≤ M d1(x.x2). 6. 4. Fie d1. pe un spatiu finit dimensional sunt echivalente.….41 - deschisa pentru K.y) = ln ■ x . Cum K este compacta (∃) i1. in∈I astfel incat K ⊂ k =1 U Dik ∪(X\A) n şi atunci A ⊂ U Dik deci ( Di k ) k∈1.xn).

folosind exercitiul 13. 9. A) = d(a. x ) > 0 si exista x0∈A asfel incat d(a. unde a > 0. 8. A ⊂ X. A) = sup d(a. este convergent. Atunci sirul (d(xn. Sa se arate 2 n zn = 1+ ca c ∈ (0. ). Sa se studieze convergenta sirurilor date prin termenul general: a) xn = n ∑ k =1 1 . ca daca (xn) este un sir de numere x n +1 = L ∈ R . Limita comuna se noteaza cu e. n ≥1 (∀) x = ( xn)n≥1. Sa se arate. c) Folosind sirurile (xn). b) Sirurile (xn) si (yn) sunt convergente la o aceeasi limita. x∈A 1 1 10.ln n. Fie x0 > 0 şi xn = (xn-1 + 1 2 a xn−1 a . x0). compacta.. d) spatiu metric. a ∈ X \ A. Fie(X. |ak| ≤ 2. Sa se arate ca L∞ este un spatiu Banach relativ la norma ||x|| = sup xn . n→ ∞ yn n → ∞ y n +1 − y n (Lema lui Stolz-Cesaro) 14. (∀) k ≥ 1. Fie sirurile date prin termenul general xn = (1+ )n.Sa se arate ca daca (∃) lim xn xn +1 − xn = L∈ R . Sa se arate ca (xn) este convergent si are limita 13. unde |q| < 1. yn = (1+ )n+1. n→ ∞ xn strict pozitive iar lim n→ ∞ .1). Fie (xn). k =1 n 12.42 - 7. (yn) sa se arate ca sirul cu termenul general 1 1 +…+ . atunci exista si lim n x n = L. atunci exista si lim = L. (yn) ⊂ R astfel incat (yn) este strict crescator si divergent . Atunci n n a) Şirul (xn) este strict crescator iar sirul (yn) este strict descrescator. Atunci d(a.d) spatiu metric. (∀) n ≥ 1. Limita sa se notează cu c. 11. Fie ( X. Sa se arate ca 2 < e < 3. (yn) ⊂ X doua siruri Cauchy.yn)) este un sir Cauchy in R+. k c) xn = ∑ ak qk . (xn). b) xn = k2 ∑ k =1 n 1 .

A . Sa se studieze daca urmatoarele submultimi ale lui R2 sunt marginite. 1]. (cos )n . Sa se calculeze lim inf x n . Fie (xn) un sir de numere reale. FrA. atunci: a) lim sup( x n + yn ) ≤ lim sup xn + lim sup yn .2].y)∈R2 : x2 . y∈[1. 3] ) . IzA. pentru n→ ∞ n→ ∞ a) xn = sin nπ n .. b) xn = (-1)n . c) A = {( x. + n . n→∞ n→∞ n→∞ 18. Sa se arate ca ecuatia x3 + 12x . n o Pentru fiecare sa se indice A . inchise. 22. Sa se arate ca sirul cu termenul general xn = ( n n! 1 2 1 + 2 + . deschise. b) A = {(x.43 - 15. yn ≥ 0).. b] → [ a. n n n n 1 sa fie o x +a 2 19. n→∞ n→∞ n→∞ b) lim inf( x n + yn ) ≥ lim inf xn + lim inf yn . n→∞ n→∞ n→∞ c) lim sup( xn yn ) ≤ ( lim sup xn )( lim sup yn )(xn ≥ 0.b ] derivabila astfel incat sup |f′(x)| = λ < 1. ).y2 < 1}. 16. Sa se deduca de aici ca multimea punctelor limita a unui sir este nevida.y)∈R2 : x = y.b] este o contractie. e convergent si sa se determine limita sa.2) × ({ 1 : n ≥ 1} ∪ (2. Atunci f x∈[ a.3] }. 21.. yn ≥ 0). Fie f :[a. n→∞ n→∞ n→∞ d) lim inf( x n y n ) ≥ ( lim inf xn )( lim inf yn )(xn ≥ 0. d) A = [1. 20.1= 0 are o singura radacina pe [0. A ′ . f(x) = contractie. lim sup x n .. a) A = [0. (yn) ⊂ R sunt doua siruri marginite. Daca (xn). .1) x (1. Sa se determine aceasta radacina cu aproximaţie de patru zecimale. Sa se determine a > 0 astfel incat f : R → R. 4 2n + 1 17. Sa se arate ca (xn) contine cel putin un subsir monoton.

. deci se dă un n→∞ n→∞ n =1 ∞ sens sumei cu o infinitate de termeni.. O serie se notează formal astfel ∞ n =1 ∑ xn .. Definiţia 3..+ xn. .. pe scurt (C). ∑*xn n∈N ∞ sau x1+ x2+. (Sn )n≥1 ) . unde (Sn ) se numeşte şirul sumelor parţiale...1. ∞ În caz contrar seria se numeşte divergentă. = ∑ x n ... Şirului (xn )n≥1 îi ataşăm şirul (Sn )n≥1 . Definiţia 3..1. O serie ∑ xn se numeşte convergentă. pe scurt (D). Sn = x1 + x2 +.. dacă n =1 şirul sumelor parţiale (Sn) este convergent..1..2. + x n + .Prin natura unei serii înţelegem proprietatea sa de a fi convergentă sau divergentă.1... Serii divergente Fie (xn )n≥1 un şir de numere reale. unde S1 = x1.. S2 = x1 + x2.. Serii convergente. În cazul în care şirul (Sn ) este convergent şi are limita S se poate scrie S = lim Sn = lim (x1 + x 2 + ...În acest caz S = lim Sn se numeşte n→∞ suma seriei şi scriem n =1 ∑ xn = S .+ xn+.. Se numeste serie de termen general x n perechea de şiruri (( x )n≥1. + xn ) = x1 + x 2 + .44 - CAPITOLUL 3 SERII DE NUMERE REALE 3.

1− q Rezultă... În acest caz 1 1 1 şi Sn = 1 + + . n ≥ nε avem Sm − Sn < ε. (∃)n0 ∈ N astfel încât 2 1 . + + .. + .45 - Exemple. deci. = . n ≥ n0 avem Sm − Sn < 1 . 1. + n0 + 1 n 0 + 2 2n0 2 Pe de alta parte.. Fie seria n =1 ∑ qn .. n =1 ∞ q 2. Presupunem prin absurd că (Sn) este şir Cauchy. numita şi seria xn = ∞ 1 armonică.. Pentru m = 2n0 şi n = n0 obţinem 2 S2n 0 −Sn 0 = 1 1 1 1 < . n0 + 1 n0 + 2 2n0 2n0 2 În concluzie (Sn) este divergent... În acest caz 2 n ∞ q − qn +1 xn = q şi Sn = x1 + x 2 + . (∃)nε ∈ N astfel încât ( (∀)m. Luănd ε = (∀) m. contradicţie. 1 1 1 1 1 + + . + q = . numită şi seria geometrică. Vom arăta că (Sn) nu e şir n 2 n Cauchy.. + xn = q + q + . + > n0 . q ∈ R .. Fie seria ∑ n . pentru q ≠1 şi 1− q n Sn= n pentru q =1. deci (∀)ε > 0.. Rezultă că (Sn) este convergent dacă şi numai dacă q < 1 şi în acest caz lim Sn = n→∞ q . . că seria geometrică acest caz n =1 ∑ qn ∞ este convergentă ⇔ q < 1 şi în n =1 ∑ qn = 1 − q . deci seria armonică este divergentă.

de unde rezultă că (Tn) este convergent dacă şi numai dacă (Sn) este convergent şi deci seria n∈N* \ A ∞ ∑ xn .2.+xn şi S = lim Sn..xik . Demonstraţie.46 - Proprietaţi generale ale seriilor Teorema 3... 1. Evident.. Presupunem că eliminăm termenii xi1. de unde lim xn = S − S = 0.1. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei n =1 ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei obţinute prin eliminarea termenilor xi1. n→∞ Demonstraţie.i k} are aceeaşi natură cu seria iniţială ∑ xn . Fie Sn = x1+x2+. unde i1< i2 <.1. Dacă unei serii n =1 ∑ xn ∞ i se elimină sau i se adaugă un număr finit de termeni atunci natura seriei nu se schimbă. care este divergentă şi n n→ ∞ 1 = 0.…..< ik. n =1 Celălalt caz se tratează analog. (∀) n > ik unde s = xi1 + x i2 + . xi2 . în caz de convergenţă se modifică doar suma..1... ∞ În acest sens considerăm seria armonică lim xn = lim ∑ n =1 1 .Sn-1.. atunci lim xn = 0.. ■ Dacă seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Teorema 3. n→∞ (∀) n ≥ 2 .xik . i2.. unde A = {i1. (Condiţia necesară de convergenţă). avem Tn = Sn-s.xik .. xi2 . Reciproca nu este în general adevărată. Atunci xn = Sn .. n→∞ ■ Observaţii. n→ ∞ n .

Vom avea xn +1 + x n + 2 + . Seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă dacă şi numai dacă pentru (∀ ) ε > 0. p ∈ N* . Teorema 3.....47 - 2. ∞ Exemplu. Dacă pentru o serie n =1 ∑ xn n ∞ avem că lim xn ≠ 0 sau nu există. + ≤ (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) ≤ 1 1 1 + + . Fie ε > 0.. Exemplu. atunci n→∞ seria este divergentă. + xn + p < ε. cos nx Vom arăta că această serie este convergentă folosind criteriul lui Cauchy.. + = (n + 1)(n + 2 ) (n + 2 )(n + 3 ) (n + p )(n + p + 1) 1 1 1 1 1 1 = − + − + ... n +1 n + p +1 n +1 = ..... x ∈ R. + xn + p = cos(n + 1)x cos(n + p )x + .1. deci seria 2n + 1 2 ∑ 2n + 1 n =1 ∞ n este divergenta. Fie Sn = x1 + x2 +. Fie seria n =1 ∑ n(n + 1).. n =1 ∞ În acest caz xn = n 1 → ≠ 0 . ∞ astfel încât (∀ ) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Demonstraţie. Vom avea n =1 ∑ xn (C) ⇔ (Sn ) este convergent iar (Sn) este convergent dacă şi numai dacă ⇔ (∀) ε > 0 (∃) nε ∈N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Sn + p − Sn < ε ⇔ (∀) ε > 0. + xn + p < ε. (Criteriul lui Cauchy). + − = n +1 n + 2 n + 2 n + 3 n + p n + p +1 1 1 1 − < < ε. Fie seria ∑ 2n + 1.3.. n. este şir Cauchy (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem ■ xn +1 + xn + 2 + .. (∃) nε ∈ N xn +1 + xn + 2 + .+ xn.

∞ Observaţie.Sn = xn+1 ≥ 0.2. Rezultă imediat folosind şirurile sumelor parţiale asociate seriilor date. Teorema 3. Serii cu termeni pozitivi Definiţia 3. ■ 3. Dacă seriile n =1 ∑ xn şi n =1 ∑ yn ∞ n =1 sunt convergente şi α.48 - 1 1 dacă n + 1 > . n =1 n =1 ∞ Demonstraţie..2.1.. (Criteriul monotoniei).1. ⎣ε⎦ deci seria ⎡ 1⎤ ∞ ∑ n(n + 1) n =1 cos nx este convergenta. Sn+1 . x n ≥ 0. (∀ ) p ≥ 1 vom avea xn+1 + xn + 2 + . Dacă seria n =1 ∑ xn este cu termeni pozitivi.. ∞ ∞ atunci seria n =1 ∑ (αxn + βyn ) este convergentă şi ∑ (αxn + βyn ) = α ∑ xn + β ∑ yn . β ∈ R . (∀) n ≥ n0 . (∀) n ≥ 1 . deci astfel încât x n ≥ 0. ∞ ∞ Teorema 3. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni pozitivi este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale (Sn ) este mărginit superior. O serie n0 ∈ Ν* n =1 ∑ xn ∞ se numeşte cu termeni pozitivi dacă există De obicei considerăm n0 = 1.4.1. atunci şirul sumelor parţiale (Sn) este monoton crescător.2. adică n > − 1. ε ε Fie nε = ⎢ ⎥ şi atunci (∀) n ≥ nε . + xn+p < ε. ( ∀ ) n ≥ 1. Într-adevăr. .

.. ■ Să remarcăm faptul că.. “ ⇒ ” evident. nα Teorema 3. Vom avea xn = 2m ≤ n < 2m+1.. 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝8 9 15 ⎠ ⎝2 ⎛ 1 1 1⎞ 1 1 +⎜ + + .. dacă seria cu termeni pozitivi divergentă atunci lim Sn = +∞ şi astfel vom scrie n→∞ n =1 ∑ xn ∞ este n =1 ∑ xn = +∞ . numită şi seria Riemann (sau seria armonică generalizată). ∞ Exemplu.49 - Demonstraţie. α > 1.2. + α .. din teorema lui Weierstrass rezultă că este convergent deci seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. rezultă că şi seria a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Cum (Sn ) este şi monoton crescător.. Fie n∈N* şi m∈N astfel încât α n 2 n ( ) ( ) (2 ) 1 m α + 2m ⋅ ⎛ 1 ⎞ 1 − ⎜ α −1 ⎟ ⎝2 ⎠ = 1 1 − α −1 2 m +1 < 1− 1 1 2 α −1 = 2 α −1 2 α −1 − 1 deci (Sn ) este mărginit superior şi atunci seria ∑ n =1 ∞ 1 este convergenta. Fie seriile ∑x . Fie seria ∑n n =1 ∞ 1 α . Vom avea : 1 ⎞ 1⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 ⎛ 1 Sn = 1 + ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + ⎜ α + α + . Atunci: este convergentă. " ⇐" Presupunem că (Sn ) este mărginit superior.. + α ⎟ < 1 + 2 ⋅ α + 4 ⋅ α + ..( Criteriul de comparaţie de speţa I ). (∀)n ≥ 1. ∑y .. ⎜ 2m α 2m α + 1 ⎟ n ⎠ 2 4 ⎝ 1 1 1 şi Sn = 1 + α + .2. n =1 n n =1 n ∞ ∞ unde 0 ≤ xn ≤ yn .. + α ⎟ + ..

rezultă că şi seria n n ∞ n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. nα Evident avem x n = rezultă că şi seria 1 1 ≥ . Exemplu. Demonstraţie. rezultă că (Sn) este mărginit superior. Folosind teorema 3. rezultă că şi seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.3. rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. ■ ∑ n =1 ∞ 1 . . (∀) n ≥ 1 şi x n +1 y ≤ n +1 .. α < 1. Fie Sn = ∑ x k . b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. Fie seriile ∑ xn. (∀) n ≥ 1 şi cum seria nα n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta.50 - b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. folosind a). (∀ ) n ≥ 1 rezultă k =1 k =1 Sn ≤ Tn .1).2.1 ) a) Dacă seria ∑y n =1 ∞ n este convergenta atunci (Tn) este convergent. deci mărginit superior şi din (3. (∀) n ≥ 1. (∀ ) n ≥ 1.2. ( 3. Tn = ∑ y k .1 rezultă că seria b) Prin reducere la absurd. (Criteriul de comparaţie de speţa a-II-a). n =1 ∞ ∑ y .2) Atunci a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ ∞ este convergentă. yn > 0. Cum x n ≤ y n . cu x n n =1 ∞ n > 0. xn yn (3. nα În concluzie seria Riemann divergentă pentru α ≤ 1. ∑ n =1 ∞ 1 nα este convergentă pentru α > 1 şi Teorema 3.

iar dacă seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. rezultă că şi seria n =1 ∑ ∞ x n este divergentă. ∞ ) . Atunci yn a) Dacă L ∈ (0.. astfel încât L 3L yn < xn < y n . Înmulţind membru cu membru aceste x 1 y1 x 2 y 2 x n −1 y n −1 inegalităţi obţinem xn yn x . rezultă că şi seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ yn ∞ este convergenta. (∀) n ≥ 1. . rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă.. (∀ ) n ≥ n0 . yn > 0.4. Fie seriile lim ∑ xn . b) Dacă L = 0 şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă.2. (Criteriul comparaţiei la limită). (∀ ) n ≥ 1.2) vom avea x2 y2 x3 y3 x y ≤ . iar dacă seria este divergentă. ∞ ) rezultă că cele două serii au aceeaşi natura. Demonstraţia se încheie ≤ y1 x1 y1 ■ folosind teorema 3. sau echivalent 2 yn 2 Demonstraţia se încheie folosind teorema 3. (∃) n0 ∈ N . ≤ .51 - Demonstraţie.2.2. c) Dacă L = +∞ şi seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. (∀ ) n ≥ n0 . n ≤ n . adică x n ≤ 1 yn . (∀ ) n ≥ 2 . Demonstraţie.2.. 2 2 L x n 3L < < . .2. rezultă că şi seria n =1 n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.. a) Dacă L ∈ (0. cu xn . Presupunem că există n→ ∞ xn = L . Teorema 3. Din (3. n =1 ∞ ∑y n =1 ∞ n .

(∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3. astfel încât xn ≤ 1.5.. Cum 2m ≤ n avem Sn = x1 + x 2 + . rezultă că 1 3 n 2 ∑ n =1 ∞ este divergenta...... Fie ( xn ) un şir descrescător de numere pozitive.. + 2m −1x 2m ≥ 1 Tm .. + 2 m x 2m =Tm . + xn ≥ x1 + x 2 + .2. Teorema. + x 2m = = x1 + x 2 + ( x 3 + x 4 ) + ( x5 + x 6 + x 7 + x 8 ) + . de unde rezultă imediat concluzia teoremei. (∃) n0 ∈ N astfel încât xn ≥ 1.52 - b) Cum L = 0.. Fie seria ∑ n =1 ∞ 1 3n + 1 .2. (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3. adică )≤ (3. 3. care împreună cu (3. 2 ■ . Cum seria ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta şi 1 n2 1 3n + 1 n→∞ lim 1 3n + 1 = 1 ∈ (0. (∃) n0 ∈ N .. (∃ ) n ≥ n 0 sau echivalent yn x n ≤ y n . ■ Exemplu.2. ∞ ) .3) Sn ≤ Tm . + x 2m ) ≥ ≥ x1 + x 2 + 2x 22 + 22 x 23 + . (Criteriul condensării). + ( x 2m−1+1 + . Fie ( Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei 2m ≤ n < 2m +1 .. n =1 ∞ Demonstraţie.2. c) Dacă L = +∞. (∀ ) n ≥ n0 sau echivalent yn x n ≥ yn ..3) 2 conduce la 1 Tm ≤ Sn ≤ Tm .Atunci n=0 ∑2 x n ∞ 2n . Atunci seriile n =1 ∑ xn ∞ şi n =0 ∑ 2n x 2n au aceeaşi natură. Fie n ∈ N* şi m ∈ N astfel încât Sn = x1+x2+…+xn ≤ x1+x2+…+x 2 m +1 −1 = 2m 2 m + 1 −1 = x1 + (x2+x3)+(x4+x5+x6+x7)+…+(x +…+ x ≤ x 1 + 2x 2 + 2 2 x 2 2 + .2..

a) Fără a restrânge generalitatea putem presupune n0 = 1 şi atunci xn ≤ kx n −1 ≤ k 2 x n − 2 ≤ . n n 2 ln 2 n =1 n ln2 Pe de altă parte ∑ 2n x 2n = ∑ 2n n =1 n =1 deci seria dată este divergentă. Demonstraţie. (Criteriul raportului sau al lui D’Alambert). Fie seria n =1 ∑ xn. ≤ k n −1x1.2. xn > 0. Fie seria n =2 ∑ ∞ 1 . 1) şi n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Cum ∑ k n−1x1 = x1∑ kn−1 . (∀)n ≥ n 0 rezultă că seria xn ∞ a) Dacă (∃) k ∈ [0. n ln n Avem xn = descrescător. ■ . Teoremă 3.1.2.(∀) n ≥ n0. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3. rezultă că seria xn b) Dacă (∃)n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. din teorema 3. b) Vom avea xn ≥ xn-1 ≥ xn-2 ≥…≥ x n > 0.6. care este divergentă .2 rezultă 0 n→∞ că seria este divergentă. n =1 n =1 ∞ ∞ rezultă ca şi seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta.53 - Exemplu. care este convergenta. deci (xn) este un şir de numere pozitive monoton n ln n ∞ ∞ ∞ 1 1 =∑ .. (∀)n ≥ 1..2. (∀)n ≥ 1.(∀) n ≥ n0.. Atunci x n +1 ≤ k. 1 . xn +1 ≥ 1.

xn ≥ 1. xn +1 ≤ k.(Criteriul rădăcinii sau al lui Cauchy). Atunci xn a) Dacă L < 1 rezultă că seria b) Dacă L > 1 rezultă că seria ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. ( ∀ )n ≥ 1 şi lim n +1 = < 1. (∀) n ≥ 1. 2n n2 x 1 Atunci x n = n > 0. Atunci n ∞ a) Dacă (∃)k ∈ [0. Fie seria n =1 ∑ xn. deci seria este convergentă. (∀)n ≥ 1.atunci (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât x n +1 ≥ 1.2. . xn Demonstraţie. Exemplu. n→∞ xn 2 2 Teorema 3. Fie seria ■ ∑ n =1 ∞ n2 .2.7. xn > 0. este divergentă. (∀) n ≥ n0.6 rezultă că seria este divergentă. (Criteriul raportului la limită). Presupunem că (∃) lim n =1 ∞ n =1 ∞ n→∞ x n +1 = L. . Fie seria n =1 ∑ xn .2. rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. cu xn>0.6 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (∀) n ≥ n0 şi folosind xn teorema 3.. (∀) n ≥ n0 rezultă că seria b) Dacă (∃) n0 ∈ N astfel încât n n =1 ∑ ∞ xn este divergentă.54 - Consecinţă.1) şi n0 ∈ N astfel încât xn ≤ k. a) Fie L<k<1.

(∀ ) n ≥ 1 şi ⎟ .2.2. Atunci n→∞ a) Dacă L<1. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3. deci seria n → ∞ 2n − 1 2 ∑x n =1 ∞ n este convergenta. este divergentă. Consecinţă. Avem x n = ⎜ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1⎝ 2n − 1 ⎠ n→∞ lim n x n = lim n 1 = < 1.7 rezultă că seria este convergentă. Presupunem că există lim n x n = L . x n =1 n ∞ n > 0. (Criteriul rădăcinii la limită). (∀) n ≥ n0 . b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât n x n ≥ 1 (∀) n ≥ n0 şi din teorema .55 - Demonstraţie. ∑x n =1 ∞ n este convergenta..2 rezultă că seria este divergentă. ∞ n n ■ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞ Exemplu. Fie seria ∑ ⎜ ⎟ > 0. (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. 3.1. astfel încât n x n ≤ q . folosind teorema 3.2. (∀) n ≥ 1. ∑ xn Demonstraţie. . rezultă că seria b) Dacă L>1. a) Vom avea x n ≤ k n . a) Fie L<q<1 şi din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N . rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn n =1 ∞ este convergentă. n→∞ b) Vom avea xn ≥ 1. ( ∀ )n ≥ n0 şi cum seria ∑k n =1 ∞ n este convergentă.2 rezultă că şi seria deci seria n =n o ∑x ∞ n este convergenta. ■ Fie seria ∑x .7 rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta.

. adică Sn − nx n +1 ≥ k(Sn + x n +1 − x1 )... (∀) n ≥ 1.. Fie seria ∑x .. + xn +1) . a) Fără a restrânge generalitatea... astfel încât n⎜ ⎜ n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.. din teorema 3..8.. x n =1 n ∞ n > 0.. putem presupune n0 = 1 şi atunci nx n − nx n +1 ≥ kx n +1. .2 rezulta că seria n =1 ∞ Cum seria divergenta. (∀ ) n ≥ n0 ... k −1 adică şirul (Sn) este mărginit superior şi conform teoremei 3. (∀ ) n ≥ 1. (Criteriul lui Raabe-Duhamel).2.2. n =1 ∑ xn ∞ este b) Presupunem din nou no=1 şi atunci nx n − nx n +1 ≤ xn +1.1 seria convergentă. + xn − nx n +1 ≥ k( x 2 + x 3 + .... (∀) n ≥ 1. ⋅ x1 = x1 .. nx n − nx n +1 ≥ kx n +1 Adunând aceste inegalităţi obţinem x1 + x 2 + . (∀)n ≥ 1. (∀) n ≥ 1 .2.... Demonstraţie. de unde x n +1 ≥ 1 1 n −1 n − 2 n −1 n x n .. rezultă că ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ a) Dacă există k>1 şi n0 ∈ N astfel încât n⎜ ⎜ seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ 1 şi xn ≥ ⋅ xn −1 ≥ ⋅ . (∀) n ≥ 1. ⎞ ⎛ xn − 1⎟ ≤ 1. rezultă că seria ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ b) Dacă există n0 ∈ N ... Sn (k − 1) ≤ kx1 − nx n +1 − kx n +1 < kx1..... n +1 n 2 n n −1 n 1 ∑ n x1 este divergenta. de unde x1 − x 2 ≥ kx 2 2x 2 − 2x 3 ≥ kx 3 . Atunci ⎛ xn ⎞ − 1⎟ ≥ k.. (∀ ) n ≥ n0 . şi atunci Sn < kx1 . (∀) n ≥ 1 de unde . . ∑x n =1 ∞ n este ■ ..56 - Teorema 3.

4... deci seria n → ∞ ⎜ x n +1 ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ Teorema 3. rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. Din definiţia limitei (∃)no ∈ N astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≥ k.6. n =1 Demonstraţie. (∀) n ≥ 1. a) Fie L > k > 1. (∀) n ≥ 1 şi 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ...9. Presupunem că există lim n⎜ n − 1⎟ = L . ⋅ (2n ) ⎞ ⎛ x ⎛ 2n + 2 ⎞ 1 lim n⎜ n − 1⎟ = lim n⎜ ⎟ n→ ∞ 2n + 1 − 1⎟ = 2 < 1..2. .5. Fie seria ∑x . (∀) n ≥ 1. ■ Exemplu. n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.8 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. x n n =1 ∞ n > 0..2. (Criteriul lui Raabe-Duhamel la limită).3. astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≤ 1.2.. este divergentă. ⋅ (2n − 1) > 0.(2n − 1) . b) Din definiţia limitei (∃) no ∈ N .(2n) n =1 ∑ ∞ În acest caz x n = 1⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ . (∀ ) n ≥ n0 rezultă că seria ln n n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. rezultă că seria b) Dacă L<1. (∀ ) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. Atunci ln 1 xn a) Dacă (∃) k > 1 şi n0 ∈ N astfel încât ≥ k. Fie seria Atunci ∑x .. (Criteriul logaritmic). x n =1 n ∞ n ⎞ ⎛ x > 0..57 - Consecinţă. 2. (∀ ) n ≥ n0 şi ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ folosind teorema 3. Fie seria 1.8 ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. ⎟ n→ ∞ ⎜ x ⎝ n +1 ⎠ a) Dacă L>1.

(∀ ) n ≥ 1 . (∀) n ≥ 1.2 este convergentă. Atunci: n → ∞ ln n n =1 ∞ ln a) Dacă L > 1. rezultă că seria b) Dacă L < 1.2 ■ rezultă că şi seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. putem presupune n0 = 1 si atunci 1 1 1 ≥ k ln n. de unde xn rezultă că şi seria ∑ xn b) Presupunem din nou n0 = 1 şi atunci ln xn ≥ 1 . Demonstratie. (∀ ) n ≥ 1 . xn xn n Cum seria n =1 ∑ nk ∞ n =1 ∞ 1 este convergentă (deoarece k>1). 1 ≤ ln n. astfel încât ≤ 1. (∀ ) n ≥ n0 .9 şi definiţia limitei se obţine imediat criteriul logaritmic la limită: 1 xn Fie seria ∑ xn . . xn > 0. Folosind teorema 3. n =1 n =1 ∑ n2 ln n . de unde ≥ nk . (∀ ) n ≥ 1. Fie seria ∞ n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn .2. ∞ este convergentă. folosid din nou teorema 3. (∀ ) n ≥ 1 sau echivalent x n ≤ k .58 - 1 xn b) Dacă (∃) n0 ∈ N .2. rezultă că seria Exemplu. folosind teorema 3. Presupunem că (∃) lim = L .2. este divergentă. rezultă că seria ln n ln n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. (∀) n ≥ 1. şi cum seria n ∑n n =1 ∞ 1 este divergenta. a) ln Fără a restrânge generalitatea..

3... O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte absolut convergentă( pe scurt (AC)). dacă seria modulelor O serie n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ 2 şi lim = lim = 2 > 1. Teorema 3.xn + p ≤ xn +1 + xn + 2 + . Serii cu termeni oarecare Definiţia 3. x n = 2 > 0.3..2. Demonstraţie.. + x n + p < ε şi folosind din nou criteriul lui Cauchy rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte semiconvergentă dacă este convergentă.59 - 1 2 ln n − ln (ln n) xn ln n În acest caz. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + . n → ∞ ln n n→∞ n ln n ln de unde rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. Din criteriul lui Cauchy..3..3. pentru (∀) ε > 0. O serie absolut convergentă este convergentă.1. + xn + p < ε şi atunci (∀) ε > 0. Presupunem că seria n =1 ∑ xn ∞ este absolut convergentă.1. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + . ■ . xn ∈ R ∞ se numeşte cu termeni oarecare dacă are o infinitate de termeni pozitivi şi o infinitate de termeni negativi. 3. O serie n =1 ∑ xn. dar nu este absolut convergentă.. Definiţia 3.

+ M(y n + p −1 − yn + p ) + Myn + p = 2Myn +1 (am folosit faptul că yn>0 şi (yn) monoton descrescător).C) şi din teorema 3.2.3. rezultă că n =1 ∑ ∞ xn (C) . + y n+p (S n+p − S n+p −1 ) = = − y n+1S n + S n +1 (y n +1 − y n + 2 ) + .. Rezultă. (Criteriul lui Dirichlet). Fie ε > 0 . Demonstraţie... + S n+p −1 (y n +p −1 − y n+p ) + y n +p S n+p ≤ ≤ yn +1 Sn + Sn +1 (yn +1 − yn + 2 ) + . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε . Fie seria xn = sin nx n +1 3 n =1 ∑ ∞ sin nx sin nx . cum y n → 0.2.x n +p y n +p = = y n +1 (S n+1 − S n ) + y n + 2 (S n+ 2 − S n+1 ) + .. Fie Sn = ∑ xk . deci (Tn) este şir Cauchy. Cum ∞ ∑ ∞ 1 (C) folosind teorema 3. atunci seria n n n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă.. + M(yn + p −1 − yn + p ) + Myn + p = = 2Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + . Pentru n...1 rezultă că n =1 n =1 ∑ x n (C) . + Sn + p −1 (yn + p −1 − yn + p ) + yn + p Sn + p ≤ ≤ Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + .60 - Exemplu. deci ∑ xn ( A. avem yn < ε şi 2M atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. adica seria convergentă. În acest caz x n = n3 + 1 n3 + 1 3 n =1 n 2 şi ≤ 1 n +1 3 ≤ 1 n 3 2 . p ∈ N* vom avea: Tn +p − Tn = x n +1 y n +1 + x n + 2 y n + 2 + .3. n =1 ∑ xn yn ∞ este ■ .. Tn = ∑ xk yk şi M>0 astfel încât k =1 k =1 Sn ≤ M. (∀ ) n ≥ 1. Dacă (yn) este un şir monoton descrescător cu limita zero.. (∀ ) n ≥ 1.... ∞ Teorema 3. Tn + p − Tn ≤ 2Myn +1 < ε . deci.2. x ∈ R.. că (Tn) este convergent. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ cu şirul sumelor parţiale mărginit.

4. (Criteriul lui Abel). Fără a restrânge generalitatea. şi cum seriile sunt convergente. atunci (zn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. vom presupune că (yn) este monoton şi descrescător cu limita y ∈ R .. Demonstraţie.3. Teorema 3.3.61 - Teorema 3. are şirul sumelor parţiale mărginit. n =1 ∑ xn yn este convergentă. Serii alternate Definiţia 3. unde xn > 0. 3. Observatie. atunci seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 xn este convergentă.1. O serie n =1 ∑ xn ∞ se numeste serie alternată dacă xnxn+1< 0. şi folosind criteriul lui Dirichlet rezulta că seria n =1 ∑ x n zn ∞ este convergentă Avem x n yn = x n (zn + y ) = xn zn + yxn . (∀ ) n ≥ 1. Dacă seria atunci seria ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă şi (yn) este un şir monoton şi mărginit. Cum seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. O serie alternată poate fi scrisă în una din următoarele două forme: ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn .4.4.1. (∀) n ∈ N* . sau ∑ (− 1) x n =1 ∞ n n . Dacă (xn) este un şir monoton descrescator cu limita zero. rezulta că şi seria n =1 ∑ x n zn . (Criteriul lui Leibniz). (∀) n ≥ 1. . Fie zn = yn − y. ∞ n =1 ∑ yxn ■ ∞ n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ 1.

nk . b) d) n =1 ∑ sin n n =1 ∞ . unde 1 > 0. să se studieze natura seriilor: a) ⎛ n ⎞ ∑ ⎜ n + 1⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ ∞ n . . k ∈R . 2 2. Probleme propuse 1. n=0 ∑( ∞ n + 2 − 2 n + 1 + n . rezultă. să se studieze natura seriilor: a) b) 1 ∑ n(n + 1) . n ∞ Observaţie. e) ) n =1 ∑ sin ∞ 3π cos n + 2 . c) n =1 ∞ ∑ nq . conform criteriului lui Dirichlet. Cum (xn) este monoton descrescător şi lim xn = 0 rezultă. că seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 1 este convergentă. Cum seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 are şirul sumelor parţiale mărginit (Sn=0 pentru n par şi Sn=1 pentru n impar) iar şirul (xn) este monoton descrescător şi convergent la zero. Fie seria xn = ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 1 . că seria ∞ n =1 ∑ (− 1) n −1 x n este convergentă. 1 ln n c) ∑ n =1 n ∞ ∑3 ∞ 2n4 + n + 1 . Folosind criteriile de convergenţă. Cum seria modulelor 1 n −1 1 ∑ (− 1) n = ∑ n este divergentă n =1 n =1 ∞ rezultă că seria este semiconvergentă. f) 2n + 2 2 π n =1 ∑ cos ∞ nπ .62 - Demonstraţie. Seria se scrie sub forma n ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . ■ Exemplu. n n =1 f) n=2 ∑ ∞ n+2 − n−2 . n→ ∞ n conform criteriului lui Leibniz. Folosind definiţia. π e) ∑ sin . n n =1 ∞ q < 1.. b) n =1 ∞ 1 ∑ n(n + 1)(n + 2) . (∀)n ≥ 1.

a < 3 este convergentă şi să se ∑ 3n n =1 ∞ determine suma sa. 2k k =1 n .. n =1 a(a + 1)..a>0 .. o) q) s) n ln n . ∞ an l) ∑ n . 1 .. Să se arate că seria 2n −1 − 5an +1 .63 - n + 1 g) ∑ n n =1 3 i) k) ∞ .(b + n − 1)xn. b. n n =1 ∑n ∑ ∞ ∞ ∞ n=1 ∞ ∑ cosnx n3 + x2 .(a + n − 1) . b) ∑ ⎜ ⎟ . 3n + 2 ⎛ n ⎞ ⋅⎜ ⎟ . n n =1 n =1 n −1 ∑ (− 1) ⋅ n=2 ∑ (− 1) n ⋅n 1 . eventual. n! 3n h) ∑ n n =1 n ∞ . a > 0 n =1 ∞ . ⎝ 2n − 1⎠ sin nx . n→∞ a b) şirul cu termenul general x n = ∑ cos k! este convergent.. a. n t) n =1 ∑( ) ∞ n(n +1) −1 2 3. n n =1 2 + 3 ∞ ⎛ 2n + 1 ⎞ m) ∑ ⎜ ⎟ . unde k>0. Folosind. n! (n!)2 ⋅ 2n ∑ (2n)! n =1 ∞ j) ∑ a(a + 1). 5. n =1 n = 0⎝ 1 + x ⎠ n ∞ ∞ n 4. x > 0 .. n =1⎝ 3n − 2 ⎠ ∞ n n) p) r) n=2 ∑ ∞ ∞ 1 n 3 2n + 1 2 . x ∈R . a>1. .(a + n − 1) ∑ b(b + 1). seriile să se arate că: nk a) lim n = 0 .. Să se determine valorile parametrului real x pentru care seriile următoare sunt convergente: ⎛ 1− x ⎞ a) ∑ ln x .

64 - 6. Să se arate ca. 8. Să se arate că. atunci seria xn este absolut convergentă. dacă seria n =1 ∑ nxn ∞ converge atunci şi seria n =1 ∑ xn ∞ converge. Să se arate că seria n =0 ∑ n! ∞ 1 este convergentă şi are suma e. 7.. dacă seria n =1 ∑ xn ∞ 2 este convergentă. n =1 n ∑ ∞ .

Dacă a ∈ X. punctul dat trebuie să fie de acumulare.1. (∃) U ∈ ϑ(a) astfel încât (∀ ) x ∈ U ∩ A. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. Teorema 4. xn → a rezultă că f (xn ) → L . a ) < δε rezultă d2(f(x).1. Un punct L ∈ Y se numeşte limita funcţiei f în punctul a şi se notează L = lim f (x ) dacă (∀) V ∈ ϑ(L ).r ) bilele deschise în X şi respectiv în Y.1. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) L = lim f (x ) . r > 0 vom nota cu B(a. a ∈ A ’ şi L ∈ Y . d2 ) două spaţii metrice. (de caracterizare a limitei într-un punct).65 - CAPITOLUL 4 FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE 4. xn ≠ a.. (Y. d1 ) . . x→ a b) (∀ ) ε > 0.1. r ) şi B(b. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A ’. Definiţia 4. Fie f : A ⊂ X → Y . Deoarece comportarea funcţiei în vecinătatea unui punct fixat se poate pune chiar dacă funcţia nu este definită în acel punct. Limita unei funcţii într-un punct Fie (X. dar trebuie să existe puncte din vecinătatea lui în care funcţia să fie definită. L) < ε . b ∈ Y. mai precis ce se întâmplă cu valorile funcţiei atunci când argumentul său se apropie "din ce în ce mai mult" de punctul fixat.1. x ≠ a x→ a rezultă f (x ) ∈ V . c) (∀ )(xn ) ⊂ A. x ≠ a cu d1(x. Problema limitei într-un punct consta în cercetarea comportării funcţiei în vecinătatea unui punct fixat.

Luând Un = B⎜ a. adică limita şirului (f (zn )) depinde de α şi Avem f (zn ) = 2n n 2 = 2 α β α + β2 + n2 n 2 β . Exemplu. atunci f (x ) ∈ V ε . ⎟ → ( 0.0 ) .0)}. (∀) n ≥ 1 ⎛ ⎝ 1⎞ n⎠ rezultă că există un şir (xn ) ⊂ B⎛ a. Cum x n → a. unde α. x ≠ a rezultă Cum Uε ∈ ϑ(a ). x + y2 2 Fie şirul ⎛α β⎞ (zn) ⊂ R2 \ {(0. L ) < ε . ⎟ → (0. ε ) ∈ ϑ(L ) . (∀ ) n ≥ 1 .0 ) şi lim f (zn ) = . (∃) δε > 0 B(a. xn ≠ a. a ) < δε rezultă x∈ B (a. n→∞ 2 ⎝n n⎠ . ⎟ ∈ ϑ (a ) . x ≠ a cu d1(x. Observaţie. δε ). din b) (∃)δε > 0 astfel încât (∀)x ∈ A. (x′n ) ⊂ A \ {a}. f (x. ⎝ n n⎠ αβ αβ . β ∈ R. dacă există două şiruri n→∞ n→∞ (xn ). convergente către a astfel încât lim f (xn ) ≠ lim f (x′n ) sau cel puţin una nu există atunci funcţia f nu are limită în punctul a. Fie funcţia f : R2 \ {(0. adică d2 ( f (x ). Din această teoremă rezultă că. a) ⇒b) Fie ε > 0 şi Vε = B(L.adică f (x n ) → L . δε ) ⊂ Uε şi deci f (x ) ∈ Vε = B(L. spre exemplu fie 1 ⎛ 1 1⎞ zn = ⎜ . b) ⇒ c) Fie (xn ) ⊂ A. c) ⇒a) Presupunem prin absurd că (∃)V ∈ ϑ (L) astfel încât (∀ ) U ∈ ϑ(a ) (∃)xU ∈ U ∩ A. (∃) Uε ∈ ϑ(a ) astfel încât astfel încât (∀) x ∈ Uε ∩ A.66 - Demonstraţie.0)} → R . y ) = xy .. (∀ ) n ≥ nε şi atunci d2 ( f (x n ). a) < δε ⇔ ⇔ xn ∈ B(a. Astfel. δε ) ⊂ Uε şi atunci (∀)x ∈ A. L ) < ε . L ) < ε . (∀ ) n ≥ nε . xn ≠ a . 1 ⎞ ∩ A . zn = ⎜ . care contrazice faptul că f (x n ) → L . ⎜ ⎟ ⎝ n⎠ deci xn → a astfel încât ■ f (x n ) ∉ V. x ≠ a cu d1(x. a ) < δε avem d2 ( f (x ). xn → a şi ε > 0. xU ≠ a astfel încât f (xU ) ∉ V . ε ) . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀ ) n ≥ nε avem d1(xn.

Y = R şi f : A ⊂ Rk → R. x →a În acest caz lim f (x ) = lim f1(x ).. sau de k variabile reale x1.x2. i = 1. y ) . Dacă X = R. f = f (x ) atunci f este de forma f = (f1. f2 (x ). rezultă că dacă f : A ⊂ X → Y are limită în a ∈ A ′ atunci această limită este unică. deci ( ∃) lim f (x. funcţia f este de forma f = (f1. L 2 . f = f (x ) ... fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă vectorială x = (x1. unde f1. Y = Rm .... n→∞ ( x. m ≥ 1.y )→ (0.2. f2. deci f (x ) este de forma f (x ) = (f1(x ).. m ≥ 2 şi f : Rk → Rm..... k ≥ 2. Din definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii într-un punct şi folosind faptul că limita unui şir de puncte dintr-un spaţiu metric este unică. m ≥ 2 şi f : A ⊂ R → Rm. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm . Dacă X = R. lim fm (x ) . În acest caz. fm : A → R .1. x 2 .. se obţine imediat Teorema 4.. f2.. m .. Lm ) ∈ Rm dacă şi numai dacă există simultan lim fi (x ) = Li .xk. x2. fm (x )) . lim f2 (x ) .. (∀) x ∈ A . x →a x →a x →a x →a ( ) ..xk)... (∀ ) x ∈ A ... Dacă X = Rk . x2. ⎟ → (0.. Folosind definiţia limitei cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric Rm . fm ) are limită în a ∈ A ′ egală cu L = (L1..xk ... fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă reală.. f = f(x1. Y = R şi f : A ⊂ R → R .. k ≥ 2..67 - 2 ⎛ 2 1⎞ z'n = ⎜ ...... Y = Rm . f se numeşte funcţie reală.. atunci f (x ) ∈ Rm .0 ) 5 ⎝n n⎠ Observaţie... f2.. xk ). x 2 ... f = f (x ) .. f se numeşte funcţie reală de variabilă vectorială x = (x1..0 ) şi lim f (z'n ) = . x k ) sau de k variabile reale x1.... f2 ..... f = (f1. Dacă X = Rk ..

■ x →a x →a Exemplu.. x ≠ a . ■ Fie f .3. Teorema 4. x + y2 2 Cum ( x 2 + y 2 ) sin lim 1 ≤ x 2 + y 2 . (∀)x ∈ V ∩ A. Fie (xn ) ⊂ A. xn → a . f : A ⊂ R → R . g : A ⊂ X → R .68 - În continuare vom considera funcţii cu valori reale f : A ⊂ (X. Teorema 4. x →a ⎜ g ⎟ L2 ⎝ ⎠ Demonstraţie. xn ≠ a.y )→ (0. Dacă (∃) lim g(x ) = 0 atunci (∃) lim f (x ) = L . d) → R .0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 . a ∈ A ′ şi V ∈ ϑ (a ) astfel încât f (x ) − L ≤ g (x ). astfel încât x n ∈ V. Dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A1 = A ∩ (− ∞. y )→ (0.0 (x ) 2 + y 2 = 0 rezultă că ) (x. dacă L 2 ≠ 0 şi g(x ) ≠ 0 . Fie f. (∀ ) n ≥ n0 . x →a c) există lim ⎜ ⎟(x ) = 1 . (∀) n ≥ n0 şi atunci f (xn ) − L ≤ g(xn ). (Criteriul majorării). Cum x n → a . unde L ∈ R. Dacă lim g( x ) = L 2 ∈ R atunci x →a (∃) lim f (x ) = L1 ∈ R . (∀) x ∈ A . x →a b) există lim (fg)(x ) = L1L 2 .0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 = 0. (∃) n0 ∈ N .1.1. x + y2 2 În continuare vom considera funcţii reale de variabile reale. x →a a) există lim (f + g)(x ) = L1 + L 2 . Fie limita ( x. a ) = {x ∈ A : x < a} . deci (∃) lim f (x ) = L .y )→(0. y ) ≠ (0.0 ) şi 2 x +y 2 ( x. g : A ⊂ X → R şi a ∈ A ′ . x →a x →a Demonstraţie. (∀)(x. Cum (∃) lim g(x ) = 0 rezultă g(xn ) → 0 şi atunci f (xn ) → L .4. Rezultă imediat folosind definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii ⎛f⎞ L într-un punct şi proprietăţile cunoscute de la şiruri.

să presupunem că pentru orice şir strict crescător (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . Reciproc. Analog. Atunci f (xn ) → L s .1. În mod analog se defineşte limita la dreapta în a care se notează L d = lim f (x ) sau f(a + 0). pentru orice şir strict crescător (xn) ⊂ A1 cu x n → a avem f(xn) → Ls. adică (∀) V ∈ ϑ(L s ) . lim f (x ) . ′ Teorema 4. în particular. adică este satisfăcută definiţia punctului de acumulare. egală cu Ls dacă f A1 are limită în punctul a. Fie (xn ) ⊂ A1 un şir arbitrar (deci xn < a ) cu xn → a . Fie f : A ⊂ R → R .1. x →a x >a x →a + Limitele la stânga şi la dreapta într-un punct se numesc limite laterale. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 . ■ ( ) . şi A1 = A ∩ (− ∞. Presupunem că există Ls = lim f ( x ).2. ∞ ) = {x ∈ A : x > a}. Funcţia f are limită la stânga în punctul a. utilizându-se doar punctele x ∈ A cu x < a.. Definiţia 4. x →a x <a x →a − lim f (x ) . atunci vom spune că a este punct de acumulare din dreapta pentru A. Atunci L s = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător x →a x <a (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . a ∈ A ′ . rezultă că. x →a x< a Din teorema de caracterizare a limitei într-un punct cu şiruri. a ) .69 - atunci vom spune că a este punct de acumulare din stânga pentru A.5. avem f (x ) ∈ V . Demonstraţie. deoarece în caz contrar extragem un subşir xkn ⊂ (xn ) strict crescător cu limita a şi atunci f (xn ) → L s . dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A 2 = A ∩ (a. x ≠ a . Vom nota aceasta prin L s = lim f (x ) sau f (a − 0 ) . contradicţie. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀)x ∈ U ∩ A1.

70 - În mod analog se arată Teorema 4. cu lim x n = a x→a n→ ∞ (în R ) rezultă că lim f(xn ) = L (în R ). Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A ′ . presupunem că L s = lim f (x ) = L d = lim f (x ) . Dacă a = ±∞ şi L = ±∞ . x ≠ a cu x − a < δε avem f (x ) − L s < ε . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 ∩ A ′ . x < a cu x − a < δ'ε ⇒ f (x ) − L s < ε şi (∀) x ∈ A. În acest caz L = Ls = Ld.1 cu remarca că în acest caz x →a considerăm vecinătăţi ale punctului ± ∞ . x →a Fie ε > 0 . Reciproc.1. n→∞ . x > a cu x − a < δ"ε ⇒ f (x ) − L d < ε . pentru a defini lim f (x ) = L folosim aceeaşi definiţie 4.1. x →a x <a x →a x >a Vom arăta că (∃) lim f (x ) = L = Ld = L s . Legătura dintre limita unei funcţii într-un punct şi limitele laterale în acel punct este dată de: ′ Teorema 4. atunci (∃) δ'ε > 0. δ'' ε ) rezultă că pentru (∀)x ∈ A. Trecând la caracterizarea cu şiruri va rezulta că lim f (x ) = L dacă şi numai dacă (∀ )(x n ) ∈ A. unde Ls = Ld. 2 Atunci L d = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător x →a x >a (x n ) ⊂ A cu xn → a avem f (xn ) → L d .7. 2 Funcţia f are limită în punctul a dacă şi numai dacă există limitele laterale şi acestea sunt egale.6. Dacă (∃ ) L = lim f (x ) atunci rezultă imediat că (∃) L s = L şi x →a Ld = L. x n ≠ a .1. Demonstraţie. deci (∃) lim f (x ) = L = L s = L d . δ"ε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. Luând δε = min(δ'ε . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A′ .. x →a ■ Observaţie.

2. Intuitiv.1. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀) x ∈ U ∩ A rezultă f (x ) ∈ V . Analog cu demonstraţia teoremei 4. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A .. Observaţie.1. Fie f : Rk → R . f(a) ) < ε.1 şi 4. x. adică f (αx + β y ) = αf (x ) + β f (y ) . b) (∀) ε > 0. x →a Definiţia 4. Dacă a ∈ A este un punct izolat atunci orice funcţie f : A → Y este continuă în punctul a. x n → a rezultă că f (x n ) → f(a). (de caracterizare a continuităţii într-un punct). β ∈ R . funcţia f este continuă în a ∈ A dacă f(x) este "oricât de aproape" de f (a ) de îndată ce x este “suficient de aproape” de a. y ∈ Rk .1. c) (∀ )(x n ) ⊂ A .2. (∃) δε > 0 astfel încât (∀ ) x ∈ A.1 obţinem Teorema 4.2. ■ Observaţie. Exemplu. În caz contrar.2.71 - 4. d1 ) . Analog cu teorema 4. liniară. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă în a. Funcţia f : A ⊂ X → Y este continuă pe A dacă este continuă în toate punctele din A.2. funcţia f este discontinuă în a ∈ A .1 rezultă că dacă a ∈ A ∩ A′ atunci f : A ⊂ X → Y este continuă în punctul a dacă şi numai dacă (∃) lim f (x ) = f (a ) . cu d1(x. Funcţii continue Fie (X. Demonstraţie. Funcţia f este continuă în punctul a∈A dacă (∀) V ∈ ϑ(f (a )).1. Din teoremele 4.2. a ) < δε rezultă d 2 (f(x). Definiţia 4.1. d2 ) spaţii metrice şi f : A ⊂ X → Y . (∀ ) α .1. . (Y.

sunt continue pe R k .. k . fm ) este continuă în punctul a ∈ A dacă şi numai dacă funcţiile f1.2.….. deschisă ⇒ f −1(D) este deschisă în X. d) (∀ ) A ⊂ X ⇒ f A ⊂ f (A ) . Teorema 4. Din această teoremă şi exemplul anterior rezultă că o aplicaţie liniară f : Rk → Rm este continuă pe R k .. c) (∀ ) F ⊂ Y . Dacă a ∈ Rk . (de caracterizare a continuităţii pe un spaţiu). d1 ) .2. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă pe X. funcţiile proiecţie pri : Rk → R . f2..... (Y.. m ≥ 1.. În particular. i = 1.fm sunt continue în a. ( ) ... f2 . (∀) x = (x 1. xk ) ∈ Rk . f = (f1.... pri (x ) = xi . x k ) ∈ R k ... a2 . c k ) ∈ Rk ..72 - Se arată că o aplicaţie liniară f pe R k este de forma f (x )= ∑ k i= 1 c ix i.2. k ≥ 1. x k ) ∈ R k este arbitrar. ak ) este fixat şi x ∈ Rk . Rezultă din definiţia continuităţii cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric R m . c 2 . O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm . unde c = (c1. (∀) x = (x1.3. m ≥ 1 . x 2 . Demonstraţie... x 2 . deci f este continuă în a şi cum a este arbitrar x →a rezultă că f este continuă pe R k .. x 2. Va rezulta că lim f (x ) = f (a ) . b) (∀ ) D ⊂ Y . ■ Observaţie.. atunci: ⎛ k ⎞ f (x ) − f (a ) = ∑ c i (xi − ai ) ≤ ⎜ ∑ c i2 ⎟ ⎜ ⎟ i =1 ⎝ i =1 ⎠ k 12 12 ⎛ k ⎞ ⎜ ∑ (xi − ai )2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ i =1 ⎠ = c x−a ... x = (x1.. închisă ⇒ f −1(F ) este închisă în X. Fie (X. (am considerat pe R k norma euclidiană). Teorema 4. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . a = (a1.

c) ⇒ b) Fie D ⊂ Y . y = f (x ) . spunem că f este prelungirea prin continuitate a lui f. deschisă. unde a∈A’. a) ⇒ d) Fie A ⊂ X şi y ∈ f (A ) . ε ) ⊂ Y . x . de unde X \ f −1 (F ) = X \ f −1 (Y ) \ f −1 (D ) = f −1 (D ) . adică f este continuă în a. Cum f este continuă în x. Cum x ∈ A . deschisă. Fie D = B(f (a ) . şi fie A = f -1 (F). rezultă f (xn ) → f (x ) = y . f (x ) = ⎨ ⎩ L dacă x = a În acest caz. Dacă există lim f (x ) = L ∈ Y . δ ε ) ⊂ f-1(D). δε )) ⊂ B(f (a ). b) ⇒ a) Fie a ∈ X. închisă. (∃) δε > 0 astfel încât B (a . deci y ∈ f (A ) şi astfel am arătat că f (A ) ⊂ f (A ) . Fie f : R \ {0} → R . Fie f : A \ {a} ⊂ X → Y . Conform ipotezei: f A ⊂ f (A ) = f f − 1 (F ) ⊂ F = F . deci A = f − 1 (F ) este închisă în X. d) ⇒ c) Fie F ⊂ Y. atunci funcţia x →a f :A → Y. Conform ipotezei f-1(D) ⊂ X este deschisă şi cum a ∈ f-1(D). Conform ipotezei. ε ) . rezultă că f –1(D) este deschisă. şi cum f [ ] –1 (F) este închisă.. Vom arăta că f este continuă în a.73 - Demonstraţie. cu x ∈ A . de unde ( ) A ⊂ f − 1 (f ( A ) ) ⊂ f − 1 ( F ) = A . de unde rezultă că ■ f (B(a. atunci F = Y \ D este închisă. Exemplu. ⎧f (x ) dacă x ∈ A \ {a} prelungeşte funcţia f şi este continuă în punctul a . adică F = F în Y. rezultă A = A . ( ) şi cum A ⊂ A . (∃)(xn ) ⊂ A astfel încât x n → x . f − 1 (F ) = f − 1 (Y \ D ) este închisă în X. f (x ) = sin x .

O aplicaţie f : (X. f (y )) = d1(x. Definiţia 4. Într-adevăr. b) d2 (f (x ). Dacă f : X → Y este un homeomorfism spunem că spaţiile metrice (X. d 2 ) se numeşte izomorfism topologic sau homeomorfism dacă: b) funcţiile f şi f −1 sunt continue.4. x →0 Prelungirea ei este funcţia f : R → R . f (x ) = x 5 este homeomorfism a lui R pe R. Fie a ∈ Rn şi f : R n → R n . d 2 ) izometrie. Să observăm că dacă f este homeomorfism atunci şi f −1 este un homeomorfism.. d2 ) se numeşte izometrie dacă a) f este bijectivă. (∀) x. (Y. f (x ) = ⎨ x ⎪ ⎩ ⎧ sin x ⎪ dacă x ≠ 0 1 dacă x = 0 . (∀) x.2. O aplicaţie ce satisface condiţia b) se mai numeşte şi bicontinuă. fie f : (X. d2 ) sunt homeomorfe. spunem că spaţiile metrice (X. Este evident faptul că f este o bijecţie. Funcţia f : R → R . . Exemplu. d1 ) → (Y.2. d1 ) → (Y. În acest caz. O aplicaţie f : (X. d1 ) . deci f este o izometrie. funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în punctul 0. Rezultă că orice translaţie este o izometrie. y ) . Să observăm. y ∈ X . Să observăm că dacă f este izometrie de la X la Y atunci şi f −1 este o izometrie de la Y la X. că orice izometrie este un homeomorfism. În acest caz. f (x ) = x + a . (Y. a) f este bijectivă. y ∈ Rn . d2 ) sunt izometrice. de asemenea. iar f (x ) − f (y ) = (x + a ) − (y + a) = x − y . d1 ) → (Y. Exemplu. spunem că spaţiile X şi Y sunt homeomorfe. Definiţia 4.74 - Cum lim f (x ) = 1 . d1 ) .3.

f (A ) este compactă în Y. ■ . d1 ) .1.3. Dacă f : (X. din teorema 4. d 2 ) este continuă şi A ⊂ X este compactă. Prin urmare.3.3. Di ⊂ Y deschisă (∀ ) i ∈ I . continuă. Vom avea: f −1(B(f (x 0 ). arbitrar. Fie (X. Demonstraţie. ε ). ■ Corolarul 4. din teorema 4. i∈I Atunci A ⊂ f –1(f(A)) ⊂ f –1 ∪ Di = ∪ f −1(Di ) i∈I i∈I ( ) Cum f este continuă. x 0 ) < ε} = B(x0. atunci f (A ) este compactă în Y.75 - Vom arăta că f este continuă. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . Proprietăţi ale funcţiilor continue Teorema 4. (Y. f (x 0 )) < ε} = {x ∈ X : d1( x. Orice funcţie continuă pe un compact dintr-un spaţiu metric este mărginită. ε )) = {x ∈ X : f (x ) ∈ B(f (x 0 ). Fie x 0 ∈ X şi ε > 0 . există J ⊂ I . de unde i∈J f(A) ⊂ f ( ∪ f –1(Di)) = ∪ f(f –1(Di)) ⊂ ∪ Di i∈J i∈J i∈J adică (Di )i∈J este o subacoperire finită pentru f (A ) . (∀) i ∈ I şi cum A este compactă în X.1. finită astfel încât A ⊂ ∪ f −1(Di ) . Fie (D i )i∈I o acoperire deschisă în Y pentru f (A ) .2.1 rezultă că f(A) este compactă şi atunci este închisă şi mărginită în Y. deci f este continuă în x0 şi atunci pe X.3.3. Dacă A ⊂ X este compactă. ε )} = = {x ∈ X : d2 (f (x ). f −1 (D i ) este deschisă în X. Demonstraţie.. 4. Analog se arată că f −1 este continuă. adică f (A ) ⊂ ∪ Di . d1 ) → (Y.

■ Observaţie. Fie f : (X. (Weierstrass). b] →R este continuă atunci f este mărginită şi îşi atinge marginile pe [a. există un subşir (xk punct din A.3. Fie M = sup f (x ) şi m = inf f (x ) . Teorema 4. avem f (xk ) → f (a ) şi cum f (xk ) → m . Dacă A este o submulţime compactă a spaţiului metric (X. A = [a.2.1. b]. Folosind definiţia marginii superioare se arată în mod asemănător că (∃) b ∈ A astfel încât f(b) = M. b ∈ R . ii) Funcţia f îşi atinge marginea superioară pe A dacă (∃) b ∈ A astfel încât M = f (b ) .3. folosind unicitatea n n limitei unui şir convergent într-un spaţiu metric. Din corolarul 4. n n ) al lui (x n ) ⊂ A . b]. xk →a ∈ A. a.1 avem că f (A ) este mărginită în R. În particular. Spunem x∈A x∈A că: i) Funcţia f îşi atinge marginea inferioară pe A dacă (∃) a ∈ A astfel încât m = f (a ) . d) şi f : A → R este continuă atunci f este mărginită pe A şi îşi atinge marginile.. A ⊂ X şi M = sup f (x ) .3. a < b se obţine teorema lui Weierstrass cunoscută din liceu: Teorema 4. iii) Funcţia îşi atinge marginile pe A dacă îşi atinge marginea superioară cât şi marginea inferioară.3. d) → R .3. Demonstraţie. rezultă f(a) = m.76 - Definiţia 4. m = inf f (x ) . . Dacă f: [a. x∈A x∈A Din definiţia marginii inferioare există un şir (xn ) ⊂ A astfel încât f (x n ) → m şi cum A este compactă. dacă X = R . convergent la un Cum f este continuă.

■ Teorema 4.2. ~ ~ D1 ≠ ∅. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅.4. D2 ≠ ∅ .77 - Definiţia 4. d2 ) spaţii metrice. (∃) c ∈ A . O submulţime nevidă A ⊂ R este conexă dacă şi numai dacă A este interval. Atunci există două mulţimi nevide D1.ceea ce arată că A este neconexă. Teorema 4. d) este conex dacă nu există două mulţimi deschise D 1.3. Fie (X. . D2 ⊂ Y deschise astfel încât D1 ∩ D2 ∩ f (A ) = ∅. O submulţime A ⊂ X se numeşte conexă dacă nu există două mulţimi deschise D 1. În caz contrar. D1 ∩ D2 ∩ A = ø. (Teorema valorii intermediare). A = (-2. ~ ~ ~ ~ D1 ∩ A ≠ ∅. Fie (X. continuă. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅ şi f (A ) ⊂ D 1 ∩ D 2 .D 2 ⊂ X nevide şi disjunte astfel încât X = D1 ∪ D2 . Presupunem prin absurd că f (A ) nu este conexă. Exemple. A ⊂ D1 ∪ D2 .D 2 ⊂ X cu proprietăţile i) ii) iii) D1 ∩ A ≠ ø. D2 ∩ A ≠ ∅ . absurd. 1. f (b )) . A ⊂ X . A = {(x. f : A → R .3.2. d) un spaţiu metric. ~ ~ Cum f este continuă.3. astfel încât f (c ) = λ . mulţimile D 1 = f −1 (D 1 ). 1] ∪ [5. D 2 = f −1 (D 2 ) sunt deschise în X. A ⊂ R . A ⊂ X . d1 ) . spunem că A este neconexă. 6) nu este conexă. y ) ∈ R2 : 1 < x 2 + y 2 < 3} este o mulţime conexă. A ⊂ R2 . În plus. conexă. Atunci (∀ ) λ ∈ (f (a ) . ~ ~ D1 ∩ D2 ∩ A = f −1(D1 ) ∩ f −1(D2 ) ∩ A = f −1(D1 ∩ D2 ) ∩ A = ∅ . b ∈ A astfel încât f (a ) < f (b ) . Atunci f(A) este conexă în Y. ■ Corolarul 4. Demonstraţie. (Y. 2.3. D1 ∩ A ≠ ø. Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. continuă şi a. d) spaţiu metric. Spunem că spaţiul metric (X. conexă şi f : A → Y .5. Fie (X.. iar A ⊂ D1 ∪ D2 .

f (b ) ∈ f (A ) rezultă (f (a ). Fie f : D → R .3. continue şi λ ∈ R . Fie f . (∀)x ∈ V ∩ A . Fie λ ∈ R astfel încât f (a ) > λ > 0 . Rezultă imediat folosind caracterizarea cu şiruri. b) f (unde g(x ) ≠ 0. (∃) V ∈ ϑ (a) astfel încât (∀ ) x ∈ V ∩ A avem f (x ) ∈ (f (a ) − λ. Atunci (f (a ) − λ. g c) f este continuă pe X.1.7. λg sunt continue pe X. ■ Teorema 4. fg.3. f (b )) ⊂ f (A ) şi demonstraţia este încheiată.3. Fără a restrânge generalitatea să presupunem că f (a ) > 0 . g : (X. ii) Funcţia f este continuă la dreapta în a dacă (∃) f (a + 0 ) = f (a ) . D ⊂ R şi a ∈ Int D .3.5 rezultă că f (A ) este conexă în R şi din teorema 4.3.3. ■ Continuitate laterală Definiţia 4. Fie f : D → R . Atunci a) f + g . ■ Teorema 4.7) se obţine: Teorema 4.. f (a ) + λ ) . Din teorema 4. Demonstraţie.4 f (A ) este un interval în R. Atunci există o vecinătate V a lui a astfel încât f are semn constant pe V ∩ A . Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale (teorema 4. (∀ ) x ∈ X ) este continuă pe X. Demonstraţie. Atunci f este continuă în a dacă şi numai dacă şi numai dacă este continuă la stânga şi la dreapta în a. i) Funcţia f este continuă la stânga în a dacă (∃) f (a − 0 ) = f (a ) .6. f (a ) + λ ) ∈ ϑ(f (a )) . d) → R . Cum f (a ). . continuă în a ∈ A şi f (a ) ≠ 0 .8. D ⊂ R şi a ∈ Int D . λf. în R şi cum f este continuă în a. de unde f (x ) > f (a ) − λ > 0 .78 - Demonstraţie.3. Fie f : A ⊂ (X. d) → R .

(yn) din A cu n 1 şi d2(f(xn). y ) < δε rezultă d 2 (f (x ). cu n ≥ 1. rezultă că există două şiruri (xn). x Luând xn = . dacă există două şiruri (xn ). Cum A este compactă (∃) x. xk ) + d(xk . Din definiţie rezultă că.1.4. y δ ∈ A cu d 1 (x δ . pentru n → ∞ . Din definiţie rezultă că.Cum d1 xkn . Teorema 4. 1. d1 ) → (Y. Atunci f este uniform continuă pe A. Fie funcţia f : (0.4. Luând δ = d1(xn. Funcţii uniform continue Definiţia 4.f(yn)) ≥ ε0 . deci (∃) ε0 > 0 asfel încât (∀) δ > 0 . deci d(x. ykn < n ( ) 1 → 0. f ( y δ )) ≥ ε0 . d 2 ) spaţii metrice A ⊂ X . Fie (X. y ) = 0 şi atunci x = y.1]. Demonstraţie. ea definindu-se pe o mulţime. yk n → y . (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x. (Y. y ) ≤ d(x. Observaţii. y δ ) < δ şi d2 (f ( x δ ). d1 ).4. yn = 1 n 1 . yk ) + d(yk . f (y n )) → 0 atunci f nu este uniform continuă 3.1. n ≥ 1 avem x n − y n → 0 şi f (x n ) − f (y n ) = n → ∞ . y ) → 0 . dacă f este uniform continuă pe X atunci f este continuă pe X. (∃) x δ . kn vom avea d(x. deci f 2n nu este uniform continuă pe (0. f (y )) < ε .79 - 4. Exemplu.. f (x ) = 1 . y ∈ X cu d1(x. 2. compactă şi f : A → Y continuă. În timp ce noţiunea de continuitate are un caracter local. Să observăm totuşi că f este continuă pe (0. (Cantor). . (yn ) ⊂ X astfel încât d1(x n . cea de uniform continuitate are un caracter global.1]. d2 ) se numeşte uniform continuă pe X dacă pentru (∀) ε > 0. O funcţie f: (X. Din acest exemplu rezultă că o funcţie continuă nu este în general uniform continuă.y ∈ A şi două subşiruri n (x ) ⊂ (x ) şi (yk ) ⊂ (yn ) astfel încât n n n n x k n → x .1]→R.yn)< kn n 1 . yn ) → 0 şi d2 (f (x n ). Presupunem prin absurd că f nu este uniform continuă.

. A ≠ ∅ şi f : X → R . Fie (X. y )→ (0. x ⎟ ⎩ e . f (y k ) → f (y ) şi atunci n n . .0 ) y 2 x2y h) lim . y )→ (2. x≥0 ⎠ 3. ( x. x ∈ R \ Q ⎧ sin x3 + y 3 ⎪ .0 ) x 2 + y 2 lim e) lim (1 + sin x )e x . contradicţie. y )→ (0. ( x. i) ( x. g : (X.2 ) x lim c) lim f) ( x. y )→ (2. ( x. y )→ (0. Fie f . continue. 1. 5. a ) .0 ) x cos 1 .80 - ε0 ≤ d2 f xk n . x < 0 ⎞ ⎟ . 4. y ) = ⎨ x∈Q ⎧ x. f (x ) + d2 f yk n . g : (X. y )→ (0.0 ) x + y lim x g) lim . f (x. f (y ) → 0 . A ⊂ X. pentru n → ∞ . x →∞ x − 2y . Să se studieze existenţa limitelor: a) d) x − 2y . (x.Cum f e continuă avem f (x k ) → f (x ). y ) ≠ (0. Să se arate că f are limite laterale în toate punctele de acumulare. y ) = (0. A ) = inf d(x. 2 ⎩x . Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) = g(x ) } este închisă în X.0 ) b) f : R → R . y ) = ⎨ x 2 + y 2 . Să se studieze continuitatea funcţiilor: a) f : R → R . unde a ∈ R .+∞ )⎜ ⎝ y⎠ y 2. ( x. f y k n ≤ d2 f xk n . f (x ) = d (x. ⎨ ⎜ ⎝ ⎛ ⎧x + a. a∈A 6.0) ⎩ 2 ( ) c) f : R2 → R2 . monotonă. y )→ (0. ■ ( ( ) ( )) (( ) ) (( ) ) Probleme propuse. ( x. f (x ) = ⎜ e x sin y. Fie f . Fie f : D ⊂ R → R . continue.0 ) x 2 + y 2 ⎛ x⎞ lim ⎜1 + ⎟ . (x. x + y2 2 x3 + y3 . d1 ) → (Y. ⎟ ( x. Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) < g(x ) } este deschisă în X. d) → R . f (x. ⎪0. d 2 ) . Să se arate că f este continuă pe X. d) spaţiu metric.3 ) x 2 + 3 y lim b) sin xy . y )→ (0.

y 14. ∞ ) → R . y ) = x +1 . Fie spaţiul metric (L∞ .81 - 7. Să se arate că funcţia f : R → R . f (x ) = 1 1+ x2 . y = (yn ) . ∞ ) → R . d) . d) f : [0. f (x. y ∈ L∞ . ∞ ) → R . 8. f monotonă şi Df = { x ∈ I : f discontinu ă în x} . f (x ) = ln x . (∀) x. Fie a ≥ 0 şi funcţia f : (a. y ∈ R. Să se arate că f are cel puţin un punct fix. f (x ) = sin x este uniform continuă pe R. Fie f : I → R. . f (x ) = 1 . interval. d) un spaţiu metric şi x 0 ∈ X . 13. Să se arate că D f este cel mult numărabilă. Să se arate că L∞ nu este compact. Să se studieze uniform continuitatea funcţiilor: a) f : (0. f (x ) = d(x.. 2 ] → R . (∀) x. e) f : (0. 10. Fie (X. x −1 c) f : R → R . y ) = sup x n − y n . x 0 ) este uniform continuă pe X. şi d (x. adică (∃) x 0 ∈ R astfel încât f (x 0 ) = x 0 . 9. Să se arate că funcţia f : X → R . unde: L∞ = { (xn ) ⊂ R : (xn ) mărginit n∈N * }.I ⊂ R . ∞) dacă şi numai dacă a > 0. 11. b) f : (1. x = (x n ) . Să se arate că f este uniform continuă pe (a. Să se determine funcţiile continue f : R → R cu proprietatea: f(x + y) = f(x) + f(y). 12. ∞ ) → R . f (x ) = x . Fie f : R → R continuă şi mărginită. ∞ ) x (0. f (x ) = sin x 2 .

. Atunci : a) f + g este uniform continuă.. Fie f : R → R continuă şi periodică.82 - 15. b) dacă f şi g sunt mărginite ⇒ fg este uniform continuă. d) → R uniform continue. Atunci f este uniform continuă. g : (X. 16. Fie f .

În acest sens. Reciproca acestei afirmaţii nu este în general adevărată.1. Dacă f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D ∩ D′ atunci f este continuă în x 0 .1.1. ■ Observaţie. = f ′(x 0 ) (sau x − x0 x → x0 dx lim Dacă.1. x 0 ∈ D ∩ D′ . x − x0 x →x0 Pentru (∀ )x ∈ D.1. . fie f : R → R . Propoziţia 5. în plus derivata f ′(x 0 ) este finită. Funcţia f are derivată în x 0 dacă există în R următoarea limită: df f (x ) − f (x 0 ) (x0 ) ). Evident.. x ≠ x 0 avem f (x ) = f (x 0 ) + x → x0 f (x ) − f (x 0 ) (x − x0 ) . f (x ) = x . Definiţia 5. Demonstraţie. deci f este continuă în x 0 . de unde rezultă prin trecere la limită: x − x0 lim f (x ) = f (x 0 ) .83 - CAPITOLUL 5 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIALITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ 5. Din ipoteză avem că (∃) lim f (x ) − f (x 0 ) = f ′(x 0 ) ∈ R . f este continuă pe R dar nu este derivabilă în x 0 =0. spunem că funcţia f este derivabilă în x 0 . Proprietăţi de bază ale derivatei. Fie f : D ⊂ R → R .

numită derivata funcţiei f . Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale rezultă că o funcţie f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D (care este punct de acumulare atât la stânga cât şi la dreapta lui D) dacă şi numai dacă f este derivabilă la stânga şi la dreapta în x 0 . x → x0 x − x0 x − x0 x → x0 lim x < x0 x > x0 ′ ′ Numărul fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ) se numeşte derivata la stânga (respectiv la dreapta) a lui f în x 0 . Fie I. J ⊂ R .1. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi g este derivabilă în y 0 = f ( x 0 ) ∈ J atunci g o f : I → R este derivabilă în x 0 şi (g o f )' ( x 0 ) = g' ( f ( x 0 ))f ' ( x 0 ) . dacă (∃) f (x ) − f (x 0 ) f (x ) − f (x 0 ) ′ ′ = fs (x 0 ) ∈ R . ′ ′ Dacă în plus fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ). intervale. Definiţia 5. iar ′ ′ fs (x 0 ) = fd (x 0 ) = f ' (x 0 ) .84 - Definiţia 5. g : J → R . ∞ ) ). x → f ′(x ) . Funcţia f are derivată la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 . Reamintim din liceu proprietăţile de bază ale funcţiilor derivabile: Teorema 5. Funcţia f : D ⊂ R → R este derivabilă pe A ⊂ D dacă este derivabilă în orice punct din A . f : I → J .2. . (respectiv (∃) lim = fd (x 0 ) ∈ R ).1. spunem că f este derivabilă la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 . Fie D ⊂ R şi x 0 ∈ D un punct de acumulare pentru D1 = D ∩ (− ∞. Observaţie. x 0 ) (respectiv pentru D2 = D ∩ (x 0 .1.3.. Dacă f este derivabilă pe I şi g este derivabilă pe J atunci g o f este derivabilă pe I şi (g o f )' = (g'o f )f ' . În acest caz se poate defini funcţia f ′ : A → R .1.

Dacă x 0 ∈ I este punct de extrem local pentru f şi f este derivabilă în x 0 atunci f ′(x 0 ) = 0 .2. Atunci f ′(0 ) = 0 dar x 0 = 0 nu este un punct de extrem local. Fie f : I ⊂ R → R . I interval. În acest sens fie funcţia f : R → R . f (x ) = x . atunci funcţia inversă f −1 este derivabilă în ′ 1 y 0 = f (x 0 ) şi f −1 (y 0 ) = . atunci concluzia teoremei lui Fermat nu este întotdeauna o adevărată.5. Atunci (∃) c ∈ (a. Fie funcţia f : [a.1] → R. b ) astfel încât f ′(c ) = 0 . Definiţia 5.1. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de extrem local dacă este punct de minim local sau de maxim local. fie funcţia f : [0. Teorema 5. f (x ) = x 3 .4. Teorema 5. Dacă x 0 ∉ I . J ⊂ R .. Observaţii. f este continuă pe [a.1. Fie f : I ⊂ R → R . I interval. derivabilă pe (a. b] → R . (Fermat).4. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi f ′(x 0 ) ≠ 0 .b). f (a ) = f (b ) . Reciproca teoremei lui Fermat nu este în general adevărată. În acest sens. 2.1. .3. unde a. intervale şi f : I → J continuă şi bijectivă. (∀) x ∈ V ∩ D . atunci x 0 se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) global. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) local pentru f dacă f (x ) ≥ f (x 0 ) (respectiv ≤ ). Fie f : D ⊂ R → R . (Teorema lui Rolle).1. Atunci x 0 = 0 este punct de minim pentru f şi f ′(0 ) ≠ 0 . f ′(x 0 ) ( ) Definiţia 5. 1. b ∈ R. Un punct x 0 ∈ I în care f este o o derivabilă şi f ′(x 0 ) = 0 se numeşte punct critic (sau staţionar) pentru f . (∃) V ∈ ϑ(x0) astfel încât Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x ∈ D . a < b.85 - Teorema 5.1. Fie I.b] .

1. ′ (∀)x ∈ (a.1. b ) → R unde − ∞ ≤ a < b ≤ +∞ . x →a g′(x ) x >a iii) lim f (x ) = lim g(x ) = 0 (sau ± ∞ ). b] → R două funcţii continue pe [a.1.b] . x → x0 Atunci f este derivabilă în x 0 şi f ' ( x 0 ) = lim f ′(x ) . I interval. f derivabilă pe I .7. (Teorema lui Cauchy). b ) şi g′ ≠ 0 pe (a. derivabilă pe (a.1. b) Dacă f ′ ≤ 0 pe I rezultă că f este descrescătoare pe I . g(x ) . Din teorema lui Lagrange se obţin cu uşurinţă următoarele două consecinţe: Propoziţia 5. f continuă pe I şi x 0 ∈ I astfel încât f este derivabilă pe I \ {x 0 } şi (∃) lim f ′(x ) şi este finită. g(b ) − g(a ) g′(c ) Teorema 5. Fie f . g : (a.b). b ) . derivabile pe (a. g sunt derivabile pe (a.6. c) Dacă f ′ = 0 pe I rezultă că f este constantă pe I .2. Atunci: a) Dacă f ′ ≥ 0 pe I rezultă că f este crescătoare pe I .. ii) (∃) lim f ′(x ) = L ∈R . Atunci (∃)c ∈ (a. Fie f : [a. (Teorema lui Lagrange).1. Propoziţia 5. Fie f : I ⊂ R → R . (Regula lui L'Hospital).b) şi g′(x ) ≠ 0 . x →a x >a x →a x >a Atunci (∃) lim x →a x >a f (x ) =L.5.b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = f (c ) .86 - Teorema 5.1.b] . b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = (b − a)f ' (c ) . Fie f : I ⊂ R → R . Fie f : [a. I interval. Presupunem că i) f . x→x0 Teorema 5. b ) . Atunci (∃) c ∈ (a.b] → R continuă pe [a.

(∀ )x ∈ I .1) ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ Observaţie. x − x0 ⎪ 0 ⎩ dacă x = x 0 rezultă că (5. α : I → R .87 - 5.2) unde A ∈ R . x ≠ x 0 . Diferenţiala unei funcţii Fie I ⊂ R interval deschis. (5. α : I → R . f : I → R şi x 0 ∈ I . Fie I⊂R interval deschis. deci f este derivabilă în x0. x − x0 Reciproc.2. x → x0 Teorema 5. Presupunem mai întâi că f este diferenţiabilă în x 0 . fie f derivabilă în x 0 şi fie α : I → R .1.. α(x 0 ) = 0 astfel încât f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). Demonstraţie.2. (∀ )x ∈ I . Funcţia f este diferenţiabilă în x 0 dacă (∃)A ∈ R astfel încât f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) =0 x − x0 x → x0 lim (5.2.1) se scrie echivalent: f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). (∀)x ∈ I. Luând α(x ) = ⎨ . lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 .1. Definiţia 5. de unde f (x ) − f ( x 0 ) = A + α( x ). Conform definiţiei (∃) A ∈ R . dacă x = x 0 ⎪ 0 ⎩ . x − x0 Cum lim α( x ) = 0 ⇒ (∃) lim x → x0 x → x0 f (x ) − f (x 0 ) = A . ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − f ' ( x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ α (x ) = ⎨ x − x 0 . Funcţia f :I → R este diferenţiabilă în x 0 ∈ I dacă şi numai dacă este derivabilă în x 0 . continuă în x 0 .

I interval deschis. pentru x într-o vecinătate V a lui x 0 .1 exprimă faptul că noţiunile de diferenţiabilitate şi derivabilitate sunt echivalente. Observaţie. Notând cu dx diferenţiala funcţiei identice. (deci dx : R → R . în care f (x ) = x avem f ′(x 0 ) = 1 şi atunci dx(x 0 ) (h) = h . dx (h ) = h .. Funcţia T : R → R definită prin T(h ) = f ′(x 0 ) h .3. Observaţie. iar A = f ′(x 0 ) . Dacă f este diferenţiabilă în x 0 . f :I → R derivabilă pe I şi f ' : I → R derivata sa. (5. (∀) h ∈ R . f derivabilă în x 0 ∈ I . (∀ ) x ∈ I . obţinem df (x 0 ) = f ′(x 0 )dx . Δf se poate aproxima printr-o creştere liniară f ′(x 0 )Δx . Definiţie. (∀) h ∈ R se numeşte diferenţiala funcţiei f în x 0 şi se notează cu df (x 0 ) .3) ■ deci f este diferenţiabilă în x 0 . În cazul particular. (∀)h ∈ R . adică df (x 0 ) (h ) = f ′(x 0 )h . Teorema 5. 5.3) rezultă că. Fie f : I ⊂ R → R .4) se mai scrie: f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 ) h = df (x 0 ) h . relaţia (5.4) adică creşterea funcţiei într-o vecinătate a punctului x 0 . avem aproximarea f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 )(x − x 0 ) . (∀ ) x ∈ I . Notând x − x 0 = h .2. (∀)h ∈ R ). Derivate şi diferenţiale de ordin superior Fie I ⊂ R un interval deschis. (5. . Dacă f este derivabilă pe I atunci vom avea df(x)= f ' (x)dx.88 - Evident avem lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 şi din definiţia lui α avem x → x0 f (x ) = f (x 0 ) + f' (x 0 )(x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). din (5.

dx Funcţia f este de n ori derivabilă pe I dacă este de n ori derivabilă în toate punctele din I . În acest caz. n ∈ N* . În acest caz derivata lui f (n-1) în x0 se mai numeşte derivata de ordinul n a lui f în x0 şi se notează cu f (n) dn f (x0) ( sau n ( x 0 ) ).1.β ∈ R . (∀ )n ∈ N* } .. f continuă}.3. I interval deschis. Funcţia f este de două ori derivabilă în x 0 dacă funcţia f ′ este derivabilă în x 0 . notată prin f (n−1) este derivabilă în x 0 . (n ≥ 1) pe I şi scriem f ∈ Cn (I) dacă f este de n ori derivabilă pe I şi derivata de ordin n este continuă pe I . Prin recurenţă se definesc derivatele de ordin superior: Definiţia 5. α. f .89 - Definiţia 5. g ∈ C n ( I ) . n k =0 n . Definiţia 5.2. Fie f : I ⊂ R → R . Atunci αf + β g.3. Funcţia f este de clasă Cn . I interval deschis.3. f indefinit derivabilă pe I . adică este derivabilă de n ori pe I. C∞ (I) = { f : I → R .3.3. dx 2 Dacă f ′ este derivabilă pe I atunci derivata lui f ′ se numeşte derivata a doua (sau de ordinul doi) a lui f şi se notează cu f ′′ . derivata lui f ′ în x 0 se mai numeşte derivata a doua a lui f în x 0 şi se notează cu f ′′(x 0 ) (sau d2 f (x 0 ) ). ( ) ii) (fg) n = ∑ Ck f (n −k )g(k ) . Fie I ⊂ R interval deschis. Vom nota C0 (I) = { f : I → R .1. Teorema 5. Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori derivabilă în x 0 dacă f este de (n − 1) ori derivabilă pe o vecinătate V a lui x 0 şi dacă derivata de ordin (n − 1) . Fie f : I ⊂ R → R . fg ∈ C(n ) ( I) şi i) (αf + βg)(n ) = αf (n ) + βf (n ) .

. Tn (x 0 ) = f ′(x 0 ) . Ne propunem să aproximăm valorile funcţiei f în vecinătatea lui x 0 printr-un polinom de grad n .5) Considerăm Tn descompus după puterile lui (x − x 0 ) Tn (x ) = a0 + a1(x − x 0 ) + . Căutăm un polinom Tn ∈ R[X] de grad n care să aproximeze valorile funcţiei f într-o vecinătate a lui x 0 şi să verifice în plus condiţiile ′ Tn (x 0 ) = f (x 0 ) .. Cum lim Rn (x ) = 0 rezultă că pentru x într-o vecinătate V a x → x0 lui x 0 avem aproximarea: f (x ) ≅ f (x 0 ) + Se poate arăta că lim Rn ( x ) x − x0 n (x − x 0 ) f (n ) (x ) . unde x ∈ I . I interval deschis. adică f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n ) (x ) + R (x ) .. x − x0 f ′(x 0 ) + .. an = Astfel obţinem 1 (n) f (x0).. + 0 1 ! n! n x → x0 = 0... + an (x − x 0 ) n Folosind relaţiile (5..5) vom avea a0 = f(x0) . Rn (x ) = f (x ) − Tn (x ) ... + 0 1 ! n! n Polinomul Tn se numeşte polinom Taylor asociat funcţiei f în x 0 . … .. Observaţie. x − x0 Tn (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . x0 ∈ I.. (∀) x ∈ I . Tn(n ) (x 0 ) = f (n ) (x 0 ) . Fie Rn : I → R . x − x0 f ′(x 0 ) + . n! (x − x 0 ) f (n ) (x ) .6) numită formula lui Taylor cu rest de ordin n asociat funcţiei f în x 0 . Obţinem f (x ) = Tn (x ) + Rn ( x ) . + 0 n 1 ! n! n (5.90 - Formula lui Taylor Fie f : I ⊂ R → R . . n ∈ N*. iar funcţia f de n ori derivabilă pe I . a1 = (x0) .. (5. (∀) x ∈ I . Funcţia Rn se numeşte restul Taylor de ordin n asociat funcţiei f în x 0 .

Atunci (∀)x ∈ I. Căutăm în (5. cu θ ∈ (0.... ϕ(x ) = f (x ) şi din teorema lui Rolle (∃) ξ între x0 şi x astfel încât ϕ′(ξ ) = 0 . (∃)ξ între 0 şi x (deci ξ = θ x . cu θ ∈ (0. + 0 1 ! n! (n + 1)! n n +1 Demonstraţie. astfel încât .1) ).91 - Teorema 5. x−t ϕ(t ) = f (t ) + f ′(t ) + .2 rezultă că (∀) x ∈ I.2. Dacă x 0 = 0 ∈ I .. n! Luând p = n + 1 obţinem k = R n (x ) = f (n +1) (ξ ) şi atunci (n + 1)! (x − x 0 )n +1 f (n+1) (ξ ) . x ≠ 0 . x 0 ) ..3. din teorema 5. (Formula lui Taylor cu rest Lagrange). Considerăm funcţia ϕ : I → R (x − t ) f (n ) (t ) + (x . (∀) x ∈ I . Observaţie. k = k (x. x − x0 f (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + .3.1) ). = Din ϕ′(ξ ) = 0 rezultă (x − ξ )n f (n +1)(ξ) = p(x − ξ ) p −1k . + 1 ! n! n Evident ϕ este derivabilă pe I . (n + 1)! ■ şi demonstraţia este încheiată. astfel încât (x − x0 ) f (n ) (x ) + (x − x0 ) f (n+1) (ξ ) .t) pk.6) pe Rn de forma Rn (x ) = (x − x 0 ) pk .. Dar ϕ′(t ) = f ′(t ) − + (x − t ) f (n ) (t ) + f ′(t ) x − t + f ′′(t ) − . x 0 ∈ I şi f : I → R de (n + 1) ori derivabilă pe I .. Fie I ⊂ R interval deschis. unde p ∈ N * . − (n − 1)! 1 ! 1 ! n −1 (x − t )n f (n+1) (t ) − p(x − t )p −1k = n! n! (x − t )n f (n+1)( t ) − p(x − t )p −1k . x ≠ x 0 există ξ între x 0 şi x (deci ξ = (1 − θ)x 0 + θx . ϕ(x 0 ) = f (x ).

x ≠ 0 . 2! 4! 6! n! 2 (n + 1)! 2⎠ ⎝ Pentru n = 2k obţinem: cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 x 2k x 2k + 1 ⎛ + − + . (∀ ) n ∈ N . + + 1 2! ! n! (n + 1)! 2. f : I → R de clasă C n .. x ≠ 0 . Aplicaţii.3. (∀) x ∈ R . + f (0 ) + f (n + 1)! n! 1 ! numită formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. (∀) n ∈ N .3. Fie f : R → R .. 2 ⎠ ⎝ Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru (∀) x ∈ R . f (n ) (x 0 ) ≠ 0 ... = f (n −1) (x 0 ) = 0 .1) astfel încât cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 xn nπ x n +1 ⎛ + − + . f (x ) = cos x . + + cos cos⎜ ξ + (n + 1) ⎟ . x0 ∈ R un punct critic pentru f astfel încât f ′(x 0 ) = f ′′(x 0 ) = .. Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi nπ ⎞ ⎛ f ( n ) (x ) = cos⎜ x + ⎟ .. (∀ ) n ∈ N .1) astfel încât ex = 1+ x x2 xn x n +1 θ x e + + . f ′(0 ) + . (∃) θ ∈ (0. 1. + ( −1)k + cos⎜ ξ + (2k + 1) ⎟ 2! 4! 6! (2k )! (2k + 1)! 2⎠ ⎝ şi analog pentru n impar. .. Extreme locale pentru funcţii derivabile Teorema 5. Să scriem formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange.92 - f (x ) = f (0 ) + x xn (n ) xn +1 (n +1) (ξ ) . f (x ) = e x . (∃) θ ∈ (0.. Fie f : R → R .. Pentru (∀ ) x ∈ R . (n ≥ 1) pe I .. (∀ ) x ∈ R . (Condiţia suficientă de extrem local).. Fie I ⊂ R interval deschis. Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi f (n ) (x ) = e x . Rezultă f (n ) (0 ) = 1 .

(∀) x ∈ V . . Demonstraţie. + 0 1 ! (n − 1)! n! n −1 n de unde f (x ) − f (x 0 ) = (x − x 0 )n n! f (n ) (ξ ) . (∀) x ∈ V . Vom avea: f ′(x ) = 6 x 5 − 6 x 2 .93 - Atunci a) Dacă n este par.. există ξ între x şi x 0 astfel încât: f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n −1) (x ) + (x − x0 ) f (n) (ξ) . de unde f(x) – f(x0) ≥ 0.. (∃)V ∈ ϑ(x 0 ). ( ) Caz 1. rezultă că x 0 este punct de extrem local şi anume: f (n ) (x 0 ) > 0 ⇒ x 0 punct de minim local f (n ) (x 0 ) < 0 ⇒ x 0 punct de maxim local b) Dacă n este impar. a) Presupunem n par şi f (n ) (x 0 ) > 0 . rezultă că x 0 nu este punct de extrem local. pentru x ∈ V. Fie funcţia f : R → R . x ≠ x 0 . Exemplu. Din formula lui Taylor cu rest de ordinul (n − 1) sub forma Lagrange. f (x ) = x 6 − 2x 3 + 5 .1} . Cazul f (n ) (x 0 ) < 0 se tratează analog. x − x0 f ′(x 0 ) + . ■ f ′(x ) = 0 ⇒ 6 x 2 x 3 − 1 = 0 ⇒ x ∈ {0. Fie x 0 = 0 . b) Dacă n este impar atunci diferenţa f (x ) − f (x 0 ) nu are semn constant pe nici o vecinătate V a lui x 0 .Vom avea: f ′′(x ) = 30 x 4 − 12x ⇒ f ′′(0 ) = 0 . (∀ ) x ∈ V . V ⊂ I astfel încât f (n ) (x ) > 0 . deci x 0 nu este punct de extrem local. Cum f (n ) este continuă. (∀) x ∈ V şi cum ξ este între x şi x0 rezultă ξ ∈ V şi atunci f (n ) (ξ) > 0 . Cum n este par avem (x − x0 )n n! ≥ 0 . deci x = 0 şi x = 1 sunt puncte critice. adică x0 este punct de minim local pentru f..

3. Fie x 0 = 1 . par. Definiţia 5. impar şi x 0 = 0 nu este punct de extrem local. unde n ∈ N x ⎪ 0 . Fie I ⊂ R . Caz 2. 2 Prin recurenţă obţinem: Definiţia 5. interval deschis şi x 0 ∈ I şi f : I → R .5. Fie I ⊂ R . 2 . Să se studieze derivabilitatea funcţiei f : R → R . Să se arate că punctul c din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei f : [a. Funcţia f este de două ori diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I) dacă f este derivabilă pe I şi derivata sa f ′ este diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I). Rezultă că x 0 = 1 este punct de minim local.94 - f ′′′(x ) = 120 x 3 − 12 ⇒ f ′′′(0 ) = −12 ≠ 0 . n = 2 . Diferenţiala de ordinul doi a funcţiei f în x 0 se notează cu d 2 f (x 0 ) şi este definită prin d 2 f (x 0 ) = f ′′(x 0 )(dx ) = f ′′(x 0 )dx 2 . b] → R . Diferenţiala de ordinul n se notează cu d n f (x 0 ) şi este definită astfel: d n f (x 0 ) = f (n ) (x 0 )(dx ) = f (n ) (x 0 )dx n . deci n = 3 ..3. x ≠ 0 f (x ) = ⎨ . x=0 ⎩ 2. n Probleme propuse 1. 1 ⎧ n ⎪x sin . 0 < a < b . f (x ) = ln x verifică inegalităţile ab < c < 1 (a + b ) . interval deschis. x 0 ∈ R şi f : I → R . Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori diferenţiabilă în x 0 dacă este de (n − 1) ori derivabilă pe I şi derivata f (n−1) este diferenţiabilă în x 0 .4.V0m avea: f ′′(1) = 30 − 12 = 18 > 0 .

Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f : R → R . 8. Să se scrie formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru funcţiile: a) f : R → R . b) f : (0. 7.β n cu proprietăţile αn → 0 . π) → R . ∞ ) → R . f (x ) = e x cos x . . βn → 1.. Să se calculeze f (n ) (x ) . f (x ) = x − 2arctg x. 5. ∞ ) → R . f (x ) = ln(1 + x ) . Să se arate că ecuaţia xn − nx + 1 = 0 .95 - 3. dacă a. unde n ∈ N * şi să se aproximeze funcţia f printr-un polinom de grad trei în vecinătatea originii. c) f : (− 1. b) f : (− 1. f (x ) = ecos 2 x sin x . f (x ) = 1 + x .. Fie f : R → R . 4. 6. f (x ) = sin x. n ≥ 3 are două rădăcini pozitive α n .. Să se arate că. Să se arate că polinomul P(x ) = 1 + x xn + . b > 0 atunci ab + ba > 1. + nu poate avea rădăcini 1 ! n! multiple.

Vom defini mai întâi derivata după o direcţie. aceasta nu ar avea derivată în origine în sensul menţionat. 2 Fie funcţia g : (-r. r) ⊂ A. Derivate parţiale de ordinul întâi. a ∈ A şi f : A → R. x2. f = f(x1. x2. xn). Pornind de la definiţia derivatei din cazul funcţiilor reale de variabilă reala suntem tentaţi să definim derivata funcţiei f în punctul a pornind de la raportul f ( x ) − f (a ) . însă acest raport nu are sens întrucât x-a este un vector şi nu este definită împărţirea unui scalar la un vector.…. r) ⊂ A şi s ∈ Rn un versor. Funcţia f este derivabila în punctul a după versorul s dacă funcţia g este derivabilă în t = 0 iar g’(0) se numeşte derivata lui f în punctul a şi se notează prin df (a ) . …. Fie A ⊂ Rn. xn) = x1.. g(t) = f(a + ts). IIsII = 2 2 s1 + s2 + .1. pentru t ∈ (-r. pentru x = (x1. Fie r > 0 astfel încât B(a.sn = 1. Să observăm că. xn)∈ A. deoarece IIa + ts – aII = IItsII = ItI IIsII = ItI < r şi deci funcţia g este bine definită.1.…. Derivata după o direcţie. x2.…. n ≥ 2. r) → R. pentru x−a x ≠ a.1. sn). deschisă. deci s = (s1. Dacă am defini derivata funcţiei f în a prin lim f ( x ) − f (a ) . s2. ds . Definiţia 6..96 - CAPITOLUL 6 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 6.. r) avem a + ts ∈ B (a. raportul dat are x−a x →a sens însă nu vom obţine o definiţie satisfăcătoare deoarece considerând funcţia cu valorile f(x) = f(x1.

. Conform definiţiei avem: g( t ) − g(0) f (a + ts) − f (a) df ’ . pentru 1 ≤ i ≤ n .. 0. xi → ai ∂ xi x i − ai Caz particular. ∂x (a) ⎟ . obţinem: ∂f f (a1. 0. xi. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în a în raport cu toate variabilele x1.…. e2. …..….…. 0. x3.1). n dacă f este derivabilă în punctul a după versorul s = ei. Numărul df (a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în punctul a în dei raport cu variabila xi şi se notează prin Observăm... numit şi gradientul funcţiei f în punctul a. an ) − f (a1.y)..... y 0 ) = lim . ai −1..... f : A ⊂ R2 → R.. ⎟ 2 n ⎝ 1 ⎠ .. x → x0 x − x0 ∂x f ( x0..3... f ( x.. 0... ai + t... i ∈ 1.…. a = (x0.97 - Observaţie. a2 . y) − f ( x0. y 0 ) = lim y → y0 ∂y y − y0 Definiţia 6. y 0 ) − f ( x 0 . n = 2. an ) .. În acest caz se poate defini ⎛ ∂f ⎞ ∂f ∂f gradf (a) = ⎜ ⎜ ∂x (a).1. ai +1. e2 = (0. 0). an ) − f (a1.. y0 ) ∂f . an ) (a) = lim . y0) ∈ A. ∂x (a). ai −1.1. ∂ xi df ∂f f (a + tei ) − f (a) (a ) = = (a) = lim t →0 ∂ xi t dei = lim f (a1. 0. a2 ... 0.. ai +1. en = (0. Definiţia 6. 1. en } baza canonică din Rn..2. 1≤ i ≤ n . x2. t →0 t Notând cu xi = ai + t. e1 = (1. ∂f ' (a) sau fxi (a) . f = f(x. a 2 .. y 0 ) ∂f ( x 0 . xn. (a) = g (0) = lim = lim t →0 t →0 t t ds Fie B = {e1. ( x 0 . a 2 .. deci.. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi.. 0).

(∀)( x.0) Atunci funcţia f este derivabilă în origine după orice versor s ∈ R 2 . În acest caz se pot defini funcţiile ∂f ∂f : A → R . (∀)( x. Dacă gi(xi) = f(a1. f(x. Observaţie. atunci f este continuă în acel punct. y ) ∈ D. n .. a2. nu rezultă neapărat că f este continuă în acest punct. În capitolul 5 am văzut că. Atunci ∂f 2x ( x.4. (∀)x ∈ A. i ∈ 1. numite şi derivatele parţiale de ordinul ∂x i ∂x i întâi ale funcţiei f.98 - Definiţia 6. Exemplu. dacă f admite derivate parţiale de ordinul întâi pe A şi acestea sunt continue pe A. dacă f este derivabilă într-un punct. x → ( x ). daca ( x. ∂y x + y2 . y ) ∈ D. n . În cazul funcţiilor de mai multe variabile.1. y ) = ⎨ ( y − x 2 )2 + x 8 ⎪ ⎩0. Dacă o funcţie este derivabilă într-un punct după un versor s. ai+1. În acest sens considerăm funcţia: ⎧ x5 . y ) ≠ (0. Fie funcţia f : D ⊂ R 2 → R . de variabilă reală.0) ⎪ f : R 2 → R. f ( x. dar f nu este continuă în origine.…. atunci ∂f g (x ) − gi (ai ) (a) = lim i i = g'i (ai ). an). ai-1. …. y ) = x 3 + 2 . Funcţia f este de clasă C1 pe A şi scriem f ∈ C1(A). ∂x x + y2 ∂f 2y ( x. xi. rezultatul nu mai este adevărat. Funcţia f este derivabilă parţial pe A dacă este derivabilă parţial în toate punctele din A. i ∈ 1. celelalte variabile considerându-se constante. y ) = (0. y ) = 3 x 2 y + 2 . x i →a i ∂x i x i − ai De aici rezultă şi metoda practică de calcul al derivatelor parţiale şi anume o derivată parţială în raport cu una din variabile se obţine derivând funcţia f în raport cu aceea variabilă conform regulilor de derivare de la funcţia reală.y) = x3y+ln(x2+y2). daca ( x.

f = f(x1. se numeşte determinantul funcţional al funcţiilor f1. ∂x (a) ⎟ 2 n ⎠ ⎝ 1 numită matricea jacobiană a lui f în punctul a.…. m (a) ⎟ . xn...... sunt derivabile parţial în punctul a in raport cu variabila xi. fn ) D( f ) (a)(sau (a)) ...6.5.. . f = ( f1... Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile Fie A ⊂ Rn . 1 (a) ⎟ ⎜ ∂x 2 ∂xn ⎟ ⎜ ∂x1 ⎟ ⎜ ∂f ∂f2 ∂f ⎜ 2 (a) (a) .....99 - Fie f : A ⊂ Rn → Rm .. A este deschisă şi a∈ A ... Definiţia 6.. In acest caz ⎞ ⎛ ∂f ∂f ∂f ∂f (a) = ⎜ 1 (a). xn în punctul a şi se notează: detJf(a) = D( f1.... deschisă. În acest caz se poate defini matricea notată ∂f1 ∂f ⎞ ⎛ ∂f1 (a) (a) .. …..1.. fm..2... .n dacă toate funcţiile f1. x2... Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T:Rn → R astfel încât . ⎜ . f2.f2 . …. unde n. f2. x2. xn)... i ∈ 1. Definiţia 6... ⎟ ⎜ ∂x ∂x i ∂x i ∂x i ⎠ ⎝ i Definiţia 6.. Dacă m = n atunci Jf (a) ∈ Mn (R) ...... a ∈ A şi f : A → R .…..…. ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂fm ∂fm ∂fm ⎜ ∂x (a) ∂x (a) .2. fm ) .1. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în punctul a în raport cu toate variabilele x1... 2 (a). D( x1. iar d = detJf(a)... x 2 . i ∈ 1 n.... xn ) D( x ) 6...1... x2. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi. fn..m ≥ 2 .. f2 .. 2 (a) ⎟ ∂x 2 ∂xn Jf (a)(sauf ' (a)) = ⎜ ∂x1 ⎟ ∈ Mmxn (R) .... în raport cu variabilele x1.

atunci (6. Fie h ∈ Rn . Demonstraţie.(∀)x ∈ A .2. (∀)x ∈ A . (∀)x ∈ A .2.1) se scrie ⎪0. (∀)x ∈ A . daca x ≠ a ⎪ x −a Dacă notăm cu α( x ) = ⎨ . α = α 2 − α1 şi scăzând cele două relaţii obţinem T(x-a) = α( x ) x − a . Propoziţia 6. f(x) = f(a)+T2(x-a)+ α 2 ( x ) x − a . fixat şi t > 0 suficient de mic astfel încât a+th ∈ A.2) este unică. .100 f ( x ) − f (a) − T( x − a) =0 x →a x −a lim (6. Presupunem că există T1.α 2 continue în a. astfel încât f(x) = f(a)+T1(x-a)+ α1( x ) x − a . Pentru t → 0 obţinem T(h) = 0 şi cum h ∈ Rn este arbitrar luat rezultă T = 0. Dacă f este diferenţiabilă în a atunci aplicaţia liniară T (6. ■ Definiţia 6.1. adică T(h) = α(a + th) h . T2 : R n → R .2. unde α : A → R este continuă în a şi α (a) = 0.. ⎧ f ( x ) − f (a) − T( x − a) . liniare. Notând T =T1-T2. Aplicaţia liniară T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi notează T = df(a).1) Funcţia f este diferenţiabilă pe A dacă este diferenţiabilă în orice punct din A. α1. α1(a) = α 2 (a) = 0 . Luând x = a+th obţinem T(th) = α(a + th) th . deci T1 = T2. de unde tT(h) =t α(a + th) h . daca x = a ⎩ echivalent astfel: f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a .

x →a x →a x−a x −a În particular funcţiile proiecţie pr i: Rn → R . a) Cum f este diferenţiabilă în punctul a. b) f este derivabilă în a după orice versor s ∈ Rn şi df (a) = df (a)(s) .. xn) = xi. ds În particular f este derivabilă parţial în a şi ∂f (a) = df (a)(ei ).1. pri(x1. x2. Dacă f : Rn → R este liniară atunci f este diferenţiabilă în orice punct a ∈ Rn şi df(a) = f. T = df(a) şi α : A → R .2).…. n .3) rezultă că. b) Dacă s ∈ Rn este un versor. Cum lim α( x ) = 0 din (6. este continuă şi atunci lim f ( x ) = f (a) . Atunci: a) f este continuă în a. . din (6. liniară. Teorema 6.(∀)i = 1. adică f este continuă în a. există T : Rn → R .3) Cum T este liniară. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . conform definiţiei (vezi 6. pentru x într-o vecinătate x →a V a lui a avem aproximarea f(x)-f(a) ≅ T(x-a) = df(a)(x-a). i = 1. (∀) x ∈ A x →a (6.3) avem f (a) + T(a + ts − a) + α(a + ts) a + ts − a − f (a) df f (a + ts) − f (a) (a) = lim = lim = t →0 t →0 ds t t T( ts) + α(a + ts) ts tT(s) + t α(a + ts) t = lim = lim = lim (T(s) + α(a + ts)) = T(s) = df (a)(s) t →0 t →0 t →0 t t t ■ Observaţie. Într-adevăr. diferenţiabilă în punctul a ∈ A.2. deci creşterea funcţiei f într-o vecinătate a punctului a se poate aproxima printr-o creştere liniară.101 - Observaţie. lim f ( x ) − f (a ) − f ( x − a ) f ( x ) − f ( a ) − f ( x ) + f (a ) = lim = 0.n . ∂xi Demonstraţie. continuă în a. 1 ≤ i ≤ n sunt diferenţiabile în (∀)a ∈ Rn şi dpri(a) = pri. Fie f : A ⊂ Rn → R .

Dacă f este derivabilă parţial într-o vecinătate V a punctului a iar derivatele parţiale sunt continue în a atunci f este diferenţiabilă în a. a2…. y 0 )dx + ( x 0 ..…. h2. df(x0. h = (h1.n .….y). an)].f(a) = f(x1. Fie a = (a1.f(a1. Fie A ⊂ Rn . Demonstraţie. an) = [f(x1. xn) . a2…. hn) vom avea: n ∂f ⎛ n ⎞ n df (a)(h) = df (a)⎜ ∑ hiei ⎟ = ∑ hidf (a)(ei ) = ∑ hi (a ) = ⎜ ⎟ ∂xi i =1 ⎝ i =1 ⎠ i =1 n n n ∂f ∂f ∂f (a)pri (h) = ∑ (a)dpri (a)(h) =∑ (a)dx i (h). xn)] +…+ [f(a1. n =2. (∀) h = (h1. y0) = ∂f ∂f ( x 0 .2.102 - Observaţie.f(a1.r). an-1.r). r > 0 astfel încât B(a.f(a1. (Criteriu de diferenţiabilitate). an) ∈ A . dxi = dpri(a). a2…. x2. a ∈ A şi f : A → R . f : A ⊂ R 2 → R. =∑ i =1 ∂x i i =1 ∂x i i =1 ∂x i de unde df (a) = ∑ a lui f în a.. Pentru (∀)h ∈ Rn . xn) . . a2….2. x2. ∂x i i =1 n Caz particular. ∂x ∂y Teorema 6. Notăm cu dxi diferenţiala funcţiei pri în a. care reprezintă expresia diferenţialei de ordinul întâi ∂x i i =1 n Deci df(a): Rn → R este o aplicaţie liniară şi df(a)(h) = ∑ ∂f (a)hi. a2…. a = (x0. xn) . diferenţiabilă în a ∈ A .. i= 1. xn) . hn ) ∈ Rn .…. f = f(x.f(a1. xn)] + + [f(a1.. ∂f (a)dx i . i =1 ∂x i n Din observaţia anterioară rezultă că pe o vecinătate V a lui a avem aproximarea f ( x ) ≅ f (a ) + ∑ ∂f (a)( x i − ai ) .. vom avea : f(x) . x2.…. Pentru x ∈ B (a. n . x2. (∀)i = 1. h2 .y0) ∈ A . deschisă.r) ⊂ A şi f este derivabilă parţial pe B(a. Funcţiile proiecţie sunt diferenţiabile în a şi dpri(a) = pri. y 0 )dy .…. Fie f : A ⊂ Rn → R .

.…. x 3 .. ξ2 . x 3 .….... ∂xi x ≠ a .103 - Cum f este derivabilă parţial în raport cu x1 pe B(a. xn) = (x2-a2) ∂f (a1. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x2 şi a2 rezultă că există ξ2 între a2 şi x2 astfel încât: f(a1.. x2. xn ) +… ∂x1 ∂x 2 ∂f (a1.. x −a ( xn − an )[ . xn ) . an )] ∂x1 ∂x1 x−a ∂f ∂f (a1. x2.. …. x 2 .. ≤ 1.. xn) = (x1-a1) ∂f (ξ1. x −a ∂f ∂f (a1. t.f(a1. ξ2 ..…. a2.. ξn ) − (a1.. x−a deci f este ■ . + x i − ai x−a Cum . care evident este liniară şi oricare x ∈ B(a. an −1. r ) .. ξn ) ... a2 .. ξ2 între a2 şi x2.. ∂x1 Procedând analog cu funcţia g2(t) = f(a1. x n ) − (a1... ξn între an şi xn astfel încât f(x) ......f(a1.. x2. xn) . an )] ∂xn ∂xn .f(a) = (x1-a1) + (xn-an) ∂f ∂f (ξ1. a2 ... Prin urmare diferenţiabilă în punctul a.. lim x →a f(x) − f(a) − T(x − a) = 0. din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei g1(t) = f(t.... ξ2 ...…. x2.. a2 . a2 . xn) . x n ) − (a1. T( x ) = ∑ i =1 ∂f (a)x i. xn ) .. x2... x 2 . pentru i = 1 n şi derivatele parţiale ale lui f sunt continue în a = (a1.…...... avem f ( x ) − f (a) − T( x − a) = x−a ( x 2 − a2 )[ + ( x1 − a1 )[ ∂f ∂f (ξ1. ∂x 2 Continuând procedeul şi pentru celelalte paranteze rezultă că există ξ1 între x1 şi a1.. a2.. a2 .…..…. an )] ∂x 2 ∂x 2 + .. x 3 . x 2 . xn ) + ( x2-a2) (a1. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x1 şi a1 rezultă că există ξ1 între x1 şi a1 astfel încât f(x1.r).. x3.. an) rezultă că există limita membrului doi al egalităţii pentru x → a şi este egală cu zero. ∂xn n Fie T: Rn → R.

. Fie A ⊂ Rn . …. astfel încât lim f(x) − f(a) − T(x − a) = 0. Din această teoremă rezultă că. Exemplu.. ∂x ∂y 5 5 2 −1 h1 − h2 . h = (h1. continuă în punctul a. dacă f ∈ C1(A) . f2 . f(x. Atunci funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă şi numai dacă funcţiile f1. -1)( h1.. f:A ⊂ Rn → Rm .104 - Observaţie.. f2 . atunci df(2. (∀)( x. y0) = (2. 5 5 Dacă h ∈ R 2 . Teorema 6. Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T: Rn → Rm ... -1) ∈ D .3.2.4) sau echivalent (vezi cazul m = 1). atunci f este diferenţiabilă pe A. h2) = Presupunem în continuare că f este funcţie vectorială.−1)dx + (2. dacă există T: Rn → Rm .2.y) = arctg x şi (x0. -1) şi df(2. liniară şi α : A → R m. f : A → Rm . 2 x y x + y2 1+ 2 y −x −x 1 ⋅( 2 ) = 2 .(∀)x ∈ A . h2). -1) = ∂f 2 ∂f −1 (2. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . y Avem: ∂f ( x. y0) = (2..3.. f = ( f1. deschisă. deci în (x0. m ≥ 2 . (∀)( x.. Ca şi în cazul m = 1 se arată că aplicaţia liniară T este unică şi prin definiţie T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi se notează T = df(a). 2 x y x + y2 1+ 2 y deci f ∈ C1(D) şi atunci f este diferenţiabilă pe D. Definiţia 6.−1)dy = dx − dy . Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . f = (f1. y ) ∈ D . A deschisă şi a∈ A . x →a x −a (6. a ∈ A. fm). f2. fm sunt diferenţiabile în a şi în acest caz avem . y ) = ∂x ∂f ( x. fm ). y ) = ∂y 1 1 y ⋅ = 2 . y ) ∈ D .

Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse ■ Teorema 6. p ≥ 1 ).…. β(b) = 0 şi u( x ) = u(a) + T( x − a) + α( x ) x − a .. ϕp ).105 - df(a) = (df1(a).. L = d ϕ(b) : Rm → Rp .β : B → Rp .m . continue în a. Fie T = du(a) : Rn → Rm . astfel încât α(a) = 0. unde Ti: Rn → R este liniară. ⎪L(α( x )) + β(u( x )) γ( x ) = ⎨ x−a ⎪ ⎩o .. (∀)x ≠ a. ϕ2 . Dacă u este diferenţiabilă în a ∈ A şi ϕ este diferenţiabilă în b = u(a) ∈ B . dfm(a)). Demonstraţie.5) y = u(x).5) Luând în (6. Din proprietăţile normei euclidiene avem: fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) x−a f ( x ) − f (a) − T( x − a) x−a ≤ ≤ ∑ fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) i =1 n x−a . ϕ : B → Rp (m. Conform definiţiei diferenţiabilităţii există funcţiile α : A → Rm .….3.df2(a). Fie u:A → B .…. ϕ = (ϕ1. T2. (∀)x ∈ A . de unde rezultă că f ( x ) = f (a) + L(T( x − a) + α( x ) x − a ) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) x − a = = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a [L(α( x )) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) ]. n. ϕ( y ) = ϕ(b) + L( y − b) + β( y ) y − b . atunci f = ϕ o u : A → Rp este diferenţiabilă în a şi d f(a) = d ϕ(b) o du(a) . x ≠ a.3. (∀)x ∈ A . ⎧ T( x − a) + α( x ) . de unde rezultă teorema.6) Fie γ : A → R. u = (u1.. um). daca x = a daca x ≠ a . Demonstraţie.1. 6. (∀)i = 1. (6. T = (T1. cu x∈ A obţinem: ϕ(u( x )) = ϕ(u(a)) + L(u( x ) − u(a)) + β(u( x )) u( x ) − u(a) . (∀)x ∈ A. Fie T: Rn → Rm liniară. respectiv b. x −a (6..B ⊂ Rm sunt deschise. (∀)y ∈ B . unde A ⊂ Rn . u2. Tm).

y ) = ϕ(u( x.6) obţinem: f ( x ) = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a γ( x ). de unde va x −a x−a lim β(u( x )) T( x − a) + α( x ) = 0 . Jf(a) sunt matricile jacobiene ale funcţiilor ■ u. astfel încât T( x ) ≤ M x . v( x. = + ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . ϕ . n = 2. p. de unde rezultă şi formulele pentru calculul derivatelor parţiale ale funcţiei f: m ∂fi ∂ϕ ∂u (a) = ∑ i (b) k (a). (∀)x ∈ A . x−a rezulta că x →a În concluzie lim γ( x ) = 0 = γ(a). x ≠ a . deci f este diferenţiabilă în a şi x →a df(a) = L o T = d ϕ(b) o du(a) . n . y ).(∀)i = 1.. ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . p = 1 . ∂x j ∂x j k =1 ∂uk În particular. ∂x j k =1 ∂uk ∂x j Cazuri particulare. (∀)i = 1. x →a Cum u este continuă în a şi β în b. Dacă Ju(a). f. în a. p. atunci f = ϕ o u este diferenţiabilă pe A şi m ∂fi ∂ϕ ∂u = ∑ i k . 1. Cum T este operator liniar există M > 0. (∀)x ∈ A. m = 2. x →a Cum L este operator liniar. Vom arăta că lim γ( x ) = 0 .106 - Din (6. = + ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y . rezultă că lim β(u( x )) = β(u(a)) = β(b) = 0 . din relaţia df(a) = d ϕ(b) o du(a) obţinem Jf (a) = Jϕ (b) ⋅ Ju (a) . dacă u este diferenţiabilă pe A şi ϕ este diferenţiabilă pe B. n . y )). Observaţie. este continuu şi atunci x →a lim L(α( x )) = L(α(a)) = L(0) = 0 . şi atunci T( x − a) T( x − a) + α( x ) ≤ + α( x ) ≤ M + α( x ) . f ( x. j = 1. j = 1.(∀)x ∈ Rn . J ϕ (b). b şi respectiv a.

b].b] un segment din A ([a.…. Atunci există ξ ∈ (a. y )) ∂x ∂x ∂f ∂u . este fixat iar t ∈ V . Numărul real p se numeşte grad de omogenitate. = ϕ' (u( x.λ )a+ λ b: λ ∈ [0. Atunci ∑ xi ∂x i =1 n ∂f = pf . n = 1. y )). deschisă. un).1] → R . (Relaţia lui Euler). tx2.3.1] }). ∂u ∂v Teorema 6. astfel încât tx∈ A.3.3. Fie funcţia ϕ : [0. Teorema 6. xn) ∈ A . (Teorema de medie). unde V∈ ϑ(1). n . u2. txn).107 - 2. m = 2.. Cum funcţia u : [0.f(a) = df(a+ τ(b − a) )(b-a) şi demonstraţia este încheiată luând ξ = a+ τ(b − a) ∈ (a. . n = 2. astfel încât f(b)-f(a) = df( ξ )(b-a). unde x = (x1.1] şi f este diferenţiabilă pe [a.…. Fie funcţia cu valorile g(t) = f(tx) = f(tx1. x2. f:A → R . ϕ( t ) = f (a + t(b − a)) . v( x )).1) astfel încât ϕ(1) − ϕ(0) = ϕ' ( τ) . y )) ∂y ∂y 3.…. Demonstraţie. . = ϕ' (u( x.3. rezultă că ϕ este diferenţiabilă pe [0.1)} . f ( x ) = ϕ(u( x ). diferenţiabilă şi omogenă cu grad de omogenitate p. ∂x i Din teorema lui Lagrange există τ ∈ (0. ■ Definiţia 6.1] şi ϕ' ( t ) = ∑ i =1 n ∂f (a + t(b − a))(bi − ai ) = df (a + t(b − a))(b − a) .1. u =(u1.b] = {(1. Fie A ⊂ Rn . sau echivalent f(b) . ( ∀)t ∈ V .2. p = 1 .b) . ∂f ∂u . i Demonstraţie. f ' (x) = ∂ϕ ∂ϕ u' ( x ) + v' ( x ) . m = 1 p = 1 . y ) = ϕ(u( x. b) = {(1 − λ )a + λb : λ ∈ (0.1] → A. unde u: V → A . Evident avem g(t) = f(u(t)).u( t ) = a + t(b − a) este diferenţiabilă pe [0. i ∈ 1. f ( x. ui(t) = txi. Fie A ⊂ Rn deschisă. O funcţie f:A ⊂ Rn → R se numeşte omogenă dacă există p ∈ R astfel încât ( ∀)x ∈ A şi t > 0 cu tx ∈ A avem f(tx) = tpf(x). f : A → R diferenţiabilă pe A şi [a.

.. derivabilă parţial pe A şi ∂f ∂f ∂f . f:A → R .j ∈ 1. n dacă funcţia a în raport cu variabila xj. avem: f ( tx ) = t p f ( x ) .4. unde i. n .7) Pe de altă parte cum f este omogenă.. în raport cu variabilele xi şi xj. ∂ui ∂t ∂ui i =1 Pentru t = 1avem ui = xi.108 - Cum f este diferenţiabilă pe A iar u este diferenţiabilă pe V rezultă că g = f o u este diferenţiabilă pe V. ∂x i (6.. deschisă. derivatele sale parţiale de ordinul întâi. Derivata parţială de ordinul întâi a funcţiei ∂f în punctul a în raport cu ∂xi ∂f este derivabilă parţial în punctul ∂xi variabila xj se numeşte derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f în punctul a şi se notează prin: ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟(a ) = ⎜ (a) sau fxix j (a) dacă j ≠ i şi ∂xi∂x j ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2f " ⎜ ⎜ ∂x ⎟(a ) = 2 (a) sau fxi2 (a) dacă j = i. deci derivabilă pe V şi g' ( t ) = ∑ i =1 n n ∂f ∂u ∂f (u( t )) i ( t ) = ∑ x i (u( t )). . care combinată cu relaţia (6. ⎟ ∂x i ⎝ i ⎠ ∂x i . Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior Definiţia 6. şi atunci g’(1) = ∑ x i i =1 n ∂f (x) .1. Pentru t =1 obţinem g(1) = pf(x). 6. (∀) t∈ V. i = 1.7) încheie demonstraţia. ∂x1 ∂x 2 ∂xn ■ Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a ∈ A . adică g(t) = t g(1) şi deci g’(t) = pt p p-1 g(1)...4. Fie A ⊂ Rn .

⎜ ∂x ⎟ ∂x j ⎜ ∂xi ⎟ ⎝ i⎠ ⎝ ⎠ i. Ne propunem să y x determinăm H(1. . ∂x j ⎝ i ⎠ i j ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f " ⎜ ⎟= sau fx2 . f(x. În acest caz se pot defini funcţiile ∂ ∂x j ⎛ ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ⎟ : A → R. ⎜ ∂xi∂x j ⎟ ⎝ ⎠ Exemplu.. .. Funcţia f este derivabilă parţial pe D şi ∂f = ∂x 1 y2 1+ 2 x 1 ∂f = y2 ∂y 1+ 2 x −y ⎛ y ⎞ ⎜− 2 ⎟ = 2 2 ⎝ x ⎠ x +y 1 x . = 2 x x + y2 (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent (x... ∂x i ⎜ ∂x i ⎟ ∂x i2 i ⎝ ⎠ doi şi se notează prin Pentru j = i acestea se notează prin Dacă f:A ⊂ Rn → R este de două ori variabilă parţial în punctul a vom nota cu ⎛ ∂ 2f ⎞ H(a) = ⎜ (a) ⎟ ∈ Μn (R) şi o vom numi matricea hessiană a funcţiei f în a. ∂ 2f (a) cu j ≠ i se numeşte şi derivată mixtă de ordinul doi în ∂xi∂x j Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a dacă toate funcţiile ∂f ∂f ∂f .109 - Derivata punctul a. Derivatele ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ cu j ≠ i se numesc derivate parţiale mixte de ordinul ⎜ ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟= ⎜ ⎜ ∂x ⎟ ∂x ∂x sau fx i x j .-2). ∂x1 ∂x 2 ∂xn Funcţia f este de două ori derivabilă parţial pe A dacă este de două ori derivabilă parţial în toate punctele din A. sunt derivabile parţial în punctul a. x → ⎜ ⎟(x ). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R .y) = arctg . n numite şi derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f. j ∈ 1..y)).

De exemplu. derivatele parţiale de ordinul trei se vor defini ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordinul doi. Continuând recurent.−2) ⎜ ∂x 2 Vom avea H(1.−2) = ⎜ 2 ⎜ ∂ f (1.−2) ⎟ ⎛ − 4 ⎟ ⎜ 25 ∂x∂y ⎟=⎜ 2 ⎜ 3 ∂ f (1. spunem că f este derivabilă parţial de ordin k în raport cu variabila xi. ∂x ∂y 2 xy ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ = ⎜ ⎟= 2 ∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ( x + y 2 ) 2 y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − ( x 2 + y 2 ) + y ⋅ 2 y = ⎜ ⎟= = 2 (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂y ⎝ ∂x ⎠ y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ x 2 + y 2 − x ⋅ 2 x = 2 = ⎜ ⎟= (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂x ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − 2 xy = ⎜ ⎟= 2 ∂y 2 ∂y ⎜ ∂y ⎟ ( x + y 2 ) 2 ⎝ ⎠ (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent) ⎛ ∂ 2f ⎜ (1..110 - Funcţiile ∂f ∂f sunt derivabile parţial pe D şi . z). y. 4 ⎟ ⎟ 25 ⎠ Derivatele parţiale de ordin superior se vor defini în mod asemănător cu derivatele parţiale de ordinul doi. Astfel.−2) ⎜ ∂y∂x ⎝ ⎞ ∂ 2f (1.−2) ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 25 ∂y 2 ⎠ 3 ⎞ ⎟ 25 ⎟ . ∂6f ∂2 = 2 ∂x∂y 3∂z 2 ∂z ⎛ ∂ 3 ⎛ ∂f ⎞ ⎞ ⎜ 3 ⎜ ⎟⎟ . i ∈ 1. dacă f:D ⊂ R3 → R. vom putea defini derivatele parţiale de ordin k ≥ 2 ale funcţiei f ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordin k-1. .n dacă toate derivatele parţiale de ordin k-1 sunt derivabile în raport cu variabila xi. f = f ( x. Derivatele parţiale de ordin superior calculate în raport cu cel puţin două variabile diferite se numesc derivate parţiale mixte. ⎜ ∂y ∂x ⎟ ⎝ ⎠⎠ ⎝ De asemenea.

0) .111 - Definiţia 6. ⎧ x 3 y − xy3 . y ) ≠ (0.0 ) ⎪ f ( x.0) ≠ (0.0) 2 ∂ f x ∂y ∂y (0. y ) ≠ (0. (0.0) = 0. y ) = ⎨ x 2 + y 2 ⎪0. y ≠ 0 . y ) − f (0.0) 0 = lim = 0 .(∀)k ≥ 0 . (∀)x ≠ 0. ∂x ∂y rezultă că f este derivabilă parţial în (0. Funcţia f este clasă Ck pe A (k ≥ 2 ) şi scriem f ∈ Ck ( A ) dacă f este de k ori derivabilă parţial pe A şi derivatele parţiale de ordinul k sunt continue pe A. y ) = x x − y − 4x2 y .0) −y−0 ∂ f ∂x (0.0) 0 lim = lim = 0 . y ) − (0.y) = arctg y ) am văzut că x derivatele parţiale mixte de ordinul doi sunt egale. y →0 y →0 y y ∂x∂y ∂f ∂f ( x. (∀)( x.2. y ) ≠ (0. ∂x ∂y lim x →0 Cum f ( x. f ∈ C∞ ( A ) dacă f ∈ Ck ( A ). Funcţia f este de clasă C∞ pe A.. daca (x.0): ∂f ∂f (0. Fie A ⊂ Rn .0) = lim = lim = 1 . ∂x∂y ∂y∂x .0) = 0 . deschisă şi f : A → R . y ) = y x − y + 4x2 y . x →0 x →0 x ∂y∂x x 2 deci ∂ 2f ∂ 2f (0. y ) = (0. În exemplul dat în acest subcapitol ( f(x. (∀)( x.0) = lim ∂x = lim = −1 . y →0 y →0 y y ∂f ∂f (0.0 ) .0) .0) = x.0) − (0.0) şi Vom calcula acum derivatele mixte de ordinul doi în (0. ∂y (x2 + y2 ) de unde ∂f ∂f (0. Acest lucru nu este adevărat întotdeauna. daca (x.0) − f (0. În acest sens considerăm funcţia f : R 2 → R . ⎩ Printr-un calcul simplu obţinem 4 4 2 2 ∂f (x.4. x →0 x x f (0.0) . ∂x (x2 + y2 ) 4 4 2 2 ∂f (x. y ) = − y şi ( x.

y) = f(x.y) = g(x) . y 0 ) .g(x0).8) Demonstraţie. y 0 ) . si atunci E (x.y) = g(x) .11) (6.r) ∈ϑ(a).11) obţinem: ∂x ∂x E(x.yo) (x. x ≠ x0 şi y ≠ y0 considerăm expresia ∂x∂y ∂y∂x E(x. y 0 ) ]. atunci ∂ 2f ∂ 2f (a ) = (a ) . y ) − (ξ. ∂ 2f Fie A ⊂ R .y0)+f(x0. h( τ) = ∂f ∂f (ξ. y ) − (ξ. A ⊂ R2 . g' (ξ) = (6. sunt continue ∂x j∂xi ∂xi∂x j ∂x j∂xi în a. pe care există funcţiile ∂ 2f ∂ 2f . Fie f : A → R . y0∈J şi g : I → R .h(y0) = (y-y0)h’( η ) = (y-y0) ∂ 2f (ξ. şi atunci folosind (6.12) obţinem: ∂x∂y . Cum f este derivabilă parţial în raport cu x pe V.10). rezultă că g este derivabila pe I şi din teorema lui Lagrange există ξ între x0 şi x.112 - Următorul rezultat furnizează o condiţie suficientă care să asigure egalitatea derivatelor parţiale mixte de ordinul doi într-un punct.12) ∂f (ξ.. η) . ∂x ∂x (6.10) ∂f ∂f (ξ. a = ( x 0 . a ∈ A.y)-f(x0. Vom demonstra mai întâi teorema pentru n = 2. (teorema lui Schwarz).y)∈ V. Din ipoteză h este derivabilă pe J şi din ∂x teorema lui Lagrange există η între y0 şi y astfel încât h(y) . g( t ) = f ( t. din (6. y ). Teorema 6. y 0 ) . astfel încât E (x. Dacă f are derivate parţiale mixte şi ∂xi∂x j n ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (i ≠ j) într-o vecinătate V a lui a∈ A. şi atunci din (6. deschisă şi f:A → R .y) ∈ I x J ⊂ B(a. Pentru (x.4. τ) . (6.y) = (x-x0)[ Fie funcţia h : J → R .y)-f(x.r).Fie V = B(a. f = f ( x. Dar. Fie funcţia . .1.J ⊂ R două intervale deschise astfel încât x0∈I.g(x0) = (x-x0)g’( ξ ). şi funcţiile . ∂xi∂x j ∂x j∂xi (6. y ) − f ( t.9) Fie I.

yn) → (x0. y ) = f (a1..4.13) ~ Schimbând pe x cu y şi raţionând analog găsim că există un punct ξ între x0 şi x şi un punct ~ între y0 şi y astfel încât η E(x. Atunci există punctele ξn . (~n. ~ yn ≠ y0.ai −1.yn) → (x0. cu xn ≠ x0.y) = (x-x0)(h(y)-h(y0)) = (x-x0)(y-y0) ∂ 2f (ξ.a2. ηn ) → (x 0 . ∂y∂x ∂x∂y a=(a1. ηn ) ...aj). obţinem ∂x∂y ∂y∂x 2 ∂ 2f (x0 .. ( j ≠ i) există si sunt continue pe A ∂xi∂x j ∂x j∂x i ..y0) rezultă că ξn → x 0 . ∂y∂x (6.y) = (x-x0)(y-y0) Din (6..yn)∈ V astfel încât (xn. y 0 ) . Fie încheiată. y0 ) şi folosind continuitatea funcţiilor ξ ~ ∂ 2f ∂ 2f . deci η ~ (ξn. y. (∀)n ∈ N . ∂x∂y ∂y∂x Cum (xn. η) . η) . x. a j −1. ηn ) = ( ξn . ∂x∂y ∂y∂x ~ Fie un şir de puncte (xn.. an ) definită pe un deschis ce conţine punctul (ai. fără a restrânge generalitatea putem presupune i<j. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f:A → R . η) .ηn între y0 şi yn astfel încât ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξn . ξn → x 0 .… an)∈ A şi funcţia cu valorile g(x. a j +1.14) ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξ. η) = ( ξ.y0). y 0 ) .. şi demonstraţia este ∂xi∂x j ∂x∂y ∂y∂x ∂x j∂xi Dacă n>2.14) obţinem ∂ 2f ~ ~ (ξ .. y0 ) = ∂ f (x0 .1. ∂x∂y (6. Folosind prima parte a demonstraţiei (cazul n=2) vom avea ∂ 2f ∂ 2g ∂ 2g ∂ 2f (a ) = (a ) = (a ) = (a) . ~n → y 0 . ai +1...113 - E(x. ηn → y 0 .. ■ Corolarul 6. Dacă f ∈ C1 ( A ) şi derivatele parţiale mixte de ordinul doi atunci ∂ 2f ∂ 2f . ηn ) → (x0 .13) şi (6. ξn între x0 şi xn şi punctele ηn .

114 ∂ 2f ∂ 2f = . Funcţia f este de k ori diferenţiabilă pe A dacă este de k ori diferenţiabilă în orice punct a∈ A. k ≥ 2 .4. n sunt ∂xi diferenţiabile în punctul a atunci există derivatele parţiale mixte de ordinul doi şi sunt egale în a. deschisă şi f : A → R . Definiţia 6. + hn (a))(k ) .4. Observaţie. Pentru demonstraţie se poate consulta [11].. i = 1.4. ∂xi∂x j ∂x j∂x i Corolarul 6. Fie A ⊂ Rn . atunci derivatele parţiale mixte de ordin q ≤ k nu depind de ordinea de derivare. Numim diferenţială de ordinul k a funcţiei f în punctul a funcţia dk f (a) : Rn → R definită prin: dk f (a)(h) = (h1 ∂f ∂f ∂f (a ) + h 2 (a) + . Folosind teorema 6.2.4. În particular.. Fie A ⊂ Rn .3. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f : A → R . Definiţia 6. deschisă.. f:A → R . .2.2. ∂x1 ∂x 2 ∂xn (6.15) unde ridicarea la puterea simbolică k se face în sensul luării derivatelor. O altă condiţie suficientă pentru ca derivatele parţiale mixte de ordinul doi să fie egale este dată de criteriul lui Young. Funcţia f este de k (k ≥ 2 ) ori diferenţiabilă într-un punct a∈ A dacă f este de k-1 ori derivabilă parţial într-o vecinătate V a lui a. iar derivatele parţiale ∂f . iar toate derivatele parţiale de ordin k-1 ale lui f sunt diferenţiabile în a. Teorema 6. atunci f este de k ori diferenţiabilă în a.2. Dacă f ∈ Ck ( A ). Dacă f este derivabilă parţial pe o vecinătate V a punctului a ∈ A. dacă f : A ⊂ Rn → R este derivabilă parţial de ordin k pe A şi dacă derivatele parţiale de ordin k sunt continue în a. dacă f ∈ Ck ( A ) atunci f este de k ori diferenţiabilă pe A. rezultă că. o funcţie de k ori diferenţiabilă într-un punct a ∈ A .4.

f ( x. ∂xi∂x j Evident H(a) este o matrice simetrică. y 0 )dxdy + 2 ( x 0 . ∂x∂y ∂x ∂y 2 2 ∂ 2f Exemplu.115 - Astfel ( ∂k f ∂f (a))(k ) reprezintă (a ) . . d2f(a) este o formă pătratică: d2 f (a)(h) = ∂ 2f ∑ ∂x ∂x (a)hih j.. ∂x ∂y ∂f (k) dx i ] .. y ) = ln x 2 + y 2 . ∂ 2f ∂ 2f d f ( x 0 .hn ) ∈ Rn. (∀)h ∈ Rn . dxi = dpri(a). deci tocmai matricea hessiană a lui f în a. ∂x ∂y Pentru k = 2. In cazul k = 2. de unde d f(a) = [ ∑ (a)dx i ] . Pentru n = 2. j≤n . Fie funcţia f : A ⊂ R2 → R . Să calculăm diferenţialele de ordinul unu şi doi ale lui f în punctul curent.(∀)h = (h1. i =1 ∂x i n sau dk f (a) = ( ∂f ∂f (a)dx + (a)dy )(k ). h2 ) ∈ R 2 . ∂xi ∂x k i ∂f ∂k f ( k −1) ∂f (a ) . a = ( x 0 . f : A ⊂ R 2 → R. y 0 )dy 2 . y 0 ).. n . Presupunem că f este de k ori diferenţiabilă în a. y ). (∀)h = (h1. y 0 ) = 2 ( x 0 .. etc. formula 6. ∂xi ∂x j ∂x k − 2∂x 2 i j Observaţii. 2. f = f ( x. cu i j 1≤i. j ≤n matricea asociată H(a) = ( ∂ 2f (a))1≤i. i ∈ 1. i =1 ∂x i i =1 ∂x i k n Dacă f este diferenţiabilă de k ori pe A. dk f (a)(h) = ( ∂f ∂f (a)h1 + (a)h2 )(k ).. a ∈ A. atunci d f = [ ∑ 3. Notând cu dxi diferenţiala funcţiei pri în punctul a.15 se mai scrie şi astfel : dkf(a)(h) = [ ∑ n ∂f ∂f (k) k (k) (a)dx i (h) ] . 1. (a)) reprezintă (a)) ( ( ∂x i ∂x j ∂xk −1∂x j i ( ∂f ∂f ∂k f (a))( k − 2 ) ( (a))( 2 ) reprezintă (a) . y 0 )dx + 2 ( x 0 .h2.

-1) = 1 1 dx.….3.dy.. Vom avea ∂ 2f y2 − x2 ∂ 2f x2 − y2 ∂ 2f − 2xy = 2 . -1) = dxdy.r) → R . Să considerăm funcţia g:(-r. Atunci.4. = 2 . Dacă t∈ (−r. sn) ∈ Rn . y0) = (1. x ≠ a există un punct ξ pe segmentul deschis de extremităţi a şi x astfel încât 1 1 df (a)( x − a) + d2 f (a)( x − a) + . de unde Dacă (x0.116 - Avem ∂f = ∂x 1 x2 + y2 2 x2 + y2 ⋅ 2x = x x2 + y2 y ∂f = 2 ∂y x + y 2 df ( x. y ) = x y dx + 2 dy . = 2 ... dacă t ≠ 0 . -1) atunci df(1.16) Demonstraţie. r ). Fie s = (s1. r ) ⊂ A şi x ≠ a . Vom calcula derivatele lui g până la ordinul k+1. iar Teorema 6. (∀)( x. a ∈ A şi r > 0. + dk f (a)( x − a) + dk +1f (ξ)( x − a). pentru orice punct x ∈ B(a.r) ⊂ A.. o funcţie de k+1 ori diferenţiabilă pe A.(Formula lui Taylor). 1 ! 2! 1 1 . atunci x = a + ts ∈ B( −r.. un versor. Fie A ⊂ Rn . deschisă. 2 x +y x + y2 2 . a2+ ts2. y ) = d2f(1. astfel încât B(a. 2 2 2 2 2 2 ∂x (y + x ) ∂y (y + x ) ∂x∂y ( y + x 2 )2 Atunci d2 f ( x.…. Cum f este de k+1 ori diferenţiabilă pe A rezultă că g este de k+1 ori diferenţiabilă pe (-r. s2. an+ tsn). r).r ) . Pentru a determina d2f 2 2 vom calcula mai întâi derivatele parţiale de ordinul doi. y ) ∈ A. k! (k + 1)! f ( x ) = f (a ) + (6. f : A → R . g(t) = f(a+ts) = f(a1+ ts1. . y2 − x2 (x + y ) 2 2 dx 2 − 2 4 xy (x + y ) 2 2 dxdy + 2 x2 − y2 (x + y ) 2 2 2 dy 2 .

.....…. ∂xn .. Înlocuind derivatele găsite în 6....... (a + ts) + .. + ( x n − an ) (ξ)]( k +1) = dk +1f (ξ)( x − a)..17 obţinem tg' (0) = ts1 ∂f ∂f ∂f (a) + ...... ∂x1 ∂xn = [( x1 − a1 ) unde ξ = a + τs ∈ (a. + sn ∂f ∂f ∂ 2f (a + ts)]( 2 ) = [g' ( t )]( 2 ).. (a + ts) + ..117 - Vom avea g' ( t ) = s1 " 2 1 ∂f ∂f ∂f (a + ts).17) Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin k sub forma Lagrange aplicată funcţiei g găsim că pentru (∀)t ∈ ( −r. + g (0) + g ( τ) ... + ( xn − an ) 2 " 2 2 1 2 ∂ 2f ∂f 2 2 ∂ f t g (0 ) = t s (a) + ...... 1 ! 2! k! (k + 1)! (6. obţinem formula (6... . + tsn ∂xn ∂x1 ∂f ∂f (ξ) + . + s1sn (a + ts) + s1s2 g (t) = s 2 ∂x1∂xn ∂x1∂x 2 ∂x1 2 ..... ∂xn ...18) Cum x = a+ ts ⇔ x-a = ts..16). x ) .. + sn (a + ts) = [s1 2 ∂x n ∂x1 ∂xn Procedând inductiv obţinem g( m ) ( t ) = [g' ( t )]( m ) .. există τ între 0 şi t astfel încât t ' t2 " t k (k ) t k +1 (k +1) g( t ) = g(0) + g (0) + g (0) + .. t k gk (0) = dk f (a)( x − a)..... ■ ......... (∀)t ∈ ( −r.... ...18 şi ţinând cont că g(t) = f(x) iar g(0) =f(a). din 6... . r )....... + sn (a + ts) + s2 ∂x n ∂x 2 ∂x1 ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (a + ts) + (a + ts) + .. k+1.. şi t k +1g(k +1) ( τ) = t k +1[s1 = [ ts1 ∂f ∂f (a + τs) + . t ≠ 0....... + sn (a + τs)](k +1) = ∂x1 ∂x n ∂f ∂f (a + τs)]( k +1) = (a + τs) + .... (6...r ).... pentru m = 1. + t sn 2 (a) = [( x1 − a1 ) (a ) + 2 ∂x1 ∂xn ∂x1 ....... .. + tsn (a ) + (a) = ( x1 − a1 ) ∂x1 ∂xn ∂x1 ∂f (a) = df (a)( x − a).. 2. + ( xn − an ) ∂f (a)]( 2 ) = d2 f (a)( x − a).....

. y 0 )( y − y 0 ).118 - Observaţie. unde F(x. pentru n = 2. y 0 ) + ( x 0 . + dk f (a)( x − a) . y 0 )( x − x 0 . y 0 )( x − x 0 .y) = 4x-3y-5.y) într-o vecinătate V a lui (x0.5.y)=0. unde 3 . (x. unde F:D ⊂ R 2 → R .. Dacă Rk ( t ) = t k +1 (k +1) 1 ~ g ( τ) şi Rk ( x ) = dk +1f (ξ)( x − a) sunt (k + 1)! (k + 1)! ~ Rk ( x ) x−a k resturile de ordin k sub forma Lagrange ale lui g şi respectiv f. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . y 0 )( y − y 0 ) + d f ( x 0 . ⎢ 2 2 ⎢ ∂x ∂x∂y ∂y ⎥ ⎦ ⎣ + aproximarea de ordinul doi. Ne propunem să rezolvăm această ecuaţie în raport cu x sau y. astfel încât y = f(x). rezultă că există lim x →a ~ = 0 şi în particular lim Rk ( x ) = 0 . Fie ecuaţia 4x-3y=5. 1 ! k! deci funcţia se aproximează printr-un polinom de gradul k. y 0 )( x − x 0 )( y − y 0 )⎥. care este de forma F(x. 1 f ( x. y 0 ) + df ( x 0 . Funcţii şi sisteme de funcţii implicite Considerăm ecuaţia F(x. y 0 )( x − x 0 .y). y 0 ) + ∂x ∂y 2! ⎤ 1 ⎡ ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 . y 0 )( x − x 0 )2 + 2 ( x 0 . a = (x0. 1. atunci. y 0 ) + df ( x 0 .y)=0. y − y 0 ) = 1 ! ∂f ∂f = f ( x 0 . y0) rezultă că pentru (x. deci există o unică funcţie f : R → R . y − y 0 ) + 1 ! + ∂f ∂f 1 2 ( x 0 . y − y 0 ) = f ( x 0 . ∂x ∂y aproximarea de ordinul întâi. Această ecuaţie poate fi rezolvată în raport cu y şi are o unică soluţie y = 4x − 5 . deci x →a pentru x într-o vecinătate V a lui a avem aproximarea 1 1 f ( x ) ≅ f (a) + df (a)( x − a) + .y) ∈ R 2 . Exemple. din t →0 lim Rk ( t ) t k = 0 . y 0 )( y − y 0 )2 + 2 ( x 0 . y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . y ) ≅ f ( x 0 . y0) avem 1 f ( x. În particular. f = f(x. y ) ≅ f ( x 0 .. 6.

oricare x ∈ [0.19) Ecuaţia (6. ∞ ). Ecuaţia x2+y2+3 = 0. (x. x 2 .. unde g(y) = y2. unde x = (x1. xn).. f(x)) = 0. (x. Fie ecuaţia unde F : A x B ⊂ R x R → R . este soluţie a ecuaţiei..y) = 0. x2.. xn ) ∈ A .. este soluţie a ecuaţiei.. Definiţia 6. x 2 .y) = 0. ∞ )... O funcţie f : A → B se numeşte soluţie a ecuaţiei (6. x ∈ A 2 ⎩ unde A1. y) = 0 . Fie ecuaţia x-y2 = 0.. 4x − 5 . sau echivalent F(x. În raport cu y ecuaţia admite o infinitate de soluţii pe [0. ∞ ). 3... Analog ecuaţia poate fi rezolvată în raport 3 2.. xn.y) ∈ R 2 nu are nici o soluţie în raport cu x sau y. x 2 . xn ) ) = 0.19) se scrie echivalent F(x. de exemplu: f ( x ) = ⎨ ⎧ x . deci există o unică funcţie g : R → R .….. ∞ ) . (6.119 - f(x) = cu x. Ecuaţia admite o singură soluţie în cu x şi anume x = y2.A1 ∪ A2 = [0. x ∈ A1 ⎪ ⎪− x . ( ∀ ) ( x1. Dintre acestea doar două sunt continue şi anume f1(x)= x şi f2(x)= x . Dacă există o singură funcţie f : A → B care să verifice ecuaţia (6.y) ∈ R 2 . ( ∀ ) x ∈ A . x2. n F(x1..A2 ⊂ [0.…. A1 ∩ A2 = ∅. xn .19) şi eventual şi alte condiţii suplimentare spunem că funcţia f este definită de ecuaţia F(x. f ( x1. astfel încât raport x = g(y)..19) pe A dacă F( x1. Funcţiile definite cu ajutorul ecuaţiilor se numesc funcţii definite implicit sau funcţii implicite. .1..5.

V1∈ϑ(b). Demonstraţie.U ⊂ A. Fie A ⊂ Rn . există o vecinătate U′′ ∈ ϑ(a ) .120 - Teorema 6. y ) se anulează în b. (∀)x ∈ U0 . (a. Fxi ′ ( x.β) > 0.n ≥ 1. b) ≠ 0 . β ∈ V1 astfel încât α < b < β şi V0 = (α. De asemenea. adică există o vecinătate U0 ∈ ϑ (a ) .b). V1 ⊂ V astfel ∂y ∂F ( x. există o vecinătate U′ ∈ ϑ (a). ∂y Fie α.α) este continuă pe U1.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (a.B ⊂ R .5. (∀) x∈ U ′ .α) < 0. 3) ∂F (a. f ( x )) ∂f b) f∈ C (U0 ) şi (x) = − .α) < 0. cum funcţia x → F(x. ∂y Atunci: a) ecuaţia F (x.1. (∀) (x.. k ≥ 2 . f(x)) = 0. U1 ⊂ U. a) Fără a restrânge generalitatea să presupunem că ∂F (a. Cum ∂y funcţia încât ∂F este continuă pe U x V. Fie U0 = U′ ∩ U′′ ∈ ϑ(a) şi vom avea .β) > 0. atunci f∈Ck(U0). 2) (∃)U ∈ ϑ (a).U′ ⊂ U1 astfel încât F(x. V ⊂ B astfel încât F ∈ C1(U × V ) . U′′ ⊂ U1 astfel încât F(x. b) > 0 . Cum funcţia x → F(x. o vecinătate V0 ∈ ϑ (b ) şi o unică funcţie f : U0 → V0 cu valorile y = f(x) astfel încât f(a) = b şi F (x.y)∈U1 x V1.β)∈ ϑ(b). y ) > 0 . f ( x )) 1 y c) dacă F∈Ck (U x V). b)=0. are derivată pozitivă pe V0 deci este strict crescătoare pe V0 şi F(a. (∃) U1 ∈ ϑ(a). (∀) x∈ U ′′ .β) este continuă pe U1. V ∈ ϑ (b). (Teorema funcţiilor implicite). (∀) x∈U0. ∂xi F ′ ( x. Funcţia y → F(a. deschise. F(a. b)∈A x B şi F:A x B → R astfel încât 1) F(a.

ai. a2. ai+1. a2. strict crescătoare pe [α. x i − ai ∂y pentru x i ≠ ai . b) = = ∂F (a1.α) < 0. ai+1. Cum funcţia y → F( x′.. ai−1. (∀) x∈U0.…. y ) + ∂ xi + ∂F (a1. η → b = f (a) şi folosind continuitatea funcţiilor ..y) = 0. Fie acum x′ ∈ U0 . …. an)∈V0...…. a2..…. an.β] şi F( x′. α ) < 0 ...….. F(x. F( x′... y) . ai−1. Fie a = (a1. xi. …. a2... xi. ξ.ai-1.…. an.. xi.F(a1.….. ai+1.ai-1. an..b) = 0 şi cum b este singurul punct din V0 cu această proprietate deducem f(a) = b şi demonstraţia punctului a) este încheiată.β].. a2. b) Să observăm mai întâi că f este continuă în a. an ) = 0 . β) > 0 . an... (a1... an ) − f (a1.β) > 0. an)∈U0. an... a2.. Definim f : U0 → V0. ai+1. a2. ai+1. an. y) + + F(a1. există un singur punct y∈V0 astfel încât F(x. unde i∈ 1. deci f este continuă în a. ai+1. …. a2. xi. a2.…. Pentru vecinătatea V0 aleasă în mod arbitrar.. (∀) x∈U0. y′) = 0 .. rezultă că există un unic punct y′ ∈ (α. η)( y − b) . y) . ai+1. ai.….n şi y = f (a1. an.F(a1..F(a1. ai-1.ai-1. a2. ai−1. a2.. an). …. f(x)∈V0. a2....121 - F(x.. η între b şi y astfel încât 0 = F(a1.ai-1.. Analog raţionăm pentru x′ ∈U0 şi atunci rezultă că f este continuă pe U0. ai+1. y ) este continuă pe [α. ξ. y) . an. …. β ) astfel încât F( x′. fixat.. η) f (a1. Pentru x = a avem F(a. b) = = F(a1.. Pentru x i → ai avem ξi → ai. din (a) există o vecinătate U0∈ϑ(a) astfel încât pentru orice x∈U0. Din Teorema lui Lagrange există ξ între ai şi xi. an. ai-1.. y )( xi − ai ) + ∂F (a1. f(x) = y şi atunci f este bine definită şi F(x. f(x)) = 0. a2. Deoarece x′ ∈ U0 a fost ales arbitrar rezultă că pentru orice punct x∈U0. a2... ∂xi ∂y de unde rezultă că ∂F (a1. arbitrar.…. an.…. a2. xi. ai+1.

y) = -3y 2 + 1 . de unde ∂y ∂F (2. f(a)) (a) = 0 şi cum (a. y′′(2) . deci ipotezele teoremei 6. f(x)) ∂f . (∀) (x. Ecuaţia este de forma F(x. Să se calculeze y′(2). (x) = − i ′ ∂ xi F (x. ■ Exemplu.2 va rezulta că f este diferenţiabilă pe U 0. ∂F (x.20) . F∈ C1 (R2).. U0 ⊂ R . f(a)) ≠ 0 rezultă ∂y ∂ xi ∂y ∂ xi ' Fxi (a. f(a)) ∂f (a) = − ' . f(a)) Reluând raţionamentul cu x în loc de a.1) = -2 ≠ 0 . i = 1. (∀) x∈U0.y) = 0.1(b) funcţia y este derivabilă pe U0 şi derivând ultima relatie în raport cu x obţinem 3x2 .n sunt continue pe V0.y3 + x + y . F(x. (∀) x∈U0. folosind teorema 6.5. n . (∀) x∈U0.122 ∂F ∂F si pe U0 x V0.1).1 sunt îndeplinite.y3 + x + y = 10 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. Pentru x = 2 avem y(2) = 1 şi atunci (6.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. cu valorile y = y(x) astfel încât y(2) =1 şi F(x. adică x3 .10. unde F:R2→R. ∂ xi Fy (a. Evident F(2. Din teorema 6. f(x)) y Cum F ∈ C1(U × V ) va rezulta că ∂f . i = 1. (∀)x∈U0. deci ∂ xi f ∈ C1(U0 ) . f(a)) + (a. unde x∈U0 este arbitrar şi cu y = f(x)∈V0 găsim că există ′ Fx (x.y)∈R2. c) Prin inducţie după k.3y2(x) y′( x ) + 1 + y′( x ) = 0. Să se arate că ecuaţia x3 .V0∈ϑ (1). V0 ⊂ R şi o unică funcţie y : U0→V0. adică (∃) U0∈ϑ(2).1). Conform ∂y teoremei ecuaţia F(x.y(x)) = 0.5.1)=0. Mai mult.y3(x) + x + y(x) =10. prin trecere la limită cu xi→ai obţinem ∂x i ∂y ∂F ∂F ∂f ∂F (a.y) = x3 .2.

. b) = .. f1(x1. x 2 . f = (f1... y1. de unde y′(2) = Derivând din nou în (6.b) = 0 ) ... ...... y = ( y1.... ⎪Fm (x1... x 2 .21) unde F1.. de unde y′′(2) = − . x n )... x 2 . f1(x1. 4 4 Sisteme de funcţii implicite Considerăm sistemul de ecuaţii ⎧F1( x1. x n ... ym ) şi F = (F1....... .... x 2 .…...........fm constituie un sistem de funcţii definite în mod implicit sau un sistem de funcţii implicite..... f2..3 y′(2) + 1 + y′(2) = 0.. F2... y m ) = 0 ⎨ ⎪......... y 2 .20) în raport cu x obţinem 13 . f2.....2.. fm (x1..22) Definiţia 6. (∀) x∈A ⎨ ⎪...... x 2 .f(x))= 0. x n ... x 2 ..y) = 0 (6..fm) se numeşte soluţie a sistemului (6. .. . deschise. x 2 . y1....…. (∀)x∈U0.. x 2 ....….…. y m ) = 0 ⎪ ⎪F2 ( x1..5.. xn ).…. ..... y m ) = 0 ⎩ (6. x n .21) se scrie echivalent sub forma unei ecuaţii vectoriale F(x.... Teorema 6. x n . x n .. F(a..... 2 6 x − 6 y( x )y′2 ( x ) − 3 y 2 ( x )y′′( x ) + y′′( x ) = 0.. x 2 .b) = 0 (⇔ F1(a..... = Fm (a. fm (x1. x 2 ...fm) spunem că funţiile f1. xn )) = 0 . f2.22)) pe A dacă ⎧F1 (x1. Dacă x = ( x1. xn ). Fie sistemul de ecuaţii (6. y 2 ..…. În cazul în care sistemul (6.... ...b) = F2 (a.. xn ). F:A x B →R . (∀)x∈A). ... x 2 ....... F =(F1. y1.. x 2 ... x n )) = 0 ⎩ (sau echivalent F(x.21) în următoarele ipoteze: m A ⊂ Rn .b)∈A x B astfel încât 1.21) (sau echivalent a ecuaţiei vectoriale (6. fm (x1. f1(x1.......Fm) atunci sistemul (6..21) are pe mulţimea A o singură soluţie f = (f1.. ⎪Fm ( x1.n∈ N * ...Fm: A x B ⊂ Rn x Rm → R.. Pentru x = 2 obţinem 12 − 6 ⋅ 483 169 − 3 y′′(2) + y′′(2) = 0.. x n )) = 0 ⎪ ⎪F2 (x1... (a.. ........... x 2 . m..... x n ............ ..Fm)....B ⊂ Rm .. O funcţie f : A → B.... y 2 ....2.123 - 12.. F2...... F2. . . y 2 ...5..

....b)..0. f ( x )) D(y1..2)... Fie sistemul de ecuaţii ⎧xyu − yv 2 + 2v 3 = 0 ⎪ ⎨ 2 ⎪4u + 2v 2 − x 3 y = 0 ⎩ (6...v) = 4u2 + 2v2 – x3y.u..23) este de forma ⎨ ⎧F1( x.F2 .Fm ) (a.. . u0..F2 . y 2 . f ( x )) ∂ fm D(y1. Fm ) ∂ xi ( x.y... (∃)U∈ϑ(a). i = 1.. ■ Pentru m=1 teorema se reduce la teorema 6..124 - 2.y. f2..F2 . v ) = 0 . Fm ) ∂ xi ( x... b) ≠ 0 .2... v ) = 0 ⎩ F1(x.... f = (f1. D(F1..fm) cu valorile y = f(x) (⇔ y1 = f1( x1.... ym ) ....... Fm ) ( x.. y0.. D(F1. Prin inducţie după m. F2(x. Fm ) ( x. Sistemul (6. Să se calculeze du(1... xn )) astfel încât b = f(a) (⇔ b1 = f1(a).. dacă F∈Ck(U x V). y2.. b...... D(y1. ym ) ( ) Atunci: a. ym −1.…. o vecinătate V0∈ϑ(b).. y 2 .F2 .21) defineşte funcţiile y1.. i = 1... y 2 ..ym pe o vecinătate a punctului (a. (∀) x ∈ U0 .... n (x) = D(F1. adică există o vecinătate U0∈ϑ(a)... şi o unică funcţie f:U0→V0..... . U ⊂ A şi V∈ϑ (b).... f ( x )) D(y1... dv(1. ... v0) = (1...F2 ...5........ k ≥ 2 . ym = fm (x1.. n D(F1. y 2 . x 2. y.. u.2).. bm = fm (a )) şi F(x........ Exemplu.1 iar pentru celelalte detalii se pot consulta lucrările [8] sau [11] . .. ym ) . u.... x i ) (x) = .. unde F1.. 3... F2 : R4 → R. V ⊂ B astfel încât F∈ C1(U × V ) ⇔ F1. f ( x )) ∂ f1 D(xi.. F2 ( x.... xn )..v) = xyu – yv2 + 2v3. y m ) c. . x 2.. (∀) x ∈ U0 .F2 ..f(x)) = 0........ sistemul (6.. f ∈ C1(U0 ) şi D(F1. . (∀)x∈U0..1). y 2 ......Fm ∈ C1(U × V ) .23) Să se arate că sistemul defineşte funcţiile u şi v pe o vecinătate a punctului (x0.... atunci f∈Ck(U0) Demonstraţie. ...u. y..

2) obţinem ∂v ∂v ⎧ ∂u .24) în raport cu x obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 ⎪yu( x.1). F2 ) (12.2) − 4 ∂x (1 2) + 6 ∂x (1. ⎪2 ∂x (1. (∀) (x. de unde ∂F2 8u 4v ∂v 2 2 D(F1. v(1. v ) deci ipotezele teoremei (6. ⎨ ∂v ⎪4 (1. ∂F1 D(F1.y). y ) + 2v 2 ( x. .y) = (1. y ) − x 3 y = 0 ⎩ (6.1) = 0. y ) + 4v( x.24) în raport cu y obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 2 ⎪xu( x.y). y ) ∂x ( x.2) = 0. y ) ∂v ( x. F2(1. F2∈ C1(R 4 ) .2. y ) − 2yv( x.. y ) + 2v 3 ( x.24) Vom avea du(1. y ) ∂x ( x. y ) − yv 2 ( x.2)dy .2) = 0 ⎪ . ∂x 2 ∂x 2 Derivând sistemul (6. F1. y ) ∂u ( x. ∂x ∂y Derivând în sistemul (6. . y ) ∂y ( x.0.2)) avem u = u(x. y ) + 6v ( x.y)∈U0 ⎨ ∂u ∂v 3 ⎪8u( x. = 8 ≠ 0.125 - Evident avem F1(1. (∀) (x. u(1. y ) ( x. v = v(x. y ) + 4v( x. y ) − 3 x 2 y = 0 ⎪ ∂x ∂x ⎩ (∀) (x. y ) ( x.2) = ∂u ∂u (1 2)dx + (1.5.1) = 0.2) sunt îndeplinite.0.0. y ) ∂y ( x.y)∈U0.2) = dv(1. y ) − x = 0 ⎪ ∂y ∂y ⎩ .2. Pentru (x.0.2)dy .1) = . y ) + xy ∂y ( x. y ) − v ( x. . y ) + xy ∂x ( x. Conform teoremei sistemul (6. y ) − 2yv( x. F2 ) = ∂u ∂F2 D(u. ⎨ ⎪8u( x.23) poate fi rezolvat în raport cu u şi v pe o vecinătate a punctului (1.2) = 1 şi ⎧xyu( x. y ) = 0 ⎪ . 0 4 D(u. y ) + 6v ( x.2. v ) ∂u ∂F1 2 ∂v = xy − 2yv + 6v . deci pe o vecinătate U0∈ϑ((1.y)∈U0 ⎨ 2 ⎪4u ( x. y ) = 0 ⎪ . (1 2) = − .2) − 6 = 0 ⎪ ∂x ⎩ de unde ∂v 3 ∂u 3 şi (1 2) = − . y ) = 0 ⎪ . ∂x ∂y ∂v ∂v (1 2)dx + (1.

5.2) obţinem de unde ∂v 1 ∂u 1 şi atunci (1.2) − 1 = 0 ⎪ ∂y ⎩ Pentru (x. …. dacă g= ( f |U0 )−1 atunci g este o transformare regulată în punctul b = f(a) şi D(g) (b) = D(f1 .3.2) = ∂y 4 ∂y 4 3 1 3 1 du(1.fn au derivate parţiale continue într-o vecinătate V a lui a şi D( f1. f = (f1. Observaţie. D( x1. fn ) (a ) ≠ 0 .2) + 6 ∂y (1. f2.2) = dx + dy 2 4 2 4 Transformări regulate Fie A ⊂ Rn . ) (a ) D(y ) D(x ) . Mai mult.. o transformare regulată într-o vecinătate U a punctului a∈A.126 ∂v ∂v ⎧ ∂u ⎪2 ∂y (1. x n ) Funcţia f este o transformare regulată pe A dacă este o transformare regulată în orice punct din A. deschisă şi f : A → Rn. dv(1. Folosind teorema 6.5.fn).5. Cum jacobianul transformării este o funcţie continuă rezultă că.. (teorema de inversiune locală). Funcţia vectorială f este o transformare regulată în punctul a∈A dacă funcţiile f1.. (1. f2.. ⎨ ⎪4 ∂v (1..y) = (1.2) − 1 − 4 ∂y (1.2) = − dx + dy.2) = 0 ⎪ . Fie f: A ⊂ Rn → Rn . dacă f este o transformare regulată într-un punct a∈A atunci f este o transformare regulată într-o întreagă vecinătate a lui a.. Definiţia 6. x 2 . U0 ⊂ U şi o vecinătate V0∈ϑ(f(a)) astfel încât restricţia lui f la U0 este o aplicaţie bijectivă de la U0 pe V0.3.2 se poate demonstra următorul rezultat (vezi [8]): Teorema 6. Atunci există o vecinătate U0∈ϑ(a). A deschisă.. …. dacă f este o transformare regulată pe A şi A este conexă atunci det Jf are un semn constant pe A. f2 .....2) = . Mai mult.

6. (∀) t∈(-r. Un punct a∈A se numeşte punct de extrem local pentru f dacă este punct de minim local sau de maxim local pentru f. Un punct a∈A se numeşte punct critic sau staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi df(a)=0. Dar aceasta implică df (a ) = 0 . Teorema 6..6. g(t)=f(a+ts) şi să observăm că g este bine definită deoarece pentru t∈(-r.2.1. Dacă a∈A este un punct de extrem local pentru f iar f este diferenţiabilă în punctul a atunci df(a) = 0. Demonstraţie. Fie A ⊂ Rn şi f : A → R. e 2 . Definiţia 6.r) ⊂ A şi f(x) ≥ f(a). Fie A ⊂ Rn . ds Luând s = ei. adică a este punct critic. i = 1.r)→R. (Teorema lui Fermat). Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x∈A spunem că a este punct de minim (respectiv maxim) global sau absolut. en sunt versorii bazei canonice obţinem df (a) = ∑ ∂f (a)dx i = 0 .. Cum f este diferenţiabilă în a rezultă că f este derivabilă în a după direcţia s deci g este derivabilă în t = 0 şi conform teoremei lui Fermat de la funcţiile reale de variabilă reală rezultă că g’(0) = 0. Un punct a∈A se numeşte punct de minim (respectiv maxim) local pentru funcţia f dacă există o vecinătate V∈ϑ(a) astfel încât f ( x ) ≥ f (a) (respectiv ≤ ). r) deci t = 0 este punct de minim local pentru g. Atunci (∃) r>0 astfel încât B(a. r) vom avea g(t) ≥ g(0).6.. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile Definiţia 6.r)..6. unde e1.1.127 - 6. Fie A ⊂ Rn. deschisă şi f : A → R.r) ⊂ A. Fără a restrânge generalitatea să presupunem că a este un punct de minim local pentru f.r) rezultă că a+ts∈B(a. deschisă şi f:A→R. Fie s∈Rn un versor şi funcţia g: (-r. i =1 ∂x i n ■ . Luând x = a + ts ∈ B(a. (∀) x∈V I A.. (∀)x∈B(a.n .

⎪ ⎪ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎩ n ∂f ∂f (0.y)∈R2.j∈ 1. y ≠ 0. x ≠ 0... (∀) (x.y)-f(0. Demonstraţie. xn ) ∈ Rn . ∂x ∂y soluţiilor sistemului Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată.. (∀) (x. j =1 n Atunci există o constantă m >0 astfel încât ϕ( x ) ≥ m x .. atunci y = 2 ⎛ x ⎞ x n ∈ S şi deci ϕ⎜ ⎟ ≥ m. x 2 . Fie ϕ : Rn → R o formă pătratică pozitiv definită. În acest scop vom stabili mai întâi : Lema 6.y)-f(0.1.... f(0.. (∀) x∈Rn. i. cum ϕ este continuă pe S este mărginită inferior pe S şi îşi atinge marginea inferioară.0)= -3y2<0. Fie S = {x∈Rn: ||x||=1}. (0.128 - Observaţie. x ≠ 0 ⎜ x ⎟ x ⎝ ⎠ de unde ϕ( x ) ≥ m x . aij∈R. Vom stabili în continuare o condiţie suficientă pentru ca un punct critic să fie punct de extrem local. 2 Cum S este închisă şi mărginită în Rn. x ≠ 0 .0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a originii şi atunci punctul (0.0) = 0. deci df(0..n şi ϕ( x ) > 0. este compactă şi din teorema lui Weierstrass.y) =x2-3y2. adică ϕ (x) = ∑ aij xi x j .0)=0.0) nu este punct de extrem local pentru f. În acest sens fie funcţia f:R2→R. demonstraţia este încheiată. adică printre mulţimea ⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ 1 ⎪ ∂f =0 ⎪ ⎨ ∂x 2 ⎪. (∀) x∈Rn..6. ■ . Din teorema lui Fermat rezultă că mulţimea punctelor de extrem local se află printre mulţimea punctelor critice. f(x. x ≠ 0 şi cum această inegalitate este verificată şi pentru x = 0. i. (∀) x = ( x1.0)-f(0. Dacă x∈Rn.y)∈R2. (∀)x∈Rn. x ≠ 0 ...0) = 0... f(x.0)=x2>0. deci diferenţa f(x.. Evident avem Mai mult... (∀) x∈R . Fie a∈S astfel încât ϕ(a) = m = inf {ϕ( x ) : x ∈ S} Cum a∈S avem a ≠ 0 şi atunci m = ϕ(a) > 0 iar pentru orice y ∈S avem ϕ( y ) ≥ m .

j≤n este simetrică. (∀)x ∈ Rn şi atunci d2 f (a)( x − a) ≥ m x − a . daca x ≠ a. Aplicând lema 6.1 formei pătratice d2f(a) rezultă că există m>0 astfel încât d2 f (a)( x ) ≥ m x . Demonstraţie.f(a) = d2 f (ξ)( x − a) = ≥ 1 2 1 2 1 d f (a)( x − a) + d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) ≥ 2 2 [ ] m 1 2 d f (ξ)(x − a) − d2f (a)(x − a) . 2! Cum a este punct critic avem df(a) = 0 şi atunci f(x) .129 - Teorema 6.f∈ C2 ( A ) şi a ∈A punct critic pentru f. există un punct ξ între a şi x astfel încât f(x) = f(a)+ df (a)( x − a) + 1 1 ! 1 2 d f (ξ)( x − a) . (∀) x∈B(a. r1 < r astfel încât x →a m + α( x ) > 0. din formula lui Taylor cu rest de ordin k = 2 sub forma Lagrange. b) negativ definită (adică –d2f(a) este pozitiv definită) atunci a este punct de maxim local.2. r1) ⊂ B(a.r). || x − a ||2 + 2 2 [ ] ⎧ d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) . Cum ⎛ ∂ 2f ⎞ f∈C2(A) rezultă că matricea asociată ⎜ (a ) ⎟ ⎜ ∂xi∂x j ⎝ ⎟ ⎠1≤i.r) ⊂ A. r ) ⎪ 2 Fie α( x ) = ⎨ x−a ⎪ .6. 2 2 2 2 Cum m > 0 şi lim α( x ) = 0 . f:A→R. r ) . cum f∈C2(A). x ∈ B(a. Dacă forma pătratică d2f(a) este a) pozitiv definită atunci a punct de minim local. pentru orice x∈B(a. Fie A ⊂ Rn . deschisă. (∀)x ∈ B(a. există r1 > 0. . daca x = a ⎩0 Cum f∈C2(A) avem lim α( x ) = 0 şi atunci x →a x−a α( x ) m 2 2 f ( x ) − f (a ) ≥ x−a + x−a = (m + α( x )).6.. Presupunem mai întâi că d2f(a) este pozitiv definită. (∀)x ∈ Rn . 2 2 Pe de altă parte.

- 130 -

În concluzie f(x) - f(a) ≥ 0, (∀) x∈B(a,r1), adică a este un punct de minim local. Dacă d2f(a) este negativ definită atunci folosim prima parte a demonstraţiei. -d2f(a) este pozitiv definită şi ■

Teorema 6.6.3. Fie A ⊂ R 2 , deschisă, f∈C2(A), f = f(x,y), a∈A, a =(x0,y0) un

punct critic pentru f. Fie r0 = Dacă
1) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 > 0 atunci (x0,y0) este punct de minim local;
0

∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 , y 0 ), s0 = ( x 0 , y 0 ), t 0 = 2 ( x 0 , y 0 ), (notaţiile lui de Monge). ∂x 2 ∂x∂y ∂y

2) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 < 0 atunci (x0,y0) este punct de maxim local;
0

3) r0 t 0 − s2 < 0 atunci (x0,y0) nu este punct de extrem local.
0

Demonstraţie. Pentru (x,y)∈A avem
∂ 2f ∂ 2f 2 d f(x 0 , y 0 )(x − x 0 , y − y 0 ) = 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 ) + 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 )(y − y 0 ) + ∂x ∂x∂y
2

⎤ ⎡ ⎛ x − x ⎞2 ∂ 2f x − x0 2 2 0 ⎟ + 2s0 + 2 (x 0 , y 0 )(y − y 0 ) = (y − y 0 ) ⎢r0 ⎜ + t 0 ⎥ , pentru y ≠ y 0 . ∂y y − y0 ⎥ ⎢ ⎜ y − y0 ⎟ ⎠ ⎦ ⎣ ⎝

Dacă notăm cu u =

x − x0 atunci se observă că d2f(x0, y0) are un semn y − y0

constant dacă şi numai dacă trinomul r0u2+2s0u+t0 are rădăcini complexe, adică
2 dacă r0t0 - s0 > 0 .

În acest caz semnul său este dat de semnul lui r0. În consecinţă, d2f(a) este pozitiv definită dacă r0>0 şi negativ definită dacă r0 < 0. Conform teoremei 6.6.2, pentru r0 > 0 punctul (x0,y0) este punct de minim local iar pentru r0 < 0, punctul (x0,y0) este punct de maxim local. Dacă r0t0 - s02 < 0 atunci d2f(x0,y0) nu mai păstrează semn constant şi atunci diferenţa f(x,y) - f(x0,y0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a punctului (x0,y0), deci (x0,y0) nu este punct de extrem. ■

- 131 -

Observaţie. Dacă r0t0 - s02 = 0 nu putem preciza dacă punctul (x0, y0) este

sau nu punct de extrem. În acest caz semnul diferenţei f(x,y) - f(x0, y0) depinde de semnul diferenţelor de ordin superior.
Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei

f:A ⊂ R 2 → R, f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − 4 ln x − 10 ln y . Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⇔ ⎨ ∂f ⎪ =0 ⎪ ∂y ⎩ 4 ⎧ ⎪2x + y − x = 0 ⎪ , care are soluţia (x0,y0) = (1,2) deci punctul (1,2) este ⎨ 10 ⎪x + 2y − =0 ⎪ y ⎩

punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi. Evident avem:
∂ 2f 4 ∂ 2f = 2 + 2 ⇒ r0 = 2 (1,2) = 6; ∂x 2 x ∂x 2 2 ∂ f ∂ f = 1 ⇒ s0 = (1,2) = 1; ∂x∂y ∂x∂y ∂ 2f 10 ∂ 2f 10 9 = 2 + 2 ⇒ t 0 = 2 (1,2) = 2 + = . 2 ∂y y ∂y 4 2

Prin urmare r0t0 - s02 = 6 ⋅ − 1 = 26 > 0 şi cum r0 > 0 rezultă că (1,2) este punct de minim local.
Teorema 6.6.4. Fie A ⊂ Rn, deschisă, f : A → R, f ∈ C2 (A ) şi a ∈ A punct

9 2

critic pentru f. Fie aij =
∂ 2f (a ) = a ji, 1 ≤ i, j ≤ n . ∂x i∂x j
a11 a12 ... a1n

Fie Δ1 = a11, Δ 2 =

a11 a12 a21 a22

, ..., Δn =

a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

.

- 132 -

Atunci:
1) Dacă Δ 1 > 0 , Δ 2 > 0, ..., Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

minim local;
2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

maxim local.
Demonstraţie. Se foloseşte următorul rezultat algebric (condiţiile lui

Sylvester):

Fie ϕ o formă pătratică a cărei matrice asociată (aij )1≤i, j≤n este simetrică.
a11 a12 ... a1n a11 a12 a21 a22 a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

Fie

Δ1 = a11, Δ 2 =

, ..., Δn =

,

minorii

principali

ai

matricei. Atunci:
1) Dacă Δ1 > 0, Δ 2 > 0, ..., Δn > 0, rezultă că ϕ este pozitiv definită; 2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n ⋅ Δ n > 0, rezultă că ϕ este negativ definită. ■ Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei cu

valorile f (x, y, z ) =

1 x y z + + + , x, y, z > 0 . x y z 16

Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂f ⎨ =0 ⎪ ∂y ⎪ ∂f ⎪ =0 ⎩ ∂z ⎧ 1 1 ⎪- x 2 + y = 0 ⎪ ⎪ x 1 ⇔ ⎨− 2 + = 0 , care are soluţia x = 2, y = 4, z = 8, deci z ⎪ y ⎪ y 1 =0 ⎪− 2 + 16 ⎩ z

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi.

- 133 -

Evident avem
∂ 2f ∂x 2 = 2 x , 3 ∂ 2f ∂y 2 = 2x y , 3 ∂ 2f ∂z 2 = 2y ∂ 2 f 1 ∂ 2f ∂ 2f 1 =− 2, = 0, =− 2 3 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z z y z

şi matricea hessiană devine
⎛ ∂ 2f ⎜ 2 (2, 4, 8 ) ⎜ ∂x ⎜ 2 ∂ f (2, 4, 8) H(2, 4, 8 ) = ⎜ ⎜ ∂y∂x ⎜ 2 ⎜ ∂ f (2, 4, 8 ) ⎜ ∂z∂x ⎝ ∂ 2f (2, 4, 8) ∂x∂y ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y 2 ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y∂z ⎞ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎛ 1 − 1 0 ⎞ ⎜ ⎟ ∂x∂z ⎟ 16 ⎜4 ⎟ ⎟ ⎜ 1 1 1 ⎟ ∂ 2f (2, 4, 8)⎟ = ⎜ − − ⎟. ⎟ 64 ⎟ ∂y∂z ⎜ 16 16 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎜ 0 − 64 64 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ∂z 2 ⎠

Observăm că Δ 1 =

3 1 1 > 0, Δ 2 = > 0, Δ 3 = > 0, deci 4 256 2 ⋅ 642

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct de minim local.
Extreme condiţionate. Metoda multiplicatorilor lui Lagrange

Fie f : A ⊂ Rn → R, g1, g2 , ..., gk : A → R, k < n şi B ⊂ A mulţimea soluţiilor sistemului
⎧g1(x1, x 2, ..., xn ) = 0 ⎪ ⎪g2 (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪gk (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎩

(6.25)

Ne propunem să determinăm extremele funcţiei f care să verifice în plus condiţiile (6.25), numite legături.
Definiţia 6.6.2. Un punct a ∈ B se numeşte punct de extrem local al

funcţiei f cu restricţiile (6.25) sau punct de extrem local condiţionat dacă există o vecinătate V ∈ ϑ (a ) astfel încât diferenţa f (x ) − f (a ) are semn constant pe V ∩ B . Cu alte cuvinte punctul a este punct de extrem condiţionat pentru f dacă este punct de extrem pentru restricţia lui f la B, deci pentru f⏐B.

- 134 -

Definiţia 6.6.3. Un punct a ∈ B se numeşte punct critic condiţionat pentru f

dacă este punct critic pentru f⏐B.. Pentru determinarea extremelor condiţionate vom folosi metoda multiplicatorilor a lui Lagrange.
Teorema 6.6.5. (Existenţa multiplicatorilor lui Lagrange).

Fie A ⊂ Rn , deschisă, f, g1, g2, ..., gk ∈ C1(A ) şi a ∈ A punct de extrem local pentru f cu restricţiile (6.25). Dacă D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 atunci există k numere reale λ1, λ 2,..., λk astfel D(x1, x 2 ,..., xk )

încât dacă se consideră funcţia L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ... + λk gk , să avem
⎧ ∂L ⎪ ∂ x (a ) = 0, i = 1, n , adică punctul a să fie punct critic al funcţiei L. ⎨ i ⎪g (a ) = 0, i = 1, k ⎩ i

Demonstraţie. Cum

D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 conform teoremei 6.5.2 sistemul D(x1, x 2 ,..., xk )

(6.25) poate fi rezolvat în raport cu variabilele x1, x2, ..., xk pe o vecinătate a punctului a = (a1, a2, ..., ak, ak+1, ..., an), deci există o vecinătate U0 a punctului (ak+1, ..., an) în Rn −k , o vecinătate V0 a punctului (a1, a2, ..., ak) în Rk astfel încât
V0 xU0 ⊂ B şi sistemul (6.25) are soluţie unică (x1, x2, ..., xk) în V0:
⎧x1 = ϕ1(x k +1,..., x n ) ⎪ ⎪x 2 = ϕ2 (x k +1,..., x n ) ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪x k = ϕk (x k +1,..., x n ) ⎩

(6.26)

Avem a1 = ϕ1(ak +1,..., an ), a2 = ϕ2 (ak +1,..., an ),..., ak = ϕk (ak +1,..., an ) . Funcţiile ϕ1, ϕ2 ,..., ϕk sunt de clasă C1 pe U0.

........ xn ). ϕk (xk +1... x2..... i = k + 1... n ... xn ) ∈ B de extrem local pentru F.... Folosind teorema lui Fermat rezultă că: rezultă că (ak +1...... x 2 ... Cum punctul a este punct de extrem local pentru f. xn ) ∈ U0 ........ xn ).... k. ϕk (xk +1.... n ∂xi (6............. n ∂xi ∂xi j =1 ∂x j (6.... xk ) rezultă că sistemul liniar ∂f (a) ... xk +1.... ... xk + 2.. Cum a ∈ B rezultă că gi (a ) = 0 ... xn )... k .. xn ) = f (ϕ1(xk +1. x n ) = 0 ⎪ ⎪g2 (ϕ1(xk +1.......... xn )...... xn ) .. k ∂x j (6...135 - Înlocuind x1.. ϕk (xk +1..... ϕk (xk +1..25) iar (ϕ1(xk +1. k .. .....28) Considerăm funcţia cu valorile F(xk +1.27). m =1 ∑ λmgm .. xk +1. (∀) i = 1. folosind teorema de derivare a funcţiilor compuse obţinem: ∑ ∂xm ⋅ ∂x j =1 j k ∂g ∂ϕ j i + ∂gm = 0... . an ) = 0 . j = 1.. Din (6... cu restricţiile (6.. xk +1...... xk din (6. .. an ) este punct ∂F (ak +1........ xk +1. (∀) i = k + 1... . ⎪gk (ϕ1(xk +1.30) m =1 ∑ ∂xm (a) j k ∂g αm = − are soluţie unică... ϕk (xk +1. xn ) = 0 ⎩ (6.... xn )... xn )..... xn ).. xn )....... λk ) această soluţie şi L = f + Vom arăta că L satisface concluziile teoremei... xk +1...... ......26) în (6.... Fie (λ1........ m = 1...... xn ).... xn ) = 0 ⎨ ⎪.......25) obţinem: ⎧g1(ϕ1(xk +1.27) (∀)(xk +1. i = k + 1. ..29) Întrucât D(g1... gk ) (a) ≠ 0 D(x1. .. x n ).. g2. an ) = 0 ...... λ 2 .. adică ∂xi k ∂ϕ ∂f (a) + ∑ ∂f (a) j (ak +1...

k vom avea obţinem (ţinând cont că k ∂L (a ) = ∂ f (a ) + ∑ λm ∂gm (a ) ∂ xj ∂ xj ∂x i m =1 şi folosind (6.5 se poate enunţa şi astfel: Orice punct de extrem condiţionat este punct critic condiţionat.. λk ) este soluţue a sistemului (6.. 1≤ i ≤ k ⎩ i 3. Practic.. n . + λk gk . an) este punct critic condiţionat al funcţiei f. (∀) j = 1. ∂ xj Pentru i ∈ k + 1...6... λ 2 .. cu λ1. Se asociază funcţia lui Lagrange L = f + λ1g1 + λ 2g2 + . an ) ∂ f (a) şi folosind (6. λk ∈ R..28) vom avea k k k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ λm ∂ gm (a) = ∂ f (a) − ∑ λm ∑ ∂ gm (a) j (ak +1... an ) = ∂xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi m =1 m =1 j =1 ∂ x j = K ∂ϕ k ∂f (a) − ∑ j (ak +1. λ 2 .. a2.. λm este soluţie ∂L (a ) = 0.136 - Pentru j ∈ 1. pentru rezolvarea unei probleme de extrem condiţionat se procedează astfel: 1...1 ≤ i ≤ n ⎪ ⎨ ∂ xi ⎪ g = 0 .... adică soluţiile sistemului: ⎧ ∂L = 0 ... n şi demonstraţia este încheiată.k .. Se determină punctele critice ale lui L.2 .. ∂x i ■ Observaţie.. Dacă (a1. folosind (6... 2. ∂ xi ∂ xj J =1 ∂Xi m =1 Cum (λ1. λ. λk ) este o soluţie a acestui sistem atunci punctul a = (a1. a2. Teorema 6... nedeterminaţi (numiţi multiplicatorii lui Lagrange).30) va rezulta că k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ j (ak +1... ..an.. ..29) obţinem ∂ xj ∂ xi ∂ xi j =1 ∂ x i ∂L (a ) = 0 . (∀ ) i = k + 1..30) a sistemului) λ1.... λ1. an ) ∑ λm ∂ gm (a) .

dxk în funcţie de dxk+1. Fie L(x.L(a). Aplicaţie. z.25) în punctul a. cu legătura xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⇔ g(x. care admite soluţia x = y = 4. . (∀) x ∈ B şi pentru a studia dacă a este punct de extrem local condiţionat vom studia semnul diferenţei L(x) . Să se construiască un rezervor în formă de paralelipiped drept. z ) = 0 . y. g1.. .y.. = x − 2 şi atunci ∂x∂y ∂x∂y ∂y∂z . Evident avem ∂ 2L ∂x 2 = ∂ 2L ∂y 2 = ∂ 2L ∂z 2 = 0.2). În acest caz f (x ) − f (a ) = L(x ) − L(a ) . z ) + λg(x. .4. calculând d2L(a). y. de volum maxim având la dispoziţie 48 m2 de tablă (presupunem rezervorul neacoperit)..137 - 4. = y − 2.2) este punct critic condiţionat. ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L = z − 1. x > 0.4. y. Fie x > 0 lungimea. Presupunem că f.. în care diferenţiem legăturile (6. Vom calcula d2L(4. Problema se reduce la determinarea maximului funcţiei f cu valorile f (x.. y > 0 lăţimea şi z > 0 înălţimea paralelipipedului. y.. Atunci volumul paralelipipedului este V = xyz şi xy+2xz+2yz = 48. unde g(x. dxn. y. Determinăm punctele critice ale lui L: ⎧ ∂L ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂L = 0 ⎪ ⎨ ∂y ⎪ ∂L ⎪ =0 ⎪ ∂z ⎪g = 0 ⎩ ⎧yz + λy + 2λz = 0 ⎪xz + λx + 2λz = 0 ⎪ . y.. Pentru λ = −1 . funcţia lui Lagrange devine L(x. gk ∈ C2 (A ) . g2. z = 2. dx2... y > 0. Vom găsi în acest punct dx1. z ) = xy + 2xz + 2yz − 48 . λ = −1. z > 0 . z ) = xyz. ⇔⎨ ⎪xy + 2λx + 2λy = 0 ⎪xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⎩ deci punctul (4.z) = xyz-xy-2xz-2yz+48. z ) = xyz + λ(xy + 2xz + 2yz − 48 ) .. λ ) = f (x.

Din g(x.4.4. daca ( x.2) este punct de maxim local. ds ⎝ 4 ⎠ 2 xy ⎧ .y.0) după orice versor s = (s1.4.0) ⎪ 2 3.y.4.2)dxdz + 2 (4. Fie funcţia f : R → R .4. f(x.2)=0. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (0.4.138 d2L(4. 0).0) ⎩ 0.2)dx 2 + ∂ L (4.2)dy 2 + ∂ L (4. Probleme propuse ⎧ x2y .0) ⎩ 1. ⎪ daca (x. Să se arate că funcţia f nu este continuă în punctul (0. daca (x. daca ( x.0 ⎟ . y ) = (0. 2.. Fie funcţia f : R2 → R . deci d2L(4.z) = 0 şi în particular dg(4. Să se calculeze df ⎛ π ⎞ 2 ⎜ . y) ≠ (0.2)dxdy + 2 (4. y) = ⎨ x 6 + y 2 ⎪0 . d2L(4.2)dydz = +2 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z = 2dxdy + 4dydz + 4dzdx. y ) ≠ (0.0) ⎪ .y) = cos(2x+3y).4. s2 ) ∈ R2. f(x.0) dar este derivabilă în (0.4. f(x. . În concluzie. y) = (0.y)= ⎨ x + y 2 . unde s ∈ R este un versor.2)dz2 + ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L (4.4. adică 8dx+8dy+16dz = 0.2) este negativ definită şi atunci punctul (4.z) = 0 rezultă dg(x.4. Fie funcţia f : R2 → R. Să se arate că a) f este continuă şi derivabilă parţial pe R 2 .2 ) = 2 2 ∂ 2L (4.4.2) = −2dy (dy + 2dz ) + 4dydz − 4dz(dy + 2dz ) = −2dy 2 − 4dydz − 4dz 2 < 0 . de unde dx = -dy -2dz.

0). y ) = Să se calculeze ∂m +nf .0) dar nu este verificat ∂x∂y ∂y∂x 1 2 criteriul lui Schwarz. 5. (0. f ( x.n∈N ∗ .-2).y) =arctg x . 2 2⎟ x +y ⎠ 3x Să se determine Jf(2. 7.-1. f ( x. Să se arate că ∂ 2f ∂x 2 ∂y 2 + ∂ 2f ∂z 2 = 0. daca (x.2). ⎧ 2 ⎛ x2 ⎞ ⎪y ln⎜1 + 2 ⎟.0). daca (x. z ) = 1 (x − a ) + ∂ 2f 2 + (y − b ) + (z − c ) 2 2 .. Fie funcţia f : D ⊂ R → R .y)= ⎨ . y. y a) Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi.0) ⎪( x + y ) cos 2 4. Fie funcţia f : D ⊂ R2 → R . daca y = 0 ⎩ ∂ 2f ∂ 2f (0. daca y ≠ 0 ⎜ f ( x.b. unde a. b) f este diferenţiabilă în punctul (0.2)(3. ⎞ ⎟. Fie funcţia f:R 3 \{(a. d 2 f(-1. unde m.c)} → R. Fie funcţia f : R 2 → R. x−y . ⎛ f ( x.2). f(x. z ) = ⎜ e ⎜ ⎝ x2 +3y + z . 6. m n ∂x ∂y 9. Fie funcţia f : D ⊂ R3 → R 2 . df(-1. y) ≠ (0. . y) = (0.c ∈R.139 1 ⎧ 2 2 . Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R.-2). f(x. x + y2 ⎪ 0 .2)(3.b. y.0) ⎩ 2 Să se arate că a) f este derivabilă parţial pe R2 iar derivatele parţiale nu sunt continue în punctul (0. 0).0) = Să se arate că f ∈ C (R ). d 2 f(-1. b) Să se calculeze df(-1. y ) = ⎨ y ⎟ ⎝ ⎠ ⎪ 0 . x+y 8.

15.unde (x. f ( x. ⎟ . Să se aproximeze funcţia f 1 − xy printr-un polinom de grad doi în vecinătatea punctului (1.140 - 10.at). b) f :R2 \ {(0. xy ⎛y z⎞ ln x + xϕ⎜ .0)} → R. a ∈ R. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. Fie funcţia f :D ⊂ R 3 → R.unde ⎝x⎠ n ∈ N ∗ şi ϕ este o funcţie ⎛ x⎞ 13. ⎟. f ( x. f ( x. f ( x. ⎛y⎞ f ( x. z) = ⎜ ⎟ . z) = este diferenţiabilă. Să se calculeze df ( x. y ) = x 2 + y 2 e 2 x + 3 y . y. y ) .-1). Să se arate că următoarele funcţii sunt omogene şi să se verifice relaţia lui Euler: ⎛ x ⎞z a) f:D ⊂ R 3 → R. Să se arate că ∂ 2u ∂ t2 − a2 ∂ 2u ∂ x2 = 0. Fie funcţia u : D ⊂ R 2 → R. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f :R 2 → R. f ( x. Să se arate că x ∂ f xy ∂f ∂f +y +z = +f. y ) ∈ D . y ) şi d2 f ( x. t) = f(x + at) + g(x . y ) = ϕ⎜ x 2 − y 2 . π ) × (0. ⎜ 3y ⎟ ⎝ ⎠ y b)f:D ⊂ R 2 → R. y ) = sin x sin y sin(x + y ) .. π) → R. ( ) ( ) . y. unde ϕ : Δ ⊂ R 2 → R z ⎝x x⎠ 11. f ( x.unde ⎜ y⎟ ⎝ ⎠ ϕ ∈ C2 (Δ ) . unde f şi g sunt două funcţii de două ori diferenţiabile. y ) = arctg x+y . f ( x. 14. y ) = x n ϕ⎜ ⎟ . ϕ : Δ ⊂ R 2 → R. y ) = xy ln x 2 + y 2 . u(x. c) f : (0. ∂x ∂y ∂z z 12. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. diferenţiabilă.

y’’. unde F:D ⊂ R 3 → R. 16. y ) = 1 + e y cos x − ye y are o y x ( ) infinitate de puncte de maxim local şi nici un punct de minim local. c ∈ R . y’(2). f(x. dv. y+z) = 0. Sistemul ⎨ ⎩xu + yv = 1 . Să se calculeze y’. Să se arate ca ecuaţia xez = xy + z defineşte funcţia z pe o vecinătate a punctului (2. 21.141 - d) f :D ⊂ R2 → R.2).F ∈ C2 (D ) .a.defineşte funcţia z. f ( x. Să se calculeze dz(2. y. Să se arate că sistemul ⎨ defineşte în mod implicit 2 ⎪x + y + z = 2 ⎩ funcţiile x şi y pe o vecinătate a punctului (1. Să se calculeze dz şi ∂ x∂y 1 2 ⎧ 2 2 ⎪x + y = z 20. y”(2). dacă funcţia y este definită de ecuaţia x ln x 2 + y 2 = arctg . ∂ 2z . Să se calculeze du. x”(2). Dacă funcţiile u şi v sunt definite de sistemul ⎧uv = ax + by + cz ⎪ ⎨ 2 ⎪v = x 2 + y 2 + z 2 ⎩ . atunci x ∂u ∂u ∂u +y +z = 0. Ecuaţia F(x. 0).1) .-1. f ( x. e) f :R 3 → R. ∂x∂y 18. y − v ) = 1 22. z ) = x 3 + y 2 + z 2 + 12xy + 2z . Să se calculeze x’(2).y) = x-2y + ln x 2 + y 2 + 3arctg . . g ∈ C1(D) defineşte funcţiile u şi v. ∂x ∂y ∂z ⎧g( x + u. b.. 17. x+z.1) şi ∂ 2z (2.unde g:D ⊂ R2 → R . y 19. Să se arate că funcţia f :R 2 → R.1.

⎩x + y + z = 5 . Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : R3 → R. a > 0).. ⎧xy + xz + yz = 8 f(x. cu legăturile ⎨ . 4 24. z > 0. y. y. y > 0. z) = xyz. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f:R3 → R.142 - 23. z) = xy2z3 cu legătura x + 2y + 3z = a (x > 0. 25. f(x. Să se studieze punctele de extrem local ale funcţiei z definită de ecuaţia x2+y2+z2+2x+y-4z = 15 .

1.1) ∪ (2.3) → R. Demonstraţie. (∀) x∈ (0. Cum F' = G' = f rezultă (F .. G = F + c. Spunem că f admite primitivă pe I dacă există o funcţie F : I → R. Fie I ⊂ R un interval şi funcţia f : I → R.1. este o primitivă a lui f pe I. unde c ∈ R. Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f. Dacă I nu este interval. G : (0.1.1) ∪ (2. Demonstraţie. Dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci F + c.1. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală Definiţia 7.2 nu este în general adevărată. deci F – G este o constantă. (∀) x∈I.1) F. ■ Propoziţia 7.G)' = F' .G : I → R sunt două primitive ale lui f pe I atunci acestea diferă printr-o constantă. ■ Observaţie. Vom avea G' = (F + c)' = F' = f. Fie c ∈R şi G : I → R. daca x ∈ (0. f(x) = 1.3 ) .1. concluzia propoziţiei 7. Dacă F. F(x) = ⎨ ⎩x . derivabilă pe I astfel încât F'(x) = f(x).1.143 - CAPITOLUL 7 INTEGRALA RIEMANN 7.3) → R. Proprietăţi ale primitivelor Propoziţia 7. daca x ∈ (2.G' = 0.1. În acest sens considerăm funcţia f : (0.3) şi ⎧x + 1.1) ∪ (2.2.

3 ) Atunci F. Dacă f şi g au primitive pe un interval I atunci funcţia f+g are primitive pe I şi ∫ ( f + g)( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ g( x )dx . Fie F : I → R o primitivă a lui f. Din propoziţia 7. Dacă α = 0 atunci nu este adevărată. ■ ∫ f ). Vom avea (αF)' = αF' = αf.2 rezultă că. Atunci vom avea (F + G)' = F' + G' = f + g ..144 - ⎧x . unde c ∈R. daca x ∈ (2. ■ . 7. Demonstraţie. Propoziţia. Dacă f are primitive pe un interval I şi α∈R atunci αf are primitive pe I iar pentru α ≠ 0 avem ∫ αf ( x )dx = α ∫ f ( x )dx . Fie F : I → R o primitivă a lui f şi α ∈ R. dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci mulţimea primitivelor funcţiei f pe I este formată din funcţiile de forma F + c. deci F + G este o primitivă a lui f + g şi demonstraţia este încheiată.1) ∪ (2. Vom scrie ∫ f ( x )dx = F(x) + C.5.1. daca x ∈ (0.3. Dacă f are primitive pe un interval I ⊂ R atunci f are proprietatea lui Darboux.3). Mulţimea {F + c: c ∈R} a tuturor primitivelor lui f pe I se numeşte integrala nedefinită a lui f pe I şi se notează cu ∫ f ( x )dx (sau ∫ fdx. deci αF este o primitivă a lui αf. F' = G' = f dar F şi G nu diferă printr-o constantă.4. Demonstraţie.1. Propoziţia 7. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi G : I → R o primitivă a lui g. deci egalitatea ■ Propoziţia 7. G sunt derivabile pe (0. Observaţie. ∫ αf ( x)dx = ∫ 0dx = C iar α ∫ f ( x )dx = 0. Demonstraţie.1.1) G(x) = ⎨ ⎩x + 1.1. Atunci F este derivabilă pe I şi din teorema lui Darboux derivata sa F' = f are proprietatea lui Darboux.

adică ■ ∫ f ( x)dx = G◦φ-1 + C.7. Propoziţia 7. funcţia (f◦φ) φ' are primitive pe J şi G : J → R este o primitivă a sa. Cum F◦φ este derivabilă pe J şi (F◦φ)' = (F'◦φ)φ' = (f◦φ)φ' demonstraţia este încheiată.∫ f '(x)g(x)dx. Cum f ' şi g' sunt continue rezultă fg' şi f 'g sunt continue.1.8.145 - Propoziţia 7. Atunci f are primitive pe I şi G◦φ-1 este o primitivă a sa. de unde ∫ f ( x )g '(x)dx = f(x)g(x) . φ : J → I cu proprietăţile i) ii) φ este derivabilă pe J. ..∫ f '(x)g(x)dx. (prima metodă de schimbare de variabilă). Fie f : I → R o funcţie continuă. (metoda integrării prin părţi) Fie f. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R. deci ∫ (f '(x)g(x) + f(x)g'(x))dx = f(x)g(x) + C. Fie I. Demonstraţie. Demonstraţie. (de existenţă a primitivelor). Cum (fg)' = f 'g + f g’ rezultă că funcţia fg este o primitivă a funcţiei f 'g + fg'. ■ Atunci funcţia (f◦φ)φ' are primitive pe J şi F◦φ este o primitivă a sa. derivabile cu derivate continue pe I. g : I → R.9.∫ f '(x)g(x)dx + C = f(x)g(x) . Atunci f are primitive pe I. (a doua metodă de schimbare de variabilă) Fie I. φ: J → I. cu proprietăţile: i) ii) φ este bijectivă. deci au primitive . Metode de determinare a primitivelor Propoziţia 7. adică ∫ f(ϕ(t))ϕ '(t)dt = F(φ(t)) + C. derivabilă cu φ' (t) ≠ 0 (∀) t ∈ J. f are primitive pe I şi F : I → R este o primitivă a sa.6. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R. Propoziţia 7.1.1.1. Atunci ∫ f ( x)g '(x)dx = f(x)g(x) .

Definiţia.2. 7. m 2 ( x − α) (ax + bx + c )n A. B. x∈I.1. P . Q Conform unui rezultat cunoscut din algebră orice funcţie raţională f = cu grad P < grad Q se descompune în mod unic ca o sumă de fracţii simple. adică f = P. n ∈ N* . (∀) x∈I. m.1.146 - Demonstraţie. (∀) x∈I. unde I ⊂R este un interval iar f este o funcţie raţională. Dacă grad P≥ grad Q atunci grad R < grad Q şi astfel P( x ) R( x ) = C(x) + . unde C. ϕ' (ϕ −1 ( x )) În concluzie funcţia G◦φ-1 este o primitivă a lui f. Q ∈ R[X]. unde Q ∫ f ( x)dx = ∫ C(x ) dx + ∫ Q( x )dx ∫ C(x ) dx se calculează imediat şi atunci R( x ) R( x ) Cum C este un polinom integrala integrala ∫ f ( x )dx se reduce la calculul integralei ∫ Q( x ) dx. R ∈ R[X].Primitivele funcţiilor raţionale Vom da o metodă de calcul a primitivelor de forma ∫ f ( x )dx . Astfel. b2 – 4ac < 0. C. α. unde x∈I. ■ 7. Q( x ) Q( x ) P . a. x ≠ α. c ∈ R.1.. Q(x) ≠ 0. . este suficient să studiem cazul în care grad P < grad Q. Se numesc fracţii simple funcţiile cu valorile de forma: Bx + C A . . b. Din i) rezultă că φ-1 este derivabilă pe I şi cum G este derivabilă pe J rezultă că G◦ φ-1 este derivabilă pe I şi (G◦ φ-1)' (x) = G' (φ-1(x))(φ-1)' (x) = (f◦φ)(φ-1(x))φ'(φ-1(x))(φ-1)'(x) = = f(x)φ'(φ-1(x)) 1 = f(x).

pentru m ≠ 1 A ⎪A ∫ ( x − α)m dx = ⎨ − m + 1 ⎪A ln x − α + C . pentru m = 1 ⎩ ∫ (ax 2 bB Bx + C B 2ax + b dx = ∫ (ax 2 + bx + c )n dx + (C .147 - Exemplu. x3 C Fx + G Dx + E A B = + + + 2 + 2 . Evident avem ⎧ ( x − α )− m + 1 + C .2 ∫ 2 dt = β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n β ( t + β 2 )n−1 β ( t + β 2 )n . Jn = + bx + c ) n ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Evident avem: (ax 2 + bx + c )' ⎪ dx = ⎨ In = ∫ 2 n (ax + bx + c ) ⎪ ⎧ (ax 2 + bx + c )-n +1 + C . G ∈ R se determină prin identificarea coeficienţilor după ce aducem la acelaşi numitor. dacă n = 1 Pentru Jn avem: Jn = 1 an ∫⎛ 1 n 2 c⎞ b ⎜x + x + ⎟ a⎠ a ⎝ dx = 1 an ∫⎡ 1 2 n b ⎞ 4ac − b 2 ⎤ ⎛ ⎟ + ⎢⎜ x + ⎥ 2a ⎠ 4a 2 ⎥ ⎢⎝ ⎣ ⎦ dx . 2a Pentru n = 1 rezultă T1 = Tn = 1 t arctg + C . E. iar pentru n ≥ 2.2a ) n 2a + bx + c ) ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Fie In = ∫ (ax 2 2ax + b dx. F. β β 1 β2 + t 2 − t 2 1 1 1 t2 dt = 2 ∫ 2 dt . 2 2 2 2 x −1 2x + 1 x +1 (2x + 1)( x − 1) ( x + 1) ( x − 1) ( x + 1) 2 unde A.. C. dacă n ≠ 1 −n +1 2 ⎩ln ax + bx + c + C . D. unde β = ( t + β 2 )n b integrala Jn se reduce la 2a 4ac − b 2 > 0. Folosind schimbarea de variabilă x = t 1 calculul integralei Tn = ∫ 2 dx . B. Astfel este suficient să calculăm primitivele fracţiilor simple.

ni∈Z. E = . Din descompunerea în fracţii simple x+2 A B C Dx + E = + + + 2 .m.. Primitive de funcţii iraţionale Vom prezenta câteva tipuri de integrale de funcţii iraţionale care prin schimbări convenabile de variabilă se reduc la integrale de funcţii raţionale. D = . Să se calculeze integrala: I= ∫ ( x + 1)( x − 1) x+2 2 ( x 2 + 1) dx. m ⎡ ax + b m ax + b m ax + b n n n ) ..m. ( ) A.c. ( cx + d cx + d ⎢ cx + d ⎣ 1 2 1 2 k k ⎤ ⎥dx. i = 1. (∀) n ≥ 2.2.. şi atunci 8 8 4 4 4 I= 1 dx 7 dx 3 dx 1 3x + 1 ∫ x + 1 − 8 ∫ x − 1 + 4 ∫ ( x − 1)2 + 4 ∫ x2 + 1dx = 8 1 1 7 3 1 3 = ln x + 1 − ln x − 1 − ⋅ + ln( x 2 + 1) + arctgx + C. (mi.. x∈I. x∈ I ⊂ R \ {±1}.. 8 8 4 x −1 8 4 7. deci 2 2 n −1 β 2β (n − 1) ( t + β ) 2β (n − 1) Tn = ⎤ 1 ⎡ 1 t 2n − 3 ⋅ 2 + Tn−1 ⎥. C = .n2. 2 ⎢ 2 n −1 2β ⎣ n − 1 ( t + β ) n −1 ⎦ Exemplu. ni) = 1. (∀) x∈I. unde ⎥ ⎦ R este o funcţie raţională..148 1 1 = 2 Tn −1 − 2 2β β ⎛ ( t 2 + β 2 )− n + 1 ⎞ t⎜ ∫ ⎜ − n + 1 ⎟ dt = ⎟ ⎠ ⎝ ' 1 1 = 2 Tn−1 − 2 2β β ⎡ ( t 2 + β 2 ) −n+1 ( t 2 + β 2 ) −n+1 ⎤ ⎢t − n + 1 − ∫ − n + 1 dt ⎥ = ⎦ ⎣ = 1 1 t 1 ⋅ 2 − 2 Tn−1 + 2 Tn−1. . nk).m. cx + d . (n1. găsim 2 2 2 ( x + 1)( x − 1) ( x + 1) x + 1 x − 1 ( x − 1) x +1 A= 1 7 3 3 1 . ni>0.. ax + b s =t . B = .. În acest caz efectuăm schimbarea de variabilă dată de unde s = c. mi. ∫ R ⎢ x.1. k . cx + d ≠ 0..( ) .

B. ax 2 + bx + c dx.. t ⎟ dt = ∫ R1 ( t )dt. (∀) x∈I.. Să se calculeze integrala Această integrală este de forma: 1 ⎡ ⎤ x +1 2 ⎛ x + 1⎞ 2 ⎥ ⎢ x. t . φ'(t) = a − ct s (a − ct s ) 2 şi atunci integrala se transformă în m s ⎛ dt s − b m s ⎞ s(ad − bc )t s −1 n n ⎜ . I = ∫R ⎜ a − ct s ⎟ (a − ct s )2 ⎝ ⎠ 1 k 1 k unde R1 este o funcţie raţională.ln x −1 de unde I = -2arctg x +1 − x −1 x +1 + x −1 + C. 2 t +1 x +1 . ⎜ I = ∫R = t obţinem ⎟ dx şi folosind schimbarea de variabilă dată de ⎢ ⎝ x − 1⎠ ⎥ x −1 ⎣ ⎦ ∫x 1 x +1 dx . dacă Δ = b 2 − 4ac > 0 : ⎧ t( x − x 1 ) ⎪ ax 2 + bx + c = ⎨ sau ⎪ t( x − x ) . x >1. ∫ R (x. ) x∈I. ..149 - Obţinem x = s(ad − bc ) t s −1 dt s − b = ϕ( t ). unde R este o funcţie raţională şi ax2+bx+c ≥ 0.. x2 sunt rădăcinile ecuaţiei ax2 + bx + c = 0. Această integrală se reduce la o integrală dintr-o funcţie raţională folosind substituţiile lui Euler şi anume: i) ii) dacă a > 0: ax 2 + bx + c = t ± x a . 2 t −1 ( t − 1) 2 Integrala dată se transformă în J= ∫ − 4t 1 ⎞ t2 − 1 t2 ⎛ 1 + 2 t 2 dt = −4 ∫ 2 dt = −2∫ ⎜ 2 ⎟dt = 2 2 2 t + 1 (t − 1) (t + 1)(t − 1) ⎝ t + 1 t − 1⎠ = −2arctgt − 2 1 t −1 ln + C. x −1 x = ϕ( t ) . 2 ⎩ unde x1. unde ϕ( t ) = − 4t t2 + 1 şi ϕ' ( t ) = 2 .. Exemplu.

x 2 + a 2 dx . ⎟ ⎜ 3 2 ⎠ ⎝ − 1 Evident p∉Z şi m +1 = 3 ∈Z. x∈I. unde s este numitorul lui p. Pentru integrala ∫ R x.n. ii) Dacă p∉Z dar m +1 ∈Z se efectuează schimbarea dată de n axn + b = ts. ) Matematicianul rus Cebâşev a arătat că această integrală binomă se poate reduce la o integrală din funcţii raţionale numai într-unul din următoarele cazuri: i) Dacă p∈Z se efectuează schimbarea x = ts. C. se poate folosi schimbarea x = a sint sau x = a cost.. m +1 m +1 ∉Z dar + p ∈Z. unde s este numitorul lui p. m. iii) Dacă p∉Z. n = . Caz 3.150 - iii) dacă c > 0: ax 2 + bx + c = tx ± c . deci suntem în cazul ii) şi efectuăm n 2 3 schimbarea de variabilă dată de x + 1 = t ⇒ x = t – 1 ⇒ x = ( t − 1) ⇒ 2 2 2 3 2 3 2 . numită şi integrală binomă. se efectuează schimbarea n n de variabilă dată de ax n + b s = t . Pentru integrala ∫ R x. Sunt cazuri particulare în care se pot folosi şi alte schimbări de variabile care conduc la calcule mai simple şi anume: Caz 1.p∈Q. x 2 − a 2 dx . ( ) ( ( ) ) ∫ x (ax m n + b pdx. unde s este cel mai mic multiplu comun al numitorilor lui m şi n. Caz 2. x>0 ⎞ 2 ⎛ 2 2 1 I = ∫ x⎜ x 3 + 1⎟ dx . a 2 − x 2 dx . Să se calculeze integrala Integrala este de forma: ∫ xdx 1+ 3 x 2 . cu R funcţie raţională se poate folosi schimbarea x = a tgt sau x = a sht. Pentru integrala ∫ R x. deci este o integrală binomă cu m = 1. xn Exemplu.. p = . se poate folosi schimbarea x = a cht.

Efectuăm schimbarea de variabilă dată de tg x∈I ∩ (− π.1. 2 ( ) ( ) Integrala dată se transformă în J= ∫ (t 2 − 1 2 t -13t t 2 − 1 2 dt = 3 ∫ t 2 − 1 dt = 3 ∫ t 4 − 2t 2 + 1 dt = ) 3 ( ) 1 ( ) 2 ( ) t5 = 3 . integrala dată se 1+ t 2 1+ t 2 1+ t 2 ⎞ 2 ⎟⋅ ⎟ 1 + t 2 dt = ∫ R1 ( t )dt. sinx = . Să se calculeze integrala I= ∫ 3 + cos x dx. se efectuează schimbarea de variabilă tgx = t. 1 x ∈ (0.3. unde R1 este o funcţie raţională. . adică dacă R este impară în cosinus. adică R(-sinx. cosx). -cosx) = R(sinx. Cum dx = reduce la I = ∫ R⎜ ⎜ x = t ⇒ x = 2 arctgt. cosx). unde R este o funcţie raţională şi x∈I⊂R.151 - ⇒ dx = 1 1 3 2 t − 1 2 ⋅ 2tdt = 3t t 2 − 1 2 dt . 2 2 ⎝ 1+ t 1+ t În anumite cazuri particulare se pot folosi şi alte schimbări de variabilă care conduc la calcule mai simple şi anume: i) ii) iii) dacă R este impară în sinus. +3 ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 7. cosx )dx.t 2 . π) . ⎠ ⎛ 2t 1 . 1. adică dacă R este pară în sinus şi cosinus. Exemple. cosx). Primitive de funcţii raţionale în sinus şi cosinus Acestea sunt primitive de forma ∫ R(sinx. cosx) = -R(sinx. se efectuează schimbarea de variabilă cosx = t. cosx = . R(sinx.2t 3 + 3t + C .2⎜ x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 3 2 2 ⎞ ⎛ 3 ⎜ x + 1⎟ + C . pentru 2 2 2t 1− t 2 dt. R(-sinx. -cosx) = -R(sinx. de unde 5 3 I= 5 ⎛ ⎜x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 5 2 ⎛ . π ) .. se efectuează schimbarea de variabilă sinx = t.

c2∈R pentru x = π ⎪G( x ) + c . 1 x ∈ (0. . x ∈ R.152 - Folosind schimbarea tg J= x = t integrala se transformă în 2 ∫ t 1 1 1 2 ⋅ + C . pentru x ∈ (0. x = t. 3. Pentru n = 0 ⇒ I0 = ∫ dx = x + C . π 2 1 . 2π) → R. 2π) este 2 Din condiţia de continuitate şi derivabilitate a lui F în punctul x = π obţinem c1 = π 2 2 . Vom stabili o relaţie de recurenţă pentru In. π) → R. Să se calculeze integrala I = ∫ 3 + cos x dx..c2 = π 2 şi atunci I = F(x) + C. 2π) . 2π) are 3 + cos x O primitivă a funcţiei f pe (0. Cum f este continuă pe (0. 2 2. ⎪ F(x) = ⎨c 1. Fie f : (0. unde c1. π) ⎧G(x). pentru x ∈ ( π. 2 π). n ∈ N* . π) este (conform exemplului 1) funcţia G:(0. 2π) → R. deoarece pentru 2 În acest caz nu mai putem folosi schimbarea tg x = π nu are sens tg . 2π) 2 ⎩ 1 2 tg arctg x 2 şi atunci o primitivă a funcţiei f pe (0. Pentru n = 1 ⇒ I1 = ∫ cosx dx = sinx + C . de unde arctg dt = dt = ∫ 2 2 2 1− t 1+ t t +2 2 2 3+ 1+ t2 I= 1 2 tg arctg x 2 +C. Să se calculeze integrala In = ∫ cos n xdx. f(x) = primitive pe (0. . G(x) = funcţia F:(0.

. ξ)) şi definit astfel σ Δ ( f . k = 1. ξ n ).153 - Pentru n ≥ 2 ⇒ In = ∫ cos n-1x ⋅ (sin x )' dx = = cos n−1 x sin x . < x n = b) vom nota cu Δ = max(x k .. Observaţie. ξ n . n .1. Δ = (a = x 0 < x 1 < .1 + In−2 . Pentru Δ∈D([a. ξk ) reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk .x k -1 ) se numeşte suma integrală (sau Riemann) asociată k =1 n funcţiei f. Dacă f ≥ 0 atunci σ Δ (f. .1)∫ cos n-2 x sin 2 xdx = = cos n−1 x sin x + (n . b] → R. Integrala definită Fie funcţia f:[a.∫ (n .n se numesc punctele diviziunii. k = 0. b]). norma diviziunii Δ. b].xk-1 şi de înălţime f( ξ k ) (1 ≤ k ≤ n).x k -1 ). (∀) n≥2 n n Analog se calculează integrala In = ∫ sin n xdx.. Un sistem de puncte ξ = (ξ 1. x k ].. ξ 2 ... Se numeşte diviziune(sau divizare) a compactului [a. ξ 2 .. unde ξ k ∈ [x k −1. b]) mulţimea tuturor diviziunilor compactului [a. de unde In = cos n−1 x sin x n . Fie D([a.2.. se numeşte sistem de puncte intermediare asociat diviziunii Δ.1)(In-2 . ξ k ) (sau σ Δ (f.In ). n . ξ k ) = ∑ f(ξ k )(x k ..1)cos n-2 x( − sin x )(sin x )dx = = cos n−1 x sin x + (n .. Punctele xk.2.1)∫ cos n-2 x(1 − cos 2 x )dx = = cos n−1 x sin x + (n . b] un sistem de puncte notat Δ = (a = x 0 < x 1 < . < x n = b) .. diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ1. Definiţia 7. Numărul real notat σ Δ ( f. k = 1... 7.

x k ] x∈[ x k −1 .. ξk ) aproximează aria subgraficului lui f. Definiţia 7. < x n = b) şi (∀) ξk ∈ [x k −1. superioară asociate funcţiei f şi diviziunii Δ. respectiv. 0 ≤ y ≤ f (x ) }. < x n = b) cu Δ < δε şi (∀) ξ k ∈ [x k −1. b]). Deci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) ) aproximează prin lipsă (respectiv prin adaos) aria subgraficului funcţiei f. Δ = (a = x 0 < x 1 < . k = 1.xk-1 şi înălţime mk (respectiv Mk).n şi prin sΔ (f) = inf f ( x) . k = 1. (fig.154 - Rezultă că σ Δ (f.1). SΔ(f) = ∑ M (x k =1 k n k − x k −1 ) . b] dacă există I∈R astfel încât (∀) ε > 0. b]). numite şi sumele Darboux inferioară şi. Observaţie.2. 1 Dacă funcţia f este mărginită vom nota prin mk = Mk = sup f ( x ) .. n avem σ Δ (f . x∈[ x k −1 . delimitat de axa Ox.. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D([a. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. Γf = {(x. n avem s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f . x k ]. Δ = (a = x 0 < x 1 < . . graficul funcţiei f şi dreptele de ecuaţii x = a şi x = b. Să observăm ca (∀)Δ ∈ D([a.2. x k ].. Dacă f ≥ 0 atunci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) )reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . Fig. ξk ) − I < ε . x k ] ∑ m (x k =1 k n k − x k −1 ) . k = 1. Funcţia f este integrabilă (în sens Riemann) pe [a. ξ k ) ≤ S Δ ( f ) ..

< x n = b) cu 0 p n Δ n → 0 şi (∀) ξ n ∈ x n −1....155 - Să observăm că numărul real I din definiţie.g:[a. ■ Prin definiţie numărul real I se numeşte integrala definită a funcţiei f pe intervalul [a. n avem σ Δ (f .3. Δ = (a = x 0 < x 1 < . b] → R sunt integrabile pe [a. ξ ) + σ Δ (f. x n . Δ < δ 'ε' şi orice ξ k ∈ [x k −1. < x n = b) cu Δ < δ ε şi orice sistem de puncte intermediare ξ avem σ Δ (f.2. Propoziţia 7. I2 cu proprietatea din definiţie atunci pentru orice ε > 0. b] este mărginită pe [a. b]). k = 1. de unde 2 ε ε + = ε. ε 2 σ Δ (f . b] → R este integrabilă pe [a. k n Propoziţia 7. b]. p n . ξn ))n∈N este convergent către I.1. 2 Luând δε = min(δ'ε . δ'ε' ) rezultă că pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a.b]). Într-adevăr. . n Δ n = (a = x n < x 1 < . x k ]. în ipoteza că există. b b b a a a . ξk ) − I2 < ε .2. şirul k k k [ ] sumelor Riemann (σ Δ (f .. ∫ b a f ). O funcţie f:[a.2. < x n = b) cu Δ < δ 'ε . b] → R integrabilă pe [a. ξk ) − I1 < ε . b] şi se notează I = ∫ a f (x )dx b (sau ∫ b a fdx . ξ ) − I2 < ε . Δ = (a = x 0 < x 1 < . Dacă f. ξ ) − I1 < . 2 2 I1 − I2 ≤ I1 − σ Δ (f .. 2 σ Δ (f . k = 1. dacă ar exista două numere reale I1. b] dacă şi numai dacă (∃) I ∈ R astfel încât (∀) (Δn) ⊂ D ([a. Funcţia f : [a. Să reamintim din liceu principalele proprietăţi ale funcţiilor integrabile: Propoziţia 7.2. b] şi ∫ (αf + βg)(x )dx = α ∫ f (x )dx + β∫ g(x )dx . b] şi α..β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe [a. b]). este unic.. ξ ) . δ 'ε' > 0 astfel încât pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a.I2 < Cum ε > 0 fost arbitrar rezultă I1 = I2. există δ 'ε .

b] atunci ∫ b a f (x ) dx ≤ ∫ g(x ) dx . (Criteriul Darboux de integrabilitate). Dacă f este integrabilă pe [a. d] → [a.4.F(a) (formula lui Leibniz-Newton).4. Teorema 7. Atunci ∫ b a f ( x )dx = ∫ ϕ −1 (b ) ϕ − 1 (a ) f (ϕ(t ))ϕ' (t )dt (formula de schimbare de variabilă). d]. Teorema 7.2. b] → R este o primitivă a sa atunci ∫ f (x )dx = F(x) b a b a = F(b) . Fie f:[a. Dacă f este integrabilă pe [a.5. b]) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε.3.2. unde c∈(a. Orice funcţie continuă f:[a. Fie f:[a.2. Teorema 7.1. Atunci funcţia f este integrabilă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0.2. c b a c Propoziţia 7. b] → R. b) atunci f este integrabilă pe [a. continuă şi φ:[c.2. b) astfel încât ∫ b a f ( x )dx = (b . b] → R. b] şi f ≥ 0 atunci ∫ f (x )dx ≥ 0 . b] → R sunt două funcţii derivabile cu derivate continue atunci: ∫ b a f ( x )g' ( x )dx = f(x)g(x) b − ∫ f ' ( x )g( x )dx (formula de integrare prin părţi). derivabilă cu derivată continuă pe [c.a)f(c) (formula de medie). b] şi ∫ b a f ( x )dx = ∫ f (x )dx + ∫ f (x )dx . mărginită.2. Atunci (∃) c∈(a. b] bijectivă. c] şi pe [c. b] → R este integrabilă pe [a.2. există δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D ([a..2.g:[a. b] iar dacă F:[a. Dacă f ≤ g iar f şi g sunt integrabile pe [a. continuă.5. b]. Dacă f.156 - Propoziţia 7. b] → R. Fie f:[a. a a b Teorema 7. . b a Consecinţă. b a Teorema 7.

t pentru a doua integrală obţinem 2 π ∫ Fie I0 = In = π 2 0 0 ⎛π ⎞ sinn xdx = ∫ π sinn ⎜ − t ⎟(− 1)dt = ∫ 2 cosn tdt ... I1 = (2m + 1)!! 2m + 1 2m + 1 2m − 1 2m + 1 2m − 1 3 În concluzie..(2n) ⎞ 1 π lim ⎜ = .1 2m − 1 2m − 3 2m − 1 2m − 3 1 ⋅ ⋅ I2 m − 2 = I2m − 4 = . dacă n = 2m. In = ∫ π 2 0 cosn −1 x(sin x ) ' dx = π 2 π = cos n −1 x sin x − ∫02 (n .6.1)(In − 2 − In ) . de unde deducem 0 π In = n -1 In−2 . n Pentru n = 2m. m∈N* obţinem I2 m = (2m − 1)!! π . 0 ⎝2 ⎠ 2 ∫ π 2 0 cosn xdx .3.157 - Aplicaţie..5....(2n − 1) ⎟ ⎝ ⎠ 2n + 1 2 2 .. Să se arate că ∫ π 2 0 cosn xdx = ∫ 2 sinn xdx şi să se calculeze 0 π valoarea comună lor... ⎟ ⋅ n → ∞ ⎜ 1. m ∈ N ⎪ In = ⎨ ⎪ (2m)!! . m ∈ N ⎪ (2m + 1)!! ⎩ Vom deduce de aici formula lui Wallis: ⎛ 2. dacă n = 2m + 1. = . Evident avem π 2 0 ∫ π 2 0 dx = x π = . 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 ⋅ ⋅ I2m −1 = I2m − 3 = . = .. I0 = (2m)!! 2 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 Pentru n = 2m+1.4.. Folosind schimbarea de variabilă x = π ..1)cos n − 2 x(− sin x )(sin x )dx = 0 = (n-1) ∫ 2 cosn − 2 x(1 − cos2 x )dx = (n . ⎧ (2m − 1)!! π * ⎪ (2m)!! ⋅ 2 . m∈N obţinem I2 m = (2m)!! . 2m . I1 = 2 ∫ π 2 0 cos xdx = sinx π 2 0 =1 Pentru n ≥ 2. (∀) n≥2.

(2n)!! 2 (2n)!! ⎜ 2. unde ⋅ (2n + 1) = ⋅ 2 2 an ⎛ 2.. de unde ⋅ şi prin trecere ≤ an ≤ 2 an 2n 2 2n + 1 2 la limită obţinem formula lui Wallis. ° ° iii ) Dacă E.5... (∀)n ≥ 1.1.4. O mulţime E ⊂ R2 se numeşte elementară dacă E = UD i=1 n i .( 2n − 1) ⎟ ⋅ 2n + 1 .(2n − 1) ⎞ ⎜ ⎟ = Dar.158 - Evident avem I2n+1 ≤ I2n ≤ I2n−1.4.0 ≤ y ≤ f (x ) }. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. de unde 1 ≤ I2n I2n +1 ≤ I2n −1 2n + 1 .3.6.5. 7. Vom arăta că Γf are arie (într-un sens pe care îl vom preciza ulterior) şi aria Γf = ∫ f (x ) dx . F sunt mulţimi elementare cu E∩ F = ∅ atunci aria(E∪F) = ariaE + ariaF.. (∀) i ≠ j.( 2n) ⎞ 1 an = ⎜ ⎜ 1.3. b] → R+ o funcţie continuă şi Γf = {(x. Prin definiţie aria E = o o ∑ ariaD i=1 n i ... i) Reprezentarea unei mulţimi elementare E sub forma E= UD i=1 n n i nu este unică. subgraficul funcţiei f. b a Definiţia 7. Aplicaţii ale integralei definite Fie f:[a..3.3. unde Di sunt dreptunghiuri cu laturile paralele cu axele de coordonate şi Di ∩ D j = ∅.(2n) ⎟ I2n+1 ⎝ ⎠ I2n 2 ⋅ π π 1 . Observaţii. Aria unei mulţimi elementare E nu depinde de reprezentarea i ii) E= UD i=1 . .. ⎟ ⎝ ⎠ 2 Obţinem deci 1 ≤ π 2n π π 1 2n + 1 ⋅ ≤ . = I2n +1 2n (2n − 1)!! ⋅ π ⋅ (2n + 1)!! = ⎛ 1..6.

. k k k k ( ) ( ) . b]) .2. (Fn)n∈N de mulţime elementare astfel încât i) ii) En ⊂ A ⊂ Fn. b] → R+ este continuă atunci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx . Fie ( Δ n ) ⊂ D ([a. ⎧1. i) Definiţia ariei lui A este independentă de alegerea şirurilor (En) şi (Fn). x n ] } k = 1. B au arie atunci A ∪ B. < x n = b ) astfel 0 p n încât Δ n → 0 . Fie mn = inf { f (x ) : x ∈ [x n −1. n→ ∞ n→ ∞ Observaţii. (∀) n∈N. b a n Demonstraţie. ii) iii) iv) Dacă A. Şirurile de numere reale pozitive (aria En)n∈N şi (aria Fn)n∈N sunt convergente şi lim ariaE n = lim ariaFn n→ ∞ n→ ∞ Prin definiţie aria A = lim ariaE n = lim ariaFn . x n ] astfel încât k k k k k k m n = f un .1] \ Q Teorema 7. Mulţimea A are arie dacă există două şiruri (En)n∈N.1. dacă x ∈ [0.3. Dacă A. Mn = sup{ f (x ) : x ∈ [x n −1. B au arie şi A ∩ B = φ atunci Există funcţii al căror subgrafic nu au arie. Mn = f v n . În acest sens fie ° ° aria (A∪B) = ariaA +ariaB. Fie A ⊂ R2 o mulţime mărginită. 1] → R. F sunt mulţimi elementare şi E⊂F atunci aria E ≤ ariaF şi aria (F\E) = ariaF – ariaE. f(x) = ⎨ ⎩0.3. A ∩ B şi A \ B au arie. dacă x ∈ [0. Cum f este continuă (∃) u n ∈ [x n−1. x n ] şi v n ∈ [x n−1.1] ∩ Q funcţia f:[0. Definiţia 7.159 - iv) Dacă E. Dacă f:[a. x n ] }.. Δ n = (a = x n < x 1 < .. p n k k k k k k .

de unde va rezulta că k k b n→∞ a b b n→∞ a a ( ) ( ) n→∞ lim ariaEn = lim ariaFn = ∫ f (x )dx . x ]× [0. este integrabilă şi din propoziţia 7.2 .g = {(x. v n ).160 - Fie Dn = xn −1. b] → R sunt două funcţii continue astfel încât f(x) ≤ g(x). ■ Corolarul 7. k k Mulţimile elementare E n = U D n . u n . f (x ) ≤ y ≤ g(x ) }. p n k n k pn n . k n Cum f este continuă. Dacă f.2.g:[a. x = b are arie şi ariaΓf .b] atunci mulţimea Γf . (∀) n ≥ 1 şi aria En = ∑ m (x pn k =1 n k n k −x n k −1 ) = ∑ f (u )(x pn k =1 n k n k − x n−1 = σ Δn f . cuprinsă între graficele funcţiilor f. deci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx .. Fn = U Gn verifică incluziunile k k k =1 k =1 pn En ⊂ Γf ⊂ Fn. dreptunghiurile de bază x n − x n−1 k k şi înălţimile m n şi respectiv Mn . y = x2 Fig. Să se calculeze aria mulţimii cuprinse între parabolele de ecuaţii y2 = x. k k ) ( ) Analog aria Fn = σ Δ (f .3. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b.1.g = ∫ [g(x ) − f (x )] dx . k = 1. mn .2. (∀)x∈[a. M ]. n→∞ lim σΔ n f . un = lim σΔ n f . xn × 0. b a Exemplu. k k k k Gn k [ = [x n k −1 ] [ ] . g şi dreptele de ecuaţii x = a. v n = ∫ f (x )dx .

y. a ≤ x ≤ b . b] atunci corpul de rotaţie este un cilindru de rază r şi înălţime b – a. (∀) n ∈ N n→∞ n→∞ şi ii) lim vol E n = lim vol Fn . Fie f:[a. n→∞ n→∞ . Corpul Cf are volum dacă există două şiruri (En) şi (Fn) de mulţimi cilindrice elementare astfel încât i) En ⊂ Cf ⊂ Fn.161 - Rezolvând sistemul format de cele două ecuaţii obţinem punctele de intersecţie dintre cele două parabole O(0. a ≤ x ≤ b se numeşte corpul de rotaţie determinat de funcţia f sau corpul obţinut prin rotirea subgraficului funcţiei f în jurul axei Ox.g = ⎛ 3 ⎞ ⎜ x 2 x3 ⎟ 1 2 1 1 − ⎟ = − = . b] → R+. (∀) x ∈ [a.3. x − x 2 dx = ⎜ 3 ⎟0 3 3 3 ⎜ 3 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ∫ [g(x ) − f (x )]dx = ∫ 1 0 1 0 ( ) Volumul corpurilor de rotaţie Pornind de la volumul cilindrului vom defini ce înseamnă că un corp de rotaţie (corp obţinut prin rotirea subgraficului unei funcţii pozitive f în jurul axei Ox) are volum şi vom da o formulă de calcul al volumului unor astfel de corpuri.1). ariaΓf . z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ r. b] → R..4.0). M(1. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ f (x ). f(x) = r > 0. Definiţia 7. Fie f:[a.3. b] → R+ şi Cf corpul de rotaţie determinat de { } funcţia f. Această mulţime se poate scrie sub forma C r = (x. y. Volumul acestui cilindru este volC r = πr 2 (b − a ) . Vom numi mulţime cilindrică elementară orice mulţime care se obţine prin rotirea subgraficului unei funcţii constante pe porţiuni în jurul axei Ox. În acest caz volumul lui Cf se defineşte prin vol Cf = lim vol E n = lim vol Fn . Dacă f:[a. { } Mulţimea C f = (x.3. Definiţia 7.

Graficul unei funcţii continue f:[a.3. i) Definiţia volumului corpului de rotaţie Cf nu depinde de şirurile (En) şi (Fn). ■ Lungimea graficului unei funcţii Fie f:[a. Definiţia 7. b] → R are lungime finită dacă mulţimea { l(fΔ ) :Δ∈ D ([a.1] \ Q Analog cu teorema 7. Se numeşte funcţie poligonală asociată lui f şi Δ funcţia f (x k ) − f (x k −1 ) (x − xk −1 ).3. Definiţia 7. b]) } se numeşte lungimea graficului funcţiei f..3. fΔ (x ) = f (x k −1 ) + Observaţie. f (x k )) . x k − x k −1 fΔ:[a. dacă x ∈ [0.Ak)= n (x k − x k −1 )2 + (f (x k ) − f (x k −1 ))2 şi prin definiţie l(fΔ ) = ∑ d(A k -1.5. b]) } este mărginită.1. xk ].162 - Observaţii..1] ∩ Q funcţia f : [0. b]) . x k ] scriind ecuaţia dreptei care trece prin punctele din plan A k −1(xk −1. b] → R+ este continuă.3. Distanţa dintre punctele Ak-1 şi Ak este d(Ak-1. A k ) k =1 se numeşte lungimea graficului funcţiei poligonale fΔ. Analog cu demonstraţia teoremei 7. Dacă f:[a.. În acest sens fie ⎧1. b a Demonstraţie. b] → R şi Δ∈ D ([a.2. dacă x ∈ [0. pentru x ∈ [xk -1. atunci corpul de rotaţie Cf determinat de f are volum şi volC f = π∫ f 2 (x )dx . f (xk −1 )) şi A k (xk . Funcţia fΔ se obţine pe fiecare interval [x k -1. f(x) = ⎨ ⎩0. 1 ≤ k ≤ n . b] → R. 1] → R. ii) Există funcţii al căror corp de rotaţie nu au volum.3. .1 obţinem Teorema 7. În acest caz numărul real pozitiv l(f ) = sup{ l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. Δ = (a = x 0 < x1 < . < x n = b ) .4.

7.3. 2 2 k =1 n Definiţia 7. < x n = b ) ∈ D ([a.b]) cu Δ n → 0 şirul (A (f )) este convergent în R.1Ak) şi atunci aria laterală a suprafeţei S(fΔ) este A (f Δ ) = π∑ (f (x k −1 ) + f (x k )) (x k − x k −1 ) + (f (x k ) − f (x k −1 )) .3. 2 Aria suprafeţelor de rotaţie Definiţia 7. Dacă funcţia f:[a. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 = f (x ).6. b] → R+. Fie funcţia continuă f:[a. y. f (x k ) şi generatoare Ak-1 Ak este π(f (x k −1 ) + f (x k )) d( Ak . b] → R este derivabilă cu derivata continuă atunci graficul lui f are lungime finită şi l(f ) = ∫ b a 1 + (f ' (x )) dx .163 - Analog cu teorema 7. Δn În acest caz numărul real pozitiv A(f) = lim (A (f Δ n→∞ n )) se numeşte aria laterală a suprafeţei de rotaţie S(f). b]) .3.. b] { } se numeşte suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia f sau suprafaţa obţinută prin rotirea graficului funcţiei f în jurul axei Ox.1 se obţine Teorema 7. Dacă f:[a. (∀)x ∈ [a.3.. Fie S(fΔ) suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia fΔ.. Aria laterală a trunchiului de con Tk de raze f (x k −1 ). b] → R+. Fie funcţia f : [a. Mulţimea S f = (x. b] → R+ este derivabilă cu derivată continuă se arată că suprafaţa de rotaţie determinată de f are arie şi A(f) = 2π∫ f (x ) 1 + (f ' (x ))2 dx . b a . Fie Δ = (a = x 0 < x1 < . Suprafaţa de rotaţie S(f) are arie dacă (∀) ( Δ n ) ∈ D([a.3.

∫ (1 + x ) 1 + x − x 2 ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ 1 b) ∫ dx. f) h) 2+ x x + 3 x + x +1 dx. d) ∫ x 3 x 2 + a 2 dx. Să se determine o relaţie de recurenţă pentru calculul integralelor: a) In = ∫ x n e x dx. x∈R. . x > 0. Să se calculeze: a) c) e) ⎛ 1+ 5 ⎞ ⎟. dx. ∫ sin 3 1 x ∈ (0. sinn x 3. x ∈ R . π ) . x∈R. ⎟ . x ∈ R. x ∈ ⎜ . d) In = ∫ 1 dx. c) e) b) ∫ x 2 e ax dx. i) ∫ ∫ 3 x3 1− x 2 dx.5 ) . Să se calculeze: a) ∫ ln xdx. f) ∫ xe 2 x sin 2 xdx. c) In = ∫ tgn xdx. d) ∫ e 2 x cos 3 xdx. x ∈ ⎜ 0. 2. j) 1+ 4 x dx. x > a. x ∈ ⎜ 0. n∈N. 1 2 ln3 xdx. x∈R. ⎛ π π⎞ ⎝ 2 2⎠ b) In = ∫ lnn xdx. a ≠ 0 . x > 0. n∈N. x − x +1 2 x +1 ∫ ∫ 6 x5 x −a 2 2 dx. x > 0 . Să se calculeze: a) c) ∫ 1 + sin x + cos xdx. ⎟ . ∫ x 1+ 3 x 2 dx. x > 0 . x > 0 . x 4. x ∈ R . x ∈ R ..1). 1+ x g) ∫ x 2 − x 2 + 4 x + 5dx. n ∈ N . x ∈ ⎜ 0. x ∈ (. b) ∫ sin 4 dx ⎛ π⎞ ..1.164 - Probleme propuse 1. x ∈ R.1) . ∫ ∫x x 2 + 1dx. a > 0 . 3 x + cos x ⎝ 2⎠ d) ∫ sin x sin 2x sin 3 xdx. ⎟ . x∈R. x ∈ (0. 4 x cos x ⎝ 2⎠ sin x ⎛ π⎞ dx. x ∈ (0. n∈N. π) . x∈(-1. ∫x 13 1− x dx.

Fie In = ∫ (1 − x 2 ) dx. 1] → R. f(x) = e2x 10. f(x) = ex +e-x b) f : [a. x − a +1 e x − 1dx . f(x) = ln(1-x2). f(x) = cosx. 6. b) d) ∫ ln(5 + 4 cos x )dx . Să se arate că In este convergent şi 1 n 0 n→ ∞ lim In = 0 . Să se calculeze ariile suprafeţelor de rotaţie determinate de π ] → R. unde a > 0 . f (x ) = (x − a)(b − x ) x . 1] → R. Să se calculeze: a) c) ∫ ∫ 2 1 dx . π 0 ln 2 0 ∫ π 4 0 ln(1 + tgx )dx .165 - e) ∫ sin x(2 + cos x )dx. Să se calculeze lungimile graficelor următoarelor funcţii: a) f : [0. Să se calculeze lim n In . π) . Să se calculeze volumul corpului de rotaţie determinat de funcţiile: a) f : [0. 2 8. a ∈R. 1 ] → R.. 5. b) f : [0. f(x)= . 2 b) f : [0. 1 x ∈ (0. Să se calculeze aria fiecăreia din ele. n ∈ N. 2 x 1− x 2 . b] → R. n→∞ 7. 4 funcţiile: a) f : [0. 9. Interiorul elipsei de ecuaţie x2 + y 2 = 1 este despărţit de hiperbola de 4 ecuaţie x2 − y 2 = 1 în trei regiuni. 1]→R.

- 166 -

CAPITOLUL 8

INTEGRALE IMPROPRII
8.1. Integrale improprii de speţa întâi
Fie f : [a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Definiţia 8.1.1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a, ∞) dacă următoarea limită lim ∫ f (x ) dx există şi este finită.
u u→∞ a

În acest caz integrala

∫ f (x ) dx
∞ a ∞ a

este convergentă şi
u

∫ f (x ) dx
În caz contrar integrala
∞ a

= l = lim ∫ f (x ) dx .
u→∞ a

∫ f (x ) dx

este divergentă.

Analog definim

∫ f (x ) dx , pentru f :(-∞, a] → R.
a −∞

Pentru f : R → R, integrabilă pe orice compact [a, b] ⊂ R definim

∫ f (x ) dx
∞ −∞

= lim

a → −∞ b→∞

∫ f (x ) dx
b a

(în ipoteza că această limită există).

Prin natura unei integrale improprii a fi convergentă sau divergentă. Exemple.1. Fie integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

înţelegem proprietatea sa de

∞ a

1 dx, unde a > 0, α ∈ R. xα

- 167 -

Fie u > a; vom avea
⎧ 1 − α +1 − a − α +1 , dacă α ≠ 1 ⎪- α + 1 u u 1 ⎪ ∫ a x α dx = ⎨ u ⎪ln , dacă α = 1 ⎪ a ⎩

(

)

, si

u→∞

lim ∫

u a

⎧ 1 − α +1 a , daca α > 1 1 ⎪ dx = ⎨ α − 1 α x ⎪+ ∞, daca α ≤ 1, deci ⎩

∞ a

1 dx este convergentă pentru α > 1 şi divergentă pentru α ≤ 1. xα

În cazul convergenţei

∞ a

1 1 − α +1 dx = a . α α −1 x

2. Integrala

∞ 0

cos 2xdx este divergentă deoarece
1 sin 2x 2
u 0

u 0

cos 2xdx =

=

1 1 sin 2u şi lim sin 2u nu există. u→ ∞ 2 2

3. Integrala


1

1

−∞

e − x dx este divergentă deoarece
1 u

u

e − x dx = −e − x

=−

1 ⎛ 1 ⎞ + e − u şi lim ⎜ − + e −u ⎟ = +∞. u → −∞ e ⎝ e ⎠

Observaţie. Dacă atunci

∫ f (x ) dx
a
x →∞

este convergentă şi f are primitive pe [a, ∞)

∫ f (x ) dx
∞ a

= F(x )

∞ a

= lim F(x ) − F(a ) , unde F este o primitivă a lui f.

Teorema 8.1.1. (Criteriul lui Cauchy). Fie f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei

∫ f (x ) dx
∞ a

este ca (∀) ε > 0 să existe δε > a astfel încât

(∀) x' , x' ' > δε să avem

∫ f (t )dt
x '' x'

< ε.

- 168 -

Demonstraţie. Fie funcţia F:[a,∞)→R, F(x)= ∫ f (t ) dt şi atunci
x a

∫ f (t ) dt = F(x' ') − F(x') .
x '' x'

Din criteriul lui Cauchy – Bolzano o condiţie necesară şi suficientă ca F să aibă limită finită la + ∞ este ca (∀) ε>0 să existe δ ε > a astfel încât (∀) x’,x’’> δ ε să avem F(x' ') − F(x') < ε şi demonstraţia este încheiată. ■

Definiţia 8.1.2. Integrala integrala

∫ f (x ) dx

a

se numeşte absolut convergentă dacă

∞ a

f (x ) dx este convergentă.

Propoziţia 8.1.1. O integrală absolut convergentă este convergentă. Demonstraţie. Rezultă imediat folosind teorema 2.1.1 şi inegalitatea

∫ f (t ) dt
x '' x'

x '' x'

f (t ) dt .

Observaţie. Dacă α ∈ R, α ≠ 0, atunci integralele au aceeaşi natură şi în cazul convergenţei

∫ f (x ) dx
∞ a

a

şi

∞ a

(αf )(x ) dx


a

(αf )(x ) dx = α ∫ f (x ) dx .

De asemenea, dacă f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞) şi a’ > a atunci integralele

∫ f (x ) dx

a

şi

∫ f (x ) dx

a'

au aceeaşi natură.

Propoziţia 8.1.2. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). Fie f,g:[a, ∞) → R, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că 0 ≤ f(x) ≤ g(x), (∀) x ≥ a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă.

∫ g(x ) dx

a

este convergentă rezultă că şi integrala

∫ f (x ) dx

a

- 169 -

ii)

Dacă integrala este divergentă.

∫ f (x ) dx

a

este divergentă rezultă că şi integrala

∫ g(x ) dx

a

Demonstraţie. Fie funcţiile F,G:[a, ∞) → R, F(u) =

u a

f (x ) dx , G(u) =

∫ g(x ) dx .
u a

Cum f, g ≥ 0 rezultă că F, G sunt monoton crescătoare pe [a, ∞) deci (∃) lim F(u) , lim G(u) şi cum f ≤ g vom avea F ≤ G.
u→∞ u→ ∞

i)
u→ ∞

Dacă integrala

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă, conform definiţiei
u→∞

(∃) lim G(u) şi este finită. Cum F ≤ G rezultă că şi lim F(u) este finită, deci integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. Prin reducere la absurd, folosind i). ■

ii)

Propoziţia 8.1.3. (Criteriul comparaţiei la limită). Fie f,g:[a, ∞) → R+, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că (∃) lim
f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci x → ∞ g(x )

i)

Dacă l < ∞ şi

∞ a

g(x ) dx este convergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a ∞

este

convergentă; ii) divergentă. Demonstraţie. i) Fie l < A < ∞ . Din definiţia limitei (∃) δ > a astfel încât
f (x ) ≤ A, (∀) x ≥ δ , adică f (x ) ≤ Ag(x ), (∀) x ≥ δ. g(x )

Dacă l > 0 şi

∫ g(x ) dx
∞ a

este divergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
a

este

Cum

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă rezultă că

∫ g(x ) dx
∞ δ

este convergentă şi

folosind propoziţia 8.1.2 va rezulta că

∫ f (x ) dx
∞ δ

este convergentă şi atunci

∫ f (x) dx
∞ a

este convergentă. ■

ii) Fie l > B > 0. Folosim din nou definiţia limitei şi raţionăm ca la i).

- 170 -

Consecinţă. Fie f : [a, ∞) → R+, a > 0, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că există lim x λ f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci
x →∞

i) ii)

Dacă λ > 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≤ 1 şi l > 0 rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. este divergentă.
1 şi din exemplul 1.■ xλ

∫ f (x ) dx
∞ a

Demonstraţia rezultă din propoziţia 8.1.3, luând g(x ) =

Exemplu. Să se studieze natura integralei Avem f (x ) =
x
3

∞ 1 3 4

xdx 2x 7 + x + 1

.
4 > 1 deci 3

2x 7 + x + 1

≥ 0, (∀) x ≥ 1 şi lim x 3 f (x ) =
x →∞

1
3

2

< ∞, λ =

integrala este convergentă. Teorema 8.1.2. (Criteriul lui Dirichlet). Fie f,g:[a, ∞) → R, f continuă, g monotonă pe [a, ∞) şi lim g(x ) = 0 .
x →∞

Presupunem că funcţia F : [a, ∞) → R, F(u) = Atunci integrala

∫ f (x )dx
u a

este mărginită.

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Demonstraţie. Fie ε > 0 şi M > 0 astfel încât F(u) ≤ M, (∀) u ≥ a . Cum
x →∞

lim g(x ) = 0 , există δε > a astfel încât g(x ) ≤

ε , ( ∀) x ≥ δ ε . 4M

Fie u’, u’’> δε, u’< u’’. Din teorema a doua de medie (∃) c∈ (u’, u’’) astfel încât

∫ f (x )g(x ) dx = g(u')∫ f (x ) dx + g(u' ')∫ f (x ) dx. .
u' ' c u'' u' u' c

Cum

∫ f (x ) dx
c u'

= F(c ) − F(u') ≤ 2M , = F(u' ') − F(c ) ≤ 2M ,va rezulta că

∫ f (x ) dx
u' ' c

- 171 -

u′′ u′

f (x )g(x )dx ≤ g uI ⋅

( ) ∫ f (x )dx + g(u ) ⋅ ∫ f (x )dx ≤ 4ε ⋅ 2M + 4ε ⋅ 2M = ε M M
c II uII uI c

Folosind teorema 8.1.1. rezultă că integrala

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Observaţie. Concluzia teoremei este adevărată şi în cazul în care înlocuim ipoteza “f continuă” cu ipoteza (evident mai slabă) “f integrabilă”.
sin x x

Exemplu. Fie integrala

∞ 1

dx .

Luând f(x) = sinx, g(x) = dată este convergentă.

1 şi aplicând teorema 81.2. rezultă că integrala x

Teorema 8.1.3. (Criteriul lui Abel). Fie f, g: [a, ∞ ) → R , g monotonă şi mărginită, f integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞ ) şi convergentă. Atunci

∫ f (x )dx este
∞ a

∫ f (x )g(x )dx este convergentă.
∞ a

Să observăm că există o asemănare între criteriile de convergenţă de la serii de numere reale şi cele de la integrale improprii. Criteriul integral al lui Cauchy stabileşte o legătură între integralele improprii de speţa întâi şi o anumită serie numerică ce poate fi construită cu ajutorul funcţiei de sub integrală. Acest criteriu afirmă că, dacă f: [a, ∞ ) → R + este o funcţie descrescătoare şi n0 ∈ N este cel mai mic număr natural cu proprietatea că n0 ≥ a atunci

integrala

∞ a

f (x ) dx şi seria

n =n0

∑ f (n)

au aceeaşi natură.(vezi [10]).

Propoziţia 8.1.4. (formula de integrare prin părţi) Fie f, g: [a, ∞ ) → R , derivabile cu derivate continue pe [a, ∞ ) . Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. Atunci, dacă una dintre integralele
x →∞

strict crescătoare.1) Demonstraţie. u u a a Să u presupunem că ∫ f ′(x ) g(x ) dx este ∞ a u→ ∞ convergentă. t →β t <β Atunci.5. ■ . Din formula de integrare prin părţi pentru integrale definite avem ∫ f (x ) g′(x ) dx = f (u) g(u) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx. ϕ : [α.1). (formula de schimbare de variabilă) Fie f: [a. Fie u > a.. derivabilă cu derivata continuă.1. În aceeaşi manieră cu demonstraţia propoziţiei 8.1. ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt este convergentă rezultă că şi cealaltă este α convergentă şi ∫ f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt ∞ β a α (β este finit sau infinit). Atunci există u→∞ lim ∫ f ′(x ) g(x ) dx şi este finită şi cum lim f (u) g(u) există şi este finită rezultă că a u→ ∞ lim ∫ f (x ) g′(x ) dx există şi este finită deci u a ∫ f (x )g′(x ) dx ∞ a este convergentă şi prin ■ trecere la limită cu u → ∞ obţinem (8. ∞ ) → R .4. β ) → [a.172 - ∫ f (x ) g′(x ) dx . continuă. lim φ (t ) = +∞ . ∞ ) . dacă una dintre integralele ∫ f (x ) dx. Propoziţia 8. Presupunem că ∞ a β φ (α ) = a. ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a x →∞ a (8. Demonstraţie.

Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a. lim f (x ) = +∞ . α ∈ R . Fie integrala integrală este improprie ∫ (b − x ) a b 1 α dx.2.173 - 8. b a c u →c u<c a u→c u>c u Exemple. u] ⊂ [a. Să observăm că această numai pentru α >0. 1− α . deci ⎪ + ∞. în cazul f : (a.1. f (x ) = (b − x )α 1 α 1 . Integrale improprii de speţa a doua Fie f : [a. b ] \ {c }. b u a u →b u<b a b În caz contrar integrala ∫ f (x ) dx este b a Analog definim ∫ f (x ) dx . integrabilă pe orice compact [a. b ). ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx. b] \ {c} → R . si u →b u<b lim ∫ (b − x ) a u 1 α ⎧ 1 (b − a)− α +1. lim f (x ) = +∞ . b) dacă u →b u <b lim ∫ f (x ) dx există şi este finită. b ) → R .. În acest caz spunem că integrala u a ∫ f (x ) dx b a este convergentă şi divergentă. daca α ≠ 1 ⎪− − α + 1 (b − x ) dx = ⎨ ⎪− ln b − x u . v ] ⊂ [a. În cazul convergenţei avem ∫ (b − x ) a b 1 α dx = 1 (b − a )− α +1. daca α ≥ 1 ⎩ ∫ (b − x ) a b 1 α dx este convergentă pentru α <1 şi divergentă pentru α ≥1.2. daca α < 1 ⎪ dx = ⎨ 1 − α . În acest caz f : [a. daca α = 1 a ⎩ . unde c ∈ (a. b ) vom avea x →b x <b ∫ (b − x ) a u 1 ⎧ − α +1 u a .b] → R. b ) . lim f (x ) = +∞ . a Dacă f : [a. spunem că integrala integralele ∫ f (x ) dx este convergentă dacă b a ∫ c a f (x ) dx şi ∫ f (x ) dx b c c a sunt convergente şi în acest caz b u b ∫ f (x ) dx = ∫ f (x ) dx + ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx + lim ∫ f (x ) dx. x →b x <b Definiţia 8. b ∈ R.1. f integrabilă pe orice x →c compact [u. Pentru u ∈ (a. b ) → R.

(Criteriul lui Cauchy). x′′ ∈ (b − δ ε . Demonstraţiile fiind identice ne vom rezuma doar la prezentarea acestor rezultate.1. b ) → R . O integrală absolut convergentă este convergentă. . ∫ f (x ) dx . integrabilă pe orice compact [a. Propoziţia 8. O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei ∫ f (x ) dx b a este ca ( ∀ ) ε > 0 să existe δ ε > 0.. b ) → R este o primitivă a funcţiei f. x Observaţie. ∞ ) → R se obţin rezultate asemănătoare pentru integralele improprii de speţa a doua. Integrala ∫ f (x ) dx se numeşte absolut convergentă dacă integrala ∫ b a f (x ) dx este convergentă. Pornind de la rezultatele obţinute pentru integralele improprii de speţa întâi de forma ∫ f (x ) dx .b).1.2.u] ⊂ [a.2. b ) → R . de forma înlocuind pe +∞ cu b. Integrala u ∈ (0.174 - 2. unde F : [a. b a unde f : [a. Fie f : [a. ∞ a unde f : [a. b) ∫ f (x ) dx = F(x ) b a b a = lim F(u) − F(a ) . δ ε < b − a astel încât (∀)x′.2.2. Teorema 8.b) să avem ∫ f (t )dx x′ b a x ′′ < ε. Dacă atunci ∫ f (x ) dx este b a u →b u<b convergentă şi f are primitive pe [a.1) ) şi lim ∫ u→0 u>0 1 u ∫ 1 0 1 dx este divergentă deoarece x ∫ 1 u 1 dx = ln x 1 = − ln u (pentru u x 1 dx = +∞ . Definiţia 8.

Fie f . [a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă. g : [a. (Criteriul comparaţiei la limită). Presupunem că există lim (b − x )λ f (x ) = l. f(x) = 1− x4 şi .g: [a. ii) Dacă l > 0 şi ∫ g(x ) dx b a este divergentă rezultă că ∫ f (x ) dx a este divergentă. integrabile pe orice compact.3. 0 ≤ l ≤ ∞. integrabile pe orice compact [a. b ) → R + . b ) → R. Fie integrala ∫ 1 0 3 1 1− x4 3 dx .u] ⊂ [a.b).. Fie f : [a. u] ⊂ [a. integrabilă pe orice compact [a. b ) → R + . (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). (∀)x ∈ [a. 0 ≤ l ≤ ∞ .2.2. ∫ f (x ) dx b a Exemplu. este divergentă. b ).1) → R+. 1 . Presupunem că (∃) lim i) f (x ) = l . lim f(x) = + ∞ x →1 x <1 Avem f : [0. ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că şi integrala ∫ f (x ) dx b a ii) ∫ f (x ) dx b a este divergentă rezultă că şi integrala ∫ g(x ) dx b a Propoziţia 8. u] ⊂ [a. Consecinţă. b ). Atunci: x → b g(x ) x <b Dacă l < ∞ şi ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că ∫ f (x ) dx b a b este convergentă. Atunci: x →b x <b i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx b a este convergentă. astfel încât 0 ≤ f (x ) ≤ g(x ). Fie f.2. Dacă integrala este divergentă. b ).175 - Propoziţia 8.

Fie f . dacă una dintre integralele x →b x <b ∫ f (x ) g′(x ) dx.b) şi ∫ f (x )dx b a este ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă.2. (formula de integrare prin părţi). Presupunem că funcţia F:[a. Fie f . b ) → R .2. Atunci. Atunci integrala ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă. Propoziţia 8. Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx Teorema 8.. ∫ f ′(x ) g(x ) dx b b a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este b convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x )g(x ) dx. g monotonă şi mărginită. b).2.2. 1 1 < 1 .2. F(u) = x →b x <b ∫ f (x )dx u a este mărginită. (Criteriul lui Abel). Dacă f : (a. Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită.3. g monotonă şi lim g (x ) = 0. Teorema 8.4. b ) → R . este divergentă. 4 Rezultă λ = convergentă. 0 ≤ l ≤ ∞. l = 3 < ∞ şi conform consecinţei integrala dată este 3 4 Observaţie. derivabile cu derivate continue pe [a. Atunci : x →a x >a i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă ∫ f (x ) dx b a b a este convergentă. (Criteriul lui Dirichlet). Atunci [a.b) → R. f continuă. Fie f. b a x →b x <b a .u] ⊂ [a. f integrabilă pe orice compact convergentă.b) → R. g : [a.g:[a.3 se modifică uşor astfel: Presupunem că există lim (x − a )λ f (x ) = l . g : [a. b] → R + atunci consecinţa propoziţiei 8. .176 - lim(1 − x )3 x →1 x <1 1 3 (1 − x )(1 + x + x 2 + x 3 ) 1 = 3 1 .

deci continuă.2.5. Atunci. În acest caz ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( ) = I1 + I2 . Cum x x −1 1 x →1 x >1 avem o integrală 1 = 1. dacă una dintre integralele t →β t <β ∫ b a f (x ) dx . 0 2 0 t +1 t +1 ⋅t 4 2 ) Observaţie. l = 1 < +∞ ⎟ . derivabilă cu derivata continuă. b ) strict crescătoare. (β poate fi finit sau infinit). t →0 t >0 Conform propoziţiei 8. ∫ 2 1 dx x x −1 = ∫ ( 0 1 1 1 1 π π ⋅ 2tdt = 2∫ 2 dt = 2arctgt 1 = 2 = .2. Cum lim(x − 1)2 f (x ) = lim(x − 1)2 x →1 x >1 1 ⎞ ⎛ integrala este convergentă ⎜ λ = < 1. Fie integrala ∫ 2 1 dx x x −1 . Există integrale improprii care sunt şi de speţa întâi şi de speţa a doua. Pentru calcul vom folosi 2 ⎝ ⎠ schimbarea de variabilă dată de x − 1 = t ⇒ x − 1 = t 2 ⇒ x = t 2 + 1 = ϕ(t ). Fie f : [a. continuă. f (x ) = 1 . lim f (x ) = +∞ x →1 x >1 1 Fie f : (1. rezultă că x x −1 improprie de speţa a doua. β) → [a. I2 = ∫ ∞ a x x2 + 1 dx ( dx ) sunt convergente. . b ) → R . de exemplu ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( dx ) .177 - Propoziţia 8. (formula de schimbare de variabilă).2] . Exemplu.. este strict crescătoare derivabilă cu ϕ' (t ) = 2t . ϕ : [α. lim ϕ(t ) = 1 .1] → (1. ϕ : (0.2] → R. Presupunem că ϕ(α ) = a şi lim ϕ(t ) = b .5. Integrala dată va fi convergentă dacă (∃) a > 0 astfel încât integralele I1 = ∫ a 0 x x +1 2 ( dx ) . ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt β α este convergentă rezultă că şi cealaltă este β α convergentă şi ∫ b a f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt . Acestea se vor numi integrale improprii de speţa a treia.

1 q −1 0 numite integralele lui Euler (sau funcţiile β. I2 = ∫ xp −1e − x dx . 1 ∞ 0 1 Cum lim x 2 f (x ) = lim x 2 x p −1e − x = lim x →∞ x →∞ x p −1 = 0 rezultă că integrala I2 este x →∞ e x convergentă (conform propoziţiei 8.q) este convergentă în raport cu limita inferioară.3 rezultă că I1 este convergentă.3. I1 = ∫ xp −1e − x dx.1) . q > 0 definim integralele Γ(p ) = ∫ xp −1e − x dx. pentru λ = 1 − q < 1. pentru x →0 x >0 x →0 x >0 λ = 1 − p < 1.3 rezultă că β(p. Vom trata cazul p ∈ (0. deci convergentă iar dacă p ∈ (0..1) sau q ∈ (0. dacă p ≥ 1 şi q ≥ 1 este o integrală definită).2. Să observăm mai întâi că integrala Γ(p) este o integrală improprie de speţa întâi iar pentru p ∈ (0. Integralele lui Euler Pentru p.1) . q > 0. x →0 x >0 x →0 x >0 conform propoziţiei 8. q −1 Dacă p ∈ (0.1. f (x ) = x p −1 (1 − x ) . Dacă q ∈ (0. ∞ 0 β(p. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx .1) (altfel. l = 0 < ∞ ). f ( x ) = xp −1e − x .1) . .q) este convergentă în raport cu limita superioară. ∞ ) → R.1) sau q ∈ (0. Dacă p ≥ 1 integrala I1 este o integrală definită. Fie p. rezultă că β(p.q) este o integrală improprie de speţa a doua pentru p ∈ (0. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 . Γ ).3. Fie f : [ 1. Vom arăta că aceste integrale sunt convergente pentru (∀ ) p.1) → R. Fie f : (0.1) este şi de speţa a doua iar β(p.178 - 8. cum lim(1 − x ) f (x ) = lim(1 − x ) x p −1 (1 − x ) λ λ x →1 x <1 x →1 x <1 q −1 = 1 > 0 . pentru λ = 1 − p < 1. În concluzie Γ(p) = I1+ I2 este convergentă. λ = 2 > 1.q > 0. Arătăm în continuare convergenţa integralei β(p. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 .2.1) . conform propoziţiei 8.q).

1. Γ(p + q) Demonstraţie. (∀ ) p. sin pπ β(p. Γ(p )Γ(1 − p ) = π .1) . 2 2. Γ). p ) . q > 0 . Din (ii). i) Folosind integrarea prin părţi obţinem ∞ ∞ ′ Γ(p + 1) = ∫ x pe − x dx = − ∫ x p e − x dx = − x pe − x 0 0 ( ) ∞ 0 + ∫ px p −1e − x dx = pΓ(p ) . (∀)p > 0 . q) = Γ(p ) Γ(q) . β(p. ∞ 0 deoarece lim x p e − x = 0 . (∀ ) p ∈ (0. (proprietăţi ale funcţiilor β.1. 1 q −1 0 p −1 1 p −1 0 1 0 ■ Aplicaţii. Propoziţia 8. q > 0 .3. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx = − ∫ (1 − t ) t q −1dt = ∫ t q−1(1 − t ) dt = β(q. i) ii) iii) iv) Γ(p + 1) = pΓ(p ).. (∀)p. Folosind schimbarea de variabilă x = t2 obţinem ∞ − 1 ∞ 2 − 1 2 π = ∫ x 2 e − x dx = ∫ te − t ⋅ 2tdt = 2∫ e − t dt . iii) Folosind schimbarea de variabilă x = 1-t obţinem β(p. pentru p = 1 ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ obţinem Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ = π ⇒ Γ⎜ ⎟ = π . Γ(n + 1) = nΓ(n ) = nΓ(n − 1 + 1) = n(n − 1)Γ(n − 1) = K = n(n − 1)K 2 ⋅ 1⋅ Γ(1) = n! . Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă şi să se 1+ x6 calculeze. q) = β(q. . 2 Folosind schimbarea de variabilă x = .179 - În concluzie β(p. p ). de unde 2 ∞ 0 0 0 ∫ ∞ 0 e − x dx = 2 π .t din ultima integrală obţinem ∫ 0 −∞ e − x dx = 2 π şi în concluzie 2 ∫ ∞ −∞ e − x dx = π .q) este convergentă. deci 2 ⎝2⎠ ⎝2⎠ ⎝2⎠ ∫ ∞ 0 x e − x dx = π . x →∞ Cum Γ(1) = ∫ e − x dx = −e − x ∞ 0 ∞ 0 = 1 rezultă că pentru n∈N.

1) → R. n n .180 - Fie f : [ 0. (∀) x ≥ 0 . deci 1 −5 x = t ⇒ dx = t 6 dt şi integrala devine 6 I= ∫ ∞ 0 1 6 1 dx = 1+ x6 ∫ ∞ 0 1 1 1 t ⋅ t dt = ∫ dt .1) . pentru λ= 1 < 1. (∀) x ∈ [0. = y ⇒ t = y + ty ⇒ t = ⇒ dt = 1+ t 1− y (1 − y )2 Obţinem astfel 1 1 I= ∫ 6 0 ⎛ y ⎞ ⎟ ⋅⎜ y ⎜ 1− y ⎟ ⎝ ⎠ 1+ 1− y 1 − 5 6 ⋅ (1 − y )2 1 1 1 1 − 1 ⎛1 5⎞ − dy = ∫ y 6 (1 − y ) 6 dy = β⎜ . f (x ) = 1 ≥ 0.3.1.. rezultă 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛5⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ π Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ sin 1 ⎛1 5⎞ 1 ⎝6⎠ ⎝6⎠ 1 ⎝6⎠ ⎝ 6⎠ 1 6 = 1⋅ π =π. Vom folosi schimbarea de variabilă dată de x6 = t. 1+ x6 Cum lim x 6 f (x ) = lim x 6 x →∞ x →∞ 1 = 1 < ∞ pentru λ = 6 > 1 . Fie f : [ 0. n ≥ 2 este convergentă şi să se calculeze. Să se arate că integrala I = ∫ 1 0 n 1 1 − xn dx. rezultă că integrala 1+ x 6 dată este convergentă. f (x ) = Cum λ 1 n 1 − xn ≥ 0. rezultă că integrala dată este convergentă. 0 1+ t 1+ t 6 6 − ∞ 5 6 − 5 6 Vom folosi pentru ultima integrală schimbarea dată de t y 1 dy . = I = β⎜ . λ lim (1 − x ) f (x ) = lim (1 − x ) x →1 x <1 x →1 x <1 1 (1 − x ) 1 n n = n −1 1 n 1+ x + K + x n < ∞. ∞ ) → R. ⎟ 6 0 6 ⎝6 6⎠ 5 Folosind propoziţia 8. n Pentru calculul integralei vom folosi schimbarea de variabilă dată de 1 n 1 1 n −1 x = t ⇒ x = t ⇒ dx = t dt . ⎟ = = 6 ⎝6 6⎠ 6 ⎛ 1 5⎞ 6 1 6 1 3 6 Γ(1) Γ⎜ + ⎟ 2 ⎝6 6⎠ π 3.

xα ∫ 0 b sin x 2dx . 1 + x5 dx 1− x 2 b) ∫ ∞ 1 ∞ ln x dx. unde a ∈R ∗ . 2) Folosind definiţia să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) b) ∫ ∞ 0 ∞ e − 2 x cos axdx . x ln x f) ∫ (x −∞ 1 dx 2 +1 ) x . xα sin x dx . xdx ( ) 0 ∫ (x − a )(b − x ) . a . 3) Folosind criteriile de convergenţă să se studieze natura integralelor: a) c) e) g) ∫ ∫ ∞ 0 1 x 2dx . −∞ ∫ 2 0 dx . x2 + 1 −1 3 ∞ .181 - Astfel obţinem I= 1 1 1 t n ∫0 n 1− t 1 −1 n dt = 1 t n∫ 1 −1 1 n 0 (1 − t ) 1 − n ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ 1 ⎛1 1⎞ 1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ 1 π . 1 dx . α ∈ R .1 − ⎟ = π n Γ(1) n ⎝n n⎠ n sin n Probleme propuse 1) Folosind definiţia să se studieze natura integralelor: a) c) e) ∫ ∞ 0 2 −1 arctgx dx. 1+ x2 b) d) ∫ ∫ 0 −∞ ∞ cos 3 xdx . d) f) h) ∫ 0 ∞ ∫ ∫ 1 ∞ cos x 2dx . a < b . = dt = β⎜ .. α > 0 . 1 2 ∫ (x 0 +1 ) 2 dx . x + x +1 2 ∫ dx x . sin x + x 2 dx.

dx . ∫ (1 + x ) 0 ∞ x2 6 dx . ∫ (1 + x ) 0 ∞ x 2 ∫ ∞ 0 x e 4 −x2 dx .182 - 4) Să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) c) e) ∫ ∞ 0 1 dx. 1 + xn b) d) f) ∫ 1 0 3 dx 1− x6 4 . ∫ π 2 0 1 sin x 3 cos x . n ∈ N. dx .. n ≥ 2 .

unde n→∞ ⎩1. (∀) x ∈ A . (∀) x ∈ A . ⎯→ ⎯→ n→∞ s Observaţie. pentru x ∈ [0.1) ⎯→ Cum lim x n = ⎨ rezultă că fn ⎯ s f pe [0.1] . ⎧0.1.1) . sunt funcţii reale.2. Definiţia 9.x avem fn (x ) − f (x ) < ε. Şiruri de funcţii Definiţia 9. pentru x = 1 f(x) = ⎨ ⎧0. Conform definiţiei convergenţei unui şir de numere reale. unde fn: E ⊂ R → R. (∀) n ∈ N .183 - CAPITOLUL 9 ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII 9. . Exemplu. fn ⎯ s f pe A dacă şi numai dacă (∀) x ∈ A şi (∀) ε > 0.1. Fie fn (x ) = x n . pentru x ∈ [0. Se numeşte şir de funcţii un şir (fn). şirul (fn(x)) este un şir de numere reale. (∃)n ε. ⎩1 pentru x = 1 .1. Dacă x ∈ E. x ∈ N astfel încât ⎯→ (∀)n ≥ nε. Vom nota A = {x ∈ E : (fn(x)) convergent} şi o vom numi mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii (fn).. pentru x ∈ [0.1.1]. Fie fn : E → R un şir de funcţii şi A ⊂ E mulţimea sa de convergenţă. Şirul (fn) converge simplu sau punctual pe mulţimea A către funcţia f : A → R şi scriem fn ⎯ s f (pe A) (sau fn ⎯ A f ) dacă lim fn (x ) = f (x ). Dacă şirul (fn(x)) este convergent spunem că x este punct de convergenţă pentru şirul (fn).

pentru x ∈ [0.1) fn ⎯ s f pe [0. Fie fn(x) = xn. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε Luând ε= 1 2 avem fn (x ) − f (x ) < ε.1] . x < 1 obţinem 2 o contradicţie. pentru n (∀) ε > 0. unde f(x) = 0.. pe [0. ⎧0. pentru x = 1 Să arătăm că fn ⎯ u f ..3. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A către ⎯→ ⎯→ funcţia f şi scriem fn ⎯ u f (pe A) sau ( fn ⎯ A f ) dacă (∀) ε > o. ∞ ).2 este independent de x obţinem un alt concept de convergenţă numit convergenţă uniformă. ⎯→ Exemple.1) . (∀) x ∈ [0. (∀) x ∈ [0.1. ∞). Definiţia 9. ⎩1. deci ⎯→ (∀) ε > 0. presupunem contrariul. (∀) x ∈ [0.184 - Observaţie. (∀) x ≥ 0. (∀) n ∈ N∗ . n 2. Din această definiţie rezultă că. (∀) x ∈ [o. astfel încât rezultă că (∃)n0 ∈ N (∀)n ≥ n0 avem 1 x n < . .∞).1]. După cum am văzut în exemplul 9. ⎯→ Observaţie. (∃)n ε ∈ N astfel încât 1 < ε. Trecând în această inegalitate la limită cu x → 1. unde f (x ) = ⎨ ⎯→ . pentru x ∈ [0. pentru x ∈ [0. Într-adevăr. (∀)n ≥ n ε şi n atunci fn (x ) − f (x ) ≤ 1 ⎯→ < ε.1].1. Pe de altă parte să observăm că fn (x ) − f (x ) = x 1 ≤ . Fie fn (x ) = n→ ∞ x . pe [0. 1 + nx n Cum lim n→∞ 1 = 0 .1. Dacă rangul nε.1.1] . 1. deci fn ⎯ u f . (∃)n ε ∈ N astfel u încât (∀)n ≥ n ε avem fn (x ) − f (x ) < ε. (∀) x ∈ [0. dacă fn ⎯ u f (pe A) atunci fn ⎯ s f (pe A). Observăm că 1 + nx ⎯→ lim fn (x ) = 0. (∀) x ∈ A . deci fn ⎯ s f . pe [0.x din definiţia 9. ∞ ) . ∞ ) . ∞ ) .

(∀) x ∈ A . adică fn ⎯ u f pe A. n este punct de maxim local şi x = − 1 este punct de minim local n pentru fn. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci conform definiţiei. unde f (x ) = 0. deci fn (x ) = 0 ⇔ x = ± . 1 + nx 2 Cum lim fn (x ) = 0. pe R. ⎥ ⎢ 2 n → ∞ ⎣ x∈ A ⎦ Reciproc. Cum lim fn (x ) = 0 . 2 (∀) n ≥ nε ⇒ sup x∈ A fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε . pe R. ⎯→ ⎢ x∈R ⎥ n→∞ 2 n ⎦ n→∞ ⎣ . (∀) x ∈ R rezultă că fn ⎯ s f . Fie fn : E → R un şir de funcţii. pentru x ∈ R .1.1. adică lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 .1) are loc rezultă că pentru orice ε > 0. Fie fn (x ) = n→ ∞ x . adică fn ⎯ u 0 .185 - Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9.1) Demonstraţie. pentru ⎯→ (∀) ε > 0. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem sup fn (x ) − f (x ) < ε . x → ±∞ 1 ⎛ 1 ⎞ rezultă că Cum fn ⎜ ± ⎟=± n⎠ 2 n ⎝ 1 lim ⎡sup fn (x ) − 0 ⎤ = lim = 0 . de unde x∈A (∀) x ∈ A ⇒ ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ sup fn (x ) − f (x ) < ε .. (∀) x ∈ R . x ∈A ■ Exemplu. aceste puncte sunt puncte de extrem global. ⎯→ Evident fn este derivabilă şi fn (x ) = punctul x = 1 n ′ (1 + nx ) 1 − nx 2 2 2 1 ′ . Şirul (fn) converge uniform pe A ⊂ E către funcţia f dacă şi numai dacă n→∞ lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 ⎢ x∈A ⎥ ⎣ ⎦ (9. (∃)n ε ∈ N de unde astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ fn (x ) − f (x ) < ε . dacă (9.

deci fn ⎯ u f pe A. (∀) x ∈ A 2 (9. (Criteriul lui Cauchy). (Criteriul majorării).2) este îndeplinită. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . cum a n → 0. Fie f : A → R. să presupunem că pentru (∀) ε > 0. (∀) x ∈ A .4) obţinem fn ⎯ u f pe A.186 - Teorema 9.3) n ≥ n ε şi făcând m → ∞ obţinem fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε. pentru orice x ∈ A . 2 2 adică (9. fn : A → R . ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ an < ε. ⎯→ n→∞ Fixând în (9. astfel încât fn (x ) − f (x ) ≤ an . Dacă există un şir de numere pozitive (an). (∀) n ∈ N şi (∀) x ∈ A . Fie f .3) Atunci. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0.n ≥ n ε vom avea fn (x ) − f (x ) < ε . (∃)n ε ∈ N astfel încât a n < ε. Demonstraţie.n ≥ nε deci convergent. (9. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)m. avem fm (x ) − fn (x ) < ε .1. (∀) x ∈ A . Fie ε > 0 .2) Demonstraţie. ⎯→ 2 ■ Teorema 9. fixat. pe A. . 2 fm (x ) − fn (x ) ≤ fm (x ) − f (x ) + f (x ) − fn (x ) < ε ε + = ε. adică ■ . deci fn ⎯ s f .3. (9. şirul numeric (fn(x)) este şir Cauchy în R. f (x ) = lim fn (x ) . Conform ⎯→ definiţiei (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem Pentru m. Reciproc. folosind (9. (∀) x ∈ A.. n ≥ n ε avem fm (x ) − fn (x ) < ε. Să presupunem că fn ⎯ u f pe A şi fie ε > 0 . (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)m. (∀)n ≥ n ε şi atunci.1. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A .4) ⎯→ atunci fn ⎯ u f pe A. convergent către zero.2.

(∃) M > 0 astfel încât fn (x ) ≤ M. Evident avem x deci funcţiile fn sunt mărginite. (∀)x ∈ A şi în particular. pentru n ∈ N . ⎯→ Proprietăţi ale şirurilor uniform convergente În continuare vom arăta că uniform convergenţa păstrează la limită o serie de proprietăţi ale funcţiilor şirului cum ar fi: mărginirea. adică f este mărginită pe A.1). (∀) x ∈ (0. cos nx n +1 Cum lim n→∞ 1 n +1 = 0 rezultă că fn ⎯ u 0 . fixat.5) Cum fn este mărginită pe A. (∀) x ∈ R . (∀)x ∈ A. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci f este mărginită pe A. Să observăm că f nu este mărginită pe (0. folosind (9. Fie fn (x ) = fn (x ) − 0 = cos nx . continuitatea.1) . integrabilitatea. (∀) x ∈ A.1) . 2 1 . Evident avem n +1 ≤ 1 n +1 . 0 0 (9. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = f (x ) = nx . Teorema 9.5) obţinem f (x ) ≤ f (x ) − fn 0 (x ) + fn 0 (x ) < 1 + M. pentru x ∈ (0. pentru x ∈ R . pentru n = n0 obţinem fn 0 (x ) − f (x ) < 1 . Demonstraţie. (∀) x ∈ A şi atunci. ⎯→ (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n0 avem fn (x ) − f (x ) < 1. Avem fn ⎯ s f pe (0. pe R. Cum fn ⎯ u f pe A. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ mărginite pe A şi f : A → R .1).1. ■ Observaţie. concluzia teoremei nu este în general adevărată. etc. (∀ )x ∈ (0.4. Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe A. unde ⎯→ 2 1 + nx fn (x ) ≤ n . conform definiţiei.1) . . pentru ε = 1.187 - Exemplu. derivabilitatea. (Transfer de mărginire).. (∀) n ∈ N.

Demonstraţie. (Transfer de continuitate). (Transfer de integrabilitate). În particular. Cum fn ⎯ u f . (∃) δε > 0 astfel incât (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε avem fn (x ) − fn (x 0 ) < ε ε ε . b b n→∞ a a Demonstraţie.1.1]. Pentru (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε vom avea 3 ε ε ε + + = ε. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a. concluzia nu este în general adevărată.1]. dacă fn ⎯ u f pe A şi funcţiile ⎯→ fn sunt continue pe A atunci funcţia f este continuă pe A. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = xn . pentru x ∈ [0.5 rezultă că. ⎯→ Evident funcţiile fn sunt continue pe [0. pentru n=nε 3 ε . Cum fn ⎯ u f pe A. daca x ∈ [0.1. 3 Cum fn este continuă în x0.1. 3 3 3 f (x ) − f (x 0 ) ≤ f (x ) − fn ε (x ) + fn ε (x ) − fn ε (x 0 ) + fn ε (x 0 ) − f (x 0 ) < deci f este continuă în x0.1].1] .5.188 - Teorema 9. fn ⎯ s f pe [0. Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent. ⎯→ (∃) nε ∈ N astfel încât avem (∀)n ≥ nε şi (∀)x ∈ A fn ε (x ) − f (x ) < ε avem fn (x ) − f (x ) < ε . (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi ⎯→ (∀)x ∈ [a. (∀) x ∈ A . ■ Observaţie. În particular. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ continue într-un punct x 0 ∈ A . daca x = 1 Teorema 9.. unde ⎧0. Fie ε > 0 . Fie ε > 0 .b] şi fn ⎯ u f pe [a. ⎯→ Dacă fn : [a. pentru n = nε avem 4(b − a ) . dar funcţia f nu este continuă pe [0.1) . b] avem fn (x ) − f (x ) < ε . f (x ) = ⎨ ⎩1. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci funcţia f este continuă în x0.b] şi lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . Din teorema 9. atunci f este integrabilă pe [a.6.b].

m k = inf {f (x ) : x ∈ [x k −1. 2(b − a ) ε ε S Δ (f ) − sΔ (f ) = ∑ (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ ∑ Mk − mk (xk − xk −1 ) + k =1 k =1 n n ( ) + n ε ε ε ε ∑ (xk − xk −1 ) = SΔ fnε − sΔ fnε + 2 < 2 + 2 = ε 2(b − a ) k =1 ( ) ( ) adică f este integrabilă pe [a. pentru x ∈ [x k −1. (∀) x ∈ [a. { } Din criteriul lui Darboux de integrabilitate (∃) δε > 0 astfel încât (∀)Δ∈D adică ([a. obţinem ε Mk − ε ε ε ≤ Mk ≤ Mk + şi 4(b − a ) 4(b − a ) ε ε ε ≤ mk ≤ mk + 4(b − a ) 4(b − a ) ε mk − Scăzând aceste relaţii membru cu membru şi înmulţindu-le cu x k − x k −1 obţinem (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ (Mkε − mkε ) (xk − xk −1 ) + de unde.1.b].7) rezultă ε (xk − xk −1 ) .4 rezultă că f este mărginită pe [a. Δ = (a = x 0 < x 1 < K < x n = b ) . Trecând în relaţia (9. x k ].6) la supremum apoi la infimum. 2 ∑ (M n k =1 ε k ε − mk (xk − xk −1 ) < ) ε . x k ] }. b]) . b] 4(b − a ) 4(b − a ) ε (9. k = 1..b]. n . { } ε mk = inf fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. Fie Mk = sup{ f (x ) : x ∈ [x k −1.b]).7) Cum şirul (fn) este uniform convergent pe [a. Δ = (a = x0 < x1 < K < xn = b) cu Δ < δ ε avem S Δ (fn ) − s Δ (fn ) < ε ε ε . x k ] }.b] către funcţia f. Cum fn ε este integrabilă rezultă că fn ε este mărginită şi fie ε Mk = sup fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. . n .189 - fn (x ) − ε ε ε < f (x ) < fn (x ) + . x k ] .6) Fie Δ ∈ D ([a. k = 1. xk ] . prin însumare şi folosind (9. 2 (9. din teorema 9.

⎯→ ′ ′ f este derivabilă pe I şi f ’ = g.1] \ Q ⎩ ⎧1.1.1] şi sirul de funcţii fn : [0.1] → R. ■ rezultă că n→∞ lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . rn } şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe [0..6 funcţia f este integrabilă pe [0. pentru x ∈ [0. adică lim fn = lim fn . deci fn ⎯ s f pe [0. n→∞ n→ ∞ ( ) Pentru demonstraţie se poate consulta [10]. rn } . . convergent pe I către o funcţie f. atunci i) ii) există o funcţie f : I → R astfel încât fn ⎯ u f pe I.1].K.K} mulţimea numerelor raţionale din [0.1].190 - Cum ∫ f (x ) dx − ∫ f (x ) dx = ∫ (f (x ) − f (x )) dx b b b a n a a n ≤ ≤ ε ε ∫ f (x ) − f (x ) dx ≤ 4(b − a) (b − a) = 4 < ε. Teorema 9. pentru x ∉ { r1. (Transfer de derivabilitate).Să se arate că ⎩0 . ⎯→ n→∞ 0.1] ∩ Q unde f (x ) = ⎨ .1] \ Q ⎩0. pentru x ∈ [0. Fie I ⊂ R un interval mărginit şi fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I .1]. ⎧1. Să presupunem prin absurd că fn ⎯ u f pe ⎯→ [0.1] ∩ Q Să observăm că lim fn (x ) = ⎨ . Observaţii. pentru x ∈ [0. Atunci conform teoremei 9. contradicţie. r2 . (∀) n ∈ N . pentru x ∈ [0. Dacă pentru un şir de funcţii derivabile fn : I → R .K. fn (x ) = ⎨ ⎧1. b b a a Aplicaţie. r2 .rn .1. pentru x ∈{ r1. Fie {r1.1]. (∀) n ≥ n b a n ε . Dacă există un punct x 0 ∈ I astfel încât şirul (fn(x0)) este convergent şi ′ ⎯→ există o funcţie g : I → R astfel încât fn ⎯ u g pe I . 1. şirul (fn’) converge către f ’ vom spune că şirul (fn) se poate deriva termen cu termen.K.r2 .7.

1]. Prin urmare. n =1 ∞ Definiţia 9.3. Există şiruri de funcţii care pot fi derivate termen cu termen fără ca şirul derivatelor să conveargă uniform. (∀) x ∈ [0. ∑f n =1 ∞ n . 9.1] . pentru x ∈ [0. (∀)n ≥ 1..1].2.Serii de funcţii Definiţia 9. numit şi sirul sumelor parţiale.1]. ⎯→ .2. 1 + n4 x 2 ′ (∀) x ∈ [0.1] .191 - 2.1. Se numeşte serie de funcţii o serie fn : E ⊂ R → R. Dacă f = lim S n atunci f se va numi suma seriei de funcţii n→∞ ∑f n =1 s ∞ n în sensul convergenţei punctuale şi scriem ∑ fn = f (punctual pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f .2.1]. deci fn ⎯ s 0 pe [0. Definiţia 9. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = n→∞ ln(1 + n 4 x 2 ) . (∀)x ∈ [0.2. unde Fie S n : E → R. S n = ∑ fk . Dacă S n ⎯ u f pe A. Să observăm totuşi că şirul (fn’) nu converge uniform la 0. Funcţiile fn sunt derivabile pe [0. Fie A ⊂ E k =1 n muţimea de convergenţă a şirului de funcţii (Sn).1].1] şi n→∞ fn ' ⎯ s 0 pe [0. 2n ⎯→ Să observăm că lim fn (x ) = 0. deci n3 x fn (x ) = .2. numită şi mulţimea de convergenţă a seriei de funcţii. Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este uniform convergent pe A. Spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge simplu sau punctual pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este simplu convergent pe A. şirul (fn) se poate deriva termen cu termen. ′ lim fn (x ) = 0 . adică ⎯→ ′ ⎯→ fn ⎯ s f ′ pe [0.

Conform teoremei 9. cu termeni pozitivi astfel încât (9. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi (∀)p ≥ 1 avem fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn +p (x ) < ε. din criteriul lui Cauchy de la serii numerice (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem a n +1 + a n + 2 + K + a n +p < ε . Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. Demonstraţie. (∀) x ∈ A .2. (∀) x ∈ A .192 - atunci f se va numi suma seriei de funcţii vom scrie ∑f n =1 u ∞ n în sensul convergenţei uniforme şi ∑ fn = f (uniform pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f. Fie ε > 0. Fie fn : A ⊂ R → R . (∀) n ∈ N. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem Sn + p (x ) − Sn (x ) < ε. atunci seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform şi absolut convergentă pe A. (Criteriul lui Weierstrass). (∀) x ∈ A . Fie fn : A ⊂ R → R . Dacă există o serie numerică convergentă ∑a n =1 ∞ n .8) fn (x ) ≤ an . sau echivalent fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) < ε..8) rezultă că pentru (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem .2.2.1. ■ Teorema 9. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale ale seriei ∑f n =1 ∞ n . (∀) x ∈ A . şi demonstraţia este încheiată. (Criteriul lui Cauchy).2. Cum ∑a n =1 ∞ n este convergentă. n =1 ∞ Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. Demonstraţie. şi folosind (9.1. (Sn) converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0.

Cum şirul sumelor parţiale (Sn) asociat seriei ∑f n =1 ∞ n este uniform mărginit (∃) M > 0 astfel încât Sn (x ) ≤ M. (∀ ) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ R iar seria numerică ∑ n =1 ∞ 1 n 3 2 convergentă.9). (∀)x ∈ A . p ≥ 1 şi x ∈ A vom avea . gn : A ⊂ R → R două şiruri de funcţii astfel încât seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n are şirul sumelor parţiale uniform mărginit iar şirul (gn) este monoton descrescător şi uniform convergent la 0. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε avem gn (x ) ≤ ε .2.2.1 rezultă că seria de funcţii convergentă pe A. Teorema 9. (9. 2M Pentru n ≥ nε . Observăm că este ≤ 1 n +x 3 2 3 . (Criteriul lui Dirichlet). cos nx n +x 3 2 Fie ≤ 1 n seria de funcţii ∑ n =1 cos nx n3 + x 2 ..x ∈R.3. Absolut convergenta rezultă din (9. Fie fn . (∀) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ A . Demonstraţie. Folosind criteriul lui Weierstrass rezultă că seria dată este uniform convergentă pe R . ∞ ∑f n =1 n este uniform ■ Exemplu. ⎯→ Fie ε > 0 . Cum gn ⎯ u 0 pe A.9) ∞ Conform teoremei 9. (∀) x ∈ A. Atunci seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă.193 - fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ ≤ an +1 + an + 2 + K + an + p < ε .

(∀)n ≥ 1.1. .2. 2M ceea ce arată că seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă pe A. ■ Proprietăţi ale seriilor uniform convergente Pornind de la proprietăţile şirurilor uniform convergente se obţin cu uşurinţă următoarele rezultate: ∞ Teorema 9.2. Cum seria ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă rezultă că S n ⎯ u f pe A şi atunci conform teoremei 9. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii. Demonstraţie..4. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii astfel încât seria ∑f n =1 n să fie uniform convergentă la f. Fie S n = ∑ fk .194 = gn +1(x )(Sn +1(x ) − Sn (x )) + gn + 2 ( x )(Sn + 2 (x ) − Sn +1(x )) + K + gn + p ( x )(Sn + p (x ) − Sn + p −1(x )) = fn +1(x )gn +1(x ) + fn + 2 (x )gn + 2 (x ) + K + fn + p (x )gn + p (x ) = + Sn + p −1(x ) (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + gn + p (x )Sn + p (x ) ≤ ≤ gn +1(x = − gn +1(x )Sn (x ) + Sn +1(x )(gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + ) Sn (x ) + Sn +1(x ) gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + Sn +p −1(x ) gn +p −1(x ) − gn +p (x ) + + gn + p (x ) Sn + p (x ) ≤ M gn +1(x ) + M gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + M gn + p −1(x ) − gn + p (x ) + + M gn + p (x ) = M gn +1(x ) + M (gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + M (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + M gn + p (x ) = = 2M gn + p (x ) ≤ 2M ⋅ ε = ε.5.4 rezultă că f este mărginită ⎯→ pe A. Dacă funcţiile fn sunt continue într-un punct x 0 ∈ A (respectiv pe A) atunci f este continuă în x0 (respectiv pe A). Dacă seria ∑f n =1 n este uniform convergentă pe A către f şi fn sunt funcţii mărginite atunci f este mărginită pe A. ∞ ■ Teorema 9. Cum fn este mărginită rezultă că Sn este k =1 n măginită.

b] şi ∞ b ⎛ ∞ ⎞ ⎜ ∑ fn ⎟dx = ∑ ∫ fndx ∫ a ⎜ n =1 ⎟ a n =1 ⎝ ⎠ b (9. În ipotezele teoremei 9. ∫ a ⎜ k =1 ⎟ a k =1 ⎝ ⎠ b ■ Observaţie. ⎟ ⎜ ⎝ n =1 ⎠ n =1 n (9. Teorema 9.2. adică ′ ∞ ⎛ ∞ ⎞ ′ ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn .2. f este derivabilă pe I şi f ’ = g. (∀)n ≥ 1 şi conform teoremei 9.b].11) Demonstraţie. (∀) n ∈ N∗ .1. Rezultă imediat din teorema 9. adică ⎯→ .1. Dacă fn : [a.. Cum fk este k =1 n integrabilă pe [a.5.7. rezultă imediat (9.195 - Demonstraţie.b] şi n→ ∞ b⎛ n b ⎞ lim ∫ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∫ fdx .10) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi integrată termen cu termen. Fie I ⊂ R un interval mărginit. fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I încât seria x 0 ∈ I astfel încât seria ∞ ∑ f' n =1 ∞ n este uniform convergentă la g şi există un punct ∑ fn (x 0 ) este convergentă.6 avem egalitatea (9. ⎜ ⎟ a n→∞ a ⎝ k =1 ⎠ lim ∫ Sndx = ∫ fdx sau a a b b Cum n b ⎛ n ⎞ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∑ ∫ fdx . (∀)k ≥ 1 rezultă că Sn este integrabilă pe [a.b] iar seria ∑f n =1 ∞ n converge uniform la f atunci f este integrabilă pe [a. atunci S n ⎯ u f pe A.6 funcţia f este integrabilă pe [a.10). b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.6. Tn = ∑ fk′.2. Fie Sn = ∑ fk . Cum şirul de funcţii (Sn) k =1 k =1 n satisface ipotezele teoremei 9. Fie Sn = ∑ fk .1.7. Atunci seria n =1 ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe I către o funcţie f derivabilă pe I iar f ’ = g. există o funcţie f : I → R astfel încât S n ⎯ u f pe I.b]. ■ Teorema 9.10) ⎯→ Demonstraţie.

11) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi derivată termen cu termen. unde fn (x ) = an xn . În continuare considerăm fn (x ) = a n x n şi astfel o serie de puteri va fi de forma n =0 ∑ a nxn = a0 +a1x +…+ anxn +…. (∀) n ∈ N sau fn (x ) = a n (x − a ) . din criteriul raportului rezultă că seria xn ∑ n0! este absolut convergentă. unde (an) este un şir de numere reale. Considerăm seria numerică xn xn 0 .2. . Serii de puteri Definiţa 9.3.3.7 avem egalitatea (9.. Se numeşte serie de puteri o serie de funcţii n ∑f n =1 ∞ n . Să observăm că mulţimea de convergenţă A a unei serii de puteri este ∞ nevidă deoarece 0 ∈ A . 9.1. cu termenul general xn = 0 ∑ n! n =0 n ! ∞ Cum lim ∞ x n +1 xn n→ ∞ = lim n→∞ (n + 1)! x n +1 0 ⋅ n! x0 n = 0 < 1. Fie seria de puteri n=0 ∑ n ! = 1 + 1! + 2 ! + K + n ! + K ∞ xn x x2 xn Fie x 0 ∈ R . Numerele an se vor numi coeficienţii seriei de puteri. x ∈ R. an ∈ R. deci convergentă.196 - ′ ∞ ′ ⎛ ∞ ⎞ ∑ fn = f şi ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn n =1 ⎝ n =1 ⎠ n =1 ∞ u ■ Observaţie. n =0 Cum x 0 ∈ R este arbitrar rezultă că mulţimea de convergenţă a seriei este A = R. arbitrar. unde a ∈ R . În ipotezele teoremei 9. Exemplu.

Rezultă că mulţimea de convergenţă conţine întreg intervalul (− x 0 . . deci (∃)M > 0 astfel n→∞ încât a x ≤ M. Dacă seria de puteri este convergentă numai în punctul x = 0.197 - Teorema 9. Fie seria de puteri i) ii) n=0 ∑a ∞ n x n . Seria este divergentă în (∀) x cu x > r . deci ∑a x n =0 n ∞ n este absolut convergentă. x 0 ). Astfel. teorema este demonstrată. Pesupunem că există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă pentru seria de puteri. Folosind criteriul de comparaţie cu inegalităţi rezultă ca şi seria seria ∑a x n=0 n ∞ n este convergentă.r). Demonstraţie. (Teorema I a lui Abel). a n ∈ R . luând r = 0.1.. (∀) n ∈ N şi cum x0 n x < 1 rezultă ca seria geometrică x0 x ∑M x n=0 0 ∞ este convergentă. Cum seria n n =0 ∑a ∞ n x n este 0 (∀) x cu x < x 0 rezultă că x este punct de n =0 ∑ an x 0 ∞ n este convergentă rezultă că lim an x 0 = 0 şi atunci şirul (anx0n) este mărginit. dacă x 0 ≠ 0 este un punct de convergenţă al seriei atunci orice punct x ∈ R cu x < x 0 este punct de convergenţă absolută al seriei. (∀) n ∈ N . fie x ∈ R cu x < x 0 . atunci orice punct x cu x > x 1 este punct de divergenţă al seriei. dacă x1 este un punct de divergenţă al seriei. Vom avea an x n n 0 n = ax n n n 0 x ⋅ x0 n x ≤M . De aici deducem că. adică seria numerică convergentă. ∞ ) astfel încât Seria este absolut convergentă pe (-r. Într-adevăr. Vom arăta că convergenţă. r0].3. Pentru (∀) 0 < r0 < r seria este uniform convergentă pe [-r0. Atunci există r ∈ [ 0.

Rămâne să demonstrăm ultima parte a teoremei. deci n an xn ≤ an r0 . r0]. Pentru x ∈ [− r0 . Evident avem 0 ∈ A . r ) se numeşte interval de convergenţă. din prima parte a demonstraţiei seria ar fi convergentă şi în x1 (deoarece x 1 < x 0 ).. deci în acest caz nu avem ce demonstra. avem deci x < r . care contrazice faptul că r = sup A. dacă ar exista un punct x0 cu x 0 > x 1 în care seria este convergentă. Folosind este punct de ∑a r n =0 ∞ n n 0 = ∑ a n r0n n=0 ∞ criteriul lui Weierstrass rezultă că seria [-r0.. r ) . Cum x0 este punct de convergenţă al seriei. Fie r = sup A şi evident r > 0 (deoarece suntem în cazul în care există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă). Vom da în continuare o metodă de calcul al razei de convergenţă. ■ . deci A ≠ ∅.198 - Într-adevăr. deoarece x < x 0 . ∑a x n =0 n ∞ n este uniform convergentă pe Număr real r se numeşte rază de convergenţă iar I = (− r. Fie 0 < r0 < r . Vom arăta că r satisface concluziile teoremei. (∀) n ∈ N . Dacă x ar fi punct de convergenţă atunci orice punct y cu r < y < x convergenţă. Să presupunem că r < +∞ şi fie x un punct astfel încât x < r . Fie x 0 ∈ R astfel încât x < x 0 < r . ii) Dacă r = +∞ inegalitatea x > r nu are sens. deoarece seria este convergentă. Atunci r0 este punct de absolut convergenţă al seriei. contradicţie. rezultă că seria este absolut convergentă în x. r0 ] avem x ≤ r0 . atunci. i) Fie x ∈ (− r. Fie A mulţimea de convergenţă a seriei de puteri.

Evident avem lim 0 n n→∞ n=0 ∑ ∞ an xn . ρ ρ an x n o n =0 ∑ este divergentă. Dacă x 0 < absolut convergentă. ρ = lim n an . cum lim n x n = ∞ rezultă că seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ ∞ n o este divergentă pentru orice x 0 ≠ 0 .1 rezultă că seria concluzie r = 1 . Dacă ρ = +∞ şi x 0 ≠ 0 . Atunci r = lim n . (∀)x 0 . Dacă x 0 > Atunci ρ x 0 > 1 şi deci seria ∞ 1 avem ρ x 0 < 1.3. Fie seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n şi r raza sa de convergenţă.199 - Teorema 9. Presupunem că există . Dacă ρ = 0 . În ■ Corolarul 9. n→∞ (cu convenţiile Demonstraţie. Fie 0 < ρ < +∞ .1. atunci lim n x n = 0 .3. luăm un punct x1 astfel ca x 1 > x 0 > .2. Atunci r= 1 ρ Presupunem că există ρ = 0 ⇒ r = +∞. Fie x 0 ∈ R şi seria numerică x n = an x n . adică r = 0. Fie seria de puteri lim a an ≥ 0 . Vom folosi criteriul lui Cauchy de la serii de numere reale. deci seria ρ ∑a x n =0 n n o este 1 1 . deci seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ n o este absolut convergentă. cu termenul general 0 xn = lim n n→∞ an ⋅ x 0 = ρ x 0 . Din prima parte a demonstraţiei teoremei 9.3. ρ = +∞ ⇒ r = 0 ). n → ∞ an + 1 n → ∞ an + 1 ∑a x n=0 n ∞ n . deci r = + ∞. ρ ∑a x n =0 n ∞ n 1 este divergentă..

r) rezultă că f este continuă pe (-r.r). . Avem a n = (− 1) n 1 n şi n +1 an = lim = 1. Pentru x = -1 obţinem seria numerică divergentă.3. care conform criteriului lui n Proprietăţi ale seriilor de puteri Fie seria de puteri ∑a x n =0 n ∞ n . Dacă seria de puteri r > 0 .2. r raza de convergenţă. suma seriei. este continuă pe [-r0. ∑ (− 1) n ∑ n ∞ n n =1 n =1 n care este ∑ (− 1) n =1 ∞ 1 . ∑a x n=0 n ∞ . r0] şi folosind teorema 9.r). În concluzie mulţimea de convergeţă este A = (-1. r0]..3. Fie seria de puteri lim n→∞ n x ∑ (− 1) ∞ n=1 n n . (− 1)n = ∞ 1 .1.1) .5 rezultă că funcţia f. f(x) = convergenţă. atunci ∑a x n =0 n ∞ n are raza de convergenţă i) Seria derivatelor ∑ na x n =1 n ∞ n −1 are aceeaşi rază de convergenţă r . deci raza de convergenţă este r = 1 şi intervalul de n→ ∞ n an + 1 convergenţă I = (− 1. Pentru x = 1 obţinem seria numerică Leibniz este convergentă. suma f pe (-r.200 - Exemplu. 1]. Propoziţia 9. Cum r0 este arbitrar în (0.1 seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n este uniform convergentă pe [-r0. A mulţimea de n convergenţă şi f : A → R . suma seriei de puteri pe mulţimea de Dacă 0 < r0 < r . conform teoremei 9.

∫ 0 f (t )dt = ∑ a n n +1 x (∀) x < r . i) ii) ∞ Rezultă din faptul că lim n n→∞ nan = lim n n→∞ an .. suma f pe (-r.2. r ) .2.1. Dacă seria de puteri ∑a x n =1 n ∞ n are raza de convergenţă r > 0 . r0 ] ⊂ (− r. r ) şi din teorema 9.7.3. r ) .3. unde g(x) = ∑ na x n =1 n ∞ n −1 . (∀)x ∈ (− r. . r ) . n→∞ n +1 Rezultă din uniform convergenţa seriei de puteri pe ■ (∀) [− r0 . Corolarul 9. n=1 Spunem că seria de puteri poate fi derivată termen cu termen. unde x ∈ (− r. Dacă seria de puteri r > 0 şi suma f pe (-r. Rezultă din faptul că seriile ∑ an x n şi n =1 ∞ ∑ na x n =1 n ∞ n −1 sunt uniform ■ convergente pe (∀)[− r0 . Demonstraţie.x].6. i) ii) Rezultă din faptul că lim n n→∞ an = lim n an .r) atunci f este indefinit derivabilă pe (-r. Demonstraţie.r) şi f ’= g. adică f ’(x) = ∑ nan x n−1 (∀)x ∈ (− r. r ) şi teorema 9.2. (∀)x ∈ (− r.r) atunci n =0 ∑ an x n ∞ are raza de convergenţă i) ii) Seria x n=0 ∑ n + 1x ∞ ∞ an n +1 are aceeaşi rază de convergenţă r . r0 ] ⊂ (− r. n =k ∞ Propoziţia 9.201 - ii) Funcţia f este derivabilă pe (-r.r) şi f (k ) (x ) = ∑ n(n − 1)K (n − k + 1)a n x n −k . r ) . n=0 n + 1 adică seria de puteri poate fi integrată termen cu termen pe orice interval [0.

1) funcţia f este derivabilă pe (-1. Demonstraţie.1) → R suma seriei pe mulţimea de convergenţă. n =1 n ∞ Conform propoziţiei (9.. 1). (∀) x ∈ ( −1. . deci xn f ( x ) = ∑ . Vom presupune deci α ∈ R \ N .3. deci r =1 şi →∞ n =1 Exemplu. 1− x Cum f(0) = 0 rezultă C = 0.( α − n + 1) n x+ x + . Fie seria I = (− 1. . + x + .12) Să observăm că pentru α ∈N se obţine un polinom de grad α. deci f(x) = -ln (1-x). (∀) x ∈ [ −1. i) Dacă seria de puteri n =0 ∑a x n ∞ n are raza de convergenţă r şi λ ≠ 0 atunci seria de puteri ii) n=0 ∑ (λa ) x n ∞ n =0 ∞ n are aceeaşi rază de convergenţă.1) . α α(α − 1) 2 α(α − 1).1) . 1) .. Cum pentru x=1 seria este divergentă iar pentru x=-1 este convergentă rezultă că mulţimea de convergenţă este A=[-1. Fie f : [ −1. ∞ ■ xn 1 ∑ n . Seria binomială Fie seria de puteri 1 + unde α ∈ R ..3. Avem an = n . (∀) x ∈( −1. intervalul de convergenţă. de unde 1− x 1 dx = − ln (1 − x ) + C . n =0 ∑b x n ∞ n au razele de convergenţă r1 şi respectiv r2 atunci seria n=0 ∑ (a ∞ n + b n ) x n are raza de convergenţă r ≥ min{ r1. Dacă seriile de puteri ∑ an x n . 1).202 - Propoziţia 9. . unde C ∈ R.1) şi f ’(x) = 1+x+x2+…+xn+…= f (x) = ∫ 1 .3. nlim n an = 1.. (∀) x ∈( −1.. n! 1! 2! (9.. r2 }. Rezultă imediat folosind proprietăţile de la operaţiile cu serii numerice..1).

+ x n + .13) cu x obţinem x f ' ( x) = α x + α(α − 1) 2 α(α − 1). 1+ x (9. (∀) x ∈ ( −1.203 - Cum n→∞ lim an α(α − 1). Pentru α = -1 obţinem 1 = 1 − x + x 2 − x 3 + . 1) .1) funcţia f este derivabilă pe (-1. Obţinem deci (1 + x ) α = 1 + α α(α − 1) 2 α(α − 1).18) . . contradicţie.. adevărată pentru α∈N.( α − n) n→∞ n→∞ α − n rezultă că raza de convergenţă a seriei este r = 1.15) (să observăm că f ( x ) ≠ 0.1) unde c > 0. (∀) k ∈ N şi atunci f = 0.( α − n + 1) n x+ x + . + x + ..14) se obţine (1+x) f ’(x) = α f(x). .. + x + .. (∀) x ∈ ( −1..13) Înmulţind în (9.. 1) → R suma seriei. (∀) x ∈( −1. (∀) x ∈ ( −1.. Pentru diferite valori particulare pentru α din (9. (∀) x ∈ ( −1...1) .16) care generalizează formula binomului lui Newton.. 1) ... (∀) x ∈ ( −1. 1) 1! (n − 1) ! (9.. Conform propoziţiei (9...17) de unde 1 = 1 + x + x 2 + ..1) 1! 2! n! (9.14) 1! (n − 1 ) ! Din (9. 1− x (9.. căci f(0) = 1) Din (9.1) de unde f ' ( x) α = .. + x + . 1) (9. 1) şi f ' (x) = α + α(α − 1) α(α − 1)..1) cu f(x0) = 0 ar rezulta f(k)(x0) = 0.. 1) . Cum f(0) =1 rezultă c =1 şi atunci f(x)=(1+x)α.13) şi (9.. (∀) x ∈ ( −1.. deoarece dacă ar exista x 0 ∈( −1. (∀)x ∈ ( −1.( α − n + 1) n x + . (∀) x ∈ ( −1. Fie f : (-1.. + ( −1)n x n + ..16) se obţin sumele unor serii importante..3. (∀) x ∈ ( −1.15) obţinem ln f(x) = αln (1+x)+lnc deci f(x) = c (1+x)α..( α − n + 1) n−1 x + ...... 1) f(x) 1 + x (9..( α − n + 1) (n + 1) ! n +1 = lim ⋅ = lim =1 an + 1 n! α(α − 1)...

.. 3⋅2 5⋅2⋅4 (2n + 1) (2n)! ! (∀) x ∈ ( −1... deci a n = f ( n ) (0 ) şi atunci n! .204 - Pentru α = 1+ x = 1+ 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 ⋅ 5. .22) De asemenea din (9.23) Serii Taylor Fie seria de puteri ∑a n =0 ∞ n x n ... + ( −1)n + .. 1). (9. . + ( −1)n x 2n + ... 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! (∀) x ∈ ( −1...... n =0 Din propoziţia (9. (∀) n ∈ N .. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 4 (2n )! ! (∀) x ∈ ( −1. (∀) x ∈ ( −1. + x 2n +1 + . + ( −1)n −1 x + .... . r ) . 3 5 7 2n + 1 (9. + ( −1)n x + . (9.( 2n − 1) n = 1− x+ 2 x + . deci f (x) = ∑ a n x n .. 1).( 2n − 3) n x− 2 x 2 + . 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! 1+ x (∀) x ∈ ( −1. . 1) (9.21) Prin integrare termen cu termen obţinem arcsin x = x + (2n − 1) ! ! x3 1⋅ 3 5 + x + .... (9..17). + x + . r) şi f(n)(0) = n!an.19) Pentru α = − 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 2 1 ⋅ 3 ⋅ 5.. 1) şi prin integrare termen 2 1+ x cu termen găsim că arctg x = x − x3 x5 x7 x 2n +1 + − + .r > 0 raza sa de convergenţă şi f suma sa pe ∞ intervalul de convergenţă. (∀) x ∈ ( −r...1) rezultă că f este indefinit derivabilă pe (-r... înlocuind pe x cu x2 obţinem: 1 = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + .20) de unde 1 1− x2 = 1+ x2 1⋅ 3 4 (2n − 1) ! ! 2n + x + .. (∀) x ∈ (− 1. 1) ..3. 1)..

26) Dacă f este de (n+1) ori derivabilă pe I atunci restul de ordin n.3.24) Să observăm că seria de puteri din (9. + n! 1! (9.. Dacă I ⊂ R este un inteval deschis astfel încât 0 ∈ I şi f :I → R este o funcţie de n ori derivabilă pe I. indefinit derivabilă pe I şi A mulţimea de convergenţă a seriei (9. pentru x ∈ I şi atunci. Se numeşte serie Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 seria de puteri f ( n ) (0 ) n ∑ n! x . Se pune problema în ce condiţii suma seriei (9.25). n! n=0 ∞ (9.24) poate fi asociată oricărei funcţii indefinit derivabile în origine. Atunci suma seriei Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 coincide cu funcţia f pe A ∩ I dacă şi numai dacă lim Rn ( x ) = 0.. unde ξ este între 0 şi x (forma (n + 1)! Lagrange a restului).2.. Definiţia 9. Demonstraţie.27) . (9. f :I → R. 1! n! din formula Mac-Laurin avem f ( x ) = S n ( x ) + R n ( x ). indefinit derivabilă în x = 0. (∀) x ∈ A ∩ I.3.. Fie I ⊂ R un interval astfel încât o∈Int I şi f:I → R.25) coincide cu funcţia iniţială f pe intervalul de convergenţă (-r. unde n∈ N* atunci x n (n) x f (0) + R n ( x ). f ( x ) = f (0) + f ' (0) + . x ∈ I n =0 ∞ (9. r). Rn. (∀) x ∈ I .25) Fie r ≥ 0 raza de convergenţă a seriei (9. r ) . Teorema 9.205 - f (x) = ∑ f ( n ) (0 ) n x .3. (∀) x ∈ I . Fie S n ( x ) = f (0) + f ' (0 ) f ( n ) (0 ) n x + . unde Rn este restul de ordin n n→∞ din formula lui Mac-Laurin. (∀) x ∈ ( −r.25). + x . se x n+1 ( n+1) poate scrie sub forma R n ( x ) = f (ξ) . Să reamintim formula lui Mac – Laurin de la funcţii reale de variabilă reală.. Fie I ⊂ R un interval astfel încât 0∈ Int I.

. Fie funcţia f:R → R. (∀) x ∈ I. n→ ∞ n→∞ ■ În acest caz spunem că f este dezvoltabilă în serie de puteri pe A ∩ I şi f (x ) = f (0 ) + f ′(0 ) f ′′(0 ) 2 f (n ) (0 ) n x+ x + . + x + . (∀) x ∈ A ∩ I.. f(x) = ex.2. (∀) x ∈ I. (∀) x ∈ I şi aplicăm ■ teorema 9. 0 ∈ Int I şi există M>0 astfel încât f (n ) (x ) ≤ M. Dacă f∈ C ∞ (I). . (∀) n ∈ Ν atunci f este dezvoltabilă în serie de puteri pe I şi f (x ) = ∑ f (n ) (0 ) n x . + ∞ ) = R şi coincide cu mulţimea de convergenţă... f(n)(0) = 1.3. n! n =0 ∞ Demonstraţie.3.27) rezultă imediat că lim Sn (x ) = f (x ) ⇔ lim Rn (x ) = 0. 1.3. se numeşte dezvoltarea în 1! 2! n! serie de puteri a funcţiei f pe A ∩ I. (∀)n ∈ Ν. Avem f(n)(x) = ex.. f (n + 1)! Conform ipotezei R n (x ) ≤ Cum lim x n +1 (n + 1)! x n +1 M.(∀) n∈N iar seria Taylor asociată funcţiei f în x = 0 este xn ∑ n! . (∀) x ∈ I. Corolarul 9. (∀) x∈R.. Exemple. + x . Atunci (∀)n ∈ Ν * .. n→ ∞ (n + 1) ! = 0. n =0 ∞ Raza de convergenţă a acestei serii de puteri este r =+ ∞ deci intervalul de convergenţă este I = ( −∞.206 - Să observăm că Sn(x) coincide cu polinomul Taylor f ′(0 ) f n (0 ) n Tn (x ) = f (0 ) + x + . 1! n! Din (9. există ξ n între 0 şi x astfel încât R n (x ) = x n+1 (n+1) (ξ n ) .. Fie x ∈ I . (∀) n∈N. . (∀) x ∈ I rezultă că n→ ∞ lim R n ( x ) = 0. (∀) x ∈ A ∩ I .

(∀) n∈N şi f (n ) ( x ) ≤ 1 . Fie funcţia f:R→R. + ( −1) + ... deci pe R şi xn x x2 xn e =∑ = 1+ + + ... 2 2! 4 ! 6 ! (2n)! n =0 n! ∞ (9..28) pe x cu ix. (∀) x∈R .... Avem f(n)(x) = cos (x+ (∀) n∈N. 1! 2! n! n =0 n! x ∞ (9.29) Analog obţinem: x 2n+1 x3 x5 x7 n + − + .. (∀) x∈R... (∀) x∈R .30) Observaţie...2. f(n)(0) = cos nπ . ⎟ + i ⎜ x − ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 1! 4 ! 6 ! 3! 5! 7! ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ (9. + in + . + ( −1)n + .3. i2=-1 şi apoi cu –ix şi folosind (9.32) .. . = ⎜1 − + − + . ⎟ = cos x+i sin x.....3.31) Analog obţinem e-ix = cos x – i sin x Din (9.. = 1! 2 ! n! ⎞ ⎞ ⎛ ⎛ x2 x4 x6 x3 x5 x7 + − + .28) nπ ). 2 Conform corolarului 9.29) şi (9.207 - Pentru (∀) M>0 avem f (n ) ( x ) = e x ≤ e M .31) şi (9. (∀) x ∈ R .30) obţinem: eix = 1 + x x2 2 xn i+ i + . f(x)=cos x. (∀) x∈R. (∀) n∈N. şi atunci conform corolarului 9. (∀) n∈N.. Înlocuind în (9. (∀) x∈(-M. 2 2. sin x = x − (2n + 1)! 3! 5! 7! (9. funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe R şi cos x = ∑ xn nπ x2 x4 x6 x 2n cos = 1− + − + ... (∀) x∈R. + + . M). unde i∈C. M).2 funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe(-M.32) obţinem formulele lui Euler: (9..

- 208 -

cos x =

e ix + e −ix e ix − e −ix , sin x = , (∀) x∈R. 2 2i

Definiţia 9.3.3. Fie I ⊂ R un interval, x0∈Int I, f :I → R, indefinit derivabilă

în x0. Seria de puteri f în x0.

f (n) ( x 0 ) n ∑ n ! (x − x 0 ) se numeşte seria Taylor ataşată funcţiei n =0

Rezultatele stabilite pentru serii Taylor ataşate unei funcţii f în punctul x=0 se transferă la seriile Taylor definite mai sus.

Probleme propuse
1. Să se studieze convergenţa simplă şi uniformă a următoarelor şiruri de

funcţii pe intervalele indicate:
a) fn(x)=
1 , x ∈ [0, ∞ ) ; 1 + xn x , x ∈ (0, ∞ ) ; x+n

b) fn(x)=

cos nx , x ∈R ; n2 + 1

c) fn(x)=

n 1 d) fn(x)= ∑ e kx , x ∈ [0, ∞ ) ; k =1 k

e) fn(x)=

x2 , x ∈ [1, ∞ ) ; n2 + x 4

f) fn(x)=

∑k x
k =1

n

2 k

, x∈[-1,1].

2. Fie fn : R + → R, fn (x ) =

1 arctg x n . Să se arate că (fn) converge uniform iar n

⎛ f ′ ⎞ converge neuniform. ⎜ n ⎟ ⎝ ⎠

3. Fie fn : R → R, fn (x ) = ∑

sin kx , unde α >2. kα k =1
n

Să se arate că (fn ) este uniform convergent pe R, iar limita sa este o funcţie derivabilă cu derivata continuă pe R.

- 209 -

4. Fie fn : [0,1] → R , fn (x ) =

nx . 1 + n2 x 2

Să se arate că (fn ) converge neuniform pe [0,1], dar
lim ∫
1 0

n→ ∞

fn (x ) dx = ∫

1

0 n→ ∞

lim fn (x ) dx .

5. Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de

funcţii:
a)


n =1

(n + 1)n
nn+ x

;
1 ; n2

b)


n =1

2n sinn x ; n +1 2n x . 3n

c)


n =1

x(x − 1)... (x − n + 1) n!

d)


n =0

6. Să se arate că următoarele serii sunt uniform convergente pe intervalele

indicate:
a)


n =1

1 , x ∈ (0, ∞ ) ; 2 n + x2

b)


n =1 ∞

xn , x ∈ [0, a] , unde a > 0 ; enx

c)

∑ (x
∞ n =1

n

− xn −1 , x ∈ [0 , a] , a ∈ (0 , 1) ; d)

)

n ∑ (− 1) n =1

x2 , x ∈R. 1 + n3 x 4

7. Să se arate că seria


n =1 ∞

nx 2 este uniform convergentă pe [0 , a] , unde n3 + x 3

a > 0 şi lim
x →1


n =1

n x2 = n3 + x 3


n =1

n . n +1
3

8. Să se arate că seria de funcţii


n =1

sin n x n4 + x 2

este uniform convergentă pe

R iar suma sa este continuă pe R.
9. Să se determine raza de convergenţă, intervalul de convergenţă şi

mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de puteri:

- 210 -

a)


n =1

⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ nn

n2 + n

xn ;

b)

n =0

∑ ∑
n =1

xn ; 2n + 3n

c)

∑ (n !)
n =1

2

x

n

;

d)

(− 1)n
n2

2n +1

xn ;

e)

(n !)2 (x − 1)n ; ∑ (2n)! n =1
∞ ∞

f)


n =1

( −2)n n ! ( x + 1)n . n n

10. Să se arate că seria 1 +

(− 1)n x 3n ∑ (2 ⋅ 3)(5 ⋅ 6) ...[(3n − 1) ⋅ 3n] n =1

este

convergentă pe R iar suma sa f verifică ecuaţia
f ' ' (x ) + x f (x ) = 0 , ∀ x ∈ R .

11. Să se determine intervalele de convergenţă şi sumele corespunzătoare

pentru următoarele serii de puteri:
x 3n+1 a) ∑ (− 1) ; 3n + 1 n =1

n

b)

n =0

∑ (n + 1) x

n

;

(− 1)n x 2n ; c) ∑ n = 0 (n + 1)(n + 3 )

d)

∑ n(n + 1) x
n =1

n

.

12. Să se arate că următoarele funcţii sunt dezvoltabile în serii de puteri şi

să se valabile

găsească aceste dezvoltări, specificându-se intervalul pe care sunt

a) f : R → R,

f (x ) = sin3 x ;
f (x ) = ln (1 + x ) ; f (x ) = 3x ; x + 5x + 6
2

b) f : ( − 1, ∞ ) → R,

c) f : R \ { − 2,−3 } → R, d) f : (− a, ∞ ) → R,

f (x ) = x + a .

- 211 -

CAPITOLUL 10
INTEGRALE CU PARAMETRU

Fie Ι ⊂ R un interval, J ⊂ R o mulţime arbitrară de numere reale,
f : Ι × J → R o funcţie integrabilă în raport cu x pe orice compact din Ι, (∀) t ∈ J.

Fie α, β : J → Ι. O integrală de forma
F(t ) = ∫
β(t ) α (t )

f (x, t ) dx ,

(10.1)

se numeşte integrală cu parametru. Ne interesează să stabilim condiţiile în care proprietăţile funcţiei f ( de continuitate, derivabilitate, etc.) se transmit funcţiei F. Fie t0∈J’ (deci punct de acumulare pentru J). Presupunem că următoarea limită există şi este finită :
t→t0

lim f (x, t ) = ϕ(x ) , (∀)x ∈I .

(10.2)

Aceasta înseamnă că (∀ )x ∈ I şi (∀) ε>0 există o vecinătate Vε, x ∈ ϑ( t 0 ) astfel încât (∀) t∈V ε,x ∩ J, t ≠ t 0 avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε .

Dacă această vecinătate este independentă de x, adică (∀) ε > 0, (∃) Vε ∈ ϑ(t 0 ) astfel încât (∀) t ∈ Vε ∩ J, t ≠ t 0 şi (∀ ) x ∈ I avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε , spunem că

funcţia f tinde uniform în t0 către funcţia ϕ sau limita (10.2) este uniformă.

- 212 -

Să observăm că, dacă limita (10.2) este uniformă şi tn∈J, tn→t0 atunci şirul de funcţii (fn), unde fn(x) = f(x, tn), (∀) n ≥ 1, converge uniform pe I către φ. Teorema 10.1. Fie f:I × J →R, continuă în raport cu x pe I, (∀) t∈J şi fie I= [α, β] , F(t)= ∫ f ( x, t ) dx şi t0∈J’. Presupunem că limita (10.2) există şi este α
β

uniformă. Atunci φ este continuă pe [α, β] şi
t→t0

lim ∫ f ( x, t ) dx =
α

β

β

α t→t0

lim f ( x, t ) dx = ∫ ϕ( x ) dx .
α

β

Demonstraţie. Fie (tn) ⊂ J, tn → t 0 . Din observaţia de mai sus şirul de

funcţii (fn), unde fn(x) = f(x,tn), converge uniform pe [α, β] către φ. Cum funcţiile fn, n ≥ 1, sunt continue şi fn ⎯ u ϕ , din proprietatea de ⎯→ transfer de continuitate rezultă că ϕ este continuă. Fie ε > 0; cum limita (10.2) este uniformă, există δ ε > 0 astfel încât (∀) t∈J,
t ≠ t 0 , t − t 0 < δε şi (∀) x∈I avem

f (x, t ) − ϕ( x ) <

ε . β−α

Vom avea

β α

f ( x, t ) dx − ∫ ϕ(x )dx ≤ ∫ f (x, t ) − ϕ(x ) dx ≤
β β α α

ε dx = ε , α β−α
β

(∀) t ∈ J,

t ≠ t 0 , cu t − t 0

< δε , şi demonstraţia este încheiata.

În continuare presupunem că I = [a, b], J = [c, d].
Teorema 10.2. Fie f:[a, b] x [c, d] →R, continuă, α, β : [c, d] → [a, b] , continue.

Atunci funcţia F definită de (4.1) este continuă pe [c, d].
Demonstraţie. Fie t0∈[c, d], fixat şi t∈[c, d] arbitrar.

Evident avem
F( t ) = ∫α ( t ) f ( x, t )dx = ∫α ( t ) f ( x, t )dx + ∫ α ( t ) f ( x, t )dx + ∫β( t ) f ( x, t )dx ,de unde
0 0

β( t )

α( t 0 )

β( t 0 )

β( t )

(10.3)

F( t ) − F( t 0 ) = ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx + ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx + ∫

β( t ) β( t 0 ) β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx − ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t 0 )dx ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx +

β( t ) β( t 0 )

f ( x, t )dx +

( f ( x, t ) − f ( x, t 0 ))dx .

(10.4)

t ) ∈ [a. b] × [c. d] . 3M Cum f este continuă pe [a. d] → R . t ) − f ( x. d] . d] avem F' ( t ) = ∫ α( t ) β( t ) ∂f ( x. t )dx (10. (∀)( x.d]. Fie f : [a. Fie ε > 0 . continuă.5) . b] × [c. d] derivată parţială în raport cu t. 3M β( t ) − β( t 0 ) < ε . b] x [c. t )dx + f (β( t ). Cum α şi β sunt continue pe [c.d] există δ 'ε > 0 astfel încât (∀) t ∈ [c.4) vom avea F( t ) − F( t 0 ) ≤ M α( t ) − α( t 0 ) + M β( t ) − β( t 0 ) + < M⋅ ∫ ε dx < α ( t 0 ) 3 α( t ) − β( t ) 0 0 β( t 0 ) ε ε ε + M⋅ + = ε. deci (∃)M > 0 astfel încât f ( x. α. t ≠ t0. t )dx − ) 1 t − t0 ∫ α( t ) α( t 0 ) f ( x. d] cu t − t 0 < δ'ε' avem f ( x. t ) − f ( x. t ) ≤ M. t )α' ( t ) . 3 Din (10. b] × [c. Folosind descompunerea din (10. fixat şi t∈[c.. continuă pe [a. b] x [c. ■ Teorema 10. d] ( =compactă ) rezultă că f este mărginită pe [a. b] × [c. Atunci F este derivabilă pe [c. Presupunem că f admite pe [a. b] . derivabile. d] din teorema lui Cantor rezultă că f este uniform continuă pe [a. d] cu t − t 0 < δ 'ε avem α( t ) − α( t 0 ) < ε . t ) F( t ) − F( t 0 ) 1 0 dx + = ∫α( t ) t − t0 t − t0 t − t0 0 0 ∫ β( t ) β( t 0 f ( x. d] şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) x ∈ [a. b] şi (∀) t ∈ [c.3. t )β' ( t ) − f (α( t ). ∂t Demonstraţie.d] şi pentru (∀ ) t ∈ [c. Fie t0∈[c.213 - Cum f este continuă pe [a. b] × [c.d]. β : [c. 3M 3M 3 Rezultă că F este continuă în t0 şi cum t0 este fixat dar arbitrar luat rezultă că F este continuă pe [c. b] x [c. d] . (∀) t ∈ [c.d]. d] → [a. d] . cu t − t 0 < δ ε .3) vom avea β ( t ) f ( x. δ'ε' ) . t 0 ) ⋅ α( t 0 ) − β( t 0 ) < ε . unde δε = min ( δ'ε .

t ) = lim ∫ β( t 0 ) f ( x. Exemplu. Din teorema de medie există un punct ct între β(t0) şi β(t) astfel încât 1 t − t0 β( t ) − β( t 0 ) f (c t . t )dx este 0 β( t 0 ) continuă pe [c. (10. t 0 )dx α ( t 0 ) ∂t β( t 0 ) (10.214 - Fie funcţia ϕ : [a. t ) = ⎨ ⎪ ∂f ( x.6). rezultă că există t − t0 t→t0 f ( x. t ) − f ( x. G( t ) = ∫α ( t ) ϕ( x. t 0 ). t )dx = lim G( t ) = G( t 0 ) = ∫α ( t ) ϕ( x.2 rezultă că funcţia G : [c. d] → R ⎧ f ( x. t ) − f ( x. t 0 ) .1] × [0. deci lim ∫α ( t ) ϕ( x.8) rezultă derivabilitatea funcţiei F şi egalitatea din enunţ. (10. t )dx = β' ( t 0 )f (β( t 0 ). t 0 ) dx = α( t 0 ) t − t0 ∫ ∂f ( x..7) Raţionând analog găsim că lim t→t0 α( t ) α( t 0 ) f ( x. t )dx = α' ( t 0 )f (α( t 0 ). t 0 )dx = ∫α( t t →t 0 0 β( t 0 ) β( t 0 ) 0 β( t 0 ) 0) t →t 0 ∂f ( x. 1+ x2 Evident avem I = I(1).d]. t 0 ) (10. t = t 0 ⎪ ∂t ⎩ Din ipotezele teoremei rezultă că funcţia ϕ este continuă pe [a.1] → R. ∂t Cum pentru t ≠ t0. t ≠ t0 ⎪ ⎪ t − t0 ϕ( x. d ] → R . α )dx . t ) − f ( x. t )dx = continuitatea lui f rezultă că există lim t→t0 1 t − t0 1 t − t0 ∫ ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x. Folosind teorema 10.6) Ne ocupăm în continuare de următoarele două integrale din (10. b] x [c. t ) şi folosind derivabilitatea funcţiei β în t0 şi t − t0 ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x. α ) = ln(1 + αx ) şi atunci I(α ) = 1+ x2 ∫ α 0 f ( x. folosind integrala cu 1+ x2 parametru I (α ) = ∫ α 0 ln(1 + αx ) dx . Să se calculeze integrala I = ∫ 1 0 ■ ln(1 + x ) dx . b] × [c.7). t 0 ) . . Fie f : [0. ϕ( x. t 0 ) (10. f ( x.5). d].8) Din (10. t 0 )dx .

.3. unde a < bn < b.t este independent de t. spunem că integrala (10. deci I (α ) = 1 π 1 arctgα ln(1 + α 2 ) şi atunci I = I(1) = arctg1 ⋅ ln 2 = ln 2 . b) x [c. Convergenţa integralei (10. Un rol important în formularea acestor condiţii îl are noţiunea de convergenţă uniformă a unei integrale cu parametru pe un interval necompact.d]. b) şi (∀) t ∈ [c.9) converge uniform pentru t∈[c.9) Presupunem că integrala (10. Fie integrala F( t ) = ∫a f ( x.d] atunci şirul de funcţii Fn ( t ) = ∫a f ( x.9).215 - Evident f satisface ipotezele teoremei 10. (∀) t ∈ [c. d ] şi (∀) ε > 0.4.9) este convergentă. α )dx + f (α.b) uniform în raport cu t∈[c. (∃) c ε. t )dx .b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε. (∃) c ε ∈ (a . Ne propunem să dăm condiţii de continuitate şi derivabilitate pentru funcţia F.t ∈ (a. 2 2 8 În continuare considerăm integrale cu parametru pe intervale necompacte. obţinem 1 ln(1 + α 2 ) α I ' (α ) = + arctgα . prin integrare obţinem 2 2 1+ α 1+ α2 I (α ) = ∫ I ' (α )dα = 1 arctgα ln(1 + α 2 ) + c .1] şi I' (α ) = ∫ 0 ∂α α x ln(1 + α 2 ) ∫ 0 (1 + αx )(1 + x 2 ) dx + 1 + α 2 . α ) = [0. deci funcţia I este derivabilă pe ∂f ( x.10). d ] avem (10. de unde. t )dx . a u (10. Teorema 10. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε . unde f : [a. n→∞ bn (10.11) lim bn = b . Dacă integrala (10. b (10.10) Dacă în formularea de mai sus cε. . adică (∀) ε > 0. α Calculând prima integrală.d].t . converge uniform pe [c. 2 Cum I(0) = 0 rezultă c = 0. b) avem F( t ) − ∫ f ( x. d] .9) converge pe [a. d] →R. d ] revine la următoarea condiţie: pentru (∀) t ∈ [c. pentru (∀) t ∈ [c. t )dx < ε .

din teorema 10. Fie f : [a. adică Fn ( t ) − F( t ) < ε .d] atunci funcţia F definită de (10. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem c ε < b n < b şi atunci F( t ) − ∫ bn a f ( x. b) × [c. b n → b . (∀) t ∈ [c.d]. (∀) n ≥ nε .d] şi F' ( t ) = ∫ b a ∂f ( x.216 - Demonstraţie. d] . Demonstraţie. ∂t Atunci F definită de (10. Conform ipotezei (∃) c ε ∈ (a. b n ] × [c. d] → R .d]. ∫ b a ∂f ( x.d]. Presupunem că integrala iar integrala ∫ b a f ( x. d ] . (∀) t ∈ [c. d ]. t )dx < ε.4 şirul (Fn) definit de (4. d] .d]. ∂t În plus F’ este continuă pe [c. d] cu ∂f continuă pe ∂t [a. ⎯→ ■ Teorema 10. t )dx. Dacă f : [a. Din teorema 10. b) × [c. t )dx este uniform convergentă pentru t∈[c. Fie ε > 0. (∀) t ∈ [c. deci Fn ⎯ u F pe [c.2 aplicată funcţiei f pe [a.d]. . b) × [c. derivabilă parţial în raport cu t pe [a. n→∞ lim bn = b .5 rezultă că funcţia F este ⎯→ continuă pe [c.d].d] către F.9) este continuă pe [c. t )dx este convergentă pentru (∀) t ∈ [c. (∀) n ≥ nε .1. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε .5.. d] şi folosind faptul că f este continuă rezultă că Fn este continuă pe [c. Din teorema 10.9) este derivabilă pe [c. d] .d]. Presupunem că f este continuă pe [a. Cum Fn ⎯ u F pe [c.10). d ] avem (4. b) × [c. d] → R este continuă şi integrala (10. ■ Teorema 10. Fie b n < b.11) este uniform convergent pe [c. b) x [c. b) Cum vom avea şi (∀) t ∈ [c.6.9) converge uniform pentru t∈[c. d] .

d]. d ] .1) ■ .d] şi F' n ( t ) = ∫a bn ∂f ( x. Fie Fn ( t ) = ∫a f ( x. Demonstraţie.d] şi F' ( t ) = lim F' n ( t ) = lim ∫a n→∞ n→∞ bn b ∂f ∂f ( x. b) × [c. d] . t )dx < ε. Din convergenţa integralei ∫ f ( x.1. d] . Din uniform convergenţa integralei a şirului (F’n) pe [c.. Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x. d] ⊂ [a. t )dx = ∫a ( x. t )dx să conveargă uniform în raport cu t ∈ [c.b) × [c. ∂t ∂f este continuă pe [a. b). d ] → R . d] este ca (∀) ε > 0 să existe c ε ∈ (a.u < v să avem ∫ v u f ( x. ∂t ∂t Continuitatea funcţiei F’ rezultă din teorema de transfer de continuitate de la şiruri de funcţii. Se foloseşte un raţionament asemănător cu cel din demonstraţia criteriului lui Cauchy (vezi teorema 8. (∀) t ∈ [c. v ∈ (c ε . Fie f : [a. t )dx rezultă Fn → F pe [c. b n → b .d]. (∀) t ∈ [c. b O condiţie necesară şi suficientă pentru ca integrala ∫ b a f ( x. b n ] × [c. t ) dx.3 rezultă că Fn este derivabilă pe [c. t )dx este convergentă. t )dx .2 rezultă că F’n este ∂t b a Cum continuă pe [c.1. bn Folosind teorema 10. Fie b n < b.d]. Avem [a.217 - Demonstraţie. t )dt rezultă convergenţa uniformă a ∂t b Conform teoremei 9. d] . d] . din teorema 10.7 funcţia F este derivabilă pe [c. (∀)t ∈ [c. t )dx .7. b) astfel încât (∀)u. ∫ ∂f ( x. b n ] × [c. Teorema 10. ■ Vom da în continuare două criterii de convergenţă uniformă pentru integrale cu parametru pe un interval necompact.

218 - Teorema 10. t )g( x. Pe de altă parte. Fie f : [a.d]. ∫ b a f ( x. d] . d] → R .2. t )dx ≤ M. uniform în raport cu x →b x <b t ∈ [c. Atunci integrala t ∈ [c. t )dx converge uniform pe [a. ∫ b a f ( x. t ) ≤ ϕ( x ) . pentru (∀) t ∈ [c. f continuă. t ) = 0 . t )dx este uniform convergentă în raport cu Demonstraţie. g : [a. Presupunem că există M > 0 astfel încât ∫ u a f ( x. d ] . (∀) t ∈ [c.b). Teorema 10. t )dx este uniform convergentă în raport cu . Atunci integrala ∫ bf ( x. monoton descrescătoare în raport cu x pe [a. d ] . Fie f.b). b) × [c. t )dx este convergentă. integrala ∫ b a ϕ( x )dx este convergentă. g : [a.7. Fie ■ f : [a. t ) ≤ M . b) × [c. b) . şi demonstraţia este încheiată folosind u u v v teorema 10. b) × [c. d] . b).b) în raport cu t∈[c. folosind criteriul lui Cauchy. Presupunem că integrala t ∈ [c. t ) dx ≤ ∫ ϕ( x )dx < ε . Din convergenţa integralei ∫ b a ϕ( x )dx . (∀)t ∈ [c.u < v avem ∫ v u ϕ( x )dx < ε . a Demonstraţie. Analog cu demonstraţia teoremei 10.9. d] → R . d] vom avea ∫ v u f ( x.b). d ] şi există M > 0 astfel încât g( x. (∀) x ∈ [a. d] .1. (∀) t ∈ [c. (∀) x ∈ [a. d] → R . (∀) t ∈ [c. (∃)c ε ∈ (a. (∀) t ∈ [c. din i). (∀)u ∈ [a. b) × [c. b) şi lim g( x.. (Criteriul lui Abel). (Criteriul lui Dirichlet). g monotonă în raport cu x pe [a. b) → R b astfel încât i) ii) f ( x. Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x. v ∈ (c ε . t )dx ≤ ∫ f ( x. d] şi există o funcţie ϕ : [a.10. d] → R continuă. (∀) t ∈ [c.b) astfel încât (∀)u. d] . ■ Teorema 10. Fie ε > 0 . d] .8.

219 - Atunci integrala t ∈ [c. d] . Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 arctg αx dx. x . 1. α > 0 . Să se calculeze integrala F( t ) = ∫0 e − tx ∞ sin3 x dx şi să se deducă apoi x valoarea integralei ∫ ∞ 0 sin 3 x dx . α ) = Cum f ( x. α > 0 este convergentă x(1 + x 2 ) şi să se calculeze. deci c = 0 şi atunci F(α ) = 2. α ) ≤ arctg αx .6 funcţia F este derivabilă şi F' (α ) = ∫0 ∞ ∞ ∂f dx ( x. α > 0 . unde f ( x. α )dx converge ∂α uniform pe [0. Folosind teorema 10. t )g( x. α ) dx . 2 Pentru α → 0 avem F(α) → 0 . ∞) în raport cu α > 0. ∫ b a f ( x. α > 0 2 x (1 + x ) 1 + x 2 şi ∫ ∞ 0 α dx 1+ x2 este este convergentă rezultă.1. α )dx = ∫0 = 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) α 2 ⎛ ∞ dx 1 = 2 − 2 ⎜ ∫0 2 2 α − 1⎝ 1 + α x α ∫ ∞ 0 dx ⎞ π = 2 ⎟ 1 + x ⎠ 2(α + 1) de unde F(α ) = π ln(α + 1) + c . t )dx este uniform convergentă în raport cu Exemple. α ) dx ∞ 0 ∂f 1 ( x. Evident avem Cum ∂f 1 = şi 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) ∫ f (x. (∀) x > 0 . că integrala convergentă. α ) ≤ .. x(1 + x 2 ) ∞ Avem F(α ) = ∫0 f (x. conform propoziţiei 10. ∂α 1+ x2 ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă rezultă că 1+ x2 ∫ ∞ 0 ∂f ( x. Fie F(α ) = ∫ ∞ 0 arctg αx dx . x (1 + x 2 ) αx α = . (∀) α > 0 . 2 π ln( α + 1) . (∀) x > 0.2.

ϕ( t ) = 1 t ∗ ∫a Φ( x ) sin k(t − x )dx . unde F( t ) = ∫ f ( x − t. y < 1. k Să se arate că ϕ' ' ( t ) + k 2 ϕ( t ) = Φ( t ). Calculând ultima integrală obţinem F' ( t ) = 1 t 3 1 1 3 1 . y ∈ ( −1. derivabilă. (∀)t ∈ [a. a ≠ 0 . Fie g: R → R.1) . iar f : R 2 → R este de at bt clasă C1 pe R2. x 3 Probleme propuse 1. unde f ( x. y ) = 2 2a ∂y 2 ∂x 2 . Atunci ∂ F − a 2 ∂ F = 0 . b] → R . x ∫ ∞ 0 e − tx sin 3 x dx . continuă şi ϕ : [a. f : R → R de două ori derivabilă şi 2 2 x + ay 1 [f ( x − ay ) + f ( x + ay )] + 1 ∫ x −ay g( t )dt .∞) în raport cu t∈[0. cos x a − y cos x b) ∫ 1 0 ln(1 − y 2 x 2 ) x2 1− x2 dx . t )dx . pentru x > 0 şi t ≥ 0.∞) şi F' ( t ) = − ∫0 e− tx sin3 xdx . 3. Să se calculeze F’(t). deci F( t ) = şi arctg − arctgt + 3 3 4 3 12 ∞ Cum lim F( t ) = 0 deducem c = t →∞ atunci ∫ ∞ 0 π sin 3 x dx = . Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) ∫ π 2 0 1 1 + y cos x ln dx . x ∫ ∞ 0 ∞ ∂f ( x.220 - Avem F( t ) = ∫ f ( x. unde k ∈ R . t ) = e − tx 0 Se arată imediat că integralele ∞ sin 3 x . ⋅ 2 − ⋅ 2 12 3 4 4 t + 9 4 t +1 π π t 3 1 . de unde F( t ) = arctg − arctgt + c . x + t ) dx . Fie funcţia Φ : [a. b] ..∞) şi atunci F este derivabilă pe [0. F( x. t )dx = − ∫0 e − tx sin3 xdx ∂t sunt uniform convergente pe (0. b] → R . 2. 4.

arctg( y sin x ) dx . x b) d) ∫ π 2 0 1 ln(1 + y cos x )dx.221 - 5. a > 0. y > 0 . sin x cos ax − cos bx dx. Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) c) e) ∫ ∫ π 2 0 π 2 0 ln(cos 2 x + y 2 sin 2 x )dx. cos x sin tx dx . x ∫ ∞ 0 ∫ ∞ 0 . b > 0 .. y < 1 .

t∈[a. Integrale curbilinii de speţa întâi Definiţia 11. z(b)) se numesc extremităţile curbei γ . z(a)).. b] ⎪ z = z( t ) ⎩ (11. b]}. t ∈ [a. y(a).1. Se numeşte drum parametrizat (sau curbă parametrizată.1.1.222 - CAPITOLUL 11 INTEGRALE CURBILINII 11. y( t ). γ( t ) = ( x( t ). imaginea curbei γ . z( t )) ∈ R3 : t ∈ [a. y( t ). y = y( t ). y(b). Pentru curba γ vom mai folosi notaţia AB . arc de curbă parametrizat) în spaţiul R3 orice funcţie continuă γ : [a. z(t )) . Punctele A( x(a). b] → R 3 .1 Ecuaţiile x = x( t ). B( x(b).1) . Vom nota cu ( γ ) = Im γ = { ( x( t ). Fig. z = z( t ) reprezintă ecuaţiile parametrice ale curbei γ şi scriem ⎧ x = x( t ) ⎪ ( γ ) : ⎨y = y( t ).b].

b] .. < t n = b) şi A k ( x( t k ). t ∈ [a. t ∈ [a. punctele corespunzătoare de pe curbă.. b] . b] . z ∈ C1 ([a. Curba γ se numeşte simplă dacă funcţia t → r ( t ) este injectivă pe [a. A 0 = A. A 2 .2) de poziţie al punctului unde r ( t ) = x( t )i + y( t ) j + z( t )k este vectorul M( x( t ).. forma implicită. A n −1B să fie netede. deci ⎧x = x( t ) (γ) : ⎨ . Dacă z( t ) = 0. adică dacă (∃)A1. Curba γ se numeşte închisă dacă A = B . y. A n = B . Reprezentarea (11.1.. ..b) . t ∈ [a.. Fie Δ∈D ([a. (∀) t ∈ [a. adică r (a) = r (b) . (∀)t ∈ [a. ( x. b] . forma explicită. (∀)t ∈ [a. z( t k )) ∈ ( γ ).2) se numeşte ecuaţia vectorială parametrică a curbei γ . y ) ∈ D ⊂ R2 . A 1A 2 . y( t ). k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz. j. ⎩y = y( t ) În ipotezele în care poate fi eliminat parametrul t obţinem ( γ ) : F( x. r ' ( t ) ≠ θ. y( t k )..223 - Dacă B = { i. ⎪ z = z( t ) ⎩ Definiţia 11. b] . Curba γ x. Dacă pe D sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite rezultă: ( γ ) : y = y( x ). Curba γ se numeşte netedă pe porţiuni dacă este o reuniune finită de arce netede. ⎧x = x( t ) ⎪ Fie ( γ ) : ⎨y = y( t ) . o curbă oarecare în spaţiu. b]) se numeşte netedă (sau regulată) dacă sau echivalent şi x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ) ≠ 0. b] (11. curba γ se numeşte curbă plană.. z( t )) ... y ) = 0. A n −1 ∈ ( γ ) astfel încât AA 1.b]).2. Δ = (a = t 0 < t1 < . k = 0. n. x∈J ⊂ R. atunci curba γ poate fi dată şi astfel ( γ ) : r = r ( t )..

A1. (11.. Δ = (a = t 0 < t1. Teorema 11.3. deci curba γ este rectificabilă.b].t k ] rezultă că există ξ k . k =1 n Definiţia 11. n y' ( t ) ≤ M. t k ) astfel încât: L Δ = ∑ x'2 (ξk ) + y'2 (ηk ) + z'2 ( τk ) ( t k − t k −1 ) k =1 n Cum x. A n −1. b]) .1)..b] → R . z' sunt continue pe [a. În cazul curbelor plane această definiţie coincide cu definiţia 7. Atunci L Δ = ∑ ( x( tk ) − x( t k −1 ))2 + ( y( tk ) − y( tk −1 ))2 + ( z( tk ) − z( tk −1 ))2 . Rezultă L Δ ≤ ∑ M 3 ( tk − t k −1 ) = M 3 (b − a) . y.b]). deci mărginite şi fie M > 0 astfel încât x' ( t ) ≤ M. Atunci curba γ este rectificabilă şi L( γ ) = ∫ b a ( x' ( t ))2 + ( y' ( t ))2 + z' ( t ))2 dt . z ∈ C1 ([a. (∀)t ∈ [a...b])} este majorată.3) Demonstraţie. Curba γ se numeşte rectificabilă (sau spunem că γ are lungime) dacă mulţimea { L Δ : Δ ∈ D([a. k =1 Să arătăm în continuare (11.3. .. b] . În acest caz numărul notat L( γ ) = sup L Δ se numeşte lungimea curbei γ . ηk . z pe intervalul [ t k −1. Lungimea acestei linii poligonale este L Δ = ∑ ( x( t k ) − x( t k −1 ))2 + ( y( t k ) − y( t k −1 ))2 + ( z( t k ) − z( t k −1 ))2 .1. k =1 n Din teorema lui Lagrange aplicată funcţiilor x. < t n = b) .1.224 - Punctele A.5 dată pentru lungimea graficului unei funcţii f : [a. y' . z' ( t ) ≤ M. B determină o linie poligonală ale cărei vârfuri sunt situate pe ( γ ) ... τk ∈ ( t k −1. Fie Δ∈D([a.1. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.3). y. funcţiile x' . Δ Observaţie.

Cum ϕ este continuă pe [a. Fie I = ∫a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t )dt .b]). t k ) − I + + ∑ ( x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) )( t k − t k −1 ). k = 1. p ∈ R . Vom avea L Δ − I ≤ σ Δ ( ϕ. k =1 n Fie ε > 0. m. obţinem L Δ − I ≤ σ Δ (ϕ. n avem σ Δ (ϕ... b] cu t'− t' ' < δ'ε' avem (11. y' . c. b. c k ) − I < ε şi în particular. t k ) ≤ σ Δ ( ϕ. y' ( t ' ) − y' ( t' ' ) < .. t' ' ∈ [a.225 - Vom scrie L Δ astfel: L Δ = ∑ x ' 2 ( t k ) + y ' 2 ( t k ) + z' 2 ( t k ) ( t k − t k − 1 ) + n k =1 [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' (τ ) − x' (t ) + y' (t ) + z' (t ) ](t − t ) = = σ (ϕ.b] rezultă că sunt uniform continue şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) t' . z' sunt continue pe [a.4) Cum x' . t k ] . t k ) − I + +∑ n b k =1 x '2 ( ξk ) + y '2 ( ηk ) + z'2 ( τk ) − x '2 ( t k ) + y '2 ( t k ) + z'2 ( t k ) ( t k − t k −1 ) Folosind inegalitatea a2 + b2 + c 2 − m2 + n2 + p2 ≤ a − m + b − n + c − p . n. t k ) − I + L Δ − σ Δ ( ϕ. 2 k = 1. z' ( t ' ) − z' ( t ' ' ) < 6(b − a) 6(b − a) 6(b − a) . t ) + ∑ [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' ( τ ) − x' ( t ) + y' ( t ) + z' ( t ) ]( t − t +∑ k =1 Δ n 2 2 2 2 2 2 k k k k k k k k −1 n 2 2 2 2 2 2 k k =1 k k k k k k k k −1 ) unde ϕ : [a. ϕ( t ) = x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) este o funcţie continuă pe [a.5) x' ( t ' ) − x' ( t' ' ) < ε ε ε . < t n = b) cu Δ < δ 'ε şi (∀)c k ∈ [ t k −1. pentru c k = t k . t k ) − I < ε 2 (11. Δ = (a = t 0 < t1 < . (∀)a. b] → R.b].b] este integrabilă şi atunci (∃) δ'ε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈ D([a. n vom avea σ Δ (ϕ.

226 - Fie δ ε = min( δ 'ε .6) Folosind (11.1. conform teoremei 11. t ∈ [0.5) vom avea ∑( n k =1 n x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) ) (t k − t k −1 ) < ⎛ ⎞ ε ε ε ε < ∑⎜ ⎜ 6(b − a) + 6(b − a) + 6(b − a) ⎟ (t k − t k −1 ) = 2 ⎟ k =1 ⎝ ⎠ (11.b]) cu Δ < δ ε . Observaţie. b] . ηk − t k ≤ Δ < δε . Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. ■ Exemplu.. unde a > 0 ⎪ z=t ⎩ Vom avea L( γ ) = ∫ = 2π 0 x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt = ∫ 2π 0 a2 sin2 t + a2 cos2 t + 1dt = ∫ 2π 0 a2 + 1dt = 2π a2 + 1.2π] . deci L( γ ) = I = ∫ b a x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt .4) şi (11.b]). Evident avem ξk − t k ≤ Δ < δ ε . derivabilă cu derivata continuă pe [a. Dacă M( x( t ). δ 'ε' ) şi Δ∈D([a. Δ = (a = t 0 < t1 < .. (∀) Δ ∈ D([a. . care se mai numeşte şi element de arc. Să se calculeze lungimea arcului de elice ⎧x = a cos t ⎪ ( γ ) : ⎨ y = a sin t .5) obţinem L Δ − I < ε.1). s( t ) = ∫a x' 2 ( τ) + y' 2 ( τ) + z' 2 ( τ)dτ . k = 1.b] şi s' ( t ) = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ). y( t ).. z( t )) ∈ ( γ ) cu t ∈ [a.1. de unde ds = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt . τk − t k ≤ Δ < δε . n şi folosind condiţiile (11. < t n = b) cu Δ < δ ε . t Să observăm că funcţia s este crescătoare. b] este un punct arbitrar de pe curba γ şi notăm cu s( t ) = L( AM) . (∀)t ∈ [a.

γ k ) ∈ A k −1A k . Mk ) − I < ε .. y( t k ). Definiţia 11. Evident avem σ k ∈ [s k −1. A = A 0 .1). unde D ⊂ R 3 astfel încât ( γ ) ⊂ D . γ k = z(ξ k ) . Fie Mk (α k . punctele corespunzătoare de pe curba γ . z( t k )). (∃)δε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈D([a. n . unde α k = x(ξ k ). β k . n . s k ]. b] obţinem o diviziune Δ s = (0 = s0 < s1 < . B = A n .. cu ξ k ∈ [ t k −1. Funcţia f este integrabilă pe γ dacă (∃)I ∈ R astfel încât (∀)ε > 0. < t n = b) a intervalului [a. Considerăm suma σ Δ ( f . n . γ k .. βk . coordonata curbilinie a lui Mk . t k ]. n .. k = 0. Pentru diviziunea Δ = (a = t 0 < t1 < . Fie funcţia f : D → R . unde A k ( x( t k ). k = 1.b]). Fie Δ∈D([a. < sn = L ) a intervalului [0. Fie σk = L( AMk ).1. s0 = 0 . z( t k )). numită şi coordonata curbilinie a punctului A k . Astfel un punct oarecare Mk ∈ A k −1A k poate fi precizat fie prin coordonata sa curbilinie σ k ... numită sumă integrală k =1 n curbilinie a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ s şi punctelor intermediare Mk (prin f (Mk ) înţelegem f (α k . n . β k = y(ξ k ). Fie γ o curbă rectificabilă dată prin ecuaţiile parametrice (11. Δ = (a = t 0 < t1 < . y( t k ). Mk ) = ∑ f (Mk )(sk − sk −1 ) .βk ... k = 1.227 - Vom defini în continuare integrala curbilinie de speţa întâi sau în raport cu arcul. k = 1. Fie sk = L( AA k ).. k = 1. Δ = (a = t 0 < t1 < . n . fie prin coordonatele carteziene α k . < t n = b) cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . k = 0. n avem σΔ ( f.4. Să observăm că sn = L( AB) = L( γ ) = L.b]). γ k ) ). L] . k = 1. . < t n = b) şi A k ( x( t k ).

1. z)ds .1) şi fie f: D→R.228 - Observaţie. Dacă f.Mk ) . γ γ Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor curbilinii de speţa întâi. se obţin cu uşurinţă următoarele proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi.. Teorema 11. Fie (γ) = AB şi C∈ AB .1.2. AB AC CB 3. Ca şi în cazul integralelor definite (capitolul 7) se arată că numărul real I din definiţie. Dacă f este integrabilă pe AC şi pe CB atunci f este integrabilă pe AB şi ∫ f ds = ∫ f ds + ∫ f ds . z )ds (sau γ ∫ f ( x. în ipoteza că există. y. ∫ fds ) AB γ Să observăm că ∫ f ( x. z )ds = lim σ Δ ( f . g sunt integrabile pe γ şi f ≤ g atunci ∫ f ds ≤ ∫ g ds . γ Consecinţă. Dacă f şi g sunt integrabile pe γ şi α. γ Δ →0 Proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi Pornind de la proprietăţile integralei Riemann. y. continuă. y. unde D⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. Dacă f este integrabilă pe γ şi f ≥ 0 atunci ∫ f ds ≥ 0 . Atunci funcţia f este integrabilă pe γ şi . β ∈ R atunci αf + β g este integrabilă pe γ şi ∫ (αf + βg)ds = α ∫ fds + β∫ gds γ γ γ 2. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa întâi a funcţiei f pe curba γ şi se notează: I = ∫ f ( x.

diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ k. k = 0. Vom avea σ Δ ( f . z(ξ k ))(s k − s k −1 ) . y( t ). dacă Δn∈D([a. va fi integrabilă pe [a. k = 1. y’. sk = L(AAk).n . .7) are limita 0 pentru Δ n → 0 . ξn ) = lim ∑ ϕ(ξn ) x'2 (ξn ) + y'2 (ξn ) + z'2 (ξn ) ( t n − t n −1 ) = I . ϕ( t ) = f (x( t ).b]). ξ k ∈ [t k −1. care evident este o funcţie continuă. y(ξ k ). y( t ). sk − sk −1 = ∫ tk t k −1 x'2 (ζ ) + y'2 (ζ ) + z'2 (ζ ) d ζ = = x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ). A k (x( t k ). y.7) + ∑ ϕ(ξk ) k =1 [ x ' ( η ) + y ' ( η ) + z' ( η ) − 2 2 2 k k k x ' 2 ( ξ k ) + y ' 2 ( ξ k ) + z ' 2 ( ξ k ) ( t k − t k −1 ) ] Prima sumă din ultimul membru al egalităţilor (11.n . z( ξ k )) ∈ A k −1A k . k = 1. y( t k ).229 - ∫ f ( x. Δ∈D([a. Mk ) = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ) = k =1 n = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ξk ) + y'2 (ξk ) + z'2 (ξk ) ( t k − t k −1 ) + k =1 n n (11. z( t )) . k k k k k k k n→∞ k =1 pn Folosind uniform continuitatea funcţiei ϕ x' 2 + y ' 2 + z ' 2 va rezulta că a doua sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. k = 1 n astfel încât . t k ].b]) este un şir de diviziuni cu Δ n → 0 va rezulta că n→ ∞ lim σ Δ n ( f . Fie ϕ: [a.b] şi atunci. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . y( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . Avem σ Δ ( f . y(ξ k ). z( t k )) .n . Mk (x( ξ k ).Mk ) = ∑ f (x(ξ k ). z) ds = ∫ γ b a f ( x( t ). z’ sunt continue. b Demonstraţie.. din teorema de medie (∃)ηk ∈ [t k −1. Fie I = ∫a f ( x( t ). Cum funcţia ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 este continuă.7) reprezintă o sumă Riemann corespunzătoare funcţiei ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 .b]→R. k =1 n Cum funcţiile x’. t k ]. y( t ). z( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt .

t ∈ [0.2 sunt îndeplinite şi atunci I= ∫ π 0 1 a cos t + a2 sin2 t + b2 t 2 2 2 2 π a2 sin2 t + a2 cos2 t + b2 dt = π 1 = a +b ∫ 2 dt = 0 a + b2 t 2 2 bt a2 + b2 = arctg a 0 ab = πb a2 + b2 . z( t )) b γ a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt ■ ⎧x = x( t ) Observaţie. y(t )) b γ x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) dt iar în cazul unei reprezentări explicite (γ): y = y(x). y(t ). t ∈ ⎢0.b] vom avea ⎩y = y( t ) ∫ f ( x. a ≠ b . iar a. deci k n→ ∞ n f este integrabilă pe γ şi ∫ f (x.230 - În concluzie. 2 2 γ x + y + z ⎪z = b t ⎩ Să observăm că ipotezele teoremei 11.1.Mn ) = I . y ) ds = ∫a f (x(t ). y ) ds = ∫ f (x. Exemple. 1. dacă Δn∈D([a. t ∈ [a. ∫ f ( x. x ∈ [α. z )ds = I = ∫ f (x( t ). Să se calculeze integrala x2 y2 I = ∫ x y ds . y( x )) β γ α 1 + y' 2 ( x ) dx .β]. y ≥ 0. x ≥ 0..π]. unde ( γ ) : ⎨y = a sin t .b]) cu Δ n → 0 rezultă că lim σ Δ ( f . unde ( γ ) : 2 + 2 = 1. y. b > 0. Să se calculeze integrala ⎧x = a cos t 1 ⎪ I= ∫ 2 ds . a b γ Curba (γ) este un arc de elipsă care se scrie parametric astfel: ⎧x = a cos t ⎪ (γ) : ⎨ ⎡ π⎤ y = b sin t. arctg a ab 2. În cazul curbelor plane (γ): ⎨ . ⎥ ⎪ ⎣ 2⎦ ⎩ şi atunci: .

z)=1 obţinem σ Δ (f .231 - I = ∫02 a b sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt = π ab 2 1 + cos 2t 2 1 − cos 2t dt = = + b2 ∫0 sin 2t a 2 2 2 π ab 2 b2 − a2 a2 + b2 sin 2t cos 2t + dt = = 2 ∫0 2 2 1 2 2 2 2 ′ 2 2 2 2 2 π ⎛b −a ab a +b ⎞ ⎛b −a a +b ⎞ 2 ⎟ dt = ⎜ ⎟⎜ cos 2t + =− 2 2 ∫0 ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2(b − a ) ⎝ 2 2 ⎠⎝ 2 ⎟ ⎠ π ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2 ⎟ ab ⎝ ⎠ =− 2 2 3 2(b − a ) 2 3 2 π 2 = 0 3 ⎡ ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞2 ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ab ⎢⎜ − ⎟ −⎜ = + + 2 2 ⎟ ⎜ 3 (a − b ) ⎢ ⎜ 2 2 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ab a b (a 2 + a b + b 2 ) 3 3 (a − b ) = = 3 (a 2 − b 2 ) 3 (a + b ) 3 ⎤ ⎞2 ⎥ ⎟ = ⎟ ⎥ ⎠ ⎦ Aplicaţii ale integralei curbilinii de speţa întâi 1.y. Mk ) = ∑ (sk − sk −1 ) = L(γ ) . Considerăm firul neomogen. . luând f(x. Lungimea unei curbe rectificabile În definiţia integralei curbilinii de speţa întâi. la care densitatea μ = μ(x.. γ 2.y. de unde prin trecere la limită cu k =1 n Δ →0 obţinem L(γ ) = ∫ ds . Aplicaţii mecanice Considerăm un fir material de grosime neglijabilă. care este imaginea unei curbe netede γ din R3.z) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului de pe curbă.

rectificabilă. x G = γ 1 x μ(x. . M∫ γ yG = 1 1 ∫ y μ(x. y. y.zG) sunt date de M = ∫ μ(x. ⎪z = z( t ) ⎩ (11. y k . z k ) . k = 0. βk = y (ξk ) . γ γ IOz = ∫ (x 2 + y 2 )μ(x. y.. IyOz = ∫ x 2 μ(x. z(b)) .n . y. z ) ds . t ∈ [a. z ) ds . z(a)) şi B(x(b). z ) ds . An = B. t k ].R sunt mărginite pe D. y k = y(t k ) . Mγ γ Momentele de inerţie ale firului γ faţă de planele de coordonate. z ) ds . γ γ γ IOx = ∫ (y 2 + z 2 )μ(x. IxOz = ∫ y 2 μ(x. k = 1. IOy = ∫ (x 2 + z 2 ) μ(x. n unde α k = x(ξ k ) . Fie F : D → V3 o funcţie vectorială de componente P. y. Fie Mk (α k . de extremităţi A (x(a).n . Fie Δ ∈D([a.Q. z ) ds . unde D ⊂ R3 astfel încât (γ ) ⊂ D .232 - Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG.8) o curbă simplă. z ) ds . z ) ds . axe şi respectiv pol vor fi date de IxOy = ∫ z 2 μ(x. y. Presupunem că F este mărginită pe D. A0 = A. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) şi punctele corespunzătoare de pe curbă A k (x k .yG. y. z ) ds . z G = M ∫ z μ(x. z ) ds . y. k = 0.Q. ξk ∈ [t k −1. y(a). z k = z(t k ) . y(b). γ γ 11. y.R: D → R.2. y. IO = ∫ (x 2 + y 2 + z 2 )μ(x.b]). unde x k = x(t k ) . z ) ds .b] . z ) ds . adică P. Integrale curbilinii de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) ⎧ x = x( t ) ⎪ Fie (γ ) = AB : ⎨y = y( t ) . y. γ k = z(ξ k ) . β k . γ k ) ∈ A k −1A k .

Se arată ca şi în cazul integralei definite (capitolul 7) că numărul real I din definiţie. Funcţia F este integrabilă pe curba γ dacă (∃)I∈ R astfel încât (∀) ε > 0. ( ) Observaţie.2. z ) dz (sau ∫ P dx + Q dy + R dz ) γ γ Să observăm că I = lim σ Δ F. y.z) din spaţiu şi dr = dx i + dy j + dz k atunci I = ∫ F(x. γ .y. z ) dx + Q( x. y. ∫ F(x. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . adică A = B atunci γ se mai numeşte contur şi integrala se mai notează I = ∫ F(x. Dacă curba γ este închisă. z ) dy + R( x.1. z ) dr . Definiţia 11. z )dr γ se mai 2. Mk − I < ε . este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa a doua a funcţiei F pe curba γ şi se notează: I = ∫ P( x. z(tk )). în ipoteză că există. cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . Mk = ∑ [ P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] . Astfel numeşte circulaţia vectorului F de-a lungul arcului AB .b]). y(t k ). k = 1.. ⎜ ⎟ γ ⎝ ⎠ Observaţii.233 - Considerăm suma σ Δ F. y. (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀ ) Δ ∈D([a. y. y. unde A k (x(tk ) . 1. Mk . k =1 ( ) n numită sumă integrală curbilinie a funcţiei F corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor intermediare M k. n avem σ Δ F. y. Δ →0 ( ) Dacă r = x i + y j + zk este vectorul de poziţie al punctului curent M (x. Din punct de vedere fizic I reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţa variabilă F de-a lungul arcului AB . z ) dr γ ⎛ ⎞ ⎜ sau ∫ F dr ⎟ .

z ) dr = − ∫ F(x. AC CB . Dacă γ = AB scriem γ + = AB.2. y. β ∈ R atunci αF + βG este integrabilă pe γ şi ∫ (αF + βG)dr = α ∫ F dr + β ∫ G dr . O curbă γ împreună cu unul din sensurile de parcurgere se numeşte curbă orientată. Un punct M(x (t ). y. γ − = BA .234 - 3. i) Dacă F. punctul corespunzător M parcurge γ în sens invers. În plan se consideră de obicei sensul direct cel trigonometric. y (t ).b] de la b la a. BA Alte proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa a doua care se obţin cu uşurinţă pornind de la proprietăţile integralei Riemann sunt date de Propoziţia 11. γ γ γ ii) Dacă C ∈ AB şi F este integrabilă pe arcele AC şi pe CB atunci F este integrabilă pe AB şi AB ∫ F dr = ∫ F dr + ∫ F dr . Când t parcurge intervalul [a. z k − z k −1 îşi schimbă semnul deci: AB ∫ F(x.. z ) dr . dacă se schimbă sensul de parcurs pe arcul AB atunci diferenţele x k − x k −1. Curba γ împreună cu sensul direct de parcurgere se notează cu γ + şi în mod asemănător se defineşte γ − .b] de la a la b. z(t )) ∈ (γ ) parcurge curba γ într-un sens pe care îl numim direct atunci când t parcurge continuu intervalul [a. G sunt integrabile pe γ şi α.1. Din definiţie se observă că. y k − y k −1.

Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.235 - Vom da în continuare o formulă de calcul pentru integralele curbilinii de speţa a doua. unde D ⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D. y. Mk = ∑ [P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] k =1 ( ) n Cum γ este netedă. z(t ))z' (t )]dt .. Notăm cu I integrala din membrul drept şi fie Δ ∈D([a. z(c k )) y' (ηk ) + R(x(c k ). y k = y (t k ). y.Mk ( ) astfel . t k ). k = 1. τ k ∈ (t k −1.R ) .n . Mk = ∑ [P(x(c k ).1.b] şi din teorema lui Lagrange (∃) ξ k . Mk (x (c k ). Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . t k ] . y(c k ). z )dx + Q(x. y(c k ). F = (P. Teorema 11. z(t ))y' (t ) + R(x(t ). z(c k )) x' (ξk ) + k =1 ( ) n + Q(x(c k ). k = 1. Q. z(c k )) z' (τk ) ] (t k − t k −1 ) Scriem σ Δ F. Atunci funcţia F este integrabilă pe γ şi ∫ P(x. unde A k (x k . b Demonstraţie. z k ) .2. y (t ). y(c k ). y(c k ). z sunt de clasă C1 pe [a. Vom avea σ Δ F. y. z(t ))x' (t ) + Q(x(t ). y(t ).8) şi fie F : D → V3 . ηk . z )dy + R(x. funcţiile x. c k ∈ [t k −1. Obţinem astfel σ Δ F. n astfel încât x k − x k −1 = x (t k ) − x(t k −1 ) = x' (ξk )(t k − t k −1 ) y k − y k −1 = y (t k ) − y (t k −1 ) = y' (ηk )(t k − t k −1 ) zk − zk −1 = z(t k ) − z(t k −1 ) = z' (τk )(t k − t k −1 ) . z(c k )) ∈ A k −1A k . x k = x(t k ) . k = 0. y(t ). z ) dz = γ = ∫a [P(x (t ). y k . y.b]).n . continuă. z k = z(t k ).

y(c k ). z(c k )) y' (c k ) + k =1 ( ) n + R(x(c k ).236 σ Δ F. ■ Exemple. Mk = ∑ [P(x(c k ). y ≥ 0. π]. este parcursă în sens direct. π] Vom avea I=∫ 0 0 π [ 1− cos t(− sin t) + cost(cost)]dt = 2 = ∫ − sin2 t + cos2 t dt = ∫ cos 2t dt = 0 0 π ( ) π . z(c k )) (z' (τk ) − z' (c k )) ] (t k − t k −1 ). y(c k ). Să se calculeze circulaţia vectorului v = (2x − y )i + z j + (x + 3z )k de-a lungul arcului de elice ⎧x = a cos t (γ ) : ⎪y = a sin t . Să se calculeze integrala I = ∫ 1 − x 2 dx + x dy .2. şi demonstraţia se continuă în mod asemănător cu demonstraţia teoremei 11. y(c k ).1. z(c k )) (x' (ξk ) − x' (c k )) + k =1 n + Q(x(c k ). 1. ⎨ ⎪z = a t ⎩ Vom avea: = π ∫ v dr = ∫ (2x − y ) dx + z dy + (x + 3z ) dz = γ γ ∫ [(2a cos t − a sin t )(− a sin t ) + at a cos t + (a cos t + 3a t ) a] dt = 0 π 0 = a2 ∫ − 2 sin t cos t + sin2 t + t cos t + cos t + 3t dt = ( ) a2 3 π2 + π − 4 . y(c k ). y(c k ). z(c k )) z' (c k )] (t k − t k −1 ) + + ∑ [ P(x(c k ). t ∈ [0. γ ⎧x = cos t Scriem curba γ sub forma parametrică (γ ) : ⎨ ⎩y = sin t. z(c k )) (y' (ηk ) − y' (c k )) + + R(x(c k ).. t ∈ [0. z(c k )) x' (c k ) + Q(x(c k ). unde (γ): x2 + y2 = 1. 2 ( ) 2. y(c k ). unde a ∈ R*.

y ) dx + Q(x. fixat şi M(x. Demonstraţie. y ) dy . În acest caz expresia diferenţială P(x. t ∈ [a. adică să nu depindă de γ. y ) ∈ D. ci numai de extremităţile A şi B ale curbei.9) este independentă de drum. netedă.Q: D → R.9) să nu depindă de drum în D este ca să existe o funcţie F: D → R. y ) dx + Q( x.. y(t )) y' (t )]dt = b a b = ∫a d F(x (t ). y ) dy se numeşte diferenţială totală exactă iar F primitivă a expresiei diferenţiale. Condiţia necesară şi suficientă ca integrala (11. Vom avea γ ∫ P(x.237 - Integrale curbilinii independente de drum Fie integrala AB ∫ P( x. Presupunem că există F: D → R.2. B(x2. y1 = y(a). deschisă astfel încât (γ) ⊂ D.y) ∈ D arbitrar. Ne propunem să găsim condiţiile în care integrala (11. de extremităţi A(x1. Fie A(x0. P.9) unde γ = AB este curbă simplă. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x.y2).9) nu depinde de drum. y ) ∈ D. y ) = P(x. y ) dy. Teorema 11. continue. y ) dx + Q(x. ⎧x = x( t ) . Fie (γ ) : ⎨ y = y( t ). . y ) dy = ∫ [P(x(t ). y ) = P(x. y ) dy.2. (∀)(x. b] ⎩ unde x1 = x(a). y2 = y(b). D ⊂ R2. y ) dx + Q(x. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. Presupunem că integrala (11. Suficienţa. x2 = x(b). y(t )) dt = F(x 2 .y2). y 2 ) − F(x 1. y )dx + Q(x. y(t )) x' (t ) + Q(x(t ). (∀)(x. y 1 ) dt Necesitatea.y0) ∈ D. (11.

y2) sunt . y )dy . y ) ∂y şi atunci F este diferenţiabilă în (x. y ) = ∫ P( x. y ) → P(x.y)dy. y ) dx + Q(x. O integrală independentă de drum ∫ P(x. y ) .y 2 ) x1. y ) ∈ D .238 - Fig. Observaţie. există θ∈(0. (∀)(x. deci (∃) (x.. y ) ∂x h Analog (∃) ∂F (x. unde A(x1. pentru h→0. y ) = P(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) = = ∫ P(x. B(x2. y ) dx + Q(x. y ) − F(x. ∫( (x 2 .y1). y ) . pentru h≠0 vom avea ∂F F(x + h. y )dy γ se mai notează şi astfel extremităţile curbei. Astfel. y ) = Q(x. y ) dx + Q(x.1) astfel încât F(x + h.2 Definim funcţia F: D → R astfel F(x.y)dx+Q(x.y)∈D (acest lucru este posibil deoarece D este deschisă). y ) dy = AM' AM x +h x ∫ P(x.y) = P(x. y ) = P(x + θh. Folosind teorema de medie de la integrala Riemann. y ) dx + Q(x. y ) dy = ∫ MM' P(t. AM Fie h∈ R cu h suficient de mic astfel încât M’(x+h. y ) dy . y ) − F(x. y ) dy − ∫ P(x.y1 ) P(x. y ) dt = h P(x + θh.y) şi ■ dF(x.

y ) dy = ∫ P(x.239 - Consecinţe: 1. y ) dy − ∫ P(x. adică ∂F ∂F = P. y ) dx + Q(x. Dacă integrala ∫ P(x. ∂y ∂x∂y ∂x ∂y∂x În plus. ∂x ∂y ∂P ∂ 2F ∂Q ∂ 2F = = . y ) dy. γ Într-adevăr. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. . y ) dx + Q(x. y ) = P(x. Dacă integrala (11.10) reprezintă o condiţie necesară şi suficientă ca integrala (11. y ) dx + Q(x. Q ∈C1(D) atunci F∈C2(D) şi cum folosind teorema lui Schwarz rezultă ∂P ∂Q = . = Q . D domeniu simplu conex atunci (11.3 Vom avea: ∫ P(x. n ca în figură: Fig. în D. ∂y ∂x (11. dacă P.J⊂R sunt intervale) sau mai general.9) şi să fie independentă de drum. (∀)(x. închisă atunci ∫ P(x.9) este independentă de drum şi γ este o curbă simplă. y ) ∈ D . netedă. y ) dx + Q(x. y ) dy = γ AmB BnA = AmB ∫ P(x. y ) dx + Q(x. y ) dy = 0 AnB .. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. fie A. 2. y ) dy + ∫ P(x. y ) dy este independentă de drum atunci γ (∃) F: D →R.B∈(γ) şi m. unde I. y ) dx + Q(x.10) Dacă D este un interval bidimensional (adică D=I×J. y ) dy = 0 .

y1). unde (γ ) = AB . t ∈ [x1. y ) dx + Q(x. t ) dt .. t ) dt . x 2 ] . y ) dx + Q(x. unde M0 (x 0 . dacă integrala (11. y 2 ] şi atunci y = y1 y=t ⎩ ⎩ I= = ∫ P(x. [CB] ⊂ D .y2).9) este nulă pe orice curbă închisă situată în D atunci ea este independentă de drum. y ) dy este independentă de γ drum. t ∈ [y 1.y1). t ) dt. y ) dy = ∫ x P(t. y ) dx + Q(x. unde C are coordonatele C(x2. y ) dy este F(x. A(x1. x2 1 deci y2 1 ∫ ( x 2 . y ) dx + Q(x. B(x2.240 - Observaţie. Presupunem că [AC] . Calculul integralelor curbilinii independente de drum Presupunem că integrala I = ∫ P(x. y ) dy + ∫ P(x. y 0 ) dt + ∫ y Q(x. y 1 ) dt + ∫ y Q(x 2 . CB : ⎨ . (γ) ⊂ D. y 0 ) ∈ D este un punct fixat. y ) dy = AC CB y2 y1 1 x2 x1 ∫ P(t. Fig. continue.y1 ) P(x. Se arată că. y ) dt + ∫ Q(x 2 . D ⊂ R2. P. y ) = ∫ x P(t.y 2 ) ( x1 .Q: D → R. Rezultă că o primitivă a expresiei diferenţiale P(x. x y 0 0 . y ) dx + Q(x. 4 ⎧x = t ⎧x = x 2 Vom avea AC : ⎨ .

curbă netedă. Să se calculeze: a) b) ∫ x ds . y ) = ∫0 P(t. unde D ⊂ R3 este un domeniu simplu conex. y ) 0 . netedă. Avem P(x. deci integrala dată este independentă de drum şi atunci = ∂y ∂x există F: R2→ R. . ) x y 0 0 unde (x 0 . z ) dy + R(x. y ) = (2xy + y 2 )dx + (x 2 + 2xy )dy . simplă atunci o condiţie necesară şi suficientă ca integrala ∫ P(x. y. y 0 ) dt + ∫ y Q(x.. (γ) ⊂ D.2] . y ) = ∫( x ( x. ∂P ∂Q = 2x + 2y . ∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z Exemplu. t ) dt . Să se arate că integrala ∫ (2xy + y )dx + (x 2 γ 2 + 2xy )dy este independentă de drum şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. z ) dx + Q(x.0 ) dt + ∫0 Q(x.Q∈C1(R2) . γ x ∈ [1. în D.241 - Observaţie.Q. y ) dy = ∫ x P(t. y. y. y 0 ) ∈ R 2 este un punct fixat.y)= x2+2xy. Rezultatele obţinute până acum în cazul bidimensional se extind în cazul tridimensional astfel: Dacă P.0) obţinem: F(x. y ) dx + Q(x.R ∈ C1(D).y 0 P(x. diferenţiabilă cu dF(x. Funcţia F se determină prin F(x. Q(x. Fie γ o curbă plană simplă. ∫x γ 2 y ds . z ) dz γ să fie independentă de drum este ca ∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P = = = . P. t ) dt = ∫0 0 dt + ∫0 (x 2 + 2xt )dt = x 2 y + xy2 x y x y Probleme propuse 1. . Luând (x0.y)= 2xy+y2. unde (γ ) : x + y = 1. .y0)=(0. unde (γ ) : y = ln x.

x = y . y ) = P(x. 2. (∀)(x.2π] .242 - c) d) e) ⎧x = t ⎪ xy ds . γ unde γ este frontiera mulţimii din R2 mărginită de curbele de ecuaţii y = x 2 . unde (γ ) = [ AB]. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate G al firului material omogen (γ ) : ⎧ ⎨ 3.B(3. 1+ x2 pe R2 astfel încât Să se arate că (∃)F : R 2 → R. 2x (1 − e y ) 4. γ unde γ este curba obţinută prin intersecţia suprafeţei sferice de ecuaţie x 2 + y 2 + z 2 = a 2 cu planele de coordonate. t ∈ [0. y 2 = x şi parcursă în sens invers acelor de ceasornic . Q(x. a > 0 . t ∈ [0.0. Să se calculeze a) x = a(t − sin t ) . t ∈ [− 1. y ) ∈ R 2 şi să se determine F.−1).2π]. unde (γ ) : ⎨ . Fie P. A (2. y ) dy. ∫ ⎪y = 1 − t 2 . γ ⎪ ⎩z = a sin b c) ∫ (x − y )dx − y dy .2) . d) ∫ x dy + y dz + z dx . .Q: R2→R. y ) dx + Q(x.1] γ ⎩ ∫ xyz ds . unde (γ ) : ⎨y = a cos b sin t. P(x. 2 2 x +y ⎧x = a cos b cos t ⎪ b) ∫ y dx + z dy + x dz . y ) = (1 + x ) 2 2 . ⎩x = a(1 − cos t ) ∫ γ y dx − x dy . unde (γ ) : x 2 + y 2 = a 2 şi este parcursă în sens direct . diferenţiabilă dF(x.1. y ) = ey . situată în primul octant şi parcursă în sens direct. unde (γ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a 2 .. γ ∫ γ 2y 2 + z 2 ds .

2∫ γ . i+ ∂x ∂y Să se arate că. Atunci D are arie şi Aria D = 1 x dy − y dx . Fie γ o curbă simplă. Să se calculeze ∫ ( 2. Fie f: D → R.2 ) (1. unde D⊂R2 şi fie v = grad f = ∂f ∂f j. dacă γ este o curbă simplă netedă astfel încât (γ) ⊂ D atunci ∫ v dr = 0 . f∈C2(D). 6.. γ 7. închisă.1) 2xy dx + 1 − x 2 dy 2 2 ( (1 − x ) ) +y 2 şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală.243 - 5. netedă sau netedă pe porţiuni ce limitează un domeniu D.

n ..D2. k = 1. k=1.Dn).1. închisă.….. P2 ∈A diametrul mulţimii A.. Fie A ⊂ R2. Vom nota cu D(D) mulţimea tuturor diviziunilor lui D şi pentru Δ∈ D(D).z)∈R3 : (x. Ne propunem să determinăm volumul cilindrului care se sprijină pe D.. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact cu frontiera γ = FrD.1.D2.….y)∈D. Dn ) este o diviziune a domeniului D dacă D1. vom nota cu Δ = max d(Dk ) .1.244 - CAPITOLUL 12 INTEGRALE MULTIPLE 12. are generatoarele paralele cu axa 0z şi este limitat superior de suprafaţa Σ .y. o curbă pe care o considerăm simplă.P2) reprezintă distanţa dintre punctele P1 şi P2. netedă sau k =1 n netedă pe porţiuni. Integrale duble Fie f :D → R o funcţie mărginită.P2). Definiţa 12. închisă. z = f(xy)} este o suprafaţă Σ situată deasupra planului x0y şi proiecţia ortogonală a ei pe planul x0y este domeniul D. Δ = (D1. . D2 .1. netedă sau netedă pe porţiuni. Definiţia 12. Dacă presupunem f ≥ 0 atunci graficul său Γf ={(x. unde d(P1. n . norma diviziunii Δ. Definim d(A) = sup d(P1.2. Dn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât D = U D k şi γ k = FrDk. este o curbă simplă. numit şi P1 . Spunem că Δ = ( D1.

cu f(P1).. k = 1. Din definiţie rezultă că funcţia f este integrabilă pe D dacă şi n numai dacă (∀)Δn∈D (D).f(Pn). Fie mk = inf f . f(P2). n avem Ca şi în cazul integralei definite se arată că numărul real I din definiţie. ηk ) ∈ Dk .. netedă sau netedă pe porţiuni.. n şi Dk Dk s Δ ( f ) = ∑ mk aria Dk . (∃ ) I∈R Δ = (Δ 1. y ) dx dy D ∫∫ f (x. Δ →0 ∫∫ f (x. Δn = (D1 . ⎟ ⎜ D ⎠ ⎝ lim σ Δ (f . Sumele Darboux adaus volumul cilindrului. …. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala dublă a funcţiei f pe D şi se notează I = Să observăm că ⎞ ⎛ ⎜ sau ∫∫ f dx dy ⎟ ... cu cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k .3. ηk ) ∈ Dk . generatoarele paralele cu axa Oz şi înălţimile egale. respectiv. Dn 2 p n ) cu Δn → 0 şi . închisă.Dn) şi (∀) Pk (ξ k . …. S Δ ( f ) = ∑ Mk aria Dk . Pk ) − I < ε .D2. k = 1. Să observăm că s Δ (f) ≤ σ Δ (f . σ Δ (f . cum γ k = FrDk este o curbă simplă. Δ n ) . Mk = sup f . Dacă f ≥ 0 suma σ Δ (f. corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk. Pk ) . în ipoteza că există. n .1. ηk )∈Dk . Pk ) ≤ S Δ (f ) . y ) dx dy = D Observaţie. Definiţia 12. sumele Darboux inferioară.…. .Dn. Funcţia f este integrabilă pe D dacă s Δ (f). (∀)Δ ∈ D (D). k = 1. Să observăm că Dk are arie. Pk) reprezintă volumul corpului obţinut prin reuniunea a n cilindri având ca baze pe D1. Dn . S Δ (f ) aproximează prin lipsă şi respectiv prin proprietatea ∀ ε > 0. Pk ) = ∑ f (Pk ) ariaDk. n şi σ Δ (f . D2. k =1 n numită sumă integrală dublă a funcţiei f. Δ 2 . k = 1. Δ = (D1. şi k =1 k =1 n n respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. (∃) δ ε > 0 astfel încat (∀)Δ∈D(D)..245 - Fie Pk (ξ k ... Volumul astfel obţinut aproximează volumul cilindrului din introducere.

ηk ) ∈ D k . (12. Fie I = sup {s Δ ( f ) : Δ ∈D(D)}. n avem σ Δ (f .1) Trecând în inegalităţile (12. P )) Δn n k sunt convergente către o aceeaşi Observaţie. 3 Suficienţa. Evident avem s Δ ( f ) ≤ I ≤ I ≤ S Δ ( f ) . k = 1. Pk ) : Pk ∈ Dk . Necesitatea. Conform definiţiei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D).1. mărginită.. n şi folosind următoarele relaţii dintre sumele Riemann şi Darboux: sΔ(f) = inf σΔ (f. Demonstraţie. Pk ) : Pk ∈ Dk .…. Presupunem că f este integrabilă pe D şi fie I= ∫∫ f ( x. n . k = 1. de unde 3 3 3 3 SΔ(f) – sΔ(f) ≤ 2ε < ε . SΔ(f) = sup σΔ (f. ηn ) ∈ Dn. (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ∈D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. Δ = (D1. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x. Fie f : D ⊂ R 2 → R. k = 1. (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε . Pk ) − I < I− ε .1) la infimum şi apoi la supremum după Pk∈Dk. y ) dx dy D şi ε > 0.Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k . Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫ ∫ f (x.D2. Atunci funcţia f este integrabilă pe D dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. I = {inf S Δ (f ) : Δ ∈ D(D)}. obţinem I− { } { } ε ε ε ε ≤ s Δ ( f ) ≤ I + şi respectiv I − ≤ S Δ ( f ) ≤ I + . n . Criterii de integrabilitate Teorema 12.246 - (∀) Pkn (ξn. (Criteriul lui Darboux). k ∈ 1. k = 1.2) . (∀)Δ∈ D(D). pn şirurile (σ (f. y )dx dy reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D. Pk ) < I + 3 3 (12. k k k limită.y).1. sau echivalent 3 ε ε < σ Δ (f .

Dk Dk . n . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f).1. ηk' ) ∈ Dk ... y' ') < Fie Δ∈D(D). continuă pe compactul D ⊂ R2. k = 1 n . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f).1. Din teorema 12.Dn) şi Pk (ξ k .2) rezultă 0 ≤ I − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f) < ε . ηk ) ∈ Dk .. ηk ) ∈ D k . (x’’. I şi I .D2. sunt egale. din teorema lui Cantor este uniform continuă şi atunci (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)(x’. este integrabilă pe D.. Fie I = I = I . (∀)Δ∈ D(D). y' ') = (x'− x' ')2 + (y'− y' ')2 ε . rezultă SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi atunci σΔ (f . ηk ) ∈ D k . (ξ k' . Cum f este continuă pe compactul D. Valoarea comună a celor două integrale I = I = I se numeşte integrala lui f pe D. ηk ). avem f (x' .247 - Fie ε > 0. n astfel încât ' ' ' ' . Avem sΔ(f) ≤ I ≤ SΔ(f) şi sΔ(f) ≤ σ Δ (f . y') − (x' ' . y ) dx dy = I. (∀) Pk (ξ k . adică 0 ≤ I − I < ε.y’)..1 rezultă că o functie mărginită f : D ⊂ R2 → R este integrabilă pe D dacă şi numai dacă integralele Darboux corespunzătoare. k = 1. adică funcţia f este integrabilă pe D şi ∫∫ f ( x. Pk ) − I < ε . I se numeşte integrala Darboux inferioară iar I integrala Darboux superioară. ' ' ' ' Cum f este continuă şi Dk compactă. sau σΔ (f . k = 1. Fie ε > 0. y') − f (x' ' .D2.y’’) ∈ D cu (x' . D ■ Observaţie. (∃) (ξ k . Δ = (D1. de unde sΔ(f) – SΔ(f) ≤ σ Δ (f .2... Demonstraţie. aria D < δε . Cum ε > 0 este arbitrar rezultă I = I . k = 1. Δ=(D1. Mk = sup f = f (ξk' .Dn) cu Δ < δ ε . Dacă Δ < δ ε . ηk' ). Teorema 12. mk = inf f = f (ξk .. Conform ipotezei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi folosind (12.. n . Pk ) ≤ SΔ(f). Orice funcţie f : D → R. n . k = 1.

. ≤ d ( Dk ) ≤ Δ < δε . 2. y ) dx dy ≥ 0 . Dacă f şi g sunt integrabile pe D şi f ≤ g atunci ∫∫ f (x. 5. Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫∫ f (x. ηk aria Dk < ∑ (( ) ( )) ε aria Dk = ε . y ) dx dy + β∫∫ g(x. η ) − (ξ . D 4.β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe D şi ∫∫ (αf + βg)(x. y )dx dy ≤ D ∫ ∫ f (x. Dacă f este integrabilă pe D atunci f este integrabilă pe D şi D ∫ ∫ f (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x. y ) dx dy = α ∫∫ f (x. deci k =1 aria D n SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi conform teoremei 12. y ) dx dy D D D (proprietatea de liniaritate). ηk − f ξk' . y )dx dy D D (proprietatea de monotonie). .1 funcţia f este integrabilă pe D. ηk' (ξ . şi atunci SΔ(f) – sΔ(f) = ∑ (Mk − m k )aria Dk = aria D k =1 ' ' ' ' = ∑ f ξ k' . η ) ' k ' k '' k '' k . Dacă f. y ) dx dy. ηk' − f ξ k . Dacă D = D1 ∩ D 2 unde D1.g sunt integrabile pe D şi α. (∀) k = 1 n va rezulta că ( ) ( n k =1 ) < n ε . D2 sunt domenii compacte fără puncte interioare comune şi f este integrabilă pe D1 şi pe D2 atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. y )dx dy ≤ ∫∫ g(x.1.248 - Deoarece ' ' ' ' f ξk . 3. ■ Proprietăţi ale integralei duble Folosind definiţia integrabilităţii în cazul integralelor duble şi raţionând analog ca la integrala definită se pot demonstra următoarele proprietăţi: 1. y ) dx dy D D1 D2 (proprietatea de aditivitate). y ) dx dy + ∫∫ f (x.

y )dx dy = f (ξ. adică D = Ι x J. netedă. . Fie f : [a.. b]. D 7. Teorema 12. M = sup f atunci D D m aria D ≤ ∫∫ f (x. Cu ajutorul diviziunilor Δ’ şi Δ’’ definim o diviziune Δ a intervalului bidimensional D = [a.249 - 6. D 8. Dacă f este continuă pe D atunci există un punct (ξ.< ym = d ).b]). η) ∈ D astfel încât ∫∫ f (x. η) aria D D (formula de medie). Calculul integralei duble Considerăm mai întâi cazul în care D este un interval bidimensional.d]). Fie Δ ′ ∈ D ([a. Dacă D este un domeniu compact din R 2 cu (γ) = FrD.. d] astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. curbă simplă. Dacă f este integrabilă pe D. i = 1. m . Δ′ = ( a = x 0 < x1 < . < x n = b ) şi Δ’’∈ D ([c.1. y ) dy )dx. y ) dy . b] × [c.. d] → R mărginită şi integrabilă pe [a.. J = [c. b D a Atunci ∫∫ f (x.3. Δ’’ = ( c = y0 < y1 <..d] în intervale bidimensionale de forma: Dij = [xi-1. m = inf f . b d a c Demonstraţie.xi] x [yj-1. j = 1. d] .b] x [c. unde Ι = [a. y ) dx dx = ∫ F(x ) dx = ∫ (∫ f (x. b] × [c.yj]. y ) dx dy ≤ M aria D.b]. sau netedă pe porţiuni atunci aria D = ∫∫ dx dy . n. b] există integrala F(x) = ∫ c f (x. d F este integrabilă pe [a.

1 Fie m ij = inf f .n . este integrabilă pe orice compact [xi-1. y )dy )dx şi b d a c demonstraţia este încheiată. Mij = sup f . i = 1. y)dy )dx.n obţinem ∑ ∑ mijaria Dij ≤ ∫a i=1 j=1 Δ (∫ f (x. Sumând după i = 1. y)dy )dx ≤ ∑ ∑ M aria D .xi]. S Δ (f ) = ∑ ∑ Mij aria D ij . deci ∫∫ f (x..adică s (f ) ≤ ∫ (∫ f (x. j = 1. i=1 j=1 i=1 j=1 n m n m Dacă (x. n. m . şi deci vom avea ∑ mij (y j − y j−1 )(x i − x i−1 ) ≤ ∫ x m j =1 n m xi i−1 (∫ f (x.y)∈Dij atunci mij ≤ f(x. Dij Dij Vom avea s Δ (f ) = ∑ ∑ m ij aria D ij .b]. m obţinem ∑ mij (y j − y j−1 ) ≤ ∫c f (x. ■ .3) după j = 1. m d m j =1 j =1 Cum funcţia F este integrabilă pe [a. de unde mij (y j − y j −1 ) ≤ ∫ yj y j −1 f (x.y) ≤ Mij. y )dy )dx ≤ ∑ M (y − y d m c j =1 ij j b d j −1 )(x i − x i −1 ) . y ) dy )dx ≤ S (f ) . y ) dy ≤ Mij (y j − y j −1 ) (12. y)dx dy = ∫ (∫ f (x. n m c i=1 j=1 ij ij b d a c Δ Cum f este integrabilă pe D rezultă că Ι = Ι = ∫a b d c D (∫ f (x. y ) dy ≤ ∑ Mij (y j − y j−1 ) .3) Sumând în (12.250 - Fig. i = 1.

unde ϕ1. d]. Fie f : D → R .4.b ] D ⊂ D 0 (fig. Analog. Atunci D ⎜ ∫ ∫ f (x. Fie c = inf ϕ1.. 2). ϕ 2 : [a. ψ 2 : [c.b ] [a. 1 ϕ2 (x ) F este integrabilă pe [a. adică ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . unde ψ 1. y ) dx dy = ∫ F(x ) dx = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b b a a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. Evident avem [a. b] × [c. b] există integrala F(x) = ∫ ϕ (x ) f (x. d = sup ϕ 2 şi D0 = [a.1. mărginită şi integrabilă pe D astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. un domeniu compact D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Ox dacă este definit de inegalităţile ⎧c≤y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . ϕ 2 : [a. ⎟ ⎠ Demonstraţie. d] → R sunt funcţii continue. y ) dy ⎞ dx. Teorema 12.4) unde ϕ1. y ) dy . Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact simplu în raport cu axa Oy. (12. Un domeniu D ⊂ R 2 se numeşte simplu în raport cu axa Oy dacă este definit de inegalităţile ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) .b]. b] → R sunt continue. . b] → R sunt funcţii continue.251 - Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor duble pentru domenii simple în raport cu una din axe. Cu alte cuvinte un domeniu D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Oy dacă orice paralelă la axa Oy dusă printr-un punct interior din domeniul D intersectează frontiera domeniului în două puncte.

y ) dy ⎞ dx şi demonstraţia este încheiată. (12. y ) dx dy = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. ⎟ ⎠ ■ Observaţii.b]. y ) . 1) În particular.2 Funcţia f este integrabilă pe D0.b]. Fig.4) rezultă că f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x. y ) dx dy = ∫ (∫ f (x. y ) dy = = ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. deoarece f este integrabilă pe D şi f = 0 pe D 0 \ D . din (12. y ) = ⎨ ⎧ f (x. y ) dy + ∫ d ϕ2 (x ) f (x. y ) dy = ∫ d c ϕ1 ( x ) c f (x.7) rezultă că ⎜ ∫∫ f (x. fixat avem ∫ f (x.b]. daca (x. y ) ∈ D0 \ D . y )dx dy = ∫ (∫ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x.3 rezultă că D0 ∫∫ f (x..1.5) Din teorema 12. dacă f este continuă pe domeniul compact D definit de (12.6) Să observăm că. y ) dy = ∫ 0 ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dy (deoarece f (x.5). ) . y ) = 0 pentru (x. Folosind proprietatea de aditivitate a integralei duble va rezulta că ∫∫ f (x. y ) dx dy D0 D D (12.252 - Fie funcţia f : D0 → R .7) Conform ipotezei ultima integrală din (12. daca (x. pentru x∈[a. y ) dy + ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. ) (12.6) şi (12. y ) dy dx .6) există pentru (∀) x∈[a. Cum F este integrabilă pe [a. f (x. y ) ∈ D \D . y ) dy )dx b d a c (12. y ) ∈ D ⎩ 0 .

y ) dy )dx = ∫ c dy ∫ψ ( y ) f ( x. D unde D este domeniul plan limitat de curbele de ecuaţii y = x2. 1.1] x [0.4 vom avea: . y ) = x (1 − xy) este continuă pe D. Domeniul D este simplu în raport cu ambele axe. adică ⎧c ≤ y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . y )dx dy = ∫c D d (∫ ψ 2 (y ) ψ1 (y ) f (x. unde ψ 1.253 - 2) Analog. Funcţia f (x.1.. y ) dx dy . ψ 2 : [c.3 vom avea: 1 3 2 ⎛ 2 x (1 − xy ) dy ⎞ dx = 1 ⎛ x y − x x y ⎞ 2 dx = 1 ⎛ 2x 2 − 2x 2 ⎞ dx = ⎜ ⎟ ⎟ I = ∫ ⎜∫ ⎟ ∫0 ⎜ ∫0 ⎜ ⎜ ⎟ 0⎝ 0 ⎠ 2⎟0 ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ 1 3 2 1 5 2 1 = 2⋅ x 3 2 − 2⋅ 0 x 5 2 = 0 4 4 8 − = . unde D = [0. ) 3) De obicei se scrie b ϕ 2 (x ) 1 ∫a (∫ϕ (x ) f (x. y )dy . Punctele de intersecţie dintre cele două parabole sunt O(0. 3 5 15 2.2]. Să se calculeze integrala I= ∫∫ (x − 3y ) dx dy . Să se calculeze integrala I= ∫∫ D x (1 − xy ) dx dy . y ) dy )dx = ∫a dx ∫ϕ ( x ) f ( x. dacă D este simplu în raport cu axa 0x. d] → R sunt continue şi f : D→R este continuă. Scriem domeniul D astfel D : ⎨ ⎧0 ≤ x ≤1 ⎪ ⎪ x2 ≤ y ≤ x ⎩ şi conform teoremei 12. y )dy b ϕ2 ( x ) 1 şi ∫c (∫ψ (y ) f (x. y2 = x. d ψ 2 (y ) 1 d ψ2 (y) 1 Exemple. atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. 1). 0) şi A(1.1. deci integrabilă şi conform teoremei 12.

5 2 5 4⎟ 10 ⎜2 2 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠0 3. y ) dx dy D în integrale iterate. de rază 3 şi elipsa cu centrul în origine de semiaxe 1 şi 3. adică ⎧0 ≤ y ≤1 ⎪ D:⎨ 2 .254 x 1⎛ y Ι = ∫0 ⎛ ∫ x (x − 3 y ) dy ⎞ dx = ∫0 ⎜ xy − 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ 2 ⎝ 1 2 2 1⎛ ⎞ x x x4 ⎞ 3 ⎟ 2 dx = ∫0 ⎜ x x − 3 − x + 3 ⎟ dx ⎟ ⎜ 2 2 ⎟ ⎠x ⎝ ⎠ ⎛ 5 ⎞ ⎜ x 2 3 x2 x4 3 x5 ⎟ =⎜ − ⋅ − + ⋅ ⎟ 4 2 5 ⎟ ⎜ 5 2 2 ⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ 1 = 0 2 3 1 3 3 − − + =− . x ≥ 0⎬ . Să se transforme integrala dublă I = ∫∫ f (x. ⎧ ⎫ y2 2 2 2 2 ≥ 1. atunci ⎪y ≤x≤ y ⎩ Ι= ⎛ y ⎞ ∫ 0 ⎜ ∫y 2 (x − 3y ) dx ⎟ dy = ⎝ ⎠ 1 ⎛ x2 ⎞ y ∫ 0 ⎜ 2 − 3yx ⎟ y 2 dy = ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 1 ⎛y ⎞ y4 ⎜ − 3y y − + 3 y 3 ⎟ dx ∫0 ⎜ 2 ⎟ 2 ⎝ ⎠ 1 5 ⎛ ⎞1 ⎜ 1 y2 5 4 ⎟ 2 y 1y y 3 =⎜ −3⋅ − +3 ⎟ = − . x + 9 ⎩ ⎭ Domeniul D este mărginit de cercul cu centrul în origine.. 3). Fig. 5 4 4 10 10 Dacă îl privim pe D ca domeniu simplu în raport cu axa 0x.3 . y ) ∈ R : x + y ≤ 9. unde D = ⎨(x. situată în semiplanul x ≥ 0 (fig.

y ) dx ⎞ dy. y ) dy ⎟ dx. Vom avea deci Ι1 = 3⎛ 9−x2 ⎛ 9−x2 ⎞ ⎞ f (x.. + ∫ dx ∫ − 3 1− x 2 − 9−x f (x. Vom avea Ι = ∫∫ f (x. ⎟ ⎠ În concluzie Ι= ∫ 1 0 dx ∫ 1 0 9−x2 3 1− x 2 f (x. deci poate fi scris astfel ⎧ −3 ≤ y ≤ 3 ⎪ D:⎨ 1 . . y ) dy + ∫ dx ∫ 3 1 3 2 9−x2 0 0 f (x. iar ϕ2 (x ) = 9 − x 2 .255 - Să observăm că domeniul D nu este simplu în raport cu axa Oy. y ) dy + f (x.3]. ϕ1(x ) = 3 1 − x 2 . y ) dy + ∫ dx ∫ 1 − 9−x2 Să observăm că D poate fi privit ca domeniu simplu în raport cu axa Ox. y ) dy . Pentru a aplica formula de calcul al integralelor duble pe domenii simple în raport cu axa Oy vom descompune domeniul D în domeniile D1 şi D2 prin dreapta y=0. y )dy ⎟ dx + ∫1 ⎛ ∫ − ⎝ ⎝ ⎠ 1 9−x2 f (x. 3]. pentru x ∈ [0. y ) dx dy + ∫∫ f (x. b = 3. şi atunci 2 2 ⎪ 3 9−y ≤ x ≤ 9−y ⎩ Ι = ∫ − 3 dy ∫ 1 3 3 9−y2 9− y2 f (x. ⎜∫ ∫ 0 ⎝ 3 1− x 2 1 0 ⎠ ⎝ ⎠ 1 Similar Ι2 = 3 0 ⎛ − 3 1− x 2 ⎞ ⎜ ∫ 0 ⎜ ∫ − 9 − x 2 f (x. y ) dx dy = Ι 1 + Ι 2 . pentru x ∈ [0. y ) dx.1] şi ϕ1(x ) = 0 pentru x ∈ [1. y ) dy ⎟ dx + ∫ ⎜ ∫ f (x. D1 D2 Pentru calculul lui Ι 1 ţinem seama că a = 0.

Pentru cazul general se pot consulta lucrările [8] sau [14]. t ∈ [ϕ1(b). Demonstraţie. ⎧x=a [DA ] : ⎨ ⎩ y = t.1. y )dy = ∫∫ ⎜ ∂x − ∂y ⎟dx dy. ϕ1(b)). netedă sau netedă pe porţiuni. Vom da o demonstraţie pentru cazul în care domeniul D este simplu în raport cu ambele axe. b] .4 Fie A(a. Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact mărginit de curba γ = Fr D . C(b.5. P. B(b. Fie P. ⎧x=b [BC] : ⎨ ⎩ y = t. Fig.256 - Teorema 12. b] → R sunt continue. ϕ2(b)). t ∈ [ϕ1(a). x ∈ [a. ϕ2 (b)] . ϕ2 (a)] . Atunci ⎛ ∂Q ∂P ⎞ ∫ P(x. b] . deci D este simplu în raport cu axa Oy. x ∈ [a. Q : D → R. presupusă simplă. unde ϕ1. ϕ1(a)). Q ∈ C1 (D). y ) dx + Q(x. (formula lui Green).. CD : y = ϕ 2 ( x ). . Vom avea (γ ) = AB ∪ [BC] ∪ CD ∪ [DA ] unde: AB : y = ϕ1 ( x ). ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ γ D unde sensul de parcurs pe curba γ este cel direct. ϕ 2 : [a. Fie D : ⎨ ⎧ a≤x≤b ⎩ ϕ1( x ) ≤ y ≤ ϕ2 ( x ) . D(a. închisă. ϕ2(a)).

γ deci aria unui domeniu D D compact D limitat de o curbă γ simplă. 2∫ γ .10) şi (12. ϕ2 ( x )) − P( x. netedă sau netedă pe porţiuni este aria D = 1 xdy − ydx . ϕ2 ( x ))]dx (am ţinut cont că integralele pe segmentele [BC] şi [DA] sunt egale cu 0 deoarece x este constant pe aceste segmente). y ) 2 dx = a a ϕ1 ( x ) ∂y ϕ1( x ) ∂y (12. Luând P( x.8) [P( x. Ţinând cont de formula de calcul al unei integrale duble pe un domeniu simplu obţinem: − ∫∫ D ϕ 2 ( x ) ∂P b b ϕ (x) ∂P dxdy = − ∫ dx ∫ dy = − ∫ P( x. y)dx + ∫ P( x.8) şi (12. y)dx = ∫ P( x. ϕ2 ( x ))dx = a b (12.11). y)dx + ∫ P( x. unde sensul pe curbă este cel direct. y )dx = − ∫∫ ∂y dxdy . Aplicaţie. y ) = obţinem: 2 2 ∫ − 2 dx + 2 dy = ∫∫ ( 2 + 2 )dxdy = ∫∫ dxdy = aria D . y )dx = γ AB [ BC ] CD [ DA ] = = ∫ ∫ b a b a P( x. y)dx + ∫ P( x. prin adunare. ϕ1( x )) − P( x. ϕ1( x ))]dx a b Din (12. γ ∂P (12. y ) = − y x 1 1 y x . γ ∂Q D Din (12.10) (12.. închisă. y )dy = ∫∫ ∂x dxdy . se obţine formula lui Green. Q( x.9) rezultă că ∫ P( x.257 - Ţinând seama de modul de calcul al integralei curbilinii de speţa a doua şi de sensul de parcurs pe fiecare arc de curbă obţinem: ∫ P( x.9) = − ∫ [P( x.11) ■ D Analog obţinem ∫ Q( x. ϕ1( x ))dx − ∫ P( x.

(∀) (u.v) se deplasează tot în sens direct. y )dxdy . Se arată că o transformare regulată este biunivocă. D(ϕ. adică ⎩y = ψ(u. γ ∫ xdy = ∫∫ dxdy .. Se poate deomonstra că.y) = 0. D(u. mai mult.258 - Schimbarea de variabile în integrala dublă Considerăm integrala dublă I = ∫∫ f ( x. v) ≠ 0. (∀)(u. D ⊂ R2 un domeniu compact mărginit de o curbă γ presupusă simplă. netedă sau netedă pe porţiuni (vezi [7]). Ne propunem şi calculăm aria domeniului D prin transformarea (T) în ipoteza că această transformare este regulată şi directă. închisă. prin această transformare D’ este un domeniu compact. ψ ) > 0.v)∈(γ’) se deplasează în sens direct atunci şi punctul corespunzător M(x. (u. netedă sau netedă pe porţiuni. y = ψ(u.12) rezultă: . Considerăm transformarea regulată ⎧ x = ϕ(u.y)∈D îi corespunde un unic punct (u. v ) (T ) : ⎨ . unde x = ϕ(u. ψ ∈ C1 (D’). v ) ∈ D' ⊂ R 2 . închisă. dacă un punct M’(u. Q(x.y) = x. obţinem unde sensul pe curba γ este cel direct. Luând în formula lui Green P(x. D(u. iar funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’. adică fiecărui punct (x. v) ∈ D' . v) Prin această transformare domeniul D’ mărginit de o curbă γ’ trece în domeniul D mărginit de curba γ. ψ) (u. adică. v ) (12.12) ϕ. dacă D( ϕ. unde f : D → R este o funcţie D continuă. γ D Efectuând schimbarea de variabile dată de (12.v)∈D’ şi reciproc.v). Obţinem astfel că Aria D = ∫ xdy . v ) atunci transformarea (T) este directă. iar frontiera sa γ’ = FrD’ este o curbă simplă. v ) ∈ D' .y)∈(γ).

Dacă D( ϕ. v ) ∈ D' . ψ ) dudv . ψ ) < 0. . v ) = ϕ(u.259 - ∂ψ ⎤ ⎡ ∂ψ Aria D = ∫ xdy = ∫ ϕ(u. v )⎢ du + dv = P(u. v ) ∈ D' atunci γ’ este parcursă în sens D(u. o transformare regulată de la planul uO’v la ⎩y = ψ(u. D ' D(u. ∂ψ ∂ψ ∂u ∂v ∂v ∂u D(u. v )du + Q(u. (u. v ) = ϕ(u..6. v ) invers şi analog obţinem Aria D = − ∫∫ D' În general. v )dv . ψ ) dudv . D(u. v ) . ⎝ ⎠ γ' D' Ţinând cont de teorema lui Schwarz vom avea ∂Q ∂P ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ − = +ϕ − −ϕ = ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v∂u ∂v ∂u ∂u∂v ∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ D(ϕ. ∂v ⎥ ∫' ⎣ ∂u ⎦ γ γ γ' unde P(u. netedă sau netedă pe porţiuni şi ⎧ x = ϕ(u. v )du + Q(u. ψ ) dudv . ∂v ∂u ⎛ ∂Q ∂P ⎞ Aplicând formula lui Green pentru ultima integrală obţinem: ∫ P(u. închisă. Aria D = ∫∫ D(ϕ. Fie în planul uO’v un domeniu compact D’ cu frontiera γ’ o curbă simplă. dacă (T) este o transformare regulată se obţine Aria D = ∫∫ D' D(ϕ. v ) (12.1. (∀)(u. v ) ∂ψ ∂ψ şi Q(u. v ) D(ϕ. D(u.13) Teorema 12. v )dv = ∫∫ ⎜ ∂u − ∂v ⎟dudv . ψ ) = − = ∂u ∂v = . v ) (T ) : ⎨ . v ) ∂u ∂v În concluzie. v ) Observaţie. v ) planul xOy astfel încât funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’.

adică ρ ∈ [0.ηk)∈Dk. diviziunea Δ şi punctele intermediare Mk. v )) D(ϕ. ψ ) (uk . M'k (uk . θ ∈ [0. D2. n . D(u. v k ) aria D' k = σ Δ ' (F. D(u. ….15) obţinem (12.14) Demonstraţie. ψ(u.260 - Dacă D = T(D’). v ). vk)∈D’k astfel încât Aria Dk = D(ϕ. v k )aria D'k = D(u.13) vom avea Aria Dk = ∫∫ Dk D(ϕ. ψ ) dudv. rezultă D( x. v k )) k =1 n n D(ϕ. ηk = ψ(uk. ψ(u. v ) (12. Dn) a domeniului D. diviziunea Δ’ şi punctele intermediare M’k este egală cu o sumă Riemann relativ la funcţia f. y ) = ρ şi atunci D(ρ.. v k ). n există un punct (uk. ⎩ y = ρ sin θ D ■ În cazul schimbării în coordonate polare. v ) medie rezultă că pentru fiecare k = 1. ψ ) dudv . ηk ) aria Dk = k =1 n = ∑ f (ϕ(uk .15) unde F(u. Fie Δ’ = (D’1. v ) Rezultă că orice sumă Riemann relativ la funcţia F. v k ). Vom avea: σ Δ ( f . k =1 (12. D(u.2π] . D' . Din (12. Mk ) = ∑ f (ξk .M' k ). ψ(uk . R]. k = 1. D’n) o diviziune a compactului D’. v ) = f (ϕ(u.vk). v ) = ∑ F(uk . θ) ∫∫ f ( x. n şi din teorema de D(u. v ) Fie ξk = ϕ(uk. Obţinem astfel o diviziune Δ = (D1. ψ ) . y)dxdy = ∫∫ f (ϕ(u. ψ ) (u k . n şi evident Mk(ξk. n îi corespunde un domeniu Dk ⊂ D. Din existenţa celor două integrale şi prin trecere la limită în relaţia (12. D’2. Observaţie. v ). v k ) aria D'k . ⎧ x = ρ cos θ (T ) : ⎨ . v )) D D' D(ϕ. γ = T(γ’) şi f : D→ R este o funcţie continuă atunci ∫∫ f ( x. y )dxdy = ∫∫ f (ρ cos θ.vk).14). k = 1. …. k = 1. ρ sin θ)ρdρdθ . Prin transformarea regulată (T) fiecărui domeniu D’k. k = 1.

⎟= 4 ⎝ 16 25 ⎠ 1600 Aplicaţii ale integralei duble 1.y) = 1. y = ρsinθ. Dacă f(x.y). y )dxdy . yG) sunt date de M= 1 1 ∫∫ xρ( x. (∀) (x. Coordonatele centrului de greutate al unei plăci plane Fie D ⊂ R2 un domeniu compact care este imaginea unei plăci plane la care densitatea ρ = ρ(x.. unde ( 4 + x 2 + y 2 )3 D:x2 + y2 ≤ 1. θ∈[0.y)∈D atunci integrala cilindrului. Calculul volumelor şi ariilor Dacă f : D ⊂ R2 → R este o funcţie continuă şi pozitivă atunci integrala ∫∫ f ( x. ρ∈[0. Să se calculeze integrala I = ∫∫ D dx dy . M D D ∫∫ ρ( x. D xG = Dacă placa este omogenă (ρ = const > 0) atunci . are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x.y) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului din domeniu. Efectuând schimbarea de variabile x = ρcosθ. Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG. y )dxdy. adică Aria D = ∫∫ dxdy D reprezintă aria bazei ∫∫ dxdy D 2. y ≥ 0. y G = M ∫∫ yρ( x. y )dxdy.π]. y )dxdy D reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D.261 - Exemplu.1] obţinem ρdρ 1 = −π ⋅ ( 4 + ρ 2 )−2 I = ∫ 0 dθ ∫ 0 2 3 (4 + ρ ) 4 π 1 1 0 π⎛ 1 1 ⎞ 9π = ⎜ − .

262 - xG = ∫∫ xdxdy D aria D . (u.v). v )k . j.v)∈D}. v ) ⎪ : ⎨ y = y(u.2.v). . D 12. v ).v).16) Dacă B = { i. Vom nota cu (Σ) = Im Σ = {( x(u. numită şi ecuaţia vectorială parametrică a suprafeţei Σ. k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz atunci suprafaţa Σ poate fi dată şi astfel: (Σ) : r = r (u. Integrale de suprafaţă Fie D ⊂ R2 un domeniu compact. Σ(u.v).v)).17) unde r (u. v ) ⎩ (12. y )dxdy şi respectiv D D IO = ∫∫ ( x 2 + y 2 )ρ( x. z = z(u. IOy = ∫∫ x 2ρ( x.v) reprezintă ecuaţiile parametrice ale suprafeţei Σ şi scriem: (Σ) ⎧ x = x(u. yG = ∫∫ ydxdy D aria D .v). y )dxdy .2. z(u. v ) = x(u.v) = (x(u. (u.v))∈R3: (u.. v )i + y(u. Definiţia 12. 3. y = y(u. Ecuaţiile x = x(u.1. Se numeşte pânză parametrizată sau suprafaţă parametrizată în spaţiul R3 orice funcţie continuă Σ : D →R3. z(u.v). v ) j + z(u. Momentele de inerţie ale unei plăci plane Momentele de inerţie ale plăcii plane D faţă de axe şi respectiv pol sunt date de I Ox = ∫∫ y 2 ρ( x. y )dxdy . v ) ∈ D ⎪ z = z(u. v ). y(u. y(u. imaginea suprafeţei Σ. v ) ∈ D (12.

5 . (u.263 - În ipotezele în care pot fi eliminaţi parametrii u şi v din ecuaţiile (12. v ) D(u.2. Suprafaţa Σ se numeşte netedă (sau regulată) dacă x.z)∈V ⊂ R3. netedă.2.z ∈ C1(D) şi A2 + B2 + C2 ≠ 0 pe D.20) Suprafaţa Σ se numeşte netedă pe porţiuni dacă există o diviziune Δ = (D1. unde A= D( y.19) Definiţia 12.Dn) a lui D astfel încât suprafeţele ⎧ x = x(u. y ) D( z. (12.y. (x.y. v ) .16) şi fie P0(u0.18) Dacă pe V sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite.y).D2.…. x ) . forma implicită.v0)∈(Σ) un punct fixat (fig. ⎪ z = z(u. (x. v ) → r (u.y)∈D0 ⊂ R2. 5). dată prin ecuaţiile parametrice (12. D(u. (12. z ) . v ) B= D( x. k = 1 n să fie netede. Fig. v ) ⎩ Considerăm suprafaţa Σ simplă. suprafaţa Σ se scrie echivalent (Σ) : z = z(x. . v ) ⎪ (Σk ) : ⎨ y = y(u.. D(u.y. v ) (12. forma explicită.z) = 0. Suprafaţa Σ se numeşte simplă dacă funcţia (u.16) obţinem (Σ) : F(x. v ) ∈ Dk . C= . v ) este injectivă.

v 0 ) = x(u.19) atunci N = −p i − qj + k . v )k .. v )i + y(u0 . Σ forma Observaţie. Versorul vectorului normal N va fi n= N N = r 'u ×r 'v A i + Bj + C k .2. v 0 ) j + z'v (u0 . Vectorii directori ai tangentelor în P0 la curbele (γu) şi (γv) vor fi r 'u (u0 . Din identitatea lui Lagrange r 'u ×r 'v 2 = r 'u 2 r 'v 2 − (r 'u ⋅r 'v )2 şi folosind notaţiile 2 2 2 2 E = r 'u = x'u + y'u + z'u . . adică unghiul dintre curbele de coordonate γu şi γv este diferit de zero. v 0 )i + y(u. dată prin ecuaţiile parametrice (12. G = r ' 2 = x' 2 + y' 2 + z' 2 . v 0 )k . v 0 )i + y'u (u0 .20) exprimă faptul că r 'u × r 'v ≠ θ . Se numeşte element de arie al suprafeţei diferenţială notată dσ şi definită astfel: dσ = r 'u ×r 'v dudv .264 - Pentru u = u0 şi respectiv v = v0 obţinem pe suprafaţa Σ curbele ( γ u ) : r (u.18) se arată că N = F' x i + F' y j + F'z k . Definiţia 12. De asemenea. v ) = x(u0 . unde p = z’x.19) atunci dσ = 1 + p2 + q2 dxdy . ( γ v ) : r (u0 . această condiţie asigură existenţa vectorului N normal la suprafaţa Σ în P0. v 0 )k si rv ' (u0 . iar dacă este dată prin forma explicită (12. N = r 'u ×r 'v = A i + Bj + C k .3. v 0 ) j + z(u. netedă. = r 'u ×r 'v A 2 + B 2 + C2 Dacă suprafaţa Σ este dată prin forma implicită (12. v 0 ) = x'u (u0 . v 0 ) j + z'u (u0 .16). deci condiţia de regularitate (12. q = z’y. Fie Σ o suprafaţă simplă. v ) j + z(u0 . v 0 )k . F = r ' u ⋅r ' v = x' u x' v + y' u y' v + z' u z' v obţinem v v v v dσ = EG − F2 dudv . numite şi curbe de coordonate. Dacă suprafaţa Σ este dată sub forma explicită (12. Să observăm că r 'u × r 'v = A i + Bj + C k . v 0 )i + y'v (u0 . v 0 ) = x'v (u0 .

dată prin ecuaţiile parametrice (12. mărginită. yk. D2. închisă. unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ) ⊂ V. Pk ) − I < ε .2. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [8]. Fie Δ = (D1.16) D este simplă. n unde xk = x(uk. Dacă suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12.265 - Definiţia 12. Funcţia f este integrabilă pe suprafaţa Σ dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. (Σ k ) : ⎨y = y(u. Dn) o diviziune a compactului D şi ΔΣ = (Σ1.5.1.4.2. netedă atunci Σ are arie şi Aria Σ = ∫∫ EG − F 2 dudv este ■ independentă de reprezentarea parametrică (12. …. k = 1. v ) ∈ Dk . D2. . zk)∈(Σk). (u. k = 1. k = 1. Suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ∈D(D). Σ2. n .2.. vk). Fie f : V → R. …. n avem σ Δ ( f. v ) ⎩ Fie Pk(xk. k = 1. k =1 n Definiţia 12. În acest caz. v ) . Integrale de suprafaţă de speţa întâi (sau în raport cu aria) Fie Σ o suprafaţă simplă. ⎪ z = z(u. Teorema 12. vk). Considerăm suma σ Δ ( f . ….16) are arie dacă integrala dublă ∫∫ D EG − F 2 dudv există şi este finită. yk = y(uk. [14] sau [19]. vk). Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk∈ (Σk). Δ = (D1. valoarea integralei duble reprezintă aria suprafeţei Σ. netedă. vk)∈Dk. (uk. n .Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σ k . v ) ⎪ diviziunea corespunzătoare a suprafeţei Σ. Σn) ⎧x = x(u. zk = z(uk.16). netedă sau netedă pe porţiuni (deci D are arie). unde D ⊂ R2 este un domeniu compact limitat de o curbă simplă.16).

Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σk = k =1 n = ∑ f ( x(uk . k = 1. (u. vk). n . z(u. ηk ) aria Dk . Din teorema 12. y(u.2. y k . …. z)dσ = ∫∫ f ( x(u. v )) Σ D EG − F2 dudv . v ). ∫∫ f ( x(u. v ) ⎩ xk = x(uk. ■ . v k )) − f ( x(ξk .1 avem Aria Σ = ∫∫ EG − F2 dudv şi din teorema de medie D (∃) (ξk. n. atunci f este integrabilă pe Σ şi ∫∫ f ( x. v ) ⎪ Pk ∈ (Σk ) : ⎨y = y(u. ηk)∈Dk astfel încât Vom avea: Dk ∫∫ EG − F2 dudv = (EG − F2 )(ξk . Dacă suprafaţa Σ este simplă. k = 1. v ) . ηk ) aria Dk + k =1 n + ∑ [f ( x(uk . k = 1. z )dσ . n . zk ) unde ⎪ z = z(u. D2. Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala de suprafaţă a funcţiei F pe Σ şi se notează I = ∫∫ f ( x. y(uk . ηk ) aria Dk = k =1 n n = ∑ f ( x(ξk . σ Δ ( f . ⎧x = x(u. Funcţia g(u. y. v k ). Dn) o diviziune a lui D. vk)∈Dk.. y(ξk . Pk ) . v ). Fie Δ = (D1. netedă. ηk )) (EG − F2 )(ξk .vk). y(ξk . iar funcţia f este continuă. y(uk . ηk ) aria Dk . Demonstraţie. Δ →0 Teorema 12. y(u. v ) ∈ Dk . z(ξk . v ). v )) EG − F2 limita primei sume pentru Δ → 0 este D este continuă şi atunci EG − F 2 dudv . ηk ). y.2. v k ). ηk ). z(u. z(uk . vk). z(u. yk=y(uk.266 - Observaţie. y. v ). v )) Folosind uniform continuitatea lui f rezultă că a doua sumă are limita zero pentru Δ → 0 şi demonstraţia este încheiată. ηk ))] ⋅ k =1 ⋅ (EG − F2 )(ξk . z)dσ = Σ lim σ Δ ( f . ηk ). y(u.2. (uk. z(uk . Pk ( x k . v ). z(ξk . Σ Să observăm că ∫∫ f ( x. v k )) (EG − F2 )(ξk . v ). v k ). ηk ). v ) = f ( x(u. v k ). zk = z(uk.

iar D = {(x.. z)dσ = ∫∫ f ( x. y )) Σ D 1 + p2 + q2 dxdy .267 - Observaţie. Cum p = ∂z ∂z = 2x.6. Deoarece într-un punct M de pe suprafaţa normalei la suprafaţă şi anume n1 = n = r 'u × r 'v r' × r' . . Definiţia 12. a].y)∈R2 : x2 + y2 ≤ a2}. Să se calculeze integrala I = ∫∫ zdσ .y) va rezulta că ∫∫ f ( x. Exemplu. r 'u ×r 'v r 'u ×r 'v o suprafaţă bilateră împreună cu o alegere. În cazul unei reprezentări explicite (Σ) : z = z(x. θ ∈ [0. n2 = − n = − u v . (x.2π] obţinem I= ∫ 2π 0 dθ ∫ a 0 1 + 4ρ2 ρ3dρ = 2π∫ ρ3 1 + 4ρ2 dρ .y)∈D. q = = 2y. Suprafaţa Σ se numeşte bilateră (sau cu două feţe) pe D Σ putem considera doi versori ai dacă versorul normalei n este o funcţie continuă în fiecare punct M∈(Σ). Nu orice suprafaţă are două feţe. y. Integrale de suprafaţă de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) Fie Σ o suprafaţă simplă. netedă. Σ unde (Σ) : z = x2 + y2. Efectuând schimbarea de variabilă în coordonate polare x = ρ cos θ. Observaţie. z( x. Cel mai simplu exemplu în acest sens este banda lui Mobius. y. rezultă I = ∂x ∂y ∫∫ ( x D 2 + y 2 ) 1 + 4 x 2 + 4 y 2 dxdy . suprafeţe pe care. cu o fixare a unuia din cei doi versori ai normalei se numeşte suprafaţă orientată. y = ρ sin θ . 0 a care se calculează folosind metoda integrării prin părţi. ρ ∈ [0.2. printr-o deplasare continuă normala îşi schimbă direcţia în mod continuu şi revine în punctul iniţial cu sensul opus sensului iniţial. Există suprafeţe cu o singură faţă.16). definită de ecuaţiile parametrice (12.

r 'u × r 'v r 'u × r 'v numite şi cosinuşi directori ai normalei la suprafaţă. Notând cos αdσ = dydz. Σ Σ unde n = cos α i + cos β j + cos γ k . R : Σ →R sunt continue pe (Σ).faţa suprafeţei Σ definită de n(cos α. y. cosγ al normalei la suprafaţă în punctul M∈(Σ).− cos β. Vom nota cu Σ+ faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei Σ . cos β. o răsucim şi o lipim astfel încât A să coincidă cu C şi B cu D (vezi fig. R) un câmp vectorial continuu pe Σ. z) cos α + Q( x. cosβ. cos βdσ = dzdx. β. z) cos β + R( x. cos γdσ = dxdy . y. γ reprezintă unghiurile formate de versorul n cu vectorii i. Fie v (P. Fig. cos γ ) şi cu − n( − cos α. Q. integrala de suprafaţă de speţa a doua a câmpului vectorial v pe suprafaţa Σ+. notată cu ∫∫ v n dσ Σ se înţelege numărul real definit prin ∫∫ v n dσ = ∫∫ [P( x. Prin definiţie. adică funcţiile P. vom avea . z) cos γ ]dσ .6 Presupunem că suprafaţa coordonatele versorului n = Σ este orientată şi fie cosα.− cos γ ) .268 - Pentru a o obţine luăm o foaie de hârtie dreptunghiulară ABCD. Să observăm că α. y. 6).. j şi respectiv k . Q.

a2). de unde EG − F 2 = a 4 sin 2 ϕ şi F = x ' θ x ' ϕ + y ' θ y ' ϕ + z' θ z' ϕ = 0 . 2z. cos β. F’z (unde F(x.y. Valoarea integralei ∫∫ v n dσ Σ reprezintă fluxul câmpului de vectori v prin suprafaţa Σ. y. a ∫∫ Σ O reprezentare parametrică a părţii de sferă este ⎧ x = a cos θ sin ϕ π ⎪ (Σ ) : ⎨ y = a sin θ sin ϕ . a a a Rezultă că I = 1 ( xy + yz + 3 xz)dσ . Să se calculeze integrala I = ∫∫ ydydz + zdzdx + 3 xdxdy . Exemplu .269 - ∫∫ v n dσ = ∫∫ P( x. F’y.y. z)dzdx + R( x. y. a > 0. y. 2 ⎪ z = a cos ϕ ⎩ 0≤ϕ≤ π .z) = x2+y2+z2 . 0 ≤ θ ≤ . z)dydz + Q( x. unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. Observaţii. cos γ ) . Vectorul director al normalei la suprafaţă într-un punct arbitrar M(x.. unde Σ+ este faţa exterioară a sferei de Σ+ ecuaţie x2+y2+z2 = a2. z)dxdy = − ∫∫ v n dσ . Σ− Σ 2. Σ Σ+ notaţie frecventă. iar versorul normalei asociat feţei exterioare este: n= N N = x yr z i+ j+ k. 2y. situată în primul octant. z)dydz + Q( x. adică 2x. y. z)dxdy . y. 2 Vom avea: 2 2 E = x'2 + y'θ + z'θ = a 2 sin2 ϕ θ 2 2 G = x ' ϕ + y ' 2 + z' ϕ = a 2 ϕ . y. ∫∫ P( x.z)∈(Σ) are coordonatele F’x. z)dzdx + R( x. 1.

Q.7 Dacă P. R : V → R sunt de clasă C1 pe V. z)dy + R( x. cos β.. cos γ ) . z)dx + Q( x. y. definită de ecuaţiile parametrice (12. simplu şi neted γ (fig. netedă. unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ)⊂V atunci vom avea: ∫ P( x. iar sensul de parcurs pe curba γ este cel asociat feţei corespunzătoare (curba γ este parcursă astfel încât un observator ce se deplasează pe γ să lase tot timpul la stânga faţa Σ+). y.7). y. . z)dz = γ ∫∫ ⎜ ∂y − ∂z ⎟dydz + ⎜ ∂z − ∂x ⎟dzdx + ⎜ ∂x − ∂y ⎟dxdy. care se sprijină pe conturul închis. Fig.16). orientată.270 - I= 1 2 2 2 2 ∫∫ (a sin θ cos θ sin ϕ + a sin θ sin ϕ cos ϕ + 3a cos θ sin ϕ cos ϕ) ⋅ a D ⋅ EG − F2 dθdϕ = = a3 ∫∫ (sin θ cos θ sin3 ϕ + sin θ sin2 ϕ cos ϕ + 3 cos θ sin2 ϕ cos ϕ)dθdϕ = D ⎛1 ⎞ = a3 ∫ 2 ⎜ sin3 ϕ + sin2 ϕ cos ϕ + 3 sin2 ϕ cos ϕ ⎟dϕ = 2a3 . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Σ+ ⎛ ∂R ∂Q ⎞ ⎛ ∂P ∂R ⎞ ⎛ ∂Q ∂P ⎞ unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. 0 ⎝2 ⎠ π Formula lui Stokes Fie Σ o suprafaţă simplă.

cum Fr Vk este o suprafaţă simplă. …. închisă. k =1 n suma integrală triplă a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk∈Vk. Atunci formula lui Stokes se poate scrie vectorial astfel: ∫ vdr = ∫∫ rotv ⋅ n dσ γ Σ şi din punct de vedere fizic această formulă exprimă faptul că circulaţia vectorului v pe bordul γ al unei suprafeţe Σ este egală cu fluxul rotorului lui v prin această suprafaţă. ■ Observaţie. P2 ) .. y. Vn) este o diviziune a domeniului compact V dacă V1. mărginită.271 - Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. închisă. ηk. netedă sau netedă pe porţiuni. d( Vk ) = sup dist(P1. . …. y. Vom nota cu D(V) mulţimea tuturor diviziunilor lui V şi pentru Δ∈ D(V). z ) j + R( x. Fie f : V → R. V2. k = 1. τk)∈Vk. netedă sau netedă pe porţiuni. y. Pk ) = ∑ f (Pk ) volVk .P2 ∈Vk Să observăm că Vk are volum. Q. închisă. z ) = P( x. Δ=(V1. Se arată că un astfel de domeniu are volum (vezi [14]). Spunem că Δ = (V1. y. Vn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât V = U Vk şi k =1 n Σk = Fr Vk. Integrale triple Acestea se definesc în mod analog cu integralele duble. Vn) vom nota cu Δ = max d( Vk ) . adică v ( x. V2. z )k .n este diametrul domeniului Vk. k = 1.z)∈V. (∀) (x.3. 12. P1. norma diviziunii Δ. Fie v câmpul vectorial definit de funcţiile P. netedă sau netedă pe porţiuni. …. z )i + Q( x. Pk(ξk. n şi σΔ ( f . n este o suprafaţă simplă. unde d(Vk) k =1. R. V2.y.

dacă f este continuă pe V atunci f este integrabilă pe V. k = 1. Δ = (V1. Δ →0 Ca şi în cazul integralelor duble se arată că o funcţie mărginită f : V → R este integrabilă dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. …. atunci ∫∫∫ f ( x. V2. Δ = (V1. S Δ ( f ) − sasemenea. ϕ2 : D → R sunt continue. Să observăm că sΔ ( f ) ≤σ Δ ( f . y. y ) ϕ1 ( x . y ) ∈ D . cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk avem De Δ ( f ) < ε . Vn). y ) ⎩ proiecţia domeniului V în planul xOy şi ϕ1. n .. (∀) Δ ∈ D(V). k = 1. …. y ) f ( x. V Să observăm că ∫∫∫ fdV = V lim σΔ ( f . x ≥ 0. z )dz dxdy . Să se calculeze integrala I= ∫∫∫ zdxdydz . Pk ) − I < ε . …. V2. n avem σ Δ ( f. . y. Vn). z ≥ 0.3. Pk ) ≤ S Δ ( f ) . z )dxdydz (sau V ∫∫∫ fdV ). Exemplu. z)dxdydz = ∫∫ (∫ V D ϕ 2 ( x. ) Proprietăţi asemănătoare cu cele de la integrale duble se obţin şi pentru integralele triple. cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk. Δ = (V1. y ≥ 0. Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala triplă a funcţiei f pe domeniul V şi se notează I = ∫∫∫ f ( x. k = 1. S Δ ( f ) = ∑ Mk volVk Vk Vk k =1 k =1 n n sumele Darboux inferioară şi respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. unde V este definit de inegalităţile V V : x + y + z ≤ 1. Definiţia 12. iar dacă V este un domeniu simplu în raport cu axa Oz. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ ∈ D(V).1. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D(V). Funcţia f este integrabilă pe V dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. V2. n şi sΔ ( f ) = ∑ mk volVk . y. adică ⎧ (x. Pk ) . Vn) şi (∀) Pk∈Vk. y ) ≤ z ≤ ϕ2 ( x. Mk = sup f .272 - Fie mk = inf f . unde D ⊂ R2 este un domeniu compact care este V:⎨ ϕ1( x.

v. unde D = {(x. z )dxdydz . y ) ∈ D V:⎨ . w ) ∈ V ' . v. v. w ) ⎪ z = z(u.z∈C1(V’). adică x.y. ⎧ ( x.273 - Domeniul V este simplu în raport cu axa Oz. ≠ 0 pe V’. z ) ⎪ T : ⎨y = y(u. v.y)∈R2 : x + y ≤ 1. w ) . ⎩ 0 ≤ z ≤ 1− x − y Vom avea I = ∫∫ dxdy ∫ D 1− x − y 0 zdz = ∫∫ D z2 2 1− x − y dx dy = 0 = 1 1 2 2 2 ∫∫ (1 − x − y ) dxdy = 2 ∫∫ ( x + y + 1 − 2x − 2y + 2xy)dxdy . În aceste condiţii avem: . v. Considerăm transformarea regulată ⎧x = x(u. y ≥ 0}. y. V ⊂ R3 este un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. w ) D( x. 2 D D Cum D este un domeniu simplu în raport cu axa Oy. închisă. y. 2 0⎝ 3 3⎠ 24 Schimbarea de variabilă la integrala triplă Considerăm integrala triplă I = ∫∫∫ f ( x. z ) ⎩ V’⊂ R3 este un domeniu compact. (u. adică D : ⎨ rezultă I= 1− x 1 1 dx ∫ ( x 2 + y 2 + 1 − 2x − 2y + 2xy ) = 0 2 ∫0 y2 y2 1− x 1 1 1 = ∫ ( x 2 y + y 3 + y − 2xy − 2 + 2x ) = 0 2 2 2 0 3 ⎧ 0 ≤ x ≤1 ⎩ 0 ≤ y ≤ 1− x = 1 1⎡ 2 1 3 2 2⎤ ∫ 0 ⎢x (1 − x ) + 3 (1 − x ) + 1 − x − 2x(1 − x ) − (1 − x ) + x(1 − x ) ⎥ dx = 2 ⎣ ⎦ x3 1 1 2 1 3 2 = ∫ (x − x + − x + x − + 1 − x − 2x + 2x 2 − 1 + 2x − x 2 + x − 2x 2 + x 3 ) dx = 0 3 3 2 1 1⎛ 1 1⎞ 1 = ∫ ⎜ − x 3 + x 2 − x + ⎟ dx = . unde D(u. x ≥ 0. netedă sau netedă pe porţiuni. unde f : V → R este o V funcţie continuă..

.R]. iar jacobianul transformării este J = D( x. z ) = ρ2 sin ϕ . y. numită şi formula integrală a lui Gauss-Ostrogradski.2π]. În cazul coordonatelor cilindrice transformarea T este ⎧x = r cos θ ⎪ (T ) : ⎨ y = r sin θ . z )k . θ ∈ [0. z) numită formula schimbării de variabile la integrala triplă. Expresia diferenţială notată dv şi definită astfel dv = numeşte element de volum. . cos γ ) . y. π] . z )i + Q( x. v. h] . cos β. ϕ) 2 ∫∫∫ f ( x. R]. z(u. y. închisă. ρ sin θ sin ϕ. r sin θ. z)dx dy dz = ∫∫∫ f (ρ cos θ sin ϕ. y(u. v. w ) ρ ∈ [0. unde Σ+ este faţa ∂z ⎟ ⎠ suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. z) dudvdz se D(u. z ) = r . netedă sau netedă pe porţiuni şi un câmp de vectori v ( x. În aceste condiţii avem: ∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy = ∫∫∫ ⎜ ∂x + ∂y ⎜ ⎝ Σ+ V ⎛ ∂P ∂Q + ∂R ⎞ ⎟dxdydz . z) rdrdθdz . θ. de clasă C1 pe domeniul V. v. z ) j + R( x. y. bilaterală. w ).2π]. deci D(ρ. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. y. z ) ∫∫∫ f ( x. w ) dudvdw V V' D( x. V V' Formula lui Gauss-Ostrogradski Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă Σ.274 - ∫∫∫ f ( x. y. z)) D(u. y. iar jacobianul transformării ⎪ z=z ⎩ este J = D( x. z ) = P( x. v. z)dxdydz = ∫∫∫ f (r cos θ. v. y. simplă. z ∈ [0. deci D(r. θ. În cazul coordonatelor sferice transformarea T este ⎧ x = ρ cos θ sin ϕ ⎪ (T ) : ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ . y. z)dxdydz = ∫∫∫ f ( x(u. ρ ∈ [0. ρ cos ϕ) ρ V V' sin ϕ dρ dθ dϕ . w ). ϕ ∈ [0. ⎪ z = ρ cos ϕ ⎩ D( x. θ ∈ [0. y. y.

Folosind coordonatele polare să se calculeze: a) b) ∫∫ D x 2 + y 2 dxdy. y ≤ x 2 . 2π 2 Probleme propuse 1. 0≤y≤ . unde a > 0. θ ∈ [0. A(1..−1). Să se calculeze integrala I = ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . .y)∈R2 : x2+y2 ≤ 2}.1) .275 - Observaţie. Să se calculeze: a) b) c) d) e) ∫∫ 1 + sin x sin y dxdy. D : x 2 + y 2 ≤ 2y. D : x 2 + y 2 ≤ a 2 . Q = y. xy ≥ 1. ∫∫ D x 2 − y 2 dxdy. D = ΔOAB. Trecând la coordonatele polare: x = ρcosθ. ∫∫ ydxdy. y = ρsinθ. y ≥ − x . ∫∫ (1 − y )dxdy. R = z şi integrala devine I = ∫∫∫ 3dxdydz = 3 ∫∫∫ dxdydz = 3 ∫∫ dxdy ∫ x V V D 4−x2 −y2 2 +y2 dz = 3 ∫∫ 2(2 − x 2 − y 2 )dxdy D unde D = {(x. y = 1. Vom aplica formula lui Gauss cu P = x. obţinem I = 6 ∫0 dθ∫ 0 (2 − ρ 2 )ρdρ = 12π . Formula lui Gauss-Ostrogradski se poate scrie vectorial astfel: ∫∫ v n dσ = ∫∫∫ divvdxdydz . ∫∫ arcsin D x + y dxdy. x + y = 1.2π] . Σ V Exemplu. 2 2 ∫∫ (1 + y ) D D 1 2 dxdy. unde a > 0.y2. D : y ≤ x. D D : x 2 + y 2 ≤ a2 . unde Σ+ Σ+ este faţa exterioară a suprafeţei Σ ce limitează domeniul V definit de inegalităţile : x2 + y2 ≤ z ≤ 4 . y = -1. 2. B(1. D cos y D:0 ≤ x ≤ π π . 1 ≤ x ≤ 2 . x ≥ 0 .x2 . 2 ]. D limitat de x + y = 0. unde ρ ∈ [0.

z = 0. D x ≤ y ≤ 5x . y = 0. v ∈ [0. y ≥ 0} şi este parcursă în sens direct. a2 b2 ∫∫ ydxdy. Direct şi cu formula lui Green să se calculeze ∫ ( x − y )dx + xdy . Folosind schimbări de variabile convenabile să se calculeze: a) b) c) ∫∫ ( x + y )dxdy.y)∈R2: x2 + y2 ≤ 2x. D : 1 ≤ x + y ≤ 13. y ≥ 0 . a]. Să se calculeze următoarele integrale de suprafaţă de speţa a doua: a) ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . b) c) ∫∫ ( x Σ Σ 2 + y 2 )dσ. . 6.. D D : 1 ≤ xy ≤ 2. ∫∫ ( x + y + z)dσ . xy = 2. D : x 2 + y 2 ≤ 2x . ∫∫ xdxdy. 4. u ∈ [0. x + y + z = 1. Σ unde Σ este faţa exterioară a tetraedrului limitat de x = 0. a > 0 . (Σ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a2 . Fie suprafaţa ( Σ ) : r = u cos v i + u sin v j + v k . Să se determine aria Σ şi să se calculeze integrala I = ∫∫ x 2 + y 2 dσ . 3. 5.2π] . Σ unde Σ este porţiunea din suprafaţa de ecuaţie z = x 2 + y 2 .276 - c) ∫∫ ( x D 2 + y 2 )dxdy. unde γ γ este frontiera domeniului D ={(x. decupată de suprafaţa de ecuaţie x 2 + y 2 = 2ax. x ≤ y ≤ 2x . 0 ≤ y ≤ 1. Să se calculeze: a) ∫∫ ( xy + yz + zx)dσ . unde D este limitat de curbele de ecuaţii x+ y = 3. D : D x2 y2 + ≤ 1. 8. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate ale plăcii omogene D ⊂ R2. Σ 7. 0 ≤ z ≤ 1. Σ fiind suprafaţa cubului definit de 0 ≤ x ≤ 1.

z ≤ 2 .. ∫∫∫ V x 2 + y 2 dx dy dz. ∫∫∫ ( x ∫∫∫ V 2 x 2 + y 2 dx dy dz. 2 ∫∫∫ ( x V + y 2 )dx dy dz. a b c a b c 12. . V : x 2 + y 2 ≤ 2z. V : x 2 + y 2 ≤ a 2 . c) ∫∫ zdxdy . unde Σ Σ este faţa interioară a conului de ecuaţie z = x 2 + y 2 . Să se calculeze: a) b) c) (sensul de ∫∫∫ ( x V V 2 + y 2 )dxdydz. 0 ≤ z ≤ h . V : x 2 + y 2 + z 2 ≤ 2z . Folosind schimbările de variabile să se calculeze: a) b) c) d) ∫∫∫ V x 2 + y 2 + z 2 dx dy dz.277 - b) ∫∫ ( y − z)dydz + (z − x )dxdz + ( x − y )dxdy . unde Σ este faţa exterioară a suprafeţei închise a cilindrului x2 + y2 = a2. x + y + z ≤ 2a. 0 ≤ z ≤ h. y ≥ 0. 0 ≤ z ≤ 1. unde a > 0. a2 b2 c 2 9. x 2 + y 2 + z 2 ≤ 8 . unde ( γ ) : ⎨ x + y + z = 0 γ ⎩ parcurs fiind astfel încât domeniul interior să fie lăsat la stânga). + y 2 + z 2 )dxdydz. ∫∫∫ V x2 y2 z2 x2 y2 z2 1 − 2 − 2 − 2 dx dydz. V ::x 2 + y 2 − 2x ≤ 0. V : 2 + 2 + 2 ≤ 1. Folosind formula lui Stokes să se calculeze ⎧x 2 + y 2 + z 2 = a 2 ∫ ( y + z)dx + (z + x )dy + ( x + y )dz . 13. V : x 2 + y 2 ≤ 2z. Direct şi cu formula lui Gauss-Ostrogradski să se calculeze ∫∫ x Σ 3 dy dz +x 2 ydz dx + x 2 zdx dy . Σ Σ fiind faţa exterioară a elipsoidului de ecuaţie x 2 y 2 z2 + + −1= 0 . z ≥ 0 . V : x 2 + y 2 ≤ z 2 . Să se calculeze volumul şi coordonatele centrului de greutate ale corpului omogen mărginit de suprafeţele de ecuaţii y2 + z2 = 4ax. x 2 + y 2 + z 2 ≤ a2 . 10. 11. z ≥ 0 . x2 + y2 = 2ax.

Calcul diferenţial şi integral. 4. Culegere de probleme şi exerciţii de analiză matematică.D. Moscova. 10. 7. 18. 1966. Herman. Elementary theory of Metric Spaces. Bucureşti.278 - BIBLIOGRAFIE 1.Gelbaum.Donciu. 16. 1987.Niculescu. .Colojoară. E. “Al. Osnovi matematiceskovo analiza. New York. Bucureşti. A. Tehnică. E. vol. Teoreme şi probleme de Analiză matematică. M. 19. Iaşi. L.D. Univ. E. II. 6. Heidelberg. San Francisco.B. 14. W. Bucureşti. Culegere de probleme de calcul diferenţial.Precupanu. POLIROM.Cringanu. 2006. C. 1979. D. Tehnică. Ed. I. Bucureşti. 1978. Analiză matematică. 8. Tehnică. I. Berlin.Niţă. 15. 1967. 11.D. Ed.Demidovici. vol. 3.Stănăşilă. 1982. Paris. I. Bazele analizei matematice. 17.Roşculeţ. 1979. 1972. 1998. D. I. Galati. vol. I.Rudin.Ion.Aramă.Sireţchi. L.Rudin. 1978. Counterexamples în Analysis. Bucureşti. S. Gh.. Analiza matematica. Bucureşti.Precupanu. Editura Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos” . E.P. M. II. V. Cuza”. Bucureşti. B. I. Bucureşti. 2.Reisel. Funcţii reale şi teoria măsurii. 12. E.Morozan. 9. 1966. A. Analiză matematică. McGraw-Hill. Ed. Tehnică. O. J. Bucureşti. New York. Analiză matematică.P. 1981.Rădulescu.P. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Inc. 1956. R. vol.P. “Al. Cuza”. Analiză matematică. 1985.. 5. Ed. Springer – Verlag. 13. Univ.I. I. B. M.Flodor.D.D. N.Olmstead. Bucureşti. 1983. vol. Analiză matematică. II.P. 1964. Elemente de aritmetică cu aplicaţii în tehnici de calcul.Rădulescu. Algebră şi analiză matematică (Culegere de probleme). Iaşi.P. II. Real and Complex Analysis. 1982. Cours d’Analyse.Precupanu. I. London.Schwartz. II. Amsterdam. 1964.J. T. Ed. A.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful