JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi

JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

Conf.dr. JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi, 2008

Referent ştiinţific: Conf.univ.dr. Petru Vâţă Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

PREFAŢĂ
Lucrarea de faţă reprezintă o variantă îmbunătăţită a cursului publicat anterior de catre autor. Ea prezintă noţiuni fundamentale ale analizei matematice cum ar fi cele de limită, continuitate, diferenţiabilitate, integrabilitate, etc. Acest material reprezintă rodul activităţii universitare din ultimii ani, cursuri ţinute la diferite facultăţi ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, de către autor. Pentru o mai bună înţelegere a chestiunilor teoretice, cartea are numeroase observaţii, exemple, probleme propuse spre rezolvare şi probleme rezolvate. Prezentul curs se adresează studenţilor din anul I ai facultăţilor cu profil tehnic şi universitar, profesorilor din licee care îşi matematica modernă a zilelor noastre. Tuturor cititorilor mei, studenţi, profesori de matematica, ingineri, interesaţi de rezolvarea unor probleme matematice, autorul le urează lectură interesantă şi să găsească în paginile lucrării ceea îşi doresc. În încheiere, ţin să exprim mulţumiri domnilor conf.dr. Petru Vâţă şi conf.dr. Ion Mirică, pentru răbdarea şi atenţia cu care au citit întregul manuscris, făcând observaţii utile, de care am ţinut seama în redactarea finală a lucrării. Autorul rămâne îndatorat tuturor acelora care îi vor trimite sugestii, alte puncte de vedere sau vor avea amabilitatea de a-i semnala eventualele erori structurate în lucrare. pregătesc examenele de definitivare sau grad, cât şi tuturor celor care doresc să înveţe şi să aprofundeze

Galaţi, septembrie, 2008

J. Crînganu

univ.Referenţi ştiinţifici : Conf. dr. univ. Petru Vâţă Conf. dr. Ion Mirică Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi .

. 1.3.44 3. Derivate parţiale de ordinul întâi……………96 6. Serii divergente……………………………………....2.59 3. Elemente de topologie în spaţii metrice………………………………..44 3..96 6.4. Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile…………….79 CAP. RELAŢII.Proprietăţi de bază ale derivatei………………………………………….1.2.88 CAP. Proprietăţi ale funcţiilor continue………………………………………. Şiruri în spaţii metrice…………………………………………………….1.2. Exemple……………………………………….3. MULŢIMI.33 CAP. Serii convergente. Definiţie.31 2.Spaţii metrice.5.2.. Funcţii continue……………………………………………………………71 4.3. Şiruri în spaţii metrice particulare………………………………………. FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE……………………………………….83 5.3..19 2.. Diferenţiala unei funcţii……………………………………………………87 5...3. Spaţii metrice complete…………………………………………………..61 CAP.. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢILOR DE MAI MULTE VARIABILE………………………………………………. SERII DE NUMERE REALE……………………………………………….7 CAP.2.48 3.CUPRINS PREFAŢĂ……………………………………………………………………………….4.1.Derivata după o direcţie. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE………………………..1. Funcţii uniform continue…………………………………………………. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ …………………………………………. SPAŢII METRICE.2.….99 .65 4.83 5.4. Derivate şi diferenţiale de ordin superior………………………………. Serii cu termeni pozitivi………………………………………………....1..5.6.75 4. 9 CAP. Serii cu termeni oarecare……………………………………………….17 2.4. FUNCŢII………………………………………………..17 2. Limita unei funcţii într-un punct…………………………………………..65 4..22 2. Serii alternate…………………………………………………………….

…………. Aplicaţii ale integralei definite…………………………………………….191 9. INTEGRALA RIEMANN………………………..178 CAP. 11.262 12.….6.1.…….1.2.………………. Integralele lui Euler……………………………………………………….……………….222 11.…..…………………………….3.3. INTEGRALE MULTIPLE……. INTEGRALE IMPROPRII………………….………………...….3. ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII……………….1.153 7..…. Integrale de suprafaţă………………………………….Integrale duble………………………………………….. Integrale curbilinii de speţa a doua………………………….105 6. 10.. Integrale improprii de speţa a doua…………………………….…………………………….……..196 CAP. 7.183 9.…….5.……………………….232 CAP.6. INTEGRALE CU PARAMETRU……….2....166 8..….…………………….….1..158 CAP.………….……….127 CAP.……….…..244 12..143 7.. INTEGRALE CURBILINII………………….166 8.. 12. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse…………………………………....………..271 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………279 . Integrala definită……………………………………………. Integrale triple…………………………………………….222 11..2..……………..Şiruri de funcţii……………………………………….108 6..118 6....…. Serii de funcţii……………………………………………………..………173 8. Integrale improprii de speţa întâi………………………………………..………143 7.….. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior……………………....….2....3 Serii de puteri…………………………………………….……………………..1..244 12.…. Funcţii şi sisteme de funcţii implicite………………………………….. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile………….2. 9. 8.183 9. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală……………….3..211 CAP..………. Integrale curbilinii de speţa întâi……………………………….4.

Se numeşte relaţie binară între elementele mulţimilor X şi Y tripletul ρ = (X. (∀)x∈X ⇒ Cx ≠ Ø.Y. produsul lor cartezian. RELAŢII. Fie X ≠ Ø.-9- CAPITOLUL 1 MULŢIMI. y.y)∈Gρ }. Dintre relaţiile definite între elementele aceleiaşi mulţimi se disting relaţiile de echivalenţa şi de ordine.y) ∈ Gρ spunem că x este în relaţia ρ cu y şi scriem xρy.2.y)∈Gρ }. Definiţia 1. Dacă X = Y atunci ρ se numeşte relaţie binară pe X (sau relaţie pe X). Se numeşte codomeniu al relaţiei ρ mulţimea Im(ρ) = { y∈Y : (∃)x∈X astfel încât (x. 2. Y două mulţimi nevide şi X x Y = { (x. Din definiţie rezultă imediat următoarele proprietăţi ale claselor de echivalenţă: 1. dacă x. Dacă (x. (E3) ρ este tranzitivă: (∀) x. Se numeşte domeniu al relaţiei ρ multimea D(ρ) = { x∈X : (∃)y∈Y astfel încât (x. y∈Y }. O relaţie ρ pe X se numeşte relaţie de echivalenţă dacă (E1) ρ este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ xρx. xρy ⇒ Cx ∩ Cy = Ø. 3.1. unde Gρ ⊂ X x Y se numeşte graficul relaţiei ρ. x∈X . z ∈ X astfel încât xρy şi yρz ⇒ xρz. 4. Dacă x∈X definim Cx = { y∈X : yρx } – clasa de echivalenţă a lui x. FUNCŢII Fie X. (E2) ρ este simetrică: (∀) x. U Cx = X. xρy ⇔ Cx = Cy .Gρ). Definiţia 1.y): x∈X. y∈ X astfel încât xρy ⇒ yρx. y∈X.

mulţime notată cu P(X).I) ( “I” relaţia de divizibilitate) este ordonată dar nu este total ordonată. ≤ ) se numeşte mulţime ordonată. (O2) “≤” este antisimetrică: (∀) x. nevidă. Dacă (∀) x. Dacă m∈X este minorant şi m ∈ A atunci m se numeşte cel mai mic element al mulţimii A şi se notează m = minA.3. ≤ ) mulţime total ordonată. (O3) “≤” este tranzitivă: (∀) x. ≤ ) o mulţime ordonată şi A ⊂ X. Perechea ( X.. (N*. Un element M∈X se numeşte majorant pentru A dacă x ≤ M. O relaţie ρ pe X. Observaţie. Un element m∈X se numeşte minorant pentru A dacă m ≤ x. notată “≤” se numeşte relaţie de ordine pe X dacă (O1) “≤” este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ x ≤ x. Definiţia 1. 2. relaţia de ordine se numeşte relaţie de ordine totală. Exemple.y∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. Mulţimea A se numeşte mărginită dacă este minorată şi majorată. Dacă submulţimea A ⊂ X are minoranţi (respectiv majoranţi) spunem că A este minorată sau mărginită inferior (respectiv majorată sau mărginită superior). .y. (∀)x∈A. Definiţia 1.z∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. 1.y∈X avem x ≤ y sau y ≤ x. Fie ( X . Dacă X ≠ Ø atunci relaţia de incluziune este o relaţie de ordine pe mulţimea părţilor lui X. (∀)x∈A. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element. iar ( X. Dacă M∈X este majorant şi M ∈ A atunci M se numeşte cel mai mare element al mulţimii A şi se notează M = maxA.4. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic.10 - Mulţimea notată X/ρ = { Cx : x∈X } se numeşte mulţimea claselor de echivalenţă.

±1. (∀)x∈R.y) → x + y ∈ R.5. 2) (∀) x. 4) (∀) x∈R.+. 2. 5) (∀) x. Definiţia 1. notată cu R vom prezenta o construcţie axiomatică. Dacă A admite minoranţi (respectiv majoranţi) şi mulţimea minoranţilor (respectiv a majoranţilor) lui A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element.. 3) (∃) 0∈R astfel încât 0+ x = x.…} .n∈Z. Numim mulţimea numerelor reale o mulţime R înzestrată cu două operaţii algebrice: “+” – adunarea. Dacă există infA (respectiv supA).y. acesta se numeşte margine inferioară sau infimum (respectiv margine superioară sau supremum) şi se notează infA (respectiv supA).z∈R ⇒ (x+y)+z = x+(y+z). ±2.) este corp comutativ.mulţimea numerelor întregi. (∃)x’ = -x∈R astfel încât x+ (-x) = 0. “•” – înmulţirea..1. (x.z∈R ⇒ (xy)z = x(yz). Observaţii. adică 1) (∀) x.…} se poate face o construcţie riguroasă a mulţimilor Z şi Q (vezi [7]): Z = { 0. Mulţimea numerelor reale Pornind de la mulţimea numerelor naturale N = { 0. şi cu o relaţie de ordine totală “≤” care satisfac următoarele grupe de axiome Ι (R.y. n ≠ 0 } . . n Pentru mulţimea numerelor reale. (x. Q={ m : m.mulţimea numerelor raţionale.y) → xy ∈ R. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element atunci există infA = minA (respectiv supA = maxA).6. 1.y∈R ⇒ x+ y = y+ x. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic.11 - Definiţia 1.2.

De asemenea. (∀) x. atunci xy-1∈R iar mulţimea elementelor de forma xy-1 cu x. .y.2.y∈R avem x ≤ y sau y ≤ x. ΙΙ (R.z∈R cu x ≤ y şi 0 ≤z ⇒ xz ≤ yz. y ≠ 0. Observaţii. cum 1∈R rezultă că şi elementele 2=1+1. dacă x < y(respectiv x ≤ y). 3. mai scriem y > x (respectiv y ≥ x).z∈R cu x ≤ y ⇒ x + z ≤ y + z. (∀) x. (∀) x. ≤) este total ordonată şi relaţia “≤” este compatibilă cu structura de corp. în plus.y∈R ⇒ xy = yx. adică: 10) 11) 12) 13) 14) 15) (∀) x∈R ⇒ x ≤ x. y ≠ 0 o vom numi mulţimea numerelor raţionale şi o vom nota cu Q.y∈Z. Să observăm că N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R. numită de ordine strictă şi definită astfel: x < y <=> x ≤ y şi x ≠ y. y 2.y∈R. nevidă şi majorată există margine superioară. 3=(1+1)+1. supA∈R.y.x = x. (∀)x. Aceste elemente le vom numi numere naturale iar mulţimea lor o vom nota cu N. 1 x ΙΙΙ Axioma de completitudine a lui Cantor-Dedekind: Pentru orice submulţime A ⊂ R.-2. 7) (∃) 1∈R..1.z∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z.-1. 1 ≠ 0 astfel încât 1. x-1 =1.y.… vor aparţine lui R. (∀) x. (∀)x∈R. y ≠ 0 atunci x = xy-1. Dacă x.y∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y.y∈R definim x-y = x+(-y) iar dacă.y∈Z.… o vom nota cu Z şi se numeşte mulţimea numerelor întregi. (∀) x. Relaţiei de ordine “≤” i se poate ataşa relaţia “<”. 9) (∀) x. 1. Din axiomele lui R.y. Pentru (∀)x. (∃)x-1 = ∈R astfel încât x . x ≠ 0.z∈R ⇒ x(y+z) = xy+ xz.12 - 6) (∀) x. Dacă n∈N atunci –n∈R şi mulţimea elementelor 0. 8) (∀) x∈R.

13 - Numerele reale x pentru care x ≥ 0( respectiv x > 0 ) se vor numi numere pozitive(respectiv strict pozitive). ( a.a] = {a}. [a. [a. Vom nota prin R+ . Pe R se mai definesc şi următoarele tipuri de intervale nemărginite: (-∞.mulţimea numerelor reale strict negative. O mulţime I⊂R se numeşte interval dacă pentru (∀) a.b] = { x∈R : a ≤ x ≤ b }.∞ ) = { x∈R : x ≥ a}. [a. (∀) ε > 0. Dacă a.b] = { x∈R : a < x ≤ b }. (a. notat IxI. Pentru orice număr real x definim modulul sau valoarea absolută a lui x. a < b definim mulţimile (a.b) = { x∈R : a ≤ x < b }. − Atunci R = R+ ∪ R -.b) = { x∈R : a < x < b }. iar numerele reale x pentru care x ≤ 0 (respectiv x < 0). se vor numi numere negative (respectiv strict negative). b∈R. .mulţimea numerelor reale strict pozitive. R * . Fie A ⊂ R nevidă şi mărginită. R+ ∩ R.. daca x < 0 Din axioma lui Cantor-Dedekind şi definiţia marginii superioare (respectiv inferioare) obţinem urmatoarele două teoreme: Teorema1. R * . Atunci (∃) M = supA ∈ R şi este caracterizat astfel : i) ii) x ≤ M.mulţimea numerelor reale pozitive. (∀) x∈A. numite şi intervale mărginite.b∈I şi a ≤ c ≤ b ⇒ c ∈ I. (-∞. prin ⎧ x.1.∞ ) = { x∈R : x > a}.mulţimea numerelor reale negative.. [a.a] = Ø.= {0}.a ) = [a.a] = { x∈R : x ≤ a}. daca x ≥ 0 x =⎨ ⎩− x. + R. Prin definiţie (a.a) = (a. (∃) xε ∈ A asfel încât xε > M-ε.a ) = { x∈R : x < a} .

Astfel se definesc: ∞ +x = x+∞ = ∞.1 există M = supA ∈ R. deoarece se poate stabili o corespondenta bijectivă (bijecţia lui Descartes) între elementele lui R şi mulţimea punctelor de pe o dreaptă. x < +∞. Demonstraţie. există n0∈N* astfel încât xε= n0x şi atunci vom avea M-x < n0x ≤ M. Dacă A nu admite majoranţi. (∀) ε > 0. (∀)x∈R. Mulţimea numerelor reale se mai numeşte şi dreapta reală. Definim R = R ∪{-∞. (∀) n∈N*.14 - Teorema1. Dacă x > 0 şi y > 0 atunci există n ∈ N* asfel încât nx > y. x ≠ -∞. Pentru ε = x > 0 există xε∈A astfel încât M-x < xε ≤ M. Presupunem prin reducere la absurd ca nx ≤ y. Fie A ⊂ R nevidă. care contrazice faptul că M = supA. prin definiţie supA = +∞.3.. (∀) x∈A. In felul acesta R devine total ordonată şi orice submulţime nevidă A ⊂ R are atât supremum cât si infimum. (∃) xε ∈ A astfel încât xε < m + ε. Atunci A este nevidă şi majorată şi din teorema 1. Fie A={nx: n∈N*}. Dacă A nu admite minoranţi. Următoarea teoremă este cunoscută şi sub numele de proprietatea lui Observaţie. prin definiţie infA = -∞. de unde M < ( n0+1)x∈A. ■ m ≤ x. -∞ < x . Fie A ⊂ R nevidă şi minorată. . Atunci (∃) m = infA ∈ R şi este caracterizat astfel: i) ii) Arhimede: Teorema1.2. Operaţiile algebrice ale mulţimii R se extind la R fără a fi însă peste tot definite.+∞} şi vom numi aceasta mulţime dreapta reală încheiată (sau mulţimea extinsă a numerelor reale). Relaţia de ordine uzuală din R se extinde pe R prin convenţiile -∞ < +∞ . (∀)x∈ R . Cum xε∈A.

Fie f : X → Y o funcţie. operaţie. x ≠ +∞.y) ∈ Gf ) .. Y codomeniu (sau domeniul valorilor) iar Gf ⊂ X ×Y se numeşte graficul funcţiei f. etc… ∞ Dacă a. 0. Gf ) cu proprietăţile i) ii) D(f) =X. [a.b∈ R . În locul termenului de funcţie se mai folosesc şi termenii de aplicaţie. daca x > 0 ∞⋅x = x⋅∞ = ⎨ ⎩− ∞.b] = { x∈ R : a ≤ x ≤b }. daca x < 0 Nu sunt definite operaţiile: ∞ -∞ . . transformare. x∈X.a < b se definesc în R următoarele tipuri de intervale: (a.y1). Definiţia 1. (∀) x∈X si (∀) (x. (a.7.b) = { x∈ R : a < x < b }. Observaţie. ∞0 .15 - -∞ + x = x+ (-∞) = -∞. Y. Funcţii Fie X şi Y două mulţimi nevide. A ⊂ X. (∀) x∈ R . ∞ . B ⊂ Y. operator sau reprezentare. Pentru o funcţie se folsesc notaţiile : f : X → Y sau x → f(x). (x. Se numeşte funcţie de la X la Y o relaţie f = (X. y2) ∈ Gf ⇒ y1 = y2 (deci oricărui element x∈X i se asociază un unic element y∈Y astfel încât (x. ⎧+ ∞. Mulţimea X se numeşte mulţime de definiţie a funcţiei f.b) = { x∈ R : a ≤ x <b }.∞ . [a.b] = { x∈ R : a < x ≤b }.

1X(x) = x. Dacă f :X → Y şi g : Y → Z definim funcţia compusă h : X → Z. O funcţie f : X → Y se numeşte surjectivă dacă pentru (∀)y∈Y.. O funcţie f : X → Y este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă. Teorema 1. h = g ο f. Fie 1X : X → X funcţia identică pe X. în ipoteza că există. este unică şi prin definiţie g se numeşte inversa funcţiei f şi se notează g = f -1. O funcţie f :X → Y se numeşte bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă. .4. O funcţie f :X → Y se numeşte inversabilă dacă (∃) g :Y → X astfel încât f ο g = 1Y şi g ο f = 1X. Se arată că funcţia g. (∃)x∈X astfel încât f(x) = y (sau echivalent Imf =Y). (∀) x∈X. oricare ar fi x∈X şi 1Y:Y→Y funcţia identică pe Y. unde h(x) = g(f(x)). O funcţie f : X → Y se numeşte injectivă dacă pentru (∀)x1.16 - Mulţimea f(A) = { f(x) : x ∈ A} ⊂ Y se numeşte imaginea directă a lui A prin funcţia f iar mulţimea f-1(B) = { x∈X : f(x) ∈ B} se va numi imaginea inversă a lui B prin funcţia f.x2 ∈ X cu x1 ≠ x2 ⇒ f(x1) ≠ f(x2).

Definiţie. 5. Exemple.y∈R. numită şi distanţa euclidiană..y)=|x-y|. Inegalitatea (M3) se mai numeşte şi inegalitatea triunghiului. (M2) d(x. y2. Să observăm că d(x. y ∈ X. dacă n = 2 .In acest sens fie d : X × X → R.y. de coordonate x si respectiv y. n y=(y1.x). d(x. (∀) x. 2.y) ≥ 0. (∀)x. Pe aceeaşi mulţime se pot defini mai multe metrici deci mai multe structuri de spaţiu metric. Exemple Definiţia 2. d:R×R→R. 1.17 - CAPITOLUL 2 SPAŢII METRICE. 2.…. Pe orice mulţime X ≠ Ø se poate defini o structură de spaţiu metric.z ∈ X. x2 . d:Rn× Rn→R. (∀)x. d(x.y∈R . 4.z) ≤ d(x. x3)+…+ d(xn-1. (∀) x.1. (M3) d(x.y) = d(y. X=Rn. 1.y)+ d(y.y∈X si d(x.….y) = 0 ⇔ x = y. Spaţii metrice. (∀)x. O funcţie d : X × X→ R se numeşte metrică (sau distanţa) pe X dacă: (M1) d(x.y) reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) între două puncte M şi N de pe axa reală. X=R. xn). daca x = y.1.z). se arată prin inducţie matematică că d(x1. xn).…. yn).y) = ⎨ ⎧ 1 . ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE 2.n≥1. 3. d(x. Observaţii. Să observăm că. x=(x1. daca x ≠ y ⎩ 0 . Elementele unui spaţiu metric se numesc puncte.1. xn∈X. xn) ≤ d(x1.x2. Fie X ≠ Ø. numită şi distanţa euclidiană.y)= ∑ (x i =1 n i − yi )2 . x2)+ d(x2. Dacă x1. n ≥ 3.

y) = max xi − yi .|| ) este un spaţiu vectorial normat.y) = ( x1 − y1)2 + ( x 2 − y 2 )2 reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) dintre două puncte din plan M(x1. ||x|| 2 = max xi . Astfel ( Rn. (∀) λ ∈K. y2).18 - atunci d(x. (∀) x. de exemplu: d1(x. (∀) x∈Rn. X = R. i =1. Un spaţiu vectorial normat este un spaţiu metric cu distanţa indusă de norma astfel: d(x. 2. Pe Rn se pot defini şi alte distanţe. n ≥1. x2. Se numeşte norma pe X o funcţie reală notată ||⋅|| : X → R cu proprietăţile: (N1) ||x|| ≥ 0. X = Rn. Observaţie.1. (∀) x. (∀) x ∈ R. x2) şi N(y1.y) = n ∑x i =1 i − yi . pentru n = 1. ||x|| = ∑x i =1 n 2 i . 1. Un spaţiu vectorial înzestrat cu o normă se numeşte spaţiu vectorial normat. i =1. Pe Rn se pot defini şi alte norme. ||.2. (N3) ||x+y|| ≤ ||x|| + ||y||.n i =1 i Să observăm că. Fie X/K (K = R sau C) spaţiu vectorial. (∀) x∈R. xn). x = (x1.….n O clasă importantă de spaţii metrice sunt spaţiile vectoriale normate. y ∈ X. ||x||1 = ||x||2 = ||x|| = |x|. (N2) ||λx|| = |λ| ||x||. Exemple. Definiţia 2.y) = ||x-y||.. y∈X. (∀) x ∈X. d2(x. de exemplu: ||x||1 = n ∑ x . . ||x|| = |x|. (∀) x∈X şi ||x|| = 0 ⇔ x = θ.

Fie (X.x) ≤ r } bilă (sau sferă) închisă de centru x şi rază r.2.r) ⊂ V. z) + d(z. 2. O proprietate importantă a spaţiilor metrice este aceea de separabilitate.r) = ∅. contradicţie. Într-adevăr.r] = { y∈X :d(y. x ∈ X si r > 0.x)<r} ={y∈R2: (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 <r} ={y =(y1.r.2.Valorile acestei funcţii le notăm cu xn = f(n)∈X şi pentru un şir mai folosim notaţia (xn )n∈N sau (xn). adică (∀) x.x ≠ y.r) = { y ∈ X: d(y.r.r) = {y∈R2:d(y.y) = (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 .x2) şi rază r. r) .y2)∈R2: (y1-x1)2 + + (y2-x2)2 < r2} =interiorul cercului de centru C(x1. y) < r+ r = 2r = 2 .2. X = R. Definiţia 2.x2).2. B(x. B(x. d(x.y) = d ≤ d(x. iar B[x.1. Definiţia 2. r) ∩ B(y. (∀)x. r) = ∅.d) spaţiu metric.3. Fie (X.2. (∃) r > 0 astfel încât B(x.x) = |x-y|.d) spaţiu metric. fie x. d = d(x.y∈X. O mulţime V ⊂ X se numeşte vecinătate pentru x∈X dacă (∃) r > 0 astfel încât B(x. y = (y1.r)∩B(y. d(y. x + r]. r).x) < r } se numeşte bilă (sau sferă) deschisă de centru x si raza r. r) ∩ B(y. Atunci B(x. x + r). r] = [x . .y2).y∈R2 .y∈X.. atunci 0 < d(x. x + r) centrat în x. Exemple. O mulţime A ⊂ X se numeşte mărginită dacă (∃) x∈X şi r > 0 astfel încât A ⊂ B(x. Mulţimea notată B(x.19 - 2. X = R2.y) > 0 şi r = . Dacă (∃) z ∈ B(x. x ≠ y. Se numeşte şir de puncte în d 3 d 3 spaţiul metric X o funcţie f :N → X . 1. Fie ϑ (x) = { V ⊂ X : V vecinătate pentru x } = mulţimea vecinătăţilor lui x. Evident B[x. deci bila deschisă este intervalul deschis (x .r) = {y ∈ R : |y-x| < r} = (x-r.x = (x1. Şiruri în spaţii metrice Definiţia 2.

d(xn+p. Dacă (xn) ⊂ X este un şir convergent către x∈X atunci în orice vecinătate V a lui x se află toţi termenii şirului (deci o infinitate) exceptând un număr finit.1. (∃)nε∈N astfel încât (∀)m.. Observaţie. d(xn. sau echivalent d(xn. Definiţia 2.⇒ 2.2. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε.d) si ko<k1<. n→∞ În caz contrar şirul (xn) este divergent. xn ∈Vε = B(x. Cum (kn) este strict crescător rezultă că kn ≥ n. Fie (X.d) un spaţiu metric. Fie ε > 0 si Vε = B(x.5.⇒ 1. şirul de numere reale (d(xn. sau echivalent (luând m = n+p. este un şir strict crescător de numere naturale atunci şirul (yn) . 2.<kn<. lim xn = x . ■ Definiţia 2. d(xn. (xn) ⊂ X si x∈X. Un şir (xn) din spaţiul metric (X. Propoziţia 2. ⇔ 3.d) se numeşte şir Cauchy (sau fundamental) dacă (∀) ε > 0. evident.2.r) ⊂ V şi folosind 2) (∃) n = nv∈N astfel încât (∀) n ≥ nv. Un şir (xn) ⊂ X este convergent către x∈X şi scriem xn → x sau lim xn = x dacă (∀)V∈ϑ (x). (∀) n ≥ nv.x) < ε. Fie V ∈ ϑ(x) .. Din 1) (∃) n = nε∈N astfel încât (∀) n ≥ nε.x))n∈N este convergent către zero.. ε).. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. ε) ∈ ϑ(x).2.. n→∞ 2.xn) < ε. atunci (∃)r > 0 astfel încât B(x. sau echivalent xn∈B(x. (∃) nv∈N astfel încât xn∈V. 3. d(xm. (∀) ε > 0. n yn = xk se numeşte n Observaţie.n≥nε.x)< ε. 1. 2.r) ⊂V (∀)n≥nv. .Următoarele afirmaţii sunt echivalente: 1. Demonstraţie.20 - Dacă (xn) este un şir în spaţiul metric (X. unde subşir al şirului (xn) şi scriem ( xk ) ⊂ (xn).4. (∀) n ∈ N.x) < r. cu p∈N): (∀) ε > 0.xn) < ε.

y ∈ X. ■ . Presupunem prin absurd că (∃) x.d) un spaţiu metric. xn → x şi (xk n ) ⊂ (xn) un subşir al său. contradicţie. Fie (X. (∃) n2∈N astfel încât xn∈B(y.d( xn 0 . (∀) n ∈ N rezultă că d(xk n . (∀) n ≥ nε.adică xm∈B(xn 0 . Orice subşir al unui şir convergent este convergent către aceeasi limită. deci (xn) este şir Cauchy. Cum kn ≥ n. Atunci: 1. (∃) nε ∈ N astfel încât d(xn.x0). adică xk n → x. Fie (xn) ⊂ X. rezultă xn ∈B(xn 0 . Pentru (∀) ε > 0.Cum xn → y. n ≥n0 d(xm. Cum X este separat (∃) r > 0 astfel încât B(x. xn → y.Pentru n = n0 obţinem d(xm... limita este unică.n2) avem xn∈B(x. dacă (xn)este convergent atunci (xn) este mărginit. 4.x) < . Fie (xn) ⊂ X.r) = ∅. (∀) m ≥ n0. x ≠ y astfel încât xn → x.2.r). 2 Pentru m. x) < ε.xn) ≤ d(xm.x) < ε.21 - Teorema 2. Orice şir Cauchy este mărginit. Luând r = max {1. xn 0 -1)}. Fie (xn) ⊂ X şir Cauchy şi ε =1..r) ∩ B(y. Demonstraţie.r)= Ø. 4..d(xn. (∀) n ≥ n1. 1. Atunci (∃)nε ∈N astfel încât ε (∀) n ≥ nε. (∀) n ∈ N. deci (xn) este şir marginit. (∃) n1∈N astfel încât xn∈B(x.xn) < 1. 2. Orice şir convergent este şir Cauchy. Cum xn → x. d(xm.x) + d(x. Atunci (∃) n0 ∈ N astfel încât (∀) m. 2 2 3.xn 0 ) <1.xn) < ε ε + = ε . Dacă un şir este convergent. 2. xn → x∈X şi ε > 0.r) ∩ B(y. 3.d(xn 0 ..r). r). (∀) n ≥ n2.1). n ≥ nε. (∀) n ≥ nε. Pentru n ≥ max(n1. În particular.1. Fie (xn) ⊂ X. (∀) m ≥ n0 .

(∀) n∈N. (∀) p ≥ 1.3.2. Conform definiţiei 2. adică dacă (∃) α ∈ R (respectiv β ∈ R) astfel încât xn ≥ α (respectiv xn ≤ β). (∀) n ∈ N. (xn) se numeşte strict crescător (respectiv strict descrescător). Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton crescător (respectiv descrescător) dacă xn+1 ≥ xn (respectiv ≤ ). (∃) nε∈N astfel încât (∀)m. Conform definiţiei 2. Un şir (xn) ⊂ R este mărginit dacă este mărginit inferior şi superior.1 un şir de numere reale (xn) ⊂ R este convergent către x∈R ⇔ (∀) ε > 0. y) = |x . Definiţia 2. pe lângă proprietăţile generale şirurile au şi proprietăţi specifice. A.2. Din propoziţia 2.5 un şir (xn) ⊂ R este şir Cauchy dacă (∀) ε > 0.1. β ∈ R astfel α ≤ xn ≤ β.2. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton dacă este monoton crescător sau monoton descrescător. | xm-xn | < ε. Un şir (xn) ⊂ R este nemărginit dacă nu este mărginit. distanţa euclidiană.y|. Definiţia 2. Rk. adică dacă (∃) α.2.. Dacă inegalităţile sunt stricte.x+r) ⊂ V. | xn+p-xn | < ε. (∀) n ∈N. . k ≥ 2. cu p∈N) : (∀) ε > 0.n ≥nε. (∀) n ≥ n ε . Şiruri de numere reale Fie spaţiul metric X = R şi d(x.2 o mulţime V ⊂ R este vecinătate pentru x∈R dacă ( ∃ ) r > 0 astfel încât B(x.r) = (x-r. sau echivalent: (∃) M > 0 astfel încât |xn| ≤ M.22 - 2. Un şir (xn) ⊂ R este marginit inferior (respectiv superior) dacă mulţimea termenilor săi este minorată (respectiv majorată). În aceste spaţii.3 Şiruri în spaţii metrice particulare Proprietăţile generale ale şirurilor în spaţii metrice rămân valabile şi în spaţiile metrice particulare R. sau echivalent (luând m = n+p. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε.3. (∀) n ∈ N. (∃) nε ∈ N astfel încât | xn-x | < ε.

daca y ≠ 0. Fie (xn).3. Teorema 2. (Cauchy). (yn). (Weierstrass).3. cu ⎟ ⎝ yn ⎠ 2. lim ( xn + yn ) = x + y. cu λ∈ R.3. Teorema 2. (∀) n ∈ N şi lim x n = lim zn = x ∈ R .23 - Prezentăm în continuare câteva rezultate cunoscute referitoare la convergenţa şirurilor: Teorema 2. lim ( xn yn ) = xy . yn → y∈R.3. 1. (λ xn).1. ⎜ ⎜ yn ≠ 0 . 4. Un şir de numere reale este convergent dacă şi numai dacă este şir Cauchy. . (Cesàro).3. n→∞ Teorema 2. Atunci şirurile (xn + yn). (zn) sunt trei şiruri de numere reale astfel încât xn ≤ yn ≤ zn. (xnyn). Orice şir mărginit de numere reale are cel puţin un subşir convergent. atunci n→∞ n→∞ (yn) este convergent şi lim yn = x .2. n→∞ ⎛ xn ⎞ ⎟ . n→∞ n→∞ 3. lim xn x = . (yn) două şiruri de numere reale astfel încât xn→x∈R.4. lim (λxn ) = λx . În continuare vom arăta că noţiunile de şir numeric convergent şi şir Cauchy sunt echivalente. Orice şir de numere reale monoton crescător şi mărginit superior este convergent iar limita sa este marginea superioară a mulţimii termenilor săi. (Teorema cleştelui)..5. 2. Dacă (xn).3. sunt convergente şi 1. n→∞ yn y Teorema 2. Orice şir de numere reale monoton descrescător şi mărginit inferior este convergent iar limita sa este marginea inferioară a mulţimii termenilor săi.

. p ∈ N. (∀) n ≥ nε.xn | = | xm . (∃) nε∈N astfel incat (∀) n ≥ nε... deci convergent. Vom arăta ca xn → x.. + − = n + p n + p +1 (n + p)(n + p + 1) n + 1 n + 2 n + 2 n + 3 1 1 1 1 1 = − < < ε. deci (xn) este sir Cauchy.. n. cum kn ≥ n ≥ nε vom avea | xn-x | = | xn .. x∈R.3.n ≥ nε vom avea | xm . x n + p − xn < ε . fie x∈R. deci .. Vom avea: xn +p − xn = + sin(n + 1)x sin(n + p)x 1 + . | xn-x | < pentru m.. Vom arăta ) k =1 k (k + 1 că (xn) este şir Cauchy. Exemplu. 2 2 ii) Reciproc. cum xk n → x.. Fie ε > 0. Fie ε > 0. daca n + 1 > ⇔ n > − 1.. xn → x ∈R.xn | ≤ | xm – x | + | xn – x | < < ε ε + = ε. cum xn → x.. limita sa. (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) (n + 1)(n + 2) 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + .xk n | + | xk n . + ≤ + . Vom arata ca (xn) este sir Cauchy.. i) Fie (xn) ⊂ R.x + x . Cum (xn) este sir Cauchy.3 şirul (xn) conţine un subşir convergent (xk n ).1 (xn) este mărginit şi din teorema 2. Fie sirul cu termenul general x n = ∑ n ε .xk n + xk n -x | ≤ | xn . ε şi atunci 2 Fie ε > 0.2. (∃) nε∈N astfel încât | xk n -x | < Pentru n ≥ nε. 2 ε ε + =ε 2 2 ■ sin kx . din teorema 2. să presupunem că (xn) este şir Cauchy şi vom arăta că (∃)x∈R astfel încat xn → x.x | < şi demonstraţia este încheiată. n +1 n + p +1 n +1 ε ε 1 Fie nε = [ ] şi atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 vom avea ε (xn) este şir Cauchy..24 - Demonstraţie.

4.∞. n→∞ n→∞ n→∞ 2.3.25 - Şiruri cu limita + ∞ sau .3. lim xn = +∞ . O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru -∞ dacă (∃) a ∈ R astfel încât (. n→∞ Teorema 2. Dacă lim xn = −∞ şi lim y n = y ∈ R \ {+∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = −∞ . Un şir (xn) ⊂ R are limita +∞. atunci (∃) lim xn = −∞ . Dacă lim xn = +∞ şi lim y n = y ∈ R \ {−∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = +∞ . Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y < 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = −∞ . n→∞ Prezentăm în continuare câteva rezultate referitoare la şirurile cu limita +∞ sau -∞. 1. Teorema 2. 1. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru +∞ dacă (∃)a∈R astfel încât (a. n→∞ n→∞ 4. n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ 3. (∀) n ≥ nε. n→∞ 2. a) ⊂ V.. (∀) n∈N. dacă n→∞ (∀) V∈ϑ(+∞). Definiţia 2. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε.+∞).∞ Definiţia 2.3. atunci (∃) lim xn = +∞ . n→∞ Analog lim xn = −∞ ⇔ (∀) ε > 0. Dacă (bn) ⊂ R este un şir cu limita -∞ iar (xn) este astfel încât xn ≤ bn.7. (∃) nε ∈ N astfel încât xn < -ε.3. (∀) n ∈N.∞. Analog definim şiruri cu limita . (∀) n ≥ nv.3. Observaţie.+ ∞) ⊂ V. Dacă (an) ⊂ R este un şir cu limita +∞ iar (xn) este astfel încât an ≤ xn. Luând vecinătăţi pentru +∞ de forma ( ε. Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y > 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = +∞ . (∀) n ≥ nε.6. (∃) nv ∈ N astfel încât xn∈V. n→∞ n→∞ n→∞ . cu ε > 0 rezultă că lim x n = +∞ ⇔ (∀) ε > 0.

26 - Teorema 2.3. Elementul y∈ R . y = lim yn se numeşte limită superioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează y = lim sup xn sau y = lim xn .. Să observăm că An ⊃ An+1. n→∞ n→∞ 2. Elementul z∈ R . Dacă (xn) este un şir descrescător şi nemărginit inferior atunci n→∞ lim xn = −∞ . zn = infAn = inf xk .3. xn+1. Cum lim yn = inf yn rezultă că n→∞ n∈N n→∞ lim sup xn = inf sup xk şi analog n∈N k ≥ n n∈N k ≥n n→∞ lim inf xn = sup inf xk . (∀) n∈N. Fie yn = supAn = sup xk. 1.8. 2. 1. z = lim zn se numeşte limită inferioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează z = lim inf xn sau z = lim xn .3.8 rezultă că orice şir monoton de numere reale are limită în R . k ≥n k ≥n Se observă că şirul (yn) este descrescător în timp ce şirul (zn) este crescător şi atunci (yn) şi (zn) au limită în R .…}.3. 2 Exemplu. n→∞ n→ ∞ Observaţie.4 şi 2. Limită superioară şi limită inferioară Fie (xn) un şir de numere reale şi An = {xn. Fie şirul cu termenul general xn = cos . nπ . Dacă (xn) este un şir crescător şi nemărginit superior atunci n→∞ lim xn = +∞ .5. Definitia 2. n∈N. Din teroremele 2. Observaţie.

3.. n→∞ În acest caz lim xn = lim inf xn = lim sup xn . yn ≤ yn ≤ x + .27 - Atunci zn = inf { cos n→∞ kπ kπ : k ≥ n} = -1. 2 De aici rezultă că yn ε = sup {xn : n ≥ nε} ≤ x+ ε pentru (∀) n ≥ nε . adică lim inf xn = +∞ . n→∞ Teorema 2. Observaţie. (∀) n ∈ N şi yn = sup { cos : k ≥ n} = 1. ε (∀) n ≥ nε. atunci (∀) ε > 0. deci lim xn < x + ε. Cum zn ≤ yn .9. n→ ∞ n→ ∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ b) lim xn = +∞. Presupunem că (xn) are limită în R şi fie x = lim xn . xn ε +1. (∀) n ≥ nε. de unde xn < x + . 2 2 n→∞ (∀) n∈N deci lim inf xn = -1 . 2 2 ε şi cum (yn) este descrescător. (∀) n ≥ nε . de unde lim zn = +∞ . n→∞ n→∞ n→∞ Demonstraţie. ε 2 Trecând la limită cu n → ∞ obţinem n→∞ lim xn = lim yn ≤ x+ n→ ∞ ε < x + ε. n→∞ De aici rezultă că zn = inf { xn ε ε . n→ ∞ Analog se arată că lim x n ≥x şi cum lim x n ≤ lim xn va rezulta că x = lim x n = lim xn . Un şir (xn) ⊂ R are limită în R dacă şi numai dacă n→∞ lim inf xn = lim sup xn . (∀) n∈N rezultă că lim zn ≤ lim yn şi atunci n→∞ n→∞ n→∞ lim inf x n ≤ lim sup xn . atunci pentru (∀) ε > 0. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈R. …} ≥ ε şi cum (zn) este crescător n→∞ zn ≥ zn ≥ ε. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ | xn-x | < ε ε . n→∞ 2 Cum ε > 0 este arbitrar rezultă că lim xn ≤ x. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. n→∞ . 1. lim sup xn = 1.

rezultă că k ≥n xn < x + ε. (2. cum lim x n = x rezultă că lim zn = x . lim xn = x .1) şi (2. (∀) n ≥ nε .n’’ε}. Cum xn ≥ zn . Fie A = { x ∈ R : x punct limita pentru sirul (xn)}. (∃) n’’ε∈N astfel încât |zn-x| < ε. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈ R. rezultă că lim xn = +∞ şi deci lim x n = lim xn =+ ∞ . n→∞ 2. Cum xn ≥ zn. (∀) n ≥ n’’ε . _ . n→∞ c) Cazul x = -∞ se trateaza analog. presupunem că lim xn = lim x n = x n→∞ n→∞ şi vom arăta că (∃) lim xn = x . (∀) n ≥ n’ε .6. deci (∀) ε > 0. (∀) n ≥ n’ε .28 - Cum lim xn ≤ lim xn . _ ■ Definitia 2. din (2. în acest caz avem lim yn = x şi deci (∀) ε > 0.2) Pentru n ≥ nε = max{n’ε. n→∞ n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ c) Cazul lim xn = −∞ se tratează analog. n→∞ (∃) nε ∈N astfel încât zn > ε.ε. (∀) n ∈ Ν rezulta ca xn > ε. (∀) n ∈ N. (∀) n ≥ nε . Reciproc.2) vom avea |xn-x| < ε. deci lim xn = +∞ .Un punct x∈ R se numeste punct limita pentru sirul (xn) daca in orice vecinatate V a lui x se afla o infinitate de termeni ai sirului (xn).1) n→∞ Pe de altă parte. Cum xn ≤ sup x k = y n . rezultă că xn > x . (∃) n’ε∈N n→∞ astfel încât |yn-x| < ε. atunci din lim zn = +∞ rezulta ca pentru (∀) ε > 0. deci n→∞ b) x = +∞.. n→ ∞ (2. Fie (xn) un sir de numere reale. (∀) n ≥ nε . (∀) n ≥ n’’ε .3.

Fie x n = cos 1 ⎫ nπ ⎧ .±1⎬ . n→∞ Teorema 2.29 - Observatie. de unde rezultă că xk xk +1 > α − ε. Inegalitatea din mijloc este evidentă. β = lim n x n . Fie α = lim inf n→ ∞ x n +1 . Dacă (xn) este un şir de numere reale se arată că n→∞ lim inf xn = inf A şi lim sup xn = sup A .3. xn > (α − ε )n a. iar a treia se demonstrază analog.± . n→∞ xn inegalitatea este evidentă. ■ .3) xn +1 xn xn −1 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 0 ⋅ xn0 şi folosind (2. unde a = (α − ε ) Obţinem atunci n→∞ n xn0 > 0 . (∀) n ∈ N .3) rezultă xn −1 xn − 2 xn0 n −n0 xn > (α − ε ) n ⋅ xn0 . n→∞ n→∞ n→∞ xn xn Demonstraţie. 2 ⎭ 3 ⎩ Observaţie. −n0 sau echivalent x n > (α − ε ) ⋅ a . O vom demonstra pe prima. (∀) n ≥ n0 . vom avea x n = (2. Dacă α = 0. există un rang n0∈Ν astfel încât xn n∈Ν k ≥ n x k k ≥ n0 inf xk +1 > α − ε . (∀) k ≥ n0 xk Fie n ≥ n0. Atunci n→∞ lim inf x n +1 x ≤ lim inf n xn ≤ lim sup n xn ≤ lim sup n +1 . Cum α = lim inf n→∞ x n +1 x = sup inf k +1 > α − ε . Fie (xn) un şir de numere reale strict pozitive. (∀) n ≥ n0 n→∞ şi prin trecerea la limită inferioară β = lim inf n xn ≥ lim inf (α − ε )n a = α − ε Cum ε > 0 este arbitrar rezultă β ≥ α şi demonstaţia este încheiată. Din definiţie rezultă imediat că x ∈ R este punct limita pentru _ şirul (xn) dacă şi numai dacă exista un subşir xkn ⊂ (xn ) astfel încât lim xkn = x . n→∞ ( ) Exemplu. Vom arăta că α ≤ β. Atunci A = ⎨0.. Să presupunem deci α > 0 şi fie ε > 0 astfel încât α − ε > 0 .10.

(∃) nε ∈ Ν astfel încât Cum x n − x < ε. (∀)x. (xk ) sunt convergente n n ( ) în R.. . (∀) n ∈ Ν rezultă că (∀) n ≥ nε .30 - Observaţie.. xn . (x k ) numite şiruri componente. x = (x1. xin − xi ≤ x n − x .2. Din teoremele 2.y2. “⇐” Presupunem că x in → xi ∈ R.. k şi vom arăta că xn→x... (∃) nε∈N astfel încât (∀) m. y ∈ Rk .x2... (xn )..xk).. un şir n n ( Dacă (xn) este un şir in Rk atunci termenul său general xn este de forma ) (xn) din Rk este convergent către x∈Rk dacă şi numai dacă (∀) ε > 0.unde 0 ≤ L ≤ +∞ atunci xn (∃) nlim n xn →∞ =L. Fie i ∈ 1. xn .. k.yk). i =1 k 2 xn = x1 . cum x n → x. x = (x1. (∀) i = 1.3.xk)∈Rk. .1. n ≥ nε avem xm − xn < ε . Conform propoziţiei 2. si 2. (∀) n ≥ nε.”⇒” Presupunem că (xn) este convergent în Rk şi fie n→∞ lim xn = x ∈ Rk ...….. x 2 ... xk este convergent în n n 2 Rk dacă şi numai dacă şirurile componente (x1 ). xk ∈ Rk . Demonstraţie. (x n ) . xk ) .…. xin − xi ≤ xn − x < ε.3..10. unde x = (x1. adică xin → xi. (∀) i = 1. x n = x1 . y =(y1.. k si ε > 0. (∀) n ≥ nε .x2.…..9.11. B.. rezultă că dacă (xn) este un şir de numere reale strict pozitive astfel încât (∃) lim n→∞ x n +1 = L . (∃) nε∈N astfel încât || xn – x|| < ε. Un şir (xn) din Rk. 2 Teorema 2. k ≥ 2 Fie spaţiul metric Rk cu distanţa euclidiană d(x. y ) = x − y = 2 ∑ (xi − yi ) .. Şiruri în spaţiul metric Rk .Vom arăta că x in → xi. Un şir (xn) din Rk este şir Cauchy (sau fundamental) dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. deci unui şir (xn) din Rk îi corespunde k şiruri de numere n n 2 reale (x1 ) .3.

dacă (xn) este un şir de puncte din X..4.. n n ( ) 2.. x in − xi < Luând nε = max { n1..1]. Raţionând asemănător ca în demonstraţia teoremei 2.... (∃) niε ∈ Ν astfel încât (∀) n ≥ niε . Exemplu. ∑ (x k i =1 i n − xi ) 2 < k⋅ ε2 = ε . Din această teorema rezultă că în cazul convergenţei avem 2 lim xn = ⎛ lim x1 . rezultă că.. Reciproca nu este în general adevărată. Din teorema 2. Exemplu. e ( ) ⎛ 1⎞ În concluzie (xn) este convergent în R2 şi lim xn = ⎜1. . nk } rezultă că (∀) n ≥ nε vom avea ε ε ε xn − x = ε k . lim xk ⎞ . xn = x1 . xn = 1 . Cum (xn) este n convergent în R rezultă că (xn) este şir Cauchy în R. Fie X = (0.n ≥ 2 . n→∞ ⎝ e⎠ Observaţie. Fie (xn) ⊂R . ⎝ n + 1⎠ n n→∞ = 1 2 rezultă că xn este convergent.1..11. d(x. k ■ Observaţie. n n n→∞ 2 Cum lim xn = lim n→∞ n ( ) ⎛ n ⎞ =⎜ ⎟ . ⎟ . n 2 xn Cum lim x1 = lim n n = 1 rezultă că x1 este convergent. unde 1 ⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ x1 n = n. n2. deci xn→x. xn n ). ⎜ n n⎟ n→∞ n→∞ ⎝ n→∞ n→∞ ⎠ n ⎛n ⎞ ⎜ n . (xn ) . se 2 arată că un şir (xn) din Rk.2. xk este şir Cauchy în Rk dacă şi numai n n 2 dacă şirurile (x1 ) ..d) un spaţiu metric. (∀) n ≥ 1... cum x in → xi .31 - Fie ε > 0.. (xk ) sunt şiruri Cauchy în R. atunci el este şir Cauchy.3.. ..y) = |x-y|. deci în X. lim xn . Spaţii metrice complete Fie (X.. ⎛ n ⎞ ⎟ . convergent. xn . x n = ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ n + 1⎠ ⎟ ⎝ ⎠ 2 Avem xn = n→∞ ( 2 x1 .

contradicţie. ξ2). Observaţie.ξ2 ∈ X.1.xn+p) ≤ . x2 = f(x1). Fie (X.d) un spaţiu metric. O funcţie f : X → X se numeşte contracţie dacă există α ∈ [0. Existenţa. x0). ξ2) = d(f(ξ1).1) astfel încât d(f(x).y). Atunci 0 < d(ξ1.xn+1) + d(xn+1. d(x2.f(y)) ≤ αd(x. Prin inducţie se arată că: d(xn. Observăm că: d(x1.xn+p) ≤ d(xn. n→∞ Definiţia 2. (Principiul contracţiei sau teorema de punct fix a lui Banach).f(ξ2)) ≤ ≤d(ξ1.d) un spaţiu metric complet şi f : X → X o contracţie.4.d) în care orice şir Cauchy este convergent se numeşte spaţiu metric complet. ξ1 ≠ ξ2 astfel încât f(ξ1) = ξ1 şi f(ξ2) = ξ2.x2) ≤ α2d. Vom arăta că şirul (xn) este şir Cauchy. Rk.1. Presupunem prin absurd că există ξ1.4.… Şirul (xn) se mai numeşte şi şirul aproximaţiilor succesive.xn+2)+…+ d(xn+p-1.x3) = d(f(x1). fixat şi construim şirul (xn) astfel : x1 = f(x0). f(x1)) ≤ αd(x0. Definiţia 2. Fie (X.2.4.x2) = d(f(x0). (∀) x.xn+1) ≤ αnd. Un spaţiu vectorial normat şi complet se numeşte spaţiu Banach.x1) = αd. (∀) n∈N. Un spaţiu metric (X. Folosind teorema lui Cauchy rezultă că R.….y ∈ X. Fie x0 ∈ X. Atunci f are un unic punct fix.. Fie d = d(x1. de unde rezultă α ≥1.3. Teorema 2.32 - Cum lim xn = 0 ∉ X rezultă că (xn) nu este convergent în X. adică (∃) ξ ∈X. unic. Definiţia 2. f(x2)) ≤ αd(x1. xn = f(xn-1). Unicitatea. Pentru n∈N şi p ≥ 1 avem d(xn. astfel încât f(ξ) = ξ. Demonstraţie.4. k ≥2 sunt spaţii Banach relativ la distanţa euclidiană.

d) un spaţiu metric. adică n→∞ f(ξ) = ξ.f(ξ)) ≤ d(ξ.xn+p)< ε. x ∈X. Elemente de topologie în spaţii metrice Fie (X.r1) ⊂ D.y) <r1 ⇒ ⇒ d(z.d) este un spaţiu metric atunci orice bila deschisa este o multime deschisa si orice bila inchisa este o multime inchisa.d) este un spaţiu metric atunci Ø şi X sunt şi deschise şi închise.x) ≤ d(z. d Folosind (2. deci f(x0) = x0 şi demonstraţia este încheiată cu ξ = x0 . deoarece daca z∈B(y.4) Dacă d = 0 rezultă x1 = x0.f(ξ)) ≤ d(ξ. O mulţime nevidă D ⊂ X se numeşte deschisă dacă D este vecinătate pentru orice punct al său. fie D = B(x. Vom arăta că f(ξ) = ξ. adică dacă pentru (∀)x∈D.f(ξ)) = 0.ξ) şi cum lim d( xn .f(ξ)) = d(ξ.33 - ≤ αnd + αn+1d+…+αn+p-1d = αnd 1 − αp αn ≤ d. prin trecere la limită cu n → ∞ obţinem d(ξ.xn+1)+d(xn+1.4) rezultă că (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥1 avem d(xn.xn+1)+ αd(xn.x) < r1+d(y.5. ξ) = 0 . Prin definiţie Ø este o mulţime deschisă.xn+1)+ d(f(xn). 1− α 1− α (2. Dacă (X. r > 0 şi y∈D. 1. Fie 0 < r1 < r-d(y.r1) ⇒ d(z.1.d) este complet (∃) ξ ∈X astfel încât xn→ ξ. Cum (X.. 2.r) = D. Dacă (X. (∃) r > 0 astfel încât B(x. Evident avem d(ξ.x). ■ 2. deci (xn) este şir Cauchy. . Dacă d > 0 . Intr-adevar.5.r). deci z ∈ B(x. Atunci B(y.x) < r. (∀) n ≥ nε. cum α ∈ [0. Definiţia 2.r) ⊂ D.1) rezultă că lim αn = 0 şi atunci (∀) ε >0. O mulţime F ⊂ X se numeşte închisă dacă CF = X\F este deschisă. Exemple. n→∞ (∃) nε∈N astfel încât αn < 1− α ε .y)+d(y.

3.r) ⊂ D i 0 ⊂ D. În particular. mulţimi deschise ale lui X şi D = Dacă D = Ø atunci D este deschisă. . -1 < y < 1} este deschisă iar B = {(x.ri) ⊂ Di.r) ⊂ B(x. Mulţimea A = {x∈R :1 < x ≤ 2} nu este nici închisă nici deschisă. (∀) I = 1.ri) ⊂ Di.d) spaţiu metric. Fie D1. atunci x∈Di. D2. deci D este deschisa. n∈N*. intervalele de forma [a. i∈I Dacă D = Ø atunci D este deschisa. O reuniune oarecare de mulţimi deschise este o mulţime deschisa iar o intersecţie finită de mulţimi deschise este o mulţime deschisă.y2 ≥ 1} este închisă. O reuniune finita de multimi inchise este o multime inchisa iar o intersectie oarecare de multimi inchise este o multime inchisa. Mulţimea A = {(x. 1. Atunci B(x. dacă X = R.. Fie r = min ri. i=1. [a. (-∞. deci D este deschisă.x +ε) cu ε > 0 este multime deschisa si orice interval de forma [x-ε. 2. Dacă D ≠ Ø. Dacă D ≠ Ø. (∀) i = 1. n . Fie (X. atunci orice interval de forma (x-ε. Dn.….n ID i=1 n i . n astfel încat B(x. fie x∈D. 5.∞). 4. Teorema 2. ■ 2. y) ∈R2: x2 . Dacă X = R cu metrica euclidiana.34 - Analog se arată că B[x. fie x∈D.r] este o mulţime închisă .b].1.x+ε] este o mulţime închisă. de unde B(x. n . d – distanţa euclidiana. atunci (∃) i0 ∈I astfel incat x ∈ D i 0 şi conform definitiei (∃) r > 0 astfel incat B(x. n şi conform definitiei (∃)ri > 0. Fie (Di)i∈I o familie oarecare de submulţimi deschise ale lui X şi D = U Di . i= 1.b] sunt multimi inchise. (∀) i = 1.y)∈R2 : 1< x < 3. Rezultă imediat din 1) folosind formulele lui de Morgan.r) ⊂ ID i=1 n i =D. Demonstraţie. Atunci 1.5.

In continuare.5. Spunem in acest caz ca τd este o topologie pe X numita topologia indusa de metrica d iar perechea (X. submulţimile lui X formate dintr-un singur element sunt mulţimi închise şi folosind teorema 2. _ . A∩V ≠ Ø. 2. Notam cu A (sau IntA) = {x∈A: x punct interior multimii A} si o numim interiorul lui A. A∩B(x.35 - Observaţii. 1. τd) se numeste spatiu topologic.d) este un spaţiu metric. n n Evident Dn este deschisa (∀) n ∈ N* si n =1 I Dn = {0}. n∈N*. Definiţia 2.. In particular daca X = Rn. (T2) Orice reuniune de multimi din τd apartine lui τd.In acest sens fie X = R cu metrica euclidiana si Dn = (. (T3) Orice intersectie finita de multimi din τd apartine lui τd.5. care nu este deschisa. Un punct x∈X se numeşte punct de aderenţă pentru 0 mulţimea A dacă (∀)V∈ϑ(x).5.r) ⊂ A. ori de cate ori vom vorbi de Rn fara a face vreo mentiune speciala il vom considera inzestrat cu topologia naturala.1): (T1) X.5.d) spatiu metric si τd = {D ⊂ X: D multime deschisa} ⊂ P(X). Fie (X. Ø ∈ τd. sau echivalent (∃) r > 0 astfel incat B(x. sau echivalent (∀)r > 0.1 rezultă că mulţimile finite sunt închise. Dacă (X.3. Notăm cu A = {x∈X: x punct de aderenţă pentru A} şi o numim aderenţă sau închiderea lui A.r) ≠ Ø. n ≥ 1 si d este distanta euclidiana atunci topologia indusa de d o vom nota cu τ0 si o vom numi topologia uzuala sau naturala a lui Rn. Un punct x∈A se numeste punct interior multimii A daca (∃) V∈ϑ(x) astfel incat V ⊂ A.. Fie (X. ∞ 3. Definiţia 2. O intersectie oarecare de multimi deschise nu este in general o multime 1 1 deschisa.2. Atunci τd are urmatoarele proprietaţi (ce rezulta din teorema 2. fiind o reuniune finită de mulţimi închise. ). nevidă.d) spatiu metric si A ⊂ X.

A ∩ (B(x. Un punct x∈A care nu este punct de acumulare pentru A se numeste izolat pentru A. Fie X = R şi A ⊂ X. A ∩ (V\{x}) ≠ Ø. dacă (X. Definim multimea FrA = A ∩ CA . X = R.1) ∩ Q. A = (-∞. 1.1].36 - Definiţia 2. IzA = ∅. A ∩ B = A ∩ B . Atunci A =Ø. 0 0 _ _ Observaţie. 0 _ _ IzA = {5}. A’ ⊂ A . (X.1] U [2. A’=[0.1]. o o 0 0 o 6o8 o o 7 4. finită. Notam cu IzA = {x∈A : x punct izolat pentru A} si o numim multimea punctelor izolate ale lui A.3).5}.r)\{x}) ≠ Ø.5. Atunci A =Ø. A ⊂ A ⊂ A .1) U (2. A ⊂ B .d) spaţiu metric şi A ⊂ X. A =A. A’⊂ B’.2. 2. A = (-∞. B ⊂ X sunt nevide atunci: 1.1] U [2. Din definiţiile date rezultă imediat că.3. FrA = {1.1) U (2. sau echivalent (∀) r > 0. Cum primele două proprietăţi sunt evidente. A =[0. A ∩ B ⊂ A ∩ B .3] U {5}. 6o8 7 3. IzA = A.1] 3. A ∪ B = A U B . A ⊂ B ⇒ A ⊂ B . numita si frontiera lui A. A = (0. FrA =[0. Se observa ca un punct x∈A este izolat daca si numai daca (∃)V∈ϑ(x) astfel incat A ∩ V = {x}.3]. celelalte se demonstrează analog.d) este un spaţiu metric şi A. 2.. .4. Exemple.3] U {5}. Notăm cu A’ = {x∈X :x punct de acumulare pentru A} si o numim multimea derivata a lui A. A’ = (-∞. Atunci A = (-∞. să arătăm de exemplu a doua egalitate de la proprietatea 3). A’ = Ø. (AUB)’ = A’ U B’. Un punct x∈X se numeşte punct de acumulare pentru A daca (∀) V∈ϑ(x). FrA = A. A U B ⊂ A ∪ B .

Atunci B(y.2.d(y. “⇒” Presupunem că A este deschisă şi vom arăta că A = A . B ⊂ AUB. B ⊂ A ∪ B . Vom arăta că B(x. r) ⊄ A ⇔ (∀) r > 0. cum A ⊂ AUB.5. r) ⊂ A. dacă x∈ A U B .d) spaţiu metric şi A ⊂ X. Fie (X. B ∩ B(x. Fie x∈A. A este deschisă ⇔ A = A .r) = (A ∩B(x. 3. Luând r = min(r1. o o Rezultă deci că A este deschisă.37 - Fie x∈ A ∪ B .r2 > 0 astfel încât A ∩ B(x. deci x∈ A ∪ B . cum A este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. atunci (∃) r > 0 astfel încât B(x.r) ⊂ A..r)) U (B∩B(x. C A = CA şi C A = CA . care este deschisă rezultă că A este închisă. x ∈ C A ⇔ x ∉ A ⇔ (∀) r > 0.x).r1) = Ø. deci (∃)r1. Fie x∈ A .r1) ⊂ B(x. dacă x∉ A U B atunci x∉ A şi x∉ B . A este închisă ⇔ A = A . B(x.r) ⊂ A. Demonstraţie.r2) > 0 obţinem (AUB) ∩B(x. o 2. o o . deci y∈ A . nevidă. “⇐” evident.r)) = Ø. Teorema 2. Atunci o } 1. B(x. fie y∈B(x. o o o o 2. o 3.r) ⊂ o ⊂ A . Cum A ⊂A o o este suficient să arătăm că A ⊂ A . 4.r) şi 0 < r1 < r . Analog se arată că C A = CA . r) ∩ CA ≠ Ø o } ⇔ x ∈ CA . Reciproc. 1. o } Cum C A = CA . care contrazice faptul că x∈ A ∪ B . rezultă A ⊂ A ∪ B . adică x∈ A . A este deschisă şi A este închisă.r2) = Ø.

“⇒” Presupunem că A este închisă şi vom arăta că A = A . A ∩ B(x. Dacă toate mulţimile Di.ε).4. ■ Ţinând cont de definiţia punctului de acumulare. d) spaţiu metric şi A ⊂ X. B(x. ) ≠ Ø. xn → x. Fie x∈ A . i∈I.3. dacă x∉A rezultă x∈CA şi cum CA este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. deci n 1 1 (∃) xn∈A ∩ B(x. ).5. i∈I Dacă J ⊂ I şi A ⊂ U Di spunem că (Di) i∈J i∈J este o subacoperire a lui (Di) i∈I pentru A.x)< .r) ⊂ CA. xn∈B(x. Fie (X. Astfel (∀) ε > 0. n n (∀) n∈N*. Fie (X. xn ≠ x. 1 Demonstraţie. Fie x∈ A .38 - 4. A ≠ Ø. Fie (X. Atunci x∈A’ ⇔ există un şir (xn) ⊂ A. n→ ∞ Definiţia 2.(de caracterizare a punctelor aderente cu ajutorul şirurilor). obţinem: Teorema 2. Obţinem astfel un şir (xn) ⊂ A cu d(xn. sunt deschise spunem că (Di)i∈I este o acoperire deschisă. analog cu teorema 2.(de caracterizare a punctelor de acumulare cu ajutorul şirurilor).5. Atunci x∈ A ⇔ există un şir (xn) ⊂ A astfel încât xn → x.3. . adică x∈ A . A ≠ Ø. Cum A ⊂ A este suficient să arătăm că A ⊂ A. ε) ∩ A ≠ Ø. adică xn → x.5. atunci (∀) ε > 0.d) spaţiu metric şi A ⊂ X.r) ∩ A = Ø. Reciproc. deci B(x.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. O familie (Di) i∈I de părţi ale lui X se numeşte acoperire a mulţimii A dacă A ⊂ U Di..5. (∀) n∈N*.5. (∀) n∈N astfel încât lim xn = x . care contrazice faptul că x∈ A . “⇐” evident. dacă (xn) ⊂ A. A ≠ Ø. (∃) nε∈N astfel încât (∀) n ≥nε. atunci (∀) n∈N*. ■ Teorema 2.

….5. n Daca K ar fi compacta (∃) J ⊂ N* finita astfel incat K ⊂ U In. deci K este marginita. (∃) ry > 0 astfel incat B(x.39 - Definiţia 2. Intr-adevar.Atunci K nu este compactă. n . 1.n). pentru (∀) y∈K. Demonstratie. există ki ∈I. y2. X = R. x2. Teorema 2.1). (X.1) formează o acoperire deschisă pentru K. ry))y∈k formeaza o acoperire deschisa pentru K.n))n≥1 este o acoperire deschisa pentru K. Cum K ⊂ K este suficient sa aratam ca K ⊂ K.1) ⊂ U In = ( n∈J 1 .….1) contradictie. Exemple.5. deci exista x∈ K si x∉K. deci K ⊂ U Di. i . i = 1. astfel încât xi ∈ D k i . n∈N* deci (B(x.ryi ) . unde In = ( . Fie K ⊂ X compactă şi x∈K. Vom arata in continuare ca multimea K este inchisa sau echivalent K = K . K = {x1. Dar B(x. Atunci K este compacta. O submulţime K a unui spaţiu metric (X.d) spatiu metric. Cum K este compacta exista J ⊂ N*.6. K = (0.n0). yn∈K astfel incât K ⊂ n U B( yi. m 2. Presupunem prin absurd ca K ⊄ K. Atunci (D k i ) i=1. Evident avem K ⊂ U B(x. Orice submultime compacta a unui spatiu metric este inchisa si marginita. Este evident că 1 familia (In)n∈N*. xn} ⊂ X finita. ry) = Ø.5. n .. Cum x∉K rezulta ca (∀) y∈K avem y ≠ x şi cum X este separat. Luand m = maxJ n∈J rezulta ( 0. deci (∃)y1. finita astfel incat K ⊂ U B(x.r i =1 yi ) ∩ B(y.n este o subacoperire finită pentru K.d) se numeşte compactă dacă din orice acoperire deschisă se poate extrage o subacoperire finită.n). ry) ∩ B(y. i∈I Cum xi∈K. (∀) i = 1. fie (Di) i∈I o acoperire deschisă pentru K.r y ) = Ø. Familia (B(y. Fie n0 = maxJ si atunci vom avea n∈J K ⊂ B(x.

Rezulta ca o multime K ⊂ Rn este compacta daca si numai daca este inchisa si marginita.….r y ) = Ø. de unde i =1.7. deci multimea termenilor sai nu are nici un punct de acumulare. (∀) i = 1. Presupunem prin absurd ca (xn) nu contine nici un subsir convergent. K ⊂ X.…. Pentru a demonstra reciproca acestei teoreme se poate consulta [11].. inchisa. Fie (X.5.r) ∩ B(yi.ry))y∈k constituie o acoperire deschisa pentru K si cum K este compacta se poate extrage o subacoperire finita. ym∈K si r1.6. compacta si A ⊂ K. Demonstraţie. X\A) este o acoperire i∈I . Se poate arata ca. Cum X\A este deschisa si K ⊂ U Di ∪ (X\A) rezultă că familia ((Di)i∈I. y2. Presupunem mai intai ca K este compacta si fie (xn) un sir de puncte din K. n . contradictie. Demonstratie.d) spatiu metric. Atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca orice sir de puncte (xn) din K are un subsir convergent la un punct din K.40 - Luând r = min r y obtinem B(x. Fie (Di)i∈I o acoperire deschisa a lui A. (∃) rx > 0 astfel incat B(x.ri) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) rezultă ca sirul (xn) are un numar finit de termeni. Cum (xn) ⊂ K ⊂ i =1 m U B( yi. Famlia (B(y.rx) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) (in caz contrar ar exista un subsir al lui (xn) care sa convearga la x). ■ Observaţie. rm > 0 astfel incat K ⊂ m U B( yi.n i i B(x. ri ) . Teorema 2. Reciproca acestei teoreme nu este in general adevarata.r) ∩ K = Ø.5.ri ) i =1 iar fiecare dintre bilele B(yi. deci exista y1. ■ Teorema 2. r2.d) spatiu metric. Atunci pentru orice x∈K. contradictie. Atunci A este compacta. Fie (X. daca X este finit dimensional atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca K este inchisa si marginita.

y∈Rn.y) ≤ d2(x.x2.y) = = sup xn − yn .y) = ∑ (x i =1 n i − yi ) . y ∈X. y = (y1. yn). M > 0 astfel incat md1(x. sau mai general. ].d ) este y un spaţiu metric şi să se determine B(3. x = (xn). Spunem ca d1 si d2 sunt echivalente.y) = ln ■ x . y = (y1. Să se arate că 2 (X.y) = |x1-y1| + | x2-y2|. (∀) x. unde d1(x. y = (y1. 2 (∀)x. i =1.y).…. y2.41 - deschisa pentru K.-1). …. yn) este o distanta pe Rn. y 2 ) . y = (yn). 2 2 2.d1).y∈X.…. Să se arate că distanţa euclidiana d:Rn× Rn→R. Fie X = L∞ = {(xn) ⊂ R : (xn) marginit} şi d : X × X →R.y) = d1 ( x1. 6. Fie (X1. 3.xn). 5. (X2. d1(x. Fie d1. x = (x1. x = (x1. Sa se arate ca pe Rn urmatoarele metrici sunt echivalente: d(x.x2).d2) spatii metrice. x = (x1. y1) + d2 ( x 2 . B[3. xn). x2).y2). Sa se arate ca ( X. d(x. in∈I astfel incat K ⊂ k =1 U Dik ∪(X\A) n şi atunci A ⊂ U Dik deci ( Di k ) k∈1.….d) este un spatiu n≥1 metric.y) = ∑ xi − yi . x = (x1. Sa se arate ca d1 ≈ d2 ⇔ (∃) m. (∀) x. 1 1 ). Pentru n = 2 sa se determine imaginea geometrica a bilei B((2. 4. orice două metrici pe Rn. Mai mult. pe un spatiu finit dimensional sunt echivalente. x2. i2. d(x. .y2. d2(x.d) este un spatiu metric.…. d: X×X→R. y∈X.n i =1 i =1 n n (∀) x. Cum K este compacta (∃) i1.y2).. Sa se arate ca (X.y) = max xi − yi . y ∈Rn. (∀) x. 2 d(x.y) = ∑ ( xi − yi )2 . Fie X = N* şi d: X × X →R.n este o subacoperire finita k =1 n pentru A. d1 ≈ d2 daca τ d1 = τ d2 .y∈R2. Probleme propuse 1.3) relativ la d si la distanta d1. d2 metrici pe X.y) ≤ M d1(x. y = (y1. (∀)x. d(x. X = X1× X2.

A) = sup d(a. 9. (∀) n ≥ 1. a ∈ X \ A. Fie x0 > 0 şi xn = (xn-1 + 1 2 a xn−1 a . Sa se arate ca L∞ este un spatiu Banach relativ la norma ||x|| = sup xn . compacta. (yn) sa se arate ca sirul cu termenul general 1 1 +…+ . este convergent.ln n. Fie(X. A) = d(a. ). unde a > 0. Atunci n n a) Şirul (xn) este strict crescator iar sirul (yn) este strict descrescator. d) spatiu metric. ca daca (xn) este un sir de numere x n +1 = L ∈ R . (yn) ⊂ R astfel incat (yn) este strict crescator si divergent .yn)) este un sir Cauchy in R+. x ) > 0 si exista x0∈A asfel incat d(a. n ≥1 (∀) x = ( xn)n≥1. Atunci sirul (d(xn. Fie sirurile date prin termenul general xn = (1+ )n. Atunci d(a. folosind exercitiul 13. |ak| ≤ 2. Sa se arate.1). c) Folosind sirurile (xn). unde |q| < 1. Limita comuna se noteaza cu e. (∀) k ≥ 1. b) Sirurile (xn) si (yn) sunt convergente la o aceeasi limita. x0). b) xn = k2 ∑ k =1 n 1 . Sa se studieze convergenta sirurilor date prin termenul general: a) xn = n ∑ k =1 1 . k c) xn = ∑ ak qk .d) spatiu metric. (yn) ⊂ X doua siruri Cauchy. A ⊂ X. atunci exista si lim = L. n→ ∞ yn n → ∞ y n +1 − y n (Lema lui Stolz-Cesaro) 14. Sa se arate ca 2 < e < 3. atunci exista si lim n x n = L.42 - 7. 11.. Limita sa se notează cu c. k =1 n 12.Sa se arate ca daca (∃) lim xn xn +1 − xn = L∈ R . n→ ∞ xn strict pozitive iar lim n→ ∞ . x∈A 1 1 10. Sa se arate ca (xn) este convergent si are limita 13. Fie ( X. yn = (1+ )n+1. Fie (xn). (xn). 8. Sa se arate 2 n zn = 1+ ca c ∈ (0.

atunci: a) lim sup( x n + yn ) ≤ lim sup xn + lim sup yn . Sa se deduca de aici ca multimea punctelor limita a unui sir este nevida. b) xn = (-1)n . Sa se calculeze lim inf x n . ). n n n n 1 sa fie o x +a 2 19. b] → [ a. c) A = {( x. y∈[1. n→∞ n→∞ n→∞ c) lim sup( xn yn ) ≤ ( lim sup xn )( lim sup yn )(xn ≥ 0. deschise. yn ≥ 0). inchise. Fie (xn) un sir de numere reale. Sa se determine a > 0 astfel incat f : R → R. 20.1= 0 are o singura radacina pe [0. IzA. (cos )n . A . pentru n→ ∞ n→ ∞ a) xn = sin nπ n . n→∞ n→∞ n→∞ 18. + n . e convergent si sa se determine limita sa.43 - 15. lim sup x n . . Sa se determine aceasta radacina cu aproximaţie de patru zecimale. 4 2n + 1 17..b ] derivabila astfel incat sup |f′(x)| = λ < 1. a) A = [0. Sa se studieze daca urmatoarele submultimi ale lui R2 sunt marginite. yn ≥ 0). Sa se arate ca ecuatia x3 + 12x . n o Pentru fiecare sa se indice A . 21. n→∞ n→∞ n→∞ d) lim inf( x n y n ) ≥ ( lim inf xn )( lim inf yn )(xn ≥ 0. FrA.2) × ({ 1 : n ≥ 1} ∪ (2.b] este o contractie. b) A = {(x. A ′ . n→∞ n→∞ n→∞ b) lim inf( x n + yn ) ≥ lim inf xn + lim inf yn .y2 < 1}. Daca (xn). d) A = [1.1) x (1.3] }. Fie f :[a. (yn) ⊂ R sunt doua siruri marginite. f(x) = contractie.. 22. Sa se arate ca sirul cu termenul general xn = ( n n! 1 2 1 + 2 + . 1]. 16.y)∈R2 : x = y..2]. Sa se arate ca (xn) contine cel putin un subsir monoton. Atunci f x∈[ a.y)∈R2 : x2 . 3] ) ..

∑*xn n∈N ∞ sau x1+ x2+.+ xn+.. Sn = x1 + x2 +.. Serii convergente. deci se dă un n→∞ n→∞ n =1 ∞ sens sumei cu o infinitate de termeni. Serii divergente Fie (xn )n≥1 un şir de numere reale. dacă n =1 şirul sumelor parţiale (Sn) este convergent.. În cazul în care şirul (Sn ) este convergent şi are limita S se poate scrie S = lim Sn = lim (x1 + x 2 + . pe scurt (C)..+ xn.În acest caz S = lim Sn se numeşte n→∞ suma seriei şi scriem n =1 ∑ xn = S ..1.1...Prin natura unei serii înţelegem proprietatea sa de a fi convergentă sau divergentă.. S2 = x1 + x2. Definiţia 3.. pe scurt (D).. O serie se notează formal astfel ∞ n =1 ∑ xn .. ∞ În caz contrar seria se numeşte divergentă.. O serie ∑ xn se numeşte convergentă..1. unde S1 = x1.. + x n + ..44 - CAPITOLUL 3 SERII DE NUMERE REALE 3. + xn ) = x1 + x 2 + . . = ∑ x n .1.. Definiţia 3.. (Sn )n≥1 ) .2. Şirului (xn )n≥1 îi ataşăm şirul (Sn )n≥1 .. unde (Sn ) se numeşte şirul sumelor parţiale. . Se numeste serie de termen general x n perechea de şiruri (( x )n≥1..

45 - Exemple. contradicţie. că seria geometrică acest caz n =1 ∑ qn ∞ este convergentă ⇔ q < 1 şi în n =1 ∑ qn = 1 − q .. Presupunem prin absurd că (Sn) este şir Cauchy. pentru q ≠1 şi 1− q n Sn= n pentru q =1. 1 1 1 1 1 + + . (∃)nε ∈ N astfel încât ( (∀)m.. (∃)n0 ∈ N astfel încât 2 1 . + + .. n ≥ nε avem Sm − Sn < ε.. + xn = q + q + . = . + n0 + 1 n 0 + 2 2n0 2 Pe de alta parte. numita şi seria xn = ∞ 1 armonică. În acest caz 2 n ∞ q − qn +1 xn = q şi Sn = x1 + x 2 + . + . Fie seria ∑ n .. n =1 ∞ q 2.. .. numită şi seria geometrică. În acest caz 1 1 1 şi Sn = 1 + + . Vom arăta că (Sn) nu e şir n 2 n Cauchy. 1− q Rezultă. + > n0 . deci. n0 + 1 n0 + 2 2n0 2n0 2 În concluzie (Sn) este divergent. + q = . deci seria armonică este divergentă. 1. Rezultă că (Sn) este convergent dacă şi numai dacă q < 1 şi în acest caz lim Sn = n→∞ q ... Pentru m = 2n0 şi n = n0 obţinem 2 S2n 0 −Sn 0 = 1 1 1 1 < . deci (∀)ε > 0. q ∈ R . Luănd ε = (∀) m.. n ≥ n0 avem Sm − Sn < 1 . Fie seria n =1 ∑ qn ..

∞ În acest sens considerăm seria armonică lim xn = lim ∑ n =1 1 . Reciproca nu este în general adevărată.Sn-1. Atunci xn = Sn . 1... de unde lim xn = S − S = 0. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei n =1 ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei obţinute prin eliminarea termenilor xi1. (Condiţia necesară de convergenţă). Fie Sn = x1+x2+. unde A = {i1. Teorema 3. n =1 Celălalt caz se tratează analog.+xn şi S = lim Sn.…. avem Tn = Sn-s..1. xi2 . atunci lim xn = 0. Presupunem că eliminăm termenii xi1. care este divergentă şi n n→ ∞ 1 = 0. ■ Dacă seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (∀) n > ik unde s = xi1 + x i2 + . Evident.. de unde rezultă că (Tn) este convergent dacă şi numai dacă (Sn) este convergent şi deci seria n∈N* \ A ∞ ∑ xn .2.... n→∞ ■ Observaţii. Demonstraţie.. n→∞ Demonstraţie.xik . n→ ∞ n . i2.1... în caz de convergenţă se modifică doar suma..1. Dacă unei serii n =1 ∑ xn ∞ i se elimină sau i se adaugă un număr finit de termeni atunci natura seriei nu se schimbă.46 - Proprietaţi generale ale seriilor Teorema 3.xik . xi2 .< ik.i k} are aceeaşi natură cu seria iniţială ∑ xn . n→∞ (∀) n ≥ 2 .xik ... unde i1< i2 <.

. Fie Sn = x1 + x2 +. n.. x ∈ R. n +1 n + p +1 n +1 = . atunci n→∞ seria este divergentă. Dacă pentru o serie n =1 ∑ xn n ∞ avem că lim xn ≠ 0 sau nu există.. ∞ astfel încât (∀ ) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Demonstraţie..+ xn. + − = n +1 n + 2 n + 2 n + 3 n + p n + p +1 1 1 1 − < < ε. n =1 ∞ În acest caz xn = n 1 → ≠ 0 . p ∈ N* . Teorema 3. cos nx Vom arăta că această serie este convergentă folosind criteriul lui Cauchy. Fie seria n =1 ∑ n(n + 1).1... Exemplu. (Criteriul lui Cauchy). + = (n + 1)(n + 2 ) (n + 2 )(n + 3 ) (n + p )(n + p + 1) 1 1 1 1 1 1 = − + − + .. + xn + p < ε... (∃) nε ∈ N xn +1 + xn + 2 + .47 - 2... Vom avea n =1 ∑ xn (C) ⇔ (Sn ) este convergent iar (Sn) este convergent dacă şi numai dacă ⇔ (∀) ε > 0 (∃) nε ∈N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Sn + p − Sn < ε ⇔ (∀) ε > 0. + xn + p < ε... + xn + p = cos(n + 1)x cos(n + p )x + .. Fie ε > 0. Vom avea xn +1 + x n + 2 + . Seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă dacă şi numai dacă pentru (∀ ) ε > 0. Fie seria ∑ 2n + 1. ∞ Exemplu. este şir Cauchy (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem ■ xn +1 + xn + 2 + .3. deci seria 2n + 1 2 ∑ 2n + 1 n =1 ∞ n este divergenta.. + ≤ (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) ≤ 1 1 1 + + .

(∀ ) p ≥ 1 vom avea xn+1 + xn + 2 + .1.4. deci astfel încât x n ≥ 0. adică n > − 1.Sn = xn+1 ≥ 0. Sn+1 .2. ⎣ε⎦ deci seria ⎡ 1⎤ ∞ ∑ n(n + 1) n =1 cos nx este convergenta. ε ε Fie nε = ⎢ ⎥ şi atunci (∀) n ≥ nε .1. (Criteriul monotoniei). n =1 n =1 ∞ Demonstraţie. ■ 3. Dacă seriile n =1 ∑ xn şi n =1 ∑ yn ∞ n =1 sunt convergente şi α.1. . (∀) n ≥ 1 .2. atunci şirul sumelor parţiale (Sn) este monoton crescător.2. (∀) n ≥ n0 . + xn+p < ε. Serii cu termeni pozitivi Definiţia 3. ∞ Observaţie. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni pozitivi este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale (Sn ) este mărginit superior.48 - 1 1 dacă n + 1 > . ( ∀ ) n ≥ 1. Rezultă imediat folosind şirurile sumelor parţiale asociate seriilor date.. Într-adevăr. β ∈ R . Dacă seria n =1 ∑ xn este cu termeni pozitivi. ∞ ∞ atunci seria n =1 ∑ (αxn + βyn ) este convergentă şi ∑ (αxn + βyn ) = α ∑ xn + β ∑ yn .. Teorema 3. O serie n0 ∈ Ν* n =1 ∑ xn ∞ se numeşte cu termeni pozitivi dacă există De obicei considerăm n0 = 1.. ∞ ∞ Teorema 3. x n ≥ 0.

. Vom avea xn = 2m ≤ n < 2m+1. “ ⇒ ” evident. " ⇐" Presupunem că (Sn ) este mărginit superior.. Atunci: este convergentă. (∀)n ≥ 1. ⎜ 2m α 2m α + 1 ⎟ n ⎠ 2 4 ⎝ 1 1 1 şi Sn = 1 + α + .49 - Demonstraţie.. Fie seria ∑n n =1 ∞ 1 α . .. 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝8 9 15 ⎠ ⎝2 ⎛ 1 1 1⎞ 1 1 +⎜ + + . Cum (Sn ) este şi monoton crescător..( Criteriul de comparaţie de speţa I ). + α ⎟ < 1 + 2 ⋅ α + 4 ⋅ α + . numită şi seria Riemann (sau seria armonică generalizată).. α > 1. nα Teorema 3. + α ⎟ + .2. ∑y . n =1 n n =1 n ∞ ∞ unde 0 ≤ xn ≤ yn . ∞ Exemplu... dacă seria cu termeni pozitivi divergentă atunci lim Sn = +∞ şi astfel vom scrie n→∞ n =1 ∑ xn ∞ este n =1 ∑ xn = +∞ .2.. Vom avea : 1 ⎞ 1⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 ⎛ 1 Sn = 1 + ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + ⎜ α + α + . din teorema lui Weierstrass rezultă că este convergent deci seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă... ■ Să remarcăm faptul că. rezultă că şi seria a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Fie seriile ∑x . Fie n∈N* şi m∈N astfel încât α n 2 n ( ) ( ) (2 ) 1 m α + 2m ⋅ ⎛ 1 ⎞ 1 − ⎜ α −1 ⎟ ⎝2 ⎠ = 1 1 − α −1 2 m +1 < 1− 1 1 2 α −1 = 2 α −1 2 α −1 − 1 deci (Sn ) este mărginit superior şi atunci seria ∑ n =1 ∞ 1 este convergenta. + α .

Tn = ∑ y k .1 rezultă că seria b) Prin reducere la absurd.3. (Criteriul de comparaţie de speţa a-II-a). nα În concluzie seria Riemann divergentă pentru α ≤ 1. Cum x n ≤ y n .2. cu x n n =1 ∞ n > 0. Folosind teorema 3. (∀) n ≥ 1 şi x n +1 y ≤ n +1 . rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. ( 3. (∀ ) n ≥ 1. Fie seriile ∑ xn. yn > 0. ∑ n =1 ∞ 1 nα este convergentă pentru α > 1 şi Teorema 3. Fie Sn = ∑ x k . nα Evident avem x n = rezultă că şi seria 1 1 ≥ . α < 1.1). folosind a). n =1 ∞ ∑ y . xn yn (3.. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.2) Atunci a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ ∞ este convergentă.50 - b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. rezultă că şi seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. . (∀ ) n ≥ 1 rezultă k =1 k =1 Sn ≤ Tn .2.1 ) a) Dacă seria ∑y n =1 ∞ n este convergenta atunci (Tn) este convergent. rezultă că (Sn) este mărginit superior. (∀) n ≥ 1 şi cum seria nα n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta. (∀) n ≥ 1. rezultă că şi seria n n ∞ n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. ■ ∑ n =1 ∞ 1 . deci mărginit superior şi din (3. Demonstraţie. Exemplu.

Demonstraţie. Presupunem că există n→ ∞ xn = L . 2 2 L x n 3L < < . (∀ ) n ≥ 1. b) Dacă L = 0 şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă.2.2. . rezultă că şi seria n =1 ∑ ∞ x n este divergentă. ∞ ) rezultă că cele două serii au aceeaşi natura. (∀ ) n ≥ n0 . cu xn . . n =1 ∞ ∑y n =1 ∞ n . Atunci yn a) Dacă L ∈ (0. (Criteriul comparaţiei la limită).. Fie seriile lim ∑ xn . astfel încât L 3L yn < xn < y n . adică x n ≤ 1 yn ... a) Dacă L ∈ (0. ∞ ) . ≤ .2. sau echivalent 2 yn 2 Demonstraţia se încheie folosind teorema 3. rezultă că şi seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ yn ∞ este convergenta. c) Dacă L = +∞ şi seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.2) vom avea x2 y2 x3 y3 x y ≤ . iar dacă seria este divergentă. n ≤ n . (∃) n0 ∈ N . iar dacă seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. Din (3. Înmulţind membru cu membru aceste x 1 y1 x 2 y 2 x n −1 y n −1 inegalităţi obţinem xn yn x . rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ n0 . Teorema 3. rezultă că şi seria n =1 n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (∀) n ≥ 1.2.2. (∀ ) n ≥ 2 . Demonstraţia se încheie ≤ y1 x1 y1 ■ folosind teorema 3.51 - Demonstraţie.4.. yn > 0.

n =1 ∞ Demonstraţie. 3.3) 2 conduce la 1 Tm ≤ Sn ≤ Tm ..2. ∞ ) . astfel încât xn ≤ 1. Cum seria ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta şi 1 n2 1 3n + 1 n→∞ lim 1 3n + 1 = 1 ∈ (0. + x 2m ) ≥ ≥ x1 + x 2 + 2x 22 + 22 x 23 + .5. (Criteriul condensării). (∀ ) n ≥ n0 sau echivalent yn x n ≥ yn . Fie ( xn ) un şir descrescător de numere pozitive. rezultă că 1 3 n 2 ∑ n =1 ∞ este divergenta.. (∃ ) n ≥ n 0 sau echivalent yn x n ≤ y n . Fie ( Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei 2m ≤ n < 2m +1 . Fie n ∈ N* şi m ∈ N astfel încât Sn = x1+x2+…+xn ≤ x1+x2+…+x 2 m +1 −1 = 2m 2 m + 1 −1 = x1 + (x2+x3)+(x4+x5+x6+x7)+…+(x +…+ x ≤ x 1 + 2x 2 + 2 2 x 2 2 + .. + x 2m = = x1 + x 2 + ( x 3 + x 4 ) + ( x5 + x 6 + x 7 + x 8 ) + .. Atunci seriile n =1 ∑ xn ∞ şi n =0 ∑ 2n x 2n au aceeaşi natură.... de unde rezultă imediat concluzia teoremei. care împreună cu (3. + 2m −1x 2m ≥ 1 Tm ..2. (∃) n0 ∈ N . + xn ≥ x1 + x 2 + . (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3. Cum 2m ≤ n avem Sn = x1 + x 2 + . (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3.. Fie seria ∑ n =1 ∞ 1 3n + 1 .Atunci n=0 ∑2 x n ∞ 2n . adică )≤ (3. Teorema.52 - b) Cum L = 0.. c) Dacă L = +∞... ■ Exemplu.3) Sn ≤ Tm .2. + 2 m x 2m =Tm . 2 ■ ..2. + ( x 2m−1+1 + . (∃) n0 ∈ N astfel încât xn ≥ 1.2.

care este convergenta.6.1. xn +1 ≥ 1. Teoremă 3.2. xn > 0.2.. ■ . ≤ k n −1x1.(∀) n ≥ n0.2. Cum ∑ k n−1x1 = x1∑ kn−1 .53 - Exemplu. (∀)n ≥ 1. (∀)n ≥ 1. n n 2 ln 2 n =1 n ln2 Pe de altă parte ∑ 2n x 2n = ∑ 2n n =1 n =1 deci seria dată este divergentă. Demonstraţie. Fie seria n =1 ∑ xn. b) Vom avea xn ≥ xn-1 ≥ xn-2 ≥…≥ x n > 0. 1 . n ln n Avem xn = descrescător.(∀) n ≥ n0. care este divergentă . deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3. a) Fără a restrânge generalitatea putem presupune n0 = 1 şi atunci xn ≤ kx n −1 ≤ k 2 x n − 2 ≤ . (Criteriul raportului sau al lui D’Alambert).. rezultă că seria xn b) Dacă (∃)n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. deci (xn) este un şir de numere pozitive monoton n ln n ∞ ∞ ∞ 1 1 =∑ .. din teorema 3. n =1 n =1 ∞ ∞ rezultă ca şi seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. 1) şi n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.2 rezultă 0 n→∞ că seria este divergentă. Fie seria n =2 ∑ ∞ 1 . Atunci x n +1 ≤ k. (∀)n ≥ n 0 rezultă că seria xn ∞ a) Dacă (∃) k ∈ [0.

Fie seria n =1 ∑ xn. ( ∀ )n ≥ 1 şi lim n +1 = < 1. Fie seria ■ ∑ n =1 ∞ n2 . Exemplu.54 - Consecinţă. este divergentă. cu xn>0. . Atunci xn a) Dacă L < 1 rezultă că seria b) Dacă L > 1 rezultă că seria ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. (Criteriul raportului la limită). xn Demonstraţie.1) şi n0 ∈ N astfel încât xn ≤ k.2.atunci (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. (∀) n ≥ n0 şi folosind xn teorema 3. Presupunem că (∃) lim n =1 ∞ n =1 ∞ n→∞ x n +1 = L.7. xn +1 ≤ k. (∀) n ≥ 1. n→∞ xn 2 2 Teorema 3. deci seria este convergentă. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât x n +1 ≥ 1. xn > 0.2. Atunci n ∞ a) Dacă (∃)k ∈ [0. (∀) n ≥ n0. rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.6 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. 2n n2 x 1 Atunci x n = n > 0.6 rezultă că seria este divergentă.. (∀)n ≥ 1.(Criteriul rădăcinii sau al lui Cauchy).2. xn ≥ 1. . Fie seria n =1 ∑ xn . a) Fie L<k<1. (∀) n ≥ n0 rezultă că seria b) Dacă (∃) n0 ∈ N astfel încât n n =1 ∑ ∞ xn este divergentă.

x n =1 n ∞ n > 0. astfel încât n x n ≤ q . (∀) n ≥ n0 . deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3.2.1.2 rezultă că şi seria deci seria n =n o ∑x ∞ n este convergenta. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât n x n ≥ 1 (∀) n ≥ n0 şi din teorema . ∑ xn Demonstraţie. a) Vom avea x n ≤ k n . Fie seria ∑ ⎜ ⎟ > 0. Consecinţă.2. 3. n→∞ b) Vom avea xn ≥ 1. ( ∀ )n ≥ n0 şi cum seria ∑k n =1 ∞ n este convergentă.7 rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. (∀) n ≥ 1.7 rezultă că seria este convergentă. ■ Fie seria ∑x . ∑x n =1 ∞ n este convergenta. Avem x n = ⎜ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1⎝ 2n − 1 ⎠ n→∞ lim n x n = lim n 1 = < 1. Presupunem că există lim n x n = L . (∀ ) n ≥ 1 şi ⎟ .. (Criteriul rădăcinii la limită).55 - Demonstraţie.2 rezultă că seria este divergentă. Atunci n→∞ a) Dacă L<1. rezultă că seria b) Dacă L>1.2. rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn n =1 ∞ este convergentă. deci seria n → ∞ 2n − 1 2 ∑x n =1 ∞ n este convergenta. este divergentă. . ∞ n n ■ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞ Exemplu. folosind teorema 3. a) Fie L<q<1 şi din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N . (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3.

(∀) n ≥ 1 de unde ....2 rezulta că seria n =1 ∞ Cum seria divergenta. rezultă că ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ a) Dacă există k>1 şi n0 ∈ N astfel încât n⎜ ⎜ seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.. + xn − nx n +1 ≥ k( x 2 + x 3 + .. (∀ ) n ≥ n0 .1 seria convergentă.2... (∀)n ≥ 1.. nx n − nx n +1 ≥ kx n +1 Adunând aceste inegalităţi obţinem x1 + x 2 + ... n +1 n 2 n n −1 n 1 ∑ n x1 este divergenta. Sn (k − 1) ≤ kx1 − nx n +1 − kx n +1 < kx1. x n =1 n ∞ n > 0... putem presupune n0 = 1 şi atunci nx n − nx n +1 ≥ kx n +1. Fie seria ∑x .2. n =1 ∑ xn ∞ este b) Presupunem din nou no=1 şi atunci nx n − nx n +1 ≤ xn +1. (∀ ) n ≥ n0 . a) Fără a restrânge generalitatea. ⎞ ⎛ xn − 1⎟ ≤ 1.56 - Teorema 3. (∀ ) n ≥ 1 şi xn ≥ ⋅ xn −1 ≥ ⋅ . de unde x n +1 ≥ 1 1 n −1 n − 2 n −1 n x n . k −1 adică şirul (Sn) este mărginit superior şi conform teoremei 3..2. (∀) n ≥ 1 . . (∀) n ≥ 1. (Criteriul lui Raabe-Duhamel).. şi atunci Sn < kx1 .. Atunci ⎛ xn ⎞ − 1⎟ ≥ k. de unde x1 − x 2 ≥ kx 2 2x 2 − 2x 3 ≥ kx 3 .. adică Sn − nx n +1 ≥ k(Sn + x n +1 − x1 ). rezultă că seria ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ b) Dacă există n0 ∈ N . (∀) n ≥ 1.. din teorema 3.. ∑x n =1 ∞ n este ■ .8... astfel încât n⎜ ⎜ n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. ⋅ x1 = x1 ... (∀) n ≥ 1. Demonstraţie... ...... (∀ ) n ≥ 1. + xn +1) .

.... Presupunem că există lim n⎜ n − 1⎟ = L .2. x n n =1 ∞ n > 0. Atunci ln 1 xn a) Dacă (∃) k > 1 şi n0 ∈ N astfel încât ≥ k. (∀) n ≥ 1. (∀ ) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. n =1 Demonstraţie.8 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. Fie seria ∑x . (∀) n ≥ 1 şi 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ .. 2. Din definiţia limitei (∃)no ∈ N astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≥ k.8 ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. n =1 ∑ xn ∞ este divergentă..4.5.3. ⎟ n→ ∞ ⎜ x ⎝ n +1 ⎠ a) Dacă L>1. este divergentă. a) Fie L > k > 1.6. rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. (Criteriul logaritmic).2. Fie seria Atunci ∑x . (Criteriul lui Raabe-Duhamel la limită). (∀) n ≥ 1. astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≤ 1. ⋅ (2n − 1) > 0. (∀ ) n ≥ n0 şi ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ folosind teorema 3.(2n) n =1 ∑ ∞ În acest caz x n = 1⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ . (∀ ) n ≥ n0 rezultă că seria ln n n =1 ∑ xn ∞ este convergentă..9.2. x n =1 n ∞ n ⎞ ⎛ x > 0. Fie seria 1. ■ Exemplu. ⋅ (2n ) ⎞ ⎛ x ⎛ 2n + 2 ⎞ 1 lim n⎜ n − 1⎟ = lim n⎜ ⎟ n→ ∞ 2n + 1 − 1⎟ = 2 < 1. ..57 - Consecinţă. rezultă că seria b) Dacă L<1.. deci seria n → ∞ ⎜ x n +1 ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ Teorema 3. b) Din definiţia limitei (∃) no ∈ N .(2n − 1) .

. Fie seria ∞ n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn . rezultă că seria ln n ln n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. a) ln Fără a restrânge generalitatea. (∀ ) n ≥ 1 . astfel încât ≤ 1. ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ 1 sau echivalent x n ≤ k .2 este convergentă. folosind teorema 3. Folosind teorema 3.2. (∀ ) n ≥ 1 .2. xn > 0.9 şi definiţia limitei se obţine imediat criteriul logaritmic la limită: 1 xn Fie seria ∑ xn . rezultă că seria Exemplu. (∀) n ≥ 1. xn xn n Cum seria n =1 ∑ nk ∞ n =1 ∞ 1 este convergentă (deoarece k>1). este divergentă. Demonstratie. şi cum seria n ∑n n =1 ∞ 1 este divergenta. rezultă că seria b) Dacă L < 1. putem presupune n0 = 1 si atunci 1 1 1 ≥ k ln n.2 ■ rezultă că şi seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. de unde ≥ nk . de unde xn rezultă că şi seria ∑ xn b) Presupunem din nou n0 = 1 şi atunci ln xn ≥ 1 .. Presupunem că (∃) lim = L . Atunci: n → ∞ ln n n =1 ∞ ln a) Dacă L > 1.2. (∀ ) n ≥ 1. n =1 n =1 ∑ n2 ln n .58 - 1 xn b) Dacă (∃) n0 ∈ N . (∀) n ≥ 1. folosid din nou teorema 3. 1 ≤ ln n. (∀ ) n ≥ n0 .

dar nu este absolut convergentă..2. + x n + p < ε şi folosind din nou criteriul lui Cauchy rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta.3. n → ∞ ln n n→∞ n ln n ln de unde rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte semiconvergentă dacă este convergentă. O serie n =1 ∑ xn. Serii cu termeni oarecare Definiţia 3.3.1. 3. x n = 2 > 0.. dacă seria modulelor O serie n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.. ■ . Definiţia 3.3. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + .3. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + ..xn + p ≤ xn +1 + xn + 2 + . Presupunem că seria n =1 ∑ xn ∞ este absolut convergentă. pentru (∀) ε > 0. Teorema 3. (∀ ) n ≥ 2 şi lim = lim = 2 > 1.. xn ∈ R ∞ se numeşte cu termeni oarecare dacă are o infinitate de termeni pozitivi şi o infinitate de termeni negativi.. Din criteriul lui Cauchy..59 - 1 2 ln n − ln (ln n) xn ln n În acest caz. O serie absolut convergentă este convergentă.1. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte absolut convergentă( pe scurt (AC)). Demonstraţie. + xn + p < ε şi atunci (∀) ε > 0.

. Rezultă. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ cu şirul sumelor parţiale mărginit. + y n+p (S n+p − S n+p −1 ) = = − y n+1S n + S n +1 (y n +1 − y n + 2 ) + . + Sn + p −1 (yn + p −1 − yn + p ) + yn + p Sn + p ≤ ≤ Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + .3. deci (Tn) este şir Cauchy. În acest caz x n = n3 + 1 n3 + 1 3 n =1 n 2 şi ≤ 1 n +1 3 ≤ 1 n 3 2 ..1 rezultă că n =1 n =1 ∑ x n (C) ..2. + M(y n + p −1 − yn + p ) + Myn + p = 2Myn +1 (am folosit faptul că yn>0 şi (yn) monoton descrescător)..3.. deci. avem yn < ε şi 2M atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. Fie ε > 0 . deci ∑ xn ( A. Tn = ∑ xk yk şi M>0 astfel încât k =1 k =1 Sn ≤ M. atunci seria n n n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă..C) şi din teorema 3. + M(yn + p −1 − yn + p ) + Myn + p = = 2Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + .x n +p y n +p = = y n +1 (S n+1 − S n ) + y n + 2 (S n+ 2 − S n+1 ) + . Pentru n. Dacă (yn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. x ∈ R. p ∈ N* vom avea: Tn +p − Tn = x n +1 y n +1 + x n + 2 y n + 2 + . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε ... Fie seria xn = sin nx n +1 3 n =1 ∑ ∞ sin nx sin nx . (∀ ) n ≥ 1. (Criteriul lui Dirichlet). n =1 ∑ xn yn ∞ este ■ . Cum ∞ ∑ ∞ 1 (C) folosind teorema 3.. ∞ Teorema 3... (∀ ) n ≥ 1. cum y n → 0. + S n+p −1 (y n +p −1 − y n+p ) + y n +p S n+p ≤ ≤ yn +1 Sn + Sn +1 (yn +1 − yn + 2 ) + . Demonstraţie.60 - Exemplu. Fie Sn = ∑ xk .2. rezultă că n =1 ∑ ∞ xn (C) ..2. Tn + p − Tn ≤ 2Myn +1 < ε . că (Tn) este convergent.. adica seria convergentă.

Serii alternate Definiţia 3.61 - Teorema 3. Dacă (xn) este un şir monoton descrescator cu limita zero. atunci (zn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. (∀ ) n ≥ 1. unde xn > 0. Cum seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Dacă seria atunci seria ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă şi (yn) este un şir monoton şi mărginit. sau ∑ (− 1) x n =1 ∞ n n . O serie alternată poate fi scrisă în una din următoarele două forme: ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . ∞ n =1 ∑ yxn ■ ∞ n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă. 3. rezulta că şi seria n =1 ∑ x n zn . (Criteriul lui Abel). Fără a restrânge generalitatea. Teorema 3. (∀) n ≥ 1. (Criteriul lui Leibniz). are şirul sumelor parţiale mărginit.1.1. Demonstraţie. (∀) n ∈ N* . Fie zn = yn − y. .3.4.4. şi folosind criteriul lui Dirichlet rezulta că seria n =1 ∑ x n zn ∞ este convergentă Avem x n yn = x n (zn + y ) = xn zn + yxn . n =1 ∑ xn yn este convergentă. şi cum seriile sunt convergente. Observatie.4.. atunci seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 xn este convergentă. (∀ ) n ≥ 1. O serie n =1 ∑ xn ∞ se numeste serie alternată dacă xnxn+1< 0.3. vom presupune că (yn) este monoton şi descrescător cu limita y ∈ R .

n n =1 f) n=2 ∑ ∞ n+2 − n−2 . n→ ∞ n conform criteriului lui Leibniz. . că seria ∞ n =1 ∑ (− 1) n −1 x n este convergentă. să se studieze natura seriilor: a) ⎛ n ⎞ ∑ ⎜ n + 1⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ ∞ n . ■ Exemplu. k ∈R . Folosind criteriile de convergenţă. Folosind definiţia. b) d) n =1 ∑ sin n n =1 ∞ . că seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 1 este convergentă. b) n =1 ∞ 1 ∑ n(n + 1)(n + 2) . nk .62 - Demonstraţie. Cum seria modulelor 1 n −1 1 ∑ (− 1) n = ∑ n este divergentă n =1 n =1 ∞ rezultă că seria este semiconvergentă. 2 2. e) ) n =1 ∑ sin ∞ 3π cos n + 2 . să se studieze natura seriilor: a) b) 1 ∑ n(n + 1) . Cum (xn) este monoton descrescător şi lim xn = 0 rezultă. n ∞ Observaţie. n n =1 ∞ q < 1.. π e) ∑ sin . Seria se scrie sub forma n ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . (∀)n ≥ 1. Fie seria xn = ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 1 . c) n =1 ∞ ∑ nq . rezultă. conform criteriului lui Dirichlet. 1 ln n c) ∑ n =1 n ∞ ∑3 ∞ 2n4 + n + 1 . Probleme propuse 1. unde 1 > 0. Cum seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 are şirul sumelor parţiale mărginit (Sn=0 pentru n par şi Sn=1 pentru n impar) iar şirul (xn) este monoton descrescător şi convergent la zero. f) 2n + 2 2 π n =1 ∑ cos ∞ nπ . n=0 ∑( ∞ n + 2 − 2 n + 1 + n .

Să se arate că seria 2n −1 − 5an +1 . . 2k k =1 n .. n =1⎝ 3n − 2 ⎠ ∞ n n) p) r) n=2 ∑ ∞ ∞ 1 n 3 2n + 1 2 . Folosind. n n =1 2 + 3 ∞ ⎛ 2n + 1 ⎞ m) ∑ ⎜ ⎟ . x ∈R .. a < 3 este convergentă şi să se ∑ 3n n =1 ∞ determine suma sa.. eventual.(a + n − 1) .a>0 . n =1 n = 0⎝ 1 + x ⎠ n ∞ ∞ n 4.. x > 0 . n! 3n h) ∑ n n =1 n ∞ .(b + n − 1)xn. n =1 a(a + 1). a. n! (n!)2 ⋅ 2n ∑ (2n)! n =1 ∞ j) ∑ a(a + 1). 5. n n =1 n =1 n −1 ∑ (− 1) ⋅ n=2 ∑ (− 1) n ⋅n 1 . 3n + 2 ⎛ n ⎞ ⋅⎜ ⎟ .(a + n − 1) ∑ b(b + 1). n n =1 ∑n ∑ ∞ ∞ ∞ n=1 ∞ ∑ cosnx n3 + x2 .. n t) n =1 ∑( ) ∞ n(n +1) −1 2 3. a>1. ⎝ 2n − 1⎠ sin nx . n→∞ a b) şirul cu termenul general x n = ∑ cos k! este convergent. ∞ an l) ∑ n .63 - n + 1 g) ∑ n n =1 3 i) k) ∞ . seriile să se arate că: nk a) lim n = 0 .. b. b) ∑ ⎜ ⎟ . Să se determine valorile parametrului real x pentru care seriile următoare sunt convergente: ⎛ 1− x ⎞ a) ∑ ln x .. unde k>0. o) q) s) n ln n . a > 0 n =1 ∞ . 1 .

Să se arate ca. n =1 n ∑ ∞ . Să se arate că seria n =0 ∑ n! ∞ 1 este convergentă şi are suma e. Să se arate că. 7.64 - 6. dacă seria n =1 ∑ nxn ∞ converge atunci şi seria n =1 ∑ xn ∞ converge. atunci seria xn este absolut convergentă.. 8. dacă seria n =1 ∑ xn ∞ 2 este convergentă.

. Dacă a ∈ X.1. a ) < δε rezultă d2(f(x). punctul dat trebuie să fie de acumulare. Definiţia 4.1. Problema limitei într-un punct consta în cercetarea comportării funcţiei în vecinătatea unui punct fixat. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A ’. xn ≠ a. r ) şi B(b. Deoarece comportarea funcţiei în vecinătatea unui punct fixat se poate pune chiar dacă funcţia nu este definită în acel punct.1. Limita unei funcţii într-un punct Fie (X. b ∈ Y. Teorema 4. (Y. . xn → a rezultă că f (xn ) → L . c) (∀ )(xn ) ⊂ A. a ∈ A ’ şi L ∈ Y . x ≠ a x→ a rezultă f (x ) ∈ V . (∃) U ∈ ϑ(a) astfel încât (∀ ) x ∈ U ∩ A. d2 ) două spaţii metrice. L) < ε . dar trebuie să existe puncte din vecinătatea lui în care funcţia să fie definită. x→ a b) (∀ ) ε > 0. (de caracterizare a limitei într-un punct). Fie f : A ⊂ X → Y . d1 ) . r > 0 vom nota cu B(a. Un punct L ∈ Y se numeşte limita funcţiei f în punctul a şi se notează L = lim f (x ) dacă (∀) V ∈ ϑ(L ).1. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) L = lim f (x ) .1.65 - CAPITOLUL 4 FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE 4. mai precis ce se întâmplă cu valorile funcţiei atunci când argumentul său se apropie "din ce în ce mai mult" de punctul fixat. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. x ≠ a cu d1(x.r ) bilele deschise în X şi respectiv în Y.

Cum x n → a.. dacă există două şiruri n→∞ n→∞ (xn ). δε ). x ≠ a rezultă Cum Uε ∈ ϑ(a ). spre exemplu fie 1 ⎛ 1 1⎞ zn = ⎜ . c) ⇒a) Presupunem prin absurd că (∃)V ∈ ϑ (L) astfel încât (∀ ) U ∈ ϑ(a ) (∃)xU ∈ U ∩ A. δε ) ⊂ Uε şi atunci (∀)x ∈ A. unde α. zn = ⎜ . b) ⇒ c) Fie (xn ) ⊂ A. x ≠ a cu d1(x. xn ≠ a . care contrazice faptul că f (x n ) → L . ⎝ n n⎠ αβ αβ . L ) < ε . L ) < ε . (∃) δε > 0 B(a. (∀ ) n ≥ nε . atunci f (x ) ∈ V ε . x ≠ a cu d1(x.0)}. xU ≠ a astfel încât f (xU ) ∉ V .0)} → R . ⎟ → (0. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀ ) n ≥ nε avem d1(xn. Astfel.0 ) şi lim f (zn ) = . (∀ ) n ≥ 1 . a) ⇒b) Fie ε > 0 şi Vε = B(L. x + y2 2 Fie şirul ⎛α β⎞ (zn) ⊂ R2 \ {(0. Exemplu. (∃) Uε ∈ ϑ(a ) astfel încât astfel încât (∀) x ∈ Uε ∩ A. ε ) ∈ ϑ(L ) . xn → a şi ε > 0. β ∈ R. δε ) ⊂ Uε şi deci f (x ) ∈ Vε = B(L. Observaţie. din b) (∃)δε > 0 astfel încât (∀)x ∈ A.0 ) . adică d2 ( f (x ). (∀) n ≥ 1 ⎛ ⎝ 1⎞ n⎠ rezultă că există un şir (xn ) ⊂ B⎛ a. ε ) . a ) < δε rezultă x∈ B (a. convergente către a astfel încât lim f (xn ) ≠ lim f (x′n ) sau cel puţin una nu există atunci funcţia f nu are limită în punctul a. ⎜ ⎟ ⎝ n⎠ deci xn → a astfel încât ■ f (x n ) ∉ V. a ) < δε avem d2 ( f (x ). a) < δε ⇔ ⇔ xn ∈ B(a. y ) = xy . (x′n ) ⊂ A \ {a}. 1 ⎞ ∩ A .adică f (x n ) → L . xn ≠ a. n→∞ 2 ⎝n n⎠ . ⎟ → ( 0. Din această teoremă rezultă că. Fie funcţia f : R2 \ {(0. Luând Un = B⎜ a. adică limita şirului (f (zn )) depinde de α şi Avem f (zn ) = 2n n 2 = 2 α β α + β2 + n2 n 2 β . f (x. (∀ ) n ≥ nε şi atunci d2 ( f (x n ).66 - Demonstraţie. L ) < ε . ⎟ ∈ ϑ (a ) .

. sau de k variabile reale x1.. k ≥ 2... funcţia f este de forma f = (f1. f2 (x )..xk). Din definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii într-un punct şi folosind faptul că limita unui şir de puncte dintr-un spaţiu metric este unică.. f2. f se numeşte funcţie reală de variabilă vectorială x = (x1.. În acest caz. f = f (x ) .. x2.. lim f2 (x ) . n→∞ ( x... rezultă că dacă f : A ⊂ X → Y are limită în a ∈ A ′ atunci această limită este unică. fm : A → R . Dacă X = R.. (∀ ) x ∈ A . fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă reală. Dacă X = R. Y = Rm .. Y = R şi f : A ⊂ R → R .2.. unde f1.. fm (x )) ..... f se numeşte funcţie reală.y )→ (0. ⎟ → (0. Y = R şi f : A ⊂ Rk → R. Lm ) ∈ Rm dacă şi numai dacă există simultan lim fi (x ) = Li . f2..... Folosind definiţia limitei cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric Rm . O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm .1. deci ( ∃) lim f (x.xk. x k ) sau de k variabile reale x1.. f = f (x ) atunci f este de forma f = (f1.. xk ). f2 . m .. Dacă X = Rk . m ≥ 2 şi f : Rk → Rm. m ≥ 2 şi f : A ⊂ R → Rm.xk . f = f (x ) . x →a x →a x →a x →a ( ) .. lim fm (x ) . f = (f1.. x2.. L 2 .x2.. m ≥ 1.. atunci f (x ) ∈ Rm . y ) . k ≥ 2. se obţine imediat Teorema 4..0 ) 5 ⎝n n⎠ Observaţie. Dacă X = Rk ... i = 1. Y = Rm . x 2 .. fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă vectorială x = (x1.. (∀) x ∈ A ... fm ) are limită în a ∈ A ′ egală cu L = (L1.67 - 2 ⎛ 2 1⎞ z'n = ⎜ . x →a În acest caz lim f (x ) = lim f1(x ).0 ) şi lim f (z'n ) = .. f = f(x1...... deci f (x ) este de forma f (x ) = (f1(x ).. x 2 ..... f2.

a ) = {x ∈ A : x < a} . ■ Fie f . g : A ⊂ X → R . Cum x n → a . (Criteriul majorării). Teorema 4. x →a b) există lim (fg)(x ) = L1L 2 . Fie (xn ) ⊂ A. (∀) n ≥ n0 şi atunci f (xn ) − L ≤ g(xn ).0 (x ) 2 + y 2 = 0 rezultă că ) (x. (∀)(x. y )→ (0.y )→(0. x →a x →a Demonstraţie. x →a a) există lim (f + g)(x ) = L1 + L 2 . a ∈ A ′ şi V ∈ ϑ (a ) astfel încât f (x ) − L ≤ g (x ). Cum (∃) lim g(x ) = 0 rezultă g(xn ) → 0 şi atunci f (xn ) → L . astfel încât x n ∈ V. x + y2 2 Cum ( x 2 + y 2 ) sin lim 1 ≤ x 2 + y 2 .. xn ≠ a.0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 = 0. d) → R . Fie limita ( x. x →a ⎜ g ⎟ L2 ⎝ ⎠ Demonstraţie. g : A ⊂ X → R şi a ∈ A ′ . Rezultă imediat folosind definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii ⎛f⎞ L într-un punct şi proprietăţile cunoscute de la şiruri. (∀ ) n ≥ n0 . x →a c) există lim ⎜ ⎟(x ) = 1 .1. x ≠ a .0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 . (∃) n0 ∈ N . Dacă lim g( x ) = L 2 ∈ R atunci x →a (∃) lim f (x ) = L1 ∈ R . Dacă (∃) lim g(x ) = 0 atunci (∃) lim f (x ) = L . Teorema 4. ■ x →a x →a Exemplu. Fie f. f : A ⊂ R → R . x + y2 2 În continuare vom considera funcţii reale de variabile reale. unde L ∈ R.4. deci (∃) lim f (x ) = L .1. dacă L 2 ≠ 0 şi g(x ) ≠ 0 . (∀)x ∈ V ∩ A.3.0 ) şi 2 x +y 2 ( x. (∀) x ∈ A . Dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A1 = A ∩ (− ∞. xn → a . y ) ≠ (0.y )→ (0.68 - În continuare vom considera funcţii cu valori reale f : A ⊂ (X.

rezultă că.. În mod analog se defineşte limita la dreapta în a care se notează L d = lim f (x ) sau f(a + 0). lim f (x ) .1.2.1. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀)x ∈ U ∩ A1. egală cu Ls dacă f A1 are limită în punctul a.69 - atunci vom spune că a este punct de acumulare din stânga pentru A. adică este satisfăcută definiţia punctului de acumulare. adică (∀) V ∈ ϑ(L s ) . atunci vom spune că a este punct de acumulare din dreapta pentru A. utilizându-se doar punctele x ∈ A cu x < a. dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A 2 = A ∩ (a. în particular. pentru orice şir strict crescător (xn) ⊂ A1 cu x n → a avem f(xn) → Ls. Demonstraţie. Fie f : A ⊂ R → R . şi A1 = A ∩ (− ∞. contradicţie. Definiţia 4. a ∈ A ′ . Analog. ∞ ) = {x ∈ A : x > a}. să presupunem că pentru orice şir strict crescător (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . x ≠ a . Fie (xn ) ⊂ A1 un şir arbitrar (deci xn < a ) cu xn → a . ′ Teorema 4. Atunci f (xn ) → L s . x →a x >a x →a + Limitele la stânga şi la dreapta într-un punct se numesc limite laterale. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 . deoarece în caz contrar extragem un subşir xkn ⊂ (xn ) strict crescător cu limita a şi atunci f (xn ) → L s . x →a x <a x →a − lim f (x ) . a ) . Funcţia f are limită la stânga în punctul a. Reciproc. Presupunem că există Ls = lim f ( x ). ■ ( ) . x →a x< a Din teorema de caracterizare a limitei într-un punct cu şiruri.5. Vom nota aceasta prin L s = lim f (x ) sau f (a − 0 ) . avem f (x ) ∈ V . Atunci L s = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător x →a x <a (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s .

1. x n ≠ a . 2 Atunci L d = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător x →a x >a (x n ) ⊂ A cu xn → a avem f (xn ) → L d . Dacă a = ±∞ şi L = ±∞ . presupunem că L s = lim f (x ) = L d = lim f (x ) .1. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 ∩ A ′ . cu lim x n = a x→a n→ ∞ (în R ) rezultă că lim f(xn ) = L (în R ). Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A′ . x →a x <a x →a x >a Vom arăta că (∃) lim f (x ) = L = Ld = L s . x ≠ a cu x − a < δε avem f (x ) − L s < ε . Luând δε = min(δ'ε . unde Ls = Ld.70 - În mod analog se arată Teorema 4. pentru a defini lim f (x ) = L folosim aceeaşi definiţie 4. În acest caz L = Ls = Ld. x →a ■ Observaţie. x < a cu x − a < δ'ε ⇒ f (x ) − L s < ε şi (∀) x ∈ A.7.1. δ"ε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. x > a cu x − a < δ"ε ⇒ f (x ) − L d < ε . δ'' ε ) rezultă că pentru (∀)x ∈ A. Reciproc. x →a Fie ε > 0 . deci (∃) lim f (x ) = L = L s = L d .1 cu remarca că în acest caz x →a considerăm vecinătăţi ale punctului ± ∞ . Demonstraţie. atunci (∃) δ'ε > 0.. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A ′ . n→∞ . Trecând la caracterizarea cu şiruri va rezulta că lim f (x ) = L dacă şi numai dacă (∀ )(x n ) ∈ A.6. 2 Funcţia f are limită în punctul a dacă şi numai dacă există limitele laterale şi acestea sunt egale. Legătura dintre limita unei funcţii într-un punct şi limitele laterale în acel punct este dată de: ′ Teorema 4. Dacă (∃ ) L = lim f (x ) atunci rezultă imediat că (∃) L s = L şi x →a Ld = L.

Analog cu teorema 4. f(a) ) < ε. Intuitiv. Demonstraţie. (de caracterizare a continuităţii într-un punct). Definiţia 4. Exemplu.. d1 ) . Dacă a ∈ A este un punct izolat atunci orice funcţie f : A → Y este continuă în punctul a. b) (∀) ε > 0. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A .2. Funcţia f : A ⊂ X → Y este continuă pe A dacă este continuă în toate punctele din A.2. x n → a rezultă că f (x n ) → f(a). funcţia f este discontinuă în a ∈ A .1. Observaţie.1.1. y ∈ Rk . cu d1(x. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă în a. Analog cu demonstraţia teoremei 4. În caz contrar. a ) < δε rezultă d 2 (f(x). funcţia f este continuă în a ∈ A dacă f(x) este "oricât de aproape" de f (a ) de îndată ce x este “suficient de aproape” de a. (∃) δε > 0 astfel încât (∀ ) x ∈ A.1 rezultă că dacă a ∈ A ∩ A′ atunci f : A ⊂ X → Y este continuă în punctul a dacă şi numai dacă (∃) lim f (x ) = f (a ) . Din teoremele 4. adică f (αx + β y ) = αf (x ) + β f (y ) . x →a Definiţia 4.2.71 - 4.1. (Y.2. liniară.1. x. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀) x ∈ U ∩ A rezultă f (x ) ∈ V . β ∈ R .2. d2 ) spaţii metrice şi f : A ⊂ X → Y .1. . ■ Observaţie.2.1 obţinem Teorema 4. Funcţia f este continuă în punctul a∈A dacă (∀) V ∈ ϑ(f (a )). Funcţii continue Fie (X. c) (∀ )(x n ) ⊂ A . (∀ ) α . Fie f : Rk → R .1 şi 4.

x k ) ∈ R k ..72 - Se arată că o aplicaţie liniară f pe R k este de forma f (x )= ∑ k i= 1 c ix i... f2. m ≥ 1 . Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă pe X..... deschisă ⇒ f −1(D) este deschisă în X. c k ) ∈ Rk . m ≥ 1.. (∀) x = (x1.3... (am considerat pe R k norma euclidiană). b) (∀ ) D ⊂ Y .2. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . xk ) ∈ Rk . atunci: ⎛ k ⎞ f (x ) − f (a ) = ∑ c i (xi − ai ) ≤ ⎜ ∑ c i2 ⎟ ⎜ ⎟ i =1 ⎝ i =1 ⎠ k 12 12 ⎛ k ⎞ ⎜ ∑ (xi − ai )2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ i =1 ⎠ = c x−a . Fie (X. pri (x ) = xi . Dacă a ∈ Rk . (Y. Teorema 4.fm sunt continue în a. f2 .. Demonstraţie.. i = 1. Din această teoremă şi exemplul anterior rezultă că o aplicaţie liniară f : Rk → Rm este continuă pe R k . deci f este continuă în a şi cum a este arbitrar x →a rezultă că f este continuă pe R k .. k ≥ 1.... Teorema 4. (∀) x = (x 1. k . d) (∀ ) A ⊂ X ⇒ f A ⊂ f (A ) . c 2 . Va rezulta că lim f (x ) = f (a ) .. a2 . x 2. închisă ⇒ f −1(F ) este închisă în X.2. ak ) este fixat şi x ∈ Rk .. sunt continue pe R k . unde c = (c1. Rezultă din definiţia continuităţii cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric R m . x = (x1...…. fm ) este continuă în punctul a ∈ A dacă şi numai dacă funcţiile f1. În particular.. x 2 . a = (a1. funcţiile proiecţie pri : Rk → R . ( ) . (de caracterizare a continuităţii pe un spaţiu).. x 2 .2. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm . x k ) ∈ R k este arbitrar.. d1 ) . f = (f1. c) (∀ ) F ⊂ Y . ■ Observaţie..

Fie f : R \ {0} → R . adică F = F în Y. rezultă A = A . δε )) ⊂ B(f (a ). deci y ∈ f (A ) şi astfel am arătat că f (A ) ⊂ f (A ) . Conform ipotezei. rezultă că f –1(D) este deschisă. de unde ( ) A ⊂ f − 1 (f ( A ) ) ⊂ f − 1 ( F ) = A . f (x ) = ⎨ ⎩ L dacă x = a În acest caz. d) ⇒ c) Fie F ⊂ Y..73 - Demonstraţie. ( ) şi cum A ⊂ A . Cum f este continuă în x. Conform ipotezei f-1(D) ⊂ X este deschisă şi cum a ∈ f-1(D). atunci F = Y \ D este închisă. f − 1 (F ) = f − 1 (Y \ D ) este închisă în X. Vom arăta că f este continuă în a. b) ⇒ a) Fie a ∈ X. Dacă există lim f (x ) = L ∈ Y . c) ⇒ b) Fie D ⊂ Y . ε ) . Exemplu. deschisă. (∃) δε > 0 astfel încât B (a . unde a∈A’. a) ⇒ d) Fie A ⊂ X şi y ∈ f (A ) . ⎧f (x ) dacă x ∈ A \ {a} prelungeşte funcţia f şi este continuă în punctul a . Fie D = B(f (a ) . cu x ∈ A . deci A = f − 1 (F ) este închisă în X. închisă. x . Fie f : A \ {a} ⊂ X → Y . δ ε ) ⊂ f-1(D). Cum x ∈ A . adică f este continuă în a. Conform ipotezei: f A ⊂ f (A ) = f f − 1 (F ) ⊂ F = F . f (x ) = sin x . y = f (x ) . spunem că f este prelungirea prin continuitate a lui f. de unde rezultă că ■ f (B(a. atunci funcţia x →a f :A → Y. (∃)(xn ) ⊂ A astfel încât x n → x . de unde X \ f −1 (F ) = X \ f −1 (Y ) \ f −1 (D ) = f −1 (D ) . ε ) ⊂ Y . şi fie A = f -1 (F). rezultă f (xn ) → f (x ) = y . şi cum f [ ] –1 (F) este închisă. deschisă.

a) f este bijectivă. În acest caz. Fie a ∈ Rn şi f : R n → R n . spunem că spaţiile X şi Y sunt homeomorfe. Rezultă că orice translaţie este o izometrie. Funcţia f : R → R . d1 ) → (Y. d 2 ) se numeşte izomorfism topologic sau homeomorfism dacă: b) funcţiile f şi f −1 sunt continue. d1 ) .74 - Cum lim f (x ) = 1 . y ∈ X . Exemplu. Într-adevăr.2. Este evident faptul că f este o bijecţie. Să observăm că dacă f este homeomorfism atunci şi f −1 este un homeomorfism. d1 ) → (Y. b) d2 (f (x ). x →0 Prelungirea ei este funcţia f : R → R .3. d2 ) se numeşte izometrie dacă a) f este bijectivă. O aplicaţie ce satisface condiţia b) se mai numeşte şi bicontinuă.2. f (x ) = x 5 este homeomorfism a lui R pe R. (∀) x. fie f : (X. Definiţia 4. (Y. y ) . Exemplu. O aplicaţie f : (X. Definiţia 4. d2 ) sunt izometrice. d1 ) . de asemenea. f (x ) = ⎨ x ⎪ ⎩ ⎧ sin x ⎪ dacă x ≠ 0 1 dacă x = 0 . spunem că spaţiile metrice (X. y ∈ Rn . . Să observăm. iar f (x ) − f (y ) = (x + a ) − (y + a) = x − y . deci f este o izometrie. În acest caz. d 2 ) izometrie. Să observăm că dacă f este izometrie de la X la Y atunci şi f −1 este o izometrie de la Y la X.4. Dacă f : X → Y este un homeomorfism spunem că spaţiile metrice (X. (∀) x. d1 ) → (Y. d2 ) sunt homeomorfe. că orice izometrie este un homeomorfism. f (y )) = d1(x. funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în punctul 0. (Y.. O aplicaţie f : (X. f (x ) = x + a .

3. d 2 ) este continuă şi A ⊂ X este compactă. ■ Corolarul 4. arbitrar. Proprietăţi ale funcţiilor continue Teorema 4. Demonstraţie.1 rezultă că f(A) este compactă şi atunci este închisă şi mărginită în Y. Fie (D i )i∈I o acoperire deschisă în Y pentru f (A ) . f −1 (D i ) este deschisă în X. Prin urmare. d1 ) .75 - Vom arăta că f este continuă. Di ⊂ Y deschisă (∀ ) i ∈ I . există J ⊂ I . ε )) = {x ∈ X : f (x ) ∈ B(f (x 0 ). ε ). f (A ) este compactă în Y. Orice funcţie continuă pe un compact dintr-un spaţiu metric este mărginită.3. Fie x 0 ∈ X şi ε > 0 . de unde i∈J f(A) ⊂ f ( ∪ f –1(Di)) = ∪ f(f –1(Di)) ⊂ ∪ Di i∈J i∈J i∈J adică (Di )i∈J este o subacoperire finită pentru f (A ) .3. f (x 0 )) < ε} = {x ∈ X : d1( x.. Dacă A ⊂ X este compactă. i∈I Atunci A ⊂ f –1(f(A)) ⊂ f –1 ∪ Di = ∪ f −1(Di ) i∈I i∈I ( ) Cum f este continuă. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . (∀) i ∈ I şi cum A este compactă în X. Demonstraţie. adică f (A ) ⊂ ∪ Di . x 0 ) < ε} = B(x0. Vom avea: f −1(B(f (x 0 ). din teorema 4. d1 ) → (Y. Analog se arată că f −1 este continuă. finită astfel încât A ⊂ ∪ f −1(Di ) . atunci f (A ) este compactă în Y. Dacă f : (X. (Y. din teorema 4.1.1. 4. deci f este continuă în x0 şi atunci pe X.3. ε )} = = {x ∈ X : d2 (f (x ). Fie (X. continuă.3.2. ■ .

b]. există un subşir (xk punct din A. ■ Observaţie.3. Folosind definiţia marginii superioare se arată în mod asemănător că (∃) b ∈ A astfel încât f(b) = M. b ∈ R . ii) Funcţia f îşi atinge marginea superioară pe A dacă (∃) b ∈ A astfel încât M = f (b ) . . Dacă A este o submulţime compactă a spaţiului metric (X. rezultă f(a) = m. xk →a ∈ A.1. Demonstraţie. Dacă f: [a. dacă X = R . A ⊂ X şi M = sup f (x ) .3. Spunem x∈A x∈A că: i) Funcţia f îşi atinge marginea inferioară pe A dacă (∃) a ∈ A astfel încât m = f (a ) . b]. A = [a.76 - Definiţia 4. d) şi f : A → R este continuă atunci f este mărginită pe A şi îşi atinge marginile.3. folosind unicitatea n n limitei unui şir convergent într-un spaţiu metric. b] →R este continuă atunci f este mărginită şi îşi atinge marginile pe [a.. x∈A x∈A Din definiţia marginii inferioare există un şir (xn ) ⊂ A astfel încât f (x n ) → m şi cum A este compactă. Fie M = sup f (x ) şi m = inf f (x ) . Din corolarul 4. d) → R . Teorema 4. În particular. Fie f : (X.3. avem f (xk ) → f (a ) şi cum f (xk ) → m . a.3. n n ) al lui (x n ) ⊂ A . iii) Funcţia îşi atinge marginile pe A dacă îşi atinge marginea superioară cât şi marginea inferioară. convergent la un Cum f este continuă. m = inf f (x ) . a < b se obţine teorema lui Weierstrass cunoscută din liceu: Teorema 4. (Weierstrass).1 avem că f (A ) este mărginită în R.2.

77 - Definiţia 4. Atunci (∀ ) λ ∈ (f (a ) . D 2 = f −1 (D 2 ) sunt deschise în X. În caz contrar. absurd.D 2 ⊂ X cu proprietăţile i) ii) iii) D1 ∩ A ≠ ø. Spunem că spaţiul metric (X. A ⊂ X . astfel încât f (c ) = λ . 6) nu este conexă. Teorema 4. (Teorema valorii intermediare). ■ Corolarul 4. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅ şi f (A ) ⊂ D 1 ∩ D 2 . mulţimile D 1 = f −1 (D 1 ). Demonstraţie. ~ ~ ~ ~ D1 ∩ A ≠ ∅. Fie (X.3. O submulţime nevidă A ⊂ R este conexă dacă şi numai dacă A este interval.3. D2 ⊂ Y deschise astfel încât D1 ∩ D2 ∩ f (A ) = ∅. f (b )) . D1 ∩ f (A ) ≠ ∅. b ∈ A astfel încât f (a ) < f (b ) . d2 ) spaţii metrice.5. În plus. continuă şi a. A = (-2. (∃) c ∈ A . 2. spunem că A este neconexă. d) un spaţiu metric. ■ Teorema 4. Atunci f(A) este conexă în Y. O submulţime A ⊂ X se numeşte conexă dacă nu există două mulţimi deschise D 1. ~ ~ D1 ≠ ∅. A ⊂ D1 ∪ D2 .2. conexă. ~ ~ D1 ∩ D2 ∩ A = f −1(D1 ) ∩ f −1(D2 ) ∩ A = f −1(D1 ∩ D2 ) ∩ A = ∅ . Fie (X. Exemple. A ⊂ R2 . f : A → R . Fie (X.2. 1. 1] ∪ [5. D2 ∩ A ≠ ∅ . Presupunem prin absurd că f (A ) nu este conexă. ~ ~ Cum f este continuă. D1 ∩ A ≠ ø.D 2 ⊂ X nevide şi disjunte astfel încât X = D1 ∪ D2 . Atunci există două mulţimi nevide D1. . A ⊂ R . d1 ) . Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. A = {(x. D1 ∩ D2 ∩ A = ø.3. d) spaţiu metric.. (Y. conexă şi f : A → Y . A ⊂ X . continuă.ceea ce arată că A este neconexă. iar A ⊂ D1 ∪ D2 . d) este conex dacă nu există două mulţimi deschise D 1. y ) ∈ R2 : 1 < x 2 + y 2 < 3} este o mulţime conexă.3.4. D2 ≠ ∅ .

g c) f este continuă pe X. b) f (unde g(x ) ≠ 0.7) se obţine: Teorema 4.3.3. d) → R . Din teorema 4.7. f (b )) ⊂ f (A ) şi demonstraţia este încheiată. d) → R . Fie f : A ⊂ (X.. Demonstraţie.3. Demonstraţie. Atunci a) f + g . Fie λ ∈ R astfel încât f (a ) > λ > 0 . Fără a restrânge generalitatea să presupunem că f (a ) > 0 . ■ Teorema 4. i) Funcţia f este continuă la stânga în a dacă (∃) f (a − 0 ) = f (a ) .6. Fie f . f (b ) ∈ f (A ) rezultă (f (a ). de unde f (x ) > f (a ) − λ > 0 .4 f (A ) este un interval în R. Fie f : D → R . continue şi λ ∈ R . Fie f : D → R . în R şi cum f este continuă în a. f (a ) + λ ) .3. (∀ ) x ∈ X ) este continuă pe X. Atunci f este continuă în a dacă şi numai dacă şi numai dacă este continuă la stânga şi la dreapta în a. D ⊂ R şi a ∈ Int D . continuă în a ∈ A şi f (a ) ≠ 0 . (∃) V ∈ ϑ (a) astfel încât (∀ ) x ∈ V ∩ A avem f (x ) ∈ (f (a ) − λ. Cum f (a ). g : (X. Atunci (f (a ) − λ.5 rezultă că f (A ) este conexă în R şi din teorema 4.3. D ⊂ R şi a ∈ Int D . ■ Teorema 4. f (a ) + λ ) ∈ ϑ(f (a )) . .8. ■ Continuitate laterală Definiţia 4. (∀)x ∈ V ∩ A . Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale (teorema 4. Atunci există o vecinătate V a lui a astfel încât f are semn constant pe V ∩ A . fg. λg sunt continue pe X.1. λf. Rezultă imediat folosind caracterizarea cu şiruri. ii) Funcţia f este continuă la dreapta în a dacă (∃) f (a + 0 ) = f (a ) .78 - Demonstraţie.3.3.

d 2 ) spaţii metrice A ⊂ X . yk n → y . x Luând xn = . Cum A este compactă (∃) x.y ∈ A şi două subşiruri n (x ) ⊂ (x ) şi (yk ) ⊂ (yn ) astfel încât n n n n x k n → x . Din acest exemplu rezultă că o funcţie continuă nu este în general uniform continuă. deci (∃) ε0 > 0 asfel încât (∀) δ > 0 . d1 ) → (Y. Funcţii uniform continue Definiţia 4. Teorema 4.4.1]. Exemplu. y δ ∈ A cu d 1 (x δ .4. rezultă că există două şiruri (xn)..1. f ( y δ )) ≥ ε0 .1]→R. y ∈ X cu d1(x. Luând δ = d1(xn. xk ) + d(xk . f (y n )) → 0 atunci f nu este uniform continuă 3. .yn)< kn n 1 . ea definindu-se pe o mulţime.1. Să observăm totuşi că f este continuă pe (0. yn ) → 0 şi d2 (f (x n ). pentru n → ∞ . 2. n ≥ 1 avem x n − y n → 0 şi f (x n ) − f (y n ) = n → ∞ . O funcţie f: (X. y ) ≤ d(x. cu n ≥ 1. Presupunem prin absurd că f nu este uniform continuă.f(yn)) ≥ ε0 . Demonstraţie. kn vom avea d(x. yn = 1 n 1 . Din definiţie rezultă că. y δ ) < δ şi d2 (f ( x δ ). y ) < δε rezultă d 2 (f (x ). (yn) din A cu n 1 şi d2(f(xn). În timp ce noţiunea de continuitate are un caracter local.Cum d1 xkn . f (y )) < ε . (Y.4. (∃) x δ . Atunci f este uniform continuă pe A. (Cantor). Din definiţie rezultă că. y ) = 0 şi atunci x = y. dacă există două şiruri (xn ). ykn < n ( ) 1 → 0. yk ) + d(yk . y ) → 0 . compactă şi f : A → Y continuă. d2 ) se numeşte uniform continuă pe X dacă pentru (∀) ε > 0. Fie funcţia f : (0. (yn ) ⊂ X astfel încât d1(x n . cea de uniform continuitate are un caracter global. d1 ). deci d(x.1]. Fie (X. f (x ) = 1 . deci f 2n nu este uniform continuă pe (0. 1. Observaţii. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x.79 - 4. dacă f este uniform continuă pe X atunci f este continuă pe X.

( x.0 ) y 2 x2y h) lim . Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) = g(x ) } este închisă în X.0 ) x + y lim x g) lim .0 ) x cos 1 . x + y2 2 x3 + y3 . 1. A ⊂ X. . d 2 ) . Fie f : D ⊂ R → R . ⎨ ⎜ ⎝ ⎛ ⎧x + a. unde a ∈ R .0 ) b) f : R → R . Să se studieze existenţa limitelor: a) d) x − 2y . ( x. f (x ) = d (x. contradicţie. y )→ (2. x≥0 ⎠ 3. ■ ( ( ) ( )) (( ) ) (( ) ) Probleme propuse. d1 ) → (Y. d) → R . y ) = ⎨ x∈Q ⎧ x. pentru n → ∞ . Fie f . x ∈ R \ Q ⎧ sin x3 + y 3 ⎪ . y )→ (0. Să se arate că f are limite laterale în toate punctele de acumulare.Cum f e continuă avem f (x k ) → f (x ). y )→ (0. A ≠ ∅ şi f : X → R .0) ⎩ 2 ( ) c) f : R2 → R2 .2 ) x lim c) lim f) ( x. (x. a ) . y )→ (0.0 ) x 2 + y 2 lim e) lim (1 + sin x )e x . y ) = ⎨ x 2 + y 2 . ⎟ ( x.80 - ε0 ≤ d2 f xk n . g : (X. y ) ≠ (0. ( x. y )→ (2. 2 ⎩x . . A ) = inf d(x. f y k n ≤ d2 f xk n . x →∞ x − 2y . g : (X. f (x ) + d2 f yk n . ( x. 4. f (x ) = ⎜ e x sin y. Fie f . Fie (X. ( x. Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) < g(x ) } este deschisă în X. f (y ) → 0 . i) ( x. f (x. monotonă. y )→ (0. y )→ (0. ⎪0.+∞ )⎜ ⎝ y⎠ y 2.3 ) x 2 + 3 y lim b) sin xy . y ) = (0. Să se arate că f este continuă pe X. continue.0 ) x 2 + y 2 ⎛ x⎞ lim ⎜1 + ⎟ . a∈A 6. continue. (x. x ⎟ ⎩ e . Să se studieze continuitatea funcţiilor: a) f : R → R . x < 0 ⎞ ⎟ . y )→ (0. f (y k ) → f (y ) şi atunci n n . f (x. 5. d) spaţiu metric.

Să se arate că funcţia f : X → R . Să se arate că funcţia f : R → R . y ) = x +1 .I ⊂ R . Să se studieze uniform continuitatea funcţiilor: a) f : (0. . (∀) x.81 - 7. (∀) x. ∞ ) → R . ∞ ) → R . d) un spaţiu metric şi x 0 ∈ X . x 0 ) este uniform continuă pe X. unde: L∞ = { (xn ) ⊂ R : (xn ) mărginit n∈N * }. Fie a ≥ 0 şi funcţia f : (a. 10. y 14. interval. ∞) dacă şi numai dacă a > 0. Fie f : I → R. f (x ) = x . y = (yn ) . e) f : (0. y ∈ R. Să se determine funcţiile continue f : R → R cu proprietatea: f(x + y) = f(x) + f(y). f (x ) = 1 1+ x2 . d) . Să se arate că L∞ nu este compact. x −1 c) f : R → R . ∞ ) x (0. 12. d) f : [0. f (x ) = sin x este uniform continuă pe R. x = (x n ) .. f (x ) = ln x . Fie spaţiul metric (L∞ . Să se arate că f are cel puţin un punct fix. ∞ ) → R . b) f : (1. Fie f : R → R continuă şi mărginită. 8. Să se arate că f este uniform continuă pe (a. f (x ) = 1 . 2 ] → R . 13. f monotonă şi Df = { x ∈ I : f discontinu ă în x} . adică (∃) x 0 ∈ R astfel încât f (x 0 ) = x 0 . şi d (x. y ∈ L∞ . f (x ) = d(x. f (x. f (x ) = sin x 2 . ∞ ) → R . y ) = sup x n − y n . 9. Să se arate că D f este cel mult numărabilă. 11. Fie (X.

Atunci : a) f + g este uniform continuă. d) → R uniform continue.82 - 15. . b) dacă f şi g sunt mărginite ⇒ fg este uniform continuă. Fie f : R → R continuă şi periodică. 16. Fie f .. Atunci f este uniform continuă. g : (X.

83 - CAPITOLUL 5 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIALITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ 5. = f ′(x 0 ) (sau x − x0 x → x0 dx lim Dacă. de unde rezultă prin trecere la limită: x − x0 lim f (x ) = f (x 0 ) . x 0 ∈ D ∩ D′ .. în plus derivata f ′(x 0 ) este finită. Fie f : D ⊂ R → R . deci f este continuă în x 0 . Demonstraţie. Propoziţia 5. Din ipoteză avem că (∃) lim f (x ) − f (x 0 ) = f ′(x 0 ) ∈ R . f este continuă pe R dar nu este derivabilă în x 0 =0. .1.1. Reciproca acestei afirmaţii nu este în general adevărată. Proprietăţi de bază ale derivatei. f (x ) = x . x − x0 x →x0 Pentru (∀ )x ∈ D.1. fie f : R → R . ■ Observaţie.1. În acest sens. Definiţia 5. spunem că funcţia f este derivabilă în x 0 . Dacă f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D ∩ D′ atunci f este continuă în x 0 . Funcţia f are derivată în x 0 dacă există în R următoarea limită: df f (x ) − f (x 0 ) (x0 ) ). x ≠ x 0 avem f (x ) = f (x 0 ) + x → x0 f (x ) − f (x 0 ) (x − x0 ) .1. Evident.

g : J → R . Dacă f este derivabilă pe I şi g este derivabilă pe J atunci g o f este derivabilă pe I şi (g o f )' = (g'o f )f ' . Funcţia f : D ⊂ R → R este derivabilă pe A ⊂ D dacă este derivabilă în orice punct din A . ′ ′ Dacă în plus fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ). spunem că f este derivabilă la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 . Observaţie.. Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale rezultă că o funcţie f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D (care este punct de acumulare atât la stânga cât şi la dreapta lui D) dacă şi numai dacă f este derivabilă la stânga şi la dreapta în x 0 . iar ′ ′ fs (x 0 ) = fd (x 0 ) = f ' (x 0 ) . J ⊂ R . .1. Fie D ⊂ R şi x 0 ∈ D un punct de acumulare pentru D1 = D ∩ (− ∞.3. În acest caz se poate defini funcţia f ′ : A → R . Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi g este derivabilă în y 0 = f ( x 0 ) ∈ J atunci g o f : I → R este derivabilă în x 0 şi (g o f )' ( x 0 ) = g' ( f ( x 0 ))f ' ( x 0 ) . Fie I.1. ∞ ) ).1. Reamintim din liceu proprietăţile de bază ale funcţiilor derivabile: Teorema 5. x 0 ) (respectiv pentru D2 = D ∩ (x 0 .2. Definiţia 5. x → f ′(x ) .84 - Definiţia 5. intervale.1. dacă (∃) f (x ) − f (x 0 ) f (x ) − f (x 0 ) ′ ′ = fs (x 0 ) ∈ R . f : I → J . (respectiv (∃) lim = fd (x 0 ) ∈ R ). x → x0 x − x0 x − x0 x → x0 lim x < x0 x > x0 ′ ′ Numărul fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ) se numeşte derivata la stânga (respectiv la dreapta) a lui f în x 0 . numită derivata funcţiei f . Funcţia f are derivată la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 .

1. Atunci x 0 = 0 este punct de minim pentru f şi f ′(0 ) ≠ 0 .3. Definiţia 5.1. (∀) x ∈ V ∩ D . intervale şi f : I → J continuă şi bijectivă. Dacă x 0 ∉ I . b ∈ R. f (x ) = x . J ⊂ R . atunci concluzia teoremei lui Fermat nu este întotdeauna o adevărată. I interval.85 - Teorema 5. b] → R . Fie f : I ⊂ R → R . atunci x 0 se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) global.1. derivabilă pe (a. . 1. Atunci f ′(0 ) = 0 dar x 0 = 0 nu este un punct de extrem local. Fie funcţia f : [a. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) local pentru f dacă f (x ) ≥ f (x 0 ) (respectiv ≤ ). Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi f ′(x 0 ) ≠ 0 . a < b.4.5. (∃) V ∈ ϑ(x0) astfel încât Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x ∈ D . b ) astfel încât f ′(c ) = 0 .1] → R. f (x ) = x 3 .4. Fie I. unde a.b] . f ′(x 0 ) ( ) Definiţia 5. Observaţii. Fie f : I ⊂ R → R . În acest sens fie funcţia f : R → R . Teorema 5. Reciproca teoremei lui Fermat nu este în general adevărată. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de extrem local dacă este punct de minim local sau de maxim local. În acest sens. Atunci (∃) c ∈ (a. atunci funcţia inversă f −1 este derivabilă în ′ 1 y 0 = f (x 0 ) şi f −1 (y 0 ) = . (Teorema lui Rolle). Fie f : D ⊂ R → R . f este continuă pe [a. f (a ) = f (b ) . fie funcţia f : [0. (Fermat). 2.1.2.1.. Teorema 5. Dacă x 0 ∈ I este punct de extrem local pentru f şi f este derivabilă în x 0 atunci f ′(x 0 ) = 0 . I interval.b). Un punct x 0 ∈ I în care f este o o derivabilă şi f ′(x 0 ) = 0 se numeşte punct critic (sau staţionar) pentru f .

1. Fie f : [a.b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = f (c ) . x →a x >a x →a x >a Atunci (∃) lim x →a x >a f (x ) =L. (Teorema lui Lagrange).1. g sunt derivabile pe (a. Din teorema lui Lagrange se obţin cu uşurinţă următoarele două consecinţe: Propoziţia 5. Fie f : [a. Fie f : I ⊂ R → R . derivabilă pe (a. Atunci (∃) c ∈ (a. x →a g′(x ) x >a iii) lim f (x ) = lim g(x ) = 0 (sau ± ∞ ).1.1. g(x ) . Fie f . x→x0 Teorema 5.86 - Teorema 5. f continuă pe I şi x 0 ∈ I astfel încât f este derivabilă pe I \ {x 0 } şi (∃) lim f ′(x ) şi este finită. c) Dacă f ′ = 0 pe I rezultă că f este constantă pe I . b ) şi g′ ≠ 0 pe (a. ii) (∃) lim f ′(x ) = L ∈R ..1.b] . Atunci: a) Dacă f ′ ≥ 0 pe I rezultă că f este crescătoare pe I . (Teorema lui Cauchy).b] → R continuă pe [a.b] . Presupunem că i) f .5.b) şi g′(x ) ≠ 0 .7. Atunci (∃)c ∈ (a. g : (a. b ) . Propoziţia 5. b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = (b − a)f ' (c ) .6. b ) → R unde − ∞ ≤ a < b ≤ +∞ .1. ′ (∀)x ∈ (a. I interval. g(b ) − g(a ) g′(c ) Teorema 5. b) Dacă f ′ ≤ 0 pe I rezultă că f este descrescătoare pe I . b] → R două funcţii continue pe [a. Fie f : I ⊂ R → R . derivabile pe (a. (Regula lui L'Hospital). I interval. b ) . x → x0 Atunci f este derivabilă în x 0 şi f ' ( x 0 ) = lim f ′(x ) .2.b). f derivabilă pe I .

Diferenţiala unei funcţii Fie I ⊂ R interval deschis. Presupunem mai întâi că f este diferenţiabilă în x 0 . (∀ )x ∈ I . Demonstraţie.87 - 5. ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − f ' ( x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ α (x ) = ⎨ x − x 0 . Definiţia 5.2. x − x0 Cum lim α( x ) = 0 ⇒ (∃) lim x → x0 x → x0 f (x ) − f (x 0 ) = A . Conform definiţiei (∃) A ∈ R . f : I → R şi x 0 ∈ I . x − x0 ⎪ 0 ⎩ dacă x = x 0 rezultă că (5. x − x0 Reciproc. deci f este derivabilă în x0.1) ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ Observaţie. dacă x = x 0 ⎪ 0 ⎩ .. Fie I⊂R interval deschis. Luând α(x ) = ⎨ . α : I → R .2. fie f derivabilă în x 0 şi fie α : I → R . (∀ )x ∈ I . lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 . Funcţia f :I → R este diferenţiabilă în x 0 ∈ I dacă şi numai dacă este derivabilă în x 0 . (∀)x ∈ I. de unde f (x ) − f ( x 0 ) = A + α( x ).2) unde A ∈ R . α(x 0 ) = 0 astfel încât f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ).2. (5. x → x0 Teorema 5. continuă în x 0 .1. x ≠ x 0 .1. α : I → R .1) se scrie echivalent: f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). Funcţia f este diferenţiabilă în x 0 dacă (∃)A ∈ R astfel încât f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) =0 x − x0 x → x0 lim (5.

Notând cu dx diferenţiala funcţiei identice.2. I interval deschis. Funcţia T : R → R definită prin T(h ) = f ′(x 0 ) h . Notând x − x 0 = h . în care f (x ) = x avem f ′(x 0 ) = 1 şi atunci dx(x 0 ) (h) = h . (deci dx : R → R . avem aproximarea f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 )(x − x 0 ) . (∀) h ∈ R . Definiţie. Observaţie.3) ■ deci f este diferenţiabilă în x 0 . (∀ ) x ∈ I . relaţia (5. obţinem df (x 0 ) = f ′(x 0 )dx . Fie f : I ⊂ R → R . f :I → R derivabilă pe I şi f ' : I → R derivata sa. (5. (∀)h ∈ R ).1 exprimă faptul că noţiunile de diferenţiabilitate şi derivabilitate sunt echivalente. Observaţie. 5. . adică df (x 0 ) (h ) = f ′(x 0 )h .4) adică creşterea funcţiei într-o vecinătate a punctului x 0 . Δf se poate aproxima printr-o creştere liniară f ′(x 0 )Δx . În cazul particular. Derivate şi diferenţiale de ordin superior Fie I ⊂ R un interval deschis. Dacă f este diferenţiabilă în x 0 . Dacă f este derivabilă pe I atunci vom avea df(x)= f ' (x)dx. iar A = f ′(x 0 ) . (5. (∀) h ∈ R se numeşte diferenţiala funcţiei f în x 0 şi se notează cu df (x 0 ) . f derivabilă în x 0 ∈ I . dx (h ) = h .88 - Evident avem lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 şi din definiţia lui α avem x → x0 f (x ) = f (x 0 ) + f' (x 0 )(x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). Teorema 5.. (∀ ) x ∈ I .3. (∀)h ∈ R .3) rezultă că. din (5. pentru x într-o vecinătate V a lui x 0 .4) se mai scrie: f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 ) h = df (x 0 ) h .

Fie f : I ⊂ R → R . f continuă}. dx 2 Dacă f ′ este derivabilă pe I atunci derivata lui f ′ se numeşte derivata a doua (sau de ordinul doi) a lui f şi se notează cu f ′′ . În acest caz.3. Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori derivabilă în x 0 dacă f este de (n − 1) ori derivabilă pe o vecinătate V a lui x 0 şi dacă derivata de ordin (n − 1) .3. Prin recurenţă se definesc derivatele de ordin superior: Definiţia 5. C∞ (I) = { f : I → R . Teorema 5.2. Definiţia 5. Vom nota C0 (I) = { f : I → R . Fie I ⊂ R interval deschis.3.1. Funcţia f este de două ori derivabilă în x 0 dacă funcţia f ′ este derivabilă în x 0 . Funcţia f este de clasă Cn . notată prin f (n−1) este derivabilă în x 0 . (n ≥ 1) pe I şi scriem f ∈ Cn (I) dacă f este de n ori derivabilă pe I şi derivata de ordin n este continuă pe I .1. I interval deschis. n k =0 n . fg ∈ C(n ) ( I) şi i) (αf + βg)(n ) = αf (n ) + βf (n ) . α. În acest caz derivata lui f (n-1) în x0 se mai numeşte derivata de ordinul n a lui f în x0 şi se notează cu f (n) dn f (x0) ( sau n ( x 0 ) ). n ∈ N* . Fie f : I ⊂ R → R . Atunci αf + β g.89 - Definiţia 5. dx Funcţia f este de n ori derivabilă pe I dacă este de n ori derivabilă în toate punctele din I .3. f . ( ) ii) (fg) n = ∑ Ck f (n −k )g(k ) . I interval deschis.. (∀ )n ∈ N* } .β ∈ R . derivata lui f ′ în x 0 se mai numeşte derivata a doua a lui f în x 0 şi se notează cu f ′′(x 0 ) (sau d2 f (x 0 ) ). g ∈ C n ( I ) . f indefinit derivabilă pe I . adică este derivabilă de n ori pe I.3.

I interval deschis. .5) vom avea a0 = f(x0) . … .. Tn(n ) (x 0 ) = f (n ) (x 0 ) .90 - Formula lui Taylor Fie f : I ⊂ R → R . x − x0 f ′(x 0 ) + .. adică f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n ) (x ) + R (x ) . n ∈ N*. iar funcţia f de n ori derivabilă pe I .. an = Astfel obţinem 1 (n) f (x0). x − x0 f ′(x 0 ) + .. x0 ∈ I. Funcţia Rn se numeşte restul Taylor de ordin n asociat funcţiei f în x 0 . + 0 1 ! n! n x → x0 = 0.. (∀) x ∈ I . Tn (x 0 ) = f ′(x 0 ) .. + 0 1 ! n! n Polinomul Tn se numeşte polinom Taylor asociat funcţiei f în x 0 . (5. x − x0 Tn (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . Observaţie. a1 = (x0) . Rn (x ) = f (x ) − Tn (x ) . + 0 n 1 ! n! n (5..6) numită formula lui Taylor cu rest de ordin n asociat funcţiei f în x 0 . Obţinem f (x ) = Tn (x ) + Rn ( x ) . Ne propunem să aproximăm valorile funcţiei f în vecinătatea lui x 0 printr-un polinom de grad n . (∀) x ∈ I . n! (x − x 0 ) f (n ) (x ) .5) Considerăm Tn descompus după puterile lui (x − x 0 ) Tn (x ) = a0 + a1(x − x 0 ) + .. Căutăm un polinom Tn ∈ R[X] de grad n care să aproximeze valorile funcţiei f într-o vecinătate a lui x 0 şi să verifice în plus condiţiile ′ Tn (x 0 ) = f (x 0 ) . + an (x − x 0 ) n Folosind relaţiile (5. unde x ∈ I ... Fie Rn : I → R ... Cum lim Rn (x ) = 0 rezultă că pentru x într-o vecinătate V a x → x0 lui x 0 avem aproximarea: f (x ) ≅ f (x 0 ) + Se poate arăta că lim Rn ( x ) x − x0 n (x − x 0 ) f (n ) (x ) ..

(n + 1)! ■ şi demonstraţia este încheiată. Observaţie. + 0 1 ! n! (n + 1)! n n +1 Demonstraţie. n! Luând p = n + 1 obţinem k = R n (x ) = f (n +1) (ξ ) şi atunci (n + 1)! (x − x 0 )n +1 f (n+1) (ξ ) ..3.3. cu θ ∈ (0... x ≠ x 0 există ξ între x 0 şi x (deci ξ = (1 − θ)x 0 + θx .t) pk. x 0 ∈ I şi f : I → R de (n + 1) ori derivabilă pe I . (∀) x ∈ I ..91 - Teorema 5. ϕ(x ) = f (x ) şi din teorema lui Rolle (∃) ξ între x0 şi x astfel încât ϕ′(ξ ) = 0 . din teorema 5. Atunci (∀)x ∈ I... ϕ(x 0 ) = f (x ).6) pe Rn de forma Rn (x ) = (x − x 0 ) pk . = Din ϕ′(ξ ) = 0 rezultă (x − ξ )n f (n +1)(ξ) = p(x − ξ ) p −1k . − (n − 1)! 1 ! 1 ! n −1 (x − t )n f (n+1) (t ) − p(x − t )p −1k = n! n! (x − t )n f (n+1)( t ) − p(x − t )p −1k .2 rezultă că (∀) x ∈ I.2. unde p ∈ N * . astfel încât . Dacă x 0 = 0 ∈ I . x − x0 f (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . (Formula lui Taylor cu rest Lagrange). x−t ϕ(t ) = f (t ) + f ′(t ) + . cu θ ∈ (0. x ≠ 0 .1) ). astfel încât (x − x0 ) f (n ) (x ) + (x − x0 ) f (n+1) (ξ ) . Dar ϕ′(t ) = f ′(t ) − + (x − t ) f (n ) (t ) + f ′(t ) x − t + f ′′(t ) − . x 0 ) .1) ). Căutăm în (5. (∃)ξ între 0 şi x (deci ξ = θ x . + 1 ! n! n Evident ϕ este derivabilă pe I . Considerăm funcţia ϕ : I → R (x − t ) f (n ) (t ) + (x . Fie I ⊂ R interval deschis. k = k (x..

. Extreme locale pentru funcţii derivabile Teorema 5..3. f ′(0 ) + . + ( −1)k + cos⎜ ξ + (2k + 1) ⎟ 2! 4! 6! (2k )! (2k + 1)! 2⎠ ⎝ şi analog pentru n impar. (∀) x ∈ R . Fie f : R → R .. (∀ ) n ∈ N . (∃) θ ∈ (0. Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi nπ ⎞ ⎛ f ( n ) (x ) = cos⎜ x + ⎟ .1) astfel încât ex = 1+ x x2 xn x n +1 θ x e + + . x ≠ 0 .... (Condiţia suficientă de extrem local). (∀ ) n ∈ N . f : I → R de clasă C n . Rezultă f (n ) (0 ) = 1 .92 - f (x ) = f (0 ) + x xn (n ) xn +1 (n +1) (ξ ) . Să scriem formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. = f (n −1) (x 0 ) = 0 . (n ≥ 1) pe I .1) astfel încât cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 xn nπ x n +1 ⎛ + − + . x0 ∈ R un punct critic pentru f astfel încât f ′(x 0 ) = f ′′(x 0 ) = . Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi f (n ) (x ) = e x . Fie I ⊂ R interval deschis.3. (∃) θ ∈ (0. 2 ⎠ ⎝ Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru (∀) x ∈ R .. + + 1 2! ! n! (n + 1)! 2. . f (n ) (x 0 ) ≠ 0 . + + cos cos⎜ ξ + (n + 1) ⎟ . f (x ) = e x .. + f (0 ) + f (n + 1)! n! 1 ! numită formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. Fie f : R → R .. (∀) n ∈ N . f (x ) = cos x .. Pentru (∀ ) x ∈ R . 2! 4! 6! n! 2 (n + 1)! 2⎠ ⎝ Pentru n = 2k obţinem: cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 x 2k x 2k + 1 ⎛ + − + . (∀ ) x ∈ R .. 1. x ≠ 0 . Aplicaţii.

a) Presupunem n par şi f (n ) (x 0 ) > 0 . Cum n este par avem (x − x0 )n n! ≥ 0 . de unde f(x) – f(x0) ≥ 0.1} . f (x ) = x 6 − 2x 3 + 5 . . adică x0 este punct de minim local pentru f. Din formula lui Taylor cu rest de ordinul (n − 1) sub forma Lagrange. x − x0 f ′(x 0 ) + . Cum f (n ) este continuă. Exemplu. ( ) Caz 1. deci x = 0 şi x = 1 sunt puncte critice. Vom avea: f ′(x ) = 6 x 5 − 6 x 2 . b) Dacă n este impar atunci diferenţa f (x ) − f (x 0 ) nu are semn constant pe nici o vecinătate V a lui x 0 . rezultă că x 0 nu este punct de extrem local.. ■ f ′(x ) = 0 ⇒ 6 x 2 x 3 − 1 = 0 ⇒ x ∈ {0. (∃)V ∈ ϑ(x 0 ). (∀ ) x ∈ V .. Demonstraţie.Vom avea: f ′′(x ) = 30 x 4 − 12x ⇒ f ′′(0 ) = 0 . x ≠ x 0 .. V ⊂ I astfel încât f (n ) (x ) > 0 .93 - Atunci a) Dacă n este par. (∀) x ∈ V . pentru x ∈ V. deci x 0 nu este punct de extrem local. Cazul f (n ) (x 0 ) < 0 se tratează analog. există ξ între x şi x 0 astfel încât: f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n −1) (x ) + (x − x0 ) f (n) (ξ) . rezultă că x 0 este punct de extrem local şi anume: f (n ) (x 0 ) > 0 ⇒ x 0 punct de minim local f (n ) (x 0 ) < 0 ⇒ x 0 punct de maxim local b) Dacă n este impar. + 0 1 ! (n − 1)! n! n −1 n de unde f (x ) − f (x 0 ) = (x − x 0 )n n! f (n ) (ξ ) . (∀) x ∈ V . (∀) x ∈ V şi cum ξ este între x şi x0 rezultă ξ ∈ V şi atunci f (n ) (ξ) > 0 . Fie funcţia f : R → R . Fie x 0 = 0 .

3. Fie I ⊂ R . Să se studieze derivabilitatea funcţiei f : R → R . n = 2 .3. 2 Prin recurenţă obţinem: Definiţia 5. Diferenţiala de ordinul doi a funcţiei f în x 0 se notează cu d 2 f (x 0 ) şi este definită prin d 2 f (x 0 ) = f ′′(x 0 )(dx ) = f ′′(x 0 )dx 2 . Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori diferenţiabilă în x 0 dacă este de (n − 1) ori derivabilă pe I şi derivata f (n−1) este diferenţiabilă în x 0 . Funcţia f este de două ori diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I) dacă f este derivabilă pe I şi derivata sa f ′ este diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I). interval deschis şi x 0 ∈ I şi f : I → R . unde n ∈ N x ⎪ 0 . x=0 ⎩ 2. Rezultă că x 0 = 1 este punct de minim local.94 - f ′′′(x ) = 120 x 3 − 12 ⇒ f ′′′(0 ) = −12 ≠ 0 . 1 ⎧ n ⎪x sin . b] → R . Să se arate că punctul c din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei f : [a.4.5. n Probleme propuse 1. deci n = 3 . x ≠ 0 f (x ) = ⎨ . interval deschis. Fie I ⊂ R . Diferenţiala de ordinul n se notează cu d n f (x 0 ) şi este definită astfel: d n f (x 0 ) = f (n ) (x 0 )(dx ) = f (n ) (x 0 )dx n . x 0 ∈ R şi f : I → R . Fie x 0 = 1 .V0m avea: f ′′(1) = 30 − 12 = 18 > 0 . par. 0 < a < b . impar şi x 0 = 0 nu este punct de extrem local. 2 . Definiţia 5. f (x ) = ln x verifică inegalităţile ab < c < 1 (a + b ) . Caz 2..

. f (x ) = 1 + x . 8..β n cu proprietăţile αn → 0 . Fie f : R → R . dacă a. . b) f : (0. Să se arate că. n ≥ 3 are două rădăcini pozitive α n . 7.95 - 3. b > 0 atunci ab + ba > 1. f (x ) = sin x. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f : R → R .. f (x ) = x − 2arctg x. + nu poate avea rădăcini 1 ! n! multiple. f (x ) = e x cos x . c) f : (− 1. Să se arate că polinomul P(x ) = 1 + x xn + . π) → R . Să se calculeze f (n ) (x ) . unde n ∈ N * şi să se aproximeze funcţia f printr-un polinom de grad trei în vecinătatea originii. Să se scrie formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru funcţiile: a) f : R → R . Să se arate că ecuaţia xn − nx + 1 = 0 . ∞ ) → R . ∞ ) → R . f (x ) = ecos 2 x sin x . f (x ) = ln(1 + x ) . b) f : (− 1. 4. 6. βn → 1. 5.

pentru x = (x1.1. sn). raportul dat are x−a x →a sens însă nu vom obţine o definiţie satisfăcătoare deoarece considerând funcţia cu valorile f(x) = f(x1.….….. Definiţia 6. g(t) = f(a + ts).96 - CAPITOLUL 6 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 6. x2. deci s = (s1. însă acest raport nu are sens întrucât x-a este un vector şi nu este definită împărţirea unui scalar la un vector. r) avem a + ts ∈ B (a. pentru t ∈ (-r. 2 Fie funcţia g : (-r. s2. IIsII = 2 2 s1 + s2 + ..1. xn) = x1. deschisă. Dacă am defini derivata funcţiei f în a prin lim f ( x ) − f (a ) . Fie A ⊂ Rn. ds . x2. deoarece IIa + ts – aII = IItsII = ItI IIsII = ItI < r şi deci funcţia g este bine definită..…. Fie r > 0 astfel încât B(a. …. pentru x−a x ≠ a. f = f(x1. r) → R. xn).1.sn = 1. Derivata după o direcţie. x2. aceasta nu ar avea derivată în origine în sensul menţionat. Funcţia f este derivabila în punctul a după versorul s dacă funcţia g este derivabilă în t = 0 iar g’(0) se numeşte derivata lui f în punctul a şi se notează prin df (a ) . xn)∈ A. n ≥ 2. Pornind de la definiţia derivatei din cazul funcţiilor reale de variabilă reala suntem tentaţi să definim derivata funcţiei f în punctul a pornind de la raportul f ( x ) − f (a ) . Să observăm că. a ∈ A şi f : A → R. Derivate parţiale de ordinul întâi. Vom defini mai întâi derivata după o direcţie. r) ⊂ A şi s ∈ Rn un versor. r) ⊂ A.

. ⎟ 2 n ⎝ 1 ⎠ . f = f(x.... 0. …. t →0 t Notând cu xi = ai + t. y 0 ) ∂f ( x 0 . e2.1.…. 0. 1.. xn. en = (0.. ai +1. 0).. e2 = (0. e1 = (1. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi. y 0 ) = lim . ( x 0 ..2...y).. an ) − f (a1.. i ∈ 1.1.. 0. ∂ xi df ∂f f (a + tei ) − f (a) (a ) = = (a) = lim t →0 ∂ xi t dei = lim f (a1. xi → ai ∂ xi x i − ai Caz particular.. 0.. pentru 1 ≤ i ≤ n . an ) (a) = lim . 0. a2 . a2 ... (a) = g (0) = lim = lim t →0 t →0 t t ds Fie B = {e1.. y0) ∈ A. ai −1.. 1≤ i ≤ n . a 2 .. x → x0 x − x0 ∂x f ( x0. xi. deci. 0.. f : A ⊂ R2 → R. y) − f ( x0.... en } baza canonică din Rn. n = 2. n dacă f este derivabilă în punctul a după versorul s = ei. y 0 ) = lim y → y0 ∂y y − y0 Definiţia 6. x3..…. y 0 ) − f ( x 0 .. obţinem: ∂f f (a1. ∂x (a). an ) − f (a1. ai −1. ai + t.97 - Observaţie.…. ai +1. numit şi gradientul funcţiei f în punctul a. f ( x.. ∂f ' (a) sau fxi (a) . 0). Definiţia 6.. x2. Conform definiţiei avem: g( t ) − g(0) f (a + ts) − f (a) df ’ .3. ∂x (a) ⎟ . Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în a în raport cu toate variabilele x1..1). În acest caz se poate defini ⎛ ∂f ⎞ ∂f ∂f gradf (a) = ⎜ ⎜ ∂x (a). a = (x0.…. y0 ) ∂f ... a 2 . an ) .. Numărul df (a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în punctul a în dei raport cu variabila xi şi se notează prin Observăm..

ai+1. ∂y x + y2 . (∀)x ∈ A. Fie funcţia f : D ⊂ R 2 → R . daca ( x. celelalte variabile considerându-se constante. Dacă gi(xi) = f(a1. nu rezultă neapărat că f este continuă în acest punct. i ∈ 1.. dacă f admite derivate parţiale de ordinul întâi pe A şi acestea sunt continue pe A. de variabilă reală. (∀)( x. daca ( x.98 - Definiţia 6. ai-1. f ( x. atunci ∂f g (x ) − gi (ai ) (a) = lim i i = g'i (ai ). În acest caz se pot defini funcţiile ∂f ∂f : A → R . rezultatul nu mai este adevărat. y ) = 3 x 2 y + 2 . Observaţie. În acest sens considerăm funcţia: ⎧ x5 . x → ( x ). …. Funcţia f este de clasă C1 pe A şi scriem f ∈ C1(A). y ) ∈ D. xi.y) = x3y+ln(x2+y2). n . dar f nu este continuă în origine. i ∈ 1. n . dacă f este derivabilă într-un punct. Dacă o funcţie este derivabilă într-un punct după un versor s. numite şi derivatele parţiale de ordinul ∂x i ∂x i întâi ale funcţiei f. În cazul funcţiilor de mai multe variabile. y ) ∈ D. Funcţia f este derivabilă parţial pe A dacă este derivabilă parţial în toate punctele din A. y ) ≠ (0.…. y ) = ⎨ ( y − x 2 )2 + x 8 ⎪ ⎩0. ∂x x + y2 ∂f 2y ( x.0) ⎪ f : R 2 → R. Atunci ∂f 2x ( x.4. f(x. y ) = (0. x i →a i ∂x i x i − ai De aici rezultă şi metoda practică de calcul al derivatelor parţiale şi anume o derivată parţială în raport cu una din variabile se obţine derivând funcţia f în raport cu aceea variabilă conform regulilor de derivare de la funcţia reală. atunci f este continuă în acel punct. an). În capitolul 5 am văzut că.1. (∀)( x. y ) = x 3 + 2 . Exemplu. a2.0) Atunci funcţia f este derivabilă în origine după orice versor s ∈ R 2 .

. fn ) D( f ) (a)(sau (a)) . 2 (a). unde n... fn.…... f = ( f1.. 1 (a) ⎟ ⎜ ∂x 2 ∂xn ⎟ ⎜ ∂x1 ⎟ ⎜ ∂f ∂f2 ∂f ⎜ 2 (a) (a) .. m (a) ⎟ ... ∂x (a) ⎟ 2 n ⎠ ⎝ 1 numită matricea jacobiană a lui f în punctul a..….. A este deschisă şi a∈ A .. în raport cu variabilele x1. xn). In acest caz ⎞ ⎛ ∂f ∂f ∂f ∂f (a) = ⎜ 1 (a). i ∈ 1 n..6. În acest caz se poate defini matricea notată ∂f1 ∂f ⎞ ⎛ ∂f1 (a) (a) . se numeşte determinantul funcţional al funcţiilor f1. Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile Fie A ⊂ Rn .. f = f(x1... x2. …. deschisă...…. fm ) .... ....2.. xn.1..n dacă toate funcţiile f1. sunt derivabile parţial în punctul a in raport cu variabila xi.m ≥ 2 . Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi. Definiţia 6..99 - Fie f : A ⊂ Rn → Rm . f2. …. ... i ∈ 1..5... D( x1.2. 2 (a) ⎟ ∂x 2 ∂xn Jf (a)(sauf ' (a)) = ⎜ ∂x1 ⎟ ∈ Mmxn (R) .. x2. Definiţia 6.. Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T:Rn → R astfel încât . iar d = detJf(a). xn ) D( x ) 6... x2.. ⎟ ⎜ ∂x ∂x i ∂x i ∂x i ⎠ ⎝ i Definiţia 6..... fm. x 2 . xn în punctul a şi se notează: detJf(a) = D( f1..1. ⎜ ... f2..1........f2 . Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în punctul a în raport cu toate variabilele x1. ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂fm ∂fm ∂fm ⎜ ∂x (a) ∂x (a) ... f2 . a ∈ A şi f : A → R .... Dacă m = n atunci Jf (a) ∈ Mn (R) .

100 f ( x ) − f (a) − T( x − a) =0 x →a x −a lim (6. de unde tT(h) =t α(a + th) h . α1(a) = α 2 (a) = 0 .1..(∀)x ∈ A . Pentru t → 0 obţinem T(h) = 0 şi cum h ∈ Rn este arbitrar luat rezultă T = 0. Aplicaţia liniară T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi notează T = df(a). Dacă f este diferenţiabilă în a atunci aplicaţia liniară T (6. (∀)x ∈ A . daca x ≠ a ⎪ x −a Dacă notăm cu α( x ) = ⎨ . astfel încât f(x) = f(a)+T1(x-a)+ α1( x ) x − a .2. ■ Definiţia 6. daca x = a ⎩ echivalent astfel: f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . atunci (6. Demonstraţie.1) Funcţia f este diferenţiabilă pe A dacă este diferenţiabilă în orice punct din A. T2 : R n → R . Propoziţia 6. Fie h ∈ Rn . fixat şi t > 0 suficient de mic astfel încât a+th ∈ A. α = α 2 − α1 şi scăzând cele două relaţii obţinem T(x-a) = α( x ) x − a .2. Presupunem că există T1. .2. ⎧ f ( x ) − f (a) − T( x − a) . f(x) = f(a)+T2(x-a)+ α 2 ( x ) x − a . adică T(h) = α(a + th) h . (∀)x ∈ A .1) se scrie ⎪0.2) este unică. Luând x = a+th obţinem T(th) = α(a + th) th . α1. Notând T =T1-T2. liniare. deci T1 = T2.α 2 continue în a. unde α : A → R este continuă în a şi α (a) = 0. (∀)x ∈ A .

α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . Dacă f : Rn → R este liniară atunci f este diferenţiabilă în orice punct a ∈ Rn şi df(a) = f. Într-adevăr. adică f este continuă în a.n .3) rezultă că. liniară. există T : Rn → R . pentru x într-o vecinătate x →a V a lui a avem aproximarea f(x)-f(a) ≅ T(x-a) = df(a)(x-a). ∂xi Demonstraţie. (∀) x ∈ A x →a (6.3) avem f (a) + T(a + ts − a) + α(a + ts) a + ts − a − f (a) df f (a + ts) − f (a) (a) = lim = lim = t →0 t →0 ds t t T( ts) + α(a + ts) ts tT(s) + t α(a + ts) t = lim = lim = lim (T(s) + α(a + ts)) = T(s) = df (a)(s) t →0 t →0 t →0 t t t ■ Observaţie. x →a x →a x−a x −a În particular funcţiile proiecţie pr i: Rn → R .. din (6. Atunci: a) f este continuă în a.101 - Observaţie.(∀)i = 1. n . lim f ( x ) − f (a ) − f ( x − a ) f ( x ) − f ( a ) − f ( x ) + f (a ) = lim = 0. b) Dacă s ∈ Rn este un versor.2. Cum lim α( x ) = 0 din (6.1. conform definiţiei (vezi 6. este continuă şi atunci lim f ( x ) = f (a) . xn) = xi. pri(x1.…. i = 1.3) Cum T este liniară. Teorema 6. 1 ≤ i ≤ n sunt diferenţiabile în (∀)a ∈ Rn şi dpri(a) = pri. ds În particular f este derivabilă parţial în a şi ∂f (a) = df (a)(ei ). diferenţiabilă în punctul a ∈ A. x2. Fie f : A ⊂ Rn → R . T = df(a) şi α : A → R .2). b) f este derivabilă în a după orice versor s ∈ Rn şi df (a) = df (a)(s) . continuă în a. deci creşterea funcţiei f într-o vecinătate a punctului a se poate aproxima printr-o creştere liniară. a) Cum f este diferenţiabilă în punctul a. .

x2.….2.f(a) = f(x1. i =1 ∂x i n Din observaţia anterioară rezultă că pe o vecinătate V a lui a avem aproximarea f ( x ) ≅ f (a ) + ∑ ∂f (a)( x i − ai ) . x2. f = f(x. (∀) h = (h1.f(a1. n .. a2…. i= 1. xn)] +…+ [f(a1. diferenţiabilă în a ∈ A . n =2.r) ⊂ A şi f este derivabilă parţial pe B(a. h2 . dxi = dpri(a). Demonstraţie.. Notăm cu dxi diferenţiala funcţiei pri în a. y0) = ∂f ∂f ( x 0 . hn) vom avea: n ∂f ⎛ n ⎞ n df (a)(h) = df (a)⎜ ∑ hiei ⎟ = ∑ hidf (a)(ei ) = ∑ hi (a ) = ⎜ ⎟ ∂xi i =1 ⎝ i =1 ⎠ i =1 n n n ∂f ∂f ∂f (a)pri (h) = ∑ (a)dpri (a)(h) =∑ (a)dx i (h). xn) .…. f : A ⊂ R 2 → R. a2…. (Criteriu de diferenţiabilitate). a2…. Fie f : A ⊂ Rn → R . hn ) ∈ Rn .…. ∂x i i =1 n Caz particular. deschisă.f(a1. r > 0 astfel încât B(a. xn) . vom avea : f(x) .….n . x2. x2. . =∑ i =1 ∂x i i =1 ∂x i i =1 ∂x i de unde df (a) = ∑ a lui f în a. xn)] + + [f(a1.. (∀)i = 1. xn) .102 - Observaţie. Pentru (∀)h ∈ Rn .. an) = [f(x1.f(a1.r).2. df(x0. Dacă f este derivabilă parţial într-o vecinătate V a punctului a iar derivatele parţiale sunt continue în a atunci f este diferenţiabilă în a. a ∈ A şi f : A → R . h = (h1. Fie A ⊂ Rn . Funcţiile proiecţie sunt diferenţiabile în a şi dpri(a) = pri. y 0 )dx + ( x 0 . ∂x ∂y Teorema 6. care reprezintă expresia diferenţialei de ordinul întâi ∂x i i =1 n Deci df(a): Rn → R este o aplicaţie liniară şi df(a)(h) = ∑ ∂f (a)hi. Pentru x ∈ B (a. a2…. h2.y0) ∈ A .y).. an) ∈ A . a = (x0. ∂f (a)dx i . xn) .f(a1.…. Fie a = (a1.r). an)]. an-1. y 0 )dy . a2….

... x 3 . din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei g1(t) = f(t.. a2 . avem f ( x ) − f (a) − T( x − a) = x−a ( x 2 − a2 )[ + ( x1 − a1 )[ ∂f ∂f (ξ1.. an )] ∂xn ∂xn . ξ2 . ξ2 .. t. x 3 ... r ) .…. x2. x2.. x 2 ... xn) = (x1-a1) ∂f (ξ1.r)..f(a1. x 2 . Prin urmare diferenţiabilă în punctul a.. a2 ... x−a deci f este ■ .…...f(a1. x −a ∂f ∂f (a1.. ∂x 2 Continuând procedeul şi pentru celelalte paranteze rezultă că există ξ1 între x1 şi a1... ….f(a) = (x1-a1) + (xn-an) ∂f ∂f (ξ1...…. ξ2 . x2. x2.. an) rezultă că există limita membrului doi al egalităţii pentru x → a şi este egală cu zero. ξn ) . pentru i = 1 n şi derivatele parţiale ale lui f sunt continue în a = (a1. xn ) + ( x2-a2) (a1.... xn ) +… ∂x1 ∂x 2 ∂f (a1... ∂xi x ≠ a .. x n ) − (a1.…. x 3 .103 - Cum f este derivabilă parţial în raport cu x1 pe B(a. + x i − ai x−a Cum .….. xn) .. xn) ..…. ξ2 între a2 şi x2. care evident este liniară şi oricare x ∈ B(a. xn ) .. ≤ 1.... a2. x 2 .. T( x ) = ∑ i =1 ∂f (a)x i.. x −a ( xn − an )[ .. x n ) − (a1.. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x2 şi a2 rezultă că există ξ2 între a2 şi x2 astfel încât: f(a1. a2 .….. xn ) . a2 . ξn între an şi xn astfel încât f(x) . ∂xn n Fie T: Rn → R.. ξn ) − (a1.. an )] ∂x 2 ∂x 2 + . x2. a2. an )] ∂x1 ∂x1 x−a ∂f ∂f (a1... xn) = (x2-a2) ∂f (a1.. ∂x1 Procedând analog cu funcţia g2(t) = f(a1. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x1 şi a1 rezultă că există ξ1 între x1 şi a1 astfel încât f(x1. x3.. a2 . an −1. lim x →a f(x) − f(a) − T(x − a) = 0...

-1) şi df(2. y ) ∈ D .. Ca şi în cazul m = 1 se arată că aplicaţia liniară T este unică şi prin definiţie T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi se notează T = df(a).104 - Observaţie. continuă în punctul a. y Avem: ∂f ( x.. y ) = ∂y 1 1 y ⋅ = 2 ...2. y ) ∈ D . A deschisă şi a∈ A . Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . f2 . Definiţia 6. dacă f ∈ C1(A) . 5 5 Dacă h ∈ R 2 . atunci f este diferenţiabilă pe A.−1)dy = dx − dy . y0) = (2. f = (f1.(∀)x ∈ A ..y) = arctg x şi (x0. fm).. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . y ) = ∂x ∂f ( x. f = ( f1.3. h2) = Presupunem în continuare că f este funcţie vectorială. Atunci funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă şi numai dacă funcţiile f1. Fie A ⊂ Rn . f2 . f(x. liniară şi α : A → R m. astfel încât lim f(x) − f(a) − T(x − a) = 0.4) sau echivalent (vezi cazul m = 1). Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T: Rn → Rm . m ≥ 2 . x →a x −a (6.. Exemplu. (∀)( x. f : A → Rm . h2). -1) ∈ D . 2 x y x + y2 1+ 2 y −x −x 1 ⋅( 2 ) = 2 . f2. 2 x y x + y2 1+ 2 y deci f ∈ C1(D) şi atunci f este diferenţiabilă pe D. -1) = ∂f 2 ∂f −1 (2.2. y0) = (2. Teorema 6. fm sunt diferenţiabile în a şi în acest caz avem .. (∀)( x. -1)( h1. fm ). deci în (x0. dacă există T: Rn → Rm . h = (h1. deschisă. f:A ⊂ Rn → Rm .3. Din această teoremă rezultă că. a ∈ A. atunci df(2. ∂x ∂y 5 5 2 −1 h1 − h2 .. ….−1)dx + (2.

(∀)x ∈ A . ϕ2 . ⎪L(α( x )) + β(u( x )) γ( x ) = ⎨ x−a ⎪ ⎩o . (∀)x ∈ A. T = (T1. ϕ : B → Rp (m. Tm).1... u = (u1. unde Ti: Rn → R este liniară. (∀)x ≠ a. T2. Din proprietăţile normei euclidiene avem: fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) x−a f ( x ) − f (a) − T( x − a) x−a ≤ ≤ ∑ fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) i =1 n x−a .. astfel încât α(a) = 0.5) Luând în (6. Dacă u este diferenţiabilă în a ∈ A şi ϕ este diferenţiabilă în b = u(a) ∈ B .B ⊂ Rm sunt deschise.. cu x∈ A obţinem: ϕ(u( x )) = ϕ(u(a)) + L(u( x ) − u(a)) + β(u( x )) u( x ) − u(a) . Fie u:A → B . dfm(a)).m . Fie T: Rn → Rm liniară. ϕp ). atunci f = ϕ o u : A → Rp este diferenţiabilă în a şi d f(a) = d ϕ(b) o du(a) .. um). de unde rezultă teorema. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse ■ Teorema 6. Fie T = du(a) : Rn → Rm . (∀)y ∈ B . x ≠ a. (∀)i = 1.3.β : B → Rp . Demonstraţie. n.105 - df(a) = (df1(a). Demonstraţie.5) y = u(x). daca x = a daca x ≠ a .6) Fie γ : A → R. Conform definiţiei diferenţiabilităţii există funcţiile α : A → Rm . x −a (6. ϕ( y ) = ϕ(b) + L( y − b) + β( y ) y − b .….…. u2. p ≥ 1 ). unde A ⊂ Rn . L = d ϕ(b) : Rm → Rp .df2(a). 6. de unde rezultă că f ( x ) = f (a) + L(T( x − a) + α( x ) x − a ) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) x − a = = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a [L(α( x )) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) ]. continue în a.…. β(b) = 0 şi u( x ) = u(a) + T( x − a) + α( x ) x − a . (6. ϕ = (ϕ1. (∀)x ∈ A .3. ⎧ T( x − a) + α( x ) . respectiv b.

∂x j ∂x j k =1 ∂uk În particular. este continuu şi atunci x →a lim L(α( x )) = L(α(a)) = L(0) = 0 .(∀)x ∈ Rn .(∀)i = 1. f. n = 2. m = 2. (∀)x ∈ A. ∂x j k =1 ∂uk ∂x j Cazuri particulare. astfel încât T( x ) ≤ M x . b şi respectiv a. de unde va x −a x−a lim β(u( x )) T( x − a) + α( x ) = 0 . p. j = 1. p. x−a rezulta că x →a În concluzie lim γ( x ) = 0 = γ(a). y )). deci f este diferenţiabilă în a şi x →a df(a) = L o T = d ϕ(b) o du(a) . 1.106 - Din (6.. şi atunci T( x − a) T( x − a) + α( x ) ≤ + α( x ) ≤ M + α( x ) . v( x. rezultă că lim β(u( x )) = β(u(a)) = β(b) = 0 . J ϕ (b). Cum T este operator liniar există M > 0. = + ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y . = + ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . x →a Cum u este continuă în a şi β în b. p = 1 . (∀)i = 1. j = 1. (∀)x ∈ A . f ( x. Dacă Ju(a). Vom arăta că lim γ( x ) = 0 . n . y ). Observaţie. n . în a. de unde rezultă şi formulele pentru calculul derivatelor parţiale ale funcţiei f: m ∂fi ∂ϕ ∂u (a) = ∑ i (b) k (a). x →a Cum L este operator liniar.6) obţinem: f ( x ) = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a γ( x ). ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . dacă u este diferenţiabilă pe A şi ϕ este diferenţiabilă pe B. Jf(a) sunt matricile jacobiene ale funcţiilor ■ u. din relaţia df(a) = d ϕ(b) o du(a) obţinem Jf (a) = Jϕ (b) ⋅ Ju (a) . x ≠ a . y ) = ϕ(u( x. atunci f = ϕ o u este diferenţiabilă pe A şi m ∂fi ∂ϕ ∂u = ∑ i k . ϕ .

f:A → R . Numărul real p se numeşte grad de omogenitate. = ϕ' (u( x.….b) . m = 2. i Demonstraţie. Teorema 6. u =(u1. Fie funcţia ϕ : [0. y )) ∂y ∂y 3. f ( x. Fie funcţia cu valorile g(t) = f(tx) = f(tx1.3. y )) ∂x ∂x ∂f ∂u . ■ Definiţia 6. f : A → R diferenţiabilă pe A şi [a. Cum funcţia u : [0.1] şi f este diferenţiabilă pe [a. ∂f ∂u . un). O funcţie f:A ⊂ Rn → R se numeşte omogenă dacă există p ∈ R astfel încât ( ∀)x ∈ A şi t > 0 cu tx ∈ A avem f(tx) = tpf(x). y ) = ϕ(u( x.2.1] → R . diferenţiabilă şi omogenă cu grad de omogenitate p. unde V∈ ϑ(1). i ∈ 1. x2.1] şi ϕ' ( t ) = ∑ i =1 n ∂f (a + t(b − a))(bi − ai ) = df (a + t(b − a))(b − a) . f ( x ) = ϕ(u( x ).1] → A.…. astfel încât f(b)-f(a) = df( ξ )(b-a).b]. y )). este fixat iar t ∈ V . n . ∂x i Din teorema lui Lagrange există τ ∈ (0. . (Relaţia lui Euler).1)} . ui(t) = txi. Evident avem g(t) = f(u(t)). ϕ( t ) = f (a + t(b − a)) . Demonstraţie. m = 1 p = 1 . xn) ∈ A . Fie A ⊂ Rn deschisă. astfel încât tx∈ A.1] }).b] = {(1. b) = {(1 − λ )a + λb : λ ∈ (0. rezultă că ϕ este diferenţiabilă pe [0. unde u: V → A . Fie A ⊂ Rn . tx2.1) astfel încât ϕ(1) − ϕ(0) = ϕ' ( τ) . unde x = (x1.f(a) = df(a+ τ(b − a) )(b-a) şi demonstraţia este încheiată luând ξ = a+ τ(b − a) ∈ (a..3. (Teorema de medie).107 - 2.….u( t ) = a + t(b − a) este diferenţiabilă pe [0. ( ∀)t ∈ V . . Atunci există ξ ∈ (a. f ' (x) = ∂ϕ ∂ϕ u' ( x ) + v' ( x ) . n = 1. p = 1 . v( x )). deschisă. u2. Atunci ∑ xi ∂x i =1 n ∂f = pf .3.b] un segment din A ([a.λ )a+ λ b: λ ∈ [0.1.3. ∂u ∂v Teorema 6. = ϕ' (u( x. txn). n = 2. sau echivalent f(b) .

Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior Definiţia 6. Fie A ⊂ Rn . i = 1.. avem: f ( tx ) = t p f ( x ) .7) încheie demonstraţia. adică g(t) = t g(1) şi deci g’(t) = pt p p-1 g(1). ⎟ ∂x i ⎝ i ⎠ ∂x i .4. deci derivabilă pe V şi g' ( t ) = ∑ i =1 n n ∂f ∂u ∂f (u( t )) i ( t ) = ∑ x i (u( t )). Pentru t =1 obţinem g(1) = pf(x). .. f:A → R .7) Pe de altă parte cum f este omogenă. şi atunci g’(1) = ∑ x i i =1 n ∂f (x) .. 6. unde i. (∀) t∈ V. n dacă funcţia a în raport cu variabila xj.4.108 - Cum f este diferenţiabilă pe A iar u este diferenţiabilă pe V rezultă că g = f o u este diferenţiabilă pe V. ∂ui ∂t ∂ui i =1 Pentru t = 1avem ui = xi. deschisă. ∂x i (6.. în raport cu variabilele xi şi xj. derivabilă parţial pe A şi ∂f ∂f ∂f . care combinată cu relaţia (6. derivatele sale parţiale de ordinul întâi.1.. ∂x1 ∂x 2 ∂xn ■ Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a ∈ A . . n . Derivata parţială de ordinul întâi a funcţiei ∂f în punctul a în raport cu ∂xi ∂f este derivabilă parţial în punctul ∂xi variabila xj se numeşte derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f în punctul a şi se notează prin: ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟(a ) = ⎜ (a) sau fxix j (a) dacă j ≠ i şi ∂xi∂x j ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2f " ⎜ ⎜ ∂x ⎟(a ) = 2 (a) sau fxi2 (a) dacă j = i.j ∈ 1.

.109 - Derivata punctul a. n numite şi derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f.. x → ⎜ ⎟(x ). ⎜ ∂xi∂x j ⎟ ⎝ ⎠ Exemplu. ∂ 2f (a) cu j ≠ i se numeşte şi derivată mixtă de ordinul doi în ∂xi∂x j Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a dacă toate funcţiile ∂f ∂f ∂f .y)). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . Funcţia f este derivabilă parţial pe D şi ∂f = ∂x 1 y2 1+ 2 x 1 ∂f = y2 ∂y 1+ 2 x −y ⎛ y ⎞ ⎜− 2 ⎟ = 2 2 ⎝ x ⎠ x +y 1 x . În acest caz se pot defini funcţiile ∂ ∂x j ⎛ ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ⎟ : A → R. = 2 x x + y2 (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent (x. ⎜ ∂x ⎟ ∂x j ⎜ ∂xi ⎟ ⎝ i⎠ ⎝ ⎠ i.y) = arctg . f(x. .. ∂x i ⎜ ∂x i ⎟ ∂x i2 i ⎝ ⎠ doi şi se notează prin Pentru j = i acestea se notează prin Dacă f:A ⊂ Rn → R este de două ori variabilă parţial în punctul a vom nota cu ⎛ ∂ 2f ⎞ H(a) = ⎜ (a) ⎟ ∈ Μn (R) şi o vom numi matricea hessiană a funcţiei f în a. sunt derivabile parţial în punctul a. ∂x1 ∂x 2 ∂xn Funcţia f este de două ori derivabilă parţial pe A dacă este de două ori derivabilă parţial în toate punctele din A. Ne propunem să y x determinăm H(1. . ∂x j ⎝ i ⎠ i j ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f " ⎜ ⎟= sau fx2 .-2). Derivatele ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ cu j ≠ i se numesc derivate parţiale mixte de ordinul ⎜ ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟= ⎜ ⎜ ∂x ⎟ ∂x ∂x sau fx i x j ... j ∈ 1.

110 - Funcţiile ∂f ∂f sunt derivabile parţial pe D şi . dacă f:D ⊂ R3 → R. Astfel. i ∈ 1. .−2) ⎜ ∂x 2 Vom avea H(1. ∂x ∂y 2 xy ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ = ⎜ ⎟= 2 ∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ( x + y 2 ) 2 y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − ( x 2 + y 2 ) + y ⋅ 2 y = ⎜ ⎟= = 2 (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂y ⎝ ∂x ⎠ y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ x 2 + y 2 − x ⋅ 2 x = 2 = ⎜ ⎟= (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂x ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − 2 xy = ⎜ ⎟= 2 ∂y 2 ∂y ⎜ ∂y ⎟ ( x + y 2 ) 2 ⎝ ⎠ (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent) ⎛ ∂ 2f ⎜ (1.−2) = ⎜ 2 ⎜ ∂ f (1. Derivatele parţiale de ordin superior calculate în raport cu cel puţin două variabile diferite se numesc derivate parţiale mixte.−2) ⎜ ∂y∂x ⎝ ⎞ ∂ 2f (1.−2) ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 25 ∂y 2 ⎠ 3 ⎞ ⎟ 25 ⎟ . derivatele parţiale de ordinul trei se vor defini ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordinul doi. De exemplu. Continuând recurent. f = f ( x. spunem că f este derivabilă parţial de ordin k în raport cu variabila xi. 4 ⎟ ⎟ 25 ⎠ Derivatele parţiale de ordin superior se vor defini în mod asemănător cu derivatele parţiale de ordinul doi. ⎜ ∂y ∂x ⎟ ⎝ ⎠⎠ ⎝ De asemenea..−2) ⎟ ⎛ − 4 ⎟ ⎜ 25 ∂x∂y ⎟=⎜ 2 ⎜ 3 ∂ f (1. ∂6f ∂2 = 2 ∂x∂y 3∂z 2 ∂z ⎛ ∂ 3 ⎛ ∂f ⎞ ⎞ ⎜ 3 ⎜ ⎟⎟ .n dacă toate derivatele parţiale de ordin k-1 sunt derivabile în raport cu variabila xi. y. vom putea defini derivatele parţiale de ordin k ≥ 2 ale funcţiei f ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordin k-1. z).

(∀)x ≠ 0. (∀)( x. x →0 x x f (0.0) = x.2. f ∈ C∞ ( A ) dacă f ∈ Ck ( A ). În acest sens considerăm funcţia f : R 2 → R . y ) − f (0.0) .0) = lim ∂x = lim = −1 . daca (x.0) −y−0 ∂ f ∂x (0.4.0) ≠ (0.0 ) . ∂y (x2 + y2 ) de unde ∂f ∂f (0.0) − (0. ∂x∂y ∂y∂x . ∂x ∂y rezultă că f este derivabilă parţial în (0.0) 0 lim = lim = 0 . deschisă şi f : A → R .0): ∂f ∂f (0. y ) = − y şi ( x.0) . (∀)( x.y) = arctg y ) am văzut că x derivatele parţiale mixte de ordinul doi sunt egale. Fie A ⊂ Rn . x →0 x →0 x ∂y∂x x 2 deci ∂ 2f ∂ 2f (0. Funcţia f este de clasă C∞ pe A. y ) − (0..0) = lim = lim = 1 .0) 0 = lim = 0 . ∂x (x2 + y2 ) 4 4 2 2 ∂f (x. y →0 y →0 y y ∂f ∂f (0. y ) = y x − y + 4x2 y . y ) ≠ (0. y ) = (0.(∀)k ≥ 0 . Acest lucru nu este adevărat întotdeauna. y →0 y →0 y y ∂x∂y ∂f ∂f ( x.0) şi Vom calcula acum derivatele mixte de ordinul doi în (0.0 ) ⎪ f ( x. y ≠ 0 .0) − f (0. y ) ≠ (0.111 - Definiţia 6. Funcţia f este clasă Ck pe A (k ≥ 2 ) şi scriem f ∈ Ck ( A ) dacă f este de k ori derivabilă parţial pe A şi derivatele parţiale de ordinul k sunt continue pe A. (0.0) = 0. daca (x. y ) = ⎨ x 2 + y 2 ⎪0.0) 2 ∂ f x ∂y ∂y (0. În exemplul dat în acest subcapitol ( f(x.0) . ∂x ∂y lim x →0 Cum f ( x. y ) ≠ (0.0) = 0 . ⎧ x 3 y − xy3 . ⎩ Printr-un calcul simplu obţinem 4 4 2 2 ∂f (x. y ) = x x − y − 4x2 y .

y) ∈ I x J ⊂ B(a.11) (6.8) Demonstraţie. y 0 ) . g( t ) = f ( t.Fie V = B(a.10) ∂f ∂f (ξ. şi atunci din (6. ∂ 2f Fie A ⊂ R . deschisă şi f:A → R .y) = f(x.y0)+f(x0. Vom demonstra mai întâi teorema pentru n = 2. h( τ) = ∂f ∂f (ξ. f = f ( x.12) obţinem: ∂x∂y . y ).y) = g(x) .h(y0) = (y-y0)h’( η ) = (y-y0) ∂ 2f (ξ.112 - Următorul rezultat furnizează o condiţie suficientă care să asigure egalitatea derivatelor parţiale mixte de ordinul doi într-un punct. Din ipoteză h este derivabilă pe J şi din ∂x teorema lui Lagrange există η între y0 şi y astfel încât h(y) .r).10). a ∈ A. y ) − (ξ. Teorema 6. x ≠ x0 şi y ≠ y0 considerăm expresia ∂x∂y ∂y∂x E(x. şi funcţiile . Fie funcţia .y)-f(x0. sunt continue ∂x j∂xi ∂xi∂x j ∂x j∂xi în a. (teorema lui Schwarz).yo) (x. Cum f este derivabilă parţial în raport cu x pe V. g' (ξ) = (6. A ⊂ R2 .. τ) . a = ( x 0 .g(x0) = (x-x0)g’( ξ ). Pentru (x. ∂x ∂x (6. astfel încât E (x.y) = g(x) .g(x0). atunci ∂ 2f ∂ 2f (a ) = (a ) .9) Fie I.J ⊂ R două intervale deschise astfel încât x0∈I.r) ∈ϑ(a). . y0∈J şi g : I → R .1. Dacă f are derivate parţiale mixte şi ∂xi∂x j n ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (i ≠ j) într-o vecinătate V a lui a∈ A. y ) − f ( t. y 0 ) .4.11) obţinem: ∂x ∂x E(x.y) = (x-x0)[ Fie funcţia h : J → R .y)-f(x. ∂xi∂x j ∂x j∂xi (6. η) . şi atunci folosind (6. (6. si atunci E (x.y)∈ V. y ) − (ξ.12) ∂f (ξ. y 0 ) ]. Dar. y 0 ) . Fie f : A → R . din (6. pe care există funcţiile ∂ 2f ∂ 2f . rezultă că g este derivabila pe I şi din teorema lui Lagrange există ξ între x0 şi x.

y) = (x-x0)(y-y0) Din (6. η) . η) . an ) definită pe un deschis ce conţine punctul (ai. deci η ~ (ξn. ■ Corolarul 6. ~n → y 0 . ( j ≠ i) există si sunt continue pe A ∂xi∂x j ∂x j∂x i . ∂x∂y (6. y 0 ) . obţinem ∂x∂y ∂y∂x 2 ∂ 2f (x0 .. ηn → y 0 . y0 ) = ∂ f (x0 . ai +1. Fie încheiată.y) = (x-x0)(h(y)-h(y0)) = (x-x0)(y-y0) ∂ 2f (ξ.1.13) ~ Schimbând pe x cu y şi raţionând analog găsim că există un punct ξ între x0 şi x şi un punct ~ între y0 şi y astfel încât η E(x..13) şi (6.y0) rezultă că ξn → x 0 . ηn ) = ( ξn . ηn ) . y 0 ) .yn) → (x0.ai −1. ξn între x0 şi xn şi punctele ηn . (∀)n ∈ N . η) = ( ξ...aj).. ∂x∂y ∂y∂x Cum (xn. Atunci există punctele ξn ... y0 ) şi folosind continuitatea funcţiilor ξ ~ ∂ 2f ∂ 2f . x. ~ yn ≠ y0. cu xn ≠ x0.… an)∈ A şi funcţia cu valorile g(x.14) ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξ.. a j +1. Dacă f ∈ C1 ( A ) şi derivatele parţiale mixte de ordinul doi atunci ∂ 2f ∂ 2f ...14) obţinem ∂ 2f ~ ~ (ξ . fără a restrânge generalitatea putem presupune i<j. Folosind prima parte a demonstraţiei (cazul n=2) vom avea ∂ 2f ∂ 2g ∂ 2g ∂ 2f (a ) = (a ) = (a ) = (a) . y ) = f (a1.ηn între y0 şi yn astfel încât ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξn . ηn ) → (x0 . ∂y∂x ∂x∂y a=(a1.yn)∈ V astfel încât (xn.113 - E(x. ∂x∂y ∂y∂x ~ Fie un şir de puncte (xn. ∂y∂x (6.yn) → (x0.a2. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f:A → R . şi demonstraţia este ∂xi∂x j ∂x∂y ∂y∂x ∂x j∂xi Dacă n>2. (~n. ξn → x 0 . ηn ) → (x 0 . a j −1. y..y0). η) .4..

iar toate derivatele parţiale de ordin k-1 ale lui f sunt diferenţiabile în a. o funcţie de k ori diferenţiabilă într-un punct a ∈ A .2. Fie A ⊂ Rn .4. deschisă. Observaţie.. atunci f este de k ori diferenţiabilă în a.3. + hn (a))(k ) . dacă f : A ⊂ Rn → R este derivabilă parţial de ordin k pe A şi dacă derivatele parţiale de ordin k sunt continue în a.2. . i = 1. ∂x1 ∂x 2 ∂xn (6. Definiţia 6.4.114 ∂ 2f ∂ 2f = .2. deschisă şi f : A → R . Funcţia f este de k ori diferenţiabilă pe A dacă este de k ori diferenţiabilă în orice punct a∈ A.4. iar derivatele parţiale ∂f . atunci derivatele parţiale mixte de ordin q ≤ k nu depind de ordinea de derivare.4. Funcţia f este de k (k ≥ 2 ) ori diferenţiabilă într-un punct a∈ A dacă f este de k-1 ori derivabilă parţial într-o vecinătate V a lui a. Numim diferenţială de ordinul k a funcţiei f în punctul a funcţia dk f (a) : Rn → R definită prin: dk f (a)(h) = (h1 ∂f ∂f ∂f (a ) + h 2 (a) + .4. Dacă f este derivabilă parţial pe o vecinătate V a punctului a ∈ A. ∂xi∂x j ∂x j∂x i Corolarul 6. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f : A → R .2.. O altă condiţie suficientă pentru ca derivatele parţiale mixte de ordinul doi să fie egale este dată de criteriul lui Young. Definiţia 6. k ≥ 2 . n sunt ∂xi diferenţiabile în punctul a atunci există derivatele parţiale mixte de ordinul doi şi sunt egale în a. În particular. Dacă f ∈ Ck ( A ). dacă f ∈ Ck ( A ) atunci f este de k ori diferenţiabilă pe A. Fie A ⊂ Rn . rezultă că. f:A → R . Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. Teorema 6..15) unde ridicarea la puterea simbolică k se face în sensul luării derivatelor. Folosind teorema 6.

.115 - Astfel ( ∂k f ∂f (a))(k ) reprezintă (a ) .(∀)h = (h1. Să calculăm diferenţialele de ordinul unu şi doi ale lui f în punctul curent. ∂xi ∂x k i ∂f ∂k f ( k −1) ∂f (a ) . (∀)h = (h1. y 0 )dy 2 . (∀)h ∈ Rn . dxi = dpri(a).. n .. j ≤n matricea asociată H(a) = ( ∂ 2f (a))1≤i. i ∈ 1. a = ( x 0 .h2. y 0 )dxdy + 2 ( x 0 . y 0 ). Fie funcţia f : A ⊂ R2 → R . i =1 ∂x i n sau dk f (a) = ( ∂f ∂f (a)dx + (a)dy )(k ). f : A ⊂ R 2 → R. . atunci d f = [ ∑ 3. Presupunem că f este de k ori diferenţiabilă în a. y ). i =1 ∂x i i =1 ∂x i k n Dacă f este diferenţiabilă de k ori pe A. f = f ( x. formula 6. y ) = ln x 2 + y 2 . deci tocmai matricea hessiană a lui f în a. (a)) reprezintă (a)) ( ( ∂x i ∂x j ∂xk −1∂x j i ( ∂f ∂f ∂k f (a))( k − 2 ) ( (a))( 2 ) reprezintă (a) .. a ∈ A. Notând cu dxi diferenţiala funcţiei pri în punctul a. dk f (a)(h) = ( ∂f ∂f (a)h1 + (a)h2 )(k ). ∂x∂y ∂x ∂y 2 2 ∂ 2f Exemplu. In cazul k = 2. y 0 )dx + 2 ( x 0 . j≤n . 1.. d2f(a) este o formă pătratică: d2 f (a)(h) = ∂ 2f ∑ ∂x ∂x (a)hih j. h2 ) ∈ R 2 .hn ) ∈ Rn. ∂xi ∂x j ∂x k − 2∂x 2 i j Observaţii. de unde d f(a) = [ ∑ (a)dx i ] . f ( x. ∂ 2f ∂ 2f d f ( x 0 . ∂xi∂x j Evident H(a) este o matrice simetrică. y 0 ) = 2 ( x 0 . etc. Pentru n = 2. ∂x ∂y Pentru k = 2.15 se mai scrie şi astfel : dkf(a)(h) = [ ∑ n ∂f ∂f (k) k (k) (a)dx i (h) ] . 2. ∂x ∂y ∂f (k) dx i ] . cu i j 1≤i.

deschisă. astfel încât B(a. y2 − x2 (x + y ) 2 2 dx 2 − 2 4 xy (x + y ) 2 2 dxdy + 2 x2 − y2 (x + y ) 2 2 2 dy 2 . s2.4. atunci x = a + ts ∈ B( −r. iar Teorema 6. 1 ! 2! 1 1 . y ) = d2f(1. pentru orice punct x ∈ B(a. Să considerăm funcţia g:(-r. de unde Dacă (x0.r ) .….. r ). Vom calcula derivatele lui g până la ordinul k+1.(Formula lui Taylor). g(t) = f(a+ts) = f(a1+ ts1. (∀)( x. Fie s = (s1. -1) = 1 1 dx.r) → R . + dk f (a)( x − a) + dk +1f (ξ)( x − a). Atunci. y ) ∈ A.. = 2 . sn) ∈ Rn . x ≠ a există un punct ξ pe segmentul deschis de extremităţi a şi x astfel încât 1 1 df (a)( x − a) + d2 f (a)( x − a) + . f : A → R . Cum f este de k+1 ori diferenţiabilă pe A rezultă că g este de k+1 ori diferenţiabilă pe (-r. 2 x +y x + y2 2 . a2+ ts2. r).116 - Avem ∂f = ∂x 1 x2 + y2 2 x2 + y2 ⋅ 2x = x x2 + y2 y ∂f = 2 ∂y x + y 2 df ( x.….dy. a ∈ A şi r > 0.r) ⊂ A. r ) ⊂ A şi x ≠ a . un versor. y ) = x y dx + 2 dy . -1) atunci df(1. Vom avea ∂ 2f y2 − x2 ∂ 2f x2 − y2 ∂ 2f − 2xy = 2 . Pentru a determina d2f 2 2 vom calcula mai întâi derivatele parţiale de ordinul doi. o funcţie de k+1 ori diferenţiabilă pe A. Dacă t∈ (−r.3. = 2 .. 2 2 2 2 2 2 ∂x (y + x ) ∂y (y + x ) ∂x∂y ( y + x 2 )2 Atunci d2 f ( x. k! (k + 1)! f ( x ) = f (a ) + (6. Fie A ⊂ Rn .. . dacă t ≠ 0 . y0) = (1. an+ tsn).16) Demonstraţie. -1) = dxdy..

.17) Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin k sub forma Lagrange aplicată funcţiei g găsim că pentru (∀)t ∈ ( −r. t ≠ 0.r ).17 obţinem tg' (0) = ts1 ∂f ∂f ∂f (a) + ............. ∂x1 ∂xn = [( x1 − a1 ) unde ξ = a + τs ∈ (a..16). pentru m = 1.... + sn (a + ts) = [s1 2 ∂x n ∂x1 ∂xn Procedând inductiv obţinem g( m ) ( t ) = [g' ( t )]( m ) .... + ( xn − an ) ∂f (a)]( 2 ) = d2 f (a)( x − a)..... t k gk (0) = dk f (a)( x − a).... din 6... ....... + sn ∂f ∂f ∂ 2f (a + ts)]( 2 ) = [g' ( t )]( 2 ).. 2... există τ între 0 şi t astfel încât t ' t2 " t k (k ) t k +1 (k +1) g( t ) = g(0) + g (0) + g (0) + .. + tsn ∂xn ∂x1 ∂f ∂f (ξ) + ..... + g (0) + g ( τ) ..... Înlocuind derivatele găsite în 6.. + s1sn (a + ts) + s1s2 g (t) = s 2 ∂x1∂xn ∂x1∂x 2 ∂x1 2 ... k+1.. ∂xn .. obţinem formula (6... (a + ts) + ... ■ . + sn (a + ts) + s2 ∂x n ∂x 2 ∂x1 ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (a + ts) + (a + ts) + . 1 ! 2! k! (k + 1)! (6.... ....18) Cum x = a+ ts ⇔ x-a = ts......…..... + t sn 2 (a) = [( x1 − a1 ) (a ) + 2 ∂x1 ∂xn ∂x1 .117 - Vom avea g' ( t ) = s1 " 2 1 ∂f ∂f ∂f (a + ts). (6.. + tsn (a ) + (a) = ( x1 − a1 ) ∂x1 ∂xn ∂x1 ∂f (a) = df (a)( x − a)..... . ..... (a + ts) + ..... + sn (a + τs)](k +1) = ∂x1 ∂x n ∂f ∂f (a + τs)]( k +1) = (a + τs) + ..18 şi ţinând cont că g(t) = f(x) iar g(0) =f(a).. + ( xn − an ) 2 " 2 2 1 2 ∂ 2f ∂f 2 2 ∂ f t g (0 ) = t s (a) + . şi t k +1g(k +1) ( τ) = t k +1[s1 = [ ts1 ∂f ∂f (a + τs) + ....... (∀)t ∈ ( −r. x ) .. r ). + ( x n − an ) (ξ)]( k +1) = dk +1f (ξ)( x − a). ∂xn .

y − y 0 ) = 1 ! ∂f ∂f = f ( x 0 . a = (x0. y ) ≅ f ( x 0 .y) ∈ R 2 . y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . 6. din t →0 lim Rk ( t ) t k = 0 . y0) rezultă că pentru (x. (x. unde F(x. unde 3 .y)=0. deci x →a pentru x într-o vecinătate V a lui a avem aproximarea 1 1 f ( x ) ≅ f (a) + df (a)( x − a) + . y 0 )( x − x 0 . ⎢ 2 2 ⎢ ∂x ∂x∂y ∂y ⎥ ⎦ ⎣ + aproximarea de ordinul doi. 1 f ( x. Dacă Rk ( t ) = t k +1 (k +1) 1 ~ g ( τ) şi Rk ( x ) = dk +1f (ξ)( x − a) sunt (k + 1)! (k + 1)! ~ Rk ( x ) x−a k resturile de ordin k sub forma Lagrange ale lui g şi respectiv f.. Fie ecuaţia 4x-3y=5. y 0 )( y − y 0 ) + d f ( x 0 . y 0 )( y − y 0 )2 + 2 ( x 0 . 1 ! k! deci funcţia se aproximează printr-un polinom de gradul k. unde F:D ⊂ R 2 → R . y 0 )( x − x 0 .y) = 4x-3y-5. care este de forma F(x. y 0 )( x − x 0 .. y 0 ) + df ( x 0 .118 - Observaţie. Această ecuaţie poate fi rezolvată în raport cu y şi are o unică soluţie y = 4x − 5 . y 0 )( x − x 0 )( y − y 0 )⎥. y ) ≅ f ( x 0 . y 0 )( y − y 0 ). y 0 ) + df ( x 0 .y)=0. rezultă că există lim x →a ~ = 0 şi în particular lim Rk ( x ) = 0 . y 0 ) + ∂x ∂y 2! ⎤ 1 ⎡ ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 . y 0 ) + ( x 0 . Funcţii şi sisteme de funcţii implicite Considerăm ecuaţia F(x. În particular.5. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . Ne propunem să rezolvăm această ecuaţie în raport cu x sau y.y) într-o vecinătate V a lui (x0. y − y 0 ) = f ( x 0 . y 0 )( x − x 0 )2 + 2 ( x 0 . astfel încât y = f(x). Exemple. pentru n = 2. ∂x ∂y aproximarea de ordinul întâi. y − y 0 ) + 1 ! + ∂f ∂f 1 2 ( x 0 .. 1. atunci. + dk f (a)( x − a) .y). y0) avem 1 f ( x. deci există o unică funcţie f : R → R . f = f(x.

f(x)) = 0.y) ∈ R 2 . xn ) ∈ A . A1 ∩ A2 = ∅. Ecuaţia x2+y2+3 = 0... Ecuaţia admite o singură soluţie în cu x şi anume x = y2.. ∞ ). ∞ ) ..119 - f(x) = cu x. În raport cu y ecuaţia admite o infinitate de soluţii pe [0. x2. este soluţie a ecuaţiei.y) ∈ R 2 nu are nici o soluţie în raport cu x sau y. 3. x ∈ A1 ⎪ ⎪− x . x ∈ A 2 ⎩ unde A1. deci există o unică funcţie g : R → R . f ( x1.…. sau echivalent F(x. O funcţie f : A → B se numeşte soluţie a ecuaţiei (6..….. n F(x1. y) = 0 . x2. xn. Funcţiile definite cu ajutorul ecuaţiilor se numesc funcţii definite implicit sau funcţii implicite.. xn ) ) = 0. Dintre acestea doar două sunt continue şi anume f1(x)= x şi f2(x)= x .. astfel încât raport x = g(y). de exemplu: f ( x ) = ⎨ ⎧ x . ∞ ). x 2 . Definiţia 6. x 2 .A1 ∪ A2 = [0. xn . Fie ecuaţia x-y2 = 0. Dacă există o singură funcţie f : A → B care să verifice ecuaţia (6. Fie ecuaţia unde F : A x B ⊂ R x R → R . .19) se scrie echivalent F(x. ∞ ). x 2 .19) pe A dacă F( x1... 4x − 5 . oricare x ∈ [0.y) = 0. unde x = (x1.. (x. (x.. xn). ( ∀ ) ( x1.A2 ⊂ [0..19) Ecuaţia (6.19) şi eventual şi alte condiţii suplimentare spunem că funcţia f este definită de ecuaţia F(x. este soluţie a ecuaţiei.5..1.. Analog ecuaţia poate fi rezolvată în raport 3 2.y) = 0. (6.. ( ∀ ) x ∈ A . unde g(y) = y2.

β) este continuă pe U1. atunci f∈Ck(U0). (∀)x ∈ U0 . 3) ∂F (a. (∃) U1 ∈ ϑ(a). (∀) x∈ U ′′ . k ≥ 2 .1. (∀) (x. f ( x )) ∂f b) f∈ C (U0 ) şi (x) = − .y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (a. (Teorema funcţiilor implicite).U ⊂ A. are derivată pozitivă pe V0 deci este strict crescătoare pe V0 şi F(a. f(x)) = 0. Fie A ⊂ Rn . (a.α) < 0.b). adică există o vecinătate U0 ∈ ϑ (a ) . y ) > 0 . ∂y Atunci: a) ecuaţia F (x. b)=0. y ) se anulează în b. β ∈ V1 astfel încât α < b < β şi V0 = (α.α) este continuă pe U1. F(a.5. V1∈ϑ(b). b)∈A x B şi F:A x B → R astfel încât 1) F(a.. există o vecinătate U′′ ∈ ϑ(a ) .B ⊂ R . Fie U0 = U′ ∩ U′′ ∈ ϑ(a) şi vom avea .120 - Teorema 6. b) > 0 .α) < 0. Demonstraţie. a) Fără a restrânge generalitatea să presupunem că ∂F (a. 2) (∃)U ∈ ϑ (a). V1 ⊂ V astfel ∂y ∂F ( x. V ∈ ϑ (b).β) > 0. (∀) x∈U0. Cum ∂y funcţia încât ∂F este continuă pe U x V. ∂xi F ′ ( x. f ( x )) 1 y c) dacă F∈Ck (U x V). Funcţia y → F(a. cum funcţia x → F(x.n ≥ 1. există o vecinătate U′ ∈ ϑ (a). (∀) x∈ U ′ .β)∈ ϑ(b). o vecinătate V0 ∈ ϑ (b ) şi o unică funcţie f : U0 → V0 cu valorile y = f(x) astfel încât f(a) = b şi F (x. De asemenea.y)∈U1 x V1. b) ≠ 0 .β) > 0. V ⊂ B astfel încât F ∈ C1(U × V ) . deschise. U1 ⊂ U. Cum funcţia x → F(x. U′′ ⊂ U1 astfel încât F(x.U′ ⊂ U1 astfel încât F(x. ∂y Fie α. Fxi ′ ( x.

…. fixat. F(x. …...…... η → b = f (a) şi folosind continuitatea funcţiilor . ai. ai+1. Din Teorema lui Lagrange există ξ între ai şi xi. ai+1. arbitrar.... a2. an. ai+1.. a2. a2. y) + + F(a1. ….. ξ. ai+1. deci f este continuă în a.. Definim f : U0 → V0. an)∈V0.….. Analog raţionăm pentru x′ ∈U0 şi atunci rezultă că f este continuă pe U0. unde i∈ 1...b) = 0 şi cum b este singurul punct din V0 cu această proprietate deducem f(a) = b şi demonstraţia punctului a) este încheiată.. ai-1.β] şi F( x′. a2.. b) = = ∂F (a1.. xi. b) = = F(a1.….ai-1. xi. a2. y) . a2.β) > 0.121 - F(x.…..F(a1.….y) = 0. y )( xi − ai ) + ∂F (a1.…. an. y) . α ) < 0 . an ) − f (a1.. an. (∀) x∈U0. ξ. xi. ai−1.. an.. ∂xi ∂y de unde rezultă că ∂F (a1. ai+1.ai-1. an. xi.ai-1. F( x′..….. x i − ai ∂y pentru x i ≠ ai .. …..... Fie a = (a1. f(x)∈V0. a2. Pentru vecinătatea V0 aleasă în mod arbitrar. strict crescătoare pe [α. y ) + ∂ xi + ∂F (a1. rezultă că există un unic punct y′ ∈ (α. an. y ) este continuă pe [α... ai−1. an. (∀) x∈U0. b) Să observăm mai întâi că f este continuă în a. Deoarece x′ ∈ U0 a fost ales arbitrar rezultă că pentru orice punct x∈U0. an. xi... β ) astfel încât F( x′. η) f (a1. ai+1. Cum funcţia y → F( x′.. ai.. a2. f(x) = y şi atunci f este bine definită şi F(x. (a1.α) < 0. a2. η între b şi y astfel încât 0 = F(a1. ai+1. an). a2. Pentru x = a avem F(a..…. a2.n şi y = f (a1.…. an ) = 0 . an. ai+1. a2. f(x)) = 0. ai−1.. există un singur punct y∈V0 astfel încât F(x. din (a) există o vecinătate U0∈ϑ(a) astfel încât pentru orice x∈U0. ai+1.F(a1.…. an)∈U0. β) > 0 .ai-1. Pentru x i → ai avem ξi → ai. η)( y − b) .F(a1.. y′) = 0 .β].. ai-1. …. an. y) . a2. Fie acum x′ ∈ U0 . a2. a2.

U0 ⊂ R . Din teorema 6.5. cu valorile y = y(x) astfel încât y(2) =1 şi F(x.y3(x) + x + y(x) =10.122 ∂F ∂F si pe U0 x V0. (∀)x∈U0. n .10. ∂ xi Fy (a. (∀) x∈U0.y(x)) = 0. f(a)) Reluând raţionamentul cu x în loc de a. Ecuaţia este de forma F(x. c) Prin inducţie după k. Conform ∂y teoremei ecuaţia F(x. (x) = − i ′ ∂ xi F (x. Pentru x = 2 avem y(2) = 1 şi atunci (6. i = 1.1 sunt îndeplinite. y′′(2) . (∀) x∈U0. adică (∃) U0∈ϑ(2). V0 ⊂ R şi o unică funcţie y : U0→V0. Să se calculeze y′(2). deci ∂ xi f ∈ C1(U0 ) . unde F:R2→R. ∂F (x. F∈ C1 (R2). f(a)) (a) = 0 şi cum (a.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. (∀) (x..5. f(a)) ≠ 0 rezultă ∂y ∂ xi ∂y ∂ xi ' Fxi (a.y3 + x + y = 10 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2.2 va rezulta că f este diferenţiabilă pe U 0.y)∈R2. ■ Exemplu. deci ipotezele teoremei 6. unde x∈U0 este arbitrar şi cu y = f(x)∈V0 găsim că există ′ Fx (x.n sunt continue pe V0. Să se arate că ecuaţia x3 .1)=0. f(x)) ∂f . f(x)) y Cum F ∈ C1(U × V ) va rezulta că ∂f .y3 + x + y . (∀) x∈U0. f(a)) ∂f (a) = − ' . i = 1.y) = 0.3y2(x) y′( x ) + 1 + y′( x ) = 0. de unde ∂y ∂F (2.1). prin trecere la limită cu xi→ai obţinem ∂x i ∂y ∂F ∂F ∂f ∂F (a.1) = -2 ≠ 0 .2.y) = x3 . Evident F(2.V0∈ϑ (1). f(a)) + (a.1(b) funcţia y este derivabilă pe U0 şi derivând ultima relatie în raport cu x obţinem 3x2 .1). F(x. y) = -3y 2 + 1 .20) . folosind teorema 6. adică x3 . Mai mult.

.b) = 0 (⇔ F1(a.....Fm: A x B ⊂ Rn x Rm → R. 4 4 Sisteme de funcţii implicite Considerăm sistemul de ecuaţii ⎧F1( x1. F:A x B →R . x 2 .. x n ...20) în raport cu x obţinem 13 . Fie sistemul de ecuaţii (6. 2 6 x − 6 y( x )y′2 ( x ) − 3 y 2 ( x )y′′( x ) + y′′( x ) = 0....... (∀)x∈U0. x 2 .. fm (x1....….. F =(F1...... x n )) = 0 ⎪ ⎪F2 (x1. y1...5..…....... x n ..…... .2.... (∀) x∈A ⎨ ⎪......f(x))= 0. .….... fm (x1.... xn ).. x 2 . de unde y′(2) = Derivând din nou în (6. f2.. = Fm (a.5.B ⊂ Rm ... y 2 .. ym ) şi F = (F1.... (a... y1... x n )) = 0 ⎩ (sau echivalent F(x...….. f2.. xn )... f = (f1...fm constituie un sistem de funcţii definite în mod implicit sau un sistem de funcţii implicite. Teorema 6.2..Fm). ...…... x 2 .22)) pe A dacă ⎧F1 (x1........ y = ( y1... y m ) = 0 ⎩ (6.b)∈A x B astfel încât 1....Fm) atunci sistemul (6. fm (x1...22) Definiţia 6. y 2 .. ...21) (sau echivalent a ecuaţiei vectoriale (6.... y1... ... y m ) = 0 ⎨ ⎪.. x 2 .. x 2 ... y 2 .... de unde y′′(2) = − .. . ⎪Fm ( x1.....fm) se numeşte soluţie a sistemului (6... x 2 .21) se scrie echivalent sub forma unei ecuaţii vectoriale F(x...3 y′(2) + 1 + y′(2) = 0. y m ) = 0 ⎪ ⎪F2 ( x1.. f1(x1. ..n∈ N * . F2.. x n ..... . b) = .123 - 12. f2.. deschise. O funcţie f : A → B... x 2 .21) unde F1....21) are pe mulţimea A o singură soluţie f = (f1... Dacă x = ( x1.fm) spunem că funţiile f1.. x n ..b) = F2 (a. x 2 ..y) = 0 (6.. ⎪Fm (x1.. F2. ... În cazul în care sistemul (6.. (∀)x∈A).. x 2 . ... x n ... Pentru x = 2 obţinem 12 − 6 ⋅ 483 169 − 3 y′′(2) + y′′(2) = 0.... .. F(a.. F2... x 2 . x 2 ......... xn )) = 0 .... x 2 ... m... f1(x1.b) = 0 ) .. xn ).. x n ..... x n )...21) în următoarele ipoteze: m A ⊂ Rn .. f1(x1.. y 2 ....

F2 .....5... y m ) c.v) = xyu – yv2 + 2v3.. v ) = 0 ⎩ F1(x. Să se calculeze du(1. şi o unică funcţie f:U0→V0. b...... (∀) x ∈ U0 .. D(y1.... .y.u.2). U ⊂ A şi V∈ϑ (b).... Fm ) ∂ xi ( x.. y0.. Fm ) ∂ xi ( x. F2 ( x.. xn )) astfel încât b = f(a) (⇔ b1 = f1(a)... ym = fm (x1. Prin inducţie după m. y. i = 1.v) = 4u2 + 2v2 – x3y.ym pe o vecinătate a punctului (a.y. f ∈ C1(U0 ) şi D(F1...... ym −1... y 2 ... v0) = (1.F2 .1). F2(x... . V ⊂ B astfel încât F∈ C1(U × V ) ⇔ F1....... y 2 . ym ) ( ) Atunci: a..1 iar pentru celelalte detalii se pot consulta lucrările [8] sau [11] . Exemplu...23) Să se arate că sistemul defineşte funcţiile u şi v pe o vecinătate a punctului (x0... f = (f1.23) este de forma ⎨ ⎧F1( x.....F2 . v ) = 0 . F2 : R4 → R... D(F1..2). adică există o vecinătate U0∈ϑ(a). Fie sistemul de ecuaţii ⎧xyu − yv 2 + 2v 3 = 0 ⎪ ⎨ 2 ⎪4u + 2v 2 − x 3 y = 0 ⎩ (6..... 3. f ( x )) ∂ f1 D(xi.... sistemul (6..Fm ∈ C1(U × V ) .b)....124 - 2. ym ) .….. y 2 . .. bm = fm (a )) şi F(x...... ym ) . x i ) (x) = .f(x)) = 0.... y.. f ( x )) D(y1..F2 . y 2 . k ≥ 2 ..Fm ) (a. (∃)U∈ϑ(a).. Fm ) ( x. Sistemul (6.. (∀) x ∈ U0 ..0.. n (x) = D(F1. x 2.. atunci f∈Ck(U0) Demonstraţie.... .. f ( x )) ∂ fm D(y1. ... unde F1....... f2. u..... . ■ Pentru m=1 teorema se reduce la teorema 6. y 2 . f ( x )) D(y1..... dacă F∈Ck(U x V).F2 ...fm) cu valorile y = f(x) (⇔ y1 = f1( x1. x 2... xn ).F2 .. o vecinătate V0∈ϑ(b).. i = 1.. ... y2... (∀)x∈U0..... u. Fm ) ( x..u.. n D(F1.21) defineşte funcţiile y1. b) ≠ 0 . u0....2.. D(F1. dv(1.

y ) + xy ∂x ( x. y ) ∂u ( x.2) = 0.23) poate fi rezolvat în raport cu u şi v pe o vecinătate a punctului (1.2.2) − 6 = 0 ⎪ ∂x ⎩ de unde ∂v 3 ∂u 3 şi (1 2) = − .y). y ) + 4v( x.24) în raport cu y obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 2 ⎪xu( x. = 8 ≠ 0. y ) + 6v ( x. u(1.2) − 4 ∂x (1 2) + 6 ∂x (1. y ) + xy ∂y ( x. . F2 ) (12. y ) − x 3 y = 0 ⎩ (6. F2 ) = ∂u ∂F2 D(u.24) Vom avea du(1. v = v(x.1) = . F2(1.. y ) ∂y ( x.1). y ) ∂x ( x. y ) − 2yv( x. ⎨ ∂v ⎪4 (1.y)∈U0. ∂x 2 ∂x 2 Derivând sistemul (6.y)∈U0 ⎨ 2 ⎪4u ( x.2) = dv(1. (∀) (x.2) = 1 şi ⎧xyu( x.2) obţinem ∂v ∂v ⎧ ∂u .2)) avem u = u(x. 0 4 D(u.5.y) = (1.2)dy . Conform teoremei sistemul (6. F2∈ C1(R 4 ) . y ) ( x. ∂x ∂y Derivând în sistemul (6. (∀) (x. deci pe o vecinătate U0∈ϑ((1.y)∈U0 ⎨ ∂u ∂v 3 ⎪8u( x. (1 2) = − . Pentru (x.1) = 0. y ) + 2v 3 ( x. y ) = 0 ⎪ . y ) − 2yv( x. y ) ∂x ( x.1) = 0.2)dy . v ) ∂u ∂F1 2 ∂v = xy − 2yv + 6v .0. y ) − v ( x.2) = 0 ⎪ . y ) − x = 0 ⎪ ∂y ∂y ⎩ . y ) − yv 2 ( x.0.2) sunt îndeplinite. y ) ∂y ( x. . y ) = 0 ⎪ . ∂x ∂y ∂v ∂v (1 2)dx + (1.125 - Evident avem F1(1. y ) ∂v ( x. y ) + 4v( x.0. ⎨ ⎪8u( x. F1. v(1. ⎪2 ∂x (1.y). y ) ( x. .2) = ∂u ∂u (1 2)dx + (1. y ) + 6v ( x. y ) + 2v 2 ( x. v ) deci ipotezele teoremei (6. y ) − 3 x 2 y = 0 ⎪ ∂x ∂x ⎩ (∀) (x. ∂F1 D(F1.2. de unde ∂F2 8u 4v ∂v 2 2 D(F1.24) în raport cu x obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 ⎪yu( x. y ) = 0 ⎪ .2.0.

. Observaţie. …. dv(1. dacă g= ( f |U0 )−1 atunci g este o transformare regulată în punctul b = f(a) şi D(g) (b) = D(f1 .2) = dx + dy 2 4 2 4 Transformări regulate Fie A ⊂ Rn .2) obţinem de unde ∂v 1 ∂u 1 şi atunci (1. Atunci există o vecinătate U0∈ϑ(a). f2.5. ⎨ ⎪4 ∂v (1.. Fie f: A ⊂ Rn → Rn . f = (f1. (teorema de inversiune locală). Folosind teorema 6. dacă f este o transformare regulată într-un punct a∈A atunci f este o transformare regulată într-o întreagă vecinătate a lui a. Mai mult. A deschisă.3. Mai mult.2) − 1 = 0 ⎪ ∂y ⎩ Pentru (x.2) + 6 ∂y (1. fn ) (a ) ≠ 0 .2) = 0 ⎪ . Cum jacobianul transformării este o funcţie continuă rezultă că.fn au derivate parţiale continue într-o vecinătate V a lui a şi D( f1.5. x 2 . x n ) Funcţia f este o transformare regulată pe A dacă este o transformare regulată în orice punct din A.2 se poate demonstra următorul rezultat (vezi [8]): Teorema 6.fn).3..126 ∂v ∂v ⎧ ∂u ⎪2 ∂y (1. D( x1.2) = − dx + dy. ) (a ) D(y ) D(x ) . f2 . …. deschisă şi f : A → Rn.2) = ..y) = (1.5.... f2. Funcţia vectorială f este o transformare regulată în punctul a∈A dacă funcţiile f1.2) = ∂y 4 ∂y 4 3 1 3 1 du(1. dacă f este o transformare regulată pe A şi A este conexă atunci det Jf are un semn constant pe A. Definiţia 6. (1. o transformare regulată într-o vecinătate U a punctului a∈A.2) − 1 − 4 ∂y (1..... U0 ⊂ U şi o vecinătate V0∈ϑ(f(a)) astfel încât restricţia lui f la U0 este o aplicaţie bijectivă de la U0 pe V0.

Fie s∈Rn un versor şi funcţia g: (-r.2..n . Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile Definiţia 6. ds Luând s = ei. (∀)x∈B(a. Fie A ⊂ Rn .1.6. i =1 ∂x i n ■ . adică a este punct critic. Atunci (∃) r>0 astfel încât B(a. Fie A ⊂ Rn. g(t)=f(a+ts) şi să observăm că g este bine definită deoarece pentru t∈(-r.. Luând x = a + ts ∈ B(a. Fără a restrânge generalitatea să presupunem că a este un punct de minim local pentru f. (Teorema lui Fermat).. Cum f este diferenţiabilă în a rezultă că f este derivabilă în a după direcţia s deci g este derivabilă în t = 0 şi conform teoremei lui Fermat de la funcţiile reale de variabilă reală rezultă că g’(0) = 0.r)→R. Un punct a∈A se numeşte punct de extrem local pentru f dacă este punct de minim local sau de maxim local pentru f. r) deci t = 0 este punct de minim local pentru g. Un punct a∈A se numeşte punct critic sau staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi df(a)=0.r). Definiţia 6. en sunt versorii bazei canonice obţinem df (a) = ∑ ∂f (a)dx i = 0 . Dar aceasta implică df (a ) = 0 . (∀) t∈(-r. Teorema 6. i = 1. Demonstraţie. r) vom avea g(t) ≥ g(0).1.6.6.r) ⊂ A.r) ⊂ A şi f(x) ≥ f(a). (∀) x∈V I A. Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x∈A spunem că a este punct de minim (respectiv maxim) global sau absolut. deschisă şi f:A→R... deschisă şi f : A → R.6.r) rezultă că a+ts∈B(a. Fie A ⊂ Rn şi f : A → R.127 - 6. unde e1. Dacă a∈A este un punct de extrem local pentru f iar f este diferenţiabilă în punctul a atunci df(a) = 0. Un punct a∈A se numeşte punct de minim (respectiv maxim) local pentru funcţia f dacă există o vecinătate V∈ϑ(a) astfel încât f ( x ) ≥ f (a) (respectiv ≤ ). e 2 .

cum ϕ este continuă pe S este mărginită inferior pe S şi îşi atinge marginea inferioară.. deci df(0. x ≠ 0 .0) nu este punct de extrem local pentru f. (∀) x = ( x1. Fie S = {x∈Rn: ||x||=1}.. (∀)x∈Rn..128 - Observaţie.0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a originii şi atunci punctul (0. (∀) (x.y)∈R2.n şi ϕ( x ) > 0. Vom stabili în continuare o condiţie suficientă pentru ca un punct critic să fie punct de extrem local.0)=x2>0.j∈ 1... x 2 .. (0.. f(0. y ≠ 0.. (∀) x∈R .. f(x..6. f(x. 2 Cum S este închisă şi mărginită în Rn.y)-f(0. (∀) x∈Rn.. atunci y = 2 ⎛ x ⎞ x n ∈ S şi deci ϕ⎜ ⎟ ≥ m. ∂x ∂y soluţiilor sistemului Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată...0) = 0.. Demonstraţie. j =1 n Atunci există o constantă m >0 astfel încât ϕ( x ) ≥ m x .y)-f(0. adică ϕ (x) = ∑ aij xi x j . xn ) ∈ Rn . Evident avem Mai mult. demonstraţia este încheiată. x ≠ 0. x ≠ 0 . deci diferenţa f(x.y) =x2-3y2. Fie ϕ : Rn → R o formă pătratică pozitiv definită. (∀) x∈Rn. Fie a∈S astfel încât ϕ(a) = m = inf {ϕ( x ) : x ∈ S} Cum a∈S avem a ≠ 0 şi atunci m = ϕ(a) > 0 iar pentru orice y ∈S avem ϕ( y ) ≥ m .0)=0. (∀) (x.y)∈R2..0)= -3y2<0.. ■ . În acest sens fie funcţia f:R2→R. aij∈R.0)-f(0.1.. Din teorema lui Fermat rezultă că mulţimea punctelor de extrem local se află printre mulţimea punctelor critice. i. În acest scop vom stabili mai întâi : Lema 6. Dacă x∈Rn. i. ⎪ ⎪ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎩ n ∂f ∂f (0. adică printre mulţimea ⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ 1 ⎪ ∂f =0 ⎪ ⎨ ∂x 2 ⎪.0) = 0. x ≠ 0 şi cum această inegalitate este verificată şi pentru x = 0. este compactă şi din teorema lui Weierstrass. x ≠ 0 ⎜ x ⎟ x ⎝ ⎠ de unde ϕ( x ) ≥ m x .

există r1 > 0.6.6.f∈ C2 ( A ) şi a ∈A punct critic pentru f. Aplicând lema 6. din formula lui Taylor cu rest de ordin k = 2 sub forma Lagrange. există un punct ξ între a şi x astfel încât f(x) = f(a)+ df (a)( x − a) + 1 1 ! 1 2 d f (ξ)( x − a) . Dacă forma pătratică d2f(a) este a) pozitiv definită atunci a punct de minim local.. . (∀)x ∈ Rn . cum f∈C2(A).f(a) = d2 f (ξ)( x − a) = ≥ 1 2 1 2 1 d f (a)( x − a) + d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) ≥ 2 2 [ ] m 1 2 d f (ξ)(x − a) − d2f (a)(x − a) . (∀) x∈B(a. Cum ⎛ ∂ 2f ⎞ f∈C2(A) rezultă că matricea asociată ⎜ (a ) ⎟ ⎜ ∂xi∂x j ⎝ ⎟ ⎠1≤i.1 formei pătratice d2f(a) rezultă că există m>0 astfel încât d2 f (a)( x ) ≥ m x . 2 2 2 2 Cum m > 0 şi lim α( x ) = 0 . Fie A ⊂ Rn .r).r) ⊂ A. pentru orice x∈B(a. deschisă. r1) ⊂ B(a. (∀)x ∈ B(a. r ) . Presupunem mai întâi că d2f(a) este pozitiv definită. Demonstraţie. (∀)x ∈ Rn şi atunci d2 f (a)( x − a) ≥ m x − a . r ) ⎪ 2 Fie α( x ) = ⎨ x−a ⎪ . daca x = a ⎩0 Cum f∈C2(A) avem lim α( x ) = 0 şi atunci x →a x−a α( x ) m 2 2 f ( x ) − f (a ) ≥ x−a + x−a = (m + α( x )). 2 2 Pe de altă parte.2. 2! Cum a este punct critic avem df(a) = 0 şi atunci f(x) . r1 < r astfel încât x →a m + α( x ) > 0. j≤n este simetrică. x ∈ B(a. daca x ≠ a. f:A→R. || x − a ||2 + 2 2 [ ] ⎧ d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) . b) negativ definită (adică –d2f(a) este pozitiv definită) atunci a este punct de maxim local.129 - Teorema 6.

- 130 -

În concluzie f(x) - f(a) ≥ 0, (∀) x∈B(a,r1), adică a este un punct de minim local. Dacă d2f(a) este negativ definită atunci folosim prima parte a demonstraţiei. -d2f(a) este pozitiv definită şi ■

Teorema 6.6.3. Fie A ⊂ R 2 , deschisă, f∈C2(A), f = f(x,y), a∈A, a =(x0,y0) un

punct critic pentru f. Fie r0 = Dacă
1) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 > 0 atunci (x0,y0) este punct de minim local;
0

∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 , y 0 ), s0 = ( x 0 , y 0 ), t 0 = 2 ( x 0 , y 0 ), (notaţiile lui de Monge). ∂x 2 ∂x∂y ∂y

2) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 < 0 atunci (x0,y0) este punct de maxim local;
0

3) r0 t 0 − s2 < 0 atunci (x0,y0) nu este punct de extrem local.
0

Demonstraţie. Pentru (x,y)∈A avem
∂ 2f ∂ 2f 2 d f(x 0 , y 0 )(x − x 0 , y − y 0 ) = 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 ) + 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 )(y − y 0 ) + ∂x ∂x∂y
2

⎤ ⎡ ⎛ x − x ⎞2 ∂ 2f x − x0 2 2 0 ⎟ + 2s0 + 2 (x 0 , y 0 )(y − y 0 ) = (y − y 0 ) ⎢r0 ⎜ + t 0 ⎥ , pentru y ≠ y 0 . ∂y y − y0 ⎥ ⎢ ⎜ y − y0 ⎟ ⎠ ⎦ ⎣ ⎝

Dacă notăm cu u =

x − x0 atunci se observă că d2f(x0, y0) are un semn y − y0

constant dacă şi numai dacă trinomul r0u2+2s0u+t0 are rădăcini complexe, adică
2 dacă r0t0 - s0 > 0 .

În acest caz semnul său este dat de semnul lui r0. În consecinţă, d2f(a) este pozitiv definită dacă r0>0 şi negativ definită dacă r0 < 0. Conform teoremei 6.6.2, pentru r0 > 0 punctul (x0,y0) este punct de minim local iar pentru r0 < 0, punctul (x0,y0) este punct de maxim local. Dacă r0t0 - s02 < 0 atunci d2f(x0,y0) nu mai păstrează semn constant şi atunci diferenţa f(x,y) - f(x0,y0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a punctului (x0,y0), deci (x0,y0) nu este punct de extrem. ■

- 131 -

Observaţie. Dacă r0t0 - s02 = 0 nu putem preciza dacă punctul (x0, y0) este

sau nu punct de extrem. În acest caz semnul diferenţei f(x,y) - f(x0, y0) depinde de semnul diferenţelor de ordin superior.
Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei

f:A ⊂ R 2 → R, f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − 4 ln x − 10 ln y . Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⇔ ⎨ ∂f ⎪ =0 ⎪ ∂y ⎩ 4 ⎧ ⎪2x + y − x = 0 ⎪ , care are soluţia (x0,y0) = (1,2) deci punctul (1,2) este ⎨ 10 ⎪x + 2y − =0 ⎪ y ⎩

punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi. Evident avem:
∂ 2f 4 ∂ 2f = 2 + 2 ⇒ r0 = 2 (1,2) = 6; ∂x 2 x ∂x 2 2 ∂ f ∂ f = 1 ⇒ s0 = (1,2) = 1; ∂x∂y ∂x∂y ∂ 2f 10 ∂ 2f 10 9 = 2 + 2 ⇒ t 0 = 2 (1,2) = 2 + = . 2 ∂y y ∂y 4 2

Prin urmare r0t0 - s02 = 6 ⋅ − 1 = 26 > 0 şi cum r0 > 0 rezultă că (1,2) este punct de minim local.
Teorema 6.6.4. Fie A ⊂ Rn, deschisă, f : A → R, f ∈ C2 (A ) şi a ∈ A punct

9 2

critic pentru f. Fie aij =
∂ 2f (a ) = a ji, 1 ≤ i, j ≤ n . ∂x i∂x j
a11 a12 ... a1n

Fie Δ1 = a11, Δ 2 =

a11 a12 a21 a22

, ..., Δn =

a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

.

- 132 -

Atunci:
1) Dacă Δ 1 > 0 , Δ 2 > 0, ..., Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

minim local;
2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

maxim local.
Demonstraţie. Se foloseşte următorul rezultat algebric (condiţiile lui

Sylvester):

Fie ϕ o formă pătratică a cărei matrice asociată (aij )1≤i, j≤n este simetrică.
a11 a12 ... a1n a11 a12 a21 a22 a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

Fie

Δ1 = a11, Δ 2 =

, ..., Δn =

,

minorii

principali

ai

matricei. Atunci:
1) Dacă Δ1 > 0, Δ 2 > 0, ..., Δn > 0, rezultă că ϕ este pozitiv definită; 2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n ⋅ Δ n > 0, rezultă că ϕ este negativ definită. ■ Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei cu

valorile f (x, y, z ) =

1 x y z + + + , x, y, z > 0 . x y z 16

Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂f ⎨ =0 ⎪ ∂y ⎪ ∂f ⎪ =0 ⎩ ∂z ⎧ 1 1 ⎪- x 2 + y = 0 ⎪ ⎪ x 1 ⇔ ⎨− 2 + = 0 , care are soluţia x = 2, y = 4, z = 8, deci z ⎪ y ⎪ y 1 =0 ⎪− 2 + 16 ⎩ z

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi.

- 133 -

Evident avem
∂ 2f ∂x 2 = 2 x , 3 ∂ 2f ∂y 2 = 2x y , 3 ∂ 2f ∂z 2 = 2y ∂ 2 f 1 ∂ 2f ∂ 2f 1 =− 2, = 0, =− 2 3 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z z y z

şi matricea hessiană devine
⎛ ∂ 2f ⎜ 2 (2, 4, 8 ) ⎜ ∂x ⎜ 2 ∂ f (2, 4, 8) H(2, 4, 8 ) = ⎜ ⎜ ∂y∂x ⎜ 2 ⎜ ∂ f (2, 4, 8 ) ⎜ ∂z∂x ⎝ ∂ 2f (2, 4, 8) ∂x∂y ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y 2 ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y∂z ⎞ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎛ 1 − 1 0 ⎞ ⎜ ⎟ ∂x∂z ⎟ 16 ⎜4 ⎟ ⎟ ⎜ 1 1 1 ⎟ ∂ 2f (2, 4, 8)⎟ = ⎜ − − ⎟. ⎟ 64 ⎟ ∂y∂z ⎜ 16 16 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎜ 0 − 64 64 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ∂z 2 ⎠

Observăm că Δ 1 =

3 1 1 > 0, Δ 2 = > 0, Δ 3 = > 0, deci 4 256 2 ⋅ 642

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct de minim local.
Extreme condiţionate. Metoda multiplicatorilor lui Lagrange

Fie f : A ⊂ Rn → R, g1, g2 , ..., gk : A → R, k < n şi B ⊂ A mulţimea soluţiilor sistemului
⎧g1(x1, x 2, ..., xn ) = 0 ⎪ ⎪g2 (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪gk (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎩

(6.25)

Ne propunem să determinăm extremele funcţiei f care să verifice în plus condiţiile (6.25), numite legături.
Definiţia 6.6.2. Un punct a ∈ B se numeşte punct de extrem local al

funcţiei f cu restricţiile (6.25) sau punct de extrem local condiţionat dacă există o vecinătate V ∈ ϑ (a ) astfel încât diferenţa f (x ) − f (a ) are semn constant pe V ∩ B . Cu alte cuvinte punctul a este punct de extrem condiţionat pentru f dacă este punct de extrem pentru restricţia lui f la B, deci pentru f⏐B.

- 134 -

Definiţia 6.6.3. Un punct a ∈ B se numeşte punct critic condiţionat pentru f

dacă este punct critic pentru f⏐B.. Pentru determinarea extremelor condiţionate vom folosi metoda multiplicatorilor a lui Lagrange.
Teorema 6.6.5. (Existenţa multiplicatorilor lui Lagrange).

Fie A ⊂ Rn , deschisă, f, g1, g2, ..., gk ∈ C1(A ) şi a ∈ A punct de extrem local pentru f cu restricţiile (6.25). Dacă D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 atunci există k numere reale λ1, λ 2,..., λk astfel D(x1, x 2 ,..., xk )

încât dacă se consideră funcţia L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ... + λk gk , să avem
⎧ ∂L ⎪ ∂ x (a ) = 0, i = 1, n , adică punctul a să fie punct critic al funcţiei L. ⎨ i ⎪g (a ) = 0, i = 1, k ⎩ i

Demonstraţie. Cum

D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 conform teoremei 6.5.2 sistemul D(x1, x 2 ,..., xk )

(6.25) poate fi rezolvat în raport cu variabilele x1, x2, ..., xk pe o vecinătate a punctului a = (a1, a2, ..., ak, ak+1, ..., an), deci există o vecinătate U0 a punctului (ak+1, ..., an) în Rn −k , o vecinătate V0 a punctului (a1, a2, ..., ak) în Rk astfel încât
V0 xU0 ⊂ B şi sistemul (6.25) are soluţie unică (x1, x2, ..., xk) în V0:
⎧x1 = ϕ1(x k +1,..., x n ) ⎪ ⎪x 2 = ϕ2 (x k +1,..., x n ) ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪x k = ϕk (x k +1,..., x n ) ⎩

(6.26)

Avem a1 = ϕ1(ak +1,..., an ), a2 = ϕ2 (ak +1,..., an ),..., ak = ϕk (ak +1,..., an ) . Funcţiile ϕ1, ϕ2 ,..., ϕk sunt de clasă C1 pe U0.

... xk din (6...... xn ). xn ). xk +1. λk ) această soluţie şi L = f + Vom arăta că L satisface concluziile teoremei... .. xn )... ϕk (xk +1. an ) = 0 ... xn ).. x 2 .... g2...... m = 1............... (∀) i = 1..... Cum punctul a este punct de extrem local pentru f.. an ) = 0 .27) (∀)(xk +1.. k .. ϕk (xk +1..28) Considerăm funcţia cu valorile F(xk +1.29) Întrucât D(g1.. xk +1.... xk +1....... xn ) ..... λ 2 . xn ) = 0 ⎩ (6............ adică ∂xi k ∂ϕ ∂f (a) + ∑ ∂f (a) j (ak +1.......... gk ) (a) ≠ 0 D(x1.. xn )... . Cum a ∈ B rezultă că gi (a ) = 0 .. ϕk (xk +1....26) în (6...... (∀) i = k + 1...... xn )... xn ) = f (ϕ1(xk +1.. k ∂x j (6. ϕk (xk +1. ... cu restricţiile (6...27). x n ). k ... j = 1....135 - Înlocuind x1...... xn )...... Din (6. xn ) ∈ B de extrem local pentru F... xk +1. .... ⎪gk (ϕ1(xk +1....... Folosind teorema lui Fermat rezultă că: rezultă că (ak +1. xn )....... xk +1. i = k + 1.....30) m =1 ∑ ∂xm (a) j k ∂g αm = − are soluţie unică. m =1 ∑ λmgm .. an ) este punct ∂F (ak +1....... n . folosind teorema de derivare a funcţiilor compuse obţinem: ∑ ∂xm ⋅ ∂x j =1 j k ∂g ∂ϕ j i + ∂gm = 0. n ∂xi ∂xi j =1 ∂x j (6...... ... x n ) = 0 ⎪ ⎪g2 (ϕ1(xk +1. .. i = k + 1. xn ) = 0 ⎨ ⎪.... xn ).... x2. ........ Fie (λ1.... xk ) rezultă că sistemul liniar ∂f (a) .. k....... n ∂xi (6....25) iar (ϕ1(xk +1..25) obţinem: ⎧g1(ϕ1(xk +1... xk + 2. xn ) ∈ U0 . ... ϕk (xk +1.

. λk ) este soluţue a sistemului (6. Se determină punctele critice ale lui L.k vom avea obţinem (ţinând cont că k ∂L (a ) = ∂ f (a ) + ∑ λm ∂gm (a ) ∂ xj ∂ xj ∂x i m =1 şi folosind (6. λm este soluţie ∂L (a ) = 0. (∀) j = 1.1 ≤ i ≤ n ⎪ ⎨ ∂ xi ⎪ g = 0 . a2. λ1..an.. an ) ∂ f (a) şi folosind (6. nedeterminaţi (numiţi multiplicatorii lui Lagrange)..5 se poate enunţa şi astfel: Orice punct de extrem condiţionat este punct critic condiţionat... . Dacă (a1....... cu λ1. + λk gk . Practic.6. a2.. ∂x i ■ Observaţie.. Se asociază funcţia lui Lagrange L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ...28) vom avea k k k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ λm ∂ gm (a) = ∂ f (a) − ∑ λm ∑ ∂ gm (a) j (ak +1.. folosind (6.. an ) = ∂xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi m =1 m =1 j =1 ∂ x j = K ∂ϕ k ∂f (a) − ∑ j (ak +1.30) va rezulta că k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ j (ak +1. (∀ ) i = k + 1. λ.. . 2..2 ... λk ∈ R.k . Teorema 6...30) a sistemului) λ1.. an ) ∑ λm ∂ gm (a) ... pentru rezolvarea unei probleme de extrem condiţionat se procedează astfel: 1... λk ) este o soluţie a acestui sistem atunci punctul a = (a1.136 - Pentru j ∈ 1. λ 2 .. n ... an) este punct critic condiţionat al funcţiei f. ∂ xj Pentru i ∈ k + 1. ∂ xi ∂ xj J =1 ∂Xi m =1 Cum (λ1..29) obţinem ∂ xj ∂ xi ∂ xi j =1 ∂ x i ∂L (a ) = 0 .. λ 2 . 1≤ i ≤ k ⎩ i 3... n şi demonstraţia este încheiată. adică soluţiile sistemului: ⎧ ∂L = 0 .

137 - 4. care admite soluţia x = y = 4. g2. y > 0 lăţimea şi z > 0 înălţimea paralelipipedului. de volum maxim având la dispoziţie 48 m2 de tablă (presupunem rezervorul neacoperit).L(a). z > 0 . (∀) x ∈ B şi pentru a studia dacă a este punct de extrem local condiţionat vom studia semnul diferenţei L(x) . λ ) = f (x.. În acest caz f (x ) − f (a ) = L(x ) − L(a ) ... unde g(x. funcţia lui Lagrange devine L(x.. z. z ) = 0 . y. dxk în funcţie de dxk+1. ⇔⎨ ⎪xy + 2λx + 2λy = 0 ⎪xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⎩ deci punctul (4. Să se construiască un rezervor în formă de paralelipiped drept. y.4.2) este punct critic condiţionat. y.25) în punctul a. g1. în care diferenţiem legăturile (6. Aplicaţie. z ) = xy + 2xz + 2yz − 48 . Determinăm punctele critice ale lui L: ⎧ ∂L ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂L = 0 ⎪ ⎨ ∂y ⎪ ∂L ⎪ =0 ⎪ ∂z ⎪g = 0 ⎩ ⎧yz + λy + 2λz = 0 ⎪xz + λx + 2λz = 0 ⎪ .y. y. gk ∈ C2 (A ) . y. Evident avem ∂ 2L ∂x 2 = ∂ 2L ∂y 2 = ∂ 2L ∂z 2 = 0. cu legătura xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⇔ g(x. ... . Presupunem că f. = x − 2 şi atunci ∂x∂y ∂x∂y ∂y∂z . calculând d2L(a).. y > 0. z ) + λg(x. . dxn. Problema se reduce la determinarea maximului funcţiei f cu valorile f (x. Vom calcula d2L(4. Pentru λ = −1 . Fie x > 0 lungimea. z = 2. Atunci volumul paralelipipedului este V = xyz şi xy+2xz+2yz = 48... x > 0. z ) = xyz.. ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L = z − 1.z) = xyz-xy-2xz-2yz+48. = y − 2. Vom găsi în acest punct dx1.4.2). y. Fie L(x. λ = −1. dx2. z ) = xyz + λ(xy + 2xz + 2yz − 48 ) .

Să se arate că funcţia f nu este continuă în punctul (0.2) este punct de maxim local.2)=0.z) = 0 şi în particular dg(4. Probleme propuse ⎧ x2y .0) ⎪ .2)dxdy + 2 (4. f(x.0 ⎟ . 0).2)dx 2 + ∂ L (4. În concluzie. de unde dx = -dy -2dz. Fie funcţia f : R2 → R.y) = cos(2x+3y). Fie funcţia f : R2 → R . y) ≠ (0. daca ( x. unde s ∈ R este un versor.4. ds ⎝ 4 ⎠ 2 xy ⎧ .0) ⎪ 2 3.y)= ⎨ x + y 2 .z) = 0 rezultă dg(x.138 d2L(4.2)dxdz + 2 (4. y) = ⎨ x 6 + y 2 ⎪0 .0) ⎩ 1.2) este negativ definită şi atunci punctul (4. Să se calculeze df ⎛ π ⎞ 2 ⎜ .2 ) = 2 2 ∂ 2L (4. . Să se arate că a) f este continuă şi derivabilă parţial pe R 2 .4. y ) ≠ (0. Din g(x.4. daca ( x.0) după orice versor s = (s1.4.4. s2 ) ∈ R2.2)dydz = +2 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z = 2dxdy + 4dydz + 4dzdx. f(x.4.2) = −2dy (dy + 2dz ) + 4dydz − 4dz(dy + 2dz ) = −2dy 2 − 4dydz − 4dz 2 < 0 . daca (x. 2.y.y.4. adică 8dx+8dy+16dz = 0..2)dz2 + ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L (4.4.4.0) dar este derivabilă în (0.4. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (0. Fie funcţia f : R → R . y ) = (0. ⎪ daca (x.4. deci d2L(4. d2L(4.0) ⎩ 0. y) = (0.2)dy 2 + ∂ L (4. f(x.

(0.-2). unde a. y. x+y 8. Fie funcţia f : R 2 → R. daca (x. Fie funcţia f:R 3 \{(a. ⎧ 2 ⎛ x2 ⎞ ⎪y ln⎜1 + 2 ⎟. unde m.0).0) ⎪( x + y ) cos 2 4. 7. 2 2⎟ x +y ⎠ 3x Să se determine Jf(2.b. 5. y) ≠ (0. y) = (0. 6.2)(3.139 1 ⎧ 2 2 . f(x. x + y2 ⎪ 0 .-2). y ) = ⎨ y ⎟ ⎝ ⎠ ⎪ 0 .y)= ⎨ . Fie funcţia f : D ⊂ R3 → R 2 .-1. b) Să se calculeze df(-1. f(x.2).b. m n ∂x ∂y 9. ⎛ f ( x. daca y = 0 ⎩ ∂ 2f ∂ 2f (0. Fie funcţia f : D ⊂ R2 → R . f ( x.. 0).c ∈R. df(-1. d 2 f(-1. y ) = Să se calculeze ∂m +nf . x−y . Fie funcţia f : D ⊂ R → R . b) f este diferenţiabilă în punctul (0.n∈N ∗ . daca (x. daca y ≠ 0 ⎜ f ( x.0) = Să se arate că f ∈ C (R ). z ) = ⎜ e ⎜ ⎝ x2 +3y + z .0) ⎩ 2 Să se arate că a) f este derivabilă parţial pe R2 iar derivatele parţiale nu sunt continue în punctul (0.0) dar nu este verificat ∂x∂y ∂y∂x 1 2 criteriul lui Schwarz.c)} → R. y a) Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi. ⎞ ⎟.0). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. . f ( x. y.2)(3. d 2 f(-1. Să se arate că ∂ 2f ∂x 2 ∂y 2 + ∂ 2f ∂z 2 = 0. z ) = 1 (x − a ) + ∂ 2f 2 + (y − b ) + (z − c ) 2 2 .2).y) =arctg x .

Să se calculeze df ( x. y ) . t) = f(x + at) + g(x . Să se arate că x ∂ f xy ∂f ∂f +y +z = +f. f ( x. ⎛y⎞ f ( x. 15. f ( x. π) → R. ⎟. ⎟ .at). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. diferenţiabilă. a ∈ R. y ) ∈ D . b) f :R2 \ {(0. y ) = arctg x+y . f ( x. c) f : (0. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. Să se arate că următoarele funcţii sunt omogene şi să se verifice relaţia lui Euler: ⎛ x ⎞z a) f:D ⊂ R 3 → R. ∂x ∂y ∂z z 12. f ( x. ϕ : Δ ⊂ R 2 → R. z) = este diferenţiabilă. y ) şi d2 f ( x. u(x.unde ⎝x⎠ n ∈ N ∗ şi ϕ este o funcţie ⎛ x⎞ 13. unde f şi g sunt două funcţii de două ori diferenţiabile. Să se arate că ∂ 2u ∂ t2 − a2 ∂ 2u ∂ x2 = 0. f ( x. xy ⎛y z⎞ ln x + xϕ⎜ . f ( x. y.unde ⎜ y⎟ ⎝ ⎠ ϕ ∈ C2 (Δ ) . unde ϕ : Δ ⊂ R 2 → R z ⎝x x⎠ 11. ( ) ( ) .unde (x.-1).0)} → R. π ) × (0. Fie funcţia u : D ⊂ R 2 → R. f ( x. y ) = sin x sin y sin(x + y ) .140 - 10. Să se aproximeze funcţia f 1 − xy printr-un polinom de grad doi în vecinătatea punctului (1. y ) = ϕ⎜ x 2 − y 2 . y. y ) = xy ln x 2 + y 2 . 14.. ⎜ 3y ⎟ ⎝ ⎠ y b)f:D ⊂ R 2 → R. y ) = x 2 + y 2 e 2 x + 3 y . Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f :R 2 → R. z) = ⎜ ⎟ . Fie funcţia f :D ⊂ R 3 → R. y ) = x n ϕ⎜ ⎟ .

y − v ) = 1 22.y) = x-2y + ln x 2 + y 2 + 3arctg . atunci x ∂u ∂u ∂u +y +z = 0. Să se calculeze x’(2).1) . x+z. Sistemul ⎨ ⎩xu + yv = 1 . b. f(x. x”(2).a. dv. Să se calculeze dz şi ∂ x∂y 1 2 ⎧ 2 2 ⎪x + y = z 20. y’(2). 16. Să se arate ca ecuaţia xez = xy + z defineşte funcţia z pe o vecinătate a punctului (2. y ) = 1 + e y cos x − ye y are o y x ( ) infinitate de puncte de maxim local şi nici un punct de minim local. y 19. Să se arate că funcţia f :R 2 → R. unde F:D ⊂ R 3 → R.unde g:D ⊂ R2 → R . e) f :R 3 → R. y. y+z) = 0. y”(2).defineşte funcţia z.1) şi ∂ 2z (2. f ( x.. f ( x. dacă funcţia y este definită de ecuaţia x ln x 2 + y 2 = arctg . Să se calculeze dz(2.1. z ) = x 3 + y 2 + z 2 + 12xy + 2z .y’’. . 0). 17. ∂x∂y 18. g ∈ C1(D) defineşte funcţiile u şi v. Să se arate că sistemul ⎨ defineşte în mod implicit 2 ⎪x + y + z = 2 ⎩ funcţiile x şi y pe o vecinătate a punctului (1. ∂x ∂y ∂z ⎧g( x + u.F ∈ C2 (D ) . ∂ 2z . 21. Dacă funcţiile u şi v sunt definite de sistemul ⎧uv = ax + by + cz ⎪ ⎨ 2 ⎪v = x 2 + y 2 + z 2 ⎩ .141 - d) f :D ⊂ R2 → R. Să se calculeze du. Să se calculeze y’. Ecuaţia F(x.2). c ∈ R .-1.

a > 0).. z > 0. f(x. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f:R3 → R. 4 24. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : R3 → R. ⎧xy + xz + yz = 8 f(x. y. Să se studieze punctele de extrem local ale funcţiei z definită de ecuaţia x2+y2+z2+2x+y-4z = 15 . z) = xyz. cu legăturile ⎨ .142 - 23. ⎩x + y + z = 5 . z) = xy2z3 cu legătura x + 2y + 3z = a (x > 0. y > 0. 25. y.

Cum F' = G' = f rezultă (F .1) ∪ (2.143 - CAPITOLUL 7 INTEGRALA RIEMANN 7.1. f(x) = 1.1) ∪ (2.1.G)' = F' . Dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci F + c.1. Demonstraţie. G : (0.1) F. concluzia propoziţiei 7. Spunem că f admite primitivă pe I dacă există o funcţie F : I → R. În acest sens considerăm funcţia f : (0. Fie I ⊂ R un interval şi funcţia f : I → R. derivabilă pe I astfel încât F'(x) = f(x).G : I → R sunt două primitive ale lui f pe I atunci acestea diferă printr-o constantă.1.2. F(x) = ⎨ ⎩x .1. deci F – G este o constantă.3) → R. daca x ∈ (0. G = F + c. Dacă I nu este interval. ■ Observaţie. Dacă F. Proprietăţi ale primitivelor Propoziţia 7.1.. Fie c ∈R şi G : I → R. Demonstraţie.G' = 0. ■ Propoziţia 7.2 nu este în general adevărată. unde c ∈ R. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală Definiţia 7. Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f. daca x ∈ (2. (∀) x∈I. Vom avea G' = (F + c)' = F' = f. (∀) x∈ (0.3) şi ⎧x + 1.1.1) ∪ (2.3 ) . este o primitivă a lui f pe I.3) → R.

1.3). Vom avea (αF)' = αF' = αf. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi G : I → R o primitivă a lui g.3. deci F + G este o primitivă a lui f + g şi demonstraţia este încheiată. F' = G' = f dar F şi G nu diferă printr-o constantă.1. deci egalitatea ■ Propoziţia 7. Demonstraţie. dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci mulţimea primitivelor funcţiei f pe I este formată din funcţiile de forma F + c.4. ■ ..2 rezultă că. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi α ∈ R.144 - ⎧x .3 ) Atunci F. Propoziţia. ∫ αf ( x)dx = ∫ 0dx = C iar α ∫ f ( x )dx = 0.5.1) G(x) = ⎨ ⎩x + 1. Propoziţia 7. Din propoziţia 7. Dacă f are primitive pe un interval I ⊂ R atunci f are proprietatea lui Darboux. unde c ∈R. Demonstraţie. G sunt derivabile pe (0. Observaţie. ■ ∫ f ). Dacă f are primitive pe un interval I şi α∈R atunci αf are primitive pe I iar pentru α ≠ 0 avem ∫ αf ( x )dx = α ∫ f ( x )dx . deci αF este o primitivă a lui αf. Atunci F este derivabilă pe I şi din teorema lui Darboux derivata sa F' = f are proprietatea lui Darboux. Dacă α = 0 atunci nu este adevărată.1. Mulţimea {F + c: c ∈R} a tuturor primitivelor lui f pe I se numeşte integrala nedefinită a lui f pe I şi se notează cu ∫ f ( x )dx (sau ∫ fdx. Vom scrie ∫ f ( x )dx = F(x) + C. Atunci vom avea (F + G)' = F' + G' = f + g . Demonstraţie.1.1) ∪ (2. Dacă f şi g au primitive pe un interval I atunci funcţia f+g are primitive pe I şi ∫ ( f + g)( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ g( x )dx . daca x ∈ (0. daca x ∈ (2. Fie F : I → R o primitivă a lui f. 7.

6. Atunci f are primitive pe I şi G◦φ-1 este o primitivă a sa. Demonstraţie.7. cu proprietăţile: i) ii) φ este bijectivă.9. Cum f ' şi g' sunt continue rezultă fg' şi f 'g sunt continue. funcţia (f◦φ) φ' are primitive pe J şi G : J → R este o primitivă a sa.8.1. adică ∫ f(ϕ(t))ϕ '(t)dt = F(φ(t)) + C. adică ■ ∫ f ( x)dx = G◦φ-1 + C. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R.1. Fie I.∫ f '(x)g(x)dx + C = f(x)g(x) . g : I → R. derivabile cu derivate continue pe I. Cum F◦φ este derivabilă pe J şi (F◦φ)' = (F'◦φ)φ' = (f◦φ)φ' demonstraţia este încheiată. deci au primitive .1.∫ f '(x)g(x)dx. φ : J → I cu proprietăţile i) ii) φ este derivabilă pe J.1. Propoziţia 7. (metoda integrării prin părţi) Fie f. f are primitive pe I şi F : I → R este o primitivă a sa. Fie f : I → R o funcţie continuă. ■ Atunci funcţia (f◦φ)φ' are primitive pe J şi F◦φ este o primitivă a sa. (a doua metodă de schimbare de variabilă) Fie I. Demonstraţie. de unde ∫ f ( x )g '(x)dx = f(x)g(x) . J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R. . Metode de determinare a primitivelor Propoziţia 7. Propoziţia 7. Cum (fg)' = f 'g + f g’ rezultă că funcţia fg este o primitivă a funcţiei f 'g + fg'.. deci ∫ (f '(x)g(x) + f(x)g'(x))dx = f(x)g(x) + C. Atunci f are primitive pe I.∫ f '(x)g(x)dx. (prima metodă de schimbare de variabilă).145 - Propoziţia 7. derivabilă cu φ' (t) ≠ 0 (∀) t ∈ J. φ: J → I. Atunci ∫ f ( x)g '(x)dx = f(x)g(x) . (de existenţă a primitivelor).

. B. unde C. Q Conform unui rezultat cunoscut din algebră orice funcţie raţională f = cu grad P < grad Q se descompune în mod unic ca o sumă de fracţii simple. Q( x ) Q( x ) P . adică f = P.Primitivele funcţiilor raţionale Vom da o metodă de calcul a primitivelor de forma ∫ f ( x )dx . 7. ϕ' (ϕ −1 ( x )) În concluzie funcţia G◦φ-1 este o primitivă a lui f. b2 – 4ac < 0. Q ∈ R[X]. b. n ∈ N* . m. x ≠ α. Astfel.2. ■ 7. R ∈ R[X]. Din i) rezultă că φ-1 este derivabilă pe I şi cum G este derivabilă pe J rezultă că G◦ φ-1 este derivabilă pe I şi (G◦ φ-1)' (x) = G' (φ-1(x))(φ-1)' (x) = (f◦φ)(φ-1(x))φ'(φ-1(x))(φ-1)'(x) = = f(x)φ'(φ-1(x)) 1 = f(x). Se numesc fracţii simple funcţiile cu valorile de forma: Bx + C A . Definiţia. x∈I. unde Q ∫ f ( x)dx = ∫ C(x ) dx + ∫ Q( x )dx ∫ C(x ) dx se calculează imediat şi atunci R( x ) R( x ) Cum C este un polinom integrala integrala ∫ f ( x )dx se reduce la calculul integralei ∫ Q( x ) dx.1.1. a. (∀) x∈I. P . (∀) x∈I. Q(x) ≠ 0. Dacă grad P≥ grad Q atunci grad R < grad Q şi astfel P( x ) R( x ) = C(x) + .146 - Demonstraţie.. . C. α. m 2 ( x − α) (ax + bx + c )n A. este suficient să studiem cazul în care grad P < grad Q. c ∈ R. unde I ⊂R este un interval iar f este o funcţie raţională. unde x∈I.1.

β β 1 β2 + t 2 − t 2 1 1 1 t2 dt = 2 ∫ 2 dt .147 - Exemplu. x3 C Fx + G Dx + E A B = + + + 2 + 2 . Evident avem ⎧ ( x − α )− m + 1 + C .2a ) n 2a + bx + c ) ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Fie In = ∫ (ax 2 2ax + b dx.2 ∫ 2 dt = β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n β ( t + β 2 )n−1 β ( t + β 2 )n . Jn = + bx + c ) n ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Evident avem: (ax 2 + bx + c )' ⎪ dx = ⎨ In = ∫ 2 n (ax + bx + c ) ⎪ ⎧ (ax 2 + bx + c )-n +1 + C . B. Folosind schimbarea de variabilă x = t 1 calculul integralei Tn = ∫ 2 dx . pentru m = 1 ⎩ ∫ (ax 2 bB Bx + C B 2ax + b dx = ∫ (ax 2 + bx + c )n dx + (C . 2 2 2 2 x −1 2x + 1 x +1 (2x + 1)( x − 1) ( x + 1) ( x − 1) ( x + 1) 2 unde A. E. iar pentru n ≥ 2. C.. Astfel este suficient să calculăm primitivele fracţiilor simple. G ∈ R se determină prin identificarea coeficienţilor după ce aducem la acelaşi numitor. F. dacă n ≠ 1 −n +1 2 ⎩ln ax + bx + c + C . pentru m ≠ 1 A ⎪A ∫ ( x − α)m dx = ⎨ − m + 1 ⎪A ln x − α + C . dacă n = 1 Pentru Jn avem: Jn = 1 an ∫⎛ 1 n 2 c⎞ b ⎜x + x + ⎟ a⎠ a ⎝ dx = 1 an ∫⎡ 1 2 n b ⎞ 4ac − b 2 ⎤ ⎛ ⎟ + ⎢⎜ x + ⎥ 2a ⎠ 4a 2 ⎥ ⎢⎝ ⎣ ⎦ dx . D. unde β = ( t + β 2 )n b integrala Jn se reduce la 2a 4ac − b 2 > 0. 2a Pentru n = 1 rezultă T1 = Tn = 1 t arctg + C .

cx + d . (n1..m.( ) . ni) = 1. găsim 2 2 2 ( x + 1)( x − 1) ( x + 1) x + 1 x − 1 ( x − 1) x +1 A= 1 7 3 3 1 . mi.. k .c. (∀) x∈I. deci 2 2 n −1 β 2β (n − 1) ( t + β ) 2β (n − 1) Tn = ⎤ 1 ⎡ 1 t 2n − 3 ⋅ 2 + Tn−1 ⎥. C = . 2 ⎢ 2 n −1 2β ⎣ n − 1 ( t + β ) n −1 ⎦ Exemplu. unde ⎥ ⎦ R este o funcţie raţională. ni>0.. ( cx + d cx + d ⎢ cx + d ⎣ 1 2 1 2 k k ⎤ ⎥dx. (mi.148 1 1 = 2 Tn −1 − 2 2β β ⎛ ( t 2 + β 2 )− n + 1 ⎞ t⎜ ∫ ⎜ − n + 1 ⎟ dt = ⎟ ⎠ ⎝ ' 1 1 = 2 Tn−1 − 2 2β β ⎡ ( t 2 + β 2 ) −n+1 ( t 2 + β 2 ) −n+1 ⎤ ⎢t − n + 1 − ∫ − n + 1 dt ⎥ = ⎦ ⎣ = 1 1 t 1 ⋅ 2 − 2 Tn−1 + 2 Tn−1. (∀) n ≥ 2. x∈ I ⊂ R \ {±1}. Din descompunerea în fracţii simple x+2 A B C Dx + E = + + + 2 . ∫ R ⎢ x.ni∈Z. ( ) A. 8 8 4 x −1 8 4 7.... Primitive de funcţii iraţionale Vom prezenta câteva tipuri de integrale de funcţii iraţionale care prin schimbări convenabile de variabilă se reduc la integrale de funcţii raţionale.. nk). x∈I.n2. m ⎡ ax + b m ax + b m ax + b n n n ) . B = .. E = . Să se calculeze integrala: I= ∫ ( x + 1)( x − 1) x+2 2 ( x 2 + 1) dx. ax + b s =t . În acest caz efectuăm schimbarea de variabilă dată de unde s = c.2.m.. şi atunci 8 8 4 4 4 I= 1 dx 7 dx 3 dx 1 3x + 1 ∫ x + 1 − 8 ∫ x − 1 + 4 ∫ ( x − 1)2 + 4 ∫ x2 + 1dx = 8 1 1 7 3 1 3 = ln x + 1 − ln x − 1 − ⋅ + ln( x 2 + 1) + arctgx + C. D = .m. i = 1. cx + d ≠ 0. .1.

ln x −1 de unde I = -2arctg x +1 − x −1 x +1 + x −1 + C. B. x >1.. Să se calculeze integrala Această integrală este de forma: 1 ⎡ ⎤ x +1 2 ⎛ x + 1⎞ 2 ⎥ ⎢ x. (∀) x∈I. ) x∈I. t ⎟ dt = ∫ R1 ( t )dt. I = ∫R ⎜ a − ct s ⎟ (a − ct s )2 ⎝ ⎠ 1 k 1 k unde R1 este o funcţie raţională. Exemplu. x2 sunt rădăcinile ecuaţiei ax2 + bx + c = 0.149 - Obţinem x = s(ad − bc ) t s −1 dt s − b = ϕ( t ). . φ'(t) = a − ct s (a − ct s ) 2 şi atunci integrala se transformă în m s ⎛ dt s − b m s ⎞ s(ad − bc )t s −1 n n ⎜ . 2 t +1 x +1 . Această integrală se reduce la o integrală dintr-o funcţie raţională folosind substituţiile lui Euler şi anume: i) ii) dacă a > 0: ax 2 + bx + c = t ± x a . dacă Δ = b 2 − 4ac > 0 : ⎧ t( x − x 1 ) ⎪ ax 2 + bx + c = ⎨ sau ⎪ t( x − x ) .. x −1 x = ϕ( t ) . unde R este o funcţie raţională şi ax2+bx+c ≥ 0. ⎜ I = ∫R = t obţinem ⎟ dx şi folosind schimbarea de variabilă dată de ⎢ ⎝ x − 1⎠ ⎥ x −1 ⎣ ⎦ ∫x 1 x +1 dx .. 2 ⎩ unde x1. ∫ R (x. t ... unde ϕ( t ) = − 4t t2 + 1 şi ϕ' ( t ) = 2 . 2 t −1 ( t − 1) 2 Integrala dată se transformă în J= ∫ − 4t 1 ⎞ t2 − 1 t2 ⎛ 1 + 2 t 2 dt = −4 ∫ 2 dt = −2∫ ⎜ 2 ⎟dt = 2 2 2 t + 1 (t − 1) (t + 1)(t − 1) ⎝ t + 1 t − 1⎠ = −2arctgt − 2 1 t −1 ln + C. ax 2 + bx + c dx.

. Pentru integrala ∫ R x. unde s este numitorul lui p. m +1 m +1 ∉Z dar + p ∈Z.n. Sunt cazuri particulare în care se pot folosi şi alte schimbări de variabile care conduc la calcule mai simple şi anume: Caz 1. C. a 2 − x 2 dx . deci suntem în cazul ii) şi efectuăm n 2 3 schimbarea de variabilă dată de x + 1 = t ⇒ x = t – 1 ⇒ x = ( t − 1) ⇒ 2 2 2 3 2 3 2 . Pentru integrala ∫ R x. ii) Dacă p∉Z dar m +1 ∈Z se efectuează schimbarea dată de n axn + b = ts. numită şi integrală binomă. ( ) ( ( ) ) ∫ x (ax m n + b pdx. x 2 + a 2 dx . Pentru integrala ∫ R x. unde s este numitorul lui p.p∈Q. ) Matematicianul rus Cebâşev a arătat că această integrală binomă se poate reduce la o integrală din funcţii raţionale numai într-unul din următoarele cazuri: i) Dacă p∈Z se efectuează schimbarea x = ts. cu R funcţie raţională se poate folosi schimbarea x = a tgt sau x = a sht. ⎟ ⎜ 3 2 ⎠ ⎝ − 1 Evident p∉Z şi m +1 = 3 ∈Z. n = .150 - iii) dacă c > 0: ax 2 + bx + c = tx ± c . x>0 ⎞ 2 ⎛ 2 2 1 I = ∫ x⎜ x 3 + 1⎟ dx . x∈I. se efectuează schimbarea n n de variabilă dată de ax n + b s = t . Caz 2. iii) Dacă p∉Z. unde s este cel mai mic multiplu comun al numitorilor lui m şi n. se poate folosi schimbarea x = a sint sau x = a cost. Să se calculeze integrala Integrala este de forma: ∫ xdx 1+ 3 x 2 . xn Exemplu.. x 2 − a 2 dx . se poate folosi schimbarea x = a cht. p = . m. deci este o integrală binomă cu m = 1. Caz 3.

R(-sinx. -cosx) = R(sinx. se efectuează schimbarea de variabilă tgx = t. unde R este o funcţie raţională şi x∈I⊂R. cosx). adică R(-sinx.. se efectuează schimbarea de variabilă cosx = t. +3 ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 7.t 2 . cosx )dx. 1. R(sinx. adică dacă R este impară în cosinus. sinx = .151 - ⇒ dx = 1 1 3 2 t − 1 2 ⋅ 2tdt = 3t t 2 − 1 2 dt . cosx) = -R(sinx. adică dacă R este pară în sinus şi cosinus. de unde 5 3 I= 5 ⎛ ⎜x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 5 2 ⎛ . π ) . 2 2 ⎝ 1+ t 1+ t În anumite cazuri particulare se pot folosi şi alte schimbări de variabilă care conduc la calcule mai simple şi anume: i) ii) iii) dacă R este impară în sinus. unde R1 este o funcţie raţională.1. Primitive de funcţii raţionale în sinus şi cosinus Acestea sunt primitive de forma ∫ R(sinx. se efectuează schimbarea de variabilă sinx = t. pentru 2 2 2t 1− t 2 dt. integrala dată se 1+ t 2 1+ t 2 1+ t 2 ⎞ 2 ⎟⋅ ⎟ 1 + t 2 dt = ∫ R1 ( t )dt. Cum dx = reduce la I = ∫ R⎜ ⎜ x = t ⇒ x = 2 arctgt. Să se calculeze integrala I= ∫ 3 + cos x dx. 2 ( ) ( ) Integrala dată se transformă în J= ∫ (t 2 − 1 2 t -13t t 2 − 1 2 dt = 3 ∫ t 2 − 1 dt = 3 ∫ t 4 − 2t 2 + 1 dt = ) 3 ( ) 1 ( ) 2 ( ) t5 = 3 . ⎠ ⎛ 2t 1 .2t 3 + 3t + C . Exemple. Efectuăm schimbarea de variabilă dată de tg x∈I ∩ (− π. π) . cosx). 1 x ∈ (0. cosx).2⎜ x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 3 2 2 ⎞ ⎛ 3 ⎜ x + 1⎟ + C . .3. cosx = . -cosx) = -R(sinx.

unde c1. 2π) .c2 = π 2 şi atunci I = F(x) + C. π) → R. 2π) este 2 Din condiţia de continuitate şi derivabilitate a lui F în punctul x = π obţinem c1 = π 2 2 . π 2 1 . . Pentru n = 1 ⇒ I1 = ∫ cosx dx = sinx + C . x = t. 2π) 2 ⎩ 1 2 tg arctg x 2 şi atunci o primitivă a funcţiei f pe (0. x ∈ R. π) ⎧G(x). Să se calculeze integrala In = ∫ cos n xdx. de unde arctg dt = dt = ∫ 2 2 2 1− t 1+ t t +2 2 2 3+ 1+ t2 I= 1 2 tg arctg x 2 +C. Să se calculeze integrala I = ∫ 3 + cos x dx.152 - Folosind schimbarea tg J= x = t integrala se transformă în 2 ∫ t 1 1 1 2 ⋅ + C . f(x) = primitive pe (0. pentru x ∈ ( π. 2 π). 2π) are 3 + cos x O primitivă a funcţiei f pe (0. Vom stabili o relaţie de recurenţă pentru In. 2π) → R. Pentru n = 0 ⇒ I0 = ∫ dx = x + C . n ∈ N* . . 2π) → R. pentru x ∈ (0. 3.. c2∈R pentru x = π ⎪G( x ) + c . deoarece pentru 2 În acest caz nu mai putem folosi schimbarea tg x = π nu are sens tg . G(x) = funcţia F:(0. Cum f este continuă pe (0. π) este (conform exemplului 1) funcţia G:(0. 1 x ∈ (0. Fie f : (0. 2 2. ⎪ F(x) = ⎨c 1.

Δ = (a = x 0 < x 1 < ..xk-1 şi de înălţime f( ξ k ) (1 ≤ k ≤ n). k = 1.x k -1 ). Se numeşte diviziune(sau divizare) a compactului [a. ξ 2 . ξk ) reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . Numărul real notat σ Δ ( f.. Dacă f ≥ 0 atunci σ Δ (f. . norma diviziunii Δ. ξ n )..2.1)∫ cos n-2 x sin 2 xdx = = cos n−1 x sin x + (n . de unde In = cos n−1 x sin x n . < x n = b) . b]) mulţimea tuturor diviziunilor compactului [a.1.x k -1 ) se numeşte suma integrală (sau Riemann) asociată k =1 n funcţiei f.. k = 0. ξ n .. Definiţia 7.1)∫ cos n-2 x(1 − cos 2 x )dx = = cos n−1 x sin x + (n .. b] → R.∫ (n . se numeşte sistem de puncte intermediare asociat diviziunii Δ. k = 1. (∀) n≥2 n n Analog se calculează integrala In = ∫ sin n xdx.In ). unde ξ k ∈ [x k −1. n .1)cos n-2 x( − sin x )(sin x )dx = = cos n−1 x sin x + (n ..n se numesc punctele diviziunii.. Fie D([a. .. Un sistem de puncte ξ = (ξ 1. Pentru Δ∈D([a. b]). b].2. x k ]. ξ k ) = ∑ f(ξ k )(x k . diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ1. ξ k ) (sau σ Δ (f.153 - Pentru n ≥ 2 ⇒ In = ∫ cos n-1x ⋅ (sin x )' dx = = cos n−1 x sin x .1 + In−2 . b] un sistem de puncte notat Δ = (a = x 0 < x 1 < .. < x n = b) vom nota cu Δ = max(x k . ξ 2 ..1)(In-2 . ξ)) şi definit astfel σ Δ ( f .. Integrala definită Fie funcţia f:[a. n . Punctele xk. 7. Observaţie.

superioară asociate funcţiei f şi diviziunii Δ. b]). n avem s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f . x k ] ∑ m (x k =1 k n k − x k −1 ) . Definiţia 7. Dacă f ≥ 0 atunci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) )reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . ξ k ) ≤ S Δ ( f ) . x k ]. Δ = (a = x 0 < x 1 < .154 - Rezultă că σ Δ (f.n şi prin sΔ (f) = inf f ( x) . k = 1. Δ = (a = x 0 < x 1 < .2. Să observăm ca (∀)Δ ∈ D([a.. (fig.. x k ]. ξk ) aproximează aria subgraficului lui f. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D([a.1). graficul funcţiei f şi dreptele de ecuaţii x = a şi x = b. 1 Dacă funcţia f este mărginită vom nota prin mk = Mk = sup f ( x ) .xk-1 şi înălţime mk (respectiv Mk). y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. k = 1. . 0 ≤ y ≤ f (x ) }. b]).. numite şi sumele Darboux inferioară şi. Deci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) ) aproximează prin lipsă (respectiv prin adaos) aria subgraficului funcţiei f.. < x n = b) şi (∀) ξk ∈ [x k −1. Observaţie. Fig. respectiv. b] dacă există I∈R astfel încât (∀) ε > 0. x k ] x∈[ x k −1 . n avem σ Δ (f . Funcţia f este integrabilă (în sens Riemann) pe [a. SΔ(f) = ∑ M (x k =1 k n k − x k −1 ) . x∈[ x k −1 . delimitat de axa Ox. Γf = {(x..2. ξk ) − I < ε . < x n = b) cu Δ < δε şi (∀) ξ k ∈ [x k −1. k = 1.

1.. ∫ b a f ).2. ■ Prin definiţie numărul real I se numeşte integrala definită a funcţiei f pe intervalul [a. p n . Δ = (a = x 0 < x 1 < . n Δ n = (a = x n < x 1 < . ξ ) − I2 < ε . ξk ) − I2 < ε . 2 Luând δε = min(δ'ε . ξk ) − I1 < ε . I2 cu proprietatea din definiţie atunci pentru orice ε > 0. dacă ar exista două numere reale I1. < x n = b) cu Δ < δ ε şi orice sistem de puncte intermediare ξ avem σ Δ (f.b]). k n Propoziţia 7. . x n . Funcţia f : [a.. ξ ) + σ Δ (f. Să reamintim din liceu principalele proprietăţi ale funcţiilor integrabile: Propoziţia 7.. există δ 'ε . ε 2 σ Δ (f .. de unde 2 ε ε + = ε. b]). ξn ))n∈N este convergent către I.. Într-adevăr. x k ]. Propoziţia 7.2. k = 1. este unic. ξ ) . 2 2 I1 − I2 ≤ I1 − σ Δ (f . 2 σ Δ (f .3. O funcţie f:[a. b]). Δ < δ 'ε' şi orice ξ k ∈ [x k −1. k = 1.g:[a. δ 'ε' > 0 astfel încât pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a.. b] dacă şi numai dacă (∃) I ∈ R astfel încât (∀) (Δn) ⊂ D ([a. δ'ε' ) rezultă că pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a.β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe [a. Δ = (a = x 0 < x 1 < . n avem σ Δ (f .. Dacă f. b] şi α. b b b a a a .2. < x n = b) cu Δ < δ 'ε . b] este mărginită pe [a.I2 < Cum ε > 0 fost arbitrar rezultă I1 = I2. b] → R este integrabilă pe [a. şirul k k k [ ] sumelor Riemann (σ Δ (f . b] → R sunt integrabile pe [a. b]. b] şi se notează I = ∫ a f (x )dx b (sau ∫ b a fdx . b] → R integrabilă pe [a.155 - Să observăm că numărul real I din definiţie. ξ ) − I1 < . b] şi ∫ (αf + βg)(x )dx = α ∫ f (x )dx + β∫ g(x )dx . < x n = b) cu 0 p n Δ n → 0 şi (∀) ξ n ∈ x n −1.2. în ipoteza că există.

b) astfel încât ∫ b a f ( x )dx = (b . c] şi pe [c. b] iar dacă F:[a.2. (Criteriul Darboux de integrabilitate). Fie f:[a.2. Atunci (∃) c∈(a. b] → R sunt două funcţii derivabile cu derivate continue atunci: ∫ b a f ( x )g' ( x )dx = f(x)g(x) b − ∫ f ' ( x )g( x )dx (formula de integrare prin părţi)..4.3. Dacă f este integrabilă pe [a. există δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D ([a. c b a c Propoziţia 7. b] → R. Teorema 7. b) atunci f este integrabilă pe [a. Fie f:[a. b] → R este integrabilă pe [a.2. b] atunci ∫ b a f (x ) dx ≤ ∫ g(x ) dx . Atunci funcţia f este integrabilă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0. b] şi f ≥ 0 atunci ∫ f (x )dx ≥ 0 . d] → [a. b] → R este o primitivă a sa atunci ∫ f (x )dx = F(x) b a b a = F(b) .5.156 - Propoziţia 7.4. .a)f(c) (formula de medie). Fie f:[a.2. d].g:[a. a a b Teorema 7. Atunci ∫ b a f ( x )dx = ∫ ϕ −1 (b ) ϕ − 1 (a ) f (ϕ(t ))ϕ' (t )dt (formula de schimbare de variabilă). b] bijectivă.5. Orice funcţie continuă f:[a. b a Teorema 7. b] şi ∫ b a f ( x )dx = ∫ f (x )dx + ∫ f (x )dx . Dacă f ≤ g iar f şi g sunt integrabile pe [a. b] → R.1. Teorema 7. mărginită. Teorema 7.2. b]. Dacă f. derivabilă cu derivată continuă pe [c. b]) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. Dacă f este integrabilă pe [a.2.F(a) (formula lui Leibniz-Newton).2. unde c∈(a. continuă şi φ:[c. b a Consecinţă. b] → R.2. continuă.

...(2n − 1) ⎟ ⎝ ⎠ 2n + 1 2 2 . dacă n = 2m + 1. = .1 2m − 1 2m − 3 2m − 1 2m − 3 1 ⋅ ⋅ I2 m − 2 = I2m − 4 = . 2m .1)(In − 2 − In ) .. ⎧ (2m − 1)!! π * ⎪ (2m)!! ⋅ 2 .3.. = .. Evident avem π 2 0 ∫ π 2 0 dx = x π = . dacă n = 2m. Să se arate că ∫ π 2 0 cosn xdx = ∫ 2 sinn xdx şi să se calculeze 0 π valoarea comună lor. m ∈ N ⎪ (2m + 1)!! ⎩ Vom deduce de aici formula lui Wallis: ⎛ 2. I0 = (2m)!! 2 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 Pentru n = 2m+1. I1 = (2m + 1)!! 2m + 1 2m + 1 2m − 1 2m + 1 2m − 1 3 În concluzie..(2n) ⎞ 1 π lim ⎜ = . de unde deducem 0 π In = n -1 In−2 .. I1 = 2 ∫ π 2 0 cos xdx = sinx π 2 0 =1 Pentru n ≥ 2..5. n Pentru n = 2m.4. m∈N* obţinem I2 m = (2m − 1)!! π . m ∈ N ⎪ In = ⎨ ⎪ (2m)!! .. (∀) n≥2. 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 ⋅ ⋅ I2m −1 = I2m − 3 = ..1)cos n − 2 x(− sin x )(sin x )dx = 0 = (n-1) ∫ 2 cosn − 2 x(1 − cos2 x )dx = (n .t pentru a doua integrală obţinem 2 π ∫ Fie I0 = In = π 2 0 0 ⎛π ⎞ sinn xdx = ∫ π sinn ⎜ − t ⎟(− 1)dt = ∫ 2 cosn tdt . m∈N obţinem I2 m = (2m)!! . Folosind schimbarea de variabilă x = π . In = ∫ π 2 0 cosn −1 x(sin x ) ' dx = π 2 π = cos n −1 x sin x − ∫02 (n ..6.. 0 ⎝2 ⎠ 2 ∫ π 2 0 cosn xdx .157 - Aplicaţie. ⎟ ⋅ n → ∞ ⎜ 1.

= I2n +1 2n (2n − 1)!! ⋅ π ⋅ (2n + 1)!! = ⎛ 1..( 2n) ⎞ 1 an = ⎜ ⎜ 1.158 - Evident avem I2n+1 ≤ I2n ≤ I2n−1.(2n) ⎟ I2n+1 ⎝ ⎠ I2n 2 ⋅ π π 1 . (∀) i ≠ j. subgraficul funcţiei f. unde Di sunt dreptunghiuri cu laturile paralele cu axele de coordonate şi Di ∩ D j = ∅. ⎟ ⎝ ⎠ 2 Obţinem deci 1 ≤ π 2n π π 1 2n + 1 ⋅ ≤ .. Vom arăta că Γf are arie (într-un sens pe care îl vom preciza ulterior) şi aria Γf = ∫ f (x ) dx .3. i) Reprezentarea unei mulţimi elementare E sub forma E= UD i=1 n n i nu este unică.4.3..6.3...5. ° ° iii ) Dacă E. O mulţime E ⊂ R2 se numeşte elementară dacă E = UD i=1 n i .(2n − 1) ⎞ ⎜ ⎟ = Dar. Aria unei mulţimi elementare E nu depinde de reprezentarea i ii) E= UD i=1 . de unde ⋅ şi prin trecere ≤ an ≤ 2 an 2n 2 2n + 1 2 la limită obţinem formula lui Wallis.5. Aplicaţii ale integralei definite Fie f:[a. ..4.3.. unde ⋅ (2n + 1) = ⋅ 2 2 an ⎛ 2. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. b a Definiţia 7.1.( 2n − 1) ⎟ ⋅ 2n + 1 . de unde 1 ≤ I2n I2n +1 ≤ I2n −1 2n + 1 ..6.. 7.0 ≤ y ≤ f (x ) }. (2n)!! 2 (2n)!! ⎜ 2. Observaţii. (∀)n ≥ 1. b] → R+ o funcţie continuă şi Γf = {(x. Prin definiţie aria E = o o ∑ ariaD i=1 n i . F sunt mulţimi elementare cu E∩ F = ∅ atunci aria(E∪F) = ariaE + ariaF.

(∀) n∈N. Şirurile de numere reale pozitive (aria En)n∈N şi (aria Fn)n∈N sunt convergente şi lim ariaE n = lim ariaFn n→ ∞ n→ ∞ Prin definiţie aria A = lim ariaE n = lim ariaFn . k k k k ( ) ( ) . dacă x ∈ [0..159 - iv) Dacă E. Dacă f:[a. x n ] astfel încât k k k k k k m n = f un . x n ] } k = 1.1. p n k k k k k k . Definiţia 7. x n ] }.1] \ Q Teorema 7.3.2. f(x) = ⎨ ⎩0.3. Mn = f v n . b]) . 1] → R.1] ∩ Q funcţia f:[0. Fie A ⊂ R2 o mulţime mărginită. B au arie atunci A ∪ B. Mn = sup{ f (x ) : x ∈ [x n −1. i) Definiţia ariei lui A este independentă de alegerea şirurilor (En) şi (Fn).. n→ ∞ n→ ∞ Observaţii. F sunt mulţimi elementare şi E⊂F atunci aria E ≤ ariaF şi aria (F\E) = ariaF – ariaE. B au arie şi A ∩ B = φ atunci Există funcţii al căror subgrafic nu au arie. ⎧1. (Fn)n∈N de mulţime elementare astfel încât i) ii) En ⊂ A ⊂ Fn. Cum f este continuă (∃) u n ∈ [x n−1. Δ n = (a = x n < x 1 < . Dacă A. Fie mn = inf { f (x ) : x ∈ [x n −1. dacă x ∈ [0. b a n Demonstraţie. ii) iii) iv) Dacă A.. b] → R+ este continuă atunci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx . x n ] şi v n ∈ [x n−1. < x n = b ) astfel 0 p n încât Δ n → 0 . Mulţimea A are arie dacă există două şiruri (En)n∈N. A ∩ B şi A \ B au arie. Fie ( Δ n ) ⊂ D ([a. În acest sens fie ° ° aria (A∪B) = ariaA +ariaB.

(∀) n ≥ 1 şi aria En = ∑ m (x pn k =1 n k n k −x n k −1 ) = ∑ f (u )(x pn k =1 n k n k − x n−1 = σ Δn f .1.160 - Fie Dn = xn −1. v n = ∫ f (x )dx .2. k = 1.b] atunci mulţimea Γf . k k ) ( ) Analog aria Fn = σ Δ (f . x = b are arie şi ariaΓf . b] → R sunt două funcţii continue astfel încât f(x) ≤ g(x). ■ Corolarul 7. g şi dreptele de ecuaţii x = a. este integrabilă şi din propoziţia 7.2. n→∞ lim σΔ n f . u n .3. k n Cum f este continuă. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b.. p n k n k pn n . f (x ) ≤ y ≤ g(x ) }. cuprinsă între graficele funcţiilor f. de unde va rezulta că k k b n→∞ a b b n→∞ a a ( ) ( ) n→∞ lim ariaEn = lim ariaFn = ∫ f (x )dx . y = x2 Fig. b a Exemplu. dreptunghiurile de bază x n − x n−1 k k şi înălţimile m n şi respectiv Mn . v n ). xn × 0.g = {(x. un = lim σΔ n f . deci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx . k k Mulţimile elementare E n = U D n .g:[a.2 . Să se calculeze aria mulţimii cuprinse între parabolele de ecuaţii y2 = x. Fn = U Gn verifică incluziunile k k k =1 k =1 pn En ⊂ Γf ⊂ Fn. x ]× [0.g = ∫ [g(x ) − f (x )] dx . k k k k Gn k [ = [x n k −1 ] [ ] . (∀)x∈[a. M ]. Dacă f. mn .

M(1. a ≤ x ≤ b .3.3.3. Definiţia 7. Această mulţime se poate scrie sub forma C r = (x. b] → R+. (∀) x ∈ [a.g = ⎛ 3 ⎞ ⎜ x 2 x3 ⎟ 1 2 1 1 − ⎟ = − = .. Dacă f:[a. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ f (x ). y. În acest caz volumul lui Cf se defineşte prin vol Cf = lim vol E n = lim vol Fn . Volumul acestui cilindru este volC r = πr 2 (b − a ) . b] → R.4.161 - Rezolvând sistemul format de cele două ecuaţii obţinem punctele de intersecţie dintre cele două parabole O(0. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ r. a ≤ x ≤ b se numeşte corpul de rotaţie determinat de funcţia f sau corpul obţinut prin rotirea subgraficului funcţiei f în jurul axei Ox. n→∞ n→∞ . Corpul Cf are volum dacă există două şiruri (En) şi (Fn) de mulţimi cilindrice elementare astfel încât i) En ⊂ Cf ⊂ Fn. b] atunci corpul de rotaţie este un cilindru de rază r şi înălţime b – a. ariaΓf . Fie f:[a. Definiţia 7. Vom numi mulţime cilindrică elementară orice mulţime care se obţine prin rotirea subgraficului unei funcţii constante pe porţiuni în jurul axei Ox. y.1). Fie f:[a. f(x) = r > 0. { } Mulţimea C f = (x.0). x − x 2 dx = ⎜ 3 ⎟0 3 3 3 ⎜ 3 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ∫ [g(x ) − f (x )]dx = ∫ 1 0 1 0 ( ) Volumul corpurilor de rotaţie Pornind de la volumul cilindrului vom defini ce înseamnă că un corp de rotaţie (corp obţinut prin rotirea subgraficului unei funcţii pozitive f în jurul axei Ox) are volum şi vom da o formulă de calcul al volumului unor astfel de corpuri. (∀) n ∈ N n→∞ n→∞ şi ii) lim vol E n = lim vol Fn . b] → R+ şi Cf corpul de rotaţie determinat de { } funcţia f.

i) Definiţia volumului corpului de rotaţie Cf nu depinde de şirurile (En) şi (Fn). b]) } se numeşte lungimea graficului funcţiei f. . xk ].1] \ Q Analog cu teorema 7. b] → R are lungime finită dacă mulţimea { l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. x k − x k −1 fΔ:[a. b]) . fΔ (x ) = f (x k −1 ) + Observaţie.162 - Observaţii. În acest caz numărul real pozitiv l(f ) = sup{ l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. Analog cu demonstraţia teoremei 7. b] → R. b] → R+ este continuă. Distanţa dintre punctele Ak-1 şi Ak este d(Ak-1. Definiţia 7. < x n = b ) . 1] → R..1.. ■ Lungimea graficului unei funcţii Fie f:[a. atunci corpul de rotaţie Cf determinat de f are volum şi volC f = π∫ f 2 (x )dx . Funcţia fΔ se obţine pe fiecare interval [x k -1. A k ) k =1 se numeşte lungimea graficului funcţiei poligonale fΔ.1] ∩ Q funcţia f : [0.4.3. f(x) = ⎨ ⎩0. b] → R şi Δ∈ D ([a. b]) } este mărginită.Ak)= n (x k − x k −1 )2 + (f (x k ) − f (x k −1 ))2 şi prin definiţie l(fΔ ) = ∑ d(A k -1. b a Demonstraţie.. ii) Există funcţii al căror corp de rotaţie nu au volum. 1 ≤ k ≤ n . pentru x ∈ [xk -1. f (xk −1 )) şi A k (xk . dacă x ∈ [0.3. x k ] scriind ecuaţia dreptei care trece prin punctele din plan A k −1(xk −1.3.5.2. Δ = (a = x 0 < x1 < .3. Dacă f:[a. dacă x ∈ [0. Graficul unei funcţii continue f:[a. Se numeşte funcţie poligonală asociată lui f şi Δ funcţia f (x k ) − f (x k −1 ) (x − xk −1 ).1 obţinem Teorema 7. f (x k )) . În acest sens fie ⎧1. Definiţia 7.3.

b] → R+ este derivabilă cu derivată continuă se arată că suprafaţa de rotaţie determinată de f are arie şi A(f) = 2π∫ f (x ) 1 + (f ' (x ))2 dx .3. f (x k ) şi generatoare Ak-1 Ak este π(f (x k −1 ) + f (x k )) d( Ak .163 - Analog cu teorema 7.7. (∀)x ∈ [a.3. b a . Fie funcţia continuă f:[a. Aria laterală a trunchiului de con Tk de raze f (x k −1 ). Mulţimea S f = (x. Dacă f:[a.6. Fie Δ = (a = x 0 < x1 < . Fie funcţia f : [a. 2 2 k =1 n Definiţia 7. Δn În acest caz numărul real pozitiv A(f) = lim (A (f Δ n→∞ n )) se numeşte aria laterală a suprafeţei de rotaţie S(f).3.. y.. Dacă funcţia f:[a. b] → R+. Suprafaţa de rotaţie S(f) are arie dacă (∀) ( Δ n ) ∈ D([a. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 = f (x ). < x n = b ) ∈ D ([a.1Ak) şi atunci aria laterală a suprafeţei S(fΔ) este A (f Δ ) = π∑ (f (x k −1 ) + f (x k )) (x k − x k −1 ) + (f (x k ) − f (x k −1 )) . b] → R este derivabilă cu derivata continuă atunci graficul lui f are lungime finită şi l(f ) = ∫ b a 1 + (f ' (x )) dx . b] { } se numeşte suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia f sau suprafaţa obţinută prin rotirea graficului funcţiei f în jurul axei Ox.b]) cu Δ n → 0 şirul (A (f )) este convergent în R.3.1 se obţine Teorema 7. b] → R+. b]) .3. 2 Aria suprafeţelor de rotaţie Definiţia 7.. Fie S(fΔ) suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia fΔ.

d) ∫ x 3 x 2 + a 2 dx. x ∈ ⎜ 0. Să se calculeze: a) c) ∫ 1 + sin x + cos xdx. x∈R. n∈N. . 1+ x g) ∫ x 2 − x 2 + 4 x + 5dx. ⎟ . ∫x 13 1− x dx. π) .. x ∈ R . ∫ x 1+ 3 x 2 dx.1). b) ∫ sin 4 dx ⎛ π⎞ . j) 1+ 4 x dx. dx. x ∈ R . x∈R. x > a. x > 0 . x − x +1 2 x +1 ∫ ∫ 6 x5 x −a 2 2 dx. ∫ (1 + x ) 1 + x − x 2 ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ 1 b) ∫ dx. d) In = ∫ 1 dx. n∈N.1. i) ∫ ∫ 3 x3 1− x 2 dx. x ∈ ⎜ . x ∈ ⎜ 0.. x ∈ (0. Să se calculeze: a) c) e) ⎛ 1+ 5 ⎞ ⎟. ⎟ . n ∈ N . f) h) 2+ x x + 3 x + x +1 dx. x ∈ R. n∈N. ∫ sin 3 1 x ∈ (0. ⎛ π π⎞ ⎝ 2 2⎠ b) In = ∫ lnn xdx.5 ) . x > 0. π ) . x 4. 3 x + cos x ⎝ 2⎠ d) ∫ sin x sin 2x sin 3 xdx. 2. x > 0. ⎟ . sinn x 3.164 - Probleme propuse 1.1) . a ≠ 0 . x∈R. x > 0 . x∈R. f) ∫ xe 2 x sin 2 xdx. ∫ ∫x x 2 + 1dx. x ∈ R. x∈(-1. a > 0 . x ∈ R . x ∈ ⎜ 0. 4 x cos x ⎝ 2⎠ sin x ⎛ π⎞ dx. x ∈ (0. Să se determine o relaţie de recurenţă pentru calculul integralelor: a) In = ∫ x n e x dx. 1 2 ln3 xdx. Să se calculeze: a) ∫ ln xdx. x > 0 . c) e) b) ∫ x 2 e ax dx. d) ∫ e 2 x cos 3 xdx. c) In = ∫ tgn xdx. x ∈ (.

Să se arate că In este convergent şi 1 n 0 n→ ∞ lim In = 0 . Să se calculeze lim n In . f(x) = e2x 10. Fie In = ∫ (1 − x 2 ) dx. f(x) = cosx.. Să se calculeze ariile suprafeţelor de rotaţie determinate de π ] → R. 9. b) f : [0. Să se calculeze volumul corpului de rotaţie determinat de funcţiile: a) f : [0.165 - e) ∫ sin x(2 + cos x )dx. Să se calculeze: a) c) ∫ ∫ 2 1 dx . Să se calculeze aria fiecăreia din ele. 1]→R. f(x) = ln(1-x2). 5. x − a +1 e x − 1dx . 6. f (x ) = (x − a)(b − x ) x . 2 x 1− x 2 . 1 ] → R. 4 funcţiile: a) f : [0. π) . a ∈R. f(x) = ex +e-x b) f : [a. b) d) ∫ ln(5 + 4 cos x )dx . Să se calculeze lungimile graficelor următoarelor funcţii: a) f : [0. Interiorul elipsei de ecuaţie x2 + y 2 = 1 este despărţit de hiperbola de 4 ecuaţie x2 − y 2 = 1 în trei regiuni. f(x)= . 2 b) f : [0. n ∈ N. 1] → R. 1 x ∈ (0. π 0 ln 2 0 ∫ π 4 0 ln(1 + tgx )dx . b] → R. unde a > 0 . 2 8. 1] → R. n→∞ 7.

- 166 -

CAPITOLUL 8

INTEGRALE IMPROPRII
8.1. Integrale improprii de speţa întâi
Fie f : [a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Definiţia 8.1.1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a, ∞) dacă următoarea limită lim ∫ f (x ) dx există şi este finită.
u u→∞ a

În acest caz integrala

∫ f (x ) dx
∞ a ∞ a

este convergentă şi
u

∫ f (x ) dx
În caz contrar integrala
∞ a

= l = lim ∫ f (x ) dx .
u→∞ a

∫ f (x ) dx

este divergentă.

Analog definim

∫ f (x ) dx , pentru f :(-∞, a] → R.
a −∞

Pentru f : R → R, integrabilă pe orice compact [a, b] ⊂ R definim

∫ f (x ) dx
∞ −∞

= lim

a → −∞ b→∞

∫ f (x ) dx
b a

(în ipoteza că această limită există).

Prin natura unei integrale improprii a fi convergentă sau divergentă. Exemple.1. Fie integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

înţelegem proprietatea sa de

∞ a

1 dx, unde a > 0, α ∈ R. xα

- 167 -

Fie u > a; vom avea
⎧ 1 − α +1 − a − α +1 , dacă α ≠ 1 ⎪- α + 1 u u 1 ⎪ ∫ a x α dx = ⎨ u ⎪ln , dacă α = 1 ⎪ a ⎩

(

)

, si

u→∞

lim ∫

u a

⎧ 1 − α +1 a , daca α > 1 1 ⎪ dx = ⎨ α − 1 α x ⎪+ ∞, daca α ≤ 1, deci ⎩

∞ a

1 dx este convergentă pentru α > 1 şi divergentă pentru α ≤ 1. xα

În cazul convergenţei

∞ a

1 1 − α +1 dx = a . α α −1 x

2. Integrala

∞ 0

cos 2xdx este divergentă deoarece
1 sin 2x 2
u 0

u 0

cos 2xdx =

=

1 1 sin 2u şi lim sin 2u nu există. u→ ∞ 2 2

3. Integrala


1

1

−∞

e − x dx este divergentă deoarece
1 u

u

e − x dx = −e − x

=−

1 ⎛ 1 ⎞ + e − u şi lim ⎜ − + e −u ⎟ = +∞. u → −∞ e ⎝ e ⎠

Observaţie. Dacă atunci

∫ f (x ) dx
a
x →∞

este convergentă şi f are primitive pe [a, ∞)

∫ f (x ) dx
∞ a

= F(x )

∞ a

= lim F(x ) − F(a ) , unde F este o primitivă a lui f.

Teorema 8.1.1. (Criteriul lui Cauchy). Fie f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei

∫ f (x ) dx
∞ a

este ca (∀) ε > 0 să existe δε > a astfel încât

(∀) x' , x' ' > δε să avem

∫ f (t )dt
x '' x'

< ε.

- 168 -

Demonstraţie. Fie funcţia F:[a,∞)→R, F(x)= ∫ f (t ) dt şi atunci
x a

∫ f (t ) dt = F(x' ') − F(x') .
x '' x'

Din criteriul lui Cauchy – Bolzano o condiţie necesară şi suficientă ca F să aibă limită finită la + ∞ este ca (∀) ε>0 să existe δ ε > a astfel încât (∀) x’,x’’> δ ε să avem F(x' ') − F(x') < ε şi demonstraţia este încheiată. ■

Definiţia 8.1.2. Integrala integrala

∫ f (x ) dx

a

se numeşte absolut convergentă dacă

∞ a

f (x ) dx este convergentă.

Propoziţia 8.1.1. O integrală absolut convergentă este convergentă. Demonstraţie. Rezultă imediat folosind teorema 2.1.1 şi inegalitatea

∫ f (t ) dt
x '' x'

x '' x'

f (t ) dt .

Observaţie. Dacă α ∈ R, α ≠ 0, atunci integralele au aceeaşi natură şi în cazul convergenţei

∫ f (x ) dx
∞ a

a

şi

∞ a

(αf )(x ) dx


a

(αf )(x ) dx = α ∫ f (x ) dx .

De asemenea, dacă f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞) şi a’ > a atunci integralele

∫ f (x ) dx

a

şi

∫ f (x ) dx

a'

au aceeaşi natură.

Propoziţia 8.1.2. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). Fie f,g:[a, ∞) → R, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că 0 ≤ f(x) ≤ g(x), (∀) x ≥ a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă.

∫ g(x ) dx

a

este convergentă rezultă că şi integrala

∫ f (x ) dx

a

- 169 -

ii)

Dacă integrala este divergentă.

∫ f (x ) dx

a

este divergentă rezultă că şi integrala

∫ g(x ) dx

a

Demonstraţie. Fie funcţiile F,G:[a, ∞) → R, F(u) =

u a

f (x ) dx , G(u) =

∫ g(x ) dx .
u a

Cum f, g ≥ 0 rezultă că F, G sunt monoton crescătoare pe [a, ∞) deci (∃) lim F(u) , lim G(u) şi cum f ≤ g vom avea F ≤ G.
u→∞ u→ ∞

i)
u→ ∞

Dacă integrala

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă, conform definiţiei
u→∞

(∃) lim G(u) şi este finită. Cum F ≤ G rezultă că şi lim F(u) este finită, deci integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. Prin reducere la absurd, folosind i). ■

ii)

Propoziţia 8.1.3. (Criteriul comparaţiei la limită). Fie f,g:[a, ∞) → R+, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că (∃) lim
f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci x → ∞ g(x )

i)

Dacă l < ∞ şi

∞ a

g(x ) dx este convergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a ∞

este

convergentă; ii) divergentă. Demonstraţie. i) Fie l < A < ∞ . Din definiţia limitei (∃) δ > a astfel încât
f (x ) ≤ A, (∀) x ≥ δ , adică f (x ) ≤ Ag(x ), (∀) x ≥ δ. g(x )

Dacă l > 0 şi

∫ g(x ) dx
∞ a

este divergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
a

este

Cum

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă rezultă că

∫ g(x ) dx
∞ δ

este convergentă şi

folosind propoziţia 8.1.2 va rezulta că

∫ f (x ) dx
∞ δ

este convergentă şi atunci

∫ f (x) dx
∞ a

este convergentă. ■

ii) Fie l > B > 0. Folosim din nou definiţia limitei şi raţionăm ca la i).

- 170 -

Consecinţă. Fie f : [a, ∞) → R+, a > 0, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că există lim x λ f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci
x →∞

i) ii)

Dacă λ > 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≤ 1 şi l > 0 rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. este divergentă.
1 şi din exemplul 1.■ xλ

∫ f (x ) dx
∞ a

Demonstraţia rezultă din propoziţia 8.1.3, luând g(x ) =

Exemplu. Să se studieze natura integralei Avem f (x ) =
x
3

∞ 1 3 4

xdx 2x 7 + x + 1

.
4 > 1 deci 3

2x 7 + x + 1

≥ 0, (∀) x ≥ 1 şi lim x 3 f (x ) =
x →∞

1
3

2

< ∞, λ =

integrala este convergentă. Teorema 8.1.2. (Criteriul lui Dirichlet). Fie f,g:[a, ∞) → R, f continuă, g monotonă pe [a, ∞) şi lim g(x ) = 0 .
x →∞

Presupunem că funcţia F : [a, ∞) → R, F(u) = Atunci integrala

∫ f (x )dx
u a

este mărginită.

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Demonstraţie. Fie ε > 0 şi M > 0 astfel încât F(u) ≤ M, (∀) u ≥ a . Cum
x →∞

lim g(x ) = 0 , există δε > a astfel încât g(x ) ≤

ε , ( ∀) x ≥ δ ε . 4M

Fie u’, u’’> δε, u’< u’’. Din teorema a doua de medie (∃) c∈ (u’, u’’) astfel încât

∫ f (x )g(x ) dx = g(u')∫ f (x ) dx + g(u' ')∫ f (x ) dx. .
u' ' c u'' u' u' c

Cum

∫ f (x ) dx
c u'

= F(c ) − F(u') ≤ 2M , = F(u' ') − F(c ) ≤ 2M ,va rezulta că

∫ f (x ) dx
u' ' c

- 171 -

u′′ u′

f (x )g(x )dx ≤ g uI ⋅

( ) ∫ f (x )dx + g(u ) ⋅ ∫ f (x )dx ≤ 4ε ⋅ 2M + 4ε ⋅ 2M = ε M M
c II uII uI c

Folosind teorema 8.1.1. rezultă că integrala

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Observaţie. Concluzia teoremei este adevărată şi în cazul în care înlocuim ipoteza “f continuă” cu ipoteza (evident mai slabă) “f integrabilă”.
sin x x

Exemplu. Fie integrala

∞ 1

dx .

Luând f(x) = sinx, g(x) = dată este convergentă.

1 şi aplicând teorema 81.2. rezultă că integrala x

Teorema 8.1.3. (Criteriul lui Abel). Fie f, g: [a, ∞ ) → R , g monotonă şi mărginită, f integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞ ) şi convergentă. Atunci

∫ f (x )dx este
∞ a

∫ f (x )g(x )dx este convergentă.
∞ a

Să observăm că există o asemănare între criteriile de convergenţă de la serii de numere reale şi cele de la integrale improprii. Criteriul integral al lui Cauchy stabileşte o legătură între integralele improprii de speţa întâi şi o anumită serie numerică ce poate fi construită cu ajutorul funcţiei de sub integrală. Acest criteriu afirmă că, dacă f: [a, ∞ ) → R + este o funcţie descrescătoare şi n0 ∈ N este cel mai mic număr natural cu proprietatea că n0 ≥ a atunci

integrala

∞ a

f (x ) dx şi seria

n =n0

∑ f (n)

au aceeaşi natură.(vezi [10]).

Propoziţia 8.1.4. (formula de integrare prin părţi) Fie f, g: [a, ∞ ) → R , derivabile cu derivate continue pe [a, ∞ ) . Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. Atunci, dacă una dintre integralele
x →∞

1). dacă una dintre integralele ∫ f (x ) dx. Fie u > a. În aceeaşi manieră cu demonstraţia propoziţiei 8. lim φ (t ) = +∞ . strict crescătoare. Propoziţia 8. ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a x →∞ a (8.4. u u a a Să u presupunem că ∫ f ′(x ) g(x ) dx este ∞ a u→ ∞ convergentă. (formula de schimbare de variabilă) Fie f: [a. t →β t <β Atunci.5.172 - ∫ f (x ) g′(x ) dx . Presupunem că ∞ a β φ (α ) = a. ∞ ) → R .1) Demonstraţie. ϕ : [α. continuă.1. ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt este convergentă rezultă că şi cealaltă este α convergentă şi ∫ f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt ∞ β a α (β este finit sau infinit). derivabilă cu derivata continuă.. β ) → [a. Din formula de integrare prin părţi pentru integrale definite avem ∫ f (x ) g′(x ) dx = f (u) g(u) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx. Demonstraţie. ■ . Atunci există u→∞ lim ∫ f ′(x ) g(x ) dx şi este finită şi cum lim f (u) g(u) există şi este finită rezultă că a u→ ∞ lim ∫ f (x ) g′(x ) dx există şi este finită deci u a ∫ f (x )g′(x ) dx ∞ a este convergentă şi prin ■ trecere la limită cu u → ∞ obţinem (8.1. ∞ ) .

lim f (x ) = +∞ . b a c u →c u<c a u→c u>c u Exemple. ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx. b ∈ R. în cazul f : (a. lim f (x ) = +∞ . b ] \ {c }. f integrabilă pe orice x →c compact [u. b ). daca α ≥ 1 ⎩ ∫ (b − x ) a b 1 α dx este convergentă pentru α <1 şi divergentă pentru α ≥1. 1− α . daca α ≠ 1 ⎪− − α + 1 (b − x ) dx = ⎨ ⎪− ln b − x u . b] \ {c} → R . x →b x <b Definiţia 8.2. a Dacă f : [a. lim f (x ) = +∞ .1.173 - 8. b) dacă u →b u <b lim ∫ f (x ) dx există şi este finită. spunem că integrala integralele ∫ f (x ) dx este convergentă dacă b a ∫ c a f (x ) dx şi ∫ f (x ) dx b c c a sunt convergente şi în acest caz b u b ∫ f (x ) dx = ∫ f (x ) dx + ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx + lim ∫ f (x ) dx. u] ⊂ [a. În cazul convergenţei avem ∫ (b − x ) a b 1 α dx = 1 (b − a )− α +1. b ) → R .b] → R.2. b u a u →b u<b a b În caz contrar integrala ∫ f (x ) dx este b a Analog definim ∫ f (x ) dx . daca α < 1 ⎪ dx = ⎨ 1 − α . În acest caz spunem că integrala u a ∫ f (x ) dx b a este convergentă şi divergentă. b ) → R. unde c ∈ (a. Să observăm că această numai pentru α >0. α ∈ R . b ) vom avea x →b x <b ∫ (b − x ) a u 1 ⎧ − α +1 u a . Fie integrala integrală este improprie ∫ (b − x ) a b 1 α dx.. b ) . deci ⎪ + ∞. Integrale improprii de speţa a doua Fie f : [a. integrabilă pe orice compact [a. daca α = 1 a ⎩ . Pentru u ∈ (a.1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a. v ] ⊂ [a. f (x ) = (b − x )α 1 α 1 . În acest caz f : [a. si u →b u<b lim ∫ (b − x ) a u 1 α ⎧ 1 (b − a)− α +1.

b ) → R este o primitivă a funcţiei f. (Criteriul lui Cauchy).2. Dacă atunci ∫ f (x ) dx este b a u →b u<b convergentă şi f are primitive pe [a. ∞ a unde f : [a. b a unde f : [a. b ) → R .u] ⊂ [a. Definiţia 8. b) ∫ f (x ) dx = F(x ) b a b a = lim F(u) − F(a ) .. Integrala ∫ f (x ) dx se numeşte absolut convergentă dacă integrala ∫ b a f (x ) dx este convergentă. x′′ ∈ (b − δ ε . O integrală absolut convergentă este convergentă. Pornind de la rezultatele obţinute pentru integralele improprii de speţa întâi de forma ∫ f (x ) dx . x Observaţie. Fie f : [a. ∫ f (x ) dx . Teorema 8. . Integrala u ∈ (0.1. δ ε < b − a astel încât (∀)x′. Demonstraţiile fiind identice ne vom rezuma doar la prezentarea acestor rezultate.1) ) şi lim ∫ u→0 u>0 1 u ∫ 1 0 1 dx este divergentă deoarece x ∫ 1 u 1 dx = ln x 1 = − ln u (pentru u x 1 dx = +∞ . unde F : [a.1. de forma înlocuind pe +∞ cu b.2. Propoziţia 8.2. integrabilă pe orice compact [a. O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei ∫ f (x ) dx b a este ca ( ∀ ) ε > 0 să existe δ ε > 0. ∞ ) → R se obţin rezultate asemănătoare pentru integralele improprii de speţa a doua. b ) → R .b).2.174 - 2.b) să avem ∫ f (t )dx x′ b a x ′′ < ε.

2. Atunci: x →b x <b i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx b a este convergentă.175 - Propoziţia 8. Fie f. Presupunem că există lim (b − x )λ f (x ) = l. u] ⊂ [a.u] ⊂ [a. Atunci: x → b g(x ) x <b Dacă l < ∞ şi ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că ∫ f (x ) dx b a b este convergentă. Atunci i) Dacă integrala este convergentă.g: [a.b). f(x) = 1− x4 şi . integrabile pe orice compact.1) → R+. Dacă integrala este divergentă. u] ⊂ [a. [a. integrabilă pe orice compact [a. ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că şi integrala ∫ f (x ) dx b a ii) ∫ f (x ) dx b a este divergentă rezultă că şi integrala ∫ g(x ) dx b a Propoziţia 8. Fie f : [a.2. b ) → R. 0 ≤ l ≤ ∞ .3.. 1 . b ).2. lim f(x) = + ∞ x →1 x <1 Avem f : [0. (∀)x ∈ [a. b ) → R + . integrabile pe orice compact [a. (Criteriul comparaţiei la limită). b ) → R + . ii) Dacă l > 0 şi ∫ g(x ) dx b a este divergentă rezultă că ∫ f (x ) dx a este divergentă. este divergentă. astfel încât 0 ≤ f (x ) ≤ g(x ). g : [a. 0 ≤ l ≤ ∞. Presupunem că (∃) lim i) f (x ) = l . b ). Fie integrala ∫ 1 0 3 1 1− x4 3 dx . Fie f . (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). ∫ f (x ) dx b a Exemplu. Consecinţă. b ).

b] → R + atunci consecinţa propoziţiei 8. Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx Teorema 8. ∫ f ′(x ) g(x ) dx b b a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este b convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x )g(x ) dx. b). g : [a.2.2.4. b ) → R .b) şi ∫ f (x )dx b a este ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă. Fie f. Atunci : x →a x >a i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă ∫ f (x ) dx b a b a este convergentă. (formula de integrare prin părţi). Atunci. Propoziţia 8. (Criteriul lui Abel).u] ⊂ [a.b) → R. Presupunem că funcţia F:[a.2.2. Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. este divergentă.2. F(u) = x →b x <b ∫ f (x )dx u a este mărginită. . Atunci integrala ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă. f continuă. g monotonă şi lim g (x ) = 0.g:[a.176 - lim(1 − x )3 x →1 x <1 1 3 (1 − x )(1 + x + x 2 + x 3 ) 1 = 3 1 . Atunci [a. derivabile cu derivate continue pe [a. l = 3 < ∞ şi conform consecinţei integrala dată este 3 4 Observaţie. f integrabilă pe orice compact convergentă. (Criteriul lui Dirichlet). dacă una dintre integralele x →b x <b ∫ f (x ) g′(x ) dx.3 se modifică uşor astfel: Presupunem că există lim (x − a )λ f (x ) = l .3. 1 1 < 1 . b a x →b x <b a . g : [a.b) → R. Dacă f : (a. 4 Rezultă λ = convergentă. g monotonă şi mărginită. Fie f . Teorema 8.. Fie f . 0 ≤ l ≤ ∞. b ) → R .

(formula de schimbare de variabilă). Fie f : [a. Atunci. ϕ : (0. ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt β α este convergentă rezultă că şi cealaltă este β α convergentă şi ∫ b a f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt . Integrala dată va fi convergentă dacă (∃) a > 0 astfel încât integralele I1 = ∫ a 0 x x +1 2 ( dx ) .2] → R. I2 = ∫ ∞ a x x2 + 1 dx ( dx ) sunt convergente. l = 1 < +∞ ⎟ . Exemplu. ϕ : [α. de exemplu ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( dx ) . În acest caz ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( ) = I1 + I2 . rezultă că x x −1 improprie de speţa a doua. f (x ) = 1 . lim ϕ(t ) = 1 . 0 2 0 t +1 t +1 ⋅t 4 2 ) Observaţie. Cum x x −1 1 x →1 x >1 avem o integrală 1 = 1.177 - Propoziţia 8. β) → [a.5.1] → (1.2. este strict crescătoare derivabilă cu ϕ' (t ) = 2t . b ) strict crescătoare. continuă. Acestea se vor numi integrale improprii de speţa a treia. lim f (x ) = +∞ x →1 x >1 1 Fie f : (1. ∫ 2 1 dx x x −1 = ∫ ( 0 1 1 1 1 π π ⋅ 2tdt = 2∫ 2 dt = 2arctgt 1 = 2 = . . t →0 t >0 Conform propoziţiei 8. derivabilă cu derivata continuă. Există integrale improprii care sunt şi de speţa întâi şi de speţa a doua. Presupunem că ϕ(α ) = a şi lim ϕ(t ) = b .2. Fie integrala ∫ 2 1 dx x x −1 .. (β poate fi finit sau infinit). Pentru calcul vom folosi 2 ⎝ ⎠ schimbarea de variabilă dată de x − 1 = t ⇒ x − 1 = t 2 ⇒ x = t 2 + 1 = ϕ(t ). deci continuă. Cum lim(x − 1)2 f (x ) = lim(x − 1)2 x →1 x >1 1 ⎞ ⎛ integrala este convergentă ⎜ λ = < 1.2] .5. dacă una dintre integralele t →β t <β ∫ b a f (x ) dx . b ) → R .

1) .1) → R. Fie f : [ 1. I1 = ∫ xp −1e − x dx. Dacă q ∈ (0.. Arătăm în continuare convergenţa integralei β(p.3. Γ ). În concluzie Γ(p) = I1+ I2 este convergentă.1) sau q ∈ (0. f (x ) = x p −1 (1 − x ) .1.3 rezultă că I1 este convergentă. Vom trata cazul p ∈ (0. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 . deci convergentă iar dacă p ∈ (0.q) este convergentă în raport cu limita inferioară. 1 q −1 0 numite integralele lui Euler (sau funcţiile β.q > 0.1) (altfel. cum lim(1 − x ) f (x ) = lim(1 − x ) x p −1 (1 − x ) λ λ x →1 x <1 x →1 x <1 q −1 = 1 > 0 . Dacă p ≥ 1 integrala I1 este o integrală definită. Fie f : (0. conform propoziţiei 8.1) . q > 0 definim integralele Γ(p ) = ∫ xp −1e − x dx. pentru λ = 1 − p < 1.3 rezultă că β(p. 1 ∞ 0 1 Cum lim x 2 f (x ) = lim x 2 x p −1e − x = lim x →∞ x →∞ x p −1 = 0 rezultă că integrala I2 este x →∞ e x convergentă (conform propoziţiei 8.178 - 8.2. q −1 Dacă p ∈ (0. Să observăm mai întâi că integrala Γ(p) este o integrală improprie de speţa întâi iar pentru p ∈ (0. dacă p ≥ 1 şi q ≥ 1 este o integrală definită). Fie p. Vom arăta că aceste integrale sunt convergente pentru (∀ ) p. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 . q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx . Integralele lui Euler Pentru p. ∞ ) → R. .q) este o integrală improprie de speţa a doua pentru p ∈ (0.3. q > 0.q) este convergentă în raport cu limita superioară.1) sau q ∈ (0. ∞ 0 β(p. f ( x ) = xp −1e − x .1) . λ = 2 > 1. pentru λ = 1 − q < 1.2.1) este şi de speţa a doua iar β(p.q). x →0 x >0 x →0 x >0 conform propoziţiei 8. rezultă că β(p. pentru x →0 x >0 x →0 x >0 λ = 1 − p < 1.1) . l = 0 < ∞ ). I2 = ∫ xp −1e − x dx .

(∀ ) p. (proprietăţi ale funcţiilor β. q) = Γ(p ) Γ(q) . deci 2 ⎝2⎠ ⎝2⎠ ⎝2⎠ ∫ ∞ 0 x e − x dx = π . de unde 2 ∞ 0 0 0 ∫ ∞ 0 e − x dx = 2 π . p ). x →∞ Cum Γ(1) = ∫ e − x dx = −e − x ∞ 0 ∞ 0 = 1 rezultă că pentru n∈N. pentru p = 1 ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ obţinem Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ = π ⇒ Γ⎜ ⎟ = π . q) = β(q. (∀)p > 0 . (∀ ) p ∈ (0. 1. Γ(n + 1) = nΓ(n ) = nΓ(n − 1 + 1) = n(n − 1)Γ(n − 1) = K = n(n − 1)K 2 ⋅ 1⋅ Γ(1) = n! . Γ(p + q) Demonstraţie.179 - În concluzie β(p.1. q > 0 .q) este convergentă. sin pπ β(p. Γ). 2 Folosind schimbarea de variabilă x = . ∞ 0 deoarece lim x p e − x = 0 ..1) . q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx = − ∫ (1 − t ) t q −1dt = ∫ t q−1(1 − t ) dt = β(q. Din (ii). 2 2. iii) Folosind schimbarea de variabilă x = 1-t obţinem β(p. Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă şi să se 1+ x6 calculeze. . 1 q −1 0 p −1 1 p −1 0 1 0 ■ Aplicaţii. (∀)p.t din ultima integrală obţinem ∫ 0 −∞ e − x dx = 2 π şi în concluzie 2 ∫ ∞ −∞ e − x dx = π . i) ii) iii) iv) Γ(p + 1) = pΓ(p ).3. p ) . β(p. Propoziţia 8. q > 0 . i) Folosind integrarea prin părţi obţinem ∞ ∞ ′ Γ(p + 1) = ∫ x pe − x dx = − ∫ x p e − x dx = − x pe − x 0 0 ( ) ∞ 0 + ∫ px p −1e − x dx = pΓ(p ) . Γ(p )Γ(1 − p ) = π . Folosind schimbarea de variabilă x = t2 obţinem ∞ − 1 ∞ 2 − 1 2 π = ∫ x 2 e − x dx = ∫ te − t ⋅ 2tdt = 2∫ e − t dt .

Vom folosi schimbarea de variabilă dată de x6 = t.1) → R. λ lim (1 − x ) f (x ) = lim (1 − x ) x →1 x <1 x →1 x <1 1 (1 − x ) 1 n n = n −1 1 n 1+ x + K + x n < ∞. = y ⇒ t = y + ty ⇒ t = ⇒ dt = 1+ t 1− y (1 − y )2 Obţinem astfel 1 1 I= ∫ 6 0 ⎛ y ⎞ ⎟ ⋅⎜ y ⎜ 1− y ⎟ ⎝ ⎠ 1+ 1− y 1 − 5 6 ⋅ (1 − y )2 1 1 1 1 − 1 ⎛1 5⎞ − dy = ∫ y 6 (1 − y ) 6 dy = β⎜ . ∞ ) → R. n Pentru calculul integralei vom folosi schimbarea de variabilă dată de 1 n 1 1 n −1 x = t ⇒ x = t ⇒ dx = t dt .180 - Fie f : [ 0.. (∀) x ∈ [0. pentru λ= 1 < 1. (∀) x ≥ 0 . 1+ x6 Cum lim x 6 f (x ) = lim x 6 x →∞ x →∞ 1 = 1 < ∞ pentru λ = 6 > 1 . rezultă 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛5⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ π Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ sin 1 ⎛1 5⎞ 1 ⎝6⎠ ⎝6⎠ 1 ⎝6⎠ ⎝ 6⎠ 1 6 = 1⋅ π =π.3. 0 1+ t 1+ t 6 6 − ∞ 5 6 − 5 6 Vom folosi pentru ultima integrală schimbarea dată de t y 1 dy . ⎟ 6 0 6 ⎝6 6⎠ 5 Folosind propoziţia 8. Să se arate că integrala I = ∫ 1 0 n 1 1 − xn dx. f (x ) = 1 ≥ 0. n n .1. Fie f : [ 0. rezultă că integrala 1+ x 6 dată este convergentă. ⎟ = = 6 ⎝6 6⎠ 6 ⎛ 1 5⎞ 6 1 6 1 3 6 Γ(1) Γ⎜ + ⎟ 2 ⎝6 6⎠ π 3. deci 1 −5 x = t ⇒ dx = t 6 dt şi integrala devine 6 I= ∫ ∞ 0 1 6 1 dx = 1+ x6 ∫ ∞ 0 1 1 1 t ⋅ t dt = ∫ dt . n ≥ 2 este convergentă şi să se calculeze. f (x ) = Cum λ 1 n 1 − xn ≥ 0.1) . = I = β⎜ . rezultă că integrala dată este convergentă.

x ln x f) ∫ (x −∞ 1 dx 2 +1 ) x .. sin x + x 2 dx. α ∈ R . α > 0 . 1+ x2 b) d) ∫ ∫ 0 −∞ ∞ cos 3 xdx . xdx ( ) 0 ∫ (x − a )(b − x ) .1 − ⎟ = π n Γ(1) n ⎝n n⎠ n sin n Probleme propuse 1) Folosind definiţia să se studieze natura integralelor: a) c) e) ∫ ∞ 0 2 −1 arctgx dx. 1 + x5 dx 1− x 2 b) ∫ ∞ 1 ∞ ln x dx. x + x +1 2 ∫ dx x .181 - Astfel obţinem I= 1 1 1 t n ∫0 n 1− t 1 −1 n dt = 1 t n∫ 1 −1 1 n 0 (1 − t ) 1 − n ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ 1 ⎛1 1⎞ 1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ 1 π . 1 2 ∫ (x 0 +1 ) 2 dx . 1 dx . 2) Folosind definiţia să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) b) ∫ ∞ 0 ∞ e − 2 x cos axdx . −∞ ∫ 2 0 dx . d) f) h) ∫ 0 ∞ ∫ ∫ 1 ∞ cos x 2dx . 3) Folosind criteriile de convergenţă să se studieze natura integralelor: a) c) e) g) ∫ ∫ ∞ 0 1 x 2dx . a . xα sin x dx . a < b . xα ∫ 0 b sin x 2dx . x2 + 1 −1 3 ∞ . unde a ∈R ∗ . = dt = β⎜ .

∫ (1 + x ) 0 ∞ x 2 ∫ ∞ 0 x e 4 −x2 dx . ∫ π 2 0 1 sin x 3 cos x . dx . dx .182 - 4) Să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) c) e) ∫ ∞ 0 1 dx. 1 + xn b) d) f) ∫ 1 0 3 dx 1− x6 4 . n ∈ N. ∫ (1 + x ) 0 ∞ x2 6 dx .. n ≥ 2 .

fn ⎯ s f pe A dacă şi numai dacă (∀) x ∈ A şi (∀) ε > 0.1] .1) ⎯→ Cum lim x n = ⎨ rezultă că fn ⎯ s f pe [0. Se numeşte şir de funcţii un şir (fn).1.1]. Exemplu.. Dacă x ∈ E.183 - CAPITOLUL 9 ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII 9. Conform definiţiei convergenţei unui şir de numere reale. pentru x = 1 f(x) = ⎨ ⎧0.1. Dacă şirul (fn(x)) este convergent spunem că x este punct de convergenţă pentru şirul (fn). (∀) x ∈ A . . pentru x ∈ [0. ⎩1 pentru x = 1 . Şirul (fn) converge simplu sau punctual pe mulţimea A către funcţia f : A → R şi scriem fn ⎯ s f (pe A) (sau fn ⎯ A f ) dacă lim fn (x ) = f (x ). pentru x ∈ [0. Definiţia 9. ⎧0. şirul (fn(x)) este un şir de numere reale. unde n→∞ ⎩1. Vom nota A = {x ∈ E : (fn(x)) convergent} şi o vom numi mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii (fn). (∀) x ∈ A . Şiruri de funcţii Definiţia 9.x avem fn (x ) − f (x ) < ε. Fie fn (x ) = x n . (∀) n ∈ N .1. (∃)n ε. Fie fn : E → R un şir de funcţii şi A ⊂ E mulţimea sa de convergenţă. x ∈ N astfel încât ⎯→ (∀)n ≥ nε.1) .1. ⎯→ ⎯→ n→∞ s Observaţie.2. pentru x ∈ [0. unde fn: E ⊂ R → R. sunt funcţii reale.

⎯→ Observaţie. (∀) n ∈ N∗ .2 este independent de x obţinem un alt concept de convergenţă numit convergenţă uniformă.184 - Observaţie. presupunem contrariul. unde f(x) = 0. ⎧0. ⎩1.1) . ⎯→ Exemple. pe [0. x < 1 obţinem 2 o contradicţie. pentru n (∀) ε > 0. astfel încât rezultă că (∃)n0 ∈ N (∀)n ≥ n0 avem 1 x n < . 1. (∀) x ∈ [o.. pentru x ∈ [0. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε Luând ε= 1 2 avem fn (x ) − f (x ) < ε.1] .. Definiţia 9. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A către ⎯→ ⎯→ funcţia f şi scriem fn ⎯ u f (pe A) sau ( fn ⎯ A f ) dacă (∀) ε > o. (∃)n ε ∈ N astfel u încât (∀)n ≥ n ε avem fn (x ) − f (x ) < ε. ∞ ) .1. unde f (x ) = ⎨ ⎯→ . ∞ ) . Într-adevăr. (∃)n ε ∈ N astfel încât 1 < ε. Trecând în această inegalitate la limită cu x → 1.1].1] .∞). pentru x ∈ [0. deci fn ⎯ u f .1) fn ⎯ s f pe [0.1. Pe de altă parte să observăm că fn (x ) − f (x ) = x 1 ≤ .1. ∞ ) . n 2. ∞). deci fn ⎯ s f . (∀) x ∈ [0.3. După cum am văzut în exemplul 9. Fie fn(x) = xn.x din definiţia 9. (∀) x ∈ A . (∀) x ≥ 0. Din această definiţie rezultă că. pentru x ∈ [0. (∀)n ≥ n ε şi n atunci fn (x ) − f (x ) ≤ 1 ⎯→ < ε. Fie fn (x ) = n→ ∞ x . (∀) x ∈ [0. pe [0. (∀) x ∈ [0. 1 + nx n Cum lim n→∞ 1 = 0 . (∀) x ∈ [0. dacă fn ⎯ u f (pe A) atunci fn ⎯ s f (pe A). deci ⎯→ (∀) ε > 0.1. Dacă rangul nε. Observăm că 1 + nx ⎯→ lim fn (x ) = 0. pentru x = 1 Să arătăm că fn ⎯ u f . . pe [0. ∞ ).1].

. (∀) x ∈ A .1. (∀) x ∈ R .1. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem sup fn (x ) − f (x ) < ε . adică lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 . de unde x∈A (∀) x ∈ A ⇒ ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ sup fn (x ) − f (x ) < ε . Fie fn (x ) = n→ ∞ x . adică fn ⎯ u f pe A. ⎯→ ⎢ x∈R ⎥ n→∞ 2 n ⎦ n→∞ ⎣ .1) are loc rezultă că pentru orice ε > 0. pe R. pentru x ∈ R . unde f (x ) = 0. dacă (9. Fie fn : E → R un şir de funcţii. pe R. pentru ⎯→ (∀) ε > 0. (∃)n ε ∈ N de unde astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ fn (x ) − f (x ) < ε . 1 + nx 2 Cum lim fn (x ) = 0. ⎥ ⎢ 2 n → ∞ ⎣ x∈ A ⎦ Reciproc. (∀) x ∈ R rezultă că fn ⎯ s f . Cum lim fn (x ) = 0 . n este punct de maxim local şi x = − 1 este punct de minim local n pentru fn. deci fn (x ) = 0 ⇔ x = ± .1) Demonstraţie. aceste puncte sunt puncte de extrem global. x → ±∞ 1 ⎛ 1 ⎞ rezultă că Cum fn ⎜ ± ⎟=± n⎠ 2 n ⎝ 1 lim ⎡sup fn (x ) − 0 ⎤ = lim = 0 . x ∈A ■ Exemplu. ⎯→ Evident fn este derivabilă şi fn (x ) = punctul x = 1 n ′ (1 + nx ) 1 − nx 2 2 2 1 ′ . adică fn ⎯ u 0 . 2 (∀) n ≥ nε ⇒ sup x∈ A fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε . Şirul (fn) converge uniform pe A ⊂ E către funcţia f dacă şi numai dacă n→∞ lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 ⎢ x∈A ⎥ ⎣ ⎦ (9.185 - Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci conform definiţiei.

şirul numeric (fn(x)) este şir Cauchy în R. ⎯→ n→∞ Fixând în (9. Să presupunem că fn ⎯ u f pe A şi fie ε > 0 .2) Demonstraţie.3) n ≥ n ε şi făcând m → ∞ obţinem fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)m. (∀) x ∈ A . fixat. pe A. n ≥ n ε avem fm (x ) − fn (x ) < ε. Reciproc.3. (∀)n ≥ n ε şi atunci. cum a n → 0.2. Fie f : A → R. convergent către zero. adică ■ . ⎯→ 2 ■ Teorema 9. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. (∀) x ∈ A .1. (Criteriul majorării).4) obţinem fn ⎯ u f pe A. să presupunem că pentru (∀) ε > 0. (9. Dacă există un şir de numere pozitive (an). f (x ) = lim fn (x ) . (∀) x ∈ A.2) este îndeplinită. folosind (9. pentru orice x ∈ A . (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A .186 - Teorema 9.1..4) ⎯→ atunci fn ⎯ u f pe A. (Criteriul lui Cauchy). Demonstraţie. fn : A → R . 2 fm (x ) − fn (x ) ≤ fm (x ) − f (x ) + f (x ) − fn (x ) < ε ε + = ε. (∀) n ∈ N şi (∀) x ∈ A . astfel încât fn (x ) − f (x ) ≤ an . deci fn ⎯ s f . Fie f . avem fm (x ) − fn (x ) < ε . ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ an < ε. . deci fn ⎯ u f pe A. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . 2 2 adică (9. Fie ε > 0 . (∀) x ∈ A 2 (9.n ≥ n ε vom avea fn (x ) − f (x ) < ε .3) Atunci. (9. Conform ⎯→ definiţiei (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem Pentru m. (∃)n ε ∈ N astfel încât a n < ε. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)m.n ≥ nε deci convergent.

Evident avem n +1 ≤ 1 n +1 . folosind (9. Evident avem x deci funcţiile fn sunt mărginite. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ mărginite pe A şi f : A → R . fixat. concluzia teoremei nu este în general adevărată.5) Cum fn este mărginită pe A. (∀)x ∈ A şi în particular. pentru ε = 1. pentru x ∈ R .187 - Exemplu. integrabilitatea. etc. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci f este mărginită pe A. Cum fn ⎯ u f pe A. Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe A. Teorema 9. (∃) M > 0 astfel încât fn (x ) ≤ M. pentru n ∈ N .1) . (∀)x ∈ A. ⎯→ Proprietăţi ale şirurilor uniform convergente În continuare vom arăta că uniform convergenţa păstrează la limită o serie de proprietăţi ale funcţiilor şirului cum ar fi: mărginirea. (∀ )x ∈ (0. conform definiţiei. Demonstraţie. .1) .4. (Transfer de mărginire).1). 2 1 . ⎯→ (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n0 avem fn (x ) − f (x ) < 1.. pentru x ∈ (0.1). (∀) x ∈ (0. Avem fn ⎯ s f pe (0. derivabilitatea. adică f este mărginită pe A. (∀) n ∈ N. (∀) x ∈ A. pentru n = n0 obţinem fn 0 (x ) − f (x ) < 1 .5) obţinem f (x ) ≤ f (x ) − fn 0 (x ) + fn 0 (x ) < 1 + M. ■ Observaţie.1. 0 0 (9. continuitatea. cos nx n +1 Cum lim n→∞ 1 n +1 = 0 rezultă că fn ⎯ u 0 . pe R. unde ⎯→ 2 1 + nx fn (x ) ≤ n .1) . (∀) x ∈ R . Să observăm că f nu este mărginită pe (0. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = f (x ) = nx . (∀) x ∈ A şi atunci. Fie fn (x ) = fn (x ) − 0 = cos nx .

(Transfer de continuitate). b b n→∞ a a Demonstraţie. ■ Observaţie. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci funcţia f este continuă în x0. Demonstraţie. Din teorema 9.1]. Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent..1] . 3 Cum fn este continuă în x0. dacă fn ⎯ u f pe A şi funcţiile ⎯→ fn sunt continue pe A atunci funcţia f este continuă pe A. pentru n=nε 3 ε . daca x ∈ [0. În particular. daca x = 1 Teorema 9. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = xn . (Transfer de integrabilitate). Fie ε > 0 . dar funcţia f nu este continuă pe [0. (∀) x ∈ A .1. pentru n = nε avem 4(b − a ) .188 - Teorema 9.1. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.b].5. pentru x ∈ [0. concluzia nu este în general adevărată. f (x ) = ⎨ ⎩1.1].1]. Cum fn ⎯ u f . ⎯→ Dacă fn : [a. În particular. unde ⎧0. Cum fn ⎯ u f pe A. Pentru (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε vom avea 3 ε ε ε + + = ε. ⎯→ Evident funcţiile fn sunt continue pe [0. ⎯→ (∃) nε ∈ N astfel încât avem (∀)n ≥ nε şi (∀)x ∈ A fn ε (x ) − f (x ) < ε avem fn (x ) − f (x ) < ε . atunci f este integrabilă pe [a. b] avem fn (x ) − f (x ) < ε . 3 3 3 f (x ) − f (x 0 ) ≤ f (x ) − fn ε (x ) + fn ε (x ) − fn ε (x 0 ) + fn ε (x 0 ) − f (x 0 ) < deci f este continuă în x0. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi ⎯→ (∀)x ∈ [a. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ continue într-un punct x 0 ∈ A . (∃) δε > 0 astfel incât (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε avem fn (x ) − fn (x 0 ) < ε ε ε . Fie ε > 0 .b] şi fn ⎯ u f pe [a.1) .b] şi lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . fn ⎯ s f pe [0.6.1.5 rezultă că.

x k ] }. xk ] .189 - fn (x ) − ε ε ε < f (x ) < fn (x ) + .4 rezultă că f este mărginită pe [a. prin însumare şi folosind (9. Fie Mk = sup{ f (x ) : x ∈ [x k −1. { } ε mk = inf fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. k = 1.6) la supremum apoi la infimum. 2(b − a ) ε ε S Δ (f ) − sΔ (f ) = ∑ (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ ∑ Mk − mk (xk − xk −1 ) + k =1 k =1 n n ( ) + n ε ε ε ε ∑ (xk − xk −1 ) = SΔ fnε − sΔ fnε + 2 < 2 + 2 = ε 2(b − a ) k =1 ( ) ( ) adică f este integrabilă pe [a.1. 2 (9. n .. { } Din criteriul lui Darboux de integrabilitate (∃) δε > 0 astfel încât (∀)Δ∈D adică ([a.b]. x k ].7) rezultă ε (xk − xk −1 ) . obţinem ε Mk − ε ε ε ≤ Mk ≤ Mk + şi 4(b − a ) 4(b − a ) ε ε ε ≤ mk ≤ mk + 4(b − a ) 4(b − a ) ε mk − Scăzând aceste relaţii membru cu membru şi înmulţindu-le cu x k − x k −1 obţinem (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ (Mkε − mkε ) (xk − xk −1 ) + de unde. pentru x ∈ [x k −1. Trecând în relaţia (9. x k ] .b]).b]. 2 ∑ (M n k =1 ε k ε − mk (xk − xk −1 ) < ) ε .6) Fie Δ ∈ D ([a.b] către funcţia f. din teorema 9. k = 1. Cum fn ε este integrabilă rezultă că fn ε este mărginită şi fie ε Mk = sup fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. (∀) x ∈ [a. Δ = (a = x0 < x1 < K < xn = b) cu Δ < δ ε avem S Δ (fn ) − s Δ (fn ) < ε ε ε . m k = inf {f (x ) : x ∈ [x k −1. b] 4(b − a ) 4(b − a ) ε (9. n . b]) .7) Cum şirul (fn) este uniform convergent pe [a. . x k ] }. Δ = (a = x 0 < x 1 < K < x n = b ) .

(∀) n ∈ N .190 - Cum ∫ f (x ) dx − ∫ f (x ) dx = ∫ (f (x ) − f (x )) dx b b b a n a a n ≤ ≤ ε ε ∫ f (x ) − f (x ) dx ≤ 4(b − a) (b − a) = 4 < ε.K. Observaţii. ■ rezultă că n→∞ lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx .6 funcţia f este integrabilă pe [0. ⎯→ n→∞ 0. Fie {r1. (Transfer de derivabilitate). pentru x ∈ [0. deci fn ⎯ s f pe [0.1] \ Q ⎩0. r2 . b b a a Aplicaţie.1] ∩ Q unde f (x ) = ⎨ . ⎧1. Teorema 9. pentru x ∈ [0. adică lim fn = lim fn . şirul (fn’) converge către f ’ vom spune că şirul (fn) se poate deriva termen cu termen. Dacă există un punct x 0 ∈ I astfel încât şirul (fn(x0)) este convergent şi ′ ⎯→ există o funcţie g : I → R astfel încât fn ⎯ u g pe I . atunci i) ii) există o funcţie f : I → R astfel încât fn ⎯ u f pe I. Atunci conform teoremei 9.1].1. pentru x ∈ [0. pentru x ∈ [0. Să presupunem prin absurd că fn ⎯ u f pe ⎯→ [0.1]. r2 . Fie I ⊂ R un interval mărginit şi fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I .1] \ Q ⎩ ⎧1. rn } şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe [0. contradicţie. rn } .K.Să se arate că ⎩0 .1].1]. 1. convergent pe I către o funcţie f. pentru x ∈{ r1. Dacă pentru un şir de funcţii derivabile fn : I → R .rn . fn (x ) = ⎨ ⎧1. (∀) n ≥ n b a n ε .K.1] şi sirul de funcţii fn : [0.1.r2 . pentru x ∉ { r1.1] ∩ Q Să observăm că lim fn (x ) = ⎨ . n→∞ n→ ∞ ( ) Pentru demonstraţie se poate consulta [10].7. .1] → R.K} mulţimea numerelor raţionale din [0.. ⎯→ ′ ′ f este derivabilă pe I şi f ’ = g.

9. Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este uniform convergent pe A.1] . adică ⎯→ ′ ⎯→ fn ⎯ s f ′ pe [0. pentru x ∈ [0.1]. deci n3 x fn (x ) = . ′ lim fn (x ) = 0 .191 - 2.. Există şiruri de funcţii care pot fi derivate termen cu termen fără ca şirul derivatelor să conveargă uniform. şirul (fn) se poate deriva termen cu termen. Definiţia 9.2. unde Fie S n : E → R. Spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge simplu sau punctual pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este simplu convergent pe A.2.2. Prin urmare. numit şi sirul sumelor parţiale. Se numeşte serie de funcţii o serie fn : E ⊂ R → R.1]. Funcţiile fn sunt derivabile pe [0. (∀) x ∈ [0. S n = ∑ fk .1].2. deci fn ⎯ s 0 pe [0. 1 + n4 x 2 ′ (∀) x ∈ [0. (∀)n ≥ 1. Dacă f = lim S n atunci f se va numi suma seriei de funcţii n→∞ ∑f n =1 s ∞ n în sensul convergenţei punctuale şi scriem ∑ fn = f (punctual pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f . ⎯→ . numită şi mulţimea de convergenţă a seriei de funcţii.Serii de funcţii Definiţia 9.1].3.1] . Să observăm totuşi că şirul (fn’) nu converge uniform la 0. Fie A ⊂ E k =1 n muţimea de convergenţă a şirului de funcţii (Sn).1].2.1.1] şi n→∞ fn ' ⎯ s 0 pe [0. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = n→∞ ln(1 + n 4 x 2 ) . Dacă S n ⎯ u f pe A. 2n ⎯→ Să observăm că lim fn (x ) = 0. ∑f n =1 ∞ n . (∀)x ∈ [0. n =1 ∞ Definiţia 9.

(∀) n ∈ N. (∀) x ∈ A . şi demonstraţia este încheiată. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem Sn + p (x ) − Sn (x ) < ε. ■ Teorema 9. (∀) x ∈ A .2. n =1 ∞ Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9.8) rezultă că pentru (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem . (∀) x ∈ A .2. (Sn) converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. Fie fn : A ⊂ R → R . Fie ε > 0. Demonstraţie..1.2. Dacă există o serie numerică convergentă ∑a n =1 ∞ n . Demonstraţie. cu termeni pozitivi astfel încât (9. sau echivalent fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) < ε. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale ale seriei ∑f n =1 ∞ n .8) fn (x ) ≤ an . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi (∀)p ≥ 1 avem fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn +p (x ) < ε. Cum ∑a n =1 ∞ n este convergentă.2.192 - atunci f se va numi suma seriei de funcţii vom scrie ∑f n =1 u ∞ n în sensul convergenţei uniforme şi ∑ fn = f (uniform pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f. Fie fn : A ⊂ R → R . (Criteriul lui Cauchy).1. din criteriul lui Cauchy de la serii numerice (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem a n +1 + a n + 2 + K + a n +p < ε . Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. şi folosind (9. (Criteriul lui Weierstrass). atunci seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform şi absolut convergentă pe A. (∀) x ∈ A . Conform teoremei 9.

(∀)x ∈ A . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε avem gn (x ) ≤ ε . cos nx n +x 3 2 Fie ≤ 1 n seria de funcţii ∑ n =1 cos nx n3 + x 2 .2. Atunci seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă. (∀ ) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ R iar seria numerică ∑ n =1 ∞ 1 n 3 2 convergentă. Teorema 9. Folosind criteriul lui Weierstrass rezultă că seria dată este uniform convergentă pe R . Demonstraţie. 2M Pentru n ≥ nε .. (9. Observăm că este ≤ 1 n +x 3 2 3 . Cum şirul sumelor parţiale (Sn) asociat seriei ∑f n =1 ∞ n este uniform mărginit (∃) M > 0 astfel încât Sn (x ) ≤ M. p ≥ 1 şi x ∈ A vom avea .3.x ∈R. ∞ ∑f n =1 n este uniform ■ Exemplu. gn : A ⊂ R → R două şiruri de funcţii astfel încât seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n are şirul sumelor parţiale uniform mărginit iar şirul (gn) este monoton descrescător şi uniform convergent la 0. Cum gn ⎯ u 0 pe A. ⎯→ Fie ε > 0 . (∀) x ∈ A.1 rezultă că seria de funcţii convergentă pe A. (Criteriul lui Dirichlet). Fie fn .2.9).193 - fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ ≤ an +1 + an + 2 + K + an + p < ε . Absolut convergenta rezultă din (9. (∀) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ A .9) ∞ Conform teoremei 9.

Fie S n = ∑ fk . Dacă funcţiile fn sunt continue într-un punct x 0 ∈ A (respectiv pe A) atunci f este continuă în x0 (respectiv pe A). 2M ceea ce arată că seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă pe A.194 = gn +1(x )(Sn +1(x ) − Sn (x )) + gn + 2 ( x )(Sn + 2 (x ) − Sn +1(x )) + K + gn + p ( x )(Sn + p (x ) − Sn + p −1(x )) = fn +1(x )gn +1(x ) + fn + 2 (x )gn + 2 (x ) + K + fn + p (x )gn + p (x ) = + Sn + p −1(x ) (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + gn + p (x )Sn + p (x ) ≤ ≤ gn +1(x = − gn +1(x )Sn (x ) + Sn +1(x )(gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + ) Sn (x ) + Sn +1(x ) gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + Sn +p −1(x ) gn +p −1(x ) − gn +p (x ) + + gn + p (x ) Sn + p (x ) ≤ M gn +1(x ) + M gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + M gn + p −1(x ) − gn + p (x ) + + M gn + p (x ) = M gn +1(x ) + M (gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + M (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + M gn + p (x ) = = 2M gn + p (x ) ≤ 2M ⋅ ε = ε.5.4. Cum fn este mărginită rezultă că Sn este k =1 n măginită.1. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii astfel încât seria ∑f n =1 n să fie uniform convergentă la f.2.4 rezultă că f este mărginită ⎯→ pe A. . ∞ ■ Teorema 9. Dacă seria ∑f n =1 n este uniform convergentă pe A către f şi fn sunt funcţii mărginite atunci f este mărginită pe A. Demonstraţie.. ■ Proprietăţi ale seriilor uniform convergente Pornind de la proprietăţile şirurilor uniform convergente se obţin cu uşurinţă următoarele rezultate: ∞ Teorema 9.2. Cum seria ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă rezultă că S n ⎯ u f pe A şi atunci conform teoremei 9. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii. (∀)n ≥ 1.

Atunci seria n =1 ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe I către o funcţie f derivabilă pe I iar f ’ = g.7.2. ■ Teorema 9. rezultă imediat (9. (∀)k ≥ 1 rezultă că Sn este integrabilă pe [a.b] şi n→ ∞ b⎛ n b ⎞ lim ∫ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∫ fdx . (∀) n ∈ N∗ . adică ′ ∞ ⎛ ∞ ⎞ ′ ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn .. Fie Sn = ∑ fk . Teorema 9. Dacă fn : [a.1. ⎟ ⎜ ⎝ n =1 ⎠ n =1 n (9.10). există o funcţie f : I → R astfel încât S n ⎯ u f pe I.2.b] şi ∞ b ⎛ ∞ ⎞ ⎜ ∑ fn ⎟dx = ∑ ∫ fndx ∫ a ⎜ n =1 ⎟ a n =1 ⎝ ⎠ b (9.b].7. Rezultă imediat din teorema 9. Cum şirul de funcţii (Sn) k =1 k =1 n satisface ipotezele teoremei 9.2. adică ⎯→ .195 - Demonstraţie. Fie Sn = ∑ fk .10) ⎯→ Demonstraţie. Cum fk este k =1 n integrabilă pe [a.1. ∫ a ⎜ k =1 ⎟ a k =1 ⎝ ⎠ b ■ Observaţie.b]. ⎜ ⎟ a n→∞ a ⎝ k =1 ⎠ lim ∫ Sndx = ∫ fdx sau a a b b Cum n b ⎛ n ⎞ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∑ ∫ fdx .6.6 funcţia f este integrabilă pe [a. (∀)n ≥ 1 şi conform teoremei 9. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.b] iar seria ∑f n =1 ∞ n converge uniform la f atunci f este integrabilă pe [a. Tn = ∑ fk′. În ipotezele teoremei 9.1.10) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi integrată termen cu termen.6 avem egalitatea (9. fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I încât seria x 0 ∈ I astfel încât seria ∞ ∑ f' n =1 ∞ n este uniform convergentă la g şi există un punct ∑ fn (x 0 ) este convergentă. Fie I ⊂ R un interval mărginit. f este derivabilă pe I şi f ’ = g.11) Demonstraţie. atunci S n ⎯ u f pe A.5.

7 avem egalitatea (9. unde (an) este un şir de numere reale. În ipotezele teoremei 9. Se numeşte serie de puteri o serie de funcţii n ∑f n =1 ∞ n .2. .3.1.11) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi derivată termen cu termen. deci convergentă. unde a ∈ R . Considerăm seria numerică xn xn 0 . unde fn (x ) = an xn . an ∈ R. Serii de puteri Definiţa 9. În continuare considerăm fn (x ) = a n x n şi astfel o serie de puteri va fi de forma n =0 ∑ a nxn = a0 +a1x +…+ anxn +….. x ∈ R. Numerele an se vor numi coeficienţii seriei de puteri. Să observăm că mulţimea de convergenţă A a unei serii de puteri este ∞ nevidă deoarece 0 ∈ A .196 - ′ ∞ ′ ⎛ ∞ ⎞ ∑ fn = f şi ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn n =1 ⎝ n =1 ⎠ n =1 ∞ u ■ Observaţie. n =0 Cum x 0 ∈ R este arbitrar rezultă că mulţimea de convergenţă a seriei este A = R. Exemplu. (∀) n ∈ N sau fn (x ) = a n (x − a ) . arbitrar. 9. cu termenul general xn = 0 ∑ n! n =0 n ! ∞ Cum lim ∞ x n +1 xn n→ ∞ = lim n→∞ (n + 1)! x n +1 0 ⋅ n! x0 n = 0 < 1. Fie seria de puteri n=0 ∑ n ! = 1 + 1! + 2 ! + K + n ! + K ∞ xn x x2 xn Fie x 0 ∈ R .3. din criteriul raportului rezultă că seria xn ∑ n0! este absolut convergentă.

(∀) n ∈ N şi cum x0 n x < 1 rezultă ca seria geometrică x0 x ∑M x n=0 0 ∞ este convergentă. Cum seria n n =0 ∑a ∞ n x n este 0 (∀) x cu x < x 0 rezultă că x este punct de n =0 ∑ an x 0 ∞ n este convergentă rezultă că lim an x 0 = 0 şi atunci şirul (anx0n) este mărginit. dacă x 0 ≠ 0 este un punct de convergenţă al seriei atunci orice punct x ∈ R cu x < x 0 este punct de convergenţă absolută al seriei. ∞ ) astfel încât Seria este absolut convergentă pe (-r. fie x ∈ R cu x < x 0 .1. . Rezultă că mulţimea de convergenţă conţine întreg intervalul (− x 0 . luând r = 0. dacă x1 este un punct de divergenţă al seriei. Într-adevăr. a n ∈ R . adică seria numerică convergentă. deci ∑a x n =0 n ∞ n este absolut convergentă. Pentru (∀) 0 < r0 < r seria este uniform convergentă pe [-r0..197 - Teorema 9. (∀) n ∈ N . Seria este divergentă în (∀) x cu x > r .3. Vom arăta că convergenţă. teorema este demonstrată. Fie seria de puteri i) ii) n=0 ∑a ∞ n x n . deci (∃)M > 0 astfel n→∞ încât a x ≤ M. Vom avea an x n n 0 n = ax n n n 0 x ⋅ x0 n x ≤M . Demonstraţie. atunci orice punct x cu x > x 1 este punct de divergenţă al seriei. Dacă seria de puteri este convergentă numai în punctul x = 0.r). Atunci există r ∈ [ 0. Astfel. Folosind criteriul de comparaţie cu inegalităţi rezultă ca şi seria seria ∑a x n=0 n ∞ n este convergentă. De aici deducem că. (Teorema I a lui Abel). x 0 ). r0]. Pesupunem că există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă pentru seria de puteri.

r0 ] avem x ≤ r0 . Fie r = sup A şi evident r > 0 (deoarece suntem în cazul în care există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă). Atunci r0 este punct de absolut convergenţă al seriei. Evident avem 0 ∈ A . din prima parte a demonstraţiei seria ar fi convergentă şi în x1 (deoarece x 1 < x 0 ). deci A ≠ ∅. ■ . contradicţie. Rămâne să demonstrăm ultima parte a teoremei. Folosind este punct de ∑a r n =0 ∞ n n 0 = ∑ a n r0n n=0 ∞ criteriul lui Weierstrass rezultă că seria [-r0. Cum x0 este punct de convergenţă al seriei. Să presupunem că r < +∞ şi fie x un punct astfel încât x < r . dacă ar exista un punct x0 cu x 0 > x 1 în care seria este convergentă. (∀) n ∈ N .. avem deci x < r . rezultă că seria este absolut convergentă în x. i) Fie x ∈ (− r. Fie A mulţimea de convergenţă a seriei de puteri.198 - Într-adevăr. Dacă x ar fi punct de convergenţă atunci orice punct y cu r < y < x convergenţă. deoarece x < x 0 . Pentru x ∈ [− r0 . care contrazice faptul că r = sup A. ∑a x n =0 n ∞ n este uniform convergentă pe Număr real r se numeşte rază de convergenţă iar I = (− r. atunci. ii) Dacă r = +∞ inegalitatea x > r nu are sens. r0].. Fie 0 < r0 < r . r ) se numeşte interval de convergenţă. r ) . deci în acest caz nu avem ce demonstra. deci n an xn ≤ an r0 . Vom da în continuare o metodă de calcul al razei de convergenţă. Vom arăta că r satisface concluziile teoremei. Fie x 0 ∈ R astfel încât x < x 0 < r . deoarece seria este convergentă.

1 rezultă că seria concluzie r = 1 . deci seria ρ ∑a x n =0 n n o este 1 1 . n → ∞ an + 1 n → ∞ an + 1 ∑a x n=0 n ∞ n . Atunci r = lim n . ρ = lim n an . Dacă ρ = +∞ şi x 0 ≠ 0 .3. Fie seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n şi r raza sa de convergenţă. Atunci r= 1 ρ Presupunem că există ρ = 0 ⇒ r = +∞. cu termenul general 0 xn = lim n n→∞ an ⋅ x 0 = ρ x 0 .2. ρ = +∞ ⇒ r = 0 ). atunci lim n x n = 0 . Dacă x 0 < absolut convergentă.3. (∀)x 0 . ρ ∑a x n =0 n ∞ n 1 este divergentă. luăm un punct x1 astfel ca x 1 > x 0 > .. Fie x 0 ∈ R şi seria numerică x n = an x n . cum lim n x n = ∞ rezultă că seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ ∞ n o este divergentă pentru orice x 0 ≠ 0 . adică r = 0. Evident avem lim 0 n n→∞ n=0 ∑ ∞ an xn . Dacă x 0 > Atunci ρ x 0 > 1 şi deci seria ∞ 1 avem ρ x 0 < 1. deci r = + ∞. Fie seria de puteri lim a an ≥ 0 .3. deci seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ n o este absolut convergentă. Din prima parte a demonstraţiei teoremei 9. ρ ρ an x n o n =0 ∑ este divergentă. Vom folosi criteriul lui Cauchy de la serii de numere reale. n→∞ (cu convenţiile Demonstraţie.199 - Teorema 9. În ■ Corolarul 9. Presupunem că există .1. Fie 0 < ρ < +∞ . Dacă ρ = 0 .

1) . suma seriei de puteri pe mulţimea de Dacă 0 < r0 < r . r raza de convergenţă. În concluzie mulţimea de convergeţă este A = (-1. care conform criteriului lui n Proprietăţi ale seriilor de puteri Fie seria de puteri ∑a x n =0 n ∞ n .2. atunci ∑a x n =0 n ∞ n are raza de convergenţă i) Seria derivatelor ∑ na x n =1 n ∞ n −1 are aceeaşi rază de convergenţă r . r0] şi folosind teorema 9. .5 rezultă că funcţia f. Pentru x = -1 obţinem seria numerică divergentă. A mulţimea de n convergenţă şi f : A → R . Dacă seria de puteri r > 0 .. conform teoremei 9. 1].r). suma f pe (-r.r).3.1 seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n este uniform convergentă pe [-r0. (− 1)n = ∞ 1 . Propoziţia 9. Fie seria de puteri lim n→∞ n x ∑ (− 1) ∞ n=1 n n .200 - Exemplu.r) rezultă că f este continuă pe (-r. este continuă pe [-r0. f(x) = convergenţă. suma seriei. deci raza de convergenţă este r = 1 şi intervalul de n→ ∞ n an + 1 convergenţă I = (− 1. Avem a n = (− 1) n 1 n şi n +1 an = lim = 1. Pentru x = 1 obţinem seria numerică Leibniz este convergentă. Cum r0 este arbitrar în (0. ∑ (− 1) n ∑ n ∞ n n =1 n =1 n care este ∑ (− 1) n =1 ∞ 1 . r0].1.3. ∑a x n=0 n ∞ .

r ) .2. i) ii) Rezultă din faptul că lim n n→∞ an = lim n an . r ) şi din teorema 9. unde x ∈ (− r. Corolarul 9. r0 ] ⊂ (− r.3. (∀)x ∈ (− r. r ) . Demonstraţie. unde g(x) = ∑ na x n =1 n ∞ n −1 .6.r) şi f ’= g. Dacă seria de puteri r > 0 şi suma f pe (-r. Dacă seria de puteri ∑a x n =1 n ∞ n are raza de convergenţă r > 0 . r ) şi teorema 9.201 - ii) Funcţia f este derivabilă pe (-r.x].7. r0 ] ⊂ (− r. n =k ∞ Propoziţia 9.r) atunci n =0 ∑ an x n ∞ are raza de convergenţă i) ii) Seria x n=0 ∑ n + 1x ∞ ∞ an n +1 are aceeaşi rază de convergenţă r .3.r) atunci f este indefinit derivabilă pe (-r. adică f ’(x) = ∑ nan x n−1 (∀)x ∈ (− r.r) şi f (k ) (x ) = ∑ n(n − 1)K (n − k + 1)a n x n −k .2. ∫ 0 f (t )dt = ∑ a n n +1 x (∀) x < r . n=0 n + 1 adică seria de puteri poate fi integrată termen cu termen pe orice interval [0. r ) .2.. suma f pe (-r.1. . Demonstraţie. i) ii) ∞ Rezultă din faptul că lim n n→∞ nan = lim n n→∞ an . n=1 Spunem că seria de puteri poate fi derivată termen cu termen. n→∞ n +1 Rezultă din uniform convergenţa seriei de puteri pe ■ (∀) [− r0 . r ) . (∀)x ∈ (− r. Rezultă din faptul că seriile ∑ an x n şi n =1 ∞ ∑ na x n =1 n ∞ n −1 sunt uniform ■ convergente pe (∀)[− r0 .

. deci r =1 şi →∞ n =1 Exemplu. ..1) funcţia f este derivabilă pe (-1. Dacă seriile de puteri ∑ an x n . 1). unde C ∈ R.1). intervalul de convergenţă. Avem an = n .1) . (∀) x ∈( −1.. deci xn f ( x ) = ∑ . Cum pentru x=1 seria este divergentă iar pentru x=-1 este convergentă rezultă că mulţimea de convergenţă este A=[-1.3. + x + . ∞ ■ xn 1 ∑ n .1) .. . i) Dacă seria de puteri n =0 ∑a x n ∞ n are raza de convergenţă r şi λ ≠ 0 atunci seria de puteri ii) n=0 ∑ (λa ) x n ∞ n =0 ∞ n are aceeaşi rază de convergenţă. Demonstraţie.. 1). (∀) x ∈ [ −1.( α − n + 1) n x+ x + .. Rezultă imediat folosind proprietăţile de la operaţiile cu serii numerice. 1− x Cum f(0) = 0 rezultă C = 0.. (∀) x ∈ ( −1.3. n! 1! 2! (9. nlim n an = 1. (∀) x ∈( −1. de unde 1− x 1 dx = − ln (1 − x ) + C . Vom presupune deci α ∈ R \ N ..12) Să observăm că pentru α ∈N se obţine un polinom de grad α. α α(α − 1) 2 α(α − 1). n =1 n ∞ Conform propoziţiei (9.202 - Propoziţia 9. Seria binomială Fie seria de puteri 1 + unde α ∈ R . Fie f : [ −1. r2 }.1) → R suma seriei pe mulţimea de convergenţă.1) şi f ’(x) = 1+x+x2+…+xn+…= f (x) = ∫ 1 . deci f(x) = -ln (1-x). n =0 ∑b x n ∞ n au razele de convergenţă r1 şi respectiv r2 atunci seria n=0 ∑ (a ∞ n + b n ) x n are raza de convergenţă r ≥ min{ r1. 1) .3. Fie seria I = (− 1.

(∀) x ∈ ( −1..( α − n + 1) n x + .17) de unde 1 = 1 + x + x 2 + ..13) şi (9.. Pentru α = -1 obţinem 1 = 1 − x + x 2 − x 3 + . Conform propoziţiei (9.1) 1! 2! n! (9.... 1) ... 1) şi f ' (x) = α + α(α − 1) α(α − 1).203 - Cum n→∞ lim an α(α − 1). (∀) x ∈ ( −1... (∀)x ∈ ( −1.1) funcţia f este derivabilă pe (-1. (∀) x ∈ ( −1.14) se obţine (1+x) f ’(x) = α f(x). + ( −1)n x n + .. + x + . deoarece dacă ar exista x 0 ∈( −1.( α − n + 1) n x+ x + . 1) .. (∀) x ∈ ( −1.16) se obţin sumele unor serii importante. Cum f(0) =1 rezultă c =1 şi atunci f(x)=(1+x)α... Obţinem deci (1 + x ) α = 1 + α α(α − 1) 2 α(α − 1). 1− x (9.13) cu x obţinem x f ' ( x) = α x + α(α − 1) 2 α(α − 1). Pentru diferite valori particulare pentru α din (9.13) Înmulţind în (9. căci f(0) = 1) Din (9. 1+ x (9... + x n + . 1) 1! (n − 1) ! (9.15) (să observăm că f ( x ) ≠ 0. . (∀) x ∈ ( −1.. + x + .. Fie f : (-1...14) 1! (n − 1 ) ! Din (9.1) .1) cu f(x0) = 0 ar rezulta f(k)(x0) = 0. (∀) x ∈( −1..1) de unde f ' ( x) α = . (∀) x ∈ ( −1. 1) → R suma seriei..18) .. .. (∀) x ∈ ( −1.( α − n + 1) n−1 x + .( α − n + 1) (n + 1) ! n +1 = lim ⋅ = lim =1 an + 1 n! α(α − 1).3... contradicţie. + x + .. adevărată pentru α∈N. (∀) x ∈ ( −1. 1) f(x) 1 + x (9.. 1) (9..16) care generalizează formula binomului lui Newton. (∀) k ∈ N şi atunci f = 0....1) unde c > 0.. 1) .( α − n) n→∞ n→∞ α − n rezultă că raza de convergenţă a seriei este r = 1..15) obţinem ln f(x) = αln (1+x)+lnc deci f(x) = c (1+x)α.

.( 2n − 1) n = 1− x+ 2 x + . 1)... r) şi f(n)(0) = n!an. deci f (x) = ∑ a n x n . .204 - Pentru α = 1+ x = 1+ 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 ⋅ 5.. + ( −1)n + ... . ..17). 1). + ( −1)n x 2n + .... (∀) x ∈ ( −1.. 1) şi prin integrare termen 2 1+ x cu termen găsim că arctg x = x − x3 x5 x7 x 2n +1 + − + . 1) .22) De asemenea din (9. (9.. 1) (9. .. (∀) n ∈ N . + ( −1)n −1 x + .3.. r ) .. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! 1+ x (∀) x ∈ ( −1.. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 4 (2n )! ! (∀) x ∈ ( −1. + x + .23) Serii Taylor Fie seria de puteri ∑a n =0 ∞ n x n . (9..21) Prin integrare termen cu termen obţinem arcsin x = x + (2n − 1) ! ! x3 1⋅ 3 5 + x + . (9. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! (∀) x ∈ ( −1. deci a n = f ( n ) (0 ) şi atunci n! ....20) de unde 1 1− x2 = 1+ x2 1⋅ 3 4 (2n − 1) ! ! 2n + x + . 1).. + x 2n +1 + .. 3⋅2 5⋅2⋅4 (2n + 1) (2n)! ! (∀) x ∈ ( −1. 3 5 7 2n + 1 (9. n =0 Din propoziţia (9.. (∀) x ∈ (− 1... (∀) x ∈ ( −r.1) rezultă că f este indefinit derivabilă pe (-r.r > 0 raza sa de convergenţă şi f suma sa pe ∞ intervalul de convergenţă.19) Pentru α = − 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 2 1 ⋅ 3 ⋅ 5...( 2n − 3) n x− 2 x 2 + ... + ( −1)n x + . înlocuind pe x cu x2 obţinem: 1 = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + ...

27) . r).24) poate fi asociată oricărei funcţii indefinit derivabile în origine. unde ξ este între 0 şi x (forma (n + 1)! Lagrange a restului). r ) . x ∈ I n =0 ∞ (9. Demonstraţie. indefinit derivabilă în x = 0.24) Să observăm că seria de puteri din (9. f :I → R. (∀) x ∈ I . Să reamintim formula lui Mac – Laurin de la funcţii reale de variabilă reală. (∀) x ∈ I . unde Rn este restul de ordin n n→∞ din formula lui Mac-Laurin. pentru x ∈ I şi atunci.2. Teorema 9.. se x n+1 ( n+1) poate scrie sub forma R n ( x ) = f (ξ) ..25).205 - f (x) = ∑ f ( n ) (0 ) n x .25) Fie r ≥ 0 raza de convergenţă a seriei (9. 1! n! din formula Mac-Laurin avem f ( x ) = S n ( x ) + R n ( x ). Fie I ⊂ R un interval astfel încât 0∈ Int I. Se pune problema în ce condiţii suma seriei (9. Definiţia 9. + x . Fie S n ( x ) = f (0) + f ' (0 ) f ( n ) (0 ) n x + .25). (∀) x ∈ A ∩ I. (9. Dacă I ⊂ R este un inteval deschis astfel încât 0 ∈ I şi f :I → R este o funcţie de n ori derivabilă pe I..3. f ( x ) = f (0) + f ' (0) + .26) Dacă f este de (n+1) ori derivabilă pe I atunci restul de ordin n. n! n=0 ∞ (9. + n! 1! (9. indefinit derivabilă pe I şi A mulţimea de convergenţă a seriei (9.25) coincide cu funcţia iniţială f pe intervalul de convergenţă (-r.. Se numeşte serie Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 seria de puteri f ( n ) (0 ) n ∑ n! x . Atunci suma seriei Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 coincide cu funcţia f pe A ∩ I dacă şi numai dacă lim Rn ( x ) = 0. unde n∈ N* atunci x n (n) x f (0) + R n ( x ). Fie I ⊂ R un interval astfel încât o∈Int I şi f:I → R. Rn..3.3. (∀) x ∈ ( −r.

1! n! Din (9. (∀) x ∈ A ∩ I. se numeşte dezvoltarea în 1! 2! n! serie de puteri a funcţiei f pe A ∩ I. Exemple. Atunci (∀)n ∈ Ν * . + x + .. Corolarul 9.. n→ ∞ n→∞ ■ În acest caz spunem că f este dezvoltabilă în serie de puteri pe A ∩ I şi f (x ) = f (0 ) + f ′(0 ) f ′′(0 ) 2 f (n ) (0 ) n x+ x + ..27) rezultă imediat că lim Sn (x ) = f (x ) ⇔ lim Rn (x ) = 0.. Dacă f∈ C ∞ (I). (∀)n ∈ Ν.3.. (∀) x ∈ I. .. f(n)(0) = 1. + x . + ∞ ) = R şi coincide cu mulţimea de convergenţă.206 - Să observăm că Sn(x) coincide cu polinomul Taylor f ′(0 ) f n (0 ) n Tn (x ) = f (0 ) + x + . n→ ∞ (n + 1) ! = 0. . f(x) = ex. Fie funcţia f:R → R. 0 ∈ Int I şi există M>0 astfel încât f (n ) (x ) ≤ M. (∀) x∈R. 1. Fie x ∈ I . (∀) x ∈ I rezultă că n→ ∞ lim R n ( x ) = 0.3. (∀) x ∈ I.3.2. există ξ n între 0 şi x astfel încât R n (x ) = x n+1 (n+1) (ξ n ) . (∀) n ∈ Ν atunci f este dezvoltabilă în serie de puteri pe I şi f (x ) = ∑ f (n ) (0 ) n x .. Avem f(n)(x) = ex. (∀) x ∈ I şi aplicăm ■ teorema 9.. (∀) x ∈ A ∩ I . n =0 ∞ Raza de convergenţă a acestei serii de puteri este r =+ ∞ deci intervalul de convergenţă este I = ( −∞. (∀) n∈N.(∀) n∈N iar seria Taylor asociată funcţiei f în x = 0 este xn ∑ n! . f (n + 1)! Conform ipotezei R n (x ) ≤ Cum lim x n +1 (n + 1)! x n +1 M. n! n =0 ∞ Demonstraţie. (∀) x ∈ I.

(∀) n∈N.29) şi (9..207 - Pentru (∀) M>0 avem f (n ) ( x ) = e x ≤ e M .30) obţinem: eix = 1 + x x2 2 xn i+ i + . 2 2! 4 ! 6 ! (2n)! n =0 n! ∞ (9. = 1! 2 ! n! ⎞ ⎞ ⎛ ⎛ x2 x4 x6 x3 x5 x7 + − + . sin x = x − (2n + 1)! 3! 5! 7! (9. = ⎜1 − + − + .31) şi (9. M). ⎟ = cos x+i sin x..28) nπ ). (∀) n∈N. (∀) x∈R. unde i∈C. . deci pe R şi xn x x2 xn e =∑ = 1+ + + .. Fie funcţia f:R→R.. (∀) x∈R .31) Analog obţinem e-ix = cos x – i sin x Din (9. ⎟ + i ⎜ x − ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 1! 4 ! 6 ! 3! 5! 7! ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ (9... i2=-1 şi apoi cu –ix şi folosind (9. M).2 funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe(-M.29) Analog obţinem: x 2n+1 x3 x5 x7 n + − + .2.3. + ( −1)n + ... 2 2. (∀) x ∈ R . Avem f(n)(x) = cos (x+ (∀) n∈N... (∀) n∈N şi f (n ) ( x ) ≤ 1 .. f(n)(0) = cos nπ ..28) pe x cu ix.30) Observaţie.. funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe R şi cos x = ∑ xn nπ x2 x4 x6 x 2n cos = 1− + − + ... Înlocuind în (9.32) ... (∀) x∈R. 2 Conform corolarului 9. şi atunci conform corolarului 9.. (∀) x∈(-M.. (∀) x∈R.3. (∀) x∈R ..32) obţinem formulele lui Euler: (9. + in + ... f(x)=cos x.. + + . 1! 2! n! n =0 n! x ∞ (9. + ( −1) + .

- 208 -

cos x =

e ix + e −ix e ix − e −ix , sin x = , (∀) x∈R. 2 2i

Definiţia 9.3.3. Fie I ⊂ R un interval, x0∈Int I, f :I → R, indefinit derivabilă

în x0. Seria de puteri f în x0.

f (n) ( x 0 ) n ∑ n ! (x − x 0 ) se numeşte seria Taylor ataşată funcţiei n =0

Rezultatele stabilite pentru serii Taylor ataşate unei funcţii f în punctul x=0 se transferă la seriile Taylor definite mai sus.

Probleme propuse
1. Să se studieze convergenţa simplă şi uniformă a următoarelor şiruri de

funcţii pe intervalele indicate:
a) fn(x)=
1 , x ∈ [0, ∞ ) ; 1 + xn x , x ∈ (0, ∞ ) ; x+n

b) fn(x)=

cos nx , x ∈R ; n2 + 1

c) fn(x)=

n 1 d) fn(x)= ∑ e kx , x ∈ [0, ∞ ) ; k =1 k

e) fn(x)=

x2 , x ∈ [1, ∞ ) ; n2 + x 4

f) fn(x)=

∑k x
k =1

n

2 k

, x∈[-1,1].

2. Fie fn : R + → R, fn (x ) =

1 arctg x n . Să se arate că (fn) converge uniform iar n

⎛ f ′ ⎞ converge neuniform. ⎜ n ⎟ ⎝ ⎠

3. Fie fn : R → R, fn (x ) = ∑

sin kx , unde α >2. kα k =1
n

Să se arate că (fn ) este uniform convergent pe R, iar limita sa este o funcţie derivabilă cu derivata continuă pe R.

- 209 -

4. Fie fn : [0,1] → R , fn (x ) =

nx . 1 + n2 x 2

Să se arate că (fn ) converge neuniform pe [0,1], dar
lim ∫
1 0

n→ ∞

fn (x ) dx = ∫

1

0 n→ ∞

lim fn (x ) dx .

5. Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de

funcţii:
a)


n =1

(n + 1)n
nn+ x

;
1 ; n2

b)


n =1

2n sinn x ; n +1 2n x . 3n

c)


n =1

x(x − 1)... (x − n + 1) n!

d)


n =0

6. Să se arate că următoarele serii sunt uniform convergente pe intervalele

indicate:
a)


n =1

1 , x ∈ (0, ∞ ) ; 2 n + x2

b)


n =1 ∞

xn , x ∈ [0, a] , unde a > 0 ; enx

c)

∑ (x
∞ n =1

n

− xn −1 , x ∈ [0 , a] , a ∈ (0 , 1) ; d)

)

n ∑ (− 1) n =1

x2 , x ∈R. 1 + n3 x 4

7. Să se arate că seria


n =1 ∞

nx 2 este uniform convergentă pe [0 , a] , unde n3 + x 3

a > 0 şi lim
x →1


n =1

n x2 = n3 + x 3


n =1

n . n +1
3

8. Să se arate că seria de funcţii


n =1

sin n x n4 + x 2

este uniform convergentă pe

R iar suma sa este continuă pe R.
9. Să se determine raza de convergenţă, intervalul de convergenţă şi

mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de puteri:

- 210 -

a)


n =1

⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ nn

n2 + n

xn ;

b)

n =0

∑ ∑
n =1

xn ; 2n + 3n

c)

∑ (n !)
n =1

2

x

n

;

d)

(− 1)n
n2

2n +1

xn ;

e)

(n !)2 (x − 1)n ; ∑ (2n)! n =1
∞ ∞

f)


n =1

( −2)n n ! ( x + 1)n . n n

10. Să se arate că seria 1 +

(− 1)n x 3n ∑ (2 ⋅ 3)(5 ⋅ 6) ...[(3n − 1) ⋅ 3n] n =1

este

convergentă pe R iar suma sa f verifică ecuaţia
f ' ' (x ) + x f (x ) = 0 , ∀ x ∈ R .

11. Să se determine intervalele de convergenţă şi sumele corespunzătoare

pentru următoarele serii de puteri:
x 3n+1 a) ∑ (− 1) ; 3n + 1 n =1

n

b)

n =0

∑ (n + 1) x

n

;

(− 1)n x 2n ; c) ∑ n = 0 (n + 1)(n + 3 )

d)

∑ n(n + 1) x
n =1

n

.

12. Să se arate că următoarele funcţii sunt dezvoltabile în serii de puteri şi

să se valabile

găsească aceste dezvoltări, specificându-se intervalul pe care sunt

a) f : R → R,

f (x ) = sin3 x ;
f (x ) = ln (1 + x ) ; f (x ) = 3x ; x + 5x + 6
2

b) f : ( − 1, ∞ ) → R,

c) f : R \ { − 2,−3 } → R, d) f : (− a, ∞ ) → R,

f (x ) = x + a .

- 211 -

CAPITOLUL 10
INTEGRALE CU PARAMETRU

Fie Ι ⊂ R un interval, J ⊂ R o mulţime arbitrară de numere reale,
f : Ι × J → R o funcţie integrabilă în raport cu x pe orice compact din Ι, (∀) t ∈ J.

Fie α, β : J → Ι. O integrală de forma
F(t ) = ∫
β(t ) α (t )

f (x, t ) dx ,

(10.1)

se numeşte integrală cu parametru. Ne interesează să stabilim condiţiile în care proprietăţile funcţiei f ( de continuitate, derivabilitate, etc.) se transmit funcţiei F. Fie t0∈J’ (deci punct de acumulare pentru J). Presupunem că următoarea limită există şi este finită :
t→t0

lim f (x, t ) = ϕ(x ) , (∀)x ∈I .

(10.2)

Aceasta înseamnă că (∀ )x ∈ I şi (∀) ε>0 există o vecinătate Vε, x ∈ ϑ( t 0 ) astfel încât (∀) t∈V ε,x ∩ J, t ≠ t 0 avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε .

Dacă această vecinătate este independentă de x, adică (∀) ε > 0, (∃) Vε ∈ ϑ(t 0 ) astfel încât (∀) t ∈ Vε ∩ J, t ≠ t 0 şi (∀ ) x ∈ I avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε , spunem că

funcţia f tinde uniform în t0 către funcţia ϕ sau limita (10.2) este uniformă.

- 212 -

Să observăm că, dacă limita (10.2) este uniformă şi tn∈J, tn→t0 atunci şirul de funcţii (fn), unde fn(x) = f(x, tn), (∀) n ≥ 1, converge uniform pe I către φ. Teorema 10.1. Fie f:I × J →R, continuă în raport cu x pe I, (∀) t∈J şi fie I= [α, β] , F(t)= ∫ f ( x, t ) dx şi t0∈J’. Presupunem că limita (10.2) există şi este α
β

uniformă. Atunci φ este continuă pe [α, β] şi
t→t0

lim ∫ f ( x, t ) dx =
α

β

β

α t→t0

lim f ( x, t ) dx = ∫ ϕ( x ) dx .
α

β

Demonstraţie. Fie (tn) ⊂ J, tn → t 0 . Din observaţia de mai sus şirul de

funcţii (fn), unde fn(x) = f(x,tn), converge uniform pe [α, β] către φ. Cum funcţiile fn, n ≥ 1, sunt continue şi fn ⎯ u ϕ , din proprietatea de ⎯→ transfer de continuitate rezultă că ϕ este continuă. Fie ε > 0; cum limita (10.2) este uniformă, există δ ε > 0 astfel încât (∀) t∈J,
t ≠ t 0 , t − t 0 < δε şi (∀) x∈I avem

f (x, t ) − ϕ( x ) <

ε . β−α

Vom avea

β α

f ( x, t ) dx − ∫ ϕ(x )dx ≤ ∫ f (x, t ) − ϕ(x ) dx ≤
β β α α

ε dx = ε , α β−α
β

(∀) t ∈ J,

t ≠ t 0 , cu t − t 0

< δε , şi demonstraţia este încheiata.

În continuare presupunem că I = [a, b], J = [c, d].
Teorema 10.2. Fie f:[a, b] x [c, d] →R, continuă, α, β : [c, d] → [a, b] , continue.

Atunci funcţia F definită de (4.1) este continuă pe [c, d].
Demonstraţie. Fie t0∈[c, d], fixat şi t∈[c, d] arbitrar.

Evident avem
F( t ) = ∫α ( t ) f ( x, t )dx = ∫α ( t ) f ( x, t )dx + ∫ α ( t ) f ( x, t )dx + ∫β( t ) f ( x, t )dx ,de unde
0 0

β( t )

α( t 0 )

β( t 0 )

β( t )

(10.3)

F( t ) − F( t 0 ) = ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx + ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx + ∫

β( t ) β( t 0 ) β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx − ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t 0 )dx ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx +

β( t ) β( t 0 )

f ( x, t )dx +

( f ( x, t ) − f ( x, t 0 ))dx .

(10.4)

continuă pe [a. Folosind descompunerea din (10. d] cu t − t 0 < δ'ε' avem f ( x. 3 Din (10. 3M β( t ) − β( t 0 ) < ε . t 0 ) ⋅ α( t 0 ) − β( t 0 ) < ε . derivabile. d] → R . d] . b] x [c. t )dx (10. b] × [c. 3M Cum f este continuă pe [a. t ) ≤ M.213 - Cum f este continuă pe [a.d]. Fie f : [a. d] din teorema lui Cantor rezultă că f este uniform continuă pe [a. (∀)( x.d]. (∀) t ∈ [c. cu t − t 0 < δ ε . b] × [c. β : [c. b] × [c. d] . Atunci F este derivabilă pe [c. deci (∃)M > 0 astfel încât f ( x. t ) − f ( x.d] există δ 'ε > 0 astfel încât (∀) t ∈ [c. Fie t0∈[c. t )dx − ) 1 t − t0 ∫ α( t ) α( t 0 ) f ( x. t ) ∈ [a. b] . d] . t ) F( t ) − F( t 0 ) 1 0 dx + = ∫α( t ) t − t0 t − t0 t − t0 0 0 ∫ β( t ) β( t 0 f ( x. d] avem F' ( t ) = ∫ α( t ) β( t ) ∂f ( x.3) vom avea β ( t ) f ( x. α. continuă. t )dx + f (β( t ). b] × [c.5) . b] × [c. d] cu t − t 0 < δ 'ε avem α( t ) − α( t 0 ) < ε . d] ( =compactă ) rezultă că f este mărginită pe [a. Fie ε > 0 . d] → [a. δ'ε' ) . b] şi (∀) t ∈ [c. d] şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) x ∈ [a. Cum α şi β sunt continue pe [c. d] . 3M 3M 3 Rezultă că F este continuă în t0 şi cum t0 este fixat dar arbitrar luat rezultă că F este continuă pe [c. ■ Teorema 10. t ≠ t0. d] derivată parţială în raport cu t.d].4) vom avea F( t ) − F( t 0 ) ≤ M α( t ) − α( t 0 ) + M β( t ) − β( t 0 ) + < M⋅ ∫ ε dx < α ( t 0 ) 3 α( t ) − β( t ) 0 0 β( t 0 ) ε ε ε + M⋅ + = ε. Presupunem că f admite pe [a. t ) − f ( x. t )α' ( t ) . b] x [c. b] x [c.d] şi pentru (∀ ) t ∈ [c.. unde δε = min ( δ'ε . t )β' ( t ) − f (α( t ). ∂t Demonstraţie. fixat şi t∈[c.3.

t ≠ t0 ⎪ ⎪ t − t0 ϕ( x.1] → R.6) Ne ocupăm în continuare de următoarele două integrale din (10.5).7). t )dx = lim G( t ) = G( t 0 ) = ∫α ( t ) ϕ( x. Exemplu. (10. t )dx = α' ( t 0 )f (α( t 0 ). t 0 )dx = ∫α( t t →t 0 0 β( t 0 ) β( t 0 ) 0 β( t 0 ) 0) t →t 0 ∂f ( x. b] × [c..6). deci lim ∫α ( t ) ϕ( x.2 rezultă că funcţia G : [c. t ) şi folosind derivabilitatea funcţiei β în t0 şi t − t0 ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x.7) Raţionând analog găsim că lim t→t0 α( t ) α( t 0 ) f ( x. t ) − f ( x. t 0 )dx α ( t 0 ) ∂t β( t 0 ) (10. t 0 ) (10. Folosind teorema 10. f ( x. t 0 ) . 1+ x2 Evident avem I = I(1). d]. Fie f : [0. t 0 ) dx = α( t 0 ) t − t0 ∫ ∂f ( x. t 0 ) (10. G( t ) = ∫α ( t ) ϕ( x.d]. t 0 ).8) Din (10. rezultă că există t − t0 t→t0 f ( x. t ) − f ( x. ϕ( x. (10. t )dx este 0 β( t 0 ) continuă pe [c. t 0 )dx . t ) − f ( x. ∂t Cum pentru t ≠ t0. b] x [c. t )dx = continuitatea lui f rezultă că există lim t→t0 1 t − t0 1 t − t0 ∫ ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x. t )dx = β' ( t 0 )f (β( t 0 ). α )dx . . t ) = ⎨ ⎪ ∂f ( x. t ) = lim ∫ β( t 0 ) f ( x. folosind integrala cu 1+ x2 parametru I (α ) = ∫ α 0 ln(1 + αx ) dx . Din teorema de medie există un punct ct între β(t0) şi β(t) astfel încât 1 t − t0 β( t ) − β( t 0 ) f (c t . t 0 ) .214 - Fie funcţia ϕ : [a.8) rezultă derivabilitatea funcţiei F şi egalitatea din enunţ. Să se calculeze integrala I = ∫ 1 0 ■ ln(1 + x ) dx . α ) = ln(1 + αx ) şi atunci I(α ) = 1+ x2 ∫ α 0 f ( x. t = t 0 ⎪ ∂t ⎩ Din ipotezele teoremei rezultă că funcţia ϕ este continuă pe [a. d ] → R .1] × [0. d] → R ⎧ f ( x.

deci I (α ) = 1 π 1 arctgα ln(1 + α 2 ) şi atunci I = I(1) = arctg1 ⋅ ln 2 = ln 2 . d] →R. 2 2 8 În continuare considerăm integrale cu parametru pe intervale necompacte. Fie integrala F( t ) = ∫a f ( x.4. unde f : [a. spunem că integrala (10. adică (∀) ε > 0. d ] revine la următoarea condiţie: pentru (∀) t ∈ [c.11) lim bn = b .10) Dacă în formularea de mai sus cε.215 - Evident f satisface ipotezele teoremei 10.9) converge uniform pentru t∈[c.9) este convergentă. . (∀) t ∈ [c. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε . t )dx . d ] şi (∀) ε > 0.d]. Convergenţa integralei (10.3. n→∞ bn (10. Un rol important în formularea acestor condiţii îl are noţiunea de convergenţă uniformă a unei integrale cu parametru pe un interval necompact.9). (∃) c ε ∈ (a .10). pentru (∀) t ∈ [c. α ) = [0.9) converge pe [a. (∃) c ε..b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε. α )dx + f (α. obţinem 1 ln(1 + α 2 ) α I ' (α ) = + arctgα . α Calculând prima integrală. de unde. a u (10.t .d] atunci şirul de funcţii Fn ( t ) = ∫a f ( x. 2 Cum I(0) = 0 rezultă c = 0.d].1] şi I' (α ) = ∫ 0 ∂α α x ln(1 + α 2 ) ∫ 0 (1 + αx )(1 + x 2 ) dx + 1 + α 2 . b) şi (∀) t ∈ [c. deci funcţia I este derivabilă pe ∂f ( x. t )dx < ε . t )dx . prin integrare obţinem 2 2 1+ α 1+ α2 I (α ) = ∫ I ' (α )dα = 1 arctgα ln(1 + α 2 ) + c . Teorema 10. d ] avem (10. Ne propunem să dăm condiţii de continuitate şi derivabilitate pentru funcţia F.t este independent de t. b (10.b) uniform în raport cu t∈[c. converge uniform pe [c. b) x [c.t ∈ (a.9) Presupunem că integrala (10. d] . b) avem F( t ) − ∫ f ( x. Dacă integrala (10. unde a < bn < b.

d ]. Cum Fn ⎯ u F pe [c. d] şi folosind faptul că f este continuă rezultă că Fn este continuă pe [c. ∂t Atunci F definită de (10. (∀) t ∈ [c. d] . d] .d] atunci funcţia F definită de (10. d ] avem (4. Fie ε > 0. Demonstraţie.10). b n → b . t )dx este uniform convergentă pentru t∈[c.9) converge uniform pentru t∈[c.. Din teorema 10. adică Fn ( t ) − F( t ) < ε .9) este continuă pe [c. d] cu ∂f continuă pe ∂t [a. b) × [c. d] → R . n→∞ lim bn = b . d] .9) este derivabilă pe [c. t )dx < ε.d]. t )dx este convergentă pentru (∀) t ∈ [c.5. Fie b n < b.d]. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem c ε < b n < b şi atunci F( t ) − ∫ bn a f ( x. Presupunem că f este continuă pe [a. b) × [c. b) × [c. (∀) t ∈ [c.1. (∀) n ≥ nε . Presupunem că integrala iar integrala ∫ b a f ( x.d].6.5 rezultă că funcţia F este ⎯→ continuă pe [c.4 şirul (Fn) definit de (4. d] → R este continuă şi integrala (10. d ] . t )dx. (∀) n ≥ nε . Dacă f : [a. deci Fn ⎯ u F pe [c. ∂t În plus F’ este continuă pe [c.11) este uniform convergent pe [c. d] . b) × [c.d].2 aplicată funcţiei f pe [a.d] către F. b n ] × [c. ∫ b a ∂f ( x. ■ Teorema 10. . b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε . b) x [c.216 - Demonstraţie. Fie f : [a.d].d]. Conform ipotezei (∃) c ε ∈ (a. ⎯→ ■ Teorema 10.d] şi F' ( t ) = ∫ b a ∂f ( x. b) Cum vom avea şi (∀) t ∈ [c. din teorema 10.d]. Din teorema 10. (∀) t ∈ [c. derivabilă parţial în raport cu t pe [a.

2 rezultă că F’n este ∂t b a Cum continuă pe [c.b) × [c. (∀) t ∈ [c.u < v să avem ∫ v u f ( x. ∫ ∂f ( x. Se foloseşte un raţionament asemănător cu cel din demonstraţia criteriului lui Cauchy (vezi teorema 8.1. d] .1) ■ ..217 - Demonstraţie. (∀) t ∈ [c. t )dx este convergentă. t )dx să conveargă uniform în raport cu t ∈ [c. t )dx . bn Folosind teorema 10. d] este ca (∀) ε > 0 să existe c ε ∈ (a. d ] . Teorema 10.7. t ) dx. b n ] × [c. Demonstraţie. d] . t )dt rezultă convergenţa uniformă a ∂t b Conform teoremei 9.7 funcţia F este derivabilă pe [c. b n ] × [c.d]. b) astfel încât (∀)u. t )dx . b O condiţie necesară şi suficientă pentru ca integrala ∫ b a f ( x. b). (∀)t ∈ [c. din teorema 10. Avem [a. b n → b . Din convergenţa integralei ∫ f ( x.3 rezultă că Fn este derivabilă pe [c. d] .1. ∂t ∂f este continuă pe [a. d] . ∂t ∂t Continuitatea funcţiei F’ rezultă din teorema de transfer de continuitate de la şiruri de funcţii. Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x.d] şi F' ( t ) = lim F' n ( t ) = lim ∫a n→∞ n→∞ bn b ∂f ∂f ( x.d] şi F' n ( t ) = ∫a bn ∂f ( x. b) × [c. Din uniform convergenţa integralei a şirului (F’n) pe [c. ■ Vom da în continuare două criterii de convergenţă uniformă pentru integrale cu parametru pe un interval necompact. Fie b n < b. t )dx < ε. t )dx = ∫a ( x.d]. v ∈ (c ε . d] ⊂ [a. t )dx rezultă Fn → F pe [c. Fie f : [a.d]. Fie Fn ( t ) = ∫a f ( x. d ] → R .

(∀) x ∈ [a. folosind criteriul lui Cauchy. d] . d] şi există o funcţie ϕ : [a. t ) ≤ M . Atunci integrala t ∈ [c. monoton descrescătoare în raport cu x pe [a. pentru (∀) t ∈ [c. t )dx este uniform convergentă în raport cu Demonstraţie.b) în raport cu t∈[c. g monotonă în raport cu x pe [a. d] → R . şi demonstraţia este încheiată folosind u u v v teorema 10. t ) = 0 . b) → R b astfel încât i) ii) f ( x. uniform în raport cu x →b x <b t ∈ [c. Fie f. ∫ b a f ( x.b) astfel încât (∀)u.b).9. integrala ∫ b a ϕ( x )dx este convergentă. g : [a. d ] . b). d] → R continuă. (∀) t ∈ [c.. t )dx ≤ ∫ f ( x. b) şi lim g( x. d ] . Fie ε > 0 .218 - Teorema 10. Presupunem că integrala t ∈ [c. (∀) t ∈ [c. v ∈ (c ε . (∀)u ∈ [a. Pe de altă parte. d] vom avea ∫ v u f ( x. t )dx converge uniform pe [a. Analog cu demonstraţia teoremei 10. (∀) t ∈ [c. din i). b) . b) × [c. (∀) t ∈ [c. ∫ b a f ( x. (∃)c ε ∈ (a. d ] şi există M > 0 astfel încât g( x. d] . d] → R . a Demonstraţie.b). Fie ■ f : [a.2. t ) ≤ ϕ( x ) . Teorema 10. t )dx este convergentă.u < v avem ∫ v u ϕ( x )dx < ε . d] . (∀) x ∈ [a. Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x.d]. Presupunem că există M > 0 astfel încât ∫ u a f ( x. d] → R . t )g( x. Fie f : [a. d] . g : [a. b) × [c.7. t )dx ≤ M. b) × [c. ■ Teorema 10. d] . (∀)t ∈ [c. (Criteriul lui Dirichlet). Atunci integrala ∫ bf ( x.8. Din convergenţa integralei ∫ b a ϕ( x )dx .1. f continuă. t ) dx ≤ ∫ ϕ( x )dx < ε .10.b). (Criteriul lui Abel). (∀) t ∈ [c. b) × [c. t )dx este uniform convergentă în raport cu .

conform propoziţiei 10. Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 arctg αx dx. ∂α 1+ x2 ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă rezultă că 1+ x2 ∫ ∞ 0 ∂f ( x. deci c = 0 şi atunci F(α ) = 2. 1. α ) = Cum f ( x. α )dx converge ∂α uniform pe [0. ∫ b a f ( x. ∞) în raport cu α > 0.6 funcţia F este derivabilă şi F' (α ) = ∫0 ∞ ∞ ∂f dx ( x. α ) ≤ arctg αx . (∀) x > 0 . d] . α ) ≤ . unde f ( x. α ) dx . t )g( x. α ) dx ∞ 0 ∂f 1 ( x. (∀) x > 0. α > 0 este convergentă x(1 + x 2 ) şi să se calculeze.1. α > 0 . α > 0 . Să se calculeze integrala F( t ) = ∫0 e − tx ∞ sin3 x dx şi să se deducă apoi x valoarea integralei ∫ ∞ 0 sin 3 x dx . (∀) α > 0 . α )dx = ∫0 = 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) α 2 ⎛ ∞ dx 1 = 2 − 2 ⎜ ∫0 2 2 α − 1⎝ 1 + α x α ∫ ∞ 0 dx ⎞ π = 2 ⎟ 1 + x ⎠ 2(α + 1) de unde F(α ) = π ln(α + 1) + c . că integrala convergentă. t )dx este uniform convergentă în raport cu Exemple. x(1 + x 2 ) ∞ Avem F(α ) = ∫0 f (x.. Evident avem Cum ∂f 1 = şi 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) ∫ f (x. 2 Pentru α → 0 avem F(α) → 0 . Folosind teorema 10. x . 2 π ln( α + 1) .2. Fie F(α ) = ∫ ∞ 0 arctg αx dx . α > 0 2 x (1 + x ) 1 + x 2 şi ∫ ∞ 0 α dx 1+ x2 este este convergentă rezultă.219 - Atunci integrala t ∈ [c. x (1 + x 2 ) αx α = .

deci F( t ) = şi arctg − arctgt + 3 3 4 3 12 ∞ Cum lim F( t ) = 0 deducem c = t →∞ atunci ∫ ∞ 0 π sin 3 x dx = . Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) ∫ π 2 0 1 1 + y cos x ln dx .1) .220 - Avem F( t ) = ∫ f ( x. b] → R . b] → R . F( x. Să se calculeze F’(t).∞) şi F' ( t ) = − ∫0 e− tx sin3 xdx . k Să se arate că ϕ' ' ( t ) + k 2 ϕ( t ) = Φ( t ). y ∈ ( −1.. x ∫ ∞ 0 e − tx sin 3 x dx . ϕ( t ) = 1 t ∗ ∫a Φ( x ) sin k(t − x )dx . cos x a − y cos x b) ∫ 1 0 ln(1 − y 2 x 2 ) x2 1− x2 dx . 3. (∀)t ∈ [a. a ≠ 0 . y ) = 2 2a ∂y 2 ∂x 2 . t ) = e − tx 0 Se arată imediat că integralele ∞ sin 3 x . x + t ) dx . t )dx = − ∫0 e − tx sin3 xdx ∂t sunt uniform convergente pe (0. Atunci ∂ F − a 2 ∂ F = 0 . 4. f : R → R de două ori derivabilă şi 2 2 x + ay 1 [f ( x − ay ) + f ( x + ay )] + 1 ∫ x −ay g( t )dt . x ∫ ∞ 0 ∞ ∂f ( x. t )dx . de unde F( t ) = arctg − arctgt + c . pentru x > 0 şi t ≥ 0. Fie funcţia Φ : [a.∞) şi atunci F este derivabilă pe [0. ⋅ 2 − ⋅ 2 12 3 4 4 t + 9 4 t +1 π π t 3 1 . continuă şi ϕ : [a. y < 1. Calculând ultima integrală obţinem F' ( t ) = 1 t 3 1 1 3 1 . unde F( t ) = ∫ f ( x − t. iar f : R 2 → R este de at bt clasă C1 pe R2. derivabilă. 2. unde f ( x. Fie g: R → R. unde k ∈ R . x 3 Probleme propuse 1.∞) în raport cu t∈[0. b] .

sin x cos ax − cos bx dx. x ∫ ∞ 0 ∫ ∞ 0 . y > 0 . arctg( y sin x ) dx .221 - 5.. cos x sin tx dx . x b) d) ∫ π 2 0 1 ln(1 + y cos x )dx. y < 1 . Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) c) e) ∫ ∫ π 2 0 π 2 0 ln(cos 2 x + y 2 sin 2 x )dx. a > 0. b > 0 .

Pentru curba γ vom mai folosi notaţia AB . arc de curbă parametrizat) în spaţiul R3 orice funcţie continuă γ : [a. Integrale curbilinii de speţa întâi Definiţia 11. t ∈ [a. y( t ). z(b)) se numesc extremităţile curbei γ .1. γ( t ) = ( x( t ). t∈[a. b] → R 3 . y(b).b]. z( t )) ∈ R3 : t ∈ [a. b] ⎪ z = z( t ) ⎩ (11. Se numeşte drum parametrizat (sau curbă parametrizată. z(a)). b]}. imaginea curbei γ . B( x(b). y( t ). y(a).. Fig.1) .222 - CAPITOLUL 11 INTEGRALE CURBILINII 11. Punctele A( x(a).1. z(t )) .1. y = y( t ). z = z( t ) reprezintă ecuaţiile parametrice ale curbei γ şi scriem ⎧ x = x( t ) ⎪ ( γ ) : ⎨y = y( t ).1 Ecuaţiile x = x( t ). Vom nota cu ( γ ) = Im γ = { ( x( t ).

⎧x = x( t ) ⎪ Fie ( γ ) : ⎨y = y( t ) .. b] . k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz. Dacă z( t ) = 0. A n −1 ∈ ( γ ) astfel încât AA 1. Curba γ se numeşte netedă pe porţiuni dacă este o reuniune finită de arce netede.. n. j. (∀)t ∈ [a. Dacă pe D sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite rezultă: ( γ ) : y = y( x ). y.1.. Reprezentarea (11. y ) ∈ D ⊂ R2 . Fie Δ∈D ([a. A n −1B să fie netede.b]).223 - Dacă B = { i. Curba γ se numeşte închisă dacă A = B . b] (11. adică dacă (∃)A1. b] . y( t k ).. A 1A 2 . Curba γ se numeşte simplă dacă funcţia t → r ( t ) este injectivă pe [a. t ∈ [a.2) de poziţie al punctului unde r ( t ) = x( t )i + y( t ) j + z( t )k este vectorul M( x( t ). adică r (a) = r (b) . ⎩y = y( t ) În ipotezele în care poate fi eliminat parametrul t obţinem ( γ ) : F( x.. A 2 . forma explicită. t ∈ [a. t ∈ [a.. ⎪ z = z( t ) ⎩ Definiţia 11.2.b) .. < t n = b) şi A k ( x( t k ). Curba γ x. b]) se numeşte netedă (sau regulată) dacă sau echivalent şi x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ) ≠ 0. A 0 = A. z ∈ C1 ([a. A n = B . (∀)t ∈ [a.. atunci curba γ poate fi dată şi astfel ( γ ) : r = r ( t ). b] . z( t k )) ∈ ( γ ). y ) = 0. Δ = (a = t 0 < t1 < . b] . x∈J ⊂ R. r ' ( t ) ≠ θ. z( t )) .. deci ⎧x = x( t ) (γ) : ⎨ . o curbă oarecare în spaţiu. y( t ).2) se numeşte ecuaţia vectorială parametrică a curbei γ ... b] . forma implicită. k = 0. ( x. . curba γ se numeşte curbă plană. punctele corespunzătoare de pe curbă. (∀) t ∈ [a.

deci curba γ este rectificabilă.b])} este majorată.b]. Lungimea acestei linii poligonale este L Δ = ∑ ( x( t k ) − x( t k −1 ))2 + ( y( t k ) − y( t k −1 ))2 + ( z( t k ) − z( t k −1 ))2 . z' sunt continue pe [a.224 - Punctele A. k =1 n Definiţia 11.1. b]) . . Fie Δ∈D([a. z' ( t ) ≤ M.t k ] rezultă că există ξ k ..3) Demonstraţie. n y' ( t ) ≤ M.. ηk . funcţiile x' . t k ) astfel încât: L Δ = ∑ x'2 (ξk ) + y'2 (ηk ) + z'2 ( τk ) ( t k − t k −1 ) k =1 n Cum x.. k =1 n Din teorema lui Lagrange aplicată funcţiilor x. Atunci curba γ este rectificabilă şi L( γ ) = ∫ b a ( x' ( t ))2 + ( y' ( t ))2 + z' ( t ))2 dt . Rezultă L Δ ≤ ∑ M 3 ( tk − t k −1 ) = M 3 (b − a) ..b]). < t n = b) . y. În acest caz numărul notat L( γ ) = sup L Δ se numeşte lungimea curbei γ ..b] → R . În cazul curbelor plane această definiţie coincide cu definiţia 7.. b] . B determină o linie poligonală ale cărei vârfuri sunt situate pe ( γ ) . y' . z ∈ C1 ([a. deci mărginite şi fie M > 0 astfel încât x' ( t ) ≤ M.3.1.. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. k =1 Să arătăm în continuare (11. (∀)t ∈ [a. A n −1. z pe intervalul [ t k −1. A1.3. y. Teorema 11.5 dată pentru lungimea graficului unei funcţii f : [a.3). Atunci L Δ = ∑ ( x( tk ) − x( t k −1 ))2 + ( y( tk ) − y( tk −1 ))2 + ( z( tk ) − z( tk −1 ))2 . Δ = (a = t 0 < t1. (11. Δ Observaţie. τk ∈ ( t k −1.1. Curba γ se numeşte rectificabilă (sau spunem că γ are lungime) dacă mulţimea { L Δ : Δ ∈ D([a.1).

z' sunt continue pe [a. n avem σ Δ (ϕ. t ) + ∑ [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' ( τ ) − x' ( t ) + y' ( t ) + z' ( t ) ]( t − t +∑ k =1 Δ n 2 2 2 2 2 2 k k k k k k k k −1 n 2 2 2 2 2 2 k k =1 k k k k k k k k −1 ) unde ϕ : [a. Cum ϕ este continuă pe [a.b]). t k ) − I < ε 2 (11. Δ = (a = t 0 < t1 < . y' . p ∈ R . c k ) − I < ε şi în particular. pentru c k = t k . Fie I = ∫a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t )dt . b] → R.b] rezultă că sunt uniform continue şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) t' .b] este integrabilă şi atunci (∃) δ'ε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈ D([a. c. k =1 n Fie ε > 0..5) x' ( t ' ) − x' ( t' ' ) < ε ε ε . k = 1. z' ( t ' ) − z' ( t ' ' ) < 6(b − a) 6(b − a) 6(b − a) . n. 2 k = 1. obţinem L Δ − I ≤ σ Δ (ϕ. y' ( t ' ) − y' ( t' ' ) < . b. b] cu t'− t' ' < δ'ε' avem (11. t k ) − I + L Δ − σ Δ ( ϕ.. < t n = b) cu Δ < δ 'ε şi (∀)c k ∈ [ t k −1. t' ' ∈ [a.225 - Vom scrie L Δ astfel: L Δ = ∑ x ' 2 ( t k ) + y ' 2 ( t k ) + z' 2 ( t k ) ( t k − t k − 1 ) + n k =1 [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' (τ ) − x' (t ) + y' (t ) + z' (t ) ](t − t ) = = σ (ϕ.. m. t k ] . t k ) − I + + ∑ ( x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) )( t k − t k −1 ). (∀)a. t k ) − I + +∑ n b k =1 x '2 ( ξk ) + y '2 ( ηk ) + z'2 ( τk ) − x '2 ( t k ) + y '2 ( t k ) + z'2 ( t k ) ( t k − t k −1 ) Folosind inegalitatea a2 + b2 + c 2 − m2 + n2 + p2 ≤ a − m + b − n + c − p . t k ) ≤ σ Δ ( ϕ.b]. Vom avea L Δ − I ≤ σ Δ ( ϕ.4) Cum x' . n vom avea σ Δ (ϕ. ϕ( t ) = x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) este o funcţie continuă pe [a.

. τk − t k ≤ Δ < δε .6) Folosind (11.. b] .5) obţinem L Δ − I < ε.4) şi (11. b] este un punct arbitrar de pe curba γ şi notăm cu s( t ) = L( AM) .b]) cu Δ < δ ε .1). δ 'ε' ) şi Δ∈D([a. t ∈ [0. ■ Exemplu. k = 1. Dacă M( x( t ). care se mai numeşte şi element de arc. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.1. s( t ) = ∫a x' 2 ( τ) + y' 2 ( τ) + z' 2 ( τ)dτ . . < t n = b) cu Δ < δ ε .2π] . derivabilă cu derivata continuă pe [a. unde a > 0 ⎪ z=t ⎩ Vom avea L( γ ) = ∫ = 2π 0 x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt = ∫ 2π 0 a2 sin2 t + a2 cos2 t + 1dt = ∫ 2π 0 a2 + 1dt = 2π a2 + 1.1. n şi folosind condiţiile (11. z( t )) ∈ ( γ ) cu t ∈ [a. Δ = (a = t 0 < t1 < . deci L( γ ) = I = ∫ b a x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt . (∀)t ∈ [a. t Să observăm că funcţia s este crescătoare. Evident avem ξk − t k ≤ Δ < δ ε . (∀) Δ ∈ D([a. ηk − t k ≤ Δ < δε .b] şi s' ( t ) = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ). Să se calculeze lungimea arcului de elice ⎧x = a cos t ⎪ ( γ ) : ⎨ y = a sin t . Observaţie. conform teoremei 11. y( t ). de unde ds = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt .226 - Fie δ ε = min( δ 'ε .5) vom avea ∑( n k =1 n x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) ) (t k − t k −1 ) < ⎛ ⎞ ε ε ε ε < ∑⎜ ⎜ 6(b − a) + 6(b − a) + 6(b − a) ⎟ (t k − t k −1 ) = 2 ⎟ k =1 ⎝ ⎠ (11..b]).

n avem σΔ ( f. < sn = L ) a intervalului [0. γ k ) ). coordonata curbilinie a lui Mk . s k ].b]). < t n = b) cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . cu ξ k ∈ [ t k −1. βk . k = 0. β k . Pentru diviziunea Δ = (a = t 0 < t1 < . Evident avem σ k ∈ [s k −1. Astfel un punct oarecare Mk ∈ A k −1A k poate fi precizat fie prin coordonata sa curbilinie σ k . Să observăm că sn = L( AB) = L( γ ) = L.. numită sumă integrală k =1 n curbilinie a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ s şi punctelor intermediare Mk (prin f (Mk ) înţelegem f (α k . Fie γ o curbă rectificabilă dată prin ecuaţiile parametrice (11.. z( t k )). γ k . Funcţia f este integrabilă pe γ dacă (∃)I ∈ R astfel încât (∀)ε > 0.. k = 1. < t n = b) a intervalului [a. unde α k = x(ξ k ). k = 1. n .1.227 - Vom defini în continuare integrala curbilinie de speţa întâi sau în raport cu arcul. n .βk . unde D ⊂ R 3 astfel încât ( γ ) ⊂ D . Fie Mk (α k . (∃)δε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈D([a. n .. punctele corespunzătoare de pe curba γ .b]). Fie σk = L( AMk ). z( t k )). L] . < t n = b) şi A k ( x( t k ). Δ = (a = t 0 < t1 < .. Considerăm suma σ Δ ( f . γ k = z(ξ k ) ... n . y( t k ). γ k ) ∈ A k −1A k . b] obţinem o diviziune Δ s = (0 = s0 < s1 < . s0 = 0 .1). B = A n . n . k = 1. A = A 0 . Fie Δ∈D([a. k = 1. k = 0. Mk ) − I < ε . y( t k ). Fie sk = L( AA k ). Δ = (a = t 0 < t1 < .. Fie funcţia f : D → R . numită şi coordonata curbilinie a punctului A k .. n . k = 1. Mk ) = ∑ f (Mk )(sk − sk −1 ) . Definiţia 11. β k = y(ξ k ).4. fie prin coordonatele carteziene α k . . t k ]. unde A k ( x( t k ).

z)ds . AB AC CB 3. g sunt integrabile pe γ şi f ≤ g atunci ∫ f ds ≤ ∫ g ds .228 - Observaţie.2.1) şi fie f: D→R. Fie (γ) = AB şi C∈ AB . γ Δ →0 Proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi Pornind de la proprietăţile integralei Riemann. β ∈ R atunci αf + β g este integrabilă pe γ şi ∫ (αf + βg)ds = α ∫ fds + β∫ gds γ γ γ 2. continuă.Mk ) . Dacă f este integrabilă pe AC şi pe CB atunci f este integrabilă pe AB şi ∫ f ds = ∫ f ds + ∫ f ds . y. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. y. Dacă f şi g sunt integrabile pe γ şi α. Dacă f. Dacă f este integrabilă pe γ şi f ≥ 0 atunci ∫ f ds ≥ 0 . în ipoteza că există. Ca şi în cazul integralelor definite (capitolul 7) se arată că numărul real I din definiţie. unde D⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D.1. γ γ Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor curbilinii de speţa întâi. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa întâi a funcţiei f pe curba γ şi se notează: I = ∫ f ( x. γ Consecinţă. z )ds (sau γ ∫ f ( x. se obţin cu uşurinţă următoarele proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi. ∫ fds ) AB γ Să observăm că ∫ f ( x.. 1. Atunci funcţia f este integrabilă pe γ şi . z )ds = lim σ Δ ( f . y. Teorema 11.

b]) este un şir de diviziuni cu Δ n → 0 va rezulta că n→ ∞ lim σ Δ n ( f . z( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . sk − sk −1 = ∫ tk t k −1 x'2 (ζ ) + y'2 (ζ ) + z'2 (ζ ) d ζ = = x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ). y( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ k.. z(ξ k ))(s k − s k −1 ) . Δ∈D([a. z( ξ k )) ∈ A k −1A k . va fi integrabilă pe [a. z’ sunt continue. k = 1.229 - ∫ f ( x.b]→R. y( t ). z) ds = ∫ γ b a f ( x( t ). b Demonstraţie. Fie I = ∫a f ( x( t ). ξ k ∈ [t k −1. y’. k =1 n Cum funcţiile x’. y(ξ k ). Avem σ Δ ( f . z( t k )) . Cum funcţia ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 este continuă. k = 0. Mk ) = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ) = k =1 n = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ξk ) + y'2 (ξk ) + z'2 (ξk ) ( t k − t k −1 ) + k =1 n n (11. ϕ( t ) = f (x( t ). Vom avea σ Δ ( f . y. y( t ).n . care evident este o funcţie continuă.Mk ) = ∑ f (x(ξ k ). din teorema de medie (∃)ηk ∈ [t k −1. k = 1.n . y( t ). k = 1 n astfel încât .b] şi atunci. t k ]. z( t )) . A k (x( t k ). Fie ϕ: [a. sk = L(AAk).b]). Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . y(ξ k ).n . y( t k ).7) are limita 0 pentru Δ n → 0 . Mk (x( ξ k ).7) reprezintă o sumă Riemann corespunzătoare funcţiei ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 .7) + ∑ ϕ(ξk ) k =1 [ x ' ( η ) + y ' ( η ) + z' ( η ) − 2 2 2 k k k x ' 2 ( ξ k ) + y ' 2 ( ξ k ) + z ' 2 ( ξ k ) ( t k − t k −1 ) ] Prima sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. ξn ) = lim ∑ ϕ(ξn ) x'2 (ξn ) + y'2 (ξn ) + z'2 (ξn ) ( t n − t n −1 ) = I . t k ]. . k k k k k k k n→∞ k =1 pn Folosind uniform continuitatea funcţiei ϕ x' 2 + y ' 2 + z ' 2 va rezulta că a doua sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. dacă Δn∈D([a.

z )ds = I = ∫ f (x( t ).2 sunt îndeplinite şi atunci I= ∫ π 0 1 a cos t + a2 sin2 t + b2 t 2 2 2 2 π a2 sin2 t + a2 cos2 t + b2 dt = π 1 = a +b ∫ 2 dt = 0 a + b2 t 2 2 bt a2 + b2 = arctg a 0 ab = πb a2 + b2 . y ) ds = ∫ f (x. ⎥ ⎪ ⎣ 2⎦ ⎩ şi atunci: . unde ( γ ) : ⎨y = a sin t . 1. y(t ). y( x )) β γ α 1 + y' 2 ( x ) dx . y ≥ 0. unde ( γ ) : 2 + 2 = 1. t ∈ ⎢0. a b γ Curba (γ) este un arc de elipsă care se scrie parametric astfel: ⎧x = a cos t ⎪ (γ) : ⎨ ⎡ π⎤ y = b sin t. z( t )) b γ a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt ■ ⎧x = x( t ) Observaţie.230 - În concluzie.Mn ) = I .b]) cu Δ n → 0 rezultă că lim σ Δ ( f .β]. deci k n→ ∞ n f este integrabilă pe γ şi ∫ f (x. b > 0. Exemple. dacă Δn∈D([a. În cazul curbelor plane (γ): ⎨ . x ≥ 0. arctg a ab 2. a ≠ b . ∫ f ( x. y(t )) b γ x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) dt iar în cazul unei reprezentări explicite (γ): y = y(x).π]. Să se calculeze integrala ⎧x = a cos t 1 ⎪ I= ∫ 2 ds . Să se calculeze integrala x2 y2 I = ∫ x y ds .b] vom avea ⎩y = y( t ) ∫ f ( x. 2 2 γ x + y + z ⎪z = b t ⎩ Să observăm că ipotezele teoremei 11.. t ∈ [a. iar a. x ∈ [α.1. y. t ∈ [0. y ) ds = ∫a f (x(t ).

. care este imaginea unei curbe netede γ din R3.y. .y.z) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului de pe curbă.z)=1 obţinem σ Δ (f . Mk ) = ∑ (sk − sk −1 ) = L(γ ) . de unde prin trecere la limită cu k =1 n Δ →0 obţinem L(γ ) = ∫ ds . luând f(x. γ 2. la care densitatea μ = μ(x. Lungimea unei curbe rectificabile În definiţia integralei curbilinii de speţa întâi. Considerăm firul neomogen. Aplicaţii mecanice Considerăm un fir material de grosime neglijabilă.231 - I = ∫02 a b sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt = π ab 2 1 + cos 2t 2 1 − cos 2t dt = = + b2 ∫0 sin 2t a 2 2 2 π ab 2 b2 − a2 a2 + b2 sin 2t cos 2t + dt = = 2 ∫0 2 2 1 2 2 2 2 ′ 2 2 2 2 2 π ⎛b −a ab a +b ⎞ ⎛b −a a +b ⎞ 2 ⎟ dt = ⎜ ⎟⎜ cos 2t + =− 2 2 ∫0 ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2(b − a ) ⎝ 2 2 ⎠⎝ 2 ⎟ ⎠ π ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2 ⎟ ab ⎝ ⎠ =− 2 2 3 2(b − a ) 2 3 2 π 2 = 0 3 ⎡ ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞2 ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ab ⎢⎜ − ⎟ −⎜ = + + 2 2 ⎟ ⎜ 3 (a − b ) ⎢ ⎜ 2 2 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ab a b (a 2 + a b + b 2 ) 3 3 (a − b ) = = 3 (a 2 − b 2 ) 3 (a + b ) 3 ⎤ ⎞2 ⎥ ⎟ = ⎟ ⎥ ⎠ ⎦ Aplicaţii ale integralei curbilinii de speţa întâi 1.

z(b)) . y.Q. adică P.n . rectificabilă.R: D → R. IOy = ∫ (x 2 + z 2 ) μ(x. Fie Δ ∈D([a. Fie F : D → V3 o funcţie vectorială de componente P. z k ) . z ) ds . y. t k ]. z G = M ∫ z μ(x.8) o curbă simplă. z(a)) şi B(x(b).yG.zG) sunt date de M = ∫ μ(x. z ) ds . An = B. z ) ds . k = 1. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) şi punctele corespunzătoare de pe curbă A k (x k . M∫ γ yG = 1 1 ∫ y μ(x. z ) ds . IxOz = ∫ y 2 μ(x. γ γ γ IOx = ∫ (y 2 + z 2 )μ(x. β k . y.R sunt mărginite pe D. de extremităţi A (x(a). z ) ds . y. γ γ 11. y(a). axe şi respectiv pol vor fi date de IxOy = ∫ z 2 μ(x. y.2. z k = z(t k ) . Integrale curbilinii de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) ⎧ x = x( t ) ⎪ Fie (γ ) = AB : ⎨y = y( t ) . z ) ds . z ) ds . y k = y(t k ) . y(b). IyOz = ∫ x 2 μ(x. γ γ IOz = ∫ (x 2 + y 2 )μ(x. y. y.232 - Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG.. ξk ∈ [t k −1. A0 = A. ⎪z = z( t ) ⎩ (11. z ) ds . k = 0.Q. y k . γ k = z(ξ k ) . IO = ∫ (x 2 + y 2 + z 2 )μ(x. y.n . t ∈ [a.b] . unde D ⊂ R3 astfel încât (γ ) ⊂ D . x G = γ 1 x μ(x. k = 0. Presupunem că F este mărginită pe D. y. unde x k = x(t k ) . z ) ds . Fie Mk (α k . Mγ γ Momentele de inerţie ale firului γ faţă de planele de coordonate. z ) ds . z ) ds . n unde α k = x(ξ k ) . γ k ) ∈ A k −1A k . βk = y (ξk ) . y. . y.b]).

Δ →0 ( ) Dacă r = x i + y j + zk este vectorul de poziţie al punctului curent M (x. y. z ) dz (sau ∫ P dx + Q dy + R dz ) γ γ Să observăm că I = lim σ Δ F. Mk − I < ε . z ) dy + R( x.y.233 - Considerăm suma σ Δ F. unde A k (x(tk ) . γ . Definiţia 11.b]). Astfel numeşte circulaţia vectorului F de-a lungul arcului AB . k = 1. z )dr γ se mai 2.2. în ipoteză că există. y. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀ ) Δ ∈D([a. z(tk )). Se arată ca şi în cazul integralei definite (capitolul 7) că numărul real I din definiţie. y. 1. Dacă curba γ este închisă.. y. Din punct de vedere fizic I reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţa variabilă F de-a lungul arcului AB . este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa a doua a funcţiei F pe curba γ şi se notează: I = ∫ P( x. cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k .z) din spaţiu şi dr = dx i + dy j + dz k atunci I = ∫ F(x. adică A = B atunci γ se mai numeşte contur şi integrala se mai notează I = ∫ F(x. k =1 ( ) n numită sumă integrală curbilinie a funcţiei F corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor intermediare M k. Mk . z ) dr γ ⎛ ⎞ ⎜ sau ∫ F dr ⎟ . ( ) Observaţie. ∫ F(x. Funcţia F este integrabilă pe curba γ dacă (∃)I∈ R astfel încât (∀) ε > 0. ⎜ ⎟ γ ⎝ ⎠ Observaţii. n avem σ Δ F.1. y. y(t k ). Mk = ∑ [ P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] . z ) dx + Q( x. z ) dr . y.

O curbă γ împreună cu unul din sensurile de parcurgere se numeşte curbă orientată. BA Alte proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa a doua care se obţin cu uşurinţă pornind de la proprietăţile integralei Riemann sunt date de Propoziţia 11. y. z ) dr . Când t parcurge intervalul [a. dacă se schimbă sensul de parcurs pe arcul AB atunci diferenţele x k − x k −1. γ − = BA . y k − y k −1. y (t ). Dacă γ = AB scriem γ + = AB.1. z(t )) ∈ (γ ) parcurge curba γ într-un sens pe care îl numim direct atunci când t parcurge continuu intervalul [a.234 - 3. z ) dr = − ∫ F(x. Din definiţie se observă că.2. G sunt integrabile pe γ şi α.. γ γ γ ii) Dacă C ∈ AB şi F este integrabilă pe arcele AC şi pe CB atunci F este integrabilă pe AB şi AB ∫ F dr = ∫ F dr + ∫ F dr .b] de la b la a. i) Dacă F. Curba γ împreună cu sensul direct de parcurgere se notează cu γ + şi în mod asemănător se defineşte γ − . Un punct M(x (t ). β ∈ R atunci αF + βG este integrabilă pe γ şi ∫ (αF + βG)dr = α ∫ F dr + β ∫ G dr . AC CB . punctul corespunzător M parcurge γ în sens invers. z k − z k −1 îşi schimbă semnul deci: AB ∫ F(x. În plan se consideră de obicei sensul direct cel trigonometric.b] de la a la b. y.

2. c k ∈ [t k −1. z(t ))y' (t ) + R(x(t ). τ k ∈ (t k −1. Q. funcţiile x.8) şi fie F : D → V3 . y. y(c k ).n . Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) .R ) . k = 1. Mk = ∑ [P(x(c k ). F = (P.b] şi din teorema lui Lagrange (∃) ξ k . z(c k )) y' (ηk ) + R(x(c k ). y. Teorema 11. z )dx + Q(x. n astfel încât x k − x k −1 = x (t k ) − x(t k −1 ) = x' (ξk )(t k − t k −1 ) y k − y k −1 = y (t k ) − y (t k −1 ) = y' (ηk )(t k − t k −1 ) zk − zk −1 = z(t k ) − z(t k −1 ) = z' (τk )(t k − t k −1 ) . x k = x(t k ) . y(t ). ηk . y(c k ). z k = z(t k ). b Demonstraţie. Mk (x (c k ). t k ). t k ] . z(c k )) ∈ A k −1A k . y(t ). y k = y (t k ).b]).. Vom avea σ Δ F. continuă. y k .1. z )dy + R(x. Obţinem astfel σ Δ F. y (t ). y(c k ). Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. z(c k )) z' (τk ) ] (t k − t k −1 ) Scriem σ Δ F. z k ) .n . unde D ⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D. Mk = ∑ [P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] k =1 ( ) n Cum γ este netedă. z(c k )) x' (ξk ) + k =1 ( ) n + Q(x(c k ). y. unde A k (x k . Notăm cu I integrala din membrul drept şi fie Δ ∈D([a. z(t ))x' (t ) + Q(x(t ). Atunci funcţia F este integrabilă pe γ şi ∫ P(x. k = 0.235 - Vom da în continuare o formulă de calcul pentru integralele curbilinii de speţa a doua. z ) dz = γ = ∫a [P(x (t ). y(c k ). k = 1.Mk ( ) astfel . z sunt de clasă C1 pe [a. y. z(t ))z' (t )]dt .

z(c k )) x' (c k ) + Q(x(c k ). y(c k ). t ∈ [0. γ ⎧x = cos t Scriem curba γ sub forma parametrică (γ ) : ⎨ ⎩y = sin t. unde (γ): x2 + y2 = 1..236 σ Δ F. z(c k )) y' (c k ) + k =1 ( ) n + R(x(c k ). şi demonstraţia se continuă în mod asemănător cu demonstraţia teoremei 11. t ∈ [0. este parcursă în sens direct. y(c k ). 1. Să se calculeze integrala I = ∫ 1 − x 2 dx + x dy . y ≥ 0. y(c k ). 2 ( ) 2. y(c k ). z(c k )) (y' (ηk ) − y' (c k )) + + R(x(c k ). π].2. z(c k )) z' (c k )] (t k − t k −1 ) + + ∑ [ P(x(c k ). z(c k )) (x' (ξk ) − x' (c k )) + k =1 n + Q(x(c k ). Mk = ∑ [P(x(c k ). z(c k )) (z' (τk ) − z' (c k )) ] (t k − t k −1 ). ⎨ ⎪z = a t ⎩ Vom avea: = π ∫ v dr = ∫ (2x − y ) dx + z dy + (x + 3z ) dz = γ γ ∫ [(2a cos t − a sin t )(− a sin t ) + at a cos t + (a cos t + 3a t ) a] dt = 0 π 0 = a2 ∫ − 2 sin t cos t + sin2 t + t cos t + cos t + 3t dt = ( ) a2 3 π2 + π − 4 . y(c k ). y(c k ). π] Vom avea I=∫ 0 0 π [ 1− cos t(− sin t) + cost(cost)]dt = 2 = ∫ − sin2 t + cos2 t dt = ∫ cos 2t dt = 0 0 π ( ) π . unde a ∈ R*.1. Să se calculeze circulaţia vectorului v = (2x − y )i + z j + (x + 3z )k de-a lungul arcului de elice ⎧x = a cos t (γ ) : ⎪y = a sin t . ■ Exemple.

(∀)(x. y1 = y(a). de extremităţi A(x1. y ) ∈ D. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. D ⊂ R2. y(t )) dt = F(x 2 . y 2 ) − F(x 1. y 1 ) dt Necesitatea.y2). Presupunem că integrala (11.2. y ) dy.9) să nu depindă de drum în D este ca să existe o funcţie F: D → R.y0) ∈ D. y ) dy se numeşte diferenţială totală exactă iar F primitivă a expresiei diferenţiale. y ) dx + Q(x.Q: D → R. . (11. y ) dx + Q( x. x2 = x(b). deschisă astfel încât (γ) ⊂ D. fixat şi M(x. netedă.9) unde γ = AB este curbă simplă.9) este independentă de drum. Condiţia necesară şi suficientă ca integrala (11.2.y) ∈ D arbitrar.237 - Integrale curbilinii independente de drum Fie integrala AB ∫ P( x. Vom avea γ ∫ P(x. y ) dy . Suficienţa. Fie A(x0. y(t )) y' (t )]dt = b a b = ∫a d F(x (t ). y(t )) x' (t ) + Q(x(t ). y ) = P(x.. adică să nu depindă de γ. y ) dy = ∫ [P(x(t ). ⎧x = x( t ) .9) nu depinde de drum. continue. Teorema 11. B(x2. y2 = y(b). Ne propunem să găsim condiţiile în care integrala (11. Presupunem că există F: D → R. Fie (γ ) : ⎨ y = y( t ).y2). Demonstraţie. y ) dy. y ) ∈ D. P. t ∈ [a. În acest caz expresia diferenţială P(x. ci numai de extremităţile A şi B ale curbei. (∀)(x. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. y ) = P(x. y )dx + Q(x. b] ⎩ unde x1 = x(a). diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x.

y ) .y) şi ■ dF(x.1) astfel încât F(x + h. Observaţie. y ) = = ∫ P(x. y ) = P(x. y ) dx + Q(x. unde A(x1.y)∈D (acest lucru este posibil deoarece D este deschisă).y) = P(x. y )dy . y ) ∈ D . deci (∃) (x. Folosind teorema de medie de la integrala Riemann. y ) = Q(x. (∀)(x.y2) sunt . pentru h→0. y ) ∂y şi atunci F este diferenţiabilă în (x. y ) dy − ∫ P(x. y ) ∂x h Analog (∃) ∂F (x. y ) dy = AM' AM x +h x ∫ P(x. B(x2.y)dx+Q(x. AM Fie h∈ R cu h suficient de mic astfel încât M’(x+h. Astfel. y ) dx + Q(x. y ) − F(x.y1). y ) − F(x. y ) . O integrală independentă de drum ∫ P(x. y ) dy = ∫ MM' P(t. y ) = ∫ P( x. există θ∈(0. y ) dy . y )dy γ se mai notează şi astfel extremităţile curbei. y ) dt = h P(x + θh.2 Definim funcţia F: D → R astfel F(x. y ) dx + Q(x. pentru h≠0 vom avea ∂F F(x + h.y 2 ) x1..y)dy.238 - Fig. y ) dx + Q(x. y ) = P(x + θh. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) → P(x.y1 ) P(x. ∫( (x 2 .

y ) dy = 0 AnB .. y ) dy − ∫ P(x. Dacă integrala ∫ P(x.10) reprezintă o condiţie necesară şi suficientă ca integrala (11. 2. unde I. y ) dy = 0 . y ) dx + Q(x. ∂x ∂y ∂P ∂ 2F ∂Q ∂ 2F = = . y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. dacă P. ∂y ∂x∂y ∂x ∂y∂x În plus.3 Vom avea: ∫ P(x.10) Dacă D este un interval bidimensional (adică D=I×J. ∂y ∂x (11. y ) dy = γ AmB BnA = AmB ∫ P(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x.B∈(γ) şi m.239 - Consecinţe: 1. fie A. γ Într-adevăr. y ) dy + ∫ P(x.J⊂R sunt intervale) sau mai general. D domeniu simplu conex atunci (11. în D. y ) dy = ∫ P(x. netedă. . Dacă integrala (11. adică ∂F ∂F = P. închisă atunci ∫ P(x. Q ∈C1(D) atunci F∈C2(D) şi cum folosind teorema lui Schwarz rezultă ∂P ∂Q = . y ) dy. n ca în figură: Fig. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. y ) ∈ D . (∀)(x. y ) dx + Q(x.9) este independentă de drum şi γ este o curbă simplă. = Q .9) şi să fie independentă de drum. y ) dx + Q(x. y ) dy este independentă de drum atunci γ (∃) F: D →R. y ) = P(x.

(γ) ⊂ D.y1 ) P(x. y ) dy este F(x. Rezultă că o primitivă a expresiei diferenţiale P(x.. y ) dx + Q(x. y ) = ∫ x P(t. 4 ⎧x = t ⎧x = x 2 Vom avea AC : ⎨ . y ) dt + ∫ Q(x 2 . y 2 ] şi atunci y = y1 y=t ⎩ ⎩ I= = ∫ P(x. unde (γ ) = AB . continue. t ∈ [x1. B(x2. y ) dy este independentă de γ drum.y1). t ∈ [y 1. Presupunem că [AC] . [CB] ⊂ D . y ) dy = ∫ x P(t.y2). dacă integrala (11. Se arată că. y ) dx + Q(x. A(x1. y ) dx + Q(x. y 1 ) dt + ∫ y Q(x 2 . D ⊂ R2. y ) dy + ∫ P(x.Q: D → R.y 2 ) ( x1 . x y 0 0 . Fig. unde C are coordonatele C(x2. P. y 0 ) ∈ D este un punct fixat. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. t ) dt . y 0 ) dt + ∫ y Q(x. t ) dt. CB : ⎨ . x 2 ] . Calculul integralelor curbilinii independente de drum Presupunem că integrala I = ∫ P(x. unde M0 (x 0 . x2 1 deci y2 1 ∫ ( x 2 . y ) dy = AC CB y2 y1 1 x2 x1 ∫ P(t.240 - Observaţie. t ) dt .y1).9) este nulă pe orice curbă închisă situată în D atunci ea este independentă de drum.

diferenţiabilă cu dF(x. curbă netedă. y. t ) dt = ∫0 0 dt + ∫0 (x 2 + 2xt )dt = x 2 y + xy2 x y x y Probleme propuse 1. în D.Q∈C1(R2) . Q(x. Să se arate că integrala ∫ (2xy + y )dx + (x 2 γ 2 + 2xy )dy este independentă de drum şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. Rezultatele obţinute până acum în cazul bidimensional se extind în cazul tridimensional astfel: Dacă P.y)= 2xy+y2.y 0 P(x.. unde (γ ) : y = ln x. . y. y ) = ∫0 P(t. ∂P ∂Q = 2x + 2y . z ) dy + R(x. Să se calculeze: a) b) ∫ x ds . y. P. ∫x γ 2 y ds . z ) dx + Q(x. unde (γ ) : x + y = 1. y ) = ∫( x ( x. .0) obţinem: F(x.0 ) dt + ∫0 Q(x.y)= x2+2xy. y 0 ) ∈ R 2 este un punct fixat. .Q. t ) dt . (γ) ⊂ D. y ) dy = ∫ x P(t. Funcţia F se determină prin F(x. deci integrala dată este independentă de drum şi atunci = ∂y ∂x există F: R2→ R. ) x y 0 0 unde (x 0 .y0)=(0. Luând (x0. γ x ∈ [1. z ) dz γ să fie independentă de drum este ca ∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P = = = . Avem P(x.241 - Observaţie. netedă. simplă atunci o condiţie necesară şi suficientă ca integrala ∫ P(x. y ) = (2xy + y 2 )dx + (x 2 + 2xy )dy .R ∈ C1(D). y ) 0 . ∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z Exemplu. y ) dx + Q(x. y 0 ) dt + ∫ y Q(x.2] . Fie γ o curbă plană simplă. unde D ⊂ R3 este un domeniu simplu conex.

B(3. ∫ ⎪y = 1 − t 2 . y ) dx + Q(x. a > 0 . y 2 = x şi parcursă în sens invers acelor de ceasornic . y ) = ey . y ) ∈ R 2 şi să se determine F.242 - c) d) e) ⎧x = t ⎪ xy ds . 2 2 x +y ⎧x = a cos b cos t ⎪ b) ∫ y dx + z dy + x dz . unde (γ ) = [ AB].Q: R2→R. ⎩x = a(1 − cos t ) ∫ γ y dx − x dy . 2. d) ∫ x dy + y dz + z dx . γ unde γ este curba obţinută prin intersecţia suprafeţei sferice de ecuaţie x 2 + y 2 + z 2 = a 2 cu planele de coordonate. y ) = P(x.−1).2π] . y ) dy. 1+ x2 pe R2 astfel încât Să se arate că (∃)F : R 2 → R. Fie P. A (2.2π]. . unde (γ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a 2 .1.1] γ ⎩ ∫ xyz ds . (∀)(x. t ∈ [0. Să se calculeze a) x = a(t − sin t ) . unde (γ ) : ⎨y = a cos b sin t. γ unde γ este frontiera mulţimii din R2 mărginită de curbele de ecuaţii y = x 2 . diferenţiabilă dF(x. γ ⎪ ⎩z = a sin b c) ∫ (x − y )dx − y dy . P(x.0. unde (γ ) : x 2 + y 2 = a 2 şi este parcursă în sens direct . 2x (1 − e y ) 4. t ∈ [− 1.2) . γ ∫ γ 2y 2 + z 2 ds . Q(x. t ∈ [0. unde (γ ) : ⎨ . situată în primul octant şi parcursă în sens direct. y ) = (1 + x ) 2 2 . Să se calculeze coordonatele centrului de greutate G al firului material omogen (γ ) : ⎧ ⎨ 3. x = y ..

Fie γ o curbă simplă. 2∫ γ . netedă sau netedă pe porţiuni ce limitează un domeniu D.243 - 5. i+ ∂x ∂y Să se arate că.2 ) (1. f∈C2(D). 6. unde D⊂R2 şi fie v = grad f = ∂f ∂f j. Fie f: D → R. închisă. γ 7. dacă γ este o curbă simplă netedă astfel încât (γ) ⊂ D atunci ∫ v dr = 0 .. Atunci D are arie şi Aria D = 1 x dy − y dx .1) 2xy dx + 1 − x 2 dy 2 2 ( (1 − x ) ) +y 2 şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. Să se calculeze ∫ ( 2.

z = f(xy)} este o suprafaţă Σ situată deasupra planului x0y şi proiecţia ortogonală a ei pe planul x0y este domeniul D.y. . Δ = (D1.. netedă sau k =1 n netedă pe porţiuni.z)∈R3 : (x. Dn ) este o diviziune a domeniului D dacă D1. numit şi P1 . Dacă presupunem f ≥ 0 atunci graficul său Γf ={(x.1. Integrale duble Fie f :D → R o funcţie mărginită. Dn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât D = U D k şi γ k = FrDk. unde d(P1.1. închisă..244 - CAPITOLUL 12 INTEGRALE MULTIPLE 12.1. Definim d(A) = sup d(P1.n . Definiţa 12. închisă.. D2 . Definiţia 12.2. k=1.D2. netedă sau netedă pe porţiuni.…. k = 1. Vom nota cu D(D) mulţimea tuturor diviziunilor lui D şi pentru Δ∈ D(D). este o curbă simplă. P2 ∈A diametrul mulţimii A.P2). unde D ⊂ R2 este un domeniu compact cu frontiera γ = FrD. Fie A ⊂ R2.D2.P2) reprezintă distanţa dintre punctele P1 şi P2. are generatoarele paralele cu axa 0z şi este limitat superior de suprafaţa Σ .…. vom nota cu Δ = max d(Dk ) . o curbă pe care o considerăm simplă. norma diviziunii Δ.1..y)∈D. Spunem că Δ = ( D1. n .Dn). Ne propunem să determinăm volumul cilindrului care se sprijină pe D.

.. Δ n ) . k = 1. cu f(P1). n şi Dk Dk s Δ ( f ) = ∑ mk aria Dk . S Δ (f ) aproximează prin lipsă şi respectiv prin proprietatea ∀ ε > 0.. …. ηk ) ∈ Dk . generatoarele paralele cu axa Oz şi înălţimile egale.D2. Pk ) = ∑ f (Pk ) ariaDk. Volumul astfel obţinut aproximează volumul cilindrului din introducere. k = 1. şi k =1 k =1 n n respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. Δn = (D1 . Funcţia f este integrabilă pe D dacă s Δ (f). este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala dublă a funcţiei f pe D şi se notează I = Să observăm că ⎞ ⎛ ⎜ sau ∫∫ f dx dy ⎟ . . (∀)Δ ∈ D (D). sumele Darboux inferioară.1. Dn 2 p n ) cu Δn → 0 şi . Dn . (∃ ) I∈R Δ = (Δ 1..... Δ →0 ∫∫ f (x.. Pk) reprezintă volumul corpului obţinut prin reuniunea a n cilindri având ca baze pe D1. Mk = sup f . Pk ) ≤ S Δ (f ) . y ) dx dy = D Observaţie.Dn) şi (∀) Pk (ξ k . cu cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k . în ipoteza că există. Pk ) − I < ε . Din definiţie rezultă că funcţia f este integrabilă pe D dacă şi n numai dacă (∀)Δn∈D (D). Să observăm că s Δ (f) ≤ σ Δ (f . …. respectiv.…. (∃) δ ε > 0 astfel încat (∀)Δ∈D(D). k = 1. n avem Ca şi în cazul integralei definite se arată că numărul real I din definiţie. k = 1. ηk )∈Dk .Dn. Fie mk = inf f . S Δ ( f ) = ∑ Mk aria Dk .245 - Fie Pk (ξ k . Δ = (D1. f(P2). ηk ) ∈ Dk . D2.3. ⎟ ⎜ D ⎠ ⎝ lim σ Δ (f . y ) dx dy D ∫∫ f (x. n . cum γ k = FrDk este o curbă simplă. netedă sau netedă pe porţiuni. Definiţia 12. σ Δ (f . Pk ) . Δ 2 . Sumele Darboux adaus volumul cilindrului. închisă. Dacă f ≥ 0 suma σ Δ (f. k =1 n numită sumă integrală dublă a funcţiei f. Să observăm că Dk are arie.f(Pn). n şi σ Δ (f . corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk.

Δ = (D1. Pk ) : Pk ∈ Dk . Pk ) : Pk ∈ Dk . Pk ) < I + 3 3 (12. (12. ηn ) ∈ Dn. Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫ ∫ f (x. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x. SΔ(f) = sup σΔ (f.1. (Criteriul lui Darboux). Atunci funcţia f este integrabilă pe D dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. k = 1. de unde 3 3 3 3 SΔ(f) – sΔ(f) ≤ 2ε < ε .2) .1) la infimum şi apoi la supremum după Pk∈Dk.y). Fie I = sup {s Δ ( f ) : Δ ∈D(D)}. y )dx dy reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D. Evident avem s Δ ( f ) ≤ I ≤ I ≤ S Δ ( f ) . mărginită. ηk ) ∈ D k . (∀)Δ∈ D(D). pn şirurile (σ (f. Presupunem că f este integrabilă pe D şi fie I= ∫∫ f ( x.D2. y ) dx dy D şi ε > 0.1) Trecând în inegalităţile (12. I = {inf S Δ (f ) : Δ ∈ D(D)}. Conform definiţiei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D). sau echivalent 3 ε ε < σ Δ (f . k = 1. (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ∈D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. P )) Δn n k sunt convergente către o aceeaşi Observaţie. k k k limită. 3 Suficienţa. k ∈ 1. n .….. k = 1. (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε . Criterii de integrabilitate Teorema 12. obţinem I− { } { } ε ε ε ε ≤ s Δ ( f ) ≤ I + şi respectiv I − ≤ S Δ ( f ) ≤ I + .246 - (∀) Pkn (ξn. n şi folosind următoarele relaţii dintre sumele Riemann şi Darboux: sΔ(f) = inf σΔ (f.1. Necesitatea. n . Fie f : D ⊂ R 2 → R. n avem σ Δ (f .Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k . Demonstraţie. k = 1. Pk ) − I < I− ε .

n . Avem sΔ(f) ≤ I ≤ SΔ(f) şi sΔ(f) ≤ σ Δ (f . avem f (x' . n astfel încât ' ' ' ' ... k = 1. (∃) (ξ k . y') − (x' ' . (ξ k' . y ) dx dy = I. Cum ε > 0 este arbitrar rezultă I = I .. ηk' ).Dn) cu Δ < δ ε .1. k = 1. Teorema 12. Demonstraţie. y' ') = (x'− x' ')2 + (y'− y' ')2 ε .2) rezultă 0 ≤ I − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f) < ε . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). Cum f este continuă pe compactul D.247 - Fie ε > 0... ηk' ) ∈ Dk . (x’’. ηk ) ∈ D k .. k = 1.y’’) ∈ D cu (x' . Valoarea comună a celor două integrale I = I = I se numeşte integrala lui f pe D. este integrabilă pe D. D ■ Observaţie. mk = inf f = f (ξk .D2. Orice funcţie f : D → R. continuă pe compactul D ⊂ R2. ηk ). sau σΔ (f .D2. Dacă Δ < δ ε . Δ = (D1. ηk ) ∈ Dk . Conform ipotezei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi folosind (12.. (∀) Pk (ξ k . Pk ) − I < ε . (∀)Δ∈ D(D). Din teorema 12. Fie I = I = I . k = 1. n .1. I se numeşte integrala Darboux inferioară iar I integrala Darboux superioară. de unde sΔ(f) – SΔ(f) ≤ σ Δ (f . rezultă SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi atunci σΔ (f . aria D < δε . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). ηk ) ∈ D k . k = 1 n . I şi I . sunt egale.. ' ' ' ' Cum f este continuă şi Dk compactă. adică 0 ≤ I − I < ε.y’). adică funcţia f este integrabilă pe D şi ∫∫ f ( x. n .1 rezultă că o functie mărginită f : D ⊂ R2 → R este integrabilă pe D dacă şi numai dacă integralele Darboux corespunzătoare. Δ=(D1. Dk Dk . din teorema lui Cantor este uniform continuă şi atunci (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)(x’.2. Pk ) ≤ SΔ(f). y') − f (x' ' .Dn) şi Pk (ξ k . y' ') < Fie Δ∈D(D). Fie ε > 0. Mk = sup f = f (ξk' ..

ηk aria Dk < ∑ (( ) ( )) ε aria Dk = ε . η ) − (ξ . ηk' − f ξ k . (∀) k = 1 n va rezulta că ( ) ( n k =1 ) < n ε .g sunt integrabile pe D şi α. y )dx dy D D (proprietatea de monotonie). Dacă f.1 funcţia f este integrabilă pe D. 5. η ) ' k ' k '' k '' k . şi atunci SΔ(f) – sΔ(f) = ∑ (Mk − m k )aria Dk = aria D k =1 ' ' ' ' = ∑ f ξ k' . Dacă f este integrabilă pe D atunci f este integrabilă pe D şi D ∫ ∫ f (x. 2. y )dx dy ≤ D ∫ ∫ f (x. y ) dx dy ≥ 0 .β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe D şi ∫∫ (αf + βg)(x. ■ Proprietăţi ale integralei duble Folosind definiţia integrabilităţii în cazul integralelor duble şi raţionând analog ca la integrala definită se pot demonstra următoarele proprietăţi: 1. . y ) dx dy = ∫∫ f (x. D 4.. y ) dx dy D D D (proprietatea de liniaritate). 3. y ) dx dy. Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫∫ f (x. deci k =1 aria D n SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi conform teoremei 12. y ) dx dy + ∫∫ f (x.1. Dacă f şi g sunt integrabile pe D şi f ≤ g atunci ∫∫ f (x. Dacă D = D1 ∩ D 2 unde D1.248 - Deoarece ' ' ' ' f ξk . y )dx dy ≤ ∫∫ g(x. y ) dx dy + β∫∫ g(x. y ) dx dy = α ∫∫ f (x. D2 sunt domenii compacte fără puncte interioare comune şi f este integrabilă pe D1 şi pe D2 atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. y ) dx dy D D1 D2 (proprietatea de aditivitate). ηk' (ξ . ηk − f ξk' . ≤ d ( Dk ) ≤ Δ < δε .

b]. m = inf f . m . y )dx dy = f (ξ. Δ′ = ( a = x 0 < x1 < .1. y ) dx dy ≤ M aria D. Δ’’ = ( c = y0 < y1 <. netedă. Dacă f este continuă pe D atunci există un punct (ξ. j = 1. Dacă f este integrabilă pe D. D 8. J = [c. Calculul integralei duble Considerăm mai întâi cazul în care D este un interval bidimensional. unde Ι = [a. d F este integrabilă pe [a. i = 1. Fie Δ ′ ∈ D ([a. adică D = Ι x J... b d a c Demonstraţie. y ) dx dx = ∫ F(x ) dx = ∫ (∫ f (x.< ym = d ). sau netedă pe porţiuni atunci aria D = ∫∫ dx dy . d] . y ) dy . M = sup f atunci D D m aria D ≤ ∫∫ f (x. Fie f : [a... n.3. curbă simplă.b]).b].yj].. Teorema 12.d] în intervale bidimensionale de forma: Dij = [xi-1. b D a Atunci ∫∫ f (x. . η) ∈ D astfel încât ∫∫ f (x.xi] x [yj-1. b] există integrala F(x) = ∫ c f (x. Dacă D este un domeniu compact din R 2 cu (γ) = FrD. D 7.b] x [c. < x n = b ) şi Δ’’∈ D ([c. η) aria D D (formula de medie). b] × [c.d]). d] astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a.249 - 6. Cu ajutorul diviziunilor Δ’ şi Δ’’ definim o diviziune Δ a intervalului bidimensional D = [a. y ) dy )dx. b] × [c. d] → R mărginită şi integrabilă pe [a.

j = 1.y)∈Dij atunci mij ≤ f(x. de unde mij (y j − y j −1 ) ≤ ∫ yj y j −1 f (x. n. m d m j =1 j =1 Cum funcţia F este integrabilă pe [a. Dij Dij Vom avea s Δ (f ) = ∑ ∑ m ij aria D ij . y ) dy ≤ ∑ Mij (y j − y j−1 ) . S Δ (f ) = ∑ ∑ Mij aria D ij . deci ∫∫ f (x. Sumând după i = 1. i = 1.250 - Fig. y )dy )dx şi b d a c demonstraţia este încheiată. şi deci vom avea ∑ mij (y j − y j−1 )(x i − x i−1 ) ≤ ∫ x m j =1 n m xi i−1 (∫ f (x. m .3) după j = 1. ■ .xi]. i = 1.. m obţinem ∑ mij (y j − y j−1 ) ≤ ∫c f (x. y )dy )dx ≤ ∑ M (y − y d m c j =1 ij j b d j −1 )(x i − x i −1 ) . y ) dy ≤ Mij (y j − y j −1 ) (12.1 Fie m ij = inf f .y) ≤ Mij.n . y)dy )dx.n obţinem ∑ ∑ mijaria Dij ≤ ∫a i=1 j=1 Δ (∫ f (x. y)dx dy = ∫ (∫ f (x. Mij = sup f .3) Sumând în (12. este integrabilă pe orice compact [xi-1. n m c i=1 j=1 ij ij b d a c Δ Cum f este integrabilă pe D rezultă că Ι = Ι = ∫a b d c D (∫ f (x. y ) dy )dx ≤ S (f ) .adică s (f ) ≤ ∫ (∫ f (x.b]. y)dy )dx ≤ ∑ ∑ M aria D . i=1 j=1 i=1 j=1 n m n m Dacă (x.

. Un domeniu D ⊂ R 2 se numeşte simplu în raport cu axa Oy dacă este definit de inegalităţile ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) .4. y ) dx dy = ∫ F(x ) dx = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b b a a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. .4) unde ϕ1. 2). Fie f : D → R . Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact simplu în raport cu axa Oy. b] → R sunt continue. d].b ] D ⊂ D 0 (fig.251 - Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor duble pentru domenii simple în raport cu una din axe.b ] [a.1. b] × [c. d] → R sunt funcţii continue. Teorema 12. un domeniu compact D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Ox dacă este definit de inegalităţile ⎧c≤y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . Cu alte cuvinte un domeniu D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Oy dacă orice paralelă la axa Oy dusă printr-un punct interior din domeniul D intersectează frontiera domeniului în două puncte. b] există integrala F(x) = ∫ ϕ (x ) f (x. unde ϕ1. Evident avem [a. Analog. adică ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . d = sup ϕ 2 şi D0 = [a. ⎟ ⎠ Demonstraţie. b] → R sunt funcţii continue. y ) dy . ϕ 2 : [a. (12. Fie c = inf ϕ1. ψ 2 : [c.b]. 1 ϕ2 (x ) F este integrabilă pe [a. Atunci D ⎜ ∫ ∫ f (x. y ) dy ⎞ dx. unde ψ 1. mărginită şi integrabilă pe D astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. ϕ 2 : [a.

b]. din (12. y ) dx dy = ∫ (∫ f (x.2 Funcţia f este integrabilă pe D0. f (x.3 rezultă că D0 ∫∫ f (x.6) există pentru (∀) x∈[a.b]. deoarece f este integrabilă pe D şi f = 0 pe D 0 \ D . ) . y ) dy (deoarece f (x.6) şi (12. y ) = 0 pentru (x. y ) ∈ D ⎩ 0 .5) Din teorema 12. y ) dy = ∫ 0 ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. ⎟ ⎠ ■ Observaţii. y ) dy + ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dx dy = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dy + ∫ d ϕ2 (x ) f (x.5). daca (x. y ) dy = = ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.252 - Fie funcţia f : D0 → R . y ) dy dx . y )dx dy = ∫ (∫ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.6) Să observăm că. y ) dx dy = ∫∫ f (x.1.7) rezultă că ⎜ ∫∫ f (x. 1) În particular. y ) dy ⎞ dx şi demonstraţia este încheiată.7) Conform ipotezei ultima integrală din (12. daca (x. ) (12. Folosind proprietatea de aditivitate a integralei duble va rezulta că ∫∫ f (x.. y ) dy = ∫ d c ϕ1 ( x ) c f (x. y ) . fixat avem ∫ f (x. y ) dy )dx b d a c (12. y ) ∈ D \D .4) rezultă că f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. pentru x∈[a. y ) ∈ D0 \ D . Cum F este integrabilă pe [a. (12.b]. y ) dx dy D0 D D (12. y ) dx dy = ∫∫ f (x. y ) = ⎨ ⎧ f (x. dacă f este continuă pe domeniul compact D definit de (12. Fig.

atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. Punctele de intersecţie dintre cele două parabole sunt O(0. unde ψ 1.3 vom avea: 1 3 2 ⎛ 2 x (1 − xy ) dy ⎞ dx = 1 ⎛ x y − x x y ⎞ 2 dx = 1 ⎛ 2x 2 − 2x 2 ⎞ dx = ⎜ ⎟ ⎟ I = ∫ ⎜∫ ⎟ ∫0 ⎜ ∫0 ⎜ ⎜ ⎟ 0⎝ 0 ⎠ 2⎟0 ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ 1 3 2 1 5 2 1 = 2⋅ x 3 2 − 2⋅ 0 x 5 2 = 0 4 4 8 − = . Funcţia f (x. adică ⎧c ≤ y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . y ) = x (1 − xy) este continuă pe D. Să se calculeze integrala I= ∫∫ (x − 3y ) dx dy . Domeniul D este simplu în raport cu ambele axe.. dacă D este simplu în raport cu axa 0x. d] → R sunt continue şi f : D→R este continuă. y2 = x. 3 5 15 2. y )dy b ϕ2 ( x ) 1 şi ∫c (∫ψ (y ) f (x. 0) şi A(1. 1). ) 3) De obicei se scrie b ϕ 2 (x ) 1 ∫a (∫ϕ (x ) f (x. d ψ 2 (y ) 1 d ψ2 (y) 1 Exemple. y )dx dy = ∫c D d (∫ ψ 2 (y ) ψ1 (y ) f (x.4 vom avea: . y ) dy )dx = ∫a dx ∫ϕ ( x ) f ( x. Scriem domeniul D astfel D : ⎨ ⎧0 ≤ x ≤1 ⎪ ⎪ x2 ≤ y ≤ x ⎩ şi conform teoremei 12.1.253 - 2) Analog. y )dy .2]. unde D = [0. 1. y ) dx dy . D unde D este domeniul plan limitat de curbele de ecuaţii y = x2. ψ 2 : [c.1. Să se calculeze integrala I= ∫∫ D x (1 − xy ) dx dy . deci integrabilă şi conform teoremei 12. y ) dy )dx = ∫ c dy ∫ψ ( y ) f ( x.1] x [0.

adică ⎧0 ≤ y ≤1 ⎪ D:⎨ 2 . 3). atunci ⎪y ≤x≤ y ⎩ Ι= ⎛ y ⎞ ∫ 0 ⎜ ∫y 2 (x − 3y ) dx ⎟ dy = ⎝ ⎠ 1 ⎛ x2 ⎞ y ∫ 0 ⎜ 2 − 3yx ⎟ y 2 dy = ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 1 ⎛y ⎞ y4 ⎜ − 3y y − + 3 y 3 ⎟ dx ∫0 ⎜ 2 ⎟ 2 ⎝ ⎠ 1 5 ⎛ ⎞1 ⎜ 1 y2 5 4 ⎟ 2 y 1y y 3 =⎜ −3⋅ − +3 ⎟ = − .. Să se transforme integrala dublă I = ∫∫ f (x.254 x 1⎛ y Ι = ∫0 ⎛ ∫ x (x − 3 y ) dy ⎞ dx = ∫0 ⎜ xy − 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ 2 ⎝ 1 2 2 1⎛ ⎞ x x x4 ⎞ 3 ⎟ 2 dx = ∫0 ⎜ x x − 3 − x + 3 ⎟ dx ⎟ ⎜ 2 2 ⎟ ⎠x ⎝ ⎠ ⎛ 5 ⎞ ⎜ x 2 3 x2 x4 3 x5 ⎟ =⎜ − ⋅ − + ⋅ ⎟ 4 2 5 ⎟ ⎜ 5 2 2 ⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ 1 = 0 2 3 1 3 3 − − + =− . y ) ∈ R : x + y ≤ 9. y ) dx dy D în integrale iterate. unde D = ⎨(x. x + 9 ⎩ ⎭ Domeniul D este mărginit de cercul cu centrul în origine. Fig. de rază 3 şi elipsa cu centrul în origine de semiaxe 1 şi 3. situată în semiplanul x ≥ 0 (fig. ⎧ ⎫ y2 2 2 2 2 ≥ 1. 5 4 4 10 10 Dacă îl privim pe D ca domeniu simplu în raport cu axa 0x.3 . x ≥ 0⎬ . 5 2 5 4⎟ 10 ⎜2 2 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠0 3.

deci poate fi scris astfel ⎧ −3 ≤ y ≤ 3 ⎪ D:⎨ 1 . pentru x ∈ [0. y ) dx dy + ∫∫ f (x. şi atunci 2 2 ⎪ 3 9−y ≤ x ≤ 9−y ⎩ Ι = ∫ − 3 dy ∫ 1 3 3 9−y2 9− y2 f (x. ϕ1(x ) = 3 1 − x 2 . b = 3. y ) dy + ∫ dx ∫ 1 − 9−x2 Să observăm că D poate fi privit ca domeniu simplu în raport cu axa Ox. Vom avea Ι = ∫∫ f (x. y ) dx dy = Ι 1 + Ι 2 . Vom avea deci Ι1 = 3⎛ 9−x2 ⎛ 9−x2 ⎞ ⎞ f (x. + ∫ dx ∫ − 3 1− x 2 − 9−x f (x.. iar ϕ2 (x ) = 9 − x 2 .255 - Să observăm că domeniul D nu este simplu în raport cu axa Oy. y ) dy ⎟ dx + ∫ ⎜ ∫ f (x. 3]. y )dy ⎟ dx + ∫1 ⎛ ∫ − ⎝ ⎝ ⎠ 1 9−x2 f (x. y ) dy . ⎟ ⎠ În concluzie Ι= ∫ 1 0 dx ∫ 1 0 9−x2 3 1− x 2 f (x. . y ) dy + f (x.3]. D1 D2 Pentru calculul lui Ι 1 ţinem seama că a = 0. y ) dy ⎟ dx. y ) dy + ∫ dx ∫ 3 1 3 2 9−x2 0 0 f (x. y ) dx. ⎜∫ ∫ 0 ⎝ 3 1− x 2 1 0 ⎠ ⎝ ⎠ 1 Similar Ι2 = 3 0 ⎛ − 3 1− x 2 ⎞ ⎜ ∫ 0 ⎜ ∫ − 9 − x 2 f (x. y ) dx ⎞ dy. Pentru a aplica formula de calcul al integralelor duble pe domenii simple în raport cu axa Oy vom descompune domeniul D în domeniile D1 şi D2 prin dreapta y=0. pentru x ∈ [0.1] şi ϕ1(x ) = 0 pentru x ∈ [1.

B(b.5. b] → R sunt continue. Fie D : ⎨ ⎧ a≤x≤b ⎩ ϕ1( x ) ≤ y ≤ ϕ2 ( x ) . . Atunci ⎛ ∂Q ∂P ⎞ ∫ P(x. ⎧x=a [DA ] : ⎨ ⎩ y = t. y ) dx + Q(x. ϕ 2 : [a. Vom da o demonstraţie pentru cazul în care domeniul D este simplu în raport cu ambele axe. CD : y = ϕ 2 ( x ). t ∈ [ϕ1(b). Fie P. netedă sau netedă pe porţiuni. Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact mărginit de curba γ = Fr D . D(a. Vom avea (γ ) = AB ∪ [BC] ∪ CD ∪ [DA ] unde: AB : y = ϕ1 ( x ). (formula lui Green). Demonstraţie.1. închisă.4 Fie A(a. ⎧x=b [BC] : ⎨ ⎩ y = t. t ∈ [ϕ1(a). b] . P. b] . x ∈ [a. deci D este simplu în raport cu axa Oy. presupusă simplă. unde ϕ1. x ∈ [a.256 - Teorema 12. ϕ1(b)).. y )dy = ∫∫ ⎜ ∂x − ∂y ⎟dx dy. ϕ2 (a)] . Fig. Q : D → R. ϕ1(a)). ϕ2 (b)] . ϕ2(a)). Q ∈ C1 (D). C(b. ϕ2(b)). Pentru cazul general se pot consulta lucrările [8] sau [14]. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ γ D unde sensul de parcurs pe curba γ este cel direct.

Luând P( x. ϕ2 ( x ))]dx (am ţinut cont că integralele pe segmentele [BC] şi [DA] sunt egale cu 0 deoarece x este constant pe aceste segmente).10) şi (12. y)dx = ∫ P( x. y )dy = ∫∫ ∂x dxdy . y )dx = γ AB [ BC ] CD [ DA ] = = ∫ ∫ b a b a P( x.10) (12. γ ∂P (12.11). ϕ1( x ))]dx a b Din (12. y ) 2 dx = a a ϕ1 ( x ) ∂y ϕ1( x ) ∂y (12. y)dx + ∫ P( x. y)dx + ∫ P( x.8) [P( x. netedă sau netedă pe porţiuni este aria D = 1 xdy − ydx . y ) = obţinem: 2 2 ∫ − 2 dx + 2 dy = ∫∫ ( 2 + 2 )dxdy = ∫∫ dxdy = aria D . Ţinând cont de formula de calcul al unei integrale duble pe un domeniu simplu obţinem: − ∫∫ D ϕ 2 ( x ) ∂P b b ϕ (x) ∂P dxdy = − ∫ dx ∫ dy = − ∫ P( x. y ) = − y x 1 1 y x . prin adunare. ϕ2 ( x )) − P( x. Aplicaţie.. se obţine formula lui Green. ϕ1( x ))dx − ∫ P( x.257 - Ţinând seama de modul de calcul al integralei curbilinii de speţa a doua şi de sensul de parcurs pe fiecare arc de curbă obţinem: ∫ P( x. γ deci aria unui domeniu D D compact D limitat de o curbă γ simplă. Q( x. ϕ1( x )) − P( x.11) ■ D Analog obţinem ∫ Q( x. y)dx + ∫ P( x.9) rezultă că ∫ P( x. unde sensul pe curbă este cel direct. y )dx = − ∫∫ ∂y dxdy . închisă. γ ∂Q D Din (12. ϕ2 ( x ))dx = a b (12. 2∫ γ .8) şi (12.9) = − ∫ [P( x.

unde x = ϕ(u. Considerăm transformarea regulată ⎧ x = ϕ(u. Ne propunem şi calculăm aria domeniului D prin transformarea (T) în ipoteza că această transformare este regulată şi directă. Luând în formula lui Green P(x. netedă sau netedă pe porţiuni. v ) ∈ D' ⊂ R 2 . adică ⎩y = ψ(u..12) ϕ. ψ ∈ C1 (D’).258 - Schimbarea de variabile în integrala dublă Considerăm integrala dublă I = ∫∫ f ( x. v ) (12. (∀)(u.y) = x. închisă. v) ∈ D' . D ⊂ R2 un domeniu compact mărginit de o curbă γ presupusă simplă. netedă sau netedă pe porţiuni (vezi [7]). (u. ψ) (u. v ) (T ) : ⎨ . prin această transformare D’ este un domeniu compact. iar funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’. închisă. adică.y)∈(γ). ψ ) > 0.12) rezultă: . γ D Efectuând schimbarea de variabile dată de (12. iar frontiera sa γ’ = FrD’ este o curbă simplă.v)∈(γ’) se deplasează în sens direct atunci şi punctul corespunzător M(x.y) = 0. D(u. y = ψ(u. v ) ∈ D' .y)∈D îi corespunde un unic punct (u.v). unde f : D → R este o funcţie D continuă. y )dxdy . γ ∫ xdy = ∫∫ dxdy .v)∈D’ şi reciproc. dacă D( ϕ. mai mult. v) Prin această transformare domeniul D’ mărginit de o curbă γ’ trece în domeniul D mărginit de curba γ.v) se deplasează tot în sens direct. v ) atunci transformarea (T) este directă. (∀) (u. D(u. Se poate deomonstra că. Q(x. v) ≠ 0. D(ϕ. obţinem unde sensul pe curba γ este cel direct. adică fiecărui punct (x. dacă un punct M’(u. Obţinem astfel că Aria D = ∫ xdy . Se arată că o transformare regulată este biunivocă.

ψ ) = − = ∂u ∂v = . v ) = ϕ(u.259 - ∂ψ ⎤ ⎡ ∂ψ Aria D = ∫ xdy = ∫ ϕ(u. v ) ∂ψ ∂ψ şi Q(u. Dacă D( ϕ. v ) . v ) = ϕ(u.1. v )du + Q(u. ψ ) dudv . (∀)(u. v ) ∂u ∂v În concluzie. o transformare regulată de la planul uO’v la ⎩y = ψ(u. ψ ) < 0. dacă (T) este o transformare regulată se obţine Aria D = ∫∫ D' D(ϕ. v ) ∈ D' atunci γ’ este parcursă în sens D(u. D ' D(u. Aria D = ∫∫ D(ϕ. ψ ) dudv . ψ ) dudv . Fie în planul uO’v un domeniu compact D’ cu frontiera γ’ o curbă simplă. ∂ψ ∂ψ ∂u ∂v ∂v ∂u D(u. ∂v ∂u ⎛ ∂Q ∂P ⎞ Aplicând formula lui Green pentru ultima integrală obţinem: ∫ P(u. v ) ∈ D' . v )dv = ∫∫ ⎜ ∂u − ∂v ⎟dudv . (u. netedă sau netedă pe porţiuni şi ⎧ x = ϕ(u. D(u.6. v ) D(ϕ. închisă. ∂v ⎥ ∫' ⎣ ∂u ⎦ γ γ γ' unde P(u. v )du + Q(u. v ) Observaţie. D(u..13) Teorema 12. v ) planul xOy astfel încât funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’. . v ) (T ) : ⎨ . v ) (12. v )⎢ du + dv = P(u. v ) invers şi analog obţinem Aria D = − ∫∫ D' În general. v )dv . ⎝ ⎠ γ' D' Ţinând cont de teorema lui Schwarz vom avea ∂Q ∂P ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ − = +ϕ − −ϕ = ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v∂u ∂v ∂u ∂u∂v ∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ D(ϕ.

k = 1. ηk ) aria Dk = k =1 n = ∑ f (ϕ(uk .14). Prin transformarea regulată (T) fiecărui domeniu D’k. D’2. D(u. Dn) a domeniului D. y)dxdy = ∫∫ f (ϕ(u. ρ sin θ)ρdρdθ . Observaţie. ηk = ψ(uk. k = 1. γ = T(γ’) şi f : D→ R este o funcţie continuă atunci ∫∫ f ( x. rezultă D( x. v ) (12. D(u. Mk ) = ∑ f (ξk .13) vom avea Aria Dk = ∫∫ Dk D(ϕ.vk). v ) = f (ϕ(u. v k )aria D'k = D(u. n . ψ ) . n şi evident Mk(ξk. v ). ψ ) (u k . k = 1.260 - Dacă D = T(D’). adică ρ ∈ [0. v ) = ∑ F(uk . ψ ) (uk .. ψ ) dudv . ⎧ x = ρ cos θ (T ) : ⎨ . Din (12. D' . ψ ) dudv. diviziunea Δ şi punctele intermediare Mk.ηk)∈Dk. y ) = ρ şi atunci D(ρ. n îi corespunde un domeniu Dk ⊂ D.vk).15) unde F(u. θ ∈ [0. Fie Δ’ = (D’1. v k )) k =1 n n D(ϕ. v )) D D' D(ϕ. ψ(u. y )dxdy = ∫∫ f (ρ cos θ. v )) D(ϕ. ⎩ y = ρ sin θ D ■ În cazul schimbării în coordonate polare.2π] . v k ) aria D' k = σ Δ ' (F. v ) Fie ξk = ϕ(uk. ψ(uk . θ) ∫∫ f ( x. v k ) aria D'k . Obţinem astfel o diviziune Δ = (D1. v ) medie rezultă că pentru fiecare k = 1. D(u. n şi din teorema de D(u. R].14) Demonstraţie. vk)∈D’k astfel încât Aria Dk = D(ϕ.15) obţinem (12. v k ). …. k =1 (12. v k ). v ) Rezultă că orice sumă Riemann relativ la funcţia F. Din existenţa celor două integrale şi prin trecere la limită în relaţia (12. v ).M' k ). D’n) o diviziune a compactului D’. M'k (uk . …. Vom avea: σ Δ ( f . k = 1. ψ(u. D2. diviziunea Δ’ şi punctele intermediare M’k este egală cu o sumă Riemann relativ la funcţia f. n există un punct (uk.

unde ( 4 + x 2 + y 2 )3 D:x2 + y2 ≤ 1.261 - Exemplu.1] obţinem ρdρ 1 = −π ⋅ ( 4 + ρ 2 )−2 I = ∫ 0 dθ ∫ 0 2 3 (4 + ρ ) 4 π 1 1 0 π⎛ 1 1 ⎞ 9π = ⎜ − . Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG. y )dxdy . y )dxdy. Dacă f(x. ρ∈[0. y G = M ∫∫ yρ( x.y). y )dxdy D reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D.y) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului din domeniu. D xG = Dacă placa este omogenă (ρ = const > 0) atunci . y )dxdy. yG) sunt date de M= 1 1 ∫∫ xρ( x. Coordonatele centrului de greutate al unei plăci plane Fie D ⊂ R2 un domeniu compact care este imaginea unei plăci plane la care densitatea ρ = ρ(x. θ∈[0. (∀) (x. Să se calculeze integrala I = ∫∫ D dx dy . are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x.. y = ρsinθ. Efectuând schimbarea de variabile x = ρcosθ. Calculul volumelor şi ariilor Dacă f : D ⊂ R2 → R este o funcţie continuă şi pozitivă atunci integrala ∫∫ f ( x.y) = 1. M D D ∫∫ ρ( x.π]. y ≥ 0. ⎟= 4 ⎝ 16 25 ⎠ 1600 Aplicaţii ale integralei duble 1. adică Aria D = ∫∫ dxdy D reprezintă aria bazei ∫∫ dxdy D 2.y)∈D atunci integrala cilindrului.

v). y = y(u. v ) ⎩ (12. j. IOy = ∫∫ x 2ρ( x. (u.16) Dacă B = { i.v) = (x(u. v )k . y )dxdy . v ) ⎪ : ⎨ y = y(u. y )dxdy .v))∈R3: (u.262 - xG = ∫∫ xdxdy D aria D . Vom nota cu (Σ) = Im Σ = {( x(u.v). v ) = x(u. y(u. z(u. Definiţia 12.v).v)∈D}. v ). Integrale de suprafaţă Fie D ⊂ R2 un domeniu compact. v ) j + z(u. v )i + y(u. Se numeşte pânză parametrizată sau suprafaţă parametrizată în spaţiul R3 orice funcţie continuă Σ : D →R3. v ).1. v ) ∈ D ⎪ z = z(u.2. imaginea suprafeţei Σ. Ecuaţiile x = x(u. z = z(u. numită şi ecuaţia vectorială parametrică a suprafeţei Σ. v ) ∈ D (12.17) unde r (u. yG = ∫∫ ydxdy D aria D . Momentele de inerţie ale unei plăci plane Momentele de inerţie ale plăcii plane D faţă de axe şi respectiv pol sunt date de I Ox = ∫∫ y 2 ρ( x.v).v)). y )dxdy şi respectiv D D IO = ∫∫ ( x 2 + y 2 )ρ( x. 3.v). k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz atunci suprafaţa Σ poate fi dată şi astfel: (Σ) : r = r (u.v).v) reprezintă ecuaţiile parametrice ale suprafeţei Σ şi scriem: (Σ) ⎧ x = x(u. y(u. z(u.2.. (u. . D 12. Σ(u.

Dn) a lui D astfel încât suprafeţele ⎧ x = x(u. forma explicită. v ) D(u.z ∈ C1(D) şi A2 + B2 + C2 ≠ 0 pe D. (12. suprafaţa Σ se scrie echivalent (Σ) : z = z(x.z) = 0. z ) . v ) (12. (u.y).263 - În ipotezele în care pot fi eliminaţi parametrii u şi v din ecuaţiile (12. ⎪ z = z(u. netedă.D2.. Suprafaţa Σ se numeşte netedă (sau regulată) dacă x. unde A= D( y.y. v ) ∈ Dk .…. C= .19) Definiţia 12. v ) este injectivă.5 . (x. D(u.2. 5). . Fig.y.16) obţinem (Σ) : F(x. x ) . dată prin ecuaţiile parametrice (12. v ) ⎪ (Σk ) : ⎨ y = y(u.16) şi fie P0(u0. Suprafaţa Σ se numeşte simplă dacă funcţia (u.2. y ) D( z. forma implicită.y)∈D0 ⊂ R2. k = 1 n să fie netede. v ) B= D( x. (x.20) Suprafaţa Σ se numeşte netedă pe porţiuni dacă există o diviziune Δ = (D1.z)∈V ⊂ R3. v ) .y. D(u.v0)∈(Σ) un punct fixat (fig.18) Dacă pe V sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite. (12. v ) → r (u. v ) ⎩ Considerăm suprafaţa Σ simplă.

F = r ' u ⋅r ' v = x' u x' v + y' u y' v + z' u z' v obţinem v v v v dσ = EG − F2 dudv . v 0 )k . numite şi curbe de coordonate. Să observăm că r 'u × r 'v = A i + Bj + C k .20) exprimă faptul că r 'u × r 'v ≠ θ . . v ) = x(u0 . v 0 )i + y'u (u0 . ( γ v ) : r (u0 . = r 'u ×r 'v A 2 + B 2 + C2 Dacă suprafaţa Σ este dată prin forma implicită (12. v 0 ) j + z'v (u0 . Definiţia 12. Dacă suprafaţa Σ este dată sub forma explicită (12. unde p = z’x.3. v )k .2. N = r 'u ×r 'v = A i + Bj + C k . v 0 )k . v 0 )i + y'v (u0 . această condiţie asigură existenţa vectorului N normal la suprafaţa Σ în P0. v 0 ) = x(u. Se numeşte element de arie al suprafeţei diferenţială notată dσ şi definită astfel: dσ = r 'u ×r 'v dudv . netedă. v 0 ) = x'u (u0 . Fie Σ o suprafaţă simplă. v 0 ) = x'v (u0 .16).264 - Pentru u = u0 şi respectiv v = v0 obţinem pe suprafaţa Σ curbele ( γ u ) : r (u. adică unghiul dintre curbele de coordonate γu şi γv este diferit de zero. Din identitatea lui Lagrange r 'u ×r 'v 2 = r 'u 2 r 'v 2 − (r 'u ⋅r 'v )2 şi folosind notaţiile 2 2 2 2 E = r 'u = x'u + y'u + z'u . q = z’y.19) atunci dσ = 1 + p2 + q2 dxdy . v )i + y(u0 . Σ forma Observaţie. dată prin ecuaţiile parametrice (12. deci condiţia de regularitate (12. v 0 ) j + z'u (u0 . Vectorii directori ai tangentelor în P0 la curbele (γu) şi (γv) vor fi r 'u (u0 . v 0 ) j + z(u. G = r ' 2 = x' 2 + y' 2 + z' 2 . v 0 )k si rv ' (u0 . De asemenea. v 0 )i + y(u. v ) j + z(u0 . iar dacă este dată prin forma explicită (12.19) atunci N = −p i − qj + k . Versorul vectorului normal N va fi n= N N = r 'u ×r 'v A i + Bj + C k .18) se arată că N = F' x i + F' y j + F'z k ..

16) D este simplă. netedă sau netedă pe porţiuni (deci D are arie). yk = y(uk.1. k = 1. k = 1. netedă atunci Σ are arie şi Aria Σ = ∫∫ EG − F 2 dudv este ■ independentă de reprezentarea parametrică (12. ⎪ z = z(u.2. Suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12. D2. v ) ⎩ Fie Pk(xk. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ∈D(D). D2. . Considerăm suma σ Δ ( f . n . zk)∈(Σk).Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σ k .2. Δ = (D1. În acest caz. Integrale de suprafaţă de speţa întâi (sau în raport cu aria) Fie Σ o suprafaţă simplă.. n . închisă. (u. Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk∈ (Σk). zk = z(uk.265 - Definiţia 12.16). unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ) ⊂ V. Fie Δ = (D1. (Σ k ) : ⎨y = y(u. k = 1. k = 1. vk)∈Dk. netedă.16). …. vk). Dacă suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12.5. mărginită.4. …. valoarea integralei duble reprezintă aria suprafeţei Σ. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [8]. v ) ⎪ diviziunea corespunzătoare a suprafeţei Σ. k =1 n Definiţia 12. vk). v ) ∈ Dk . unde D ⊂ R2 este un domeniu compact limitat de o curbă simplă. vk). Fie f : V → R.2. n avem σ Δ ( f. yk. Funcţia f este integrabilă pe suprafaţa Σ dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. Σn) ⎧x = x(u.16) are arie dacă integrala dublă ∫∫ D EG − F 2 dudv există şi este finită. (uk. Dn) o diviziune a compactului D şi ΔΣ = (Σ1. n unde xk = x(uk. v ) . [14] sau [19]. dată prin ecuaţiile parametrice (12. Pk ) − I < ε . …. Teorema 12. Σ2.

Funcţia g(u. k = 1. v )) EG − F2 limita primei sume pentru Δ → 0 este D este continuă şi atunci EG − F 2 dudv . v k ). ηk ) aria Dk . k = 1. netedă. z )dσ . zk ) unde ⎪ z = z(u. zk = z(uk. Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σk = k =1 n = ∑ f ( x(uk .. z(u. z(u. v ) . v k )) (EG − F2 )(ξk . v k ). Fie Δ = (D1. n. y. v ) = f ( x(u. z(uk . ηk ).2. v ). z(ξk . ηk ) aria Dk = k =1 n n = ∑ f ( x(ξk . n . Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala de suprafaţă a funcţiei F pe Σ şi se notează I = ∫∫ f ( x. v ). z)dσ = ∫∫ f ( x(u.2. vk). Δ →0 Teorema 12. ■ . y(uk . Din teorema 12. v ) ∈ Dk . …. ηk ). v ). ηk ))] ⋅ k =1 ⋅ (EG − F2 )(ξk . v k ). v ) ⎪ Pk ∈ (Σk ) : ⎨y = y(u. z(u. v k )) − f ( x(ξk . ηk ). k = 1. ηk ) aria Dk . ηk )) (EG − F2 )(ξk . ηk ) aria Dk + k =1 n + ∑ [f ( x(uk .266 - Observaţie. v ). y(ξk . y(ξk . z(uk . ∫∫ f ( x(u. ηk)∈Dk astfel încât Vom avea: Dk ∫∫ EG − F2 dudv = (EG − F2 )(ξk . D2. ηk ). z)dσ = Σ lim σ Δ ( f .1 avem Aria Σ = ∫∫ EG − F2 dudv şi din teorema de medie D (∃) (ξk. atunci f este integrabilă pe Σ şi ∫∫ f ( x. y(u. y(uk . y(u. v ). (uk. v )) Σ D EG − F2 dudv . Demonstraţie. iar funcţia f este continuă. σ Δ ( f . vk). y(u. yk=y(uk. vk)∈Dk. Dn) o diviziune a lui D. v )) Folosind uniform continuitatea lui f rezultă că a doua sumă are limita zero pentru Δ → 0 şi demonstraţia este încheiată. Dacă suprafaţa Σ este simplă. v ) ⎩ xk = x(uk. z(ξk . (u. Σ Să observăm că ∫∫ f ( x. Pk ( x k . v k ). n . Pk ) . y. y k . ⎧x = x(u.vk).2. v ). y.

Cel mai simplu exemplu în acest sens este banda lui Mobius. y )) Σ D 1 + p2 + q2 dxdy . Observaţie. z)dσ = ∫∫ f ( x. a]. ρ ∈ [0.y) va rezulta că ∫∫ f ( x. y = ρ sin θ . Există suprafeţe cu o singură faţă. q = = 2y. definită de ecuaţiile parametrice (12. y. z( x. rezultă I = ∂x ∂y ∫∫ ( x D 2 + y 2 ) 1 + 4 x 2 + 4 y 2 dxdy .267 - Observaţie.16).y)∈R2 : x2 + y2 ≤ a2}. Σ unde (Σ) : z = x2 + y2. Definiţia 12. Să se calculeze integrala I = ∫∫ zdσ . cu o fixare a unuia din cei doi versori ai normalei se numeşte suprafaţă orientată. . r 'u ×r 'v r 'u ×r 'v o suprafaţă bilateră împreună cu o alegere.. n2 = − n = − u v . Efectuând schimbarea de variabilă în coordonate polare x = ρ cos θ. Cum p = ∂z ∂z = 2x. Exemplu.2π] obţinem I= ∫ 2π 0 dθ ∫ a 0 1 + 4ρ2 ρ3dρ = 2π∫ ρ3 1 + 4ρ2 dρ . netedă. y. În cazul unei reprezentări explicite (Σ) : z = z(x. Nu orice suprafaţă are două feţe.6. θ ∈ [0. Deoarece într-un punct M de pe suprafaţa normalei la suprafaţă şi anume n1 = n = r 'u × r 'v r' × r' .2. Integrale de suprafaţă de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) Fie Σ o suprafaţă simplă. iar D = {(x. (x. Suprafaţa Σ se numeşte bilateră (sau cu două feţe) pe D Σ putem considera doi versori ai dacă versorul normalei n este o funcţie continuă în fiecare punct M∈(Σ). suprafeţe pe care.y)∈D. 0 a care se calculează folosind metoda integrării prin părţi. printr-o deplasare continuă normala îşi schimbă direcţia în mod continuu şi revine în punctul iniţial cu sensul opus sensului iniţial.

notată cu ∫∫ v n dσ Σ se înţelege numărul real definit prin ∫∫ v n dσ = ∫∫ [P( x. cosγ al normalei la suprafaţă în punctul M∈(Σ). y. cos γ ) şi cu − n( − cos α.268 - Pentru a o obţine luăm o foaie de hârtie dreptunghiulară ABCD. Q.− cos γ ) . j şi respectiv k . Vom nota cu Σ+ faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei Σ . R : Σ →R sunt continue pe (Σ). R) un câmp vectorial continuu pe Σ. β. Să observăm că α..faţa suprafeţei Σ definită de n(cos α. y. z) cos β + R( x. 6). z) cos γ ]dσ . Prin definiţie. adică funcţiile P. r 'u × r 'v r 'u × r 'v numite şi cosinuşi directori ai normalei la suprafaţă. cos γdσ = dxdy . z) cos α + Q( x. cosβ. γ reprezintă unghiurile formate de versorul n cu vectorii i.− cos β. Fie v (P.6 Presupunem că suprafaţa coordonatele versorului n = Σ este orientată şi fie cosα. y. Σ Σ unde n = cos α i + cos β j + cos γ k . Fig. cos β. integrala de suprafaţă de speţa a doua a câmpului vectorial v pe suprafaţa Σ+. Q. vom avea . cos βdσ = dzdx. Notând cos αdσ = dydz. o răsucim şi o lipim astfel încât A să coincidă cu C şi B cu D (vezi fig.

de unde EG − F 2 = a 4 sin 2 ϕ şi F = x ' θ x ' ϕ + y ' θ y ' ϕ + z' θ z' ϕ = 0 . cos γ ) . y. 2y. F’z (unde F(x. z)dzdx + R( x. Exemplu . a ∫∫ Σ O reprezentare parametrică a părţii de sferă este ⎧ x = a cos θ sin ϕ π ⎪ (Σ ) : ⎨ y = a sin θ sin ϕ . Observaţii. Să se calculeze integrala I = ∫∫ ydydz + zdzdx + 3 xdxdy . y. iar versorul normalei asociat feţei exterioare este: n= N N = x yr z i+ j+ k. 2 ⎪ z = a cos ϕ ⎩ 0≤ϕ≤ π . cos β.y.y.z) = x2+y2+z2 .z)∈(Σ) are coordonatele F’x. unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. 2z.a2). Vectorul director al normalei la suprafaţă într-un punct arbitrar M(x. Σ− Σ 2. z)dxdy = − ∫∫ v n dσ . F’y.. adică 2x. y. z)dydz + Q( x. 1. ∫∫ P( x. y. z)dydz + Q( x. y. Σ Σ+ notaţie frecventă. unde Σ+ este faţa exterioară a sferei de Σ+ ecuaţie x2+y2+z2 = a2. 0 ≤ θ ≤ . z)dzdx + R( x. situată în primul octant. y.269 - ∫∫ v n dσ = ∫∫ P( x. a > 0. 2 Vom avea: 2 2 E = x'2 + y'θ + z'θ = a 2 sin2 ϕ θ 2 2 G = x ' ϕ + y ' 2 + z' ϕ = a 2 ϕ . Valoarea integralei ∫∫ v n dσ Σ reprezintă fluxul câmpului de vectori v prin suprafaţa Σ. a a a Rezultă că I = 1 ( xy + yz + 3 xz)dσ . z)dxdy .

Q. z)dz = γ ∫∫ ⎜ ∂y − ∂z ⎟dydz + ⎜ ∂z − ∂x ⎟dzdx + ⎜ ∂x − ∂y ⎟dxdy. care se sprijină pe conturul închis. z)dx + Q( x. cos β.7). . 0 ⎝2 ⎠ π Formula lui Stokes Fie Σ o suprafaţă simplă. z)dy + R( x. simplu şi neted γ (fig. ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Σ+ ⎛ ∂R ∂Q ⎞ ⎛ ∂P ∂R ⎞ ⎛ ∂Q ∂P ⎞ unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α.7 Dacă P. netedă.270 - I= 1 2 2 2 2 ∫∫ (a sin θ cos θ sin ϕ + a sin θ sin ϕ cos ϕ + 3a cos θ sin ϕ cos ϕ) ⋅ a D ⋅ EG − F2 dθdϕ = = a3 ∫∫ (sin θ cos θ sin3 ϕ + sin θ sin2 ϕ cos ϕ + 3 cos θ sin2 ϕ cos ϕ)dθdϕ = D ⎛1 ⎞ = a3 ∫ 2 ⎜ sin3 ϕ + sin2 ϕ cos ϕ + 3 sin2 ϕ cos ϕ ⎟dϕ = 2a3 .. definită de ecuaţiile parametrice (12. R : V → R sunt de clasă C1 pe V. Fig. cos γ ) . y. iar sensul de parcurs pe curba γ este cel asociat feţei corespunzătoare (curba γ este parcursă astfel încât un observator ce se deplasează pe γ să lase tot timpul la stânga faţa Σ+). unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ)⊂V atunci vom avea: ∫ P( x.16). y. orientată. y.

n şi σΔ ( f . z ) j + R( x. Se arată că un astfel de domeniu are volum (vezi [14]). netedă sau netedă pe porţiuni. norma diviziunii Δ. …. y. ■ Observaţie. d( Vk ) = sup dist(P1. V2. P2 ) . y. Vn) vom nota cu Δ = max d( Vk ) . k = 1. închisă. Vn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât V = U Vk şi k =1 n Σk = Fr Vk. y. …. Fie v câmpul vectorial definit de funcţiile P. Pk ) = ∑ f (Pk ) volVk . n este o suprafaţă simplă. k =1 n suma integrală triplă a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk∈Vk.3. închisă. mărginită. (∀) (x. . netedă sau netedă pe porţiuni. adică v ( x.P2 ∈Vk Să observăm că Vk are volum. V2. ηk.z)∈V. Spunem că Δ = (V1. z ) = P( x. 12. …. R. Integrale triple Acestea se definesc în mod analog cu integralele duble. P1. unde d(Vk) k =1. netedă sau netedă pe porţiuni. τk)∈Vk. Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. Vn) este o diviziune a domeniului compact V dacă V1. y. Vom nota cu D(V) mulţimea tuturor diviziunilor lui V şi pentru Δ∈ D(V).. Pk(ξk.271 - Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. Q.n este diametrul domeniului Vk. z )i + Q( x. Atunci formula lui Stokes se poate scrie vectorial astfel: ∫ vdr = ∫∫ rotv ⋅ n dσ γ Σ şi din punct de vedere fizic această formulă exprimă faptul că circulaţia vectorului v pe bordul γ al unei suprafeţe Σ este egală cu fluxul rotorului lui v prin această suprafaţă. V2. z )k . închisă.y. k = 1. Δ=(V1. Fie f : V → R. cum Fr Vk este o suprafaţă simplă.

n avem σ Δ ( f. n . (∀) Δ ∈ D(V). cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk. V2. y ) ϕ1 ( x . y ) ≤ z ≤ ϕ2 ( x. . …. y ≥ 0. x ≥ 0. V2. y. Mk = sup f . Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala triplă a funcţiei f pe domeniul V şi se notează I = ∫∫∫ f ( x. Să se calculeze integrala I= ∫∫∫ zdxdydz . Exemplu. k = 1. Vn).3. ) Proprietăţi asemănătoare cu cele de la integrale duble se obţin şi pentru integralele triple. atunci ∫∫∫ f ( x. y. Să observăm că sΔ ( f ) ≤σ Δ ( f . cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk avem De Δ ( f ) < ε . y. …. y ) ⎩ proiecţia domeniului V în planul xOy şi ϕ1. y ) f ( x. k = 1. z ≥ 0.272 - Fie mk = inf f .. ϕ2 : D → R sunt continue. k = 1. Δ = (V1. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact care este V:⎨ ϕ1( x. S Δ ( f ) = ∑ Mk volVk Vk Vk k =1 k =1 n n sumele Darboux inferioară şi respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. Pk ) − I < ε . V2. n şi sΔ ( f ) = ∑ mk volVk . Funcţia f este integrabilă pe V dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. Pk ) . S Δ ( f ) − sasemenea. Δ = (V1. Pk ) ≤ S Δ ( f ) . Definiţia 12. iar dacă V este un domeniu simplu în raport cu axa Oz. dacă f este continuă pe V atunci f este integrabilă pe V. Vn) şi (∀) Pk∈Vk. V Să observăm că ∫∫∫ fdV = V lim σΔ ( f . unde V este definit de inegalităţile V V : x + y + z ≤ 1. z )dz dxdy . (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D(V). …. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ ∈ D(V). Δ →0 Ca şi în cazul integralelor duble se arată că o funcţie mărginită f : V → R este integrabilă dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. z )dxdydz (sau V ∫∫∫ fdV ). Vn). Δ = (V1. adică ⎧ (x. y ) ∈ D . z)dxdydz = ∫∫ (∫ V D ϕ 2 ( x.1.

y ) ∈ D V:⎨ . ≠ 0 pe V’. v.y. În aceste condiţii avem: . închisă. v. v. unde D(u. adică D : ⎨ rezultă I= 1− x 1 1 dx ∫ ( x 2 + y 2 + 1 − 2x − 2y + 2xy ) = 0 2 ∫0 y2 y2 1− x 1 1 1 = ∫ ( x 2 y + y 3 + y − 2xy − 2 + 2x ) = 0 2 2 2 0 3 ⎧ 0 ≤ x ≤1 ⎩ 0 ≤ y ≤ 1− x = 1 1⎡ 2 1 3 2 2⎤ ∫ 0 ⎢x (1 − x ) + 3 (1 − x ) + 1 − x − 2x(1 − x ) − (1 − x ) + x(1 − x ) ⎥ dx = 2 ⎣ ⎦ x3 1 1 2 1 3 2 = ∫ (x − x + − x + x − + 1 − x − 2x + 2x 2 − 1 + 2x − x 2 + x − 2x 2 + x 3 ) dx = 0 3 3 2 1 1⎛ 1 1⎞ 1 = ∫ ⎜ − x 3 + x 2 − x + ⎟ dx = . 2 D D Cum D este un domeniu simplu în raport cu axa Oy. w ) ∈ V ' . z ) ⎩ V’⊂ R3 este un domeniu compact. unde f : V → R este o V funcţie continuă. z ) ⎪ T : ⎨y = y(u. y ≥ 0}. ⎩ 0 ≤ z ≤ 1− x − y Vom avea I = ∫∫ dxdy ∫ D 1− x − y 0 zdz = ∫∫ D z2 2 1− x − y dx dy = 0 = 1 1 2 2 2 ∫∫ (1 − x − y ) dxdy = 2 ∫∫ ( x + y + 1 − 2x − 2y + 2xy)dxdy .273 - Domeniul V este simplu în raport cu axa Oz. w ) .z∈C1(V’). y. V ⊂ R3 este un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. 2 0⎝ 3 3⎠ 24 Schimbarea de variabilă la integrala triplă Considerăm integrala triplă I = ∫∫∫ f ( x. adică x. (u. v. w ) ⎪ z = z(u.y)∈R2 : x + y ≤ 1. unde D = {(x. z )dxdydz . Considerăm transformarea regulată ⎧x = x(u. y.. x ≥ 0. v. ⎧ ( x. netedă sau netedă pe porţiuni. w ) D( x.

iar jacobianul transformării ⎪ z=z ⎩ este J = D( x. θ ∈ [0. w ). y. deci D(r. y. z ) = r . ϕ ∈ [0. h] . cos β. ρ sin θ sin ϕ. w ). V V' Formula lui Gauss-Ostrogradski Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă Σ. z )k . ρ ∈ [0. z ) = ρ2 sin ϕ . de clasă C1 pe domeniul V. v. netedă sau netedă pe porţiuni şi un câmp de vectori v ( x. deci D(ρ. y. z ) ∫∫∫ f ( x. R]. y. z) rdrdθdz . y.. z)dxdydz = ∫∫∫ f ( x(u. z )i + Q( x.2π]. y. ρ cos ϕ) ρ V V' sin ϕ dρ dθ dϕ . π] . y. θ. cos γ ) . v. ⎪ z = ρ cos ϕ ⎩ D( x. v. În cazul coordonatelor cilindrice transformarea T este ⎧x = r cos θ ⎪ (T ) : ⎨ y = r sin θ . ϕ) 2 ∫∫∫ f ( x. θ. z)) D(u. unde Σ+ este faţa ∂z ⎟ ⎠ suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. În aceste condiţii avem: ∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy = ∫∫∫ ⎜ ∂x + ∂y ⎜ ⎝ Σ+ V ⎛ ∂P ∂Q + ∂R ⎞ ⎟dxdydz . w ) dudvdw V V' D( x. z)dxdydz = ∫∫∫ f (r cos θ. În cazul coordonatelor sferice transformarea T este ⎧ x = ρ cos θ sin ϕ ⎪ (T ) : ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ . r sin θ. w ) ρ ∈ [0. iar jacobianul transformării este J = D( x.R]. y. y. închisă. bilaterală. numită şi formula integrală a lui Gauss-Ostrogradski. v. z ) j + R( x. y. y. Expresia diferenţială notată dv şi definită astfel dv = numeşte element de volum. z(u. . z)dx dy dz = ∫∫∫ f (ρ cos θ sin ϕ. v.2π]. z ) = P( x.274 - ∫∫∫ f ( x. θ ∈ [0. z) dudvdz se D(u. y(u. simplă. z ∈ [0. z) numită formula schimbării de variabile la integrala triplă.

x + y = 1. 2 2 ∫∫ (1 + y ) D D 1 2 dxdy. y ≥ − x . Să se calculeze: a) b) c) d) e) ∫∫ 1 + sin x sin y dxdy. y ≤ x 2 . θ ∈ [0. 1 ≤ x ≤ 2 . Folosind coordonatele polare să se calculeze: a) b) ∫∫ D x 2 + y 2 dxdy. ∫∫ ydxdy. ∫∫ (1 − y )dxdy. unde Σ+ Σ+ este faţa exterioară a suprafeţei Σ ce limitează domeniul V definit de inegalităţile : x2 + y2 ≤ z ≤ 4 . B(1. y = 1. D cos y D:0 ≤ x ≤ π π .x2 . D = ΔOAB. ∫∫ D x 2 − y 2 dxdy. A(1. D : x 2 + y 2 ≤ a 2 . Vom aplica formula lui Gauss cu P = x. . Să se calculeze integrala I = ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy .275 - Observaţie. unde ρ ∈ [0. xy ≥ 1. R = z şi integrala devine I = ∫∫∫ 3dxdydz = 3 ∫∫∫ dxdydz = 3 ∫∫ dxdy ∫ x V V D 4−x2 −y2 2 +y2 dz = 3 ∫∫ 2(2 − x 2 − y 2 )dxdy D unde D = {(x. obţinem I = 6 ∫0 dθ∫ 0 (2 − ρ 2 )ρdρ = 12π . Formula lui Gauss-Ostrogradski se poate scrie vectorial astfel: ∫∫ v n dσ = ∫∫∫ divvdxdydz . unde a > 0. 2. 0≤y≤ .1) . D : y ≤ x.y)∈R2 : x2+y2 ≤ 2}. D D : x 2 + y 2 ≤ a2 . Q = y.−1). ∫∫ arcsin D x + y dxdy.y2. Trecând la coordonatele polare: x = ρcosθ.2π] . 2 ]. unde a > 0. D : x 2 + y 2 ≤ 2y. D limitat de x + y = 0. y = ρsinθ. Σ V Exemplu. 2π 2 Probleme propuse 1. x ≥ 0 .. y = -1.

Să se determine aria Σ şi să se calculeze integrala I = ∫∫ x 2 + y 2 dσ . D : D x2 y2 + ≤ 1.y)∈R2: x2 + y2 ≤ 2x. b) c) ∫∫ ( x Σ Σ 2 + y 2 )dσ. ∫∫ xdxdy. 6. (Σ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a2 . D x ≤ y ≤ 5x . Folosind schimbări de variabile convenabile să se calculeze: a) b) c) ∫∫ ( x + y )dxdy. unde γ γ este frontiera domeniului D ={(x. Fie suprafaţa ( Σ ) : r = u cos v i + u sin v j + v k . Σ 7. 4. unde D este limitat de curbele de ecuaţii x+ y = 3. Σ fiind suprafaţa cubului definit de 0 ≤ x ≤ 1. D : 1 ≤ x + y ≤ 13. y = 0. Direct şi cu formula lui Green să se calculeze ∫ ( x − y )dx + xdy . v ∈ [0. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate ale plăcii omogene D ⊂ R2. ∫∫ ( x + y + z)dσ .276 - c) ∫∫ ( x D 2 + y 2 )dxdy. y ≥ 0 . Σ unde Σ este faţa exterioară a tetraedrului limitat de x = 0.2π] . 0 ≤ z ≤ 1. D : x 2 + y 2 ≤ 2x . 8.. x + y + z = 1. 5. u ∈ [0. xy = 2. y ≥ 0} şi este parcursă în sens direct. D D : 1 ≤ xy ≤ 2. z = 0. decupată de suprafaţa de ecuaţie x 2 + y 2 = 2ax. a > 0 . 0 ≤ y ≤ 1. . Să se calculeze următoarele integrale de suprafaţă de speţa a doua: a) ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . Să se calculeze: a) ∫∫ ( xy + yz + zx)dσ . 3. Σ unde Σ este porţiunea din suprafaţa de ecuaţie z = x 2 + y 2 . a2 b2 ∫∫ ydxdy. x ≤ y ≤ 2x . a].

z ≥ 0 . V : x 2 + y 2 ≤ z 2 . 13. 0 ≤ z ≤ h . V : x 2 + y 2 ≤ 2z. V : x 2 + y 2 ≤ 2z. ∫∫∫ V x2 y2 z2 x2 y2 z2 1 − 2 − 2 − 2 dx dydz. 0 ≤ z ≤ 1. unde ( γ ) : ⎨ x + y + z = 0 γ ⎩ parcurs fiind astfel încât domeniul interior să fie lăsat la stânga). V : x 2 + y 2 + z 2 ≤ 2z . x 2 + y 2 + z 2 ≤ 8 . z ≤ 2 . c) ∫∫ zdxdy . 11. Folosind schimbările de variabile să se calculeze: a) b) c) d) ∫∫∫ V x 2 + y 2 + z 2 dx dy dz. unde Σ Σ este faţa interioară a conului de ecuaţie z = x 2 + y 2 . V : x 2 + y 2 ≤ a 2 . x 2 + y 2 + z 2 ≤ a2 . x2 + y2 = 2ax. z ≥ 0 . a b c a b c 12. ∫∫∫ V x 2 + y 2 dx dy dz. .. unde a > 0. Σ Σ fiind faţa exterioară a elipsoidului de ecuaţie x 2 y 2 z2 + + −1= 0 . V : 2 + 2 + 2 ≤ 1. + y 2 + z 2 )dxdydz. y ≥ 0. Să se calculeze volumul şi coordonatele centrului de greutate ale corpului omogen mărginit de suprafeţele de ecuaţii y2 + z2 = 4ax. unde Σ este faţa exterioară a suprafeţei închise a cilindrului x2 + y2 = a2. V ::x 2 + y 2 − 2x ≤ 0.277 - b) ∫∫ ( y − z)dydz + (z − x )dxdz + ( x − y )dxdy . 10. Direct şi cu formula lui Gauss-Ostrogradski să se calculeze ∫∫ x Σ 3 dy dz +x 2 ydz dx + x 2 zdx dy . Folosind formula lui Stokes să se calculeze ⎧x 2 + y 2 + z 2 = a 2 ∫ ( y + z)dx + (z + x )dy + ( x + y )dz . x + y + z ≤ 2a. ∫∫∫ ( x ∫∫∫ V 2 x 2 + y 2 dx dy dz. Să se calculeze: a) b) c) (sensul de ∫∫∫ ( x V V 2 + y 2 )dxdydz. 0 ≤ z ≤ h. a2 b2 c 2 9. 2 ∫∫∫ ( x V + y 2 )dx dy dz.

C. 1978. 14. E.P.P. 8. 1982. 1964. 1964. L. Editura Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos” . W.Precupanu. Calcul diferenţial şi integral. Ed.Niţă. Tehnică. Iaşi. Cuza”.. M. I. J. Algebră şi analiză matematică (Culegere de probleme).P.D. 2. vol.P. Bucureşti. 15.P. 1956. II. I.. S. 1985. Bucureşti. Bucureşti. O. London. 1979. II.Ion. A. Analiză matematică. Bucureşti.Niculescu. I.Flodor. D. Paris. 7. Tehnică. N. B. 12. New York. Culegere de probleme de calcul diferenţial. “Al.Rădulescu. V. 10. 6. McGraw-Hill.Colojoară.Aramă. Culegere de probleme şi exerciţii de analiză matematică. II. Bucureşti. 5.D. Gh. E. I.B. II. Analiză matematică. Inc. 1982.Donciu.Rădulescu. Elementary theory of Metric Spaces. Ed.Sireţchi. B. vol. E. POLIROM. Springer – Verlag. 16. Analiză matematică. I. L. 4. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1972. Analiza matematica. Bazele analizei matematice.D. D. M.J. Univ.Stănăşilă. . Counterexamples în Analysis. 1978. San Francisco. Bucureşti. Funcţii reale şi teoria măsurii. R. Tehnică. 3. 1966. M. Amsterdam. E.Rudin.I. 1979. vol. Ed.Reisel.D. Berlin.Schwartz. I. 9. 2006.Precupanu. Ed. 11.Morozan. 1987. 1998. Herman. A. Bucureşti. Cours d’Analyse.Precupanu. I.Olmstead.D. Iaşi. 1983. 17. 1967. Cuza”. A.278 - BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. Real and Complex Analysis. Analiză matematică. Bucureşti. Bucureşti. “Al. 1981. Teoreme şi probleme de Analiză matematică. vol. T. Elemente de aritmetică cu aplicaţii în tehnici de calcul. New York. Heidelberg. Analiză matematică. vol. 13. E. Moscova.Demidovici. Ed. 1966. 18. Univ. Galati.P.Roşculeţ. Tehnică. II.Cringanu.Gelbaum.Rudin. Osnovi matematiceskovo analiza. 19. I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful