JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi

JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

Conf.dr. JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi, 2008

Referent ştiinţific: Conf.univ.dr. Petru Vâţă Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

PREFAŢĂ
Lucrarea de faţă reprezintă o variantă îmbunătăţită a cursului publicat anterior de catre autor. Ea prezintă noţiuni fundamentale ale analizei matematice cum ar fi cele de limită, continuitate, diferenţiabilitate, integrabilitate, etc. Acest material reprezintă rodul activităţii universitare din ultimii ani, cursuri ţinute la diferite facultăţi ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, de către autor. Pentru o mai bună înţelegere a chestiunilor teoretice, cartea are numeroase observaţii, exemple, probleme propuse spre rezolvare şi probleme rezolvate. Prezentul curs se adresează studenţilor din anul I ai facultăţilor cu profil tehnic şi universitar, profesorilor din licee care îşi matematica modernă a zilelor noastre. Tuturor cititorilor mei, studenţi, profesori de matematica, ingineri, interesaţi de rezolvarea unor probleme matematice, autorul le urează lectură interesantă şi să găsească în paginile lucrării ceea îşi doresc. În încheiere, ţin să exprim mulţumiri domnilor conf.dr. Petru Vâţă şi conf.dr. Ion Mirică, pentru răbdarea şi atenţia cu care au citit întregul manuscris, făcând observaţii utile, de care am ţinut seama în redactarea finală a lucrării. Autorul rămâne îndatorat tuturor acelora care îi vor trimite sugestii, alte puncte de vedere sau vor avea amabilitatea de a-i semnala eventualele erori structurate în lucrare. pregătesc examenele de definitivare sau grad, cât şi tuturor celor care doresc să înveţe şi să aprofundeze

Galaţi, septembrie, 2008

J. Crînganu

Referenţi ştiinţifici : Conf. dr. univ. Ion Mirică Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi . Petru Vâţă Conf. univ. dr.

48 3. Şiruri în spaţii metrice……………………………………………………. Definiţie.19 2.83 5.22 2. 9 CAP.7 CAP.59 3.2..44 3. Exemple……………………………………….Derivata după o direcţie.. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE……………………….6.33 CAP. Spaţii metrice complete………………………………………………….88 CAP.. Diferenţiala unei funcţii……………………………………………………87 5.5....83 5..99 . Serii cu termeni oarecare………………………………………………. SERII DE NUMERE REALE……………………………………………….Spaţii metrice.75 4.44 3.1. Serii convergente.. Limita unei funcţii într-un punct………………………………………….65 4. Serii cu termeni pozitivi………………………………………………. Derivate parţiale de ordinul întâi……………96 6.2.Proprietăţi de bază ale derivatei…………………………………………. FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE………………………………………. FUNCŢII………………………………………………..3. Elemente de topologie în spaţii metrice……………………………….1.31 2.2. Derivate şi diferenţiale de ordin superior………………………………. Proprietăţi ale funcţiilor continue……………………………………….61 CAP.79 CAP.1. Serii alternate……………………………………………………………..65 4.. 1.. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢILOR DE MAI MULTE VARIABILE………………………………………………..4. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ ………………………………………….. Serii divergente…………………………………….….17 2. Funcţii uniform continue…………………………………………………..17 2.2. Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile…………….2..2.4.3.. Şiruri în spaţii metrice particulare……………………………………….4.. Funcţii continue……………………………………………………………71 4.. SPAŢII METRICE.5.3.CUPRINS PREFAŢĂ………………………………………………………………………………. RELAŢII.1. MULŢIMI.96 6..3.3.1..4.

262 12.………. 8.3.……….….. INTEGRALA RIEMANN……………………….. Serii de funcţii…………………………………………………….….………143 7.3..244 12.244 12. INTEGRALE CU PARAMETRU……….143 7.….271 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………279 . Aplicaţii ale integralei definite……………………………………………. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile…………..4.………173 8.222 11.1. Integrale curbilinii de speţa a doua…………………………..... Funcţii şi sisteme de funcţii implicite………………………………….………….…………...…………….166 8.105 6.…. Integrale improprii de speţa a doua…………………………….. 10..166 8....232 CAP.1...127 CAP...183 9.Integrale duble………………………………………….……….2..108 6. Integrale de suprafaţă………………………………….153 7. 7.…. Integralele lui Euler………………………………………………………...………………. Integrala definită……………………………………………. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală………………..3.………………. 12.222 11.118 6.……….…………………….183 9..………………..1. INTEGRALE IMPROPRII…………………..…………………….2.158 CAP..6.2.…..3 Serii de puteri……………………………………………..…..191 9.. Integrale improprii de speţa întâi………………………………………. Integrale triple……………………………………………. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse………………………………….178 CAP....211 CAP. Integrale curbilinii de speţa întâi………………………………. INTEGRALE MULTIPLE……. 11.1.……………………………. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior…………………….….2.3.……………………………. 9..196 CAP.5.6....….…….2.…...………………………. ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII………………. INTEGRALE CURBILINII………………….Şiruri de funcţii………………………………………..….1.…….……..

Fie X ≠ Ø.2. O relaţie ρ pe X se numeşte relaţie de echivalenţă dacă (E1) ρ este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ xρx.y)∈Gρ }. FUNCŢII Fie X. 4. y∈ X astfel încât xρy ⇒ yρx. Dintre relaţiile definite între elementele aceleiaşi mulţimi se disting relaţiile de echivalenţa şi de ordine.Y.1. xρy ⇒ Cx ∩ Cy = Ø. Din definiţie rezultă imediat următoarele proprietăţi ale claselor de echivalenţă: 1. Dacă x∈X definim Cx = { y∈X : yρx } – clasa de echivalenţă a lui x.y) ∈ Gρ spunem că x este în relaţia ρ cu y şi scriem xρy. Se numeşte domeniu al relaţiei ρ multimea D(ρ) = { x∈X : (∃)y∈Y astfel încât (x. Definiţia 1. x∈X . (E3) ρ este tranzitivă: (∀) x. 2. xρy ⇔ Cx = Cy . Definiţia 1.-9- CAPITOLUL 1 MULŢIMI. unde Gρ ⊂ X x Y se numeşte graficul relaţiei ρ. dacă x. RELAŢII. y.y)∈Gρ }. (∀)x∈X ⇒ Cx ≠ Ø. y∈X. 3. Dacă X = Y atunci ρ se numeşte relaţie binară pe X (sau relaţie pe X).y): x∈X. z ∈ X astfel încât xρy şi yρz ⇒ xρz. y∈Y }. produsul lor cartezian. (E2) ρ este simetrică: (∀) x. Se numeşte relaţie binară între elementele mulţimilor X şi Y tripletul ρ = (X. Dacă (x. Se numeşte codomeniu al relaţiei ρ mulţimea Im(ρ) = { y∈Y : (∃)x∈X astfel încât (x. Y două mulţimi nevide şi X x Y = { (x.Gρ). U Cx = X.

3. Perechea ( X. (O2) “≤” este antisimetrică: (∀) x. Definiţia 1. Observaţie. 2. Dacă M∈X este majorant şi M ∈ A atunci M se numeşte cel mai mare element al mulţimii A şi se notează M = maxA.y∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. (∀)x∈A. ≤ ) o mulţime ordonată şi A ⊂ X. Dacă m∈X este minorant şi m ∈ A atunci m se numeşte cel mai mic element al mulţimii A şi se notează m = minA.y∈X avem x ≤ y sau y ≤ x. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element. relaţia de ordine se numeşte relaţie de ordine totală. ≤ ) mulţime total ordonată. Fie ( X .z∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z.y. Mulţimea A se numeşte mărginită dacă este minorată şi majorată. Un element m∈X se numeşte minorant pentru A dacă m ≤ x. ≤ ) se numeşte mulţime ordonată. notată “≤” se numeşte relaţie de ordine pe X dacă (O1) “≤” este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ x ≤ x. Exemple. Un element M∈X se numeşte majorant pentru A dacă x ≤ M.10 - Mulţimea notată X/ρ = { Cx : x∈X } se numeşte mulţimea claselor de echivalenţă. (N*. Dacă (∀) x. 1. (∀)x∈A. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic.I) ( “I” relaţia de divizibilitate) este ordonată dar nu este total ordonată. . (O3) “≤” este tranzitivă: (∀) x. nevidă. Definiţia 1. Dacă submulţimea A ⊂ X are minoranţi (respectiv majoranţi) spunem că A este minorată sau mărginită inferior (respectiv majorată sau mărginită superior).. mulţime notată cu P(X). iar ( X. Dacă X ≠ Ø atunci relaţia de incluziune este o relaţie de ordine pe mulţimea părţilor lui X.4. O relaţie ρ pe X.

Observaţii.2. “•” – înmulţirea. (∀)x∈R.y∈R ⇒ x+ y = y+ x.+. 2. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic. notată cu R vom prezenta o construcţie axiomatică.. şi cu o relaţie de ordine totală “≤” care satisfac următoarele grupe de axiome Ι (R. Dacă există infA (respectiv supA). adică 1) (∀) x. 4) (∀) x∈R. ±2.…} . n ≠ 0 } . acesta se numeşte margine inferioară sau infimum (respectiv margine superioară sau supremum) şi se notează infA (respectiv supA).y) → xy ∈ R. 2) (∀) x.. n Pentru mulţimea numerelor reale.mulţimea numerelor raţionale. Numim mulţimea numerelor reale o mulţime R înzestrată cu două operaţii algebrice: “+” – adunarea.11 - Definiţia 1. .y. 5) (∀) x. 1.…} se poate face o construcţie riguroasă a mulţimilor Z şi Q (vezi [7]): Z = { 0. Mulţimea numerelor reale Pornind de la mulţimea numerelor naturale N = { 0.5.mulţimea numerelor întregi.z∈R ⇒ (xy)z = x(yz).±1. 3) (∃) 0∈R astfel încât 0+ x = x. (x.y. Q={ m : m. (∃)x’ = -x∈R astfel încât x+ (-x) = 0.n∈Z. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element atunci există infA = minA (respectiv supA = maxA). Dacă A admite minoranţi (respectiv majoranţi) şi mulţimea minoranţilor (respectiv a majoranţilor) lui A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element.) este corp comutativ. (x.6.y) → x + y ∈ R.z∈R ⇒ (x+y)+z = x+(y+z). Definiţia 1.1.

(∀) x.y∈R avem x ≤ y sau y ≤ x. 9) (∀) x. Pentru (∀)x. ≤) este total ordonată şi relaţia “≤” este compatibilă cu structura de corp.z∈R ⇒ x(y+z) = xy+ xz. 1 x ΙΙΙ Axioma de completitudine a lui Cantor-Dedekind: Pentru orice submulţime A ⊂ R. 7) (∃) 1∈R.… o vom nota cu Z şi se numeşte mulţimea numerelor întregi.z∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. De asemenea.… vor aparţine lui R. în plus. Relaţiei de ordine “≤” i se poate ataşa relaţia “<”. 3.1.y. y ≠ 0 o vom numi mulţimea numerelor raţionale şi o vom nota cu Q. atunci xy-1∈R iar mulţimea elementelor de forma xy-1 cu x. dacă x < y(respectiv x ≤ y).12 - 6) (∀) x.y.y∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. (∀) x. y ≠ 0. Dacă x. mai scriem y > x (respectiv y ≥ x).y∈R definim x-y = x+(-y) iar dacă.y.z∈R cu x ≤ y ⇒ x + z ≤ y + z. Dacă n∈N atunci –n∈R şi mulţimea elementelor 0.y∈R. supA∈R. 1.-2. cum 1∈R rezultă că şi elementele 2=1+1. y 2. Să observăm că N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R. (∀)x.y∈Z.y.x = x. (∀) x.z∈R cu x ≤ y şi 0 ≤z ⇒ xz ≤ yz. (∀) x. Observaţii. nevidă şi majorată există margine superioară. . y ≠ 0 atunci x = xy-1. (∀)x∈R. Din axiomele lui R.2. ΙΙ (R.-1. 3=(1+1)+1.y∈Z. (∃)x-1 = ∈R astfel încât x . 1 ≠ 0 astfel încât 1. x ≠ 0.y∈R ⇒ xy = yx. (∀) x. numită de ordine strictă şi definită astfel: x < y <=> x ≤ y şi x ≠ y. x-1 =1. Aceste elemente le vom numi numere naturale iar mulţimea lor o vom nota cu N. 8) (∀) x∈R. adică: 10) 11) 12) 13) 14) 15) (∀) x∈R ⇒ x ≤ x..

[a.mulţimea numerelor reale pozitive.a] = { x∈R : x ≤ a}.b] = { x∈R : a ≤ x ≤ b }.a] = Ø.mulţimea numerelor reale negative. O mulţime I⊂R se numeşte interval dacă pentru (∀) a. R * .13 - Numerele reale x pentru care x ≥ 0( respectiv x > 0 ) se vor numi numere pozitive(respectiv strict pozitive). Pe R se mai definesc şi următoarele tipuri de intervale nemărginite: (-∞. R+ ∩ R. iar numerele reale x pentru care x ≤ 0 (respectiv x < 0). (-∞. [a. Atunci (∃) M = supA ∈ R şi este caracterizat astfel : i) ii) x ≤ M.b] = { x∈R : a < x ≤ b }. Fie A ⊂ R nevidă şi mărginită. notat IxI. numite şi intervale mărginite. [a.= {0}.∞ ) = { x∈R : x ≥ a}.b∈I şi a ≤ c ≤ b ⇒ c ∈ I. Dacă a.∞ ) = { x∈R : x > a}. (∃) xε ∈ A asfel încât xε > M-ε.a) = (a.a] = {a}. . prin ⎧ x. (∀) x∈A.a ) = [a. Vom nota prin R+ .mulţimea numerelor reale strict negative. daca x < 0 Din axioma lui Cantor-Dedekind şi definiţia marginii superioare (respectiv inferioare) obţinem urmatoarele două teoreme: Teorema1.b) = { x∈R : a < x < b }. [a. a < b definim mulţimile (a.b) = { x∈R : a ≤ x < b }.mulţimea numerelor reale strict pozitive. − Atunci R = R+ ∪ R -.a ) = { x∈R : x < a} . Prin definiţie (a. (a. daca x ≥ 0 x =⎨ ⎩− x. b∈R. + R. Pentru orice număr real x definim modulul sau valoarea absolută a lui x. ( a.. (∀) ε > 0.1. R * .. se vor numi numere negative (respectiv strict negative).

In felul acesta R devine total ordonată şi orice submulţime nevidă A ⊂ R are atât supremum cât si infimum. (∀)x∈ R . -∞ < x . Definim R = R ∪{-∞. Atunci (∃) m = infA ∈ R şi este caracterizat astfel: i) ii) Arhimede: Teorema1. Atunci A este nevidă şi majorată şi din teorema 1.. (∀) x∈A. Demonstraţie. (∀)x∈R. Cum xε∈A. deoarece se poate stabili o corespondenta bijectivă (bijecţia lui Descartes) între elementele lui R şi mulţimea punctelor de pe o dreaptă. Fie A={nx: n∈N*}. prin definiţie supA = +∞. ■ m ≤ x. (∀) n∈N*. (∀) ε > 0. Fie A ⊂ R nevidă şi minorată. x < +∞. (∃) xε ∈ A astfel încât xε < m + ε. Relaţia de ordine uzuală din R se extinde pe R prin convenţiile -∞ < +∞ . Dacă A nu admite majoranţi.+∞} şi vom numi aceasta mulţime dreapta reală încheiată (sau mulţimea extinsă a numerelor reale). prin definiţie infA = -∞. Presupunem prin reducere la absurd ca nx ≤ y. care contrazice faptul că M = supA. Operaţiile algebrice ale mulţimii R se extind la R fără a fi însă peste tot definite. Dacă x > 0 şi y > 0 atunci există n ∈ N* asfel încât nx > y. Fie A ⊂ R nevidă. Pentru ε = x > 0 există xε∈A astfel încât M-x < xε ≤ M.3.14 - Teorema1. x ≠ -∞. . Astfel se definesc: ∞ +x = x+∞ = ∞.2. Următoarea teoremă este cunoscută şi sub numele de proprietatea lui Observaţie.1 există M = supA ∈ R. există n0∈N* astfel încât xε= n0x şi atunci vom avea M-x < n0x ≤ M. Mulţimea numerelor reale se mai numeşte şi dreapta reală. de unde M < ( n0+1)x∈A. Dacă A nu admite minoranţi.

Se numeşte funcţie de la X la Y o relaţie f = (X. Pentru o funcţie se folsesc notaţiile : f : X → Y sau x → f(x). Fie f : X → Y o funcţie. transformare. ∞0 .y1). Mulţimea X se numeşte mulţime de definiţie a funcţiei f. [a. Observaţie.b) = { x∈ R : a < x < b }. În locul termenului de funcţie se mai folosesc şi termenii de aplicaţie. x∈X. Gf ) cu proprietăţile i) ii) D(f) =X. Funcţii Fie X şi Y două mulţimi nevide. etc… ∞ Dacă a. operator sau reprezentare. ∞ .∞ . (∀) x∈ R .15 - -∞ + x = x+ (-∞) = -∞. 0. A ⊂ X.a < b se definesc în R următoarele tipuri de intervale: (a. [a.y) ∈ Gf ) .7.b) = { x∈ R : a ≤ x <b }. Y codomeniu (sau domeniul valorilor) iar Gf ⊂ X ×Y se numeşte graficul funcţiei f.b∈ R . daca x > 0 ∞⋅x = x⋅∞ = ⎨ ⎩− ∞. (a. x ≠ +∞. B ⊂ Y. y2) ∈ Gf ⇒ y1 = y2 (deci oricărui element x∈X i se asociază un unic element y∈Y astfel încât (x.b] = { x∈ R : a < x ≤b }. Y.b] = { x∈ R : a ≤ x ≤b }. daca x < 0 Nu sunt definite operaţiile: ∞ -∞ . ⎧+ ∞. Definiţia 1. operaţie. (x. . (∀) x∈X si (∀) (x..

O funcţie f :X → Y se numeşte inversabilă dacă (∃) g :Y → X astfel încât f ο g = 1Y şi g ο f = 1X. (∀) x∈X. 1X(x) = x. Dacă f :X → Y şi g : Y → Z definim funcţia compusă h : X → Z.x2 ∈ X cu x1 ≠ x2 ⇒ f(x1) ≠ f(x2). (∃)x∈X astfel încât f(x) = y (sau echivalent Imf =Y). în ipoteza că există. oricare ar fi x∈X şi 1Y:Y→Y funcţia identică pe Y.. Se arată că funcţia g. . unde h(x) = g(f(x)). O funcţie f :X → Y se numeşte bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă. Teorema 1.16 - Mulţimea f(A) = { f(x) : x ∈ A} ⊂ Y se numeşte imaginea directă a lui A prin funcţia f iar mulţimea f-1(B) = { x∈X : f(x) ∈ B} se va numi imaginea inversă a lui B prin funcţia f. este unică şi prin definiţie g se numeşte inversa funcţiei f şi se notează g = f -1. O funcţie f : X → Y este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă. Fie 1X : X → X funcţia identică pe X.4. h = g ο f. O funcţie f : X → Y se numeşte injectivă dacă pentru (∀)x1. O funcţie f : X → Y se numeşte surjectivă dacă pentru (∀)y∈Y.

y) = d(y. Fie X ≠ Ø. n y=(y1.y) = ⎨ ⎧ 1 .y)+ d(y. d(x. Definiţie. n ≥ 3. X=Rn.n≥1. x=(x1.…. Exemple Definiţia 2. O funcţie d : X × X→ R se numeşte metrică (sau distanţa) pe X dacă: (M1) d(x. de coordonate x si respectiv y. Să observăm că.1.z). dacă n = 2 .y∈R .…. daca x = y. (∀)x.y) reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) între două puncte M şi N de pe axa reală. yn). (∀)x. d(x. numită şi distanţa euclidiană. xn). d:R×R→R. (M2) d(x. y2. xn∈X. x2 . d:Rn× Rn→R.. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE 2. Spaţii metrice.x). Pe aceeaşi mulţime se pot defini mai multe metrici deci mai multe structuri de spaţiu metric. Dacă x1. 1. se arată prin inducţie matematică că d(x1. d(x.…. 2. xn) ≤ d(x1. Să observăm că d(x.17 - CAPITOLUL 2 SPAŢII METRICE.x2.y) = 0 ⇔ x = y. Inegalitatea (M3) se mai numeşte şi inegalitatea triunghiului. y ∈ X. Exemple. 3.1.z ∈ X.y.y)=|x-y|.z) ≤ d(x. daca x ≠ y ⎩ 0 . 5. numită şi distanţa euclidiană. Pe orice mulţime X ≠ Ø se poate defini o structură de spaţiu metric. xn).y) ≥ 0. x2)+ d(x2. (∀)x. (∀) x. 1. Elementele unui spaţiu metric se numesc puncte. (M3) d(x.In acest sens fie d : X × X → R.y∈R.1.y)= ∑ (x i =1 n i − yi )2 . X=R.y∈X si d(x. Observaţii. 4. 2. x3)+…+ d(xn-1. (∀) x.

Pe Rn se pot defini şi alte norme. y∈X. (N3) ||x+y|| ≤ ||x|| + ||y||. 1.|| ) este un spaţiu vectorial normat. Pe Rn se pot defini şi alte distanţe. ||x|| = ∑x i =1 n 2 i . x2) şi N(y1.y) = ||x-y||. (∀) x∈Rn.n i =1 i Să observăm că.1.y) = n ∑x i =1 i − yi . pentru n = 1. (N2) ||λx|| = |λ| ||x||. de exemplu: d1(x. . n ≥1. Astfel ( Rn. ||. (∀) x ∈ R. Definiţia 2. i =1. X = Rn. de exemplu: ||x||1 = n ∑ x . i =1. ||x||1 = ||x||2 = ||x|| = |x|. (∀) x∈R. y ∈ X.2. ||x|| = |x|. d2(x. x = (x1. (∀) x ∈X. Un spaţiu vectorial normat este un spaţiu metric cu distanţa indusă de norma astfel: d(x.y) = max xi − yi . Observaţie.y) = ( x1 − y1)2 + ( x 2 − y 2 )2 reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) dintre două puncte din plan M(x1. xn). Se numeşte norma pe X o funcţie reală notată ||⋅|| : X → R cu proprietăţile: (N1) ||x|| ≥ 0.18 - atunci d(x. (∀) λ ∈K. X = R. (∀) x. y2). (∀) x∈X şi ||x|| = 0 ⇔ x = θ.n O clasă importantă de spaţii metrice sunt spaţiile vectoriale normate. Exemple. Un spaţiu vectorial înzestrat cu o normă se numeşte spaţiu vectorial normat. x2. ||x|| 2 = max xi . 2. Fie X/K (K = R sau C) spaţiu vectorial.….. (∀) x.

(∃) r > 0 astfel încât B(x.. Se numeşte şir de puncte în d 3 d 3 spaţiul metric X o funcţie f :N → X .r. Mulţimea notată B(x.d) spaţiu metric. x + r). Fie ϑ (x) = { V ⊂ X : V vecinătate pentru x } = mulţimea vecinătăţilor lui x. x ∈ X si r > 0. Fie (X. r] = [x . z) + d(z. atunci 0 < d(x. Într-adevăr.x)<r} ={y∈R2: (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 <r} ={y =(y1. 1. contradicţie.r] = { y∈X :d(y. B(x. Evident B[x. d(x.x2).d) spaţiu metric. Fie (X. Exemple.Valorile acestei funcţii le notăm cu xn = f(n)∈X şi pentru un şir mai folosim notaţia (xn )n∈N sau (xn). Definiţia 2.r) = {y ∈ R : |y-x| < r} = (x-r.y) = d ≤ d(x.r)∩B(y.r) = ∅.y) = (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 . y = (y1.x) < r } se numeşte bilă (sau sferă) deschisă de centru x si raza r. O proprietate importantă a spaţiilor metrice este aceea de separabilitate. (∀)x.x) ≤ r } bilă (sau sferă) închisă de centru x şi rază r. x + r].y∈X. O mulţime V ⊂ X se numeşte vecinătate pentru x∈X dacă (∃) r > 0 astfel încât B(x.3.2.y∈X. X = R2. Atunci B(x. d(y.x = (x1.x2) şi rază r.y2)∈R2: (y1-x1)2 + + (y2-x2)2 < r2} =interiorul cercului de centru C(x1.r) ⊂ V. r).r) = {y∈R2:d(y.r.2.y) > 0 şi r = . fie x. . Dacă (∃) z ∈ B(x. adică (∀) x.x ≠ y. r) = ∅. y) < r+ r = 2r = 2 . Definiţia 2. d = d(x.2. O mulţime A ⊂ X se numeşte mărginită dacă (∃) x∈X şi r > 0 astfel încât A ⊂ B(x.r) = { y ∈ X: d(y. iar B[x. 2. Şiruri în spaţii metrice Definiţia 2. r) ∩ B(y.y2).2.x) = |x-y|. deci bila deschisă este intervalul deschis (x . r) ∩ B(y.19 - 2. r) .y∈R2 .2. B(x. X = R. x + r) centrat în x.1. x ≠ y.

r) ⊂ V şi folosind 2) (∃) n = nv∈N astfel încât (∀) n ≥ nv. ⇔ 3. şirul de numere reale (d(xn..d) si ko<k1<.⇒ 1. d(xn+p...r) ⊂V (∀)n≥nv. este un şir strict crescător de numere naturale atunci şirul (yn) .2. sau echivalent d(xn. (∃) nv∈N astfel încât xn∈V.Următoarele afirmaţii sunt echivalente: 1..x))n∈N este convergent către zero. d(xn.. Fie (X.<kn<. unde subşir al şirului (xn) şi scriem ( xk ) ⊂ (xn). ε). sau echivalent xn∈B(x.x)< ε. (∃)nε∈N astfel încât (∀)m. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε. Dacă (xn) ⊂ X este un şir convergent către x∈X atunci în orice vecinătate V a lui x se află toţi termenii şirului (deci o infinitate) exceptând un număr finit. (∀) ε > 0. 1. n yn = xk se numeşte n Observaţie. 3. Cum (kn) este strict crescător rezultă că kn ≥ n. d(xn. Observaţie. (xn) ⊂ X si x∈X. ■ Definiţia 2. 2.d) un spaţiu metric. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. Fie ε > 0 si Vε = B(x. sau echivalent (luând m = n+p. ε) ∈ ϑ(x). lim xn = x .n≥nε. Fie V ∈ ϑ(x) .1. 2. . Un şir (xn) ⊂ X este convergent către x∈X şi scriem xn → x sau lim xn = x dacă (∀)V∈ϑ (x).20 - Dacă (xn) este un şir în spaţiul metric (X. cu p∈N): (∀) ε > 0.d) se numeşte şir Cauchy (sau fundamental) dacă (∀) ε > 0. Definiţia 2. Din 1) (∃) n = nε∈N astfel încât (∀) n ≥ nε.x) < ε. n→∞ 2. atunci (∃)r > 0 astfel încât B(x.2. xn ∈Vε = B(x. n→∞ În caz contrar şirul (xn) este divergent.4.2.xn) < ε. d(xm. (∀) n ∈ N.⇒ 2. evident.5. Demonstraţie. (∀) n ≥ nv.xn) < ε.x) < r. Un şir (xn) din spaţiul metric (X. Propoziţia 2.

4. x ≠ y astfel încât xn → x. Fie (X. 4. xn → x∈X şi ε > 0..x0). 2.adică xm∈B(xn 0 .. (∀) n ≥ nε.r) ∩ B(y.r).r) ∩ B(y. d(xm. Fie (xn) ⊂ X şir Cauchy şi ε =1. x) < ε. (∀) m ≥ n0 .Cum xn → y. (∃) nε ∈ N astfel încât d(xn. contradicţie.d(xn 0 . Demonstraţie. Fie (xn) ⊂ X. y ∈ X. r). rezultă xn ∈B(xn 0 . Fie (xn) ⊂ X. (∀) n ≥ n1. Cum X este separat (∃) r > 0 astfel încât B(x.d) un spaţiu metric. limita este unică. Orice subşir al unui şir convergent este convergent către aceeasi limită. adică xk n → x.21 - Teorema 2.x) < . deci (xn) este şir Cauchy.d( xn 0 . Pentru n ≥ max(n1. (∃) n1∈N astfel încât xn∈B(x. În particular. (∀) n ≥ n2.xn) < ε ε + = ε . (∀) n ∈ N rezultă că d(xk n . Atunci (∃)nε ∈N astfel încât ε (∀) n ≥ nε. Fie (xn) ⊂ X. Cum xn → x.r)= Ø.xn) ≤ d(xm. ■ .1). Pentru (∀) ε > 0. 2 2 3. 1. deci (xn) este şir marginit. xn → y. 2 Pentru m.. Luând r = max {1. (∀) n ≥ nε.Pentru n = n0 obţinem d(xm. n ≥n0 d(xm. n ≥ nε. Atunci (∃) n0 ∈ N astfel încât (∀) m.. Cum kn ≥ n. Atunci: 1. Presupunem prin absurd că (∃) x. (∃) n2∈N astfel încât xn∈B(y.. xn → x şi (xk n ) ⊂ (xn) un subşir al său.n2) avem xn∈B(x.r) = ∅. xn 0 -1)}. (∀) n ∈ N. 2.x) + d(x. 3.xn) < 1. (∀) m ≥ n0. Dacă un şir este convergent.x) < ε. Orice şir convergent este şir Cauchy. Orice şir Cauchy este mărginit.d(xn.1.2. dacă (xn)este convergent atunci (xn) este mărginit.r).xn 0 ) <1.

. Conform definiţiei 2. (∀) p ≥ 1. adică dacă (∃) α. Dacă inegalităţile sunt stricte. (∀) n ≥ n ε . În aceste spaţii. sau echivalent: (∃) M > 0 astfel încât |xn| ≤ M.2. β ∈ R astfel α ≤ xn ≤ β. Un şir (xn) ⊂ R este mărginit dacă este mărginit inferior şi superior.2.3 Şiruri în spaţii metrice particulare Proprietăţile generale ale şirurilor în spaţii metrice rămân valabile şi în spaţiile metrice particulare R. (∃) nε∈N astfel încât (∀)m. (∀) n ∈ N. y) = |x . Un şir (xn) ⊂ R este nemărginit dacă nu este mărginit. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton dacă este monoton crescător sau monoton descrescător.2 o mulţime V ⊂ R este vecinătate pentru x∈R dacă ( ∃ ) r > 0 astfel încât B(x.n ≥nε.22 - 2. (∀) n ∈ N. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε.x+r) ⊂ V.5 un şir (xn) ⊂ R este şir Cauchy dacă (∀) ε > 0. (xn) se numeşte strict crescător (respectiv strict descrescător).1. adică dacă (∃) α ∈ R (respectiv β ∈ R) astfel încât xn ≥ α (respectiv xn ≤ β).2. Conform definiţiei 2. sau echivalent (luând m = n+p.2. | xm-xn | < ε. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton crescător (respectiv descrescător) dacă xn+1 ≥ xn (respectiv ≤ ). Rk. (∀) n ∈N. pe lângă proprietăţile generale şirurile au şi proprietăţi specifice. Definiţia 2. A. Din propoziţia 2.r) = (x-r. (∃) nε ∈ N astfel încât | xn-x | < ε.3. | xn+p-xn | < ε. distanţa euclidiană. (∀) n∈N.3. Definiţia 2. Un şir (xn) ⊂ R este marginit inferior (respectiv superior) dacă mulţimea termenilor săi este minorată (respectiv majorată). . cu p∈N) : (∀) ε > 0. k ≥ 2.y|. Şiruri de numere reale Fie spaţiul metric X = R şi d(x.1 un şir de numere reale (xn) ⊂ R este convergent către x∈R ⇔ (∀) ε > 0.

1. cu λ∈ R.5. (Teorema cleştelui). (Cauchy). lim ( xn yn ) = xy . (Weierstrass).2. Un şir de numere reale este convergent dacă şi numai dacă este şir Cauchy. n→∞ yn y Teorema 2. n→∞ ⎛ xn ⎞ ⎟ . cu ⎟ ⎝ yn ⎠ 2. Orice şir mărginit de numere reale are cel puţin un subşir convergent. Dacă (xn).23 - Prezentăm în continuare câteva rezultate cunoscute referitoare la convergenţa şirurilor: Teorema 2. Fie (xn).3. 1. ⎜ ⎜ yn ≠ 0 . În continuare vom arăta că noţiunile de şir numeric convergent şi şir Cauchy sunt echivalente.3. (yn).3. atunci n→∞ n→∞ (yn) este convergent şi lim yn = x . Orice şir de numere reale monoton crescător şi mărginit superior este convergent iar limita sa este marginea superioară a mulţimii termenilor săi. 2. lim ( xn + yn ) = x + y. sunt convergente şi 1.. .3. (xnyn). yn → y∈R. 4. Teorema 2. n→∞ n→∞ 3. (Cesàro). lim (λxn ) = λx . daca y ≠ 0.3. n→∞ Teorema 2.4. (zn) sunt trei şiruri de numere reale astfel încât xn ≤ yn ≤ zn. (yn) două şiruri de numere reale astfel încât xn→x∈R. (λ xn).3. lim xn x = . Orice şir de numere reale monoton descrescător şi mărginit inferior este convergent iar limita sa este marginea inferioară a mulţimii termenilor săi. Teorema 2. Atunci şirurile (xn + yn). (∀) n ∈ N şi lim x n = lim zn = x ∈ R .

3. (∀) n ≥ nε. cum xn → x.. cum kn ≥ n ≥ nε vom avea | xn-x | = | xn . + ≤ + . să presupunem că (xn) este şir Cauchy şi vom arăta că (∃)x∈R astfel încat xn → x. x n + p − xn < ε . fie x∈R.. (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) (n + 1)(n + 2) 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + . Fie sirul cu termenul general x n = ∑ n ε .x + x . cum xk n → x. Vom arata ca (xn) este sir Cauchy.. ε şi atunci 2 Fie ε > 0....xk n + xk n -x | ≤ | xn . din teorema 2..24 - Demonstraţie. deci (xn) este sir Cauchy.x | < şi demonstraţia este încheiată.n ≥ nε vom avea | xm . limita sa. deci . Cum (xn) este sir Cauchy. Fie ε > 0. p ∈ N. Fie ε > 0.xn | = | xm ... Vom avea: xn +p − xn = + sin(n + 1)x sin(n + p)x 1 + .. deci convergent. (∃) nε∈N astfel încât | xk n -x | < Pentru n ≥ nε. Vom arăta ) k =1 k (k + 1 că (xn) este şir Cauchy. x∈R. xn → x ∈R..1 (xn) este mărginit şi din teorema 2. Vom arăta ca xn → x.xk n | + | xk n . 2 ε ε + =ε 2 2 ■ sin kx .. (∃) nε∈N astfel incat (∀) n ≥ nε.xn | ≤ | xm – x | + | xn – x | < < ε ε + = ε. n +1 n + p +1 n +1 ε ε 1 Fie nε = [ ] şi atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 vom avea ε (xn) este şir Cauchy. 2 2 ii) Reciproc.2. Exemplu. i) Fie (xn) ⊂ R. daca n + 1 > ⇔ n > − 1. + − = n + p n + p +1 (n + p)(n + p + 1) n + 1 n + 2 n + 2 n + 3 1 1 1 1 1 = − < < ε.3 şirul (xn) conţine un subşir convergent (xk n ). n.. | xn-x | < pentru m.

a) ⊂ V. n→∞ n→∞ n→∞ 2.∞ Definiţia 2. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru -∞ dacă (∃) a ∈ R astfel încât (.3. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru +∞ dacă (∃)a∈R astfel încât (a. n→∞ Prezentăm în continuare câteva rezultate referitoare la şirurile cu limita +∞ sau -∞. 1. (∀) n ≥ nε. Dacă lim xn = +∞ şi lim y n = y ∈ R \ {−∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = +∞ .3. (∀) n ≥ nv. Luând vecinătăţi pentru +∞ de forma ( ε. atunci (∃) lim xn = +∞ . (∀) n∈N. n→∞ Analog lim xn = −∞ ⇔ (∀) ε > 0.+∞). Un şir (xn) ⊂ R are limita +∞. (∃) nε ∈ N astfel încât xn < -ε. Dacă (an) ⊂ R este un şir cu limita +∞ iar (xn) este astfel încât an ≤ xn. n→∞ Teorema 2.7.3.3. (∀) n ∈N. Observaţie.∞.. n→∞ n→∞ n→∞ . Teorema 2.∞. Dacă (bn) ⊂ R este un şir cu limita -∞ iar (xn) este astfel încât xn ≤ bn. Analog definim şiruri cu limita . Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y < 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = −∞ .3. (∃) nv ∈ N astfel încât xn∈V.6. cu ε > 0 rezultă că lim x n = +∞ ⇔ (∀) ε > 0. Dacă lim xn = −∞ şi lim y n = y ∈ R \ {+∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = −∞ . Definiţia 2.+ ∞) ⊂ V.25 - Şiruri cu limita + ∞ sau . lim xn = +∞ . dacă n→∞ (∀) V∈ϑ(+∞). n→∞ n→∞ 4. n→∞ 2. Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y > 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = +∞ .4. atunci (∃) lim xn = −∞ . (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. 1. (∀) n ≥ nε. n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ 3.

8.3.4 şi 2. Definitia 2.26 - Teorema 2. 1. n→∞ n→∞ 2.…}. 1. zn = infAn = inf xk . nπ . 2. (∀) n∈N. Limită superioară şi limită inferioară Fie (xn) un şir de numere reale şi An = {xn. n→∞ n→ ∞ Observaţie.3. Elementul z∈ R . Dacă (xn) este un şir descrescător şi nemărginit inferior atunci n→∞ lim xn = −∞ .. Fie şirul cu termenul general xn = cos . Dacă (xn) este un şir crescător şi nemărginit superior atunci n→∞ lim xn = +∞ . Fie yn = supAn = sup xk. n∈N. y = lim yn se numeşte limită superioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează y = lim sup xn sau y = lim xn . Observaţie. Din teroremele 2. xn+1. Să observăm că An ⊃ An+1.5. Elementul y∈ R . 2 Exemplu. Cum lim yn = inf yn rezultă că n→∞ n∈N n→∞ lim sup xn = inf sup xk şi analog n∈N k ≥ n n∈N k ≥n n→∞ lim inf xn = sup inf xk .3. z = lim zn se numeşte limită inferioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează z = lim inf xn sau z = lim xn . k ≥n k ≥n Se observă că şirul (yn) este descrescător în timp ce şirul (zn) este crescător şi atunci (yn) şi (zn) au limită în R .8 rezultă că orice şir monoton de numere reale are limită în R .3.

Cum zn ≤ yn . adică lim inf xn = +∞ . n→∞ 2 Cum ε > 0 este arbitrar rezultă că lim xn ≤ x. n→∞ . xn ε +1. lim sup xn = 1. ε (∀) n ≥ nε. de unde lim zn = +∞ . (∀) n ∈ N şi yn = sup { cos : k ≥ n} = 1. atunci pentru (∀) ε > 0. 2 2 ε şi cum (yn) este descrescător. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈R. Un şir (xn) ⊂ R are limită în R dacă şi numai dacă n→∞ lim inf xn = lim sup xn . ε 2 Trecând la limită cu n → ∞ obţinem n→∞ lim xn = lim yn ≤ x+ n→ ∞ ε < x + ε. Presupunem că (xn) are limită în R şi fie x = lim xn .27 - Atunci zn = inf { cos n→∞ kπ kπ : k ≥ n} = -1. 1. 2 De aici rezultă că yn ε = sup {xn : n ≥ nε} ≤ x+ ε pentru (∀) n ≥ nε .9. …} ≥ ε şi cum (zn) este crescător n→∞ zn ≥ zn ≥ ε. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. n→∞ n→∞ n→∞ Demonstraţie. (∀) n∈N rezultă că lim zn ≤ lim yn şi atunci n→∞ n→∞ n→∞ lim inf x n ≤ lim sup xn . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ | xn-x | < ε ε . n→∞ Teorema 2. n→∞ În acest caz lim xn = lim inf xn = lim sup xn . n→ ∞ n→ ∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ b) lim xn = +∞. n→∞ De aici rezultă că zn = inf { xn ε ε . deci lim xn < x + ε. 2 2 n→∞ (∀) n∈N deci lim inf xn = -1 . Observaţie. yn ≤ yn ≤ x + . (∀) n ≥ nε . (∀) n ≥ nε.. n→ ∞ Analog se arată că lim x n ≥x şi cum lim x n ≤ lim xn va rezulta că x = lim x n = lim xn .3. atunci (∀) ε > 0. de unde xn < x + .

n→ ∞ (2. atunci din lim zn = +∞ rezulta ca pentru (∀) ε > 0. cum lim x n = x rezultă că lim zn = x . din (2. (∀) n ≥ nε .1) şi (2. n→∞ c) Cazul x = -∞ se trateaza analog. Cum xn ≤ sup x k = y n .Un punct x∈ R se numeste punct limita pentru sirul (xn) daca in orice vecinatate V a lui x se afla o infinitate de termeni ai sirului (xn). rezultă că lim xn = +∞ şi deci lim x n = lim xn =+ ∞ . (∃) n’’ε∈N astfel încât |zn-x| < ε. Reciproc. _ ■ Definitia 2. în acest caz avem lim yn = x şi deci (∀) ε > 0. n→∞ 2.28 - Cum lim xn ≤ lim xn .n’’ε}. (2.2) Pentru n ≥ nε = max{n’ε.3. Cum xn ≥ zn. (∀) n ≥ nε . (∃) n’ε∈N n→∞ astfel încât |yn-x| < ε.ε. _ . rezultă că k ≥n xn < x + ε. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈ R. (∀) n ≥ n’’ε . n→∞ n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ c) Cazul lim xn = −∞ se tratează analog. lim xn = x . deci lim xn = +∞ . rezultă că xn > x . (∀) n ∈ Ν rezulta ca xn > ε. (∀) n ≥ n’ε . n→∞ (∃) nε ∈N astfel încât zn > ε.2) vom avea |xn-x| < ε. deci n→∞ b) x = +∞.6. (∀) n ≥ n’’ε . Cum xn ≥ zn . deci (∀) ε > 0. (∀) n ∈ N..1) n→∞ Pe de altă parte. Fie (xn) un sir de numere reale. (∀) n ≥ n’ε . (∀) n ≥ nε . presupunem că lim xn = lim x n = x n→∞ n→∞ şi vom arăta că (∃) lim xn = x . Fie A = { x ∈ R : x punct limita pentru sirul (xn)}.

Dacă α = 0.± . n→∞ ( ) Exemplu. Fie (xn) un şir de numere reale strict pozitive. n→∞ Teorema 2. 2 ⎭ 3 ⎩ Observaţie. β = lim n x n . Din definiţie rezultă imediat că x ∈ R este punct limita pentru _ şirul (xn) dacă şi numai dacă exista un subşir xkn ⊂ (xn ) astfel încât lim xkn = x . Inegalitatea din mijloc este evidentă.29 - Observatie.3) rezultă xn −1 xn − 2 xn0 n −n0 xn > (α − ε ) n ⋅ xn0 . Să presupunem deci α > 0 şi fie ε > 0 astfel încât α − ε > 0 . Atunci n→∞ lim inf x n +1 x ≤ lim inf n xn ≤ lim sup n xn ≤ lim sup n +1 .. (∀) n ∈ N . (∀) k ≥ n0 xk Fie n ≥ n0.3. −n0 sau echivalent x n > (α − ε ) ⋅ a . Fie α = lim inf n→ ∞ x n +1 . (∀) n ≥ n0 . Vom arăta că α ≤ β. Fie x n = cos 1 ⎫ nπ ⎧ .10. vom avea x n = (2. iar a treia se demonstrază analog.±1⎬ . Atunci A = ⎨0. n→∞ n→∞ n→∞ xn xn Demonstraţie. Cum α = lim inf n→∞ x n +1 x = sup inf k +1 > α − ε . Dacă (xn) este un şir de numere reale se arată că n→∞ lim inf xn = inf A şi lim sup xn = sup A .3) xn +1 xn xn −1 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 0 ⋅ xn0 şi folosind (2. (∀) n ≥ n0 n→∞ şi prin trecerea la limită inferioară β = lim inf n xn ≥ lim inf (α − ε )n a = α − ε Cum ε > 0 este arbitrar rezultă β ≥ α şi demonstaţia este încheiată. ■ . O vom demonstra pe prima. unde a = (α − ε ) Obţinem atunci n→∞ n xn0 > 0 . există un rang n0∈Ν astfel încât xn n∈Ν k ≥ n x k k ≥ n0 inf xk +1 > α − ε . de unde rezultă că xk xk +1 > α − ε. n→∞ xn inegalitatea este evidentă. xn > (α − ε )n a.

(∀) n ≥ nε. si 2. (x k ) numite şiruri componente.10. k. Un şir (xn) din Rk.3.. (∀) i = 1. Fie i ∈ 1.. k ≥ 2 Fie spaţiul metric Rk cu distanţa euclidiană d(x. B. deci unui şir (xn) din Rk îi corespunde k şiruri de numere n n 2 reale (x1 ) . . k si ε > 0.3. cum x n → x. k şi vom arăta că xn→x... xn . xn .. rezultă că dacă (xn) este un şir de numere reale strict pozitive astfel încât (∃) lim n→∞ x n +1 = L . y ) = x − y = 2 ∑ (xi − yi ) . (x n ) . x = (x1.. x 2 . (∃) nε∈N astfel încât (∀) m... unde x = (x1.Vom arăta că x in → xi..xk). y ∈ Rk ..3. (∀) i = 1.9.11. “⇐” Presupunem că x in → xi ∈ R. xin − xi ≤ xn − x < ε.. Din teoremele 2. Conform propoziţiei 2..…. (∀)x. n ≥ nε avem xm − xn < ε . Şiruri în spaţiul metric Rk . (∃) nε ∈ Ν astfel încât Cum x n − x < ε. xk ∈ Rk .. y =(y1.unde 0 ≤ L ≤ +∞ atunci xn (∃) nlim n xn →∞ =L. x = (x1. (∀) n ≥ nε . x n = x1 . adică xin → xi. Demonstraţie..x2.…. 2 Teorema 2.….yk).1...30 - Observaţie. (∀) n ∈ Ν rezultă că (∀) n ≥ nε . (xn ). xk ) . xk este convergent în n n 2 Rk dacă şi numai dacă şirurile componente (x1 ).2.x2. i =1 k 2 xn = x1 . ..”⇒” Presupunem că (xn) este convergent în Rk şi fie n→∞ lim xn = x ∈ Rk ..y2. un şir n n ( Dacă (xn) este un şir in Rk atunci termenul său general xn este de forma ) (xn) din Rk este convergent către x∈Rk dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. (xk ) sunt convergente n n ( ) în R. (∃) nε∈N astfel încât || xn – x|| < ε..xk)∈Rk. xin − xi ≤ x n − x . Un şir (xn) din Rk este şir Cauchy (sau fundamental) dacă şi numai dacă (∀) ε > 0..

. Fie X = (0. rezultă că. deci în X. convergent.2. e ( ) ⎛ 1⎞ În concluzie (xn) este convergent în R2 şi lim xn = ⎜1. n 2 xn Cum lim x1 = lim n n = 1 rezultă că x1 este convergent. dacă (xn) este un şir de puncte din X.1. xn .. (∀) n ≥ 1. xn = 1 . ⎝ n + 1⎠ n n→∞ = 1 2 rezultă că xn este convergent. atunci el este şir Cauchy.31 - Fie ε > 0. nk } rezultă că (∀) n ≥ nε vom avea ε ε ε xn − x = ε k . .. n2. lim xk ⎞ .. unde 1 ⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ x1 n = n. Fie (xn) ⊂R . Din teorema 2. se 2 arată că un şir (xn) din Rk.y) = |x-y|. n n ( ) 2. Reciproca nu este în general adevărată.n ≥ 2 . ⎜ n n⎟ n→∞ n→∞ ⎝ n→∞ n→∞ ⎠ n ⎛n ⎞ ⎜ n . d(x.. ⎟ .3. ⎛ n ⎞ ⎟ .. . x in − xi < Luând nε = max { n1. n n n→∞ 2 Cum lim xn = lim n→∞ n ( ) ⎛ n ⎞ =⎜ ⎟ . ∑ (x k i =1 i n − xi ) 2 < k⋅ ε2 = ε . k ■ Observaţie..11. Din această teorema rezultă că în cazul convergenţei avem 2 lim xn = ⎛ lim x1 .. (xk ) sunt şiruri Cauchy în R.d) un spaţiu metric..1]. Exemplu. Raţionând asemănător ca în demonstraţia teoremei 2. Exemplu.. xn = x1 .. Cum (xn) este n convergent în R rezultă că (xn) este şir Cauchy în R. n→∞ ⎝ e⎠ Observaţie. cum x in → xi . xn n ). lim xn .4. deci xn→x.. x n = ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ n + 1⎠ ⎟ ⎝ ⎠ 2 Avem xn = n→∞ ( 2 x1 ..... Spaţii metrice complete Fie (X. xk este şir Cauchy în Rk dacă şi numai n n 2 dacă şirurile (x1 ) . (∃) niε ∈ Ν astfel încât (∀) n ≥ niε . (xn ) .

4. Demonstraţie. O funcţie f : X → X se numeşte contracţie dacă există α ∈ [0. Atunci f are un unic punct fix. Fie (X. Fie x0 ∈ X. Observaţie. n→∞ Definiţia 2.d) un spaţiu metric.d) în care orice şir Cauchy este convergent se numeşte spaţiu metric complet.d) un spaţiu metric complet şi f : X → X o contracţie.… Şirul (xn) se mai numeşte şi şirul aproximaţiilor succesive.xn+p) ≤ .xn+p) ≤ d(xn.. fixat şi construim şirul (xn) astfel : x1 = f(x0). (Principiul contracţiei sau teorema de punct fix a lui Banach). x2 = f(x1). Unicitatea.1) astfel încât d(f(x). unic. ξ2) = d(f(ξ1).4.y).x2) ≤ α2d. Definiţia 2. Fie (X. Existenţa.32 - Cum lim xn = 0 ∉ X rezultă că (xn) nu este convergent în X.x2) = d(f(x0).1. Un spaţiu vectorial normat şi complet se numeşte spaţiu Banach.3. f(x1)) ≤ αd(x0. Definiţia 2. Prin inducţie se arată că: d(xn.4.f(ξ2)) ≤ ≤d(ξ1.x1) = αd.ξ2 ∈ X. astfel încât f(ξ) = ξ. Folosind teorema lui Cauchy rezultă că R. ξ2).y ∈ X.xn+2)+…+ d(xn+p-1. adică (∃) ξ ∈X. (∀) x. Presupunem prin absurd că există ξ1. x0). xn = f(xn-1).x3) = d(f(x1). (∀) n∈N. Observăm că: d(x1.1.f(y)) ≤ αd(x.….xn+1) ≤ αnd. de unde rezultă α ≥1. Un spaţiu metric (X. d(x2. Vom arăta că şirul (xn) este şir Cauchy.4. contradicţie. Fie d = d(x1. f(x2)) ≤ αd(x1. Pentru n∈N şi p ≥ 1 avem d(xn. k ≥2 sunt spaţii Banach relativ la distanţa euclidiană.xn+1) + d(xn+1. Teorema 2.2. Atunci 0 < d(ξ1. ξ1 ≠ ξ2 astfel încât f(ξ1) = ξ1 şi f(ξ2) = ξ2. Rk.

(∀) n ≥ nε.f(ξ)) ≤ d(ξ. Definiţia 2.f(ξ)) ≤ d(ξ.xn+1)+d(xn+1.xn+p)< ε. d Folosind (2. Cum (X. 1. Exemple.x) ≤ d(z. Prin definiţie Ø este o mulţime deschisă. O mulţime nevidă D ⊂ X se numeşte deschisă dacă D este vecinătate pentru orice punct al său. adică dacă pentru (∀)x∈D.x) < r1+d(y. x ∈X. cum α ∈ [0. adică n→∞ f(ξ) = ξ.r1) ⇒ d(z. 1− α 1− α (2.5. 2.33 - ≤ αnd + αn+1d+…+αn+p-1d = αnd 1 − αp αn ≤ d. Fie 0 < r1 < r-d(y. Vom arăta că f(ξ) = ξ.d) este un spaţiu metric atunci Ø şi X sunt şi deschise şi închise.. Evident avem d(ξ. fie D = B(x.r).f(ξ)) = 0. Elemente de topologie în spaţii metrice Fie (X. ■ 2.y) <r1 ⇒ ⇒ d(z.x) < r. Dacă (X. deci z ∈ B(x. r > 0 şi y∈D. Dacă (X.d) este complet (∃) ξ ∈X astfel încât xn→ ξ. deoarece daca z∈B(y. O mulţime F ⊂ X se numeşte închisă dacă CF = X\F este deschisă. (∃) r > 0 astfel încât B(x.5.d) este un spaţiu metric atunci orice bila deschisa este o multime deschisa si orice bila inchisa este o multime inchisa.r) = D.y)+d(y.ξ) şi cum lim d( xn .4) rezultă că (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥1 avem d(xn. prin trecere la limită cu n → ∞ obţinem d(ξ. Dacă d > 0 .1) rezultă că lim αn = 0 şi atunci (∀) ε >0. Atunci B(y.xn+1)+ αd(xn.4) Dacă d = 0 rezultă x1 = x0.f(ξ)) = d(ξ.1. Intr-adevar.xn+1)+ d(f(xn).d) un spaţiu metric. deci (xn) este şir Cauchy. ξ) = 0 .x).r) ⊂ D.r1) ⊂ D. . deci f(x0) = x0 şi demonstraţia este încheiată cu ξ = x0 . n→∞ (∃) nε∈N astfel încât αn < 1− α ε .

Fie (X. atunci (∃) i0 ∈I astfel incat x ∈ D i 0 şi conform definitiei (∃) r > 0 astfel incat B(x.. O reuniune finita de multimi inchise este o multime inchisa iar o intersectie oarecare de multimi inchise este o multime inchisa. Fie (Di)i∈I o familie oarecare de submulţimi deschise ale lui X şi D = U Di . Fie D1. Demonstraţie.1.x+ε] este o mulţime închisă. (∀) I = 1.b] sunt multimi inchise. d – distanţa euclidiana. Mulţimea A = {x∈R :1 < x ≤ 2} nu este nici închisă nici deschisă. Dacă X = R cu metrica euclidiana. n∈N*.x +ε) cu ε > 0 este multime deschisa si orice interval de forma [x-ε. -1 < y < 1} este deschisă iar B = {(x. Dacă D ≠ Ø. ■ 2.…. Atunci B(x. 5.ri) ⊂ Di. de unde B(x. intervalele de forma [a. fie x∈D. [a. (∀) i = 1. deci D este deschisa. D2. . Fie r = min ri. 1.b]. Dacă D ≠ Ø. În particular. n astfel încat B(x.y2 ≥ 1} este închisă. i= 1. fie x∈D. Mulţimea A = {(x. (∀) i = 1.∞).ri) ⊂ Di. 2. atunci x∈Di. Rezultă imediat din 1) folosind formulele lui de Morgan. (-∞.r] este o mulţime închisă . mulţimi deschise ale lui X şi D = Dacă D = Ø atunci D este deschisă.r) ⊂ D i 0 ⊂ D. Atunci 1.5. 3.34 - Analog se arată că B[x. deci D este deschisă. i∈I Dacă D = Ø atunci D este deschisa.y)∈R2 : 1< x < 3. Teorema 2. atunci orice interval de forma (x-ε.r) ⊂ B(x. n . n .r) ⊂ ID i=1 n i =D. n şi conform definitiei (∃)ri > 0. y) ∈R2: x2 . 4. Dn. dacă X = R.d) spaţiu metric. i=1. O reuniune oarecare de mulţimi deschise este o mulţime deschisa iar o intersecţie finită de mulţimi deschise este o mulţime deschisă.n ID i=1 n i .

In acest sens fie X = R cu metrica euclidiana si Dn = (. In particular daca X = Rn. sau echivalent (∀)r > 0... 2. ∞ 3. Ø ∈ τd. Un punct x∈X se numeşte punct de aderenţă pentru 0 mulţimea A dacă (∀)V∈ϑ(x). sau echivalent (∃) r > 0 astfel incat B(x. _ . Un punct x∈A se numeste punct interior multimii A daca (∃) V∈ϑ(x) astfel incat V ⊂ A. A∩B(x.r) ≠ Ø. Definiţia 2. O intersectie oarecare de multimi deschise nu este in general o multime 1 1 deschisa.d) spatiu metric si A ⊂ X. care nu este deschisa. ). nevidă.5. n n Evident Dn este deschisa (∀) n ∈ N* si n =1 I Dn = {0}. submulţimile lui X formate dintr-un singur element sunt mulţimi închise şi folosind teorema 2.r) ⊂ A. ori de cate ori vom vorbi de Rn fara a face vreo mentiune speciala il vom considera inzestrat cu topologia naturala.3. Notam cu A (sau IntA) = {x∈A: x punct interior multimii A} si o numim interiorul lui A. Atunci τd are urmatoarele proprietaţi (ce rezulta din teorema 2. 1.2. Fie (X. n∈N*. (T3) Orice intersectie finita de multimi din τd apartine lui τd.1): (T1) X. Fie (X. n ≥ 1 si d este distanta euclidiana atunci topologia indusa de d o vom nota cu τ0 si o vom numi topologia uzuala sau naturala a lui Rn. Dacă (X.5. (T2) Orice reuniune de multimi din τd apartine lui τd. In continuare. Notăm cu A = {x∈X: x punct de aderenţă pentru A} şi o numim aderenţă sau închiderea lui A. A∩V ≠ Ø.5. fiind o reuniune finită de mulţimi închise.5. τd) se numeste spatiu topologic.1 rezultă că mulţimile finite sunt închise. Spunem in acest caz ca τd este o topologie pe X numita topologia indusa de metrica d iar perechea (X. Definiţia 2.d) spatiu metric si τd = {D ⊂ X: D multime deschisa} ⊂ P(X).35 - Observaţii.d) este un spaţiu metric.

d) este un spaţiu metric şi A.3] U {5}.1].3. B ⊂ X sunt nevide atunci: 1. Notam cu IzA = {x∈A : x punct izolat pentru A} si o numim multimea punctelor izolate ale lui A. 6o8 7 3. FrA =[0. 0 _ _ IzA = {5}.1) U (2. A ⊂ A ⊂ A . Cum primele două proprietăţi sunt evidente. A ∩ (V\{x}) ≠ Ø. 0 0 _ _ Observaţie. 2. Notăm cu A’ = {x∈X :x punct de acumulare pentru A} si o numim multimea derivata a lui A. A ∩ (B(x.. A =[0.5. o o 0 0 o 6o8 o o 7 4.4.1) U (2. .1] U [2. A = (-∞. celelalte se demonstrează analog. A’=[0. sau echivalent (∀) r > 0. A ∩ B ⊂ A ∩ B . Un punct x∈A care nu este punct de acumulare pentru A se numeste izolat pentru A. (X. dacă (X. FrA = A. Un punct x∈X se numeşte punct de acumulare pentru A daca (∀) V∈ϑ(x). Din definiţiile date rezultă imediat că. 2. A =A. A’ = (-∞. Exemple. Se observa ca un punct x∈A este izolat daca si numai daca (∃)V∈ϑ(x) astfel incat A ∩ V = {x}.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. A’ ⊂ A . numita si frontiera lui A. A ⊂ B ⇒ A ⊂ B . A’ = Ø. IzA = A.36 - Definiţia 2. X = R.1] U [2.3] U {5}. A ∩ B = A ∩ B .r)\{x}) ≠ Ø. să arătăm de exemplu a doua egalitate de la proprietatea 3). (AUB)’ = A’ U B’. Atunci A =Ø. Atunci A =Ø. finită.5}. A ⊂ B . A ∪ B = A U B . Definim multimea FrA = A ∩ CA . A’⊂ B’.3].1] 3.1]. 1.1) ∩ Q. IzA = ∅. Fie X = R şi A ⊂ X. A = (0.3).2. FrA = {1. A = (-∞. A U B ⊂ A ∪ B . Atunci A = (-∞.

nevidă.. o o . cum A ⊂ AUB. B(x. Analog se arată că C A = CA .d) spaţiu metric şi A ⊂ X. “⇐” evident. A este închisă ⇔ A = A .5.r) ⊂ A.r)) = Ø. “⇒” Presupunem că A este deschisă şi vom arăta că A = A . care este deschisă rezultă că A este închisă.r) ⊂ o ⊂ A . care contrazice faptul că x∈ A ∪ B . o o Rezultă deci că A este deschisă. 4.r2) > 0 obţinem (AUB) ∩B(x. Cum A ⊂A o o este suficient să arătăm că A ⊂ A . 3. Demonstraţie. adică x∈ A . Fie x∈A.r1) ⊂ B(x. o o o o 2. Teorema 2. Atunci B(y. o } Cum C A = CA . deci x∈ A ∪ B . C A = CA şi C A = CA . atunci (∃) r > 0 astfel încât B(x. B(x. A este deschisă şi A este închisă. deci y∈ A .2. r) ⊂ A. 1. r) ∩ CA ≠ Ø o } ⇔ x ∈ CA .r) = (A ∩B(x.x).r) şi 0 < r1 < r . cum A este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. Atunci o } 1.r2 > 0 astfel încât A ∩ B(x. Reciproc.r1) = Ø. B ∩ B(x. deci (∃)r1.r)) U (B∩B(x.r) ⊂ A. rezultă A ⊂ A ∪ B . dacă x∈ A U B .d(y. B ⊂ AUB. A este deschisă ⇔ A = A .r2) = Ø. o 2. x ∈ C A ⇔ x ∉ A ⇔ (∀) r > 0. Luând r = min(r1.37 - Fie x∈ A ∪ B . r) ⊄ A ⇔ (∀) r > 0. fie y∈B(x. B ⊂ A ∪ B . o 3. dacă x∉ A U B atunci x∉ A şi x∉ B . Fie (X. Fie x∈ A . Vom arăta că B(x.

Cum A ⊂ A este suficient să arătăm că A ⊂ A. atunci (∀) n∈N*. Obţinem astfel un şir (xn) ⊂ A cu d(xn.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. (∃) nε∈N astfel încât (∀) n ≥nε. (∀) n∈N*. ■ Teorema 2.. A ≠ Ø. i∈I Dacă J ⊂ I şi A ⊂ U Di spunem că (Di) i∈J i∈J este o subacoperire a lui (Di) i∈I pentru A. A ≠ Ø. n n (∀) n∈N*. atunci (∀) ε > 0. Fie x∈ A . O familie (Di) i∈I de părţi ale lui X se numeşte acoperire a mulţimii A dacă A ⊂ U Di.38 - 4. obţinem: Teorema 2. Atunci x∈A’ ⇔ există un şir (xn) ⊂ A.x)< .3. i∈I. ■ Ţinând cont de definiţia punctului de acumulare. care contrazice faptul că x∈ A .5. ) ≠ Ø. (∀) n∈N astfel încât lim xn = x . B(x. Astfel (∀) ε > 0. Fie (X.(de caracterizare a punctelor de acumulare cu ajutorul şirurilor). 1 Demonstraţie. ). Reciproc. A ≠ Ø.ε). sunt deschise spunem că (Di)i∈I este o acoperire deschisă. A ∩ B(x.4. xn∈B(x.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. Atunci x∈ A ⇔ există un şir (xn) ⊂ A astfel încât xn → x. “⇐” evident.5. deci n 1 1 (∃) xn∈A ∩ B(x. xn ≠ x. Fie (X.5. adică x∈ A . adică xn → x. Fie (X.5. analog cu teorema 2.r) ∩ A = Ø. dacă x∉A rezultă x∈CA şi cum CA este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. . n→ ∞ Definiţia 2. xn → x.r) ⊂ CA. “⇒” Presupunem că A este închisă şi vom arăta că A = A . ε) ∩ A ≠ Ø.3. Fie x∈ A . dacă (xn) ⊂ A. Dacă toate mulţimile Di.(de caracterizare a punctelor aderente cu ajutorul şirurilor). deci B(x.5. d) spaţiu metric şi A ⊂ X.

K = (0. Presupunem prin absurd ca K ⊄ K. y2. Atunci K este compacta. Fie K ⊂ X compactă şi x∈K. Demonstratie. deci K este marginita. deci K ⊂ U Di. Dar B(x. astfel încât xi ∈ D k i . există ki ∈I. 1.…. Fie n0 = maxJ si atunci vom avea n∈J K ⊂ B(x.ryi ) . fie (Di) i∈I o acoperire deschisă pentru K.5. O submulţime K a unui spaţiu metric (X.1). Evident avem K ⊂ U B(x. Este evident că 1 familia (In)n∈N*. ry) = Ø. X = R. yn∈K astfel incât K ⊂ n U B( yi. Cum x∉K rezulta ca (∀) y∈K avem y ≠ x şi cum X este separat. finita astfel incat K ⊂ U B(x. Orice submultime compacta a unui spatiu metric este inchisa si marginita.1) ⊂ U In = ( n∈J 1 .n este o subacoperire finită pentru K.r i =1 yi ) ∩ B(y. n .5. xn} ⊂ X finita.1) contradictie.n).d) se numeşte compactă dacă din orice acoperire deschisă se poate extrage o subacoperire finită. ry) ∩ B(y. n Daca K ar fi compacta (∃) J ⊂ N* finita astfel incat K ⊂ U In. ry))y∈k formeaza o acoperire deschisa pentru K.n0). Familia (B(y.6.n))n≥1 este o acoperire deschisa pentru K. (X.1) formează o acoperire deschisă pentru K. pentru (∀) y∈K. Cum K este compacta exista J ⊂ N*. Vom arata in continuare ca multimea K este inchisa sau echivalent K = K . unde In = ( .Atunci K nu este compactă.39 - Definiţia 2. Atunci (D k i ) i=1. (∀) i = 1.n).. Cum K ⊂ K este suficient sa aratam ca K ⊂ K. Teorema 2. x2. m 2.d) spatiu metric. Intr-adevar. Exemple. n . K = {x1. Luand m = maxJ n∈J rezulta ( 0.…. i = 1.r y ) = Ø. n∈N* deci (B(x. (∃) ry > 0 astfel incat B(x. i∈I Cum xi∈K. deci (∃)y1. deci exista x∈ K si x∉K. i .5.

(∀) i = 1. y2. contradictie.d) spatiu metric. (∃) rx > 0 astfel incat B(x. deci multimea termenilor sai nu are nici un punct de acumulare.…. Pentru a demonstra reciproca acestei teoreme se poate consulta [11]. Fie (Di)i∈I o acoperire deschisa a lui A.ri ) i =1 iar fiecare dintre bilele B(yi. Demonstratie.40 - Luând r = min r y obtinem B(x. Rezulta ca o multime K ⊂ Rn este compacta daca si numai daca este inchisa si marginita.r) ∩ B(yi.…. Presupunem prin absurd ca (xn) nu contine nici un subsir convergent. ym∈K si r1. Teorema 2.d) spatiu metric. K ⊂ X. Atunci A este compacta.5. r2. Fie (X. ■ Teorema 2. Presupunem mai intai ca K este compacta si fie (xn) un sir de puncte din K.n i i B(x. daca X este finit dimensional atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca K este inchisa si marginita. Demonstraţie. X\A) este o acoperire i∈I . Famlia (B(y.rx) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) (in caz contrar ar exista un subsir al lui (xn) care sa convearga la x). Atunci pentru orice x∈K. Reciproca acestei teoreme nu este in general adevarata.6.. compacta si A ⊂ K. rm > 0 astfel incat K ⊂ m U B( yi. deci exista y1.5. Se poate arata ca. de unde i =1.7.r) ∩ K = Ø. Cum X\A este deschisa si K ⊂ U Di ∪ (X\A) rezultă că familia ((Di)i∈I.r y ) = Ø.ry))y∈k constituie o acoperire deschisa pentru K si cum K este compacta se poate extrage o subacoperire finita. Cum (xn) ⊂ K ⊂ i =1 m U B( yi. Atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca orice sir de puncte (xn) din K are un subsir convergent la un punct din K. Fie (X. n . contradictie. ri ) .ri) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) rezultă ca sirul (xn) are un numar finit de termeni. inchisa. ■ Observaţie.

2 d(x. ]. Să se arate că 2 (X. Fie X = L∞ = {(xn) ⊂ R : (xn) marginit} şi d : X × X →R. d1(x. (∀) x. Să se arate că distanţa euclidiana d:Rn× Rn→R. Probleme propuse 1. 2 (∀)x. x = (x1. Sa se arate ca ( X. d: X×X→R.y∈X. xn).y) = ∑ xi − yi . y ∈X. yn).y) = |x1-y1| + | x2-y2|. 5.3) relativ la d si la distanta d1.y2).y) = ∑ (x i =1 n i − yi ) . x2. x2).y) ≤ d2(x.y∈R2.x2).. (∀) x. Pentru n = 2 sa se determine imaginea geometrica a bilei B((2.y) = = sup xn − yn .y) = max xi − yi . Mai mult. B[3.xn). 3.x2.n i =1 i =1 n n (∀) x. sau mai general. x = (xn). Fie (X1. 2 2 2. M > 0 astfel incat md1(x.n este o subacoperire finita k =1 n pentru A. (∀) x. y = (y1. y = (y1.y) = ∑ ( xi − yi )2 .y) ≤ M d1(x.….y2).d) este un spatiu metric. X = X1× X2.41 - deschisa pentru K. y∈X. x = (x1. y = (y1.d) este un spatiu n≥1 metric. Fie d1. d(x. yn) este o distanta pe Rn.d1).y). y = (yn). unde d1(x. y1) + d2 ( x 2 . d(x. 4.y∈Rn. Spunem ca d1 si d2 sunt echivalente. 6. x = (x1. Sa se arate ca pe Rn urmatoarele metrici sunt echivalente: d(x. y ∈Rn. 1 1 ). i2. in∈I astfel incat K ⊂ k =1 U Dik ∪(X\A) n şi atunci A ⊂ U Dik deci ( Di k ) k∈1. Sa se arate ca (X. pe un spatiu finit dimensional sunt echivalente. orice două metrici pe Rn.d2) spatii metrice. i =1. d(x.y) = d1 ( x1. Sa se arate ca d1 ≈ d2 ⇔ (∃) m. x = (x1. . y2. Fie X = N* şi d: X × X →R.-1). (∀)x.d ) este y un spaţiu metric şi să se determine B(3.y2. Cum K este compacta (∃) i1. y = (y1.….…. d2(x. (X2. d1 ≈ d2 daca τ d1 = τ d2 . ….y) = ln ■ x . y 2 ) . d2 metrici pe X.….

Atunci d(a. ca daca (xn) este un sir de numere x n +1 = L ∈ R . folosind exercitiul 13. 8. Sa se arate ca 2 < e < 3. Fie sirurile date prin termenul general xn = (1+ )n. d) spatiu metric. A) = d(a.1). x ) > 0 si exista x0∈A asfel incat d(a. (xn). Sa se arate ca L∞ este un spatiu Banach relativ la norma ||x|| = sup xn . compacta.. Sa se arate ca (xn) este convergent si are limita 13. |ak| ≤ 2. 11. Atunci sirul (d(xn. Atunci n n a) Şirul (xn) este strict crescator iar sirul (yn) este strict descrescator. n→ ∞ yn n → ∞ y n +1 − y n (Lema lui Stolz-Cesaro) 14. b) Sirurile (xn) si (yn) sunt convergente la o aceeasi limita. atunci exista si lim = L.Sa se arate ca daca (∃) lim xn xn +1 − xn = L∈ R . Limita comuna se noteaza cu e.42 - 7. x0). (∀) n ≥ 1. A ⊂ X. 9. Sa se arate 2 n zn = 1+ ca c ∈ (0. este convergent. (yn) sa se arate ca sirul cu termenul general 1 1 +…+ . unde a > 0. Fie (xn). Sa se arate. n→ ∞ xn strict pozitive iar lim n→ ∞ .d) spatiu metric. ). (yn) ⊂ R astfel incat (yn) este strict crescator si divergent . (∀) k ≥ 1. Fie ( X.yn)) este un sir Cauchy in R+. A) = sup d(a. k c) xn = ∑ ak qk . x∈A 1 1 10. Fie(X. Fie x0 > 0 şi xn = (xn-1 + 1 2 a xn−1 a . a ∈ X \ A. Limita sa se notează cu c. Sa se studieze convergenta sirurilor date prin termenul general: a) xn = n ∑ k =1 1 . n ≥1 (∀) x = ( xn)n≥1. atunci exista si lim n x n = L.ln n. b) xn = k2 ∑ k =1 n 1 . yn = (1+ )n+1. c) Folosind sirurile (xn). (yn) ⊂ X doua siruri Cauchy. k =1 n 12. unde |q| < 1.

A ′ . Sa se calculeze lim inf x n . yn ≥ 0). e convergent si sa se determine limita sa. ). c) A = {( x. 20. b) A = {(x. inchise.2]. b) xn = (-1)n . (cos )n .2) × ({ 1 : n ≥ 1} ∪ (2. n o Pentru fiecare sa se indice A . atunci: a) lim sup( x n + yn ) ≤ lim sup xn + lim sup yn . + n . Sa se arate ca (xn) contine cel putin un subsir monoton..b] este o contractie. lim sup x n . n→∞ n→∞ n→∞ b) lim inf( x n + yn ) ≥ lim inf xn + lim inf yn . Fie f :[a. 22. a) A = [0. d) A = [1. Sa se arate ca sirul cu termenul general xn = ( n n! 1 2 1 + 2 + .. .y)∈R2 : x = y.. y∈[1. (yn) ⊂ R sunt doua siruri marginite. Sa se arate ca ecuatia x3 + 12x . Fie (xn) un sir de numere reale. 16. Daca (xn). Sa se deduca de aici ca multimea punctelor limita a unui sir este nevida. A .43 - 15. IzA. b] → [ a.1= 0 are o singura radacina pe [0.y)∈R2 : x2 . n→∞ n→∞ n→∞ 18. deschise.. 4 2n + 1 17.3] }. yn ≥ 0). Sa se determine a > 0 astfel incat f : R → R. n→∞ n→∞ n→∞ d) lim inf( x n y n ) ≥ ( lim inf xn )( lim inf yn )(xn ≥ 0.y2 < 1}.b ] derivabila astfel incat sup |f′(x)| = λ < 1. pentru n→ ∞ n→ ∞ a) xn = sin nπ n . 3] ) . FrA. Sa se studieze daca urmatoarele submultimi ale lui R2 sunt marginite. n n n n 1 sa fie o x +a 2 19. f(x) = contractie. Atunci f x∈[ a. 1]. 21.1) x (1. n→∞ n→∞ n→∞ c) lim sup( xn yn ) ≤ ( lim sup xn )( lim sup yn )(xn ≥ 0. Sa se determine aceasta radacina cu aproximaţie de patru zecimale.

. Definiţia 3.1..Prin natura unei serii înţelegem proprietatea sa de a fi convergentă sau divergentă. S2 = x1 + x2... unde S1 = x1. pe scurt (D).. Definiţia 3. = ∑ x n . dacă n =1 şirul sumelor parţiale (Sn) este convergent. unde (Sn ) se numeşte şirul sumelor parţiale.. pe scurt (C).. Şirului (xn )n≥1 îi ataşăm şirul (Sn )n≥1 .+ xn. Sn = x1 + x2 +..44 - CAPITOLUL 3 SERII DE NUMERE REALE 3... ∑*xn n∈N ∞ sau x1+ x2+... Se numeste serie de termen general x n perechea de şiruri (( x )n≥1. Serii convergente... O serie ∑ xn se numeşte convergentă. + x n + .+ xn+.1. (Sn )n≥1 ) .. Serii divergente Fie (xn )n≥1 un şir de numere reale.În acest caz S = lim Sn se numeşte n→∞ suma seriei şi scriem n =1 ∑ xn = S .1. O serie se notează formal astfel ∞ n =1 ∑ xn . . deci se dă un n→∞ n→∞ n =1 ∞ sens sumei cu o infinitate de termeni.. În cazul în care şirul (Sn ) este convergent şi are limita S se poate scrie S = lim Sn = lim (x1 + x 2 + . + xn ) = x1 + x 2 + ... ∞ În caz contrar seria se numeşte divergentă.2.1. ..

. Fie seria ∑ n . În acest caz 1 1 1 şi Sn = 1 + + . 1− q Rezultă.. n ≥ n0 avem Sm − Sn < 1 . = . + + .. + n0 + 1 n 0 + 2 2n0 2 Pe de alta parte. numită şi seria geometrică. Fie seria n =1 ∑ qn .45 - Exemple... n =1 ∞ q 2. q ∈ R . Vom arăta că (Sn) nu e şir n 2 n Cauchy... că seria geometrică acest caz n =1 ∑ qn ∞ este convergentă ⇔ q < 1 şi în n =1 ∑ qn = 1 − q . + . + xn = q + q + . numita şi seria xn = ∞ 1 armonică.. 1.. . În acest caz 2 n ∞ q − qn +1 xn = q şi Sn = x1 + x 2 + . Rezultă că (Sn) este convergent dacă şi numai dacă q < 1 şi în acest caz lim Sn = n→∞ q . deci seria armonică este divergentă. + q = . Luănd ε = (∀) m. deci (∀)ε > 0. Presupunem prin absurd că (Sn) este şir Cauchy. deci. contradicţie. + > n0 ... pentru q ≠1 şi 1− q n Sn= n pentru q =1. n ≥ nε avem Sm − Sn < ε. Pentru m = 2n0 şi n = n0 obţinem 2 S2n 0 −Sn 0 = 1 1 1 1 < . (∃)nε ∈ N astfel încât ( (∀)m. n0 + 1 n0 + 2 2n0 2n0 2 În concluzie (Sn) este divergent. 1 1 1 1 1 + + . (∃)n0 ∈ N astfel încât 2 1 .

. i2. de unde lim xn = S − S = 0.. atunci lim xn = 0.i k} are aceeaşi natură cu seria iniţială ∑ xn .. de unde rezultă că (Tn) este convergent dacă şi numai dacă (Sn) este convergent şi deci seria n∈N* \ A ∞ ∑ xn .. ∞ În acest sens considerăm seria armonică lim xn = lim ∑ n =1 1 .…. n→ ∞ n . unde i1< i2 <. care este divergentă şi n n→ ∞ 1 = 0.+xn şi S = lim Sn.. (Condiţia necesară de convergenţă)..Sn-1.xik .. Presupunem că eliminăm termenii xi1. Teorema 3. unde A = {i1. n→∞ ■ Observaţii. 1. ■ Dacă seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Demonstraţie.1.2.1.. n→∞ Demonstraţie. n→∞ (∀) n ≥ 2 . xi2 . xi2 .xik . (∀) n > ik unde s = xi1 + x i2 + .46 - Proprietaţi generale ale seriilor Teorema 3.1. Fie Sn = x1+x2+.xik . avem Tn = Sn-s.< ik. în caz de convergenţă se modifică doar suma.. Dacă unei serii n =1 ∑ xn ∞ i se elimină sau i se adaugă un număr finit de termeni atunci natura seriei nu se schimbă... n =1 Celălalt caz se tratează analog. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei n =1 ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei obţinute prin eliminarea termenilor xi1... Atunci xn = Sn . Reciproca nu este în general adevărată. Evident.

..1.47 - 2. + = (n + 1)(n + 2 ) (n + 2 )(n + 3 ) (n + p )(n + p + 1) 1 1 1 1 1 1 = − + − + . deci seria 2n + 1 2 ∑ 2n + 1 n =1 ∞ n este divergenta... Teorema 3. p ∈ N* .. Vom avea xn +1 + x n + 2 + . x ∈ R. Exemplu.+ xn. (∃) nε ∈ N xn +1 + xn + 2 + . + xn + p < ε. este şir Cauchy (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem ■ xn +1 + xn + 2 + .3. + − = n +1 n + 2 n + 2 n + 3 n + p n + p +1 1 1 1 − < < ε.. + xn + p < ε... ∞ Exemplu.. n. Seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă dacă şi numai dacă pentru (∀ ) ε > 0. n +1 n + p +1 n +1 = . Fie Sn = x1 + x2 +. + ≤ (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) ≤ 1 1 1 + + . (Criteriul lui Cauchy).. Fie seria ∑ 2n + 1. n =1 ∞ În acest caz xn = n 1 → ≠ 0 . cos nx Vom arăta că această serie este convergentă folosind criteriul lui Cauchy. atunci n→∞ seria este divergentă... ∞ astfel încât (∀ ) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Demonstraţie.. Dacă pentru o serie n =1 ∑ xn n ∞ avem că lim xn ≠ 0 sau nu există... Fie seria n =1 ∑ n(n + 1). Fie ε > 0. + xn + p = cos(n + 1)x cos(n + p )x + . Vom avea n =1 ∑ xn (C) ⇔ (Sn ) este convergent iar (Sn) este convergent dacă şi numai dacă ⇔ (∀) ε > 0 (∃) nε ∈N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Sn + p − Sn < ε ⇔ (∀) ε > 0.

1. atunci şirul sumelor parţiale (Sn) este monoton crescător. Teorema 3.48 - 1 1 dacă n + 1 > . ∞ Observaţie. O serie n0 ∈ Ν* n =1 ∑ xn ∞ se numeşte cu termeni pozitivi dacă există De obicei considerăm n0 = 1. adică n > − 1. Serii cu termeni pozitivi Definiţia 3. Dacă seriile n =1 ∑ xn şi n =1 ∑ yn ∞ n =1 sunt convergente şi α.. ⎣ε⎦ deci seria ⎡ 1⎤ ∞ ∑ n(n + 1) n =1 cos nx este convergenta. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni pozitivi este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale (Sn ) este mărginit superior.1.2. ε ε Fie nε = ⎢ ⎥ şi atunci (∀) n ≥ nε . deci astfel încât x n ≥ 0. .1. ( ∀ ) n ≥ 1. Dacă seria n =1 ∑ xn este cu termeni pozitivi.2. (∀) n ≥ 1 . + xn+p < ε.4.2. ∞ ∞ atunci seria n =1 ∑ (αxn + βyn ) este convergentă şi ∑ (αxn + βyn ) = α ∑ xn + β ∑ yn . n =1 n =1 ∞ Demonstraţie. Sn+1 . (∀) n ≥ n0 . x n ≥ 0. (∀ ) p ≥ 1 vom avea xn+1 + xn + 2 + . ∞ ∞ Teorema 3. Rezultă imediat folosind şirurile sumelor parţiale asociate seriilor date..Sn = xn+1 ≥ 0. ■ 3.. β ∈ R . Într-adevăr. (Criteriul monotoniei).

“ ⇒ ” evident. Cum (Sn ) este şi monoton crescător. + α ⎟ < 1 + 2 ⋅ α + 4 ⋅ α + . Vom avea : 1 ⎞ 1⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 ⎛ 1 Sn = 1 + ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + ⎜ α + α + .. ∞ Exemplu.. 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝8 9 15 ⎠ ⎝2 ⎛ 1 1 1⎞ 1 1 +⎜ + + . .49 - Demonstraţie. ■ Să remarcăm faptul că... Fie seria ∑n n =1 ∞ 1 α . + α .. dacă seria cu termeni pozitivi divergentă atunci lim Sn = +∞ şi astfel vom scrie n→∞ n =1 ∑ xn ∞ este n =1 ∑ xn = +∞ . nα Teorema 3. " ⇐" Presupunem că (Sn ) este mărginit superior. numită şi seria Riemann (sau seria armonică generalizată).2.. Atunci: este convergentă. Fie seriile ∑x . (∀)n ≥ 1. Fie n∈N* şi m∈N astfel încât α n 2 n ( ) ( ) (2 ) 1 m α + 2m ⋅ ⎛ 1 ⎞ 1 − ⎜ α −1 ⎟ ⎝2 ⎠ = 1 1 − α −1 2 m +1 < 1− 1 1 2 α −1 = 2 α −1 2 α −1 − 1 deci (Sn ) este mărginit superior şi atunci seria ∑ n =1 ∞ 1 este convergenta. + α ⎟ + .( Criteriul de comparaţie de speţa I )... din teorema lui Weierstrass rezultă că este convergent deci seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. rezultă că şi seria a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.2. α > 1. ∑y .. Vom avea xn = 2m ≤ n < 2m+1.. ⎜ 2m α 2m α + 1 ⎟ n ⎠ 2 4 ⎝ 1 1 1 şi Sn = 1 + α + .. n =1 n n =1 n ∞ ∞ unde 0 ≤ xn ≤ yn .

nα În concluzie seria Riemann divergentă pentru α ≤ 1.. Tn = ∑ y k . Fie seriile ∑ xn. rezultă că (Sn) este mărginit superior. Demonstraţie.3. α < 1. rezultă că şi seria n n ∞ n =1 ∑ yn ∞ este divergentă.50 - b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. cu x n n =1 ∞ n > 0. Folosind teorema 3. b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. yn > 0. ∑ n =1 ∞ 1 nα este convergentă pentru α > 1 şi Teorema 3. (∀) n ≥ 1 şi x n +1 y ≤ n +1 . ( 3. n =1 ∞ ∑ y . Cum x n ≤ y n . folosind a). .1 ) a) Dacă seria ∑y n =1 ∞ n este convergenta atunci (Tn) este convergent. (Criteriul de comparaţie de speţa a-II-a). nα Evident avem x n = rezultă că şi seria 1 1 ≥ . (∀ ) n ≥ 1 rezultă k =1 k =1 Sn ≤ Tn . (∀ ) n ≥ 1. deci mărginit superior şi din (3.2) Atunci a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ ∞ este convergentă. Fie Sn = ∑ x k .2. rezultă că şi seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Exemplu. (∀) n ≥ 1 şi cum seria nα n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta. ■ ∑ n =1 ∞ 1 .1). rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă.2. (∀) n ≥ 1.1 rezultă că seria b) Prin reducere la absurd. xn yn (3. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.

Din (3. ≤ . . Presupunem că există n→ ∞ xn = L .2. astfel încât L 3L yn < xn < y n . Demonstraţie. Teorema 3. (∀ ) n ≥ n0 .. 2 2 L x n 3L < < . rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă.2) vom avea x2 y2 x3 y3 x y ≤ . (∀ ) n ≥ n0 . rezultă că şi seria n =1 ∑ ∞ x n este divergentă. n ≤ n .2. iar dacă seria este divergentă. (Criteriul comparaţiei la limită). Înmulţind membru cu membru aceste x 1 y1 x 2 y 2 x n −1 y n −1 inegalităţi obţinem xn yn x . rezultă că şi seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ yn ∞ este convergenta.51 - Demonstraţie. (∀) n ≥ 1..2. yn > 0. a) Dacă L ∈ (0.2. cu xn . (∃) n0 ∈ N . (∀ ) n ≥ 1. n =1 ∞ ∑y n =1 ∞ n . . c) Dacă L = +∞ şi seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. Demonstraţia se încheie ≤ y1 x1 y1 ■ folosind teorema 3. (∀ ) n ≥ 2 . b) Dacă L = 0 şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă. adică x n ≤ 1 yn .. Fie seriile lim ∑ xn . ∞ ) . iar dacă seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă..4. sau echivalent 2 yn 2 Demonstraţia se încheie folosind teorema 3.2. Atunci yn a) Dacă L ∈ (0. ∞ ) rezultă că cele două serii au aceeaşi natura. rezultă că şi seria n =1 n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.

.2. care împreună cu (3. Fie ( Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei 2m ≤ n < 2m +1 .... + ( x 2m−1+1 + . + 2m −1x 2m ≥ 1 Tm . (Criteriul condensării).2. rezultă că 1 3 n 2 ∑ n =1 ∞ este divergenta. n =1 ∞ Demonstraţie.2.. Teorema. (∃) n0 ∈ N .2. (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3.. de unde rezultă imediat concluzia teoremei. Fie n ∈ N* şi m ∈ N astfel încât Sn = x1+x2+…+xn ≤ x1+x2+…+x 2 m +1 −1 = 2m 2 m + 1 −1 = x1 + (x2+x3)+(x4+x5+x6+x7)+…+(x +…+ x ≤ x 1 + 2x 2 + 2 2 x 2 2 + .. (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3.2.. Fie ( xn ) un şir descrescător de numere pozitive. 2 ■ . ■ Exemplu. Cum 2m ≤ n avem Sn = x1 + x 2 + .. ∞ ) .. 3.. (∃ ) n ≥ n 0 sau echivalent yn x n ≤ y n . adică )≤ (3.52 - b) Cum L = 0. Atunci seriile n =1 ∑ xn ∞ şi n =0 ∑ 2n x 2n au aceeaşi natură. (∃) n0 ∈ N astfel încât xn ≥ 1. + x 2m = = x1 + x 2 + ( x 3 + x 4 ) + ( x5 + x 6 + x 7 + x 8 ) + .. + xn ≥ x1 + x 2 + . (∀ ) n ≥ n0 sau echivalent yn x n ≥ yn ..Atunci n=0 ∑2 x n ∞ 2n . Cum seria ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta şi 1 n2 1 3n + 1 n→∞ lim 1 3n + 1 = 1 ∈ (0. + x 2m ) ≥ ≥ x1 + x 2 + 2x 22 + 22 x 23 + .3) 2 conduce la 1 Tm ≤ Sn ≤ Tm . Fie seria ∑ n =1 ∞ 1 3n + 1 .5. c) Dacă L = +∞. astfel încât xn ≤ 1.3) Sn ≤ Tm . + 2 m x 2m =Tm .

6. a) Fără a restrânge generalitatea putem presupune n0 = 1 şi atunci xn ≤ kx n −1 ≤ k 2 x n − 2 ≤ ..2. care este convergenta. Teoremă 3. n =1 n =1 ∞ ∞ rezultă ca şi seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. xn +1 ≥ 1.2.. ■ . rezultă că seria xn b) Dacă (∃)n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.(∀) n ≥ n0. Atunci x n +1 ≤ k. (∀)n ≥ n 0 rezultă că seria xn ∞ a) Dacă (∃) k ∈ [0. (Criteriul raportului sau al lui D’Alambert). (∀)n ≥ 1. n ln n Avem xn = descrescător. ≤ k n −1x1.2. care este divergentă .. 1 .1. Fie seria n =1 ∑ xn. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3. din teorema 3.53 - Exemplu. (∀)n ≥ 1. b) Vom avea xn ≥ xn-1 ≥ xn-2 ≥…≥ x n > 0. xn > 0. Demonstraţie.(∀) n ≥ n0.2 rezultă 0 n→∞ că seria este divergentă. n n 2 ln 2 n =1 n ln2 Pe de altă parte ∑ 2n x 2n = ∑ 2n n =1 n =1 deci seria dată este divergentă. 1) şi n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Fie seria n =2 ∑ ∞ 1 . deci (xn) este un şir de numere pozitive monoton n ln n ∞ ∞ ∞ 1 1 =∑ . Cum ∑ k n−1x1 = x1∑ kn−1 .

.. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât x n +1 ≥ 1. este divergentă. xn +1 ≤ k. Atunci n ∞ a) Dacă (∃)k ∈ [0.1) şi n0 ∈ N astfel încât xn ≤ k.(Criteriul rădăcinii sau al lui Cauchy). . (∀) n ≥ n0 rezultă că seria b) Dacă (∃) n0 ∈ N astfel încât n n =1 ∑ ∞ xn este divergentă.6 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (Criteriul raportului la limită). xn > 0. deci seria este convergentă. Fie seria n =1 ∑ xn . cu xn>0.2. Fie seria n =1 ∑ xn. Atunci xn a) Dacă L < 1 rezultă că seria b) Dacă L > 1 rezultă că seria ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. Presupunem că (∃) lim n =1 ∞ n =1 ∞ n→∞ x n +1 = L. xn Demonstraţie. rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.atunci (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. Fie seria ■ ∑ n =1 ∞ n2 . Exemplu. (∀) n ≥ 1.2. xn ≥ 1. 2n n2 x 1 Atunci x n = n > 0. n→∞ xn 2 2 Teorema 3. a) Fie L<k<1. (∀) n ≥ n0 şi folosind xn teorema 3.6 rezultă că seria este divergentă.7. (∀) n ≥ n0. (∀)n ≥ 1. ( ∀ )n ≥ 1 şi lim n +1 = < 1.2.54 - Consecinţă.

2. Atunci n→∞ a) Dacă L<1. rezultă că seria b) Dacă L>1. ■ Fie seria ∑x . 3. x n =1 n ∞ n > 0. . folosind teorema 3. (Criteriul rădăcinii la limită).7 rezultă că seria este convergentă. Avem x n = ⎜ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1⎝ 2n − 1 ⎠ n→∞ lim n x n = lim n 1 = < 1. este divergentă. (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3.. ∑x n =1 ∞ n este convergenta. (∀) n ≥ n0 . n→∞ b) Vom avea xn ≥ 1. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3.2 rezultă că şi seria deci seria n =n o ∑x ∞ n este convergenta.7 rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn n =1 ∞ este convergentă. Fie seria ∑ ⎜ ⎟ > 0. deci seria n → ∞ 2n − 1 2 ∑x n =1 ∞ n este convergenta. a) Fie L<q<1 şi din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N . b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât n x n ≥ 1 (∀) n ≥ n0 şi din teorema . (∀) n ≥ 1.2 rezultă că seria este divergentă. Presupunem că există lim n x n = L . Consecinţă. ( ∀ )n ≥ n0 şi cum seria ∑k n =1 ∞ n este convergentă.2.55 - Demonstraţie. ∞ n n ■ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞ Exemplu.1. astfel încât n x n ≤ q . a) Vom avea x n ≤ k n .2. (∀ ) n ≥ 1 şi ⎟ . ∑ xn Demonstraţie.

. n =1 ∑ xn ∞ este b) Presupunem din nou no=1 şi atunci nx n − nx n +1 ≤ xn +1.56 - Teorema 3. (∀ ) n ≥ 1 şi xn ≥ ⋅ xn −1 ≥ ⋅ . (Criteriul lui Raabe-Duhamel)..8.. k −1 adică şirul (Sn) este mărginit superior şi conform teoremei 3. Fie seria ∑x . rezultă că ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ a) Dacă există k>1 şi n0 ∈ N astfel încât n⎜ ⎜ seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. ⎞ ⎛ xn − 1⎟ ≤ 1. (∀ ) n ≥ n0 . x n =1 n ∞ n > 0. (∀) n ≥ 1 ...2.... adică Sn − nx n +1 ≥ k(Sn + x n +1 − x1 ).. . (∀) n ≥ 1..... şi atunci Sn < kx1 .. + xn +1) . de unde x1 − x 2 ≥ kx 2 2x 2 − 2x 3 ≥ kx 3 .2.. de unde x n +1 ≥ 1 1 n −1 n − 2 n −1 n x n .2..... Atunci ⎛ xn ⎞ − 1⎟ ≥ k. Sn (k − 1) ≤ kx1 − nx n +1 − kx n +1 < kx1.1 seria convergentă. putem presupune n0 = 1 şi atunci nx n − nx n +1 ≥ kx n +1. (∀)n ≥ 1.. n +1 n 2 n n −1 n 1 ∑ n x1 este divergenta. (∀) n ≥ 1. din teorema 3. . astfel încât n⎜ ⎜ n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. Demonstraţie...... a) Fără a restrânge generalitatea. rezultă că seria ⎟ ⎝ x n +1 ⎠ b) Dacă există n0 ∈ N . (∀) n ≥ 1 de unde . (∀ ) n ≥ 1.. ∑x n =1 ∞ n este ■ . (∀ ) n ≥ n0 ..2 rezulta că seria n =1 ∞ Cum seria divergenta. nx n − nx n +1 ≥ kx n +1 Adunând aceste inegalităţi obţinem x1 + x 2 + . (∀) n ≥ 1... ⋅ x1 = x1 . + xn − nx n +1 ≥ k( x 2 + x 3 + .

2.5.3. rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ n0 şi folosind teorema 3.(2n − 1) .. n =1 Demonstraţie.. rezultă că seria b) Dacă L<1. x n n =1 ∞ n > 0..8 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă... Fie seria 1. (Criteriul logaritmic). este divergentă.(2n) n =1 ∑ ∞ În acest caz x n = 1⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ .. ⋅ (2n ) ⎞ ⎛ x ⎛ 2n + 2 ⎞ 1 lim n⎜ n − 1⎟ = lim n⎜ ⎟ n→ ∞ 2n + 1 − 1⎟ = 2 < 1. deci seria n → ∞ ⎜ x n +1 ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ Teorema 3. ⎟ n→ ∞ ⎜ x ⎝ n +1 ⎠ a) Dacă L>1.2. ■ Exemplu.4. Din definiţia limitei (∃)no ∈ N astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≥ k.6. Atunci ln 1 xn a) Dacă (∃) k > 1 şi n0 ∈ N astfel încât ≥ k. (∀) n ≥ 1 şi 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ . (Criteriul lui Raabe-Duhamel la limită). n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. x n =1 n ∞ n ⎞ ⎛ x > 0.9. a) Fie L > k > 1. (∀ ) n ≥ n0 rezultă că seria ln n n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.2. .2..57 - Consecinţă. Fie seria Atunci ∑x .. astfel încât ⎞ ⎛ x n⎜ n − 1⎟ ≤ 1. (∀ ) n ≥ n0 şi ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ folosind teorema 3. Presupunem că există lim n⎜ n − 1⎟ = L . ⋅ (2n − 1) > 0. Fie seria ∑x . (∀) n ≥ 1..8 ⎟ ⎜x ⎝ n +1 ⎠ rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. (∀) n ≥ 1. b) Din definiţia limitei (∃) no ∈ N .

(∀) n ≥ 1. folosid din nou teorema 3.2. putem presupune n0 = 1 si atunci 1 1 1 ≥ k ln n. xn > 0. (∀) n ≥ 1. rezultă că seria ln n ln n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.. (∀ ) n ≥ 1.58 - 1 xn b) Dacă (∃) n0 ∈ N . . ∞ este convergentă. folosind teorema 3.2. este divergentă. (∀ ) n ≥ 1 sau echivalent x n ≤ k . a) ln Fără a restrânge generalitatea. de unde ≥ nk .2 ■ rezultă că şi seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. Folosind teorema 3.2. (∀ ) n ≥ n0 . Fie seria ∞ n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn . (∀ ) n ≥ 1 . xn xn n Cum seria n =1 ∑ nk ∞ n =1 ∞ 1 este convergentă (deoarece k>1). de unde xn rezultă că şi seria ∑ xn b) Presupunem din nou n0 = 1 şi atunci ln xn ≥ 1 . rezultă că seria Exemplu. rezultă că seria b) Dacă L < 1. şi cum seria n ∑n n =1 ∞ 1 este divergenta. 1 ≤ ln n. n =1 n =1 ∑ n2 ln n . astfel încât ≤ 1. Presupunem că (∃) lim = L . Atunci: n → ∞ ln n n =1 ∞ ln a) Dacă L > 1.9 şi definiţia limitei se obţine imediat criteriul logaritmic la limită: 1 xn Fie seria ∑ xn . Demonstratie.2 este convergentă. (∀ ) n ≥ 1 .

. pentru (∀) ε > 0.. ■ .xn + p ≤ xn +1 + xn + 2 + . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + .. 3. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + . O serie n =1 ∑ xn. xn ∈ R ∞ se numeşte cu termeni oarecare dacă are o infinitate de termeni pozitivi şi o infinitate de termeni negativi.1. + xn + p < ε şi atunci (∀) ε > 0. Presupunem că seria n =1 ∑ xn ∞ este absolut convergentă.59 - 1 2 ln n − ln (ln n) xn ln n În acest caz. Din criteriul lui Cauchy. n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte semiconvergentă dacă este convergentă.. (∀ ) n ≥ 2 şi lim = lim = 2 > 1. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte absolut convergentă( pe scurt (AC)).1. Definiţia 3.2. x n = 2 > 0. n → ∞ ln n n→∞ n ln n ln de unde rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta..3.3. Serii cu termeni oarecare Definiţia 3. Teorema 3.3. dar nu este absolut convergentă... O serie absolut convergentă este convergentă. dacă seria modulelor O serie n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Demonstraţie. + x n + p < ε şi folosind din nou criteriul lui Cauchy rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta.3.

.. + M(y n + p −1 − yn + p ) + Myn + p = 2Myn +1 (am folosit faptul că yn>0 şi (yn) monoton descrescător).2. Tn = ∑ xk yk şi M>0 astfel încât k =1 k =1 Sn ≤ M.. + S n+p −1 (y n +p −1 − y n+p ) + y n +p S n+p ≤ ≤ yn +1 Sn + Sn +1 (yn +1 − yn + 2 ) + . Pentru n..x n +p y n +p = = y n +1 (S n+1 − S n ) + y n + 2 (S n+ 2 − S n+1 ) + . Cum ∞ ∑ ∞ 1 (C) folosind teorema 3. (∀ ) n ≥ 1. x ∈ R.. (Criteriul lui Dirichlet)... deci. Tn + p − Tn ≤ 2Myn +1 < ε . avem yn < ε şi 2M atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1.C) şi din teorema 3.. ∞ Teorema 3.2. Demonstraţie..3. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ cu şirul sumelor parţiale mărginit. p ∈ N* vom avea: Tn +p − Tn = x n +1 y n +1 + x n + 2 y n + 2 + . (∀ ) n ≥ 1. atunci seria n n n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă.1 rezultă că n =1 n =1 ∑ x n (C) .. Fie Sn = ∑ xk .3. + M(yn + p −1 − yn + p ) + Myn + p = = 2Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + . + y n+p (S n+p − S n+p −1 ) = = − y n+1S n + S n +1 (y n +1 − y n + 2 ) + . deci (Tn) este şir Cauchy. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε . n =1 ∑ xn yn ∞ este ■ . Fie seria xn = sin nx n +1 3 n =1 ∑ ∞ sin nx sin nx . cum y n → 0..2.60 - Exemplu. deci ∑ xn ( A.. În acest caz x n = n3 + 1 n3 + 1 3 n =1 n 2 şi ≤ 1 n +1 3 ≤ 1 n 3 2 . Rezultă.. Fie ε > 0 . Dacă (yn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. adica seria convergentă. că (Tn) este convergent. rezultă că n =1 ∑ ∞ xn (C) . + Sn + p −1 (yn + p −1 − yn + p ) + yn + p Sn + p ≤ ≤ Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + .

şi folosind criteriul lui Dirichlet rezulta că seria n =1 ∑ x n zn ∞ este convergentă Avem x n yn = x n (zn + y ) = xn zn + yxn .61 - Teorema 3. n =1 ∑ xn yn este convergentă. Dacă seria atunci seria ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă şi (yn) este un şir monoton şi mărginit. (Criteriul lui Leibniz). (Criteriul lui Abel).4. Serii alternate Definiţia 3. . Fie zn = yn − y. sau ∑ (− 1) x n =1 ∞ n n . O serie n =1 ∑ xn ∞ se numeste serie alternată dacă xnxn+1< 0. (∀ ) n ≥ 1. atunci seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 xn este convergentă.3.. rezulta că şi seria n =1 ∑ x n zn . Teorema 3.1. (∀) n ≥ 1.4. Cum seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.3. şi cum seriile sunt convergente. (∀) n ∈ N* . Fără a restrânge generalitatea. 3. O serie alternată poate fi scrisă în una din următoarele două forme: ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn .4. Observatie.1. (∀ ) n ≥ 1. vom presupune că (yn) este monoton şi descrescător cu limita y ∈ R . atunci (zn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. ∞ n =1 ∑ yxn ■ ∞ n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă. Dacă (xn) este un şir monoton descrescator cu limita zero. are şirul sumelor parţiale mărginit. Demonstraţie. unde xn > 0.

■ Exemplu. Cum seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 are şirul sumelor parţiale mărginit (Sn=0 pentru n par şi Sn=1 pentru n impar) iar şirul (xn) este monoton descrescător şi convergent la zero. π e) ∑ sin . (∀)n ≥ 1. Cum (xn) este monoton descrescător şi lim xn = 0 rezultă. unde 1 > 0. Probleme propuse 1. n n =1 ∞ q < 1. n n =1 f) n=2 ∑ ∞ n+2 − n−2 . n=0 ∑( ∞ n + 2 − 2 n + 1 + n . că seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 1 este convergentă. să se studieze natura seriilor: a) b) 1 ∑ n(n + 1) . ..62 - Demonstraţie. conform criteriului lui Dirichlet. b) d) n =1 ∑ sin n n =1 ∞ . n→ ∞ n conform criteriului lui Leibniz. c) n =1 ∞ ∑ nq . Folosind definiţia. că seria ∞ n =1 ∑ (− 1) n −1 x n este convergentă. 2 2. e) ) n =1 ∑ sin ∞ 3π cos n + 2 . k ∈R . 1 ln n c) ∑ n =1 n ∞ ∑3 ∞ 2n4 + n + 1 . rezultă. nk . Folosind criteriile de convergenţă. să se studieze natura seriilor: a) ⎛ n ⎞ ∑ ⎜ n + 1⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ ∞ n . Fie seria xn = ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 1 . Seria se scrie sub forma n ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . f) 2n + 2 2 π n =1 ∑ cos ∞ nπ . b) n =1 ∞ 1 ∑ n(n + 1)(n + 2) . Cum seria modulelor 1 n −1 1 ∑ (− 1) n = ∑ n este divergentă n =1 n =1 ∞ rezultă că seria este semiconvergentă. n ∞ Observaţie.

n! 3n h) ∑ n n =1 n ∞ . a>1. 2k k =1 n . ∞ an l) ∑ n . n n =1 2 + 3 ∞ ⎛ 2n + 1 ⎞ m) ∑ ⎜ ⎟ . n→∞ a b) şirul cu termenul general x n = ∑ cos k! este convergent. eventual. a > 0 n =1 ∞ . n n =1 n =1 n −1 ∑ (− 1) ⋅ n=2 ∑ (− 1) n ⋅n 1 .63 - n + 1 g) ∑ n n =1 3 i) k) ∞ ... n n =1 ∑n ∑ ∞ ∞ ∞ n=1 ∞ ∑ cosnx n3 + x2 .(a + n − 1) ∑ b(b + 1). b... seriile să se arate că: nk a) lim n = 0 . n t) n =1 ∑( ) ∞ n(n +1) −1 2 3. n =1 n = 0⎝ 1 + x ⎠ n ∞ ∞ n 4. x ∈R ... n =1⎝ 3n − 2 ⎠ ∞ n n) p) r) n=2 ∑ ∞ ∞ 1 n 3 2n + 1 2 . a < 3 este convergentă şi să se ∑ 3n n =1 ∞ determine suma sa. Folosind.(b + n − 1)xn.(a + n − 1) . b) ∑ ⎜ ⎟ . x > 0 . n =1 a(a + 1). . a. 3n + 2 ⎛ n ⎞ ⋅⎜ ⎟ . Să se arate că seria 2n −1 − 5an +1 . o) q) s) n ln n .. 5. Să se determine valorile parametrului real x pentru care seriile următoare sunt convergente: ⎛ 1− x ⎞ a) ∑ ln x . n! (n!)2 ⋅ 2n ∑ (2n)! n =1 ∞ j) ∑ a(a + 1). 1 .a>0 . ⎝ 2n − 1⎠ sin nx . unde k>0.

dacă seria n =1 ∑ xn ∞ 2 este convergentă. Să se arate ca. dacă seria n =1 ∑ nxn ∞ converge atunci şi seria n =1 ∑ xn ∞ converge. Să se arate că seria n =0 ∑ n! ∞ 1 este convergentă şi are suma e. Să se arate că.64 - 6. 8.. 7. n =1 n ∑ ∞ . atunci seria xn este absolut convergentă.

x ≠ a x→ a rezultă f (x ) ∈ V .r ) bilele deschise în X şi respectiv în Y. xn → a rezultă că f (xn ) → L .1. punctul dat trebuie să fie de acumulare. Definiţia 4. . Deoarece comportarea funcţiei în vecinătatea unui punct fixat se poate pune chiar dacă funcţia nu este definită în acel punct. Fie f : A ⊂ X → Y . x ≠ a cu d1(x. Limita unei funcţii într-un punct Fie (X. r ) şi B(b.1. a ∈ A ’ şi L ∈ Y . L) < ε . Dacă a ∈ X. x→ a b) (∀ ) ε > 0.. Un punct L ∈ Y se numeşte limita funcţiei f în punctul a şi se notează L = lim f (x ) dacă (∀) V ∈ ϑ(L ). Problema limitei într-un punct consta în cercetarea comportării funcţiei în vecinătatea unui punct fixat.1. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) L = lim f (x ) .1. b ∈ Y. (de caracterizare a limitei într-un punct). a ) < δε rezultă d2(f(x). (Y. xn ≠ a. mai precis ce se întâmplă cu valorile funcţiei atunci când argumentul său se apropie "din ce în ce mai mult" de punctul fixat.65 - CAPITOLUL 4 FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE 4. r > 0 vom nota cu B(a. d1 ) . (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A ’.1. d2 ) două spaţii metrice. dar trebuie să existe puncte din vecinătatea lui în care funcţia să fie definită. c) (∀ )(xn ) ⊂ A. (∃) U ∈ ϑ(a) astfel încât (∀ ) x ∈ U ∩ A. Teorema 4.

Din această teoremă rezultă că. unde α. x ≠ a cu d1(x. Observaţie. Luând Un = B⎜ a. Cum x n → a. adică limita şirului (f (zn )) depinde de α şi Avem f (zn ) = 2n n 2 = 2 α β α + β2 + n2 n 2 β . x + y2 2 Fie şirul ⎛α β⎞ (zn) ⊂ R2 \ {(0. x ≠ a cu d1(x. ε ) ∈ ϑ(L ) . δε ) ⊂ Uε şi atunci (∀)x ∈ A. din b) (∃)δε > 0 astfel încât (∀)x ∈ A. ⎟ ∈ ϑ (a ) . zn = ⎜ . a ) < δε avem d2 ( f (x ). δε ) ⊂ Uε şi deci f (x ) ∈ Vε = B(L. care contrazice faptul că f (x n ) → L .0)} → R .. x ≠ a rezultă Cum Uε ∈ ϑ(a ). dacă există două şiruri n→∞ n→∞ (xn ). adică d2 ( f (x ). (∀ ) n ≥ nε . L ) < ε . 1 ⎞ ∩ A . δε ). b) ⇒ c) Fie (xn ) ⊂ A. ⎟ → (0. y ) = xy . a) ⇒b) Fie ε > 0 şi Vε = B(L. xn ≠ a . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀ ) n ≥ nε avem d1(xn. a ) < δε rezultă x∈ B (a. atunci f (x ) ∈ V ε .adică f (x n ) → L . (∀ ) n ≥ nε şi atunci d2 ( f (x n ). n→∞ 2 ⎝n n⎠ . xn → a şi ε > 0. c) ⇒a) Presupunem prin absurd că (∃)V ∈ ϑ (L) astfel încât (∀ ) U ∈ ϑ(a ) (∃)xU ∈ U ∩ A. L ) < ε . ⎝ n n⎠ αβ αβ . ⎜ ⎟ ⎝ n⎠ deci xn → a astfel încât ■ f (x n ) ∉ V. Astfel. (∃) Uε ∈ ϑ(a ) astfel încât astfel încât (∀) x ∈ Uε ∩ A. xn ≠ a. (x′n ) ⊂ A \ {a}. spre exemplu fie 1 ⎛ 1 1⎞ zn = ⎜ .66 - Demonstraţie.0)}. ⎟ → ( 0. f (x. convergente către a astfel încât lim f (xn ) ≠ lim f (x′n ) sau cel puţin una nu există atunci funcţia f nu are limită în punctul a. (∀) n ≥ 1 ⎛ ⎝ 1⎞ n⎠ rezultă că există un şir (xn ) ⊂ B⎛ a.0 ) şi lim f (zn ) = . a) < δε ⇔ ⇔ xn ∈ B(a. Exemplu. xU ≠ a astfel încât f (xU ) ∉ V . (∃) δε > 0 B(a. β ∈ R. L ) < ε .0 ) . (∀ ) n ≥ 1 . ε ) . Fie funcţia f : R2 \ {(0.

.. m . Y = Rm .. y ) . fm : A → R ... se obţine imediat Teorema 4. xk ). deci f (x ) este de forma f (x ) = (f1(x ). x →a x →a x →a x →a ( ) .. unde f1. m ≥ 2 şi f : Rk → Rm..... lim f2 (x ) . x2. deci ( ∃) lim f (x. x 2 . Dacă X = Rk .0 ) şi lim f (z'n ) = .xk)..... f = f (x ) . f = f (x ) atunci f este de forma f = (f1. f2 (x ). f2... lim fm (x ) .. f2. L 2 ... f = f (x ) . f se numeşte funcţie reală. Y = R şi f : A ⊂ R → R .. k ≥ 2. f se numeşte funcţie reală de variabilă vectorială x = (x1. atunci f (x ) ∈ Rm . k ≥ 2. f2.....x2........0 ) 5 ⎝n n⎠ Observaţie. Dacă X = R. Lm ) ∈ Rm dacă şi numai dacă există simultan lim fi (x ) = Li .xk. Dacă X = R.. f = f(x1...y )→ (0..xk .. În acest caz. rezultă că dacă f : A ⊂ X → Y are limită în a ∈ A ′ atunci această limită este unică. ⎟ → (0.. fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă vectorială x = (x1. funcţia f este de forma f = (f1. Dacă X = Rk . fm (x )) . i = 1.... m ≥ 2 şi f : A ⊂ R → Rm.. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm . fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă reală.. x k ) sau de k variabile reale x1. fm ) are limită în a ∈ A ′ egală cu L = (L1.. f = (f1. Y = Rm . (∀ ) x ∈ A . x →a În acest caz lim f (x ) = lim f1(x ).. x 2 .. Din definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii într-un punct şi folosind faptul că limita unui şir de puncte dintr-un spaţiu metric este unică.2. x2. Y = R şi f : A ⊂ Rk → R. (∀) x ∈ A ... sau de k variabile reale x1.. f2 .67 - 2 ⎛ 2 1⎞ z'n = ⎜ .1. n→∞ ( x.. m ≥ 1. Folosind definiţia limitei cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric Rm .

Dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A1 = A ∩ (− ∞. Cum (∃) lim g(x ) = 0 rezultă g(xn ) → 0 şi atunci f (xn ) → L . y ) ≠ (0. Dacă (∃) lim g(x ) = 0 atunci (∃) lim f (x ) = L .4.0 (x ) 2 + y 2 = 0 rezultă că ) (x.3. a ) = {x ∈ A : x < a} . a ∈ A ′ şi V ∈ ϑ (a ) astfel încât f (x ) − L ≤ g (x ). x + y2 2 Cum ( x 2 + y 2 ) sin lim 1 ≤ x 2 + y 2 . (∀ ) n ≥ n0 . Fie (xn ) ⊂ A. xn ≠ a. deci (∃) lim f (x ) = L . (∃) n0 ∈ N . dacă L 2 ≠ 0 şi g(x ) ≠ 0 . (∀)x ∈ V ∩ A. x →a x →a Demonstraţie. x →a c) există lim ⎜ ⎟(x ) = 1 .. g : A ⊂ X → R şi a ∈ A ′ . x ≠ a . x + y2 2 În continuare vom considera funcţii reale de variabile reale.1. x →a a) există lim (f + g)(x ) = L1 + L 2 . xn → a . y )→ (0. d) → R . ■ Fie f . Teorema 4.0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 = 0.0 ) şi 2 x +y 2 ( x. astfel încât x n ∈ V. Rezultă imediat folosind definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii ⎛f⎞ L într-un punct şi proprietăţile cunoscute de la şiruri. Teorema 4. g : A ⊂ X → R .y )→(0.y )→ (0. Dacă lim g( x ) = L 2 ∈ R atunci x →a (∃) lim f (x ) = L1 ∈ R . ■ x →a x →a Exemplu. (∀)(x. unde L ∈ R. (∀) x ∈ A . Fie f.68 - În continuare vom considera funcţii cu valori reale f : A ⊂ (X.0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 . f : A ⊂ R → R . Fie limita ( x. (∀) n ≥ n0 şi atunci f (xn ) − L ≤ g(xn ). x →a ⎜ g ⎟ L2 ⎝ ⎠ Demonstraţie. x →a b) există lim (fg)(x ) = L1L 2 . Cum x n → a .1. (Criteriul majorării).

∞ ) = {x ∈ A : x > a}. Presupunem că există Ls = lim f ( x ). în particular. Funcţia f are limită la stânga în punctul a. avem f (x ) ∈ V . Atunci f (xn ) → L s . şi A1 = A ∩ (− ∞. x ≠ a .69 - atunci vom spune că a este punct de acumulare din stânga pentru A. Reciproc. lim f (x ) . adică este satisfăcută definiţia punctului de acumulare. deoarece în caz contrar extragem un subşir xkn ⊂ (xn ) strict crescător cu limita a şi atunci f (xn ) → L s . ■ ( ) . atunci vom spune că a este punct de acumulare din dreapta pentru A. să presupunem că pentru orice şir strict crescător (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . În mod analog se defineşte limita la dreapta în a care se notează L d = lim f (x ) sau f(a + 0). pentru orice şir strict crescător (xn) ⊂ A1 cu x n → a avem f(xn) → Ls. Analog. Fie f : A ⊂ R → R . ′ Teorema 4.5. a ∈ A ′ .1. x →a x< a Din teorema de caracterizare a limitei într-un punct cu şiruri. utilizându-se doar punctele x ∈ A cu x < a. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 .1. rezultă că. Definiţia 4. a ) . Fie (xn ) ⊂ A1 un şir arbitrar (deci xn < a ) cu xn → a . Atunci L s = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător x →a x <a (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . adică (∀) V ∈ ϑ(L s ) . Vom nota aceasta prin L s = lim f (x ) sau f (a − 0 ) . x →a x <a x →a − lim f (x ) . egală cu Ls dacă f A1 are limită în punctul a.. contradicţie. x →a x >a x →a + Limitele la stânga şi la dreapta într-un punct se numesc limite laterale. dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A 2 = A ∩ (a.2. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀)x ∈ U ∩ A1. Demonstraţie.

atunci (∃) δ'ε > 0.7. x →a ■ Observaţie. Legătura dintre limita unei funcţii într-un punct şi limitele laterale în acel punct este dată de: ′ Teorema 4. x n ≠ a . presupunem că L s = lim f (x ) = L d = lim f (x ) .. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 ∩ A ′ .1 cu remarca că în acest caz x →a considerăm vecinătăţi ale punctului ± ∞ . x →a x <a x →a x >a Vom arăta că (∃) lim f (x ) = L = Ld = L s . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A′ . Demonstraţie.1. Reciproc. deci (∃) lim f (x ) = L = L s = L d .1.70 - În mod analog se arată Teorema 4. Dacă (∃ ) L = lim f (x ) atunci rezultă imediat că (∃) L s = L şi x →a Ld = L. δ"ε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. x →a Fie ε > 0 . x > a cu x − a < δ"ε ⇒ f (x ) − L d < ε . n→∞ . 2 Atunci L d = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător x →a x >a (x n ) ⊂ A cu xn → a avem f (xn ) → L d . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A ′ .1. 2 Funcţia f are limită în punctul a dacă şi numai dacă există limitele laterale şi acestea sunt egale.6. x < a cu x − a < δ'ε ⇒ f (x ) − L s < ε şi (∀) x ∈ A. unde Ls = Ld. Dacă a = ±∞ şi L = ±∞ . Trecând la caracterizarea cu şiruri va rezulta că lim f (x ) = L dacă şi numai dacă (∀ )(x n ) ∈ A. Luând δε = min(δ'ε . În acest caz L = Ls = Ld. pentru a defini lim f (x ) = L folosim aceeaşi definiţie 4. cu lim x n = a x→a n→ ∞ (în R ) rezultă că lim f(xn ) = L (în R ). δ'' ε ) rezultă că pentru (∀)x ∈ A. x ≠ a cu x − a < δε avem f (x ) − L s < ε .

Funcţia f : A ⊂ X → Y este continuă pe A dacă este continuă în toate punctele din A.2. liniară. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă în a. (de caracterizare a continuităţii într-un punct).1.1. adică f (αx + β y ) = αf (x ) + β f (y ) .1.2.2. În caz contrar. b) (∀) ε > 0. Dacă a ∈ A este un punct izolat atunci orice funcţie f : A → Y este continuă în punctul a. a ) < δε rezultă d 2 (f(x).1 obţinem Teorema 4. Observaţie. Fie f : Rk → R . x. Din teoremele 4. y ∈ Rk . . Demonstraţie. Analog cu demonstraţia teoremei 4. β ∈ R . funcţia f este continuă în a ∈ A dacă f(x) este "oricât de aproape" de f (a ) de îndată ce x este “suficient de aproape” de a. c) (∀ )(x n ) ⊂ A .1.1 şi 4. (∃) δε > 0 astfel încât (∀ ) x ∈ A.71 - 4. funcţia f este discontinuă în a ∈ A . d2 ) spaţii metrice şi f : A ⊂ X → Y .1 rezultă că dacă a ∈ A ∩ A′ atunci f : A ⊂ X → Y este continuă în punctul a dacă şi numai dacă (∃) lim f (x ) = f (a ) . (Y. (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀) x ∈ U ∩ A rezultă f (x ) ∈ V .2. cu d1(x. d1 ) . f(a) ) < ε. x n → a rezultă că f (x n ) → f(a). Funcţia f este continuă în punctul a∈A dacă (∀) V ∈ ϑ(f (a )). Intuitiv. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A . Definiţia 4. ■ Observaţie. Exemplu. Funcţii continue Fie (X. (∀ ) α ..1.2.1. x →a Definiţia 4.2. Analog cu teorema 4.

xk ) ∈ Rk . c 2 .2. c) (∀ ) F ⊂ Y . x 2 . x k ) ∈ R k . c k ) ∈ Rk . (∀) x = (x1.. funcţiile proiecţie pri : Rk → R .. k ≥ 1.. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm .. unde c = (c1.3. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . Fie (X. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă pe X. x 2. pri (x ) = xi . Din această teoremă şi exemplul anterior rezultă că o aplicaţie liniară f : Rk → Rm este continuă pe R k .2... ■ Observaţie...... În particular. atunci: ⎛ k ⎞ f (x ) − f (a ) = ∑ c i (xi − ai ) ≤ ⎜ ∑ c i2 ⎟ ⎜ ⎟ i =1 ⎝ i =1 ⎠ k 12 12 ⎛ k ⎞ ⎜ ∑ (xi − ai )2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ i =1 ⎠ = c x−a .2..... deci f este continuă în a şi cum a este arbitrar x →a rezultă că f este continuă pe R k . f2 .. k . sunt continue pe R k .…. x = (x1... (de caracterizare a continuităţii pe un spaţiu). ak ) este fixat şi x ∈ Rk . Va rezulta că lim f (x ) = f (a ) . b) (∀ ) D ⊂ Y . m ≥ 1 . Teorema 4. Dacă a ∈ Rk . (∀) x = (x 1. ( ) .. a = (a1. (am considerat pe R k norma euclidiană). f2.fm sunt continue în a. x 2 .. fm ) este continuă în punctul a ∈ A dacă şi numai dacă funcţiile f1. Teorema 4. d) (∀ ) A ⊂ X ⇒ f A ⊂ f (A ) . închisă ⇒ f −1(F ) este închisă în X.. deschisă ⇒ f −1(D) este deschisă în X. Demonstraţie. m ≥ 1. (Y. d1 ) .. x k ) ∈ R k este arbitrar. a2 .72 - Se arată că o aplicaţie liniară f pe R k este de forma f (x )= ∑ k i= 1 c ix i.. i = 1. Rezultă din definiţia continuităţii cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric R m .. f = (f1.

Fie D = B(f (a ) . deschisă. y = f (x ) . cu x ∈ A . Conform ipotezei: f A ⊂ f (A ) = f f − 1 (F ) ⊂ F = F . Vom arăta că f este continuă în a. adică F = F în Y. f (x ) = ⎨ ⎩ L dacă x = a În acest caz. Fie f : A \ {a} ⊂ X → Y . închisă. atunci funcţia x →a f :A → Y. ⎧f (x ) dacă x ∈ A \ {a} prelungeşte funcţia f şi este continuă în punctul a . deci y ∈ f (A ) şi astfel am arătat că f (A ) ⊂ f (A ) . ε ) ⊂ Y . adică f este continuă în a. rezultă f (xn ) → f (x ) = y . de unde X \ f −1 (F ) = X \ f −1 (Y ) \ f −1 (D ) = f −1 (D ) . unde a∈A’. Conform ipotezei. f − 1 (F ) = f − 1 (Y \ D ) este închisă în X. deci A = f − 1 (F ) este închisă în X. Cum x ∈ A . x . ε ) . spunem că f este prelungirea prin continuitate a lui f. Cum f este continuă în x. c) ⇒ b) Fie D ⊂ Y . atunci F = Y \ D este închisă. rezultă că f –1(D) este deschisă.73 - Demonstraţie. a) ⇒ d) Fie A ⊂ X şi y ∈ f (A ) .. δ ε ) ⊂ f-1(D). şi cum f [ ] –1 (F) este închisă. de unde ( ) A ⊂ f − 1 (f ( A ) ) ⊂ f − 1 ( F ) = A . f (x ) = sin x . (∃) δε > 0 astfel încât B (a . b) ⇒ a) Fie a ∈ X. Exemplu. Conform ipotezei f-1(D) ⊂ X este deschisă şi cum a ∈ f-1(D). ( ) şi cum A ⊂ A . Fie f : R \ {0} → R . δε )) ⊂ B(f (a ). rezultă A = A . şi fie A = f -1 (F). deschisă. (∃)(xn ) ⊂ A astfel încât x n → x . d) ⇒ c) Fie F ⊂ Y. Dacă există lim f (x ) = L ∈ Y . de unde rezultă că ■ f (B(a.

Exemplu. f (x ) = x 5 este homeomorfism a lui R pe R.2. Să observăm că dacă f este izometrie de la X la Y atunci şi f −1 este o izometrie de la Y la X. Într-adevăr. Este evident faptul că f este o bijecţie. deci f este o izometrie. d2 ) sunt izometrice.. (∀) x. d 2 ) izometrie. b) d2 (f (x ). Fie a ∈ Rn şi f : R n → R n . O aplicaţie f : (X. O aplicaţie ce satisface condiţia b) se mai numeşte şi bicontinuă. f (y )) = d1(x. d1 ) → (Y. În acest caz. y ∈ X . funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în punctul 0. d2 ) sunt homeomorfe. d1 ) . f (x ) = ⎨ x ⎪ ⎩ ⎧ sin x ⎪ dacă x ≠ 0 1 dacă x = 0 . Definiţia 4. că orice izometrie este un homeomorfism. (Y. spunem că spaţiile metrice (X. Dacă f : X → Y este un homeomorfism spunem că spaţiile metrice (X. d2 ) se numeşte izometrie dacă a) f este bijectivă. Definiţia 4. y ) . d1 ) . f (x ) = x + a . y ∈ Rn .2. a) f este bijectivă. fie f : (X. iar f (x ) − f (y ) = (x + a ) − (y + a) = x − y . În acest caz. d1 ) → (Y. Funcţia f : R → R . Să observăm că dacă f este homeomorfism atunci şi f −1 este un homeomorfism. d1 ) → (Y. . Să observăm. d 2 ) se numeşte izomorfism topologic sau homeomorfism dacă: b) funcţiile f şi f −1 sunt continue. Exemplu. spunem că spaţiile X şi Y sunt homeomorfe.74 - Cum lim f (x ) = 1 . x →0 Prelungirea ei este funcţia f : R → R .4. (∀) x. O aplicaţie f : (X. (Y. de asemenea. Rezultă că orice translaţie este o izometrie.3.

f (A ) este compactă în Y. Orice funcţie continuă pe un compact dintr-un spaţiu metric este mărginită. i∈I Atunci A ⊂ f –1(f(A)) ⊂ f –1 ∪ Di = ∪ f −1(Di ) i∈I i∈I ( ) Cum f este continuă. f −1 (D i ) este deschisă în X. adică f (A ) ⊂ ∪ Di . (∀) i ∈ I şi cum A este compactă în X. Analog se arată că f −1 este continuă. d 2 ) este continuă şi A ⊂ X este compactă. atunci f (A ) este compactă în Y. Fie (X. din teorema 4. x 0 ) < ε} = B(x0.2. Demonstraţie. Di ⊂ Y deschisă (∀ ) i ∈ I .3. finită astfel încât A ⊂ ∪ f −1(Di ) . Demonstraţie. din teorema 4. există J ⊂ I . Fie x 0 ∈ X şi ε > 0 .1. arbitrar. Dacă f : (X. ε )) = {x ∈ X : f (x ) ∈ B(f (x 0 ). Fie (D i )i∈I o acoperire deschisă în Y pentru f (A ) . ■ .3. Dacă A ⊂ X este compactă. d1 ) . deci f este continuă în x0 şi atunci pe X.1.. continuă. Proprietăţi ale funcţiilor continue Teorema 4. f (x 0 )) < ε} = {x ∈ X : d1( x. d1 ) → (Y.3.75 - Vom arăta că f este continuă. Prin urmare. Vom avea: f −1(B(f (x 0 ). (Y. ε )} = = {x ∈ X : d2 (f (x ). d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . de unde i∈J f(A) ⊂ f ( ∪ f –1(Di)) = ∪ f(f –1(Di)) ⊂ ∪ Di i∈J i∈J i∈J adică (Di )i∈J este o subacoperire finită pentru f (A ) .1 rezultă că f(A) este compactă şi atunci este închisă şi mărginită în Y.3. 4.3. ε ). ■ Corolarul 4.

1. b] →R este continuă atunci f este mărginită şi îşi atinge marginile pe [a. iii) Funcţia îşi atinge marginile pe A dacă îşi atinge marginea superioară cât şi marginea inferioară. avem f (xk ) → f (a ) şi cum f (xk ) → m . m = inf f (x ) . n n ) al lui (x n ) ⊂ A . folosind unicitatea n n limitei unui şir convergent într-un spaţiu metric.. Fie M = sup f (x ) şi m = inf f (x ) . Dacă A este o submulţime compactă a spaţiului metric (X. A = [a. A ⊂ X şi M = sup f (x ) . . Teorema 4.76 - Definiţia 4. Spunem x∈A x∈A că: i) Funcţia f îşi atinge marginea inferioară pe A dacă (∃) a ∈ A astfel încât m = f (a ) . convergent la un Cum f este continuă. rezultă f(a) = m. d) şi f : A → R este continuă atunci f este mărginită pe A şi îşi atinge marginile. dacă X = R . b]. Folosind definiţia marginii superioare se arată în mod asemănător că (∃) b ∈ A astfel încât f(b) = M. xk →a ∈ A.3.3. (Weierstrass). Demonstraţie. Fie f : (X.3. b ∈ R .3.1 avem că f (A ) este mărginită în R. b].2. a < b se obţine teorema lui Weierstrass cunoscută din liceu: Teorema 4. În particular. există un subşir (xk punct din A. Dacă f: [a.3. d) → R . a. ii) Funcţia f îşi atinge marginea superioară pe A dacă (∃) b ∈ A astfel încât M = f (b ) . Din corolarul 4. x∈A x∈A Din definiţia marginii inferioare există un şir (xn ) ⊂ A astfel încât f (x n ) → m şi cum A este compactă. ■ Observaţie.

D2 ∩ A ≠ ∅ .77 - Definiţia 4. Spunem că spaţiul metric (X. 6) nu este conexă. ■ Teorema 4. Teorema 4. Fie (X. Demonstraţie.2. spunem că A este neconexă. d2 ) spaţii metrice. În caz contrar.D 2 ⊂ X cu proprietăţile i) ii) iii) D1 ∩ A ≠ ø. f (b )) . A = {(x.. 1. 2. ~ ~ ~ ~ D1 ∩ A ≠ ∅. A ⊂ R . În plus. absurd. conexă. d) este conex dacă nu există două mulţimi deschise D 1.2. O submulţime nevidă A ⊂ R este conexă dacă şi numai dacă A este interval.D 2 ⊂ X nevide şi disjunte astfel încât X = D1 ∪ D2 . A ⊂ R2 . (∃) c ∈ A . Presupunem prin absurd că f (A ) nu este conexă. D2 ⊂ Y deschise astfel încât D1 ∩ D2 ∩ f (A ) = ∅. d1 ) . d) spaţiu metric. A ⊂ D1 ∪ D2 . ■ Corolarul 4.3. ~ ~ D1 ∩ D2 ∩ A = f −1(D1 ) ∩ f −1(D2 ) ∩ A = f −1(D1 ∩ D2 ) ∩ A = ∅ .5. Atunci există două mulţimi nevide D1. (Teorema valorii intermediare). iar A ⊂ D1 ∪ D2 . O submulţime A ⊂ X se numeşte conexă dacă nu există două mulţimi deschise D 1. conexă şi f : A → Y . Atunci (∀ ) λ ∈ (f (a ) . Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. continuă. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅ şi f (A ) ⊂ D 1 ∩ D 2 . D2 ≠ ∅ . f : A → R . (Y. continuă şi a. D 2 = f −1 (D 2 ) sunt deschise în X. A = (-2. D1 ∩ D2 ∩ A = ø. Fie (X.ceea ce arată că A este neconexă.3. A ⊂ X . mulţimile D 1 = f −1 (D 1 ). D1 ∩ A ≠ ø. ~ ~ D1 ≠ ∅. A ⊂ X . D1 ∩ f (A ) ≠ ∅. Fie (X. 1] ∪ [5. y ) ∈ R2 : 1 < x 2 + y 2 < 3} este o mulţime conexă. astfel încât f (c ) = λ .3. .4. Atunci f(A) este conexă în Y.3. b ∈ A astfel încât f (a ) < f (b ) . ~ ~ Cum f este continuă. d) un spaţiu metric. Exemple.

■ Teorema 4. Rezultă imediat folosind caracterizarea cu şiruri. Din teorema 4. . λf. f (b )) ⊂ f (A ) şi demonstraţia este încheiată. g : (X. f (b ) ∈ f (A ) rezultă (f (a ). d) → R . g c) f este continuă pe X. Fără a restrânge generalitatea să presupunem că f (a ) > 0 .3. Fie f : D → R . Atunci f este continuă în a dacă şi numai dacă şi numai dacă este continuă la stânga şi la dreapta în a.6. Atunci a) f + g .4 f (A ) este un interval în R. D ⊂ R şi a ∈ Int D .3. ■ Continuitate laterală Definiţia 4.. λg sunt continue pe X.1. în R şi cum f este continuă în a. Atunci există o vecinătate V a lui a astfel încât f are semn constant pe V ∩ A . ii) Funcţia f este continuă la dreapta în a dacă (∃) f (a + 0 ) = f (a ) . Fie f . f (a ) + λ ) .5 rezultă că f (A ) este conexă în R şi din teorema 4. continue şi λ ∈ R .3.3. Fie f : A ⊂ (X. Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale (teorema 4.3.3.78 - Demonstraţie. Fie f : D → R . de unde f (x ) > f (a ) − λ > 0 . D ⊂ R şi a ∈ Int D . Fie λ ∈ R astfel încât f (a ) > λ > 0 . (∀ ) x ∈ X ) este continuă pe X. Atunci (f (a ) − λ.8. i) Funcţia f este continuă la stânga în a dacă (∃) f (a − 0 ) = f (a ) . (∀)x ∈ V ∩ A . f (a ) + λ ) ∈ ϑ(f (a )) .7) se obţine: Teorema 4.3. continuă în a ∈ A şi f (a ) ≠ 0 . ■ Teorema 4. b) f (unde g(x ) ≠ 0. d) → R . Demonstraţie.7. fg. (∃) V ∈ ϑ (a) astfel încât (∀ ) x ∈ V ∩ A avem f (x ) ∈ (f (a ) − λ. Demonstraţie. Cum f (a ).

y ) ≤ d(x. deci (∃) ε0 > 0 asfel încât (∀) δ > 0 .. (Cantor). yn = 1 n 1 . ea definindu-se pe o mulţime.1]. cea de uniform continuitate are un caracter global. d1 ).4. (Y. (yn ) ⊂ X astfel încât d1(x n . pentru n → ∞ . f ( y δ )) ≥ ε0 .1]→R. y ) < δε rezultă d 2 (f (x ). rezultă că există două şiruri (xn). x Luând xn = .yn)< kn n 1 . 2. xk ) + d(xk . Funcţii uniform continue Definiţia 4. Fie (X. y ) → 0 . cu n ≥ 1. Din acest exemplu rezultă că o funcţie continuă nu este în general uniform continuă. (yn) din A cu n 1 şi d2(f(xn).Cum d1 xkn . d1 ) → (Y. f (y )) < ε . Din definiţie rezultă că. Teorema 4. Fie funcţia f : (0.f(yn)) ≥ ε0 . dacă f este uniform continuă pe X atunci f este continuă pe X. yn ) → 0 şi d2 (f (x n ). (∃) x δ . y ) = 0 şi atunci x = y.4.79 - 4. d 2 ) spaţii metrice A ⊂ X . deci f 2n nu este uniform continuă pe (0.1.1. deci d(x. Să observăm totuşi că f este continuă pe (0. Presupunem prin absurd că f nu este uniform continuă. d2 ) se numeşte uniform continuă pe X dacă pentru (∀) ε > 0. y ∈ X cu d1(x. În timp ce noţiunea de continuitate are un caracter local. y δ ) < δ şi d2 (f ( x δ ). Demonstraţie.y ∈ A şi două subşiruri n (x ) ⊂ (x ) şi (yk ) ⊂ (yn ) astfel încât n n n n x k n → x .1]. ykn < n ( ) 1 → 0. kn vom avea d(x. compactă şi f : A → Y continuă. f (y n )) → 0 atunci f nu este uniform continuă 3. Luând δ = d1(xn. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x. Exemplu. f (x ) = 1 . . yk ) + d(yk . dacă există două şiruri (xn ). Observaţii. y δ ∈ A cu d 1 (x δ . Cum A este compactă (∃) x. Din definiţie rezultă că. O funcţie f: (X. n ≥ 1 avem x n − y n → 0 şi f (x n ) − f (y n ) = n → ∞ . Atunci f este uniform continuă pe A. 1.4. yk n → y .

⎨ ⎜ ⎝ ⎛ ⎧x + a. ( x. f (x. d 2 ) . (x. Fie f . y )→ (0. Să se studieze existenţa limitelor: a) d) x − 2y . f y k n ≤ d2 f xk n . d) → R .0 ) b) f : R → R . f (y ) → 0 . ⎟ ( x.0) ⎩ 2 ( ) c) f : R2 → R2 . Să se arate că f are limite laterale în toate punctele de acumulare. y )→ (2. a ) . x ⎟ ⎩ e . 2 ⎩x . pentru n → ∞ . Fie f : D ⊂ R → R . 1. y )→ (0. y )→ (2. A ) = inf d(x. x≥0 ⎠ 3. Fie (X.0 ) y 2 x2y h) lim . ( x. .80 - ε0 ≤ d2 f xk n . Fie f . continue. x < 0 ⎞ ⎟ . Să se studieze continuitatea funcţiilor: a) f : R → R . ( x. y ) ≠ (0. f (x ) = ⎜ e x sin y. 5. y ) = ⎨ x 2 + y 2 . Să se arate că f este continuă pe X. contradicţie. x →∞ x − 2y . ■ ( ( ) ( )) (( ) ) (( ) ) Probleme propuse. ( x. d1 ) → (Y. Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) < g(x ) } este deschisă în X. f (y k ) → f (y ) şi atunci n n . a∈A 6. monotonă.0 ) x + y lim x g) lim . g : (X.+∞ )⎜ ⎝ y⎠ y 2. continue. g : (X.0 ) x cos 1 . A ⊂ X.Cum f e continuă avem f (x k ) → f (x ). ( x. Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) = g(x ) } este închisă în X. y ) = ⎨ x∈Q ⎧ x. A ≠ ∅ şi f : X → R . . unde a ∈ R .0 ) x 2 + y 2 lim e) lim (1 + sin x )e x . f (x. y )→ (0. 4. ⎪0. y ) = (0. f (x ) = d (x.3 ) x 2 + 3 y lim b) sin xy . x ∈ R \ Q ⎧ sin x3 + y 3 ⎪ . (x. i) ( x. y )→ (0. x + y2 2 x3 + y3 .2 ) x lim c) lim f) ( x. y )→ (0. y )→ (0. f (x ) + d2 f yk n .0 ) x 2 + y 2 ⎛ x⎞ lim ⎜1 + ⎟ . d) spaţiu metric.

y 14. y ∈ R. Să se arate că L∞ nu este compact. y ∈ L∞ . Să se arate că f este uniform continuă pe (a. Fie a ≥ 0 şi funcţia f : (a. ∞ ) → R . (∀) x. Să se studieze uniform continuitatea funcţiilor: a) f : (0. Fie f : I → R. f (x ) = 1 1+ x2 . x 0 ) este uniform continuă pe X. y ) = x +1 . ∞) dacă şi numai dacă a > 0. f (x ) = sin x este uniform continuă pe R. Fie f : R → R continuă şi mărginită. şi d (x. x −1 c) f : R → R . f (x ) = d(x. f monotonă şi Df = { x ∈ I : f discontinu ă în x} . x = (x n ) . Să se arate că funcţia f : X → R . Fie spaţiul metric (L∞ . . Să se arate că f are cel puţin un punct fix. Să se arate că D f este cel mult numărabilă.81 - 7. 11. f (x ) = 1 . d) un spaţiu metric şi x 0 ∈ X . interval. f (x ) = ln x . Să se determine funcţiile continue f : R → R cu proprietatea: f(x + y) = f(x) + f(y). ∞ ) → R .. y = (yn ) . 10. f (x. y ) = sup x n − y n . adică (∃) x 0 ∈ R astfel încât f (x 0 ) = x 0 . 9. d) . unde: L∞ = { (xn ) ⊂ R : (xn ) mărginit n∈N * }. d) f : [0. ∞ ) → R . 2 ] → R . e) f : (0. ∞ ) → R . b) f : (1. ∞ ) x (0.I ⊂ R . 13. (∀) x. 12. Fie (X. f (x ) = sin x 2 . Să se arate că funcţia f : R → R . f (x ) = x . 8.

. Atunci f este uniform continuă. g : (X. Fie f : R → R continuă şi periodică. 16. b) dacă f şi g sunt mărginite ⇒ fg este uniform continuă. Fie f . d) → R uniform continue. Atunci : a) f + g este uniform continuă. .82 - 15.

Propoziţia 5. spunem că funcţia f este derivabilă în x 0 . fie f : R → R .1. x 0 ∈ D ∩ D′ . Definiţia 5. Reciproca acestei afirmaţii nu este în general adevărată. de unde rezultă prin trecere la limită: x − x0 lim f (x ) = f (x 0 ) .1. x − x0 x →x0 Pentru (∀ )x ∈ D. Dacă f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D ∩ D′ atunci f este continuă în x 0 . x ≠ x 0 avem f (x ) = f (x 0 ) + x → x0 f (x ) − f (x 0 ) (x − x0 ) . f este continuă pe R dar nu este derivabilă în x 0 =0. Demonstraţie.1. deci f este continuă în x 0 .1. ■ Observaţie.83 - CAPITOLUL 5 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIALITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ 5. Din ipoteză avem că (∃) lim f (x ) − f (x 0 ) = f ′(x 0 ) ∈ R .1. în plus derivata f ′(x 0 ) este finită. = f ′(x 0 ) (sau x − x0 x → x0 dx lim Dacă. f (x ) = x .. În acest sens. . Proprietăţi de bază ale derivatei. Fie f : D ⊂ R → R . Funcţia f are derivată în x 0 dacă există în R următoarea limită: df f (x ) − f (x 0 ) (x0 ) ). Evident.

Funcţia f : D ⊂ R → R este derivabilă pe A ⊂ D dacă este derivabilă în orice punct din A . x → f ′(x ) . x → x0 x − x0 x − x0 x → x0 lim x < x0 x > x0 ′ ′ Numărul fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ) se numeşte derivata la stânga (respectiv la dreapta) a lui f în x 0 . numită derivata funcţiei f . spunem că f este derivabilă la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 . Funcţia f are derivată la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 .3. Fie D ⊂ R şi x 0 ∈ D un punct de acumulare pentru D1 = D ∩ (− ∞. ′ ′ Dacă în plus fs (x 0 ) ∈ R (respectiv fd (x 0 ) ∈ R ). În acest caz se poate defini funcţia f ′ : A → R .84 - Definiţia 5. Reamintim din liceu proprietăţile de bază ale funcţiilor derivabile: Teorema 5. x 0 ) (respectiv pentru D2 = D ∩ (x 0 . g : J → R . (respectiv (∃) lim = fd (x 0 ) ∈ R ). iar ′ ′ fs (x 0 ) = fd (x 0 ) = f ' (x 0 ) . f : I → J .2. Observaţie. Dacă f este derivabilă pe I şi g este derivabilă pe J atunci g o f este derivabilă pe I şi (g o f )' = (g'o f )f ' . Definiţia 5.1. dacă (∃) f (x ) − f (x 0 ) f (x ) − f (x 0 ) ′ ′ = fs (x 0 ) ∈ R .. Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale rezultă că o funcţie f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D (care este punct de acumulare atât la stânga cât şi la dreapta lui D) dacă şi numai dacă f este derivabilă la stânga şi la dreapta în x 0 .1. intervale. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi g este derivabilă în y 0 = f ( x 0 ) ∈ J atunci g o f : I → R este derivabilă în x 0 şi (g o f )' ( x 0 ) = g' ( f ( x 0 ))f ' ( x 0 ) .1. Fie I. .1. ∞ ) ). J ⊂ R .

.b] . intervale şi f : I → J continuă şi bijectivă. (∀) x ∈ V ∩ D . a < b. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) local pentru f dacă f (x ) ≥ f (x 0 ) (respectiv ≤ ). Fie f : I ⊂ R → R .1. Un punct x 0 ∈ I în care f este o o derivabilă şi f ′(x 0 ) = 0 se numeşte punct critic (sau staţionar) pentru f . (∃) V ∈ ϑ(x0) astfel încât Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x ∈ D . Fie I. Atunci x 0 = 0 este punct de minim pentru f şi f ′(0 ) ≠ 0 . b] → R . atunci concluzia teoremei lui Fermat nu este întotdeauna o adevărată. 2. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi f ′(x 0 ) ≠ 0 . f ′(x 0 ) ( ) Definiţia 5. Teorema 5. I interval.3.1. Observaţii. Atunci (∃) c ∈ (a. (Fermat). Fie funcţia f : [a. Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de extrem local dacă este punct de minim local sau de maxim local.b). f (x ) = x 3 . Teorema 5.1.1] → R.4. 1. f (x ) = x . derivabilă pe (a.85 - Teorema 5. J ⊂ R . În acest sens. Dacă x 0 ∉ I .4.1. . Atunci f ′(0 ) = 0 dar x 0 = 0 nu este un punct de extrem local. Definiţia 5. b ) astfel încât f ′(c ) = 0 . atunci x 0 se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) global. f (a ) = f (b ) . f este continuă pe [a. În acest sens fie funcţia f : R → R . (Teorema lui Rolle).2. b ∈ R.1. unde a. fie funcţia f : [0. Fie f : D ⊂ R → R . Fie f : I ⊂ R → R .5. Reciproca teoremei lui Fermat nu este în general adevărată. I interval. atunci funcţia inversă f −1 este derivabilă în ′ 1 y 0 = f (x 0 ) şi f −1 (y 0 ) = . Dacă x 0 ∈ I este punct de extrem local pentru f şi f este derivabilă în x 0 atunci f ′(x 0 ) = 0 .

g : (a. b ) şi g′ ≠ 0 pe (a.1.b] . x →a x >a x →a x >a Atunci (∃) lim x →a x >a f (x ) =L. g(b ) − g(a ) g′(c ) Teorema 5. Atunci (∃)c ∈ (a. b ) → R unde − ∞ ≤ a < b ≤ +∞ . (Teorema lui Cauchy).2.b). Fie f : I ⊂ R → R . g sunt derivabile pe (a.1.1.b] → R continuă pe [a. b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = (b − a)f ' (c ) . Presupunem că i) f . g(x ) .b) şi g′(x ) ≠ 0 . (Teorema lui Lagrange). Fie f : [a. Fie f : I ⊂ R → R .5. f derivabilă pe I .86 - Teorema 5.b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = f (c ) . I interval. Fie f : [a. Fie f . x→x0 Teorema 5. c) Dacă f ′ = 0 pe I rezultă că f este constantă pe I . b] → R două funcţii continue pe [a. ′ (∀)x ∈ (a. I interval.7.b] . Atunci: a) Dacă f ′ ≥ 0 pe I rezultă că f este crescătoare pe I . b ) .1. b) Dacă f ′ ≤ 0 pe I rezultă că f este descrescătoare pe I . derivabile pe (a. Din teorema lui Lagrange se obţin cu uşurinţă următoarele două consecinţe: Propoziţia 5. Atunci (∃) c ∈ (a. f continuă pe I şi x 0 ∈ I astfel încât f este derivabilă pe I \ {x 0 } şi (∃) lim f ′(x ) şi este finită. Propoziţia 5.. ii) (∃) lim f ′(x ) = L ∈R . (Regula lui L'Hospital).1. derivabilă pe (a. b ) .6.1. x →a g′(x ) x >a iii) lim f (x ) = lim g(x ) = 0 (sau ± ∞ ). x → x0 Atunci f este derivabilă în x 0 şi f ' ( x 0 ) = lim f ′(x ) .

Fie I⊂R interval deschis. α : I → R . dacă x = x 0 ⎪ 0 ⎩ . deci f este derivabilă în x0. Presupunem mai întâi că f este diferenţiabilă în x 0 . (∀ )x ∈ I . Demonstraţie. x ≠ x 0 .1) se scrie echivalent: f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). Luând α(x ) = ⎨ ..1. x − x0 Reciproc. x − x0 Cum lim α( x ) = 0 ⇒ (∃) lim x → x0 x → x0 f (x ) − f (x 0 ) = A .2. (5. Funcţia f este diferenţiabilă în x 0 dacă (∃)A ∈ R astfel încât f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) =0 x − x0 x → x0 lim (5.87 - 5. α(x 0 ) = 0 astfel încât f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). de unde f (x ) − f ( x 0 ) = A + α( x ). x − x0 ⎪ 0 ⎩ dacă x = x 0 rezultă că (5. Funcţia f :I → R este diferenţiabilă în x 0 ∈ I dacă şi numai dacă este derivabilă în x 0 .2) unde A ∈ R . x → x0 Teorema 5. ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − f ' ( x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ α (x ) = ⎨ x − x 0 . (∀)x ∈ I. f : I → R şi x 0 ∈ I .2. lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 . fie f derivabilă în x 0 şi fie α : I → R .1) ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ Observaţie.1. Diferenţiala unei funcţii Fie I ⊂ R interval deschis.2. (∀ )x ∈ I . Conform definiţiei (∃) A ∈ R . α : I → R . continuă în x 0 . Definiţia 5.

2. f derivabilă în x 0 ∈ I . (∀)h ∈ R ). (∀)h ∈ R . Derivate şi diferenţiale de ordin superior Fie I ⊂ R un interval deschis.3) ■ deci f este diferenţiabilă în x 0 . avem aproximarea f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 )(x − x 0 ) .4) se mai scrie: f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 ) h = df (x 0 ) h . Δf se poate aproxima printr-o creştere liniară f ′(x 0 )Δx . Fie f : I ⊂ R → R . iar A = f ′(x 0 ) . Notând x − x 0 = h . . (∀ ) x ∈ I . obţinem df (x 0 ) = f ′(x 0 )dx . din (5. I interval deschis. f :I → R derivabilă pe I şi f ' : I → R derivata sa. În cazul particular. (∀ ) x ∈ I . dx (h ) = h . (5. Observaţie. relaţia (5. (∀) h ∈ R ..4) adică creşterea funcţiei într-o vecinătate a punctului x 0 . Funcţia T : R → R definită prin T(h ) = f ′(x 0 ) h . Teorema 5.3. 5.1 exprimă faptul că noţiunile de diferenţiabilitate şi derivabilitate sunt echivalente. pentru x într-o vecinătate V a lui x 0 . adică df (x 0 ) (h ) = f ′(x 0 )h . în care f (x ) = x avem f ′(x 0 ) = 1 şi atunci dx(x 0 ) (h) = h . Definiţie. (∀) h ∈ R se numeşte diferenţiala funcţiei f în x 0 şi se notează cu df (x 0 ) . (5. Dacă f este diferenţiabilă în x 0 . Notând cu dx diferenţiala funcţiei identice.88 - Evident avem lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 şi din definiţia lui α avem x → x0 f (x ) = f (x 0 ) + f' (x 0 )(x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ). Observaţie. Dacă f este derivabilă pe I atunci vom avea df(x)= f ' (x)dx. (deci dx : R → R .3) rezultă că.

derivata lui f ′ în x 0 se mai numeşte derivata a doua a lui f în x 0 şi se notează cu f ′′(x 0 ) (sau d2 f (x 0 ) ). Fie f : I ⊂ R → R . Atunci αf + β g. Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori derivabilă în x 0 dacă f este de (n − 1) ori derivabilă pe o vecinătate V a lui x 0 şi dacă derivata de ordin (n − 1) . Funcţia f este de două ori derivabilă în x 0 dacă funcţia f ′ este derivabilă în x 0 . f indefinit derivabilă pe I . C∞ (I) = { f : I → R . Definiţia 5. Vom nota C0 (I) = { f : I → R ..3. (∀ )n ∈ N* } . Funcţia f este de clasă Cn . (n ≥ 1) pe I şi scriem f ∈ Cn (I) dacă f este de n ori derivabilă pe I şi derivata de ordin n este continuă pe I . n ∈ N* .3. f . I interval deschis. dx Funcţia f este de n ori derivabilă pe I dacă este de n ori derivabilă în toate punctele din I . În acest caz derivata lui f (n-1) în x0 se mai numeşte derivata de ordinul n a lui f în x0 şi se notează cu f (n) dn f (x0) ( sau n ( x 0 ) ). Teorema 5. fg ∈ C(n ) ( I) şi i) (αf + βg)(n ) = αf (n ) + βf (n ) . Fie f : I ⊂ R → R .1.3.89 - Definiţia 5. f continuă}.3. În acest caz. α. ( ) ii) (fg) n = ∑ Ck f (n −k )g(k ) . I interval deschis. adică este derivabilă de n ori pe I.β ∈ R .1. g ∈ C n ( I ) .3. n k =0 n . Prin recurenţă se definesc derivatele de ordin superior: Definiţia 5. notată prin f (n−1) este derivabilă în x 0 .2. Fie I ⊂ R interval deschis. dx 2 Dacă f ′ este derivabilă pe I atunci derivata lui f ′ se numeşte derivata a doua (sau de ordinul doi) a lui f şi se notează cu f ′′ .

Rn (x ) = f (x ) − Tn (x ) .5) Considerăm Tn descompus după puterile lui (x − x 0 ) Tn (x ) = a0 + a1(x − x 0 ) + . Observaţie.90 - Formula lui Taylor Fie f : I ⊂ R → R . Căutăm un polinom Tn ∈ R[X] de grad n care să aproximeze valorile funcţiei f într-o vecinătate a lui x 0 şi să verifice în plus condiţiile ′ Tn (x 0 ) = f (x 0 ) .. + 0 1 ! n! n Polinomul Tn se numeşte polinom Taylor asociat funcţiei f în x 0 . x0 ∈ I. iar funcţia f de n ori derivabilă pe I . I interval deschis. unde x ∈ I . a1 = (x0) ... (∀) x ∈ I .... x − x0 f ′(x 0 ) + .. + 0 1 ! n! n x → x0 = 0. Ne propunem să aproximăm valorile funcţiei f în vecinătatea lui x 0 printr-un polinom de grad n .. an = Astfel obţinem 1 (n) f (x0).. + 0 n 1 ! n! n (5.5) vom avea a0 = f(x0) . Fie Rn : I → R . (5. (∀) x ∈ I . x − x0 Tn (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . Tn (x 0 ) = f ′(x 0 ) ... Tn(n ) (x 0 ) = f (n ) (x 0 ) . Cum lim Rn (x ) = 0 rezultă că pentru x într-o vecinătate V a x → x0 lui x 0 avem aproximarea: f (x ) ≅ f (x 0 ) + Se poate arăta că lim Rn ( x ) x − x0 n (x − x 0 ) f (n ) (x ) . adică f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n ) (x ) + R (x ) . Obţinem f (x ) = Tn (x ) + Rn ( x ) . n! (x − x 0 ) f (n ) (x ) . + an (x − x 0 ) n Folosind relaţiile (5.. . x − x0 f ′(x 0 ) + . n ∈ N*. … ..6) numită formula lui Taylor cu rest de ordin n asociat funcţiei f în x 0 . Funcţia Rn se numeşte restul Taylor de ordin n asociat funcţiei f în x 0 .

3..6) pe Rn de forma Rn (x ) = (x − x 0 ) pk . x − x0 f (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . = Din ϕ′(ξ ) = 0 rezultă (x − ξ )n f (n +1)(ξ) = p(x − ξ ) p −1k . Atunci (∀)x ∈ I. Considerăm funcţia ϕ : I → R (x − t ) f (n ) (t ) + (x . x ≠ x 0 există ξ între x 0 şi x (deci ξ = (1 − θ)x 0 + θx . Fie I ⊂ R interval deschis. Dacă x 0 = 0 ∈ I .3. (∀) x ∈ I . Dar ϕ′(t ) = f ′(t ) − + (x − t ) f (n ) (t ) + f ′(t ) x − t + f ′′(t ) − .t) pk. + 0 1 ! n! (n + 1)! n n +1 Demonstraţie. cu θ ∈ (0.. x 0 ) .1) ). Căutăm în (5. + 1 ! n! n Evident ϕ este derivabilă pe I ..1) ).. astfel încât . Observaţie. x ≠ 0 . astfel încât (x − x0 ) f (n ) (x ) + (x − x0 ) f (n+1) (ξ ) . ϕ(x 0 ) = f (x ).. (Formula lui Taylor cu rest Lagrange). cu θ ∈ (0. x 0 ∈ I şi f : I → R de (n + 1) ori derivabilă pe I . − (n − 1)! 1 ! 1 ! n −1 (x − t )n f (n+1) (t ) − p(x − t )p −1k = n! n! (x − t )n f (n+1)( t ) − p(x − t )p −1k .. (n + 1)! ■ şi demonstraţia este încheiată. x−t ϕ(t ) = f (t ) + f ′(t ) + .2 rezultă că (∀) x ∈ I.2. (∃)ξ între 0 şi x (deci ξ = θ x .. din teorema 5. n! Luând p = n + 1 obţinem k = R n (x ) = f (n +1) (ξ ) şi atunci (n + 1)! (x − x 0 )n +1 f (n+1) (ξ ) .91 - Teorema 5. ϕ(x ) = f (x ) şi din teorema lui Rolle (∃) ξ între x0 şi x astfel încât ϕ′(ξ ) = 0 . unde p ∈ N * . k = k (x.

+ + cos cos⎜ ξ + (n + 1) ⎟ . (∀ ) x ∈ R . Să scriem formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange.. f (n ) (x 0 ) ≠ 0 .3. Extreme locale pentru funcţii derivabile Teorema 5. Pentru (∀ ) x ∈ R ..92 - f (x ) = f (0 ) + x xn (n ) xn +1 (n +1) (ξ ) .. Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi nπ ⎞ ⎛ f ( n ) (x ) = cos⎜ x + ⎟ . (∀) n ∈ N .. (∃) θ ∈ (0.. (n ≥ 1) pe I . f ′(0 ) + . (∀ ) n ∈ N . Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi f (n ) (x ) = e x . 2 ⎠ ⎝ Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru (∀) x ∈ R .. x ≠ 0 . (∃) θ ∈ (0.. f (x ) = cos x ..1) astfel încât ex = 1+ x x2 xn x n +1 θ x e + + . Fie I ⊂ R interval deschis..1) astfel încât cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 xn nπ x n +1 ⎛ + − + . .3. x ≠ 0 . f : I → R de clasă C n . Aplicaţii.. x0 ∈ R un punct critic pentru f astfel încât f ′(x 0 ) = f ′′(x 0 ) = . 2! 4! 6! n! 2 (n + 1)! 2⎠ ⎝ Pentru n = 2k obţinem: cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 x 2k x 2k + 1 ⎛ + − + . Fie f : R → R .. f (x ) = e x . (Condiţia suficientă de extrem local). (∀) x ∈ R . + f (0 ) + f (n + 1)! n! 1 ! numită formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. Fie f : R → R . + ( −1)k + cos⎜ ξ + (2k + 1) ⎟ 2! 4! 6! (2k )! (2k + 1)! 2⎠ ⎝ şi analog pentru n impar. 1. + + 1 2! ! n! (n + 1)! 2. (∀ ) n ∈ N . Rezultă f (n ) (0 ) = 1 . = f (n −1) (x 0 ) = 0 .

Vom avea: f ′′(x ) = 30 x 4 − 12x ⇒ f ′′(0 ) = 0 . . a) Presupunem n par şi f (n ) (x 0 ) > 0 . (∀) x ∈ V şi cum ξ este între x şi x0 rezultă ξ ∈ V şi atunci f (n ) (ξ) > 0 . ■ f ′(x ) = 0 ⇒ 6 x 2 x 3 − 1 = 0 ⇒ x ∈ {0. de unde f(x) – f(x0) ≥ 0. adică x0 este punct de minim local pentru f. x ≠ x 0 . deci x 0 nu este punct de extrem local.. Cazul f (n ) (x 0 ) < 0 se tratează analog.. (∀) x ∈ V . Fie funcţia f : R → R . pentru x ∈ V.93 - Atunci a) Dacă n este par. (∀ ) x ∈ V . x − x0 f ′(x 0 ) + . b) Dacă n este impar atunci diferenţa f (x ) − f (x 0 ) nu are semn constant pe nici o vecinătate V a lui x 0 . Exemplu. Demonstraţie.1} . f (x ) = x 6 − 2x 3 + 5 . Cum n este par avem (x − x0 )n n! ≥ 0 . există ξ între x şi x 0 astfel încât: f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n −1) (x ) + (x − x0 ) f (n) (ξ) . Din formula lui Taylor cu rest de ordinul (n − 1) sub forma Lagrange. Vom avea: f ′(x ) = 6 x 5 − 6 x 2 . + 0 1 ! (n − 1)! n! n −1 n de unde f (x ) − f (x 0 ) = (x − x 0 )n n! f (n ) (ξ ) . Fie x 0 = 0 . V ⊂ I astfel încât f (n ) (x ) > 0 . rezultă că x 0 nu este punct de extrem local. rezultă că x 0 este punct de extrem local şi anume: f (n ) (x 0 ) > 0 ⇒ x 0 punct de minim local f (n ) (x 0 ) < 0 ⇒ x 0 punct de maxim local b) Dacă n este impar. (∃)V ∈ ϑ(x 0 ). ( ) Caz 1. (∀) x ∈ V . Cum f (n ) este continuă.. deci x = 0 şi x = 1 sunt puncte critice.

interval deschis.4. impar şi x 0 = 0 nu este punct de extrem local. Fie x 0 = 1 . deci n = 3 . Fie I ⊂ R .3. x=0 ⎩ 2. par. Definiţia 5. Diferenţiala de ordinul n se notează cu d n f (x 0 ) şi este definită astfel: d n f (x 0 ) = f (n ) (x 0 )(dx ) = f (n ) (x 0 )dx n . b] → R . n = 2 . Caz 2. 1 ⎧ n ⎪x sin . Rezultă că x 0 = 1 este punct de minim local.. unde n ∈ N x ⎪ 0 . f (x ) = ln x verifică inegalităţile ab < c < 1 (a + b ) .V0m avea: f ′′(1) = 30 − 12 = 18 > 0 . x ≠ 0 f (x ) = ⎨ . Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori diferenţiabilă în x 0 dacă este de (n − 1) ori derivabilă pe I şi derivata f (n−1) este diferenţiabilă în x 0 . Să se studieze derivabilitatea funcţiei f : R → R .5.3. Diferenţiala de ordinul doi a funcţiei f în x 0 se notează cu d 2 f (x 0 ) şi este definită prin d 2 f (x 0 ) = f ′′(x 0 )(dx ) = f ′′(x 0 )dx 2 . 0 < a < b . interval deschis şi x 0 ∈ I şi f : I → R . x 0 ∈ R şi f : I → R .94 - f ′′′(x ) = 120 x 3 − 12 ⇒ f ′′′(0 ) = −12 ≠ 0 . Fie I ⊂ R . 2 Prin recurenţă obţinem: Definiţia 5. Funcţia f este de două ori diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I) dacă f este derivabilă pe I şi derivata sa f ′ este diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I). Să se arate că punctul c din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei f : [a. 2 . n Probleme propuse 1.

7. f (x ) = e x cos x . b) f : (0. f (x ) = sin x. ∞ ) → R .. unde n ∈ N * şi să se aproximeze funcţia f printr-un polinom de grad trei în vecinătatea originii. 6. π) → R .95 - 3. . Fie f : R → R . b > 0 atunci ab + ba > 1. Să se arate că polinomul P(x ) = 1 + x xn + . 5. f (x ) = 1 + x . dacă a. Să se arate că.β n cu proprietăţile αn → 0 . f (x ) = ecos 2 x sin x . Să se scrie formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru funcţiile: a) f : R → R . Să se calculeze f (n ) (x ) . βn → 1. f (x ) = ln(1 + x ) . Să se arate că ecuaţia xn − nx + 1 = 0 . f (x ) = x − 2arctg x. 8. 4. b) f : (− 1. ∞ ) → R .. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f : R → R . n ≥ 3 are două rădăcini pozitive α n . + nu poate avea rădăcini 1 ! n! multiple. c) f : (− 1..

f = f(x1.96 - CAPITOLUL 6 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 6. r) → R.1. n ≥ 2. deci s = (s1. r) ⊂ A. xn) = x1.. 2 Fie funcţia g : (-r. sn). Fie A ⊂ Rn. x2.sn = 1. pentru t ∈ (-r. xn).…. r) avem a + ts ∈ B (a.1.. Funcţia f este derivabila în punctul a după versorul s dacă funcţia g este derivabilă în t = 0 iar g’(0) se numeşte derivata lui f în punctul a şi se notează prin df (a ) .1. pentru x−a x ≠ a. ds . deschisă. xn)∈ A. s2.…. Pornind de la definiţia derivatei din cazul funcţiilor reale de variabilă reala suntem tentaţi să definim derivata funcţiei f în punctul a pornind de la raportul f ( x ) − f (a ) . deoarece IIa + ts – aII = IItsII = ItI IIsII = ItI < r şi deci funcţia g este bine definită. pentru x = (x1. x2. însă acest raport nu are sens întrucât x-a este un vector şi nu este definită împărţirea unui scalar la un vector. Dacă am defini derivata funcţiei f în a prin lim f ( x ) − f (a ) . Derivata după o direcţie. …. IIsII = 2 2 s1 + s2 + . Fie r > 0 astfel încât B(a. x2.. raportul dat are x−a x →a sens însă nu vom obţine o definiţie satisfăcătoare deoarece considerând funcţia cu valorile f(x) = f(x1. Să observăm că. g(t) = f(a + ts). r) ⊂ A şi s ∈ Rn un versor. a ∈ A şi f : A → R.…. Definiţia 6. Derivate parţiale de ordinul întâi. Vom defini mai întâi derivata după o direcţie. aceasta nu ar avea derivată în origine în sensul menţionat.

ai −1. ∂f ' (a) sau fxi (a) ... 0). 1. a 2 . 0.2.1.…. x2.. t →0 t Notând cu xi = ai + t.1)... y 0 ) = lim y → y0 ∂y y − y0 Definiţia 6.. ….. an ) (a) = lim . a2 . y) − f ( x0.y).1. y0 ) ∂f .. Conform definiţiei avem: g( t ) − g(0) f (a + ts) − f (a) df ’ . 0. 0..….. ⎟ 2 n ⎝ 1 ⎠ . ai +1. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în a în raport cu toate variabilele x1. 0... a = (x0. obţinem: ∂f f (a1. x → x0 x − x0 ∂x f ( x0... 0. 1≤ i ≤ n . 0. numit şi gradientul funcţiei f în punctul a. f ( x. Numărul df (a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în punctul a în dei raport cu variabila xi şi se notează prin Observăm.…. n dacă f este derivabilă în punctul a după versorul s = ei.. an ) − f (a1. a2 . e1 = (1.. ai +1. În acest caz se poate defini ⎛ ∂f ⎞ ∂f ∂f gradf (a) = ⎜ ⎜ ∂x (a). y 0 ) = lim . an ) − f (a1... e2 = (0.... deci.. xi.. pentru 1 ≤ i ≤ n .. en } baza canonică din Rn. y 0 ) − f ( x 0 . (a) = g (0) = lim = lim t →0 t →0 t t ds Fie B = {e1. ai + t. y 0 ) ∂f ( x 0 .. y0) ∈ A.. xn. n = 2.. a 2 . ∂x (a) ⎟ .…. 0). ∂ xi df ∂f f (a + tei ) − f (a) (a ) = = (a) = lim t →0 ∂ xi t dei = lim f (a1. i ∈ 1. f = f(x. e2.. f : A ⊂ R2 → R. Definiţia 6. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi..3.97 - Observaţie... ( x 0 . en = (0... ∂x (a). x3. ai −1. an ) . xi → ai ∂ xi x i − ai Caz particular.

y ) ≠ (0. x i →a i ∂x i x i − ai De aici rezultă şi metoda practică de calcul al derivatelor parţiale şi anume o derivată parţială în raport cu una din variabile se obţine derivând funcţia f în raport cu aceea variabilă conform regulilor de derivare de la funcţia reală.y) = x3y+ln(x2+y2). dacă f admite derivate parţiale de ordinul întâi pe A şi acestea sunt continue pe A. y ) ∈ D. daca ( x. n . i ∈ 1. (∀)( x. Funcţia f este derivabilă parţial pe A dacă este derivabilă parţial în toate punctele din A. …. ∂x x + y2 ∂f 2y ( x. dacă f este derivabilă într-un punct. Atunci ∂f 2x ( x. rezultatul nu mai este adevărat.…. dar f nu este continuă în origine. ai-1. (∀)x ∈ A. În capitolul 5 am văzut că.4. xi. În cazul funcţiilor de mai multe variabile.0) ⎪ f : R 2 → R. Dacă gi(xi) = f(a1. daca ( x. y ) = ⎨ ( y − x 2 )2 + x 8 ⎪ ⎩0. a2..98 - Definiţia 6. numite şi derivatele parţiale de ordinul ∂x i ∂x i întâi ale funcţiei f. Fie funcţia f : D ⊂ R 2 → R . y ) = x 3 + 2 . În acest sens considerăm funcţia: ⎧ x5 . Exemplu. de variabilă reală. x → ( x ). y ) = (0. (∀)( x. an). Observaţie. i ∈ 1. ai+1. nu rezultă neapărat că f este continuă în acest punct.0) Atunci funcţia f este derivabilă în origine după orice versor s ∈ R 2 . atunci ∂f g (x ) − gi (ai ) (a) = lim i i = g'i (ai ). y ) = 3 x 2 y + 2 .1. f(x. atunci f este continuă în acel punct. celelalte variabile considerându-se constante. y ) ∈ D. În acest caz se pot defini funcţiile ∂f ∂f : A → R . ∂y x + y2 . Funcţia f este de clasă C1 pe A şi scriem f ∈ C1(A). Dacă o funcţie este derivabilă într-un punct după un versor s. f ( x. n .

. …. xn ) D( x ) 6......... Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în punctul a în raport cu toate variabilele x1... .. fm ) .. i ∈ 1.n dacă toate funcţiile f1.. D( x1. x2.….. f2..1. Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T:Rn → R astfel încât . xn în punctul a şi se notează: detJf(a) = D( f1. f = f(x1. xn). deschisă. Definiţia 6.. f2 .... In acest caz ⎞ ⎛ ∂f ∂f ∂f ∂f (a) = ⎜ 1 (a).. .... fm.1. 2 (a) ⎟ ∂x 2 ∂xn Jf (a)(sauf ' (a)) = ⎜ ∂x1 ⎟ ∈ Mmxn (R) .m ≥ 2 ... ⎟ ⎜ ∂x ∂x i ∂x i ∂x i ⎠ ⎝ i Definiţia 6. sunt derivabile parţial în punctul a in raport cu variabila xi......... iar d = detJf(a). 1 (a) ⎟ ⎜ ∂x 2 ∂xn ⎟ ⎜ ∂x1 ⎟ ⎜ ∂f ∂f2 ∂f ⎜ 2 (a) (a) . …. 2 (a)... ∂x (a) ⎟ 2 n ⎠ ⎝ 1 numită matricea jacobiană a lui f în punctul a. f2.. a ∈ A şi f : A → R ... f = ( f1. ⎜ .2.5. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi.. A este deschisă şi a∈ A .2. unde n.. Definiţia 6. fn.f2 .6. În acest caz se poate defini matricea notată ∂f1 ∂f ⎞ ⎛ ∂f1 (a) (a) .... i ∈ 1 n..99 - Fie f : A ⊂ Rn → Rm . x 2 ... Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile Fie A ⊂ Rn .. fn ) D( f ) (a)(sau (a)) . în raport cu variabilele x1.. se numeşte determinantul funcţional al funcţiilor f1.. xn.. x2.1... ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂fm ∂fm ∂fm ⎜ ∂x (a) ∂x (a) .... Dacă m = n atunci Jf (a) ∈ Mn (R) .…. x2. m (a) ⎟ ..….

Propoziţia 6. daca x = a ⎩ echivalent astfel: f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . f(x) = f(a)+T2(x-a)+ α 2 ( x ) x − a . (∀)x ∈ A .2.1) se scrie ⎪0.1) Funcţia f este diferenţiabilă pe A dacă este diferenţiabilă în orice punct din A. Aplicaţia liniară T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi notează T = df(a).100 f ( x ) − f (a) − T( x − a) =0 x →a x −a lim (6. de unde tT(h) =t α(a + th) h .2. fixat şi t > 0 suficient de mic astfel încât a+th ∈ A. ⎧ f ( x ) − f (a) − T( x − a) . liniare.2) este unică. . Fie h ∈ Rn . ■ Definiţia 6. Luând x = a+th obţinem T(th) = α(a + th) th . (∀)x ∈ A . Notând T =T1-T2. Presupunem că există T1. α1.1..2. Demonstraţie. atunci (6. deci T1 = T2. Pentru t → 0 obţinem T(h) = 0 şi cum h ∈ Rn este arbitrar luat rezultă T = 0.(∀)x ∈ A . astfel încât f(x) = f(a)+T1(x-a)+ α1( x ) x − a . adică T(h) = α(a + th) h . (∀)x ∈ A . α1(a) = α 2 (a) = 0 . T2 : R n → R . unde α : A → R este continuă în a şi α (a) = 0. daca x ≠ a ⎪ x −a Dacă notăm cu α( x ) = ⎨ .α 2 continue în a. Dacă f este diferenţiabilă în a atunci aplicaţia liniară T (6. α = α 2 − α1 şi scăzând cele două relaţii obţinem T(x-a) = α( x ) x − a .

liniară.n . x2.1. x →a x →a x−a x −a În particular funcţiile proiecţie pr i: Rn → R . T = df(a) şi α : A → R . conform definiţiei (vezi 6. pri(x1. adică f este continuă în a. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . .101 - Observaţie.3) avem f (a) + T(a + ts − a) + α(a + ts) a + ts − a − f (a) df f (a + ts) − f (a) (a) = lim = lim = t →0 t →0 ds t t T( ts) + α(a + ts) ts tT(s) + t α(a + ts) t = lim = lim = lim (T(s) + α(a + ts)) = T(s) = df (a)(s) t →0 t →0 t →0 t t t ■ Observaţie.2. Teorema 6. ds În particular f este derivabilă parţial în a şi ∂f (a) = df (a)(ei ). Dacă f : Rn → R este liniară atunci f este diferenţiabilă în orice punct a ∈ Rn şi df(a) = f. Fie f : A ⊂ Rn → R . din (6. Într-adevăr. (∀) x ∈ A x →a (6. ∂xi Demonstraţie. pentru x într-o vecinătate x →a V a lui a avem aproximarea f(x)-f(a) ≅ T(x-a) = df(a)(x-a). Cum lim α( x ) = 0 din (6.2). xn) = xi. este continuă şi atunci lim f ( x ) = f (a) .(∀)i = 1.3) Cum T este liniară. există T : Rn → R . i = 1. a) Cum f este diferenţiabilă în punctul a. continuă în a. b) Dacă s ∈ Rn este un versor. lim f ( x ) − f (a ) − f ( x − a ) f ( x ) − f ( a ) − f ( x ) + f (a ) = lim = 0.3) rezultă că. diferenţiabilă în punctul a ∈ A. Atunci: a) f este continuă în a. n .. deci creşterea funcţiei f într-o vecinătate a punctului a se poate aproxima printr-o creştere liniară. 1 ≤ i ≤ n sunt diferenţiabile în (∀)a ∈ Rn şi dpri(a) = pri. b) f este derivabilă în a după orice versor s ∈ Rn şi df (a) = df (a)(s) .….

df(x0. Notăm cu dxi diferenţiala funcţiei pri în a. an)]. ∂x i i =1 n Caz particular.f(a1.r). h = (h1. x2. y0) = ∂f ∂f ( x 0 . ∂x ∂y Teorema 6. (Criteriu de diferenţiabilitate). f = f(x. Fie a = (a1.102 - Observaţie. a2…. an) = [f(x1. x2. Fie f : A ⊂ Rn → R . Funcţiile proiecţie sunt diferenţiabile în a şi dpri(a) = pri.n .y0) ∈ A . diferenţiabilă în a ∈ A . ∂f (a)dx i . care reprezintă expresia diferenţialei de ordinul întâi ∂x i i =1 n Deci df(a): Rn → R este o aplicaţie liniară şi df(a)(h) = ∑ ∂f (a)hi. a2…. y 0 )dy . Pentru x ∈ B (a. xn) .. f : A ⊂ R 2 → R.. vom avea : f(x) . dxi = dpri(a). a2…. an-1. a2…. xn)] +…+ [f(a1. r > 0 astfel încât B(a. Pentru (∀)h ∈ Rn ... xn) .r) ⊂ A şi f este derivabilă parţial pe B(a. xn) . a ∈ A şi f : A → R . x2. n .y). Fie A ⊂ Rn . i= 1.….…. deschisă. (∀) h = (h1.f(a1.r). a = (x0. y 0 )dx + ( x 0 . . xn) . Demonstraţie.f(a1. n =2.….…..2. (∀)i = 1. Dacă f este derivabilă parţial într-o vecinătate V a punctului a iar derivatele parţiale sunt continue în a atunci f este diferenţiabilă în a. xn)] + + [f(a1.f(a) = f(x1. hn) vom avea: n ∂f ⎛ n ⎞ n df (a)(h) = df (a)⎜ ∑ hiei ⎟ = ∑ hidf (a)(ei ) = ∑ hi (a ) = ⎜ ⎟ ∂xi i =1 ⎝ i =1 ⎠ i =1 n n n ∂f ∂f ∂f (a)pri (h) = ∑ (a)dpri (a)(h) =∑ (a)dx i (h). h2. i =1 ∂x i n Din observaţia anterioară rezultă că pe o vecinătate V a lui a avem aproximarea f ( x ) ≅ f (a ) + ∑ ∂f (a)( x i − ai ) .f(a1. x2. =∑ i =1 ∂x i i =1 ∂x i i =1 ∂x i de unde df (a) = ∑ a lui f în a.…. h2 . hn ) ∈ Rn . a2….2. an) ∈ A .

. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x2 şi a2 rezultă că există ξ2 între a2 şi x2 astfel încât: f(a1. x n ) − (a1.….. ∂xi x ≠ a ....….. x−a deci f este ■ ..f(a1.... ξ2 . xn) = (x1-a1) ∂f (ξ1.103 - Cum f este derivabilă parţial în raport cu x1 pe B(a.. …. ξ2 .... x 3 ... a2....…. ξ2 între a2 şi x2. a2 . a2 . x3. a2 . an )] ∂x1 ∂x1 x−a ∂f ∂f (a1. r ) ...... an )] ∂x 2 ∂x 2 + . x2. pentru i = 1 n şi derivatele parţiale ale lui f sunt continue în a = (a1.. x 3 ... ∂x1 Procedând analog cu funcţia g2(t) = f(a1. ξn între an şi xn astfel încât f(x) .. xn) = (x2-a2) ∂f (a1. xn ) + ( x2-a2) (a1... xn) . xn) . ξ2 ..f(a) = (x1-a1) + (xn-an) ∂f ∂f (ξ1. ξn ) − (a1... care evident este liniară şi oricare x ∈ B(a.. x 2 .. din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei g1(t) = f(t. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x1 şi a1 rezultă că există ξ1 între x1 şi a1 astfel încât f(x1... lim x →a f(x) − f(a) − T(x − a) = 0.…. x2. x2. x 2 .r).. an) rezultă că există limita membrului doi al egalităţii pentru x → a şi este egală cu zero. ∂x 2 Continuând procedeul şi pentru celelalte paranteze rezultă că există ξ1 între x1 şi a1. + x i − ai x−a Cum . xn ) . x −a ( xn − an )[ . avem f ( x ) − f (a) − T( x − a) = x−a ( x 2 − a2 )[ + ( x1 − a1 )[ ∂f ∂f (ξ1.. x 3 . Prin urmare diferenţiabilă în punctul a. x n ) − (a1. T( x ) = ∑ i =1 ∂f (a)x i.….. a2. x 2 .. an )] ∂xn ∂xn ... ∂xn n Fie T: Rn → R. x2. ≤ 1. a2 .…..…. ξn ) .. an −1. xn ) .f(a1.. xn ) +… ∂x1 ∂x 2 ∂f (a1.. a2 . x2. t... x −a ∂f ∂f (a1.

y ) = ∂y 1 1 y ⋅ = 2 . y Avem: ∂f ( x. f2 .. fm ). h2).. f : A → Rm . Atunci funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă şi numai dacă funcţiile f1. a ∈ A.. Teorema 6. ∂x ∂y 5 5 2 −1 h1 − h2 .(∀)x ∈ A .. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a .y) = arctg x şi (x0. deschisă. f2 . 2 x y x + y2 1+ 2 y deci f ∈ C1(D) şi atunci f este diferenţiabilă pe D. (∀)( x. 5 5 Dacă h ∈ R 2 . h = (h1. y ) ∈ D . y0) = (2.2. x →a x −a (6.3... f = ( f1. deci în (x0. -1) şi df(2. 2 x y x + y2 1+ 2 y −x −x 1 ⋅( 2 ) = 2 . fm sunt diferenţiabile în a şi în acest caz avem . Fie A ⊂ Rn . -1) = ∂f 2 ∂f −1 (2.2. dacă există T: Rn → Rm . fm). Ca şi în cazul m = 1 se arată că aplicaţia liniară T este unică şi prin definiţie T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi se notează T = df(a). h2) = Presupunem în continuare că f este funcţie vectorială. (∀)( x. y0) = (2. f = (f1. Definiţia 6. ….3. f:A ⊂ Rn → Rm . y ) ∈ D . atunci df(2. m ≥ 2 . f(x. astfel încât lim f(x) − f(a) − T(x − a) = 0. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . A deschisă şi a∈ A .−1)dy = dx − dy . Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T: Rn → Rm . Exemplu.4) sau echivalent (vezi cazul m = 1). liniară şi α : A → R m.. Din această teoremă rezultă că.. continuă în punctul a. dacă f ∈ C1(A) .−1)dx + (2. -1)( h1. -1) ∈ D .. f2.104 - Observaţie. y ) = ∂x ∂f ( x. atunci f este diferenţiabilă pe A.

m . Demonstraţie. β(b) = 0 şi u( x ) = u(a) + T( x − a) + α( x ) x − a . L = d ϕ(b) : Rm → Rp .β : B → Rp . ϕp ). de unde rezultă teorema.. unde A ⊂ Rn . x ≠ a.. Demonstraţie.1. ⎧ T( x − a) + α( x ) .3. x −a (6. Dacă u este diferenţiabilă în a ∈ A şi ϕ este diferenţiabilă în b = u(a) ∈ B . Tm). T = (T1.….3. (∀)x ∈ A . p ≥ 1 ). unde Ti: Rn → R este liniară. n. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse ■ Teorema 6.6) Fie γ : A → R. atunci f = ϕ o u : A → Rp este diferenţiabilă în a şi d f(a) = d ϕ(b) o du(a) . dfm(a)). ⎪L(α( x )) + β(u( x )) γ( x ) = ⎨ x−a ⎪ ⎩o . u2. respectiv b. daca x = a daca x ≠ a . ϕ( y ) = ϕ(b) + L( y − b) + β( y ) y − b . 6.…. Conform definiţiei diferenţiabilităţii există funcţiile α : A → Rm .…. um). astfel încât α(a) = 0. Fie u:A → B . ϕ2 . continue în a.df2(a). de unde rezultă că f ( x ) = f (a) + L(T( x − a) + α( x ) x − a ) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) x − a = = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a [L(α( x )) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) ]. Fie T = du(a) : Rn → Rm . Din proprietăţile normei euclidiene avem: fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) x−a f ( x ) − f (a) − T( x − a) x−a ≤ ≤ ∑ fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) i =1 n x−a . ϕ : B → Rp (m. (6. T2. u = (u1. (∀)i = 1. (∀)x ∈ A . (∀)x ∈ A. (∀)y ∈ B . (∀)x ≠ a. cu x∈ A obţinem: ϕ(u( x )) = ϕ(u(a)) + L(u( x ) − u(a)) + β(u( x )) u( x ) − u(a) .5) y = u(x)..B ⊂ Rm sunt deschise.5) Luând în (6.105 - df(a) = (df1(a). ϕ = (ϕ1... Fie T: Rn → Rm liniară.

p = 1 . (∀)x ∈ A . f ( x. din relaţia df(a) = d ϕ(b) o du(a) obţinem Jf (a) = Jϕ (b) ⋅ Ju (a) . m = 2.(∀)x ∈ Rn . j = 1. ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . n = 2. de unde va x −a x−a lim β(u( x )) T( x − a) + α( x ) = 0 . y ) = ϕ(u( x. (∀)x ∈ A. în a. rezultă că lim β(u( x )) = β(u(a)) = β(b) = 0 . de unde rezultă şi formulele pentru calculul derivatelor parţiale ale funcţiei f: m ∂fi ∂ϕ ∂u (a) = ∑ i (b) k (a). n . dacă u este diferenţiabilă pe A şi ϕ este diferenţiabilă pe B. atunci f = ϕ o u este diferenţiabilă pe A şi m ∂fi ∂ϕ ∂u = ∑ i k . y ). J ϕ (b). ∂x j k =1 ∂uk ∂x j Cazuri particulare. (∀)i = 1. Observaţie.. x ≠ a . astfel încât T( x ) ≤ M x . Dacă Ju(a). deci f este diferenţiabilă în a şi x →a df(a) = L o T = d ϕ(b) o du(a) . Vom arăta că lim γ( x ) = 0 . x →a Cum u este continuă în a şi β în b.106 - Din (6. este continuu şi atunci x →a lim L(α( x )) = L(α(a)) = L(0) = 0 . x →a Cum L este operator liniar. ϕ .6) obţinem: f ( x ) = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a γ( x ).(∀)i = 1. v( x. şi atunci T( x − a) T( x − a) + α( x ) ≤ + α( x ) ≤ M + α( x ) . n . = + ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . 1. = + ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y . f. y )). j = 1. x−a rezulta că x →a În concluzie lim γ( x ) = 0 = γ(a). Cum T este operator liniar există M > 0. Jf(a) sunt matricile jacobiene ale funcţiilor ■ u. ∂x j ∂x j k =1 ∂uk În particular. p. b şi respectiv a. p.

astfel încât tx∈ A. txn). diferenţiabilă şi omogenă cu grad de omogenitate p. . este fixat iar t ∈ V .b]. (Teorema de medie).107 - 2. Fie A ⊂ Rn .….1) astfel încât ϕ(1) − ϕ(0) = ϕ' ( τ) . Cum funcţia u : [0. Fie funcţia ϕ : [0. O funcţie f:A ⊂ Rn → R se numeşte omogenă dacă există p ∈ R astfel încât ( ∀)x ∈ A şi t > 0 cu tx ∈ A avem f(tx) = tpf(x). Atunci există ξ ∈ (a. n . n = 2. ∂x i Din teorema lui Lagrange există τ ∈ (0. tx2. ui(t) = txi. f ' (x) = ∂ϕ ∂ϕ u' ( x ) + v' ( x ) .b] un segment din A ([a. y ) = ϕ(u( x. m = 1 p = 1 . un). ϕ( t ) = f (a + t(b − a)) .1] → R . (Relaţia lui Euler). astfel încât f(b)-f(a) = df( ξ )(b-a). ■ Definiţia 6. f ( x. = ϕ' (u( x.…. sau echivalent f(b) . unde x = (x1. . b) = {(1 − λ )a + λb : λ ∈ (0. x2.3.f(a) = df(a+ τ(b − a) )(b-a) şi demonstraţia este încheiată luând ξ = a+ τ(b − a) ∈ (a.1. = ϕ' (u( x. ∂f ∂u . deschisă. y )). u2.1)} .1] }). y )) ∂x ∂x ∂f ∂u . Fie funcţia cu valorile g(t) = f(tx) = f(tx1. ∂u ∂v Teorema 6.b] = {(1. unde V∈ ϑ(1).1] → A. n = 1..3.1] şi f este diferenţiabilă pe [a.λ )a+ λ b: λ ∈ [0.u( t ) = a + t(b − a) este diferenţiabilă pe [0. Atunci ∑ xi ∂x i =1 n ∂f = pf . f:A → R . f ( x ) = ϕ(u( x ).3. m = 2. unde u: V → A . rezultă că ϕ este diferenţiabilă pe [0. Numărul real p se numeşte grad de omogenitate. Teorema 6. Evident avem g(t) = f(u(t)). f : A → R diferenţiabilă pe A şi [a. xn) ∈ A .….1] şi ϕ' ( t ) = ∑ i =1 n ∂f (a + t(b − a))(bi − ai ) = df (a + t(b − a))(b − a) . Fie A ⊂ Rn deschisă.b) .3. u =(u1. y )) ∂y ∂y 3.2. i ∈ 1. v( x )). p = 1 . ( ∀)t ∈ V . Demonstraţie. i Demonstraţie.

. ⎟ ∂x i ⎝ i ⎠ ∂x i . Derivata parţială de ordinul întâi a funcţiei ∂f în punctul a în raport cu ∂xi ∂f este derivabilă parţial în punctul ∂xi variabila xj se numeşte derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f în punctul a şi se notează prin: ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟(a ) = ⎜ (a) sau fxix j (a) dacă j ≠ i şi ∂xi∂x j ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2f " ⎜ ⎜ ∂x ⎟(a ) = 2 (a) sau fxi2 (a) dacă j = i. care combinată cu relaţia (6. derivatele sale parţiale de ordinul întâi. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior Definiţia 6. n dacă funcţia a în raport cu variabila xj. ∂x1 ∂x 2 ∂xn ■ Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a ∈ A . Fie A ⊂ Rn ..4.. (∀) t∈ V. 6. i = 1.4. .j ∈ 1. ∂x i (6. în raport cu variabilele xi şi xj. Pentru t =1 obţinem g(1) = pf(x).. .7) Pe de altă parte cum f este omogenă.7) încheie demonstraţia. deschisă. avem: f ( tx ) = t p f ( x ) . n . unde i. şi atunci g’(1) = ∑ x i i =1 n ∂f (x) .. adică g(t) = t g(1) şi deci g’(t) = pt p p-1 g(1). f:A → R . deci derivabilă pe V şi g' ( t ) = ∑ i =1 n n ∂f ∂u ∂f (u( t )) i ( t ) = ∑ x i (u( t )).1.108 - Cum f este diferenţiabilă pe A iar u este diferenţiabilă pe V rezultă că g = f o u este diferenţiabilă pe V. derivabilă parţial pe A şi ∂f ∂f ∂f . ∂ui ∂t ∂ui i =1 Pentru t = 1avem ui = xi.

109 - Derivata punctul a. n numite şi derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f. Ne propunem să y x determinăm H(1.y) = arctg . ∂ 2f (a) cu j ≠ i se numeşte şi derivată mixtă de ordinul doi în ∂xi∂x j Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a dacă toate funcţiile ∂f ∂f ∂f . Funcţia f este derivabilă parţial pe D şi ∂f = ∂x 1 y2 1+ 2 x 1 ∂f = y2 ∂y 1+ 2 x −y ⎛ y ⎞ ⎜− 2 ⎟ = 2 2 ⎝ x ⎠ x +y 1 x . ..-2). sunt derivabile parţial în punctul a.. ⎜ ∂xi∂x j ⎟ ⎝ ⎠ Exemplu. ∂x i ⎜ ∂x i ⎟ ∂x i2 i ⎝ ⎠ doi şi se notează prin Pentru j = i acestea se notează prin Dacă f:A ⊂ Rn → R este de două ori variabilă parţial în punctul a vom nota cu ⎛ ∂ 2f ⎞ H(a) = ⎜ (a) ⎟ ∈ Μn (R) şi o vom numi matricea hessiană a funcţiei f în a. Derivatele ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ cu j ≠ i se numesc derivate parţiale mixte de ordinul ⎜ ∂x j ⎜ ∂x i ⎟ ⎠ ⎝ ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟= ⎜ ⎜ ∂x ⎟ ∂x ∂x sau fx i x j . j ∈ 1. f(x. x → ⎜ ⎟(x ). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . . În acest caz se pot defini funcţiile ∂ ∂x j ⎛ ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ⎟ : A → R. ∂x j ⎝ i ⎠ i j ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f " ⎜ ⎟= sau fx2 ..y)).. ∂x1 ∂x 2 ∂xn Funcţia f este de două ori derivabilă parţial pe A dacă este de două ori derivabilă parţial în toate punctele din A. = 2 x x + y2 (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent (x.. ⎜ ∂x ⎟ ∂x j ⎜ ∂xi ⎟ ⎝ i⎠ ⎝ ⎠ i.

derivatele parţiale de ordinul trei se vor defini ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordinul doi. z). De exemplu. dacă f:D ⊂ R3 → R.n dacă toate derivatele parţiale de ordin k-1 sunt derivabile în raport cu variabila xi.−2) ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 25 ∂y 2 ⎠ 3 ⎞ ⎟ 25 ⎟ . Astfel. Derivatele parţiale de ordin superior calculate în raport cu cel puţin două variabile diferite se numesc derivate parţiale mixte.−2) ⎜ ∂y∂x ⎝ ⎞ ∂ 2f (1. i ∈ 1. vom putea defini derivatele parţiale de ordin k ≥ 2 ale funcţiei f ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordin k-1. f = f ( x. .−2) ⎜ ∂x 2 Vom avea H(1. Continuând recurent. ∂6f ∂2 = 2 ∂x∂y 3∂z 2 ∂z ⎛ ∂ 3 ⎛ ∂f ⎞ ⎞ ⎜ 3 ⎜ ⎟⎟ .−2) ⎟ ⎛ − 4 ⎟ ⎜ 25 ∂x∂y ⎟=⎜ 2 ⎜ 3 ∂ f (1. spunem că f este derivabilă parţial de ordin k în raport cu variabila xi.−2) = ⎜ 2 ⎜ ∂ f (1. ∂x ∂y 2 xy ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ = ⎜ ⎟= 2 ∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ( x + y 2 ) 2 y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − ( x 2 + y 2 ) + y ⋅ 2 y = ⎜ ⎟= = 2 (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂y ⎝ ∂x ⎠ y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ x 2 + y 2 − x ⋅ 2 x = 2 = ⎜ ⎟= (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂x ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − 2 xy = ⎜ ⎟= 2 ∂y 2 ∂y ⎜ ∂y ⎟ ( x + y 2 ) 2 ⎝ ⎠ (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent) ⎛ ∂ 2f ⎜ (1.110 - Funcţiile ∂f ∂f sunt derivabile parţial pe D şi . 4 ⎟ ⎟ 25 ⎠ Derivatele parţiale de ordin superior se vor defini în mod asemănător cu derivatele parţiale de ordinul doi. y. ⎜ ∂y ∂x ⎟ ⎝ ⎠⎠ ⎝ De asemenea..

Fie A ⊂ Rn . (∀)( x.0) 2 ∂ f x ∂y ∂y (0. ∂x (x2 + y2 ) 4 4 2 2 ∂f (x.111 - Definiţia 6.0) . y ) = x x − y − 4x2 y . (∀)( x. daca (x. y ) ≠ (0.0) 0 lim = lim = 0 .0) = 0.4. În exemplul dat în acest subcapitol ( f(x. (∀)x ≠ 0.0) − (0. y ) ≠ (0. y ) = − y şi ( x. ∂x ∂y rezultă că f este derivabilă parţial în (0. y ) − (0.0) . y ) − f (0.0) −y−0 ∂ f ∂x (0. y ≠ 0 .. ∂x ∂y lim x →0 Cum f ( x. y →0 y →0 y y ∂x∂y ∂f ∂f ( x.0) ≠ (0. deschisă şi f : A → R .0) − f (0.2. (0. x →0 x x f (0. Acest lucru nu este adevărat întotdeauna.0 ) ⎪ f ( x. ⎧ x 3 y − xy3 . y ) = y x − y + 4x2 y . y ) = (0.0) 0 = lim = 0 . ∂x∂y ∂y∂x . f ∈ C∞ ( A ) dacă f ∈ Ck ( A ). y ) ≠ (0.0): ∂f ∂f (0. Funcţia f este de clasă C∞ pe A. ∂y (x2 + y2 ) de unde ∂f ∂f (0.y) = arctg y ) am văzut că x derivatele parţiale mixte de ordinul doi sunt egale.0) = lim ∂x = lim = −1 . y →0 y →0 y y ∂f ∂f (0. În acest sens considerăm funcţia f : R 2 → R . Funcţia f este clasă Ck pe A (k ≥ 2 ) şi scriem f ∈ Ck ( A ) dacă f este de k ori derivabilă parţial pe A şi derivatele parţiale de ordinul k sunt continue pe A. y ) = ⎨ x 2 + y 2 ⎪0. x →0 x →0 x ∂y∂x x 2 deci ∂ 2f ∂ 2f (0.0) = 0 . daca (x.0) = lim = lim = 1 .0) .0) = x. ⎩ Printr-un calcul simplu obţinem 4 4 2 2 ∂f (x.0) şi Vom calcula acum derivatele mixte de ordinul doi în (0.(∀)k ≥ 0 .0 ) .

y ) − f ( t.112 - Următorul rezultat furnizează o condiţie suficientă care să asigure egalitatea derivatelor parţiale mixte de ordinul doi într-un punct.h(y0) = (y-y0)h’( η ) = (y-y0) ∂ 2f (ξ.12) ∂f (ξ.11) (6.g(x0). x ≠ x0 şi y ≠ y0 considerăm expresia ∂x∂y ∂y∂x E(x. Fie f : A → R . (6.1. sunt continue ∂x j∂xi ∂xi∂x j ∂x j∂xi în a.11) obţinem: ∂x ∂x E(x. a ∈ A.9) Fie I. şi funcţiile . g( t ) = f ( t.y) = f(x. pe care există funcţiile ∂ 2f ∂ 2f .y)∈ V. rezultă că g este derivabila pe I şi din teorema lui Lagrange există ξ între x0 şi x.y) ∈ I x J ⊂ B(a.12) obţinem: ∂x∂y . f = f ( x. astfel încât E (x. Dacă f are derivate parţiale mixte şi ∂xi∂x j n ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (i ≠ j) într-o vecinătate V a lui a∈ A. a = ( x 0 . ∂x ∂x (6. y ) − (ξ. A ⊂ R2 .y)-f(x. τ) . y0∈J şi g : I → R . .4.y)-f(x0.J ⊂ R două intervale deschise astfel încât x0∈I.r) ∈ϑ(a).y) = g(x) .. atunci ∂ 2f ∂ 2f (a ) = (a ) .r). y 0 ) ]. Pentru (x. Cum f este derivabilă parţial în raport cu x pe V.y0)+f(x0. g' (ξ) = (6. Din ipoteză h este derivabilă pe J şi din ∂x teorema lui Lagrange există η între y0 şi y astfel încât h(y) . şi atunci folosind (6. ∂xi∂x j ∂x j∂xi (6.yo) (x. din (6.y) = g(x) .Fie V = B(a. ∂ 2f Fie A ⊂ R . y 0 ) .y) = (x-x0)[ Fie funcţia h : J → R . y 0 ) . si atunci E (x. deschisă şi f:A → R . h( τ) = ∂f ∂f (ξ. y 0 ) . Fie funcţia .g(x0) = (x-x0)g’( ξ ).10). η) . Vom demonstra mai întâi teorema pentru n = 2. (teorema lui Schwarz).8) Demonstraţie. şi atunci din (6. Teorema 6.10) ∂f ∂f (ξ. y ) − (ξ. y ). Dar.

obţinem ∂x∂y ∂y∂x 2 ∂ 2f (x0 .y0) rezultă că ξn → x 0 . ( j ≠ i) există si sunt continue pe A ∂xi∂x j ∂x j∂x i . ηn → y 0 .yn) → (x0. a j −1.13) ~ Schimbând pe x cu y şi raţionând analog găsim că există un punct ξ între x0 şi x şi un punct ~ între y0 şi y astfel încât η E(x.ηn între y0 şi yn astfel încât ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξn . ξn între x0 şi xn şi punctele ηn .y) = (x-x0)(y-y0) Din (6.1.y) = (x-x0)(h(y)-h(y0)) = (x-x0)(y-y0) ∂ 2f (ξ..a2. η) = ( ξ.aj). ∂x∂y (6.ai −1.. Dacă f ∈ C1 ( A ) şi derivatele parţiale mixte de ordinul doi atunci ∂ 2f ∂ 2f . y.14) obţinem ∂ 2f ~ ~ (ξ .. (∀)n ∈ N . η) . ■ Corolarul 6. ξn → x 0 . ~ yn ≠ y0.14) ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξ. a j +1. an ) definită pe un deschis ce conţine punctul (ai. η) .13) şi (6. (~n. y 0 ) . ∂y∂x (6. η) . ~n → y 0 .. Atunci există punctele ξn . y ) = f (a1. Folosind prima parte a demonstraţiei (cazul n=2) vom avea ∂ 2f ∂ 2g ∂ 2g ∂ 2f (a ) = (a ) = (a ) = (a) .... ηn ) → (x 0 .. ηn ) = ( ξn .113 - E(x. y0 ) şi folosind continuitatea funcţiilor ξ ~ ∂ 2f ∂ 2f .yn) → (x0. şi demonstraţia este ∂xi∂x j ∂x∂y ∂y∂x ∂x j∂xi Dacă n>2.… an)∈ A şi funcţia cu valorile g(x. ∂x∂y ∂y∂x ~ Fie un şir de puncte (xn. ∂y∂x ∂x∂y a=(a1. Fie încheiată. fără a restrânge generalitatea putem presupune i<j.. ηn ) → (x0 .yn)∈ V astfel încât (xn.. ∂x∂y ∂y∂x Cum (xn..y0).4. ai +1. y0 ) = ∂ f (x0 . Fie A ⊂ Rn deschisă şi f:A → R . ηn ) . y 0 ) . x. cu xn ≠ x0.. deci η ~ (ξn.

n sunt ∂xi diferenţiabile în punctul a atunci există derivatele parţiale mixte de ordinul doi şi sunt egale în a. Folosind teorema 6. i = 1. Dacă f este derivabilă parţial pe o vecinătate V a punctului a ∈ A.4. iar derivatele parţiale ∂f . deschisă şi f : A → R . Fie A ⊂ Rn .2. atunci f este de k ori diferenţiabilă în a. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f : A → R .114 ∂ 2f ∂ 2f = . Observaţie.4. Numim diferenţială de ordinul k a funcţiei f în punctul a funcţia dk f (a) : Rn → R definită prin: dk f (a)(h) = (h1 ∂f ∂f ∂f (a ) + h 2 (a) + .2. dacă f : A ⊂ Rn → R este derivabilă parţial de ordin k pe A şi dacă derivatele parţiale de ordin k sunt continue în a.4. Dacă f ∈ Ck ( A ). Fie A ⊂ Rn . Funcţia f este de k (k ≥ 2 ) ori diferenţiabilă într-un punct a∈ A dacă f este de k-1 ori derivabilă parţial într-o vecinătate V a lui a. ∂x1 ∂x 2 ∂xn (6.4. În particular. dacă f ∈ Ck ( A ) atunci f este de k ori diferenţiabilă pe A... Definiţia 6.4. rezultă că. + hn (a))(k ) . Definiţia 6.15) unde ridicarea la puterea simbolică k se face în sensul luării derivatelor.2. Teorema 6. . O altă condiţie suficientă pentru ca derivatele parţiale mixte de ordinul doi să fie egale este dată de criteriul lui Young. deschisă. o funcţie de k ori diferenţiabilă într-un punct a ∈ A . iar toate derivatele parţiale de ordin k-1 ale lui f sunt diferenţiabile în a. ∂xi∂x j ∂x j∂x i Corolarul 6.3. k ≥ 2 . f:A → R .2. Funcţia f este de k ori diferenţiabilă pe A dacă este de k ori diferenţiabilă în orice punct a∈ A. atunci derivatele parţiale mixte de ordin q ≤ k nu depind de ordinea de derivare. Pentru demonstraţie se poate consulta [11]..

In cazul k = 2.(∀)h = (h1. Fie funcţia f : A ⊂ R2 → R .. y 0 )dxdy + 2 ( x 0 . deci tocmai matricea hessiană a lui f în a. (∀)h = (h1. 2.115 - Astfel ( ∂k f ∂f (a))(k ) reprezintă (a ) . y 0 )dy 2 . a = ( x 0 .. a ∈ A. . j≤n . ∂xi∂x j Evident H(a) este o matrice simetrică. i ∈ 1.. Presupunem că f este de k ori diferenţiabilă în a.15 se mai scrie şi astfel : dkf(a)(h) = [ ∑ n ∂f ∂f (k) k (k) (a)dx i (h) ] . dxi = dpri(a). Pentru n = 2. y ). f = f ( x. ∂x ∂y Pentru k = 2. h2 ) ∈ R 2 . (∀)h ∈ Rn . atunci d f = [ ∑ 3. j ≤n matricea asociată H(a) = ( ∂ 2f (a))1≤i. ∂ 2f ∂ 2f d f ( x 0 . y 0 )dx + 2 ( x 0 . y ) = ln x 2 + y 2 . i =1 ∂x i n sau dk f (a) = ( ∂f ∂f (a)dx + (a)dy )(k ). d2f(a) este o formă pătratică: d2 f (a)(h) = ∂ 2f ∑ ∂x ∂x (a)hih j. n . formula 6.h2. i =1 ∂x i i =1 ∂x i k n Dacă f este diferenţiabilă de k ori pe A. Notând cu dxi diferenţiala funcţiei pri în punctul a. dk f (a)(h) = ( ∂f ∂f (a)h1 + (a)h2 )(k ). cu i j 1≤i. ∂x∂y ∂x ∂y 2 2 ∂ 2f Exemplu. Să calculăm diferenţialele de ordinul unu şi doi ale lui f în punctul curent..hn ) ∈ Rn. 1. de unde d f(a) = [ ∑ (a)dx i ] . y 0 ). (a)) reprezintă (a)) ( ( ∂x i ∂x j ∂xk −1∂x j i ( ∂f ∂f ∂k f (a))( k − 2 ) ( (a))( 2 ) reprezintă (a) . etc. ∂x ∂y ∂f (k) dx i ] .. ∂xi ∂x k i ∂f ∂k f ( k −1) ∂f (a ) . y 0 ) = 2 ( x 0 . ∂xi ∂x j ∂x k − 2∂x 2 i j Observaţii. f : A ⊂ R 2 → R. f ( x.

r).16) Demonstraţie. f : A → R . = 2 .(Formula lui Taylor). x ≠ a există un punct ξ pe segmentul deschis de extremităţi a şi x astfel încât 1 1 df (a)( x − a) + d2 f (a)( x − a) + . y2 − x2 (x + y ) 2 2 dx 2 − 2 4 xy (x + y ) 2 2 dxdy + 2 x2 − y2 (x + y ) 2 2 2 dy 2 . y ) = d2f(1. de unde Dacă (x0.. -1) = 1 1 dx.. Să considerăm funcţia g:(-r. an+ tsn).…. Vom avea ∂ 2f y2 − x2 ∂ 2f x2 − y2 ∂ 2f − 2xy = 2 . 1 ! 2! 1 1 .r) ⊂ A. (∀)( x.r ) .4.r) → R . un versor. r ). iar Teorema 6. y ) = x y dx + 2 dy . Cum f este de k+1 ori diferenţiabilă pe A rezultă că g este de k+1 ori diferenţiabilă pe (-r. atunci x = a + ts ∈ B( −r.…. Pentru a determina d2f 2 2 vom calcula mai întâi derivatele parţiale de ordinul doi. 2 x +y x + y2 2 . ... + dk f (a)( x − a) + dk +1f (ξ)( x − a). sn) ∈ Rn . y0) = (1. Fie A ⊂ Rn . o funcţie de k+1 ori diferenţiabilă pe A. Vom calcula derivatele lui g până la ordinul k+1. r ) ⊂ A şi x ≠ a . astfel încât B(a.116 - Avem ∂f = ∂x 1 x2 + y2 2 x2 + y2 ⋅ 2x = x x2 + y2 y ∂f = 2 ∂y x + y 2 df ( x. s2. 2 2 2 2 2 2 ∂x (y + x ) ∂y (y + x ) ∂x∂y ( y + x 2 )2 Atunci d2 f ( x. k! (k + 1)! f ( x ) = f (a ) + (6. deschisă. dacă t ≠ 0 . g(t) = f(a+ts) = f(a1+ ts1. Fie s = (s1..3.dy. = 2 . -1) = dxdy. y ) ∈ A. -1) atunci df(1. pentru orice punct x ∈ B(a. Atunci. Dacă t∈ (−r. a2+ ts2. a ∈ A şi r > 0.

... + sn (a + ts) + s2 ∂x n ∂x 2 ∂x1 ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (a + ts) + (a + ts) + . Înlocuind derivatele găsite în 6. ... + t sn 2 (a) = [( x1 − a1 ) (a ) + 2 ∂x1 ∂xn ∂x1 . există τ între 0 şi t astfel încât t ' t2 " t k (k ) t k +1 (k +1) g( t ) = g(0) + g (0) + g (0) + .16).... + ( xn − an ) 2 " 2 2 1 2 ∂ 2f ∂f 2 2 ∂ f t g (0 ) = t s (a) + ...... pentru m = 1. t k gk (0) = dk f (a)( x − a).. (a + ts) + .117 - Vom avea g' ( t ) = s1 " 2 1 ∂f ∂f ∂f (a + ts)... şi t k +1g(k +1) ( τ) = t k +1[s1 = [ ts1 ∂f ∂f (a + τs) + .. + tsn (a ) + (a) = ( x1 − a1 ) ∂x1 ∂xn ∂x1 ∂f (a) = df (a)( x − a).. (a + ts) + .....r ). (∀)t ∈ ( −r..... + ( x n − an ) (ξ)]( k +1) = dk +1f (ξ)( x − a). . + sn (a + ts) = [s1 2 ∂x n ∂x1 ∂xn Procedând inductiv obţinem g( m ) ( t ) = [g' ( t )]( m ) ..... t ≠ 0.. + g (0) + g ( τ) ... + ( xn − an ) ∂f (a)]( 2 ) = d2 f (a)( x − a)... 1 ! 2! k! (k + 1)! (6.... .........17) Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin k sub forma Lagrange aplicată funcţiei g găsim că pentru (∀)t ∈ ( −r. k+1... + sn (a + τs)](k +1) = ∂x1 ∂x n ∂f ∂f (a + τs)]( k +1) = (a + τs) + ..18) Cum x = a+ ts ⇔ x-a = ts..18 şi ţinând cont că g(t) = f(x) iar g(0) =f(a).... + sn ∂f ∂f ∂ 2f (a + ts)]( 2 ) = [g' ( t )]( 2 ). ∂xn ... ∂x1 ∂xn = [( x1 − a1 ) unde ξ = a + τs ∈ (a.17 obţinem tg' (0) = ts1 ∂f ∂f ∂f (a) + . . + tsn ∂xn ∂x1 ∂f ∂f (ξ) + .….. + s1sn (a + ts) + s1s2 g (t) = s 2 ∂x1∂xn ∂x1∂x 2 ∂x1 2 .. r )... ∂xn .............. x ) ..... ■ ............ 2.. (6.. din 6.... obţinem formula (6..

y 0 )( x − x 0 . y ) ≅ f ( x 0 .. Fie ecuaţia 4x-3y=5. y 0 )( x − x 0 . În particular. + dk f (a)( x − a) . Funcţii şi sisteme de funcţii implicite Considerăm ecuaţia F(x.y).y)=0. rezultă că există lim x →a ~ = 0 şi în particular lim Rk ( x ) = 0 . y 0 ) + df ( x 0 . a = (x0. 1. y − y 0 ) = f ( x 0 . unde F(x. y 0 )( x − x 0 )( y − y 0 )⎥. y 0 )( y − y 0 ) + d f ( x 0 . y 0 )( x − x 0 . ⎢ 2 2 ⎢ ∂x ∂x∂y ∂y ⎥ ⎦ ⎣ + aproximarea de ordinul doi. Dacă Rk ( t ) = t k +1 (k +1) 1 ~ g ( τ) şi Rk ( x ) = dk +1f (ξ)( x − a) sunt (k + 1)! (k + 1)! ~ Rk ( x ) x−a k resturile de ordin k sub forma Lagrange ale lui g şi respectiv f. y − y 0 ) = 1 ! ∂f ∂f = f ( x 0 . y 0 )( y − y 0 ).y)=0. care este de forma F(x. y ) ≅ f ( x 0 . y − y 0 ) + 1 ! + ∂f ∂f 1 2 ( x 0 . y 0 ) + df ( x 0 . 6. din t →0 lim Rk ( t ) t k = 0 .. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 .y) ∈ R 2 .. ∂x ∂y aproximarea de ordinul întâi. y 0 ) + ( x 0 . 1 f ( x. Această ecuaţie poate fi rezolvată în raport cu y şi are o unică soluţie y = 4x − 5 . y 0 ) + ∂x ∂y 2! ⎤ 1 ⎡ ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 . pentru n = 2. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 .5.y) într-o vecinătate V a lui (x0. Exemple. unde 3 . y0) rezultă că pentru (x. unde F:D ⊂ R 2 → R . atunci. f = f(x. 1 ! k! deci funcţia se aproximează printr-un polinom de gradul k. y0) avem 1 f ( x. Ne propunem să rezolvăm această ecuaţie în raport cu x sau y.y) = 4x-3y-5.118 - Observaţie. deci există o unică funcţie f : R → R . y 0 )( x − x 0 )2 + 2 ( x 0 . deci x →a pentru x într-o vecinătate V a lui a avem aproximarea 1 1 f ( x ) ≅ f (a) + df (a)( x − a) + . astfel încât y = f(x). (x. y 0 )( y − y 0 )2 + 2 ( x 0 .

este soluţie a ecuaţiei. Dintre acestea doar două sunt continue şi anume f1(x)= x şi f2(x)= x .. x ∈ A 2 ⎩ unde A1. astfel încât raport x = g(y). x 2 . Definiţia 6. A1 ∩ A2 = ∅.. În raport cu y ecuaţia admite o infinitate de soluţii pe [0. f(x)) = 0..A1 ∪ A2 = [0.. x 2 .19) şi eventual şi alte condiţii suplimentare spunem că funcţia f este definită de ecuaţia F(x. unde g(y) = y2.. ∞ ) . (x. (6.…. xn. ( ∀ ) x ∈ A . Funcţiile definite cu ajutorul ecuaţiilor se numesc funcţii definite implicit sau funcţii implicite. unde x = (x1. 3. (x. oricare x ∈ [0. n F(x1. ( ∀ ) ( x1.1..….. x2. deci există o unică funcţie g : R → R .y) = 0. xn . x ∈ A1 ⎪ ⎪− x .A2 ⊂ [0.. x2.. xn). ∞ ). xn ) ∈ A . ∞ ).y) ∈ R 2 . O funcţie f : A → B se numeşte soluţie a ecuaţiei (6.5. f ( x1. 4x − 5 . Fie ecuaţia unde F : A x B ⊂ R x R → R . sau echivalent F(x. xn ) ) = 0.y) ∈ R 2 nu are nici o soluţie în raport cu x sau y... Ecuaţia admite o singură soluţie în cu x şi anume x = y2.119 - f(x) = cu x. Ecuaţia x2+y2+3 = 0... Analog ecuaţia poate fi rezolvată în raport 3 2.19) Ecuaţia (6. x 2 .19) pe A dacă F( x1.19) se scrie echivalent F(x.. ∞ ). este soluţie a ecuaţiei. Fie ecuaţia x-y2 = 0. Dacă există o singură funcţie f : A → B care să verifice ecuaţia (6... y) = 0 . de exemplu: f ( x ) = ⎨ ⎧ x . .y) = 0.

F(a.α) < 0. (∀)x ∈ U0 .5. f ( x )) ∂f b) f∈ C (U0 ) şi (x) = − . De asemenea. U′′ ⊂ U1 astfel încât F(x.β) > 0. Fxi ′ ( x.U′ ⊂ U1 astfel încât F(x.b). Cum ∂y funcţia încât ∂F este continuă pe U x V.B ⊂ R .120 - Teorema 6. (∃) U1 ∈ ϑ(a).. y ) se anulează în b. (∀) x∈ U ′′ .α) este continuă pe U1. are derivată pozitivă pe V0 deci este strict crescătoare pe V0 şi F(a. a) Fără a restrânge generalitatea să presupunem că ∂F (a. b) ≠ 0 . ∂y Atunci: a) ecuaţia F (x. (Teorema funcţiilor implicite). b)∈A x B şi F:A x B → R astfel încât 1) F(a. Fie A ⊂ Rn .β) > 0. U1 ⊂ U. V1∈ϑ(b). 3) ∂F (a. o vecinătate V0 ∈ ϑ (b ) şi o unică funcţie f : U0 → V0 cu valorile y = f(x) astfel încât f(a) = b şi F (x.α) < 0. β ∈ V1 astfel încât α < b < β şi V0 = (α. Fie U0 = U′ ∩ U′′ ∈ ϑ(a) şi vom avea . b) > 0 . 2) (∃)U ∈ ϑ (a).y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (a. deschise.β) este continuă pe U1. Cum funcţia x → F(x. V ∈ ϑ (b). y ) > 0 . ∂y Fie α.1. există o vecinătate U′′ ∈ ϑ(a ) . Funcţia y → F(a. cum funcţia x → F(x.y)∈U1 x V1. adică există o vecinătate U0 ∈ ϑ (a ) .n ≥ 1. Demonstraţie. k ≥ 2 . (∀) (x. (∀) x∈ U ′ . (∀) x∈U0. f(x)) = 0. ∂xi F ′ ( x. atunci f∈Ck(U0). b)=0. (a.U ⊂ A. există o vecinătate U′ ∈ ϑ (a). V ⊂ B astfel încât F ∈ C1(U × V ) . V1 ⊂ V astfel ∂y ∂F ( x. f ( x )) 1 y c) dacă F∈Ck (U x V).β)∈ ϑ(b).

…. an ) = 0 . a2.…. unde i∈ 1.y) = 0. strict crescătoare pe [α. η) f (a1. (a1. există un singur punct y∈V0 astfel încât F(x.β] şi F( x′.b) = 0 şi cum b este singurul punct din V0 cu această proprietate deducem f(a) = b şi demonstraţia punctului a) este încheiată. an.. xi....….. ai. an)∈U0. a2.. (∀) x∈U0. b) = = F(a1. f(x) = y şi atunci f este bine definită şi F(x.. a2. rezultă că există un unic punct y′ ∈ (α. β) > 0 .F(a1.β) > 0. Cum funcţia y → F( x′.. a2.….. y) . an.. y′) = 0 . η → b = f (a) şi folosind continuitatea funcţiilor . xi..…. a2.. Analog raţionăm pentru x′ ∈U0 şi atunci rezultă că f este continuă pe U0. f(x)∈V0.. deci f este continuă în a. a2.F(a1. an ) − f (a1.. ξ. y ) este continuă pe [α. f(x)) = 0. y ) + ∂ xi + ∂F (a1.. xi.. y )( xi − ai ) + ∂F (a1. ai-1.…. a2. x i − ai ∂y pentru x i ≠ ai .…. y) .. fixat.121 - F(x. ai+1. ai−1.. a2...β]. η)( y − b) .. a2. (∀) x∈U0. F(x. ai+1. an. Pentru x i → ai avem ξi → ai. β ) astfel încât F( x′. a2.α) < 0.…. ai+1.. ….. η între b şi y astfel încât 0 = F(a1.. ai-1.F(a1.... an.….ai-1. α ) < 0 . ∂xi ∂y de unde rezultă că ∂F (a1. xi. b) = = ∂F (a1. an. Deoarece x′ ∈ U0 a fost ales arbitrar rezultă că pentru orice punct x∈U0. xi. a2. …. Definim f : U0 → V0. Pentru x = a avem F(a.ai-1.ai-1. y) + + F(a1.n şi y = f (a1. ξ...…. …. arbitrar. y) . an). ai+1. ai−1. an. ai+1. an)∈V0. ai−1.. din (a) există o vecinătate U0∈ϑ(a) astfel încât pentru orice x∈U0. an... Fie acum x′ ∈ U0 . an. a2. a2. F( x′. Din Teorema lui Lagrange există ξ între ai şi xi. Pentru vecinătatea V0 aleasă în mod arbitrar. ai+1. ai. ai+1.. an. a2.. a2.. ai+1.. b) Să observăm mai întâi că f este continuă în a. …. Fie a = (a1..ai-1. an. ai+1. ….

Din teorema 6.5. (x) = − i ′ ∂ xi F (x. adică (∃) U0∈ϑ(2). Mai mult. (∀) x∈U0.10. n .5. c) Prin inducţie după k.y)∈R2. f(a)) + (a. Evident F(2.y3(x) + x + y(x) =10. adică x3 . f(x)) ∂f .20) .1 sunt îndeplinite. f(a)) ∂f (a) = − ' .n sunt continue pe V0.1) = -2 ≠ 0 . Ecuaţia este de forma F(x.y3 + x + y = 10 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. F(x. (∀) x∈U0. (∀) (x.122 ∂F ∂F si pe U0 x V0. ∂F (x. deci ipotezele teoremei 6.1)=0. unde F:R2→R.y) = x3 . V0 ⊂ R şi o unică funcţie y : U0→V0.2 va rezulta că f este diferenţiabilă pe U 0.1(b) funcţia y este derivabilă pe U0 şi derivând ultima relatie în raport cu x obţinem 3x2 . prin trecere la limită cu xi→ai obţinem ∂x i ∂y ∂F ∂F ∂f ∂F (a. f(a)) ≠ 0 rezultă ∂y ∂ xi ∂y ∂ xi ' Fxi (a. de unde ∂y ∂F (2.. F∈ C1 (R2). deci ∂ xi f ∈ C1(U0 ) . Să se calculeze y′(2). unde x∈U0 este arbitrar şi cu y = f(x)∈V0 găsim că există ′ Fx (x.1).y(x)) = 0. U0 ⊂ R .1). Pentru x = 2 avem y(2) = 1 şi atunci (6.y) = 0. cu valorile y = y(x) astfel încât y(2) =1 şi F(x. folosind teorema 6.3y2(x) y′( x ) + 1 + y′( x ) = 0. f(a)) Reluând raţionamentul cu x în loc de a.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. Conform ∂y teoremei ecuaţia F(x. y) = -3y 2 + 1 . i = 1. ■ Exemplu. Să se arate că ecuaţia x3 . f(a)) (a) = 0 şi cum (a. i = 1. (∀)x∈U0. f(x)) y Cum F ∈ C1(U × V ) va rezulta că ∂f .2. y′′(2) .y3 + x + y .V0∈ϑ (1). (∀) x∈U0. ∂ xi Fy (a.

y m ) = 0 ⎨ ⎪... F2...123 - 12... .. de unde y′(2) = Derivând din nou în (6. fm (x1.....b) = 0 (⇔ F1(a. x n ...B ⊂ Rm . (∀) x∈A ⎨ ⎪.. deschise.. b) = .......Fm: A x B ⊂ Rn x Rm → R. x 2 ...21) în următoarele ipoteze: m A ⊂ Rn ........y) = 0 (6... x n ...... .... x 2 . Dacă x = ( x1...20) în raport cu x obţinem 13 . y1.... x 2 ........f(x))= 0..2.. y 2 .…. . x n )) = 0 ⎩ (sau echivalent F(x. fm (x1.. x 2 . .. y = ( y1..... f2. f = (f1.….21) se scrie echivalent sub forma unei ecuaţii vectoriale F(x. ...…. y 2 ...... x 2 . Fie sistemul de ecuaţii (6... xn )) = 0 . x 2 ... x n .. f1(x1..2. 2 6 x − 6 y( x )y′2 ( x ) − 3 y 2 ( x )y′′( x ) + y′′( x ) = 0.fm) spunem că funţiile f1. x 2 .. ym ) şi F = (F1.21) are pe mulţimea A o singură soluţie f = (f1.. O funcţie f : A → B.. m. F =(F1...22)) pe A dacă ⎧F1 (x1.. xn )....21) (sau echivalent a ecuaţiei vectoriale (6. . x 2 .Fm) atunci sistemul (6... fm (x1.... x n ... x 2 ..... (∀)x∈U0.. f1(x1... y1.. Teorema 6. x 2 .....n∈ N * . În cazul în care sistemul (6.... F(a.fm constituie un sistem de funcţii definite în mod implicit sau un sistem de funcţii implicite. ⎪Fm ( x1....b)∈A x B astfel încât 1...... F2. x n ........ x 2 .5. x n ). 4 4 Sisteme de funcţii implicite Considerăm sistemul de ecuaţii ⎧F1( x1..3 y′(2) + 1 + y′(2) = 0... y 2 .. ..…...fm) se numeşte soluţie a sistemului (6....Fm). x 2 .... xn )..b) = 0 ) ... ⎪Fm (x1..5. (a.. f1(x1. .22) Definiţia 6.... .….. x 2 .......... f2.. x n . xn )..….. (∀)x∈A)... f2... y m ) = 0 ⎪ ⎪F2 ( x1...21) unde F1. . .. F:A x B →R ... de unde y′′(2) = − .. y 2 .. y1. x n )) = 0 ⎪ ⎪F2 (x1.. Pentru x = 2 obţinem 12 − 6 ⋅ 483 169 − 3 y′′(2) + y′′(2) = 0.... F2......b) = F2 (a.. y m ) = 0 ⎩ (6. = Fm (a.....

. f ( x )) ∂ f1 D(xi.. F2(x. u.. ... y m ) c. i = 1..f(x)) = 0..F2 . şi o unică funcţie f:U0→V0... v ) = 0 . Fm ) ∂ xi ( x. i = 1. n D(F1..F2 .F2 . F2 : R4 → R. (∀)x∈U0... k ≥ 2 .y. V ⊂ B astfel încât F∈ C1(U × V ) ⇔ F1. .. (∀) x ∈ U0 . (∃)U∈ϑ(a). f ( x )) D(y1..... Fie sistemul de ecuaţii ⎧xyu − yv 2 + 2v 3 = 0 ⎪ ⎨ 2 ⎪4u + 2v 2 − x 3 y = 0 ⎩ (6.. Prin inducţie după m.1 iar pentru celelalte detalii se pot consulta lucrările [8] sau [11] ... adică există o vecinătate U0∈ϑ(a)... Sistemul (6.. b...F2 . ym = fm (x1. U ⊂ A şi V∈ϑ (b)... y 2 .. f ( x )) D(y1.0.........2.. y 2 ........... 3.. ■ Pentru m=1 teorema se reduce la teorema 6.124 - 2. y2. D(F1. F2 ( x.v) = xyu – yv2 + 2v3. y. . ym ) ....... xn )) astfel încât b = f(a) (⇔ b1 = f1(a).1).ym pe o vecinătate a punctului (a.. Fm ) ( x.. Exemplu..... y0......2)... o vecinătate V0∈ϑ(b). .u...Fm ∈ C1(U × V ) . f = (f1.. x i ) (x) = ..2)... dv(1... b) ≠ 0 .. f2.23) Să se arate că sistemul defineşte funcţiile u şi v pe o vecinătate a punctului (x0..fm) cu valorile y = f(x) (⇔ y1 = f1( x1....... x 2.. ym ) ...... y 2 ...b). n (x) = D(F1.. Fm ) ∂ xi ( x. ym −1. y 2 . xn ).. Fm ) ( x.. Să se calculeze du(1. unde F1... x 2.23) este de forma ⎨ ⎧F1( x.v) = 4u2 + 2v2 – x3y. v ) = 0 ⎩ F1(x.... D(y1..21) defineşte funcţiile y1..F2 . D(F1.. u..5. sistemul (6. ym ) ( ) Atunci: a.. dacă F∈Ck(U x V).. f ( x )) ∂ fm D(y1. y.... atunci f∈Ck(U0) Demonstraţie... u0..u.. (∀) x ∈ U0 ... . ... bm = fm (a )) şi F(x.…..y... . v0) = (1..... f ∈ C1(U0 ) şi D(F1.Fm ) (a. y 2 .F2 .

Pentru (x. de unde ∂F2 8u 4v ∂v 2 2 D(F1. y ) ∂y ( x. y ) − x = 0 ⎪ ∂y ∂y ⎩ .0. y ) + 6v ( x. ⎪2 ∂x (1. v = v(x. y ) − 3 x 2 y = 0 ⎪ ∂x ∂x ⎩ (∀) (x. .23) poate fi rezolvat în raport cu u şi v pe o vecinătate a punctului (1. F2 ) (12. y ) ( x.1). F2 ) = ∂u ∂F2 D(u.0. = 8 ≠ 0.0. F1. Conform teoremei sistemul (6.2) − 6 = 0 ⎪ ∂x ⎩ de unde ∂v 3 ∂u 3 şi (1 2) = − . ∂x ∂y Derivând în sistemul (6.2) = 0. y ) + 4v( x.y). y ) ∂v ( x. y ) = 0 ⎪ . y ) + 4v( x. y ) + 2v 2 ( x. v ) deci ipotezele teoremei (6. (∀) (x. v(1.y)∈U0. (1 2) = − . y ) − v ( x.2) = ∂u ∂u (1 2)dx + (1. y ) + xy ∂x ( x. ∂x 2 ∂x 2 Derivând sistemul (6.1) = 0.y)∈U0 ⎨ ∂u ∂v 3 ⎪8u( x. y ) + 6v ( x.y) = (1. y ) ∂y ( x. y ) ∂u ( x. ⎨ ∂v ⎪4 (1. y ) + xy ∂y ( x. y ) ∂x ( x.2)dy .2) = dv(1. u(1.24) Vom avea du(1. y ) − 2yv( x.2)) avem u = u(x.24) în raport cu x obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 ⎪yu( x. y ) = 0 ⎪ .24) în raport cu y obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 2 ⎪xu( x. y ) ∂x ( x.2.2) − 4 ∂x (1 2) + 6 ∂x (1. y ) − 2yv( x. y ) − x 3 y = 0 ⎩ (6.2)dy .1) = 0. .2.1) = . 0 4 D(u. F2(1.0.. ∂F1 D(F1.2) obţinem ∂v ∂v ⎧ ∂u . ⎨ ⎪8u( x.y)∈U0 ⎨ 2 ⎪4u ( x. F2∈ C1(R 4 ) . y ) ( x. deci pe o vecinătate U0∈ϑ((1. y ) + 2v 3 ( x.2) = 0 ⎪ . y ) = 0 ⎪ .2) = 1 şi ⎧xyu( x. y ) − yv 2 ( x. (∀) (x.2. .125 - Evident avem F1(1. v ) ∂u ∂F1 2 ∂v = xy − 2yv + 6v .y). ∂x ∂y ∂v ∂v (1 2)dx + (1.2) sunt îndeplinite.5.

2) = dx + dy 2 4 2 4 Transformări regulate Fie A ⊂ Rn ..2) = − dx + dy. Observaţie.y) = (1. dv(1. U0 ⊂ U şi o vecinătate V0∈ϑ(f(a)) astfel încât restricţia lui f la U0 este o aplicaţie bijectivă de la U0 pe V0.fn).5. Fie f: A ⊂ Rn → Rn .2) + 6 ∂y (1.. Definiţia 6. f = (f1.. ….126 ∂v ∂v ⎧ ∂u ⎪2 ∂y (1. deschisă şi f : A → Rn.2) − 1 − 4 ∂y (1.2) = 0 ⎪ .. x 2 . fn ) (a ) ≠ 0 . f2. ) (a ) D(y ) D(x ) .. D( x1. x n ) Funcţia f este o transformare regulată pe A dacă este o transformare regulată în orice punct din A.2) obţinem de unde ∂v 1 ∂u 1 şi atunci (1. dacă g= ( f |U0 )−1 atunci g este o transformare regulată în punctul b = f(a) şi D(g) (b) = D(f1 .3..5.. (teorema de inversiune locală). A deschisă. Mai mult. Mai mult. …. Atunci există o vecinătate U0∈ϑ(a).3. f2.2) − 1 = 0 ⎪ ∂y ⎩ Pentru (x. (1.5.. ⎨ ⎪4 ∂v (1. f2 . Funcţia vectorială f este o transformare regulată în punctul a∈A dacă funcţiile f1..2) = . Cum jacobianul transformării este o funcţie continuă rezultă că. o transformare regulată într-o vecinătate U a punctului a∈A. dacă f este o transformare regulată pe A şi A este conexă atunci det Jf are un semn constant pe A... dacă f este o transformare regulată într-un punct a∈A atunci f este o transformare regulată într-o întreagă vecinătate a lui a.2) = ∂y 4 ∂y 4 3 1 3 1 du(1. Folosind teorema 6.fn au derivate parţiale continue într-o vecinătate V a lui a şi D( f1.2 se poate demonstra următorul rezultat (vezi [8]): Teorema 6.

Un punct a∈A se numeşte punct de extrem local pentru f dacă este punct de minim local sau de maxim local pentru f. Fie A ⊂ Rn . Fără a restrânge generalitatea să presupunem că a este un punct de minim local pentru f. Fie A ⊂ Rn.r) ⊂ A. Teorema 6.6. (∀) x∈V I A.. Luând x = a + ts ∈ B(a.1. Fie s∈Rn un versor şi funcţia g: (-r. ds Luând s = ei.. Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x∈A spunem că a este punct de minim (respectiv maxim) global sau absolut. r) deci t = 0 este punct de minim local pentru g.r).r)→R.127 - 6. Fie A ⊂ Rn şi f : A → R. r) vom avea g(t) ≥ g(0). Dacă a∈A este un punct de extrem local pentru f iar f este diferenţiabilă în punctul a atunci df(a) = 0..6. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile Definiţia 6. Cum f este diferenţiabilă în a rezultă că f este derivabilă în a după direcţia s deci g este derivabilă în t = 0 şi conform teoremei lui Fermat de la funcţiile reale de variabilă reală rezultă că g’(0) = 0.r) ⊂ A şi f(x) ≥ f(a).1.6. i =1 ∂x i n ■ . Un punct a∈A se numeşte punct de minim (respectiv maxim) local pentru funcţia f dacă există o vecinătate V∈ϑ(a) astfel încât f ( x ) ≥ f (a) (respectiv ≤ ).r) rezultă că a+ts∈B(a. Atunci (∃) r>0 astfel încât B(a. g(t)=f(a+ts) şi să observăm că g este bine definită deoarece pentru t∈(-r. i = 1. en sunt versorii bazei canonice obţinem df (a) = ∑ ∂f (a)dx i = 0 . (∀) t∈(-r. Un punct a∈A se numeşte punct critic sau staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi df(a)=0. adică a este punct critic. Definiţia 6... (∀)x∈B(a. deschisă şi f:A→R. Demonstraţie. e 2 .6. deschisă şi f : A → R. (Teorema lui Fermat).2. Dar aceasta implică df (a ) = 0 . unde e1.n .

(∀) x = ( x1. x ≠ 0 . (∀) x∈Rn...0)-f(0. Din teorema lui Fermat rezultă că mulţimea punctelor de extrem local se află printre mulţimea punctelor critice. ■ .0)=x2>0..y)-f(0. Fie ϕ : Rn → R o formă pătratică pozitiv definită.. deci df(0. Evident avem Mai mult.y)-f(0. x ≠ 0 . Dacă x∈Rn. adică ϕ (x) = ∑ aij xi x j . cum ϕ este continuă pe S este mărginită inferior pe S şi îşi atinge marginea inferioară.128 - Observaţie.6... (∀)x∈Rn.. este compactă şi din teorema lui Weierstrass. x ≠ 0.0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a originii şi atunci punctul (0. (∀) x∈Rn. adică printre mulţimea ⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ 1 ⎪ ∂f =0 ⎪ ⎨ ∂x 2 ⎪. f(0..0)= -3y2<0.y) =x2-3y2.. i..0) = 0. atunci y = 2 ⎛ x ⎞ x n ∈ S şi deci ϕ⎜ ⎟ ≥ m. x ≠ 0 şi cum această inegalitate este verificată şi pentru x = 0. Fie S = {x∈Rn: ||x||=1}. (0. ⎪ ⎪ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎩ n ∂f ∂f (0.0) = 0.1. x 2 . deci diferenţa f(x. ∂x ∂y soluţiilor sistemului Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată.0)=0.. aij∈R. 2 Cum S este închisă şi mărginită în Rn.y)∈R2.... În acest sens fie funcţia f:R2→R. Demonstraţie. În acest scop vom stabili mai întâi : Lema 6. x ≠ 0 ⎜ x ⎟ x ⎝ ⎠ de unde ϕ( x ) ≥ m x . demonstraţia este încheiată.. xn ) ∈ Rn .n şi ϕ( x ) > 0. f(x. y ≠ 0. j =1 n Atunci există o constantă m >0 astfel încât ϕ( x ) ≥ m x . f(x. Vom stabili în continuare o condiţie suficientă pentru ca un punct critic să fie punct de extrem local.. Fie a∈S astfel încât ϕ(a) = m = inf {ϕ( x ) : x ∈ S} Cum a∈S avem a ≠ 0 şi atunci m = ϕ(a) > 0 iar pentru orice y ∈S avem ϕ( y ) ≥ m ..j∈ 1. (∀) (x. (∀) (x.y)∈R2. (∀) x∈R . i.0) nu este punct de extrem local pentru f.

r). (∀)x ∈ Rn .6. || x − a ||2 + 2 2 [ ] ⎧ d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) .1 formei pătratice d2f(a) rezultă că există m>0 astfel încât d2 f (a)( x ) ≥ m x . Cum ⎛ ∂ 2f ⎞ f∈C2(A) rezultă că matricea asociată ⎜ (a ) ⎟ ⎜ ∂xi∂x j ⎝ ⎟ ⎠1≤i. Aplicând lema 6. 2 2 2 2 Cum m > 0 şi lim α( x ) = 0 . 2 2 Pe de altă parte. (∀)x ∈ B(a. .. b) negativ definită (adică –d2f(a) este pozitiv definită) atunci a este punct de maxim local. din formula lui Taylor cu rest de ordin k = 2 sub forma Lagrange. există r1 > 0.129 - Teorema 6.f(a) = d2 f (ξ)( x − a) = ≥ 1 2 1 2 1 d f (a)( x − a) + d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) ≥ 2 2 [ ] m 1 2 d f (ξ)(x − a) − d2f (a)(x − a) . (∀) x∈B(a. deschisă. cum f∈C2(A). r1 < r astfel încât x →a m + α( x ) > 0.f∈ C2 ( A ) şi a ∈A punct critic pentru f. Presupunem mai întâi că d2f(a) este pozitiv definită. f:A→R. 2! Cum a este punct critic avem df(a) = 0 şi atunci f(x) . Fie A ⊂ Rn . daca x = a ⎩0 Cum f∈C2(A) avem lim α( x ) = 0 şi atunci x →a x−a α( x ) m 2 2 f ( x ) − f (a ) ≥ x−a + x−a = (m + α( x )). r ) ⎪ 2 Fie α( x ) = ⎨ x−a ⎪ .r) ⊂ A. (∀)x ∈ Rn şi atunci d2 f (a)( x − a) ≥ m x − a . Dacă forma pătratică d2f(a) este a) pozitiv definită atunci a punct de minim local.6. daca x ≠ a. r ) . r1) ⊂ B(a. pentru orice x∈B(a. Demonstraţie. j≤n este simetrică. există un punct ξ între a şi x astfel încât f(x) = f(a)+ df (a)( x − a) + 1 1 ! 1 2 d f (ξ)( x − a) . x ∈ B(a.2.

- 130 -

În concluzie f(x) - f(a) ≥ 0, (∀) x∈B(a,r1), adică a este un punct de minim local. Dacă d2f(a) este negativ definită atunci folosim prima parte a demonstraţiei. -d2f(a) este pozitiv definită şi ■

Teorema 6.6.3. Fie A ⊂ R 2 , deschisă, f∈C2(A), f = f(x,y), a∈A, a =(x0,y0) un

punct critic pentru f. Fie r0 = Dacă
1) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 > 0 atunci (x0,y0) este punct de minim local;
0

∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x 0 , y 0 ), s0 = ( x 0 , y 0 ), t 0 = 2 ( x 0 , y 0 ), (notaţiile lui de Monge). ∂x 2 ∂x∂y ∂y

2) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 < 0 atunci (x0,y0) este punct de maxim local;
0

3) r0 t 0 − s2 < 0 atunci (x0,y0) nu este punct de extrem local.
0

Demonstraţie. Pentru (x,y)∈A avem
∂ 2f ∂ 2f 2 d f(x 0 , y 0 )(x − x 0 , y − y 0 ) = 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 ) + 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 )(y − y 0 ) + ∂x ∂x∂y
2

⎤ ⎡ ⎛ x − x ⎞2 ∂ 2f x − x0 2 2 0 ⎟ + 2s0 + 2 (x 0 , y 0 )(y − y 0 ) = (y − y 0 ) ⎢r0 ⎜ + t 0 ⎥ , pentru y ≠ y 0 . ∂y y − y0 ⎥ ⎢ ⎜ y − y0 ⎟ ⎠ ⎦ ⎣ ⎝

Dacă notăm cu u =

x − x0 atunci se observă că d2f(x0, y0) are un semn y − y0

constant dacă şi numai dacă trinomul r0u2+2s0u+t0 are rădăcini complexe, adică
2 dacă r0t0 - s0 > 0 .

În acest caz semnul său este dat de semnul lui r0. În consecinţă, d2f(a) este pozitiv definită dacă r0>0 şi negativ definită dacă r0 < 0. Conform teoremei 6.6.2, pentru r0 > 0 punctul (x0,y0) este punct de minim local iar pentru r0 < 0, punctul (x0,y0) este punct de maxim local. Dacă r0t0 - s02 < 0 atunci d2f(x0,y0) nu mai păstrează semn constant şi atunci diferenţa f(x,y) - f(x0,y0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a punctului (x0,y0), deci (x0,y0) nu este punct de extrem. ■

- 131 -

Observaţie. Dacă r0t0 - s02 = 0 nu putem preciza dacă punctul (x0, y0) este

sau nu punct de extrem. În acest caz semnul diferenţei f(x,y) - f(x0, y0) depinde de semnul diferenţelor de ordin superior.
Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei

f:A ⊂ R 2 → R, f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − 4 ln x − 10 ln y . Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⇔ ⎨ ∂f ⎪ =0 ⎪ ∂y ⎩ 4 ⎧ ⎪2x + y − x = 0 ⎪ , care are soluţia (x0,y0) = (1,2) deci punctul (1,2) este ⎨ 10 ⎪x + 2y − =0 ⎪ y ⎩

punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi. Evident avem:
∂ 2f 4 ∂ 2f = 2 + 2 ⇒ r0 = 2 (1,2) = 6; ∂x 2 x ∂x 2 2 ∂ f ∂ f = 1 ⇒ s0 = (1,2) = 1; ∂x∂y ∂x∂y ∂ 2f 10 ∂ 2f 10 9 = 2 + 2 ⇒ t 0 = 2 (1,2) = 2 + = . 2 ∂y y ∂y 4 2

Prin urmare r0t0 - s02 = 6 ⋅ − 1 = 26 > 0 şi cum r0 > 0 rezultă că (1,2) este punct de minim local.
Teorema 6.6.4. Fie A ⊂ Rn, deschisă, f : A → R, f ∈ C2 (A ) şi a ∈ A punct

9 2

critic pentru f. Fie aij =
∂ 2f (a ) = a ji, 1 ≤ i, j ≤ n . ∂x i∂x j
a11 a12 ... a1n

Fie Δ1 = a11, Δ 2 =

a11 a12 a21 a22

, ..., Δn =

a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

.

- 132 -

Atunci:
1) Dacă Δ 1 > 0 , Δ 2 > 0, ..., Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

minim local;
2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

maxim local.
Demonstraţie. Se foloseşte următorul rezultat algebric (condiţiile lui

Sylvester):

Fie ϕ o formă pătratică a cărei matrice asociată (aij )1≤i, j≤n este simetrică.
a11 a12 ... a1n a11 a12 a21 a22 a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

Fie

Δ1 = a11, Δ 2 =

, ..., Δn =

,

minorii

principali

ai

matricei. Atunci:
1) Dacă Δ1 > 0, Δ 2 > 0, ..., Δn > 0, rezultă că ϕ este pozitiv definită; 2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n ⋅ Δ n > 0, rezultă că ϕ este negativ definită. ■ Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei cu

valorile f (x, y, z ) =

1 x y z + + + , x, y, z > 0 . x y z 16

Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂f ⎨ =0 ⎪ ∂y ⎪ ∂f ⎪ =0 ⎩ ∂z ⎧ 1 1 ⎪- x 2 + y = 0 ⎪ ⎪ x 1 ⇔ ⎨− 2 + = 0 , care are soluţia x = 2, y = 4, z = 8, deci z ⎪ y ⎪ y 1 =0 ⎪− 2 + 16 ⎩ z

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi.

- 133 -

Evident avem
∂ 2f ∂x 2 = 2 x , 3 ∂ 2f ∂y 2 = 2x y , 3 ∂ 2f ∂z 2 = 2y ∂ 2 f 1 ∂ 2f ∂ 2f 1 =− 2, = 0, =− 2 3 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z z y z

şi matricea hessiană devine
⎛ ∂ 2f ⎜ 2 (2, 4, 8 ) ⎜ ∂x ⎜ 2 ∂ f (2, 4, 8) H(2, 4, 8 ) = ⎜ ⎜ ∂y∂x ⎜ 2 ⎜ ∂ f (2, 4, 8 ) ⎜ ∂z∂x ⎝ ∂ 2f (2, 4, 8) ∂x∂y ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y 2 ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y∂z ⎞ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎛ 1 − 1 0 ⎞ ⎜ ⎟ ∂x∂z ⎟ 16 ⎜4 ⎟ ⎟ ⎜ 1 1 1 ⎟ ∂ 2f (2, 4, 8)⎟ = ⎜ − − ⎟. ⎟ 64 ⎟ ∂y∂z ⎜ 16 16 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜ ∂ 2f (2, 4, 8) ⎟ ⎜ 0 − 64 64 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ∂z 2 ⎠

Observăm că Δ 1 =

3 1 1 > 0, Δ 2 = > 0, Δ 3 = > 0, deci 4 256 2 ⋅ 642

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct de minim local.
Extreme condiţionate. Metoda multiplicatorilor lui Lagrange

Fie f : A ⊂ Rn → R, g1, g2 , ..., gk : A → R, k < n şi B ⊂ A mulţimea soluţiilor sistemului
⎧g1(x1, x 2, ..., xn ) = 0 ⎪ ⎪g2 (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪gk (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎩

(6.25)

Ne propunem să determinăm extremele funcţiei f care să verifice în plus condiţiile (6.25), numite legături.
Definiţia 6.6.2. Un punct a ∈ B se numeşte punct de extrem local al

funcţiei f cu restricţiile (6.25) sau punct de extrem local condiţionat dacă există o vecinătate V ∈ ϑ (a ) astfel încât diferenţa f (x ) − f (a ) are semn constant pe V ∩ B . Cu alte cuvinte punctul a este punct de extrem condiţionat pentru f dacă este punct de extrem pentru restricţia lui f la B, deci pentru f⏐B.

- 134 -

Definiţia 6.6.3. Un punct a ∈ B se numeşte punct critic condiţionat pentru f

dacă este punct critic pentru f⏐B.. Pentru determinarea extremelor condiţionate vom folosi metoda multiplicatorilor a lui Lagrange.
Teorema 6.6.5. (Existenţa multiplicatorilor lui Lagrange).

Fie A ⊂ Rn , deschisă, f, g1, g2, ..., gk ∈ C1(A ) şi a ∈ A punct de extrem local pentru f cu restricţiile (6.25). Dacă D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 atunci există k numere reale λ1, λ 2,..., λk astfel D(x1, x 2 ,..., xk )

încât dacă se consideră funcţia L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ... + λk gk , să avem
⎧ ∂L ⎪ ∂ x (a ) = 0, i = 1, n , adică punctul a să fie punct critic al funcţiei L. ⎨ i ⎪g (a ) = 0, i = 1, k ⎩ i

Demonstraţie. Cum

D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 conform teoremei 6.5.2 sistemul D(x1, x 2 ,..., xk )

(6.25) poate fi rezolvat în raport cu variabilele x1, x2, ..., xk pe o vecinătate a punctului a = (a1, a2, ..., ak, ak+1, ..., an), deci există o vecinătate U0 a punctului (ak+1, ..., an) în Rn −k , o vecinătate V0 a punctului (a1, a2, ..., ak) în Rk astfel încât
V0 xU0 ⊂ B şi sistemul (6.25) are soluţie unică (x1, x2, ..., xk) în V0:
⎧x1 = ϕ1(x k +1,..., x n ) ⎪ ⎪x 2 = ϕ2 (x k +1,..., x n ) ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪x k = ϕk (x k +1,..., x n ) ⎩

(6.26)

Avem a1 = ϕ1(ak +1,..., an ), a2 = ϕ2 (ak +1,..., an ),..., ak = ϕk (ak +1,..., an ) . Funcţiile ϕ1, ϕ2 ,..., ϕk sunt de clasă C1 pe U0.

..27) (∀)(xk +1. xn ) = 0 ⎩ (6......29) Întrucât D(g1....... .. ...30) m =1 ∑ ∂xm (a) j k ∂g αm = − are soluţie unică... x2....... xk +1. x 2 .... adică ∂xi k ∂ϕ ∂f (a) + ∑ ∂f (a) j (ak +1... j = 1..28) Considerăm funcţia cu valorile F(xk +1. ϕk (xk +1. λk ) această soluţie şi L = f + Vom arăta că L satisface concluziile teoremei..... cu restricţiile (6.... xn )... ..... xn )... Cum punctul a este punct de extrem local pentru f... Folosind teorema lui Fermat rezultă că: rezultă că (ak +1.... Cum a ∈ B rezultă că gi (a ) = 0 . xk +1. . Din (6..... xn )... xn ).. xn )... xk +1.... ϕk (xk +1..25) iar (ϕ1(xk +1........... folosind teorema de derivare a funcţiilor compuse obţinem: ∑ ∂xm ⋅ ∂x j =1 j k ∂g ∂ϕ j i + ∂gm = 0..... (∀) i = 1. xn )... ϕk (xk +1.......... . m =1 ∑ λmgm .. xn ) = 0 ⎨ ⎪... xk + 2.....135 - Înlocuind x1... xn ).. n ∂xi ∂xi j =1 ∂x j (6......... xk +1... (∀) i = k + 1......... ϕk (xk +1..... m = 1... an ) este punct ∂F (ak +1. ϕk (xk +1.. n ∂xi (6. xn ) ∈ U0 .. xk din (6......... λ 2 ..26) în (6.. xn ) .. g2... xk +1..27)....... .25) obţinem: ⎧g1(ϕ1(xk +1.... ⎪gk (ϕ1(xk +1.... xn ) ∈ B de extrem local pentru F... xn ) = f (ϕ1(xk +1..... ...... n . k... i = k + 1.. gk ) (a) ≠ 0 D(x1.. . i = k + 1. xn ).... an ) = 0 ......... k .. xk ) rezultă că sistemul liniar ∂f (a) . an ) = 0 . k .... k ∂x j (6.... x n ). x n ) = 0 ⎪ ⎪g2 (ϕ1(xk +1. xn ). Fie (λ1....

. λ1. an ) ∑ λm ∂ gm (a) . .k .. pentru rezolvarea unei probleme de extrem condiţionat se procedează astfel: 1... Se determină punctele critice ale lui L...k vom avea obţinem (ţinând cont că k ∂L (a ) = ∂ f (a ) + ∑ λm ∂gm (a ) ∂ xj ∂ xj ∂x i m =1 şi folosind (6. + λk gk .. λk ) este o soluţie a acestui sistem atunci punctul a = (a1. λk ) este soluţue a sistemului (6.2 ...1 ≤ i ≤ n ⎪ ⎨ ∂ xi ⎪ g = 0 . a2... an ) = ∂xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi m =1 m =1 j =1 ∂ x j = K ∂ϕ k ∂f (a) − ∑ j (ak +1. λm este soluţie ∂L (a ) = 0. λ 2 . (∀ ) i = k + 1. (∀) j = 1. Teorema 6. 1≤ i ≤ k ⎩ i 3.6... an ) ∂ f (a) şi folosind (6.. n şi demonstraţia este încheiată.... Se asociază funcţia lui Lagrange L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ..5 se poate enunţa şi astfel: Orice punct de extrem condiţionat este punct critic condiţionat. a2. Practic.an... adică soluţiile sistemului: ⎧ ∂L = 0 . 2. ∂x i ■ Observaţie.. Dacă (a1. ..... ∂ xj Pentru i ∈ k + 1..29) obţinem ∂ xj ∂ xi ∂ xi j =1 ∂ x i ∂L (a ) = 0 . nedeterminaţi (numiţi multiplicatorii lui Lagrange).... folosind (6..30) va rezulta că k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ j (ak +1.136 - Pentru j ∈ 1..... an) este punct critic condiţionat al funcţiei f. ∂ xi ∂ xj J =1 ∂Xi m =1 Cum (λ1..30) a sistemului) λ1.28) vom avea k k k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ λm ∂ gm (a) = ∂ f (a) − ∑ λm ∑ ∂ gm (a) j (ak +1. λ. λ 2 . λk ∈ R.. cu λ1. n .

z. dxn. calculând d2L(a). unde g(x. Pentru λ = −1 . y.... z > 0 . λ = −1. funcţia lui Lagrange devine L(x. Evident avem ∂ 2L ∂x 2 = ∂ 2L ∂y 2 = ∂ 2L ∂z 2 = 0. Fie x > 0 lungimea. z ) + λg(x. Vom calcula d2L(4. ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L = z − 1.. .L(a). z ) = xyz. gk ∈ C2 (A ) .z) = xyz-xy-2xz-2yz+48. dx2. Fie L(x. care admite soluţia x = y = 4.4.2). Problema se reduce la determinarea maximului funcţiei f cu valorile f (x. g2. cu legătura xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⇔ g(x. Atunci volumul paralelipipedului este V = xyz şi xy+2xz+2yz = 48. de volum maxim având la dispoziţie 48 m2 de tablă (presupunem rezervorul neacoperit). dxk în funcţie de dxk+1. g1. y. y. Presupunem că f. Vom găsi în acest punct dx1. x > 0. z ) = 0 . (∀) x ∈ B şi pentru a studia dacă a este punct de extrem local condiţionat vom studia semnul diferenţei L(x) .. . = x − 2 şi atunci ∂x∂y ∂x∂y ∂y∂z . Aplicaţie. în care diferenţiem legăturile (6. y. Determinăm punctele critice ale lui L: ⎧ ∂L ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂L = 0 ⎪ ⎨ ∂y ⎪ ∂L ⎪ =0 ⎪ ∂z ⎪g = 0 ⎩ ⎧yz + λy + 2λz = 0 ⎪xz + λx + 2λz = 0 ⎪ .2) este punct critic condiţionat. Să se construiască un rezervor în formă de paralelipiped drept. y. ⇔⎨ ⎪xy + 2λx + 2λy = 0 ⎪xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⎩ deci punctul (4..137 - 4. = y − 2.y. z ) = xy + 2xz + 2yz − 48 . λ ) = f (x.. y > 0.25) în punctul a.4. y. În acest caz f (x ) − f (a ) = L(x ) − L(a ) . y > 0 lăţimea şi z > 0 înălţimea paralelipipedului... z ) = xyz + λ(xy + 2xz + 2yz − 48 ) .. . z = 2.

. s2 ) ∈ R2. daca (x.2)dxdz + 2 (4.y. deci d2L(4. de unde dx = -dy -2dz. y ) ≠ (0. y) ≠ (0. daca ( x.0) ⎪ 2 3.0) ⎩ 1. f(x..2 ) = 2 2 ∂ 2L (4.2)dy 2 + ∂ L (4. daca ( x.0 ⎟ .4. Să se calculeze df ⎛ π ⎞ 2 ⎜ . adică 8dx+8dy+16dz = 0.y) = cos(2x+3y).2) este punct de maxim local. y ) = (0. d2L(4.4.4. f(x. unde s ∈ R este un versor. ds ⎝ 4 ⎠ 2 xy ⎧ . y) = (0. Fie funcţia f : R → R .4. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (0. y) = ⎨ x 6 + y 2 ⎪0 .0) dar este derivabilă în (0.2)dydz = +2 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z = 2dxdy + 4dydz + 4dzdx.y.4.z) = 0 şi în particular dg(4.4. 0). 2.2)dxdy + 2 (4.4.4.2) = −2dy (dy + 2dz ) + 4dydz − 4dz(dy + 2dz ) = −2dy 2 − 4dydz − 4dz 2 < 0 . Să se arate că a) f este continuă şi derivabilă parţial pe R 2 .4.0) ⎪ .2) este negativ definită şi atunci punctul (4.138 d2L(4.0) după orice versor s = (s1. ⎪ daca (x.z) = 0 rezultă dg(x. În concluzie. Fie funcţia f : R2 → R. Probleme propuse ⎧ x2y .2)dx 2 + ∂ L (4.y)= ⎨ x + y 2 . f(x.2)dz2 + ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L (4.2)=0. Din g(x.4.4.0) ⎩ 0. Fie funcţia f : R2 → R . Să se arate că funcţia f nu este continuă în punctul (0.

0) ⎪( x + y ) cos 2 4. z ) = ⎜ e ⎜ ⎝ x2 +3y + z .c ∈R. y ) = Să se calculeze ∂m +nf .2). .139 1 ⎧ 2 2 ..b. 2 2⎟ x +y ⎠ 3x Să se determine Jf(2. Fie funcţia f:R 3 \{(a. d 2 f(-1.2)(3. f ( x.y)= ⎨ .2)(3. m n ∂x ∂y 9. y. ⎞ ⎟.n∈N ∗ . f(x.0). 0). x−y . Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R.-1. daca y = 0 ⎩ ∂ 2f ∂ 2f (0. z ) = 1 (x − a ) + ∂ 2f 2 + (y − b ) + (z − c ) 2 2 . ⎧ 2 ⎛ x2 ⎞ ⎪y ln⎜1 + 2 ⎟. daca (x. d 2 f(-1. f(x. y) ≠ (0.0) ⎩ 2 Să se arate că a) f este derivabilă parţial pe R2 iar derivatele parţiale nu sunt continue în punctul (0. daca (x.y) =arctg x . Fie funcţia f : D ⊂ R → R . y) = (0.0) = Să se arate că f ∈ C (R ).-2). 6. b) f este diferenţiabilă în punctul (0. Fie funcţia f : D ⊂ R3 → R 2 . df(-1. ⎛ f ( x. x + y2 ⎪ 0 . unde m. daca y ≠ 0 ⎜ f ( x. Să se arate că ∂ 2f ∂x 2 ∂y 2 + ∂ 2f ∂z 2 = 0.2). b) Să se calculeze df(-1. 5. (0. f ( x. unde a.c)} → R.-2).0) dar nu este verificat ∂x∂y ∂y∂x 1 2 criteriul lui Schwarz. Fie funcţia f : D ⊂ R2 → R . x+y 8.0). y ) = ⎨ y ⎟ ⎝ ⎠ ⎪ 0 . Fie funcţia f : R 2 → R. y. 7.b. y a) Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi.

z) = ⎜ ⎟ . Fie funcţia u : D ⊂ R 2 → R. Să se calculeze df ( x. ⎜ 3y ⎟ ⎝ ⎠ y b)f:D ⊂ R 2 → R. y ) = x n ϕ⎜ ⎟ . unde f şi g sunt două funcţii de două ori diferenţiabile. 15. π) → R. ∂x ∂y ∂z z 12. f ( x.140 - 10. unde ϕ : Δ ⊂ R 2 → R z ⎝x x⎠ 11. ⎛y⎞ f ( x. y ) ∈ D . f ( x. Fie funcţia f :D ⊂ R 3 → R. Să se aproximeze funcţia f 1 − xy printr-un polinom de grad doi în vecinătatea punctului (1. y ) şi d2 f ( x. ⎟.at). y. t) = f(x + at) + g(x . c) f : (0. y. Să se arate că x ∂ f xy ∂f ∂f +y +z = +f. ⎟ . y ) = ϕ⎜ x 2 − y 2 .. 14. f ( x. a ∈ R. xy ⎛y z⎞ ln x + xϕ⎜ . f ( x. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f :R 2 → R. Să se arate că ∂ 2u ∂ t2 − a2 ∂ 2u ∂ x2 = 0. y ) = sin x sin y sin(x + y ) . y ) = arctg x+y . b) f :R2 \ {(0.-1). y ) = xy ln x 2 + y 2 . f ( x. ϕ : Δ ⊂ R 2 → R. y ) . π ) × (0. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. ( ) ( ) .unde (x. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R.unde ⎜ y⎟ ⎝ ⎠ ϕ ∈ C2 (Δ ) . u(x. y ) = x 2 + y 2 e 2 x + 3 y . z) = este diferenţiabilă. Să se arate că următoarele funcţii sunt omogene şi să se verifice relaţia lui Euler: ⎛ x ⎞z a) f:D ⊂ R 3 → R. diferenţiabilă. f ( x.unde ⎝x⎠ n ∈ N ∗ şi ϕ este o funcţie ⎛ x⎞ 13.0)} → R. f ( x.

16. Să se arate că sistemul ⎨ defineşte în mod implicit 2 ⎪x + y + z = 2 ⎩ funcţiile x şi y pe o vecinătate a punctului (1. x”(2). Să se arate că funcţia f :R 2 → R.F ∈ C2 (D ) . f ( x. Dacă funcţiile u şi v sunt definite de sistemul ⎧uv = ax + by + cz ⎪ ⎨ 2 ⎪v = x 2 + y 2 + z 2 ⎩ . Să se calculeze dz şi ∂ x∂y 1 2 ⎧ 2 2 ⎪x + y = z 20. Să se calculeze y’.1. y”(2). Sistemul ⎨ ⎩xu + yv = 1 . ∂x∂y 18.1) . b. ∂ 2z . g ∈ C1(D) defineşte funcţiile u şi v. Să se calculeze dz(2.y) = x-2y + ln x 2 + y 2 + 3arctg . y ) = 1 + e y cos x − ye y are o y x ( ) infinitate de puncte de maxim local şi nici un punct de minim local.2).1) şi ∂ 2z (2.a. ∂x ∂y ∂z ⎧g( x + u. atunci x ∂u ∂u ∂u +y +z = 0. dv. z ) = x 3 + y 2 + z 2 + 12xy + 2z . 21.. unde F:D ⊂ R 3 → R. Ecuaţia F(x. dacă funcţia y este definită de ecuaţia x ln x 2 + y 2 = arctg . x+z.-1. Să se calculeze du. y+z) = 0. f ( x. y 19. e) f :R 3 → R. Să se arate ca ecuaţia xez = xy + z defineşte funcţia z pe o vecinătate a punctului (2.y’’. y. c ∈ R . . Să se calculeze x’(2). 0).unde g:D ⊂ R2 → R . 17. f(x. y’(2).defineşte funcţia z. y − v ) = 1 22.141 - d) f :D ⊂ R2 → R.

25. a > 0). f(x. ⎩x + y + z = 5 . ⎧xy + xz + yz = 8 f(x.. cu legăturile ⎨ . Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f:R3 → R. z) = xyz. Să se studieze punctele de extrem local ale funcţiei z definită de ecuaţia x2+y2+z2+2x+y-4z = 15 . z > 0. 4 24. y. z) = xy2z3 cu legătura x + 2y + 3z = a (x > 0. y > 0. y.142 - 23. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : R3 → R.

daca x ∈ (2. Fie I ⊂ R un interval şi funcţia f : I → R.3) → R. daca x ∈ (0. Fie c ∈R şi G : I → R.3 ) .1. unde c ∈ R.1) F. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală Definiţia 7. Demonstraţie.G' = 0.2 nu este în general adevărată. G : (0. Dacă I nu este interval. În acest sens considerăm funcţia f : (0. Spunem că f admite primitivă pe I dacă există o funcţie F : I → R. Proprietăţi ale primitivelor Propoziţia 7. derivabilă pe I astfel încât F'(x) = f(x). f(x) = 1.1) ∪ (2. F(x) = ⎨ ⎩x . Dacă F.3) → R.G : I → R sunt două primitive ale lui f pe I atunci acestea diferă printr-o constantă.2. Demonstraţie. Cum F' = G' = f rezultă (F .1) ∪ (2.1. Dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci F + c.1.1. G = F + c. concluzia propoziţiei 7. Vom avea G' = (F + c)' = F' = f. este o primitivă a lui f pe I.3) şi ⎧x + 1. (∀) x∈ (0..143 - CAPITOLUL 7 INTEGRALA RIEMANN 7. deci F – G este o constantă. Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f.1.1) ∪ (2. (∀) x∈I.1.G)' = F' .1. ■ Observaţie. ■ Propoziţia 7.

Atunci F este derivabilă pe I şi din teorema lui Darboux derivata sa F' = f are proprietatea lui Darboux. Propoziţia 7. ■ ∫ f ).. Demonstraţie.5. ■ .1) G(x) = ⎨ ⎩x + 1. deci αF este o primitivă a lui αf. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi α ∈ R. dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci mulţimea primitivelor funcţiei f pe I este formată din funcţiile de forma F + c. Dacă f are primitive pe un interval I ⊂ R atunci f are proprietatea lui Darboux.1. unde c ∈R.1. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi G : I → R o primitivă a lui g. Demonstraţie. Atunci vom avea (F + G)' = F' + G' = f + g .3 ) Atunci F. Fie F : I → R o primitivă a lui f. Dacă f are primitive pe un interval I şi α∈R atunci αf are primitive pe I iar pentru α ≠ 0 avem ∫ αf ( x )dx = α ∫ f ( x )dx . ∫ αf ( x)dx = ∫ 0dx = C iar α ∫ f ( x )dx = 0. Din propoziţia 7.4.3). Observaţie.2 rezultă că.1) ∪ (2.3. daca x ∈ (0.1. F' = G' = f dar F şi G nu diferă printr-o constantă. deci egalitatea ■ Propoziţia 7. 7. Vom avea (αF)' = αF' = αf. Propoziţia. deci F + G este o primitivă a lui f + g şi demonstraţia este încheiată.144 - ⎧x . Dacă f şi g au primitive pe un interval I atunci funcţia f+g are primitive pe I şi ∫ ( f + g)( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ g( x )dx . G sunt derivabile pe (0. Demonstraţie. daca x ∈ (2. Vom scrie ∫ f ( x )dx = F(x) + C. Dacă α = 0 atunci nu este adevărată.1. Mulţimea {F + c: c ∈R} a tuturor primitivelor lui f pe I se numeşte integrala nedefinită a lui f pe I şi se notează cu ∫ f ( x )dx (sau ∫ fdx.

Metode de determinare a primitivelor Propoziţia 7.∫ f '(x)g(x)dx + C = f(x)g(x) . (metoda integrării prin părţi) Fie f. Propoziţia 7. derivabilă cu φ' (t) ≠ 0 (∀) t ∈ J. (de existenţă a primitivelor). g : I → R. deci ∫ (f '(x)g(x) + f(x)g'(x))dx = f(x)g(x) + C. (a doua metodă de schimbare de variabilă) Fie I. ■ Atunci funcţia (f◦φ)φ' are primitive pe J şi F◦φ este o primitivă a sa. Cum (fg)' = f 'g + f g’ rezultă că funcţia fg este o primitivă a funcţiei f 'g + fg'. Propoziţia 7. Demonstraţie.∫ f '(x)g(x)dx.1. . adică ∫ f(ϕ(t))ϕ '(t)dt = F(φ(t)) + C. (prima metodă de schimbare de variabilă). Cum F◦φ este derivabilă pe J şi (F◦φ)' = (F'◦φ)φ' = (f◦φ)φ' demonstraţia este încheiată. Atunci f are primitive pe I şi G◦φ-1 este o primitivă a sa. Fie f : I → R o funcţie continuă.145 - Propoziţia 7.. derivabile cu derivate continue pe I.7. cu proprietăţile: i) ii) φ este bijectivă. φ : J → I cu proprietăţile i) ii) φ este derivabilă pe J. adică ■ ∫ f ( x)dx = G◦φ-1 + C.1. deci au primitive .∫ f '(x)g(x)dx. Fie I. Atunci f are primitive pe I. φ: J → I. funcţia (f◦φ) φ' are primitive pe J şi G : J → R este o primitivă a sa.1. Demonstraţie. f are primitive pe I şi F : I → R este o primitivă a sa. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R.1. Cum f ' şi g' sunt continue rezultă fg' şi f 'g sunt continue.8. de unde ∫ f ( x )g '(x)dx = f(x)g(x) . Atunci ∫ f ( x)g '(x)dx = f(x)g(x) .6.9. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R.

P . B. C. m. b. m 2 ( x − α) (ax + bx + c )n A. a.2. unde C. x∈I. Dacă grad P≥ grad Q atunci grad R < grad Q şi astfel P( x ) R( x ) = C(x) + . (∀) x∈I.1. Q ∈ R[X]. adică f = P. unde Q ∫ f ( x)dx = ∫ C(x ) dx + ∫ Q( x )dx ∫ C(x ) dx se calculează imediat şi atunci R( x ) R( x ) Cum C este un polinom integrala integrala ∫ f ( x )dx se reduce la calculul integralei ∫ Q( x ) dx. unde x∈I. n ∈ N* . c ∈ R. .Primitivele funcţiilor raţionale Vom da o metodă de calcul a primitivelor de forma ∫ f ( x )dx . unde I ⊂R este un interval iar f este o funcţie raţională. 7.1. (∀) x∈I. Q(x) ≠ 0.. este suficient să studiem cazul în care grad P < grad Q. R ∈ R[X]. α. Se numesc fracţii simple funcţiile cu valorile de forma: Bx + C A . Astfel.1. ■ 7. Definiţia.146 - Demonstraţie. Q Conform unui rezultat cunoscut din algebră orice funcţie raţională f = cu grad P < grad Q se descompune în mod unic ca o sumă de fracţii simple. x ≠ α. ϕ' (ϕ −1 ( x )) În concluzie funcţia G◦φ-1 este o primitivă a lui f. Din i) rezultă că φ-1 este derivabilă pe I şi cum G este derivabilă pe J rezultă că G◦ φ-1 este derivabilă pe I şi (G◦ φ-1)' (x) = G' (φ-1(x))(φ-1)' (x) = (f◦φ)(φ-1(x))φ'(φ-1(x))(φ-1)'(x) = = f(x)φ'(φ-1(x)) 1 = f(x). . Q( x ) Q( x ) P . b2 – 4ac < 0.

Jn = + bx + c ) n ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Evident avem: (ax 2 + bx + c )' ⎪ dx = ⎨ In = ∫ 2 n (ax + bx + c ) ⎪ ⎧ (ax 2 + bx + c )-n +1 + C .2 ∫ 2 dt = β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n β ( t + β 2 )n−1 β ( t + β 2 )n . 2 2 2 2 x −1 2x + 1 x +1 (2x + 1)( x − 1) ( x + 1) ( x − 1) ( x + 1) 2 unde A.. Astfel este suficient să calculăm primitivele fracţiilor simple. dacă n = 1 Pentru Jn avem: Jn = 1 an ∫⎛ 1 n 2 c⎞ b ⎜x + x + ⎟ a⎠ a ⎝ dx = 1 an ∫⎡ 1 2 n b ⎞ 4ac − b 2 ⎤ ⎛ ⎟ + ⎢⎜ x + ⎥ 2a ⎠ 4a 2 ⎥ ⎢⎝ ⎣ ⎦ dx .2a ) n 2a + bx + c ) ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Fie In = ∫ (ax 2 2ax + b dx. pentru m = 1 ⎩ ∫ (ax 2 bB Bx + C B 2ax + b dx = ∫ (ax 2 + bx + c )n dx + (C . G ∈ R se determină prin identificarea coeficienţilor după ce aducem la acelaşi numitor. β β 1 β2 + t 2 − t 2 1 1 1 t2 dt = 2 ∫ 2 dt . iar pentru n ≥ 2. Folosind schimbarea de variabilă x = t 1 calculul integralei Tn = ∫ 2 dx . pentru m ≠ 1 A ⎪A ∫ ( x − α)m dx = ⎨ − m + 1 ⎪A ln x − α + C . 2a Pentru n = 1 rezultă T1 = Tn = 1 t arctg + C . E. B.147 - Exemplu. F. D. C. Evident avem ⎧ ( x − α )− m + 1 + C . x3 C Fx + G Dx + E A B = + + + 2 + 2 . unde β = ( t + β 2 )n b integrala Jn se reduce la 2a 4ac − b 2 > 0. dacă n ≠ 1 −n +1 2 ⎩ln ax + bx + c + C .

x∈ I ⊂ R \ {±1}.... C = . ax + b s =t . ( cx + d cx + d ⎢ cx + d ⎣ 1 2 1 2 k k ⎤ ⎥dx.. unde ⎥ ⎦ R este o funcţie raţională. şi atunci 8 8 4 4 4 I= 1 dx 7 dx 3 dx 1 3x + 1 ∫ x + 1 − 8 ∫ x − 1 + 4 ∫ ( x − 1)2 + 4 ∫ x2 + 1dx = 8 1 1 7 3 1 3 = ln x + 1 − ln x − 1 − ⋅ + ln( x 2 + 1) + arctgx + C. Primitive de funcţii iraţionale Vom prezenta câteva tipuri de integrale de funcţii iraţionale care prin schimbări convenabile de variabilă se reduc la integrale de funcţii raţionale. cx + d ≠ 0.2. ni) = 1. (n1. (mi. găsim 2 2 2 ( x + 1)( x − 1) ( x + 1) x + 1 x − 1 ( x − 1) x +1 A= 1 7 3 3 1 .c. .( ) . Din descompunerea în fracţii simple x+2 A B C Dx + E = + + + 2 . ( ) A. D = . În acest caz efectuăm schimbarea de variabilă dată de unde s = c.. 2 ⎢ 2 n −1 2β ⎣ n − 1 ( t + β ) n −1 ⎦ Exemplu. nk).. deci 2 2 n −1 β 2β (n − 1) ( t + β ) 2β (n − 1) Tn = ⎤ 1 ⎡ 1 t 2n − 3 ⋅ 2 + Tn−1 ⎥. x∈I. mi.ni∈Z. i = 1. (∀) n ≥ 2. ∫ R ⎢ x. k .m. (∀) x∈I. E = . cx + d . B = .n2.m.. ni>0..148 1 1 = 2 Tn −1 − 2 2β β ⎛ ( t 2 + β 2 )− n + 1 ⎞ t⎜ ∫ ⎜ − n + 1 ⎟ dt = ⎟ ⎠ ⎝ ' 1 1 = 2 Tn−1 − 2 2β β ⎡ ( t 2 + β 2 ) −n+1 ( t 2 + β 2 ) −n+1 ⎤ ⎢t − n + 1 − ∫ − n + 1 dt ⎥ = ⎦ ⎣ = 1 1 t 1 ⋅ 2 − 2 Tn−1 + 2 Tn−1..m. m ⎡ ax + b m ax + b m ax + b n n n ) . Să se calculeze integrala: I= ∫ ( x + 1)( x − 1) x+2 2 ( x 2 + 1) dx.1. 8 8 4 x −1 8 4 7.

ax 2 + bx + c dx.149 - Obţinem x = s(ad − bc ) t s −1 dt s − b = ϕ( t ). 2 ⎩ unde x1.ln x −1 de unde I = -2arctg x +1 − x −1 x +1 + x −1 + C. ∫ R (x. dacă Δ = b 2 − 4ac > 0 : ⎧ t( x − x 1 ) ⎪ ax 2 + bx + c = ⎨ sau ⎪ t( x − x ) . . unde ϕ( t ) = − 4t t2 + 1 şi ϕ' ( t ) = 2 . unde R este o funcţie raţională şi ax2+bx+c ≥ 0. 2 t +1 x +1 . φ'(t) = a − ct s (a − ct s ) 2 şi atunci integrala se transformă în m s ⎛ dt s − b m s ⎞ s(ad − bc )t s −1 n n ⎜ . Această integrală se reduce la o integrală dintr-o funcţie raţională folosind substituţiile lui Euler şi anume: i) ii) dacă a > 0: ax 2 + bx + c = t ± x a . (∀) x∈I. B. I = ∫R ⎜ a − ct s ⎟ (a − ct s )2 ⎝ ⎠ 1 k 1 k unde R1 este o funcţie raţională.. Să se calculeze integrala Această integrală este de forma: 1 ⎡ ⎤ x +1 2 ⎛ x + 1⎞ 2 ⎥ ⎢ x. x2 sunt rădăcinile ecuaţiei ax2 + bx + c = 0. ) x∈I. t ⎟ dt = ∫ R1 ( t )dt. t . ⎜ I = ∫R = t obţinem ⎟ dx şi folosind schimbarea de variabilă dată de ⎢ ⎝ x − 1⎠ ⎥ x −1 ⎣ ⎦ ∫x 1 x +1 dx . x −1 x = ϕ( t ) . x >1.. Exemplu.. 2 t −1 ( t − 1) 2 Integrala dată se transformă în J= ∫ − 4t 1 ⎞ t2 − 1 t2 ⎛ 1 + 2 t 2 dt = −4 ∫ 2 dt = −2∫ ⎜ 2 ⎟dt = 2 2 2 t + 1 (t − 1) (t + 1)(t − 1) ⎝ t + 1 t − 1⎠ = −2arctgt − 2 1 t −1 ln + C...

n. se poate folosi schimbarea x = a cht.. unde s este numitorul lui p. ⎟ ⎜ 3 2 ⎠ ⎝ − 1 Evident p∉Z şi m +1 = 3 ∈Z. n = . ( ) ( ( ) ) ∫ x (ax m n + b pdx. x∈I. se poate folosi schimbarea x = a sint sau x = a cost. Pentru integrala ∫ R x. p = .. cu R funcţie raţională se poate folosi schimbarea x = a tgt sau x = a sht. Pentru integrala ∫ R x. Caz 3. x>0 ⎞ 2 ⎛ 2 2 1 I = ∫ x⎜ x 3 + 1⎟ dx . Pentru integrala ∫ R x. x 2 − a 2 dx . Sunt cazuri particulare în care se pot folosi şi alte schimbări de variabile care conduc la calcule mai simple şi anume: Caz 1.150 - iii) dacă c > 0: ax 2 + bx + c = tx ± c . x 2 + a 2 dx . Caz 2. ) Matematicianul rus Cebâşev a arătat că această integrală binomă se poate reduce la o integrală din funcţii raţionale numai într-unul din următoarele cazuri: i) Dacă p∈Z se efectuează schimbarea x = ts. numită şi integrală binomă. m +1 m +1 ∉Z dar + p ∈Z. a 2 − x 2 dx . xn Exemplu. unde s este numitorul lui p. ii) Dacă p∉Z dar m +1 ∈Z se efectuează schimbarea dată de n axn + b = ts. deci suntem în cazul ii) şi efectuăm n 2 3 schimbarea de variabilă dată de x + 1 = t ⇒ x = t – 1 ⇒ x = ( t − 1) ⇒ 2 2 2 3 2 3 2 . unde s este cel mai mic multiplu comun al numitorilor lui m şi n.p∈Q. iii) Dacă p∉Z. deci este o integrală binomă cu m = 1. C. se efectuează schimbarea n n de variabilă dată de ax n + b s = t . m. Să se calculeze integrala Integrala este de forma: ∫ xdx 1+ 3 x 2 .

se efectuează schimbarea de variabilă tgx = t. π ) . cosx). R(sinx. cosx = .t 2 . 1. Exemple. 2 2 ⎝ 1+ t 1+ t În anumite cazuri particulare se pot folosi şi alte schimbări de variabilă care conduc la calcule mai simple şi anume: i) ii) iii) dacă R este impară în sinus. se efectuează schimbarea de variabilă cosx = t. pentru 2 2 2t 1− t 2 dt. cosx) = -R(sinx.151 - ⇒ dx = 1 1 3 2 t − 1 2 ⋅ 2tdt = 3t t 2 − 1 2 dt . adică dacă R este pară în sinus şi cosinus. -cosx) = -R(sinx. integrala dată se 1+ t 2 1+ t 2 1+ t 2 ⎞ 2 ⎟⋅ ⎟ 1 + t 2 dt = ∫ R1 ( t )dt. . 2 ( ) ( ) Integrala dată se transformă în J= ∫ (t 2 − 1 2 t -13t t 2 − 1 2 dt = 3 ∫ t 2 − 1 dt = 3 ∫ t 4 − 2t 2 + 1 dt = ) 3 ( ) 1 ( ) 2 ( ) t5 = 3 .. ⎠ ⎛ 2t 1 . cosx). Cum dx = reduce la I = ∫ R⎜ ⎜ x = t ⇒ x = 2 arctgt.3. Primitive de funcţii raţionale în sinus şi cosinus Acestea sunt primitive de forma ∫ R(sinx. de unde 5 3 I= 5 ⎛ ⎜x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 5 2 ⎛ . unde R1 este o funcţie raţională.2⎜ x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 3 2 2 ⎞ ⎛ 3 ⎜ x + 1⎟ + C . adică R(-sinx. -cosx) = R(sinx. se efectuează schimbarea de variabilă sinx = t. π) . R(-sinx. Efectuăm schimbarea de variabilă dată de tg x∈I ∩ (− π. unde R este o funcţie raţională şi x∈I⊂R. adică dacă R este impară în cosinus. cosx). 1 x ∈ (0.2t 3 + 3t + C .1. sinx = . Să se calculeze integrala I= ∫ 3 + cos x dx. cosx )dx. +3 ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 7.

deoarece pentru 2 În acest caz nu mai putem folosi schimbarea tg x = π nu are sens tg . G(x) = funcţia F:(0. Să se calculeze integrala In = ∫ cos n xdx. 2π) → R. de unde arctg dt = dt = ∫ 2 2 2 1− t 1+ t t +2 2 2 3+ 1+ t2 I= 1 2 tg arctg x 2 +C. Cum f este continuă pe (0. n ∈ N* . 2π) → R.. Pentru n = 1 ⇒ I1 = ∫ cosx dx = sinx + C . π) → R. π 2 1 . Vom stabili o relaţie de recurenţă pentru In. . 2π) . 1 x ∈ (0.c2 = π 2 şi atunci I = F(x) + C. ⎪ F(x) = ⎨c 1. Fie f : (0. Să se calculeze integrala I = ∫ 3 + cos x dx. 2π) 2 ⎩ 1 2 tg arctg x 2 şi atunci o primitivă a funcţiei f pe (0. f(x) = primitive pe (0. 2 2. pentru x ∈ ( π. 2 π). pentru x ∈ (0.152 - Folosind schimbarea tg J= x = t integrala se transformă în 2 ∫ t 1 1 1 2 ⋅ + C . 3. Pentru n = 0 ⇒ I0 = ∫ dx = x + C . x ∈ R. c2∈R pentru x = π ⎪G( x ) + c . x = t. π) este (conform exemplului 1) funcţia G:(0. π) ⎧G(x). 2π) are 3 + cos x O primitivă a funcţiei f pe (0. unde c1. 2π) este 2 Din condiţia de continuitate şi derivabilitate a lui F în punctul x = π obţinem c1 = π 2 2 . .

Se numeşte diviziune(sau divizare) a compactului [a..xk-1 şi de înălţime f( ξ k ) (1 ≤ k ≤ n)... b]. ξ k ) (sau σ Δ (f. b]) mulţimea tuturor diviziunilor compactului [a..∫ (n ..x k -1 ).2. ξ 2 . ξ n ).x k -1 ) se numeşte suma integrală (sau Riemann) asociată k =1 n funcţiei f. n . Fie D([a. 7. . Numărul real notat σ Δ ( f. b] un sistem de puncte notat Δ = (a = x 0 < x 1 < . Observaţie.In ). (∀) n≥2 n n Analog se calculează integrala In = ∫ sin n xdx. Pentru Δ∈D([a.n se numesc punctele diviziunii.... ξ 2 .1)∫ cos n-2 x(1 − cos 2 x )dx = = cos n−1 x sin x + (n . ξ n .1)∫ cos n-2 x sin 2 xdx = = cos n−1 x sin x + (n . unde ξ k ∈ [x k −1. diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ1. Dacă f ≥ 0 atunci σ Δ (f. ξ k ) = ∑ f(ξ k )(x k . .1.1)(In-2 . Definiţia 7. k = 0.1 + In−2 . norma diviziunii Δ.2. se numeşte sistem de puncte intermediare asociat diviziunii Δ. k = 1.. b] → R.. < x n = b) vom nota cu Δ = max(x k . Δ = (a = x 0 < x 1 < . k = 1.1)cos n-2 x( − sin x )(sin x )dx = = cos n−1 x sin x + (n .. Un sistem de puncte ξ = (ξ 1.. Punctele xk. ξ)) şi definit astfel σ Δ ( f . b]). n . x k ]. < x n = b) . Integrala definită Fie funcţia f:[a. ξk ) reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk .153 - Pentru n ≥ 2 ⇒ In = ∫ cos n-1x ⋅ (sin x )' dx = = cos n−1 x sin x . de unde In = cos n−1 x sin x n .

154 - Rezultă că σ Δ (f. n avem σ Δ (f . Dacă f ≥ 0 atunci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) )reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . Funcţia f este integrabilă (în sens Riemann) pe [a.. Observaţie. Γf = {(x. (fig. numite şi sumele Darboux inferioară şi. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. ξk ) − I < ε . b]).xk-1 şi înălţime mk (respectiv Mk).. Δ = (a = x 0 < x 1 < .. x k ]..2. 0 ≤ y ≤ f (x ) }. k = 1. x k ] x∈[ x k −1 . delimitat de axa Ox.n şi prin sΔ (f) = inf f ( x) . b]). 1 Dacă funcţia f este mărginită vom nota prin mk = Mk = sup f ( x ) . Să observăm ca (∀)Δ ∈ D([a. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D([a. Definiţia 7. ξ k ) ≤ S Δ ( f ) . b] dacă există I∈R astfel încât (∀) ε > 0. SΔ(f) = ∑ M (x k =1 k n k − x k −1 ) . x∈[ x k −1 . < x n = b) cu Δ < δε şi (∀) ξ k ∈ [x k −1. . x k ]. ξk ) aproximează aria subgraficului lui f. x k ] ∑ m (x k =1 k n k − x k −1 ) . Deci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) ) aproximează prin lipsă (respectiv prin adaos) aria subgraficului funcţiei f. k = 1.2. k = 1.1). n avem s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f . Δ = (a = x 0 < x 1 < . < x n = b) şi (∀) ξk ∈ [x k −1. superioară asociate funcţiei f şi diviziunii Δ. respectiv. graficul funcţiei f şi dreptele de ecuaţii x = a şi x = b. Fig..

p n . b]). b]. ■ Prin definiţie numărul real I se numeşte integrala definită a funcţiei f pe intervalul [a.g:[a.. b] este mărginită pe [a. ξ ) . x n . este unic. de unde 2 ε ε + = ε. b] → R este integrabilă pe [a. ξn ))n∈N este convergent către I.3. b b b a a a . I2 cu proprietatea din definiţie atunci pentru orice ε > 0. ξ ) + σ Δ (f.. n Δ n = (a = x n < x 1 < . ξk ) − I2 < ε . b] şi se notează I = ∫ a f (x )dx b (sau ∫ b a fdx ..1. k = 1. k = 1. b]).I2 < Cum ε > 0 fost arbitrar rezultă I1 = I2. n avem σ Δ (f . Δ = (a = x 0 < x 1 < . Δ < δ 'ε' şi orice ξ k ∈ [x k −1. b] şi ∫ (αf + βg)(x )dx = α ∫ f (x )dx + β∫ g(x )dx . δ'ε' ) rezultă că pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a. ξ ) − I1 < . Funcţia f : [a. b] dacă şi numai dacă (∃) I ∈ R astfel încât (∀) (Δn) ⊂ D ([a. 2 σ Δ (f . < x n = b) cu Δ < δ 'ε ..2.2. 2 2 I1 − I2 ≤ I1 − σ Δ (f ... b] → R sunt integrabile pe [a. Să reamintim din liceu principalele proprietăţi ale funcţiilor integrabile: Propoziţia 7.2. şirul k k k [ ] sumelor Riemann (σ Δ (f . ξk ) − I1 < ε . 2 Luând δε = min(δ'ε . Într-adevăr. ε 2 σ Δ (f . < x n = b) cu 0 p n Δ n → 0 şi (∀) ξ n ∈ x n −1. Dacă f.β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe [a.155 - Să observăm că numărul real I din definiţie. b] şi α. în ipoteza că există. x k ]. ∫ b a f ). Δ = (a = x 0 < x 1 < . dacă ar exista două numere reale I1.b]).2.. b] → R integrabilă pe [a. < x n = b) cu Δ < δ ε şi orice sistem de puncte intermediare ξ avem σ Δ (f. k n Propoziţia 7. Propoziţia 7. există δ 'ε . ξ ) − I2 < ε . . O funcţie f:[a. δ 'ε' > 0 astfel încât pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a.

b] → R este o primitivă a sa atunci ∫ f (x )dx = F(x) b a b a = F(b) . a a b Teorema 7.2. b] şi ∫ b a f ( x )dx = ∫ f (x )dx + ∫ f (x )dx . b a Consecinţă. Orice funcţie continuă f:[a. b) atunci f este integrabilă pe [a.2. Teorema 7.F(a) (formula lui Leibniz-Newton).3. derivabilă cu derivată continuă pe [c. Dacă f este integrabilă pe [a. Atunci funcţia f este integrabilă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0. b] → R este integrabilă pe [a.2. Teorema 7.g:[a..5.4. continuă. b] → R. d]. continuă şi φ:[c. c b a c Propoziţia 7. Atunci (∃) c∈(a. b] bijectivă.156 - Propoziţia 7.2. . unde c∈(a. b] atunci ∫ b a f (x ) dx ≤ ∫ g(x ) dx . b] iar dacă F:[a. b] → R.5. Dacă f ≤ g iar f şi g sunt integrabile pe [a. Atunci ∫ b a f ( x )dx = ∫ ϕ −1 (b ) ϕ − 1 (a ) f (ϕ(t ))ϕ' (t )dt (formula de schimbare de variabilă). b] → R sunt două funcţii derivabile cu derivate continue atunci: ∫ b a f ( x )g' ( x )dx = f(x)g(x) b − ∫ f ' ( x )g( x )dx (formula de integrare prin părţi). Teorema 7. Dacă f este integrabilă pe [a. b]. Dacă f. b] → R. b a Teorema 7.4.a)f(c) (formula de medie).2. b]) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. b) astfel încât ∫ b a f ( x )dx = (b . Fie f:[a.2. Fie f:[a.2.1.2. b] şi f ≥ 0 atunci ∫ f (x )dx ≥ 0 . există δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D ([a. mărginită. (Criteriul Darboux de integrabilitate). Fie f:[a. d] → [a. c] şi pe [c.

= ...(2n) ⎞ 1 π lim ⎜ = .5. m∈N obţinem I2 m = (2m)!! . (∀) n≥2. m∈N* obţinem I2 m = (2m − 1)!! π .1)(In − 2 − In ) . Să se arate că ∫ π 2 0 cosn xdx = ∫ 2 sinn xdx şi să se calculeze 0 π valoarea comună lor.6.t pentru a doua integrală obţinem 2 π ∫ Fie I0 = In = π 2 0 0 ⎛π ⎞ sinn xdx = ∫ π sinn ⎜ − t ⎟(− 1)dt = ∫ 2 cosn tdt . I1 = 2 ∫ π 2 0 cos xdx = sinx π 2 0 =1 Pentru n ≥ 2.. m ∈ N ⎪ In = ⎨ ⎪ (2m)!! . I0 = (2m)!! 2 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 Pentru n = 2m+1.. m ∈ N ⎪ (2m + 1)!! ⎩ Vom deduce de aici formula lui Wallis: ⎛ 2. n Pentru n = 2m. de unde deducem 0 π In = n -1 In−2 .. In = ∫ π 2 0 cosn −1 x(sin x ) ' dx = π 2 π = cos n −1 x sin x − ∫02 (n . Evident avem π 2 0 ∫ π 2 0 dx = x π = .. 2m .157 - Aplicaţie. 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 ⋅ ⋅ I2m −1 = I2m − 3 = . dacă n = 2m + 1.4.. Folosind schimbarea de variabilă x = π . 0 ⎝2 ⎠ 2 ∫ π 2 0 cosn xdx .(2n − 1) ⎟ ⎝ ⎠ 2n + 1 2 2 .1)cos n − 2 x(− sin x )(sin x )dx = 0 = (n-1) ∫ 2 cosn − 2 x(1 − cos2 x )dx = (n .. ⎟ ⋅ n → ∞ ⎜ 1.. ⎧ (2m − 1)!! π * ⎪ (2m)!! ⋅ 2 ...3. dacă n = 2m... = . I1 = (2m + 1)!! 2m + 1 2m + 1 2m − 1 2m + 1 2m − 1 3 În concluzie.1 2m − 1 2m − 3 2m − 1 2m − 3 1 ⋅ ⋅ I2 m − 2 = I2m − 4 = .

O mulţime E ⊂ R2 se numeşte elementară dacă E = UD i=1 n i . 7.4. Aplicaţii ale integralei definite Fie f:[a. b] → R+ o funcţie continuă şi Γf = {(x.(2n) ⎟ I2n+1 ⎝ ⎠ I2n 2 ⋅ π π 1 . de unde ⋅ şi prin trecere ≤ an ≤ 2 an 2n 2 2n + 1 2 la limită obţinem formula lui Wallis.. Vom arăta că Γf are arie (într-un sens pe care îl vom preciza ulterior) şi aria Γf = ∫ f (x ) dx . . (∀) i ≠ j. unde ⋅ (2n + 1) = ⋅ 2 2 an ⎛ 2.0 ≤ y ≤ f (x ) }.158 - Evident avem I2n+1 ≤ I2n ≤ I2n−1.. (2n)!! 2 (2n)!! ⎜ 2. b a Definiţia 7. Aria unei mulţimi elementare E nu depinde de reprezentarea i ii) E= UD i=1 ..6.( 2n − 1) ⎟ ⋅ 2n + 1 .3.(2n − 1) ⎞ ⎜ ⎟ = Dar. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b.3. (∀)n ≥ 1.3. subgraficul funcţiei f.5. de unde 1 ≤ I2n I2n +1 ≤ I2n −1 2n + 1 ... F sunt mulţimi elementare cu E∩ F = ∅ atunci aria(E∪F) = ariaE + ariaF.1. ° ° iii ) Dacă E. ⎟ ⎝ ⎠ 2 Obţinem deci 1 ≤ π 2n π π 1 2n + 1 ⋅ ≤ .. i) Reprezentarea unei mulţimi elementare E sub forma E= UD i=1 n n i nu este unică. Prin definiţie aria E = o o ∑ ariaD i=1 n i ..4.( 2n) ⎞ 1 an = ⎜ ⎜ 1. unde Di sunt dreptunghiuri cu laturile paralele cu axele de coordonate şi Di ∩ D j = ∅. = I2n +1 2n (2n − 1)!! ⋅ π ⋅ (2n + 1)!! = ⎛ 1..6.5.3.. Observaţii.

b] → R+ este continuă atunci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx . x n ] } k = 1. b a n Demonstraţie. Şirurile de numere reale pozitive (aria En)n∈N şi (aria Fn)n∈N sunt convergente şi lim ariaE n = lim ariaFn n→ ∞ n→ ∞ Prin definiţie aria A = lim ariaE n = lim ariaFn . Definiţia 7. A ∩ B şi A \ B au arie. p n k k k k k k . i) Definiţia ariei lui A este independentă de alegerea şirurilor (En) şi (Fn).159 - iv) Dacă E. Fie A ⊂ R2 o mulţime mărginită. ⎧1. În acest sens fie ° ° aria (A∪B) = ariaA +ariaB.1. ii) iii) iv) Dacă A. x n ] şi v n ∈ [x n−1. Fie ( Δ n ) ⊂ D ([a. x n ] astfel încât k k k k k k m n = f un ..3. B au arie atunci A ∪ B. x n ] }. n→ ∞ n→ ∞ Observaţii.1] ∩ Q funcţia f:[0. Fie mn = inf { f (x ) : x ∈ [x n −1. Dacă f:[a. dacă x ∈ [0. 1] → R. Dacă A.. Cum f este continuă (∃) u n ∈ [x n−1.3. Mn = sup{ f (x ) : x ∈ [x n −1. (Fn)n∈N de mulţime elementare astfel încât i) ii) En ⊂ A ⊂ Fn. F sunt mulţimi elementare şi E⊂F atunci aria E ≤ ariaF şi aria (F\E) = ariaF – ariaE. Δ n = (a = x n < x 1 < .1] \ Q Teorema 7. k k k k ( ) ( ) . Mulţimea A are arie dacă există două şiruri (En)n∈N. b]) . (∀) n∈N. Mn = f v n . f(x) = ⎨ ⎩0. < x n = b ) astfel 0 p n încât Δ n → 0 . dacă x ∈ [0..2. B au arie şi A ∩ B = φ atunci Există funcţii al căror subgrafic nu au arie.

dreptunghiurile de bază x n − x n−1 k k şi înălţimile m n şi respectiv Mn . (∀) n ≥ 1 şi aria En = ∑ m (x pn k =1 n k n k −x n k −1 ) = ∑ f (u )(x pn k =1 n k n k − x n−1 = σ Δn f . v n ). f (x ) ≤ y ≤ g(x ) }. Fn = U Gn verifică incluziunile k k k =1 k =1 pn En ⊂ Γf ⊂ Fn. este integrabilă şi din propoziţia 7. u n . k k Mulţimile elementare E n = U D n .. Dacă f. deci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx .2. n→∞ lim σΔ n f . ■ Corolarul 7. M ]. y = x2 Fig.b] atunci mulţimea Γf . Să se calculeze aria mulţimii cuprinse între parabolele de ecuaţii y2 = x.160 - Fie Dn = xn −1.2. un = lim σΔ n f . k n Cum f este continuă.1.g = {(x. x = b are arie şi ariaΓf . k k k k Gn k [ = [x n k −1 ] [ ] . x ]× [0. g şi dreptele de ecuaţii x = a.3. cuprinsă între graficele funcţiilor f. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b.g:[a. k = 1.2 . v n = ∫ f (x )dx . b] → R sunt două funcţii continue astfel încât f(x) ≤ g(x). p n k n k pn n . (∀)x∈[a. k k ) ( ) Analog aria Fn = σ Δ (f . de unde va rezulta că k k b n→∞ a b b n→∞ a a ( ) ( ) n→∞ lim ariaEn = lim ariaFn = ∫ f (x )dx . mn .g = ∫ [g(x ) − f (x )] dx . xn × 0. b a Exemplu.

f(x) = r > 0. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ f (x ). Vom numi mulţime cilindrică elementară orice mulţime care se obţine prin rotirea subgraficului unei funcţii constante pe porţiuni în jurul axei Ox. (∀) x ∈ [a. În acest caz volumul lui Cf se defineşte prin vol Cf = lim vol E n = lim vol Fn .3. { } Mulţimea C f = (x.. x − x 2 dx = ⎜ 3 ⎟0 3 3 3 ⎜ 3 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ∫ [g(x ) − f (x )]dx = ∫ 1 0 1 0 ( ) Volumul corpurilor de rotaţie Pornind de la volumul cilindrului vom defini ce înseamnă că un corp de rotaţie (corp obţinut prin rotirea subgraficului unei funcţii pozitive f în jurul axei Ox) are volum şi vom da o formulă de calcul al volumului unor astfel de corpuri. b] atunci corpul de rotaţie este un cilindru de rază r şi înălţime b – a.0). a ≤ x ≤ b . a ≤ x ≤ b se numeşte corpul de rotaţie determinat de funcţia f sau corpul obţinut prin rotirea subgraficului funcţiei f în jurul axei Ox. Volumul acestui cilindru este volC r = πr 2 (b − a ) .g = ⎛ 3 ⎞ ⎜ x 2 x3 ⎟ 1 2 1 1 − ⎟ = − = .3.1). Fie f:[a. Această mulţime se poate scrie sub forma C r = (x. Definiţia 7. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ r. y. b] → R+ şi Cf corpul de rotaţie determinat de { } funcţia f. Definiţia 7.4. M(1. n→∞ n→∞ . Dacă f:[a.161 - Rezolvând sistemul format de cele două ecuaţii obţinem punctele de intersecţie dintre cele două parabole O(0. Fie f:[a. b] → R. (∀) n ∈ N n→∞ n→∞ şi ii) lim vol E n = lim vol Fn . ariaΓf . Corpul Cf are volum dacă există două şiruri (En) şi (Fn) de mulţimi cilindrice elementare astfel încât i) En ⊂ Cf ⊂ Fn. b] → R+. y.3.

. Graficul unei funcţii continue f:[a.3.3. dacă x ∈ [0. b] → R are lungime finită dacă mulţimea { l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. f(x) = ⎨ ⎩0.3. fΔ (x ) = f (x k −1 ) + Observaţie. Distanţa dintre punctele Ak-1 şi Ak este d(Ak-1. 1] → R.. ii) Există funcţii al căror corp de rotaţie nu au volum. atunci corpul de rotaţie Cf determinat de f are volum şi volC f = π∫ f 2 (x )dx . În acest sens fie ⎧1.1.162 - Observaţii.4.2.. Se numeşte funcţie poligonală asociată lui f şi Δ funcţia f (x k ) − f (x k −1 ) (x − xk −1 ).1] ∩ Q funcţia f : [0. f (x k )) . x k − x k −1 fΔ:[a. A k ) k =1 se numeşte lungimea graficului funcţiei poligonale fΔ. b]) } se numeşte lungimea graficului funcţiei f. xk ]. . Dacă f:[a. 1 ≤ k ≤ n . < x n = b ) . dacă x ∈ [0.Ak)= n (x k − x k −1 )2 + (f (x k ) − f (x k −1 ))2 şi prin definiţie l(fΔ ) = ∑ d(A k -1. b]) . f (xk −1 )) şi A k (xk . x k ] scriind ecuaţia dreptei care trece prin punctele din plan A k −1(xk −1. Definiţia 7. b] → R+ este continuă. b]) } este mărginită. Δ = (a = x 0 < x1 < .1] \ Q Analog cu teorema 7. Funcţia fΔ se obţine pe fiecare interval [x k -1. b a Demonstraţie. În acest caz numărul real pozitiv l(f ) = sup{ l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. pentru x ∈ [xk -1. b] → R şi Δ∈ D ([a. b] → R.3. ■ Lungimea graficului unei funcţii Fie f:[a. Definiţia 7.1 obţinem Teorema 7. i) Definiţia volumului corpului de rotaţie Cf nu depinde de şirurile (En) şi (Fn).3.5. Analog cu demonstraţia teoremei 7.

7. b] → R+. Fie S(fΔ) suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia fΔ. Aria laterală a trunchiului de con Tk de raze f (x k −1 ).3.3. Dacă funcţia f:[a. b] → R este derivabilă cu derivata continuă atunci graficul lui f are lungime finită şi l(f ) = ∫ b a 1 + (f ' (x )) dx .6. (∀)x ∈ [a.1Ak) şi atunci aria laterală a suprafeţei S(fΔ) este A (f Δ ) = π∑ (f (x k −1 ) + f (x k )) (x k − x k −1 ) + (f (x k ) − f (x k −1 )) .3. b]) . 2 2 k =1 n Definiţia 7. b] → R+ este derivabilă cu derivată continuă se arată că suprafaţa de rotaţie determinată de f are arie şi A(f) = 2π∫ f (x ) 1 + (f ' (x ))2 dx . Dacă f:[a. Δn În acest caz numărul real pozitiv A(f) = lim (A (f Δ n→∞ n )) se numeşte aria laterală a suprafeţei de rotaţie S(f). Fie funcţia f : [a. Fie funcţia continuă f:[a.. Suprafaţa de rotaţie S(f) are arie dacă (∀) ( Δ n ) ∈ D([a.3.3.b]) cu Δ n → 0 şirul (A (f )) este convergent în R. Mulţimea S f = (x. b] → R+. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 = f (x ).. f (x k ) şi generatoare Ak-1 Ak este π(f (x k −1 ) + f (x k )) d( Ak .1 se obţine Teorema 7. b] { } se numeşte suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia f sau suprafaţa obţinută prin rotirea graficului funcţiei f în jurul axei Ox.163 - Analog cu teorema 7. Fie Δ = (a = x 0 < x1 < . y.. < x n = b ) ∈ D ([a. b a . 2 Aria suprafeţelor de rotaţie Definiţia 7.

n∈N. x − x +1 2 x +1 ∫ ∫ 6 x5 x −a 2 2 dx. 1 2 ln3 xdx. x > 0. x ∈ (. x 4. a ≠ 0 . x ∈ ⎜ 0. Să se determine o relaţie de recurenţă pentru calculul integralelor: a) In = ∫ x n e x dx. x ∈ R . j) 1+ 4 x dx. x∈(-1.164 - Probleme propuse 1. x ∈ ⎜ . a > 0 . x > a. ⎟ . x∈R. π ) . x > 0 . x ∈ R. x∈R. f) h) 2+ x x + 3 x + x +1 dx. ∫ (1 + x ) 1 + x − x 2 ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ 1 b) ∫ dx. x ∈ R . d) In = ∫ 1 dx. x > 0 . dx. 2. ⎟ . ∫ x 1+ 3 x 2 dx. 3 x + cos x ⎝ 2⎠ d) ∫ sin x sin 2x sin 3 xdx. n∈N. Să se calculeze: a) c) e) ⎛ 1+ 5 ⎞ ⎟. 1+ x g) ∫ x 2 − x 2 + 4 x + 5dx. c) e) b) ∫ x 2 e ax dx.1) .1). π) . ⎟ . x ∈ (0. x ∈ R. x ∈ (0. c) In = ∫ tgn xdx.1. 4 x cos x ⎝ 2⎠ sin x ⎛ π⎞ dx. x > 0 . i) ∫ ∫ 3 x3 1− x 2 dx. n∈N. . sinn x 3. Să se calculeze: a) c) ∫ 1 + sin x + cos xdx.5 ) . Să se calculeze: a) ∫ ln xdx. d) ∫ e 2 x cos 3 xdx. x ∈ ⎜ 0.. ∫ ∫x x 2 + 1dx. d) ∫ x 3 x 2 + a 2 dx. ∫ sin 3 1 x ∈ (0. b) ∫ sin 4 dx ⎛ π⎞ . f) ∫ xe 2 x sin 2 xdx.. x > 0. x ∈ ⎜ 0. x ∈ R . x∈R. ⎛ π π⎞ ⎝ 2 2⎠ b) In = ∫ lnn xdx. x∈R. n ∈ N . ∫x 13 1− x dx.

2 b) f : [0. Fie In = ∫ (1 − x 2 ) dx. 6. Să se calculeze ariile suprafeţelor de rotaţie determinate de π ] → R. unde a > 0 . f (x ) = (x − a)(b − x ) x . f(x) = ln(1-x2). 2 8. Să se calculeze aria fiecăreia din ele. n→∞ 7. Să se arate că In este convergent şi 1 n 0 n→ ∞ lim In = 0 . f(x) = ex +e-x b) f : [a. 1 ] → R. π) . a ∈R. f(x)= . 1 x ∈ (0. x − a +1 e x − 1dx . 4 funcţiile: a) f : [0. π 0 ln 2 0 ∫ π 4 0 ln(1 + tgx )dx . f(x) = e2x 10. 1]→R. 2 x 1− x 2 . 1] → R. n ∈ N. Să se calculeze lim n In . 9. Să se calculeze: a) c) ∫ ∫ 2 1 dx . Să se calculeze volumul corpului de rotaţie determinat de funcţiile: a) f : [0. b) d) ∫ ln(5 + 4 cos x )dx . 5. b) f : [0. Să se calculeze lungimile graficelor următoarelor funcţii: a) f : [0. b] → R. Interiorul elipsei de ecuaţie x2 + y 2 = 1 este despărţit de hiperbola de 4 ecuaţie x2 − y 2 = 1 în trei regiuni. f(x) = cosx. 1] → R.165 - e) ∫ sin x(2 + cos x )dx..

- 166 -

CAPITOLUL 8

INTEGRALE IMPROPRII
8.1. Integrale improprii de speţa întâi
Fie f : [a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Definiţia 8.1.1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a, ∞) dacă următoarea limită lim ∫ f (x ) dx există şi este finită.
u u→∞ a

În acest caz integrala

∫ f (x ) dx
∞ a ∞ a

este convergentă şi
u

∫ f (x ) dx
În caz contrar integrala
∞ a

= l = lim ∫ f (x ) dx .
u→∞ a

∫ f (x ) dx

este divergentă.

Analog definim

∫ f (x ) dx , pentru f :(-∞, a] → R.
a −∞

Pentru f : R → R, integrabilă pe orice compact [a, b] ⊂ R definim

∫ f (x ) dx
∞ −∞

= lim

a → −∞ b→∞

∫ f (x ) dx
b a

(în ipoteza că această limită există).

Prin natura unei integrale improprii a fi convergentă sau divergentă. Exemple.1. Fie integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

înţelegem proprietatea sa de

∞ a

1 dx, unde a > 0, α ∈ R. xα

- 167 -

Fie u > a; vom avea
⎧ 1 − α +1 − a − α +1 , dacă α ≠ 1 ⎪- α + 1 u u 1 ⎪ ∫ a x α dx = ⎨ u ⎪ln , dacă α = 1 ⎪ a ⎩

(

)

, si

u→∞

lim ∫

u a

⎧ 1 − α +1 a , daca α > 1 1 ⎪ dx = ⎨ α − 1 α x ⎪+ ∞, daca α ≤ 1, deci ⎩

∞ a

1 dx este convergentă pentru α > 1 şi divergentă pentru α ≤ 1. xα

În cazul convergenţei

∞ a

1 1 − α +1 dx = a . α α −1 x

2. Integrala

∞ 0

cos 2xdx este divergentă deoarece
1 sin 2x 2
u 0

u 0

cos 2xdx =

=

1 1 sin 2u şi lim sin 2u nu există. u→ ∞ 2 2

3. Integrala


1

1

−∞

e − x dx este divergentă deoarece
1 u

u

e − x dx = −e − x

=−

1 ⎛ 1 ⎞ + e − u şi lim ⎜ − + e −u ⎟ = +∞. u → −∞ e ⎝ e ⎠

Observaţie. Dacă atunci

∫ f (x ) dx
a
x →∞

este convergentă şi f are primitive pe [a, ∞)

∫ f (x ) dx
∞ a

= F(x )

∞ a

= lim F(x ) − F(a ) , unde F este o primitivă a lui f.

Teorema 8.1.1. (Criteriul lui Cauchy). Fie f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei

∫ f (x ) dx
∞ a

este ca (∀) ε > 0 să existe δε > a astfel încât

(∀) x' , x' ' > δε să avem

∫ f (t )dt
x '' x'

< ε.

- 168 -

Demonstraţie. Fie funcţia F:[a,∞)→R, F(x)= ∫ f (t ) dt şi atunci
x a

∫ f (t ) dt = F(x' ') − F(x') .
x '' x'

Din criteriul lui Cauchy – Bolzano o condiţie necesară şi suficientă ca F să aibă limită finită la + ∞ este ca (∀) ε>0 să existe δ ε > a astfel încât (∀) x’,x’’> δ ε să avem F(x' ') − F(x') < ε şi demonstraţia este încheiată. ■

Definiţia 8.1.2. Integrala integrala

∫ f (x ) dx

a

se numeşte absolut convergentă dacă

∞ a

f (x ) dx este convergentă.

Propoziţia 8.1.1. O integrală absolut convergentă este convergentă. Demonstraţie. Rezultă imediat folosind teorema 2.1.1 şi inegalitatea

∫ f (t ) dt
x '' x'

x '' x'

f (t ) dt .

Observaţie. Dacă α ∈ R, α ≠ 0, atunci integralele au aceeaşi natură şi în cazul convergenţei

∫ f (x ) dx
∞ a

a

şi

∞ a

(αf )(x ) dx


a

(αf )(x ) dx = α ∫ f (x ) dx .

De asemenea, dacă f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞) şi a’ > a atunci integralele

∫ f (x ) dx

a

şi

∫ f (x ) dx

a'

au aceeaşi natură.

Propoziţia 8.1.2. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). Fie f,g:[a, ∞) → R, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că 0 ≤ f(x) ≤ g(x), (∀) x ≥ a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă.

∫ g(x ) dx

a

este convergentă rezultă că şi integrala

∫ f (x ) dx

a

- 169 -

ii)

Dacă integrala este divergentă.

∫ f (x ) dx

a

este divergentă rezultă că şi integrala

∫ g(x ) dx

a

Demonstraţie. Fie funcţiile F,G:[a, ∞) → R, F(u) =

u a

f (x ) dx , G(u) =

∫ g(x ) dx .
u a

Cum f, g ≥ 0 rezultă că F, G sunt monoton crescătoare pe [a, ∞) deci (∃) lim F(u) , lim G(u) şi cum f ≤ g vom avea F ≤ G.
u→∞ u→ ∞

i)
u→ ∞

Dacă integrala

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă, conform definiţiei
u→∞

(∃) lim G(u) şi este finită. Cum F ≤ G rezultă că şi lim F(u) este finită, deci integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. Prin reducere la absurd, folosind i). ■

ii)

Propoziţia 8.1.3. (Criteriul comparaţiei la limită). Fie f,g:[a, ∞) → R+, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că (∃) lim
f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci x → ∞ g(x )

i)

Dacă l < ∞ şi

∞ a

g(x ) dx este convergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a ∞

este

convergentă; ii) divergentă. Demonstraţie. i) Fie l < A < ∞ . Din definiţia limitei (∃) δ > a astfel încât
f (x ) ≤ A, (∀) x ≥ δ , adică f (x ) ≤ Ag(x ), (∀) x ≥ δ. g(x )

Dacă l > 0 şi

∫ g(x ) dx
∞ a

este divergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
a

este

Cum

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă rezultă că

∫ g(x ) dx
∞ δ

este convergentă şi

folosind propoziţia 8.1.2 va rezulta că

∫ f (x ) dx
∞ δ

este convergentă şi atunci

∫ f (x) dx
∞ a

este convergentă. ■

ii) Fie l > B > 0. Folosim din nou definiţia limitei şi raţionăm ca la i).

- 170 -

Consecinţă. Fie f : [a, ∞) → R+, a > 0, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că există lim x λ f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci
x →∞

i) ii)

Dacă λ > 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≤ 1 şi l > 0 rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. este divergentă.
1 şi din exemplul 1.■ xλ

∫ f (x ) dx
∞ a

Demonstraţia rezultă din propoziţia 8.1.3, luând g(x ) =

Exemplu. Să se studieze natura integralei Avem f (x ) =
x
3

∞ 1 3 4

xdx 2x 7 + x + 1

.
4 > 1 deci 3

2x 7 + x + 1

≥ 0, (∀) x ≥ 1 şi lim x 3 f (x ) =
x →∞

1
3

2

< ∞, λ =

integrala este convergentă. Teorema 8.1.2. (Criteriul lui Dirichlet). Fie f,g:[a, ∞) → R, f continuă, g monotonă pe [a, ∞) şi lim g(x ) = 0 .
x →∞

Presupunem că funcţia F : [a, ∞) → R, F(u) = Atunci integrala

∫ f (x )dx
u a

este mărginită.

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Demonstraţie. Fie ε > 0 şi M > 0 astfel încât F(u) ≤ M, (∀) u ≥ a . Cum
x →∞

lim g(x ) = 0 , există δε > a astfel încât g(x ) ≤

ε , ( ∀) x ≥ δ ε . 4M

Fie u’, u’’> δε, u’< u’’. Din teorema a doua de medie (∃) c∈ (u’, u’’) astfel încât

∫ f (x )g(x ) dx = g(u')∫ f (x ) dx + g(u' ')∫ f (x ) dx. .
u' ' c u'' u' u' c

Cum

∫ f (x ) dx
c u'

= F(c ) − F(u') ≤ 2M , = F(u' ') − F(c ) ≤ 2M ,va rezulta că

∫ f (x ) dx
u' ' c

- 171 -

u′′ u′

f (x )g(x )dx ≤ g uI ⋅

( ) ∫ f (x )dx + g(u ) ⋅ ∫ f (x )dx ≤ 4ε ⋅ 2M + 4ε ⋅ 2M = ε M M
c II uII uI c

Folosind teorema 8.1.1. rezultă că integrala

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Observaţie. Concluzia teoremei este adevărată şi în cazul în care înlocuim ipoteza “f continuă” cu ipoteza (evident mai slabă) “f integrabilă”.
sin x x

Exemplu. Fie integrala

∞ 1

dx .

Luând f(x) = sinx, g(x) = dată este convergentă.

1 şi aplicând teorema 81.2. rezultă că integrala x

Teorema 8.1.3. (Criteriul lui Abel). Fie f, g: [a, ∞ ) → R , g monotonă şi mărginită, f integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞ ) şi convergentă. Atunci

∫ f (x )dx este
∞ a

∫ f (x )g(x )dx este convergentă.
∞ a

Să observăm că există o asemănare între criteriile de convergenţă de la serii de numere reale şi cele de la integrale improprii. Criteriul integral al lui Cauchy stabileşte o legătură între integralele improprii de speţa întâi şi o anumită serie numerică ce poate fi construită cu ajutorul funcţiei de sub integrală. Acest criteriu afirmă că, dacă f: [a, ∞ ) → R + este o funcţie descrescătoare şi n0 ∈ N este cel mai mic număr natural cu proprietatea că n0 ≥ a atunci

integrala

∞ a

f (x ) dx şi seria

n =n0

∑ f (n)

au aceeaşi natură.(vezi [10]).

Propoziţia 8.1.4. (formula de integrare prin părţi) Fie f, g: [a, ∞ ) → R , derivabile cu derivate continue pe [a, ∞ ) . Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. Atunci, dacă una dintre integralele
x →∞

Demonstraţie.1). Atunci există u→∞ lim ∫ f ′(x ) g(x ) dx şi este finită şi cum lim f (u) g(u) există şi este finită rezultă că a u→ ∞ lim ∫ f (x ) g′(x ) dx există şi este finită deci u a ∫ f (x )g′(x ) dx ∞ a este convergentă şi prin ■ trecere la limită cu u → ∞ obţinem (8.5. Fie u > a.172 - ∫ f (x ) g′(x ) dx . ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt este convergentă rezultă că şi cealaltă este α convergentă şi ∫ f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt ∞ β a α (β este finit sau infinit). u u a a Să u presupunem că ∫ f ′(x ) g(x ) dx este ∞ a u→ ∞ convergentă.1. ∞ ) → R . ∞ ) . ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a x →∞ a (8. t →β t <β Atunci.. continuă. În aceeaşi manieră cu demonstraţia propoziţiei 8.1) Demonstraţie. derivabilă cu derivata continuă. lim φ (t ) = +∞ .1. ■ . (formula de schimbare de variabilă) Fie f: [a. Presupunem că ∞ a β φ (α ) = a.4. ϕ : [α. dacă una dintre integralele ∫ f (x ) dx. β ) → [a. strict crescătoare. Din formula de integrare prin părţi pentru integrale definite avem ∫ f (x ) g′(x ) dx = f (u) g(u) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx. Propoziţia 8.

spunem că integrala integralele ∫ f (x ) dx este convergentă dacă b a ∫ c a f (x ) dx şi ∫ f (x ) dx b c c a sunt convergente şi în acest caz b u b ∫ f (x ) dx = ∫ f (x ) dx + ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx + lim ∫ f (x ) dx. daca α ≥ 1 ⎩ ∫ (b − x ) a b 1 α dx este convergentă pentru α <1 şi divergentă pentru α ≥1. În acest caz f : [a. b ) vom avea x →b x <b ∫ (b − x ) a u 1 ⎧ − α +1 u a .2. unde c ∈ (a.173 - 8. lim f (x ) = +∞ .2.1. b ] \ {c }. 1− α . În acest caz spunem că integrala u a ∫ f (x ) dx b a este convergentă şi divergentă. v ] ⊂ [a. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a. α ∈ R . a Dacă f : [a. b ) → R. daca α ≠ 1 ⎪− − α + 1 (b − x ) dx = ⎨ ⎪− ln b − x u . Integrale improprii de speţa a doua Fie f : [a. daca α = 1 a ⎩ . b) dacă u →b u <b lim ∫ f (x ) dx există şi este finită. b ) . b ). În cazul convergenţei avem ∫ (b − x ) a b 1 α dx = 1 (b − a )− α +1. în cazul f : (a. Fie integrala integrală este improprie ∫ (b − x ) a b 1 α dx. daca α < 1 ⎪ dx = ⎨ 1 − α . b u a u →b u<b a b În caz contrar integrala ∫ f (x ) dx este b a Analog definim ∫ f (x ) dx . b ∈ R.1. deci ⎪ + ∞. Să observăm că această numai pentru α >0.. Pentru u ∈ (a. f integrabilă pe orice x →c compact [u.b] → R. integrabilă pe orice compact [a. lim f (x ) = +∞ . b a c u →c u<c a u→c u>c u Exemple. b ) → R . lim f (x ) = +∞ . si u →b u<b lim ∫ (b − x ) a u 1 α ⎧ 1 (b − a)− α +1. ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx. x →b x <b Definiţia 8. b] \ {c} → R . f (x ) = (b − x )α 1 α 1 . u] ⊂ [a.

1. . x Observaţie.1) ) şi lim ∫ u→0 u>0 1 u ∫ 1 0 1 dx este divergentă deoarece x ∫ 1 u 1 dx = ln x 1 = − ln u (pentru u x 1 dx = +∞ .u] ⊂ [a. Demonstraţiile fiind identice ne vom rezuma doar la prezentarea acestor rezultate. (Criteriul lui Cauchy). O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei ∫ f (x ) dx b a este ca ( ∀ ) ε > 0 să existe δ ε > 0.. δ ε < b − a astel încât (∀)x′. b ) → R este o primitivă a funcţiei f.2. b ) → R .2. Fie f : [a. ∞ a unde f : [a.b). Dacă atunci ∫ f (x ) dx este b a u →b u<b convergentă şi f are primitive pe [a. O integrală absolut convergentă este convergentă. ∞ ) → R se obţin rezultate asemănătoare pentru integralele improprii de speţa a doua.2. Integrala u ∈ (0. Definiţia 8. Integrala ∫ f (x ) dx se numeşte absolut convergentă dacă integrala ∫ b a f (x ) dx este convergentă. b) ∫ f (x ) dx = F(x ) b a b a = lim F(u) − F(a ) .174 - 2. unde F : [a. integrabilă pe orice compact [a. b ) → R . x′′ ∈ (b − δ ε . ∫ f (x ) dx . Teorema 8.b) să avem ∫ f (t )dx x′ b a x ′′ < ε. de forma înlocuind pe +∞ cu b. Pornind de la rezultatele obţinute pentru integralele improprii de speţa întâi de forma ∫ f (x ) dx .2.1. b a unde f : [a. Propoziţia 8.

0 ≤ l ≤ ∞ . b ). f(x) = 1− x4 şi ..1) → R+. u] ⊂ [a. ∫ f (x ) dx b a Exemplu.2. b ) → R + . (∀)x ∈ [a. astfel încât 0 ≤ f (x ) ≤ g(x ). b ) → R. g : [a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă. 0 ≤ l ≤ ∞. integrabilă pe orice compact [a.b). Fie integrala ∫ 1 0 3 1 1− x4 3 dx .2. Presupunem că (∃) lim i) f (x ) = l . u] ⊂ [a.u] ⊂ [a. b ) → R + .175 - Propoziţia 8. Dacă integrala este divergentă. integrabile pe orice compact [a. b ). lim f(x) = + ∞ x →1 x <1 Avem f : [0. integrabile pe orice compact. Fie f. (Criteriul comparaţiei la limită). Presupunem că există lim (b − x )λ f (x ) = l. Atunci: x →b x <b i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx b a este convergentă. [a.2. 1 . Consecinţă. Fie f . ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că şi integrala ∫ f (x ) dx b a ii) ∫ f (x ) dx b a este divergentă rezultă că şi integrala ∫ g(x ) dx b a Propoziţia 8. b ).3. este divergentă. Atunci: x → b g(x ) x <b Dacă l < ∞ şi ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că ∫ f (x ) dx b a b este convergentă. ii) Dacă l > 0 şi ∫ g(x ) dx b a este divergentă rezultă că ∫ f (x ) dx a este divergentă. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi).g: [a. Fie f : [a.

b a x →b x <b a .. Atunci.b) → R. (Criteriul lui Dirichlet).3 se modifică uşor astfel: Presupunem că există lim (x − a )λ f (x ) = l . 4 Rezultă λ = convergentă. g monotonă şi lim g (x ) = 0. b ) → R .2.2. Atunci integrala ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă.2.g:[a.4. b).b) → R. Dacă f : (a. (Criteriul lui Abel).176 - lim(1 − x )3 x →1 x <1 1 3 (1 − x )(1 + x + x 2 + x 3 ) 1 = 3 1 . 1 1 < 1 . Propoziţia 8. g : [a. 0 ≤ l ≤ ∞. dacă una dintre integralele x →b x <b ∫ f (x ) g′(x ) dx. b] → R + atunci consecinţa propoziţiei 8. f integrabilă pe orice compact convergentă.2. f continuă. Fie f .3.b) şi ∫ f (x )dx b a este ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă. Fie f .u] ⊂ [a. F(u) = x →b x <b ∫ f (x )dx u a este mărginită. . este divergentă. (formula de integrare prin părţi). l = 3 < ∞ şi conform consecinţei integrala dată este 3 4 Observaţie. Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx Teorema 8. ∫ f ′(x ) g(x ) dx b b a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este b convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x )g(x ) dx. Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. Presupunem că funcţia F:[a.2. derivabile cu derivate continue pe [a. Teorema 8. b ) → R . g monotonă şi mărginită. Atunci : x →a x >a i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă ∫ f (x ) dx b a b a este convergentă. Atunci [a. Fie f. g : [a.

Cum lim(x − 1)2 f (x ) = lim(x − 1)2 x →1 x >1 1 ⎞ ⎛ integrala este convergentă ⎜ λ = < 1. ϕ : (0. Fie integrala ∫ 2 1 dx x x −1 . b ) → R .1] → (1.177 - Propoziţia 8. (β poate fi finit sau infinit). f (x ) = 1 . În acest caz ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( ) = I1 + I2 . rezultă că x x −1 improprie de speţa a doua. lim f (x ) = +∞ x →1 x >1 1 Fie f : (1.5. lim ϕ(t ) = 1 . Există integrale improprii care sunt şi de speţa întâi şi de speţa a doua. Acestea se vor numi integrale improprii de speţa a treia. este strict crescătoare derivabilă cu ϕ' (t ) = 2t .2] . l = 1 < +∞ ⎟ . ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt β α este convergentă rezultă că şi cealaltă este β α convergentă şi ∫ b a f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt . Atunci.2. b ) strict crescătoare. (formula de schimbare de variabilă).2. ∫ 2 1 dx x x −1 = ∫ ( 0 1 1 1 1 π π ⋅ 2tdt = 2∫ 2 dt = 2arctgt 1 = 2 = . Integrala dată va fi convergentă dacă (∃) a > 0 astfel încât integralele I1 = ∫ a 0 x x +1 2 ( dx ) . Cum x x −1 1 x →1 x >1 avem o integrală 1 = 1. Fie f : [a. β) → [a.5. de exemplu ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( dx ) . 0 2 0 t +1 t +1 ⋅t 4 2 ) Observaţie. dacă una dintre integralele t →β t <β ∫ b a f (x ) dx .2] → R. derivabilă cu derivata continuă. deci continuă. Exemplu. t →0 t >0 Conform propoziţiei 8. continuă. Pentru calcul vom folosi 2 ⎝ ⎠ schimbarea de variabilă dată de x − 1 = t ⇒ x − 1 = t 2 ⇒ x = t 2 + 1 = ϕ(t ).. I2 = ∫ ∞ a x x2 + 1 dx ( dx ) sunt convergente. . Presupunem că ϕ(α ) = a şi lim ϕ(t ) = b . ϕ : [α.

q).1) (altfel. ∞ ) → R.1) . Fie f : (0. cum lim(1 − x ) f (x ) = lim(1 − x ) x p −1 (1 − x ) λ λ x →1 x <1 x →1 x <1 q −1 = 1 > 0 . cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 .. . λ = 2 > 1.q > 0.2. Dacă p ≥ 1 integrala I1 este o integrală definită. q −1 Dacă p ∈ (0. x →0 x >0 x →0 x >0 conform propoziţiei 8. 1 ∞ 0 1 Cum lim x 2 f (x ) = lim x 2 x p −1e − x = lim x →∞ x →∞ x p −1 = 0 rezultă că integrala I2 este x →∞ e x convergentă (conform propoziţiei 8. q > 0.1) . În concluzie Γ(p) = I1+ I2 este convergentă.2. Fie f : [ 1. Vom arăta că aceste integrale sunt convergente pentru (∀ ) p.1) .1) este şi de speţa a doua iar β(p.3 rezultă că I1 este convergentă. rezultă că β(p. dacă p ≥ 1 şi q ≥ 1 este o integrală definită).1) → R. Γ ). Integralele lui Euler Pentru p. Dacă q ∈ (0.3 rezultă că β(p. pentru λ = 1 − q < 1. conform propoziţiei 8. I1 = ∫ xp −1e − x dx. 1 q −1 0 numite integralele lui Euler (sau funcţiile β. Vom trata cazul p ∈ (0. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx . l = 0 < ∞ ). ∞ 0 β(p.3. q > 0 definim integralele Γ(p ) = ∫ xp −1e − x dx. deci convergentă iar dacă p ∈ (0. pentru λ = 1 − p < 1. Arătăm în continuare convergenţa integralei β(p.q) este o integrală improprie de speţa a doua pentru p ∈ (0.1) sau q ∈ (0. Fie p.1.q) este convergentă în raport cu limita superioară. pentru x →0 x >0 x →0 x >0 λ = 1 − p < 1. I2 = ∫ xp −1e − x dx . cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 .1) sau q ∈ (0.178 - 8.q) este convergentă în raport cu limita inferioară.3. Să observăm mai întâi că integrala Γ(p) este o integrală improprie de speţa întâi iar pentru p ∈ (0. f (x ) = x p −1 (1 − x ) .1) . f ( x ) = xp −1e − x .

Folosind schimbarea de variabilă x = t2 obţinem ∞ − 1 ∞ 2 − 1 2 π = ∫ x 2 e − x dx = ∫ te − t ⋅ 2tdt = 2∫ e − t dt . p ). (∀ ) p ∈ (0.t din ultima integrală obţinem ∫ 0 −∞ e − x dx = 2 π şi în concluzie 2 ∫ ∞ −∞ e − x dx = π . q > 0 .3. Γ(n + 1) = nΓ(n ) = nΓ(n − 1 + 1) = n(n − 1)Γ(n − 1) = K = n(n − 1)K 2 ⋅ 1⋅ Γ(1) = n! . 1. sin pπ β(p. i) Folosind integrarea prin părţi obţinem ∞ ∞ ′ Γ(p + 1) = ∫ x pe − x dx = − ∫ x p e − x dx = − x pe − x 0 0 ( ) ∞ 0 + ∫ px p −1e − x dx = pΓ(p ) . iii) Folosind schimbarea de variabilă x = 1-t obţinem β(p. ∞ 0 deoarece lim x p e − x = 0 .q) este convergentă. (∀ ) p. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx = − ∫ (1 − t ) t q −1dt = ∫ t q−1(1 − t ) dt = β(q.1. i) ii) iii) iv) Γ(p + 1) = pΓ(p ). de unde 2 ∞ 0 0 0 ∫ ∞ 0 e − x dx = 2 π .. (proprietăţi ale funcţiilor β. Propoziţia 8. Γ(p )Γ(1 − p ) = π . deci 2 ⎝2⎠ ⎝2⎠ ⎝2⎠ ∫ ∞ 0 x e − x dx = π . x →∞ Cum Γ(1) = ∫ e − x dx = −e − x ∞ 0 ∞ 0 = 1 rezultă că pentru n∈N. Din (ii). q) = β(q. 2 2.179 - În concluzie β(p. pentru p = 1 ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ obţinem Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ = π ⇒ Γ⎜ ⎟ = π . q > 0 . p ) . Γ). Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă şi să se 1+ x6 calculeze. 2 Folosind schimbarea de variabilă x = . β(p. Γ(p + q) Demonstraţie. (∀)p. q) = Γ(p ) Γ(q) .1) . (∀)p > 0 . . 1 q −1 0 p −1 1 p −1 0 1 0 ■ Aplicaţii.

0 1+ t 1+ t 6 6 − ∞ 5 6 − 5 6 Vom folosi pentru ultima integrală schimbarea dată de t y 1 dy ..3. (∀) x ≥ 0 . n ≥ 2 este convergentă şi să se calculeze.180 - Fie f : [ 0. Fie f : [ 0. Să se arate că integrala I = ∫ 1 0 n 1 1 − xn dx. ⎟ 6 0 6 ⎝6 6⎠ 5 Folosind propoziţia 8.1) → R. ⎟ = = 6 ⎝6 6⎠ 6 ⎛ 1 5⎞ 6 1 6 1 3 6 Γ(1) Γ⎜ + ⎟ 2 ⎝6 6⎠ π 3. f (x ) = 1 ≥ 0.1. pentru λ= 1 < 1. λ lim (1 − x ) f (x ) = lim (1 − x ) x →1 x <1 x →1 x <1 1 (1 − x ) 1 n n = n −1 1 n 1+ x + K + x n < ∞.1) . deci 1 −5 x = t ⇒ dx = t 6 dt şi integrala devine 6 I= ∫ ∞ 0 1 6 1 dx = 1+ x6 ∫ ∞ 0 1 1 1 t ⋅ t dt = ∫ dt . n n . f (x ) = Cum λ 1 n 1 − xn ≥ 0. ∞ ) → R. 1+ x6 Cum lim x 6 f (x ) = lim x 6 x →∞ x →∞ 1 = 1 < ∞ pentru λ = 6 > 1 . rezultă că integrala dată este convergentă. rezultă 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛5⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ π Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ sin 1 ⎛1 5⎞ 1 ⎝6⎠ ⎝6⎠ 1 ⎝6⎠ ⎝ 6⎠ 1 6 = 1⋅ π =π. = I = β⎜ . = y ⇒ t = y + ty ⇒ t = ⇒ dt = 1+ t 1− y (1 − y )2 Obţinem astfel 1 1 I= ∫ 6 0 ⎛ y ⎞ ⎟ ⋅⎜ y ⎜ 1− y ⎟ ⎝ ⎠ 1+ 1− y 1 − 5 6 ⋅ (1 − y )2 1 1 1 1 − 1 ⎛1 5⎞ − dy = ∫ y 6 (1 − y ) 6 dy = β⎜ . n Pentru calculul integralei vom folosi schimbarea de variabilă dată de 1 n 1 1 n −1 x = t ⇒ x = t ⇒ dx = t dt . Vom folosi schimbarea de variabilă dată de x6 = t. rezultă că integrala 1+ x 6 dată este convergentă. (∀) x ∈ [0.

xdx ( ) 0 ∫ (x − a )(b − x ) .1 − ⎟ = π n Γ(1) n ⎝n n⎠ n sin n Probleme propuse 1) Folosind definiţia să se studieze natura integralelor: a) c) e) ∫ ∞ 0 2 −1 arctgx dx. 2) Folosind definiţia să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) b) ∫ ∞ 0 ∞ e − 2 x cos axdx . x + x +1 2 ∫ dx x .. α ∈ R . a .181 - Astfel obţinem I= 1 1 1 t n ∫0 n 1− t 1 −1 n dt = 1 t n∫ 1 −1 1 n 0 (1 − t ) 1 − n ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ 1 ⎛1 1⎞ 1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ 1 π . xα ∫ 0 b sin x 2dx . = dt = β⎜ . α > 0 . 3) Folosind criteriile de convergenţă să se studieze natura integralelor: a) c) e) g) ∫ ∫ ∞ 0 1 x 2dx . a < b . d) f) h) ∫ 0 ∞ ∫ ∫ 1 ∞ cos x 2dx . 1 2 ∫ (x 0 +1 ) 2 dx . −∞ ∫ 2 0 dx . sin x + x 2 dx. unde a ∈R ∗ . 1 + x5 dx 1− x 2 b) ∫ ∞ 1 ∞ ln x dx. x2 + 1 −1 3 ∞ . 1 dx . 1+ x2 b) d) ∫ ∫ 0 −∞ ∞ cos 3 xdx . xα sin x dx . x ln x f) ∫ (x −∞ 1 dx 2 +1 ) x .

n ≥ 2 .182 - 4) Să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) c) e) ∫ ∞ 0 1 dx. n ∈ N. dx . ∫ (1 + x ) 0 ∞ x2 6 dx . ∫ (1 + x ) 0 ∞ x 2 ∫ ∞ 0 x e 4 −x2 dx . dx . 1 + xn b) d) f) ∫ 1 0 3 dx 1− x6 4 . ∫ π 2 0 1 sin x 3 cos x ..

pentru x ∈ [0.183 - CAPITOLUL 9 ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII 9.1.2.1. Vom nota A = {x ∈ E : (fn(x)) convergent} şi o vom numi mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii (fn).1]. (∀) x ∈ A .1. . Conform definiţiei convergenţei unui şir de numere reale. (∀) x ∈ A .x avem fn (x ) − f (x ) < ε. pentru x ∈ [0. (∀) n ∈ N .1) . Definiţia 9. Şiruri de funcţii Definiţia 9. Fie fn (x ) = x n . Se numeşte şir de funcţii un şir (fn). Exemplu. pentru x ∈ [0. x ∈ N astfel încât ⎯→ (∀)n ≥ nε. Şirul (fn) converge simplu sau punctual pe mulţimea A către funcţia f : A → R şi scriem fn ⎯ s f (pe A) (sau fn ⎯ A f ) dacă lim fn (x ) = f (x ).1] . unde n→∞ ⎩1. sunt funcţii reale. ⎯→ ⎯→ n→∞ s Observaţie. Dacă şirul (fn(x)) este convergent spunem că x este punct de convergenţă pentru şirul (fn). fn ⎯ s f pe A dacă şi numai dacă (∀) x ∈ A şi (∀) ε > 0. ⎩1 pentru x = 1 . pentru x = 1 f(x) = ⎨ ⎧0. şirul (fn(x)) este un şir de numere reale. (∃)n ε.1. Fie fn : E → R un şir de funcţii şi A ⊂ E mulţimea sa de convergenţă.. Dacă x ∈ E.1) ⎯→ Cum lim x n = ⎨ rezultă că fn ⎯ s f pe [0. ⎧0. unde fn: E ⊂ R → R.

(∀) x ∈ [0.184 - Observaţie. ⎯→ Exemple. Trecând în această inegalitate la limită cu x → 1. dacă fn ⎯ u f (pe A) atunci fn ⎯ s f (pe A). Din această definiţie rezultă că. astfel încât rezultă că (∃)n0 ∈ N (∀)n ≥ n0 avem 1 x n < . (∃)n ε ∈ N astfel încât 1 < ε.1) fn ⎯ s f pe [0. pe [0. (∀) x ≥ 0. presupunem contrariul. n 2. deci ⎯→ (∀) ε > 0.∞). (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε Luând ε= 1 2 avem fn (x ) − f (x ) < ε.1. (∀) x ∈ [0. deci fn ⎯ u f .1].1.3. pentru x ∈ [0. Definiţia 9. (∀) x ∈ A .2 este independent de x obţinem un alt concept de convergenţă numit convergenţă uniformă. (∀) x ∈ [o. Fie fn (x ) = n→ ∞ x .. ⎯→ Observaţie. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A către ⎯→ ⎯→ funcţia f şi scriem fn ⎯ u f (pe A) sau ( fn ⎯ A f ) dacă (∀) ε > o. pe [0. pentru x ∈ [0. ∞ ) . unde f(x) = 0. pentru x = 1 Să arătăm că fn ⎯ u f . (∀) n ∈ N∗ . (∀)n ≥ n ε şi n atunci fn (x ) − f (x ) ≤ 1 ⎯→ < ε. pentru n (∀) ε > 0. ∞ ) . (∀) x ∈ [0. deci fn ⎯ s f . După cum am văzut în exemplul 9. unde f (x ) = ⎨ ⎯→ . Într-adevăr. ∞). 1 + nx n Cum lim n→∞ 1 = 0 . ⎩1.. pe [0. ∞ ) . x < 1 obţinem 2 o contradicţie. 1.1] . Fie fn(x) = xn. Pe de altă parte să observăm că fn (x ) − f (x ) = x 1 ≤ . ∞ ). (∀) x ∈ [0.1].1] . Dacă rangul nε. .1.1. Observăm că 1 + nx ⎯→ lim fn (x ) = 0. (∃)n ε ∈ N astfel u încât (∀)n ≥ n ε avem fn (x ) − f (x ) < ε. ⎧0. pentru x ∈ [0.x din definiţia 9.1) .

pe R. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci conform definiţiei.185 - Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. pentru ⎯→ (∀) ε > 0. 2 (∀) n ≥ nε ⇒ sup x∈ A fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε . de unde x∈A (∀) x ∈ A ⇒ ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ sup fn (x ) − f (x ) < ε .1) are loc rezultă că pentru orice ε > 0. ⎯→ ⎢ x∈R ⎥ n→∞ 2 n ⎦ n→∞ ⎣ . ⎯→ Evident fn este derivabilă şi fn (x ) = punctul x = 1 n ′ (1 + nx ) 1 − nx 2 2 2 1 ′ . (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem sup fn (x ) − f (x ) < ε . x ∈A ■ Exemplu. (∀) x ∈ R . aceste puncte sunt puncte de extrem global.1. 1 + nx 2 Cum lim fn (x ) = 0. unde f (x ) = 0. adică lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 . (∀) x ∈ A .1. (∀) x ∈ R rezultă că fn ⎯ s f . pe R. (∃)n ε ∈ N de unde astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ fn (x ) − f (x ) < ε . n este punct de maxim local şi x = − 1 este punct de minim local n pentru fn. Fie fn : E → R un şir de funcţii. Fie fn (x ) = n→ ∞ x . dacă (9.1) Demonstraţie. Şirul (fn) converge uniform pe A ⊂ E către funcţia f dacă şi numai dacă n→∞ lim ⎡sup fn (x ) − f (x ) ⎤ = 0 ⎢ x∈A ⎥ ⎣ ⎦ (9. x → ±∞ 1 ⎛ 1 ⎞ rezultă că Cum fn ⎜ ± ⎟=± n⎠ 2 n ⎝ 1 lim ⎡sup fn (x ) − 0 ⎤ = lim = 0 . adică fn ⎯ u f pe A. adică fn ⎯ u 0 . Cum lim fn (x ) = 0 . ⎥ ⎢ 2 n → ∞ ⎣ x∈ A ⎦ Reciproc.. deci fn (x ) = 0 ⇔ x = ± . pentru x ∈ R .

3. (∀) x ∈ A . Să presupunem că fn ⎯ u f pe A şi fie ε > 0 . convergent către zero. (∃)n ε ∈ N astfel încât a n < ε. pe A. Demonstraţie. f (x ) = lim fn (x ) . pentru orice x ∈ A .186 - Teorema 9. fixat. ⎯→ 2 ■ Teorema 9. (9. Fie f . (∀) x ∈ A. şirul numeric (fn(x)) este şir Cauchy în R. avem fm (x ) − fn (x ) < ε .2) Demonstraţie. Fie ε > 0 . n ≥ n ε avem fm (x ) − fn (x ) < ε. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)m. (∀)n ≥ n ε şi atunci. Dacă există un şir de numere pozitive (an). (Criteriul majorării).1. deci fn ⎯ u f pe A.. cum a n → 0. (9.3) n ≥ n ε şi făcând m → ∞ obţinem fn (x ) − f (x ) ≤ ε < ε.n ≥ nε deci convergent. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)m.3) Atunci.n ≥ n ε vom avea fn (x ) − f (x ) < ε . Reciproc. să presupunem că pentru (∀) ε > 0.2. deci fn ⎯ s f . Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. (Criteriul lui Cauchy). ⎯→ fn (x ) − f (x ) ≤ an < ε. adică ■ . fn : A → R . 2 fm (x ) − fn (x ) ≤ fm (x ) − f (x ) + f (x ) − fn (x ) < ε ε + = ε. folosind (9. 2 2 adică (9. .2) este îndeplinită. ⎯→ n→∞ Fixând în (9. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . Fie f : A → R.4) ⎯→ atunci fn ⎯ u f pe A.4) obţinem fn ⎯ u f pe A. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . (∀) x ∈ A 2 (9. (∀) n ∈ N şi (∀) x ∈ A . (∀) x ∈ A . astfel încât fn (x ) − f (x ) ≤ an . Conform ⎯→ definiţiei (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem Pentru m.1.

.1. Evident avem x deci funcţiile fn sunt mărginite. Avem fn ⎯ s f pe (0. (∀) n ∈ N. (∀) x ∈ R .1) . Cum fn ⎯ u f pe A. integrabilitatea. ■ Observaţie. 0 0 (9. Fie fn (x ) = fn (x ) − 0 = cos nx . (∀) x ∈ (0. etc. fixat. Demonstraţie. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ mărginite pe A şi f : A → R .1).. cos nx n +1 Cum lim n→∞ 1 n +1 = 0 rezultă că fn ⎯ u 0 . (∀)x ∈ A şi în particular. pentru n = n0 obţinem fn 0 (x ) − f (x ) < 1 . (∃) M > 0 astfel încât fn (x ) ≤ M.1). Să observăm că f nu este mărginită pe (0. Teorema 9.5) obţinem f (x ) ≤ f (x ) − fn 0 (x ) + fn 0 (x ) < 1 + M. (∀) x ∈ A şi atunci.1) . În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = f (x ) = nx . unde ⎯→ 2 1 + nx fn (x ) ≤ n . pentru x ∈ R . folosind (9. pentru n ∈ N . conform definiţiei.4. concluzia teoremei nu este în general adevărată. pe R. Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe A. adică f este mărginită pe A.1) . Evident avem n +1 ≤ 1 n +1 .187 - Exemplu. pentru x ∈ (0. (∀ )x ∈ (0. pentru ε = 1. ⎯→ Proprietăţi ale şirurilor uniform convergente În continuare vom arăta că uniform convergenţa păstrează la limită o serie de proprietăţi ale funcţiilor şirului cum ar fi: mărginirea. (∀) x ∈ A. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci f este mărginită pe A.5) Cum fn este mărginită pe A. continuitatea. (Transfer de mărginire). derivabilitatea. (∀)x ∈ A. 2 1 . ⎯→ (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n0 avem fn (x ) − f (x ) < 1.

⎯→ (∃) nε ∈ N astfel încât avem (∀)n ≥ nε şi (∀)x ∈ A fn ε (x ) − f (x ) < ε avem fn (x ) − f (x ) < ε ..1] .5. Fie ε > 0 . Cum fn ⎯ u f .1].1. b b n→∞ a a Demonstraţie.1].6. ⎯→ Dacă fn : [a. Fie ε > 0 . fn ⎯ s f pe [0. concluzia nu este în general adevărată.1. (Transfer de continuitate). Demonstraţie. atunci f este integrabilă pe [a.1. În particular. dacă fn ⎯ u f pe A şi funcţiile ⎯→ fn sunt continue pe A atunci funcţia f este continuă pe A. daca x = 1 Teorema 9. 3 Cum fn este continuă în x0. Cum fn ⎯ u f pe A. f (x ) = ⎨ ⎩1. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi ⎯→ (∀)x ∈ [a. pentru n=nε 3 ε . (∃) δε > 0 astfel incât (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε avem fn (x ) − fn (x 0 ) < ε ε ε .5 rezultă că. ■ Observaţie. Dacă fn ⎯ u f pe A atunci funcţia f este continuă în x0.b] şi fn ⎯ u f pe [a. ⎯→ Evident funcţiile fn sunt continue pe [0. (∀) x ∈ A .1) . În particular. (Transfer de integrabilitate). unde ⎧0.b]. 3 3 3 f (x ) − f (x 0 ) ≤ f (x ) − fn ε (x ) + fn ε (x ) − fn ε (x 0 ) + fn ε (x 0 ) − f (x 0 ) < deci f este continuă în x0.1]. pentru x ∈ [0. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.b] şi lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx .188 - Teorema 9. Fie fn : A → R un şir de funcţii ⎯→ continue într-un punct x 0 ∈ A . Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent. Pentru (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε vom avea 3 ε ε ε + + = ε. pentru n = nε avem 4(b − a ) . În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = xn . b] avem fn (x ) − f (x ) < ε . dar funcţia f nu este continuă pe [0. Din teorema 9. daca x ∈ [0.

(∀) x ∈ [a. pentru x ∈ [x k −1.4 rezultă că f este mărginită pe [a. k = 1. b]) . b] 4(b − a ) 4(b − a ) ε (9. { } Din criteriul lui Darboux de integrabilitate (∃) δε > 0 astfel încât (∀)Δ∈D adică ([a. prin însumare şi folosind (9. Δ = (a = x0 < x1 < K < xn = b) cu Δ < δ ε avem S Δ (fn ) − s Δ (fn ) < ε ε ε . . 2 (9.1.b].7) Cum şirul (fn) este uniform convergent pe [a. 2(b − a ) ε ε S Δ (f ) − sΔ (f ) = ∑ (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ ∑ Mk − mk (xk − xk −1 ) + k =1 k =1 n n ( ) + n ε ε ε ε ∑ (xk − xk −1 ) = SΔ fnε − sΔ fnε + 2 < 2 + 2 = ε 2(b − a ) k =1 ( ) ( ) adică f este integrabilă pe [a. k = 1.b]. { } ε mk = inf fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. x k ]. Trecând în relaţia (9. n . m k = inf {f (x ) : x ∈ [x k −1. Cum fn ε este integrabilă rezultă că fn ε este mărginită şi fie ε Mk = sup fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. n . 2 ∑ (M n k =1 ε k ε − mk (xk − xk −1 ) < ) ε . Fie Mk = sup{ f (x ) : x ∈ [x k −1. x k ] }. Δ = (a = x 0 < x 1 < K < x n = b ) . x k ] }. x k ] .7) rezultă ε (xk − xk −1 ) .189 - fn (x ) − ε ε ε < f (x ) < fn (x ) + .. obţinem ε Mk − ε ε ε ≤ Mk ≤ Mk + şi 4(b − a ) 4(b − a ) ε ε ε ≤ mk ≤ mk + 4(b − a ) 4(b − a ) ε mk − Scăzând aceste relaţii membru cu membru şi înmulţindu-le cu x k − x k −1 obţinem (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ (Mkε − mkε ) (xk − xk −1 ) + de unde. din teorema 9. xk ] .6) Fie Δ ∈ D ([a.6) la supremum apoi la infimum.b] către funcţia f.b]).

fn (x ) = ⎨ ⎧1. ⎧1.K} mulţimea numerelor raţionale din [0.6 funcţia f este integrabilă pe [0.K.1]. r2 .K. (∀) n ≥ n b a n ε . (∀) n ∈ N . rn } ..1] \ Q ⎩0.7.1.Să se arate că ⎩0 . pentru x ∈ [0. pentru x ∉ { r1. pentru x ∈ [0. deci fn ⎯ s f pe [0.1] ∩ Q unde f (x ) = ⎨ .r2 .1] ∩ Q Să observăm că lim fn (x ) = ⎨ . rn } şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe [0. Atunci conform teoremei 9. contradicţie. ⎯→ n→∞ 0.190 - Cum ∫ f (x ) dx − ∫ f (x ) dx = ∫ (f (x ) − f (x )) dx b b b a n a a n ≤ ≤ ε ε ∫ f (x ) − f (x ) dx ≤ 4(b − a) (b − a) = 4 < ε.1] → R. n→∞ n→ ∞ ( ) Pentru demonstraţie se poate consulta [10]. Observaţii. ⎯→ ′ ′ f este derivabilă pe I şi f ’ = g.1] şi sirul de funcţii fn : [0. atunci i) ii) există o funcţie f : I → R astfel încât fn ⎯ u f pe I.K. (Transfer de derivabilitate).1. Dacă există un punct x 0 ∈ I astfel încât şirul (fn(x0)) este convergent şi ′ ⎯→ există o funcţie g : I → R astfel încât fn ⎯ u g pe I . Fie {r1.1].1]. b b a a Aplicaţie. Teorema 9. ■ rezultă că n→∞ lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . r2 . 1. şirul (fn’) converge către f ’ vom spune că şirul (fn) se poate deriva termen cu termen. adică lim fn = lim fn . . Să presupunem prin absurd că fn ⎯ u f pe ⎯→ [0.1]. pentru x ∈{ r1.1] \ Q ⎩ ⎧1. convergent pe I către o funcţie f. Fie I ⊂ R un interval mărginit şi fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I . Dacă pentru un şir de funcţii derivabile fn : I → R . pentru x ∈ [0. pentru x ∈ [0.rn .

n =1 ∞ Definiţia 9. Definiţia 9.1] şi n→∞ fn ' ⎯ s 0 pe [0.1]. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = n→∞ ln(1 + n 4 x 2 ) .1. Prin urmare. ′ lim fn (x ) = 0 . deci n3 x fn (x ) = . 9. ⎯→ . S n = ∑ fk . deci fn ⎯ s 0 pe [0. unde Fie S n : E → R. Fie A ⊂ E k =1 n muţimea de convergenţă a şirului de funcţii (Sn). Dacă S n ⎯ u f pe A.2.Serii de funcţii Definiţia 9.1] .3.2.1]. Dacă f = lim S n atunci f se va numi suma seriei de funcţii n→∞ ∑f n =1 s ∞ n în sensul convergenţei punctuale şi scriem ∑ fn = f (punctual pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f . (∀)x ∈ [0.1].2. Se numeşte serie de funcţii o serie fn : E ⊂ R → R. Să observăm totuşi că şirul (fn’) nu converge uniform la 0. numită şi mulţimea de convergenţă a seriei de funcţii. 2n ⎯→ Să observăm că lim fn (x ) = 0. 1 + n4 x 2 ′ (∀) x ∈ [0. (∀) x ∈ [0. Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este uniform convergent pe A..2.1]. pentru x ∈ [0. numit şi sirul sumelor parţiale. adică ⎯→ ′ ⎯→ fn ⎯ s f ′ pe [0. Există şiruri de funcţii care pot fi derivate termen cu termen fără ca şirul derivatelor să conveargă uniform. Funcţiile fn sunt derivabile pe [0. Spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge simplu sau punctual pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este simplu convergent pe A.1] . ∑f n =1 ∞ n . (∀)n ≥ 1.2. şirul (fn) se poate deriva termen cu termen.191 - 2.1].

sau echivalent fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) < ε.1. şi demonstraţia este încheiată. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem Sn + p (x ) − Sn (x ) < ε. (∀) x ∈ A . (Criteriul lui Weierstrass).1. (Criteriul lui Cauchy).192 - atunci f se va numi suma seriei de funcţii vom scrie ∑f n =1 u ∞ n în sensul convergenţei uniforme şi ∑ fn = f (uniform pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f.2.2. Fie fn : A ⊂ R → R . (∀) x ∈ A .2. cu termeni pozitivi astfel încât (9.2.8) fn (x ) ≤ an . (∀) n ∈ N. Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi (∀)p ≥ 1 avem fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn +p (x ) < ε.. din criteriul lui Cauchy de la serii numerice (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem a n +1 + a n + 2 + K + a n +p < ε . (Sn) converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. Demonstraţie. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale ale seriei ∑f n =1 ∞ n . Fie fn : A ⊂ R → R . Demonstraţie. atunci seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform şi absolut convergentă pe A. Dacă există o serie numerică convergentă ∑a n =1 ∞ n . (∀) x ∈ A . şi folosind (9. ■ Teorema 9. Conform teoremei 9.8) rezultă că pentru (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem . n =1 ∞ Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. (∀) x ∈ A . Fie ε > 0. Cum ∑a n =1 ∞ n este convergentă.

(∀ ) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ R iar seria numerică ∑ n =1 ∞ 1 n 3 2 convergentă.3. 2M Pentru n ≥ nε .1 rezultă că seria de funcţii convergentă pe A.9) ∞ Conform teoremei 9.. gn : A ⊂ R → R două şiruri de funcţii astfel încât seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n are şirul sumelor parţiale uniform mărginit iar şirul (gn) este monoton descrescător şi uniform convergent la 0. Fie fn . (9. Teorema 9. Absolut convergenta rezultă din (9.9). (∀) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ A . Observăm că este ≤ 1 n +x 3 2 3 . ∞ ∑f n =1 n este uniform ■ Exemplu. Demonstraţie. Cum gn ⎯ u 0 pe A. (Criteriul lui Dirichlet). (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε avem gn (x ) ≤ ε .2. p ≥ 1 şi x ∈ A vom avea . ⎯→ Fie ε > 0 . Cum şirul sumelor parţiale (Sn) asociat seriei ∑f n =1 ∞ n este uniform mărginit (∃) M > 0 astfel încât Sn (x ) ≤ M.2.193 - fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ ≤ an +1 + an + 2 + K + an + p < ε . cos nx n +x 3 2 Fie ≤ 1 n seria de funcţii ∑ n =1 cos nx n3 + x 2 . Folosind criteriul lui Weierstrass rezultă că seria dată este uniform convergentă pe R . Atunci seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă. (∀) x ∈ A.x ∈R. (∀)x ∈ A .

Cum fn este mărginită rezultă că Sn este k =1 n măginită. .4 rezultă că f este mărginită ⎯→ pe A.. (∀)n ≥ 1.2. ■ Proprietăţi ale seriilor uniform convergente Pornind de la proprietăţile şirurilor uniform convergente se obţin cu uşurinţă următoarele rezultate: ∞ Teorema 9. Fie S n = ∑ fk . Cum seria ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă rezultă că S n ⎯ u f pe A şi atunci conform teoremei 9. Dacă seria ∑f n =1 n este uniform convergentă pe A către f şi fn sunt funcţii mărginite atunci f este mărginită pe A. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii astfel încât seria ∑f n =1 n să fie uniform convergentă la f. Dacă funcţiile fn sunt continue într-un punct x 0 ∈ A (respectiv pe A) atunci f este continuă în x0 (respectiv pe A).4. ∞ ■ Teorema 9. Demonstraţie.1.194 = gn +1(x )(Sn +1(x ) − Sn (x )) + gn + 2 ( x )(Sn + 2 (x ) − Sn +1(x )) + K + gn + p ( x )(Sn + p (x ) − Sn + p −1(x )) = fn +1(x )gn +1(x ) + fn + 2 (x )gn + 2 (x ) + K + fn + p (x )gn + p (x ) = + Sn + p −1(x ) (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + gn + p (x )Sn + p (x ) ≤ ≤ gn +1(x = − gn +1(x )Sn (x ) + Sn +1(x )(gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + ) Sn (x ) + Sn +1(x ) gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + Sn +p −1(x ) gn +p −1(x ) − gn +p (x ) + + gn + p (x ) Sn + p (x ) ≤ M gn +1(x ) + M gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + M gn + p −1(x ) − gn + p (x ) + + M gn + p (x ) = M gn +1(x ) + M (gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + M (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + M gn + p (x ) = = 2M gn + p (x ) ≤ 2M ⋅ ε = ε.2.5. 2M ceea ce arată că seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă pe A. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii.

există o funcţie f : I → R astfel încât S n ⎯ u f pe I. Teorema 9. Fie Sn = ∑ fk .6 funcţia f este integrabilă pe [a.7. Tn = ∑ fk′.b] şi n→ ∞ b⎛ n b ⎞ lim ∫ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∫ fdx . Cum fk este k =1 n integrabilă pe [a. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.10) ⎯→ Demonstraţie. adică ⎯→ .b]. Fie I ⊂ R un interval mărginit.195 - Demonstraţie. f este derivabilă pe I şi f ’ = g.7. adică ′ ∞ ⎛ ∞ ⎞ ′ ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn .5. Cum şirul de funcţii (Sn) k =1 k =1 n satisface ipotezele teoremei 9. fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I încât seria x 0 ∈ I astfel încât seria ∞ ∑ f' n =1 ∞ n este uniform convergentă la g şi există un punct ∑ fn (x 0 ) este convergentă.b] şi ∞ b ⎛ ∞ ⎞ ⎜ ∑ fn ⎟dx = ∑ ∫ fndx ∫ a ⎜ n =1 ⎟ a n =1 ⎝ ⎠ b (9.11) Demonstraţie. Rezultă imediat din teorema 9. ■ Teorema 9. ⎜ ⎟ a n→∞ a ⎝ k =1 ⎠ lim ∫ Sndx = ∫ fdx sau a a b b Cum n b ⎛ n ⎞ ⎜ ∑ fk ⎟dx = ∑ ∫ fdx .b] iar seria ∑f n =1 ∞ n converge uniform la f atunci f este integrabilă pe [a.10) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi integrată termen cu termen.10).1. Fie Sn = ∑ fk .1. rezultă imediat (9. (∀)n ≥ 1 şi conform teoremei 9.2. Dacă fn : [a. atunci S n ⎯ u f pe A. ⎟ ⎜ ⎝ n =1 ⎠ n =1 n (9. (∀) n ∈ N∗ . Atunci seria n =1 ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe I către o funcţie f derivabilă pe I iar f ’ = g. (∀)k ≥ 1 rezultă că Sn este integrabilă pe [a.b]..6 avem egalitatea (9.6.2.1. ∫ a ⎜ k =1 ⎟ a k =1 ⎝ ⎠ b ■ Observaţie. În ipotezele teoremei 9.2.

Se numeşte serie de puteri o serie de funcţii n ∑f n =1 ∞ n .7 avem egalitatea (9. Exemplu. Considerăm seria numerică xn xn 0 . 9. Serii de puteri Definiţa 9. arbitrar. deci convergentă. Fie seria de puteri n=0 ∑ n ! = 1 + 1! + 2 ! + K + n ! + K ∞ xn x x2 xn Fie x 0 ∈ R . n =0 Cum x 0 ∈ R este arbitrar rezultă că mulţimea de convergenţă a seriei este A = R.1. (∀) n ∈ N sau fn (x ) = a n (x − a ) . . Numerele an se vor numi coeficienţii seriei de puteri.11) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi derivată termen cu termen.2.3. unde fn (x ) = an xn . unde a ∈ R . În continuare considerăm fn (x ) = a n x n şi astfel o serie de puteri va fi de forma n =0 ∑ a nxn = a0 +a1x +…+ anxn +…. an ∈ R. În ipotezele teoremei 9. x ∈ R..196 - ′ ∞ ′ ⎛ ∞ ⎞ ∑ fn = f şi ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn n =1 ⎝ n =1 ⎠ n =1 ∞ u ■ Observaţie. Să observăm că mulţimea de convergenţă A a unei serii de puteri este ∞ nevidă deoarece 0 ∈ A . cu termenul general xn = 0 ∑ n! n =0 n ! ∞ Cum lim ∞ x n +1 xn n→ ∞ = lim n→∞ (n + 1)! x n +1 0 ⋅ n! x0 n = 0 < 1. din criteriul raportului rezultă că seria xn ∑ n0! este absolut convergentă. unde (an) este un şir de numere reale.3.

(∀) n ∈ N . Dacă seria de puteri este convergentă numai în punctul x = 0. Rezultă că mulţimea de convergenţă conţine întreg intervalul (− x 0 . ∞ ) astfel încât Seria este absolut convergentă pe (-r. a n ∈ R . Vom arăta că convergenţă. luând r = 0. .3. deci (∃)M > 0 astfel n→∞ încât a x ≤ M. (Teorema I a lui Abel). Folosind criteriul de comparaţie cu inegalităţi rezultă ca şi seria seria ∑a x n=0 n ∞ n este convergentă. x 0 ). teorema este demonstrată. deci ∑a x n =0 n ∞ n este absolut convergentă. dacă x 0 ≠ 0 este un punct de convergenţă al seriei atunci orice punct x ∈ R cu x < x 0 este punct de convergenţă absolută al seriei. Fie seria de puteri i) ii) n=0 ∑a ∞ n x n . Într-adevăr. De aici deducem că. (∀) n ∈ N şi cum x0 n x < 1 rezultă ca seria geometrică x0 x ∑M x n=0 0 ∞ este convergentă. Pentru (∀) 0 < r0 < r seria este uniform convergentă pe [-r0. dacă x1 este un punct de divergenţă al seriei.. Demonstraţie. fie x ∈ R cu x < x 0 . Pesupunem că există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă pentru seria de puteri. Atunci există r ∈ [ 0. adică seria numerică convergentă. Seria este divergentă în (∀) x cu x > r .r).197 - Teorema 9. atunci orice punct x cu x > x 1 este punct de divergenţă al seriei. Astfel.1. Vom avea an x n n 0 n = ax n n n 0 x ⋅ x0 n x ≤M . r0]. Cum seria n n =0 ∑a ∞ n x n este 0 (∀) x cu x < x 0 rezultă că x este punct de n =0 ∑ an x 0 ∞ n este convergentă rezultă că lim an x 0 = 0 şi atunci şirul (anx0n) este mărginit.

rezultă că seria este absolut convergentă în x.. Fie r = sup A şi evident r > 0 (deoarece suntem în cazul în care există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă). Folosind este punct de ∑a r n =0 ∞ n n 0 = ∑ a n r0n n=0 ∞ criteriul lui Weierstrass rezultă că seria [-r0. Fie A mulţimea de convergenţă a seriei de puteri. ■ . r0 ] avem x ≤ r0 . care contrazice faptul că r = sup A. Vom da în continuare o metodă de calcul al razei de convergenţă. (∀) n ∈ N .. Să presupunem că r < +∞ şi fie x un punct astfel încât x < r . avem deci x < r . deoarece seria este convergentă. Pentru x ∈ [− r0 . deoarece x < x 0 . Vom arăta că r satisface concluziile teoremei. Fie x 0 ∈ R astfel încât x < x 0 < r . r ) se numeşte interval de convergenţă. dacă ar exista un punct x0 cu x 0 > x 1 în care seria este convergentă.198 - Într-adevăr. i) Fie x ∈ (− r. Dacă x ar fi punct de convergenţă atunci orice punct y cu r < y < x convergenţă. r0]. Rămâne să demonstrăm ultima parte a teoremei. ii) Dacă r = +∞ inegalitatea x > r nu are sens. ∑a x n =0 n ∞ n este uniform convergentă pe Număr real r se numeşte rază de convergenţă iar I = (− r. Evident avem 0 ∈ A . din prima parte a demonstraţiei seria ar fi convergentă şi în x1 (deoarece x 1 < x 0 ). Cum x0 este punct de convergenţă al seriei. deci în acest caz nu avem ce demonstra. Atunci r0 este punct de absolut convergenţă al seriei. Fie 0 < r0 < r . atunci. deci n an xn ≤ an r0 . contradicţie. r ) . deci A ≠ ∅.

ρ = lim n an . Fie seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n şi r raza sa de convergenţă.3. cu termenul general 0 xn = lim n n→∞ an ⋅ x 0 = ρ x 0 . ρ ∑a x n =0 n ∞ n 1 este divergentă. n → ∞ an + 1 n → ∞ an + 1 ∑a x n=0 n ∞ n . Dacă ρ = 0 . Evident avem lim 0 n n→∞ n=0 ∑ ∞ an xn .199 - Teorema 9. Fie 0 < ρ < +∞ . Dacă x 0 < absolut convergentă.. n→∞ (cu convenţiile Demonstraţie. ρ = +∞ ⇒ r = 0 ). Din prima parte a demonstraţiei teoremei 9. deci r = + ∞. Fie seria de puteri lim a an ≥ 0 .3. În ■ Corolarul 9. ρ ρ an x n o n =0 ∑ este divergentă.1 rezultă că seria concluzie r = 1 . Fie x 0 ∈ R şi seria numerică x n = an x n . Dacă ρ = +∞ şi x 0 ≠ 0 . cum lim n x n = ∞ rezultă că seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ ∞ n o este divergentă pentru orice x 0 ≠ 0 . deci seria ρ ∑a x n =0 n n o este 1 1 . (∀)x 0 . Atunci r = lim n . Dacă x 0 > Atunci ρ x 0 > 1 şi deci seria ∞ 1 avem ρ x 0 < 1. atunci lim n x n = 0 .1. deci seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ n o este absolut convergentă. Atunci r= 1 ρ Presupunem că există ρ = 0 ⇒ r = +∞. adică r = 0. Vom folosi criteriul lui Cauchy de la serii de numere reale. Presupunem că există . luăm un punct x1 astfel ca x 1 > x 0 > .2.3.

3. deci raza de convergenţă este r = 1 şi intervalul de n→ ∞ n an + 1 convergenţă I = (− 1. r0]. conform teoremei 9.1 seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n este uniform convergentă pe [-r0. Cum r0 este arbitrar în (0. suma seriei. ∑a x n=0 n ∞ .r). r0] şi folosind teorema 9.200 - Exemplu. Fie seria de puteri lim n→∞ n x ∑ (− 1) ∞ n=1 n n .5 rezultă că funcţia f.1) . care conform criteriului lui n Proprietăţi ale seriilor de puteri Fie seria de puteri ∑a x n =0 n ∞ n . Propoziţia 9. . Avem a n = (− 1) n 1 n şi n +1 an = lim = 1.r). Pentru x = 1 obţinem seria numerică Leibniz este convergentă.1. atunci ∑a x n =0 n ∞ n are raza de convergenţă i) Seria derivatelor ∑ na x n =1 n ∞ n −1 are aceeaşi rază de convergenţă r . (− 1)n = ∞ 1 .2. este continuă pe [-r0. suma seriei de puteri pe mulţimea de Dacă 0 < r0 < r . ∑ (− 1) n ∑ n ∞ n n =1 n =1 n care este ∑ (− 1) n =1 ∞ 1 .. f(x) = convergenţă. În concluzie mulţimea de convergeţă este A = (-1. r raza de convergenţă. 1]. Dacă seria de puteri r > 0 .3.r) rezultă că f este continuă pe (-r. suma f pe (-r. Pentru x = -1 obţinem seria numerică divergentă. A mulţimea de n convergenţă şi f : A → R .

(∀)x ∈ (− r. suma f pe (-r. n→∞ n +1 Rezultă din uniform convergenţa seriei de puteri pe ■ (∀) [− r0 .7. Demonstraţie. Dacă seria de puteri r > 0 şi suma f pe (-r. unde g(x) = ∑ na x n =1 n ∞ n −1 .r) şi f (k ) (x ) = ∑ n(n − 1)K (n − k + 1)a n x n −k . r ) . ∫ 0 f (t )dt = ∑ a n n +1 x (∀) x < r .r) atunci n =0 ∑ an x n ∞ are raza de convergenţă i) ii) Seria x n=0 ∑ n + 1x ∞ ∞ an n +1 are aceeaşi rază de convergenţă r .201 - ii) Funcţia f este derivabilă pe (-r. unde x ∈ (− r. Corolarul 9. r ) . i) ii) ∞ Rezultă din faptul că lim n n→∞ nan = lim n n→∞ an . r ) . i) ii) Rezultă din faptul că lim n n→∞ an = lim n an .2. n=0 n + 1 adică seria de puteri poate fi integrată termen cu termen pe orice interval [0. Dacă seria de puteri ∑a x n =1 n ∞ n are raza de convergenţă r > 0 .r) şi f ’= g.6.3.. . (∀)x ∈ (− r.2. n =k ∞ Propoziţia 9. r ) şi din teorema 9.r) atunci f este indefinit derivabilă pe (-r. Rezultă din faptul că seriile ∑ an x n şi n =1 ∞ ∑ na x n =1 n ∞ n −1 sunt uniform ■ convergente pe (∀)[− r0 . Demonstraţie.2.3. adică f ’(x) = ∑ nan x n−1 (∀)x ∈ (− r. r0 ] ⊂ (− r.1. n=1 Spunem că seria de puteri poate fi derivată termen cu termen. r0 ] ⊂ (− r. r ) .x]. r ) şi teorema 9.

1) . 1) . nlim n an = 1. Cum pentru x=1 seria este divergentă iar pentru x=-1 este convergentă rezultă că mulţimea de convergenţă este A=[-1...1) → R suma seriei pe mulţimea de convergenţă. n =1 n ∞ Conform propoziţiei (9.1) funcţia f este derivabilă pe (-1.( α − n + 1) n x+ x + . α α(α − 1) 2 α(α − 1). 1− x Cum f(0) = 0 rezultă C = 0. (∀) x ∈ ( −1. deci r =1 şi →∞ n =1 Exemplu. ∞ ■ xn 1 ∑ n . deci f(x) = -ln (1-x). Fie f : [ −1. n =0 ∑b x n ∞ n au razele de convergenţă r1 şi respectiv r2 atunci seria n=0 ∑ (a ∞ n + b n ) x n are raza de convergenţă r ≥ min{ r1. .1) şi f ’(x) = 1+x+x2+…+xn+…= f (x) = ∫ 1 . intervalul de convergenţă. 1).202 - Propoziţia 9. Dacă seriile de puteri ∑ an x n ..3. Rezultă imediat folosind proprietăţile de la operaţiile cu serii numerice.12) Să observăm că pentru α ∈N se obţine un polinom de grad α. Avem an = n .3. Vom presupune deci α ∈ R \ N .. 1). Seria binomială Fie seria de puteri 1 + unde α ∈ R . deci xn f ( x ) = ∑ . (∀) x ∈( −1.. unde C ∈ R. .1).1) .. i) Dacă seria de puteri n =0 ∑a x n ∞ n are raza de convergenţă r şi λ ≠ 0 atunci seria de puteri ii) n=0 ∑ (λa ) x n ∞ n =0 ∞ n are aceeaşi rază de convergenţă. (∀) x ∈( −1. . de unde 1− x 1 dx = − ln (1 − x ) + C .3.. (∀) x ∈ [ −1. Fie seria I = (− 1. r2 }. Demonstraţie. n! 1! 2! (9. + x + .

(∀) x ∈ ( −1.13) cu x obţinem x f ' ( x) = α x + α(α − 1) 2 α(α − 1).18) ..203 - Cum n→∞ lim an α(α − 1). + x n + .16) care generalizează formula binomului lui Newton.... (∀) k ∈ N şi atunci f = 0.( α − n + 1) (n + 1) ! n +1 = lim ⋅ = lim =1 an + 1 n! α(α − 1). 1− x (9.15) (să observăm că f ( x ) ≠ 0.15) obţinem ln f(x) = αln (1+x)+lnc deci f(x) = c (1+x)α. (∀) x ∈ ( −1.13) şi (9. (∀) x ∈ ( −1. + x + . (∀)x ∈ ( −1. 1) şi f ' (x) = α + α(α − 1) α(α − 1)..1) 1! 2! n! (9.1) funcţia f este derivabilă pe (-1. (∀) x ∈ ( −1. Conform propoziţiei (9..( α − n) n→∞ n→∞ α − n rezultă că raza de convergenţă a seriei este r = 1.( α − n + 1) n−1 x + .... 1) f(x) 1 + x (9.14) 1! (n − 1 ) ! Din (9... Pentru α = -1 obţinem 1 = 1 − x + x 2 − x 3 + .17) de unde 1 = 1 + x + x 2 + ... 1) (9...3.13) Înmulţind în (9.. Pentru diferite valori particulare pentru α din (9.1) de unde f ' ( x) α = . (∀) x ∈( −1.... 1) .16) se obţin sumele unor serii importante.( α − n + 1) n x+ x + .14) se obţine (1+x) f ’(x) = α f(x).. adevărată pentru α∈N.. 1) ..1) cu f(x0) = 0 ar rezulta f(k)(x0) = 0... 1) 1! (n − 1) ! (9. Cum f(0) =1 rezultă c =1 şi atunci f(x)=(1+x)α. + x + . + x + . (∀) x ∈ ( −1.. (∀) x ∈ ( −1.. Fie f : (-1.1) unde c > 0..1) ... . căci f(0) = 1) Din (9. (∀) x ∈ ( −1... (∀) x ∈ ( −1. 1) → R suma seriei. 1+ x (9. 1) . contradicţie. Obţinem deci (1 + x ) α = 1 + α α(α − 1) 2 α(α − 1)... + ( −1)n x n + .( α − n + 1) n x + . deoarece dacă ar exista x 0 ∈( −1. ..

+ x 2n +1 + . (9...( 2n − 1) n = 1− x+ 2 x + . deci a n = f ( n ) (0 ) şi atunci n! . înlocuind pe x cu x2 obţinem: 1 = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + . + ( −1)n x + . 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! (∀) x ∈ ( −1.1) rezultă că f este indefinit derivabilă pe (-r.... r) şi f(n)(0) = n!an.. .. . deci f (x) = ∑ a n x n ..20) de unde 1 1− x2 = 1+ x2 1⋅ 3 4 (2n − 1) ! ! 2n + x + .. 1). (∀) x ∈ (− 1. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! 1+ x (∀) x ∈ ( −1. 1) şi prin integrare termen 2 1+ x cu termen găsim că arctg x = x − x3 x5 x7 x 2n +1 + − + . r ) . + ( −1)n + ... 1).. (∀) x ∈ ( −r.r > 0 raza sa de convergenţă şi f suma sa pe ∞ intervalul de convergenţă... 3⋅2 5⋅2⋅4 (2n + 1) (2n)! ! (∀) x ∈ ( −1.. (∀) n ∈ N . 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 4 (2n )! ! (∀) x ∈ ( −1. 1) ...17). + x + . (∀) x ∈ ( −1. + ( −1)n x 2n + .( 2n − 3) n x− 2 x 2 + ... n =0 Din propoziţia (9. .3.. 3 5 7 2n + 1 (9.19) Pentru α = − 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 2 1 ⋅ 3 ⋅ 5.... 1) (9. (9... + ( −1)n −1 x + ...22) De asemenea din (9. 1).204 - Pentru α = 1+ x = 1+ 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 ⋅ 5....21) Prin integrare termen cu termen obţinem arcsin x = x + (2n − 1) ! ! x3 1⋅ 3 5 + x + . .23) Serii Taylor Fie seria de puteri ∑a n =0 ∞ n x n . (9..

25) Fie r ≥ 0 raza de convergenţă a seriei (9.26) Dacă f este de (n+1) ori derivabilă pe I atunci restul de ordin n. (∀) x ∈ I . Fie I ⊂ R un interval astfel încât 0∈ Int I.3. se x n+1 ( n+1) poate scrie sub forma R n ( x ) = f (ξ) . (∀) x ∈ ( −r... r ) .25). (∀) x ∈ I . unde n∈ N* atunci x n (n) x f (0) + R n ( x ).24) poate fi asociată oricărei funcţii indefinit derivabile în origine. Teorema 9.25). Să reamintim formula lui Mac – Laurin de la funcţii reale de variabilă reală. Fie S n ( x ) = f (0) + f ' (0 ) f ( n ) (0 ) n x + . r). (∀) x ∈ A ∩ I..3. Se pune problema în ce condiţii suma seriei (9. n! n=0 ∞ (9. (9.3. Rn.. Definiţia 9.2. Dacă I ⊂ R este un inteval deschis astfel încât 0 ∈ I şi f :I → R este o funcţie de n ori derivabilă pe I. pentru x ∈ I şi atunci.24) Să observăm că seria de puteri din (9.. 1! n! din formula Mac-Laurin avem f ( x ) = S n ( x ) + R n ( x ). indefinit derivabilă în x = 0. + n! 1! (9. Se numeşte serie Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 seria de puteri f ( n ) (0 ) n ∑ n! x . Atunci suma seriei Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 coincide cu funcţia f pe A ∩ I dacă şi numai dacă lim Rn ( x ) = 0. f ( x ) = f (0) + f ' (0) + . Demonstraţie.27) .205 - f (x) = ∑ f ( n ) (0 ) n x . indefinit derivabilă pe I şi A mulţimea de convergenţă a seriei (9. Fie I ⊂ R un interval astfel încât o∈Int I şi f:I → R. unde Rn este restul de ordin n n→∞ din formula lui Mac-Laurin. + x . f :I → R. unde ξ este între 0 şi x (forma (n + 1)! Lagrange a restului). x ∈ I n =0 ∞ (9.25) coincide cu funcţia iniţială f pe intervalul de convergenţă (-r.

(∀) x∈R. n→ ∞ (n + 1) ! = 0. (∀) x ∈ A ∩ I . + x + . (∀) x ∈ I.(∀) n∈N iar seria Taylor asociată funcţiei f în x = 0 este xn ∑ n! .. Fie funcţia f:R → R.. se numeşte dezvoltarea în 1! 2! n! serie de puteri a funcţiei f pe A ∩ I. (∀) n ∈ Ν atunci f este dezvoltabilă în serie de puteri pe I şi f (x ) = ∑ f (n ) (0 ) n x . (∀) x ∈ I şi aplicăm ■ teorema 9. Exemple.2.. există ξ n între 0 şi x astfel încât R n (x ) = x n+1 (n+1) (ξ n ) . 1! n! Din (9. (∀) x ∈ I. Avem f(n)(x) = ex. (∀) x ∈ I rezultă că n→ ∞ lim R n ( x ) = 0.. Fie x ∈ I . . .. n→ ∞ n→∞ ■ În acest caz spunem că f este dezvoltabilă în serie de puteri pe A ∩ I şi f (x ) = f (0 ) + f ′(0 ) f ′′(0 ) 2 f (n ) (0 ) n x+ x + .. Atunci (∀)n ∈ Ν * . f(n)(0) = 1. 0 ∈ Int I şi există M>0 astfel încât f (n ) (x ) ≤ M.. 1. (∀) x ∈ A ∩ I. (∀)n ∈ Ν. (∀) x ∈ I.27) rezultă imediat că lim Sn (x ) = f (x ) ⇔ lim Rn (x ) = 0. n! n =0 ∞ Demonstraţie.206 - Să observăm că Sn(x) coincide cu polinomul Taylor f ′(0 ) f n (0 ) n Tn (x ) = f (0 ) + x + . f (n + 1)! Conform ipotezei R n (x ) ≤ Cum lim x n +1 (n + 1)! x n +1 M. + ∞ ) = R şi coincide cu mulţimea de convergenţă.3. n =0 ∞ Raza de convergenţă a acestei serii de puteri este r =+ ∞ deci intervalul de convergenţă este I = ( −∞. Dacă f∈ C ∞ (I)..3.3. (∀) n∈N. f(x) = ex. + x . Corolarul 9.

(∀) x∈R.207 - Pentru (∀) M>0 avem f (n ) ( x ) = e x ≤ e M ..32) obţinem formulele lui Euler: (9...31) Analog obţinem e-ix = cos x – i sin x Din (9.. 1! 2! n! n =0 n! x ∞ (9. (∀) x∈R. ⎟ = cos x+i sin x.. + ( −1) + .. (∀) x∈(-M. M). 2 Conform corolarului 9.. = 1! 2 ! n! ⎞ ⎞ ⎛ ⎛ x2 x4 x6 x3 x5 x7 + − + . Avem f(n)(x) = cos (x+ (∀) n∈N.. (∀) n∈N şi f (n ) ( x ) ≤ 1 .32) . sin x = x − (2n + 1)! 3! 5! 7! (9. (∀) x∈R. M).. Fie funcţia f:R→R.2.. = ⎜1 − + − + . + ( −1)n + ..29) Analog obţinem: x 2n+1 x3 x5 x7 n + − + .. deci pe R şi xn x x2 xn e =∑ = 1+ + + . (∀) n∈N.. (∀) x∈R . f(x)=cos x. funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe R şi cos x = ∑ xn nπ x2 x4 x6 x 2n cos = 1− + − + .3. + in + .31) şi (9. 2 2! 4 ! 6 ! (2n)! n =0 n! ∞ (9. 2 2.. .2 funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe(-M. ⎟ + i ⎜ x − ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 1! 4 ! 6 ! 3! 5! 7! ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ (9...28) pe x cu ix. + + . Înlocuind în (9... (∀) n∈N.3. (∀) x ∈ R .30) obţinem: eix = 1 + x x2 2 xn i+ i + . i2=-1 şi apoi cu –ix şi folosind (9. f(n)(0) = cos nπ . (∀) x∈R .30) Observaţie.. unde i∈C..29) şi (9.28) nπ ).. şi atunci conform corolarului 9...

- 208 -

cos x =

e ix + e −ix e ix − e −ix , sin x = , (∀) x∈R. 2 2i

Definiţia 9.3.3. Fie I ⊂ R un interval, x0∈Int I, f :I → R, indefinit derivabilă

în x0. Seria de puteri f în x0.

f (n) ( x 0 ) n ∑ n ! (x − x 0 ) se numeşte seria Taylor ataşată funcţiei n =0

Rezultatele stabilite pentru serii Taylor ataşate unei funcţii f în punctul x=0 se transferă la seriile Taylor definite mai sus.

Probleme propuse
1. Să se studieze convergenţa simplă şi uniformă a următoarelor şiruri de

funcţii pe intervalele indicate:
a) fn(x)=
1 , x ∈ [0, ∞ ) ; 1 + xn x , x ∈ (0, ∞ ) ; x+n

b) fn(x)=

cos nx , x ∈R ; n2 + 1

c) fn(x)=

n 1 d) fn(x)= ∑ e kx , x ∈ [0, ∞ ) ; k =1 k

e) fn(x)=

x2 , x ∈ [1, ∞ ) ; n2 + x 4

f) fn(x)=

∑k x
k =1

n

2 k

, x∈[-1,1].

2. Fie fn : R + → R, fn (x ) =

1 arctg x n . Să se arate că (fn) converge uniform iar n

⎛ f ′ ⎞ converge neuniform. ⎜ n ⎟ ⎝ ⎠

3. Fie fn : R → R, fn (x ) = ∑

sin kx , unde α >2. kα k =1
n

Să se arate că (fn ) este uniform convergent pe R, iar limita sa este o funcţie derivabilă cu derivata continuă pe R.

- 209 -

4. Fie fn : [0,1] → R , fn (x ) =

nx . 1 + n2 x 2

Să se arate că (fn ) converge neuniform pe [0,1], dar
lim ∫
1 0

n→ ∞

fn (x ) dx = ∫

1

0 n→ ∞

lim fn (x ) dx .

5. Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de

funcţii:
a)


n =1

(n + 1)n
nn+ x

;
1 ; n2

b)


n =1

2n sinn x ; n +1 2n x . 3n

c)


n =1

x(x − 1)... (x − n + 1) n!

d)


n =0

6. Să se arate că următoarele serii sunt uniform convergente pe intervalele

indicate:
a)


n =1

1 , x ∈ (0, ∞ ) ; 2 n + x2

b)


n =1 ∞

xn , x ∈ [0, a] , unde a > 0 ; enx

c)

∑ (x
∞ n =1

n

− xn −1 , x ∈ [0 , a] , a ∈ (0 , 1) ; d)

)

n ∑ (− 1) n =1

x2 , x ∈R. 1 + n3 x 4

7. Să se arate că seria


n =1 ∞

nx 2 este uniform convergentă pe [0 , a] , unde n3 + x 3

a > 0 şi lim
x →1


n =1

n x2 = n3 + x 3


n =1

n . n +1
3

8. Să se arate că seria de funcţii


n =1

sin n x n4 + x 2

este uniform convergentă pe

R iar suma sa este continuă pe R.
9. Să se determine raza de convergenţă, intervalul de convergenţă şi

mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de puteri:

- 210 -

a)


n =1

⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ nn

n2 + n

xn ;

b)

n =0

∑ ∑
n =1

xn ; 2n + 3n

c)

∑ (n !)
n =1

2

x

n

;

d)

(− 1)n
n2

2n +1

xn ;

e)

(n !)2 (x − 1)n ; ∑ (2n)! n =1
∞ ∞

f)


n =1

( −2)n n ! ( x + 1)n . n n

10. Să se arate că seria 1 +

(− 1)n x 3n ∑ (2 ⋅ 3)(5 ⋅ 6) ...[(3n − 1) ⋅ 3n] n =1

este

convergentă pe R iar suma sa f verifică ecuaţia
f ' ' (x ) + x f (x ) = 0 , ∀ x ∈ R .

11. Să se determine intervalele de convergenţă şi sumele corespunzătoare

pentru următoarele serii de puteri:
x 3n+1 a) ∑ (− 1) ; 3n + 1 n =1

n

b)

n =0

∑ (n + 1) x

n

;

(− 1)n x 2n ; c) ∑ n = 0 (n + 1)(n + 3 )

d)

∑ n(n + 1) x
n =1

n

.

12. Să se arate că următoarele funcţii sunt dezvoltabile în serii de puteri şi

să se valabile

găsească aceste dezvoltări, specificându-se intervalul pe care sunt

a) f : R → R,

f (x ) = sin3 x ;
f (x ) = ln (1 + x ) ; f (x ) = 3x ; x + 5x + 6
2

b) f : ( − 1, ∞ ) → R,

c) f : R \ { − 2,−3 } → R, d) f : (− a, ∞ ) → R,

f (x ) = x + a .

- 211 -

CAPITOLUL 10
INTEGRALE CU PARAMETRU

Fie Ι ⊂ R un interval, J ⊂ R o mulţime arbitrară de numere reale,
f : Ι × J → R o funcţie integrabilă în raport cu x pe orice compact din Ι, (∀) t ∈ J.

Fie α, β : J → Ι. O integrală de forma
F(t ) = ∫
β(t ) α (t )

f (x, t ) dx ,

(10.1)

se numeşte integrală cu parametru. Ne interesează să stabilim condiţiile în care proprietăţile funcţiei f ( de continuitate, derivabilitate, etc.) se transmit funcţiei F. Fie t0∈J’ (deci punct de acumulare pentru J). Presupunem că următoarea limită există şi este finită :
t→t0

lim f (x, t ) = ϕ(x ) , (∀)x ∈I .

(10.2)

Aceasta înseamnă că (∀ )x ∈ I şi (∀) ε>0 există o vecinătate Vε, x ∈ ϑ( t 0 ) astfel încât (∀) t∈V ε,x ∩ J, t ≠ t 0 avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε .

Dacă această vecinătate este independentă de x, adică (∀) ε > 0, (∃) Vε ∈ ϑ(t 0 ) astfel încât (∀) t ∈ Vε ∩ J, t ≠ t 0 şi (∀ ) x ∈ I avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε , spunem că

funcţia f tinde uniform în t0 către funcţia ϕ sau limita (10.2) este uniformă.

- 212 -

Să observăm că, dacă limita (10.2) este uniformă şi tn∈J, tn→t0 atunci şirul de funcţii (fn), unde fn(x) = f(x, tn), (∀) n ≥ 1, converge uniform pe I către φ. Teorema 10.1. Fie f:I × J →R, continuă în raport cu x pe I, (∀) t∈J şi fie I= [α, β] , F(t)= ∫ f ( x, t ) dx şi t0∈J’. Presupunem că limita (10.2) există şi este α
β

uniformă. Atunci φ este continuă pe [α, β] şi
t→t0

lim ∫ f ( x, t ) dx =
α

β

β

α t→t0

lim f ( x, t ) dx = ∫ ϕ( x ) dx .
α

β

Demonstraţie. Fie (tn) ⊂ J, tn → t 0 . Din observaţia de mai sus şirul de

funcţii (fn), unde fn(x) = f(x,tn), converge uniform pe [α, β] către φ. Cum funcţiile fn, n ≥ 1, sunt continue şi fn ⎯ u ϕ , din proprietatea de ⎯→ transfer de continuitate rezultă că ϕ este continuă. Fie ε > 0; cum limita (10.2) este uniformă, există δ ε > 0 astfel încât (∀) t∈J,
t ≠ t 0 , t − t 0 < δε şi (∀) x∈I avem

f (x, t ) − ϕ( x ) <

ε . β−α

Vom avea

β α

f ( x, t ) dx − ∫ ϕ(x )dx ≤ ∫ f (x, t ) − ϕ(x ) dx ≤
β β α α

ε dx = ε , α β−α
β

(∀) t ∈ J,

t ≠ t 0 , cu t − t 0

< δε , şi demonstraţia este încheiata.

În continuare presupunem că I = [a, b], J = [c, d].
Teorema 10.2. Fie f:[a, b] x [c, d] →R, continuă, α, β : [c, d] → [a, b] , continue.

Atunci funcţia F definită de (4.1) este continuă pe [c, d].
Demonstraţie. Fie t0∈[c, d], fixat şi t∈[c, d] arbitrar.

Evident avem
F( t ) = ∫α ( t ) f ( x, t )dx = ∫α ( t ) f ( x, t )dx + ∫ α ( t ) f ( x, t )dx + ∫β( t ) f ( x, t )dx ,de unde
0 0

β( t )

α( t 0 )

β( t 0 )

β( t )

(10.3)

F( t ) − F( t 0 ) = ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx + ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx + ∫

β( t ) β( t 0 ) β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx − ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t 0 )dx ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx +

β( t ) β( t 0 )

f ( x, t )dx +

( f ( x, t ) − f ( x, t 0 ))dx .

(10.4)

Folosind descompunerea din (10. t )β' ( t ) − f (α( t ). deci (∃)M > 0 astfel încât f ( x. ■ Teorema 10. t )α' ( t ) . d] ( =compactă ) rezultă că f este mărginită pe [a. b] × [c. b] × [c. cu t − t 0 < δ ε . continuă pe [a. d] .d].d] şi pentru (∀ ) t ∈ [c. b] x [c.d]. b] × [c. derivabile. α. t )dx (10. t )dx + f (β( t ). d] . d] . b] x [c. 3M β( t ) − β( t 0 ) < ε . d] cu t − t 0 < δ'ε' avem f ( x. ∂t Demonstraţie.d] există δ 'ε > 0 astfel încât (∀) t ∈ [c. unde δε = min ( δ'ε . d] derivată parţială în raport cu t. t ) F( t ) − F( t 0 ) 1 0 dx + = ∫α( t ) t − t0 t − t0 t − t0 0 0 ∫ β( t ) β( t 0 f ( x. (∀)( x. t 0 ) ⋅ α( t 0 ) − β( t 0 ) < ε . d] → [a.5) . Fie t0∈[c. b] × [c. (∀) t ∈ [c. δ'ε' ) . b] x [c.4) vom avea F( t ) − F( t 0 ) ≤ M α( t ) − α( t 0 ) + M β( t ) − β( t 0 ) + < M⋅ ∫ ε dx < α ( t 0 ) 3 α( t ) − β( t ) 0 0 β( t 0 ) ε ε ε + M⋅ + = ε. Fie ε > 0 . 3M 3M 3 Rezultă că F este continuă în t0 şi cum t0 este fixat dar arbitrar luat rezultă că F este continuă pe [c. d] avem F' ( t ) = ∫ α( t ) β( t ) ∂f ( x. b] × [c. 3 Din (10. d] şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) x ∈ [a. β : [c. t ) ∈ [a. t ) − f ( x. Atunci F este derivabilă pe [c.. b] şi (∀) t ∈ [c. t ) ≤ M. fixat şi t∈[c. continuă. d] → R . t )dx − ) 1 t − t0 ∫ α( t ) α( t 0 ) f ( x. d] din teorema lui Cantor rezultă că f este uniform continuă pe [a. Presupunem că f admite pe [a.3. t ≠ t0. Fie f : [a. 3M Cum f este continuă pe [a. d] cu t − t 0 < δ 'ε avem α( t ) − α( t 0 ) < ε .213 - Cum f este continuă pe [a.d]. d] . Cum α şi β sunt continue pe [c.3) vom avea β ( t ) f ( x. b] . t ) − f ( x.

t 0 ) . t )dx = lim G( t ) = G( t 0 ) = ∫α ( t ) ϕ( x.6). t = t 0 ⎪ ∂t ⎩ Din ipotezele teoremei rezultă că funcţia ϕ este continuă pe [a. α )dx . Fie f : [0.8) rezultă derivabilitatea funcţiei F şi egalitatea din enunţ. (10.. t 0 ) dx = α( t 0 ) t − t0 ∫ ∂f ( x. t ≠ t0 ⎪ ⎪ t − t0 ϕ( x. .7) Raţionând analog găsim că lim t→t0 α( t ) α( t 0 ) f ( x. Folosind teorema 10. α ) = ln(1 + αx ) şi atunci I(α ) = 1+ x2 ∫ α 0 f ( x. t ) − f ( x. 1+ x2 Evident avem I = I(1).1] → R. f ( x.7). t ) − f ( x. t ) = lim ∫ β( t 0 ) f ( x. t 0 ) (10. (10. d]. ∂t Cum pentru t ≠ t0. folosind integrala cu 1+ x2 parametru I (α ) = ∫ α 0 ln(1 + αx ) dx . t 0 )dx . t 0 )dx α ( t 0 ) ∂t β( t 0 ) (10.d]. deci lim ∫α ( t ) ϕ( x. b] × [c. b] x [c. t 0 ). t 0 ) . t 0 )dx = ∫α( t t →t 0 0 β( t 0 ) β( t 0 ) 0 β( t 0 ) 0) t →t 0 ∂f ( x.6) Ne ocupăm în continuare de următoarele două integrale din (10.214 - Fie funcţia ϕ : [a. t )dx = α' ( t 0 )f (α( t 0 ). t )dx = continuitatea lui f rezultă că există lim t→t0 1 t − t0 1 t − t0 ∫ ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x. t 0 ) (10. t ) şi folosind derivabilitatea funcţiei β în t0 şi t − t0 ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x. rezultă că există t − t0 t→t0 f ( x.2 rezultă că funcţia G : [c. Să se calculeze integrala I = ∫ 1 0 ■ ln(1 + x ) dx . ϕ( x. t )dx este 0 β( t 0 ) continuă pe [c. d] → R ⎧ f ( x. t ) − f ( x. d ] → R .5).8) Din (10. G( t ) = ∫α ( t ) ϕ( x. Din teorema de medie există un punct ct între β(t0) şi β(t) astfel încât 1 t − t0 β( t ) − β( t 0 ) f (c t .1] × [0. t )dx = β' ( t 0 )f (β( t 0 ). Exemplu. t ) = ⎨ ⎪ ∂f ( x.

. Un rol important în formularea acestor condiţii îl are noţiunea de convergenţă uniformă a unei integrale cu parametru pe un interval necompact. spunem că integrala (10.10).b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε.11) lim bn = b . 2 Cum I(0) = 0 rezultă c = 0. (∀) t ∈ [c. Dacă integrala (10.. t )dx .9) converge pe [a. t )dx < ε . adică (∀) ε > 0.9) este convergentă. prin integrare obţinem 2 2 1+ α 1+ α2 I (α ) = ∫ I ' (α )dα = 1 arctgα ln(1 + α 2 ) + c .b) uniform în raport cu t∈[c. Convergenţa integralei (10.4.9) Presupunem că integrala (10.3. n→∞ bn (10.9).1] şi I' (α ) = ∫ 0 ∂α α x ln(1 + α 2 ) ∫ 0 (1 + αx )(1 + x 2 ) dx + 1 + α 2 .t este independent de t.t . b) şi (∀) t ∈ [c.215 - Evident f satisface ipotezele teoremei 10. Ne propunem să dăm condiţii de continuitate şi derivabilitate pentru funcţia F. (∃) c ε ∈ (a . converge uniform pe [c.t ∈ (a. b) x [c. deci I (α ) = 1 π 1 arctgα ln(1 + α 2 ) şi atunci I = I(1) = arctg1 ⋅ ln 2 = ln 2 . pentru (∀) t ∈ [c. d ] şi (∀) ε > 0. a u (10. Fie integrala F( t ) = ∫a f ( x. d ] revine la următoarea condiţie: pentru (∀) t ∈ [c.10) Dacă în formularea de mai sus cε. obţinem 1 ln(1 + α 2 ) α I ' (α ) = + arctgα . d] →R.d]. (∃) c ε. unde f : [a. α Calculând prima integrală. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε . d ] avem (10. unde a < bn < b. deci funcţia I este derivabilă pe ∂f ( x. 2 2 8 În continuare considerăm integrale cu parametru pe intervale necompacte. d] . de unde. t )dx . b (10.d]. α )dx + f (α. Teorema 10.9) converge uniform pentru t∈[c. α ) = [0. b) avem F( t ) − ∫ f ( x.d] atunci şirul de funcţii Fn ( t ) = ∫a f ( x.

(∀) n ≥ nε . Fie f : [a. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε .6. Presupunem că integrala iar integrala ∫ b a f ( x.9) converge uniform pentru t∈[c. (∀) t ∈ [c.9) este derivabilă pe [c. . d] → R este continuă şi integrala (10. d] .216 - Demonstraţie. ⎯→ ■ Teorema 10. b n ] × [c.d].4 şirul (Fn) definit de (4.1.d]. d] . Fie ε > 0. b) × [c.d]. ∫ b a ∂f ( x. d] → R . ∂t Atunci F definită de (10. b) × [c.d]. n→∞ lim bn = b . derivabilă parţial în raport cu t pe [a. t )dx este uniform convergentă pentru t∈[c. din teorema 10. d] cu ∂f continuă pe ∂t [a. Cum Fn ⎯ u F pe [c. b) × [c. b n → b . b) Cum vom avea şi (∀) t ∈ [c. d] şi folosind faptul că f este continuă rezultă că Fn este continuă pe [c. d] .11) este uniform convergent pe [c.5. Presupunem că f este continuă pe [a.9) este continuă pe [c. Din teorema 10.d] şi F' ( t ) = ∫ b a ∂f ( x. t )dx < ε. d ] avem (4. t )dx este convergentă pentru (∀) t ∈ [c.10).d] atunci funcţia F definită de (10. d ].. t )dx. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem c ε < b n < b şi atunci F( t ) − ∫ bn a f ( x.d]. (∀) n ≥ nε . Demonstraţie. ■ Teorema 10. adică Fn ( t ) − F( t ) < ε . b) x [c. b) × [c. Conform ipotezei (∃) c ε ∈ (a. (∀) t ∈ [c.5 rezultă că funcţia F este ⎯→ continuă pe [c.2 aplicată funcţiei f pe [a. d ] .d]. (∀) t ∈ [c. Din teorema 10. Dacă f : [a. deci Fn ⎯ u F pe [c. Fie b n < b. d] .d] către F. ∂t În plus F’ este continuă pe [c.d].

. t )dx < ε.u < v să avem ∫ v u f ( x. ∂t ∂f este continuă pe [a. ■ Vom da în continuare două criterii de convergenţă uniformă pentru integrale cu parametru pe un interval necompact. Demonstraţie. Se foloseşte un raţionament asemănător cu cel din demonstraţia criteriului lui Cauchy (vezi teorema 8. d] . (∀) t ∈ [c.2 rezultă că F’n este ∂t b a Cum continuă pe [c. d] .d]. t )dx = ∫a ( x.d].217 - Demonstraţie.b) × [c. Din uniform convergenţa integralei a şirului (F’n) pe [c. d ] . b n ] × [c.7 funcţia F este derivabilă pe [c. Teorema 10. ∫ ∂f ( x.d] şi F' n ( t ) = ∫a bn ∂f ( x.1. b O condiţie necesară şi suficientă pentru ca integrala ∫ b a f ( x.d]. t )dx este convergentă. d] . d ] → R . b) astfel încât (∀)u. Fie Fn ( t ) = ∫a f ( x. Fie b n < b. Din convergenţa integralei ∫ f ( x. d] este ca (∀) ε > 0 să existe c ε ∈ (a. t ) dx.3 rezultă că Fn este derivabilă pe [c. t )dx rezultă Fn → F pe [c. (∀) t ∈ [c. t )dx . b) × [c.1. b n ] × [c. (∀)t ∈ [c. Fie f : [a. d] . t )dx să conveargă uniform în raport cu t ∈ [c. Avem [a.7. v ∈ (c ε . t )dt rezultă convergenţa uniformă a ∂t b Conform teoremei 9. bn Folosind teorema 10.1) ■ . t )dx . b). Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x.d] şi F' ( t ) = lim F' n ( t ) = lim ∫a n→∞ n→∞ bn b ∂f ∂f ( x. b n → b . d] ⊂ [a. din teorema 10. ∂t ∂t Continuitatea funcţiei F’ rezultă din teorema de transfer de continuitate de la şiruri de funcţii.

b) × [c. t )g( x. (∀) t ∈ [c. integrala ∫ b a ϕ( x )dx este convergentă. g : [a. t )dx ≤ ∫ f ( x. Pe de altă parte. uniform în raport cu x →b x <b t ∈ [c. t ) ≤ ϕ( x ) . b) . Presupunem că integrala t ∈ [c.218 - Teorema 10. pentru (∀) t ∈ [c. t ) ≤ M . t )dx este uniform convergentă în raport cu Demonstraţie. ∫ b a f ( x. b) → R b astfel încât i) ii) f ( x. Teorema 10. t )dx este uniform convergentă în raport cu .2. (∀) t ∈ [c. d] şi există o funcţie ϕ : [a. t )dx converge uniform pe [a. din i). (∀) x ∈ [a. v ∈ (c ε . (Criteriul lui Abel). Fie f. ■ Teorema 10. b) × [c. d ] . d] .8. (Criteriul lui Dirichlet). ∫ b a f ( x. Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x. Fie ■ f : [a.d]. Din convergenţa integralei ∫ b a ϕ( x )dx . d] . şi demonstraţia este încheiată folosind u u v v teorema 10. b). t )dx este convergentă. a Demonstraţie.b).9. (∀)u ∈ [a. d] → R .b) astfel încât (∀)u. d ] şi există M > 0 astfel încât g( x. t )dx ≤ M.b) în raport cu t∈[c. Analog cu demonstraţia teoremei 10. monoton descrescătoare în raport cu x pe [a. Presupunem că există M > 0 astfel încât ∫ u a f ( x. d] . b) şi lim g( x.b).7. g : [a. (∀) t ∈ [c. g monotonă în raport cu x pe [a. (∀) x ∈ [a. (∃)c ε ∈ (a. d] → R . d] → R .b).. (∀)t ∈ [c. Fie ε > 0 .10. b) × [c. t ) = 0 .u < v avem ∫ v u ϕ( x )dx < ε . Atunci integrala t ∈ [c. Fie f : [a. (∀) t ∈ [c. folosind criteriul lui Cauchy. t ) dx ≤ ∫ ϕ( x )dx < ε . f continuă. d] . d] . b) × [c. d] vom avea ∫ v u f ( x. (∀) t ∈ [c. d] → R continuă. Atunci integrala ∫ bf ( x.1. d ] .

d] . α ) ≤ arctg αx . 1. α > 0 . Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 arctg αx dx. 2 Pentru α → 0 avem F(α) → 0 . ∞) în raport cu α > 0. Să se calculeze integrala F( t ) = ∫0 e − tx ∞ sin3 x dx şi să se deducă apoi x valoarea integralei ∫ ∞ 0 sin 3 x dx . Folosind teorema 10.. t )dx este uniform convergentă în raport cu Exemple. α > 0 . t )g( x.219 - Atunci integrala t ∈ [c. Fie F(α ) = ∫ ∞ 0 arctg αx dx . α > 0 2 x (1 + x ) 1 + x 2 şi ∫ ∞ 0 α dx 1+ x2 este este convergentă rezultă. α )dx converge ∂α uniform pe [0. α )dx = ∫0 = 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) α 2 ⎛ ∞ dx 1 = 2 − 2 ⎜ ∫0 2 2 α − 1⎝ 1 + α x α ∫ ∞ 0 dx ⎞ π = 2 ⎟ 1 + x ⎠ 2(α + 1) de unde F(α ) = π ln(α + 1) + c . Evident avem Cum ∂f 1 = şi 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) ∫ f (x. 2 π ln( α + 1) . α > 0 este convergentă x(1 + x 2 ) şi să se calculeze.6 funcţia F este derivabilă şi F' (α ) = ∫0 ∞ ∞ ∂f dx ( x. ∫ b a f ( x. (∀) x > 0 . deci c = 0 şi atunci F(α ) = 2. α ) = Cum f ( x. α ) dx . x(1 + x 2 ) ∞ Avem F(α ) = ∫0 f (x. α ) ≤ . x (1 + x 2 ) αx α = . (∀) x > 0. că integrala convergentă. (∀) α > 0 . unde f ( x.2. ∂α 1+ x2 ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă rezultă că 1+ x2 ∫ ∞ 0 ∂f ( x. conform propoziţiei 10. x .1. α ) dx ∞ 0 ∂f 1 ( x.

∞) în raport cu t∈[0. continuă şi ϕ : [a. x + t ) dx . Fie funcţia Φ : [a. Fie g: R → R. k Să se arate că ϕ' ' ( t ) + k 2 ϕ( t ) = Φ( t ). iar f : R 2 → R este de at bt clasă C1 pe R2. Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) ∫ π 2 0 1 1 + y cos x ln dx . unde k ∈ R . deci F( t ) = şi arctg − arctgt + 3 3 4 3 12 ∞ Cum lim F( t ) = 0 deducem c = t →∞ atunci ∫ ∞ 0 π sin 3 x dx = . 3. x ∫ ∞ 0 ∞ ∂f ( x. b] . x ∫ ∞ 0 e − tx sin 3 x dx . derivabilă. Atunci ∂ F − a 2 ∂ F = 0 . de unde F( t ) = arctg − arctgt + c . b] → R . 2. y < 1. ϕ( t ) = 1 t ∗ ∫a Φ( x ) sin k(t − x )dx . a ≠ 0 .. pentru x > 0 şi t ≥ 0. t )dx . F( x. t )dx = − ∫0 e − tx sin3 xdx ∂t sunt uniform convergente pe (0.220 - Avem F( t ) = ∫ f ( x.1) .∞) şi F' ( t ) = − ∫0 e− tx sin3 xdx . b] → R . f : R → R de două ori derivabilă şi 2 2 x + ay 1 [f ( x − ay ) + f ( x + ay )] + 1 ∫ x −ay g( t )dt . Să se calculeze F’(t). y ) = 2 2a ∂y 2 ∂x 2 . x 3 Probleme propuse 1. t ) = e − tx 0 Se arată imediat că integralele ∞ sin 3 x . ⋅ 2 − ⋅ 2 12 3 4 4 t + 9 4 t +1 π π t 3 1 . y ∈ ( −1.∞) şi atunci F este derivabilă pe [0. (∀)t ∈ [a. 4. cos x a − y cos x b) ∫ 1 0 ln(1 − y 2 x 2 ) x2 1− x2 dx . unde f ( x. unde F( t ) = ∫ f ( x − t. Calculând ultima integrală obţinem F' ( t ) = 1 t 3 1 1 3 1 .

y > 0 . x ∫ ∞ 0 ∫ ∞ 0 .. a > 0. cos x sin tx dx .221 - 5. arctg( y sin x ) dx . Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) c) e) ∫ ∫ π 2 0 π 2 0 ln(cos 2 x + y 2 sin 2 x )dx. sin x cos ax − cos bx dx. x b) d) ∫ π 2 0 1 ln(1 + y cos x )dx. b > 0 . y < 1 .

z(b)) se numesc extremităţile curbei γ .222 - CAPITOLUL 11 INTEGRALE CURBILINII 11. arc de curbă parametrizat) în spaţiul R3 orice funcţie continuă γ : [a. Integrale curbilinii de speţa întâi Definiţia 11. b] → R 3 . z = z( t ) reprezintă ecuaţiile parametrice ale curbei γ şi scriem ⎧ x = x( t ) ⎪ ( γ ) : ⎨y = y( t ).1) . Fig. t ∈ [a.b]. y(a). imaginea curbei γ . γ( t ) = ( x( t ). b] ⎪ z = z( t ) ⎩ (11. y(b). Se numeşte drum parametrizat (sau curbă parametrizată.1 Ecuaţiile x = x( t ). Pentru curba γ vom mai folosi notaţia AB . b]}. Vom nota cu ( γ ) = Im γ = { ( x( t ). y( t ).1. z(t )) . z(a)). t∈[a. B( x(b). y( t ). z( t )) ∈ R3 : t ∈ [a.. y = y( t ).1.1. Punctele A( x(a).

b] (11.. A 2 . b] . Dacă pe D sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite rezultă: ( γ ) : y = y( x ).b]). y ) ∈ D ⊂ R2 . forma implicită... b] .223 - Dacă B = { i.. t ∈ [a. Dacă z( t ) = 0. t ∈ [a. Curba γ se numeşte închisă dacă A = B . ⎧x = x( t ) ⎪ Fie ( γ ) : ⎨y = y( t ) . adică dacă (∃)A1. A n = B . A 1A 2 . o curbă oarecare în spaţiu. A n −1 ∈ ( γ ) astfel încât AA 1. Reprezentarea (11. . Fie Δ∈D ([a... k = 0. b] . punctele corespunzătoare de pe curbă..2.b) . ⎩y = y( t ) În ipotezele în care poate fi eliminat parametrul t obţinem ( γ ) : F( x. curba γ se numeşte curbă plană. b] .. y. Curba γ se numeşte netedă pe porţiuni dacă este o reuniune finită de arce netede. < t n = b) şi A k ( x( t k ). z( t )) .. r ' ( t ) ≠ θ.2) se numeşte ecuaţia vectorială parametrică a curbei γ . b]) se numeşte netedă (sau regulată) dacă sau echivalent şi x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ) ≠ 0. Curba γ x. z( t k )) ∈ ( γ ). atunci curba γ poate fi dată şi astfel ( γ ) : r = r ( t ). z ∈ C1 ([a. deci ⎧x = x( t ) (γ) : ⎨ . A 0 = A. y ) = 0.. Δ = (a = t 0 < t1 < .1. y( t k ). x∈J ⊂ R. ⎪ z = z( t ) ⎩ Definiţia 11. (∀)t ∈ [a. y( t ).2) de poziţie al punctului unde r ( t ) = x( t )i + y( t ) j + z( t )k este vectorul M( x( t ). j. A n −1B să fie netede. forma explicită. ( x. (∀) t ∈ [a. (∀)t ∈ [a. n. b] . adică r (a) = r (b) . Curba γ se numeşte simplă dacă funcţia t → r ( t ) este injectivă pe [a. t ∈ [a. k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz..

3. funcţiile x' . Rezultă L Δ ≤ ∑ M 3 ( tk − t k −1 ) = M 3 (b − a) .b]. Δ = (a = t 0 < t1.b])} este majorată. A1. z pe intervalul [ t k −1. În acest caz numărul notat L( γ ) = sup L Δ se numeşte lungimea curbei γ . Lungimea acestei linii poligonale este L Δ = ∑ ( x( t k ) − x( t k −1 ))2 + ( y( t k ) − y( t k −1 ))2 + ( z( t k ) − z( t k −1 ))2 .224 - Punctele A. z' sunt continue pe [a..1...t k ] rezultă că există ξ k . (11..1). Fie Δ∈D([a. deci curba γ este rectificabilă. k =1 n Definiţia 11.1. ηk . B determină o linie poligonală ale cărei vârfuri sunt situate pe ( γ ) .b]). A n −1. τk ∈ ( t k −1... y. z ∈ C1 ([a. b]) . z' ( t ) ≤ M. Curba γ se numeşte rectificabilă (sau spunem că γ are lungime) dacă mulţimea { L Δ : Δ ∈ D([a. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. b] . t k ) astfel încât: L Δ = ∑ x'2 (ξk ) + y'2 (ηk ) + z'2 ( τk ) ( t k − t k −1 ) k =1 n Cum x.3) Demonstraţie. n y' ( t ) ≤ M.3. Δ Observaţie. Atunci curba γ este rectificabilă şi L( γ ) = ∫ b a ( x' ( t ))2 + ( y' ( t ))2 + z' ( t ))2 dt . y' . < t n = b) . .1. deci mărginite şi fie M > 0 astfel încât x' ( t ) ≤ M.. Atunci L Δ = ∑ ( x( tk ) − x( t k −1 ))2 + ( y( tk ) − y( tk −1 ))2 + ( z( tk ) − z( tk −1 ))2 . Teorema 11. (∀)t ∈ [a. y. k =1 Să arătăm în continuare (11. k =1 n Din teorema lui Lagrange aplicată funcţiilor x. În cazul curbelor plane această definiţie coincide cu definiţia 7.b] → R .3).5 dată pentru lungimea graficului unei funcţii f : [a.

m. b] cu t'− t' ' < δ'ε' avem (11.b] rezultă că sunt uniform continue şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) t' . z' ( t ' ) − z' ( t ' ' ) < 6(b − a) 6(b − a) 6(b − a) . < t n = b) cu Δ < δ 'ε şi (∀)c k ∈ [ t k −1. z' sunt continue pe [a. n vom avea σ Δ (ϕ.. Vom avea L Δ − I ≤ σ Δ ( ϕ. t k ) − I + L Δ − σ Δ ( ϕ. 2 k = 1. k =1 n Fie ε > 0. (∀)a.. t ) + ∑ [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' ( τ ) − x' ( t ) + y' ( t ) + z' ( t ) ]( t − t +∑ k =1 Δ n 2 2 2 2 2 2 k k k k k k k k −1 n 2 2 2 2 2 2 k k =1 k k k k k k k k −1 ) unde ϕ : [a. ϕ( t ) = x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) este o funcţie continuă pe [a. n avem σ Δ (ϕ.b] este integrabilă şi atunci (∃) δ'ε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈ D([a. y' ( t ' ) − y' ( t' ' ) < .4) Cum x' .b]). b] → R. n. t k ) − I + + ∑ ( x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) )( t k − t k −1 ). t k ) − I < ε 2 (11. Cum ϕ este continuă pe [a. pentru c k = t k . Δ = (a = t 0 < t1 < . t k ) − I + +∑ n b k =1 x '2 ( ξk ) + y '2 ( ηk ) + z'2 ( τk ) − x '2 ( t k ) + y '2 ( t k ) + z'2 ( t k ) ( t k − t k −1 ) Folosind inegalitatea a2 + b2 + c 2 − m2 + n2 + p2 ≤ a − m + b − n + c − p .. b. t' ' ∈ [a. t k ] .b]. obţinem L Δ − I ≤ σ Δ (ϕ. y' . c. p ∈ R . k = 1.5) x' ( t ' ) − x' ( t' ' ) < ε ε ε . c k ) − I < ε şi în particular.225 - Vom scrie L Δ astfel: L Δ = ∑ x ' 2 ( t k ) + y ' 2 ( t k ) + z' 2 ( t k ) ( t k − t k − 1 ) + n k =1 [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' (τ ) − x' (t ) + y' (t ) + z' (t ) ](t − t ) = = σ (ϕ. Fie I = ∫a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t )dt . t k ) ≤ σ Δ ( ϕ.

n şi folosind condiţiile (11. Să se calculeze lungimea arcului de elice ⎧x = a cos t ⎪ ( γ ) : ⎨ y = a sin t . b] .4) şi (11. t ∈ [0.. < t n = b) cu Δ < δ ε . s( t ) = ∫a x' 2 ( τ) + y' 2 ( τ) + z' 2 ( τ)dτ .226 - Fie δ ε = min( δ 'ε . Dacă M( x( t ). de unde ds = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt . (∀) Δ ∈ D([a. ■ Exemplu. Evident avem ξk − t k ≤ Δ < δ ε ..b] şi s' ( t ) = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ).1. Observaţie.1. k = 1.5) vom avea ∑( n k =1 n x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) ) (t k − t k −1 ) < ⎛ ⎞ ε ε ε ε < ∑⎜ ⎜ 6(b − a) + 6(b − a) + 6(b − a) ⎟ (t k − t k −1 ) = 2 ⎟ k =1 ⎝ ⎠ (11. τk − t k ≤ Δ < δε . Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. unde a > 0 ⎪ z=t ⎩ Vom avea L( γ ) = ∫ = 2π 0 x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt = ∫ 2π 0 a2 sin2 t + a2 cos2 t + 1dt = ∫ 2π 0 a2 + 1dt = 2π a2 + 1.2π] . deci L( γ ) = I = ∫ b a x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt . Δ = (a = t 0 < t1 < . ηk − t k ≤ Δ < δε . b] este un punct arbitrar de pe curba γ şi notăm cu s( t ) = L( AM) . derivabilă cu derivata continuă pe [a.. care se mai numeşte şi element de arc.b]). t Să observăm că funcţia s este crescătoare. y( t ).5) obţinem L Δ − I < ε.b]) cu Δ < δ ε . (∀)t ∈ [a. . z( t )) ∈ ( γ ) cu t ∈ [a.6) Folosind (11.1). δ 'ε' ) şi Δ∈D([a. conform teoremei 11.

Fie σk = L( AMk ). t k ]. unde A k ( x( t k ). y( t k ). k = 1. Δ = (a = t 0 < t1 < .. b] obţinem o diviziune Δ s = (0 = s0 < s1 < . Considerăm suma σ Δ ( f . Funcţia f este integrabilă pe γ dacă (∃)I ∈ R astfel încât (∀)ε > 0. n avem σΔ ( f. k = 1.. Δ = (a = t 0 < t1 < . k = 0.. n . k = 1. Fie Δ∈D([a. A = A 0 .1. < t n = b) cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . Fie Mk (α k .227 - Vom defini în continuare integrala curbilinie de speţa întâi sau în raport cu arcul. Fie γ o curbă rectificabilă dată prin ecuaţiile parametrice (11. k = 1. Definiţia 11. γ k = z(ξ k ) . Mk ) − I < ε . γ k ) ∈ A k −1A k . < t n = b) a intervalului [a.βk . Astfel un punct oarecare Mk ∈ A k −1A k poate fi precizat fie prin coordonata sa curbilinie σ k . Fie sk = L( AA k ). numită şi coordonata curbilinie a punctului A k . unde D ⊂ R 3 astfel încât ( γ ) ⊂ D . Evident avem σ k ∈ [s k −1. n . βk . . y( t k ).b]). z( t k )). z( t k )).4. n . unde α k = x(ξ k ). < t n = b) şi A k ( x( t k ). (∃)δε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈D([a. coordonata curbilinie a lui Mk . k = 1. n . fie prin coordonatele carteziene α k . < sn = L ) a intervalului [0. n .. Fie funcţia f : D → R .. n . cu ξ k ∈ [ t k −1. Pentru diviziunea Δ = (a = t 0 < t1 < . s k ].1). punctele corespunzătoare de pe curba γ . β k = y(ξ k ). γ k ) ). k = 0. β k . B = A n . γ k . Să observăm că sn = L( AB) = L( γ ) = L. Mk ) = ∑ f (Mk )(sk − sk −1 ) . L] ....b]). s0 = 0 . numită sumă integrală k =1 n curbilinie a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ s şi punctelor intermediare Mk (prin f (Mk ) înţelegem f (α k ..

se obţin cu uşurinţă următoarele proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi. în ipoteza că există. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. Atunci funcţia f este integrabilă pe γ şi . ∫ fds ) AB γ Să observăm că ∫ f ( x. Fie (γ) = AB şi C∈ AB . y. AB AC CB 3. γ Δ →0 Proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi Pornind de la proprietăţile integralei Riemann. Dacă f este integrabilă pe AC şi pe CB atunci f este integrabilă pe AB şi ∫ f ds = ∫ f ds + ∫ f ds . Ca şi în cazul integralelor definite (capitolul 7) se arată că numărul real I din definiţie. z )ds = lim σ Δ ( f .228 - Observaţie. 1.2.Mk ) . γ γ Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor curbilinii de speţa întâi. unde D⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D.. y. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa întâi a funcţiei f pe curba γ şi se notează: I = ∫ f ( x.1) şi fie f: D→R. y. z )ds (sau γ ∫ f ( x. z)ds .1. Teorema 11. β ∈ R atunci αf + β g este integrabilă pe γ şi ∫ (αf + βg)ds = α ∫ fds + β∫ gds γ γ γ 2. Dacă f. Dacă f este integrabilă pe γ şi f ≥ 0 atunci ∫ f ds ≥ 0 . continuă. γ Consecinţă. Dacă f şi g sunt integrabile pe γ şi α. g sunt integrabile pe γ şi f ≤ g atunci ∫ f ds ≤ ∫ g ds .

k = 1 n astfel încât .n .b]) este un şir de diviziuni cu Δ n → 0 va rezulta că n→ ∞ lim σ Δ n ( f . Fie ϕ: [a. z) ds = ∫ γ b a f ( x( t ).b] şi atunci. care evident este o funcţie continuă. y. Cum funcţia ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 este continuă. t k ].7) reprezintă o sumă Riemann corespunzătoare funcţiei ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 . sk − sk −1 = ∫ tk t k −1 x'2 (ζ ) + y'2 (ζ ) + z'2 (ζ ) d ζ = = x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ). y( t ).b]→R. Mk ) = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ) = k =1 n = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ξk ) + y'2 (ξk ) + z'2 (ξk ) ( t k − t k −1 ) + k =1 n n (11. t k ]. ξn ) = lim ∑ ϕ(ξn ) x'2 (ξn ) + y'2 (ξn ) + z'2 (ξn ) ( t n − t n −1 ) = I . y( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . z( t k )) . dacă Δn∈D([a. y’. y( t ). A k (x( t k ). k =1 n Cum funcţiile x’. sk = L(AAk). y( t k ). y(ξ k ). Avem σ Δ ( f . ϕ( t ) = f (x( t ). z(ξ k ))(s k − s k −1 ) . k k k k k k k n→∞ k =1 pn Folosind uniform continuitatea funcţiei ϕ x' 2 + y ' 2 + z ' 2 va rezulta că a doua sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. Δ∈D([a.n . Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ k.n . va fi integrabilă pe [a. z( t )) .7) are limita 0 pentru Δ n → 0 . k = 1. ξ k ∈ [t k −1.b]).. y( t ).Mk ) = ∑ f (x(ξ k ).229 - ∫ f ( x. Vom avea σ Δ ( f . z’ sunt continue. k = 0. z( ξ k )) ∈ A k −1A k . y(ξ k ). din teorema de medie (∃)ηk ∈ [t k −1. . z( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . b Demonstraţie. Fie I = ∫a f ( x( t ).7) + ∑ ϕ(ξk ) k =1 [ x ' ( η ) + y ' ( η ) + z' ( η ) − 2 2 2 k k k x ' 2 ( ξ k ) + y ' 2 ( ξ k ) + z ' 2 ( ξ k ) ( t k − t k −1 ) ] Prima sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. Mk (x( ξ k ). k = 1.

β]. z )ds = I = ∫ f (x( t ). Exemple. z( t )) b γ a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt ■ ⎧x = x( t ) Observaţie. y ) ds = ∫a f (x(t ). y. y(t ). y(t )) b γ x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) dt iar în cazul unei reprezentări explicite (γ): y = y(x). 1. t ∈ ⎢0. y( x )) β γ α 1 + y' 2 ( x ) dx . a b γ Curba (γ) este un arc de elipsă care se scrie parametric astfel: ⎧x = a cos t ⎪ (γ) : ⎨ ⎡ π⎤ y = b sin t.230 - În concluzie. ⎥ ⎪ ⎣ 2⎦ ⎩ şi atunci: . În cazul curbelor plane (γ): ⎨ . deci k n→ ∞ n f este integrabilă pe γ şi ∫ f (x.b]) cu Δ n → 0 rezultă că lim σ Δ ( f . dacă Δn∈D([a. arctg a ab 2. y ≥ 0. t ∈ [a. a ≠ b .. ∫ f ( x. iar a. x ≥ 0. t ∈ [0.b] vom avea ⎩y = y( t ) ∫ f ( x.2 sunt îndeplinite şi atunci I= ∫ π 0 1 a cos t + a2 sin2 t + b2 t 2 2 2 2 π a2 sin2 t + a2 cos2 t + b2 dt = π 1 = a +b ∫ 2 dt = 0 a + b2 t 2 2 bt a2 + b2 = arctg a 0 ab = πb a2 + b2 .1. 2 2 γ x + y + z ⎪z = b t ⎩ Să observăm că ipotezele teoremei 11. x ∈ [α. y ) ds = ∫ f (x. unde ( γ ) : ⎨y = a sin t . Să se calculeze integrala ⎧x = a cos t 1 ⎪ I= ∫ 2 ds .Mn ) = I .π]. Să se calculeze integrala x2 y2 I = ∫ x y ds . b > 0. unde ( γ ) : 2 + 2 = 1.

luând f(x.231 - I = ∫02 a b sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt = π ab 2 1 + cos 2t 2 1 − cos 2t dt = = + b2 ∫0 sin 2t a 2 2 2 π ab 2 b2 − a2 a2 + b2 sin 2t cos 2t + dt = = 2 ∫0 2 2 1 2 2 2 2 ′ 2 2 2 2 2 π ⎛b −a ab a +b ⎞ ⎛b −a a +b ⎞ 2 ⎟ dt = ⎜ ⎟⎜ cos 2t + =− 2 2 ∫0 ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2(b − a ) ⎝ 2 2 ⎠⎝ 2 ⎟ ⎠ π ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2 ⎟ ab ⎝ ⎠ =− 2 2 3 2(b − a ) 2 3 2 π 2 = 0 3 ⎡ ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞2 ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ab ⎢⎜ − ⎟ −⎜ = + + 2 2 ⎟ ⎜ 3 (a − b ) ⎢ ⎜ 2 2 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ab a b (a 2 + a b + b 2 ) 3 3 (a − b ) = = 3 (a 2 − b 2 ) 3 (a + b ) 3 ⎤ ⎞2 ⎥ ⎟ = ⎟ ⎥ ⎠ ⎦ Aplicaţii ale integralei curbilinii de speţa întâi 1.y. Lungimea unei curbe rectificabile În definiţia integralei curbilinii de speţa întâi.. care este imaginea unei curbe netede γ din R3. . de unde prin trecere la limită cu k =1 n Δ →0 obţinem L(γ ) = ∫ ds . la care densitatea μ = μ(x. Mk ) = ∑ (sk − sk −1 ) = L(γ ) . Considerăm firul neomogen.y.z) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului de pe curbă.z)=1 obţinem σ Δ (f . Aplicaţii mecanice Considerăm un fir material de grosime neglijabilă. γ 2.

zG) sunt date de M = ∫ μ(x. z k ) . γ k = z(ξ k ) . y. k = 0. n unde α k = x(ξ k ) . γ k ) ∈ A k −1A k . Fie F : D → V3 o funcţie vectorială de componente P. z ) ds . t k ]. z ) ds . z G = M ∫ z μ(x. γ γ 11. z ) ds . IyOz = ∫ x 2 μ(x. y. γ γ γ IOx = ∫ (y 2 + z 2 )μ(x. z ) ds . ⎪z = z( t ) ⎩ (11.R sunt mărginite pe D.2.yG. Fie Mk (α k . z ) ds . z(b)) . y. y(a). x G = γ 1 x μ(x. γ γ IOz = ∫ (x 2 + y 2 )μ(x.. IxOz = ∫ y 2 μ(x. unde D ⊂ R3 astfel încât (γ ) ⊂ D . z(a)) şi B(x(b). z k = z(t k ) . Fie Δ ∈D([a. y k = y(t k ) .b] . y. An = B. y. y. Mγ γ Momentele de inerţie ale firului γ faţă de planele de coordonate. z ) ds . z ) ds . axe şi respectiv pol vor fi date de IxOy = ∫ z 2 μ(x.b]). rectificabilă. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) şi punctele corespunzătoare de pe curbă A k (x k . A0 = A. y. Integrale curbilinii de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) ⎧ x = x( t ) ⎪ Fie (γ ) = AB : ⎨y = y( t ) .8) o curbă simplă. y(b). z ) ds . k = 0. ξk ∈ [t k −1. de extremităţi A (x(a).n . z ) ds . adică P. t ∈ [a. y. IO = ∫ (x 2 + y 2 + z 2 )μ(x.n . β k . IOy = ∫ (x 2 + z 2 ) μ(x. Presupunem că F este mărginită pe D. z ) ds . unde x k = x(t k ) . βk = y (ξk ) .R: D → R. z ) ds . . y.Q. M∫ γ yG = 1 1 ∫ y μ(x.232 - Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG.Q. k = 1. y k . y. y.

(∃) δ ε > 0 astfel încât (∀ ) Δ ∈D([a. 1. k = 1. z )dr γ se mai 2. n avem σ Δ F. z ) dr . y.2. z(tk )). Mk − I < ε . în ipoteză că există. z ) dy + R( x. y. y.. Definiţia 11. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa a doua a funcţiei F pe curba γ şi se notează: I = ∫ P( x. cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . y. k =1 ( ) n numită sumă integrală curbilinie a funcţiei F corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor intermediare M k. adică A = B atunci γ se mai numeşte contur şi integrala se mai notează I = ∫ F(x. ( ) Observaţie. ⎜ ⎟ γ ⎝ ⎠ Observaţii. Dacă curba γ este închisă.z) din spaţiu şi dr = dx i + dy j + dz k atunci I = ∫ F(x. y. unde A k (x(tk ) .233 - Considerăm suma σ Δ F. Se arată ca şi în cazul integralei definite (capitolul 7) că numărul real I din definiţie.y. ∫ F(x. Astfel numeşte circulaţia vectorului F de-a lungul arcului AB . z ) dx + Q( x. γ .b]). y(t k ). Funcţia F este integrabilă pe curba γ dacă (∃)I∈ R astfel încât (∀) ε > 0. Mk . Din punct de vedere fizic I reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţa variabilă F de-a lungul arcului AB . Δ →0 ( ) Dacă r = x i + y j + zk este vectorul de poziţie al punctului curent M (x. y. Mk = ∑ [ P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] . z ) dr γ ⎛ ⎞ ⎜ sau ∫ F dr ⎟ .1. z ) dz (sau ∫ P dx + Q dy + R dz ) γ γ Să observăm că I = lim σ Δ F. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) .

z ) dr = − ∫ F(x. i) Dacă F. γ γ γ ii) Dacă C ∈ AB şi F este integrabilă pe arcele AC şi pe CB atunci F este integrabilă pe AB şi AB ∫ F dr = ∫ F dr + ∫ F dr .2. Un punct M(x (t ).b] de la a la b. Dacă γ = AB scriem γ + = AB. Curba γ împreună cu sensul direct de parcurgere se notează cu γ + şi în mod asemănător se defineşte γ − . Când t parcurge intervalul [a. O curbă γ împreună cu unul din sensurile de parcurgere se numeşte curbă orientată. punctul corespunzător M parcurge γ în sens invers. γ − = BA . y. z ) dr .1.. z(t )) ∈ (γ ) parcurge curba γ într-un sens pe care îl numim direct atunci când t parcurge continuu intervalul [a. z k − z k −1 îşi schimbă semnul deci: AB ∫ F(x.234 - 3. y (t ).b] de la b la a. În plan se consideră de obicei sensul direct cel trigonometric. y k − y k −1. Din definiţie se observă că. AC CB . BA Alte proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa a doua care se obţin cu uşurinţă pornind de la proprietăţile integralei Riemann sunt date de Propoziţia 11. dacă se schimbă sensul de parcurs pe arcul AB atunci diferenţele x k − x k −1. G sunt integrabile pe γ şi α. y. β ∈ R atunci αF + βG este integrabilă pe γ şi ∫ (αF + βG)dr = α ∫ F dr + β ∫ G dr .

y k = y (t k ). Mk (x (c k ).2. y. Obţinem astfel σ Δ F. z(c k )) x' (ξk ) + k =1 ( ) n + Q(x(c k ).. ηk . z k ) . z(c k )) ∈ A k −1A k . y(c k ). z(t ))z' (t )]dt . Notăm cu I integrala din membrul drept şi fie Δ ∈D([a. y(c k ). t k ). Vom avea σ Δ F. funcţiile x.n . y(t ). z k = z(t k ). b Demonstraţie. z sunt de clasă C1 pe [a. y(c k ). continuă. Mk = ∑ [P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] k =1 ( ) n Cum γ este netedă. y (t ). Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. z(t ))x' (t ) + Q(x(t ). y.8) şi fie F : D → V3 . Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . y(c k ). z )dy + R(x.R ) . c k ∈ [t k −1. F = (P. y.b] şi din teorema lui Lagrange (∃) ξ k . k = 0. k = 1.1. Teorema 11.Mk ( ) astfel . t k ] . n astfel încât x k − x k −1 = x (t k ) − x(t k −1 ) = x' (ξk )(t k − t k −1 ) y k − y k −1 = y (t k ) − y (t k −1 ) = y' (ηk )(t k − t k −1 ) zk − zk −1 = z(t k ) − z(t k −1 ) = z' (τk )(t k − t k −1 ) . x k = x(t k ) . y k . z(c k )) z' (τk ) ] (t k − t k −1 ) Scriem σ Δ F.n . y(t ). z ) dz = γ = ∫a [P(x (t ).b]). Mk = ∑ [P(x(c k ). z )dx + Q(x. τ k ∈ (t k −1. unde A k (x k . unde D ⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D.235 - Vom da în continuare o formulă de calcul pentru integralele curbilinii de speţa a doua. k = 1. Q. Atunci funcţia F este integrabilă pe γ şi ∫ P(x. z(c k )) y' (ηk ) + R(x(c k ). z(t ))y' (t ) + R(x(t ). y.

Să se calculeze integrala I = ∫ 1 − x 2 dx + x dy . Să se calculeze circulaţia vectorului v = (2x − y )i + z j + (x + 3z )k de-a lungul arcului de elice ⎧x = a cos t (γ ) : ⎪y = a sin t . y(c k ). este parcursă în sens direct.1.2. ⎨ ⎪z = a t ⎩ Vom avea: = π ∫ v dr = ∫ (2x − y ) dx + z dy + (x + 3z ) dz = γ γ ∫ [(2a cos t − a sin t )(− a sin t ) + at a cos t + (a cos t + 3a t ) a] dt = 0 π 0 = a2 ∫ − 2 sin t cos t + sin2 t + t cos t + cos t + 3t dt = ( ) a2 3 π2 + π − 4 . z(c k )) (z' (τk ) − z' (c k )) ] (t k − t k −1 ). unde (γ): x2 + y2 = 1. 2 ( ) 2. π] Vom avea I=∫ 0 0 π [ 1− cos t(− sin t) + cost(cost)]dt = 2 = ∫ − sin2 t + cos2 t dt = ∫ cos 2t dt = 0 0 π ( ) π . z(c k )) (y' (ηk ) − y' (c k )) + + R(x(c k ). ■ Exemple. y(c k ). unde a ∈ R*. Mk = ∑ [P(x(c k ). z(c k )) (x' (ξk ) − x' (c k )) + k =1 n + Q(x(c k ). y(c k ). y(c k ).. z(c k )) y' (c k ) + k =1 ( ) n + R(x(c k ). t ∈ [0. şi demonstraţia se continuă în mod asemănător cu demonstraţia teoremei 11. γ ⎧x = cos t Scriem curba γ sub forma parametrică (γ ) : ⎨ ⎩y = sin t. z(c k )) x' (c k ) + Q(x(c k ). y(c k ). y(c k ). z(c k )) z' (c k )] (t k − t k −1 ) + + ∑ [ P(x(c k ). t ∈ [0. π]. 1. y ≥ 0.236 σ Δ F.

x2 = x(b). Presupunem că există F: D → R. Ne propunem să găsim condiţiile în care integrala (11. y2 = y(b). de extremităţi A(x1. y ) dy = ∫ [P(x(t ).2. y(t )) dt = F(x 2 . Vom avea γ ∫ P(x.. În acest caz expresia diferenţială P(x.9) este independentă de drum. (11. b] ⎩ unde x1 = x(a). Suficienţa. adică să nu depindă de γ.y) ∈ D arbitrar. Condiţia necesară şi suficientă ca integrala (11. Demonstraţie. deschisă astfel încât (γ) ⊂ D. . (∀)(x. y ) dx + Q(x.Q: D → R. continue.9) nu depinde de drum. y ) dx + Q(x. P. Fie (γ ) : ⎨ y = y( t ). y ) dy.237 - Integrale curbilinii independente de drum Fie integrala AB ∫ P( x. y 2 ) − F(x 1. y1 = y(a). y(t )) y' (t )]dt = b a b = ∫a d F(x (t ). ci numai de extremităţile A şi B ale curbei. y ) = P(x.y2). y ) ∈ D. y(t )) x' (t ) + Q(x(t ). y ) dy.9) să nu depindă de drum în D este ca să existe o funcţie F: D → R. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. y ) ∈ D. y 1 ) dt Necesitatea.2. y ) dx + Q(x.y2). t ∈ [a. y ) dy . diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. Fie A(x0.9) unde γ = AB este curbă simplă. netedă. D ⊂ R2. ⎧x = x( t ) . y )dx + Q(x. Presupunem că integrala (11.y0) ∈ D. fixat şi M(x. y ) dx + Q( x. y ) = P(x. y ) dy se numeşte diferenţială totală exactă iar F primitivă a expresiei diferenţiale. B(x2. Teorema 11. (∀)(x.

y ) ∂x h Analog (∃) ∂F (x.y1).y)dy. y ) ∈ D . y ) − F(x. y ) dt = h P(x + θh. y ) = P(x + θh. y ) dx + Q(x.y)∈D (acest lucru este posibil deoarece D este deschisă). y ) = Q(x. y ) dx + Q(x. Observaţie. y ) .y1 ) P(x. O integrală independentă de drum ∫ P(x.y2) sunt . pentru h→0. AM Fie h∈ R cu h suficient de mic astfel încât M’(x+h. (∀)(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) ∂y şi atunci F este diferenţiabilă în (x. y )dy . y ) → P(x. pentru h≠0 vom avea ∂F F(x + h.y)dx+Q(x.y) = P(x. deci (∃) (x. y ) dy . y ) dx + Q(x.y) şi ■ dF(x. y ) = = ∫ P(x. unde A(x1. y ) .. Folosind teorema de medie de la integrala Riemann. Astfel. y ) dy − ∫ P(x.1) astfel încât F(x + h.238 - Fig. y ) = P(x. y ) dy = AM' AM x +h x ∫ P(x. y ) dy = ∫ MM' P(t. există θ∈(0. B(x2. y )dy γ se mai notează şi astfel extremităţile curbei. y ) − F(x. ∫( (x 2 . y ) dx + Q(x.2 Definim funcţia F: D → R astfel F(x.y 2 ) x1. y ) = ∫ P( x.

y ) dy este independentă de drum atunci γ (∃) F: D →R. n ca în figură: Fig. y ) = P(x. închisă atunci ∫ P(x. γ Într-adevăr. în D.9) şi să fie independentă de drum. y ) dy = 0 AnB . 2. y ) dx + Q(x. y ) dy = ∫ P(x. unde I. y ) dy − ∫ P(x. y ) dy + ∫ P(x.10) reprezintă o condiţie necesară şi suficientă ca integrala (11.B∈(γ) şi m. (∀)(x. y ) dy. y ) ∈ D . Dacă integrala ∫ P(x. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. y ) dy = γ AmB BnA = AmB ∫ P(x. Q ∈C1(D) atunci F∈C2(D) şi cum folosind teorema lui Schwarz rezultă ∂P ∂Q = .. fie A. y ) dy = 0 . ∂y ∂x∂y ∂x ∂y∂x În plus. dacă P.J⊂R sunt intervale) sau mai general.10) Dacă D este un interval bidimensional (adică D=I×J. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x.3 Vom avea: ∫ P(x. adică ∂F ∂F = P.239 - Consecinţe: 1. . ∂x ∂y ∂P ∂ 2F ∂Q ∂ 2F = = . y ) dx + Q(x. Dacă integrala (11. netedă. = Q . D domeniu simplu conex atunci (11. ∂y ∂x (11. y ) dx + Q(x.9) este independentă de drum şi γ este o curbă simplă. y ) dx + Q(x.

unde C are coordonatele C(x2. y 2 ] şi atunci y = y1 y=t ⎩ ⎩ I= = ∫ P(x. y 0 ) ∈ D este un punct fixat.y1 ) P(x. t ) dt . t ) dt. Calculul integralelor curbilinii independente de drum Presupunem că integrala I = ∫ P(x. Se arată că. dacă integrala (11. 4 ⎧x = t ⎧x = x 2 Vom avea AC : ⎨ . x 2 ] . y ) dy = AC CB y2 y1 1 x2 x1 ∫ P(t. x2 1 deci y2 1 ∫ ( x 2 . A(x1.y 2 ) ( x1 . t ∈ [y 1. (γ) ⊂ D. y ) dy este independentă de γ drum. t ∈ [x1. y 1 ) dt + ∫ y Q(x 2 . unde M0 (x 0 . y ) dy este F(x. Presupunem că [AC] .y2). P. continue.9) este nulă pe orice curbă închisă situată în D atunci ea este independentă de drum. y ) dt + ∫ Q(x 2 . y ) dx + Q(x. CB : ⎨ . unde (γ ) = AB . t ) dt . Fig. D ⊂ R2.Q: D → R. y 0 ) dt + ∫ y Q(x. y ) dx + Q(x. x y 0 0 . B(x2.y1)..y1).240 - Observaţie. y ) = ∫ x P(t. [CB] ⊂ D . y ) dy = ∫ x P(t. y ) dy + ∫ P(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. Rezultă că o primitivă a expresiei diferenţiale P(x. y ) dx + Q(x.

Să se calculeze: a) b) ∫ x ds . unde (γ ) : x + y = 1. y ) dx + Q(x. netedă. unde D ⊂ R3 este un domeniu simplu conex.241 - Observaţie. simplă atunci o condiţie necesară şi suficientă ca integrala ∫ P(x. t ) dt = ∫0 0 dt + ∫0 (x 2 + 2xt )dt = x 2 y + xy2 x y x y Probleme propuse 1. t ) dt . deci integrala dată este independentă de drum şi atunci = ∂y ∂x există F: R2→ R.. γ x ∈ [1. Rezultatele obţinute până acum în cazul bidimensional se extind în cazul tridimensional astfel: Dacă P. z ) dy + R(x.R ∈ C1(D). în D. ∂P ∂Q = 2x + 2y .Q.0 ) dt + ∫0 Q(x. . y ) 0 . ∫x γ 2 y ds . y. y ) dy = ∫ x P(t. y ) = ∫( x ( x.y)= 2xy+y2.0) obţinem: F(x. ∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z Exemplu. y ) = ∫0 P(t. Fie γ o curbă plană simplă. Q(x. P. diferenţiabilă cu dF(x.y0)=(0. y ) = (2xy + y 2 )dx + (x 2 + 2xy )dy . Avem P(x. y 0 ) ∈ R 2 este un punct fixat. z ) dz γ să fie independentă de drum este ca ∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P = = = .Q∈C1(R2) . Funcţia F se determină prin F(x.2] . curbă netedă. y.y 0 P(x. y. ) x y 0 0 unde (x 0 . . y 0 ) dt + ∫ y Q(x. z ) dx + Q(x. (γ) ⊂ D.y)= x2+2xy. Să se arate că integrala ∫ (2xy + y )dx + (x 2 γ 2 + 2xy )dy este independentă de drum şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. . Luând (x0. unde (γ ) : y = ln x.

B(3. γ unde γ este curba obţinută prin intersecţia suprafeţei sferice de ecuaţie x 2 + y 2 + z 2 = a 2 cu planele de coordonate.−1). unde (γ ) : x 2 + y 2 = a 2 şi este parcursă în sens direct .0. P(x. γ unde γ este frontiera mulţimii din R2 mărginită de curbele de ecuaţii y = x 2 .2) . a > 0 .1. Să se calculeze a) x = a(t − sin t ) . γ ∫ γ 2y 2 + z 2 ds . A (2. γ ⎪ ⎩z = a sin b c) ∫ (x − y )dx − y dy .242 - c) d) e) ⎧x = t ⎪ xy ds .1] γ ⎩ ∫ xyz ds . diferenţiabilă dF(x. t ∈ [0. Q(x. unde (γ ) : ⎨y = a cos b sin t. y ) = ey . y ) ∈ R 2 şi să se determine F. y ) = P(x.2π] . 1+ x2 pe R2 astfel încât Să se arate că (∃)F : R 2 → R.. Fie P. t ∈ [0. (∀)(x. ∫ ⎪y = 1 − t 2 . y ) dx + Q(x. 2. y 2 = x şi parcursă în sens invers acelor de ceasornic . x = y .Q: R2→R. 2 2 x +y ⎧x = a cos b cos t ⎪ b) ∫ y dx + z dy + x dz . unde (γ ) : ⎨ . y ) = (1 + x ) 2 2 . 2x (1 − e y ) 4. ⎩x = a(1 − cos t ) ∫ γ y dx − x dy . y ) dy. t ∈ [− 1.2π]. unde (γ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a 2 . situată în primul octant şi parcursă în sens direct. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate G al firului material omogen (γ ) : ⎧ ⎨ 3. d) ∫ x dy + y dz + z dx . unde (γ ) = [ AB]. .

243 - 5.. f∈C2(D). i+ ∂x ∂y Să se arate că. închisă. Atunci D are arie şi Aria D = 1 x dy − y dx .2 ) (1. netedă sau netedă pe porţiuni ce limitează un domeniu D. Fie f: D → R. 2∫ γ . Fie γ o curbă simplă.1) 2xy dx + 1 − x 2 dy 2 2 ( (1 − x ) ) +y 2 şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. Să se calculeze ∫ ( 2. γ 7. unde D⊂R2 şi fie v = grad f = ∂f ∂f j. dacă γ este o curbă simplă netedă astfel încât (γ) ⊂ D atunci ∫ v dr = 0 . 6.

1.2.D2. Definiţia 12.1. este o curbă simplă. Ne propunem să determinăm volumul cilindrului care se sprijină pe D. are generatoarele paralele cu axa 0z şi este limitat superior de suprafaţa Σ .Dn). Δ = (D1. vom nota cu Δ = max d(Dk ) .y)∈D. Integrale duble Fie f :D → R o funcţie mărginită. Definiţa 12. Fie A ⊂ R2.1. unde d(P1.. numit şi P1 . k = 1.P2). netedă sau netedă pe porţiuni.n .1. închisă..y. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact cu frontiera γ = FrD.. Spunem că Δ = ( D1.…. P2 ∈A diametrul mulţimii A. netedă sau k =1 n netedă pe porţiuni.P2) reprezintă distanţa dintre punctele P1 şi P2.D2. norma diviziunii Δ. Dn ) este o diviziune a domeniului D dacă D1.z)∈R3 : (x. D2 . Definim d(A) = sup d(P1. z = f(xy)} este o suprafaţă Σ situată deasupra planului x0y şi proiecţia ortogonală a ei pe planul x0y este domeniul D. n . k=1.244 - CAPITOLUL 12 INTEGRALE MULTIPLE 12.. închisă. Vom nota cu D(D) mulţimea tuturor diviziunilor lui D şi pentru Δ∈ D(D). . Dn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât D = U D k şi γ k = FrDk. o curbă pe care o considerăm simplă.…. Dacă presupunem f ≥ 0 atunci graficul său Γf ={(x.

f(P2). ….. cu cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k . S Δ ( f ) = ∑ Mk aria Dk . n avem Ca şi în cazul integralei definite se arată că numărul real I din definiţie.245 - Fie Pk (ξ k . Sumele Darboux adaus volumul cilindrului. Δ = (D1. Δn = (D1 .. (∃) δ ε > 0 astfel încat (∀)Δ∈D(D). n . n şi Dk Dk s Δ ( f ) = ∑ mk aria Dk . cu f(P1). cum γ k = FrDk este o curbă simplă..Dn. Din definiţie rezultă că funcţia f este integrabilă pe D dacă şi n numai dacă (∀)Δn∈D (D). respectiv. Pk) reprezintă volumul corpului obţinut prin reuniunea a n cilindri având ca baze pe D1. k = 1. σ Δ (f .1. Volumul astfel obţinut aproximează volumul cilindrului din introducere. Δ →0 ∫∫ f (x. Fie mk = inf f . în ipoteza că există.... Definiţia 12. ηk ) ∈ Dk . generatoarele paralele cu axa Oz şi înălţimile egale. ⎟ ⎜ D ⎠ ⎝ lim σ Δ (f . Funcţia f este integrabilă pe D dacă s Δ (f). sumele Darboux inferioară.f(Pn). D2. Mk = sup f . Pk ) ≤ S Δ (f ) .3. Să observăm că Dk are arie.. S Δ (f ) aproximează prin lipsă şi respectiv prin proprietatea ∀ ε > 0. corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk. ηk ) ∈ Dk .D2. Pk ) = ∑ f (Pk ) ariaDk. …. (∃ ) I∈R Δ = (Δ 1.Dn) şi (∀) Pk (ξ k . . Δ n ) . ηk )∈Dk . (∀)Δ ∈ D (D). Să observăm că s Δ (f) ≤ σ Δ (f . Dacă f ≥ 0 suma σ Δ (f. n şi σ Δ (f . k = 1.. Dn . y ) dx dy D ∫∫ f (x. netedă sau netedă pe porţiuni. k =1 n numită sumă integrală dublă a funcţiei f. Pk ) . Δ 2 . y ) dx dy = D Observaţie.…. k = 1. Dn 2 p n ) cu Δn → 0 şi . k = 1. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala dublă a funcţiei f pe D şi se notează I = Să observăm că ⎞ ⎛ ⎜ sau ∫∫ f dx dy ⎟ . şi k =1 k =1 n n respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. închisă. Pk ) − I < ε .

sau echivalent 3 ε ε < σ Δ (f . Pk ) : Pk ∈ Dk .. Criterii de integrabilitate Teorema 12. I = {inf S Δ (f ) : Δ ∈ D(D)}. Conform definiţiei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D). Pk ) : Pk ∈ Dk . ηn ) ∈ Dn. pn şirurile (σ (f. Atunci funcţia f este integrabilă pe D dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. Pk ) < I + 3 3 (12. 3 Suficienţa. Necesitatea. y ) dx dy D şi ε > 0.1) Trecând în inegalităţile (12. n avem σ Δ (f .…. y )dx dy reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D. (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε . Evident avem s Δ ( f ) ≤ I ≤ I ≤ S Δ ( f ) .1. mărginită. k = 1. n . Demonstraţie.D2.Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k .1. (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ∈D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. ηk ) ∈ D k . k = 1. obţinem I− { } { } ε ε ε ε ≤ s Δ ( f ) ≤ I + şi respectiv I − ≤ S Δ ( f ) ≤ I + . Fie f : D ⊂ R 2 → R. n şi folosind următoarele relaţii dintre sumele Riemann şi Darboux: sΔ(f) = inf σΔ (f. (∀)Δ∈ D(D). SΔ(f) = sup σΔ (f.246 - (∀) Pkn (ξn. Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫ ∫ f (x. Δ = (D1. (12. k k k limită. (Criteriul lui Darboux). de unde 3 3 3 3 SΔ(f) – sΔ(f) ≤ 2ε < ε . k = 1. Fie I = sup {s Δ ( f ) : Δ ∈D(D)}. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x. Presupunem că f este integrabilă pe D şi fie I= ∫∫ f ( x. k = 1. Pk ) − I < I− ε .2) .1) la infimum şi apoi la supremum după Pk∈Dk. n . P )) Δn n k sunt convergente către o aceeaşi Observaţie.y). k ∈ 1.

y ) dx dy = I. este integrabilă pe D.2) rezultă 0 ≤ I − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f) < ε . (ξ k' . k = 1 n . ηk ) ∈ D k . I se numeşte integrala Darboux inferioară iar I integrala Darboux superioară. Pk ) ≤ SΔ(f).Dn) cu Δ < δ ε . (∀) Pk (ξ k . n . y') − (x' ' ..D2. sau σΔ (f . ηk' ) ∈ Dk . Orice funcţie f : D → R.Dn) şi Pk (ξ k . Demonstraţie. Conform ipotezei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi folosind (12.. ' ' ' ' Cum f este continuă şi Dk compactă. din teorema lui Cantor este uniform continuă şi atunci (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)(x’. avem f (x' . y') − f (x' ' . adică 0 ≤ I − I < ε. (∀)Δ∈ D(D).y’).247 - Fie ε > 0. Pk ) − I < ε . Dacă Δ < δ ε . ηk' ).. n astfel încât ' ' ' ' . y' ') < Fie Δ∈D(D). n . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). D ■ Observaţie. mk = inf f = f (ξk . Δ = (D1. ηk ) ∈ Dk . k = 1. (∃) (ξ k .. ηk ).. Fie ε > 0. Cum ε > 0 este arbitrar rezultă I = I . n ..2. Cum f este continuă pe compactul D. Dk Dk . continuă pe compactul D ⊂ R2.1. y' ') = (x'− x' ')2 + (y'− y' ')2 ε .1 rezultă că o functie mărginită f : D ⊂ R2 → R este integrabilă pe D dacă şi numai dacă integralele Darboux corespunzătoare. (x’’. Mk = sup f = f (ξk' ... k = 1. Avem sΔ(f) ≤ I ≤ SΔ(f) şi sΔ(f) ≤ σ Δ (f . Teorema 12. sunt egale. k = 1. Din teorema 12. Fie I = I = I . k = 1. I şi I .1.D2. ηk ) ∈ D k . Valoarea comună a celor două integrale I = I = I se numeşte integrala lui f pe D. adică funcţia f este integrabilă pe D şi ∫∫ f ( x. Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). rezultă SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi atunci σΔ (f . Δ=(D1.y’’) ∈ D cu (x' . de unde sΔ(f) – SΔ(f) ≤ σ Δ (f .. aria D < δε .

Dacă f şi g sunt integrabile pe D şi f ≤ g atunci ∫∫ f (x. y ) dx dy ≥ 0 . . η ) − (ξ .g sunt integrabile pe D şi α. y )dx dy ≤ D ∫ ∫ f (x. ≤ d ( Dk ) ≤ Δ < δε . y ) dx dy D D1 D2 (proprietatea de aditivitate). Dacă D = D1 ∩ D 2 unde D1. y ) dx dy = ∫∫ f (x. Dacă f. ηk' (ξ .β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe D şi ∫∫ (αf + βg)(x. y ) dx dy + ∫∫ f (x. 3. y ) dx dy = α ∫∫ f (x. y )dx dy D D (proprietatea de monotonie).248 - Deoarece ' ' ' ' f ξk . y ) dx dy + β∫∫ g(x. y ) dx dy.1. ηk aria Dk < ∑ (( ) ( )) ε aria Dk = ε . (∀) k = 1 n va rezulta că ( ) ( n k =1 ) < n ε . 2. y ) dx dy D D D (proprietatea de liniaritate).1 funcţia f este integrabilă pe D. deci k =1 aria D n SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi conform teoremei 12. y )dx dy ≤ ∫∫ g(x. η ) ' k ' k '' k '' k . Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫∫ f (x. ■ Proprietăţi ale integralei duble Folosind definiţia integrabilităţii în cazul integralelor duble şi raţionând analog ca la integrala definită se pot demonstra următoarele proprietăţi: 1.. D2 sunt domenii compacte fără puncte interioare comune şi f este integrabilă pe D1 şi pe D2 atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. D 4. şi atunci SΔ(f) – sΔ(f) = ∑ (Mk − m k )aria Dk = aria D k =1 ' ' ' ' = ∑ f ξ k' . ηk' − f ξ k . Dacă f este integrabilă pe D atunci f este integrabilă pe D şi D ∫ ∫ f (x. ηk − f ξk' . 5.

b]. y ) dx dy ≤ M aria D. netedă. Teorema 12. unde Ι = [a. η) ∈ D astfel încât ∫∫ f (x. Cu ajutorul diviziunilor Δ’ şi Δ’’ definim o diviziune Δ a intervalului bidimensional D = [a. Δ′ = ( a = x 0 < x1 < . n.< ym = d ).yj].d]).b] x [c. Δ’’ = ( c = y0 < y1 <.. . sau netedă pe porţiuni atunci aria D = ∫∫ dx dy .1. b] × [c.b]). m .xi] x [yj-1.b]. y )dx dy = f (ξ. d] astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. Dacă D este un domeniu compact din R 2 cu (γ) = FrD. d] → R mărginită şi integrabilă pe [a. d] . b D a Atunci ∫∫ f (x. adică D = Ι x J. d F este integrabilă pe [a. b] × [c.. D 7.. Fie Δ ′ ∈ D ([a. J = [c.249 - 6. y ) dx dx = ∫ F(x ) dx = ∫ (∫ f (x. Fie f : [a. y ) dy )dx. m = inf f .3. η) aria D D (formula de medie). curbă simplă. M = sup f atunci D D m aria D ≤ ∫∫ f (x. Dacă f este continuă pe D atunci există un punct (ξ. D 8. b d a c Demonstraţie. i = 1.d] în intervale bidimensionale de forma: Dij = [xi-1. Dacă f este integrabilă pe D. b] există integrala F(x) = ∫ c f (x. y ) dy .. j = 1. Calculul integralei duble Considerăm mai întâi cazul în care D este un interval bidimensional. < x n = b ) şi Δ’’∈ D ([c..

n.y)∈Dij atunci mij ≤ f(x.xi]. m .1 Fie m ij = inf f . S Δ (f ) = ∑ ∑ Mij aria D ij . ■ . y)dy )dx ≤ ∑ ∑ M aria D . i=1 j=1 i=1 j=1 n m n m Dacă (x. y)dx dy = ∫ (∫ f (x.3) Sumând în (12.y) ≤ Mij.n obţinem ∑ ∑ mijaria Dij ≤ ∫a i=1 j=1 Δ (∫ f (x..3) după j = 1. este integrabilă pe orice compact [xi-1. y ) dy ≤ ∑ Mij (y j − y j−1 ) . y )dy )dx ≤ ∑ M (y − y d m c j =1 ij j b d j −1 )(x i − x i −1 ) . i = 1. n m c i=1 j=1 ij ij b d a c Δ Cum f este integrabilă pe D rezultă că Ι = Ι = ∫a b d c D (∫ f (x. de unde mij (y j − y j −1 ) ≤ ∫ yj y j −1 f (x. m obţinem ∑ mij (y j − y j−1 ) ≤ ∫c f (x.b]. şi deci vom avea ∑ mij (y j − y j−1 )(x i − x i−1 ) ≤ ∫ x m j =1 n m xi i−1 (∫ f (x. m d m j =1 j =1 Cum funcţia F este integrabilă pe [a. y )dy )dx şi b d a c demonstraţia este încheiată. y ) dy )dx ≤ S (f ) . y ) dy ≤ Mij (y j − y j −1 ) (12. Sumând după i = 1. j = 1. y)dy )dx. Dij Dij Vom avea s Δ (f ) = ∑ ∑ m ij aria D ij . deci ∫∫ f (x. i = 1.250 - Fig.n .adică s (f ) ≤ ∫ (∫ f (x. Mij = sup f .

ψ 2 : [c. b] există integrala F(x) = ∫ ϕ (x ) f (x. y ) dx dy = ∫ F(x ) dx = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b b a a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. b] × [c. Cu alte cuvinte un domeniu D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Oy dacă orice paralelă la axa Oy dusă printr-un punct interior din domeniul D intersectează frontiera domeniului în două puncte. Analog. Fie f : D → R .1. d = sup ϕ 2 şi D0 = [a. b] → R sunt continue. 2). unde ψ 1.b ] [a. y ) dy ⎞ dx. d] → R sunt funcţii continue.4.251 - Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor duble pentru domenii simple în raport cu una din axe. 1 ϕ2 (x ) F este integrabilă pe [a.b ] D ⊂ D 0 (fig. unde ϕ1. b] → R sunt funcţii continue. ⎟ ⎠ Demonstraţie. d]. ϕ 2 : [a. (12. Fie c = inf ϕ1. adică ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . un domeniu compact D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Ox dacă este definit de inegalităţile ⎧c≤y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) .. mărginită şi integrabilă pe D astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. y ) dy . Evident avem [a. ϕ 2 : [a. Un domeniu D ⊂ R 2 se numeşte simplu în raport cu axa Oy dacă este definit de inegalităţile ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact simplu în raport cu axa Oy. Atunci D ⎜ ∫ ∫ f (x.4) unde ϕ1. Teorema 12. .b].

b]. y ) dy = = ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dx dy D0 D D (12. daca (x. y ) = 0 pentru (x.6) există pentru (∀) x∈[a. y ) dy dx . y ) dy (deoarece f (x.5) Din teorema 12.252 - Fie funcţia f : D0 → R .5).. Fig. ) . f (x. y ) dx dy = ∫ ⎛ ∫ ⎝ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.7) rezultă că ⎜ ∫∫ f (x. 1) În particular. y ) dy ⎞ dx şi demonstraţia este încheiată. fixat avem ∫ f (x. pentru x∈[a. y ) ∈ D \D . y ) .1. y ) dy )dx b d a c (12. ⎟ ⎠ ■ Observaţii. y ) dx dy = ∫ (∫ f (x.7) Conform ipotezei ultima integrală din (12. ) (12. y ) = ⎨ ⎧ f (x. deoarece f este integrabilă pe D şi f = 0 pe D 0 \ D . din (12.b].6) Să observăm că. daca (x. Cum F este integrabilă pe [a. y ) dy = ∫ 0 ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) ∈ D0 \ D . y ) ∈ D ⎩ 0 . y ) dy = ∫ d c ϕ1 ( x ) c f (x.3 rezultă că D0 ∫∫ f (x. Folosind proprietatea de aditivitate a integralei duble va rezulta că ∫∫ f (x. y ) dy + ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x. y ) dy + ∫ d ϕ2 (x ) f (x. (12. y ) dx dy = ∫∫ f (x. y )dx dy = ∫ (∫ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.b].4) rezultă că f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x.2 Funcţia f este integrabilă pe D0. dacă f este continuă pe domeniul compact D definit de (12.6) şi (12.

d] → R sunt continue şi f : D→R este continuă.3 vom avea: 1 3 2 ⎛ 2 x (1 − xy ) dy ⎞ dx = 1 ⎛ x y − x x y ⎞ 2 dx = 1 ⎛ 2x 2 − 2x 2 ⎞ dx = ⎜ ⎟ ⎟ I = ∫ ⎜∫ ⎟ ∫0 ⎜ ∫0 ⎜ ⎜ ⎟ 0⎝ 0 ⎠ 2⎟0 ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ 1 3 2 1 5 2 1 = 2⋅ x 3 2 − 2⋅ 0 x 5 2 = 0 4 4 8 − = .253 - 2) Analog. Punctele de intersecţie dintre cele două parabole sunt O(0. d ψ 2 (y ) 1 d ψ2 (y) 1 Exemple. y ) dx dy . 0) şi A(1. Să se calculeze integrala I= ∫∫ D x (1 − xy ) dx dy . adică ⎧c ≤ y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . Domeniul D este simplu în raport cu ambele axe. ψ 2 : [c. y )dy b ϕ2 ( x ) 1 şi ∫c (∫ψ (y ) f (x. y ) dy )dx = ∫a dx ∫ϕ ( x ) f ( x. y )dx dy = ∫c D d (∫ ψ 2 (y ) ψ1 (y ) f (x. D unde D este domeniul plan limitat de curbele de ecuaţii y = x2. y ) = x (1 − xy) este continuă pe D.1. 1. y2 = x.2]. ) 3) De obicei se scrie b ϕ 2 (x ) 1 ∫a (∫ϕ (x ) f (x. Să se calculeze integrala I= ∫∫ (x − 3y ) dx dy . atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x.4 vom avea: . Scriem domeniul D astfel D : ⎨ ⎧0 ≤ x ≤1 ⎪ ⎪ x2 ≤ y ≤ x ⎩ şi conform teoremei 12. unde ψ 1.. unde D = [0.1] x [0. 1).1. deci integrabilă şi conform teoremei 12. y )dy . Funcţia f (x. y ) dy )dx = ∫ c dy ∫ψ ( y ) f ( x. dacă D este simplu în raport cu axa 0x. 3 5 15 2.

Să se transforme integrala dublă I = ∫∫ f (x. 5 2 5 4⎟ 10 ⎜2 2 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠0 3. unde D = ⎨(x. ⎧ ⎫ y2 2 2 2 2 ≥ 1. atunci ⎪y ≤x≤ y ⎩ Ι= ⎛ y ⎞ ∫ 0 ⎜ ∫y 2 (x − 3y ) dx ⎟ dy = ⎝ ⎠ 1 ⎛ x2 ⎞ y ∫ 0 ⎜ 2 − 3yx ⎟ y 2 dy = ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 1 ⎛y ⎞ y4 ⎜ − 3y y − + 3 y 3 ⎟ dx ∫0 ⎜ 2 ⎟ 2 ⎝ ⎠ 1 5 ⎛ ⎞1 ⎜ 1 y2 5 4 ⎟ 2 y 1y y 3 =⎜ −3⋅ − +3 ⎟ = − .3 . 5 4 4 10 10 Dacă îl privim pe D ca domeniu simplu în raport cu axa 0x. y ) dx dy D în integrale iterate. situată în semiplanul x ≥ 0 (fig. Fig..254 x 1⎛ y Ι = ∫0 ⎛ ∫ x (x − 3 y ) dy ⎞ dx = ∫0 ⎜ xy − 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ 2 ⎝ 1 2 2 1⎛ ⎞ x x x4 ⎞ 3 ⎟ 2 dx = ∫0 ⎜ x x − 3 − x + 3 ⎟ dx ⎟ ⎜ 2 2 ⎟ ⎠x ⎝ ⎠ ⎛ 5 ⎞ ⎜ x 2 3 x2 x4 3 x5 ⎟ =⎜ − ⋅ − + ⋅ ⎟ 4 2 5 ⎟ ⎜ 5 2 2 ⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ 1 = 0 2 3 1 3 3 − − + =− . 3). y ) ∈ R : x + y ≤ 9. x + 9 ⎩ ⎭ Domeniul D este mărginit de cercul cu centrul în origine. adică ⎧0 ≤ y ≤1 ⎪ D:⎨ 2 . x ≥ 0⎬ . de rază 3 şi elipsa cu centrul în origine de semiaxe 1 şi 3.

D1 D2 Pentru calculul lui Ι 1 ţinem seama că a = 0. 3]. y ) dy + ∫ dx ∫ 3 1 3 2 9−x2 0 0 f (x. pentru x ∈ [0. y ) dx dy = Ι 1 + Ι 2 . iar ϕ2 (x ) = 9 − x 2 . ⎟ ⎠ În concluzie Ι= ∫ 1 0 dx ∫ 1 0 9−x2 3 1− x 2 f (x. ϕ1(x ) = 3 1 − x 2 . y )dy ⎟ dx + ∫1 ⎛ ∫ − ⎝ ⎝ ⎠ 1 9−x2 f (x. b = 3. y ) dy .3].. y ) dx ⎞ dy. y ) dy + ∫ dx ∫ 1 − 9−x2 Să observăm că D poate fi privit ca domeniu simplu în raport cu axa Ox. şi atunci 2 2 ⎪ 3 9−y ≤ x ≤ 9−y ⎩ Ι = ∫ − 3 dy ∫ 1 3 3 9−y2 9− y2 f (x. y ) dx.255 - Să observăm că domeniul D nu este simplu în raport cu axa Oy. y ) dy + f (x.1] şi ϕ1(x ) = 0 pentru x ∈ [1. Vom avea deci Ι1 = 3⎛ 9−x2 ⎛ 9−x2 ⎞ ⎞ f (x. Pentru a aplica formula de calcul al integralelor duble pe domenii simple în raport cu axa Oy vom descompune domeniul D în domeniile D1 şi D2 prin dreapta y=0. y ) dy ⎟ dx + ∫ ⎜ ∫ f (x. pentru x ∈ [0. ⎜∫ ∫ 0 ⎝ 3 1− x 2 1 0 ⎠ ⎝ ⎠ 1 Similar Ι2 = 3 0 ⎛ − 3 1− x 2 ⎞ ⎜ ∫ 0 ⎜ ∫ − 9 − x 2 f (x. deci poate fi scris astfel ⎧ −3 ≤ y ≤ 3 ⎪ D:⎨ 1 . Vom avea Ι = ∫∫ f (x. y ) dy ⎟ dx. . y ) dx dy + ∫∫ f (x. + ∫ dx ∫ − 3 1− x 2 − 9−x f (x.

ϕ1(b)). Vom avea (γ ) = AB ∪ [BC] ∪ CD ∪ [DA ] unde: AB : y = ϕ1 ( x ). CD : y = ϕ 2 ( x ). B(b.. deci D este simplu în raport cu axa Oy. . ⎧x=b [BC] : ⎨ ⎩ y = t. ϕ2 (b)] . t ∈ [ϕ1(a). b] . t ∈ [ϕ1(b). D(a. Fie D : ⎨ ⎧ a≤x≤b ⎩ ϕ1( x ) ≤ y ≤ ϕ2 ( x ) . y )dy = ∫∫ ⎜ ∂x − ∂y ⎟dx dy. Q : D → R. unde ϕ1. Q ∈ C1 (D). presupusă simplă. închisă.5. y ) dx + Q(x. P.256 - Teorema 12. Pentru cazul general se pot consulta lucrările [8] sau [14]. x ∈ [a. ϕ2(b)). ϕ2 (a)] . b] → R sunt continue.4 Fie A(a. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ γ D unde sensul de parcurs pe curba γ este cel direct. Fie P. ϕ1(a)). x ∈ [a. Vom da o demonstraţie pentru cazul în care domeniul D este simplu în raport cu ambele axe.1. netedă sau netedă pe porţiuni. C(b. Atunci ⎛ ∂Q ∂P ⎞ ∫ P(x. b] . ⎧x=a [DA ] : ⎨ ⎩ y = t. Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact mărginit de curba γ = Fr D . ϕ2(a)). Fig. ϕ 2 : [a. Demonstraţie. (formula lui Green).

. unde sensul pe curbă este cel direct. y )dx = − ∫∫ ∂y dxdy . y)dx + ∫ P( x.11). netedă sau netedă pe porţiuni este aria D = 1 xdy − ydx . prin adunare. ϕ1( x )) − P( x. 2∫ γ . ϕ2 ( x ))dx = a b (12. Q( x.8) [P( x. y ) = − y x 1 1 y x . y)dx + ∫ P( x.11) ■ D Analog obţinem ∫ Q( x. γ ∂Q D Din (12. ϕ2 ( x )) − P( x.10) (12. γ ∂P (12.9) rezultă că ∫ P( x.10) şi (12.257 - Ţinând seama de modul de calcul al integralei curbilinii de speţa a doua şi de sensul de parcurs pe fiecare arc de curbă obţinem: ∫ P( x. y)dx = ∫ P( x. y ) 2 dx = a a ϕ1 ( x ) ∂y ϕ1( x ) ∂y (12. ϕ1( x ))dx − ∫ P( x.8) şi (12. ϕ2 ( x ))]dx (am ţinut cont că integralele pe segmentele [BC] şi [DA] sunt egale cu 0 deoarece x este constant pe aceste segmente). Aplicaţie. se obţine formula lui Green. închisă. y)dx + ∫ P( x. Luând P( x. Ţinând cont de formula de calcul al unei integrale duble pe un domeniu simplu obţinem: − ∫∫ D ϕ 2 ( x ) ∂P b b ϕ (x) ∂P dxdy = − ∫ dx ∫ dy = − ∫ P( x.9) = − ∫ [P( x. y )dx = γ AB [ BC ] CD [ DA ] = = ∫ ∫ b a b a P( x. ϕ1( x ))]dx a b Din (12. γ deci aria unui domeniu D D compact D limitat de o curbă γ simplă. y )dy = ∫∫ ∂x dxdy . y ) = obţinem: 2 2 ∫ − 2 dx + 2 dy = ∫∫ ( 2 + 2 )dxdy = ∫∫ dxdy = aria D .

adică.. v ) (12. Considerăm transformarea regulată ⎧ x = ϕ(u.y)∈(γ). netedă sau netedă pe porţiuni (vezi [7]). iar frontiera sa γ’ = FrD’ este o curbă simplă. (∀) (u. ψ ∈ C1 (D’). y = ψ(u. dacă D( ϕ. unde f : D → R este o funcţie D continuă.v).y) = 0. Obţinem astfel că Aria D = ∫ xdy .v)∈D’ şi reciproc.12) rezultă: .v)∈(γ’) se deplasează în sens direct atunci şi punctul corespunzător M(x. (∀)(u. v) ≠ 0. închisă. mai mult. Q(x. v) ∈ D' . γ D Efectuând schimbarea de variabile dată de (12. Se arată că o transformare regulată este biunivocă. netedă sau netedă pe porţiuni. D ⊂ R2 un domeniu compact mărginit de o curbă γ presupusă simplă. (u. Ne propunem şi calculăm aria domeniului D prin transformarea (T) în ipoteza că această transformare este regulată şi directă. v ) ∈ D' . Se poate deomonstra că. ψ) (u. dacă un punct M’(u. γ ∫ xdy = ∫∫ dxdy . y )dxdy .12) ϕ. obţinem unde sensul pe curba γ este cel direct. v) Prin această transformare domeniul D’ mărginit de o curbă γ’ trece în domeniul D mărginit de curba γ. adică fiecărui punct (x.y) = x. unde x = ϕ(u. ψ ) > 0. v ) (T ) : ⎨ . iar funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’.v) se deplasează tot în sens direct. adică ⎩y = ψ(u. prin această transformare D’ este un domeniu compact. închisă.y)∈D îi corespunde un unic punct (u. D(u. Luând în formula lui Green P(x. v ) atunci transformarea (T) este directă. D(u.258 - Schimbarea de variabile în integrala dublă Considerăm integrala dublă I = ∫∫ f ( x. v ) ∈ D' ⊂ R 2 . D(ϕ.

(∀)(u. v )du + Q(u. D(u. ψ ) dudv . ψ ) dudv . v ) . v ) ∂u ∂v În concluzie. v ) Observaţie. v ) ∈ D' . v )⎢ du + dv = P(u. v ) ∂ψ ∂ψ şi Q(u. D(u. v ) D(ϕ. ψ ) dudv . Dacă D( ϕ. netedă sau netedă pe porţiuni şi ⎧ x = ϕ(u.. ψ ) < 0. v ) invers şi analog obţinem Aria D = − ∫∫ D' În general. o transformare regulată de la planul uO’v la ⎩y = ψ(u. ⎝ ⎠ γ' D' Ţinând cont de teorema lui Schwarz vom avea ∂Q ∂P ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ − = +ϕ − −ϕ = ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v∂u ∂v ∂u ∂u∂v ∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ D(ϕ. D ' D(u.259 - ∂ψ ⎤ ⎡ ∂ψ Aria D = ∫ xdy = ∫ ϕ(u. v )du + Q(u. ∂ψ ∂ψ ∂u ∂v ∂v ∂u D(u. v )dv .1. v ) (T ) : ⎨ . v )dv = ∫∫ ⎜ ∂u − ∂v ⎟dudv . . ψ ) = − = ∂u ∂v = . Aria D = ∫∫ D(ϕ. ∂v ⎥ ∫' ⎣ ∂u ⎦ γ γ γ' unde P(u. v ) = ϕ(u.13) Teorema 12. închisă. Fie în planul uO’v un domeniu compact D’ cu frontiera γ’ o curbă simplă.6. v ) (12. ∂v ∂u ⎛ ∂Q ∂P ⎞ Aplicând formula lui Green pentru ultima integrală obţinem: ∫ P(u. v ) ∈ D' atunci γ’ este parcursă în sens D(u. dacă (T) este o transformare regulată se obţine Aria D = ∫∫ D' D(ϕ. v ) = ϕ(u. (u. v ) planul xOy astfel încât funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’.

14) Demonstraţie. n şi evident Mk(ξk. rezultă D( x. D’n) o diviziune a compactului D’. n există un punct (uk. ⎧ x = ρ cos θ (T ) : ⎨ . …. v k )aria D'k = D(u. v k ) aria D'k . D(u. ⎩ y = ρ sin θ D ■ În cazul schimbării în coordonate polare. R].. ρ sin θ)ρdρdθ . D(u. y )dxdy = ∫∫ f (ρ cos θ. v ). Mk ) = ∑ f (ξk . ηk = ψ(uk. Din existenţa celor două integrale şi prin trecere la limită în relaţia (12. D2.vk). v )) D(ϕ. ψ(u. v ) Rezultă că orice sumă Riemann relativ la funcţia F. v ) = f (ϕ(u. ψ(u.15) obţinem (12. M'k (uk . k = 1. γ = T(γ’) şi f : D→ R este o funcţie continuă atunci ∫∫ f ( x.M' k ). …. D(u. v ) Fie ξk = ϕ(uk. Fie Δ’ = (D’1. Obţinem astfel o diviziune Δ = (D1. Dn) a domeniului D. vk)∈D’k astfel încât Aria Dk = D(ϕ.13) vom avea Aria Dk = ∫∫ Dk D(ϕ.vk). ψ ) dudv. ηk ) aria Dk = k =1 n = ∑ f (ϕ(uk . n şi din teorema de D(u. y)dxdy = ∫∫ f (ϕ(u. v k ) aria D' k = σ Δ ' (F. v ) = ∑ F(uk . D’2. k = 1. diviziunea Δ’ şi punctele intermediare M’k este egală cu o sumă Riemann relativ la funcţia f. adică ρ ∈ [0. ψ ) (u k . v k )) k =1 n n D(ϕ. Observaţie.260 - Dacă D = T(D’). D' . Prin transformarea regulată (T) fiecărui domeniu D’k. ψ ) (uk .14).ηk)∈Dk. k =1 (12. y ) = ρ şi atunci D(ρ. v k ). v ) medie rezultă că pentru fiecare k = 1. v ).15) unde F(u. v ) (12. v k ). Din (12. θ) ∫∫ f ( x.2π] . Vom avea: σ Δ ( f . k = 1. n . ψ ) dudv . θ ∈ [0. ψ(uk . ψ ) . v )) D D' D(ϕ. k = 1. n îi corespunde un domeniu Dk ⊂ D. diviziunea Δ şi punctele intermediare Mk.

θ∈[0.y). D xG = Dacă placa este omogenă (ρ = const > 0) atunci .π]. Dacă f(x. y )dxdy. ⎟= 4 ⎝ 16 25 ⎠ 1600 Aplicaţii ale integralei duble 1. unde ( 4 + x 2 + y 2 )3 D:x2 + y2 ≤ 1. y = ρsinθ.y) = 1.y) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului din domeniu. adică Aria D = ∫∫ dxdy D reprezintă aria bazei ∫∫ dxdy D 2.1] obţinem ρdρ 1 = −π ⋅ ( 4 + ρ 2 )−2 I = ∫ 0 dθ ∫ 0 2 3 (4 + ρ ) 4 π 1 1 0 π⎛ 1 1 ⎞ 9π = ⎜ − . M D D ∫∫ ρ( x. y G = M ∫∫ yρ( x. y )dxdy . Coordonatele centrului de greutate al unei plăci plane Fie D ⊂ R2 un domeniu compact care este imaginea unei plăci plane la care densitatea ρ = ρ(x. Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG. ρ∈[0.y)∈D atunci integrala cilindrului.261 - Exemplu. Efectuând schimbarea de variabile x = ρcosθ. y ≥ 0. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x.. yG) sunt date de M= 1 1 ∫∫ xρ( x. y )dxdy D reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D. (∀) (x. y )dxdy. Calculul volumelor şi ariilor Dacă f : D ⊂ R2 → R este o funcţie continuă şi pozitivă atunci integrala ∫∫ f ( x. Să se calculeze integrala I = ∫∫ D dx dy .

262 - xG = ∫∫ xdxdy D aria D . Definiţia 12. v )i + y(u. Ecuaţiile x = x(u. v ) ⎪ : ⎨ y = y(u. Vom nota cu (Σ) = Im Σ = {( x(u. v )k . Momentele de inerţie ale unei plăci plane Momentele de inerţie ale plăcii plane D faţă de axe şi respectiv pol sunt date de I Ox = ∫∫ y 2 ρ( x. z(u.v). Integrale de suprafaţă Fie D ⊂ R2 un domeniu compact. z(u. z = z(u. v ) ∈ D (12.v) reprezintă ecuaţiile parametrice ale suprafeţei Σ şi scriem: (Σ) ⎧ x = x(u. 3. D 12. y(u. y )dxdy .2. numită şi ecuaţia vectorială parametrică a suprafeţei Σ.16) Dacă B = { i. v ) = x(u. Se numeşte pânză parametrizată sau suprafaţă parametrizată în spaţiul R3 orice funcţie continuă Σ : D →R3. .v).v). (u.17) unde r (u. v ) ⎩ (12. IOy = ∫∫ x 2ρ( x.v). Σ(u. yG = ∫∫ ydxdy D aria D .2.1.v) = (x(u. v ).v)∈D}. y(u. y )dxdy şi respectiv D D IO = ∫∫ ( x 2 + y 2 )ρ( x.v)). j. (u. v ). k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz atunci suprafaţa Σ poate fi dată şi astfel: (Σ) : r = r (u. y = y(u. y )dxdy . v ) j + z(u.v))∈R3: (u. imaginea suprafeţei Σ.v).v).. v ) ∈ D ⎪ z = z(u.

v ) .2.16) obţinem (Σ) : F(x. Suprafaţa Σ se numeşte simplă dacă funcţia (u.y. v ) D(u. C= . x ) .y. v ) ⎩ Considerăm suprafaţa Σ simplă. z ) .v0)∈(Σ) un punct fixat (fig. v ) B= D( x. v ) ∈ Dk .D2. forma explicită. v ) → r (u.. (x.….y. (12. y ) D( z. v ) este injectivă. 5). D(u. (x. k = 1 n să fie netede.z)∈V ⊂ R3. .2. netedă. suprafaţa Σ se scrie echivalent (Σ) : z = z(x. v ) ⎪ (Σk ) : ⎨ y = y(u. (u.z ∈ C1(D) şi A2 + B2 + C2 ≠ 0 pe D.Dn) a lui D astfel încât suprafeţele ⎧ x = x(u. unde A= D( y. dată prin ecuaţiile parametrice (12. D(u. (12.18) Dacă pe V sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite.19) Definiţia 12.263 - În ipotezele în care pot fi eliminaţi parametrii u şi v din ecuaţiile (12.20) Suprafaţa Σ se numeşte netedă pe porţiuni dacă există o diviziune Δ = (D1.y). Suprafaţa Σ se numeşte netedă (sau regulată) dacă x.16) şi fie P0(u0. v ) (12. ⎪ z = z(u.y)∈D0 ⊂ R2. forma implicită.5 .z) = 0. Fig.

18) se arată că N = F' x i + F' y j + F'z k . v 0 )i + y'v (u0 . Din identitatea lui Lagrange r 'u ×r 'v 2 = r 'u 2 r 'v 2 − (r 'u ⋅r 'v )2 şi folosind notaţiile 2 2 2 2 E = r 'u = x'u + y'u + z'u . iar dacă este dată prin forma explicită (12. v 0 ) = x(u. Versorul vectorului normal N va fi n= N N = r 'u ×r 'v A i + Bj + C k . dată prin ecuaţiile parametrice (12. v 0 )i + y'u (u0 .2. Σ forma Observaţie. v ) j + z(u0 . N = r 'u ×r 'v = A i + Bj + C k . Definiţia 12. adică unghiul dintre curbele de coordonate γu şi γv este diferit de zero.19) atunci N = −p i − qj + k . v 0 ) = x'u (u0 . F = r ' u ⋅r ' v = x' u x' v + y' u y' v + z' u z' v obţinem v v v v dσ = EG − F2 dudv . ( γ v ) : r (u0 . v 0 )k si rv ' (u0 .16). v )k . v 0 )k . numite şi curbe de coordonate. deci condiţia de regularitate (12. Să observăm că r 'u × r 'v = A i + Bj + C k . Vectorii directori ai tangentelor în P0 la curbele (γu) şi (γv) vor fi r 'u (u0 . v 0 ) = x'v (u0 . Fie Σ o suprafaţă simplă. v 0 ) j + z'v (u0 . v 0 ) j + z'u (u0 .19) atunci dσ = 1 + p2 + q2 dxdy . v 0 ) j + z(u. q = z’y.264 - Pentru u = u0 şi respectiv v = v0 obţinem pe suprafaţa Σ curbele ( γ u ) : r (u. v 0 )k . . Dacă suprafaţa Σ este dată sub forma explicită (12. Se numeşte element de arie al suprafeţei diferenţială notată dσ şi definită astfel: dσ = r 'u ×r 'v dudv .. v )i + y(u0 .3. v 0 )i + y(u. De asemenea. această condiţie asigură existenţa vectorului N normal la suprafaţa Σ în P0.20) exprimă faptul că r 'u × r 'v ≠ θ . v ) = x(u0 . unde p = z’x. = r 'u ×r 'v A 2 + B 2 + C2 Dacă suprafaţa Σ este dată prin forma implicită (12. netedă. G = r ' 2 = x' 2 + y' 2 + z' 2 .

Teorema 12. Fie Δ = (D1. Σ2. n . netedă. netedă sau netedă pe porţiuni (deci D are arie).1. . zk)∈(Σk). D2. dată prin ecuaţiile parametrice (12. …. k = 1. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [8].16) are arie dacă integrala dublă ∫∫ D EG − F 2 dudv există şi este finită. Considerăm suma σ Δ ( f . unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ) ⊂ V. v ) .2.4. Integrale de suprafaţă de speţa întâi (sau în raport cu aria) Fie Σ o suprafaţă simplă. Fie f : V → R.. Δ = (D1. Pk ) − I < ε . valoarea integralei duble reprezintă aria suprafeţei Σ. Dn) o diviziune a compactului D şi ΔΣ = (Σ1. n unde xk = x(uk. yk = y(uk. k = 1. mărginită. [14] sau [19]. vk). În acest caz. Dacă suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ∈D(D). k =1 n Definiţia 12. n .16) D este simplă. n avem σ Δ ( f.5. (u. netedă atunci Σ are arie şi Aria Σ = ∫∫ EG − F 2 dudv este ■ independentă de reprezentarea parametrică (12. vk). k = 1.265 - Definiţia 12. Σn) ⎧x = x(u. Funcţia f este integrabilă pe suprafaţa Σ dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact limitat de o curbă simplă. D2. v ) ⎪ diviziunea corespunzătoare a suprafeţei Σ. …. vk)∈Dk.2. k = 1.2. zk = z(uk. v ) ∈ Dk . Suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12.16). vk). ….16). (uk. Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk∈ (Σk). închisă. ⎪ z = z(u. v ) ⎩ Fie Pk(xk. yk. (Σ k ) : ⎨y = y(u.Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σ k .

n .2. y. (uk. y. (u. v ). z)dσ = Σ lim σ Δ ( f . zk = z(uk. vk)∈Dk. v k ). Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σk = k =1 n = ∑ f ( x(uk . k = 1. ⎧x = x(u. y(ξk . z)dσ = ∫∫ f ( x(u. k = 1. ηk)∈Dk astfel încât Vom avea: Dk ∫∫ EG − F2 dudv = (EG − F2 )(ξk .2. z(u. Din teorema 12. z(u. y(u. ηk ). y(ξk .vk). Dacă suprafaţa Σ este simplă. Σ Să observăm că ∫∫ f ( x. z(u.1 avem Aria Σ = ∫∫ EG − F2 dudv şi din teorema de medie D (∃) (ξk. vk). Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala de suprafaţă a funcţiei F pe Σ şi se notează I = ∫∫ f ( x. zk ) unde ⎪ z = z(u. ηk ). ηk ) aria Dk = k =1 n n = ∑ f ( x(ξk . v ). n . v ). Pk ( x k . v ) . v ). Fie Δ = (D1.266 - Observaţie. σ Δ ( f . n. y k . v )) EG − F2 limita primei sume pentru Δ → 0 este D este continuă şi atunci EG − F 2 dudv . z(uk . v )) Folosind uniform continuitatea lui f rezultă că a doua sumă are limita zero pentru Δ → 0 şi demonstraţia este încheiată. v k ). ηk ). v k )) − f ( x(ξk . Dn) o diviziune a lui D. v )) Σ D EG − F2 dudv . y.. …. iar funcţia f este continuă. z(uk . k = 1. v ). y(uk . ηk ) aria Dk + k =1 n + ∑ [f ( x(uk . z(ξk . v ) = f ( x(u.2. v ) ⎪ Pk ∈ (Σk ) : ⎨y = y(u. Demonstraţie. vk). Funcţia g(u. v k ). z )dσ . ηk ). y(uk . y(u. v ). v k )) (EG − F2 )(ξk . ηk ) aria Dk . v k ). ηk )) (EG − F2 )(ξk . v ) ⎩ xk = x(uk. z(ξk . Δ →0 Teorema 12. ■ . Pk ) . y(u. D2. ∫∫ f ( x(u. ηk ) aria Dk . netedă. v ) ∈ Dk . atunci f este integrabilă pe Σ şi ∫∫ f ( x. ηk ))] ⋅ k =1 ⋅ (EG − F2 )(ξk . yk=y(uk.

Să se calculeze integrala I = ∫∫ zdσ . cu o fixare a unuia din cei doi versori ai normalei se numeşte suprafaţă orientată. Cel mai simplu exemplu în acest sens este banda lui Mobius. rezultă I = ∂x ∂y ∫∫ ( x D 2 + y 2 ) 1 + 4 x 2 + 4 y 2 dxdy . Efectuând schimbarea de variabilă în coordonate polare x = ρ cos θ.y)∈D. z)dσ = ∫∫ f ( x. Deoarece într-un punct M de pe suprafaţa normalei la suprafaţă şi anume n1 = n = r 'u × r 'v r' × r' . Σ unde (Σ) : z = x2 + y2. θ ∈ [0. Definiţia 12.16). Cum p = ∂z ∂z = 2x.267 - Observaţie. ρ ∈ [0. z( x. y )) Σ D 1 + p2 + q2 dxdy . a]. . (x..y) va rezulta că ∫∫ f ( x. r 'u ×r 'v r 'u ×r 'v o suprafaţă bilateră împreună cu o alegere. iar D = {(x. netedă.6.2π] obţinem I= ∫ 2π 0 dθ ∫ a 0 1 + 4ρ2 ρ3dρ = 2π∫ ρ3 1 + 4ρ2 dρ . suprafeţe pe care. Există suprafeţe cu o singură faţă. n2 = − n = − u v . Integrale de suprafaţă de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) Fie Σ o suprafaţă simplă.2. y = ρ sin θ . Suprafaţa Σ se numeşte bilateră (sau cu două feţe) pe D Σ putem considera doi versori ai dacă versorul normalei n este o funcţie continuă în fiecare punct M∈(Σ). definită de ecuaţiile parametrice (12. printr-o deplasare continuă normala îşi schimbă direcţia în mod continuu şi revine în punctul iniţial cu sensul opus sensului iniţial. y. Exemplu. 0 a care se calculează folosind metoda integrării prin părţi. y. Nu orice suprafaţă are două feţe.y)∈R2 : x2 + y2 ≤ a2}. În cazul unei reprezentări explicite (Σ) : z = z(x. Observaţie. q = = 2y.

6 Presupunem că suprafaţa coordonatele versorului n = Σ este orientată şi fie cosα. cosγ al normalei la suprafaţă în punctul M∈(Σ). cos γdσ = dxdy . Σ Σ unde n = cos α i + cos β j + cos γ k . Să observăm că α.. adică funcţiile P.268 - Pentru a o obţine luăm o foaie de hârtie dreptunghiulară ABCD. vom avea . cos βdσ = dzdx. integrala de suprafaţă de speţa a doua a câmpului vectorial v pe suprafaţa Σ+. Q.faţa suprafeţei Σ definită de n(cos α. Notând cos αdσ = dydz. β. γ reprezintă unghiurile formate de versorul n cu vectorii i. y. Prin definiţie. cosβ. r 'u × r 'v r 'u × r 'v numite şi cosinuşi directori ai normalei la suprafaţă. cos γ ) şi cu − n( − cos α. Q. Fie v (P. notată cu ∫∫ v n dσ Σ se înţelege numărul real definit prin ∫∫ v n dσ = ∫∫ [P( x. Vom nota cu Σ+ faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei Σ . j şi respectiv k .− cos γ ) . z) cos β + R( x. R : Σ →R sunt continue pe (Σ). z) cos α + Q( x. o răsucim şi o lipim astfel încât A să coincidă cu C şi B cu D (vezi fig. Fig. y. cos β. 6). y.− cos β. z) cos γ ]dσ . R) un câmp vectorial continuu pe Σ.

z)dxdy .269 - ∫∫ v n dσ = ∫∫ P( x. Vectorul director al normalei la suprafaţă într-un punct arbitrar M(x. 2 Vom avea: 2 2 E = x'2 + y'θ + z'θ = a 2 sin2 ϕ θ 2 2 G = x ' ϕ + y ' 2 + z' ϕ = a 2 ϕ . F’y. Să se calculeze integrala I = ∫∫ ydydz + zdzdx + 3 xdxdy . a ∫∫ Σ O reprezentare parametrică a părţii de sferă este ⎧ x = a cos θ sin ϕ π ⎪ (Σ ) : ⎨ y = a sin θ sin ϕ . 2z. unde Σ+ este faţa exterioară a sferei de Σ+ ecuaţie x2+y2+z2 = a2. y. F’z (unde F(x. unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. 1. y. adică 2x. z)dxdy = − ∫∫ v n dσ . ∫∫ P( x. 2y.y. z)dydz + Q( x. y. y. Exemplu . 2 ⎪ z = a cos ϕ ⎩ 0≤ϕ≤ π .z)∈(Σ) are coordonatele F’x. Observaţii. y.a2). iar versorul normalei asociat feţei exterioare este: n= N N = x yr z i+ j+ k.. y. cos β. a a a Rezultă că I = 1 ( xy + yz + 3 xz)dσ .y. situată în primul octant. Σ Σ+ notaţie frecventă. z)dzdx + R( x. Σ− Σ 2. z)dzdx + R( x. cos γ ) .z) = x2+y2+z2 . Valoarea integralei ∫∫ v n dσ Σ reprezintă fluxul câmpului de vectori v prin suprafaţa Σ. de unde EG − F 2 = a 4 sin 2 ϕ şi F = x ' θ x ' ϕ + y ' θ y ' ϕ + z' θ z' ϕ = 0 . z)dydz + Q( x. 0 ≤ θ ≤ . a > 0.

z)dz = γ ∫∫ ⎜ ∂y − ∂z ⎟dydz + ⎜ ∂z − ∂x ⎟dzdx + ⎜ ∂x − ∂y ⎟dxdy.. y. 0 ⎝2 ⎠ π Formula lui Stokes Fie Σ o suprafaţă simplă. cos γ ) . y.270 - I= 1 2 2 2 2 ∫∫ (a sin θ cos θ sin ϕ + a sin θ sin ϕ cos ϕ + 3a cos θ sin ϕ cos ϕ) ⋅ a D ⋅ EG − F2 dθdϕ = = a3 ∫∫ (sin θ cos θ sin3 ϕ + sin θ sin2 ϕ cos ϕ + 3 cos θ sin2 ϕ cos ϕ)dθdϕ = D ⎛1 ⎞ = a3 ∫ 2 ⎜ sin3 ϕ + sin2 ϕ cos ϕ + 3 sin2 ϕ cos ϕ ⎟dϕ = 2a3 . Q.7). z)dy + R( x. orientată. iar sensul de parcurs pe curba γ este cel asociat feţei corespunzătoare (curba γ este parcursă astfel încât un observator ce se deplasează pe γ să lase tot timpul la stânga faţa Σ+). care se sprijină pe conturul închis.16). ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Σ+ ⎛ ∂R ∂Q ⎞ ⎛ ∂P ∂R ⎞ ⎛ ∂Q ∂P ⎞ unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. R : V → R sunt de clasă C1 pe V. z)dx + Q( x. definită de ecuaţiile parametrice (12. Fig. y. . cos β.7 Dacă P. simplu şi neted γ (fig. unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ)⊂V atunci vom avea: ∫ P( x. netedă.

Q. Vn) vom nota cu Δ = max d( Vk ) . …. …. cum Fr Vk este o suprafaţă simplă. n este o suprafaţă simplă. y. y. Fie f : V → R. d( Vk ) = sup dist(P1.y.P2 ∈Vk Să observăm că Vk are volum. . k =1 n suma integrală triplă a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk∈Vk. închisă. Δ=(V1.3. V2. Integrale triple Acestea se definesc în mod analog cu integralele duble. Fie v câmpul vectorial definit de funcţiile P. 12. R. V2. închisă. închisă. Atunci formula lui Stokes se poate scrie vectorial astfel: ∫ vdr = ∫∫ rotv ⋅ n dσ γ Σ şi din punct de vedere fizic această formulă exprimă faptul că circulaţia vectorului v pe bordul γ al unei suprafeţe Σ este egală cu fluxul rotorului lui v prin această suprafaţă.. netedă sau netedă pe porţiuni. …. Vn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât V = U Vk şi k =1 n Σk = Fr Vk. y. Spunem că Δ = (V1. norma diviziunii Δ. z )k . z ) = P( x. netedă sau netedă pe porţiuni. τk)∈Vk. Vom nota cu D(V) mulţimea tuturor diviziunilor lui V şi pentru Δ∈ D(V). (∀) (x. n şi σΔ ( f . unde d(Vk) k =1. Se arată că un astfel de domeniu are volum (vezi [14]).271 - Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19].n este diametrul domeniului Vk. z ) j + R( x. z )i + Q( x. k = 1. y. k = 1. Pk(ξk.z)∈V. P2 ) . ηk. Pk ) = ∑ f (Pk ) volVk . P1. V2. Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. Vn) este o diviziune a domeniului compact V dacă V1. adică v ( x. netedă sau netedă pe porţiuni. ■ Observaţie. mărginită.

y ) f ( x. adică ⎧ (x. Definiţia 12. Mk = sup f . …. k = 1. S Δ ( f ) = ∑ Mk volVk Vk Vk k =1 k =1 n n sumele Darboux inferioară şi respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. ϕ2 : D → R sunt continue.1. Funcţia f este integrabilă pe V dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. . dacă f este continuă pe V atunci f este integrabilă pe V. y ) ϕ1 ( x . Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala triplă a funcţiei f pe domeniul V şi se notează I = ∫∫∫ f ( x. z )dxdydz (sau V ∫∫∫ fdV ). Vn) şi (∀) Pk∈Vk. n . y. Vn). n şi sΔ ( f ) = ∑ mk volVk . x ≥ 0. y ) ≤ z ≤ ϕ2 ( x.272 - Fie mk = inf f . …. y ≥ 0. V2. unde V este definit de inegalităţile V V : x + y + z ≤ 1. Să observăm că sΔ ( f ) ≤σ Δ ( f . y ) ∈ D . n avem σ Δ ( f. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D(V). (∀) Δ ∈ D(V). atunci ∫∫∫ f ( x. …. Vn). Δ = (V1. Δ →0 Ca şi în cazul integralelor duble se arată că o funcţie mărginită f : V → R este integrabilă dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. V2. Să se calculeze integrala I= ∫∫∫ zdxdydz . z )dz dxdy . S Δ ( f ) − sasemenea.. Δ = (V1. y ) ⎩ proiecţia domeniului V în planul xOy şi ϕ1. cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk avem De Δ ( f ) < ε . Pk ) . k = 1.3. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ ∈ D(V). cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk. Pk ) − I < ε . unde D ⊂ R2 este un domeniu compact care este V:⎨ ϕ1( x. Pk ) ≤ S Δ ( f ) . z ≥ 0. Exemplu. y. iar dacă V este un domeniu simplu în raport cu axa Oz. ) Proprietăţi asemănătoare cu cele de la integrale duble se obţin şi pentru integralele triple. V Să observăm că ∫∫∫ fdV = V lim σΔ ( f . Δ = (V1. V2. y. z)dxdydz = ∫∫ (∫ V D ϕ 2 ( x. k = 1.

⎩ 0 ≤ z ≤ 1− x − y Vom avea I = ∫∫ dxdy ∫ D 1− x − y 0 zdz = ∫∫ D z2 2 1− x − y dx dy = 0 = 1 1 2 2 2 ∫∫ (1 − x − y ) dxdy = 2 ∫∫ ( x + y + 1 − 2x − 2y + 2xy)dxdy .y. v. y. y ) ∈ D V:⎨ . închisă. netedă sau netedă pe porţiuni. v. 2 D D Cum D este un domeniu simplu în raport cu axa Oy. În aceste condiţii avem: .y)∈R2 : x + y ≤ 1. V ⊂ R3 este un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. w ) D( x. unde D = {(x. w ) . (u.. y. unde f : V → R este o V funcţie continuă. w ) ⎪ z = z(u. adică x.273 - Domeniul V este simplu în raport cu axa Oz. y ≥ 0}. 2 0⎝ 3 3⎠ 24 Schimbarea de variabilă la integrala triplă Considerăm integrala triplă I = ∫∫∫ f ( x. z ) ⎪ T : ⎨y = y(u. unde D(u. v. v. ⎧ ( x. v. ≠ 0 pe V’.z∈C1(V’). z )dxdydz . w ) ∈ V ' . z ) ⎩ V’⊂ R3 este un domeniu compact. adică D : ⎨ rezultă I= 1− x 1 1 dx ∫ ( x 2 + y 2 + 1 − 2x − 2y + 2xy ) = 0 2 ∫0 y2 y2 1− x 1 1 1 = ∫ ( x 2 y + y 3 + y − 2xy − 2 + 2x ) = 0 2 2 2 0 3 ⎧ 0 ≤ x ≤1 ⎩ 0 ≤ y ≤ 1− x = 1 1⎡ 2 1 3 2 2⎤ ∫ 0 ⎢x (1 − x ) + 3 (1 − x ) + 1 − x − 2x(1 − x ) − (1 − x ) + x(1 − x ) ⎥ dx = 2 ⎣ ⎦ x3 1 1 2 1 3 2 = ∫ (x − x + − x + x − + 1 − x − 2x + 2x 2 − 1 + 2x − x 2 + x − 2x 2 + x 3 ) dx = 0 3 3 2 1 1⎛ 1 1⎞ 1 = ∫ ⎜ − x 3 + x 2 − x + ⎟ dx = . x ≥ 0. Considerăm transformarea regulată ⎧x = x(u.

z ) = ρ2 sin ϕ . z(u. În cazul coordonatelor sferice transformarea T este ⎧ x = ρ cos θ sin ϕ ⎪ (T ) : ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ . z)dx dy dz = ∫∫∫ f (ρ cos θ sin ϕ. y. z )k . deci D(r. ⎪ z = ρ cos ϕ ⎩ D( x. În cazul coordonatelor cilindrice transformarea T este ⎧x = r cos θ ⎪ (T ) : ⎨ y = r sin θ . θ ∈ [0. z)) D(u. θ. θ. z )i + Q( x.2π]. w ). Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. simplă. v. y. v. z ) ∫∫∫ f ( x. iar jacobianul transformării este J = D( x. ϕ) 2 ∫∫∫ f ( x. r sin θ. w ) ρ ∈ [0.2π]. y(u. V V' Formula lui Gauss-Ostrogradski Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă Σ. y. y. z ) j + R( x. v. În aceste condiţii avem: ∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy = ∫∫∫ ⎜ ∂x + ∂y ⎜ ⎝ Σ+ V ⎛ ∂P ∂Q + ∂R ⎞ ⎟dxdydz . y. z)dxdydz = ∫∫∫ f (r cos θ. bilaterală. z ) = r . z) rdrdθdz . de clasă C1 pe domeniul V. z)dxdydz = ∫∫∫ f ( x(u.R]. . w ). v. y. y. numită şi formula integrală a lui Gauss-Ostrogradski. y. z ) = P( x. y. θ ∈ [0. h] . ρ ∈ [0. cos β. z) dudvdz se D(u. ϕ ∈ [0. iar jacobianul transformării ⎪ z=z ⎩ este J = D( x. cos γ ) . π] . z ∈ [0. w ) dudvdw V V' D( x. unde Σ+ este faţa ∂z ⎟ ⎠ suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. z) numită formula schimbării de variabile la integrala triplă. ρ sin θ sin ϕ.. y. ρ cos ϕ) ρ V V' sin ϕ dρ dθ dϕ . y. R]. închisă. deci D(ρ. v. Expresia diferenţială notată dv şi definită astfel dv = numeşte element de volum.274 - ∫∫∫ f ( x. netedă sau netedă pe porţiuni şi un câmp de vectori v ( x.

unde a > 0. x + y = 1. 0≤y≤ . Folosind coordonatele polare să se calculeze: a) b) ∫∫ D x 2 + y 2 dxdy. xy ≥ 1. 2 2 ∫∫ (1 + y ) D D 1 2 dxdy. x ≥ 0 . ∫∫ arcsin D x + y dxdy. Să se calculeze integrala I = ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . y ≥ − x . Formula lui Gauss-Ostrogradski se poate scrie vectorial astfel: ∫∫ v n dσ = ∫∫∫ divvdxdydz . ∫∫ (1 − y )dxdy. y = -1. y = ρsinθ. unde ρ ∈ [0. A(1. Q = y.y)∈R2 : x2+y2 ≤ 2}. ∫∫ D x 2 − y 2 dxdy. 1 ≤ x ≤ 2 .y2.. D limitat de x + y = 0.−1). Vom aplica formula lui Gauss cu P = x. θ ∈ [0. D : x 2 + y 2 ≤ 2y. D : y ≤ x.275 - Observaţie. ∫∫ ydxdy.x2 . D cos y D:0 ≤ x ≤ π π . unde Σ+ Σ+ este faţa exterioară a suprafeţei Σ ce limitează domeniul V definit de inegalităţile : x2 + y2 ≤ z ≤ 4 . 2π 2 Probleme propuse 1. .1) . R = z şi integrala devine I = ∫∫∫ 3dxdydz = 3 ∫∫∫ dxdydz = 3 ∫∫ dxdy ∫ x V V D 4−x2 −y2 2 +y2 dz = 3 ∫∫ 2(2 − x 2 − y 2 )dxdy D unde D = {(x. Trecând la coordonatele polare: x = ρcosθ. y = 1. D = ΔOAB. unde a > 0. D D : x 2 + y 2 ≤ a2 . B(1. Să se calculeze: a) b) c) d) e) ∫∫ 1 + sin x sin y dxdy. y ≤ x 2 . obţinem I = 6 ∫0 dθ∫ 0 (2 − ρ 2 )ρdρ = 12π . 2 ].2π] . D : x 2 + y 2 ≤ a 2 . Σ V Exemplu. 2.

Să se calculeze: a) ∫∫ ( xy + yz + zx)dσ .. (Σ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a2 . Să se calculeze următoarele integrale de suprafaţă de speţa a doua: a) ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . b) c) ∫∫ ( x Σ Σ 2 + y 2 )dσ. y ≥ 0 . 5. y = 0. ∫∫ ( x + y + z)dσ . 8. ∫∫ xdxdy. D : x 2 + y 2 ≤ 2x . D D : 1 ≤ xy ≤ 2.y)∈R2: x2 + y2 ≤ 2x. xy = 2. y ≥ 0} şi este parcursă în sens direct. unde D este limitat de curbele de ecuaţii x+ y = 3. decupată de suprafaţa de ecuaţie x 2 + y 2 = 2ax. Σ unde Σ este faţa exterioară a tetraedrului limitat de x = 0. a2 b2 ∫∫ ydxdy. D : 1 ≤ x + y ≤ 13. D x ≤ y ≤ 5x . v ∈ [0. Folosind schimbări de variabile convenabile să se calculeze: a) b) c) ∫∫ ( x + y )dxdy. Σ fiind suprafaţa cubului definit de 0 ≤ x ≤ 1. unde γ γ este frontiera domeniului D ={(x. 6. a]. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate ale plăcii omogene D ⊂ R2. 4. 0 ≤ y ≤ 1. u ∈ [0. Σ 7. Să se determine aria Σ şi să se calculeze integrala I = ∫∫ x 2 + y 2 dσ . Direct şi cu formula lui Green să se calculeze ∫ ( x − y )dx + xdy . x + y + z = 1. 0 ≤ z ≤ 1. a > 0 .2π] .276 - c) ∫∫ ( x D 2 + y 2 )dxdy. D : D x2 y2 + ≤ 1. 3. Fie suprafaţa ( Σ ) : r = u cos v i + u sin v j + v k . Σ unde Σ este porţiunea din suprafaţa de ecuaţie z = x 2 + y 2 . z = 0. . x ≤ y ≤ 2x .

. x2 + y2 = 2ax. ∫∫∫ ( x ∫∫∫ V 2 x 2 + y 2 dx dy dz. y ≥ 0. Folosind schimbările de variabile să se calculeze: a) b) c) d) ∫∫∫ V x 2 + y 2 + z 2 dx dy dz. x 2 + y 2 + z 2 ≤ a2 . 0 ≤ z ≤ 1. Folosind formula lui Stokes să se calculeze ⎧x 2 + y 2 + z 2 = a 2 ∫ ( y + z)dx + (z + x )dy + ( x + y )dz . V : x 2 + y 2 + z 2 ≤ 2z . 10. z ≤ 2 . unde ( γ ) : ⎨ x + y + z = 0 γ ⎩ parcurs fiind astfel încât domeniul interior să fie lăsat la stânga). x + y + z ≤ 2a. ∫∫∫ V x2 y2 z2 x2 y2 z2 1 − 2 − 2 − 2 dx dydz. ∫∫∫ V x 2 + y 2 dx dy dz. V : x 2 + y 2 ≤ a 2 .277 - b) ∫∫ ( y − z)dydz + (z − x )dxdz + ( x − y )dxdy . a2 b2 c 2 9.. Σ Σ fiind faţa exterioară a elipsoidului de ecuaţie x 2 y 2 z2 + + −1= 0 . 13. Direct şi cu formula lui Gauss-Ostrogradski să se calculeze ∫∫ x Σ 3 dy dz +x 2 ydz dx + x 2 zdx dy . z ≥ 0 . unde Σ este faţa exterioară a suprafeţei închise a cilindrului x2 + y2 = a2. a b c a b c 12. V : x 2 + y 2 ≤ 2z. unde a > 0. Să se calculeze volumul şi coordonatele centrului de greutate ale corpului omogen mărginit de suprafeţele de ecuaţii y2 + z2 = 4ax. V : x 2 + y 2 ≤ z 2 . z ≥ 0 . Să se calculeze: a) b) c) (sensul de ∫∫∫ ( x V V 2 + y 2 )dxdydz. 11. + y 2 + z 2 )dxdydz. V : x 2 + y 2 ≤ 2z. 0 ≤ z ≤ h. V : 2 + 2 + 2 ≤ 1. V ::x 2 + y 2 − 2x ≤ 0. 0 ≤ z ≤ h . x 2 + y 2 + z 2 ≤ 8 . c) ∫∫ zdxdy . unde Σ Σ este faţa interioară a conului de ecuaţie z = x 2 + y 2 . 2 ∫∫∫ ( x V + y 2 )dx dy dz.

Culegere de probleme de calcul diferenţial. Bazele analizei matematice. Bucureşti. San Francisco. New York. S. 3. Herman. Cuza”.Reisel. Tehnică. 17. I.P. V. I. Iaşi. I.I. 18. A. 13. vol.D. II. B. 1978. 1972.P. Univ. 2. L. Cuza”.D. Paris. Editura Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos” . D.P. 5. 8. 19.J. Galati. Analiză matematică. 1982. “Al. Elementary theory of Metric Spaces.Roşculeţ. A.Rudin. Bucureşti. Berlin. Analiză matematică. Iaşi. 1966.Precupanu.Niculescu. O. Moscova. Bucureşti. Cours d’Analyse. vol. Bucureşti.Colojoară. T. 11. 1964. B. 10. 1982. R. M. Bucureşti.Donciu. 7. D. Tehnică. . II. 15. Calcul diferenţial şi integral. Teoreme şi probleme de Analiză matematică. E.278 - BIBLIOGRAFIE 1.D. Funcţii reale şi teoria măsurii. M. Ed.D.. 1979. I.B. L. M.Cringanu.Niţă. Elemente de aritmetică cu aplicaţii în tehnici de calcul. 1985. Inc.Flodor. II. Analiză matematică.Precupanu. E. 2006. Bucureşti. C. 1983. Ed. vol.. 1979. 4. II. POLIROM. I. vol. Ed. 1966. “Al. Osnovi matematiceskovo analiza. McGraw-Hill.Demidovici. Tehnică. 16.Sireţchi. E. Ed. Bucureşti. London. Bucureşti.Rădulescu.P. 1998. Analiză matematică.Gelbaum. Bucureşti. Heidelberg. 14. W. 1987. 1967. I.Rudin. I. Real and Complex Analysis. Analiză matematică.Olmstead. Amsterdam. 1964. E. 12.Schwartz. Culegere de probleme şi exerciţii de analiză matematică. Analiza matematica. J. Springer – Verlag. vol. I.Aramă. E.Precupanu. Ed. A.Ion. New York.Morozan.P.D. 1981. 1978. Counterexamples în Analysis. II.Stănăşilă. 1956. Algebră şi analiză matematică (Culegere de probleme). N. Bucureşti. Tehnică.Rădulescu. 6. Gh.P. Univ. 9. Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful