CURS I. FUNDAMENTE METODOLOGICE DE ORGANIZARE A FABRICAŢIEI 1.1. Esenţa organizării fabricaţiei 1.2. Fabricaţia-obiectiv al sistemului de producţie. Abordare sistemică 1.2.1.

Esenţe ale abordării sistemice 1.2.2. întreprinderea - sistem de producţie. Esenţe şi tipologie 1.2.3. Legităţi şi principii de organizare 1.2.4. Structura de producţie a întreprinderii 1.2.4.1. Proces de producţie-noţiuni şi structură 1.2.4.2. Clasificarea proceselor de producţie 1.2.4.3. Structura de producţie: definire, noţiuni, verigile componente 1.2.4.4. Tipuri de structuri de producţie 1.3. Obiectul şi conţinutul structurii de producţie 1.3.1. Analiza relaţiilor interstructurale de producţie 1.3.2. Asigurarea organizării producerii 1.4. Organizarea producţiei ca branşă a domeniului de cercetare ştiinţifică şi a domeniului de aplicare 1.4.1. Organizarea producţiei - direcţie a cercetării ştiinţifice 1.4.2. Organizarea producţiei - direcţie de activitate aplicativ

1.1. Esenţa organizării fabricaţiei Orice societate, în general, ca şi fiecare individ, în particular pentru dezvoltarea sa are nevoie de bunuri şi servicii. Acestea pot fi asigurate prin producţia proprie sau prin cumpărare. Specializarea în producerea anumitor bunuri şi servicii determină, în mod logic, apariţia întreprinderii. în care are loc interacţiunea dintre mijloacele de fabricaţie, materii prime şi factorul uman în vederea obţinerii produsului finit. Motivaţia activităţii unei întreprinderi este asigurată de piaţă, de cererea de produse şi servicii - ca volum şi structură - care se manifestă pe piaţa internă şi externă. Cele menţionate determină nu numai profilul de activitate a fiecărei unităţi economice, dar şi eficienţa acestei activităţi. Funcţionalitatea întreprinderii necesită şi asigurarea bazei materiale şi de echipamente tehnice în concordanţă cu dimensiunea volumului de activitate pe care acesta şi-l planifică. Activitatea unei întreprinderi de producţie se desfăşoară în 3 etape: 1. aprovizionarea tehnico-materială a activităţi de producţie; 2. realizarea produselor; 3. desfacerea (vânzarea) produselor. Resursele materiale, financiare, echipamentul tehnic se află cu preponderenţă în mediul exterior al întreprinderii, asigurarea lor necesitând interacţiunea, colaborarea şi conlucrarea dintre unităţile economice şi financiar-bancare. în acest context, deciziile privind dimensiunea volumului de activitate vor depinde direct de intercorelaţiile cu piaţa produselor şi serviciilor, cu piaţa de materii prime şi energie, cu piaţa forţei de muncă. Pentru echilibrarea factorilor care condiţionează activitatea întreprinderii, este necesară coordonarea subsistemelor acesteia (aprovizionarea, producţia, desfacere, financiar, etc.) a căror acţiune se desfăşoară în paralel. Din punct de vedere al rezultatelor şi al existenţei întreprinderii, activitatea de producţie este principală. în plan organizatoric şi psihosocialeconomic, problemele producţiei nu sunt în exclusivitate tehnice sau tehnologice, ele fiind în acelaşi timp umane şi economice. Prin activitatea de producţie se realizează mişcarea, transformarea sau prelucrarea materiei prime, informaţii şi altele până la obţinerea unui produs finit, efectuarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu, precum şi activităţile auxiliare. Intercorelaţiile dintre subsisteme numite corelaţii de producţie sunt constituite din relaţii de producţie tehnice şi relaţii de producţie economice. Relaţiile de producţie tehnice sunt relaţiile umane promovate în vederea realizării obiectivului muncii. Acestea au Ia bază dimensionarea sarcinilor de muncă între factorul uman şi procesul de producţie. Relaţiile de producţie tehnice sunt determinate de evoluţia şi performanţa elementelor materiale implicate în producţie ce prin intermediul sarcinilor de muncă determină conţinutul funcţional al muncii şi cerinţele către elementul personalităţii în producţie. Implicarea în fabricaţie a mijloacelor de fabricaţie performante, automatizate şi a tehnologiilor avansate în esenţă nu modifică rolul operaţional funcţional al factorului uman în sfera fabricaţiei materiale. Se produce doar modificarea eforturilor fizice şi psihologice în procesul îndeplinirii funcţiilor operaţionale. Spre deosebire de relaţiile de producţie tehnice, relaţiile de producţie economice reprezintă relaţiile dintre operatori după dimensionarea şi consumarea bunurilor materiale prin intermediul formei de proprietate şi condiţionată de schimbul de formă. Esenţa organizării fabricaţiei vizează cum se menţionase anterior coordonarea subsistemelor ce determină sistemul de producţie - ca elemente componente. Obiectivele organizării fabricaţiei sunt direcţionate spre: - asigurarea intercorelaţiilor între elementele materiale ale producţiei; 1 2

transport etc. sistemul uman. Este primul tip de întreprindere care a apărut încă în sclavagism. e) întreprinderea este un sistem organic adaptiv. 1. Esenţe şi tipologie Abordată ca un sistem. materiale şi financiare. specialităţii. Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de mai mulţi factori: pe această bază se pot efectua analize complexe şi aprofundate privind dezechilibrele şi disfuncţionalităţile existente Ia un anumit moment în economie: se identifică caracteristicile şi modalităţile de exercitare a conducerii în întreprindere. în sensul că între mijloacele de muncă.2. considerând funcţionalitatea şi corelaţiile între elementele (componentele) ce determină sistemul la nivel macrostructural şi microstructural.sistem de producţie. materii prime şi materiale utilizate în cadrul său există anumite legături. în sensul că în cadrul său colectivele de lucrători desfăşoară procese de muncă generatoare de noi valori de întrebuinţare. Se manifestă în descompunerea întreprinderii în elemente componente cu scopul recompunerii lor în elemente componente după anumite criterii tehnice. Astfel. ale căror particularităţi reclamă abordări diferenţiate din anumite puncte de vedere. potrivit reglementărilor existente în fiecare ţară. Fabricaţia .private. sistemul social. întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei persoane sau unui grup de persoane. înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderilor de stat depinde în exclusivitate de voinţa factorilor decizionali etatici. 1. prin utilizarea factorilor de producţie obţine materii prime. la rândul său. 4 .obiectiv al sistemului de producţie. materii prime. întreprinderea industrială [1] se defineşte drept unitate de bază în cadrul industriei. Cert este faptul că aceasta reprezintă mediul în care interacţiunea dintre factorul muncă. economice şi de personal. sistemul socio-economic. întreprinderea . întreprinderea. combustibil. întreprinderile de stat au drept trăsătură definitorie posedarea întregului lor patrimoniu de către statul pe teritoriul căreia se află. în studiile ştiinţifice tehnice şi economice întreprinse privind fenomenele şi procesele ce au loc la întreprindere este extinsă pe larg abordarea nu numai ca organizaţie ci şi abordare sistemică. Calitatea resurselor umane de a fi singurele producătoare de noi valori le conferă o poziţie centrală în cadrul întreprinderii industriale. unele dintre caracteristicile sistemelor care intră în contact. Dacă obiectivul fabricaţiei ţine de lansarea produselor finite. postului ocupat. f) întreprinderea este un sistem tehnico-material. oferirea serviciilor.asigurarea intercorelaţiilor între elementele materiale şi cele ce ţin de personalitate elementelor de producţie. influenţează ieşirile sale. Conceptul de întreprindere este tratat de mulţi dintre autori [1.2. adică abordarea întreprinderii ca un sistem.1. exclusiv cea industrială din acest punct de vedere. cât şi la cerinţele generale de dinamică susţinută a resurselor încorporate. producţie. produce bunuri materiale. reprezintă un tot unitar al mai multor subsisteme. diversitatea şi mărimea întreprinderilor private au crescut o dată cu dezvoltarea societăţii.2. adică se schimbă permanent. d)Întreprinderea este un sistem deschis. Aceasta se exprimă prin fluxul de intrări . . realizarea lucrărilor.1. anumite servicii în condiţiile realizării unui anumit profit. Este deosebit de important să se cunoască diferite tipuri de întreprinderi. cu proprietate mixtă. vârstei. Disponibilităţile băneşti în numerar şi la bancă. Esenţa abordării sistemice presupune abordarea unei probleme ca sistem integral.de stat.2. atunci obiectivul organizării fabricaţiei ţine de asigurarea procesului de realizare şi lansare a fabricaţiei. fiecare dintre acestea fiind alcătuite dintr-o varietate de elemente. g) întreprinderea este un sistem organizat. deosebim întreprinderi: . asigurându-i şansa lansării şi concurării pe piaţă.utilaje. asigurarea intercorelaţiilor între angajaţii implicaţi în procesul de fabricaţie. Trăsăturile economice esenţiale ale întreprinderilor private: iniţiativa constituirii şi funcţionării lor aparţine integral întreprinzătorului respectiv. capital şi material fac posibilă obţinerea unui produs finit competitiv. Din mulţimea de clasificări ale întreprinderilor ne rezumăm la următoarele: 1. Organizarea fabricaţiei este orientată spre crearea condiţiilor pentru utilizarea efectivă a elementelor de producţie în scopul obţinerii unor rezultate înalte cu eforturi şi cheltuieli minime. Esenţe ale abordării sistemice întreprinderea industrială constituie mediul în care are loc organizarea fabricaţiei şi formă de funcţionare a fabricaţiei. însă întreprinderea nu este un sistem pasiv şi. In funcţie de forma de proprietate. care se manifestă prin dependenţa tehnologică dintre subdiviziunile sale. Esenţa acestei trăsături o reprezintă fundamentarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor întreprinderii pe baza planului său. 3 b) întreprinderea este un sistem socio-economic. Numărul. Resursele umane sunt compuse din personalul întreprinderii. adaptându-se atât la evoluţia macrosistemelor din care fac parte. asumarea integrală a riscurilor economice şi sociale implicate de operaţiunile întreprinderii etc. ce se află într-o strânsă interacţiune: sistemul productiv. Abordarea sistemică constituie o formă desăvârşită a metodei dialectice de identificare a realităţii în care sistemul reprezentat de o întreprindere se abordează ca integritate a relaţiilor elementelor interdependente în spaţiu şi timp. Abordare sistemică 1. sub influenţa factorilor endogeni şi exogeni.2] în mod diferit. întreprinderea prezintă mai multe caracteristici: a) întreprinderea este un sistem complex. vânzare. Fig. care prezintă caracteristici din punct de vedere al nivelului pregătirii. al cărui conţinut este diferit în întreprinderea de stat faţă de cea privată. energie electrică. materiale. independenţa deplină în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor întreprinderilor. informaţii destinate sistemelor din care face parte. deoarece include resurse umane. Relaţiile dintre factorii de producţie şi piaţă Reieşind din acestea. aflate la dispoziţia întreprinderii formează resursele sale financiare. 1. posedarea uni capital minim este obligatorie. în care personalul. c) întreprinderea industrială este şi un sistem planificat. în carul unei unităţi economice poate fi evidenţiat un ansamblu de activităţi de bază: aprovizionare. vechimii în unitate etc.

ci şi lucrători efectivi în cadrul acesteia. . Societăţi în comandită - 4. Societăţi în nume colectiv 6. cu producţia organizata pe obiecte. de distribuţie. . întreprinderea de grup prezintă drept caracteristică posesiunea asupra patrimoniului său din partea a cel puţin două persoane. dar şi forme unanim recunoscute (tabelul 1. iar cele prelucrătoare .industriale. întovărăşiri în comandită Germania.societăţi cu răspundere limitată (SRL).întreprinderi sezoniere. deosebim întreprinderi: .sectorul secundar (întreprinderi industriale).agricole. Societăţi pe acţiuni 5. Cooperative de producţie 7. Societăţi în comandită 5. Societăţi cu răspundere limitată 7. De regulă. întreprinderile pot fi: producătoare de mijloace de producţie (grupa A).se dezvoltă în strânsă legătură cu cel secundar şi atrage din ce în ce mai mulţi lucrători. Italia I. deosebim: . în funcţie de metoda de organizare a producţiei. noile state independente. deosebim întreprinderi: cu procese tehnologice continue. societăţi în comandită. membrii familiei posedând integral competenţele privind conducerea tuturor activităţilor implicate. Societăţi pe acţiuni 4. Fiecare membru are dreptul.toţi sau o parte dintre cei ce lucrează efectiv. întreprinderile private pot fi individuale sau de grup.întreprinderi individuale (ÎI). Adesea membrii familiei nu sunt numai proprietari. 2. Societăţi în comandită simplă 5. deosebim: . . întreprinderi de arendă 8.al cărei patrimoniu se află în proprietatea membrilor unei familii. în acest sector progresul tehnic este ridicat. care desfăşurau înainte activităţi similare în calitate de mici producători. Societăţi în nume colectiv 3. Un alt criteriu de clasificare impune divizarea tuturor întreprinderilor în felul următor: sectorul primar (întreprinderi agricole). Formele organizatorico-juridice ale activităţii de antreprenoriat în diferite ţări Moldova I. . parţial persoanelor fizice sau juridice private. există: întreprinderi ce funcţionează anul împrejur. 8. la componenţa europeană mai adaugă un şir de forme specifice. Societăţi în comandită România 1. sunt întreprinderi.). întreprindere asociativă . Societăţi în nume colectiv 3. cum ar fi întreprinderea colectivă. . acceptată de întreprindere. întreprinderi individuale 4.specializate. 11. . 12.cu producţie în serie mică (utilaje polivalente regrupate tehnologic). cooperative de producţie. cu producţie în serie mare (mijloacele de muncă sunt organizate în funcţie de structura produselor). în funcţie de numărul personalului încadrat în întreprindere (în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova). întovărăşiri cu răspundere limitată 3. Societăţi pe acţiuni 5 6 . întreprinderea individuală aparţine unei singure persoane şi este. In funcţie de forma organizaforico-juridică.1. pe lângă salariu.de servicii (bănci. întreprinderi private individuale (familiale) 4. Societăţi pe acţiuni Japonia I Societăţi în nume colectiv 2. întreprinderi 4. Asociaţii in scop lucrativ 3. Societăţi cu răspundere limitată 6. Societăţi în nume colectiv Rusia 1. cu procese tehnologice discontinue. societăţi pe acţiuni (SA). în funcţie de tipul producţiei. . şi poate fi de diverse forme: familială şi asociativă. potrivit unor proceduri stabilite la înfiinţarea sa. Cele extractive se ocupă cu extracţia obiectelor muncii din natură (carbonifere. Primele se caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorul natură. statele Europei Occidentale au o componenţă similară şi concisă a formelor juridice. cât şi cel european.cu producţie în masă (mijloacele de muncă sunt organizate pentru un produs).microîntreprindcri (cu numărul personalului de la 1 la 9 oameni). Pentru acest sector este caracteristic nivelul mediu al progresului tehnic. legislaţia fiecărei ţări are anumite particularităţi. Specific este dreptul de proprietate asupra patrimoniului a mai multor persoane . 9. întreprindere cu proprietate mixtă .cu transformarea materiilor prime în produs finit. Societăţi în comandită pe acţiuni 6. 7. 4. care prin actul de constituire devin. Societăţi cu răspundere limitată 6. Asociaţii familiale 2. .societăţi cu răspundere nelimitată (societate în nume colectiv) (SNC).întreprinderi mici (cu numărul personalului între 10 şi 50 oameni). în raport cu nivelul de specializare. . 3. producătoare de bunuri de consum (grupa B). de regulă. deosebim întreprinderi: cu producţia organizată în flux. In raport cu continuitatea procesului tehnologic. . întreprinderi municipale 3. Societăţi cu răspundere limitată 7.universale.cu producţia organizată în unicate. Rolul lor este de a pune la dispoziţie consumatorilor diferite bunuri de consum. de dimensiuni mici sau mijlocii.sistemul nord-american şi cel britanic diferă atât între ele. sub anumite forme. Corporaţii 4. asigurări. în funcţie de caracterul obiectului muncii supus prelucrării. Tabelul 1. întovărăşiri cu răspundere nelimitată 3. întreprinderile se împart în extractive şi prelucrătoare. . întreprinderi individuale 2. în raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite. şi la o parte din venitul final corespunzător cotei-părţi din capital şi muncii depuse.care este înfiinţată prin dorinţa şi participarea în condiţii egale a mai multor persoane. Franţa.întreprinderea al cărei patrimoniu aparţine parţial statului. 10. întreprinderi municipale.1).în funcţie de numărul posesorilor de capital. de arendă. întreprinderi de arendă. întreprinderi mari. . întreprinderi individuale 2. în funcţie de timpul de lucru în cadrul anului calendaristic. întreprinderi de stat 2. Conform formei organizatorico-juridice. Societăţi cu răspundere limitată 5. După natura activităţii se evidenţiază întreprinderi: . Societăţi în comandită 5. Din tabelul I putem constata. Societăţi pe acţiuni SUA 1.mixte. transport). . coparticipanţi la conducerea sa. întreprinderi individuale 2. petrolifere etc. 5.cu producţie individuală (echipamente polivalente). întreprinderi de stat. aceste întreprinderi sunt mici. sectorul terţ (întreprinderi de servicii şi de distribuţie) . . 6. întreprindere familială .

O trăsătură esenţiala a procesului de producţie o constituie caracterul conştient al activităţii omului.1. apoi obiectivului după care funcţiei). 2. cât şi telinico-material. Principiile de optimizare vizează: • principiul de corelare optimală a producerii şi gestionării centralizate şi descentralizate. Către principiile de prioritate se referă: • principiul priorităţii scopului (în sistem scopul . folosind în acest scop un sistem de mijloace de muncă. 4.4. Suport de implementare eficientă a legităţii o reprezintă business-planul. în cadrul cărora obiectele muncii sunt supuse unor transformări fizice sau chimice sub acţiunea factorilor naturali. principiile de conformitate. Astfel.procese de servire.2. • • 1. Legităţi şi principii de organizare Funcţionalitatea organizaţiilor sociale se subordonează unor legităţi şi principii universale. 8 . Legea unităţii analizei şi sintezei: fiecare sistem tinde să funcţioneze în regim economprin intermediu modificării continue a structurii şi funcţiilor sale. Transpunerea legii impune ca fiecare sistem să posede un plan de activitate şi de dezvoltare. principiul conformităţii efectivităţii şi economicităţii. Definirea completă a procesului de producţie necesită caracterizarea lui sub raport atât socialeconomic.3. Procesul de producţie reprezintă unitatea organică a două procese: procesul tehnologic şi procesul de muncă. Legea are implicaţii anumite pentru funcţionarea şi dezvoltarea sistemului. In raport cu modul cum se participă la obţinerea produsului finit: procese de bază. procesul de producţie poate fi determinat prin totalitatea acţiunilor conştiente ale oamenilor îndreptate. care se realizează prin desfăşurarea procesului de producţie. Către acestea se referă [2]. ci şi unii asupra altora.obiectivul . Aceste modificări ciclice sunt realizate cu ajutorul metodei de apropiere treptată. Legea sinergiei: pentru fiecare sistem există un aşa complex de elemente. utilizarea efectivă a resurselor şi tehnologiilor. Pornind de la elementele caracteristice susnumite.de stat şi municipale | 1. declin. 7 principiul dispoziţiilor gestionării şi a subordonării. asupra obiectelor muncii în vederea transformării lor în bunuri materiale sau îndeplinirea unei funcţii în sfera neproductivă. Legea inforinativităţii-sistematizării. procese auxiliare. Efectul sinergetic este obţinut în baza interacţiunii elementelor componente ale sistemului.principiile de optimizare. mijloace de muncă şi însăşi munca.2. legea automenţinerii şi dezvoltării sunt legi funcţinale. Legea compoziţiei şi proporţionaltăţii: fiecare sistem tinde să păstreze în structura sa toate elementele necesare. ce intră în mecanismul de realizare a acestor legi. în anumite ramuri industriale procesul de producţie mai include şi acţiunea unor procese naturale. aflate într-o anumită subordonare sau în raport cu ceva. Sub raport tehnico-material. procesele de muncă oprindu-se complet sau parţial. cu ajutorul uneltelor de muncă. 6. Direcţiile principale de sporire a resurselor sistemului drept răspuns la influenţele externe şi interne sunt: filosofia şi principiile de funcţionare a sistemului. cea mai mare prioritate revine scopului.4. • principiul ritmicităţii. 3. 1. • principiul priorităţii obiectului asupra subiectului pentru sistemele în acţiune. • principiul priorităţii funcţiei asupra structurii la crearea sistemului (crearea noilor sisteme are ca obiectiv organizarea unui complex de obiective). evoluţie. care au corelaţii cu sistemul ca proces.funcţia. Procesul tehnologic reprezintă transformarea directă cantitativă şi calitativă a obiectelor muncii în produse finite. cu ajutorul mijloacelor de muncă. întâi în calitate de principii de organizare. • principiul sincronizării. Principiile de conformitate includ: • principiul conformităţii scopurilor impuse cu resursele acordate. Structura de producţie a întreprinderii 1. adică acţiunea executantulu. Conţinutul principal al procesului de producţie îl formează procesele de muncă.4. • principiul proporţionalităţii. • principiul priorităţii structurii asupra funcţiilor în sistemele în acţiune. calitatea şi nivelul de realizare a marketingului. a cărui potenţial va fi cu mult mai mare decât suma potenţialilor elemente componente separat sau cu mult mai mică. procesul de producţie reprezintă un proces de unire a muncii vii cu mijloacele de producţie.2. Criterii de evaluare a performanţei. asupra obiectelor muncii şi asupra proceselor naturale în vederea transformării lor în bunuri materiale necesare societăţii.2. • principiul priorităţii subiectului asupra obiectului la crearea subsistemelor structurale.principiile de priopritate. 1. cu cât sistemul dispune de informaţii mai multe. • principiul exactităţii directe. Legea automenţinerii: sistemul tinde să se menţină şi pentru aceasta utilizează tot potenţialul său. Pentru un anumit nivel de menţinere a sistemului acesta este determinat de asigurare riscurilor şi resurselor. Multitudinea proceselor de producţie determină necesitatea unei clasificări. cu atât mai mare este posbilitatea rezistenţei funcţionalităţii sistemului. Activitatea de producţie se realizează prin intermediul procesului de producţie. Legea sinergiei. Legea informativităţii-sistematizârii.noţiuni şi structură Funcţia de bază a întreprinderii industriale constă în fabricarea bunurilor materiale. legea compoziţiei şi a proporţionalităţii prezintă legi structurale. Aceasta este determinat de faptul că în procesul de producţie oamenii nu acţionează numai asupra obiectului muncii. Proces de producţie . 5.2. . unităţii analizei şi sintezei. Sistemul trebuie să îndeplinească toate funcţiile de producere şi gestionare a activităţilor. procesul de producţie include trei componente: obiecte de muncă (materia primă). Clasificarea proceselor de producţie poate fi efectuată după diferite criterii: 1. Legea dezvoltării: sistemul tinde să atingă potenţialul sumar maximal la evoluţia prin toate etapele ciclului de viaţă: geneză. Printre principiile de organizare se deosebesc: . Activitatea de producţie constă în obţinerea de către om a unor bunuri din natură sau în prelucrarea acestora şi a materiilor prime din agricultură în vederea realizării unor produse utile societăţii. . Aceste integrate sunt abordate ca principii generale de organizare. Clasificarea proceselor de producţie. interacţiunile cu sistemul manifestate fiind ca fenomene. Legile sistemului costituie fundamente metofologice pentru toate ştiinţele economice funcţionale. Ei produc cooperând într-un fel anumit şi schimbând între ei activităţile lor.

de producere a energiei. In cadrul proceselor de aparatură pot avea loc reacţii chimice (oxidare. Structura de producţie: definire. repetarea lor putându-se eefetua numai cu caracter întâmplător în producţia de unicate ş. b) sintetice. de executare a reparaţiilor).acea categorie de procese de producţie care se efectuează cu ajutorul unor maşini. muncitorii având doar rolul de a urmări şi supraveghea funcţionarea acestora. cristalizarea. 9 b) procese de schimbare a formei . piese etc. de depozitare). modul de construire şi organizare internă şi legăturile de cooperare dintre acestea la realizarea procesului de producţie. 4. Atelierul de producţie poate fi constituit ca verigă independentă sau ca parte componentă a unei secţii.ateliere de producţie. ţesut ş. Verigi ale structurii de producţie sunt considerate: . sector sau a unei secţii.deservire. în raport cu natura tehnologică a operaţiilor efectuate. procese termocliimice şi electrochimice. . în raport cu gradul de periodicitate al desfăşurării în timp a proceselor de producţie. în cadrul căreia se execută un produs sau o parte a acestuia ori se desfăşoară un anumit stadiu al procesului tehnologic. procesele de transport inern. deosebim: a) procese ciclice .sectoare de producţie.). găurire.4. când volumul de muncă necesită cel puţin trei ateliere de producţie. . Ele nu au valoare. . deoarece în forma în care se află în natură ele nu pot fi folosite de om. fabrici şi alte unităţi similare fără personalitate juridică. Ca verigă independentă. în raport cu felul materiei prime: a) procese de producţie extractive . procesele de aşchiere. Locul de muncă este acea parte a suprafeţei de producţie a unui atelier.locul de muncă.se efectuează o singură dată. 10 . control şi cercetare. utilaje sau instalaţii automatizate.acele procese care se efectuează în vase şi alte instalaţii capsulate prevăzute cu anumite mecanisme care formează aparatura de măsură şi control.) Procesele auxiliare sunt acele procese care nu contribuie în mod nemijlocit la transformarea materiilor prime în produse finite. frezare). c) procese de asamblare . Aceste procese. nici valoare de întrebuinţare. termocliimice sau electrochimice.laboratoare de analiză. care reprezintă acea subunitate delimitată sub raport teritorial unde se execută un anumit tip de operaţie tehnologică sau o succesiune de operaţii legate de fabricaţia unei piese sau părţi de produs. procesele de sudură. 1.a. de filare. destinată executării anumitor operaţii în vederea obţinerii producţiei sau a deservirii procesului de producţie.3. ci numai obiecte ale muncii (cărbune. Un loc de muncă poate fi universal.procese care presupun executarea unor operaţii ce au drept scop pregătirea materialelor sau asigurarea pieselor sau semifabricatelor necesare în vederea prelucrării propriu-zise. 5.au ca obiect prelucrarea materiei prime provenite din industria extractivă şi din prelucrarea industrială a produselor agricole. din sfecla de zahăr se obţine zahărul). Verigile de bază sunt acelea în cadrul cărora se desfăşoară procesul de producţie din care rezultă produse şi lucrări ce formează obiectul specific de activitate a unei întreprinderi. dar cu ajutorul lor se creează condiţiile tehnicomateriale necesare desfăşurării normale a proceselor de bază (de exmplu.a.Procese de producţie de bază constituie conţinutul principal al procesului de producţie şi includ acele procese ce au ca scop transformarea materiei prime în produse finite care constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii (procesele de filat. procese fizice (evaporarea. fiind diferit volumul de muncă.au un caracter repetitiv. După rolul pe care îl au în procesul de fabricaţie a produselor finite. sulfonare). de ţesut). procesele de strunjire. când în cadrul lui se execută un tip de operaţie la o mare varietate de produse.nu au materii prime. Aici se includ toate procesele care asigură obţinerea produselor sub formă finală. lipire).se folosesc unele maşini sau agregate pentru schimbarea configuraţiei sau a formei (de exemplu. 3) procese de bază de finisare sau montaj. în raport cu modul de obţinere a produselor finite din materia primă. în cadrul secţiilor de producţie sau atelierelor se pot constitui sectoare de producţie. (de exemplu.la care muncitorul acţionează direct sau cu ajutorul sculelor asupra obiectelor muncii pentru a le transforma în produse finite. pot tî grupate în trei categorii: 1) procese de bază pregătitoare .asigură deplasarea diferitelor materiale sau produse dintr-un loc în altul în interiorul întreprinderii. 2. Muncitorul conduce în mod direct diferite maşini şi utilaje (de exemplu. procesele de obţinere a sculelor. se disting: a) procese manuale .se caracterizează prin faptul că operaţiile prin care se concretizează procesele se efectuează mecanizat.se carcterizează prin faptul că o parte din procese se execută manual. uscarea). în raport cu modul în care se execută procesele de producţie. la rândul lor. călcat etc. e) procese de aparatură . . b) procese manual-mecanice . se disting: a) procese chimice . d) procese automate . care după diferite prelucrări succesive necesită operaţii de asamblare sau montaj (de exemplu. Se creează pentru conducerea unitară a activităţilor legate tehnologic. c) analitice. control şi cercetare. Se caracterizează prin faptul că dintr-un singur fel de materie primă se obţine o gamă variată de produse (de exmplu. .procese care asigură efectuarea operaţiilor de prelucrare propriu-zisă a materiilor prime şi a materiilor în vederea obţinerii produselor finite. verigile componente Structura de producţie exprimă forma organizatorică de desfăşurare a procesului de producţie şi reprezintă numărul şi componenţa verigilor de producţie. Prin secţia de producţie se înţelege o verigă structurală determinată tehnic-productiv şi organizatoric-administrativ. Atelierul ca verigă componentă a secţiei reprezintă acea verigă structurală în cadrul căreia se execută fie aceeaşi activitate sub raport tehnologic. procesele de transformare din materii prime în produse finite având loc prin efectuarea unor reacţii chimice. . 6. Se caracterizează prin faptul că produsul finit se obţine ca urmare a folosirii mai multor feluri de materii prime.2. Se caracterizează prin faptul că produsul finit se obţine ca urmare a efectuării unor operaţii succesive asupra aceleiaşi materii prime (de exmplu. c) procese mecanice . verigile de producţie pot fi: . . d) procese de transport . în idustria constructoare de maşini). b)procese de producţie prelucrătoare . dotate cu utilaj şi echipament tehnic corespunzător.secţii de producţie. pentru că în starea în care se află în natură nu s-a cheltuit muncă omenească pentru producerea lor. In cadrul organizării unităţilor de producţie veriga structurală de bază o constituie locul de muncă. cele din industria chimică. ciclic după anumite intervale de timp regulate. fie anumite operaţii succesive necesitate de executarea unui produs 'sau a unei piese. într-o întreprindere. petrochimică).uzine. avem procese de producţie: a) directe.se efectuează în instalaţii capsulate. noţiuni. 2) procese de bază prelucrătoare . cum sunt procesele de asamblare a pieselor şi subansamblurilor în produsele de finisare din industria textilă (vopsit.asigură reunirea diferitelor materiale. Procesele de servire sunt acele procese care asigură condiţiile necesare derulării corespunzătoare a proceselor de bază şi auxiliare din cadrul întreprinderii (de exemplu. caracteristicile tefmico-productive şi cele organizatorico-administrative sunt similare secţiei. lemn etc). când se execută o operaţie la un fel de produs sau piesă în mod repetat.auxiliare. b) procese neciclicc . 3. iar o altă parte mecanizat.de bază. sau specializat.

6). b) cresc întreruperile în funcţionarea utilajelor pe seama timpilor de reglare şi a necesităţii trecerii de la fabricarea unui produs Ia fabricarea altui produs. încât să poată executa un tip de operaţie la o diversitate de produse. se cunosc 3 tipuri de structură de producţie: a) tehnologic.4. В . Tip de structură tehnologică Avantaje: a) asigură fabricarea unei nomenclaturi variate de produse.secţia de turnătorie. asigurând astfel creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor de producţie. volumul transportului în aceste secţii se menţine ridicat. Secţia de turnătorie (produsele Secţia de forjă (produsele Secţia pentru fabricarea produsului A I . B. 1. Dezavantaje: a) are o flexibilitate redusă. iar altă parte . asigură creşterea productivităţii muncii. Structura tehnologică. F .secţia montaj.secţia de prelucrări mecanice. scopul lor fiind prelucrarea şi valorificarea deşeurilor. С )I I А. în unele întreprinderi sunt organizate secţii sau ateliere anexe.tipuri de produs) Structura de producţie de tip mixt se caracterizează prin faptul că organizarea secţiilor de producţie se face după principiul mixt. In unităţile de servire se desfăşoară procese ce au ca obiect prestarea unor servicii necesare desfăşurării producţiei de bază şi auxiliare. organizarea lor fiind realizată după principiul pe obiect sau pe produs (a se vedea fig. b) pe obiecte. A. Avantaje: a) permite fabricarea unei nomenclaturi variate de produse. Dezavantaje: datorită organizării secţiilor de producţie după principiul tehnologic. C. Integritatea organizării sistemului de producere ca sistem este 12 . Alături de aceste verigi de producţie. în funcţie de principiul adoptat de organizare a verigilor de producţie de bază ale unei întreprinderi. Acest tip de structură este caracteristic întreprinderilor cu producţie de serie mare şi de masă. c) creează condiţii pentru folosirea optimă a muncitorilor care au o astfel de calificare. diferitelor forme de energie ş. c) creează condiţii pentru specializarea unor secţii în fabricarea anumitor produse. dacă volumul de muncă al acestora necesită cel puţin cinci persoane. dar sunt indispensabile desfăşurării activităţii în verigile de bază: producţia sculelor. ceea ce determină întreruperi în folosirea utilajelor. întreprindere constructoare de maşini Secţia pentru fabricarea Secţia pentru fabricarea produsului A produsului С TA Тс ' FFc A PMA MA PMc Mc Secţia pentru fabricarea produsului В TB FB PM M8 B ia pent Fig. părţi componente sau grupe de produse în totalitatea operaţiilor de fabricare a acestora. Se foloseşte la întreprinderile cu producţie individuală şi de serie mică.2. c) nu permite organizarea producţiei în flux. Structura pe obiect este caracteristică întreprinderilor ale căror secţii şi ateliere de producţie sunt specializate în executarea unor produse. л Secţia pentru fabricarea jy^djjsuhţrBl . în condiţiile folosirii organizării producţiei în flux. Dezavantaje: a) necesită un volum sporit de transporturi interne ca urmare a amplasării utilajelor pe grupe omogene de maşini. Tipuri de structuri de producţie Funcţionarea unei întreprinderi industriale în condiţii de eficienţă economică maximă necesită adaptarea tipului optim de structură de producţie la particularităţile pe care le prezintă.după principiul tehnologic (a se vedea fig. 11 __LZZ zzrzr . măsurători pentru determinarea calităţii materiilor prime. Tip de structură pe obiect (unde: T.. В. întreprindere constructoare ________d^magini________ Fig. c) mixt.a. Obiectul şi conţinutul structurii de producţie 1. a forţei de muncă ş. 4. b) permite o folosire raţională a utilajelor printr-o încărcare completă. СI ) Г Р М I MA [ А H ^MT Ţ VÎBI I 1. 4).a. în cadrul acestor unităţi structurale se execută analize. 4) permite specializarea cadrelor şi creşterea calificării lor. Analiza relaţiilor interstructurale de producţie Obiectul organizării producerii constituie ansamblu de măsuri cu caracter variabil ale sistemului de producţie. fn structura de producţie a unor întreprinderi se constituie şi laboratoare de control şi cercetare. M . 3) creează condiţiile necesare pentru introducerea tehnicii noi prin folosirea unor tehnologii perfecţionate. Produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării succesive în mai multe secţii de producţie. probe. o parte a unităţilor de producţie organizându-se după principiul pe obiecte.în verigile auxiliare se desfăşoară procese de producţie finalizate în produse şi lucrări care nu constituie obiectul activităţii specializate a întreprinderii.a. pentru introducerea mecanizării şi automatizării. 2) permite o adâncire continuă a specializării producţiei. schimbarea structurii sortimentului necesitând reorganizarea secţiilor de producţie.4.secţia de forjă. 5. reducerea ciclului de producţie şi a costurilor de producţie. PM .1. a produselor sau diferite lucrări cu caracter de studiu sau cercetare. b) asigură o flexibilitate sporită a întreprinderilor în trecerea la fabricarea unor noi produse. ~zi____ ГШГГМСГ Secţia pentru fabricarea produsului С А . având la baza organizării verigilor structurale principiul tehnologic. . Avantaje: 1) asigură organizarea producţiei în flux în cadrul secţiilor de producţie. Acest tip de structură este folosit în mod eficient la întreprinderile care fabrică o producţie de serie mică. transportul ş.3. 5). se caracterizează prin specializarea secţiilor şi întreprinderilor în executarea unor faze ale procesului tehnologic (a se vedea fig. având loc întreruperi în fabricaţia produselor şi mărind astfel durata ciclului de producţie. b) schimbarea structurii sortimentului poale duce la folosirea unor utilaje în mod incomplet.3. şi mijlocie.

. Ele delimitează conţinutul sarcinilor de muncă. etc.3. extrastructurale. îmbinarea meseriilor.de cooperare. . Astfel. încărcarea zilei de muncă. Dimensiunile auxiliare provizorii ale legăturilor de cooperare în fluxurile tehnologice sunt determinate prin metodele de planificare calendaristică operativă. lansarea producţiei. în raport cu predestinaţia funcţională totalitatea legăturilor din sistemul de producţie pot fi divizate în legături: tehnologice: de muncă. Legăturile tehnologice sunt legături dure fundamentate de tehnologii. drept caracteristică de rezistenţă a acesteia va servi criteriul de stabilitate tehnologică într-un interval scurt de timp. Evaluarea cuantificată a relaţiilor tehnologice poate fi realizată prin metode de calcul. Legăturile de cooperare a elementelor material-substanliale ale fabricaţiei sunt determinate de mişcarea obiectelor muncii după operaţii la posturile de muncă ce formează fluxurile de fabricaţie. Procesul de asigurare a legăturilor de producţie au avut permanent un caracter sigur şi au depins de nivelul ierarhic al sistemului. fundamentate de tehnologia de fabricaţie.ansamblu de relaţii sociale dintre oameni şi grupe aparte ce determină activităţile muncii. Spre exemplu. de deservire. climatul socio-psihologic. Prin asigurarea corelaţiilor se înţelege realizarea. Dintre acestea fac parte: • subiectul şi obiectul legăturii. La baza acestor metode stau documente normative de reglementare cu caracter economic şi interramural. Volumul legăturilor de cooperare între angajaţi este determinat în baza formei colective de organizare existentă la întreprindere. determină nivelul de calificare a angajaţilor. fişe tehnologice normate. tehnologice. ci şi a utilizării raţionale mijloacelor de fabricaţie. caracterul dependenţelor între ei.1 sunt caracterizate de dimensiuni principale şi dimensiuni secundare. • conţinutul. Legăturile sociale . etc. economice. Modificarea caracteristicilor legăturilor este determinată de modificarea caracteristicilor tehnice de producţie a produselor realizate şi de compoziţia (conţinutul (calitativ şi cantitativ)) material-substanţială a elementelor de producţie. Metodele de asigurare a corelaţiilor reprezintă ansamblu de măsuri şi metode aplicate în vederea stabilirii parametrilor corelaţiei. Legăturile economice în sfera de producţie prezintă integritatea relaţiilor materializate prin costul muncii. locul şi direcţia legăturilor. Legăturile tehnologice în sistemul de producţie . Mărimea acestor oscilaţii determină nivelul de rezistenţă a relaţiilor. modalităţile de asigurare a acestor legături sunt asigurate de graficele de încărcare a utilajelor. cât din cantitatea din acest obiect al legăturii trebuie să se transmită de la un obiect de legătură la altul. Dat fiind că fiecare din legăturile prezentate în p. la fel sistemul de relaţii economice interprocesuale în dimensiunea structurii de producere. compoziţia legăturii. în funcţie de caracterul legăturilor pot fi deosebite legături. în legăturile tehnologice. • timpul. Modalităţile de realizare a legăturilor economice sunt create la unităţile economice sub formă de dispoziţii (privind remunerarea şi motivarea muncii. Ele sunt stabilite în baza reglementărilor stipulate de instrucţiuni tehnologice. la fel şi a conţinutului sunt determinate de caracterul legăturilor. Analizând caracteristicile legăturilor din punct de vedere a rezistenţei. standarde şi alte acte normative. Legăturile de cooperare sunt determinate de specializarea mijloacelor de fabricaţie şi dimensionarea sarcinilor de muncă. ce determină mijloacele şi metodele de muncă în baza formelor progresive de alocare a sarcinilor de muncă.fundamentată de faptul că. Modalitatea de legătură reflectă mijloacele cu ajutorul cărora sunt realizate legăturile. pot avea diferite forme de manifestare. Ele ţin de amplasarea utilajelor în spaţiu şi interacţiunea lor în timp. continuitatea sau durata decurgerii procesului de legătură întru anumite obiecte. extinderea zonelor de deservire. Mijloace de asigurare a legăturilor de cooperare o constituie fişele de organizare a muncii de alocare sarcinilor de muncă posturilor de muncă.prin modalităţi de amplasare a mijloacelor de fabricaţie (utilaje). 1. în sistemul nul o semnificaţie deosebită o au stabilirea legăturilor tehnologice. Conţinutul organizării fabricaţiei Conţinutul organizării fabricaţiei implică metodele şi modalităţile de asigurare a corelaţiilor în sistemul de producţie a întreprinderii. procesele de autoreglare.3. cu considerarea deservirii mijloacelor de fabricaţie.2. La legăturile tehnologice se pot atribui şi legătura dintre resursele umane cu mijloacele şi obiectele muncii. Particularităţile legăturilor de producţie pot fi identificate clasificând sistemele de fabricaţie după tipul de producţie. faze şi niveluri de fabricaţie. Legăturile de producţie sunt caracterizate de anumiţi parametri. Legăturile de deservire la fel ca ţi cele de gestionare pot fi abordate ca un complex de legături ce includ în sine totalitatea legăturilor susnumite. într-un mediu de fabricaţie (producţie) obiectul şi subiectul relaţiilor. • volumul (norma) legăturilor.ansamblu de legături între mijloacele şi obiectele muncii. Primul tip sunt legăturile interstructurale ale elementului. La nivele ierarhice mai superioare într-o măsură cu mult mai mare se manifestă legăturile 14 . Metodele de stabilire a corelaţiilor se deosebesc prin tipul legăturilor. la fel şi de modalităţile lor de realizare. utilaje şi posturi de muncă specializate. Modalităţile tradiţionale de realizare a legăturilor tehnologice sunt fişele tehnologice pe operaţii tehnologice. ceea ce constituie obiectul transmiterii de la un obiect la altul. stabilind numărul de mijloace de fabricaţie şi numărul de angajaţi necesar utilizând normativele privind organizarea muncii: norme de deservire. Unitatea structurala şi funcţională a abordării necesită analiza corelaţiilor la toate nivelurile. norme de timp de fabricaţie. Tipul organizational de fabricaţie prezintă integritatea caracteristicilor tehnice şi economice a elementelor de producţie ce generează particularităţile lor de îmbinare în spaţiu şi timp şi a metodelor de stabilire a dimensiunilor legăturilor şi modalităţilor lor de asigurare. iar cele speciale . Metodele de stabilire a legăturilor economice se bazează pe aplicarea legilor economice. • spaţiul. dezvoltarea elementelor interproductive a relaţiilor economice). Utilizarea acestor metode oferă posibilitatea nu numai a asigurării fabricării continue a produselor. fişele tehnologice de primire a comenzilor. relativ rezistente poate fi considerat volumul (norma) legăturilor. La nivelul sectoarelor de producţie se măreşte numărul şi semnificaţia legăturilor de cooperare. Legăturile sociale a angajaţilor se formează şi au loc în baza legilor de formare a diferitor grupe de personal şi a sistemelor de relaţii social-psihologice cu considerarea particularităţilor specifice fiecărui colectiv. 13 1.sociale. întreţinerea şi îmbunătăţirea continuă a lor. O situaţie generală privind caracterul şi rezistenţa legăturilor într-un anumit mediu de producţie poate fi obţinut în baza caracteristicilor elementelor poate fi obţinut în baza caracteristicilor elementelor personale şi a celor substanţial materiale. Relaţiile de tipul doi sunt relaţii între aparte elemente. dimensiunile secundare ale legăturilor tehnologice (mişcarea obiectelor muncii de la o operaţie tehnologică la alta sau trecerea de la un nivel tehnologic la alt nivel) sunt stabilite în baza metodelor de îmbinare a fazelor thl după timp. economice. fiecare element component asigură realizarea a două tipuri de legături (relaţii). Legăturile tehnologice determină mişcarea obiectelor muncii după operaţii.

metode grafice de analiză etc. Definiţi „organizarea". la fel şi cu fiziologia. Abordarea funcţională se realizează în cadrul următoarelor subsisteme: organizarea fluxurilor de fabricaţie. Fiecare din aceste direcţii are câteva particularităţi de abordare şi utilizare a metodelor şi modalităţilor de asigurare. 11. 2002 16 . 8. Formarea subsistemelor organizării de fabricaţie în sistemul de management se realizează în conformitate cu obiectivele şi strategiile organizării fabricaţiei în baza îmbinării abordării structurale şi funcţionale. 1. Organizarea fabricaţiei ca funcţie de gestionare creează un subsistem funcţional corespunzător în sistemul de management al unităţii economice. Организация полиграфического производства.2. întrebări de autocontrol Explicaţi esenţa şi conţinutul fabricaţiei materiale. Esenţa organizării fabricaţiei. Organizarea ca proces constituie esenţa activităţii de organizare a omului. • complexitate. reglarea (motivarea). 15 organizarea îmbunătăţirii continue (raţionalizarea).economice şi sociale. Formarea sistemelor de organizare a fabricaţiei poate fi realizat în baza abordării structurale şi funcţionale. psihologia şi sociologia muncii.direcţie de activitate aplicativă Aspectul aplicativ al organizării producţiei este legat nemijlocit de perceperea organizării producţiei ca proces complex de activităţi orientate spre crearea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de producţie. 1. Managementul activităţii de producţie. 4. In acest context organizarea fabricaţiei este abordată ca funcţie de management alături de alte funcţii cum ar fi planificarea. Cotelnic.В.1. Care este obiectul organizării fabricaţiei? 10. Obiectivul fabricaţiei şi obiectivul organizării fabricaţiei. . organizarea deservirii fabricaţiei. Organizarea fabricaţiei se bazează nemijlocit pe teoriile economice (teorii de fabricaţie). • îmbunătăţirea continuă a organizării fabricaţiei. 2. Chişinău. Conţinutul organizării fabricaţiei ca modalitate de conducere a activităţii. Organizarea producţiei ca branşă a domeniului de cercetare ştiinţifică şi a domeniului de aplicare 1. Locul organizării fabricaţiei în sistemul de cercetare este motivat de faptul că aceasta se atribuie ştiinţelor economice aplicate cu studiere a legităţilor principale a mecanismului de funcţionare a fabricaţiei. Principalele elemente ale procesului de muncă. Москва. activitatea de organizare se desfăşoară în următoarele direcţii: organizarea proiectării.asigurarea funcţionalităţii fabricaţiei. analiza dinamicii organizării proceselor. Printre aceste metode se pot specifica: metodele de studiu statistic şi analiză comparativă. 6. Care ar fi conţinutul organizării fabricaţiei ca domeniu de cercetare ştiinţifică? 13. 1. organizarea asigurării tehnico-materiale a fabricaţiei. Organizarea fabricaţiei ca direcţie aplicativă a ştiinţelor economice implică pe larg metode de cercetare. Cum se realizează ele în formarea sistemului organizării fabricaţiei? 9. ce oferă posibilitatea acumulării şi verificării datelor empirice. menţinere sub control. teorii de organizare şi teorii ale managementului. • conformitatea organizării fabricaţiei cu condiţiile tehnice de fabricaţie concrete. metodele probabilistice şi pronosticale aplicate în procesul de argumentare a soluţiilor de organizare: modele matematice. Aspectul aplicativ al organizării fabricaţiei este motivat de faptul că metodele ştiinţifice de argumentare şi modalităţile de creare a legăturilor de producţie sunt aplicate în practica gestionării cu considerarea particularităţilor de ramură şi a condiţiilor concrete de fabricaţie în cadrul unităţilor economice. Definiţi noţiunea de „legătură" şi definiţi tipurile lor în sistemul de producţie. organizarea proceselor sociale. ceea ce asigură în abordarea sistemică o trecere mai bună de la obiectul de studiu. 2003 2.organizarea obiectelor muncii. Principalele principii de organizare a fabricaţiei vizează: • conformitatea organizării fabricaţiei cu obiectivele acesteia. 5. specifice ştiinţelor economice. 3. In raport cu natura legăturilor de producţie organizarea fabricaţiei este incertabil legată de tehnologia de fabricaţie. • conformitatea formelor şi metodelor de organizare a fabricaţiei cu nivelul bazie tehnico-materiale. • argumentaţia ştiinţifică. Ce dimensiuni caracterizează legăturile de producţie şi cum se formează ele Ia diferite nivele structurale de fabricaţie? 12. utilizând propriile metode de cercetare şi principii ale acestei ştiinţe.4.organizarea activităţii resurselor umane (angajaţi). Bibliografie 1. и др. Organizarea fabricaţiei constituie un element al organizării activităţii realizate în unităţile economice. Caracteristica obiectului organizării fabricaţiei. La formarea sistemelor de organizare în baza abordării structurale se deosebesc următoarele subsisteme: . Organizarea producţiei . Organizarea producţiei . Esenţa abordării structurale şi funcţionale a obiectului organizare. controlul.4. Conţinutul organizării fabricaţiei constituie metode şi modalităţi de asigurare a legăturilor de producţie în baza legităţilor de creare şi funcţionare a sistemului de producţie a întreprinderii. Conform legii de dezvoltare. Изд-во МГУП. Metodă de organizare a fabricaţiei constituie metoda general-metodologică dialectică. organizarea proceselor economice interproductive. Conţinutul organizării producţiei ca domeniu de cercetare ştiinţifică formează concepţia ce reflectă specificul unităţilor economice. Conţinutul activităţii de organizare ca modalitatea de gestionare a activităţilor vizează luarea deciziilor manageriale în baza formelor şi metodelor de organizare a fabricaţiei existente. 7.direcţie a cercetării ştiinţifice Organizarea fabricaţiei ca domeniu de cercetare ştiinţifică este caracterizat de interesul faţă de propriul obiect de studiu. Care sunt caracteristicile ei ca sistem social? Ce este sistem de producţie? Caracteristicile lui.4. Миронова Г. A. Prin ce se manifestă caracterul aplicativ al organizării fabricaţiei? 14.organizarea funcţionalităţii mijloacelor de muncă. . . Evrica. organizarea livrării produselor fabricate.

9.metodele de organizare a producţiei şi a muncii. n în care: b . '" Щ n-. aprovizionarea tehnico-materială. Căi de reducere a duratei ciclului de producţie Prin reducerea ciclului de producţie se poate mări numărul de cicluri care se pot efectua în aceeaşi perioadă de timp.a.mărimea capitalului circulant imobilizat în stocuri. Costul unităţii de produs poate fi determinat cu ajutorul următoarei formule: b y=—.cooperările în producţie.termenele de livrare. c) mecanizarea şi automatizarea proceselor de transport şi de control şi organizarea executării lor în aşa fel. Mărimea lotului de producţie este influenţată de factori endogeni şi exogeni. folosirea schimburilor rielu-crătoare pentru reparaţia utilajului ş. 3. instruirea muncitorilor. printre care complexitatea produselor fabricate.cheltuielile legate de pregătirea lansării şi de încheierea lucrărilor de lansare în fabricaţie a lotului. . 12).Mărimea lotului de producţie influenţează durată ciclului de producţie şi perioadele de repetare a loturilor. încât să se desfăşoare în paralel cu procesele tehnologice de bază. n . Pentru reducerea ciclului de producţie poate fi folosit un ansamblu de căi.cantităţile comandate. Fig. . Lei/buc. cu atât este mai mic costul unei unităţi de produs. c) factorii financiari . b) factorii organizatorici . _j d) ridicarea nivelului de organizare a producţiei şi a muncii (organizarea producţiei în flux. Din rândul factorilor endogeni fac parte: a) factorii tehnici. Grafic această relaţie se reprezintă sub formă de hiperbolă (fig. Reprezentarea grafică a costului unităţilor de produs 44 45 . întărirea disciplinei.numărul de produse din lot. b) înlocuirea proceselor naturale cu procese artificiale. Factorii exogeni sunt reprezentaţi prin: . Din acest grafic se observă că cu cât este mai mare lotul de produse fabricat. tehnologiile utilizate. ceea ce asigură creşterea volumului de producţie folosind aceleaşi CP (capacităţi de producţie) şi acelaşi număr de muncitori. Lotul optim de produse este cel pentru care costul unităţii de produs este minim. gradul de standardizare.). 12. şi anume: a) introducerea (renovarea) tehnicii noi şi perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie existente. folosirea îmbinării în timp paralel şi paralel-succesivă.

încât procesul de producţie să se desfăşoare fără întreruperi. ci în loturi de transport de o anumită mărime. care are o durată mai mică decât operaţia anterioară. Pentru cazul nostru: Topm = 3(2 + 4 +1 + 3).-(n-l)litlim. c) când produsul sau piesa trece la operaţia următoare. . trecând de la o operaţie cu o durată mai mare la una cu o durată mai redusă. b) când produsul sau piesa trece la operaţia următoare. pentru p = 1 şi N = 1 relaţia capătă următoarea formă: m /=1 m-1 . în primele două cazuri. în al treilea caz. lipsesc întreruperile în funcţionarea utilajului. adică durata ciclului tehnologic este mai mică decât la îmbinarea paralelă. din cauza inegalităţii duratelor operaţiilor tehnologice. Grafic îmbinarea mixtă este prezentată în figura 11. în care r.Tipul de îmbinare mixt (paralel-succesiv). transmiterea pieselor nu se face individual. . Pot fi trei cazuri: a) când produsul sau piesa trece la operaţia următoare. Astfel este asigurată o activitate neîntreruptă la următoarea operaţie tehnologică. prelucrarea la operaţia următoare poate începe imediat ce primul produs sau prima piesă a fost prelucrată la operaţia anterioară. Ea combină avantajele îmbinării succesive şi paralele. cu excepţia operaţiei principale.(3 -1)(2 +1 + l) = 22 min. prelucrarea poate începe numai după ce la operaţia anterioară a fost prelucrată o astfel de cantitate de produse. care are o durată mai mare decât cea anterioară. .durata cea mai scurtă dintre fiecare două operaţii înveci-nate. Analitic. în celelalte cazuri. se consideră apariţia unor întreruperi în funcţionarea utilajului şi în folosirea forţei de muncă. îmbinarea mixtă se caracterizează prin faptul că transmiterea pieselor de la o operaţie la alta se face individual numai când operaţia anterioară are o durată mai mică sau egală cu operaţia următoare.Ca dezavantaj. îmbinare mixtă m f /TI—1 f /=1 n i i'=l n i mic în caz particular. care are o durată egală cu operaţia anterioară.=i Topm=n'Zt. durata ciclului pentru îmbinarea mixtă se determină cu ajutorul următoarei relaţii: Metoda de îmbinare mixtă se foloseşte în cadrul întreprinderilor cu producţia de serie şi în masă.

11..8. identice sau asemănătoare (piese. Lotul de fabricaţie: noţiune.---0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 ---------------^->. Lotul de fabricaţie reprezintă cantitatea de obiecte ale muncii. subansambluri). caracteristici Un parametru foarte important ce caracterizează un sistem de producţie este mărimea economică a lotului de producţie. 42 43 . lansate simultan sau" succesiv în fabricaţie. Graficul îmbinării mixte a executării operaţiilor 3. prelucrate pe un anumit loc de muncă şi executate cu un singur consum de timp de pregătire-încheiere a lucrărilor. 20 22 timp Fig.

Durata ciclului de producţie (fabricaţie) se determină după formula: Tpr = Tops + Tintr + Tnat. Grafic îmbinarea paralelă este prezentată în figura 10.Pentru un lot format din n piese şi un proces tehnologic cu m operaţii formula generală de calcul este următoarea: Pentru cazul nostru avem: Topp = (2 + 4 + 1 + 3). îmbinarea succesivă este caracteristică tipului de producţie individual şi de serie mică. P3 -piesele 1. Tnat .mărimea lotului de fabricaţie. 3) 40 41 . JO.+ (3 -1)• 4 = 18 min. Pentru îmbinarea paralelă este caracteristică posibilitatea deplasării pieselor pe loturi de transport. Avantajul îmbinării paralele a operaţiilor tehnologice în timp constă în reducerea ciclului operativ. /. Fig. formula se modifică: m Tops = n£'i' 1=1 în care: n . în cazul în care la fiecare loc de muncă se foloseşte un număr diferit de utilaje. Condiţia esenţială este ca la operaţia principală (cu durata cea mai mare) să se asigure continuitatea executării tuturor produselor sau pieselor. 'max ~ durata operaţiei mai lungi.durata ciclului operativ (min). Lotul de transport prezintă cantitatea de piese din lotul de fabricaţie. Atunci când în lotul de''fabricaţie sunt puţine piese (cum este în exemplul prezentat. Topp=tl+t1+tl+ti+tttax-(n-\)\ T =Р^~ + i=i ( -Р) П în care p . Tops t■ Tp o N. / . m t.timpul întreruperilor specifice pentru producţia dată (min). în care: Tops . în cazul acestui tip. fiecare unitate de producţie din lot trece la operaţia următoare imediat ce s-a terminat prelucrarea sa la operaţia anterioară.durata operaţiilor tehnologice (min. formula prezentată mai sus se modifică în felul următor: m = nZ-£-.durata ciclului operativ pentru îmbinarea paralelă.durata proceselor naturale (min). Tipul de îmbinare paralel.numărul de operaţii. 2. m . n = 3).numărul de utilaje ce lucrează la operaţia respectivă. deplasarea pieselor are loc câte o bucată. Tîntr .• . în cazul general. care se deplasează de la o operaţie la alta. adică mărimea lotului de transport este egala cu unu. P2. în care Nj .mărimea lotului de transport. p max. Graficul îmbinării paralele a executării operaţiilor (PI.numărul de ordine al operaţiilor tehnologice. i=l în care: Topp . operaţiile tehnologice efectuându-se paralel. ore). m °P = '|p Z + 'max { n ~ \ ) .

din cauza asincronizării duratei operaţiilor. cât şi analitic. Durata ciclului operativ poate fi stabilită atât grafic. P2. Pentru acest tip este caracteristic faptul că produsele sau piesele dintr-un lot se execută toate la o anumită operaţie. fie un lot din 3 piese şi un proces tehnologic cu 4 operaţii. 2. după prelucrare. .din cauza schimburilor nelucrătoare. .pentru eliberarea locului de muncă ocupat cu prelucrarea altor piese. .7. îmbinare succesivă Fig.mărimea lotului de fabricaţie. tx = 3 min. +r2 +r3 +f4) = = 3(2 + 4 + l + 3) = 30min. . timpul pentru instruirea muncitorilor pe baza documentaţiei tehnologice. deşi procesul de muncă încetează. au loc anumite modificări ale proprietăţilor obiectelor muncii.succesiv. Tipurile de îmbinare în timp a executării operaţiilor de producţie Se cunosc trei tipuri de îmbinare în timp a operaţiilor tehnologice: .tipul de îmbinare în timp a operaţiilor tehnologice. Tipul de îmbinare succesiv.gistrarea lansării obiectelor muncii. timpul pentru reglarea utilajului pe care urmează să se execute produsul ş. Durata ciclului de producţie depinde de: . t2 = 4 min.mixt sau paralel-succesiv.perioada de timp de-a lungul căreia. 4) între schimburi . şi când. Grafic acest tip de îmbinare este prezentat în figura 9. Activităţile de servire asigură condiţii normale de lucru pentru desfăşurarea operaţiilor de transformare nemijlocită a obiectelor muncii în produse finite. Atunci durata timpului operativ de îmbinare (Tops) se determina astfel: Tops = Г[ -3 + t2 -3 + r3 -3 + t4 -3 = 3(r. Г JQ 3. /3 = 1 min. 2) de aşteptare .piesele 1. trecerea la operaţia următoare realizându-se după terminarea întregului lot la operaţia anterioară.a.provocate de faptul că unele piese care formează un anumit complet trebuie să aştepte până când vor fi gata toate piesele din complet.cauzate de regimul de lucru adoptat pentru locurile de muncă unde se execută produsul: . timpul pentru aprovizionarea locului de muncă cu cele necesare.întreruperile pentru masă. 38 .paralel. Metoda succesivă de îmbinare tehnologică în timp a operaţii-^ lor (PI. A doua parte a ciclului de producţie cuprinde întreruperile care au loc în procesul de producţie şi numai acelea care se normează. din cauza factorilor naturali. în acest caz. întreruperile sunt: 1) din cauza lotului. Durata proceselor naturale . fiecare piesă trebuie să aştepte la locul de muncă până când îi vine rândul la prelucrare şi apoi. până când toate piesele sau produsul din lotul respectiv au fost prelucrate. 9. P3 . De exemplu.din cauza duminicilor şi sărbătorilor legale. La ele se referă transportul obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul şi controlul tehnic de calitate. procesul de producţie continuă. 3) de completare . 3) 39 . durata cărora este următoare: t\ = 2 min. sub influenţa condiţiilor naturale.

când obiectele muncii sunt supuse direct prelucrării.3. 8. 5. Nr numărul rotunjit. Timpul de pregătire-încheiere cuprinde: timpul pentru înre37 . —Ciclul operativ are ponderea cea mai mare în structura ciclului de producţie şi cuprinde atât duratele operaţiilor tehnologice. T Fig. durata proceselor naturale şi durata activităţilor de servire.numărul de locuri de muncă ce rezultă din calcul.perioada de timp din momentul lansării în fabricaţie sub formă de materii prime a acestora şi până în momentul ieşirii lor din fabricaţie sub formă de produse finite.N . zile lucrătoare şi zile calendaristice. ore. T' în care D0 . 6.durata totală a operaţiilor. care poate varia de la 1 la n. Ciclul de producţie: noţiune. Numărul de maşini sau de locuri de muncă Nmt care trebuie să execute o operaţie: Prin structura ciclului de fabricaţie se înţelege totalitatea elementelor componente. poate fi calculat gradul de încărcare a locului de muncă (Gm ): în care: Nc. luni. structura Ciclul de producţie al unui produs sau al unui lot de produse . Durata poate fi exprimată în minute.pasul liniei) şi numărul de locuri de muncă pe linie: L= d . Durata totală a ciclului de producţie este formată din două părţi: perioada de lucru şi perioada de întreruperi (a se vedea fig. Viteza de deplasare (v) a mijlocului de transport care efectuează deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul se calculează după formula: d v = —. precum şi ponderea duratei acestora faţă de durata totală a ciclului de producţie. Raportul menţionat se rotunjeşte la număr întreg. 4. 8). cât şi durata operaţiilor de pregătireîncheiere. Numărul total de locuri de muncă în cadrul liniei în flux: *-> mt' i=l în care / . Ca rezultat. Structura ciclului de producţie 3.6. Lungimea liniei de producţie în flux (L) se determină ca un pro dus între distanţa dintre centrul a două locuri de muncă alăturate (d . 36 Perioada de lucru cuprinde: durata ciclului operativ.numărul de ordine a operaţiei.

Astfel se asigură trecerea pe traseul cel mai scurt a obiectului muncii de prelucrat de la un loc de muncă la altul. folosindu-se acelaşi proces tehnologic. în acest caz. c) cu producţia automatizată sau mecanizată. O analiză complexă a organizării producţiei în flux necesită clasificarea liniilor în flux după diferite criterii. După poziţia obiectului de prelucrat: a) linii de producţie în flux cu obiect mobil. se folosesc mijloace mecanizate sau automatizate de transport. După nomenclatura producţiei fabricate: a) linii de producţie influx cu nomenclatura constantă. pe locuri de muncă. 6. în cadrul lor se fabrică mai multe feluri de produse de acelaşi tip. Este cea mai răspândită. în ordinea impusă de succesiunea operaţiilor procesului tehnologic dat sub forma liniilor de producţie în flux.în cazul liniilor de producţie în flux discontinuu. Se utilizează în industria de maşini grele. b) linii de producţie în flux în loturi . c) cu nomenclatura de grup. Executarea în mod concomitent a operaţiilor pe toate locurile de muncă din cadrul liniei de producţie în flux. Amplasarea locurilor de muncă acolo unde se vor executa diferite operaţii în lanţ. Nu necesită sincronizarea executării operaţiilor. 3. 4. fără a se aştepta nici un moment lansarea în fabricaţie a produselor pe linie.a. b) instalaţii sub formă de linie curbă. în acest caz obiectul muncii este fix. b) linii de producţie în flux cu ritm liber. In acest caz. produsele trec spre prelucrare la diferite operaţii. După modul de trecere a produselor sau pieselor de Ia un loc de muncă la altul: a) linii de producţie în flux bucată cu bucată . a) linii de producţie influx unde predomină munca manuală. zi) o anumită cantitate de producţie egală cu mărimea stabilită a ritmului. 5.2. 4. trebuie să existe o sincronizare a executării în timp a operaţiilor de producţie.în cazul liniilor deproducţie în flux continuu. 5. 7. Se caracterizează prin existenţa sau lipsa de sincronizare a executării în timp a operaţiilor. al procesului tehnologic şi al gabaritelor. iar muncitorii cu instrumente portative se deplasează în jurul obiectului. 1. la realizarea vaselor maritime. După gradul de ritmicitate: a) linii de producţie în flux cu ritm reglementat. a turbinelor etc. Se foloseşte la prelucrarea lemnului. Se caracterizează-prin faptul că liniile trebuie să livreze pe unitate de timp (oră. 2. e) instalaţii sub formă de cerc ş. b) linii de producţie influx cu obiect fix. Executarea unui fel de produs sau piese ori a mai multor feluri de produse sau piese apropiate între ele sub raport constructiv. la intervale de timp precise. După gradul de mecanizare şi automatizare:. Este utilizată îndeosebi în industria de confecţii.la producţia de masă sau în serie mare. în cantităţi mari. b) linii de producţii în flux intermitent. livrarea produselor fiind la intervale neregulate de timp. care sunt asemănătoare sub raportul procesului tehnologic şi al configuraţiei constructive. . în industria uşoară ş. Se utilizează la producţia în serie. în cadrul acestor linii se fabrică în mod constant un singur fel de produs. în acest caz. d) instalaţii sub formă de careu. După gradul de continuitate: a) linii cu producţia influx continuu . Sunt utilizabile pentru producţia în serie. Se utilizează la montajul a diferite aparate sau maşini în industria constructoare de maşini. produsul sau piesa se deplasează cu mijloace de transport de la un loc de muncă la altul după executarea operaţiei. Conform acestei sincronizări. 32 b) cu nomenclatura variabilă. în electrotehnică. prin funcţionarea liniei fără a avea un tact bine stabilit. mijloacele de transport folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau a produsului având o viteză de mişcare corelată în mod strict cu ritmul de funcţionare adaptat. asigurarea continuităţii lucrului se realizează ca urmare a sincronizării în timp a operaţiilor de producţie. Deplasarea obiectelor muncii sau a produselor de la un loc de muncă la altul prin folosirea unor mijloace de transport adecvate. care au un proces tehnologic asemănător. 3. în cadrul lor se fabrică o nomenclatură largă de produse. c) instalaţii sub formă de zigzag.a. Se foloseşte la producţia de masă. După configuraţia liniei de producţie în flux: a) instalaţii sub formă de linie dreaptă. b) cu producţia semnificată.

care reprezintă raportul dintre ritmul de producţie (r) şi timpul necesar executării unui proces sau unei operaţii (t) t Atunci: dacă K>1.3. avem tipul de producţie de serie mică. clasificare. Acest lucru se realizează prin descompunerea procesului tehnologic în operaţii simple. avem tipul de producţie individuală. Organizarea producţiei în flux are următoarele caracteristici: 1. .mişcarea în continuu a obiectului muncii şi încărcarea continuă a utilajului. 3. dacă 1 < К < 10. . avem tipul de producţie individuală. avem tipul de producţie în masă. 1. avem tipul de producţie în serie mijlocie. In alte cazuri. • pentru 2 < N0 < 6. O altă metodă de apreciere a tipului de producţie constă în calcularea coeficientului tipului de producţie (K). care se calculează ca raportul dintre numărul operaţiilor tehno- 30 .proporţionalitatea deplină în spaţiu şi în timp. precum şi prin agregarea lor. Una dintre metodele cantitative de apreciere a tipului de producţie se bazează pe indicatorul număr „obiect-operaţie" (N0). Metode de organizare a producţiei de bază Metodele de organizare a procesului tehnologic de bază şi a desfăşurării lui se grupează în funcţie de cele trei tipuri de producţie menţionate mai sus. Metoda de organizare a producţiei pe grupe sau pe comenzi pentru întreprinderile cu producţie în serie. Metoda de organizare a producţiei pe unicate. dacă 20 < К < 40.4. trecerea de la un lot la altul e însoţită de necesitatea reglării utilajului. în general.faptul că mişcarea obiectului muncii are loc ciclic. avem tipul de producţie în masă.pentru întreprinderile cu producţie de masă şi în scrie mare.îndeplinirea aceluiaşi volum de lucru. Mărimea acestui coeficient este identică cu cel prezentat.îndeplinirea unui volum asemănător de lucrări ce se repetă periodic. Organizarea producţiei în flux: definire. • pentru N0 > 20. avem tipul de producţie în serie mare. Divizarea procesului tehnologic pe operaţii egale sau multiple sub raportul volumului de muncă necesar executării lor. în mod experimental s-a demonstrat că: • pentru NQ=l. . Este caracteristică pentru întreprinderile cu producţie individuală. b) când la un loc de muncă se execută mai multe obiecte-operaţie ale căror volume de muncă sunt repartizate uniform în fondul său de timp disponibil.încărcarea ciclică a utilajului şi stocările obiectului muncii. • pentru 6< N0 < 10. Are următoarele caracteristici: . 31 Un astfel de indicator măsoară exact tipul de producţie numai în două cazuri: a) când la un loc de muncă se execută continuu un singur obiectoperaţie. _• dacă K>40. 2. 3. Caracteristicile principale: . pot fi grupate în metode cantitative şi metode cantitativ-calitative.Pentru stabilirea tipului de producţie. • pentru 10 < N0 < 20. Această metodă se caracte rizează prin: .se lucrează cu un ritm reglementat sau nereglementat.proporţionalitatea parţială a subdiviziunilor întreprinderii. . avem tipul de producţie de serie mare. . avem tipul de producţie de serie mijlocie. sincronizarea îndepl i n ir ii operaţiilor. 3. • • • • în alte surse acest coeficient se determină drept coeficient de întărire a normelor. în literatura de specialitate au fost formulate mai multe metode. dar diferit după conţinut. care. Metoda de organizare a producţiei în flux . avem tipul de producţie în serie mijlocie. eficienţă economică Organizarea producţiei în flux reprezintă o formă superioară de organizare a procesului de producţie.lipsa unei proporţionalităţi spaţiale. acest indicator nu permite o apreciere exactă a tipului de producţie. dacă 10 < К < 20. . logice executate timp de o lună şi numărul locurilor de muncă.

_ Producţia de serie mijlocie caracterizează tipul de producţie in sene şi se organizează pentru o nomenclatură relativ redusă de produse. ale cărei cheltuieli de muncă necesare fabricam nu solicita decât o pane din timpul disponibil al perioadei. 4)' mişcarea pieselor de la o operaţie la alta se face in lotun de fabricaţie în scopul reducerii duratei de pregătire şi de încheiere pe fiecare piesa. statistic Stocuri de semifabricate Necunoscuţi (piaţa) în linie tehnologică în flux De la furnizori stabili Continuu. uneori în unicate. fiecare executându-se în cantităţi mici. zahăr.a.). Produsele sau piesele sunt deplasate de la un loc de muncă la altul bucată cu bucată sau în loturi de câteva bucăţi. ' însăşi scria reprezintă cantitatea de produse de acelaş. în unele cazuri. este deosebit de greu de raportat careva producţie la un anumit tip. Schimbarea frecventă a operaţiilor pe un loc de muncă duce la o scădere a gradului de folosire a utilajului şi a forţei de muncă. 2) posibilitatea fixării unor operaţii asemănătoare pe fiecare loc de muncă. Controlul calităţii 7. largi sau foarte largi producţia în serie se împarte în: serie mare. cât şi la cel al secţiilor de producţie şi al locului de muncă. Tabelul 3 Principalele caracteristici ale tipurilor de producţie Caracteristici 1. Atât întreprinderea. Proiectarea produsului 3. care trebuie fabricată într-o perioada determinată ş. Aprovizionarea 6. fel din nomenclatura de producţie a întreprinderii. aceleaşi produse fabricându-se pe perioade foarte mari de timp (întreprinderea producătoare de ciment. Nomenclatoml de fabricaţie 2. mişcarea produselor sau a pieselor de la un loc de muncă la altul se face bucată cu bucată sau în flux continuu (adică dispare necesitatea prelucrării pe loturi). Amplasarea maşinilor şi utilajelor 4. de exemplu: este vorba de producţia în masă sau în sene mare. chibrituri ş. mişcarea lor efectuându-se în mod discontinuu. la recepţia produsului Stocarea de materii prime Cunoscuţi Tipul de producţie în serie se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) constanta fabricării unei producţii de o nomenclatură relativ redusa. ceea ce permite de a introduce unele utilaje cu un oarecare grad de 3) lipsii unei specializări depline a tuturor locurilor de muncă (ca în în masă Restrâns După catalog Mixtă (pe grupe şi linie) Pe loturi Programată Pe faze. Aceasta determină marea constanţă a producţiei fabricate. Tipul de producţie individual determină un nivel tehnic şi organizatoric mai scăzut decât la tipul de producţie în masă. producţia în serie). Organizarea producţiei 5. 28 29 . 'Producţia de serie mică are caracteristici apropiate de producţia indi viduală deoarece se organizează pentru fabricarea unei nomenclaturi rela tiv mari de produse. cât şi diferitele sale unităţi de producţie sub raportul specializării au un caracter universal. în raport cu fabricarea unei nomenclaturi reduse. Ca urmare a fabricării neîntrerupte a aceluiaşi fel de produs.mari. Stocarea ■ 8. dispunând de maşini şi utilaje cu caracter universal. folosind un personal cu o calificare ridicată pentru a face posibilă fabricarea'unei varietăţi de produse. Acest fapt asigură o încărcare completă a locurilor de muncă şi o folosire raţională a timpului disponibil. Tipul de producţie individual se caracterizează prin fabricarea unei nomenclaturi foarte larei de produse în cantităţi reduse. mijlocie şi mică. . Clienţii produselor Tipuri de producţie Individuală în serie Foarte larg Larg După nevoia clientului Pe grupe de acelaşi fel Pe unicate în calităţi mici la intervale scurte Final. automat Stocuri de produse Unite Necunoscuţi (piaţa) Se caracterizează printr-o specializare îngustă atât la nivelul întreprinderii. .

sistemul de organizare a producţiei trebuie să fie foarte f l e x i b i l pentru a răspunde cererilor formulate de clienţi (de exemplu. Sincronizarea operaţiilor presupune echilibrarea încărcării locurilor de muncă. Una dintre clasificările tipurilor de producţie a fost realizată în urma unei anchetări desfăşurate în anul 1958 pe două sute de întreprinderi indus- Din punctul de vedere al gradului de continuitate. gradul de specializare a întreprinderii luate în ansamblu] ei. construcţia unui imobil. Conform acestei clasificări. Tipurile de producţie Pentru a organiza în cadrul unei întreprinderi industriale activităţile de producţie şi a le dirija cu success.a. Se face cu ajutorul unui grafic tip Gannt (fig. 2): • individuală . De aceea mai des se vorbeşte de trei tipuri de producţie: individuală.un singur produs de. o importanţă deosebită o are tipul de producţie acceptat. confecţiile). din care cauză deseori se asimilează acesteia din urmă. precum şi modul de deplasare a obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul în procesul de fabricaţie.produsul este complex şi trebuie fabricat într-un singur exemplar sau într-un număr foarte mic de exemplare. • în scrie .se folosesc procesele care combină elemente standardizate. până la locul de muncă. • de proces . a unei nave.mare serie. • în masă . în consecinţă.practic. liniile de fabricaţie a automobilelor). cât şi a subunităţilor sale de producţie. t (timpul) A triale din Anglia. volumul producţiei. gradul de înzestrare tehnică a producţiei ş. pe o durată limitată. Tipul de producţie în masă se caracterizează prin fabricarea unei nomenclaturi foarte reduse de produse. de exemplu. producţia de îngrăşăminte la combinatele chimice). rezultă următoarele tipuri de producţie (tab. ce se execută în cantităţi foarte 27 26 . structura de producţie a întreprinderii şi a secţiilor. Sistemul de organizare a producţiei este deosebit de rigid şi orice schimbare necesită intervale mari de timp (de exemplu. printr-un proces unic. 7). producţia de proces nu se deosebeşte de producţia de masă. Tabelul 2 Clasificarea tipurilor de producţie Produs ritmull i n i e i Fig. Tipul de producţie influenţează şi determină metodele de organizare a producţiei şi a muncii. Sistemul de organizare nu admite nici o flexibilitate (de exemplu. trebuie să fie pusă în aplicare o organizare specifică a producţiei. Grafic tip Gannt 3. Tipul de producţie reprezintă totalitatea factorilor cu caracter tehnic şi organizatoric ce caracterizează nomenclatura producţiei fabricate. 7. acest lucru nu se poate realiza întotdeauna. de aceea vor exista şi unele locuri de muncă mai puţin încărcate. gradul ei de stabilitate.2. în serie şi de masă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful