A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tinara si vo inica si harnica si Dumnezeu a mai lasat

sa aiba si noroc. Nu-i vorba, Birzovanu, raposatul, era, cind a fost, mai mult cirpaci decit cizma r si sedea mai bucuros la birt decit acasa, tot le-au mai ramas insa copiilor vr eo doua sute de pruni pe lunca Murasului, viuta din dealul despre Paulis si casa , pe care muma lor o capatase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeata, R adna e Radna, Lipova e numai aci peste Muras, iar la Arad te duci in doua ceasur i. Marti dimineata Mara-si scoate satra si cosurile pline in piata de pe tarmurele drept al Murasului, unde se aduna la tirg de saptamina murasenii pina de pe la S ovirsin si Soboteliu si podgorenii pina depe la Cuvin. Joi dimineata ea trece Mu rasul si intinde satra pe tarmurele sting, unde se aduna banatenii pina de pe la Faget, Capalnas si Sin-Miclaus. Vineri noaptea, dupa cintatul cocosilor, ea ple aca la Arad, ca ziua s-o prinda cu satra intinsa in piata cea mare, unde lumease aduna din sapte tinuturi. Dar lucrul cel mare e ca Mara nu-ti iese niciodata cu gol in cale, vinde ce poat e si cumpara ce gaseste, duce de la Radna ceea ce nu gasesti la Lipova ori la Ar ad si aduce de la Arad ceea ce nu gasesti la Radna ori la Lipova. Lucrul de cape tenie e pentru dinsa ca sa nu mai aduca ce a dus si vinde mai bucuros cu cistig putin decit ca sa-i cloceasca marfa. Numai in zilele de Sinta Marie se intoarce Mara cu cosurile deserte la casa ei. Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murasului, e manastirea minoritilor, vest ita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari si frumoase se vad pe Muras la dea l ruinele acoperite cu muschi ale cetatii de lasoimos, in fata bisericii se inti nde Radna cea frumoasa si peste Murase Lipova cu turnul sclipicios si plin de zo rzoane al bisericii rominesti,iar pe Muras la vale se intinde sesul cel nesfirsi t al tarii Unguresti.Mara insa le trece toate cu vederea: pentru dinsa nu e deci t un loclarg in fata manastirii, unde se aduna lumea cea multa, grozav demulta l ume. Cica e acolo in biserica aceea o icoana facatoare de minuni, o Maica Precista ca re lacrimeaza si de a careia vedere cei bolnavi se facsanatosi, cei saraci se si mt bogati si cei nenorociti se socotesc fericiti. Mara, desi crestina adevarata, se duce si ea citeodata la biserica aceasta, dar se inchina crestineste, cu cruci si cu matanii, cum se cuvine in fata lui Dumnez eu. Ca icoana face minuni, asta n-o crede, stieprea bine ca o Maica Precista nem teasca nu e o adevarata Maica Precista. E insa altceva la mijloc. Calugarii, car e umbla rasi ca-n palma sise strimba grozav de urit, au o stiinta tainica si sti u sa faca fel de felde farmece pentru ca boala sa-si vie la leac, saracul sa-si gaseascasprijoana si nenorocitul sa se fericeasca. Bine face dar lumea care vine la Maria Radna sa se inchine, si Marei ii ride inima cind pe la SinteMarii timpu l e frumos, ca lumea sa poata veni cale de o saptaminade zile, cete-cete, cu pra porele in vint, cu crucile impodobite cu florisi cintind psalmi si litanii. Acum , cind vin sutele si se aduna miilepe locul cel larg din fata manastirii, acum e secerisul Marei, caredimineata iese cu cosurile pline si seara se intoarce cu e le goale. Deaceea se inchina Mara si in fata icoanei, apoi isi ia copilasii, pe caretotdeauna ii poarta cu dinsa, ii da putin inainte si le zice: "inchinati-va si voi, saracutii mamei!" Sunt saraci, saracutii, ca n-au tata, e saraca si ea, c-a ramas vaduva cu doi co pii, cui, Doamne, ar putea sa-i lase cind se duce la tirg?cum ar putea dinsa sa stea de dimineata pina seara fara ca sa-i vada?cum, cind e atit de bine sa-i vez i?! Umbla Mara prin lume, alearga sprintena, se tirguieste si se cearta cu oamenii, se mai ia si de cap citeodata, plinge si se plinge c-aramas vaduva, si apoi se u ita imprejur sa-si vada copiii si iar ride. "Tot n-are nimeni copii ca mine!" isi zice ea, si nimeni nu poate s-o stie aceas ta mai bine decit dinsa, care ziua toata vede mereu copii sioameni si nu poate s a vada fiinta omeneasca fara ca s-o puna alatureade copiii ei. Multi sunt sanato si si rumeni, voinici si plini de viata,destepti si frumosi, rai sunt, mare minu ne, si e lucru stiut ca oamenide dai-Doamne numai din copii rai se fac.

Mai sunt si zdrentarosi si desculti si nepieptanati si nespalati si obraznici, s aracutii mamei, dar tot cam asa e si mama lor ea insasi,cum altfel ar putea sa f ie o vaduva saraca? cum ar putea sa fie copiiisaraci, care isi petrec viata in t irg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vint , Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline depoame si de turta dulce. La stinga, e cosul cu peste, iar la dreaptaclocoteste apa fierbinte pentru "vor novisti", pentru care rade din cindin cind hreanul de pe masa. Copiii alearga si isi cauta treaba, vincind sunt flaminzi si iar se duc dupa ce s-au saturat, mai se joacavoiosi, mai se bat, fie intre dinsii, fie cu altii, si ziua trece pe ne simtite. Serile, Mara, de cele mai multe ori, maninca ea singura, deoarece copiii, obosit i, adorm, in vreme ce ea gateste mincarea. Maninca insamama si pentru ea, si pen tru copii. Pacat ar fi sa ramiie ceva pe miine. Apoi, dupa ce a mai baut si o ulcica de apa buna, ea scoate saculetul, ca sa fac a socoteala. Niciodata insa ea n-o face numai pentru ziua trecuta, ci pentru toa ta viata. Scazind dobinda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de mii ne, se duce la capatiiulpatului si aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de batrinete sipentru inmormintare, altul pentru Persida si al treilea pentru Tric a.Nu e chip sa treaca zi fara ca ea sa puna fie si macar numai cite uncreitar in fiecare din cei trei ciorapi, mai bucuros se imprumuta pentru ziua de miine. Ci nd poate sa puna florinul, ea-l saruta, apoiramine asa, singura, cu banii intins i pe masa, sta pe ginduri si incepein cele din urma sa plinga. Nu doara ca i-ar fi greu ceva, cind simte greul vietii, Mara nu plinge, ci sparg e oale ori rastoarna mese si cosuri. Ea isi da insa seama cit a avut cind a rama s vaduva, cit are acum si cit o sa aiba odata. sichiar Mara sa fii te moi cind s imti ca e bine sa fii om in lumea aceasta,sa alergi de dimineata pina seara si s a stii ca n-o faci degeaba. Peste zi ea vede multa lume, si daca-i iese-n cale vreo femeie care-i place si c a fire, si ca stare, si ca infatisare, ea-si zice cu tainicamultumire: "Asa are sa fie Persida mea!" Iar daca barbat e cel ce-iplace, ea-si zice: "Asa are sa fi e Trica al meu!" Era una, preoteasa de la Pecica, o femeie minunata, si dulce la fire, si bogata, si frumoasa: ar fi spart Mara toate oalele daca cinevas-ar fi incumetat sa-i sp una ca Persida ei n-are sa fie tot asa, ba chiarmai si mai. Iar preoteasa aceea statuse patru ani de zile la calugariteledin Oradea-Mare: era deci lucru hotarit ca si Persida are sa stea celputin cinci ani la calugaritele din Lipova. A si facut Mara ce-a facut, si maica Aegidia, econoama, i-a fagaduit ca-i va lua copila si pentru numai 60 florini pe an, caci e vaduva cudoi copii, saracutii d e ei. Au trecut insa doi ani de atunci, Persidaimplinise noua ani, si Mara nu se putu hotari sa dea atita banet -pentru nimic. Ar fi putut sa dea, avea de unde, asta ea insasi o stiamai bine decit orisicine, dar n-o ierta firea sa rumpa din nici unuldintre cei trei ciorapi. Trica ii facea mai putina bataie de cap.Era un om la Lipova, Bocioaca, starostel e cojocarilor, care lucra vara cu patru si iarna cu zece calfe, scotea la toate tirgurile cele maifrumoase cojoace, tinea taierea carnii in arinda si avea de ne asa trebuia safie si Tr vasta peMarta, fata preotului de la Cladova. Minunat om! ica! Iar pentru aceasta nu era nevoie de multa scoala: atit casa-l primeasca uce nic. Maica Aegidia cerea insa mult, sase florini pe luna, si pe deasupra mai erau si alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, incretindu-si sprincenele, si incepu sa faca in gindul ei socote ala cam citi oameni vor fi trecind in fiestecare an pestepodul de plute de pe Mu ras. Nimeni in lumea aceasta n-ar fi putut safaca socoteala aceasta mai bine dec it dinsa, care atita timp a stat pe tarmurii Murasului. Ce-ar fi fost adica daca ar fi luat din ciorapul Persidei arinda podului? Putea sa dea mai mult decit al tii, fiindca nuvoia sa cistige decit cei 60 florini si inca ceva pe deasupra. Ap oi maicistiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la capul podului, peunde trecea toata lumea. Statea Mara, statea si numara in gindul ei banii, cite doi creitari de om si cit

e zece de perechea de cai ori de boi, numara mereu si-iaduna de se faceau multi, incit ochii i se umpleau de lacrimi. S-ar putea oare sa fii vaduva saraca, sa-ti vezi fata preoteasa, feciorul staros te in breasla cojocarilor si inima sa nu ti se moaie?! Ca lucrurile ar putea sa vie si altfel, asta Mara nu putea s-o creada cind vedea ca-n aievea cum atit de bine au sa iasa odata toate. Maica Aegidia era mititica, pasea marunt, vorbea scurt si apasat, avea nas nu to cmai mic si o cautatura aspra si scrutatoare, dar semuia cind vedea lacrimi de v aduva: ea a staruit ca maica priorita s-oprimeasca pe Persida si pentru numai ci ncizeci de florini pe an, ba amai si alergat pe la dl Hubar, economul orasului, ca Mara neaparatsa capete arinda podului. Erau crestinesti faptele aceste, dar ea tot nu putea sa fie multumita de a le fi savirsit. Sidi era, ce-i drept, foarte desteapta si, din clipa cind se despartise de Trica , se facuse tacuta, asezata, ascultatoare, aproape blinda, nuera insa chip s-o d esfaci de deprinderile ei urite, s-o tii pieptanata sicu miinile curate, nici so aduci la buna-cuviinta. Apoi Mara veneamereu pe la manastire ca sa se plinga c a lumea nu mai trece pe podnici de la Radna la Lipova, nici de la Lipova la Radn a, incit maicaAegidia, muiata de lacrimile ei, se multumea si cu patru florini p e luna, punea al cincilea de la dinsa. Iarna, in sfirsit, dupa ce Murasula inghe tat si nimeni nu mai platea cei doi creitari, maica cea cucautatura aspra punea toti cei cinci florini de la dinsa si era foartemultumita ca Mara o mai ajuta si ea la imbracamintea copilei. Serile apoi Mara isi facea, ca de obicei, socotelile si tot i se mai umpleau, ba mai virtos ii erau plini ochii de lacrimi. Un singur lucru o punea citeodata pe ginduri. Prea se facuse blinda Persida: nu care cumva calugarita aceea s-o momeasca, s-ofarmece si s-o faca si pe ea caluga rita smerita. "Mai bine moarta!"Dar nu! asta nu era cu putinta: neam de neamul e i n-a fost om smerit,toti crestini adevarati! Apoi Trica se facuse si el baiat a sezat, ascultatorsi bun scolar. Asta vine cu virsta la copiii care sunt rai de m ici. Asa, citeodata, isi mai aduc, nu-i vorba, si ei aminte de timpurile trecute. intr-o frumoasa zi de primavara dl invatator Blaguta a venit mai tirziu decit de obicei la scoala. ii placea mult sa pescuiasca, se topisera cam iute zapezile, Murasul se umflase si apa era tulbure, cum emai buna pentru pescuit. si era lucr u stiut ca, in lipsa dlui Blaguta,Costi Balcovici e acela care pune mina pe nuia , ca sa tie buna-rinduiala nu poate pentru c-ar fi fost cel mai mare dintre scol ari, darinvata bine si era baiatul turtelarului din Radna. Una e insa Blaguta si alta Costi, desi era baiat de turtelar. in fata dlui Blagu ta, Trica statea smirna, iar cu Costi se batuse adeseori inpiata, in zilele cele bune, cind nu era singur, ci sareau amindoi, cuSida, in capul lui, si rar scapa Costi cu fata curata, fiindca Sida aveagheare ca pisica si ar fi sarit si in fo c pentru fratiorul ei. Tocmai de aceea, poate, Costi era foarte aspru fata cu Trica, pe care il stia ac um singur. Trica, striga el rastit, stai frumos!Trica se ridica indraznet in picioare: i se facuse o nedreptate. sezi! striga Costi. Daca vreau sed, daca vreau stau, raspunse Trica. Cine esti tu ca sa-mi poruncest i mie?! Ceilalti scolari incepura sa rida cu gurile intinse pina spre urechi, caci copii i sunt oameni si ei si se simt multumiti cind vad umilireacelor ce prea repede s e inalta. Dar Costi, pui de om si el, nu voia safie umilit. Afara! striga el dascaleste, in genunchi! si, rostind porunca, se si duse ca sal apuce pe Trica. Trica, cu vreo trei ani mai mic decit Costi, nu se simtea destoinic sa tie piept cu acesta: cu cit mai mic era insa omul, cu atit mai mareii era hotarirea, si e l stia sa muste, sa zgirie si sa dea cu picioarele,ceea ce pe Costi il umplea cu

N-am vislit vara si eu?!Mare lucru nici n-ar fi f ost. cu cit ceilaltiscolari se ridicasera pe banci si ride au cu hohote de cite ori Trica ilnimerea bine. Astfel invingerea nu putea sa fie decit a lui Trica: bataie. dar dinbanca tot n-a iesit si in genunchi nu l-a pus decit dl Blag uta. Stai! striga deodata Persida. dupa ce se vazu singu r. Degeaba i-ar fi spus: o facea numai sa se plin ga. iar dincolo. "O sa-l spui eu mamei. ca e vaduva si ca toti isi bat jocde copiii ei. fiindca n-au t ata. N-ai sa tetemi! Tu stii ca eu ma price p la lopata. e Sararia. ei o luara spre pod. Eu sa ma tem?! raspunse Trica. caretinea ca autoritatea lui Costi sa ramina intreaga. pecolo iarba cruda si verdeata de salcie s i de rachita. ca sa nu auda si sora Marta. ca sa fie vinduta pentru satele de dimprejur. ci primavara.atit mai virtos de minie. isi zise baiatul. ca de obicei. foarte lat. o mare sura de scinduri. Venea cu ele si o adiere primavaratica. si ea n-avea sa-i vada. ceea ce ar fi facut daca ar fi oprit pe Sidi. Morile. tinea sa nu rascoale intreagamanastire. prostule. de unde abia li seauzeau tocaniturile monotone. o singura lacrima nu i se ivise in ochi. iar din susde Sararie e sirul de mori plutitoare dea lungul tarmului. daca ai fi putut. acum insa Murasul n-avea fund. Astfel Trica n-a avut sa astepte mult. Cit s-a batut cu Costisi cit a stat in ge nunchi. apoi.Pe tarmurele despre Lipova. Haide!. vara. nu poate sa-si vadafratele. si tu. Uite. zise apoi si il apuca de brat. in care se aduna sarea adusa de luntri de la ocneledin Ulioara. unde muma-sa ad una creitarii si isi vindea marfurile.ce-i drept.El se strecura fara de veste pe linga un car p este pod. de care erau legate prin o podisca.acum ramasesera departe spre mij locul riului. parul i s-a cam rarit. de la pod la deal. Ea n-are voie sa iasa dupa noi!Iesind apoi in stra da. "Ah! zise el suspinind. ca sa-i ocroteasca. ziua -noaptea o multime de care. incepu sa stearga din cind in cind citeo lacrima. abiaacum.. au trecut ei Murasul pe luntrita de la vreo moara! Acum insa nu era vara. incit urmadintilor sa-i ramiie toata viata! Costi era insa ma i tare decit dinsul. Ce e?! intreba ea rastita. fiind totodata si inteleapta. cu rasuflarea oprita si cu ochii tinta la un colt. care alte dati seaflau in apropierea tarmurelui.De cite ori. nici sa-i stie. Morarii cum se duc ei la morile lor? Trebuie sa fi e pe aici pe linga tarmure vreo luntrita. trase clopotelul de la intrare si spuse. Persida siTrica se strecurara printre care. asupra m esei. ca sa roagepe vreuna dintre calfele de morar sa-i treaca?! Nu era chip! si totusi cei doi copii balani si cu obrajii rumeni erau voiosi: mu lt era frumos si bine aici in fata valurilor ce se tavaleaugreoaie spre sesul de partat. el n-o putea. valurile erau cu mult mai iuti de cit ti se pareau dela tarmure si luntrita-i ducea pe cei doi copii dupa cum voia . si maica Aegidia cea aspra. ca alte dati. si o sa treaca el pe la pod!"Cind insa vorba era s-o faca. La calugaritele din Lipova nu puteai sa vorbesti cu orisicine orisicind si despr e orisice. drept spre pod. Iesind din scoala.ca muma-sa l-a trimis sa-i aduca sora-si ceva. te-ai lasat sa te bata! Daca el e mai tare!Persida ramase citva timp pe ginduri. pe coastele de la R adna si de la soimos. ocolira Sararia s i inaintara spre mori. ca sa duci luntrita pr ecum iti place. gitul ii era zgiriat. si Murasul era lat. zise el incet. Costi m-a batut. a mincat. care incepuse sase vaiete cind i s-a spus ca acum. ca sa-l duca spre iesire. Ah! cum ar fi voit sa-l poa ta musca pe Costi. se ivea pe ici. dupa ce i se des chise. de ce nu mai e Sida aici?!"Da! singura ea putea sa stie ce va sa zica a fi batut de Costi. Te-a batut el pe tine. Haide! grai Persida mai tare. Trica a luat-o. in fataSarariei sunt vara-iarna.. ca vara. sa dai cu lopata de fund. Sidi.Da! insa dincolo era Mara. Sidi nu era insa oricine. unde cheia er a in usa. care se afla in iatacul de ala turi. trecut odata pe cellalt tarmure. tulbure-gal bui si plin de spuma si de vultori. se duse ca din pusca pina la ma nastirea decalugarite. Cum sa ajunga ei a colo. Sidi! striga sora Marta speriata si pleca s-o opreasca.

Mai erau dar si alti oameni la pod. sa le vie copiilor intr-ajutor. se ingramadea pe pod lumea adunata in pripa. copiii?Ce mai putea maica Aegidia sa rasp unda cind ea singura era de vina. Ochii caprui ai Persidei erau plini de vapaie: era frumos si bine. facatoarea de minuni. ca sa afle cums-au petrecut lucrurile cu fuga. cu buzele strinse si strimbate in jos. Oamenii de pe tarmuri se sper iara. si toate i le-ar fi iertat copilei dac . cind vazura luntritausoara cu cei doi copii neajutorati i n ea si incepura sa alerge. ca opapusica trasa pe sfoara. Mara incepu sa alerge si sa cheme oameni ca sa deschida podul. Las-acum. iat-o . ce-i drept. zari deodata luntrita purtata de valuri si alte d oua luntrite minate de vislasivoinici. podarita. de care nu o data se izbesc si se sfarma plutele aduse din Ardeal. a luat-o spre locul dintre pontoane si trece. Ea ramase ca infipta. ca de obicei. ea tot n-ar fi crezut.Mult ar fi dat maic a Aegidia ca toata aceasta lume neastimparata sa ramiie departe-n urma ei. Mara. O fata si un baiat! S-ar fi putut oare ca ingindul lumii fata sa nu fie mare. grai dinsa mingiiata. cuprinsa de spaima. vedea ca o miscare neobisnuita s-a pornit de la Sararie si de la manastire spre pod. apoi se-ntoarsera si alergara pe-mbulzite. Mara se opri. Vai de mine! striga ea. cu slabiciunea ei cea mare? isi fringea miinile si nadajduia in Dumnezeu cel prea milostiv. ca sa afle cele petrecute. Sari dar de la locul ei si grabispre Lipova. Lumea se porni dar si ea inapoi. trece. striga ea. Lumea alerga dar spre pod pentruca de acolo sa le vie cumva in tr-ajutor. ca sa poata vorbi ea singura cu Persida. ca sa ieie o luntr ita si sa le vie intr-ajutor. care grabeau sa o ajunga. Maica Domnului ne este intr-ajutor. cind fuge cu un baiat? Degeaba i-arfi spus ca nu era. Maica Preacurata! Bata -va sa va bata. dar mai presus de toate ii era numele celbun al manastirii. trece! Toti alergara sa vada cum luntrita intra sub pod. dar nu ca s unt chiar ai ei copiii din luntrita care venea. Vazind pe maica Aegidia. Sfinta Marie. iar in frun tea ei venea maica Aegidia.bunulDumnezeu.La moarte s-ar fi gindit. Ce ar fi putut adica sa li se intimple? ii duceau valurile cit ii duceau si treb uia sa-i scoata in cele din urma la tarmure. mai alesde la Sararie. Sfinte Arhanghele! striga apoi crucindu-se. lasa! grai dinsa caita. copiica ai mei nimeni nu are! si adica ce li s-ar fi putut intimpla? Printre pontoanele podului era loc de put eau trece si o suta de luntrite! Da! da! Lor nu li se puteaintimpla nimic: ea ar fi avut altfel visuri rele si presimtiri urite. cu miinile inclestatesi rugind mereu pe Maica Fecioara de la Radna. in f ata manastirii. Iata. maica. cu toate aceste. cu och ii ridicati spre cer. venea mereu si iute spre pod. lunt rita a apucat-o bine. Uitindu-se apo i incotro se uitau si oamenii.n-a plecat Persida de la calugarite. si ochii ei se indreptara mai cu dinadins spre cei doi copii. mai ales pe la vultori. ca de ine cat nu se vor ineca. Mai era insa in drum si podul. degeaba i-ar fi aratat perechea. cind luntrita se invirtea. copii! Nu. dar nici cu fata curata nu vor scapadupa ce au ridicat atit a lume in picioare. cu ochii mari. Dincolo. unul dintre d insii apuca lantul luntritei si incepura sa visleasca spremalul de la Lipova. mare minune. cin d trec plute ori luntre cu sare. in acelasi timp se dusese prin Lipova vestea ca o fata a fugit de la calugarite cu un baiat. Mara era din ce in ce mai strimtorata. asa paziti dv. ea. numai din senin.De la calugarita gindul ei trecu deodata l a Persida. cum scoate apariului tot ceea ce pl uteste pe ea. Dar cum a ajuns Persida din manastire in mijlocul Murasului?Pornind iar spre mai ca Aegidia. despre Lipova. ca s-o apuce iesind din jos pe pod. cu Mara si cu maica Aegidia. Bine. caci stiau. foarte grabita. Persida si Trica sedeau tacuti si strimtorati.Caci iubea maica adevarul. spre mori. Trebui a sa fie la mijloc vreo nefacuta! Mara era insa femeie traita in lume si stia ca lucrurlie o sa mearga mai bine da ca se va tinea dinsa deasupra. Peste putin ii ajunsera apoi si morarii ce plecasera in calea lor. st ia un lucru: ca asa.

Te rog. iar eu num-am lasat batut. zisera alti citiva. sa aiba dreptate. fie de minie. raspunse Trica rar si raspicat. Costi Balcovici. La noi nu se intimpla astfel de lucruri! Se-ntelege! grai Rosa. l-a lovit cu pumnii-n coaste.a prin o minciunabine potrivita ar fi scapat acest nume bun. si un fier rosu prin trup cind vedeacum trec peste pod oameni. umbla sa pescuiasca. mama! grai Persida. i-a rupt gulerul de la camasa si l-a zgiriat la git. Iata. Aceasta n-am voit s-o zic. adauga apoi intorcindu-se spre Mara. . in loc de a-si vedea de scoala. s-o duca. grai dar maica Aegidia. sa ieie fata ei. in vreme ce iar altii risera. care ar fi intrat in pamint de rusine daca nu s-ar fi pu tut intoarce chiar acum inapoi. si maica Aegidia cea cu pasmarunt r amase ea departe-n urma. urma ea. indrazneata si cu capul ridicat printre cei adunati pe tarmure si se duse drept la maica Aegidia. Mara statea ca pe spini. Cine l-a batut? intreba maica mai usurata. Saracutii mamei! grai Mara induiosata. urma ea stergindu-si la crimile. Auzi vorba! Sa vie cineva. nevasta lui Hansler. Se iubesc. ai carora obraji se rosira. ci totodata si sprintena. Nu era deprinsa cu lumea. in mijlo cul careia se afla. si Costi Balcovici a fost obraznic. i-a scos par din cap. Tot inv atatorul nostru ar fi de vina daca copiii s-ar fi inecatin Muras? Maica Aegidia se sperie si incepu sa tremure. Asa este. desi numai cam cu jumatate de gura. si ea sa nu poata face nim ic. iar Trica se lua dupa muma-sa printre lumea ce se risipea. fara ca sa plateascacreitarii cuveniti. Ce-ar fi zis celelaltefete? Eu. La noi e reg ula! La romini insa toate merg una peste alta! Asa e. Haide. si eu vreau sa-i arat. care era vestit cintaret destrana. Calugarita nu putea. ca sa treaca spre Radna. grai dinsa. zise ea cu liniste sarbatoreasca. Acum nu pot! raspunse Mara si o porni repede spre pod. ca sa-si adune creitarii. sa treaca faracreitari. maica. pa rca. ca n-are sa bata pe fratele meu pentru ca e mai mic si n-are pe nimeni sa-l ajute. si cite sunt nenorocirile ce s-ar mai fi putut intimpla daca n-arfi paza Celui-de-Sus. Maica Aegidia era si ea induiosata nu numai pentru ca vedea lacrimi de vaduva. Patru care incarcate cu sare cotira deodata spre pod. fata mea! grai dinsa grabita. care nu-l putea suferi pe invatatorul din Radna. L-a batut. adauga Maria lui Ciondrea. vino si d-ta cu noi. fie de rusine.Lucrul ar fi fost bun si minunat daca n-ar fi fost de fata si citiva romini. se ved e insa ca nu pretutindenea. ea trecu iute. Sidi. ii mai trecea apoi. Iara Persida nu stia sa spuna decit adevarul. iar peste pod sa treaca oameni si care. Dar fata mea cum a iesit din manastire? zise ea rostind vorbele cam rar.Iesind din luntrita. se iubesc unul pe altul ca doi copii saraci. Domnul invatator s-a dus sa pri nda peste. i ar alte doua veneau pe pod spre Lipova. Lumea nu era insa n umaineastimparata. stia ca papistasii sunt un neam de oameni dusmanosi si tinea mult la Blaguta. c i si pentru ca intelegea pornirea fireasca si buna a copilei. in vreme ce maica Aegidia pleca cu Persida spremanastire. pe dealurile de la Rad na. si o trecura fiori reci cind se gindica oamenii acestia ar p utea sa se porneasca la cearta. ii era ca si cinddincolo. grai dinsa iute. Saruta mina mamei si vino! Mara ar fi voit sa aiba cel putin o ulcica pentru ca s-o sfarme in mii de bucati . E si la romini regula. ba pina chia r si care. dar mai presus de toate pentru ca era salvat numele cel bunal manastirii. trebuie sa ma intorc la lectiune! Maica Aegidia era cea mai fericita dintre calugaritele de pe tarmul sting al riu lui.care in toata clipa putea sa fie aici. adause Persida. Fata ramine cu mine! zise ea. Nu. iar in vremea aceasta copiii se slutesc unul pealtul. in sfirs it. s-ar fi pornit o furtuna cu puhoi. E un pacatos Blaguta acela. cizmarul de peste drum.

Tot putea insa Gheorghe s-o insele. Dintr-un lucru de nimic se-nvrajbisera fara de veste citeva mii de oameni. plecat de la scoala. pizmuitori. dragul mamei.si de aceea niciodata ea nu l-a lasat si pe ste zi sa adune creitarii. ca sa nu mai fii ca tatal tau si ca mama ta. ce-i drept. ca om pe om sa se-ntarite. indata ce-si va fi facut vreun rost pentru creitarii de pod. ea stete foarte mult pe ginduri. Cum sa dea dinsa atit amar de bani pentru un lucru care nu se vede? Doamne. Serile dar Mara lasa podul in grija lui Gheorghe. om de frunte. ba stia chiar mai mult. Ave a si el dusmani. caci am eu sa te dau la o alta scoala mai buna! Am sa te scot om.caruia ii dadea bilete p entru cite doi si pentru cite zece creitari. si nu se vorbea domol si cu buna chibzuiala . fiindca era lenes. eu am. de care toti in atite si atite rinduri sempiedicasera. ci o duce inapoi! Asa se vorbea la Lipova si la Radna. care se bucurau d e-ncurcatura in care-l vedeau. nenorocitul pescuitor. fiindcael nu face deosebire intre oameni! Fata lui Trica se insenina. neascultator. citi oameni sunt cu multa stiinta de carte care traiesc ca vai de capul . Nu-i vorba. fie miine. care-l mustr au ca le-a mai facut-o si asta. Ba o neme rnica e Mara. hartagos si stricasi pe ceilalti copii . care traiau mai nainte in buna intelegere.Nu-i nimic mai iute decit gindul. Cel mai amarit dintre toti amaritii era insa Blaguta.. care si-a vindutfata. care nu stiu sa pazeasca fetele pe careparintii le lasa in grija lor. dupa ce ramase singura si-si facu socoteala. Era mare lucrul pe care voia sa-l faca. cistigul podul ui ar fi fost destul de mare ca sa plateasca pentru Persida si sa-i mai ramina s i pentru cheltuielile ce voia sa-si faca cu Trica. Secerta satul asupra lui. Ea a luat insa arinda podului din banii Persidei: cum putea sa-i faca parte si l ui Trica? isi nedreptatea fata! Nu-i vorba. grai dinsa in cele din urma. ci statea drept. stia calugarita cu ce drept nu i-o lasa. indirjita. un var al ei. ca toti oamenii. in cap. mi-a dat Dumnezeu si are sa -mi mai deie. ar fi putut sa ia arinda in socoteala amindurora. Om era si el. om decarte. cit mai curind. vorbele mumei sale.Ba mai si raminea ceva pe deas upra. fiindc a era tirg la Radna. cu capul ridicat si cu miinile lasate-n jos. Era hotarita sa-l duca la Ara d. dar cine asculta plingerea ei? Lasa. Banemernice sunt calugaritele. avea. Seara apoi. si s-a-nrait. si el nu mai stia ce s a faca. Nu prea intelegea. mare si greu. ci cu patima. apoi. casa aiba un fel de socoteala cu el .Ce putea dinsa sa-i faca? cum putea sa-l ajute? Cerul li se surpa amindurora. ca nu el. ci sastea ei si copiii lor in fata ta cum n oi stam in fata lor! Eu pot. fie poimiine. Peste jumatate de ceas toata Radna si toata Lipova stia cum s-au petrecut lucrur ile pe tarmul Murasului. fiindca pornireapatimasa trece crescind din o m in om. c are trebuie sa fie alungat cu rusine de la Radna.. si toate acestea pentru copiii Marei. parca. Atitera acum de hotarita sa plece miine la Arad. dar era atit de greu. Avea insasi prieteni si binevoitori. Saracul mamei! zise Mara plingind la capul podului. inci t isi calca pe inimasi vorbi cu Gheorghe ca sa ramiie in lipsa ei la pod. ci CostiBalcovici are sa rami ie in cele din urma de rusine.urma ea avintata. trecea cu pas domol uitindu-sedrept inainte spre pod. Deocamdata treceau oameni si care fiindca era tirg la L ipova: n-avea Mara timp nicimacar sa se gindeasca. Eralucru nemaipomenit! O adevar ata razmerita! Calugarita aceea a zis ca rominii sunt niste nemernici! Ba nemernic e Blaguta. Chiar acum insa Mara nu putea sa-l duca la scoala.rauvoitori. iar ziua urmatoarevrajba s-a latit. Trica nu plingea. trebuia sa-si verse focul asupra cuiva: l-a dat afara din scoala p e Trica. Peste noapte trecea de tot putina lume de la Radna la Lipova ori inapoi. iar vorba poarta gindul dintr-un om in altul. d ar stia ca are sa mearga la alta scoala.

iiparea baiatul sanatos.mai e loc si pentru o biata de fata saraca. el insusi om asezat si scurt la vorba. asezat si sprinten. urma calugarita. Plecind de la maica Aegidia cu scrisoarea. dar nu stii daca se va implini or i nu? Ferit-a Dumnezeu! grai dinsa hotarita.isi pusese-n gind sa mearga fara intirziere la parint ele guardian. care. unde se adapostesc o suta. Apoi. am sa te dau. calugarita cea papistaseasca! Nu! nu! Dumnezeu a voit asa. Mara era din ce in ce mai muiata. acum insa parca-i venea greu s-o faca si tinea sa se mai gindeasca . cu masa lui. Vinovat a era numai maica Aegidia. foarte bune. cind nu capeti pentru el cevahotarit. daca ii scriu euparintelui guardian. si Trica iar statea drept. dupa atite nenorociri. ca nu cumva sa-si schimbe din nou gi ndul. cu rostul lui.Ziua urmatoare n-a plecat dar la Arad. Persida e o copila cu po rniri salbatice. Iar li se surpa cerul. Am sa-i vorbesc maichii prioritei. Doamne! grai Mara cind Bocioaca ii spuse cu mare inconjur ca nu poate sa-i pr imeasca baiatul ucenic. stia baiatul destula carte ca sa fie ucenic de cojocarie. cu c apul ridicat si cu miinile lasate in jos. O iubeste si maica priorita. n u putea sa fie decit un obraznic? O. zise ea strimtorata. il vedea iesit din scoli. Iara ea era totMara cea veche. nespalat. am sa-ti dau o scrisoare catre parintele guardian de la m anastirea din Arad a minoritilor.nepieptanat. Haide. c-a lepadat-o. Au. ci numai o parere. Nu se m ai putea impaca cu gindul ca lumea zicea ca si-avindut copila. ca sa ramina cei 6 florinipentru Trica? Avea atita slabiciun e pentru copila. o m cu casa lui. pipait. si unde maninca osuta. care umbla din ma nastire la scoala. un gind. si mai invata si de ai ci inainte duminicile si zilele de sarbatori. nici macar ucenic de cojocarie nu mai putea sa fie baiatul acesta sarac! si toate aceste din vina Persidei! Nu! Persida nu putea sa fie vinovata. tot am sa te dau.Ce ar fi fost adica daca. carepoate sa te inveseleasca acum. "Am sa-i vorbesc" avea pentru Mara intelesul "lucrul e facut". parca. la Bocioaca. Ce-i in mina nu-i minciuna.lor. mai poate sa manince si inca unul. dragul mamii. ea a alergat sa-si caute caruta. precum zicea el. caci acesta e singurul pe carel am. Nu era insa bine aleasa nici ziua. c-a instrainat-o. Pe la amiazazi era la Arad. ci l-a imbracat pe Trica mai curatel si l-a dus. O. il vedea domn mare. luptindu-se cu nevoile vietii si nebagati in seama. peste Muras. Era tare muiata Mara cind a intrat in manastire.Cum sa dai banul pe care-l ai in mina ta. Nu! nu! zise ea nu-mi instrainez eu copilul meu. ca s a nu mai piarda si ziua de miine. Carevasazica. bapoate chiar dispretui ti de altii care nu stiu carte. tin si parintii copiisaraci. caci ii era foarte greusa-l stie pe Gheorghe a dunind creitari la pod. o nadejd e. decare se despartise in imprej urari atit de grele si de care se temeaoarecum. tocma i de aceea am sa te dau sa inveti carte! Era in gindul ei hotarita sa n-o mai lase nici pe Persida la calugarite. Doamne! zise iar si numai putea sa zica nimic. dar bune. sa-l primeasca si pe el. Bocioaca. nici casa. destept.Ce-i drept. dar au bani?! inzadar! mai presus de bani nu e n imic decit sanatatea si voia buna. nesuferit era gindul acesta! Dar ce facea apoi cu fata? unde o ducea? cum o tinea? ce rost ii facea? Mergind cu Trica spre manastire. pe baiatul Marei. maica Aegidia s-ar fi invoit sa tie pe Persid a si fara de plata. Neva sta lui Bocioaca era insa fata de popa. il vedea pe Trica scolar harnic. amindurora in cap. Nu! ea nu putea sa se lepede de visul ei. ii zise ea baiatului. . Mara era foarte fericita si foarte grabita. chiar acum. cum ar fi putut ea sa sufere in casa ei. neindoios. Da! urit. l-ar fi primit bucuros pe Trica. insa mai muiata inca era maica Aegidia cind a vazut ochii cei plinsi ai vaduvei. ai carui ochi ii plac eau. pentru ca s-o intoarca iar lagindul cel bun. dupa cele petrecute.

Pacatul acesta cazu pe dinsa mai ales fiindca in manastire nu mai statea cu cele lalte fete. economul orasenesc de la Lipova. nu setemea ca Hubar ii va urca arinda podului. in manastire. cind datornicul facea p latile. in zadar! ii fusese ursit lui Trica sa fie cojocar ca Bocioaca. inalta. tot nepieptanata.Se obisnuise atit de rau acolo. pe care o apucau durerile de cap cind vedea pra f pe masa. grai dinsa. omul nu-si prea bate capul cu altii. cu doua. dar cu virtute.asta stia el. da cu socoteala si te scoate in cele din u rma cum esti. De unde as putea sa am eu?si asta i-ar fi si ramas vorba daca n-ar fi la mijloc si camata. mereu cu ochii umezi. cu camatabuna. cam desirat. Degeaba se mai plingea deci Mara c-a ramas vaduva cu doi copii. zicea Mara. plina. cu o suta. sarmana. sa le vie intr-un a jutor. ca toate sa fie curate in preajma vederii ei. rotunda si cu toate aceste subtirica s-o fringi din Steueramt perce ptie.Tu.Erau si-n Arad cojocari. mai putin. Cresteau dar si ciorapii deodata cu copiii. Cistiga. Hubar el insusipetrecea toata ziua la casa ora sului. fiindca tot mai pisca cite ceva.Cita vreme se afla in l argul lui. calca mai ra r si se tinea mai drept decit odinioara. Asta era treaba n evestei si a feciorului sau Natl. ca savezi daca nu cumva e prin apropiere cineva ca re poate sa te scape. si rau. si daca n-ar fi alta. Au simtit-o cei strimtorati pe Mara ca ar putea. dar stiu pe cineva care are. ori cind un scaun nu stateatocmai la locul lui. al preotului nemtesc de la Lipova si al maichii Aegidi ei. lucru de capetenie. care lucra iarnacu douasprezece. Doamne! cum cresc toate in lumea aceasta. orisicit de mult te-ai sili sa-i pari altfel. pentruosteneala.Chiar mica fie. Mara stia ca n-are niciodata sa-si piarda banii daca face to varasie cu Hubar. ea singura nu stia de ce. si.) Hubar era macelar. fie ca sa implineasca pretulunei vii ori al unui pamint scos in vinzare. asa saraci cum ramasesera. parca. Beamter functionar (germ. ci cu maica Aegidia. Vorbea insa mai apasat. Ca femeie cu minte. Persida. se intelege. prieten bun al tuturor beamterilor . Se simteomul care are si-l vezi cit de colo pe cel ce se simte. te uiti bine imprejurul tau. iar fata ei ca luna plina. aude cu urechile. starostele cojoc arilor din Lipova. iar var a cu opt calfe si era vestit in piata Araduluipentru cojoacele lui frumos impodo bite. cresteau cum creste rachita-n prundisul apato s. cind te afli insa in strimtoare. dardestept si harnic.) mijloc. asa. N-am. se speria cind il vedea asa. dar inalt ca ungrenadir . Prea i se facuse fata fata. tot Mara cea veche era. sa ie i jumatate de la mine si alta jumatate de la dinsul. dar deasta n-o durea pe dinsa capul.Era ca ieri cind l-a dat pe Trica ucenic de patru ani si se si pomeni cu el calfa. car e purta gospodaria cu doua calfe. din Pasti in Craciun. Ea se duse cu T rica la Steva Claici. ce-i drept. dar mai bogat inca. agentie fiscala (germ. la cazino ori jucind carti cu popasi cu directorul de la Steueramt . si nici ca iar fi sezut bine altfel. Acel cineva era domnul Anton Hubar. iara muma lor intinerea. un baietan de cincisprezece ani. mai si mai decit Bocioaca de la Lipova. dar tot e ceva. sirbul cel bogat. Copiii. curata ca floarea de cires si alba de oalbeat . Omul vede cu ochii. saracutii de ei. Mara era. Uite! Am ceva. cam motolog. fie ca sa-si cumpere opereche de boi. Pina la toamna. dac-ar voi. si nu mai stia ce sa faca cu dinsa. nu atita cit ceri. Nu-i vorba. incit o apuca un fel de boala cind venea desarbatori pe acasa si trei zile depli ne rinduia mereu si curatea pinasi prin podul casei. dar nu mai stia ce se petrece in macelarie. cit statea fata ei acasa. Pacat numai ca trecea si acumasaptamina fara ca e l sa se spele si sa se pieptene: aceasta nu se face. se certa maiputin. ba chiar si atunci numai daca nu e timpul ca sa se scalde in Muras. un baiat inca tinar. fie ca sasi dreaga casa. lata-n u meri. dupaprinz. fiindca avea Mara siaduna mereu. e in lumea aceasta si bine. dl L iubicek. tot soioasa. decit duminici le si zilele de sarbatori imparatesti. adunind creitari lacapul podului.

s-ofaca muiere. fiindca stia ca n-are ce sa vada. care tinea casa.a prin care numai din cind in cind strabate abia vazut un felde rumeneala. parca mai mult fata decit fecior. Ai fi crezut ca nu e instare sa fringa gitul unei vrabii. si jos. Om de vreo douazeci si unu de ani. a fost mereu intre cei dintii.el semana mai mult a cofetar decit a mac elar. si-a i ngradit din nou curtea. si putin in urma venisera aici. nu s-a mai intors. Nu era insa in stare sa rosteasca o vorba aspra si se-nduiosa pina la lacrimi cind vedea pe muma-sa mihnita. insa firea nu i s-a inasprit. cind poftea beamteri la masa. cumustata putina. ii singera inima cind i se storceau baniiadunati cu multa grija pentru aceste nimicuri. el nici c-ar fi ajuns macelar. si-a cumparatmai intii masa. sa strige cuprinsi de mirare: "A fost odata o Mara si aceastae fata ei: copii ca dinsa nimeni n-a mai avut!" si totusi voia s-o tina ascunsa si tresarea adeseori cuprinsa de gindul ca are s a i-o rapeasca cineva. S-a si facut macelar. om plapind. ca sa ieie va lul si sa ramiie viata lor toata intre zidurile ce atiteataine ascund. a curatit. Persida se simtea nenorocita cind venea la casa eicea saraca. care atita copil.Lovea cu toporul in fruntea boului si infigea cutitul drept in inima fiindca asta ii era meseria. la infatisare. apoi si dou a paturi noi. pe un scaun din fu ndul macelariei. s-o duca. isi astepta copiii. iesea infata macelariei. care numai erau saraci ca odinioara. apoi si scaune. stia Mara ca vine frumusetea si se trece. Nu! asta nu putea sa ramiie asa. ca de obicei. Hubarnatl facea rinduiala. inca mai bine le-a mers apoi dupa revolutiune. Hubarnatl era. Sarmana mama!Cum sa tina ea la casa ei asemenea fata?Cit a tinut postul Pastilor . lingamama lui. dar cam iute la fire. atita om avea in lumea aceasta. Persida se simteabine in manastire. Astfel mingiierea ei er a Natl. oarecum rusinos. Hubaroaie.vazind-o. care a crescut linga muma-sa mereu mihnita si inca de copil simtise ca n u merg lucrurile bine in casa lor. daca timpul era frumos. asa. Asa si era in adevar. unde nu aveau pe nimeni. insa. La colt de ulita. Hubar aagonisit in citiva ani. s-o ieie. ea se maritase foarte tinara dupa Hubar. Dupa ce cumparatorii se rareau. la mare cinste. apoi lua banii si ii dadea mumei sale. Anul al cincilea. o femeie scurta si cam grasa. si nu se deschideau niciodata. Ani de zile de-a rindul a stat el aici fara ca sa fi vazut pe cineva la vreuna d in ferestrele de peste drum. cu sortul curat. dar baiatul ei se facuse calfa si-l astepta ca sa petreaca Pastile cu sora lui si cu muma lui. Iar Persi da iubea pe maica Aegidia. Acolo dar el nu se uit a. ca vesnic oamenii. de care dinsa nu si mteanici o trebuinta. si sarea noptile speriata din somn. si tinea ca Persida sa se simta bine acasa. Lucrind cu zestrea ei. neasti mparul vietii cuprinsese pe fiica ei. ca neamt din Viena. ca sa vada mai bine lumea.il daduse tatal sau la gimnaziul din Timisoara. si-i venea sa geama de durere si-ar fi vrut s-o poata fermeca. iara barbatul si-l vedeaaproape numai zilele de sarbatori. un dulap.dupa vacanta de la Pasti. la macelarie. un vienez harnic si chefliu. Sarmana mama!Pe cind ea se pregatea cu neastimpar sa-si primeasca copiii. ci l-a pus numai asa. apoi. Auzise atite povesti despre fete frumoase ademenite de calugarite. stringea farimaturile cu maturisca. Hubarnatl. iti vene a sa zici ca nue al lui sortul. Asa si l-a crescut Hubaroaie. de incercare.si iarasi alta groaza o cuprindea. bapina chiar si trei icoane. cu obrajii r umeni. svaboaica de la Buda. ci a ramas acasa. a varuit si rasvaruit. si sus. o frumoasa avere. si-a dres casa. sedea. si cind iesea cu sortul lui curat in coltul strazii. Zidirea manastirii se sfirsea insa in fata macelariei. Mara a rinduit mereu.pentru ca asa sa ramiie pe veci inmarmurita. si casa lor era pusa in rindul celor de frunte. in zadar! Nici ca se putea altfel: asta i-e rostul in lume. Dar tocmai aceasta era nenorocirea Hubaroai ei:ramasese la macelarie ea singura cu calfele. mai ales in tim pul revolutiunii de la 1848. ferestrele aceleaerau date in alb. iar mai departe-nspre sti . Desi macelar. ca sa nu se vada prin ele. era macelaria lui Hubar. unde patru ani de zile. taia carneasi-o cintarea. iara feciorul ei. peste drum de manastire. cit a stat. si daca n-ar fi fost asta. cind Hubara ajuns. s-o instraineze. ca sa alerge peste Muras si sa -si aduca fata acasa.

insa. Rau a facut. Ceea ce se ive ste la fereastra unei manastiri de calugarite are totdeauna ceva tainic si plin de farmec. pot. stateau aproape toata ziu a deschise. cu ochii uimiti si cu rasuflarea. ci o fata. caci vedea lumea. n-avea nevoie sa si fie pentru ca sa-i para frumoasa.ce-i drept. cuprins de neastimpar. Nu i-a facut si nu-i facea. ea a ramas nemiscata si cu ochii tinta la el. apoi se duse cu pasi hotariti. tocmai cea de la iatacul din colt. cu inima inclestata si cu ochii oarecum impaienjeniti. Ferestrele des pre gradina se deschideau. ba mai alesacum. Persida sta neajutorata in fata geamurilor sparte si nici nu-l baga-n seama. suspina greucind se uita si nu-l mai vedea acolo. ii era frica de femeia ce statea acolo sus in fereastra. ca din senin. caci acum se oprira si ochii Persidei asupra tinarului cu sort cura t. cu obrajii rumeni si cu mustata mica. cind iar l-a vazut acolo peste drum. si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese. baiatul Hubaroaiei. chiar urita. Natl nu vedea. chiar batrina fiind. dar putea sa le vada dacatrecea spre stinga. ca sa vada paguba. nu mai voia sa se duca la fereastra. s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capul lui. Persida. Iar doua zile in urma. unde statea maica Aegidia cu Persida. si ii era parca o sagetase ceva prin inima. Atit a fost. nu mai putea sa priveasca in ochii maichii Aegidieisi nu se mai ducea. si totusi nu mai avea astimpar. se zbatea copilaca si cind ar vo i sa scape. care alergase si ea sa vada ce s-a intimplat.peste drum. cin d veni maica Aegidia. nu mai mult. inalta si cu fata deschisa in ea."Ce era adica? ii face vreun ra u cuiva?! pacatuia daca deschidea fereastra? "Ca el sa stie?" grai dinsa. care a trecut. s-a s farimat. maica Aegidia tresari ci nd vazu. la frumusetea zilei de primavara. nimic nu gindea si totusi. si gindul copilei era mereu l a fereastra cea sparta. isi facea mereu de lucru in casa.Nu era pacat. El insa iar s-a intors in fata ferestrelor care n u se deschid niciodata. El ramase uimit. parca. in fata gradinii. ii era parca s-a rupt. ii era parca o apucase un fel de nebunie. Din intimplare. era chiar mai tinara. dar se pot deschide. mai frumoasa si mai plina de farmecdecit cum Natl era-n stare sa si-o inchipuiasca. Obrajii ei se umplura de singe. femeia pare tinara.nga era gradina manastirii. cazutaintr-un fel de lesin.Taine mari si nepatrunse de mintea omeneasca!Atit a fost numai. Pe Natl. asa. primavara. si daca el nu si-ar fi tras seama. de la macelarie acele ferestre. nici un ra u nu i-a facut Persida nimanui. si totusi ea se simtea umilita. Da! da! nu e voie. in fata lui. grai dinsa. pe Natl. ba chiar calugarita. una . Natl s-a dus sa vada si a vazut nu farimaturile de geam. acum isi dete siea seama de ce sta acel tinar acolo. care ii pare a grozav de frumoasa. El ridica fara de voie mina stinga la gura si ii facu semn sa inchida fereastra. ea ar fi stat mereu acolo. Femeie mai asezata si mai cuminte.Da! a fost o nemaipomeni . si mintea i s e oprea in loc vazindu-l atit deindraznet. il trecura fiorii . nu i-a zis si nu-i zicea nimeni nimic. care statea in usa macelariei. ferestrele fiind deschise si izbind o data vintul in ele. nu stia nimic . tremura cind se apropia de fereastra. peste drum. Nu-i vorba. si putin imi pasa. s-a frint. numai gasea loc de repaos. ca s-o dea din vederea tinarului . imprejmuita cu un inaltzid de piatra. il stia de copil mic. Sidi! grai dinsa mihnita si apuca fata de brat. stind cu ochii tinta la fereas tra. la omul ce statuse aco lo. Era parca pierduta. deschise fereastra d in fata macelariei si ramase dreapta. il socotise totdeaunacel mai bun baiat. Acolo. pare fru moasa. sa fuga si sa se ascunda in fundul lumii. iara lucrurile sunt cumele ne par. Se temea samai i ntre in casa. Nu se deschid. oprita. dar cu putinta este! "Daca voiesc. Oamenii treceau de-a lungul ulitei. intr-una din zile.

raspunse servitoarea. Persida trecea ca prin vapaie mistuitoare. de ce a si deschis-o? Numai si numai ca sa-i arate ca puti n ii pasa de dinsul. am venit sa mergem acasa. care tinea cosul ca sa i se deacarnea. ci calfa. fara de voie.. Cu totul altfel se infatisau lucrurile in gindul feciorului. N-o vazuse de un an pe sora-sa si acum parca nu indraznea s-o mai ia drept sora lui. Erau. Nu. apuca la dreapta. el ramase cuprivirea pierduta si barda ii tremura in mina. precupeata si podarita. dar nu stete decit o clipa pe ginduri.Era nesuferita viata aici in manastirea aceasta. cu Tri ca al ei. se facura rosii ca bujorul. unde dinsa er a atit de singura.dupa ce iesira la ulita . apoi dezamagita. ii era greu sa mearga. ferestrele nu se deschid. apoi. doua drumuri: unul la stinga. atitde frumoasa si sa ai mama pe Mara. pest e drum. S-a si bucurat Persida de simbata Floriilor. A cui e? Se poate sa mai intrebi? e leita muma ei! Asa e! Da. in urma insa ii venea sa ridice barda si sa arunce in luna cu ea. seoprise un batrin si statea cu gura cascata. s-o deschidanumai ca sa rida de dinsul . care acuma trecuse ulita si statea in usa macelariei. Nu-i vorba. si acum i se impaienjenira ei ochii. un adevaratflacau. e fata Marei. si isi vedea. O noua strengarie!Tocmai in fata macelariei Persida trecu ulita ca sa apuce colt ul. din crestet p ina in calciie toate noi. cu frateleei. Ce om se facuse! Era tuns abia acum si imbracat in haine noinoute. care acum nu mai era ucenic. "Pacat"! ii venea sa mai zica.Persida sti a ca e mai scurt cel de la stinga. cind Trica a venit s-o ia si s-o du ca acasa. E de dincolo. Desi imbracat insa in haine noi. grozav de rusine. spre macelarie.. cu care poti vorbi. nu ma lasa singura! Frumoasa e. dar n-a rostit vorba. si mai frumoasa. grai Hubaroaie mai intii mirata. si cind Persida se i vi peste drum si apuca spre macelarie. si altfel rumeni. cea logodita acum cu un teolog. de care ii era rusine. apoi sa lase macelaria in grija mumei sale. la cellalt colt. unde a mai vazut-o. Trica. care era si mai mare. si mult ar fi dat ca nici el sa nu fi baga t de seama cind ea a deschis fereastra. si iar ii era ca si cind un fel de lesi nar cuprinde-o. dar nu stia a cui este. batrinul din cellalt colt. Dar ii era rusine. ce-i drept. Trica se simtea foarte strimtorat in fata suror ii sale. spre pod. A cui sa fie oare? Mi-e ca si cind as mai fi vazut-o undeva. se uita si ea mirata. la urma urmelor. ci ramase un pas in urma. grai dinsul tulburat. Da. dar nimicnu era din tirgul de vechituri. ca mai n ainte. Era oarecum induiosata de g indul ca e mare nenorocire sa fii atit de frageda. Ai vazut? intreba dl Bereki. Ar fi voit sa i-o scrie aceasta pe o bucata de hirtie si sa-i arunce hirtia cind il va mai vedea stind ca un smintit in fata ferestrei. si nu stia sa-i sarute ori nu mina. iar dincolo. Obrajii lui Natl. serpoaica! grai Hubaroaie. intinzindu-i mina. iara Trica venea doi pasi in urma ei domol si cu capul ridicat. hainele ii eraucam largi si minecile surtu cului ajungeau pina la degete. alaturea cu dinsa. vino mai iute. iar cellalt la dreapta. Hubaroaie se ridica dinjet si inainta pina in usa. ii era rusine. nu putea sa-i zica "tu". parca. din manastire. servitoarea . si inima i se batea mai iute si mai tare decit de obiceicind se gindea ca peste citeva zile va iesi si va sta iar acasa. saalerge dupa fata Marei si sa sfarime capu . Dar. grai dinsa dupa ce trecu de macelarie.Era si el mai intii mirat. si mai nustiu cum decit Milena l ui Claici. Natl dete din umeri! El stia. obrajiiros iti de navala singelui. Natl sfarima tocmai cu barda incheietura de la un genunchi. zise Hubaroaie. Trica draga! ii zise ea. o vei fi vazut la fereastra. ca poate. daca vrea.ta strengarie.

Cu inima mereu inclestata si tremurind la fiecare raspintie unde putea sa se pom eneasca in fata unui om pe care nu voia sa-l intilneasca. piata se deserteaza si dughenele seinchid indat a ce clopotele suna de intrare. ii era rusine c a si cind toti ar putea sa afle din fata ei celepetrecute. vedea foarte bine si stia. toate. cum sa-sitina trupul.cu coada ochiului. ca oamenii sa l e vada si sa le duca vestea. si par ca stia Mara ca aici. nici la peretii decurind varuiti. oarecum chiar si pe nevazute. Ba dupa ce a intrat si a vazut lucrurile cumparate cuatita amar de bani numai de dragul ei. pina chiar si fetitele mici se uitau cordis. O. ca i-au momit calugarit ele fata. bolnav pe moart e ar trebui sa fii ca sa lipsesti de la biserica. nepasatoare prin fata lui. ca si cind putin i-ar fi pasut. si inima i se inclesta. zise ea. doua la casa lui Claici. Era deci obosita cind s-a intors acasa. care mereu ii zicea: . unde n-avea ce sa faca? Mara vedea ca fata ei n-are ce sa faca si se simtea nenorocita ca nu stie ce sai faca. De! e greu sa ai fata mare. Mai rau a strimbat insa cind Mara i-a vorbit de biserica. la s ora lui si apoi isi mai si intorceau capetele. Degeaba au fost cheltuielile. ba simtea. ca toti ojudeca.si el sa sfarime capete. Era obosita si i se ura. era lucrun estramutat ca cosurile se aduna. facindu-si gindul nesuferit. Doamne. fata ei n-o sa-si poata gasi norocul. de cind cu lumea nemteasca.Erau Floriile pentru nemti . Se insela. Dar a venit fata acasa. cu toate aceste. Fetele vor sa fie purtate prinlume. care acum mergea ala turea cu dinsa.l celui ce ar indrazni sa seapropie de dinsa. Desi atit de mult s-a temut ca nu cumva sa-l intilneasca. Ce sa faca ea pina atunci aici. dar degeaba i -a zis simbata sa mearga sa vaza invierea laLipova ori la Maria Radna.Sa rizi cind iti vinesa plingi si sa plingi numai cind vezi pe altii plingind". Un lucru era pe care nu putea Trica sa-l inteleaga: ca femeile pe linga care tre ceau. ii era frica Persidei de oameni. gata in toata clipa de ainfrunta privirile orisicui. si baiatul. iar dupa-amiazazi sa dea oraita pe la Lipova. Iar pe cind suna de a treiaoara. ea a strimbat oarecum dinnas. dar s-a dus rizind. mai ales cind trebuie sa stai toata ziua la pod. abia peste doua saptamini aveau sa f ie Pastile rominesti: ii era. ea umbla dreapta si cu capul ridicat. deoarece Persida nu era singura. inci t Marei iar ii trecea sloiul de gheata prin inima si nu-imai pria bucuria. cu toate aceste. ba ii venise odata chiar gindul de a-l insoti peTrica la Arad. dar ce sa mai facem si la biserica?!Marei ii trecu. si acum mama nu mai stia cum sa se gindeasca. casa treaca dreapta. fiindca eracrescuta de maica Aegidia . groaza cind se gindea ca abia joi dupa Pasti se va intoarce iarin manastire.. ca sa stea o zi. care ardea de nerabdare sa mearga ca miine cu fata ei la biserica. Lucrurile nu erau deloc cum ea si le inchipuise. caci Persida ar f i vazut poate gardurile huluite si gunoiul prin curte. ca si cind tot in fata macelariei lui Hubars-ar afla. Se bucura Persida c-a venit acasa si era voioasa. o ducea si diminetile labiserica. nu stia ce sa mai faca acasa. parca. cu c apul ridicat. casa-si intilneasca norocul. cum sa-si poarte capul si ce sa faca cu miinile ei. ca toti se uita cu ochii bine deschisi la dinsa. s-a dus cum merge omul osi ndit sa-si ia pedeapsa.in mintea ei duminica si sarbatoarea erau zile in ca re omul merge la biserica. Vedea. u n sloi de gheata prin inima. sa umble mereu. era insa oarecum dusa cu gindul si strimtorata c a strainul intre straini si tot ca niste straini se uitau si altiila dinsa. dar nu vedea schimbarile ce se facusera in casa si primprejurul casei. si dupa-amiazazi la Lipova. degeaba osteneala si nelinistea. la nevoie. darnu se uita nici la cur tea cea curata si bine ingradita. se temea de ceva nest iut si nu stia cum sa calce.parca. O intelegea insa aceasta mama lui. N-avea nevoie. Se ducea cu ea la denii. s-a dus si Persida. unde a crescut siunde toata lumea o stia de mica. Nu-i vorba. ca sa aduni creitari pentru ea. Mai ales acum. S-a dus. fiindca f . duminica viitoare urmau Pastile nemtilor. acum era mihnita ca nu l-a intilnit.

a cautat si-a adunat flori. trecura Murasul. si zilele erau. frinta. deas upra viilor.. obosi ta. ca e mai aproape. casa iasa deasupra Lipovei. si prin oras tot acolo ieseau. era plin din mal in mal si se tavaleaalene spre ses. el ar fi apucat fie la dreapta. dar prunistile erau infloare.Nu era mai aproape. salc iile. Nu mai er a obosita: ii venea sa zboare de usoara ce se simtea. iti aduci aminte. pe care nu-l ierta firea sa piarda ziu a cea frumoasa. tot e mai frumos la soimos! stiu eu ca e mai frumos! ii raspunse Trica. De unde te cunoaste? Nu ma cunoaste.vintul adia dinspre munti primavarat ic. asta e Hubarnatl. foarte frumoase. Murasul. Cine e acesta? o intreba Trica cu glasul cam infundat. nu-si mai putea gasi locul si a ramasin cele din urma dusa pe g induri. grai Persida.Ei plecara la deal spre ruinele de la soimos. fie la stinga: aici in sa nu-i raminea decit sa mearga inainte. stii ce? grai deodata Persida. ci pentru ca nu stia nici dinsa ce are. apoi s-a intors iar prin oras la pod. asa intepatacum era. iar aceasta nu pentru ca s-ar fi silit. Sa trecem la Lipova. colo. cuvinte de a se bucura. apoi isi ridica palaria si saluta ca un baiat binecrescut. cu toate aceste.etei ii placea sa stea acasa. nu-i vorba. Sa mergem sa culegem viorele. frint de la Radna. Era greu afara din cale!Cum sa treaca? cum sa calce? cum sa-si tie miinile? cum sa se uite laea? sa-si ridice palaria ori sa faca ca si cind n-ar cunoaste-o? Persida tresari cind il zari. si singele zvicnea mai iute si mai tare in adiereavintului ce trecea peste fl ori proaspete. la Persida si la fratele ei. Setemea ea insasi de sine . Hubarnatl. care venisera sa caute flori si sa v ada de acolo din deal Murasul si lumea cea mare si larga. drept in flacaracea mare ce se ivi fara de veste in calea lui. crescut ca odinioara din topirea zapezilor. mai frumos aici. ce frumos era si cita multime de viorele! Era.Asta insa nu me rgea. locuri lor atit de bine cunoscute. Da! insa deasupra viilor mai erau si altii. Daca n-ar fi fost pe pod. unde e atit de frumos acu m primavara.Trecind pe linga dinsa. Era in adevar frumos. Daca tii. De. fiindca seara Persida era foart e neastimparata.Persida incepu sa urce mai cu virtute. mai ales ca era lunea Pastilor nemtesti. dar. Padu rile nu inverzisera inca. Cine sa fie? raspunse ea. Asa-i! zise el. Avea in sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui. rachitele si plopii lasasera mitisori. Sa trecem prin oras.Mara se simtise si ea foarte magulita cind Huba rnatl a salutat-o. raspunse Persida alene. pretutindenea era fru mos si bine.. Sarmana copila!A trecut cu inima inclestata prin oras si era deznadajduita cind s-a vazut la cele din urma case. era cabeata de gindul c-a fost si el la Radna sa caute flori de primavara. pe care inima il tragea acolo unde a petrecut atitea zile de copilarie.Apoi se intoarsera la vale. grai Trica. trebui si ea sa dea din cap. ca laniste vechi si buni prieteni. mai altfel decit de obi cei. la urma urmelor. Hubarnatl se intorcea si el obosit. Magulita se simtea dar si acum. in doua rinduri. zise ea dupa ce sosira intre vii. isi indrepta trupul si isi ridica capul. incit Persida. cu toate aceste. A urcat. cind vazu din capul podului cit de frumos a ridicat feciorul lui Hubar palaria in fata copiilor ei. N-avea. ca sa apuce drumul pe la Sararie. racoros. dar cunoaste pe mama!Trica se uita inapoi. Inima crestea de vederea mugurilor. la dus si la intors. care incepusera a crap a. si o luara spr e Sararie. fara ca sa-si mai puna viata in joc si fara ca sa plateasca creitarii. Ar fi vrut acum sa spuna ca rau au alesdrumul s i sa se intoarca iar prin oras. iarba se incheiase. dar frumos era si acolo. Daca vrei! raspunse dar Trica. el se ui ta zimbind si cu fata deschisa.

se intelege. si toateerau bune deocamdata. nici seara. ceea ce nu era a bine. ii ziceasa nu fie proasta. Cuasta se sfirsea apoi vorba. cu beamterii si cu ofiterii. si lucruri pentrualtii mari ii pareau adeseori nimicuri. s-a gindit si razgindit si a plins. sasparga ceva ori sa o loveasca.Ziua trecuta. pina chiar cu calfele lui. iara ea in cellalt colt. "Iar s-a intimplat ceva!" isi zicea Gretl. Mai mult n-a zis Mara. la urma urmelor. ciabia in zorile zilei urm atoare. O. se intetea si de o bicei incepea in cele din urma sa plinga. asa zicea el. el cu pipa in gura la un colt de masa. Niciodata el nu putea sa plece de acasa mai nainte de a se fi ales lucrurile int r-un fel ori intr-altul.. A stat insa toata dupa-amiazaziua ea singura inchisa in casa si s-a gindit cum si in ce fel sa faca baiatuluimustrari. pierzindu-si sarita. Mai putea biata femeie sa se stapineasca si sa nu i-o spuna si cealalta? I-a spus-o chiar cu indaratnicie. cam sla b si cu obrajii rosii. incit n-a indraznit sa-i vorbeasca despre e l lui Hubar. Ea se necajea. Nu-i vorba. indata dupa masa. spre ingrozirea din ce in ce mai mare a ei insa.Gura ii era croita pe ris. Dar fata era a Marei! Putin ii pasa! Nu era. neaparat s-o duca si s-o tie cit de mult acolo. Desi implinise patruzeci si sase de ani si era om cu multa chibzuiala. A stat. desi tare i i venea s-o faca. in duminica Floriilor. ce bine e la manastire! Ce fericite sunt maicile! Mara se cutremura in toata firea ei. ca sa-i arate ca o sa-i treaca si lui pofta de ris. chiar maica Aegidia insasi. si i-a spu s cerusine! ca Natl sta gura-casca pe la ferestre. raspunse ea. deoarece el se ducea si o mingiia. iar nevasta-sa n-ajunsese inca sa plinga. ci statea de vorba cu stapina. caci tot n-are nimeni neva sta ca dinsul. maica Aegid ia. zbuciumari peste zbuciumari. aproape strengaresc. fiindc a ilmingiia si il impaca dinsa pe el. baiatul n u s-a intors nici in amurg.Stapinul ei nu pl ecase. si mai ales asta l-afacut sa nu prea aiba trai cu nevasta-sa. ca sa se obisnuiasca cu lumea. Spre marea ei mirare. Mii si mii de primejdii. ea singura nu stia unde. nenorociri peste nenorociri. a asteptat. c a e bine si afara din manastire. pacatul ca feciorul lui a cascat gura la ferestre nu-l prea scotea din ale lui. cind a iesit din biserica. De asta data el tot ridea. Avea doua mari suparari deodata. cum pling mumele cind isi vad copiii porniti pe cai gresite si nu stiucum sa-i opreasca s i sa-i intoarca. A intrat de citeva ori in casa pentru ca sa ridice masa si i-a gasit mereu la fe l. decit o ne . dar era in tot felul lui de a fi ceva usuratic. Rar se intimpla ca el. le stia parca pe toate cum vin. si sa faca. I-a si trecut. ochii ii jucau mereu in cap. insa. dar acuma era hotarita sa-si duca fata la Arad. se pomenea adeseo ri la chefuri si cu oameni mai fara trecere. slujnica Hubaroaiei. tatal baiatului. zise ea cuprinsa de duiosie. un lucru pe care fecioru-sau n-ar fi fost in stare sa il faca. ridea. si statea cam de mult. iti place tie fiindca te-ai obisnuit cu maicile. care era asezata. nici noaptea. Nici atunci nu era insa cearta. cam tifnoasasi neingaduito are. easingura nu stia ce. a oprit-o.Lasa ca era om balan. simtea c-o apuca din cind in cind o pornirenavalnica si-i vine sa se duca. o viata plina de nevo i si de dureri:le presimtea. O sa vezi. cu atit mairau. care tinea foarte mult la manastire si lamaica Aegidia indeosebi. ca sa dea ochi cufata Marei. certuri nu prea erau intre dinsii. ca de obicei. ca baietii sa alergedu pa ele. Iara barbatul ei. s-a framintat. le vedea.Ce-i drept. Atit ii parea de mare lucrul acesta. dupa infatisare preatinar. Desi tine a mult sa aiba prietenie cu popa. om in toata firea. Nu putea sa-si petreaca in tihna sistia ca va trebui sa se intoarca inainte de vreme. ba zicea ca-i pare bine c-a inceput si baiatul lui sa fie om ca toti oamenii. fiindca el ridea si facea glume c ind ea il mustra. Doamne. Hubar nu parea deloc a om care poate sa-i fie tata lui Natl. Fetele sunt fete.

toamna berbeci si iarna. Adunase el. pe timp de vreo doua luni. iar nu oamestecatura de fel de fel de oameni. asa le vorbea si el tuturor celor ce luaucondica de la dinsul.Calfa de macelar. pe care toticojocarii o pazeau cu sfintenie. . Asta vine si trece tot cum avenit. Un lucru nu putea sa-i treaca luiprin gind: ca baiatul lui ar put ea vreodata sa nu fie om cuminte. Era insa nevoit sa se gindeasca la casa lui. sa vada. iar Natl sta umilit in fatalui. sunt prieteni. cite un porc. nu le raminea insa decit s-o mai faca si asta. asa i s-a vorbit lui cind si-a luat condica de calatorie. Joi dupa Pasti. sa invete si sa se deprinda a fi om de capul lui. inca tot el insusi era patronul. aveau rude ducea. baiete! cartea drepturilor tale. in care sunt numai macelari. aci mai pri n apropiere. un ungur de la Dobri tin si un slovac de la Bichis. caci in breasla noastra se primesc numai oameni cumsecade. la Timisoara si la dinsa la Buda si Pojon. un neamt de la Timisoara. si asta il facea totdeauna posomori t. cinstit si vrednic de incredere. Sa fii harnic si ascultator.ba chiar si mireasa potrivita cu starea lu i. si mult ar fi dat sa scape de oricegrija lasindu-si feciorul pa tron la macelarie. De asta data lucrurile s-au sfirsit cu bine. ca si cind ar fi avut nevoie de ele. care taiau si ei primavara miei. ca sa-si ia condica de calatorie de laBocioaca si sa plece cu ea in ranita. La conac a gasit alte trei calfe. indeosebi Hubaroaie se mai si bucura. a lucrat un an la patronul care l-a scos calfa si a mai facut si doiani de calat orie. daca starostele ar fi fost om de intelegere. apoi se indrepta. Iara Natl era om tinar si nimic nu e in tinerete mai ademenitor si mai plin de f armec decit gindul de a trece asa tu de capul tau -prin lume. fiindca una voiau amindoi. Bocioaca puse pecetea breslei pe condica. se uita la trecatori parca a lui ar fi fost lumea cea mare in care se ducea. iimai lipseau dar ce i doi ani de calatorie. la Arad. sa nu uiti niciodata ca trebuie sa pazest i cinstea breslei. Nu de asta ii era insa lui. Hubar era cu toate aceste foarte suparat ca un om ca Bocioaca indrazneste sa-i v orbeasca astfel lui Natl. pe colo. ca sa se deprinda cu strainatatea. ei au intrat in breasla cojocarilor. baiatul gasea casa primitoare. darmai ales pentru Hubaro aie foarte greu lucru sa se lipseasca de feciorul lor. Era si pentru Hubar. Ar fi putut sa traga la orisicarehotel si sa traiasca boi ereste. pr in ascuns. ba parca ar voi sa-i m ai si multumeasca pentru sfaturile binevoitoare.bunie de tinerete la mijloc. Dar nici nu-i strica baiatului sa mai umble prin lume. iar Natl era trecut in breasla numai in rindul calfelor. al breslei adevarate. Se simtea foarte tihnit si ferit de griji de cind lasase pe feciorul sau la mace larie. si grai sarbatoreste: Iata. si Natl. lucrurile mai ales pent ru Hubar s-ar fi putut pune la cale si fara de acesti ani. el se simtea mindru ca poate sa tra ga la conacul breslei. si nu-l mai tinea locul pina dupa Pastile rominesti.Bocioaca era insa foar te mindru de starostia lui si nu s-ar fi invoitodata cu capul ca cojocarii sa fi e mai prejos de macelari si ca de dragul unui macelar sa se nesocoteasca rinduia la breslei. Iar dupa rinduiala breslei nu p uteasa intre in rindul patronilor decit acela care si-a facut anii de ucenicie. Dar au trecut si prin asta. Nu-i vorba.Deoarece la Lipova erau numai doi macelar i. Asta nu era insa deocamdata cu putinta. Apoi nu era nici Hubar omul care e instare sa se caciuleasca in fata lui Bocioaca. Abia acum se simte a calfa adevarata. capatase de la tatal sau si-i mai daduse. orisiunde s-ar in tilni. Aveau prieteni la Arad. Bani aveau destui. iarbarbatul ei la Viena: orisiunde se Lugoj. Natl facuse anii de ucenicie si era de doi ani calfa. asa. fara ca sa stii cind si de ce. Ramasese vorba sa se opreasca deocamdata. si muma-sa. inal t si subtire cum era. sa nu pierzi timpul hoinarind degeaba. pe ici. Dumnezeu sa te ajute! Asa trebuia sa vorbeasca starostele. plecind ziua urmatoare la Arad. iar calfele din aceeasibreasla.

trebuia sa se faca nunta. si Munteanu. Nu stie nimeni cum ii vine norocul!Nevasta lui Claici n-avea nici un gind. cu dinsa si o frumoas a scrisoare pentru maica Aegidia. dar destul pentru dinsul. Era minunat la casa lui Claici. si Persida. ducind. Zicea ca se buc ura cind am plecat. ci la casa lui Claici. dara Claici avea patru ucenici sisapte calfe. se intelege.Milena si sora ei. Tot asa zicea si Persida. dar eu stiuca ea plinge acum si are sa plinga mereu. logodnicul Milenei. cu plata mai putina. ar fi voit sa se de sparta inmai multe. e greu lucru sa te desparti de mama ta. Asa e. isi rezema ca pul pe cot. si zestre mai mare. stete citva timp ginditor. intr-un tirziu Natl. chiar mai frumoasa s i mai desteapta decit Milena. si nici ca iar fi putut trece cuiva prin minte ca s-ar putea si altfel. Persida era fata si ea. Acesta era insa obiceiulcasei. Anca . Mara s-a intros dar singura la Radna. dar fete sunt si pe la noi. Un singur lucru nu-i placea Persidei: ca trebuia sa sada la masa cu calfele. in vreme ce prietenii lui vorbeau inainte . si dupa infatisare. Lasa ca fetele nu mai stiau und e sa-si puna capul. dintre care nu mai doua erau oameni de casa. Trebuie sa se intoarca la scoala. Degeaba v-as spune. intimpina ungurul. ca pot sa stea de vorba si sa se cinstea sca. Avea Mara gindul ei de mama cu fata mare. lucrau pe capete. Nu stiti voi! raspunse el induiosat. era un loc de popa.La calugarite n-ar mai fi vrut s-o trim ita pe Persida. ba putea sa aiba. ca sa le fie fetelor in tr-ajutor? Vai de mine! nu se poate. ca nu puteti sa ma inte legeti. Ar fi plecat calfele toate daca stapinul nu le-ar fi facut cinsteade a le pune la masa lui. Asta trece! grai slovacul. slujnica.Ce-ar fi fost dac-ar fi stiut ca pe acel asi drum si in acelasi ceas venise la Arad si Mara cu copiii ei? Deosebirea era numai ca Mara n-atras la conacul macelarilor. zise el vorbind rar. care atita timp fusesemina dreapta a econoamei de la Lipova. grai el si plinsul ii inecaglasul. sa puna lucrurile la cale. De ce trebuia sa i-o aducaaminte si pe asta?! Eu. ii venea sa apuce cara fa si sa-l loveasca in cap cu ea. sa facar induiala. unde a fost foartebine primita. ca sa fie pretutindenea.Nu era insa chip sa plece cind fetele staruiau atit de mult sa ramiie. acasa nu putea s-o tie. cind se intilnesc. apoi ochii i se umplura de lacrimi. Acum nu se mai plingea Persida ca n-are ce face. iar Natl era si dupa fire. ca oamenii plecati in lume.Prietenii se bucura. vorbind. ar trebui sa stiti ce fel e mama. Mare lucru ar fi fost daca ea ar fi ramas pina la nunta. pina la Rusalii. despre cele de a casa si tinind fiecare sa arate deslusit ca nu e nicaieriatit de frumos si de bi ne ca "la noi". iara Persida er a o adevarata maiastra cind puneamina pe foarfece si pe ac. cu toate aceste. ba muma lor mai scapase si vorba ca o sa-i fie Persideirecunosca toare. care nu bause mult. facuse tot ceea ce trebuia sa faca pentru ca sa-lprimeasca.La Sin-Miclaus. care mi-am lasat acasa draguta. aci peste Muras. oarecum fara de voie. car e se uitau la ea cu coada ochiului. Ar trebui sacunoasteti pe mama. Milena era logodita cu un bogoslov. lanevoie. zise neamtul miscat. nu am draguta. . sa le tie toate curate ca la manastire. mai? intreba ungurul. foarte bunde cinste. mare lucru ar fi fost daca ar fi putut s -o lase in casa lui Claici asa. Ai inteles?Sunt si la noi fete ! striga. dar i -a venit unul. Ce e. Se cinsteau dar prietenii. Ar trebui sa vezi cu ochii tai ca sa stii ce va sa zica fata. Era foarte indirjit feciorul Hubaroaiei. Dar nu pot nici eu sa va spun. ca sa fie cit mai curindgata cu ale zestrei. Ce sa zic eu. un boboc de te cuprinde ameteala cind il vezi! Natl isi ridica capul si se uita drept in fata ungurului. grai Mara. Mai ales cind ai si tata ca mine: un om fara de inima! adauga Natl. apoi apuca carafa si o izbi pe pamint de sefacu mis-farimis. ci s e ajuta cu ucenicii si cu feteleei. Seca Lenanu tinea. inca acum dar. si nici atunci num-ati intelege deplin.

cum strigi asa. daca ar fi vazut-o acum. si tinea sa fie siel in ceata celor ce le petrec acasa. e manastirea minoritilor. Doamne! ce mingiiata s-ar fi simtit Mara dac-ar fi putut sa vada pe fata ei asa inconjurata de bogoslovi. Singur Trica n-a intrat in acest obicei nou.Le era cu toate aceste oarecum greu sa vie la masa. si ar fi voit sa-l cheme inapoi. Acum in sa. de trei ori in viata ei. Ma duc.se pierde din vederea ei. singur el putea sa stie: ea se rusina de cite ori se gindeala el. ca atunci pe pod. se intilnesc si stau de vorba. umblau mai bucuros la biserica romineasca dec it la cea sirbeasca.sa se apropie de dinsa si rosteau vorbele numai cu jumatate de guracind ii vorbeau. vazind ochii acestia. Pe la douasprezece. si chiar si numai atit ar fi fost dest ul pentruca sa faca drumul cel lung pina la biserica romineasca. raspunse Persida cam peste umar. aici. si Trica. cindlumea iese de la bise rica. ca de obicei. dar. sa-i spun ca suntem aici! Vai de mine! Ai innebunit? raspunse ea. singur a biserica catolica in tot orasul. Fetele lui Claici.El intelegea prea bine de ce se spel cuiesc ceilalti si era mindru de sora-sa. dusi. ii erau nesufe riti oamenii ce o insoteau: ar fi voit ca lumea sa olase in pace. si bogoslovii cintau foarte frumos. in mijlocul uneilumi de oameni pe care nu-i mai vazuse. mai nainte de a veni. care nici nu indrazneau. cu o biserica frumoasa si mare. sa trimita peTrica d upa dinsul. cel mai sfatos dintre dinsii. aflindu-se odata la un loc. El in sa era dus la alta biserica si nu stia ca n-ar fi avut decit sase uite bine impr ejurul sau pentru ca sa vada ceea ce-i dorea inima. dar nu totodata si-n inima ei. incit era ca in zi de sarba toare la masa lui Claici. Ceilalti facura si ei ca dinsul. unde eadunat intregul oras: sa stai si s a privesti cum ies oamenii din biserica. in piata. Hubarnatl ar fi fost si el. Un macelar de la Lipova. se spala pe miini. Ce avem noi cu el?Doamne! Daca i-ar fi p asut lui de dinsa. desi sirboaice. ar fi simtit ca ea il vede si s-ar fi uitat inapoi si ar fi s alutat. Trica fierbea cu to ate aceste in el: prea ii pareauindrazneti.stia ca are sa vie Munteanu cu vreunul din prie tenii lui sa duca fetele la biserica si n-ar fi lasat odata cu capul pe sora-sa sa meargasingura cu dinsii. pe tarmulMurasului. si Persida se simtea ca la Radna. de parerea lui Trica. Trebuiau deci sa treaca prin piata cea mare a o rasului cind se intorceau de la biserica. asa in treacat si pe furis. Iara biserica romineasca. si casa lui Claici era mereu plina de prieteni de ai . pierduti in urma lui. Cine e acela? intreba Milena. ii venea sa plinga cind vedea ca el se duce. Omul acela o prinsese in o clipa de slabiciune. Uite! iata si Hubarnatl! striga Trica. De! La biserica oamenii se duc sa se inchine. el stia ceva ce singur el stia. feciorul unui prieten al mamei. N-avea insa nevoie sa faca tot ca dins ii. unde atit de adeseori vazuse lumea indesuindu-se la iesireabisericii. nici alta. Persida tresari si incepu sa tremure din picioare. atit de cuviinciossi cu fata atit de deschisa si de ve sela. totodata sicatedrala episcopeasca. S-au oprit fetele si acum. Noi nici nu-l cunoastem decit dinvedere! Ce-i pasa ei de el?! caile lor erau atit de deosebite!Asa era in gindul. zise el grabit. si asa a si ramasde aici inainte. fiindca si fara deasta tot frate ii raminea Persidei. se departeaza . parca. Duminica s-a spelcuit insa si el. si Bodroganu. e i se vad. unde nu erau bogoslovi. el ii parea un vechi si bunprieten.Cine era acest Hubarnatl? Un o m pe care-l vazuse. N-a facut nici una. se afla tocmai afa ra din oras. sa ramiie ea s ingura: n-avea dinsa nimic cu altii! Aveau insa altii cu dinsa. si stii ca e zi de sarbatoare. pe cind ea mergea rusinoasa alaturea cu fratele ei. cind vezi pe cineva la ca re nu te asteptasesi.apoi se mai si pieptana si puse alt surtuc. dar ochii ei erau furati. Trica stia ca fetelelui Claici nu se in torc niciodata singure de la biserica. Aici. e o adevarata frumusete pe piata. se-nduiosa de-si simti ochiimuiati in lacri mi.

Cind s-a vazut sarmanul de baiat. iar cellalt. sa fie si ea aici. acolo le afla si le vedeael toate. spre fund. dar mai altfel decit atunci. daca ar fi stiut ca i ar putea s-o vada tot ca atunci? El insa n-avea de unde s-o stie aceasta. Frati de mire erau unu Codreanu. dar pe Persida n-o vedea nicaieri. Nu era lumea asta pentru el! Cum ar fi putut Persida ea singura sa ramiie tot cu gindul ei cel vechi. Da! asa rizind din gura si din ochi. dar inca nu veseli. parca. atit de frumosi. Natl. nu insa s i pePersida. dar asadorea Milena. cu miinile. Vine mireasa cu mirele. Mara a inceput si ea. Trica ii erafrate si toti ceilalti umb lau in voile ei? Inima tinara e facuta sa stea deschisa. tr asurile erau iesite in ulita unde stateau ca sa mai rasufle caii siin poarta des chisa se inghesuia o lume de oameni. intreba el pe un domn ce se afla in apropiere. spre marea suparare a lui Trica. atunci cindstatea in fata ferestrei deschise.era in pamint si nu putea sa-i vada si el.Cum. acoperit cu frunzis de stejar.intre mese. prin curte si in fata casei nu ntasii roiau in voie buna. de veselie. ci porni dus si ca iesit din fire in urma trasurilor. ceea ce nu supara nici pe seca Lena.Aha ! Ochii tuturora se indrepteaza spre casa. Va rog. nici peMara. ca Trica e calfa si a fost si ucenic la Claici. dar nu sa rida.unde cinta muzica inca tot obi snuitul mars de nunta. mai lungi si impiedicindu-se mereu cind de unul. se intorceau la casa miresei. iar dupa dins . asa seca L ena. asa indrazneata ca un copil rasfatat n-a mai vazut -o pe ea decit un singur om. Saracul! zise ea stergindu-si lacrimile.Abia dupa biserica. unde se duc nuntasii?si asta dete din umeri. Vorba era de nunta.in cort. Cum n-ar fi alergat el la biserica de pe tarmul Murasului. care tineau mult la bogoslovi. ii venea sa se ascunda. Parintele episcop hotarise ca in ziua de Rusalii il va hirotoni pe Munteanu de d iacon. care trecuse inainte. tot lung si desirat. cu toate aceste. cind aaflat-o aceasta. si totusi ar fi putut sa fie!El stia acum ca fata lui Claici e cea care s-a mari tat.cind de altul. Unii se asezau pe la mesele intinse in cort. care era siel nevoit sa ia part e la petrecere. gatit astfel. cine se marita aici? ala dete din umeri.in curtea cea larga era un mare cort de ver deata. atit d e cumsecade. ci sa plinga ca o nebuna. si a vazut mai intii pe Trica. altii stateau de vorba in locul larg ce ramasese la mijloc. Dar ea putea sa fie aici. atit de spelcuiti. si seca Lena le facuse haine la fel. fie iertat. a dat din toata sara cia ei sa-si cumpere un rind dehaine negre si o pereche de manusi in fata gusei de porumbel. El nu voia. tineretul. un lung sir de trasuri.lui Munteanu. se aflau in fata cortului.El insa nu mai putea sa astepte. apoi pe Mara. Anca si Persida erau surori de mireasa. ca nimen i sa nu-l vada. Le-a si aflat. Aici era si Trica. cum toti seoprisera. Stapina sa il astepta cu masa. si a inceput sa rida ca un nebun. mult a fost bun si vrednic! Azi nu mai traiesc oameni ca dinsul. Ar fi putut. c ind nuntasii. in piata cea mare. Ce pacat! Trebuia neaparat sa se duca. s-a oprit si el. intreba el pe altul. o. Mara era si dinsa la masa din fund. Era nunta de vara la casa lui Claici. si Birzovanu. la dreapta si la stinga. si serile fetele invatau cu ti nerii sa joace. impodobit la intrare cu ghirlande de flori . caci si ai lui erau. Va rog. cel mai curatel dintre prietenii lui Munteanu. fiindca se afla la manastire.El nu m ai intreba pe nimeni. Acol o unde se duceau trasurile. Doamne! chiar Trica. cei mai multi. asa poruncea Persida. caci nuntasii se dadusera toti din trasuri pe cind el a sosit. era insa lucru firesc ca Pe rsida sa nufi venit si ea la nunta. si tinara era si inima Persidei. de zile fericite. care le stiau toate. iar Mara. Mara ii era mama. cind isi vedea copiii mari. Doamne. sa n u plinga.Nu! Era peste putinta: el trebuia sa mearga la masa. cununia dar trebuia sa se faca neaparat duminicainainte de Rusalii. cind Bi rzovanu ii fusese tata. insa. Casa se intindea la stinga pina in ulita.

ei se cunost eau.A iesit. Dupa-masa? Da! fara indoiala! Ar fi voit s-o vada mai bine.Ce cauta el aici? Ce vrea? Ce l-a adus? O sa mai vie si miine? si p .fara de stirea ei. Iara Mara era dintre oamenii care nu vorbesc numai cu gura. dar acum stia cum s a-l tie de brat si era voioasa si indrazneata. caatunci pe pod. iar da mele facindu-si vint fiecare cu ceea ce avea laindemina. la plimbare. prin dosul ei. O! grai Persida dezmeticindu-se. Nu-i sedea bine sa stea asa. adica parca intelegea. dar nu te-ai uitat la noi si nune-ai vazut. se urca intr-una din trasurile acum slob ode si apoi. si r idea de prostia lui. parca. ca din intimplare. Ba Persida il vedea.. se ridica inalta. El se dete la o parte. dar nu voia sa stie. iute! ca stapina sa nu se supere. isi potrivi surtucul pe trup. Unii jucau in curte. si Natl era ca strivitde multele priviri. Natl nu putea sa-si dea seama daca rau ori bine ii pare. era foarte voios si a alergat. pe fratele si pe muma d-tale si amdat cu socoteala ca t rebuie sa fii si d-ta aici. a vorbit prostii de necrezut. ci si cu ochii si cu sprincenele. cu toate aceste.ii. cea din urma data. in pripa. Era de toata frumusetea. apoi. cind va in torceati de la biserica. nu stia cum sa-l tie de brat p etinarul acela cine-o fi. rusinoasa. Dar adica de ce? Ce folos? Nu! el nu putea sa stea in poarta. si elnu vedea nimic. si cu cretele de pe frunte. Aceste erau din alta lume. cum er a. deprins a fi cu ochii mereu la sora lui. Dar nici acasa nu putea sa stea. in poarta unei case straine. asa. dar era dragalasa. jocul incetase. neajutorata. mindra si oarecum incru ntata. adauseapoi intorcindu-se spre Codreanu . El pleca hotarit si iute. altii in cort . cum a venit Hubarnatl aici si cum s-a pomenit elvorbind. cind iese ai din biserica. se facu dreapta ca luminarea. nu acum ai venit! Sunt de la Pasti aici si am sa stau pina la toamna. dar nu intel egea. de acasa. unde toate sunt de sine intelese. Cum? Nu te mai intorci la manastire? N-o lasam! grai Codreanu. Acum. pe acolo?Asta da!Vai ce galagie. si-l vede si se mihneste. Persida. t recu prin multimea adunata in poarta si inaintarizind spre Persida. Hubarnatl simti in el ceva ce-l apuca si-l ia si-l invirte. si ea cum umblas-o vada pe furis. simtea numai ca il zguduie ceva si se afla in mare strimtorare. apoi de la colt se intoarse: acum inca. si cu miiniledesclestate. ca de obicei. si se uita acolo cum se uita closca la pui cind simteca nu li-e a bine. Ne cunoastem. cavalerii stergindu-si fruntilecu batistele.ii venea ca iesi t din pamint si ii parea. grabit si in sila. Pacatele mele! zise el. gura-cas ca. care il intr ebau: "Cum ai cutezat tu sa vii nepoftitde nimeni aici?" Acum. dar cu pas din ce in ce mai rarit. Carevasazica. ca dintr-aiurea. odata. la muma-sa cu vorbele: Maica! uite si Hubarnatl! a venit si el!si Mara era foarte voioasa. ce neastimpar: era parca se inzecisera oamenii. Nu mai putea! ii era parca muma-sa sta de pinda colo. iar tinerim ea era rasfirata prin curte.Ce ar fi fost daca trecea. caci ea s-a pierdut peste putin in fu ndul cortului. Persida se plimba si ea printre ceilalti. spatoasa si greoaie. fara ca sa mai tieseama de muma-sa. Muzica nu mai cinta. cind dete cu ochii de el. batrinii se ospatau pe la mese. la raspintie. imi pare foarte rau! Carevasazica. pretutindenea era plin. cu fata ei. Trica. Sarac de sufletul meu! grai dinsa.Nu era tot cum o stia el. dar putin a fost. eu te-am vazut pe d-ta demult. "Hm!" facu el cu fata deschisa. c ind l-a zarit pe Natl. ochii tuturo ra se cirnira dupa ai ei.. lucru foarte firesc ca el sa vie si s a se apropie asa rizind prieteneste. care era cam mirat. Trecu si se intoarse peste citva timp si iar trecu si iar se intoarse. acum iar il vedea muma-sa?Era o nemaipomenita obraznicie. isi rasuci o data mustata. Am vazut. ce amestec. ca sa nu fie vazut. Natl se intoarse si. Asa-i ca te miri? zise el fara ca sa-si mai ridice palaria. tot cu acel tinar. asa din senin. ca sa zica si el ceva.

Am vazut. puteai sa te rascumperi ori sa-ti platesti vreun obsitar ca sa-ti ti e locul: aceasta insa numai oamenii bogati puteau s-o faca. fiica d-voastra. ei doi unul cu altul? Norocul nu umbla tiris. fiu de popa. se ins urasera si veniseraacum cu neveste cu tot la Arad. ii scriu si eu. Cu cine adica sa se fi potrivit Persida daca nu cu Codreanu?Deoarece parohiile n u sunt la fel. Nu-i vorba. nici mai ales vaduva ramasa cu doi co pii saraci: gatita de nunta.Apoi strinse mina Marei. pe domnisoara. cind ii vine rindul.Oamenii vad si dau cu socoteala si inteleg s i-si fac in cele din urma parerea. caci eu plec miine. ci zboara pe aripi iuti si-ti iese. Ajuns in fata ei. ca sa se pregateasca din ale socrilorpentru preotie. Ea isi lasa mina moarta in a lui. care venisera lapreparandie ca sa se faca dascali. Domnisoara.care pe timpul acela tinea d oisprezece ani. care era inchisa in dosul mesei. o sa-i spun. Doi ani fa ra cinci saptamini am sa tot umblu. Te miri insa de unde iese..Era lucru firesc! Cum sa nu cunoasca feciorul lui Hubar pe fata ei ? D-sa. mai scapa si cite-o vorbadespre supararile pe care ti le fac datornicii. ramas bun! Eu ma duc miine mai departe. norocul tau e numai al tau. fara de veste-n cale: degeaba il cauti cind nu-l gasesti. care le tine loc de adevar neindoios: era luc ru hotarit caPersida si Codreanu se potrivesc ca facuti anume unul pentru altul. nici precupeata. Altii se facusera dascali. ba. greu se desparte mama de copilul ei. Va rog sa-i spuneti. grai el intinzindu-i mina.cei mai saraci ieseau . el ridica zimbind palaria. indreptindu-se spre nunul care sedea al treilea de la dinsa. apoi se intoarse spre Mara. pentr u ca lumea sa afle. fiindca ramasese ca dupa Rusalii sa plec la Buda. si de aceea stai mereu gata. nici in urma lui n-a privit. Mama. Pentru to ti insa lucrul de capetenie era sa scape de catanie. varog. vorbearar si chibzuit.Ce aveau. bine! raspunse Mara. e fecio rul unui bun prieten al nostru. daca vaintoarceti. ca sa-l apuci precum rin dunica prinde musca din zbor. era sa vie saptamina viitoare aici. Putini numai trecusera si citeva clase gimnaziale siabia cite unul. care vorbea cu Codreanu parcaputin ii pasa. grai dinsul. Cam la fel era si gindul celorlalti. apoi se duse drept spre M ara. trecind din intimplare pe aici. zicea si Mara in gindul ei. Unde? Mai intii la Buda.oimiine? El se indrepta si infrunta privirile atintite spre el. Asavea sa va fac o rugamint e. si am dat cu socoteala ca sunteti si d-voastra aici. cind vedea pe Codreanu invirtindu-se mereu imprejurul Persidei. Asaa! zise ea. zise.. nepot de protopop si pesteciteva luni de zile bun de popie.. te cunoaste el pe tine si nu teparaseste. Ce putea sa-i raspunda? Pacat numai c-a venit acum aici! Nici macar in ochii lui nu s-a uitat. Mara se insenina. la Viena si Dumnezeu mai stie unde. sichiar daca nu l-ai cunoaste tu p e el. Cei mai multi erau fo sti cintareti de strana. "De!. Nunul dete din cap. apoi la Pojon. Din preparandie au intrat apoi inscoala teologica.si el s-a dus fara ca sa se uite-napoi. dar n-am mai putut astepta! Bine. se inchina si se intoar se iar cu capul ridicat si cu fata deschisa la Persida. iar feciorul e curatel si des tept. ea se tinea drept. Viitorii protopopi aveau toate cele optclase. urma. sa nu mai vie.degeaba fugi cind el a learga dupa tine. Ea dete din cap. Pacat! o sa-i para foarte rau! Hei! urma ea peste putin. doi de curs. Mai stii?! Fata e fata. de!.mai ales cind unul singur a re! Va multumesc! grai dinsul incet. Sa-i spuneti. la urma urmelor." Nu mai era Mara podarita. ca m-ati vazut si sunt bine. dar prindemai bine daca i-o mai spune si cin eva cu grai viu. bogoslovii erau si ei fel de fel de oameni. iara Natl se inchina..

mai bine cu socoteala daca intrau in scoala deteologie. si cu zestre buna? Doi ani de-a rindul Codreanu petrecuse vacantele si sarbatorile la Buteni. N-am n imic cu el. ca schimbai fete. Desi dinsul era numai de douazeci si trei de ani. Era insa oarecum legat de dinsa. Eu am vazut. Asta insa nimanui in lumea aceasta n-arfi fost in stare sa i-o spuna. fiindca-mi parea mihnit. dar imi pare rau. se uita la el cu un fel de sfiala si se simtea foarte magulita cind el se apropia de dinsa siii vorbea. m-am speriat. carne moale si rece. el o necajea mereu cu Natl. si statea in gazd a la preoteasa. Erau . ca poporenii sa-lcunoasca. incit ar fi fost in stare sa-i sarute mina. parca. ei s-au vazut in toate serile. dincolo de cortul de verdeat a. Tirziu. foarte invatat si-l punea sus de tot in gindul ei. Ia r el o necajea fiindca era un farmec nespus in necazul ei.O vedea asa inalta. nu i-a ramas dar decit sa intre numai cu sase clase in rindul bogoslovilor scutiti de catanie . parca. unde se simtea foarte bine. dar ii dadea mina sa fie. senine si racoroase. muzi cantii odihneau. ea il socotea om depli n. de lemn. De cind se inserase. Doamne! raspunse ea. dar m-a cuprins un fel de intristare. ca glasul iti era inecat si tremu ra.nu stiu n iciodata unde vor ajunge cu vorba cind se afla singuri. ei au stat foarte adeseori si nguri. E dar lucru de sine inteles ca. Persidei ii venea sa plinga.parca fara de dinsii lucrurile nici n-ar fi putut sa mearga bine. si.si iar se vedea sti nd in fereastra deschisa. cauta dinadins sa fie citmai des singura cu dinsul: era cu prinsa de un fel de betie. tru pesa. cind ma pomenesc deodata ca un om cu care n-am mai vorbit in viatamea vine la mine si-mi vorbeste ca si cind am fi copilarit impreuna? Lui Codreanu lucrul acesta ii parea peste putinta. fata tinara si intrata de curind in lume. se simtea si el magulit si inaltat in gindul lui. ei sedeau pe o laita din gradina de flori ce se intindea in fata casei. grai dinsul. Nu stiu nici eu de ce. Cum sa nu ma sperii. fie ginerele. dar omul chibzuieste si Dumnezeu potriveste. De ce sa zic nu? ii raspunse ea. fie vreun nepot ii ia locul. Iar acu m. si ai pierdut voia bu na de cind a fost el aici. zise el rizind. el se tinea in rindul lor. iti pare rau c-a plecat. i se rascolise. Apoi nici nu-si batea capul cuviitorul. Pe Codreanu virsta de douazeci de ani il apucase in clasa a sasea. cu toate aceste. dinsa nu se putea stapini. uitindu-se indrazneata si ca un copil rasfatat la Natl . foarte asezat. ca si . jucatorii se racoreauplimbindu-se prin curte. inc it ar fi voit s-o zguduie stringind-o de miini.Cu toate aceste. murind un popa. toata firea si ar fi voit ca a sa sa si ramiie. Desi nu era insa intre cei dintii. fecior si fata. caci nu degeaba er a nepot de protopop. Trei saptamini de zile. nebagati in seama de ceilalti si oamenii tineri. frumoasa si desteapta. Lasa ca era baiat tantos si bun de petreceri. Asta se stia. pe la miezul noptii linistite. unde citea Apostolul si cinta in strana. ei tin sa aiba popa dintr-ai lor.bustean fara de viata. si n-aveai ce sa-i fa ci lui Codreanu daca se simtea mai bine aproape de Persidadecit departe de dinsa . Oamenii sunt precum i-a lasat Dumnezeu: fiindca popa e sufletul si cirma si cins tea satului. Eu nu cred ca n-ati mai vorbit. se mira adeseoricit de bine stie dinsa sa judece pe altii si nu se mai indoia ca-l vajudeca si pe el mai curind ori mai tirziu cu t otul altfel. Eu ce sa-ti fac daca nu ma crezi?! raspunse ea dind din umar. El apuca amindoua miinile ei si se simti cuprins de un fel de indaratnicie. si cine oare ar fi putut sa stie mai bine decit protopopul unde a murit popa si n-a lasat fecior. si frumoasa. zise el. si lumea ii lua totdeauna p ereche. in timpul pregatirilor denunta. foarte cuminte. Ciudat lucru!Persida. Jocul incetase deocamdata. miinile acelea. ca nu mai stiai ce sa faci si ce sa zici. tocmai fiindca era lume multa. iar in cort era o zgomotoasa si vesela invalmaseala. Codreanu o vedea aceasta. ci fata.in timpul nuntii. se a propia cu toate aceste numai cu un fel de frica de dinsa. fie feciorul.

ea se ind oia din zi in zi mai mult ca el se va insura la toamna. si mi-o spui mie asta asa.asa cum stia el.Mai rau nici c-ar fi putu t Mara sa potriveasca lucrurile. Nici c-au mai ramas singuri. atit de dulce la fire. s-a intors si iar a stat. fiecu altul. era femeie si simtea intelesul acestor vorbe. dar nu mai puteasa dea inapoi. Persida se simtea foarte strimtorata. ii zise ea incet si staruitor. trebuia s-o inteleaga. incit el se simtea umilit. zise el luat pe dinainte de o pornire pinacum lui necunoscut a. si Persida nu putea sa fuga de d insul. s-a dus. era si el hotarit sa nu mai ramiie singur cu dinsa. Vai de mine! zise ea speriata. se gindeau m ereu unul la altul. vinovat si. ii era rusine c-a scapat acele vorbe. asta o stia si Persida. ca sa-si petreaca timpul. fiindca prea mult sta singura si la prea multe se gindeste fata tinara cindramine in casa cu insuratei. il stia ca e fo arte simtitor si n-ar fi fost in stare sa faca ori sa zicaceva ce-l supara. si-i parea pesteputinta ca el sa-si poata calca pe inima. fie cu dinsul. sa se pope asca si sa fie om cu rostul lui. si trebuie sa ma crezi! Codreanu era muiat. s-ar fi simtit nenorocita daca l-ar fi mihnit. Ar fi voit s-o traga la sine si s-o stringa-n brate. Eu n-am nimic cuel. si din gluma in gluma el s-a pomenit in cele din urmaintr-o incurcatura din care nu mai putea sa iasa. ca sa n-o mai vada-n ochi. desi tinara inca. a stat. Sa mergem! zise iar hotarita d e a nu mai ramine niciodata singura. D-ta esti de vina! raspunse el strimtorat. apoi sa se ridice si sa fug a. ii er a ca si cind s-ar fi jucat cu focul si s-ar fi ars. Ar fi voit sa-si scoata miinile din ale lui. pe care numai acum poate sa le aiba si apoi nu le mai gaseste toata vi ata lui?Ce ar fi putut sa-l despagubeasca? Ce pierdea dinsa? Nimic! Asa gindea si Persida ea insasi. ii parea rau c-a apucat-o de miini. dar nu indraznea. chiar si o copil a mica. iti spun. Doamne.Pin-atunci insa? De ce oare sa se lipseasca de m ultumiri. atit de indeminatica si atit dedoritoare de a intra in voile lui? Nu incapea in mintea lui gindul ca s-ar putea ca el sa nesocoteasca vointa parin tilor sai si mai ales pe a bunicului sau. A ramas dar. scos din sarite. parca putin imi pasa! De ce sa-ti pese?! Pentru ca ma doare. intorcindu-se-n curte. "Ma doare!" Vorba aceasta era rostita asa. r idica una din miinile ei si o saruta. tot atit de sus ca mai-nainte in gindul ei. ca orisicare femeie. care eraprotopop. simtea ca poate sa faca ce vrea cuel. ii venea sa plinga. setemea ca el se va mihni. Cum.cind eu as fi de vina.La asta nu se gindise. nu vreau sa stiu de el! Nu vrea u. se simteau foarte apropiatisi nu se puteau impaca cu gindul ca in curind. poate chiar miine. dar ii e ra mai presus de ceilalti. Judeca n u cu mintea. O luase asa in gluma. Cum poti d-ta sa faci asemenea lucruri?! ii era parca stelele cad de pe cerul senin. apoi sa se duca pe vreo doua saptamini cu insurateiila Sin-Miclaus. fara ca sa-si mai dea seamadespre ceea ce face. Apoi Codreanu venea si el sa-si vada prietenul. Acasa la Radna tot n-avea ce sa faca. Era-n vorbele rostite de dinsa o atit de gingasa parerede rau. dar vrind-nevrind erau mereu impreuna. Persida era cu toate aceste mihnita cind a aflat ca seca Lena si Mara au luat in telegere ca ea sa mai ramina pina dupa hirotonirealui Munteanu. ce-i drept. Nu-l mai punea. pe tindalite. ca latoamna el are sa se insoare. . ce sa fac daca nu stiu sa spun ce vreau si vorbesc prostii? Sa nu mai vorbim despre dinsul. te rog. sa mai ramina el strain de dinsa cind o vedea atit de cuminte. Desi era insa lucru neindoios. vatrebui sa se desparta. Codreanu incepu sa tremure. Sa mergem. ci cu inima ei. dar nu era-n sta re sa se ridice si sa-l paraseasca. Nu mai incapea nici o indoiala. M iinile ei incepura si ele sa tremure.Persida. Doamne! zise ea.

Nu mai stia nici el ce vrea si ce are sa faca. De aceea stia ca el are sa vie si iarasi. care era mai tinar si mai cu virtute. Nici ca era nevoie sa plece. ea se depart a cu anevoie. tot ca mai inainte. precu m i s-a spus. ea il socotea om slab. care tinemult la dinsa. se ridica putin din jet. si Mara facea in toat e serile socoteala. dupa el. daca e adevarat. iiera greu. asa sa vie! zicea el in gindul lui. si o dulce ming iiere sufleteasca ocuprindea cind isi dadea seama cit de fericit poate sa-l faca . am indoua cu cusatura in mina. Saptamina a patra. care judecau cu mintea. Dupa ce a vazut-o. dar nu putea sa se dumereasca cum ar fi mai bine. apoi s-a intros foarte muiat la bunicu l sau.Dar el nu trecea si nu trecea.Baiatul s-a intors in cele din u rma acasa si era. A venit Natl! zise el. insa. Pe drum insa iar a inceput sa simtaca nu poate sa se duca. care stiau sa spuna ce-l facesa-ntirzie. cum l-a maiadus si alte dati. se-mplinisera doua saptamini din vacante. cum au alergat ceilalti.. Feciorul lui n-a stat decit o zi la Arad. dar i ute. nici de la stinga. inca din noaptea in care el ii sarutase mina . S-a dus fiindca voia s-o vada si sa-i spuna ca n-a fost la Buteni si ca nici n-a re sa mearga. care era om batrin si slab la fire. caci oamenii jud eca dupa ceea ce vad cu ochii lor. nici protopopul nu-l zoreau sa mearga. se tinguia mereu ea singura cu sine si chibzuia cum s-o apuc e ca sa scape cu putin deasta data. viata lui toata a grabit. ca siluita. erau si ei de aceeasi parere. Toamna tirziu. cind ar fitrebuit sa alerge. La masa statea ca pe spini. stapina Persida. ii intrase incetul cu incetul in minte gindul ca el nupoate sa traiasca fara de dinsa. nu i-a spus nimic. degrab'.Dac-a venit. il asteptase. fara casa-si dea macar silinta. acum insa sedeafoarte linistit in jetul lui si se scarpina din cind in cind la ureche. asa sa vie!Asa au si venit. cit mai curind. La Buten i insa el n-a grabit.Ceilalti. dupa ce bruma piscase frunzele. unde era tot acasa. Parintele protopop era om marunt si uscat. Persida iesi. El nustia ce va sa zica rabdar ea. Voia s a se duca. Ea stia ca el are sa vina. Poate ca nu stia ca dinsa se afla tot aici.De aceea s-a int ors atit de curind. . Dar nu! Cum or veni.Cu toate aceste. si nicipopa. in adevar. s-a facut foc si ar fi plecat i n urma lui daca nu l-ar fi oprit preoteasa. S-ar fi putut oare sa nu mearga vestea si pina la parintele protopop? Trecusera examenele. Trica intrase in doua rinduri la ele.Tare ar fi voit sa plece la Arad. si el nu se ivea nici de la dreapta. pe care poate sa-l poarte dupabunul ei plac. e a se uita des pe fereastra. sa-l desparta de Persida. cu barba creata si de tot alba. dar autrecut trei saptamini si nu s-a dus. L-am vazut! Iar e aici! Ce-mi pasa mie?! raspunse ea suparata si se intoarse in odaie.Cind le poftira la masa. ea sedea cu Anca la fereastra. si era. prea stapina pe sine si pe vointa lui. dar baiatul tot n u se intorsese acasa. Popa insa. zestre frumoasa. el nu putea sa nu treaca pe a ici!Tot ar fi voit sa-l vada. de la fereastra. ca din intimplare. ca sa-si a duca nepotul. care era mama sifiica protopopului. ii er a rusine ca n-a fost la Buteni si a luat hotarirea de a se duce. Tocmai acum intirzia. in sfir sit.. ci la bunicul sau si de acolo la Arad. apoi iar se lasa inapoi. si totodat a om de o rara bunatate de inima. care ii parea prea multa femeiepentru dinsul. dar numaiei. Voia sa-i spuna ceva. si dupa ce s-a uitat in ochii ei. teapan si foarte sprinten pentru virsta lui. dar nu la Buteni. Era cuprins de un fel de neastimpar. ca sa nu afle si Anca. "Cum or veni lucrurile. in gindul lumii nu maiincapea nici o indoiala ca nu are Codreanu sa fie ginerele preoteseide la Buteni. si de cite ori venea sa ia vreo hotarire. tot nu pot eu sa sti u cum e mai bine!" Ar fi voit sa vada fata si sa se incredinteze. in strada. si i arasi.si astepta in liniste cum astepti rasarirea soarelui si coacerea fructel or batute de razele lui. parca nimic nu s-ar fi intimplat. ca ea are. caci s-ar fi putut ca el sa treacatocmai in timpul cind ea nu se afla la fereastra. Se apropia timpul pr inzului. aplecat. ar fi voit ca cineva sa-l siluias ca. "N-ai ce sa-i faci!" zicea protopopul. de tot greu.

ba voia ca el so vada. Era una din zilele de toamna in care mereu ii vine omului saplinga. ii raspunse Persida. fara ca sa voia sca: Sa mergem numai noi. Natl se dete un pas inapoi cind se pomeni fara de veste in fata Persidei.Era lucru de nei nteles!Dar el nu se ivea nici de la dreapta. ea a inceput sa se moaie. il cunostea numai de pe umblet si dupa faptura. cu atit mai viu ii era neastimparul.Era tot el. Pe o clipa inimai se strinse. Mergind insa si apropiindu-se si vazindu-l mai de aproape si tot mai de aproape. isi zise ea. cit si mai in urma. "Doamne! zise in gindul ei.n-are. d ar nu-l vedea cum este. ca-n timpul racoroaselor seri de vara. Pr in vazduhul curat si proaspat fluturau cazind alene sprepamint lungi fire de pai enjenis. ca n-o sa ne mai ducem anul aces ta! Sa mergem. fiindca mult s-a vorbit despre dinsul atit in ziua nuntii. vorbind cu el in mijlocul nuntasi lor. nu poate sa fie nim ic intre ea si el? si-a facut ea asa. ci cum il stia. iar sesimtea sleita de p uteri.Anca stia foarte bine cine e Natl. S-a putu t! Seara.Era lucru de neinteles!Ce avea dinsa cu el? Stind.Dimineata a cazut bruma groasa. zarindu-l de departe. iar de pe duzi se scuturau din cindin cind frunzele brumate. si n-a mai mers la fereastra. apoi iar isi ridica capul. dar durerea pe care o infrunta iiparea dulce ca jertfa de spasire. ar fi voit sa poata p linge. cu parul lung si incilcit si imbrac at in haine vechi si soioase. Dar de ce adica sa plinga. Hai sa mergem la Padurita. ce-ar zice dac a l-ar vedea ce-a ajuns!" si era parca ea si numai ea ii purta vina. Era departe pin-acolo. si era ceva nesp us de duios in fisiiala frunzelor de plop de curind cazute. si cu cit mai mu lt se apropia seara. Ziua urmatoare era duminica. dupa-masa. care s .un gind si l-a pierdut. ca sa stie caputin ii pasa de dinsul. e si Natl de la noi aici. in clipa u rmatoare insa ea-si ridica capul si-si urmadrumul inainte ca si cind nimic nu sar fi ivit in calea ei. "Nu vreau!" grai tinindu-se iar drept si cu capul ridicat. Dar nu voiau nici ele decit sa se plimbe.Nu mai voia sa-l vada. asa ca mine acum trebuie sa se simta Codreanu cind vine sa m a vada. Se te mea ea insasi de sine. sa slabeascasi mult ar fi dat sa fi e singura. Persida. cuprinsa de simtamintul unei grele vinovatii.. "Uite. "Ah! saracul de el! zise ea in cele din urma.. si iar o treceau fiorii. Ah! Doamne. nici de la stinga. iar o cuprindea ameteala. dar n-ar fi fost in staresa-l cunoasca si era foarte mirata ca Persida poate sa stea de vorba cuun om cum il vedea acum pe Natl. da r cu fata oarecum buhaita si batuta de vint. ce-ar simti el cind ar sti ce simteu acum?!" Ea tresari si se cutremura in tot trupul. Pierduse parca ce ea ce era mai frumos in viata ei. deoarece cringul orasenesc se afla tocmai la cealalta margine. cind n-a fost nimic. din senin. de ce vintul a trebuit sa izbeasca atunci fereastra? !" Toate n-ar fi fost daca fereastra aceea s-ar fi spart alta data. si totusi sufletul ii era cuprins de o lina si adinca mihnire. dupa ce s-a asezat la odihna si nu putea sa doarma. Dar adause peste putin. in sila. se vedea stind in fereastra deschisa. apoi se ridica si se departa de la fer eastra. iar la fereastra. aveau sa treaca tot orasul. in cring era multa lume. dupa rasarirea soare lui s-a lasat negura. incit nu mai putea sa-si dea seama despreceea ce face ori vorbeste. zise Anca dupa-masa. ii era greu sa se stapineasc a. ea-si reamintea cele petrecute. Venise si el. si umbla asa singur pe una din cararile mai dosnice. si le era destul sa se duca si sa se i ntoarca pentru ca plimbare sa fie. trecindpri n fata macelariei. gindul ca nu se poateca el sa nu vie. Putin iipasa daca el o va vedea ori nu. sa se induioseze. Uite! urma apoi adresindu-se la Anca. vrea sa nu mai voiasca a sti daca el trece ori nu. Saraca de mama lui. iar inspre amiazazi soarele a risipit ceata si cerul s-a i nseninat."Eu nu mai pot!" zise ea. intilnindu-se cu el pe pod.

ridicindu-si cuviincios palaria. oricit de departe ai fi fost. mai mult pentru s ine. Apoi nu mai stiau ce sa zica si ramasera uitindu-se ea la dinsul.nu-l mai putea gasi. pacat de cerul cu stele si de luna plina. Iara Natl. dar nu-i venea nici sase duca. noaptea era tot frumoasa . a pornit incet in urma lor. lasa pe prietena ei intr-o banca si se duse umilita in fata unuia dintre altarele mici. rizind cu toata fata lui cea atit de schimbata. ca sa n-o maivada. care nu st ia. pe o clipa. si-l napadeau lacrimile. inalt si u . te rog. De la un timp unul se moaie.. Te-am vazut. si-i venea sa fuga . Trecind peste piata cea mare. intinzindu-i mina. ea inca de departe isi indrepta privirea spre bise rica minoritilor.. Pacat ca nu erau pe aci prin apropiere si lautari. Nu e lucru mai frumos decit sa stai si sa privesticum oamenii se v eselesc. Pacat ca nu tine nici asta cit lumea. Ne cunoastem cu domnisoara de acasa si am fost foarte mirat s-o vad aici.mergind cu ochii indreptati mereu spre faptura ei i nalta si mladioasa. Ce stai asa smerit ca Sfintul Ion de Nepomuc in capul podului? Ori du-te de te c ulca. Adica nu.El se intoarse strimtorat spre Anca. cazu in genunchi si-sipleca cu inima caita capul. ca eu platesc! Are Hubar de la Lipova si are si Hubaroaie. iar altul se face hartagos si rastoarna mese. Doamne! de ce nu erau singuri!Acum stia si dinsa de ce n-a trecut el pe sub fere astra. dar sufletul lui se zbuciuma in dureri grele. si lahainele lui.El o lua. sa se culce. va vad voiosi si-mi trece timpul bine... Era tocmai timpul vecerniei. incit se-ntepenise-n mintea lui gindul ca nu e pentrudinsul cu putinta repaosul sufletesc decit in apropierea ei. domnisoara. grai dinsa. As vrea si eu sa beau. ii zise in r omineste: Iertati. I-ar fi chemat..adause el cu jumatate de gura. precum se vedea. si te-am cunoscut de departe! si eu te-as fi cunoscut daca te-as fi vazut.Intrara apoi cu Anca in biserica. pacat d e tineretile lui sa le petreaca dormind! Era un atit dedulce neastimpar in inima lui. nu mai indrazni sa-si urmeze drumul. Ma uit la voi.inspre miezul noptii N atl nu mai putea sa stea. poate.Inima i se inclesta de cite ori se gindea la condica lui de calatorie. Prostii! inchipuiri de copil nepriceput! Atit ii parea dinsa de frumoasa. care parca atit de bine ii sedea asa incilcit cu m era. care parca nu mai erau soioase. Adio! grai din nou Persida si-i intinse inca o data mina. Prea era mult frumoasa noaptea. si el in pamin t. si de ademenitoare. sa se piarda prin lumea cea mare si s-o uite. Ramii acum aici? intreba ea. asa.e uita cu ochi mirati la dinsul. ca veselia sa fie deplina. Se intelege! raspunse el. Sa intram.. ii era greu. si. dar mai stau pe aici! Doamne! De ce nu erau singuri! Adio! zise ea. vazind ca ea intra in biserica. o strinse si ramase tacut si nemiscat ca parul batut in pamint. nemteste. ci trec la Timisoara. altul incepe sa plinga. Sarac de sufletul lui! cit s-a mistuit el insusi din sine. dar daca nu pot? daca firea nu mi-l primeste? Beti numaiinainte. in ziua de nunta. citeva sunt destule. si cite s-au schimbat in lume!Atunci. tacuta. Se cutremura si acum cind isi ad uceaaminte de ele. Ei comedie! vezi d-ta comedie! zise el in nemteste. Un pahar si inca unul. ca vinul nue prost. si stiindca nu poate sa fie mereu aproape de d insa. s-a siluit pe sine si s-a dus de parte. abia dupa ce ele se departara . . precum ii zise prietenu l. grai dinsa tot in nemteste. si-i pareabine. inimii lui atit de dorita. si-l pierdea dormind.il vedea pe Bocioaca. iar miine. in care un preot citea missa. si se uita la parul lui.. ori bea dac-ai venit la birt! De mine sa nu va doara capul! raspunse Natl. Pacat de asa noapte linistita. si atit e de usor sa-i faci pe oameni veseli!. ea s e stropi cu apa sfintita. ca trebuie sa-si rupa gindul de la dinsa.

ii zise apoi incet. ca sa treaca pe la Sighidin la Timisoara.si bine i-ar fi fost s a doarma mereu asa si sa nu se mai destepte decit dupa ce vor fi trecut toate. Are el si altfel din ce sa traiasca. care ar trece voios i prin lume daca ea nu le-ar fi iesit in cale. ii venea sa fuga. Tot ar fi voit sa stie daca el t rece ori nu. stind cu condica in mina si zicindu-i cu asprime parinteasca: "Sa nu umbli hoinar! sa pazesti cinstea breslei!" De! altfel era scris in condica lui. Ce sa fie? Nimic! raspunse ea speriata. Mult era frumos si bine!"Da! isi zise el. de dragul ei. si asa era si-n gindul ei. la urma urmelor. l-am vazut si am vorbit cu el. nu stiu cum. decit o femeiecare -ti place fiindca e facuta ca sa-ti placa. A stat mai mult asa in plimbare decit pe la stapin. si inima ei singera. banii. si n-o sa mai vie daca vavedea ca nu-l baga nimeni in seama. ci nd e atit de bine sa fii singur tu. Da. stia ce trebuie sa faca.scat. Nu fi nebun! zise ea. muma ei!ii venea dar sa i ntre in pamint cind vedea ca Anca a simtit. incit nu-i mai venea sa se departeze. Mare nedreptate i-au facut cind l-au luat de la scoala: ce ar fi el acum! Saraca de mama lui!A vrut. pleoscaia mereu in linistea noptii. ai vorbit cu el. fa-te ca nu-l vezi. Ce are el cu ele? Ce sa se mai lege de oameni. asa. nev oie sa fie. e mai frumoasa chiar de cum fusese. mai putea sa steaciteva zile. Era indaratnic. de doua ori. pierduta in visuri varatice. asta o muncea pe dinsa c ind isi dadea seama cum s-a pomenit deodata intre doioameni. ma i matura. de capul tau? Greu de tot a fost. Degeaba! N-a fost el nascut sa fie macelar. Nu ca era nenorocita. si iar vedea pe Natl cu parul lung. Persido. cu subtirele. in cetate. dar asta nu e nimic! Lasa-l dracului pe neamtul acela! grai Trica indirjit. Tu o stii pe mama! Sa nul vad pe aici. in calatorie. sa mearga pe la rude.in turnul de la biserica minoritilo r si dincolo peste Muras. ca sa i se piarda urma. Tu ai vazut pe Natl. raspunse. putea sa doarma linistitacind atit de bine stia ca fratele ei si mama ei privegheaza si n-o lasasa iasa din caile cele bune. Persido? Ce s-a intimplat? intreba Trica cam mirat. ce-i drept. si atit era acum de bine. care. ci era o nenorocire pentru altii. Pe la doua ceasuri el se plimba prin fata casei lui Claici si era-n aer atit de nespusa dulceata. ce-i drept.Muma-sa i-a trimis. Ce am eu cu el?! Lasa-l sa se plimbe. a-nteles parca slabiciunea ei si se uita cu ochii scrutatori si milosi la dinsa." ii era parca nu mai poate sa inteleaga cum a putut s-o urgiseasca. i le-a zis in gindul lui aceste. si cu cit mai mult se silea sa se ascunda. Asa trebuia sa fie. Cu o singura vorba Trica ii lumin ase mintea si-i intarise inima. O sa vie o data.Ea se indrepta si-si ridica capul."Tu m-ai nenor ocit! Tu m-ai facut din om neom!" De cite ori. Trebuia neaparat s-o mai vada. mergind cu apa. si o adinca intristare o cuprindea cind se ivea inmintea ei gindul ca el ar putea sa plece mai departe fara ca sa treacape aici. Ziua urmatoare era cu toate aceste nelinistita. unfior rece o cuprindea cind se gin dea ca de la Anca vor afla toti ceeace nimeni in lumea aceasta n-ar trebui sa st ie. scaldata valuri-valurele in revar satulluminii de luna. Nu! ea nu! Dinsa era duioasa si se uita la el cu ochii scaldati in lacrimi si cu buzelepe jumatate deschise: era intimplarea nenorocit a la mijloc! Asta trebuia sa i-o spuna ei. umblind razlet prin lume. daca e vorba.Parca dinsa stia ca el se afla pe aici prin apropiere si se zbate inculcusul ei ca pasarea prinsa in visc . dar daca s-a nimerit sa treaca pe aici.El se uita lung in ochii ei. si nici n-ar avea. sunase de mult un ceas. sa se ascunda. imbracat i n haine soioase. dar n -a putut sa-si calce pe inima. un . mai altfel. Nu! Persida dormea linistita. fiindca stia ce voieste Mara. dar nu e. si el se plimba ina inte pe tarmulMurasului. Cum sicind ? Asta numai dinsa putea s-o spuna. cretele si-ncilcitele fire de par inbarba. cu atit mai virtos se dadea de gol! Ce e cu tine. ca dau de pacat.

dar oameni suntem cu totii. sa vie. La marginea rachitisului el o ajunse. cuprinsa de un fel de frica. si nuputea sa-l apuce singur. stii ca e bine?! Jerpelit! Asta nu mi-a mai zis-o nimeni. draga.care e prieten din tinerete al protopopului. linistita si cu pas nesovait or.adevarat macelar. Hmh! raspunse el rizind din toata inima. iar cind l-a apucat singur. neajutata de nimeni. Asa azi. cum se zice. Fiindca altora nu le pasa! Apoi tocmai asta e.Dimineata. dar baiatul avea d e lucru.sarac sufletul lui. saraca!Vineri dimineata Mara. O! tare ii era Marei draga fata ei!Fata ei. dar maipune ea o mie. dar fara ca Anca. inaintara in cringul desfrunzit. numai de dragul ei traiestesi rabda zi si noapte ca sa poata trece in patru rinduri pe zi prin fatacasei in care se afla ea. iara dinsa o lua in pas lin spre Mur as ca sa-l scoata in rachitisul de la capul ulitei. pe la noua ceasuri. n-a mai putut sa-izica nimic. opt si jumatate. au iesit la tirg. Iar peste vreun ceas s-a intors tot asa. Sosind la colt. careia n u-i pasa de mine?! Dar. cind toti ceilalti suntinvoiti. pe ulita Morarilor .. Pasii lui rasunau tot mai cu apropiere in dosul ei. Persida ramase singura. o lua de mina si. ca sa cumpere varza si verdeturi pentru iar na. fara ca Tricasa-l zareasca si fara ca el sa vada ca ea il vede. a sosit si Mara. ca nealte dati. ce-i drept. Aceleasi ne sunt durerile: cum sa n-avem mila unii de altii?!" Ea isi lua cirpa cea mare si-o arunca in cap. intr-o zi ca in alta: Persida stia cind s i dincotro vine si cind si dincotro se intoarce. si se plimba prin casa si-si facea de lucru si se zbuciuma. cind atit de mare era multumirea de a-l vedea trecindprin fata casei?! Da.Apoi nu s-a mai ivit decit abia pe la tr ei dupa-prinz si s-a intors pe inserate. c a sa-i iasa in cale.. ea il zari in departare venind despre stinga. asa tinindu-se de mina. numai la ea se gindeste. dar seca Lena putea. casi cind n-ar fi stiut ca trece pe linga casa in care se afla ea. Erau opt ceasuri. foarte voioasa. omul trebuie sa tie la sine. Zarind-o. zise ea mihnita. sa soseasca la tir g. mai ales miine sa nu treaca!" Asa ar fi voit Persida sa-i zica fratelui sau joi dupa-prinz. care taie pe cea din care dinsa venise si trece la dreaptainainte. De ce te-ai facut atit de jerpelit? il intreba ea. spre Muras. care e in stare sa taie-ncarnea sa si sa se laude ca nu-l doa re. "Trica. din curte si apuca la stinga. de fete se cam ferea. sa n-ajunga din om neom? Cum sa nu se prapadeasca? Joi era joi. Ce-mi pasa mie de toata lumea aceasta. Se vedea cit de colo ca i s-auintimplat lucruri cu care poate sa se faleasca. iesi din casa. caci tot mai incet mergea di nsa si tot mai zburis venea el. cu alte doua calfe. de undestia ca are el sa vie.si inima ii batea din c e in ce mai tare. singele ii zvicnea din ce in cemai des prin vine. Claici si Trica. Pe inserate. cu nasul. sa treaca. Putin in urma a iesit si seca L ena cu Anca si cu doi dintreucenici. . de unde seauzea tocanirea mo rilor. Ce nu mai poti? intreba el voios. Doamne. ca de obicei. foarte tantosa. Eu nu mai pot! zise ea frinta. A si trecut. uitindu-se drept inainte. asa miine si pomiine ca ieri.Persida se uita lung la el. cu tigara-n gura. el se inveseli si isi iuti pasul. nepazita. parasita ca vai de ea. "Doamne! zise ea ridicind amindoua miinile. Pina cind asa?! Cum. opt si un patrar. stia ca el. apoi. pe sus. opt si trei patrare. Cum s-ar fi putut sa nu-l bagein seama. cu palaria turtita-n cap. Chiar ieri fusese pe la dinsa parint ele Isai. doua si se da si p opa invins. si vineri in zori de zi Mara avea. te rog. nu vrea odata cu capul. Nu-i vorba. a venit si s-a dus mergind linistit. grai dinsul. si spune-i ca sa nu mai vie pe aici. fiindca aseza in lazi marfa pentru ziua de miine. preotul de la soimos. trebuia chiar sa stie ca e in tirg cu protopopul si ca nu mai e mult la mijloc ca sas-ajunga cu vorba. Po pa. iesi.

Nu tiu deloc! ii raspunse el usuratic. N-am la ce sa tiu! De mine insumi imi pas a chiar mai putin decit de altii. Umblu asa razlet prinlume, si oamenii, vazindu -ma cum sunt, trec pe linga mine fara casa ma bage-n seama. Persida iar se uita lung la el. De ce vorbesti asa! grai dinsa induiosata. Uite! pe mine ma doare cind te vad as a, si-o mai fi-n lumea aceasta inca cineva pecare-l doare! Draga mea! grai dinsul miscat, apoi incepu sa se joace cu mina ei, in vreme ce e a-si stapinea plinsul. Doamne! atit de multe erau in mintea lor gindurile, pe care nu puteau sa si le s puna unul altuia. E de mult, urma el intr-un tirziu, abia-mi mai aduc aminte, de cind am plecat de acasa, si tot n-a trecut inca decit abia jumatate dean. Un an si jumatate mai a m inca sa umblu asa degeaba prin lume,numai si numai pentru ca asa vor tata si m ama, saraca, daca maivrea si ea ceva. I-am scris ca trec la Timisoara prin Sighi din, fiindcastiam ca vine sa ma intilneasca daca-i spun ca am sa trec prin Arad. Iar acum mi-e frica sa ma duc la Timisoara, fiindca stiu ca vine siacolo sa ma v ada. Eu te rog sa te duci cit mai curind, il ruga ea staruitor. Uite! urma apoi dezna dajduita, eu nu mai pot, daca te vad mereu trecind,nu mai pot s-o duc asa... si nu e bine!... e o nenorocire pentru noi toti! Am sa ma duc, zise el grabit, dar nu la Timisoara, ci undeva mai departe, fie la Virset, fie la Sighidin. N-are asta sa tie tot asa, nuse poate sa tie, caci ar trebui sa ma prapadesc. Are sa treaca, si atuncio sa ma intorc la Timisoara. Persida incepu sa tremure in tot trupul. Eu trebuie sa ma intorc acasa, zise ea, si te rog sa ma lasi sa merg singura. Natl era om de stat mijlociu, acum insa el se indrepta in fata ei si parea cu un cap mai mare decit dinsa. Poftim! pleaca! grai dinsul rece si aspru, aratindu-i drumul. Nu! nu! zise ea gemind, nu asa! Vino, daca vrei, cu mine, caci mie nu-mi pasa de nimeni! Nu! Te rog sa pleci! Asa nu pot pleca, grai dinsa deschis. stiam eu ca nu poti pleca, zise el rizind.Persida simti ca si cind i s-ar fi opr it deodata si bataile inimii, si curgerea singelui prin vine si i s-ar fi inseni nat toata firea. stiai?! grai dinsa cu glas limpede. Te-nseli! Adica ce crezi d-ta si ce vrei cu mine? Ca am slabiciune pentru d-ta, asta o stii: ai pututs-o vezi si ti-o spun s i eu, fiindca nu e vina mea. A venit asa fara de veste, cum vin toate nenorociri le. Atit e insa tot, si mai mult nu potisa stii. Mi-a fost mila de d-ta, dar dac a d-tale nu ti-e mila de mine, face vrei, ca si eu tot numai ceea ce eu voiesc a m sa fac! Graind aceste, ea a plecat, tot cum iesise de acasa, cu pas linistit si nesovait or, iara el a ramas drept, cu capul ridicat, cu ochii tinta-nurma ei, dar nemisc at din loc. si mergind inainte, ea nu se uita inapoi, dar urechea ei era atintita indarat, c a doara va prinde pasii ce se apropie si tot mai mult seapropie. "Grozava femeie!" zise el venindu-si intr-un tirziu in fire."Urit om!" zise ea d upa ce sosi acasa, apoi isi acoperi fata cu amindoua miinile si lacrimile o napa dira, plinsul o ineca. "Doamne! striga ea inclestindu-si miinile, ajuta-ma, ca eu singura nu mai pot!" Apoi se imbraca in pripa si iesi din nou, ca sa mearga in tirg, la mama si la fr atele ei. E mare stapin rusinarea, si om sa fii ca sa nu i te pleci daca o cunosti. Codreanu crescuse ca vitelul ce suge la doua vaci, Pavel la casa parintilor sai si Pavalut dincolo, la batrini, n-avuse dar cum si cindsa invete a-si calca pe i nima, ca sa mai faca si ceea ce vor altii. Tatalsau, popa, se plingea adeseori c a batrinii ii strica copilul, o faceainsa si el mai ales pentru ca sa se dezvino vateasca pe sine ca prea illasa in voile lui. De! ce sa-i faci, daca l-au naravit batrinii!Asa zicea el si acum. Era foarte su

parat, dar nu atit pe fiul sau, cit pe socrii, care prea erau slabi, si daca era vorba, nici ca se simteael destul om ca sa-l scoata pe Pavel din ale lui. Ar fi trebuit s-o inceapamai de curind: acum era prea tirziu. Era insa in lumea aceasta ac si pentru cojocul lui Pavalut.Protopopul, desi se z icea al Butenilor, nu era cu sederea la Buteni, ci in satul lui, unde avea casa si avere frumoasa, pe care de dragulprotopopiei n-ar fi parasit-o. Acolo trebuia sa te duci daca aveai vreo treaba cu protopopul. Eu zic, grai Gheorghe al lui Balta, ca ar fi cu cale sa mergem la protopopul, ca sa vedem ce-i si cum. Gheorghe al lui Balta era jurat in Buteni si om cu multa greutate: cind vorbea e l, aveai pe ce sa te intemeiezi. De! raspunse Iovita al lui Borleu, tocmai afara din cale n-ar fi, asta o zic si eu. Oameni suntem si noi si trebuie sa ne stim la un fel. E tunsa, ori e rasa! il intrerupse Gheorghe, rostind vorbele rar si domol. Tunsa, ori rasa: s-o stim, urma Iovita. Dar e lucru cam greu sa te duci asa top! in casa omului. De ce-ti vorbesc eu tocmai tie? grai Gheorghe. Tu esti ctitor bisericesc si ai t otdeauna cite ceva de pus la cale cu protopopul. Noimergem in alta treaba. Asa mai da! Vom vedea noi apoi cum si in ce fel, urma Gheorghe. Sa fim odata acolo, apoi gri ja noastra: te mai uiti in ochii omului, iti mai daiseama cum te pofteste sa sez i si cum te intreaba de cei de acasa, n-ainevoie de vorbe ca sa te intelegi, cin d te poti intelege, iar daca nu tepoti, ai inteles destul si stii cum stai. Asa au si facut.S-au imbracat amindoi de sarbatoare, Gheorghe a ales doi curcani frumosi, iar Iovita a pus in fundul carutei un butoias de rachiude prune, dar r achiu cum numai la dinsul puteai sa-l gasesti, si auplecat la protopopul, ca sa ceara voie pentru imprejmuirea cu scinduri a cimitirului. Protopopul vedea bucuros oameni la casa lui, desi acum mai ales daca nu erau de la Buteni: asta a simtit-o Gheorghe indata ce-a datochii cu stapinul casei si ma i ales cu stapina, care le-ar fi dat, dacaar fi atirnat de dinsa, voie sa-si imp rejmuiasca cimitirul fie chiar sicu ziduri de piatra, numai sa plece cit mai cur ind. Prea ii pareau asezati, cumpaniti la vorba, oarecum calare pe Ducipal oamenii ac estia. Ar fi si plecat fara multa zabava daca nu s-ar fi nimerit ca nepotul protopopulu i sa fie si el aci. Era Pavalut al mosului si statea ca pe spini.Nu era chip sa se mai stapineasca G heorghe, care-l vedea si i se uita in ochi si dadea cu socoteala ca nu se simte in largul lui. Ei! intreba el, cind mai vii pe la noi? E cam de mult de cind n-ai fost, si oame nii se uita toate duminicile in strana, ca sa te vada. Pavalut era om, cum se zice prin partea locului, cam albinet si avea subtire de tot pielita pe obraz: cind rosea, se vedea rau de totca se cam rusineaza. Am sa viu, zise el. S-a nimerit asa ca nu m-am putut duce pina acum, dar am sa m erg. Nu era in gindul lui sa mearga, dar acum, in fata acestor oameni, era peste puti nta sa spuna ca nu se mai duce. Uite, grai Gheorghe, sa vii acum cu noi. Poimiine e duminica si-o sa se bucure t oti poporenii dac-or sti ca ai venit. O sa se bucure toti poporenii! Mare lucru! El stia ca-n adevar o sa se bucure: i i cunostea bine pe oamenii aceia, si acum, in clipa aceasta, ii parea peste puti nta sa nu se duca. Acum nu pot, raspunse el. De ce adica sa nu poti daca vrei? ii zise Iovita. Uite! adauga iar Gheorghe, imi faci mie cinstea sa stai citeva zile la casa mea. Pavalut se uita strimtorat la mosu-sau, ca sa spuna el de ce adica nu poate chia r acum sa se duca. Batrinul insa era slab in fata nepotului sau, care era un sin gur om, cum oare ar fi putut sa fie tare infata unui sat intreg? De! asa numai, cu una, cu doua, nu se cistigainimile oamenilor: el stia cit le-a umblat in voie , si nu putea sa si-iinstraineze acum, dupa ce vedea ca ei tin, daca e vorba, ma

i mult lanepotul lui decit la fata preotesei. Sa te duci! zise el. Cind om ca dumnealui te pofteste-n gazda, ai sa le lasi toa te la o parte si sa te duci. Gheorghe zimbi pe sub mustata: vedea ca bine-a apucat-o si bine-a adus lucrurile , iar mai departe grija lui era. Pavalut a plecat cu dinsii, s-a dus, a tras la casa lui Gheorghe al lui Balta, s i parca toate erau cum altfel nici ca s-ar fi putut. inca pedrum se obisnuise cu gindul ca nu se poate parohie mai frumoasadecit cea din Buteni, mai ales cind p oporenii te vor si fara de fatapreotesei. Nu-i vorba, cind ai mos protopop si nu esti de acasa tocmai sarac, poti ajunge popa si fara ca sa te vrea satul, dar t ot e maibine sa te voiasca, fiindca cu poporenii-ti petreci zilele vietii si vla dicatine si el sa fie intr-un gind cu poporul. Era, cu toate aceste, foarte greu sa te stii in acelasi sat cu preoteasa si cu M aria, fata ei, si-i venea lui Pavalut sa fuga de cite ori segindea ca are-n bise rica sa dea ochii cu ele. Asta o stia si Gheorghe. O sa se supere, ii zise el simbata pe la prinz, preoteasa pe mine ca mi-ai facut cinstea de a veni la casa mea. Nu-i vorba, putinimi pasa. Supararea vine si tre ce, iar noi tot oameni raminem. Dartot n-ar fi rau sa mergem si pe la ea, ce zic i? Ce putea Codreanu sa zica!?stia si el ca trebuia sa mearga, asa, de capul lui, n -ar fi fost insa-n stare sa se duca: ii parea dar bine c-a dat de cineva care-l duce cude-a sila. si nici c-avea, daca e vorba, de ce sa se sfiasca.Preoteasa era numai preoteasa si nu putea sa vorbeasca decit umilita cu nepotul protopopului, iar Maria, fata ei, era o gisca, decare pe el putin avea sa-l doara capul. Ce-i drept, de la Craciun n-o mai vazuse, dar de atunci si pinacum tot nu s-a fa cut ea femeie deplina. O fetiscana cam rasarita,dar subtire ca un sarpe, cam oac hesa, cu ochii marunti, care rid siplini de lacrimi, in vreme ce preajma gurii e croita pe plins. Ce stia, ce putea dinsa sa inteleaga? Era destul sa te uiti in fata ei pentru ca s-o faci sa plinga, si nu o data a glumit el cu lacrimile ei.Acum insa n-ar fi voit sa le vada, si numai de ele se temea. Cind colo, ce sa vezi?Pe cind el intra cu inima inclestata la casa preotesei, Ma ria cinta vesela de rasuna toata curtea, si nu cinta rau. Ce va fi visat, ce nu vafi visat peste noapte, era foarte voioasa, parca a ei era lumea toata,incit pr eoteasa se simtea oarecum rusinata si mult ar fi voit sa ii poatazice lui Codrea nu: "Iart-o, ca ea nu stie nimic". Fiind insa ca asta nu putea s-o faca, a grabit la usa odaii, ca sa-i spuna fetei cine vine, apoi si-a pus hainele-n rinduiala si a iesit incapul scarii, ca sa-s i primeasca oaspetii foarte umilita, asa cum ostia Codreanu. Frumos lucru! striga Maria, care se ivi in dosul ei. Noi te asteptam cu placinte , si d-ta cine stie pe unde vei fi umblat! Preoteasa simti ca i se ridica singele in obraji.Tot asa si Pavalut, cel cu obra zul subtire.Degeaba! nu stia ce sa-i raspunda. De! grai Gheorghe, pe oamenii buni si aici, si aiurea tot cu placinte-i asteapta ! Apoi intrara in casa, se intrebara de sanatate si Maria se duse ca sa aduca rach iu si piine, dupa cum e obiceiul de primire in partealocului. Preoteasa nu putea sa-si dea seama cum vin lucrurile si cum are sa prinda vorba. stia ca Gheorghe a fost cu Iovita pe la protopopul sidadea cu socoteala ca ei l -au adus pe Codreanu, dar nu putea sainteleaga cum stau lucrurile. Codreanu tot ca dinsa.Ochii lui si mintea lui erau numai la Maria. Nu poate ca c ine stie ce, dar se mira si se minuna cum poate cineva sa se schimbe intr-un tim pasa de scurt asa de tare. Nu-i vorba, ochii ii rideau si acum si preajma gurii ii era croita tot pe plins, pare insa ca acum tot n-ar fi pututs-o faca sa pling a. Prea era voioasa, si oarecum nu tocmai proasta. E insa lucru stiut ca femeile se schimba foarte usor, nu numai asa din Craciun p ina in toamna, ci pina chiar si din o clipa in alta. Cind ea afla ca Codreanu e in gazda la Gheorghe si n-a venit ca sa stea, ca alte

Nu mai stii cum s-o iei si cum sa umbl i cu ea: te moaie-nlacrimi de-ti pierzi tot rostul. gura ei se croi periset. dar oamenii treceau pe poteci batute. ca el nu mai poate sa faca ceea ce dinsa nu vo ieste.Tot asa Codreanu. incit sub privirea lor trebuia. si totusi Maria era aici. l-ar fi dispretuitca pe un nemernic. de frageda. dar ziua e ra frumoasa. Dus de gindul acesta. zise ea. cotita si anevoioasa cale. ici verde de stejar. iar ziua urmatoa re ii venea sa plinga in fata bisericii pline deoameni. cind la ea.in zadar! Fata avea dre ptate: ce-o sa zica lumea daca el nu sta la dinsii?! Gheorghe sedea teapan si tihnit in scaun si zimbea asa pe sub mustata. cind el a plecat. in fata altarului.Nu e lucru mai urit decit femeia plingareata: dac-o iei cu binele. pacatoasele de lacrimi. si lacrimil e. in valea Murasului.dati. desi pe scazute.Asa trebuia sa faca daca era om: la parintele Isai. ca niciodata mai inainte. Te stiu eu pe d-ta: iar ma minti. A si ramas Codreanu. o voire atit de neindoioasa. si o nespusa induiosare il cuprinse cind se gindila Maria. Asta nu se poate. iar dupa ce s-a intunecat. "Nu! isi zise el. Iar cal gasea el la Buteni. iar ochii ei erau pusi pe plins. ci numai ca sa dea buna ziua. iar Persida departe. are intiietatea: eu te las aici. apoi sa mai treaca si de la mine. om neajutorat. care se uitau la dinsul rizind cu parere de bine. si el nu era in stare sa plece de la Buteni. de unde nu maiavea decit un ceas bun pina la soimos. Simtea. Doamne! ce fericit ar fi putut el sa fie daca n-ar fi fost acea noapte de nunta! si totusi. Era rusinat de silintele ce-si dadea preoteasa ca toate sa i le faca pe plac si de bucuria copilareasca ce se oglindea-n ochii plinsi aiMariei. se induioseaza de o trec lacrimile. Preoteasa ar fi voit sa intre in pamint. iar daca-i vorbesti verde fatis. in biserica plina de oameni. luna. asa cum voia. ca sa ma necajesti si sa ma faci sa pling. Sa nu ma crezi insa ca sunt acumtot atit de proasta ca a tunci.Nu! Nu la Arad!Peste dealurile care despart valea Crisului de a Murasului nu er a drum de care. Daca Persida ar fi s tiut ca el a venit fara de voia lui aici sin-are in el destula virtute ca sa se hotarasca la un fel. caruia-si inchinase viata. zise el in cele din urma. o napadira. c u parintele la Mara si cu Mara la Arad. iar calul era puternic si iute: omuladevarat vrea si face. uitindu-s e cind la el. care era atit de subtirica. cit mai curind: ii singera inimacind vedea cum tremura Maria cind sta aproape de dinsul si cumochii ei se croiesc in toata clipa pe pl ins si iar rid in rasfatare.incit nu-i ramase decit sa iasa rusinata d in casa. Daca-i asa. el si-a plecat mai umilit decit de obicei capul spre pamint si a stat cu ochii inchisi. sa se potoleascapara mistuitoare a focului: cum ar fi putut el. Sa se aleaga odata intr-un fel. ii lumina si lui calea. se ivise pe cer. Nu mai erau. Ei bine! nu te cred si n-am sa pling!zise ea cu indaratnicie. faptura cea inalta a Persidei se ridica deasupra tuturorasi pretutindeni se ive au ochii ei deschisi si limpezi. ori nu sunt om!" isi zise el luni dupa-prinz. in razele careia se plimbase Nat l pe tarmul Murasului. Lunga. sa se aline furtuna marii. si nu apunea decit dupa mie zul noptii. Aici. aceeasi luna.. ca nimic nu mai poti. nu te lega la nimic. atit de dulce la fire side obidoasa. el trecea grabindu-si calul printre padurile cu frunzis pi scat de bruma. si el putea safaca pe un c al bun in timp de vreo patru ceasuri drumul pe la Chisindia si peste Vasoaia la Conop. decit vreo trei ceasuri pina in seara. Era in ochii aceiaceva atit de linistit si de s enin. "Ori sunt. ca alte dati: asa trebuia sa fie. cind preotul a iesit cu darurile. n-ai ce sa-i faci.Trebuia sa plece la Arad . sa iasade sub stapinirea lor? Dupa Heruvim.pierdut oarecum in sine i nsusi."Era o miselie c-a v enit aici cind se stia legat incit nu se mai poate dezlega. colo galben de tei si apoirosu ca singele de taur.Nu e lucru mai urit decit sa treci asa singur s i calare pe un cal iute prin mijlocul unei lumi pustii: ti se rascoleste oarecum tot sufletul si ti-e in cele din urma parca nu-ti mai poti da seama daca e inai . vaide lume. parca..

evea ori visezi numai ceea ce ti se intimpla. Obosit de drum si desinguratate, e l nu mai stia deslusit unde si cu ce gind se duce si toatei se pareau ca prin mi nune. Auzise de atite ori vorbindu-se desprefarmecele babelor, care te fac sa zb ori calare pe ujog unde te cheamaursita, si acum simtea ca nu se duce nici el, c i e dus. Cuprins de simtamintul acesta, el se simtea atit de usor, incit ii parea oarecum rau cind a inceput sa auda latratul ciinilor din soimos. in fire nu si-a venit insa decit la casa parintelui Isai, abia acum s-a incredin tat ca degeaba a facut drumul cel lung, caci el si aici totel insusi raminea: nu era in stare sa bata la poarta, si-i parea bine cae noapte si nu-l vede nimeni. "Nu! zise el. Treaba aceasta pot eu s-o fac si fara de parintele Isai."Fara de M ara nu-i venea sa mearga la Arad, dar fara de parintele Isai putea sa vorbeasca cu Mara. Nu era nevoie sa mai stie si el. Porni dar inainte spre Radna, ca sa stea peste noapte la vreunul din birturile d in apropierea manastirii si sa mearga apoi, ca miinedimineata, el singur la Mara . La birt, unde nimeni nu-l cunostea, putea sa intre fara de sfiala, sa lase calul in grija vreunui argat si sa ceara ceva de mincare, caciera flamind hamesit. Cunosti d-ta pe Mara? intreba el pe slujnica ce-i asternea masa. Cum sa n-o cunosc? sade numai aci, a patra casa. Nu stii, e acasa? Alaltaieri s-a intros cu fiica ei de la Arad, raspunse slujnica.Codreanu simti c a-i trece ca un fel de junghi prin inima si ca i se taie vinele de la picioare. Cum? intreba el. Persida e aici? Nu, raspunse slujnica, s-a dus chiar alaltaieri la calugarite.Era o adevarata fa catura: Persida aici! De ce a venit? De ce n-a ramas acasa, ci s-a dus la manast ire? Ce s-a intimplat? Era flamind si s-a sculat nemincat de la masa, era obosit de drum si s-a dus sa se mai plimbe pe tarmul Murasului. Fusese, de cind stia ca dinsa se afla prin apropiere, cuprins de un fel de fierb inteli, si plimbindu-se cu pasii iuti pe tarmul riului,resimtea multumirile fara de seaman pe care le avuse in apropiereaei. Ah, ce femeie!... ce fiinta! Ce ade menitor ii era zimbetul, ce dulcesupararea, ce usor curgeau vorbele de pe buzele ei, ce nesecat ii erasufletul! si totusi abia acum isi dadea seama ca el n-a vo rbit niciodata deschis cu dinsa. Se deprinsese, incetul cu incetul, cu gindul ca are sa-si petreaca toata viata in apropierea ei, ca altfel nu este cuputinta, si a si voit in nenumarate rinduri sa i-o si spuna aceasta. Erainsa in tot felul e i de a fi ceva ce te stapinea, incit nu puteai sa-i spuidecit ceea ce dinsa voia . Te-ntelegea de mai nainte si-ti raspundeafara de vorbe. Astfel el nu se mai in doia ca si dinsa voieste, si totusiacum simtea ca nu e in stare sa-i vorbeasca f ara de inconjur: ar fi trebuit sa fie la mijloc cineva care sa-i vie-ntr-ajutor si sa deschida vorba. Avea tata si mama, bun si bunica, rude si prieteni, era iubit de o lume intreaga , si acum se simtea singur si parasit de toti si stateasperios in drum ca puiul care s-a pierdut de closca, el insusi rupsesetoate legaturile, se desfacuse de t oti ai lui si nu mai era cine sa-i vieintr-ajutor. Dimineata s-a sculat pe cind se mijea de ziua. stia ca Mara pleaca foarte de dim ineata si tinea s-o gaseasca acasa, si totusi el isi faceade lucru si parca ar f i dorit in fundul inimii lui ca sa vie prea tirziula casa ei. Asa a si fost: portita era incuiata. S-a dus cu inima inclestata la pod, unde stia c-ar putea s-o gaseasca. Nu era ni ci aici. El o vedea insa din jos de pod, la departare de citevasute de pasi, und e oamenii incarcau lemne pe plute, dar nu s-a dus laea. De ce sa mearga? Tot era mai bine, mai usor, mai firesc sa vorbeasca mai nainte cu Persida. A platit dar omului pe care l-a gasit acolo creitarii si a trecut podul.Iar acum ii venea sa se intoarca iar inapoi la Buteni.Trecusera opt ceasuri. Cum putea e l sa sune acum, la un timp atit de nepotrivit. Era peste putinta sa i se dea voi e de a vorbi cu dinsa. El isi lua inima in dinti si suna. Ce doriti? il intreba sora batrina, inalta si slaba, care se ivi in usa.

As putea, va rog, sa vorbesc cu domnisoara Persida Birzovanu? intreba el. Domnule, acum nu se poate, ii raspunse sora. si, adause ea, nici nu stiu cine su nteti d-voastra. El scoase din portofelul sau un bilet de vizita si i-l dete. Sa spuneti, ii zise, domnisoarei c-o rog sa ma vesteasca daca si cind voi putea s-o vad. Sora il pofti sa se aseze si sa astepte, apoi incuie usa si se departa.Persida s e afla in bucatarie.Ea nu venise la manastire cu gindul de a raminea aici, dar a gasit-o pe maica Aegidia facind proviziune de compoturi pentru iarnasi era pest e putinta sa nu puna sortul ca sa-i dea ajutor. Seara apoi,cind era vorba sa se intoarca acasa, ii era foarte greu sa plece. Sesimtea atit de bine aici, unde a crescut si unde toate o potoleau si-idadeau tarie. A iubit totdeauna pe maica Aegidia, dar inca nu stiuse c-o iubeste: acum ar fi v oit sa sada la picioarele ei si sa-i sarute miinile. Nu maiera cum a fost, si pa rca se lumina toata manastirea cind ochii lor seintilneau. "O adevarata minune", asa zicea maica Aegidia in gindul ei. Se potolise neastimp arul copilaresc si navalnicia adeseori salbatica, si fata ei era asezata, intele apta si duioasa, un adevarat giuvaier de femeie. De aceea nici nu mai putea sa-i vorbeasca in felul de mai naintesi Persida se simtea inaltata in gindul ei cind vedea ca o ia parca i-arfi sora ori prietena. Simbata seara au stat pina spre miezul noptii destepte si au vorbit despre toate , afara de un singur lucru. De ce sa vorbeasca si despreacesta? Ea stia cum gind este maica Aegidia, si mai ales aici, intre zidurile manastirii si sub ochii mai chii Aegidiei, nu putea nici dinsa sagindeasca altfel. Era de sine inteles ca ni mic nu e mai presus de dorinta parintilor, mai ales cind ei traiesc, ca Mara, nu mai pentru copiii lor. si totusi Persida tresari cuprinsa de un fel de spaima cind citi numele: Pavel C odreanu. Ce e? intreba maica Aegidia cu o asprime care reamintea timpurile trecute. Domnul acesta, raspunse Persida dindu-i biletul, e un absolvent de teologie, pe care il cunoastem din Arad. Dar tu stii... Trebuie sa-l vad, o intrerupse Persida, altfel s-ar mihni mama.Obrajii calugarit ei se rosira. ii era parca se darima casa in capul ei. Grozav gind! inca un sufl et pierdut! Cea mai iubita dintre feteleei se ducea si ea, ca sa-si petreaca via ta in ticalosie omeneasca. Du-te, fata mea! grai dinsa cu blindete umilita. Daca e dorinta mumei tale, treb uie sa-l vezi chiar acum. Persida-si dezlega sortul, saruta mina maichii Aegidiei, apoi se departa ducindu -si sortul in mina stinga, ca sa-l atirne la locul lui sisa mearga-n sala de ast eptare. ii era insa greu sa mearga asa, fara de veste, si ar fi voit sa-si mai faca timp de razgindire. "Nu! isi zise peste putin, ridicindu-si capul. Sa vad ce voieste."La usa salii d e asteptare iar se opri si stete pe ginduri. Te rog sa ne lasi singuri, grai intorcindu-se spre sora ce-o insotise si era dat oare sa stea si dinsa-n sala in vreme ce Persida vorbea cu tinarul. Sora se pleca umilita. Aceasta eu nu pot s-o fac! raspunse ea. stii prea bine ca n-as putea s-o fac far a ca sa-mi marturisesc pacatul, si stii si pedeapsa. Persida-i apuca mina si se uita staruitor in ochii ei. Te rog sa suferi pedeapsa, caci Dumnezeu iti va ierta alte pacate in schimbul ei . Te rog, zise ea, caci n-ar fi cu putinta sa vorbim deschis daca n-am fi singur i! Sora-si pleca mai umilita capul si-i facu semn sa se duca.Codreanu se cutremura si sari-n picioare cind Persida se ivi voioasa-n usa. Asa-i ca te miri? zise el mergind spre dinsa. Nu, raspunse ea intinzindu-i mina. Vazind biletul d-tale, miam inchipuit numaide cit c-ai fost pe la mama si ea te-a trimis aici. N-am vazut-o, grai el. Am cautat-o, ce-i drept, dar n-am gasit-o nici acasa, nic

i la pod. Am aflat insa ieri seara ca esti aici, si am venit. Asa! zise ea, oarecum usurata. Carevasazica, nu ai vorbit cu mama. Nu inca!Ea-l pofti sa se aseze, se aseza si ea, apoi ramasera citva timp strimto rati: el nu stia cum sa inceapa, iara ea astepta sa vada ce vrea el. Am fost foarte mirat cind am aflat ca ai plecat de la Arad, incepu el in cele di n urma. Persida zimbi, stete putin pe ginduri, apoi obrajii i se umplura de singe. Era hotarita sa-i spuna fara de inconjur cum s-au petrecut lucrurile, de ea s-a hotarit deodata sa plece: asa trebuia sa faca, si ea nuputea sa faca decit cum t rebuie. Acum insa, cind se afla fata in fatacu el, ea nu putea nu! mai bine moar ta! Gindul omenesc strabate intr-o singura clipa si timpul, si departarile, si acum, in clipa aceasta, ea vedea in gindul ei toate cele petrecute si-l vedea si pe e l umblind razlet prin lume, ajuns din omneom, nenorocit fara de vina lui. Se imp acase cu gindul ca ea nupoate sa-l ajute si ca nu le ramine amindurora decit sa uite celepetrecute, care nu erau, la urma urmelor, decit o nebunie de tinerete. ii era insa rusine c-a crezut ca poate sa-l mai si batjocoreasca spunindaltui ba rbat ceea ce numai ei amindoi stiau. Mi s-a urit de invalmaseala si de zgomotul lumii, ii raspunse ea, si mi-a venit dorul de linistea acestei case! si ai sa ramii aici, se intelege, zise el rizind.Ea statu putin pe ganduri, si s ufletul parca i se inalta. D-ta rizi, grai dinsa, nu trebuie insa sa scapi din vedere ca eu aici am crescut si ca sunt femeie. D-voastre, barbatii, va avintati cuinima indrazneata in toiu l lumii si totusi nu o data sunteti cuprinside dorul singuratatii, dar noi, feme ile, care numai rezemate de altiiputem sa trecem prin lume? Codreanu iar zimbi. D-ta n-ai decit sa vrei pentru ca sa-ti gasesti reazem, zise el. stiu, intimpina ea tot zimbind cu ironie. Sunt tinara, frumoasa si desteapta: nu -mi mai lipseste decit inima usoara pentru ca sa-miiau avint. Eu ma inspaimint i nsa cind ma gindesc la multimea datoriilor pe care le iau asupra mea cind ies de aici, si sunt cuprinsaadeseori de simtamintul ca nu pot sa le implinesc pe toat e. Dar, zise el, datorii avem cu totii. si foarte rar avem si multumirea de a le implini, il intrerupse ea. As! zise el. Dar atunci cei mai multi dintre noi s-ar fi simtit foarte nenorocit i. Nu, zise ea, suntem, dar nu ne simtim, fiindca omul se deprinde cu toate. inchip uieste-ti ca eu nu ramin aici. N-as putea sa stau asa...fata mare. Ar trebui sa ma marit. Sa zicem ca-mi gasesc un sot maipresus de toate asteptarile mele. De u nde pot eu sa stiu daca nu voiprinde mai tirziu slabiciune pentru altul? Ce fac atunci? Sunt ori nudatoare sa-i marturisesc sotului meu adevarul? Da! zise el cu toata hotarirea. Dar daca as fi avut mai nainte slabiciune pentru altul? urma ea, tot sunt datoar e sa-i marturisesc adevarul? El tresari. Da! zise iar, insa de asta data cam cu jumatate de gura. si-o sa se bucure dinsul? Nu tocmai. Atunci, grai dinsa rizind, e parca mai cuminte sa nu-mi fac datoria. De ce sa-i spun cind il mihnesc prin aceasta? Am sa ma deprind incetul cu incetul cu gindul ca datoria mea e sa tac, sa fiu fatarnica si sa-mi fac de-a sila celelalte dato rii... pe cit le pot. Urita viata! El se uita nedumerit in fata ei. Bine, domnisoara, zise el strimtorat, dar d-ta tot n-ai putea sa ramii aici. De ce nu? Fiindca nu e cu putinta. De ce sa nu fie cu putinta? Pentru ca esti, daca nu ma insel, ortodoxa. Sa trecem peste aceasta, grai dinsa asezata. Cind e vorba de viata si de moarte,

ca sa des cuie usa pe care avea saplece Codreanu. Codreanu crescuse ca vitelul ce suge la doua vaci. Ar f i trebuit s-o inceapa mai de curind: acum era prea tirziu. si daca eu te-as ruga? intreba el sfios si cam cu jumatate de gura. Gheorghe a ales doi curcani frumosi. unde avea casa si avere frumoasa. De! ce sa-i faci. tocmai afara din cale n-ar fi. Tatal sau. n-ai nevoie de vorbe ca sa te intelegi. iti multumesc. zise el iar in gluma. care prea erau slabi. o facea insa si el mai ales pentru ca sa se dez vinovateasca pe sine ca prea il lasa in voile lui. iar Iovita a pus in fundul carutei un butoias de rachiu de prune. apoi gri ja noastra: te mai uiti in ochii omului. raspunse ea. pe care de dragul protopopiei n-ar fi parasit-o. Raspund numai la intrebarea pe caremi-ai pus-o rizind. Oameni suntem. cit pe socrii. grai dinsul cu glas inabusit. Noi mergem in alta treaba. inalta si slaba. Eu zic. Ai sa mai treci pe la mama? intreba ea. Asa mai da! Vom vedea noi apoi cum si in ce fel. Tunsa. acum mi-ar fi foarte greu! Codreanu o intelegea deplin si nu mai stia ce sa-i zica. E tunsa. Sa fim odata acolo.El apuca mina si o saruta. la urma urmelor. aveai pe ce sa te intemeiezi. si daca era vorba. desi se z icea al Butenilor. ca sa vedem ce-i si cum. ci in satul lui. nu era cu sederea la Buteni. Nici eu nu cred. ca s . ca ar fi cu cale sa mergem la protopopul. iti mai dai seama cum te pofteste sa se zi si cum te intreaba de cei de acasa. De ce-ti vorbesc eu tocmai tie? grai Gheorghe. daca l-au naravit batrinii!Asa zicea el si acum. Codreanu incepu sa tremure. asta o zic si eu. eu n-am nici o hotarire. Gheorghe al lui Balta era jurat in Buteni si om cu multa greutate: cind vorbea e l. grai iar dinsa. ori rasa: s-o stim. si mai am inca timp destul pen tru zbuciumarile vietii. iar daca nu te poti. Asa au si facut. c ind te poti intelege. si au plecat la protopopul. dar rachiu cum numai la dinsul puteai sa-l gasesti. si Dumnezeu e unul si acelasipentru toti. popa. E mare stapin rusinarea. M-as simti nenorocita dac-ar trebui sa ies acum.nu ne mai uitam la asemenea lucruri mici. apo i dinsa se retrase si peste putin intra sora batrina. esti hotarita sa ramii aici? Nu. Era insa in lumea aceasta ac si pentru cojocul lui Pavalut. Maitirziu! Nu-i asa? Da! raspunse el ridicindu-se. Carevasazica. Era foarte su parat. Ea se ridica si ramase stind dreapta si cu ochii in jos. peste doi nimeni nu stie ce ar e sa simta voi iesi cuinima usoara. Ma simt atit debine aici. Tu esti ctitor bisericesc si ai t ot deauna cite ceva de pus la cale cu protopopul. grai dinsa intinzindu-i mina. se plingea adeseor i ca batrinii ii strica copilul. ori e rasa! il intrerupse Gheorghe. De! raspunse Iovita al lui Borleu. nici ca se simtea el destul om ca sa-l scoata pe Pavel din ale lui. grai Gheorghe al lui Balta. rostind vorbele rar si domol. Oameni suntem si noi si trebuie sa ne stim la un fel. Acolo trebuia sa te duci daca aveai vreo treaba cu protopopul. Nu! raspunse el hotarit.Peste un an. ai inteles destul si stii cum stai. sim-as simti foarte nenorocita dac -as fi nevoita sa plec. Voiesc numai sa zic ca cel putin acum nu e pentru mine gind mai ademenitor decit sa ramin aici. raspunse ea. ci se uita numai cu och ii tinta la un colt al odaii. Eu tot nu cred ca ai sa ramii aici. iti multumesc. D-ta stii ca tiu mult la d-ta si n-as putea sa zic nu! raspunse ea incet. vo i iesi miine. Pavel la casa parintilor sai si Pavalut dincolo. la batrini. si om sa fii ca sa nu i te pleci daca o cunosti. urma Iovita. cu to tii. ca sa mai faca si ceea ce vor altii. si la revedere!El ii saruta inca o data mina. urma Gheorghe.S-au imbracat amindoi de sarbatoare. na avuse dar cum si cind sa invete a-si calca pe inima. dar nu atit pe fiul sau. Dar e lucru cam greu sa te duci asa top! in casa omului.Protopopul. si daca mama astazi va zice sa ies. Dar ti i si d-ta la mine si nu esti in stare sa-mi faci sila.

Uite. oarecum calare pe Ducipal oamenii ac estia.a ceara voie pentru imprejmuirea cu scinduri a cimitirului. imi faci mie cinstea sa stai citeva zile la casa mea. Pavalut se uita strimtorat la mosu-sau. cum se zice prin partea locului. desi acum mai ales daca nu erau de la Buteni: asta a simtit-o Gheorghe indata ce-a dat ochii cu stapinul casei si m ai ales cu stapina.Preoteasa era numai preoteasa si nu putea sa vorbeasca decit umilita cu nepotul protopopului. numai sa plece cit mai curind. sa vii acum cu noi. cind mai vii pe la noi? E cam de mult de cind n-ai fost. ii parea peste puti nta sa nu se duca. fiindca cu poporenii-ti petreci zilele vietii si vladicatine si el sa fie intr-un gind cu poporul. care-l vedea si i se uita in ochi si dadea cu socoteala ca nu se simte in largul lui. putin imi pasa. preoteasa pe mine ca mi-ai facut cinstea de a veni la casa mea. iar Maria. Acum nu pot. mai mult la nepotul lui decit la fata preotesei. era peste puti nta sa spuna ca nu se mai duce. daca e vorba. Ar fi si plecat fara multa zabava daca nu s-ar fi nimerit ca nepotul protopopulu i sa fie si el aici. de ce sa se sfiasca. daca e vorba. Uite! adauga iar Gheorghe. poti ajunge popa si fara ca sa te vrea satul. asa. O sa se supere. inca pe drum se obisnuise c u gindul ca nu se poate parohie mai frumoasa decit cea din Buteni. Batrinul insa era slab in fata nepotului sau. ca sa spuna el de ce adica nu poate chia r acum sa se duca. Poimiine e duminica si-o sa se bucure t oti poporenii dac-or sti ca ai venit. Prea ii pareau asezati. si acum. fata ei. care era un sin gur om. era o gisca. ce z ici? Ce putea Codreanu sa zica!?stia si el ca trebuia sa mearga. voie sa-si i mprejmuiasca cimitirul fie chiar si cu ziduri de piatra. foarte greu sa te stii in acelasi sat cu preoteasa si cu M aria. zise el. ai sa le lasi toa te la o parte si sa te duci. Sa te duci! zise el. de capul lui. De ce adica sa nu poti daca vrei? ii zise Iovita. dupa ce vedea ca ei tin. S-a nimerit asa ca nu m-am putut duce pina acum. n -ar fi fost insa-n stare sa se duca: ii parea dar bine c-a dat de cineva care-l duce cu de-a sila. Dar tot n-ar fi rau sa mergem si pe la ea. in fata acestor oameni. Pavalut era om. si nici ca avea.Nu era chip sa se mai stapineasca G heorghe. Nu era in gindul lui sa mearga. cam albinet si avea subtire de tot pielita pe obraz: cind rosea. Era. se vedea rau de tot ca se cam rusineaza. iar mai departe grija lui era. cind ai mos protopop si nu esti de acasa tocmai sarac. in clipa aceasta. Supararea vine si tr ece. cu toate aceste. a tras la casa lui Gheorghe al lui Balta. Protopopul vedea bucuros oameni la casa lui. de care pe el putin avea sa-l doara capul. cumpaniti la vorba. nu se cistiga inimile oamenilor: el stia cit le-a umblat in vo ie. cum oare ar fi putut sa fie tare in fata unui sat intreg? De! asa numai. care le-ar fi dat. dar am sa m erg. si-i venea lui Pavalut sa fuga de cite ori se gindea ca are-n bis erica sa dea ochii cu ele. ii zise el simbata pe la prinz. grai Gheorghe. Nu-i vorba. raspunse el. si nu putea sa si-i instraineze acum. . iar noi tot oameni raminem. Ei! intreba el. si oame nii se uita toate duminicile in strana. Asta o stia si Gheorghe. cu una. mai ales cind poporenii te vor si fara de fata preotesei. dar acum. ca sa te vada. s-a dus. Cind om ca dumnealui te pofteste-n gazda. s i parca toate erau cum altfel nici ca s-ar fi putut. Era Pavalut al mosului si statea ca pe spini. Nu-i vorba. cu doua. Pavalut a plecat cu dinsii. da r tot e mai bine sa te voiasca. Gheorghe zimbi pe sub mustata: vedea ca bine-a apucat-o si bine-a adus lucrurile . O sa se bucure toti poporenii! Mare lucru! El stia ca-n adevar o sa se bucure: i i cunostea bine pe oamenii aceia. Am sa viu. fata ei. daca ar fi atirnat de dinsa.

De! grai Gheorghe. Ce stia. Nu mai stii cum s-o iei si cum sa umb li cu ea: te moaie-n lacrimi de-ti pierzi tot rostul. Ei bine! nu te cred si n-am sa pling!zise ea cu indaratnicie. iar ziua urmato are ii venea sa plinga in fata bisericii pline de oameni.dar subtire ca un sarpe.Ochii lui si mintea lui erau numai la Maria. ce nu va fi visat peste noapte. cu ochii marunti.Tot asa Codreanu. dupa cum e obiceiul de primire in partea locului. in biserica plina de oameni. Daca-i asa.incit nu-i ramase decit sa iasa rusinata din casa. ci numai ca sa dea buna ziua. care rid si plini de lacrimi. si aiurea tot cu placinte-i asteapta ! Apoi intrara in casa. Preoteasa ar fi voit sa intre in pamint.Tot asa si Pavalut. in vreme ce preajma guri i e croita pe plins. pacatoasele de lacrimi. gura ei se croi pe riset. faptura cea inalta a Persidei se ridica deasupra tuturorasi pretutindeni se iv eau ochii ei deschisi si limpezi. cel cu obra zul subtire. zise el in cele din urma. ca ea nu stie nimic".. A si ramas Codreanu. ca sa ma necajesti si sa ma faci sa pling. ce sa vezi?Pe cind el intra cu inima inclestata la casa preotesei.in zadar! Fata avea dre ptate: ce-o sa zica lumea daca el nu sta la dinsii?! Gheorghe sedea teapan si tihnit in scaun si zimbea asa pe sub mustata. Aici. vai de lume. carui a-si inchinase viata . care se uitau la dinsu l rizind cu parere de bine. pe oamenii buni si aici. pare insa ca acum tot n-ar fi putut s-o faca sa pli nga. Ce va fi visat. Noi te asteptam cu placinte . ci pina chiar si din o clipa in alta. Prea era voioasa. are intiietatea: eu te las aici. ca alte dati. zise ea. Sa nu ma crezi insa ca sunt acum tot atit de proasta ca atunci. ca alte dati: asa trebuia sa fie. uitindu-s e cind la el. o napadira. O fetiscana cam rasarita. Era in ochii aceia ceva atit de linistit si de . stia ca Gheorghe a fost cu Iovita pe la protopopul si dadea cu socoteala ca ei l-au adus pe Codreanu. se intrebara de sanatate si Maria se duse ca sa aduca rach iu si piine. iar ochii ei erau pusi pe plins. cam o achesa. Te stiu eu pe d-ta: iar ma minti. si nu cinta rau.incit p reoteasa se simtea oarecum rusinata si mult ar fi voit sa ii poata zice lui Codr eanu: "Iart-o. cind la ea. E insa lucru stiut ca femeile se schimba foarte usor. Cind colo. Asta nu se poate. Fiind insa ca asta nu putea s-o faca. apoi sa mai treaca si de la mine.Nu e lucru mai urit decit femeia plingareata: dac-o iei cu binele. in fata altarului. parca a ei era lumea toata. Cind ea afla ca Codreanu e in gazda la Gheorghe si n-a venit ca sa stea. ca sa-s i primeasca oaspetii foarte umilita. care se ivi in dosul ei. si d-ta cine stie pe unde vei fi umblat! Preoteasa simti ca i se ridica singele in obraji. Doamne! ce fericit ar fi putut el sa fie daca n-ar fi fost acea noapte de nunta! si totusi. n-ai ce sa-i faci.Degeaba! nu stia ce sa-i raspunda.. de la Craciun n-o mai vazuse. apoi si-a pus hainele-n rinduiala si a iesit incapul scarii. Preoteasa nu putea sa-si dea seama cum vin lucrurile si cum are sa prinda vorba. a grabit la usa odaii. si oarecum nu tocmai proasta. Frumos lucru! striga Maria.Acum insa n-ar fi voit sa le vada. ochii ii rideau si acum si preajma gurii ii era croita tot pe plins. dar de atunci si pina acum tot nu s-a facut ea femeie deplina. si numai de ele se temea. Nu poate ca c ine stie ce.Ce-i drept. ce putea dinsa sa inteleaga? Era destul sa te uiti in fata ei pentru ca s-o faci sa plinga. se induioseaza de o trec lacrimile. Era rusinat de silintele ce-si dadea preoteasa ca toate sa i le faca pe plac si de bucuria copilareasca ce se oglindea-n ochii plinsi ai Mariei. Codreanu tot ca dinsa. si lacrimi le. dar se mira si se minuna cum poate cineva sa se schimbe intr-un tim p asa de scurt asa de tare. Ma ria cinta vesela de rasuna toata curtea. iar daca-i vorbesti verde fatis. asa cum o stia Codreanu. dar nu putea sa inteleaga cum stau lucrurile. nu numai asa din Craciun p ina in toamna. ca sa-i spuna fetei cine vine. era foarte voioasa. Nu-i vorba. si nu o data a glumit el cu lacrimile ei.

Simtea. Cum? intreba el. el si-a plecat mai umilit decit de obicei capul spre pamint si a stat cu ochii inchisi. "Nu! isi zise el. Obosit de drum si desinguratate. La birt. c u parintele la Mara si cu Mara la Arad. se ivise pe cer. decit vreo trei ceasuri pina in seara. om neajutorat. luna. aceeasi luna. de frageda. Porni dar inainte spre Radna. Dus de gindul acesta. care era atit de subtirica. si-i parea bine ca e noapte si nu-l vede nimen i. cind preotul a iesit cu darurile. iar Persida departe. in valea Murasului. iar dupa ce s-a intunecat. ori nu sunt om!" isi zise el luni dupa-prinz. caci era flamind hamesit. nu te lega la nimic.Asa trebuia sa faca daca era om: la parintele Isai. e l nu mai stia deslusit unde si cu ce gind se duce si toatei se pareau ca prin mi nune. si totusi Maria era aici. incit ii parea oarecum rau cind a inceput sa auda latratul ciinilor din soimos. raspunse slujnica. si acum simtea ca nu se duce nici e l. si el putea sa faca pe un cal bun in timp de vreo patru ceasuri drumul pe la Chisindia si peste Vasoaia la Conop. colo galben de tei si apoi rosu ca singele d e taur. iar calul era puternic si iute: omul adevarat vrea si face. asa cum voia. desi pe scazute."Fara de M ara nu-i venea sa mearga la Arad. Persida e aici? . Nu mai erau. dar fara de parintele Isai putea sa vorbeasca cu Mara. ici verde de stejar. Auzise de atite ori vorbindu-se despre farmecele babelor. cind el a plecat.Nu e lucru mai urit decit sa treci asa singur s i calare pe un cal iute prin mijlocul unei lumi pustii: ti se rascoleste oarecum tot sufletul si ti-e in cele din urma parca nu-ti mai poti da seama daca e inai evea ori visezi numai ceea ce ti se intimpla. "Ori sunt. unde nimeni nu-l cunostea. in razele careia se plimbase Na tl pe tarmul Murasului. care te fac sa z bori calare pe un jog unde te cheama ursita. el trecea grabindu-si calul printre padurile cu frunzis pi scat de bruma. ca miine dimineata. in fire nu si-a venit insa decit la casa parintelui Isai. Nu era nevoie sa mai stie si el. sa se potoleasca para mistuitoare a focului: cum ar fi pu tut el. abia acum s-a incredin tat ca degeaba a facut drumul cel lung. sa lase calul in grija vreunui argat si sa ceara ceva de mincare. ci e dus. ii lumina si lui calea. Nu stii.Trebuia sa plece la Arad .Codreanu simti c a-i trece ca un fel de junghi prin inima si ca i se taie vinele de la picioare.senin. cotita si anevoioasa cale. "Nu! zise el. sa s e aline furtuna marii. a patra casa. ca el nu mai poate sa faca ceea ce dinsa nu vo ieste."Era o miselie c-a v enit aici cind se stia legat incit nu se mai poate dezlega. Lunga. Cuprins de simtamintul acesta. si o nespusa induiosare il cuprinse cind se gindi la Maria. e acasa? Alaltaieri s-a intros cu fiica ei de la Arad. ca nimic nu mai poti.pierdut oarecum in sine i nsusi. cit mai curind: ii singera inima cind vedea cum tremur a Maria cind sta aproape de dinsul si cum ochii ei se croiesc in toata clipa pe plins si iar rid in rasfatare. atit de dulce la fire si de obidoasa. Daca Persida ar fi s tiut ca el a venit fara de voia lui aici si nare in el destula virtute ca sa se hotarasca la un fel. Treaba aceasta pot eu s-o fac si fara de parintele Isai. o voire atit de neindoioasa. si nu apunea decit dupa mie zul noptii. Sa se aleaga odata intr-un fel. Cunosti d-ta pe Mara? intreba el pe slujnica ce-i asternea masa. l-ar fi dispretuit ca pe un nemernic. de unde nu mai avea decit un ceas bun pina la soimos . Iar cal gasea el la Buteni. el singur la Mar a. incit sub privirea lor trebuia. dar ziua e ra frumoasa. sa iasa de sub stapinirea lor? Dupa Heruvim.Nu! Nu la Arad!Peste dealurile care despart valea Crisului de a Murasului nu er a drum de care. parca. ca sa stea peste noapte la vreunul din birturile d in apropierea manastirii si sa mearga apoi. el se simtea atit de usor. caci el si aici tot el insusi raminea: n u era in stare sa bata la poarta. Cum sa n-o cunosc? sade numai aci. dar oamenii treceau pe poteci batute. putea sa intre fara de sfiala. ca niciodata mai inainte. si el nu era in stare sa plece de la Buteni.

Nu era ni ci aici. nici nu stiu cine su nteti d-voastra. Dimineata s-a sculat pe cind se mijea de ziua. Sa spuneti. si p arca se lumina toata manastirea cind ochii lor se intilneau. domnisoarei c-o rog sa ma vesteasca daca si cind voi putea s-o vad. un de oamenii incarcau lemne pe plute. incetul cu incetul. De ce sa mearga? Tot e ra mai bine. mai usor. rude si prieteni. inalta si slaba. si acum se simtea singur si parasit de toti si statea sperios in drum ca puiul care s-a pierdut de closca. A iubit totdeauna pe maica Aegidia. El scoase din portofelul sau un bilet de vizita si i-l dete. Se deprinsese. dar a gasit-o pe maica Aegidia facind proviziune de compoturi pentru iarna si era pes te putinta sa nu puna sortul ca sa-i dea ajutor. Era de sine inteles ca . si plimbindu-se cu pasii iuti pe tarmul riului. si. de cind stia ca dinsa se afla prin apropiere. adause ea. si fata ei era asezata. s-a dus chiar alaltaieri la calugarite.. Cum putea e l sa sune acum. Domnule. El isi lua inima in dinti si suna. si a si voit in nenumarate rinduri sa i-o si spuna aceasta.Iar acum ii venea sa se intoarca iar inapoi la Buteni. un adevarat giuvaier de femeie. sa vorbesc cu domnisoara Persida Birzovanu? intreba el. era iubit de o lume intreaga . afara de un singur lucru. Te-ntelegea de mai nainte si-ti raspundea fara de vorbe. mai firesc sa vorbeasca mai inainte cu Persida. intele apta si duioasa. cuprins de un fel de fierb inteli. De ce sa vorbeasca si despre acesta? Ea stia cum gin deste maica Aegidia.Nu. Sora il pofti sa se aseze si sa astepte.Era o adevarata fa catura: Persida aici! De ce a venit? De ce n-a ramas acasa. el insusi rupsese toate legaturile. Avea tata si mama. asa zicea maica Aegidia in gindul ei. dar nu s-a dus la ea. unde a crescut si unde toate o potoleau si-i dadeau tarie. "O adevarata minune". cu gindul ca are sa-si petreaca toata viata in apropierea ei. era obosit de drum si s-a dus sa se mai plimbe pe tarmul Murasului. ce usor curgeau vorbele de pe buze le ei.Persida s e afla in bucatarie. ci s-a dus la manast ire? Ce s-a intimplat? Era flamind si s-a sculat nemincat de la masa. Fusese. si totusi acum simtea ca nu e in stare sa-i v orbeasca fara de inconjur: ar fi trebuit sa fie la mijloc cineva care sa-i vie-n tr-ajutor si sa deschida vorba. Simbata seara au stat pina spre miezul noptii destepte si au vorbit despre toate . Astfel el nu se mai indoia ca si dinsa voieste. se desfacuse de toti ai lui si nu mai era cine sa-i vie intr-ajutor. Era peste putinta sa i se dea voi e de a vorbi cu dinsa. dar inca nu stiuse c-o iubeste: acum ar fi v oit sa sada la picioarele ei si sa-i sarute miinile. care se ivi in usa. incit nu puteai sa-i spuie decit ceea ce di nsa voia. la departare de citeva sute de pasi. El o vedea insa din jos de pod. intre zidurile manastirii si sub ochii ma ichii Aegidiei. va rog. ii raspunse sora. Ah.Ea nu venise la manastire cu gindul de a raminea aici. A platit dar omului pe care l-a gasit acolo creitarii si a trecut podul. S-a dus cu inima inclestata la pod. stia ca Mara pleaca foarte de dim ineata si tinea s-o gaseasca acasa. Ce doriti? il intreba sora batrina. si totusi el isi facea de lucru si parca ar fi dorit in fundul inimii lui ca sa vie prea tirziu la casa ei.resimtea multumirile fara de seaman pe care le avuse in apropierea ei. unde stia c-ar putea s-o gaseasca.Trecusera opt ceasuri. apoi incuie usa si se departa.cind era vorba sa se intoarca acasa. ce femeie!. raspunse slujnica. ii era foarte greu sa plece. Era insa in tot f elul ei de a fi ceva ce te stapinea. ce dulce supararea. la un timp atit de nepotrivit. bun si bunica. Se simtea atit de bine aici. ii zise. acum nu se poate. Seara apoi. ca altfel nu este cu putint a. As putea.. ce fiinta! Ce ad emenitor ii era zimbetul. Asa a si fost: portita era incuiata. nu putea nici dinsa sa gindeasca altfel. si mai ales aici. Se potolise neastimp arul copilaresc si navalnicia adeseori salbatica. Nu mai era cum a fost. De aceea nici nu mai putea sa-i vorbeasca in felul de mai inainte si Persida se simtea inaltata in gindul ei ci nd vedea ca o ia parca iar fi sora ori prietena. ce nesecat ii era sufletul! si totusi abia acum isi dadea seama ca el n-a vorbit niciodata deschis cu dinsa.

stii prea bine ca n-as putea s-o fac far a ca sa-mi marturisesc pacatul. ii raspunse ea. stete putin pe ginduri. Sora se pleca umilita. fata mea! grai dinsa cu blindete umilita. Te rog sa ne lasi singuri. va avintati cu inima indrazneata in toi . Vazind biletul d-tale. raspunse ea intinzindu-i mina. fara de veste. D-voastre. Nu. miam inchipuit numai d ecit c-ai fost pe la mama si ea te-a trimis aici. Domnul acesta. Am fost foarte mirat cind am aflat ca ai plecat de la Arad. nu trebuie insa sa scapi din vedere ca eu aici am crescut si ca sunt femeie. iara ea astepta sa vada ce vrea el. Care va sa zica. ce-i drept. ea nu putea nu! mai bine mo arta! Gindul omenesc strabate intr-o singura clipa si timpul. incepu el in cele di n urma. ridicindu-si capul. la urma urmelor. grai el. caci n-ar fi cu putinta sa vorbim deschis daca n-am fi singur i! Sora-si pleca mai umilita capul si-i facu semn sa se duca."La usa salii d e asteptare iar se opri si stete pe ginduri. Se im pacase cu gindul ca ea nu poate sa-l ajute si ca nu le ramine amindurora decit s a uite cele petrecute. saruta mina maichii Aegidiei. Daca e dorinta mumei tale. Era hotarita sa-i spuna fara de inconjur cum s-au petrecut lucrurile. Asa-i ca te miri? zise el mergind spre dinsa. ca sa-si petreaca vi ata in ticalosie omeneasca. Persida-i apuca mina si se uita staruitor in ochii ei. Aceasta eu nu pot s-o fac! raspunse ea. apoi se departa ducindu -si sortul in mina stinga. Persida zimbi. o intrerupse Persida. D-ta rizi. grai intorcindu-se spre sora ce-o insotise si era dat oare sa stea si dinsa-n sala in vreme ce Persida vorbea cu tinarul. raspunse Persida dindu-i biletul. si am venit. in clipa aceasta. Asa! zise ea. Am cautat-o. Dar tu stii. apoi obrajii i se umplura de singe.Ea statu putin pe ganduri. ca sa-l atirne la locul lui si sa mearga-n sala de as teptare.Obrajii calugarit ei se rosira. nu ai vorbit cu mama. Trebuie sa-l vad. dar n-am gasit-o nici acasa. nic i la pod. N-am vazut-o.. Te rog. zise el rizind. si mi-a venit dorul de linistea acestei case! si ai sa ramii aici. cind se afla fata in fata cu el. Mi s-a urit de invalmaseala si de zgomotul lumii. Acum insa. Te rog sa suferi pedeapsa. e un absolvent de teologie. Persida-si dezlega sortul. altfel s-ar mihni mama. si acum. care nu erau. Sa vad ce voieste. si s ufletul parca i se inalta. ii era parca se darima casa in capul ei. caci Dumnezeu iti va ierta alte pacate in schimbul ei .. ii era insa greu sa mearga asa. "Nu! isi zise peste putin. Grozav gind! inca un sufl et pierdut! Cea mai iubita dintre fetele ei se ducea si ea. si totusi Persida tresari cuprinsa de un fel de spaima cind citi numele: Pavel C odreanu. decit o nebunie de tineret e. si ar fi voit sa-si mai faca timp de razgindire. Nu inca!Ea-l pofti sa se aseze. ca Mara. se intelege. ea vedea in gindul ei toate cele petrecute si-l vedea si pe e l umblind razlet prin lume. Du-te. ii era insa rusine c-a crezut ca poate sa-l mai si batjocoreasca spunind altu i barbat ceea ce numai ei amindoi stiau. pe care il cunoastem din Arad. treb uie sa-l vezi chiar acum. mai ales cind ei traiesc. barbatii. apoi ramasera citva timp strimto rati: el nu stia cum sa inceapa.Codreanu se cutremura si sari-n picioare cind Persida se ivi voioasa-n usa. nenorocit fara de vina lui. si departarile. se aseza si ea. de ea s-a hotarit deodata sa plece: asa trebuia sa faca. si ea nu putea sa faca decit cum trebuie. Am aflat insa ieri seara ca esti aici. numai pentru copiii lor. Ce e? intreba maica Aegidia cu o asprime care reamintea timpurile trecute. oarecum usurata. ajuns din om neom. si stii si pedeapsa. zise ea.nimic nu e mai presus de dorinta parintilor. grai dinsa.

esti hotarita sa ramii aici? Nu. daca nu ma insel. apo . raspunse ea. peste doi nimeni nu stie ce a re sa simta voi iesi cu inima usoara. grai dinsa intinzindu-i mina.fata mare. fiindca omul se deprinde cu toate. iti multumesc.. dar d-ta tot n-ai putea sa ramii aici. Eu tot nu cred ca ai sa ramii aici. zise el strimtorat. N-as putea sa stau asa. cu to tii. zise el.El apuca mina si o saruta. Ma simt atit de bine aici. stiu. M-as simti nenorocita dac-ar trebui sa ies acum. dar nu ne simtim. Dar ti i si d-ta la mine si nu esti in stare sa-mi faci sila. grai dinsa rizind. grai dinsul cu glas inabusit. D-ta stii ca tiu mult la d-ta si n-as putea sa zic nu! raspunse ea incet. De ce nu? Fiindca nu e cu putinta.. zise el iar in gluma. Sa zicem ca-mi gasesc un sot mai presus de toate asteptarile mele. Sa trecem peste aceasta. tot sunt datoa re sa-i marturisesc adevarul? El tresari. nu ne mai uitam la asemenea lucruri mici. De unde pot eu sa stiu daca nu voi prinde mai tirziu slabiciune pentru altul? Ce fa c atunci? Sunt ori nu datoare sa-i marturisesc sotului meu adevarul? Da! zise el cu toata hotarirea. fe meile. raspunse ea. si m-as simti foarte nenorocita da c-as fi nevoita sa plec. Nu. Ar trebui sa ma marit. As! zise el. Oameni suntem. dar noi. Codreanu incepu sa tremure.. Cind e vorba de viata si de moarte. Ea se ridica si ramase stind dreapta si cu ochii in jos. domnisoara. Bine. Dar daca as fi avut mai inainte slabiciune pentru altul? urma ea. la urma urmelor. si daca eu te-as ruga? intreba el sfios si cam cu jumatate de gura. Mai tirziu! Nu-i asa? Da! raspunse el ridicindu-se. iti multumesc. Urita viata! El se uita nedumerit in fata ei.ul lumii si totusi nu o data sunteti cuprinsi de dorul singuratatii.. si foarte rar avem si multumirea de a le implini. si la revedere!El ii saruta inca o data mina. si sunt cuprinsa adeseori de simtamintul ca nu pot sa le implinesc pe to ate. datorii avem cu totii. ci se uita numai cu och ii tinta la un colt al odaii. suntem. Da! zise iar. Ai sa mai treci pe la mama? intreba ea. Nici eu nu cred. si mai am inca timp destul p entru zbuciumarile vietii. si-o sa se bucure dinsul? Nu tocmai. eu n-am nici o hotarire. grai dinsa asezata. Atunci. De ce sa nu fie cu putinta? Pentru ca esti. insa de asta data cam cu jumatate de gura. si Dumnezeu e unul si acelasi pentru toti. Dar atunci cei mai multi dintre noi s-ar fi simtit foarte nenorocit i. Raspund numai la intrebarea pe care mi-ai pus-o rizind. Eu ma inspaimint insa cind ma gindesc la multimea datoriilor pe care le iau asupra mea cind ies d e aici. intimpina ea tot zimbind cu ironie. zise ea. sa fiu fatarnica si sa-mi fac de-a sila celelalte dato rii. vo i iesi miine. pe cit le pot. il intrerupse ea. inchip uieste-ti ca eu nu ramin aici. ortodoxa. zise el. Sunt tinara. Voiesc numai sa zic ca cel putin acum nu e pentru mine gind mai ademenitor decit sa ramin aici. si daca mama astazi va zice sa ies. care numai rezemate de altii putem sa trecem prin lume? Codreanu iar zimbi. Nu! raspunse el hotarit. De ce sa-i spun cind il mihnesc prin aceasta? Am sa ma deprind incetul cu incetul cu gindul ca datoria mea e sa tac.Peste un an. grai iar dinsa. D-ta n-ai decit sa vrei pentru ca sa-ti gasesti reazem. Care va sa zica. Dar. e parca mai cuminte sa nu-mi fac datoria. acum mi-ar fi foarte greu! Codreanu o intelegea deplin si nu mai stia ce sa-i zica. frumoasa si desteapta: nu -mi mai lipseste decit inima usoara pentru ca sa-mi iau avint.

Dar tot rominul. ca si eu sunt de pe acolo. pent ru ca stapinii sa stie ce poate si cum ausa-l plateasca. pe cind cojocariiau mult de lucru. Asta e! raspunse Trica rizind. Bocioaca-si avea si el. Parca-mi semeni si tu cu ma-ta. mai departe svabi ori sirbi. Cine a facut bunda asta? intreba el uitindu-se cu de-amanuntul la cusaturi. Ce multime de oameni si ce amestecatura de tipuri si de porturi si de limbi! E p arca aici e mijlocul pamintului. dar tot mai ramasese la Claici.Bocioaca. De unde? De la Radna. starostele. pretutindenea. El s-a invoit dar cu Cl aici ca sa coase pentru tirgul detoamna o bunda. facind un pas inainte. ii era parca nu se poate ca acele miini mari s a fi cusut florile celeatit de curat scoase. ziua-ntii si ziua a doua. Deoarece breasla cojocarilor din Arad tinuse mortis ca cojocarii din alte parti sa nu-si poata scoate marfa la vinzare decit in ziua atreia. saracul. Iar Trica statea rusinos in dosul bundei de proba. bapina chiar si bulgari. Nici ca se poate pentru un cunoscator mai mare multumire decit sa treaca printre satrele cojocarilor din Arad. Care neamt? . albasi impodobita cu flori cusute-n ibrisin. Ei bine. dar cojoace frumoase ca la Arad nicaie ri nu se gasesc. Nu-i co jocul. Pe-nserate saprind imprejurul orasului mii de focuri. fie mai ales la Sf. dar tine sa-i mai fie si f rumos impodobit cu flori taiate de carmajin ori cusute-nfire de ibrisin. cu mina larga si peintrecute. dar si era frumoasa. A lucrat patru luni d e zile laea. lazile-nchise sise plimba printre satrele cojocar ilor din Arad. nu-i vorba. culemnari e din muntii Abrudului si cu bucate de pe cimpia manoasa. ca sa vada ce lucrurifrumoase au mai scos in tirg. schimbind vorba. dar mai nespalat si mai nepieptanat decit odinioara. e si aici cel mai de frunte. Se implinise aproape un an de cind plecase sora-sa de la Arad. iar printre acestia slovaci. Dimitrie. lunga pi na la pamint.se-nsira butoaiele cu v in din Podgorie ori cu rachiu de pe Muras si seingramadesc turme de oi venite di n Ardeal. la care nimeni atit demult ca rominul nu tine . Trica-si implinise de mult anul.si de atunci pierduse obiceiul de a se piepta na cind merge la masa. stiu. daca e frumoasa. incit Claici n-o lasa mai jos de doua sute def lorini si li se lauda tuturora ca el l-a scos calfa pe Trica.i dinsa se retrase si peste putin intra sora batrina. fiindca ii era greu sa plece ca sa-si inceapa cei doi ani de calatorie. Ce-a avut ma-ta cu neamtul? intreba starostele. adica o blana de miel. Era tot lung si desirat. Gheorghe. ciurde de porci aduse depe lunci.unde s-aduna care cu poame de pe Crisuri si din valea Murasului. inalta si slaba. Mare lucru tirgul de toamna de la Arad!Timp de citeva saptamini drumurile de tar a toate sunt pline de care incarcate. baiete! zise el. Gheorghe. Nici ca intra insa calfele de cojocari la stapin decit de doua ori pe an: fie la Sf. la care stau de vorba ori isi petrec c intind aici romini. colounguri. ca sa des cuie usa pe care avea sa plece Codreanu. ca sa le desfasureprin pietele si prin ulitele Aradului si pe cimpia de dimprejuru l lui. care aduc bogatiile din sapte tinuturi. Apoi o calfa trebuie. Frum osul e frumos. Vrei sa vii la Lipova? Eu sunt Bocioaca. ca sa fie la indemina cind vi n stapinii care cauta calfe. totmotolog si gura-casca. Eu! raspunse Trica. fiindcamai rar gasesti aiurea oameni care pot sa le plateasca.sa-si arate destoinicia. herghelii de cai crescuti pe poienel e muntilor si cirezi devite minate de jelepari umblati prin lume. mai nainte de a iesi in lume. ca sa vada unul citeunul cojoacele de proba. caci vine iarna geroasa s i ajunge la pret cojocul calduros. unde se intilnesctoate neamurile. Cind ai iesit calfa? De Sf. tot inalt si subtire si el. Doara nu esti fratele Persidei? grai el. si nu e numai ca tot rominul vrea sa-si aiba cojocul. se uita de jos pina sus la Trica. ci podoaba de pe el ceea ce-i aduce cistigcojocarului: atit se plateste.Bocioaca se uita din nou in fata lui.

Dar o sa dau prea multi creitari. Iar Trica nu mai avea astimpar. dragul mamii! grai Mara induiosata. dar avea si mare trebuintasa-i fie feciorul prin apropiere. Care altul? Eu nu stiu nimic. cind toata lumea ii zicea"Podarita". De cind aflase ca Codreanu s-a-nsurat si s-a popit. nu cred ca poate cineva sa-nsele pe mama.Hubar. Ar fi fost in stare sa jure ca p ierde cu padurea si ar ajunge in sapa de lemn daca nus-ar ajuta cu plutele. Se plingea Mara ca-i merg treburile rau de tot. Gheorgh e a luat podul in tovarasie cu mine. punindu-si miinile in solduri. si lipovenii tineau mult la fata Ma rei. daca-i vorba. Duminicile si zilele de sarbatori Mara o lua si-o ducea la biserica de la Lipova . raspunse Trica. Foarte adeseori insa Mara era dusa pe la tirguri. Le parea foarte rau calugaritelor. si nu mai stiai ce sa-i facica s-o scoti. Da! raspunse Trica voios.fiindca grozav ii placea sa vada creita rii adunati gramada si nu seputea impaca cu gindul ca o sa dea si el creitari ci nd va trece de aiciinainte podul. Nu mi-e destul ca stau la casa d-tale?! O sa-m i dai ce-i socoti. Ea zicea. Apoi ii era parca i-ar fi venit lui sa ia podul in arinda. si. dar aud ca ti-a luat Hubar podul. nu-i vorba. cind am atita treaba in alta parte. Lasa ca-i parea bine ca Trica a intrat calfa tocmai la Bocioaca . Apoi sa facem ce-om face ca s-oscoatem de acolo. Sa stai. O sa te duci duminicile si zilele de sarbatori s-o iei pe Persida. mie imi venise gindul sa stau acasa cu voi. Ba s-a facutincetul cu incetul obicei ca Persida lua toate fetele de romi n cu dinsa. Nu cumva sunt proasta ca sa alerg si sa muncesc. Nu-mi mai trebuie mie podul acela! Stau toata ziua pentru citiva creitari. ca nu mai sta. le-a mai inteles Trica si celelalte. caci era. Nu era insa chip s-oscoti din manastire. Cind vii? Chiar acum. dar potrivea mereu lucrurile asa ca sa mai ram iie. raspunse Trica. dar Persida tinea samearga la biserica ei si nu putea nimeni s-o opr easca.chiar mai frumoasa biserica acolea in manastire. Bine. de la Arad pina la Radna. ca sa afle ce s-a intim plat cu Hubar si sa-i spuna ca s-a-nvoit cu Bocioaca. Numai eu stiu. cit ma framint ca s-o scot l . grai Bocioaca. zise el. Era parca ceva foarte destept in ochii lui. apoi se duse mai departe. apoi sa im part cistigul cu dinsii? Nu cistig nimic si n-amnimic de impartit! Bine. Eu. dragul mamii.Bocioaca iar se uita la baiat. si atunciPersida lua pe vreu na din fetele de romin ce se aflau la calugarite sitot se ducea. dupa tirg! Vorba incheiata! grai Bocioaca si-i strinse mina. Voia sa vada pe muma-sa. Nu le prea placecalugaritelor ca duce fete cu dinsa. Nu se putea impaca cu gindul ca m uma-sa nu mai e podarita. zise Trica rizind.acelasi Bocioaca in casa ca ruia nu fusese primit ucenic. Lui Trica ii parea cu toate aceste foarte rau. Pe drum apoi.Se bucura cum de mult nu s-a mai bucurat. Minunat lucru! grai dar muma. Bocioaca era incintat. sa ma duc diminet ile si sa ma intorc serile. uite. Ce ceri? Nu mai cer nimic. ca s-o duci la biserica. zise ea incet. Ei! vii? intreba el din nou. zicea dinsa suspinind. ea isi pusese de gind sa n-o mai lase pe Persida la calugarite. cu atit mai mirat cu cit mumasa era si ea aici in tirg si nu-i spusese nimic. Vin. pe c are le vinde cu pret bun dupa ce descarcastinjenii. Dar cu Hubar ce-ai avut? Ce sa am? grai Mara. a luat podul de la dinsa si pare-mi-se c-a inselat-o si cu padurea de la Cladova.incit era o frumusete sa le vezi. De asta sa nu-ti pese. caci tot ai nostri sunt creitarii. Auzi vorba! striga Mara. ca sa fim odata oameni adunati si n oi.

grai dinsa. popa cerea insamarea cu sarea! Spunea Mara. incit parca se scutura pamintulsub picioarel e ei. Un lucru nu-i era nici Persidei cu putinta: sa treaca ulita.dar am mai si adaugat putin cite putin. si totusi era cup rinsa de un fel de lesin. N-am. prin parul netedpieptanat. si era in cautatura ei si imprejurul buzelor ei cevaindaratnic. caci il cunostea mai bine si tinea mult la el. De ce sa stiu? Esti mai de mult aici.pe colo haina atingind -o usurel cu virful degetelor. Dar ce ai tu cu el? Persida se uita rizind la fratele ei. incitNatl se uita dezamagit in urma ei si ras punse la salutare abia dupa ceea trecuse. dar isi urmadrumul inainte. ca sa-i sp una ca fratele ei a venit s-o ia la biserica si are sa ramiie aici. sa-l vada si ar fi dat mult daca sora-sa nu l-ar vedeanici ea. tot ca odinioara. voia sa meargacu el la biserica de aci. peunul ca dinsul l-ar bate Persida in fie care zi de doua ori.Un lungan. Tu trebuie sa stii mai bine decit mine. L-ai mai vazut tu la Arad dupa ce am plecat eu? Nu stiu. unde toti o cunosteau. dragul mamii:de unde s a dau mai mult decit ceea ce pot? Tu stii ca putin a mairamas de la fie iertat t atal vostru: las' ca nu m-am atins de al vostru. Sa crezi. ca sa apuce pe la c olt. Mi-au scos vorba ca am adunat bani multisi toti ma fura. Ea clatina zimbind voioasa din cap. Cind s-a intors Natl acasa? intreba Persida dupa ce se mai departara. Voia sa sc oatasufletul din mine si sa-mi ia cel din urma ban. parca. Dar. ti-ar fi venit sa-i zici c-o clatina vintul. acum. Ea-i potrivi legatoarea la git si-i scutura pe ici. ci s-a uitatlung s i fara de sfiala la el. iar Trica nu putea decit sa le crea da toate. mergem la noi la biserica. ca Codreanu nu cerea nimic. E insa mai bine asa! N-a fost sa fie!Fiecare cu norocul lui! Nic i nu era el om pentru fata ca Persida. gindi dinsul. si se uita si el tot lung si fara de sfiala la dinsa si la fratele ei. Ba mai vine si popa Isai de lasoimos si zice cui numai vrea sa-l crea da ca sunt zgircita si ca numaieu sunt de vina daca n-a luat Codreanu pe Persida . Iara el voia numai ceea ce vrea dinsa. iar acumaparul ii sedea neted pe frunte. cu bratele puternice strinse de mineca suflecatasi cu pieptul iesit inainte.O luara dar. are si Persida. Duminica trecuta nu era acasa. parc-ar fi voit in toata clipa sa strige:"Trebuie!" Era cu toate aceste foarte voioasa si ar fi voit s-adune toata lumea.Ea stete putin pe ginduri. spunea mereu si nu mai sfirsea. Ce schimbare intr-un timp atit de scurt! Nu-i vorba.Nu-i vorba. raminind in partea despre manastire a ulitei. dar era macelar adevarat: om cu fata plina si mai multrosie decit rumena. Ce deosebire insa!Atunci ea stia ca Natl are s-o vada trecind. sortul ii era si acum curat si cararea i se vedea. toti umbla sa ma insele. ca re isi pusese hainele negre si trecuse pe la barbier mai naintede a fi venit la dinsa. se facuse mai inalta si pa rea mai subtire sora-sa. Aveti! Ai si tu. care nu v oia. El nu. raspunse Trica mai indirjit. aspru si n emilos. cum biet am putut. mama. si totusi n-a tresarit cind l-a zarit la usa macelariei. trebuia sazica si el o vorba. incit el statea buimacit si nu-si dadea seama decit ca mai nainte ea avusepe frunte si mai ales pe timple fire de par cret si razlet. la dreapta. Nu-mi mai aduc aminte. Draguta mamii!Las' c-o sa gaseasca ea altul si mai si decit dinsul. Cind vorba era insa de Codreanu. grai apoi. Lucrurile venisera fara de veste si s-au petrecut atit de iute. Nu. dar s-a virit la mijloc popa Isai si le-a stricat toate. in zadar. raminem tot la Lipova si ne ducem dupa biserica acasa. calca insa teapan si marunt ca maica econoama. ca odinioara. ca sa treaca prin fata macelariei. ce-i drept. raspunse Trica indirjit. dupa un an. femeia tot femeie! Se uita la fratele ei cel inalt si lat in umeri. Ferit-a Sfintul! raspunse Mara. Cam asa gindea si Trica. nu l-am mai vaz ut. ca saaveti si voi cite ceva. dar un baiat care ab ia peste doua luni implineste sasesprezece ani: ce putea el sa inteleaga? .a capat. zise el. Nu. acum nici prin gind nu-i trecea ca are sa dea ochii cu el.

dar munte cu munte nu se intilneste. incit abia se mai vedea omul care descarcase. Ici fluier. Nebunul de Natl!Mara ramase citva timp buiguita. Celelalte veneau de la sine. si ce n-ar fi dat ca si ea sa-l zareasca pe el sus in culme!El descarca deodata amindoua tevile pustii. care-i intelese gindul. lume. venind despre Arad pe sesul neted. Cale de o zi buna. pe la inceputul lui octombrie. cu toate ace ste se intoarsera spre culme. treci din crama in crama. pe col o cite o racheta. si toti stau la povesti. la poale le dealurilor. Trica. o vioara. Din cind in cind rasuna prelungcite o pusca descarcata ori se ridica pe ici. toti veseli. si o sa-i treaca de tot cind va vedea ce e si cum. petrec in zburdalnicainvalmaseala. Natl? Iar Natl? Parca-i venea si tot nu-i venea sa se supere. nici la Radna dupa dinsa. pe ca re nimeni n-a incercat inca sa le numere. multa lume risipita pe colope dealuri si prin vai. altii ca sa petreaca citeva zile bune. zise ea. si de pe ses. dar acum era culesul viilor. aceasta nu poate so stie decit cel ce a vazut cu ochii lui. Cine-i acolo? intreba Mara mirata ca fiica ei il cunoaste. sat se insira de sat. cale de vreo jumata te de ceas mai spre Radna. caci oriunde sosesti. colo cimpoi. grai Persida.El n-a aler gat. oriunde ajungi. si pacat ar fi sa petreci si asta singura d ata dormind noptile cind ele sunt atit de linistite si deracoroase. iar pe inserate el a luat puscape umar si a urcat voi os si capreste spre culmea de unde putea savada cind si incotro pleaca fata Mare i. Luni dupa-amiazazi el stia ca Mara e si ea cu ai sai la vie. Tocmai de aceea imi pare insa bine ca i-au iesit prostiile din cap. in semn ca-l cunoaste. ridicamina in sus. Persida ins a tot il recunoscu si. Mara era cea mai fericita din toate mumele: nu vorbele Persidei. insa era sus in deal si descarcatura pierduta i n vint suna ca in sec.Fii baiat cuminte. S-alergi cale de doua zile pe nemincate. raspunse ea. un fel de negreata intinsa in fata ta si nenumarate lumini risipite pe ea focurile ce ard la crame. Saptamini de zile de-a rindul vin mereu si de la deal. tu stii ca nu am nimic cu el si nici nu pot a vea. Era departe pin-acolo. iar luna nic iodata si nicaieri nu-si revarsa lumina asa dinplin ca acum si aici. ce-i drept. Cine sa fie? raspunse ea.incit simti pe nevazute ca e lume. ci felul in car . Serile.Pleci in timpul culesului de cu seara cu un prieten asa la un noroc. O data numai pe an e culesul viilor. Ce-i aci in timpul culesului. O vedea. vezi in fata ta parca un alt cer.pina la Maderat. mai departe o chitara. De unde stii ca i-au iesit?! Vad eu. toti gata de a se b ucura de viata. iar printrevii sunt risipite cramele. in timpul culesului de v ii. I-a mai trecut. mama. gasesti oriiti faci prieteni. De la Radna inainte. o harmonica si iar un taraf de lautari. insa om cu om da maiales acum toamna. stia ca e certata muma ei cu Hubar. care se aflau in fata cramei acoperite cu trestie. nici la biserica. Curat nebun! zise ea uitindu-se cu ochii scrutatori la fiica ei. prin paghini si pe fineteleacum cosite si lasate de pasune. in zadar! era femeie si mama. iar Natl nu era decit aci la Lipova: cum ar fi putut sa stea acasa cind aveau siei vie la Paulis si ve nise anume de cules acasa? Luni dimineata el stia ca Persida nu s-a intros la calugarite si nu se mai indoi a c-a ramas si ea de cules acasa. ci nta. desi nu era tocmai asa. si numai bunul Dumnezeu stie unde sic u cine te pomenesti in zori de zi. se intinde podgoria cea vestita a Aradului. o racheta ori cel p utin cite un chiot de fiecare vadra turnatain butoi. un l ung sir de dealuri acoperite cu vii. joaca. Persida si Mara. oamenii suntbucurosi de oaspeti si cu plin te primesc. unde razele ei se rasfring oarecum din coasteledealurilor spre sesul intins ca o mare. unii ca sa lucreze. ca sa iei parte.Asa si credea fata Marei. pretutindenea cite o descarcatura depusca. si mare lucru ar fi ca o mama sa se supere cind vede ca fata ei ia mintil e flacailor. spre apus.Persida se uita rizind la ea.

raspunse el. cu notarul dela soimos si cu domniso arele Emilia si Nina.. incit sa ni se piardaurma! Persida ar fi voit sa se desfaca din bratele lui si sa-i dea brinci. Parca-i era frate. zise ea. raspunse ea. Te-as duce eu daca te-ai lasa. cu at . Dar d-ta cum ai ajuns aici? Mare lucru! Parca n-ai nici un prieten care are un prieten ca sa te aduca aici? Nu cumva credeai c-o sa scapi de mine? Nici nu voiam sa scap. dar ti-e greu ca lumea te vede jucind cu mine. sa joace valsul.. Cind a vazut.. indracita femeie!" adauga apoi intr-untirziu. desi fetele ca dinsa multa lume vad in timpul cules ului de vii. pusca pentru ca Persida sa se uite spre dinsul. El insa o tinea ca-n cleste de fier si o ducea din ce in ce mai zburis. si cu cit mai mult joaca.e ele fusesera rostite o incredintau ca fata ei e cea maicuminte din toate fetel e.ca sa mearga la crama parintelui Ioan de la Minis. El juca atit defrumos. sa scape fa ra de veste din aceasta societate neinfrinata. Joi pe inserate ea a plecat cu nevasta lui Bocioaca. incetul cu incetul. privirile tuturorse indreptara a supra lor. ce-i drept . sopti ea suparata acum si de privirile indrept ate asupra ei. Andr ei. siinima i s e strinse cind el veni s-o pofteasca la joc. Nu-i adevarat. Apoi el o lasa de unde o luase. cu varul lui Bocioaca. De asta se temea si Persida.Persida invatase. care era scriitor la notarul din Minis. Tare esti usoara! grai Natl peste citva timp. si ce mare era mirarea Persidei cind s-a pomenit ca iese din invalmaseala aceast a la iveala Natl si vine la dinsa cu mina intinsa sirizind strengareste. iara ea nu s tia sa joace valsul. ii multumi frumos si isi cauta alta pereche. ar fi voit sa fuga. Nu era facuta batatura din fata cramei pentru vals si nu erau nici jucatorii dep rinsi a juca nemteste. isi arunca pusca iar pe umar si po rni mai departe. parca-i era r uptdin suflet. Trecind asa. De!. cind cu nunta. atit de mult se bucura cind il vedea voios. o sa vedem!. Ma duci d-ta. vorbaret. Persida. Era de necrezut indrazneala lui.Nici ca l-a mai vazut trei zile de-a rindul.. ii face semn. Sa vezi apoi parere de bine si chiote de veselie si tus dat de lautarii fara de care parintele Ioan n-ar fi putut sa-si faca culesul. dar era de mult de atunci. Sa te iau pe sus si sa te duc. dar in clipacind el se departa. o sa ne stea pina la miezul noptii in vi rful dealului. Asa e la joc: cine a intrat o data e bine prins. d-ta nu obosesti nici pina miine dimineata. Am ce sa prind in brate. el stia ca ele vorbesc despre dinsul. Lucru neinteles de mintea omeneasca!Persida era fata cuminte si pusese in gindul ei toate lucrurile la cale: ochii ei insa erau dusi mereu dupa dinsul si rideau cind seintilneau cu ai lui. ca sa-l aru nce cit colo. Iara Persida se uita lung dupa dinsul si se bucura in gindul ei. ba se mai uitasi Mara. s-au mai oprit ici. parca-i era copil. s-au mai oprit colo. rosie ca floarea de mac. "Ce fleac de om! isi zise el necajit pe sine. dar esti usoara si merge bine. Vorba sa fie! sopti el incet. Te pomenesti ca nebunul acela. D-ta vezi ca nu stiu sa joc. sa se ascunda. ca pepodele lucii. simtea ca de bine nu potsa-l graiasca si-i era rusine. Deloc nu stii. imi pare bine ca te vad si mai de aproape. zise el. dar la cules de vii joaca lumea sipe iarba verde. ca ea se u ita. incit er a o frumusete sa-i vezi si. si cele opt perechi zburau cum da Dumnezeu.Se inselau insa amindoua. intimpina ea. insa. grai el cu indoiala si rupse vorba fiindca se pusera altii la mijloc. Ma obosesti de-mi scoti sufletul. a lti trei sarira s-o pofteasca la joc. nepoatele parintelui Isai.. incit au pe trecut peste doua ceasuri pe drum si s-au sporit la patrusprezece insi pe cind a u sosit..Natl descarcase. printre crame.

ce-i drept. dar cu vreo doisprezece ani mai batrin dec it dinsa si prea de tot sfatos. ar putea s-o iaca s-o duca iar inapoi. Dl Bogyó Feri. stia sa-i toarneglumele pe plac si sa-i sopteasca din cind in cind cite ceva la ureche. El se pleca. Era. jocul nu mergea ca mai nainte. care era tot voios. pe umarul sau. pe cind insa eanu putea sa scape de dl Bradeanu. Era cuprinsa deun fel de betie si. ca sa-ncerce. Lucru firesc! El avea. inrositi de singe. statea dinsa in toate zilele.. ochii ii ieseau mai tare din cap . dar er a frumoasa. s i sa-l aseze in car. apoi il dus e la picioarele ei. il lasa incetul cu incetul spre pamint. Nu-i vorba. ridica butoiasul o data pina spre genunchi . intimpina Natl. inca o data pina spre mijloc. Bravo! strigara ceilalti. care era mai tinar si mai spornic la vorba. Nu l-a putut. zise ea cu indaratnicie. Ce-mi pasa mie daca e ori nu greu! raspunse ea intepata. dar l-a ridicat pina in preajma genunchilor. ea ar fi voit sa se apropie ca din intimplare de dinsu l si sa faca ca si cind nimic n-ar fi fost. Pentru d-ta. Natl nu era nici el dintre cei ce nu se mira. Marta nu era insa din cele ce grabesc acasa.El se uita rizind la cei lalti. nuse uita si nu se uita. vecinul parintelui. Multar fi dat acum sa-l poat a lua si dinsa pe umar. Persida ar fi voit iar sa fuga: se daduse de gol. dar nu se mai uita la dinsa. intocm ai ca Ignat. ba l-a mai si dus tre i pasi. care punem umarul si la poveri mai grele. ce-i drept. si totusi ceilalti. dar el ridicase butoiasul si-ltinea pe umar. d esi ar fi voit mai inainte sa plece. Nu era nimic in aceasta cumpanire a puterilor. desi nuprea stia nici ea cum merge valsul. trei copii. un tinar avocat. ce a mai cumsecade femeie. si vei vedea ca nu e atit de greu ca sa te temi cal voi scapa. spre mareamirare a tuturora. apoi se opri cu inim a inclestata. la urma urmelor. facuse prinsoare cu parintele Ioan ca are sa ridice el singur butoiasul cu must de boabe alese. Zice ca nu-i pasa! De ce spui lucruri care nu sunt adevarate? Zi ma i bine ca nu vrei sa-l ridici! Persidei ii venea sa plinga. el avea de lucruin alta parte. ii zise. spre mai marea uimire a celor defata. ea se purtase ca o copila ras fatata. tot neobo sit. dreptate. ba chiar sa se si hirjoneasca cu oamenii tineri. care era om bogat sifoarte cumsecade. Te-nseli.Avea. durdulie si tinara inca si nu venise ca sa stea. padurarul imparatesc. dar n-ai fi zis-o aceasta dac-ai fi vazut-o: prea mult i i placea sa stea. care era. Ce gluma proasta! zise ea asa pentru dinsa. in cele din urma. nu insa pentru noi. ca sa-l ridice. care se uitara fara devoie la dinsa. si e a era umilita.. De! usor nu era butoiasul acela. ceilalti. peste putin onelinistea gindul ca seca Mart a. Dupa ce jocul s-a curmat. te rog.it mai virtos se simte pornit a da inainte. fata tinara si p lina de viata. apoi se pleca. Persida tresari cuprinsa de frica. apuca butoiasul cu amindoua mi inile si-si incorda toate puterile. Dar tot e foarte greu. Auzi?! grai. nu-i vorba. si privirile celorlalti o arde au oarecum. care se adunasera im prejurul lor. apoi isi incorda puterilesi-l puse si el. Pacat ar fi s a nu intre si ea in joc. Obrajii ii erau. Dau ramasag ca-l ridici si d-ta de o palma dela pamint. mai rar insa cuscr iitorul. "Pacat!" zicea in gindul ei Persida. Putina treaba! grai Ignat. El era grozav de indraznet. rau-crescuta. apoi lua butoiasul din car si il ridica pe umarul sau. si mai ales c . L-a si asezat. care se afla sub streasina. puse mina. dar nu destul dencet ca sa n-auda si cei de prin apropierea ei. facu un pas spre dinsul. mina. nevasta lui Bocioaca. El lua butoiasul de pe umar. Cu Bocioaca al ei. le raspunse Persida. picioarele ii stateau ca infipte in pamint si partea de sus atrupului tremura sub povara cea grea.dar capul ii era ametit si ochii ei se furisau din cind in cind spreNatl. dar avea dreptate. Pune.

jocul pentru care podgorenii au o deose bita slabiciune. si dl Bradeanu sari iute. Bine. Persida iar se simtea stapina pe sine si pe el: ea-i strinse mina si se uita sta ruitor in ochii lui. Tinerii sa pofteasca inainte! grai Marta in cele din urma. ca sa-i spuna ceva. m-am prea grabit eu.Ei jucara mai departe. Natl se lega si el de ele. si totusi Persida. un magar de frun te! Persida. nu ins a ca mai inainte. care nu se mai departa de dinsa. domnisoara. si el incepu sa miste din ce in ce mai neastimparat din picioare.pe colo ingust. om scurt si cam gr os. Pecind el. se uita cu duiosie la el. Sunt un magar! sopti el peste putin pe nemteste. Fetele o luara cu Bradeanu inainte. inalta simladioasa.elelalte. El se trase deci deoparte. Magar de frunte! zise el iar si incepu sa se framinte-n joc. grai acesta rusinat. s-auitat cu ochii ei r otunzi atit de aspru la dinsul. dar l a "Marunteaua" nu se pricepea. Dracul s-ar face si el blind cu oaia daca te-ai iuta la el cum te uitasi acum la mine: de cenu te uiti totdeauna asa ? Ma faci sa turbez cind te uiti aspru la mine. Ea se duse drept la Natl. ii era parca "Marunteaua" aceasta ni ci nu e joc. se temea de dinsul. ci un fel de topaiala. Printre vii insa drumul e pe ici. incit patru insi nu pot sa mear ga pe el alaturi. valsul lor. ii parea rau ca n-a luat-o el pe Persida la joc si-i venea sa-l apuce de urechi pe Bradeanu. dar el se uita se in ochii ei si stia ca dinsa are sa-i spuna ceva. din ce in ce insa jucatoriise infierbintara si era o frumusete sa vezi pe Bradeanu cu Persida. si o lua pe Persida la joc. fiindca pe acolo pe undeumblase el in timpul celo r din urma doi ani nu se juca "Marunteaua". dar eu am glumit. i-am fagaduit c-o sa-l invat si eu "Marunte aua" noastra. crescut intre romini. dar pitigaiat. Mai avem timp si astazi. el ii multumi si se departa. Au mersapoi citva timp asa patru impreuna. Marta stia insa ca Natl nu de dragul ei a plecat cuele si o chema peste p utin pe Persida. raspunse ea luindu-l de mina ca pe un copil si intrind cu e l in rindul jucatorilor. vorbea romineste tot atit de bine ca nemteste. Bagati numai de seama ca nu cumva sava sarutati pe la cotituri. era foarte suparata si tare hotarita de a se feri de aci inainte cade foc sa nu mai ajunga la acelasi loc cu Natl. raspunse Bradeanu. Natl. ca sa nu vieprea tirziu. deoarece Persida. ea ruga pe Marta sa plece-napoi. ca sa priveasca. rosita iar ca floarea de mac. caci eu tot va vad! Persidei ii venea sa lesine. iar zimbea. desi zimbea. zise el plecindu-se putin cind ei trecura prin fata lui. intorcindu-si capul spre Bradeanu. si alta data. Persida. in vreme ce Persida salta ca pe spini. sa ma-nveti si dta pe mine. I-au scapat vorbele aceste fara de veste si-i venea sa-si traga palme dupa ce le -a grait. Tot d-ta esti de vina. sa vie. juca usor. Era g rozav de navalnicsi de nechibzuit omul acesta. urma el peste putin. incit el incepu satremure din picioare. un mare magar. zise ea tot pe nemteste. rugindu-l sa taca. esti numai un copil rasfatat si nechibzuit. Lautarii incepura sa cinte "Marunteaua". dinsa. Atunci. muiata ca ceara lasata-n bataia soarelui. salta ca o codobatura. Dupa ce jocul se curma. Iau gluma in serios. simteau ca e ceva intre feciorul lui Hubar si fataMarei. Vad eu ca dupa asta u mblati voi. care era foar te strimtorata. Auzise si Brad eanu acele vorbe indraznete. ajungind la locul de unde o luase. As! zise ea. M-a invatat. dar nu putea sa raspunda nimic! Asa era! voia in ad . Persida nu zisese. Nu. Apoi. ce-i drept. voind s-o duca la Natl. nu mai cuteza sa ise puna impotriva. tinindu-se drept si cu capul datputin inapoi. iar Marta ramase cu scriitorul si cu Natl in urma. Pesteputin da r. si Bradeanu simtea ca dinsa e strimtorata. si el nu trebuia sa afleadevaratul lor inteles. fiindca era tirziu. Era minunat si jocul acesta. grai dinsa.

cam-ai nenoroci. si chiar de Dumnezeu . stii ca eu nu vreau si n u cutezi sa te apropii de mine. Putin imi pasa! grai apoi. ca te -as blestema viata mea toata. ca-mistrici norocul. ii zise linistita. dar tare ma tem ca n-o sa se poata asa cumzici d-ta. de ce sa-l iubeasca. apoi sa le ajunga pe fete. una singura are omul. dar nu-i spusese niciodata ca-l iubeste si n-avea. Intrase. pe un razor din vie. "O viata. Iar Natl mergea ametit alaturea cu dinsa si nu stia ce sa-i zica si ce sa-i faca . dar nu se temea si o cuprinsese un fel de pornirenebuneasca. Sa te porti asa ca sa ne putem intilni intre oameni. La o cotitura el apuca mina ei. Ce vor toti oamenii cind le place o femeie! raspunse el dezghetat. si ce-ar putea sa iasa din iubirea aceasta? Nu-mi pasa. dar e o pr ostie sa voiesc cind stiu ca o singura viata am si n-amin viata aceasta sa mai i ubesc pe nimeni cum te iubesc pe d-ta. si e nespusa durerea c . Domnisoara. dar isi iutea pasul. Apucara iar pe la o cotitura. apoi. ea se opri cu miinile insolduri inaintea lui. pot si eu sa ma stapinesc daca vreau. Ea-l apuca de mina si-l duse la dreapta. ii era parca se avinta in oprapastie adinca si intune coasa. de tata. Eu nu ma lepad. Iata-ma. stii ca mi-ai fi urgisit. si de tata. Putin imi pas a ce are sa fie mai departe. Nu ma stapinesc au acum? urma el. ba chiarsi de Dumnezeu: ar trebui sa fiu foarte proasta ca sa cred ca de minen-ai sa te lepezi!. as putea eu sa mor. ca te-ar bate Dumnezeu daca mi-ai face sila. sa nu-mi fie f rica de d-ta. Uite.Haid'! ia-ma in brate ! El statea buiguit in fata ei. mi-e mila de d-ta! El ii lasa mina. El tacu. urma ea linistita.. domnisoara?! grai el muiat si umilit. ba ne i ubim si fara ca sa voim. Ce vrei d-ta cu mine? intreba ea in cele din urma. se simtea foarte nenoroci ta si statea la indoiala daca nu cumva el e mai cuminte decitdinsa.Ea-si lasa mina in a lui si se dusera citva timp asa tinindu-se de mina ca doi copii. ca te iubesc? Am slabiciune pentru d-ta fiindca te v ad zbuciumindu-te pentru nimic. Te-nseli. ca sa iasa i ar inaintea Martei. Cum as putea saiubesc pe un om fara de minte. Cine stie daca voi maiajunge vreodata in viata mea sa te apuc asa ca acum! Tot nu fac nimic! Persida se opri in loc si ramase ca-nfipta in pamint. parca. Ce sa fac eu. si cind el s-a departat. Ia noapte buna si paraseste-ne! ii raspunse ea cind se apropiara de fete si de B radeanu. Nu-i adevarat ca d-ta te stapinesti. si st ii ca am sa ma gindesc totdeauna cu drag si cu durere la d-ta daca vei intelege ca n-a voit Dumnezeu safim unul pentru altul si ma vei lasa in pace. imi vine sa te ridic in brate si sa fugcu d-ta. si totusi ii era foarte greu. zicea dinsa in gindul ei. El dete din umeri. iara ea-l apuca de brat si porni cu pas grabit pe razoare. D-ta nu esti om. Cine ti-a spus. vezi ca nu ma tem de d-ta: vezi ca nu-mi pasa de nim eni: poti sa ma iei. suntem singuri. ca Marta sa ramiiedin ce in ce mai departe in urma. raspunse ea. zise Persida hotarita. in gindul ei.evar sa fie singura cu el. si eu tot nu fac nimic. si n-am sa ma arunc cu ochii inchisi in b ratele nenorocirii! Pentru ca nu ma iubesti cum te iubesc eu! Persida se uita iar aspru-n ochii lui. zise cu indaratnicie. de care trebuie sa ma tem in toataclipa? Chiar acuma-mi spusesi ca te lepezi de ma ma. grai dinsa. si am mam a. in cusca u nui leu. sa nu ma mai dai pe gura oamenilor. De iubit ne putem iubi si fara ca sa ne luam. sa ma duci si sa faci ce vrei cu mine. Ma lepad cu ea si de mama. ale carei zile nu trebuie sa le amarasc. incit nu putea sa-i vada nimeni. suspinind din greu. grai el.il iubea. domnisoara! zise el intr-un tirziu. nu ne vede nimeni. Crezi d-ta ca poti sa ma iei de nevasta? urma ea uitindu-se aspru in ochii lui. dupa ce Mart a trecu cu scriitorul inainte..

Marta se uita de-a lungul drumului care apucase la deal. carora nu le ramase decitsa stea putin. unul mai in virsta. stii ca e frumos! grai dinsa cam speriata. Dnul Burdea. Persida. invreme ce alti doi carau mustul scurs cu vadra la butile insirate in dosulsopronului.e te cuprinde cind iti dai seama ca o petreci si peaceasta chinuindu-te tu insut i pe tine. Pe Marta o ademenea gindul ca poate sa faca cunostinta cu Corbulestii. sa fie si multalume. se inaltara fisfiind si pocnira in vazduh. mult zgomot. si in fata cu un c erdac intins. se afla badania cea mar e si linga ea cada. unii culc ati. si peste putin iesi apoi la iveala si faptura cea inalta a Persidei. era colna. se ridica de la masa si cobori scarilecerdacului. care numai ca prin vis vazuse cele trei rachete. ele insa nu-l cunosteau . asa isi inchipuia dinsa. baiatullui Corbu. Mai incolo. grai dinsa. ea se opri dezamagita din drum. Departe. barbati. Persida a apucat cu neamtul ei alt dr um. ca sa poft easca sus pe cei sositi. adem enita de gindul c-o sa stea pina in zori de zi. se mi sca. . La masa din cerdac. si abia acum rasare luna. el se uita la dinsa cu nis te ochi de dihor. E la vie la Corbu. iar cellal t Simion Burdea. pilpiia focul de vita usc ata. La dreapta colnei.o negreata. recunoscind g lasul lui Bradeanu. si doi oameni tineri. S-a dus cu el pina la fete si apoi i-a dat drumul. o zidire mare.femei. Nu-mi pasa! raspunse Persida si se avinta oarecum cu ochii inchisi la deal. sarac de sufletul meu!" Luna intrata in al doilea patrat se ridicase pina in culmea acoperita cu padure si se ivea pe ici. pe sesulde la dreapta insa ea e ra de mult rasarita. si noapteaera din ce in ce mai luminata de zarea ei. Sub vie. il cunosc eu si va incredintez c-o sa-i para f oarte bine daca ne oprim la dinsii. care intrau parcain carne si strabateau prin oase.Bradeanu se opri si se intoarse spre dinsa. sub un mare sopron deschis din toate partile. cam spin si cu nasul turtit. Corbu el insusi. pe colo printre copacii desi. trei rachete. cind insa Persida seivi in cerdac. ce-i drept. cind Corbu. ca sa ajunga pe Bradeanu. Iesind deci la locul larg din fata cramei. Nu sunt inca nici zece. un prieten de la Universitateadin Viena al lui Aurel. N-o mai vazuse de mult pe Persida. zburdalnica veseli e. scotindu-si ceasornicul. departare de vreo douazeci de pasi. cu doua ridicaturi despre vale . Doamna Corbu era dusa la Arad. unul Aurel. spre stinga. As! De unde tirziu!? zise scriitorul. tot sub sopron. din care se deschidea vedere larga spreses. nobil de Carpenis. stind la indoiala. in sfirsit. Sa trecem si noi pe acolo. voia sa zica Persida. zidita in mal. Era multa luminaacolo sus in deal si trebui a. incit Persi da se opri speriata in loc. stiam eu! grai scriitorul. raspunse el. urcind la deal. se uita mai cu dinadin s in partea de unde ele se inaltara. petrecind ca alti oameni si gata de a se lasa sa faca cine ce vrea cu dinsa. in care ardeau doua lampi. fara indoiala Bradeanu cu fetele. copii. nimic. doi flacai invirteau teascul. cu paru l lung si latos. Abia acum incepea frumusetea serii de toamna. Ea isi iuti pasul. aproape cocosat. in care un voinic juca pe sacul custruguri. N-are a face! intimpina Bradeanu. dar um bla cu patru cai si fusese inchis intimpul revolutiunii. care nu era. imprejurul caruia erau adunati culegatorii. un om scurt si lat in spate. nu semiscase din loc dupa ce Corbu coborise scarile. in timpul culesului nicipe la miezul noptii nu e tirziu. cu un turnulet. una dupa al ta. inainte. peste putin incepura si insatul de la poalele dealului sa l atre ciinii stirniti de ea. rau imbracat. iar alta pe masa. Mai la deal. de unde avea sa se intoarca miine cu oaspeti. E cam tirziu. Tot asa daduse cu socoteala si Bradeanu cind Natl sosise cu Persida la dinsii. unaatirnata. Ah.Marta si fetele il sti au pe dl Andrei Corbu. stateau de vorba trei domni. La stinga. Ce-i acolo? striga Marta. "Aici nu prea avem ce sa facem". altii stind de vorba.

daca imi dati voie? intreba ea sfiicioasa. si Natl era in gindul ei celmai nemernic om din lume.El se uita rizind in fata ei. Persida se mai potoli. domnisoara. tot asa de nec unoscut cum imi esti d-ta. pe care le ruga sa vie iar miine seara. din intimplare. Nu se poate prostie mai mare decit sa petre ci dormind partea cea mai frumoasa a vietii. Ziua e urita. Burdea se apropie pas cu pas. De la Viena. ii parea cel mai apropiat din toti oamenii. pe care acum il vazuseintiia oara in viata ei. de Persida. Omul acesta. E un nebun. Bine. si imi pare bine ca am ocaziunea sa te cunosc. De unde. domnisoara. grai dinsa. zise el incet. urma uitindu-se cu coadaochiului la Burdea. Ai fost la calugaritele din Lipova si ai stat la Arad? Da! Te stiu. se reazema pe averea parintilor si-si petrece viata citind fel de fel de cart i. Prostii! intimpina el aprinzindu-se. dadea din cap si nu se putu stapini sa nui faca scriitorului semn cu cotul cind Persida o porni inainte cu Burdea. L-am vazut. De unde cunosti d-ta pe Hubar? intreba Persida.El ridica mina stinga. Minunat! striga Burdea rizind din toata inima cu glasul lui subtire. iti mai aduci aminte. zise ea. dar n-am vorbit decit foarte puti n cu dinsul. Asa ne petreceam noi viata: ziua dormeamimbracati. zise ea. L-ai mai vazut decind s-a intors de la Viena? Persida ramase citva timp dusa cu gindul. dar nu putu sa-si urmeze vorba. ca va veni. acum e anul.ori stateam prin cafenele daca timpul era uri t.. apoi.Natl i se infatisa cu totul altfel de c um si-l inchipuise dinsa.Persida dete mirata din umeri. dar noaptea e lasata de Dumnezeu pentru ca omul sa se odihneas ca si sa-si intremeze puterile pentru munca zileide miine. care toti vor sa aiba jucatoare. raspunse Burdea. cum oamenii fac mult din nimic si cum toti isibat joc de dinsa. zgomotoasa. deoarece Corbu se intoarse acum spre dinsa. raspunse Burdea. Era lucru de nesuferit!Tainele mari ale vietii ei fusesera date de gol: omul ace sta le cunostea si putea sa le spuna mai departe.in vreme ce apoi Corbu isi facea de lucru cu Marta si cu fetele. pentru ca sa scape. pusape ginduri. de cit eva ori. stia acum cine i-a vorbit acestui om strain despre dinsa si ii venea sa plinga de necaz si de rusine. dar n-a ajuns niciodata sastea o jumatate de ceas singura cu vreuna din ele si nu era nici unacareia ar fi putut sa-i impartaseasca tainel e vietii sale. plina d e intimplari. ce racoare. intelegea cum Natl a putut sa vorbeasca despre cele petre cute si-l socotea foarte fericit. iar ziua doa rme nedezbracat... Ea fagadui. Nu e facut el pentru macelarie. Se simtea ca pierduta. raspunse ea.pot sa zic. Te inseli. De ce sa n-o faca! Zadarnice e rau toate silintele ei: ea vedea in gindul ei cum toata lumeavorbeste despre din sa. raspunse apoi. Eu. Suntem prieteni din copilarie. puse aratatorul ei pe buze si se apropie oarecum tainic si pitis de dinsa. siaceasta se vedea din cautatura si din purta rile ei. iara noptile ne plimbam. foarte prapadit. la Arad. adica nedezbracati. dar n-am vorbit cu el decit in treacat. Ai dreptate !. Uiteacum ce liniste. un fel de om carepetrece noptile prin birturi. nu stiu c um. incit Marta. nu-l cunosc pe domnul acela: l-am vazut asa. Nenorocirea lui e ca parintii nu l-au l asat la scoala. Statuse si ea ani de zilede-a rindul pe aceeas i banca cu alte fete. fiindca asteapta multi tineri dinArad. caun paianjen. urma el asezat. si nu stiu ce-si vafi inchipuind despre mine. ce . cum zici d-ta. am stat la Timisoara cinci ani d e zile in aceeasi banca. cind vintul a spart una din ferestrele de l a manastire? Persida ramase ca impietrita. si inloc de a-si cauta de meseri e. iar la Viena am locuitimpreuna. cind plecara mai departe. fiica Marei de la Radna? intreba el intr-un glas subtire si oarecum sfisietor. il t iri asa-zicind pe Burdea dupa dinsa si potrivi lucrurileastfel ca sa ramiie sing ura cu el. Domnisoara Persida. Mi s-a parut.care ne abat de la noi insine: in amurgul serii incepe viata sa aib afarmec. Mi-e. Da! raspunse ea. ca s-o pofteasca din nou si maistaruitor pe seara de miine.. Dar nici ca se poatealtfel. care-l ametesc.

si bunatatea. ci trupul cel netrebnic.Acum ne simtim mai usori. sa lucreze. Domnisoara. caci repaosul nu-lcere sufletul. dara ar fi pacat sa stau toata noaptea. urma el in ton dascalesc. sa sehraneasca. raspunse ea strimtorata. care viata lui toata se plinge de datoriile pe carenu si le face si-si petre ce viata facindu-si mereu mustrari. fiindca noaptea firea lui cea adevarataiese mai nesfiit la iveala. dar putine poate. pe care lumina soarelui il int uneca.lumina tainica si blinda: nu te simtiademenita sa stai pina in zori de zi? n-ar fi oare pacat sa dormi? Persida. urma ea. Pe inserate. nu intrase inca nimeni. una tr upeasca si alta sufleteasca? Asa cred. ca el acum. insa. Bine. O singura datorie are omul: sa nu f ie prost. dupa ce trupul s-a obosit. E ori nu asa? Persida era invinsa.. intimpina dinsa nerabdatoare. admiti d-taca in om sunt doua fiinte. de vorba. sa se mistuiasca. scos din titini. in sufletul ei. dar simt ca altfel n-as putea sa inteleg lucrurile. Asta da! zise ea. cu atit mai bine. Ma simt. caci el te stapineste si te poarta dupa pornirile lui. Simtea ca nu vine bine sa stea atita timpsingura cu acest om. Te rog acum sa-mi spui: cine trebuie sa stapineasca viata mea:trupul meu? ori sufletul meu? Fara indoiala ca sufletul. grai el stapinindu-se. si noaptea e ziua sufletului. Noaptea. el vrea sa alerge. omul e si sufleteste mai slab si nu-si poatestapini pornirile. Nu mai statuse inca cu nimeni astfel. Eu ma tem de noptile petrec . dupa o noapte bine dormita. dar te faci de ris. era insa tare in credinta ca el n-are dreptate. Atit mi-e destul ca sa vad ca te-ai gindit. fiindca miine n-as fi buna de nimic. raspunse ea cu sfiala. Dar daca el e mai slab decit trupul? Trebuie sa vrei. El nu putea sa ai ba dreptate. Ia lasa. Apoi tocmai aceasta e. incepe sufletul sa se ridice deasupra. Nu ma fac. dimineata. Cind e bolnav ori o bosit.stia ca Marta. pe care acum il intilnise intiia oara in viata ei. De! grai el rizind. s i noptile petrecem clipele de veselie. raspunse ea. nu putea dinsa sa recunoasca c-o are. noptile nedormite ale d-voastre sunt un fel de betie.. multe o fi voind omul. mai fara de grija. Prea bine! zise el multumit. nu mi-am pus inca intrebarea. si se simteaade menita de intregul lui fel de a fi. fetele si mai ales Brad eanu isi vor fi facind cele maiurite inchipuiri despre dinsa. si daca e adevarat ca ziua dupa o noapte nedormita suntem obositi . noptile avem cele maiplacute ceasuri din viata noastra. fiindca nu e cum zici d-ta. si totusi nu putea sa se desparta dedinsul. dar firea n-o ierta sa se si dea invinsa. D-ta vorbesti ca Hub ar. domnisoara. trupul e intremat si tare. e ziua ispitirilor si a pacatului. si chiar dac-ar fi avut. sa aiba multumi ri. crescuta sub purtarea de grija a maichii Aegidiei. ca acum cu dinsu l.Burdea nu prea stia sa faca deosebire i ntre barbat si femeie si ar fi fost in stare sa-i traga o palma. Nu este asa! raspunse ea cu indaratnicie. si degeaba vei fi voindd-ta altfel. Tocmai inbetia aceasta iese la iveala firea cea adevarata a omului. dar si rautatea lui. intimpina ea zimbind. Ea se cutremura in tot trupul cuprinsa de fiorii care o trecusera cind se vazuse singura. ademenita. Prostie! striga iar Burdea. nu stia ce sa raspun da. Crezi fiindca ti s-a spus. Recunosc si eu ca noaptea poti sa cunosti pe un om mai bine de cit ziua. Omul trebu ie sa fie sanatos. care ne face nepasatori fatacu ziua de miine si ne arunca in desfriu. care nu putea suferi pareri deosebite de ale lui si se simtea nenorocit daca nu reusea sa convinga si pe altiicum el era convins. domnule. cumpatat si mereu treazdaca e vorba sa-si poata face datoria. raspunse el mai potolit. Do mnisoara. ca scapati din o grearobie. urma ia r dascaleste. ori te-ai gindit asupra lucrului? Nu pot sa-mi dau seama. si multumirea cea mai mare avietii este de a-ti fi facut datoria! Ce datorie?! striga Burdea. domnisoara.

si e nebuncine se pune impotriva firii. se ridica dar incet de la foc. Da! noaptea e. chiar asta-seara v-ati intilnit? Da. La revedere! grai el luind mina ei. Daca e vorba. iara omul acesta nu mai voia. Dar el? Ce crezi? Nu stia nici el c-o sa vii acolo? Nu stiu. Ma tem. dormeau citiva culegatori . muma ei. un mare vraf de jaratic. Cum se face ca el nu te-a insotit?Persida se opri in loc. Fara indoiala ca e patimas. mai placuta: ea noaptea si-a nascut copiii. Era tirziu dupa miezul noptii. Nici prin gind nu mi-a trecut ca-l voi gasi la parintele Ioan. dar si fata ei avea dreptate. iar in sufletul Persidei crestea mereu neastimparul de ti nerete. raspunse ea nerab datoare. ca el a aflat ca am sa ma duc acolo si a veni t dinadins sa ma vada. s-ostringa in brate. se grabira. Doamne! zise ea. adormise. Am sa-l lecuie . Mara era de parerea lui Burdea. obos ita de munca zilei. Pare-mi-se. din cind in cind se descarca cite o pusca. vorbind pe soptite prin fata cramei. Miine seara am sa-l duc si pe el la via lui Corbu: vom vedea daca vei veni ori nu! Am sa viu. la departare de vreozece pasi. ci de slabiciunea d-tale te te mi. putin imi pasa! Prea bine! striga el cu un fel de multumire diavoleasca. Dar ce crezi? Cred. ea a fost in cele din urma biruita de somn. Nu erau inca unsprezece ceasuri. Crezi d-taca in adevar numai din intimplare v-ati int ilnit? Persida incepu sa se nelinisteasca. si Persida ramase peste putin cu Burdea si cu muma ei la foc. te-ai fi dus ori nu? Da! Dar ziceai ca te temi de el!Persida isi ridica capul. Astfel apoi. Dar ziua e si ea bi necuvintata: ea ziua si-a agonisit putintica avere. ca sa-l duca sisa scape de el. Era un farmec nespus in aceasta noapte petrecuta la focul aproape stins. Ea nu mai puteasa stea asa singura cu el. Carevasazica. unde Mara. dar fetele si Marta. in clipa aceasta. si unde s-a dus el? Nu stiu. Nu stii. s-o d ezmierde: asa vrea firea. si ea nu stia cum sascape de dinsul. care se afla din vale de via lui Corbu. asa zicea si dinsa. parca. intimpina el cu rautate. raspunse ea intepata. s-o sarute. mai ladeal cinta o flasneta. sa plece. ar fi fost in stare sa se duca sa-l caute si sa-lmingiie. vintul tomnatic fisiia prin frunzisul aproape uscat. in satul de la poalele dealuluilatrau ciini si incepusera cocosii sa cinte de miezul noptii. cum m-as teme de un om beat. om ul vrea sa aiba femeia pe care o iubeste. care nu-si daseama despre ceea ce face. D-ta iti vei fi inchipuind ce vrei. si ei incepura sa seplimbe. sedea motaind pe un sac c u frunze la foc si-si astepta fata. dac-ai fi stiut ca el are sa fie acolo. ii era foa rte greu de ceea ce facuse si parca acum. Eu ma tem de dinsul. Hm! patimas?! zise Burdea mai mult pentru dinsul si ramase citva timp pus pe gin duri. O sa am miine o mare placere! Domnisoara. Persida simti cum singele-i navaleste spre cap. duse cu gindul la ziua de miine. din care numai din cind in cind maiiesea cite o lumina de flac ara albastrie. raspunse ea cu indaratnicie. Bun! zise el rizind in bataie de joc. Dau cu socoteala ca la via lor. ea singura treaza inca. Nu! zise ea scurt. ca nu de el. Burdea insa tinea sa mai stea. Nu inteleg. ii venea sa-i intoarca spa tele.ute in nedormire. Pentru zilele mele parc-as fi gatasa iau toata raspunderea: pe ntru nopti nu cutez s-o primesc! Ei sosira la crama. raspunse ea. si d-ta. din vorba in vorba. urma apoioprindu-se in loc si uitindu-se cu oc hii lui de dihor la dinsa. E om patimas. fiindca e om patimas si nesocotit. si Persida iar a ramas singura cu Burdea. sezind pe sacul cu frunze. lilieci fluturau mer eupe deasupra focului. din intimplare. ca si cind as sti ca el n-are sa fie acolo. Sub vie.

a bine nu era ac easta ratacire in cap de noapte. apoi isi acoperi fat a cu amindoua miinile. dar era femeie. a mai facut si doi ani decalatorie. trebuie sa vada ca nu sunt femeie slaba. Raceala zorilor de zi si vintul aspru ii sperie insa in cele dinurma somnul. si ce deosebire! Nu! cu Natl nu putea sa faca ceea ce a facut cu Codreanu. ca nu stiu ce sa-ti raspund. Nu poate. ca intr-un culcusmoale. dar vedea cu ochii ca i s-a stricat baiatul decind umbla razlet prin lume. dar acum. sezind in caruta. apoi. o viata intreaga. noaptea nu mai era linistita.Era foarte hotarita fata Marei. Nu mai era ca mai nainte. pe linga toate celelalte. asa chinuita. prinmulte ispitiri. Se simtea ca si cind ar fi cazut. Ea tresari. si le facea pe toate cu de-a sila. dindu-si seama ca fiica ei ra masese stind de vorba cu acel om. mama. si vintul batea cu tarie in frunzisul tomnatic. Hubaroaie insa nu mai putea sa astepte. Ce e cu tine. ares-ajunga omul stapin de capul sau si povatuitor pent ru altii.. Ea vedea in gindul ei pe Codreanu. parca l -aiscos din cutie. sub buna paza. Nu e bine. Grozav de lunga. Persida ar fi voit sa se duca. petrecea noptile numai el stiape unde . incit n-ar mai putea indrazni sa iasa in fata lumii. Se facuse rece.. sa intre in rindul stapinilor decit ace la care. si nu o data fusese biruita de somn la masa ei cu poame ori lacapul podului. sari ca o leoaica in picioare si se duse in cr ama. fusese noaptea aceasta. c-o saiubeasca. raspunse Persida umilita. Luna apucase spre asfintit si-si urma calea pe cerul senin. ceva ce se misca deasupra viei si porni cu pas lung si tare ca lcat la deal. numai dupa ce sa lovit cu capul de toate zidurile si adat destule dovezi ca e destoinic de a se povatui insusi pe sine. zari. grai fata. si urcind pe razor la deal. unde asternuse culcus de fin pentru Persida. Dormea dar si acum.Iesind afara. si incepu sa tremure cind isi dete seama ca nu-iramine decit sa mearga mi ine seara la via lui Corbu.Persida se opri speriata-n loc si astepta pe muma ei ca pe mintuirea ei. se uita buimacita imprejurul ei. ci sa se lase cuochii inchisi in voil e altora. zise ea. Trebuia neaparat sa mearga!si ce adica ar putea-o face sa nu se duca?! Ce ar fi putind sa i se intimple? De ce ar fi avind sa se teama? "Da. Apoi feciorul ei nici n-aveanevoie sa-si ri . in drum spre Arad. isi pierduse voia buna.Lasa ca atita om avea si ea pe lumea acea sta si viata ii era numai o tinjire fara de dinsul. si parca era pecind el se afla in culme. ea se uita cu tot dinadinsul impre jur. Nu era!Nu intra. Asa e bin e! Numai incetul cu incetul. asa zicea rinduiala breslelor.sc pe nebunul acela: ori telasi. Mi-e frica si mi-e urit sa m ai stau aici. . De ce? Nu intreba. sa se urce-n culme unde el descarcase pusca. O stia si Hubar aceasta si tinea ca feciorul lui sa treaca si el prin toate ispi tirile. se uita lung in urma lui. pe alta. sa-si rumpa o data gindul si sa ma lase in pace!" si totusi. ori te lasa. La revedere! Persida ramase muta si nemiscata. parca. nu putea sa intre in mintea ei gindul ca fata ei s-a dus cu omu l acela. spre zoril e de zi. sarmana copila abia isi mai aducea aminte cinda fost ca ea se ducea cu Ma rta la via parintelui Ioan. Mara nu o data in viata ei dormise. Ce e cu tine? intreba iar Mara incet si cu glas inecat. ar fi voit sa nu mai voiasca nimic. stia ca este iubita cum n-are sa mai fie si e greu afara din cale sa fii femeie si sa teimpaci cu gi ndul ca o sa te urasca barbatul care te iubeste. poate. Ce deosebire! Om si om. Eu nu mai stau: ma-ntorc la manastire . fata? striga ea dupa ce se mai apropie.. Nu! asta nu era cu putinta!Dar era dusa! Unde era dusa?Oriunde. sa alerge.

si-l scoatem. alearga insa dupa barbati deti-e greu s-o vezi. Joi seara. Marta ii spuse. Lasa ca nu mai era bu n de nimic in macelarie. care stia sa faca deosebire intre oameni.sipeasca zilele vietii lucrind pentru altii cind putea salucreze intr-al sau si sa-i fie mumei sale de ajutor. iti vine sa crezi ca e sfinta. starostele. cit a calato rit. Nu-l multumea deloc. Cu totul altfel si-l doreasi si-l inchipuise. batrina o duce insa greu de tot fara de dinsul. ce-a vazut si cucine ce-a vorbit. grai Bocioaca. Hubar insa nu voia sa puna vorba aceasta. vrind-nevrind.Nici rusine n-o sa ne fac a. ti-am vazut feciorul. chiar acum. era mai prietenos decit mai n ainte cu cojocarii. desi B ocioaca stia nemteste mai bine decitel romineste. Era destul o vorba pusa de Hubar. si Bocioaca s-a si inteles cu Gherghita. nu alta. fiind in sa vorba de feciorul lui Hubar. traind din baniipe care ii trimisese muma-sa. nici piinea de la gura nu o sa ne-o ia:punem pecetea cu inima linistita. te rog insa ca-n fat a altora sa n-o spui aceasta. ca sa n-o mai vada si altii. Sa-si faca si el rindul. As! Parca-i mai tine cineva socoteala? Rinduiala asta e facuta pentru hoinari fa ra de capatii. stii ca e grozava muiere Persida Marei. Apoi el nuputea sa se uite cu ochi buni la feciorul sau. Legile. Nu! intimpina Hubar. de vinul nou. Cind o vezi asa. Nu voia Hubar sa se umileasca. fusese atita timp chiar prea cuminte: poate ca raminind acasa. N-ar fi fost Bocioaca vrednic de starostie daca n-ar fi inteles unde bate gindul neamtului si n-ar fi stiut ce trebuie sa faca. . grai dinsa. ca duminica viitoare. ci totodata si vestit cintar et de strana. ca de obicei. nu bagau nici beamterii. Gaura-n cer nu sefacea daca Bocioaca.nici cojocarii de seama ca nu s-au implinit inca cei doi ani. de aici inainte a umblat hoinar.care rinduieste ca copilul sa-i vie la nevoie parintelui intr-ajutor. baii era adeseori rusine ca are asem enea fecior.ba i-a mai soptit si Hubaroaiei o v orba. oamenii le fac si tot ei le implinesc. Nu-i sedea lui bine si nu-l ierta firea sa se umileasca cerind de la Bocioaca un lucru pe care acesta era dator sa nu-l faca. N-aveai ce sa -i faci! Din firea lui nu poti sa scoti pe nimeni. zise el asezat. Lasa ca era o multumire s a te uiti la ea cit decuvioasa statea in fundul bisericii. pe unde a umblat. De asta data insa el se uita cam aspru la nevasta-sa. si mai presus de porunca imparateasca e porunca lui Dumnezeu. pe ginduri. ti-e usor d-tale. daca evorba.iar se facea cum a fos t. Voinic om si bun baiat ! Cind il scoatem stapin? Mai are inca vreo sase luni.lucru mare. care era cel mai col tos dintre cojocari. stapin. sa-si stimpere valu rile tineretilor. vrei ori nuvrei. cind i-a vazut cartea de calatorie. Bocioaca nu era insa numai staroste al cojocarilor. intorcindu-se din plimbarea facuta pina la via parintelui Ioan. dar iivenea. sa se mai frece prinlume. sa faca mult bine. Timp de un an si jumatate. dar. cind voia. intre ai sai. raspunse Hubar. dup a cum le vine la socoteala. Asa a ramas vorba. si totusi parintele e parinte! Era voinic baiatul si destept. la Persida. dar si mult rau: de ce adica cojocarii din Lipova sa nu se punabine cu el? Dac-ar fi fost vorba de vreun altul. s-o ar unce-n foc. ii zise dar intr-un rind lui Hubar. Am sa vorbesc cu ai nostri. dupa ce lumea atita timp zisese ca siavindut Mara fata. ba o rumpea pe romineste cindse intilnea cu Bocioaca. sa puna tot lucrul la cale. tinea. iar nu pentru oameni ca feciorul d-tale. Cum putea el sa-si dea macelaria pemina unui asemenea om? Trebuia sa mai umble. Era fem eie si-i placea sa vorbeasca despre altele mai mult raudecit bine. inchidea un ochi si nu baga de seamaca mai lipsesc vreo sase luni din cei doi a ni de calatorie. ca orisicare altul. Bocioaca isi cunostea nevasta si nu prea punea mult temei pe vorbele ei. n-a lucratdecit vreo opt luni. pentru ca dorinta ei sa se implineasca. Hubar era bine cu toti beamterii si putea. cind aveausa se adune oamenii de incr edere ai breslei. ceea ce era de prisos. ca sa-si vie in fire si sa sefaca om asezat. ar mai fi stat. Mie poti sa-mi spui ce-ti trece prin minte. dar ii sedea bine sa iasa dinmanastire si sa vina la biserica. poate.

Pe la amiazazi el trecu asa. Se intorsese iar la manastire. ea se uita la el parca i-ar fi si ei stapin. raspunse Mara. Simtind ca Mara nu vrea sa intre in vorba despre fata ei. cu capul ridicat. acum insa. Apoi am mai cumparat. ca sa-si puna la rindu iala feciorul?! Dar strugurii intinsi pe rogojina nu puteau sa astepte. au si ele de lucru acolo in man astire. pe la via Marei. sa faca ceva.Banuia insa ca Natl n-o lasa nic i acuma in pace. ea trebu ia sa urneasca din loc. Era destul s-o vezi pentru ca sa simti ca e framintata de ceva. ca Natl a trecut s i el pe acolo. si abia pe ici. ii era parca fiica ei sufera de o grea boala. Cum adica? Fata ei sa stea toata viata in manastire. pe care numai timpul si firea cea trainica pot s-o lecuiasca. De! raspunse ea punindu-si hainele in rinduiala. ce-i dr ept. Trebuia sa treaca si prin asta! Dac a e vorba. destept si umblat pe la scoli. raspunse Marta necaji ta. grai Bocioaca. . side pe la vecini. Sunt. iar Hubar era om bogat si n-avea alt copil. Minune n-ar fi fost daca fata Marei si mai ales Maras-ar fi oprit cu gindul la a verea cea frumoasa a lui Hubar. De unde s-or fi cu noscind. ii lega perechi cu fire de tei si-i atirna pe prajinile intinse in crama. si-si suflec a minecile. si nu putea s-o lase pe maica econoama singura tocmai acum. o sa scot cea mai mare parte din iarna. Nu stia. ca fata ei s-a hotarit asa deodata sase intoarca iar la ca lugarite. Nu credea Bocioaca. desprePersida n-avea nici el sa-i f aca intrebari la care nu putea sa-i dea raspuns. voinic si bine fa cut. si era multumitaca-si vede fata atit de hotarita si de inteleap ta. Fa ca si cind n-ai fi vazut si n-ai fi inteles nimic. Cu desavirsire peste putinta nu era lucru acesta. si totusi peste putinta nu era lucrul: Natl era baiat curatel. ca din intimplare. si Mara iar se punea sai lege perechi si sa-i atirne pe prajina. s-au copt bine anul acesta. Bocioaca o apuca mai p e departe. Cu toate aceste. de cind el luase pe Trica lacasa lui. Dar cu padurea cum stai?Nici asta nu era intrebare la care Mara putea sa raspund a deslusit. Bun lucru. nu stiu. Cine adica sa-i viein ajutor daca nu el. si daca da Dumnezeu.Simbata dimineata el afla de la nevasta-sa c-a fost multa si frumoasa lume la via lui Corbu. Ca i-o fi greu? Sa-i fie! N-ai ce sa-i faci. Cutotul altfel si-o inchipui a dinsul pe Persida.Parca sunt oarba si proasta ca sa nu vad si sa nu inteleg..Mara alegea stru gurii. asa pe ales. cind i s-au ingramadit toate pe cap. starostele cojocarilor si totodata stapinul fiuluiei? El era cel mai apropiat: era in drept . Se vedea cit de colo ca e incurcata cu feciorul luiHubar. pe colo e citeo boaba stricata. Acum Bocioaca simtea ca e parca ceva la mijloc si nu-si mai tinea locul. Lasa-i sa fie! ce-ti pasa? grai el si trecu inainte. Om era si el. din cind in cind ea se oprea in loc. incit nu-ti ramine decit sa suferisi sa astepti.. si spor! Dar cum? Asa singura? Unde ti-e fata cea harn ica? A tinut Mara totdeauna la Bocioaca. nu-imai poti desparti. dar sunt incurcati. ba chiar dator sa cerceteze sisa faca ce poate pentru ca femeia aceea sa vada ca nu e nici ea singura in lume. Mai ai multi atit de frumosi? intreba el aratind la struguri. ca sa scape de neamtul acel a? Nu e alt chip de scapare?! Nu poate ea sa-l apuce peneamtul acela de piept si sa-l invete minte? Nu poate ea sa-l ia peHubar de scurt. pe care-l socotea cel mai chibzuit om in val ea Murasului. n-a mai staruit ca Persida sa-i spuna. ce s-a petrecut. O s-adun vro doua mii de perechi. ii parea peste putinta ca gindul unei fete ca Persida sa nu se inalte mai sus decit pina la feciorul lui Hubar. mai bine sa piara decit sa se faca de batjocura lumii! si totusi. dar Persida nu venise si ea. Dum nezeu insa n-o facuse pe Mara sa astepte: firea ei omina mereu inainte. si nu-i ierta firea sa stea nepasator cind te miri cuce mari nevoi se lup ta sarmana aceea de vaduva.

si ea se bu cura ca dinsul se sifoloseste de dreptul acesta si n-o lasa singura la nevoie. Eu mi-am trasseama cu mine: dac-ar fi pe voia mea. la asta ma sup un. ori ramine toata viata lui calfaproasta! Vai de mine! sa nu faci lucrul acesta. dar cind e la mijlocsi alta porunca mai tare. starostele a tacut. si nu poti nici tu sa fii mai altfeldecit mine. incit s-a duspribeag in lume. apasind vorbele. si totusi ea nu putea sa zic a ba! imi pare foarte rau. sa inchid unochi fiindca o vedeam strim torata pe muma lui. ma tem sima tem si nu stiu ce sa fac! Apoi nu-i asa. ar fi voit ca eu sa alerg. imi dau seamace . el a alergat pe dealuri. ii era grozav de greu si nu stia ce sa-i raspunda. Sunteti.si tot cam asa se gindea si Natl el insusi. ea l-ar fi ocarit de si-ar fi adus aminte toata viata lui. care-l inalta la o senina lin iste. iara eu as da tot ceea ce imi e ste mai scump si sfint pelume pentru o clipa in care as putea sa cred. Nu dorea nici dinsa ca altfel sa fie. atit stia. in tovarasie cu macelarul. parca. Las' ca-l matur eu de aici. in sfirsit. dupa ce s-a despartit de Persida.Daca vreun alt om i-ar fi zis aceste vorbe. Carevasazica.Mara dete din cap. grai Bocioaca asezat. Ferit-a Dumnezeu! raspunse Mara. El n-are ce sa caute la Lipova: ori seduce sa-si faca rindul d e calatorie. Nu! striga el scrisnind din dinti. urma Bocioaca. incit sa i se piarda urma si toata l umea sa-luite. Mai stii ce se poate-ntimpla? dta ai fata si el are fecior.Eu stau.Nu mai avea el ce sa caute aici. m-am imprumutat de lael cu zece la suta pe trei luni de zile. Are sa se duca. dar eu nu ma duc! Ai sa te duci si tu! raspunse Burdea rizind. Tineretile s unt navalnice si slabe si trebuie sa fie pazite si ferite deispitiri. ii gasesceu barbat. iar grijanoastra e s-o gaseasca pe Persida maritata cind se intoarce.Atunci noaptea. am vorbit cu ea si stiu ca ai sa te duci.Duminica apoi. adauga ea suspinind. Ai sa stii ce trebuie sa faci. c-o sa fie si mai rau! N-am eu s-ascult de d-ta. sufletul ii era ajuns. O durea insaca poate chiar si el sa creada asa ceva. eu saport paguba daca lucrurile nu ies bine. ca sa ia struguri si sa-i lege cu tei. parca n-ar fi avind pamintul sub pici oare. ci sa crednumai ca o femeie ca dinsa ma iubeste. S-a suparat d-lui acum ca amplatit rata fara ca sa ma mai imprumut. dar umbla el dupa ea. ca ma socotesti atit de slaba de inger. iar la cistig sa fie si el partas. m-am apucat de prea mare treaba.Cam greu. Vineasa deodata o clipa in care t i-o aduci aminte parc-ai fi vazut-o aievea. Am vazut-o acum eu insumi cu ochii mei. Atit simtea. el a zis numai: S-o lasam asta! Mai are vreme! Sa se mai coaca. numai ca dinsa sa poata trai nesuparata. pe ginduri. la o hotarire. cind Gherghita a adus vor ba de baiatullui Hubar. Mara se uita speriata la el. mai b ucuros i-as suci gitul caunui pui de vrabie. ii venea sase duca si tot sa se duca. grai dinsa. grai dinsa mihnita. atit ii era gindul!Dupa grele si indelungate framintari. striga Mara. urma apoi mai mult asa pentru dinsul. Sunt om si eu. usor. dar s-a stapinit fiindca atit de mult a iubit-o. Biata de femeie ce sunt. fiindca e mai cuminte decit mine. si nu stii niciodata cind ii vine femeii clipa de slabiciune. zece la fiecare deget. deloc nu-l voieste. nu ma indoiesc ca ea a re sa se duca. iar in urma. Fiindca nu prea aveam bani ca sa intru intr-o n egutatorie atit de mare. Ei! cam tot acolo vine! grai Bocioaca in gluma. caci nimic nu-l ridica peom mai sus decit gindul ca poate insusi sa se bir uiasca pe sine si salepede de la sine ceea ce ii este mai dorit in viata. nu sa sti u. Lasa-ma in pace! stiu. Sunt staroste si am sa-mi fac datoria. s-ostapinesc. ii era ca si cind un demon i spititor i-ar fi iesit in cale. un fel dedrept de a se amesteca in treburile ei. apoi se pleca iar spre rogojina. saraca de mine. cind a dat fata cu Burdea. dar nu mi se cuvine. Bocioac a insa avea. De aceea ziua urmatoare. Nu! zise ea hotarita si mindra. si vointa lui are sa se implineasca. desi-i sunt ma ma. numai ea singura sa-si aduca in toata clipa aminte ca el a voit s ia putut. asa se zice. Dumnezeu el singur stie cum vrea sa ne mingiie sicum sa ne certe. cind oamenii de incredere ai breslei s-au adunat. Er a. raspunse el. ea-l voieste? intreba Bocioaca cu indoiala.si atunci nu mai poti. Ma cutremur.

Hubar se facea tot mai posac. Asa ziceti voi cu totii pina ce nu va saturati de a va inchina. Esti un nebun! il intrerupse Burdea. el. s-alerge. si inima-i singera. Mai bine imi rup carnea de pe oase decit ca sa sfarim idolul la care ma inchin. sa cutreiere vai si dealuri. nu are de ce sa ma iubeasca! Minti! ii zise Burdea linistit. dar adincimea maademeneste. inci t ii venea sa racneasca tare. fara ca sa stii unde. Nar fi trebuit. cu toate aceste. si cum zilele treceau." Zilele veneau insa si treceau una dupa alta. zise el cuprins de adinca amaraciune.si sa se cutremure tot ce ea ce are viata si simte durere. "Celelalte vin. s-a dus la via lui Corbu. un singur gind il stapinea. si singura noastrascap are e sa nu ne mai vedem! Parca de la bunul vostru plac atirna! grai Burdea rizind iar in bataie de joc. Ar trebui. E o prostie nema ipomenita! urma el rizind. cas-a intros iar in manastire. V -ati vazut pentru ca trebuie sa suferiti si va veti maivedea cita vreme nu s-a i mplinit masura suferintelor! Natl dete cu indaratnicie din cap. raspunse Natl. nusunt eu pentru dinsa. am vorbit cu ea si stiu ca te iubeste. si ai barda in mina si-i dai in cap cu ea. sa parasesc scoala. Eu am vazut-o. ca e un fel de soarta ne-ndurata la mijloc. ca va iubiti. pentru ca sa poti judeca. se da pe fata. si lumea i se lumina cind se gindea ca poate sa indulceasca viata ei. Ce-ti pasa?! Parca insotire omeneasca e cee a ce cautati voi? Parca popa si parintii au sa-si maivire si ei nasul in treburi le voastre? Ai s-o prinzi odata intr-un colt. sa fie singur si sa mearga . insotirea noastra n-ar putea sa duca decitla moarte de om: prea mult a sufer it sarmana mea muma. ii venea sa-l apuce de piept si sa-l scuture. sa st ii ce fel de om e tatal meu si ce fel de femeie e mumaei! Nu! urma luindu-si avi nt. incit numai din cind in c ind iti mai aduci ca prin vis aminte de ele. capul mi-e ametit si sunt in toata cl ipa gata sa inchidochii si sa ma arunc fie ce-o fi! Nu e pentru mine femeia acee a. invreme ce Natl facea mereu semn cu degetul ca nu si nu si nu! Seara. iar nevasta-sa tot mai neli . si nici o stire buna de la Bocioaca . si-i era parca nu mai e om pe lume cind a aflat ca dinsa n-a venit. nici n-are sa vie. Ai sa faci pe dracu in patru ca s-o scoti din manastire. si te duce. Toti care v-au vazut impreuna stiu si ei.-nfricosat fior trebuie sa te cuprinda pe tine cind iti zici in gindultau: si to t ma iubeste! Dar nu ma iubeste! striga Natl. cind nici cu gin dul nu te gindesti. nu putea si nu putea!Sarmana lui muma! atit mai ramine a in lume. sioameni sunteti amindoi. Icoana sfinta din altar! striga el ridicind mina. incit te minti tu insuti pe tine. Natl se cutremura in tot trupul. Nu! El nu putea sa plece. si trec in cele din urma. i ncit sa-i clantaneasca oasele. si n-as putea sa vad ca inca mai mult sa sufere. fara ca sa stii de ce.daca au ochi. Nu poate. si o vedea mereu pe muma-sa stind singura in macelarie. stati la indoiala. dacan-ar fi fost el cum este. si vrei ca eu sa cred ca voi singuri. atita mingiiere. anumevoi nu stiti nimic. Uite! vine o clipa ca nu mai stiice sa faci. grai Burdea. nici nu credeti macar ca va iubitiunul pe altul? Vezi. dinsa e mai cinstita decit tine: stie si nu se sfiestesa marturiseasca! Dar de ce va iubiti? Asta nu se intreaba! Au in lumeaaceasta toate lucrurile cite un "pentru ca": iubirea e din alta lume sise iveste din senin. si as fi azi om de dinsa. apoi luati icoan a si o terfeliti pentru ca sa scapati. numai ca sa nu-mi marturisesti mie adevarul. Mi-e ades eori parca stau la marginea unei prapastii si stiu caam sa ma prapadesc daca nu ma duc inapoi. isi zise el. Ai sa vii asta-seara cu mine. atita reazam. Simt si eu. e o nenorocire ca ne-am vazut. Natl nu-i raspunse nimic. Mai zici si acum ca nu te iubeste?! il intreba Burdea cu rautate. Atit de bine stii ca te iubeste. ai sama rogi s a te duc cu mine la via lui Corbu! Ai! Uite!! vine asa deodata. ca sa rasune toate vaile. fara ca sa stiicum .

Dar tu ce te-ai facut? intreba el dupa ce slujnica pleca in urma cu carnea. Vreau sa stie lumea ca stiu ticalosiile tale si nu le trec.. si nepasarea acestuia il scoteadin rabdare. Natl era la locul lui si cintarea carne pentru o slujnica cind tatal sau intra tacutsi se aseza pe un sca un din fund. iar fecioru-sau l-a facut de batjocura lumii. Nu stiu cum vei fi vorbit. uite asa cum oifi. fiindca trec oameni sirusinea nu cade numai asupra mea! Rusinea mi-ai facut-o tu cu prisos. nimeni sa ti le ia. tot iti trag palme si te dau afara. stiu ce te mihneste si-ti dau dreptate. aproape soptind. asa sa-l ai: eu nu mai vreau sastiu de el. Cum sa scoataei stapin pe un asemenea nemernic? Ma re rusine! Daca ii esti tata si nu-i porti de grija! intimpina dinsa necajita. cu toate pacatele mele. D-ta stii foarte bine ca te aud. ca ai vorbit? Hubar se uita lung la dinsa. Tata. in cosul de lepadaturi. Am sa plec miine daca vrei. Hubar insa tinea sa-si certe feciorul. N-a fost el asa! Tu stiiprea bine ca n-a fo st. dar tot tata ii era feciorului sau si nu mai avea astimpar.sa-l iei de scur t si sa-l intorci in calea cea buna. apoi lua cirpa si incepu sa stearga cutitele unul cite unul si sa puna apoi pe fiecare la locul lui. Ba in adevar am facut prostia aceasta. si n-as voi sa ne despartim certati. M-ai auzit tu pe mine? striga Hubar rastit. dar te rog sa nu te folosesti de ele aici. dar lumea incepuse sa vie la biserica. Duminica. E foarte greu sa certi pe un om care-si marturiseste vinovatia. ca de ti-ar fi bar ba de un cot. ca de obicei. Tu sa taci! o intrerupse el cu asprime. ad ause apoi peste putin. Ai vorbit tu cu Bocioaca. ii raspunse el. indopindu-l cu bani! Nu asa m-am facut eu om. Om trait in lume. Hubar stia prea bine cum trebuie sa fi venit lucrurile ca Boci oaca nu mai vine. nu sunt nici altii orbi. dar vad ca n-o sa iasa nimic din toata treaba. E foarte rau! Nici eu nu zic ca e bine! raspunse Natl si se intoarse iar. Adica ce vrei sa iasa?! grai el. st au pe amindoua picioarele. chiar astazi. nici pe cojocari: ei aveau dreptate. si totusi el nuera suparat pe Bocioaca. si chiar n evrind trecea mai des decit de obicei pe lamacelarie. zise el. nu mai adauga si d-ta la ea. Ca sa scap de gura ta. intreba in cele din urma Hubaroaia. ca sa stearga barda si s-o puna la locul ei. Era pe sfirsite. dar ce poate o femeie ca mine daca. dar nu te-am vazut si pe tine o data sa faci ca alti parinti. Tu si numai tu l-ai stricat. Cum l-ai facut. Drepturile de parinte si de stapin nu poate. ori mi-ai zis numa i. nici sa-l vad in ochi! Nu mai voi Hubar. si daca vezi tu. Natl dete farimaturile in cos. ca sa ma amagesti. Tocmai fiindca ti-am facut-o eu. ca sa le arunce. . dar nu-ti raspund fiindca nu pot s a-ti spun unde am fost si ce am facut.nistita. nu isi mai gasea tihna obisnuita si clocotea parca ceva insufletul lui. Le stii toat e. Nevasta lui insa l-a pus sa seumileasca. ei faceaunumai ceea ce erau datori a face. Nemernicule! zise el cam tare. si ar fi voit mai bucuros sa fie palmuitin fata lumii decit sa pata rusinea de care se temea. grai Hubar incet. sa nu ma iei in bataie de joc. si Natl lua maturisca si incepu sa adune farimaturile de pe butuc. stiind ca lumea se ingramadeste. in sfirsit. fiindca n-amasteptat ca altii sa imi astearna culcusu l: trebuie sa-l lasi si pe el sa selupte cu nevoile vietii. Tu vezi ca de citeva zile nu mai da pe acasa: n umai el stie pe unde o fi umblind si cum si-o fi petrecind noptile. cu amaraciune. Unde ai fost de n-am mai putut de citeva zile sa punem ochii pe tine? intreba ia r Hubar.Natl lasa pe butuc barda pe care o st ergea si se intoarse cu o cirpa-n mina si rizind spre tatal sau. Nu sunase inca peste drum de intrare. Nu! urma Hubar tot incet. raspunse el. linga nevasta-sa.. grai Natl asezat. Aici eusunt stapin! Natl aseza barda stearsa la locul ei si se intoarse iar spre parintii sai.

avea de gind sa ceara bani decalatorie de la muma sa si sa plece cit mai curind. Datoria sa ti-o platesti la timp. sa-l apuce. Nu e lucru curat. Fa ce vrei. sa faca. si Dumnezeu stie daca nu e cineva care s-a virit la m ijloc. Lasa ca tatal sau era. ada uga apoi peste putin pe romineste. . Fiindca asa cu mina goala n-ar putea sa plece.. Vorba desprepedeapsa lui Dumnezeu i-a cazut insa atit de greu. cu ochii-nchisi.. Avea cuvinte de a se plinge de tatal sau. caci prin asta lucrurile nu se impacau. si aceasta n-o voia.. Se simtea ca nu s-armai putea stapini daca ar mai vedea pe muma-sa plingind ori dacaacest a i-ar mai zice vreo vorba aspra. dac-o lasi nebagata-n seama. ei au dreptate daca ne iau inbataie de joc! Asta a prins. si apoi ce va voi Dumnezeu. care statuse tot timpul cu inima inclestata. si cu capul plecat in jos. el s-a imprumutat de la Griner. pe scaunul de linga butuc si ramase cu miinile pe genunc hi.ti-etata si n-ai sal judeci!" De aceea isi facea mustrari totdeauna cindscapa vreo vorba mai aspra despre tatal sau. E insa in firea omului sa treaca cu ve derea pacatele parintilor sai. i ncit n-a mai putut sa stea cu muma-sa. aflind ceva. vreun scandal. nu mai gindea nim ic: era istovit si toate iipareau a pustiu. caci are si ea rostul ei si nu sta. zise ea. fiindca e mare pacatul! Natl se uita citva timp tremurind la ea. intorcindu-se iar la cutitele lui. asa-zicind. El insa o stia si aceea ca dinsa ii va spune batrinuluitot. Luind apoi hotarirea de a nu mai da ochi cu el. Se temea ca nu se va putea stapini si n-a r fivoit odata cu capul sa-i zica vreo vorba aspra. si nu e intr-adevar lucrumai dureros decit sa nu poti avea o b una parere despre parintii tai. el se aseza.Aceasta o simtea acum Natl in toata clipa. n egutatorul de piei. ci se departa fara ca sa se mai uite-napoi. raspunse Natl. in vrem e ce el isi facea de lucru cu inchiderea macelariei. tot cu spatele spre dinsa. Hubar se ridica si se uita minios la feciorul sau. dar stia ca plinge ori are sa plinga si-i era foarte greu sa se intoarca spre dinsa. cu trei sute de florini. in gindul lui.ba plateste chiar Hubar. ci numai se aminau si m ai virtos se incurcau. Nemtii betivi. cup rins de simtamintul ca de aici inainte el sta singur in lume. in amortire. Astfel se stirnise in ini ma lui o adevarata dusmanie fatacu tatal sau. Dupa ce incuie dar usa despreulita. Inima ii da dec i si de asta data brinci ca sa-i spuna tot. Natl se temuse ca n-are sa fie bine daca se va intilni cu tatal sau si a potrivi t lucrurile anume asa ca sa nu ramiie singuri. raminind acum singura cu feciorul ei. Cu atit mai rau. El n-o vedea plingind. ca se-ntimpla o nenorocire ingrozitoare! Eu nu stiuce fac daca mai dau ochii cu el! Ea-si sterse lacrimile. dar nu mai urma inainte. si nu o data el isi zicea: . apoi isi lua palaria si se departa. om imbatrinit cumera. urmaea. Nu mai simtea. dar l-a mai si rugat sa-i spuna cind va maiavea trebuinta: stia el ca plateste H ubaroaie. cu asprime. El nu mai putea sa dea ochi nicicu muma-sa. raspunse tatal sau cu asprime. apoi se ridica si se uita cu un fel de frica la el. ca sa tulbure linistea casei mele. ci misca si creste de n-omai poti stapini in cel e din urma. Pe mine nu ma maivezi! Nu plinge. El a crescut.unde-l va fi gasind. Mama! zise el in cele din urma. numai sa nu afle Hubar. ca o sa ai de aici inainte de ce sa plingi. Da! urma apoi iar pe nemteste. dar nu mai putea. Nu plinge.Eu vreau sa stii. ii era grozav de greu. vinovat de toate. in bratele mumei sale si nu intra in mintea lui gindul ca poate sa fie in lumea aceasta ceva ce el sa nu-i spuiesi ei. stie. numai sa nu afle lumea . Ovreul nunumai ca i-a dat bucuros. se va mu ia si-i va fi de mare ajutor in greaualupta sufleteasca. stia cadinsa-l va intelege. si adeseori ii venea sa se duca. dar el se mai si temea c a nu cumva acesta. si nu iart a. intorcindu-se spre ea. ca n-ai ce sa mai cauti la casa mea daca nu te faci om cumsecade. se cearta ca niste orbeti. s a-l caute. sa se certe cu Mara ori s-o opreasca pe Persidadin drum. incepu sa stearga lacrimile ivite una citeuna in ochii ei. Ea incepu sa plinga pe-nabusite. Hubaroaie.

Era mai bine sa stea pe acasa.Cu cine ar putea sa semen e! Trebuie. zise ea amarita. I-a mai si multumit dar lui Griner cindacesta a venit peste cite va zile sa-i spuna in toata taina ca i-a dat luiNatl bani de drum. el talmacea mereu vorbele pe care i le graise Natl. unul dintre verii ei. Nu! aceasta nici chiar nevestei sale n-ar fi putut sa i-o spuna. lasa! grai Hubar.Trecusera douazeci si sase de ani de cind traia l a Lipova. N-o stiau lainceput aceasta decit cele doua servitoare si calfele. care avea m ulta trecere si ar fi putut. a lui era. Ea-ncepu sa planga. dar nu ne spune nimeni nimic. dar e greu penrtu nevasta ta. oarecum pe nesimtite. se schimbase casa lui Hubar: era ca si cind sot si sotie. el insa era suparat pe toata lumea si se inchidea din zi inzi tot mai mult in casa lui. . dar el nici nu putea macar sa spuna de ce anumen-a implinit ceea ce faga duise. vro femeie care l-a scos din minti. dar era muiat. raspunse el. Hubaroaie a primit mult asteptata scrisoa re. asta-i parea lucru firesc: ea nu l-ar fi lasat saplece fara stirea barbatului ei. deoarece prieteni are cel ce stie sa si-i faca .. si mult ar fi dat dac-ar f i putut sa afle adevarul. Hubar nu credea. in zadar. dreptate: tot era mai cuminte asa decit ca lucrurile sa fi ajuns la cearta. trece din om in om."Era aspr a afara din cale mustrarea cuprinsa in aceste vorbe. si abia acum simtea ca tot strain a ramas intre straini..Se incarcase omu l cu Doamne-ajuta.sa mai ia si asupra sa o parte din sarcina pe care nevasta sa o purtaacum ea singura. in sfirsit. Avea cunoscut i. Ei. dar despretatal sau nimic. Ca n-a luatramas bun n ici de la ea. sa-si verse focul ti neretilor: de nemernicit tot n-are sa se nemerniceasca. Hubar era parca l-ar fi ciomagit cineva cind a aflat ca feciorul sau nu si-a lua t ziua buna de la muma-sa. parca toti stiau cum s-au petrecut lucrurile si se temea ca nu cumva sa-l intrebe ce i s-afacut feciorul. si inca mai aspru se simtea mustrat cind isi aducea aminte vorbele: . cind ar fi fost sa-si o sindeasca feciorul. dac-ar fi voit.Ei audreptate cind ne iau in bataie d e joc!" ii era greu lui Hubar sa dea ochi cu oamenii. Asta nu-mi vine sa cred. Asemenea lucruri se afla.Hubaroaia era nemingiiata ca feciorul ei a putut sa su pere atit de greu pe tatal sau. dar ii dadea.ti-e usor tie. si cea rea. la urma urmelor. Astfel. intimpina Hubaroaie. stia ca tine la dinsa. aveachiar prieteni. N-avea insa de la cine sa afle. si in curind lumea toataa ajuns sa afle ca nu mai e cum atita timp a fost l a casa lui Hubar. Peste vreo trei saptamini. sa fie la mijloc vreo slabiciune. prin care feciorul ei vestea c-a sosit la Buda si afost pe la Hansler. dar cu putinta era si lucrul acesta.Nu zicea Persida ca n-are sa se marite. fara multa vorba. si acum. fiindca ti-e parca tot ale tale sunt si pacateleiesite la iveala in copilul tau.isi facea el insusi mustrari.stiind prea bine ca mum a ei doreste s-o vada cit mai curind cu barbat. nu se plingea. desi abia implinise optsprez . Va fi stiind toata lumea. si astfeldadea cu socoteala ca mare trebuia sa fi fost mihnirea lui ca sa-i poataface ei o atit de mare supara re. dar si cea buna. isi facea Hubar mustrari si-si dadea silinta sa mingiie pe nevasta-sa. Vina.Asa au si venit lucrurile. Ei ii cerea iertare pentru c-aplecat asa fara de veste si s-a i mprumutat de la Griner. ea.in tacerea sufletului sau. vestea insa. cu care juca carti si care veneau bucurosi la masa lui. E mai bine asa! Sa se zbuciume si el. Mai suparat inca era Bocioaca. dupa o lunga despartire. Dar suparat era Hubar mai ales pe cojocari si indeosebi pe Bocioaca. sa punalucrurile la cale ca Natl sa ramiie acasa. sa caute de treburile lui. s-ar fiinsotit din nou la o v iata mai strinsa decit in tinerete. Lasa ca e lucru urit sa fagaduiesti si sa nu impl inesti. nu e in lumea aceasta nimicmai tare decit durerea de parinte: nu z icea Hubar nimic. la urma urmelor.da r nu era intr-acestia nici unul care ar fi fost in stare sa-i vorbeascacu inima deschisa. parca-i zisese Bocioaca.

cin d colo. azi la casa mumei sale. Hubar era tare hotarit sa le arate cojocarilor ca poate sa lefaca multe neajunsuri.Crescuta sub purtarea de grija a maichii Aegidiei. Deocamdata insa toate s-au schimbat: fara ca sa-si poata da seama de ce. Persida trebuia sa le cunoasca si ea pentru ca sa poata masura iubirea cu care m uma ei a agonisit si agonisea averi. Persida l-a vazut aproape in f iecarezi pe Bradeanu. au trecut multe. zilele dadea si lua bani. Era foarte suparat Hubar cind s-a pomenit ca Mara nu mai voieste sa faca tovaras ie cu el la padurea din Cladova. un fel de spaima. Bocioaca insa facuse le gatura cu Mara si trebuia cu orice pret s-o marite mainainte de a se fi intors f eciorul lui Hubar. ba un felde dovada despre lipsa de increder e in purtarea de grija a lui Dumnezeu. si nu stie cum sa scapede ea. seara insa. si inim .si cu cit mai mult se apropia ti mpul in care feciorul lui trebuia sa seintoarca. Din cind in cind o cuprindea un simtamint de deznadajduire. Persida nu stia ce va sa zica a avea ori a nu avea. ca sa li se piarda urma.la mama ei: era lucru de sine inteles ca are sa faca pregatirile de nunta. mereu cuprinsa de griji si nu putea sa doarma noptile linistita. se balabanea cu oa menii. cind copila ei n-aveanic i o nevoie de zestrea pe care i-o facuse?! si avea dreptate Mara. miine la a lui Bocioaca si apoiiar la manastire. Le era parca putin le pasa. ca alte dati. ca tot omul care se simte iesit la liman. iar era stapina ea insasi pe sine. O apucase ca atunci cind Codreanu venise la manastire. De Pasti.intr-una din zile. cu atit mai bine ii parea ca na facut nimic. unde maica Aegidia o asteptacu bratele deschise. Din intimplare acesta a fost Bradeanu. si in trecerea zilelor li sa muiat si suparareasi in cele din urma n-au mai facut nimic. Zilele alerga.zilele avea multumiri. Nu stie sa pretuiasca averile agonisite decit acela care cunoaste nevoile vietii . dar a trecut o zi. care ridea de zbuciumarile ei si-ispunea mereu ca zadarnic se o pinteste. si omul n-avea decit sa-si faca datoria.ece ani. tot era mai bine asa. Atunci se ducea in manastire si iarse linistea. dupa ce se acrise vinul . Bocioaca a uitat incetul cu incetul si el fagaduinta de a o marita pe Persida si putin ii pasa in cele din urma cind si cu cine are sa semarite fata Marei. si astfel s-a petrecut viata ei de aici inainte: traia pe apucate. ca sa-i faca Marei greutati. Ce folos ca adunase. iar lua hotarirea de a nu face decit ceea ce dores te mumaei. Chiar Persida s-a deprins incetul cu incetul cu viata ei fara de rost si n-ar fi dorit nici ea decit s-o lase lumea-n pace. si dindu-i zor. si Bocioaca ridea in el. Mara ea singura era mereu neastimparata. "Am sa-i arat el ca nu poate fara de noi s-oscoata la capat!" S-au si inteles ca asa sa faca. in urma Persida s-a dus acasa. in gindul ei toate veneau de-a gata de la Dumnezeu. plin de incredere in si ne.. autrecut doua. ii era parca nu mai poate sa s e bucurede roadele ostenelilor ei. Marta a luat-o pe Persida din manastire si a dus-o la dinsa acasa. A u trecut insa zilele si nu le-a facut nici unul.cit a stat apoi la casa lui Bocioaca. in o necurmata framintare. sa-l caute si sa se ducaamindoi. Natl s-a intors acasa voios. dupa ce-si fa cea socotelile. il vedea parca in fa ta ei pe Burdea. se simtea fata batrinasi hotarita-n gindul ei sa se marite dupa cel din tii care o va peti. Timp de vre o zece zile. cu capul ridicat. il vedea pe Natl umblind razletprin lume si-i venea sa plece pe urma l ui. Dar supararile omenesti trec si ele cum toate trec in lumea aceasta. sa osteneasca si sa se roage pentru ca sa le aiba cu prisos toate cele ce-i suntde neaparata trebuinta. Cind cu plecarea feciorului sau.. nu era in el nimic mai tare decit slabiciunea pentru muma lui. Averile ingramadite erau de prisos. La urma urmelor. o cuprindea o nespusa induiosare. cind ici. ii era parca omare si nemaipomenita supa rare o asteapta. si-n supararea lui luase hotarirea de a se pune isi zicea in intelegere cu Liubicek. si nu m ai cuteza sa ia asupra ei sarcini pe care nu se simteadestoinica a le purta. Persida s-a intors iar la manastire. o alunga-nmanastire. Stapina ar fi si ramas daca lumea ar fi lasat-o in pace. in zadar. Tot asa trecuse supararea si cu Bocioaca.

Viitorul maiestru trebuia. rude si prie teni. ca omul care se simtein dreptul lui. masa intinsa si inca rcata. ca pin a ce numeri zece sa nu se mai miste. apoi sa-i sc oata maruntaiele inca calde. Vedea parca in fata lui lumea adunata. Cu alte cuvinte. ucenicul ii d adea lovitura in frunte. dar de asta data nu pe us a din dos. Chiar din ziua sosirii lui la Lipova a simtitNatl ca s-a petrecut o schi mbare la casa lor: era parca n-a fost niciodata vreo suparare in casa aceasta si parca nici n-ar mai fi cu putintavreo suparare in ea. si sa-l jupoaie iute si curat. d upa taiere. Hubar s-a dus iar la Bocioaca. carecereau fiecare cit ii venea la socoteala.a ii salta cind se gindea cum are sa se bucure cind il vavedea iesit stapin de c apul lui si pus in fruntea gospodariei.iar acum se simtea oarecum mindru de gi ndul ca n-a mai vazut incaLipova macelar care junghie. De ce? Aceasta Trica nu mai avea nevoie sa le-o spuna. Apoi urmau oamenii de increde re. si in timp de trei saptamini. toateaceste fara ca panglicile si cirpele sa se pat eze de singe. si maiestrul avea sa masoarecu ochii si sa-i taie fiecaruia dintr-o singura bucata cit a cerut. pe care le uitasera cu totii. nu se nimerea totdeauna ca bucata sa fie tocmai pe tocmai: o data ea iesea prea mica. Era lucru mare. ci pe poarta cea mare. Urmeaza apoi pretuirea si macelarirea. fara ca sa-si pate ze miinile si sortul alb si fara sa lase farimaturi pe butuc. sa-si dea parerea cit cintareste carnea si cit indeosebi seul pe care-l scoat e. unii isi dadusera seama. Boicioaca. Se si bucura muma lui cu atit mai virtos cu cit nu se mai bucura acum numai ea s ingura. iar viitorul maiestru trebuia sa-linjunghie asa. si minaparca-i tremura cind se gindea ca ar putea sa vie si dinsa. Dupa rinduiala breslelor. Nu-i vorba. iar altii aflasera dinzvon ca i s-au implinit cei doi ani de calatorie s i ca in curind va aveasa faca taietura de maiestru. ca sa le spuna ca au ca m iine dupa liturghie sa se adune. apoi sa facamacelarirea in sasesprezece feluri de carnuri. Iar asta era un lucru care numai rar de tot se poate vedea. despre care vorbeau si copiii pe ulite si pentru care se pregate au toti cei mai de aproape. Hubaroaie numai la asta se gindea. Doamne! Ce neinteleasa e legatura lucrurilor din lumea aceasta!Luni de zile au t . el trebuia sa duca la taiere un j uncan de trei ani. atit de bine se-ntelegeau cu totii. Dupa Pasti. un fel de sarbatoare pentru lipoveni. de cind feciorul lui se intorsese. la care se stiau de mai inainte poftiti toti oameniide casa. mina lui cea dreapta. Drept incheiere se facea cintarirea. a lta data ea iesea prea mare. Hubar pusese ochii pe juncan. Mai erau insa la mijloc si citeva datorii vechi. taie si cintareste ca din sul.Hubar nu era orisicine. Atit timp se plinsese ca parintii l-au facut macelar. starostele si oamenii de incredere leluau drept semne de aducere-ami nte. caci nu numai starostele cu oamenii lui d e incredere aveau intrare la taietura de maiestru: puteasa vie orisicine si sa i ntre pe poarta deschisa pentru toti. Duminica-i duminica. pe care-l tinea la ingrasare. iar Natl facea mereu junghieri sicintariri de proba.Cel dintii starostele lua muschiul din spina re si maiestrul trebuia sa-l cintareasca din ochi. tot cel vechi. se bucura ca poate sa-l multumeasca. Dupa ce starostele se incredinta ca juncanul nu e ametit cu spirt. si toti rideauin hohote. inainte de toat e. insotit de un zavod si ajutat numai de ucenic. pe care. trebuia sa faca in fata starostelui si a oamenilorde incredere ai breslei taietura de maiestru. iar simbata dupa-amiazazi Bocioaca a trimis pe Trica. cu panglicisi cu cirpe. frumos impodobit cu flori. care avea sa treaca in rindul maiest rilor. si atunci cumparatorul se plingeac-a fost inselat la cintar. lucrul se sfirsea cu veselie. Veselia cea mare era insa la ospetia data de noul maiestru. starostele. calfa de macelar. pe la oamenii de incredere aibreslei. fruntasi si tovarasi de meserie. si inca in Dumini ca Tomii a si adunat pe oamenii de incredere ai breslei.

sa-i spuna c e simte. O! cum ar fi voit sa mearga. dupa cum cererinduiala. si nu ma indoie sc ca putin o sa stam de sfat. la taietura de maiestru. ca sa se auda pina la Lipova. Simbata seara. iar unul din acestia era Hubarel insusi. Duminica dupa sfinta liturghie s-au adunat la casa starostelui unsprezece dintre oamenii de incredere ai breslei. dar e peste putinta ca o dorire atit de fierbinte sa nu patrunda tainicla orisicare departare. cere sa hotar im ziua pentru ca feciorul sauIgnatie sa faca taietura de maiestru. "Ce folos de multumirea pe care o am daca nu e impartasita de cel mie mai iubit in lume? Durere nespusa e bucuria de tine singursimtita. cind Trica i-a spus ca miine se va hotari cind Natl va face taiet ura de maiestru. si avea omul dreptate. care toate le-a scos bine. Bocioaca.inima i se in clesta cu toate aceste de cite ori se gindea la el. si el incetul cu incetul iar a ajuns la linistea sufleteasca. va fac impartasi re ca unul dintre fruntasii breslei noastre. nici mai ales sa vorbeasca cu dinsul. era cuprinsa cu d esavirsire de simtamintul ca nu e in lumea aceasta nimeni pe care poate sa-l iub easca deopotriva cu dinsul. si mereu vedea-n f ata ei pe Burdea rizind in bataie de joc. il treceau un fel de fiori. N-a strigat. ea a inceput sa plinga. oamenii de incr edere. ba Oancea. Veti fi stiind. Acum. si totusi. scapata oarecum d e o mare greutate. cind a aflat ca el s-a intors si ca e bine. cutoate aceste. s e ridica in picioare si puse cartea de calatorie a luiHubar in mijlocul mesei. si e departe de la Lipova pina la Radna. lipsindu-tesi pe tine de cele mai mari si mai curate multumiri!" si totusi ea nu putea sa-l vada. pentru ca sa-i parapustie si fara farmec viata fara de dinsa .ii venea s a strige tare. pe tarmul sting. Acumdar. un fel de legatura de la casa Marei pina la casa lui Hubar. sa-l caute. si multe se mai puteau inca intimpla pina atunci. el era c uprins de un neastimparivit ca din senin. ea sesimtea usurata. era. se va nenoroci si va strica viata parintilorsai. "E o miselie nemaipomenita. toti vor pu tea sa-i stringa mina. ce gindeste. sa ai o singura viata si sa amarasti in viata aceasta zilele altora. om al bunei rinduieli. nu se putu stapini si str iga: "Vivat!" . nici n-a avut nevo ie de a-si da silinta sa n-ovada. dincolo. sa-l vada. sa-i vorbeasca. si pe c ind ea se zbatea pe tarmul drept alMurasului. De trei saptamini s-aintors si nici n-a vazut-o. ca el e om inputerea cuvintului. Atit de mult se temuse ca din cauza ei. si acum era scap ata de temerea aceasta. in aceasta clipa de usurare si de multumire sufleteasca. Eu insa.si fi orul care-l trecea pe el pornise oarecum de la casa parintilor sai. Cita zbuciumare asa numai in sec!Nu mai incapea. zise el sarbatoreste. Dupa ce se asezara cu totii imprejurul mesei. cind se gindea ca ar putea si dinsasa fie printre ceilalti." I-a fost destul sa-si aduca aminte de ea. Era o inspaimintatoare nedreptate ca nu poate sa i-o spuna aceasta si lui. Acum insa. desi fara de vina ei.recut. ce-i drept. macelar si el. ce multumire ar fi pentru el si pentru ea daca atunci. numai dinsa nu. a cazut in genunchisi a multumit lui Dumnezeu. iardupa ce a ramas singu ra. ca are de ce sa-l i ubeasca. Starostele. nici o indoiala ca are feciorul lui Hubar sa faca taietura de maiestru. omul acela isi va pierde rostul. Lucru nemaipomenit:nu lipseau decit trei din p atrusprezece. breslasiitoti asteptau cu oarecare nerabdare privelistea si masa de ospet ie: ziuainsa nu era hotarita.El se afla la Lipova. Mintea i se oprea in loc cind se gindea ca toti vor putea sa-l vada. incit ar fi putut sa o vada fara ca sa se uite la ea si satreaca pe linga dinsa fara ca sa se opreasca.macelarul Anton Hubar. ea a inceput sa tremure in tot trupul. s-ar vedea fata-n fata si si-ar stringe mina! Firea ei navalnica iesea din ce in ce tot mai mult la iveala. ii era totuna. de ce ne-am adunat astazi. sa-i multumeasca. Ea singura stia prin cegrea lupta sufleteasca a trecut el si a trecut s i a iesit intreg din ea. isi zise ea in cele din urma. iar dinsa trecuse inca inainte de Fl orii Murasul si se afla la Radna. voinic si voios. Toti detera zimbind din cap.

E insa foarte greu sa stii ceva si sanu le spui si celor mai de-aproape ai tai. cu Gherghita. ci si nevestel e celorlalti cojocari stiau si spuneau latoata lumea ca erau p-aci-p-aci sa-l am ine pe feciorul lui Hubar. Trece vremea pina ce mergi dintrun oras in altul. sa-l chemam in fata noastra si sa-i facem mustrare. rele. si-n ziua de Sfintul Ilie cojocarii au praz nic mare. putin i-ar fipasut daca Natl va face acum ori mai tirziu taie tura de maiestru. Baiatul e tinar si ne-nsur at. sa se citeasca. si pentru ca nici de ici. Anii de calatorie de asemenea i s-au implinit zilele acestea . dupa ce-si schimbase gindul. despre hotarirea luata de fruntasii breslei. Bocioaca inghiti un nod. Buna rinduiala cere. Ce mai putea Bocioaca s a-i faca? Se poate si asta. dar baiatul statuse cite patru-cinci sap tamini la un stapin. pe la culesul viilor. ce-i drept. stiti ce? grai Bocioaca voios. adauga Birzau. precum stiti.apucase insa odata sa zica ceea ce a zis si tinea ca pe a lui s a ramiie. ca tot avem ce sa-i trec em cu vederea.Ceilalti detera din cap. sa-l scoat a chiar azi maiestru pe feciorul lui Hubar. asta se intimpla. in buna rinduiala.Asta el insusi si-o facus e. Sfintul Ilie e patronul cojocarilor. nici de colo sa nu ni se poata face vreomustrare. Acesta e un lucru la car e nimeni nu tine mai mult decitGherghita. si apoi treceau cite doua si chiartrei luni pina ce intra l a altul. fiind ca nu prea ii este cartea in buna rinduiala. ca sa-l scoata pe Natl mai estru. nu-i vorba. si inca duminica dupa-prinznu numai Marta. si cu cit mai mult citea. om prepuielnic. El uitasesupararea lui de atunci. Adeverintele nu erau. asa cum stia el. Multumiti ar fi ramas daca n-ar mai fi fost la mijloc si gura lumii si rautatea omeneasca. si nu se putea mai minunat! Auzi d-ta! Neamtul sa dea praznic ul de Sfintul Ilie! Amin! strigara si ceilalti. seaduna la masa mare si joac a pina in zorile zilei urmatoare sub cortulde verdeata. Era lucru minunat. Pentru ca rinduiala sa fie deplina. urma starostele. d ar Gherghita. incit Bocioaca e l insusi a plecat deodata cu ceilalti. ce-i drept. si lucrul era hotarit atit de bine. si cartea de calatorie. Pare-mi-se. ca despre cele ce se petrec in sfatul breslei s a nu se mai vorbeasca. Hubar si mai ales Hubaroaie se asteptasera la o zi mai apropiata. intimpina Gherghita. dupa obicei.Lucrurile sunt. Amin! striga Gherghita dind cu pumnul in masa si sarind in picioare. fiindca in timpul calatoriei a umblat mai mult hoinar . ca sa se duca la Hubar sisa-l vesteasca. Putea. cu atit mai rau i se innoda glasul. nici sa-l trecem c u vederea. fiindcaceilalti erau de un gind cu d insul si se uitau si altfel in gura lui. Anii de ucenic ie si i-a facut baiatul chiar in casa tatalui sau. Putem. unde astat apoi un an si mult pe deasupra calfa. merg cu steagul si cu muzica la biserica. Apoi. iar Oancea nu se putu stapini: Ei. iar in urma. grai Gherghita uitindu-se pe sub sprincene.si n-ar fi fost vrednic de starostie daca n-ar fi stiut sa iasa si din strimtorarea aceasta. tatal sau nu e nici el neputincios: poate sa mai astepte. setemea insa de gura cea rea a lui Gher ghita. grai Bocioaca. sa ne facem o ziua buna de Sfintul Ilie: sa prazn uim la casa lui Hubar. ca nu e nevoie de asta. ii spusese canu se poate. ca sa vedem pe unde a umblat si la cine a l ucrat. Nu e dar nici o piedica la mijloc:nimic n-avem sa-i iertam. Cind socotitisa-i punem ziua? Gherghita cel maruntel se ridica. Bocioaca cel lung si subtire incepu sa schimbe la fete. grai el si incepu sa citeasca adeverintele scrise de stapini i n carte. nu uitase vorbace-i spuse. stiau insa sa pretuiasca cinstea ce li se facea si erau multumiti deimpartasirea pe care le-o facuse Bocioaca. Nu-i vorba. zise el iute si cam bolborosit. avea baiatul din ce sa traiasca. zise el. si Hubar nu putea nici el decit sa se simta magulit dacafeciorul lui ar avea sa-si faca taietura de maiestru tocmai in ziua cindbreasla-si tine praznicul. Eu cred.Vorbise atunci. Bocioaca inghiti mai multe noduri unul dupa altul.

sprincenele pareau mai lungi si mai dese. Gindul lui era s-o vada asa ca sa nu fie vazut de dinsa. unde stia ca e locul femeilor. ca omul care se-ntreaba: "Ce-am facut? Ce mis-a intimplat?" si ochii ei se intilnira deodata cu ai lui. Hubar ar fi primit mai bucuros o palma in fata macelariei. Era o atit de aspra mustrare in fata ei. intunecat. Numai o clipa insa. biserica dela Radna nu e insa atit de mare ca sa poti intra in ea fara ca sa fiivazut de toti. incit toate se insenineaza si tot ceea ce vietuieste tresare cuprins de o pornire vesela.Intrind de la dreapta in biserica. cind fecioru l sau era foarte simtitor. subtire si oarecum intinsa. iar ochii erau parca mai mari si plini de o tristete care se revarsapeste toata fata ei. si dupa ce aici n-agasit-o. el s-a uitat spre fundul bisericii. acum nu mai puteasal ierte pentru rusinea pe care i-a facut-o. a trecut la cea de la Ra dna. pielita obraji lor era maialba. Persida ramase cuvioasa si cu ochiitintiti spre pamint la lo cul ei. Duminica dimineata nu s-a mai putut stapini. Inima i seumplea de cea mai neagra amaraciune cind isi aducea aminte toatesuferintele prin care a trecut si se gindea ca in z adar au fost toate:nu era bine ca tocmai tatal sau sa-i mai aduca aminte de acei doi ani. nu mai departe. care nu-l bagase in seama. Asa s-au luminat fata ei si fata lui in clipa revederii si asa au tresarit inves eliti ca din senin toti cei adunati in biserica.Deodata. acoperit de o ceata deasa. S-a si strecurat printr e oameni si s-a oprit in dosul unui scaun. Luni. isi facea el insusi mustrari. cu ochii tintala Persida. ce-i drept. fata ii era mai lunga. dar in graiul omenesc nu se pot spune. Putin ii pasa. s-a reivit in s ufletul lui toata amaraciunea de odinioara. mai ales cind esti nea mt. cind feciorul lui a plecatfara de veste de acasa. mai nainte de a-si fi dat oamenii seama des pre cele petrecute. pe neasteptate.Carevasazica. si daca atunci. fara ca sastii cum. nu cinst e. Era parca un suflet strabate prin toti si un singur fior de bucurie trece prin a cest suflet.S-a dus dar la biseri ca romineasca de la Lipova. El stia.Nu mai era fata cea plina si rotunda ca luna: s labise. Abia acum simtea ca preaa luat-o oblu inainte si ca trebuia sa le faca toate ca si cind ar fivenit aici ca sa se intilneasca cu a . incit el isi pleca ochii rusinat si por ni spre strana din partea lui. ar fi avut si el atita minte ca sa inteleaga ca in clipa cind intra in biserica. lui Natl de parerile ce-si vor fi facind fruntasii br eslei si lipovenii despre purtarile lui in timpul celor doi anide calatorie. ca din senin. Trebuia si totusi era mai bine daca nu-si facea datoria chiar acum. Simtind ca deodata toate privirile se indrepteaza asupra ei. si cum oare sa nu ramiie uimit si pierdut?!Asa n-o mai vazuse niciodata si nici ca si-ar fi inchipuit-o vreodata. si a ramas uimit. soarele straba te prin ceata si-si revarsa lumina plina asupralumii. toti se uita la el si se intreaba: "Cum vine neamtul acesta aici? ce cauta? ce vrea?" Asa a fost! Ba ceva mai mult: oamenii au aflat ce cauta el. sa-si faca datoria de parint e.si aveau dreptate cojocarii: feciorul lu i umblase in adevar hoinar. ci un fel de dar de mila i s-a facut.decit prinmacelarii. Trebuia sa se rasufle. dar nu putea sa spuna nimanui cit de greu i-aufost acei doi ani si ce mare lucru a facut el in curgerea lor. umerii obrajilor ieseau la iveala. stia unde poate s-o vada pe Persida si ar fi fost cea mai mare nemernicie daca s -ar fi lipsit el insusi pe sine de multumirea de a o vedea. fara de veste. Sunt lucruri care se vad cu ochii. i-a soptit-o unul dintre oamenii rai de gura si lui Hubar aceasta. sa-l mustre pe feciorul sau. Clipa urmatoare. pierdut. Daca n-ar fi fost atit de zapacit. si deodata. Sa ne inchipuim ca zile de-a rindul cerul a fost posomorit. se pot simti cu inima si inchipui cu gindul. ea se uita speriata imprejur.

a fost si el macelar. Iar dupa sfinta liturg hie. statea la indoiala daca el a venit ori nu pentrudinsa la biserica. sa nu mai vorbim despre aceste. ca el n-ar putea sa fie fericit decit dupa ce ar fi murittatal lui si muma ei. Carevasazica. cel p utin in gindul d-tale. eu. Atit de bine le potrivise toate. Asa e! zise el stapinindu-se si adunindu-si toate puterile. ca am cu cine sa seaman: multa inima n-ai nici d-ta pentru tocatul de oase si-ti mai place sa stai devorba cu oamenii destepti decit sa tai carne si sa sfarimi oase pebutuc. apoi peste put in ii spuse pesoptite ca are o vorba cu parintele Andrei.Eu stiu de ce. Hubar era destul de destept ca sa inteleaga mustrarea aspra care era cuprinsa in aceste cuvinte si destul de cumsecade pentru ca sa sesimta atins de ea.Ce putea el sa-i zica? Cum. Ei au dreptate! Am u mblat ca vai de capul meu. Nu asa trebuie sa ma intelegi. Ilie. Sa nu te obraznicesti cu mine. Doamne. m acelari au fost toti din neamul nostru de cind ne stim: cesunt eu vinovat daca m ie Dumnezeu mi-a dat inima pentru meseriaparintilor sai! Ia lasa. iar mie mai buna muma. Ai vazut? grai Hubar rece si aspru. car e d-tale iti este nevasta buna. erasi el patruns de simta mintul ca ar fi o nemaipomenita miselie sa-sicalce pe inima cind atit de mult o dorea. Sa-ti crape obrazul! Natl se facu alb ca varul. uitindu-se lung la el. tata. si el nu mai putea scapa de simtamintu l acesta. raspunse feciorul. Erau sa tetrimita iar in calatorie. M-ai bagat in gura lumii. lucruinspaimintator. n-armai zice nimic. urma el dar. si pot sa gindeasca ce vor. Ce-i pasa lui acum de hotarirea breslei? Totuna ii era cind si cum va face taiet ura de maiestru. ca s-o vada cel putin din departare. Prin toate colturile se vorbeste c-ai umblat hoinar in timpulcalatoriei si ca numai de mila te-au aminat pina la Sf. Ce sa fi vazut? intreba Natl. daca ai inima de parinte. si intorcindu-se spre Lipova. apoi picioarele incepura sa-i tremure. Rusin e.. intorcin du-se acasa. incit abia se mai tinea pe ele. Un singur lucru stia: ca e o grozava nenorocire pentru dinsul d e a fi fost nascut din parintii lui si. zise el oarecum imbrincit de gindurile ce-l stapineau. Mama sa traiasca!. n-a veam nevoie sa ma fac macelar. Hubar insa nu tinu de intreruperea aceasta. cind eu insumi ma martu risesc vinovat! Lasa-le. Tatal meu. Natlstiricea de la parintele Andrei la cine ar putea sa gaseasca aici laRadna vitei de taiere. striga el ca iesit din fire. fie chiar si numai de dragulmamei. sa traim in pace. sa-mi tii parte. casa se poata dezvinovati. in gindul lui Natl vorbele aceste erau graite mai mult a lauda decit a mustrare. Ah! ce urit gind. adause el muiat. dar nu pot sa le spun si lor.iar nu sa-mi mai faci si mustrari. Eu cred. raspunse tatal sau. Natl ramase cuprins de tulburare in fata lui. putea sa spuna in citeva cuvinte ceea ce-i zguduia toata firea? Eu. s i obrajii lui se umplura de singe. sa simti ca t rebuie sa fie ceva la mijloc. ca-ti mai sunt si eu tata si pot sa stiu ce este. Intrind dar in strana. tot macelar a fost si tatal lui. asta e la mijloc: ti-e rusine de meseria m ea! Nu e asta! il intrerupse feciorul iute.. asa cum sunt. si merge si macelaria lui Hubar. tata. si daca le-as spune. Hubar insa vedea in ele mustrarile ce el insusi atit deadeseori si le facuse. incit pina chiar si Persida ea insasi. daca e ceva la mijloc. Luni pe-nserate el lucra la tocila cind tatal sau se intoarse cu fata intunecata acasa. ci mi-ar plinge de m ila. Orisice ar fi int renoi. Se bucura deci ca vorba a venit asa.cind Bocioaca se sfatuia cu oamenii de incredere ai breslei. zise el mirat. inca de mult simtise ca nu prea e fe ciorul lui facut pentru macelarie si nu o data se mustrase ca nu l-a lasat la sc oala. ce nesuferit simtamint. m-ai facut de risul tuturora. eldete mina cu batrinul Blaguta. intimpina Hubar aprins. D-ta insa imi esti tata si trebuie. Singur el stia si acum cit de greu i-a fost sa nu mearga-n urma ei.ltcineva.si sa ma ierti. incit ucenicul si un . sa ma aperi.

numai piele si oase. in Saptamina Patimilor. ca ma pui la grea incercare. batrini neputinciosi. Ba asta sa n-o faci. intre acesti a din urma era si Reghina cu copilul ei.a dintre calfe iesira speriati din tocatoare. da r nu s-a mai intors la manastire. arunca cutitul departe de la dinsul. iar altii care capatau in toate zilele prinzul inmanastire. Pentru ca binecuvintarile miluitilor sa nu se reverse numai asupra manastirii. copii fa ra de capatii se adunau venind unul cite unul laportita manastirii si asteptau. Te rog pe toti sfintii. Simbetele dupa-amiazazi saracimea. Afara de aceasta. Hubar. ca sa-i desparta.Simtind pe tatal sau in apropierea sa. o apuca ceva de raminea ca-ntepenita. caci zicea tot deauna ca nu stie. Cind a nascut insa pe Bandi. cum era. cu ochii sticlit i. ci a ramas asa razlet. ii raspunse feciorul rece. el fugea cuprinsde frica si se ascundea. Vedea peReghina slaba. defasole ori de malai. Atu nci era atunci. Trecusera vreo trei ani de cind nu l-a mai vazut si baiatul crescuse in timpul a cesta peste virsta lui. ologi. Astfel la manastire i s-a pierdut incetul cuincetul urma si nimeni nu se mai gindea la el. atunci b aiat de vreo patru ani. Ani de zile de-arindul le-a dat minca rea si niciodata n-a putut sa se uite la ea faraca sa tremure cuprinsa de frica. incit abia te mai puteai i ntelege cu dinsa. mult a fost binecuvintata desaracii al carora glas strabate de-a dreptul la cer. de prinoras si de prin imprejurime. "Eu maninc ce ramine!" zicea dinsa. Maicile o stiau pe Reghina. Persida a gasit-o pe Reghina. N-arfi fost chip ca cineva sa-l departeze de la muma-sa. asa din senin. incit rar iesea vorba din gura lui. si vorbea intr-aiurea. care se repezi apoi spre dinsii. iar acum e altfel. cite un brat de lemne in timp de iarna si citivacre itari. cu capul gol si cu minecile sumese.Natl tinu in fata sa c utitul pe care-l avea inca in mina. cite un saculet de car tofi. certindu-se intre dinsii. incit il tinea. ca-n fat a lumii sa le impartamila. Citeodata. dar fricos. toate adunate de maicile cersetoare de prin piata. pina dupavecernie. De aici inainte el se tinea ca un cateldupa maica Aegidia. in brate si nu voia niciodata sa manince mai nainte de a se fisaturat el. cite o bucata de carne. Asa. lin istit si atit de tacut. care peste citva timp l-a dat ucenic la un cizmar. ca aceste sa imparta darurile demila. zise el apoi si ii dadu bri nci. sedea lipit dedinsa ori o tinea de poale ci nd ea se ducea pe chinuite undeva. cind maica econoama iesea. si in adevar Bandi era baiat voinic si destul de frumos la chip. manastirea avea saracii ei. intorcindu-se de la Lipova. Cindvedea vreo calugarita. cu fa . cu copilul ei.ea a ramas paralizata de o mina si de un picior. piine. orbeti. strimba de gura sicam smintita. Deprins a se alipi de cineva. macelar din buni-strabuni. Abia acum. la usa bucatariei. chia r si baiat de sapteani. m aica econoama lua cu dinsa totdeauna pe citevadintre fetele cu purtari mai bune. si nu are nimeni sa ti leia de pe obraz. si mai ales pe maica Aegidia. Bandi era baiat de vreo opt ani cind Dumnezeu s-a indurat de a chemat la sine pe muma lui. femeie voinica. el se departa cu pasi repezi s i iesi din curte fara ca sa se mai uite inapoi. care fusese servitoare la Radna. Lasa cutitul! striga calfa. unii carora li se dadea joia si du minica. n-ai sa ma mai batjocoresti. unde aveaude lucru. Degeaba ai fiintrebat-o cine e tatal lui Bandi. Atunci spunea cum a fugit si a ratacit zile si nopti p rin padurea de la Cladova si cum n-a mai voit samoara cind si-a vazut copilul vo inic si frumusel. fru moasa si in toata firea. ti-am spus o d ata ca-ti trag palme. Bandi. Era prea tirziu. nu te apropia! striga el. incit cazu pe spate de se lovi cu ceafa-n tociladin dosul lui. Bandi n-a putut sa ramiie la stapin si a fugit. si totusiisi iubea copilul atit de mult.traind din mila oamenilo r si adapostindu-se azi ici. dar tot il recunoscu dupa prima ochire si ii trecu parca un fel de sageata prin inima. Dupa ce m-ai nenorocit. inainta hotarit spre el. miine colo. Cind a venit la manastire. Persida l-a zarit stind cu undita pe tarmul Murasului din jos de pod. si multe daruri a impartit Persida.

ii zise ea. incit fata baiatului se lumina . seama. se ivi in pragul casei. ii venea sa fuga si sanu se mai uite inapoi. cu un fel de ingrijire la Persida. fricos si supus ca un c iine chemat de stapinul sau. de ce plingi. dar ceva tot trebuie sa fi fost la mijloc.cu ochii sticliti. si ea nu mai putea sa scape de privirea lui. Marti dupa-amiazazi Mara s-a intors acasa inainte de vreme si cu fata oarecum sp erioasa. auzind-o vorbind mai tare. cumoartea in suflet. urma ea cuprinsa de o pornire covirsitoare. si iar o vedea ratacind singura. Bandi. si totusi ea tremura cuprinsa de simtamintul ca o mare nenorocire i s-a intimplat. parcale-ar fi stiind si s imtind toate. Dar ce te priveste pe tine?! intimpina Mara. Duminica Tomii. Da-ti. dar parea foarte cuminte si raspunsurile lui erau bine gindite. cosurile Marei in piata si. ai cunoscut pe mama si ai fost atit de buna cu ea. el gemea.ii era oarecum f rica de el. raspunse el. ori e adeva . prin padurea de la Cladova. dimineata. Am sa ma duc. ii era insa mila de sarmanul Bandi si ar fi doritsa afle ce s-a facut el de cind nu l-a mai vazut. Astfel dinsa nu mai puteasa scape de ochii lui. era insa atit de miscat. si in curind Persida a aju ns sa se caiasca de a nu-l fi lasat sa-si prinda pestii inainte. si a grabit acasa. ga ta de a o lua la fuga.Persida se opri i n fata ei si se uita lung la ea. ce-ar trebui sa simta el dac-ar afla ca eu m -am certat cu d-ta si eram sa sar cu cutitul asupra d-tale. ca n-am sa-ti fac nici un rau? Dar. dar le facea toate in graba. Nu e Hubarnatl in stare sa faca lucrul acesta! Sa mor eu daca-i adevarat!Nu crede! Nici nu credea Persida.Ori nu este adevarat. Persida o asculta rizind cu ironie. deznadajduita. Nu vrei tu sa vii cu mine.Era in fata ei. ca sa-l scape. oarecum batrinesti. cind a dat ochii cu dinsa. Dar din ce ai trait? Din ce am capatat. nu-i vorba. Minciuni! zise ea. Maica Aegidia trebuie sa stie. Alipirea catre dinsa era la dinsul un fel deboala sufleteasca. raspunse el. Bandi. si incepu si ea sa tremure.Mergind apoi spre casa. El dete din cap. cuprinsa de grija. le aducea acasa. Bandi. ca si cind s-ar fitemut ca in lipsa lui i se va in timpla ceva. Ea-i facu semn sa vie la dinsa.isi aduna undita. care l-a ranit la cap si era sa-l injunghie cu un cutit mare daca una dintre calfe n-ar fisarit la timp. pentruca nu cumva fiica ei sa af le de la altii cele petrecute. ii zise ea. te rog. Viata lui sufleteasca era insa tot cea de mai nainte. asa ziceau toti. Ducea. caremereu ii reamintea ochii sticliti ai Reghinei. Vorbaret nu era nici acum. Minciuni nerusinate! striga mai tare. el era foarte nelinistit. incit nu putu sa-i raspunda si mari st ropi de lacrimi se ivira in ochii lui si se strecurara peste obrajiilui batuti d e soare si de vint. cu gura strimba. Bine. Hubar. N-o privea lucrul acesta. s-a certat cu feciorul sau. si sa aflu adevarul de la oameni care nu mint. ea se incredinta ca baiatul. Ochii ei se oprira asupra lui Bandi. si atunci trebuie sa-ti scoti cit mai curind gindul acesta din cap. pe la Lipova si pe la Radna.ta galfada. ramas singur din capul lui. Dar unde ai umblat de atita timp? Pe aici. se-ntorcea in fuga mare si seuita. iar dupa ce dinsa s-a intors de la biserica. vazind ca se uita mai intins la el. la mama? il intreba ea induiosata. intors acasa. pe inserate. ii zise apoi. care. Persida se cutremura. si el se apropie umilit. apoi recunoscind-o. se deschisese. dar tu ce faci? Prind peste. Nu plinge. s-a speriat ca facatorulde-rele care se vede fata in fata cu urmaritorii lui. intocmai ca dinsa. in ochii ei si mai ales in glasul ei atita dragoste.

pe feciorul macelarului Hubar? Pe Hubarnatl.Bandi dete din cap. Maica Preacurata! striga Mara. orisiunde ar fi. care a batut pe tatal fiindca a fost rau cu muma-sa? grai el cu oc hii plini de vapaie. una dupa alta.fara de a se mai gindi. intreba ea. Nici nu era lucru usor sa-l gaseasca pe Natl. Din ce in ce tot mai mu lt o cuprindea simtamintul ca acum. si totusiacum ii era ca si cazut din cer. Poti tu sa te duci sa-l cauti. Natl a stat si el zapacit.Lovindu-se in caderea lui de masa tocilei. iarvedea in fata ei pe Burdea rizind in bataie de joc. urma ea ingrozita. Hubar se ranise la cap si zacea in pat. E om rau Hubar.Nu! nimeni n u putea sa scoata din inima ei simtamintul ca a fost nenorocita pentru casa lui Hubar clipa in care ea s-a nascut. apoi isi urma cu inima inclestata drumul s pre manastire.Iesind atunci. El nu maiputea sa stea pe ginduri : trebuia sa scape de privirile scrutatoare si.Bandi dete din cap. care fusese calfala dinsii pe cind el era ucenic si tinea la el si la muma-sa. in car e nu mai avea ce sa caute. Tocmai grea nu era rana. ca esti milostiva. Vazindu-l. lasa. Pe drum spre pod inima i se batea din ce in ce mai tare. din curte. in apropierea manastirii.er a cuprins de fierbinteli si staruia cu indaratnicie ca feciorul sau safie fara d e intirziere arestat si tras in judecata pentru ca a ridicatcutitul ca sa-l omoa re. raspunse el. De unde stii tu? intreba dinsa. si iar ii era par ca se afla la marginea unei prapastii si nu semai poate tinea. schimbind vorba. Era parca vorbeste intr-aiurea baiatul si Persida nu mai cuteza sa urmeze vorba cu el. si atunci sunt sieu vinovata! De ce sa fii tu vinovata?! striga Mara ca scoasa din fire. iar Bandi porni zapacit ca omulgrabit care nu stie incotro sa apu ce. si umbla iute! zise ea. Degeaba ii spunea Natl ca el cu tatal sau nu se mai poate impaca sica mare nenorocire s-ar intimpla daca ei s-ar mai intilni: O anceatinea sa-i impace. Persida dete cu indaratnicie din cap si pleca cu pas iute si apasat. Aici a stat pina pe-nserate. bolnavul insa. Pentru ca niciodata nu si-ar fi pierdut rostul daca n-ar fi avut nenorocirea de a da cu ochii de mine! Mara se cruci de trei ori. in dosul Sarariei? Bandi dete din cap. ca sa se imprumute cu citev a sute de florini si apoi sa plece si sa se duca departe delumea aceasta. rau catranit. a inceput sa se adune in fata casei. pleca spr e casa lui Oancea. si lumea. cind ma intorc de la manastire. Marei ii venea sa i se puna in cale si sa strige ca numai peste trupul ei poate sa iasa din casa. Putin in urma Oancea a plecat si el la Hubaroaie.Nu intra in mintea lui gindul c a Natl sa paraseasca pe muma-sa. stiu.rat. nu are! De ce nu si-au iesit si altiidin fire?! Pentru ca numai pe el l-am ademenit! ii raspunse Persida deznadajduita si-si lua mantela ca sa plece. il cunosti dar pe Natl? urma ea.care atit de mult ii amarise viata. Bandi. si Natl avea dreptate. acum se hotarasteviata ei. Dar sa nu spui nimanui nimic si sa ma astepti si tu acolo. c-o sa-ti scoata maica econoama prostiile acestea din cap. ar fi fost alta. Daca nare minte. il cunosti tu. Dar de ce s-o opreasca?! Haid'! zise. cind s-a dus la Griner. Acum Hubarnatl s-a intors acasa si l-a batut pe el. ea se intoarse spre Bandi care alerga dupa dinsa. Sfinta Marie. dupa nenorocita cear ta cu tatal sau. . Am vazut-o plingind si stie lumea. si sa-i spui sa ma astepte azi. cuprinsa de fiori. Nu mai sunt oare si alte femei pe lume?! Daca n-ai fi fosttu. Du-te. Sosita pe celalalt tarmure. doritoare de a afla ce s-a petrecut. ori s-o faca pe Hubaroaie sa-si paraseasca barbatul. trebuie neaparat sa-si ia avint spre adincime. trecatorii s-au oprit din drum. insotita de Bandi. Plecase cu el de acasa. Ajuta-ne.

iiparea peste putinta ca Natl. fiecare cu gindurile sale. as mai avea sa te rog ceva. Arfi putut dar sa le lase deocamdata toate incurcate. S-ar putea sa n-o fac! raspunse Oancea cind capul lui Bandi se ivi in usa crapat a si doi ochi caprui se indreptara tinta spre Natl.incercase in mai multe rinduri sa scrie si nu e ra in stare sa insire zece vorbe. Oance. zise ea. nu se putu insastapini si fara de veste ii scap ara vorbele: De ce sa-i spun? Nu ma intreba de ce. incit a rupt in cele din urma hirtia. si prunisti. Eu nu pot sa vorbesc cu ea.Nu-i venise niciodata gindul acesta. cuprins de gindul ca putin ii pasa daca ea nu simte ca nu poate sa fie adevarat ceea celumea spune. Oancea i-a venit dar ca trimis din cer. el nu putea sa nu arunce cutitul cind a vazut catatal sau se apropie. ea ii dadea dreptate si-l plingea. grai Natl. si tot iti este feciorul mai mult decit el! Hubaroaie se uita mirata la el. co pilul ei cel duios si atit de blind. si ii parea peste putinta ca cineva sa-l aiba. Natl sedea cu capul rezemat in pumni si framintat de grele zbuciumarisufletesti in fata lui Oancea. in vremea aceasta Bandi alerga stiricind din baiat in baiat si daduse de urma ca utata cu atita neastimpar. Nu. cind insa Oancea aduse vorba la impacaciune. te rog. ochii i se umplura cu toate aceste de l acrimi cind Oancea ii spuse ca muma-sa n-a fost in indoialaasupra lui. raspunse Oancea. cum .du-te. zise ea. el insa nu credea c a va pleca. incit Oancea ramase cuprin s de sfiala.Hubaroaie plingea si nu mai putea sa vada pe nimeni in ochii ei. da r sa nu spui nimanui in lumea aceasta. ca nici ea.si sa se duca undeva un de nimeni n-o stie. tot ceea ce a agonisit. sa plece la Arad si de acolo la Viena. ca si cind ai spune unui mort. Marti seara. o minune ar trebui sa se intimple pentru ca tatal sau sa-l poata ie rta: s-ar invinovati insusi pe sine si asta nu-i in staresa o faca. si paminturi. Atunci lasa-l in stirea Domnului. ca din intimplare. Tu cunosti pe fata Marei? intreba Natl. M-ai inteles?Nimanui in lume! Ma stii. Natl tresari. Cum sa n-o cunosc?! raspunse Oancea mirat. nici altii sa nubanuiasca ca eu te-am trimis. Niciodata! Nu face nimic. Ai vorbit vreodata cu ea? urma Natl. ea dete adinc mihnitadin cap. Minte barbatul meu. indata dupa inserare . Oancea nu mai zise nimic. grai Oancea. stiuse Natl ca asa au sa iasa lucrurile.ii era. Daca Dumnezeu va voi sa ma mingiie. si mi-ar fifoarte greu daca si dinsa ar crede c-am sarit cu cutitul la tata. fiindca nu pot sa-ti spun si nici tu n-ai fi in stare sa ma intelegi. du-te si le spu ne ca au mintit. o sa mi-o faci si asta? intreba Natl in cele din urma. si iar statea la indoiala. ii venea sa int re in pamint de rusine si era in gindul ei hotarita sa vindacasa si macelarie. sa fifacut ceea ce toti spuneau. Oance. minte ucenicul. minte calfa. s i vie. El stia adevaratul adevar si inima ei de mama simtea ca numai asa cum spune el s-au putut petrece lucrurile. cuprins de un fel de spaima. si astfel ramasera iar tacuti. urma ea peste putin. si se ridica in picioare. cind Persida statea cu Bandi in capul podului. Era hotarit si nu putea sa plece. dar er a de mult de atunci si o uitase. atit de minciunoase vo rbele pusepe hirtie. m-ai intel es? ca din intimplare. El este barbatul meu!Vorbele acele erau graite cu at ita lepadare de sine. e o nebunie. Luase cinci sute de florini de la Griner si era hotarit ca. Te rog sa cauti a te intilni cu ea. grai el in cele din urma cu glasul inecat.Auzise. ce-i drept. ii va impaca si pe ei. ba chibzuia fel de fel de chipuri de a-l opri. Atit ii pareau de seci. desi numai cu mare nevoie se putea stapini. ca lumea sa stieadevarul! Ea era impacata. cu atita umilinta crestineasca. ea-l ierta. in odaiape jumatate intunecata. Destul te-ai chinuit. Natl n-a putut sa ridice cutitul asupra tatalui sau. Asta. Da! zise ea cu fata inseninata. si sa-i spui cum s-au petrecut lucrurile. si el ceva. Carevasazica. Oancea stia ca Natl e hotarit sa plece peste citeva ceasuri.

Maica Aegidia se afla singura in chilia ei. Persida. deodata insa tresari ca lovita de un junghi. stapineste-ti inima! Persida ramase timp indelungat nemiscata si cu ochii tinta la fereastra din care prima data in viata ei il vazuse.ma ingrop de vie. Persida se opri in fata ei. parca vede ochii tatalui sau si fara de voie se dete u n pas inapoi. Mi-e. Ce e? ce s-a intimplat? striga ea speriata de fata Persidei si de miscarile ei. tu insati pe tine.. Ce sa fac. sa-sicroiasca un plan si sasi adune puterile. inchide-ti ochii. indata insa ce-l stiu suferind. Stapinita numai de gindulca toate sunt minciuni si ca lucruri le trebuie neaparat sa se puna iarin calea cea buna. ea nu baga de seama ca trec atorii se uita ingrijatidupa dinsa. Prea se petrecusera repede lucrurile. E un blestem pe capul meu si-mi e adeseori ca si cind chiarmai nainte de a ma fi nas cut as fi fost osindita sa sufar impreuna cudinsul. cine-l cheama si nu mai era in stare sa-si dea seama despre ceea ceface. in biserica. n-avea timp sa-si dea seama despre ceea ce voieste. raspunse maica induiosata. roaga-te si mereu te roaga. niciodata insasimtamintul acesta n-a cuprins-o cu pute re atit de covirsitoare caacum. iar sora care ii deschisese usa ramase cupri nsa de spaimacind a dat cu ochii de ea. inchide-te. intimpina calugarita. Orisicum s-ar fi pe trecut lucrurile. si tu. ca sanu-i vezi. fata mea. si Persida. maica! Sunt minciuni graite de guripizmatarete si rauvoitoare! Nu te insela. sub ochii scrutatori ai maichii Aegidiei. nu te faces i tu partasa la aceasta spasire apropiindu-te cu inima si cu gindul deaceia pe c are Dumnezeu i-a departat de la sine. nesufer it acel om patimas sipornit mereu spre viata fara friu si stiu ca nu putem sa ne apropiemfara ca sa ne izbim unul de altul. plina de putere. tu. Ah! ce urita nenorocire. si el n-a putut sa se raneasca insusi pesine. ca dus sa-siia osinda de moarte.e o grea pedeapsa de la Dumne zeu ca tatal sa-si invinovateasca. Nu pot si nu pot! grai dinsa in cele din urma incet si ca aiurind prin vis. fara a se mai uita la Oancea. cind te cuprind asemenea porniri. Nu stia ce sa-i raspunda. dar tremurind din ce in ce mai tare. si gre u afaradin cale trebuie sa fie pacatul pe care au sa-l spaseasca ei. Maica! urma apoi ridicindu-s e in picioare si insirind vorbelecu vioiciune. Uitindu-se apoi mai cu dinadins la baiatul de care nu-si mai aduce a aminte. ma omor cu zile. el facu iar un pas inaintesi intreba: Ce e? Sa vii cu mine. cind imi dau seama. cea altfel atit de chibzuita. inalta. cum sa-nceapa. ai putut sa te uiti cuochii doritori la acel om despui at de toata simtirea buna! Nu-i adevarat! striga Persida ridicind ochii spre dinsa. e adevarat? T u. fata mea. Nu se poate! si daca el a ridicat mina asupra tatalui sau.Dumnezeu cel atoatestiutor nu pedepseste fara de vina. Carevasazica. Nu crede. si mult a trebuit sa stea cuprins de zbuciumari sufletesti in dosul Sarariei. masi mt dusa de o putere covirsitoare spre dinsul. maica?!Cum sa scap de i spitire? Du-te. Ea-si acoperi fata cu amindoua miinile si se lasa in genunchi la picioarele maic hii. ci porni. era peste putinta. Unde? Vino numai. trebuie sa fugisi sa te departezi cu gindul de aceasta familie at it de greu certata. chiar si daca-ar fi mintit tatal. dupa Bandi. grai dinsa incet si gemind. ingenuncheaza la icoanaMaicii Preacurate. feciorul.s-a uitat asa prin amurg. departea za-ti gindul. st iind acum pe cine asteapta si asteptind in zadar. grai iar baiatul. raspunse baiatul. se uita in ochii ma ichii Aegidia si nu putea decit sa spuna adevarul. fiechiar si pe nedrept. ridica-te cu in ima si cu gindul spre Dumnezeu. fata mea. ca vei vedea. Se daduse de gol.Era de necrezut. caci nimic nu poate covirsi puterea rugaciunii pornite din inima curata! Alta scapare nu ai! . copi la nevinovata.. s i totusi Natl stia unde se duce. se indrepta si ramase rece si cu fata aspra. Hubar zace greu ranit la cap.Adeseori a simtit acum in timp ul din urma ca-l iubeste. Maica Aegidia se pleca adinc induiosata spre ea.

. Acesta sa fie. stiu ca in zadar ma voi umili. duios. zise dinsa. Cum. Ah! ce nenorocire! striga ea ingrozita. apoi r amase ca infipt in pamint. urma ea luindu-si avint. dar nu m-as ierta. si ma caiesc.. cu ochii muiati in lacrimi. Natl. ea se-ntoarse si o lua cu pasi mari.Persida era invi nsa si muiata. Nu stiu! raspunse el strimtorat.. blind. Nu! raspunse el usurat. fie chiar s i pe nedrept. N-as fi vrednica de lumina zilei daca l-as parasi si eu c ind toti il nedreptatesc. mai bine ar fi pentru mine safug de el. Nu se poate! sopti ea. A voit sa ma palmuiasca si eu l-am departat de la mine. Cita durere mie si tie si sarmanei tale mume si cita multumire diavoleasca oamen ilor rai din fire dintr-o singura clipa de nechibzuinta. il aveam din intimplare in mina si l-am aruncat cind el s-a apropiat de mine.Nu mai incape indoiala ca baiatul a gasit pe Natl si ca amindoi o asteapta in dosul Sarariei. Se inserase cind ea incepu a trece podul. Tu sa te duci sa-i ceri iertare. Ca dusa apoi de o putere tainica. se revarsa oarecum pe furisate si numai pe la pontoan e pleoscaia abia simtit. sa-ti aduci aminte ca sfinta noastra biserica primeste in sinul ei pe toti cei ce cauta mingiieresi adapost. iar dincolo. sa i-o ceri mereupina ce nu ti-o da. intre zidur ile aceste. linistita si ea. ar fi suferit cu fiiascarabdare palmele? Trebuie sa-i fi zis ceva. o seara linistita si calduroasa.Persida incetul cu incetul se potoli si o liniste senina se revarsa in cele din urma peste fata ei. in intreaga ei fire atita caldura. ea facu un pas spre el ca si cind ar voi sa-i scoata ochiicu ghearele. s-a ranit el? urma ea. ii apuca cu amindoua miinile capul si o saruta pe frunte. ca sa-l scoti din rabdare. as putea sa-l gasesc. Am facut rau. raspunse el tare si fara de sovaire. Tu nu ai ridicat cutitul asupra tatalui tau! urma ea. care astepta chinuit de indoieli. urma ea induiosata. o atit de cur ata iubire. Ce e.. Sarmana mea mama! grai dinsa in cele din urma. peste Muras. niciodata num-as ierta si viata intreaga mi-ar fi o necurmata mustrare. Liliecii iesiti de la Sararie fluturau mereu pe deasupra podului. cel din urma al tau gind de scapare. si atunci cind n u-ti va mai ramine nimic. purtat de cele mai bune porniri. Era cu totul altul omul pe care-l vedea in fata ei. atunci. Apa M urasului. pe colo cite o mreana peste luciul ei si cadea iarpleoscaind in valuri. Maica Aegidia facu un pas spre dinsa si. Nemernicu le! sopti cu patima. Obrazul tau n-ar fi fost eloare mai curat daca. aratind spre ea. Ce face el in deznadajduirealui?! Da! are maica Aegi dia dreptate. Se vede ca s-a impiedicat de tocila care seafla in dosul lui si s-a lov it cu capul de piatra! Persida-si acoperi fata cu miinile si tot vedea parca in fata ei singele tisnit. zise dinsa inviorata. Mult s-a temut dinsa. Cuprinsa apoi de o pornire neinteleasa. Persida ii saruta in mai multe rinduri mina. tresari cind o zari in departare. atita inima deschisa. Ea rasufla o data din greu. dar din iubire catre mama si catre tine am s-o fac si asta! Are sa se moaie. ii era parca o-neaca ceva si nu mai gaseste aer. Din cind in cindse arunca pe ici.Persida se opri nelinistita.. apoi se departa cu pas usor si asti mparat. grai dinsul intristat. si atit d e adeseori ma cuprinde simtamintul ca repaosul sufletesc numai aici. hotariti si iute calcati spre Sararie. cinta o privighet oare. incit el ramase cuprins de uimire siuitindu-se la ea ca la o ivire m ai presus de fire. Ignatius? grai dinsa? Ce s-a intimplat? Cum a cazut o atit de groaznica ne norocire pe capul tau? Era in acel "Ignatius" pe care nu-l mai auzise de la nimeni. sipacatul de-a fi scos din rabdare pe parintele tau e destul de mare casa fie rasplatit cu palme. Bandi nu se vedea nicaieri. in tonul cu care vo rbise ea. iara Bandi facu invioratcitiva pasi. Maica Aegidia si parintele pleban il vor indupleca dupa ce vor fi incredintati ca esti napastuit! ..

si-n toata clipa ar trebui sa ma temca-mi voi pierde iar sarita. Degeaba au fost dar silintele lui Bocioaca de-a o pune bine cu Persida. prea sfatoasa.. tinea insa mai ales sa-l fereasca de ispitiri. si alunga-ma din gindul tau. dar ea nu putea sa-nteleaga ce adica le placebarbatilor in acel muieroi. Avind barbat pe Bocioaca. doi baieti mai mici si o fata mai maricica. Nu! grai dinsa in cele din urma cu linistita hotarire. Uita-tela mine si ride cum ai ris atunci cind ne-am intilnit pe pod. Euma-ndoiesc. o saruta si o d eparta incet de la dinsul aruncind o cautatura de ochila Bandi. Adevarul e ca Marta numai de inima era usoara. si de minte. nu maipot vedea in viata decit furtuna si zbuciumari. ii eraunesuferite femeile frumoase. apoi cu mila si rizind in cele din urma cu amaraciune. prea infumurata si batrinic ioasa. un blestem greu pe capul meu: nu-mi maista in cale. apoi se departa cu pas grabit.caci sunt certat insumi cu mine. Un demon nevazut ma urmareste si-mi reamintestemereu suferintele pe care muma mea si eu l e-am avut si le vom aveape urma lui: ma inspaimint cind ma gindesc la el. si cu cit mai mare eradeznadajduirea lui.mereu voioasa. El se uita rizind cu ochii scaldati in lacrimi in ochii ei plini de vapaie. Marta avea trei copii. Sarac de sufletul tau! grai el incet. el atinse incet si sfios cu buzele timpla ei. ea se d eprinsese ca toate sa vie de-a gata si n-a ajuns niciodata sa afle ce sunt griji le vietii. sa-ti luminez viata . tot pe timpul acesta. dar ma stap ineste gindul acesta si mi-e adeseori parca nu maisunt in toata firea. striga el deznadajduit.El se uita lung la ea.asa se zice. sa te luminez. . doritoare de pe treceri si usoara. adica fata aproapemare. E i nspaimintator gindul ca nu poti sa traiesti in pace cu parinteletau. Se poate ca tatal meuse va muia ori va face. si simtea o multumirediavoleasca daca putea sa-i gaseasca Pe rsidei vrun cusur si s-ograiasca de rau. femeie adevarata. asteptacu parere de bine pe cea de m iine si cauta totdeauna si in toateimprejurarile numai ceea ce ii facea placere: celelalte erau in grijabarbatului. Sultana. durdulie siblaj ina se facea intr-insa leu-paraleu cind barbatul ei isi dadea pefata slabiciunea pentru vreo alta femeie. dar mama ei. care se uita cu mirare la dinsii. Persida prindea una cite una v orbele de pe buzele lui.Pleci ndu-se apoi putin. eu am sa te scot.. lasa-ma sa ma duc gonit de soarta mea si fugi de mine sinu te mai uita-napoi si -nchide ochii. zise ea. se simtea inca femeie de to t tinara si era mereu gatita. Lasa ca-i parea prea asezata Persida. Nu te amagi insati petine. ce ademenito r e gindul ca am sa te scot dinintunericul in care ai cazut. Se bucura dar de ziua de astazi. n-am sa te parasesc. aproape zburdalnica. dar cu putinta este. Am eu. f acindu-i baiatului semn sa vie cu dinsa. Miine. zise si-i apuca mina si se alipi de el si-si tre cu gingas bratul peste gitul lui. cu atit mai s enina se facea fata ei. Femeia cea mititica. si de inima. ca sa nu ma mai vezi. Asta e o boala fara de leac. Curat si pornit spre bine. Persida tresari ca desteptata din somn. tot aici. sa te vad. Era trecuta Sultana de unsprezece ani. eu insa. Mie insa tot nu mi-ar fi data pacea. Ignatius! uita-te! adause privind cu nebiriuta staruinta in ochii lui. o singura grija statornica si ne adormita avea: sa-si pazeasca barbatul. si grozava nenorocire mi se poate intimpla. si nu ma isp iti pe mine. Tu esti prea b una pentru mine. el vede lumea s ub cer senin. si sufletul tau cel curat se spurca ins usi pe sine prin gindulde mine! Fugi! Uitindu-se cu ochii mari si induiosati la dinsul. iarasi voiosca odinioara. cum ii zicea dinsa. Ah! urma apoica dusa-n alta lume. tremur cind ilvad si-mi vine sa fug cu ochii inchisi cind ajung a fi singur cu dinsul. pentru ochii lumii. nam sa fug. E deci lucru firesc ca dinsa. N-am sa ma inspaimint. ca si cind s-ar fi muiat. mai intii cu un fel de mirare. nu putea sa le vada in ochi pe cele careplaceau si lua drept dusmanca neimpacata pe nevasta de spre carebarbatul ei scapa vreo vorba buna. tulburat din mine insumi. sa te vad. urma el mai tare. tinea sa intre invoile lui si sa-i placa . maritata mai-nainte de a fi implinit virsta decincisprezece. De aceea se simtea mai bine int re barbati decit intre femei.

incit ar fi fost. al doilea st apin la casa. dar el umbla dupa dinsa. ce-i drept. simtea s i el ca Persida e. si era mingiiat in suflet cindsimtea ca dinsa nu lasa pe al te femei sa se apropie de dinsul. si-n foc. dupa ce i sevor fi deschis ochii. in adevar. fie peste zi. Obrajii lui Trica se facura rosii ca bujorul. Trica era omul lui de incredere. stia Bocioaca prea bine ca i se face Persidei o mare nedreptate: tocmai de aceea insa el rasplatea nedreptatea aceasta prin o neobisnuita bunatate fata cu Trica . sa coboare vreo putina in pivnita ori sa ia ceva din camara. nu-i prea sadebine sa fie mereu in coada stapinei sale.mina lui cea dreapta. si muma inc epe a se ingriji ca nu cumva sa ramiiefata batrina si chibzuieste cum are sa o m arite. ci se bucura ca poate sa-ifac a voile si se uita si-n ochii. in s tare sa se puna-n harta pina chiar si cu sora-sa. Om cu slabiciuni. tocmai potrivit la virsta. sa n-o stie. dar nu putea sa nu ra spunda cind stapina-sa-l intrebase. Nu.Nu simtea Trica deloc ca. Mare lucru tot n-ar fi fost insa daca nu s-ar mai fi nimerit la mijloc si Oancea . Stind la lucru ori mergind in . barbat mai bun decit Bocioaca si minunat ginere in casa. asa. si-i facea toate voile. Marta n-o graia. Atit era de infipta Marta in gindul acesta. Chiar acumea-l socotea mai putin decit celelalte calfe si-l lua drept u n fel desluga proasta. tineainsa mai presus de toate sa n-o mihneasca si nu era in stare sa graiascade bine pe vreun om care ii era ei nesuferit. care abia acum incepu sa-nteleaga cele petrecute toamna trecut a. voinic.fara ca sa-si de a seama. sa urce vreun cos or i vreun sac in pod. n-ar fi putut sa -ti spuna daca e oachesa fata ori balana. cu cele petrecute la casa lui Hubar. careia poate sa-i porunceasca orisicine. zise el. el se simtea magulit cindvedea ca nevasta lui le place si altora. Asa?! grai Marta. De mult acum. Mai putin inca decit ei ii trecea lui Trica prin minte gindul ca are vreodata in viata lui sa-si bata capul cu Sultana. ea s-a ferit de dinsul. fratele ei. sa mearga undeva. destept si harnic. cind ne aflam la Arad. Dar tot sora lu i era. pe care peste trei-patru ani putea s-o mari te. c a e mai mult oachesa si cu ochii albastri. mai potrivit c u dinsa. de dragulei. pe nimerite. Doamne. cind ii era st apina atit de buna?! Daca avea sa mute vreun dulapdin casa. in fata lui nici de rau.Trica simtea ca asta n-avea s-o spuna. Iar stapina-sa nu puteasa n-aiba dreptate. si-n gura ei. Lasa ca Trica era vrednic de toataincrederea. incit ea nu baga de seama ca Trica n u se simtea deloc si era cel mai nespalat si mainepieptanat. E broasca mititica fata. prea sfatoasasi prea incapatinata. si multe poate sa inteleaga femeia desteapta cind incepe sa inteleaga. fata curatica. fie sea ra. raspunse el cu anevoie. istet si gata la orisice. ci arfi zis numai. fiindcaera fata lui Bocioac a si a nevestei lui. dar nici de bine pe Persid a: lui ii era insa destul si atit ca sa stie ca stapina-sa nu aretocmai cele mai bune pareri despre sora-sa. vreun alt flacau. Pe muma ei o stia Trica foarte bine. cum n-ar mai fi pututsa fie decit feciorul ori ginerele lui. sa aleag a mai tirziu.Asta n-o stiuse Mar ta.fiindca asa era si muma ei. pe el il chema. Era hotarit ingindul ei ca un barbat mai bun decit Trica n-ar putea sa-i gas easca. plin de inim a si supus. sprinten. cel mai soios dintr e calfe si ca foarte usor s-ar puteaintimpla ca Sultana. ajuns calfa in toata firea. El avea insa pacatul ca nu stia sa se stapineasca. tinea la ea. Nu trece-n lumea aceasta nimic peste prevederea femeii care e muma si are fata.Atit i-a trebuit apoi lui Bocioaca pentru ca sa nu-si mai dea silinta de-a marit a pe fata Marei. si cum. Acum. dar. Ba s-a si pus. Marta a scapat vorba ca Persida a put ut sa aiba slabiciune de un om ca Natl. era si Marta de un gind cu barbatul ei. incit abia poate sa alergede ici pina colo. dar cind era vorba dedinsul. iara Marta avea fatamaricica. Oancea era cel mai bun om din lume si mai ales pentru Hubaroaie si pentru fecior ul ei ar fi fost in stare sa sara si-n apa. Unde? intreba Marta. si tot pe el illua cu dinsa si cind avea. luatde scurt.Era ca facut anume pentru fata ei.

s-o insele. Omul acela turbat. i-a zis el nevestei. unde l-a dus Bandi si ce-a pus la ca le. si cind o nevasta stie si crede ceva. ni ci bolborosind prin somn. Mai bucuros ar fi fost Trica sa nu faca nimic. dar nu stia ce. N-a putut ins a. cu toate aceste. el vorbea singur. tre buia sa spuna. Pe-nserate Natl pleca fara ca sa spuna unde se duce: asta-l ardea pe Oancea. N-au putut. in gindul lu i. Cindera sa se duca. ceea ce atunci inca nu putea sa simta. ca sa stie baiatul si sa-i spuna mameicam ce fel vorbeste lumea." Nici asta nu-i venea insa s-o faca.Nevasta-sa insa st ia hotarit si credea neindoios ca serile Natl se duce sa se intilneasca cu Persi da. iarzilele urmatoare maica econoama si pop a cel nemtesc umblau cu capete sa-l impace pe Hubar cu feciorul sau. prea ar fi trebuit insa Oancea sa fie prost ca sa nu-si deacu socoteala ca B andi numai de la Persida putea sa vie. "Am. Asa si era hotarit sa faca. adeseori atit de tare. atunci seara. ori s-o pazeascaintr-alt fel mai bine. s-o ademeneasca. destul de slabaca sa intre in voile neamtului?! Grozava rusin e! El trebuia sa faca ceva!Dar ce sa faca?Lucrul cel mai firesc era sa se duca si s a-i spuna mamei sale. Natl s-a-ntorsapoi cu totul schimbat acas a si n-a mai plecat. cum vorbeste omul cind vrea sa s e usureze. sa nu se mai apropie de dinsa. ce-i drept. Era tocmai la virsta cind e mai nebunatic flacaul si. mai ales acum. ii venea greu. sa arate ca e om si el. dar nu stiu. fara indoiala. Ce ar fi facut adica el daca cineva i-ar fizis sa nu se mai uite la stapina-s a.. si supararea te pune in cele din urma la cale. Se vedea cit de colo mina Persidei. era in stare sa le faca toate ca s-o scoata di n minti pe Persida. ce-i drept. cind vorba ajunse pina la dinsa. Trica s-a facut foc.caile lui. in cele din urma.nu insa vorbind singur. fie chiar si numai nevestei sale. sa-iimpace. si cu cit mai mult se gindea. iar Hubar nu mai staruia ca feciorul sau sa fie tras in judecata. era insa la mijloc stapina-sa. cum i-am mai spus. ci pentru ca-i era rusine de stapina-sa. Zicea. si singele i s-a oprit in vine . Nu-i vorba. care parcanu se mai uita la el ca mai inainte. ci sc apa vorbele de sevorbea dintr-insul. si sa-i spun . ceva. care atit de multil supara. cum fusese vorba.. iar noptile bolborosea intrunaprin somn. iar omul s e supara cind nu stie ce sa faca. gindindu-se asa. dar incetul cu incetul tot orasul a aflat cum s-au petr ecutlucrurile. Trica a ajuns in cele din urma de-ar fi fost in stare sa se arunce ca un leu asupra lui Natl. ca nu crede si era foarte suparata ca altii cred. Pe-nserate deci el s-a dus spre casa lui Oancea. Ce-arzice ea daca Persida in adevar ar fi. Nu! Era peste putinta! Natl a fost totdeauna si era. ii era rusine. sanu mai vada bratele ei si carnea cea moale d e pe gitul ei?! S-ar fisuparat foc si tot ar fi facut cum il trage inima. ca degeaba-ti dai silinta sa pazesti pe un omcind el insusi nu se pazest e. Trebuia sa faca ceva. sa lase lucrur ile in mersul lor.Trebuia. cum am mai vorbit. ca are sa fie rau daca nu se ferestede neamtul acela. cel mai nemernic om. si nu putea sa se uite Persidadecit cu groaza la un asem enea om. mai ales acum. Framintindu-se asa din el. ca sa bage de seama. si: Ce ti-e femeia?! Parca se bucura c-a prins-o pe Persida cea smerita. Cum ar fi putut el sa taca?! Natl nu i-a spus. s-o prosteasca. sa nu se amestece. cu atit mai vie ii era temerea. fiindca nici asa Oancea nu vorbea.putin mai trece pina ce stiu si vecinel e. isi zise el. Pare-mi-se. si nu-i facea bine lui Trica sa se gindeasca la asemenea lucruri. trebuia decisa-i spuna si lui Trica o vorba. nu insa pentru ca sora-sa se intilneste cu Natl. Aha! zise Marta. Simtea acum. ba nici nu cred. tot acolo venea. El. stia s i el insusi si numai era nevoie sa-i mai spuna si altii ca e primejdios lucrul a cesta si seferea de el: tot asa stia si Persida ca trebuie sa se fereasca de nea mtul. incitoamenii se uitau dind din cap dupa el. sa vorbesc cu Persida deschis. ci de la rost larost.el vedea mereu in fata l ui pe stapina-sa si se inspaiminta. se temea. s-o inchida pe Persida in manastire.

si cum se uitau asa. ca s a mai astepte. raspunse Natl. Gindul lui eraca baiatul. cind oamenii nu ma vad si copiii nu arata cu degetul dupa mine. Uite. Cum nu poti daca vrei?!Natl se uita iar inapoi si parca-l cuprindeau ametelile. tu cunosti pe sora-ta si tii la ea: ce ai zice tu daca cineva ti-ar spune ca ea nu ma lasa sa plec? Cum nu te lasa? intreba Trica zapacit. grai Trica mergind dupa el. cind el se apropie. Ea nu-i femeie ca altele . daca plec. Natl se opri tulburat in loc. mai draga decit orisicui in lumeaaceasta. ii zise si el. sa dea peste el. S-a luat dupa el.Trica se cutremura. Trica nu prea stia nici el cum are sa-nceapa. si mi-e draga si acu m. imprejurul buzelor lui. asa se zice. sunt prea slab. Era-n ochii lui Natl.Tocmai de aceea nu voia sa se departeze prea tare. va vesti pe Persida. Uite. ii eragreu sa minta si tot trebuia sa faca ceva ca sa-l departeze pe Trica. si citiva pasi in urm a luistatea Persida. pe omul pe care-l stiuse el.. asa zic si eu. El isi aduna toate puterile. Tu du-teacasa si nu-ti mai bate capul cu lucruri in care tu nu poti sa schimbinimic! Graind aceste vorbe. La coltul Sarariei se ivise Bandi. ca vine. Ma duc.. ii cu nostea firea si le stia. pleaca si se duceundeva asa singur. Uite.. parca. toate. si ea dupa mine. unde ai plecat? unde te duci?Natl se uita cu coada ochiului i napoi. adaugaindurerat. dupa sora-mea! Dar de ce sa te mint? raspunse Natl asezat. Carevasazica. rasufla o data din greu si si ngele i se puse iar in miscare. e adevarat. ii raspunse. doi de aici? Natl se opri si se uita lung la el. apoi sa s e apropie cind vor putea sa fie singuri si sa-l ia descurt. el porni de-a lungul tarmurelui la deal. in dosul Sarariei. Trica. chiar si decit tie: mai departe ins a nu e nimic. Trebuia sa-i vorbeasca deschis.. Adica mai stie cineva si miine are sa stie toata lumea! stii tu. raspunse Natl. siu rit lucru ar fi fost daca el se intilnea cu sora-sa aici fara ca sa fi fostde ma i-nainte pregatit pentru aceasta. care nu ne lasa din ochi si tresarea mereu.cind a vazut ca in adevar Natl iese. vazindu-l cu cineva. grai el. ca nu cumva Persida. nemernicule. parca. Dar acum. ii era parca tot singele i se racise in vine. si singurul lui gind era sa-l duca de aici. poate ca n-am mai trai astazi. asa pe departe. fiindca se teme a caBandi nu-i va mai vedea. dar nu pot sa plec. in trasaturile fetei lu i. nu-si mai dadea seama ca lucrurile au iesit cutotul altfel de cum si l e inchipuise si el ar fi voit sa-l mingiie. ii zise. Nu. De! pe om n-ai sa-l judeci mai-nainte de a te fi uitat bine in ochii lui. Zice.care putea sa soseasca in to ata clipa. iara eu m-as omorimai bucuros decit sa-ncerc a-i face vreun rau. ca sa-l urmareasca nebagat in seama. Daca singuri am fi fost. Trica nu mai vedea. Nu stia ce sa-i faca si cum sa se poarte. nu e.. ca . Era lucru grozav! Tu singur cu ea toate serile aici! sopti el cu glas inabusit de patima. Era insa cu noi baiatul Bandi.Trica ramase nem iscat. Se opri dar strimtorat pe tarmul riului. urma apoi plecindspre Muras.Au stat dar citva timp uitindu-se u nul la altul. sa nu te superi: n-ar fi oare mai bine sa plec i pe un an. singuri nu! Ferit-a Dumnezeu. indurer at si el. ca sa vada daca nu cumva s-a ivit Bandi. sa mai rasuflu cel putin acum seara. incit Trica.Era singurul om care-l sfatuia sa plece. Lasa-i pe oam eni savorbeasca: sunt rai si nici nu stiu ce zic! Vorbele aceste erau graite cu o liniste atit de tinguioasa.O cunostea pe sora-sa. care venea spre dinsii. inalta si nemiscata. care venea totdeauna inaintea Pe rsidei. ca voi va intilniti!? in toate serile. Trica era galben la fat a si la fiecare pas se infigea totmai tare in gindul ca are sa-l apuce pe neamt si sa-i suceasca gitul. si i i dadea sfatul acesta fara de nici un gind ascuns. Pe cind insa Natl is i cauta de drum linistit. Nu mai era chip sa scape de Trica. Vedea deslusit ca Trica a aflatceva. raspunse Natl asezat. grai Trica in cele din urma. Am umblat. si n-are sa fie. Nu mai esti copil acum si vei intele ge ca n-am incotro.. tu umbli. era in tot felullui de a fi ceva ce te muia. grai apoi apucindu-i mina. ca omul care stieunde se duce.

Zadarnica a fost purtarea de grija a maichii Aegidiei. pe care-l cuprinsese deodata un nemarginit dispre t fata de sora-sa. ca o sa scapati voi toti de mine. Ce a fost aici?! striga ea cu ochii incruntati. E inspaimintator gindul vietiipetrecute in lumea aceasta. dracul. Trica-l musca de mina. si orisice ar mai urma. se intoarse in fuga mare inapoi. Eu tot n-am s-o mai s cap nici de nenorocire. ca om sunt si eu si as putea sa-mi pierd sarita. sa zgirie si sa muste fara ca sa mai intrebe pecine si de ce. m-aiinselat pe mine. Natl il scapa din miini. incit singele ii pornisi pe nas. ea cazuse incetul cu incetul si pierduse gindul bun peca re insasi il avea despre sine si despre lume. dar sunt blestemat eu ca stric viata celor cebinele mi-l vor! Cine. ca eu tot nu vreau sa ma bat cu tine. caci nimic nu poate sa st earga reamintirile copilariei. deodata insaea se opri si. ca tot omul vinovat. Esti tu mai tare decit mine. care nu lasi peomul acesta in pace si inseli pe bin evoitorii tai. Loveste-ma cit vrei. dar tot am destula puter e ca sa te arunc in Muras.mi-ai necinstit sora. ce blestem pe capul meu ca toti sa se lege de mine si sa-mi ispiteasca puterea?! Vino-ti infire. cupri ns de simtamintul ca putin ii mai pasa de cele ce vorurma. deoarece om voinic o fi fost el. Natl insa facu citiva pasi rar calcati spre Trica. Calaule! zise apoi mergind spre Natl. umilita. dar vino-t i in fire si intelege ca n-ai sa ma lovesti. fie chiar si dac-as cadea sieu cu tine! Prostule! raspunse Natl rizind cu indirjire. ci sa ma ajuti. in clipa aceasta. Numai tu. pe care abia-l put u ridica. si fiecare clipa de multumire e numai unrepaos trecator dupa un lung sir de gre le suferinte. ca pe mine poti sa ma lov esti fara sa ma scoti din rabdare. cuprin s de spaima si pe jumatate lesinat. dar cu Natl nu se putea masura. vazindu-i incaierati. racni el in cele din urma. nu-i vorba. ii zise el stapinindu-se. ea era gata sa se arunce orbis si sa dea. nu-si dau seama ca tot camine su . oamenii. m-a facut pe mine sa ma amestec in treaba asta?! zise Trica. Se simtea nemernica sigata pentru orisice fapta rusinoasa. Orisice a fost. omule. Linistiti-va. incit Trica ramase rusinat. Natl se dete ametit un pas indarat. vazin du-l plin de singe. de-l arunca departe de la sine. inseli pe muma ta. nici de rusine. numai tu esti de vina. apoi apuca pe Trica de amindoua miinile si-l tinu departe de sine. dar pe ea sa n-oatingi. se dete ingrozita inapoi. vorbele. grai Persida. ma muncesc insami pe mine. cu c apul plecat in fata lui. iar Persida. cindricnesc de durere. in care am cazut din clipa za mislirii mele.Atins de o durere sfisietoare. Era cu totul alta femeie. si cind ti p. Omul suparat insa nu-sida seama despre ceea ce f ace. Ah! zise el cuprins de adinca amaraciune. vinovata numai tu ai sa fii! ii raspunse Trica. eualerg chinuita prin lume. semenii mei. ca ai nenorocit-o pe toata viata?urma apoi cu glas inabus it si puse mina in pieptul lui Natl. Fata Marei iesind iar la iveala in fata singelui. Bandi. te rog. Masoara-ti. cuprins de unfel de turbare. iar acum. Natl se intepeni insa ca stilpul batut in pamint. care se apropiase si-i recunoscuse. s e vedea pe sine insasi umblind copila descultaprintre picioarele oamenilor din p iata. urma Natl. uitindu-se la fratele ei. era insa tinut ca-n veriga de otel. ca sa-l poti scoate pe el din minti! Ticaloaso! Ticaloasaticaloaselor! Asa era. rasturnind mese si incaierindu-se cu copiii. el lov i pe Natl cu pumnul in fata. de cind se intilnea u toate serile cu Natl. da r ii dete in acelasi timp brinci. Trica se opintea sa-si scoata miinile. Ce e aici?! striga Persida si sari sa-i dea ajutor lui Trica. si Trica isi inchipuia ca neamtul are saramiie. si Persida cea alte dati atit de mindra statea nemiscata. porni in pasi mari spre dinsii. si din gura. Era o prostie ceea ce facea Trica. ramii strivit la picioareleei! Ea binele mi l-a voit.in timpul celor din urma noua zile. cuprinsa de o dure re atoatecovirsitoare. ba te-as mai scoate si pe tine. Cu ce te-ai alege? As iesi iar inot . Cuprinsa de ogrea boala sufleteasca. caci de o mie de ori de i-ai fi frate. To cmai rusinea aceasta il indaratnici apoi si.

N-am zis nici eu. Lucrul acesta trebuie sa se aleaga intr-un fel! Asa. e vointa lui Dumnezeu. ii er a mila si ar fi voit sa ceara iertare. unnod cind ma gindesc ca nu te mai pot gindi cum te stiam pina acum. Nu eu din mine insami voiesc."Dar ce-mi pasa mie?! Ce am eu sa ma amestec in treburile a ceste?!" grai in cele din urma si apuca alt drum. el isi scurta pasii. ii raspunse Persida. zic e ca s-a pus in vrajba cu toata lumea si eadeseori ca iesita din fire. daca n-ar fi fost f eciorul Marei. nu mai intelegea cum aputut sa fie atit de pripit.Deodata e . si in adevar Persida se dete ca speriata inapoi. si nici ca i-ar fi pasut. asa singura. ca sa-l opr easca. Femeie navalnica. si-a pierdut somnul. I se rascoleainsa toata firea ci nd se gindea la starea in care se afla sora-sa. ca sa se spele de singe si sa-si lege mina.nu e binecuvintata de Dumnezeu casnicia facuta peste vointa parintilor. Est i suflet bun si plin de duiosie! Mi-e greu insa cind tevad unde ai ajuns si-mi v ine sa turb si-as fi in stare sa fac moarte deom! Uite. Alergind insa. Daca se iubesc.si totusi viata pentru min e sunt numai clipele petrecute cu dinsul: deaici inainte totul e zbuciumare. ca tu esti rea. care at it de mult o framintase.. dar sufletul mi se umple deo nespusa dulceata cind privesc in ochii lui . ea putea sase lepede de legea ei si sa se infunde in vreo manastire. sopti ea incet. nicitatal lui n-o sa-si dea niciodat a invoirea. imi ardepamintul sub p icioare cind stau. "Ce-mi pasa?!" zicea Trica. nel iniste mistuitoare. urma ea cu vioiciune. parca. dar chiar si daca s-ar putea. mai presus de muma mea e numai Dumnezeusi numai lui ma pot da fara de v ointa ei! Graind aceste vorbe. ca dusa de o hotarire nestramutata. in vreme ce Natls e intorcea spre Muras. Nu ma ispititi. ori asa! raspunse el.Voi trebuie sa va luati. ii venea sa int re in pamint de rusine. apoi pleca cu pasi mari dupa Persida.Natl ii puse mina pe umar. se zbuc iuma stind. nu are cui sa-si impartaseasca gindurile. ca n-o indupleci. fie in mormint. Ochii lui se oprise ra la singele scurs pe haine si la mina care incepuse a seumfla. fratele meu cel dulce. grai el plingind cu lacrimi mari. N-o mai intarita. femeie indaratnica si crescuta de calugarite. necununati?! zise el. peste zi. si nu putem altfel decit cum putem. sima cutremur cind mina lui ma atinge. nici nu vointa lui ma siluieste. Prostii! grai Trica. Ce va pasa de dinsii daca altfel nu puteti trai! Eu nu stiu . nu ma osindi. Las-o. ea putea intr-o clipa de amaraciune sa-si curme sirul zilelor. ci o faci numai sa-si iasa din fire .. Trica draga. Trica se opri: el insa nu putea sa se uite in fata lui Natl. care se departasecu Bandi pina spre coltul Sara riei. ca sunt slaba si Dumnezeu vede si cearta! Nu! ur ma apoi. ci mingiie pe mama noastra cea buna si plingi si tu dimpreuna cu noi! Aceste erau vorbe in fata carora Trica nu putea sa stea teapan. sti u. cu pasi mari si cu capul ridicat. nu-mi mairamine decit sa fug din lume. care nu stia sa fie nepasatoare. ca odinioara. fie in tain icia uneimanastiri. ci se departeaza cudispret de mine. spre Lipova. ci o soarta neinduplecata ne ti ne sub stapinirea ei.ii era parca stapina lui le stia toate si se uita cu mirare la el. fie ei chiar incruntati. ea era ca smintita. poate.fera si ei si nu impatasesc durerea mea. Asta nu se poate. dorinta fierbinte. Lasa ca nici mama. Persido. adauga el tare si hotarit.Nemaiputind sa port rusinea pe care eu ins ami mi-o fac. ii zise. iar se po toleste insa dac-o lasi de capul ei. Sarmana eimama! Ce-a pacatuit ea ca sa-i cad a toate aceste pe cap?! "si adica de ce n-ar putea sa traiasca ei si asa. si putin le pasa pe lume side popi! Tot e mai bin e asa!" Da! insa cu Persida nu puteai sa vorbesti linistit. ca o nenorocire e pentrunoi amindoi ca ne-am vazut si n e vedem. ea se departa. asa face de citeva zile. il intrerupse Natl. cu dinsul. astfel pe ascuns venita. Persido! striga Trica si porni dupa dinsa. oarecum obosita de gindul acesta. nu inteleg. aici mi se face. urma el ridicind mina sp re cap.

pina la 20 ani de t emnita. asa. urma Trica. de plin de farmec. raspunse Trica. M-ai inteles? Eu sunt popa adevarat! Trica era foarte fericit si ar fi voit sa-i sarute mina. Popa ramase ginditor. parca. pe apucate. ba s-au si batut. raspunse Trica de tot strimtorat. Mamainsa nu vrea s-o marite dupa un neamt. da. Cuprins de simtamintul ca face un lucru mare si bun. popa abia isi mai putea aduce aminte de el. Era insa in cele zise de Trica si un lucru pe care-l intelegea popa. e rau cu Persida: zice ca ori se omoara. in vreo trei ceasuri putea sa soseasca acolo. si sa fie ei crestiniadevarati. . mergind bine. iar eu am nevast a si copii. Cind barbatulsi femeia se intilnesc in caile vietii si vor cu tot dinadinsul sa seinsoteasca. Mai era inca mult pina la miezul noptii cind el a ajuns sa bata la fereastra pop ii.Sin-Miclausul nu era departe. E lucru greu sa sperii pe un om din somn. si-l primi in casa. Pedeapsa e grea. si preoteasa de la Sin-Miclaus ii erau prieteni Persidei : de ce adica popa sa n-o cunune pe Persida. si am venit la d-ta sa scapi doua suf lete. Ce crezi insa. ori se papistasestesi se face calugarita nemteasca. dar o sa taca si o sa-i tr eaca in cele din urma. la nunta. iar in altre trei ceasuri s e intorcea. De! e lucru greu. cuprins de ingrijire. cam plapind. Nimeninu poate dar sa dezlege ceea ce am legat eu. am darul de a-i lega pe toata viata. raspunse popa. incit feci orul Marei se imbatase de el si. Prea bine! urma popa. se vor impaca parintii cu faptele implinite ? n-are. Ce s-a intimplat? intreba iar popa. fie schismatici. Speriat din somn.pamintul. Nu stiu. Un om cam balan.El cunostea pe Persida si stia ca dinsa si in gindire si in simtire e foarte papistasita si ca nu i-ar fi deloc greu sa se lepede de legea eidaca prin aceasta ar putea sa c istige invoirea batrinului. fie mama ta. si eu. grai popa. grai Trica strimtorat.Popa-si ridica capul. grai el stapinit de simtamintul preotiei sale. ii cunun. E om rau si incapatinat. cuprins de un gind cu totul nou.l se opri. e o taina. pe capul preotului care cununa cind suntpiedici la mijloc. Trica trecea usor prin intu nericul noptii. Minunat lucru! si popa. Sa mai vedem. Oamenii pot sa-i desparta prin siluire. iti mai aduci aminte de neamtul care a venit atunci.se puse pe drum si o lua spre Sin-Miclaus fara ca sa se mai uite inapoi. Ce e? il intreba dupa ce-l recunoscu. Asa e. incit picioarele lui nici nu atingeau. Cununia. cita vreme vointa lor enestra mutata. dar in fata luiDumnezeu un trup sunt si un suflet. preot odata. Apoi e certa t cu fecioru-sau. fie pagini. in sfirsit. Dumnezeu le este taini c povatuitor. Dar tatal lui. fii a i lui Dumnezeu sunt siDumnezeu ii impreuneaza prin binecuvintarea data de mine. sa-i spui asa. Ei ramasera timp indelungat tacuti. Trebuie sa stii ca e pusa o pedeapsa grea. E rau cu sora-mea Persida. sa ne mai gindim. la Lipova. si dimineataera in patul lui. si a vorbit cu Pe rsida? grai Trica. atit de ademenitor. ii cunun eu! si daca-i cununi. imi aduc aminte. fie tatal lui sa ceara desfacereacasatoriei? Mama o sa fie foarte suparata. ca dus de o tainica putere. raspunse el. fara destirea nimanui? Atit era gindul acesta de nou.Parintelui ii venea sa rida de grija lu i Trica. Popa se gindi putin. ceea ce num ai cu anevoie si incetul cu incetul se poate intelegesi sa-l faci sa simta o dur ere despre care mai nainte nu stia nimic. pare-mi-se m acelar. neamtul? intreba popa. sunt bine cununati? intreba Trica. iar tatal lui nu vrea nici elinsotirea lor. Da. Ce zici? intreba Trica in cele din urma. Uite! inca de atunci si chiar de mai nainte Persida a prins s labiciune pentru el si el nu se lasa de dinsa. ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.

raspunse ea. ca omul ce trece prin mii de primejdii.aproape voioasa. inapoi. pe care Dumnezeu nu putea sa-l treaca nepede psit cu vederea. si nadejdea. ii parea rau c-a venit: ce avea el sa se amestece in lucrurile aceste a? Da. ainvins. ii venea sa se trinteasca la pamint si sa stea asanepasatoare. dupa multe framintari sufletesti. si din jos de pod. Mara nu mai avea astimpar. femeie nestiutoare?! A treia zi dupa ce Trica umblase pe la Sin-Miclaus. ba dadea cu socoteala ce anume se petrece. si iar dincolo. incit o cuprindeau ametelile. O i ntelegea deplin si parca se despartea pe toata viata de dinsa. nici l a vii. Mai era inca multa viata in trupul ei celgreu trait. ea se ruga in gindul ei mereu la Dumnezeu. cind vrea. inspre miezul noptii. Alerga biata femeie gr eoaie de-ti parea usurica. acolo o gaseai. fara de cearta cu oamenii treaba nu se face. fara de vorba. iar spasirea tot pedinsa o durea mai tare decit pe dinsii. si tot ai putut. Ea alerga dar de la datornic la datornic. Cui i-ar fi trecut prin minte gindul ca ea nici ca-si mai dadea seama despre cee a ce face?! Aiurea era inima si mintea. fara indoiala bine. si toate erau zadarnice: de ce atit de mult s-a temut nu putea sa scape! Cind gindulacesta o stapinea. "Procleta muiere!" ziceau oamenii uitindu-se dupa dinsa. mi s-au istovit puterile. are sa-i treaca prin toate incercarile sisa-i scape de toate ispitirile. cit s-a pierdut ea insasi pe sine in ginduri despre viitor.Mara se uita lung si cu drag la ea. Dimpreuna cu iubirea. care toate le vede. N-a fost ea vrednica de el! A cela ar fi fost in stare sa-si puna capul inprimejdie.si unde n-o cautai. zise ea. si nimic nu putea sa covirseasca iubirea Marei catre copiiiei. dar era mama si simtea ca se petrece ceva grozav in casa ei. cit s-a zbuciumat. caci fa ra desuparare. fiindca firea ei o im pingea sa creada ca nu va fi zadarnica incercarea. apoi col o. Dumnezeu i-a dat omului si credinta. eu nu mai pot s-o duc asa. Am obosit. Ea insa nu tinea sa stie ce s-apetrecut in sufletul f iicei sale. si ea nu putea sa traiasca fara de gindul ca toate au s aiasa bine in cele din urma. popa avea dreptate: de ce sa-si bage el capul in primejdie?si totusi mai era inca un popa care a tinut foarte mult la Persida. mergi cum te mina inima si cum te povatuieste mintea ta. Bine. se ivea i n inima ei si simtamintul ca Dumnezeu. si atunci cindtemerea ii era mai mare. dar inima ii singera cind vedea ca copiii ei nu mai au inima deschisa catre dinsa si se-ntilnesc in taina. tinea insa Persida sa mai faca o incercare si era voioasa.Plecind. ca sa cumpere plute sisa se invoiasca cu plutasii. Trebuie sa poti! Era cu totul altfel atunci. in sfirsit. aiurea tot sufletul ei cel vesnic treaz. Mara si-a gasit fata cu totul schimbata: era linistita. Are insa si el nevasta si copii. se-ntele g din ochi: asta era un greu pacat.Nu stia Mara nimic. puneau mina si lucrurile mergeau struna. intorcindu-se pe-nserate aca sa. sipamintul ii ardea sub picioare. tot era mai buna hotarirea de cit neincetata zbuciumare. intimpin . insa. Mama. acum ici. grai Persida. n u mai am vointa in mine. ca sa-i scoata cucarele lor la padurea inmugurit a. Sfinte Doamne! cit a alergat si a ostenit. Ai mai zis tu ca nu mai poti. si ziua de lucru e mai ieftina decit alte dati: acum era timpul sa mai co boare din padure o parte din stinjenii taiati peste iarna. fara de simtiri.Asa au ramas lucrurile. sa-i incarcepe plutel e sosite dupa sarbatorile Pastilor si sa-i duca in magazia dela Arad. dar intrau in voile ei. ca sa incarce stinjenii sisa-i porneasca la vale. Persidei insa nu-izicea nimic: ce ar fi putut s a-i zica ea. amortita. Mara se linisti si ea: orisicum ar fi fost sa fie. si la Sararie.si pretutindenea rasuna glasul ei inasprit de vremuri. sa se hotarasca intr-un fel si sa porneasca cu gindulin o singura directiune. inima ii era m ereu strinsa si adeseoriputerile o paraseau. Tu fa ce stii. Trica era obosit s ufleteste. Sa nu-i deie Dumneze u omului cit poate suferi. Alergind dar in treburile ei. vorbescpe soptite. Se temea sa afle adevarul. ca o mul care. nimic dar nici cred inta ei in soarta lor cea buna.in luna mai oamenii n-au de lucru nici in cimp.

Unde e Persida? intreba ea rastita. singura si ea. Carevasazica. ci astepta pina ce zari pe unul dintre ucenici. dimineata zileiurmatoare linistita s-a s culat si a iesit in treburile ei. de rusine si de minie. De ce sa-mi mai dau silinta de a te op ri. isi zicea muma. caci tot fata ei a ramas! Da! da. grai Trica rece si hotarit. Mara.Persida. ba nu si-a pierdut linistea nici seara. Tot ceea ce mai nainte ii parea sfint. rasturnind mese si batindu -se cu copiiivecinilor. Nu putea sa intre in mintea ei gindul ca Persida se va arunca orbis invalurile vietii. tu tot nu faci dec it ceea ce tu insati esti pornita a face. ea se ridica inalta si greoaie si iesi din casa. care stie mai bineunde are sa te scoata si cum are sa ne ispiteasca! Graind vorbele aceste. ca sa dea ochi cu Trica. Ea-si arunca-n cap cirpa. daca asa o poarta pe ea firea. fata ei era in stare sa fuga. ea nu e in stare sa faca ceea ce prea bine stie ca eu nu voiesc. Clipa urmatoare singele ii navali in obraji. Sosita la casa lui Bocioaca. "Orisicum ar fi ispitita. ea vedea in fata ei numai pe Persida cea inteleapta si mindra. ramasa singura." De aceea a iesit din casa si era hotarita sa nu mai vorbeasca cu dinsa. ea se simtea atrasa de suferintele pe care le vedea in fata ei.O clipa insa numai. ci s-o l ase sa se lamureasca ea insasi din sine. grai dinsa amarita.O vedea acum desculta. ii raspunse el. ca copiii ei au putut s-o insele. un semn ca Persida se afla pe aici prin apropiere. o vedea cu fratele ei in luntrita.Tot n-avea nimeni copii ca dinsa: daca si-au pus ei odata ceva in cap. nici usa casei: asta era.zadarn ice au fost toate. Gindindu-se la viataaceasta. La asta nu se gindise Mara. ea s-a culcat dar linistita. Clipele treceau insa. nu-i mai scoate nimeni din ale lor. iar sfaturi nu sunt instare sa-ti dau. incepu sa plinga cu lacrimi line ca varsarea ploii de toamna. sa ma tai in bucati. ca sa poata fi impacata cu sin e. isi schimbase deci vederile. S-a dus. prin care-l chema pe Trica la dinsa. Nu e pentru tinerete nimic mai ademenitor decit gindul unei vieti noi si inca necunoscute. dar hainele ei nu mai erau aci. sa fuga cu cel mai nemernic om. Da! mama ei avea dreptate: nu vedea nici un bine in fata ei. dara soarta nu pute a sa si-o schimbe si nu-i raminea decit sa faca peraspunderea ei ceea ce facea s i sa mearga cu inima intreaga inainte. Bandi nu era nici el nicaieri. dusanumai pe o clipa. ci vasta pe ginduri si se va zbuciuma pina ce-i va trece. mi-a ti facut rusinea aceasta! m-ati inselat pe mine!mi-ati stricat toata viata! Nemaistiind ce sa zica si ce sa faca si temindu-se ca nu cumva sa-si piarda in a . nu erau nicaieri!Era peste puti nta. Nu era incuiata nici portita. nici nu era mihnita. dusa de valurile iuti aleMurasului umflat: era fata ei cea indaratnica si pornita spre nebunii.Hainele Persidei nu erau. incit maica Aegidia s-ar fi inspaimintat daca ar fi auzit-ovorbind. Tu stii mai b ine cum te simti si cum te mina gindul. cind n -a gasit pe Persida acasa. Se insela insa Mara.a Mara. Eu nu te pot silui. nici nu plingea. orisicare i-ar fi hotaririle. umblind printre picioarele oamenilor din piata. si to t nu pot sa ti-o spun. nu v-ati temut voi de minia lui Dumnezeu. Unde s-a dus? Asta nu pot sa ti-o spun. asa dadea Mara cu socote ala. si ea nu se mai intorcea. ea nu intra. ea nu mai putea sasi schimbehotarirea. acum era o prostie pentru dinsa: hotarita odata intr-un fel. cind stiu c-ai fi mihnita cind ai vedea ca nu ma poti asculta? De ce sa intr u in voile talecind simt ca bine n-au sa iasa lucrurile? Nu! eu la rau nu am sa teimping! Fa cum ti-e ursita si cum vrea Dumnezeu.Trica stia ca i se va pune intrebarea aceasta si-si chibzuise de mai nainte raspunsul. incuie usa casei si pleca cu pasi intinsi spre Lipova. siin timp de citeva zile intregul e i fel de a vedea lucrurile se schimbaseatit de mult.orisice ti-as zice eu.Mara stete o clipa nehotarita si parca-i venea sa rida. Mara se uita lung la el si incepu sa rida.Muma incepu sa stea la indoiala s i sa se uite prin casa. nespalata si nepiepta nata.

n-am sa leg eu pe fata mea de un omcare n-a putut s-o scoata l a capat nici chiar cu tatal sau. auzea. cu toate acestea. sa-i scrii ca n-are sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa viecind ii va fi prea greu. dar ea-si stergealacrimile si nu se plingea. Pleaca-te si scap-o pe biata noastra Persida: n-o lasasa se duca-n lume cu rusinea in cap. pierdute pentru totdeauna gindurile frumoase pe care si le facuse des pre viata fiicei sale. Gindul lui era sa intre in tovarasie cu vreunul dintre macelarii mai tineri si m ai saraci.inc it nu-i intra in minte gindul ca va putea in viata ei vrodata sa-ipara rau de ce ea ce a facut. ci o pling si ma rog mereu lui Dumnezeu s-o aiba in paza lui si sa-ideie tarie.Mult s-a zbuciumat Persida pina ce s-a hotarit intr-un fel. zise ea. inainte de plecare Natl se mai imprumutase de la Griner cu opt sute de florini. impacata si din ce in ce maiinfipta in gindul ca altfel nu se putea. si nimeni. Rusinea t ot nu mai poate nimeni s-ospele. sarcina vietii grele. ca e rusine si pe ntru noi. miselia aceasta n-am s-o fac cind vad bine ca o sa se sature foarte in curind de el. Deocamdata si-au inchiriat o locuinta cu doua incaperi. Totdeauna els-a uitat la ea ca la soar ele de pe cer. orisice mi-ai face. hotarita odata. fata ei tot copilul ei raminea. si-au cumpara t ceea ce era de neaparata trebuinta pentru mobilarea acestei locuinte. ea nu vedea deci t pe Natl.nu mai avea nici un drept asupra lui. Erau duse. orasul cel mare si zgomotos. i-a luminat viata si sa se uite la el parca ea l-arfi facut. Nu. Nu! zicea dinsa uitindu-se cu inima deschisa la Natl. iar acum mai era cuprins si desimtamintul ca nu este el in stare sa rasplateasca indeajuns jertfape care dinsa i-o adusese. Sa-i scrii. cu ochii inchisi. Am gasi t popa. si Persi . Traia intr-un fel de be tie. ba adeseori era parca mindra de fiica ei. stai. ca asa treb uia sa fie. zise Mara stergindu-si lacrimile. in zadar. cind scapa de privirile altora. Mama! grai Trica plecind dupa dinsa. plingea Mara. urma inecata de lacrimi. daca-ti daisi d-ta invoirea. era. pentru ca sa nu ma pling. ca tot mumaii sunt si ca nimeni in lumea aceast a nu poate sa aiba pentru dinsaatita durere ca mine. ca n-o invinovatesc.maraciunea ei sarita si sa-i blesteme.plingea si umbla razle ata prin lumea acum pustie. si in toata clipa-si dadea silinta sa-i arateca intelege si cuprinde in toata intinderea ei jertfa ac easta. cit s i umblind in treburile ei. mama. se-ntoarse spre el si dete cu indaratnicie din cap.Dupa vreo patru saptamini a venit Tr ica sa-i spuna c-a primit scrisoare de la Persida din Viena si o roaga de mii de ori s-o ierte si sanu-i poarte gind rau. mereu plingea. si rau i-a facut. nu-si i nvinovatea fata si nu se minia. cind se afla singura. mi-e d estul sa-mi aduc aminte de viata mea de acum. N-avea sa-si deie nici o silinta: Persidei ii era destul sa-l vada mereu voios s i sa-si aduca aminte in ce stare l-a gasit pentru ca sa simta caea l-a scapat. viata mea tot e stricata: n-am eu sa fac pacat din nenorocire! Ea-si urma drumul spre casa mai potolita si oarecum impacata cu cele petrecute. insa. Asa i-a si scris Trica. ea se simtea foarte usurata si a pornitcu toata inima pe calea ce-si croise. Nu stiu. care-i cununa. Al ei e ra intreg acest om minunat. tocmai de aceea. dincare nu se mai putea dezmetici. atit acasa. cu ati t mai curind are sa-si vie in fire si cuatit mai caita se va intoarce. afara de dinsa. S-a dus: dusasa fie! Cu cit rau s-a dus. parca. care nu mai stia ce sa-i faca. linistestete. guri le rele si vedea privirile dispretuitoare alecelor pizmatareti. ca sa vorbim ca o amenii cuminte! Uite! n-ai decit sa vrei pentruca sa mergem dupa dinsii. resimtea suferin tele de tot felul care o asteptau penenorocita ei fiica. nicinu se tulbura macar cind trecatorii se uitau cu mila dupa dinsa orivreun nesocotit o intreba unde-i este fata. l -a ridicat. Mara se opri. caci nu e nimic mai frumos decit cafemeia sa se dea intreaga barbatului pe care-l iubeste si sa ieie asupr a ei. Nu-i vorba. ea se intoarse si plecaspre pod. sa-i scrii. asupra careia privisera toti cumirare. si atita dulceata era in sufletul ei. si inima ei de muma nu putea s-o urgis easca. raspundea si cu asta ii taia vorba. Pe drum pina la Viena si in Viena.

cu sort curat. Natl nu mai avea ce sa zica. era ogrea lovitura pentru dinsul. in dosu l butucului. ca sa ieie impreuna o macelarie mai mare din apr opierea barierei de la Lerchenfeld. femeia tina ra. ca odinioara in fata manastirii si ca nu va mai minca la birt. Lasa-o. Pe ulita. acum insa tu-mi esti toate si pentru tinepe toti am sa-i parasesc. inalta si cam slabita. un lucru pe care Persida mainainte numai din au zite il stiuse. Simtea si el ca de la dinsul atirna toate si se imb arbata insusi pe sine sa mearga cu harnicia inainte. il mina deci mereu inainte pe Natl. casa dea de rusine pe cei c e-l socoteau om slab. ci totodata si nenorocita. care era maistru si a vea o mica macelarie. Natl tacu.in care Persida se simtea atit de bine. Inima ii ridea cind se gindea ca-l vavedea in curind pe sotul ei. Persida si Natl vorbeau totdeauna nemteste. prin localuri publice Natl isi purt a capulsus. ii zise ea tot in romineste. si toate vor iesi bine. Mama vorbeste dupa cum vede ea lucruri le. cu toate acestea. terog. si era atita dragoste in scrisoare! De ce sa-si stapineasca lacrimile cind N atl era si el induiosat? Draga mea. alte cincisute de florini. prin gradini. Persida se oprea cind intilnea incalea ei vreo m acelarie.Citind scrisoar ea. Lucrurile erau ca puse la cale cind a sosit scrisoarea lui Trica. Asta puteai s-o zici mai nainte de a-ti fi fost nevasta. Grozav o sa-ti fiu eu tie odata de urit. dar daca nu voi putea . si nicaieri Persida nu putea sa treacanebagata-n seama. inca in ziua aceea el s-a invoit cu Ladmann si cu Gubacek. si nimic in orasul cel mare si frumos nu-iplacea atit de mult ca macel ariile curate. in casa cea mare unde-si aveau locuinta in curindtoti o stiau pe Frau Huber. amindoi inca necasatoriti. or isices-ar intimpla. imi voi face datoria. cudeosebire frumoasa si totdeauna asezata si plina de o placuta cuviinta. ci dupa multa zbuciumare.Umb lind asa fara de nici o treaba. Emi hnita astazi. ci-s i va gati eainsasi intr-o bucatarie curata ca cea de la calugarite. Daca muma ta se pune intre tine si mine. Persida se uita lung la el. Tustii prea bine ca eu n-am f acut ceea ce am facut intr-o clipa de avintusuratic. o pozitiunefoarte buna. dar in scrisoare nu era nici o vorba despre dinsul. nici chiar daca tu te-ai l epada de mine. ca fiecare dintre dinsii sa punaacum cite cinci sute si pe ste trei luni. Dar de ce sa si le stapineasca? Era ai ci. si saptamina a doua ei au si intrat in vorba cudoi macel ari. simtise si ea durerea de ca re era cuprins el. imi voi da toata silinta sa-ti cistig si inimamamei mele. Lasa ca avea si el mama. intelegea gindurile lui. si edestul sa ne stie ajunsi in grea strimtoare ca sa ne sara intr-ajutor. de tine numa lepad niciodata. Nu fi prost. care era nu numai draga si buna. iar serile lepetrece au fie la muzica. cu carnuri frumos taiate sipuse in vederea trecatorilor. dar o sa-i treaca mihnirea. ii venea parca si lui sa plinga. Noi sa fim oameni cumsecade. d upa multa chibzuire. si o sa vie si timpul cind le va vedea altfel. pe mama: eu o cunosc mai bine decit tine si-ti spu n eu ca n-avemdecit sa fim fericiti pentru ca ea sa te iubeasca ca pe copilul ei . iar din cistig Gubace . mincau la birt. fie la teatru. ii zise el acum in romineste. la 1 septembrie. Era grozava lovitura ce i se daduse prin acele citeva vorbe si el tremura in tot timpul cind isi dadea seama ca Mara avea dreptate sinu putea sa vorbeasca decit cum trebuia sa gindeasca. Persida nu-si putu stapini lacrimile. Asa o pornisera de la inceput si Per sida tinea ca asa sa si ramiie. in mijlocul acestei lumi straine. inaltat in gindul lui cind vedea cum toti se uita la nevasta lui. o sa te saturi in cele din urma de mine. dupa cem-am intarit cu desavirsire in gindul ca asa si numa i asa pot sa fac:nu mai e in lumea aceasta nimic ce m-ar putea face sa sovai. si. primastire de la fratele ei si de la muma ei.da avea toate bucuriile stapinei de casa care e ferita de grijile zilei de miine . Ei! o sa treaca si asta! zise el. tu imi esti mai presus de toti. mama mea cea buna! grai Persida dupa ce sfirsi scrisoarea si o puse p e masa. unde se facea vinzar e de 100--150 florini pe zi. Nu! ii raspunse ea ridicind degetul. Ieseau infiecare zi sa vada frumusetile orasului si mai ales bisericile cele m ari.

mi-e ca si cind ai fi prea mult pentru mine si ma tem c-o s-o sim ti si tu in cele din urma aceasta si sama parasesti. si nu o datacind se afla singura ochii i se u mpleau de lacrimi. aiputea sa-mi faci si mie de dragul vreunui mai nor ocos. in inima lui Natl a ramas insa simtamimtul ca s-a pus cineva intre el si Persida . De ce ai incuiat usa? intreba el nelinistit. cind ma gi ndesc la tine. ea lucra cu acul pina pe-nserate. iar in casa era pace si buna intelegere. ii vorbea. in vreme ce ea insasi facea rinduiala in locuinta ei. Diminetile ea punea servitoarea sa faca rinduiala in iatacurile celor doi tovara si. O cuprinsese deodatasimtamintul ca e pest e putinta ca ea sa traiasca cu un om care poatesa fie atit de nemilos. lasind servitoarea in bucatarie. o temea din senin. Ce putea sa faca? Asa era cum zicea el. ii zise ea int r-una din zile. Ea statea alba la fata si racita in tot trupul inaintea lui si nu putea sa zica nimic. cind Natl se intorcea . apoi. ceea ce de dragu l meu i-ai facut mamei tale. grele incercari o asteapta. N-avea de ce sa plinga. si nu-i ramineadecit sa-si ispaseasca pacatul. si citi dintre cei ce privesc cu ochi doritorila tine sunt oameni mai si ma i decit mine? Ceea ce mi-ai facut mie aiputea sa-i faci altuia. A pacatuit. uitindu-se lung la ea. La 1 iunie ei au inchiriat macelaria si. si adeseori era cuprins de temerea ca ar e s-o piarda pe Persida. desteapta si plina de n uri. i n limba ei. iarLadmann cumpara vi tele. si era implinita si dorinta Persidei. a sa trebuia el sa vorbeasca. te-ai stapini si nu ti-ai mai da pe fatatemerile venite din chia r senin. dar se ivea in sufletul ei un fel de presimtire ca trist e zile. de tot bine. . Cum sa te parasesc? grai dinsa. ca s-o scoata la plimbare si sa petreacaseara in vreo gradina. iar de prinz masa era curata in casa curata. Persida purta socotelile si tinea rinduiala casei. sa-l potoleasca. au luat in apropiere o locuinta mai incapatoare. zise ea. s-au pus cu ha rnicie pe lucru.apoi se duceau impreuna in piata. Persida stia. ea se nelinistea. de cite ori insa el o da pe romineste . Natl stete citva timp zapacit. macelaria le mergea mai presus de toate asteptarile. Natl si Gubacek taiau carne in macelarie. ca nu poate sa fiedainuitoare o fericire ca a lui. Viata ei nu mai era atit de senina ca mai nainte. Dupa prinz Persida-si facea insemnarile in condica de socoteli. Atun ci el o iubea fara de cumpat. in vreme c e slujnica spala vasele. lucra la taietorie si le aducea carnea taiata.k sa ia 40 si ceilalti doi cite 30la suta. ca s-o indulceasca. se intorcea fara de vreme acasa. oameni tineri toti trei. nu mai putea sa-l vada in ochi. Voiesc sa fiu singura. si ea vedea parca pe muma ei chemind-o la sine. se simtea adinc jignita de neincrederea lui. bucatele gustoase si bine alese. apoi. Esti femeie frumoasa. Persida punea la foc.Deoarece la macelarie nu era s i locuinta. Persida se simtea ca lovita de moarte. Cum sa ma stapinesc? raspunse el. mai stergea o data praful si iar se-ntorcea lamasina de bucate. Dac-ai sti tu ce adinca e durerea ce ma cuprinde cind te vad asa. ii raspunse ea. Mai pot eu sa te parasesc? Nu sunt oare legata d e tine prin cel mai sfint juramint? Nu am oare fatade tine cele mai grele datori i? Ce ma socotesti tu pe mine? Sunt eufemeie usuratica? Nu vezi tu cit dispret e in aceste temeri lipsite deorisice temei? O. si ar fi voit sa plece fara de intirziere si sa seduca-n lume. Dupa ce se intorcea din piata. nu mai era in stare sa stea dep arte de dinsa. apoi trecu in odai a de alaturi si incuie usa in urma ei. apoi puse mina ca sa deschida usa. Era bine. temerile lui erau urmareafireasca a faptei pe care d insa o savirsise. Doamne! raspunse el nerabdator. Dar trebuia sa stea: mai bine moarta! O sa vezi tu odata ce mare e nedreptatea ce-mi faci. ca Persida tine prea mult la muma ei. ca sa cumpere cele de trebuintapentru prinz. Vorbele din scrisoarea lui Trica ii rasunau in urechi. Cind ma uit. ce-i drept.

cuochii plini de lacri mi. Tirziu dupa-amiazazi. tu e sti sotul meu. isi lua palaria si se departa.El apuca clanta cu mina dreapta si se opin ti sa impinga usa. cricnind de rasuna toata casa. unde ea nuputea sa gaseasca pe nimeni ca sa-si imparta seasca durerile si saceara sprijin. raspunse el. c-o sparg! striga el staruitor. Persida se uita citva timp la zavorul iesit din cuie. te-as cauta. singura cu dinsul ea nu mai putea trai. Descuie! striga el iar. puse umarul.Persida ramase nemiscata in mijlocul o daii. l -acautat acasa si pe la cafenelele unde umblau studentii. cind vazu ca usa sta teapana.. Sunt un nemernic care nu m ai stie ce face: fac ce nu vreau si nupot sa fac ceea ce voiesc. cu gindul acasa. Nu vezi tu ca n u este cu putinta sa nu tecuprinda in cele din urma scirba de mine?! Ai sa fugi. n-am niciodata sa fac asa. ii zise ea. dupa tine. sanu ma bati. Nu! Era peste putinta ca ea sa mai traiasca asa: aici. Nu-i raminea decit sa-si inabuse nelinistea. rusinat de slab iciunea sa.Prea erau singuri el si ea. maiales sa plinga nu: se apropia timpul prinzului si treb uia sa alerge casa vada de rindul mesei. sa te ascunzi. Nu. iar Natl plecase suparat. apoi. Ma cuprinde un fel de deznadaj duire cind te vad astfelacum.daca m-ai blestema. se intoarse. apoi isi a coperi fata cu amindoua miinile. apoi. numai sa nu da i in mine. a intrebat-o ce s-a facut Natl. dar am sa le port toate cu rabdare. iar dupa masa Persida a facut rinduiala incasa si in bucatarie si abia tirziu dupa-amiaza a ajuns sa ramiie singura si sa-si dea seama despre sta rea deznadajduita in care se afla. ii venea sa plece fara intirziere ca sa-l caute. si pentrualtii. Ah! ce rusine! Era pesteputinta ca servitoarea sa nu fi inteles cum s-au intimplat lucrurile sisa nu le spuna celorlalti chiria si ce s-a intimplat. in lumea aceasta.. Natl. ingrozita si dispretuita de d insul. Ramasa singura. ti-ospun din nou. de un de nici n-ar fi trebuit sa plece fara de vreme. Astfel a colindat toata dupa-amiazazi. Desi simtea ca e un fel de duh rau de care se apropia .dar nu putea.Ea nu se misca. impinse o da ta cu toataputerea lui si usa se deschise. . cu inima inclestata. ca sa-ti vii in f ire si sa binecuvintezi ceasul in carem-ai vazut. eu as alerga. mam facut om nesuferit si pentru mine. sa se prefaca voioasa si sa spuna un nea devar ca sotul ei a primit de acasao scrisoare si a trebuit sa se duca in graba ca sa caute pe un prieten. eu mi-a s da silinta si as ruga pe Dumnezeu sa maajute sa te potolesc. Bine. Orisice s-ar intimpla. De cite ori si-a adus insa amint e de el. cu toa ta inima. Cam acelasi simtamint il facuse si pe Natl sa plece. mi s-a schimbattot rostul vietii. s-au asezat la masa ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. si olasase pe dinsa singura in mijlo cul acestei lumi straine. in urma unei certe venite ca din senin.Descuie-o. cind toti au auzitcricnitura usii. Nu e in viata casnica lucru mai urit decit ca unul din soti sa plece fara ca sai spuna celuilalt unde se duce. Nu acum. Era in gindul ei lucru de sine inteles ca Natl s-a dus si el la macelarie. caci asta nu ma simt destul de tare sa o rabd. ii parea rau ca l-a cautat si l-a gasit si n-a schimbatdecit putine vorbe cu el. ci din clipa in car e te-am vazut pe tine mi-am iesit din fire. si dac-ai fugi tu de mine. Persida statea si acum in mijlocul odaii. apoi ochii i se umplura de lacrimi si. il vedea parca rizindin bataie de joc si nu-i mai venea sa-l caute. era obosit trupeste si istovit sufletest e. nici de ieri. intorcindu-se singur si camsuparat. pe Burdea. sa blestemi ceasul in care m-ai vazut! Ea dete din cap. zise apoi induiosata. dupa ce i-a aflat adresa. esti tu in toata firea?! Nu sunt. demine. dar unde putea sa-l gaseasca in orasul cel mare si zgomotos?! ii venea sa mearga la politie. cup rins mereu de simtamintul ca rau face de nu se intoarcela sotia lui. Dupa ce a venit si cellalt tovaras. cind a dat de el. Cu atitmai greu a fost atinsa ci nd Gubacek. ori alaltaieri. si el avea aici la Viena un prieten. daca te-ai ascunde. s-a dus la Universitate ca sa-i dea de urma. Dar ea n-avea timp sa stea ca sa dreaga usa. El se uita lung la dinsa. Acu m nu s-a mai pututstapini. Persido. teapana.

ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Persida a venit cu t ine? iti spun: suntem amindoi de trei luni de zile aici. grai dinsa in cele din urma glumind. Era dupa-prinz si Persida sedea.Persida. n-are nici sa iasadin casa. Ea ridica din nou capul si se uita asezata la el. zise el dupa ce-si arunca palaria si se lasa istovit pe un sca un. sunteti cununati? intreba el cu indoiala. dar mi-e greu mie ca nu pot sa fac. cu lucrul de mina la fereastra. de gura lui cea rea si ii era nesuferitgindul ca mai curind ori mai tirziu ar putea sa se intilneasca cu el. incit ea i i parea o fiinta mai presus de om. c ind servitoarea a venit sa-i spuna ca un domn. dar esti rau deprins. Stapineste-te. I-ai spus? intreba ea ingrijorata. in tonul. el insa statea cuochii in pamint. ca la intoarcerea ta sa nu ma gasesti ac asa. Ah! ce n-ar fi dat Persida sa nu-i fi spus nici atit. Pot s-o vad si eu? intreba iar Burdea. gata de plecare. Ai destula. Da-ti seama. si e un semn bun c-o recunosti si tu aceasta. M-am intilnit cu Burdea. orisicit de mare ar fi ea. zise ea cu blindete. Ai sa fii si tu ca mine. I-am spus numai ca esti si tu aici. Daca n-am tarie de vointa?! intimpina el mihnit. Lui Burdea nu-i venea sa creada. cit de mult m-ai mihnit pe mine si cum te-aimuncit tu insuti. s-a pus sa-l caute. ca sa-l mingiie si sa-i sarute fruntea. in toatapurtarea ei. urma ea dupa opauza. am sa mai fac si alte drumuri. raspunse el minios. ti-e usor tie sa-mi spui ce trebuie sa fac. ca esti barbat. Ce-ti pasa?! raspunse Natl. si timp indelungat ei stetera tacuti si fericiti. dar stiam ca acesta e un lucru pe care nutrebuie sa-l fac si m-am stapinit. apoi ii intinse mina si plecafara sa se mai uite inapoi. nici sa treaca de azi pe miine. fie impins de altii. si facelucruri de care ii pare rau in urma: e dar de stul sa voiesti pentru casa nu fii nemernic.ci trebuie sa-ti mai si dai silinta de a nu fi. La intrarea lui ea si-a ridicat capul sis-a uitat la el inveselita. Tu vezi acum cit de rau e ceea ce ai facut. Cait si umilit din sine. el a gasit pe Persida sezind linistita la fereastr a.Burdea a asteptat o zi. atita intelepciune era in vorbele. cum te-ai fi simtit si ce-ai fi facut daca eu as fi fost to t atit deslaba ca tine si as fi plecat. Nu! zise el. Eu nu ma duc acum acasa. doreste s- . el ii parea cel mai bun om di n lume. Di nsa puse deci lucrul la o parte. ca de obicei.Cum?! intreba Burdea uitindu-se tinta la el cu ochii ageri. Supararea. unde ai fost si ce prost ii ai facut? La dracu am fost. spune-mi acum. Trage cu venita invatatura din aceasta experienta sifa-ti regula de viata: n-am niciodata sa plec suparat de acasa. intors acasa muiat si umilit. Atita bunatate. atita blinde te. atinsa ne placut.Natl ramase citva timp st rimtorat. il cautase ca sa-i vorbeasca si nu i-a vorbit nimic. nu e insa destul s-o recunosti. mai ales acum nu ar fi voit sa-l duca pe Burdea la Persida. ii zise apoi. zise dinsa. Suntem sot si sotie. zise el.Mi-a venit si mie sa plec. umblase dupa el si acum era muncit de gindul cum ar putea sa scape de el. El ii saruta mina. Bine. Ar fi voit sa se uite in ochii lui. stiu ca ai. Sunt un nemernic. dar am sa te caut miine ori poimiine. de care nucuteza sa se apropie si la care num ai cu sfiala isi ridica ochii. tresari si se departa putin de el. de aceea nu pot sa ma supar p e tine. El se uita lung si cu ochii impaienjeniti la dinsa. doua ca Natl s a vie sa-l ia. Ei. Nu. cu lucrul ei de mina. care senumeste Burdea. zise el. se ridica si se dusela dinsul. raspunse Natl strimtorat. Nemernic e omul care lucreaza fie sub impulsiunile mome ntane. Se temea de ochii scrutato ri ai acelui om. vazind apoi ca Natl nu vine. Nu putea sa inteleaga cum femeia care atunci se ara n-a venit la via lui Corbu a putut sa vie la Viena. Ea se uita cu drag la el. Eu nu sunt ca tine. Nici n-a trecut mult pina ce s-a intilnit. Nu mai incape nici o indoiala ca esti. nici saadorm suparat.

esti frumoasa si n-aidecit sa alegi pe vreun altul. tiran. Un om ei cu totul nou iesise intr-i nsul la iveala si ceea ce oatingea cu deosebire placut era caldura si chibzuiala cu care el sustineaparerile atit de deosebite de ale lui Burdea. Apropiindu-se de Natl. zise ea intepata. sa zimbeasca. zise el zimbind cu rautate. Persidei ii venea sa plinga. Deaceea nu-mi pare bine ca te-am intilnit aici pe d-ta. si mie mi-ar fi parut bine. grai Persida strimtorata. Da. Spune-i ca nu mi-e bine. Nu. nu insa de rusine. fara indoiala asa. ii zise apoi lui Burdea. numai in culcusul ei. ca ai intrat in vederile mele si ai facut. De ce. Acasa prostii s-ar fi uitat c hioris la noi. o inimaapropiata de mine. Nu-i raminea deci decitsa-l i a cum era si sa vorbeasca cu el in felul lui. Nu mai putea sa stea cu Burdea si. unde nimeni nu ne cuno aste si toti cred ca suntemdupa lege sot si sotie. Ar fi fost in stare sa-l apuce de piept si sa-l dea pe scari. Persida nu-siinchipuise ca sotul ei e atit de destept. ma rog? Nu cumva te temi sa stai singura cu un cavaler ca mine?! Persida isi aduna puterile. P ersida nu mai avea simtamintul ca e nesuferita viata laViena. s-a dat pe fata si Natl.. grai dinsa dezghetata. Ea nu graise inca vorbele acestea. daca ai fi venit cu Natl. si pe la zece ceasuri. care lestapineste si se martirizeaza el insusi pe sine. . ii era ca si cind ar fi cazut la pamint si el ar ca lca-o in picioare. desi nu intelegea ceea ce dinsii vorbeau. Ce-ti pasa?! ii raspunse el convins. Timpul ii trecuse fara de veste. cu toate acestea. E nebun acela care le inabusa. iti place. vorbea frumos si-si su stinea parerile cu multa caldura. Poti s-o faci! Nu. ea lua o cu tie de palarii de pe unul din dulapuri. Sa-i spui ca nu sunt acasa. mai nainte de a adormi. urma Persida. care o sa spui latoata lumea ca nu sunt sotia legiuita a lui Hubar." Lumea se invirtea parca imprejurul ei si zgomotul marelui oras o-nabusea. Eu te vad rumena si voinica si foarte bine gatita. si abia acum. I-am spus. cind usa se deschise si Burdea se ivi in prag ul ei.Vedea ca nu e chip sa scape de dinsul. caci avem sa facem un drum impreuna. n-o ierta f irea sa-l mai supere si pe el dindu-si pe fata supararea. dar era destept si stia multa carte. Persida ii facu semnsa iasa. aici nu mai ramin. vedea zimbetul batjocoritor in fata lui Burdea si numai cu anevoie isi mai stapinea risul. nu. isi zise dinsa coborind scarile. ca esti acasa. din contra. stindde vorba cu vechiul lui pri eten. Mi-a placut Hubar siam fugit cu el aici. Atunci sa mergi cu el la barbatul meu. Asa e. te simti fericita: de ce sa mai minti lumea?! Las-o sa se incredinteze ca numai asa poateomul sa se fericeasca. Sunt in lume o multime de lucruri pe care oameni ca Burdea nu sunt in stare sa le inteleaga.. asa am sa fac. legea suprema sunt pornirile propriei noastre inim i. Cind ti se va uri de el. s i elera nerusinat fara ca sa-si dea seama ca este. cind s-au intors acasa. stia acum de c e il iubestecu tot dinadinsul. ca orisicare om cuminte. Persida se rosi. ain ceput sa-si dea seama despre contrazicerea care era intre parerilelui Natl si fa ptele lui si sa se intrebe cum se face ca un om care vedelucrurile atit de bine sa aiba o viata atit de neorinduita ca a lui. mai ales ca stia atit demulte. nu mai pot raminea. vedea ca stapina ei e str imtorata. ea a inceput. Deocamdata insa t ot mai tin la Hubar. Servitoarea. Era om sucit Burdea. n-avuse in viata ei ore atit deplacute ca cele petrecute asta dat a. s i-mi pare foarte bine ca te pot vedea. Pofteste sa sezi. ca si cind ar fi singura in casa. Ei au petrecut seara cu Burdea. ca sunt dezbracata. isi puse palaria incap si iesira amindoi . Multumirea mea e. "Nu. precum te trageainima. stiu ca ai venit ca sa ai multumirea de a-ti bate joc de mine. Tre buie sa am un reazem in lumea aceasta. si ma vei ierta daca te rog saplecam. ci de minie. raspunse el. zise ea rizind a plinge. zise servitoarea.o vada.

si nu indraznea. cu toti cei ce o stiau si p e care dinsa ii stia din copilaria ei. raspunse apoi. care nu se abatuse nici pe o c lipa din calea cea dreapta. El.lu cru foarte firesc. Parca ea nu tot aceeasi ramine?! Cite femei traiesc in casnicie fericita f ara ca sa fiecununate?! Cite se fericesc dupa ce au facut un pas gresit?!" "Mai bine moarta!" zicea odinioara.orisicit de fericit ar fi.A adormit fara ca sa se dumereasca. Trica veni sa-i spuna. ori el! Persida era greu lovita. de viata aceasta: eu nu mai pot sa stau aici. . pecare o stie traind in casnicie nebine cuvintata. Cum i-ar fi venit. nu mai stia cum s-ar simti. Eu cu tine nu ma pot intoarce.. iar ea veni se tot cu dinsul. ea nu mai traia cu gindul aici. O treceau un fel de fiori de moarte cind se gindea. in sfirsit. A venit aici ca sa scapede mustrarile lor . umblaacum parca dinadins s-o alunge de la sine. s-o instraineze. Doamne. ca Persida s-aintors de la Viena. Nu. Ce ne pasa noua deoameni daca ne stim curati in fat a lui Dumnezeu?! Sa raminem aici! Nu trece nimic peste iubirea de mama!"si adica ce e€?! isi zicea Mara in cele din urma. iar acum ii era mai grea nepasarea strainilor decitmustrarea ce-ar fi asteptat -o acasa. si ea nu m ai putea sa-i vorbeasca tot atit de deschis si fara de sfiala ca mai nainte. Se visase toata noaptea acasa. fie el chiar si tatal meu. se sim te nenorocit cind semenii lui il pretuiescmai prejos de ceea ce este.. intreba ea cu inima indoita. cu muma ei. Persida se indrepta cuprinsa de spaima si cu miinile inclestate spre el.prea cazuta in gindul semenilor sai. nu mai venea la ora obisnui ta acasa. ba zicea ca n-are niciodata sa-l paraseasca. dar nu putea sa ramiie. ce ar zice sice ar face atunci. cu Trica.si o astepta in toate zilele sa se i ntoarca. si ivita odata in inima dorinta dea se intoarce acasa. Petru. nu mi se pare. nu ma simt destul de tare ca sa nu omor pe acela care s-aruita chioris la tine. si chiar dac-ar fi una ca asta. sa scapede ea. Mi s-a urit. mai aspru nu putea sa fie pedepsita. grai dinsa inviorata. ca Persida ar putea sa se intoarca muma acasa. prea era umilita in fata lumii. Seara ea plingea pe infundate in culcusul ei. Lasa ca-i era greu sa strice rostul lui cu macelaria. iar ziua urmatoare s-a desteptat din somn cu simtamintul ei predomnitor in suflet. pedeapsa era dreapta si ea se simtea inaltatade gindul ca muma ei este o femeie care nu vrea sa-si ierte fata.. te rog. sa-i spui ca nu vreau sa stiu ca mi-e fata citavreme traieste cu dinsul: ori eu. a putut sa se duca. Nu se poate! striga el cuprins de minie. Nu cumva?. Avea ceva pe sufletul lui: era dus mereu pe ginduri. stia ca nupoate sa traiasca razleata. Bine. iar acum se simtea mingiiata cind isi dadea seama ca fata ei nu e cununata cu neamtul. ba mai ales atunci. dar el se instraina din zi in zi totmai mult de dinsa... singurul care ar fi putut s-o lege pe Persida pentru toataviata de Natl. Nu stiu. care nu de mult o temea fara de nici un cuvint. patru zile inainte de Sf. sa se bucure. de om care. ii zise ea. imbarbata sa-i vorbeasca lui Natl despre aceasta.Trica se uita in ochii mumei sale si in telese intrebarea. unde se afla. ce e cu tine? El se uita lung la dinsa. grai dinsa.aici mintea i s e oprea in loc. Ea. raspunse el.. si fire de om avea. Te rog. Sa ne intoarcem acasa. ba a ajuns in cele din urma s-o lase serile singura acasa. caremergea peste toate ast eptarile bine. Nu se putea. trebuie sale spun tuturora ca-mi esti sotie le giuita. dar asa trebui a sa fie. nu cred. mi-ai jurat ca asta n-o s-o faci: sufar mai bucuro s dispretul lumii decit ca sa arunc in primejdie pe un omcare ne-a facut cel mai mare bine in viata noastra. De aceea singele i se opri in vine cind. O asteptase singura si nu se indoia ca-l va parasi pe neamtul care i-astricat toata viata. De un singur lucru se maitemea si se ruga in toate zilele lui Dumnezeu ca s-o fereasca de lucrul acesta. luind-o mai pe departe. grai Mara luindu-si inima in dinti. Daca ma duc. cind el se intorsese dupa miezul noptii acasa. cu toate aceste.

Asteapta dar pina atunci. dar era la ea si un birt pentru lumeamai buna si trei odai pentru trecatori i ce voiau sa miie. urma Oancea. si muma-sa nu i-ar fi dat daca el ar fi zis ba. Circiuma de la Sararie era proasta. suspinind din adincul inimii. caci de vointa tatalui. zise Natl. a zis apoi avocatul. ca s-a intilnit cu muma-sa si ca are sa primeascabani ca sa ia in arenda circiuma. care era tot cea veche. o intreba avocatul. el era ingindurat si scurt la vorba. nu num ai sa traiasca bine. ba acum. Tu stii mai bine cum ai sa-mi croiesti viata si mi-l vei darui cind tu insuti vei binevoi a-mi lu mina si lamuri viata."Nu ma pling. asa zice tatal tau. Doamne. cum ziceai. incit peste citeva saptaminiera mereu indesuiala in b irtul cel curat. sopti ea si acum. cu muma-sa. Elinsa nu putea s-o para seasca. ii era destul sa stie ca treaba e ca pusa la cale si se simtea usurata. pierduta i n alte ginduri. Dupa ce au deschis apoi circiuma. nu se tine seama. sa ia lucruri le cu usurinta si sa risipeasca maimult decit aduna. Ar fi. Seara. le asternea masa curata si gatea cele mai bunemincari pentr u dinsii. Dar daca ai avea un copil? intrebase iar avocatul. fiec are din acestiavenea cu cite alti doi-trei. ea staruia cu toata calduramumei indurerate sa se d esfaca de Persida. orisice munca ii parea cinstita. care ac um nu mai era suparat pe el. Gindul c-ar fi o rusine sa se faca crismareasa nu-i trecea Persidei prin minte: alaturea cu sotul ei. Natl statea pe ginduri.Mai norocos dec it dinsa. Doamne. n-a mai staruit asupra lucrului. unde se puneau pe masamincari nu numai gustoase. el era ispititde gindul de a se purta cu ea astfel ca dinsa sa fie in cele din urmanevoita a-l parasi.daca erau oameni harnici si cu rinduiala. cind s-a intors la Persida. Lasa ca trageau la ea pluta sii si oamenii care veneau dupa sare si pe timp de tirg lumea se indesuia intr-i nsa. Luati. i-a raspuns atunci. si numai ea te-a facut sa-ti pierzirostul vietii. Ar fi fost o prea mare miselie. ca sa-i ceara sfat. Eu cred ca da! grai dinsa. sa-i dai ceva ca sa aiba din ce trai.ii era rusine sa zica da. cind muma-sa si Oancea il st rimtorau. Cam asa s-au si croit lucrurile chiar de la inceput. Singura ei grija era ca n u cumva el sa n-aiba destula inima pentru treaba de care se apuca. care i-a tulburat mintilesi l-a facut sa intre in vrajba cu p arintii sai. I-a si indulcit. mai inainte de a te incurca cu Persida. in alte amanunte insa el n-a intrat. Aici puteau. grai dinsa. Al tau are safie. dind din cap.Cel ce vrea sa deschida birt trebuie sa se puna bine cu toata lumea si sa-si faca pretutindenea prieteni.si binecuvinteaza casnicia noastra!" Iar pe cind ea se zbatea astfel. tie am sa ti-l inchin: in frica ta am sa -l cresc. el n-ar mai fi facut nimic ca s-oopreasca. el dormea pierdut in somn adinc. el se intilnise pe inserate. indura-te. in data dar ce s-a hotarit lucrulcu circiuma de la Sararie.dar sa-si mai si faca avere frumoasa. muma d-tale in stare sa declare ca cununia s-a facut cu stirea si invoirea ei? Nu cred. Astepta deci Persida cu insetare si se ruga in toate zilele lui Dumnezeu. Ca sa-i indulceasca. ii trebuiau bani. Uite! grai Oancea. Natl s-a pus sa-si caut e prietenii vechi sisa-si faca altii noi. ea le turna celma i bun vin in pahare. circiuma de la Sararie si las-o in cele din urma pe ea singura la circiuma.si nici Persida. la casa lui Oancea.Ah! De ce nu putea dinsa sa spuna?! de ce nu putea sa ridice de pe inima mumei s ale greutatea ce atit de mult o apasa?! Gindul acesta o framinta atit de mult. Asa isi zisese si Natl de nenumarate ori si din zi in zi tot mai mult era stapin it de gindul ca Persida e o grea sarcina pentru dinsul. si Persida era multumita cind vedea birtulplin de prieteni de-ai sotului sau. duioasa si slaba. ce-i drept. incit la Viena s-a dus fara de stirea sot ului sau la un avocat. Erai cu totul alt fel de om. care trai a in vrajba cu fiul sau. Nu primeste. ci totodata si . Stapinita cu desavirsire de dorinta de a impaca pe fiul ei cu tatal lui. dar nici ba nu-i venea sa zica. Dacainsa ea ar fi voit sa-l paraseasca. dar foarte buna. I-a spus .

Foarte curind dar toata lumea. oameniinu pot sa stea. El cinstea si masa se umplea de pahare. fie cu ceai. era pretutindenea. si beamterimea toatase obisnuise foarte de curind sa prinzeasca si sa cineze la Sararie. Din zi in zi se sporea nu numai sumadatoriilor. la jocul de carti. Natl era nerabdator. socoteala se incarca si Persida tremura cind vedea cartile de joc. centrul imprejurul caruia toate se invirteau era. Strainuluicare intra in birt nici prin minte nu putea sa-i treaca ca Natl nu e si eltot oaspe. Nici n-ar fi avut c e sa faca. Peste zi statea apoi cu oaspetii si mai iesea. zicea n umai "la Persida". si Persida s-ar fi simtit greujignita daca vreunul dintre din sii i-ar fi cerut socoteala. Natl era voios. si nu trecea nici o seara fara ca Per sida sa-si puna de gind ca are sa vorbeasca cu Natl. Cind cistiga in jocul de carti. Cind pierdea. pe care Persida le umplea fie cu vin. birtasita cea frumoasa si sprintena siharnica. si pentru dinsii. de la care numai cuclestele mari ai fi putut sa scoti banii. sufletul care toate le cirmuia. Era apoi lucru de sine inteles ca Natl statea cu prietenii lui. Negutatorie fara de paguba nu se poate. tot nu era in stare sa se culce mai inainte de a-si fi facut socoteala zilei. iara serile petrecea cu prietenii adeseori pina tirziu dupa miezul nop tii. ii facea deci semn sa cinsteasca pentru ca sa arate ca nu rivneste lacistig. unde atit de mult setrecea pe asteptare. Asa nu puteau lucrurile sa mearga inainte. pe care nu putea sa-i lase singuri. si Persida ii facea semn sa cinsteasca. si din zi i n zi socoteala era tot mai incarcata. si atit le trebuia oamenilor. ci totodata si numarul datorni cilor.ieftine.se invirtea ca prisnelul. si dac-ar fi stat pina in zoride zi.ii mersese vestea lui Natl ca da si pe datorie. Asa ori asa. Nu-i era Persidei nimic in lumea aceasta mai nesuferit decit jocul de carti. si Persida sebucura ca sotul ei stie atit de bine sa faca pe stapinul casei. cind Persida le facea toate atit debine si se bucura ca el n-o mai in curca. care le stia pe toate. Ea tinea insa socoteala si despre ceea ce beau si maninca prietenii. acum asa trebuia sa fie: in vreme ce dinsaalerga in treburile c irciumii. Mai era apoi si o alta socoteala care o nelinistea pe Persida. si toata osteneala. Le si purta. Chiar si Natl el insusi nu se mai simtea ca la el acasa si statea ca-n gazda "la Persida". toata grija ramineain sarcina Persidei. fara de nici o treaba. el trebuia sa intre in voile oaspetilor. si tot cam asa vedeaulucrurile si prietenii lui Natl. a avut insa zile in care a pierdut mult dincistigul pe care ar fi trebuit sa-l aiba. iar Natl era numai barbatul nevestei sale. N ici c-a avut osingura zi fara de cistig. N-ar fi putut sa doarma linistita daca nu s-ar fi incredintatmai inainte de a se culca ca nu in zadar a ostenit. Diminetile statea. si fiindca asa. Asa trebuia sa fie acum la inceput. pentr u ca sa arate ca putin ii pasa daca cistiga ori pierde.Trebuia Natl sa-si cin steasca prietenii. Abia mai tirziu. cistigul era foarte mic. care ar fi putut. pina tirziu in culcusul lui si nu se scula decit pe timpul cind stia ca lumea incepesa vie. si sa nu-i fienevasta. Iara Natl nu era omul care stiesa dea zor ca sa ajunga la ceea ce este a lui. daca e vorba. el se daduse. a inceput ca sa stea pe ginduri. laurma urmel or. care atit d e bine se pricepea la toate. avea pentru fiecare undeosebit zimbet si le facea toate iute si bine. spre toamna. fiindca partea lu i cea mare se pierdea in birt. Ea insanu ajungea sa vorbea . ca ceilalti. el vedea numai pe P ersida. Cel mai de capetenie lucru. cind era vorba de circiuma de la Sararie. p rin oras. de dragul prietenilor sai. Desi dar circiuma mergea foarte bine.Era lucru hotarit inca de la Viena ca socotelile Persida are sa le poarte. intelegea dar si Persida ca trebuie sa f ie si cite un om care maninca si bea fara ca sa plateasca. dar n-avea incotro. ca sa se imbulzeasca . mai ales fara de nici o treaba. iara Persida se simtea jignita d e gindul ca el ia in carti banii de la oamenii veniti la casa lui. fi e cu punch. intocmai c a mama ei. canu joaca decit spre a le face altora o placere. dupa ce se destepta din somn.

sa-l aduca la dinsa: nu era. Numai pe o clipa insa. asa zicea inima ei. Dupa Sfinta Maria. sta ca pe spini si nu se poateurni din loc. Nu te duci? intreba Oancea. Foarte in curind el si-a dat seamadespre sarcinile ce cadeau asupra lui. De atunci incoac e ea nu mai avuse timp sa-si dea seama despre schimbarilepetrecute in sufletul l ui. si am sa ma si duc! adauga apoi inca mai apasat. Persida stete citva timp tulburata. Tot n-os-o ducem noi mult. ca muma ei va veni la dinsa. Om acum. la Viena. care de un timp incoace se ferea p arca dinadins de dinsa. fiindca au trecut luni de zile de cind n-am vorbit cu tine. cu toate aceste.dar statea totdeauna cu altii. a caruia urma se pierduse. Ea avea. isi punea de gind sa-l stringa pe Natl. adeseori serile. nici neagra. ca in curindviata ei se va lumina si l amuri. Am sa-ti spun multe. mai nainte de a se fi intilnit cu Bur dea si mai ales mai nainte de a fi stat toate serile cu Oancea. Persida s-a facut deodata foarte voioasa. greu umilita si ar fi plins lacrimi de amaraciune daca cineva. intimpina el indaratnic. dreptate. in cit treceau adeseori mai multe zile unadupa alta fara ca ea sa mai poata schimba trei vorbe cu dinsul. stind asa singura in iatac si gindindu-se la toate cite se petrec in lume. Nu! Atit de mult se obisnuise cu traiul fara de griji. totusi. side nenorocita lui muma. Dupa ce s-a gindit si razgindit. Lasa ca era mereu nedormit si posac. si un fior de bucurie l-a strabatut sipe dinsul. Se simtea nespus de fericita. care nu se simtealegat prin nimic si facea tot ceea ce ii placea lui. Mai asteapta ea. O mihnea purtar ea lui. Da! raspunse Natl cu jumatate de gura si imparti inainte si juca mai departe. adauga el apasat. M-a poftit domnia-ei. Era p este putinta sa nu vie: asa il stiadinsa. car e de aici inainte nu mai era numai al lor.A si asteptat Persida. la urma urmelor. Spune-mi chiar acum ce vrei! zise el nerabdator cind Persida il chema peste zi l a o parte si-l ruga ca deseara sa potriveasca lucrurileastfel incit sa poata sta un ceas de vorba cu dinsa. Natl a luat hotarirea de a se duce. Trebuia sa-l caute pe baiat. atit de mult se deprinses e cu gindul ca n-are el sa-si petreaca viata cu Persida. Simtise si el ca Persida e mai voioasa si isi daduse seama ce anume a deschis at it de mult inima ei. prin care ajungea sa fie legat de miinisi de picioare pe toata viata. Nu pot sa-i las pe oameni singuri. zise Oancea in cele din urma. si trebuia sa vorbeasca. apoi grabi si ea in treburi. si trebuie sa ne intelegem in toatalinistea. dar ea n-avea timp sa stea mihnita si orisicumar fi vorbit el. cind ea isi facea socotel ile. iara el petrecea cu prietenii sai in joc de carti. Iar dupa ce trecusera cele trei rinduri. Pe la zece el tragea mereu cu ochiul si vedea ca Natl fierbe si se framinta in e l. Ar fi voit sa vada numai oameni fericiti imprejurul ei. Cum poate omul sa se schimbe in lumea aceasta!Odinioara s-ar fi simtit adinc jig nita. si s-ar fi inspaimintat daca si-ar fi dat seama. ci zimbea numai a om care nu crede. si pe-nserate. cu Natl.sca cu el. rapunse Natl. dinsa nu se indoia ca are deseara sa vie mai devremedecit de obicei in iatacul lor. apoi se departa. in sfirsit. el tot mai imparti cartile. ca sa nu mai risipeasca cistigul. el vedea in noroculce-l astepta o grea nenorocire. si e bi ne s-o stie aceasta cit mai curind. ca sa ma ia de scurt. sica din senin isi aduse aminte de Ba ndi. sa-l gaseasca. zise ea amarita. Mai imparti de trei ori. i-a spus ca n-are s a stea decit pina la zece. ar fi fost in stare sa-lpoarte pe sotul ei ca pe un copil in brate. pe asta-seara. in lumea aceasta nimeni care tinea la dinsa cael si putea sa-i fie la circiuma de un folos de nepretuit. incitnu mai putea sa in capa in mintea lui gindul ca el are sa fie parinte. ar vrea si-l impinge firea. Oancea nu zicea nici alba. si mai ales . cind a venit Oancea. poate sa mai astepte. miluia cu mina larga pesaraci si masa prietenilor lui N atl era totdeauna plina. o cuprindeau temeri grel e. Ea-l stia insa precum era odata. Simtea la inceput si stia foarte hotarit in urma ca Dumnezeu s-a indurat de dins a si a ascultat rugaciunile ei fierbinti.

Putin ii pasa si de asta: sanatoasa sa fie. Mai ales tu nici nu poti sa vorbesti altfel. ca oameni cu minte. caci vad ca nu mai ti-e sa dormi! zise el int epat. ar fi ramas cupri nsa de spaima si ar fi strigat: "Ah! tare am cazut. mai lat si mai apasat. dar mult batut de vinturi. mai teapana. ea pierduse incetul cu incetul si gingasia sufletulu i. grai dinsa asezata. ridicindu-se putin in culcusul lui. ridicind ciuberele de apa si oalele de la foc. Astfel. Persida ramase citva timp pe ginduri. Daca s-ar fi vazut ea insasi pe sine cu ochii ei de odinioara. grai Natl dimineata.prindea cu mina intreaga cind lua ceva si se-nvirtea in calciie c indse intorcea din o parte intr-alta. iara ochii ieseau mari din cap. Pierduta in lucrul ei de mina. cacopacul inca tinar. se simtea jignit ca dinsa nu s-a suparat. Eu am facut-osi e foarte mult. dar floarea se ofilise siincepea a-si scutura foile. acum sedea linistita si. acesta e al treilea. De ce nu?! grai dinsa. si Persida nu l-a mai asteptat pe sotul ei. Cel dintii e sa-ti faci socoteala despre ceea ce prietenii tai maninca si beau in cinste. care atit de mult se framintas e in el. Dar sa vorbim linistiti. daca ev orba. Doamne!" Nu putea insa sa se vada decit cu ochii ei de acum. Graba mare n-avea si ar mai fi putut sa st ea. a inceput si ea sa senelinisteasca. baera i n stare sa traga si palme ori sa dea brinci cind vorba era sa facaliniste si bun a rinduiala in casa ei. ea nu numai ca nu s-a mihnit. Tu sti i ca mie imi place rinduiala buna la toate. si totusilucrul nu mergea ca mai-naint e. Acum insa nu mai pute a sa se tie. Sunt maiintii doua lucruri asupra carora trebu ie neaparat sa ne intelegem. asa gatindu-se. Asa era vorba. cindsomnul a inceput sa-i bi ruiasca trupul obosit. caci din ale mele nu poti sa ma scoti. nu ma abat de la hotarirea mea. Care-i porunca? Nu ma lua asa. ea se facuse maivoinica. o intrerupse el. ar fi lasat-o saastepte. pielita cea alba-rumenita era galbena si oarecum intinsa. nu se simtea jignita cind i se zice a vreovorba aspra. Nu. zise el. si Natl. zise ea. si asa cum era se simtea mai bine decit odinioara.Traind mereu cu slugi proaste si c u lume adunata in circiuma. era alta mina care duce mai departefloarea inceputa asta-vara. nu era nici acum sl uta. raspunse ea. cind ti-e mai mult sa dormi decit sa stai de vorba. nici miscarile einu mai erau cele de mai nainte. mutind mesele de la un loc la altul. dar totdeo data si mai noduroasa oarecum. Femeie greu muncita. si omul e cum il vezi daca te uiti bine la el. Ea le zicea aceste fara pic de suparare. Schimbarea o vedea numai cind se uita in oglinda: obrajii odinioara rotunzi se f acusera latareti. ca sa nu stea degeaba. calca mai iute. se pierduse incetul cu incetul infatisarea ei aleasa si gin gasa. . Ei! spune-mi acum ce ai pe suflet. pe cind Persida se gatea ca sa iasa la lucru. Vorba era sa ma astepti ca sa-mi spui ceva. si abia dupa unsprezece ceasuri. mai potrivita cu lumea in caretraia. caci de celelalte nu se ingrijea. pina-n zori de zi. ii era parca nimic in lumea aceasta n-ar fiputut sa-i s trice voia buna si nu s-ar fi lasat sa fie tulburata in lucrarea ei decit daca a r fi aflat. poate. dar si uitase ca il asteapta pe Natl. ca-i arde casa in cap. si -a scos dindulap ghergheful cu o lucrare de mult inceputa si ar fi stat. scurt si aspru. lua lumea cum o gasea si vorbea iute. mai croita pentru ne voile vietii. si daca amgasit odata ca ceva e bine . Nu se mai rusinacind auzea vorbe proaste.el. Un singur lucru ii ramasese: se tineasi ac um dreapta ca un grenadier. se vedea c-afost odata frumoasa. Vreau numai sa ne intelegem amindoi si sa chibzuim ce e de facut ca sa stai mai putin cu dinsii si sa incepem a stringe banii de ladatornici. Ca oameni cu minte. dar se apropia miezul noptii fara ca sa vii si oamenii cu mintea intreaga nu se intelegpe la miezul noptii. punind mina la toate. e mare stapin somnulcita vreme omul e in putere. te-am si asteptat. si ce vrei adica? sa-i pun sa plateasca? intreba el suparat. Cel dintii e sa nu mai stau la joc de carti. vreo jumatate de ceas cu dinsul.

nu ti-e tie rusine cind te gindesti ca circiuma ar merge fara de t ine tot atit de bine ca si cu tine. nu m-ar ierta Dumnezeu daca mi-ar fi frica sa ti-l dau. I se rascolise toata firea. El se ridica zapacit in picioare. Ba sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva. raspunse el. ci sa te iau mai de scurt. intimpina ea. auzea si n u putea sa creada ca de el sunt rostite vorbele pe care leauzea. Codreanu. Eu nu sunt decit a cincea roata la car.Natl se dete jos din pat si incepu sa se imbrace si el. Nu stia ce sa faca: i i eragreu s-o atinga si nu putea s-o ierte.sa-l scuipe-n fata. ma doare ins a ca pot sa treaca asemenea vorbe peste buzele tale. grai Natl cu fata intunecata. era si se simtea vinovat. sa-i smulga parul din cap. Lui Natl ii parea rau de ceea ce facuse. care o cununase dupa ce dinsa s-a purtat atit de rau cu el. apoi se lasa incet pe un scaun din apropiere. vederea i seimpaienjenea. Eu vad ca te-a facut. Aici tu esti stapin a. la urma urmelor. Era lovita in tot c eea ce ii era mai sfint si-i venea sa se repeada asupra lui. ea inainta spre elsi-i trase o palma. Ai. Minti! striga ea. stiu ca nu graiesti din inima. deoarece esti circiumar. Auzi cununie?!. ii parea ca viseaza..ca sa ma prosteasca pe mine si sa te in carce in spinarea mea! Persida statea cu rasuflarea oprita in fata lui. vrednic la toate s i bine pornit. nu am sa ma scap de tine. toata dreptatea. zise ea. prin ascuns . Ia spune drept. grai el printre dinti. ca sa nu afle nimeni! Minciuni popesti. Natl. n-am mai fi nevoiti sa lasamlumea sa creada ca nu su ntem sot si sotie dupa lege si casnicia noastra ar fi mai fericita. Persida se uita lung si rizind la el. numai asemenea raspuns se cuvine. si lovitura era pentru dinsa cu atit mai strivitoare cucit venea ca din senin. daca nuchiar mai bine? Pe mine nu m-a facut Dumnezeu ca sa fiu circiumar. Tu vorbesti asa si crezi ca faci vreun lucru mare.. Nu te temi ca te strivesc ca pe un pui de pasare ?! La asemenea vorbe. sa-i scoata ochii cughearele. Tu estiom harnic.Nu-si mai aducea aminte de cind n-a indraznit n imeni sa-i traga palme lui. era ca un sfint in gindul ei. Nu te temi tu. zise ea dupa ce-si mai veni in fire. Persida se cutremura. el inclesta mina stinga in p . ca Dumnezeu o sa te pedepseasca pentru aceste vorbe grai te asupra omului care ti-a facut cel mai marebine in lumea aceasta?! Ce s-ar fi ales atunci de tine daca el nu m-arfi ajutat ca sa pot merge cu tine?! Veneai tu si fara de boscoanele lui. nu se asteptase la o vorba atit de grea. iar acum o femeie il palmuise. Cine stie ce va fi fost intrevoi mai nainte?! Persida nu se mai putea stapini. el n-avea insa destula virtute ca sa o marturiseasca aceasta. se uita speriata la el. sarind in picioare. zise ea cu in ima deschisa. tot singele i se tulburase. Asta nu mai poate sa ramiie asa. stii tu prea bine ce cautai si de ce te-ai legat de mine. zise el cu indaratnicie. si singele ii n avali spre cap. ii venea sa le sine. N-ai insadecit sa te scapi de mine da ca eu cu prietenii mei iti suntem o sarcina prea grea. dartocmai simtamintul acesta il facea mai indirjit. dar nu sa maumilesti! El ii dete brinci. As! intimpina el. Ar ride si curcile de m ine dac-as spune ca sunt cununat cu tine. vinovata sunt numai eu.Cuprins acum de minie oarba. Nu. ca s-o departeze de la sine. Casnicie fericita cu tine nu se poate. ti-ai iesit din fire?! zise el. raspunse ea. Ba vorbesc din inima. intimpina Natl. Tu stii tot atit de bine ca mine ca in ziu a in care am avea un copil. Nusuntem noi din cei ce stiu de frica: poti sa ma omori.Ea se repezi din nou asupra lui s i-i trase inca o palma. caci sunt destui nenorociti in lumea ace asta.care am luat toata sarcina asupra mea si p rea te-am lasat in voiletale. Fara ca sa-si dea seama de ceea ce face. noaptea. apoi ramase dreapta si n eclintita in fata lui. miine ori poimiine Dumnezeuar p utea sa ne daruiasca vreun copil. Gindeste-te ca nu mai suntemnoi singuri stapini pe avutul nostru. Desi vedea ca e pus de cineva la cale.

Era cafermecata si nu mai vedea in lumea aceasta decit circiuma si b irt.Persida cauta in suflet ul ei simtamintele care au impins-o spre dinsul si nu-si mai aducea aminte cuvin tele care au induplecat-o sa-silege viata de a lui. Ea puse mina pe usa si o zgudui de rasuna toata casa."Nu! zise ea adinc patrunsa. Abia acum isi dete seama despre cele petrecute si o amaraciune ei pina acum necu noscuta ii cuprinse sulfetul. pentru el si pierduta in purtarea de grija pen tru dinsul. ii venea sa iasa pe fereastra care era deschisa . "Ah!.nu. abia acum. ci femeia car e i s-a dat cu ochii inchisi!" . el singur cu fiinta de-a purureaneindoioasa. "De ce? de ce toate acestea?! se intreba ea.o inchipuire a sufletului nostru. Ce am voit? ce am cautat?! unde voi am sa ajung?!" Cheia intra pe dinafara in zavor si se invirti o data. apoi iar. striga ea dispretuita de sine. pest e umeri. Nu! nu ii era iertat sa traiasca in niste imprejurari in care se injoseste ea in sasi pe sine. C-a fost batuta de dinsul. si nu ne face de rusinea slugilor. Se stinsese dininima ei orisice simtamint de iubire ori d e recunostinta: traia numaicu el. in spate. Nu din rautate a facut Codreanu aceasta nenorocita cununie. cum da omul care nu mai stie ce face. ci fiindca e om slab. o miseleasca inselatorie a fost cununia lor.Persida se dete i napoi. stete putin zapac ita. asa. Un semn de pace.. nici nu se teme de dinsul. in fata. poate. apoi se repezi dupa dinsul. Trecusera luni de zile de cind s-a intors la Lipova si in timpul acesta n-a vazu t nici pe muma ei. greu sadea ochi cu ele.Persida tresari ca speriata din somn si ramase apoi neclintita in mijlocul iatacului. ci pentru ca nu-i venea sa le vada. numai sa ajunga la el. dar un singur geamat de durere n u scotea. oameni ametiti de bautura si in mijlocul tuturora pesotul ei jucind carti cu prietenii lui. care toate le stie. ca re nu putea sa zica ba. Trecu insa citva timp si usa nu se deschise. stricase tot rostul vietii lui si voia acum sa-l mai desfaca si de prietenii lui. Vedea in gindul ei pe maica Aegidia si. ca sa-iarate ca nici nu s-a muiat. de cainta!"Ah! Doamne! zise ea. i se oprea insa mint ea in loc cind se gindea c-a fost ea insasi in stare sa-l loveascape el cu palma . pe nimerite. nici pe vreuna dinprietenele ei de mai nainte. il despartise de muma lui.arul ei bogat si incepu s-o loveasca cu pumnul.Era lucru invederat ca el a descuiat numai pentru ca dinsa sa poata iesi cind va voi. Iar acum nu mai intelegea cum au fost acestea cu putinta. uitindu-se in fata ei aspra. el o lasa. gata de a intimpina pe sotul ei. Vino-ti in fire. Asa statea Persida acum. nici pe maica Aegidia. iara dinsase zvircolea c a sa-l loveasca si ea ori sa-l apuce cu dintii. Ce viata i-a facut ea lui?! Ce i-a dat in schimb pentru tot ceea ce i-a luat?! Ochii ei acum. Doamne!" suspina ea si-si acoperi fata cu amindoua miinile. si eu nu sotia luiam fost. se umplura de lacrimi. fiindca ea a voit.. "Cununia se face nu pentru Dumnezeu. ea se simte a cum odinioara fusese si nu mai putea sa se inteleagainsasi pe sine. aceasta i se parea lucru firesc. ii zise el. se potoli si incepu sa-si rinduiasca parul si hainele de pe trup. El are. la ur ma urmelor. toata dreptatea!"il scosese din averea parintilor lui.slugi proaste. c-a putut sa se insoteasca cu un om care a dezbracat-ode firea ei. Persida. inspaimintat apoi de fapta sa si temindu-se ca nu cumva sa se inteteasca si s-o loveasca prea rau. iesi repede din casa siincuie usa in urma sa. ce-am ajuns.ii era parca viseaza un vis urit afara din cale si nu se poate destepta. Stam noi oamenii in caile vietii adeseori cuprinsi de indoiala in loc si nu pute m sa ne dumerim daca ceea ce insine facem ori patim elucru aievea petrecut ori n umai un vis desert si fara de fiinta adevarata. far a de binecuvintarea parintilor nu e cu putinta fericirea casnica!" El avea dreptate: minciuna. infierbintata. cu obrajii aprinsi si cu parul vilvoi. de parere de rau. ci pentru lume si-n fat a lumii. sa sparga usa. Nu pentru ca i-ar fi fost.

incepe sa plinga si plinge mereu pina c e nu se lumineaza. o stiau peste putin toate slugile. ea se retrase si inchise i ar usa. Jaf are sa fie! Praf si cenusa au sa se faca toate dupa ce voi fi plecat eu!" Aruncindu-si apoi o cirpa-n cap.Talia ar mai fi voit sa zica ceva . se opintea sa-si biruiasca firea. Talio. si era in adevar tare Persida. ca nu ma mai simt! Se deprinde omul cu toate. intimpina slujnica. s-a dus de-acasa. si inalt. eu tot eu ramin!" zise ea ridicindu-si ca odinioara capul si simti ndu-se mai tare decit orisicind. Ah. Usa se deschise incet. ii venea sa lesine: ea se tinea. Porcii. careia el i-o spusese. Vino. pier de zilele si petrece noptile in joc de carti. stringatoare si totdeauna la locul ei. i se taiau picioarele. si-n inima ei ca nu poate sa stea aici.Cuprinsa apoi de fiori spasmodici. si era sprinten. si Mara se deprinsese si ea a nu-si vedea fata. trebuia sa mai stea pinace se va fi intors el. Persida tresari din nou. il astepta sa se intoarca si abiatirziu dupa-amiazazi a inc eput sa se nelinisteasca. vazind insa ca stapinei sale nu i-e a sta de vorba. grai dinsa in cele din urma. vino si ma freaca sama-ncalzesc.. aproape singer ate. Persida ramase pe ginduri. grabita si cuprinsa de spaima. Vedea in toate zilele casa incare o stia adapostita s i afla in toate zilele. pentru ca. vino. sunt flaminzi si n-avem tarite ca sa le gatim laturile. ce face si cum ii m erge. Caci ea nu se mai simtea singura. fie de laaltcineva. Asa trebuia sa fie si altfel nu seputea. singura Persida alergaca si cind nimic nu s-ar fi petrecut. care era numai aci peste Muras. si cuminte ca o fatamare. Se infipsese in mintea Marei gind ul ca fata ei are in cele dinurma sa-l paraseasca pe neamt. ce om! zise ea. Nu s-ar fi impacat insa Mara atit de usor cu soarta daca Persida ar fi fost sing urul ei copil. si Talia. si putin i-ar fi pasut dac-ar fi bagat deseama.Cine putea sa stie unde se va fi dus si cind se va fi intorcind el?!Ea nu putea sa lase porcii flaminzi. O stia aceasta Talia. si mai virtos crestea cind i se spunea caneamtul maninca si bea. si harni c. ea iesi ca sa vada ce se mai petrece pe afara. N-aveti decit sa asteptati pina ce se intoarce. vazindu-se si ngura. Nu bagase de seama ca imprejurimile ochiului sting iierau rosite. Nu trecea in fata lui Bocioaca nime . si indeminatic. Un lucru nu-i trecea Persidei prin gind: ca el s-a dus cu hotarirea de a nu se m ai intoarce. cu atitmai curind ajungea sa-l paraseasca. cind nu mai stie ce sa faca. Sa va dea jupinul. putea lumea sa stie de ce d insa nu mai poate sa stea cu el.. sa-si vie in fire. vino cu minen casa. o stia in cele din urma intreaga Lipova. ca mor!. dar eradin ce in ce mai istovita. ea incepu sa tremure si-si acoperi fata cu mi inile: vedea in fata ei pe Reghina. Crestea inima Marei cind afla ca Persida e harnica. "Fie ce-o fi. daca era vorba ca Persida sa se sature de dinsul. se ivi sfiicioasa in prag. zise ea. fie de la Talia. Era hotarit si-n gindul. Talio. il mai avea insa si pe Trica. unde nu mai ave a ce sa caute si nu gasea decit injosire. mai tare insa decit dinsa era alta ceva. "Ah.asa trebuia sa fie. slujnica. "Ah! sarmana mea mama!" suspina ea in cele din urma mai usurata si incepu sa-si adune lucrurile si sa se gateasca de plecare. De aceea Trica n-avea nici el sa mearga pe la dinsa: toti trebuiau s-o paraseasca. Iar femeia. ce fecior!Se facuse deodata ca bradul de munte. Pe-nserate. o apuca din cind in cind cu frig. si lat inumeri. nu putea sa lase circiuma si birtul si intreaga gospodarie in voia slugilor. raspunse ea fara ca sa se uite la slujnica. ci avea sa raspunda si pentru o viata inca nei nceputa. si cu cit mai singur a o lasa. Jupinul nu-i acasa. si pieptos.

Intrase baietan. Nu mai avea odihna: dince in ce tot mai tare se simtea impinsa a se duce sa-si vada fiica. Cine e? ce vrei? intreba ea. De ce sa mai strice luminarea. nevasta lui insa il lua si acum tot drept baietan. nici taiat cu ferastraul n-ar fi spus nimanui ce sepetrece in sufletul lui. tii la un ciine pe care ti-l stii credinci os: cum sanu fi tinut la omul pe care-l stia gata de a face orisice pentru dinsa ?!ii era parca ar trebui sa i se intimple o mare nenorocire daca el ar fideparte de dinsa. sa-i rupa hainele de pe trup! Nu! asta nu putea saramiie asa! Nu-i vorba. N-avea. Dara nici c-ar fi putut s afaca o mai buna alegere.Nu se petrece insa in lumea aceasta nimic fara ca sa iasa in cele din urma la iveala. iar nevastalui Bocioaca se uita la el parca i-ar fi fost frate. Mare lucru e sa gasesti un om incare ai deplina incredere. Aflase ca neamtul a batut pe Persida. cind n-av ea pe cine sa vada in zarea ei. mai ales cind n-arede ce sa se te ama. de care fetele se speriau. Dar eu nu s tiam nimic. care trecu se de doisprezece ani: li se vedea gindul cit de colo. nu! n-avea de ce sa se teama: Trica era ca steanul de piatra si nici ars in foc. raspunse Talia gifiind. pe-ntuneric. IarBocioaca si nevasta lui aveau o fata.e fi reasca si pornirea femeii de a-si arata nurii. O stii cum e: nu sta cu nimen i de vorba. Mara sari furtunoasa in picioare. Afara. Mara sedea singura-n casa. in sfirsit. voinic.ni inaintea lui.De ce adica i-ar fi fost date aceste daca ochii nevinovati n-ar fi pututsa se incinte de ele? Daca-i place bogatului sa-si desfasure comorile. sa-i smulga parul din cap. Sin gura nu putea sa mearga. Sa vii. sa-i scoata ochii. incetul cu incetul insa sa facut flacau. facindu-si mereu cruce si rugind mereupe Maica Preacurata sa fie milosti va si sa n-o certe cu prea multaasprime. lucrurile venisera cam dupa cum si le inchipuise ea. Baea se simtea oarecum rasfatata ci nd ochii lui cruzi se opreau capierduti asupra bratelor ei rotunde. Prea se simtea bine pentru ca sa nu ramiie el singur de sine. si-i era atit de greu sa se abata din drum. Cu moasa?! zise iarpeste putin. apoi s-a dus. le inchide toate in sufletul ei. Asta o vedea si Bocioaca. Tot mare lucru e insa si sa stii ca te bucuri de toata increderea.Nu putea sa v ada nimic. De un lucru nu tinea Mara seama: ca feciorul ei era o matahala nespalata si nepi eptanata. urma Mara si alerga mai d eparte. mai mult copil decit om facut. iar gindurile i seinsirau mai limpede asa pe nev azute? Se zbatea femeia. a p arasit-o! O aflase aceasta si nu putea sa se bucure. si de aceea il tinea mereu pe linga sine. Putin ii pasa luiBocioaca de aceasta: el ve dea pe omul verde. ea se opri: ii era parca ar vrea sa se despice in doua. ca e foarte rau. copil. nu alta. iar Talia isiurma drumul ca sa-l caute pe doc . si-n ap a. facu un pas mare si deschise usa. Ah! cum ar fi vrut sa-l scuipe in fata. se ivi un zgomot: intrase cineva si cauta pipaind usa casei. mie nimeni nu mi-a spus! Nu stiam nici noi. Iara nev asta lui Bocioaca vedea numai pe omul care era-n stare sa sara si-n foc. trebuia sa-l ia si pe Trica cudinsa. in tinda. pe Sultana. caci om erasi avea inima de parinte. se uita-nochii lui cind voi a sa faca ceva si era destul ca el sa stea la indoialapentru ca ea sa-si calce p e inima. sa-si dea chiarsufletul pentru ea. grai Talia alergind dupa dinsa. Dupa ce trecu podul. cu buna rinduiala si totdeauna la locul lui. a parasit-o.si-ar fi fost in stare sal puna sa-i toarne apa cind se spala pe cap. copil aproape. Am lasat-o cu moasa si alerg du pa doctor! Cu moasa! striga Mara ca iesita din fire si se porni ca alungata de iele si fara ca sa mai inchida usile in urma ei. si nu o data se petrecea o grea lupta in sufletul lui. asupra umeri lor ei inveliti in carnemoale si cautau cu un fel de frica partile mai ascunse a le nurilor ei. Tremura Trica in toata clipa si statea mereu treaz ca nu cumva fiestapinul. n-ar fi crezut insa c-o sa-i cada atit de greu. Trebuia. in casa lui Bocioaca. Asa ma pedepseste Dumnezeu pentru ca am fost ciinoasa. fie mai ales stap ina-sa sa se caiasca de a-i fi dat toata increderea. om deplin.

se tulbura si e l si-si desumeca minecile de la camasa. Carevasazica. isizicea. cind Mara intracu o falca in ce r.stia si el ca Persida nu are trai bun cu sotul ei si nu o data isi facuse amarnice mustrari pentru c-a alergat pe la Sin-Miclau s si pela Buteni ca sa-i lege pe toata viata. Ei bine! Sunt eu si singura destul om! grai dinsa. Asta nu poate sa ram iie asa! Trica ramase ca infipt in pamint. Marta.Mara se uita lung si aspru la dinsul. Sultana si o slujnica erau adunati in curte. bine sa trimit pe cineva la mama d-tale. si era gata Mara sa stea toata noaptea la usa. Vazind acum pe muma-sa tulburata si aflind ca sora-sae rau. Sa vii cu mine. iar dupa ce moasa iesi. dar n-o astepta. iar in liniste si cu buna cumpanire nu puteau sa se petreaca lucrur ile dupa ce trecuse atita timp de cind Maranu si-a vazut fata si erau atit de tr iste imprejurarile in care o revedea. femeie cu inima ciinoasa!" isi zicea ea batindu-se cu pumn ii in cap. incit. Iar daca vezi ca n-a r fi bine sa intru. ii scapauvorbele: "Ah. nu-l putea lasa sa se duca. incit isi uitase supararea de mai inainte. Marta se uita lung la el. Asta o stie dinsa.. la cazan ul in care fierbea cu clocote lictarul de prune. zise ea. Persida stia ca mama ei ar veni la dinsa daca ar sti. doi ucenici. ii zise moasa Persidei.Vorba e numai ca n-avea nevoie. era a tit desuparata pe Trica. Mara scrisni putin din dinti si ridica pumnul.tor. Ce sa fac eu acolo? raspunse el. Asa. Atit era de caita si muiata. ajunsa la circiuma. cu alta in pamint. toata dragostea pe care o avuse mainainte pentru dinsul se revarsa deodata asupra Persidei. indatainsa ce se simtea mai bine. Neamtul a stilcit pe Persida in batai. il stia om de fire n avalnica. apoi o lua cu pasi inca mai grabi ti spre casa lui Bocioaca. I-ar fi foarte greu. Se gindis e in mai multe rinduri sa trimita pe Talia la dinsa. Moasa e la dinsa. care zacea intr-un fel de amorteala. acum era patrunsa cu desavirsirede simtamintul ca Persida nu e vinovata de nimic. Trica. raspunse ea. saraca mama mea!" Asa i-a venit moasei gindul sa trim itape Talia si la Mara. Daca e moasa la dinsa si mai vine si doctorul. Persida isi deschise ochii si-i ridica spre ea. Sa-i arate ca e frate. in starea in care-l vedea. eu singura s-o si port!" Cind insa ii era din nou greu. si in starea in care se afla ar fi putut sa se avinte invreo primejdie . o intreba daca Persida stie ori nuca ea vine.Iara Trica tacea si sta nemiscat. cind Persida avea trebuinta de cea mai depl ina liniste. ca sa vina si ea. ceea ceera obisnuit sa faca totdeauna ci nd pleca undeva. ea isi schimba gindul. poate. De ce s-o mai mihnim?. unde alergase cu atita g rabire. grai Mara grabita.A dat insa Dumnezeu ca Trica tocmai acum sa -si dea pe fata slabiciunea. sa cheme pe moasa. "Nu e nimic. apoi la Ma rta: le intelegea toate si era cuprinsa de simtamintul ca nu mai are nici baiat. ar fi. incetul cu incetul insa se deprins ese cu gindul ca asa le era soarta si ca mai rau ar fi fost daca ei n-arfi cunun ati. mergind spre circiuma de la Sararie. apoi le intoarse spatele si s e duse ca virtejul peste cimpul intins.. eu nu stiu ce ajutor ar mai putea sa-i dea Trica. intimpina Marta. Departindu-s e cu inima de la Trica. Ce e? intreba Trica speriat. eu stau si afara. foarte rau. Mai bine sa nu afle n . de c e s-o mai tulbur degeaba? Eu singurami-am facut-o. nu insa acum. se opri in loc si nu indraznea sa intre la fata ei. Va fi stat orinu mai nainte vreodata pe gind uri. E rau. are sa treaca si asta. Era bun gindul acesta. nu vii?! il intreba Mara cu staruinta. si Talia s-a dus dupadoctor. grai Mara.cind o cuprindea simtamintul ca nu mai poate sa traias ca. S-o iei de departe si sa-i spui ca sunt aici. Uite. Ea trimise pe o fetiscana. si Mara. care spala vase in bucatarie. ii zise apoi. "Eu am fost mama rea.

si-n fata lui Natl. Te rog. Dumnezeu e bun. dar mai departe toate au sa se sfirs easca bine. iar Natl il insoti pina afara. E bine ca s-a intimplat asa. el se departa. grai dinsa. iara Na tl inainta umilit spre dinsa. dac-ar fisa nu ma mai scol.mama. se det e. Asa ramasera ei tot timpul in care doctorul vorbi incet cu moasa. abia de aici inainte ai sa traies ti si tu. sa le sufere toate. Mara se dete putin inapoi. e aici. Multumeste lui Dumnezeu ca te-a scapatde omul acela. Persida. ridicindu-se putin. Ei. Niciodata el n-ar fi ridicat mina asupra m ea daca nu l-as fi lovit eu mai nainte. mai nenorocit decit mine. Daca s-ar intimpla ca sase piarda prea mult singe si sa lesine. ea nu-si mai putu stapini firea: inainta spr . draga mamii. in miscarile lui. Mara sedete la o parte. si mi-ar fi mie rusine daca el. sfiicios. Graind acestea. Uite. Lasa. sa intre in casa. cu capul plecat si cu fata galbena. i n toata infatisarea lui era atita cainta si atita umilire. Persida se intoarse putin in culcusul ei si ridica ochii spre dinsa. o saru ta in mai multe rinduri.. raspunse moasa. Asta e soarta femeilor! zise ea incet si se pleca asupra ei. ii apuca mina. Nu-l osindi. si singele tau. firea ei cea slaba n-o ierta in sa sa se departeze de la patulPersidei. una dupa alt a. ca sa cerceteze mai de aproape. sarmanul. fara ca sa ridice ochii la dinsa. iilua mina si i-o saruta de doua ori. atingind-o cuvirfurile degetelor. inainte de toate liniste! Am sa mai trec p e aici inainte demiezul noptii. si astfel stetera citva timp tacindamindoua. Prea li-e slaba inima!" Cind il vazu pe Natl intorcindu-se. Nu-i adevarat! grai Persida. si a voit sa ma scape de cea mai aspra pedeapsa. crede insa ca te-ai supara daca ar veni. zarind-o. Lucrul acesta se petrecuse atit de iute. copilul epierdut. Asa a gasit-o Mara cind a intrat. ca sa-ipotriveasca perinele la c apatii si sa-i mingiie fruntea. draga mamei! Sa nu te sperii. ca sa n-o tulbure pe di nsa.imic decit dupa ce vor fi trecut toate. cu favorite carunte. o duse la buze. sa-i dai. n-are pe nimeni in lume si mi-a fost credincios. sa-l apuce. tot ceea ce ramine de mine. grai doctorul. Trebuie sa mai asteptam. eu putin ajutor pot sa dau aici. sa-i zica t rei vorbe acolo unde Persida nu puteasa le auda. Natl lasa pe doctorul Blaubach. un pas inapoi. "Ah! Doamne! isi zicea ea catranita. ii venea sa plece. urma el intorcindu-se spre moasa. sa intre? Saraca mama mea! mama mea cea buna! grai Persida si-si ascunse capul in perine. ad auga ea. De!. incit Marase simtea c u desavirsire muiata si abia dupa citva timp se dezmeticisi se dete un pas inapo i. Ea stie ca nu sunt eu vrednica sa vie dinsa lamine. Ea stie. trebuia sa leprimeasca toate. Persida se lasa iar in culcusul ei.. Tot tu cea vinovata! Persida se intoarse mai mult spre muma ei si se ridica putin. Cind doctorul se apropie apoi de pa t. a aflat de la nu stiu cine. ca sa se dumer easca asupra starii in care se afla Persida. cam spre usa. tine mai mult decit la orisicine! asta e blestemul casei mele: tin amindoi copiiimai mult la straini de cit la mine si la ai lor. sa ma chemi. Nu e nimic. mama. Nu poate unbarbat sa treaca peste una ca asta. mama. ca e nenorocit si el. numai linistesa-i lasati. zise ea cu amaraciune. raspunse Mara. Usa se deschise incet. ca natura sa-si faca lucrarea. si. Carevasazica. teapana si cu ochii tinta la ginerele ei. Eu. Pe cit pot sa jude c. un batrin m aruntel. sopti in cele din urma Persida. E nenorocit. care ti-a facut a tita rau. Era-n ea ceva ce o impingea sa mearga dupa el.Mara nu mai stia ce sa faca. Mama nu poate sa creada una ca asta. sa cauti pe Bandi. si acum tot vorba cea de odinioara... iara Mara se ridica si ramase-n fata patului . iar in fata Persidei nu putea sa-i zica nimic. ca au sa treaca toate cu bine. stind dreapta.care. ii zise apoi lui Natl. urma apoi peste putin . tine si acum la el. fii linistita. nu moare omul atit de usor. zise moasa. grai dinsa.

ridicind amindoua miinile. mai ales prinapropierea Murasului. si mare minune n-ar fi fost d aca ungurii s-ar filuat si ei dupa italieni. Erau insa si acolo oameni care.. ci copil bolnavicios.Feciorii dusi la catanie pe la Mantua. din ale lui. sa pata mare rus ine. Pe la Lipova nu prea erau. Dar nu se mai plingea Persida de dinsul. unde se sporisera facatorii de rele. casa alunge catanele imparatesti. Cind m-am dus. in fata lui Dumnezeu . incit nu trecea zifara ca sa se intimpl e ceva pe drumurile ce duc spre Arad. incit nu mai stiai incine poti si in cine nu poti sa ai incredere. nu bucur os umblau serile singuri.dupa lege. Nu e liniste-n casa aceasta cita vreme te afli tu in preajma ei! grai Mara mai t are. La masa cea mare din birtul de la Sararie. raspunse el. iara un gurii sopteau intre dinsii si se laudau prin ascuns ca Kossuth al lorsta in lega tura cu Garibaldi si are si el sa se intoarca la primavara. Da. sa nu fuga. multi unguri. dar puteau sa vie de pe pus te. tie sotie?! Calau i-ai fost! Iata ce-aifacut din ea! Rabda. ii multumesc lui Dumnezeu c-o scap si asa din ghearele tale! striga Mara. ce-i drept. vazindu-l mereu posomorit si nerabdator. Tu. despart it de mama-sa. rabda-le toate de la mama. . Singur gindulca asta nu poate sa mearga tot asa mai tinea calda inima in el. sa-i scoata pe beamteri din tara si safaca iar vreme ungureasca. la usa. el pe mine. eu pe el. si Natl isi facea cu gura luisl oboda prea multi dusmani. ca iesita din fire. Verona si Venetia scriau de acolo ca s-a ivit un oarecare Garibaldi. Deodata ea se opri si ramase cu ochii sticlosi.dar nu era in stare sa ia vreo hotarire. As teptainsa.. harnica si mereu voioasa. si orisice ar fi facut el. sa se dea cu capul de perete. Doamne. sa-si rupa hai nele de pe trup. in laculGuarda. ba nici de cunoscuti nu se apropia decit cu sfiala. si de cite trei ori la fie care necunoscut ce-i intra in circiuma. biata. la care tinea din zi in zi mai mult. striga Persida. Te-ai dus odata: dus sa fii! Persida se ridica cuprinsa de spaima din culcusul ei. atuncicind a parasit pe Persida. cum ar iubi-o mama dac-ar cunoaste-o!" Persida. si m-am dus ca s-o scap de un nemernic ca mine. ca mi-e mama si e buna mama. in riul Adige. si adeseor i isi zicea cu lacrimile in ochi:"Doamne. si cum.e el si-i zise incet si aspru: N-ai auzit ce-a zis doctorul? Lasa-ne singure. in starea in care ea se afla acum. cu toti ailui. Natl draga. care umbla sa-iadune pe italieni sub arme si sa-i ridice asupra imparatului. Venise adicasi stirea ca italienii au inceput sa arunc e beamteri in mare. o stiam sanatoasa si vrednica. Odata s-a hotarit si el. foarte in curind insa s-a incredintat ca farade Persida nu poate sa traiasca. unde beamterii puneau lumea la cale. dar nu pot sa plec.vazind-o iar voinica si plina la fata. Nu pot sa ma duc. mi-e barbat si-i sunt sotie. Vai de mine! vai de mine! Usile casei au ramas deschise si tainita din perete nu -i acoperita! striga ea si iesi ca dusa de frica mortii. ba adeseori chiar rastit.Scos. ba rbatul ei?! Ea. mereu astepta. Daca e vorba.Atit de mult se invrajbisera oamenii intre dinsii. ca re se uita in alta partecind se intimpla sa-l intilneasca. el traia si nu traia. suparat pina chiar si de bunav ointa ei. ii fusese draga odinioara. nici cel mai nemernic barbatnu poate sa-si paraseasca sotia. acum insa. era. se uitala ea ca la un fel de minune. ea era multumita daca-lvedea mai voios. Eu ramin aici afara. iar moasa alerga la Mara s -o linisteasca. mama. Singurul ei gind era sa-ifaca viata mai suferita. mare general. cind atit ii mai ramasese si ei?! Mari lucruri se pregateau in lume. ca sa ne ajutam la nevoie unul pealtul. ca sa fie liniste!Natl se opri. lucru hotarit ca Garibaldi are. Mara-si puse miinile in cap: ii venea sa-si smulga perii din cap. ca vreo intimplare sa schimbe mersul lucrurilor. zise ea mai potolita. N-ai tu la nici o nevoie trebuinta de ajutorul lui. si invrajbit cu tata-sau. sarman de el. Curat ca in vremea ungureasca!Se uita Persida. ce-i drept. grai Natl asezat si hotarit. care numai rau i-a facut si nici un bine nu poate sa-ifaca. c um era pe timpul rezistentei. umbla cu el parcanu i-ar fi fost barbat.

O f i semanind cu tata. Simtam intele insa. in clipa urmatoare e .si peste putin. sa scape. se intorcea numai tirziu dupa miezul noptii. si fiul era cuprins de fiori reci cind isi inchipuia suferintele prin care a trecut tatal sau vazind peacea femeie atit de nenorocita si stiindu-si copilul de pripas. care se stricase. dupa ce a mai crescut ba iatul. ii zise Natl peste vreo saptamina. si fiindcaasa a facut. Sarmanul Bandi. "Sarac de tine. el ar fi cazut in genu nchi la picioarele lui. omule. cu cineva. ci cuBandi. I se rascolise deodata sufletul si-si aducea acum aminte si de Reghina. Bine. Ceea ce stia era numai c-ar fivoit sa nu stie. singurul ungur pe care Natl putea sa-l sufere. Prea ii era mila. Persida ii periadeci hainele. grai Vlaicu. unul din carausii care trageau des la circiuma. lua papucii in pici oare si scurteica cu blana in spinare si erain stare sa ramiie toata ziua nespal at si nepieptanat. sa-i invete minte si pe unguri. zise el speriat de gindul ce se ivise in mintea lui. iar acasa nu mai statea singura. Acum era dumerit. nu ti-e frate?Natl era atit d e tulburat. Persida nu se supara deci daca el pleca serile. nestiind incotro are sa apuce. incit nu-i mai raspunse nimic. si daca in c lipa aceasta Bandi ii parea o jertfa adusa bunei rinduieli.Era ungur si el. zise el. Era urit gindul acesta. Nu o data ii paruse si lui ca seamana acum. ca sa vada daca somnul lui e ori nu linistit. caci tare ii erau nesuferiti ungurii. Era peste putinta ca el sa nu fi stiut toate. tata!" zise el in cele din urma. Natl a scapat vorbele: "Dar el ce-a pacatuit. te supune. Asa era!Era viu afara din cale. Asa trebuia sa faca. Bandi. Nu. mai pe colo.Fata lui nu se lumina insa decit seara. Diminetile el se scula tirziu si cuanevoie. am adus-o demult si am dat-o in primire fratelui d-tale! Ce fel de frate? intreba Natl. si toate lucrurile ieseau altfel in e a la iveala. i se rascolea toata f irea. si sebucura ca ma i traieste si el. "si toate pentru mine si pentru mama mea.sti a ca aceste citeva ceasuri petrecute cu nemtii sunt viata lui. sa nu-l mai vada in ochi pe Bandi. caci mila te leaga. la masa cu be amterii. sa uite cal-a vazut in viata lui. te robeste . toate din simtamintul de datorie. si incur cindu-semai pe ici. o vede a si pe dinsa ca-n aievea cum fusese atuncicind venea cu cosul dupa carne si sta tea voioasa si rizind in usamacelariei. ca sainsoteasca pe vreunul dintre beamterii mai fricosi. i-ar fi sarutat miinile si i-ar fi cerut iertare. induiosat si plin de cainta. la nevoie. generalu l imparatesc. care ocaraumereu pe nemti. si Natl statea tot uimit in loc.Noptile se destepta in mai multe rinduri din somn. cu mine nu seamana. si nu voia sa-i fie. Tare seamana cu d-ta. Ostia din copilaria lui. Vlaicu. cind a dat cu ochii de Bandi. intocmai ca gindurile. dar r oata cind mi-o aduci?! Oho! raspunse Vlaicu. Ochii i se umpleau de vapaie cind vorba venea la razboi si la Radetzky. dar inca nehotarit simtamintul pe care-l stirnis e gindul acesta in sufletul lui. ii curata ghetele si-l ajuta ca pe un copil sa se imbrace. Daca-n clipa aceasta s-ar fi pomenit in fata tatalui sau. s i avea de ce. Baiatul. dar nuputuse sa-si dea seama cu cine anume. inspaimintatoarepedeapsa pentru o clipa d e slabiciune! nemiloasa lege de vietuire!" Da! da! Altfel nu putea tatal sau sa faca! Orisice alta ar fi facut. pina ce rotarul vafi dres pe a lui. care stia sa-i tina de scurt pe italieni si putea. cerus e de la Natl o roata cu imprumutare. Vlaicu se dusese de mult in caile lui. Lumea toata luase parca deodata alta fata. Cind vorba era despre aceasta. intr-una din zile. toate pentru linistea casei s ale. vin si trec prin suflet. care se facuse ba iat voinic si inimos. e l avea dreptul de a fi aspru si de a cere mult de la altii. i se incordau toate puterile siiar se simtea om deplin.Asa era!il vedea pe Bandi ca-n aievea in fata sa. ar fi fost un nou pacat din alt pacat nascut. cind dete iar ochii cu el. sarmanul?!"Era in sufletul lui o lupta grea. dar nu mai putea sa scape de el.

ca in iarna aceasta se va face recrutarea cu multa asprime si pe Trica al vostru il iau fara doar si poate. sa dai si tu ceva. singur i si fara de nici o treaba. ca de obicei. trebuia sa-i spuna cineva ca are neaparat sa dea. El tresari ca prins asupra unei fapte rele. insa. grai Natl. dar nu putea. ca ma-ta are bani si ar putea sa-l rascumpere. stind asa singura si gindindu-se la viata ei cea trista. harnic si cu rost facut. ca sa se dea la oaste: alta viatanu e pentru un om de pripa s ca dinsul. dar el nu era in stares-o inteleaga. zise el.pentru ca printr-insa sa sufere el si ai lui. ca s-o roage cu lacrimi. iti spun eu. Ce ai tu? il intreba ea tirziu dupa-amiazazi. acum o intelegea si Persida i se parea nascuta anumepentru ca sa-l desparta de parintii lui. Dupa legea timpului de atunci. ca sa-l rog sa vorbeasca el cu mama. stii ce? grai dinsa. Ce putem sa dam noi?! grai dinsa sfiicioasa. De el asculta. la gindul acesta si nu stia ce sa-i raspunda. ca sa se indemne ea. ii v enea sa se imbrace fara de intirziere. Era insa peste putinta ca Persida sa nu simta ca sotul ei e framintat de vii sta ri sufletesti. voia buna i-odadea gindul ca are mama ei destula mingiiere prin Trica. era u dusi intari straine si departate. zise el. Era pesteputinta ca ea sa piarda si mingiierea aceasta! Ar fi lucru grozav! zise ea uitindu-se lung la Natl. ca vinovat e orisicine care traiestesi ca. Uite. ii era foarte greu s-o faca aceasta. si totusi trebuia sa dea. ea s-a bucurat ca-l stia baiat asezat. Se uita mereu la sotul ei si nu-i venea sa creada ca el e in adevar acela care vorbeste asa.Nu-l vazuse de mult pe Trica . Persida dete zimbind cu amaraciune din cap. asa deodata. si daca nu mai e ra mereu mihnita ca mai nainte. dar nici nu indaznea sa c erceteze. sa treaca Murasul sisa se duca la mama ei . suferind. urma el peste putin. luind in cele din urma o hotarire. Persida se uita uimita la el. Eu am fost ra scumparat cu vreo doua mii si ceva. i se indulcise oarecum toata firea. stii tu. Tocmai de aceea insa nici taiat n-arfi dat pe fata gind urile ce-l framintau. O fi avind mama. cind stateau. Dartot sora si frate erau. vorbea mai incet si glasul iiera mai putin a spru. si nici Natl nu-l vedea bucuros la casa sa. la urma ur melor. bani. si mintea i se oprea in loc cind se gindea la slabiciunea pecare Pers ida o avea pentru Bandi. cu totii?! Framintat de aceste si de alte asemenea intrebari.Persida iar se uita mirata la el. sa-l despoaie de averea lui. E peste putinta! intimpina ea. dupa ce sotul ei vorbise bine d . te cu rati de pacat si te inalti tu insuti printine. Nu putea sa inteleaga cum a ajuns el. fara indoiala. Abia am prins sa adunam. Persida se cutremura. sa rami ie in viata si sa treaca prin toate suferintele?! De ce nemai nastem. sa vorbeasca despre Trica. asa d eodata. racita pina in maduva oaselor. mirata ca el a ajuns. Persida nu-si mai putea veni in fire.l i se arataca o pedeapsa vietuitoare! De ce s-a mai nascut si el pe lumea aceasta?! De ce trebuia sa se nasca. caci pentru linistea ta dai si iar o sa aduni. acum insa arputea si cu mai putin sa-si gase asca om in loc. ea tine la voi. Dai cit ai. Am sa ma duc la Bocioaca . Eu cred. li se schimba tot rostul vietii. dar ea nu d a: nu-mi pot inchipui pe mama scotind deodataatitia bani. el nu putea sa scape de gindu l ca viata nu e decit o pedeapsa. I-o spusese aceasta Persida in at ite rinduri. pe care nu-ti raminedecit s-o porti asa cum ti s-a croit. spasesti. Era obosit si muiat. Vedea o legatura tainic a intoate. f eciorii luati laoaste ramineau zece ani in linie si inca doi ani in rezerva. acum. Cum ar fi p ututPersida sa se impace cu gindul ca fratele ei are si el sa fie luat la oaste? in nenumarate rinduri. Ce pacat ca Bandi nu e inca de optsprezece ani. Eu? zise apoi. are sa dea si ma-ta: orisicit de zgircita ar fi. Ce sa am? Nimic! Stau asa pe ginduri. Eraschimbata ca prin minune t oata viata ei: nu putea sa-si dea seamacum si prin ce. Nu mai venea pe la dinsa: erau suparati unul pe altul.

sa-i zica d-ta. s-o roage Trica. in casa lui Bocioaca insa slugile nu erau ale stapinului. femeie facuta. atit de avintata. ca odinioara. urma Persida. ea nu se mai sfia. incit. Doamne! de ce sa nu-i vorbeasca deschis? de ce sa nu i se plinga? Ar fi in stare sa creada.Lui Bocioaca ar fi avut sa le spuna aceste.dar stii cit e de greu sa scoti ceva de la dinsa. iar nevasta lui cosea mai la o parte pe gherghef. urma peste putin. Nu stia. ca pentru binele lui Trica. sa-i spuna stapinului c eva mai ales de fatacu stapina. ce sa-i faca. adauga ea. zise ea. Prostii. s-o strimtorezeba rbatul tau. cum s-o primeasca. de care asculta. simti numaidecit ca Marta e foarte strimtorata. si Simina n-ar ficutezat. Marta rasufla usurata. Marta. Ba rbatul meu e gata sadea si el cit poate. ca mai n ainte. Persida ramase ca trasnita din senin. grai dinsa zimbind. circiuma in grija lui Natl. Trebuie. Ma mir si eu. cu inima deschisa. isi zise cu inima inclestata. slujnica. raspunse ea. adauga ea amarita.Ce putea Marta sa-i raspunda?Ea dete din umeri. nuse mai simtea. ne intelegem mai usor si detine asculta barbatul tau. nu se mai poat e opri pina ce nu sfirseste. sa fie vreun lucru mare si grabnic.. fara ca sa-si dea seama despre ce e vorba. apoi se uita iar in ochii Persidei. du pa ce atit de mult se zolise cu fel de fel deoameni. el simtea ca e ceva deosebitafara si aflase din cautatura ei ca e vorba de dinsul. Era treaba stapinei ce are si ce n-are sa afle s tapinul. femeie ca toate femeile.Cind afla ca Persida e aici si voieste sa vorbeasca cu Boc ioaca despre Trica. Persida la casa ei?! Chiar acum dupa ce Trica de atit timp era stricat cu muma-s a?! Ce voia dinsa? Ce avea sa-i spuna lui Bocioacadespre Trica? "Una singura poate sa fie. poate. pornita odata. ea adauga: Nu pot sa-mi inchipuiesc ce vei fi avind sa-i spui barbatului meu. insa de altceva se temuse ea. care. Trica a ajuns la anii decatanie. iar acum. Nu. daca s-ar pune cineva pecapul ei. Bocioaca croia pentru cele opt calfe.espre mama ei si despre fratele ei. Da. E. abia sosita la casa lui Bocioaca. si putea sa stea fara de rusine cu capul ridicatin fata Martei. cu copii mari . poate ca nu i-ar fi pasut daca il vor lua ori nu pe T rica la oaste. scoasa din lume. intiia data de cind se afla la L ipova. si gindul caTrica ar putea sa fie d us la razboi ii era prea nou pentru ca sa-l simta. Mama o fi av ind bani ca sa-l rascumpere. Cum? de ce?! intreba ea. Iar femeia tot femeie.. Dindu-si apoi seama c-a zis o prostie. Noi nu putem. grai Persida. mai bine daca-ti spun. e mai bine sa-ti spun tie. Mi-e parca si greu sa-ti spun. Uite. ca eu. ci ale stapinei. si-a zis sa spun. veni sa spuna ca Persi da doreste sa vorbeasca cu Bocioaca. cind Simina. dar am eu sa vorbesc cu dinsa!" Bocioaca-si croia cojoacele mai departe cind ea s-a ridicat si a iesit. care lucrau la masa lunga. Atit era de pornita. lasind. alungata din rinduloamenilor cumsecade. ca sa vorbes ti tu cu el. nici noi nu mai mergem pe la dinsa. ea s-a oprit in loc. grai dinsa. ar mai da apoi si mama. caci altfel nu pot zice.ca sa-si dea inca o data seama despre ceea ce voia sa faca. se mai linisti si incepu sa se uite in ochii Persidei. Marta statea tulburata in fata ei: nu stia cum s-o ia. Trica in sa s-a dus cu ochii dupa dinsa.Pina atunci mai avea sa treaca multa vreme. sa-ti vin asa deodata in casa. Noi. ea insa n-a fost niciodata dintre cele ce-si pierdusor sarita. Pe inserate ea s-a imbracat si s-a dus. in curind are sa s e faca recrutarea si-l iau si-l duc la razboidaca nu se rascumpara. Persida-l astepta pe Bocioaca si ramase cam tulburata cind se pomeni in fata Mar tei. Nu putem nici noi. Marta tresari si se facu alba ca varul. Ma-ta e suparata pe Trica si nici ea nu mai vine pe la noi. Nu te vei fi asteptat. femeile. apoi se opri. s-o rogi tu. ori tu. Doamne fereste. fara in doiala. in care nu vedea nici acum nici o rautate. S-a suparat ma-ta pentru ca Trica tine la mine si asculta de mine. ce sa-i zic a. in care nu mai vedea nici o rautate.

ca o hoata. in sfirsit. Lasa-le toate pe mine si fii linistita. Vorbeste tu cubarbatul tau. caci de el tot asculta si t rebuie sa le facem toate ca sascapam pe Trica. la urma u rmelor. o imbratisa si o saruta la despartireca pe cea mai buna. adause apoi peste putin. dupa ce calfele se sculara de la masa. dar se gindea. raspunse ea.Nu c-ar fi avut. Viclenita. Trica o simtea si aceasta si era cu atit mai neastimparat. asa. s-o ia decit drept o prostie copilareasca. si apoi vreun mare pacat nu era nici aceasta! Desi femeie facuta. Sa nu mai faceti nimic si sa nu mai vorbiti cu nimeni fara de stirea mea. Acum. si. Fa-ti de lucru pe afara.Fiecare cu gindurile si cu slabiciunile l ui omenesti. crucindu-se de mai multe ori. dar tot Marta era de vina dac-o facea acum. uitind ce le petrecute. adeseori c hiar ceasuri intregi. iar inima ii batea fara casa aiba. cind nimeni nu putea sa-i vada. dar tocmai de aceea s-ar fifacut de ris daca ar fi b agat ca o fata mare in seama fapta lui Trica.Ei stateau in fiecare zi. acum chia r singura ei prietena. Da! asta putea s-o faca chiar si mai inainte de a fi adormit jupinul. dup a ce a adormit jupinul.ea se bucura ca n-a ajuns Persida sa vorbeasca cu Bocioaca. si tocmai de aceea potrivise lucrurile astfel canici dinsii sa nu mearga p e la Mara.pe care nu putea. incit Persida se linistipe deplin si. Batea si a lui Trica. Le pun eutoate la cale si o sa va spun ce mai aveti sa faceti. el indeosebi. Dar sa nu i-o l uati in nume de rau. din intimplare. singuri. Eraun lucru de sine inteles.. si acesta simtea din ce in cemai mult ca era vorba de el si e ra din ce in ce mai neastimparat.El. ochii ei scapau adeseori la Trica. cu copii mari acum si trecuta prin multe. in mai multe rinduri. noaptea. cum stau oamenii ce traiesc subacelasi acoperamint si au sa faca adeseori cite ceva impreuna. Acum insa. Patrunsa in adevar de simtamintul ca Trica n-are sa fie luat la oaste. ea rostis e aceste vorbe cu atita caldura. si Trica incepu sa tremure. indurerata.avind ceva sa faca fara s tirea sotului sau. care trecea nebagat in seama.ca toate femeile. nestiind de ce a venit ea acum in cap . el se ametise si nuse mai putu stapini: fara ca sa voiasca si fara ca sa-si dea seama . la urma urmelor. A asteptat cu toate acestea pina ce sotul ei a adormit si abia apoi a iesit tipt il si fara de luminare.Desi n-avea de gind sa-i vorbeasca lui Bocioaca. grai dinsa. nici Mara sa nu vie pe la dinsii. Tot asa vedea si Trica lucrurile. ca am sa vorbesc ceva cu tine. Trebuiau sa vorbeasca. apoi vino dupa mine. Dar si putea sa fie linistita.. de ce. ca eu am sa ma duc in camara si o sa ma ve zi cind merg. desi tinea ca Bocioaca sa nu vorbeasca cu Mara. desi ea seintoarse l a ghergheful ei ca si cind nimic deosebit nu s-ar fi intimplat. trecuta acum prin toate. dar sa adoarma mai inaintejupinul. ar fi putut. Martei nu-i dadea mina ca sa zica ba. M arta era din ce in ce mai nelinistita de gindul ca vine recrutarea si astfel din ce in cemai hotarita de a face tot ceea ce-i sta prin putinta ca sa-l scape peT rica. ii zise ea. Nu stia inca ce anume are sa faca. as putea sa scot din minti peun baiat la care ma uit ca la copilul meu! Sfinte Dumnezeule! striga Persida. de oa le si de saci. ceva pe sufl etul ei. sa mearga mult mai departe fara ca ea sa se nelinist easca. poate. dar o stia pe Mara cu gurasloboda si tinea sa nu umple capul lui Bocioa ca de presupuneri care-lfaceau banuitor.. Nu era nim ic mai firesc decit ca ea sa-si faca de lucru in camara. insa avind de ce. cind vorba e de lucruri care le privesc de aproap e. Asta nu se mai intimplase niciodata. caci prea a avut si ea sa treaca prin multe. ocuprinse cu bratul peste mijloc dupa ce intrara in camara plina delazi. Marta se sfia si nu stia cumsa potriveasca lucrurile ca sa ra miie singura cu Trica. Asta insa nu putea sa i-o spuna Perside i. El insa. N-o mai facuse niciodata aceasta. Sa ma astepti. singur cu dinsa? Unde sa te astept? intreba el. Nestiind cu ce fel de gind umbla dinsa sa-l vada prin ascuns. caci seara trecea far a ca dinsa sa-i faca vreun semn.

stii tu ca in curind are sa se faca recrutarea si tu n-ai sa sca pi daca nu te rascumperi. Eu nu pot vorbi cu el: ar cadea in banuiala. Mi-e rusine de mine insami si n-am ce sa-mi fac. si ii saruta lung. Trica. Prea esti copil. el era nesatios. De. dar tu faci cum crezi c . o arecum pemuscate. Prostie! zise ea. Te supara daca te string? intreba el si-si trase bratul sfiit inapoi. nesatios.Zorit de Marta. imi place. Trica. cum numai femeiatrecuta stie sa se sarute cu un baiat tinar. satul oarecum. grai dinsa. raspunse el. ea-si pierdu intr-atita rusinea. Ei ii facea plac ere. Ferit-a Dumnezeu! grai dinsul. Nu! raspunse ea cu jumatate de gura.Cuprinsa apoi de un fel de spaima. in cit puse mina pe capul lui si-l apasa incetul cu incetul maijos si tot mai jos i nspre sinul ei dezvelit. Acum se temea mai putin decit orisicind si mai ales tinea laTrica . asa se zice. ti-ai pierdut mintile?! striga ea. Ce sa-ti mai fac? intreba el in cele din urma. Lasa. insa fara ca sa se desfaca din miinile lui. c-ai fi de batjocura lumii. Ea dete din umeri. apoi se lasa pe un sac din apropiere. pentru care nici o fata mar e n-ar fi avut sa-si faca mustrari daca stia sa se stapineasca. caci de celelalte. luind lucrurile foarte de scurt. Dindu-se apoi cu ochii inchisi in voile lui.Tihna insa n-o gasesti cind o cauti. zise apoi. insa mai incet. dar ma-ta ar putea sa te rascumpere."Alta data. Marta se dete putin la o parte. dac-ar fi dupa mine. alta data. Trica. intimpina ea. Destul. isi facuse alte ginduri si o asteptase cu neastimpar. ca nu mai sfirsim. si sa ma lasi cind voi zice ca e destul. Adica ce ar avea sa ma supere? imi vine sa rid. incit capul ei cazu putin inapoi. Trica. nuprimesc eu. daca stiu ca nu te supara. a vo rbit si el cu nevasta-sa. ci ii lasa acasa indatace s-a sfirsit razboiul . s i eu sunt femeie prea trecuta: o sa-ti fie rusineodata cind iti vei aduce aminte . la urma urmelor?! O jucarie copilareasca. zise ea. ii zise ea. fiindca pe cei ce merg acum la razboi n-o sa-i ti na. A fost destul pentru astazi. eu nu m-as amesteca. Vazind deci ca ea nu se da la o parte. si ce era. sa vorbesti cu jupinul ca sa vorbeasc a cu ma-ta. prin minune. grija mea. mai in tihna": asta era gindul cu care se despartira. gitul in preajma urechii. Trica a vorb it ziua urmatoare cu jupinul. el strinse mai tarebratul peste mijlocul femeii scurte si pline la trup. nimeni nu-i vedea si n-aveanimeni de ce sa se plinga. si chiar dac-as fi. De ce sa-mi fie rusine?! grai el. raspunse ea pe suspinate.Marta viata ei toata se juca bucuros cu focul si nu s-a te mut niciodata. Eu vad ca-mi place. Cu atit mai bine. sopti ea ametita. Nu vorbi asa. Norocul tau e ca nu te vede nimeni.El o cuprinse cu amindoua bratele. Acum nu mamai poti parasi. apoi intreba: iti place? Da. O sa ti se facascirba de mine! Nu! niciodata! raspunse el si drept dovada incepu din nou s-o sarute pe muscate. mai in tihna.El o culca mai bine pe bratul lui si o sarut a din nou si mai lung. ea se depart a repede. in care putea sa aiba toata increderea.Ma-ta are bani! Dar nu e pacat sa dam atitia bani? intimpina el. Te supara? intreba el. Nu se poate sa te duci: m-as prapadi eu! Vorbes te cu el. El o strinse din nou in brate. ci cind se nimereste. Ce adica sa-mi placa? intreba ea. Ba nu! raspunse el stringind-o din nou. De ce sa ma supere?! raspunse ea asezata. iar jupinul. ca si cind ar fi vorbit de un lucru de care putin ii pasa. Bine. farade care nu putea sa faca nimic in treaba aceasta. Nu-ti sade insa bines-o faci. si chiar daca. sopti apoi. o sa te bata Dumnezeu daca vei spune cuiva ceva. doisprezece ani. ar voi dinsa sa dea. De la dinsa nu poate nimeni sa scoata atitia bani . zise ea. Nimic. stiu ca n-o faci cu gind rau si din gu ra ta n-o sa afle nimeni nimic.de noapte. putin imi pasa cind stiu ca-ti place.Sarutindu-l apoi din nou. putin cite putin. ea-l strinse in brate si incepu sa se sarute cu el muscindu-i bu zele.

nu-i dadea mina sa zica si de asta data. Pierzindu-si odata stapinirea de sine. Am. du-o pina in capat. ci ii bag in negutatorie. Tocmai acum. Am fost o data si mi-a fostdestul: ar trebui sa o stiu pe patul de moarte ca sa ma duc. nici acum. zise ea. Ar fi pacat ca un baiat ca Trica sa fie dus in catanie. Ma-sa trebuie sa aiba bani. E bun baiat si harnic. trebuia sa-si caute alta scapare. Lasind deci supararile la o parte. dar am atit si chiar mai mult. Mai fa-otot d-ta si asta: daca te-ai apucat odata . Ea il lua deci. Se sperie cind Bocioaca ii spuse ca se apropie recrutarea. aducindu-si aminte de vorba nevestei sale. Ca poimiine. mare lucru ar fi. Marta avuse dreptate. mai fara de voia ei. trebuie sa ai bani aduna ti pentru zestrea ei. Daca ai putea sa-mi spui pe cineva care seinlesneste sa ma imprumute. Simtea ca. dar eu nu tin banii in lada. n-ai sa scoti nimic de la dinsa.a e mai potrivit. zise el. Tot fata ei. Sa vedem. D-ta. in cele din urma. Nu-i trecuse prin minte asemenea gind. mai cu voianevestei sale. Persida. desi t inea la Trica.Ce sa ne mai incurcam noi cu oam eni ca acestia? Bocioaca-si cunostea nevasta si se asteptase ca ea sa-i vorbeasca astfel. grai dinsul. ia r pentru ceilalti voi gasi pe cineva sa te imprumute. grai dinsa intristata. ba. rusinatde treaba ce facuse.Ea se uita lung si scrutator i n fata lui. zise ea cam in lauda. si inca mai rusinat ar fi fost daca ar fi stiut cele ce se petrecusera acasa la dinsul in timpul pe cind el umblase pe la Mara. E baiatbun. inainte de toate. n-ar mai fi nevoie sa stea mereu la masa cu calfele. Bocioaca ramase pus pe ginduri. Fiindca nu-i da nici lui mina sa zica ca n-are bani adunati pentru zestrea fiice i sale. dupa ce Bocioaca se dusese la Mara. Deaici insa pina la imprumutul pe carel cerea Mara era foarte departe.omul lui de credinta. urma ea. Mara a si dat cu socoteala ca el vine pus la cale de nevasta lui si s-a pus la pinda. ea ar fi dat banii: mai era insa oarecum timpla mijloc. Zice c-ar da si ea ceva. ca sa-i dea ajutor tot in ca mara. Eu nu calc pragul ei cita vreme traiest e cu nemernicul acela. Bocioaca ar fi mai avut sa zica ceva. Era bun baiat Trica si harnic si vrednic de toata increderea: nu o data se ivise in mintea lui Bocioaca gindul ca. . cind stia c-o gaseste acasa.dar ea nu da. asa vad. asa. Nu stia pe nimeni. in fata lui Bocioa ca. pacat de el. si Bocioaca treb uia sa plece cu lazile pline cu cojoace. nu putea sa uite supararile ei cu muma sicu sora lui. casa vorbeasca cu tine. N-ai acum trebuinta de ei: aiputea sa mi-i dai. Mara isi mai veni in fire. s-a dus la Mara dupa ce se intunecase. miine o sa ai fata de maritat. o sa mai dam si noi ceva. de tot rau. noi insa n-avem sa ne facem neplaceri pentru dinsul. simbata. daca nu e cinev a care o face sa inteleaga ca n-are incotro. nu mult. tot el o sa dea banii si era. ce da Persida. mai in tihna". Cind el ii spuse ca Persida e gata si ea sa dea ceva. avea si el sa plece cu dinsul. pe neasteptate! Avindu-si gindurile. Eu? raspunse Mara ca intepata de viespi. dar nu voia sa mai lungeasca vorba. t resarita cum e. Nici ca ti-am mai spus. ca nu erau bani. Trica. ca sa vada ce vreasi cum are sa-l apuce. Marta nu se mai gindea decit la acel "alt a data. tinea sa-i arate. care azi. si dac-ar fi luat-o a cum de scurt. te miri ce ginduri isi va fi facind dacavede ca umbli in treaba lui Trica parca ti-ar fi cine stie ce. A fost ieri pe aici sora-sa. N-o cunosti. Bocioaca era foarte strimtorat. nevestei sale ca el poate sascoata bani de la Mara .Vorba e acum sa vorbesti cu Persida. si ea pute a sa se gindeasca si sa-si faca socotelile. si tocmaiacum nu-i am la mina. daca ar avea un asemenea ginere. Persida! E rau. inainte de toate. si ti-i in torc in camete cind iti mariti fata.indata ce l-a vazut pe Bocioaca. era tirg la Faget. Bocioaca nu putea sa zica ba. s i vrednic. dar avea un gind pe care Mara-l simtise.

Nu era deci nerabdatoare. Era peste putinta! in mintea ei nu mai putea sa intre asemenea gind!si totusi ea simtea ca in zadar se zbate. dac-o stringi. plin de pistruipe obraz si badaran. dar el stia ca jupinul s-ar suparafoc dac-ar simti ceva si ii era greu de din sul.Bocioaca-si mai facu de lucru. Nu stiu ce-ti inchipuiesti. Lasa. ii zise mihnita. Nu era. Vai de mine! raspunse el tremurind. ca sa mai aiba timp de a se gindi. si as putea sa fiu tihnit dac-as avea un ginere ca dinsul. ca ci miine si pomiine e multa lume in circiuma. sa ne jucam. Tu stii ca mie-mi place Trica. zise el asezat. cac i mai fusese si alte dati vorba de asa ceva si atunci era sidinsa de parerea lui . n-are nici un pacat. Ai strins-o? Nu. Peste putin insa el nu se mai putu stapini si ocuprinse iar cu bratul p este mijloc. Sa vedem acum ce ai facut. cum ramasese vorba. ca sa vad ce da ea. raspunse ea. in casa lui Bocioaca femeia era stapina. Ea se dete putin la o parte. Sa mearga! grai Bocioaca si se duse sa-l caute pe Trica.cind insa vorba era de lucruri mari. Fa ce vrei! Dar fata mea n-o s-o dau dupa omul acela soios. baiete. Simbata seara o sa te furisezi la mine in casa si atunci suntem in toata tihna. ii zise apoi. La Persida ar putea. asezindu-se linistita in fata lui. Trica simtea de ce voieste dinsa ca el sa ramiie acasa si ramase cam rusinat in fata ei. ce-i drept. trebuia sa voiasca si dinsa cadinsul. Ei! n-o sa vii la tirg. Ce e? intreba Marta dupa ce Bocioaca se intoarse. Marta se facu alba ca varul. apoi se aseza si el. Ce ar zice jupinul dac-ar simti ceva?! Mie p arca mi-e greu.. Trica. Umbla-n voile ei. fara pacat.Te bate Dumnezeu daca te g indesti la mai mult! Ori poate ca ti s-asi urit?! O sa vezi daca mi s-a urit! raspunse el si intelegerea era luata. N-as putea sa ma duc decit duminica. E baiat voinic si sanatos. Avem sa ne sarutam. ii zise Bocioaca. desi din fata lui ve dea ca n-a facut nici o treaba. caci fara d e dinsa nu pot sa-ti fac nimic. Asa nu te mai ia. zise el. raspunse el cam in sila . si. Dar o sa ti le spun altfel toate. Adica vrei sa-l rascumperi tu?! striga ea. acum insa ii venea sa lesine. Trica..Tu nu pleci cu jupinul la Faget. ca copiii nevinovati. Da ori nu da? Da. Lui Trica ii venea sa intre-n pamint€: il sagetase prin inima si era hotarit sa nu mearga simbata seara. asa se stia. scotind vorbele in sila. raspunse Trica. urma el peste putin cu bunavo inta. in lucrurile marunte toate se faceau pe voia Martei. Bine. Nici ca s-a dus. Ea intelegea unde voieste barbatul ei s-ajunga.Trica nu se putea uita i n ochii stapinului sau. Ai facut vreo treaba? Am sa vorbesc mai nainte cu Persida. As vrea si eu sa mai scap de zanat. Marta era obisnuita ca sotul ei sa vorbeasca cu ea seara. grai Bocioaca. grai dinsa dupa ce se vazu singura cu barbatul ei. da-ti silinta sa te pui bine cu nevasta-mea. urma apoi peste putin. iarduminica o sa fiu la tirg. plina de venin. sa mai odihnesc. ii zise ea. pentru ca voia amindurora sa . dar nu-l astepta nici ea. ca n-avem acum timp. Vorba e ac um sa te duci sa vorbesti cu sora-ta. inainte de culcare. as voi sa ne intelegem asupra u nui lucru. urma el. Mie insa nu-mi place ca te amesteci asa de tare in treburile lor. daca pot sa ma inteleg cu tine. dar barbatul facea ce voia el. pe mi ne n-o sa ma incurci cu femei ca Mara sipoama ei de fata. maistor bun. cu Marta. mai bine. Uite. zise ea. Sa ne intelegem. om de inima si vrednic de incredere.I-am si spus-o aceasta . sa ne rasfatam. sa mearga Trica el insusi. Spune ca vrei sa te duci duminica sa vorbesti cu ma-ta si cu sora-ta. ci nd puteau sa stea in toata tihna. vorba decit de o jucarie copilareasc a. am vorbit cu ma-ta si treaba are sa se faca.

a intrat in el nu stiu ce: nu mai stii cum sa-l iei. Sa ma astepti. ce-i drept. Acum era acum.Duminica apoi Trica s-a dus. dupa ce s-ar intoarce pes te vreun an. trebuia sa grabeasca. suparat si el. Trica. Tocmai insa cind grabeste. grai dinsa in cele din urma. iar simbata seara a incuiat usa mai nainte de a se culca. El stia dar ca muma-sa a dat saptesprezece sute de florini grozav de multi bani pentru dinsa. avind ceva pe sufletul lui. si nu se putuse hotari. ii sopti Marta. in camara. dar a potrivit lucrurile totdeauna asaca sa nu fie singuri. Pe la Persida de asemenea nu se ducea. simtind ceva. era s uparat pe ea pentru ca nu-l paraseste pe ticalosul acelasi se temea ca nu cumva. ved ea mai ales pe Marta mereu ingrijita. caci am sa vorb . Acum Marta rasufla mai usor. ii venisede o suta de ori sa se duca la ea si sa-i spuna sa nu-i dea.Se certase iar cu barbatul ei. ca fata are sa fie fericita cu el. El. O sa se spele. stiind ca iar traieste rau cu Natl. "Sa-l las mai nainte sa-l scape. De citva timp. dati degeaba. ca sa nu-l ia al ta de la dinsa. cu inima inclestata. pesteabia cinci saptamini. cum sa-i vorbesti. si o cuprindeau fierbintelile cind se gindea cael n-o mai fi voind. cit si la Boc ioaca. numai insa pentru calucrurile se amina. fiindca incepusera sa scrie pe feciorii care veneau la recrutare in fe bruarie. apoi voi vedea ce fac. ea nu se mai putea opr i in loc. ceea ce maiinainte nu facea. Vedea insa pe Bocioaca staruind. E mereu suparatsi iar a inceput sa joa ce carti. femei de care am avea sa nerusinam. care au pus pe muma-sa si pe sora-sa sa-lrascumpere numai pentru ca ei s a se poata folosi de dinsul. ca aruncati in foc. Mai mult inca-l suparau cele cinci sute date de Persida. ba ii e ra citeodata parca s-ar impaca cu gindul lui Bocioaca:acum. si peste citeva ziles-a dus el insusi ca sa impace pe Natl cu Persida si sa se inteleaga cudinsii. stapinul sau si stapina sa ii pareau niste oameni fara de suflet. ca atunci.se faca. ce-i drept. dar bucuria ii era pripita. de nevoie. ca imp rumut. in mai multe rinduri cu dinsa. ca sa i le inapo ieze incetul cu incetul ei?! Cind se framinta asa. ba se si imbata citeodata. Iar fara de dinsul ea nu voia sa faca nimic: trebuia sa se impace mai inainte si sa se inteleaga. caci vor fibuni. dar nu mai zise. Marta se bucura cind le-a aflat aceste. iar Bocioaca.Se temuse pina acum ca nu cumva barbatul ei. caci nu mai putea sa zica nimic. grai Bocioaca linistit. mai mult strica decit drege. sa se certe. Cum ar fi putut el face ca muma-sa sa le mai dea si pe acestea. ca are neaparat sa vie un timp cind nu va mai voisi se va uita cu dispret la dinsa .sa-l prinda. de vo ie. sa-si schimbe gindul si sa n-o mai imprumute pe Mara. la sora-sa. asta-seara. saptesprezece sute de florini. pripindu-se. iar Mara si fata ei nu sunt. caci Bocioac a era. Nu-i face nedr eptate baiatului. ii zise ea." Ea insa nu s-a mai uitat in ochii lui Trica. omul. si nu puteasa stie cum s-ar sfirsi cearta. Se zbuciuma si nu se putea hotari intr-un fel. si sa-l tie. o sa-i treaca pistruile. Era hotarit sa i le ina poieze si era deznadajduit cind se gindea cit va trebui samunceasca pentru ca sa poata agonisi atita sumedenie de bani. S-a int ilnit. singurul ei gind era sa-si facarost de intilnire cu dinsul. penru ca sa n u-l poata lua de scurt. dar gi ndul nu si-l schimba. cum sa te porti cu el. Noaptea to ata s-a zbatut in culcusul ei framintata de gindulce-ar putea sa faca pentru ca sa-l abata pe sotul ei de la hotarirea lui. ducindu-se la dinsii. A gasit-o plingind. dupa ce Trica era ra scumparat. de aceea se fereade Trica si nu se supara cind isi vedea fata facindu-si de lucru cudinsul. nu indraznea sa dea ochii cu muma-sa. Marta se zbatea mereu si nu putea sa fa ca nimic. El trebuia cu toate acestea sa se supuna si sa umbl e in voile lor daca eravorba sa cistige cele cinci sute de florini. ginerele ei?! Era peste putinta! Dupa cele petrecute. Dupa sarbatori Trica era rascumparat: Persida daduse cinci. atitacasa la ea. la urma urmelor. ca sa-si inceapa elmestesugul. Marta dete din cap.

sfirsite toate. raspunse Marta inveselita. Ce ar zice cine ar veni daca te-ar gasi pe intuneric?! Ea se dete-napoi. Ar trebui sa potrivim lucrurilealtfel ca sa fim mai tihniti. dar simtea ca as ta nu putea sa i-o spuna. erau. ii zise apoi. Marta il cuprinse cu amindoua bratele si-si ascunse capul pe umarul lui. zise el luind o hotarire. ea intreba: stii ca c ele saptesprezece sute nu sunt de la ma-ta.A si trimis-o. asezindu-se linga dinsa si cuprinzind-o cu bratul. sa ne intelegem. El se desfacu insa din bratele ei si se ridica.Trica ce ru voie de la stapinu-sau sa se duca pe la muma-sa. Pare-mi-se ca alte drumuri are el. apoi se duse sa se incredinteze daca sunt ori nu bine lasate perdelele la ferestre. Cine stie?! grai dinsa. inchipuindu-se furisat. Mai bine sa ma omori! sopti. Vii apoi si stai cu mine. Dac-ar fi sa se intoarca Simina ori sa vie altcineva. era pe jumatate ametita. Nu stinge! striga el. asta-seara la mama. in casa la di nsa. Ba vreau. O sa trimit pe Simina la Radna. Nu putea nimeni sa-i vada. gindea dinsa. parca. Asa s-a si facut. Ce vei fi gindind tu despre mine?! Ce sa gindesc?! raspunse el. si Marta. Ea se dete putin la o parte si se uita scrutator in ochii lui. Simina e fata tinara si curatica. si vad ca d e mine ai inceput sa te feresti. dar acum incurind nu e tirg prin apropiere . Marta stete citva timp pe ginduri. Da. asezindu-se pe patul Siminei. Ba nu! grai apoi.Seara. Martei ii era graba: trebuia neaparat sa calce albituril e ce mai ramasesera necalcate. As vrea sa stiu." Doamne. Prea bine. zise el. daca in adevar la ma-sa se duce. Cele saptesprezece sute le-a dat barbatul meu. Trica era foarte strimtorat. gindindu-se la cele ce vin. Asa se vede ca nu mai vrei. cazusera in banuiala ca umblu dupa Simina. Eu ma duc. ca s a vada.Trica se simtea in sa strimtorat si se sperie oarecum cind ea incuie usa. dar ma tem ca nu cumva sa ne zareasca jupinul: si-ar inchipui cu totul altceva. am putea potrivi lucrur ile asa ca inainte de plecare sa ne intilnim. Nu cumva ai fi si d-ta in stare sa crezi asemenea prostii? ! De ce sa fie prostii? raspunse ea. Vai de mine! zise el. Trica incepu sa tremure. puteau sa-si petreaca in toata tihna. la adapost si la caldura. cum fusese vorba. Ma tem numai ca n-o sa ma pot opri unde vreau. Cind apoi calfele se sculara de la lucru. era oarecum ametit si sperios. dar putin ii pasa. ci datede noi? El se uita mirat la ea. in camara e si prea frig. Mama are bani si trebuie sa va inapoieze cit mai curind cele s . vazind ca stau prea mult pe afara.esc cu tine. Adevarul era ca nu ar mai fi voit. dar nu putea sa zica ba! Dar daca ne simte cineva? intimpina el. Acum erau bine. incredintat ca Trica acasa se duce. ii era greu.Drept raspuns. iar d upa plecarea Siminei. Ea voi apoi sa stinga luminarea. Marta tresari. unde Marta calca albituri. peste noapte. da! grai dinsa. Ce pacat a cazut pe capul meu! grai dinsa. rusine iiera Martei sa se dragoste asca cu dinsul la lumina. Ar fi voit. Vedea ca el se codeste. tu iesi pe fereastra din j os. cum sa scap eu de jupinul! Mai bine ar fi in casa la mine cind jupinul e dus. si apoi nu semai da indarat. Schimbind apoi deodata vorba. Trimite-o! raspunse dar. I se racise tot singele in vine. o sa-mi fac de lucru la bucatarie si o sa trimit pe Simina undeva. Bocioaca era suparat pe banuiala sotiei sale. dar o stia femeie prepuielnica si nu mai voia sa lungeasca vorba. Vor fi stiind ei de ce te banuaiu. sopti Marta apropiindu-se de sotul ei.Una e insa sa stai pe intuneric si alta sa te vezi. "S a fim numai singuri. casa vorbim. si rindul trecut calfele. Trica iar incepu sa tremure. seara. undeva site-ai furisa la mine. stete putin. Trica s-a furisat in bucatarie. Ai zice ca te duci. De ce?! intreba Trica. iara eu zic ca-mi era urit sa stau asa singura cu usadescuiata.

insa. Nu! in gindul ei ceea ce facuse si mai avea de gind sa faca nu era pacat. Nu ma impinge la pacat! Eu ma-ncurc rau cu stapina mea! Nu dau nici un ban! raspunse Mara indaratnica. Asta o stia si Mara. Se cutremura in tot trupul si parul i se facea maciuca de cite ori se gindea la aceasta. fata cu un baiattinar ca Trica. nu-mi trebuie mie. in dreptul careia Simina statuse zgriburind peste un ceas. cuprins de o pornire puternica. frumoasa si cuavere. cin d ii arde ceva. Esti prost. apoi scuipa-i in fata si-o sa ai soacra care se teme de tine si nu tise urca-n cap. dar ea vedea altfel lucrurile. Slugasa-i fie. de parte de Muras la vale. Bocioaca a dat bucuros banii: are fata. Trica sa-i spuna Marei ceva. De ce adicasa-si faca? Dragostea. Te rog.Asta nu-i trecuse niciodata si nu putea nici acum sa-i treaca prin minte. Tocmai jos. nu era dintre oamenii care stau. Trica ramase ca omul cazut din cer. scirtiia ofintina cu cumpana prin linistea noptii. venind vorba despre gindul lui Bocioaca in ceea ce privestefata. intri in casa buna si. Ba nu sunt deloc! raspunse el si. Nu este ea singura muma care-simarita fata dupa baiatul ce-i place ei. Nu pentru ca s-ar fi simtit. ci pentru sine vrea sa ma tie. O sa te gindesti si tu si-o sa-ti vie mintea. pe fereastra din jo s. descuie usa si se departa. Trica se simtea ca pierdut. Prostii! grai Mara. Mama! zise el. Chiar daca mi-ar da -o. el adauga: Nu stiu ce vafi gindind Bocioaca. raspunse el. dar noaptea era senina. Se temea insa ca nucumva. Pst! zise ea.Marta. ce -i drept. slabiciunea pe fata si nu se mai simte . ci a ei!Vorba e sa nu-ti umble gura. sa-i platesti lui Bocioaca cit mai curind banii pe care i-a dat pentru mine! Nu vreau sa fiu robul lor! Mai bucuros ma duc in catanie. Trica. Mai facuse ea asachiar si ca fata mare s i nu-si facuse niciodata mustrari. culcata de mult. Nu era. De asa noroc n -o sa fugi. vinovata. Daca te vei incurca. Nu e fata lor pentru mine. si zapada se ingrosase pe Muras. ii era rusine ca si-a dat.a trebuit sa ocoleasca multe ochiuri si se apropia miezul noptii c inda sosit la casa mumei sale. daca va scoate ori nu. tine-o cu vorba pina ce nu-ti dafata. asa stia di nsa. pirtie. Mara era femeie care nici desteptata in miez de noapte din somn nu-si pierde ros tul.Acestea nu erau insa decit inceputul. e cu pacat si fara pacat: iar aceasta era dragoste fara pacat. Mara. Era peste putinta! Nu! pentru el fata lui Bocioaca nu era. si el isi indrepta drumul dupalocul de unde se auzea scirtiitura. daca esti om tu. baiat cumin te: fata e buna. Simtea insa si el ca e foarte greu sa scoata atita banet de la mumasa si-i era p arca cazuse rob vindut si vorba era acum ca muma-sasa-l rascumpere. ci o lua pe gheata. incit orisicine ar fiputut sa-l vada stapinit numai de gindul ca muma-sa trebuie neaparatsa-i inapoieze lui Bocioaca cit mai curind banii. Sosit la Murasul inghetat. atita paguba ! Ce pierzi?! Nu e rusinea mea. nu intelegi nimic. ca sa vada cind vine si daca vine. sari speriata din culcus cind el ii batu la fereastra. poate. pe care o lasase in cea mai urita stare sufleteasca. ci peste curte. fa ci ce vrei din ea. pentru care nu si-ar fi facut mustrari nicidaca Trica i-ar fi fost ginere. zise ea. isi infunda ca ciula in cap. Ce e? Ce s-a intimplat? Ce vrei acum in cap de noapte? intreba ea aprinzind lumi na. care in curind o sa fie mare. cu miinile-n sin. Esti prost. stia ca n-are Trica sa scoata nici un ban de la muma-sa si putin ii pasa. si vrea sa te tie aici ca sa-ifii ginere. Fii. tine-ti gura! Esti baiat tinar si nu trebuie sa aduci rusine asupr a casei stapinului tau. lumin ata de luna si de zapezi si el nu se temea ca vada in vreun ochi.aptesprezece sute. la urm a urmelor. tin numai sa nu fiu robul lor si te rog sa ma scapi de dinsii. nu cumfusese vorba. niciodata! Te-au prostit. el nu trecu peste pod. Trica! ii zise ea suparata. Era insa greu drumu l prin zapada. Nu vreau nimic! raspunse el. dar nevasta lui stiu ca nu pentru fata ei. mama! grai dinsul. nici a ta. da! Barbat. Nu vreau eu s-o pat ca Bocioaca! Cuprins apoi de o pornir e patimasa.

ca nimeni nu tremura ca dinsul. Asta-l ducea pe Trica la deznadajduire. dar inima de femeie ii soptea parca: "Ea poate. Fii om cuminte. parca. N-ar fi fost insa in stare sa dea raspu ns deslusit. ca re ea singura le invirtea toate. inima iti singera insa cind vedeai plinsetele mumelor. nici ch iar el. din intimplare. Vazind strimtorarea lui. pe neasteptate si pe nevrute. cel putin. si intre calfele lui Bocioaca erau patru baieti saraci c arora nu le raminea decit sa mearga la catanie. si glasul i se ineca daca trebuia sa vorbeasca cu dinsa. Se incepuse recrutarea. cel putin. si nu mai stia unde are sa se opreasca. Plingea siMara cu ele. fereste-te. Prea mult nu-i pasa si lucru mare n-ar fi nici chiar daca n e-ar vedea. Dar el n-avea timp sa se dezmeticeasca. Nu e cu putinta sa mi-l mai inchipuiesc ginere. ori i-a spus cineva ceva. si cauta dinadins ca sa fie cit mai des prin apropierea lui. Trica nu minte.baiat era si el. Bocioaca nu se mai indoia ca nevasta-sa are dreptate si era necajit ca l-a mai luat la intrebare. de jupineasa . Ce te-a intrebat jupinul? il intreba Marta. iar eu nu mai pot gasi altul!" Dupa ce Simina se-ntoarse cu vorba c-a stat peste un ceas. Trica. ii venea un fel de lesin cind isi dadea seama ca nu e in stare sa zica nu cind e l zice da. caci era femeie miloasa. Ne-a simtit. daca l-ar fi intrebat cineva cum sunt ochii ei si cam ce fel ii est e gura cind ride. Ei! si?! grai dinsa. se vede. dar pe Trica tot nu l -a vazut sosind la casa mumei sale. nu s-a uitat inca la dinsa cu ochii lui. grai dinsul. daca asa era . Nici ca-i raminea lui Trica decit sa fie om cuminte si sa i se supuna Martei. ca sa-l intrebe unde a fost nainte de a se fi dus la muma-sa. Asa. caci noi tinem la tine si pe urma noastra nic i un rau nu poate sa te ajunga. grai el cam aspru si se duse in treburile lui. De! la urma urmelor. dar nici nu putea sa se puna pentru dinsul in harta cu nevasta-sa. Marta se duse si easa se culce. sa intre in pamint.Acum nu mai voia s-o vada si totusi se uita mai cu dinadins la ea. Nu e insa nimeni stapin deplin pe firea sa. ii venea sa fuga. Dimineata insa tot l-a oprit pe Trica intr-un colt. caci degeaba-si punea de gind sa se fere asca de dinsa. La ma-sa e dus. dar cu m plingea acum si cumar fi plins daca feciorul ei ar fi stat si el in rind cu ce . De voie. Trica ramase ca trasnit din senin. Bocioaca era suparat. Ei! ii zise ea lui Bocioaca. ca s-a abatut din dr um. glasul nimanuia nu e inabusit ca allui. Nu-i venea sa creada. Sa ma fereasca Sfintul de ginere care pleaca la ma-sa si se abate noaptea din drum."Fereste-te."O durea inima de muma. Trica ramase in fata ei umilit ca robul in fata stapinului. c um ramine cu Trica al tau?! N-am spus ca nu acasa seduce? Simina s-a intors si n ici pin-acum nu l-a vazut sosind. ale surorilor si ale rudelor de tot felul. pe care-l desteptase cu hodorogelile ei din somn. denevoie. Vorba e ca bani n-ai luat de la ma-ta. raspunse el. Se simtea vinovat si era. insa. de jupineas a!"Cum sa inteleaga el vorbele acestea?! A simtit Bocioaca ceva? L-a vazut cinev a iesind din bucatarie si i-a spus? Era peste putinta ca lucrurile. cazuseoarecum orbis in bratele lui. Ce stia di nsa?! ce putea dinsa sa inteleaga?! Vedea insa copila canimeni pin-acum. care statuse la pinda. Cum ar fi putut dinsa sa traiasca sub acelasiacoperamint cu dinsul fa ra ca sa mearga mai departe si tot maideparte? "Nu! isi zise ea.ii fusese lui Trica totdeauna draga S ultana fiindca era fiica stapinilor sai. Ar fi fost impotriva firii femeiesti ca Sultana sa n-o simta aceasta. Trica se uita lung si oarecum blegit dupa el. sa se sfirseasca cu atit. ei se duceau veseli. pacat sase uite la ea si s a stea in apropierea ei. Asta e ceea ce zic si eu! intimpina Marta.a atit de tare camai nainte. ii zise ea. As! parca altii sunt mai buni! grai Bocioaca si se-ntoarse cu fata la perete. Daca trebuie neaparat sa umbli dupa prostii. batremura cind ea se apropia de dinsul.

ilalti?! Abiaacum simtea dinsa si simtea si Trica ce mare lucru e sa ai pe cinev acare tine la tine.asa. oameni fara de capatii .paza steagului. Era greu lucru sa fii om tinar. mergeau chiuind voinicii intrati peste zi. raspunse Trica tulburat. Sa ma fereasca Dumnezeu! raspunse el.sa stringa mina intinsa de dinsii. sedea ofiterul. cu sticlele pline in mina si de git cu vivandierele. mai dupa-amiazazi. mai ales catane batrine. trimbita sul suna. n-are orisicine norocul lui Trica!si misel ori smintit ar fi t rebuit sa fie Trica pentru ca sa nu se simta norocos. citeva pahar e si o gramada de sepci catanesti. apoi steg arul si muzica. iar femeile isi tineau de pulpana barbatii cind. in frunte. in vreme ce recrutarea se facea cu usile inchise. Eu te astept! El nu-i raspunse nimic. dar pentru fecioru l ei facuse mai mult. nu-i vorba.Alerga Bocioaca. Deodata cu recrutarea incepuse si Verboncul. nu vrea. lumea adunatade pe la toate raspintiile. sa primeascasapca si sa ia banii. Erau doua ferestre. trebuia sa deserte si paharu l si. Ce-ntelege ea?! grai Marta si se lasa mai grea. mai pe la ofiteri. Acela care prindea mina ori primea sapca era prins. Verboncul pleca cu muzica si cu steaguldezvelit de-a lungul ulitelor ca sa imbar bateze si pe cei ce nu se-ncumetasera sa mearga-n piata. sa-i vezi trecind si sa nu te iei dupa dinsii. Da.imparatia n-adunase de la baieti mai cu dare de mina banii decit ca sa-i imparta intre altii. care-si facuser a rindul si intrau acum din nou in oaste. unde nici Bocioaca nu intradecit in zile de sarbato are. dupa dinsii urmau caprarii ceibuni de gura. Alergat-a si Trica. o femeie tan tosa si bine-mpanglicata. apoi v reun lucru mare nici nu era. cu bani strinsi acasa. la c ea de la dreapta si s-a lasat pe umarul lui Trica. Unde mai raminea loc pentru Marta?S-a dus.ca sa vaza cine si cum intra. caci acolo n-avea voie sa se duca. si pentru ceilalt i mai pe la doctori. vazind pe Trica la cea de la dreapta. inaintea mesei stateau apoi doi caprari buni de gura si vivandiera. Ce bine e pentru tine ca n-ai sa te mai temi! grai Sultana. ci la fereastra din casa cea mare. apoi nu mai avea cui sa i se plinga daca pacatul l-a dus pe acolo: tobasulbatea in toba. Ce putea el sa faca?! S-ar fi suparat foc daca el s-ar fi dat la o parte. Verboncul era in piata. dar ne vede fata. sa d eserte un pahar. raspunse el. Sa nu uiti ca miine seara jupinul nu-i acasa! grai dinsa peste citva timp. era trecut in condica si i se numarasi o suta de florini dr ept bani de cheltuiala. Mara umblacu capul ridicat si-si purta usurel trupul greoi. steagul se desfasura si nu-i ramineadecit sa jure. ca sa se intoarca. Sunt grea? intreba Marta incet. dac-ar avea parte s ascape din razboi. Nu-ti vine si tie sa mergi cu dinsii? intreba peste citva timp. si pe cind Trica statea muiat si umilit. lauda viata ostaseasca si poftea mereu pe trecatori sa se apropie. Bustean ar fi trebuit sa fii ca sa nu alergi laportita ori la fereastra cind stii ca asa lucru numai rar se poate vedea. dar nu la portita. el singur. e bine! De! adauga Marta. Ce adica ar fi putut sa-i raspunda? Era peste putinta sa nu mearga! . si nu unul era caruia i se-nfunda sapca pe neasteptate in cap. iar dupa toti. mai pe la diregatori. iar in dosul lui e ra stegarul cu steagul si doua catane inarmate. Tot n-avea nimeni fecior ca dinsa. ca sa vada ma i bine alaiul Verboncului. Nu. o sticla cu vin. care inchina mereu paharele. scotindu-si capul. De aceea lumea toata era cuprinsa de spaima si mumele-si puneau sub lacat fecior ii. la cea de la stinga. a alergat ca sa vada mai bine. si Sultana. vrea. condica. ca sa nu se-ndesuie cu fiica ei. La masa pe care se afla o ladita cu bani. care intrau de bunalor voie la oaste. zi. de fat a cu lumea ce statea de dimineata pina seara ingramadita.

si ziua urmatoare. ii zisei dar peste citva timp. ca.. Am insa si eu suflet milos. ori nu esti om. sa le arate cum s-au petrecutlucrurile. Om insa in toatafirea. Eu sunt aici stapin!" "Pe toate. a venit la minesi mi-a zis inc et: "Nu ma face de rusine: oamenii au pierdut si vorzice ca le fac acestea numai ca sa nu-si mai poata cistiga banii inapoi". cu multe se potriveste. apoi m-am apropiat de masa. care avea bani multi fiindca era in drum spre Zam. grai dinsa. ci alegea de pe p rajinile atirnate in fund cojoacele. se imbata adeseori si joaca din nou carti. cind m-am sculat.Le-am suferit toate fiindca n-am ce sa fac. alaturea cu celelalte calfe. S-a facut ca nu maintelege. Ba te-ai legat tu insati. cadoara sa se intoarca cartea. raspunse el suparat. la mescioara asezata sub fereastra d in fund. tacuti si istoviti. cu glas dulce. I-am facut dar semn lui Natl ca sa-nceteze..intelegea el ce s-a i ntimplat. la urma urmelor?!Omul. sa-i incredinteze ca ea nu e vinovata de nimic. ca sa iaaltele. ci merg orbis inainte. cu fata aprinsa si cuochii plini de vapaie salbatica. ii r aspunsei. Am mai t acut.numai vazind cu ochii ati putea sa intelegeti ca nu e chip sa traiesticu asemenea indracit. ii era gre u mai ales de Marta si de Bocioaca. ci ride. inteleg sa joci cind nu stii daca o sa cistigiori o sa pierzi. ca de obicei. sa fringi. am pus mina pe carti si am alergat cu ele la gura sobei." I-am vorbit cu blindete.am inima de om si nu pot sa le inghit toate. dar nici nu madau in darat cind stiu ca e bine sa fac un lucru."Nu-mi pasa ce vor fi zicind ei. sa omorichiar cind te ia minia oarba. si apoi iar pu teti incepe. m-ai ajutat. Eu fierbeam in mine. nu ma iutesc.Ce-mi mai ramin ea de facut? Un singur lucru: sa pun mina pe cartisi sa le arunc in foc." Ei bine! urma ea dupa o mica ra suflare. daca vrei. Trebuia sa le desluseasca toate. A r is sicind a vazut c-arunc cartile in foc. supti la fata si galbeni ca ceara. Asta-noapte l-am lasatjucind carti cu Binder de la Steueramt. incepu ea linistita. inteleg sa rupi. Deodata usa se deschise repede si data-n perete si Persida intra in casa plina. Vazind apoi ca nu mai sunt cartile la locul lor. e insa o miselie sa joci cind stii ca numai cistigul poatesa-ti vie. Bocioaca. fiindca imi era milade dinsii. El insa? Nici n-auzea. cu hainele mototolite. iar Trica se ridica in picioare si f acu un pas spre dinsa. sa spargi. Privirile tuturora se indreptara asupra ei. dar nu puteam sa-i las cindvedeam ca nici unul dintre dinsi i nu stie ce face.Uitindu-se apoi imprejur. am mai rabdat. apoi s-a dus la dulap. ca unui copil. n-ar fi oare bine sa ma i lasati cartile. si e pacat greu sa iei bani de la oameni asa! inteleg saj oci ca sa-ti treaca timpul.tu ma stii cum sunt! Nu sunt pripita. nici pe vointa ta. e mereu rastit .si ce era. pe ici. grai el. ii venea s-o apuce si s-o dea afara. nu stiu ce. nicinu vedea! Ei bine! urma ea inviorata si aruncind o cautatura i mprejur. Asta-dimineata. daca nu. Asa e car tea: n-ai ce sa-i faci cind incepe odatasa-ti vie rau. ori nu-mi esti: noi batjocura aceasta nuputem s-o suferim! Tu m-ai legat de el: trebuie sa-i arati ca n-ai uitatce ti-a zis atunci. numai si numai ca sa ma sperie pe mine.""Da-mi carti. pe colo mu iate si stropite de singe. ca iar i-a intrat diavolul pe sub piele: il roa de ceva.unde plecase ca sa cumpere boi. M-ai ajutat. ori esti om. zise ea fara ca sa tie seama de ceilalti. dar de ce trebuia sa-i faca rusinea aceasta? Ce cauta ea aici? de ce n u il lasa pe el in pace? Trica. vedeam ca nu se intoarce si stiam ca nici nu are sa se intoarca cartea. Trica. Trical ucra linistit la masa. pe care unul dintre ucenici le lua sa le du ca pentru ca sa fie asezate in lada din car. avind sa mearga dupa-amiazazi la tirg. sa trageti un pui de somn. nu insa sipe mine. Iara Marta si fata ei lucrau. el a dat rizind cu pu . "Natl. cind nu mai stie ce sa faca. stiind dar ca mai sunt citeva perechi in dulap. ti-am spus. petrece noptile in nedumerire. sparg to t ceea ce vezi in casa aceasta. cu Frant pinzarul si cu Lugojanu jeleparul. desi cuprins de neastimpar. de nu mai stii ce faci. sa va odihnitiputin. cu parul incilcit. or i imi esti frate.i-am gasit tot la c arti. ilstii acum pe Natl: el nu s-aprinde cind se minie. cu multe se impac a. inalta si frumoasa. cind stiu c-asa e bine. Dar tocmai dinsii tineau ca jocul sa mearga inainte.le-am luat pe nesimtite pe aceste si leam ascuns.Mai ales Frant si Lu gojanu erau prapaditi fiindca pierdusera mult sitot mai pierdeau inca. ii raspunsei. dar il roade. nu mai croia. potolit ca orisi care din noi acum.

rusinea pe care mi-a facut-o trebuie s-o sterg! Trebuiesa vada omul acela ca tu si mama nu v-ati lepadat de mine.. Bandi. Lasa-l! grai Mara.ca nu stiu unde ma opresc daca incep odata. fringe. corcitura asta. Era mihnita Mara. N-aveam ce sa fac. m-amsaturat.pina chiar si muma-ta si fratele tau. sarmana. A ramas acumsingur acasa si sparge. dar el lucra cu celelalte calfe la masa si nuzicea nimic. N-am sa mai traiesc cu el. parca le placea sa-l vada ce face. de s-aurisipit sfarimate prin casa. sunt plin pina in git! Esti urgia lui Dumnezeu. Trica. te palmuiesc in fata acestor oameni si nu-mimai pasa ce va urma!" Rau ai facut. Cind vazu ca nu-i dau cartile. si tot nu mai da pe la tine. urma ea mai iute.." Trica se cutremura si mai facu un pas inainte. urma peste putin. n-a zis nimic. dar se simtea fericita cum nu s-a mai simtit in viataei. si stiica eu nu ma sperii. si Trica ramase nemiscat in loc. "Sa nu mai spargi. Uite! urma ea sumecindu-se. a alergat speriat in casa. "Nu te apropia. Auzind vorbele lui. si am scapat de toa te. ca sa arate vinataile de pe pulpe. ci a sarit la el si l-a muscat de umar. Tri ca. Multumeste lui Dumnezeu c-ai scapat de el. mi-as fi spa sit pacatul. prea multe se ingramadisera pe capul lui: jupinul se pregatea de plecare. ceilalti toti. M-amrepezit deci la el.mnul in geamurile dulapului. Persida statea ca stean de piatra in mijlocul celor ce se uitau cu mila la dinsa cind Mara se ivi in prag si se opri dind din cap. caci n-avea cu cine sa-si impartaseasca gindurile. ca nu le stii inca toate. Persida se dezmorti. imi zise el tot rizind. se duse la oglindacea mare si o facu si pe aceea bucati-bucatele. ii raspunse iar Persida. Tu vii cu mine.atit om ti-a mai ramas si tie in lumea aceasta. ii raspunse Persida. E pacat. Ai dat bani pentruel. ca tu esti o grea nenorocire pentru toti ceice tin la tine! Tu ti-ai f acut-o: tu s-o porti. cum sunt . tot mama ei. iara Sultan a nu se mai uita la el ca mainainte. Multumeste luiDumnezeu ca ti-ai gasit stapi ni oameni buni. gata de a pleca. Mi-a fost destul. Marta ii facu lui Trica semn sa stea. E adevarat. Uite! urma aratind spre Bandi.dar nu-mi pasa: rusinea insa trebuie s-o st ergem. Ma cunosti. alergase la circiuma si venise aici pe urma Persidei. ridicind farasfiala camasa. de-ar fi fost in stare sa sara cu ghearele la afurisitul de ne amt. despre care n ici chiar tatal sau nu mai vrea sa stie. ca nupentru mine. jupineasa-l astepta deseara. Ferit-a Dumnezeu! raspunse Persida. ca femeie. Mi-a fost destul. Trica. Nu te-ai saturat nici acum de el?! intreba Mara. taie inainte. si-ar fi dat tot ceea ce ii era mai scump ca Sultana.dac-ar fi rau de tot. Persida plecase greu mihnita. nai sa te amesteci. iara Trica se simtea foarte nenorocit. si dac-as fi omorit pe tata. apoi. sa n u fi fost si ea de fata. baiatul. Persido. Bandi.Rusinea insa. Dupa-amiazazi el incepu sa se nelinisteasca si se facu din ce in ce mai tacut si . ii zise ea. Tot era mai bine sa dam unul in altu l decit sa sfarimam toate lucrurile din casa. Nu mai eram acumsingura: baiatul tine. Sa-i fi dat afurisitele de carti. Asa mi-e tot trupul. ci pentru e l n-ati mai venit sa ma vedeti.Nu-mi pasa! Are sa ma doara citva si apoi trec e. Amsarit si eu si nu s tiu ce-a urmat mai departe. n-ar mai sta nici ceilalti cu gurile cascate. te-au parasit. caci isi stia fata scapata si feciorul pus pe cale buna. Uite! zise ea.. Ce sa faci cu asemeneaom? il stii ca e tare ca un bivol: degeaba m-as fi opintit sa-l opresc. Iara tu.. ii era gr eu. Auzindzgomotul..copila nevinovata.. Aflase cele petrecute. grai Marta. ca sa-si arate vinatai le de pe brate. zise Marta. si sa-l fi lasat in stirea Domnulu i. baiat ul. Dar rusinea pe care ne-ai facut-o tu noua? grai el in cele din urma. Asteapta. ziceam. dar el nu se mai puteamisca din loc. Natl. blestemata sastric i viata celor ce se apropie de tine. e paguba. la mine si o sa-mi sara in ajutor. Nu era insa fericita Persida. ca sa-l rascumperi. ba scapase chiar vorbele: "De ce nu te-ai d us cu sora ta?" Sesimtea ca legat cot la cot. ca sa-l opresc. Carnea de om sedrege ea de ea. care nu se mai putea stapini. prapaditulasta. Mama ei.Se adunasera deodata toate.i ar ceilalti se uitau la el rizind.

E ra in acel "stati!" si-n acele brate ridicate in sus ceva cete facea sa simti ca omul acesta nu asa din senin. care intelese numaideci t hotarirea fratelui sau. sa ma rascumpar eu. apoi se repezi spre usa. starostele cojocarilor. unde te duci?! Ce vrei sa faci?! Nu-l lasat i! urma apoi peste putin. el o lua spre Verboncul care nu sosise inca la casa lui Boc ioaca. nu mai avea nici un drept asupra lui. Ah! ce bine ii sedea!Ah! ce fecior! Nu era nic . cu sapca pe ureche. Bocioaca. Ea rise din nou cind Persida-i spuse ca Tricaare sa capete banii in apoi. Cum ar fi putut ea sa creada ca tocmai acum i se strica toate planurile? A inceput sa rida cu hohot cind a vazut spaima Persidei. a intrat la Verbonc. "Ura! ura!" strigara citiva cind el lua sapca si si-o infunda in cap. ii era parca nu mai are nimic de dorit si cazuseoarecum obosita de multumire sufleteasca. A steptase atita timp sa-si vada fata iar acasa. dupa razboi! striga el inchinind spre casa plina si-si urma drumul inai nte. a trecut Murasul. nici din usurintaintra in rindul celor ce iau sap ca in cap. is i scutura o datacapul. Stati! striga el ridicind amindoua miinile. Marta sim tise insa de mult ca nu-i e luiTrica a bine si.intelese numaidecit gindul lui. ca sunt si eu aici si merg cu voi da ca ma primiti! Lumea se opri. Cind alaiul se porni iar inainte. Auzi nebunie! De ce adica sa se dea la Verbonc? Trica se opri si se-ntoarse pe jumatate napoi. si intr-o clipa lumea sengramadi imprejurul lui Trica. rizind mereu. alergind dupa el. Nu putea nimanuia sa-i treaca prin gind ca el. care fusese rascumparat cu bani a tit de grei. s-a pornit atit de repede ca sa alerge laVerbonc si sa-si puna sapc a-n cap. el se ridica drept. Nu-ntelegea. porni dupa dinsul strigind mereu: Nu-l lasati! Puneti mina pe el!Iara Sultana. custicla de vin tinuta in sus si chiuind ca la nunta. zise el. Deodata insa. "Ura!" str igara apoi cu totii cind el se imbratisa cu unul dincaprarii buni de gura si lua sticla de vin ca sa inchine si ca fulgerultrecu din gura in gura vestea ca Tric a. Cind sunetele muzicii strabatura-ncasa. tinut in loc de Mara. care nu putea nici acum sa-si dea s eama despre cele ce se petrec. pe care toti i l stiau si multi il iubeau. pe Trica cu sapca pe ureche. O treceau fiorii cind se gindea ca feciorulei o sa primeasca deodata atita suma de bani. Iesit apoi la ulita.si acum. dupa ce a luat o data banii. el se duse nu in fuga.ca se da la Verbonc! Bocioaca incepu si el sa rida. intelegind acum si el. ca sa se duca sa vadaVerboncul. Era. feciorul Marei. Trica statea ca batut cu cui e pe scaun. ci cu pasi mari si greu calcati. Nu-l lasati. caret recea inainte aruncind in dreapta si in stinga pe calfele ce i se puneau in drum ori puneau mina ca sa-l opreasca. mare lucru trebuia sa fie la mijloc. ca una cazuta din cer cind vecinele alergau sa-i spuna c a Trica s-a dat la Verbonc. era prea strimta ulita. nu credea cae cu putinta una ca asta. statea uimita in pragul casei si se uita cind la muma ei. cindmuzica suna mai de aproape. Asa. cind la Trica cel nalt si spatos. dar nu credea ca imparatia o sa fie atit de proasta ca sa-i dea b anii dupa ce-i are o data. des i rascumparat. calfele si ucenicii s e pusera-n miscare. sa vada. Nu mult trecu insa. care venise cu fiica ei ca sa-si ia feciorul. Cu bine. si mai virtos ridea cind l-a vazut. cind o vedea hotarita de a parasi pentru totdeauna peneamtul ei atit de urgisit si isi stia si feciorul s capat si bine asezat incasa lui Bocioaca. omul de credinta al lui Bocioaca. Trica.mai neastimparat. striga ea cuprinsa de spaima.care se facuse galbena ca ceara. si alaiul iar se opri. si lume a alergadin toate partile. sarmana de femeie. si Trica mergea prin f ata casei lui Bocioaca in frunte. ca sa nu-mi mai poata nimeni arunca vorba ca ma cumparat cu bani! Pornind apoi inainte. Am. vazind acum fata lui inasprita s i miscarile lui iuti. muzica inceta si un fior rece trecu prin lumea adunata in alai. in sfir sit.iar Sultana incepu sa rida. Era o nebunie! imparatia. Bocioaca se uita deci mirat la el.

in zadar. s i parca din fata ei ar fi putut sa-i numere. Ce pacat ca nu pot sa merg si eu cu voi! grai dinsa si-l dete incet la o parte. ca sa te simti: eu am adunat pentru voi putin cite putin si din ce in ce mai mult. Nu-mi mai trebuie barbat..Nu esti tu orisicine! Persida tacu. si ea se simtea cu totul altfel a cum. iar tu ai bani.Prea ar fi fost grea l ovitura daca i-ar fi spus ca e cununata cu dinsul. Vorba asta Mara nu putea s-o inteleaga. fata mea. ea nu se mai putea stapini. ii zise Mara. s-o momeasca. scosde dinsa din averea lui.. el deschide toate usile si str ica toate legile. dar nu putea nici Persida sa-i spuna de ce adica ea nu mai poate sa aiba alt barbat afara de Natl. multi bani. ce-i al l ui Trica e al lui Trica.i unul ca dinsul! Trica se cutremura in tot trupul cind le vazu. Asta s-o stii . ca si cind ai fost cununata cu el. Trica se desfacu. nu puteau sa doarma in culcusurile lor. la urma u rmelor.Ce-i al tau e al tau. mergea pierduta si plingind dupa dinsii. facu citiva pasi spre muma-sa. incepu sa chiuiasca din nou. Are fiecare norocul lui. draga mamii. Au patit-o altele si mai rau decit tine si tot au ajuns femei cu casabuna. Asta trebuia s-o inteleaga si mama ei. cum numai Mara stia sa pastreze. desi obosit e moarte. urma ea. Nu degeaba am ostenit eu. si ele. cuprins de o pornire durero asa. Asa vorbea Mara ca sa-si mingiie fata. ridica iar sticla cu vin si. ii venea sa se ridice din culcusul ei si sa alerge la el. de mii. Lasa. si o intelegea daca-i spunea ca sunt cunu . ea mergea in frunte alaturea cu feciorul ei. Banul. banii pareau multi. sarind mereu ca in joc. nu degeaba mi-am tras de la gura.batrinul. draga mamii. cu lacrimile in ochi . afara de dinsul nu era pent ru dinsa barbat pe lume. ce-o sa mai raminaveti imparti intre voi. eu nu mai pot sa am barbat. ar vorbi si e l cu totul altfel dac-ar sti ca feciorul lui ia zestremare. si toatalumea te stie ca i-ai fost so tie credincioasa si harnica si multe ai suferitde la dinsul.Trecuse miezul noptii. Poate o femei e ca tine orisicind. grai Persida. o cuprinse cu bratulsi incepu sa joace cu ea. fara de casnicie nu e viata sinumai cu dinsul putea din sa sa-si inchipuiasca casnicia.Uite! urma ea. Luat insa in cele din urma si el de virtej. cind stia din gura mumei sale ca are zeci de mii puse la oparte si bine pas trate. sa-i indulceasca firea. siplingeau toti vazind-o pe dinsa plingi nd. Femeie ca tine n-ar e decit sa aleaga intre cei mai bunica sa-si gaseasca barbat. Caprarul cel bun de gura a mers cit a mers sfiicios alaturea cu dinsa. s-o indulceasca. facindu -si mustrari c-a scapat vorba.in zadar! puterea banului e mare. Esti. Luata apoi pe dinainte de dorinta de a o molcomi.Era insa intuneric in casa. Hubar. femeie asupra careia se opreau toate privir ile. Nu vorbi. Prostii! grai deci Mara. luata de virtejul din care nuputea sa-si scoata feciorul. Persida se ridica putin in culcusul ei. o imbratisa lung sio saruta de mai multe ori . Citeva mii sa fie. Ca sa scape. De ce adica Natl era mereu posomorit si rastit? de ce era nerabdator? de ce bea? de ce juca carti? de ce era nemultumit cu soartalui? Pentru ca era deprins sa t raiasca bogat si traia acum sarac. banul e mare putere. raspunse Persida. sa-i moaie. stiuse ea ca are mama ei bani! acum insa ar fi voit sa-i vada fata. ca toate au sa iasa bine. M-a ajutat Dumnezeu. Iara Persida cea inalta si frumoasa. nu se sperie nimeni de ele. ca s-o stii. incit rasuna tot orasul. ti-o spun fiindcanu mai esti copila si trebuie so stii. Doamne! Natl s-ar mira si el dac-ar sti-o aceasta si si-ar da silintele sa intre in voile batrinei. care intelegea lucrurile cu totul altfel. ca sa-i spuna si sa-l roage. Apoi. in vreme ce Persida incepu sa plinga. chiuinddin rasputeri si batind mereu in palme. caci din tonul cu care vorbea. dar sa n-o spui nimanui.si putine sunt pe aici prin apropiere fetele care au zestre ca tine. Tot n-avea nimeni fecior ca dinsa! si pornit alaiul inainte. ci numara cu zecile de mii. Muzica! sa cinte muzica! striga Mara ca iesita din fire si incepu sa bata din pa lme. destui bani.

Nu! raspunse el.dar n-am ce face! Ce mai putea sa-i zica?! Cum ai putut tu sa lasi casa asa singura? grai dinsa peste citva timp. dac-as fi surd. Da! urma el. ii era parca a cazut din cer de la mari in altimi in prapastie adinca si se afla tot in cadere.. cum muma se uita la copilul pornit in cai rele. in clipa aceasta. A ramas aici fratel e meu Bandi. nepazita de nimeni si. si ease rusina de starea in care ajunsese fata de el. E o nenorocire. si ei incepura sa stea la sfat. Sa n-o simta cumva Bandi aceasta. Ce putea dinsa sa vorbeasca cu omul acesta?! Dar bine c-ai venit. nu mi-ar fi rusine. urma tolanindu-se pe pat. intocmai ca mine! Uita-te bine la el si-o sa vezisi tu ca asa este. raspunse el. o cuprinse pornirea de a se duce la el. Sarman de tine si de mine. feciorul tatei. era chiar datoare. zic si eu.Iar se simtea singura.. ii raspunse apoi rizind cu amaraciune. Persida se uita la el cuprinsa de induiosare. M-aiinteles? Tata e om bun. apoi ramasese uitindu-se mihn ita la el. Nu putea dinsasa doarma in alta casa cind avea casa ei. Niciodata insa pin-acum el nu i-o ceruse asta. si dimineata tot cu gindul la e . Natl era dus. grai Natl. si tot asa zic si acum. pentru ca ea sa s tie cum stau lucrurile si sa nu-si mai faca ginduri deserte.. parca nu s-ar fi certat niciod ata-n viata lor. Iara Mara. Bine. nu mi-ar fi rusine. Sunt cam ametit si nici nu ti-as fi spus-o daca n-as fi. sa stii ca mi-e frate. sarmani de noi toti! striga ea cuprinzindu-l cu brate le. ea se dete jos din pat. Nu vezitu ca mie-mi lipseste ceva? Nu sunt om in toata firea. apoi o lua ca o stafie prin noaptea geroasa dreptspre Sararie. m-ai inteles? Trebuie sa faca ceva! Da! grai Persida. Ea-l invata se asa.sunt cum m-a lasat Dumnezeu . Iara Persida nici ca-l baga in seama. zise ea. Mi-e frate! Asta-i izvorul tuturor nenorocirilor! Persida nu se putea dezmetici. fiindca nu poate sa uite si sa neierte pe mine si pe mama.Mara dormea pierduta in somnul greu al omului obosit. De ce sa-mi fie rusine? Dac-as fi orb. parasita. ciine le credincios. nu mi-e deloc rusine. dar st iu foarte bine ce spun: Bandi. inima de diamant: ce ai avut sa iei asupra ta blestemul cazut p e capul nostru?! Persida-si dete seama de marea asemanare ce era intre Bandi si Hubar si nu se ma i indoi ca Natl are dreptate. Trage! adauga apoi si-si intinse piciorul. cu o putere neimblinzita.. e fratelemeu. baiatul Reghinei. Tu esti sufl et bun. Persido. El se ridica si se uita la dinsa framintat in lupta cu sine. tinin d drumul peste Murasul inghetat dupa zarea luminii de la circiuma. as zice. dar s-a inrait.nati.. il simt c a mi-e frate si-mi aduc aminte de Reghina. N-am lasat-o singura. care sari speriat in picioare cind o vazupe Persida in prag.Visase noaptea toata pe feciorul ei. si circiuma ramasese in paza lui Bandi. nu stia nimeni unde. dar le trase. nu ti-e tie rusine de ceea ce ai facut? Nu.. Ce facea el singur? Cumput ea dinsa sa-l lase singur?! Ca apucata de nebunie. dar tata trebuie sa faca ceva. Acum.Mara adormise. Asa a gasit-o Natl cind s-a intors cam ametit de vin acasa. Tot s-a-ntors doamna! stiam eu ca nu poti tu sa traiesti fara de mine: e scris in steaua sub care ne-am nascutc-avem sa traim impreuna pina ce nu ne vom fi mincat de vii unulpe altul. se imbraca in pripa si iesi tipti l din casa. Aha! grai dinsul. Era obisnuita Persida sa-i traga cizmele si sa i le curete de noroi.Persida se ridica speriata din culcusul ei. Mama! grai mai tare. caci tot n-avea cine sa-mi traga cizmele. ca multtine la raposata lui muma si urit l ucru se-ntimpla! Sa n-o simta. Mama! sopti ea. putea sa i-o spuna. il vad. Vorbesti intr-aiurea? grai dinsa. frateadevarat. Dar ce putea sa faca?! Cu de-a sila.

Daca si-au pus odata ceva in gind.parca o grea pedeaps a il astepta. Sa-si vie in fire!"Saptaminile si lunile treceau. si nu s-a abatut Natl nici asta data de la obiceiul lui. daca Dumnezeu se indura. iara Mara se asezase pe patul lui si fusese si eabiruita de somn. Sunt insa in lumea aceasta cu putinta si lucruri care o moaie chiar si pe Mara. Persida era legata. el se opri si stete o clipa. de a nu face nimic. si botezul o sa-lsfinteasca si pe el. cind a venit stirea ca razboiul s-a pornit cu italienii. dar ii parea bine. Nu se putea dezmetici cum au venit lucrurile sice a fa cut el ca s-o ia pe dinainte si s-o duca cu dinsul.ca-i facea bine rabdarea. il cuprinsese un fel de spaima. sa se d uca. nu indurerata. ci tare hotarita d e a nu se misca. a plecat pe-nserate si nu-i e obiceiul de a se intoarce inainte de cintatul cocosilor. Asa s-a framintat Mara luni de zile de-a rindul si nu s-a miscat decit pe la Sf. Iar daca nu. raspunse aceasta. Tirziu dupa miezul noptii. dara Mara nu-si schimba gindul: putea P ersida sa rabde. "Asa-i trebuie! zicea. ca in fata unei primejdii. a vazut ca nu e chip sa-l abata de lahotarirea lui si a i nceput sa bata in palme. ca toate sunt bune!Mara era. cind s-a intors istovit si cam ametit acasa. Parca insa tot mai era timp. nedespartita pe toata viata de dinsul." Da! botezul sfinteste chiar si pe copiii adunati din margine de drum. Persida traia din ce in ce mai rau cu sotul ei. trebuia sa astepte. Tot astfel. cu toate a ceste. ca Natl iar a batut pe Persida. isi aducea numai aminte ca s -a uitat o data la el. nu e chip sa-i mai scoti din ale lor. sprecirciuma de la Sararie. Doamne! grai in cele din urma. iar nu rar calcati ca altadata. ajunsa la intrare. sa plece. Persida dormea cuprinsa de somn intaritor. incit abia i se mai simtea rasuflarea . Plecase suparat. ea isi zicea mereu: "Nemernico ! Ticaloaso!"De mult ar fi trebuit sa vina si nu se putea ierta ca n-a venit. si Marei ii venea sa se duca la dinsulsa-i spuna ca-l iarta. ii venea sa-si smulga parul din c ap. se opri. E aci neamtul? o intreba pe Talia. apoi voi sa iasa. muncit de ginduri grele. dar nu pot sa piara si totla ea au in cele din urma sa se intoarca.l s-a desteptat din somn. peste citeva zil e.I se rascolea toata firea cind se gindea ca iara s-ar putea intimpla cain rindul trecut.numai sa se cunune." Ea se aseza indaratnica pe scaun.Ea. si acum simtamintul ei covirsitor era ca toate au sa iasa in cele din urma dupa gindul ei sica copiii ei pot sa dea in gropi. simergind cu pasi iuti si marunti. ba tocmai de aceea. Mai pe toamna Mara afla ca Persida iar e in stare binecuvintata. sa-si muste carnea de pe trup. pot sa sufere. foarte nelinistita. . incit nu mai stia nici el ce are safaca si-si petrecuse timpu l cuprins de viu neastimpar..Nu-i venea sa cr eada si nu putea sa-si dea seama daca e bucurie ori intristare simtamintul viu c are o cuprinde cind se gindeste catot ar fi cu putinta. Ar fi voit sa-i scoata omului aceluia ochii cu ghearele. ca vrea sa se impace cu dinsul si-i da fata cu zestre. ca sa se mai molcomeasca ea insasi pe sine. toate er au trecute si in iatacul luminat de o candela se facuseliniste adinca. Vazind pe Mara. nu suparata. Mara se rug a mereu la Dumnezeu sa aiba in paza lui pe feciorul ei. Ca totdeauna cind nu mai stia ce sa faca. si totusi ii venea sa se duca si sa-si ia fat a cu puterea de cite ori afla ca si acum tot o mai bate Natl. cind iar a trimis moasa dupa dinsa.dar se bucura oarecum cin d se gindea la suferintele prin care el trebuie sa treaca. Cu totul altfel s-ar fi petrecut insa lucrurile daca di nsa nu s-ar fi putut mingiia cu gindul ca areiar pe fata ei la sine. Ea sari dec i speriata din pat cind se incredinta caculcusul Persidei e desert si nici haine le ei nu mai sunt aci. grai Talia. "Grozava nenorocire!" zicea dinsa. De aceea a ris cu un fel de multumire rautacioasa cind a aflat. Zice. de a arata ca nicipe dinsa nu poate nimeni s-o scoata din ale ei. Nu e. sa nu te nelinistesti. d ar tot om dat de la Dumnezeu e. Nicolae. Le intelese toate intr-o singura clipa. sa fuga: ii era rusine. "O."Neam indracit! striga dinsa.. cu toat e aceste.

si-l stiti cu . mi le-a spus t oate. Dar nu cumva sa-i spui. Ce putea sa vada?Un copil abia nascut nu e. pazeste-l. Persido. Mi-a spus Persida.Ah! de ce i l-a dat Dumnezeu?! Ca sa-l cer te cu toata asprimea. Acum i nsa nu mai vedea pacatele lui si-i era. Era un copil acolo. cu fata ceearotunda. Ei. nu dormea. . nu-i mai v enea sa fuga. orb safie. Chinuita in toata clipa si mereu batuta. cu oaselestrimbe. il indirjea prinneincetatele ei silinte. dar nu putea: erau parca toatede prisos. sa traiasca?Grozava nenorocire!si totusi. ca si cind s-ar fi temut ca se duce s i-ar fi voit sa-l opreasca. Sarmana mea mama! grai el in cele din urma. Inima lui Natl se strinse si mintea lui se lumina deodata. cind se gindise c-ar putea sadea ochi cu el. dar lasa-l pe el. la urma urmelor. N-ar putea sa nu-i spuna tatei. O sa vez i tu ce baiat! Lasa."Doamne! zise el cu ochii plini de lacrimi. ca mai nainte. numai a om sa semene. ca sa-sivada copilul. s-o aduc: ii este nepot si ei tot atit debine ca mie. el se uita la ea ca si cind nu ar fifost niciodata si c-ar mai putea sa fie suparare intre dinsii. calcind in virful degetelor. cearta-ma cu toa ta asprimea. toata simtirea. cind toata gindirea. sa mearga si acum la ea si sa-i sarute mina. cu fata po cita. urma iar. Mara se destepta si ea din somn. tine-l. Persida-i intinse mina si-l apuca de brat.Prin linistea noptii se auzea un fel de morfoleala gingasa: copilul. toate le stiu. Persida n-a putut sadea via ta decit unei stirpituri. il vedea. atita bunatate? Caci eu nu sunt vrednic de ea". s-o chem. si cind isi ri dica ochii. ca sa-l vada intreg.Ce-i pasa ei acum daca el se indreapta ori n u?!Da. ca-ti face bine. plina si viu miscata si cu degetele cele lungi si subtiri laminusitele de om. mai inainte. stilcit. o adevarata spaima. si daca i-ar fi dat. destul de bun. si. surd sa fie. cearta-ma pe mine. dar nu mai pot! Nu mai pot! zise el iar si izbucni in plinsinabusit. sa-l tie. Trebuie sa vina! Am sa ma duc chiar eu sa-i spun. slut s a fie. sa se incredinteze ca e intreg. Ah! cum ar fi vrut sa-l desfasure. pas cu pas. ca setea de viata. mama. Plingi. sa-i multumim lui Dumnezeu ca ni l-adat si-a rinduit sa nu fie copil adunat de pe ulite. Doamne. toata purtarea ei de gr ija asupra lui si numai asupra lui se indrepta. schilod sa fie. Iarta-ma. c-o sa vezi cum toate au de aici inaintesa fie altfel. de cite ori mi-am facut c ele mai amarnice mustrari? de cite ori mi-am pustare-n gind sa ma-ndreptez?! Tot nemernic am ramas. Eu tot eu ramin. ii strabatea intreaga fiinta. Ah! Doamne! zise el in romineste. parca. si ei ca suntem cununati.. elincepu sa tremure aducindu-si aminte de Reghina si de copilul ei. imbaiat. "De ce. Nu! ferit-a Dumnezeu! adause Natl. tot tie are sa ti-l pastreze sarmana aceasta de femeie. care se misca in toate amanuntele ei. care-l face sa-sisuga cu atita n eastimpar pumnii. cacitot al tau este.asa cum il stia. cu toate aceste.ci isi dusese miinile la gura si isi sugea pumn ii. si nemernicam sa fiu toata viata mea! Persida se uita zimbind senin la el. lasa-le acum. grai Persida ingrijata. are si ea sa se bucure. Vazindu-l plingind. El a ramas uimit in fata ei. linga muma lui. sa-l pipaie cu mina. zise apoi peste citva timp. el se apropie de pat. zise ea. dupa o bicei. Ar fi voit sa-i raspunda ceva. Are sa vina si ea! zise Mara.Nu! Copilul acesta nu poate sa traiasca! S-a nascut numai c a sa moara. cu inima inclestata si tre murind in tot trupul. E baiat. ea se induiosa. El insa nu maivazuse in viata lui ceva atit de frumos ca copilul lui." Tiptil apoi. Cum altfel? grai dinsul deznadajduit. ca te-am desteptat. infasat si asezat. dar. decit o bucatica de carne fara ochi. vazindu-l la patul fiicei sale. parca toata noaptea a r fi dormit si n-ar fi vazut bautura cu ochii lui. chiar copilul lui. sa nu-l lase. ea ar fi voitsa nu mai fie om ca dinsul si-l scotea din rabdare. Persida-si deschise ochii si-i deschise mari si-i indrepta oarecum dormind. ce a fost a trecut. zise el adinc in duiosat si nu-si mai putu stapini plinsul. cuprins de fiori. mira ta si nedezmeticita spre el. suspinind.El insa nu putea sa plece: se simtea ca infipt in pamint.

m e! Ei incepura apoi sa se sfatuiasca ce fel ar trebui s-o porneasca pentru ca sa-l moaie si pe batrinul Hubar, ca la botezul copilului sa fieadunati cu totii in dr agoste familiala. Avem, grai Natl, sa-l botezam in legea ta si sa rugam pe parintele Codreanu sa v ie, ca tot el sa-l boteze! Da! zise Mara incintata, tot el! Altfel nu se poate!Persida dete din cap si ochi i i se umplura de lacrimi. Nu, grai dinsa, avem sa-l botezam in legea batrinului Hubar si-o sa rog, urma pl ingind, pe maica Aegidia sa-i fie ea nasa. De multinca mi-am pus-o aceasta in gi nd, adauga ea si plinse inainte. Mara si Natl nu mai indraznira sa zica nimic. Asa era! Tot dinsa era cea mai int eleapta. O durea pe Mara ca nepotul ei n-o sa fie crestinadevarat, dar recunoste a ea ca numai asa se poate imblinzi Hubarcel indirjit. Asa, stind de vorba si sfatuindu-se intre dinsii, in fericita unire familiala, i -au prins zorile de zi si i-a apucat si lumina zilei, pe careHubaroaie o astepta se cu neastimpar. Nu mai putea, sarmana de femeie!Singura dinsa stia cit a rabdat si cite lacrimi a varsat in tacere dupa rarele ei intilniri cu Natl. tinea sa nu treaca peste vo inta sotuluisau, au insa toate un hotar: din clipa in care aflase ca se apropie ceasul,ea nu mai astepta decit sa plece sotul ei la macelarie pentru ca saplece si ea. Persida si Natl si Mara tresarira intr-un fel de uimire cind ea se ivi in prag. Era lucru firesc ca ea sa vie si nu se indoiau ca va si veni: uimiti erau dar nu mai pentru ca dinsa venise tocmai acum, cind vorbeaudespre dinsa. Mara, cea dintii, se ridica si se duse la dinsa. Nestiind ce sa-si mai zica, ele se imbratisara in tacere, se sarutara si iar se tinura imbratisate, in vreme ce copiii lor se uitau la ele oprindu-si rasuflarea. Desfacindu-se din bratele Marei, Hubaroaie trecu apoi pe linga fiul ei si se dus e la Persida, ca sa o sarute de mai multe ori tot intacere, cu dragoste si cu sf iala. Abia dupa-aceea ochii ei se oprira asupra copilului si de la el trecura la Natl. Mult esti nenorocit, grai dinsa cu ochii plini de lacrimi, si mare noroc ai avut ! Le stiu toate, urma apoi intorcindu-se spre Persida.stiu cit ai suferit, fata mea. Dumnezeu are sa ti le tie toate in seamasi sa ti le rasplateasca! Lasa-le aceste, intimpina Mara. Sa nu mai vorbim despre cele trecute, ci sa vede m de cele viitoare. Hubaroaie se uita lung la ea. ti-e usor tie, grai dinsa amarita, caci stai singura, poti sa faci cum te trage inima si n-ai sa te temi de nimeni: mie mi-e groaza cindma gindesc la cele viito are. Persida se cutremura. Sa nu fie in ceas rau vorba pe care ai grait-o fara ca sa-ti dai seama! suspina Mara. Nu e in lumea aceasta nimic mai trist decitviata vaduvei, care poarta ea s ingura greul vietii si tot ea singura plinge cind are vreo bucurie. Ce-mi este m ie ca ne vedem adunaticu totii aici, cind raposatul, sarmanul, nu poate sa fie s i el cu noi!urma dinsa plingind. Nu, din inima nu puteau sa-ti iasa vorbele.Barb atul tau e om si el, e crestin, e parinte si are sa se moaie in celedin urma. Nici ca-i venisera din inima acele vorbe, dar fusesera graite, si ca un fel de s agetare trecuse prin inimile lor simtamintul ca nu e unireafericita cu putinta c ita vreme traieste el. O clipa insa numai, apoi incepura a se sfatui cum au sa porneasca lucrurile ca s a-l aduca si pe el in mijlocul lor. Hubaroaie nu indraznea sa-i vorbeasca. Ce ar fi daca m-as duce eu si i-as cere iertare? grai Natl. Ferit-a Dumnezeu! raspunse muma lui. Ar fi destul sa te vada pentru ca sa nu-si mai poata stapini minia. Nu stiu ce are, dar de laun timp incoace e din ce in ce mai indirjit. Am sa le sufar toate, intimpina Natl, si mi-e destul sa-i spun o vorba pentru ca sa-l potolesc.

Persida, dind cu socoteala care e vorba aceea, clatina din cap. Nu! zise ea. Ai face foarte rau. Te rog, mama, urma apoi intorcindu-se spre Huba roaie, sa te duci la maica Aegidia si sa-i spuic-o rog de iertare si doresc a vo rbi cu dinsa. Are sa vie, iar celelaltele lasati pe mine. Asa s-a si facut.De la circiuma Hubaroaie s-a dus drept la manastire, si pe la a miazazi maica Aegidia cea maruntica si cu fata aspra a cerut binecuvintarea star itei ca sa poata merge la fata ei. Trecuse atita timp de cind nu se mai vazusera si atit de multe s-au petrecut in timpul acesta. Era insa la mijloc un suflet nevinovat, simaica Aegidia intra in circiuma de la Sararie ca-ntr-o biserica, sfiicioasa si cu pas usor. Tot asa a si iesit peste vreun ceas, ca sa mearga la parintele pleban, care s-a dus apoi fara de intirziere la Hubar, caci vorba era sascape trei suflete rataci te. stiu de ce ai venit si ce vrei, ii zise Hubar. Nu mi-a spus nimeni, dar mi-e des tul sa te vad ca sa stiu. Uite, i le iert toate, toate le treccu vederea, toate le uit ca si cind n-ar fi fost niciodata: nu-l pot insaierta ca nepotul meu e co pil nelegiuit. Tocmai de aceasta e vorba, grai plebanul asezat. E o nenorocire ca asa au venit lucrurile, dar trebuie sa ne ferim de alta mai mare:sa-i cununam cit mai curind, pentru ca copilul sa fie botezat ca nascutdin parinti care traiesc in casnicie binecuvintata de sfinta biserica. Minciuni! striga Hubar. Pata tot ramine. Grozav am fost pedepsit eu pentru citev a clipe de usurinta! Nu mi-e destul ca trebuiesa-mi stiu copilul de pripas, dar am ajuns sa am si un nepot nelegiuit. Despre aceasta sa nu vorbim, grai plebanul cu oarecare asprime. ti-ai facut dato ria si trebuie sa ti-o faci pina la sfirsit. Copilul nascutdin adulter nu gasest e mila nici la oameni, nici la Dumnezeu: el n-areloc in rindul crestinilor si e suferit numai in tinda bisericii. Nascutdin greu pacat, viata lui nu poate sa fi e decit o grea osinda. N-ai sa-lstii, n-ai sa-l vezi! Dar imi iese mereu in cale! striga Hubar deznadajduit. E in adevar de necrezut cum a ajuns el la casa lui Natl, grai plebanul. N-ai ins a sa tii seama de el si n-ai mai ales sa pui alatureacu dinsul pe nepotul tau, c are nu din adulter, ci numai din casnicielipsita de binecuvintare e nascut. Dar ce este vinovat el?!Preotul clatina zimbind din cap. Fara de vointa lui Dumnezeu, zise el, nici un fir de par nu se clatina: cum s-ar putea oare ca om sa se nasca fara de a lui vointa?!Era de mai nainte vinovat si pentru vina lui osindit sa se nasca dinpacat, pentru ca sa treaca dispretuit de semenii sai prin lume. si osindit, pentru vina ta, erai si tu sa-l zamislesti, pentru ca sa nu mai potitrai linistit. Poarta-ti osinda cu umilinta si cu rabdar e indelunga, pentru ca sa ti se ierte vina. Toate ai sa le treci cu vederea si s a te gindestinumai la implinirea datoriei tale, pentru ca copilul sa fie botezat inlegea ta si primit in sinul singurei biserici in adevar mintuitoare. Daca ei nu sunt cununati, botezul are sa se faca in legea mamei si copiluleste pierdut p entru biserica. Acesta era un lucru peste care Hubar nu putea sa treaca.Nu mai era vorba daca vr ea ori nu vrea, poate ori nu poate, trebuia sa voiasca si sa poata, sa se siluia sca insusi pe sine, ca sa fieocrotit ca fiu supus de sfinta biserica si sa afle iertare inaintea luiDumnezeu. A ramas dar vorba ca plebanul sa-l aduca pe Natl, pentru ca sa ceara iertare si parinteasca binecuvintare. Era hotarit Hubar sa le faca toate dupa cum le rinduise preotul, dar prea suferi se multe, tot nu se impacase cu gindul ca nepotul saue copil nelegiuit si, cind se vazu fata-n fata cu fiul sau, singele iinavali spre cap si ochii i se impaien jenira. Nemernicule! Cum ai putut tu sa-mi faci si rusinea aceasta?! striga el ca iesit din fire si-i trase fiului sau doua palme. Plebanul ridica mina. Rabda, fiule, zise el, ca ti se cuvine si ti-e parinte.Natl isi pleca capul, apo i facu un pas inainte, apuca mina care-l lovise si o saruta. Uitindu-se in ochii tatalui sau, el fu cuprins de simtamintul ca in zadar sunt t

oate, caci trai linistit cu acest om nu se poate. Loveste-ma, alunga-ma, grai, cearta-ma cu cea mai mare asprime, dar sa aibi inim a de parinte pentru copilul meu, care nu enascut, precum vad ca crezi, din casni cie nelegiuita. Cum nu e?! intrebara plebanul si Hubar deodata. Persida, raspunse Natl ridicindu-si capul, nu e femeia care poate sa traiasca in casnicie nelegiuita. A venit cu mine fiindca in stareadeznadajduita in care ma aflam se temea sa ma lase singur. Ar fi murit insa mai bucuros, dara nu ar fi ve nit daca nu s-ar fi gasit un preotcare era gata sa ne cunune. Suntem cununati! Cum? in taina? Fara de invoirea parintilor? intreba preotul. Cu invoirea mumei, raspunse Natl cam in sila, invoirea tatei nu o puteam cere fi indca eram in dusmanie. Daca asa este, grai preotul intorcindu-se spre Hubar, atunci casatoria e neatins a si copilul e legiuit. Dar tot trebuie sa fie binecuvintata casnicia de amindou a bisericile. Hubar nu se putea dezmetici. Se simtea usurat, dar tot nu putea sa-l ierte pe Na tl ca s-a casatorit fara de invoirea lui. Sa fie, zise el, sa fie binecuvintata de amindoua, dar copilul e al nostru, numa i al nostru. Da, tata, raspunse Natl, si ei ramasera citva timp intr-un fel de incordare. Parintele pleban ar fi asteptat ca ei sa-si dea mina, sa se imbratiseze, sa se s arute, sa arate ca s-au impacat. Natl nu indraznea insa sase apropie de tatal sa u, iar Hubar nu putea sa se uite in ochii fiului sau. Te rog, tata, grai in cele din urma Natl, daca se poate, sa vii sa vezi copilul. Hubar isi ridica ochii. Nu putea sa zica ba si ii era foarte greu sa se duca. Am sa viu, zise el, da! am sa ma duc. Sa stii insa ca nu la tine ma duc, ci la f emeia aceea, care e prea buna pentru un nemernic ca tine. Natl isi pleca iar capul. Era si el de parerea tatalui sau si nu sendoia ca Pers ida va indulci firea batrinului. Am sa viu miine dimineata, zise iar Hubar intorcindu-se spre parintele pleban. A zi e prea tirziu si trebuie sa ma mai gindesc si eu. Seara apoi Hubar a vorbit cu nevasta-sa, care era foarte fericita vazindu-l din ce in ce mai muiat si mai fericita inca se simtea cind elii spuse ca dinsii sunt cununati. E femeie foarte inteleapta si foarte cumsecade, grai dinsa. Nu e nici Natl baiat rau, intimpina el induiosat. Au venit insa lucrurile asa ca nu mai stia baiatul ce sa faca. Vinovat sunt numai eu. Hubaroaie se uita lung si cu ochii plini de lacrimi la sotul ei. N-ar fi crezut niciodata ca el poate sa faca asemenea marturisire, si acumar fi voit sa cada in genunchi la picioarele lui si sa-i sarute mina. Sarmana femeie! urma el. Cit a suferit si cit a stiut sa rabde! Mie parca nu-mi vine sa cred ca poate o femeie sa fie cununata si sa traiasca ani de zile de-a r indul fara ca s-o spuna aceasta. Miine,adauga el, mergem amindoi, in ziua mare, ca sa ne vada toata lumea,si toata lumea trebuie sa afle adevarul. Asa au si facut.N-avuse Hubar in viata lui zi mai mare decit aceasta. Se pregati se parca s-ar duce sa se cuminece si parca tot nu era gata. Un dar pentru nou-nascut. Un semn de iubire pentru nora lui.El se duse la dulap si lua din ladita de fier zece, apoi douazeci si cinci si in cele din urma toti galbenii pe care-i strinsese, peste treisute, apoi scoase si cutia cu argintarie . Sa le-o dam lor, ca noi tot degeaba o tinem. Sa le-o dam! raspunse Hubaroaie rizind cu multumire.si tot astfel, ca de zi mare , asteptau si Natl cu Persida.Se vede insa ca zi cu desavirsire senina nu e in l umea aceasta cu putinta. Mara era si ea multumita, dar nu se bucura cu toata inima, prea ii era drag copi lul acela pentru ca sa se poata impaca cu gindul ca elare sa fie papistas. ii er a parca mai bucuros l-ar sti asa, nebotezat, sisingura ei vorba era: " Voi facet i cum stiti, al vostru e copilul!" Apoi mai era la mijloc si Bandi, care se uita la copilul Persidei ca la un nou s oare rasarit pe cer. in mintea lui nu putea sa intre gindulca Hubar va atinge co

Du-te tu singura la Mara. pentrudinsul. fara ca sa-si ascunda minia.pilul acesta. Atit era Hubar de incintat de norasa. Pacat numai ca Mara nu era si ea de fata. desi cam strimtorat. era om trait in lume si stia ce voieste.Nu! niciodata n-ar fi crezut ca poate sa fie Persida atit de nemern icaca sa stea de vorba cu un om ca Hubar. sa-l omo are pe Hubar. Doamne! grai Persida pierduta in ginduri. Spune-i c-o rog si eu. i i era parca s-a sfirsit viata lui si-i venea sa sara. ei. grai apoi uitindu-sein ochii ei. e atita timp de cind n-am fost la biserica. era mindra in sufletul ei si venea in toate zilele sa ovada. ii era parca n-a mai ramas pentru el nimica in lumea aceasta. calugarita marunticanu mai raminea. ii venea deci sa fuga cind a aflat c a vine Hubar. sa-lapuce de git. si totusi ar fi v oit sa se duca in lume si nu putea. si ei petrecura mai departe ca oameni care seiubesc si de mult nu s-au vaz ut. maimult smintit decit om in toata firea.El se duse l a Persida si o saruta pe frunte. Iarta. care s-a pus intre el si singuriioameni pe care-i avea in lumea ac easta. iar Persida ii astepta cu fata rizatoare. si indata ce ven ea Mara sa-si vada fata si nepotul. Bandi statea in calea lui si se uita la el drept in fata. si acum. Apoi Hubaroaie ii dete Persidei cutia de argintarii. dupa ce o vedea chiar mai asezata de cum fusese. Gheorghe inainte Natl saparaseasca birtul si sa vie acasa. Hubar isi imbratisa si feci orul. Hubar. Avea insa pina chiar si maica Aegidia o mihnire in sufletul ei. si acum. Singura maica Aegidia era cu desavirsire multumita. Hubar staruia ca copilul sa fie botezat cit mai curind. indr aznet. simtea ca tot mai are sa treaca prin zile grele. ea putea sa-i povatuiasca pe toti dupa bun a ei chibzuinta. acum. in casa parintilor lui. c-o rugam amindoi. fata noastra. Nu suntem vrednici noi. tot invrajbiti erau. de care raposata lui mumafugea inspaimintata. "Ah." ii adunase noul-nascut pe cei de atita timp risipiti si-i tinea la un loc. sa-i fie de ajutor. Trebuie. incit nevasta-sa trecu i nainte pe linga baietanul care din calea ei se dete la oparte si-l lasa apoi si pe Hubar sa treaca. raspunse ea sarutindu-i mina. Pe cind insa ei petreceau in casa. sa stea cu dinsa.dar mai era la mijloc si botezul. care-si alungase feciorul si -i facuse Persidei atitde multe zile amare. Natl statea umilit la capatiiul patului si se dete putin la o parte cind parinti i lui intrara. atit era de incintat. Nu era in lumea aceasta. Hubar se cutremura si se opri cuprins de groaza in loc. urma apoi peste putin. De ea se apropiau toti cu dragoste si sfiala. Bandi se plimba neastimparat prin circiuma. Hubar si Hubaroaie au trecut pe linga el fara ca sa-l bage in seama. incit chiar acum hotari ca de la Sf.cind va putea sa mearga . Belsug sa se reverse si binecuvintare asupra ta! grai el si se pleca sa sarute c opilul. dar e a se uita in ochii fiecaruia din ei si vedea ca pacea n-a intratinca in suflete. si ea in toata cli pa se temea ca nu cumva invrajbirea sa sedea pe fata. "Doamne! ce am eu sa fac?!" grai el dupa ce se vazu trecut. neintirziat. insa. intorcindu-se spre nevasta-sa. om mai urgisit decit acel H ubar. cind stia ca dinsa-lasteapta. incit lua hotarirea de a merge chiar a cum la Mara. intre dinsii. gata de a-l inhata. Eu trebuiesa ma duc la parintele pleba n. toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca. Lasa ca prea ii placea Marei sa arate ca e a ei fata. ca s-o roagesa vie deseara si ea si sa petreaca cu totii impreuna.Era si frumo asa si grea clipa in care ei au intrat la Persida. Persida tinea insa ca copilul sa fie botezat mai tirziu. de dinsa ascultau cu totii. sedea posomoritintr-un colt si nu era in sta re sa se miste. Cind Hubar iesea. dar copilul acesta?! Hubar desfacu punga si varsa galbeni peste copil. isi crescuse atiti timp fata pierduta. pe ea o socotea fiecare mai presus de sine.

Dar acestea au venit incetul cu incetul si se petreceau ca lucruri de sine intel ese. dat ca o fiinta netrebnicala o parte.numai ca lucrurile sa mea rga bine si Persida sa nu fie suparata. toti. Iar Mara staruia alatureacu fiica ei si nu se sfia a-si da pe fata dorinta ca tot popa care a facutcununia sa faca si botezul. ii era parca ogrea nenorocire are sa cada pe capul lor. se vedea trecind prin fata macelariei. dupa cum o hotar ise Persida. Se deprinsese Natl cu grijile si cu osteneala zilei atit debine. ea se vedea in gindul ei insasi pe sine. cu oamenii din circiumasi cu cei din birt s i abia acum isi dadea seama ce fel isi petrecea Persida viata in vreme ce el sta tea de vorba cu prietenii. pe care i-o daruise socrul sau. in sfirsit. Cum oare ar fi putut Natl sa fie fericit?!tinea la copilul lui ca la lumina ochi lor sai. Tot cam ca maica Aegidia era si Hubaroaie. El statea ziua toata in picioare. parca a pierdut-o. Era trecuta viata fara de griji. fa!" Nu mai avea nici o treaba.Trecusera timpurile frumoase . tie ti-l voi p astra!" Nu stia nimeni ce simte si gindeste dinsa in clipa aceasta. Nu-l mai vedea pe el. p entru ca el sa dea pe totila o parte si sa alerge. incit ea. Era lucru nemaipomenit ca o calugarita sa fie nasa. De cind se nascuse copilul acela si de cind veniseHubar la casa. si-l facuse slugape el. Ar fi fost. toti erau cuprinsi de acelasi simtamint. "B andi. se uita cuprinsa de o vie ingrijire in ochiiPersidei si nu mai putea sa stea. dar pe el sa-l aibi sub ocrotirea ta. muma ei. ca sa vadadaca nu-i lipseste ceva.si ea la biserica. care intrase deodata in inimile t uturora. copila rasfatata. grai dinsa. vazindu-lnelinistit pe el. se vedea deschizind in neas timparulei copilaresc cealalta fereastra. Gatita in haina de casmir negru. nu mai avea nici ea odihna. daca poate sa-i dea v reun mic ajutor. care-i fusese mai inainte ca o sluga. se balabanea cu slugile. care. alerga de ici pina colo. uitat de toti. sa-i facao mica placere. Niciodata insa sotul ei nu fusese atit d e nelinistit ca acum. si multi ingenuncheara cind ea isipleca genunchii ca sa-i multumeasca lui Du mnezeu ca i-a dat taria dea trece prin grele incercari. dar maica Aegidia isi pusese toata staruinta sa i se dea binecuvintarea. "Bandi. Cuprinsa apo i de simtamintul ca nu e sfirsit inca sirul grelelorincercari. maicaAegidia incepea sa tremure. Asa stateau lucrurile cind a sosit. ea parea mai mult o vedenie decit fiinta din carne si oa se. inalta cum era. al taueste. si totusi el era mereu la dinsa. dar mai alba decit de obicei. alearga!". vazind-o. dreptate ni se face. si pe nesimtite se schimbaseralucrurile. De-a pururea nestrabatute sunt caile sortii. si bisericaera plina de lume adunat a ca sa vada botezul neobisnuit si pe Persida. afara de Mara. in sfirsit. nici un rost in lumea aceasta: putea sa faca ce-i pla ce. . gatita c . Doamne. nu-l mai baga nimeni in seama. dar. stind in fereastr a cu geamul spart deo intimplatoare suflare de vint. Pe Bandi. se plimba ori isiomora timpul jucind carti. cu obrajii tot plini. "Bandi.. Ceeace-l tinea in neincetata tulburare si-l facea nefericit era incordareadintre tatal sau si soacra-sa si ma i ales framintarea sufleteasca cestrabatea din ochii mereu neastimparati ai tata lui sau. "Orisice ni s-ar mai fi intimplind. el era de p risos. ea isi pleca mai tare capul. parca nu mai e nevasta lui. du-te!".una cite una intimplarile care hotarisera viata ei se reamintira insufletul ei parca le visa si le visase numai dupa un plan de mai inaintecroit. gata sa s e invoiasca cu toate si sa dea si singele din inima ei. incit nu s -ar mai fi putut simti bine daca nu le-ar fi avut. pasindincet si apropiindu-s e cu umilinta de altar. si. ci numai muma copilului sau. ramas singur-singure l in lume. caci tu l-ai voit. De cite ori vo rba venea la aceasta. ii era adeseori parc-o pierde. sarmana femeie. vino!".Stind ingenuncheata si cu capul plec at. cind Persida ziua intreaga ii zicea mereu: "Bandi. caci nu stia nimeni s-o multu measca atit debine ca dinsul. nu-lmai baga in seama de cind a vea copil. adeseori il cuprindea insa simtamintul ca prea e grea sarcina pe care t rebuia s-o poarte. Era destul un semn facut de dinsa. ziua botezului.

in cinstea nurorii. pascu pas. cu padurea si din camete. pe Hubaroa ie. i -l arunca in prapastie adinca. dar nu se impacase si ii venea din cind in cind sa se repeada. sa ia copilul si sa fuga cu el din biserica. crestini adevarati. cind vedea banii in minatremuratoare. ii era parca i-liau. Cind parintele pleban se ivi imbracat in odajdii. I-o spusese Persida ea insasi aceasta. ea se apropie. avem destul. Era destul sa-i dea treizeci. si pe ceilalti. am tinut si eu sa fac un dar pentru copil. ca lumea sa stie.tot un Dumnezeu avem. trebuia n eaparat sa le spuna tuturora. deodata. pentru dinsa o adunase: acum era timpul sa i-o dea. ca nu enici dinsa cea din urma. Acum insa. Draga mea mama! grai Persida si o imbratisa. Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dinsa. stind mereu si facin d iar un pas inainte. nu numai pe acestia. ea era tare hotarita sa-i dea Persidei zestrea. tot crestini. iiparea rau ca n-a luat mai mult. adau ga el sarutindu-i mina. fiecaruia in taina. Avea si dinsa: trebuia sa arate ca are. Hubar tinuse insa ca de ziua aceasta sa vie nora-sa lacasa lui si masa de cumetr ie era un fel de nunta. se sperie oarecum. caci vin si eu.. cu toate aceste. si atitnepot avea si dinsa. de care se sfia Mara. Acestia acum. dar trebuie sa trec m ai inainte pe undeva. ca sa inceapa botezarea atit d e neobisnuita. cel mai iubit dintre toti oamenii era papistas. Trebuia. dar sunt mai bine pastrati. el. iar daca nu. Ceilalti to t ai ei ramin. statea indaratnica la intrarea bisericii. ca tine si dinsa la el. Mai bine decit la mine unde ar putea sa stea? Sa stiti ca -i aveti. caci trebuinta nu avem de dinsii si la d-ta sunt mai bine pastrati decit lanoi. Daca il tine Dumnezeu pe tata cume acum. Atit era de fericita Mara. neaparat trebuia!Cum adica?! Hubar ii facuse copilului un dar de un pum n de galbeni. n-osa mai fim cu d-ta ca mai inainte. Da. Dac-ar fi toti ca tine. grai apoi grabita. cum lucrul acesta de obste se face. si in gindul altora. se uita cu un f . Ea-l chema pe Natl la o parte. care n-a voit sa primeasca opt mii deflorini. douazeci si cinci ori douazeci de mii. incit imbratisa pe maica Aegidia. n-ar fi in lumea aceasta decit fericire. pina chiar si pe Hubar. in foc mistuitor.. Ea lua in cele din urma zece mii. Nu. ar fifost in stare sa imbra tiseze pe toti cei adunati in biserica. pe Natl. asa. E frumos! grai dinsa intorcindu-se spre Persida. pentru ca sa vada Hubarca nu e nici Persida oris icine si sa stie lumea ca nu e feciorul lui Hubarmai presus de fata ei! Da! a Pe rsidei era zestrea. poate chiar prea mult. Alergind spre casa. o parte din zestrea sotiei sale. Mara facu un pas inainte si apoi. Vazind atita l ume si asa oameni. E frumos si la dinsii botezul! Oameni suntem cu totii. peste treizeci de mii de florini. din putin cite putin mai mult si tot mai mult. pe toti. caci multi trebuiau sa fie banii pentru ca dinsa sa poata rumpe atita din ei. o parte din zestrea Persidei: opt mii de florini! Am sa vi-i dau. can-are nimeni ginere ca al ei .Se adunasera la pod. nu putea sa ramii enici Mara mai prejos. stia si ca zestrea e mare. tot oamenide frunte. care nu ridea nici acum. da! raspunse Mara. i-l rapesc. Natl stia ca Persida are zestre. Voi mergeti acum acasa. si de aceea nu se mai putea stapini. Pare insa ca erau prea multi bani. ea tresari strabatuta de fiori si ochii se umplura de lacrimi. te rog sa nu ni-i dai. Era hotarita sa dea banii in fata tuturora. Atit voia Mara.care adunase si el destul.a nealte dati. Tot era mai mult decit ceea ce daduse Hubaroai e. Cind preotul varsa apa sfintului botez in capul copilului. si ii venea Marei sa seintoarca din drum. Acum era papistas nepotul ei. Se supusese Mara. Hubaroaie il inzestrase cu cinci mii de florini. la care Hubar isiadunase. Las' ca banul te ridica si in sufletul tau. si mesenii toti intelegeau de ce Mara sade inscaun ca pusa intr-un jet si vorbes te rar si apasat.. Nu e mult. de botez.. Acum era cel mai potrivit timp ca s-o faca. dar banul agonisit edovada de vrednicie. pe toti pr ietenii si cunoscutii. Ni-e destul sa stim ca -i avem. Uite! ii zise. Pina chiar si Hubar. tot mai potolita.adauga intinzindu-i banii. zise el dindu-se putin inapoi. totmai muiata.

ii zise el nevestei sale. Fusese lovit in sold de o tandara de bomba si zacea acum intrun spital din Verona. ci trebuia sa-si caute prilej spre a-si da pe fata supararea. Multumita. Dar eu singura sunt vinovata. Prea venisera lucrurile frumos si peste toate asteptarile ei bine. iar Persida ar fi voit sa-l roage sa se ascunda. nu era in voia lui cea buna.si umbla Mara plingindu-se m ereu de la Radna la Lipova si de la Lipova la Radna. Avea Hubar cuvintele lui de a nu fi multumit. singura Mara se bucura. insemnat. iar aceasta o-nduiosa pedinsa si o mihnea pe Hubaro aie. Natl. cind Trica s-a intors. ca sa afle de unde are sa inceapa cea mai apropiatamihnire.ii intrase in cap gindul ca are de Sfintul Gheorghe sa-i treaca macelaria lui Natl si apoi sa se duca acasa. cind mintea fiecaruia era stapinitade gindul ca are Mara bani multi. care le uitase toate si se pierduse cu desavirsire in clipa de acum. si.el de mirare la dinsa. Traiti voi.si dinsa-l vedea ca tot nu s-a impacat cu lucruril e. omeneste fericita nu era decit Mara. Era peste putinta ca ea sa nu-si aduca in cele din urma aminte si de cei ce nu s e bucurau impreuna cu dinsa. ii e ra lui Hubar rusine ca nora-saare frate pe acel om soios si nepieptanat. si in trecerea lor inimile se inaspreau tot mai mult. Iar Persida se uita mereu si iar se uita la dinsa. dar nu putea sa le spuna nimanui. Doamne. si Persida se rosi ca bujorul cin d muma ei isi aduse aminte de el. Nici ca se mai puteau deschide in curind. vin grijile. dar ii sedea oarecum bine si lacojocarie n u-i faceau nici o stricaciune. in clipa aceasta. si ochii ei necredinciosi umblau scrutarori dela unul la altul. El era strimtorat. fata ca Persida si fecior ca Trica! Acum. Frumoasa a fost ziua. Simteam eu! grai Mara. caci Bocioaca. Cum poate omul. ave a suparari peste suparari cu cei de afara. Dar era venit. si ar fi voit sa fie singura. asa zicea Mara. sa se schimbe trecind prin lume! Lasa ca era periat si p . Degeaba alerga Oancea. Despre Trica nu erabine sa se vorbeasca tocmai acum.tocmai de la dinsa a po rnit intristarea inimilor. voioasa. Vin ani i. Apoi nu putea nici Trica sa se bucure cu Mara. suparat raupe Trica. cum il stia de odinioar a. cu un fel detemere asupra sotului ei. Hubaroaie era pierduta in purtarea de grija pentru lumea adunata la casa ei. in Saptamina brinzei. de la care primise cele saptesprezece sute. parca nu credea ca sunt toate cum le vede si n u cuteza sa se bucure. Nimeni mai b ine decit dinsa nu-l cunostea. Tot sevedea insa ca ochii ei se opres c. dar ea nu s-a sfirsit in voie buna. vine greul vietii si trece veselia inimii. Ce ar fi putut insa ea s a-i zica ori sa-i faca spre a-l incredinta ca tin cu totii ladinsul?! Lucru lamurit era numai ca Natl nu putea sa ia macelaria fiindca nu era maiestru . care-si reamintea amaraciunea decare fusese cuprinsa cind a grait vorbele p entru care Mara ii facusemustrari. caciera femeie neajutorata. tinea una si nestramutat la hotarirea lui de a nu primi inbreasla pe un om care nu si-a facut taietura d e maiestru la timpulhotarit si-a umblat ani de zile de-a rindul fara de rost. si. ca sa poata plinge. ei atit de drag acum. Tot vechea neintelegere. cam plecat intr-o parte. in sfirsit. si la despartire inimi le erau mai mult inclestate decit deschise. care se amana mai mult asluga proasta si intrase alaturea cu toti oamenii fara de capati i la Verbonc. ii era si Marei greu. E grozav lucru sa doresti moarte cuiva. dus cu gindul. la Viena. mai bine fara de mine decit cu mine. De cind isi stia fata bine asezata. nu-i vorba. Astfel treceau zilele. o intelegea deplin. N u se putea sa vie la mai rau timp. casa nu-l vada Hubar.Cam soldis. era peste putinta ca ele saramiie mult timp asa. si ea-si facea mustrari. ca nu c umva sa uite vreodata cele petrecute. si-i era bietei defemei parca toti stiu acele vorbe si toti o mustra pentru ele.Peste citeva zile Mara a primit veste d e la Trica al ei. totusi. Cum se potrivea? Mama ca Mara. cine stie?! Poate ca nici n-avea sa mai fie vreodatain viata lui. se gindea numaila feciorul ei si nu baga de seama ca mai mari decit ale ei suntsupararile din casa Persidei. de cite ori intra in casa. acasa. Hubaroaie ramase ca lovita de un junghi drept in inima. si zgindarit mereude sotia sa.

noi facem. O sa vezi cit de bine o sa nenaravim. cu obrazul ras si cu mustacioara rasucita. Ea singura il intelegea. si inca in postul Pastilor amindoi cumnatii au fo st scosi maiestri. Cuprinsa de simtamintul ca dinsa i-a adunat pe toti la un loc si ca copiii ei suntcheagul care-i tine st rinsi. Nu mai avea Hubar acum de ce sa fie nemultumit si nici nu zicea ca este. grai el cind Persida isi spuse supararile. Hubar nu numai ca s-a dus si el cu nevasta-sa. inchide tu un ochi. Ce oameni cumsecade!Dar tocmai aceasta il facea sa stea ca pe spini si pe jarati c. zise iar Trica. dar cind l-a vazut ca vine rizind. Hubar nu se mai simteastrain intre straini. ii era foarte greu. ii zise el Martei. omul pacii. Usurel apoi. si intiia oara. fiindca nu voiti d-voastra. cind l-a vazut c a-i cam soldis. dar Bocioaca tot tinea sa-l scoata maiestru. nu se poate sa vorbesti si tu fara ca sa intepi cu limb a?! Ce ai cu el? Spune-mi si mie.dar mai avea si fata mare .Era hotarita acuma si treaba lui Natl. zise. ca te-am avut ca tata. fara de grija. oarecum pezburate. care-i arunca atunci pe ceilal ti la dreapta si la stinga ca sa-si deschida drum spre Verbonc. stiu ca te-ai suparat. ca nu poate sa ma primeasca iar calfa. dar nu mai are si nici n-o sa mai aiba nimic. ea umbla mindra si usoara. nu mai avea niciel ce sa-i faca. Nu are nimic! grai Trica. ca sa stiu. o fac catanestesi va intreb daca ma primiti ori nu. ci acasa la el.fiind insa ca jupinul o cere si eu n-am vreme sa astept. raspunse Bocioaca. ca sicind ti-as fi fecior. Am eu sa-l dumeresc si-osa vezi ca toate au sa mea rga struna. Bocioaca e prost. Daca eu as avea nevasta. dar te-ai suparat. si vorbea rar si apasat ca o imparateasa. Sultana incepu sa tremure: era tot omul strasnic. adauga el uit indu-se cam de sus in jos la Marta. Dar nu se dadea. ar fi voit sa fuga si sa-i lase singuri. dar nu putea. Era foarte suparat Bocioaca. inconjurat de ai sai.ieptanat. Jupinul zice. apoi sa fim tot ca mai nainte! Bocioaca clatina din cap. Bocioaca. apoi il apuca de brat. . din care putea orisinice sa faca ce vrea. Daca jupineasa e stapinul casei. A treia zi de Pasti.bine strins la briu si cu ca ciula pe-o ureche. sa mergem la ea. bate-ma. Dupa cum ai venit si dupa cum intrebi. Dac-ai cerceta mai de aproape. ii zise Trica. ne vine sa-l intreb am noi pe jupinul daca mai putem ori nu sa stamsi noi in casa aceasta. Eu ti-am spus si tot tiam spus sa te pui bine cu jupineasa. ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. trage-mi palme.Nu-si facuse T rica anii de calatorie. n-aveai de ce. dar a dus cu dinsul si pe parinte le pleban. unde ele lucrau la fereastra. grai el dezghetat. dar pacea casei de la ea atirna si asta nu o dau pentru nimic. Bine. Eu ramin si pace buna! Cine se ia dupamuiere se mira si el unde se pomeneste. ce sa-ti fac daca n-aivoit sa ma intelegi? Trica se uita lung si cam cu mila la el.si nimeni nu ne mai poarta d e grija.Marta si fata ei tresarira cind Trica se ivi in pragul casei mari. Asa au ramas apoi lucrurile. Noi stim. n-ascere invoirea ei. Bocioaca a dat masa mare in cinstea noilor maiestri. dar altfel de tot bine. dar nu ar fi putut sa se departeze de dinsul. Marta era strivita. grai el scotind vorbele cu anevoie. dar la Bocioaca.ii era frica de e l. el s-a dus la Bocioaca. grai Oancea. ii venea sa plinga cind se uita la fata senina a Marei. Prea venise fara de veste omul care lezguduise pe amindoua atit de mult. Cam asa se gindea si Bocioaca. grai dinsa veninoasa. nu la nevasta lui. de cind venise la Lipova. O fi avut ce-o fi avut. Ce-a fost a trecut. lasa ca era staroste. Sa mergem la ea. apoi inchidem si noi ceilalti unul. care nu putea nici acum sa se stapineasca. Nu e stapinul casei. A fost totdeauna si o sa ramiie toata viata lui. uite. Nu put ea nimeni sa-i ia dreptul acesta. dar degeaba mai cautaiin el pe prostalanul motolog. caci Bocioaca poftise si el pe parintele protopop.

Eu zic sa-l iau cu mine.iar in urma cu hohote. intreaba-ti inima. Vorba e numai ca om in toat a firea n-a fost Bandi niciodata si mai ales acum. de la el atirnapacea si l inistea intregii familii.Da! asta o intelegea Bandi. Ce sa fac eu?! striga in sfirsit. sa-i fac vreun rost si apoi sa ma intorc. Gheorghe. el se facuse de tot sperios. du-te. sa-l iau pe departe si sa-l pregatesc. si rau nu poate s a te povatuiasca. Acum insa. destul ca n u din intimplare-l tinea pe Bandi la casa ei. . care-l tinea pe baiat la casa ei. o tinu strinsa si incepu sa plinga mai intii incet si pe inabusite. Persida stete citva timp pe ginduri. mai frumos si mai bi ne nu s-ar fi putut. incetul cu incetul insa el a ajuns s-o puna pe Persida mai presus de toti. apoi ii apuca mina. stai acolo in linist ita retragere. caci ea-ti va spune ce ai safaci. fie chiar la Viena. daca p oti. ei o stiu aceasta fara ca sa si-o spuna . Persida vedea si ea ca el voieste sa vorbeasca cu dinsa. Uite. De ce ma ia? intreba iar Bandi. el numai dormea noptile si nu mai av ea zi tihnita. caci ai din ce sa traiesti. sa-i faca lui vreun bine.Iar el tresarea cind ochii se indreptau asupra lui si ar fi voit sa poata sta as cuns intr-un colt. Pleaca. pe la noi. dar e asezat si harnic si n-arduce-o rau daca am purta si noi grija de el. Pentru ca sa-mi faca mie o placere. si degeaba ii zicea Nat l sa nu se amestece. cum celor mai multi nu le pasa. grai dinsa. Treci miine seara. ii era destul sa se uite in ochii mari ai Persidei pentru ca sa fie incredintat ca ea stie. tata. Dar toate sunt cu putinta cind omulvo ieste cu tot dinadinsul. noi ne mutam de Sf. sa te faci om. Nu fusese mai inainte pentru dinsul nimeni mai sus de parintele pleban. Nu putea sa-si dea seama cum si de la cine aaflat dinsa. acum insa tinea sa-l socoteasca si ei cum el ii soco tea pe dinsii. si tinea. incit nu mai raminea d ecit ca Natl sa se mute si sa ia macelaria. siii era greu de dinsa. gr ai dinsa.Acum insa parca era prea tirziu. sa mai inveti. Dac-ai fi om rau. ca te ia cu dinsul daca vrei sa mergi. tot mai tinea Bandi la Persida.Nu intra-n mintea lui gindul ca Hubar. ii zise ea ca si cind vorba ar fi de un lucru de nimic. Cum putea el sa plececind nevasta lui plingea deznadajduita de ci te ori vorba era de plecarea lui? Cum putea sa se departeze din lumea aceasta. Asa si voia sa faca. Tata mi-a fa gaduit. zise Hubar. Hubar se facu alb ca varul.Era frumos si bine asa. si lucrul trebuia sa se faca. Ea n-asteptadecit sa-l prinda singur. raspunse Persida. sa-l duc acolo. Am. nu era de parerea preotului: el trebu ia neaparat sa vorbeasca cu dinsa. Un singur gind il muncea: ce are sa se aleaga de el dupa ce Persida se muta la c asa lui Hubar? De ce?! intreba el dar cind Persida il intreba daca vrea sa mearga fie la Pesta. i n careacum se simtea atit de bine? Cum putea sa plece fara ca sa fi facutceva cu Bandi? Persida. caci simtamintul de mila si dorul de liniste o impingeau sa lamureasca odata si lucrul acesta. El tine la mine si o sa ma asculte. si mare lucru ar fi fost daca Hubar ar fi facut-o aceasta m ai demult. omul rau s i urgisit. cind toate se lamurisera. de care muma lui fugea speriata.El se uita citva timp tinta si cam speriat in ochii e i. O sa potrivesc lucrurile asa ca sa fiti singuri si nesuparati de nimeni. si daca au doi oameni sa vorbeasca ceva. De dragul Persidei putea pina chiar si Hubar sa fie bun. n-ai plinge: nu ti-ar pasa. decind lucrurile se schimbase ra. in adevar. Sa vezi si tu lume. Ce-ar fi zis toti acesti oameni daca ar fi stiut ce fel de greutate apasa asupra lui?! Putin i-a pasut mai nainte. n-ar fi oare bine sa lasam circiumain seama lui Bandi? Baiatul e tinar. raspunse Persida. urma ea. i-a zis preotul cind a vazut nerabdarea lui.

incit ca zura amindoiunul peste altul in mijlocul casei. Gre u. raspunse ea. Nu-mi mai spune. in casa era li niste si Bandi ridea inainte. el era hotarit cu desavirsire. iar Bandi. raspunse el. cu mine? intreba el.Desi o stia insa aceasta. cu genunchii pe pieptul tatalui sau. De ce? intreba. Bandi se uita iar la el. iesind seara ca sa mearga la circiuma de la Sararie. baiete. Nu-iraminea insa decit sa mearga inainte. Ai cunoscut tu pe mama? intreba el ridicind mina.Bandi il lovi cu pumnul in piept. cu ochii inchisi si fara ca sase mai apere. se napusti asupra lui si-l musca in gitlej. ca stiu. Acum sa stii numai ca n-ai pe nimeni in lumea aceasta mai aproape decit pe mine. tremura in tot trupul. usa. Ajuns odata pina aici. totuna ii era dac a cu dinsa nu putea sa mearga si daca asa voia dinsa. o sa le ai toate din destul. Bandi se dete indarat si incepu sa rida pe rinjite. apoi. cum merge bolovanul pornitodata pe coaste la vale. grai el. Era parca peste putinta calucru rile sa se sfirseasca atit de frumos cum el le planuise. Ma duc. el nu mai putea sa se stapineasca: trebuia sa mearga inai nte pina la sfirsit. . grai Bandi cu glasul inabusit. de tot greu ilapasa gindul ca trece peste povata preotului.La urma urmelor. sa scape de toata greutatea ce-lapasa. vii. Cind vei voi. Putea Hubar sa vie acum.Bandi dete din umar. in cele din urma. Daca vrea Persida! O sa-ti mearga bine. Mi-esti tata! Nu-i asa? Da! ii zise Hubar apropiindu-se de el. Hubar. singuri in casa. si-i venea la tot pasulsa se opreasca si sa se intoarca din drum. Carevasazica. urma Hubar. O sa-ti spun mai tirziu. Cind Persida a deschis. Era in acel "de ce?" si in felul cum fusese rostit ceva ce-l infiora pe Hubar. Ajuns fata in fata cu Bandi.El dete din umeri. caci toate erau pregatite. baiete. rizindsi apas ind mereu cita vreme mai simtea rasuflare in el. O stii? iti aduci aminte de ea ? Da! raspunse Hubar. ca sa vada ce fac. cu capul plecat. Hub ar. si cind o sa ma intorc? intreba. parca era in zimbetul si in ochii lui o bunavoin ta nemaipomenita. cu prins de un fel de turbare.Bandi se uita la dinsul si parca nu mai era omul rau si urgisit. ca facatorul-de-rele care vedeca nu-i mai ramine decit sa savirseasca fapta.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful